Sunteți pe pagina 1din 22

Formula AS Nr 951

Satul din lumea de dincolo

Floarea Judea din Tasad

* Tasad, un sat mare, aflat la doi pasi de Oradea si de hotarele Occidentului. Un sat cu obarsii dacice, in care se crede si astazi ca sufletele mortilor se pot intoarce, la modul cel mai concret, printre vii. Atentie: urmeaza intamplari cutremuratoare. Povesti desprinse parca din epoci ancestrale sau din filmele de cosmar. Dar care dovedesc toate, pana la urma, un lucru foarte simplu: ca dincolo de moarte mai este, totusi... "ceva" * Viorel, mortul cel harnic Acum vreo 40 de ani, lui Ecaterina Mihaiului din Tasad i-a murit omul. S-a dus undeva in padure dupa lemne si, din cauza c-a obosit, a facut "aprindere la creier" si-n cateva zile a fost mort. Barbat tanar, om foarte bun la suflet. Si-l chema Viorel. Dar a murit nepregatit pentru moarte. Nevasta il indragea si Viorel o iubea. Aveau trei fete impreuna. De obicei, pe aici, prin satele astea vechi bihorene, oamenii cu inima curata isi presimt macar un picut dinainte sorocul. El insa nici nu se gandea la asa ceva. "A murit cu banat", ca n-ar fi trebuit inca. A "banit de fete" si de nevasta lui, adica i-a fost mila sa le lase asa, prea devreme. Astfel ca, printr-o tainica putere a sufletului sau insetat..., s-a intors langa ele. Aparea serile. Si era trist, altfel decat cand era viu. Dar se ivea. Ecaterina si fetele il vedeau afara, in usa grajdului, imbracat la fel ca-n ziua inmormantarii, intr-un costumas cenusiu, cam ponosit si cam stramt la maneci. Asa venea el. Si ii zicea Ecaterinei: "Catita mea...", cu privirea indurerata. "Catita mea, sa ai grija de fetele noastre..." Apoi se apuca de treaba prin poiata, de parca nici n-ar fi fost plecat. Aveau doi boi mari si el le dadea apa pana ii satura. Dadea si la cal. Inchidea "istalau'" (grajdul) c-un drug. Mergea si taia lemnele, tot asa absent, cu capul in pamant, pierdut cumva. Uneori, noaptea, ele auzeau in bucatarie "traoanca-troanca", blidele cum se miscau. Si, cand se duceau dimineata, vasele nu mai erau tipate gramada in chiuveta, ci toate spalate si puse la locul lor. Facea saracul om tot ce facea si-nainte, ba chiar si treburi femeiesti, doar ca sa ajute si sa nu fie uitat. Se uimeau vecinele, spionand peste gard. Observau. Auzeau voci dinuntru. Discutii seara cu cineva invizibil. Uneori Ecaterina sau fetele erau plecate, sau se culcau devreme, insa dimineata-de-noapte intreaga ograda era pusa la punct de mana "cuiva". Lemnele stivuite. Fanul adunat in capita. Sau urcat in pod. Totul. Inca de atunci au inceput banuielile.

Tasad

Un lucru era cert: cel disparut "misca" lucruri din lumea reala. Ecaterina l-a vazut, nu o data. Vorbea cu el, se sfatuia cu el despre tot. Si fetele l-au vazut, muncind pe afara, in unele seri tarzii cand iscodeau la fereastra. Era "ca in carne si oase". Si venea. Vreme de vreo jumatate de an a tot venit, dar femeia nu a zis asta catre nimeni. Mai intai fiindca-i era "asa" de oameni. Sa n-o creada exagerata, sau sa nu zica oaresice, ca nu i-a facut pomenile cum trebuie, inmormantarea, ori altele, cine stie ce. Apoi, de ce n-ar recunoaste, fiindca nici rau nu i-a facut al din lumea de dincolo, ci mai mult a ajutat-o sa biruie singuratatea. Era straniu, isi dadea seama. Infricosator, bineinteles. Cum altfel? Cand statea apoi sa se gandeasca la ce i se intampla, se infiora... toata. Dar n-a spus, a tot amanat. Si Viorel tot venea s-o ajute, la fel de palid si incercanat, in costumul lui gri stramt la maneci, iar ea il privea din usa, muncind, si nu zicea nimica decat atunci cand o intreba el, bland, cateodata. Intr-o seara s-a apropiat de dansa si i-a pus mana pe obraz: "Catita mea...", si pe ochi avea lacrimi, ca parca vroia sa o ia in brate, dar cumva nu putea. Ecaterinei i-au ramas in minte degetele lui. Atat de reci. Subtiri, albastre, stravezii. O raceala adanca, venita parca din alta lume, "ca de sub lespedea mormantului", zicea ea. Zile la rand a stat in casa si isi tot pipaia obrazul atins. Amintirea racelii aleia o obseda, parca ii intrase in adancul oaselor. Se gandea, se gandea. Nu mai putea suporta gandul. Si-ntr-o buna zi a iesit din casa, tragandu-si fetele de mana, pornind cu ele martore spre baba Stefanoaia, descantatoarea din capul satului. In ziua aceea... a spus.

Alti bantuiti care-au spus A spus. A spus peste tot. Oricui o intreba, fara rusine. A spus ceea ce pana atunci nu se putea spune. Marturisirea asta a Ecaterinei a fost ca spargerea unei indelungi taine ce plutea tensionat peste intreaga asezare. Prima femeie care a indraznit sa rupa tacerea, dupa multa vreme. Atunci s-a aflat ceea ce de mult doar se banuia. De pilda, ca si Ciobu Judea, padurarul acela matahalos si "titanos" de pe Valea Morii, timp de 10 ani la rand, dupa deces, a venit la femeia lui acasa si se culca cu ea in pat intocmai ca un sot viu. "Mai maica, mai inteleapto, fa-mi ceva, dezvrajeste-mi ceva, ca iar ma pitiga Ciobu...", a inceput sa zica Florita, nevasta-sa, prinzand curaj, catre aceeasi descantatoare. Apoi baba Floarea Petrii, zisa Cicaloaie. O muiere mai dracoasa, asa. Mult timp a tainuit noru-sa Ileana ca batrana se facuse strigoi si "ca-i producea ravagii" prin casa. Duhul ei azvarlea lucruri. Dezlega vacile in poiata. Misca masa prin odaie si-o izbea de pereti.

Ulita spre botez

Tragea de pe mobile. "Venea si imborda patu' cu perine si le tipa tite (toate) jos de pe pat. Tite jos! Tite jos! Cum le puneam la loc, iar imborda. Tite jos, prin aer!..." Trei ani de zile nora Ileana si cei doi fii ai ei au fost martori la aceasta forta invizibila. Trei ani, aproape noapte de noapte, pana la primul cantec al cocosului. Insa abia acum au avut curajul sa spuna. Apoi au mai spus si altii, femei si barbati. Ca si lor li s-a intamplat. Si-au invins rusinea si povara unor raposati care le obsedau gospodariile de atata timp. Pataniile lor au renascut amintirea unor vremuri magice, in care la patru-cinci case din Tasad dadea tarcoale cate un suflet din lumea de dincolo. Asa era altadata - oamenilor li se aratau mai multe. Cei mai moderni au inceput sa tina toate aceste "intalniri" in secret, poate din teama, poate din rusine, poate si fiindca, cu toate relele indurate, macar asa tot nu ramaneau singuri in casele lor. Cand intrebi despre strigoi orice ins de pe ulita Tasadului, mai intai esti privit cu uimire. Cu uimire si suspiciune totodata. Apoi, daca insisti, omul incearca, cumva, sa evite subiectul: "Eee, au fost... Da' astea-s povesti...". Si abia la sfarsit, daca cumva reusesti sa te mai si imprietenesti putin, poti afla ca astea nu sunt chiar numai simple "povesti". Ci aproape toti sunt convinsi si astazi ca duhurile raposatilor se pot intoarce acasa.

"Catita, de ce m-ai alungat?..." In ce-o priveste pe Ecaterina Mihaiului, ea a murit nu de mult, acum vreo 3 ani. Cea dintai femeie care a avut curajul sa-si zica in public "baiul" ei. S-a dus atunci spre baba Stefanoaia, descantatoarea cea vestita pentru o cutare arta de-a "vedea" duhurile de dincolo. Baba a pus-o sa povesteasca totul in amanunt. O asculta tinand ochii inchisi, straduindu-se parca sa vada ce se intampla in casa aceea bantuita. "Si tu il vezi ca viu, sau doar asa?", intreba. "In realitate", raspundea femeia. "Poti pune branca (mana) pa el?".

"Pot", zicea. "Apai ma fata: du-te acasa si asteapta-l sa vie. S'apai cand vine, du-te panga (pe langa) el. Acolo fa-te ca scapi oarece pe jos. Un fus, un blid, ceva. Si vezi cum ii la picioare. Uite-te la picioare. La picioare! Acolo-i tot!" Femeia s-a dus. Cand a venit ailalta seara Viorel, ea a scapat un blid in fata lui. Si cu branca l-a atins jos, pe picior. In zori alerga, gafaind inspaimantata, spre baba Stefanoaia: "Ii ca calu', maica'! Ca calu' ii la picioare Viorelu meu, saracu'!...". Cum de nu vazuse pana atunci? Smocuri de blana neagra ieseau pe sub pantalonasii gri ai costumului de inmormantare. Iar dedesubt... copita. Baba prevazuse asta. I-a facut un cantec de dezvrajire. Si i-a dat o porunca: atunci cand va ajunge inapoi acasa, daca el va mai aparea, sa nu mai vorbeasca cu dansul. Sa mearga pe langa el ca si cum n-ar fi. Sa nu se uite, sa nu-i raspunda, sa nu-si aminteasca. Ea a descantat, sa nu-si faca griji. Sa se gandeasca mereu ca el e doar duh, iar duhul, daca nu-i starnit, se rusineaza, se "descarneaza" si se risipeste cu timpul, ca un abure. ..."De ce nu vorbesti cu mine, Catita? Catita, de ce ma alungi de la casa ta?... Nu ma alunga de la tine, Catita mea...". Cu capul in pamant, femeia plangea incet si muncea mai departe. De parca, cumva, el ar fi fost viu si ea moarta. Iosivu, strigoiul singuratic Aceasta intamplare recenta mi-a fost relatata de Floarea Judea, femeie din Tasad. O mestera a manuirii cuvantului viu. Una din cele mai respectate femei ale satului, tocmai fiindca a pastrat in inima ei toate aceste patanii vechi si valoroase, care i-au dat o anume stiinta a vietii. Are 72 de ani, treisprezece lanturi de pamant, doua vaci, patru porci, 57 de gaini, vie, gradina de legume - doar anul asta a facut 150 de kilograme de bulion - si marturiseste cu mana pe inima ca pana acum nu a suferit de absolut nici o boala afara de guturai.

Ioan Judea, "italianul" reintors

"Sanatatea ii mersul, picioarele!", zice. "Daca poti mere de dimineata, n-ai cum sa mori de boala". A vazut in total 15 oameni murind, chiar in clipa aia, pretinzand ca de fiecare data "a vazut" cum iese sufletul, ca un "ceva" concret, printre buzele omului. "Deodata sufla asa incetuuu-incetuuu, de doua-trei ori, si atunci iese

"musca" din el. Sufletu' iese prin suflu, prin gura omului, si macar trei zile zboara obligatoriu, asa ca o pasaruica de abure, panga casa. Musca. Nu pleaca de-acasa. Va zic, n-are cum sa nu fie ceva dupa. Ceva. N-are cum...". Apriga femeie, aceasta Floarea Judea. Teribila. Albul ochiului curat, limpede. Mintea agera, ca la 20 de ani. Zice ca ea, practic, n-are cum sa imbatraneasca. Doar sa moara, deodata, asa. "Si... na. Gata". Credinta asta a ei ca trebuie sa fie ceva "dupa" ii da o putere mare. Nu se teme. Cu ochii ei a vazut. A vorbit de atatea ori cu Ecaterina Mihaiului, ascultand-o cu atentie, pana in cel mai mic amanunt, straduindu-se sa se pastreze lucida si sa observe daca femeia aceea nu suguieste. Cu multi oameni "vizitati" din Tasad, in ultima jumatate de veac, a vorbit. Iar povestile lor nu i se mai par chiar asa inspaimantatoare. In universul asta a trait inca de copila. O lume in care moartea nu poate fi decat o continuare fireasca a vietii. Asa. Ca n-are cum altfel... Si ce dovada poate fi mai buna decat cazul lui Iosivu, un vecin de mai din jos de ea, omul care n-a murit nici dupa noua luni de la inmormantare, in mormant? L-a cunoscut. Pe el si pe nevasta lui, Saveta, femeia care l-a vazut de atatea ori intorcandu-se acasa dupa moarte, care a capatat si un diabet (din care a si murit, nu de mult) de la groaza aceea din noptile in care a tot fost pricolita. "El o fost on om pierdut asa...", isi aminteste Floarea Judea. "O sezut tat ascuns, toata viata. Tat ascuns, tat ascuns. Nu i-o placut in societate. Traiau intr-o casuta de lemn de la marginea padurii, scutiti de ochii lumii. Am auzit ca el se-ascundea de jendari (jandarmi), ca ziceau c-ar fi ceva spion, nu stiu. Ca un fugalau o trait, mereu. Eu il stiam - on om ciudat, da' nu mi s-o parut chiar asa diavolos. Mic de statura si bostorog bine, grasut asa. Si ce facea? Tat timpu', draga, era prin padure. Sedea rezamat asa de pomi si citea. Tat citea. Tat citea pa carti. Il vedeai departe, prin codru. Apai ce citea, cine stie. Ca nu te puteai apropia de el, sa vezi ce studie. Si toata lumea se-ntreba de ce nu poate el deloc sedea in societate..." Scena uciderii sale a ramas in memoria intregului sat. Jandarmii i-au incercuit casa intr-o seara de iarna ningea bogat, cu fulgi mari. El s-a uitat pe fereastra si a inteles. I-a spus femeii sa imbrace fetele si sa iasa cu ele afara. Doar atat. Nu s-a speriat, nu s-a plans, nu le-a imbratisat la despartire, nici nu le-a spus vreun cuvant memorabil. Le iubea, ele stiau, cumva. Dar nu vroia "ca sa para". Le-a zis sa mearga afara si pe urma s-a sezat inapoi, pe acelasi scaunel cu trei picioare de langa cuptor, calm, usor incruntat, privind parca mai mult in el insusi. De afara, jandarmii i-au strigat sa iasa. N-a raspuns. Au mai strigat o data. Casuta cu ferestre slab luminate a ramas cufundata in tacere. Atunci, ei au ridicat armele automate si au tras din toate partile. Muscau gloantele, de jur imprejur, lemnul casutei ca din povesti, ridicata cu truda de Iosivu si nevasta lui Saveta. De afara, din zapezi, femeia privea ca pierduta, fara lacrimi. L-au gasit mort, cazut pe podea, cu chipul la fel de calm si de usor incruntat. Cand il vedeai in sicriu, nu ziceai ca-i in jos tot ciuruit de arma. Era senin, deloc strambat la fata. L-au inmormantat. Si, dupa catva timp, a venit iar acasa... Un par infipt in a doua inima Cine-ar putea oare vreodata sa dezlege taina asta? De ce dupa moarte unii oameni se fac asa si altii altfel? Floarea Judea isi aduce aminte: "Se facea mata! Se facea broscoi! Ied! Catal! Si zbura prin casa cu putere, din colt in colt si tot pa ea! Pa ea! Sarea pa ea si-o izbea, asa, si-o absuturnea. Mata! Broscoi! In toate chipurile! Ca cu gura ei mi-o spus, biata muiere...". Asadar Iosivu s-a intors cu manie. Asa cum n-a fost niciodata, in toata viata lui. De ce? Nimeni nu poate sti. Poate fiindca n-a fost pazit bine si "l-a tresarit" (a sarit peste coparseul lui) vreo vietuitoare la priveghi sau la ingropaciune? Vreo mata sau alt animal necurat? Poate fiindca n-a fost inteles de semenii lui in timpul cat a trait? Greu de zis. Sapte luni de zile a tot venit, aproape seara de seara, iar Saveta n-a zis nimanui. Cum apunea soarele, inchidea zdravan usile, ferestrele, podul, chiar si hornul il astupa. "No, cum intra? Aparea inauntru. Pan pereti trecea parca, "vietatea". Si sarea pa ea. Zbura in salt, catre dansa! Ea, saraca, plangea si isi facea cruce, da' cu branca tat pa fatuta aia mica, ca s-o apere, sa nu-i faca priculiciu' oarece la fata. Sapte luni de zile tat asa o trait in casa si n-o zis la nimeni. Dupa sapte luni o zis doar la anumite vrajitoare dinspre Bucuroaia. Alea i-o facut niste vraji tari, acasa si la mormant. Vraji tari, de viata si moarte! Da' nu so prins.

Batranul Aurel Avram si nevasta sa

Mai grozav venea, al de-a paratului. Si atuncea femeia o spus si la oamenii din neamul ei. "N-ai ce face, deacuma ii musai sa il dezgropi", i-o zis cu totii, la noua luni de la moarte. Na... Iarta-ne Dumnezeu. S-o dus tati seara si-o sapat in cimitir si-o dat capacu' jos de pe coparseu. Si ce sa vezi, dragu' mieu!... Iosivu era acolo, 'nautru. Da-ntors. Nu cum l-o inmormantat, drept, cu fata in sus. Era pa laturoaie. Schimbat pa laturoaie, aproape ca cu fata-n jos! L-o intors si l-o vazut la fata - ca-n ziua cand l-o ingropat era. Ca viu. Neputrezat deloc! Paru' si unghiile crescute. Rumenior in obraji, asa, si cu gura rosie. Si parca radea catra oameni. Asa ca l-o intors in coparseu si i-o bagat on par in piept. Un tapoi de carpen, in inima. S'apai cand i l-o batut in piept... mortu' o deschis ochii! S-o strambat tat la fata, ca copilu' ala de iese din pantecu' mamei cu cazna mare. Si-o tiuit o data: "Iiiiihihiii!..." Da' tare! S-o ingrozat toti care-o fost acolo si s-o dat in laturi, o sarit care-ncotro. "Iiiiihihiii!...", o facut mortu', zvarcolit, cu ochii deschisi, si cu paru-nfipt in inima. Ca un vuiet! S-o auzit tipatu' asta peste tot satu', departe. Si numa' atunci, dupa vuietu' asta mare, strigoiu' o murit si-o putut sa scape de el. Cand i-o omorat si celalalta inima. Ca ai din lumea de dincolo doua inimi au. Una-i a trupului si-a pamantului, ce moare deodata cu ei. Da' ailalta inima ii mult mai tare si nu moare asa repede. Poate sa mai traiasca si doi ani, zece ani, poate si suta de ani. Aceea, dragu' mieu, aceea-i inima sufletului..." Urmasi ai dacilor: tasedanii nemuritori Paganism? Psihoza colectiva a unor femei ramase singure? Nici preotii n-au putut deslusi misterul asta vreodata. Cel de azi, Ionita Marian, e aproape depasit de situatie. Marturiseste sincer ca el, venetic in sat, nare cum sa priceapa deplin aceste apucaturi precrestinesti. Si de ce numai aici? De ce n-au fost remarcate asemenea cazuri si-n alte asezari din apropiere? Cum de mai cu seama aici, in spatiul asta al Tasadului, ai morti se intorc in lumea celor vii? Floarea Judea imi arata peste acoperisul casei sale un deal impadurit caruia si azi satenii ii zic Cetataua: "De-acolo vin tate treburile astea batrane! Acolo o stat dacii, in varfu' cetatii lor. Aceia erau adevaratii oameni, nu ai de acum. Erau oameni simpli, liberi, se rugau catra zeu' lor si "contau" mai mult in suflet, decat trup. Si nu mureau, dragu' mieu. Sufletu' lor greu murea dupa. Acuma... ce sa zic? Tati oamenii batrani din sat or murit, ai stramosi. O mai fo' unu aici, de 95 de ani, mai orijinal, da' o murit si acela. Nu mai is batrani in sat nostru, dragu' mieu...". Intr-adevar, o cetate dacica se afla acolo, pe coama Cetatelii. S-a vorbit si s-a scris despre ea. O fortareata teribila in care s-au gasit nu de mult vase de incinerare vechi de peste trei milenii si un intreg atelier dacic de bijuterii din argint - coliere, fibule si bratari purtate odinioara de preotii daci in ritualurile de vindecare ori in cele inchinate sufletelor mortilor. Ioan Judea, fiul Floarei, a insotit cativa arheologi renumiti spre misterioasa culme impadurita. Acest fiu are aproape 50 de ani si e abia revenit acasa dupa 12 ani de sedere in Italia. S-a intors fiindca - zice - se mistuia de dorul acestor locuri. "Ma chemau. Ma chemau parca inapoi. Satul, Cetataua, stramosii...". De cand s-a intors a inceput sa se intereseze temeinic de vestigiile cetatii, de protejarea ei si a padurii ce-o acopera. A pornit el insusi prin sat sa culeaga povestile ultimilor batrani, pe care le considera "comoara".

Troita de pe cetatea dacilor

Ma conduce pana la un unchi de-al sau de 76 de ani, Aurel Avram - pe uncheasul asta, atunci cand era flacau, tatal sau l-a dus odata pana in piscul Cetatelii ca sa-i arate un fel de turn. Un turn gol, ca un horn, despre care batranii au transmis pana azi c-ar fi fost varful unui templu facut chiar de mai-marii dacilor. "Ca un horn era asa, de doi pe doi. Adanc rau. C-aruncam cu chiatra si se auzea mergand pana-n adancime. Acolo, 'nauntru dealului, sedeau ei, dacii. Aveau ei si-un fel de biserica 'nauntru, unde zice ca-si ardeau mortii - acolosa, subt hornu' al lung. Si mai era o intrare jos catra dansii - o poarta mare, se mai vedeau "rojiile" (gratiile) alea de fier acolo. Asta stiu eu din tata lu' tata lu' tata... De cand ii lumea. Ca subt dealu' ala o fost o cetate mare, lasata de la daci...". Un templu dacic "din piatra". Arareori asa ceva. Si totusi, absolut toate casele ceva mai vechi ale Tasadului aproximativ 800 la numar - sunt facute numai si numai din piatra scoasa de acolo. Piatra trasa cu carele cu boi din varf de la Cetataua. Orice tasedan stie ca sus, in "cetatea dacilor", a fost si inca mai este "chiatra cladita", bucata mare si taiata-n unghi drept, slefuit, ce nu putea fi facuta decat de mana omeneasca. Majoritatea locuintelor de astazi au in temelii si-n ziduri bucati din fostul templu al lui Zalmoxis nemuritorul. Ba mai mult, aproape toti localnicii maturi sustin ca ei se trag "direct" din vechea semintie a dacilor care au trait sus, "in cetataua", fara mult amestec de sange pana azi. In cronica veche a bisericii, un preot consemneaza, ca un fel de plangere: "O sama de enoriasi sufera si acum de anumite apucaturi de la stramosii lor. Fala si mandria de locul natal ii fac sa nu se prea amestece cu alti oameni din satele vecine. Rare cazuri de prietenie sincera sa se poata lega intre un tasedan si un alt om din alt sat". Si se iscaleste. In curtea casei sale, Floarea Judea are o piatra careia ii zice "piatra stramoseasca de mostenire". Mare, dreptunghiulara, cat sa poti sedea pe ea ca pe-o banca. Multi tasedani mai in varsta au in ograzi asemenea pietre. O-ntreb de cand o pastreaza aici, pe locul asta, iar Floarea-mi raspunde simplu, imediat, fara ezitare: "de 2000 de ani. De pe vremea lu' imparatu' Decebal, aici am pomenit-o tati din neamu' nostru". Si-mi mai spune ca, atunci cand o fi sa moara, ar dori sa fie privegheata nu in casa. Nu intre pereti. Ci sa ii puna sicriul afara, in iarba, cu capul lipit de piatra ei. Libera, in iarba, sub cer. Acolo sa o planga lumea, dac-o fi si-o muri. Acolo, langa piatra "de mostenire". O piatra la care ea tine poate mai mult decat la o cruce. Decat doar la o biata cruce de dincolo, din cimitir.

Adevarul despre bere

* In majoritatea avertismentelor legate de bauturi, berea lipseste sau este lasata la urma. Ea trece drept cea mai nevinovata dintre licorile alcoolice. Mare greseala! Adevarul este de-a dreptul ingrozitor * In Romania, reclamele pentru bere de pe micul ecran desfid orice concurenta in domeniu. Drept urmare, productia acestei bauturi a crescut considerabil, iar consumul a ajuns la 80 de litri pe persoana, desi in alte tari ale lumii se manifesta semne de ingrijorare la nivel inalt. Parlamentarii din Rusia, de exemplu, au aprobat o lege cu privire la limitarea publicitatii si a productiei de bere. Dar cu o floare nu se face primavara. In Germania, berea se bea in mijloacele publice de transport, pe strada, in statiile de metrou, ea fiindu-le accesibila si minorilor. Accesul la bere reprezinta un pericol major. Statistica ofera multe date despre faptul ca oamenii devin alcoolici consumand zilnic cate un pahar de bere. Toxicologii rusi afirma chiar ca lantul dependentei de droguri este clar definit: bere-vin-bauturi alcoolice tari-droguri. La fel considera si seful Centrului National de Narcologie pentru minori de la Moscova, doctor Nadejdin: "Cultura berii a fost impusa tineretului. Probabil nu si-au dat seama ca la aceasta varsta fragila, alcoolismul se dezvolta mai rapid si mai usor. In majoritatea cazurilor minorii beau bere. Si doar dupa ce devin alcoolici trec la bauturi mai tari, apoi la droguri. De aceea este foarte important ca oamenii sa cunoasca adevarul despre bere". Nu va luati dupa prejudecati Raspandirea consumului de bere se datoreaza, adesea, unor convingeri gresite. Dupa o baie de aburi, multi barbati se racoresc cu o bere. Un obicei ce poate sa se termine tragic. Sauna are efect de suprasolicitare a organismului uman, mai ales pentru persoanele in varsta care deja au unele maladii. Alcoolul stimuleaza organele sa lucreze intr-un regim superactiv, organismul nu rezista supraincarcarii, drept urmare inima si vasele sangvine se deregleaza. Infarctul si hemoragia craniana pot fi letale pentru persoanele care combina sauna cu alcoolul. O alta prejudecata - larg raspandita - spune ca berea mareste cantitatea laptelui la mamele cu copii mici. De fapt, efectul este cu totul altul: berea poate duce la otravirea cu alcool a copilului. Si mai rau, femeile care consuma bere devin dependente de alcool.

Inamicul sanatatii Consumul de bere in cantitati mari duce la dereglari periculoase in organism. Un renumit biochimist si fiziolog rus, Oleg Danilevschi, afirma: "Alcoolismul provocat de bere este asemanator cu cel provocat de tuica, duce la dereglari profunde ale sferelor spirituale si corporale ale omului. Diferenta este ca apare mai lent".

La inceput apare obezitatea, fapt observat si in popor: "Cine bea multa bere are pantecul gros". Apoi apare obezitatea inimii. Functiile inimii scad si cel mai mic efort devine greu realizabil. Anumite substante prezente in bere (spirtul, bioxidul de carbon) duc la procese inflamatorii in stomac si intestine, rinichi si tractul urinar. Iar zaharul din bere poate sa deregleze pancreasul. A fost constatat faptul ca mortalitatea din cauza cancerului la consumatorii de bere este de doua ori mai mare decat cea medie. Iar ciroza si hipertensiunea sunt la fel de raspandite printre consumatorii de bere ca si printre bautorii de tarii. La fel de nociva este actiunea berii asupra sistemului nervos, indeosebi asupra creierului. S-a dovedit ca, doar de la o halba de bere, volumul memoriei scade considerabil, se reduce viteza gandirii, alte functii ale sistemului nervos devin instabile. Efectele distrugatoare dureaza mult timp dupa consumul berii. E necesar sa stiti ca berea este contraindicata categoric persoanelor care sufera de hipertensiune, obezitate, nefrita, ciroza si diabet. Diagnosticarea la domiciliu Aparitia alcoolismului depinde in mare masura de cantitatea si frecventa consumului de bauturi, de factorii individuali si de predispozitiile personale. Observand evolutia unei persoane ce bea alcool, putem sa depistam daca ea se afla in stadiul de betie obisnuita sau a devenit bolnava de alcoolism. Iata cateva simptome vizibile: in prima etapa, subiectul in cauza se lauda pentru faptul ca organismul lui este in stare sa asimileze cantitati mari de bautura, fara sa le elimine prin voma. Din pacate, motivele de bucurie sunt false. Voma este un reflex de protectie ce ne salveaza de intoxicatii grave. In etapa a doua apare dependenta fizica de alcool. Fara dozele zilnice de bautura, organismul transmite semnale de alarma.

Subiectul in cauza incepe sa bea nu pentru ca sa se simta bine, ci ca sa nu se simta rau. Daca individul care se simte rau a doua zi, dupa o betie, recurge la bere sau la alte bauturi spirtoase pentru a-si reveni, atunci avem un semn sigur al inceputului de alcoolism. Ca sa nu se prabuseasca in prapastie, el trebuie convins sa se dreaga cu orice alta metoda, precum moare de varza, bors, apa cu suc de lamaie, ceai de menta foarte fierbinte. In etapa a treia apar modificarile involutive ale personalitatii. Membrii de familie incep sa observe schimbari negative de caracter. Cel care a fost un om serios, ponderat, comunicativ se transforma intr-un personaj ursuz, dusmanos, furios, plin de ura fata de societate. Cel care a fost un om vesel ii streseaza pe

toti cu glume banale, de prost gust, insotite de un ras homeric, dar acum rade numai el. Se schimba si senzatiile ce apar dupa betie. Tot mai des, la trezirea din somn, alcoolicul nu-si mai aminteste cum a ajuns intr-un anumit loc si nu intelege unde se afla. Fenomenul se numeste black-out, adica pierdere de constientizare, din memorie dispar unele momente din ziua precedenta. In timp de 5-10 ani va aparea si ultima etapa, a 4-a, degradarea alcoolica. Ficatul nu mai este in stare sa neutralizeze intoxicatia alcoolica, si pentru a se imbata, este suficient ca subiectul sa consume doar o doza mica de bere. Nu-l mai intereseaza parerile oamenilor despre comportamentul lui, ii scade memoria, dar si intelectul, se pierd atasamentele sufletesti. In schimb, se maresc la maximum agresivitatea si violenta. Tratamente naturiste pentru alcoolism Exista diferite pareri despre alcoolism. Unii il amplaseaza in categoria viciilor, altii la boli cronice. Dar absolut toti savantii-teoreticieni si medicii-practicanti subliniaza faptul ca scaparea de alcoolism depinde de dorinta omului de a trece la un mod de viata sanatos si decent. Spre marele nostru regret, o asemenea dorinta lipseste cu desavarsire la majoritatea oamenilor dependenti de orice fel de droguri. De aceea, din timpuri stravechi, vracii si tamaduitorii au cautat in natura remedii pentru solutionarea problemei. Stramosii nostri ne-au lasat cateva retete simple. * Cateva lemne uscate de mesteacan se presara cu zahar si se aprind. Bolnavul inhaleaza fumul, apoi bea un pahar de tarie. * Strugurii ursului - ceai preparat din 2 linguri de planta la 300 ml apa clocotita. Se infuzeaza pana la racire si se bea cate o lingura, de 4-5 ori pe zi. * Radacina de lemn-dulce si coada-calului. Se amesteca cate 50 g din fiecare planta, se pun in 3 litri de apa clocotita si se mai lasa pe foc 15 minute, apoi se infuzeaza pana la racire. Infuzia se bea de trei ori pe zi, cate 200 ml, cu 15 minute inainte de masa. O cura dureaza pana la consumarea lichidului. Dupa o pauza de 5 zile, se repeta.

* Doua foi de dafin si o radacina de leustean de marime medie se macereaza timp de 3-5 zile in 250 ml de tuica. Se bea in timpul unei zile. * 50 de grame de coaja verde de nuci (semicoapte) se fierb in 250 ml de lapte, timp de 5 minute. Se strecoara si se bea. * Suc de varza proaspat stors se amesteca cu suc de rodii, in cantitati egale. Se bea de trei ori pe zi cate 1/2 pahar (130 ml). Pentru marirea efectului se bea cate un pahar inainte de masa. * 50 g radacina rasa de patrunjel, 1 g coaja de grapefruit, 1 g coaja de portocala se fierb intr-un litru de apa, pana scade la jumatate. Se indulceste cu miere si se bea cate o lingura dimineata, pe nemancate. * 10 g de pedicuta se fierb in 250 ml apa. Se infuzeaza 30 de minute si se beau cate 50 de ml, de 1-2 ori pe zi. Se poate administra si pulbere de pedicuta, cate 1 varf de cutit, din 4 in 4 ore, de maximum patru ori pe zi, timp de minimum 6 luni. Dupa ingerare, pot sa apara greturi, dureri de cap sau vertij, dar, treptat, dispare nevoia de a bea alcool. * Pochivnicul. Este cea mai vestita planta pentru tratarea alcoolismului. Varianta 1. Frunzele uscate se amesteca in parti egale cu cimbrisor uscat, se rasnesc impreuna. Se adauga in mancare jumatate de lingurita de pulbere. Varianta 2. O lingurita de pochivnic se taie marunt, se infuzeaza timp de o ora in 125 ml de apa (mai bine in termos). Dupa ce se raceste, se pastreaza in frigider. Se adauga 15 picaturi de infuzie in 500 ml de tuica sau se pun in mancare cate 2 picaturi, de trei ori pe zi. Daca efectul intarzie, se creste progresiv numarul de picaturi, dar nu mai mult de 10 pe zi. Varianta 3. Se fierb 5 g de pochivnic, in

200 ml de apa, timp de 5 minute. O lingura de decoct se pune in tuica, fara sa stie alcoolicul. Retete complexe Daca bolnavul de alcoolism si familia lui au luat o decizie ferma de a pune capat dependentei dezastruoase, se pot prepara doua retete mai complicate, dar cu efect pozitiv. Retetele se folosesc alternativ, cate 14 zile fiecare. In primele zile de administrare, la unii pacienti pot aparea dureri nesemnificative sau senzatii de jena in zona ficatului, care vor dura 2-3 zile. Reteta 1. Se amesteca boabe de ovaz zdrobite - 50 g, albumeala - 40 g, dentita - 25 g, ghimpe - 20 g, frunze de patlagina - 15 g, paducel (flori si fructe) - 50 g, fructe de macese zdrobite - 50 g, ciuperca de mesteacan - 20 g, trifoiste - 5 g, talpa-gastei - 35 g, coada-calului - 15 g, flori de galbenele - 35 g, flori de musetel - 25 g. Reteta 2. Se amesteca soparlita - 25 g, cimbru -10 g, frunze si fructe de coacaz negru - 50 g, frunze si seminte de marar - 10 g, radacina de pir tarator -15 g, frunze si fructe de fragi - 50 g, flori si frunze de papadie - 30 g, frunze de mesteacan -15 g, frunze si fructe de afin - 50 g, boabe de ovaz - 50 g, talpagastei - 25 g, flori de vetricea - 15 g, rostopasca - 15 g. Infuziile se prepara din 600 ml de apa fierbinte si 2 linguri pline de plante, de preferat in termos, timp de 2 ore. Se strecoara si se bea caldut, cate 150 de ml, de 3-4 ori pe zi, cu 15-20 de minute inainte de masa. Atentie! Unele plante sunt toxice! Nu mariti dozele recomandate!

Mari duhovnici - Parintele Teofil Paraian

"Dumnezeu vrea ca omul sa fie fericit" Departe de lumea dezlantuita, la poalele Muntilor Fagaras, se inalta zidurile batrane ale manastirii Sambata de Sus, ctitorita de domnul martir Constantin Brancoveanu. Locul acesta, pe care parintele Arsenie Boca l-a transformat intr-o "bulboana spirituala", a fost strajuit, pana in urma cu cativa ani, de un alt urias al monahismului romanesc - parintele Teofil Paraian, supranumit si duhovnicul bucuriei. Cineva l-a asemanat, folosind o metafora a lui Nichifor Crainic, cu un "hohot de lumina". Asa si era. Desi orb, chipul i-era acoperit mereu de un zambet luminos, sustinut si de umorul taranesc, gata sa se reverse peste cei care il ascultau. Erau calitati innascute ale firii sale robuste, intregite de har. Intalnirea I-am calcat pragul chiliei in urma cu ani buni, cu gandul sa ii iau un interviu. O prima intalnire ce mi-a ramas intiparita pana astazi, in minte si suflet, pecete calda a unei personalitati de exceptie. Era dimineata, devreme, cand geana de lumina a rasaritului nu razbea deplin peste zimtii albastri ai Fagarasilor. In manastire, nici tipenie de om. O liniste aspra, de piatra. Aerul, de o puritate nepamanteana, scursa parca din cerul adanc al diminetii de munte. Era o atmosfera ireala, de vazduh coborat pe pamant. La ora aceea, parintele isi incepea urcusul zilei. Peste toropirea firii, el isi asternea rugaciunea.

Parintele - lumina

De indata ce mi-a deschis usa chiliei m-a strans in brate. Indelung, desi nu ne cunosteam. Parca eram fiul sau intors dintr-o calatorie care se prelungise anormal. Poate ca asa si era. Nu stiu cat a trecut. Stiu doar ca, intre timp, am inceput sa simt caldura inimii parintelui. Ma puteam adaposti in acea inima. Nu imi era nicicum straina, desi era prima noastra intalnire. Dar ea era deja pregatita sa ma primeasca, antrenata ca sa-mi ofere alinare, exersata sa ma asculte. Obisnuia sa spuna: "Inima mea are numai intrari, n-are si iesiri". Transforma in realitate acest cuvant, prin felul in care te imbratisa. Un fluid nevazut se scurgea din fiinta-i domoala si te lega iremediabil de dansul. La majoritatea oamenilor, primul contact este cel vizual, ochii sunt cei care ne impresioneaza, comunicandu-ne tainitele sufletului. Vorbele pot ascunde ceva, pe cand ochii niciodata. Si cand te intalneai prima oara cu dansul, parintele Teofil te privea. Adanc. Cerceta toata faptura ta slaba si te convingea sa i te predai neconditionat. Dar nu facea asta cu ochii. Ei erau orbi inca din copilarie. Altceva asigura contactul, lipind cele doua suflete, facandu-le sa vibreze impreuna. Era harul dumnezeiesc, cu care fusese inzestrat, cel care va face din el un veritabil liant uman, o intretaiere de destine si iubiri, pentru ca parintele, mai presus de toate, a unit oameni. Si i-a unit pentru ca a reusit sa le arate o dragoste dezinteresata si dezinhibata, o dragoste in care ei sa se simta bucurosi, asa cum "ne-o vrut Domnul Hristos". "In jurul tau sa poti sa-i fericesti pe toti". Cuvintele acestea au fost pentru dansul un mod de a trai.

Fiu de plugari Parintele a mostenit firea aceasta solara de la parintii sai care erau oameni simpli, cu dragoste de Dumnezeu. S-a nascut pe 3 martie 1929, intr-o familie de tarani plugari din satul Toparcea, aflat la 25 de kilometri de Sibiu. Avea sa isi aminteasca tot timpul de universul acela scaldat in rugaciune si plamadit cu sudoarea muncii. Pomenea cu drag de parintii lui, care au fost tot timpul ocupati cu munca, pentru care el avea un adevarat cult - "Dumnezeu mi-a dat putere, eu trebuie sa lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca nu lucrez, inseamna ca nu Ii dau inapoi lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El". A iubit-o enorm pe mama sa, obisnuind sa spuna despre el ca este o "editie masculina a ei." In familie a deprins parintele acele adevaruri profunde, care astazi sunt uitate si a caror lipsa ne raneste copilaria. De acolo stia dansul ca "pe bobul de grau ii obrazul Lui Dumnezeu", ca nicaieri nu trebuie "sa iti uiti de rugaciune si de biserica" si ca cea mai mare bucurie este viata simpla, daruita pamantului si Cerului. Avea sa spuna peste ani ca "n-am venit din cer pe pamant. M-am pomenit pe pamant, cu gandul la cer." Primele luni din viata i-au adus micului Ioan (numele sau de botez) si primele incercari. Se va imbolnavi grav, probabil de meningita si, in urma bolii, isi va pierde vederea. Pentru majoritatea oamenilor, aceasta este o problema foarte greu de depasit.

O tragedie. Nu si pentru acest copil, care venise pe lume cu o sensibilitate deosebita pentru partea nevazuta a lucrurilor. Era fericit ca exista. Se simtea, avea sa o spuna la maturitate, deplin in felul in care era. Explora lumea din interior altfel decat o facem noi. Era in el o aplecare catre Lumina din adancul sufletului, pe care poate ca multi copii o au, dar pe care o pierd treptat, odata cu maturizarea. Parintele a transformat lipsa vederii intr-un dar, oricat de paradoxal poate sa para acest lucru. De aceea, avea sa spuna des ca nu regreta ca a intrat in viata constienta ca nevazator si ca, daca i-ar spune Dumnezeu ca va ramane asa si dupa moarte, i-ar zice: "Slava Tie Doamne!". La varsta de 13 ani, cand alti copii inca se joaca, el era suficient de matur incat sa mearga pana la manastirea Sambata de Sus, pentru a-l intalni pe parintele Arsenie Boca, dorind sa intre in viata monahala. Era un gest care purta in el multa intelepciune si, in acelasi timp, o indrazneala copilareasca. Marele duhovnic, povestea parintele, va discuta cu el ca si cu un adult, dar il va opri sa intre in monahism, spunandu-i ca, mai intai, trebuie sa invete carte. Arsenie Boca i-a fixat atunci si un program de viata duhovniceasca de care Ioan se va tine cu strictete. Ca urmare a acestor sfaturi, va incepe, la nici 14 ani, sa practice rugaciunea lui Iisus. Isi lipea de respiratie cuvintele "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" si, treptat, acestea ajungeau ritmul propriei vieti. O tainica fericire i se instaleaza atunci in suflet, si tanarul Ioan va fi purtat pe aripile ei inca dintru inceput: "De multe ori, cand ma duceam la scoala, spunand aceasta rugaciune, parca ma ridica cineva pe sus, asa eram de bucuros. Eram plin de bucurie!". Peste firea sa de taran, dispus la munca si sacrificii, optimista si aplecata spre lumina, se vor suprapune primele trairi spirituale. Misticii ortodocsi spun ca ele duc in timp la o fragezime a inimii, si nu e vorba aici de inima anatomica, ci de acel miez inefabil, acel centru al fiintei noastre, din care pleaca gandurile si emotiile, manifestarile noastre ca existente unice, irepetabile. De lucrarea aceasta divina se leaga, cred eu, si dragostea parintelui pentru frumos. Atunci a inceput sa iubeasca tot ceea ce tine de cultura autentica. Nevazatorului lumea i se deschidea prin Cuvant. Avea sa retina mii de versuri, pe care le va prinde mai tarziu in predici sau in sfaturile catre ucenici. Ioan nu se poticnea de faptul ca era nevazator. Parcurgea mii de pagini, fie lecturandu-le in alfabet Braille, fie, de multe ori, ajutat de familie sau de cunoscutii care erau dispusi sa ii citeasca. Peste ani, el va spune, smerit, ca este "o realizare a prietenilor sai", pentru care a avut un adevarat cult. "Prietenia este confluenta a doua iubiri, avand ceva din realitatea raiului. E ca si cand doua rauri de munte, de pe povarnisuri diferite, se intalnesc intr-un anumit loc si nu mai poti spune care apa e a unuia si care a celuilalt". Un monah fericit Nu stim cand a aparut in sufletul tanarului Ioan dorinta de a fi preot. Dragostea sa pentru rugaciune si frumusete nu putea fi insa implinita mai cuprinzator decat in slujba altarului. Drumul pana la acesta era insa anevoios, pentru ca in biserica ortodoxa nevazatorii nu pot fi hirotoniti. E multa drama in descrierea pe care parintele o facea intalnirii dintre el si Mitropolitul Ardealului de atunci, Nicolae Balan, care, cand l-a vazut, a crezut ca vine dupa ceva ajutoare materiale... Cand, in cele din urma, au discutat, Ioan a trebuit sa isi ascunda flacara inimii in adanc, spunand ca nu doreste de la Facultatea de Teologie decat un sprijin moral. Drumul spre altar parea inchis pentru vecie.

Slujind, la altar

Si totusi, Dumnezeu hotarase altfel decat mitropolitul. In anul 1953, dupa absolvirea studiilor teologice, se va duce direct la manastirea Sambata de Sus, de unde nu va mai iesi decat dupa 1989, pentru a tine conferinte. Cercul deschis la 13 ani de intalnirea cu parintele Arsenie Boca se inchidea. A fost nespus de bucuros de imbratisarea acestui fel de vietuire. Au fost ani plini. Ii multumea lui Dumnezeu pentru ca gasise "o manastire cum nu e alta". Aici s-a rotunjit deplin fiinta sa exuberanta, care avea foarte mult de acumulat, dar, mai ales, de daruit celorlalti. "Eram multumit ca la Sambata nu traiam sablonizati. Stiam de rugaciune, post si slujbe, de tot ceea ce trebuie sa stie un calugar, dar nu puneam apasul pe intristare si mahnire, pentru ca stiam sigur ca Dumnezeu nu se bucura de o ceata de tanguitori, ci vrea ca omul sa fie fericit!". Povestea cu umor cum parintii se minunau de cheltuielile pe care le facea cumparand discuri - "Ce era sa fac cu banii? Ei nu pot fi pusi la pick-up, sa ii asculti, pe cand discurile, da." La Sambata, parintele Teofil l-a intalnit pe celalalt parinte al sau, staretul Serafim Popescu, un om caruia "nici dusmanii, daca ar fi avut, nu ar fi putut sa-i gaseasca vreun cusur". Atunci cand a intrat in monahism, Ioan l-a intrebat ce trebuie sa faca in manastire. Purtat de un simt launtric, prevestitor al viitoarelor slujiri, staretul ii va raspunde: "Sa te pregatesti sa fii o buna unealta in mana lui Dumnezeu". Si asta a si facut. Ani de zile si-a deschis inima prin rugaciune, plamadind in ea numele lui Iisus, pana cand, asa cum spun sfintii, inima si numele s-au unit intr-o chemare neincetata. Firea sa calda, afectuoasa, cu un simt liric atat de acut, se va armoniza perfect cu parintele Serafim, un monah "invaluitor de oameni, un preot odihnitor de suflete". Staretul avea multe in comun cu ucenicul sau. Nu numai iubirea contagioasa de oameni, ci si o smerenie autentica, invaluita in acelasi umor cu care, mai tarziu, parintele Teofil Paraian va inveseli mii de tineri. Drumul acesta interior, zbaterea aceasta tacuta intru Hristos, va culmina cu primirea preotiei. A fost nevoie de un mitropolit, poate la fel de cult ca si parintele, ca sa intuiasca izbucul de lumina care dormea sub aparenta umila a varstnicului ierodiacon Teofil. Peste sufletul sau, albit de rugaciune, frematand de har, trecusera 54 de ani, dintre care 30 petrecuti in manastire. O viata de om... Era o dimineata de primavara, pe 13 mai 1983, cand, in timpul Sfintei Liturghii, Inalt Prea Sfintitul Antonie Plamadeala si-a asezat mainile pe crestetul parintelui Teofil, daruindu-i harul preotiei, acelasi cu care Iisus, cu o simpla suflare, ii potopise pe apostoli. De acum, va putea - nu numai sa reverse asupra ucenicilor rugaciune si cuvant, ci si iertarea pacatelor. Propovaduirea Dupa caderea comunismului, nimeni nu l-a mai putut opri pe parintele din vestirea cuvantului dumnezeiesc. In acei ani '90, purtat de o chemare care ii venea de sus, asemenea unui tsunami spiritual, dragostea si cuvantul sau au inundat amfiteatrele facultatilor, catedralele episcopale sau trapezele manastiresti. Erupea, literalmente, dupa perioada in care fusese zagazuit, adunand inlauntru intelepciune si iubire.

In scaunul de spovedanie

Scria carti, vorbea in conferinte, dadea interviuri la radio sau televiziune si discuta cu orice credincios care ii trecea pragul chiliei. Si facea toate acestea cu o bucurie molipsitoare si cu o vigoare uimitoare pentru varsta sa (avea deja 60 de ani). Avea programul unui tanar de 20 de ani si intelepciunea unui batran de 90. Spunea despre sine ca este atat de sanatos, de parca ar "fi facut din plastic". La fel ca si acesta, nu se putea degrada... Daca il sunai la telefon, chiar la ore nepotrivite, raspundea intotdeauna. Cand iti cereai scuze pentru deranj, spunea senin: "Lasa, ca ma aranjez la loc!" sau "Asta e menirea mea, sa fiu deranjat!". Obisnuia sa afirme ca acum e la vremea sintezelor si are in minte doar cum sa il impartaseasca pe Hristos oamenilor - "Daca ma scoli brusc la 2 noaptea eu si atunci o sa incep sa-ti vorbesc din Scripturi si Filocalie!". Ucenici a avut mereu, dar, dupa ce a iesit sa propovaduiasca, ei s-au inmultit foarte mult. Totusi, el nu le recunostea acest statut. Spunea mereu ca are doar prieteni. Si asa ii si trata, in pofida unei enorme diferente de calibru spiritual. Langa el intelegeai acea duioasa legatura de dragoste dintre Iisus si apostoli, carora Mantuitorul le spunea ca a venit pe pamant nu ca sa fie slujit, ci ca sa slujeasca. El nu astepta, ca multi confrati de altar, sa vina tinerii la el in manastire, ci iesea el insusi in calea lor. Parintele nu predica, el celebra bucuria credintei. Parea hotarat, atunci cand incepea sa vorbeasca, sa impartaseasca oricui lumina pe care Hristos o iradia din inima sa. De aceea, era foarte iubit si cautat. Chiar si cei care nu aveau credinta veneau la conferintele sale, pentru ca nimeni nu pleca de acolo fara ca grijile, necazurile, gandurile negre sa dispara, ca spalate de o apa miraculoasa. Si mai era un aspect, tainic, poate mai greu de perceput, in prezenta sa in centrele universitare. Parintele nu venea niciodata singur. Si nu la oameni ma refer, caci ei il inconjurau mereu, ca o maree fara reflux, ci la o realitate tainica, diafana, care il incuraja ca un abur si care te facea ca ascultator nespus de linistit si bucuros. Acea prezenta care ii dubla fiinta era resortul care ii propulsa pe oamenii veniti sa il asculte. Nu doar pe batranul hatru, plin de umor si intelepciune, care rostea intr-o conferinta, pe de rost, citate din carti de slujba sau de poezie profana, veneau sa il asculte studentii. Altceva cautau tinerii. Parintele Il aducea impreuna cu el pe Hristos si Il impartasea altfel decat ceilalti preoti, adaugandu-i zestrea sa nativa, dar si cultura sa impresionanta, prezentandu-L plin de bucurie si, foarte important, demonstrand ca Il cunoaste, ca este un prieten al Sau. Un prieten pe care si Iisus il vadea ca atare. Plecarea in cer Sfarsitul parintelui Teofil nu putea fi diferit de viata sa. Omul care traise ca un suras nu putea pleca de aici trist. Amprenta sa specifica era bucuria, o bucurie deplina, atat pentru viata de aici, cat si pentru cea de dincolo. El a vietuit tot timpul la granita dintre lumi, penduland gratios intre ele, fiind un mod de comunicare intre oameni si Dumnezeu, intre "aici" si "dincolo". La sfarsitul anului trecut, s-a internat in spital, intr-o star

Impreuna cu tinerii din ASCOR, in tabara de vara de la Oasa

e destul de grava. Inima din care revarsase atata dragoste il chema catre cea din urma calatorie. Ucenicii lar fi vrut insa cu ei. Mereu. De aceea cautau tratamente prin doctori, se zbateau pentru miracole. Cand medicii veneau sa il cerceteze, parintele le spunea cu umor ca nu a venit la spital pentru ca sa mai traiasca, ci pentru ca sa moara. Lui Sabin Voda, un jurnalist care l-a "vanat" viata toata cu microfonul, i-a spus: "Sunt pe ultimele clipe ale vietii. Dar sa stii ca o fost fain in viata asta. Mi-o placut viata asta. Dar acum trebuie sa plec la Hristos". Ultimele cuvinte, adresate Mitropolitului Laurentiu Streza, au fost: "Sunt bucuros, sunt fericit, sunt implinit!". Un rand cat un testament. O viata cat o mie.

Ucenicii veniti la inmormantare

S-a stins pe 20 octombrie 2009 si a fost inmormantat in cimitirul de la Sambata de Sus, manastirea in care isi petrecuse 57 de ani din viata. Am fost si eu acolo, sa asez o mana de flori peste tina zgribulita de vantul de toamna. Orasul Fagaras era gol. Toata lumea plecase sa il poarte pe ultimul drum pe parintele Teofil. Florarul se pregatea sa traga oblonul. In tot orasul, mi-a spus el, nu mai ramasese nici o floare. Credinciosii le luasera pe toate, inundand manastirea cu ele. Pridvoarele brancovenesti ticsite de lume suradeau incarcate de garoafe si crengi de brad. In curte nu aveai loc sa te misti. Pe langa intristarea despartirii, in sufletele tuturor se iscase o unda de lumina. Plecarea parintelui la Domnul era un salut al lumii acesteia catre imparatia cerurilor. De aceea, nu a lasat in urma sa un gol. Pentru ca Lumina pe care dansul a purtat-o in suflet este prezenta continuu in lume si va iradia dincolo de timp si spatiu. Parintele Teofil Paraian va ramane mereu cu noi, atata timp cat prietenul sau Hristos va insoti dainuirea acestei farame de praf stelar, numita Pamant. Sfaturi ale parintelui Teofil Paraian * * * * * * * * Cand iubesti pe cineva, il iubesti cu defecte cu tot, si cand nu-l iubesti, nu-l iubesti nici cu calitati cu tot. Cand iubesti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseste si inlaturi ceea ce e rau adaugat la fiinta lui. Ce faci, te face! Munca este rugaciunea mainilor. Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie! Pe om nu-l putem ajuta decat in masura in care el insusi vrea sa fie ajutat. Virtutea nu tine de loc, ci de om. Sa faci fiecare lucru ca ultimul din viata si singurul prin care te vei mantui.

Remedii contra cancerului si a leucemiei

* Din tratamentele lui VALERIU POPA * TUMORI MALIGNE Amestec din patru plante Se face un amestec din urmatoarele ingrediente: 200 g radacina de brusture (Arcticum lappa), 450 g iarba de macris (Rumex acetosella) maruntita, 30 g radacina pisata de revent turcesc (Rheum palmatum), 115 g scoarta de ulm cu coaja neteda, pisata (Ulmus fulva). Mod de preparare: Se pun la fiert 7,7 litri de apa distilata, intr-o oala de otel inoxidabil. Dupa ce apa a dat in clocot, se pune o cana din amestecul de plante si se lasa compozitia sa fiarba 10 minute, la foc mic, cu capac (restul de plante se depoziteaza intr-un loc uscat, intunecat si racoros). Se lasa oala acoperita timp de 12 ore, apoi se pune pe foc mic si se incalzeste pana aproape de fierbere. (Nu se lasa mixtura sa dea in clocot.) Se stinge focul si se filtreaza lichidul de doua ori, prin vata, intr-o alta oala din otel inoxidabil. Se toarna lichidul fierbinte in sticle sterilizate, strangand bine capacele. Se lasa la racit si se strang din nou capacele. Se pastreaza la frigider. Mod de administrare: Se iau 4 linguri de solutie, dimineata, pe stomacul gol. Se poate manca dupa 5 minute. Seara, la culcare, se iau inca 4 linguri, dupa cel putin 2 ore de la ultima masa. Daca aveti ulcer, solutia trebuie diluata cu o cantitate egala de apa distilata. Se face tratamentul cate 21 de zile pe luna, dupa care se ia o pauza de 7 zile. Se poate relua, vreme de maximum 6 luni. Preparatul nu are efect daca se administreaza in paralel cu citostaticele. Cura cu ulei de floarea-soarelui si vodca Intr-un pahar, se amesteca cu lingurita 35-40 ml ulei de floarea-soarelui nerafinat (presat la rece) cu 35 ml vodca, pana se obtine o emulsie omogena. Se bea imediat, pana cand nu se sedimenteaza. Remediul se ia de trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu 20 de minute inainte de masa, 10 zile consecutiv. Urmeaza o pauza de 5 zile. Tratamentul se face de 3-5 ori (cate 10 zile), cu pauze de 5 zile, pana la disparitia tumorilor. Cei grav bolnavi, cu forme severe de cancer, vor lua medicamentul de 3 x 10 zile, cu pauze de 21 de zile. Nu se scot din alimentatie albuminele, pentru ca actiunea produsului este mai slaba fara ele. In cursul tratamentului si in pauze, nu trebuie sa se aplice chimioterapie, iradieri, remedii cu rostopasca, urinoterapie. Se beau ceaiuri usor diuretice si apa plata. Practica tratamentului cu ulei de floarea-soarelui arata ca intr-o luna si jumatate-doua luni tumorile primare de dimensiuni mici dispar. Cazurile mai grave necesita o durata mai mare de tratament, pana la 6-8 luni. Daca ati inceput tratamentul, nu trebuie sa-l abandonati dupa o zi-doua; abia din a treia zi, celulele canceroase incep sa moara. Se pot accentua durerile in focarele bolnave. Dupa cateva zile, totul se va reglementa. Este posibil sa apara scaun diareic, cu intensificarea starii de slabiciune. Sunt reactii normale, de purificare a organismului. Cine a facut chimioterapie si radioterapie trebuie sa astepte o luna pana la

inceperea acestui tratament, care elimina numai tumorile canceroase. La acest tratament nu reactioneaza mioamele, masteopatiile, fibroamele. Fiertura de cetina

Se maruntesc si se pun intr-un vas 5 linguri de cetina (sau muguri mai mari). Se toarna deasupra 1/2 litru de apa si se fierbe amestecul 10 minute, la foc mic. Se infuzeaza peste noapte, la cald (intr-un termos). Se bea in cursul zilei urmatoare, in loc de apa. Aceasta fiertura poate fi consumata fara restrictii de timp si nu are contraindicatii. Ulei de masline si usturoi Se administreaza timp de o luna, de trei ori pe zi, inainte de masa, cate o lingura de ulei de masline presat la rece, amestecat cu 1/3 lingurita suc de usturoi proaspat. Alifie de vasc contra tumorilor Doi-trei pumni de boabe albe proaspete de vasc se amesteca cu untura curata (osanza), zdrobindu-se bine cu furculita. Se pastreaza la rece. Se aplica de doua ori pe zi, pe zonele respective. Alifia este foarte buna si pentru degeraturi.

Cancer de piele Macerat combinat cu decoct

Se rasnesc si se amesteca urmatoarele plante: brusture - 1 lingurita, coada-calului - 2 lingurite, trei-fratipatati - 2 lingurite, urzica - 1 lingurita. Se pun la inmuiat in 1/2 litru de apa rece, de seara pana dimineata. Se filtreaza si se pune maceratul deoparte, iar plantele care raman dupa filtrare se fierb 30 minute la foc mic, in 1/2 litru apa. Se combina apoi maceratul cu decoctul racit si se pastreaza la rece. Se bea, de patru ori pe zi, cate o jumatate de pahar, inainte de masa. Comprese cu tincturi Pentru cancerul de piele cu leziuni extinse, se aplica pe piele vreme de o jumatate de ora o compresa imbibata cu o combinatie de tinctura de arnica si tinctura de marul-lupului, in proportii egale. Dupa doua ore de la inlaturarea compresei, se unge zona afectata cu tinctura de propolis. Tratamentul se aplica cel putin o data pe zi.

Cancer OVARIAN, CANCER LA SAN Ceai de napraznic O mana de frunze si flori de napraznic uscate, nemacinate, se pun in 250 ml apa rece la inmuiat, de seara pana dimineata (se va folosi apa plata, nu apa de la robinet). Dimineata, se filtreaza maceratul, iar planta ramasa se opareste cu 250 ml apa. Dupa ce se lasa sa se raceasca la temperatura camerei, aceasta infuzie se filtreaza. La sfarsit, se combina maceratul cu infuzia racita. Mod de folosire: Se beau 4 cani pe zi din acest ceai, pe stomacul gol, inghititura cu inghititura (se recomanda a se bea cu lingura, pe parcursul zilei). * Se consuma in paralel 200 ml suc de sfecla rosie pe zi si se mananca numai hrana vegetariana. * In fiecare zi, se pune pe san, timp de 3 ore, o cataplasma cu radacina de tataneasa si iarba de rostopasca obtinuta astfel: cele doua plante maruntite se amesteca, adaugandu-se apa calduta, pana formeaza o pasta moale; aceasta pasta se aplica, invelita in tifon, pe locul afectat. LEUCEMII Zer, drojdie si castane

Se pun la macerat, 15 zile, urmatoarele: 3 l zer de lapte de vaca, 1 g drojdie de bere, 10 castane taiate in jumatati, 1 pahar miere. Se filtreaza. Se pastreaza la rece. Se beau 4 pahare pe zi, cu 15 minute inainte de masa. Amestec cu ceai de napraznic Se bea 1 l de ceai de napraznic pe zi (preparat ca la reteta pentru cancer ovarian) si 1 l de ceai de coadacalului, troscot, urzica si sunatoare, in parti egale (4 lingurite de amestec la un litru de apa clocotita, infuzat 15 minute). * Se consuma zilnic 75-100 ml suc din radacina de nalba de padure. * Se bea zilnic un litru de decoct din boabe de grau, porumb, ovaz, secara si mei. * Se consuma: 200 ml suc de sfecla rosie pe zi si 300 ml suc de morcov + mar, pe zi. * Regim sever vegetarian. Leucemie la copii

Se piseaza fructe uscate de nalba de padure si se amesteca cu ranza uscata de miel. Se ia din acest amestec, cu putina apa, cate o lingurita, de doua ori pe zi.

Oamenii de stiinta si... lumea de dincolo

Primul simulacru de telegraf: cu ajutorul lui, s-au emis mai tarziu semnale catre extraterestrii si "spirite"

* Ispita de a crede ca viata nu se sfarseste cu moartea nu-i incearca numai pe autorii de literatura fantastica si pe amatorii de spiritism. Mai pe fata, mai pe ascuns, si oamenii de stiinta forteaza usa catre lumea de dincolo. La capatul celalalt al tunelului mortii e CINEVA? * Savantii romani si viata de dupa viata La intrebarea obsedanta: "Exista viata dupa viata?", academicianul Victor Sahleanu are nenumarate raspunsuri, pe care inca nu a reusit sa le publice, dintr-un simplu motiv: din august 1997, el se afla in "cealalta viata", chiar daca pentru cei care l-au inteles ramane nemuritor. Ca filozof, medic, matematician, dar si ca doctor in antropologie, regretatul profesor Sahleanu era de parere ca omul de stiinta doreste doar sa creada in viata de dincolo, dar cunoaste prea putin pentru a avea curajul s-o cerceteze. Criticat de multi confrati pentru credinta sa in "viata de dupa moarte", renumitul antropolog a ezitat sa-si faca publice opiniile si rezultatele cercetarilor sale, legate mai ales de tema antropologiei religioase. Academicianul Sahleanu s-a rezumat sa studieze mai mult in particular problema universului paralel, incercand sa imbine stiintele naturii cu cele ale parapsihologiei si biofizicii. Asemeni lui, "eleva" sa, doamna dr. Cornelia Guja, specialista in biofizica, este de parere ca exista o forma care se poate numi in limbaj popular "Spirit". In lucrarea sa "Aurele corpului", ea descrie modul in care poate fi surprinsa in fotografii prezenta unei forme de energie cu origine inca necunoscuta, indestructibila, deci nemuritoare. In cadrul simpozionului "Omul si Natura" din septembrie 1997 (Ploiesti), organizat de Ministerul Culturii si Academia Romana, colaboratorii sai au prezentat comunicari stiintifice legate de ipoteza existentei spiritului si dupa moartea fizica a organismului. Aceste aspecte fusesera deja dezbatute anterior in Aula Mare a Academiei Romane, cu ocazia Simpozionului de Antropologie din acelasi an.

Experimente stiintifice

O descoperire epocala: radioul i-a facut pe oamenii de stiinta sa caute si voci in eter:"Alo, pe lumea de dincolo e cineva?"

Renumitul fizician William Crooks, laureat al premiului Nobel, si-a dedicat mai mult timp decat se stie oficial incercarii de a studia si chiar de a comunica cu universul "lumii de apoi". In urma unor descoperiri publicate in revistele Universitatii din Londra, s-a dovedit insa faptul ca savantul nu experimenta spiritismul, asa cum s-a crezut multa vreme. Pe Crooks il interesau intermediarii cu lumea de dincolo, el incerca sa descopere secretele bine ascunse ale naturii umane, comunicarea telepatica a celor care se pretindeau "medium". Riscandu-si reputatia de om de stiinta, fizicianul a inscenat renumita experienta prin care Ann Morgan, o femeie care a trait in secolul 17, a fost chemata prin intermediul unui medium la masa de spiritism. Halucinatia colectiva starnita de aparitia fantomei a bulversat intreaga asistenta, formata numai din oameni de stiinta celebri in epoca. Ceea ce urma sa afle aflase: oamenii, chiar si cei mai sceptici fata de prezenta unei vieti dupa moarte, purtau in subconstient o valenta deschisa pentru legatura cu lumea de dincolo. Dupa descoperirea jurnalului sau personal, problema halucinatiei colective a devenit si mai clara. Inca din primele file, Crooks declara ca nu doreste sa afle cum poate sa comunice personal cu spiritele, ci cum pot "mediumurile" sa aiba aceasta halucinatie. In ultimele file ale jurnalului, inca nepublicat in strainatate, fizicianul declara ca a renuntat la cercetare, dupa ce a constatat ca halucinatia colectiva este un mister inaccesibil omului de stiinta. Voci misterioase din univers Dezvoltarea cercetarilor amanuntite asupra parapsihologiei, tot mai asidua in numeroase universitati americane, printre care si cea din California, a scos la lumina mai multe aspecte necunoscute ale studiilor efectuate de Nikola Tesla, recunoscuta personalitate a teoriilor de baza in domeniul undelor magnetice si electromagnetice.

Daca William Crooks era la inceput mai reticent in a crede in viata dupa viata, Tesla a avut de la bun inceput intentia de a studia fizica tocmai in scopul de a descoperi modul prin care va putea comunica cu o alta lume si in special cu cea a spiritelor. Documentele publicate de universitarii americani in anul 1997, in numeroase brosuri ale Bibliotecii Universitatii California, au starnit un deosebit interes, legat mai ales de teoria solitonilor, particule descoperite de Scott Rusell, denumite: "Atomii indestructibili ai spiritului". Experientele efectuate de Tesla, care s-a folosit direct de teoria "S. Russel", scot in evidenta faptul ca omul are in

permanenta o dubla existenta: una materiala si alta solitonica, cea din urma fiind emisa de activitatea materiei, dar complet independenta de aceasta. Si inventatorul radioului, Marconi, a cercetat in secret modul in care ar putea descoperi o tehnica ce i-ar permite o experienta care sa-l puna in legatura cu lumea de dincolo. Bazandu-se pe teoriile secrete ale lui Tesla, acesta a initiat o cercetare in care avea ca scop depistarea unor semnale "radio" ce provin din universul celor de pe lumea de la "apus". MARIUS RADU

Inventatorii si martienii In jurul figurii inventatorului radioului, Guglielmo Marconi, a circulat legenda ca ar fi comunicat cu martienii. Ziarul "New York Times" din 2 septembrie 1921 anunta cu titluri uriase convingerea lui Marconi ca receptionase anumite semnale radio misterioase, provenite de pe Planeta Rosie. Omul de stiinta relata ca semnalele primite aveau frecventa de zece ori mai joasa decat a celor utilizate in comunicatiile terestre. In domeniul telegrafiei fara fir "bomba lui Marconi" nu reprezenta totusi o noutate: emisiuni inexplicabile, provenite din spatii nestiute, fusesera captate inca din 1895 si 1908. Nikola Tesla era si el convins de posibilitatea comunicarii cu inteligente extraterestre. Conform unei teorii indraznete, savantul sustinea, de pilda, ca din campul magnetic al Pamantului s-ar putea extrage o anume cantitate de energie, necesara pentru a trimite semnale spre alte planete, cu probabilitatea ca "cineva" sa le capteze. Tesla a convins chiar autoritatile SUA sa-i "repartizeze" o zona desertica, aproape de Colorado Springs, unde si-a montat echipamentele. Fulgerele artificiale produse de Tesla au intrecut cele mai temerare asteptari. El a fost convins ca ajunsese la rezultatele care sa-i confirme testele: punctele si liniile sale macroscopice au fost receptionate in spatiul nemarginit si "cineva" a raspuns. Semnalele primite de aparatele lui Tesla n-au intarziat sa apara, in 1899. Erau periodice si... "caracterizate foarte clar de numarul si de ordinea ce nu pot fi atribuite unei alte cauze stiute de mine. Sunt convins ca nu au o origine terestra". In 1921, Marconi spunea ca a primit la bordul iahtului sau, cu care naviga in Mediterana, semnale radio ciudate si neidentificate. Ca si Tesla, Marconi fusese socat de periodicitatea nenaturala a semnalelor. De aceea, l-a autorizat pe reprezentantul sau la Londra sa declare ca a interceptat acele semnale ca apartinand unui alfabet din care a stiut sa recunoasca doar litera "V" a propriului sau cod. Filmul venit din Univers

In timp ce Nikola Tesla cauta sa comunice cu martienii emitand fulgere spre cer, Guglielmo Marconi, receptiona cu aparatele sale de radio semnale ciudate

Toate acestea au dus in 1924 la un experiment tulburator. Guvernul Statelor Unite propune si obtine promisiunea ca toate tarile ce detineau transmitatoare radio de mare putere sa-si tina aparatele inchise pentru 5 minute, in fiecare ora, de la ora 22.50 a zilei de 21 august, pana la ora 23.50 a zilei urmatoare. Acel interval corespundea unei perioade de maxima apropiere intre Marte si Pamant (55,5 milioane km). Scopul era acela de a capta eventuale semnale. La Washington fusese montata o statie de ascultare prevazuta cu aparate de traducere in imagini a impulsurilor inregistrate. Si incredibilul s-a produs: s-au obtinut imagini! Semnale ciudate au produs fulgere de lumina ce au impresionat 9 metri de pelicula. Filmul "martian" astfel obtinut a fost developat cu maxima grija, relevand o serie indescifrabila de linii si puncte, ce aduceau foarte bine cu niste schite grosolane ale unor chipuri omenesti... Nimeni n-a reusit sa le descifreze, desi s-au facut nenumarate incercari. Astazi, mesajul acela este pastrat cu sfintenie, ca un obiect de valoare, de catre postul de radio Bureau of Standards din USA. RUXANDRA CONSTANTINESCU