Sunteți pe pagina 1din 134

1. ELECTROMAGNETISM

1.1. SARCINA ELECTRICĂ, INTERACŢIU- NEA ELECTROSTATICĂ

Cuvinte cheie

Interacţiune electrostatică Sarcina electrică Principiul conservării sarcinii electrice Sarcina electrică elementară

Dacă trecem prin păr un pieptene din material plastic, vom observa că acesta va atrage cu uşurinţă mici bucăţele de hârtie. Punem astfel în evidenţă, pe cale experimentală, existenţa unui tip de interacţiune, denumită interacţiune electrostatică. Sursa interac- ţiunii electrostatice este sarcina electrică.

Sarcina electrică este un mod de existenţă şi de organizare a materiei, care poate fi evidenţiat pe cale experimentală.

Interacţiunea electrostatică se manifestă prin existenţa unor forţe de interacţiune între corpurile electrizate.

Studiul experimental al sarcinilor electrice ne relevă următoarele proprietăţi ale aces- tora :

Sarcina electrică totală a unui sistem fizic izolat de exterior este constantă în timp. Această proprietate are importanţa unui principiu al fizicii, denumit princi- piul conservării sarcinii electrice. Sarcina electrică conţinută de un corp electrizat este întotdeauna egală cu un multiplu întreg al sarcinii electrice elementare e. Există două tipuri de sarcini electrice, denumite convenţional sarcini pozitive sau sarcini negative. Sarcina electrică poate fi măsurată, mărimea fizică corespunzătoare se numeşte cantitate de sarcină electrică, are simbolul Q şi unitatea de măsură coulomb. Cou- lombul se defineşte ca fiind cantitatea de electricitate transportată de un curent electric cu intensitatea de un amper în timp de o secundă : 1C = 1A 1s. Sarcina electrică elementară are valoarea : e = 1,610 -19 C.

1.2. LEGEA LUI COULOMB

Dacă se studiază experimental un sistem format din două corpuri electrizate, si- tuate la o distanţă mult mai mare decât dimensiunile lor geometrice, se obţin urmă- toarele informaţii referitoare la forţa de interacţiune :

3

ea este proporţională cu cantitatea de electricitate a fiecăruia dintre corpuri

mărimea forţei este invers proporţională cu pătratul distanţei dintre centrele corpurilor mărimea forţei depinde de natura mediu- lui în care sunt plasate corpurile forţa are direcţia dreptei ce uneşte centre-

le corpurilor forţa este de atracţie dacă sarcinile corpu- rilor au semne opuse, sau de respingere în caz contrar Toate aceste proprietăţi pot fi reprezentate prin următoarea relaţie matematică :

F 1,2 +Q 2 r 1,2 +Q 1
F 1,2
+Q 2
r 1,2
+Q 1

F

1 2

,

=

k q q

1

2

r 1 , 2

2

r

1

, 2

r

1

, 2

Legea lui Coulomb

Constanta de proporţionalitate k depinde de natura mediului în care sunt pla- sate corpurile.

În Sistemul Internaţional constanta de proporţionalitate are forma :

k =

1

4πε

unde ε se numeşte permitivitatea electrică absolută a mediului. Permiti- vitatea electrică se măsoară în F/m (farad pe metru). Permitivitatea electrică absolută a vidului are valoarea :

ε o = 8,856 F/m

Un mod uzual de a exprima permitivitatea electrică a unui mediu este acela de a arăta de câte ori este aceasta mai mare decât permitivitatea vidului, conform relaţiei:

ε = ε r ε o unde ε r se numeşte permitivitate electrică relativă a mediului considerat.

1.3. INTENSITATEA CÂMPULUI ELECTRIC

Să ne imaginăm următorul experiment :

aducem într-o zonă vidă a spaţiului un corp electrizat şi observăm, în acest caz, că asupra corpului nu acţionează forţe electrice. dacă aducem în apropiere un al doilea corp electrizat, vedem că de această dată asupra corpurilor se exercită forţe electrice, deşi corpurile nu vin în contact direct. Concluzia este că :

Prezenţa sarcinii electrice într-un punct din spaţiu, determină modificarea

proprietăţilor fizice ale spaţiului înconjurător.

4

Cuvinte cheie

Câmp electric Intensitatea câmpului electric

Spaţiul cu proprietăţi fizice modi- ficate din preajma corpurilor încărcate electric a primit denumirea de câmp elec- tric, reprezentând şi el o formă de existen- ţă a materiei.

Experimentul descris anterior oferă şi o soluţie în ceea ce priveşte modalitatea de a măsura câmpul electric :

măsurăm mai întâi forţa care acţionează asupra celui de-al doilea corp electrizat (denumit corp de probă) împărţim apoi valoarea forţei la cantitatea de electricitate a corpului de probă.

Definim astfel o mărime fizică vectorială, independentă de corpul de probă, care caracterizează câmpul elec-

tric generat de un corp electrizat într-un punct al mediului înconjurător. Această mărime fizică se numeşte intensitatea câmpului electric, se notează cu sim- bolul E şi are relaţia de definiţie:

E r +Q
E
r
+Q

F

q proba

Adică : intensitatea câmpului electric într-un punct din spaţiu este mă- rimea fizică vectorială numeric egală cu forţa ce acţionează asupra unui corp de probă cu sarcină electrică egală cu unitatea, adus în acel punct.

( )

E r

=

În Sistemul Internaţional intensitatea câmpului electric se măsoară în volt pe metru : <E> SI = V/m. Reprezentarea grafică a câmpului electric se face utilizând liniile de câmp. Acestea se definesc după cum urmează :

sunt tangente în fiecare punct la vectorul intensitatea câmpului electric sunt orientate în acelaşi sens cu vectorul intensitate numărul de linii de câmp trasate pe unitatea de suprafaţă este proporţional cu valoarea intensităţii câmpului electric.

1.4. INTENSITATEA CÂMPULUI ELECTRIC AL SARCINII PUNCTIFORME

Dacă dimensiunile geometrice ale corpului electrizat sunt foarte mici în compa- raţie cu distanţa de la care observăm câmpul său electric, corpul poate fi aproximat cu un punct material, denumit sarcină electrică punctiformă. Fie o sarcină electrică punctiformă q p având vectorul de poziţie r 0 şi un punct din spaţiu cu vectorul de poziţie r. Dacă aducem în acest al doilea punct o sarcină de

5

probă punctiformă q, putem scrie, conform legii lui Coulomb, expresia forţei ce acţi- onează asupra sarcinii de probă :

q r p -r r p r E (r)
q
r
p -r
r p
r
E (r)
+
+

4

3

2

1

0

0 0.5 1 1.5 2 2.5
0
0.5
1
1.5
2
2.5

Raportu l E/E 0 în funcţie de raportu l d/d 0

F proba =

1

qq

p

r

r

p

4πε

r

r

p

2

r

r

p

Utilizând definiţia intensităţii câmpului electric

rezultă :

( )

E r

=

1 q r − r F proba p = q 4 πε 2 r −
1
q
r
− r
F proba
p
=
q
4
πε
2 r
− r
p
r
r
p
p

Aceasta este expresia vectorului intensitatea câmpu-

lui electric al unei sarcini electrice punctiforme. Un asemenea tip de câmp este denumit câmp cu simetrie radială deoarece valoarea intensităţii câmpului:

(

E r

)

=

1 q 2 4πε r − r p
1
q
2
4πε
r
− r
p

depinde doar de distanţa de la sarcina q la punctul considerat, şi nu de orientarea acestei distanţe:

E(r) = E(r-r o ) = E(d) Rezultă de aici că în toate punctele unei suprafeţe sferice, concentrice cu sarcina q, intensitatea câmpu-

lui electric are aceeaşi valoare numerică. În plus, vec-

torul intensitate este orientat paralel cu raza sferei.

Reprezentarea prin linii de câmp are aspectul

unui număr de drepte ce se intersectează în punctul în

care se află sarcina punctiformă. Sensul liniilor de câmp este orientat spre exterior dacă sarcina q este

pozitivă, respectiv spre interior în caz contrar. Intensitatea câmpului electric scade invers pro- porţional cu pătratul distanţei până la sarcina electri- că care-l generează.

1.5. DISTRIBUŢII DE SARCINĂ ELECTRICĂ

Cuvinte cheie

Distribuţii discrete de sarcină Distribuţii continue de sarcină

Să ne imaginăm un sistem format din două sfere electrizate, aşezate la o distanţă oarecare. Sarcina electrică a fiecărei sfere este un multiplu al sarcinii elementare. Deoarece valoarea sarcinii elementare

este extrem de mică în comparaţie cu sarcina electri- că care poate fi pusă în evidenţă prin metode experimentale obişnuite, rezultă că sar- cinile totale ale sferelor sunt constituite dintr-un număr imens de sarcini electrice elementare.

6

Astfel, dacă o sarcină electrică de 1,6 µC s-ar distribui uniform într-un volum de

1 m 3 , fiecare dintre cei un miliard de mi-

limetri cubi ai acestui volum ar conţine câ- te 10000 de sarcini electrice elementare. În

aceste condiţii putem descrie repartizarea

sarcinii printr-o funcţie matematică conti-

nuă, deşi din punct de vedere microscopic repartizarea sarcinii se face discontinuu. Vorbim în acest caz de o distribuţie conti- nuă de sarcină electrică. Distribuţiile continue de sarcină sunt caracterizate de mă-

rimea fizică scalară denumită densitate de sarcină electrică. Relaţia de definiţie a densităţii de sarcină electrică este următoarea :

r-r 2 M q 2 r r-r 1 r 2 O r 1 q 1
r-r 2
M
q 2
r r-r 1
r 2
O
r 1
q 1

dq

dV

( )

ρ r

=

Densitatea volumică de sarcină este mărimea fizică scalară numeric egală

cu cantitatea de electricitate conţinută în unitatea de volum.

Unitatea de măsură a densităţii volumice de sarcină se numeşte C/m 3 (coulomb pe metru cub). Revenind cu discuţia la sistemul celor două sfere electrizate, ne putem pune problema de a determina intensitatea câmpului electric într-un punct M, situat la dis- tanţe mari faţă de cele două sfere. În acest caz putem considera cele două sfere ca do-

uă corpuri electrizate punctiforme, ocupând poziţii bine determinate în spaţiu. Aceas- tă aproximaţie a realităţii nu mai corespunde unei distribuţii continue de sarcină, ci unei distribuţii discrete de sarcină electrică, care nu mai poate fi descrisă de o fun- cţie matematică continuă. Calculul intensităţii câmpului electric se poate face în modul următor :

presupunem că aducem în punctul M o sarcină de probă asupra acesteia vor acţiona simultan două forţe coulombiene :

F

1

=

F

2

=

1 q q 1 r − r p 1 4 πε r − r 2
1 q
q
1 r
− r
p
1
4 πε
r
− r
2 r
− r
1
1
1 q
q
2 r
− r
p
2
4 πε
r
− r
2 r
− r
2
2

rezultanta acestor forţe este :

F = F 1 + F 2 intensitatea se calculează, conform definiţiei, ca raportul dintre forţa electrică rezultantă şi cantitatea de electricitate conţinută de sarcina de probă :

E(r)

=

F 1 q − r 1 q − r 1 r 2 r 1 2
F 1 q
− r
1 q
− r
1 r
2 r
1
2
=
+
q
4 πε
r
− r
2 r
− r
4 πε
r
− r
2 r
− r
p
1
2
1
2

Comparând expresia obţinută cu expresia intensităţii câmpului electric generat de o sarcină punctiformă, obţinem :

E = E 1 + E 2 Generalizând pentru o distribuţie discretă, formată din n sarcini punctiforme, se gă- seşte relaţia:

7

( )

E r

=

n

i =

1

E

i

=

n

i

= 1

 

1

q r

i

r

i

4

πε

r

r

 

2

r

r

 

i

i

Această expresie reprezintă formularea matematică a teoremei de superpoziţie. care se enunţă astfel :

într-un punct din spaţiu, aflat în vecinătatea unei distribuţii de sar- cini electrice discrete, intensitatea câmpului electric este dată de suma vec- torială a intensităţilor câmpurilor electrice generate de fiecare dintre sarci- nile distribuţiei în acel punct.

dV dq r o - r M V dE r r o
dV dq
r o - r
M
V
dE
r
r o

Să discutăm acum modalitatea prin care se poate afla intensitatea câmpului electric al unei distribuţii continue de sar- cină. Vom considera pentru aceasta un corp macroscopic, electrizat, caracterizat de densitatea volumică de sarcină ρ(r). În

continuare procedăm astfel:

împărţim volumul corpului electrizat în părţi de mici dimensiuni (elemente de

volum) calculăm sarcina electrică conţinută de un element de volum :

dq = ρ(r) dV aflăm intensitatea câmpului electric individual pe care-l determină în punctul M un anumit element de volum :

(

d E r

0

)

=

1 dq r − r 0 4 πε r − r 2 r − r
1 dq
r
− r
0
4 πε
r
− r
2 r
− r
0
0

adunăm contribuţiile tuturor elementelor de volum :

1 ρ r ( ) r − r E r ( ) 0 = ∫
1
ρ r
( )
r
r
E r
(
)
0
=
d
V
0
2
4
πε
r
r
r
r
V
0
0

Cu această relaţie putem calcula, în principiu, intensitatea câmpului electric în orice punct din vecinătatea oricărui corp electrizat.

1.6. FLUXUL INTENSITĂŢII CÂMPULUI ELECTRIC, TEOREMA LUI GAUSS

S S'
S
S'

Să considerăm un câmp electric reprezen- tat prin linii de câmp şi două suprafeţe S şi S' (ca în figura alăturată). Ce au în comun cele două suprafeţe ?

După cum se poate constata nici mărimea suprafeţelor, nici orientarea lor nu sunt asemănătoare, dar, în schimb, ele sunt traversate de acelaşi număr de linii de

8

câmp. Spunem în acest caz că fluxul intensităţii câmpului electric prin cele două suprafeţe este egal. Ca reprezentare intuitivă fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă dată este egal cu numărul de linii de câmp ce traversează suprafaţa. Este evident că acest număr este cu atât mai mare cu cât :

numărul de linii de câmp aflate în zona suprafeţei este mai mare (adică cu cât intensitatea câmpului electric este mai mare) mărimea suprafeţei este mai mare suprafaţa este astfel aşezată încât să intercepteze un număr mai mare de linii de câmp

Putem sintetiza aceste observaţii în următoarea

ds α E
ds
α
E

formulă matematică :

unde :

dΨ = E ds cos(α)

dΨ este fluxul intensităţii câmpului electric prin

suprafaţa elementară ds, suprafaţă suficient de mică pentru a putea considera că intensitatea câmpului elec- tric are aceeaşi valoare şi formează acelaşi unghi cu normala la suprafaţă în toate punctele acesteia ds este aria suprafeţei considerate α este unghiul dintre normala la suprafaţă şi vectorul intensitatea câmpului elec- tric

Un mod mai compact de a scrie relaţia precedentă este următorul :

ds E E E E E
ds
E
E
E
E
E

dΨ = Eds adică : fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă elemen- tară este dat de produsul scalar dintre vectorul intensitatea câm- pului electric şi vectorul suprafa- ţă.

Pentru a calcula fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă oareca- re, este suficient s-o împărţim în mici suprafeţe elementare, să calculăm fluxul prin fiecare dintre acestea şi să însumăm rezultatele :

Ψ =

E

S

ds

Cuvinte cheie

Teorema lui Gauss

Fie sarcina q, aflată în interiorul suprafeţei în- chise S. Obţinem :

d

Ψ = E

d

q

s = 4πε r

2

ds cos α

9

ds α E ds 2 α 2 E 2 q E 1 dΩ ds 1
ds
α
E
ds 2
α 2
E 2
q
E
1
dΩ
ds 1
α
1
q
dΨ =
E
⋅ds
+ E
⋅ds
1
1
2

Deoarece, prin definiţie, elementul de unghi solid este dat de relaţia :

ds cos α

d Ω =

 

2

 

r

d Ψ =

q

d

 

4πε

 
 

q

d Ω =

q

4π

=

q

4

πε

4

πε

ε

putem scrie :

Prin integrare obţinem :

Ψ =

4 π

0

Fie acum sarcina q plasată în exteriorul suprafeţei închise S. Avem :

2

= E ds

1

1

cos

α

1

+ E ds

2

2

cos

α

2

sau, ţinând cont că în definiţia elementului de unghi solid intervine suplementul un- ghiului α 1 :

d Ψ = −

d Ψ

= −

E ds

1

1

q

(

cos π

d Ω +

α

1

+ E ds

2

d

= 0

)

q

4

πε

4

πε

2

cos α

2

Să considerăm acum o distribuţie de sarcini discrete q 1 , q 2 , mei de superpoziţie :

E(r) =

n

i = 1

E

i

(r)

q

n . Conform teore-

În acest caz formula fluxului intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă elemen- tară este :

d

Ψ

d

Ψ

=

(

r

E

)

=

d

s

n

i

= 1

Integrând pe o suprafaţă închisă, obţinem:

Ψ =

=

n

i = 1

d

Ψ

i

(

E

r

)

n

i = 1

Ψ

i

i

(

r

)

d

s

Deoarece Ψ i = q i /ε atunci când sarcina este închisă în interiorul suprafeţei şi Ψ i = 0 atunci când sarcina este în exterior, rezultă :

Ψ =

j

q

int ,j

q

int

=

ε

ε

Obţinem astfel expresia matematică a legii lui Gauss.

În cazul în care distribuţia de sarcină este continuă, putem exprima sarcina aflată în interiorul suprafeţei printr-o integrală:

10

S dV V V S ρ r ( ) ∫ E ⋅ d s =
S
dV
V
V S
ρ r
(
)
E
d
s
=
d
V
ε
S
V S

q

int

=

V

( )

ρ r

d

V

Atribuind densităţii superficiale de sarcină o valoare nulă în afara volumului corpului electrizat, putem extinde integra- rea la întreg volumul mărginit de suprafaţa S :

q

int

=

V

S

( )

ρ r dV

Utilizând şi relaţia matematică de definiţie a fluxului inten- sităţii câmpului electric, putem rescrie teorema lui Gauss sub forma integrală :

Teorema lui Gauss sub formă integrală

Enunţul teoremei este următorul :

Fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă închisă este direct proporţional cu sarcina electrică aflată în interiorul suprafeţei, depin- de de proprietăţile electrice ale mediului, dar nu depinde nici de forma şi nici de mărimea suprafeţei închise.

Făcând apel la teorema Gauss-Ostrogradski (sau relaţia flux-divergenţă), putem scrie:

∫ E ⋅ d s = ∫
E ⋅
d
s =

S V S

( E) d V

Înlocuind în expresia teoremei lui Gauss, se obţine :

sau :

∇ ⋅

( )

E r

=

( )

ρ r

ε

V S

∇⋅

E

(

r

)

ρ

ε

dV

=

0

Teorema lui Gauss sub formă locală

Această relaţie reprezintă expresia matematică a teoremei lui Gauss sub formă locală, enunţul fiind următorul :

Divergenţa intensităţii câmpului electric este direct proporţională cu

densitatea volumică de sarcină.

1.6.1. Câmpul electric al unui conductor liniar, foarte lung, încărcat electric

Considerăm un conductor electric rectiliniu, foarte lung, încărcat cu sarcină elec-

trică.

11

Distribuţia de sarcină este descrisă prin densitatea liniară de sarcină, care are va- loare constantă de-a lungul conductorului. Ne propunem să determinăm intensitatea câmpului electric într-un punct situat la distanţa l faţă de conductor.

Conductorul fiind foarte lung, putem face urmă-

toarele consideraţii, bazate pe simetria sistemului de sarcini:

valoarea intensităţii câmpului electric este aceeaşi în toate punctele egal depărtate de conductor :

n E S 1 n h l E S S 2 lui electric :
n
E
S 1
n
h
l
E
S
S 2
lui electric :

E(r) = E(l)

vectorul intensitatea câmpului electric este radial (deci perpendicular pe conductor)

Dacă utilizăm aceste proprietăţi de simetrie, putem rezolva problema pe care ne-am propus-o cu ajutorul teoremei lui Gauss. Vom proceda astfel :

mai întâi este necesar să ne stabilim o suprafaţă închisă S pentru calcularea fluxului intensităţii câmpu-

Ψ = ∫ E ⋅ ds = ∫ E nd s ⋅ ( S )
Ψ =
E
ds
=
E nd s
( S
)
( S
)

fluxul prin orice suprafaţă plană, perpendiculară pe conductor, este nul, deoare- ce :

En = E cos90° = 0 fluxul printr-o suprafaţă cilindrică, coaxială cu cilindrul, de înălţime h, poate fi calculat astfel :

S

cil

En

ds

=

S

cil

E

(

l

)

sin 90 o

ds

=

S

cil

E

( )

l ds

cum toate punctele acestei suprafeţe cilindrice sunt egal depărtate faţă de con- ductorul liniar, intensitatea câmpului electric este constantă de-a lungul suprafeţei şi deci :

En

S

cil

ds

=

E

(

l

)

ds

S

cil

=

E

( )

l

2π

lh

suprafaţa închisă o vom considera ca fiind formată din suprafaţa cilindrică la care ataşăm două suprafeţe plane (S 1 şi S 2 ) prin care fluxul este nul :

∫ E⋅ d s = ∫ E⋅ ( S ) ( S ) cil
E⋅
d
s =
E⋅
(
S
) (
S
)
cil

d

s +

(

S

1

E

)

d

s +

(

S

2

E

)

d

s = 2π

lh

( )

E l

în al doilea rând trebuie calculată sarcina aflată în interiorul suprafeţei închise deoarece distribuţia de sarcină este uniformă, rezultă :

q = λh

potrivit teoremei lui Gauss :

rezultând de aici :

Ψ = q

ε

12

E(l)

=

λ

2πε l

Concluzia este aceea că intensitatea câmpului electric generat de un con- ductor liniar, foarte lung, este proporţională cu cantitatea de sarcină electrică distribuită pe unitatea de lungime a conductorului, invers proporţională cu dis- tanţa până la conductor şi depinde de natura mediului în care se găseşte conduc- torul.

1.6.2. Câmpul electric al unei suprafeţe plane, de mari dimensiuni, încărcată electric

Fie o suprafaţă plană, de mari dimensiuni, încărcată electric. Distribuţia sarcinii electrice este descrisă prin densitatea superficială de sarcină σ, care are valoare constantă în toate punctele suprafeţei. Ne propunem să determinăm intensita-

tea câmpului electric într-un punct situat la distanţa h faţă de suprafaţă. Se pot face următoarele consideraţii le-

S 0 n E E h n h S 0 E n
S 0
n E
E h
n
h
S 0
E n

gate de simetria distribuţiei de sarcină :

valoarea intensităţii câmpului electric este aceeaşi în toate punctele egal depărtate de suprafaţă :

E(r) = E(h)

vectorul intensitatea câmpului electric

este orientat perpendicular pe suprafaţă În aceste condiţii :

fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă plană S 0 , paralelă cu su- prafaţa încărcată şi situată la distanţa h faţă de aceasta este :

(

S

0

E

)

d

s =

(

S

0

En

)

ds

=

(

S

0

(

E h

)

)

cos 0

o

ds

=

(

E h

)

(

S

0

ds

)

=

E h S

0

(

)

fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă cilindrică, perpendiculară pe suprafaţa încărcată, este :

(

E

S

cil

)

d

s =

(

S

cil

En

)

ds

=

(

S

cil

E

)

cos 90

o

d s

=

0

dacă considerăm suprafaţa închisă formată din suprafaţa cilindrică mărginită de două discuri plane, paralele cu suprafaţa încărcată, aşezate simetric faţă de aceasta, de

suprafaţă S 0 fiecare, obţinem :

Ψ =

∫ E ⋅ ds = ∫ E ⋅ ds + 2 ∫ E nds ⋅
E
ds
=
E
ds
+
2
E nds
(
S
) (
S
)
(
S
0 )
cil

= 2 E h S

0

(

)

sarcina electrică conţinută în interiorul acestei suprafeţe este :

13

q = σ S 0 conform teoremei lui Gauss rezultă :

sau :

2 E h S

0

(

)

= σ

S

0

ε

E(h)

=

σ

q

=

2ε

2ε S

0

Intensitatea câmpului electric generat de o suprafaţă plană de mari dimen- siuni este direct proporţională cu cantitatea de sarcină electrică distribuită pe unitatea de suprafaţă, depinde de natura mediului înconjurător, dar nu depinde de distanţa până la suprafaţa încărcată.

1.6.3. Câmpul electric al unei sfere electrizate

Considerăm o sferă de rază R încărcată electric. Distribuţia sarcinii electrice o caracterizăm prin densitatea volumică de sarcină :

q

q

nr e E ext S int nr i R S ext E int
nr e
E ext
S int
nr i
R
S ext
E int

ρ =

=

V

4

π

R

3

3

Dorim să determinăm expresia intensităţii

câmpului electric în funcţie de distanţa r până la

centrul sferei, atât în punctele cuprinse în in-

teriorul ei, cât şi în cele aflate în exterior. Simetria distribuţiei de sarcină ne face să remarcăm următoarele aspecte:

direcţia liniilor de câmp este radială valoarea intensităţii câmpului electric de- pinde doar de distanţa până la centrul sferei, nu şi de orientarea acesteia :

E(r) = E(r) Considerând suprafaţa sferică S int , de rază r < R, concentrică cu sfera încărcată, putem calcula fluxul intensităţii câmpului electric astfel :

Ψ =

∫ E ⋅ d s = ∫ E ds = E ∫ int int int
E
d
s
=
E
ds
=
E
int
int
int
S
S
S
int
int
int

ds

=

E

int

Sarcina electrică conţinută în interiorul suprafeţei S int este :

q int = ρ⋅

4

π r

3

=

q

4

π r

3

r

3

 

3

4 π R

3

3

= q

R

3

3

4 πr

2

Conform teoremei lui Gauss, rezultă :

14

sau:

E

int 4

π r

2

E

int

=

=

1 r

3

3

q

ε R

qr

4 πε R

3

adică: în interiorul sferei electrizate uniform, intensitatea câmpului elec- tric creşte liniar cu distanţa până la centrul sferei, fiind nulă în centru şi maximă pe suprafaţa acesteia.

Dacă luăm acum suprafaţa sferică S ext , de rază r > R, de asemenea concentrică cu sfera electrizată, obţinem :

d

Ψ =

E

ă cu sfera electrizat ă , ob ţ inem : d Ψ = ∫ E E

E

ext

4 π

r

2

ext

s

=

S ext

Obţinem şi q ext = q, deoarece în interiorul sferei S ext este conţinută întreaga sarcină electrică. Rezultă conform teoremei lui Gauss :

sau :

E

ext 4

π

E

ext

=

r

2 q

=

ε

q

4 πε r

2

adică: câmpul electric generat de o sferă uniform electrizată în spaţiul ce o înconjoară nu poate fi deosebit de câmpul electric al unei sarcini electrice punc- tiforme, încărcată cu aceeaşi cantitate de electricitate ca şi sfera, plasată în cen- trul sferei.

0 1 2 3 4 intensitatea campului
0
1
2
3
4
intensitatea campului

raportul r/R

15

Reprezentarea grafică a intensităţii câmpului electric al sferei uniform electrizate în funcţie de distanţa până la cen- trul acesteia, arată că valoarea câmpului este maximă în ime- diata vecinătate a suprafeţei sferei.

Expresia vectorială a in- tensităţii câmpului este: ⎧ q r r ≤ R ⎪ 3
Expresia vectorială a in-
tensităţii câmpului este:
q
r r
≤ R
3
4 πε R
E
=
(
r
)
q
r r > R
3
⎩ 4 πε r

1.7. LUCRUL MECANIC ÎN CÂMPUL ELEC-

TRIC AL UNEI SARCINI PUNCTIFORME ENERGIA POTENŢIALĂ A UNUI SISTEM DE

DOUĂ SARCINI PUNCTIFORME

Ne propunem să studiem un sistem de două sarcini electrice punctiforme : q şi q'.
Ne propunem să studiem un sistem de două sarcini electrice punctiforme : q şi
q'. Sarcina q este fixă, în timp ce sarcina q' se deplasează de-a lungul traiectoriei C,
din punctul M în punctul N.
dr
A'
A'
F
α
r A'
r
q
F
r
q'
q
A
A
r A

Fie un punct oarecare A al traiectoriei C, având vectorul de poziţie r. Forţa elec- trostatică ce acţionează asupra sarcinii q', în punctul A este :

qq '

r

F =

2

4 πε r Putem observa cu uşurinţă că atât valoarea, cât şi orientarea forţei F variază de-a lun- gul curbei C. Dorim să calculăm lucrul mecanic pe care-l face forţa electrostatică la deplasa- rea sarcinii q' din M în N. Deoarece forţa F este variabilă este necesar să împărţim traiectoria în porţiuni elementare, astfel încât, de-a lungul lor, să putem folosi apro- ximaţiile :

r

fiecare porţiune elementară poate fi considerată un segment de dreaptă forţa electrostatică este constantă ca valoare sau ca orientare pe fiecare porţiune elementară În aceste condiţii lucrul mecanic elementar efectuat de forţa F, în cursul deplasă- rii AA' este :

dL = F(r)AA' cos α = F(r)dr

sau:

 

dL

=

Observăm că :

qq'

r

4

πε r

2

r

d r

16

Rezultă :

2 r = r ⋅ r ⇒ 2 d r ( ) = d (
2
r =
r
r
2
d r
(
)
=
d
(
r
r
)
=
r
d r
+
d r
r
=
2
r
d r
(
2
d r
)
r
⋅ d r
1
1
1
=
= − d
=
− d ⎜
3
3
r
2
r
r
(
2
1 2
r
)
qq'
⎛ 1 ⎞
dL = −
d
4 πε
r

Lucrul mecanic total se calculează prin însumarea valorilor obţinute pe toate porţiuni- le elementare :

sau :

L MN

r N qq' ⎛ 1 ⎞ qq' 1 = − ∫ d ⎜ ⎟ =
r
N
qq'
⎛ 1 ⎞
qq'
1
= − ∫
d
= −
4
πε
r
4
πε r
r M
qq' ⎛
1
1
=
L MN
⎟ ⎟
4 πε
r
r
⎜ ⎝
M
N

r

N

r

M

Lucrul mecanic efectuat de forţa electrostatică la deplasarea relativă a do- uă sarcini electrice punctiforme este proporţional cu cantitatea de electricitate a fiecăreia dintre sarcini, cu diferenţa între inversele distanţelor, iniţială şi finală, dintre sarcini, depinzând totodată de proprietăţile electrice ale mediului în care se află sarcinile. Lucrul mecanic nu depinde nici de forma traiectoriei urmate de sarcini, nici de legea de mişcare a acestora pe traiectorie.

Această ultimă proprietate a lucrului mecanic ne arată că forţa electrostatică este o forţă conservativă, iar câmpul electrostatic un câmp conservativ. După cum se ştie, într-un câmp conservativ este posibilă definirea unei energii poten- ţiale, a cărei valoare caracterizează sistemele de corpuri care interacţionează prin respectiva forţă conservativă. Se ştie de asemenea că în general variaţia de ener- gie potenţială este definită ca lucrul mecanic, luat cu semn schimbat, efectuat la schimbarea configuraţiei sistemului de corpuri, de către forţele conservative prin care interacţionează acestea :

W

final

W

initial

= −

L

Dacă aplicăm această definiţie sistemului format din sarcinile q şi q', rezultă :

sau :

W

N

W

N

qq'

1

1

4

=

πε

W

M

r

M

r

N

qq'

4 πε r

M

⎟ ⎞

W

M

= −

qq'

4

πε r

N

17

Cum cele două configuraţii , în care sarcinile sunt separate prin distanţele r N , respectiv r M , sunt configuraţii oarecare, rezultă :

sau :

W N

W N

qq' 4 πε r

qq' = 4 πε r

= const

+ const

Energia potenţială a unui sistem format din două sarcini electrice puncti- forme este proporţională cu cantitatea de electricitate a fiecăreia dintre ele, in- vers proporţională cu distanţa dintre ele şi depinde de proprietăţile electrice ale mediului, fiind definită până la o constantă aditivă arbitrară.

Prin operaţia denumită etalonare se poate fixa o valoare constantei arbitrare. Astfel considerând că energia potenţială a sistemului de sarcini este nulă dacă distanţa dintre ele este foarte mare :

W() = 0

rezultă :

( )

W r

qq'

= 4 πε r

Energia potenţială a unui sistem de două sarcini electrice punctiforme

r q' q r 2 r 1 re una de alta
r q'
q
r 2
r 1
re una de alta

Dacă vectorii de poziţie ai celor două sarcini sunt r 1 , respectiv r 2 , obţinem :

W 1 2

,

=

qq ' 4 πε r − r 2 1
qq
'
4 πε
r
− r
2
1

Mai putem observa că :

energia potenţială a unui sistem de sarcini este o mă- sură a lucrului mecanic făcut pentru a stabili configuraţia respectivă, sarcinile aflându-se iniţial la distanţă foarte ma-

energia potenţială este o mărime care descrie întreg sistemul de sarcini împreu- nă cu mediul în care se găsesc acestea, şi nu doar una sau alta dintre sarcini.

1.8. POTENŢIALUL ELECTRIC

Să studiem o distribuţie de sarcini electrice. Putem face afirmaţiile :

distribuţia de sarcini determină existenţa unui câmp electrostatic câmpul electrostatic determină forţa ce ac