Psihanaliza lui Sigmund Freud nainte de 1920 n perioada de nceput a psihologiei, psihologii considerau c obiectul acestei noi stiinte

il constituie viata psihica interioara a individului. Aceasta modalitate de a concepe obiectul psihologiei a imbracat mai multe forme, dintre care cele mai cunoscute sunt introspectionismul si psihanaliza. Spre deosebire de introspectionism care se centreaza pe studiul constiintei , psihanaliza se axeaza pe centrarea inconstientului. De aparitia psihanalizei, adica a unei noi teorii si orientari in psihologie, este considerat a fi responsabil medicul vienez Sigmund Freud. Cu privire la scopul psihologiei sale, Freud afirma in 1980 ca el nu opteaza pentru o simpla descriere si clasificare a fenomenelor psihice ci le concepe ca pe niste indicii ale unui joc de forte care se desfasoara in viata psihica , ca manifestari ale unor tendinte cu scop diferit si care actioneaza fie in aceiasi directie , fie in directii opuse . Inainte de anul 1920 Freud isi imagina aparatul psihic ca avand trei niveluri supraetajate : inconstientul, preconstientul si constientul . Freud considera ca dintre toate aceste niveluri, inconstientului ii revine rolul cel mai important in viata psihica. Medicul vienez vorbeste despre necesitatea admiterii existentei inconstientului pentru a putea explica actele psihice care se petrec in viata psihica a oamenilor sanatosi, normali si in special in cea a oamenilor bolnavi (de exemplu cei care sufera de psihonevroze narcisice). Insa, noi nu avem acces in mod direct la continutul inconstientului, fapt care ne determina sa apelam la constiinta. Asta inseamna ca putem cunoaste inconstientul doar in calitate de constient, adica dupa ce el a fost transpus sau tradus in inconstient. Inconstientul este sediul instinctelor sau pulsiunilor sexual ,care sunt inscrise in structura biologica a organismului. Pulsiunea este un stimul pentru ceea ce este psihic. Stimulii pulsionali nu provin din mediul extern ci din interiorul organismului insusi . Pulsiunea are un scop si un obiect. Scopul unei pulsiuni este atingerea, obtinerea satisfactiei . Obiectul pulsiunii este acel ceva in care sau prin care pulsiunea isi poate atinge scopul. Pulsiunea nu actioneaza ca o forta momentana ci ca o forta constanta . Ea nu dispare o data cu trecerea timpului , ci abia atunci cand este descarcata , consumata, satisfacuta. Pulsiunile sexuale se sprijina pe pulsiunile de autoconservare (pulsiunile de conservare a Eului ) de care se desprind treptat, urmarind in ceea ce priveste gasirea obiectului caile care le sunt aratate de pulsiunile Eului. O caracteristica a pulsiunilor este aceea ca ele apar intr-o masura suplinindu-se una pe alta , putandu-si schimba cu usurinta obiectele . In decursul vietii, pulsiunile pot avea urmatoarele destine: transformarea in contrariu, intoarcerea impotriva propriei persoane, refularea si sublimarea . Transformarea in contrariu se imparte in doua procese : trecerea unei pulsiuni de la activitate la pasivitate ; inversarea continutului ei. Pentru trecerea unei pulsiuni de la activitate la pasivitate avem ca exemple perechile de contrarii sadism-masochism si placerea de a privi (voyeurism ) - placerea de a arata (exhibittionsim ). Transformarea se refera doar la scopurile pulsiunii. Pentru pulsiunea activa ( a chinui, a privi ) este mobilizat scopul pasiv ( a fi chinuit , a fi privit ) . Intoarcerea catre propria persoana si trecerea pulsiunii de la activitate la pasivitate concid. Este de luat in consi-

derare faptul ca masochismul nu este altceva decat un sadism intors catre propria persoana iar exhibitia include in sine privitul corpului propriu. Masochistul savureaza furia impotriva propriei persoane iar exhibitionistul se excita la dezgolirea propriei persoane. Esential in acest proces este schimbarea obiectului : obiectul strain ( o alta persoana ) este inlocuit cu propria persoana. In privinta inversarii continutului unei pulsiuni cel mai semnificativ exemplu este ambivalenta sentimentala ( transformarea iubirii in ura ) . Pulsiunile sexuale sunt refulate adica mentinute in afara campului constiintei atunci cand ele nu sunt satisfacute neconditionat adica indiferent de conditiile permisive ale societatii .Activitatea noastra psihica se retrage din fata actelor ce ne provoaca sau ne-ar putea provoca neplacere . Pulsiunile cauta sa fie satisfacute , sa dobandeasca placere .Prin urmare , inconstientul functioneaza dupa principiul placerii , caruia Freud i acorda statutul de principiu fundamental al vietii . In opozitie , constiinta actioneaza pe baza principiului realitatii , principiu reglator al functionarii psihicului, care tinde spre aceleasi scopuri ca si principiul placerii, dar care tine cont de realitatea externa. Astfel, satisfacerea pulsiunilor sexuale nu se va realiza oricand si oricum , ci in conformitate cu normele si regulile societatii de care apartine individul. O data refulate pulsiunile nu dispar ci ajung in preconstient , un fel de statie de tranzit , in care pulsiunile sunt adapostite temporar, pana cand sunt actualizate in functie de necesitatile subiectului uman concret. Pulsiunile sau instinctele actioneaza cu putere asupra individului, il preseaza , cer cu tarie sa fie satisfacute . Cu cat conflictul dintre pulsiuni si constiinta este mai mare cu atat pulsiunile cauta cai proprii de a se descarca, chiar impotriva vointei constiintei. Astfel ,ele se satisfac sub forma unor acte comportamentale ciudate numite de Freud acte ratate ( lapsusuri, , erori de citit si de scris , uitari totale de nume proprii etc), sub forma visului si chiar sub forma starilor nevrotice. Atunci cand instinctele sexuale nu se pot manifesta direct, se manifesta indirect , prin intermediul unor simptome care sunt inlocuitori a ceva ce exista dar ramas inaccesibil cunoasterii rationale. Freud afirma ca sunt situatii cand instinctele sexual renunta la placerea partial pe care o produce satisfacerea lor sau la cea procurata de actul procreatiei , inlocuindu-o printr-un alt scop care a incetat sa mai fie sexual , devenind social . In conceptia lui Freud , educatia, arta , religia si alte aspecte ale vietii sociale sunt rezul-tate clare ale sublimarii , ale manifestarii deghizate , ascunse ale instinctelor sexuale . Medicul vienez considera ca educatia incita la depasirea principiului placerii , chiar la inlocuirea acestuia cu principiul realitatii. Educatia are intentia de a acorda ajutor procesului de dezvoltare a Eului si se foloseste pentru a indeplini acest obiectiv de recompensele affective. Ea esueaza atunci cand copilul rasfatat traieste cu convingerea ca orice ar face nu-i poate periclita afectiunea invatatorului. Arta este aceea prin intermediul careia principiul placerii si principiul realitatii ajung la un acord , pe care-l consider ca fiind in favoarea celui dintai principiu. Artistul este omul care intoarce spatele realitatii si se razbuna pe aceasta pentru faptul ca a fost nevoit sa renunte la satisfacerea pulsiunilor sale. El se razbuna prin intermediul artei. Isi implineste do-

rintele in viata fantastica, in realitatea create de el. Artistul , spune Freud , devine astfel, intr-un anumit fel , cu adevarat eroul, regale, creatorul , iubitul care voise sa devina, fara a o lua pe lungul drum ocolit catre schimbarea reala a lumii exterioare . Probabil ca artistul vazand ca nu are forta, puterea de a schimba lumea reala pentru ca aceasta sa-i faciliteze satisfacerea instinctelor, isi creeaza propria lume ( o realitate iluzorie ) in care pulsiunile nu cunosc nici un fel de limite si se pot satisface. Mai toate religiile ne impun renuntarea absoluta la placerile lumesti. In schimbul acestui sacrificiu , care este destul de mare , ne promit o rasplata, o compensatie intr-o existent viitoare. Totusi, religia nu reuseste prin aceasta modalitate o depasire a principiului placerii . Interdictia aceasta acutizeaza starea interioara a individului, il face pe individ mai frustrat. Fiind presat dintr-o parte de pulsiunile sexuale iar din cealalta de constiinta morala ,individul cedeaza psihic. De aceea , mai degraba reuseste aceasta depasire ( a principiului placerii ) stiinta, care ofera insa si o placere intelectuala in timpul lucrului si promite un castig practic final afirma Freud. Obiectul intial al pulsiunii se schimba insa scopul ( procurarea placerii ) ramane acelasi si pe deasupra se poate realize. Freud nu a fost interesat doar de explicarea mecanismului functional al inconstientului si al relatiilor pe care acesta le are cu preconstientul si constientul ci a fost interesat si de gasirea unei metode care sa readuca la normal functionarea aparatului psihic atunci cand functionalitatea lui a fost perturbata . Pentru a trata bonavii isterici si nevrotici a folosit o perioada de timp hipnoza insa aceasta s-a dovedit a fi inutila asa ca Freud si-a dezvoltat propria metoda de tratament : metoda asociatiilor libere . Aceasta consta in readucerea in constiinta bolnavului a continutului inconstientului pentru ca acesta sa-I accepte si sa redevina un om normal. In privinta rolului jucat de Sigmund Freud in psihologie putem spune ca acesta a fost unul destul de important. Freud a redimensionat obiectul psihologiei. Mielu Zlate afirma ca la Freud nu putem vorbi de o schimbare radicala a obiectului psihologiei , deoarece el a inlocuit un element psihic ( constiinta ) cu un alt element ( inconstientul ) tot psihic. Modul in care este vazuta interioritatea psihica a individului, ineditul metodei i-a determinat pe unii autori sa considere psihanaliza ca fiind o adevarata revolutie in psihologie. Totusi, contributiile aduse de psihanaliza lui Freud in psihologie , nu i-a impiedicat pe succesorii sai , Alfred Adler, Carl Gustav Jung , Karin Horney si Erich Fromm sa o critice si sa o revizuiasca .