Un copil Am vazut sclipirea din suflet. Sclipirea e vie. E agitatia ce ne hraneste. E vie! Vie ca aplauzele artistului aflat pe scena!

Vie ca rolul insufletit ce seduce! Vie ca amprentele coloristice ce curg din ochiul pictorului! Bogatii ascunse ce raman nevazute in ochii nostri. E verde! Verdele din jurul nostru, si parca fuge De ce te face opiul sa dormi? De ce te face sa vezi verdele, doar cand e vizibil? Copilul e acolo si asteapta sa-ti aduci aminte de el. E viu si totusi naiv, ca si baloanele atinse de un deget, de o adiere, de rosu. Si oare de ce nu lasam rosul sa sclipeasca? E o ciudata balanta! Micul dorea mare, si acum marele doreste mic. In fiecare mic si mare ceva se pune, se scurge, se aduce, se simte si resimte. Stele, glasuri, picuri, forme, lei si vulturi, ne imbraca sclipirea. Oare de ce nu il lasam sa zboare? El e acolo, in mic si mare. Lasa-l! Lasa-l sa prinda glas, sa vada culori! Fii curajos! Fii un cercetator! Indrazneste sa cauti in lume, lumi nebanuite! Oamenii fara curaj sunt cei care si-au inchis copilul din ei! Tu cand ai fost ultima oara copil? Cand te-ai uitat in trecut? Cand ti-ai adus aminte ca esti si copil? Cand ai stat ultima oara cu el? Ce-i zici? Il lasi sa caute? Scoate-l si lasa-l sa deseneze!