Sunteți pe pagina 1din 2

Deportrile din Basarabia i Nordul Bucovinei au fost o form a represiunii politice puse n practic de autoritile sovietice.

Au existat trei valuri de deportri ale populaiei din Basarabia i Bucovina de Nord. Cu toate acestea, aciuni de strmutare a basarabenilor i bucovinenilor au avut loc i ntre cele trei valuri.

De obicei, o echip format din doi-trei militari narmai i un lucrtor al securitii btea la geamul casei, n plin noapte, lund prin surprindere gospodarii. ntr-un sfert de or s fii gata!, acesta era ordinul care li se ddea oamenilor ce nu intelegeau unde merg i de ce. Deseori, printre cei care veneau s ridice oamenii se gsea i binevoitorul sau binefctorul care a denunat familia ce ajuta la depistarea elementelor periculoase. Deportailor nu le era permis s ia nimic de valoare cu ei. Imediat dupa, erau urcai n camioane si dui pn la gara de trenuri. n staiile de cale ferat, membrii fiecrei familii erau separai n felul urmtor: capii de familii ntr-o parte, tinerii peste 18 ani n alt parte, iar femeile cu copii mici i btrnii in alta parte. Erau imbarcati n vagoanele de marf, cte 70-100 persoane, fr ap i hran. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori romni care au fugit din Romnia, de sub jugul boierilor, ca s vin n raiul sovietic. Ieii-le n cale cu flori! Sau Emigrani voluntari Drumul spre punctele de destinaie dura vreo dou-trei sptmni,condiiile fiind ngrozitoare. n plin var, duceau lips de ap potabil, fiecruia revenindu-i 200 grame de ap pe zi, iar de mncare li se ddea doar peste sarat La fiecare oprire a trenului, n cmp se aruncau cadavre ,care erau lsate ca hran animalelor. Pe parcursul drumului, deportailor nu le-a fost acordat nici o asisten sau consultaie medical. Astfel, n vagoanele murdare s-au rspndit boli infecioase multi decedand din aceasta cauza. La destinatie erau distribuiti in felul urmtor: capul familiei era arestat, izolat de soie i copii i dus n lagrul de munc forat, n GULAG. Ceilali membri ai familiei erau trimii n Siberia sau Kazahstan. In primul val de deportari (12-13 iunie 1941) ,potrivit datelor de arhiv, din Basarabia i nordul Bucovinei au
fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate ("membri ai organizaiilor contrarevoluionare i alte elemente antisovietice") i 24.360 au fost deportate. In al doilea val de deportari(5-6 iulie 1949) conform datelor oficiale, au fost deportate n Siberia

11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirmand insa c aceste cifre nu reflect ntreaga proporie a dramei moldovenilor, deoarece numrul victimelor deportrilor a fost calculat reieind din 3 membri ai familiilor. Se tie, ns, c au fost ridicate familii cu 7-8 i chiar 14 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, celelalte fiind acuzate de colaborare cu fascitii, de apartenen la partidele burgheze romneti sau la secte religioase ilegale..

In al treilea val de deportari(31 martie-1aprilie 1951)

Au fost arestate i deportate n Siberia (reg.Kurgan)

723 de familii, respectiv, 2617 persoane (808 brbai, 967 femei i 842 copii), fiind n special acuzate de apartenen la secta religioas "Martorii lui Iehova".

S-ar putea să vă placă și