Sunteți pe pagina 1din 49

Libertate si responsabilitate

Ce este libertatea? Libertatea nseamn rspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. George Bernard Shaw Ce este responsabilitatea? Responsabilitatea este preul mreiei. Winston Churchill Despre libertate si responsabilitate se spun multe si fiecare intelege diferit aceste doua concepte. Mari filosofi ai lumii au dezbatut aceste teme si fiecare a ajuns la o concluzie personala,asemanatoare sau diferita de cea a celorlalti. Intelegerea si perceperea acertor concepte depinde de fiecare persana in parte. De exemplu un adolescent care la aceasta varsta traieste viata cu intensitate are parerea ca are dreptul sa realizeze orice doreste si ca i se cuvine marea si pamantul . El tinde sa uite ca traieste intr-o comunitate si ca pe langa libertate are responsabilitatea de a atinge un scop fara sa dauneze sau sa afecteze negativ viata celor din jur. Incet,incet realizeaza ca libertatea de care aude in fiecare zi este o libertate limitata deoarece vine cu responsabilitatea de a face mereu bine si de a nu afecta in rau viata oamenilor ce te inconjoara. Daca suntem putin ironici si ne gandim la modul in care un infractor vede libertatea ne dam intradevar seama ca fiecare persoana are o idee diferita despre acest concept complex. Parerea mea este ca libertatea se refera la posibilitatea de a alege asupra propriei vieti insa cu anumite limite. Nu este asa? Avem puterea de a alege din ce ni se ofera,avem datoria totodata de a nu ingradi libertatea celorlalti. Libertate absoluta nu exista deoarece daca oricine ar fi liber sa faca orice atunci fara voia sa ar lua dreptul la libertate altcuiva. Daca ne gandim putin la regimurile politice existente de-a lungul anilor vedem ca am asistat si inca asistam la incalcari ale dreptului la libertate a polpulatii intregi. Un exemplu elocvent in acesta privinta este existenta sclaviei,apoi existenta unor popoare aflate sub suzeranitatea altora ,ce reprezinta tot o forma de sclavie. Tot o incalcare al acestui drept este si discriminarea sau abuzurile in familie. Mari filosofi ai lumii spuneau despre libertate si responsabilitate asa: Llibertatea uman const ntr-o aciune voluntar, clarvztoare, inventiv i creatoare, care cluzit de propriile-i lumini i izvort din focul actului nsui , se strduiete s depeasc, s rstoarne i s sfrme toate obstacolele i s modifice, s ntreac i s creeze din nou, toate situaiile .G. Guruitch

Libertatea nu este numai ocazia de a face aa cum doreti; nu este numai ocazia de a alege dintre mai multe alternative. Libertatea este, nainte de toate, ansa de a formula toate alegerile disponibile, de a le discuta - i apoi, ocazia de a alege.C. Wright Mills Libertatea nu este doar un drept, ea este o sarcin permanent, un proces de durat. Kurt Biedenkopf Libertatea nu const n faptul c oamenii pot face tot ce doresc, ci n faptul c ei nu trebuie s fac ce nu doresc.Jean-Jacques Rousseau Libertatea nseamn s fim responsabili pentru noi nine. Friedrich Nietzsche Libertatea este posibilitatea de a avea ndoieli, posibilitatea de a face o greeal, posibilitatea de a cuta i experimenta, posibilitatea de a spune Nu oricrei autoriti - literare, artistice, filozofice, religioase, sociale i chiar politice.Ignazio Silone Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.Abraham Lincoln Libertatea nseamn a fi ceea ce vrei din ceea ce poi.Rivarol Libertatea este necesitatea neleas.G.V. Plehanov Libertatea const n a ne domina pe noi nine i n a domina natura exterioar, dominare ntemeiat pe cunoaterea necesitilor naturii.Friedrich Engels Libertatea nu este un drept, ci o obligaie.N.A. BerdiaevAmbrose Bierce

Parerea despre libertate este influentata de mediul in care traim si de toate experientele anterioare. E posibil ca primul lucru pe care-l vedem, mirosim, auzim, sa influenteze in mod decisiv evolutia noastra ulterioara. Se spune ca un om informat e un om liber. Nu cred. Cred ca e mai putin liber decat cel neinformat pentru ca orice informatie e asimilata ,vrem-nu vrem, si cu urma modului in care a fost prezentata. Nu exista informatie pura. De aceea, ma-ntreb in ce masura suntem dependenti de modul in care am primit o informatie. Cata libertate ne ramane in a stabili exact ceea ce credem, ceea ce stim,ceea ce vrem? Oare un om caruia i s-ar "servi" doar informatie pura, fara "resturile" valorice - bun-rau - ar fi capabil sa ia o decizie? Nu cumva libertatea aceasta absoluta ar conduce, de fapt, la un blocaj? Libertatea le da oamenilor un sentiment de putere. Au putere asupra lor! Au senzatia ca sunt mai autentici in momentul in care se bucura de libertate. De aceea, de multe ori, dorinta de libertate nu vine dintr-o necesitate profunda de a face ceva neingaduit de ceilalti, ci ca o revolta, pur si simplu, impotriva cenzurii,ca o metoda de afirmare a independentei. Oamenii care se simt liberi se simt si diferiti, nu? Dar, de cele mai multe ori, disparitia cenzurii externe duce la constientizarea ,sau manifestarea cu putere, a celei interne. Regulile acestei cenzuri sunt stabilite tot pe baza informatiilor asimilate in timp si, evident, a experientelor de viata. Dar si acestea au fost transformate in informatii depozitate in diferitele straturi ale structurii noastre, cu ajutorul mecanismelor noastre de gandire, dependente de informatiile asimilate anterior. E un cerc vicios. Si-atunci, suntem noi liberi cu adevarat?

Cred ca oamenii nu vor sa fie liberi, de fapt. Atunci cand se trezesc fata in fata cu viata, de cele mai multe ori ostila si misterioasa, isi inventeaza singuri repere intre care sa se simta in siguranta si pe care le transfera celorlalti in timpul interactiunii cu ei. Cred ca oamenilor le este mai frica de a fi pusi in situatia de a alege decat de a accepta o varianta sau alta, in functie de conjunctura constrangatoare exterioara. Cu cat sunt mai multe variantele de raspuns, cu atat oamenii pierd mai mult timp in a alege una si cu atat sunt mai speriati de faptul ca s-ar putea sa fi gresit in alegerea facuta. Si-atunci, atunci cand nu exista constrangere exterioara, isi construiesc una interioara pentru a le fi mult mai usor in a alege. Asta ne scuteste de multe blocaje psihice si emotionale, ne ajuta sa mergem inainte si sa nu inghetam in fata unei probleme a carei solutii trebuie aleasa. Dar suntem noi liberi, cu adevarat, atunci cand luam decizia? Sau suntem, de fapt, dependenti de frica noastra de a fi liberi? Asadar nu exista libertate totala, decat in cazul in care ai putea sa te dezvolti intr-un mediu complet lipsit de clisee si in care informatia sa-ti fie disponibila in totalitate, in stare pura si in mod instantaneu.In cele din urma, fiecare se simte liber intr-o masura mai mare sau mai mica, si la un moment dat sau altul. Nu poti lupta pentru libertatea altuia,doar pentru a ta,pentru ca libertatea e un sentiment ce vine din interior. In ceea ce priveste libertatile specifice, luand ca exemplu libertatea de expresie, am putea spune ca Romania este in continuare, la acest nivel o inchisoare. E adevarat ca nu se mai practica metodele trecute atat de violente de reducere la tacere a persoanelor incomode, dar asta nu inseamna ca toate sunt bune si frumoase. Oamenii stiu foarte bine ce inseamna cenzura sau autocenzura. Consider ca pentru noi toti libertatea ar trebui sa reprezinte un drept fundamental si in acelasi timp sa fim mereu constienti ca odata cu ea vine si obligatia de a nu ingradi libertatea altora.Ar trebui sa lasam frica la o parte si sa ne exercitam acest drept cu responsabilitatea necesara. Libertatea este facultatea de a face pentru fericirea proprie tot ce nu stric fericirea asociailor. P. D'Holbach

Libertate si responsabilitate in spatiul iubirii crestine In contextul actual al epocii noastre in care, pe baza unei viziuni integrative despre persoana umana, se cauta cu ardoare temeiurile unor noi relatii interumane si ale unor

noi principii comunitare, problema libertatii si, in stransa legatura cu ea, problema responsabilitatii morale, dobandeste o importanta deosebita. In acest sens se impune cu stringenta o reconsiderare critica a acestor doua prerogative specific umane, pentru ca cele mai mari contradictii dintre oameni s-ar putea sa fie conditionate de modul in care este inteleasa problema libertatii. Desigur ca aspiratia spre libertate este un dat ontologic pentru fiecare constiinta umana, dar, in ceea ce priveste continutul si si caile actualizarii ei, parerile sunt impartite si de multe ori contradictorii. Acest fapt ne demonstreaza ca atat libertatea cat si corolarul ei necesar responsabilitatea sunt realitati spirituale care nu pot fi definite decat in termeni antinomici. Fericitul Augustin a intuit in rnod magistral caracterul antinomic al libertatii umane cand a spus: "Iubeste si fa ce vrei!. Dar paradoxul este ca atunci cand omul iubeste cu adevarat, el nu mai face ceea ce vrea, dupa bunul sau plac, ci face ceea ce trebuie pentru a ramane permanent in orizontul tainic al iubirii. Este ceea ce insusi Mantuitorul a spus: "Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste" (Ioan 14, 21). In cele ce urmeaza vom incerca sa aratam care este sensul libertatii si responsabilitatii morale in spiritualitatea crestina si in acelasi timp legatura profunda ce exista intre libertate si responsabilitate-din pespectiva sensului lor conceptual. Sensul conceptual al libertatii si responsabilitatii Pentru a intelege mai bine libertatea si responsabilitatea crestina, consideram ca este necesar sa ne oprim mai intai asupra sensului lor conceptual. Din punct de vedere conceptual libertatea si responsabilitatea se implica in mod necesar. Intrepatrunderea lor simfonica ar putea fi numita "o buna intalnire intre necesitate si libertate". Cu alte cuvinte fara libertate nu exista responsabilitate si fara responsabilitate libertatea risca sa devina anarhie. "Nu exista in spiritul nostru - scrie Levy Buhl - o idee mai clara, in aparenta decat ideea de responsabilitate. Se pare ca ea ne este data, in chip imediat, de constiinta, odata cu ideea de liber arbitru; noi stim ca suntem responsabili asa cum stim ca suntern liberi, printr-o intuitie directa". Potrivit acestei afirmatii, principiul suprem al libertatii si responsabilitatii ar rezulta din natura noastra inteligibila, deci ar avea un temei ontologic, ceea ce pentru epoca noastra este deosebit de semnificativ. In aceasta ordine de idei ni se pare foarte important sa amintim distinctia kantiana intre caracterul inteligibil si caracterul sensibil al naturii umane. Ea ne ajuta sa depasim o interpretare strict psihologica sau sociologica a libertatii si responsabilitatii morale. Distinctia lui Kant isi are temeiul in teoria sa ontologica despre cele doua planuri existentiale: phainomenon si noumenon. Caracterul poate fi el insusi: fenomenal (caracter sensibil) supus tuturor legilor determinarii cauzale; si noumenal (caracter inteligibil) gandit ca necesar, dar niciodata supus legilor cauzale. In primul caz libertatea vointei este o imposibilitate; in al doilea caz vointa este libera de orice constrangere a impulsurilor sensibilitatii, actionand numai dupa sfaturile ratiunii". Avand ca temei ontologic natura noastra rationala, libertatea si responsabilitatea se insereaza, in timp, unui demers cognitiv, rational. Daca sunt liber, atunci nu actionez

dupa bunul meu plac sau dintr-o ascultare oarba, ci dintr-o adanca cunoastere a lucrurilor, care in final coincide cu necesitatea adevarului. Adevarul se impune constiintei morale ca un imperativ categoric, care cere din partea omului un efort sustinut de a-si depasi principiul subiectiv al comportamentului si a se inalta la nivelul obiectivitatii si universalitatii. Deci in orizontul conceptual kantian nu exista decat libertate in sens pozitiv, libertate sub lege. Cu alte cuvinte libertatea inseamna intelegerea necesitatii. De la Kant si pana astazi, dintre ganditorii care au dat o solutie temeinica problemei libertatii si implicit problemei responsabilitatii a fost Nicolae Hartmann. Asemenea lui Kant, Hartmann accepta un concept al libertatii negative, in sensul ca omul a s-ar gasi intr-o stare de indiferenta in fata unei situatii, neputandu-se determina intr-un fel sau altul. Indiferenta nu inseamna libertate de vointa, ci lipsa de vointa. "Vointa libera - afirma Hartman nu este o vointa nedeterminata, ci tocmai o vointa determinata si care alege in mod determinat". Deci libertatea morala nu inseamna nedeterminare, ci determinare, libertate in sens pozitiv. Nu vom analiza aici modul in care Hartmann intelege determinarea in totalitatea existentei. Ne vom opri doar la determinarea care exista in lumea spiritului si care intereseaza in mod deosebit subiectul de fata. In lumea spiritului avem o determinare a valorilor, pentru care nu constiinta, ci persoana este subiectul. Persoana este chemata sa se decida in mod liber pentru lumea valorilor. Dar in sfera valorilor vointa umana nu se afla in fata unui determinism, asemanator cu cel al legilor existentei, ci tocmai in fata unui indeterminism. Observam de aici ca, spre deosebire de Kant, Hartmann accepta in campul valorilor o libertate negativa. Vointa poate sa primeasca o valoare sau poate sa o nege. Cu toate acestea, autorul amintit ramane la convingerea ca libertatea in sens negativ nu este libertate, pentru ca "vointa libera fata de valori nu este o vointa nedeterminata, ci complet determinata, dar nu determinata nemijlocit prin ele, ci o vointa care se determina singura fata de ele". Aici consideram ca se afla punctul nevralgic al conceptiei celor doi ganditori. Ei acorda autonomie absoluta ratiunii si vointei umane. Dar in orizontul unei experiente existentiale profunde omul traieste in subiectivitatea sa nostalgia originii si a vocatiei sale ultime in aceasta lume. Atunci el simte ca nu este liber si responsabil prin el insusi, ci printr-un temei transcendent. Cand ajunge sa constientizeze acest lucru atunci accepta o alta modalitate de "a fi" si anume o modalitate contemplativa. Ea este legata strans de notiunea de "templu", care dintotdeauna a insemnat locuinta lui Dumnezeu. Deci modalitatea contemplativa de "a fi" in lume este aceea in care subiectul traieste in prezenta lui Dumnezeu "in locuinta Sa si in acelasi timp acceptarea subiectului de a fi judecat de Domnul Templului, care-i comunica prin aceasta misterul Sau". Aceasta modalitate de a cunoaste adevarul nu ca simplu obiect al cercetarii rationale, ci ca Persoana, ne ajuta sa depasim sensul pur conceptual al libertatii si responsabilitatii. In acest caz omul se simte liber si responsabil nu in fata unor concepte precum - Statul, Societatea - ridicate in mod artificial la rangul de absolut, sau in fata propriei sale ratiuni

divinizate, ci in fata unei Persoane absolute, care-l cheama la o profunda transformare de sine, in perspectiva invesnicirii sale. Deci libertatea si responsabilitatea sunt realitati antinomice. Ele nu se pot obtine prin constrangeri ce vin din afara si nu pot fi planificate. De aceea nici nu se pot justifica in mod inductiv prin stiintele umaniste, deoarece "sociologul pune accent pe natura, lor sociala, psihologul pe trairea sentimentala, eticianul pe aprehensiunea fenomenologica, filosoful pe ideea de libertate, juristii si moralistii pe faptele libere si responsabile". Dincolo de toate aceste aspecte, temeiul libertatii si al responsabilitatii este subiectul constient, iar conditia unei libertati si responsabilitati integrale este postularea unei instante morale supreme, caci "daca Dumnezeu nu exista, totul este permis". Aceasta abordare antinomica ni se pare deosebit de importanta si poate constitui un punct de interferenta cu modul in care libertatea si responsabilitatea morala sunt intelese in spiritualitatea crestina. Libertate si responsabilitate in spiritualitatea crestina In spiritualitatea crestina libertatea si responsabilitatea morala sunt doua realitati fundamentale. Fara ele nu se poate intelege nici problema raului, nici mantuirea si nici vocatia creatoare si transfiguratoare a omului in lume. Dar pentru cel care traieste in orizontul crestin al existentei, izvorul libertatii si responsabilitatii nu se afla in vointa sa naturala pentru ca el nu este o fiinta absoluta. Izvorul libertatii si responsabilitatii este Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu este, noi nu suntem decat o parte a societatii si a universului, supusi determinarilor sale si in final mortii. Deci nu exista libertate si responsabilitate decat in Duhul lui Dumnezeu. Indepartandu-se de Dumnezeu omul pierde cele doua insusiri esentiale ale libertatii, cea in Dumnezeu si cea care-l orienteaza spre Dumnezeu. Libertatea care-l orienteaza pe om spre Dumnezeu tine de structura sa ontologica, de chipul lui Dumnezeu din el. Sfantul Maxim Marturisitorul scrie in acest sens: "Omul a fost facut la inceput dupa chipul lui Dumnezeu ca sa se nasca cu vointa din Duh si sa primeasca asemanarea adusa lui prin pazirea poruncii dumnezeiesti ca sa fie acelasi om faptura a lui Dumnezeu si Dumnezeu prin duh, dupa har". Deci calitatea de faptura o are omul in chip necesar. Calitatea de fiu si de dumnezeu prin har o dobandeste printr-un efort liber, constient si responsabil, pentru a primi asemanarea, ajutat desigur de harul Duhului Sfant, caci nu era cu putinta - afirma mai departe Sfantul Maxim - ca omul creat sa se arate astfel fiu al lui Dumnezeu si dumnezeu prin indumnezeirea din har, daca nu se nastea mai inainte cu vointa din Duh, datorita puterii de sine Miscatoare si libera aflata in el prin fire. Observam din acest text ca Sfantul Maxim Marturisitorul afirma deplina libertate a primei miscari a vointei in afara de orice constrangere si cauzalitate, putinta ei fireasca de a ramane in orizontul harului. Dar aceasta putinta nu este pur umana, ci este teandrica. Harul insa nu se substituie niciodata libertatii. Inceputul de a voi apartine omului (Marcu 9, 24), care, dupa expresia sugestiva a aceluiasi Parinte "are doua aripi pentru a atinge cerul: libertatea si harul. La orice efort liber al vointei raspunde harul

pentru a o ajuta. Este deci o interpatrundere simfonica si nu o relatie cauzala intre creatura si Dumnezeu. Harul, in adancul sau, este mediul in care se intalnesc in mod tainic chemarea lui Dumnezeu si raspunsul omului, dar el nu este daruit decat daruirii totale din partea omului. "Dumnezeu face totul in noi - afirma Sfantul Maxim - virtutea si gnoza, victoria si intelepciunea, bunatatea si adevarul, fara ca noi sa aducem nimic altceva decat buna dispozitie a vointei". Aceasta buna dispozitie a vointei Sfintii Parinti o considera proprie naturii umane, care tinde in mod firesc spre Bine. Dar Sfintii Parinti disting vointa naturala de vointa gnomica proprie persoanei, ca ipostaza a naturii, si care cauta sa aleaga intre bine si rau. Ea poate sa renunte la bine si sa faca raul, dar libertatea autentica inseamna a alege binele, inseamna buna intrebuintare a liberului arbitru, a aptitudinii de autodeterminare a persoanei. Am putea spune ca liberul arbitru este forma negativa a libertatii, iar libertatea, ca odihna in Dumnezeu, este forma ei pozitiva. Libertatea in sens negativ, pe care Fericitul Augustin o numeste "libertas minor", a condus pe om la pacat, dar in spiritualitatea crestina, ea este la fel de importanta pentru ca prin ea omul se apara de constrangere si-si afirma personalitatea. In libertatea negativa inca nu se afirma si cea pozitiva, dar aceasta o include si si o pastreaza pe prima. Am vazut in capitolul anterior ca Immanuel Kant si N. Hartmann nu recunoasteau decat libertatea in sens pozitiv. De fapt si Socrate si grecii nu cunosteau decat libertatea care ne-o da ratiunea, adevarul. Si in Noul Testament exista libertatea in adevar. Este libertatea care se naste din drumul parcurs spre asemanarea cu Dumnezeu. Dar daca acceptam numai aceasta libertate si inlaturam libertatea de alegere si de primire a adevarului, atunci facem loc tiraniei si inlocuim, libertatea duhului cu autoritatea lui. Libertatea reala este in Dumnezeu, dar omul trebuie sa fie liber pentru a-L primi. "Dumnezeu - scrie un teolog contemporan - l-a creat pe om liber, pentru a-l chema la indumnezeire, la o conditie divino-mnana. Aceasta chemare cere un raspuns liber... Adam a trecut prin exercitiul libertatii pentru a ajunge la o iubire constienta. Omul nu poate sa iubeasca cu adevarat pe Dumnezeu decat pentru ca el poate sa-l refuze". In acest context consideram ca este bine sa subliniem faptul ca in traditia crestina, mai ales apuseana, s-a pus uneori accentul numai pe libertatea pe care ne-o da adevarul. Fericitul Augustin nu recunostea decat libertatea in Dumnezeu. Libertatea initiala a fost dupa el total pierduta prin pacat. Aceasta diminuare a libertatii de alegere a condus la constrangere in domeniul credintei. Toma d'Aquino a neglijat si el problema libertatii. Iubirea fata de Dumnezeu este pentru el o necesitate. Nicolae Berdiaev a analizat, cu un profund spirit de patrundere, erorile care se pot naste dintr-o abordare rationalista a problemei libertatii. Libertatea de alegere - spune el - nu garanteaza ca omul va urma calea binelui, ca va ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. El poate alege calea urii, a separarii si a raului. Dar slujind raul, omul nu ajunge la libertate, ci cade sub legile necesitatii naturale. Libertatea in adevar are si ea dialectica sa interioara. Ea poate sa se transforme in contrariul sau, intr-un bine sau o virtute impusa, intr-o organizare tiranica a vietii umane. Si acum o intrebare fireasca se impune. Cum se poate salva libertatea reala a omului si odata cu ea si responsabilitatea si demnitatea umana? Pentru ca atunci cand omul, prin

libertatea de alegere, renunta la libertatea creatoare sau, prin libertatea in adevar, distruge libertatea de alegere, in constiinta sa se diminueaza si simtul responsabilitatii. Raspunsul la aceasta intrebare il da Mantuitorul Iisus Hristos pentru ca este Dumnezeu si om in acelasi timp. Hristos Fiul lui Dumnezeu intrupat, nu constrange pe nimeni sa-L cunoasca, Puterea lui se manifesta in actul smerit si responsabil al credintei si al iubirii libere si creatoare. Venirea lui Hristos in lume nu poate fi inteleasa decat ca o continuare a creatiei, ca o manifestare a iubirii lui Dumnezeu si ca o noua treapta a libertatii si responsabilitatii umane. Pentru Sfantul Apostol Pavel, Hristos esteNoul Adam. Daca vechiul Adam a trecut prin proba libertatii si nu a raspuns chemarii lui Dumnezeu printro iubire libera, Noul Adam raspunde prin jertfa acestei chemari, descoperind tuturor celor care vor crede in El calea acestui raspuns. Deci in spiritualitatea crestina, libertatea si responsabilitatea apartin orizontului tainic al iubirii dintre om si Dumnezeu. A fi liber, pentru crestin, inseamna a cunoaste si a raspunde iubirii rastignite a Fiului lui Dumnezeu. De aceea iubirea lui Hristos devine "spatiul libertatii si responsabilitatii autentic umane. Iubirea lui Hristos - spatiul libertatii si responsabilitatii umane Experienta iubirii este aproape identica cu experienta suferintei. A intra in orizontul iubirii inseamna a te expune suferintei, refuzului din partea celor pe care ii iubesti. Prin actul intruparii, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se autolimiteaza si se expune in mod liber acestui refuz. In Hristos se descopera un adevar existential necunoscut lumii vechi; adevarul ca nu numai omul ii cauta pe Dumnezeu, ci si Dumnezeu il cauta pe om. In Hristos, Dumnezeu a iubit si iubeste pe oameni cu o iubire nesfarsita. Aceasta este marea taina a iubirii interpersonale. Iubirea omului este deci iubire raspuns, care "presupune - dupa Sfantul Vasile cel Mare - o dispozitie proprie naturii create, o samanta sau o putere de iubire in fiinta omului, chemat sa ajunga la desavarsire prin iubire". Dar iubirea crestina nu este un simplu sentiment nebulos afectiv, ci implica si un demers congnitiv. Sfantul Maxim Marturisitorul il surprinde astfel: "Daca fiinta intelegatoare se misca, ea intelege desigur. Daca intelege, iubeste pe cel pe care-L intelege... Daca il iubeste, desigur ca si patimeste tensiunea spre El. Si nu se opreste pana nu e invaluita de El intreg, primind, de buna voie, intreaga, prin libera alegere, imbratisarea mantuitoare, ca sa fie strabatuta intreaga de Cel ce o imbratiseaza, incat nici nu mai vrea sa se cunoasca din sine insasi, ci din Cel ce o imbratiseaza". "Aceasta - scrie Sfantul Maxim mai departe - este poate suprema supunere cu care Apostolul spune ca Fiul va supune Tatalui pe cei ce primesc sa se supuna de buna voie (I Corinteni 15, 26). Pentru ca vointa noastra de a fi stapani pe noi insine, adica libertatea, prin care moartea si-a facut intrare la noi si prin care stapanirea stricaciunii s-a intarit asupra noastra, a cedat cu totul locul lui Dumnezeu, imparatind cum se cuvine, prin faptul ca se lasa imparatita si inceteaza sa mai vrea ceva deosebit de ceea ce vrea Dumnezeu". Astfel a voi ceea ce voieste Dumnezeu inseamna a ne voi pe noi insine, a voi intarirea firii noastre in vederea vesniciei in Dumnezeu. Deci libertatea ne este data ca sa alegem ceea ce duce la cresterea firii noastre. Iar ceea ce promoveaza cu adevarat firea noastra este armonia ei cu Dumnezeu, arhetipul ei, si cu voia lui Dumnezeu, care doreste ca omul sa ajunga la vesnica existenta fericita. In concluzie libertatea si responsabilitatea morala a crestinului se misca in orizontul de taina al iubirii lui Hristos si consideram ca

aceasta este singura cale prin care omul se elibereaza de necesitatea naturala. Este calea nasterii omului in Dumnezeu prin Iisus Hristos in Duhul Sfant. De aceea, nu este o cale usoara pentru ca se desfasoara in umbra crucii si se implineste in comunitatea eclesiala. Experienta istorica ne-a demonstrat ca nu este usor sa fii liber. Libertatea poate sa-si piarda sensul fie din vina proprie, fie din vina societatii. Dar ea a fost inteleasa gresit si in viata crestina, fie prin ideea de autoritate, inteleasa ca o constrangere exterioara spre mantuire, pe care s-a intemeiat inchizitia (Luca 15, 27), fie prin ideea de libertate intemeiata doar pe puterile omenesti. Aceste devieri ne demonstreaza odata in plus ca problema libertatii si responsabilitatii morale in viata crestina nu poate fi rezolvata printr-o filosofie rationalista. Ea scapa categoriilor ratiunii si nu se dezvaluie decat in atmosfera duhovniceasca a comu- nitatii Bisericii, care este trupul tainic al Domnului si templul Duhului Sfant. Ea presupune solidaritate si infratire intru aceeasi credinta si in acelasi timp o mare raspudere unul pentru altul si pentru intreaga creatie. Ca suprema raspundere pentru altul, iubirea comunitara, izvorata din iubirea rastignita a lui Hristos, este asezata de Sfantul Ioan Scararul pe ultima treapta a realizarii umane. "Dragostea este un foc al inimii indreptat catre toate fiintele... cand (omul) le priveste si-si aminteste de ele, lacrimile curg din ochii sai dintr-o mila mare si puternica ce-i cuprinde inima...". Numai in spatiul iubirii jertfitoare a lui Hristos, libertatea si responsabilitatea morala a omului raman in dimensiunile autentice pentru ca in acest spatiu fiecare om este privit ca purtator al chipului vesnic al lui Dumnezeu, pentru care a murit si inviat Hristos si cu care el se identifica pana la sfarsitul veacurilor. Libertatea si responsabilitatea ni s-au daruit de Dumnezeu, ca sa fim veghetori si sa lucram in istorie in asa fel incat trebuie sa ne intoarcem acasa in camara de nunta a imparatiei sale, dar nu singur, ci impreuna cu intregul cosmos, care suspina dupa mantuire. Crestinul este chemat sa traiasca in aceasta perspectiva a libertatii si responsabilitatii ceasului de nunta. Daca raspunde liber la aceasta chemare timpul nu mai este pentru el "o clepsidra ce-si curge nisipul, ci un semanator ce-si leaga snopul", in asteptarea binecuvantarii finale. CONCLUZII Din toate cele spuse pana aici putem sa tragem cateva concluzii. 1. Libertatea si responsabilitatea morala sunt doua realitati esentiale in viata crestina, daruite omului pentru a continua dinamica intruparii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in istorie si in acelasi timp pentru a da un sens dumnezeiesc istoriei. 2. Libertatea si responsabilitatea presupun recunoasterea a doua vointe care se cauta una pe alta si se intalnesc in spatiul tainic al iubirii, pentru ca numai in iubire alegerea este libera. In iubirea rastignita a lui Hristos se intlneste intr-un mod teandric voia lui Dumnezeu cu voia omului. Omul simte atunci ca implinind voia lui Dumnezeu se sporeste pe sine. 3. Prin lucrarea Duhului Sfant, in comunitatea Bisericii, crestinii primesc harul ca pe o imputernicire spre libertate, iar faptele lor concrete trebuie sa reprezinte o realizare a acestei libertati si in acelasi timp o expresie a responsabilitatii morale.

4. In acest sens Biserica este chemata sa constientizeze pe credinciosi ca nu poate sa existe libertate fara responsabilitate si responsabilitate fara libertate. Implinindu-se in spatiul iubirii lui Hristos, ele imbraca pe credinciosi cu maximum de demnitate si valoare. De aceea ele nu trebuie sa ramana realitati formale si abstracte, ci trebuie traite intr-un mod plenar in iubirea comunitara a Bisericii, Trupul tainic al Domnului si templu al Duhul Sfant. Pr. drd. Gheorghe Popa Libertate si responsabilitate

"O libertate isi afla, indiferaent pe ce pozoitie ne-am situa, singurele limite, pe care le poate intalni, in libertate". J.P.Sartre Sa ne imaginam, o data cu Spinoza, ca aruncam o piatra in aer. Nu ar gandi piatra, ce se afla in aer, ca este intr-adevar libera ? Insa pentru noi, cei care am aruncat-o, actiunea ei a fost determinata de e cauza extrema. Libertatea face parte din categoria conceptelor corlerative, care nu pot fi gandite in lipsa semnificatiei unui alt concept.Precum binele sau afirmatia nu au sens fara a presupune raul sau negatia, tot astfel, libertatea poate fi gandita doar in relatie cu conceptul de limita.Libertatea este absenta limitelor. Libertatea este limitata in momentul in care se afirma ca natura sau omul sunt supusi unei relatii cauza - efect.Intrucat actiunile naturale sau ale omului sunt determinate de o cauza, ele nu sunt libere. 35653snj54deh3l Teoria despre determinismul divin considera ca lumea si omul sunt creatii ale divinitatii care, caracterizeza de necesitate in esenta sa, predetermina actiunile fiintelor umane. Omul nu este liber sa faca ce vrea, ci actiunile sale respecta providenta divina. Negarea determinismului divin conduce la afirmarea libertatii absolute.Omul este liber in actiuniile sale; el descopera ins aca aceste actiuni il reprezinta. Omul este liber si in acelasi timp, responsabil. (A) Orizont: Necesitatea divina si liberul arbitru Filosofia crestina considera divinitatea drept entitate creatoare a lumii si a omului. Daca universul si fiinta umana sunt creatii divine, este evident ca ele nu detin libertatea de a-si modifica natura. Libertatea de esenta nu este posibila in gandirea crestina, intrucat omul este, odata pentru totdeauna, "condamnat" naturii de fiinta creata. ne653s5354deeh Mai mult, daca divinitatea are drept esenta necesitatea, creatia se va purta amprenta necesitatii divine.Omul apare astfel constrans la o esenta data, cat si supus unei necesitati inexorabile. Singura forma de libertate este cea a intelectului, realizata prin constientizarea limitelor. Intelectul converteste necesitatea in libertate, prin intelegerea adecvata a naturii divine.Astfel, omul devine liber in Dumnezeu.

In concluzie, in filosofia crestina asistam la o transformare in temeiul libertatii: negarea libertatii de esenta conduce cate o asumare intelectuala a necesitatii; pentru ca, in final, sa fie recunoscut liberul arbitru drept caracteristica umana. (B) Limite: Libertate si vointa Potrivit lui FRIEDRICH NIETZSCHE (1844-1900), in religia si filosofia crestina,sensul conceptului de interdictie. Libertatea nu poate fi gandita in afara constarngerii sau a pedepsei. Si aceasta din cauza moeralei crestine care echivaleaza supunerea si penitenta aici si acum cu o redemptiune si a sufletului viitoare si fantasmgorica. Nietzsche demonstreaza ca religia si morala crestine, ilozoric asimilate principiilor iubirii, sunt de fapt, nascute din resentiment. La baza ascetismului a instrainarii de realitate, a renuntarii la senzualitate, de putere si libertate. Nesatisfacerea acestor dorinte provoaca, compensatoriu, degradarea valorilor ravnite. Originata in paturile plebee, periferice ale societatii, religia crestina, produs al "vointelor slabe", infiereaza tot ceea ce nu poate poseda: aristrocratia, puterea, libertatea - altfel spus, "vointa puternica". Nevroza religioasa, propune Nietzsche, trebuie inlocuita cu apologia liberetatii vointei puternice: nobletea gandirii, jocul infinit al interpretarilor, suveranitatea instinctelor.Moartea lui Dumnezeu, anuntata de Nietzsche, permite constientizarea orizontului nemarginit al libertatii umane.Daca omul este animalul al carui specific nu este inca fixat, el detine, in schimb toata libertatea sa il determine: "De la bun inceput , credinta crestina inseamna jertfire: jertfirea intregii libertati, a intregului orgoliu, a intregii cunostiinte de sine a spiritului; in plus, ea este o subjugare, a autobatjocoritoare si automutilare." "Aristocratul simte ca el este cel care determina volorile, ca pentru aceasta nu are nevoie sa obtina incuviintarea cuiva (...) El pretuieste tot ceea ce ii este propriu: o astfel de morala consta in glorificarea sinelui (...) Aristocratul respecta in propria-i fiinta pe omul puternic, stapan asupra lui insusi." (Dincolo de bine si de rau)

Biserica este comunitatea celor care, prin puterea Duhului lui Hristos, nainteaz ctre nviere i ctre plintatea negrit a comuniunii desvrite cu Hristos i cu toi cei ce cred n El (1). Ortodoxia are o sensibilitate special fa de taina Sfintei Treimi. Pentru cretinul ortodox, Treimea este punctul de plecare i destinaia ultim a oricrei teologii i spiritualiti, a oricrei antropologii i eclesiologii, a oricrei nelegeri a lumii i a existenei.

Biserica este o icoan a Treimii; vine din Treime, este structurat dup chipul Acesteia, nainteaz ctre Ea. Comuniunea venic a Persoanelor divine distincte i deofiin constituie astfel temeiul, izvorul nesecat, modelul i puterea de a nainta spre comuniunea noastr venic cu Dumnezeu i cu ceilali. n aceast perspectiv, nu putem vorbi despre libertate i responsabilitate n Biseric fr a ne raporta la tema comuniunii, cci teologia eclesial ortodox este n esen o teologie a comuniunii la toate nivelurile vieii Bisericii, n care libertatea este perceput n relaia concret a omului cu Dumnezeu, cu aproapele i cu ntreaga creaie. Libertatea este o trstur fundamental a definiiei omului ca fiin creat dup chipul Dumnezeului personal, liber i suveran. Nu al unui dumnezeu singuratic, ci al Sfintei Treimi, structura supremei iubiri (2). n acest sens, libertatea are drept finalitate comuniunea de iubire cu Dumnezeu i cu ceilali. De aceea, libertatea n natura sa cea mai autentic este libertate n vederea comuniunii. O astfel de dragoste este dup asemnarea dragostei nesfrite, este semnul participrii noastre libere la Dumnezeu, prin har (cf. Rm 8, 35). Persoanele Sfintei Treimi nu sunt libere pentru c s-ar separa sau s-ar izola unele de altele, ci dimpotriv, pentru c sunt deplin deschise, sau transparente, unele fa de celelalte i pentru c se pot cuprinde reciproc, pstrndu-i totodat propria identitate. Acesta este adevrul comuniunii de via i iubire pe care Hristos ni l-a revelat, i doar acest Adevr ne va face liberi : Adevrul v va face liberi;... dac Fiul v va face liberi, liberi vei fi, ntr-adevr (In 8, 32,36) ; stai deci tari n libertatea cu care Hristos ne-a fcut liberi... Frailor, ai fost chemai la libertate (Ga 5, 1,13; 4, 26,31; l Co 7, 22; 2 Co 3, 17). Libertatea omului se lumineaz aadar n lumina tainei ntruprii lui Hristos i a lucrrii Sale mntuitoare, cci numai Fiul lui Dumnezeu fcut Om l poate elibera pe om de pcat i de moarte i i poate da puterea de a deveni fiu al lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfnt. Aceast experien a libertii pe care Hristos o druiete omului se realizeaz ntru Duhul Sfnt trimis n lume de ctre Fiul ntrupat i de ctre Tatl ceresc (cf. In 14, 26; 15, 26). Sfntul Pavel precizeaz n acest sens: Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate (2 Co 3, 17). Libertatea lui Hristos ca libertate a comuniunii este temeiul libertii cretinului. n acest sens, ntreaga via cretin este o lupt pentru libertate n msura n care este efort de a ndeplini porunca iubirii fa de Dumnezeu i fa de aproapele, chiar i n condiii dificile. Aceast libertate de a rmne n comuniune cu Hristos n pofida piedicilor constituie experiena apostolic cea mai profund n materie de libertate : Cine ne va despri pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strmtorarea sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de mbrcminte, sau primejdia, sau sabia ? (...) Nici moartea, nici viaa, nici ngerii, nici stpnirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici nlimea, nici adncul i nicio alt fptur nu va putea s ne despart pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea ntru Hristos Iisus, Domnul nostru (Rm 8, 35 i 38,39). I. O eclesiologie a libertii n Duhul Sfnt

Lucrarea mntuirii, al crei temei este Persoana divino-uman a lui Hristos, se mprtete, prin Duhul Sfnt, n viaa Bisericii, care este tocmai comuniunea oamenilor cu Dumnezeu i ntre ei, adic koinonia dup chipul Sfintei Treimi (cf. In 17, 21). Se ridic totui o ntrebare : n ce mod structurile unei Biserici ierarhizate pot oferi experiena libertii? Aceast ntrebare este legat de modul n care este neleas Biserica i este definit libertatea. Fr a intra n dialectica conflictual care opune instituia evenimentului, structura profetismului, stabilitatea dinamismului, s spunem doar c dac Biserica este neleas n termeni de autoritate i de putere, atunci libertatea n Biseric se definete n raport cu aceast autoritate; dar dac Biserica este n primul rnd spiritualitate, adic este viaa Duhului Sfnt mprtit oamenilor, libertatea este tocmai aceast experiere a Duhului Sfnt, cci unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea (2 Co 3, 17) i prin urmare nu mai trebuie nceput cu problema libertii n Biseric, ci cu Biserica ca libertate. Mai muli teologi ortodoci au struit asupra faptului c, din punct de vedere cretin, libertatea nu poate fi definit n raport cu o autoritate exterioar, cci un asemenea demers duce la concluzia mai mult autoritate, mai puin libertate , i astfel singura libertate posibil rmne libertatea opoziiei, a revoltei i a separrii. Acest principiu este ns cel al lumii czute. L'Eglise, scrie A. Schmemann, n'est pas une combinaison d'autorit et de libert, d'une autorit limite et d'une libert limite, une combinaison qui, si on la garde, pervertit par abus les deux cts. L'Eglise n'est pas autorit, et c'est pourquoi il n'y a pas de libert dans l'Eglise, mais l'Eglise elle-mme est libert, et seule l'Eglise est libert. () c'est par le fait d'entrer dans le mystre de l'Eglise qu'on peut la comprendre comme mystre de libert. L'ecclsiologie est, en effet, le point de dpart d'une thologie de la libert (3). Totui, este aceasta n msura n care nu-i neglijeaz latura pnevmatologic, cci Duhul Sfnt este izvorul, coninutul nsui i mplinirea acestei liberti care este Biserica (4). Viaa Bisericii ca i comuniune n Duhul Sfnt este fundamental pentru experiena libertii, cci sans la manifestation de l'Esprit Saint, sans la communion avec Lui, Dieu devient, en effet, autorit, l'autorit de toutes les autorits, et c'est pourquoi il n'y aura pas d'autre libert que celle de la rvolte, la libert de Kirillov (du roman "Les Frres Karamazov"). Et sans l'Esprit Saint, non seulement Dieu, mais, en fait, toute la ralit, tout ce qui existe devient aussi "autorit" : un ordre externe, objectif, contraignant, le "monde de l'objectivation" qui rpugne Berdiaev. La vrit peut devenir autorit, de mme que la justice, l'ordre, l'galit, etc. et en effet, toutes ces "valeurs" sont autorits dans ce monde dchu, y compris la libert elle-mme : un principe de choisir et de diffrer vide et dpourvu de sens, un "droit" qui ne conduit nulle part. Cependant c'est la "fonction" de l'Esprit Saint d'abolir toute autorit ou plutt de la transcender, et Il fait cela () en manifestant l'intriorit de tout ce qui existe, en rtablissant et en transformant l'objet' en "sujet" (le a en tu, selon l'expression de Martin Buber). Et Il fait cela non pas de l'extrieur comme "sanction" ou "garantie", ni comme "autorit", mais de l'intrieur , parce que Lui-mme est l'intriorit de

tout ce qui existe, la vie de la vie, le don de l'Etre. (...) Il ne nous est pas "extrieur", mais Il est en nous, comme lumire, amour et vrit, comme notre communion avec tout (5). Un alt teolog ortodox, patriarhul Ignatie IV al Antiohiei, subliniaz la rndul su importana prezenei i lucrrii Duhului Sfnt n Biseric : El (Duhul Sfnt) este Prezena lui Dumnezeu-cu-noi, "mpreun cu duhul nostru" (Rm 8,16); fr El, Dumnezeu este departe, Hristos Se afl n trecut, Evanghelia e liter moart, Biserica o simpl organizaie, autoritatea o dominaie, misiunea este propagand, cultul o evocare i atitudinea cretin o moral de rob. n El, ns, ntr-o sinergie indisociabil, cosmosul este nlat i geme n durerile facerii mpriei, omul se afl n lupt mpotriva "trupului", Hristos Cel nviat este aici, Evanghelia este putere de via, Biserica nseamn comuniunea treimic, autoritatea este o slujire eliberatoare, misiunea este o Cincizecime, Liturghia memorial i anticipare, lucrarea omului este ndumnezeit (6). Din acest citat, reiese faptul c lipsa de permeabilitate fa de Duhul sau lipsa de comuniune cu El este motivul pentru care autoritatea devine dominaie iar structurile eclesiale, al cror scop este cel de a manifesta comuniunea de iubire, devin piedici n faa unei adevrate liberti n vederea comuniunii. Biserica este ea nsi libertate, n calitatea sa de loc n care omul se elibereaz de pcat - manifestat ca separare egoist de Dumnezeu i de aproapele dar i de teama morii, cci Biserica este libertate fiind pregtirea omului pentru nviere i viaa venic. II. Libertate i responsabilitate la nivelul structurilor eclesiale (7) Domnul nostru Iisus Hristos ne-a prevenit El nsui asupra pericolului permanent al infiltrrii duhului lumii czute n relaiile eclesiale : Regii neamurilor domnesc peste ele i cei ce le stpnesc se numesc binefctori. Dar ntre voi s nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi s fie ca cel mai tnr i cpetenia ca acela ce slujete (Lc 22, 25). Ca structuri cluzite de harul dumnezeiesc al Sfintei Treimi, structurile eclesiale trebuie deci s fie structuri de comuniune i de slujire. Cu alte cuvinte, scopul principal al diferitelor structuri i slujiri ale Bisericii nu este s asigure o ordine de tip juridic, constrngtoare, nici mcar unitatea de tip pur formal, ci mai curnd armonia n rugciune i dragoste freasc i prin aceasta unitatea adevrat, care este comuniune ca druire de sine reciproc, reflectare a druirii de sine reciproce existente ntre Persoanele Treimii (ca toi s fie una, dup cum Tu, Printe ntru Mine i Eu ntru Tine (In 17, 21). i n aceast druire de sine reciproc n viaa Bisericii se mplinete libertatea, iar ierarhia responsabilitilor sau diferitele slujiri n misiunea eclesial i exprim adevrata natur i finalitate. Aceast druire de sine reciproc n viaa duhovniceasc i diaconal sau social a Bisericii face s strluceasc prezena sfinitoare a Duhului lui Hristos n mdularele Bisericii, oricare ar fi slujirea sau poziia acestora n Biseric. Aceasta explic de ce hirotonia celor care sunt chemai la rspunderi importante n Biserica Ortodox nu se face niciodat nafara Sfintei Liturghii euharistice care, prin lucrarea Duhului Sfnt, actualizeaz dragostea jertfelnic a lui Hristos n viaa lumii pentru a mprti celor

care primesc Sfnta Euharistie puterea spiritual de a se drui i ei unii celorlali prin rugciune i slujirea caritii. ntr-adevr, Liturghia euharistic este totodat rugciunea suprem a Bisericii, rugciune de mulumire, i comuniunea suprem n care se manifest adevrata natur a Bisericii, adic libertatea n i pentru comuniune, tocmai pentru c este rugciunea tuturor, a unora pentru ceilali, i lucrarea comun a unei comuniti, care, n ntregime, ntr-o unitate de nedesprit a preoiei sacramentale i a preoiei universale, se druiete deplin n duh Domnului i aduce ofranda darurilor euharistice ca pars pro toto a ntregii creaii i pentru ntreaga creaie, pentru a primi, prin lucrarea Duhului, druirea deplin a lui Hristos nsui. La hirotonie, cel hirotonit, adic preotul, este ncredinat comunitii i comunitatea printelui su duhovnicesc, pstorului su care, aa cum spune o rugciune de la hirotonie, va fi rspunztor de Trupul Euharistic i de aceast comunitate care este Trupul tainic al lui Hristos. Astfel, libertatea sfinit de euharistie este libertatea de a fi rspunztor de mntuirea celorlali i de a-i sluji. III. Unitatea de credin i libertatea n misiunea pastoral la nivel panortodox Autocefalia unei Biserici locale este i totodat o expresie a concepiei ortodoxe despre libertate n comuniune, adic libertatea Bisericilor locale unele fa de celelalte. O Biseric autocefal (autos + kephal) este o Biseric care are propria sa conducere, care se conduce singur. Ortodoxia este alctuit astzi din mai multe Biserici autocefale surori, egale ntre ele, unite ntre ele prin aceeai credin, aceeai via sacramental i aceleai structuri canonice, dar libere unele fa de celelalte n ceea ce privete alegerea i hirotonia episcopilor, administraia, pastoraia, relaiile cu statul i cu societatea, etc. Cu toate acestea, recunoaterea autocefaliei trebuie s fie confirmarea unei liberti obinute nu prin ruptur ci printr-un acord care nu desfiineaz comuniunea sacramental euharistic. n ce const libertatea pe care o implic autocefalia unei Biserici locale? Iat cteva aspecte : libertatea de a avea propriul sinod de episcopi, sinod care reprezint singura autoritate canonic; libertatea de a-i alege ntistttorul fr a fi nevoie de confirmare din partea unei autoriti bisericeti exterioare; libertatea de a-i alege proprii episcopi i de a-i hirotoni; libertatea de a convoca sinoade sau adunri bisericeti care s priveasc comunitile aflate n jurisdicia sa; libertatea de a formula i de a promulga decrete i rnduieli bisericeti cu valabilitate local, dar n concordan cu canoanele Ortodoxiei universale; libertatea de a crea instane canonice sau tribunale eclesiastice; libertatea de a sfini Sfntul i Marele Mir folosit n Taina Mirungerii; libertatea de a canoniza sfini locali; libertatea de a alctui noi cntri liturgice, etc.; libertatea de a ntreine legturi freti cu alte Biserici autocefale sau de a purta un dialog cu alte confesiuni cretine i cu autoritile civile ale rii sau ale regiunii, etc. Autocefalia nu trebuie ns interpretat ca fiind libertatea statelor independente i suverane, cci ea implic totodat rspunderea de a pstra unitatea de credin, de a respecta i de a asculta celelalte Biserici-surori i de a se interesa de viaa i mrturia comun a ntregii Ortodoxii. Conferinele panortodoxe din ultimele decenii s-au strduit s sublinieze tocmai aceast responsabilitate comun a Bisericilor autocefale, care,

uneori, din raiuni istorice, au tendina de a se nchide n sine. Patriarhia ecumenic de la Constantinopol, care, dup schisma de la 1054 survenit ntre Roma i Constantinopol, ocup locul de primus inter pares, contribuie la organizarea conferinelor panortodoxe i la pregtirea unui Sinod panortodox. n zilele noastre, principala problem care se pune n diaspora ortodox sau mai curnd n Ortodoxia apusean este aceasta : cum s se gseasc soluii i modaliti pentru ca libertatea diferitelor jurisdicii ale Bisericilor autocefale s slujeasc o unitate practic mai concret i o cooperare freasc mai dinamic. n orice caz, autocefalia ca recunoatere a libertii diferitelor Biserici locale aflate n comuniune sacramental nu poate fi redus la o dimensiune pur juridic, deoarece libertatea are i o profund semnificaie spiritual eclesial : ea exprim libertatea cretin n comuniunea Bisericilor. S amintim aici canonul 8 al celui de-al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), care apra autocefalia Bisericii Ciprului n faa ingerinelor episcopilor din Antiohia n hirotonia episcopilor din aceast Biseric n care ei nu aveau jurisdicie. Acest canon precizeaz c n relaiile dintre Biserici trebuie "evitat s se introduc trufia puterii lumeti sub pretextul lucrrilor sacerdotale, i aceasta de team de a nu pierde pe nesimite, puin cte puin, libertatea pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Eliberatorul tuturor oamenilor, ne-a druit-o prin propriul Su snge ". n cutarea unitii vzute a cretinilor, este aadar important s se aib n vedere o eclesiologie a comuniunii unde exigena unitii s fie legat de cea a unei liberti care exprim adevrata comuniune freasc. n aceast direcie trebuie s nainteze dialogul Ortodoxiei cu alte Biserici, pentru a exprima o comuniune n care este loc att pentru o ntietate de slujire ct i pentru o adevrat colegialitate sinodal, o comuniune n care s se afirme i responsabilitatea i libertatea Bisericilor-surori, pentru ca lumea s cread c trim prin dumnezeiasca Comuniune treimic. "On peut appliquer l'Eglise, scrie teologul ortodox Alexandre Schmemann, par analogie, la thologie triadologique. De mme que les trois Hypostases de la Sainte Trinit ne divisent pas la nature divine, chacune d'elles la possdant entirement et en vivant, ainsi la nature de l'Eglise-Corps du Christ n'est pas divise par la multiplicit des Eglises. Mais de mme que les Personnes divines se "dnombrent" - selon l'expression de saint Basile le Grand - ainsi se "dnombrent" les Eglises et il y a parmi elles une hirarchie. Dans cette hirarchie il y a une premire Eglise et un premier vque. Cette hirarchie ne diminue pas les Eglises, ne les subordonnant pas l'une l'autre, elle est seulement destine faire vivre chaque Eglise de toutes et toutes de chacune, car c'est cette vie de toutes en chacune et de chacune en toutes qui est le mystre du Corps du Christ, de la plnitude qui emplit tout en tout" (8). Concluzie Secularizarea societii contemporane, care se manifest fie ca ostilitate fa de Biseric, fie ca indiferen fa de Evanghelie, ne oblig s redescoperim sensul profund al libertii i al responsabilitii cretine i s facem din Biseric un promotor al adevratei liberti, cea care construiete comuniunea i lucreaz pentru reconciliere ntr-o lume marcat de conflicte i dezbinare.

Fiind n aceast lume dar nu din aceast lume, Biserica trebuie s se roage i s lucreze pentru a-l elibera pe omul pctos de egoismul su, de temerile i de agresivitatea sa, tocmai pentru c viaa omeneasc nu se poate mplini dect n solidaritate i n dragoste freasc.

Note de subsol 1. D. Stniloae, Prire de Jsus et exprience du Saint-Esprit, DDB, Paris, 1981, p. 118. 2. D. Stniloae, Teologia Dogmatic Ortodox, vol. I, Bucureti, 1996, p. 195. 3. Alexander Schmemann, Church, World, Mission, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, 1979, p. 184-185 4. Cf. Ibidem, p. 187 5. Ibidem, p. 187-188 6. La Rsurrection et l'homme d'aujourd'hui, Paris, DDB, 1981, p. 36-37 7. A se vedea deasemenea studiul nostru Eglise, mystre de communion et de libert dans un monde marqu par le pch et la finitude , n revista Unit Chrtienne (Lyon), nr. 80, (1985), pp. 40-88. 8. La notion de primaut dans l'Eglise orthodoxe , n N. Affanasieff et autres, La primaut de Pierre dans l'Eglise orthodoxe, Neuchtel et Paris, 1960, p. 143

On the Sunday before our national celebration of what we call Independence Day, the lectionary takes us to the Apostle Paul's great exposition on Christian freedom. Scrisoarea ctre Galateni este ceva fiecare cretin ar putea beneficia de lectur cu atenie. His Letter to the Galatians is something every Christian would benefit from reading carefully. Ea a avut o influen puternic asupra Sfntul Augustin n secolele al patrulea i al cincilea al erei comune, i a fost fundamentale n nelegerea re-modelarea lui Martin Luther a credinei cretine n secolul al XVI-lea. It had a strong influence on Saint Augustine in the fourth and fifth centuries of the Common Era, and it was fundamental in re-shaping Martin Luther's understanding of the Christian faith in the sixteenth century. Este uimitor de relevant astzi. It is amazingly relevant today. Un cuplu de ani n urm a fugit unei reclame la televizor a face afirmaia c "Libertatea este posibilitatea de a merge oriunde dorii ori de cte ori dorii." A couple of years ago a commercial ran on television making the claim that "Freedom is being able to go wherever you want whenever you want." Accentul de publicitate a fost, desigur, un automobil, simbolul chintesena a libertii de a majoritatea americanilor, cu excepia celor care triesc n New York City i alte cteva zone metropolitane. The focus of the advertising was, of course, an automobile, the quintessential symbol of freedom to most Americans, except those living in New York City and a few other metropolitan areas. Multi americani, precum i muli oameni din alte pri ale lumii, se va extinde, probabil, conceptul de televiziune comerciale, citat am s spun, "Libertatea este posibilitatea de a face tot ce vreau ori de cte ori vreau totui vreau. i dac libertatea mea interfereaz cu libertatea ta, iei din calea mea. " Many Americans, as well as many people in other

parts of the world, would probably expand the concept of the television commercial I cited to say, "Freedom is being able to do whatever I want whenever I want however I want. And if my freedom interferes with your freedom, get out of my way." Dac credei c este o exagerare, sta doar la orice intersecie din Upper West Side (sau n alt parte n ora) i privii ce se ntmpl ca pietonii traversare a strzilor mpotriva semnalelor de trafic i mainile de parc va dubla la ore la un moment dat. If you think that's an exaggeration, just stand at any intersection in the Upper West Side (or elsewhere in the city) and watch what happens as pedestrians cross streets against traffic signals and cars double park at will for hours at a time. Putei da toate ilustraiile din punctul Fac. You can all give illustrations of the point I'm making. Este dificil pentru muli oameni pentru a limita libertatea lor, astfel c libertatea de alte persoane nu este serios afectat. It's difficult for many people to limit their freedom so that the freedom of other people is not seriously impaired. Ar fi uor s divaga n aceast predic i s vorbeasc despre modul n conduita noastr naional n domeniul afacerilor internaionale imita recent New York-ezi de trecere pe strzi. It would be easy to digress in this sermon and talk about the way our national conduct in world affairs recently mimics New Yorkers crossing the streets. Dar asta tear spune ceea ce deja know-excepia cazului n care, desigur, vei obine toate nouti din reeaua Fox sau New York Post. But that would be telling you what you already knowunless, of course, you get all your news from the Fox Network or the New York Post. Este suficient s spunem c administraia de la Washington prezent pare s cread c libertatea n domeniul afacerilor internaionale nseamn s faci tot ce vrea America de ori de cte ori dorete totui Americii Americii vrea. Suffice it to say that the present administration in Washington seems to believe that freedom in world affairs means doing whatever America wants whenever America wants however America wants. Apostolul Pavel puncte de la un alt mod de nelegere a libertii. The Apostle Paul points to another way of understanding freedom. Este util s ne amintim c Apostolul Pavel a fost nscut i crescut ca un evreu devotat. It's helpful to remember that the Apostle Paul was born and raised as a devout Jew. El a fost un expert n religie evreiasc i legea evreiasc-un fariseu de farisei cum el nsui descris. He was an expert in Jewish religion and Jewish lawa Pharisee of the Pharisees as he described himself. El a persecutat pe prima generaie de cretini, dintre care aproape toi au fost de asemenea evrei. He persecuted the first generation of Christians, almost all of whom were also Jewish. Dup ce se confrunt cu Cristos nviat ntr-o experien de conversie dramatice, el a suferit o transformare, devenind un aprig cretin i cltoresc peste tot n jurul Mrii Mediterane de instituire congregaii noi, ca parte a comunitii noii credine. After encountering the risen Christ in a dramatic conversion experience, he underwent a transformation, becoming an ardent Christian and traveling all around the Mediterranean Sea establishing new congregations as part of the new faith community. Foarte repede a aprut ntrebri, "Sunt aceti cretini o nou dezvoltare n cadrul iudaismului, sau sunt ceva cu totul nou, nici evrei i nici nu pgne?" Very quickly questions arose, "Are these Christians a new development within Judaism, or are they something totally new, neither Jewish nor pagan?" i atunci cnd aceast ntrebare a

rspuns i sa stabilit c cretinismul a fost un lucru nou, "Nu neamurile, care au devenit cretini s devin primul evreu Nu Neamurile de sex masculin care au devenit cretini au s devin circumcisi, precum i botezat?" And when that question was answered and it was established that Christianity was a new thing, "Do Gentiles who become Christians have to become Jewish first? Do male Gentiles who become Christians have to become circumcised as well as baptized?" Cu privire la ntrebrile extins pentru a deveni "sunt cretini, indiferent dac iniial evrei sau dintre Neamuri, obligat s respecte legea, ceea ce a nsemnat primele cinci cri ale Scripturii evreieti?" The questions broadened out to become "Are Christians, whether originally Jewish or Gentile, bound to observe the Law, which meant the first five books of Jewish Scripture?" (Unii cretini contemporani, soiul presbiterian, spun ei doresc anumite pri din lege care urmeaz s fie obligatorii, dar nu alte pri, i piesele pe care le desemneaz trebuie s fie n Cartea de Ordine i obligatorii pentru toi Prezbiterieni.) (Some contemporary Christians, the Presbyterian variety, are saying they want certain parts of the law to be binding but not other parts, and the parts they designate should be in the Book of Order and binding on all Presbyterians.) Pavel n fondarea congregaii n provincia roman Galatia a nu-i nvee s se simt obligat prin lege. Paul in founding the congregations in the Roman province of Galatia did not teach them to feel bound by the Law. El le-a spus despre dragostea lui Dumnezeu revelat n viaa, moartea i nvierea lui Isus, i le-a invitat s rspund la aceast dragoste de ncredere n Dumnezeu, care au auto-divulgat n Isus. He told them about God's love revealed in the life, death, and resurrection of Jesus, and he invited them to respond to that love by trusting the God who self-disclosed in Jesus. Cnd a simit congregaiile noi au fost bine, Pavel a trecut la a stabili biserici n alte pri ale lumii mediteraneene. When he felt the new congregations were doing well, Paul moved on to establish churches in other parts of the Mediterranean world. Dup plecarea lui misionari au mers la alte biserici Pavel a nceput n Galatia i a spus oamenii de acolo c Pavel le-a MIS-au condus, c au nevoie s fie circumcii n cazul n care acestea au fost de sex masculin, i c au nevoie s respecte legea evreiasc, dac acestea au fost de sex masculin sau feminin. After his departure other missionaries went to the churches Paul had started in Galatia and told the people there that Paul had misled them, that they needed to be circumcised if they were male, and that they needed to observe the Jewish Law whether they were male or female. Pavel a nvat ce misionarii cei mai trziu a fcut, i el a tras de pe ceea ce stim ca Scrisoarea ctre Galateni. Paul learned what those later missionaries had done, and he fired off what we know as his Letter to the Galatians. Acesta nu este un document imparial. It is not a dispassionate document. Este fierbinte, este polemic, este emotional. It is fervent; it is polemic, it is emotional. De asemenea, este profund i vitale pentru nelegerea credinei cretine. It is also profound and vital to understanding Christian faith. Pavel scrie, "Tu Galateni nechibzuiti Cine te-a fermecat?!" Paul writes, "You foolish Galatians! Who has bewitched you?" "Pentru toi cei care se bazeaz pe faptele Legii sub blestem sunt, pentru c este scris," Blestemat este oricine nu se respecte i s respectai toate lucrurile scrise n cartea legii. "" "Hristos ne-a rscumprat din blestemul legii de a deveni un blestem pentru noi ...." "For all who rely on the works of the Law

are under a curse; for it is written, 'Cursed is everyone who does not observe and obey all the things written in the book of the law.'" "Christ redeemed us from the curse of the law by becoming a curse for us...." "i viaa pe care o triesc acum n trup, o triesc n credina n Fiul lui Dumnezeu, care ma iubit i Sa dat pe Sine nsui pentru mine." "And the life I now live in the flesh I live by faith in the Son of God, who loved me and gave himself for me." Mesajul lui Pavel ctre Galateni este un mesaj de Biserica cretin are nevoie s aud astzi. Paul's message to the Galatians is a message the Christian Church needs to hear today. "Cei care rspund la Dumnezeu, care auto-divulgate n dragostea lui Hristos, cei care au ncredere ntr-un astfel de Dumnezeu, nu sunt supuse cerinelor de respectare a legii, ns prile nobile din aceast lege ar putea fi. Ele au fost eliberai de la sclavie la lege, i sunt liberi s triasc aa cum motenitori ai harului lui Dumnezeu. " "Those who respond to the God who self-disclosed in the love of Christ, those who trust in such a God, are not subject to the demands of obeying the Law, however noble parts of that law may be. They have been set free from slavery to law, and are free to live as inheritors of God's grace." Punctul culminant al mesajului lui Pavel este acesta: "Pentru libertatea Hristos ne-a eliberat Stand ferm, prin urmare, i nu prezint din nou la un jug de sclavie.." The climax of Paul's message is this: "For freedom Christ has set us free. Stand firm, therefore, and do not submit again to a yoke of slavery." Ce nseamn asta? What does that mean? Putem explora complexitatea a ceea ce nseamn, dar n esen aceasta nseamn c sunt liberi ca i cretini s triasc prin ndrumarea Duhului lui Dumnezeu n via, ghidat de ceea ce stim ca Scriptur, i responsabil fa de unul pe altul, mai ales la cele noi desemneze ca ghiduri si lideri. We can explore the complexities of what it means, but in essence it means we are free as Christians to live by the guidance of God's living Spirit, guided by what we know as Scripture, and accountable to one another, especially to those we designate as guides and leaders. Noi nu suntem liberi s facem ce vrem ori de cte ori ne-o dorim cu toate acestea ne-o dorim. We are not free to do whatever we want whenever we want however we want. Suntem constrni de lege a iubirii. We are constrained by the law of love. Noi cerem mereu ntrebarea, "Care este cel iubitor de a face sau spune-lucrul cu adevrat iubitoare?" We always ask the question, "What is the loving thing to do or saythe really loving thing?" Cred c este important s se recunoasc faptul c aproape toi cretinii consider c este uor s revin la un fel de legalism-care este, da puterea de a ceva acolo, n comparaie cu ceva aici i pentru a evita munca grea de a trai de ctre cuiva autoritate interne proprii. I think it's important to acknowledge that almost all Christians find it easy to revert to some kind of legalismthat is, giving power to something out there as opposed to something in here and avoid the hard work of living by one's own internal authority. Apostolul Pavel nsui a czut n aceast capcan i au avut propria lista de reguli i reglementri, n ciuda a ceea ce a scris n Scrisoarea ctre Galateni. The Apostle Paul himself fell into that trap and had his own list of rules and regulations in spite of what he wrote in his Letter to the Galatians. i el a fost om. He too was human. Echilibrarea libertii cretine i responsabilitatea personal necesit efort. Balancing Christian freedom and personal responsibility requires effort. ntrebarea "Care este cel

iubitor de fcut?" Asking the question "What is the loving thing to do?" funcioneaz cel mai bine atunci cnd persoana care solicit aceasta are un simt sanatos al valorii de sine i tie cum s practice de auto-ngrijire, n scopul de a avea grij de ceilali, fr a se confrunt cu resentimente sau epuizare. works best when the person asking it has a healthy sense of self-worth and knows how to practice self-care in order to care for others without experiencing resentment or burnout. Muli oameni n aceast congregaie sunt profesori de dragoste, profesori de dragoste n aciune prin aciuni disciplinat, de multe ori solicitante. Many people in this congregation are teachers of love, teachers of love in action through disciplined, often demanding action. Dou buci de tiri din aceast sptmn trecut s-mi vorbeasc despre libertatea de a iubi. Two pieces of news from this past week speak to me about the freedom to love. Persoana de sptmn n tirile de sear de televiziune ABC a fost de fapt doi oameni, un tat i fiu. The person of the week on ABC Television's evening news was actually two people, a father and son. Fiul este un tnr soldat grav rnit n Irak. The son is a young soldier seriously wounded in Iraq. Tatl su a luptat mult i din greu pentru a vedea c fiul su a primit cele mai bune ingrijiri medicale disponibile n ara n a crei armat fiul au luptat. His father fought long and hard to see that his son received the best medical care available in the country in whose army the son had fought. Nu a fost o lupt uoar. It wasn't an easy fight. Se pare c factorii de cost cu o schimbare joac un rol important n determinarea ngrijire disponibile pentru veteranii de rzboi din Irak. It would appear that cost factors play a large role in determining the care available to Iraq war veterans. Fiul este de prsirea spitalului, s se ntoarc la familia sa, nc mai grav afectat, dar face progrese. The son is leaving the hospital to return to his family, still seriously impaired but making progress. Tatl i-a extins eforturile sale de a lupta pentru ngrijire de nalt calitate pentru toi veteranii rnii din prezentul conflict cu cost cu o schimbare nu este determinant final de ngrijire de calitate. The father has expanded his efforts to fight for high quality care for all wounded veterans of the present conflict with cost not being the ultimate determinant of care quality. Iubirea unui printe a devenit o dragoste mai mare care caut binele unei comunitati mai largi. The love of a parent has become a greater love that seeks the good of a broader community. Ilustrare a doua a libertii de a iubi a fost vineri n New York Times. The second illustration of the freedom to love was in Friday's New York Times. Este vorba despre doi tineri din Siracuza, NY, care au fost prieteni inca din copilarie. It is about two young men in Syracuse, NY, who have been friends since childhood. Ei sunt acum 25 i 26. They are now 25 and 26. Una este n stare bun de sntate, a avut treizeci de alte operaiuni din cauza unei probleme ochi congenitale. One is in good health; the other has had thirty operations because of a congenital eye problem. El va orb, n ciuda interventii chirurgicale. He is going blind in spite of the surgeries. Ambii brbai au fost mult timp fanii Yankee. Both men have been long-time Yankee fans. Alden, sanatos, sa dus la lungimi extraordinare pentru a oferi lui Michael, cel contestat, cu o zi de la Yankee Stadium el nu va uita niciodata. Alden, the healthy one, went to extraordinary lengths to provide Michael, the challenged one, with a day at Yankee Stadium he will never forget. El a convins Yankees s le dea numrul de locuri n spatele plcuei de acas pentru joc de vineri seara i de a lsa Michael practica ceas

bataie pe teren i s respecte Don Mattingly n persoan. He persuaded the Yankees to give them seats behind home plate for Friday night's game and to let Michael watch batting practice on the field and meet Don Mattingly in person. El a ajuns JetBlue Airways pentru a oferi bilete gratuite dus-ntors ntre Siracuza i New York. He got JetBlue Airways to provide free roundtrip tickets between Syracuse and New York. El a primit Peninsula Hotel de pe Fifth Avenue pentru a oferi o camer pentru noapte. He got the Peninsula Hotel on Fifth avenue to provide a room for the night. El a convins o companie uniform pentru a face o uniform Yankee pentru Michael cu numar de Don Mattingly lui pe ea. He convinced a uniform company to make a Yankee uniform for Michael with Don Mattingly's number on it. A fost productor de Sluggers Louisville pentru a face o bt de baseball personalizat pentru Michael. He got the manufacturer of Louisville Sluggers to make a custom baseball bat for Michael. Prinii lui Michael i-a exprimat uimirea n ceea ce Alden au fcut pentru fiul lor. Michael's parents expressed amazement at what Alden had done for their son. Producatori de Louisville Slugger fost de acord. The Louisville Slugger manufacturers agreed. Au trimis un liliac dou nscris ", ca recunoatere a Alden J. McGuire, un prieten minunat." They sent a second bat inscribed "In Recognition of Alden J. McGuire, One Awesome Friend." Libertatea de a iubi n acest fel crete dintr-o inim trezit, nu din respectarea cuminte la norme sau legi. Freedom to love that way grows out of an awakened heart, not out of dutiful adherence to rules or laws. Libertatea de a iubi n acest fel este foarte diferit de la afirmarea drepturilor dumneavoastr peste drepturile i nevoile altora. Freedom to love that way is very different from asserting your rights over and above the rights and needs of others. Dar oamenii care au cunoscut iubirea, cum ar ngrijire, precum i receptoare ca donatori, tiu c este cu adevrat minunat i profund satisfacatoare. But people who have known such caring love, as receivers and as givers, know it is truly awesomeand deeply satisfying. Mulumiri fie aduse lui Dumnezeu. Thanks be to God.

Responsabilitatea crestina

Mareste imaginea. Responsabilitatea crestina Responsabilitatea interumana naturala Cuvantul nu transmite de la subiect la subiect numai intelesuri. El transmite si putere. Aceasta se observa mai ales la cuvantul de indemn, de incurajare, la cuvantul care

exprima o incredere in cel caruia i se adreseaza. El transmite de la adresant la adresat puterea de a face un bine sau de a se opune unui rau. Desigur, cuvantul poate si paraliza puterile celui caruia ii este adresat, prin lipsa de incredere, de pretuire, de iubire, prin critica neiubitoare manifestata fata de acela si fata de ceea ce poate el face. Dar si in aceasta se vede ca in cuvant e o putere; caci a paraliza o putere tine tot de o anumita putere. 1. Dar nu numai cuvintele cu o evidenta sarcina afectiva, pozitiva sau negativa, degajeaza putere, ci si cuvintele care nu par sa aiba o astfel de sarcina. Orice cuvant provoaca in cel caruia ii este adresa un raspuns de aprobare de aprobare sau de dezaprobare. Fie ca raspunsul este rostit cu o voce tare de catre acela, fie ca e retinut in interiorul aceluia. Orice cuvant provoaca prin urmare in subiectul caruia ii este adresat o miscare de reactie constienta, care se numeste raspuns. In cuvantul primului subiect e data nu numai intentia, ci si puterea de a provoca miscarea de raspuns. Primul cuvant e o chemare adresata de un subiect celuilalt subiect (sau celorlalte), iar chemarea inseamna intentia si implica puterea de a provoca un raspuns. Primul cuvant ca chemare implica in sine, al doilea cuvant ca raspuns, iar al doilea cuvant ca raspuns presupune primul cuvant ca chemare. Nu exista unul fara altul. Nimeni nu vorbeste fara a astepta si a provoca un raspuns si nimeni nu raspunde fara a fi provocat de o chemare. Orice subiect prin faptul ca vorbeste e legat de un alt subiect careia ii raspunde sau care il provoaca sa vorbeasca; orice subiect constient are implicata in calitatea sa de cuvantator existenta altui subiect si legatura ontologica cu el. 2. Dar legatura aceasta are un caracter activ. In cuvantul omului nu se exprima o legatura statica a lui cu celalalt, ci o legatura dinamica. Omul nu vorbeste pentru ca ii vine pofta sa vorbeasca si pentru ca in hotararea de a vorbi descopera constiinta legaturii sale cu celalalt, ci e incitat sa vorbeasca de celalalt in baza legaturii sale nu numai exterioare, ci fiintiale cu celalalt. Fie ca cheama, fie ca raspunde, el e impins la aceasta de celalalt; adica nu numai de faptul ca este subiect cuvantator, ci si de faptul ca este subiect cuvantator intr-o legatura fiintiala cu celalalt, ca subiect cuvantator. In cuvant se actualizeaza forta de miscare a unui subiect asupra celuilalt, forta de miscare a celui ce cheama asupra celui chemat, dar si sforta de miscare a celui chemat asupra celui ce cheama, prin simpla lui prezenta de subiect care poate asculta si deci si raspunde. Chiar constiinta ca cineva il poate asculta si deci ii poate raspunde misca subiectul care cheama la vorbire. Iar constiinta aceasta are o baza in dualitatea ontologica a subiectului uman, in faptul ca e legat de celalalt in mod fiintial. Cuvantul misca si e miscat, printr-o miscare tranzitiva reciproca intre cei doi care vorbesc. Cel ce cheama misca pe cel chemat si viceversa. Ei sunt prinsi intr-o miscare circulara de la unul la altul. Cel ce misca chemand nu pune pe cel chemat intr-o miscare indreptata mai departe, spre altul, ci intr-o miscare care atrage spre sine pe cel chemat. Miscarea celui ce cheama spre cel chemat se transforma in acela intr-o miscare a lui spre cel ce-l cheama. Cel chemat este pus prin chemare intr-o referinta actuala cu cel ce-l cheama. In aceasta se vede ca in miscarea celui chemat spre cel ce-l cheama se propaga forta celui ce-l cheama. Miscarea celui ce cheama, exercitindu-se asupra celui chemat, se converteste in acela in miscare de intoarcere a lui spre cel ce cheama. Dar in intoarcerea

acestei miscari spre cel ce cheama nu e numai o miscare a celui ce cheama ; ea a devenit si miscarea celui chemat. In raspuns continua sa se exercite forta celui ce cheama, dar ea a devenit si miscarea celui chemat. Facandu-si proprie miscarea celui ce-l cheama, cel chemat a transformat-o in miscare de raspuns. Propriu-zis, miscarea fiecaruia e si miscarea celuilalt; e o miscare sinergica. Miscarea celui ce cheama e si miscarea celui ce-l face pe acesta sa-l cheme si, invers, miscarea de raspuns a celui chemat spre cel ce cheama e si miscarea celui ce-l cheama. Desigur, miscarea de raspuns poate sa se manifeste si in cuvinte sau acte indreptate de cel chemat spre altii. Dar ea e, chiar in aceasta orientare si forma, in primul rand un raspuns dat celui ce l-a solicitat, celui ce l-a provocat la anumite cuvinte si acte catre altii. Dialogul intre doi e un focar din care se propaga raze spre altii, constituindu-se alte dialoguri ; dar totdeauna aceste noi dialoguri pornesc de la un anumit dialog ca centru al lor. Rand pe rand un anumit dialog e centru al altor dialoguri. 3. Dar rostul cuvantului nu e sa cheme simplu pe cel chemat spre cel ce cheama sau sa demonstreze prin raspuns aceasta intoarcere. Cuvantul descopera si o intentie de viitor la cel ce cheama, cu dorinta de a-l misca spre acel viitor si pe cel chemat. Omul vorbeste pentru ca nu se multumeste cu starea prezenta a sa si a lucrurilor. Cuvantul descopera dimensiunea de viitor la care se gandeste cineva. De aceea el lumineaza ceva ce nu vede. Daca omul vorbeste si de trecut, sau de natura prezenta a unor lucruri (stiinta), o face pentru a trage concluzii pentru ceea ce poate si vrea sa faca in viitor pe baza cunoasterii lor. Prezentul fara deschiderea posibilitatilor si tensiunilor sale viitoare prin cuvant, lasa totul in intuneric. Lumina o aduce cuvantul prin descoperirea dimensiunii viitorului. Cuvantul are un rost revelator profetic, sau rostul de a promova o realitate prezenta spre un viitor al ei. Omul descopera altuia intentiile sale de viitor, pentru ca nu e multumit sa mearga singur spre acel viitor, sau nu poate sa mearga singur; el nu poate merge efectiv spre viitor decat cu celalalt sau cu ceilalti, sau macar cu aprobarea lor. Prin cuvant, omul indeamna pe ceilalti spre acel viitor, sau ii atrage spre el, ori le cere aprobarea pentru acel viitor, pentru ca el insusi vede o perspectiva viitoare si se simte atras spre ea. 4. Daca cuvantul, ca chemare a altuia spre cel ce cheama si spre un viitor, inseamna o miscare exercitata asupra celui chemat, care devine ca raspuns miscarea celui chemat spre cel ce-l cheama si o impreuna-miscare spre un viitor comun, intre cuvant si fapta nu e nici o separatie. Nu se poate cugeta fapta fara cuvant si cuvant care sa nu implice, cand e nevoie, o fapta mai mult sau mai putin eficienta. Daca cuvantul este o miscare cu efect in ordinea interpersonala spirituala, fapta este miscarea cuvantului prelungita in ordinea lucrurilor, pentru a face mai eficienta chemarea sau raspunsul ce se misca de la persoana la persoana, sau de la o persoana asupra celeilalte persoane si pentru a duce realitatea spre acel viitor. Cel ce adreseaza un apel altei persoane, pentru a o pune in referinta cu sine si in acelasi timp spre a o solidariza in inaintarea spre un viitor, demonstreaza interesul pentru acea persoana si credinta in puterea realizarii viitorului comun,

vorbindu-i si cu fapta in ordinea lucrurilor; cel ce raspunde acelui apel isi demonstreaza, cand e nevoie, sinceritatea raspunsului, sinceritatea vointei de a merge impreuna spre acel viitor, de asemenea si prin punerea fiintei sale spirituale-corporale, aflatoare in contextul realitatii obiective, sau a unor lucruri, la dispozitia celui ce si-a marturisit intentiile aceluia si in miscarea spre viitorul indicat de acela. Faptele constituie si ele un dialog intre persoane, chiar daca sunt indreptate spre lucruri. Faptele infatiseaza si mai efectiv caracterul profetic si transformator manifestat in cuvinte. Ele sunt nu un dialog paralel la cel savarsit prin cuvinte, ci dialogul prin cuvinte extins si facut eficient de fiecare partener asupra persoanei spiritual-corporale proprii, sau asupra lucrurilor care tin de persoane. Prin aceasta actiunea cuvantului unui subiect asupra subiectului partener e mai eficace. Orice fapta e marturia si realizarea unei stari viitoare a logosului persoanei proprii si al lucrurilor de care poate dispune; executarea unui proiect. Iar proiectul e sensul viitor al persoanei proprii sau al unor lucruri, formulat mai intai ca un cuvant interior e chipul viitor al persoanei proprii si a altuia si al lucrurilor in al carui context se afla persoana proprie si a celuilalt sau a celorlalti. Fapta dovedeste caracterul dinamic al logosului fiintelor noastre si al lucrurilor in al caror context ne aflam si pornirea spre realizarea unei faze viitoare, din drumul logosului lor spre tinta desavarsita. Prin fapta cineva vrea sa realizeze faza viitoare a logosului lucrurilor, descoperita cuiva prin cuvant, pentru ca sl acela sa se angajeze pe drumul realizarii acelei faze. Fapta e o exprimare si o pasire spre eficienta a cuvantului ca chip viitor al logosului lucrurilor. Cuvantul e proiectul, fapta e realizarea chipului viitor al lucrurilor. De aceea fara proiect nu exista fapta, iar fara fapta proiectul e ceva nedeplin si fara putere. 5. Dar daca fapta e ducerea cuvantului la capat, iar cuvantul e inceputul miscarii ce se indeplineste in fapta si la cuvant participa ambii interlocutori, fapta e si ea intr-un fel produsa de amandoi. Fapta mea e, rezultatul deplin al miscarii produsa in mine de cel ce ma provoaca la raspuns, miscare in care s-a convertit miscarea pornita de la el. Sau fapta celui ce adreseaza o chemare e si ea provocata de cel ce asteapta chemarea. Din toate acestea reiese ca fiecare subiect constient aflandu-se in legatura ontologica si activa cu alt subiect constient, are in sine un dinamism dialogic, o tensiune dialogica, prin care subiectele se sustin reciproc intr-un proces spiritual de desavarsire. Subiectele formeaza impreuna un fel de diptic aflat intr-o miscare de desavarsire a sa, ce se propaga simultan de la fiecare membrana la cealalta, inscriindu-se in fiecare prin cealalta, un desen de tot mai mare finete. Mai bine-zis, fiecare subiect e in nenumarate relatii dialogice cu alte subiecte, comunicand fiecareia din subiectele cu care se afla in relatie dialogica bogatie adunata in relatia dialogica cu altele. Responsabilitatea pentru semeni in fata lui Dumnezeu Aspectele enumerate ale legaturii dinamice intre subiecte prin cuvant si fapta exista si intre Dumnezeu si oameni, dar cu deosebirile ce le comporta faptul ca aci un partener este Dumnezeu.

1. Intre subiectele umane nu exista nici unul in pozitia permanenta a partenerului prim. Fiecare om e rand pe rand in rolul celui ce cheama si e chemat, a celui ce,cere un raspuns si da un raspuns. Fiecare om e nu numai el responsabil fata de altii, ci-l are si pe celalalt responsabil fata de sine. Dar in raportul dintre Dumnezeu si om, numai omul este responsabil, sau : omul e numai in rolul de responsabil, nu si in rolul celui ce impune lui Dumnezeu un raspuns, o responsabilitate, in mod necesar. Poate si in acest sens spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca Dumnezeu e in afara de relatii. Desigur, omul cere si el uneori lui Dumnezeu un raspuns, dar in acest raspuns Dumnezeu ramane liber si suveran. El nu e responsabil fata de om : "Cine esti tu, o, omule, ca sa te sfadesti cu Dumnezeu ? Oare, vasul de lut va zice catre cel ce l-a facut: "De ce m-ai facut asa ?" (Rom. VIII, 20). In raport cu Dumnezeu, omul se experiaza pe sine exclusiv ca raspunzator, deci ca ascultator. Dumnezeu este cel care-l cheama pe om la implinirea unor datorii, iar omul este cel ce asculta si raspunde. Par aceasta inseamna ca omul simte in cuvantul lui Dumnezeu o forta neasemanat mai mare decat in cuvantul, semenului sau. Aceasta inseamna ca se simte chemat sa raspunda, sau sa vorbeasca raspunzand, de "un, glas" pe care nu-l poate face neauzit. Implinirea rolului sau in dialogul cu Dumnezeu rezulta ca o constrangere morala de neocolit. De aceea si rolul lui Dumnezeu in acest dialog se impune cu o evidenta si cu o presiune neconditionata. De aceea Sfanta Scriptura considera morti spiritual pe cei ce nu aud cuvantul lui Dumnezeu; sau ia in deradere idolii care nu pot grai si nu pot auzi cererea omului (I Regi XVIII, 27). Caci in experienta lui Dumnezeu ca partener de suprema presiune spirituala in dialogul cu omul intra si simtirea ca El aude, ca El asculta, asa cum in dialogul interuman ascultarea ca fapta a partenerului e tot asa de viu experiata de partenerul care vorbeste, ca si raspunsul lui sonor (Ps. XXXIII, 4, 6, 17; XXXII, 2; XIX, 8; XVII, 8 , XVI, 6 etc). Sfanta Scriptura condamna orice idolatrie sau panteism pentru ca ele implica negarea dialogului intre Dumnezeu si om, divinitatea fiind considerata impersonala. Omul este, in conceptia panteista, singur; el nu e cu adevarat raspunzator in fata unui subiect suprem. Despre semenul nostru stim ca ne vorbeste pentru ca auzim cuvantul lui in mod sonor. Dar despre Dumnezeu stim cu atat mai sigur ca ne vorbeste cu cat traim mai intens presiunea spirituala a cererilor Lui obligatorii in constiinta noastra. La urma urmelor forta obligatorie a cuvantului semenului asupra noastra, e tot o chestiune de experienta spirituala, de experienta a importantei Lui, ca realitate spirituala; a importantei neconditionate de a-i vorbi si de a-i iaspunde,. nu numai pentru el ci si pentru noi insine. Intr-un fel noi crestinii traim sentimentul unei responsabilitati neconditionate si fata de semenul nostru. Dar nu ne putem explica acesta responsabilitate neconditionata din ceea ce ne procura cunostinta empirica despre el. Numai din credinta in importanta vesnica a fiintei lui si a noastra ne putem explica aceasta responsabilitate neconditionata. Numai credinta ca de implinirea constiincioasa a indatoririlor noastre fata de El atarna nu o fericire trecatoare, ci una netrecatoare a lui si a noastra, poate explica forta neconditionata cu care ni se -impune obligatia acestei impliniri. Responsabilitatea aceasta o traim inainte de a intreprinde vreo fundamentare logica a unei astfel de credinte; sau ea e traita de oameni care nu simt trebuinta sa faca peste tot aceasta fundamentare. Aceasta inseamna ca trairea acestei responsabilitati

neconditionate fata de semenii nostri e sadita in fiinta noastra, si se impune cu o forta incomparabil mai mare decat orice argumentare logica a ei. Noi suntem creati cu o asemenea responsabilitate si tinuti tot timpul sub presiunea ei neconditionata. Iar ea nu e decat vibratia noastra necesara, replica ce ne este impusa de fiinta noastra la un "cuvant" de absoluta autoritate care isi impune in noi "raspunsul" pe masura. lui. Noi suntem pusi si tinuti intr-o referinta fata de Cel ce ne revendica cu autoritate absoluta, dar in cadrul acestei referinte trebuie sa implinim cu o constiinciozitate absoluta tot ce cere El sa facem pentru desavarsirea noastra si pentru a celorlalti-semeni. Am spus mai inainte ca noi adresam chemarea, solicitarea, revendicarea noastra semenului nostru, provocati oarecum de el insusi, iar el ne raspunde provocat, la randul lui, de noi insine. Am spus ca exista in noi o tensiune spre celalalt, in calitatea noastra de fiinte vorbitoare. Dar acum e momentul de a adauga ca noi il revendicam pe celalalt ca sa ne raspunda la ceea ce ii cerem, ca sa faca el insusi drumul nnei desavarsiri proprii cu noi si drumul unei perfectionari a realitatii, pentru ca suntem minati la aceasta de revendicarea lui Dumnezeu, ca factor si autoritate suprema a noastra. Dumnezeu ne misca sa-i raspundem si sa cerem si altora sa-i raspunda impreuna cu noi. Dumnezeu il face pe semenul meu sa-i raspunda si sa-mi ceara si mie sa-i raspund lui insusi si prin el lui Dumnezeu, cu fiinta mea si cu tot ce pot face eu pentru imbunatatirea relatiilor mele cu el in cadrul cosmosului in al carui context ne aflam. Cain simte ca Dumnezeu a pus asupra lui o raspundere pentru fratele sau ucis si de aceea cauta sa se scuture de ea tocmai in fata lui Dumnezeu; se revolta ca i s-a pus aceasta raspundere, ca i se cere socoteala pentru ca n-a implinit-o: "Oare, sunt eu pazitorul fratelui meu?", raspunde Cain la intrebarea lui Dumnezeu : "Unde este Abel, fratele tau ?" {Fac. IV, 9). Cartea Facerii spune mai departe: "Si a purces Cain din fata lui Dumnezeu" (Fac. IV, 16). Refuzul de a raspunde lui Dumnezeu duce la iesirea din raportul direct cu Dumnezeu, sau mai degraba la vointa de a iesi, caci deplin nu se poate iesi niciodata. Dar acela refuza sa raspunda si semenilor sai. Responsabilitatea crestinului fata de semeni, raspunsul la cererea lor, isi soarbe intensitatea obligatorie din raspunsul la revendicarea lui Dumnezeu. Cine dintre noi refuza sa raspunda lui Dumnezeu cat traieste pe pamant, va raspunde in fata judecatii lui Dumnezeu din viata viitoare. "Astfel, fiecare va da seama pentru sine lui Dumnezeu", spune Sfantul Apostol Pavel (Rom. XVI, 12). Va raspunde insa si pentru semenii sai, pentru care, nevoind sa raspunda in viata aceasta, a voit sa scape si de responsabilitatea fata de Dumnezeu. Credinciosii ortodocsi se roaga de fiecare data la Sfanta Liturghie pentru "raspuns bun la infricosata judecata a lui Dumnezeu". Dar cuvantul lui Dumnezeu se exercita ca o judecata asupra credinciosului inca in viata pamanteasca, orin toate mustrarile impuse constiintei. Dialogul viu, dramatic si efectiv intre Dumnezeu si om se face in interiorul credinciosului si in viata pamanteasca prin ascutisul poruncii Lui, simtita dureros de constiinta datoriei de a o implini, trecand peste orice comoditate : "Viu este cuvantul lui Dumnezeu... si destoinic sa judece simtirile si judecatile inimii" (Evr. IV, 12). In acest dialog dramatic si tulburator, credinciosul e facut de Dumnezeu raspunzator pentru semenii sai. Astfel, crestinii sunt legati dialogic, in mod strans, prin Dumnezeu. Unul are puterea si simte pornirea sa revendice pe celalalt cu adevarat si acela simte presiunea si are puterea sa raspunda- cu adevarat, pentru ca amandoi sunt in raport

dialogic cu Dumnezeu, pentru ca fiecare traieste cu toata intensitatea cuvantul revendicator al lui Dumnezeu. Crestinii sunt fiinte vorbitoare, sau revendicatoare si raspunzatoare, cu adevarat, intrucat Ie vorbeste Dumnezeu si intrucat conserva in ei insisi intreaga capacitate de vibratie la cuvantul lui Dumnezeu, intreaga sensibilitate ascultatoare si responsabila fata de Dumnezeu. Vorbindu-si unul altuia, sau revendicandu-se si raspunzandu-si, credinciosii raspund lui Dumnezeu, daca-si vorbesc fara sentiment de raspundere, ii raspund lui Dumnezeu in acest mod, precum daca-si vorbesc cu un sentiment de raspundere, ii raspund lui Dumnezeu astfel. Cu cit se simte cineva mai legat dialogic fata de semeni, cu atat se simte mai legat dialogic de Dumnezeu si invers. Viata fiintelor spirituale are un caracter dialogic : revendicare si raspuns. Dar aceasta inseamna ca fiintele acestea sunt intr-o referinta dialogica fata de insusi subiectul care le-a creat cu aceasta obligativitate fiintiala de raspundere, si le sustine in aceasta stare prin revendicare. Dumnezeu nu vorbeste oamenilor ca oamenii! Dar ii face sa se simta agraiti de El. El produce in ei sentimentul ca sunt revendicati si ca trebuie sa raspunda acestei revendicari; ca sunt revendicati si ca trebuie sa raspunda in fiecare situatie, potrivit acelei situatii, pentru a realiza pasul urmator cerut de Dumnezeu in dezvoltarea fiintei lor, pe linia unei sensibilizari a responsabilitatii lor, sau acea reparare care e ceruta de defectul in care se afla, sau acea comportare fata de semeni si fata de lume, care e ceruta de situatie. S-a spus ca omul se descopera ca eu in relatia cu tu. Iar relatia cu tu o traieste in mod deplin cand se experiaza ca responsabil fata de Dumnezeu. Aceasta inseamna ca se experiaza ca eu prin faptul ca raspunde revendicarii lui Dumnezeu. Oamenii se experiaza ca eu-tu prin faptul ca sunt fiinte cuvantatoare. Dar sunt fiinte cuvantatoare prin faptul ca se simt raspunzatori. Iar intrucat in raspunderea unuia fata de altul credinciosii isi traiesc raspunderea lor fata de Dumnezeu, ei se experiaza ca eu-tu prin raspunderea lor fata de Dumnezeu. In raspunderea fata de Dumnezeu, am experienta lui Dumnezeu ca Tu al meu, sau fiecare se experiaza pe sine ca eu inaintea lui Dumnezeu. Intensitatea existentei propriului eu o traiesc in relatie cu un tu, pentru ca in acest fu traiesc cu intensitate existenta a cuiva deosebit de mine, a unui zid subiectiv si voluntar peste care nu pot trece, care ma intoarce spre mine insumi, cu o ireductibila forta spirituala. Dar atunci in experienta lui Dumnezeu ca Tu de suprema intensitate am experienta de suprema intensitate a propriului eu. Altfel totul poate sa se inmoaie, in ceata unei parute existente. Desigur, experienta lui tu uman sau divin este dincolo de cuvant ; ele sunt realitati apofatice, indefinibile. Dar aceasta nu inseamna ca sunt cu totul in afara de experienta, de traire, cum afirma Martin Buber. Relatia pe care el o recunoaste, este ea insasi o experienta. Experienta lor apare foarte accentuata in cuvantul lor, in intentia lor presanta, indreptata spre mine, care in cazul lui tu uman o sesizez prin articulare sonora, iar in cazul lui Tu divin ca o presiune spirituala directa, care produce in mine intensitatea unei raspunderi neconditionate. E simptomatic ca literatura de azi (de exemplu teatrul lui Eugen Ionescu) infatiseaza oameni care nu mai comunica in vorbire cu nimeni; fiecare isi urmareste monologul lui, fara sa mai tina seama de ce spun ceilalti. Crestinii acestia, iesiti din relatia eu-tu cu Dumnezeu, au iesit din relatia eu-tu cu

celalalt; sau viceversa. Ei nu mai sunt fiinte raspunzatoare, responsabile. Dar ei simt totusi trebuinta sa vorbeasca. Se multumesc insa in locul unui tu real, cu un tu constituit din fiinta lor. Ei dezvolta acest fenomen de dedublare pana la schizofrenie. Sfantul Grigore de Nisa spune: "Caderea din cel cu adevarat existent este corupere si descopunere adevarata a celui ce fiinteaza, caci cum ar fi in existenta cel ce nu e in cel existent". Dar crestinul ramane in existenta prin faptul ca ramane in atarnare dialogica de cel cu adevarat existent. Cel ce cade din el inainteaza intr-un infinit aL descompunerii si de aceea nu gaseste infinitatea adevarata. Numai in relatia cu Tu-divin credinciosul se afla in infinitul real care odihneste. Acesta e nu numai in miscare ci si in stabilitate. Nu degeaba Epistola catre Evrei face intrarea credinciosului in odihna lui Dumnezeu dependenta de auzirea glasului Lui si vorbeste in aceasta legatura de caracterul viu si patrunzator al cuvantului lui Dumnezeu (Evr. XII, 4, 7-l2). Preocuparea de lucruri nu e odihna caci omul nu traieste in ele misterul infinitului; in relatia interumana eu-tu se gaseste odihna numai daca la baza ei sta relatia eu-tu cu Dumnezeu. In acest caz chiar si in privirea lucrurilor este o odihna. Odihna in Dumnezeu e traita ca un "astazi", ca o stabilitate prezenta, desi aceasta stabilitate nu exclude o miscare in ea ca adancire, fiind o "stabilitate mobila", sau o "miscare stabila", cum spune Sfantul Grigore de Nisa. Cine se afla in dialogul cu Tu-suprem a iesit din starea singularizata a admiratiei ireale a trecutului propriu, sau din inchipuirea fantasmagorica a viitoarei perfectiuni a eului propriu. Responsabilitatea prezenta in dialog e un inceput al responsabilitatii pentru viitor si al caintei pentru trecut. "Dumnezeu hotaraste din nou o zi, astazi, spunand prin gura lui David : "Daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre... pentru ca cine a intrat in odihna lui Dumnezeu s-a odihnit si el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale" (Evr. XII, 7). Neauzirea cuvantului lui Dumnezeu e o insensibilitate, o invartosare spirituala, o raminere in afara de spiritualitatea infinita unde se afla odihna comuniunii perfecte. 2. Dar asa cum dialogul intre oameni are un caracter activ, tot asa si dialogul dintre Dumnezeu si oameni are un astfel de caracter. In parte chiar in miscarea exercitata de cuvantul uman revendicator si raspunzator se prelungeste forta cuvantului lui Dumnezeu. De aceea nu se poate face separatie intre actul si cuvantul revendicator al lui Dumnezeu, exercitat asupra credinciosului, si intre actul si cuvantul revendicator si raspunzator al acestuia fata de semenii sai. "Iubirea lui Dumnezeu este in iubirea omului, iubirea omului este preluata in iubirea lui Dumnezeu si sunt unite fara confuzie si fara separatie". In miscarea creata, cuvantatoare si faptuitoare, a credinciosului se afla si energia divina necreata, care produce miscarea creata a credinciosului. "Viu este cuvantul lui Dumnezeu si lucrator si mai ascutit dacat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura dintre suflet si trup, dintre incheieturi si madulare" (Evr. IV, 12). Prin "ascutisul" lui, cuvantul dumnezeiesc trezeste o sensibilitate spirituala oarecum dureroasa, obligand pe credincios sa-l ia la cunostinta si sa se conformeze lui, adica sa-i raspunda.

Energiile necreate divine lucreaza asupra fiintelor umane avand forma unor logoi, a unor ratiuni active, a unor impulsuri prin care le duc spre tinte viitoare de indeplinit in viata lor si a lumii. Astfel chiar in ratiunile-scopuri ale crestinului, sunt active ratiunilescopuri ale lui Dumnezeu. Energiile necreate divine intra in relatie cu spiritul uman, luand forma unor ratiuni active. Ratiunile sunt virtual inerente energiilor divine; ratiunile au un caracter energetic. Pe de alta parte, energiile-ratiuni, sunt indreptate spre creaturi si indreapta creaturile spre chipurile viitoare, superioare ale lor. Energiile necreate duc pe credinciosi spre o tot mai deplina asemanare a ratiunilor lor cu ratiunile divine. Ele au totodata caracter de revendicare, sunt traite de crestini ca niste cuvinte divine, nelipsite de intelesuri, carora trebuie sa le raspunda acestia prin credinta si faptele lor. Dumnezeu se afla prin energiile Sale in raport dialogic cu credinciosii; acestia se decid pe de o parte liber sa raspunda cuvintelor divine, care sunt in acelasi timp energii, pe de alta primesc de la ele puterea sa le raspunda prin cuvintele si faptele lor, adaugind la ele aportul fiintei lor create. Credinta lor nu e mai putin stimulata de energiile divine ca faptele lor. Dar energiile divine opereaza si altfel decat prin relatia dialogica de fiecare zi cu fiecare credincios sau prin relatia de fiecare zi intre credincios si credincios. Energiile divine au si putere creatoare. Daca cuvantul lui Dumnezeu, ca indicatie si putere conducatoare spre un scop determinat si in acest sens ca o forma indreptata spre scop a energiei lui, produca o miscare modificatoare in creatura spre care se indreapta, se poate cugeta ca cuvantul - energie al lui Dumnezeu poate produce si din nimic realitatile intentionate prin el. Actul creator opereaza si el asemenea cuvantului: cheama, provoaca si imputerniceste o realitate la miscarea unui raspuns. Deosebirea e ca pe cand cuvantul adresat de Pumnezeu (si, dupa asemanarea lui, cel adresat de om unei realitati existente in prealabil, produce o stare, o miscare, o realitate noua in acea realitate data, si aceasta aparitie se manifesta in raspunsul dat de respectiva realitate, - in cazul creatiei, realitatea produsa nu apare intr-o realitate existenta, ci ca una cu existenta in sine; dar aparitia ei este de asemenea echivalenta cu Taspunsul ei la chemarea cuvantului dumnezeiesc. Aducerea la existenta a creatiei este asezarea lui Dumnezeu in dialog cu ceva din afara de Sine. Creatia apare in existenta aparand in atarnarea dialogica de Cel cu adevarat existent, impartasindu-se astfel de existenta Celui existent. Cand cheama Dumnezeu, rostindu-si cuvantul Sau, nu se poate sa nu i se raspunda. Cuvantul "spus" de Dumnezeu este o structura rationala gandita de El activ, sau energetic, avand puterea sa aduca in existenta o realitate noua, conforma ei, sau o stare noua intr-o realitate existenta de mai inainte. Cuvantul rostit de Dumnezeu are ca urmare necesara, raspunsul realitatii careia i se adreseaza. in el e forta care provoaca in mod necesar un raspuns analog cu cuvantul, cu structura rationala exprimata de Dumnezeu. Daca nu exista realitatea care are sa raspunda, ea trebuie sa apara in existenta. In acest caz insasi aparitia ei in existenta e raspunsul care trebuie sa urmeze cuvantului lui Dumnezeu. In sensul acesta toate realitatile existente sunt raspunsuri la cuvintele creatoare ale lui Dumnezeu, raspunsuri analoage cuvintelor lui, sunt ele insele chipurile cuvintelor lui Dumnezeu. Venirea la existenta e si un raspuns inconstient al creaturilor la cuvantul lui Dumnezeu, din puterea cuprinsa in acest cuvant. Cuvantul creator al lui Dumnezeu este

porunca : "El a zis si s-au facut, El a poruncit si s-a zidit" (Ps. XXXII, 9). Porunca Lui produce imediat existenta creaturii, ca raspuns al ei la aceasta porunca. "Porunca Lui devine fiinta", spune Sfantul Grigore de Nisa. Dar aceasta inseamna ca actul divin creator nu trebuie conceput ca o "facere samavolnica, a unei cauze exclusiviste, cu urmari de dominare, ci ca un act de iubire care incepe prin aceasta un dialog al iubirii cu creatura, in care ea are sa raspunda dupa ce o data exista, in libertate. Durata creaturilor in existenta e si ea o continuare a raspunsului lor inconstient din primul moment la cuvantul creator al lui Dumnezeu. Dar durarea nu e numai ceva static, ci si o miscare a fapturilor si a universului spre forme superioare. De aceea si cuvantul lui Dumnezeu care le tine si raspunsurile fapturilor, care "accepta" durata lor, nu sunt simple repetitii. Cuvintele si faptele omenesti sunt raspunsuri constiente, desi uneori constiinta manifestata in ele nu e si o constiinta despre Cel caruia ii raspund. Raspunsurile in care constiinta imbratiseaza si pe Cel caruia I se raspunde se manifesta in credinta si in faptele din credinta ale oamenilor. Sfantul Maxim Marturisitorul zice in aceasta privinta : "Caci toate cele create dupa fiinta si prin devenire sunt afirmate (de Dumnezeu), fiind continute in ratiunile (cuvintele) proprii si in cele din afara lor". Toate sunt create si mentinute, asadar, prin ratiunile-cuvintele lui Dumnezeu, in care se cuprind, in care persista, in care-si. au puterea de existenta. Caci cuvintele lui Dumnezeu au ca o urmare necesara raspunsul creaturilor ca aparitie si ca durata a lor in existenta,. Ceea ce pune mai mult in relief caracterul iubitor al actului creator al lui Dumnezeu e ca lucrurile fiind cuvinte ale lui Dumnezeu, mai precis raspunsuri create, inconstiente la chemarile lui Dumnezeu, sunt in acelasi timp cuvinte ale lui Dumnezeu catre oameni, deci raspunsuri pe care acestia au sa si le insuseasca in mod constient, ca pre-luand ei insisi aceste raspunsuri inconstiente sa puna si ceva de la ei in ele, prin aprofundarea valorii lor si actualizarea continua a acestei valori pentru desavarsirea lor. Dar asa cum lucrurile ca raspunsuri sunt totodata efectele lucrarii Iui Dumnezeu, asa in insusirea si aprofundarea constienta a raspunsului lor de catre credinciosi e activa si lucrarea lui Dumnezeu. 3. Am mentionat inca mai inainte ca energiile-ratiunile divine indreptate spre lume au si o tinta viitoare de urmarit cu oamenii si cu lumea. Un partener cheama pe celalalt spre sine, dar si spre un viitor pe care nu-l are inca nici unul nici celalalt, dar al carui chip il stravede intii cel ce cheama, apoi si cel chemat. Dumnezeu indreapta prin energiileratiunile sau cuvintele Sale nu spre un viitor care nu exista in El. Dumnezeu indeamna pe credinciosi spre viitorul lor in-trucat ii revendica spre noi trepte in urcusul spre El insusi. Un om cheama pe alt om spre sine, dar indeamna mai ales spre Dumnezeu, ca deosebit de sine. li indeamna sa urce impreuna cu sine spre Dumnezeu si prin aceasta spre propria lui realizare. Si numai in acest sens il cheama la solidaritate cu sine.

Contiin canonic i intercomuniune


Admin la data de Vin 26 Dec 2008 - 21:22

Contiin canonic i intercomuniune

Contiina canonic, cea care marcheaz ntlnirea dintre contiina doctrinar i aspectele concrete ale vieii, garanteaz echilibrul ntre dreapta-credin i dreapta trire, dintre ortodoxie i ortopraxie. i din acest motiv, toate lucrrile cretinului, toate atitudinile ecleziale sunt fundamentate pe dreapta nelegere i trire a adevrurilor dumnezeieti din tezaurul ortodoxiei. Interdicia perevzut de canoane pentru mprtirea cu cei din afara Bisericii nu este altceva dect o concretizare a dimensiunii eccleziale a Sfintelor Taine. Toat lucrarea sacramental din Biseric este o lucrare a Dumnezeirii. Sfintele Taine nu sunt lucrri cu caracter instituional sau simboluri ale unei prezene ci sunt mprtirea deplin a Dumnezeiescului Har. Sfintele Taine sunt o manifestare lucrtoare a Bisericii i de aceea ele nu pot fi rupte de comuniunea Bisericii. Atunci cnd o persoan sau comunitate nu este n deplin comuniune de credin sau n deplin comuniune canonic cu Biserica cea Una, Sfnt, Soborniceasc i Apostoleasc, lipsa comuniunii depline n credin face ca lucrarea sacramental dei prezent formal, s fie doar un chip nedeplin al cutrii lucrrii Duhului Sfnt. Tainele Bisericii constituie i stabilesc relaii personale, obiective ntre cei ce le primesc i Biserica nsi al crui cap este Hristos...... De aici i necesitatea credinei Bisericii i mai exact, plenitudinea adevrului de credin ncredinat de Hristos Bisericii.[1] Atunci cnd Biserica Ortodox nu accept mprtirea n afara Bisericii Ortodoxe sau mprtirea neortodocilor n Biserica Ortodox, ea subliniaz legtura dintre Taina Bisericii i mrturisirea deplin a credinei. Prin aceast restricie Biserica Ortodox nu dispreuiete i nu exprim convingerea existenei unui monopol n ceea ce privete lucrarea Duhului Sfnt n lume. Biserica Ortodox se bucur de semnele lucrrii providenei n lumea ntreag dar nu defininete msura lucrrii harului n afara ei. Noi nelegem c lucrarea Duhului Sfnt nu poate fi ngrdit de nedeplintaatea nelegerii, cunoaterii i mrturisirii, dar observm c nedeplintatea credinei atrage dup sine o incapacitate de mprtire deplin cu Hristos. Printele Dumitru Stniloae arat c nu putem spune exact ce primesc cei din afara Bisericii n numitele lor Taine. Atta ns credem c se poate spune c aceste ceremonii nu sunt numai o form goal de orice coninut obiectiv, ci implic ceva ce poate alctui n unele cazuri mai mult, altele mai puin, baza pentru o completare a relaiei ce s-a iniiat ntre omul respectiv i Hristos.[2] Tainele svrite n afara Bisericii sunt forme care pot fi umplute de deplintatea lucrrii harului prin pecetluirea cu Pecetea Darului Sfntului Duh i intrarea n Biserica Ortodox. Recunoaterea tainelor din afara Bisericii, celor care primindu-le ar rmn n comunitile lor, ar duce n mod inevitabil la acea commnio in sacris, fapt ce ar nsemna relativism i confuzie doctrinar oficial, justificat exclusiv sociologic. Euharistia nu este mijlocul sau instrumentul unitii ci ncoronarea i pecetluirea acesteia. Astfel neleas, comuniunea euharistic este inseparabil de mrturisirea

credinei plenare.[3] Prin forarea comuniunii euharistice nainte de realizarea comuniunii de credin se risc o izolare a euharistiei de ansamblul vieii eccleziale i de angajamentul credinei. Biserica ortodox nu poate cobor euharistia la nivelul unui mijloc de unitate lax, psihologic i superficial ntre cretini[4]. Biserica este Trupul i Sngele lui Hristos extinse n credincioi.[5] Atitudinea fa de svrirea i mprtirea Sfintelor Taine ine de contiina canonic a fiecrui credincios a fiecrei Biserici locale i a Bisericii n ecumenicitatea ei. i din acest motiv admiterea altor cretini la comuniunea euharistic cu membrii Bisericii Ortodoxe nu o poate face un episcop sau un preot singular, deoarece prin euharistie se comunic i se susine nsi esena Bisericii i responsabilitatea legat de intercomuniune depete persona sau comunitatea eclezial local.[6] Euharistia nu poate fi scoas din legtura ei ontoloogic cu Biserica i tratat ca un act individual sau intercretin[7]. Refuzul intercomuniunii nu nseamn dispre pentru celelalte confesiuni sau lips de iubire, ci responsabilitate fa de efortul de regsire n aceeai credin mrturisit mpreun secole de-a rndul. Printele Dumitru Stniloae arat c Ortodoxia recunoate manifestarea lui Dumnezeu n ntreaga creaie i prin ntreaga via, prin toate gndurile i simirile credinciosului legate de lume. El introduce termenul de sobornicitate deschis pentru a desemna aceast deschidere care exprim respectul fa de pluralismul de nelegere n Dumnezeu, a tuturor nelegerilor altora ca fiind cuprinse n misterul apofatic al lui Dumnezeu. .....Toate actele i cuvintele cretinilor, n msura n care se manifest gnduri i stri de suflet superioare i produc relaii mai apropiate ntre semeni, aduc un raport nou la tlmcirea lui Dumnezeu i la o manifestare mai corespunztoare a lui prin ele.[8] Contiina acestei lucrri Dumnezeieti n toate i n toi care se manifest ntr-o sincer ctuare a nelegerii Tainei Dumnezeieti ne angajeaz spre o disponibilitate de mrturisire prin cuvnt i trire a ortodoxiei. Prezena Bisericii Ortodoxe n dialogul ecumenic, nelegerea modului n care ceilali cretini i triesc viaa religioas, mrturisirea spre nelegere a propriei tradiii doctrinare, liturgice i canonice, este o datorie fundamental i un semn de responsabilitate cretin. Biserica Ortodox nu cheam cretinii la nvturi i rnduieli noi ci mrturisete c, n aceast lume i acum, este cu putin s se triasc viaa doctrinar liturgic i canonic a Bisericii primului mileniu, ntr-un dinamism care respect realitatea vremii. Pentru acest dialog, Biserica Ortodox struiete ntr-o atitudine de solicitudine mrturisitoare. Ea nu impune celorlali formele de manifestare ce i sunt proprii, dar mrturisete importana coninutului doctrinar trit secole de-a rndul ntr-o unitate n diversitate. Canonul 1 de la Sinodul din Constantinopol din anul 879, ntr-o perioad n care exista deja contiina diversitii n unitatea canonic, exprim clar coresponsabilitatea pentru unitate i bunnelegere a ntistttorilor. n acelai timp este foarte important ca diversitatea s

nu aduc atingere fondului doctrinar i s se exprime n manifestri ce nu intr n contradicie cu doctrina, tradia i contiina canonoc. Respectnd particularitile i mrturisind fundamentele putem ndjdui ntr-o avansare responsabil spre cunoatere i revalorizare a ceea ce ne-a fost comun n primul mileniu, pentru ca prin redescoperirea unitii de credin s putem s ne apropiem de mpreunslujire i mprtirea din acelai Sfnt Potir. [1] Vezi Dumitru Gh Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine i problema comuniunii, n Ortodoxia, 1-2/1978, p. 353 [2] Pr Prof. D Stniloae, Numrul Tainelor i raportul dintre ele, p 213, Cf i Dumitru Gh Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine i problema comuniunii, n Ortodoxia, 1-2/1978, p.354 [3] Vezi Boris Bobrinskoy, Intercommunion et Orthodoxie n Le Messager orthodoxe, Nr 51/1970, p. 16. [4] Pr Prof. D Stniloae, n problema intercomuniuni , Ortodoxia 4/1971, p. 563-564. [5] Vezi Dumitru Gh Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine i problema comuniunii, n Ortodoxia, 1-2/1978, p. 368 [6] Pr Prof D. Stniloae, Teologia euharistiei, Ortodoxia 3/1961, p, 361 [7] Vezi Dumitru Gh Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine i problema comuniunii, n Ortodoxia, 1-2/1978, p. 369 [8] Pr Prof D. Stniloae, Sobornicitate deschis, n Ortodoxia 2/1971, pp 178-180.

Libertatea adevrat este capacitatea omului nestpnit de pcat, fiind luminat de Adevrul Dumnezeiesc, de a alege binele i de a-l nfptui cu ajutorul puterii harice a lui Dumnezeu. spune Sfntul Filaret al Moscovei. Unii vor s neleag libertatea ca fiind posibilitatea i ngduina de a face tot ce-i doreti. Acesta e un vis, un vis nu doar imposibil i absurd, ci i neleguit, pgubitor Ei nu pot furi nimic statornic. Dup schiele lor apar brusc noi guvernri, care la fel de brusc se prbuesc, scrie Sfntul Filaret. Ei introduc stpnirea oarb i hain a gloatei i disensiunile nesfrite ale rvnitorilor puterii, ei pervertesc oamenii, ncredinndu-i c i cluzesc spre libertate, ndeprtndu-i, de fapt, de la libertatea legiut spre samavolnicie, ca apoi s-i asupreasc nelegei, rvnitori ai libertii nemrginite, nebunia osnditoare a viselor voastre, nelegei n sfrit, c dup attea ncercri ngrozitoare, cnd libertatea ce-i zdrobea hotarele, nu o singur dat mnjea faa pmntului cu snge nevinovat, i, vrsnd ruri de snge omenesc, se nclzea n ele i pe sine nsi. Ce se poate spune despre libertatea oamenilor, care nu snt n robia nimnui, dar snt stpnii de patimi, cucerii de simuri i posedai de obiceiuri rele Oamenii care s-au nchinat pe sine acestei robii interioare robia pcatului, a patimilor, a viciilor cel mai des snt rvnitori ai libertii exterioare Dar lrgirea libertii exterioare, continu Sfntul Filaret, nu-i va opri de la ce a fost nainte; ei se vor drui satisfaciei patimilor i vor folosi aceast libertate doar pentru a se cufunda i mai mult n robia interioar ndrgete libertatea cretineasc libertatea de pcat, de patim, de viciu, libertatea de a asculta cu bucurie legea i a face bine n numele Domnului, pentru credina i dragostea pentru El.

Sfintii Parinti afirma ca omul nu a fost creat desavarsit de Dumnezeu, dar prin libertate, ajutat de harul dumnezeiesc, putea ajunge la desavarsire. Adevarata libertate a fost definita drept avantul absolut spre Dumnezeu, fara retineri sau intrebari. Libertatea care ar include in ea nevoia de a alege, a fost vazuta de Paul Evdochimov ca o slabiciune

inerenta caderii in pacat. Astfel, adevarata libertate nu consta in a face orice, ci in a face binele. Libertatea este inscrisa in om de la crearea lui, fiind legata de faptul ca el a fost adus la existenta dupa chipul lui Dumnezeu. Dar libertatea omului nu este absoluta si neconditionata precum este cea a lui Dumnezeu, libertatea omului este limitata. Este asa nu pentru ca Dumnezeu a vrut sa i-o limiteze, ci pentru ca in calitate de faptura, el insusi este limitat. Ca adevarata libertate cerea doar binele, care ar fi dus la asemanarea cu Dumnzeu, se vede si din faptul ca dupa ce omul a fost creat, a fost lasat liber in paradis. Nu era supravegheat. Si asta pentru ca Dumnezeu l-a creat bun, de aceea l-a lasat liber sa se bucure de ceea ce este el. In momentul in care omul se desparte de Dumnezeu, continutul libertatii este alterat. Asa se ajunge la libertati: libertatea copilului de a-si sfida parintii, libertatea mamei de asi ucide pruncul nenascut, libertatea legii de a consfinti anormalul drept normal, etc. Iar aceasta libertate alterata a omului poate merge pana la a refuza unirea cu Dumnezeu. Prin miscarea gresita a fiintei, dorinta de a trai in afara relatiei cu Dumnezeu, omul pierde libertatea. Omul a avut libertatea sa-si pastreze libertatea, dar prin ruperea legaturii cu Dumnezeu a pierdut-o. Cand a hotarat sa fie liber de Dumnezeu, a ajuns rob pacatului. Ca omul sa nu aiba parte de o libertate parelnica, ci de una adevarata, voi aminti cuvintele Mantuitorului spuse iudeilor recent convertiti: "Daca veti ramane intru cuvantul Meu, cu adevarat sunteti ucenicii Mei, si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 31-32). Acest lucru este greu de implinit pentru omul despartit de Hristos. Pentru omul cazut in pacat, a fi liber inseamna a-ti trai viata la maxim, in sensul de a cadea in cat mai multe pacate. Este dureros ca acest om nu mai tine seama de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos" (Corinteni 6, 12). Este greu in astfel de conditii sa-ti iubesti vrajmasii, sa te rogi pentru cei ce-ti fac rau si sa-i binecuvintezi pe cei ce te blesteama. Insa, daca nu poti sa faci aceste lucruri inseamna ca nu esti in adevar, iar in afara adevarului, libertatea este falsa.

Libertate cretin vs. Predestinare n Epistola ctre Romani a Sf. Ap. Pavel
Libertate cretin vs. predestinare, dup epistola ctre Romani a Sf. Ap. Pavel. Romeo Aurelian Ilie I Preliminarii Identificarea versetelor care induc teza predestinaiei n cuvintele Sf. Ap. Pavel: cap. 9, v. 18-23;

Sf. Ap. Pavel, cel supranumit i Apostolul neamurilor, pentru ntinderea spaiului geografic pe care l-a parcurs propovduind, sau pur i simplu Apostolul, prin articulare sugerndu-se o suspunere a acestuia fa de ceilali apostoli, datorit nltoarei sale teologii, strecoar n opera sa, o piatr de poticnire, tocmai n acea epistol n care amintete de piatra de poticnire i sminteal din Sion . Este vorba despre Epistola ctre Romani i de acele versete care, la o lectur ad litteram induc ideea predestinaiei, n spe: cap. 9, v. 18-23: 18. Deci, dar, Dumnezeu pe cine voiete l miluiete, iar pe cine voiete l mpietrete. 19. mi vei zice deci: De ce mai dojenete? C voinei Lui cine i va sta mpotriv? 20.Dar, omule, tu cine eti, care rspunzi naintea lui Dumnezeu? Oare fptura va zice Celui ce a fcut-o: De ce m-ai fcut aa? 21. Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceiai frmnttur s fac un vas de cinste iar altul de necinste? 22. i ce este, dac Dumnezeu, voind s-i arate mnia Sa i s fac cunoscut puterea Sa, a suferit cu mult rbdare vasele mniei Sale gtite spre pieire; 23 i ca s fac cunoscut bogia slavei Sale ctre vasele milei, pe care mai dinainte le-a gtit spre slav?. ncadrarea n contextul biblic (n economia Epistolei ctre Romani) Spuneam c aceste versete pot fi, i chiar sunt, o piatr de poticnire, doar citite ad litteram. Ori, Sf. Scriptur nu trebuie citit n acest mod, din cel puin dou motive: mai nti, pentru c ntotdeauna trebuie inut cont ce contextul n care sunt presrate pietrele de poticnire, aa cum ndeamn i Origen: Trebuie s cutm hrana pe toate paginile Scripturii celei de Dumnezeu nsufleite i s ne ferim de spusele nfumurate i tulburtoare ale defimrilor eretice, mprtindu-ne din comorile tuturor crilor sfinte, fr s ne smintim cum fac cei necredincioi ; iar mai apoi, pentru c despre epistolele Sf. Ap. Pavel, Sf. Ap. Petru spune: n ele sunt unele lucruri cu anevoie de neles, pe care cei netiutori i nentrii le rstlmcesc, ca i pe celelalte Scripturi spre a lor pierzare(II Petru 3, 16). n acest caz, foarte important este ncadrarea versetelor la care facem referire, n economia textului integral. Astfel, n capitolul 9 al Epistolei ctre Romani, Sf. Ap. Pavel vorbind despre deosebirea dintre masa evreilor care au fost chemai i evreii care au ascultat chemarea, evoc cteva episoade din istoria poporului evreu, n care Dumnezeu intervine pentru a schimba n mod pozitiv istoria , nefcnd altceva n fond, dect s i cearn pe cei care nu au urmat fgduinei, de cei care au trit n spiritul acesteia, i au neles cnd aceasta s-a mplinit. Oare fgduina este predestinare? La Dumnezeu, da, pentru c El nu schimb fgduina, dar la oameni, nu, pentru c ei pot s o primeasc, s cread n ea i s o mplineasc; pot s o primeasc, s cread n ea, dar s nu o urmeze; pot s o primeasc i s nu cread, sau pot chiar s nu o primeasc. i toate astea, pentru c sunt liberi, exemplul cel mai concludent fiind chiar poporul evreu. Identificarea corespondenelor cu celelalte texte biblice Foarte important n dezbaterea acestor versete este i analiza corespondenelor pe care Biserica le-a stabilit pentru fiecare verset, cu celelalte texte din Sf. Scriptur. Astfel, v.18 este pus n legtur cu Ieire 4, 21, unde se relateaz conversaia lui Dumnezeu cu Moise, n legtur cu confruntarea acestuia cu Faraon. Aici se pune problema mpietririi inimii lui Faraon, dar cu dou scopuri precise: s i determine pe evrei s lupte mai aprig pentru idealul lor, i s cunoasc Faraon puterea lui Dumnezeu; v.19 este bazat pe afirmaia lui Dumnezeu pus n gura proorocului Isaia: Planul Meu va dinui i toat voia mea o voi face(Is. 46,10), afirmaie just, care nu face altceva dect s arate

atotputernicia lui Dumnezeu; comparaia lui Dumnezeu cu un olar, de la v.20, se pare c nu este proprie Apostolului neamurilor, ci proorocului Isaia: Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor s se fac la ntuneric! Vai de cei care ne zic: Ce stricciune? Oare olarul poate fi socotit drept lut? Lucrul poate spune despre lucrtor: ? Vasul zice oare despre olar: ? . n aceast exprimare, Dumnezeu este asemnat cu un olar, n sensul c, atoatetiutor fiind, tie ntotdeauna ceea ce se ntmpl cu ceea ce iese din mna Sa. Este adevrat c Sf. Pavel mpinge puin exprimarea sa n alt direcie, dar despre asta vom analiza cu alt prilej; v.21 i are corespondentul la proorocul Ieremia (18, 4-5), unde se pare c se dezleag cu adevrat problema comparaiei cu olarul: i am intrat eu n casa olarului i iat acesta lucra cu roata i vasul pe care-l fcea olarul din lut s-a stricat n mna lui; dar olarul a fcut dintr-nsul alt vas, cum a crezut c-i mai bine s-l fac. i a fost cuvntul Domnului iari ctre mine i mi-a zis:(Ier. 18, 3-5) . Dup cum vedem, aici Dumnezeu doar i atenioneaz pe evrei c se poate comporta ca un olar cu lutul lui, n cazul neascultrii lor. Sf. Pavel a ales s foloseasc aceast comparaie, tocmai pentru c n contextul lui, nu vorbea despre altceva, dect despre evreii care au czut n neascultare, i a simit potrivit s le aminteasc pilda olarului i avertismentul Domnului. II Dezbatere Posibili factori care l-au determinat pe Sf. Ap. Pavel s rosteasc piatra de poticnire Ce l va fi determinat pe Sf. Ap. Pavel s rosteasc aceste cuvinte ncuietoare? Cu siguran este vorba aici de un factor de formare anterioar, ct i despre factorul contextual. Primul factor se refer la faptul c, nainte de convertirea miraculoas de pe drumul Damascului (Fapte, cap. 9), Sf. Ap. Pavel fusese un fariseu rigorist, dup cum nsui afirm(Fapte 26, 5) , i nvase nc de mic Legea, pe care o pzea cu devodament, aspect ce justific predispoziia acestuia de a face trimiteri la texte din Vechiul Testament, pe care firete c le stpnea foarte bine, dar pe care cei nepricepui le puteau interpreta greit. Factorul contextual se explic astfel: Sf. Pavel a ales s foloseasc aceast comparaie, tocmai pentru c n contextul lui, nu vorbea despre altceva, dect despre evreii care au czut n neascultare, i a simit potrivit s le aminteasc pilda olarului i avertizmentul Domnului. Din aceti doi factori, se mai nate unul: factorul temperamental: se poate observa c tonul folosit n acest fragment al epistolei nu este tocmai calm; acesta avndu-i obria n temperamentul vulcanic al Apostolului, temperament care l va fi fcut s fie att de zelos i n vechiul su statut de fariseu (zel exemplificat prin hotrrea sa de a pleca la Damasc pentru a-i aduce legai la Ierusalim pe cretinii de acolo, fr s i se cear aceast misiune), i care acum va fi fost rscolit de latura n care alunecase tema epistolei sale: firete c nu i va fi picat bine s i mustre conaionalii, dar datoria impus de noul statut de Apostol al Domnului, o impunea de la sine. O analiz ortodox a cuvintelor Sf. Ap. Pavel Sf. Teofilact al Bulgariei, cel ce s-a ocupat ndeosebi de Epistola ctre Romani a Sf. Ap. Pavel, ajungnd la capitolul 9, versetul 18: Aadar, Dumnezeu miluiete pe cine voiete, iar pe cine voiete, l mpietrete, mai nti atrage atenia asupra legturii versetului cu textul anterior: Aici, dumnezeiescul Apostol trage ncheierea celor zise mai sus i hotrte ca nu se cuvine a cere cineva seama de la Dumnezeu, pentru c El miluiete pe cine voiete, precum pe Evreii care au fcut vielul n pustie, pe care nu i-a pedepsit; iar pe cine voiete, l mpietrete ca pe Faraon . Apoi, d o explicaie mai

amnunit asupra expresiei l mpietrete, tocmai pentru a nu fi neles ca o aciune necuviincioas a lui Dumnezeu, care pledeaz pentru libertatea omului: Precum soarele nmoaie ceara, dar ntrete lutul nu de sine, ci pentru osebita materie a cerii i a lutului tot aa se zice c Dumnezeu a mpietrit inima cea de lut a lui Faraon. n ce chip? Prin ndelunga Sa rbdare. Pentru c, rbdndu-l ndelung, l-a fcut mai mpietrit, precum, de pild, dac cineva ar avea un rob viclean i ru, i nu l-ar pedepsi, ci ar folosi ctre dnsul iubirea de oameni, l-ar face mai ru dect era nainte. Nu doar c stpnul lar nva rutatea, ci pentru c robul se folosete de iubirea de oameni a stpnului su spre nmulirea rutii sale, defimndu-i buntatea . De asemenea, referitor la versetul 18, i Pr. Prof. Dr. Constantin Corniescu este de prere c: nseamn n acest context a-i oferi harul Su. nseamn a-i retrage harul Su. Urmarea acestui fapt este c omul, lipsit de harul divin, i mpietrete i mai mult inima i se mpotrivete tot mai mult lui Dumnezeu . n ce privete retragerea harului divin, se tie nc de la situaia protoprinilor, c este o aciune a lui Dumnezeu, pe care o aplic atunci cnd omul alege s i foloseasc libertatea n scopuri strine de elul su de a ajunge la asemnarea cu Dumnezeu. Cu privire la aceast expresie, Meletie Pigas aduce o lmurire mai ampl: Nu mpietrete inima Dumnezeu, Cel ce poruncete a tia mprejur inima, Cel ce nfrunt tria cerbiciei pretutindeni, Cel ce pune inimi de carne n oameni (adic nmoaie). C, de ar fi mpietrit Dumnezeu inima lui Faraon, ca acela s cad, ar fi nsemnat c rutatea aceasta a fcut-o nsui Dumnezeu, adic Cel ce a dat pricina rutii, aprinznd rutatea. i, dac Pavel L-ar fi tiut pe Dumnezeu mpietritor de inimi, cum ar mai fi sftuit zicnd: Ori, mai ales, cum ar fi poruncit aceasta chiar Dumnezeu? cnd zice despre Sine, prin David i prin Pavel, aa:(Evrei 3, 7-8). ns acestea i cele ca acestea precum este i cea zis de Isaia, c: (Isaia 63, 17) nu spun c Dumnezeu svrete acestea, ci numai ngduie a se svri . Referitor la versetele 19-20: mi vei zice deci: Pentru ce mai nvinuiete, cci voii Sale cine i st mpotriv? Deci dar o omule! tu cine eti, cel ce rspunzi mpotriva lui Dumnezeu?, Sf. Teofilact al Bulgariei consider c, Apostolul Pavel atrage atenia asupra a dou atitudini, pentru el inexplicabile, una din partea lui Dumnezeu, iar cealalt din partea omului. Mai nti, el nu nelege de ce Dumnezeu i mustr pe cei care greesc, de vreme ce i aceasta se face din voia sau mai exact din ngduina lui Dumnezeu. Iar mai apoi, i mustr pe acei care vor s l iscodeasc pe Dumnezeu, s afle un rspuns de la Acesta n situaiile n care Dumnezeu acioneaz n moduri mai presus de puterea de nelegere a omului. Cu privire la mult contestatele versete 21-23, cele n care Dumnezeu este asemnat unui olar care face din aceiai frmnttur att vase de cinste, ct i vase de necinste, Sf. Teofilact al Bulgariei consider c: Apostolul a folosit pilda aceasta nu pentru ca s ridice stpnirea de sine a oamenilor (libertatea, n.m.), nici ca s ne fac trndavi i nemicai precum cele nensufleite, ci aa cum am zis mai nainte ca s ne nvee cum se cuvine a ne supune lui Dumnezeu, artnd covritoare tcere, ascultare i smerenie iconomiilor pe care le face. Pentru c precum zice olarul face, din acelai lut, vasele pe care le voiete, unele spre ntrebuinare cinstit, iar altele spre ntrebuinare necinstit, i nici unele din vasele acelea nu-i griete mpotriv. Tot aa i Dumnezeu, din acelai neam al oamenilor, pe unii i cinstete i-i slvete, iar pe alii i pedepsete i i necinstete. De aceea tu, omule, nu iscodi lucrul acesta, ci nchin-te numai i urmeaz

lutului i vaselor celor de lut! () S ti ns o cititorule! c precum la vasele de lut nu lutul face a fi unele dintre dnsele cinstite iar altele necinstite, fiindc lutul este unul i acelai la toate vasele, ci osebirea o face ntrebuinarea lor de ctre oameni tot aa se ntmpl i la oameni. Pentru c nu firea omeneasc i face pe unii s se rsfee, iar pe alii s se munceasc; ba, fiindc firea este una i aceeai la toi oamenii, ci libertatea alegerii este cea care face aceast osebire . Acelai Meletie Pigas, tot ntr-o not la tlmcirea Sf. Teofilact, pune punctul pe i, atrgnd atenia asupra greitei nelegeri a versetelor 21-23, spunnd: unii, cum sunt maniheii i calvinii, s-au rtcit din aceste cuvinte ale Apostolului i au socotit c Dumnezeu, vrnd a deslui i a nainte-hotr toat frmnttura oamenilor, pe unii i-a fcut spre cinste, iar pe alii spre necinste. Cci zic ei dac olarul, din acelai lut, face unele vase spre cinste, iar altele spre necinste, atunci nseamn c Dumnezeu pe unii oameni i hotrte dinainte spre mntuire, iar pe alii spre pieire. Socoteal care este hulitoare i eretic, fiindc Dumnezeu nu nainte-hotrte, nici nu face pe vreunul necinstit i spre pieire, ci fiecare se face aa pe sine nsui, dup a sa alegere. Artnd aceasta, Apostolul scria ctre Timotei: <ntru o cas mare nu sunt numai vase de aur i de argint, ci i de lemn i de lut; i unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste>; iar mai departe zice: (II Timotei 2, 20) nvnd prin aceasta s cunoatem stpnirea de sine (libertatea; n. aut.) . Vedem aadar, intervenia forte i foarte lmuritoare a neleptului Meletie Pigas, care apr att pe Sf. Apostol Pavel, ct i ntreaga nvtur de credin. Iar exemplul dat prin citarea nvturilor aceluiai Pavel, ctre Timotei, i gsesc o strlucit exemplificare, prin pilda cu bogatul nemilostiv i sracul Lazr(Luca, 16): unde vedem c, dei bogatul aprea ca un vas de cinste, iar Lazr ca unul de necinste, totui, fiecare, prin libertatea pe care o aveau de la Dumnezeu, si-au modificat categoric statutul, primul devenind vas de necinste, despre care tim c s-a fcut prta pierzaniei, iar cel de-al doilea, s-a fcut pe sine vas ales, transformndu-i neputina n virtute, cum altfel, dac nu prin libera sa alegere. i o prere catolic; Teologul englez R. W. Farrar, arat a nu stpni prea bine problema predestinaiei i a voinei libere: Predestinaia este un anumit adevr al raiunii i al revelaiunii. Voina liber este un adevr al revelaiunii i al experienei . Din aceast exprimare, se nelege c acesta accept amndou concepiile, lsnd totui o diferen de nuan, n sensul c, predestinarea ar fi un adevr la nivelul raiunii i al revelaiei, iar libertatea la nivelul revelaiei i al experienei. O exprimare destul de enigmatic, care ne invit s analizm la ce se refer acest teolog prin nivelul raiunii i prin nivelul experienei. Consider c nivelul raiunii se refer strict la raiunea limitat a omului, care n puintatea minii sale, are uneori convingerea c destinul su este dinainte stabilit, convingere care ulterior duce la credina c predestinarea i-a fost dat prin revelaie. Pe de alt parte, nivelul experienei care face ca, spre deosebire de predestinare care este un anumit adevr, libertatea s fie un adevr, se refer la acele situaii n care omul, trecnd prin situaii ce preau s se ndrepte ntr-o direcie dinainte trasat, dar finalul arat c au ajuns n alt direcie, simte c ntr-adevr, el este singurul rspunztor pentru faptele sale. Firete c i aici primatul aparine revelaiei, adic lui Dumnezeu, care ajut omul s ajung la cunoaterea propriei sale liberti. Dincolo de ncercarea noastr de a analiza exprimarea lui Farrar din punct de vedere filologico-teologic, rmne totui sentina pe care o d nsui teologul englez n cauz. Acesta contabilizeaz dilema

libertate - predestinare de la Romani, cap 9, cu numrul 1 la categoria antonimiilor vdite, lsate fr nici o ncercare, pentru c aicea nu este nicio putin a mpcrii lor cu mintea noastr mrginit . Aadar, intervenia teologului englez nu face altceva dect s adnceasc misterul dilemei noastre. i aceasta deoarece acesta se mulumete s lase problema pe lista revelaiilor - am putea spune dualiste- clasnd libertatea i predestinaia ca fiind una i aceiai realitate. Ceea ce este o eroare foarte mare, dup cum am vzut c apreciaz i neleptul Meletie Pigas. Problema predestinaiei i a liberului arbitru la Fericitul Augustin; a fost Sf. Ap. Pavel promotor al acestor teze? Unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericeti care s-a ocupat cu de-amnuntul de problema predestinaiei, a fost Fericitul Augustin. Acesta, redacteaz n anul 397, o lucrare intitulat Despre liberul arbitru , scris pentru a combate erezia maniheilor (despre care am amintit mai sus, artnd i combatere alor de ctre Meletie Pigas), n care arat afirmarea libertii umane i a responsabilitii pe care aceasta o are n privina apariiei rului . Nimic ru pn aici. Numai c, Pelagius, lecturnd greit textul tratatului augustinian, i neinnd seama de mobilul lucrrii: acela de a proba, mpotriva maniheilor, c rul nu este o instan coetern lui Dumnezeu, c acesta nu are o realitate propriu-zis i c fora lui de constrngere nu este irezistibil , a dat natere unei erezii, n care nega necesitatea harului pentru mntuire, afirmnd c omul se mntuiete doar din faptele sale, care reies doar din liberul arbitru, fr vreo implicaie a harului, care ar anula liberul arbitru . n aceste condiii, Augustin se vede nevoit s intervin, pentru a combate aceast rtcire. Astfel, el redacteaz lucrarea Despre har i liberul arbitru, n care afirm coexistena i conlucrarea n om, a harului divin i a liberului arbitru. Liberul arbitru fiind acea facultate de a alege ori binele, ori rul, este in sinea sa independent. Harul nu vine cu nimic n constrngerea liberului arbitru, ci doar ca un ajutor ca omul s i direcioneze liberul arbitru, la a face binele, i nu rul. Dar i acest rspuns a ntmpinat greite nelegeri, de data aceasta din partea unor clugri din Hadrumet, reprezentai de un oarecare Florus, care a afirmat: La ce mai servete s ni se predice, s ni se dea porunci de a face binele, i a evita rul, din moment ce nu noi facem binele, ci Dumnezeu lucreaz n noi, att ca s voim, ct i ca s mplinim? Superiorii s ne arate ce s facem i s se roage pentru noi, dar s nu ne mai corecteze sau s ne mustre . i din nou Fericitul Augustin trebuie s clarifice problema. De data aceasta, el scrie lucrarea Despre corecie i har, n care, lrgind problema, lanseaz nvtura despre predestinaie, afirmnd c, pe lng faptul c Dumnezeu lucreaz n noi prin intermediul harului, El tie totodat dinainte pe cei ce se vor mntui, acetia fiind dintru nceput predestinai la fericire. Dar pe de alt parte, afirm: Dac ntrebi de ce s corectezi pe cel predestinat la fericire? Eu i rspund c predestinarea este un mister divin, noi nu tim cine este sau nu predestinat, dar tiu c, predica, corecia i servete ca s faci binele, iar Dumnezeu, pe cel ce face binele, nu-l respinge. ntrind voina, harul apr n noi libertatea . Vedem de aici c Fericitul Augustin las s se neleag c nu ar exista i o predestinaie la ru, i c cei care nu au primit acea predestinaie la binele venic, pot s i ctige starea de fericire prin lucrarea virtuilor, care se realizeaz tocmai prin conlucrarea liberului arbitru cu harul divin. Practic el afirm aici doar o mprire a oamenilor ntre alei i nealei, altfel spus despre o predestinaie a sfinilor i despre un har al perseverenei care i ajut pe nealei

s ajung i ei la binele venic i la starea de fericire . Formulare de altfel foarte ambigu, de la care au avut de suferit att Fericitul Augustin, ct i ntreaga cretintate. i aceasta, deoarece, lsnd ideea neterminat, Fericitul Augustin a lsat pori deschise pentru alte erezii, fapt ce i-a adus i lui, oprobiul Bisericii Ortodoxe. Ct privete ereziile care au luat natere din aceast formulare incert a lui Augustin, cele mai cunoscute, fiind de altfel i primele, sunt cele ale lui Luther, Calvin i Jansenius, care, vor nega libertatea omului n ce privete mntuirea; faptele mntuitoare sunt produse numai de har, care se servete de om ca de un instrument fr libertate . Aceast erezie pornete ntru ctva de la neacceptarea unei predestinaii doar la bine. Cu alte cuvinte, dac e predestinaie, este necesar s fie i la ru, i atunci harul lui Dumnezeu face toate demersurile ctre mntuire, liberul arbitru al omului neavnd nici o implicaie n procesul mntuirii, ci el existnd doar n planul vieii pmnteti, ca o facultate de a alege dintre o situaie i alta. Ar mai rmne de constatat dac Fericitul Augustin s-a ajutat n aceste nvturi i de opera i ideile Sf. Ap. Pavel. i rspunsul este afirmativ. Dar nu numai de epistolele pauline s-a folosit acesta, ci i de Evanghelia Sf. Ap. Ioan, care zice: Nimeni nu poate veni la Mine dac nu-l atrage Tatl(Ioan 6, 44) sau Nu voi m-ai ales pe Mine, ci Eu vam ales pe voi(Ioan 15, 16). Aceste versete se pare c l-au determinat pe Augustin s formuleze ideea despre predestinaia sfinilor. Dar s revenim la posibila inspiraie paulin a nvturii augustiniene despre predestinaie. P. Bernard tef, afirm c aceast nvtur i-a fost inspirat lui Augustin de versetele: C pe cei ce i-a cunoscut dinainte i-a i predestinat s fie asemenea Fiului Su iar pe care i-a predestinat i-a chemat(Romani 8, 29-30). Tot de la Sf. Pavel, i-a nsuit Augustin i atitudinea de a se declara neputincios n ceea ce privete judecile lui Dumnezeu (Romani 11, 33). Vedem aadar cum o exprimare dificil a Sf. Ap. Pavel, despre care am artat mai sus ce nseamn cu adevrat, a dat natere unei alte erori de exprimare, care la rndul ei a lsat deschis drumul unor erezii care i astzi tulbur lumea cretin. Pentru c am vzut, c i Augustin, ca i Sf. Ap. Pavel, nu pot fi acuzai de rea intenie sau de propovduirea unei credine neconforme cu Evanghelia lui Hristos. III Concluzii Predestinarea la binele venic(Efeseni 1,4) Am artat mai sus c Fericitul Augustin a vorbit despre o predestinare la bine, a sfinilor, fr ns a i deosebi pe acetia de presupui nesfini, care ar fi lsai din oficiu pe dinafara fericirii. Iar la aceast idee, o contribuie esenial au avut-o i epistolele pauline: de pild, la Efeseni 1, 4, Sf. Ap. Pavel spune: Precum ntru El ne-a i ales, nainte de ntemeierea lumii, ca s fim sfini i fr de prihan naintea Lui. Dar aici se vorbete despre planul iniial al lui Dumnezeu, dup care l-a creat pe om, dup chipul i asemnarea Sa, adic destinat s se ndumnezeiasc. Firete c planul divin nu s-a schimbat niciodat, doar c prin cdere, omul s-a ndeprtat de scopul su; i aceasta deoarece, tot din cauza cderii, omul se auto-priveaz de acea libertate cu care fusese druit n starea sa primordial, o libertate monodirectionat n sensul ajungerii la asemnarea cu Dumnezeu, i se mulumete cu liberul arbitru, acea facultate prin care el poate alege n orice situaie ntre ceva i altceva. Acest liber arbitru nu este tot una cu libertatea. Ar putea fi numit, n cel mai fericit caz libertate bidirecionat, fie la bine, fie la ru. Dup opera mntuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, legtura haric dintre om i

Dumnezeu s-a refcut, n sensul c, omul reprimete prin botez, harul pierdut prin pcatul strmoesc. Acest har vine n ajutorul liberului arbitru, artndu-i calea cea bun de urmat. Iar pentru cei care contientizeaz prezena harului, liberul arbitru se comport mai mult ca libertatea propriu-zis, dup cum apreciaz i filosoful cretin romn Petre uea, atunci cnd afirm c i prin aceast libertate tirbit de pcatul original (adic liberul arbitru), omul poate ajunge, n parte, prin cultivarea virtuiilor, la imitarea lui Dumnezeu. Pentru cei care neglijeaz harul, liberul arbitru rmne ceea ce este i adeseori alunec spre ru, n loc s accead spre bine. Ceea ce este interesant la Sf. Ap. Pavel, este acea inconsecven n exprimare. n aceiai epistol ctre Romani, la capitolul 8, versetele 28-29 (versete puse n legtur cu Efeseni 1, 4), el spune: i tim c Dumnezeu toate le lucreaz spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemai dup voia Lui; cci pe cei pe care i-a cunoscut mai nainte, mai nainte i-a i hotrt s fie asemenea chipului Fiului Su, ca El s fie nti nscut ntre muli frai. Acest verset, dei pare c trateaz despre predestinarea unora, nu este nicidecum aa, ci aici se vorbete despre pretiina lui Dumnezeu n ceea ce privete starea primordial a oamenilor, mai exact cu scopul pentru care avea s-l creeze pe Adam(i implicit tot neamul omenesc, aflat virtual n coapsele acestuia). C aa stau lucrurile, o dovedete i versetul corespondent, I Corinteni 15, 49: i dup cum am purtat chipul celui pmntesc (adic al lui Adam) s purtm i chipul celui ceresc (adic al lui Hristos). Aadar, avnd n vedere aceste exemple n care Apostolul Pavel pune n eviden dorina lui Dumnezeu ca toi oamenii s se mntuiasc i la cunotina adevrului s vin, adic s se ntoarc la scopul pentru care au fost chemai prin zmislire; i innd cont, ca o ntrire, c unul dintre versete este luat chiar din Epistola ctre Romani, consider c problema ntmpinat la Romani 9, 18-23, este o simpl, dar cu urmri complexe, greeal de exprimare, rostit ntr-un moment de ubred echilibru temperamental emoional al apostolului, i ca atare, nu trebuie considerat ca normativ n nvtura de credin a acestuia. Bibliografie 1. Biblia sau Sfnta Scriptur Tiprit sub ndrumarea i cu purtarea de grij a Prea Fericitului Printe Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romne; cu aprobarea Sf. Sinod; Editura I.B.M.B.O.R., Bucureti, 1988; 2. Sf. Teofilact al Bulgariei Tlcuirea Epistolei ctre Romani a slvitului i prealudatului Apostol Pavel, tlmcit din elina veche i cea nou i mpodobit cu felurite nsemnri de ctre Nicodim Aghioritul, ndreptarea tlmcirii, note ale ediiei i nainte cuvntare: Florin Stuparu; Editura Sofia i Cartea Ortodox, Bucureti, 2005; 3. Sf. Augustin Liberul arbitru; Ediie bilingv, text latin-romn; Traducere, note introductive, note i comentarii de Vasile Sav; Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002; 4. de Canterbuty, Anselm Despre libertatea alegerii (ediie bilingv). Traducere din limba latin de Laura Maftei; Not introductiv, note i studiu de Ovidiu Stanciu, Editura Polirom, 2006; 5. tef, P. Bernard Sf. Augustin, Omul, Opera, Doctrina; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 2000; 6. Viaa i operele Sf. Ap. Pavel Traducere dup R. W. Farrar (Doctor n Teologie i

membru al societii regale englezeti, arhidiacon i canonic de Vestminister i capelan ordinar al reginei Angliei), de Nicodim, Patriarhul Romniei; Partea a II-a, Editura i Tiparul Sfintei Monastiri Neamu, 1942; 7. Verzan, Pr. Dr. Sabin Sfntul Apostol Pavel, Istoria propovduirii Evangheliei i Organizarea Bisericii n Epoca Apostolic; Carte tiprit cu binecuvntarea P.F. Printe Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romne.; Editura I.B.M.B.O.R.; Bucureti; 1996; 8. Corniescu, Pr. Prof. Dr. Constantin Studiul biblic al Noului Testament, curs pentru anul II; Editura Europolis; Constanta; 2005; 9. Origen, - Scrieri Alese, Partea a II-a, colecia P.S.B., nr. 7, Carte tiprit cu binecuvntarea P.F. Printe Iustin, Patriarhul Biserii Ortodoxe Romne. Traducere de Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga i Zorica Lacu; Studiu introductiv i note de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Editura I.B.M.B.O.R.; Bucureti, 1982. Omnisciena lui Dumnezeu: Geneza 16:13; Exod 3:7; 1 Cronici 28:9; 1 Samuel 2:3; 2 mprai 19:27; 2 Cronici 16:9; Psalm 90:8; Iov 36:37; Matei 6 Dumnezeu ne cunoate inima, Evrei 4:3.

Cunoaterea dinainte a lui Dumnezeu Psalm 139:4 tie ce vom spune nainte ca s o spunem. Psalm 139:16 Dumnezeu a decretat zilele vieii noastre (yamim plural de la yom). nainte s fi existat noi, Dumnezeu ne-a hotrt zilele ce vom face. Daniel 11 o grmad de preziceri detaliate cu privire la istoria politic a lui Israel i a naiunilor nvecinate. Matei 11:21, 23 Dumnezeu tie i viitorul contingent. Nu doar ce va avea loc, ci i ce ar fi putut avea loc. Ioan 6:64 prezice c Iuda l va vinde. Ioan 13:38 prezice c se va lepda Petru. Ioan 21:18-19 prezice cum va muri Petru. Isaia 40-48 promisiunea c Dumnezeu i va aduce napoi din robie. Nu va fi o robie etern. i c El e Dumnezeul adevrat, nu idolii fali la care se nchin ei acum. Numai Dumnezeu tie viitorul. Isaia 41:22, 23 provocare lansat idolilor s-i demonstreze divinitatea, s fac profeii i s le mplineasc. Cunoaterea dinainte e o dovad a divinitii acesta e argumentul aici. Dumnezeu nu doar c privete nainte, vede ce se va ntmpla i apoi le spune ca profeii. Ci Dumnezeu le-a decretat! i e implicat n istorie ca s mplineasc profeiile fcute.

Isaia 40:24 cine v alege pe voi e o scrb! Dumnezeu spune aceasta! Dac alegi un Dumnezeu care nu cunoate viitorul, eti o scrb naintea lui Dumnezeu! E limbaj tare, dar Dumnezeu o zice! Isaia 42:8-9 numai Eu sunt Dumnezeu. cum se poate ti asta? C v-am dat profeii n trecut i le-am mplinit (v. 9a). promisiunea dat lui Avraam te fac o naiune mare. Vreo dou milioane au intrat n ara Canaaan. n vremea aceea, a oraelor state i a micilor mprii, acesta era un numr mare. i acela a fost doar punctul de pornire. Dumnezeu le-a promis ara, c va alunga neamurile pgne din ar. i acum v prezic altele. i cunoaterea dinainte a lui Dumnezeu demonstreaz c e Dumnezeu adevrat. v. 9 le-a mplinit. Arat i omnipotena. El a fcut s se mplineasc profeiile. Isaia 43:8-13 Eu sunt Mntuitorul vostru. v. 9 profeii i cunoatere dinainte. Aducei pgni ce pot pretinde profeii fcute de idolii lor i care s se fi mplinit! v. 10-11 nu exist alt Dumnezeu, alt Mntuitor. Dac ai alt Dumnezeu, eti idolatru! Cum tim c El e Dumnezeu? v. 12-13 suntei martori ai precunoaterii Mele. Ai vzut cum s-au mplinit profeiile Mele din trecut! Isaia 44:6 singurul Dumnezeu. v. 7 numai El face profeii. i vestete viitorul. Vrei s avei ncredere n Dumnezeu? Atunci avei ncredere n Dumnezeul care are precunoatere, nu n idoli (de la v. 9). Numai Dumnezeu tie trecutul i viitorul v. 7. O universalitate a cunoaterii. Cunoate tot viitorul. Aceast cunoatere a lui Dumnezeu ar trebui s fie pentru Israel motiv de ncredere i de speran! Isaia 44:24 omnipotena. v. 25 i fac pe prezictorii dintre pgni de rs. i aduc la disperare! Atept s prezic i mic evenimentele n alt direcie i prezicerile lor nu se mplinesc! v. 26 dar confirm cuvintele profeilor Si. Confirm valabilitatea slujitorilor Si (cum ar fi Isaia). Ei prezic lucruri viitoare i Dumnezeu le mplinete aceasta arat c ei sunt profei adevrai ai lui Dumnezeu.

v. 26 profeii specifice Ierusalimul va fi pustiit nu peste mult timp. Isaia prezice c va fi din nou locuit. v. 27 e la fel de uor pentru Dumnezeu s usuce Marea Roia ca restaurarea Israelului n ar! v. 28 profeie despre Cirus. Peste 200 de ani se va nate un copil i prinii i vor pune numele Cirus. Dumnezeu va conduce toate detaliile istoriei ca s mplineasc acest verset! Isaia 45:1-6 v. 1-3 Cirus, te fac mprat peste un imperiu imens. i tu vei trimite pe poporul Meu acas, n ara lui! v. 6 ca s tie popoarele c sunt singurul Dumnezeu. v. 7 Dumnezeu omnipotent i omniscient. Isaia 45:18 singurul Dumnezeu. v. 20 pgnii au idoli, nu Dumnezeu adevrat. v. 21 idolii nu cunosc dinainte viitorul. Dumnezeu are precunoatere i El controleaz viitorul! Isaia 46:8-10 precunoatere, prezicere. v. 11- i devine specific Nebucadnear prin el va judeca Dumnezeu pe Israel. v. 10 leag omnisciena i omnipotena. El mplinete ce a prezis. Isaia 48:3-7 Eu le-am vestit. Un idol nu poate face aceasta. Gregory Boyd, adept Open Theism, spune, pe baza lui Isaia 5.1-7, c Dumnezeu a fcut tot ce a putut pentru Israel, dar ei au falimentat. Dumnezeu a crezut c ei vor asculta. Dumnezeu e dezamgit i nu cunoate viitorul.

Dar Deuteronom 31:16-21 prezice exact acest eveniment. Da, Dumnezeu i manifest dezamgirea pentru falimentul lui Israel. Dar Dumnezeu nu e surprins! A tiut deja n vremea lui Moise ce se va ntmpla i a prezis ce va face poporul! Omnisciena lui Dumnezeu: Geneza 16:13; Exod 3:7; 1 Cronici 28:9; 1 Samuel 2:3; 2 mprai 19:27; 2 Cronici 16:9; Psalm 90:8; Iov 36:37; Matei 6 Dumnezeu ne cunoate inima, Evrei 4:3.

Cunoaterea dinainte a lui Dumnezeu Psalm 139:4 tie ce vom spune nainte ca s o spunem. Psalm 139:16 Dumnezeu a decretat zilele vieii noastre (yamim plural de la yom). nainte s fi existat noi, Dumnezeu ne-a hotrt zilele ce vom face. Daniel 11 o grmad de preziceri detaliate cu privire la istoria politic a lui Israel i a naiunilor nvecinate. Matei 11:21, 23 Dumnezeu tie i viitorul contingent. Nu doar ce va avea loc, ci i ce ar fi putut avea loc. Ioan 6:64 prezice c Iuda l va vinde. Ioan 13:38 prezice c se va lepda Petru. Ioan 21:18-19 prezice cum va muri Petru. Isaia 40-48 promisiunea c Dumnezeu i va aduce napoi din robie. Nu va fi o robie etern. i c El e Dumnezeul adevrat, nu idolii fali la care se nchin ei acum. Numai Dumnezeu tie viitorul. Isaia 41:22, 23 provocare lansat idolilor s-i demonstreze divinitatea, s fac profeii i s le mplineasc. Cunoaterea dinainte e o dovad a divinitii acesta e argumentul aici. Dumnezeu nu doar c privete nainte, vede ce se va ntmpla i apoi le spune ca profeii. Ci Dumnezeu le-a decretat! i e implicat n istorie ca s mplineasc profeiile fcute. Isaia 40:24 cine v alege pe voi e o scrb! Dumnezeu spune aceasta! Dac alegi un Dumnezeu care nu cunoate viitorul, eti o scrb naintea lui Dumnezeu! E limbaj tare, dar Dumnezeu o zice! Isaia 42:8-9 numai Eu sunt Dumnezeu. cum se poate ti asta? C v-am dat profeii n trecut i le-am mplinit (v. 9a). promisiunea dat lui Avraam te fac o naiune mare. Vreo dou milioane au intrat n ara Canaaan. n vremea aceea, a oraelor state i a micilor mprii, acesta era un numr mare. i acela a fost doar punctul de pornire. Dumnezeu le-a promis ara, c va alunga neamurile pgne din ar. i acum v prezic altele. i cunoaterea dinainte a lui Dumnezeu demonstreaz c e Dumnezeu adevrat. v. 9 le-a mplinit. Arat i omnipotena. El a fcut s se mplineasc profeiile. Isaia 43:8-13 Eu sunt Mntuitorul vostru.

v. 9 profeii i cunoatere dinainte. Aducei pgni ce pot pretinde profeii fcute de idolii lor i care s se fi mplinit! v. 10-11 nu exist alt Dumnezeu, alt Mntuitor. Dac ai alt Dumnezeu, eti idolatru! Cum tim c El e Dumnezeu? v. 12-13 suntei martori ai precunoaterii Mele. Ai vzut cum s-au mplinit profeiile Mele din trecut! Isaia 44:6 singurul Dumnezeu. v. 7 numai El face profeii. i vestete viitorul. Vrei s avei ncredere n Dumnezeu? Atunci avei ncredere n Dumnezeul care are precunoatere, nu n idoli (de la v. 9). Numai Dumnezeu tie trecutul i viitorul v. 7. O universalitate a cunoaterii. Cunoate tot viitorul. Aceast cunoatere a lui Dumnezeu ar trebui s fie pentru Israel motiv de ncredere i de speran! Isaia 44:24 omnipotena. v. 25 i fac pe prezictorii dintre pgni de rs. i aduc la disperare! Atept s prezic i mic evenimentele n alt direcie i prezicerile lor nu se mplinesc! v. 26 dar confirm cuvintele profeilor Si. Confirm valabilitatea slujitorilor Si (cum ar fi Isaia). Ei prezic lucruri viitoare i Dumnezeu le mplinete aceasta arat c ei sunt profei adevrai ai lui Dumnezeu. v. 26 profeii specifice Ierusalimul va fi pustiit nu peste mult timp. Isaia prezice c va fi din nou locuit. v. 27 e la fel de uor pentru Dumnezeu s usuce Marea Roia ca restaurarea Israelului n ar! v. 28 profeie despre Cirus. Peste 200 de ani se va nate un copil i prinii i vor pune numele Cirus. Dumnezeu va conduce toate detaliile istoriei ca s mplineasc acest verset! Isaia 45:1-6 v. 1-3 Cirus, te fac mprat peste un imperiu imens. i tu vei trimite pe poporul Meu acas, n ara lui! v. 6 ca s tie popoarele c sunt singurul Dumnezeu. v. 7 Dumnezeu omnipotent i omniscient.

Isaia 45:18 singurul Dumnezeu. v. 20 pgnii au idoli, nu Dumnezeu adevrat. v. 21 idolii nu cunosc dinainte viitorul. Dumnezeu are precunoatere i El controleaz viitorul! Isaia 46:8-10 precunoatere, prezicere. v. 11- i devine specific Nebucadnear prin el va judeca Dumnezeu pe Israel. v. 10 leag omnisciena i omnipotena. El mplinete ce a prezis. Isaia 48:3-7 Eu le-am vestit. Un idol nu poate face aceasta. Gregory Boyd, adept Open Theism, spune, pe baza lui Isaia 5.1-7, c Dumnezeu a fcut tot ce a putut pentru Israel, dar ei au falimentat. Dumnezeu a crezut c ei vor asculta. Dumnezeu e dezamgit i nu cunoate viitorul.

Dar Deuteronom 31:16-21 prezice exact acest eveniment. Da, Dumnezeu i manifest dezamgirea pentru falimentul lui Israel. Dar Dumnezeu nu e surprins! A tiut deja n vremea lui Moise ce se va ntmpla i a prezis ce va face poporul!