P. 1
Oglinda Lui Eminescu -Referat Cu Note de Subsol

Oglinda Lui Eminescu -Referat Cu Note de Subsol

|Views: 1,011|Likes:
Published by x12cdragomir

More info:

Published by: x12cdragomir on Aug 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/02/2013

pdf

text

original

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI UNIVERSITATEA......

CERUL ŞI OGLINDA ÎN OPERA EMINESCIANĂ

Student: ......

ALBA IULIA .....

gheaţa şi. la început. dar şi de multe alte obiecte cu însuşirile descrise mai sus. de a împreuna spaţii şi de a transpune ca un obiect de apropiere (fiind vizat fenomenul de reflecţie). Oglinzile preferate ale lui Eminescu sunt: lacul. poetul însuşi. nuferii. În perioada iluziilor şi idealurilor tinereşti poetul s-a exprimat prin tonalităţi majore. cunoscut sub numele de Mihai Eminescu. De aceea el le multiplică şi le găseşte în fiecare obiect luminat din jurul său. pentru ca. Lacul este adâncul labirintului. dar şi luna. În acelaşi timp poetul vizează şi lumi duale. lumea exterioară: codrul. Unele consideraţii filozofice au legătură cu acest fenomen iar înţelegerea lui ar putea aduce multe lămuriri. prozator şi jurnalist român socotit de cititori şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română. luna. apa în general. a fost un poet. atât spaţial cât şi temporal. Mihai Eminescu este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici. Oglinda apropie lumi separate de distanţe enorme. oglinda propriu-zisă. nu constituie decât o formă a frustrării oglinzii. peste puţin timp. G. În poezia sa oglinda este prezentă deseori într-o perspectivă cosmică. la cea tulburată. De-a lungul timpului toţi marii scriitori ai lumii s-au inspirat cu prisosinţă din acest izvor.Mihai Eminovici. Codreanu. „sfântul preacurat al ghiersului românesc” cum îl numeşte Tudor Arghezi. de diferite forme care are proprietatea de a reflecta razele de lumină şi de a forma imaginea altor obiecte. el participă în mod aproape firesc la reflectarea cerului senin: „În lacul cel verde şi lin . supranumit şi „luceafărul poeziei romaneşti”.abundă de vegetaţie şi veşnice sclipiri de ape. Trecerea de la oglinda clară. Călinescu spune despre Eminescu că este cel mai mare poet pe care l-a avut şi-l va avea pământul romanesc. simetrii şi asimetrii. Apa joacă un dublu rol în imagine: unul coloristic. o expresie de simetrie. desigur. Eminescu s-a stins din viaţă în data de 15 iunie 1889 la vârsta de 39 de ani. Cu apa sa liniştită. Eminescu. Prezenţa constantă a apei în ipostaza de lac sau izvor este caracteristică acestei perioade. Culoarea albastră a lacului. plin de lucire fină şi tremurătoare în întunericul pădurii. culori vii şi lumini curate. Fenomenul de oglindire. jocuri de umbre şi lumini care transpun imagini paralele deosebit de sugestive. şi al Ralucăi Eminovici. sprijinind jocul de valori plastice. izvorul. este conştient de puterile magice ale oglinzii. pentru că însăşi lumina este încă un miracol. În poezia românească. provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei. Oglinda poate fi reprezentată şi de suprafaţa unei ape curate şi limpezi. de o gheaţă netedă şi lucioasă sau de o placă de marmură. pe rând. Rolul ei este acela de a reduce dimensiunile cosmice. s-a născut la Ipoteşti sau la Botoşani în data de 15 ianuarie 1850. în care se reflectă. este imaginea oglinzii clare. Oglindirea este un fenomen natural şi el există de când lumea. născută în Jurascu. După Th. Sub diferite forme fenomenul de oglindire este considerat uneori un miracol. Alice din ţara minunilor spunea despre imaginea obiectelor din oglinda ei că „merg pe cealaltă cale”. Lacul reprezintă probabil cel mai mirific obiect al oglindirii în poezia lui Eminescu. ca atare. Poezia tinereţii . şi unul sonor. natura este un labirint de oglinzi. aceasta să fie distrugătoarea propriei sale armionii. de acompaniament al stărilor sufleteşti. marmura. Oglinda este un obiect din metal sau sticlă. este foarte des întâlnit în poezia eminesciană. mitul oglinzii ocupă un loc central şi apare sub cele mai rafinate forme la Eminescu.tânjind după bucuria clipei de dragoste şi împlinirea iubirii desăvârşite .

Codrul şi salon.. Ed. p.”5 Lacul poate fi adânc. 5 Ibidem. sugerând unde subtile.2 La fel şi în Lacul: „Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă.Capriccio. 492 Titlul vechi al poeziei este Ziua de azi. Poezii postume IV. tabloul ediţiilor. anexe. p. Diamantul nordului . 4 Ibidem. p. 324. poezii tipărite în timpul vieţii. 72. Alutus-D. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. p. Opere I. iar unduirile apei sale par un leagăn al întregului univers: „Tresărind scânteie lacul Şi se leagănă sub soare.”1 În Crăiasa din poveşti apa aduce alte virtuţi plastice: „Lângă lac. p. 318. introducere. Frumoasă-i. Vestala Ed. 74. mereu limpede şi curată. în mijlocul de lunce Părea că vede zâne cu păr de aur roş. Pentru a întrevedea un chip e nevoie să priveşti cum apa se scurge în cercuri. pe care norii Au urzit o umbră fină. Lacul. 123. Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. p. Crăiasa din poveşti. Bucureşti.”7 Eminescu oferă reţete proprii cu privire la magia apelor unui lac. în special apa lacurilor. mereu reflectate de apele lacului: „Ce mi-i vremea. dar mereu neted.”6 Ce este mai potrivit decât un lac pentru a oferi imaginea oglindită a unui castel? „În lac se oglindă castelul. El poate reflecta şi zâne: „În lacu-adânc şi neted. Academiei republicii populare române. oferind un miraculos joc de lumini. 3 Ibidem. 7 Ibidem. aproape de eroi.”. Ed. 6 Mihai Eminescu. Bucureşti. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. purtătoare permanentă a minunatei proprietăţi de a oglindi lucrurile: 1 Mihai Eminescu.Resfrânge-se cerul senin. Anexe. Revedere. 1994.. . Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă”. note şi variante. ci direct pe pământ. 121. când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri. 2 Ibidem. 1952. Freamăt de codru.3 Lacul sclipeşte adesea. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii.”4 Stelele nu se văd întotdeauna pe cer. p. Introducere.

Razele prin care se petrece refracţia luminii prin undele lacului poartă cu ele veşnicia imaginii: „Stă castelul singuratic. Dând atâta întunerec rotitorului talaz.„Ca să vad-un chip. pe unda d-oglinde Le întinde: O barcă de vânt. p. apele. Mihai Eminescu. cit. Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri”8 Refracţia luminii este un fenomen des întâlnit în poezia eminesciană. Opere I. 12 Mihai Eminescu. Deşi dincolo de oglindă se află o lume virtuală. p. ea este simetrica lumii reale în care trăim iar imaginea 8 9 Mihai Eminescu. 72. Slavici şi alţii. cit. 11 Ibidem. p.”12 Dualitatea imaginii pe care o reprezintă oglinda este întâlnită aproape pretutindeni. Şi-apoi pe luciu. op.”9 Luceferii din ceruri sunt prieteni ai iubirii poetului la care sunt părtaşi împreună cu undele lacului: „Din cerurile-albastre Luceferi se desfac. 398. poezii tipărite în timpul vieţii. Undele sunt asemuite cu nişte oglinzi: „Aripile-i albe în apa cea caldă Le scaldă. . Să fie sara-n asfinţit. asociată uneori cu lacul.”11 Aşa cum susţine Slavici. poezii tipărite în timpul vieţii. poemul Scrisoarea IV (1881) a fost inspirat de lacul de lângă castelul Oteteleşanu. op. pădurile şi luceferii participă la aventura îndrăgostiţilor porniţi în plimbarea liniştită pe lac. oglindindu-se în lacuri. Scrisoarea IV. Crăiasa din poveşti. Zâmbind iubirii noastre Şi undelor pe lac.se uită Cum aleargă apa-n cercuri. Cerul se răsfrânge în apa lacului până în adâncul acestuia: „Ca cerul ce priveşte-n lac Adâncu-i surprinzându-l. op. Din ele bătând.. în respirarea apelor. Acest lac aduna pe atunci apa din câteva izvoare domolite în fântâni şi mici cascade. Lebăda.. cit. p. 152. În prima parte a poemului cadrul este bogat în jocuri de umbre şi lumini întâmplate între castel şi lac. la care ieşea poetul cu Maiorescu. Din cerurile-albastre. p. Poezii postume IV. 448. Se înalţă în tăcere dintre rariştea de brazi. Luminile lunii sunt însoţite de sunete delicate. în mişcări molcome tăiate de lebede pe unde. 459. pluteşte pe undele acestuia. Opere I. Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri.”10 Lebăda. 10 Ibidem.

Singur fuse îndrăgitul. prin care îţi poţi afla imaginea proprie prin oglindire: „Şi Narcis văzându-şi faţa în oglinda sa. că e timpu-acuma alt chip s-aducă-n lume. p. Freamăt de codru. Subţiindu-şi gura mică şi chemându-se pe nume Şi fiindu-şi sie dragă cum nu-i este nime-n lume.file din poveste. dar ne oferă şi perspectiva unei construcţii noi. dinamice (căderea şi troienirea) şi olfactice. 13 14 Ibidem. Când cu ochii mari. lac.. îmbie la o plăcută imagine de vis: „Din izvoare şi din gârle Apa sună somnoroasă. ploaie . ale cărui raze pot pătrunde undele acestuia. sălbateci se priveşte în oglindă. îmbiind el însuşi iubita la oglindire în apa sa limpede pentru a-şi admira frumuseţea şi a-şi reflecta visătoare sentimentul: „Se întreabă trist izvorul: Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-şi. Ea în valuri sperioasă Se azvârle. Unde soarele pătrunde Printre ramuri a ei unde. 43.”14 Apa. Ea e o prezenţă aproape permanentă în poezia eminesciană de tinereţe. 15 Ibidem. .reflectată este adeseori cea care ne arată exact aşa cum suntem. Şi de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o prindă. Egipetul. Să m-atingă visătoare Cu piciorul?” În poemul Freamăt de codru (1879). 121... râu. izvorul. sugerând elemente coloristice. Shakespeare spunea într-un sonet: „Privindu-te-n oglindă spune-i celui ce te repetă. izvoarele pot fi şi zgomotoase.”13 Izvorul participă direct la împlinirea iubirii. p. izvorul lui Eminescu este şi el un obiect al reflecţiei luminii.apare ca fiind cel mai sugestiv obiect care deţine proprietatea de oglindire. Faţa-n apa mea privindu-şi. Ibidem.izvor. din orice sursă ar proveni . p. . În Egipetul (1872) legenda bătrânului fluviu este purtată în timp mereu împreună cu oglinda: „Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară Către marea liniştită ce îneacă al lui dor”15. 79. Călin . singur el îndrăgitorul..” Veşnicul prieten al poetului. dar soarele.

Noaptea flamingo cel roşu apa-ncet. E nevoie de o suprafaţă netedă şi lucioasă dar şi de o sursă de lumină pentru ca proprietatea de reflectare să se întâmple. Pe oglinzile-i măreţe. p. Ibidem.iar magul priveşte. Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur. Argintul este considerat metalul cu cele mai bune proprietăţi de reflectare: „Dar ş-acum tulburând stele pe-ale Nilului lungi unde. op. Memento mori. ca şi cum ai privi întreaga bogăţie a cerului prin prisma apei limpezi a fluviului. Poemul eminescian Memento mori. p. 18 Ibidem. Poezii postume IV. p. bunătatea şi dreptatea: „În zidirea cea antică. Viaţa însăşi poate părea mai inconsistentă. care străbate în drumul său codri semeţi şi luminează ca o oglindă uriaşă formând un lac gigantic. iar cu varga sa fermecată trasează drumuri descoperite numai de el. în timp ce luna arginteşte frumuseţea întregului Egipt antic. ce le poartă. magul scrutează căi tainice. întoarse în neant fără explicaţie. iar stelele. prin simetrii şi asimetrii. 45. ale stelelor icoane Umede se nasc în fundu-i printre ape diafane. Ş-acum luna arginteşte tot Egipetul antic”17 Tot o oglindă dinamică. Claritatea imaginii este într-atât de reală. 19 Mihai Eminescu. acelaşi fluviu devenit al cântării. Cât uitându-se în fluviu pari a te uita în ceri”19 În acelaşi poem. 228. sus în frunte-i turnul maur. oferă spiritului prea refrexiv al eroului un şir de tablouri grandioase ale marilor civilizaţii antice şi ale unor momente din istoria mai apropiată. încet pătrunde. întâlnim şi în poemul Diana: „În cea oglindă mişcătoare Vrei să priveşti un straniu joc”18 Un fluviu cu apa sa limpede poate deveni un uriaş cumul de oglinzi. Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. mai asemenea substanţei visului. p. în adâncu-i nasc şi pier. lumina întreagă a zilei umple şi desăvârşeşte natura. Insulele. 44. încât până şi culorile se pot vedea pe fund: 16 17 Ibidem.. Egipetul. cerul care îngrămădeşte mii de stele. Diana. El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite: Au aflat sâmburul lumii. se prelungesc prin refracţie până în fundul apei. cit. Deşi mic în raport cu dimensiunile cosmice în care se integrează. sâmburele lumii. fără urmă. frumuseţea. purtătoare de magie. privite ca nişte icoane. . publicat postum. Egipetul. fără sens. într-o oglindă de aur. care fixează pe o suprafaţă extinsă imagini astrale. frumos şi bun”16 În lungile unde ale Nilului se reflectă tulburate stelele. Imaginea se transpune mirific şi inversată. 126. tot ce-i drept. prilej de dureroase comentarii asupra lipsei de finalitate a lumii: „Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfăşoară-în largi oglinde a lui apă cristalină.

”24 Valul deţine de asemenea proprietăţi magice de a reflecta ceea ce este aproape de el. într-a cărui sân din soare Curge aurul tot al zilei şi îl împle de splendoare. 23 Ibidem. . cu valurile ei. 128 Ibidem. Memento mori. Dumbrava de pe mal este. Oricâte unde-aruncă-n faţă-i marea: Cu-a lor lumină şi cu scânteiarea Ce-or fi-nsemnând. p. cit. Opere I.. 127. 338. culori şi umbre de neasemuit. 24 Mihai Eminescu. poezii tipărite în timpul vieţii. întruchipează un izvor de nemărginită oglindire. în poemul Frumoasă-i (1866). ca orlogii. p. 181.”21 Marea. ca a mărei Mare-oglindă.o întreagă lume reflectată până în imaginarele ei adâncuri: „Adânca mare sub a lunei faţă. chiar obiectul reflectat: „Dumbrava cea verde pe mal 20 21 Ibidem. Memento mori. p. râul este argintiu şi capătă proprietăţi magice de a reflecta prin oglinda lui plană. Luna râul îl ajunge şi oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mândră feerie străluceşte vioriu. dureri şi mângâieri: „Iar râul suspină de blânda-i durere Poetic murmur Pe-oglinda-i de unde răsfrânge-n tăcere Fantastic purpur.„Prin pădurile de basme trece fluviul cântării Câteodată între codri el s-adună. peste care natura îşi revarsă întreaga frumuseţe: „Pe când greieri. 22 Ibidem. Adânca mare. p. op.luna . În Memento mori. Ori câte stele. ce vor .nu ştie nime. Şi cât ţine podul mândru. De pe-un vârf de arbor mândru ţes în nopţile cu lună Pod de pânză diamantină peste argintosul râu..”22 Însă marea participă cu undele ei şi la imaginea cosmică reflectată în mintea umană căreia nu i se dezvăluie toate tainele universului: „Oricâte stele ard în înălţime. O călărire în zori.”23 Reflectarea prin raze poate transpune murmure şi gânduri. O lume-ntreagă-n fundul ei visează Şi stele poartă pe oglinda-i creaţă. la lumina lunii. De poţi număra în fundu-i tot argintul adunat”20 Bogăţia de culori este un factor care caracterizează deseori frumuseţea. p. 3.. de stânci negre şi de munţi împiedicat Ş-un gigantic lac formează. printre pânza-i diafană. mai cu seamă sub influenţa razelor luminoase ale astrului nopţii . răguşit prin iarbă sună. Înseninată de-a ei blondă rază.

Academiei republicii populare române. p. . 492. Lectură. 30 Ibidem. Frumoasă-i.. Luminile se sting. p.s-oglindă în umedul val”25 În amurgurile liniştite luna răsare permanent şi se reflectă dintotdeauna în apă. 317. din ce în ce mai triste şi mai pline de renunţare.. Tremurul apei este urmat de un tremur simetric al imaginii reflectate: „Să fie sara-n asfinţit Şi noaptea să înceapă.. op. 201. op.... În această ultimă perioadă a creaţiei eminesciene se petrece o concentrare a imaginii. Opere VI.”30 Marmura slujeşte acum ca termen frecvent utilizat pentru sugerarea frumuseţii îngheţate.”28 După anul 1877. „bolta alburie”. Literatura populară.. iubito. p. 448.. aproape. La acest eveniment diurn. Eminescu construieşte armonii poetice noi. o stilizare şi o fixare de contururi apăsate. luciul acesteia şi se refractă până în fundul ei: „O stea din cer albastru Trecu a ei icoană Din faţa apei plană În fundul diafan. p. p... ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Poezii postume IV. iar decepţiile din dragoste îl copleşesc şi îl marchează pentru totdeauna. obosit şi dezamăgit de loviturile vieţii şi de neînţelegerea societăţii contemporane lui.o pată” nu mai are strălucire: „Iar timpul creşte-n urma mea.”26 Stelele sunt privite adesea ca nişte icoane care străbat aici. Răsaie luna liniştit Şi tremurând din apă. 27 Ibidem.. Să fie sara-n asfinţit. p. 212. luna veghează în permanenţă: „Şi sărind în bulgări fluizi pe pietrişul din răstoace. pe suprafaţa apei plane. Trecut-au anii. fantomatice parcă: 25 26 Ibidem. Ed. apare des: „O toamnă care întârzie Pe-un istovit şi trist izvor. lângă noi. Apar pe rând „oceanul cel de gheaţă” (De câte ori. 29 Mihai Eminescu. 28 Mihai Eminescu. Mihai Eminescu. mai degrabă din undele apelor liniştite decât de pe cer. ireale. cit. „luna cea galbenă . Poetul devine mai complex. Introducere – Poeme originale de inspiraţie folclorică – Lirica populară – Balade – Dramatice – Basme în proză – Irmoase – Pareiniologie – Note şi variante – Anexe – Exerciţii & Moloz – Caetul anonim – Bibliografie – Indices.. mă-ntunec!”29 Toamna metaforică. Călin nebunul. În cuibar rotit de ape peste cari luna zace.. 1963.). cit. culorile încep să pălească. de umbre şi lumini magice. Te duci.”27 În cuibarul rotit de ape. Opere I. ca anotimp al sfârşitului. de mari adâncimi. Bucureşti. poezii tipărite în timpul vieţii. participă întreaga imagine a lumii de deasupra prin oglindire.

cit.”35 În Înger şi demon (1873). op.. 51. Poemul de inspiraţie folclorică are un final de dragoste care constituie o sinteză a peisajului eminescian caracteristic primei perioade de creaţie erotică. Nu mă înţelegi. 35 Ibidem. Căci gheaţa se-ntinde Asemeni oglinzilor”37 În basmul liric Călin împlinirea dragostei se manifestă pregnant în chipul fetei. peste care luna zace”. lucirile apei şi lunii. Întunericul tainic şi strălucitor al pădurii de argint. răsai Cu braţele de marmur. 117. chiar dacă numai asemănarea este cea care sugerează acest lucru: „Colinde. Te duci. Sub raza ei mă lasă a petrece Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi. „Din încreţirea lungii rochii Răsai ca marmora în loc”32 „Din valurile vremii. ca despre un material curat. Poezii postume IV. 34 Ibidem. Umbra poate reflecta la rândul ei.chip de marmură frumos”34 Marmura apare din ce în ce mai des cu atributele ei de material . 36 Ibidem.. ca o apă lină sau o marmură curată. Din valurile vremii….. lucie ca apa lină. plenitudinea umbrei unei copile îngenuncheate poate fi asemuită cu reflectarea. 211. În acest poem există o vorbire prematură despre marmură. Ibidem. colinde.rece. friguroasă. mai expresiv decât însuşi obiectul. p. 213. p. Portretul umbrei este redat în totalitatea lui.. p. 120. p. 37 Mihai Eminescu. 232. colinde! E vremea colindelor. Privirea ta asupra mea se plece. Colinde.”31. iubita mea.„Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară. vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi.. ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenuncheată”36 Gheaţa are şi ea proprietăţi de oglindire. Albă ca zăpada iernii.. Sonete. 357 . toate aceste elemente converg spre a crea cadrul 31 32 Ibidem. văzduhul tămâiat. p. Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină – Umbra ei. p.sugerând o atmosferă specifică poeziei de renunţare sau tragică evocare a dragostei stinse: „O. nu neapărat rece şi respingător aşa cum îl va vedea poetul în ultimii săi ani de creaţie: „Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată. Nunta se pecetluieşte şi se petrece solemnă la marginea lacului.. Atât de fragedă. de gheaţă . florile albastre. 33 Ibidem. p.”33 „. Înger şi demon. peste care luna se răsfrânge ca în cuibarul apelor primordiale: „în cuibar rotind de ape.

. în general.file din poveste imaginea iubitei devine mai frumoasă dacă este contemplată într-o oglindă: „E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Şi în faţa ta frumoasă O să ţie o oglindă.. p. Să te vezi pe tine însăţi Visătoare. Călin . dascălul. Şi-n oglind-ale ei buze vede vinete şi supte”39 Un perete de oglinzi poate împlini visul de iubire al frumoasei prinţese: „Vis frumos avut-am noaptea. În Gazelul de început al poemului Călin . iar melodiile pot fi asemuite cu nişte tonuri ordonate în lungul dimensiunii unice a timpului. dar care trebuie neapărat descoperite pentru a te vedea pe tine însuţi: „Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte.. A venit un zburător Şi strângându-l tare-n braţe. 40 Ibidem.. 80 .. surâzândă”38 Oglinda poate reflecta şi imagini mai puţin plăcute. frumuseţea desăvârşită a iubitei: „De-al tău chip el se pătrunde. p. 79. în ultimele clipe ale creaţiei sale artistice.. Ecoul poate fi uneori considerat drept o oglindire a sunetului. surprinzându-i în ocupaţii care caracterizează câteva tipuri umane. Eminescu revine asupra oglinzii ca obiect uzual care reflectă.vrăjit al dragostei împlinite între fata de împărat şi Zburător. Singurică-n cămăruţă braţe albe eu întinz. p. Târziu. un erou a cărui soartă o deplânge. neguţătorul. Geneza lumii e un nou prilej de ridicare a poetului în ameţitoarea perspectivă cosmică. identificânu-şi raza propriei vederi cu raza lunii. De aceea e nevoie de un cer senin şi de liniştea absolută a nopţii prin care transpare raza lunii. savantul. sau folosindu-se de aceasta ca de un reflector cu care pătrunde în viaţa oamenilor de pe pământ. op. în sfârşit. descrierea dispariţiei luminii. Oglindirea poate avea însă un sens mai larg. şi. apoi înţeleptul sau istoricul („Altul caută în lume şi în vreme adevăr”).”40 Scrisoarea I (1881) îl expune pe poet într-o perspectivă cosmică în care se mişcă cu o nespusă linişte şi stăpânire în diferite momente. Ibidem. asemeni ochiului uman.file din poveste. Şi de-aceea când mă caut în păretele de-oglinzi.. Există uluitoare sugestii sonore de mişcare a sferelor: tristeţea infinită a sfârşitului. căderea astrelor din ritmul universal. În medii omogene şi izotrope. colorat aproape omeneşte. astronomul. 76. era mai ca să-l omor. În primul moment el se plasează în obişnuita încă din tinereţe perspectivă lunară. fundamentale: parazitul elegant care îşi caută în oglindă înfrumuseţarea chipului nesuferit de lumea din jurul său („Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr. Ca oglinda îl alege – Ce priveşti zâmbind în unde? 38 39 Mihai Eminescu. Opere I.”). lumina se propagă în linie dreaptă. cit. Martin Gardner şi alţii au oferit demonstraţii şi exemple detaliate în care arta. aproape până la absorbţie totală. reflectă construcţii la baza cărora se află fenomenul de oglindire. poezii tipărite în timpul vieţii.

înfăţişat în forma atât de familiară lui Eminescu. op. Luceafărul: „Şi din oglindă luminiş Pe trupu-i se revarsă. cât şi o dramă a cunoaşterii. 168 43 Ibidem. în ciuda deosebirii de natură dintre ei. 210 Ibidem. Comentând acest poem-oglindă. în „Studii eminesciene . poezii tipărite în timpul vieţii.”45 41 42 Mihai Eminescu. nefericirii. . op. spunea: „Cele patru strofe care zugrăvesc cum cel menit să fie pură oglindă lumii contemplă pe fata de împărat în oglindă.”44 Conştiinţa apartenenţei la o lume superioară prin cunoaşterea rece a adevărului absolut e de data aceasta slaba compensaţie a renunţării la patima fierbinte şi ispititoare a vieţii pământeşti. cit. Oglinda poate fi folosită la măsurarea urâţeniei.Eşti frumoasă. Luceafărul.75 de ani de la moartea poetului”. El tremura-n oglindă. dezamăgirii. 365. Viaţa. Luceafărul. p. În acest poem oglinda participă la întregirea a două lumi diferite. Pe ochii mari. Luceafărul.”42 Acest poem de simbolistică mitologică şi filozofică este atât o dramă a renunţării la dragoste. cit. pătrunde prin întrupări succesive în viaţa şi sufletul fiinţei pământene. cit. Opere I. George Călinescu. p. dar şi de a întrevedea într-acest ansamblu de fantastic adevărul viziunii plastice”. a înfrângerii în dragoste. Te uiţi în oglindă şi îţi plângi de milă. p. bătând închişi Pe faţa ei întoarsă. sunt prilej nu numai de a observa o măiestrită tranziţie de la static la dinamic. Lasă-ţi lumea. Concluzie a vieţii şi gândirii eminesciene. oferind şansa unei iluzorii apropieri: „Ea îl privea cu un surâs. copilă. 45 Mihai Eminescu. poemul e cu atât mai tragic cu cât realizează răsturnarea ierarhiei valorilor din opera tinereţii. aceea a basmului. El tinde la explicarea sorţii nefericite a geniului în lumea contemporană poetului. Poezii postume IV. 181. iar fenomenul se petrece prin intermediul oglinzii.”41 Eminescu surprinde detalii în poezia sa care aveau să-i înlocuiască sublim mai târziu propriul său nume. explicând această cunoaştere a deosebrii celor două lumi: „Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece. publicat în anul 1965 de Editura pentru Literatură. 44 Mihai Eminescu. op. poezii tipărite în timpul vieţii. . p. E de ajuns să te priveşti într-o oglindă atunci când simţi aceste stări: „Când îţi trec prin minte acestea. Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă”43 Mistuit de o arzătoare iubire pentru o „preafrumoasă fată” de împărat.. se-nţelege. Hyperion e readus la realitatea abstractă şi solitară a existenţei lui în finalul poemului. Opere I.

408. acesta din urmă având şi funcţia de acompaniament sonor: 46 47 Ibidem. p. În dreapta-vă oglindă de-a pururi se găseşte: Căci lumea pare numai a curge trecătoare Toate sunt coji durerii celei nepieritoare. oglinda este acelaşi rece şi neiertător obiect care ne „spune” cum arătăm în realitate. de cade ori de creşte. p.”48 Acelaşi astru are proprietăţi magice de a aluneca neobservat. 336. Drept oglinda ta Să cobor!”49 Tot luna poate fi şi o oglindă a marilor suprafeţe terestre.. inundând totul cu lumină şi multiplicând la infinit undele în care se revarsă: „Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Şi pân' la mal durează o cale de văpaie. Ea este martora multor vise care se petrec adeseori chiar în faţa ei: „Ci tânăra speranţă în haină de mister Arată-n lume-oglinda-i cea plină de visări!” (Lumina) „Oglinda-ţi spune farmecul cum trece”. . Sarmis. Citind în ei întreaga mea viaţă. Ca o făclie. Iată o inversare de roluri între lună şi lac. Ca să mă strecor. 49 Ibidem. p.”47 Realităţile pot apărea uneori întoarse pe dos. Luna. Indiferent de metamorfoza lucrurilor şi a oamenilor. Dacă lumea pare doar a se transforma. putând deveni chiar cadoul minunat ce poate fi oferit iubitei: „Cum nu sunt ca ea.”46 Ochii femeii iubite pot reflecta întreaga viaţă. Ibidem. Lanurile bogate pot fi văzute chiar pe suprafaţa astrului. ci uneori îşi face apariţia direct din ape. În ei se regăsesc liniştea deplină şi fericirea absolută: „Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţă Şi faţa mea cu mânile s-o ieie Ca să mă pierd în ochii-i de femeie. Părea c-aşteaptă. fiica cea de aur a negurei eterne. Ochiul tău iubit. 439. în trecerea ei se opune oglinda care reflectă totdeauna realitatea ca o făclie care ne însoţeşte permanent în curgerea noastră: „Oricât se schimbe lumea. Pe-o repede-nmiire de unde o aşterne Ea. nu răsare totdeauna pe cer. p.Nu mai puţin adevărat este şi faptul că oglinda reprezintă obiectul în faţa căruia s-au scos de-a lungul timpului cele mai multe suspine. deşi izvorul ei veşnic este întunericul... 48 Ibidem. 387. ne spune Shakespeare într-unul din sonetele sale.

oglindă a lumilor senine.. Opere VI. În Călin nebunul poetul reuşeşte să reflecte realitatea în acest mod. Ibidem.”51 Despre toate aceste inversiuni George Călinescu afirma la un moment dat: „.. Universul are dimensiunile cele mai stranii. culori şi mişcări de tot felul. acoperind şi colorând priveliştea orizontală.mihaieminescu. Diamantul nordului – Capriccio. în care spaţiul şi timpul capătă o puternică coloratură afectivă. 328. «Însetata lor viaţă prin ceaţă». Eminescu devine un poet al privirii neiertătoare.”53 Prin tulburătoarea sa viaţă cât şi prin întreaga sa operă poetică. Eminescu era un lunatec sublim. realitatea apare oribilă şi necesitatea voalării elementelor referenţiale. «gene de nor». Aveam gândiri de preot şi-aveam puteri de regi. de aceea poetul ni-l înfăţişează adesea ca pe un joc etern de lumini şi umbre. Parcă faţa-i cuvioasă e cu ceară învăscută”52 Pentru Eminescu.. Cum universu-n stele. p. Când poetul vede visul ce se destramă. ne este şi ne va rămâne o veşnică şi luminoasă oglindă. «neguri de argint». 50 51 Ibidem. Literatura populară. 484. Când între eul receptor al scriitorului şi «bolta lumii» nu se interpun nici un fel de obstacole ale privirii ca «munţi de neguri». p. cit. În Eminescu şi eternitatea discursului liric..ro/critice/munteanu. Şi lacuri cadenţa cântărilor sună. se împlineşte cu ajutorul poeziei. Dar între el şi «lumea de piatră» apar tot felul de obstacole care opacizează «oglinzile lumei». un poet al privirii.. Eminescu ne-a fost. 53 http://www. 52 Mihai Eminescu. fără îndoială. 28.. în sufletul căruia visele creşteau ca nalba. Zugrăveşte umbre negre peste giulgiuri de zăpadă Şi mereu ea le lungeşte şi suind pe cer le mută.. op.„Şi verzile lanuri se leagănă-n lună. Romul Munteanu spune: „Eminescu este.puterea de a oglindi prezentul în vis. acesta din urmă având şi el proprietatea de a răsfrânge şi zugrăvi umbre.”50 O frunte gânditoare poate fi privită metaforic ca o mare oglindă a lumilor senine şi virtuale: „Şi-n fruntea mea. Călin nebunul. lumea este un spectacol miraculos. este enormă şi împiedică paşii tereştri. ca printr-o proiecţie pe un gigantic şi tulburător ecran: „Lumea iese dintre codri. noaptea toată stă s-o vadă. făcând din el un cer întors şi fără fund. p.htm . ostile visului luminos.” Lumea poate fi transpusă printr-o proiecţie de pe zăpadă direct pe cer.. o imensă oglindă în care fiecare dintre noi ne putem regăsi în întregime ori de câte ori dorim să ne privim în ea.

1994. Gemina. Cluj. 3. Ed.O. Iaşi. Ed. tabloul ediţiilor. AlutusD. . Note şi variante: de la Povestea codrului la Luceafărul. Vestala Ed. Petrescu. Note şi variante: de la Doina la Kamadeva. Sorina. 1994. 1947. poezii tipărite în timpul vieţii. ***. Minerva. Bucureşti. Ed. 1986. Creangă. Opere I. Arhetipuri. 2. Bucureşti. Gemina. Poezii postume IV. e. Caietele colocviului naţional studenţesc „M. Bucureşti. Eminescu. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Anexe. Saecumul I. 1989. Introducere – Poeme originale de inspiraţie folclorică – Lirica populară – Balade – Dramatice – Basme în proză – Irmoase – Pareiniologie – Note şi variante – Anexe – Exerciţii & Moloz – Caetul anonim – Bibliografie – Indices. 1994. Universitatea „Al. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. http://eminescu. Eminescu” X. 5. Opere II. SemnE. poezii tipărite în timpul vieţii. Limbajul simbolic.O. Opere VI. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. 2003. Bucureşti. Popovici. 11. Mihai. Saecumul I. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Călinescu.ro/critice/munteanu.mihaieminescu.htm 1 . revizuită şi adăugită. Bucureşti. 9. D. Ed. Academiei republicii populare române. Eminescu. Mihai. 1963.. 8. Aurel. Ed. ediţia a II-a. Introducere. 7. . Ed.petar. http://www. Eminescu în critica şi istoria literară română. 1952. introducere. Cuza Facultatea de litere. Ed. simboluri şi substanţă filozofică în creaţia eminesciană. 4. Bucureşti. I. George. Mihai. Opere III. s. Eminescu. Ed. Bucureşti. anexe. Eminescu. Ed. note şi variante. 1989. poezii tipărite în timpul vieţii. Literatura populară. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Bucureşti.ro/ 12.BIBLIOGRAFIE 1. Mihai. 10. Mihai. Eminescu.. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Eminescu. curs susţinut la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj în februarie-iunie1947. Academiei republicii populare române. 6.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->