Sunteți pe pagina 1din 4

Asisten a profilactic -profilaxia

Promovarea s n t ii Promovarea s n t ii este principiul de baz al tuturor sistemelor de ingrijire a s n t ii, i astfel prevenirea bolilor i al impactului i complica iilor acestora reprezint un element esen ial al profesiei de medic. n contextul reabilit rii, prevenirea bolilor nu se opre te doar la a mpiedica apari ia i impactul st rii, ci se ncearc reducerea impactul bolii asupra tuturor aspectelor vie ii individului. Preven ia bolilor este clasificat astfel: primar , secundar sau ter iar , iar principiile sunt urm toarele. Tabelul 1: Principiile preven iei Preven ia Caracteristici Cadrul n care se iau Exemple m suri preventive Primar Evitarea bolii sau Arene politice i sociale Reducerea vitezei pentru prevenirea leziunii Asisten primar accidentelor rutiere Reducerea factorilor de risc pentru bolile cardiace i cerebrovasculare Secundar Evitarea efectelor i Spital de urgen i sec ia Prevenirea hipertensiunii intracomplica iilor bolilor de reabilitare acut craniene n cazul traumatismelor sau leziunilor cranio-cerebrale Prevenirea accidentului vascular cerebral dup infarctul de miocard Prevenirea imobilit ii i a problemelor de viabilitate a esuturilor Prevenirea contracturilor Ter iar Evitarea efectelor Sec ia de Reabilitare post- Tratamentul problemelor de bolilor sau leziunilor acut i de ntre inere comportament ca urmare a asupra vie ii traumatismelor cranio-cerebrale individului, ex. Prevenirea dificult ilor financiare i a limitarea activit ilor omajului dup boal sau leziune i/sau restric ia particip rii Speciali tii pot fi implica i la toate nivelurile n preven ia bolilor sau leziunilor. Principiile generale ale antrenamentului fizic, inclusiv performan ele cardio-vasculare, musculoscheletie i de coordonare trebuie luate n considerare. Aceasta poate contribui la prevenirea hipertensiunii, a infarctului de miocard, a durerilor lombosacrate i a c derilor. Prevenirea complica iilor secundare Exist complica ii secundare generale ce apar n urma bolilor sau traumelor. Acestea includ pneumonie, tromboz , escare, decondi ionare circulatorie i muscular , osteoporoz i o status nutri ional precar. Exist complica ii specifice diferitelor st rilor, cum sunt disfagia dup accidentul vascular cerebral i disfunc ia urinar dup traumatismele vertebro-medulare. Toate aceste probleme vor fi abordate cu succes n serviciul medical.

Efecte ale preven iei ter iare Exist acum dovezi importante c reabilitarea aduce beneficii reale, performan func ional i participare mbun t ite i c , chiar dac este aplicat mai trziu, ea tot aduce beneficii. Este mai pu in probabil ca cei care au beneficiat de reabilitare s moar sau s tr iasc institu ionaliza i ca urmare a bolii sau leziunii. Acest efect se reg se te n multe grupe de afec iuni i la toate vrstele, cu toate c tinerii au tendin a de se reface mai bine. Majoritatea studiilor confirm valoarea a dou aspecte diferite ale reabilit rii. Mai nti, majoritatea amelior rilor documentate sunt rezultatele func ionale i n al doilea rnd, oamenii cu dizabilit i care au trecut prin servicii de reabilitare au mai pu ine complica ii evitabile. Exist mai pu ine probleme fizice (cum ar fi cele asociate cu imobilizarea: contracturile i escarele) i mai pu ine probleme psihologice cum ar fi depresia netratat . De i exist dovezi clare c o perioad intens de reabilitare dup un eveniment acut cum ar fi traumtismul cranio-cerebral sau cel vertebromedular produce c tiguri func ionale clare pe termen scurt, exist de asemenea dovezi c aceste c tiguri pe termen scurt sunt pierdute dac nu se ofer un sprijin pe termen mai lung. Chiar i acolo unde eficien a modalit ilor terapeutice individuale lipse te, dovezile sus in eficien a reabilit rii multi-profesionale. Astfel, este important contactul pe termen lung cu persoana cu dizabilit i pentru a asigura reabilitarea, pn cnd refacerea natural este complet , i pentru a preveni apari ia ulterioar a complica iilor evitabile.

Elemente de psihologie suportiva Asistenta medicala acordata bolnavilor ridica unele probleme de ordin psihologic a caror stransa legatura cu desfasurarea procesului terapeutic impune o discutie preliminara despre rasunetul bolii asupra psihicului si modului de viata a omului bolnav, despre relatia lui, devenita necesara, cu medicul curant, ca si despre complexul de factori biologic-sociali sau de alta natura care influenteaza dialogul dintre medic si bolnav, dialog ce contine implicita in mod obligatoriu premisa psihoterapiei. Asa dupa cum remarca POMERLAU daca prin medicamentele sale doctorul actioneaza asupra bolii, prin atitudinile sale el actioneaza asupra bolnavului. Dialogul verbal este vehiculat de un dialog non-verbal, acela al atitudinilor, corespunzand personalitatii fiecaruia dintre cei doi parteneri ai cuplului medic-bolnav. Problematica utilizarii psihoterapiei isi are radacinile in vremurile de pionierat ala practicii medicale, unul dintre precursorii psihoterapiei fiind chiar Hippocrat. Considerand ca rolul psihoterapiei suportive ca adjuvant al terapiei medicamentoase este de necontestat, se cuvin reliefate, in al doilea rand, o serie de particularitati in cadrul carora se instituie relatia interpersonala specifica profesiunii medicale si in care medicul curant se angajeaza cu bolnavul sau intr-un dialog mai mult sau mai putin constientizat de catre ambii partenerii, dar a carui natura, diferita de cea a realizarii actului terapeutic propriu-zis, este in masura sa realizeze o completare a acestuia. Chiar daca, in virtutea experietei sale profesionale sau a unor inclinatii de natura strict subiectiva, un medic devine receptiv si incearca sa aline si suferintele de ordin emotional care acompaniaza de regula boala pacientului sau cunoasterea de o maniera riguroasa a acestor suferinte, plasarea lor in contextul existentei de zi cu zi a bolnavului, raportarea lor la boala pentru care aceasta se infatiseaza la consultatie, percum si deprinderea unor modalitatii de rezolvare a lor in cadrul dialogului stabilit cu bolnavul pe acest canal al unor relatii de tip preponderent afectiv si moral vor conduce intr-un mod absolut sigur la excelente rezultate terapeutice.

Aceasta precizare ce se cuvine a fi facuta pentru intelegerea bazelor psihologice si implicit locului psihoterapiei in cadrul arsenalului terapeutic ar putea fi utila medicului intr-o dubla ipostaza, aparent contradictorie: aceea strict stintifica, reconsiderand cu argumente tehniceo arma valoroasa in lupta pentru vindecare arma psihologica si cea artistica legata de latura umanista a profesiunii medicale. In al treilea rand este de dorit ca in acesta perspectiva a psihoterapiei suportive sa se contureze un domeniu cu implicatii depasind sfera medicala, acela al reechilibrarii personalitatii omului bolnav, in scopul reincadrarii optime in angrenajul vietii sociale, din care a fost smuls de catre boala. In mare, psihoterapia suportiva consta in (PTS) consta intr-o perpetua incurajare a bolnavului, in paralel cu favorizarea unei descarcari emotionale a acestuia, capabila sa-i procure o diminuare a anxietatii si urmarind asigurarea tuturor conditiilor pentru instruirea unui tratament eficace. Ea tinde in acelasi timp si la o reechilibrare a personalitatii bolnavului si constituie astfel un factor adjuvant uneori cu rol hotarator in vindecare. Rodin (cit. de Ionescu - 1990) considera ca PTS contribuie la reducerea trairii de catre bolnav a starii de boala si a conduitelor sale maladadaptative. Mijloacele prin care se realizeaza aceste obiective sunt, de fapt, formele P.T.S. in clasificarea facuta de catre Hinsie si Campbell si anume: indrumarea (guidance), persuasiuniea (indusa de Diethelm), incurajarea (reassurance), catharsis-ul, presiunea si coercitia, desensibilizarea (desensitazation), exteriorizarea intereselor si manipularea mediului. Pentru bolnavul cronic aceasta legatura stabila cu mediul contribuie la o mai mare siguranta in momentul crizelor si la mentinerea aplicarii tratamentului medicamentos. Campul de aplicatie al acestei metode este constituit nu numai de starile, frecvent intalnite, de stres cronic sau acut (neancorate inca in patologie), ci si de absolut toate afectiunile patologice, in toate aceste cazuri metoda actioneaza ca o psihoterapie prin legatura (simpla prezenta a medicului si redactarea retetei actioneaza in sensul sporirii securitatii bolnavului), oferind posibilitatea celui bolnav de a-si exprima suferinta sa si de a avea cel putin impresia ca este inteles de medic. Limitele dintre PTS si unele forme de psihoterapie (de exemplu PT sugestive) sunt destul de greu de trasat, deoarece include si multe elemente tinand de sugestibilitatea crescuta a bolnavului, dar demarcatia neta o face criteriul gradului de constienta a bolnavului, caracterizat in PTS ca fiind la nivel maximal. Caracteristicile relatiei interpersonale medic-bolnav si rolul lor in instituirea psihoterapiei suportive Relatia interpersonala medic-bolnav constituie un suport al psihoterapiei individuale de sustinere. Avand la baza existenta unui apel la ajutor efectuat de catre bolnav precum si disponibilitatea terapeutului de a utiliza propriul sau psihic, ca si psihicul bolnavului, ca mijloace terapeutice psihoterapia suportiva presupune o varietate de trasaturi ale relatiilor interpersonale intre medic si bolnav, dar si existenta unor puncte comune oricarui proces psihoterapeutic. Aplicarea PTS constituie o obligatie morala pentru orice medic, deoarece, indiferent daca el are sau nu in vedere acest fapt in virtutea relatiei terapeutice stabilita automat intre el si pacient acesta din urma va receptiona in favoarea sau in defavoarea sanatatii sale orice variatie atitudinala a terapeutului.

In aceasta perspectiva deontologica studiul relatiei interpersonale medic-bolnav poate furniza date psihologice interesante, ce pot fi valorificate la maxim prin imbinarea lor cu datele tehnice medicale, mereu reinnoite. Psihoterapia suportiva la bolnavii din cadrul asistentei medicale stomatologice O analiza de ansamblu a problemelor psihologice specifice asistentei medicale stomatologice, decurgand de fapt din specificul problematicii medicale a acestei specialitati, ne reliefeaza cateva deosebiri de esenta fata de optica pacientului dar si amedicului din domeniul asistentei de medicina generala. Asfel vom distinge: Timpul mult mai redus rezervat anamnezei si, deci, posibilitatilor de comunicare dintre medic si pacient, aceasta din urma trebuie sa fie rapid evaluat din punctul de vedere al tipului de personalitate, al disponibilitatilor sale de cooperare, dar si al pragului sau de aparitie a durerii. Durerea, fiind aproape nelipsita in cursul interventiilor stomatologice chiar daca, in prezent, s-au gasit solutii suficient de eficace este extrem de important sa se pedaleze de catre medic pe o psihoterapie centrata pe elemente sugestive legate de prestigiu, efect sumat actiunii unor veritabile analgezice si pe o pregatire psihologica prealabila cuplata, eventual, cu o medicatie tranchilizanta la bolnavii care au dezvoltat adevarate fobii fata de actul medical. Atitudinea medicului fata de bolnavii varstinici Trebuie sa fie caracterizata prin prisma principiilor :  Deferenta in fata unui om trecut prin greutatile vietii;  Rabdarea, intelegere pentru dificultatile de relationare, ca si pentru comportamentul adesea incomod al bolnavilor varstnici;  Incurajarile permanente, inclusiv la adresa longevitatii, iar atunci cand sansele unei supravietuiri de durata lipsesc promisiuni referitoare la amendarea suferintelor fizice;  Indemnul spre o socializare mai accentuata a bolnavului, atunci cand sub povara complexelor, el tinde sa se izoleze;  Antrenarea bolnavilor, dotati cu capacitatea de autoservire, spre o reactivitatea ocupationala;  Conlucrare cu familia, implicit tentativa de reglementare a unor raporturi adesea deficitare (batranii abandonati sau neglijati de familie dar si, invers, torturarea anturajului de catre un bolnav egocentric si agresiv).  Considerarea varstei bolnavului sub raportul contributiilor aduse de catre acesta societatii si familiei (cum este cazul de cele mai multe ori), micile, complimente referitoare la mascarea varstei de catre fizionomia si agilitatea bolnavului pastrate tinere, toate aceste mici avansuri facute pacientului varstinic deschid larg poarta unei comunicari cu rol benefic in tratamentul bolii.