P. 1
In vapaia lunii_Fănuş Neagu

In vapaia lunii_Fănuş Neagu

|Views: 7,827|Likes:
Published by Calenici Mihai

More info:

Published by: Calenici Mihai on Aug 16, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/16/2013

pdf

text

original

In văpaia lunii Era de cu seară.

Ene Lelea, ieşit în curtea gospodăriei asculta vuietul Buzăului scăpat din gheţuri. Sufla austrul. Luna subţire, scorojită ca o lipie arsă, văruia fruntea casei cu cerdac şi cu două turnuleţe de tablă. Un nor, ca o culme de negură, zăbovea peste livadă. Trei stele aşezate în triunghi, scânteiau cu luciri minerale în dunga de zăpadă de lângă scaa magaziei. Mirosea a mraniţă, a coajă de copac şi a boştină fiartă. Într-un colţ al grădinii, printre frunzele putrede, destrămate, mijea firul ierbii. Adulmecându-i izul înţepător şi dulce, Ene Lelea zâmbi, fascinat de minunea primăverii. Trecu în poarta grădinii şi se sprijini cu braţele pe gardul de nuiele. În faţa lui la vreo sută de metri, pe buza malului apăru dintre mărăcinişuri o vulpe, cu coastele năpârlite şi coada stufioasă, sclipind roşcat. Se furişă sprintenă printre două muşuroaie făcute de hâr ciogi şi se orpi între doi pruni, cu botul întins în vânt. Ene Lelea abia acum o zări. Sta neclintită pe labele dinapoi şi asculta. Vântul îi umflă părul de pe ceafă, vânăt şi-i gâdilă nările. încotro, cumătră? Întrebă Ene Lelea şi fluieră după câini. Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului. „Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă.” Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare. Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii , cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte. În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului. În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult şi care avusese zece copii. Va să zică, spunea Papa Leon, ridicând ca la o solemnitate arătătorul descărnat, cu pielea rebegită, cumpărase Şalăul o vacă. La masă, tăbărau pe strachina cu lapte zece guri şi cu Şalăul unşpe. „Ce e astăzi la meniu?” întreba Şalăul fălos. „Lapte”, striga hoarda de căpcăuni. „Pe el, teteo!” asmuţea Şalăul – şi-ncepeau liorpăiala. Mamămamă, cum mai cărau puradeii! Te lăsau milog, nu altceva. Cinci îndesau lingura, cinci o scoteau şi din două hăpăieli sleiau strachina. Şalăul, scos din font, făcea zâmbre, înghiţean sec, se uscase ca o jumară. Dacă vede că n-are porţie şi n-are, într-o zi ia cuţitul şi se apucă de ciopleşte marginile lingurilor până le face netede. A lăsat-o-ntreagă numai pe-a lui. La masă, ăia zece, rău la el: „Ne-ai tăiat leafa, baroane? Vei să ne bagi în boală câinească? Tai-o şi pe-a ta.” Şalăul că hâr, că mâr, dar ăia să-i pună gheara-n gât: „Tai-o

Gia m-a lăsat la două luni după nuntă. Ene. provizii. Nu-i adevărat. Când începe ăsta cu gura prinde iepuri. Ene Lelea se aplecă şi potrivi la şoldul călăreţului un vreasc. pe prăjini. Când era copil.. îşi reveni el. V-aţi certat! Fata scutură din cap. Măi. până mi s-au umflat ochii. Şi doar n-aveam nimic. trebuie să scoţi tractoarele în câmp şi să nu te sperii dacă dă iar zăpada. Nu era nici fată. teteo!” răsunară râsete voioase şi puternice. De unde. Papa Leon râde şi el fericit. Trecu pe lângă hambare şi bătu cu palma în perete: „E-hei. „Poate că fata era Gia. dar în clipa aceea se auzi strigat. de un drum lung prin Bărăganul ascuns în ceaţă şi de o fată frumoasă. Ieri seară am stins lumina şi-am cântat amândouă pe întuneric. nu mai are putere. să nu dea câinii ciobanului peste ei. Întâi a început Gia. Şi-s mustăcioşi. Ene Lelea zâmbi şi se depărtă în noapte. Gia nu se ceartă niciodată cu mine. Scoate-i de acolo.” O clipă i se păru că gândurile ce-i trec prin cap nu sunt ale lui. Bună seara. o comoară. Toată ziua mă pune să-i cânt. jeleam degeaba. s-ao fi căind că te-a lăsat şi s-a dus la Bigu. îi spuse Ene Lelea. într-o găleată cu apă descântată.şi pe-a ta. de cineva ascuns înte stivele de lemne din prelungirea magaziei.” Dinspre şură trecea spre grajduri un om purtând un coş în braţe. vru să-i mai spună Ene Lelea. Omul se depărtă. „Du coşul. în formă de spadă. bolborosind. şi cu sunete ascuţite. în care bătrâna desluşea. maică-sa chema o bătrână să-i „toarne cositorul”. Mi se frângea inima de mila ei. Cositorul se închega luând înfăţişări ciudate. rosti Ene Lelea. topea cositor într-o lingură şi-l răsturna. de siguranţă şi împăcare. La treabă. ca nişte nechezături. care semănau cu schelălăitul unui câine cotonogit. Şase motolani îşi ling boturile la lună. îi da un sentiment de plinătate. s-auzim numai noi. slăbi pasul şi-i spuse că în gluga cu pleavă a fătat o pisică. acum suntem egali. în şoaptă. zău. o fată de a cescătoria de păsări. Cântecul l-a ales gia. şi totuşi prieten. se gândi Lelea. ce crezi? Spuse el cu voce tare şi se opri.. zice Şalăul dacă vede ă se-ngroaşă gluma. Două crengi noduroase închipuiau pe pământ figura unui călăreţ cu cojoc şi căciulă. norocul băiatului. Dar ce-i dă dracu-n gând? Ia cuţitul şi hârşti! Dă jos jumătate din coada lingurii. „Gata. „Până sâmbătă. aşa. după semne ale ei. câteva perechi de curci şi bibilici. de-ţi sfâşia sufletul. . ”. hoţ bătrân!”. şi-ntoarce-te să fumăm o ţigară. te-ai făcut fată de măritat! Vino până la incubatoare îl chemă ea cu glas tainic. Frigurile primăverii. Pe laa jumătate n-am mai putut şi-am izbucnit în plâns. În dreptul lui Ene Lelea. „O tai”. Baba venea. zice. Gia. se-ntoarse şi dădu cu ohii de Sorica. că-i zăpada mieilor. îşi spuse apoi. înaltă. cine ştie. câte provizii am strâns noi aici!” cuvântul ăsta. străin. Îşi aminti că mereu era vorba de bani mulţi. „Trebuia să intru niţel la Papa Leon. se miră el. neobservat aşa cum apăruse. şi fă-le culcuş într-un loc ferit. Surprins. în nopţi ca astea. şi-atuni m-am pornit şi eu şi-am plâns pe săturate. ci ale altcuiva. cădea peste el ca o plasă deasă. cu cojocul cu guler din blană de iepure şi broboadă neagră de lână. tovarăşe preşedinte!.” Păi nu mă sperii. Umbra salcâmului de lângă fântână în care dormeau. numai din gât. se apără cu îndârjire naivă. unul trist trist. aduse de austru îi schimbau mereu gândurile şi-l umpleau de neastâmpăr. înnodată gros sub bărbie.

Străluceşti ca o brănişoară. ce crede el?” Lasă-i. Ene Lelea zâmbi. ce vă fandosiţi atâta? Urâcioşilor! Le strigă supărată. măi! Dar puii întinseră aripioarele golaşe şi o izbiră cu pliscul. cu capse argintii. cu gene lungi şi sprâncene arcuite. mici. Hai. Se-mpacă bine cu Bigu. umăr la umăr. deopotrivă de înalt. şi-o iscodea cu coada ochiului. pe sub norul ca o culme de negură. statornicită în el. cu buza de jos tremurând. îşi zvârli pe spate capetele broboadei şi fugi în şura din fundul curţii. plăpânzi. Cerceii atârnându-i la urechi. dar hai să mergem. rosti Ene Lelea.Nu se căieşte. Da. că în noaptea asta. Papă şi dumicaţi.. Pieriţi din faţa mea. Călca alături de Sorica. plină de voie bună. păreau două picături de sânge. Unul. revoltată. rosti fata. Aţi ostenit? Nu mai vor. adus de vânt de prin văile câmpiei. cu credinţa fermă. fată. zice lumea c-au să aibă un copil. tu n-auzi?. privind cu încântare obrajii ei rumeniţi de vânt. Sorica îşi desfăcu broboada. vara trecută. pe acoperişul căreia se învârtea într-un picior. Zi-i să ia şi dumicaţi. îi spuse lui Ene Lelea. sufla vântul. în curte. îngenuncheată pe podele şi înconjuată de o mulţime de pui de găină. botoşei. nea Ene la ăsta ce face. Sorica semăna cu copilul unui vecin de-al lui pe care-l găsise. îndemnă Sorica puii. Râzând. Fata râse. Nu ştiu ce-i brănişoară. Ăştia cântă. să nu vă mai văd. La gât purta mărgele înşirate pe şnur negru. împrăştiind un miros de lemn şezut în mâl. se-ntoarse din nou la pui. râse Ene Lelea. ca şi cum n-ar fi auzit vorbele ei. Deodată. din care bea un şarpe ieşit de sub pragul casei. Avea ochii negri. cu-o strachină de lapte dinainte. „Măi. „Măi. Fugiţi de la mine. Se rezemă de perete şi continuă. cântaţi. pasărea ascunsă în vărsarea Buzăului repetă ţipătul ei straniu şi Sorica se opri. În jur toate existau aievea. zbuciumată de nelinişte. Ameţită de mirosul pelinului putred. neputincioasă. Lucrul era necrezut. Omul o privi fix. un pitic de tinichea. totul e posibil. aprobă Sorica înveselită. când lumea e inundată de-o lumină nouă. Aşa cum sta în genunchi. cu ochii arzând. Ia uite. lăsând părul să-i cadă despletit pe pieptul plin. fără să-şi mai dea seama c-o jigneşte: - . Dacă nu vor n-ai ce să le faci. cu ochii în lacrimi. Hai. i-a cusut o groază de scutece tichii. E un peşte. da-ţi-i drumu. însă fără contururi reale. cu faţa scăldată de-un zâmbet sincer şi blând. cu puful auriu. măi îi spuse el în gând. Hai să-i vezi. vorbi Ene Lelea. reluă ea serioasă. şchiopătând. Sorica . dar Ene Lelea porni alături de fată pe cărarea presărată cu paie. Uimită. Ce-i cu voi? Se miră ea. Astăzi au scos capul din găoace veo cincizeci de puişori şi doi din ei cântă. cucurigu! Făliţi-vă. ridicând din umeri. o pâclă albicioasă ştergea şi încâlcea formele cărora luna le dădea moliciune şi luciu. ia să vedem noi!” Dar nu ştia ce trebuie să vadă. îi arăta ea doi pui având câte-o pată neagră pe guşă. striga băiatul. apucă mâna lui Ene Lelea şi-o frământă într-ale ei. Îşi lipi obrajii de ei şi-i legănă cu dragoste. Ene Lelea se duse după ea şi o găsi în odaia din faţă. aşa mic şi lucios. gândul îi răsărise rupt şi fără înţeles. Dinspre râu. Vine primîvara. bre. Mi-e frică.

luminată slab de-un bec acoperit cu plasă de sârmă. Ene. departe. smocurile de cimbru atârnate de grinzi. om scund. a un miracol. Astâmpără-te. numai în noaptea Paştelui.Bunicul îmi spunea şi el de cucoşi ca ăştia care cântă. slab. neînţeleasă îi răscoli sufletul: „Doamne. Văzu arzând lumina la cramă şi intră. că-ţi prinde mâna. astăzi oameni însuraţi. Gia. aşa cu ochii închişi. Îşi dădu uşor capul pe spate şi şezu. şi să plece călări. zise el.” Îşi şterse ochii şi se sculă în picioare. Dar asta se întâmplă. cântecul cocoşilor Soricăi. Dincolo. după peşte. dacă n-au cântat puii adineauri. era şi Gia aici! Îşi scutură palmele de parcă ar fi frecat în ele până atunci spice de grâu şi plecă. Au cântat. iar pe urmă să coboare în vale la biserica părăsită. pivnicerul gospodăriei. ca-n cea dintâi ploaie a verii care vine cu vijelie de ape. suspină ea. cică. se repezi înapoi la geamuri. agitată. Gia. întărâtată. curată şi odihnitoare. Omul n-avu timp să se întrebe pentru ce-l urmărise Gia. înfofolită cu şalul până sub nas. convinsă că neliniştea şi durerea ei veniseră cu noaptea şi aveau să dispară o dată cu ea. ce-i cu mine?” „Dacă te doare. Acum simţea din nou cum urcă în el. după ce făcu vreo zece paşi. răsucea caneaua şi ţinea socoteala vedrelor. În încăperea lungă. cum întăreşte apa clocotită lemnul. fiindcă în clipa aceea. pierdut. Cântă spre slava lui Christos. Fata nu se feri. să tragă clopotele şi să bată toaca cu ciolane de cal pân-or trezi toată lumea. spune şi tu. trăgând linii cu creta pe fundul butoiului. Au cântat. cu obrajii vineţii. izbucni Sorica. îşi aminti de-o vorbă a maică-si. În curte. uşa se izbi în lături şi în prag apăru Sorica. plesnind de grăsime şi cu cizme de cauciuc. prăfuită. asta-i noaptea zănaticilor”. răsfrânte deasupra genunchilor. Sorica privi după el întristată. Atinse cu vârful degetului cârligul pentru momeală şi arcul încordat clănţăni în sec. plângi şi-ţi trece durerea. păros. dorul de a rătăci prin bătaia austrului. Privi într-un ciob de oglindă şi râse strâmb. în Gorgonii. îşi spuse. trăgea vinul – îl muta dintr-un butoi în altul ca să se păstreze limpede. aspră. O durere surdă. Uimit. Plânsul întăreşte pe om. suia prin suflători miros de piele argăsită. fără să scoată o vorbă. Ene Lelea îşi retrase mâna încet. Ene Lelea auzi ca dintr-o depărtare adâncă. în susul Buzăului. Ene Lelea tresări. Degeaba-ţi baţi joc. strigă ea. cu damf de alcool şi mucegai. atingând din mers. între butoaie. se auzi de dincolo vocea Giei. spre odaia alăturată. îi spuse Tarachiu. A. - . stăpânindu-l. Ene Lelea se apropie de ciubărul în care curgea vinul. strigă ea vino să-i auzi cum cântă! I-am auzit. Din beci. din pricina guturaiului.. să guste. „Mamă bună. Pe o ladă. Se ajuta cu patru flăcăi de la grajduri. să dea cu ostiile în bulboană. şi cu copii. umbra Giei se lipi de perete. În odaie. Îi veni chiar un gând poznaş: să-i scoată pe toţi tovarăşii de joacă. păstrând în degete moliciunea răcoroasă a pleoapelor fetei şi dispăru în noapte cu paşi mari. Nevastă-sa. şi-i întinse un pahar cu vin. cu palma. văzu nişte turte de ceară de albine şi o capcană de şoareci. vocea Giei îi retezase sentimentul de bucurie care-l însufleţise toată seara. Dagomir Tarachiu. mărturisi Ene Lelea şi întinse mâna să-i mângâie obrazul.

vine măicuţa noastră. jumătate de sat. Ieşi la mal. Bună seara. tăiam mlajă-n vărsătura Buzăului. Dincolo de gard. Nevastă-sa. „Ştii tu de ce mă ţin”. Zi: Dumnezeu s-o ierte Dumnezeu s-o ierte. sigur. Luma ameţea pământul şi el cânta ca-n clas-ntâi: „Neaua peste tot s-a pus”. Iau vâslele. Ca la înmomântare. şi mă trece un fior din creştet până-n tălpii când m-apropii de masa aia plină de lumânări. se interesă. Ştiu bine cum a fost. o noapte ca asta poate să-ţi ia minţile. Ce-i. înseamnă că-n nopţile astea înmugureşte via. dar azi îi dau să bea rachiu pe lumea ailaltă până s-o îneca. Dar întâi l-a zăpăcit primăvara. De beţie. strigă Patraulea. că eram argat la el. dau bătaie şi vin în vad. Aşezat pe un scăunel. să ştii. şi iau bardaca cu ţuică. În seara când s-a scrântit. ai? Dacă nu-ţi place. lumânări. scot corniţe mugurii îia pufoşi şi cafenii ca nişte căpuşi. Suflă austrul. primăvara. se dă peste cap şi se serbezeşte. zic da voi nu sunteţi teferi la minte. zer se face. şi-şi smulgea părul. cercetând îndelung. Hai c-a întins masa pe bătătură. n-am putut s-o beau şi-am pus-o jos. Nu i-am făcut nicio pomană. făcusem snopi şi mă oprisem să răsucesc o ţigară. Să bea şi să îi cheme şi pe-alde bîtu să bea. Şi vin colea-n bătătură. Intrasem cu luntrea la asfinţitul soarelui. răspunse Ene Lelea.. Râzi de mine? Întrebă Tarachiu. ieşi de lângă mine. ajutându-le flăcăilor să salte ciubărul plin. Ce este. cu ochii micşoraţi. Patruzeci de lumânări. vino când îţi spun. neică Patrauleo. Ene Lelea privea. greoaie. Uite. vinu-i la fel de simţitor ca şi omul. Cum e afară. pe pragul casei bocea. făcu înfiorat. lipi steaua din înălţimi. Primăvara. se dezmorţeşte pământul? Se dezmorţeşte. Acum noaptea. Stai jos. nu-ţi place? Nici ţie nu-ţi place. optzeci. Ehe. sau. „Hoţomano!” o ameninţă din nou Ene Lelea. zise Tarachi. Patraulea sta la masă cu capul gol. zic. când aud glas dinspre sat. Îi schimbăm cămaşa. Zamfire? Tata zice că te cheamă la parastas. cu pistolul la cingătoare şimprejurul lui ardeau. Merg. „De-aseară te ţii de capul meu”. nu mă întreba atâta. zâmbind prin ferestruica de la spatele lui Dragomir Ratachiu. îmi face semn Patraulea. o ameninţă el în gând. şi zi s-o ierte Dumnezeu pe mama. În cramă pătrunse un cuent de aer rece şi femeia se repezi. râzând. iar vinul simtze şi dacă nu l-ai tras în alt butoi. Într-o noapte ca asta s-a scrântit Patraulea. vinul oz în care sfârâiau şi se spărgeau bobiţe de aer. Dragomire! Mă stiga băiatul lui Patraulea.. Poate chiar mai simţitor decât omul. Las′ să intre aer proaspăt. mă? Du-te dracului. Ieşi! .Ene Lelea ridică paharul în lumină. Bărbatu-su o opri. Hai. o stea din cerul senin care-i făcea cu ochiul complice. zi! Se răsteşte. A înnebunit de beţie. în cunună. Puţea a gaz. poate. să pună zăvorul pe uşa uitată deschisă de Ene Lelea. zise Ene Lelea . Căscau gura. că ce face ăla? Pe masă o pâine mare şi o căldare de ţuică.

Îl scutură un fior de la inimă. mă Zamfire? Îl întreb pe fi-su. iar Patraulea. „Măi. „Şchiopule. a băut până la ziuă.doar nu m-ai văzut cu poalele-n cap. Cârciumarii. Sta în patul din odaie. pe mine să mă-ngopaţi în curte la Sfatul Popular. se bplpbpnea în căldarea cu ţuică. cu bărbia pe pervazul feestrei şi. Tremurul. cu ochii la ea. Tâmpita de mama a pus lampa cu gaz pe butoiul de ţuică.Mă dau de-a-ndaratelea până la perete. n-o mai cumpără nimeni. desfigurat. pe care austrul încă firav n-avea putere să le şteargă. de âzi într-una? Se supără Tarachiu. o bea el. „Vin”. Moare. Ene Lelea fură cântecul bătrânului şi intră cu el sub umbrarul popicăriei. Mi-a dat laptele-n păsat. ca şi ieri.” Piticul dădu într-un genunchi şi se opri. silindu-l să le ia pe toate şi ieşi în cute grăbit. n-au vrut să dea nicio ceapă degerată pe ea. la geam capul Soricăi. sigur. să-mi fac plinul. mă. Apăsa cu fruntea pe sticla rece. îi spuse şi piticului. În noaptea următoare a întins din nou masa. Aşa. topind încrestăturile ca de ferigă ale gheţii. Luna. ceru el. prin lumina albă ca de var a lunii şi înţelese că fata l-a căutat şi-l aştepta. Atunci. zise Ene Lelea şi porni într-acolo cu mâinile înfundate în buzunări. Era lună şi el zicea că ninge . vesel. râse el cu ochii la lună. Şi dacă n-au vrut. Tarachiu dezarmă. strigă deodată Patraulea. Din doi paşi. Ooh! Pe urmă buşeşte cu pumnul în masă şi-ncepe să cânte: „Neaua peste tot s-a pus”. De beţie a înnebunit. ca un şoc electric. Sorica dispăruse. Ce naiba ai. După o săptămână a damblagit. se tansmise în tot corpul. dă-mi şi mie o ţigară. La popicărie răsună zgomotul unei bile de lemn aruncată pe podele. spurcat suflet ai avut. Maică. zice ăla. . răspunse. toţi trei. Ene Lelea îi răsturnă tabachera în pumn. mişcându-se între stâlpii de la popicărie. care l-a târât de nădragi pe boierul Piroschi la împroprietărire şi-i lăsa gura apă când auzea de rachiu. eşti caraghios să ştii. doaga a tras mirosul şi s-a stricat ţuica. tot singur între lumânări bea şi cânta. Să-mi puneţi o cruce cum are prinţul Şuţu şi să scriţi pe ea: Aici odihneşte Papa Leon. cumetre. începea să cânte: „Neaua peste tot s-a pus”. Îi văzu umbra. Ene Lelea ajunse la colţul cramei. când ieşea luna. te-ai ţicnit de tot” Luna dansa în braţele piticului de pe creasta casei din fundul curţii. bea ţuică şi gemea: Ooo! Ooo! Ce-a păţit. iac-aşa se bălăbănea pe cer şi Patraulea. Şi când oi muri. dar de ce cânta numai când ieşea luna? L-a zăpăcit şi primăvara. Ene Lelea.Trala-la-la. Luna. Trecând pe lângă cazanul de ţuică auzi iarăşi vocea lui Papa Leon: Mai pune un rând. căci văzuse afară. asta e.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->