P. 1
Mediul Ecuatorial

Mediul Ecuatorial

|Views: 2,785|Likes:
Published by fasolăi

More info:

Published by: fasolăi on Aug 18, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/10/2013

pdf

text

original

Mediul Ecuatorial

A. Limite Climatul ecuatorial reprezinta portiunea de-o parte si de alta a Ecuatorului, ce se dasfasoara pana la 5° latitudine nordica si sudica, putand ajunge pana la 10° (extindere sau restrangere datorita unor factori regionali locali). Ca regiuni majore cuprinde: Regiunea Depresiunii Congo (Africa Centrala), Amazonia (partea Nordica a Braziliei), Indonezia (Oceania). Unitatile geografice cuprinse in cadrul acestui tip de mediu sunt din cele mai variate: vulcani activi sau latenti, cratere vulcanice, munti vulcanici, campii litorale, campii amazoniene, paduri ecuatoriale s.a.m.d. Acestea datorita intinderii circulare, ce inconjoara Globul.

B. Clima In cadrul climatului ecuatorial se disting doua cateogrii: climatul intertropical umed si climatul intertropical musonic. Insusirea fundamentala a climatului intertropical umed este lipsa anotimpurilor, datorata conjucarii temperaturilor constant ridicate cu precipitatii abundente, distribuite relativ uniform pe parcursul intregului an. Principalul proces atmosferic consta in umezirea aerului tropical al alizeelor si transformarea lui in aer ecuatorial. Acest proces are intensitati asemanatoare atat pe continente cat si pe oceane, din care cauza aerul ecuatorial continental nu se deosebeste prea mult de cel ecuatorial oceanic. In cea mai mare masura aerul ecuatorial se formeaza insa in zona “calmelor ecuatoriale”, sub influenta radiatiilor globala si atmosferica, puternice tot anul. Ca urmare, regimul anual al temperaturii prezinta amplitudini reduse net inferioare celor ale

regimului diurn. Mediile lunare multianuale oscileaza obisnuit intre 25° in lunile cele mai reci si 28° in lunile cele mai calde. Rezulta asadar amplitudini medii anuale de cca 3°. Cantitati importante din energia calorica a aerului ecuatorial se consuma in procesul evaporatiei, trecand astfel in starea de caldura latenta de vaporizare. Consecintele directe ale acestui proces sunt umezirea accentuata a aerului (chiar peste 30 g/m³) si reducerea sensibila a temperaturii, care arareori depaseste, ziua, valori de 35 – 37° (cele mai frecvente sunt valorile de 32°). Datorita umezelii mari a aerului ecuatorial, contradictia atmosferica este puternica, ceea ce determina miscorarea radiatiei efective si impiedica astfel racirea accentuate a suprafetei active si a aerului de deasupra. Ca efect, temperaturile minime din timpul noptii coboara rareori sub 20°. Este evident, deci, ca amplitudinile termice diurne de cca 15°, depasesc de aproximativ cinci ori pe cele anuale; sunt totusi foarte mici, in comparatie cu cele caracteristice altor tipuri de climat (tropical arid si semiarid). La randul lor, variatiile termice inter-diurne (de la o zi la alta) sunt neinsemnate, ele constituind principala cauza a monotoniei climatului intertropical umed. Cantitatile medii anuale de precipitatii sunt cuprinse intre 1000 si 3000 mm, la cele mai multe statii ele depasind 1500 mm. Marea rezerva de energie a instabilitatii umede favorizeaza convectia termica intensa si scaderea prcecipitatiilor, sub forma de averse. Acestea sunt insotite adesea de furtuni si fenomene orajoase (fulgere, tunete, trasnete), producandu-se aproape intotdeauna dupa-amiaza. Precedate si succedate de timp senin, ele sunt concentrate pe spatii mici si au durate nu prea mari. Regiunile de coasta si insulele de la periferia zonei tropicale sunt bantuite adesea de uragane (hurricane, taifunuri), care nu ajung insa in apropierea Ecuatorului si nu patrund prea adanc in interiorul continentelor. Foarte rar se intampla ca mase de aer de la latitudini medii sa patrunda pana la tropice, generand precipitatii frontale si scaderi ale temperaturii.

Masele de aer dominante in regiunile cu climat ecuatorial sunt asociate cu cele din celulele subtropicale de mare presiune, care determina vanturile de coasta de la periferia zonei tropicale. Unii autori separa, in consecinta, un tip climatic aparte, numit climatul tropical de pe tarmurile estice ale continentelor. In regimul anual al precipitatiilor se constata o perioada cu cantitati de apa ceva mai reduse, corespunzand “iernii” fiecarei emisfere. Aceasta dureaza una-doua luni si este provocata de puternicul aflux al maselor de aer din alizee. Uneori se constata si vara o scurta perioada relativ secetoasa, datorita trecerii alizeului dintr-o emisfera in alta. La Ecuator, cantitatile maxime de precipitatii se inregistreaza in intervalele echinoctiilor , pe de-o parte din cauza inaltimii mari a Soarelui deasupra orizontului, iar pe de alta datorita distributiei relativ simetrice a presiunii atmosferice la nord si la sud de Ecuator, ceea ce face ca termoconvectia specifica zonei sa nu fie impiedicata de alizee. Dominand cea mai mare parte a regiunilor cu climat ecuatorial, convergenta intertropicala justifica precipitatiile abundente si relativa lor uniformitate. Climatul intertropical musonic se afla in stransa legatura cu cel umed, fiind caracteristic regiunilor de coasta sau apropiate de coasta, unde exista o circulatie sezoniera a aerului umed si uscat: tarmurile apusene ale Indiei si Birmaniei, coastele rasaritene ale Vietnamului, nordul Filipinelor, vestul coastei guineeze din Africa, tarmurile nord-estice ale Americii de Sud si coastele nordice ale insulelor Haiti si Puerto Rico. Acest tip de climat difera de cel intertropical umed prin prezenta unui anotimp secetos distinct. Cu toate acestea, rezervele de apa ale solului sunt suficiente pentru a asigura dezvolatrea padurilor.

Temperaturile medii lunare sunt ceva mai reduse decat in regiunile cu climat intertropical umed, valorile tipice situanduse in jur de 20°. Se constata un maximum termic in lunile cu nebulozitate redusa (aprilie, mai) dinaintea inceperii musonului de vara, amplitudinile termice anuale ramanand insa destul de reduse (2-4°). La randul lor, amplitudinile termice diurne inregistreaza o crestere usoara fata de cele caracterisitice climatului intertropical umed, ele fiind mai mari in lunile secetoase si mai reduse in cele ploioase. Iarna, perturbatiile ciclonice de la latitudini superioare pot provoca unele scaderi temporare, ceva mai accentuate, ale temperaturii aerului. Cantitatile medii anuale de precipitatii sunt, pentru cea mai mare parte a regiunii cu climat intertropical musonic, de cca 1500 mm. Vara este sezonul ploios, care se aseamana cu cel din regiunile cu climat intertropical umed. In regiunile unde musonul umed bate perpendicular pe tarmuri insotite de munti, se produc maxime de precipitatii exceptionale. In timpul sezonului ploios, afluxul aerului ecuatorial-oceanic, relativ mai rece, atrage dupa sine nu numai cresterea nebulozitatii si a cantitatii de precipitatii, ci si o oarecare scadere a temperaturii. Musonul de iarna, care este de fapt un alizeu, bate dinspre nord-est in emisfera nordica si dinspre sud-est in cea sudica, aducand in regiunile cu climat intertropical musonic aer tropical uscat. Nebulozitatea si cantitatea precipitatiilor se micsoreaza brusc, umezeala aerului ramanand totusi ridicata si atenuand seceta sezonului de iarna. Ca urmare, padurile caracteristice sunt foarte asemanatoare cu cele din regiunile cu climat intertropical umed. Conditia climatica. Centrele de presiune inalta, adica anticiclonii subtropicali emit spre zona de convergenta ecuatoriala un flux permanent numit alizee cu mare influenta in

peisaj. Calmul ecuatorial exista mai mult deasupra oceanului, prin urmare, Africa Ecuatoriala sta sub influenta maselor de aer vestice – fluxul ecuatorial de vest. Numai circulatia vestica (Westerliess) impinge masele de aer in sus. Cantitatea de precipitatii ajunge la 275 mm in ianuarie, zona de ploaie deplasandu-se spre sud, iar in iulie catre nord. In Palembang (Sumatra) precipitatiile lunare nu coboara sub 180 mm lunar. In unele regiuni exista o mare variabilitate de la un an la altul a cantitatii de ploaie cazute cu cca 40%. Pot apare luni secetoase (1,2), spre exemplu in Africa in iunie, la sud de Ecuator, si ianuarie la nord de Ecuator. Exista si o perioada de tranzitie (ex. Insulinda) in intervalele aprilie-mai, octombrienoiembrie. Climat regional: climatul padurilor umede, climatul padurilor umede cu sezon uscat (paduri musonice) – Guineea de Vest, Birmania. Zapada persista la Ecuator de la circa 4400 m in sus si la tropic de la 5500 m spre altitudinile superioare.

C. Relieful Valoarea altitudinii este de 100-2000-4000 m (Sumatra, vf. Kerinci – 3805 m). Predomina diversitatea de expuneri si inclinarea suprafetelor. Se intalnesc regiuni cu relief, in general de varsta recenta (bazine de sedimentare, vulcani recent si actuali). Morfologie: in general depresiuni si campii aluviale si fluviomarine de mare extindere, dar si munti, platouri vulcanice, cratere, conuri vulcanice, vulcani activi (ex. Krakatau din Java. Procesele actuale sunt dominate de alterarea permanenta cu acumulare in albii in foarte mica masura a constituentelor

grosiere. Sunt prezente deplasarile pe panta, scurgeri, alunecari. Munti sunt tineri (cutari alpine), cu aspect sub forma de culmi (Malacca, Sumatra, Java, Timor) si noduri orografice (Kalimantan, Kerinci 3805 m in Insula Sumatera). Vulcanii activi sunt si ei parte importanta in regiunea ecuatoriala. Foarte multi sunt in stare latenta (Leuser – 3381 m), Krakatau (813 m), Semene (367 m). Intensa seismicitate. Un loc aparte ca peisaje ale mediului prezentat il ocupa Africa Estica Inalta. Aici altitudinea, gradul de fragmentare accentuat, distorsioneaza mediul ecuatorial impingandu-l la stepa. Golful Guineei - muntii de pe teritoriul statelor Camerun, Gabon, Congo. Sunt munti de ruptura sau munti situati in regiunea unor praguri ce delimiteaza in general bazine cum sunt cele din nordul si sudul bazinului Zair (pragul Nordic Andin, pragul Guineei Inferioare, pragul Sud – Ecuatorial). Altitudinile urca pana la 4000 m (Muntii Adamaoua, vf. Bambouto – 2679 m); avem parte si de varfuri vulcanice. Culmile au aspectul unor poduri etajate, separate de catre afluenti ai Zairului. Amazonia este tipica pentru felul in care se prezinta mediul ecuatorial. Campia usor etajata catre vest, cantonata intr-o mare depresiune tectonica intre scutul Guianelor si cel al Braziliei.Un fost golf colmatat cu o foarte lunga raspandire a depozitelor aluviale. De-o parte si de alta a fluviului se intalnesc interfluvii mai inalte, uneori abrupt formate pe granite, ganise etc., care domina campia. Sunt prezente cascadele, repezisurile, mai ales pe afluentii Amazonului. Fluviul se termina prin adevarate estuare, prin unele facandu-se legatura cu alte rauri. Depresiunea Congo – bine conturata, pe toate laturile se ridica trepte de podis tectono-erozive cu altitudini de 400-1200 m. A functionat ca un golf conturat inca in Paleozoic si definitivat in tertiar, odata cu ridicarea Africii Estice Inalte, care,

la sfarsitul tertiarului ocupa zona joasa a depresiunii. Peste cristalininul aflat in fundament se gasesc formatiuni din ce in ce mai noi, dispuse orizontal sau usor inclinate, pana la aluviunile actuale. Campiile Indoneziei – insotesc in cea mai mare parte litoralul, unele insa patrund si spre interior. Sunt formatiuni tinere, foarte fertile, dar obisnuit presarate cu malstini si lacuri. Indonezia are un relief predominant muntos, cu circa 400 vulcani, dintre care 100 sunt activi. Munti cu înaltimi de peste 2745 m se întâlnesc pe insulele Sumatra (Mt. Leuser si Mt. Kerinci), Java (Mt. Gede, Mt. Tangkubanperahu, Mt. Ciremai, Mt. Kawi, Mt. Kelud, Mt. Semeru si Mt. Raung), Sulawesi (Mt. Lompobatang si Mt. Ratenkombala), Bali (Mt. Batur si Mt. Agung), Lombok (Mt. Rinjani) si Sumbawa (Mt. Tambora). Cel mai înalt munte este Vârful Mandala, acoperit vesnic de zapada (4666 m), din lantul muntos Wijaya, pe Irian Jaya. Eruptiile vulcanice înregistrate în ultimile doua decenii sunt: Sumatra-Dempo 1973 si 1974, Merapi 1978, Sorik Merapi 1989, Kerinci 1990; Strâmtoarea Sunda Anak Krakatau 1978 si 1979; Java-Bromo 1972, Merapi 1972 si 1976, Raung 1978, Semeru 1978 si 1979, Butak Petarangan (Sinila si Sigludar) 1979; Paluweh-Rokatenda 1978, Galunggung 1982, Slamet 1988, Kelud 1990; Sulawesi-Lokon 1978, 1979 si 1991, SiauKarangetang 1978 si 1979, Colo 1983, Soputan 1989; MalukuDukono 1978, Gamalama Kie Besi 1987, Banda Api 1988; Nusa Tenggara de Est - Lewotobi Laki-laki 1990. D. Apele/Hidrografia Cele subterane, frecvent si deseori se gasesc aproape de suprafata. Apele curgatoare sunt incluse unor bazine hidrografice de mari dimensiuni (Amazon, Zair). Li se alatura lacuri tectonice, vulcanice, carstice, de lunca, de baraj. Se intalnesc, de asemenea, suprafete mlastinoase intinse, cu deosebire in Indonezia.

Amazon – al doilea fluviu, dupa Nil, ca lungime, dar primul ca dimensiuni ale bazinului hidrografic, Amazonul isi are izvoarele (Maranon si Ucayali) in Anzii de Nord. Apele sale au un curs destul de vijelios in treimea superioara, cu multe repezisuri si cascade (cataracte). Are un debit foarte bogat sustinut de mari afluenti (Madeira, Lingu, Tapajos), cel mai important – Madeira – avand o suprafata bazinala de peste 1 milion km². Timpul de alimentare succesiv ii mentine un nivel crescut, cu maxim in mai-iunie si minim in august-septembrie. Pe Amazon se manifesta fenomenul de flux numit local “proroca”, timp in care pot patrunde pe apele fluviului vase de tonaj mijlociu pana la Manaus. Congo este un alt fluviu al planetei, cu o lungime de 4320 km si un bazin hidrografic ce insumeaza 3,6 milioane km². Isi aduna apele din Podisul Shaba si din Africa Estica Inalta. In cursul superior si-a format nenumarate cascade (Stanley), mai ales la contactul dintre granitele platformei africane si sedimentar, care le acopera in bazinul Congo. In depresiune, fluvial se despleteste, iar din numeroasele lacuri de aici, unele sunt relicte (Toumba). Inainte de a ajunge la estuar, Congo si-a creat un defileu, strabatand vestul pragului Shaba-Lunda (Angola-Zambia) - Cascada Livingstone. Si in cazul fluviului Congo regimul precipitatiilor, principala sursa de apa, este diferentiat pe sezoane si emisfere, cu un aport in plus din emisfera sudica. E. Vegetatia -8000 tone de masa vie la hectar -stratificare in lupta pentru luminia, biomasa abundenta -ferigi de talia unor arbori, liane de 200 m lungime, epifite (Orhidee) -numeroase specii de palmieri, bananieri,alti copaci cu valente economice

America de Sud (Amazonia, estul Anzilor), padurea se ridica pana la cca 1300 m. Padure numita Selvas, dar pe care Humboldt a numit-o Hilu. Se intalneste o mare diversitate. Genuri si specii pe alocuri amestecate (palmieri – 33 specii); etajare la nivel micromorfologic si in functie de inundabilitate: igapo, varzeja etc. Multe specii prezinta anumite utilitati: de exemplu Ceiba este folosit la panzeturi dar si la butoaie. Africa (regiunea Zair – bazinul fluviului Zair) – padurea zaireza, padurea guineana. -8 % din superafata continentului -stratificare: 5-6 straturi pana la 50 m -cca 3000 specii amestecate, inclusiv cele caracteristice -specii caracteristice: lianele (Raphia vinifera, Calamus rotang), orhideele (Ceiba guinensis, Terminalia) -mangrovele (paduri de mangrove sau paletuvieri). Dispuse de la tarm spre interior; Sonneratia, Rhizophora, Ceriops, Aviannia. Asia (Arhipelagul Indonezian, Arhipelagul Filipine); abundenta si varientate -stratificare -specii: Borassus (palmierul evantai), Arenga, Ficus, Cinnamonun,Bambus (graminee arborescenta). Flora in padurile ecuatoriale este dominata de angiosperme sau plantele cu flori. Majoritatea speciilor sunt lemnoase. Intr-un hectar de padure ecuatoriala matura se gasesc de la 80 la 200 de specii lemnoase. Datorita naturii predominant lemnoase a padurii, speciilor le ia mult timp sa infloreasca. Multe specii ating maturitatea in 30 sau mai multi ani. Cinci straturi pot fi identificate in padurea Amazoniana. Cel mai înalt este format din copaci care isi imping coroanele deasupra baldachinului. Acesti copaci pot avea o inăltime de

peste 50 m. Acestia sunt niste copaci magnifici, cum ar fi copacul de bumbac Kapok, ale carui crengi pot avea 30 – 40 m. Principalul baldachin umple spatiile dintre copacii din primul strat si formeaza un invelis continuu cu acestia. Vita de vie, muschii si lichenii pot creste din abundenta in baldachin daca razele solare ajung la ei. Sub baldachinul de sus se afla un strat vag de copaci mai mici care pot avea o inăltime de 10 – 30 m. Multi pot fi copaci giganti care nu au atins maturitatea; altii si-au atins inaltimea maxima. Un strat de arbusti sub acest strat de copaci mai mici poate avea copaci care nu si-au atins inaltimea maxima, dar si o mare varietate de copaci maturi. In final, ultimul strat constă in numerosi puieti si plante ierboase imprastiate. In Africa, rata de deforestare este foarte ingrijratoare: 4 milioane de hectare pe an, iar 45% din padurea originala a disparut. Cauzele defrisarii: Nevoia de lemn, defrisarea pentru a face loc terenurilor agricole, drumuri si cai ferate, incendii, mine, combustibili sunt toate cauze legate de deforestare . Oamenii au trait in preajma padurilor ecuatoriale de mii de ani, luand ce era necesar de la natura fara sa intervina in echilibrul natural. Insa, in ultimele doua secole populatia s-a inmultit fiind din ce in ce mai multa nevoie pentru spatiu de construit si agricultura. Impreuna cu comertul de lemn care s-a intensificat in ultimii ani, au adus o degradare fara precent asupra padurii. Cele mai importante cauze ale deforestarii sunt mutarea culturilor si comertul cu lemn. In trecut indigenii practicau agricultura in padure dobarand copaci pentru a face loc culturilor si pajistilor pentru animale si mutandu-se cand solul devenea nefertil. Acest proces nu e un pericol pentru padure daca este facuta cu grija si padurii ii este dat suficient timp pentru a-si regenera spatiile defrisate. Probleme apar cand solului nu-i este oferit destul timp de regenerare si agricultura intensiva duce la degradarea definitiva a acestuia. Aceasta este

situatia prezenta, din cauza cresterii populatiei – unele surse spun ca mutarea culturilor este cauza a peste 70% din defrisarile padurii. La fel ca si mutarea culturilor taierea copacilor pentru folosirea lemnului in scopuri comerciale poate fi implementata cu deranjari minore asupra mediului. Atunci cand numarul copacilor cazuti este mai mare decat al celor produsi, taierea lemnului devine o problema serioasa. Inainte ca taierea intesiva sa ia locul celei vechi cu topoare si animale comertul cu lemn aveao o influenta nesemnificativa asupra padurii, insa aparitai drujbelor, tractoarelor, drumurilor si caii ferate au avut un impact mult mai mare. Zone inainte inaccesibile au devenit principalele tinte pentru companiile de taiere, iar managementul prost a dus la pierderi fara precedent. Efectele defrisarii: Zona padurilor ecuatoriale este o zona fascinanata, plina de mister si promisiuni pentru multi oameni care traiesc in zona temperata. Asa ca ar fi un dezastru ca aceasta sa dispara. O data data distrusa padurea, solul, care se acumuleaza in peste 1000 de ani, ar disparea intr-o singura decada ducand la inundatii nemaintalnite din pricina faptului ca nu mai exista sol sa acumuleze apa. Defrisarea padurii ii lasa pe oamenii care traiesc in padure fara adapost si fara hrana, si duce la disparitia unui stil de viata care a existat neschimbat pentru mii de ani. Insa efectul cel mai dezastruos pe care l-ar putea avea defrisarea este impactul asupra climei planetei. Cu totii am auzit de pericolele incalzirii globale si a efectului de sera, cauza principala a acestor fiind acumulrea de dioxid de carbon in atmosfera. Copacii si alte plante verzii absorb dioxidul de carbon si produc oxigen prin fotosinteza, in timp ce animalele consuma oxigenul si expira dioxid de carbon. Distrugerea padurii ecuatoriale ar produce un imens dezechilibru in cantitatea de dioxid de carbon produs si reciclat lucru care ar duce la acumularea acestuia in atmosfera si schimbarii majore de clima. In plus multi copaci taiati pentru

a face loc agriculturii au fost arsi sau lasati sa putrezeasca eliberand astfel mult mai mult dioxid de carbon in atmosfera. Toata natura este un sistem vast care acum exista intr-un stadiu mai mult sau mai putin balansat. Jucandu-ne cu factori de o importanta majora cum e padurea ecuatoriala ar putea duce la disparitia lumii cum o stim noi. O alta consecinta a defrisarii are legatura cu posibilitatiile stiintifice care ar putea fi pierdute o data cu padurea. Este estimat ca doar o mica parte din plantele si animalele care traiesc in padurea ecuatoriala au fost identificate iar majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca acestea ar putea reprezenta cheia descoperiri unor leacuri pentru unele dintre cele mai mortale bolii cunoscute omului. De exemplu, Institutul American al Cancerului a catalogat peste 3000 de plante cu proprietati anti-cancer, 70% dintre care se gasesc in padurile tropicale. Cine stie ce secrete ascunde padurea ecuatoriala. F. Solurile Tipurile specifice de sol sunt litosolurile, solul feralitic sau lateritele. Profilul lor ca si structura este in stransa dependenta de gradul crescut al umiditatii si temperaturile ridicate. Procesul de solificare este permanent si intens, activitatea bacteriana rapida, implicit descompunerea litierei si descompunerea humusului. Substantele rezultate constituie insa importante elemente hranitoare pentru vegetatie. Se produce in acelasi timp un transport activ pe verticala, spre orizontul bazal, unde acesta acumuleaza oxizi de fier , aluminiu etc. Se mai intalnesc soluri hidromorfe. Lateritele si solurile lateritice. In regiunile ecuatoriale, clima calda si umeda favorizeaza dezvoltarea unei vegetatii exuberante, sub forma padurilor ecuatoriale permanent verzi. Sub aceste paduri, cu o mare bogatie si varietate de specii, se formeaza soluri de tipul lateritelor. Denumirea de laterit vine de la cuvantul “later”, care in limba latina inseamna caramida. Asemenea soluri se intalnesc in America De Sud, ocupand imensa campie a Amazonului, partea de sud-est a platoului

Brazilian, regiunea deluroasa a Guineei si litoralul Pacific. Pe teritoriul continentului Africa, lateritele acopera partea ecuatoriala a bazinului fluviului Zair, campia Mozambicului, mici suprafete din estul insulei Madagascar si pe litoralul Atlantic, in dreptul Guineei. In Asia se intalnesc pe litoralele estic si vestic ale Peninsulei Indochina si in toata Peninsula Malacca, in insulele Sri Lanka, Sonde, Taiwan, Filipine, Papua si Noua Guinee. Lateritele se formeaza in conditiile celei mai calde si mai umede clime de pe glob. Principalele caracteristici ale solurilor lateritice : neexistand iarna cu desavarsire nici pentru vegetatie si nici pentru sol, procesele de solificare nu inceteaza deloc in cursul anului. Conditiile bioclimatice ale zonei climatice umede determina alterarea rapida a resturilor organice (in special prin procese de mineralizare). Procesele de alterare si solificare se imbogatesc, astfel, treptat, in oxizi de fier si aluminiu, proces cunoscut sub numele de lateritizare. In stadiul cel mai inalt de solificare, sub influenta padurii, lateritele se podzolesc, procesul constand in deplasarea sesquioxizilor in orizontul inferior al solului. Lateritele, in general, si indosebi cele pedzolite, se caracterizeaza printr-un profil de sol bine dezvoltat, cu orizonturi clar diferentiate si profunde. La suprafata, pe 15-25 cm, prezinta un orizont humifer cafeniu-cenusiu. Sub el urmeaza al doilea orizont a carui grosime poate sa ajunga pana la 100 cm, de culoare cafeniu deschis cu nuante ocru-roscat. Sub 120-125 cm se contureaza clar orizontul iluvial, rosu cu pete ocru, care atinge si el intre 100-150 cm. Acesta este argilos, compact si contine mici concretiuni de oxizi de fier. Orizontului iluvial ii urmeaza asa zisa zona pestrita, cu pete rosu-galbui sau brune de 1-2 m grosime si puternic argiloasa, zona de alterare a rocii (3-6 m grosime) galbui – albicioasa si in cele din urma trece la roca propriu zisa, mai mult sau mai putin alterata.

Prin urmare, profilul de sol al lateritelor apare destul de profund, avand grosimi ce pot varia intre 4-10 m desi, dupa unele date mai noi, poate atinge chiar 50-60 m. In ceea ce priveste culoarea rosie a lateritelor, aceasta se datoreste oxizilor de fier slab hidratati. Fertilitatea lateritelor-raportate la marea cantitate de materie organic; lateritele contin totusi humus putin (4-8%) si sunt chiar foarte sarace in baze si elemente nutritive. Au o reactie acida la alcalina in orizontul inferior. In aceste conditii, arborii sunt nevoiti sa isi trimita radacinile adanc in pamant, chiar pana in zona de descompunere, de unde isi extrag elementele nutritive.Pentru vegetatia de padure, lateritele raman cele mai fertile soluri, pe ele se cultiva bumbac, trestie de zahar, cocotieri, arbore de cauciuc, bananieri. Litosolurile reprezinta soluri tinere in curs de formare, pe roci compacte. Apar pe reliefuri accidentate (versanti puternic inclinati, partea superioara a culmilor inguste, creste), unde procesele geomorfologice duc la indepartarea continua a materialului fin rezultat prin dezagregare si alterare, impiedicand dezvoltarea profilului de sol. Fiind legate de arealele cu relief accidentat, litosolurile sunt prezente in toate unitatile de soluri din munte, evoluand in functie de etajul biopedoclimatic spre alte tipuri de soluri. Pe versantii foarte puternic inclinati se asociaza cu stancarie si grohotisuri .

G. Fauna Predomina fauna arboricola, comparativ cu cea tericola. Se intalnesc nenumarate specii de maimute, pasari, reptile, insecte. Cateva dintre speciile din Indonezia sunt pasarea hornbill sau angkonh/enggang din familia Bucerotidelor, de remarcat pentru enormul sau cioc in forma de horn. De asemenea, sunt de amintit tigrul din Sumatra (Panthera tigris sumatrenesis) si

tigrul din Java (Panthera tigris sondaica), specie aproape pe cale de disparitie. Insulele Mentawai, lânga coasta de vest a Sumatrei reprezinta caminul maimutei beruk, specie de dimensiuni mari, care este deseori antrenata pentru a culege nuci de cocos, si al maimutei negre lutung, care se hraneste cu frunze. Padurile ecuatoriale sunt cele mai diverse ecosisteme de pe Pamant datorita numarului de specii de animale. Majoritatea sunt insecte, dar sunt si multe vertebrate. O regiune mare de padure, cum ar fi bazinul Amazonian, poate avea mai mult de zece milioane de specii, desi multe dintre acestea nu au fost inregistrate stiintific. In contrast cu padurile temperate, majoritatea animalelor din padurea ecuatoriala se afla in arbori. Chiar si unele vertebrate masive, cum ar fi urangutanul, a evoluat astfel incat sa-si petreaca majoritatea vietii in copaci. Marea diversitate a mutor grupuri de animale, cum ar fi pasarile, poate fi explicata in mare parte prin faptul ca multe combinatii unice de specii tind sa ocupe straturi diferite ale padurii. Viata bazata in copacii tropicali a dus la evolutia multor adaptatii specifice. In padurile ecuatoriale din Lumea Noua multe grupuri de mamifere, cum ar fi maimutele si cativa porci spinosi, au cozi; aceasta trasatura ajuta in mobilitate dar de asemenea le da posibilitatea sa se agate pentru a ajunge la hrana. Cateva paduri din Asia sunt cunoscute in special pentru animalele care au abilitatea de a sari dintr-un copac in altul, care este o metoda eficienta de a merge prin padure. Interactiile reciproce intre plante si animale este o caracteristica a padurilor ecuatoriale. Multe grupuri de animale, dar in special insectele si pasarile, polenizeaza copacii. Insectele primesc hrana din nectar si alte substante, si in schimb polenizeaza urmatoarele flori pe care le viziteaza. Dupa ce se formeaza fructul, animalele raspandesc semintele. Pasarile si mamiferele sunt agenti importanti de imprastiere a semintelor plantelor în aproape toate padurile. Unele grupuri de animale ofera protectie unei plante si primeste hrana in schimb. Furnicile sunt cele mai obisnuite si abundente animale din padurile ecuatoriale, si au evoluat sa ocupe toate straturile padurii. Multe plante tropicale au

structuri scobite in care locuiesc multe tipuri de furnici. Furnicile furnizeaza substante hranitoare copacilor si in multe cazuri ii protejeaza de pradatori.

H. Fauna Padurile ecuatoriale sunt cele mai diverse ecosisteme de pe Pamant, datorita numarului de specii de animale. Majoritatea sunt insecte, dar sunt si multe vertebrate. O regiune mare de padure, cum ar fi bazinul Amazonian, poate avea mai mult de zece milioane de specii, desi multe dintre acestea nu au fost inregistrate stiintific. In contrast cu padurile temperate, majoritatea animalelor din padurea ecuatoriala se afla in arbori. Chiar si unele vertebrate masive, cum ar fi urangutanul, a evoluat astfel incat sa-si petreaca majoritatea vietii in copaci. Marea diversitate a multor grupuri de animale, cum ar fi pasarile, poate fi explicata in mare parte prin faptul ca multe combinatii unice de specii tind sa ocupe straturi diferite ale padurii. Viata bazata in copacii tropicali a dus la evolutia multor adaptatii specifice. In padurile ecuatoriale din Lumea Noua multe grupuri de mamifere, cum ar fi maimutele si cativa porci spinosi, au cozi; aceasta trasatura ajuta in mobilitate dar de asemenea le da posibilitatea sa se agate pentru a ajunge la hrana. Cateva paduri din Asia sunt cunoscute in special pentru animalele care au abilitatea de a sari dintr-un copac in altul, care este o metoda eficienta de a merge prin padure. Interactiile reciproce intre plante si animale sunt o caracteristica a padurilor ecuatoriale. Multe grupuri de animale,

dar in special insectele si pasarile, polenizeaza copacii. Insectele primesc hrana din nectar si alte substante, si in schimb polenizeaza urmatoarele flori pe care le viziteaza. Dupa ce se formeaza fructul, animalele raspandesc semintele. Pasarile si mamiferele sunt agenti importanti de imprastiere a semintelor plantelor in aproape toate padurile. Unele grupuri de animale ofera protectie unei plante si primeste hrana in schimb. Furnicile sunt cele mai obisnuite si abundente animale din padurile ecuatoriale, si au evoluat sa ocupe toate straturile padurii. Multe plante tropicale au structuri scobite in care locuiesc multe tipuri de furnici. Furnicile furnizeaza substante hranitoare copacilor si in multe cazuri ii protejeaza de pradatori. Conditiile climatice favorabile din aceasta zona extrem de calda si umeda permit existenta unei mari diversitati de animale. Cele mai multe (serpi, insecte, maimute, fluturi, pasari viu colorate ) traiesc in coroana arborilor unde gasesc o hrana abundenta. Animalele arbolicole s-au adaptat, putand face salturi si agatandu-se de ramurile arborilor.In desisurile acestor paduri mai gasim jaguarul, antilopa de padure.

H. Resursele Naturale Resursele naturale au determinat prin varietatea si cantitatea lor aparitia unor activitati industriale si agricole care sustin economia fiecareia din cele 3 regiuni. In Amazonia, activitatea industriala, in afara exploatarii si prelucrarii lemnului, este legata de extractia si prelucrarea unor minerale cum sunt bauxite (care se exploateaza in regiunea Para si se prelucreaza la Belem), diamantele (tot in regiunea Para), manganul, cuprul, fierul (la sud de orasul Maraba, unde exista siderurgia feroasa), iar la Sao Luis siderurgia aluminiului. In centrul Manaus, un nou pol industrial alaturi de Complexul Jari si Serra Dos Carajos, sunt prezente: industria petrochimica, industria lemnului si textile, industria energetica. Sunt amenajari atat pe fluvial Amazon cat si pe afluentii acestuia. Activitatile agricole sunt legate in cea mai mare parte de

pescuit si mai putin de cultura unor plante avand in vedere suprafata arabila. De altfel, valoarea culesului este superioara agriculturii, prin urmare o economie a culesului.

I. Geologia Regiunile din cadrul climatului ecuatorial se inscriu in urmatoarele placi: Sud Americana, Africana si Indo – Australiana. Cu precadere in zona Indoneziei se intalneste predominant un anumit tip de cutremur, acitvitatea seismica din aceasta zona fiind foarte intensa: cutremure vulcanice sunt cutremure locale, direct legate de activitatea vulcanica, de miscarea magmelor in interiorul aparatului volcanic sau de exploziile din timpul paroxismului eruptiilor. Aceste cutremure se resimt numai in apropierea zonelor vulcanice si, uneori, au efecte distrugatoare, similar cutremurelor tectonice, dar manifestate pe arii mult mai restranse. Zona Noua Guinee si Filipinele se inscriu in zona seismica Cercul De Foc Al Pacificului (unde se produc 68% din cutremurele de pe Glob). Tsunami sau valul mareic reprezinta o unda energetica de tip mecanic ce se propaga prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor eruptii subacvatice sau a unor cutremure submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter). Valul tsunami (din limba japoneza: val de port) se propaga diferit fata de valul obisnuit. In larg, la ape adanci, valul mareic prezinta viteze foarte mari: de la 300m/s la 700m/s, si se propaga in toata masa apei (pe toata adancimea oceanului), nu doar la suprafata, ca valul obisnuit, creat de vanturi. Inaltimea lui variaza de la cateva zeci de centimetri pana la cativa metri. El se inalta spre coasta, capatand aspectul unui mal tesit, maturand in continuare fundul oceanului, pentru ca la mal sa se manifeste ca un zid de apa care navaleste pe uscat. Semne de coasta la aparitia unui tsunami: la inceput, apa oceanului se retrage ca din senin. La orizont apare un mic "zid

de apa" sau niste "valurele", dispuse unele peste altele, ce se reped spre uscat. Apa ocupa cu viteza spaţiul gol creat, si intra cu viteza mare pe plaja. Un astfel de val tsunami s-a produs in iarna anului 2004 in regiunea Indoneziei, avand epicentrul in regiumea Sumatra, in lungul largului. Cu o magnitudine de 9.3 ° pe scara Richter, a fost cel de-al doilea siesm ca magnitudine din istoria omenirii. Cutremurul a fost neobisnuit de mare, in din punct de vedere geografic si geologic. Se estimeaza ca aproximativ 1,600 km (994 mi) de suprafata a alunecat (sau rupt), de-a lungul zonei de subducţie in zon in care placa indiana se suprapune peste placa Burma. Alunecarea nu s-a intamplat instantaneu, dar a avut loc in doua etape pe o perioada de cateva minute: - Datele seismografice si indica faptul ca prima faza a implicat o ruptura de aproximativ 400 km lungime si 100 km latime, situat la 30 km sub fundul marii-cea mai mare ruptura cunoscuta vreodata a fi fost cauzata de un cutremur. Ruptura a procedat la o viteza de aproximativ 2,8 km / s sau 10.000 km / h, incepand in largul coastelor Aceh si indreptandu-se catre nord-vest, pe o perioadă de aproximativ 100 de secunde. - O pauza de aproximativ 100 secunde a avut loc inainte ca aceasta ruptura sa contine la nord de Insulele Andaman si Nicobar. Cu toate acestea, ruptura din nord a avut loc mai lent decat cea din sud, la aproximativ 2.1 km / s sau de 7,600 kilometri pe ora, continuand spre nord pentru inca cinci minute catre o granita a placilor unde cazul tipic se schimba din subductie in strike-slip (cele doua placi aluneca una pe sub alta in directii opuse). Acest lucru a redus viteza de deplasare a apei si astfel a redus si viteza cu care tsunami-ul a lovit partea de nord a Oceanului Indian. Placa Indiana este parte a marii Placi Indo-Australiene, care sta la baza Oceanului Indian si Golfului Bengalului, si care se indeparteaza nord-est, la o medie de 6 cm/an (2 inci pe an). Placa Indiana corespune Placii Birmaniei (care este considerate o parte din Marea Placa Eurasia). In acest punct, Placa Indiana trece sub Placa Burma, care cuprinde Insulele Nicobar si Andaman, dar si nordul Sumatrei. Placa Indiana se scufunda din ce in ce mai adanc sub Placa Burma pana cand temperatura

foarte mare si presiunea conduc volatilele afara din placa. Aceste volatile se ridica in placa de deasupra cauzand topirea partiala si formarea de magma. Aceasta magma se face simtita in crusta de deasupra si iese la suprafata Pamantului prin vulcani in forma unui arc volcanic. Activitatea vulcanica ce rezulta din Placa Indo-Australiana a creat Arcul Sunda. Precum si deplasarile laterale dintre placi, fundul marii este estimat a fi crescut cu cativa metri, stramutand un procent estimat de 30 de kilometrii cubi de apa ce declanseaza valurile tsunami devastatoare. Valurile nu provin dintr-un punct sursa asa cum a fost decris in mod gresit in unele din calatoriile lor anterioare, si mai degraba de-a lungul celor 1600 de km (994 de mile) lungime de ruptura (actionand ca o linie sursa). Acest lucru a crescut foarte mult aria geografica pe care valurile au fost observate, ajungand pana in mexic, Chile sau chiar Oceanul Arctic. Ridicarea fundului marii a redus semnificativ capacitatea Oceanului Indian, producand o ridicare permanenta a nivelului marii globale estimate la 0.1 mm (0.01 cm sau 0.0001 m). J. Arii Protejate Parcul Naţional Lorentz este situat in regiunea PapuaNoua Guinee de vest din Indonezia; este un parc de marime mijlocie, avand suprafaţa de 23.555 km². Gunung Lorentz este singurul parc din regiunea ecuatoriala unde ghetarii ajung pana la mare. El cuprinde regiune joasa de ses cu zone mlastinoase cu mangrove, ca si regiune de munte cu vegetatie subalpina. Are din punct de vedere geologic structura unei regiuni framantate bogata in fosile, fiind situata la locul de tangenta a doua placi continentale. Parcul ofera adapost la cca. 80 % din animalele si pasarile salbatice din Papua, ca si la unele grupari etnice locale de indigeni ( Asmat, Nduga, Amungme, Damal, Nakai, Asmat Keenok, Sempan, West Dani şi Kamoro). In anul 1999 sub presiunea internaţionala a organizatiilor de protectie a naturii este declarat de presedintele Indoneziei patrimoniu mondial UNESCO. Aproape 90 % din padurile ecuatoriale din parc sunt neatinse, el fiind una dintre cele mai importante regiuni australo-pacifice. In nord se afla cel mai inalt munte din Oceania, Carstensz-Pyramide (Puncak Jaya, 5030 m), iar

în sud Marea Arafura, la vest parcul este limitat de mina Freeport cu exploatare de aur si cupru. Printre animale care populeaza parcul se poate aminti cazuarul (soi de strut), cangurul de arbore (Dentrolagus mbaiso). Situatia parcului este periclitata de cresterea rapida a numarului populatiei din regiune, care este atrasa de exploatarea miniera amintita, ca si de contrabanda cu animale si lemn din parc. Parcul naţional Jau (portugheza:"Parque Nacional do Jaú") este situat in statul Amazonas din Brazilia, între 1 º00'-3º00 si 61º30'-64º00'V. Este cel mai mare parc national din Bazinul Amazon, cu o suprafata de peste 5,6 milioane de acri(23,000 km²). A fost desemnat Parc national in 1980 prin Decretul Federal nr 85200. Face parte din Patrimoniul Mondial. Intrarea in parc este restrictionata, fiind necesara aprobare din partea guvenului brazilian. Parcul protejeaza atat bazinul hidrologic al raului Jau, cat si multe din speciile din ecosistem, intr-o zona suficient de mare pentru a contine procese ecologice si biologice majore, cum ar fi tornadele, inundatiile si incendiile naturale, oferind posibilitatea de a studia efectul acestora asupra biodiversitatii ecosistemelor naturale. Parcul protejeaza o fauna impresionanta, cu multe specii asociate cu sistemele de rauri cu apa neagra. Exista o mare diversitate, cu 120 de specii de mamifere, inclusiv 20 specii de rozatoare si marsupiale, 470 de specii de pasari (aproximativ doua treimi din numarul pasarilor inregistrate in bazinul amazonian central) , 15 specii de reptile si 320 de specii de pesti, aproximativ doua treimi din cele inregistrate in Rio Negro. Zona nu este locuita in prezent, dar un studiu recent a identificat 17 situri arheologice la gura raului Jau, cu materiale nedatate care indica faptul ca zona se poate sa fi facut parte dintr-un coridor intre raurile Solimões si Negro populata de grupuri etnice din ambele regiuni. Numeroase sculpturi din piatra au fost gasite pe marginea raului. Studii detaliate din aceste situri ar putea ajuta sa explice istoria ocuparii umane dea lungul Rio Negro. In zilele noastre, Instituto do Patrimonio

Histórico Brasileiro lucreaza oficial la conservare ruinelor Airão abandonat anterior in anii 1950.Nu sunt persoane care traiesc in parc. Populatia rurala din caboclos sunt descendentii europeni, in principal, portughezi , initial atrasi de colectare de cauciuc. 138 de familii traiesc de-a lungul raului Unini, 41 de familii pe Rio JAU si 4 familii pe raul Carabinani . Cele mai multe s-au nascut in regiune sau in stat, si inca mai traiesc in stil traditional, cu privire la vanatoare, pescuit, colectarea de cherestea, cauciuc, nuci, uleiuri si rasini. Nu există nici un drum de acces in Parc dincolo de Novo Airão, 100 km în aval si este accesibil numai pe rau, asa ca barcile inchiriate sunt folosite pentru acces. Drumul de la Manaus la intrarea in Parc dureaza pana la 18 de ore, sau 8 ore cu barca cu motor. Vizitatorii au nevoie de o autorizatie prealabila de la Parcul Director la IBAMA cu sediul in Manaus. Insula Komodo este o a ce apartine de provincia Nusa Tenggara de Est a Indoneziei. Ea ocupa o suprafata de 390 km² si are peste 2000 de locuitori. Locuitorii insulei sunt urmasii detinutilor care au fost deportati aici, insula fiind in trecut un loc de detentie. Populatia este in majoritate de religie musulmana cu un numar mai mic de crestini sau de religie hinduista. Insula apartine de insulele Sondele Mici. Pe insula se afla Parcul Naţional Komodo, in care traiesc cei mai mari varani din lume.

Bibliografie: - Geologie Fizica, Basarab Petru Dragomir, 2002, Editura Universitatii Din Bucuresti; - Climatele Pamantului, Sterie Ciulache, Bucuresti, 1985, Editura Stiintifica si Enciclopedica - Geografia Lumii, Marin Ion, Bucuresti, Bucuresti, 1993, Editura Universitatii Bucuresti - Continentele. Geografie Regionala, Marin Ion, Bucuresti, 1995, Editura Universitatii Bucuresti - Wikipedia + Google (pentru imagini)

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->