A dobandi Imparatia

Alexandr Schmemann il defineste pe crestin drept "cineva care, oriunde priveste, il vede pe Hristos si se uneste cu El". Dar, asa cum lasa sa se inteleaga marii duhovnici, este aproape imposibil de a trai ca un adevarat crestin. Putem doar muri ca un crestin! A trai fara pacat inseamna sa ramanem intotdeauna in comuniu ne cu Dumnezeu, sa-L vedem oriunde si sa traim cu amintirea Lui in minte. Dar cum putem sa-L percepem pe Hristos oriunde? La fel cum majoritatea contempor anilor sai n-au vazut in El decat pe fiul unui dulgher, lumea nu-L vede, nu-L cu noaste pe Hristos, al carui chip este descoperit de Duhul Sfant. intelegem acum raspunsul curajos al Sfantului Serafim de Sarov, intrebat despre scopul vietii c restine: "Acesta este dobandirea Duhului Sfant!". Totul este acolo!

Parintii greci il desemneaza pe Duhul Sfant cu ajutorul cuvantului Basileia, ter men ce inseamna imparatie, in vreme ce Sfantul Simeon Noul Teolog vede scopul vi etii crestine in imparatia in care "Duhul Sfant [...] este samanta".

Cum sa dobandim imparatia? Iisus invata ca trebuie "sa ne nastem de sus" (In. 3, 3) si ca "Tatal vostru Cel din ceruri va da Duh Sfant celor care-L cer de la El !" (Luc. 11, 13). El recurge la doua parabole edificatoare: "Asemanatu-s-a impar atia cerurilor cu o comoara ascunsa in tarina, pe care a gasit-o un om si a tain uit-o; si de bucuria ei se duc si vand tot ce au si cumpara tarina aceea. Se mai aseamana imparatia cerurilor cu un negutator care cauta margaritare bune; si af land un margaritar de mare pret, s-a dus, a vandut toate cate avea si l-a cumpar at" (Mat. 13, 44-46).

Dupa chemarea Duhului peste cei prezenti si peste Sfintele Daruri, rostindu-se i nainte rugaciunea "Tatal nostru", savarsitorul cere pentru toti cei care le vor primi pe acestea "iertarea de pacate, comuniunea cu Sfantul Duh si deplinatatea imparatiei Cerurilor". Cu putine minute inainte de jurnalul de stiri de la radio , un om al Bisericii raspunde intr-o zi intrebarilor puse de copii. O fetita de noua ani il intreaba insistent: "Care este scopul nostru pe pamant?". Raspunsul jenat al preotului: "Sa privim frumusetile florilor si sa ascultam cantecele pas arilor. Vezi, eu sunt batran si cand voi muri, voi incepe adevarata viata, care este vesnica!". Raspuns ambiguu, pentru ca viata vesnica incepe din prezent, iar imparatia, de natura spirituala, nu trebuie cautata in stele, ci in strafunduri le omului, in afara timpului si a istoriei pe care le traverseaza in timp ce le face sa rodeasca.

O alta povestioara! Vizitand intr-o zi o femeie grav bolnava in spital, i-am spu s cateva cuvinte de incurajare, in timp ce ea intinde doua degete spre fereastra , spunandu-mi: "E acolo!". Surprins, scrutez orizontul si inteleg ca priveste sp re biserica de pe cealalta parte a strazii. Cand ii spun ca trebuie sa-L intalne asca pe Cel de Trei ori Sfant in inima sa, un suras larg ii lumineaza fata: "E a devarat, am uitat!".

Istoria vetero-testamentara trimite spre venirea si implinirea imparatiei realiz ate de Dumnezeu-Omul, ce-si inaugureaza propovaduirea printr-o invitatie la poca inta si la primirea Vestii cele Bune (Evangheliei) (Marc. 1,15). In ajunul Patim ilor Sale, Iisus ii raspunde lui Pilat: "Tu ai zis! Eu sunt imparatul" (In. 18, 37), nu inainte de a spune mai intai: "imparatia Mea nu este din aceasta lume" ( In. 18, 36). Evangheliile scot in evidenta tot timpul existenta celor doua entit ati opuse, anume lumea si imparatia. Aceasta lume, apartinand lui Mamona si defo rmata de intunericul patimilor; si lumea ce va sa vie, deja prezenta in mod neva zut si manifestata in Cel ce este Iubire, Adevar, Lumina si deci Comuniune. In f ata ispitei si tendintei de a evacua imparatia spre sfarsitul veacurilor, Sfanta Liturghie ne introduce in imparatia deja manifestata de icoana.

"Cale" spre imparatia (In. 14, 5) pe care o vesteste: "Pocaiti-va, ca s-a apropi at imparatia cerurilor!" (Mat. 4, 17), Hristos Cel de dinainte de inviere este i nvestit de Duhul, Care este Una cu El. Trebuie ca Hristos sa plece pentru ca Duh ul sa Se manifeste cu toata puterea ca fiind diferit de Hristos. Hristos il cond uce pe om in sanul Sfintei Treimi, descoperindu-i relatiile dintre Cele Trei Per soane, si cel care-L vede pe Fiul, il vede si pe Tatal prin Duhul Sfant. Unul di n Sfanta Treime, Iisus este ceea El le vesteste fariseilor: "imparatia este inla untrul vostru!" (Luc. 17, 21). Nevazuta aici jos, asa cum il lasa pe Pilat sa in teleaga - "imparatia Mea nu este din aceasta lume" (In. 18, 36) -, imparatia Sa este cea din "lumea ce va sa vie", unde cel din urma este cel dintai (Luc. 9, 48 ), reverberatie a primei Fericiri: "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor." (Mat. 5, 3).

Prin iesirea Sa din lume si urcarea la Tatal, Cel inviat trece intr-un fel de la exteriorul omului spre interiorul acestuia. Ca si in fata iudeilor ce-l contemp lau cu ochii trupului, El nu Se descopera azi decat ochilor inimii, prin invocar ea Numelui. Prezenta tainica, trup subtil ce scapa de acum inainte spatiului si timpului, El este contemporan si prieten al oamenilor. Viata vesnica, imparatia este viata in Hristos, in care spatiul si timpul se sterg, astfel "ca Dumnezeu s a fie totul in toti" (Fapt. 14, 22), pentru ca "imparatia cerurilor se ia prin a salt" (Mat. 11, 12). Sfantul Antonie cel Mare scria fratilor sai ca "toti cei ce vor sa se intoarca la conditia lor initiala nu pot ajunge la aceasta decat prin smerenie; pentru ca la originea caderii din cer sta un act de mandrie. Deci, da ca omul nu ajunge la o smerenie a intregii sale inimi, a intregii sale minti, a intregului sau duh si a intregului sau trup, el nu va mosteni imparatia lui Dumn ezeu, asa cum sta scris".

Duhul convertit care coboara in inima poate sa manance Cuvantul: convertire a si mturilor si a inimii care, curatite, pot asimila trupul Celui inviat; convertire a vazului prin icoana, ce incepe sa distinga in fiecare om persoana unica desti nata sa se indumnezeiasca; convertire a mainilor, a bratelor, a picioarelor, a i ntregului trup ce tinde spre intalnirea cu Celalalt, cu ajutorul trasaturilor ce lorlalti si prin ceilalti; convertire continua si vesnica a inimii care trebuie sa se faca din inima de piatra inima compatimitoare si iubitoare, altoita pe ini ma lui Hristos, in asa fel incat sa se inscrie in ea Chipul si Numele care este mai presus de orice nume.

Apostolul Pavel concluzioneaza ca, buna la inceput, trupul este infectata de ven inul patimilor, ce o conduce spre cautarea celor pamantesti si a celor trecatoar e. De aici avertismentul adresat crestinilor galateni: "Cu duhul sa umblati, si

nu pofta trupului s-o impliniti! Fiindca trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia, astfel ca voi sa nu faceti ceea ce ati vrea. Dar daca sunteti dusi de Duhul, nu sunteti suble ge." (Gal. 5, 16-18). Didim Orbul intoneaza in secolul a IV-lea acelasi mesaj: " Or voi, voi nu sunteti sub stapanirea carnii, ci a Duhului, daca Duhul lui Dumne zeu este cu adevarat in voi. Dar daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu isi apartine siesi". Duhul este o forta atat de creatoare incat "daca este cinev a intru Hristos, el este faptura noua: cele vechi au trecut, iata ca toate au de venit noi" (II Cor. 5, 17). Icoana se dovedeste un real ajutor pentru recunoaste rea prezentei lui Hristos, inseparabila de prezenta si actiunea Duhului. Daca oc hiul vietii noastre nu este animat de aceste doua prezente, dorintele conduc spr e o succesiune de stari ce produc tristete, deziluzii, supunere fata de patimi s i necesitati. Viata in Hristos ne ajuta sa-L vedem pe Hristos, sa ne facem asema natori Lui si sa restauram chipul Sau in noi, vazand cum trasaturile Sale sunt i ntiparite progresiv in strafundurile fiintei noastre si pe fetele celorlalti. Or icine poate fi ridicat, reintegrat si introdus in lumina invierii, pentru ca inv itatia: "intra intru bucuria Domnului tau" (Mat. 25, 21) traverseaza secolele si ajunge in inima Liturghiei. Alexandre Schmemann noteaza cu dreptate ca "numai c a bucurie a triumfat crestinismul in lume; el a pierdut lumea cand a pierdut buc uria, cand a incetat sa fie marturisitorul acesteia". Dar bucuria crestinului nu este o bucurie fireasca de ordin pur psihic. Nici exaltare, nici gluma, ea este darul Duhului manifestat printr-o mare pace.

Rugaciunea de dupa impartasire: "Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine mai adevara t in ziua cea neinserata a imparatiei Tale" ne obliga, pentru ca angajeaza credi nciosia noastra. Impartasirea cu Hristos inseamna sarbatorirea Pastilor, trecere a de la moarte la viata impreuna cu El. In timpul divizat, trecutul si viitorul se alatura in prezentul care permite gustarea a ceea ce nu s-a implinit inca. Av em aici o constientizare ca ceea ce se realizeaza nevazut acum in Euharistie va deveni realitate maine pentru cei ce vor fi vrednici sa manance si sa bea la mas a sa in imparatia Sa (Luc. 22, 28-30).

La fel ca si Cuvantul, care invita la fratietatea realizata prin impartasirea cu painea euharistica, icoana aminteste vocatia comuna, rememoreaza valoarea perso anei unice create dupa chipul lui Dumnezeu. Legati printr-un fir de aur, cei ce cheama Numele in Duhul sunt obligati sa cuprinda intreaga creatie si pe fiecare om, simultan si fara distinctie. O exigenta ce depaseste puterile umane comune!

In fiecare forma de prezenta amintita in aceasta carte, omul primeste in schimb dumnezeirea. Mantuitorul da viata si Se ofera, re-unificand, re-integrand omul d ivizat, societatea umana iesita din matca, imaginea decazuta si golul. Cuvant al Vietii, Paine a Vietii, Chip al Vietii, Nume datator de Viata! Partasia cu sara cul, care in societatea de azi este si cel ce asteapta un cuvant, un gest, un su ras sau mai degraba o privire prietenoasa. Hristos Se identifica in Evanghelie c u toti cei ce sunt in nevoi. Daca Dumnezeu isi manifesta prezenta, fiind prezent tainic in Cuvant, in Euharistie, in icoana, in chemarea Numelui si in taina fra telui, fiecare dintre aceste forme de prezenta necesita o prefacere, prag ce tre buie trecut pentru a avea acces la intalnirea si prezenta autentica.

Fereastra spre imparatie, icoana nu retine, ci permite traversarea. "Intr-adevar il vedem pe Cel aflat in icoana reflectandu- se in ea ca intr-o oglinda". Si da ca Evanghelia anunta Vestea cea Buna a imparatiei, facuta prezenta prin invocare

a Numelui si prin consumarea Euharistiei, fratele este Cel ce merge spre imparat ie.