CURSUL II FACTORII ECOLOGICI SI INFLUENTA LOR ASUPRA ORGANISMELOR VII 1.

SISTEMELE BIOLOGICE
Sistemele biologice au urmtoarele caracteristici: Integralitatea: reprezint rezultatul interaciunii dintre prile componente ale sistemului i dintre sistem i mediu. n cadrul unui sistem elementele constitutive legate organic ntre ele constituie un tot, pierzndu-i determinarea cantitativ proprie. Caracterul istoric: reprezint capacitatea de autodezvoltare i evoluie a sistemului. Caracterele actuale ale fiecrui organism reprezint rezultatul interaciunii genotipului cu condiiile concrete ale mediului n care a trit. n concluzie, exprimarea fenotipic (fenotipul reprezint suma nsuirilor biochimice, morfologice, fiziologice i de comportament ale unui organism ca rezultat al interaciunii deintre genotip i mediu) i genotipic a unei populaii la un moment dat, conine condensat ntreaga istorie a luptei pentru existen. Caracterul informaional. Prin caracterul lor istoric, biosistemele dispun de o bogat zestre informaional transmis de generaiile anterioare, alturi de informaiile furnizate de mediul intern i extern al acestuia. Sistemul informaional al vieuitoarelor este capabil de a recepiona, prelucra, acumula i de a transmite informaii prin intermediul fluxului de energie. Pe aceast baz biosistemele pot elabora programe de autoconservare etc. Echilibrul dinamic: reprezint schimbul de energie, substan i informaie a sistemelor biologice cu mediul. Heterogenitatea: reprezint diversificarea elementelor interne constitutive ale biosistemelor. Aceast cretere a heterogenitii st la baza evoluiei biosistemelor. Autoreglarea: reprezint controlul i reglarea automat a propriei funcionaliti i se realizeaz prin recepia, circulaia, stocarea i prelucrarea informaiilor.

Calitatea de sistem deschis. Fenomenologia celor mai multe sisteme naturale arat c o mare parte a lumii conine structuri coerente la neechilibru, cum ar fi celulele de convecie, reaciile chimice autocatalitice i viaa nsi. Termodinamica este aplicabil tuturor sistemelor ce implic energie i lucru mecanic:

sisteme de tipul temperatur volum presiune, sisteme cinetice, sisteme chimice, sisteme electromagnetice, sisteme cuantice. Termodinamica se ocup cu explicarea comportrii sistemelor n trei cazuri: cazul sistemelor la echilibru termodinamica clasic; de exemplu sistemele nchise; cazul sistemelor aflate la o anumit distan de echilibru i care revin la echilibru; cazul sistemelor scoase din starea de echilibru i forate de anumii gradieni s rmn la o anumit distan de echilibru, de exemplu dou incinte ntre care exist un gradient de presiune i o diferen mare de molecule. Energia variaz din punct de vedere calitativ sau al capacitii ei de a efectua un lucru mecanic util. Energia reprezint msura capacitii maxime (abilitatea) a unui sistem energetic de a efectua un lucru mecanic util, n timp ce tinde spre o stare de echilibru cu mediul. 3.4 Sisteme disipative-deschise Sistemele deschise sunt cele care prezint schimburi energetice i de substan cu mediul i constau din stri cvasistabile aflate la distan de echilibru. Pentru realizarea proceselor de autoorganizare, sistemele organizate nevii, cum ar fi celulele de convecie, tornadele i laserii precum i sistemele vii depind de fluxurile exterioare de energie. Aa cum a artat I.Prigogine, sistemele deschise sunt structuri disipative meninute departe de echilibru prin schimb de energie si substan. Astfel el propune un nou principiu ce poate fi definit prin ordine prin fluctuaie. In realitate structurile disipative pot fi considerate o nou stare de ordine a materiei indus printr-un flux de energie liber n condiii de neechilibru termodinamic. Aceast organizare presupune creterea entropiei sistemului global care include i sistemul considerat. n sistemele disipative schimbul total de entropie reprezint suma dintre entropia sistemului, care este totdeauna mai mare sau egal cu zero, i entropia cedat de sistem. Schimbul energetic cu mediul al oricrui sistem poate fi negativ, egal cu zero sau pozitiv. Pentru ca sistemul s se menin ntr-o stare de neechilibru constant, schimbul

de entropie S M, trebuie s fie negativ i egal cu entropia produs prin procesele interne, ca n cazul metabolismului. Studiul acestor sisteme se realizeaz utiliznd un corolar al Principiului Unificat al Termodinamicii al lui Kestin. Atunci cnd un sistem a fost scos din echilibru, el va utiliza toate posibilitile pentru a contracara gradienii aplicai. Dac gradienii cresc, crete i abilitatea sistemului de a se opune unei i mai mari ndeprtri de echilibru. Acest corolar al Principiului Unificat reprezint de fapt o nou formulare a principiului al II-lea al termodinamicii. n sistemele chimice, principiul lui Le Chatelier este o exemplificare a principiului al II-lea reformulat prin acest corolar. Sistemele termodinamice ale cror principali parametrii de stare sunt temperatura, presiunea i echilibrul chimic, se opun tendinei de a fi scoase din starea de echilibru, iar atunci cnd asupra lor acioneaz o constrngere ele i schimb starea ntr-un mod care se opune constrngerii i ncearc s readuc sistemul la starea de echilibru. Cu ct sistemul este ndeprtat mai mult de la starea de echilibru, cu att sunt mai complicate i mai sofisticate mecanismele prin care sistemul se opune. Atunci cnd condiiile dinamice i cinetice permit, apar procese de autoorganizare care au ca efect disiparea gradientului perturbator. n aceste situaii din dezordinea specific i caracteristic sistemelor la echilibru, apar structuri organizate tocmai pentru a nu permite distrugerea echilibrului. Avem de a face cu crearea ordinii din dezordine sesizat de Schrodinger n formarea structurilor disipative. Gradienii termodinamici dirijeaz autoorganizarea sistemelor prin mecanisme specifice. Astfel, gradienii chimici duc la reacii autocatalitice disipative. Sistemele cu reacii autocatalitice sunt o form de feedback pozitiv n care activitatea sistemului se amplific n forma reaciilor de autontrire, activitate cu caracter autoorganizator ce reprezint o modalitate important de cretere a capacitii disipative a sistemului. Noiunea de sistem disipativ se aplic sistemelor fizice i chimice la neechilibru i descrie procesele de apariie i dezvoltare a sistemelor complexe. Conceptul de ordine a lui Schrodinger se refer la apariia acestor sisteme disipative, fenomen observat n special n cea de a treia clas a sistemelor termodinamice.

FACTORII ECOLOGICI SI LEGILE ECOLOGIEI Componentele mediului de viata care actioneaza direct asupra organismelor in diferitele faze ale dezvoltarii lor se numesc factori ecologici.

A. Legile
Factorii ecologici actioneaza asupra raspindirii organismelor vii pe Pamint, modifica procentul de fecunditate, elimina unele specii etc. Pe baza interactiunii ereditatii (genofondul) cu factorii de mediu se realizeaza noi genotipuri, se desfasoara evolutia organismelor. Factorii ecologici determina vietuitoarele sa se adapteze in permanena la condiiile de mediu existente. Plasticitatea genetica a organismelor le d posibilitatea ca ele sa raspunda adecvat noilor conditii. In acest caz factorii ecologici au o actiune favorizanta. Daca insa ei frineaza dezvoltarea organismelor vii, ei se numesc limitanti. Actiunea factorilor ecologici este guvernata de o serie de legi: 1. Legea minimului formulata de J. von Liebig in sec al XIX lea arata ca rolul determinant in dezvoltarea vietii il are nutrientul care se gaseste in cantitate mica, de exmplu oligoelementele necesare dezvoltarii organismelor. 2. Legea tolerantei arata ca orice factor are anumite limite (minima si maxima) in interiorul carora organismele se dezvolta de exemplu limitele de toleranta termica pentru animale sunt 0-50 C.

3. Legea interactiunii factorilor arata ca un factor actioneaza impreuna cu alti factori asupra dezvoltarii organismelor vii. Efectul depinde de asnsamblul factorilor care este integrat (temperatura, umiditate, lumina) Factorii ecologici se clasifica in: abiotici, factori alimentari si factori biotici.

1) Factorii ecologici abiotici a) Temperatura Pentru fiecare specie exista o valoare minima si maxima efectiva
de temperatura intre care organismele vii duc o activitate normala. Temperatura la care activitatea organismului viu se desfasoara cu randament maxim se numeste temperatura preferentiala. Aceasta temperatura este diferita de la o specie la alta si variaza in functie de stadiul de dezvoltare. Temperatura la care viata unei vietuitoare nu mai este posibila se numeste temperatura letala. Fiecare specie prezinta o temperatura letala inferioara si una superioara. Preferintele termice sunt modificate de activitatea fiziologica (foame). Dupa modul in care suporta variatiile de temperatura organismele vii se impart in: Stenoterme-suporta variatii mici de temperatura- si Euriterme-suporta variatii mari de temepratura. Temperatura, impreuna cu alti factori ecologici influenteaza urmatoare aspecte legate de biosfera: repartitia geografica a speciilor, activitatea lor vitala, cantitatea de hrana pe care o consuma, adaptari morfologice, variatii de metabolism, amortirea, estivatia (prevenirea hipertermiilor), hibernarea. b) Umiditatea Apa este unul dintre constituentii principali ai materiei vii. Organismele vii contin intre 50% si 98% (unele meduze) apa. Tesuturile tinere

c)

d) e)
f) g) h)

i) j)

k)

l) m)

sunt mai bogate in apa fata de cele mai batrine. Dupa gradul de umiditate de care au nevoie organismele, se disting: i) specii higrofile- traiesc in medii saturate sau aproape saturate de apa; ii) mezohigrofile-au nevoie moderata de apa-animalele iii) xerofile-au nevoie redusa de apa. Umiditatea influenteaza hotaritor dezvoltarea si longevitatea vietuitoarelor. In adapostul animalelor este nevoie de o anumita umiditate relativa, intre 75-85%. Ploile pot afecta pozitiv viata animalelor de ex. le curata blana, le activeaza circulatia- sau negativ. Cantitatea de umiditate pe care o au la dispozitie poate produce modificari morfologice _cocoasa camilei sau tegumente unor animale. De asemenea influenteaza raspindirea geografica a speciilor. Umididtatea este un factor fundamental in structurarea biocenozelor. Lumina Actioneaza prin: intensitate, lungime de unda si durata. Intensitatea luminii determina activitatea unor animale. Lungimea de unde de ex ultravioletele stimuleaza producerea de ergosterina vit D2 sau influenta nefasta cantitate prea mare distrug. Rolul ecologic esential al luminii consta in intretinerea ritmurilor biologice prin alternanta zi/noapte. Vintul, curentii de aer influenteaza schimburile termice si hidrice cu mediul, zborul pasarilor si insectelor, vegetatia. Presiunea atmosferica afecteaza densitatea animalelor; aceasta scade odata cu scaderea presiunii. Ionizarea aerului ionii pozitivi inainte de furtuna produc o activare, agita; ionii negativi apar dupa furtuna si au efect calmant. Cimpul electric se pare ca influenteaza activitatea fiintelor vii. Oxigenul factor ecologic fundamental pentru viata. In aer, apa, spatii inchise, cantitatea de oxigen este variabila. Organismele vii si-au creat adaptabilitatea la cantitatea de oxigen pe care o au la dispozitie. Presiunea hidrostatica importanta pentru mediul marin. Factorul pH. Sunt specii acidofile, bazofile si neutrofile. Majoritatea speciilor sunt neutrofile, astfel pestii mor daca pH-ul scade la 3-3.5. pH-ul solului permite dezvoltarea unei flore si faune specifice. Undele mecanice si vibratiile, sunetele, infrasunetele au efecte epuizante pentru psihicul uman si stresante pentru animale domestice din mari complexe. Prezinta prag letal. Oscilatiile termice pot produce slabirea rezistentei la actiunea agentilor patogeni declansind boli infectioase si parazitare Mediul acvatic Proprietatile fizice-(temperatura, presiune, turbiditate), proprietati chimice (pH, mineralizare, oxigen dizolvat, H2S, CO2, acizi humici) actioneaza ca factori ecologici fundamentali.

2) Solul
Solul reprezinta un biotop complex fiind populat cu flora si fauna diversa. Dintre factorii abiotici ai solului mentionam: continutul de apa, structura, textura, aeratia, salinitatea, pH-ul, continutul in elemente minerale. Indirect solul poate influenta dezvoltarea speciilor de animale prin productia vegetala- cantitatea de producatori, prin focare de microbi sau virusi patogeni pe anumite suprafete.

3) Factorii alimentari
Pentru crestere si dezvoltare animalele au nevoie de hrana care reprezinta unica sursa de energie. Din acest motiv factorii alimentari joaca un rol decisiv pentru viata fiintelor vii. Factorii alimentari contribuie la adaptarea organismelor la conditiile concrete din biotopuri.

4) Factorii biotici
Flora si fauna, de la virusi la mamifere, sunt componente ale mediului ambiant. Efectele interactiunii dintre vietuitoare, precum si dintre acestea si mediu, produc modififcari in structura si functionalitatea biocenozelor. iar relatiile dintre indivizii diferitelor specii care traiesc in acelasi biotop definesc raporturi interspecifice. a) Relatiile intraspecifice Relatiile dintre indivizii aceleiasi specii in actiunile de hranire, reproducere si aparare se definesc ca relatii intraspecififce, sunt in general cele de canale de comunicare prin semnale: acustice, optice, biochimice prin feromoni care stabilesc relatii ierarhice, de aparare, de reproducere, de marcare a teritoriului. Efectul de grup reflecta interactia in grupul de indivizi de densitate optima care isi asigura hrana, se apara de dusmani si se reproduc in conditii avantajoase. Competitia intraspecifica apare in anumite conditii de desnitate avind ca mobil asigurarea hranei. Efectul de masa si supraaglomerare sunt defavorabile speciei i apar in competiia pentru c tigarea locului de viaa sau a sursei de hran la populaii supraaglomerate. b) Relatiile interspecifice Relatiile dintre speciile unei biocenoze se manifesta intr-o mare deversitate asa incit nu s-a reusit pina astazi o sistematizare completa. In general intactiunile pot fi pozitive- cresterea numerica- , negative descresterea numerica de ex. sau neutre. Deci dupa efecte aceste relatii pot fi clasificate ca avantajoase sau conflictuale. Astfel distingem: i) Neutralismul- relatii de indiferenta; ii) Cooperarea- relatii de asociere interspecifica avantajoase, neobligatorii; un complex de interaciuni unilateral sau reciproc, favorabile organismelor. iii) Simbioza- asociere avantajoasa intre parteneri obligatorie pentru ambele populatii; iv) Concurena sau competiia- interacie cu consecine negative la populaii din aceeai nia ecologica; animalele care coexist n aceai biocenoz pot intra n competiie. Dac dou specii de animale au o alimentaie deosebit sau dac ele sunt active n diferite anotimpuri sau ore din zi atunci ntre acestea nu se angajaz competiia. Aadar supravieuirea n aceeai biocenoza dou specii de animale nrudite, care folosesc o hran asemntoare este posibil numai atunci c nd i-o procur din nie diferite. De exemplu dou specii de cormorani pot convieui pentru c se hrnesc o specie cu peti care triesc la suprafaa apei iar alii cu peti de fund. Competiia are i o importan i n reglarea densitii unei populaii, mai ales n cazul pdurilor, unde arborii mai puin robuti sunt eliminai progresiv cu mbtr nirea populaiei. v) Pradatorismul- relatii interspecifice antagonice obligatorii cu efect pozitiv pentru pradator si efect negativ pentru gazda. Pradatorii sunt factori regulatori ai biocenozelor.

vi) Parazitismul- interrelatia dinte parazit si gazda in care parazitul foloseste

gazda ca sursa de hrana si biotop, transferind astfel gazdelor, si in detrimentul acestora, rezolvarea reglarii relatiilor reciproce si cu mediul inconjurator. Astfel, parazitii devin dependenti biologic si ecologic de alte specii. Parazitismul este extrem de raspindit in lumea animala si vegetala. Poate fi facultativ sau obligatoriu iar dupa durata si stadii se poate clasifica in: temporar, stationar, periodic permanent. Hiperparazitismul este un dublu parazitism.