Sunteți pe pagina 1din 19

Administrarea societatilor comerciale pe actiuni Legea societatilor comerciale stabileste 2 sisteme de organizare a societatilor comerciale pe actiuni, si anume: Sistemul

unitar Sistemul dualist

Sistemul unitar presupune ca administrarea societatii sa se realizeze de catre un consiliu de administratie ale carui competente, in cazul entitatilor ale caror situatii financiare fac obiectul auditului statutar, , nu pot fi retrase prin actul constitutiv sau prin hotarare a adunarii generale a actionarilor. In acelasi timp ele nu pot fi delegate directorilor entitatii. Totodata, art. 137 alin. (2) din Legea societatilor comerciale precizeaza ca numarul administratorilor societatilor ale caror situatii financiare anuale fac obiectul auditului statutar nu poate fi mai mic de 3, din care unul trebuie sa fie independent (art. 140). In cadrul sistemului dualist administrarea societatii se realizeaza de catre directorat si consiliul de supraveghere. Directoratul exercita exclusiv functia de reprezentare legala si este numit de catre consiliul de supraveghere, membrii directoratului putand fi revocati oricand de catre consiliul de supravehgere . Ceea ce este important de retinut este faptul ca membrii directoratului nu pot fi membri ai comitetului de supraveghere si invers. Art. 137 alin. (3) din Legea societatilor comerciale stipuleaza ca pe durata mandatului administratorii societatii nu pot incheia cu aceasta contract de munca, membrii consiliului de administratie exercitandu-si functia in baza unui contract de mandat/management/administrare. Aceleasi prevederi le sunt aplicabile si directorilor, asa cum sunt definiti de Legea nr.31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Administrarea societatilor difera in functie de tipul de societate, cum ar fi: regulile de administrare a societatilor unde statul detine 50% din capital difera de regulile de administrare a societatilor cu capital privat.

Administrarea sociatatilor unde statul detine 50% din capitalul social Contractul de administrare din cadrul acestor societati este acordul prin care o persoana juridica, in calitate de proprietar, incredinteaza unui administrator organizarea, conducerea si gestionarea activitatii sale, pe baza unor obiective si criterii de performanta cuantificabile, in schimbul unei plati. O.U.G. nr. 49/1999 stabileste ca administrarea

companiilor/societatilor nationale, a societatilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administratiei publice local;e este actionar majoritar, precum si a regiilor autonome de interes national sau local se face de catre persoane fizice sau juridice, romane ori straine, in baza unui contract de administrare. Potrivit normelor metodologice, pot dobandi calitatea de manageri, urmatoarele categorii: 1. Persoane fizice romane sau straine care au capacitatea de exercitiu deplina; sa nu figureze pe lista cuprinzand administratorii carora li sa revocat mandatul din motive imputabile acestora, prezentand dovada de la Oficiul Registrului Comertului ; au experienta sau domeniul de pregatire corespunzatoare, atestate prin acte oficiale; sa u fi avut condamnari penale definitive care determina incompatibilitatea cu postul; au referinte profesionale favorabile de la ultimul loc de munca. 2. Persoane juridice romane sau straine care: au personalitatea juridica dovedita prin acte oficiale; dovedesc bonitatea financiara prin acte; au obiect de activitate si experienta in domeniul
3

managementului/administrarii; sa fi platit in termenele legale obligatiile la bugetul statului. Indiferent de tipul persoanei care administreaza societatea, fizica sau juridica, aceasta nu poate detine calitatea de administrator la 2 entitati simultan. Totodata, contractul incheiat cu un nerezident este guvernat de legea romana. Contractul de management se incheie pe o perioada de maximum 4 ani, cu posibilitatea de prelungire. Contractul de management se incheie in forma scrisa si se depune, impreuna cu semnaturile managerilor, la Oficiul Registrului Comertului de pe raza teritoriala a sediului societatii, in termen de 15 zile de la numirea administratorului. In ceea ce priveste drepturile salariale ale managerului societatilor in care statul detine 50% din capitalul social, managerul este platit prin acordul partilor, dupa cum urmeaza: O indemnizatie lunara bruta care sta la baza drepturilor cuvenite privind vechimea in munca, asigurari sociale si pensie, stabilite potrivit legii; Participarea la profitul unitatii, stabilita in raport cu gradul de realizare a obiectivelor convenite in contractul de administrare. Pe perioada contractului, administratorul beneficiaza de toate drepturile prevazute de Codul Muncii pentru salariatii angajati pe perioada nedeterminata. De asemenea, administratorul nu poate fi sanctionat, suspendat sau eliberat din functie decat in conditiile stabilite prin contractul de management. Administrarea societatilor cu capital integral privat In cazul societatilor cu capital de stat, alaturi de legea societatilor comerciale exista si o lege speciala care guverneaza contractele de administrare.
4

In cazul societatilor cu capital privat, definitorii sunt clauzele contractuale convenite intre parti. Desigur, ceea ce este stabilit pentru entitatile cu capital de stat poate constitui un indrumar pentru entitatile cu capital privat. Legea societatilor comerciale vorbeste despre incheierea unor contracte de mandat cu managerii, respectiv directorii societatilor comerciale. Cenzorii Cenzorii asigura pentru actionari posibilitatea unor informari corecte asupra gestiunii societatii, permitandu-le exercitarea dreptului la vot la aprobarea bilantului si descarcarea de gestiune. In acelasi timp, ei sunt obligati sa verifice reclamatiile facute de actionari, iar daca le gasesc intemeiate trebuie sa intocmeasca un raport catre adunarea generala. Activitatea cenzorilor, pentru conducerea societatii, este necesara si utila, dar astfel ei pot descoperi nereguli si imprecizari in gestiune. Actionand ca adevarati consilieri ai conducerii in materie contabila, ei sunt competenti in clarificarea si relevarea adevaratului mers al afacerilor. Activitatea cenzorilor, pentru terti, este utila atunci cand acestia initiaza tratative sau intentioneaza sa achizitioneze titluri emise de societate . Cenzorii, desi nu sunt organe de conducere, ci doar de supraveghere si control, raspunderea lor functioneaza in cazul in care au avut cunostinta personal de actele savarsite de administratori si nu au luat masurile prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii persoanelor care se fac vinovate de savarsirea unor astfel de fapte. Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca bilantul contabil si cotele de profit si pierderi sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, bilantului daca registrele sunt tinute regulat, si . daca evaluarea patrimoniului s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea contabil Buna functionare a unei societati comerciale implica necesitatea asigurarii unui control asupra actelor si operatiunilor administratorilor. In societatea
5

cu raspundere limitata acest control este incredintat unor persoane anume investite denumite cenzori ai societatii. In actul constitutiv se poate stipula alegerea unuia sau mai multor cenzori. Conform art.199 din Legea nr.31/1990 daca numarul asociatilor trece de cincisprezece, numirea cenzorilor este obligatorie. Rolul cenzorilor Buna functionare a unei societati comerciale implica necesitatea asigurarii unui control asupra actelor si operatiunilor juridice efectuate de administratori. In societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni, datorita complexitatii societatii, controlul gestiunii este incredintat unor persoane anume, investite cu aceasta activitate, denumite cenzori. Cenzorii sunt investiti prin actele constitutive sau de adunarea generala. Revocarea lor este atribuita exclusiv adunarii generale. La societatile cu raspundere limitata numirea cenzorilor este obligatorie numai daca exista mai mult de 15 asociati. In lipsa cenzorilor, fiecare dintre asociatii care nu are calitatea de administrator, va exercita dreptul de control pe care asociatii il au in societatea in nume colectiv. Fiecare societate pe actiuni trebuie sa aiba cel putin trei cenzori in functiune si un numar egal de supleanti. Desemnarea cenzorilor Durata mandatului cenzorilor este de trei ani, putand fi realesi.Legea cere ca unul din cenzori sa fie contabil autorizat sau expert contabil. Cenzorii trebuie desemnati din randul asociatilor. Fac exceptie: cenzorii contabili, cenzorii externi independenti, cenzorii recomandati de Ministerul Finantelor Publice, in cazul societatilor in care statul detine cel putin 20% din capitalul social.
6

Un cenzor extern independent, persoana fizica sau juridica, poate fi numit sau ales in aceasta functie. Cenzorii externi independenti sunt obligati sa se inregistreze la Camera Nationala a Valorilor Imobiliare. Potrivit legii, nu pot fi cenzori persoanele care nu pot fi administratori, rudele, afinii, sotii administratorilor si persoanele care primesc sub orice forma o remuneratie de la societate. Drepturile cenzorilor Cenzorii au anumite drepturi, care sunt menite sa asigure informarea lor privind activitatea societatii, si anume: sa participe la adunarile administratorilor, fara sa aiba drept de vot; sa obtina in fiecare luna de la administratori o situatie despre mersul operatiunilor comerciale etc. Obligatiile cenzorilor Obligatiile se refera la supravegherea gestiunii societatii in toate aspectele ei: sa verifice daca bilantul si contul de profituri si pierderi este legal intocmit si in concordanta cu registrele; sa verifice daca registrele sunt regulat si corect tinute; sa verifice daca evaluarea patrimoniului s-a facut corect etc. Cenzorii raspund solidar pentru nerespectarea obligatiilor pe care le au (art. 73 din lege). Cenzorii sunt alesi de catre adunarea constitutiva sau de catre adunarea generala pentru un mandat de trei ani reinnoibil. Trebuie sa existe printre cenzori, minim un contabil autorizat sau expert contabil in societatile in care statul detine din capitalul social 20%. Legea cere ca majoritate cenzorilor sa fie cetateni romani. Cenzorii primesc pentru activitatea desfasurata o indemnizatie determinata prin statut sau de adunarea generala care i-a numit.
7

In societatea cu raspundere limitata cenzorii se aleg de adunarea asociatilor. Durata mandatului cenzorilor este de 3 ani putand fi realesi. Legea cere ca unul dintre cenzori sa fie contabil autorizat sau expert contabil. Cenzorii sunt remunerati prin indemnizatie fixa determinata prin adunarea asociatilor . Revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generala. In caz de deces, impiedicare fizica sau legala, incetare sau renuntare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai in varsta il inlocuieste. Daca insa numarul cenzorilor nu se poate completa in acest mod cenzorii ramasi numesc alte persoane in locurile vacante pana la intrunirea adunarii asociatilor. Auditul financiar Termenul audit este larg utilizat, adesea pentru a exprima lucruri foarte diferite. Exemplele includ auditul situatiilor legate de respectarea reglementarilor de mediu, auditul situatiilor privind respectarea standardelor de calitate si, desigur auditul anual independent al conturilor. Un audit reprezinta examinarea de catre un expert independent, auditorul financiar (care poate fi o persoana fizica sau juridica) a unui set de situatii financiare si a inregistrarilor si registrelor pe baza carora se poate forma o opinie asupra situatiilor financiare cu scop general. Prin audit financiar se intelege examinarea efectuata de un

profesionist competent si independent in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra:


-

Validitatii si corectei aplicari a procedurilor interne stabilite de conducerea unitatii (auditul intern); Imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de agentii economici (auditul statutar cerut de lege si exercitat de cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea agentilor economici de catre experti contabili, contabili autorizati sau societati comerciale de audit financiar).

Notiunea de imagine fidela este un concept ce nu poate fi disociat de regularitatea si sinceritatea contabilitatii. Aria auditului se refera la procedurile de audit considerate a fi necesar de aplicat pentru a atinge obiectivele de audit. Auditul sistemelor informationale reprezinta activitatea de colectare si evaluare a unor probe pentru a determina daca sistemul informational este securizat, mentine integritatea datelor prelucrate si stocate, permite atingerea obiectivelor strategice ale intreprinderii si utilizeaza eficient resursele informationale. Aceasta activitate este desfasurata de profesionisti autorizati in domeniul auditului financiar, securitatii si managementului sistemelor informationale. Auditul performantei reprezinta examinarea economicitatii, eficientei si eficacitatii operatiunilor efectuate de entitatea auditata :

economicitatea - consta in minimizarea costului resurselor alocate

unei activitati fara a compromite realizarea obiectivelor in conditii de calitate.

eficienta reprezinta raportul dintre rezultatele obtinute si costul eficacitatea este gradul de indeplinire al obiectivelor declarate

resurselor utilizate pentru obtinerea acestora.

ale unei activitati si relatia dintre impactul dorit si impactul efectiv al activitatii respective. Rolul si necesitatea auditului financiar Auditul financiar-contabil este orientat spre: -a) verificarea respectarii cadrului conceptual al contabilitatii (postulate, principii, norme si reguli de evaluare), general acceptat, a procedurilor interne stabilite de conducerea agentului economic (audit intern sau statutar) -b) verificarea si certificarea reflectarii in contabilitate a situatiilor financiare, imaginea lor fidela, clara si completa pe intreg exercitiul financiar. Auditul trebuie sa urmareasca daca procedurile de culegere si prelucrare a datelor sunt bine stabilite si daca se aplica in permanenta.
9

Opinia de audit este exprimarea rationamentului profesional privind imaginea fidela, sub toate aspectele, a activitatilor societatii pe perioada respectiva in conformitate cu legislatia relevanta specifica si Standardele Internationale de Contabilitate. Imaginea fidela este asociata de sinceritatea si regularitatea contabilitatii. Sinceritatea - presupune aplicarea cu buna credinta a regulilor si procedurilor contabile, independent de interesele conjuncturale ale societatii sau cele de grup, ale actionarilor sau asociatilor. Regularitatea presupune organizarea si conducerea contabilitatii in conformitate cu principiile contabile generale admise prin Ordinul nr. 1752/2005 emis de Ministerul Finantelor Necesitatea auditului Practica a dovedit ca exista un conflict potential de interese intre cei ce culeg, prelucreaza si sintetizeaza informatiile contabile si utilizatorii acestor informatii. Utilizatorii de informatii contabile manifesta o lipsa de incredere in informatiile furnizate de contabilitate, deoarece producatorii de informatii contabile nu sunt de regula independenti fata de operatiunile efectuate si situatiile anuale de sinteza prezentate, fapt ce pune la indoiala impartialitatea si obiectivitatea aparatului financiar contabil din intreprinderi. Realitatea informatiilor cuprinse in conturile anuale este pusa la indoiala si datorita calitatilor moral-profesionale ale unor producatori de informatii contabile. Ca urmare, intre activitatea producatorilor de informatii si utilizatorii de informatii este necesar sa se interpuna activitatea auditorilor (experti contabili, contabili autorizati, societati de expertiza, cenzori) care au menirea de a restabili o incredere rezonabila intre producatorii si utilizatorii de informatii contabile. Prin aceasta, auditul financiar-contabil contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari de informatii contabile. Libertatea pietei se bazeaza pe liberul acces la informatii corecte. Din acest motiv, se dezvolta in toate tarile democratice, auditul financiar10

contabil, ca un control independent fata de autoritatea publica si fata de unitatile patrimoniale si ca un demers competent exercitat de catre specialisti reuniti in organizatii profesionale. Auditorul financiar este chemat sa exprime o opinie independenta asupra conturilor anuale sau asupra altor situatii si informatii, menita sa apere in mod egal pe toti utilizatorii de informatii contabile, pe toti participantii la viata economico-sociala (actionari, stat, salariati, banci, organisme bursiere, debitori, clienti, furnizori, creditori, contabilitatea nationala si administratorii intreprinderii). Actionarii si asociatii vor sa cunoasca situatia patrimoniului, marimea profitului si modul de repartizare. O societate comerciala care nu distribuie suficiente dividende, pierde treptat increderea actionarilor in eficienta plasamentului facut si ca urmare, acestia isi manifesta nemultumirea fata de consiliul de administratie sau incearca sa se dezangajeze fata de societatea respectiva. In acelasi timp, distribuirea de dividende determina o diminuare a surselor de finantare necesare dezvoltarii. Salariatii si sindicatele sunt interesate de informatii privind stabilitatea si profitabilitatea intreprinderii lor. Ei au in vedere informatii care le permit sa evalueze capacitatea intreprinderii de a oferi remuneratii, pensii, oportunitati profesionale, specializari etc. Managerii - considera contabilitatea ca pe un mijloc de comunicare si informare, ca un instrument de gestiune si control. Daca nu sunt actionari importanti, doresc ca situatiile de sinteza sa reflecte realitatea, dar, in acelasi timp, cauta sa prezinte un rezultat financiar confortabil pentru aprecierea activitatii lor, urmarind totodata sa pastreze sursele de autofinantare pentru impiedicarea distribuirii de dividende mari. Organele fiscale sunt preocupate sa cunoasca marimea

impozitului pe profit si a celorlalte impozite si taxe datorate de catre contribuabili. Societatile comerciale aplica solutii contabile in conformitate cu constrangerile fiscale fara a renunta la ajustarea rezultatelor finale.
11

In ciuda reglementarilor aparent riguroase, exista posibilitatea deformarii unor rezultate. Bancherii incearca sa evalueze rentabilitatea intreprinderilor si sa aprecieze riscurile pe care le ridica creditarea acestora. Furnizorii vor sa stie daca solvabilitatea pe termen scurt a beneficiarilor le permite continuarea livrarilor cu un risc minim. Producatorii de informatii contabile care doresc sa contracteze credite bancare (eventual si cu o dobanda mai avantajoasa) sau sa se aprovizioneze pe credit comercial sunt tentati sa prezinte o situatie financiara sanatoasa o lichiditate ridicata si rezultate din exploatare performante. Riscurile auditului Se stie ca exista o multime de metodologii in baza carora se poate realiza evaluarea riscurilor. In selectarea uneia sau alteia dintre acestea, auditorul trebuie sa porneasca de la complexitatea organizatiei supusa auditarii si sa aiba in vedere aspecte cum ar fi:

tipul informatiilor necesare a fi colectate; disponibilitatea informatiilor; costul necesar culegerii informatiilor ce vor fi supuse analizei; opiniile celor care au mai folosit respectiva metodologie. Atat

Este sigur ca o anumita metodologie nu va putea fi aplicata in oricare dintre situatiile carora trebuie sa le faca fata un auditor. auditorii interni, cat si cei externi cauta sa identifice care sunt pierderile materiale sau erorile din cadrul raportarilor financiare, ca urmare a neregulilor descoperite in cadrul sistemului auditat. Orice afirmatie facuta de auditor trebuie sustinuta insa de probe. Din cauza naturii testelor la care se face apel, exista riscul ca auditorii sa esueze in incercarea lor de a identifica erorile reale sau potentiale din cadrul sistemului. Riscul de audit (RA) reprezinta riscul pe care auditorul il atribuie unei opinii de audit neadecvate, atunci cand situatiile financiare contin informatii eronate semnificative.

12

Pentru a putea utiliza aceasta relatie in combinarea surselor probelor de audit, este necesar a se stabili un nivel general acceptabil al riscului de audit. Aceasta abordare este bazata pe politica care prevede ca incadrarea in audit sa depaseasca intotdeauna 95%. De aceea, pentru toate opiniile exprimate este necesar ca riscul de audit sa fie intotdeauna mai mic sau egal cu 5%. 1. Riscul inerent(RI) reprezinta susceptibilitatea unui sold al unui

cont sau al unei categorii de tranzactii de a contine informatii eronate ce ar putea fi semnificative individual. sau atunci cand sunt cumulate cu informatii eronate din alte solduri sau tranzactii, presupunand ca nu au existat controale interne adiacente. In dezvoltarea generala a unui plan de audit, auditorul trebuie sa evalueze riscul inerent. Riscul inerent este masura in care auditorii evalueaza probabilitatea ca unele situatii financiare eronate sa se produca in practica, acestea fiind considerate slabiciuni ale controalelor interne. Daca auditorul ajunge la concluzia ca exista o probabilitate ridicata ca erorile din situatiile financiare sa nu fie depistate de controalele interne, inseamna ca el apreciaza un risc inerent ridicat. Informatiile eronate afecteaza dimensiunea probelor de audit necesare a fi colectate de auditor si influenteaza eforturile auditorilor in activitatea alocata colectarii probelor pe parcursul auditului.Exista de asemenea riscul ca entitatea, prin managementul acesteia, sa faca unele declaratii eronate care in mod individual sau cumulate pot conduce la situatii financiare false. Cand evalueaza riscul inerent, auditorul ia in considerare urmatorii factori:

rezultatele auditorilor precedenti; angajamentele initiale comparativ cu rezultatele; tranzactiile neobisnuite sau complexe;
13

rationamentul profesional avut in vedere la stabilirea soldurilor conturilor si la inregistrarea tranzactiilor; activele care sunt susceptibile la delapidari; dimensiunea esantionului; schimbarile in cadrul conducerii si reputatia acesteia; natura activitatii entitatii, incluzand natura productiei realizate si a serviciilor prestate de aceasta; natura sistemului de procesare a datelor si gradul de utilizare al tehnicilor moderne pentru comunicare. Auditorul trebuie sa evalueze factorii de mai sus pentru a stabili

riscul inerent specific fiecarui ciclu de tranzactii cont si obiectiv al auditului. Riscul inerent poate fi exprimat fie in termeni cuantificabili (in procente), fie in termeni necuantificabili (ridicat, mediu, scazut). 2. Riscul de control (RC) reprezinta riscul ca o declarare eronata ce ar putea aparea in soldul unui cont sau intr-o categorie de tranzactii sa nu poata fi prevenita sau detectata si corectata in timp util de sistemele contabile si de controlul intern. Evaluarea riscului de control se realizeaza in etapa de planificare a auditului. Auditorul stabileste riscul de control prin evaluarea sistemului de control intern al entitatii auditate si prin determinarea eficacitatii activitatii auditorilor interni. Evaluarea riscului de control necesita utilizarea rationamentului profesional al auditorului, fapt pentru care, acesta poate fi caracterizat ca un proces subiectiv. Evaluarea poate fi exprimata fie in termeni cuantificabili (procente), fie in termeni necuantificabili (scazut, mediu, ridicat). 3. Riscul de nedetectare (RN) reprezinta riscul ca o procedura de

fond a auditorului sa nu detecteze o informatie eronata ce exista in soldul unui cont sau categorie de tranzactii ce ar putea fi semnificativa in mod individual sau cand este cumulata cu informatii eronate din alte solduri
14

sau categorii.Riscul de nedetectare este determinat dupa stabilirea riscului inerent si a riscului de control.Nivelul planificat al riscului de nedetectare poate fi revizuit (atunci cand este necesar), pe baza probelor de audit obtinute (schimbari in evaluarile riscului inerent si de control pe parcursul efectuarii actiunii de audit). Exista o relatie inversa intre riscul de nedetectare si nivelul combinat al riscului inerent si al celui de control. De exemplu, atunci cand riscul inerent si cel de control sunt ridicate, nivelurile acceptate ale riscului de nedetectare trebuie sa fie scazute pentru a reduce riscul de audit la un nivel scazut acceptabil. Pe de alta parte, daca riscul inerent si cel de control sunt scazute, un auditor poate accepta un risc de nedetectare mai ridicat si totusi sa reduca riscul de audit la un nivel scazut acceptabil. Auditul intern Auditul intern este o activitate organizata independent in structura unei entitati si in directa subordonare a conducatorului acesteia, care consta in efectuarea de verificari, inspectii si analize ale sistemului propriu de control intern, in scopul evaluarii obiective a masurii in care acesta asigura indeplinirea obiectivelor entitatii si utilizarea resurselor in mod economic, eficace si eficient, precum si pentru a raporta managementului constatarile facute, slabiciunile identificate si actiunile de corectare a deficientelor si de ameliorare a performantelor sistemului de control intern. Functia de audit intern a cunoscut transformari succesive pana la stabilizarea definirii conceptului. Aceste abordari progresive au scos in evidenta o serie de elemente, care trebuie retinute pentru conturarea cadrului in care se inscrie auditul intern. Din analiza evolutiei functiei auditului intern pana in prezent putem aprecia urmatoarele elemente de implicare in viata entitatii auditate: consilierea acordata managerului; ajutorul acordat salariatilor fara a-i judeca;
15

independenta si obiectivitatea totala a auditorilor.

a) Consilierea acordata managerului Auditul intern reprezinta o functie de asistenta a managerului, pentru a-i permite sa-si administreze mai bine activitatile. Componenta de asistenta, de consiliere atasata auditului intern il distinge categoric de orice actiune de control sau inspectie si este unanim recunoscuta ca avand tendinte de evolutie in continuare. Auditul intern este aproape de fiecare responsabil, precum agentul fiscal care consiliaza si rezolva problemele legate de impozite si taxe. Responsabilul, managerul este consiliat de auditorul intern pentru a gasi solutii la problemele sale intr-o cu totul alta maniera, in sensul ca, prin dispozitiile luate, sa asigure un control mai bun al activitatilor, programelor si actiunilor sale. Profesionalismul auditorului intern consta in arta si maniera de a emite o judecata de valoare asupra instrumentelor si tehnicilor folosite, cum ar fi: reguli, proceduri, instructiuni, sisteme informatice, tipuri de organizare s.a., care reprezinta ansamblul activitatilor de control utilizate de manageru institutiei sau responsabilul unui loc de munca, recunoscut de specialisti drept control intern. Rolul auditorului intern este acela de a-1 consilia pe manager pentru abordarile practice succesive deja elaborate prin analize si evaluari, de a da asigurari privind functionalitatea sistemului de control intern. In consecinta se accepta unanim ca auditorul intern consiliaza, asista, ecomanda, dar nu decide, obligatia lui fiind de a reprezenta un mijloc care sa contribuie la imbunatatirea controlului pe care fiecare manager il are asupra activitatilor sale si asupra celor in coordonare, in vederea atingerii obiectivelor controlului intern. Pentru realizarea acestor atributii, auditorul intern dispune de o serie de atuuri fata de management, si anume:
16

- standarde profesionale internationale; - buna practica recunoscuta in domeniu, care ii da autoritate - tehnici si instrumente care-i garanteaza eficacitatea; - independenta de spirit, care ii asigura autonomia in conceperea de - ipoteze si formularea de recomandari; - cercetarea si gandirea lui sunt detasate de

constrangerile siobligatiile unei activitati permanente de gestionare zilnica a unui serviciu. b) Ajutorul acordat salariatilor fara a-i judeca intr-o entitate in care auditul intern face parte din cultura organizatiei, acesta este acceptat cu interes, dar intr-o entitate care se confrunta cu riscuri potentiale importante, cu absenta conformitatii cu reglementarile de baza, cu o eficacitate scazuta si o fragilitate externa a acesteia, din cauza deturnarilor de fonduri, disparitiei activelor sau fraudei, este evident ca managerul respectiv va fi judecat, apreciat, considerat in functie de constatarile auditorului intern. intr-un caz standard, misiunea de audit intern poate sa

evidentieze ineficacitate, redundanta in sistem sau posibilitati de imbunatatire a activitatilor ori actiunilor, dar exista mai multe motive pentru care managementul nu trebuie sa fie pus direct in discutie:

Obiectivele

auditului

intern

au

in

vedere

un

control

asupra activitatilor care sa conduca la imbunatatirea performantei existente, si nu la judecarea acestuia, asa cum specialistul in fiscalitate ajuta la o mai buna aplicare a regimului fiscal. Chiar daca

17

responsabilul este judecat in urma rapoartelor sale de audit, acesta nu este obiectivul auditului intern. Realizarile auditului intern nu trebuie puse in discutie de cel

auditat, iar daca totusi acest lucru este facut, sa se efectueze intr-o maniera pozitiva. Spre exemplu, este cazul unei insuficiente, unei nereguli importante descoperite de auditorul intern, care imediat o aduce la cunostinta managerului, iar acesta o va solutiona fara intarziere. In acest caz disfunctia semnalata prin raportul de audit intern a dus la o actiune corectiva, care a avut ca rezultat si aprecierea auditorului ca un responsabil dinamic si eficace. Responsabilitatile auditorului intern trebuie sa aiba in vedere

faptul ca, adesea, analiza cauzelor unei nereguli scoate la iveala existenta unor puncte slabe care isi au originea in insuficiente asupra carora responsabilul nu are un bun control. Cu aceasta ocazie se observa ca solutiile trebuie sa vina pe cale ierarhica sau chiar de la nivelul organizatiei, culturala, de formare profesionala, de buget, de organizare, de natura daca sunt probleme de dimensiune

informatica s.a. Aceasta situatie paradoxala adesea intalnita stimuleaza personalul entitatii auditate, care constata ca auditorul intern confirma insuficientele semnalate si de acestia. Din prezentarea de mai sus rezulta ca in aceasta consta consilierea concreta si fara echivoc acordata managerului de catre auditorii interni. c) Independenta totala a auditorilor interni Functia de audit intern nu trebuie sa suporte influente si presiuni care ar putea fi contrare obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independentei sub doua aspecte:
18

- independenta compartimentului in cadrul organizatiei, de aceea eltrebuie sa functioneze subordonat celui mai inalt nivel ierarhic; independenta auditorilor interni, ceea ce le va asigura

obiectivitatea in activitatea pe care o vor desfasura. Independenta auditorilor interni trebuie sa aiba la baza eliminarea practicii de supraincarcare a auditorilor cu lucrari care nu ar trebui sa le revina lor, spre exemplu: definirea de reguli si proceduri de lucru, exercitare actiunilor de evaluare si supervizare a salariatilor chiar si temporar, -participarea la elaborarea sistemelor informatice, activitatea de organizare, actuni de control financiar propriu-zis sau inspectii s.a. Fenomenul cel mai grav care rezulta de aici este ca auditorii aflati in aeasta situatie nu mai pot audita domeniul respectiv, deoarece siau pierdut independenta si obiectivitatea. Daca apar asemenea cazuri, mai ales la entitati mici si mijlocii, cand din motive structurale suntem obligati sa incredintam auditorilor asemenea actiuni, se impune sa evaluam riscurile si consecintele -inevitabile in timp. Independenta si obiectivitatea sunt abateri de la functia de audit intern, care dauneaza eficacitatii si rigorii muncii de audit. Spre exemplu, trebuie sa avem in vedere ca nu putem fii medic si pacient in acelasi timp, fara sa stabilim un diagnostic cel putin subiectiv. Respectarea standardului privind independenta presupune unele reguli: auditul intern nu trebuie sa aiba in subordine vreun

serviciu operational; auditorul intern trebuie sa poata avea acces in orice moment

la persoanele de la toate nivelurile ierarhice la bunuri, la informatii, la sistemele electronice de calcul;


19

recomandarile pe care le formuleaza trebuie sa nu constituie

in nici un caz masuri obligatorii pentru management. Organizarea functiei de audit intern in subordinea nivelului ierarhic celui mai inalt nu este suficienta; mai trebuie ca fiecare, in cadrul activitatii sale, sa poata da dovada de obiectivitate, acesta fiind de altfel unul dintre principiile fundamentale ale codului deontologic. A fi obiectiv inseamna sa realizezi o apreciere in totala neutralitate, inseamna a nu avea idei preconcepute, ci o atitudine impartiala. De aceea standardele profesionale considera ca obiectivitatea este afectata si atunci cand auditorul auditeaza o entitate, o activitate sau un program a carui responsabilitate si-a asumat-o in cursul timpului. Realizand ca idealul absolut nu va fi atins nici in audit, vorbim despre riscul de audit, un risc rezidual dupa trecerea auditorului intern. Obiectivitatea ramane scopul care trebuie atins, fiecare avand datoria sa faca tot posibilul pentru a se apropia cat mai mult de acest deziderat.

Auditul intern este o activitate independenta si obiectiva, care da unei organizatii o asigurare in ceea ce priveste gradul de control detinut asupra operatiunilor, o indruma pentru a-i imbunatati operatiunile si contribuie la adaugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajuta aceasta organizatie sa-si atinga obiectivele, evaluand, printr-o abordare sistematica si metodica, procesele sale de management al riscurilor, de control si de conducere a intreprinderii si facand propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

20