P. 1
14. Indrumarea copilului

14. Indrumarea copilului

|Views: 96|Likes:
Published by Curduban Ioan

More info:

Published by: Curduban Ioan on Aug 28, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/27/2013

pdf

text

original

Sections

Ellen White

ÎNDRUMAREA COPILULUI
Traducere: Valentin Rusu

Titlul în original: Child Guidance (1954) Coperta: Liliana Dincă Tehnoredactare: George Toncu Corector: Florica Gheciulescu Copyright © 1954 by Review and Herald Publishing Association Copyright © Editura „Viaţă şi Sănătate”, Bucureşti 2007

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WHITE, ELLEN Îndrumarea copilului / Ellen White; trad. Valentin Rusu. – Ed. a 2-a. – Bucureşti : Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, 2007 ISBN 978-973-101-047-2 I. Rusu, Valentin (trad.) 37.018.1

CUPRINS
Prefaţă .......................................................................................7 Cuvânt către cititor ................................................................... 9 Secţiunea I — Căminul, prima şcoală 1. Importanţa şcolii din cămin .................................................11 2. Primii profesori .....................................................................14 3. Când să începem educaţia copilului ....................................18 Secţiunea a II-a — Metodele şi manualele 4. Metodele de predare ............................................................20 5. Biblia ca manual ....................................................................27 6. Cartea naturii ........................................................................30 7. Învăţăturile practice din cartea naturii ...............................36 Secţiunea a III-a — Profesorii pregătiţi corespunzător 8. Pregătirea este necesară .......................................................42 9. Un apel pentru dezvoltarea personală ................................48 Secţiunea a IV-a — Ascultarea – lecţia cea mai importantă 10. Cheia fericirii şi a succesului ..............................................53 11. Învăţătura în frageda copilărie...........................................56 12. Ascultarea trebuie să ajungă un obicei .............................58 Secţiunea a V-a — Alte învăţături fundamentale 13. Stăpânirea de sine ...............................................................61 14. Liniştea şi respectul ............................................................65 15. Grija în tratarea proprietăţilor ..........................................68 16. Principiile sănătăţii .............................................................70 17. Curăţenia .............................................................................73

18. Grija, ordinea şi simetria ....................................................76 19. Curăţia morală ....................................................................79 Secţiunea a VI-a – Învăţături cu privire la virtuţile practice 20. Utilitatea ..............................................................................82 21. Hărnicia ...............................................................................85 22. Sârguinţa şi perseverenţa ...................................................90 23. Renunţarea la sine, altruismul şi înţelepciunea ...............92 24. Economia şi cumpătarea ....................................................95 Secţiunea a VII-a — Dezvoltarea calităţilor creştine 25. Simplitatea ...........................................................................98 26. Politeţea şi atitudinea reţinută ........................................101 27. Voioşia şi mulţumirea ......................................................103 28. Sinceritatea ........................................................................106 29. Cinstea şi integritatea .......................................................108 30. Dependenţa de sine şi simţul onoarei .............................111 Secţiunea a VIII-a — Dezvoltarea caracterului este sarcina principală 31. Importanţa caracterului....................................................113 32. Cum se formează caracterul.............................................116 33. Responsabilitatea părinţilor în formarea caracterului ..120 34. Căile prin care este ruinat caracterul .............................125 35. Cum pot părinţii să clădească în copii un caracter puternic .. 131 Secţiunea a IX-a — Elementele fundamentale ale clădirii caracterului 36. Avantajul primilor ani .....................................................136 37. Puterea obiceiului .............................................................141 38. Legătura între vârstă, înclinaţii şi temperament ............145 39. Voinţa – un element pentru succes .................................149 40. Exemplificarea principiilor creştine ................................154

Secţiunea a X-a — Disciplina şi administrarea ei 41. Scopurile disciplinei ..........................................................159 42. Timpul pentru a începe disciplina ...................................164 43. Disciplina în cămin............................................................168 44. Administrarea disciplinei pentru corectarea greşelilor ...177 45. Cu dragoste şi fermitate ...................................................188 Secţiunea a XI-a — Disciplina greşită 46. Daunele îngăduinţei .........................................................196 47. Rezultatele unei discipline lipsite de exigenţă ...............200 48. Reacţia copilului ...............................................................204 49. Atitudinea rudelor ............................................................211 Secţiunea a XII-a — Dezvoltarea capacităţilor intelectuale 50. Ce cuprinde adevărata educaţie? ....................................214 51. Pregătirea pentru şcoală ...................................................220 52. Alegerea şcolii ...................................................................223 53. Responsabilitatea bisericii................................................230 54. Profesorii şi părinţii sunt în parteneriat ..........................235 55. Unitatea în disciplină ........................................................239 56. Educaţia din facultate şi colegiu ......................................243 Secţiunea a XIII-a — Importanţa principală a dezvoltării fizice 57. Exerciţiul fizic şi sănătatea......................................................................................250 58. Educaţia pentru viaţa practică .........................................255 59. Învăţarea meseriilor folositoare ......................................263 60. Cunoaşterea şi respectarea legilor vieţii .........................267 Secţiunea a XIV-a — Păstrarea condiţiei fizice 61. Gospodina în bucătărie ....................................................274 62. A mânca pentru a trăi .......................................................280 63. Cumpătare în toate lucrurile............................................292 64. Căminul şi cruciada pentru temperanţă..........................298

Secţiunea a XV-a — Îmbrăcămintea corespunzătoare 65. Binecuvântările îmbrăcămintei potrivite ........................306 66. Învăţarea principiilor fundamentale cu privire la îmbrăcăminte .....................................................................311 67. Puterea fascinantă a modei ..............................................321 Secţiunea a XVI-a — Păstrarea integrităţii morale 68. Predominanţa viciilor degradatoare ................................325 69. Efectele practicilor dăunătoare .......................................329 70. Avertizări şi sfaturi ............................................................333 71. Vigilenţa şi ajutorul părintesc ..........................................339 72. Lupta pentru reformă .......................................................345 Secţiunea a XVII-a — Dezvoltarea puterilor spirituale 73. Responsabilitatea pentru interesele veşnice ..................349 74. Fiecare cămin este o biserică ...........................................357 75. Să-i conducempe copiii mici la Hristos ...........................362 76. Pregătirea pentru a ajunge membru al bisericii .............368 Secţiunea a XVIII-a — Menţinerea experienţei religioase 77. Biblia în cămin ...................................................................375 78. Puterea rugăciunii .............................................................384 79. Sabatul – Ziua cea mai plăcută ........................................392 80. Respectul faţă de cele sfinte ............................................400 81. Coordonarea între cămin şi biserică................................408 Secţiunea a XIX-a — Ziua răsplătirii 82. Ora este târzie ...................................................................412 83. Răsplătirile ........................................................................416

PREFAŢĂ
Când căsătoria uneşte două inimi şi continuă în dragoste şi când se întemeiază un cămin, una dintre primele preocupări ale celor căsătoriţi este să-i crească bine pe copiii cu care sunt binecuvântaţi. Când privesc chipul darului preţios şi neajutorat care este încredinţat în grija lor, părinţii din zilele noastre cumpănesc cu atenţie întrebarea lui Manoah: „Ce va trebui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de făcut?” Semnificaţia învăţăturilor cu privire la îndrumarea copilului este înţeleasă cel mai bine, dacă observăm locul important pe care îl ocupă Cuvântul lui Dumnezeu şi referinţele frecvente şi detaliate la acest subiect în scrierile Spiritului Profetic. În numeroasele ei cărţi, dar mai ales în articolele ei cu privire la viaţa creştină practică, apărute săptămânal în diferitele publicaţii ale bisericii, Ellen White le-a adresat părinţilor numeroase sfaturi. Pe lângă acestea, ea a adresat mai multor familii sute de mărturii personale, în care a tratat, într-o modalitate specifică, problemele cu care se confruntau. În aceste articole şi mărturii personale, ea a descris principiile care trebuie să-i călăuzească pe părinţi, precum şi procedeele pe care trebuie să le aplice în conformitate cu lucrurile care i-au fost descoperite în viziune. În ultimii ani ai vieţii, Ellen White şi-a exprimat dorinţa de a publica o carte pentru părinţii creştini, în care să se explice clar „datoria mamei şi influenţa ei asupra propriilor copii”. Acea dorinţă este împlinită acum, prin publicarea recentă a cărţii Căminul adventist şi prin această carte. Numai o parcurgere atentă şi cu rugăciune a sfaturilor semnificative ale acestui volum poate să descopere influenţa uriaşă şi vastă a unei educaţii corespunzătoare a copiilor, în conformitate cu responsabilitatea pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o părinţilor. Faptul că Ellen White a fost mamă a patru băieţi [6] a făcut-o în stare să prezinte, într-o modalitate înţelegătoare şi plină de simpatie, învăţătura care i-a fost împărtăşită. Experienţa ei în aplicarea practică a principiilor pe care le-a prezentat altora inspiră încredere în inima cititorului.

8

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Pentru pregătirea cărţii Îndrumarea copilului au fost folosite, ca surse, toate materialele publicate şi nepublicate, scrise de Ellen G. White. La sfârşitul fiecărui capitol sunt prezentate referinţele complete. Deoarece cuprinsul acestui volum a fost alcătuit dintr-o serie de materiale scrise ocazional, pe parcursul unei perioade de şaptezeci de ani, pe măsură ce sunt asociate declaraţii numeroase aflate într-o succesiune firească în legătură cu subiectul, apare o schimbare inevitabilă a modalităţii de gândire şi exprimare. Compilatorii s-au limitat să aleagă, să ordoneze diferitele declaraţii şi să pună titlurile. Îndrumarea copilului a fost pregătită sub conducerea consiliului de administraţie a publicaţiilor lui Ellen G. White, în birourile din Washington, D.C. lucrarea a fost făcută în armonie cu instrucţiunile pe care Ellen G. White le-a dat consiliului de administraţie, în vederea tipăririi de compilaţii din manuscrisele şi scrierile ei publicate. Nevoia de a avea această carte este mare. Sunt implicate interese veşnice. Sfaturile detaliate cu privire la disciplină, formarea caracterului şi educaţia fizică şi spirituală vor fi preţuite de orice părinte înţelept. Fie ca, alături de Căminul adventist, Solii către tineret şi alte cărţi scrise de Ellen G. White, în care sunt adresate sfaturi pentru părinţi şi tineri, să le fie de folos taţilor şi mamelor, ca îndrumare în lucrarea lor cea mai importantă. Aceasta este dorinţa sinceră a editorilor şi a membrilor Consiliului de administraţie a publicaţiilor Ellen G. White.

CUVÂNT CĂTRE CITITOR
Părinţii au privilegiul de a-i duce cu ei pe copiii lor pe porţile cetăţii lui Dumnezeu, spunând: „Am încercat să-i învăţ pe copiii mei să-L iubească pe Domnul, să împlinească voia Sa şi să-i aducă slavă”. Pentru astfel de părinţi, porţile se vor deschide larg şi vor intra împreună. Totuşi, nu toţi pot intra. Unii sunt lăsaţi afară împreună cu copiii lor, al căror caracter nu a fost schimbat prin supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. O mână se ridică, şi sunt rostite cuvintele: „Aţi neglijat datoriile căminului. Nu aţi reuşit să îndepliniţi lucrarea care ar fi făcut ca sufletul vostru să fie pregătit pentru căminul din ceruri. Voi nu puteţi să intraţi”. Porţile sunt închise pentru copii, deoarece nu au învăţat să împlinească voia lui Dumnezeu, iar pentru părinţi, deoarece au neglijat responsabilităţile pe care le-au avut. Lumina a strălucit atât din Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi din mărturiile Duhului Său, aşa că nimeni nu trebuie să dea greş cu privire la datoria lui. Dumnezeu le cere părinţilor să-i crească pe copiii lor spre a-L cunoaşte şi respecta cerinţele Sale. Ei trebuie să-i educe pe micuţii lor, ca pe nişte membri mai tineri ai familiei Domnului, aşa încât să aibă un caracter frumos şi un temperament plăcut, ca să fie pregătiţi spre a străluci în curţile cereşti. Prin neglijarea datoriei lor şi prin faptul că le îngăduie copiilor lor să greşească, părinţii închid pentru copii porţile cetăţii lui Dumnezeu. Aceste fapte trebuie să fie întipărite în mintea părinţilor. Ei trebuie să-şi dea seama de situaţie şi să-şi asume lucrarea îndelung neglijată (Mărturii, vol. 5, p. 325, 326). [12]

SECŢIUNEA I

CĂMINUL, PRIMA ŞCOALĂ

CAPITOLUL 1

IMPORTANŢA ŞCOLII DIN CĂMIN
Educaţia începe în cămin. – Căminul este locul în care trebuie să înceapă educaţia copilului. Aici este prima lui şcoală. Aici, avându-i pe părinţi ca educatori, copilul trebuie să înveţe lecţiile care îl vor călăuzi de-a lungul întregii vieţi – lecţiile respectului, ascultării, stăpânirii de sine. Influenţele educaţiei din cămin au o putere hotărâtoare – spre bine sau spre rău. În multe privinţe, ele sunt tăcute şi treptate, dar, dacă sunt exercitate spre bine, vor avea o influenţă cu efecte vaste în favoarea adevărului şi a neprihănirii. Dacă un copil nu este învăţat corect în cămin, Satana îl va educa prin mijloacele pe care le alege el. Prin urmare, iată cât de importantă este şcoala din cămin.1 Aici sunt puse bazele. – Toţi părinţii au obligaţia de a le acorda copiilor educaţia fizică, intelectuală şi spirituală. Scopul fiecărui părinte trebuie să fie acela de a-i asigura copilului său un caracter echilibrat. Aceasta nu este o lucrare de mică importanţă şi amploare, ci o lucrare care cere o gândire şi o rugăciune serioasă, precum şi mult efort perseverent şi răbdător. Este necesar să fie pusă o temelie corectă, să fie ridicată o structură puternică şi fermă, iar apoi, zi de zi, să continue lucrarea de zidire, de şlefuire şi de desăvârşire.2 Interziceţi-i copilului tot ce nu este corect. – Părinţi, aduceţi-vă aminte că în cămin se află şcoala în care copiii voştri trebuie să fie pregătiţi pen1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 107. 2 Idem, p. 107, 108.

12

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

tru căminul ceresc. Interziceţi-le orice este în contradicţie cu educaţia pe care trebuie să o primească în primii lor ani. Nu îngăduiţi nici un cuvânt iritat. Învăţaţi-i pe copiii voştri să fie buni şi răbdători. [18] Învăţaţi-i să fie atenţi cu ceilalţi. În felul acesta, îi pregătiţi pentru o slujire mai înaltă în lucrurile religioase.1 Căminul trebuie să fie o şcoală în care copiii şi tinerii pot fi pregătiţi spre a-I sluji Domnului şi spre a intra în şcoala mai înaltă din Împărăţia lui Dumnezeu.2 Educaţia din cămin nu este de o importanţă secundară. – Educaţia din cămin să nu fie considerată ca având o importanţă secundară. Ea se află pe primul loc în orice educaţie adevărată. Taţilor şi mamelor li s-a încredinţat lucrarea de modelare a minţii copiilor.3 Cât de tulburător este proverbul: „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţa”. Acest proverb să fie aplicat în educarea copiilor noştri. Părinţi, vreţi voi să vă aduceţi aminte că lucrarea de a-i educa pe copiii voştri încă din primii lor ani vă este încredinţată ca o răspundere sfântă? Aceşti pomi tineri trebuie să fie cultivaţi cu atenţie, ca să poată fi transplantaţi în grădina Domnului. Educaţia din cămin nu trebuie să fie neglijată în nici o situaţie. Aceia care o neglijează vor neglija o datorie religioasă.4 Marele scop al educaţiei din cămin. – Educaţia din cămin înseamnă mult. Ea este legată de un mare scop. Avraam a fost numit părintele celor credincioşi. Printre lucrurile care l-au făcut să fie un exemplu remarcabil de evlavie a fost atenţia strictă pe care a acordat-o poruncilor lui Dumnezeu în căminul Său. El a cultivat religia în cămin. Acela care vede educaţia dată în fiecare cămin şi care evaluează influenţa acestei educaţii a spus: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui, după el, să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine”.5 Dumnezeu le-a poruncit evreilor să-i înveţe pe copiii lor cerinţele Sale şi să-i familiarizeze cu lucrările pe care le-a făcut pentru poporul lor. [19] Căminul şi şcoala erau una. Copiii urmau să fie învăţaţi de taţi şi de mame cu inimi iubitoare, şi nu de nişte străini. Gândurile despre Dumnezeu erau asociate cu toate evenimentele vieţii de zi cu zi din cămin. Lucrările minunate prin care Dumnezeu l-a eliberat pe poporul Său erau repovestite cu elocvenţă şi cu respect. Marile adevăruri cu privire la Providenţă şi la viaţa
1 Manuscris 102, 1903. 2 Manuscris 7, 1899. 3 Review and Herald, 6 iunie 1899. 4 Manuscris 84, 1897. 5 Scrisoarea 9, 1904.

CĂMINUL,

PRIMA ŞCOALĂ

13

viitoare erau întipărite în mintea celor tineri. Ei se familiarizau cu adevărul, cu binele şi cu frumosul. Lecţiile erau ilustrate prin imagini şi simboluri şi, în felul acesta, erau întipărite mai bine în memorie. Prin aceste imagini simbolice, micuţul era iniţiat încă din fragedă copilărie în cunoaşterea tainelor, a înţelepciunii şi a speranţelor părinţilor lui şi era îndrumat pe calea unei gândiri, simţiri şi anticipări care ajungeau dincolo de lucrurile văzute şi trecătoare, la cele nevăzute şi veşnice.1 Şcoala din cămin precede şi pregăteşte pentru şcoala de mai târziu. – Lucrarea părinţilor o precede pe aceea a profesorului. Părinţii au în cămin o şcoală – o primă treaptă. Dacă vor căuta să-şi cunoască şi să-şi împlinească datoria cu atenţie şi cu rugăciune, îi vor pregăti pe copiii lor să intre în treapta a doua, când vor primi învăţături de la profesor.2 Şcoala din cămin modelează caracterul. – Căminul poate să fie o şcoală în care caracterul copilului este format cu adevărat după modelul unui palat.3 Educaţia în căminul din Nazaret. – Isus Şi-a primit educaţia în cămin. Mama Sa a fost primul Său învăţător dintre oameni. El a învăţat despre lucrurile cereşti de pe buzele mamei şi din sulurile cu scrierile profeţilor. El a trăit în [20] căminul unui om de la ţară şi a luat parte, cu credinţă şi voioşie, la sarcinile gospodăriei. Acela care fusese Comandantul cerului era acum un slujitor de bunăvoie, un Fiu iubitor şi ascultător. El a învăţat o meserie şi a lucrat cu propriile mâini în atelierul de tâmplărie, cu Iosif.4

1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 95. 2 Review and Herald, 13 iunie 1882. 3 Manuscris 136, 1898. 4 Divina Vindecare, p. 399.

CAPITOLUL 2

PRIMII PROFESORI
Părinţii să-şi înţeleagă responsabilitatea. – Tatăl şi mama trebuie să fie primii profesori ai copilului.1 Taţii şi mamele trebuie să înţeleagă răspunderea pe care o au. Lumea este plină de capcane puse pentru picioarele celor tineri. Mulţimi de oameni sunt atrase de o viaţă de plăceri egoiste şi senzuale. Ei nu pot vedea primejdiile ascunse sau capătul înfricoşător al potecii care li se pare a fi calea fericirii. Prin îngăduirea apetitului şi a pasiunii, energiile lor sunt irosite şi milioane de oameni sunt ruinaţi atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru cea care va veni. Părinţii ar trebui să-şi amintească faptul că şi copiii lor trebuie să întâlnească aceste ispite. Chiar înainte de naşterea copilului ar trebui să înceapă o pregătire care îl va face în stare să lupte cu succes împotriva răului.2 La fiecare pas, părinţii au nevoie de o înţelepciune mai mare decât cea omenească, spre a înţelege cum să-i educe pe copiii lor cel mai bine pentru o viaţă folositoare şi fericită aici şi pentru o slujire mai înaltă şi o bucurie mai mare în viaţa de apoi.3 Educarea copilului este o parte importantă a planului lui Dumnezeu. – Educarea copiilor constituie o parte importantă a planului lui Dumnezeu, de a demonstra puterea creştinismului. Părinţii au responsabilitatea solemnă de a-i educa pe copiii lor aşa încât, atunci când vor merge în lume, să le facă doar bine acelora cu care se asociază.4 Părinţii să nu desconsidere lucrarea de a-i educa pe copiii lor şi nici să nu o neglijeze din nici un motiv. [22] Ei trebuie să investească mult timp într-un studiu atent al legilor care conduc fiinţa lor. Să facă un prim scop
1 Manuscris 67, 1903. 2 Divina Vindecare, p. 399. 3 Review and Herald, 13 septembrie 1881. 4 Signs of the Times, 25 septembrie 1901.

CĂMINUL,

PRIMA ŞCOALĂ

15

din a ajunge inteligenţi cu privire la modalitatea corespunzătoare de a-i trata pe copiii lor, ca să le poată asigura minţi şi trupuri sănătoase. … Mulţi dintre cei care se declară a fi urmaşi ai lui Hristos manifestă o neglijenţă dureroasă în împlinirea datoriilor căminului. Ei nu înţeleg importanţa sfântă a răspunderii pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, de a modela caracterul copiilor lor în aşa fel, încât să aibă puterea morală de a rezista ispitelor numeroase care prind în capcană picioarele tinerilor.1 Cooperarea cu Dumnezeu este necesară. – Hristos nu I-a cerut Tatălui Său să-i ia din lume pe ucenici, ci să-i păzească de răul din lume, să-i păzească de căderea în ispitele pe care le vor întâlni la fiecare pas. Aceasta este rugăciunea pe care taţii şi mamele trebuie să o înalţe pentru copiii lor. Dar, oare, se vor ruga ei lui Dumnezeu, iar apoi îi vor lăsa pe copiii lor să facă tot ce le place? Dumnezeu nu poate să-i păzească pe copii de rău, dacă părinţii nu cooperează cu El. Părinţii trebuie să-şi asume lucrarea cu curaj şi bucurie, ducând-o mai departe cu un efort neşovăitor.2 Dacă vor considera că nu sunt eliberaţi niciodată de răspunderea de a-i educa pe copiii lor pentru Dumnezeu, dacă îşi vor face lucrarea, cooperând cu Dumnezeu printr-o muncă şi o rugăciune serioasă, părinţii vor avea succes în a-i creşte pe copiii lor pentru Mântuitorul.3 Cum şi-a îndeplinit o familie responsabilităţile. – Un înger din cer a venit la Zaharia şi Elisabeta spre a-i învăţa cum să-l crească şi să-l educe pe copilul lor, aşa încât să lucreze în armonie cu Dumnezeu în pregătirea unui sol [23] care urma să anunţe venirea lui Hristos. În calitate de părinţi, ei trebuiau să coopereze cu credincioşie cu Dumnezeu pentru a forma în Ioan un caracter care să-l facă potrivit spre a îndeplini partea pe care i-a rânduit-o Dumnezeu, ca un lucrător competent. Ioan a fost fiul bătrâneţii lor, un copil născut printr-o minune, iar părinţii ar fi putut să creadă că, dacă el avea de făcut o lucrare specială pentru Domnul, Dumnezeu Se va îngriji de el. Totuşi, părinţii nu au gândit aşa, ci s-au mutat într-un loc retras, la ţară, unde fiul lor nu avea să fie expus la ispitele vieţii de oraş sau să fie abătut de la sfaturile şi învăţăturile pe care urmau să i le dea ei, ca părinţi. Ei şi-au făcut partea în dezvoltarea unui caracter care să-l facă în stare pe copilul lor să împlinească în toate privinţele scopul pe care îl rânduise Dumnezeu pentru viaţa lui… Ei şi-au împlinit obligaţia cu sfinţenie.4
1 Pacific Health Journal, aprilie 1890. 2 Review and Herald, 9 iulie 1901. 3 Signs of the Times, 9 aprilie 1896. 4 Signs of the Times, 16 aprilie 1896.

16

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

A-i privi pe copii ca pe o răspundere încredinţată. – Părinţii trebuie să considere că Dumnezeu le-a încredinţat copiii cu scopul de a-i pregăti pentru familia cerească. Educaţi-i pe copii în temere şi în dragoste de Dumnezeu, pentru că „temerea de Domnul este începutul înţelepciunii”.1 Aceia care sunt credincioşi faţă de Dumnezeu Îl vor reprezenta în viaţa de cămin. Ei vor considera că educarea copiilor lor este o lucrare sfântă, care le-a fost încredinţată de Cel Preaînalt.2 Părinţii să se califice spre a fi nişte învăţători creştini. – Lucrarea părinţilor, care înseamnă aşa de mult, este neglijată într-o mare măsură. Părinţi, treziţi-vă din somnul vostru spiritual şi înţelegeţi că prima învăţătură pe care o primeşte un copil îi este dată de voi. Voi trebuie să-i învăţaţi pe micuţii voştri să-L cunoască pe Hristos şi să faceţi această lucrare înainte ca Satana să semene seminţele lui în inima lor. Hristos îi cheamă pe copii, iar copiii trebuie să fie îndrumaţi la El, educaţi să-şi formeze obiceiul [24] hărniciei, al curăţeniei şi al ordinii. Aceasta este disciplina pe care Hristos doreşte ca ei să o primească.3 Dacă părinţii nu se califică spre a ajunge nişte învăţători creştini înţelepţi şi siguri, vor fi consideraţi vinovaţi.4 Unitatea între părinţi este necesară. – Soţul şi soţia trebuie să fie strâns uniţi în lucrarea lor din şcoala căminului. Să fie foarte amabili şi atenţi în vorbire, ca nu cumva să deschidă o uşă a ispitei, prin care Satana să intre şi să câştige biruinţă după biruinţă. Ei trebuie să fie buni şi curtenitori unul faţă de celălalt, comportându-se într-o manieră în care să se poată respecta reciproc. Fiecare să-l ajute pe celălalt să aducă în cămin o atmosferă plăcută şi sănătoasă. Să nu aibă păreri diferite în prezenţa copiilor lor. Demnitatea creştină să fie menţinută fără încetare.5 Îndrumătorul special al fiecărui copil. – Mama trebuie să aibă permanent un loc de seamă în lucrarea de educare a copiilor. Deşi tatăl are îndatoriri serioase şi importante, mama, prin faptul că îi însoţeşte aproape continuu pe copii, îndeosebi în timpul primilor ani, trebuie să fie întotdeauna îndrumătorul şi tovarăşul lor special.6 O educaţie mai vastă decât simpla învăţătură. – Părinţii trebuie să înveţe lecţia ascultării necondiţionate de glasul lui Dumnezeu, care le
1 Ibid. 2 Manuscris 103, 1902. 3 Review and Herald, 9 octombrie 1900. 4 Manuscris 38, 1895. 5 Scrisoarea 272, 1903. 6 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.

CĂMINUL,

PRIMA ŞCOALĂ

17

vorbeşte în Cuvântul Său şi, dacă învaţă această lecţie, îi pot învăţa şi pe copiii lor ce înseamnă respectul şi ascultarea în cuvinte şi fapte. Aceasta este lucrarea care trebuie să fie îndeplinită în cămin. Aceia care procedează astfel se vor ridica pe o treaptă mai înaltă, înţelegând că trebuie să-i ridice şi pe copiii lor. Această educaţie înseamnă mult mai mult decât simpla învăţătură.1 [25] Lucrarea făcută la întâmplare nu este acceptabilă. – O lucrare făcută la întâmplare în cămin nu va fi aprobată la judecată. Părinţii creştini trebuie să combine credinţa şi faptele. Asemenea lui Avraam, ei trebuie să le poruncească acelora din casa lor să ţină calea Domnului. Standardul la care trebuie să se ridice fiecare părinte este: „Să ţină Calea Domnului”. Orice altă cale nu conduce la cetatea lui Dumnezeu, ci în tabăra nimicitorului.2 Părinţii să-şi examineze lucrarea. – Sunt dispuşi părinţii să-şi examineze lucrarea pe care o fac în educarea copiilor lor şi să se întrebe dacă şi-au îndeplinit întreaga datorie cu credinţa şi speranţa că aceşti copii pot să fie o cunună de bucurie în Ziua Domnului Isus? Au lucrat ei pentru binele copiilor lor în aşa fel încât Isus să-i poată privi din ceruri şi să sfinţească eforturile lor prin darul Duhului Său? Părinţi, vouă vă revine lucrarea de a-i pregăti pe copiii voştri pentru a fi cât se poate de folositori în viaţa aceasta şi pentru a avea parte, în cele din urmă, de slava vieţii viitoare.3

1 Manuscris 84, 1897. 2 Review and Herald, 30 martie 1897. 3 Good Health, ianuarie 1880.

CAPITOLUL 3

CÂND SĂ ÎNCEPEM EDUCAŢIA COPILULUI
Educaţia începe din frageda copilărie. – Cuvântul „educaţie” înseamnă mai mult decât un curs de studii la un colegiu. Educaţia începe din frageda copilărie, în braţele mamei. Mama îi educă pe copii, atunci când modelează şi şlefuieşte caracterul lor.1 Părinţii îşi trimit copiii la şcoală şi, după ce au făcut lucrul acesta, ei cred că i-au educat. Totuşi, educaţia are o amploare mai mare decât îşi dau seama mulţi oameni. Ea cuprinde întregul proces prin care copilul este instruit din fragedă copilărie până la tinereţe, şi din tinereţe până la maturitate. Îndată ce un copil este în stare să gândească, educaţia trebuie să înceapă.2 Începeţi educaţia când mintea este cel mai uşor impresionabilă. – Lucrarea educaţiei trebuie să înceapă încă din fragedă copilărie, deoarece atunci mintea este cel mai uşor impresionabilă şi poate să ţină minte lecţiile primite.3 Copiii trebuie să fie educaţi efectiv în şcoala căminului, din leagăn până la maturitate. Aşa cum, în şcolile obişnuite, profesorii înşişi obţin o cunoaştere importantă, mama îndeosebi, care este învăţătorul principal în cămin, trebuie să înveţe lecţiile cele mai valoroase din viaţa ei.4 Datoria unui părinte este aceea de a rosti cuvinte potrivite… Zi de zi, părinţii trebuie să înveţe în şcoala lui Hristos de la Acela care îi iubeşte. Apoi, povestea veşnicei iubiri [27] a lui Dumnezeu le va fi repetată micuţilor din şcoala căminului. În felul acesta, copiii pot să primească un spirit bun de la părinţii lor, încă înainte ca raţiunea lor să fie dezvoltată pe deplin.5
1 Good Health, iulie 1880. 2 Review and Herald, 27 iunie 1899. 3 Scrisoarea 1, 1877. 4 Pacific Health Journal, mai 1890. 5 Manuscris 84, 1897.

CĂMINUL,

PRIMA ŞCOALĂ

19

Studiaţi cu privire la educaţia timpurie. – Educaţia timpurie a copiilor este un subiect pe care toţi trebuie să-l studieze cu atenţie. Este necesar să facem din educaţia copiilor noştri o preocupare principală, pentru că mântuirea lor depinde într-o mare măsură de educaţia care le este dată în copilărie. Dacă doresc să aibă copii cu inima curată, părinţii şi educatorii trebuie să-şi păstreze ei înşişi curăţia inimii. În calitate de taţi şi mame, noi trebuie să ne educăm şi să ne disciplinăm. Apoi, ca profesori în cămin, putem să-i educăm pe copiii noştri, pregătindu-i pentru moştenirea nemuritoare.1 Începeţi corect. – Copiii voştri sunt proprietatea lui Dumnezeu, răscumpărată cu un preţ. Oh, taţi şi mame, fiţi foarte atenţi, ca să-i trataţi pe copii asemenea lui Hristos.2 Tinerii trebuie să fie educaţi cu atenţie şi înţelepciune, deoarece obiceiurile greşite, formate în copilărie şi în tinereţe, rămân adesea de-a lungul întregii vieţi. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să înţelegem necesitatea de a începe corect.3 Importanţa educaţiei acordate primului copil. – Îndeosebi primul copil trebuie să fie educat cu o mare grijă, deoarece el îi va educa pe următorii. Copiii cresc sub influenţa celor care sunt în jurul lor. Dacă sunt îngrijiţi de persoane zgomotoase şi turbulente, vor ajunge zgomotoşi şi aproape de nesuportat.4 Planta, o parabolă pentru educarea copilului. – Dezvoltarea treptată a plantei din sămânţă este o parabolă pentru educaţia copilului. Este „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4,28). [28] Cel care a spus această parabolă a creat sămânţa minusculă, i-a dat proprietăţile vitale şi a hotărât legile care îi guvernează creşterea. Adevărurile prezentate prin parabolă s-au manifestat şi în viaţa Sa. Maiestatea cerului, Împăratul slavei, a devenit un prunc în Betleem şi, pentru un timp, a fost un nou-născut neajutorat, aflat în grija mamei Sale. În copilărie, El a vorbit şi S-a purtat ca un copil, cinstindu-Şi părinţii şi împlinindu-le dorinţele, fiind de ajutor în diferite moduri. Încă de la prima rază de conştiinţă de sine, El a crescut neîncetat în har şi în cunoaşterea adevărului.5
1 Review and Herald, 8 septembrie 1904. 2 Manuscris 126, 1897. 3 The Gospel Herald, 24 decembrie 1902. 4 Manuscris 64, 1899. 5 Educaţia, p. 106, 107.

SECŢIUNEA A II-A

METODELE ŞI MANUALELE

CAPITOLUL 4

METODELE DE PREDARE
Studiaţi cum să vă conduceţi familia. – Părinţii îşi îndeplinesc rareori lucrarea aşa cum ar trebui. … Părinţi, aţi studiat voi cum să vă conduceţi familia, în aşa fel încât să educaţi înţelept voinţa şi impulsurile copiilor voştri? Învăţaţi-le pe mlădiţele voastre să se prindă de Dumnezeu pentru a fi susţinute. Nu este suficient să spuneţi: Fă aceasta sau fă aceea, iar apoi să fiţi întru totul indiferenţi cu privire la ce aţi cerut, şi copiii să nu aibă grijă să împlinească poruncile voastre. Pregătiţi calea pentru copiii voştri, aşa încât să asculte cu voioşie de poruncile voastre. Învăţaţi ramurile tinere să se prindă de Isus. … Învăţaţi-i pe copii să-I ceară Domnului să-i ajute în lucrurile mici ale vieţii, să fie foarte atenţi spre a vedea datoriile mărunte care trebuie să fie îndeplinite, să fie folositori în cămin. Dacă nu-i educaţi, va fi cineva care îi va educa, pentru că Satana urmăreşte ocazia de a semăna neghina în inimă.1 Îndeplineşte-ţi sarcina cu un spirit liniştit şi cu o inimă iubitoare. – Sora mea, ţi-a încredinţat Dumnezeu responsabilităţile de mamă?... Trebuie să înveţi bine metodele şi să deprinzi tactul de a-i educa pe micuţii tăi, aşa încât să poată rămâne pe calea Domnului. Trebuie să cauţi fără încetare cea mai înaltă cultură a minţii şi a sufletului, ca să poţi manifesta în educaţia copiilor tăi un spirit liniştit şi o inimă iubitoare, să le poţi inspira ţinte curate şi să poţi cultiva în ei o dragoste faţă de tot ce este curat şi sfânt. Ca un copil umil al lui Dumnezeu, învaţă în şcoala lui Hristos şi caută fără
1 Manuscris 5, 1896.

METODELE

ŞI MANUALELE

21

încetare să-ţi dezvolţi însuşirile, ca să poţi îndeplini [32] o lucrare deplină şi desăvârşită în cămin, atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu.1 Efectul unui comportament liniştit şi blând. – Puţini îşi dau seama de efectul unui comportament blând şi statornic, chiar şi în îngrijirea unui copil mic. Mama sau infirmiera nerăbdătoare şi iritată îi stârneşte copilului din braţele ei o stare de agitaţie, în timp ce un comportament blând tinde să liniştească nervii micuţului.2 Teoriile să fie verificate. – Studiul cărţilor nu va fi de prea mult folos, dacă ideile obţinute nu pot fi puse în practică în viaţa de zi cu zi. Totuşi, nici recomandările cele mai valoroase ale altora să nu fie adoptate fără raţiune şi discernământ. Ele pot să nu fie la fel de potrivite pentru situaţiile fiecărei mame sau pentru înclinaţia şi temperamentul aparte ale fiecărui copil din familie. Mama să cerceteze cu atenţie experienţa altora, să observe deosebirea dintre metodele lor şi ale ei şi să le verifice cu grijă pe acelea care par a fi de o valoare reală.3 Metodele folosite în timpurile străvechi. – Încă de timpuriu, cei credincioşi din Israel acordau multă atenţie educaţiei. Domnul rânduise ca toţi copiii să fie învăţaţi încă din pruncie despre bunătatea şi măreţia Sa, aşa cum sunt descoperite în Legea Sa şi arătate în istoria lui Israel. Prin cântare, rugăciune şi lecţii din Scriptură, adaptate unor minţi deschise, taţii şi mamele trebuiau să-şi înveţe copiii că Legea lui Dumnezeu este o expresie a caracterului Său şi că, pe măsură ce primesc în inimă principiile Legii, chipul lui Dumnezeu se formează în minte şi suflet. Atât în şcoală, cât şi în cămin, majoritatea învăţăturilor erau date pe cale orală, însă tinerii învăţau, de asemenea, să citească scrierile ebraice, iar sulurile de pergament [33] ale Vechiului Testament erau la îndemâna lor pentru studiu.4 Învăţaţi-i pe copii cu bunătate şi dragoste. – Lucrarea specială a taţilor şi a mamelor este aceea de a-i învăţa pe copiii lor cu bunătate şi cu dragoste. Să arate că, în calitate de părinţi, ei sunt cei care trebuie să stabilească limitele, să conducă, şi nu să fie conduşi de copiii lor. Să-i înveţe pe copii că li se cere ascultare.5 Spiritul neliniştit este înclinat din fire spre răzvrătire. Dacă este lăsată neocupată cu gânduri mai bune, mintea activă va acorda atenţie lucrurilor pe care le va sugera Satana. Copiii trebuie… să fie învăţaţi, să fie călăuziţi
1 Review and Herald, 15 septembrie 1891. 2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890. 3 Signs of the Times, 9 februarie, 1882. 4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 442. 5 Scrisoarea 104, 1897.

22

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

pe căi sigure, să fie păziţi de viciu, să fie câştigaţi prin bunătate şi încurajaţi în facerea de bine.1 Taţi şi mame, voi aveţi de îndeplinit o lucrare solemnă. Mântuirea copiilor voştri depinde de comportamentul vostru. Cum veţi avea succes în educarea copiilor voştri? Nu prin cicăleli, pentru că nu vor avea nici un rezultat bun. Vorbiţi cu copiii voştri ca şi când aţi avea încredere în inteligenţa lor. Trataţi-i cu bunătate, duioşie şi dragoste. Spuneţi-le ce doreşte Dumnezeu de la ei. Spuneţi-le că Dumnezeu doreşte ca ei să fie educaţi spre a fi conlucrători cu El. Dacă voi vă îndepliniţi partea, puteţi să aveţi încredere că Domnul Îşi va face şi El partea Sa.2 Luaţi-vă timp pentru a gândi. – Fiecare mamă trebuie să-şi ia timp să gândească împreună cu copiii ei, să le corecteze greşelile şi să-i înveţe cu răbdare calea cea dreaptă.3 Diversificarea metodei de instruire. – În educarea tinerilor trebuie să se exercite grija cea mai mare pentru a diversifica metoda de instruire în vederea stimulării capacităţilor lor intelectuale nobile. … Puţini sunt cei care înţeleg nevoile cele mai importante ale minţii şi felul în care trebuie [34] să fie îndrumată dezvoltarea intelectului, evoluţia gândurilor şi a sentimentelor tinerilor.4 Prezentaţi primele lecţii în mijlocul naturii. – Mamelor, lăsaţi-vă micuţii să se joace în aer liber, lăsaţi-i să asculte cântecele păsărelelor şi să afle dragostea lui Dumnezeu, exprimată în frumoasele lucrări ale mâinilor Lui. Învăţaţi-i lecţiile simple din cartea naturii şi din lucrurile din jurul lor. Apoi, pe măsură ce mintea lor se dezvoltă, pot fi adăugate şi lecţii din cărţi.5 Cultivarea pământului este o activitate bună pentru copii şi tineri. Ea îi pune în legătură directă cu natura şi cu Dumnezeu. Ca să poată beneficia de acest avantaj, trebuie, pe cât posibil, ca şcolile noastre să dispună de grădini de flori şi de terenuri de cultivat. O educaţie în astfel de condiţii este în concordanţă cu îndrumările pe care le-a dat Dumnezeu cu privire la instruirea tinerilor. … Această schimbare va fi bună îndeosebi pentru copiii şi tinerii agitaţi, pentru care lecţiile din cărţi sunt epuizante şi greu de ţinut minte. Studiul în natură va fi sănătate şi fericire pentru ei, iar impresiile create nu li se vor
1 Scrisoarea 28, 1890. 2 Manuscris 33, 1909. 3 Mărturii, vol. 1, p. 390. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 73. 5 Idem, p. 146.

METODELE

ŞI MANUALELE

23

şterge din minte, ci, dimpotrivă, vor fi asociate cu lucrurile pe care ei le văd mereu.1 Lecţii scurte şi interesante. – Când părinţii îşi îndeplinesc partea cu atenţie, prezentându-le copiilor poruncă după poruncă şi învăţătură după învăţătură, prin lecţii scurte şi interesante, învăţându-i nu numai prin cuvinte, ci şi prin exemplu, Domnul va conlucra cu eforturile lor şi îi va face să fie nişte profesori eficienţi.2 „Spuneţi puţin şi în ocazii repetate” – Cei care îi învaţă pe copii tre. buie să evite observaţiile plictisitoare. Remarcile scurte [35] şi la subiect vor avea o influenţă binefăcătoare. Dacă trebuie să se spună mult, spuneţi puţin şi în ocazii repetate. Câteva cuvinte interesante acum, altele mai apoi, vor fi mult mai folositoare decât a le spune toate deodată. Vorbirile lungi împovărează mintea copiilor. Prea multă vorbărie îi face să le fie silă chiar şi de învăţătura spirituală, exact după cum mâncarea peste măsură împovărează stomacul şi micşorează apetitul, ducând chiar la situaţia de a nu mai putea suferi hrana. Minţile oamenilor pot fi sătule de prea multă vorbărie.3 Încurajaţi gândirea independentă. – În timp ce dobândesc o cunoaştere a faptelor de la învăţători şi din manuale, copiii şi tinerii trebuie să înveţe să descopere învăţăturile şi să discearnă ei înşişi adevărul. Când se ocupă cu grădinăritul, întrebaţi-i ce învăţăminte trag din îngrijirea plantelor. Când admiră un peisaj superb, întrebaţi-i de ce a îmbrăcat Dumnezeu câmpiile şi pădurile cu nuanţe atât de variate şi de frumoase. De ce nu a fost totul zugrăvit într-un brun sumbru? Când culeg florile, ajutaţi-i să se gândească la motivul pentru care ne-a lăsat să avem frumuseţea acestor plante care vin din Eden. Învăţaţi-i să observe pretutindeni, în natură, dovezile că Dumnezeu Se gândeşte la noi, să observe minunata adaptare a tuturor lucrurilor la nevoile şi fericirea noastră.4 Îndrumaţi activitatea copiilor. – Părinţii nu trebuie să considere că este necesar să restrângă activitatea copiilor lor, ci să înţeleagă faptul că este important să-i educe şi să-i îndrume în direcţii corecte şi potrivite. Aceste impulsuri active sunt asemenea mlădiţelor care, dacă nu sunt cultivate, vor trece peste orice rădăcini şi desişuri şi se vor prinde de suporturi joase. Dacă nu sunt îndrumate spre suporturi potrivite, mlădiţele îşi vor irosi energiile
1 Idem, p. 186, 187. 2 Signs of the Times, 13 august 1896. 3 Mărturii, vol.2, p. 420. 4 Educaţia, p. 119.

24

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

fără nici un scop. Tot aşa este şi cu copiii. Activităţile lor trebuie [36] să fie îndrumate în direcţia corectă. Daţi-le mâinilor şi minţilor lor ceva de făcut, o lucrare care să-i dezvolte spre realizări fizice şi intelectuale.1 Copilul să înveţe de timpuriu să fie folositor. – Copilul trebuie să fie învăţat foarte de timpuriu să fie folositor. Îndată ce puterea fizică şi capacitatea de a raţiona sunt dezvoltate îndeajuns, el ar trebui să primească însărcinări în cămin. Să fie încurajat să încerce să-şi ajute tatăl şi mama, să renunţe la sine şi să exercite stăpânirea de sine, să pună fericirea şi bunăstarea altora mai presus de fericirea şi bunăstarea proprie, să folosească ocaziile de a-şi încuraja şi ajuta fraţii, surorile şi prietenii de joacă şi să manifeste bunătate faţă de cei în vârstă, cei bolnavi şi cei nenorociţi. Cu cât spiritul de slujire adevărată este dat pe faţă mai mult în cămin, cu atât se va dezvolta mai mult în viaţa copiilor. Ei vor învăţa să găsească plăcere în slujirea şi jertfirea pentru binele altora.2 Părinţi, ajutaţi-i pe copiii voştri să împlinească voia lui Dumnezeu, ca să fie credincioşi în îndeplinirea datoriilor care le aparţin cu adevărat ca membri ai familiei. Faptul acesta le va oferi experienţa cea mai valoroasă. Îi va învăţa că nu trebuie să-şi centreze gândurile asupra lor înşişi spre a-şi face propria plăcere sau spre a se amuza. Educaţi-i cu răbdare să-şi îndeplinească partea în cercul familiei.3 Modelaţi caracterul prin mici atenţii, des repetate. – Părinţi, pentru creşterea copiilor voştri, studiaţi învăţăturile pe care Dumnezeu le-a dat în natură! Dacă aţi vrea să cultivaţi o garoafă, un trandafir sau un crin, cum aţi proceda? Întrebaţi-l pe grădinar cum face el să crească aşa de frumos fiecare ramură şi fiecare frunză, ca să se dezvolte în simetrie şi frumuseţe. El vă va spune [37] că nu prin atingeri aspre sau prin eforturi violente, deoarece acestea ar frânge lăstarele delicate, ci prin mici atenţii, des repetate. El a umezit pământul şi a ferit planta în creştere de vânturile puternice şi de arşiţa soarelui, iar Dumnezeu a făcut-o să înflorească şi să crească în mare frumuseţe. În purtarea faţă de copii, urmaţi metoda grădinarului. Prin atingeri delicate, ajutându-i cu iubire, căutaţi să modelaţi caracterele lor după modelul caracterului lui Hristos.4 Acordaţi atenţie lucrurilor mici. – Ce mare greşeală se face în educaţia copiilor şi a tinerilor, când sunt favorizaţi, îngăduiţi şi răsfăţaţi! Ei
1 Signs of the Times, 13 august 1896. 2 Divina Vindecare, p. 401. 3 Review and Herald, 17 noiembrie 1896. 4 Hristos, Lumina lumii, p. 516.

METODELE

ŞI MANUALELE

25

ajung să fie egoişti, ineficienţi şi lipsiţi de energia necesară pentru lucrurile mărunte ale vieţii. Ei nu sunt pregătiţi pentru a dobândi tărie de caracter prin îndeplinirea datoriilor de fiecare zi, oricât de umile ar fi acestea. … Nimeni nu este calificat pentru o lucrare mare şi importantă dacă nu a fost credincios în împlinirea îndatoririlor mărunte. Caracterul se formează în mod treptat şi în acelaşi fel este pregătit şi sufletul pentru a depune eforturi şi energie în mod proporţional cu sarcina ce urmează să fie îndeplinită.1 Copiii talentaţi cer o grijă mai mare. – Trebuie să întipărim în mintea copiilor noştri gândul că nu sunt liberi să plece, să vină, să se îmbrace şi să se poarte cum le place… Dacă au calităţi atrăgătoare şi abilităţi naturale rare, în educaţia lor va fi necesară o grijă mai mare, ca nu cumva aceste înzestrări să se transforme într-un blestem şi să fie folosite în aşa fel, încât să-i descalifice pentru realităţile serioase ale vieţii şi, prin flatare, vanitate şi dragoste de paradă, să-i facă nepotriviţi pentru o viaţă mai bună.2 Abţineţi-vă de la atenţii sau flatări necuvenite. – Nu le acordaţi copiilor voştri prea multă atenţie. Învăţaţi-i să [38] se joace singuri. Nu-i expuneţi în faţa vizitatorilor ca pe nişte fenomene ale inteligenţei sau înţelepciunii, ci lăsaţi-i să rămână, pe cât posibil, la simplitatea copilăriei lor. Unul dintre motivele serioase pentru care mulţi copii sunt îndrăzneţi, obraznici şi impertinenţi este acela că li se acordă atenţie şi sunt lăudaţi prea mult, iar spusele lor inteligente şi isteţe sunt repetate în auzul lor. Străduiţi-vă să nu-i mustraţi pe nedrept, dar nici să nu-i copleşiţi cu laude şi flatări. Satana va semăna mult prea repede seminţele rele în inima lor tânără, iar voi nu trebuie să-l ajutaţi în lucrarea lui.3 Citiţi-le copiilor voştri. – Taţi şi mame, folosiţi-vă pe cât posibil de ajutorul studierii cărţilor şi publicaţiilor noastre. Luaţi-vă timp să le citiţi copiilor voştri… Formaţi un cerc de lectură al familiei, în cadrul căruia fiecare membru să lase la o parte treburile şi să se alăture celorlalţi, în studiu. Îndeosebi tinerii care s-au obişnuit să citească romane şi povestiri ieftine vor obţine beneficii din participarea la acest studiu familial, de seară.4 „Învăţaţi” nu „spuneţi” – Părinţilor le este încredinţată marea lucrare , . de educare a copiilor lor pentru viaţa veşnică viitoare. Mulţi taţi şi mame par să creadă că, dacă îi hrănesc şi îi îmbracă pe micuţii lor şi dacă îi educă
1 Mărturii, vol. 3, p. 46, 47. 2 Signs of the Times, 9 decembrie 1875. 3 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 138.

26

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

în conformitate cu standardul lumii, şi-au făcut datoria. Ei sunt ocupaţi mult prea mult de afaceri sau plăceri şi nu mai au timp să facă din educarea copiilor studiul vieţii lor. Ei nu caută să-i educe pentru a-şi folosi talentele spre cinstea Mântuitorului lor. Solomon nu a spus: „Spune-i copilului calea pe care trebuie să meargă şi, când va îmbătrâni, nu se va îndepărta de la ea”, ci: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”.1 [39] Educaţia pentru deprinderea stăpânirii de sine. – Nici o lucrare întreprinsă vreodată de către om nu presupune mai multă grijă şi dibăcie ca instruirea şi educarea corespunzătoare a tinerilor şi a copiilor. În primii ani ai vieţii, suntem înconjuraţi de influenţele cele mai puternice… Fiinţa umană are trei componente, iar instruirea pe care Solomon o cere imperios cuprinde dezvoltarea corespunzătoare a puterilor fizice, intelectuale şi morale. Pentru a duce la îndeplinire cu succes această lucrare, părinţii şi profesorii trebuie să înţeleagă ei înşişi „calea pe care trebuie să o urmeze copilul”. Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoaştere dobândită din cărţi sau învăţarea din şcoală. Aceasta înseamnă a ne deprinde să exercităm cumpătarea, bunătatea frăţească şi evlavia, să ne îndeplinim datoria faţă de noi înşine, faţă de semenii noştri şi faţă de Dumnezeu. Educarea copiilor trebuie să fie călăuzită de un principiu diferit de cel care stă la baza învăţării animalelor necuvântătoare. Animalul nu are altceva de învăţat decât să se supună stăpânului său, însă copilul trebuie învăţat cum să se stăpânească pe el însuşi. Voinţa trebuie învăţată să asculte ce dictează raţiunea şi conştiinţa. Un copil poate fi disciplinat astfel încât să nu aibă o voinţă proprie, asemenea unui animal, individualitatea lui pierzându-se în cea a învăţătorului său. O astfel de învăţare este neînţeleaptă, iar efectele sunt dezastruoase. Copiii educaţi astfel vor avea deficienţe în privinţa luării deciziilor şi puterea de a fi hotărâţi. Ei nu sunt învăţaţi să acţioneze din principiu; puterile raţiunii nu sunt întărite prin exerciţiu. Pe cât este cu putinţă, fiecare copil trebuie educat astfel încât să cultive încrederea în sine, să poată fi independent. Prin punerea la lucru a diferitelor sale capacităţi, el va învăţa unde este mai puternic şi unde este deficitar. Un educator înţelept va acorda atenţie specială dezvoltării trăsăturilor mai slabe, astfel încât copilul să-şi poată forma un caracter echilibrat, armonios.2
1 Review and Herald, 24 iunie 1890. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 57.

CAPITOLUL 5

BIBLIA CA MANUAL

Primul manual al copilului. – Biblia trebuie să fie primul manual al copilului. Din această carte, părinţii trebuie să-i ofere copilului o învăţătură înţeleaptă. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie regulă de viaţă. Din el, copiii să înveţe că Dumnezeu este Tatăl lor, iar din frumoasele lui lecţii, să dobândească o cunoaştere a caracterului Său. Prin fixarea principiilor acestui Cuvânt, copiii vor învăţa să judece şi să aleagă ce este drept.1 O carte a făgăduinţelor, binecuvântărilor şi mustrărilor. – Mama trebuie să-şi păstreze mintea limpede şi plină de făgăduinţele şi binecuvântările aflate în Cuvântul lui Dumnezeu şi, de asemenea, să cunoască interdicţiile din acest Cuvânt, pentru ca, atunci când copiii ei greşesc, să le poată prezenta cuvintele lui Dumnezeu ca mustrare şi să le arate cum întristează ei pe Duhul lui Dumnezeu. Învăţaţi-i că aprobarea şi zâmbetul lui Isus sunt de o valoare mai mare decât laudele, flatările sau aprobările celor mai bogaţi, mai înalţi şi mai învăţaţi oameni din lume. Conduceţi-i la Isus Hristos zi de zi, cu iubire, duioşie şi stăruinţă. Să nu îngăduiţi nici unui lucru să se interpună între voi şi această mare lucrare.2 Studiul Bibliei zideşte caracterul. – Când sunt aplicate în viaţa practică, învăţăturile Bibliei au o influenţă morală şi religioasă asupra caracterului. Timotei a învăţat şi a practicat aceste învăţături. Marele apostol a vorbit cu el adesea şi i-a pus întrebări cu privire la istoria Scripturii. El i-a arătat necesitatea de a evita căile rele şi i-a spus că binecuvântarea îi va însoţi cu siguranţă pe cei care sunt credincioşi, făcându-i să fie nişte bărbaţi credincioşi şi nobili. [42] Un bărbat matur, nobil şi echilibrat nu ajunge astfel printr-o întâmplare. Acest fapt este rezultatul procesului modelator al zidirii caracterului în primii ani ai tinereţii şi al aplicării Legii
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 108, 109. 2 Review and Herald, 14 aprilie 1885.

28

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

lui Dumnezeu în cămin. Dumnezeu va binecuvânta eforturile credincioase ale tuturor celor care îi învaţă pe copiii lor, după cum le-a poruncit El.1 Biblia prezintă iubirea lui Dumnezeu ca pe un subiect atrăgător. – În fiecare familie, copiii trebuie să fie crescuţi în mustrarea şi învăţătura Domnului. Însuşirile şi predispoziţiile rele să fie stăpânite, iar copiii să fie învăţaţi că sunt proprietatea Domnului, cumpăraţi cu sângele Său, şi că nu pot să trăiască o viaţă de plăceri şi vanitate, nu pot să-şi împlinească voinţa şi ideile proprii şi, în acelaşi timp, să fie în rândul copiilor lui Dumnezeu. Copiii să fie învăţaţi cu bunătate şi răbdare… Părinţii să-i înveţe despre dragostea lui Dumnezeu într-o modalitate în care să fie un subiect plăcut în cercul familiei, iar biserica să-şi asume responsabilitatea de a-i hrăni pe mieluşei, ca pe oile turmei.2 Povestirile Bibliei îi inspiră siguranţă copilului timid. – Numai simţământul prezenţei lui Dumnezeu poate alunga teama care ar face viaţa copilului timid să fie o povară. El trebuie să-şi fixeze în memorie făgăduinţa: „Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie” (Psalmi 34,7). Să citească acea povestire minunată despre Elisei, în care se relatează cum, atunci când s-a aflat în cetatea de pe munte, a fost apărat de oştirile vrăjmaşilor de un cordon puternic de îngeri cereşti. Să-i citească despre felul în care i s-a arătat îngerul lui Petru, când era întemniţat şi condamnat la moarte, şi cum l-a condus în siguranţă pe slujitorul lui Dumnezeu, [43] trecând de gărzile înarmate, de uşile masive şi de marea poartă de fier, cu toţi drugii şi zăvoarele lor. Să citească despre acea scenă de pe mare, când Pavel, obosit de muncă, veghere şi post îndelungat, a rostit aceste cuvinte măreţe de încurajare şi nădejde pentru soldaţii şi marinarii aruncaţi încoace şi încolo de furtună: „Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că nici unul din voi nu va pieri... Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’”. În credinţa făgăduinţei sale, Pavel şi-a asigurat tovarăşii de drum: „Nu vi se va pierde nici un păr din cap”. Aşa s-a şi întâmplat. Pentru că în corabia aceea exista un om prin care Dumnezeu putea să lucreze, toţi cei de la bord, soldaţi păgâni şi marinari, au fost cruţaţi. „Au ajuns toţi teferi la uscat” (Fapte 27,22-24.34.44).
1 Scrisoarea 33, 1897. 2 Review and Herald, 25 octombrie 1892.

METODELE

ŞI MANUALELE

29

Aceste lucruri nu au fost scrise doar ca să le citim şi să ne minunăm, ci pentru ca aceeaşi credinţă care a lucrat în slujitorii din vechime ai lui Dumnezeu să poată lucra şi în noi. El va lucra şi astăzi, ca şi atunci, oriunde se vor afla inimi ale credinţei, care să fie nişte mijloace de manifestare a puterii Sale.1 Fiţi puternici în credinţă şi învăţaţi-i pe copiii voştri că toţi suntem dependenţi de Dumnezeu. Citiţi-le povestirea despre cei patru tineri evrei şi întipăriţi în mintea lor gândurile cu privire la influenţa spre bine, care a fost exercitată în timpul lui Daniel prin rămânerea strictă la principii.2 Prezentaţi învăţăturile biblice cu simplitate. – Părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor lecţiile aflate în Biblie, prezentându-le aşa de simplu, încât să poată fi înţelese cu uşurinţă.3 Învăţaţi-i pe copiii voştri că poruncile lui Dumnezeu trebuie să ajungă regula vieţii lor. Pot să apară situaţii [44] care să-i despartă de părinţi şi de căminele lor, dar învăţăturile primite în copilărie şi tinereţe vor fi o binecuvântare pentru ei pe tot parcursul vieţii.4

1 Educaţia, p. 255, 256. 2 Manuscris 33, 1909. 3 Scrisoarea 189, 1909. 4 Manuscris 57, 1897.

CAPITOLUL 6

CARTEA NATURII
Un izvor sigur de învăţătură. – Alături de Biblie, natura trebuie să fie marele nostru manual.1 Pentru copilul mic, incapabil încă să înveţe din paginile tipărite sau să fie dus la şcoala obişnuită, natura prezintă o sursă inepuizabilă de instruire şi încântare. Inima care nu s-a împietrit încă prin contactul cu răul poate recunoaşte rapid Prezenţa care domneşte asupra tuturor lucrurilor create. Urechea care nu a surzit încă din pricina zgomotului lumii este atentă la Vocea care Se exprimă prin şoaptele naturii. Nici pentru cei care sunt mai mari, care au o nevoie continuă de semnele ei tăcute de aducere aminte cu privire la cele spirituale şi veşnice, învăţătura primită din natură nu va fi o sursă mai puţin importantă, de plăcere şi de educaţie.2 Natura folosită ca manual în Eden. – Întreaga natură este destinată să fie un interpret al lucrurilor lui Dumnezeu. Pentru Adam şi Eva, în căminul lor din Eden, natura era plină de cunoaşterea lui Dumnezeu şi de învăţăminte divine. Urechile lor atente erau familiarizate cu glasul înţelepciunii. Înţelepciunea vorbea ochiului şi era primită în inimă, pentru că ei comunicau cu Dumnezeu în mijlocul creaţiunii Lui.3 Cartea naturii, care îşi desfăşura lecţiile vii înaintea lor, oferea o sursă de instruire şi desfătare inepuizabilă. Pe fiecare frunză din pădure şi pe orice piatră din munţi, pe fiecare astru strălucitor, pe pământ, pe mare şi pe cer, era scris Numele lui Dumnezeu. Locuitorii din Eden [46] se întreţineau atât cu creaţia vie, cât şi cu cea lipsită de viaţă – cu frunza, cu floarea şi copacul şi cu orice făptură vie, de la leviatanul din ape până la particula minusculă din raza de soare – adunând secretele vieţii fiecăruia. Slava lui Dumnezeu din ceruri, lumile fără număr în rotirea lor ordonată, „plutirea norilor” (Iov
1 Mărturii, vol. 6, p. 185. 2 Educaţia, p. 100. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 186.

METODELE

ŞI MANUALELE

31

37,16), tainele luminii şi ale sunetului, ale zilei şi ale nopţii – toate erau subiecte de studiu ale elevilor primei şcoli a pământului.1 Noi învăţături după cădere. – Cu toate că pământul era lovit de blestem, natura rămânea manualul pentru învăţătura omului. Acum nu mai putea să reprezinte doar bunătatea, căci răul era prezent pretutindeni, întinând pământul, aerul şi marea cu atingerea sa murdară. Acolo unde cândva era înscris doar caracterul lui Dumnezeu, acum era gravat şi caracterul lui Satana – cunoaşterea răului. Din natură, care descoperea acum cunoştinţa binelui şi a răului, omul urma să primească neîncetat avertizarea legată de rezultatele păcatului.2 Natura ilustrează învăţăturile Bibliei. – Scriitorii Bibliei folosesc multe ilustraţii din natură şi, dacă observăm lucrurile din lumea naturală sub îndrumarea Duhului Sfânt, vom fi aduşi în situaţia de a înţelege mai bine lecţiile Cuvântului lui Dumnezeu. În felul acesta, natura devine o cheie pentru vistieria Cuvântului.3 În lumea naturii, Dumnezeu a pus în mâinile copiilor cheia vistieriei Cuvântului Său. Cele nevăzute sunt ilustrate prin cele văzute. Înţelepciunea divină, adevărul veşnic, harul infinit, sunt înţelese prin lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu.4 Copiii ar trebui să fie încurajaţi să caute în natură obiectele care ilustrează învăţăturile Bibliei şi să descopere în Biblie asemănările cu lucrurile din natură. Ei ar trebui să caute, atât în natură, cât şi în Sfintele Scripturi, fiecare obiect care-L reprezintă pe Hristos şi, de asemenea, pe acelea pe care El le-a folosit pentru ilustrarea adevărului. Astfel, ei pot învăţa să-L vadă în copac [47] şi în viţa-de-vie, în crin şi în trandafir, în soare şi în stea. Ei pot învăţa să-I audă glasul în cântecul păsărilor, în foşnetul copacilor, în tunet şi în muzica mării. Fiecare obiect din natură va repeta pentru ei lecţiile Sale preţioase. Pentru cei care fac în acest fel cunoştinţă cu Hristos, pământul nu va mai fi niciodată un loc singuratic şi pustiu. Va fi casa Tatălui lor, plină de prezenţa Aceluia care a trăit odată printre oameni.5 Biblia interpretează tainele naturii. – Când intră în contact cu natura, copilul va găsi motive pentru a fi nedumerit. Nu va putea să nu descopere lucrarea unor forţe antagoniste. În acest punct, natura are nevoie de un
1 Educaţia, p. 21. 2 Idem, p. 26. 3 Idem, p. 120. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 187. 5 Educaţia, p. 120.

32

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

interpret. Privind asupra răului manifestat până şi în lumea naturală, toţi au de învăţat aceeaşi lecţie tristă – „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta” (Matei 13,28). Învăţătura naturii nu poate fi citită corect decât în lumina care străluceşte de la Calvar. Prin povestirea Betleemului şi a crucii, să se arate cum binele urmează să biruiască răul şi cum fiecare binecuvântare pe care o primim este un dar al răscumpărării. În tufele de mărăcini şi spini, în scaieţi şi neghină este reprezentat răul care întinează şi murdăreşte. În cântecul păsării şi în bobocul care se desface, în ploaie şi în razele de soare, în adierea de vară şi în roua cea delicată, în zeci de mii de lucruri din natură, de la stejarul din pădure până la violeta care înfloreşte la rădăcina lui, se vede dragostea care reface. Natura încă ne vorbeşte despre bunătatea lui Dumnezeu.1 Lecţiile primite în sala de clasă ideală. – Aşa cum cei care locuiau în Eden învăţau de pe paginile naturii, aşa cum Moise descoperea scrisul de mână al lui Dumnezeu în câmpiile şi munţii Arabiei, iar copilul Isus a învăţat pe coastele dealurilor Nazaretului, [48] tot aşa pot învăţa despre El şi copiii de astăzi. Cele nevăzute sunt ilustrate prin cele văzute.2 Cultivaţi dragostea de natură. – Mama… să-şi găsească timp să cultive în inima ei şi a copiilor ei dragostea faţă de lucrurile frumoase din natură. Să îndrepte atenţia copiilor spre slava cerurilor, spre miile de forme ale frumuseţii, care împodobesc pământul, şi să le vorbească despre Acela care le-a creat. În felul acesta, ea poate să îndrume mintea lor tânără spre Creator şi să inspire în inima lor respectul şi dragostea faţă de Acela care oferă toate binecuvântările. Câmpiile şi dealurile – camera de audienţă a naturii – trebuie să fie sala de clasă pentru copiii mici. Comorile naturii să fie manualul lor. Lecţiile întipărite în felul acesta în mintea lor nu vor fi uitate curând. … Părinţii pot să facă mult pentru a-i pune pe copiii lor în legătură cu Dumnezeu, încurajându-i să iubească lucrurile din natură, pe care li le-a dăruit El, şi să recunoască mâna Dăruitorului în tot ce primesc. În felul acesta, solul inimii poate să fie pregătit din timp pentru semănarea seminţelor preţioase ale adevărului, care, la timpul potrivit, vor răsări şi vor aduce un seceriş bogat.3 Alăturaţi-vă păsărilor în cântecul de laudă. – Îndeosebi copiii mici trebuie să se apropie de natură. În loc să-i încătuşăm în corsetele modei,
1 Idem, p. 101. 2 Idem, p. 100. 3 Signs of the Times, 6 decembrie 1877.

METODELE

ŞI MANUALELE

33

mai bine să-i lăsăm liberi ca mieii, să se joace sub dulcea şi înviorătoarea mângâiere a soarelui. Arătaţi-le pomii şi florile, umila iarbă şi arborii falnici, aşa încât să se familiarizeze cu frumuseţea, delicateţea şi varietate de forme ale naturii. Învăţaţi-i să vadă înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu în lucrurile create de El şi, când inima lor tresaltă de bucurie şi dragoste plină de recunoştinţă, să se alăture păsărilor cerului în cântări de mulţumire. Învăţaţi-i pe copii şi pe tineri să se gândească la realizările [49] Marelui Artist şi să imite graţia naturii în formarea caracterului lor. Pe măsură ce dragostea lui Dumnezeu le câştigă inima, viaţa lor va primi frumuseţea sfinţeniei. Astfel, ei îşi vor folosi capacităţile spre binecuvântarea altora şi spre slava lui Dumnezeu.1 Caracterul lui Dumnezeu în natură. – Copiilor trebuie să li se dea învăţături care vor dezvolta în ei curajul de a se împotrivi răului. Arătaţi-le în natură caracterul lui Dumnezeu şi, în felul acesta, se vor familiariza cu Creatorul. Întrebarea care ar trebui să preocupe mintea părinţilor este: Cum aş putea să-i învăţ cel mai bine pe copiii mei să-I slujească şi să-L slăvească pe Dumnezeu? Dacă tot cerul este interesat de binele neamului omenesc, oare nu ar trebui noi să fim sârguincioşi în a face tot ce ne stă în putere pentru binele copiilor noştri?2 Studiul naturii dezvoltă mintea. – Slava lui Dumnezeu este arătată în lucrarea mâinilor Sale. Aici sunt taine care, dacă sunt cercetate, vor dezvolta mintea. Minţile care au fost amăgite şi deformate prin lectura ficţiunilor pot găsi în natură o carte deschisă, în care să citească adevărul în lucrările lui Dumnezeu din jurul lor. Toţi pot găsi subiecte de studiu în frunza cea simplă a copacilor pădurii, în plante şi flori, în maiestuoşii copaci ai pădurii, în munţii cei înalţi, în stâncile de granit sau în oceanul agitat. Preţioasele perle de lumină care împodobesc cerurile spre a face ca noaptea să fie frumoasă, nesecatele bogăţii ale luminii solare, solemnele splendori ale lunii, frigul iernii, căldura verii, schimbările periodice ale anotimpurilor, în ordine şi în armonie desăvârşită, stăpânite de puterea nemărginită, sunt subiecte care solicită o cugetare adâncă şi dezvoltarea imaginaţiei. [50] Dacă cei uşuratici şi căutători de plăceri vor îngădui ca mintea lor să stăruie asupra a ceea ce este real şi adevărat, inima nu poate fi decât plină de respect şi Îl vor adora pe Dumnezeul naturii. Contemplarea şi studierea caracterului lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în lucrările create de El, vor deschide un domeniu de cugetare care va îndepărta mintea de la
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 188. 2 Manuscris 29, 1886.

34

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

distracţiile josnice, înjositoare şi incitante. Cunoaşterea lucrărilor şi a căilor lui Dumnezeu doar începe în această lume. Studiul va fi continuat însă pe parcursul veşniciei. Dumnezeu a pus la dispoziţia omului subiecte de cugetare care vor pune în acţiune fiecare capacitate a minţii. Noi putem descifra caracterul Creatorului în cerurile de sus şi în pământul de jos, umplând inima cu recunoştinţă şi mulţumire. Fiecare nerv şi simţ vor răspunde expresiilor iubirii lui Dumnezeu în lucrările Sale minunate.1 Natura şi Biblia au fost manualul lui Isus. – Educaţia Sa era câştigată din sursele indicate de cer, din munca folositoare, din studiul Scripturilor, din natură şi din experienţele vieţii – manualele lui Dumnezeu, pline de învăţături pentru toţi cei care le deschid cu o mână binevoitoare, cu un ochi atent şi cu o inimă înţelegătoare.2 Cunoaşterea profundă a Sfintelor Scripturi arată câtă stăruinţă a depus El în anii tinereţii pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu. În faţa Lui se desfăşura marea bibliotecă a lucrurilor create de Dumnezeu. Acela care făcuse toate lucrurile studia acum învăţăturile pe care mâna Sa le scrisese pe pământ, pe apă şi pe bolta cerului. Departe de căile nesfinte ale lumii, El a adunat comori de ştiinţă din natură. El a studiat viaţa plantelor, viaţa animalelor şi viaţa omului. Chiar din anii tinereţii Sale, a fost stăpânit de o singură ţintă: să trăiască pentru a-i face fericiţi pe alţii. Pentru lucrul acesta, El [51] a găsit resurse în natură, în timp ce studia viaţa plantelor şi a animalelor noi idei de căi şi mijloace Îi veneau în minte. … În felul acesta, lui Isus I s-a dezvăluit importanţa Cuvântului şi a lucrărilor lui Dumnezeu, în timp ce Se străduia să înţeleagă cauza lucrurilor. El era ajutat de fiinţe cereşti şi cultiva cugete şi legături sfinte. De la prima scânteiere de inteligenţă, El creştea necontenit în har spiritual şi în cunoaşterea adevărului. Fiecare copil poate dobândi cunoştinţe, aşa cum a dobândit Isus. Atunci când căutăm să-L cunoaştem pe Tatăl ceresc din Cuvântul Său, îngerii se vor apropia de noi, mintea ne va fi întărită, iar caracterul nostru va fi înălţat şi înnobilat.3 Natura folosită de Isus în învăţătura Sa. – Marele Învăţător i-a adus pe ascultătorii Săi în contact cu natura, pentru ca aceştia să poată asculta glasul care se face auzit în toate lucrurile create, iar după ce inimile lor s-au sensibilizat şi mintea lor a devenit receptivă, El i-a ajutat să interpreteze
1 Mărturii, vol. 4, p. 581. 2 Divina Vindecare, p. 400. 3 Hristos, Lumina lumii, p. 70.

METODELE

ŞI MANUALELE

35

învăţătura spirituală din scenele pe care le vedeau. Pildele, prin care Îi plăcea atât de mult să-i înveţe lecţiile adevărului, arătau cât de deschis era spiritul Său la influenţele naturii şi cât de încântat era să adune învăţătura spirituală din circumstanţele vieţii de zi cu zi. Păsările cerului, crinii de pe câmp, semănătorul şi sămânţa, păstorul şi oaia – prin aceste lucruri, Hristos ilustra adevărul nemuritor. De asemenea, El prezenta ilustraţii din evenimentele vieţii, fapte desprinse din experienţa familiară ascultătorilor – aluatul, comoara ascunsă, mărgăritarul de mare preţ, năvodul, banul pierdut, fiul risipitor, casele de pe nisip şi de pe stâncă. În lecţiile Sale exista [52] ceva care stârnea interesul fiecărei minţi, care făcea apel la fiecare inimă. Astfel, activitatea zilnică, în loc să fie doar o corvoadă incapabilă de a fi subiectul unor meditaţii superioare, a fost iluminată şi înălţată prin elemente care să aducă neîncetat aminte de cele spirituale şi nevăzute. Aşa ar trebui să prezentăm şi noi învăţătura. Copiii să înveţe să vadă în natură o expresie a iubirii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, gândul despre El să fie adus de legătura cu păsările, florile şi copacii, toate lucrurile văzute să devină pentru ei călăuze către cele nevăzute şi toate evenimentele din viaţă să fie un mijloc de învăţătură divină. Astfel, pe măsură ce învaţă să studieze lecţiile din toate lucrurile create şi din toate experienţele vieţii, arătaţi-le că aceleaşi legi care guvernează lucrurile din natură şi evenimentele vieţii trebuie să aibă stăpânire asupra noastră, că sunt date pentru binele nostru şi că numai în ascultare de ele putem găsi adevăratul succes şi fericirea.1

1 Educaţia, p. 102, 103.

CAPITOLUL 7

ÎNVĂŢĂTURILE PRACTICE DIN CARTEA NATURII
Vocea lui Dumnezeu în lucrarea mâinilor Sale. – Oriunde ne-am întoarce, auzim glasul lui Dumnezeu şi admirăm lucrarea mâinilor Sale. De la solemna rostogolire a glasului puternic al tunetului şi de la vuietul necontenit al bătrânului ocean până la trilurile vesele care umplu pădurile de muzică, zecile de mii de voci ale naturii Îi aduc slavă lui Dumnezeu. Pământul, marea şi cerul, cu minunatele lor culori şi nuanţe, variind în contraste uimitoare sau armonizându-se perfect, ne arată slava Lui. Munţii cei neclintiţi ne spun despre puterea Sa. Copacii, unduindu-şi coroanele verzi în lumina soarelui, şi florile, în frumuseţea lor delicată, arată spre Creator. Verdele viu, care acoperă ca un covor cenuşiul pământului, spune despre grija lui Dumnezeu faţă de cele mai neînsemnate dintre creaturile Sale. Adâncimile mării şi ale pământului descoperă bogăţiile Lui. Cel care a pus perle în ocean şi ametist, sau criolit, printre roci este un iubitor al frumosului. Soarele care răsare pe cer este o reprezentare a Celui care este viaţa şi lumina a tot ce a creat El. Toată strălucirea şi frumuseţea care împodobesc pământul şi luminează cerurile vorbesc despre Dumnezeu. Să-L uităm atunci pe Dătător, bucurându-ne în schimb de darurile Sale? Să ne îndreptăm mai bine spre contemplarea bunătăţii şi a iubirii Sale. Fie ca tot ce este frumos aici, în casa noastră de pe pământ, să ne amintească de râul de cristal, de câmpiile verzi, de pomii unduitori şi de fântânile vii, de oraşul strălucitor şi de cântăreţii îmbrăcaţi în alb din căminul ceresc – acea lume a frumuseţii pe care nici un pictor nu o poate picta, nici o [54] limbă muritoare nu o poate descrie. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2,9).1 Despre iubirea şi caracterul lui Dumnezeu. – Mamele… să nu fie aşa de ocupate cu lucruri neimportante şi aşa de împovărate de griji, încât
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 54, 55.

METODELE

ŞI MANUALELE

37

să nu aibă timp să-i înveţe pe copii din marea carte a naturii lui Dumnezeu, impresionând mintea lor fragedă cu frumuseţea bobocilor care se deschid şi a florilor. Pomii înalţi, păsările frumoase, care intonează triluri fericite pentru Creatorul lor, le vorbesc copiilor despre bunătatea, mila şi bunăvoinţa lui Dumnezeu. Fiecare frunză şi fiecare floare cu diferite culori parfumează aerul, învăţându-i că Dumnezeu este iubire. Tot ce este bun, tot ce este frumos şi vrednic de iubit în lumea noastră vorbeşte despre dragostea Tatălui nostru ceresc. Ei pot să discearnă caracterul lui Dumnezeu în lucrurile create de El.1 Despre desăvârşirea lui Dumnezeu. – După cum lucrurile din natură îşi arată preţuirea faţă de Marele Creator, făcând tot ce pot mai bine pentru a înfrumuseţa pământul şi a reprezenta desăvârşirea lui Dumnezeu, tot aşa făpturile omeneşti trebuie să se străduiască să reprezinte desăvârşirea lui Dumnezeu în sfera lor, îngăduindu-I să aducă la îndeplinire scopurile Sale cu privire la dreptate, milă şi bunătate.2 Despre Creator şi Sabat. – De la cine primim lumina soarelui, care face pământul să aducă roade? De la cine primim ploile roditoare? Cine ne-a dat cerurile şi soarele, şi stelele? Cine ne-a dat raţiunea şi ne păzeşte zi de zi?... De fiecare dată când privim pământul, ni se aduce aminte de braţul puternic al lui Dumnezeu, [55] care le-a adus la existenţă. Bolta cerească de deasupra capului şi pământul acoperit de covorul verde de sub picioare, ne aduc aminte de puterea şi de bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu. El ar fi putut să facă iarba maro sau neagră, dar Dumnezeu este un iubitor al frumosului, prin urmare, ne-a dat lucruri frumoase, pe care să le privim. Cine ar fi putut să picteze florile în culorile delicate cu care le-a înveşmântat Dumnezeu? ... Nu putem să avem nici un manual mai bun ca natura. „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes, totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. Îndreptaţi spre Dumnezeu gândurile copiilor voştri. Acesta este motivul pentru care El ne-a dat ziua a şaptea şi a lăsat-o ca un memorial al lucrurilor create.3 Respectarea Legii. – Aceeaşi putere care susţine natura lucrează, de asemenea, în om. Aceleaşi legi măreţe, care călăuzesc deopotrivă astrul şi atomul, controlează şi viaţa omului. Legile care guvernează acţiunea ini1 Signs of the Times, 5 august 1875. 2 Scrisoarea 47, 1903. 3 Manuscris 16, 1895.

38

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

mii, care reglează fluxul curentului vieţii în corp sunt legile Inteligenţei supreme, care are autoritatea de a dispune de sufletul omului. De la El provine viaţa a tot ce există. Adevărata ei sferă de acţiune poate fi descoperită doar în armonie cu El. Pentru tot ce a fost creat, condiţia este aceeaşi – o viaţă susţinută prin primirea vieţii lui Dumnezeu, o viaţă dusă în armonie cu voinţa Creatorului. Călcarea Legii Sale în domeniul fizic, mintal sau moral, presupune plasarea acelei persoane în afara armoniei cu Universul, introducerea disonanţei, a anarhiei şi a ruinei. Pentru cel care învaţă să-i interpreteze în acest fel învăţăturile, natura se luminează, lumea este un manual, viaţa este o şcoală. Comuniunea omului cu natura şi cu Dumnezeu, domnia universală a Legii, rezultatele călcării [56] acesteia nu pot să nu impresioneze mintea şi să nu modeleze caracterul. Acestea sunt lecţiile pe care trebuie să le înveţe copiii noştri.1 Alte învăţături din legile naturii. – În cultivarea pământului, lucrătorul grijuliu va descoperi că înaintea lui se deschid comori la care abia dacă visase. Nimeni nu poate reuşi în agricultură sau grădinărit, fără să acorde atenţie legilor implicate acolo. Trebuie să fie studiate nevoile specifice fiecărei varietăţi de plantă. Soiurile diferite cer soluri şi moduri de cultivare diferite, iar condiţia succesului este respectarea legilor care le guvernează pe fiecare în parte. Atenţia cerută de mutarea plantelor, pentru ca nici măcar un firişor al rădăcinii să nu fie înghesuit sau pus greşit, grija pentru plantele tinere, curăţarea şi udarea, ferirea lor de ger în timpul nopţii şi de soare în timpul zilei, de buruieni şi de atacuri ale unor insecte, pregătirea şi aranjamentul nu numai că ne învaţă lecţii importante privind dezvoltarea caracterului, ci şi munca în sine este un mijloc de dezvoltare. Cultivarea grijii, a răbdării, a atenţiei la detalii şi a ascultării faţă de Lege oferă o educaţie de prim rang. Contactul constant cu taina vieţii şi splendoarea naturii şi, de asemenea, gingăşia arătată în slujirea acestor minunate obiecte ale creaţiei lui Dumnezeu tind să învioreze mintea, să rafineze şi să înalţe caracterul, iar lecţiile învăţate îl pregătesc pe lucrător să se ocupe cu mai mult succes de alte minţi.2 Învăţături din semănarea seminţei. – Parabola semănătorului şi a seminţei conţine o adâncă lecţie spirituală. Sămânţa reprezintă principiile semănate în inimă, iar creşterea ei, dezvoltarea caracterului. Predaţi această învăţătură practic. Copiii pot pregăti pământul [57] şi pot semăna
1 Educaţia, p. 99, 100. 2 Idem, p. 111, 112.

METODELE

ŞI MANUALELE

39

sămânţa. Pe timpul lucrului, părintele sau educatorul le poate explica analogia cu grădina inimii, cu seminţele bune sau rele care vor fi semănate în ea. Aşa cum grădina trebuie pregătită pentru semănat, tot aşa şi inima trebuie pregătită pentru semănarea seminţei adevărului. Pe măsură ce planta creşte, analogia între semănatul în grădină şi semănatul spiritual poate fi continuată.1 Când sămânţa este pusă în pământ, ei pot să înveţe lecţia morţii lui Hristos, iar când se iveşte firul de iarbă, adevărul învierii.2 Grădina inimii trebuie să fie cultivată. – Din cultivarea pământului se poate învăţa fără încetare. Nimeni nu se îndreaptă către o bucată de pământ necultivat, aşteptându-se să dea dintr-o dată recoltă. Trebuie să fie depusă o muncă stăruitoare şi perseverentă în pregătirea solului, în semănat şi cultivarea recoltei. Tot aşa trebuie să fie şi în semănatul spiritual. Grădina inimii trebuie să fie cultivată. Solul trebuie să fie zdrobit prin pocăinţă. Plantele rele care sufocă grânele cele bune trebuie să fie smulse din rădăcină. Aşa cum terenul năpădit o dată de mărăcini poate fi recăpătat numai prin muncă stăruitoare, în acelaşi fel tendinţele rele ale inimii pot fi biruite numai printr-un efort serios în Numele şi în tăria lui Hristos.3 Creşterea în har. – Spuneţi-le copiilor voştri despre puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. Studiind marele manual al naturii, Dumnezeu va impresiona mintea lor. Agricultorul îşi ară ogorul şi seamănă sămânţa, dar el nu o poate face să crească. El trebuie să depindă de Dumnezeu, care va face lucrarea pe care nici un om nu o poate face. Domnul pune puterea Sa de viaţă în sămânţă, făcând-o să încolţească. Sub grija Sa, germenul vieţii străpunge scoarţa care-l ţine închis şi răzbate afară pentru a purta rod. Mai întâi [58] un fir, apoi spicul, şi după aceea bobul plin, în spic. Aflând despre lucrarea pe care Dumnezeu o face cu sămânţa, copiii învaţă şi secretul creşterii în har.4 A ne ridica deasupra împrejurărilor. – În America avem nuferi frumoşi. Aceşti nuferi răsar curaţi, desăvârşiţi, fără nici o pată. Ei cresc în mlaştină. I-am spus fiului meu: „Vreau să faci un efort să-mi aduci tulpina acelui nufăr şi să o rupi cât mai aproape de rădăcină. Vreau să înveţi ceva cu privire la lucrul acesta”. El a adus mai mulţi nuferi şi ne-am uitat la ei. Erau plini de vase deschise, iar tulpinile adunau elementele hrănitoare din nisipul curat aflat
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 142. 2 Educaţia, p. 111. 3 Ibid. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 124, 125.

40

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

dedesubt, iar acestea duceau la dezvoltarea nuferilor curaţi şi fără pată. Nufărul refuza orice reziduuri. El refuza orice lucru dezgustător şi în acele condiţii ajungea să fie curat. Aceasta este modalitatea prin care trebuie să-i educăm pe tinerii noştri în lume. Mintea şi inima lor trebuie să înveţe cine este Dumnezeu, cine este Isus Hristos şi care a fost sacrificiul pe care l-a făcut El pentru noi. Curăţia, virtutea, harul, amabilitatea, iubirea şi răbdarea trebuie să le obţină de la Izvorul puterii.1 Lecţiile încrederii şi ale perseverenţei. – „Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune... şi peştii mării îţi vor povesti”. „Du-te la furnică, ...uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!” „Uitaţi-vă la păsările cerului”. „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi” (Iov 12,7.8; Proverbele 6,6; Matei 6,26; Luca 12,24). Nu trebuie doar să-i spunem copilului despre aceste creaturi ale lui Dumnezeu. Animalele însele ar trebui să fie [59] învăţătorii lui. Furnicile îl învaţă lecţia muncii răbdătoare, a perseverenţei în depăşirea obstacolelor şi a prevederii pentru viitor. Şi păsările sunt învăţători ai plăcutei lecţii legate de încredere. Tatăl nostru ceresc are grijă de ele, dar şi ele trebuie să adune hrana, să-şi construiască singure cuiburile şi să-şi crească puii. În fiecare clipă, sunt expuse unor vrăjmaşi care încearcă să le nimicească. Cu toate acestea, cu câtă voioşie se duc la lucrul lor! Câtă bucurie răzbate din cântecele lor! Cât de frumoasă este descrierea psalmistului cu privire la grija lui Dumnezeu faţă de creaturile pădurii: „Munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri” (Psalmi 104,18). El trimite râurile să curgă printre dealuri, unde îşi au păsările cuibul şi „fac să le răsune glasul printre ramuri” (Psalmi 104,12). Toate creaturile pădurilor şi dealurilor sunt o parte a uriaşei Sale familii. El Îşi deschide mâna şi satură „după dorinţă tot ce are viaţă” (Psalmi145,16).2 Insectele ne învaţă despre hărnicie. – Albina cea harnică le dă oamenilor, cu inteligenţă, un exemplu pe care ar fi bine ca ei să-l imite. Insectele acestea păstrează o ordine perfectă şi nici un leneş nu este îngăduit în stup. Ele îşi fac treaba cu o înţelepciune şi o activitate care întrec priceperea noastră… Înţeleptul ne atrage atenţia la lucrurile cele mici ale pământului: „Du-te la furnică, leneşule, uită-te cu băgare de seamă
1 Manuscris 43 a, 1894. 2 Educaţia, p. 117, 118.

METODELE

ŞI MANUALELE

41

la căile ei şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân, totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de-ale mâncării în timpul secerişului”. „Furnicile, care nu sunt un popor tare, îşi pregătesc hrana vara”. De la aceşti mici învăţători putem învăţa lecţia credincioşiei. Dacă am fi cultivat cu aceeaşi hărnicie capacităţile pe care ni le-a atribuit [60] un Creator atotînţelept, cât de mult ar fi crescut ele spre a fi de folos! Dacă privirea lui Dumnezeu este asupra celor mai mici creaturi ale Sale, atunci nu va privi El la omul făcut după chipul Lui şi nu va cere de la el un venit corespunzător pentru toate avantajele pe care i le-a dat?1

1 Mărturii, vol. 4, p. 455, 456.

SECŢIUNEA A III-A

PROFESORII PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR

CAPITOLUL 8

PREGĂTIREA ESTE NECESARĂ
Pregătirea mamei este neglijată inexplicabil. – Primul învăţător al copilului este mama. În perioada în care este cel mai impresionabil şi se dezvoltă în ritmul cel mai rapid, educaţia lui se află într-o mare măsură în mâinile ei. Ea este prima care are ocazia de a-i modela caracterul pentru bine sau pentru rău. Ea ar trebui să înţeleagă valoarea şansei pe care o are şi, mai presus de oricare alt profesor, ar trebui să fie pricepută să o folosească în modalitatea cea mai bună. Cu toate acestea, educaţiei ei i se acordă mai puţină atenţie decât pregătirii oricărui alt învăţător. Tocmai pentru persoana care are influenţa cea mai puternică în educaţie, cu consecinţele cele mai vaste, se depune cel mai mic efort sistematic.1 Pregătirea atentă şi cuprinzătoare este urgentă. – Cei în grija cărora este încredinţat copilaşul sunt prea adesea neştiutori cu privire la nevoile sale fizice. Ei ştiu prea puţin despre legile sănătăţii sau despre principiile dezvoltării şi nu sunt pregătiţi suficient pentru a-l îngriji în vederea creşterii sale mintale şi spirituale. Este posibil ca aceştia să aibă calităţile necesare pentru a conduce afaceri sau pentru a străluci în societate şi este posibil să fie autorii unor realizări demne de laudă pe tărâm literar sau ştiinţific, dar despre educaţia unui copil au puţine cunoştinţe. … Asemenea mamelor, taţilor le revine responsabilitatea pentru educarea timpurie a copilului ca şi pentru cea de mai târziu, iar necesitatea unei pregătiri atente şi cuprinzătoare a ambilor părinţi este cât se poate de
1 Educaţia, p. 275.

PROFESORII

PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR

43

urgentă. Înainte să-şi asume statutul de tată sau de mamă, bărbaţii şi femeile ar trebui să se familiarizeze cu legile dezvoltării fizice – cu fiziologia şi igiena, cu consecinţele influenţelor prenatale, cu legile [64] eredităţii , îmbrăcămintea, exerciţiul fizic şi tratarea bolilor, ei ar trebui, de asemenea, să înţeleagă legile dezvoltării intelectuale şi ale educaţiei morale…. Educaţia nu va realiza ce ar putea şi ce ar trebui până când nu este recunoscută pe deplin importanţa lucrării părinţilor şi până când părinţii nu dobândesc o pregătire pentru responsabilităţile ei sfinte.1 Părinţii ar trebui să studieze legile naturii. Ei ar trebui să înveţe despre organismul omenesc. Să înţeleagă funcţiile diferitelor organe, legăturile dintre ele şi interdependenţa lor. Ei ar trebui să studieze legătura dintre puterile intelectului şi cele ale trupului şi condiţiile necesare funcţionării sănătoase a fiecăreia dintre ele. A-ţi asuma răspunderea de părinte fără o asemenea pregătire este un păcat.2 „Cine este potrivit?” – Părinţii, pe drept, pot să întrebe: „Cine este potrivit pentru aceste lucruri?” Numai Dumnezeu este Acela care poate să-i ajute, iar dacă ei Îl lasă pe dinafară, şi nu caută ajutorul şi sfatul Său, sarcina lor este, într-adevăr, fără nădejde. Prin rugăciune, prin studiul Bibliei şi prin zel serios, ei pot avea un succes minunat în împlinirea acestei datorii importante, fiind răsplătiţi de o sută de ori pentru tot timpul şi purtarea lor de grijă… Izvorul înţelepciunii, din care pot scoate toată cunoştinţa necesară în această privinţă, este deschis.3 Uneori, inima poate fi punctul de a cădea în descurajare, dar un simţământ puternic al pericolelor care ameninţă fericirea prezentă şi viitoare a celor iubiţi trebuie să-i determine pe părinţii creştini să caute mai stăruitor ajutorul de la Izvorul puterii şi al înţelepciunii. Acest simţământ ar trebui să-i facă mai prevăzători, mai hotărâţi, mai calmi, şi totuşi mai fermi, atunci când au grijă de aceste suflete, pentru că vor trebui să dea socoteală.4 [65] Educarea copiilor necesită înţelegerea voinţei lui Dumnezeu. – Dacă dau greş în a ajunge la o înţelegere clară a voinţei lui Dumnezeu, ca să poată respecta legile Împărăţiei Sale, părinţii nu au nici o scuză. Numai în felul acesta pot să-i conducă pe copiii lor la ceruri. Fraţii mei şi surorile mele, voi aveţi datoria de a înţelege cerinţele lui Dumnezeu. Cum puteţi
1 Idem, p. 275, 276. 2 Divina Vindecare, p. 380. 3 Mărturii, vol. 4, p. 198. 4 Review and Herald, 30 august 1881.

44

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

să-i educaţi pe copiii voştri în lucrurile spirituale, dacă nu cunoaşteţi mai întâi voi înşivă ce este corect şi ce este greşit şi dacă nu vă daţi seama că ascultarea înseamnă viaţă veşnică, iar neascultarea moarte veşnică? Înţelegerea voinţei lui Dumnezeu trebuie să fie lucrarea vieţii noastre. Numai dacă procedăm aşa, putem să-i educăm corect pe copiii noştri.1 Manualul lui Dumnezeu este plin de învăţături. – Dacă nu adoptă Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a vieţii lor, dacă nu-şi dau seama că trebuie să educe şi să modeleze caracterul fiecărui copil, care este o comoară iubită, aşa încât, în cele din urmă, să poată primi viaţa veşnică, părinţii nu-şi pot îndeplini corespunzător responsabilităţile. 2 Biblia, o carte bogată în învăţătură, trebuie să fie manualul lor. Dacă îi educă pe copiii lor în conformitate cu preceptele ei, nu numai că îi îndrumă pe tineri pe calea cea dreaptă, ci se educă şi pe ei înşişi în cele mai sfinte îndatoriri ale lor.3 Lucrarea părinţilor este importantă şi solemnă, iar îndatoririle care decurg din ea sunt mari. Totuşi, dacă vor studia cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu, vor constata că este plin de învăţături şi de numeroase făgăduinţe preţioase, care le sunt adresate, cu condiţia să-şi îndeplinească datoria bine şi cu credincioşie.4 Reguli pentru părinţi şi copii. – Dumnezeu a dat reguli pentru îndrumarea părinţilor şi a copiilor. Aceste reguli trebuie să fie respectate cu stricteţe. Copiilor nu trebuie să [66] li se îngăduie să creadă că îşi pot împlini propriile dorinţe, fără să ceară sfatul părinţilor lor. … Nu poate să existe nici o abatere de la regulile pe care Dumnezeu le-a dat spre îndrumarea părinţilor şi a copiilor. Dumnezeu aşteaptă de la părinţi să-i educe pe copiii lor în conformitate cu principiile Cuvântului Său. Credinţa şi faptele să fie asociate. Tot ce se face în viaţa căminului şi în şcoală trebuie să fie făcut cu decenţă şi ordine.5 La Lege şi la mărturie. – Dacă se doreşte ca lucrarea educaţiei din cămin să îndeplinească tot ce intenţionează Dumnezeu, este necesar ca părinţii să fie nişte cercetători sârguincioşi ai Scripturilor. Ei trebuie să fie nişte elevi ai Marelui Învăţător. Zi de zi, legea iubirii şi a bunătăţii să fie pe buzele lor. Viaţa lor să dea pe faţă harul şi adevărul care au fost văzute în viaţa Exemplului lor. Atunci, o viaţă sfinţită va uni inimile părinţilor şi copi1 Manuscris 103, 1902. 2 Manuscris 84, 1897. 3 Mărturii, vol. 4, p. 198. 4 Signs of the Times, 8 aprilie 1886. 5 Scrisoarea 9, 1904.

PROFESORII

PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR

45

ilor, iar tinerii vor creşte întemeiaţi în credinţă şi înrădăcinaţi în dragostea lui Dumnezeu. Când voinţa şi căile Domnului ajung să fie voinţa şi căile părinţilor adventişti de ziua a şaptea, copiii lor vor creşte spre a-L iubi, onora şi asculta pe Dumnezeu. Satana nu va fi în stare să câştige stăpânirea asupra minţii lor, pentru că ei au fost educaţi să considere Cuvântul Domnului ca fiind mai presus de orice şi vor verifica orice experienţă prin Lege şi mărturie.1 Dacă aţi fost neglijenţi, răscumpăraţi timpul! – Părinţii trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei înşişi şi pentru familiile lor. Totuşi, în loc să facă aşa, mulţi copii sunt lăsaţi să crească fără a fi învăţaţi, educaţi şi stăpâniţi. Părinţii ar trebui să facă acum tot ce le stă în putere spre a-şi răscumpăra neglijenţa [67] şi spre a-i duce pe copiii lor acolo unde se vor afla sub influenţele cele mai bune.2 Prin urmare, părinţi, cercetaţi Scripturile! Nu fiţi doar nişte ascultători, ci şi nişte împlinitori ai Cuvântului. Atingeţi standardul lui Dumnezeu în educarea copiilor voştri!3 Regula călăuzitoare: Ce a spus Domnul? – Lucrarea tuturor părinţilor este aceea de a-i învăţa pe copiii lor calea Domnului. Aceasta nu este o lucrare care poate fi tratată în glumă sau lăsată deoparte, fără a stârni nemulţumirea lui Dumnezeu. Nu suntem chemaţi să hotărâm calea pe care trebuie să meargă alţii sau modalitatea în care putem să ne descurcăm mai uşor, ci să facem „Ce a spus Domnul”. Nici părinţii, nici copiii nu pot să aibă pace, fericire sau linişte în suflet, dacă merg pe o cale greşită. Dar, când temerea de Dumnezeu domneşte în inimă şi este asociată cu dragostea de Hristos, vor simţi pace şi bucurie. Părinţi, cercetaţi Cuvântul lui Dumnezeu în prezenţa Aceluia care cunoaşte inima şi toate lucrurile tainice şi întrebaţi-vă: Ce a spune Scriptura? Aceasta trebuie să fie regula vieţii voastre. Aceia care îi iubesc pe oameni nu vor tăcea, atunci când îi vor vedea în pericol. Suntem asiguraţi că nimic în afară de adevărul lui Dumnezeu nu îi poate face pe părinţi înţelepţi şi nimic nu-i poate păstra înţelepţi în lucrul cu mintea omenească.4 Pregătirea individuală. – Dacă există o datorie care cere mai presus de oricare alta o cultivare a minţii, o datorie în care capacităţile intelec1 Scrisoarea 356, 1907. 2 Manuscris 76, 1905. 3 Manuscris 57, 1897. 4Review and Herald, 30 martie 1897.

46

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

tuale şi fizice necesită un tonus sănătos şi vigoare, aceasta este educarea copiilor.1 Având în vedere responsabilitatea individuală a mamelor, fiecare femeie trebuie să-şi dezvolte o minte echilibrată şi un caracter curat, care să reflecte numai adevărul, binele şi frumosul. Mama poate să-i lege pe copiii şi pe soţul ei de inima sa printr-o iubire continuă, [68] arătată în cuvinte blânde şi un comportament amabil care, cu siguranţă, vor fi imitate de copiii ei.2 Mamă, aceasta este lucrarea ta sfântă. – Sora mea, Hristos ţi-a încredinţat lucrarea sfântă de a-i învăţa pe copiii tăi poruncile Sale. Ca să fii pregătită pentru această lucrare, trebuie să trăieşti în ascultare de toate învăţăturile Sale. Veghează asupra cuvintelor şi a faptelor tale. Păzeşte-ţi cuvintele cu cea mai mare atenţie. Biruieşte orice trăsătură nerăbdătoare din temperamentul tău, deoarece, dacă se manifestă, nerăbdarea îl va ajuta pe vrăjmaşul să facă viaţa căminului neplăcută şi respingătoare pentru copiii tăi.3 Lucrează în parteneriat cu Dumnezeu. – Mamelor, deschideţi-vă inima pentru a primi învăţătura lui Dumnezeu, aducându-vă aminte mereu de faptul că trebuie să vă faceţi partea în conformarea cu voinţa lui Dumnezeu. Trebuie să staţi în lumină şi să cereţi înţelepciune de la Dumnezeu, ca să ştiţi cum să vă purtaţi, să Îl recunoaşteţi pe Dumnezeu ca Învăţător şi să vă daţi seama că sunteţi colaboratoare cu El. Inima voastră să fie atrasă de contemplarea lucrurilor cereşti. Exercitaţi-vă talentele primite de la Dumnezeu în împlinirea datoriilor pe care Dumnezeu vi le-a poruncit să le împliniţi ca mame şi lucraţi în parteneriat cu Dumnezeu. Lucraţi inteligent şi „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”.4 Mama trebuie să se încredinţeze pe sine şi pe copiii ei în grija Mântuitorului Celui plin de îndurare. Să caute cu stăruinţă, răbdare şi curaj să-şi dezvolte propriile aptitudini, ca să-şi poată folosi corect însuşirile cele mai înalte ale minţii în educarea copiilor ei. Ţinta ei cea mai înaltă să fie aceea de a-i da copilului ei o educaţie care va fi aprobată de Dumnezeu. Dacă îşi va începe lucrarea [69] cu înţelepciune, va primi putere spre a-şi îndeplini partea.5
1 Pacific Health Journal, iunie 1890. 2 Pacific Health Journal, septembrie 1890. 3 Scrisoarea 47a, 1902. 4 Signs of the Times, 9 aprilie 1896. 5 Signs of the Times, 3 aprilie 1901.

PROFESORII

PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR

47

Mama trebuie să simtă nevoia călăuzirii Duhului Sfânt, ca să aibă o experienţă personală, adevărată, în supunerea faţă de calea şi voinţa Domnului. Apoi, prin harul lui Hristos, poate să fie un educator înţelept, blând şi iubitor al copiilor ei.1 Dacă aţi început greşit. – Părinţilor care au început greşit educaţia, aş dori să le spun: Nu disperaţi! Aveţi nevoie de o convertire înaintea lui Dumnezeu. Aveţi nevoie de un adevărat spirit al ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să faceţi reforme hotărâte în obiceiurile şi practicile voastre, conformându-vă viaţa cu principiile mântuitoare ale Legii lui Dumnezeu. Dacă veţi proceda aşa, veţi avea acea neprihănire a lui Hristos, care este împlinirea Legii, pentru că Îl veţi iubi pe Dumnezeu şi veţi recunoaşte Legea Sa ca fiind o transcriere a caracterului Său. Credinţa adevărată în meritele lui Hristos nu este o fantezie. Este foarte important să aduceţi atributele lui Hristos în viaţa şi caracterul vostru şi să-i educaţi pe copiii voştri cu un efort perseverent, aşa încât să fie ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Un „Aşa zice Domnul” trebuie să vă călăuzească în toate planurile voastre de educaţie. … Pocăiţi-vă adânc şi deplin înaintea lui Dumnezeu. Începeţi anul, cerându-I stăruitor lui Dumnezeu harul şi discernământul spiritual de a descoperi defectele lucrării din trecut. Pocăiţi-vă înaintea lui Dumnezeu pentru lucrarea neglijată ca misionari în căminul vostru.2 Aceasta este ziua care v-a fost încredinţată, o zi a responsabilităţii şi o zi în care trebuie să lucraţi. Curând va veni ziua când veţi da socoteală. Îndepliniţi-vă lucrarea cu rugăciune stăruitoare şi eforturi credincioase. Arătaţi-le copiilor voştri că au privilegiul de a primi [70] în fiecare zi botezul Duhului Sfânt. Domnul să vă găsească lucrând şi ajutându-L în urmărirea scopurilor Sale. Prin rugăciune, puteţi obţine o experienţă care va face din lucrarea cu copiii voştri o reuşită deplină.3

1 Review and Herald, 10 mai 1898. 2 Manuscris 12, 1898. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 131.

CAPITOLUL 9

UN APEL PENTRU DEZVOLTAREA
PERSONALĂ

Necesitatea dezvoltării continue. – Lucrarea mamei este de aşa manieră, încât necesită o dezvoltare continuă în viaţa personală, ca să-i poată conduce pe copiii ei la realizări tot mai înalte. În ciuda acestui fapt, Satana face planuri pentru a câştiga atât sufletele ambilor părinţi, cât şi pe cele ale copiilor. Mamele sunt distrase de la datoriile căminului şi de la o educare atentă a micuţilor lor la o slujire a sinelui şi a lumii.1 Mamele trebuie să-şi cultive intelectul, dacă nu din alt motiv, cel puţin pentru binele copiilor lor, deoarece, în lucrarea lor, au o responsabilitate mai mare decât regele pe tronul lui. Puţine mame înţeleg importanţa lucrării care le-a fost încredinţată şi puţine înţeleg succesul pe care îl pot avea printr-un efort răbdător şi cuprinzător în vederea dezvoltării personale. La început, mama trebuie să-şi disciplineze strict şi să-şi cultive toate însuşirile minţii şi simţămintele inimii, ca să nu aibă un caracter deformat, unilateral, care va lăsa semnele deficienţei sau ale exceselor ei asupra copiilor. Multe mame trebuie să fie sensibilizate, spre a înţelege necesitatea categorică a unei schimbări în scopurile şi în caracterul lor, pentru a împlini bine datoriile pe care şi le-au asumat de bunăvoie, intrând în viaţa de căsătorie. Posibilităţile unei femei de a fi folositoare pot fi extinse, iar influenţa ei poate fi mărită într-o măsură aproape nelimitată, dacă va acorda atenţia cuvenită acestor lucruri care afectează destinul neamului omenesc.2 Creşterea continuă a înţelepciunii şi a eficienţei. – Dacă doresc să crească în înţelepciune şi eficienţă mai presus de orice, mamele trebuie să se obişnuiască să gândească şi să cerceteze. [72] Acelea care perseverează
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 60. 2 Pacific Health Journal, mai 1890.

PROFESORII

PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR

49

pe calea aceasta îşi vor da seama curând că dobândesc însuşiri în privinţa cărora s-au considerat deficitare. Ele învaţă să formeze corect caracterul copiilor lor. Rezultatul efortului şi al atenţiei în această lucrare se va vedea în ascultarea, simplitatea, modestia şi curăţia lor. Acest rezultat va răsplăti din plin toate eforturile făcute. Dumnezeu doreşte ca mamele să caute fără încetare să-şi dezvolte atât mintea, cât şi inima. Ele trebuie să înţeleagă faptul că au o lucrare de făcut pentru El, prin educarea copiilor lor şi, cu cât îşi pot dezvolta mai bine propriile capacităţi, cu atât mai eficiente vor ajunge în lucrarea lor ca părinţi.1 Părinţii trebuie să se dezvolte din punct de vedere intelectual şi moral. – Mamele au datoria să îşi cultive mintea şi să-şi păstreze inima curată. Ele ar trebui să profite de orice mijloc pe care-l au la îndemână pentru progresul intelectual şi moral, spre a fi calificate să cultive mintea copiilor lor.2 Părinţii să fie nişte elevi permanenţi în şcoala lui Hristos. Ei au nevoie de prospeţime şi de putere, pentru ca, având simplitatea lui Hristos, să-i poată învăţa voinţa Sa pe membrii mai tineri ai familiei lui Dumnezeu.3 Puterea uimitoare a educaţiei creştine. – Părinţii nu au reuşit încă să înţeleagă puterea uimitoare a educaţiei creştine. Există mine ale adevărului în care trebuie să se lucreze, dar care au fost neglijate inexplicabil. Această indiferenţă nepăsătoare nu primeşte aprobarea lui Dumnezeu. Părinţi, Dumnezeu vă cheamă să priviţi lucrarea aceasta cu ochii unşi cu balsamul divin. Până acum aţi căutat doar la suprafaţă. Asumaţi-vă [73] lucrarea îndelung neglijată, iar Dumnezeu va coopera cu voi. Îndepliniţi-vă lucrarea cu toată inima, şi Dumnezeu vă va ajuta să faceţi progrese. Începeţi prin a aduce Evanghelia în viaţa de cămin.4 Acum, ne aflăm în atelierul de lucru al lui Dumnezeu. Mulţi dintre noi sunt nişte pietre aspre aduse din carieră. Totuşi, pe măsură ce adevărul lui Dumnezeu îşi exercită influenţa asupra voastră, fiecare nedesăvârşire este îndepărtată, iar voi sunteţi pregătiţi să străluciţi ca nişte pietre vii în templul ceresc, unde veţi fi nu numai în tovărăşia îngerilor sfinţi, ci şi a Împăratului cerurilor.5 Ţinta este desăvârşirea. – Mamelor, nu vreţi să renunţaţi la lucrurile inutile şi lipsite de importanţă, pentru că lumea aceasta va fi nimicită? Nu
1 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 2 Mărturii, vol. 3, p. 147. 3 Signs of the Times, 25 septembrie 1901. 4 Signs of the Times, 3 aprilie 1901. 5 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 161.

50

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

vreţi să căutaţi să vă apropiaţi de Dumnezeu, pentru ca înţelepciunea Sa să vă călăuzească şi pentru ca harul Său să vă ajute într-o lucrare care va rezista veşnic? Ţinta voastră să fie aceea de a avea nişte copii cu un caracter desăvârşit. Nu uitaţi că numai astfel de copii Îl pot vedea pe Dumnezeu. … Mulţi părinţi neglijează lucrarea care le-a fost încredinţată de Dumnezeu. Ei înşişi sunt departe de curăţie şi de sfinţenie, şi nu văd defectele copiilor lor, aşa cum le-ar vedea, dacă ochii lor ar contempla şi ar admira desăvârşirea caracterului lui Hristos.1 Cum să ajungi o mamă ideală. – În loc să se afunde într-o muncă ingrată de cenuşăreasă, soţia-mamă să-şi facă timp să citească pentru a fi bine informată, pentru a fi tovarăşa soţului ei şi pentru a păstra legătura cu minţile în continuă dezvoltare ale copiilor ei. Să-şi folosească înţelept ocaziile pe care le are acum spre a-i influenţa pe cei dragi pentru viaţa de sus. Să-şi facă timp pentru ca scumpul Mântuitor să-i fie prietenul cel mai apropiat şi un tovarăş zilnic. Să-şi facă timp pentru a studia Cuvântul Său, să-şi facă timp [74] pentru a merge împreună cu copiii săi la iarbă verde, unde pot învăţa despre Dumnezeu, prin frumuseţea lucrărilor Sale. Să-şi păstreze voioşia şi optimismul. În loc să petreacă fiecare moment îndeletnicindu-se cu cusutul interminabil, să facă din clipele serii un timp plăcut de părtăşie, de reuniune familială după îndatoririle din timpul zilei. Astfel, mulţi bărbaţi vor fi atraşi să aleagă compania celor din familie în locul societăţii vreunui club sau vreunui local. Mulţi băieţi vor fi feriţi să stea pe străzi sau la barul din colţ. Multe fete vor fi salvate de prietenii frivole şi corupătoare. Influenţa căminului ar fi pentru părinţi şi copii aşa cum a intenţionat Dumnezeu – o binecuvântare de o viaţă.2 Succesul în viaţa de cămin. – Sfatul dat unei mame este: Nu-ţi urma propriile înclinaţii. Trebuie să fii foarte atentă pentru a da un exemplu bun în toate lucrurile. Să nu fii lipsită de activitate. Pune-ţi la lucru energiile latente. Fii necesară pentru soţul tău, fiind atentă şi de folos. Fii o binecuvântare pentru el în toate lucrurile. Îndeplineşte-ţi îndatoririle esenţiale. Studiază modalitatea în care poţi să îndeplineşti cu promptitudine îndatoririle simple, neinteresante, casnice, dar care sunt foarte necesare în legătură cu viaţa de cămin. … Încearcă să faci un succes din viaţa ta de cămin. Lucrul acesta înseamnă mai mult decât ai gândit în îndeplinirea rolului de soţie şi de mamă… Ai nevoie de cultură şi de experienţă în viaţa de cămin. Ai nevoie de varie1 Signs of the Times, 1 iulie 1886. 2 Divina Vindecare, p. 294.

PROFESORII

PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR

51

tatea, de interesul, de efortul cel mai stăruitor, de cultivarea puterii voinţei, pe care le aduce viaţa aceasta.1 Părinţii care sunt prea ocupaţi. – Mulţi părinţi se scuză că au aşa de multe de făcut, încât nu le mai rămâne deloc timp pentru a-i învăţa şi educa pe fiii şi fiicele lor [75] pentru viaţa practică sau pentru a-i învăţa cum pot ajunge nişte mieluşei în turma Domnului Hristos.2 Părinţii nu trebuie să neglijeze a-şi înarma mintea împotriva păcatului spre a se păzi de lucrurile care nu numai că îi vor ruina, dar le vor transmite durere şi tot felul de nenorociri şi rele copiilor lor. Printr-o educare proprie, corectă, părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor că Dumnezeu este Acela care stăpâneşte.3 Părinţii să primească bine sfaturile. – În timp ce părinţii se complac într-o indiferenţă lipsită de evlavie, Satana seamănă în inima copiilor seminţe care vor răsări şi vor aduce un seceriş al morţii. Adesea, părinţii se supără când sunt sfătuiţi cu privire la greşelile lor. Ei se poartă ca şi când ar dori să-i întrebe pe aceia care îi sfătuiesc: Ce drept aveţi să vă amestecaţi în treburile legate de copiii mei? Totuşi, copiii lor nu sunt şi copiii lui Dumnezeu? Cum priveşte El neglijarea nelegiuită a datoriei lor? Ce scuză vor prezenta, când El îi va întreba de ce au adus copii pe lume, pentru a-i lăsa apoi să fie jocul ispitelor lui Satana?4 Fiţi pregătiţi să ascultaţi sfatul primit de la alţii. Nu consideraţi că felul în care îi trataţi pe copiii voştri sau felul în care se poartă copiii voştri nu este treaba fraţilor sau a surorilor.5 Beneficiile întrunirilor pentru sfătuire reciprocă. 6* – Dumnezeu v-a încredinţat lucrarea cea mai sfântă, iar noi trebuie să ne adunăm pentru a primi învăţături, ca să putem fi pregătiţi în vederea îndeplinirii acestei lucrări… Trebuie să ne întâlnim şi să primim atingerea divină, ca să putem înţelege lucrarea pe care o avem de făcut în cămin. Părinţii au nevoie să înţeleagă [76] felul cum pot să trimită din sanctuarul căminului fii şi fiice educate în aşa fel, încât să fie pregătiţi să strălucească în lume ca nişte lumini.7 Putem să plecăm de la adunarea de tabără cu o înţelegere mai bună a îndatoririlor noastre din cămin. Avem de învăţat multe lecţii cu privire
1 Scrisoarea 5, 1884. 2 Mărturii, vol. 3, p. 145. 3 Scrisoarea 86, 1899. 4 Signs of the Times, 3 aprilie 1901. 5 Manuscris 27, 1911. 6∗ Notă: Referinţa este cu privire la un grup de studiu dintr-o adunare de tabără.. 7 Mărturii, vol.6, p. 32, 33.

52

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

la lucrarea pe care Domnul doreşte ca fraţii noştri să o facă în căminul lor. Ei trebuie să înveţe cum să cultive politeţea în vorbire, când vorbesc cu soţul şi copiii. Să studieze modalitatea în care pot să contribuie pentru a aduce pe fiecare membru al familiei la supunerea faţă de Dumnezeu. Taţii şi mamele să-şi dea seama că au obligaţia de a face din cămin un loc plăcut şi atrăgător, în care ascultarea nu este obţinută prin certuri şi ameninţări. Mulţi părinţi încă mai au de învăţat că prin izbucnirile de ceartă nu se realizează nici un bine. Mulţi nu se gândesc la nevoia de a le vorbi amabil copiilor. Ei uită că aceşti micuţi sunt răscumpăraţi cu un preţ şi că sunt proprietatea Domnului Isus.1

1 Manuscris 65, 1908.

SECŢIUNEA A IV-A

ASCULTAREA – LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ

CAPITOLUL 10

CHEIA FERICIRII ŞI A SUCCESULUI
Fericirea este dependentă de ascultare. – Taţii, mamele şi educatorii din şcolile noastre să-şi aducă aminte că a-i învăţa pe copii ascultarea constituie o ramură mai înaltă a educaţiei. Acestui domeniu al educaţiei i se atribuie o importanţă prea mică.1 Copiii vor fi cu mult mai fericiţi, dacă sunt disciplinaţi corespunzător, decât dacă sunt lăsaţi să facă după cum le sugerează impulsurile lor necontrolate.2 Ascultarea continuă şi promptă a regulilor înţelepte stabilite de părinţi va promova fericirea copiilor, onoarea lui Dumnezeu şi binele societăţii. Copiii să înveţe că libertatea lor deplină se află în supunerea faţă de legile familiei. Creştinii vor învăţa aceeaşi lecţie – că în ascultarea faţă de Legea lui Dumnezeu se află libertatea lor deplină.3 Voia lui Dumnezeu este Legea cerului. Atâta vreme cât Legea a fost regula vieţii lor, toţi cei din familia lui Dumnezeu au fost fericiţi şi sfinţi. Când Legea divină a fost călcată, invidia, gelozia şi cearta au pătruns în ceruri şi o parte dintre locuitorii lui au căzut. Atâta vreme cât Legea lui Dumnezeu este respectată în căminele pământeşti, familia va fi fericită.4 Neascultarea a fost cauza pierderii Edenului. – Istoria neascultării lui Adam şi a Evei, la începutul istoriei acestui pământ, a fost prezentată
1 Manuscris 92, 1899. 2 Manuscris 49, 1901. 3 Review and Herald, 30 august 1881. 4 Ibid.

54

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

pe deplin. Prin acea singură faptă de neascultare, primii noştri părinţi au pierdut frumosul cămin din Eden. Fapta lor a fost aşa de mică! Totuşi, avem motive să [80] fim recunoscători că nu a fost o problemă mai mare, pentru că, dacă ar fi fost aşa, micile fapte de neascultare s-ar fi înmulţit. Aceea a fost încercarea cea mai mică la care Dumnezeu a putut să supună perechea sfântă din Eden. Neascultarea şi călcarea Legii Sale sunt întotdeauna o mare ofensă pentru Dumnezeu. Dacă nu este corectată, necredincioşia în lucrurile cele mai neînsemnate va duce repede la o neascultare în lucrurile însemnate, dar neascultarea în sine este păcat.1 Temelia prosperităţii trecătoare şi spirituale. – Prosperitatea trecătoare şi cea spirituală sunt condiţionate de ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Totuşi, noi nu citim Cuvântul lui Dumnezeu spre a ne familiariza cu termenii binecuvântării care le va fi dată tuturor celor ce respectă cu sârguinţă Legea lui Dumnezeu şi o prezintă cu toată silinţa în familiile lor. Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este viaţa noastră, fericirea noastră. Când privim lumea, o vedem gemând sub nelegiuirea şi violenţa oamenilor care au desconsiderat Legea lui Dumnezeu. El Şi-a retras binecuvântarea asupra livezilor şi viilor. Dacă pe pământ nu ar fi trăit poporul Său care păzeşte poruncile, El nu şi-ar fi oprit judecăţile. Dumnezeu îşi prelungeşte mila datorită celor neprihăniţi, care Îl iubesc şi se tem de El.2 Îndrumaţi-i pe copii pe căile ascultării. – Părinţii au datoria sfântă de a-i îndruma pe copiii lor pe căile unei ascultări stricte. Fericirea adevărată în viaţa aceasta şi în viaţa veşnică depinde de ascultarea de „Aşa zice Domnul”. Părinţi, modelul vostru să fie viaţa lui Hristos. Satana va concepe orice mijloc posibil pentru a doborî acest standard înalt de evlavie, spunând că este întru totul prea strict. Lucrarea voastră este aceea de a întipări în mintea copiilor voştri, încă din primii lor ani, gândul că sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu. [81] Domnul Hristos a venit în lumea aceasta spre a le da un exemplu viu cu privire la felul cum trebuie să fie, iar părinţii care pretind a crede adevărul pentru timpul acesta trebuie să-i înveţe pe copiii lor să-L iubească pe Dumnezeu şi să respecte Legea Sa. Aceasta este lucrarea cea mai mare şi cea mai importantă pe care o pot îndeplini taţii şi mamele… Planul lui Dumnezeu este ca până şi copiii şi tinerii să înţeleagă bine ce anume cere Dumnezeu, ca să poată face deosebire între neprihănire şi păcat, între ascultare şi neascultare.3
1 Manuscris 92, 1899. 2 Manuscris 64, 1899. 3 Manuscris 67, 1909.

ASCULTAREA –

LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ

55

Ascultarea ajunge să fie o plăcere. – Părinţii trebuie să-i educe pe copiii lor, dându-le învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo, fără a îngădui nici o desconsiderare a Legii sfinte a lui Dumnezeu. Ei trebuie să se bazeze pe puterea divină, cerându-I Domnului să-i ajute să-şi păstreze copiii credincioşi faţă de Acela care L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a-i aduce înapoi la El pe cei necredincioşi şi neascultători. Dumnezeu doreşte nespus să reverse asupra bărbaţilor şi femeilor valul bogat al iubirii Sale. El doreşte nespus să-i vadă împlinind voia Sa cu plăcere, folosind în slujba Sa fiecare iotă a puterii care le-a fost încredinţată şi învăţându-i pe toţi aceia care ajung în sfera lor de influenţă că modalitatea în care pot fi trataţi ca nişte neprihăniţi prin meritele lui Hristos este aceea de a respecta Legea.1

1 Manuscris 36, 1900.

CAPITOLUL 11

ÎNVĂŢĂTURA ÎN FRAGEDA COPILĂRIE
Începeţi învăţarea de timpuriu. – Ascultarea de autoritatea părintească trebuie să le fie inspirată copiilor şi să fie cultivată din fragedă copilărie.1 Unii părinţi cred că pot să-i lase pe copii să facă tot ce vor, când sunt mici, iar apoi, când vor creşte, se vor înţelege cu ei, dar aceasta este o greşeală. Începeţi să-i învăţaţi ascultarea din fragedă copilărie… Cereţi ascultarea în şcoala din căminul vostru.2 Copiii să fie învăţaţi din anii cei mai timpurii să asculte de părinţii lor, să respecte cuvântul lor şi să se supună autorităţii lor.3 Înainte de dezvoltarea gândirii abstracte. – Una dintre primele lecţii pe care trebuie să le înveţe un copil este aceea a supunerii. El poate fi învăţat să fie ascultător înainte de a fi suficient de mare pentru a gândi abstract.4 Lucrarea mamei trebuie să înceapă din fragedă copilărie. Ea trebuie să supună voinţa, caracterul irascibil şi înclinaţiile copilului. Învăţaţi-l să asculte, iar când copilul creşte mai mare, continuaţi să va comportaţi în acelaşi fel.5 Înainte ca voinţa nestăpânită să ajungă puternică. – Puţini părinţi încep suficient de timpuriu să-i înveţe pe copiii lor să asculte. De obicei, părinţii amână doi sau trei ani începerea educaţiei, din cauză că se tem să-i disciplineze, crezând că sunt prea mici pentru a învăţa să asculte. Însă, în tot acest timp, eul ajunge să fie puternic în mica făptură şi, cu fiecare zi care trece, părinţilor le este tot mai greu să câştige controlul asupra copilului. Copiii pot să înţeleagă de la o vârstă foarte timpurie lucrurile care li se spun într-o modalitate simplă şi, dacă sunt trataţi cu bunătate şi
1 Review and Herald, 13 martie 1894. 2 Scrisoarea 75, 1898. 3 Review and Herald, 16 iulie 1895. 4 Educaţia, p. 287. 5 Signs of the Times, 26 februarie 1880.

ASCULTAREA –

LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ

57

înţelepciune, [83] ei pot fi învăţaţi să asculte… Mama nu trebuie să-i îngăduie copilului să profite de ea nici măcar într-o singură situaţie şi, pentru a-şi menţine autoritatea, nu este necesar să apeleze la măsuri aspre. O atitudine statornică şi bunătatea, care îl vor convinge pe copil de dragostea ei, vor realiza acest obiectiv. Însă, dacă îngăduiţi ca egoismul, mânia şi voinţa nestăpânită să-şi urmeze calea în primii trei ani de viaţă ai copilului, va fi greu să le supuneţi unei discipline sănătoase. Copilul tinde să fie supărăcios, îi va plăcea să facă tot ce vrea, şi nu-i va plăcea să fie sub controlul părintesc. Aceste înclinaţii rele se dezvoltă o dată cu creşterea, până când, la maturitate, egoismul şi lipsa stăpânirii de sine îl vor lăsa în voia relelor care se dezlănţuie în ţara noastră.1 Niciodată [copiilor] să nu le fie îngăduit să arate lipsă de respect faţă de părinţii lor. Încăpăţânarea nu va trebui să fie tolerată niciodată. Binele viitor al copiilor cere o disciplină blândă, iubitoare, dar fermă.2 Ascultarea de părinţi conduce la ascultarea de Dumnezeu. – Tinerii şi copiii ai căror părinţi obişnuiesc să se roage au fost privilegiaţi într-o mare măsură, pentru că au ocazia de a-L cunoaşte şi de a-L iubi pe Dumnezeu. În respectarea părinţilor şi în ascultarea de ei, copiii pot învăţa cum să-L respecte pe Tatăl lor ceresc şi să asculte de El. Dacă trăiesc în lumină încă din copilărie, ei vor fi buni şi amabili, iubitori şi respectuoşi faţă de părinţii lor, pe care i-au văzut, şi astfel vor fi mai bine pregătiţi să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu L-au văzut. Dacă îi reprezintă cu credincioşie pe părinţii lor, aplicând adevărul prin ajutorul dat de Dumnezeu, vor recunoaşte atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu, că sunt ai lui Dumnezeu şi Îl vor onora printr-o viaţă ordonată şi printr-o conversaţie evlavioasă.3 [84] Numai cei ascultători intră în ceruri. – Părinţii şi profesorii să întipărească în mintea copiilor gândul că Domnul le dăruieşte viaţa aceasta spre a vedea dacă vor asculta de El cu dragoste şi respect. Aceia care nu vor fi ascultători de Hristos aici nu vor asculta de El nici în lumea cea veşnică.4 Dacă părinţii sau copiii vor fi bine primiţi vreodată în locaşurile cereşti, acest lucru va fi din cauză că au învăţat în lumea aceasta să respecte poruncile lui Dumnezeu.5

1 Pacific Health Journal, aprilie 1890. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 112. 3 The Youth’s Instructor, 15 iunie 1893. 4 Counsels on Sabbath Work, p. 79. 5 Manuscris 60, 1903.

CAPITOLUL 12

ASCULTAREA TREBUIE SĂ AJUNGĂ UN OBICEI
Un efort blând şi perseverent. – Copiii trebuie învăţaţi că toate capacităţile le-au fost date pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu. În acest scop, ei trebuie să înveţe lecţia ascultării… Acest obicei va fi format printr-un efort blând şi perseverent. Astfel pot fi prevenite, într-o mare măsură, acele conflicte de mai târziu dintre voinţă şi autoritate, care fac să apară în mintea tinerilor înstrăinarea şi supărarea faţă de părinţi şi educatori şi, prea adesea, împotrivirea faţă de orice autoritate omenească sau divină.1 Nu îngăduiţi contrazicerile sau eschivările. – Prima grijă a părinţilor trebuie să fie aceea de a institui o bună conducere în familie. Cuvântul părinţilor să fie lege, preîntâmpinând toate contrazicerile şi eschivările. Copiii să fie învăţaţi încă din primii ani să asculte necondiţionat de părinţii lor.2 Uneori, disciplina strictă poate să provoace nemulţumirea, iar copiii vor dori să-şi împlinească propria voinţă, totuşi, dacă au învăţat lecţia ascultării de părinţi, vor fi mai bine pregătiţi să se supună cerinţelor lui Dumnezeu. Ca urmare, educaţia primită în copilărie influenţează experienţa religioasă şi modelează caracterul omului.3 Nu îngăduiţi nici o excepţie. – În calitate de învăţători în propria familie, părinţii trebuie să se asigure că regulile nu sunt călcate… Dacă le îngăduie să continue în neascultare, părinţii vor da greş în a exercita o disciplină corespunzătoare. Copiii trebuie aduşi la supunere şi ascultare. Neascultarea nu trebuie să fie îngăduită. Păcatul stă la uşa părinţilor care le îngăduie copiilor lor să fie [86] neascultători… Copiii să înţeleagă faptul că trebuie să asculte.4
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 110, 111. 2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890. 3 Signs of the Times, 26 februarie 1880. 4 Manuscris 82, 1901.

ASCULTAREA –

LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ

59

Cereţi o ascultare promptă şi deplină. – Dacă nu cer de la copiii lor o ascultare promptă şi deplină, părinţii vor da greş în a pune temelia corectă a caracterului celor mici. Ei îi pregătesc pe copiii lor pentru a-i dezonora când vor fi în vârstă şi vor aduce durerea în inima lor când se vor apropia de mormânt.1 Cerinţele să fie rezonabile. – Cerinţele părinţilor trebuie să fie întotdeauna rezonabile. Bunătatea nu trebuie să fie manifestată printr-o indulgenţă nesăbuită, ci printr-o conducere înţeleaptă. Părinţii să-i înveţe pe copiii lor cu blândeţe, fără cicăleală sau vânare de greşeli, căutând să-şi lege inima de inima lor, prin şnururile de mătase ale iubirii. Taţii şi mamele, educatorii, fraţii şi surorile mai mari, cu toţii trebuie să exercite o influenţă educativă, care să promoveze orice interes spiritual şi să aducă în cămin şi în şcoala de acasă o atmosferă sănătoasă, care-i va ajuta pe cei mici să crească în temere de Domnul.2 În educarea copiilor noştri şi în educarea copiilor altora, am dovedit că ei nu-şi vor iubi mai puţin părinţii şi educatorii pentru că i-au împiedicat să facă răul.3 Să fie prezentate motivele pentru ascultare. – Copiii trebuie să fie învăţaţi să asculte de conducătorul familiei. Să-şi formeze un caracter echilibrat, pe care Dumnezeu poate să-l aprobe, respectând legea din viaţa de cămin. Părinţii creştini trebuie să-i educe pe copiii lor, aşa încât să respecte Legea lui Dumnezeu… Îndată ce pot să înţeleagă natura Legii lui Dumnezeu, în mintea copiilor pot fi întipărite motivele pentru ascultare şi respect, [87] ca să ştie ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă.4 Cuvântul părinţilor să fie lege. – Copiii voştri, care sunt sub stăpânirea voastră, trebuie să fie făcuţi să vă asculte. Cuvântul vostru să fie lege pentru ei.5 Mulţi părinţi creştini nu le poruncesc copiilor lor să le urmeze exemplul, iar apoi se miră că aceşti copii sunt perverşi, neascultători, nerecunoscători şi nesfinţi. Asemenea părinţi sunt mustraţi de Dumnezeu. Ei au neglijat să-i crească pe copiii lor „în mustrarea şi învăţătura Domnului”. Ei au dat greş în a-i învăţa prima lecţie a creştinismului: „Temerea de Domnul este începutul înţelepciunii”. Înţeleptul spune că „nebunia este lipită de inima copilului”. Plăcerea de a face lucruri nesăbuite, dorinţa de a face răul, ura faţă de lu1 Manuscris 18, 1891. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 158, 159. 3 Review and Herald, 10 mai 1895. 4 Manuscris 126, 1897. 5 Review and Herald, 19 septembrie 1895.

60

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

crurile sfinte sunt câteva dintre dificultăţile cu care părinţii trebuie să se confrunte în câmpul misionar din cămin. … Prin puterea lui Dumnezeu, părinţii trebuie să înceapă să le poruncească fiilor şi caselor lor să urmeze calea Domnului. Ei trebuie să înveţe să reprime greşeala cu fermitate, şi totuşi fără nerăbdare şi pasiune. Să nu-i lase pe copiii lor să ghicească în legătură cu ce este bine, ci să le arate calea în termeni inconfundabili şi să-i înveţe să meargă pe ea.1 Influenţa unui copil neascultător. – Un copil neascultător poate să le facă un mare rău acelora cu care se asociază, pentru că îi va influenţa şi pe alţi copii să-i urmeze exemplul.2 A-i face cu ochiul păcatului. – Învăţaţi-i pe copiii voştri să vă cinstească, pentru că Legea lui Dumnezeu le cere copiilor să îndeplinească această datorie. Dacă le îngăduiţi copiilor voştri să desconsidere dorinţele voastre [88] şi să nu acorde nici o atenţie legilor casei, îi faceţi cu ochiul păcatului. Voi îi îngăduiţi diavolului să facă tot ce vrea, iar copiii vor duce cu ei aceeaşi nesupunere, aceeaşi lipsă de respect şi dragoste de sine chiar şi în viaţa religioasă şi în biserică. Începutul tuturor acestor rele este scris în cărţile cerului ca fiind cauzat de neglijenţa părinţilor.3 Obiceiul de a asculta se formează prin repetare. – Lecţiile ascultării şi ale respectului faţă de autoritate trebuie să fie repetate adesea. Acest fel de lucrare îndeplinită în familie va avea o mare influenţă spre bine şi nu numai copii vor fi reţinuţi de la rău şi determinaţi să iubească adevărul şi neprihănirea, ci şi părinţii vor beneficia în aceeaşi măsură. Părinţii nu pot să îndeplinească lucrarea cerută de Domnul fără să gândească serios şi fără să studieze mult Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-i poată învăţa pe copii în conformitate cu îndrumările Sale.4

1 Review and Herald, 4 mai 1895. 2 Review and Herald, 13 martie 1895. 3 Review and Herald, 14 aprilie 1895. 4 Manuscris 24b, 1894.

SECŢIUNEA A V-A

ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

CAPITOLUL 13

STĂPÂNIREA DE SINE
Pregătiţi-i pe copii pentru viaţă şi pentru datoriile ei. – Când se uită la copiii care i-au fost încredinţaţi în grijă, mama ar face bine să se întrebe cu o adâncă îngrijorare: Care este marea ţintă, marele scop al educaţiei lor? Este acela de a-i pregăti pentru viaţă şi pentru datoriile ei, de a-i califica să ocupe o poziţie onorabilă în lume, să facă binele, să-i binecuvânteze pe semenii lor şi, în cele din urmă, să obţină răsplata celui neprihănit? Dacă este aşa, atunci prima lecţie pe care trebuie să o înveţe copiii este stăpânirea de sine, pentru că nici un om nedisciplinat şi încăpăţânat nu poate spera să aibă succes în lumea aceasta sau vreo răsplată în cea viitoare.1 Educaţi-i pe copii să se supună. – Înainte de a ajunge la vârsta de un an, copiii mici aud şi înţeleg ce se vorbeşte despre ei şi ştiu în ce măsură le este acordată îngăduinţa. Mamelor, trebuie să-i educaţi pe copiii voştri să se supună dorinţelor voastre. Dacă doriţi să vă păstraţi controlul asupra copiilor voştri şi să vă păstraţi demnitatea ca mamă, trebuie să câştigaţi în acest punct. Copiii voştri învaţă repede ce să se aştepte de la voi, ei ştiu când voinţa lor o învinge pe a voastră şi vor profita cât mai mult de biruinţa lor.2 A îngădui dezvoltarea obiceiurilor greşite, a lăsa legea în mâinile copilului şi a-i da voie să conducă este cea mai mare cruzime.3
1 Pacific Health Journal, mai 1890. 2 Signs of the Times, 16 martie 1891. 3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p.68.

62

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Nu satisfaceţi dorinţele egoiste. – Dacă nu sunt atenţi, părinţii îi vor trata pe copiii lor într-o asemenea modalitate, încât îi vor determina să pretindă o atenţie şi privilegii care îi vor obliga pe părinţi să renunţe la ei înşişi pentru a le face pe plac micuţilor lor. Copiii le vor cere părinţilor [92] să facă pentru ei unele lucruri spre a le satisface dorinţele, iar părinţii vor ceda dorinţelor lor, fără a lua în considerare faptul că le inspiră copiilor lor spiritul egoist. Totuşi, prin acest fapt, părinţii le fac un rău copiilor şi, mai târziu, vor constata cât de dificil va fi să contracareze influenţa educaţiei din primii ani ai copilăriei. Copiii trebuie să înveţe de timpuriu că dorinţele lor nu pot să fie satisfăcute, dacă sunt motivate de egoism.1 Nu le daţi copiilor nici un lucru după care plâng. – Una dintre lecţiile preţioase pe care mama va trebui să le repete adesea este că nu copilul este cel care conduce, el nu este stăpânul, ci voinţa şi dorinţele ei sunt cele care trebuie să fie mai presus de orice. În felul acesta, ea îi învaţă stăpânirea de sine. Nu le daţi nici un lucru după care plâng, chiar dacă inima voastră duioasă doreşte tot aşa de mult să facă aşa, pentru că, dacă vor câştiga o dată biruinţa prin plâns, ei se vor aştepta să o câştige din nou. A doua oară, lupta va fi mai aprigă.2 Nu îngăduiţi niciodată manifestarea furiei pătimaşe. – Printre primele sarcini ale mamei este aceea de a înfrâna pasiunea micuţilor ei. Copiilor să nu li se îngăduie să-şi manifeste furia, să nu li se permită să se arunce pe jos, strigând şi plângând pentru că li s-a refuzat ceva care nu a fost spre binele lor. Am fost tulburată, când am văzut cât de mulţi părinţi le îngăduie copiilor lor manifestarea furiei pătimaşe. Mamele par să considere aceste izbucniri de mânie ca fiind ceva ce trebuie suportat şi par indiferente faţă de comportamentul copilului, iar repetarea acestui comportament va duce la formarea unui obicei. În felul acesta, caracterul copilului va fi modelat greşit.3 [93] Când să fie mustrat spiritul rău. – Adesea am văzut că micuţul se aruncă pe jos şi ţipă, când voinţa lui a fost contrazisă în vreun fel. Acesta este timpul să fie mustrat spiritul rău. Vrăjmaşul va încerca să ţină în stăpânire mintea copiilor noştri, dar oare va trebui să-i îngăduim noi să-i modeleze după voinţa lui? Aceşti micuţi nu pot discerne spiritul care îi influenţează, iar datoria părinţilor este aceea de a-şi exercita judecata şi înţelepciunea pentru ei. Obiceiurile lor trebuie să fie supravegheate cu
1 Signs of the Times, 13 august 1896. 2 Manuscris 43, 1900. 3 Signs of the Times, 16 martie 1891.

ALTE

ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

63

atenţie. Înclinaţiile rele să fie înfrânate, iar mintea să fie stimulată în favoarea binelui. Copilul să fie încurajat în orice efort de stăpânire de sine.1 Începeţi cu „cântecele Betleemului” – Mamele să-i educe pe copilaşii . aflaţi în braţele lor, în conformitate cu principiile şi obiceiurile corecte. Să nu le îngăduie să se izbească de podea cu capul… Mamele să-i educe încă din fragedă copilărie. Începeţi cu cântecele Betleemului. Tonurile blânde au o influenţă liniştitoare. Cântaţi-le aceste cântece liniştite despre Hristos şi iubirea Sa.2 Fără şovăială şi nehotărâre. – Temperamentul pervertit trebuie să fie reprimat la copil cât mai curând cu putinţă. Cu cât această datorie este mai amânată, cu atât va fi mai dificil de îndeplinit. Copiii cu un temperament iute şi pătimaş au nevoie de o îngrijire specială din partea părinţilor lor. Ei trebuie să fie trataţi cu o bunătate deosebită, dar cu fermitate, fără nici o şovăială sau nehotărâre. Trăsăturile de caracter care ar opri în mod natural dezvoltarea defectelor lor specifice trebuie să fie cultivate şi întărite. Îngăduinţa manifestată faţă de un copil cu un temperament pătimaş şi pervertit va duce la ruina lui. Defectele lui se vor întări o dată cu trecerea anilor, vor încetini [94] dezvoltarea minţii lui şi vor inhiba toate trăsăturile bune şi nobile ale caracterului său.3 Exemplul de stăpânire de sine al părintelui este vital. – Unii părinţi nu au nici un control asupra lor înşişi. Ei nu-şi controlează poftele morbide sau temperamentul pătimaş, ca urmare nu-şi pot educa propriii copii cu privire la renunţarea la pofte şi nu-i pot învăţa stăpânirea de sine.4 Dacă doresc să-i înveţe pe copiii lor să se stăpânească, părinţii trebuie să-şi formeze acest obicei mai întâi ei înşişi. Cearta şi căutarea de greşeli din partea părinţilor încurajează un temperament iute şi pătimaş la copiii lor.5 Nu şovăiţi în facerea binelui. – Părinţii preferă confortul şi plăcerea într-o măsură prea mare pentru a-şi îndeplini lucrarea care le-a fost rânduită de Dumnezeu în viaţa de familie. Dacă tinerii ar fi fost educaţi corespunzător în cămin, nu am fi văzut starea îngrozitoare a răului care există în rândul lor, în zilele noastre. Dacă şi-ar asuma lucrarea încredinţată de Dumnezeu şi i-ar învăţa, atât prin cuvinte, cât şi prin exemplu, stăpânirea şi renunţarea la sine, părinţii ar vedea că, în timp ce vor căuta să-şi îndeplinească datoria în aşa fel încât să primească aprobarea lui Dumnezeu, ar învăţa lecţii preţioase în şcoala lui Hristos. Ei ar învăţa răbdarea, îndelunga răbdare,
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 61. 2 Manuscris 9, 1893. 3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890. 4 Pacific Health Journal, octombrie 1897. 5 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.

64

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

dragostea şi blândeţea, şi tocmai acestea sunt lecţiile pe care trebuie să le prezinte copiilor lor. După ce însuşirile morale ale părinţilor sunt sensibilizate, şi după ce încep, cu o energie înnoită, să-şi îndeplinească lucrarea neglijată, să nu se descurajeze şi nici să nu-şi îngăduie să se lase împiedicaţi în lucrare. Prea mulţi obosesc în facerea binelui. Când constată că necesită un efort istovitor, o stăpânire de sine continuă, o aptitudine tot mai mare, precum şi cunoştinţa pentru a întâmpina urgenţele neaşteptate [95] care apar, ei ajung să se descurajeze, să renunţe la luptă şi să-l lase pe vrăjmaşul sufletului să-şi împlinească voia. Lucrarea continuă zi după zi, lună după lună, an după an, până când caracterul copilului vostru este format şi până când se formează obiceiuri corecte. Să nu renunţaţi şi să nu vă lăsaţi familiile să alunece într-un comportament dezlănţuit.1 Nu vă pierdeţi niciodată controlul asupra voastră înşivă. – Trebuie să nu ne pierdem niciodată controlul asupra noastră înşine. Să păstrăm mereu în atenţia noastră Modelul desăvârşit. Este păcat să vorbim nerăbdător sau iritat, sau să ne simţim mânioşi – chiar dacă nu vorbim. Trebuie să trăim în chip vrednic, reprezentându-L corect pe Hristos. A rosti cuvinte mânioase este ca şi când a-i izbi o cremene de alta: sentimentele de ură se aprind îndată. Nu fiţi niciodată ca o castană spinoasă. În cămin, să nu vă îngăduiţi cuvinte aspre şi certăreţe. Trebuie să-L invitaţi pe Oaspetele ceresc să vină în casa voastră şi, în acelaşi timp, să faceţi posibil ca El şi îngerii să locuiască împreună cu voi. Primiţi neprihănirea lui Hristos, sfinţirea Duhului lui Dumnezeu şi frumuseţea sfinţeniei, ca să le puteţi descoperi Lumina vieţii acelora care se află în jurul vostru.2 Înţeleptul spune: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi”. În ochii lui Dumnezeu şi ai îngerilor, bărbatul sau femeia care îşi păstrează echilibrul minţii, când sunt ispitiţi să-şi îngăduie pasiunile, sunt mai presus decât generalul cel mai renumit, care a condus vreodată o armată în luptă şi la biruinţă. „Dintre toate biruinţele mele, doar una îmi aduce o mângâiere acum, iar aceasta este biruinţa pe care am câştigat-o asupra temperamentului meu furtunos” [96]. Alexandru şi Cezar au constatat că este mai uşor să învingă lumea, decât să se învingă pe ei înşişi. După ce au cucerit naţiune după naţiune, ei au căzut – unul ca „victimă a necumpătării, celălalt ca victimă a unei ambiţii nebune”.3
1 Review and Herald, 10 iulie 1888. 2 Manuscris 102, 1901. 3 Good Health, noiembrie 1880.

CAPITOLUL 14

LINIŞTEA ŞI RESPECTUL
Împiedicaţi gălăgia şi tulburarea necuvenite. – Mama să nu îngăduie ca mintea să-i fie ocupată cu prea multe lucruri…. Cu sârguinţa cea mai mare şi vegherea cea mai atentă, ea trebuie să aibă grijă de micuţii care, dacă le este îngăduit, vor urma orice impuls care vine din inima lor necunoscătoare şi fără experienţă. În spiritul lor exuberant, ei vor face gălăgie şi tulburare în cămin. Acestea trebuie să fie împiedicate. Copiii vor fi tot aşa de fericiţi, dacă sunt educaţi să nu facă astfel de lucruri. Să fie învăţaţi că, atunci când vin vizitatori, ei trebuie să fie liniştiţi şi respectuoşi.1 În cămin trebuie să domnească liniştea. – Taţi şi mame, învăţaţi-i pe copiii voştri că trebuie să se supună legii. Nu le îngăduiţi să creadă că, deoarece sunt copii, au privilegiul de a face în casă orice fel de zgomot doresc. Să fie formulate şi impuse reguli înţelepte, pentru ca frumuseţea vieţii de cămin să nu fie stricată.2 Părinţii le fac o mare greşeală copiilor lor, când le îngăduie să strige şi să plângă. Ei nu trebuie să fie lăsaţi să fie neglijenţi şi obraznici. Dacă aceste trăsături de caracter discutabile nu sunt reprimate în primii lor ani, copiii le vor lua cu ei, întărite şi dezvoltate, în viaţa religioasă şi profesională. Copiii vor fi la fel de fericiţi, dacă sunt învăţaţi să fie liniştiţi în casă.3 [98] Învăţaţi-i pe copii respectul pentru cei care au o judecată cu experienţă. – Copiii trebuie să fie învăţaţi să-i respecte pe cei ce au o judecată cu experienţă. Ei trebuie să fie educaţi aşa încât mintea lor să fie în armonie cu aceea a părinţilor şi educatorilor şi să înţeleagă necesitatea de a urma sfaturile acestora din urmă. Astfel, când se vor depărta de mâna călăuzitoare a celor care i-au educat, caracterul lor nu va fi ca o trestie plecată în voia vântului...4
1 Manuscris 64, 1899. 2 Signs of the Times, 25 septembrie 1901. 3 Ibidem. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 75.

66

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Îngăduinţa părinţilor încurajează lipsa de respect. – Când copiilor li se îngăduie să fie lipsiţi de respect, neascultători şi capricioşi acasă, părinţii sunt consideraţi cei vinovaţi.1 Mama… trebuie să-şi guverneze regatul cu înţelepciune şi demnitate. Influenţa ei în cămin trebuie să fie absolută, cuvântul ei să fie lege. Dacă este o mamă creştină, aflată sub controlul lui Dumnezeu, ea va impune respectul copiilor ei. Spuneţi copiilor voştri exact ce vreţi de la ei.2 Dacă părinţii nu-şi menţin autoritatea, când vor merge la şcoală, copiii nu vor avea nici un respect faţă de profesorul sau directorul şcolii. Ei nu au învăţat niciodată în cămin respectul pe care ar fi trebuit să-l manifeste. Tatăl şi mama au fost pe aceeaşi treaptă cu copiii.3 Rezultatul unei obrăznicii nedisciplinate. – Manifestaţi respect faţă de copiii voştri, şi nu le îngăduiţi să vă adreseze cuvinte lipsite de respect.4 O atitudine înţeleaptă a tânărului. – Înţelept este acel tânăr mult binecuvântat, care simte că este datoria lui, dacă are părinţi, să-i respecte, iar dacă nu are, să-l respecte pe cel pe care îl consideră tutorele lui sau pe cei cu care locuieşte – ca fiind nişte sfătuitori, mângâietori şi, în unele privinţe, [99] conducători ai lui – şi care admite să se supună restricţiilor căminului.5 Respectul să fie cultivat cu atenţie6*. – Respectul… este un dar care trebuie să fie cultivat cu atenţie. Fiecare copil să fie învăţat să manifeste un respect adevărat faţă de Dumnezeu.7 Domnul doreşte ca noi să înţelegem că trebuie să-i facem pe copiii noştri să aibă o relaţie corectă cu lumea, cu biserica şi cu familia. Relaţia lor cu familia este primul lucru care trebuie să fie luat în considerare. Să-i învăţăm să fie politicoşi unii cu alţii şi să fie politicoşi cu Dumnezeu. Poate că veţi întreba: „Ce vrei să spui, când declari că trebuie să-i învăţăm să fie politicoşi cu Dumnezeu?” Vreau să spun că trebuie să fie învăţaţi să-L respecte pe Tatăl nostru ceresc şi să preţuiască sacrificiul măreţ şi infinit pe care Hristos l-a făcut pentru noi… Părinţii şi copiii să păstreze o legătură strânsă cu Dumnezeu, pentru ca îngerii să le poată vorbi. Aceşti soli sunt alungaţi din multe cămine în care abundă nelegiuirea şi lipsa de politeţe
1 Scrisoarea 104, 1897. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 111. 3 Manuscris 14, 1894. 4 Manuscris 114, 1903. 5 Mărturii, vol.2, p. 308. 6∗ Pentru o tratare mai amplă a acestui subiect, vezi capitolul 80, „Respectul faţă de ce este sfânt”. 7 Profeţi şi regi, p. 236.

ALTE

ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

67

faţă de Dumnezeu. Să preluăm spiritul cerului din Cuvântul Său şi să-l aducem în viaţa noastră de aici.1 Cum să-i învăţăm pe copii respectul. – Părinţii pot şi trebuie să-i cointereseze pe copiii lor în diferitele cunoştinţe aflate pe paginile Sfintelor Scripturi. Dacă vor să-i câştige pe fiii şi fiicele lor pentru Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să aibă ei înşişi interes pentru el. Ei trebuie să fie buni cunoscători ai învăţăturilor lui şi să le vorbească despre ele, aşa cum a poruncit Dumnezeu lui Israel: „Când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula” (Deuteronom 11,19). [100] Aceia care doresc ca fiii şi fiicele lor să-L iubească pe Dumnezeu şi să-L cinstească trebuie să vorbească despre bunătatea Lui, despre slava şi puterea Lui, aşa cum sunt descoperite în Cuvântul Lui şi în lucrările creaţiunii.2 Respectul este manifestat prin ascultare. – Copiilor să le fie arătat că adevăratul respect este manifestat prin ascultare. Dumnezeu n-a poruncit nimic nesemnificativ şi nu există altă cale de a-ţi manifesta respectul, mai plăcută Lui, decât ascultarea – să faci tot ce El a spus.3

1 Manuscris 100, 1902. 2 Patriarhi şi profeţi, p. 504 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 111.

CAPITOLUL 15

GRIJA ÎN TRATAREA PROPRIETĂŢILOR

Reprimaţi înclinaţia de a distruge lucrurile. – Educaţia trebuie să fie cuprinzătoare şi uniformă. Fiecare mamă să fie sârguincioasă şi să nu îngăduie ca mintea să-i fie abătută de nimic. Ea trebuie să nu le îngăduie copiilor ei să-şi urmeze voia nestăpânită în tratarea lucrurilor din casă. Copiii să fie învăţaţi că nu au voie să ţină casa într-o dezordine continuă, umblând cu lucrurile pentru propriul amuzament. Mamelor, învăţaţi-i pe copiii voştri încă din primii ani că nu trebuie să considere toate lucrurile din casă ca şi cum ar fi nişte jucării. Prin aceste mici observaţii, se învaţă ordinea. Indiferent cât vor protesta copiii, nu îngăduiţi ca înclinaţia de a distruge, care este mare în primii ani ai copiilor, să fie dezvoltată şi cultivată. Dumnezeu spune „Să faci” şi „Să nu faci”. Fără să-şi piardă stăpânirea de sine, dar cu hotărâre, părinţii să le spună copiilor: Nu, şi să fie categorici. Să refuze cu fermitate a le îngădui copiilor să umble nestingheriţi cu toate lucrurile din casă şi să le arunce pe podele sau în noroi. Aceia care îi îngăduie copilului un astfel de comportament îi fac un mare rău. E posibil să nu fie un copil rău, dar educaţia lui îl va face să aducă multe neplăceri şi să distrugă.1 Învăţaţi-i pe copii respectul pentru proprietatea altora. – Unii părinţi le îngăduie copiilor să fie distrugători şi să folosească drept jucării lucruri pe care nu ar avea voie să le atingă. Copiii să fie învăţaţi că nu au voie să umble cu lucrurile care le aparţin altora. Pentru confortul şi fericirea familiei, ei trebuie să înveţe să respecte legile proprietăţii. [102] Copiii nu vor fi mai fericiţi, dacă li se îngăduie să umble cu toate lucrurile pe care le văd. Dacă nu sunt educaţi să fie grijulii, vor creşte cu trăsături de caracter neplăcute şi distructive.2
1 Manuscris 64, 1899. 2 igns of the Times, 25 septembrie 1901.

ALTE

ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

69

Jucării rezistente şi durabile. – Nu le daţi copiilor jucării care se strică uşor. Dându-le, îi învăţaţi să fie distrugători. Daţi-le jucării puţine, dar bune şi rezistente. Aceste sugestii, oricât de mărunte ar părea, înseamnă mult în educarea copilului.1

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 123.

CAPITOLUL 16

PRINCIPIILE SĂNĂTĂŢII
Începeţi de timpuriu educaţia cu privire la sănătate. – Creatorul omului este Cel care a făcut să funcţioneze maşinăria vie a corpurilor noastre. Fiecare funcţie a acesteia a fost minunat întocmită, iar Dumnezeu S-a angajat să păstreze această maşinărie omenească în stare de sănătate, dacă omul va asculta de legile Sale şi va coopera cu El. Fiecare lege care guvernează maşinăria omenească trebuie să fie considerată de aceeaşi origine, caracter şi importanţă divină, ca şi Cuvântul lui Dumnezeu. Orice faptă nepăsătoare, lipsită de atenţie, orice abuz asupra minunatului mecanism al lui Dumnezeu, prin desconsiderarea legilor Sale specifice pentru corpul omenesc, constituie o călcare a Legii lui Dumnezeu. Noi putem privi şi admira lucrarea lui Dumnezeu în lumea naturală, însă corpul omenesc este cel mai uimitor. De la cea mai fragedă vârstă, când se înfiripează priceperea, mintea omului trebuie să cunoască structura fizică. În aceasta, Iehova ne-a lăsat o imagine despre Sine Însuşi, căci omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu.1 Primul studiu al tinerilor trebuie să aibă scopul de a se cunoaşte pe ei înşişi şi de a şti cum să-şi păstreze sănătatea trupului.2 Învăţături de o importanţă principală. – În educaţia timpurie a copiilor, mulţi părinţi şi profesori nu reuşesc să înţeleagă faptul că trebuie să fie acordată cea mai mare atenţie condiţiei fizice şi că este posibil să obţină o stare de sănătate a trupului şi a minţii.3 Fericirea viitoare a familiilor voastre şi bunăstarea societăţii depind într-o mare măsură de educaţia fizică şi morală pe care copiii voştri o primesc în primii ani ai vieţii.4
1 Lucrarea misionară medicală, p. 221. 2 Mărturii, vol. 3, p. 142. 3 Health Reformer, decembrie 1872. 4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 156.

ALTE

ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

71

Părinţii trebuie să înţeleagă fiziologia şi să-i înveţe pe copii. – Dacă părinţii înşişi ar avea conştiinţă şi ar simţi importanţa pe care o are punerea ei în practică, spre a-i educa pe scumpii lor copii, am vedea o ordine diferită a lucrurilor printre tineri şi copii. Copiii trebuie [104] să fie instruiţi cu privire la corpurile lor. Există puţini tineri care au o cunoaştere precisă despre tainele vieţii omeneşti. Ei cunosc numai puţin despre maşinăria vie. David spune: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmi 139,14). Învăţaţi-i pe copiii voştri să judece de la cauză la efect. Arătaţi-le că, dacă vor călca legile fiinţei lor, trebuie să plătească pedeapsa, suferind de boală. Dacă în efortul vostru nu puteţi vedea nici o îmbunătăţire specială, să nu vă descurajaţi, instruiţi cu răbdare, punct cu punct, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo. Dacă prin mijloacele acestea aţi reuşit să uitaţi de voi înşivă, aţi făcut un pas în direcţia cea bună. Stăruiţi în continuare până ce veţi obţine biruinţa finală. Continuaţi să-i învăţaţi pe copiii voştri cu privire la corpul lor şi cum să se îngrijească de el. Nepăsarea privind sănătatea corporală tinde spre nepăsare faţă de caracterul moral.1 Vieţuirea sănătoasă trebuie să fie o problemă de familie. – Vieţuirea sănătoasă trebuie să fie o problemă a familiei. Părinţii trebuie să fie conştienţi de responsabilităţile date de Dumnezeu. Să studieze principiile reformei sanitare şi să-i înveţe pe copiii lor că drumul renunţării la sine este singurul drum pe care pot merge în siguranţă. Masa locuitorilor lumii, prin dispreţuirea legii fizice distrug puterea lor de stăpânire de sine şi ajung nepotriviţi pentru a aprecia realităţile veşnice. Neştiutori cu bună ştiinţă ai propriei făpturi, ei îşi conduc copiii pe cărarea satisfacţiilor personale, pregătindu-le astfel calea pentru a suferi pedeapsa pentru călcarea legilor naturii.2 Pregătirea fizică trebuie să fie asigurată. – Pregătirea fizică, dezvoltarea trupească, este mult mai uşor de asigurat decât pregătirea spirituală. Joaca, activitatea în aer liber, munca la câmp, semănatul, adunarea recoltei – toate acestea asigură dezvoltarea fizică. [105] În condiţii normale favorabile, copilul îşi asigură în mod natural vigoarea şi dezvoltarea fizică necesară. Totuşi, şi în aspectele fizice el trebuie pregătit cu atenţie.3 Ascultarea de legile naturii conferă sănătate. – Copiii noştri trebuie să fie învăţaţi că pot să-şi cunoască propriul organism. Încă de la o vârstă timpurie, printr-o educaţie răbdătoare, ei pot fi ajutaţi să înţeleagă că, dacă
1 Mărturii, vol. 2, p. 536, 537. 2 Idem, vol. 6, p. 370. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 108.

72

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

doresc să nu sufere dureri şi boală, trebuie să respecte legile sănătăţii. Ei trebuie să înţeleagă faptul că viaţa lor nu poate fi folositoare, dacă sunt schilodiţi de boală. De asemenea, dacă aduc boala asupra lor înşişi, prin desconsiderarea legilor sănătăţii, ei nu pot să fie pe placul lui Dumnezeu.1

1 Health Reformer, decembrie 1872.

CAPITOLUL 17

CURĂŢENIA
Dumnezeu este atent la detalii. – Domnul le-a poruncit copiilor lui Israel să-şi spele hainele şi să îndepărteze orice necurăţie din tabăra lor, ca nu cumva, când va trece printre ei, să vadă murdăria lor. Dumnezeu trece prin casele noastre astăzi şi Se uită la condiţiile lipsite de igienă ale familiilor noastre şi la obiceiurile îndoielnice. Oare nu ar trebui să facem o reformă mai bună, şi fără întârziere? Părinţi, Dumnezeu v-a făcut slujitorii Săi, ca să inspiraţi principii corecte în mintea copiilor voştri. Vouă vi s-au încredinţat copilaşii Domnului, iar acel Dumnezeu care a fost aşa de atent la detalii, cerându-le copiilor lui Israel să-şi formeze obiceiul curăţeniei nu va aproba nici o murdărie în casele din zilele noastre. Dumnezeu v-a încredinţat lucrarea de a-i educa pe copiii voştri în această privinţă, iar când îi învăţaţi pe copii să-şi formeze obiceiul curăţeniei, îi învăţaţi nişte lecţii spirituale. Ei vor înţelege că Dumnezeu doreşte să fie curaţi atât în inimă, cât şi trupeşte, şi vor fi conduşi la o înţelegere a principiilor pe care Dumnezeu le-a rânduit să motiveze fiecare faptă din viaţa lor.1 Dacă Dumnezeu a fost aşa de atent la detalii, încât să le poruncească să fie curaţi acelora care călătoreau prin pustie şi erau în aer liber tot timpul, atunci nu cere cu nimic mai puţin de la noi, care trăim în încăperi închise, unde murdăria este mai uşor de observat şi are o influenţă mai nesănătoasă.2 Curăţenia să ajungă o a doua natură. – Murdăria în casă este o mare greşeală, pentru că ea are un efect educativ, iar influenţa ei este vastă. Chiar şi în copilărie, gândurile şi obiceiurile copiilor trebuie să fie orientate corect… Arătaţi-le că murdăria, [107] indiferent dacă este murdăria trupului sau a îmbrăcămintei, este inacceptabilă pentru Dumnezeu. Învă1 Manuscris 32, 1899. 2 Counsels on Health, p. 82.

74

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

ţaţi-i să mănânce în condiţii de curăţenie. Să fie exercitată o vigilenţă continuă, pentru ca obiceiul curăţeniei să ajungă o a doua natură pentru ei… Murdăria să fie dispreţuită aşa cum trebuie. … Oh, dacă toţi ar înţelege faptul că aceste mici datorii nu trebuie să fie neglijate! Toată viaţa lor viitoare va fi modelată de obiceiurile şi practicile din copilărie. Copiii sunt deosebit de susceptibili la impresii şi, prin faptul că nu li se îngăduie dezordinea, le pot fi oferite cunoştinţe sanitare.1 Învăţaţi-i pe copii dragostea de curăţenie şi ura faţă de murdărie. – Trebuie să cultivaţi o dragoste de ordine şi curăţenie strictă.2 Îmbrăcaţi-i pe copii simplu. Hainele lor să fie confecţionate dintr-un material rezistent. Păstraţi-le plăcute şi curate. Învăţaţi-i pe copii să urască orice este murdar.3 Energia care este folosită acum – plănuind inutil ce veţi mânca, ce veţi bea şi cu ce vă veţi îmbrăca – să fie orientată spre a le păstra trupul şi hainele curate. Să nu mă înţelegeţi greşit în această privinţă. Eu nu spun că trebuie să-i ţineţi pe copii în casă, ca pe nişte păpuşi. Nu este nimic murdar în nisipul curat şi pământul uscat, ci secreţiile trupului sunt cele care murdăresc şi fac necesar ca hainele să fie schimbate şi trupul să fie spălat.4 Păstraţi-vă casele curate. – Familii întregi ar putea să fie ajutate şi binecuvântate, dacă părinţii ar găsi să le dea ceva de făcut copiilor lor. De ce pastorii şi profesorii nu sunt mai expliciţi cu privire la acest subiect, care înseamnă aşa de mult pentru sănătatea fizică şi spirituală? Băieţii [108] şi fetele din familie trebuie să simtă că sunt membri ai casei. Să se străduiască să păstreze camerele curate şi cu un aspect plăcut. În acest domeniu este nevoie de învăţături.5 Orice formă de murdărie duce la boală. Microbi aducători de moarte abundă în colţurile întunecoase, neglijate, în resturile care putrezesc, în umezeală, mucegai şi putregai. Nu ar trebui să se accepte prezenţa resturilor vegetale sau a grămezilor de frunze căzute în apropierea casei, ca să putrezească şi să otrăvească aerul. Nimic murdar sau în stare de putrefacţie nu ar trebui să fie admis în cămin. În unele oraşe, mici sau mari, considerate ca fiind perfect sanitare, s-au descoperit multe epidemii de friguri, atribuite materiei în stare de descompunere, de lângă locuinţa vreunui gospodar neglijent. Starea perfectă de curăţenie, lumina soarelui din belşug,
1 Manuscris 32, 1899. 2 Mărturii, vol. 2, p. 66. 3 Manuscris 79, 1901. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 141. 5 Scrisoarea 108, 1901.

ALTE

ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

75

acordarea întregii atenţii şi în cele mai mici detalii igienei vieţii din cămin sunt esenţiale pentru a scăpa de boală şi pentru voioşia şi vigoarea membrilor familiei.1 Curăţenia personală este esenţială pentru sănătate. – Curăţenia, în cele mai mici amănunte, este esenţială atât pentru sănătatea mintală, cât şi pentru cea fizică. Impurităţile sunt eliminate continuu din corp prin piele. Milioanele de pori se astupă repede, dacă nu sunt curăţaţi prin băi frecvente, iar impurităţile care ar trebui să fie evacuate prin piele ajung o povară în plus pentru celelalte organe excretoare. Cele mai multe persoane ar putea să se bucure de binefacerea unei băi zilnice, reci sau călduţe, fie dimineaţa, fie seara. În loc să mărească probabilitatea unei răceli, dacă este făcută cum trebuie, o baie fortifică organismul împotriva răcelii, pentru că ameliorează circulaţia, sângele este adus la suprafaţă şi este obţinută o circulaţie mai uşoară, regulată. Mintea şi corpul sunt deopotrivă fortificate. Muşchii devin mai elastici, intelectul mult mai strălucit. [109] Baia este un calmant pentru nervi. Ea ajută intestinul, stomacul şi ficatul, dând sănătate şi energie fiecăruia, şi asigură o bună digestie. Este de asemenea important ca îmbrăcămintea să fie păstrată curată. Hainele purtate absorb materia reziduală care este eliminată prin pori, dacă nu sunt schimbate şi spălate frecvent, impurităţile vor fi reabsorbite.2 Împrejurimile curate ajută la curăţenie. – Adesea, am văzut paturile copiilor într-o asemenea stare, încât duhoarea care venea de la ele continuu mi s-a părut insuportabilă. Păstraţi curat şi sănătos orice lucru care ajunge sub ochii copiilor şi care intră în contact cu corpul lor zi şi noapte. Acesta va fi un mijloc de a-i educa să aleagă curăţenia. Dormitorul copiilor voştri să fie curat, oricât de lipsit ar fi de mobilier scump.3 Păstraţi un echilibru corespunzător. – Curăţenia şi ordinea sunt datorii creştine, totuşi, chiar şi acestea pot fi duse prea departe şi pot fi făcute să fie nişte datorii esenţiale, în timp ce alte lucruri de o importanţă mai mare sunt neglijate. Cei care neglijează binele copiilor lor din aceste considerente, seamănă cu aceia care dau zecime din chimen şi mărar, în timp ce neglijează lucrurile mai importante din Lege – dreptatea, mila şi dragostea de Dumnezeu.4
1 Divina Vindecare, p. 276. 2 Ibidem 3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 142. 4 Idem, p. 68.

CAPITOLUL 18

GRIJA, ORDINEA ŞI SIMETRIA

Cultivaţi ordinea şi bunul gust. – Cultivarea ordinii şi a bunului gust constituie o parte a educaţiei copiilor. În calitate de supraveghetori şi profesori ai copiilor voştri, aveţi datoria de a pune fiecare lucru mic din casa voastră cu rafinament şi în ordine. Învăţaţi-i pe copiii voştri lecţia nepreţuită de a-şi păstra îmbrăcămintea curată. Păstraţi-vă propria îmbrăcăminte curată, plăcută şi respectabilă. ... Aveţi o obligaţie faţă de Dumnezeu de a fi întotdeauna nişte modele de bună cuviinţă în căminul vostru… Nu uitaţi că în cer nu există dezordine şi că propriul cămin trebuie să fie un cer pe pământ. Aduceţi-vă aminte că în îndeplinirea credincioasă a micilor treburi de zi cu zi în cămin, voi sunteţi împreună lucrători cu Dumnezeu, desăvârşindu-vă un caracter creştin.1 Părinţi, nu uitaţi că voi contribuiţi la mântuirea copiilor voştri. Dacă obiceiurile voastre sunt corecte, dacă dau pe faţă grijă şi ordine, virtute şi neprihănire, sfinţirea sufletului, a trupului şi a spiritului, veţi corespunde cuvintelor Mântuitorului: „Voi sunteţi lumina lumii”.2 Formarea obiceiului grijii şi al ordinii. – Fiecărei familii i se cere să-şi formeze obiceiul grijii, al ordinii şi al meticulozităţii. Noi, cei care pretindem a crede adevărul, trebuie să-i arătăm lumii că principiile adevărului şi ale neprihănirii nu-i fac pe oameni aspri, murdari şi dezordonaţi. … [111] Dragostea de Dumnezeu va fi exprimată în familie prin dragostea faţă de copiii noştri. Iubirea adevărată nu-i va lăsa să alunece în lenevie şi neglijenţă, pentru că aceasta este calea cea mai uşoară, totuşi, prin exemplul lor curat, printr-o fermitate iubitoare, dar neclintită în cultivarea obiceiului hărniciei, părinţii îi vor educa pe copiii lor să fie la fel.3
1 Scrisoarea 47a, 1902. 2 Manuscris 79, 1901. 3 Manuscris 24, 1994.

ALTE

ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

77

Învăţaţi-i pe copii să îngrijească îmbrăcămintea. – Începeţi de timpuriu să-i învăţaţi pe cei mici să-şi îngrijească îmbrăcămintea. Să aibă un loc unde să-şi pună lucrurile, să fie învăţaţi să împăturească fiecare articol cu grijă şi să-l pună la locul lui. Dacă nu puteţi să vă permiteţi nici măcar un dulăpior ieftin, folosiţi o cutie pentru materiale textile, confecţionaţi-i rafturi şi acoperiţi-o cu un material textil deschis la culoare, cu un imprimeu frumos. Învăţarea grijii şi a ordinii, va lua câte puţin timp în fiecare zi, dar va fi răsplătită în viitorul copiilor voştri, iar în cele din urmă, vă va scuti de multă grijă şi timp pierdut.1 Păstraţi-vă propria cameră în ordine. – Dacă au o cameră pe care o consideră a fi camera lor şi dacă sunt învăţaţi să o păstreze în ordine şi să o facă plăcută, copiii vor avea un simţ al proprietăţii – ei vor simţi că au în casă o cameră a lor şi vor avea satisfacţia de a o păstra curată şi frumoasă. Mama va trebui să inspecteze munca lor, să le facă recomandări şi să-i înveţe. Aceasta este lucrarea mamei.2 Ore regulate de somn. – Cât de predominant este obiceiul de a face din zi noapte şi din noapte zi. Mulţi tineri dorm adânc dimineaţa, deşi ar trebui să se trezească o dată cu păsările cântătoare şi să fie activi când toată natura este deşteptată.3 Unii tineri se opun serios ordinii şi disciplinei. Ei nu respectă regulile casei, trezindu-se la [112] o oră regulată. Ei zac în pat câteva ore după ce se luminează de ziuă, când toţi trebuie să fie în mişcare. Aceşti tineri ard lampa la miezul nopţii, depinzând de lumina artificială care înlocuieşte lumina oferită de natură, la orele potrivite. Procedând astfel, ei nu numai că risipesc ocazii preţioase, dar fac şi o cheltuială suplimentară. În aproape fiecare caz, se aduce scuza: „Nu pot să-mi termin munca. Am ceva de făcut. Nu pot să mă culc devreme”… Obiceiul preţios al ordinii este călcat, iar momentele pierdute în inactivitate dimineaţa devreme stabilesc cursul lucrurilor pentru întreaga zi. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii şi El doreşte de la copiii Săi să-şi ordoneze viaţa şi să fie disciplinaţi. Prin urmare, nu ar fi mai bine să renunţăm la obiceiul de a schimba noaptea în zi şi orele proaspete ale dimineţii în noapte? Dacă îşi vor forma obiceiul ordinii, tinerii îşi vor îmbunătăţi sănătatea, starea de spirit, memoria şi înclinaţiile.
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 142. 2 Idem, p. 143. 3 The Youth’s Instructor, 7 septembrie 1893.

78

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Toţi au datoria de a respecta reguli stricte în obiceiurile vieţii. Dragi tineri, acest lucru este spre binele vostru fizic şi moral. Când vă treziţi dimineaţa, luaţi în considerare, pe cât posibil, munca pe care trebuie să o îndepliniţi pe parcursul zilei. Dacă este necesar, păstraţi un carnet în care să scrieţi lucrurile pe care trebuie să le faceţi şi stabiliţi-vă un timp în care să vă îndepliniţi munca.1

1 The Youth’s Instructor, 28 ianuarie 1897.

CAPITOLUL 19

CURĂŢIA MORALĂ
Învăţaţi-i pe copii principiile curăţiei. – Mame creştine, lăsaţi-vă îndemnate de o mamă spre a vă da seama de responsabilitatea pe care o aveţi. Învăţaţi-i pe copii încă din leagăn să practice renunţarea la sine şi stăpânirea de sine. Creşteţi-i în aşa fel, încât să aibă o constituţie sănătoasă şi principii morale. Întipăriţi în mintea lor fragedă adevărul că Dumnezeu nu are în plan ca noi să trăim doar pentru satisfacţia prezentă, ci pentru binele nostru final. Aceste lecţii vor fi asemenea unor seminţe semănate într-un pământ fertil, iar ele vor aduce un rod care vă va face să fiţi fericite.1 Pentru a-şi feri copiii de influenţe degradatoare, părinţii trebuie să-i educe în principiile purităţii. Acei copii care se obişnuiesc în cămin cu ascultarea şi cu autocontrolul vor avea mai puţine dificultăţi în timpul şcolii şi vor evita multe dintre ispitele care-i asaltează pe tineri. Părinţii să-şi educe copiii în aşa fel, încât să fie credincioşi lui Dumnezeu în orice împrejurare şi în orice loc. Ei trebuie să creeze în jurul lor influenţe ce duc la fortificarea caracterului. Cu o astfel de educaţie, când vor fi trimişi departe, la şcoală, copii nu vor fi o pricină de tulburare sau de nelinişte. Ei vor fi un sprijin pentru profesori şi un exemplu şi o încurajare pentru colegii lor.2 Vegheaţi fără încetare. – Dacă doresc să aibă copii cu inima curată, părinţii şi tutorii trebuie să-şi păstreze ei înşişi curăţia vieţii şi a inimii. Ei trebuie să prezinte învăţătura necesară şi, pe lângă aceasta, să vegheze fără încetare. În fiecare zi, în mintea tinerilor apar gânduri noi, [114] impresii noi care rămân asupra inimii lor. Tovărăşiile pe care le întemeiază, cărţile pe care le citesc, obiceiurile pe care le cultivă – toate trebuie să fie supravegheate.3
1 Manuscris 44, 1994. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 150. 3 Signs of the Times, 25 mai 1882.

80

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Păstraţi casa curată şi atrăgătoare. – Casa trebuie să fie păstrată curată. Colţurile murdare şi neglijate în casă vor înclina să creeze colţuri murdare şi neglijate în suflet. Mamelor, voi sunteţi educatorii copiilor voştri şi, dacă începeţi de timpuriu să le inspiraţi gânduri curate, organizând camerele lor într-o modalitate curată, plăcută şi atrăgătoare, veţi realiza mult.1 Supravegheaţi tovărăşiile copiilor. – Dacă doresc să aibă copii cu inima curată, părinţii trebuie să-i înconjoare cu tovărăşii pe care Dumnezeu poate să le aprobe.2 Câtă grijă trebuie să manifeste părinţii spre a-i feri pe copiii lor de obiceiurile neglijenţei, nestăpânirii de sine şi imoralităţii! Taţi şi mame, vă daţi seama de importanţa responsabilităţii voastre? Le îngăduiţi copiilor voştri să se asocieze cu alţi copii, fără să fiţi prezenţi, ca să ştiţi ce fel de educaţie primesc? Nu trebuie să le permiteţi să fie singuri cu alţi copii. Acordaţi-le grija voastră deosebită. În fiecare seară, trebuie să ştiţi unde se află şi ce fac? Au ei obiceiuri curate? I-aţi învăţat voi principiile curăţiei morale? Dacă aţi neglijat să le prezentaţi învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo, nu lăsaţi să mai treacă nici o zi, ci mărturisiţi-le neglijenţa voastră. Apoi, spuneţi-le că acum intenţionaţi să vă faceţi lucrarea rânduită de Dumnezeu. Rugaţi-i să vi se alăture în această reformă.3 Este posibil ca vecinii să le îngăduie copiilor lor să vină în casa voastră pentru a petrece şi noaptea cu copiii voştri. Aici este o încercare şi o alegere pentru voi, de a risca [115] să-i ofensaţi pe vecinii voştri, trimiţându-i pe copiii lor acasă, sau să le faceţi pe plac, expunându-vă astfel copiii la învăţarea unor lucruri care vor fi un blestem pe viaţă pentru ei. Pentru a-i feri pe copiii mei să ajungă la imoralitate, eu nu le-am îngăduit să doarmă în acelaşi pat sau în aceeaşi cameră cu alţi băieţi şi, când ocazia a făcut necesar acest lucru, în timpul călătoriei, decât să-i las să doarmă cu alţii, am făcut un pat pentru ei pe podea. Am încercat să-i feresc de întovărăşirea cu băieţi prost crescuţi, obraznici şi i-am îndemnat să-şi găsească ocupaţia în a face din casă un loc voios şi fericit. Păstrându-le mintea şi mâinile ocupate, ei nu au mai avut timpul sau dispoziţia de a se juca pe stradă cu alţi copii şi de a primi o educaţie de stradă.4
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 142, 143. 2 Idem, p. 142. 3 Manuscris 119, 1901. 4 Un apel solemn, p. 56.

ALTE

ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

81

Ridicaţi bariere împotriva senzualităţii. – Aceia care au în grijă proprietatea lui Dumnezeu, şi anume sufletul şi trupul copiilor, care sunt create după chipul Său, trebuie să ridice bariere împotriva senzualităţii veacului acestuia, care ruinează sănătatea fizică şi morală a mii de oameni. Dacă s-ar cerceta cauza multora dintre crimele din acest timp, s-ar vedea că pot fi puse pe seama ignoranţei taţilor şi a mamelor care sunt indiferenţi cu privire la subiectul acesta. Sănătatea şi viaţa însăşi sunt sacrificate din cauza acestei nepăsări lamentabile. Părinţi, dacă daţi greş în a le acorda copiilor voştri educaţia pe care Dumnezeu v-a făcut datori să le-o acordaţi, va trebui să-I daţi socoteală pentru rezultate. Aceste rezultate nu se vor limita doar la copiii voştri. Aşa cum un singur mărăcine căruia i se îngăduie să crească pe câmp va produce un rod după soiul lui, tot astfel păcatele care rezultă din neglijenţa voastră vor duce la ruina tuturor celor ce intră în sfera lor de influenţă.1 [116] Umpleţi mintea copiilor cu imagini ale curăţiei morale. – Viaţa creştinului este o viaţă de continuă renunţare la sine şi de stăpânire de sine. Acestea sunt lecţiile pe care copiii trebuie să le înveţe încă din primii ani. Învăţaţi-i că trebuie să fie cumpătaţi, să fie curaţi în gândire, inimă şi fapte, că Îi aparţin lui Dumnezeu, pentru că au fost cumpăraţi cu un preţ, chiar cu sângele preţios al Fiului Său drag.2 Dacă mintea copiilor este umplută din fragedă copilărie cu imaginile plăcute ale adevărului, curăţiei şi bunătăţii, se va forma un gust pentru lucrurile curate şi nobile, iar imaginaţia lor nu va fi coruptă şi întinată cu uşurinţă. Însă, dacă este urmată calea opusă, dacă mintea părinţilor stăruie asupra unor scene josnice, dacă în conversaţia lor se manifestă trăsăturile discutabile ale caracterului, dacă îşi formează obiceiul de a se plânge de comportamentul altora, cei mici vor învăţa din cuvintele şi expresiile de nemulţumire şi vor urma exemplul lor dăunător. Urmele răului se vor lipi de ei asemenea urmelor de lepră. Seminţele semănate în frageda copilărie de către o mamă atentă şi temătoare de Dumnezeu vor ajunge nişte pomi ai neprihănirii, care vor înflori şi vor aduce roade, iar lecţiile date, prin învăţătură şi prin exemplu, de către un tată temător de Dumnezeu vor aduce din nou şi din nou un rod îmbelşugat, ca în cazul lui Iosif.3
1 Review and Herald, 27 iunie 1899. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 145. 3 Good Health, ianuarie 1880.

SECŢIUNEA A VI-A

ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

CAPITOLUL 20

UTILITATEA

Învăţaţi-i pe copii să fie folositori. – În şcoala căminului, copiii trebuie învăţaţi cum să îndeplinească îndatoririle practice de zi cu zi. De mici, mama trebuie să le dea sarcini uşoare, pe care ei să le rezolve zilnic. Îi va lua ceva mai mult timp să-i înveţe pe copii cum să facă o treabă decât să o facă ea, dar să nu uite că, pentru zidirea caracterului lor, trebuie să aşeze temelia utilităţii. Să nu uite că în şcoala căminului ea este profesorul. Ea este cea care trebuie să-i înveţe pe copiii ei să rezolve treburile gospodăreşti rapid şi cu îndemânare. Cât mai timpuriu cu putinţă, copiii trebuie învăţaţi să participe la treburile gospodăriei. De mici, copiii trebuie să fie învăţaţi să poarte răspunderi din ce în ce mai grele, ajutând plini de înţelegere în activităţile familiei.1 Treceţi cu vederea greşelile copilăreşti. – Mii de oameni rămân aproape lipsiţi de educaţie în căminele lor. Mama spune: „Sunt prea multe încurcături. Mai degrabă fac lucrurile acestea eu. Mă încurcaţi prea mult, mă deranjanţi”. Oare mama nu-şi aminteşte că ea însăşi a trebuit să înveţe iotă cu iotă pentru a ajunge să fie folositoare? A refuza să-i înveţe puţin câte puţin este o greşeală faţă de copii. Ţineţi-i pe aceşti copii lângă voi. Lăsaţi-i să pună întrebări şi răspundeţi-le cu răbdare. Daţi-le micuţilor câte ceva de făcut şi îngăduiţi-le să fie fericiţi crezând că vă ajută.
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 122.

ÎNVĂŢĂTURI

CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

83

Nu trebuie să-i respingeţi pe copii când încearcă să facă lucruri bune. Dacă greşesc, dacă se întâmplă accidente şi se strică obiecte, nu-i acuzaţi. [120] Toată viaţa lor viitoare depinde de educaţia pe cere le-o daţi în anii copilăriei. Învăţaţi-i că toate însuşirile trupului şi ale minţii le-au fost date spre a le folosi şi că totul este al Domnului, consacrat pentru slujirea Sa. Unora dintre aceşti copii, Domnul le descoperă de timpuriu voia Sa. Părinţi şi tineri, începeţi de timpuriu să-i învăţaţi pe copii să cultive însuşirile primite de la Dumnezeu.1 Copiii să ia parte la sarcinile căminului. – Faceţi plăcută viaţa copiilor voştri şi, în acelaşi timp, învăţaţi-i să fie ascultători şi folositori, îndeplinind sarcinile mici, aşa cum voi le îndepliniţi pe cele mai mari. Educaţi-i în aşa fel, încât să-şi formeze obiceiul hărniciei, pentru ca vrăjmaşul să nu facă din mintea lor un atelier propriu. Daţi-le copiilor voştri ceva de gândit, ceva de făcut, pentru a fi pregătiţi să fie folositori atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa veşnică.2 Încă din primii ani, trebuie să fie educaţi să-şi împlinească partea din sarcinile căminului. Să fie învăţaţi că obligaţiile sunt reciproce. De asemenea, să fie învăţaţi să lucreze repede şi ordonat. Această educaţie va fi de cea mai mare valoare pentru ei în anii de mai târziu.3 Fiecare membru al familiei trebuie să-şi înţeleagă exact partea care se aşteaptă să fie realizată de el împreună cu ceilalţi. Începând de la copilul de şase ani şi mai mare, toţi trebuie să înţeleagă că li se cere să poarte partea lor de poveri în viaţă.4 Un izvor de experienţă şi de plăcere. – Cât de important este ca taţii şi mamele să le ofere copiilor învăţături corecte încă din fragedă copilărie. Să-i înveţe să respecte porunca: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o va da Domnul Dumnezeul Tău”. [121] Când vor creşte, copiii vor aprecia grija părinţilor lor. Ei trebuie să-şi găsească plăcerea cea mai mare ajutându-i pe mama şi pe tata.5 Cea mai umilă ocupaţie poate fi atractivă. – Dacă părinţii i-ar fi învăţat pe copii să privească şirul umil al datoriilor de zi cu zi ca pe o cale trasată de Domnul pentru ei, ca pe o şcoală în care trebuie să fie pregătiţi spre a aduce un serviciu credincios şi eficient, cât de plăcută şi de onorabilă li
1 Scrisoarea 104, 1897. 2 Manuscris 62, 1901. 3 Signs of the Times, 11 decembrie 1901. 4 Mărturii, vol. 2, p. 700. 5 Manuscris 129, 1903.

84

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

s-ar părea munca. Îndeplinirea oricărei datorii ca pentru Domnul face să fie atractivă cea mai umilă ocupaţie şi îi pune în legătură pe lucrătorii de pe pământ cu făpturile sfinte care împlinesc voia lui Dumnezeu în ceruri. Noi trebuie să ne îndeplinim datoriile în locul care ne este rânduit cu tot atâta credincioşie ca şi îngerii din sfera lor înaltă.1

1 Signs of the Times, 11 octombrie 1910.

CAPITOLUL 21

HĂRNICIA
Protecţie pentru tineri. – Una dintre cele mai sigure protecţii pentru tineri este ocupaţia folositoare. Copiii învăţaţi cu obiceiuri practice, astfel încât tot timpul lor să fie folosit în mod util şi plăcut, nu sunt tentaţi să se plângă de mulţimea treburilor şi nici nu au timp de lenevie şi de visări la lumina zilei. Pericolul ca ei să-şi formeze obiceiuri şi tovărăşii rele este mic.1 În muncă există o valoare nespusă. Copiii trebuie să fie învăţaţi să facă o lucrare folositoare. Părinţii au nevoie de o înţelepciune mai mult decât omenească spre a înţelege cum să-i educe pe copii cel mai bine pentru o viaţă folositoare şi fericită aici şi pentru o slujire mai înaltă şi o bucurie mai mare, în viaţa veşnică.2 Stabiliţi sarcini potrivite cu vârsta şi capacitatea copiilor. – Încă din primii ani, copiii trebuie să fie educaţi să facă lucruri potrivite cu vârsta şi capacitatea lor. Acum, părinţii să-i încurajeze pe copii să ajungă mai independenţi. În curând, pe pământ, se vor vedea necazuri serioase, iar copiii trebuie să fie educaţi într-o asemenea modalitate, încât să fie în stare să le întâmpine.3 Învăţaţi-i pe copii să fie folositori, să îndeplinească sarcini potrivite vârstei lor, astfel, obiceiul de a lucra va ajunge să fie a doua lor natură şi nu vor considera niciodată munca drept o activitate neplăcută.4 Rezultatul leneviei. – Părinţii nu pot să săvârşească un păcat mai mare ca acela de a neglija responsabilităţile pe care li le-a încredinţat Dumnezeu, lăsându-i pe copii să nu aibă nimic de făcut, pentru că aceşti copii vor învăţa curând să le placă lenevia şi vor creşte spre a fi nişte oameni nefolositori şi lipsiţi de iniţiativă. Când vor ajunge [123] suficient de mari spre
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 122. 2 Idem, p. 125. 3 Signs of the Times, 13 august 1896. 4 Review and Herald, 24 iunie 1890.

86

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

a-şi câştiga existenţa şi vor fi angajaţi, ei vor lucra indolent, ca nişte trântori, şi vor crede că, dacă vor pierde timpul, vor fi plătiţi la fel ca şi când ar fi lucrat cu conştiinciozitate. Între această categorie de muncitori şi aceia care îşi dau seama că trebuie să fie nişte ispravnici credincioşi este o mare deosebire. Oricare ar fi domeniul de lucru în care se vor angaja, tinerii trebuie să fie „fără preget, plini de râvnă cu duhul, slujindu-I Domnului”, pentru că acela care este necredincios în lucrurile mici va fi necredincios şi în cele mari.1 Dacă sunt bine educaţi acasă, copiii nu vor fi găsiţi pe stradă, primind la întâmplare educaţia pe care o primesc aşa de mulţi. Părinţii care-şi iubesc copiii cu simţ de răspundere nu-i vor lăsa să crească formându-şi obiceiul leneviei şi al nepăsării faţă de treburile casei. Ignoranţa nu este admisibilă la Dumnezeu şi nici favorabilă lucrării Sale.2 Folosirea înţeleaptă a timpului. – Când există o lipsă de activitate, Satana îşi foloseşte ispitele spre a distruge viaţa şi caracterul. Dacă nu sunt educaţi pentru munca folositoare, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci, tinerii sunt în pericol, deoarece Satana va găsi pentru ei o ocupaţie după cum vrea el. Tinerii care nu sunt apăraţi de principii tratează timpul ca pe o comoară preţioasă, o răspundere încredinţată de Dumnezeu, pentru care fiecare făptură omenească trebuie să dea socoteală.3 Copiii să fie educaţi aşa încât să-şi folosească timpul cât mai bine pentru a fi folositori părinţilor lor şi pentru a fi încrezători în sine. Copiilor să nu li se îngăduie să se considere mai presus de orice fel de lucrare necesară.4 Valoarea timpului nu poate fi măsurată. Timpul risipit nu mai poate fi recuperat niciodată… Folosirea cât mai bună a clipelor risipite este o comoară.5 [124] Biruiţi orice obicei al nepăsării. – În Cuvântul Său, Dumnezeu a lăsat un plan pentru educarea copiilor, iar părinţii trebuie să urmeze acest plan. Ei trebuie să-i înveţe pe copiii lor să biruiască orice obicei al nepăsării. Fiecare copil să fie învăţat că are de făcut o lucrare în lume.6 Lenea şi nepăsarea nu sunt roade care cresc în pomul creştin.7
1 Manuscris 117, 1899. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 149. 3 Manuscris 43, 1900. 4 Scrisoarea 11, 1888. 5 Manuscris 117, 1899. 6 Manuscris 98, 1901. 7 Manuscris 24, 1894.

ÎNVĂŢĂTURI

CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

87

Nepăsarea este un mare blestem. Dumnezeu a binecuvântat făpturile omeneşti cu nervi, organe şi muşchi, iar acestea nu trebuie să fie lăsate să se deterioreze din cauza lipsei de activitate, ci să fie fortificate şi păstrate sănătoase prin exercitare. A nu avea nimic de făcut este o mare nenorocire, pentru că lipsa de activitate a fost şi va fi întotdeauna un mare blestem pentru familia omenească.1 Copii, să nu vă dovediţi niciodată a fi nişte ispravnici necredincioşi în cămin. Să nu vă daţi înapoi de la împlinirea datoriei. Munca serioasă întăreşte muşchii şi tendoanele. În timp ce veţi contribui la prosperitatea casei, voi veţi aduce binecuvântarea cea mai îmbelşugată asupra voastră înşivă.2 De ce muncă înainte de joacă? – Mama mea m-a învăţat să muncesc. Obişnuiam să o întreb pe mama: „De ce întotdeauna trebuie să muncesc aşa de mult înainte de a mă juca?”„Ca să-ţi educi mintea pentru o muncă folositoare şi, încă un lucru, ca să te ferească să nu faci rele, iar când vei ajunge mare, îmi vei mulţumi”. Când una dintre micuţele mele [o nepoată] mi-a spus: „De ce trebuie să împletesc? Numai bunicile împletesc”. I-am răspuns: „Vrei să-mi spui cum au învăţat bunicile să împletească?”„Ei bine, au început când erau fetiţe”.3 Valoarea unui program zilnic. – Pe cât posibil, este bine să vă gândiţi ce trebuie să realizaţi pe parcursul zilei. Faceţi o listă cu diferitele datorii care [125] aşteaptă să le acordaţi atenţie şi puneţi deoparte un anumit timp pentru a îndeplini fiecare datorie. Fiecare lucru să fie făcut cu atenţie, în ordine şi repede. Dacă vă revine multă muncă în interior, asiguraţi-vă că încăperile sunt bine aerisite şi că aşternuturile de pat sunt expuse la lumină. Acordaţi-vă un număr de minute pentru a îndeplini lucrarea, şi nu vă opriţi să citiţi ziarele şi cărţile care vă atrag privirea, ci spuneţi-vă: „Nu, am doar atâtea minute în care să-mi fac lucrarea şi trebuie să-mi îndeplinesc sarcina în timpul stabilit”…. Aceia care sunt înceţi din fire trebuie să se străduiască să ajungă activi, rapizi şi energici, aducându-şi aminte de cuvintele apostolului: „În sârguinţă, fiţi fără preget! Fiţi plini de râvnă cu duhul! Slujiţi Domnului!” Dacă vă revine sarcina de a pregăti masa, calculaţi cu atenţie şi acordaţi-vă tot timpul necesar pentru a găti mâncarea spre a o pune pe masă în ordine şi la timp. Pregătirea mesei cu cinci minute înainte de timpul sta1 Manuscris 60, 1894. 2 Manuscris 117, 1899. 3 Manuscris 19, 1887.

88

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

bilit este un fapt mai demn de laudă decât a o pregăti cu cinci minute mai târziu. Totuşi, dacă sunteţi înceţi, dacă aveţi obiceiul leneviei, veţi face dintr-o lucrare scurtă una de lungă durată, iar aceia care sunt înceţi au datoria de a face o reformă şi de a ajunge mai expeditivi. Dacă doresc, ei pot să biruiască obiceiul leneviei şi al încetinelii. Când spală vasele, pot să facă acest lucru atent şi repede. Exercitaţi-vă voinţa în acest sens, iar mâinile se vor mişca repede.1 Asociaţi munca fizică cu cea intelectuală. – Când în familia mea au fost trimişi copii spre a fi găzduiţi, iar ei au spus: „Mama nu vrea ca eu să spăl vase”, eu le-am răspuns: „Ei bine, să facem lucrul acesta pentru tine şi să-ţi [126] cerem un dolar în plus pentru găzduire?”„Oh, nu! Mama nu vrea să plătească mai mult pentru mine”. „Ei bine”, am spus, „poţi să te trezeşti dimineaţă şi să-l faci singur. Dumnezeu nu a dorit niciodată ca tu să fii servit de noi. În loc ca mama ta să se scoale dimineaţa şi să-ţi pregătească micul dejun, în timp ce tu stai în pat, ar trebui să fii cel care spune: ‘Mamă, nu te scula dimineaţa. Ne vom ocupa noi de aceste treburi şi vom îndeplini aceste datorii’. Ar trebui să-i laşi pe cei ai căror peri încărunţesc să se odinească dimineaţă.” De ce este aşa? Care este problema? Problema este a părinţilor care îşi lasă copiii să crească fără a purta nici o răspundere în familie. Când merg la şcoală, aceşti copii spun: „Mama spune că nu vrea ca eu să muncesc”. Asemenea mame sunt nesăbuite. Ele îi răsfaţă pe copiii lor, iar apoi îi trimit la şcoală pentru a o vicia…. Munca este disciplina cea mai bună de care pot beneficia ei. Nu este mai grea pentru ei, decât pentru mamele lor. Asociaţi munca fizică cu cea intelectuală, iar însuşirile minţii se vor dezvolta mult mai bine.2 Faceţi planuri. – Părinţii trebuie să facă planuri şi să prevadă mijloace pentru a-i ţine pe copiii lor ocupaţi cu o activitate folositoare. Copiilor să le fie date mici parcele pentru a le cultiva, aşa încât să poată avea ceva de oferit ca dar de bunăvoie.3 Îngăduiţi-le să vă ajute pe orice cale pot şi arătaţi-le că preţuiţi ajutorul lor. Faceţi-i să simtă că iau parte la răspunderile familiei. Învăţaţi-i să-şi folosească mintea cât mai mult cu putinţă, ca să-şi plănuiască munca aşa încât să o facă repede şi complet. Învăţaţi-i să fie prompţi şi energici în
1 The Youth’s Instructor, 7 septembrie 1893. 2 Manuscris 19, 1887. 3 Manuscris 67, 1901.

ÎNVĂŢĂTURI

CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

89

munca lor, să economisească timpul, ca să nu se piardă nimic din orele alocate muncii lor.1 [127] Munca este nobilă. – Să-i învăţăm pe cei mici să ne ajute cât mâinile lor sunt încă mici şi nu au multă putere. Întipăriţi în mintea lor faptul că munca este nobilă, că ea a fost rânduită omului de către Cer, că le-a fost poruncită lui Adam şi Evei în Eden, ca fiind esenţială pentru dezvoltarea sănătoasă a minţii şi a trupului lor. Să-i învăţăm că plăcerea nevinovată nu este niciodată nici pe jumătate aşa de satisfăcătoare ca atunci când vine după o muncă făcută cu hărnicie.2

1 Manuscris 60, 1903. 2 Pacific Health Journal, mai 1890.

CAPITOLUL 22

SÂRGUINŢA ŞI PERSEVERENŢA
Satisfacţia sarcinii îndeplinite. – Copiii încep adesea cu entuziasm o mică lucrare, dar, ajungând încurcaţi sau obosiţi de aceasta, doresc o schimbare şi se apucă de ceva nou. În acest fel, ei pot trece prin mai multe lucruri, se pot descuraja şi pot renunţa la ele, şi astfel trec de la un lucru la altul, fără a duce nimic până la capăt. Părinţii nu ar trebui să îngăduie ca iubirea de schimbare să pună stăpânire pe copiii lor. Ei nu ar trebui să fie prinşi atât de mult cu alte lucruri, încât să nu mai aibă timp să disciplineze cu răbdare mintea aflată în dezvoltare. Câteva cuvinte de încurajare sau o mână de ajutor la momentul potrivit îi pot călăuzi şi trece peste necazul şi descurajarea lor, iar satisfacţia pe care o vor avea, văzând că lucrul pe care şi l-au propus a fost îndeplinit, îi va stimula la eforturi mai mari. Mulţi copii, din lipsa cuvintelor de încurajare şi ceva ajutor în eforturile lor, ajung descurajaţi şi trec de la un lucru la altul. Astfel de copii poartă cu ei acest trist defect până la maturitate. Ei nu reuşesc să aibă succes în nimic din ce se apucă să facă, pentru că nu au fost învăţaţi să persevereze când sunt confruntaţi cu împrejurări descurajante. Astfel, viaţa multora se dovedeşte un eşec total, pentru că nu au avut o disciplină corectă când au fost tineri. Educaţia primită în copilărie şi tinereţe influenţează întreaga viaţă matură, iar viaţa lor religioasă poartă acelaşi semn.1 Obiceiul nepăsării este dus la vârsta maturităţii. – Copiii care au fost alintaţi şi răsfăţaţi aşteaptă întotdeauna [129] acest lucru, iar dacă aşteptările lor nu sunt împlinite, ei sunt dezamăgiţi şi se descurajează. Aceeaşi dispoziţie se va vedea pe tot parcursul vieţii lor. Ei vor fi neajutoraţi şi se vor baza întotdeauna pe sprijinul altora, aşteptând onoruri de la alţii. Dacă li se arată împotrivire, chiar după ce au ajuns la vârsta maturităţii, ei socotesc că sunt maltrataţi, şi astfel ei duc o viaţă agitată, purtându-şi
1 Mărturii, vol. 3, p. 147, 148.

ÎNVĂŢĂTURI

CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

91

sarcinile cu greu, murmurând adesea şi fiind nemulţumiţi că nu toate lucrurile le sunt pe plac.1 Dezvoltaţi obiceiul grijii şi al promptitudinii. – De la mamă, copiii trebuie să înveţe ordinea, grija şi promptitudinea. A lăsa copilul să piardă o oră sau două pentru o treabă ce ar putea fi făcută uşor în jumătate de oră înseamnă a-i permite să-şi formeze obiceiul tărăgănării. Vrednicia şi isprăvnicia vor fi o nespusă binecuvântare pentru tineri în şcoala mai mare a vieţii, în care vor trebui să intre când vor creşte.2 Sfat special pentru fete. – Un alt defect care mi-a provocat multă nelinişte şi îngrijorare este obiceiul pe care îl au unele fete de a vorbi nestăpânit, risipind timp preţios în conversaţii despre lucruri lipsite de valoare. În timp ce fetele sunt atente la conversaţie, munca lor rămâne în urmă. Aceste lucruri au fost considerate minore, nevrednice de atenţie. Mulţi sunt înşelaţi cu privire la lucrurile mici. Acestea au o legătură importantă cu întregul. Dumnezeu nu desconsideră infinitele lucruri mici aflate în legătură cu bunăstarea familiei omeneşti.3 Importanţa„lucrurilor mici” – Să nu subestimaţi niciodată importanţa . lucrurilor mici. Lucrurile mici asigură [130] adevărata disciplină a vieţii. Prin ele, sufletul este educat fie spre a creşte în asemănarea cu Hristos, fie spre a ajunge asemănătoare cu cel rău. Dumnezeu să ne ajute să cultivăm obiceiul de a gândi, de a vorbi şi de a acţiona în aşa fel, încât să le dovedească tuturor celor din jur că am fost cu Isus şi am învăţat de la El!4 Faceţi din greşeli o punte. – Copilul şi tânărul să fie învăţaţi că orice greşeală, orice dificultate învinsă este o punte spre lucruri mai bune şi mai înalte. Prin asemenea experienţe, au ajuns la succes toţi aceia care şi-au făcut vreodată viaţa demnă.5

1 Idem, vol. 1, p. 392, 393. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 122,123. 3 The Youth’s Instructor, 7 septembrie 1893. 4 The Youth’s Instructor, 9 martie 1893. 5 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 60.

CAPITOLUL 23

ALTRUISMUL ŞI ÎNŢELEPCIUNEA

RENUNŢAREA LA SINE,

Lecţiile necesare în fiecare cămin. – În fiecare familie, ar trebui să fie date lecţii de renunţare la sine. Taţi şi mame, învăţaţi-i pe copiii voştri să facă economie. Încurajaţi-i să-şi strângă bănuţii pentru lucrarea misionară. Hristos este Exemplul nostru. El S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, să fim uniţi în iubire, ca să lucrăm aşa cum a lucrat El, să jertfim aşa cum a jertfit El şi să iubim ca nişte copiii ai lui Dumnezeu.1 Învăţaţi lecţia renunţării la sine şi învăţaţi-i şi pe copiii voştri. Acum, în lucrarea care trebuie făcută, este necesar tot ce poate fi economisit prin renunţarea la sine. Suferinţa trebuie să fie alinată, cei goi să fie îmbrăcaţi, cei flămânzi să fie hrăniţi, adevărul pentru aceste timpuri trebuie să le fie spus celor ce nu-l cunosc...2 Sacrificiul să ajungă un obicei. – Prin cuvânt şi exemplu, învăţaţi renunţarea la sine, economia, mărinimia şi sprijinirea pe puterile proprii. Oricine are un caracter adevărat va fi pregătit să facă faţă dificultăţilor şi va fi gata să urmeze un „Aşa zice Domnul!” Oamenii nu vor fi pregătiţi să-şi înţeleagă obligaţia faţă de Dumnezeu, până nu au învăţat în şcoala lui Hristos să poarte jugul Său de restricţii şi ascultare. Sacrificiul este adevăratul început al lucrării noastre pentru a duce mai departe adevărul şi pentru a înfiinţa instituţii. El este o parte esenţială a educaţiei. Sacrificiul trebuie să ajungă un obicei în formarea caracterului în viaţa aceasta, dacă vrem să avem o casă care nu e făcută de mâini omeneşti, ci o casă veşnică, în ceruri.3 [132] O cutie a renunţării la sine. – Copiii să fie educaţi să renunţe la ei înşişi. Odată, când vorbeam în Nashville, Domnul mi-a dat o lumină cu privire la
1 Mărturii, vol. 9, p. 130,131. 2 Solii către tineret, p. 314. 3 Mărturii, vol. 6, p. 214.

ÎNVĂŢĂTURI

CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

93

acest subiect. Ea a străfulgerat asupra mea cu o mare putere, arătându-mi că în fiecare cămin trebuie să fie o cutie a renunţării la sine, iar copiii să fie învăţaţi să pună în cutia aceea bănuţii pe care i-ar fi folosit pentru dulciuri şi alte lucruri inutile. Veţi constata că, dacă îşi pun bănuţii în aceste cutii, copiii vor obţine o mare binecuvântare… Fiecare membru al familiei, de la cel mai vârstnic la cel mai mic, să practice renunţarea la sine.1 Copiii să nu fie centrul atenţiei. – Copiii de la doi la patru ani să nu fie încurajaţi să creadă că trebuie să li se dea tot ce vor cere. Părinţii să-i înveţe lecţiile renunţării la sine şi să nu-i trateze niciodată într-o asemenea modalitate, încât să-i facă să creadă că sunt centrul şi că totul se învârte în jurul lor. Mulţi copii au moştenit egoismul de la părinţii lor, dar părinţii aceştia trebuie să se străduiască să smulgă din firea copiilor fiecare înclinaţie rea de acest fel. Domnul Hristos le-a adresat multe mustrări acelora care erau lacomi şi egoişti. Încă de la prima apariţie a acestor trăsături egoiste de caracter, fie că se manifestă în prezenţa lor, fie în tovărăşia altor copii, părinţii trebuie să caute să le reţină şi să le dezrădăcineze.2 Unii părinţi acordă mult timp şi atenţie amuzamentului copiilor lor, însă copiii ar trebui să fie obişnuiţi să se joace singuri, să-şi exerseze propria ingeniozitate şi îndemânare. Astfel, ei vor învăţa să fie mulţumiţi cu plăceri foarte simple. Ei ar trebui să fie învăţaţi să suporte curajos [133] micile lor dezamăgiri şi încercări. În loc să le fixaţi atenţia asupra oricărei dureri sau suferinţe neînsemnate, îndreptaţi-le mintea în altă parte, învăţaţi-i să treacă uşor peste micile supărări sau necazuri.3 Frumuseţea renunţării la sine. – Una dintre caracteristicile care ar trebui să fie cultivate în mod deosebit în fiecare copil este acea lipsă de egoism care atribuie vieţii un farmec natural. Dintre toate virtuţile caracterului, aceasta este printre cele mai frumoase, iar pentru fiecare lucrare adevărată a vieţii ea reprezintă una din calităţile esenţiale.4 Căutaţi cum să-i învăţaţi pe copii să fie grijulii cu alţii. Tinerii trebuie să fie obişnuiţi de timpuriu cu supunerea, cu renunţarea la sine şi cu grija pentru fericirea altora. Ei trebuie să fie învăţaţi să-şi supună ieşirile
1 Review and Herald, 22 iunie 1905. 2 Signs of the Times, 13 august 1896. 3 Divina Vindecare, p. 389. 4 Educaţia, p. 237.

94

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

necontrolate, să-şi reprime cuvintele mânioase, să manifeste o blândeţe continuă, amabilitate şi autocontrol.1 Cât de atent trebuie să-i trateze părinţii pe copii pentru a contracara orice înclinaţie spre egoism! Să sugereze continuu căi prin care copiii lor pot fi atenţi faţă de alţii şi să înveţe să lucreze pentru taţii şi mamele lor, care fac totul pentru ei.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 123, 124. 2 Signs of the Times, 13 august 1896.

CAPITOLUL 24

ECONOMIA ŞI CUMPĂTAREA
Renunţaţi la obiceiurile extravagante. – Învăţaţi-i pe copiii voştri că Dumnezeu are un drept asupra tuturor lucrurilor pe care le deţin ei şi că nimic nu va putea să anuleze vreodată acest drept. Tot ce au le este dat doar în grijă, pentru a dovedi dacă sunt ascultători sau nu. Banii sunt o comoară necesară şi nu trebuie să fie risipită pentru aceia care nu au nevoie de ea. Unii au nevoie de darurile voastre de bunăvoie… Dacă aveţi obiceiuri extravagante, îndepărtaţi-le din viaţă cât mai curând cu putinţă. Dacă nu veţi face aşa, veţi falimenta pentru veşnicie. Însă obiceiurile economiei, hărniciei şi seriozităţii sunt, pentru voi şi copiii voştri, chiar şi în lumea aceasta, o parte mai bună decât o zestre bogată.1 Învăţaţi-i pe copii să facă economie. – Lumina pe care mi-a dat-o Domnul acum este că trebuie să fim atenţi pentru a nu irosi neînţelept banii şi timpul nostru preţios. Multe lucruri pot fi pe gustul nostru, dar noi trebuie să fim precauţi, ca să nu cheltuim banii pe ceva ce nu ne este de folos. Pentru a înainta cu hotărâre în lucrarea noastră din oraşe, vom avea nevoie de mulţi bani. Fiecare trebuie să aibă o parte de îndeplinit în lucrarea Domnului. Părinţii să-i înveţe pe copiii lor lecţia economiei, aşa încât membrii mai mici ai turmei să poată învăţa să ia parte la responsabilitatea de a susţine lucrarea lui Dumnezeu în timpul acesta.2 Dragostea să nu fie exprimată prin extravaganţă. – Practicaţi economia în căminul vostru. Mulţi îndrăgesc unii idoli şi li se închină. Îndepărtaţi idolii voştri. Renunţaţi la plăcerile egoiste. Vă rog, nu cheltuiţi bani pentru a vă înfrumuseţa casele, căci sunt banii lui Dumnezeu şi vă vor fi ceruţi înapoi. Părinţi, în Numele lui Hristos, vă adresez apelul [135] să nu folosiţi banii Domnului spre a împlini plăcerile copiilor voştri. Nu-i învăţaţi să caute moda şi parada pentru a câştiga influenţă în lume…
1 Manuscris 139, 1898. 2 Scrisoarea 4, 1911.

96

ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Nu-i învăţaţi pe copiii voştri să creadă că dragostea faţă de ei trebuie să se exprime prin îngăduirea mândriei, a extravaganţei şi a plăcerii lor de a face paradă. Nu este timpul acum să inventăm căi de a cheltui banii. Însuşirile voastre creative trebuie să fie exercitate în scopul de a vedea cum puteţi să economisiţi.1 Lecţia de economie dată de Hristos. – În hrănirea celor cinci mii de oameni se află o lecţie pentru noi, o lecţie care are o aplicaţie specială în acele timpuri când vom ajunge în situaţii dificile şi vom fi nevoiţi să facem o economie strictă. După ce a făcut minunea şi a satisfăcut foamea mulţimii, Domnul Hristos a fost atent ca hrana rămasă să nu fie risipită.2 El le-a spus ucenicilor: „Strângeţi firimiturile cari au rămas, ca să nu se piardă nimic”. Deşi avea toate resursele cerului la dispoziţie, Domnul Hristos nu a îngăduit să se risipească nici măcar o bucăţică de pâine.3 Nu aruncaţi niciun lucru folositor. – Nici un lucru care poate fi folosit să nu fie aruncat. Acest fapt va necesita înţelepciune, prevedere şi grijă continuă. Mi-a fost arătat că incapacitatea de a economisi în lucrurile mici este unul dintre motivele pentru care multe familii suferă de lipsa celor necesare vieţii.4 Ei nu au învăţat niciodată să economisească. – Lucrarea care trebuie să fie făcută pentru Domnul este mare, dar oameni care ar fi putut să ocupe astăzi poziţii înalte în lucrarea lui Dumnezeu au dat greş din cauză că nu au învăţat niciodată să economisească. Când au intrat în lucrare, ei nu şi-au limitat dorinţele la venituri, iar obiceiul lor de a cheltui mult [136] le-a ruinat capacitatea de a fi folositori pentru Domnul.5 Cum să-i învăţăm pe copii să folosească banii corect. – Fiecare tânăr şi fiecare copil să fie învăţaţi nu doar să rezolve probleme imaginare, ci şi să păstreze o evidenţă corectă a veniturilor şi cheltuielilor. Să înveţe să folosească banii, mânuindu-i. Fie că le sunt daţi de părinţii lor, fie că sunt propriile câştiguri, băieţii şi fetele să înveţe să-şi aleagă şi să-şi cumpere îmbrăcăminte, cărţi şi alte lucruri necesare şi, păstrând o evidenţă a propriilor cheltuieli, vor învăţa, aşa cum nu ar putea să înveţe pe nici o altă cale, care este valoarea şi utilitatea banilor.6
1 Manuscris 139, 1898. 2 Manuscris 3, 1912. 3 Scrisoarea 20a, 1893. 4 Manuscris 3, 1912. 5 Scrisoarea 48, 1888. 6 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 294.

ÎNVĂŢĂTURI

CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

97

Valoarea păstrării unei evidenţe. – Când sunt foarte mici, copiii să fie învăţaţi să citească, să scrie şi să înţeleagă cifrele pentru a-şi păstra propria evidenţă. Ei pot să progreseze, înaintând pas cu pas în această cunoaştere.1 Învăţaţi-i pe copii să păstreze o evidenţă. Acest lucru îi va face în stare să fie corecţi. Băiatul cheltuitor va ajunge un bărbat cheltuitor. Fata egoistă, preocupată doar de sine, va ajunge o femeie de acelaşi fel. Să nu uităm că sunt şi alţi tineri pentru care vom da socoteală. Dacă îi educăm pe copiii noştri spre a-şi forma obiceiuri corecte, prin ei, vom putea să-i influenţăm şi pe alţii.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 168, 169. 2 Scrisoarea 11, 1888.

SECŢIUNEA A VII-A

DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR CREŞTINE

CAPITOLUL 25

SIMPLITATEA
Simplitatea firească a copilăriei. – Cei mici ar trebui să fie învăţaţi în simplitatea firească a copilăriei. Ar trebui să fie educaţi să fie mulţumiţi cu îndatoririle mici, folositoare şi cu plăcerile şi experienţele normale pentru anii lor. Copilăria corespunde firului verde din parabolă, şi firul de iarbă are o frumuseţe specifică. Copiii nu ar trebui să fie forţaţi să se maturizeze de timpuriu, în schimb, ar trebui să păstreze cât mai mult posibil prospeţimea şi farmecul primilor lor ani. Cu cât viaţa copilului este mai liniştită şi mai simplă, cu cât este mai lipsită de entuziasmul artificial şi cu cât se armonizează mai mult cu natura, cu atât este mai favorabilă dobândirii unei vigori fizice şi mintale şi a tăriei spirituale.1 Prin exemplul lor, părinţii să încurajeze formarea obiceiului simplităţii şi să-i atragă pe copiii lor departe de viaţa artificială, spre o viaţă naturală.2 Copiii care se comportă natural sunt cei mai atrăgători. – Cei mai plăcuţi copii sunt aceia care se comportă natural, fără a-şi da importanţă. Nu este înţelept să-i scoatem în evidenţă… Nu trebuie încurajată nici vanitatea lor, lăudându-le înfăţişarea, vorbele sau faptele, şi nici nu trebuie îmbrăcaţi costisitor sau pentru a atrage atenţia. Acest lucru le încurajează mândria şi stârneşte invidie în inima colegilor. Învăţaţi-vă copiii că adevărata podoabă nu este exterioară. „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de
1 Educaţia, p. 107. 2 Signs of the Times, 2 octombrie 1884.

DEZVOLTAREA

CALITĂŢILOR CREŞTINE

99

aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu”. (1 Petru 3,3.4).1 [140] Secretul adevăratului farmec. – Fetele să fie învăţate că adevăratul farmec al feminităţii nu constă doar în frumuseţea formei sau a trăsăturilor, nici în faptul de a avea talente, ci într-un spirit blând şi liniştit, în răbdare, generozitate, bunătate şi dispoziţia de a face bine şi de a suferi pentru alţii. Ele să fie învăţate să lucreze, să studieze şi să trăiască pentru un scop, să se încreadă în Dumnezeu, să se teamă de El şi să-şi respecte părinţii. Ca urmare, pe măsură ce vor înainta în vârstă, vor creşte cu o inimă curată, vor depinde de ele însele şi vor fi iubite. O astfel de femeie va fi imposibil de înjosit. Ea va evita ispitele şi încercările care au fost spre ruina multor femei.2 Seminţele vanităţii. – În multe familii, seminţele vanităţii şi ale egoismului sunt semănate în inima copiilor aproape din fragedă copilărie. Micile lor cuvinte şi comportarea drăgălaşă sunt comentate şi lăudate în prezenţa lor şi repetate altora cu exagerări. Micuţii observă lucrul acesta şi se umflă de mândrie. Ei îşi permit să interpreteze conversaţiile şi ajung îndrăzneţi şi neruşinaţi. Flatarea şi îngăduinţa hrănesc vanitatea şi încăpăţânarea lor până când, destul de des, cel mai tânăr conduce întreaga familie, inclusiv pe tată şi pe mamă. Înclinaţia formată prin acest fel de educaţie nu poate fi lăsată la o parte până când copilul creşte şi va avea o judecată mai matură. Ea se dezvoltă odată cu el şi ce părea a fi drăgălaş ajunge vrednic de dispreţ şi păcătos când va fi bărbat sau femeie. Ei caută să stăpânească asupra colaboratorilor lor şi, dacă cineva refuză să se supună dorinţelor lor, se consideră jigniţi şi insultaţi. Aceasta se datorează faptului că li s-a îngăduit să jignească în tinereţe, în loc să fi fost învăţaţi renunţarea la sine, necesară pentru a suporta greutăţile şi muncile vieţii.3 [141] Nu le favorizaţi plăcerea de a fi lăudaţi. – Copiii au nevoie de apreciere, simpatie şi încurajare, dar ar trebui să avem grijă să nu le favorizăm plăcerea de a fi lăudaţi… Părintele sau învăţătorul care menţine în atenţie adevăratul ideal al caracterului şi posibilităţile de realizare nu poate nutri sau încuraja spiritul de îngâmfare. El nu va încuraja în tineri dorinţa sau efortul de etalare a capacităţilor sau competenţelor lor. Cel care îi priveşte
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 141, 142. 2 Health Reformer, decembrie 1877. 3 Mărturii, vol. 4, p. 200, 201.

100 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

pe ceilalţi ca fiind mai presus de sine însuşi va fi umil. Cu toate acestea, va avea o demnitate care nu va fi tulburată sau făcută de ruşine de parada sau măreţia omenească.1 Încurajaţi simplitatea în alimentaţie şi îmbrăcăminte. – Părinţii au de îndeplinit datoria sfântă de a-i învăţa pe copii să participe la purtarea răspunderilor gospodăriei, să fie mulţumiţi cu o hrană simplă şi cu haine nepretenţioase, dar îngrijite.2 Oh, dacă mamele şi taţii şi-ar da seama de responsabilitatea lor şi de faptul că vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu! Ce schimbare ar avea loc în societate! Copiii nu ar fi răsfăţaţi prin laude şi alinturi, şi nici făcuţi să fie înfumuraţi prin îngăduinţa în îmbrăcăminte.3 Învăţaţi-i pe copii simplitatea şi încrederea. – Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri lecţiile simplităţii şi ale încrederii. Să-i învăţăm să-L iubească pe Creatorul lor, să se teamă de El şi să-L asculte. În toate planurile şi scopurile vieţii, locul principal trebuie să-l aibă slava Sa, iar dragostea Sa să fie motivaţia fiecărei fapte.4 Hristos este Exemplul nostru. – Isus, Răscumpărătorul nostru, a trăit pe pământ cu demnitatea unui rege, şi totuşi a fost blând şi smerit cu inima. În orice cămin, El a fost o lumină şi o binecuvântare pentru că a adus cu Sine voie bună, nădejde şi curaj. O, dacă ne-am mulţumi cu mai puţine dorinţe ale inimii, cu mai puţină străduinţă pentru lucruri [142] greu de obţinut, cu care să ne împodobim căminele şi să vedem că, mai mult decât bijuteriile, Dumnezeu preţuieşte un duh blând şi liniştit, dar care nu este îndrăgit. Darul simplităţii, al blândeţii şi al adevăratei afecţiuni ar face un paradis din cel mai umil cămin. Este mai bine să înduri cu veselie orice neplăcere decât să te desparţi de pace şi mulţumire.5

1 Educaţia, p. 237. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 158. 3 Review and Herald, 13 aprilie 1897. 4 Review and Herald, 13 iunie 1882. 5 Mărturii, vol. 4, p. 622.

CAPITOLUL 26

POLITEŢEA ŞI ATITUDINEA REŢINUTĂ
Politeţea începe în cămin.1∗ – Părinţi, învăţaţi-i pe copiii voştri… cum să se poarte în casă, manifestând o politeţe adevărată. Educaţi-i să-şi arate unii altora bunătate şi duioşie. Nu îngăduiţi egoismului să-şi găsească loc nici în inimă, nici în casă.2 Tinerii care au un comportament şi un vocabular neatent şi aspru dau pe faţă caracterul educaţiei din căminul lor. Părinţii nu şi-au dat seama de importanţa răspunderii lor, iar ce au semănat, aceea au cules.3 Principiile cerului să predomine. – Principiile cerului trebuie să fie aduse în cămin. Fiecare copil trebuie să fie învăţat să se poarte politicos, milos, iubitor, curtenitor şi duios.4 Când toţi sunt membrii familiei împărăteşti, în viaţa căminului se va manifesta o politeţe adevărată. Fiecare membru al familiei va căuta să facă din cămin un loc plăcut pentru toţi ceilalţi membri.5 Învăţaţi prin cuvânt şi exemplu. – Atât copiii, cât şi cei în vârstă sunt expuşi la ispite, iar membrii mai vârstnici ai familiei trebuie să-i înveţe, prin cuvânt şi prin exemplu, lecţiile politeţii, voioşiei, dragostei şi ale îndeplinirii conştiincioase a datoriilor zilnice.6 [144] Respectul faţă de cei vârstnici. – Dumnezeu a poruncit să se arate un respect plin de gingăşie faţă de cei vârstnici. El spune: „Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii” (Proverbe 16,31). Această cunună vorbeşte despre bătăliile purtate şi victoriile câştigate, despre poverile duse şi ispitele cărora li s-a ţinut piept. Ea vorbeşte despre picioarele obosite, care se apropie de odihna lor, despre locuri care
1 ∗ Notă: Vezi Căminul adventist, p. 421-429, capitolul intitulat „Curtenia şi bunătatea”. 2 Manuscris 74, 1900. 3 Manuscris 117, 1899. 4 Manuscris 100, 1902. 5 Manuscris 60, 1903. 6 Manuscris 27, 1896.

102 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

vor rămâne curând vacante. Ajutaţi-i pe copii să se gândească la aceasta, iar ei vor netezi cărarea celor vârstnici prin politeţea şi respectul lor şi vor aduce farmec şi frumuseţe în vieţile lor tinere când ascultă de porunca: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân” (Levitic 19,32).1 Modestia şi atitudinea reţinută. – Mândria, înălţarea de sine şi obrăznicia sunt caracteristicile marcante ale copiilor din ziua de azi şi constituie blestemul veacului… Copiii trebuie să înveţe lecţiile cele mai sfinte ale modestiei şi umilinţei, atât în cămin, cât şi la Şcoala de Sabat.2 Vreţi voi, cei cărora vă adresez aceste cuvinte, să luaţi aminte la învăţătura pe care o spun? Tinerii să primească avertizarea, să nu fie îndrăzneţi în conversaţie, ci să fie modeşti şi reţinuţi. Să fie ageri în a asculta lucrurile care vor fi de folos pentru sufletul lor, dar înceţi în a vorbi, cu excepţia faptului că vor vorbi pentru a-L prezenta pe Isus şi pentru a mărturisi despre adevăr. Manifestaţi-vă umilinţa printr-un comportament modest.3 O pază pentru virtute. – Cultivaţi preţiosul şi nepreţuitul mărgăritar al modestiei. Aceasta vă va păzi virtutea… Mă simt inspirată de Duhul Domnului să le îndemn pe surorile mele, care mărturisesc a fi evlavioase, să cultive modestia în comportament şi o rezervă potrivită… Am întrebat: Când se vor purta surorile tinere cu bunăcuviinţă? Ştiu că nu va fi nici o schimbare hotărâtoare spre mai bine, până când părinţii nu-şi vor da seama [145] de importanţa unei griji mai mari în educarea corectă a copiilor lor. Învăţaţi-i să se poarte cu modestie şi o atitudine rezervată.4 Adevăratul farmec. – Adevăratul farmec al unui copil constă în modestie şi ascultare – în atenţia cu care ascultă îndrumările, în bunăvoinţa de a merge pe calea datoriei. Adevărata bunătate a unui copil îşi va aduce răsplata chiar şi în viaţa aceasta.5

1 Educaţia, p.244. 2 Counsels on Sabbath School Work, p. 46. 3 The Youth’s Instructor, 11 iulie 1895. 4 Mărturii, vol. 2, p. 458, 459. 5 Review and Herald, 10 mai 1898.

CAPITOLUL 27

VOIOŞIA ŞI MULŢUMIREA
În cămin să predomine o influenţă plăcută. – Mai presus de orice altceva, părinţii să-şi înconjoare copiii cu o atmosferă de voioşie, amabilitate şi iubire. Căminul în care locuieşte dragostea şi în care aceasta este exprimată în priviri, cuvinte şi fapte este locul în care îngerii sunt încântaţi să-şi manifeste prezenţa. Părinţi, razele luminoase ale iubirii, voioşiei şi mulţumirii bucuroase trebuie să intre în inima voastră, iar influenţa lor gingaşă, înviorătoare, să cuprindă căminul vostru. Manifestaţi un spirit de blândeţe şi răbdare şi încurajaţi acest spirit şi în copiii voştri, cultivând toate calităţile care vor aduce strălucire în viaţa de familie. Atmosfera astfel creată va fi pentru copii ceea ce sunt aerul şi soarele pentru lumea vegetală, susţinând sănătatea şi vigoarea minţii şi a trupului.1 Înfăţişarea voastră să fie voioasă. – În religia lui Isus nu este nimic posomorât. Deşi orice uşurătate, glume şi neseriozitate, despre care apostolul spune că nu sunt cuvenite, trebuie să fie evitate cu atenţie, în Isus există o pace şi odihnă plăcută, care vor fi exprimate de înfăţişare. Creştinii nu pot fi deprimaţi, disperaţi şi trişti. Ei trebuie să fie serioşi şi să arate lumii o voioşie pe care numai harul o poate oferi.2 Copiii sunt atraşi de o înfăţişare veselă, senină. Arătaţi-le bunătate şi amabilitate, şi ei vor manifesta acelaşi spirit faţă de voi şi unul faţă de celălalt.3 Educaţi-vă sufletul să fie voios, mulţumitor şi [147] să exprime recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru marea iubire pe care a arătat-o faţă de noi…. Voioşia creştină este însăşi frumuseţea sfinţeniei.4
1 Divina Vindecare, p. 386, 387. 2 Review and Herald, 15 aprilie 1884. 3 Educaţia, p. 240. 4 The Youth’s Instructor, 11 iulie 1895.

104 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Adresaţi cuvinte plăcute şi voioase. – Cuvintele plăcute şi voioase nu costă cu nimic mai mult decât cuvintele neplăcute şi supărătoare. Vă displace să vi se adreseze cuvinte aspre? Aduceţi-vă aminte de lucrul acesta când rostiţi astfel de cuvinte. Ceilalţi simt rana usturătoare… Părinţi, aduceţi în cămin o evlavie practică. Îngerii nu sunt atraşi de un cămin în care domneşte discordia. Educaţi-i pe copiii voştri să adreseze cuvinte care vor aduce lumină şi bucurie.1 Încurajaţi o stare de spirit fericită. – Dacă există cineva care ar trebui să fie recunoscător fără încetare, acesta este creştinul dacă există cineva care se bucură de fericire, chiar şi în viaţa aceasta, acesta este urmaşul credincios al lui Isus Hristos. Copiii lui Dumnezeu sunt datori să fie voioşi. Ei trebuie să încurajeze o stare de spirit fericită. Dumnezeu nu poate să fie slăvit, când copiii Săi trăiesc continuu sub un nor şi răspândesc umbre oriunde merg. Creştinul trebuie să răspândească lumină în locul umbrelor… El va avea o înfăţişare voioasă.2 Copiilor nu le place întunecimea norilor şi a tristeţii. Inima lor răspunde la strălucire, voioşie şi dragoste.3 Zâmbiţi, părinţi, zâmbiţi! – Unii părinţi şi, de asemenea, unii profesori par să uite că şi ei au fost cândva copii. Ei sunt reci, demni şi lipsiţi de simpatie… Înfăţişarea lor poartă de obicei o expresie solemnă şi mustrătoare. Râsul sau îndărătnicia copilărească şi starea de neastâmpăr a tinerilor nu-şi găsesc nici o scuză în ochii lor. Comportamentul glumeţ este tratat ca un păcat grav. O asemenea disciplină nu este asemenea celei aplicate de Hristos. Copiii trataţi în felul acesta se tem de părinţii sau de profesorii lor, dar [148] nu-i iubesc. Ei nu le împărtăşesc experienţele lor copilăreşti. Unele dintre cele mai valoroase însuşiri ale minţii şi inimii sunt îngheţate până la moarte, ca o plantă firavă în faţa unui vânt de iarnă. Zâmbiţi, părinţi, zâmbiţi, profesori! Dacă inima voastră este tristă, nu îngăduiţi ca faţa să arate lucrul acesta. Strălucirea unei inimi iubitoare şi pline de recunoştinţă să vă lumineze înfăţişarea. Renunţaţi la demnitatea voastră de fier, adaptaţi-vă la nevoile copiilor şi faceţi-i să vă iubească. Dacă doriţi să întipăriţi adevărul religios în inima lor, trebuie să le câştigaţi dragostea.4 O rugăciune potrivită. – Faceţi ca munca voastră să fie plăcută prin cântece de laudă. Dacă doriţi să aveţi un raport curat în cărţile cerului, nu
1 Review and Herald, 31 decembrie 1901. 2 Review and Herald, 28 aprilie 1859. 3 Counsels on Sabbath School Work, p. 98. 4 Review and Herald, 21 martie 1882.

DEZVOLTAREA

CALITĂŢILOR CREŞTINE

105

fiţi niciodată iritaţi şi aspri. Rugăciunea voastră zilnică să fie: „Doamne, învaţă-mă să fac tot ce pot mai bine. Învaţă-mă cum să fac o lucrare mai bună. Dă-mi putere şi voioşie”… Aduceţi-L pe Hristos în tot ce faceţi. Atunci, viaţa voastră va fi umplută de strălucire şi recunoştinţă… Să facem tot ce putem mai bine, înaintând cu voioşie în slujba Domnului, cu inima plină de bucuria Sa.1 Învăţaţi-i pe copii să fie recunoscători. – „Să te bucuri… de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale”. Să ne exprimăm recunoştinţa şi lauda faţă de Dumnezeu pentru binecuvântările trecătoare şi pentru toate bunurile pe care ni le dăruieşte El. Dumnezeu doreşte ca fiecare familie pe care o pregăteşte spre a locui în locaşurile veşnice din ceruri să-I dea slavă pentru comorile bogate ale harului Său. Dacă în viaţa de cămin copiii ar fi fost educaţi spre a fi recunoscători faţă de Acela care le dăruieşte toate lucrurile, am vedea harul divin manifestându-se în familiile noastre. Voioşia s-ar vedea în viaţa de cămin, iar tinerii care vor ieşi din astfel de cămine vor duce cu ei un spirit de [149] respect în sala de clasă şi în biserică. Participanţii din sanctuarul în care Dumnezeu Se întâlneşte cu poporul Său vor manifesta respect pentru toate rânduielile închinării şi Îi vor adresa laude şi mulţumiri pentru toate darurile providenţei Sale. Dacă acum Cuvântul Domnului ar fi împlinit tot aşa de strict cum li s-a poruncit celor din Israelul din vechime, taţii şi mamele le-ar da copiilor lor un exemplu de cea mai înaltă valoare… Fiecare binecuvântare pământească ar fi primită cu recunoştinţă şi fiecare binecuvântare spirituală ar ajunge de două ori mai preţioasă, pentru că înţelegerea fiecărui membru al casei Domnului va fi sfinţită prin Cuvântul adevărului. Domnul Isus este foarte aproape de aceia care preţuiesc în felul acesta darurile Sale pline de bunătate, recunoscând că toate lucrurile bune vin de la Dumnezeul cel bun, iubitor şi grijuliu şi că El este Marele Izvor al mângâierii, Sursa inepuizabilă a harului.2

1 Australian Union Record, 15 noiembrie 1903. 2 Manuscris 67, 1907.

CAPITOLUL 28

SINCERITATEA
Părinţii să fie modele de sinceritate. – Părinţi şi profesori, fiţi credincioşi faţă de Dumnezeu. Viaţa voastră să fie lipsită de practici înşelătoare. Pe buzele voastre să nu fie viclenie. Oricât de neplăcut vi s-ar părea la un moment dat, căile voastre, cuvintele voastre şi faptele voastre să fie corecte în ochii unui Dumnezeu sfânt. Oh, efectul primei înşelăciuni este îngrozitor! Oare cineva care pretinde a fi fiu sau fiică a lui Dumnezeu se va ocupa cu practici înşelătoare sau cu minciuna? Niciodată copiii voştri să nu aibă nici cel mai mic motiv să declare: Mama nu spune adevărul. Tata nu spune adevărul. Când veţi fi judecaţi în curţile cerului, se va scrie în dreptul numelui vostru: A fost un înşelător? Vor fi odraslele voastre pervertite de exemplul acelora care ar fi trebuit să-i călăuzească pe calea adevărului? În locul acestui fapt, oare nu ar trebui ca puterea lui Dumnezeu să schimbe inima mamei şi a tatălui? Nu ar trebui să i se îngăduie Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să Îşi lase amprenta asupra copiilor lor? De la copii nu se poate aştepta să fie întru totul sinceri. Totuşi, există pericolul ca, printr-o tratare neînţeleaptă, părinţii să nimicească francheţea care ar trebui să caracterizeze experienţa unui copil. Prin cuvinte şi fapte, părinţii trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a păstra o simplitate lipsită de viclenie. Pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, părinţii să nu le dea nici cea mai mică ocazie de a semăna seminţe care se vor dezvolta în amăgire şi falsitate şi vor ajunge nişte obiceiuri care îi vor face să fie nedemni de încredere.1 [151] Nu ocoliţi niciodată adevărul. – Părinţii să fie nişte modele de sinceritate, pentru că aceasta este lecţia de zi cu zi, care trebuie să fie întipărită în inima copilului. Principiul consecvenţei trebuie să-i guverneze pe părinţi
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897.

DEZVOLTAREA

CALITĂŢILOR CREŞTINE

107

în toate treburile vieţii, îndeosebi în educarea copiilor lor. „Copilul lasă să se vadă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană”.1 O mamă căreia îi lipseşte discernământul şi care nu urmează călăuzirea Domnului, poate să-i înveţe pe copiii ei să fie nişte înşelători şi nişte ipocriţi. Trăsăturile de caracter cultivate în felul acesta pot să ajungă aşa de persistente, încât pentru ei a minţi poate să fie ceva la fel de natural ca a respira. Prefăcătoria va fi considerată sinceritate şi realitate.2 Părinţi, nu ocoliţi niciodată adevărul. Nu spuneţi niciodată un neadevăr în învăţătura sau în exemplul vostru. Dacă doriţi ca un copil să fie corect, fiţi corecţi voi înşivă. Fiţi direcţi şi consecvenţi. Să nu fie îngăduită nici chiar o mică ocolire a adevărului. Pentru că mamele sunt obişnuite să ocolească adevărul şi să fie nedemne de încredere, copiii le urmează exemplul.3 Cuvintele aspre încurajează lipsa de sinceritate. – Nu fiţi nerăbdători faţă de copiii voştri când greşesc. Dacă îi corectaţi, nu le vorbiţi cu asprime. Acest lucru îi încurcă şi îi face să le fie teamă să spună adevărul.4

1 Good Health, ianuarie 1880. 2 Review and Herald, 13 aprilie 1897. 3 Manuscris 126, 1897. 4 Manuscris 2, 1903.

CAPITOLUL 29

CINSTEA ŞI INTEGRITATEA
Cinstea să fie practicată şi învăţată. – Este esenţial ca mama să fie cinstită în toate detaliile vieţii ei şi este important să-i înveţe pe copii să nu ocolească niciodată adevărul şi să nu înşele nici în cele mai mici lucruri.1 Cerinţa standardului lui Dumnezeu. – Dumnezeu doreşte ca oamenii din slujba Sa, cei aflaţi sub stindardul Său, să fie cinstiţi cu stricteţe, să aibă un caracter mai presus de orice suspiciune, aşa încât buzele lor să nu rostească nici un cuvânt care să semene cu minciuna. Limba să fie cinstită, ochii să fie cinstiţi, faptele să fie într-un totul de aşa fel, încât Dumnezeu să le poată lăuda. Noi trăim sub privirile unui Dumnezeu sfânt, care declară solemn: „Ştiu faptele tale”. Ochiul divin este îndreptat mereu asupra noastră. Nu putem ascunde de Dumnezeu nici măcar o singură nedreptate. Faptul că Dumnezeu este martor la toate faptele noastre este un adevăr de care puţini îşi dau seama.2 Aceia care îşi dau seama de dependenţa lor faţă de Dumnezeu vor înţelege că trebuie să fie cinstiţi cu semenii lor şi că, mai presus de toate, trebuie să fie cinstiţi cu Dumnezeu, de la care vin toate binecuvântările vieţii. Neîmplinirea poruncilor clare ale lui Dumnezeu cu privire la daruri şi zecime este scrisă în cărţile cerului ca fiind un act de jefuire a Sa.3 Greutăţi şi măsuri corecte. – Un om cinstit este, după măsura lui Hristos, cel care va manifesta o integritate neînduplecată. Greutăţile înşelătoare şi cântarele false, cu care unii caută să-şi promoveze interesele în lume, sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu… Integritatea fermă străluceşte ca aurul în mijlocul zgurii şi al gunoiului lumii. [153] Înşelăciunea, falsitatea şi necredincioşia pot fi acoperite sub o aparenţă înşelătoare şi ascunse de ochii omului, dar nu de ochii lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu, care
1 Scrisoarea 41, 1888. 2 Scrisoarea 41, 1888. 3 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 77.

DEZVOLTAREA

CALITĂŢILOR CREŞTINE

109

supraveghează dezvoltarea caracterului şi cântăresc valoarea morală, înregistrează în cărţile din cer aceste mici tranzacţii care descoperă caracterul.1 Cinste în administrarea timpului şi a banilor. – Este nevoie de bărbaţi al căror simţ al dreptăţii, chiar în lucrurile cele mai mărunte, nu le va îngădui să-şi administreze timpul incorect şi neînţelept, bărbaţi care îşi vor da seama că se ocupă cu mijloace care aparţin lui Dumnezeu şi care nu şi-ar însuşi pe nedrept nici un cent spre folosul lor, bărbaţi care vor fi la fel de credincioşi şi metodici, atenţi şi sârguincioşi în muncă în absenţa patronului lor, ca în prezenţa acestuia, dovedind prin credincioşia lor că nu caută doar să fie pe placul oamenilor, nişte slujitori care lucrează bine numai sub supraveghere, ci nişte lucrători conştiincioşi, credincioşi, oneşti, îndeplinind ce este corect nu pentru lauda venită de la oameni, ci pentru că le place şi aleg să fie corecţi dintr-un înalt simţământ al obligaţiei lor faţă de Dumnezeu.2 Creştinul este exact ce doreşte să creadă alţii despre el. – În fiecare relaţie de afaceri, un creştin va fi exact ce doreşte să creadă fraţii lui despre el. Comportamentul lui este călăuzit de principii serioase. El nu urmăreşte să înşele, prin urmare nu are nimic de ascuns sub o aparenţă înşelătoare. El nu va profita de semenii lui. El este un prieten şi un binefăcător al tuturor, iar semenii lui îşi pun încrederea în sfatul lui… Un om cu adevărat cinstit nu va profita de slăbiciunea şi incompetenţa altora, cu scopul de a-şi umple punga.3 [154] Nu vă îngăduiţi nici o abatere de la o cinste strictă. – În orice tranzacţie de afaceri, fiţi de o cinste strictă. Oricât de ispitiţi aţi fi, nu înşelaţi şi nu ocoliţi adevărul nici în cel mai mic lucru. Uneori, un impuls firesc poate să aducă ispita de a vă abate de la calea dreaptă a cinstei, dar nu vă abateţi nici cât un fir de păr. Dacă veţi declara că veţi face un anume lucru şi, după aceea, constataţi că i-aţi favorizat pe ceilalţi spre pierderea voastră, nu vă abateţi de la principiu nici cât un fir de păr. Aduceţi la îndeplinire înţelegerea făcută. Dacă veţi căuta să vă schimbaţi planurile, veţi dovedi că nu sunteţi demni de încredere. Dacă daţi înapoi de la îndeplinirea micilor obligaţii, veţi da înapoi şi de la cele mai mari. În asemenea circumstanţe, unii sunt ispitiţi să înşele, spunând: Nu am fost înţeles. Cuvintele mele au fost interpretate mai mult decât am intenţionat. Adevărul este că ele au
1 Mărturii, vol. 4, p. 310. 2 Idem, vol. 3, p. 25. 3 Scrisoarea 3, 1878.

110 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

însemnat exact ce au spus, dar ei şi-au pierdut buna motivaţie, şi apoi au vrut să se retragă din înţelegerea făcută, ca să nu se dovedească a fi o pierdere pentru ei. Domnul ne cere să facem dreptate, să iubim mila, adevărul şi neprihănirea.1 Păstraţi principii stricte. – Principiile cele mai stricte ale cinstei trebuie să fie păstrate în toate detaliile vieţii… Abaterea de la corectitudinea deplină în relaţiile de afaceri poate să pară un lucru mic în ochii unora, dar Mântuitorul nostru nu o consideră aşa. Cuvintele Sale cu privire la acest punct sunt clare şi explicite: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari”. Omul care profită de semenul său într-o măsură mică, va profita şi într-o măsură mai mare, dacă va fi ispitit. O reprezentare falsă, cu privire la un lucru mic, este o dovadă de necinste tot aşa de mare în ochii lui Dumnezeu ca şi când ar fi cu privire la un lucru mai mare.2 Cinstea trebuie să-şi pună amprenta pe fiecare faptă din viaţa noastră. [155] Îngerii cercetează lucrarea care ne-a fost încredinţată şi, dacă are loc o îndepărtare de la principiile adevărului, în cărţile cerului se va scrie „găsit prea uşor”.3

1 Scrisoarea 103, 1900. 2 Scrisoarea 3, 1878. 3 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 142.

CAPITOLUL 30

DEPENDENŢA DE SINE ŞI SIMŢUL ONOAREI
Educaţi fiecare copil să se bazeze pe el însuşi. – Pe cât este cu putinţă, fiecare copil trebuie educat aşa încât să se bazeze pe el însuşi. Prin punerea la lucru a diferitelor sale capacităţi, el va învăţa care sunt trăsăturile lui cele mai puternice şi care sunt cele mai deficitare. Un educator înţelept va acorda atenţie specială dezvoltării trăsăturilor mai slabe, astfel încât copilul să-şi poată forma un caracter echilibrat, armonios.1 Prea mult confort va dezvolta slăbiciuni. – Dacă părinţii, cât trăiesc, i-ar sprijini pe copii să se ajute singuri, ar face mai bine decât dacă le-ar lăsa multe averi la moartea lor. Copiii care sunt lăsaţi să se bazeze în principal pe propriile străduinţe ajung bărbaţi şi femei mai înzestraţi şi sunt mai bine pregătiţi pentru viaţa practică, decât acei copii care au depins de averea tatălui lor. Copiii lăsaţi să depindă de resursele proprii pun preţ, în general, pe calităţile lor, îşi folosesc bine privilegiile şi îşi cultivă şi îşi orientează însuşirile pentru a atinge un scop în viaţă. Adesea, îşi dezvoltă caractere marcate de hărnicie, economie şi valoare morală, care stau la baza succesului în viaţa de creştin. Acei copii pentru care părinţii înfăptuiesc cele mai multe lucruri se simt adesea cel mai puţin obligaţi faţă de ei.2 Obstacolele dezvoltă puterea. – Obstacolele îi fac pe oameni puternici. Nu ajutoarele, ci dificultăţile, conflictele, împotrivirile fac oameni cu tărie morală. Prea mult confort şi evitarea răspunderii au făcut nişte neputincioşi [157] din aceia care ar fi trebuit să fie oameni responsabili, cu putere morală şi cu o puternică musculatură spirituală.3 Încă din anii timpurii, este necesar ca în caracter să fie întreţesute principiile unei integrităţi neînduplecate, pentru ca tinerii să poată atinge standardul cel mai înalt al maturităţii. Ei trebuie să păstreze mereu în atenţie
1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 57. 2 Mărturii, vol. 3, p. 122, 123. 3 Idem, p. 495.

112 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

faptul că au fost cumpăraţi cu un preţ şi să aducă slavă lui Dumnezeu în trupul şi spiritul lor, care sunt ale Sale. Tinerii să se gândească serios care va fi scopul şi lucrarea vieţii lor şi să pună o temelie aşa încât obiceiurile lor să fie lipsite de orice urmă a degradării. Dacă vor fi într-o poziţie din care îi vor influenţa pe ceilalţi, trebuie să se bazeze pe ei înşişi.1 Pregătiţi-i pe copii să întâmpine problemele cu curaj. – În afară de disciplina din familie şi de la şcoală, toţi trebuie să întâlnească disciplina severă a vieţii. Cum să o întâmpinăm cu înţelepciune reprezintă o lecţie care ar trebui expusă cu claritate fiecărui copil şi fiecărui tânăr. Este adevărat că Dumnezeu ne iubeşte, că lucrează pentru fericirea noastră şi că, dacă Legea Sa ar fi fost întotdeauna respectată, nu ar fi trebuit să cunoaştem vreodată suferinţa, şi nu este mai puţin adevărat că în această lume, ca urmare a păcatului, fiecare viaţă este asaltată de suferinţă, necazuri şi poveri. Putem să le facem copiilor şi tinerilor un bine care să dureze toată viaţa, învăţându-i cum să întâmpine curajos aceste necazuri şi poveri. Deşi este datoria noastră să le arătăm compasiune, nu trebuie să facem niciodată acest lucru, în aşa fel încât să-i încurajăm să-şi plângă singuri de milă. Ei au nevoie de ceva care stimulează şi întăreşte mai degrabă decât de ceva care slăbeşte. Ei ar trebui să fie învăţaţi că această lume nu este un loc de paradă, ci un câmp de bătaie. Toţi sunt chemaţi să suporte asprimile, ca nişte soldaţi buni. Ei trebuie să fie puternici, să se poarte ca nişte bărbaţi. Să fie învăţaţi că adevăratul test al caracterului se găseşte în dispoziţia de a purta [158] răspunderi, de a ocupa un loc greu, de a face lucrarea care trebuie înfăptuită, chiar dacă acest lucru nu va aduce nici o răsplată sau recunoaştere pământească.2 Dezvoltaţi simţul răspunderii. – Educatorul înţelept va căuta să încurajeze încrederea şi să întărească sentimentul onoarei elevilor de care se ocupă. Copiii şi tinerii au de câştigat, dacă li se acordă încredere. Mulţi, chiar şi dintre cei micuţi, au un simţământ puternic al onoarei, toţi doresc să fie trataţi cu încredere şi respect, iar acesta este un drept al lor. Ei nu ar trebui făcuţi să simtă că nu pot face un pas fără a fi supravegheaţi. Suspiciunea demoralizează, producând tocmai relele pe care caută să le împiedice… Faceţi-i pe tineri să simtă că li se acordă încredere şi veţi vedea că nu vor fi decât puţini aceia care nu vor căuta să se dovedească vrednici de această încredere.3
1 The Youth’s Instructor, 5 ianuarie 1893. 2 Educaţia, p. 295. 3 Idem, p. 289, 290.

SECŢIUNEA A VIII-A

DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

CAPITOLUL 31

IMPORTANŢA CARACTERULUI
Singura comoară luată din lumea aceasta. – Un caracter format în conformitate cu modelul divin este singura comoară pe care o putem lua din lumea aceasta în cea viitoare. Cei care sunt conduşi de învăţăturile Domnului Hristos în lumea aceasta vor lua cu ei în locaşurile cereşti fiecare reuşită spirituală. Iar în ceruri, vom continua să ne dezvoltăm neîncetat. Prin urmare, cât de importantă este formarea caracterului în viaţa aceasta.1 Adevăratul caracter este o calitate a sufletului. – Capacitatea intelectuală şi geniul nu sunt caracterul, pentru că acestea sunt deţinute adesea de oameni care au un caracter foarte rău. Reputaţia nu este caracterul. Adevăratul caracter este o calitate a sufletului şi se dă pe faţă prin comportament.2 Un caracter bun este un capital cu mult mai valoros decât aurul sau argintul. El nu este afectat de panică sau nereuşită, iar, în ziua când toate proprietăţile pământeşti vor fi spulberate, acest caracter va aduce o răsplată bogată. Integritatea, fermitatea şi perseverenţa sunt calităţi pe care toţi trebuie le cultive stăruitor, deoarece ele îl înzestrează pe cel care le deţine cu o putere irezistibilă – o putere care îl face puternic pentru a săvârşi binele, pentru a se împotrivi răului şi pentru a suporta necazul.3
1 Parabolele Domnului Hristos, p. 332. 2 The Youth’s Instructor, 3 noiembrie 1893. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 225, 226.

114 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Cele două elemente esenţiale. – Tăria caracterului constă în două elemente – puterea voinţei şi puterea stăpânirii de sine. Mulţi tineri consideră greşit că pasiunea puternică şi necontrolată sunt tărie de caracter. Adevărul este că acela care e condus de propriile pasiuni este un om slab. Adevărata măreţie şi nobleţe a omului se măsoară în funcţie de puterea lui de a-şi controla simţurile şi nu în puterea simţurilor [162] lui de a-l subjuga. Cel mai tare om este cel care, sensibil la nedreptate, îşi reprimă totuşi mânia şi-şi iartă vrăjmaşii.1 Mai necesar decât aspectul exterior. – Dacă ar fi considerat important ca tinerii să aibă caractere frumoase şi un fel de a fi binevoitor, tot aşa după cum există tendinţa de a imita moda lumii în îmbrăcăminte şi comportament, ar fi sute, acolo unde azi este doar unul pregătit pentru o viaţă activă, în stare să exercite o influenţă înnobilatoare asupra societăţii.2 Dezvoltarea caracterului este o lucrare de o viaţă. – Formarea caracterului este o lucrare de o viaţă, iar rezultatul ei este pentru veşnicie. Dacă toţi şi-ar da seama de lucrul acesta, dacă ar fi sensibili la gândul că fiecare dintre noi îşi hotărăşte propriul destin pentru viaţa veşnică sau pentru ruina veşnică, oh, ce schimbare ar avea loc! Cât de diferit ar fi ocupat acest timp de probă şi cât de diferite ar fi caracterele care umplu lumea noastră!3 Dezvoltarea şi creşterea. – Germinarea seminţei reprezintă începutul vieţii spirituale, iar dezvoltarea plantei este o reprezentare a dezvoltării caracterului. Nu poate exista viaţă fără creştere. Planta nu poate decât să crească sau să moară. După cum creşterea ei este tăcută şi imperceptibilă, dar continuă, tot aşa este şi creşterea caracterului. Viaţa noastră poate fi perfectă la fiecare treaptă de dezvoltare, totuşi, pentru ca planul lui Dumnezeu pentru noi să fie împlinit, va exista un progres neîncetat.4 Caracterul este recolta vieţii. – Recolta vieţii este caracterul, şi acest lucru determină destinul, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru cea viitoare. Recolta este o reproducere a seminţei semănate. Fiecare sămânţă dă rod după soiul ei. Tot aşa este şi cu trăsăturile de caracter pe care le cultivăm. Egoismul, [163] iubirea de sine, înălţarea propriei persoane, îngăduinţa de sine se reproduc, iar sfârşitul este nenorocire şi ruină. „Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea, dar
1 Idem, p. 222. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 69. 3 The Youth’s Instructor, 19 februarie 1893. 4 Educaţia, p. 105, 106.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

115

cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică” (Galateni 6,8). Iubirea, simpatia şi bunătatea dau roada binecuvântării, o recoltă care este nepieritoare.1 Cea mai mare dovadă a creştinismului. – Dacă îi vor prezenta societăţii copii cu un caracter integru, cu principii ferme şi o moralitate sănătoasă, mamele creştine îşi vor fi îndeplinit partea cea mai importantă din toată lucrarea misionară. Copiii lor bine educaţi pentru a-şi ocupa locul în societate sunt dovada cea mai mare de creştinism care poate să-i fie oferită lumii.2 Influenţa unui copil educat corespunzător. – Făpturilor muritoare nu le-a fost încredinţată niciodată o lucrare mai înaltă ca aceea de formare a caracterului. Copiii trebuie nu numai să fie educaţi, ci şi bine instruiţi, şi cine poate să spună viitorul unui copil sau tânăr care creşte? Cultivarea copiilor voştri să fie tratată cu grija cea mai mare. Un copil educat corespunzător în principiile adevărului, care are dragostea şi teama de Dumnezeu întreţesute în caracterul lui, va deţine o putere de influenţă spre bine în lume, care nu poate fi estimată.3

1 Idem, p. 109. 2 Pacific Health Journal, iunie 1890. 3 Signs of the Times, 13 iulie 1888.

CAPITOLUL 32

CUM SE FORMEAZĂ CARACTERUL
Caracterul se formează printr-un efort perseverent şi neobosit. – Caracterul nu apare la întâmplare. El nu este determinat de o singură izbucnire a temperamentului, un singur pas într-o direcţie greşită. Repetarea unei fapte o face să ajungă un obicei şi modelează caracterul fie spre bine, fie spre rău. Caracterele corecte se formează numai printr-un efort perseverent şi neobosit, prin dezvoltarea, spre slava lui Dumnezeu, a fiecărui talent şi a fiecărei capacităţi cu care am fost înzestraţi. În loc de a proceda aşa, mulţi îşi îngăduie să se lase duşi în derivă de fiecare impuls şi de fiecare circumstanţă. Acest lucru nu se întâmplă din cauză că sunt lipsiţi de un material bun, ci pentru că nu-şi dau seama încă din tinereţea lor că Dumnezeu vrea să facă tot ce pot mai bine.1 Prima noastră datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri este dezvoltarea de sine. Fiecare însuşire cu care ne-a înzestrat Creatorul trebuie să fie cultivată până la desăvârşire, ca să fim în stare să facem binele cel mai mare de care suntem capabili. Pentru a ne curăţi şi înnobila caracterul, avem nevoie de harul care ne este dat de Hristos şi care ne va face în stare să vedem defectele, să le corectăm şi să dezvoltăm ce este excelent în caracterul nostru.2 Prin cultivarea capacităţilor primite de la Dumnezeu. – În mare măsură, fiecare este arhitectul propriului caracter. Cu fiecare zi, construcţia se apropie de final. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să avem grijă cum construim, să vedem dacă la temelia clădirii noastre se află stânca veşnică. Vine timpul când se va dovedi cum este construcţia noastră. Acum este vremea ca toţi [165] să-şi cultive capacităţile pe care li le-a dat Dumnezeu, pentru a-şi forma caractere folositoare aici, dar şi într-o viaţă mai bună, de apoi.
1 The Youth’s Instructor, 27 iulie 1899. 2 Pacific Health Journal, aprilie 1890.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

117

Credinţa în Hristos, ca Mântuitor personal, va da tărie şi consistenţă caracterului. Aceia care au o credinţă sinceră în Hristos, vor fi calmi, ştiind că ochiul lui Dumnezeu este asupra lor, că Judecătorul tuturor oamenilor le cântăreşte valoarea morală, că făpturile cereşti veghează să vadă ce fel de caracter dezvoltă.1 Influenţa fiecărei fapte. – Fiecare faptă din viaţă, oricât de neînsemnată, îşi are influenţa în formarea caracterului. Un caracter bun este mult mai de preţ decât averea lumească, iar lucrarea de a-l forma este cea mai nobilă în care se pot angaja oamenii. Caracterele formate de împrejurări sunt schimbătoare şi discordante, pline de contradicţii. Posesorii lor n-au o ţintă înaltă sau un scop în viaţă. Ei nu au o influenţă înnobilatoare asupra caracterelor altora. Ei sunt fără rost şi fără putere.2 Caractere desăvârşite prin copierea modelului lui Dumnezeu. – Dumnezeu aşteaptă de la noi să clădim un caracter în conformitate cu modelul care ne este arătat. Trebuie să punem cărămidă cu cărămidă, adăugând har după har, găsindu-ne punctele slabe şi corectându-le în conformitate cu îndrumările primite. Când se vede o fisură în zidul unei case, ştim că în acea construcţie este ceva greşit. În caracterul nostru se văd adesea fisuri. Dacă aceste defecte nu sunt remediate, când va veni furtuna încercărilor asupra noastră, casa va cădea.3 Dumnezeu ne dă putere, capacitate de a raţiona şi timp, pentru ca noi să ne clădim caractere asupra cărora să-Şi poată pune [166] sigiliul aprobării Sale. El doreşte ca fiecare copil al Său să clădească un caracter nobil, prin săvârşirea unor fapte curate şi nobile, pentru ca, la sfârşit, să poată prezenta o zidire simetrică, un templu frumos, cinstit de oameni şi de Dumnezeu. În zidirea caracterului nostru, trebuie să clădim pe Hristos. El este temelia sigură – o temelie care nu poate fi clintită niciodată. Furtuna ispitei şi a încercării nu poate să mute clădirea care este întemeiată pe Stânca veşnică. Acela care se va dezvolta, ajungând o clădire frumoasă pentru Domnul, trebuie să cultive fiecare capacitate a făpturii lui. Caracterul se poate dezvolta armonios numai prin folosirea corectă a talentelor. În felul acesta, noi zidim pe temelie o clădire pe care Cuvântul o reprezintă ca fiind făcută
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 222, 223. 2 Mărturii, vol. 4, p. 657. 3 The Youth’s Instructor, 25 octombrie 1900.

118 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

din aur, argint şi pietre preţioase – un material care va rezista încercării focului curăţitor al lui Dumnezeu. În zidirea caracterului, exemplul nostru este Hristos.1 Ispita trebuie să fie biruită. – Viaţa lui Daniel constituie o ilustraţie inspirată cu privire la ce înseamnă un caracter sfinţit. Este un exemplu pentru noi toţi, dar în special pentru tineri. O ascultare strictă de cerinţele lui Dumnezeu este benefică atât pentru sănătatea corpului, cât şi a minţii.2 Părinţii lui Daniel îl educaseră în copilărie spre a-şi forma obiceiul unei cumpătări stricte. Ei îl învăţaseră că trebuie să se conformeze legilor sănătăţii în toate obiceiurile lui, că mâncarea şi băutura aveau o influenţă directă asupra naturii lui fizice, mintale şi morale, şi că era răspunzător pentru toate capacităţile lui, deoarece le avea ca un dar din partea lui Dumnezeu şi nu trebuia să le pipernicească sau să le prejudicieze prin nici un comportament. Ca rezultat al acestei învăţături, Legea lui Dumnezeu s-a aflat pe un loc înalt în mintea lui şi a fost respectată în inima lui. În timpul primilor ani ai robiei lui, Daniel a trecut printr-o experienţă serioasă, care urma [167] să-l familiarizeze cu grandoarea de la curte, cu ipocrizia şi păgânismul. A fost cu adevărat o şcoală care avea să-l pregătească pentru o viaţă de seriozitate, hărnicie şi credincioşie! Şi totuşi, el a trăit neîntinat de atmosfera răului de care era înconjurat. Daniel şi tovarăşii lui s-au bucurat de beneficiile unei educaţii corecte din primii ani de viaţă, dar numai aceste avantaje nu i-ar fi făcut să fie ce erau. A venit timpul când au trebuit să hotărască singuri, când viitorul lor a depins de propriul comportament. Atunci, ei au hotărât să fie credincioşi faţă de învăţăturile primite în copilărie. Temerea de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, a fost temelia măreţiei lor. Duhul Său a întărit fiecare scop corect şi fiecare hotărâre nobilă.3 Ţinta trebuie să fie înaltă. – Dacă doresc să reziste ispitei, aşa cum a rezistat Daniel, tinerii de astăzi trebuie să exercite la maxim fiecare nerv şi fiecare muşchi spiritual. Domnul nu vrea ca ei să rămână nişte novici. El doreşte ca ei să atingă treapta cea mai înaltă a scării, pentru ca, de pe ea, să păşească în Împărăţia lui Dumnezeu.4 Dacă apreciază corect lucrarea importantă a zidirii caracterului, tinerii vor înţelege necesitatea de a-şi face partea în aşa fel, încât să treacă testul
1 The Youth’s Instructor, 16 mai 1901. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 80. 3 Manuscris 132, 1901. 4 The Youth’s Instructor, 27 iulie 1899.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

119

cercetării înaintea lui Dumnezeu. Printr-un efort perseverent în împotrivirea faţă de ispită şi în căutarea înţelepciunii care vine de sus, cel mai umil şi mai slab poate să atingă înălţimi care acum i se par imposibile. Aceste realizări nu pot veni fără o hotărâre categorică de a fi credincioşi în împlinirea micilor îndatoriri. Pentru ca trăsăturile deformate ale caracterului să nu fie lăsate să se dezvolte, este necesară o veghere continuă. Tinerii pot să aibă putere morală, pentru că Domnul Isus a venit în lume, ca să [168] fie Exemplul nostru şi să le dea ajutorul divin atât celor tineri, cât şi tuturor celorlalţi, de orice vârstă.1 Sfatul şi mustrarea să fie ascultate. – Aceia care au defecte în caracter, comportament, obiceiuri şi practici trebuie să asculte sfatul şi mustrarea. Lumea aceasta este atelierul lui Dumnezeu şi fiecare piatră care poate să fie folosită în Templul ceresc trebuie să fie cioplită şi şlefuită, până când ajunge o piatră încercată şi preţioasă, potrivită pentru locul ei în clădirea Domnului. Totuşi, dacă refuzăm să fim educaţi şi disciplinaţi, vom fi ca nişte pietre care nu sunt cioplite şi şlefuite şi care, în cele din urmă, vor fi aruncate ca fiind nefolositoare.2 Este posibil să fie nevoie de multă muncă în clădirea caracterului vostru, pentru că sunteţi ca o piatră aspră care trebuie să fie tăiată şi şlefuită, înainte să poată ocupa un loc în Templul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fiţi surprinşi dacă Dumnezeu taie cu ciocanul şi dalta colţurile ascuţite ale caracterului vostru, până când veţi fi pregătiţi să ocupaţi locul pe care l-a prevăzut El pentru voi. Nici o făptură omenească nu poate să îndeplinească această lucrare. Numai Dumnezeu este în stare să o facă. Fiţi siguri că El nu va aplica nici o lovitură inutilă. Fiecare lovitură este dată cu dragoste, pentru fericirea voastră veşnică. El cunoaşte nedesăvârşirile voastre şi lucrează pentru a reface, nu pentru a nimici.3

1 The Youth’s Instructor, 3 noiembrie 1886. 2 The Youth’s Instructor, 31 august 1893. 3 Mărturii, vol. 7, p. 264.

CAPITOLUL 33

RESPONSABILITATEA PĂRINŢILOR
ÎN FORMAREA CARACTERULUI

O misiune divină încredinţată părinţilor. – Dumnezeu le-a încredinţat părinţilor lucrarea de a forma caracterul copiilor lor după Modelul divin. Prin harul Său, ei pot îndeplini această sarcină, dar, pentru a îndruma voinţa şi pentru a înfrâna pasiunile, va fi nevoie de un efort răbdător şi sârguincios şi, în aceeaşi măsură, de fermitate şi hotărâre. Un teren lăsat nelucrat produce de la sine doar spini şi pălămidă. Cel care doreşte să obţină o recoltă folositoare sau plante frumoase trebuie să pregătească mai întâi solul şi să semene sămânţa, apoi să sape tinerele vlăstare, îndepărtând buruienele şi desţelenind pământul, iar plantele preţioase vor înflori şi vor răsplăti cu îmbelşugare grija şi munca lui.1 Formarea caracterului este cea mai importantă lucrare care a fost încredinţată vreodată făpturilor omeneşti şi studierea lui cu sârguinţă nu a fost niciodată mai importantă ca acum. Nici o generaţie din trecut nu a mai fost chemată să facă faţă unor dificultăţi aşa de însemnate, niciodată tinerii şi tinerele nu au fost confruntaţi cu primejdii aşa de mari cum sunt cele care îi ameninţă în aceste zile.2 Iată care este lucrarea voastră, părinţi – să dezvoltaţi caracterul copiilor voştri în armonie cu învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Această lucrare trebuie să se afle pe primul loc, pentru că sunt implicate interese veşnice. Zidirea caracterului copiilor voştri este de o importanţă mai mare decât cultivarea fermelor voastre, mai esenţială decât construirea caselor de locuit, sau a oricărui fel de afacere ori comerţ. 3[170]
1 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881. 2 Educaţia, p. 225. 3 Signs of the Times, 10 septembrie 1894.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

121

Căminul, locul cel mai bun pentru clădirea caracterului. – Nici şcoala, nici colegiul nostru nu pot asigura condiţiile pentru a clădi caracterul copilului pe o temelie bună, aşa cum o poate face căminul.1 Caracterele deformate trebuie să fie corectate. – Aceia care nu-şi corectează în viaţa aceasta caracterul deformat nu pot avea parte de viaţa veşnică. Oh, cât de important este ca tinerii să meargă pe calea cea dreaptă. Părinţii au de îndeplinit o parte importantă în această privinţă. Ei au răspunderea sfântă de a-i educa pe copiii lor pentru Dumnezeu. Lor le-a fost încredinţată lucrarea de a-i ajuta pe micuţi să-şi formeze caractere care le vor asigura intrarea în curţile cereşti.2 Părinţi, nu daţi greş aici. – Părinţi, de dragul Domnului Hristos, nu greşiţi în cea mai importantă lucrare a voastră, aceea de a modela caracterele copiilor voştri pentru prezent şi veşnicie. O greşeală din partea voastră în neglijarea unei educaţii credincioase, sau în indulgenţa acelei afecţiuni neînţelepte, care nu vă lasă să vedeţi defectele şi vă împiedică să le impuneţi restricţiile cuvenite, se va dovedi a fi spre ruina lor. Felul vostru de purtare poate să imprime o direcţie greşită pentru toată cariera lor viitoare. Voi hotărâţi pentru ei ce vor fi şi ce vor face pentru Hristos, pentru oameni şi pentru propriile lor suflete. Purtaţi-vă cinstit şi cu credincioşie cu copiii voştri. Lucraţi curajos şi cu răbdare. Nu vă temeţi de necazuri, nu precupeţiţi timpul şi munca, povara sau suferinţa. Viitorul copiilor voştri va fi o mărturie cu privire la caracterul lucrării voastre. Credincioşia voastră faţă de Hristos poate fi exprimată prin caracterul echilibrat al copiilor voştri, mai bine decât prin oricare altă modalitate. Ei sunt proprietatea Domnului Hristos şi sunt cumpăraţi cu sângele Său. Dacă influenţa lor este în întregime de partea Domnului Hristos, atunci ei sunt colaboratorii Lui, [171] ajutându-i pe alţii să descopere calea vieţii. Dacă neglijezi lucrarea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, atunci modul tău neînţelept de disciplină îi aşază în categoria celor care îi alungă pe oameni de la Hristos şi întăresc împărăţia întunericului.3 O casă curată, dar copii needucaţi. – Am văzut o mamă ai cărei ochi critici puteau să observe orice era imperfect în potrivirea mobilierului din casa ei şi care era foarte meticuloasă în a-şi păstra casa întru totul curată şi la timpul exact pe care îl stabilise. Ea făcea curăţenie adesea cu preţul sănătăţii fizice şi spirituale, în timp ce copiii ei erau lăsaţi să alerge pe
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 162. 2 Scrisoarea 78, 1901. 3 Mărturii, vol. 5, p. 39, 40.

122 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

stradă şi să primească o educaţie de stradă. Aceşti copii creşteau aspri, obraznici, egoişti şi neascultători. Deşi a avut nevoie de ajutor, mama a fost prea angajată în treburile casei ca să-şi permită timpul pentru a-i educa pe copiii ei. Ea i-a lăsat să crească având un caracter deformat, nedisciplinat şi needucat. Nu putem decât să considerăm că gustul rafinat al mamei nu a fost exercitat în direcţia cea bună, pentru că, altfel, ar fi înţeles necesitatea de a modela mintea şi comportamentul copiilor ei şi de a-i educa în aşa fel încât să aibă un caracter echilibrat şi un temperament plăcut. Dacă ar fi lăsat pe locul al doilea aceste lucruri cărora le-a îngăduit să-i ocupe atenţia, mama ar fi considerat că educaţia fizică, mintală şi morală a copiilor ei este de o importanţă aproape infinită. Femeile care îşi asumă responsabilitatea de mame trebuie să simtă că au obligaţia cea mai solemnă faţă de Dumnezeu şi faţă de copiii lor, de a-i educa în aşa fel încât să aibă o fire prietenoasă şi iubitoare şi să fie curaţi din punct de vedere moral, să aibă gusturi nobile şi un caracter plăcut.1 [172] Numai prin Duhul lui Dumnezeu. – Vom considera noi că suntem în stare să ne modelăm viaţa şi caracterul spre a intra pe porţile slavei? Nu putem face lucrul acesta. În fiecare clipă, suntem dependenţi de lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra noastră şi asupra copiilor noştri.2 Dacă doresc să vadă o stare de lucruri diferită în familia lor, părinţii să se consacre întru totul lui Dumnezeu, iar Domnul va concepe căi şi mijloace prin care să aibă loc o schimbare în casele lor.3 Partea lui Dumnezeu şi partea voastră. – Părinţi creştini, vă îndemn să vă treziţi… Dacă vă neglijaţi datoria şi vă daţi înapoi de la asumarea răspunderii voastre, aşteptând ca Domnul să facă lucrarea voastră, veţi fi dezamăgiţi. După ce veţi fi făcut cu credincioşie tot ce puteţi, aduceţi-i pe copiii voştri la Isus şi mijlociţi pentru ei cu o credinţă stăruitoare. Domnul va fi ajutorul vostru. El va conlucra cu eforturile voastre. Prin puterea Sa, veţi câştiga biruinţa… Când părinţii vor manifesta un interes pentru binele copiilor lor, aşa cum doreşte Dumnezeu, El va asculta rugăciunile lor şi va conlucra cu eforturile lor, dar Dumnezeu nu propune să facă lucrarea pe care le-a încredinţat-o părinţilor.4 Creatorul vă va ajuta. – Mamelor, nu uitaţi că veţi fi ajutate de Creatorul Universului în lucrarea voastră. Prin puterea Sa şi în Numele Său,
1 Signs of the Times, 5 august 1875. 2 Manuscris 12, 1895. 3 Manuscris 151, 1897. 4 Review and Herald, 13 septembrie 1881.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

123

voi puteţi să-i conduceţi pe copiii voştri spre a fi nişte biruitori. Învăţaţi-i să aştepte putere de la Dumnezeu. Spuneţi-le că El ascultă rugăciunile lor. Învăţaţi-i să biruiască răul prin bine. Învăţaţi-i să exercite o influenţă înnobilatoare şi înălţătoare. Îndemnaţi-i să se unească cu Dumnezeu, şi apoi ei vor [173] avea puterea de a se împotrivi celei mai puternice ispite. După aceea, ei vor primi răsplata celui biruitor.1 Răscumpărătorul cel milos veghează asupra voastră cu dragoste şi simpatie, gata să asculte rugăciunile voastre şi să vă acorde ajutorul de care aveţi nevoie în lucrarea vieţii. Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa şi facerea de bine sunt elementele caracterului creştin. Aceste însuşiri preţioase sunt roadele Duhului. Ele sunt coroana şi scutul creştinului.2 Un cuvânt de încurajare pentru cei care au greşit. – Aceia care şi-au educat greşit copiii nu trebuie să dispere. Să se întoarcă la Dumnezeu şi să caute adevăratul spirit al ascultării, şi atunci vor fi făcuţi în stare să realizeze o reformă categorică. Când vă conformaţi obiceiurile cu principiile mântuitoare ale Legii sfinte a lui Dumnezeu, veţi avea o influenţă asupra copiilor voştri.3 Unii copii vor refuza să asculte de sfatul părintesc. – Este posibil ca părinţii să facă tot ce le stă în putere spre a le oferi copiilor lor toate privilegiile şi învăţăturile, pentru ca ei să-I dăruiască lui Dumnezeu inima lor, şi totuşi, copiii ar putea să refuze să meargă în lumină şi, prin comportamentul lor rău, să lase o impresie nefavorabilă despre părinţii lor, care îi iubesc şi a căror inimă doreşte nespus mântuirea lor. Satana este acela care îi ispiteşte pe copii să meargă pe o cale a păcatului şi a neascultării… Dacă refuză să meargă în lumină, dacă refuză să-şi supună voinţa faţă de Dumnezeu şi continuă să meargă pe calea păcatului, prin nepocăinţa lor, lumina şi privilegiile pe care le-au avut se vor întoarce împotriva lor la judecată, pentru că nu au umblat în lumină şi nu au ştiut încotro se îndreaptă. Satana îi conduce, [174] iar ei ajung să fie remarcaţi de cei din lume. Oamenii vor spune: „Priviţi la acei copii! Părinţii lor sunt foarte religioşi, dar vedeţi că ei sunt mai răi decât copiii mei, iar eu nu mă declar a fi creştin”. În acest fel, copiii care primesc o învăţătură bună, dar nu o ascultă, aduc un reproş la adresa părinţilor lor, dezonorându-i şi făcându-i de ruşine în faţa oamenilor neevlavioşi din lume. De asemenea,
1 Review and Herald, 9 iulie 1901. 2 Pacific Health Journal, septembrie 1890. 3 Signs of the Times, 17 septembrie 1894.

124 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

prin comportamentul lor rău, ei aduc un reproş la adresa religiei lui Isus Hristos.1 Părinţi, aceasta este lucrarea voastră. – Părinţi, lucrarea voastră este aceea de a dezvolta în caracterul copiilor voştri răbdarea, consecvenţa şi o iubire adevărată. Când îi trataţi corect pe copiii pe care vi i-a dat Dumnezeu, voi îi ajutaţi să pună temelia pentru un caracter curat şi echilibrat. Voi le inspiraţi principii pe care, într-o zi, le vor respecta în familiile lor. Efectul eforturilor voastre bine orientate se va vedea în modalitatea în care îşi vor conduce familiile pe calea Domnului.2

1 The Youth’s Instructor, 10 august 1893. 2 Review and Herald, 6 iunie 1899.

CAPITOLUL 34

CĂILE PRIN CARE ESTE RUINAT CARACTERUL
Părinţii pot să semene seminţele ruinei. – Părinţii greşiţi îi învaţă pe copiii lor lecţii care se vor dovedi nimicitoare pentru ei, şi astfel sădesc spini pentru propriile picioare… Într-o mare măsură, părinţii ţin în propriile mâini fericirea viitoare a copiilor lor. Lor le este încredinţată lucrarea importantă de formare a caracterului acestor copii. Învăţămintele pe care le primesc în copilărie îi vor urmări toată viaţa. Părinţii seamănă sămânţa care va răsări şi va aduce roadă spre bine, sau spre rău. Ei îşi pot pregăti copiii fie pentru fericire, fie pentru nenorocire.1 Prin îngăduinţă sau printr-o lege de fier. – Adesea, copiilor li se face pe plac încă din copilărie şi obiceiurile rele se întăresc. Părinţii au îndoit pomişorul. Prin felul lor de educare, caracterul se dezvoltă fie deformat, fie simetric şi frumos. Dar, în timp ce unii sunt prea îngăduitori, alţii merg în extrema opusă şi îşi conduc copiii cu un toiag de fier. Nici unul dintre aceştia nu urmează îndrumările Bibliei, ci atât unii, cât şi ceilalţi fac o lucrare înfricoşătoare. Ei modelează mintea copiilor lor şi trebuie să dea socoteală în ziua lui Dumnezeu despre felul cum au făcut această lucrare. Veşnicia va descoperi rezultatele lucrării făcute în această viaţă.2 Prin nereuşita în a-i educa pe copii pentru Dumnezeu. – Prin faptul că nu au reuşit să-i înveţe pe copiii lor să meargă pe calea Domnului, să săvârşească acele lucruri [176] pe care le-a poruncit El, părinţii neglijează o datorie solemnă.3 Unii copii au fost lăsaţi să facă tot ce le-a plăcut. Altora li s-au căutat greşeli şi s-au descurajat. Lor nu li s-au spus decât puţine cuvinte plăcute, voioase, de apreciere.4
1 Mărturii, vol. 1, p. 393. 2 Idem, vol. 4, p. 368, 369. 3 Manuscris 12, 1898. 4 Manuscris 34, 1893.

126 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Oh, dacă mamele ar lucra cu înţelepciune, cu calm şi hotărâre, spre a educa şi spre a supune înclinaţiile fireşti ale copiilor lor, cât de mult păcat ar fi înlăturat încă din faşă şi cât de multe dificultăţi din biserică ar fi evitate!... Multe suflete vor fi pierdute pentru veşnicie, din cauza faptului că părinţii au neglijat să-i disciplineze corect pe copiii lor şi să-i înveţe să se supună autorităţii încă din tinereţe. Tolerarea greşelilor şi liniştirea izbucnirilor nu înseamnă a înfige toporul la rădăcina răului, ci se dovedesc a fi spre ruina a mii de suflete. Oh, cum Îi vor răspunde părinţii lui Dumnezeu pentru această neglijare îngrozitoare a datoriei lor!1 Prin neglijenţa care glumeşte cu păcatul. – Copiii au nevoie de îngrijire şi călăuzire atentă, ca niciodată mai înainte, pentru că Satana se străduieşte să pună stăpânire asupra minţii şi inimii lor şi să alunge Duhul lui Dumnezeu. Înfricoşătoarea stare a tinerilor din acest veac constituie unul dintre cele mai puternice semne că trăim în zilele din urmă, însă ruinarea multora poate fi urmarea directă a greşitei conduceri a părinţilor. Spiritul de murmurare împotriva mustrării a prins rădăcini şi îşi aduce roada lui de nesupunere. Chiar dacă nu sunt mulţumiţi cum se dezvoltă caracterul copiilor lor, părinţii nu reuşesc să vadă greşelile care i-au adus în această stare… Dumnezeu condamnă neglijenţa care cochetează cu păcatul, nelegiuirea şi nepăsarea care împiedică descoperirea prezenţei Sale în familiile pretinşilor creştini.2 [177] Prin lipsa restricţiilor. – Pentru că nu le impun restricţii şi nu îi conduc aşa cum se cuvine, mii de copii cresc cu caractere deformate, lipsiţi de moralitate şi cu puţină educaţie în îndatoririle practice ale vieţii. Ei sunt lăsaţi să facă ce vor cu impulsurile lor, cu timpul şi puterile lor intelectuale. Taţii şi mamele sunt consideraţi vinovaţi pentru pierderea adusă cauzei lui Dumnezeu, prin faptul că aceste talente sunt neglijate, şi ce scuză Îi vor prezenta ei lui Dumnezeu, ai cărui slujitori sunt, pentru că au fost însărcinaţi cu datoria sfântă de a pregăti sufletele pe care le au în grijă spre a-şi dezvolta puterile pentru slava Creatorului lor?3 Părinţii socoteau că-i iubesc, însă au dovedit că le sunt cei mai mari duşmani. Ei au permis ca răul să ia amploare. Le-au îngăduit copiilor să iubească păcatul, ceea ce este acelaşi lucru cu a îndrăgi şi mângâia o viperă, care va înţepa nu doar victima care o îndrăgeşte, dar şi pe toţi cei cu care este în legătură.4
1 Mărturii, vol. 4, p. 92. 2 Idem, p. 199,200. 3 Idem, vol. 5, p. 326. 4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 52, 53.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

127

Prin trecerea cu vederea a greşelilor evidente. – În loc să li se alăture celor care poartă răspunderile spre a ridica standardul moral, şi în loc să lucreze cu toată inima şi cu tot sufletul în temere de Dumnezeu pentru a corecta defectele copiii lor, mulţi părinţi îşi liniştesc conştiinţa spunând: „Copiii mei nu sunt mai răi decât alţii”. Ei caută să ascundă relele evidente pe care Dumnezeu le urăşte, ca să nu fie jigniţi copiii lor şi să ia vreo cale disperată. Dacă în inima lor este duhul răzvrătirii, cu mult mai bine este să fie supus acum, decât să crească şi să se întărească prin satisfacere. Dacă părinţii şi-ar face datoria, am vedea o stare diferită de lucruri. Mulţi dintre aceşti părinţi au căzut de la credinţa în Dumnezeu. Ei n-au înţelepciune de la El, ca să observe urzelile lui Satana şi să reziste capcanelor lui.1 [178] Prin răsfăţarea copiilor şi prin îngăduinţa arătată faţă de ei. – Adesea, părinţii îi răsfaţă pe copii şi îi tratează cu îngăduinţă, pentru că aceasta pare a fi o cale mai uşoară decât să-i mustre pentru înclinaţiile lor nesupuse, care apar cu putere în inima lor. Totuşi, acest procedeu este laş. Este ceva păcătos să te sustragi astfel de la răspundere, pentru că va veni timpul când aceşti copii, ale căror înclinaţii necontrolate s-au întărit în adevărate vicii, vor aduce ruşine şi dezonoare asupra lor înşişi şi asupra familiilor lor. Ei pornesc în munca grea din viaţă nepregătiţi pentru ispitele ei, insuficient de puternici pentru a îndura încurcăturile şi necazurile. Pătimaşi, aroganţi, nedisciplinaţi, ei caută să-i înduplece pe alţii să le împlinească voia şi, pentru că nu reuşesc, se consideră trataţi rău de lume şi se întorc împotriva ei.2 Prin semănarea seminţelor vanităţii. – Oriunde mergem, vedem copii răsfăţaţi, trataţi cu îngăduinţă şi lăudaţi fără înţelepciune. Acest fapt tinde să-i facă înfumuraţi, îndrăzneţi şi plini de sine. Seminţele vanităţii sunt semănate cu uşurinţă în inima omenească de către părinţii şi tutorii nechibzuiţi, care îi laudă şi îi tratează cu îngăduinţă pe tinerii de care răspund, fără să se gândească la viitor. Mândria şi încăpăţânarea sunt relele care i-au transformat pe îngeri în demoni şi au închis porţile cerului în faţa lor. Totuşi, fără să-şi dea seama ce fac, părinţii îi educă sistematic pe copiii lor spre a fi nişte slujitori ai lui Satana.3 Prin faptul că părinţii ajung nişte sclavi ai adolescenţilor. – Cât de mulţi părinţi trudiţi şi împovăraţi de muncă au ajuns nişte sclavi ai copiilor lor, în timp ce, în conformitate cu educaţia lor, copiii trăiesc pentru a se
1 Mărturii, vol. 4, p. 650, 651. 2 Idem, p. 201. 3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.

128 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

amuza, a-şi plăcea şi a se slăvi pe ei înşişi. Părinţii seamănă în inima copiilor lor seminţe care aduc o recoltă de care nu le pasă. În urma acestei educaţii, la vârsta de zece, [179] doisprezece sau şaisprezece ani, copiii se consideră foarte înţelepţi, îşi imaginează că sunt genii şi se cred întru totul prea cunoscători pentru a se supune părinţilor lor şi prea sus pentru a se coborî la datoriile vieţii de zi cu zi. Dragostea de plăceri le stăpâneşte mintea, iar egoismul, mândria şi răzvrătirea aduc rezultate amare în viaţa lor. Ei acceptă insinuările lui Satana şi cultivă o ambiţie nesfântă de a face mare paradă în lume.1 Printr-o iubire şi simpatie greşit orientate. – Părinţii pot să-şi îngăduie dragostea faţă de copiii lor cu preţul ascultării de Legea sfântă a lui Dumnezeu. Îndrumaţi de această dragoste, ei nu ascultă de Dumnezeu, pentru că le îngăduie copiilor lor să-şi aducă la îndeplinire impulsurile greşite şi nu le oferă învăţătura şi disciplina pe care le-a poruncit Dumnezeu. Când desconsideră în felul acesta poruncile lui Dumnezeu, părinţii îşi pun în pericol propriul suflet şi sufletul copiilor lor.2 Slăbiciunea în a cere ascultare şi falsa iubire şi simpatie. – Concepţia falsă că a fi îngăduitor şi a nu pune restricţii este înţelepciune duce la un sistem de educaţie care îi întristează pe îngeri, dar îl încântă pe Satana, pentru că aduce sute şi mii de copii în rândurile lui. De aceea, el orbeşte ochii părinţilor, le amorţeşte simţurile şi face ca mintea să le fie confuză. Ei văd că fiii şi fiicele lor nu sunt plăcuţi, atrăgători, ascultători şi gata să-şi asume răspunderi, totuşi copiii aceştia deprind în căminele lor trăsături care le otrăvesc viaţa, le umplu inima de necazuri şi îi adaugă la numărul celor pe care Satana îi foloseşte pentru a aduce sufletele la nimicire.3 Prin nereuşita în a cere ascultare. – Dacă nişte copii nerecunoscători sunt hrăniţi şi îmbrăcaţi, în timp ce li se îngăduie să fie astfel, fără să fie corectaţi, ei vor fi încurajaţi să continue pe calea [180] lor rea. Atâta vreme cât îi favorizează în acest fel şi nu le cer ascultare, părinţii şi tutorii lor sunt părtaşi la faptele lor rele. Astfel de copii ar merge mai bine printre nelegiuiţii a căror cale ticăloasă aleg să o urmeze, decât să rămână în căminele creştine spre a-i otrăvi pe ceilalţi. În acest veac al nelegiuirii, fiecare creştin trebuie să condamne cu fermitate răul şi faptele satanice al copiilor neascultători. Tinerii răi să nu fie trataţi ca şi cum ar fi buni şi ascultători, ci să fie trataţi ca nişte tulburători ai păcii şi corupători ai tovarăşilor lor.4
1 The Youth’s Instructor, 20 iulie 1893. 2 Review and Herald, 6 aprilie 1897. 3 Mărturii, vol. 5, p. 324. 4 Manuscris 119, 1901.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

129

Prin a li se îngădui copiilor să-şi urmeze înclinaţia firească a minţii lor. – Influenţa predominantă în societate este în favoarea îngăduinţei tinerilor de a urma înclinaţia firească a minţii lor.1 Ei [părinţii] gândesc că, dacă satisfac dorinţele copiilor lor şi îi lasă să-şi urmeze propriile înclinaţii, le pot câştiga ataşamentul. Ce greşeală! Copiii care sunt îngăduiţi astfel cresc cu dorinţele neţinute în frâu, fără să cedeze, egoişti, exigenţi şi aroganţi, un blestem pentru ei înşişi şi pentru toţi cei din jurul lor.2 Prin îngăduirea atitudinilor greşite. – Lecţiile din copilărie, bune sau rele, nu sunt învăţate în zadar. La tineri, caracterul se dezvoltă spre bine sau spre rău. În cămin, poate să fie lăudat şi măgulit greşit, în lume însă fiecare stă prin propriile merite. Cei răsfăţaţi, faţă de care s-a supus toată autoritatea familiei, sunt expuşi zilnic la umilire, fiind obligaţi să se supună altora. Mulţi învaţă abia atunci, prin aceste lecţii practice din viaţă, care este locul pe care trebuie să-l ocupe. Prin eşecuri, dezamăgiri şi o evaluare clară din partea superiorilor lor, adesea ei descoperă adevăratul lor nivel şi sunt umiliţi spre a înţelege şi a accepta locul care li se cuvine. [181] Dar această încercare prin care trec este aspră şi nenecesară şi ar putea fi evitată printr-o pregătire corectă în tinereţea lor. Majoritatea acestor tineri greşit disciplinaţi trec prin viaţă neînţelegându-se cu lumea, având eşec unde ar fi trebuit să aibă succes. Ei socotesc că lumea are ceva cu ei, pentru că nu-i flatează şi nu-i mângâie, iar ei se revanşează cu ciudă faţă de lume şi desconsiderând-o. Uneori, împrejurările îi obligă să se prefacă umiliţi, deşi nu sunt, dar aceasta nu îi înzestrează cu un dar natural şi, mai devreme sau mai târziu, adevăratele lor caractere vor fi date pe faţă… De ce vor părinţii să-şi educe copiii în aşa fel, încât să fie în război cu cei cu care vin în contact?3 Prin a-i educa pe copii să fie iubitori ai întrunirilor sociale. – Copiii nu trebuie să fie educaţi să fie nişte iubitori ai întrunirilor sociale. Să nu fie jertfiţi lui Moloh, ci să ajungă nişte membri ai familiei Domnului. Părinţii trebuie să fie plini de mila lui Hristos, ca să lucreze pentru salvarea sufletelor care sunt aduse sub influenţa lor. Mintea lor să nu fie întunecată de moda şi practicile lumii. Să nu-i înveţe pe copiii lor să participe la petreceri, concerte, dansuri, să organizeze şi să participe la serbări, pentru că Neamurile fac la fel.4
1 Solii către tineret, p. 373, 374. 2 Mărturii, vol. 1, p. 393. 3 Idem, vol. 4, p. 201, 202. 4 Review and Herald, 13 martie 1894.

130 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Prin îngăduirea căutării egoiste a plăcerilor. – Dacă ar fi început drumul vieţii cu idei corecte cu privire la succes, mulţi tineri ar fi putut să fie o binecuvântare pentru societate şi o onoare pentru lucrarea lui Dumnezeu. Totuşi, în loc să fie conduşi de raţiune şi de [182] principii, ei au fost educaţi spre a ceda înclinaţiei de a fi îndărătnici şi spre a căuta să-şi placă lor înşişi, îngăduindu-şi plăceri egoiste şi crezând că, în felul acesta, vor obţine fericirea. Ei au dat greş în a-şi atinge scopul, deoarece a căuta fericirea pe calea egoismului va aduce numai necaz. Ei sunt nefolositori în societate şi nefolositori în lucrarea lui Dumnezeu. Perspectiva lor atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru cea viitoare este dintre cele mai descurajatoare, pentru că, prin dragostea egoistă de plăceri, ei pierd atât lumea aceasta, cât şi pe cea viitoare.1 Prin lipsa de evlavie în cămin. – În cămine care se declară a fi creştine, unde se presupune că taţii şi mamele sunt nişte cercetători sârguincioşi ai Scripturilor, ca să cunoască fiecare precizare şi restricţie din Cuvântul lui Dumnezeu, se manifestă o neglijare în a urma învăţătura Cuvântului şi în a-i creşte pe copii în temere de Domnul. Aşa-zişii părinţi creştini dau greş în a practica evlavia în cămin. Cum pot taţii şi mamele să reprezinte caracterul lui Hristos în viaţa căminului, dacă se mulţumesc să atingă un standard ieftin şi mic? Sigiliul viului Dumnezeu va fi pus numai asupra celor care au un caracter asemănător caracterului lui Hristos.2 Dacă părinţii ar fi fost ascultători de Dumnezeu. – Domnul nu va aproba conducerea greşită a părinţilor. Sute de copii din zilele noastre înmulţesc rândurile vrăjmaşului, prin faptul că trăiesc şi lucrează departe de scopul lui Dumnezeu. Ei sunt neascultători, nerecunoscători şi nesfinţi, dar cei care vor fi consideraţi vinovaţi sunt părinţii lor. Părinţi creştini, mii de copii pier în păcatele lor, din cauza greşelii părinţilor în a-şi conduce familia cu înţelepciune. Dacă părinţii ar fi fost ascultători de Conducătorul nevăzut al oştirilor lui Israel, a cărui slavă a fost învăluită de stâlpul de nor, nu s-ar vedea starea de lucruri nefericită, [183] care există acum în aşa de multe familii.3

1 The Youth’s Instructor, 20 iulie 1893. 2 Review and Herald, 21 mai 1895. 3 Review and Herald, 6 iunie 1899.

CAPITOLUL 35

CUM POT PĂRINŢII SĂ CLĂDEASCĂ
ÎN COPII UN CARACTER PUTERNIC

Dedicaţi timpul cel mai bun şi cea mai mare atenţie acestei lucrări. – Părinţilor li se încredinţează în mâini copilul, ca pe o povară neajutorată. El nu ştie nimic şi trebuie să fie învăţat să-L iubească pe Dumnezeu, să fie crescut „în mustrarea şi învăţătura Domnului”. El trebuie să fie modelat în conformitate cu modelul divin.1 Când vor înţelege importanţa lucrării de educare a copiilor lor, când vor vedea că ea implică interese veşnice, părinţii vor simţi că trebuie să dedice acestei lucrări timpul lor cel mai bun şi atenţia cea mai mare. Înţelegeţi principiile implicate. – Lecţiile învăţate, obiceiurile formate în anii de copilărie au o legătură cu formarea caracterului şi cu stabilirea unei linii de urmat în viaţă, mai mare decât vor avea învăţătura şi toată pregătirea din anii următori. Părinţii trebuie să ia în considerare acest lucru. Ei ar trebui să înţeleagă principiile care stau la baza îngrijirii şi educaţiei copiilor. Să fie în stare să-i crească în condiţii de sănătate fizică, intelectuală şi morală.2 Evitaţi superficialitatea. – Trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Din cauză că educaţia primită de copii încă din leagăn este superficială, caracterul oamenilor nu este stabil şi ferm. El este clădit pe nisip mişcător. Renunţarea şi stăpânirea de sine nu au fost formate în caracterul lor. Ei au fost răsfăţaţi şi trataţi cu îngăduinţă, până când au ajuns incapabili pentru viaţa practică. Dragostea de plăceri le [185] stăpâneşte mintea, iar copiii sunt flataţi şi trataţi cu îngăduinţă spre ruina lor.3 Întăriţi caracterul copiilor prin rugăciune şi credinţă. – Aţi adus pe lume copii care n-au putut să se pronunţe în legătură cu aducerea lor la
1 Signs of the Times, 16 martie 1891. 2 Divina Vindecare, p. 380. 3 Health Reformer, decembrie 1872.

132 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

existenţă. Voi singuri v-aţi făcut răspunzători, în mare măsură, pentru fericirea lor viitoare şi pentru bunăstarea lor veşnică. Răspunderea de a-i educa pe aceşti copii pentru Dumnezeu, de a urmări cu grijă prima apropiere a vrăjmaşului celui viclean şi de a fi pregătiţi să ridicaţi steagul împotriva lui este asupra voastră, fie că o simţiţi sau nu. Construiţi în jurul copiilor voştri un zid de apărare, prin rugăciune şi credinţă, şi exercitaţi o supraveghere atentă. Voi nu sunteţi siguri nici o clipă împotriva atacurilor lui Satana. Voi nu aveţi timp să vă odihniţi de munca vigilentă şi serioasă. Nu trebuie să dormiţi în postul vostru nici o clipă. Aceasta este lupta cea mai importantă. Sunt implicate consecinţe veşnice. Ele înseamnă viaţă sau moarte pentru familia voastră.1 Adoptaţi o poziţie fermă şi hotărâtă. – În general, părinţii îşi pun prea mult încrederea în copiii lor, deoarece, adeseori, când părinţii sunt încrezători, copiii ascund nelegiuirea. Părinţi, vegheaţi asupra copiilor voştri cu prudenţă. Îndemnaţi-i, mustraţi-i, sfătuiţi-i, la sculare şi la culcare, la venire şi la plecare, „învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo”. Faceţi-i să vă asculte când sunt mici. Mulţi părinţi neglijează în mod trist acest lucru. Ei nu iau poziţia fermă şi hotărâtă pe care ar trebui să o aibă în privinţa copiilor.2 Sădiţi seminţele preţioase cu răbdare. – „Ce seamănă omul, aceea va şi secera”. Părinţi, lucrarea voastră este aceea de a câştiga încrederea copiilor voştri şi de a semăna seminţele [186] preţioase cu o iubire răbdătoare. Îndepliniţi-vă lucrarea cu mulţumire, fără a vă plânge niciodată de greutăţi, grijă şi trudă. Dacă, prin eforturile răbdătoare, creştineşti, pline de bunătate, puteţi să înfăţişaţi un suflet desăvârşit în Hristos Isus, viaţa voastră nu va fi în zadar. Păstraţi-vă speranţa şi răbdarea. Nu îngăduiţi ca în atitudinea sau pe faţa voastră să se vadă descurajare. În mâinile voastre se află lucrarea de a clădi, cu ajutorul lui Dumnezeu, un caracter care să poată lucra în via Domnului şi să poată câştiga multe suflete pentru Isus. Încurajaţi-i mereu pe copiii voştri să atingă un standard înalt în toate obiceiurile şi înclinaţiile lor. Fiţi răbdători cu nedesăvârşirile lor, aşa cum Dumnezeu este răbdător cu nedesăvârşirile voastre şi veghează asupra voastră, ca să aduceţi roade spre slava Sa. Încurajaţi-i pe copiii voştri să adauge la realizările lor virtuţile care le lipsesc.3 Învăţaţi-i pe copii supunerea faţă de Lege. – Taţi şi mame, fiţi înţelepţi. Învăţaţi-i pe copiii voştri că trebuie să se supună faţă de Lege.4
1 Mărturii, vol. 2, p. 397, 398. 2 Idem, vol. 1, p. 156. 3 Manuscris 136, 1898. 4 Manuscris 49, 1901.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

133

A-i îngădui unui copil să-şi urmeze propria voinţă, să se lase condus de ea, şi a neglija să-l corectaţi pe motiv că îl iubiţi prea mult ca să-l pedepsiţi nu înseamnă milă şi bunătate. Ce fel de iubire este aceea care îi îngăduie copilului vostru să dezvolte trăsături de caracter care îl vor face un nenorocit? La o parte cu o asemenea iubire! Adevărata iubire va căuta binele prezent şi veşnic al sufletului.1 Ce drept au părinţii să aducă pe lume copii pentru a-i neglija şi pentru a-i lăsa să crească fără o cultură şi o educaţie creştină? Părinţii trebuie să fie responsabili. Învăţaţi-i ce înseamnă stăpânirea, învăţaţi-i că ei sunt cei care trebuie să fie conduşi, nu să conducă.2 Coordonaţi însuşirile fizice, mentale şi spirituale. – Însuşirile fizice, mentale şi spirituale trebuie să fie [187] dezvoltate în aşa fel, încât să formeze un caracter echilibrat. Copiii să fie supravegheaţi şi disciplinaţi pentru a îndeplini cu succes această lucrare.3 Constituţia fizică a Domnului Isus şi dezvoltarea Sa spirituală ne sunt prezentate în aceste cuvinte: „Pruncul creştea şi se întărea”. În copilărie şi în tinereţe, să fie acordată atenţie dezvoltării fizice. Părinţii să-şi educe copiii spre a-şi forma obiceiuri corecte în privinţa mâncării, a băuturii, a îmbrăcămintei şi a exerciţiului fizic, aşa încât să fie pusă o temelie bună pentru o viaţă sănătoasă. Organismul trebuie să fie îngrijit cu atenţie, pentru ca puterile trupului să nu ajungă pipernicite, ci să se dezvolte pe deplin. Acest lucru îi pune pe copii şi pe tineri într-o poziţie favorabilă, pentru ca, împreună cu o educaţie religioasă corespunzătoare, asemenea lui Hristos, să ajungă puternici şi plini de înţelepciune.4 Sănătatea are legătură cu intelectul şi moralitatea. – Pentru ca însuşirile morale ale copiilor voştri să fie sensibile faţă de cerinţele lui Dumnezeu, trebuie să întipăriţi în mintea şi în inima lor învăţăturile care arată modalitatea de a respecta legile lui Dumnezeu cu privire la organismul lor, deoarece sănătatea are o mare legătură cu intelectul şi moralitatea. Dacă sunt sănătoşi şi au o inimă curată, vor fi mai bine pregătiţi să trăiască spre a fi o binecuvântare în lume. Lucrarea făcută pentru ca mintea lor să fie echilibrată, orientată corect şi la timpul potrivit este cea mai importantă, deoarece de acest lucru depind foarte mult hotărârile luate în momente critice. Prin urmare, cât de important este ca mintea părinţilor să fie cât mai liberă cu putinţă de grijile dificile şi istovitoare faţă de lucrurile inutile, aşa
1 Review and Herald, 16 iulie 1895. 2 Manuscris 9, 1893. 3 Mărturii, vol. 4, p. 197, 198. 4 The Youth’s Instructor, 27 iulie 1893.

134 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

încât să poată gândi şi acţiona cu o consideraţie calmă, cu înţelepciune şi iubire, punând pe primul loc în atenţia lor sănătatea fizică şi morală a copiilor.1 [188] Părinţii se miră că este aşa de dificil să-i stăpânească pe copiii lor aşa cum obişnuiau în trecut, deşi, în majoritatea cazurilor modul lor vinovat de a-i conduce i-a făcut să fie aşa. Calitatea hranei pe care o pun pe masa lor, încurajându-i pe copii să o mănânce, le agită continuu pasiunile animalice şi le slăbeşte însuşirile morale şi intelectuale.2 Hrana curată este esenţială pentru minte. – Educaţi însuşirile şi gusturile celor dragi. Căutaţi să ocupaţi mintea lor în aşa fel încât să nu fie loc pentru gânduri şi îngăduinţe josnice şi degradatoare. Harul lui Hristos este singurul antidot sau singurul mijloc de prevenire a răului. Voi sunteţi cei care puteţi să alegeţi dacă mintea copiilor voştri va fi ocupată cu gânduri curate şi necorupte sau cu relele care există pretutindeni – mândria şi uitarea de Mântuitorul. Asemenea trupului, spre a fi sănătoasă şi puternică, mintea are nevoie de o hrană curată. Daţi-le copiilor voştri ceva la care să se gândească şi care să fie mai presus de propria persoană. Mintea care trăieşte într-o atmosferă curată şi sfântă nu va ajunge frivolă, egoistă şi îngâmfată.3 Trăim într-un timp când tot ce este fals şi superficial este înălţat mai presus de ce este real, natural şi durabil. Mintea trebuie să fie păstrată liberă de tot ce ar putea să o ducă în direcţii greşite. Ea n-ar trebui să fie împovărată cu poveşti fără nici o valoare, care nu întăresc puterile mintale. Gândurile vor fi de aceeaşi natură ca şi hrana pe care o dăm minţii.4 Un intelect strălucitor nu este suficient. – Poate că sunteţi mulţumiţi de intelectul strălucitor al copiilor voştri, dar, dacă nu se află sub conducerea unei inimi sfinţite, acesta va lucra împotriva scopurilor lui Dumnezeu. Numai un înalt simţ de răspundere faţă de [189] cerinţele lui Dumnezeu ne poate da stabilitatea corespunzătoare a caracterului, o minte pătrunzătoare şi o înţelegere adâncă a lucrurilor esenţiale pentru a avea succes atât în lumea aceasta, cât şi în cea viitoare.5 Ţintiţi spre culmile dezvoltării caracterului. – Dacă îi învăţăm pe copiii noştri să fie harnici, jumătate din pericol este depăşit, pentru că lenea
1 Health Reformer, decembrie 1872. 2 Pacific Health Journal, octombrie 1897. 3 Scrisoarea 27, 1890. 4 Mărturii, vol. 5, p. 544. 5 Review and Herald, 23 aprilie 1889.

DEZVOLTAREA

CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

135

duce la tot felul de ispite. Să-i educăm pe copiii noştri să aibă un comportament simplu, să nu fie obraznici, să fie buni, să manifeste sacrificiu de sine fără extravaganţă şi să fie economi fără a ajunge avari. Mai presus de toate, să-i învăţăm ce anume cere Dumnezeu de la ei şi faptul că au datoria de a duce religia în fiecare domeniu al vieţii, că trebuie să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice şi să-i iubească pe semeni, să nu neglijeze micile amabilităţi ale vieţii, care sunt esenţiale pentru fericire.1 Rugaţi-vă pentru înţelepciunea cerească. – Părinţii să mediteze şi să se roage cu stăruinţă pentru înţelepciune şi pentru ajutorul divin de care au nevoie pentru a-i educa pe copiii lor, ca să dezvolte un caracter pe care Dumnezeu îl va aproba. Grija lor să nu fie aceea de a-i educa pe copiii lor spre a fi lăudaţi şi onoraţi de lume, ci de a-i educa să-şi formeze un caracter frumos, pe care Dumnezeu să-l poată aproba. Este nevoie de multă rugăciune şi studiu spre a primi înţelepciunea cerească necesară pentru a şti cum să ne comportăm cu mintea tinerilor, deoarece de îndrumarea pe care părinţii o dau minţii şi voinţei copiilor lor depinde foarte mult.2 Să fie acordată o călăuzire morală şi spirituală. – Părinţii trebuie să fie impresionaţi de obligaţia lor de a trimite în lume copii cu un caracter bine dezvoltat – copii care vor avea puterea morală de a se împotrivi ispitei şi a căror viaţă va fi o cinste pentru Dumnezeu şi o [190] binecuvântare pentru semenii lor. Aceia care îşi încep viaţa activă cu principii ferme vor fi pregătiţi să rămână curaţi în mijlocul murdăriei morale a acestui veac corupt.3 Învăţaţi-i pe copii să aleagă pentru ei înşişi. – Tinerii şi copilaşii să fie învăţaţi să aleagă pentru ei înşişi acea haină regală făurită în războiul de ţesut al cerului, acel „in subţire, strălucitor şi curat” (Apocalipsa 19,8), pe care îl vor purta toţi cei sfinţi de pe pământ. Această haină, caracterul nepătat al lui Hristos, este oferită fără plată oricărei făpturi omeneşti. Dar toţi aceia care vor s-o primească, o vor primi şi purta aici. Copiii să fie învăţaţi că, pe măsură ce îşi deschid mintea spre gânduri curate şi pline de iubire şi săvârşesc fapte de ajutorare şi dragoste, îmbracă veşmântul frumos al caracterului Său. Această haină îi va face frumoşi şi iubiţi aici şi va constitui în viitor dreptul pe baza căruia vor fi primiţi în palatul Împăratului.4
1 Pacific Health Journal, mai 1890. 2 Health Reformer, decembrie 1872. 3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 75. 4 Educaţia, p. 249.

SECŢIUNEA A IX-A

ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI
CAPITOLUL 36

AVANTAJUL PRIMILOR ANI
Primii ani de copilărie sunt perioada cea mai importantă. – Oricât de multă importanţă aţi acorda educaţiei timpurii a copiilor, tot nu este suficientă. Lecţiile pe care copilul le învaţă în primii şapte ani de viaţă au o legătură cu formarea caracterului, mai mare decât tot ce învaţă în anii următori.1 Caracterul copilului trebuie să fie modelat în conformitate cu planul divin încă din fragedă copilărie. Virtuţile trebuie să fie întipărite în mintea lui aflată în dezvoltare.2 Lucrarea părinţilor să înceapă încă din primii ani de viaţă ai copilului, ca să primească impresiile corecte asupra caracterului, înainte ca lumea să-şi pună amprenta în mintea şi inima lui.3 Vârsta cea mai receptivă. – Primii ani ai copilului sunt aceia în care mintea lui este receptivă la impresii, fie ele bune sau rele. Pe parcursul acestor ani, se înaintează sigur, fie în direcţia bună, fie în cea rea. Pe de o parte, poate fi acumulată multă informaţie fără valoare, iar pe de altă parte, multă cunoaştere de valoare. Puterea intelectului, cunoştinţa sănătoasă sunt valori pe care aurul de Ofir nu le poate cumpăra. Preţul lor este mai presus de aur şi argint.4
1 Manuscris 2, 1903. 2 Signs of the Times, 25 septembrie 1901. 3 Review and Herald, 30 august 1881. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 132.

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

137

Primele impresii sunt rareori uitate. – Nici copiii mici, nici cei mai mari, nici tinerii nu trebuie să audă nici un cuvânt nerăbdător de la tata, mama sau de la vreun alt membru al casei, pentru că, încă din perioada cea mai timpurie a vieţii, asupra lor rămân anumite impresii şi, ceea ce fac părinţii din ei astăzi aceea vor fi mâine, poimâine şi răspoimâine. Primele lecţii întipărite în mintea copilului sunt rareori uitate…. [194] Impresiile lăsate asupra inimii în primii ani de viaţă se văd în anii de mai târziu. Ele pot să fie îngropate, dar rareori vor fi şterse.1 Temelia este pusă în primii trei ani. – Mamelor, asiguraţi-vă că îi disciplinaţi corespunzător pe copiii voştri în primii trei ani ai vieţii lor. Nu le îngăduiţi să-şi urmeze propriile dorinţe. Mama să fie minte pentru copilul ei. Primii trei ani constituie timpul în care vlăstarul firav trebuie să fie legat de suport. Mamele trebuie să înţeleagă importanţa atribuită acestei perioade. Atunci se pune temelia. Dacă primele lecţii au fost greşite, aşa cum sunt foarte des, pentru Numele lui Hristos şi pentru binele viitor şi veşnic al copiilor voştri, căutaţi să reparaţi greşelile făcute. Dacă aţi aşteptat până când copiii voştri au ajuns la vârsta de trei ani, pentru a începe abia atunci să-i învăţaţi stăpânirea de sine şi ascultarea, căutaţi să faceţi acest lucru imediat, chiar dacă va fi mult mai greu.2 Nu este aşa de dificil cum se presupune în general. – O mare parte din grija şi necazul părinţilor ar putea să fie evitate, dacă şi-ar fi învăţat copiii încă din leagăn că voia lor nu trebuie să fie lege şi, dacă nu le-ar fi fost împlinite capriciile întotdeauna. Nu este aşa de dificil, cum se presupune în general, să-l înveţi pe copilul mic să-şi înfrâneze izbucnirile de temperament şi să-i supui pasiunile.3 Nu amânaţi această lucrare. – Mulţi îşi neglijează datoria în primii ani ai vieţii copiilor lor, socotind că atunci când vor fi mai în vârstă ei vor fi foarte atenţi să reprime răul şi să se instruiască în cele bune. Dar timpul potrivit când să facă această lucrare este atunci când copiii sunt în braţele lor. Nu este bine ca părinţii să-i răsfeţe sau să le satisfacă toate capriciile copiilor lor, [195] după cum nu este drept nici să abuzeze de ei. Un comportament hotărât şi cinstit va produce rezultatele cele mai bune.4 Când le-am atras părinţilor atenţia cu privire la obiceiurile greşite pe care le încurajează la copiii lor mici, unii au părut total indiferenţi, alţii au
1 Manuscris 57, 1897. 2 Manuscris 64, 1899. 3 Pacific Health Journal, aprilie 1890. 4 Mărturii, vol. 4, p. 313.

138 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

spus cu un zâmbet: „Dragii de ei! Nu suport să-i supăr în niciun fel. Vor face ei mai bine când vor creşte. Atunci se vor ruşina de aceste ieşiri pătimaşe. Nu este bine să fii prea meticulos şi nici prea strict cu cei mici. Ei se vor dezvăţa singuri de aceste obiceiuri de a minţi, de a înşela, de a fi nepăsători şi egoişti”. Într-adevăr, este o cale foarte uşoară pentru mame să scape de această lucrare, dar în felul acesta nu împlinesc voia lui Dumnezeu.1 Împotriviţi-vă efortului lui Satana de a pune stăpânire pe copiii mici. – Părinţi, dacă daţi greş în a vă începe lucrarea suficient de timpuriu, îl lăsaţi pe Satana să se ocupe de inima copiilor voştri, semănând seminţele primei recolte.2 Aveţi de făcut o lucrare, pentru ca Satana să nu câştige stăpânirea asupra copiilor voştri şi să nu-i îndepărteze de voi chiar înainte de a pleca din braţele voastre. Mamelor, trebuie să aveţi grijă ca nu cumva puterile întunericului să pună stăpânire pe micuţii voştri. Să vă hotărâţi să nu-l lăsaţi pe vrăjmaş să-şi înalţe steagul întunericului în căminul vostru.3 Pregătirea pentru viaţa practică. – Prea puţini sunt aceia care îşi iau timp să gândească atent ce fel de cunoştinţe pot fi obţinute de copii în primii doisprezece sau cincisprezece ani, atât cu privire la lucrurile trecătoare, cât şi cu privire la cele veşnice. Încă din aceşti ani de început ai vieţii, copii trebuie să obţină nu numai cunoştinţe din cărţi, ci să şi înveţe îndeletnicirile esenţiale pentru viaţa practică, iar aceste cunoştinţe să nu fie neglijate în favoarea celorlalte.4 [196] Moştenirea lui Napoleon. – Caracterul lui Napoleon Bonaparte a fost influenţat într-o mare măsură de educaţia din copilărie. Îndrumători neînţelepţi i-au inspirat dragostea de a cuceri, alcătuind armate în miniatură şi punându-l să fie comandantul lor. Aici a fost pusă temelia carierei de războaie şi vărsare de sânge. Dacă aceeaşi grijă şi acelaşi efort ar fi fost depuse în scopul de a-l face un om bun, umplând inima lui tânără cu spiritul Evangheliei, cât de diferită ar fi putut să fie istoria lui.5 Hume şi Voltaire. – Se spune că Hume, scepticul, a fost în copilărie un credincios conştiincios în Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost pus în legătură cu o societate în care aveau loc dezbateri şi i s-a încredinţat sarcina de a prezenta argumente în favoarea necredinţei. Hume a studiat cu seriozitate şi perseverenţă, iar mintea lui ascuţită şi activă s-a umplut de scepticism şi filo1 Manuscris 43, 1900. 2 Review and Herald, 14 aprilie 1885. 3 Signs of the Times, 22 iulie 1889. 4 Manuscris 43, 1900. 5 Signs of the Times, 11 octombrie 1910.

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

139

zofie. În cele din urmă, el a ajuns să creadă în învăţăturile lui amăgitoare şi întreaga lui viaţă de după aceea a purtat amprenta întunecată a necredinţei. Când a fost de cinci ani, Voltaire a memorat un poem al unui necredincios, iar influenţa dăunătoare nu s-a şters niciodată din mintea lui. El a ajuns unul dintre slujitorii cei mai plini de succes ai lui Satana spre a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Mii de oameni se vor ridica la judecată şi îl vor acuza pe necredinciosul Voltaire pentru ruina sufletului lor. Prin gândurile şi simţămintele cultivate în primii ani ai vieţii, fiecare tânăr decide istoria propriei vieţi. Obiceiurile corecte, virtuoase şi serioase, formate în tinereţe, vor ajunge o parte a caracterului şi, de obicei, vor marca drumul fiecărui om în viaţă. Tinerii pot să ajungă vicioşi sau virtuoşi, după cum aleg. Ei pot fi remarcaţi pentru faptele lor nobile şi corecte sau pentru mari crime şi pentru nelegiuire.1 [197] Răsplata Anei. – Fiecărei mame îi sunt încredinţate ocazii de o valoare inestimabilă şi interese de un preţ infinit. În primii ani de viaţă ai profetului Samuel, mama lui l-a învăţat cu atenţie să facă deosebire între bine şi rău. Ea a căutat să conducă gândurile lui spre Dumnezeu, prin fiecare obiect familiar din jurul său. Pentru a-şi împlini legământul că îl va dărui Domnului pe fiul ei, cu o mare renunţare la sine, ea l-a încredinţat în grija lui Eli, marele preot, spre a fi educat pentru slujirea în casa lui Dumnezeu… Educaţia din primii ani l-a determinat să aleagă păstrarea integrităţii. Ce răsplată a primit Ana! Ce încurajare la credincioşie este exemplul ei!2 Cum a fost apărată mintea lui Iosif. – Lecţiile primite de Iosif în copilărie, de la Iacov, prin exprimarea încrederii lui ferme în Dumnezeu şi prin relatarea repetată a dovezilor preţioase ale bunătăţii Sale iubitoare şi ale grijii Sale neîncetate, au fost tocmai lecţiile de care a avut nevoie în exilul lui printre oamenii idolatri. În timpul de criză, Iosif a pus în practică aceste învăţături. Când s-a aflat în încercarea cea mai aspră, el a privit spre Tatăl său ceresc, în care învăţase să se încreadă. Dacă învăţăturile şi exemplul tatălui lui Iosif ar fi avut un caracter opus, pana inspiraţiei nu ar fi scris niciodată pe paginile istoriei sfinte povestirea despre integritatea şi virtutea care strălucesc în caracterul lui Iosif. Impresiile timpurii lăsate în mintea lui i-au apărat inima în ceasul celei mai înverşunate ispite şi l-au determinat să exclame: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”3
1 Ibid. 2 Review and Herald, 8 septembrie 1904. 3 Good Health, ianuarie 1880.

140 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Roadele unei educaţii înţelepte. – Este un fapt trist că orice slăbiciune şi lipsă de hotărâre din partea mamei este observată repede de copii, şi atunci ispititorul lucrează [198] în mintea lor, îndemnându-i să continue în a-şi urma înclinaţia. Dacă părinţii ar cultiva calităţile pe care trebuie să le folosească în educaţia corespunzătoare a copiilor lor, dacă le-ar prezenta cu claritate copiilor regulile pe care trebuie să le urmeze şi nu ar tolera ca aceste reguli să fie călcate, Domnul ar coopera cu ei şi i-ar binecuvânta atât pe părinţi, cât şi pe copii.1 Copiii ajung să fie receptivi la influenţele imorale încă de la o vârstă foarte timpurie, dar părinţii care pretind a fi creştini nu par să deosebească greşeala modalităţii în care îi tratează. Oh, dacă ar înţelege că predispoziţiile care îi sunt transmise unui copil în primii lui ani îi conferă caracterului o anumită înclinaţie şi îi modelează destinul fie pentru viaţa veşnică, fie pentru moartea veşnică! Copiii sunt receptivi la impresiile morale şi spirituale, iar aceia care sunt educaţi cu înţelepciune în fragedă copilărie, chiar dacă vor greşi uneori, nu se vor rătăci de pe cale.2

1 Manuscris 133, 1898. 2 Signs of the Times, 16 apilie 1896.

CAPITOLUL 37

PUTEREA OBICEIULUI
Cum se formează obiceiurile. – O singură faptă, bună sau rea, nu formează caracterul, dar gândurile şi simţămintele cultivate pregătesc calea pentru fapte de acelaşi fel.1 Prin repetarea faptelor se formează obiceiurile şi se consolidează caracterul.2 Timpul pentru formarea obiceiurilor bune. – Caracterul se formează într-o mare măsură în primii ani de viaţă. Obiceiurile formate atunci au o influenţă mai mare decât orice însuşire naturală pentru a-i face pe oameni nişte uriaşi, sau nişte pitici din punct de vedere intelectual, deoarece talentele cele mai bune pot să ajungă pipernicite şi slabe, din cauza obiceiurilor greşite. Cu cât sunt deprinse mai de timpuriu, cu atât îşi vor ţine mai strâns victimele în sclavie şi cu atât mai sigur vor înjosi standardul lui de spiritualitate. Pe de altă parte, dacă în tinereţe se formează obiceiuri corecte şi virtuoase, ele vor marca drumul unei persoane prin viaţă. În majoritatea cazurilor, se va constata că aceia care Îl respectă pe Dumnezeu şi onorează binele în viaţă au învăţat această lecţie înainte ca lumea să-şi lase amprenta păcatului asupra sufletului. În general, cei ajunşi la maturitate sunt insensibili ca o piatră dură faţă de impresiile noi, dar tinerii sunt receptivi.3 Obiceiurile pot fi modificate, dar rareori pot fi schimbate. – Lucrurile pe care copilul le vede şi le aude lasă în mintea lui fragedă urme adânci, pe care nici o situaţie de mai târziu în viaţă nu le poate şterge în totalitate. Intelectul se formează acum, iar preferinţele se orientează şi se întăresc. Faptele [200] repetate într-o anumită direcţie ajung să fie obiceiuri. Mai târziu, acestea pot fi modificate printr-o educaţie aspră, dar rareori pot fi schimbate.4
1 The Youth’s Instructor, 15 decembrie 1886. 2 Signs of the Times, 6 august 1912. 3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 45. 4 Good Health, ianuarie 1880.

142 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Odată formate, obiceiurile ajung tot mai ferm întipărite în caracter. Intelectul este modelat continuu de ocaziile şi avantajele folosite bine sau rău. Zi de zi, noi formăm caractere care îi vor aşeza pe studenţi sub steagul Prinţului Emanuel, ca pe nişte soldaţi disciplinaţi, sau sub steagul prinţului întunericului, ca pe nişte răzvrătiţi. Ce vor fi?1 Efortul perseverent este necesar. – Lucrurile pe care îndrăznim să le facem odată, vom fi mai capabili să le facem din nou. Obiceiul seriozităţii, al stăpânirii de sine, al economiei, al perseverenţei, al conversaţiilor sănătoase şi înţelepte, al răbdării şi al adevăratei politeţi nu este dobândit fără o veghere atentă asupra sinelui. Este mult mai uşor să ajungi imoral şi degradat, decât să biruieşti defectele, stăpânindu-te şi cultivând adevăratele virtuţi. Dacă vrem ca virtuţile creştine să ajungă vreodată desăvârşite în viaţa noastră, va fi nevoie de eforturi perseverente.2 Copiii imorali îi pun în pericol pe ceilalţi. – Părinţii care sunt temători de Dumnezeu vor plănui în aşa fel încât să-i educe pe copiii lor să-şi formeze obiceiuri corecte. Ei vor alege tovarăşii copiilor lor, în loc să-i lase să şi-i aleagă singuri, în lipsa lor de experienţă.3 Dacă, în primii ani de viaţă, nu sunt educaţi cu perseverenţă şi răbdare într-o modalitate corectă, copiii îşi vor forma obiceiuri greşite. Aceste obiceiuri se vor dezvolta în viaţa lor de mai târziu şi îi vor corupe şi pe alţii. Cei a căror minte a fost modelată greşit, care au ajuns josnici prin influenţele de acasă, prin practici degradante, vor avea obiceiuri rele tot restul vieţii. Dacă vor ajunge [201] să adopte o religie, aceste obiceiuri se vor da pe faţă în viaţa lor religioasă.4 Regele Saul, un exemplu trist. – Istoria vieţii primului împărat al lui Israel ne înfăţişează exemplul dureros al puterii deprinderilor rele cultivate în tinereţe. Saul nu-L iubise pe Dumnezeu şi nu se temuse de El în tinereţea sa, iar spiritul acela furtunos, pe care nu-l deprinsese din tinereţe cu supunere, era gata întotdeauna să se revolte împotriva autorităţii divine. Aceia care în tinereţe dovedesc un respect sfânt faţă de voinţa lui Dumnezeu şi îşi îndeplinesc cu credincioşie datoriile în locurile lor din viaţă vor fi pregătiţi pentru răspunderi mai mari în viaţa de mai târziu. Dar nu se poate ca oamenii să abuzeze ani de zile de puterile pe care Dumnezeu li le dă, şi apoi, când vor să se schimbe, să găsească aceste puteri proaspete şi la îndemână pentru a porni pe o cale cu totul opusă.5
1 Manuscris 69, 1897. 2 Mărturii, vol. 4, p. 452. 3 Review and Herald, 24 iunie 1890. 4 Review and Herald, 30 martie 1897. 5 Patriarhi şi Profeţi, p. 622

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

143

Un copil poate să primească o educaţie religioasă sănătoasă, dar, dacă părinţii, profesorii sau tutorii îngăduie ca în caracterul său să fie cultivate înclinaţii rele, printr-un obicei greşit, dacă nu îl vor birui, acel obicei va ajunge o putere predominantă, iar copilul va fi pierdut.1 Faptele mici sunt importante. – Fiecare comportament are un caracter şi o importanţă dublă. El este virtuos ori vicios, corect ori greşit, după motivul care îl determină. Printr-o repetare frecventă, o faptă greşită lasă o impresie permanentă asupra minţii făptuitorului şi, de asemenea, asupra minţii acelora care sunt în orice fel de legătură cu el, fie religioasă, fie nereligioasă. Părinţii sau profesorii care nu acordă nici o atenţie micilor fapte rele înrădăcinează în caracterul tinerilor acele obiceiuri.2 Părinţii trebuie să trateze cu credincioşie sufletele care le-au fost încredinţate în grijă. Să nu încurajeze la copiii lor mândria, extravaganţa şi plăcerea de a face paradă. Să nu-i înveţe – şi nici să nu le îngăduie să înveţe – micile zburdălnicii [202] aparent isteţe ale copiilor mici, dar pe care vor trebui să le dezveţe şi pentru care vor trebui să fie corectaţi când vor fi mai mari.3 Când copilul este mic, micile zburdălnicii şi greşeli pot să pară amuzante şi pot să fie îngăduite şi încurajate, dar, pe măsură ce copilul creşte, ele ajung să fie dezgustătoare şi ofensatoare.4 Obiceiurile rele sunt mai uşor de format decât cele bune. – Toată învăţătura pe care o pot dobândi nu va contracara niciodată răul rezultat dintr-o disciplină slabă în copilărie. O neglijenţă, repetată adesea, ajunge un obicei. O faptă greşită pregăteşte calea pentru alta. Obiceiurile rele sunt mai uşor de format decât cele bune.5 Dacă sunt lăsaţi să-şi împlinească propria voie, copiii mici învaţă mai repede ce este rău decât ce este bine. Obiceiurile rele se potrivesc cel mai bine cu inima firească, iar lucrurile pe care le văd şi le aud în fragedă copilărie sunt întipărite adânc în mintea lor.6 Obiceiurile deprinse de timpuriu hotărăsc biruinţa sau înfrângerea viitoare. – Atât pentru prezent, cât şi pentru veşnicie, fiecare dintre noi va fi ceea ce fac obiceiurile din el. Viaţa celor care îşi formează obiceiuri corecte şi care sunt credincioşi în îndeplinirea fiecărei datorii va fi
1 Mărturii, vol. 5, p. 53. 2 Review and Herald, 8 septembrie 1904. 3 Mărturii, vol. 1, p. 396. 4 Scrisoarea 1, 1877. 5 Review and Herald, 5 decembrie 1899. 6 Pacific Health Journal, septembrie 1897.

144 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

ca o lumină strălucitoare, răspândind raze luminoase pe calea celorlalţi, dar, dacă este îngăduit obiceiul necredincioşiei, dacă obiceiul neglijenţei şi al neînfrânării este lăsat să se dezvolte, perspectivele vieţii acesteia vor fi întunecate de un nor mai adânc decât miezul nopţii şi îl vor lipsi pentru totdeauna pe acel om de viaţa veşnică.1 Caracterul este cel mai receptiv în copilărie şi în tinereţe. În această perioadă, trebuie să fie dobândită puterea stăpânirii de sine. La gura sobei şi la masă, când familia se adună, sunt exercitate influenţe ale căror rezultate vor dura veşnic. [203] Obiceiurile formate în primii ani vor hotărî mai mult decât orice însuşire naturală, dacă un om va fi biruitor sau va fi înfrânt în lupta vieţii.2

1 Mărturii, vol. 4, p. 452. 2 Hristos Lumina Lumii, p. 101.

CAPITOLUL 38

ÎNCLINAŢII ŞI TEMPERAMENT

LEGĂTURA ÎNTRE VÂRSTĂ,

Nu-i grăbiţi pe copii să iasă din copilărie. – Părinţii nu trebuie să-i grăbească niciodată pe copii să iasă din copilărie. Învăţăturile care li se oferă trebuie să le inspire în inimă scopuri nobile, dar lăsaţi-i să fie copii şi să crească, având acea credinţă simplă, acea candoare şi acel caracter demn de încredere care îi vor pregăti să intre în Împărăţia cerurilor.1 Există o frumuseţe corespunzătoare fiecărei perioade. – Ţinta părinţilor şi a profesorilor trebuie să fie aceea de a cultiva înclinaţiile tinerilor în aşa fel încât, în fiecare etapă a vieţii, să reprezinte frumuseţea corespunzătoare perioadei respective, dând pe faţă naturaleţe, asemenea plantelor din grădină.2 Una dintre parabolele cele mai frumoase şi mai impresionante, spuse de Domnul Hristos, este parabola semănătorului şi a seminţei… Adevărurile pe care le prezintă au fost o realitate vie în viaţa lui Hristos. Atât în natura Sa spirituală, cât şi în cea fizică, El a urmat rânduiala divină a creşterii, ilustrată de plantă, aşa cum doreşte să crească toţi tinerii. Deşi era Maiestatea cerului, Împăratul slavei, El S-a întrupat ca un copilaş în Betleem şi, pentru un timp, a fost o făptura neajutorată, aflată în grija mamei Sale. În copilărie, Isus a săvârşit faptele unui copil ascultător. El a vorbit şi a acţionat cu înţelepciunea unui copil, nu a unui om matur, cinstindu-Şi părinţii şi împlinind dorinţele lor într-o modalitate folositoare, pe măsura abilităţii unui copil. Totuşi, în fiecare etapă a dezvoltării Sale, El a fost desăvârşit, [205] cu frumuseţea simplă şi naturală a unei vieţi fără păcat. Raportul sfânt spune despre copilăria Sa, următoarele: „Pruncul creştea şi se întărea, era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Iar
1 Good Health, martie 1880. 2 Educaţia, p. 107.

146 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

despre tinereţea Sa scrie: „Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2,40.52).1 Diversitatea înclinaţiilor membrilor unei familii. – Adesea, într-o familie, există deosebiri evidente în privinţa înclinaţiilor şi a caracterului membrilor ei, deoarece rânduiala lui Dumnezeu este ca persoanele cu temperament diferit să se asocieze. Când se întâmplă aşa, fiecare membru al familiei trebuie să respecte cu sfinţenie simţămintele şi drepturile celorlalţi. Prin acest respect, atenţia şi răbdarea vor fi cultivate, prejudecăţile vor fi atenuate şi părţile aspre din caracter vor fi cizelate. Armonia poate fi obţinută, iar împletirea diferitelor temperamente poate să fie benefică pentru fiecare.2 Studiaţi gândirea şi caracterul individual. – Fiecare copil adus pe lume măreşte responsabilitatea părinţilor… Înclinaţiile copiilor şi trăsăturile lor de caracter trebuie să fie studiate. Părinţii să-şi dezvolte cu foarte mare atenţie capacitatea de a observa, aşa încât să fie în stare să reprime înclinaţiile greşite şi să încurajeze impresiile şi principiile corecte. În această lucrare, nu este nevoie de violenţă şi de asprime. Stăpânirea de sine să fie cultivată şi făcută să-şi lase amprenta în mintea şi inima copilului.3 Lucrul cu mintea omenească este foarte minuţios şi precis. Nu toţi copiii pot să fie trataţi în acelaşi fel, pentru că restricţiile care trebuie să-i fie impuse unuia, ar putea să zdrobească inima altuia.4 [206] Stimulaţi trăsăturile nedezvoltate şi reprimaţi-le pe cele greşite. – Puţini oameni au o minte echilibrată, deoarece părinţii sunt vinovaţi de neglijarea datoriei lor de a stimula trăsăturile nedezvoltate şi de a le reprima pe cele greşite. Ei nu-şi aduc aminte că au obligaţia cea mai solemnă de a veghea asupra înclinaţiilor fiecărui copil, iar datoria lor este să-i educe pe copii spre a-şi forma obiceiuri şi un mod de gândire corecte.5 Studiaţi înclinaţia fiecărui copil. – Copiii trebuie să fie îngrijiţi fără încetare, dar nu-i lăsaţi să observe că sunt supravegheaţi continuu. Studiaţi înclinaţia pe care fiecare o dă pe faţă în legăturile cu ceilalţi copii, şi apoi căutaţi să le corectaţi greşelile, încurajând trăsăturile bune. Copiii să fie învăţaţi că dezvoltarea puterilor fizice şi mintale depinde de ei, că este rezultatul eforturilor. Ei trebuie să înveţe de timpuriu că fericirea nu se află în
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 140, 141. 2 Signs of the Times, 9 septembrie 1886. 3 Manuscris 12, 1898. 4 Manuscris 32, 1899. 5 Signs of the Times, 31 ianuarie 1884.

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

147

satisfacţia egoistă, ci vine doar dacă merg pe calea datoriei. În acelaşi timp, mama să caute să-i facă fericiţi pe copiii ei.1 Nevoile sufleteşti sunt la fel de importante ca şi cele fizice. – Unii părinţi se ocupă cu toată grija de nevoile vremelnice ale copiilor lor, îi îngrijesc cu bunătate şi duioşie când sunt bolnavi şi socotesc că şi-au făcut datoria. Aici ei fac o mare greşeală. Lucrarea lor de-abia a început. Trebuie să fie împlinite şi nevoile sufleteşti. Este nevoie de multă iscusinţă pentru a administra remediile potrivite pentru vindecarea unui suflet rănit. Copiii au necazuri tot atât de greu de suportat şi tot atât de dureroase ca şi adulţii. Chiar şi părinţii nu au mereu aceleaşi simţăminte. Mintea lor este adesea neliniştită. Ei pot avea vederi sau sentimente greşite. Satana îi loveşte, iar ei cedează în faţa ispitelor lui. Vorbesc nervos, într-un mod care stârneşte mânie în copiii lor, şi uneori sunt severi şi iritaţi. [207] Sărmanii copii se molipsesc de acelaşi spirit, iar părinţii nu sunt pregătiţi să-i ajute pentru că ei înşişi au cauzat necazul. Uneori, totul pare că merge rău. Pretutindeni în jur este agitaţie şi toţi se simt nefericiţi. Părinţii aruncă vina asupra copiilor lor, socotindu-i foarte neascultători şi nesupuşi, cei mai răi copii din lume, când, de fapt, cauza tulburării se găseşte la ei înşişi.2 Încurajaţi amabilitatea. – Mintea dezechilibrată, temperamentul pripit, nervozitatea, invidia sau gelozia poartă amprenta neglijenţei părinţilor. Aceste trăsături rele de caracter aduc multă nefericire celor care le deţin. Cât de mulţi sunt lipsiţi de dragostea prietenilor şi a tovarăşilor lor, pe care ar fi putut să o aibă, dacă ar fi fost mai amabili, mai prietenoşi. Cât de mulţi creează probleme oriunde merg şi în orice sunt implicaţi!3 Temperamentele diferite au nevoie de o disciplină diferită. – Copiii au temperamente diferite, iar părinţii nu pot să îi aplice întotdeauna şi fiecăruia aceeaşi modalitate de disciplină. Fiecare are însuşiri diferite ale minţii, iar acestea trebuie să fie studiate cu rugăciune spre a fi modelate în aşa fel, încât să împlinească scopul prevăzut de Dumnezeu.4 Mamelor, … luaţi-vă timp pentru a vă familiariza cu copiii voştri. Studiaţi înclinaţiile şi temperamentul lor, ca să ştiţi cum să-i trataţi. Unii copii au nevoie de mai multă atenţie ca alţii.5 Lucrul cu copiii nepromiţători. – Sunt unii copii care necesită mai multă răbdare şi blândeţe decât alţii în procesul de disciplinare şi edu1 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 2 Mărturii, vol. 1, p. 384. 3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 67. 4 Good Health, iulie 1880. 5 Review and Herald, 9 iulie 1901.

148 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

care. Ei au moştenit trăsături de caracter nepromiţătoare şi, din această cauză, au nevoie de mai multă dragoste şi simpatie. [208] Printr-o lucrare perseverentă, aceşti copii capricioşi pot fi pregătiţi pentru un loc în lucrarea Domnului. Este posibil ca ei să aibă capacităţi latente care, o dată stimulate, să-i facă să poată ocupa în lucrare locuri mult mai înalte decât alţii, de la care se aştepta mai mult. Dacă aveţi copii cu temperament aparte, nu lăsaţi ca, din această cauză, tăciunele descurajării să le însemne viaţa… Ajutaţi-i printr-o manifestare de îngăduinţă şi simpatie. Întăriţi-i prin cuvinte iubitoare şi fapte blânde, pentru a le înfrânge defectele de caracter.1 Puteţi să-i educaţi pe copii mai mult decât credeţi. – Îndată ce ajunge să-L iubească pe Isus, mama va dori să-i educe pe copii ei pentru El. Voi puteţi să educaţi înclinaţiile copiilor mult mai mult decât credeţi, încă din primii lor ani de viaţă. Numele preţios al lui Isus poate fi un nume familiar în casă.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 115, 116. 2 Manuscris 17, 1893.

CAPITOLUL 39

VOINŢA – UN ELEMENT PENTRU SUCCES
Fiecare copil trebuie să înţeleagă puterea voinţei. – Voinţa este puterea ce guvernează natura omului, aducând toate celelalte însuşiri sub stăpânirea ei. Voinţa nu este gustul sau înclinaţia, ci puterea de decizie care lucrează în fiii oamenilor spre ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu.1 Fiecare copil ar trebui să înţeleagă adevărata putere a voinţei. El ar trebui să fie călăuzit să vadă cât de mare este responsabilitatea implicată în acest dar. Voinţa este… puterea de decizie sau de alegere.2 Succesul vine când voinţa este supusă lui Dumnezeu. – Fiecare fiinţă umană înzestrată cu raţiune are puterea de a alege binele. În fiecare experienţă a vieţii, cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi” (Iosua 24,15). Fiecare îşi poate pune voinţa de partea voinţei lui Dumnezeu, poate alege să se supună Lui şi, unindu-se astfel cu puterea divină, poate rămâne pe un teren unde nimic nu-l poate forţa să facă răul. În fiecare tânăr sau copil există, cu ajutorul lui Dumnezeu, puterea de a-şi forma un caracter integru şi de a duce o viaţă folositoare. Părintele sau educatorul care, printr-o asemenea instruire, îl învaţă pe copil stăpânirea de sine va fi de cel mai mare folos şi va avea mereu succes. Se poate ca persoanei care priveşte cu superficialitate să nu i se pară că munca acestuia prezintă cele mai mari avantaje, se poate să nu fie preţuită atât de mult ca munca celui care ţine mintea şi voinţa copilului în stăpânire absolută, însă, după mai mulţi ani, se vor vedea rezultatele celei mai bune metode de educare.3 [210] Nu slăbiţi voinţa copilului, ci îndrumaţi-o. – Păstraţi întreagă puterea voinţei, pentru că omul are nevoie de ea în întregime. Daţi-i însă voinţei o direcţie bună. Trataţi voinţa înţelept şi blând, ca pe o comoară sfântă. Nu
1 Mărturii, vol. 5, p. 513. 2 Educaţia, p. 289. 3 Ibid.

150 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

o sfărâmaţi în bucăţi, ci, prin sfat şi exemplu, modelaţi-o în chip înţelept, până ce copilul atinge vârsta responsabilităţii.1 Încă de timpuriu, copiii trebuie să fie educaţi spre a-şi supune voinţa şi înclinaţiile faţă de voinţa şi autoritatea părinţilor lor. Când îi învaţă această lecţie pe copiii lor, părinţii îi educă spre a se supune voinţei lui Dumnezeu şi spre a asculta de cerinţele Sale, pregătindu-i pentru a fi membri ai familiei lui Hristos.2 Voinţa să fie îndrumată, nu zdrobită. – Atât părintele, cât şi educatorul ar trebui să caute să supravegheze dezvoltarea copilului, fără a o împiedica printr-un control excesiv. Când nu le dăm suficientă libertate este la fel de rău ca atunci când ne ocupăm prea puţin de ei. Efortul de a „înfrânge voinţa” unui copil este o greşeală îngrozitoare. Fiecare minte are o constituţie diferită. Deşi folosirea forţei poate asigura o supunere exterioară, rezultatul obţinut în cazul multor copii va fi acela al unei răzvrătiri mai ferme a inimii. Chiar dacă părintele sau educatorul ar reuşi să obţină controlul pe care-l doreşte, efectul nu va fi mai puţin vătămător pentru copil. Deoarece supunerea voinţei este mult mai dificilă pentru unii elevi decât pentru alţii, profesorul ar trebui să facă ascultarea faţă de cerinţele sale cât mai uşoară cu putinţă. Voinţa ar trebui să fie călăuzită şi modelată, nu ignorată sau zdrobită.3 Conduceţi, dar nu forţaţi niciodată. – Îngăduiţi-le copiilor aflaţi în grija voastră să aibă o individualitatea proprie, la fel ca voi înşivă. Încercaţi întotdeauna să-i conduceţi, dar nu-i forţaţi niciodată.4 Exercitarea voinţei dezvoltă şi întăreşte mintea. – Copilul poate fi educat în aşa fel încât… să nu aibă voinţă proprie. [211] Chiar identitatea lui poate fi înghiţită de a aceluia care îi controlează formarea – voinţa lui este întru totul subjugată voinţei educatorului. Copiii educaţi astfel vor fi întotdeauna deficitari în ceea ce priveşte tăria morală şi responsabilitatea personală. Ei nu au fost învăţaţi să acţioneze din raţiune şi din principiu. Voinţa lor a fost controlată de altcineva, iar mintea nu le-a fost solicitată, ca să se poată dezvolta şi instrui prin exerciţiu. Ei n-au fost îndrumaţi şi disciplinaţi, potrivit capacităţilor şi particularităţilor lor intelectuale, pentru ca, atunci când va fi nevoie, să le folosească cât mai bine.5
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 116. 2 Manuscris 119, 1899. 3 Educaţia, p. 288, 289. 4 Mărturii, vol. 5, p. 653. 5 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 74.

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

151

Când are loc un conflict între voinţe. – Când un copil este încăpăţânat, mama, dacă îşi înţelege responsabilitatea, îşi va da seama că această trăsătură este o parte a moştenirii pe care i-a transmis-o. Ea nu va trata voinţa lui ca pe ceva care trebuie să fie zdrobit. Uneori, când hotărârea mamei intră în conflict cu hotărârea copilului, când voinţa matură şi fermă a mamei intră în conflict cu voinţa iraţională a copilului şi când fie mama predomină, din cauza avantajului experienţei şi al vârstei, fie voinţa nedisciplinată şi imatură a copilului o va predomina pe mamă, în asemenea situaţii, este nevoie de multă înţelepciune, deoarece, printr-o tratare neînţeleaptă, printr-o obligare aspră, copilul poate fi prejudiciat atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru cea veşnică. Totul poate fi pierdut din cauza lipsei de înţelepciune. Aceasta este o criză care nu trebuie lăsată să apară, pentru că atât mama, cât şi copilul vor avea dificultăţi mari. Trebuie exercitată o mare grijă pentru a se evita un asemenea conflict. Îndată ce apare conflictul, copilul trebuie îndrumat să se supună înţelepciunii superioare a părintelui. Mama să-şi stăpânească pe deplin cuvintele. [212] Să nu adreseze porunci cu un ton aprins. Să nu se facă nici un gest care va dezvolta în copil un spirit de răzvrătire. Mama să cerceteze cu atenţie modalitatea în care să-l trateze pe copil în aşa fel încât să fie atras la Isus. Să se roage cu credinţă ca Satana să nu fie biruitor asupra voinţei copilului. Îngerii cerului privesc la această scenă. Mama trebuie să-şi dea seama că Dumnezeu este ajutorul ei, că dragostea este puterea ei şi mijlocul de a ajunge la succes. Dacă este o creştină înţeleaptă, ea nu va încerca să-l supună pe copil prin forţă. Se va ruga şi, în acest timp, va căuta cu conştiinciozitate o înnoire a vieţii ei spirituale. Atunci, va vedea că aceeaşi putere care lucrează în ea va lucra şi în copilul ei. În loc de a fi constrâns, copilul va fi îndrumat şi va ajunge să fie mai blând, iar lupta va fi câştigată. Fiecare gând bun, fiecare faptă răbdătoare, fiecare restricţie rostită cu înţelepciune sunt ca nişte mere de aur într-un paner de argint. Mama a câştigat o biruinţă mai preţioasă decât poate fi exprimată în cuvinte. Ea are o lumină nouă şi o experienţă mai mare. „Adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume”, a supus voinţa ei. Această experienţă este ca liniştea după furtună, ca strălucirea soarelui după ploaie.1 Părinţii să se abţină de la simţămintele copilăreşti. – Prea puţini îşi dau seama de importanţa faptului de a se abţine, pe cât posibil, de la
1 Scrisoarea 55, 1902.

152 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

propriile simţăminte copilăreşti şi de a nu ajunge să aibă o fire aspră şi lipsită de simpatie. Dumnezeu ar fi mulţumit ca părinţii să asocieze simplitatea frumoasă a unui copil cu puterea, înţelepciunea şi maturitatea. Unii nu au avut parte niciodată de o copilărie adevărată. Ei nu s-au bucurat de libertatea, simplitatea şi prospeţimea vieţii de copil. Au fost certaţi, umiliţi, mustraţi şi bătuţi, până când inocenţa şi deschiderea încrezătoare [213] a copilului au fost schimbate cu teama, invidia, gelozia şi înşelăciunea. Rareori, asemenea oameni au caracteristicile care pot să facă fericită copilăria celor dragi ai lor.1 O mare greşeală. – Când copilul este lăsat să conducă, să domine şi să aibă controlul în casă, se face o mare greşeală. Prin acest fapt, lucrul acela minunat, care este puterea voinţei, primeşte o direcţie necuvenită. Totuşi, s-a procedat aşa şi va continua să se procedeze, pentru că părinţii sunt orbi, lipsiţi de discernământ şi de înţelepciune.2 O mamă care a cedat la plânsul copilului ei. – Copilul tău… are nevoie de o călăuzire corectă şi înţeleaptă. Lui i s-a îngăduit să plângă pentru lucrurile pe care le dorea, până când şi-a format obiceiul de a proceda aşa. De asemenea, i s-a îngăduit să plângă după tatăl lui. Din nou şi din nou, în auzul său, celorlalţi li s-a spus că plânge după tatăl lui, până când copilul şi-a dat seama că se poate face înţeles plângând. Dacă ar fi fost copilul meu, în trei săptămâni i-aş fi schimbat comportamentul. L-aş fi făcut să înţeleagă că vorba mea este lege şi, cu bunătate, dar ferm, mi-aş fi adus la îndeplinire scopurile. Eu nu mi-aş fi supus voinţa faţă de cea a copilului. Tu ai de făcut o lucrare în această privinţă şi ai pierdut mult, pentru că nu ai început-o mai devreme.3 Viaţa nefericită a copilului răsfăţat. – Fiecare copil care nu a fost disciplinat cu rugăciune şi cu atenţie va fi nefericit în timpul său de probă şi va deprinde trăsături de caracter aşa de neplăcute, încât Domnul nu-l va putea primi în familia Sa din cer. Un copil răsfăţat va purta o povară foarte grea de-a lungul întregii vieţi. În încercare, dezamăgire şi ispitire, el îşi va urma voinţa nedisciplinată şi greşit îndrumată.4 Copiii cărora li se îngăduie să aibă propria cale [214] nu sunt fericiţi. Inima nesupusă nu are linişte şi mulţumire. Mintea şi inima trebuie să fie disciplinate şi aduse sub restricţia cuvenită, aşa încât caracterul să se ar1 Good Health, martie 1880. 2 Manuscris 126, 1897. 3 Scrisoarea 5, 1884. 4 Manuscris 126, 1897.

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

153

monizeze cu legile înţelepte care guvernează fiinţa noastră. Neliniştea şi nemulţumirea sunt roadele răsfăţului şi ale egoismului.1 Originea multor încercări. – Tristele încercări grele, care se dovedesc atât de primejdioase pentru prosperitatea bisericii şi care îi fac pe cei necredincioşi să se poticnească şi să se îndepărteze cu îndoială şi descurajare, apar de obicei dintr-un spirit nesupus şi răzvrătit, ca rezultat al indulgenţei părinteşti din primii ani ai copilărie. Câte vieţi sunt naufragiate, câte păcate săvârşite sub influenţa unei patimi care a apărut brusc şi care putea fi stăpânită din copilărie, când mintea era receptivă, când inima era uşor de influenţat spre bine şi era supusă voinţei unei mame iubitoare! Educaţia nesatisfăcătoare a copiilor se află la temelia unui mare număr de nenorociri morale.2

1 Mărturii, vol. 4, p. 202. 2 Ibid.

CAPITOLUL 40

PRINCIPIILOR CREŞTINE

EXEMPLIFICAREA

Copiii îşi vor imita părinţii. – Taţi şi mame, voi sunteţi profesorii, iar copiii voştri sunt elevii. Tonul vocii voastre, comportamentul şi spiritul vostru sunt copiate de cei mici.1 Copiii îşi imită părinţii, de aceea părinţii ar trebui să se aibă o mare grijă pentru a fi nişte modele corecte. Părinţii care sunt buni şi politicoşi în cămin, dar categorici şi hotărâţi în acelaşi timp, vor vedea aceleaşi trăsături de caracter manifestate în copiii lor. Dacă sunt drepţi, cinstiţi şi onorabili, copiii lor vor fi exact la fel, asemănându-se lor în aceste particularităţi. Dacă sunt respectuoşi şi se închină lui Dumnezeu, copiii lor educaţi în acelaşi fel nu vor uita să-I slujească.2 În familie, taţii şi mamele trebuie să le înfăţişeze fără încetare copiilor lor exemplul pe care doresc să-l imite. Să manifeste unul faţă de celălalt un respect delicat, prin cuvinte, atitudine şi fapte. Să dea pe faţă că sunt conduşi de Duhul Sfânt, reprezentându-le copiilor lor caracterul lui Isus Hristos. Influenţa imitării este puternică, iar copiilor şi tinerilor, aflaţi în perioada în care această însuşire este cea mai activă, trebuie să li se prezinte un model desăvârşit. Copiii să aibă încredere în părinţii lor şi să primească lecţiile pe care aceştia doresc să le transmită.3 Învăţaţi prin cuvânt şi exemplu. – În educarea copiilor ei, mama se află într-o şcoală continuă. În timp ce îi învaţă pe copiii ei, ea însăşi învaţă zilnic. Ea trebuie să pună în practică învăţăturile pe care le oferă copiilor ei
1 Signs of the Times, 11 martie 1882. 2 Mărturii, vol. 5, p. 319, 320. 3 Review and Herald, 13 martie 1894.

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

155

prin stăpânirea de sine. [216] În lucrul cu diferitele minţi şi stări de spirit ale copiilor ei, mama are nevoie de însuşiri perceptive sensibile, pentru că, altfel, va fi în pericolul de a judeca greşit şi de a-i trata cu părtinire pe copii. Dacă doreşte să aibă copii amabili şi buni, să aplice legea bunătăţii în viaţa de cămin. În felul acesta, lecţiile vor fi repetate zilnic, atât prin cuvinte, cât şi prin exemplu.1 Profesorii de la şcoală vor contribui într-o anumită măsură pentru a-i educa pe copiii voştri, dar exemplul vostru va realiza mai mult decât orice alte mijloace. Conversaţia voastră, modalitatea în care vă administraţi afacerile, preferinţele şi repulsiile pe care le exprimaţi, toate contribuie la modelarea caracterului. Atitudinea binevoitoare, stăpânirea de sine şi amabilitatea pe care copilul le vede la voi vor fi nişte lecţii zilnice pentru el. Asemenea timpului, această educaţie continuă fără încetare, iar scopul acestei şcoli de zi cu zi să fie acela de a-l face pe copil să fie aşa cum trebuie.2 Aveţi grijă să nu fiţi aspri cu copiii voştri… Cereţi-le ascultare, dar nu vă îngăduiţi să le vorbiţi neglijent, deoarece comportamentul şi cuvintele voastre sunt manualul lor. În această perioadă a vieţii, ajutaţi-i cu blândeţe şi duioşie. Prezenţa voastră să le facă inima voioasă. Aceşti copii sunt foarte sensibili şi, prin asprime, puteţi să le afectaţi întreaga viaţă. Mamelor, aveţi grijă. Nu certaţi niciodată, pentru că nu este de folos.3 Părinţii să fie modele de stăpânire de sine. – Copiii să fie feriţi cât mai mult cu putinţă de iritare, prin urmare, mama să fie calmă şi fără grabă, liberă de orice iritare şi grabă agitată. Aceasta este o disciplină atât pentru ea, cât şi pentru copilul ei. În timp ce îi învaţă [217] pe cei mici lecţia renunţării la sine, ea se educă pe sine spre a fi un model pentru copiii ei. În timp ce lucrează cu un interes delicat solul inimii lor, ca să supună înclinaţiile lor fireşti păcătoase, ea cultivă darurile Duhului în propriile cuvinte şi în propriul comportament.4 O biruinţă câştigată asupra ta va fi de o mare valoare şi o încurajare pentru copiii tăi. Poate că stai pe un teren avantajos, spunând: eu sunt ogorul lui Dumnezeu, eu sunt clădirea lui Dumnezeu. Mă aşez sub mâna Sa pentru a fi modelat în conformitate cu modelul divin, ca să pot fi un
1 Pacific Health Journal, iunie 1890. 2 Review and Herald, 27 iunie 1899. 3 Manuscris 127, 1898. 4 Manuscris 43, 1900.

156 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

conlucrător cu Dumnezeu în modelarea minţii şi a caracterului copiilor mei, aşa încât să le fie mai uşor să meargă pe calea Domnului… Taţi şi mame, dacă vă veţi putea stăpâni voi înşivă, veţi obţine biruinţe mari în stăpânirea copiilor voştri.1 Roadele stăpânirii de sine. – Părinţi, de fiecare dată când vă pierdeţi stăpânirea de sine şi când vorbiţi şi acţionaţi nerăbdător, păcătuiţi împotriva lui Dumnezeu. Îngerul raportor scrie fiecare cuvânt nerăbdător şi neatent rostit cu nepăsare sau în glumă în faţa copiilor, fiecare cuvânt care nu este decent şi nobil, şi le notează ca pe o pată în caracterul vostru creştin. Vorbiţi-le cu bunătate copiilor voştri. Aduceţi-vă aminte cât de sensibili sunteţi, cât de puţin puteţi să suportaţi când sunteţi acuzaţi, şi nu puneţi asupra lor o povară pe care nu pot să o poarte, pentru că ei sunt mai slabi ca voi şi nu pot să îndure aşa de mult. Roadele stăpânirii de sine, ale atenţiei şi efortului depus de voi vor fi însutite. Cuvintele voastre plăcute şi voioase se fie întotdeauna asemenea razelor de soare în familia voastră.2 Dacă doresc să aibă copii buni, care fac binele, părinţii trebuie să fie ei înşişi buni în teorie şi practică.3 [218] Copiii sunt influenţaţi de comportamentul celor care se declară a fi creştini. – Unii dintre copiii păzitorilor Sabatului, care au fost învăţaţi din tinereţea lor să respecte această zi, sunt foarte buni, credincioşi faţă de datorie, în măsura în care este vorba de problemele vremelnice, dar nu simt o adevărată convingere de păcat şi nevoia de pocăinţă. Aceştia se află într-o stare primejdioasă. Ei privesc la comportamentul şi eforturile celor care se declară a fi creştini. Ei văd că unii fac mărturisiri pretenţioase, dar nu sunt creştini conştiincioşi. Ei compară părerile şi faptele lor cu aceste pietre de poticnire şi, deoarece nu există păcate izbitoare în viaţa lor, le place să creadă că sunt aproape bine.4 Învăţătura Scripturii nu are un efect mai mare asupra tinerilor, tocmai pentru că aşa de mulţi părinţi şi învăţători mărturisesc credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, în vreme ce vieţile lor îi tăgăduiesc puterea. Din când în când, tinerii sunt aduşi în situaţii în care simt puterea Cuvântului. Ei văd
1 Scrisoarea 75, 1898. 2 Signs of the Times, 10 aprilie 1882. 3 Good Health, ianuarie 1880. 4 Mărturii, vol. 4, p. 40.

ELEMENTELE

FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

157

cât de preţioasă este dragostea lui Hristos. Văd frumuseţea caracterului Său, posibilităţile unei vieţi în slujba Sa. Totuşi, ei văd că viaţa celor care mărturisesc a respecta învăţăturile lui Dumnezeu este în contrast cu ele.1 Părinţii trebuie să spună „Nu” ispitei. – Mamelor, prin faptul că nu urmaţi practicile lumii, voi puteţi să le prezentaţi copiilor voştri un exemplu de credincioşie faţă de Dumnezeu şi de a-i învăţa să spună „Nu” ispitei. Învăţaţi-i pe copiii voştri însemnătatea învăţăturii: „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” Totuşi, dacă doriţi să aveţi copii capabili să spună „Nu” ispitei, voi înşivă trebuie să fiţi capabili să spuneţi „Nu”. Este tot aşa de necesar ca omul matur să spună „Nu”, cum este şi pentru copil.2 Exemplificaţi amabilitatea. – Părinţi, fiţi buni şi amabili cu copiii voştri, iar ei vor învăţa să fie amabili. Să [219] demonstrăm în căminul nostru că suntem nişte creştini. Eu consider că mărturisirea de credinţă care nu este exemplificată în viaţa de cămin prin bunătate, răbdare şi dragoste este lipsită de valoare.3 Fiţi atenţi atât la cuvinte, cât şi la tonul vocii. – Niciun cuvânt iritat, aspru sau pătimaş să nu scape pe buzele voastre. Harul lui Hristos aşteaptă să fie cerut de voi. Duhul Său vă va lua în stăpânire inima şi conştiinţa, conducând cuvintele şi faptele voastre. Nu vă pierdeţi niciodată respectul de sine prin cuvinte grăbite şi necugetate. Fiţi atenţi, ca să rostiţi cuvinte curate şi să aveţi conversaţii sfinte. Daţi-le copiilor voştri un exemplu cu privire la ce anume doriţi să fie… Cuvintele voastre să fie liniştitoare şi plăcute, iar înfăţişarea să vă fie voioasă.4 Părinţii nu pot fi în siguranţă, dacă sunt poruncitori. Ei nu trebuie să manifeste un spirit de dominare, de critică şi căutare de greşeli. Cuvintele pe care le rostesc şi tonul cu care vorbesc sunt nişte lecţii fie spre binele, fie spre răul copiilor lor. Taţi şi mame, dacă de pe buzele voastre ies cuvinte tăioase, îi învăţaţi pe copiii voştri să vorbească în acelaşi fel, iar efectul influenţei înnobilatoare a Duhului Sfânt este anulat. Continuarea răbdătoare în facerea de bine este esenţială, dacă doriţi să vă faceţi datoria faţă de copiii voştri.5
1 Educaţia, p. 259. 2 Review and Herald, 31 martie 1891. 3 Manuscris 97, 1909. 4 Scrisoarea 28, 1890. 5 Scrisoarea 8a, 1896.

158 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Părinţii sunt cei prin care Dumnezeu modelează caracterul copiilor. – Intelectul copiilor voştri, sentimentele şi caracterul lor sunt modelate. Dar după ce model? Părinţii să nu uite că ei sunt cei prin care are loc această lucrare. Când ei vor fi, poate, în mormânt, lucrarea pe care au lăsato în urmă va rămâne şi va mărturisi dacă a fost bună sau rea.1 Amprenta chipului lui Dumnezeu. – Când îi învăţaţi, îi avertizaţi şi îi sfătuiţi pe cei dragi, aduceţi-vă aminte fără încetare că [220] înfăţişarea, cuvintele şi faptele voastre au o înrâurire directă asupra viitorului lor. Lucrarea voastră nu este doar de a picta o formă frumoasă pe pânză sau de a o sculpta în marmură, ci de a pune asupra sufletului omenesc amprenta chipului lui Dumnezeu.2

1 Pacific Health Journal, iunie 1890. 2 Signs of the Times, 25 mai 1882.

SECŢIUNEA A X-A

DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI

CAPITOLUL 41

SCOPURILE DISCIPLINEI
Stăpânirea de sine este scopul suprem. – Scopul disciplinei este acela de a-l învăţa pe copil autonomia. El ar trebui să înveţe să se stăpânească şi să depindă de el însuşi. De aceea, de îndată ce este capabil să priceapă, raţiunea sa ar trebui să fie îndreptată către supunere. Ori de câte ori ne ocupăm de el, să o facem în aşa fel încât să arătăm că supunerea este un lucru corect şi rezonabil. Ajutaţi-l să vadă că fiecare lucru este guvernat de câte o lege şi că nesupunerea duce, în cele din urmă, la dezastru şi suferinţă. Când Dumnezeu spune: „Să nu”, ne atrage atenţia, din iubire, asupra consecinţelor nesupunerii pentru a ne scuti de vătămări şi pierderi.1 Folosirea puterii voinţei. – Adevăratul scop al mustrării este atins numai când acela care a greşit este determinat să-şi înţeleagă greşeala şi să-şi folosească puterea voinţei spre a o corecta. Când se realizează acest lucru, îndrumaţi-l spre izvorul iertării şi al puterii.2 Aceia care îi învaţă pe elevi să înţeleagă faptul că puterea de a ajunge nişte bărbaţi şi femei onorabili şi folositori se află în ei înşişi vor avea succesul cel mai durabil.3 Corectarea obiceiurilor şi a înclinaţiilor rele. – Lucrarea părinţilor este aceea de a-i înfrâna, de a-i călăuzi şi de a-i conduce pe copii. Ei nu pot face un rău mai mare decât acela de a le îngădui copiilor să-şi satisfacă
1 Educaţia, p. 287. 2 Idem, p. 291. 3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 58.

160 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

dorinţele şi capriciile copilăreşti şi de a-i lăsa să-şi urmeze propriile înclinaţii şi nu pot săvârşi faţă de ei o greşeală mai mare, decât aceea de a lăsa în mintea lor impresia că trebuie să trăiască pentru a-şi face pe plac şi pentru a se amuza, pentru a-şi alege propria cale şi pentru a-şi găsi propria plăcere şi propria societate… Tinerii au nevoie de [224] părinţi, care îi vor educa, îi vor disciplina şi vor corecta obiceiurile şi înclinaţiile lor greşite.1 Dărâmaţi fortăreaţa lui Satana. – Mamelor, destinul copiilor voştri se află într-o mare măsură în mâinile voastre. Dacă daţi greş în îndeplinirea datoriei, puteţi să-i puneţi în rândurile lui Satana şi să-i faceţi să fie slujitorii lui pentru ruinarea altor suflete. Pe de altă parte, disciplina voastră conştiincioasă şi exemplul vostru evlavios pot să-i conducă la Hristos, la rândul lor, ei să-i influenţeze pe alţii şi, în felul acesta, multe suflete să poată fi salvate prin intermediul lor.2 Să privim cu atenţie şi să începem să prindem ochiurile scăpate. Să dărâmăm fortăreţele vrăjmaşului. Să-i corectăm cu milă pe cei dragi ai noştri şi să-i ferim de puterea celui rău. Nu fiţi descurajaţi.3 Învăţaţi respectul faţă de autoritatea părintească şi divină. – Copiii… să fie educaţi şi disciplinaţi până când vor ajunge ascultători de părinţii lor, respectându-le autoritatea. În acest fel, respectul faţă de autoritatea divină va fi sădit în inima lor, iar educaţia din familie va fi o pregătire pentru familia din ceruri. Educarea copiilor şi a tinerilor poate să aibă un asemenea caracter, încât copiii să fie pregătiţi să-şi asume datoriile religioase şi, în acest fel, să ajungă pregătiţi spre a intra în curţile cereşti.4 Acela care este izvorul cunoaşterii a afirmat condiţia pregătirii noastre pentru a intra în binecuvântarea cerului, prin cuvintele: „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este preţul cerului, iar ascultarea de părinţii lor în Domnul este lecţia cea mai importantă pe care trebuie să o înveţe copiii.5 [225] Ascultarea din principiu, nu din obligaţie. – Spuneţi-le copiilor voştri exact ce vreţi de la ei. Apoi, faceţi-i să înţeleagă faptul că vorba voastră este lege şi trebuie să fie respectată. În felul acesta, îi pregătiţi să respecte poruncile lui Dumnezeu, care declară deschis: „Să nu”. Este cu mult mai bine pentru băiatul vostru să asculte din principiu, şi nu din obligaţie.6
1 Manuscris 12, 1998. 2 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 3 Review and Herald, 16 iulie 1895. 4 Review and Herald, 13 martie 1894. 5 Manuscris 12a, 1896. 6 Review and Herald, 15 septembrie 1904.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

161

O lecţie a încrederii necondiţionate. – Isaac este legat de mâinile tremurătoare şi iubitoare ale tatălui său, plin de compătimire, pentru că Dumnezeu a spus aşa. Fiul se supune jertfirii, deoarece el crede în integritatea tatălui său… Această faptă de credinţă a lui Avraam este raportată pentru folosul nostru. Ea ne învaţă marea lecţie a încrederii în cerinţele lui Dumnezeu, oricât de aprige şi dureroase ar putea fi, şi îi învaţă pe copii supunerea desăvârşită faţă de părinţii lor şi faţă de Dumnezeu. Prin ascultarea lui Avraam, suntem învăţaţi că nu avem nimic prea scump pentru a-I fi dat lui Dumnezeu.1 Tinerii vor răspunde la încredere. – Tinerilor trebuie să li se acorde încredere. Ei au un simţ al demnităţii şi trebuie să fie respectaţi, pentru că acesta este dreptul lor. Dacă elevilor li se dă impresia că nu pot pleca sau veni, că nu se pot aşeza la masă sau oriunde în altă parte, nici măcar în camerele lor, fără a fi supravegheaţi, urmăriţi, criticaţi, aceste lucruri îi vor demoraliza, iar timpul de recreere nu va mai constitui o plăcere pentru ei. Conştiinţa faptului că sunt supravegheaţi continuu este pentru ei mai mult decât tutela părintească şi înseamnă ceva mult mai rău, căci părinţii înţelepţi pot, cu tact, să discearnă dincolo de aparenţa lucrurilor şi să înţeleagă ce se petrece în mintea fără astâmpăr a tinerilor, din dorinţele pe care le au aceştia sau din înclinaţiile lor, şi vor face planuri care să contracareze răul. Totuşi, această supraveghere continuă nu este normală şi produce tocmai acele rele [226] care se caută a fi evitate. Sănătatea tinerilor necesită mişcare fizică, voioşie şi o atmosferă fericită, plăcută, care să-i înconjoare pentru a-şi păstra sănătatea fizică şi a-şi dezvolta un caracter simetric.2 Autonomia versus autoritatea absolută. – Există multe familii cu copii care par a fi bine educaţi când se află sub disciplină, însă când sistemul care i-a ţinut sub controlul unor reguli stabilite încetează, ei par să fie incapabili de a gândi, acţiona şi decide singuri. Aceşti copii s-au aflat aşa de mult timp sub regula de fier, neîngăduindu-li-se să gândească şi să acţioneze ei înşişi în acele lucruri în care era imperios necesar s-o facă, încât nu au deloc încredere în ei înşişi spre a acţiona după propria judecată şi nu au o părere personală. Când pleacă de la părinţii lor pentru a se descurca singuri, ei sunt uşor conduşi în direcţia greşită de către judecata altora. Caracterul lor nu este stabil. Nu li s-a solicitat propria judecată aşa de mult
1 Mărturii, vol. 3, p. 368. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 114.

162 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

şi de rapid pe cât era posibil şi, de aceea, mintea lor nu a fost dezvoltată şi întărită cum se cuvine. Ei s-au aflat aşa de mult timp sub controlul absolut al părinţilor, încât se bazează total pe aceştia – părinţii lor sunt minte şi judecată pentru ei. Pe de altă parte, cei tineri nu ar trebui lăsaţi să gândească şi să acţioneze independent de judecata părinţilor şi a învăţătorilor lor. Copiii ar trebui să fie învăţaţi să respecte judecata bazată pe experienţă şi să fie călăuziţi de părinţii şi învăţătorii lor… Ei ar trebui să fie educaţi în aşa fel, încât mintea lor să fie unită cu mintea părinţilor şi a învăţătorilor şi instruiţi într-un mod în care să poată vedea oportunitatea ascultării sfatului acestora. Când se vor desprinde din mâinile călăuzitoare ale părinţilor şi profesorilor, [227] caracterul lor nu va fi asemenea trestiei legănate de vânt. Instruirea severă a tinerilor, fără a-i îndruma corect să gândească şi să acţioneze singuri după cum le permite propria capacitate şi particularitate a intelectului, pentru ca, prin acest mijloc, să poată avea loc o creştere a gândirii, a simţământului respectului de sine şi a încrederii de a acţiona după propria destoinicie, va da naştere întotdeauna unei categorii de persoane slabe în ceea ce priveşte tăria intelectuală şi morală. Când ies în lume pentru a acţiona singure, aceste persoane vor da la iveală faptul că au fost dresate ca animalele, nu educate. În loc să fie călăuzită, voinţa lor a fost silită să se supună prin disciplina aspră a părinţilor şi învăţătorilor.1 Rezultatele rele ale faptului că o minte domină altă minte. – Acei părinţi şi profesori care se laudă că au control total asupra minţii şi voinţei copiilor aflaţi sub îngrijirea lor ar înceta să se mai laude, dacă ar putea întrezări viaţa viitoare a copiilor care sunt aduşi la supunere prin forţă sau prin teamă. Aceştia sunt aproape complet nepregătiţi să-şi asume răspunderile aspre ale vieţii. Când aceşti tineri nu mai sunt conduşi de părinţii şi profesorii lor şi sunt nevoiţi să gândească şi să acţioneze singuri, vor urma aproape sigur o cale greşită şi vor ceda puterii ispitei. Ei nu vor încununa viaţa aceasta cu succes şi aceleaşi lipsuri se văd în viaţa lor religioasă. Dacă ar putea să vadă rezultatele disciplinei greşite pe care au practicat-o, educatorii copiilor şi ai tinerilor şi-ar schimba planul de educaţie. Acea categorie de profesori care sunt satisfăcuţi că au un control aproape total asupra voinţei elevilor lor nu sunt profesorii cu cel mai mare succes, deşi pe moment aparenţele pot fi măgulitoare. [228]
1 Mărturii, vol. 3, p. 132, 133.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

163

Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca o minte omenească să se afle complet sub stăpânirea alteia. Aceia care fac eforturi ca individualitatea elevilor să fie înghiţită de individualitatea lor şi să fie minte, voinţă şi conştiinţă pentru ei îşi asumă răspunderi înfricoşătoare. În anumite ocazii, aceşti elevi pot trece drept soldaţi bine instruiţi. Totuşi, când constrângerea este îndepărtată, se va vedea că le lipseşte discernământul de a acţiona independent, din principiu.1 Prin abilitate şi efort răbdător. – Pentru a-i modela pe tineri într-o modalitate corectă, este nevoie de abilitate şi efort răbdător. Îndeosebi copiii care au venit pe lume împovăraţi de o moştenire a răului, ca rezultat direct al păcatelor părinţilor lor, au nevoie de cultivarea cea mai atentă pentru a dezvolta şi întări însuşirile lor morale şi intelectuale. Responsabilitatea părinţilor este grea, într-adevăr. Înclinaţiile rele trebuie să fie înfrânate cu atenţie şi mustrate cu delicateţe. Mintea să fie stimulată în favoarea binelui. Copilul să fie încurajat în încercarea de a se stăpâni. Toate aceste lucruri trebuie să fie făcute cu înţelepciune, altfel scopul dorit nu va fi atins.2

1 Idem, p. 133, 134. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 138.

CAPITOLUL 42

TIMPUL PENTRU A ÎNCEPE
DISCIPLINA

Copiii neascultători sunt un semn al zilelor din urmă. – Unul dintre semnele zilelor din urmă este neascultarea copiilor faţă de părinţi. Îşi dau seama părinţii de responsabilitatea lor? Mulţi par să piardă din vedere atenţia cu care trebuie să vegheze asupra copiilor lor şi le îngăduie acestora să cultive pasiuni rele şi să fie neascultători.1 Copiii sunt moştenirea Domnului şi, dacă nu îi educă în aşa fel încât să-i facă în stare să rămână pe calea Domnului, părinţii îşi neglijează datoria solemnă. Nu este nici voia, nici scopul lui Dumnezeu ca aceşti copii să ajungă aspri, obraznici, nepoliticoşi, nerecunoscători, nesfinţi, încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu. Scriptura afirmă că această stare a societăţii va fi un semn al zilelor din urmă.2 Părinţii îngăduitori îi descalifică pe copii pentru cer. – În cer există ordine desăvârşită, armonie şi înţelegere perfectă. Dacă părinţii neglijează să-i supună pe copiii autorităţii care se cuvine aici, cum pot spera că vor fi socotiţi nişte tovarăşi potriviţi pentru îngerii cei sfinţi într-o lume a păcii şi armoniei?3 Aceia care nu au avut nici un respect pentru ordine sau disciplină în viaţa aceasta nu vor avea nici un respect pentru ordinea care se observă în ceruri. Ei nu vor putea fi primiţi niciodată în ceruri, deoarece toţi cei vrednici să intre acolo vor iubi ordinea şi vor respecta disciplina. Caracterul for1 Review and Herald, 19 septembrie 1854. 2 Signs of the Times, 17 septembrie 1892. 3 Mărturii, vol. 4, p. 199.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

165

mat în viaţa aceasta va determina destinul veşnic. Când va veni, Hristos nu va schimba caracterul nimănui… Părinţii să nu-şi neglijeze datoria de a le face bine copiilor lor. Ei trebuie să-i educe [230] aşa încât să poată fi o binecuvântare pentru societate şi să primească răsplata vieţii veşnice.1 Când trebuie să înceapă disciplina. – Educaţia şi disciplina trebuie să înceapă din clipa în care copilul îşi alege propriile preferinţe. Aceasta poate să fie denumită educaţie neconştientizată. Mai târziu, trebuie să înceapă o educaţie conştientizată şi influentă. În această lucrare, răspunderea cea mai mare îi revine mamei. Ea este prima care îngrijeşte copilul şi trebuie să pună temelia unei educaţii care îl va ajuta pe copil să dezvolte un caracter echilibrat şi puternic… Adesea, chiar şi copiii foarte mici dau pe faţă o voinţă cât se poate de categorică. Dacă această voinţă nu este supusă unei autorităţi mai înţelepte decât dorinţele nestăpânite ale copilului, Satana va prelua controlul asupra minţii şi va modela înclinaţiile în armonie cu voinţa lui.2 Neglijarea disciplinei, a educaţiei, până când o înclinaţie ajunge să fie puternică, înseamnă a le face răul cel mai mare copiilor, pentru că vor creşte egoişti, pretenţioşi şi neplăcuţi. Ei nu se pot bucura de propria persoană cu nimic mai mult decât ceilalţi. Prin urmare, vor fi mereu plini de nemulţumire. Lucrarea mamei trebuie să înceapă la o vârstă timpurie, ca să nu-i dea lui Satana nici o şansă de a pune stăpânire pe mintea şi înclinaţiile micuţilor.3 Reprimaţi prima apariţie a răului. – Părinţilor, trebuie să începeţi primele lecţii de disciplină încă de când copiii voştri sunt nişte bebeluşi în braţele voastre. Învăţaţi-i să-şi supună voinţa faţă de voinţa voastră. Acest lucru se poate realiza fiind nepărtinitori şi manifestând hotărâre. Părinţii trebuie să fie stăpâni pe ei înşişi şi, cu blândeţe, dar totuşi cu fermitate, să supună voinţa copilului, până când aceasta nu se va mai împotrivi, acceptând dorinţele acestora. [231] Părinţii nu încep la timp. Prima manifestare a temperamentului nu este supusă, iar copiii cresc încăpăţânaţi, încăpăţânare care creşte odată cu vârsta şi puterea lor.4
1 Idem, p. 429. 2 Scrisoarea 9, 1900. 3 Manuscris 43, 1900. 4 Mărturii, vol. 1, p. 218.

166 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

„Prea mici pentru a fi pedepsiţi?” – Eli nu şi-a condus familia după principiile pe care le dăduse Dumnezeu pentru cârmuirea familiei. El ţinea cont de propriile păreri. Tatăl duios trecuse cu vederea greşelile şi păcatele fiilor în copilărie, amăgindu-se cu gândul că pornirile lor rele se vor pierde de la sine cu trecerea vremii. Mulţi săvârşesc aceeaşi greşeală şi astăzi. Ei îşi închipuie că ştiu o cale de educare a copiilor mai bună decât aceea pe care o dă Dumnezeu în Cuvântul Său. Ei cultivă tendinţe greşite în copii şi se scuză, spunând: „Sunt prea mici pentru a fi pedepsiţi. Aşteptaţi până se fac mai mari ca să li se poată înfăţişa lucrurile în aşa fel, ca să priceapă”. Astfel, obiceiurile rele sunt lăsate să prindă putere până când ajung trăsături de caracter, care sunt toată viaţa un blestem pentru ei şi care vor fi reproduse în alţii. Nu este un blestem mai mare pentru o familie decât de a-i lăsa pe tineri să aibă propriul lor drum. Când părinţii fac acest lucru şi împlinesc fără discernământ toate poftele copiilor, ştiind că nu este spre binele lor, curând, copiii pierd orice respect faţă de părinţii lor, orice respect faţă de autoritatea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ajungând robii voinţei lui Satana.1 Puneţi educaţia din cămin mai presus de celelalte preocupări. – Mulţi arată spre copiii pastorilor, ai profesorilor şi ai altor oameni cu reputaţie pentru învăţătura şi evlavia lor şi declară că, dacă aceşti oameni care au avantaje superioare dau greş în conducerea familiei, aceia care sunt în situaţii mai puţin favorabile nu mai au nici o speranţă de succes. Întrebarea la care trebuie să se răspundă este: [232] Le-au dat aceşti oameni copiilor lor ce era necesar – un exemplu bun, o învăţătură credincioasă şi restricţii corespunzătoare? Tocmai din cauza unei neglijări a acestor lucruri esenţiale, astfel de părinţi oferă societăţii copii lipsiţi de o minte echilibrată, nerăbdători când li se pun restricţii şi neştiutori cu privire la datoriile vieţii practice. Prin acest fapt, ei aduc lumii un prejudiciu care anulează tot binele pe care îl realizează munca lor. Acei copii le transmit copiilor lor, ca pe o moştenire, propria perversitate a caracterului şi, în acelaşi timp, exemplul şi influenţa lor rea corup societatea şi devastează biserica. Nu putem să credem că vreun om, oricât de mare ar
1 Patriarhi şi profeţi, p. 578, 579.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

167

fi abilitatea şi capacitatea lui de a fi folositor, Îl slujeşte pe Dumnezeu sau nevoile lumii, când timpul lui este dedicat altor preocupări, neglijându-şi propriii copii.1 Cooperarea cerului este făgăduită. – Dumnezeu va binecuvânta o disciplină dreaptă şi corectă. Totuşi, Domnul Hristos spune: „Fără Mine, nu puteţi face nimic”. Inteligenţele cereşti nu pot coopera cu taţii şi mamele care neglijează a-şi educa copiii şi îi îngăduie lui Satana să se ocupe de acea făptură mică, acea minte firavă, ca de un mijloc prin care poate să lucreze spre a contracara lucrarea Duhului Sfânt.2

1 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 2 Manuscris 126, 1897.

CAPITOLUL 43

DISCIPLINA ÎN CĂMIN
Familiile ordonate şi disciplinate. – Datoria acelora care pretind a fi creştini este aceea de a-i înfăţişa lumii nişte familii ordonate şi disciplinate – familii care vor dovedi puterea adevăratului creştinism.1 A-i educa pe copii cu înţelepciune nu este o lucrare uşoară. Când părinţii vor căuta să aibă în atenţie judecata şi temerea de Domnul, se vor ivi dificultăţi. Copiii vor da pe faţă că în inima lor se află perversitate. Ei manifestă plăcerea de a face lucruri nesăbuite, de a fi independenţi, şi ura faţă de restricţii şi disciplină. Ei amăgesc şi spun minciuni. Prea mulţi părinţi, în loc de a-i pedepsi pe copii pentru aceste greşeli, îşi închid ochii, aşa încât să nu vadă ce este dincolo de suprafaţă şi nici să nu discearnă adevărata semnificaţie a acestor lucruri. Prin urmare, copiii îşi continuă practicile amăgitoare, formându-şi un caracter pe care Dumnezeu nu poate să-l aprobe. Standardul prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o parte de părinţii cărora nu le place, iar unii s-au şi exprimat astfel: să folosească o cămaşă de forţă în educaţia copiilor lor. Mulţi părinţi au o repulsie clară faţă de principiile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu, din cauză că principiile acestea le atribuie o responsabilitate prea mare. În ciuda acestui fapt, priveliştea de mai târziu, pe care toţi părinţii sunt nevoiţi să o vadă, arată că, totuşi, căile lui Dumnezeu sunt cele mai bune şi că singura cale a siguranţei şi fericirii se află în ascultarea de voinţa Sa.2 A le pune restricţii copiilor nu este o sarcină uşoară. – În starea prezentă a lucrurilor din societate, nu este o sarcină uşoară pentru părinţi să le pună restricţii copiilor lor şi să-i instruiască în conformitate cu regula
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897. 2 Review and Herald, 30 martie 1897.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

169

Bibliei. Când vor intenţiona să-i [234] educe pe copiii lor în armonie cu învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi, asemenea lui Avraam în vechime, să poruncească fiilor lor şi casei lor să ţină Calea Domnului, copiii vor crede că părinţii lor sunt prea grijulii şi exagerat de severi.1 Idei false cu privire la restricţii. – Părinţi, dacă doriţi binecuvântarea lui Dumnezeu, procedaţi asemenea lui Avraam. Reprimaţi răul şi încurajaţi binele. În loc de a ţine cont de înclinaţia şi plăcerea copiilor, sunt necesare şi unele porunci.2 A-i îngădui unui copil să-şi urmeze impulsurile fireşti înseamnă a-i îngădui să se degradeze şi să ajungă priceput în a face răul. Părinţii înţelepţi nu le vor spune copiilor lor: „Urmaţi-vă propria alegere, mergeţi unde doriţi şi faceţi ce vreţi”, ci „ascultaţi învăţătura Domnului”. Trebuie să fie făcute şi impuse reguli înţelepte, pentru ca frumuseţea vieţii de cămin să nu fie deteriorată.3 De ce a pierit familia lui Acan? – V-aţi gândit vreodată de ce toţi aceia care aveau legătură cu Acan au suportat pedeapsa lui Dumnezeu? Pentru că nu fuseseră educaţi în conformitate cu îndrumările care le-au fost date în marele standard al Legii lui Dumnezeu. Părinţii lui Acan îl educaseră pe fiul lor în aşa fel, încât s-a simţit liber să nu respecte Cuvântul Domnului. Principiile care i-au fost imprimate în viaţă l-au determinat să-i trateze pe copii în aşa fel încât şi ei să fie imorali. O minte acţionează şi reacţionează asupra alteia, iar pedeapsa care a venit asupra rudelor lui Acan odată cu el arată că toţi au fost implicaţi în nelegiuire.4 Dragostea părintească oarbă este obstacolul cel mai mare în educaţie. – Păcatul neglijenţei părinteşti este aproape universal. Dragostea oarbă faţă de [235] cei aflaţi în legături de rudenie există prea adesea. Această dragoste este exagerată şi nu este echilibrată de înţelepciune şi temere de Dumnezeu. Dragostea părintească oarbă este obstacolul cel mai mare în calea educaţiei corespunzătoare a copiilor. Ea împiedică disciplina şi educaţia cerute de Domnul. Uneori, din cauza acestei iubiri, părinţii par a fi lipsiţi de raţiune. Ea este asemenea faptelor de milă duioasă a celor
1 Signs of the Times, 17 aprilie 1884. 2 Scrisoarea 53, 1887. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 112. 4 Manuscris 67, 1894.

170 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

nelegiuiţi – o cruzime deghizată în haina aşa-zisei iubiri. Este un curent adânc şi periculos, care îi duce pe copii la ruină.1 Părinţii sunt într-un pericol continuu de a-şi îngădui înclinaţiile fireşti cu preţul ascultării de Legea lui Dumnezeu. Pentru a le plăcea copiilor lor, mulţi părinţi îngăduie fapte pe care Dumnezeu le interzice.2 Părinţii sunt responsabili pentru ceea ce ar fi putut fi copiii lor. – Dacă, în calitate de educatori în cămin, le îngăduie copiilor să preia conducerea şi să ajungă neascultători, tatăl şi mama sunt consideraţi responsabili pentru ce ar fi putut fi copii lor, în condiţiile unei educaţii diferite.3 Cei care îşi urmează propria înclinaţie în dragostea lor oarbă faţă de copii, îngăduindu-le să-şi satisfacă dorinţele egoiste şi nesupunându-i autorităţii lui Dumnezeu spre a mustra păcatul şi spre a corecta răul, dovedesc că îi onorează pe copiii lor nelegiuiţi mai mult decât pe Dumnezeu. Ei sunt mai grijulii să-şi apere propria reputaţie, decât să-I dea slavă lui Dumnezeu, mai doritori să le fie pe plac copiilor lor, decât să-I fie pe plac Domnului… Aceia care au prea puţin curaj pentru a mustra greşeala sau care, din nepăsare sau din lipsă de interes, nu fac nici un efort stăruitor pentru a curăţi familia sau biserica lui Dumnezeu sunt consideraţi responsabili pentru răul care poate să rezulte din [236] neglijarea datoriei lor. Şi noi suntem la fel de răspunzători pentru relele pe care am fi putut să le împiedicăm prin exercitarea autorităţii părinteşti sau pastorale, ca şi când faptele ar fi fost ale noastre.4 Niciun loc pentru părtinire. – Este foarte firesc pentru părinţi să fie părtinitori faţă de copiii lor. Îndeosebi, dacă părinţii consideră că au o abilitate superioară, îi vor considera pe copiii lor ca fiind superiori altor copii. Ca urmare, o mare parte din lucrurile care ar fi putut fi mustrate aspru la alţii sunt trecute cu vederea la copiii lor, ca şi cum ar fi o dovadă de isteţime. Deşi este firească, această părtinire este nedreaptă şi necreştinească. Copiilor noştri le facem un mare rău, dacă îngăduim ca greşelile lor să rămână necorectate.5 Nu faceţi niciun compromis cu răul. – Trebuie să se prezinte cu claritate că guvernarea lui Dumnezeu nu acceptă nici un compromis cu
1 Review and Herald, 6 aprilie 1897. 2 Review and Herald, 29 ianuarie 1901. 3 Review and Herald, 15 septembrie 1904. 4 Patriarhi şi Profeţi, p. 578. 5 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

171

răul. Neascultarea să nu fie tolerată nici în cămin, nici în şcoală. Nici un părinte sau profesor care are pe inimă binele celor aflaţi în grija lui nu va face compromis cu acea voinţă încăpăţânată care sfidează autoritatea sau apelează la subterfugii spre a evita ascultarea. Nu dragostea, ci sentimentalismul este cel care se tocmeşte cu greşelile, încearcă să linguşească sau să mituiască pentru a obţine aprobarea şi, în cele din urmă, acceptă un înlocuitor în schimbul lucrului cerut.1 În prea multe familii de astăzi se manifestă o îngăduinţă excesivă, iar neascultarea este ignorată, fără a fi corectă, sau se manifestă un spirit despotic şi asupritor, care stârneşte relele cele mai grave în atitudinea copiilor. Părinţii îi corectează uneori într-o modalitate aşa de neînţeleaptă, încât viaţa lor este făcută nefericită şi îşi pierd orice respect faţă de tată, mamă, fraţi şi surori.2 [237] Părinţii nu înţeleg principiile corecte. – Este trist să vedem lipsa de înţelepciune a părinţilor în exercitarea autorităţii care le-a fost dată de Dumnezeu. Oameni care în orice altă privinţă sunt consecvenţi şi inteligenţi nu reuşesc să înţeleagă principiile care trebuie să fie aplicate în educarea micuţilor lor. Ei dau greş în a le acorda învăţătura, tocmai atunci când o învăţătură corectă, un exemplu evlavios şi o hotărâre fermă sunt cele mai necesare pentru a conduce pe căi drepte mintea lipsită de experienţă şi neştiutoare cu privire la influenţele amăgitoare şi periculoase pe care trebuie să le întâmpine pretutindeni.3 Asupra familiei omeneşti a venit suferinţa cea mai mare, pentru că părinţii s-au îndepărtat de planul divin pentru a-şi urma propria imaginaţie şi a-şi dezvolta idei greşite. Mulţi părinţi îşi urmează impulsurile. Ei uită că binele prezent şi viitor al copiilor lor necesită o disciplină inteligentă.4 Dumnezeu nu acceptă nici o scuză pentru conducerea greşită a copiilor. – Prea adesea, răzvrătirea este înrădăcinată în inima copiilor printr-o disciplină greşită din partea părinţilor, în timp ce, dacă ar fi adoptat un comportament corespunzător, copiii şi-ar fi format un caracter bun şi armonios.5
1 Educaţia, p. 290. 2 Scrisoarea 75, 1898. 3 Manuscris 119, 1899. 4 Manuscris 49, 1901. 5 Mărturii, vol. 3, p. 532, 533.

172 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Atâta vreme cât au autoritatea de a-i disciplina şi educa pe copiii lor, părinţii trebuie să o exercite ca pentru Dumnezeu. El cere de la ei o ascultare deplină, fără greşeli şi fără abateri. Dumnezeu nu va îngădui nimic altceva. El nu va scuza în nici un fel conducerea greşită a copiilor.1 Biruiţi spiritul firesc de încăpăţânare. – Unii copii sunt din fire mai încăpăţânaţi decât alţii şi nu se vor supune disciplinei. Ca urmare, ajung să fie foarte indezirabili. Dacă mama nu are înţelepciunea de a se ocupa de această parte a caracterului, va urma o stare de lucruri cât se poate de nefericită, deoarece astfel de copii vor merge pe calea propriei nimiciri. Totuşi, cât de înfricoşător este ca un copil să cultive un spirit de încăpăţânare nu numai în copilărie, ci şi în anii mai maturi. Din cauza unei lipse de înţelegere în copilărie, la maturitate ei dezvoltă amărăciunea şi lipsa de bunătate faţă de mama care a dat greş în a pune restricţii copiilor ei.2 Nu-i spuneţi copilului niciodată: „Nu pot să fac nimic cu tine”. – Copilul vostru să nu vă audă niciodată spunând: „Nu pot să fac nimic cu tine”. Atâta vreme cât avem acces la tronul lui Dumnezeu, ar trebui să ne fie ruşine, ca părinţi, să rostim astfel de cuvinte. Strigaţi către Isus, iar Domnul vă va ajuta să-i creşteţi pe micuţii voştri pentru El.3 Conducerea familiei să fie studiată cu atenţie. – Am auzit mame spunând că nu au abilitatea de a conduce, aşa cum o au alţii, că acesta este un talent deosebit pe care ele nu îl deţin. Acelea care îşi dau seama de deficienţa lor în această privinţă trebuie să facă din conducerea familiei un subiect de studiu cât se poate de atent. Cu toate acestea, nici recomandările cele mai valoroase ale altora să nu fie adoptate fără cugetare şi discernământ. Poate că ele nu sunt potrivite pentru situaţiile în care se află fiecare mamă sau nu sunt potrivite cu înclinaţia şi temperamentul fiecărui copil din familie. Mama să studieze cu atenţie experienţa altora, să observe deosebirea dintre metodele lor şi ale ei şi să le încerce cu atenţie pe acelea care par a fi de valoare reală. Dacă o modalitate de disciplină nu produce rezultatele dorite, să fie încercat un alt plan, iar efectele să fie observate cu atenţie.
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897. 2 Manuscris 18, 1891. 3 Review and Herald, 16 iulie 1895.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

173

Mai presus de orice, mamele să se obişnuiască să gândească şi să cerceteze. Dacă vor persevera în această privinţă, [239] vor constata că deprind abilitatea cu privire la care s-au considerat deficitare şi că învaţă să formeze bine caracterul copiilor lor. Rezultatul muncii şi al atenţiei acordate acestei lucrări se va vedea în ascultarea lor, în simplitatea, modestia şi curăţia lor, şi va răsplăti din belşug toate eforturile făcute.1 Părinţii să fie uniţi în disciplină. – Tatăl să coopereze întotdeauna cu mama în eforturile ei de a pune temelia unui bun caracter creştin la copiii lor. Un tată iubitor să nu-şi închidă ochii la greşelile copiilor lui, din cauză că nu este plăcut să corectezi.2 În mintea copilului trebuie să fie înrădăcinate principii corecte. Dacă părinţii sunt uniţi în această lucrare de disciplină, copilul va înţelege ce i se cere. Totuşi, dacă tatăl arată, prin cuvinte sau fapte, că nu aprobă disciplina dată de mamă, dacă el crede că mama este prea strictă şi consideră că trebuie să compenseze asprimea prin răsfăţ şi îngăduinţă, copilul va fi dus la ruină. El va înşela curând, simpatizându-şi părinţii, şi va învăţa curând că poate să facă tot ce-i place. Părinţii care săvârşesc acest păcat împotriva copiilor lor sunt răspunzători de pierderea sufletului lor.3 Influenţa combinată a dragostei şi a autorităţii. – Lumina harului ceresc să radieze în caracterul vostru, aşa încât să strălucească în cămin. Să fie pace, cuvinte plăcute şi chipuri voioase. Aceasta nu este o dragoste oarbă, nu este acea duioşie care încurajează păcatul prin îngăduinţa neînţeleaptă şi care le permite copiilor să conducă şi să facă din părinţi nişte robi ai capriciilor lor. Să nu fie părtinire părintească, [240] nici asuprire. Influenţa combinată a dragostei şi a autorităţii va avea un efect bun asupra familiei.4 Reprezentaţi caracterul lui Dumnezeu în disciplină. – În aplicarea învăţăturilor Bibliei, fiţi fermi, fiţi hotărâţi, dar lipsiţi de orice patimă. Nu uitaţi că, atunci când ajungeţi aspri şi nerezonabili faţă de micuţii voştri, îi învăţaţi să fie la fel. Dumnezeu vă cere să-i educaţi pe copii şi să exercitaţi disciplina cu abilitatea unui învăţător înţelept, care se află sub conducerea lui Dumnezeu. Dacă puterea de convertire a lui Dumnezeu se exercită în
1 Signs of the Times, 11 martie 1886. 2 Mărturii, vol. 1, p. 547. 3 Manuscris 58, 1899. 4 Review and Herald, 15 septembrie 1891.

174 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

căminul vostru, veţi învăţa fără încetare. Veţi reprezenta caracterul lui Hristos, iar eforturile voastre în această direcţie vor fi pe placul lui Dumnezeu. Nu neglijaţi niciodată lucrarea care trebuie să fie făcută pentru membrii mai tineri ai familiei Domnului. Părinţi, voi sunteţi lumina căminului vostru. Prin urmare, faceţi lumina voastră să strălucească prin cuvinte plăcute, prin tonul liniştitor al vocii. Evitaţi orice cuvânt înţepător, rugându-vă lui Dumnezeu să vă dea stăpânire de sine. Astfel, îngerii vor fi în casa voastră, pentru că vor vedea lumina voastră. Educaţia pe care o acordaţi copiilor va avea o influenţă puternică în lume, venind din căminul vostru bine condus.1 Nicio abatere de la principiile corecte. – În vechime, se acorda atenţie autorităţii părinteşti, copiii erau supuşi părinţilor lor, se temeau de ei şi le arătau respect, însă, în aceste vremuri din urmă, ordinea s-a inversat. Unii părinţi sunt supuşi copiilor lor. Ei se tem să treacă peste voinţa copiilor şi, din acest motiv, cedează în faţa lor. Atâta vreme cât copiii sunt sub acoperământul părinţilor, depinzând de ei, trebuie să li se supună. Părinţii trebuie să acţioneze cu hotărâre, cerându-le să urmeze concepţiile lor cu privire la ce este bine.2 [241] Dacă neascultarea intenţionată se manifestă nestăpânit, luaţi măsuri extreme. – Unii părinţi îngăduitori şi comozi se tem să exercite o autoritate corespunzătoare asupra fiilor lor neascultători, ca să nu fugă de acasă. Ar fi mai bine ca unii să facă aşa, decât să rămână în casă şi să trăiască din bunurile asigurate de părinţi, călcând în acelaşi timp în picioare orice autoritate, atât divină, cât şi omenească. Pentru aceşti copii, ar fi o experienţă mai folositoare să ajungă la independenţa deplină, pe care o consideră aşa de vrednică de dorit, şi să înveţe că pentru a trăi este nevoie de eforturi. Părinţii să-i spună băiatului care ameninţă că va fugi de acasă: „Fiule, dacă eşti hotărât mai degrabă să pleci de acasă, decât să te conformezi regulilor drepte şi corespunzătoare, noi nu te vom împiedica. Dacă crezi că lumea va fi mai prietenoasă decât părinţii care te-au îngrijit din copilărie, trebuie să înveţi din propriile greşeli. Când vei dori să vii înapoi în casa tatălui tău şi să te supui autorităţii lui, vei fi binevenit. Obligaţiile sunt reciproce. Atâta vreme cât ai mâncare, îmbrăcăminte şi îngrijire părintească, eşti obligat ca,
1 Manuscris 142, 1898. 2 Mărturii, vol. 1, p. 216, 217.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

175

în schimb, să te supui regulilor casei şi disciplinei sănătoase. Casa mea nu poate să fie poluată de mirosul de tutun, de blasfemie şi de obiceiul de a bea. Doresc ca îngerii lui Dumnezeu să vină în casa mea. Dacă eşti pe deplin hotărât să-i slujeşti lui Satana, te vei simţi ca acasă în compania acelora a căror societate îţi face plăcere”. Un asemenea comportament va împiedica decăderea a mii de copii. Totuşi, prea adesea, copiii ştiu că pot să facă relele cele mai mari şi că mama neînţeleaptă va mijloci pentru ei şi le va ascunde nelegiuirile. Mulţi fii răzvrătiţi exaltă din cauză că părinţii lor nu au curajul de a le pune restricţii… Ei nu impun ascultarea. Astfel de părinţi, prin îngăduinţa lor neînţeleaptă, îi încurajează pe copii să fie risipitori şi [242] să Îl dezonoreze pe Dumnezeu. Aceşti tineri răzvrătiţi şi imorali sunt cel mai dificil de stăpânit în şcoli şi colegii.1 Nu obosiţi în facerea binelui. – Lucrarea părinţilor este continuă. Nu trebuie să fie îndeplinită cu seriozitate într-o zi şi să fie neglijată în ziua următoare. Mulţi sunt gata să înceapă lucrarea, dar nu sunt dispuşi să persevereze în îndeplinirea ei. Ei sunt dornici să facă lucruri mari, să facă sacrificii, dar se dau înapoi de la grija şi efortul neîncetat în lucrurile mici ale vieţii de zi cu zi, de la educarea şi îndepărtarea înclinaţiilor îndărătnice, de la învăţătura, mustrările şi încurajările adresate puţin câte puţin, după cum este nevoie. Ei vor să-i vadă pe copiii lor corectându-şi greşelile şi formându-şi un caracter bun dintr-o dată, ajungând în vârful muntelui dintr-un salt, şi nu prin paşi succesivi. Pentru că speranţele lor nu se împlinesc imediat, ei se descurajează. Toate aceste persoane să prindă curaj, amintindu-şi de cuvintele apostolului: „Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”.2 Copiii care respectă Sabatul pot ajunge nerăbdători din cauza restricţiilor şi pot crede că părinţii lor sunt prea stricţi. În inima lor se pot ivi chiar supărări serioase şi nemulţumiri. Ei pot să cultive gânduri neplăcute împotriva acelora care lucrează pentru binele lor prezent şi viitor. Totuşi, dacă părinţilor li se vor mai îngădui câţiva ani de viaţă, copiii îi vor binecuvânta pentru acea veghere strictă şi credincioasă, pe care au manifestat-o în anii lipsiţi de experienţă.3
1 Review and Herald, 13 iunie 1882. 2 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881. 3 Mărturii, vol. 1, p. 400.

176 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Citiţi avertismentele aflate în Cuvântul lui Dumnezeu. – Când copiii greşesc, părinţii să-şi ia timp spre a le citi cu duioşie din Cuvântul lui Dumnezeu acele avertismente care se aplică îndeosebi situaţiei lor. Când copiii [243] sunt ispitiţi, încercaţi sau descurajaţi, pşărinţii să le citeze cuvintele preţioase de mângâiere şi să-i îndemne cu blândeţe să-şi pună încrederea în Isus. În felul acesta, mintea tânărului poate să fie condusă spre ce este curat şi înnobilator. Când le sunt explicate marile probleme ale vieţii şi lucrările lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, puterile raţiunii sunt exercitate, judecata este pusă la lucru, iar învăţăturile adevărului divin sunt întipărite în inimă. În felul acesta, părinţii pot să modeleze zi de zi caracterul copiilor lor, ca să fie pregătiţi pentru viaţa veşnică.1

1 Review and Herald, 13 iunie 1882.

CAPITOLUL 44

PENTRU CORECTAREA GREŞELILOR

ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Rugaţi-L pe Domnul să intre şi să domnească. – Cereţi ascultare în familia voastră, dar, când procedaţi aşa, rugaţi-vă Domnului împreună cu copiii voştri şi cereţi-I să intre şi să domnească. Când copiii voştri fac un lucru care necesită pedeapsa, dacă îi trataţi cu spiritul lui Hristos, vă vor îmbrăţişa, se vor umili înaintea Domnului şi îşi vor recunoaşte greşeala. Atât este suficient. Ca urmare, nu mai trebuie să fie pedepsiţi. Să-I mulţumim Domnului că a deschis o cale prin care putem să ajungem la fiecare suflet.1 Când copiii voştri sunt neascultători, va fi necesar să fie corectaţi… Înainte de a-i corecta, retrageţi-vă singuri şi rugaţi-L pe Domnul să sensibilizeze şi să supună inima copiilor voştri şi să vă dea înţelepciune spre a şti cum să-i trataţi. Această metodă nu a dat greş niciodată, în nicio situaţie pe care am cunoscut-o. Nu puteţi face un copil să înţeleagă lucrurile spirituale, atâta vreme cât în inima lui este stârnită mânia.2 Învăţaţi-i pe copii cu răbdare. – Domnul vrea ca inima acestor copii să fie dedicată slujirii Sale din frageda lor copilărie. Când încă sunt prea mici spre a gândi, faceţi tot ce puteţi spre a le abate gândul de la rău, iar când ajung mai mari, învăţaţi-i prin cuvânt şi exemplu că nu puteţi să îngăduiţi dorinţele lor greşite. Învăţaţi-i cu răbdare. Uneori, va fi necesar să fie pedepsiţi, dar nu faceţi niciodată lucrul acesta într-o modalitate în care să simtă că sunt pedepsiţi cu mânie. Printr-un asemenea comportament nu veţi face decât un rău mai mare. Multe conflicte nefericite [245] din cercul familiei ar fi putut fi evitate, dacă părinţii ar fi ascultat sfatul Domnului în educarea copiilor lor.3
1 Manuscris 21, 1909. 2 Manuscris 27, 1911. 3 Manuscris 93, 1909.

178 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Părinţii să se supună disciplinei lui Dumnezeu. – Mamelor, oricât de provocatori ar fi copiii voştri, în ignoranţa lor, nu daţi curs nerăbdării. Învăţaţi-i cu răbdare şi dragoste. Fiţi hotărâte faţă de ei. Nu-i îngăduiţi lui Satana să-i ia în stăpânire. Disciplinaţi-i numai dacă voi înşivă sunteţi sub disciplina lui Dumnezeu. Dacă veţi învăţa de la Acela care este blând, smerit şi curat, Hristos va fi biruitor în viaţa copiilor voştri.1 Totuşi, dacă încercaţi să-i conduceţi fără a exercita stăpânire de sine, fără a avea un sistem de educaţie, fără gândire şi rugăciune, veţi suporta cu siguranţă nişte consecinţe amare.2 Nu corectaţi niciodată cu mânie. – Trebuie să-i corectaţi pe copiii voştri cu iubire. Nu-i lăsaţi să facă tot ce vor, până când ajungeţi să vă enervaţi, şi apoi să-i pedepsiţi. O asemenea corectare nu va face decât să întărească răul, în loc să-l remedieze.3 Manifestarea mâniei faţă de un copil care greşeşte va spori răul. Va stârni pasiunile cele mai rele ale copilului şi îl va determina să simtă că nu vă pasă de el. Copilul va considera că, dacă v-ar păsa de el, nu l-aţi trata aşa. Credeţi că Dumnezeu nu observă modalitatea în care sunt corectaţi aceşti copii? El o cunoaşte şi, de asemenea, ştie care ar putea să fie rezultatele binecuvântate ale unei lucrări de corectare făcute într-o modalitate care să câştige dragostea, în loc să provoace respingere… Vă rog, nu-i corectaţi pe copiii voştri cu mânie. Acesta este timpul cel mai important când trebuie să acţionaţi cu umilinţă, răbdare şi rugăciune. Apoi, [246] să îngenuncheaţi împreună cu copiii şi să-I cereţi iertare Domnului. Căutaţi să-i câştigaţi pentru Hristos, prin manifestarea bunătăţii şi a iubirii, şi veţi vedea că o putere mai înaltă decât cea pământească va coopera cu eforturile voastre.4 Când sunteţi nevoiţi să corectaţi un copil, nu vorbiţi pe un ton aspru… Nu vă pierdeţi stăpânirea de sine. Părintele care, atunci când corectează un copil, dă curs mâniei, este mai vinovat decât copilul însuşi.5 Cearta şi iritarea nu vor ajuta niciodată. – Cuvintele aspre şi furioase nu sunt de origine cerească. Cearta şi iritarea nu vor ajuta niciodată. În schimb, vor stârni simţămintele cele mai rele ale inimii omeneşti. Când
1 Scrisoarea 272, 1903. 2 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 3 Review and Herald, 19 septembrie 1854. 4 Manuscris 53, 1912. 5 Signs of the Times, 17 februarie 1904.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

179

copiii voştri greşesc şi sunt plini de răzvrătire şi când sunteţi ispitiţi să le vorbiţi şi să vă purtaţi cu asprime, aşteptaţi un timp înainte de a-i corecta. Daţi-le ocazia să gândească şi lăsaţi iritarea voastră să se liniştească. Dacă îi trataţi cu bunătate şi duioşie, copiii vor primi binecuvântarea Domnului. Credeţi că, în ziua judecăţii lui Dumnezeu, va regreta cineva că a fost răbdător şi bun cu copiii lui?1 Nervozitatea nu este o scuză pentru nerăbdare. – Uneori, părinţii îşi scuză comportamentul greşit, spunând că nu se simt bine. Ei sunt nervoşi şi cred că nu pot să fie răbdători, calmi şi să vorbească frumos. În acest fel, se amăgesc şi îi fac pe plac lui Satana, care tresaltă că harul lui Dumnezeu nu este socotit îndestulător pentru a birui defectele fireşti. Ei pot şi trebuie să fie stăpâni pe ei înşişi tot timpul. Dumnezeu le cere acest lucru.2 Uneori, când sunt obosiţi de muncă sau apăsaţi de griji, părinţii nu-şi păstrează un spirit calm, ci manifestă o lipsă de răbdare care nu este pe placul lui Dumnezeu şi aduce un nor întunecat asupra familiei. Părinţi, când vă simţiţi iritaţi, [247] nu faceţi un păcat aşa de mare, încât să otrăviţi întreaga familie cu această nervozitate periculoasă. În asemenea situaţii, vegheaţi de două ori mai atent asupra voastră înşivă şi hotărâţi-vă să nu scape de pe buzele voastre decât cuvinte plăcute şi voioase. Prin exercitarea stăpânirii de sine, veţi ajunge mai puternici. Sistemul vostru nervos nu va mai fi aşa de sensibil… Domnul Isus cunoaşte nedesăvârşirile noastre şi El Însuşi a împărtăşit experienţa noastră în toate lucrurile, cu excepţia păcatului. Prin urmare, a pregătit pentru noi o cale potrivită puterii şi capacităţii noastre. Uneori, în cercul familiei, totul pare să meargă pe dos. Pretutindeni se manifestă iritare şi toţi par să fie foarte supăraţi şi nefericiţi. Părinţii dau vina pe copiii lor răi şi cred despre ei că sunt foarte neascultători şi neastâmpăraţi, copiii cei mai răi din lume, în timp ce adevărata cauză a tulburării este la ei înşişi. Dumnezeu le cere să-şi exercite stăpânirea de sine. Ei trebuie să-şi dea seama că, atunci când cedează nerăbdării şi nervozităţii, îi fac şi pe ceilalţi să sufere. Cei din jurul lor sunt afectaţi de spiritul pe care îl manifestă ei şi, la rândul lor, vor da pe faţă acelaşi spirit, iar răul se măreşte.3
1 Manuscris 114, 1903. 2 Mărturii, vol. 1, p. 385. 3 Signs of the Times, 17 aprilie 1884.

180 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Uneori, în tăcere se află putere. – Aceia care doresc să-i stăpânească pe alţii trebuie, mai întâi, să se stăpânească pe ei înşişi… Când un părinte sau un profesor ajunge nerăbdător şi este în pericolul de a vorbi neînţelept, să tacă. În tăcere se află o putere minunată.1 Stabiliţi reguli puţine şi cereţi ascultare. – Mamele să fie atente să nu stabilească nişte cerinţe nenecesare pentru a-şi manifesta propria autoritate în prezenţa altora. Stabiliţi reguli puţine, dar asiguraţi-vă că sunt respectate.2 În disciplinarea copiilor voştri, nu-i scutiţi de îndeplinirea lucrurilor pe care li le-aţi cerut. Nu îngăduiţi ca mintea să vă fie aşa de absorbită de alte lucruri, [248] încât să ajungeţi tot mai neglijenţi. Nu obosiţi în educarea copiilor voştri, pentru că ei uită şi fac exact ce le-aţi interzis să facă.3 Asiguraţi-vă că toate poruncile voastre sunt pentru binele copiilor, iar apoi verificaţi ca ele să fie respectate. Energia şi hotărârea voastră să fie fără şovăire, şi totuşi în supunere faţă de Duhul lui Hristos.4 Cum să te ocupi de un copil neglijent. – Dacă îi cereţi copilului să facă un anumit lucru, iar el răspunde: „Da, îl voi face”, iar apoi neglijează să se ţină de cuvânt, trebuie să nu lăsaţi lucrurile aşa. Să-l trageţi la răspundere pe copil pentru neglijenţa lui. Dacă treceţi cu vederea, îl educaţi pe copil să-şi formeze obiceiul neglijenţei şi al lipsei de conştiinciozitate. Dumnezeu a făcut din fiecare copil un ispravnic. Datoria copiilor este să-i asculte pe părinţi. Ei trebuie să contribuie la sarcinile şi responsabilităţile din cămin, iar când neglijează să-şi facă lucrarea stabilită, să fie traşi la răspundere şi să li se ceară să o îndeplinească.5 Rezultatul unei discipline grăbite şi neregulate. – Când greşesc, copiii înşişi sunt convinşi de păcatul lor şi se simt umiliţi şi tulburaţi. Adesea, faptul că sunt certaţi pentru greşelile lor îi va face să fie încăpăţânaţi şi secretoşi. Ei par hotărâţi să facă necaz, ca nişte mânji neastâmpăraţi, iar cearta nu le va face niciun bine. Părinţii să caute să le abată atenţia într-o altă direcţie. Totuşi, problema este că părinţii nu sunt consecvenţi în modalitatea în care îi tratează, ci acţionează mai degrabă din impuls, decât din princi1 Educaţia, p. 292. 2 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 3 Manuscris 32, 1899. 4 Signs of the Times, 13 septembrie 1910. 5 Manuscris 127, 1899.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

181

piu. Ei se lasă conduşi de pasiune şi nu le dau copiilor exemplul pe care ar trebui să-l dea nişte părinţi creştini. Azi trec cu vederea greşelile copiilor lor, iar mâine nu manifestă nicio răbdare [249] sau stăpânire de sine. Ei nu merg pe calea Domnului spre a face dreptate. Adesea, sunt mai vinovaţi decât copiii lor. Unii copii vor uita repede greşeala făcută de tata sau mama faţă de ei, dar alţii, care au o altă constituţie, nu pot să ierte pedeapsa aspră şi nerezonabilă pe care nu au meritat-o. În felul acesta, sufletul lor este rănit şi mintea lor este înstrăinată. Mama pierde ocaziile de a întipări în mintea copilului principiile drepte, pentru că nu-şi păstrează stăpânirea de sine şi nu manifestă o atitudine echilibrată în comportamentul şi cuvintele ei.1 Fiţi aşa de calmi, aşa de lipsiţi de mânie, încât copiii să fie convinşi că îi iubiţi, chiar dacă îi pedepsiţi.2 Uneori, recompensele sunt mai bune decât pedeapsa. – Am avut un interes aşa de adânc în acest domeniu al lucrării, încât am adoptat copii, pentru ca ei să poate fi educaţi corect. În loc de a-i pedepsi când au greşit, am preferat să le promit că vor fi recompensaţi dacă vor face binele. O fetiţă avea obiceiul de a se trânti pe podele, dacă nu i se împlinea dorinţa. I-am spus: „Dacă nu te vei enerva niciodată astăzi, unchiul White şi cu mine te vom lua cu trăsura şi vom petrece o zi frumoasă la ţară. Dar, dacă te vei trânti o singură dată pe podele, vei pierde dreptul la această plăcere”. Am folosit această metodă cu copiii, iar acum sunt recunoscătoare că am avut privilegiul de a face o astfel de lucrare.3 Trataţi greşeala cu promptitudine, înţelepciune şi fermitate. – Neascultarea trebuie să fie pedepsită. Săvârşirea greşelilor trebuie să fie corectată. Nelegiuirea care este în inima unui copil [250] trebuie să fie înfruntată şi biruită de părinţi şi profesori. Greşeala trebuie să fie tratată cu promptitudine, înţelepciune, fermitate şi hotărâre. Repulsia faţă de restricţii, plăcerea îngăduinţei de sine, indiferenţa faţă de lucrurile veşniciei trebuie să fie tratate cu atenţie. Dacă răul nu este smuls din rădăcini, sufletul va fi pierdut. Mai mult decât atât, acela care se hotărăşte să meargă pe calea lui Satana va căuta continuu să-i atragă şi pe alţii. Trebuie să ne străduim să supunem spiritul lumesc din copii, încă din primii ani de viaţă.4
1 Manuscris 38, 1895. 2 Manuscris 2, 1903. 3 Manuscris 95, 1909. 4 Scrisoarea 166, 1901.

182 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Nuiaua este uneori necesară. – Este posibil ca mama să întrebe: „Să nu-mi pedepsesc niciodată copilul?” Bătaia poate fi necesară atunci când celelalte metode eşuează. Totuşi, mama să nu folosească nuiaua, dacă este posibilă evitarea ei. Chiar când măsurile mai blânde se dovedesc ineficiente, pedeapsa care să-l facă pe copil să-şi vină în fire trebuie să fie aplicată cu dragoste. În multe cazuri, o astfel de corecţie va fi suficientă pentru viaţa întreagă, spre a-i arăta copilului că nu face bine. Când ajunge să fie necesară, copilului să-i fie bine întipărit în minte că pedeapsa nu este aplicată pentru satisfacţia părintelui sau pentru îngăduirea unei autorităţi arbitrare, ci pentru binele lui. El trebuie să fie învăţat că orice greşeală necorectată îi va aduce nefericire şi-l va face neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Sub astfel de disciplină, copiii vor găsi cea mai mare fericire în supunerea voinţei lor faţă de voinţa Tatălui lor ceresc.1 Ca ultimă soluţie. – De multe ori, veţi constata că, dacă veţi vorbi cu bunătate cu copiii, nu va fi necesar să-i bateţi. O asemenea metodă de a-i trata îi va determina să aibă încredere în voi. Ei vă vor face să fiţi confidenţii lor. Vor veni la voi şi vă vor spune: Am greşit azi [251] într-o anume situaţie şi doresc să mă ierţi şi să-L rogi pe Dumnezeu să mă ierte. Am trecut prin experienţe ca aceasta şi ştiu… Sunt recunoscătoare că, atunci când au greşit, am avut curajul să-i tratez cu fermitate, să mă rog cu ei şi să le îndrept atenţia la standardele Cuvântului lui Dumnezeu. Mă bucur că le-am prezentat făgăduinţele adresate celui biruitor şi răsplătirile oferite celor credincioşi.2 Nu loviţi niciodată cu patimă. – Niciodată să nu-i daţi copilului o palmă pătimaşă, dacă nu vreţi să înveţe să se bată şi să se certe. Ca părinţi, voi staţi în locul lui Dumnezeu pentru copiii voştri, şi trebuie să fiţi atenţi.3 Poate că va trebui să-i pedepsiţi cu nuiaua. Uneori, lucrul acesta este esenţial, dar amânaţi orice hotărâre de a proceda aşa, până când vă veţi clarifica în sinea voastră. Întrebaţi-vă: Mi-am supus eu comportamentul şi voinţa faţă de Dumnezeu? M-am pus eu în locul în care Dumnezeu să mă poată conduce, aşa încât să am înţelepciune, răbdare, bunătate şi dragoste în felul de a-i trata pe copiii încăpăţânaţi din casa mea?4
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 116, 117. 2 Manuscris 27, 1911. 3 Manuscris 32, 1899. 4 Manuscris 79, 1901.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

183

Avertisment adresat unui tată impulsiv. – Frate L., ai luat în considerare ce este un copil şi încotro merge? Copiii tăi sunt membri mai tineri ai familiei Domnului – fraţi şi surori daţi în grija ta de Tatăl ceresc spre a-i instrui şi educa pentru cer. Când îi tratezi atât de aspru, cum ai făcut adesea, ţii tu seamă că Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru acest comportament? Tu nu trebuie să te porţi atât de aspru cu copiii tăi. Un copil nu este un cal sau un câine pentru a-i porunci după voinţa ta dictatorială sau pentru a fi stăpânit în toate împrejurările de un baston sau bici, ori prin loviri cu palma. Unii copii au o fire aşa de defectuoasă, încât este [252] necesară aplicarea unei pedepse, dar prin acest fel de disciplină foarte multe cazuri ajung şi mai rele… Niciodată să nu ridici mâna spre a-i lovi pe copii, dacă nu poţi să faci aşa având conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi dacă nu poţi să-I ceri binecuvântarea asupra pedepsei pe care eşti gata s-o aplici. Încurajează iubirea în inima copiilor tăi. Prezintă-le motive înalte şi corecte pentru cumpătare. Să nu laşi impresia că ei trebuie să se supună autorităţii, pentru că aceasta este voinţa ta despotică, pentru că ei sunt slabi, iar tu eşti puternic, pentru că tu eşti tatăl, iar ei copiii. Dacă vrei să-ţi ruinezi familia, continuă s-o conduci prin brutalitate şi vei reuşi cu siguranţă.1 Nu ameninţa un copil care greşeşte. – Părinţii n-au dat copiilor lor educaţia cea mai bună. Adesea, ei manifestă aceleaşi nedesăvârşiri care sunt văzute în copiii lor. Ei mănâncă nepotrivit, şi acest fapt solicită energiile lor nervoase pentru activitatea stomacului şi nu au vitalitatea necesară în alte direcţii. Ei nu pot să-i stăpânească în mod corespunzător pe copiii lor, din cauza propriei nerăbdări, şi nici nu-i pot învăţa calea cea dreaptă. Poate că se poartă cu ei cu asprime şi îi lovesc cu nerăbdare. Eu am spus că a-l ameninţa pe un copil înseamnă a băga două duhuri rele în el, în timp ce scoţi afară pe unul. Dacă un copil este rău, bătaia îl va face mai rău. Aceasta nu-l va supune.2 Mai întâi, discutaţi şi rugaţi-vă. – Mai întâi, discutaţi cu copiii voştri, arătaţi-le cu claritate greşelile şi întipăriţi-le în minte că nu au păcătuit doar împotriva voastră, ci şi împotriva lui Dumnezeu. Înainte de a-i corecta, rugaţi-vă cu ei, având inima plină de milă şi tristeţe pentru copiii voştri
1 Mărturii, vol. 2, p. 259, 260. 2 Idem, p. 365.

184 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

greşiţi. Apoi, ei vor înţelege că nu îi pedepsiţi [253], pentru că v-au deranjat sau pentru că vreţi să vă descărcaţi nemulţumirea asupra lor, ci dintr-un simţ al datoriei, spre binele lor, iar ei vă vor iubi şi vă vor respecta.1 Acea rugăciune va avea o asemenea impresie asupra lor, încât vor înţelege că nu sunteţi nerezonabili. Dacă văd că sunteţi rezonabili, veţi câştiga o mare biruinţă. Aceasta este lucrarea care trebuie să fie îndeplinită în cercul familiilor din zilele de pe urmă.2 Eficienţa rugăciunii într-o criză provocată de disciplină. – Dacă greşesc, nu-i ameninţaţi cu mânia lui Dumnezeu, ci aduceţi-i înaintea lui Hristos în rugăciune.3 Înainte de a-i produce copilului neascultător suferinţă fizică, dacă eşti un tată sau o mamă creştină, va trebui să-i arăţi dragostea pe care o ai pentru el. Vei îngenunchea împreună cu el înaintea lui Dumnezeu şi Îi vei prezenta Răscumpărătorului celui plin de compasiune cuvintele Sale: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei” (Marcu 10,14). Această rugăciune va aduce îngerii în preajma voastră. Copilul nu va uita aceste experienţe, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va marca acest gen de educaţie, conducându-l la Hristos. Când copiii îşi dau seama că părinţii lor încearcă să-i ajute, îşi canalizează energiile în direcţia cea bună”.4 Experienţe personale în disciplină. – Eu nu le-am îngăduit niciodată copiilor mei, când erau mici, să creadă că mă pot răni. De asemenea, am adus în casa mea copii care veneau din alte familii, dar nu le-am îngăduit niciodată să creadă că pot să o rănească pe mama lor. Eu însămi, nu mi-am îngăduit să adresez cuvinte aspre sau să fiu nerăbdătoare şi iritată faţă de copiii mei. Ei nu au reuşit nici măcar o dată [254] să mă provoace să fiu furioasă. Când spiritul îmi era tulburat sau când simţeam că sunt provocată, spuneam: „Copii, vom lăsa lucrul acesta în pace acum, nu vom mai spune nimic despre el. După ce ne liniştim, vom vorbi”. După tot acest timp de reflecţie, spre seară, copiii se linişteau şi puteam să-i tratez foarte bine…. Există o modalitate bună şi una greşită. Nu am ridicat niciodată mâna la copiii mei, înainte de a sta de vorbă cu ei, iar dacă le-a părut rău, dacă şi-au
1 Signs of the Times, 10 aprilie 1884. 2 Manuscris 73, 1909. 3 Manuscris 27, 1893. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 117, 118.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

185

înţeles greşeala (şi întotdeauna au făcut aşa, când le-am explicat şi m-am rugat cu ei) şi dacă au fost supuşi (şi întotdeauna au fost aşa, când am procedat astfel), atunci am avut controlul asupra lor. Nu s-au purtat niciodată altfel. Când mă rugam cu ei, le părea nespus de rău pentru greşeală, mă îmbrăţişau şi plângeau… În corectarea copiilor mei, nu mi-am îngăduit nici măcar să-mi schimb tonul vocii. Când vedeam ceva greşit, aşteptam până trecea „agitaţia”, iar după ce le ofeream posibilitatea să reflecteze şi se ruşinau, mă ocupam de ei. Dacă le acordam o oră sau două să se gândească la aceste lucruri, ei se ruşinau. Eu mergeam întotdeauna deoparte şi mă rugam. Nu vorbeam cu ei imediat când greşeau. După ce îi lăsam singuri un timp, ei veneau să stea de vorbă cu mine. „Ei bine”, spuneam eu, „vom aştepta până deseară”. Atunci, ne rugam împreună şi, după aceea, le spuneam că şi-au rănit propriul suflet şi L-au întristat pe Duhul lui Dumnezeu prin comportamentul lor greşit.1 Luaţi-vă timp pentru rugăciune. – Când m-am simţit iritată şi am fost ispitită să rostesc cuvinte de care mi-ar fi fost ruşine, [255] am preferat să tac, să ies imediat din cameră şi să-L rog pe Dumnezeu să-mi dea răbdare pentru a-i învăţa pe copii. Apoi, am putut să mă întorc, să stau de vorbă cu ei şi să le spun că nu trebuie să repete această greşeală. Putem să procedăm în felul acesta, ca să nu-i provocăm pe copii la mânie. Trebuie să vorbim cu bunătate şi răbdare, aducându-ne aminte fără încetare cât de îndărătnici suntem şi cum dorim să fim trataţi de Tatăl nostru ceresc. Acestea sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţaţi voi, părinţii, şi după ce le veţi învăţa, veţi fi cei mai buni elevi în şcoala lui Hristos, iar copiii voştri vor fi cei mai buni copii. În felul acesta, puteţi să-i învăţaţi să-L respecte pe Dumnezeu şi să asculte de Legea Sa, pentru că le veţi acorda o călăuzire excelentă. Dacă procedaţi aşa, veţi creşte pentru societate nişte copii care vor fi o binecuvântare pentru toţi cei din jurul lor. Îi veţi pregăti să fie colaboratori cu Dumnezeu.2 Durerea disciplinei poate să fie urmată de bucurie. – Modalitatea corectă de a înfrunta încercarea nu este aceea de a căuta să o evităm, ci aceea de a ne folosi de ea. Acest lucru se aplică oricărei discipline, atât celei timpurii, cât şi celei de mai târziu. Neglijarea educaţiei copilului când
1 Manuscris 82, 1901. 2 Manuscris 19, 1887.

186 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

e mic şi întărirea în timp a tendinţelor greşite fac mult mai dificilă educarea lui de mai târziu şi, de asemenea, fac disciplinarea lui să fie mult prea adesea un proces dureros. Oricât de dureros ar fi pentru firea lui să i se refuze dorinţele şi înclinaţiile fireşti, durerea trebuie să fie trecută cu vederea, având în vedere o bucurie mai mare. Copilul şi tânărul să fie învăţaţi că fiecare greşeală corectată sau fiecare dificultate învinsă, ajunge o treaptă spre lucruri mai bune şi tot mai bune. Acestea sunt experienţele prin care au ajuns la succes toţi aceia care şi-au făcut viaţa vrednică de trăit.1 [256] Urmaţi manualul divin. – Părinţii care îşi cresc copiii corespunzător au nevoie de înţelepciune din cer, pentru a acţiona cu pricepere în toate lucrurile legate de disciplina din cămin.2 Biblia este un îndrumător în tratarea copiilor. Dacă doresc, părinţii pot să găsească o cale pentru educaţia şi creşterea copiilor lor, aşa încât să nu facă nicio greşeală… Când acest manual este urmat, în loc de a le acorda o îngăduinţă nelimitată copiilor lor, părinţii vor folosi mai adesea pedeapsa. În loc de a fi orbi la greşelile lor, la temperamentul lor pervertit şi în loc de a fi atenţi doar la calităţile lor, vor avea un discernământ clar şi vor vedea lucrurile în lumina Bibliei. Ei vor şti că trebuie să le poruncească acestor copii să meargă pe calea cea bună.3 Dumnezeu nu poate să ia nişte răzvrătiţi în Împărăţia Sa. Prin urmare, El face din ascultarea faţă de poruncile Sale o condiţie specială. Părinţii să-i înveţe cu atenţie pe copiii lor ce spune Domnul. Astfel, Dumnezeu le va arăta îngerilor şi oamenilor că va ridica un zid de apărare în jurul poporului Său.4 Partea voastră şi partea lui Dumnezeu. – Părinţi, după ce v-aţi îndeplinit datoria cu conştiinciozitate, folosindu-vă toate puterile, puteţi să-I cereţi Domnului cu credinţă să facă pentru copiii voştri lucrul pe care voi nu puteţi să-l faceţi.5 După ce v-aţi făcut datoria faţă de copii cu credincioşie, aduceţi-i la Dumnezeu şi cereţi-I să vă ajute. Spuneţi-I că v-aţi făcut partea, şi apoi
1 Educaţia, p. 295, 296. 2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890. 3 Manuscris 57, 1897. 4 Manuscris 64, 1899. 5 Signs of the Times, 9 februarie 1882.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

187

cereţi-I lui Dumnezeu cu credinţă să-Şi facă partea, pe care voi nu sunteţi în stare să o faceţi. Cereţi-I să stăpânească înclinaţiile lor, să-i facă blânzi şi duioşi, prin Duhul Său Sfânt. El va asculta rugăciunea voastră. Lui Dumnezeu îi place să răspundă la rugăciunile voastre. În Cuvântul Său, El v-a poruncit să-i corectaţi pe copiii voştri, „să [257] nu cruţaţi nuiaua”, iar Cuvântul Său trebuie să fie respectat în această privinţă.1

1 Review and Herald, 19 septembrie 1854.

CAPITOLUL 45

CU DRAGOSTE ŞI FERMITATE
Două căi şi sfârşitul lor. – Există două căi de a-i trata pe copii – ele diferă mult din punct de vedere al principiului şi al rezultatelor. Credincioşia şi dragostea, unite cu înţelepciunea şi fermitatea, în conformitate cu învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu, vor aduce fericire în viaţa aceasta şi în viaţa veşnică. Neglijarea datoriei, îngăduinţa neînţeleaptă, lipsa restricţiilor şi a corectării nebuniilor tinereţii vor avea ca rezultat nefericirea şi, în cele din urmă, ruina pentru copii şi dezamăgire şi necaz pentru părinţi.1 Iubirea are o soră geamănă, care este datoria. Iubirea şi datoria stau umăr lângă umăr. Manifestarea iubirii, în timp ce datoria este neglijată, îi va face pe copii încăpăţânaţi, neascultători, capricioşi şi îndărătnici. Dacă datoria neînduplecată nu este susţinută de iubirea care îmblânzeşte şi câştigă sufletul, se va obţine un rezultat asemănător. Datoria şi iubirea trebuie să se întrepătrundă pentru o bună disciplinare a copiilor.2 Greşelile necorectate aduc nefericirea. – Ori de câte ori este necesar ca dorinţele copilului să fie refuzate sau este necesar să se treacă peste voinţa lui, el trebuie să fie convins cu seriozitate că acest lucru nu se face pentru a le da satisfacţie părinţilor sau pentru a exercita o autoritate arbitrară, ci numai pentru binele lui. El trebuie să fie învăţat că fiecare greşeală necorectată îi va aduce lui însuşi nefericire şi nu-I va fi pe plac lui Dumnezeu. Astfel disciplinaţi, copiii vor descoperi că fericirea lor cea mai mare constă în supunerea propriei voinţe faţă de voinţa Tatălui lor ceresc.3 Tinerii care îşi urmează impulsurile şi înclinaţia [259] nu pot avea fericirea adevărată în viaţa aceasta, iar în cele din urmă, vor pierde viaţa veşnică.4
1 Review and Herald, 30 august 1881. 2 Mărturii, vol. 3, p. 195. 3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 68. 4 Review and Herald, 27 iunie 1899.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

189

Bunătatea să fie legea căminului. – Metoda de guvernare a lui Dumnezeu este un exemplu pentru modul în care trebuie să fie educaţi copiii. În lucrarea Domnului, nu există oprimare şi nu trebuie să existe nici în cămin, nici în şcoală. Nici părinţii şi nici educatorii nu trebuie să admită ca nerespectarea cuvântului lor să fie ignorată. Dacă ei nu-i îndreaptă pe copii atunci când fac rău, Dumnezeu le va cere socoteală pentru această neglijare. Trebuie să fie însă atenţi la admonestări. Blândeţea să fie legea în cămin şi în şcoală. Copiii să fie învăţaţi să respecte Legea Domnului, şi să fie împiedicaţi de la săvârşirea răului printr-o influenţă iubitoare.1 Luaţi în considerare ignoranţa copiilor. – Taţi şi mame, voi trebuie să reprezentaţi atitudinea lui Dumnezeu în cămin. Să cereţi ascultare, dar nu printr-o furtună de cuvinte, ci într-o modalitate binevoitoare şi iubitoare. Trebuie să fiţi aşa de plini de simpatie, încât copiii voştri să se simtă atraşi de voi.2 Fiţi plăcuţi în cămin. Abţineţi-vă să rostiţi vreun cuvânt care să stârnească un temperament nesfânt. Porunca divină este: „Părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”. Nu uitaţi că aceşti copii sunt mici şi fără experienţă. Când îi stăpâniţi şi îi disciplinaţi, fiţi fermi, dar buni.3 Copiii nu deosebesc întotdeauna binele de rău, iar când greşesc, adesea sunt trataţi cu asprime, în loc de a fi învăţaţi cu bunătate.4 În Cuvântul lui Dumnezeu nu se află nici o aprobare a asprimii, a asupririi părinteşti sau a neascultării copiilor. Atât în viaţa căminului, cât şi în guvernarea popoarelor, Legea lui Dumnezeu izvorăşte dintr-o inimă plină de o iubire infinită.5 [260] Simpatia faţă de un copil nepromiţător. – Văd că este necesar ca părinţii să-i trateze cu înţelepciunea lui Hristos pe copiii lor greşiţi… Tocmai cei nepromiţători sunt aceia care au nevoie de răbdarea şi bunătatea cea mai mare şi de simpatia cea mai duioasă. Totuşi, mulţi părinţi dau pe faţă un spirit rece şi nemilos, care nu-i va conduce niciodată la pocăinţă pe cei greşiţi. Inima părinţilor să fie sensibilizată de harul lui Hristos, iar această iubire va găsi o cale spre inimă.6 Regula Mântuitorului. – „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Luca 6,31) – trebuie să fie regula tuturor celor care îşi asumă lu1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 155. 2 Manuscris 79, 1901. 3 Review and Herald, 21 aprilie 1904. 4 Manuscris 12, 1898. 5 Scrisoarea 8a, 1896. 6 Manuscris 22, 1890.

190 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

crarea de educare a copiilor şi tinerilor. Ei sunt membri mai tineri ai familiei Domnului, împreună moştenitori cu noi ai darului vieţii. Regula lui Hristos trebuie să fie respectată cu sfinţenie faţă de cei mai neascultători, mai mici şi mai defectuoşi, şi chiar faţă de cei greşiţi şi răzvrătiţi.1 Ajutaţi-i pe copii să biruiască. – Dumnezeu are o grijă duioasă faţă de copii. El vrea ca ei să câştige biruinţe în fiecare zi. Să ne străduim cu toţii să-i ajutăm pe copii să fie biruitori. Nu îngăduiţi să fie ofensaţi de fiecare membru al propriei familii. Nu îngăduiţi ca propriile fapte şi cuvinte să fie de aşa natură, încât copiii voştri să fie întărâtaţi la mânie. Totuşi, când greşesc, trebuie să fie disciplinaţi şi corectaţi cu credincioşie.2 Lăudaţi ori de câte ori este posibil. – Lăudaţi-i pe copii când fac binele, pentru că o apreciere înţeleaptă le este de un ajutor la fel de mare, ca şi celor mai în vârstă şi mai înţelegători. Fiţi buni şi duioşi, manifestând politeţe creştină, mulţumindu-le şi apreciindu-i pe copiii voştri pentru ajutorul pe care vi-l dau.3 Fiţi plăcuţi. Nu rostiţi cuvinte pătimaşe, cu voce puternică. [261] Când îi disciplinaţi pe copiii voştri, punându-le restricţii, fiţi fermi, dar buni. Încurajaţi-i să-şi facă datoria ca membri ai familiei. Exprimaţi-vă preţuirea pentru eforturile pe care le fac spre a-şi stăpâni înclinaţia de a greşi.4 Fiţi exact ce doriţi să fie copiii voştri când vor avea în grijă propriile familii. Vorbiţi aşa cum doriţi să vorbească ei.5 Stăpâniţi-vă tonul vocii. – Vorbiţi întotdeauna cu o voce liniştită, serioasă, fără nici o urmă de patimă. Aceasta nu este necesară pentru a obţine ascultarea promptă. 6 Taţi şi mame, voi sunteţi responsabili pentru copiii voştri. Fiţi atenţi la ce influenţe îi expuneţi. Nu vă pierdeţi capacitatea de a-i influenţa spre bine, din cauza certurilor şi a nervozităţii. Voi trebuie să-i îndrumaţi, nu să le stârniţi patimile. Oricare ar fi provocarea, asiguraţi-vă că tonul vocii voastre nu trădează nici o iritare. Nu-i lăsaţi pe copii să vadă la voi o manifestare a lui Satana. Acest lucru nu vă va ajuta să-i educaţi şi să-i pregătiţi pe copiii voştri pentru viaţa veşnică.7
1 Educaţia, p. 292, 293. 2 Manuscris 47, 1908. 3 Manuscris 14, 1905. 4 Manuscris 22, 1904. 5 Manuscris 42, 1903. 6 Scrisoarea 69, 1896. 7 Manuscris 47, 1908.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

191

Dreptatea să fie împletită cu mila. – Dumnezeu este Legiuitorul şi Împăratul nostru, iar părinţii trebuie să se supună conducerii Sale. Această conducere interzice orice oprimare din partea părinţilor şi orice neascultare din partea copiilor. Domnul este plin de bunătate, milă şi adevăr. Legea Sa este sfântă, dreaptă şi bună şi trebuie să fie respectată atât de părinţi, cât şi de copii. Regulile care trebuie să reglementeze viaţa părinţilor şi a copiilor vin dintr-o inimă plină de iubire infinită, iar binecuvântările îmbelşugate ale lui Dumnezeu vor veni peste părinţii care aplică Legea Sa în căminul lor şi asupra copiilor care o respectă. Influenţa combinată a milei şi a dreptăţii trebuie să fie simţită. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută”. Familiile care se supun [262] acestei discipline vor merge pe calea Domnului spre a face dreptate şi judecată.1 Părintele care îngăduie ca modalitatea lui de a conduce să ajungă despotică săvârşeşte o greşeală îngrozitoare. El nu greşeşte doar faţă de copiii lui, ci şi faţă de sine, înăbuşind în inima lor tânără dragostea care ar putea să se reverse prin cuvinte şi fapte afectuoase. Bunătatea, răbdarea şi iubirea manifestate faţă de copii vor fi reflectate înapoi asupra părinţilor. Ce seamănă aceea vor culege… Când vă străduiţi să faceţi dreptate, nu uitaţi că ea are o soră geamănă – mila. Cele două stau umăr lângă umăr şi nu trebuie să fie separate.2 Asprimea stârneşte spiritul de luptă. Sfat adresat părinţilor aspri. – Dacă nu sunt amestecate cu iubirea, asprimea şi dreptatea nu-i vor determina pe copiii voştri să facă binele. Observaţi cât de repede este stârnit în ei spiritul de luptă. Există o cale mai bună decât constrângerea pentru a-i conduce. Dreptatea are o soră geamănă – dragostea. Dragostea şi dreptatea să-şi dea mâinile în tot ce faceţi pentru a-i conduce pe copii, iar ajutorul lui Dumnezeu va coopera în mod sigur cu eforturile voastre. Domnul, Mântuitorul vostru cel bun, doreşte să vă binecuvânteze şi să vă dea gândul Său, harul Său, mântuirea Sa, ca să aveţi un caracter pe care Dumnezeu să-l poată aproba.3 Autoritatea părinţilor trebuie să fie absolută, totuşi, să nu se abuzeze de ea. În conducerea copiilor săi, tatăl să nu fie stăpânit de capriciu, ci de standardul Bibliei. Când îşi îngăduie să fie controlat de propriile trăsături aspre de caracter, el ajunge un despot.4
1 Signs of the Times, 23 august 1899. 2 Review and Herald, 30 august 1881. 3 Scrisoarea 19a, 1891. 4 Review and Herald, 30 august 1881.

192 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Mustraţi, dar cu o duioşie plină de dragoste. – Fără îndoială că veţi vedea greşeli şi îndărătnicie la copiii voştri. Unii părinţi vă vor spune că ei le vorbesc [263] copiilor lor şi că îi pedepsesc, dar nu pot vedea nici un rezultat bun. Aceşti părinţi să încerce metode noi. În conducerea familiei, să împletească bunătatea şi dragostea, şi totuşi să fie neclintiţi ca o stâncă în susţinerea principiilor corecte.1 Nimeni dintre cei care se ocupă de tineri să nu aibă o inimă de piatră, ci să fie iubitori, duioşi, miloşi, amabili, atrăgători şi prietenoşi, şi totuşi să ştie că mustrările trebuie să fie adresate şi că până şi cearta este necesară pentru a întrerupe săvârşirea unui rău.2 Sunt îndrumată să le spun părinţilor: Ridicaţi standardul de comportament din căminele voastre. Învăţaţi-i pe copiii voştri să asculte. Conduceţi-i prin influenţa combinată a dragostei şi autorităţii creştineşti. Viaţa voastră să fie de aşa fel, încât să se vorbească despre voi cuvintele de apreciere care au fost vorbite despre Corneliu, despre care se spune că era „temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui”.3 Nu exercitaţi nici asprime, nici îngăduinţă excesivă. – Nu avem nici o simpatie faţă de acel fel de disciplină care îi va descuraja pe copii prin mustrări aspre sau care îi va irita prin corectări pătimaşe, pentru ca apoi, când impulsurile se schimbă, părinţii să-i liniştească prin săruturi sau să le facă rău prin satisfacţii dăunătoare. Îngăduinţa excesivă şi asprimea necuvenită să fie evitate în aceeaşi măsură. Deşi vigilenţa şi fermitatea sunt de nelipsit, tot aşa sunt şi simpatia şi duioşia. Părinţi, nu uitaţi că aveţi de a face cu nişte copii care luptă cu ispita şi că le este tot aşa de greu ca şi adulţilor să se împotrivească acestor îndemnuri rele. Copiii care doresc cu adevărat să facă binele pot să dea greş din nou şi din nou şi, tot aşa de adesea, au nevoie de încurajare la perseverenţă şi hotărâre. Vegheaţi cu atenţie şi rugăciune asupra lucrurilor care se petrec în mintea lor tânără. [264] Întăriţi fiecare îndemn bun şi încurajaţi fiecare faptă nobilă.4 Păstraţi o fermitate constantă şi un control lipsit de patimă. – Copiii au o fire sensibilă, iubitoare. Ei sunt uşor de mulţumit şi pot fi făcuţi fericiţi cu uşurinţă. Printr-o disciplinare blândă în cuvinte şi fapte, mamele pot să-i lege pe copii de inimile lor. Este o mare greşeală să arăţi severitate şi să fii pretenţios cu copiii. O fermitate constantă şi stăpânirea de sine
1 Manuscris 38, 1895. 2 Manuscris 68, 1897. 3 Review and Herald, 21 aprilie 1904. 4 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

193

lipsită de patimă sunt necesare pentru disciplina oricărei familii. Spune ce ai de spus cu calm, acţionează după ce ai gândit în prealabil şi împlineşte neabătut ce spui. Va merita să arăţi afecţiune în relaţiile cu copiii tăi. Nu-i respinge prin lipsa de simpatie faţă de joaca, bucuriile şi întristările lor. Nu lăsa niciodată să ţi se strângă încruntarea pe frunte, sau să-ţi scape de pe buze un cuvânt aspru.1 Chiar şi bunătatea trebuie să aibă limitele ei. Dacă autoritatea nu este susţinută printr-o severitate fermă, va fi întâmpinată de mulţi cu batjocură şi împotrivire. Aşa-numita bunătate şi indulgenţa manifestate de părinţi şi educatori faţă de tineri sunt cel mai mare rău care poate veni asupra lor. Fermitatea, hotărârea şi cerinţele pozitive sunt esenţiale în fiecare familie.2 Aduceţi-vă aminte de propriile greşeli. – Tatăl şi mama să nu uite că ei înşişi sunt doar nişte copii mari. Deşi pe calea lor a strălucit o mare lumină şi au o experienţă îndelungată, totuşi, cât de uşor sunt stârniţi la invidie, gelozie şi bănuială rea. Ei trebuie să înveţe din propriile greşeli să-i trateze cu blândeţe pe copiii lor care greşesc.3 Uneori, poate că vă deranjează când copiii voştri fac altfel decât le-aţi spus. Totuşi, [265] v-aţi gândit vreodată de câte ori faceţi voi altfel decât v-a poruncit Domnul?4 Cum să câştigaţi dragostea şi încrederea. – Există pericolul ca, atât părinţii, cât şi educatorii să dicteze în exces, dar nu reuşesc să intre într-o relaţie de comuniune cu copiii sau elevii lor. Ei sunt adeseori prea rezervaţi şi îşi exercită autoritatea într-o modalitate rece, lipsită de simpatie, care nu poate cuceri inima copiilor şi a elevilor. Dacă i-ar strânge pe copii în jurul lor, le-ar arăta că îi iubesc şi ar manifesta interes faţă de tot ce fac ei, inclusiv faţă de jocurile lor, uneori chiar fiind ca nişte copii printre ei, educatorii i-ar face foarte fericiţi, câştigându-le dragostea şi încrederea, iar copiii vor învăţa mai repede să le respecte şi să le iubească autoritatea.5 Căutaţi să-L imitaţi pe Hristos. – El [Hristos] S-a identificat cu cei umili, nevoiaşi şi suferinzi. El i-a luat în braţele Sale pe copilaşi şi a coborât la nivelul tinerilor. Marea iubire a inimii Sale a putut cuprinde necazurile şi
1 Mărturii, vol. 3, p. 532. 2 Idem, vol. 5, p. 45. 3 Manuscris 53, nedatat. 4 Manuscris 45, 1911. 5 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 76, 77.

194 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

nevoile lor şi S-a bucurat de fericirea lor. Spiritul Lui obosit de forfota şi învălmăşeala oraşului aglomerat, extenuat de asocierea cu oameni vicleni şi ipocriţi, a găsit odihnă şi pace în societatea copiilor nevinovaţi. El nu i-a refuzat niciodată în prezenţa Sa. Maiestatea cerului a binevoit să răspundă la întrebările lor şi a simplificat învăţăturile Sale importante, spre a veni în întâmpinarea înţelegerii lor copilăreşti. El a sădit seminţele adevărului în tânăra lor minte aflată în dezvoltare, care aveau să răsară şi să producă o recoltă bogată în anii de mai târziu.1 [266] Un tânăr care a greşit are nevoie de simpatie. – Am citit scrisorile tale cu interes şi simpatie. Aş dori să-ţi spun că fiul tău are nevoie acum de un tată, aşa cum nu a avut nevoie niciodată mai înainte. El a greşit şi tu ştii acest lucru, iar el ştie că tu ştii. Cuvintele pe care i le-ai adresat pe când era nevinovat, fără a fi în pericolul de a avea rezultate rele, acum i s-ar părea ca o lipsă de bunătate şi ar fi tăioase ca un cuţit… Ştiu că părinţii simt ruşinea greşelii unui copil care i-a dezonorat foarte tare, dar oare cel greşit răneşte şi îndurerează inima unui părinte pământesc mai mult decât rănim noi, ca nişte copii ai lui Dumnezeu, inima Tatălui ceresc, care ne-a dăruit şi continuă să ne dăruiască dragostea Sa, invitându-ne să ne întoarcem şi să ne pocăim de păcatele noastre, ca să ne ierte? Nu-ţi retrage dragostea acum. El are nevoie de acea dragoste şi simpatie mai mult ca niciodată înainte. Când alţii îl privesc cu răceală şi interpretează în sensul cel mai rău greşelile băiatului tău, oare tatăl şi mama nu ar trebui să se străduiască plini de duioşie şi milă să îndrume paşii lui pe căi sigure? Nu cunosc caracterul păcatelor fiului tău, dar sunt sigură că oricare ar fi, nici un comentariu rostit de buze omeneşti, nici o insistenţă exercitată prin faptele acelora care cred că fac dreptate să nu te determine să ai un comportament pe care fiul tău poate să-l interpreteze ca şi când te-ai simţi prea dezonorat şi înjosit, ca să-i mai acorzi vreodată încrederea şi să-i ierţi nelegiuirile. Nimic să nu te facă să-ţi pierzi speranţa, nimic să nu te împiedice să ai dragoste şi duioşie faţă de cel greşit. Tocmai pentru că a greşit, el are nevoie de tine şi vrea ca tatăl şi mama lui să-l ajute să scape din capcana lui Satana. Cuprinde-l cu legăturile iubirii şi ale credinţei şi adu-l la Mântuitorul cel milos, amintindu-i că există [267] Cineva care este interesat de el, chiar mai presus de tine. … Nu vorbi despre descurajare şi disperare. Vorbeşte despre curaj. Spune-i că poate să-şi revină, că voi, ca tată şi mamă, îl veţi ajuta să primească
1 Mărturii, vol. 4, p. 141.

DISCIPLINA

ŞI ADMINISTRAREA EI

195

ajutorul ceresc pentru a-şi pune picioarele pe Stânca neclintită, Hristos Isus, spre a găsi în Isus o susţinere sigură şi o putere care nu dă greş. Dacă greşeala lui ar fi chiar aşa de gravă, presiunile exercitate continuu asupra fiului tău nu-l vor ajuta. Pentru a-i salva sufletul de moarte şi a-l feri să săvârşească o mulţime de păcate, este nevoie de un comportament corect.1 Cereţi ajutorul divin pentru a birui un temperament repezit. – Aş dori să-i spun fiecărui tată şi fiecărei mame: Dacă aveţi un temperament repezit, cereţi ajutorul lui Dumnezeu spre a-l birui. Când sunteţi provocaţi la nerăbdare, mergeţi în cămăruţa voastră, îngenuncheaţi şi cereţi-I lui Dumnezeu să vă ajute să aveţi o influenţă bună asupra copiilor voştri.2 Mamelor, când cedaţi nerăbdării şi îi trataţi cu asprime pe copiii voştri, voi nu învăţaţi de la Hristos, ci de la un alt stăpân. Isus spune: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”. Când constataţi că lucrarea voastră este grea, când vă plângeţi de dificultăţi şi încercări, când spuneţi că nu aveţi putere să vă împotriviţi ispitei, că nu puteţi să biruiţi nerăbdarea şi că viaţa de credinţă este o lucrare anevoioasă, fiţi siguri că nu purtaţi jugul lui Hristos. Voi purtaţi jugul unui alt stăpân.3 Copiii să reflecte chipul divin. – Biserica are nevoie de oameni cu un spirit blând şi liniştit, care sunt îndelung răbdători. Ei trebuie să înveţe aceste atribute în modalitatea în care îşi tratează familiile. [268] Părinţii să se gândească la interesele veşnice ale copiilor lor mai mult decât la confortul lor prezent. Să-i considere pe copiii lor ca fiind nişte membri mai tineri ai familiei Domnului, să-i educe şi să-i disciplineze într-o asemenea modalitate, încât să-i determine să reflecte chipul divin.4

1 Scrisoarea 18e, 1890. 2 Manuscris 33, 1909. 3 Signs of the Times, 22 iulie 1889. 4 Review and Herald, 16 iulie 1895.

SECŢIUNEA A XI-A

DISCIPLINA GREŞITĂ

CAPITOLUL 46

DAUNELE ÎNGĂDUINŢEI
Adevărata iubire nu este îngăduitoare. – Iubirea este cheia inimii unui copil, dar iubirea care îi determină pe părinţi să fie îngăduitori cu copiii lor în împlinirea dorinţelor lor păcătoase nu este o iubire care va contribui la binele lor. Dragostea cea mai serioasă, care izvorăşte din dragostea lui Isus, îi va face în stare pe părinţi să exercite o autoritate înţeleaptă şi să ceară ascultare promptă. Inima părinţilor şi inima copiilor trebuie să fie sudate, aşa încât, ca familie, să poată fi un mijloc prin care să se reverse înţelepciunea, virtutea, răbdarea, bunătatea şi iubirea.1 Prea multă libertate produce fii risipitori. – Motivul pentru care copiii nu ajung evlavioşi este acela că li se acordă prea multă libertate. Voinţa şi înclinaţiile lor sunt tratate cu îngăduinţă… Mulţi fii risipitori ajung astfel din cauza îngăduinţei din cămin, deoarece părinţii lor nu au fost nişte împlinitori ai Cuvântului. Scopul şi voinţa părinţilor trebuie să fie susţinute de principii sfinţite, neclintite şi neabătute. Consecvenţa şi dragostea să fie întărite printr-un exemplu iubitor şi consecvent.2 Cu cât îngăduinţa este mai mare, cu atât conducerea este mai dificilă. – Părinţi, faceţi din cămin un loc fericit pentru copiii voştri. Totuşi, lucrul acesta nu înseamnă că trebuie să-i trataţi cu îngăduinţă. Cu cât îngăduinţa este mai mare, cu atât vor fi mai greu de condus şi cu atât mai
1 Review and Herald, 24 iunie 1890. 2 Scrisoarea 117, 1898.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

197

dificil va fi pentru ei să trăiască o viaţă nobilă şi curată, când vor pleca în lume. Dacă le îngăduiţi să facă tot ce le place, curăţia şi trăsăturile plăcute ale caracterului lor vor dispărea repede. Învăţaţi-i să asculte. Faceţi-i să înţeleagă faptul că autoritatea voastră trebuie să fie respectată. [272] Acest lucru ar putea să pară că le aduce o mică nefericire acum, dar îi va scuti de multă nefericire în viitor.1 A-l trata cu îngăduinţă pe copil când este mic şi greşeşte este un păcat. Copilul să fie ţinut sub stăpânire.2 Dacă li se îngăduie să facă tot ce vor, copiii lor se vor obişnui cu ideea că trebuie să fie aşteptaţi, îngrijiţi, îngăduiţi şi distraţi. Ei cred că dorinţele şi voinţa lor vor trebui să fie satisfăcute.3 Oare [mama] nu ar trebui să-l lase pe copil să-şi împlinească voia din când în când, să facă exact ce doreşte, să-i îngăduie să fie neascultător? Cu siguranţă nu, pentru că, tot aşa de sigur, ea îl lasă pe Satana să-şi înfigă steagul demonic în casa ei. Ea trebuie să ducă lupta pe care copilul nu poate să o ducă singur. Lucrarea ei este să-l respingă pe diavolul, să-L caute pe Dumnezeu cu stăruinţă şi să nu-l lase niciodată pe Satana să-i ia copilul din braţe.4 Îngăduinţa provoacă nelinişte şi nemulţumire. – În unele familii, dorinţele copilului sunt lege. Tot ce doreşte îi este dat. Tot ce nu-i place este încurajat să nu-i placă. Se presupune că aceste îngăduinţe îl vor face fericit, dar tocmai ele îl fac să fie neliniştit, nemulţumit şi nesatisfăcut de nimic. Îngăduinţa îi strică apetitul pentru o hrană simplă şi sănătoasă, pentru o folosire simplă şi sănătoasă a timpului, iar satisfacerea dorinţelor va tulbura caracterul atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie.5 Elisei a mustrat lipsa de respect. – Ideea că trebuie să ne supunem căilor perverse ale copiilor este o greşeală. Chiar la începutul lucrării sale, Elisei a fost batjocorit şi luat în derâdere de tinerii din Betel. El a fost un om de o mare bunătate, dar Duhul lui Dumnezeu l-a obligat [273] să pronunţe un blestem asupra acestor batjocoritori. Ei auziseră de luarea la cer a lui Ilie şi au făcut din acest eveniment solemn un subiect de batjocură. Elisei a arătat că nu trebuia să fie luat în bătaie de joc de bătrân sau de tânăr în
1 Manuscris 2, 1903. 2 Scrisoarea 144, 1906. 3 Manuscris 27, 1896. 4 Manuscris 70, nedatat. 5 Manuscris 126, 1897.

198 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

chemarea sa sfântă. Când i-au spus că ar face mai bine dacă ar urca aşa cum a făcut Ilie, el i-a blestemat în Numele Domnului. Teribila judecată care a venit asupra lor a fost de la Dumnezeu. După aceasta, Elisei n-a mai avut nici un necaz în misiunea lui. Timp de cincizeci de ani, el a intrat şi a ieşit pe poarta cetăţii Betel şi a umblat încoace şi încolo, de la o cetate la alta, trecând prin mulţimi de tineri dintre cei mai obraznici, leneşi şi desfrânaţi, dar nimeni nu şi-a mai bătut joc de el sau să râdă de poziţia lui de profet al Celui Preaînalt.1 Nu cedaţi la insistenţe. – În ziua judecăţii, părinţii vor avea mult de dat socoteală pentru îngăduinţa nelegiuită manifestată faţă de copiii lor. Mulţi le satisfac orice dorinţă nerezonabilă, pentru că în acest fel este mai uşor să scape de insistenţele lor supărătoare. Un copil trebuie să fie educat, aşa încât refuzul să fie primit cu un spirit bun şi acceptat ca fiind definitiv.2 Nu-l credeţi pe copilul vostru mai mult decât pe alţii. – Părinţii să nu treacă uşor peste păcatele copiilor lor. Când unii prieteni credincioşi le arată aceste păcate, părintele să nu considere că drepturile lui sunt călcate şi că este ofensat personal. Obiceiurile fiecărui tânăr şi ale fiecărui copil afectează bunăstarea întregii societăţi. Comportamentul greşit al unui tânăr îi poate duce pe mulţi pe o cale rea.3 Nu le îngăduiţi copiilor voştri să vadă că voi credeţi declaraţiile lor mai mult decât pe cele ale creştinilor mai în vârstă. Nu puteţi să le faceţi un rău mai mare ca acesta. Când spuneţi, îi cred pe copiii mei [274] mai mult decât pe aceia despre care am dovezi că sunt copii ai lui Dumnezeu, voi îi încurajaţi să-şi formeze obiceiul de a minţi.4 Moştenirea unui copil răsfăţat. – Este imposibil de zugrăvit răul ce rezultă din faptul de a-l lăsa pe copil în voia lui. Este posibil ca, mai târziu, întâlnind realitatea, unii dintre cei care s-au rătăcit din cauza neglijării lor în copilărie să-şi vină în fire, dar mulţi sunt pierduţi pentru totdeauna, pentru că, în copilăria şi tinereţea lor, au primit doar o educaţie parţială, unilaterală. Copilul astfel frustrat are un greu handicap de trecut în viaţă. În încercări, dezamăgiri, ispite, el va urma propria voinţă nesupusă şi greşit
1 Mărturii, vol. 5, p. 44. 2 Pacific Health Journal, mai 1890. 3 Review and Herald, 13 iunie 1882. 4 Review and Herald, 13 aprilie 1897.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

199

orientată. Copiii care n-au fost niciodată învăţaţi să asculte vor avea nişte caractere slabe, impulsive. Ei caută să se impună, dar nu ştiu să fie supuşi. Ei nu au putere morală pentru a-şi stăpâni pornirile rele, pentru a-şi corecta obiceiurile proaste sau pentru a-şi supune dorinţele necontrolate. Neajunsurile datorate unei copilării lipsite de disciplină ajung moştenirea omenirii. Mintea astfel pervertită poate foarte greu să discearnă între adevăr şi minciună.1

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 112, 113.

CAPITOLUL 47

REZULTATELE UNEI DISCIPLINE
LIPSITE DE EXIGENŢĂ

Educaţia greşită afectează întreaga viaţă religioasă. – Împotriva părinţilor care nu şi-au educat copiii să fie temători de Dumnezeu, ci le-au îngăduit să ajungă la maturitate nedisciplinaţi şi nestăpâniţi, este adresat un blestem. În timpul propriei copilării, lor li s-a îngăduit să-şi manifeste pasiunea şi îndărătnicia şi să acţioneze din impuls, iar ei aduc acelaşi spirit în căminul lor. Au un temperament defectuos şi conduc cu patimă. Chiar şi după ce L-au primit pe Hristos, ei nu şi-au biruit pasiunile cărora li s-a permis să conducă în inima lor când erau copii. Ei poartă în întreaga lor viaţă religioasă rezultatele educaţiei din copilărie. Lucrarea cea mai dificilă este aceea de a îndepărta impresiile lăsate asupra copilului, pentru că ziua bună se cunoaşte de dimineaţa. Dacă astfel de părinţi primesc adevărul, au de dus o luptă grea. Ei pot să aibă un caracter schimbat, dar întreaga lor experienţă religioasă este afectată de disciplina lipsită de exigenţă, la care au fost supuşi în anii copilăriei. Iar copiii lor vor trebui să sufere din cauza educaţiei lor deficitare, deoarece amprenta greşelilor lor se transmite până la a treia şi a patra generaţie.1 Elii din zilele noastre. – Când părinţii aprobă şi, în felul acesta, perpetuează greşelile copiilor lor, asemenea lui Eli, cu siguranţă că Dumnezeu îi va duce în situaţia în care să vadă că nu au distrus doar propria influenţă, ci şi influenţa tinerilor pe care ar fi trebuit să-i disciplineze… Ei vor avea de învăţat lecţii amare.2 [276]
1 Review and Herald, 9 octombrie 1900. 2 Manuscris 33, 1903.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

201

Oh, dacă Elii din zilele noastre, care se află pretutindeni, scuzând îndărătnicia copiilor lor, şi-ar afirma cu promptitudine autoritatea dată de Dumnezeu, de a le pune restricţii şi de a-i corecta pe copii! Părinţii şi tutorii care trec cu vederea şi scuză păcatul celor aflaţi în grija lor să-şi aducă aminte că, în felul acesta, contribuie la aceste greşeli. Dacă, în locul unei îngăduinţe nelimitate, nuiaua ar fi fost folosită mai des, nu cu pasiune, ci cu dragoste şi rugăciune, am vedea familii mai fericite şi o stare mai bună a societăţii.1 Neglijenţa lui Eli îi este înfăţişată cu claritate fiecărui tată şi fiecărei mame din ţară. Ca rezultat al iubirii lui nesfinţite sau a lipsei lui de dispoziţie pentru a face o datorie neplăcută, el a cules un rod al nelegiuirii în fiii lui perverşi. Atât părintele care a îngăduit nelegiuirea, cât şi copiii care au săvârşit-o au fost vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, iar El nu a vrut să accepte nici o jertfă pentru păcatul lor.2 Societatea este blestemată prin caracterele deficitare. – Oh! Când vor fi părinţii înţelepţi? Când vor vedea şi îşi vor da seama de urmările neglijenţei lor în a cere ascultare şi respect în conformitate cu învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu? Rezultatele acestei educaţii lejere se văd la copiii care merg în lume şi îşi asumă rolul de conducători ai propriilor familii. Ei perpetuează greşelile părinţilor lor. Trăsăturile lor deficitare se manifestă fără nici o reţinere, iar ei le transmit altora gusturile, obiceiurile şi temperamentele lor greşite, pe care le-au lăsat să se dezvolte în propriul caracter. În felul acesta, în loc de a fi o binecuvântare, ei ajung să fie un blestem pentru societate.3 Nelegiuirea care există în lumea de astăzi îşi are originea în neglijenţa părinţilor de a se disciplina pe ei înşişi şi pe [277] copiii lor. Mii şi mii de oameni ajung victime ale lui Satana, din cauza modalităţii neînţelepte în care au fost educaţi în copilărie. Dumnezeu mustră cu asprime această educaţie greşită.4 Slăbirea controlului asupra copiilor. – Copiii care sunt conduşi greşit, care nu sunt educaţi să asculte şi să respecte se alătură lumii şi îi
1 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881. 2 Review and Herald, 4 mai 1886. 3 Mărturii, vol. 5, p. 324, 325. 4 Manuscris 49, 1901.

202 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

subjugă pe părinţi, determinându-i să facă tot ce doresc ei. Prea adesea, tocmai în perioada când copiii ar trebui să arate un respect şi o ascultarea necondiţionată faţă de sfatul părinţilor lor, părinţii încetează să-i ţină în frâu. Aceşti părinţi, care până atunci au fost nişte exemple strălucite de evlavie consecventă, ajung să fie conduşi de copiii lor. Fermitatea lor dispare. Părinţii care au purtat crucea lui Hristos şi au păstrat cu toată hotărârea trăsăturile caracterului Domnului Isus ajung să fie conduşi de copiii lor pe căi discutabile şi nesigure.1 Îngăduinţa faţă de copiii mai mari. – Taţii şi mamele care ar trebui să-şi înţeleagă responsabilitatea încetează să exercite o disciplină strictă spre a se potrivi înclinaţiilor copiilor lor care cresc. Voinţa copilului este o lege recunoscută. Mamele care au fost hotărâte, consecvente şi neclintite în respectarea principiilor şi în păstrarea simplităţii şi a credincioşiei ajung să fie îngăduitoare pe măsură ce fiii şi fiicele lor se apropie de maturitate. Din dragoste pentru paradă, ele îi dăruiesc cu propriile mâini pe copiii lor lui Satana, asemenea iudeilor apostaziaţi, care îi treceau pe copii prin focul lui Moloh.2 Dezonorarea lui Dumnezeu pentru a obţine favoarea copilului. – Taţii şi mamele îngăduie să se dezlănţuie înclinaţiile copiilor lor necredincioşi şi îi ajută cu bani şi bunuri să facă paradă în lume. [278] Oh, cât de mult vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu astfel de părinţi! Ei Îl dezonorează pe Dumnezeu, dar îi tratează cu toată cinstea pe copiii lor neascultători, deschizându-le uşa pentru amuzamente pe care, în trecut, le-au condamnat din principiu. Ei au îngăduit ca jocul de cărţi, petrecerile cu dans şi jocul cu mingea să-i câştige pe copiii lor pentru lume. În perioada când influenţa lor asupra copiilor ar fi trebuit să fie cea mai puternică, prezentând o mărturie cu privire la semnificaţia adevăratului creştinism, asemenea lui Eli, ei se aşază sub blestemul lui Dumnezeu, dezonorându-L şi desconsiderând cerinţele Sale, cu scopul de a câştiga favoarea copiilor lor. Totuşi, o evlavie la modă nu va avea mare valoare în ceasul morţii. Deşi unii pastori ai Evangheliei pot să aprobe acest fel de religie, părinţii vor constata că renunţă la cununa de slavă pentru a obţine
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897. 2 Manuscris 119, 1899.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

203

lauri care nu au nicio valoare. Dumnezeu să-i ajute pe taţi şi pe mame să-şi dea seama de datoria lor!1 Fiţi aşa cum doriţi să fie copiii voştri. – Fiţi aşa cum doriţi să fie copiii voştri. Prin propria învăţătură şi propriul exemplu, părinţii le-au transmis urmaşilor lor amprenta caracterului lor. Temperamentul schimbător şi cuvintele nepoliticoase şi aspre se întipăresc în copii şi în copiii copiilor lor, şi astfel, defectele de educaţie ale părinţilor mărturisesc împotriva lor din generaţie în generaţie.2

1 Review and Herald, 13 aprilie 1897. 2 Signs of the Times, 17 septembrie 1894.

CAPITOLUL 48

REACŢIA COPILULUI
Faţă de provocare. – Copiii sunt îndemnaţi să-i asculte pe părinţii lor în Domnul, dar şi părinţilor li se porunceşte: „Nu-i întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze”.1 Adeseori, mai mult îi provocăm decât să-i câştigăm pe copii. Am văzut o mamă smulgând din mâna copilului ei ceva ce acestuia îi făcea o deosebită plăcere. Copilul nu cunoştea motivul acestui fapt şi de aceea, în mod natural, s-a simţit ofensat. Apoi, a urmat o ceartă între părinte şi copil, care s-a încheiat, pentru a face impresie, cu aplicarea unei pedepse dureroase, dar această bătaie a lăsat în frageda minte o urmă greu de şters. Mama a acţionat neînţelept. Ea nu a gândit de la cauză la efect. Acţiunea ei nechibzuită şi violentă a stârnit cele mai rele simţăminte în inima copilului ei şi, în orice ocazie asemănătoare, aceste resentimente urmează să reapară şi să se consolideze.2 Faţă de critică. – Nu aveţi nici un drept să aduceţi un nor de tristeţe peste fericirea copiilor voştri, prin faptul că sunteţi critici sau îi pedepsiţi aspru pentru greşeli neînsemnate. O greşeală serioasă trebuie să fie prezentată în adevăratul ei caracter păcătos, şi în acest caz trebuie să fie urmată o cale hotărâtă pentru a o împiedica să apară din nou. Totuşi, copiii să nu fie lăsaţi într-o stare sufletească de disperare, ci să li se inspire curajul că pot fi mai buni şi pot câştiga încrederea şi aprobarea voastră. Copiii pot dori să facă binele şi îşi pot propune în inimă să fie ascultători, dar au nevoie de ajutor şi de încurajare.3 Faţă de disciplinarea prea aspră. – Oh, cât de mult este dezonorat Dumnezeu într-o familie în care nu se înţelege corect [280] ce anume constituie disciplina, iar copiii sunt încurcaţi cu privire la deosebirea din1 Manuscris 38, 1895. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 117. 3 Signs of the Times, 10 aprilie 1884.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

205

tre disciplină şi îndrumare. Este adevărat că o disciplină prea aspră, critica peste măsură, regulile şi legile nenecesare conduc la pierderea respectului faţă de autoritate şi, în cele din urmă, la desconsiderarea acelor reguli pe care Domnul Hristos le-ar fi cerut.1 Când părinţii manifestă un spirit aspru şi despotic, în copii este stârnit un spirit de încăpăţânare. În felul acesta, părinţii dau greş în a exercita asupra copiilor lor acea influenţă liniştitoare pe care ar putea să o exercite. Părinţi, nu puteţi voi să înţelegeţi că vorbele aspre provoacă împotrivire? Ce aţi face, dacă aţi fi trataţi la fel de neînţelept, cum îi trataţi voi pe copiii voştri? Datoria voastră este să gândiţi de la cauză la efect. Când i-aţi certat pe copiii voştri, când i-aţi lovit cu furie pe aceia care erau prea mici să se apere, v-aţi întrebat ce efect va avea un asemenea tratament asupra voastră? V-aţi gândit cât de sensibili sunteţi faţă de cuvintele de mustrare sau de acuzaţie? Cât de repede vă simţiţi voi răniţi, dacă credeţi că o persoană nu vă recunoaşte capacităţile? Voi sunteţi doar nişte copii mai mari. Prin urmare, gândiţi-vă cum trebuie să se simtă copiii voştri, când le adresaţi cuvinte aspre şi tăioase, mustrându-i sever pentru greşeli care nu sunt nici pe jumătate aşa de grave în ochii lui Dumnezeu, faţă de cât de gravă este modalitatea în care îi trataţi voi.2 Mulţi părinţi care se declară creştini nu sunt convertiţi. Hristos nu locuieşte în inima lor prin credinţă! Asprimea lor, nechibzuinţa şi temperamentul lor nestăpânit îi dezgustă pe copiii lor şi îi fac să fie ostili faţă de orice educaţie religioasă.3 Faţă de mustrarea neîncetată. – În eforturile noastre de a îndrepta răul, ar trebui să ne ferim de tendinţa de a căuta mereu greşeli [281] sau de a critica. Mustrarea neîncetată tulbură, dar nu reformează. Pentru multe minţi, şi adesea chiar acelea care sunt cele mai impresionabile, atmosfera de critică lipsită de compasiune zădărniceşte toate eforturile depuse. Florile nu se deschid sub bătaia unui vânt aspru. Un copil certat adesea pentru o greşeală anume ajunge să privească acea greşeală ca pe o trăsătură definitorie a sa, ca pe un lucru împotriva căruia este zadarnic să lupte. Aşa se ajunge la descurajare şi deznădejde, ascunse adesea sub masca indiferenţei sau a bravadei.4
1 Review and Herald, 13 martie 1894. 2 Manuscris 42, 1903. 3 Scrisoarea 18b, 1891. 4 Educaţia, p. 291.

206 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Faţă de poruncile aspre şi ceartă. – Unii părinţi stârnesc furtuni prin lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară frumos copiilor un anumit lucru, ei le poruncesc pe un ton cicălitor şi pe buzele lor sunt cuvinte de critică şi de ocară, pe care copiii nu le merită. Părinţilor, o astfel de purtare faţă de copiii voştri le distruge optimismul şi ambiţia. Ei nu fac din dragoste ce le porunciţi voi, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Ei nu pun inimă în ce fac. Pentru ei este sclavie, şi nu plăcere, şi acest fapt îi determină adesea să nu vă asculte în totalitate, lucru care vă sporeşte şi mai mult iritabilitatea, iar pentru copii situaţia devine şi mai rea. Din nou se caută greşeli, purtarea lor rea le este prezentată în culori vii, până ce îi cuprinde descurajarea şi nu le mai pasă dacă lucrurile pe care le fac vă sunt sau nu pe plac. Sunt cuprinşi de un spirit de nepăsare şi vor căuta departe de părinţi plăcerea şi bucuria pe care ar fi trebuit să le găsească acasă. Ei se amestecă printre cei de pe stradă şi ajung curând tot aşa de răi ca şi aceştia.1 Faţă de comportamentul arbitrar. – Voinţa părinţilor trebuie să fie supusă disciplinei lui Hristos. Dacă sunt modelaţi şi conduşi [282] de Duhului Sfânt şi curat al lui Dumnezeu, ei pot să exercite o stăpânire necontestată asupra copiilor. Însă, dacă sunt aspri şi exigenţi în disciplina lor, părinţii fac o lucrare pe care nu o vor mai putea corecta niciodată. Prin comportamentul lor arbitrar, ei stârnesc un simţ al nedreptăţii.2 Faţă de nedreptate. – Copiii sunt sensibili chiar şi faţă de cea mai mică nedreptate, iar unii se descurajează în urma acestui lucru şi nu vor vrea să asculte de vocea mânioasă, răstită, poruncitoare şi nici nu le va păsa de ameninţări şi pedeapsă. Prea adesea, printr-o disciplină greşită, părinţii înrădăcinează răzvrătirea în inima copiilor, pe când, dacă s-ar fi urmat o cale corectă, copiii şi-ar fi format un caracter bun şi armonios. O mamă care nu are o desăvârşită stăpânire de sine nu este pregătită să se ocupe de copiii ei.3 Faţă de loviturile bruşte. – Când mama îl scutură pe copil sau îl loveşte brusc, credeţi că îl face în stare să vadă frumuseţea caracterului creştin? Nicidecum. Acest fapt nu va face decât să stârnească simţăminte rele în inimă, iar copilul nu va fi corectat în niciun fel.4
1 Mărturii, vol.1, p. 384, 385. 2 Manuscris 7, 1899. 3 Mărturii, vol.3, p. 532, 533. 4 Manuscris 45, 1911.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

207

Faţă de cuvintele aspre şi lipsite de simpatie. – Domnul Hristos este gata să-i înveţe pe tată şi pe mamă să fie nişte educatori adevăraţi. Aceia care învaţă în Şcoala Sa… nu vor vorbi niciodată pe un ton aspru şi lipsit de simpatie, pentru că acest comportament irită, oboseşte nervii, cauzează suferinţă mintală şi creează o stare a minţii care va face imposibil de stăpânit temperamentul unui copil căruia i se adresează astfel de cuvinte. Adesea, acesta este motivul pentru care copiii vorbesc nerespectuos cu părinţii.1 Faţă de ridiculizare şi batjocură. – Ei [părinţii] nu au voie să-şi ironizeze copiii care au [283] trăsăturile rele de caracter, transmise chiar de ei înşişi. Acest mod de disciplinare nu va trata niciodată răul. Părinţi, folosiţi învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i sfătui şi mustra pe copiii voştri încăpăţânaţi. Arătaţi-le un „aşa zice Domnul” pentru cerinţele voastre. O mustrare care vine ca un cuvânt din partea lui Dumnezeu este mult mai eficientă decât una rostită cu asprime şi mânie de părinţi.2 Faţă de nerăbdare. – Nerăbdarea părinţilor stârneşte nerăbdare în copii. Patima manifestată de părinţi stârneşte patimă în copii şi stimulează trăsăturile rele din firea lor… De fiecare dată când îşi pierd stăpânirea de sine şi vorbesc sau acţionează cu nerăbdare, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu.3 Faţă de mustrările alternate cu linguşiri. – Am văzut adesea copii care, atunci când li se refuza ceva ce doreau, se trânteau pe podea, lovind şi ţipând, în timp ce mama lipsită de înţelepciune îi mustra şi apoi îi linguşea, sperând să-i facă pe copii să se poarte bine. Acest tratament nu face decât să favorizez patima copilului. Data viitoare, el se va purta la fel şi cu o îndărătnicie mai mare, convins că va câştiga la fel ca în ocazia precedentă. Astfel, nuiaua este cruţată, iar copilul este răsfăţat. Mama nu trebuie să-l lase pe copil să câştige un avantaj asupra ei nici măcar o singură dată. Pentru a-şi păstra autoritatea, nu este necesar să recurgă la măsuri aspre. O atitudine fermă şi constantă şi o bunătate care îl va convinge pe copil de dragostea voastră vor duce la împlinirea acestui scop.4 Faţă de lipsa fermităţii şi a hotărârii. – Prin lipsa fermităţii şi a hotărârii se săvârşeşte un mare rău. Am cunoscut părinţi [284] care spuneau: „Nu
1 Scrisoarea 47a, 1902. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 67, 68. 3 Mărturii, vol. 1, p. 398. 4 Pacific Health Journal, aprilie 1890.

208 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

poţi avea aceasta sau aceea”, iar apoi le părea rău, crezând că au fost prea stricţi şi le ofereau copiilor tocmai lucrul pe care îl refuzaseră. În felul acesta, copiilor li se face un rău pe viaţă. Există o lege importantă a minţii – una care nu trebuie să fie trecută cu vederea – şi anume că, dacă un obiect dorit este refuzat cu atâta fermitate, încât se pierde orice speranţă de a-l obţine, mintea va înceta curând să-l dorească şi va fi ocupată cu alte dorinţe. Totuşi, atâta vreme cât există vreo speranţă de a obţine obiectul dorit, se vor face eforturi spre a-l obţine… Când este necesar ca părinţii să adreseze o poruncă directă, pedeapsa pentru neascultare trebuie să fie tot aşa de neschimbătoare precum sunt legile naturii. Copiii care se află sub această conducere fermă şi decisivă ştiu că atunci când un lucru le este interzis ori refuzat, nici o cicăleală sau altă metodă nu le va asigura atingerea scopului lor. Ca urmare, ei vor învăţa curând să se supună şi vor fi mult mai fericiţi în ascultare. Copiii unor părinţi nehotărâţi şi prea indulgenţi speră continuu că, prin linguşeli, plâns ori supărare, pot să-şi atingă scopul, sau că pot îndrăzni să fie neascultători fără să sufere pedeapsa. În felul acesta, ei sunt ţinuţi într-o stare de dorinţă, speranţă şi nesiguranţă, care îi face să fie neliniştiţi, iritabili şi nesupuşi. Dumnezeu consideră că astfel de părinţi sunt vinovaţi de distrugerea fericirii copiilor lor. Această educare greşită este cauza lipsei de pocăinţă şi religiozitate la mii de oameni. Ea s-a dovedit a fi ruina multora care au pretins că poartă numele de creştini.1 Faţă de restricţiile nenecesare. – Când părinţii ajung în vârstă şi au de crescut copii mici, tatăl înclină să creadă că şi copiii trebuie să meargă pe calea aspră şi dârză pe care a mers el însuşi. Lui îi este greu să înţeleagă faptul că aceşti copii au nevoie ca părinţii lor să le facă viaţa plăcută şi fericită. [285] Mulţi părinţi le refuză copiilor o plăcere care este sigură şi nevinovată şi le este foarte teamă să-i încurajeze în cultivarea dorinţelor după lucruri păcătoase, încât nu le vor îngădui copiilor lor să aibă parte de bucuria care li se cuvine. Din teama de rezultate rele, ei refuză să le îngăduie unele plăceri simple, care i-ar salva tocmai de răul pe care caută să-l evite şi, în acest fel, copiii cred că nu are nici un rost să aştepte vreo favoare, iar ca urmare nici nu o cer. Ei fură plăcerile despre care cred că le vor fi interzise. Astfel, încrederea între părinţi şi copii este nimicită.2
1 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 2 Signs of the Times, 27 august 1912.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

209

Faţă de refuzul unor privilegii echitabile. – Dacă taţii şi mamele nu au avut o copilărie fericită, de ce să umbrească viaţa copiilor lor, din cauză că ei au suferit o mare pierdere în această privinţă? Tatăl poate să creadă că aceasta este singura cale sigură de urmat, dar să-şi aducă aminte că nu toate minţile sunt la fel şi, cu cât sunt mai mari eforturile făcute pentru a pune restricţii, cu atât mai de nestăpânit va fi dorinţa de a obţine lucrul refuzat, iar rezultatul va fi neascultarea de autoritatea părintească. Tatăl va fi întristat de comportamentul fiului său, pe care îl consideră greşit, şi va suferi din cauza răzvrătirii lui. Totuşi, nu ar fi bine să se gândească la faptul că motivul principal al neascultării fiului său a fost lipsa dispoziţiei lui de a-i îngădui lucruri în care nu era nici un păcat? Părintele crede că simplul fapt că i-a interzis copilului un lucru este un motiv suficient ca el să se abţină să-l facă. Totuşi, părinţii trebuie să-şi aducă aminte că aceşti copii sunt nişte făpturi inteligente şi că trebuie să-i trateze aşa cum ei înşişi ar dori să fie trataţi.1 [286] Faţă de severitate. – Părinţii care exercită un spirit de dominare şi o autoritate care le-au fost transmise de la propriii părinţi şi care îi determină să fie exigenţi în modalitatea de disciplinare şi învăţare, nu-i vor educa bine pe copii. Prin asprimea cu care tratează greşelile lor, ei le stârnesc în inimă pasiunile cele mai rele şi îi fac pe copiii lor să fie lipsiţi de simţul nedreptăţii şi al greşelii. Astfel de părinţi întâmpină din partea copiilor tocmai atitudinea pe care ei înşişi le-au inspirat-o. Aceşti părinţi îi îndepărtează pe copiii lor de Dumnezeu, vorbindu-le despre subiecte religioase, pentru că religia creştină este făcută să pară neatrăgătoare şi chiar respingătoare prin reprezentarea greşită a adevărului. Copiii vor spune: „Ei bine, dacă aceasta este religia, eu nu vreau nimic din ce are legătură cu ea”. În felul acesta, în inimă este creată adesea vrăjmăşia împotriva religiei şi, din cauza unei impuneri arbitrare a autorităţii, copiii sunt determinaţi să dispreţuiască legea şi guvernarea cerului. Părinţii au stabilit deja destinul veşnic al copiilor lor prin felul greşit în care şi-au exercitat autoritatea.2 Faţă de comportamentul liniştit şi amabil. – Dacă părinţii doresc să aibă copii plăcuţi, să nu le vorbească niciodată cu severitate. Adesea, mama îşi îngăduie să fie iritabilă şi nervoasă. Ea se răsteşte la copil şi îi vorbeşte cu
1 Signs of the Times, 27 august 1912. 2 Review and Herald, 13 martie 1894.

210 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

asprime. Dacă un copil este tratat într-un mod liniştit şi amabil, acest fapt va contribuit mult la a-l face să păstreze un temperament plăcut.1 Faţă de îndemnul iubitor. – Ca preot al familiei, tatăl trebuie să-i trateze cu răbdare şi blândeţe pe copiii lui. Să fie atent, ca să nu stârnească în ei un spirit dornic de luptă. El trebuie să nu lase nici o nelegiuire necorectată, şi totuşi există o cale de a corecta, fără a stârni în inima omenească pasiunile cele mai rele. [287] Să stea de vorbă cu copiii lui cu dragoste, spunându-le cât de întristat este Mântuitorul din cauza comportamentului lui, să le prezinte pe Hristos, rugându-se ca El să aibă milă de ei şi să-i îndrume să se pocăiască şi să ceară iertare. O asemenea disciplină va sensibiliza aproape toate inimile încăpăţânate. Dumnezeu doreşte să-i tratăm cu simplitate pe copiii noştri. Suntem înclinaţi să uităm că aceşti copii nu au avut avantajul anilor îndelungaţi de educare pe care i-au avut oamenii mai vârstnici. Dacă micuţii nu se poartă în toate privinţele în conformitate cu ideile noastre, uneori credem că merită să fie certaţi. Totuşi, cearta nu va corecta lucrurile. Aduceţi-i la Mântuitorul şi vorbiţi-I despre întreaga situaţie, apoi, credeţi că binecuvântarea Sa va veni asupra lor.2

1 Review and Herald, 17 mai 1898. 2 Manuscris 70, 1903.

CAPITOLUL 49

ATITUDINEA RUDELOR
Rudele îngăduitoare sunt o problemă. – Fiţi atenţi la modalitatea în care le încredinţaţi altora educaţia copiilor voştri. Nimeni nu vă poate elibera corespunzător de responsabilitatea pe care v-a încredinţat-o Dumnezeu. Mulţi copii au fost întru totul ruinaţi prin intervenţia rudelor sau a prietenilor în modalitatea în care era condusă familia lor. Mamele să nu le îngăduie niciodată surorilor sau propriilor mame să intervină în tratarea înţeleaptă a copiilor lor. Deşi este posibil ca mama să fi beneficiat de educaţia cea mai bună din partea propriei mame, totuşi, în nouă din zece situaţii, ca bunică, ea îi va alinta pe copiii fiicei ei, prin îngăduinţă şi laude neînţelepte. Tot efortul răbdător al mamei poate să fie anulat de acest mod de tratare. Este proverbial faptul că bunicii, de obicei, sunt nepotriviţi pentru a-şi creşte nepoţii. Bărbaţii şi femeile trebuie să-i trateze cu tot respectul şi consideraţia cuvenite pe părinţii lor, dar, în domeniul educaţiei propriilor copii, să nu îngăduie nici o intervenţie, ci să ţină frâiele conducerii în mâinile lor.1 Când râd fără respect şi cu pasiune. – Oriunde merg, sunt îndurerată de neglijarea unei discipline şi a unor restricţii corespunzătoare în cămin. Copiilor mici li se îngăduie să răspundă înapoi, să manifeste lipsă de respect şi obrăznicie, folosind un limbaj care nu ar trebui să-i fie permis niciodată unui copil când vorbeşte cu superiorii lui. Părinţii care îngăduie folosirea unui limbaj nepoliticos sunt mai vrednici de a fi învinuiţi decât copiii lor. Obrăznicia nu trebuie să-i fie îngăduită copilului nici măcar o singură dată. Totuşi, taţii şi mamele, unchii, mătuşile şi bunicii râd de manifestarea pasiunii [289] micilor făpturi în vârstă de un an. Exprimarea neîndemânatică a lipsei de respect, încăpăţânarea lui copilărească sunt considerate amu1 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.

212 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

zante. În felul acesta, obiceiurile greşite se întăresc, iar copiii cresc pentru a fi un obiect al dezgustului pentru toţi cei din jurul lor.1 Când descurajează corectarea corespunzătoare. – Tremur îndeosebi pentru mame, când văd că sunt aşa de orbite şi că simt aşa de puţin responsabilităţile care le revin ca mame. Ele văd că Satana lucrează în copilul îndărătnic de numai câteva luni. Copilul este plin de o încăpăţânare pătimaşă, iar Satana pare să fi pus stăpânire deplină asupra lui. Totuşi, este posibil să fie în casă o bunică, o mătuşă, ori alte rude sau prieteni, care vor încerca să-l facă pe părinte să creadă că ar fi o cruzime să-l corecteze pe copil, în timp ce valabil este exact opusul, şi ar fi cea mai mare cruzime să-l lăsăm pe Satana să ţină în stăpânire acel copil firav şi neajutorat. Dacă este necesară corectarea, fiţi credincioşi şi consecvenţi. Dragostea lui Dumnezeu şi adevărata milă pentru copil îi va determina pe cei credincioşi să-şi îndeplinească datoria.2 Dificultăţile unei comunităţi alcătuite din familii înrudite. – Nu este cea mai bună cale de urmat ca toţi copiii din una, două sau trei familii, care sunt unite prin legături de căsătorie, să se stabilească la o distanţă de câteva mile unii de alţii. Influenţa nu este bună pentru nici una din părţi. Treaba unuia este treaba tuturor. Încurcăturile şi necazurile prin care fiecare familie trebuie să treacă într-o măsură mai mică sau mai mare şi care, pe cât posibil, ar trebui păstrate în limitele cercului familial, sunt extinse prin legăturile dintre familii şi îşi pun pecetea asupra adunărilor religioase. Există lucruri care nu ar trebui să fie cunoscute de o a treia persoană, oricât de intime ar fi prietenia şi legăturile cu aceasta. Ele trebuie să fie păstrate personale şi în familie. Totuşi, legăturile strânse dintre mai multe familii care [290] vin neîncetat în contact prelungit au tendinţa de a risipi demnitatea care ar trebui să fie păstrată în fiecare familie. Când împlinim datoria delicată a mustrării, dacă acest lucru nu este făcut cu extrem de multă precauţie şi afecţiune, va exista pericolul de a răni simţămintele. Cele mai bune modele de caracter sunt predispuse la greşeli şi ar trebui să se manifeste multă grijă, ca să nu facem o tragedie din lucruri minore. O astfel de relaţie între familii şi în comunitate… este foarte plăcută pentru sentimentele fireşti, dar, dacă luăm în consideraţie toate lucrurile, nu este cea mai bună pentru dezvoltarea echilibrată a caracterului
1 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 2 Review and Herald, 14 aprilie 1885.

DISCIPLINA

GREŞITĂ

213

creştin… Toate părţile ar fi mult mai fericite, dacă ar fi separate şi s-ar vizita ocazional, iar influenţa uneia asupra alteia ar fi de zece ori mai mare. Pentru că sunt legate prin căsătorii şi pentru că se amestecă fiecare în societatea celorlalte, fiecare familie este atentă la greşelile şi nedesăvârşirile celorlalte şi se simte datoare să le corecteze. Pentru că se îndrăgesc reciproc, aceste familii sunt îndurerate din pricina unor lucruri mărunte, pe care nu le-ar observa la aceia cu care nu au legături atât de strânse. Ele îndură suferinţe crunte, pentru că au sentimentul că unii nu au fost trataţi cu nepărtinire şi cu toată acea consideraţie pe care o meritau. Uneori, apar suspiciuni şi, dintr-un muşuroi de cârtiţă, se face un munte. Aceste mici neînţelegeri şi disensiuni aduc o suferinţă sufletească mai mare decât cea provocată de încercările venite din alte surse.1

1 Mărturii, vol. 3, p. 55, 56.

SECŢIUNEA A XII-A

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

CAPITOLUL 50

CE CUPRINDE ADEVĂRATA EDUCAŢIE?

Adevărata educaţie este cuprinzătoare. – Adevărata educaţie înseamnă mai mult decât urmarea anumitor studii. Ea este cuprinzătoare şi include o dezvoltare armonioasă a tuturor capacităţilor fizice şi mintale. Ea învaţă dragostea şi temerea de Dumnezeu şi este o pregătire pentru împlinirea cu credincioşie a îndatoririlor vieţii.1 O educaţie bună include nu numai pregătirea intelectuală, ci şi acea pregătire care va avea ca rezultat o morală sănătoasă şi un comportament corect.2 Prima mare lecţie în orice educaţie este cunoaşterea şi înţelegerea voinţei lui Dumnezeu. Pentru a obţine această cunoştinţă, este necesar să depunem un efort zilnic. A învăţa ştiinţa doar prin intermediul interpretării omeneşti înseamnă a obţine o falsă educaţie, dar a învăţa de la Dumnezeu şi de la Hristos înseamnă a învăţa ştiinţa cerului. Confuzia în educaţie a apărut din cauză că înţelepciunea şi cunoaşterea lui Dumnezeu nu au fost onorate.3 Exercită o influenţă opusă rivalităţii egoiste şi lăcomiei. – Care este orientarea educaţiei în vremuri ca acestea? Care este motivaţia la care se face apel cel mai adesea? Egoismul. O mare parte a educaţiei date nu
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 64. 2 Idem, p. 331. 3 Idem, p. 447.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

215

este altceva decât o pervertire a denumirii. În adevărata educaţie, ambiţia egoistă, lăcomia de putere, nesocotirea drepturilor şi a nevoilor omului – care sunt un blestem pentru lumea noastră – găsesc o împotrivire fermă. Planul lui Dumnezeu pentru viaţă include fiecare fiinţă omenească. Fiecare dintre noi are datoria de a-şi folosi talanţii [294] la maximum, iar credincioşia în această lucrare, indiferent dacă darurile sunt multe sau sunt mai puţine, conferă dreptul la cinste. În planul lui Dumnezeu nu există nici un loc pentru rivalitatea egoistă. Cei care „se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10,12). Tot ce facem trebuie să fie făcut „după puterea pe care o dă Dumnezeu” (1 Petru 4,11). Acel lucru trebuie să fie făcut „din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos” (Coloseni 3,23.24). Când se aplică aceste principii, slujirea şi educaţia dobândită sunt preţioase! Dar cât de diferită este educaţia dată acum! Din primii ani de viaţă ai copilului, se face un apel la întrecere şi rivalitate, iar acestea hrănesc egoismul, rădăcina tuturor relelor.1 Modelul a fost dat în Eden. – Sistemul de educaţie instituit la începutul lumii trebuia să fie un model pentru om, de-a lungul veşniciei. Ca o ilustrare a principiilor educaţiei, în Eden, căminul primilor noştri părinţi, a fost întemeiată o şcoală model. Grădina Edenului era sala de clasă, natura era manualul, Creatorul Însuşi era profesorul, iar părinţii familiei omeneşti erau elevii.2 Exemplificată de Marele Învăţător. – În pregătirea ucenicilor Săi, Mântuitorul a urmat sistemul de educaţie stabilit la început. Primii doisprezece aleşi, împreună cu alţi câţiva care, slujind nevoilor acestora intrau în legătură cu ei din timp în timp, au alcătuit familia lui Isus. Ucenicii erau cu El în casă, la masă, în aceeaşi odăiţă, pe câmp. Ei Îl însoţeau în călătorii, Îi împărtăşeau încercările şi greutăţile şi, în măsura în care aveau pe inimă lucrarea, participau la ea. [295] Uneori, îi învăţa când stăteau împreună pe un povârniş de munte, alteori lângă mare sau în barca pescarului şi alteori când erau pe drum. Ori de câte ori vorbea mulţimii, ucenicii formau un cerc în jurul Său. Stăteau
1 Educaţia, p. 225, 226. 2 Idem, p. 20.

216 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

cât mai aproape de El, ca să nu piardă nimic din învăţătura Sa. Erau nişte ascultători atenţi, dornici să înţeleagă adevărurile pe care urmau să le propovăduiască în toate ţările şi în toate timpurile.1 Adevărata educaţie este practică şi teoretică. – În copilărie şi tinereţe, trebuie combinate învăţăturile practice cu cele teoretice, iar în minte, trebuie depozitate cunoştinţe…. Copiii trebuie învăţaţi să-şi facă partea în treburile din gospodărie. Să fie învăţaţi să-i ajute pe tata şi pe mama în lucrurile mici pe care le pot face. Mintea lor să fie învăţată să gândească, iar memoria să fie deprinsă să-şi aducă aminte lucrarea încredinţată. În formarea obiceiului de a fi folositori în cămin, ei trebuie să fie învăţaţi să îndeplinească lucruri practice, potrivite vârstei lor.2 Nu este o alegere firească a tinerilor – Din fire, tinerii nu aleg acel gen de educaţie care îi pregăteşte pentru viaţa practică. Ei urmează propriilor dorinţe, preferinţe şi înclinaţii. Totuşi, dacă au concepţii corecte cu privire la Dumnezeu, la adevăr şi la influenţele şi tovărăşiile copiilor lor, părinţii vor simţi că Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitatea de a-i călăuzi cu grijă pe tinerii lipsiţi de experienţă.3 Nu este o metodă de a scăpa de greutăţile vieţii – Tinerii să fie pătrunşi de gândul că educaţia nu are scopul de a-i învăţa cum să scape de sarcinile neplăcute ale vieţii şi de poverile ei, ci acela de a uşura munca, prin învăţarea unor metode mai bune şi a unor idealuri mai înalte. Învăţaţi-i că adevăratul ţel al vieţii nu este acela de a-şi asigura cel mai mare câştig posibil pentru ei înşişi, ci de a-L onora pe Creatorul lor, împlinindu-şi partea de muncă în lume şi ajutându-i pe cei mai slabi sau mai neştiutori.4 Educaţia să cultive spiritul de slujire. – Mai presus de oricare alt mijloc, slujirea pentru Hristos prin lucrurile mărunte ale experienţei de fiecare zi are puterea de a modela caracterul şi de a îndrepta viaţa pe făgaşele unei slujiri altruiste. Lucrarea părintelui şi a învăţătorului este aceea de a cultiva acest spirit, de a-l încuraja şi călăuzi corect. Nu li se poate încredinţa o lucrare mai importantă. Spiritul de slujire este spiritul cerului şi îngerii se vor alătura fiecărui efort de a-l dezvolta şi încuraja.
1 Idem, p. 84, 85. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 368, 369. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 132. 4 Educaţia, p. 221, 222.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

217

O asemenea educaţie trebuie să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Numai aici sunt date principiile ei în toată plinătatea lor. Biblia ar trebui să fie temelia studiului şi învăţăturii. Cunoaşterea esenţială este o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Celui pe care L-a trimis El.1 Aşază pregătirea morală mai presus de cultura intelectuală. – Copiii au mare nevoie de o educaţie corectă spre a putea fi folositori lumii. Totuşi, orice efort care pune cultura generală deasupra educaţiei morale este un efort greşit orientat. Instruirea, cultivarea, şlefuirea şi înnobilarea tinerilor şi a copiilor trebuie să constituie atât sarcina părinţilor, cât şi a educatorilor.2 Scopul ei este formarea caracterului. – Cel mai înalt nivel de educaţie este acela care va asigura cunoştinţa şi disciplina care determină cea mai bună dezvoltare a caracterului şi pregăteşte sufletul pentru o viaţă comparabilă cu viaţa lui Dumnezeu. Veşnicia nu trebuie să fie pierdută din atenţia noastră. Înalta educaţie este aceea care îi va învăţa [297] pe copiii şi pe tinerii noştri ştiinţa creştinismului, care le va oferi o cunoaştere practică a căilor lui Dumnezeu şi care le va preda lecţiile pe care Isus le-a dat ucenicilor Săi despre caracterul de Tată al lui Dumnezeu.3 Este o pregătire care îndrumă şi dezvoltă. – Există o vreme pentru pregătirea copiilor şi o vreme pentru educarea tinerilor şi este esenţial ca, în şcoală, ambele să se împletească într-o mare măsură. Copiii pot fi pregătiţi pentru a sluji păcatului sau pentru a sluji neprihănirii. Educarea timpurie a tinerilor le modelează caracterele în viaţa laică, dar şi în cea religioasă. Solomon spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, iar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. Această afirmaţie este categorică. Pregătirea pe care o recomandă Solomon are menirea de a îndruma, educa şi dezvolta. Pentru ca părinţii şi învăţătorii să facă această lucrare, trebuie să înţeleagă ei înşişi „calea” pe care trebuie să meargă un copil. Aceasta cuprinde mai mult decât a avea o cunoaştere desprinsă din cărţi. Ea presupune tot ce este bun, virtuos, drept şi sfânt. Implică practicarea cumpătării, evlaviei, bunătăţii frăţeşti, dragostea de Dumnezeu şi a
1 Divina Vindecare, p. 401. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 84, 85. 3 Idem, p. 45, 46.

218 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

unuia faţă de celălalt. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să se acorde atenţie educaţiei fizice, intelectuale, morale şi religioase a copiilor.1 Pregăteşte lucrători pentru Dumnezeu – Taţii şi mamele au răspunderea de a le da o educaţie creştină copiilor care le-au fost încredinţaţi. În nici un caz, ei nu trebuie să le îngăduie ca vreo activitate să le absoarbă mintea, timpul şi talentele în aşa măsură, încât să le permită copiilor lor să hoinărească, până când ajung departe de Dumnezeu. Să nu le permită copiilor să alunece din mâna lor în mâinile celor necredincioşi. [298] Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a-i împiedica să se lase pătrunşi de spiritul lumii. Să-i înveţe să ajungă nişte colaboratori ai lui Dumnezeu. Să fie mâna omenească a lui Dumnezeu, pregătindu-se atât pe ei înşişi, cât şi pe copiii lor pentru o viaţă fără sfârşit.2 Învaţă dragostea şi temerea de Dumnezeu. – Părinţi creştini, nu vreţi voi, de dragul lui Hristos, să vă examinaţi dorinţele şi ţintele pe care le aveţi pentru copiii voştri şi să vedeţi dacă vor corespunde testului Legii lui Dumnezeu? Educaţia esenţială este aceea care îi va învăţa să-L iubească pe Dumnezeu şi să se teamă de El.3 Mulţi o consideră ca fiind demodată. – Educaţia care durează cât veşnicia este aproape în întregime neglijată, fiind socotită demodată şi indezirabilă. Educaţia copiilor, cu scopul de a-şi forma un caracter pentru binele lor prezent, pentru pacea şi fericirea lor şi de a le călăuzi paşii pe cărarea pregătită pentru cei răscumpăraţi ai Domnului, este considerată demodată şi, ca atare, neimportantă. Ca să vă puteţi vedea copiii intrând pe porţile cetăţii lui Dumnezeu ca biruitori, aceştia trebuie educaţi să se teamă de Domnul şi să ţină poruncile Sale în viaţa de acum.4 Este într-un progres continuu, dar niciodată încheiată. – Lucrarea vieţii noastre de aici este o pregătire pentru viaţa veşnică. Educaţia începută aici nu se va termina în această viaţă, ea va continua în toată veşnicia – progresând neîncetat şi nefiind vreodată încheiată. Înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu în planul de răscumpărare vor fi descoperite din ce în ce mai mult. Mântuitorul va dărui bogăţii ale cunoaşterii, când Îşi va duce copiii
1 Mărturii, vol. 3, p. 131, 132. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 545. 3 Review and Herald, 24 iunie 1890. 4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 111.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

219

la izvoarele de apă vie. Zi după zi, minunatele lucrări ale lui Dumnezeu, [299] mărturiile puterii Sale, care a creat şi care susţine Universul, se vor deschide înaintea minţii cu o nouă frumuseţe. În lumina care străluceşte de la tronul divin, tainele vor dispărea şi sufletul va fi umplut de uimire, văzând simplitatea lucrurilor neînţelese până atunci.1

1 Divina Vindecare, p. 466.

CAPITOLUL 51

PREGĂTIREA PENTRU ŞCOALĂ
Primii opt sau zece ani. – Copiii nu ar trebui să fie închişi mult timp între patru pereţi şi nici nu ar trebui să li se ceară să se dedice îndeaproape studiului înainte de a se aşeza o bază solidă pentru dezvoltarea fizică. Pentru primii opt sau zece ani din viaţa unui copil, câmpul sau grădina este cea mai bună sală de clasă, mama, cea mai bună învăţătoare, iar natura, cel mai bun manual. Chiar şi când are vârsta care să-i permită să meargă la şcoală, sănătatea lui ar trebui privită ca fiind mai importantă decât cunoştinţele dobândite din cărţi. Ar trebui să aibă în jurul său condiţiile celei mai favorabile dezvoltări, atât fizice, cât şi intelectuale.1 Există obiceiul de a-i trimite pe copii la şcoală încă de când sunt foarte mici. Li se cere să studieze din cărţi lucruri care le împovărează mintea lor fragedă… Această cale nu este înţeleaptă. Un copil nervos nu trebuie să fie suprasolicitat în nici o privinţă.2 Programul copilului în primii ani. – În primii şase sau şapte ani din viaţa copilului, să se acorde o atenţie specială educaţiei lui fizice, mai degrabă decât educaţiei intelectuale. După această perioadă, dacă starea lui fizică este bună, se poate acorda atenţie ambelor educaţii. Prima copilărie se întinde până la vârsta de şase sau şapte ani. Până la această vârstă copiii ar trebui să fie lăsaţi să hoinărească asemenea unor mieluşei în jurul casei şi în curte, cu un spirit voios, zburdând şi sărind, liberi de griji şi de necazuri. Părinţii, îndeosebi mama, trebuie să fie singurii învăţători ai acestor minţi fragede. Copiii să nu fie educaţi din cărţi. În general, ei vor pune întrebări pentru a cunoaşte lucrurile naturii. Ei vor întreba cu privire la
1 Educaţia, p. 208. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 416.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

221

[301] lucrurile pe care le văd şi le aud, iar părinţii trebuie să folosească ocazia de a-i învăţa, răspunzând cu răbdare la întrebările lor. În felul acesta, ei pot câştiga un avantaj împotriva vrăjmaşului şi să întărească mintea copiilor lor, semănând seminţele bune în inima lor şi nelăsând nici un loc în care răul să prindă rădăcini. Învăţătura iubitoare pe care mama o acordă la această vârstă fragedă este tot ce au nevoie copiii pentru formarea caracterului.1 Învăţături în perioada de tranziţie. – Mama trebuie să fie învăţătorul, iar căminul, şcoala în care fiecare copil să primească primele lecţii. Prin aceste lecţii, ei trebuie să deprindă obiceiul de a fi harnici. Mamelor, lăsaţi-i pe micuţi să se joace afară, în aer liber, lăsaţi-i să asculte cântecul păsărelelor şi să înveţe dragostea lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în minunatele Sale lucrări. Învăţaţi-i lecţii simple din cartea naturii şi din lucrurile care îi înconjoară şi, pe măsură ce mintea lor se dezvoltă, pot fi adăugate lecţii din cărţi şi fixate în memorie. Însă ei trebuie să înveţe, de asemenea, chiar din anii cei mai fragezi, să fie folositori. Învăţaţi-i că, fiind şi ei membri ai gospodăriei, trebuie să-şi aibă partea lor în purtarea poverilor casei şi că trebuie să caute să fie utili în îndeplinirea îndatoririlor din cămin.2 Nu trebuie să fie un proces istovitor. – O asemenea educaţie este de o valoare nespusă pentru copil şi nu trebuie să fie un proces istovitor. Ea poate fi acordată în aşa fel încât copilul să simtă plăcere învăţând să fie folositor. Mamele pot să-i amuze pe copiii lor, când îi învaţă să îndeplinească mici lucrări de iubire, mici îndatoriri ale casei. Aceasta este lucrarea mamei – să-i educe răbdător pe copiii ei, oferindu-le învăţătură cu învăţătură, puţin aici, puţin acolo. [302] În îndeplinirea acestei lucrări, mama însăşi va obţine o disciplină şi o educaţie preţioasă.3 Moralitatea pusă în pericol de tovărăşiile de la şcoală. – Nu vă trimiteţi copiii la şcoală prea de timpuriu. Mama să fie atentă la felul în care le încredinţează altora modelarea minţii copilului ei.4 Multe mame consideră că nu au suficient timp pentru a-i învăţa pe copiii lor şi, ca să nu le mai stea în cale şi să scape de gălăgia şi încurcăturile pe care le fac, îi trimit la şcoală…
1 Pacific Health Journal, septembrie 1897. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 416, 417. 3 Scrisoarea 55, 1902. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 67.

222 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Prin faptul că au fost trimişi la şcoală într-o perioadă prea timpurie, nu doar că a fost pusă în pericol sănătatea fizică şi cea mintală a copiilor, ci au avut loc pierderi din punct de vedere moral. Copiii au ajuns să se familiarizeze cu alţii care nu aveau un comportament manierat. Ei au fost trimişi în societatea unor copii aspri şi nepoliticoşi, care mint, înjură, fură şi înşală, şi cărora le place să-i înveţe viciul pe cei mai mici decât ei. Dacă sunt lăsaţi în voia lor, copiii mici învaţă ce este rău mai repede decât ce este bine. Obiceiurile rele se potrivesc cel mai bine cu inima firească, iar lucrurile pe care le văd şi le aud în primii ani ai copilăriei se întipăresc adânc în mintea lor, iar seminţele rele semănate în inima lor tânără vor prinde rădăcini şi vor ajunge nişte spini ascuţiţi care vor răni inima părinţilor lor.1

1 Solemn Appeal, p. 130, 132.

CAPITOLUL 52

ALEGEREA ŞCOLII
Noi suferim pierderi îngrozitoare. – Uneori, mi-aş dori ca Dumnezeu să le vorbească părinţilor cu o voce tot aşa de auzibilă cum i-a vorbit soţiei lui Manoah, când i-a arătat ce trebuie să facă pentru a-şi creşte copilul. Din cauza neglijării educaţiei din cămin, noi suferim pierderi îngrozitoare în fiecare ramură a lucrării. Acest fapt ne-a convins de nevoia unor şcoli în care să predomine influenţa religioasă. Dacă poate fi făcut ceva pentru a contracara răul cel mare, prin puterea lui Isus, vom face.1 Întâmpinarea unei probleme importante. – Părinţi şi tutori, trimiteţi-i pe copiii voştri să înveţe în şcoli unde influenţele sunt asemănătoare cu cele ale bunei educaţii din cămin, şcoli în care profesorii îi vor conduce mai departe, punct cu punct, şi în care atmosfera spirituală este o mireasmă de viaţă spre viaţă… Dacă tinerii care au primit o instruire şi ocrotire înţeleaptă de la părinţii evlavioşi vor continua sau nu să fie sfinţiţi prin adevăr, depinde în cea mai mare măsură de influenţa pe care o întâlnesc la aceia de la care se aşteaptă să primească o educaţie creştină, după ce au părăsit familia.2 Ce fel de educatori? – În lume există două categorii de educatori. Prima categorie este constituită din cei pe care Dumnezeu îi face nişte mijloace de răspândire a luminii, iar cealaltă este formată din cei pe care Satana îi foloseşte ca slujitori ai săi, care ştiu să facă răul. Primii contemplă caracterul lui Dumnezeu şi cresc în cunoaşterea lui Isus, pe care Dumnezeu L-a trimis în lume. Această categorie se dedică [304] întru totul acelor lucruri care aduc iluminare cerească, înţelepciune divină şi care înalţă sufletul. Toate capacităţile lor sunt supuse lui Dumnezeu, iar gândurile lor sunt sub
1 Manuscris 119, 1899. 2 Mărturii, vol. 8, p. 225, 226.

224 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

conducerea lui Hristos. Cei din cealaltă categorie s-au aliat cu prinţul întunericului, care este tot timpul în alertă spre a găsi prilejul de a-i învăţa pe alţii lucruri păcătoase.1 Alegeţi şcoli în care Dumnezeu Se află la temelie. – Când plănuiesc educaţia copiilor lor în afara căminului, părinţii ar trebui să-şi dea seama că nu mai este sigur să-i trimită în şcolile publice şi să se străduiască să-i trimită în acele şcoli unde pot obţine o educaţie bazată pe Scriptură. Orice părinte creştin are obligaţia solemnă de a le oferi copiilor săi o educaţie care să-i conducă la cunoaşterea Domnului şi la părtăşia cu natura divină, prin ascultare de voinţa Sa şi urmând pe calea lui Dumnezeu.2 Luaţi în considerare sfatul dat de Dumnezeu lui Israel. – În timp ce judecăţile lui Dumnezeu cădeau peste ţara Egiptului, Domnul i-a îndrumat pe izraeliţi nu numai să-şi ţină copiii în casă, ci şi să-şi adune vitele de pe câmp… Aşa cum israeliţii şi-au ţinut copiii în case în perioada când judecăţile lui Dumnezeu erau în ţara Egiptului, tot aşa, în acest timp de pericol, noi trebuie să-i ţinem pe copiii noştri separaţi şi deosebiţi de lume. Să-i învăţăm că poruncile lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult decât ne dăm seama. Aceia care le vor respecta nu vor imita practicile călcătorilor Legii lui Dumnezeu. Părinţii trebuie să trateze Cuvântul lui Dumnezeu cu respect şi să asculte de învăţăturile lui. Asemenea israeliţilor, Dumnezeu le adresează [305] părinţilor din zilele noastre următoarele: „Poruncile acestea… să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere-aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale”. Fără a ţine cont de acest plan de învăţătură, unii din poporul lui Dumnezeu le îngăduie copiilor lor să frecventeze şcoli publice, unde se amestecă printre cei imorali. În şcolile acestea, copiii lor nu pot nici să studieze Biblia, nici să înveţe principiile ei. Părinţi creştini, trebuie să faceţi pregătiri spre a le oferi copiilor voştri posibilitatea de a fi educaţi în domeniul principiilor Bibliei.3
1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 174. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 205. 3 Manuscris 100, 1902.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

225

Adevărul Bibliei este combătut, iar copilul este încurcat. – Primesc copiii noştri de la profesorii din şcolile publice idei care sunt în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Este păcatul prezentat ca o ofensă la adresa lui Dumnezeu? Este propovăduită ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu ca fiind începutul înţelepciunii? Noi îi trimitem pe copiii noştri la Şcoala de Sabat pentru a fi învăţaţi cu privire la adevăr, şi apoi, când se duc la şcoala din cursul săptămânii, li se dă să înveţe lecţii care conţin neadevăruri. Lucrurile acestea zăpăcesc mintea şi nu ar trebui să se întâmple. Dacă tinerii primesc idei care denaturează adevărul, cum va putea fi zădărnicită influenţa acestei educaţii? Să ne mai mirăm că, în asemenea împrejurări, unii dintre tinerii din mijlocul nostru nu apreciază avantajele religiei? Să ne mai mirăm că ei cad în ispită? Să ne mai mirăm că, neglijaţi, [306] aşa cum au fost, energiile lor sunt închinate distracţiilor care nu le fac bine, că aspiraţiile lor religioase sunt slăbite, iar viaţa lor spirituală e umbrită? Mintea va avea acelaşi caracter ca materialul din care se hrăneşte, recolta va fi de acelaşi soi cu sămânţa semănată. Faptele acestea nu arată îndestulător nevoia de a ocroti, din anii cei mai fragezi, educaţia tineretului? Nu ar fi mai bine pentru tineret să crească oarecum necunoscători cu privire la lucrurile acceptate de obicei, ca fiind educaţie, decât să ajungă nepăsători cu privire la adevăratul Dumnezeu?1 Şcoli în toate bisericile noastre. – În toate bisericile noastre trebuie să existe şcoli, iar profesorii din aceste şcoli să fie nişte misionari. Este cât se poate de important ca profesorii să fie pregătiţi pentru a-şi face bine partea în importanta lucrare de educare a copiilor celor care păzesc Sabatul, nu numai în cultura generală, ci şi în Scripturi. Aceste şcoli, înfiinţate în diferite localităţi şi conduse de bărbaţi şi femei, după caz, cu temere de Dumnezeu, vor fi întemeiate după aceleaşi principii cu şcolile profeţilor.2 Şcoli ale bisericii în oraşe. – Este cât se poate de important să se înfiinţeze şcoli ale bisericii, unde copiii să poată fi trimişi, şi totuşi să continue a fi sub supravegherea atentă a mamelor lor şi să aibă ocazia de a pune în practică lecţiile slujirii, pe care Dumnezeu le-a prevăzut să fie învăţate în cămin…
1 Mărturii, vol. 6, p. 193, 194. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 168.

226 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Se poate face mult mai mult pentru a-i salva şi pentru a-i educa pe copiii acelora care nu pot să plece acum din oraşe. Această problemă este vrednică de eforturile noastre cele mai mari. Să fie înfiinţate şcoli ale bisericii pentru copiii din oraşe, iar în legătură cu aceste şcoli, acolo unde este necesar, să se facă pregătiri pentru înfiinţarea unor instituţii de învăţământ superioare.1 [307] Înfiinţaţi şcoli pentru bisericile mici. – Multe familii care, pentru a le asigura copiilor lor o educaţie, se mută acolo unde au fost înfiinţate şcolile noastre cele mari ar face un serviciu mult mai bun pentru Domnul, dacă ar rămâne acolo unde se găsesc. Ei ar trebui să-i încurajeze pe membrii comunităţii să înfiinţeze o şcoală în care copiii din vecinătatea lor să poată primi o educaţie creştină deplină şi practică. Ar fi mult mai bine pentru copiii lor, pentru ei înşişi şi pentru lucrarea lui Dumnezeu, dacă ar rămâne în comunităţile mai mici, unde ajutorul lor este necesar, în loc de a merge în comunităţile mai mari, unde, pentru că nu sunt necesari, există o continuă ispită de a cădea în inactivitate spirituală. Oriunde sunt câţiva păzitori ai Sabatului, părinţii ar trebui să se unească pentru a pune la dispoziţie un loc în care să se ţină cursuri şcolare şi în care copiii şi tinerii lor să poată fi învăţaţi. Ei ar trebui să angajeze un învăţător creştin care, ca un misionar consacrat, să-i educe pe copii în aşa fel, încât să-i determine să ajungă misionari. Să fie angajaţi învăţători care vor oferi o educaţie completă în obiectele de studiu obişnuite, Biblia fiind temelia şi viaţa oricărui studiu.2 În localităţile unde credincioşii sunt puţini, două sau trei comunităţi să se unească spre a construi o clădire modestă pentru o şcoală de comunitate.3 Dacă părinţii îşi vor da seama de importanţa acestor mici centre de educaţie, cooperând spre a face lucrarea pe care o doreşte Domnul pentru timpul acesta, planurile vrăjmaşului copiilor noştri vor fi zădărnicite.4 Şcolile de cămin. – Pe cât posibil, toţi copiii noştri trebuie să se bucure de privilegiul unei educaţii creştine. [308] În acest scop, sunt cazuri când trebuie să înfiinţăm şcoli de cămin. Ar fi bine dacă mai multe familii
1 Review and Herald, 17 decembrie 1903. 2 Mărturii, vol. 6, p. 198. 3 Idem, p. 109. 4 Manuscris 33, 1908.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

227

vecine s-ar asocia şi ar angaja un profesor credincios, temător de Dumnezeu, care să le ofere părinţilor acel ajutor necesar pentru educarea copiilor lor. Aceasta va fi o mare binecuvântare pentru multe grupe izolate de păzitori ai Sabatului şi o iniţiativă mult mai plăcută Domnului, decât aceea adoptată uneori de a-i trimite pe copii departe de casă, pentru a frecventa una dintre şcolile noastre mai mari. Micile noastre grupe de păzitori ai Sabatului trebuie să înalţe lumina înaintea vecinilor lor. Iar copiii pot fi de mare ajutor părinţilor, după încheierea orelor de clasă. Căminul creştin bine organizat este locul cel mai bun în care tinerii pot primi o educaţie de la părinţi, conform cu porunca Domnului.1 O problemă pentru membrii izolaţi. – Unele familii de păzitori ai Sabatului locuiesc izolat sau la o depărtare foarte mare de alţii de aceeaşi credinţă. Aceştia şi-au trimis uneori copiii la şcolile noastre cu internat, unde au primit ajutor şi s-au înapoiat spre a fi o binecuvântare în propria familie. Totuşi, unii nu-şi pot trimite copiii departe de casă pentru a fi educaţi. În asemenea cazuri, părinţii ar trebui să se străduiască să angajeze un învăţător religios exemplar, care va considera o plăcere să lucreze pentru Domnul în orice calitate şi care este dispus să se îngrijească de oricare parte a viei Domnului. Taţii şi mamele ar trebui să conlucreze cu învăţătorul, lucrând sârguincios la convertirea copiilor lor.2 Lucraţi pentru mântuirea copiilor, ca pentru viaţa voastră. – În unele ţări, părinţii sunt obligaţi prin lege să-şi dea copiii la şcoală. În ţările acestea, în localităţile unde este o comunitate, ar trebui să fie înfiinţate şcoli, [309] chiar dacă nu sunt mai mult de şase copii care să meargă. Lucraţi pentru a vă salva copiii, ca şi cum aţi lucra pentru propria viaţă, ca să nu fie înecaţi în influenţele murdare şi imorale ale lumii. Suntem cu mult în urmă faţă de datoria noastră în această importantă problemă. În multe locuri, şcolile ar fi trebuit să funcţioneze de mulţi ani. În felul acesta, multe localităţi ar fi avut reprezentanţi ai adevărului, care ar fi dat prestigiu lucrării Domnului. În loc să fie concentrate aşa de multe clădiri mari în câteva locuri, ar trebui să se înfiinţeze şcoli în multe localităţi. Aceste şcoli să înceapă sub o îndrumare înţeleaptă, în aşa fel încât copiii şi tinerii să poată fi educaţi în propriile biserici. Este o ofensă gravă la
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 158. 2 Mărturii, vol. 6, p. 198, 199.

228 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

adresa lui Dumnezeu faptul că s-a dat pe faţă o neglijenţă aşa de mare în acest domeniu, când Providenţa ne-a pus la îndemână mijloace aşa de abundente cu care să lucrăm.1 Nici o şcoală înfiinţată să nu fie abandonată. – Acolo unde a fost înfiinţată o şcoală a bisericii, să nu se renunţe niciodată la ea, cu excepţia faptului că Dumnezeu arată clar că trebuie să se procedeze aşa. Poate părea că influenţe adverse conspiră împotriva şcolii, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, profesorul poate să facă o mare lucrare de salvare, schimbând mersul lucrurilor.2 Pentru a-l ajuta pe copilul neascultător şi neastâmpărat. – Uneori, în şcoală există câte un elev dezordonat, care face lucrarea foarte dificilă. Copiii care nu au primit o educaţie bună acasă provoacă multă tulburare şi, prin obrăznicia lor, întristează inima profesorului. Totuşi, profesorul nu trebuie să se descurajeze. Încercările aduc experienţă. Dacă elevii sunt neascultători şi nesupuşi, este cu atât mai multă nevoie de efort susţinut. Tocmai faptul [310] că există astfel de elevi este unul dintre motivele pentru care au fost înfiinţate şcolile noastre. Copiii ai căror părinţi au neglijat să-i educe şi să-i disciplineze trebuie, dacă e posibil, să fie salvaţi.3 Pentru a-i converti pe tinerii lumeşti. – Cu mulţi ani în urmă, ar fi trebuit să fie construite şcoli şi în alte locuri, în afară de ______, nu şcoli mari, ci nişte clădiri potrivite pentru o şcoală a bisericii, în care copiii şi tinerii să poată primi o educaţie adevărată. Manualele folosite ar trebui să fie astfel făcute, încât să aducă în atenţie Legea lui Dumnezeu. Biblia să fie pusă la temelia educaţiei. Prin această lucrare, lumina şi puterea adevărului vor fi sporite. Tinerii din lume, a căror minte a fost înjosită de obiceiurile senzualităţii, vor veni la aceste şcoli şi vor fi convertiţi… Sunt învăţată că acest fel de lucrare misionară va avea influenţa cea mai categorică în extinderea luminii şi a cunoaşterii adevărului.4 Pentru a menţine standardele cele mai înalte. – Caracterul lucrării îndeplinite în şcolile bisericii noastre trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. Isus Hristos, Răscumpărătorul, este singurul remediu pentru o educaţie greşită, iar lecţiile din Cuvântul Său le vor fi prezentate în permanenţă tinerilor, sub forma cea mai atractivă. Disciplina şcolii trebuie să completeze
1 Idem, p. 199, 200. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 157. 3 Idem, p. 153. 4 Manuscris 150, 1899.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

229

educaţia de acasă şi, atât în cămin, cât şi la şcoală, simplitatea şi evlavia să fie menţinute.1 Pentru a-i pregăti pentru şcoala superioară din ceruri. – Dumnezeu le dă părinţilor avertismentul: „Aduceţi-vă copiii în casele voastre, ţineţi-i departe de aceia care dispreţuiesc poruncile lui Dumnezeu, care propagă şi practică răul. Ieşiţi cât mai repede cu putinţă din oraşele mari. [311] Înfiinţaţi şcoli ale bisericii. Daţi-le copiilor voştri Cuvântul lui Dumnezeu ca bază a întregii lor educaţii. Acesta este plin de învăţături frumoase şi, dacă elevii fac din el studiul lor în şcoala primară de aici, vor fi pregătiţi pentru şcoala superioară din ceruri.2 Dumnezeu a pregătit mijloacele. – Şcolile noastre sunt mijlocul special prin care Domnul îi califică pe copii şi pe tineri pentru lucrarea misionară. Părinţii trebuie să-şi înţeleagă responsabilitatea şi să-şi ajute copiii să preţuiască marile privilegii şi binecuvântări pe care Dumnezeu le oferă prin aceste instituţii.3

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 174. 2 Mărturii, vol. 6, p. 195. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 149.

CAPITOLUL 53

RESPONSABILITATEA BISERICII
Biserica este un străjer. – Domnul va folosi şcoala bisericii ca un ajutor pentru părinţi în educarea şi pregătirea copiilor lor pentru vremea ce ne stă înainte. De aceea, biserica trebuie să ia în serios lucrarea şcolară şi să o îndeplinească aşa cum doreşte Domnul.1 Dumnezeu a desemnat biserica drept străjer, care să manifeste o grijă geloasă pentru tinerii şi copiii ei – o santinelă care să vadă apropierea inamicului şi să dea semnalul de avertizare. Totuşi, biserica nu îşi dă seama de această situaţie. Ea doarme în post. În acest timp de primejdie, taţii şi mamele trebuie să se trezească şi să lucreze ca pentru viaţa lor, deoarece astfel mulţi dintre tineri vor fi pierduţi pentru veşnicie.2 Legea lui Dumnezeu trebuie să fie înălţată. – Biserica are de făcut o lucrare specială de educare şi creştere a copiilor ei pentru ca, nu cumva, mergând la şcoală sau fiind în orice alte legături, să fie influenţaţi de aceia care au obiceiuri imorale. Lumea este plină de nelegiuire şi de nepăsare faţă de cerinţele lui Dumnezeu… Bisericile protestante au acceptat sabatul fals, odrasla papalităţii, şi l-au înălţat mai presus de sfânta zi de odihnă a lui Dumnezeu. Lucrarea noastră este aceea de a le spune cu claritate copiilor noştri că prima zi a săptămânii nu este adevăratul Sabat şi că respectarea duminicii, după ce am primit lumina cu privire la adevăratul Sabat, este o contrazicere directă a Legii lui Dumnezeu.3 Este necesar să fie educaţi lucrători talentaţi pentru Hristos. – Atât individual, cât şi ca biserică, trebuie să facem eforturi mai mari [313] spre
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 167. 2 Idem, p. 165. 3 Mărturii, vol.6, p. 193.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

231

a-i pregăti pe tinerii noştri pentru a fi mai buni în diferitele ramuri ale marii lucrări încredinţate mâinilor noastre. Să stabilim planuri înţelepte, pentru ca minţile inventive ale celor talentaţi să poată fi dezvoltate, disciplinate şi înnobilate după cel mai înalt standard, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să nu sufere din lipsă de slujitori pricepuţi, care să-şi facă partea cu seriozitate şi credincioşie.1 Toţi să suporte cheltuielile. – Toţi trebuie să suporte cheltuielile. Biserica să aibă grijă ca aceia care trebuie să aibă parte de beneficiile ei să participe la şcoală. Familiile sărace să fie ajutate. Nu putem să ne numim adevăraţi misionari, dacă îi neglijăm pe aceia care sunt chiar lângă noi, care se află la vârsta cea mai critică şi au nevoie de ajutorul nostru pentru a-şi asigura cunoştinţele şi experienţa care îi vor pregăti pentru slujba lui Dumnezeu. Domnul doreşte să se facă eforturile cele mai mari pentru educarea copiilor noştri.2 Contribuiţi la cheltuielile pentru educarea tinerilor merituoşi. – Bisericile din diferite localităţi ar trebui să simtă că asupra lor se află responsabilitatea solemnă de a-i pregăti pe tineri şi de a-i educa pe cei talentaţi pentru a fi angajaţi în lucrarea misionară. Atunci când în biserică se află tineri care sunt promiţători ca viitori lucrători, dar care nu sunt în stare să se întreţină singuri la şcoală, membrii să-şi asume răspunderea de a-i trimite la una dintre şcolile noastre. În comunităţile noastre se află tineri cu aptitudini excelente, care trebuie să fie puse la lucru. Există persoane care ar putea sluji bine în via Domnului, dar mulţi sunt prea săraci pentru a putea obţine educaţia necesară, fără un ajutor material. Comunităţile trebuie să simtă că a contribui la susţinerea materială a acestor tineri este un privilegiu. [314] Aceia care au adevărul în inimă sunt totdeauna dispuşi să ajute cu generozitate acolo unde este nevoie, determinându-i şi pe alţii să le urmeze exemplul. Dacă sunt tineri care ar putea beneficia de şcolile noastre, dar nu pot plăti în întregime taxele, biserica trebuie să-şi arate generozitatea, ajutându-i.3 Un fond şcolar pentru educaţia în învăţământul superior. – Prin contribuţii generoase, trebuie să fie creat un fond destinat înfiinţării de
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 43. 2 Mărturii, vol. 6, p. 217. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 69.

232 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

şcoli pentru înaintarea lucrării de educaţie. Avem nevoie de oameni bine pregătiţi, bine educaţi, care să slujească interesele şcolii. Ei trebuie să arate că nu-i putem lăsa pe tinerii noştri să meargă la şcoli care aparţin altor denominaţiuni, că trebuie să-i adunăm în şcoli în care pregătirea lor religioasă nu va fi neglijată.1 Dăruiţi pentru centrele misionare, dar nu-i neglijaţi pe tinerii de acasă. – Să dea oare membrii bisericii mijloace pentru înaintarea cauzei lui Hristos printre alţii şi să-i lase pe propriii copii să facă lucrarea şi slujba lui Satana?2 Deşi trebuie să facem eforturi susţinute pentru mulţimea de oameni din jurul nostru şi să avansăm lucrarea din străinătate, oricât de mult am lucra în acest sens, nu putem fi scuzaţi pentru neglijarea educării copiilor şi a tinerilor noştri. Ei trebuie să fie pregătiţi pentru a ajunge lucrători pentru Dumnezeu. Prin învăţătură şi exemplu, atât părinţii, cât şi educatorii trebuie să imprime principiile adevărului şi dreptăţii în mintea şi inima tinerilor, astfel încât să ajungă bărbaţi şi femei tari ca şi oţelul pentru Dumnezeu şi lucrarea Sa.3 Rugaţi-vă cu credinţă, pentru că Dumnezeu va deschide căi. – S-ar putea ca unii să întrebe: „Cum să înfiinţăm aceste şcoli?” Nu suntem oameni bogaţi, dar, dacă ne rugăm cu credinţă şi Îl lăsăm de Domnul să lucreze pentru noi, El ne va deschide căi pentru a înfiinţa [315] mici şcoli în locuri izolate, pentru ca tinerii noştri să fie educaţi nu numai în Scripturi şi în ştiinţe, ci şi în multe aspecte ale lucrărilor practice.4 „Să ne ridicăm şi să construim” 5∗ – Aici, în Cristal Springs [Sanato. rium, California] trebuie să punem baze corecte pentru lucrare. Aici sunt copiii noştri. Să le îngăduim noi să fie întinaţi de lume, prin nelegiuirea ei şi prin desconsiderarea poruncilor lui Dumnezeu? Îi întreb pe aceia care plănuiesc să-i trimită pe copiii lor la şcoli publice, unde sunt predispuşi să fie întinaţi: Cum puteţi să vă asumaţi un asemenea risc? Dorim să construim o şcoală pentru copiii noştri. Din cauză că sunt multe solicitări pentru bani, pare dificil să obţinem mijloace destule sau
1 Idem, p. 44, 45. 2 Mărturii, vol. 6, p. 217. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 165. 4 Idem, p. 204. 5 ∗ Notă: Aceasta este o parte dintr-o cuvântare rostită în 14 iulie 1902, pentru a îndemna la construirea unei şcoli a bisericii, aproape de casa ei.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

233

să stârnim un interes suficient de mare pentru a construi o şcoală mică, dar corespunzătoare. I-am spus comitetului şcolii că le voi concesiona un teren pe întreaga durată cât îl vor folosi în interesul şcolii. Sper că va exista un interes suficient pentru a ne face în stare să construim o clădire în care copiii noştri să poată învăţa Cuvântul lui Dumnezeu, care este sângele şi trupul Fiului lui Dumnezeu… Nu vreţi să participaţi la construirea acestei şcoli unde să fie învăţat Cuvântul lui Dumnezeu? Când a fost întrebat cât este dispus să primească pentru a munci la şcoală, un om a spus că, dacă i-am da trei dolari pe zi, masă şi cazare, ne-ar ajuta. Totuşi, eu nu vreau oferte de acest fel. Vom fi ajutaţi. Ne aşteptăm să avem o şcoală în care Biblia să poată fi învăţată, în care să fie înălţate rugăciuni către Dumnezeu şi în care copiii să poată învăţa [316] principiile Bibliei. Ne aşteptăm ca toţi aceia care pot să ni se alăture să dorească să ia parte la construirea acestei clădiri. Ne aşteptăm să pregătim o armată de lucrători pe acest deal.1 Ajutaţi atât cu bani, cât şi prin muncă. – Ştim că toţi sunt interesaţi de succesul acestei întreprinderi. Aceia care au timp sunt rugaţi să dedice câteva zile spre a ajuta la construirea acestei şcoli. Încă nu s-au adunat suficienţi bani nici măcar pentru a plăti materialul necesar. Suntem bucuroşi pentru ce s-a dat, dar acum le cerem tuturor să se preocupe de această lucrare, ca să putem avea în curând un loc în care copiii noştri să poată studia Biblia, cartea care se află la temelia oricărei educaţii adevărate. Temerea de Domnul – prima lecţie care trebuie să fie învăţată – este începutul înţelepciunii. Nu este nici un motiv pentru a întârzia această lucrare. Fiecare să vină în ajutor, perseverând cu un interes neşovăitor, până când construcţia va fi încheiată. Fiecare să contribuie cu ceva. Unii pot să se trezească dimineaţa la ora patru pentru a ajuta. De obicei, eu îmi încep munca înainte de această oră. Îndată ce se face ziuă, unii pot să înceapă munca la construcţie, dedicând o oră sau două înainte de micul dejun. Alţii probabil că nu pot să facă lucrul acesta, dar toţi pot să contribuie cu ceva pentru a-şi arăta interesul de a face posibil ca aceşti copii să fie educaţi într-o şcoală unde pot să fie disciplinaţi şi educaţi spre a-I sluji lui Dumnezeu. El va binecuvânta cu siguranţă fiecare efort de acest fel…
1 Manuscris 100, 1902.

234 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Fraţi şi surori, ce veţi face pentru a ajuta la construirea unei şcoli a bisericii? Noi credem că fiecare va considera că este un privilegiu, o binecuvântare, să avem această şcoală. Să împărtăşim spiritul lucrării, spunând: Ne vom ridica, [317] şi vom construi. Dacă vom fi uniţi în această lucrare, vom avea curând o şcoală în care copiii noştri să înveţe calea Domnului. Când facem tot ce putem mai bine, Dumnezeu ne va binecuvânta. Oare să nu construim?1

1 Ibid.

CAPITOLUL 54

PROFESORII ŞI PĂRINŢII
SUNT ÎN PARTENERIAT

Nevoia de înţelegere plină de simpatie. – Educatorii din cămin şi educatorii din şcoală trebuie să aibă o înţelegere plină de simpatie, fiecare pentru munca celuilalt. Ei trebuie să conlucreze armonios, plini de acelaşi spirit misionar, străduindu-se împreună pentru binele fizic, mintal şi spiritual al copiilor şi pentru formarea unor caractere ce vor rezista la încercarea ispitei.1 Părinţii trebuie să nu uite că prin lucrarea şcolilor noastre se va realiza mult mai mult, dacă sunt conştienţi de avantajul de care se vor bucura copiii lor în aceste şcoli şi vor colabora din toată inima cu profesorul. Prin rugăciune, răbdare şi îngăduinţă, părinţii pot anihila mult din răul produs de lipsa răbdării şi de indulgenţa neînţeleaptă. Părinţii şi profesorul trebuie să lucreze împreună. Părinţii să nu uite că ei înşişi vor fi ajutaţi de prezenţa în comunitate a unui profesor serios şi temător de Dumnezeu.2 Dezbinarea poate să anuleze influenţa cea bună. – Un spirit de dezbinare cultivat în inima câtorva se va transmite şi la alţii şi va nimici influenţa spre bine care ar fi exercitată de şcoală. Dacă nu sunt doritori să conlucreze cu învăţătorul pentru mântuirea copiilor lor, părinţii nu sunt pregătiţi pentru a se înfiinţa o şcoală în comunitatea lor.3 [319] Lucrarea de colaborare începe în cămin. – Lucrarea de cooperare ar trebui să înceapă chiar cu tatăl şi mama, în viaţa de familie. În educarea copiilor lor, ei au o responsabilitate comună, iar faptul de a acţiona împreună ar trebui să constituie strădania lor neîntreruptă. Să se supună lui Dumne1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 157. 2 Idem, p. 155, 156. 3 Mărturii, vol. 6, p. 202.

236 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

zeu, căutând ajutor de la El pentru a se sprijini reciproc. Să-şi înveţe copiii să fie credincioşi lui Dumnezeu, credincioşi principiilor şi credincioşi faţă de ei înşişi şi faţă de toţi cei cu care au legături. Cu o asemenea pregătire, nu vor fi un motiv de tulburare sau nelinişte când sunt trimişi la şcoală. Vor fi un sprijin pentru învăţătorii lor şi un exemplu şi o încurajare pentru colegii de şcoală.1 Copiii vor duce în clasă influenţa educaţiei pe care le-aţi acordat-o. Când părinţii şi profesorii evlavioşi lucrează în armonie, inima copiilor este pregătită pentru a manifesta un interes adânc faţă de lucrarea lui Dumnezeu în biserică. Talentele cultivate în cămin sunt folosite în biserică, iar Dumnezeu este slăvit.2 Dacă părinţii sunt aşa de absorbiţi de ocupaţia lor şi de plăcerile vieţii acesteia, încât neglijează disciplinarea corespunzătoare a copiilor lor, lucrarea profesorului este făcută nu doar dificilă şi grea, ci adesea întru totul neroditoare.3 Lucrarea profesorului este suplimentară. – În formarea caracterului, nici o altă influenţă nu contează aşa de mult ca aceea a căminului. Lucrarea învăţătorului ar trebui să o suplimenteze pe aceea a părinţilor, dar nu are menirea de a-i lua locul. Părinţii şi profesorii trebuie să coopereze în efortul de a face totul pentru bunăstarea copilului.4 În cămin, copilul trebuie să primească o învăţătură care să-l ajute pe profesor. În cămin, [320] copilul să înveţe importanţa curăţeniei, a ordinii şi a atenţiei, iar aceste lecţii trebuie să fie repetate în şcoală.5 Când copilul este destul de mare pentru a fi trimis la şcoală, profesorul trebuie să conlucreze cu părinţii, iar pregătirea practică să continue ca o parte a studiilor şcolare. Mulţi se opun acestui gen de lucru manual în şcoli. Ei consideră că munca folositoare – de pildă, învăţarea unei meserii – este umilitoare, dar au o idee greşită despre adevărata demnitate.6 Căminul poate fi binecuvântat prin intermediul şcolii. – Dacă [profesorul] lucrează cu răbdare, seriozitate şi perseverenţă, urmând îndrumările lui Hristos, lucrarea de reformă care se face în şcoală se poate extinde în
1 Educaţia, p. 283. 2 Scrisoarea 29, 1902. 3 Review and Herald, 13 iunie 1882. 4 Educaţia, p. 283. 5 Manuscris 45, 1912. 6 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 146.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

237

familiile copiilor, aducând în ele o atmosferă mai curată, cerească. Aceasta este cu adevărat o lucrare misionară la cel mai înalt nivel.1 Profesorul atent va găsi multe ocazii de a-i îndruma pe elevi spre faptele de ajutorare. Îndeosebi copiii mici îşi privesc educatorul cu o încredere şi un respect aproape neţărmurite. Orice sugestie cu privire la modalităţile în care pot să fie de ajutor în cămin, la credincioşia în împlinirea datoriilor zilnice şi la ajutorarea celor bolnavi şi săraci va avea succes şi va aduce roade. În felul acesta, se va obţine un câştig dublu. Recomandarea plină de bunătate va acţiona şi asupra celui care a făcut-o. Respectul şi cooperarea părinţilor va uşura lucrarea educatorului şi îi va lumina pe cale.2 Părinţii pot uşura munca profesorului. – Dacă părinţii îşi fac partea cu credincioşie, lucrarea educatorului va fi mult uşurată. Speranţa şi curajul lui vor creşte. Părinţii ale căror inimi sunt pline de iubirea lui Hristos se vor abţine să caute greşeli şi vor face tot ce le stă în putere pentru a-l încuraja şi ajuta pe acela pe care l-au ales ca educator pentru copiii lor. Astfel de părinţi [321] vor fi dispuşi să aibă încredere că educatorul este la fel de conştiincios ca şi ei în lucrarea cu copiii lor.3 Când părinţii îşi înţeleg responsabilităţile care le revin, profesorilor le va rămâne mult mai puţin de făcut.4 Părinţii pot fi sfătuitorii profesorului. – Trebuie să vorbim despre dragostea lui Dumnezeu în familiile noastre şi să o prezentăm în şcolile noastre. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu să fie aplicate atât în cămin, cât şi în activitatea şcolară. Dacă îşi înţeleg pe deplin datoria de a se supune voinţei descoperite a Domnului, părinţii vor fi nişte sfătuitori înţelepţi în şcolile noastre şi în activităţile de învăţământ, deoarece experienţa lor în educaţia din cămin îi va învăţa cum să vegheze împotriva ispitelor care îi asaltează pe copii şi pe tineri. În felul acesta, profesorii şi părinţii trebuie să colaboreze cu Dumnezeu în lucrarea de educare a tinerilor pentru ceruri.5 Profesorului îi va fi de folos, dacă părinţii îi vor împărtăşi lucrurile pe care le cunosc despre caracterul copiilor şi despre particularităţile lor fizice sau anumite neputinţe. Este regretabil că aşa de mulţi nu reuşesc să-şi dea seama de acest lucru. Cei mai mulţi părinţi manifestă un interes scăzut,
1 Idem, p. 157. 2 Educaţia, p. 213. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 157. 4 Idem, p. 148. 5 Scrisoarea 356, 1907.

238 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

fie în ce priveşte destoinicia învăţătorului, fie legat de cooperarea cu el în lucrarea sa.1 Părinţii trebuie să-şi înţeleagă datoria de a colabora cu profesorul, de a încuraja disciplina înţeleaptă şi de a se ruga mult pentru acela care îi învaţă pe copiii lor.2 Profesorii pot fi nişte sfătuitori ai părinţilor. – Deoarece părinţii îl cunosc rareori pe profesor, este cu atât mai important ca profesorul să caute să-i cunoască pe părinţi. El ar trebui să viziteze familiile elevilor săi şi să se informeze cu privire la influenţele şi mediul în care trăiesc aceştia. Prin faptul că intră în contact cu familiile şi vieţile lor, el poate întări legăturile [322] cu elevii săi şi poate descoperi cum să se raporteze cu mai mult succes la diferitele lor temperamente şi înclinaţii. Când se interesează personal de educaţia din cămin, învăţătorul le oferă o binecuvântare dublă. Mulţi părinţi, absorbiţi de muncă şi griji, pierd din vedere ocaziile de a influenţa în bine viaţa copiilor lor. Profesorul poate face mult pentru a-i conştientiza pe aceşti părinţi cu privire la posibilităţile şi privilegiile pe care le au. El va constata că unii simt că responsabilitatea lor este o povară grea, deoarece doresc aşa de mult să-şi vadă copiii ajungând bărbaţi şi femei bune şi folositoare. Adesea, profesorul îi poate ajuta pe aceşti părinţi să-şi îndeplinească răspunderea şi, sfătuindu-se împreună, atât profesorii, cât şi părinţii vor fi încurajaţi şi întăriţi.3

1 Educaţia, p. 284. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 270. 3 Educaţia, p. 284, 285.

CAPITOLUL 55

UNITATEA ÎN DISCIPLINĂ
Profesorul are nevoie de tact în tratarea tinerilor. – Printre tineri se va găsi o mare diversitate de caractere şi educaţie. Unii au trăit într-un mediu de restricţii şi severitate arbitrare, care a dezvoltat în ei un spirit de îndărătnicie şi sfidare. Alţii au fost răsfăţaţii familiei, iar părinţii lor, prea îngăduitori, le-au permis să-şi urmeze propriile înclinaţii. Fiecare defect a fost scuzat, până când caracterul lor s-a deformat. Pentru a se ocupa cu succes de aceste minţi diferite, profesorul trebuie să exercite tact şi îndemânare în tratarea lor, precum şi fermitate în conducere. Adesea, se va manifesta neplăcere şi chiar dispreţ faţă de regulile corespunzătoare. Unii îşi vor folosi toată ingeniozitatea pentru evitarea pedepselor, în timp ce alţii vor arăta o indiferenţă sfidătoare faţă de consecinţele nelegiuirii. Toţi aceşti copii au nevoie de multă răbdare şi de o atenţie mai mare din partea celor cărora le este încredinţată educaţia lor.1 Regulile să fie puţine şi bine gândite. – În şcoală, la fel ca şi în cămin, trebuie să existe o disciplină înţeleaptă. Profesorul trebuie să instituie reguli pentru conduita elevilor săi. Acestea trebuie să fie puţine şi bine gândite, iar odată ce au fost stabilite, să fie impuse. Fiecare principiu implicat în aceste reguli trebuie să-i fie prezentat elevului în aşa fel, încât să fie convins de justeţea lui.2 Profesorul trebuie să impună ascultarea. – Subiectul disciplinei trebuie să fie înţeles atât în şcoală, cât şi în cămin. Să sperăm că în sala de clasă nu va exista niciodată ocazia de a folosi nuiaua. [324] Totuşi, dacă într-o şcoală sunt unii care se împotrivesc cu încăpăţânare la orice sfat şi îndemn, după ce s-au făcut pentru ei rugăciuni cu toată inima, este necesar să fie făcuţi să înţeleagă faptul că trebuie să asculte.
1 Mărturii, vol. 5, p. 88, 89. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 153.

240 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Unii profesori nu cred că este cel mai bine să impună ascultarea. Ei cred că datoria lor este doar aceea de a educa. Este adevărat că ei trebuie să educe. Totuşi, ce folos au copiii de educaţie, dacă, în timp ce ei desconsideră principiile care le sunt prezentate, profesorul nu consideră că are dreptul să exercite autoritatea.1 Profesorul are nevoie de cooperarea părinţilor. – Profesorul nu trebuie lăsat să poarte de unul singur povara lucrării sale. El are nevoie de simpatia, bunătatea, conlucrarea şi dragostea fiecărui membru al bisericii. Părinţii trebuie să-l încurajeze pe educator, arătând că-i apreciază eforturile. Ei nu trebuie să rostească niciodată un cuvânt sau să facă un lucru care ar încuraja nesupunerea copiilor lor faţă de profesor. Totuşi, eu ştiu că mulţi părinţi nu cooperează cu profesorul. Ei nu întreţin în cămin aceea influenţă bună exercitată în şcoală. În loc să adopte în cămin principiile ascultării, învăţate în şcoală, ei îşi lasă copiii să facă tot ce vor, să umble de colo-colo, fără nici o restricţie. Dacă profesorul îşi exercită autoritatea, cerând ascultare, copiii vin la părinţi cu o relatare exagerată, deformată, a felului în care au fost trataţi. Poate că profesorul nu a făcut decât să-şi împlinească o datorie dureroasă, dar părinţii le dau dreptate copiilor, chiar dacă aceştia sunt vinovaţi. De multe ori, acei părinţi care sunt aspri cu copiii sunt cei mai nerezonabili când aceştia sunt disciplinaţi la şcoală.2 [325] Când încep să justifice plângerile copiilor lor împotriva autorităţii şi disciplinei din şcoală, părinţii nu văd că fac să crească puterea demoralizatoare care predomină acum pe o întindere înspăimântătoare. Orice influenţă care îi înconjoară pe tineri trebuie să fie de partea cea bună, deoarece decăderea tineretului este tot mai mare.3 Părinţii să-i susţină pe profesorii credincioşi. – Părinţii care nu au simţit niciodată grija pe care trebuie să o simtă pentru mântuirea copiilor lor şi care nu le-au impus niciodată restricţiile corespunzătoare şi nu i-au învăţat aşa cum ar fi trebuit sunt tocmai aceia care manifestă împotrivirea cea mai înverşunată, când copiii lor sunt mustraţi, corectaţi şi supuşi unor restricţii la şcoală. Unii dintre aceşti copii sunt o ruşine pentru biserică şi o ruşine pentru numele de adventist.4
1 Review and Herald, 15 septembrie 1904. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 153, 154. 3 Mărturii, vol. 5, p. 112. 4 Idem, p. 51.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

241

[Părinţii] să-i înveţe pe copiii lor să fie credincioşi faţă de Dumnezeu, faţă de principii, faţă de ei înşişi şi faţă de toţi cei cu care sunt în legătură… Părinţii care îi educă în felul acesta pe copii nu vor fi printre aceia care îl critică pe profesor. Ei simt că este bine atât în interesul copiilor lor, cât şi pentru justeţea cerinţelor şcolii, să-l susţină şi să-l cinstească pe acela care împărtăşeşte responsabilitatea lor.1 Nu-l criticaţi niciodată pe profesor în prezenţa copiilor. – Părinţi, când profesorul de la şcoala bisericii se străduieşte să-i educe şi să-i disciplineze pe copiii voştri în aşa fel încât să poată câştiga viaţa veşnică, nu-i criticaţi faptele în prezenţa lor, chiar dacă sunteţi de părere că este prea aspru. Dacă doriţi să-I dăruiască inima lor Mântuitorului, colaboraţi cu eforturile profesorului pentru mântuirea lor. Ar fi mai bine pentru copii, dacă, în loc de a auzi critica, să audă de pe buzele mamei cuvinte de apreciere cu privire la munca profesorului. Asemenea cuvinte lasă [326] impresii durabile şi îi influenţează pe copii să-l respecte pe profesor.2 Dacă critica şi sugestiile cu privire la lucrarea profesorului ajung să fie necesare, trebuie să-i fie spuse în particular. Când se dovedesc a fi ineficiente, problema să-i fie încredinţată aceluia care este răspunzător de conducerea şcolii. Să nu se spună şi să nu se facă nimic spre a micşora respectul copiilor faţă de cineva de care depinde într-o măsură aşa de mare bunăstarea lor.3 Dacă părinţii ar fi în locul profesorilor, ar înţelege cât de dificil este să disciplinezi şi să conduci o şcoală de sute de elevi de toate nivelele şi cu diferite mentalităţi şi ar putea, după reflecţie, să vadă lucrurile diferit.4 Nesupunerea începe adesea în cămin. – Părinţii pot să creadă că sunt iubitori, dacă le îngăduie copiilor să facă tot ce le place, dar acest fel de purtare înseamnă o adevărată cruzime. Copiii sunt capabili să gândească, iar sufletul lor este rănit printr-o bunătate neînţeleaptă, oricât de potrivită ar părea această bunătate în ochii părinţilor. Când copiii vor creşte, va creşte şi nesupunerea lor. Profesorii pot să încerce să-i corecteze, dar prea adesea părinţii trec de partea copiilor, iar răul continuă să crească, acoperit, dacă este posibil, de un întuneric al amăgirii şi mai adânc decât înainte. Ceilalţi copii sunt duşi în rătăcire prin comportamentul greşit al acestora, şi totuşi,
1 Educaţia, p. 283. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 154, 155. 3 Idem, p. 161, 162. 4 Mărturii, vol. 4, p. 429.

242 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

părinţii nu pot să înţeleagă greşeala. Ei pun cuvintele copiilor lor mai presus de cuvintele profesorilor care deplâng greşeala.1 Munca profesorului este de două ori mai grea din cauza părinţiilor care nu cooperează cu el. – Neglijenţa părinţilor în educarea copiilor lor face munca profesorului de două ori mai grea. Copiii [327] poartă amprenta trăsăturilor nestăpânite şi neplăcute date pe faţă de părinţii lor. Pentru că este neglijată acasă, ei consideră că disciplina şcolii este asupritoare şi severă. Dacă nu sunt supravegheaţi cu atenţie, aceşti copii îi vor influenţa pe ceilalţi prin caracterul lor deformat şi indisciplinat… Binele de care copiii ar putea să beneficieze în şcoală pentru a contracara educaţia deficitară de acasă este subminat de simpatia pe care părinţii o arată faţă de greşelile lor. Oare părinţii care cred în Cuvântul lui Dumnezeu vor continua comportamentul lor reprobabil şi vor dezvolta însuşirile rele ale copiilor lor? Taţii şi mamele care pretind a crede adevărul pentru timpul acesta ar face mai bine să-şi vină în fire şi să înceteze a fi părtaşi la acest rău, ca să nu mai aducă la îndeplinire planurile lui Satana, dând ascultare minciunilor copiilor lor neconvertiţi. Profesorii au destul de mult de luptat cu influenţa copiilor şi nu mai au nevoie să se confrunte şi cu influenţa părinţilor.2

1 Review and Herald, 20 ianuarie 1901. 2 Review and Herald, 9 octombrie 1900.

CAPITOLUL 56

EDUCAŢIA DIN FACULTATE ŞI COLEGIU
Mulţi îşi pierd moralitatea în instituţiile lumeşti. – Este un lucru îngrozitor şi încă unul care ar trebui să facă să tremure inima părinţilor, că în aşa de multe şcoli şi colegii, unde tinerii sunt trimişi spre a obţine cultură şi disciplină intelectuală, predomină influenţe care formează greşit caracterul, îndepărtează mintea de la adevăratele ţinte ale vieţii şi strică moralitatea. Venind în contact cu cei necredincioşi, cu cei iubitori de plăceri şi cei imorali, mulţi tineri îşi pierd simplitatea şi curăţia, credinţa în Dumnezeu şi spiritul de jertfire de sine, pe care taţii şi mamele lor creştine le-au cultivat şi le-au apărat printr-o învăţătură atentă şi rugăciune serioasă. Mulţi care încep studiile cu scopul de a se pregăti pentru o ramură anume de slujire altruistă ajung să fie absorbiţi de învăţătura laică. Ei sunt cuprinşi de ambiţia de a câştiga premiul reprezentat de burse şi de a obţine poziţii şi onoruri în lume. Ei pierd din vedere scopul pentru care au început şcoala, iar viaţa este jertfită prin urmărirea unor ţeluri egoiste şi lumeşti. Adesea, se formează obiceiuri care duc la ruină viaţa atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru lumea care va veni.1 Influenţele religioase de acasă sunt şterse. – Voi vă rugaţi: „Şi nu ne duce pe noi în ispită”. Apoi, sunteţi de acord să vă trimiteţi copiii într-un loc unde vor întâmpina ispite inutile. Nu-i trimiteţi departe, la şcoli unde vor fi înconjuraţi de influenţe care vor fi asemenea seminţelor de neghină semănate în ogorul inimii. Educaţi-i şi disciplinaţi-i pe copii în şcoala din cămin din primii ani ai vieţii, în temere de Dumnezeu. Apoi, fiţi [329] atenţi, ca nu cumva să-i trimiteţi într-un loc unde impresiile pe care le-au primit să fie şterse, iar dragostea de Dumnezeu să fie scoasă din inima lor. Niciun motiv promiţător
1 Divina Vindecare, p. 403.

244 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

legat de salarii mari sau de aparentele mari avantaje în domeniul educaţiei să nu vă determine să-i trimiteţi pe copii departe de influenţa voastră, într-un loc unde vor fi expuşi la ispite mari. „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8,36.37).1 Colegiile noastre sunt în planul lui Dumnezeu. – Când îngerul lui Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să fie înfiinţată o instituţie pentru educarea tinerilor noştri, am înţeles că va fi unul dintre cele mai mari mijloace rânduite de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor… Dacă influenţa colegiilor noastre este aşa cum trebuie să fie, tinerii care sunt educaţi în ele vor fi făcuţi în stare să-L vadă pe Dumnezeu în toate lucrările Sale şi să-I dea slavă. În timp ce vor fi angajaţi în cultivarea însuşirilor cu care au fost înzestraţi de Dumnezeu, ei se vor pregăti să-I slujească mai eficient.2 Tinerii să fie încurajaţi să frecventeze şcolile noastre, care trebuie să se asemene tot mai mult cu şcolile profeţilor. Şcolile noastre au fost întemeiate de Domnul.3 Avantajele experienţei obţinute în şcoala din cămin. – Într-o mare măsură, copiii care trebuie să primească o educaţie în şcolile noastre ar face progrese mult mai mari, dacă ar fi despărţiţi de cercul familiei în care au primit o educaţie greşită. Ar putea să fie necesar ca unele familii să se aşeze în locuri unde îşi pot întreţine şi găzdui copiii acasă, şi astfel să facă economie de bani, însă în multe cazuri acest lucru se va dovedi mai degrabă o piedică, decât o binecuvântare pentru copiii lor.4 [330] Şcoala din cămin pentru o fiică neascultătoare. – Vrăjmaşul a făcut ce a vrut cu fiica voastră, până când mrejele lui au prins-o asemenea unor lanţuri de oţel, şi va fi necesar un efort puternic şi perseverent pentru a o salva. Dacă vreţi să aveţi succes în cazul acesta, nu trebuie să faceţi o lucrare pe jumătate. Obiceiurile practicate ani de zile nu pot fi întrerupte aşa de uşor. Ea ar trebui să fie dusă într-un loc unde se exercită continuu o influenţă statornică şi hotărâtă. Vă sfătuiesc să o trimiteţi la colegiul din_______ şi să beneficieze de disciplina de la internat. Ea trebuia să fi fost acolo de ani de zile. Internatul este condus după un plan care să-l facă să fie un cămin bun. Acest cămin poate să nu corespundă înclinaţiilor unora, din cauză că ei
1 Manuscris 30, 1904. 2 Mărturii, vol. 4, p. 419-422. 3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 489. 4 Idem, p. 313.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

245

au fost educaţi în conformitate cu teorii false şi învăţaţi cu îngăduinţa de sine şi satisfacerea plăcerilor, şi toate obiceiurile lor au fost orientate greşit. Totuşi, draga mea soră, noi ne apropiem de sfârşitul timpului şi nu dorim acum să corespundem gusturilor şi practicilor lumii, ci să împlinim voia lui Dumnezeu, să înţelegem ce spune Scriptura, iar apoi să trăim în armonie cu lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Înclinaţiile, obiceiurile şi practicile noastre nu trebuie să fie prioritare. Cuvântul lui Dumnezeu este standardul nostru.1 Studenţii care locuiesc în apropiere de şcoală. – Se pare că unii profesori cred că nici unul dintre copiii sau tinerii ai căror părinţi locuiesc în apropiere de şcoală nu ar trebui să beneficieze de privilegiile şcolii, decât dacă locuiesc împreună cu profesorii în internatul şcolii. Eu consider că aceasta este o idee nouă şi ciudată. În familia unor tineri au existat asemenea influenţe, încât ar fi mult mai bine pentru ei să locuiască un timp într-un internat şcolar bine organizat. Pentru aceia care locuiesc departe şi sunt nevoiţi să plece de acasă spre a se bucura de privilegiile şcolii, internatul şcolar [331] este o mare binecuvântare. Totuşi, acel cămin părintesc în care Dumnezeu este respectat constituie şi va trebui să constituie locul cel mai bun pentru copiii mici, unde, beneficiind de educaţia corespunzătoare primită de la părinţii lor, se pot bucura de grija şi disciplina unei familii religioase, conduse de propriii părinţi… Pentru tinerii care au o vârstă potrivită pentru a merge la o şcoală cu internat, să evităm a impune reguli arbitrare şi inutile, despărţindu-i de părinţii lor pe aceia care locuiesc în apropierea şcolilor noastre… Dacă părinţii nu sunt convinşi că ar fi mai bine pentru copiii lor să fie supuşi disciplinei din internatul şcolii, atunci să li se îngăduie să-i păstreze sub controlul lor cât mai mult cu putinţă. În unele locuri, părinţii care stau în apropierea şcolii pot să considere că este mai bine pentru copiii lor să locuiască în internatul şcolii, unde pot primi învăţături pe care nu ar putea să le primească la fel de bine în propriul cămin. Totuşi, să nu se ceară ca toţi copiii să fie despărţiţi de părinţii lor spre a beneficia de avantajele vreuneia dintre şcolile noastre…. Părinţii sunt ocrotitorii de drept ai copiilor lor şi au responsabilitatea solemnă de a supraveghea educarea lor.
1 Mărturii, vol. 5, p. 506.

246 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Oare nu putem să înţelegem că părinţii, care au vegheat ani de zile la creşterea copiilor lor sunt aceia care cunosc cel mai bine felul de educare de care trebuie să beneficieze pentru a stimula şi cultiva trăsăturile cele mai bune ale caracterului lor? Eu recomand ca acei copii care locuiesc la două sau trei mile de o şcoală să fie lăsaţi să frecventeze cursurile, dar să locuiască acasă şi să beneficieze de influenţa părinţilor. Ori de câte ori este posibil, familia să rămână împreună.1 [332] Toţi copiii să aibă privilegiul de a învăţa. – Biserica este adormită şi nu-şi dă seama de importanţa educaţiei copiilor şi a tinerilor. „De ce”, spune cineva, „este nevoie să fim aşa de interesaţi de o educaţie avansată a tinerilor noştri? Mie mi se pare că este suficient să alegem câţiva care au hotărât să urmeze o şcoală spre a-şi cultiva talentul literar sau pe alţii care au înclinaţii spre o anumită disciplină, şi să le acordăm atenţia cuvenită, şi nu este necesar ca toţi tinerii noştri să fie aşa de bine educaţi. Nu va împlini această cale toate cerinţele esenţiale?” Eu răspund: Nu, categoric nu… Tuturor tinerilor noştri trebuie să li se îngăduie să aibă parte de binecuvântările şi privilegiile unei educaţii în şcolile noastre, ca să fie inspiraţi să ajungă nişte conlucrători cu Dumnezeu. Toţi au nevoie de educaţie, ca să fie pregătiţi spre a ajunge folositori şi calificaţi pentru poziţii de răspundere, atât în viaţa particulară, cât şi în cea publică.2 Un program şcolar echilibrat. – Însuşirile intelectuale au nevoie de cultivare pentru a putea fi exercitate spre slava lui Dumnezeu. Ar trebui să fie acordată o mare atenţie cultivării intelectului, pentru ca diferitele părţi ale minţii să poată fi la fel de dezvoltate, fiecare în domeniul ei distinct. Dacă părinţii le îngăduie copiilor lor să-şi urmeze înclinaţiile minţii şi tendinţele spre plăceri, cu preţul neglijării datoriei, caracterul lor va fi format după acest tipar şi nu vor fi competenţi pentru nici un fel de poziţie de răspundere în viaţă. Dorinţele şi înclinaţiile celor tineri ar trebui să fie ţinute în frâu, punctele slabe din caracter să fie întărite, iar tendinţele lor excesiv de puternice să fie reprimate. Dacă se îngăduie unei calităţi să rămână inactivă sau dacă este deviată de la cursul ei normal, scopul lui Dumnezeu nu este [333] împlinit. Toate însuşirile trebuie să fie dezvoltate. Să i se acorde atenţie fiecăreia, deoarece fiecare are o înrâurire asupra celorlalte şi toate trebuie să fie exer1 Scrisoarea 60, 1910. 2 Review and Herald, 13 februarie 1913.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

247

citate, pentru ca mintea să fie echilibrată. Dacă una sau două părţi sunt cultivate şi folosite neîncetat, pentru că este alegerea copiilor voştri de a folosi puterea minţii într-o direcţie, cu preţul neglijării altor capacităţi ale intelectului, ei vor ajunge la maturitate cu minţi neechilibrate şi cu caractere ce nu vor fi dezvoltate armonios. Ei vor fi capabili şi puternici într-o direcţie, dar cu mari deficienţe în altele, la fel de importante. Nu vor fi femei şi bărbaţi competenţi. Deficienţele lor vor fi observate şi vor prejudicia tot caracterul.1 Daunele învăţării continue pe tot parcursul anului. – Mulţi părinţi îşi pun copiii să înveţe aproape tot timpul anului. Aceşti copii ajung la rutina unui studiu mecanic, dar nu reţin ce învaţă. Mulţi dintre ei par aproape lipsiţi de o viaţă intelectuală. Monotonia unui studiu neîntrerupt le istoveşte mintea şi le micşorează interesul faţă de lecţii, iar pentru mulţi, studiul cărţilor ajunge să fie chinuitor. Ei nu mai simt plăcere să gândească, nu mai au ambiţia de a obţine cunoştinţe şi nu-şi cultivă obiceiul de a medita şi cerceta… Oamenii care gândesc atent şi logic sunt puţini, din cauză că influenţele greşite au împiedicat dezvoltarea intelectului. Ideea părinţilor şi a educatorilor, că studiul neîntrerupt fortifică mintea, s-a dovedit greşită în multe cazuri, rezultatul aplicării ei fiind opus aşteptărilor.2 Adesea, vina le aparţine părinţilor. – Să nu se aştepte ca profesorul să facă lucrarea părinţilor. [334] Mulţi părinţi au manifestat o neglijare înspăimântătoare a datoriei. Asemenea lui Eli, ei au dat greş în a le pune copiilor restricţii corespunzătoare, iar apoi şi-au trimis copiii nedisciplinaţi la colegiu pentru a primi educaţia pe care ar fi trebuit să le-o dea acasă. Profesorii au o misiune pe care puţini o apreciază. Dacă reuşesc să-i schimbe pe aceşti tineri îndărătnici, nu li se recunoaşte meritul. Dar, dacă tinerii aleg societatea celor rău intenţionaţi şi merg din rău în mai rău, profesorii sunt blamaţi şi şcoala este acuzată. În multe cazuri, vina le aparţine chiar părinţilor. Ei au avut prima şi cea mai favorabilă ocazie de a-i călăuzi şi educa pe copiii lor, atunci când erau dispuşi să se lase învăţaţi, iar mintea şi inima lor erau uşor de impresionat. Prin nepăsarea părinţilor, copiilor li se îngăduie să urmeze propria voinţă, până când ajung imposibil de întors de pe calea răului.3
1 Mărturii, vol. 3, p. 26. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 84, 85. 3 Idem, p. 91.

248 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Părinţii să susţină autoritatea profesorului. – Una dintre cele mai mari dificultăţi cu care se confruntă profesorii este lipsa cooperării părinţilor în aplicarea disciplinei în colegiu. Dacă părinţii s-ar angaja să susţină autoritatea profesorului, nesupunerea, viciul şi nelegiuirea ar fi împiedicate într-o mare măsură. Părinţii trebuie să le ceară copiilor lor să respecte autoritatea legitimă şi să i se supună. Ei trebuie să lucreze cu o grijă neîntreruptă pentru a-i instrui, călăuzi şi înfrâna pe copiii lor, până când obiceiurile corecte vor fi bine formate. Dacă vor primi o astfel de educaţie, tinerii vor fi supuşi instituţiilor societăţii, precum şi restricţiilor generale ale obligaţiilor morale.1 Nu copilul este acela care trebuie să hotărască dacă disciplina din colegiu este echitabilă sau nu. [335] Dacă părinţii au o încredere aşa de mare în profesori şi în sistemul de educaţie adoptat de şcoală, încât să-şi trimită copiii acolo, atunci să dovedească bun simţ şi curaj moral şi să susţină profesorul în impunerea disciplinei… Părinţii înţelepţi vor fi foarte recunoscători că există şcoli în care nu va fi tolerat nici un fel de nelegiuire, în care copiii vor fi educaţi pentru ascultare, şi nu pentru îngăduinţă de sine, şi unde asupra lor se vor exercita influenţe bune. Unii părinţi îşi propun să-i trimită la şcoală pe copiii lor imorali, pentru că sunt de nestăpânit acasă. Îi vor susţine aceşti părinţi pe profesori în lucrarea de disciplină sau vor fi dispuşi să creadă o mărturie mincinoasă?2 Părinţii să susţină disciplina şcolii. – Unii părinţi care şi-au trimis copiii la ______ le-au spus că, dacă li se cere ceva nerezonabil, să nu se supună, indiferent ce ar li s-ar cere. Ce fel lecţie este aceasta pentru copii! Cum pot ei, fiind lipsiţi de experienţă, să decidă ce este rezonabil şi ce nu este rezonabil? Poate că vor dori să lipsească în timpul nopţii, fără să ştie nimeni unde sunt, iar dacă profesorii şi supraveghetorii le cer să dea socoteală, ei vor considera că acest fapt este iraţional şi o călcare a drepturilor lor şi că nimeni nu trebuie să le afecteze independenţa. Ce autoritate mai poate fi exercitată asupra acestor copii, dacă ei consideră că orice formă de disciplină este o restrângere iraţională a libertăţii lor? În multe cazuri, aceşti tineri au rămas doar o perioadă scurtă în şcoală, după care s-au întors acasă cu o educaţie neterminată, ca să aibă libertatea
1 Mărturii, vol. 5, p. 89. 2 Manuscris 119, 1899.

DEZVOLTAREA

CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

249

de a-şi urma dorinţele lor needucate şi nedisciplinate pe care nu [336] au putut să şi le împlinească în şcoală. Lecţiile îngăduinţei de sine pe care le-au învăţat de la un tată sau de la o mamă neînţeleaptă şi-au adus rezultatele pentru viaţa aceasta şi pentru veşnicie, iar pierderea mântuirii lor va fi pusă în seama părinţilor.1 Educaţia în afara programului şcolar al colegiului. – Copiii şi tinerii trebuie să cultive obiceiul de a fi minuţioşi în domeniul educaţiei. Colegiul nu cuprinde toată educaţia pe care trebuie să o primească. De aceea, este bine să înveţe fără încetare din lucrurile pe care le văd şi le aud. Ei pot să cerceteze de la cauză la efect, învăţând din situaţiile vieţii. Ei pot să înveţe ceva în fiecare zi despre lucrurile pe care trebuie să le evite şi despre cele pe care să le aplice pentru a fi înnobilaţi, întărindu-şi caracterul şi făcându-i statornici în principiile care se află la temelia maturităţii. Dacă îşi încep educaţia fără a avea scopuri clare, mulţumiţi să treacă mai departe fără vreun efort personal, nu vor atinge standardul pe care îl doreşte Dumnezeu pentru ei.2

1 Manuscris 119, 1899. 2 The Youth’s Instructor, 21 aprilie 1866.

SECŢIUNEA A XIII-A

IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

CAPITOLUL 57

EXERCIŢIUL FIZIC ŞI SĂNĂTATEA1∗
Echilibrul între muncă şi relaxare. – Pentru a fi sănătoşi, voioşi şi plini de viaţă, bine dezvoltaţi fizic şi intelectual, tinerii şi copiii trebuie să stea mult timp în aer liber, să aibă un bun echilibru între muncă şi relaxare.2 Copiii trebuie să aibă o ocupaţie. Munca mintală potrivită şi exerciţiul fizic în aer liber nu vor frânge organismul băieţilor voştri. Munca folositoare şi o cunoaştere a tainelor întreţinerii gospodăriei vor fi folositoare pentru fetele voastre, iar unele ocupaţii de afară sunt categoric necesare pentru organismul şi sănătatea lor.3 Exerciţiul fizic şi aerul curat. – Aceia care nu-şi folosesc membrele în fiecare zi, îşi vor da seama de slăbiciunea lor când vor încerca să facă exerciţii. Venele şi muşchii lor nu sunt în măsură de a-şi îndeplini lucrarea şi de a păstra organismul într-o stare sănătoasă, în care fiecare organ să-şi facă partea în trup. Prin folosire, membrele se vor întări. Exerciţiul zilnic moderat va da putere muşchilor care, fără exerciţiu, ajung moi şi slăbiţi. Prin exerciţiul zilnic în aer liber, ficatul, rinichii şi plămânii vor fi, de asemenea, întăriţi spre a-şi îndeplini lucrarea. Adu în ajutorul tău puterea voinţei, care va rezista frigului şi va da energie sistemului nervos. În scurt timp, vă veţi da seama de beneficiul
1∗ Vezi Căminul adventist, p. 493-530, Secţiunea a XVII-a – „Relaxarea şi recreaţia”. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 83. 3 Mărturii, vol. 4, p. 97.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

251

exerciţiului [340] şi al aerului curat, în aşa măsură, încât nu veţi mai putea trăi fără aceste binecuvântări. Plămânii voştri lipsiţi de aer sunt ca o persoană înfometată şi lipsită de hrană. Într-adevăr, noi putem trăi mai mult fără hrană, decât fără aerul care este hrana prevăzută de Dumnezeu pentru plămâni.1 Studenţii au o nevoie deosebită de activitate fizică. – Lipsa de activitate slăbeşte organismul. Dumnezeu i-a făcut pe oameni spre a fi activi şi folositori. Nimic nu poate spori puterea unui tânăr, aşa cum o face exercitarea corespunzătoare a tuturor muşchilor printr-o muncă folositoare.2 Toate însuşirile sunt întărite prin exerciţiul fizic. – Copiii şi tinerii care sunt ţinuţi numai în şcoală şi ocupaţi numai cu lectura cărţilor nu pot avea o constituţie fizică robustă. Folosirea minţii în studiu, fără un exerciţiu fizic corespunzător, tinde să concentreze sângele la creier, dezechilibrând circulaţia lui în organism. Creierul primeşte prea mult sânge, iar extremităţile prea puţin. Trebuie să existe reguli care să potrivească timpul de studiu la anumite ore, după care, o altă perioadă va fi petrecută în activitate fizică. Dacă obiceiurile lor alimentare, vestimentare şi cele referitoare la odihnă sunt în armonie cu legea sănătăţii, ei pot obţine educaţia fără sacrificiul sănătăţii fizice şi intelectuale.3 Copiii să fie învăţaţi încă de mici să îndeplinească responsabilităţile mai uşoare ale vieţii, iar însuşirile lor, folosite în felul acesta, se vor întări prin exercitare. Astfel, tinerii pot ajunge nişte ajutoare eficiente în marea lucrare la care îi va chema Domnul mai târziu… Puţini sunt aceia care au fost educaţi spre a-şi forma obiceiul hărniciei, al atenţiei şi al grijii. Nepăsarea şi lipsa de activitate constituie blestemul cel mai mare pentru copiii din veacul acesta. Munca folositoare şi sănătoasă [341] va fi o mare binecuvântare, promovând formarea obiceiurilor bune şi a unui caracter nobil.4 Planificaţi varietatea şi schimbarea în activitate. – Mintea şi mâinile active ale tinerilor trebuie să aibă o ocupaţie şi, dacă nu sunt îndrumate spre sarcini folositoare, care să le dezvolte şi să fie o binecuvântare pentru alţii, ei vor găsi o ocupaţie care le va aduce daune atât pentru trup, cât şi pentru intelect.
1 Idem, vol. 2, p. 533. 2 Signs of the Times, 19 august 1875. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p.83. 4 Review and Herald, 30 august, 1881.

252 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Tinerii să ia parte cu voioşie la răspunderile vieţii, alături de părinţii lor, şi astfel îşi vor păstra o conştiinţă curată, care este foarte necesară pentru sănătatea fizică şi morală. Când se procedează aşa, ei trebuie să nu fie solicitaţi mult timp în aceeaşi direcţie. Dacă sunt implicaţi multă vreme în acelaşi fel de ocupaţie, până când aceasta ajunge istovitoare, se va realiza mai puţin decât s-ar fi realizat printr-o schimbare de activitate sau un timp de relaxare. Când este solicitată prea aspru, mintea va înceta să fie puternică şi se va degrada. Sănătatea şi puterea pot să fie păstrate printr-o schimbare de activitate. Să nu se renunţe la ce este folositor pentru ce este nefolositor, deoarece amuzamentele egoiste sunt periculoase pentru moralitate.1 Oboseala este un rezultat normal al muncii. – Mamelor, nu exisă nimic care să conducă la un rău mai mare decât a le scuti pe fiicele voastre de greutăţi şi a nu le da nimic deosebit de făcut, lăsându-le să-şi aleagă singure ocupaţia. Le puteţi da să croşeteze sau să se ocupe de broderie artistică. Lăsaţi-le să-şi exerseze membrele şi muşchii. Ce dacă munca le oboseşte? Voi nu obosiţi în lucrul vostru? Oare oboseala le va face vreun rău mai mare copiilor voştri decât vouă? Nicidecum, cu excepţia faptului că sunt suprasolicitaţi.2 Poate că vor fi obosiţi, dar cât de dulce este odihna, [342] după un timp corespunzător de muncă. Somnul, mijlocul plăcut de refacere a organismului, înviorează trupul obosit şi îl pregăteşte pentru îndatoririle zilei următoare.3 De ce sărăcia este adesea o binecuvântare. – Bogăţiile şi lipsa de ocupaţie sunt considerate de unii ca fiind o adevărată binecuvântare, dar aceia care sunt mereu ocupaţi şi care îşi îndeplinesc cu voioşie sarcinile zilnice sunt oamenii cei mai fericiţi şi se bucură de sănătatea cea mai bună… Atât pedeapsa ca omul să trudească pentru pâinea cea de toate zilele, cât şi făgăduinţa fericirii şi a slavei viitoare vin de la acelaşi scaun de domnie şi ambele sunt nişte binecuvântări.4 În multe cazuri, sărăcia este o binecuvântare, deoarece îi împiedică pe copii şi pe tineri să se ruineze prin inactivitate. Atât puterile fizice, cât şi cele intelectuale trebuie să fie cultivate şi dezvoltate corespunzător. Grija
1 The Youth’s Instructor, 27 iulie, 1893. 2 Mărturii, vol. 2, p. 371. 3 Signs of the Times, 10 aprilie 1884. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 97.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

253

principală şi constantă a părinţilor ar trebui să fie aceea de a se asigura că fiii şi fiicele lor au o constituţie solidă pentru a putea fi femei şi bărbaţi sănătoşi. Acest ţel este imposibil de atins fără exerciţiu fizic. Pentru propria sănătate fizică şi bunăstare morală, copiii ar trebui învăţaţi să lucreze, chiar dacă nu este o necesitate din punct de vedere al nevoilor. Dacă vor să aibă caractere curate, virtuoase, ei trebuie să se supună disciplinei unei munci echilibrate, care să pună la lucru toţi muşchii. Satisfacţia pe care o vor avea copiii pentru faptul că sunt folositori şi renunţă la ei înşişi spre a-i ajuta pe alţii va fi cea mai sănătoasă plăcere de care s-au bucurat vreodată.1 Activităţile intelectuale şi cele fizice să fie echilibrate. – Studenţilor să nu li se îngăduie să se ocupe cu studii aşa de numeroase, încât să nu aibă timp pentru educaţia fizică. Sănătatea nu poate fi păstrată, dacă nu se dedică o parte a fiecărei zile pentru efortul muscular în aer liber. Să fie [343] stabilite ore precise pentru orice fel de muncă manuală care va pune în mişcare toţi muşchii trupului. Echilibraţi solicitarea puterilor fizice şi a celor intelectuale, iar mintea studentului va fi înviorată. Dacă este bolnav, adesea, exerciţiul fizic va ajuta organismul să-şi redobândească starea normală. Când pleacă de la colegiu, studenţii trebuie să aibă o sănătate şi o înţelegere a legilor vieţii mai bune decât au avut înainte de a veni. Sănătatea să fie păzită cu tot atâta sfinţenie precum caracterul.2 Energiile tinereşti sunt risipite cu uşurinţă. – Tinerii aflaţi în perioada de prospeţime şi vigoare a vieţii, nu-şi dau seama de valoarea energiei lor deosebite. Cu câtă lipsă de înţelepciune o risipesc, cu câtă uşurinţă o tratează – o comoară mai preţioasă decât aurul, care este mai importantă pentru creşterea personală, decât sunt multa învăţătură, rangul sau bogăţiile!... În studiul fiziologiei, elevii trebuie să fie îndrumaţi să înţeleagă valoarea energiei fizice şi cum poate fi aceasta păstrată şi dezvoltată în aşa fel, încât să contribuie în cel mai înalt grad la succesul în marea luptă a vieţii.3 Activitatea să nu fie împiedicată, ci îndrumată. – Copiii noştri se află la o răscruce de drumuri. La tot pasul, atracţia pe care o exercită lumea către lăcomie şi îngăduinţă de sine îi abate de la calea deschisă pentru
1 Mărturii, vol. 3, p. 151. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 82, 83. 3 Educaţia, p. 195, 196.

254 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

răscumpăraţii Domnului. Dacă viaţa lor va fi o binecuvântare sau un blestem, depinde de alegerea pe care o fac. Plini de energie, dornici să-şi pună la lucru calităţile neîncercate încă, ei trebuie să găsească un făgaş în care să reverse preaplinul vieţii lor. Ei vor fi activi fie spre bine, fie spre rău. Cuvântul lui Dumnezeu nu împiedică activitatea, ci îi dă o direcţie corectă. Dumnezeu nu-i îndeamnă pe tineri să fie mai puţin cutezători. [344] Elementele de caracter, care fac ca un om să fie cu adevărat plin de succes şi onorat printre oameni – dorinţa de neînfrânt de a realiza un mai mare bine, voinţa nestrămutată, zelul înfocat şi perseverenţa neobosită – nu trebuie descurajate. Prin harul lui Dumnezeu, ei trebuie să fie călăuziţi către atingerea unor obiective care sunt tot atât de departe de obişnuitele interese egoiste şi lumeşti, cum este cerul faţă de pământ.1

1 Divina Vindecare, p. 396.

CAPITOLUL 58

EDUCAŢIA PENTRU VIAŢA PRACTICĂ

De ce a rânduit Dumnezeu ca Adam şi Eva să lucreze. – Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva şi i-a aşezat în grădina Eden pentru a o lucra şi a o îngriji pentru Domnul. Faptul că au avut o lucrare de făcut era pentru fericirea lor, altfel Domnul nu le-ar fi încredinţat-o.1 Când a avut loc sfatul cu Tatăl, înainte de a exista lumea, s-a plănuit ca Domnul Dumnezeu să sădească o grădină pentru Adam şi Eva în Eden şi să le încredinţeze sarcina de a îngriji pomii fructiferi şi de a cultiva vegetaţia. Munca folositoare trebuia să fie pentru protejarea lor şi să continue de-a lungul generaţiilor până la încheierea istoriei pământului.2 Exemplul lui Isus ca lucrător desăvârşit. – În viaţa Sa de pe pământ, Domnul Hristos… a fost ascultător şi harnic în cămin. El a învăţat meseria de tâmplar şi a muncit cu propriile mâini în micul atelier din Nazaret… Biblia spune despre Isus: „Iar Pruncul creştea şi se întărea, era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Pe măsură ce lucra în copilărie şi tinereţe, mintea şi corpul Său se dezvoltau. El nu Îşi folosea nechibzuit puterile fizice, ci le punea la lucru, astfel încât să le poată menţine în stare de sănătate, pentru a fi în stare să îndeplinească lucrarea cea mai bună în orice domeniu. El nu voia să greşească nici măcar în mânuirea uneltelor. Ca lucrător, a fost desăvârşit tot aşa cum a fost şi în ce priveşte caracterul.3 Fiecare obiect pe care l-a făcut a fost bun, diferitele părţi se îmbinau perfect, pentru ca obiectul să corespundă verificării.4 [346]
1 Manuscris 24b, 1894. 2 Signs of the Times, 13 august 1896. 3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 417, 418. 4 Evangelism, p. 378.

256 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

El a muncit zi de zi cu răbdare. – Prin exemplul Său, Isus a sfinţit căile umile ale vieţii omeneşti… Viaţa Sa s-a caracterizat prin hărnicie. Acela care era Maiestatea cerului, a mers pe străzi, îmbrăcat în hainele simple ale unui muncitor obişnuit. El a trudit, urcând şi coborând pe cărările muntoase, mergând şi venind de la munca Sa umilă. Îngerii nu au fost trimişi spre a-L purta pe aripi în urcuşul Său obositor sau pentru a-I da puterea lor în îndeplinirea sarcinilor Sale umile. Totuşi, când mergea să-Şi ajute familia prin munca Sa zilnică, El avea aceeaşi putere pe care a avut-o când a săvârşit minunea de hrănire a cinci mii de oameni flămânzi pe plaja din Galileea. Cu toate acestea, El nu Şi-a folosit puterea divină pentru a-Şi micşora dificultăţile sau pentru a-Şi uşura munca. El Îşi asumase chipul naturii omeneşti cu toate bolile lui şi nu S-a dat înapoi de la încercările lui aspre. Hristos a trăit într-o casă ţărănească şi a fost îmbrăcat cu haine umile, S-a amestecat printre oamenii simpli şi a muncit zi de zi cu răbdare. Exemplul Său ne arată că datoria omului este să fie harnic şi că munca este onorabilă.1 Isus a locuit multă vreme în Nazaret, fără a fi onorat sau cunoscut, ca să-i poată învăţa pe oameni cum să îşi îndeplinească datoriile umile ale vieţii, trăind în prezenţa lui Dumnezeu. Pentru îngeri a fost o taină faptul că Hristos, Maiestatea cerului, trebuia să Se umilească, nu numai pentru a-Şi asuma natura umană, ci şi datoriile ei grele şi muncile cele mai umilitoare. El a făcut lucrul acesta spre a ajunge asemenea oricăruia dintre noi, ca să Se poată familiariza cu munca, durerile şi oboseala copiilor oamenilor.2 Ambiţia pentru realizări folositoare. – Copiilor şi tinerilor trebuie să li se inspire ambiţia de face eforturi spre a realiza ceva [347] benefic pentru ei şi folositor pentru ceilalţi. Exerciţiul care dezvoltă mintea şi caracterul, care obişnuieşte mâinile să fie folositoare şi îl învaţă pe tânăr să-şi facă partea în îndeplinirea responsabilităţilor căminului asigură putere fizică şi stimulează orice însuşire. De asemenea, există o răsplată pentru hărnicie, pentru cultivarea obiceiului de a trăi pentru a face bine.3 Tinerii trebuie să fie învăţaţi că viaţa înseamnă muncă serioasă, responsabilitate, purtare de grijă. Ei au nevoie de o pregătire care îi va face oameni
1 Health Reformer, octombrie 1876. 2 Ibid. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 147.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

257

practici – bărbaţi şi femei care se pot descurca în situaţiile critice. Ei trebuie să fie învăţaţi că disciplina unei activităţi sistematice, bine organizate, este esenţială nu numai ca o apărare împotriva vicisitudinilor vieţii, dar şi ca un ajutor pentru o dezvoltare cuprinzătoare.1 Munca fizică nu este înjositoare. – Există o greşeală populară pe care o împărtăşeşte o mare categorie de oameni, şi anume aceea că ei privesc munca fizică drept înjositoare. De aceea, tinerii sunt foarte dornici să înveţe pentru a ajunge profesori, funcţionari, negustori, avocaţi şi pentru a ocupa aproape orice post ce nu cere muncă fizică. Tinerele privesc muncile casnice drept umilitoare. Deşi pentru îndeplinirea acestor munci este nevoie de exerciţiu fizic, dacă nu este prea solicitant, el are menirea de a promova sănătatea, şi totuşi ele caută o educaţie care să le pregătească spre a fi profesoare sau funcţionare, sau învaţă vreo meserie care le ţine închise între patru pereţi, desfăşurând o activitate sedentară.2 Lumea este plină de bărbaţi şi de femei care se mândresc cu faptul că nu ştiu să facă nici o muncă folositoare şi sunt, aproape fără deosebire, frivoli, leneşi, doritori de paradă, nefericiţi, nemulţumiţi şi, prea adesea, risipitori şi neprincipiali. Asemenea caractere sunt o pată pentru societate şi o ruşine pentru părinţii lor.3 [348] Nici unuia dintre noi să nu-i fie ruşine de muncă, oricât de neînsemnată şi umilă poate să pară. Munca este înnobilatoare. Toţi aceia care muncesc cu capul sau cu mâinile sunt oameni muncitori. Toţi îşi fac datoria şi cinstesc religia la fel de mult când spală rufe sau vase, ca şi atunci când merg la biserică. În timp ce mâinile sunt ocupate cu cea mai obişnuită muncă, mintea poate fi înălţată şi înnobilată prin gânduri curate şi sfinte.4 Tinerii să fie nişte stăpâni, nu nişte sclavi ai muncii. – Tinerii să fie ajutaţi să înţeleagă adevărata demnitate a muncii.5 Un motiv important pentru care munca fizică este privită cu dispreţ este modalitatea înţeleaptă în care este împlinită adesea. Ea este făcută din obligaţie, nu din alegere. Muncitorul nu pune inimă în ce face, nu-şi păstrează respectul de sine, şi nici nu-l câştigă pe al altora. Pregătirea practică ar trebui să îndrepte această greşeală, să dezvolte obiceiul de a fi
1 Educaţia, p. 215. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 291. 3 Health Reformer, decembrie 1877. 4 Mărturii, vol. 4, p. 590. 5 Educaţia, p. 214.

258 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

atent şi scrupulos. Elevii ar trebui să înveţe să aibă tact şi să lucreze organizat, să-şi economisească timpul şi să facă doar mişcări folositoare. Ei ar trebui să înveţe metodele cele mai bune şi să li se insufle ambiţia de a se perfecţiona continuu. Ţelul lor să fie acela de a-şi face munca într-un mod aşa de desăvârşit, pe cât le este cu putinţă mâinilor şi creierului omenesc. O asemenea pregătire va face din tineri nişte stăpâni ai muncii, nu nişte robi ai ei. Va uşura viaţa celui care trudeşte şi va înnobila chiar şi cele mai umile ocupaţii. Acela care consideră că munca nu este decât o corvoadă şi se apucă de ea cu o ignoranţă în care se complace, o va găsi cu adevărat o povară. Dar cei care vor recunoaşte ştiinţa chiar şi în cea mai umilă dintre munci, vor vedea în ea nobleţe şi frumuseţe şi vor găsi plăcere în a o îndeplini cu credincioşie şi eficienţă.1 [349] Bogăţia nu este o scuză pentru educaţia practică. – În multe cazuri, părinţii bogaţi nu înţeleg importanţa de a le oferi copiilor o educaţie atât în îndatoririle practice ale vieţii, cât şi în ştiinţe. Ei nu văd că, pentru binele minţii şi al moralităţii copiilor lor şi pentru eficienţa lor viitoare, este necesar să-i facă să înţeleagă cu claritate importanţa muncii utile. Aceasta este o datorie faţă de copiii lor, pentru ca, în cazul vreunei nenorociri, aceştia să poată rezista cu nobleţe în independenţă, ştiind cum să-şi folosească mâinile. Dacă au putere, nu pot fi săraci, chiar dacă n-au nici măcar un dolar. Mulţi dintre cei care s-au aflat în împrejurări favorabile în tinereţe pot fi deposedaţi de toate bogăţiile, având părinţi, fraţi şi surori care depind de ei pentru întreţinere. Prin urmare, cât de important este ca fiecare tânăr să fie învăţat să muncească, aşa încât să fie pregătit pentru orice situaţie de criză! Bogăţiile sunt cu adevărat o capcană, când aceia care le au îi împiedică pe copiii lor să înveţe să practice o muncă folositoare spre a fi pregătiţi pentru viaţa practică.2 Copiii să ia parte la îndatoririle gospodăreşti. – O mamă credincioasă nu va putea fi dedicată modei, dar nici nu va fi o sclavă în gospodărie, satisfăcând capriciile copiilor ei şi scutindu-i de muncă. Ea îi va învăţa să ia parte la îndatoririle gospodăreşti, ca să cunoască viaţa practică. Dacă iau parte la muncă alături de mama lor, copiii vor învăţa să considere că munca folositoare este esenţială pentru fericire şi înnobilatoare, nu înjosi1 Idem, p. 222. 2 Mărturii, vol. 3, p. 150.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

259

toare. Totuşi, dacă mama îşi educă fetele pentru a fi nepăsătoare, în timp ce ea poartă poverile grele ale vieţii gospodăreşti, le va învăţa să o trateze ca pe o servitoare şi vor ezita să facă lucrurile pe care ele ar trebui să le facă. [350] Mama trebuie să-şi păstreze întotdeauna demnitatea.1 Unele mame greşesc prin faptul că îşi scutesc fiicele de muncă şi de griji. Procedând aşa, le încurajează să fie nepăsătoare. Scuza pe care o aduc uneori aceste mame este: „Fiicele mele nu sunt puternice”. Totuşi, ele merg pe o cale care le va face în mod sigur să fie slabe şi ineficiente. O muncă bine îndrumată este exact ce au nevoie spre a le face să fie puternice, voioase, fericite şi curajoase pentru a întâmpina diferitele încercări care tulbură viaţa aceasta.2 Încredinţaţi-le copiilor sarcini folositoare. – Faptul că părinţii au neglijat să le ofere copiilor lor o ocupaţie are ca rezultat un rău nespus, punând în pericol viaţa multor tineri şi prejudiciind dureros capacitatea lor de a fi folositori. Dumnezeu doreşte ca atât părinţii, cât şi profesorii să-i educe pe copii în domeniul îndatoririlor practice ale vieţii de zi cu zi. Încurajaţi hărnicia. Fetele – şi chiar băieţii care muncesc în aer liber – trebuie să înveţe cum să-şi ajute mama. Încă din copilărie, băieţii şi fetele trebuie să fie învăţaţi să îndeplinească responsabilităţi din ce în ce mai mari, ajutând cu înţelegere în munca familiei. Mamelor, arătaţi-le cu răbdare copiilor voştri cum să-şi folosească mâinile. Faceţi-i să înţeleagă faptul că mâinile lor pot să ajungă tot aşa de îndemânatice în munca gospodăriei, cum sunt mâinile voastre.3 Fiecare copil din familie trebuie să aibă o parte de îndeplinit în munca gospodăriei şi să fie învăţat să-şi îndeplinească sarcina cu credincioşie şi voioşie. Dacă munca este împărţită în felul acesta, iar copiii cresc obişnuiţi să poarte responsabilităţi potrivite pentru ei, nici un membru al casei nu va fi suprasolicitat şi totul se va desfăşura uşor şi plăcut în cămin. A păstra o organizare corespunzătoare, pentru că fiecare va cunoaşte şi va fi implicat în detaliile căminului.4 [351] Gătitul şi cusutul sunt nişte lecţii elementare. – Mamele trebuie să-şi ia fiicele în bucătărie şi să le înveţe să gătească bine. De asemenea,
1 Pacific Health Journal, iunie 1890. 2 Signs of the Times, 19 august 1875. 3 Review and Herald, 8 septembrie 1904. 4 Signs of the Times, 23 august 1877.

260 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

ele trebuie să le instruiască în arta croitoriei. Să le înveţe cum să croiască haine, cu economie, şi să le coasă frumos. În loc de a-şi asuma această sarcină dificilă de a le învăţa cu răbdare pe fiicele lor fără experienţă, unele mame preferă să facă singure totul. Totuşi, procedând aşa, ele neglijează ramurile esenţiale ale educaţiei şi săvârşesc o mare greşeală faţă de copiii lor, deoarece, în viaţa de mai târziu, ei se vor simţi stânjeniţi, pentru că nu ştiu să facă aceste lucruri.1 Educaţi atât băieţii, cât şi fetele. – Întrucât, atât bărbaţii, cât şi femeile au un rol în gospodărie, băieţii şi fetele ar trebui să înveţe cum să îndeplinească îndatoririle casnice. A-şi face patul, a-şi face ordine în camera lui, a spăla vasele, a pregăti o masă, a spăla şi a-şi repara îmbrăcămintea reprezintă o pregătire care nu ar trebui să-l facă pe băiat să simtă că este mai puţin bărbat, pentru că îl vor face mai fericit şi mai folositor. Dacă fetele, la rândul lor, ar putea învăţa să înhame un cal şi să-l conducă,2∗ să folosească fierăstrăul şi ciocanul, grebla şi sapa, ar fi mai bine pregătite pentru a înfrunta greutăţile neaşteptate ale vieţii.3 Faptul ca fiicele să înveţe să folosească bine timpul este la fel de important ca şi pentru fiii noştri, iar ele sunt la fel de răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu pentru modalitatea în care îşi ocupă timpul. Viaţa ne este dată pentru folosirea înţeleaptă a talentelor pe care le avem.4 [352] Înţelegeţi privilegiile obţinute prin păstrarea puterii mamei. – În fiecare zi, în gospodărie sunt munci de făcut – gătitul, spălatul vaselor, măturatul şi ştersul prafului. Mamelor, le-aţi învăţat pe fiicele voastre să îndeplinească aceste datorii zilnice?... Muşchii lor au nevoie de exerciţiu. În loc să facă exerciţiu fizic sărind, jucându-se cu mingea sau jucând crochet, să facă exerciţiu cu un scop util.5 Învăţaţi-i pe copii să ia parte la răspunderile gospodăriei. Daţi-le o ocupaţie folositoare. Arătaţi-le cum să-şi facă munca bine şi uşor. Ajutaţi-i să înţeleagă faptul că prin uşurarea muncilor mamei lor, îi păstrează puterea şi îi prelungesc viaţa. Multe mame obosite au ajuns în cele din urmă în mormânt doar din cauză că propriii copii nu au fost învăţaţi să facă o
1 Appeal to Mothers, p. 15 2 ∗ Aceste sfaturi au fost scrise în 1903, dar principiile sunt aplicabile şi astăzi. 3 Educaţia, p. 216, 217. 4 Health Reformer, decembrie 1877. 5 Manuscris 129, 1898.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

261

parte din munca ei. Prin încurajarea spiritului de slujire neegoistă în cămin, părinţii îşi apropie copiii de Hristos, care este întruparea altruismului.1 Un experiment pentru fericire. – Copii, aşezaţi-o pe mama voastră pe un scaun comod şi întrebaţi-o ce ar fi făcut ea mai întâi. Ce surpriză va fi aceasta pentru multe mame istovite şi suprasolicitate! Copiii şi tinerii să nu se simtă niciodată mulţumiţi, până când nu vor ajuta mâinile, inima şi mintea obosită a mamei printr-o îndeplinire conştiincioasă a îndatoririlor căminului. Aceştia sunt nişte paşi pe scara unui progres care îi va pregăti pe copii să primească o educaţie mai înaltă. Îndeplinirea cu credincioşie a datoriilor de zi cu zi îi aduce adevăratului muncitor din cămin pace şi satisfacţie. Aceia care neglijează să ia parte la responsabilităţile din cămin sunt apăsaţi de singurătate şi de nemulţumire, pentru că nu au învăţat [353] adevărul că aceia care sunt fericiţi sunt aşa, pentru că iau parte la munca de zi cu zi pe care o fac mama şi ceilalţi membri ai familiei. Mulţi lasă neînvăţate lecţiile cele mai folositoare, a căror înţelegere este esenţială pentru binele lor viitor.2 Răsplătirile credincioşiei în împlinirea datoriilor din cămin. – Îndeplinirea cu credincioşie a sarcinilor din cămin, ocupând o poziţie care aduce avantajele cele mai bune, fie ea oricât de simplă şi umilă, este cu adevărat înălţătoare. Influenţa aceasta divină este necesară. În ea este pace şi bucurie sfântă. Ea are o putere vindecătoare şi va alina tainic şi pe nesimţite rănile sufletului şi chiar suferinţele trupului. Pacea sufletească, care vine din motive şi fapte curate şi sfinte, va da tuturor organelor corpului un elan nestânjenit şi viguros. Pacea interioară şi o conştiinţă lipsită de păcat înaintea lui Dumnezeu vor înviora şi vor întări intelectul, ca roua picurată pe plantele delicate. Ca urmare, voinţa este orientată şi stăpânită cum trebuie şi este mai hotărâtă şi totuşi liberă de perversitate. Meditaţiile sunt plăcute, pentru că sunt sfinţite. Calmul sufletesc, pe care îl poţi avea, îi va binecuvânta pe toţi cei cu care te asociezi. Cu timpul, această pace va ajunge o stare naturală şi va reflecta preţioasele ei raze asupra tuturor celor din jurul tău, spre a se reflecta din nou asupra ta. Cu cât guşti mai mult din această linişte sufletească, cu atât ea va creşte. Ea este o plăcere înviorătoare, care nu lasă energiile morale într-o stare de amorţeală, ci le
1 Manuscris 70, 1903. 2 Manuscris 129, 1898.

262 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

trezeşte pentru o activitate crescândă. Pacea desăvârşită este un atribut ceresc pe care îl au îngerii.1 În ceruri va fi activitate. – Îngerii sunt nişte lucrători. Ei Îi slujesc lui Dumnezeu lucrând pentru oameni. Acei slujitori leneşi, care aşteaptă să meargă într-un cer al lipsei [354] de activitate au idei greşite cu privire la ce anume este cerul. Creatorul nu a pregătit nici un loc pentru satisfacerea unei nepăsări păcătoase. Cerul este un loc de activitate intensă, şi totuşi, pentru cei obosiţi şi trudiţi, pentru cei care au dus lupta cea bună a credinţei, va fi un loc al unei odihne pline de slavă, deoarece vor avea tinereţea şi puterea nemuririi şi nu vor mai trebui să lupte împotriva păcatului şi împotriva lui Satana. Pentru aceşti lucrători energici, o stare de nepăsare veşnică va fi supărătoare. Cerul nu va fi un loc plăcut pentru ei. Calea plină de trudă care i-a fost rânduită creştinului pe pământ poate să fie grea şi obositoare, dar este onorată de urmele paşilor Mântuitorului, iar acela care merge pe această cale sfântă este în siguranţă.2

1 Mărturii, vol. 2, p. 326, 327. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 99.

CAPITOLUL 59

ÎNVĂŢAREA MESERIILOR FOLOSITOARE
Fiecare copil trebuie să înveţe o meserie. – Neglijenţa părinţilor în a le da o ocupaţie copiilor pe care şi-au asumat responsabilitatea de a-i aduce pe lume a avut ca rezultat un rău nespus, punând în pericol viaţa multor tineri şi prejudiciind într-o mare măsură capacitatea lor de a fi folositori. Este o mare greşeală a li se îngădui tinerilor să crească fără să înveţe o meserie.1 Din stâlpul de nor, Domnul Isus i-a îndrumat pe evrei, prin Moise, să-i educe pe copiii lor să muncească, să-i înveţe diferite meserii, aşa încât nici unul să nu fie lipsit de ocupaţie.2 Trebuie să-i ajutaţi pe copiii voştri să înveţe o meserie, aşa încât, dacă va fi necesar, să poată trăi din munca lor. Învăţaţi-i pe tineri să fie hotărâţi în îndeplinirea datoriilor.3 Învăţaţi copiii să folosească uneltele. – Când ajung la o vârstă potrivită, copiilor să li se dea unelte. Dacă munca lor este făcută să fie interesantă, ei se vor dovedi nişte elevi buni în a învăţa să folosească uneltele. Dacă tatăl este tâmplar, să-i înveţe pe copiii lui să construiască, introducând mereu în învăţătura lui lecţii din Biblie, cuvinte ale Scripturii, în care Domnul îi compară pe oameni cu o zidire a Sa.4 Învăţaţi-i pe fii să practice agricultura. – Taţii să-i înveţe pe fiii lor să li se alăture în practicarea meseriilor. Fermierii să nu creadă că agricultura nu este o ocupaţie suficient de nobilă pentru fiii lor. Agricultura trebuie să progreseze prin cunoaşterea ştiinţifică. [356] S-a declarat că agricultura nu este profitabilă. Oamenii spun că solul nu răsplăteşte munca investită şi deplâng soarta aspră a acelora care mun1 Manuscris 121, 1901. 2 Manuscris 24b, 1894. 3 Signs of the Times, 19 august 1875. 4 Manuscris 45, 1912.

264 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

cesc pământul… Totuşi, dacă nişte persoane cu abilitate corespunzătoare s-ar ocupa de acest domeniu, ar studia solul şi ar învăţa cum să-l cultive şi să obţină recolte, s-ar vedea rezultate mult mai încurajatoare. Mulţi spun: „Noi am încercat agricultura şi ştim care sunt rezultatele”, şi totuşi tocmai aceştia trebuie să înveţe cum să cultive solul şi să aplice în munca lor cunoştinţele din domeniul ştiinţei. Plugurile lor să facă brazde mai adânci şi mai largi, iar ei să înveţe că, prin cultivarea pământului, nu trebuie să ajungă nişte oameni aspri din fire… Să înveţe să semene la timp, să acorde atenţie vegetaţiei şi să urmeze planul pe care l-a rânduit Dumnezeu.1 O educaţie de o valoare remarcabilă. – Nici o ramură a pregătirii practice nu este mai valoroasă ca agricultura. Ar trebui făcut un efort mai mare pentru a crea şi încuraja un interes în iniţiativele agricole. Învăţătorul să atragă atenţia asupra declaraţiilor Bibliei despre agricultură: că a fost planul lui Dumnezeu ca omul să lucreze pământul, că primului om, conducătorul întregii lumi, i s-a dat o grădină pentru a o cultiva şi că mulţi dintre cei mai mari conducători ai lumii, cu adevărat floarea nobilimii ei, au fost lucrători ai pământului. Arătaţi-le ocaziile pe care le au printr-o asemenea viaţă… Cel care-şi câştigă existenţa prin agricultură scapă de multe ispite şi are nenumărate privilegii şi binecuvântări de care sunt lipsiţi cei a căror muncă se desfăşoară în oraşele mari. Iar în aceste zile ale trusturilor mamut şi ale competiţiei în afaceri, numai puţini se bucură de o independenţă atât de reală şi de o siguranţă atât de mare că vor fi răsplătiţi din belşug pentru munca lor, aşa cum este cazul celor ce lucrează pământul.2 [357] Produsele proaspete sunt de o valoare specială. – Familiile şi instituţiile ar trebui să înveţe să facă mai mult în ceea ce priveşte cultivarea şi ameliorarea solului. Dacă oamenii ar cunoaşte valoarea produselor pe care le aduce pământul – pe fiecare la timpul lor – s-ar face eforturi mai sârguitoare pentru cultivarea lui. Toţi ar trebui să cunoască valoarea deosebită a fructelor şi legumelor proaspete din livadă şi din grădină.3 Şcolile să ofere învăţătură în domeniul meseriilor folositoare. – Pregătirea practică merită o atenţie mult mai mare decât cea pe care a primit-o până acum. Ar trebui să se întemeieze şcoli în care, pe lângă cea mai înaltă cultură mintală şi morală, să se ofere cele mai bune posibilităţi
1 Signs of the Times, 13 august 1896. 2 Educaţia, p. 219. 3 Dietă şi hrană, p. 312.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

265

pentru dezvoltarea fizică şi pregătirea practică într-o meserie. Ar trebui să se ofere învăţătură în domeniul agriculturii, al manufacturii – acoperind cât se poate de multe tipuri de meserii – şi, de asemenea, în economie familială, artă culinară sănătoasă, cusut, confecţionarea de îmbrăcăminte igienică, tratarea celor bolnavi şi alte ramuri înrudite. Ar trebui să se asigure grădini, ateliere şi săli de tratament, iar fiecare gen de activitate să se afle sub îndrumarea unor instructori pricepuţi. Munca trebuie să aibă un ţel clar şi să fie efectuată cu conştiinciozitate. Deşi fiecare om are nevoie de cunoştinţe generale în diferite meserii, este obligatoriu să ajungă foarte priceput în măcar una. Fiecare tânăr, când părăseşte şcoala, trebuie să fi dobândit cunoştinţele legate de o meserie, sau ocupaţie, anume, prin care să-şi câştige traiul.1 O educaţie de o valoare dublă. – Ar fi trebuit ca şcolile să fie în legătură cu diferite întreprinderi, pentru ca elevii lor să poată beneficia de exerciţiul necesar pe [358] lângă orele de clasă… Astfel s-ar fi putut ajunge la o cunoaştere practică a vieţii, în acelaşi timp cu dobândirea unei culturi a minţii.2 Cunoaşterea unei meserii este mai valoroasă decât cunoaşterea ştiinţifică. – Ar fi trebuit să existe profesoare experimentate, care să le înveţe pe tinerele domnişoare cum să gătească. Tinerele fete ar fi trebuit să fie învăţate să confecţioneze articole de îmbrăcăminte, să croiască, să repare hainele, fiind pregătite astfel pentru îndatoririle practice ale vieţii. Pentru tineri, ar trebui să existe instituţii în care să poată deprinde diferite meserii care să le solicite atât musculatura, cât şi puterile minţii. Dacă tinerii ar trebui să aleagă un singur fel de educaţie, între cunoaşterea ştiinţelor, cu toate dezavantajele pentru sănătate şi viaţă, şi cunoaşterea unei meserii pentru viaţă, care ar fi alegerea care va aduce mai multe foloase? Răspundem fără ezitare: cea din urmă. Dacă una din cele două ar trebui să fie neglijată, să fie neglijat studiul cărţilor.3 Poate că unii au avut parte de o educaţie greşită şi au avut idei greşite cu privire la educarea copiilor. Aceşti copii şi tineri doresc educaţia cea mai bună, iar voi trebuie să asociaţi munca fizică şi efortul intelectual – cele două trebuie să meargă împreună.4
1 Educaţia, p. 218. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 83, 84. 3 Mărturii, vol. 3, p. 156. 4 Manuscris 19, 1887.

266 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Isus a fost un exemplu de hărnicie. – Este nevoie de mult mai mult har şi disciplină aspră a caracterului spre a lucra pentru Dumnezeu, în calitate de mecanic, negustor, avocat sau fermier, aplicând învăţăturile creştinismului în ocupaţiile obişnuite ale vieţii, decât spre a lucra într-o activitate misionară directă, unde poziţia lucrătorului este înţeleasă şi, prin acest fapt, jumătate din dificultăţi sunt înlăturate. Este nevoie de multă putere spirituală pentru a duce religia în atelierul de lucru [359] sau la birou, sfinţind detaliile vieţii de zi cu zi şi aducând ocupaţiile lumeşti la standardul creştinismului biblic. În cei treizeci de ani ai Săi de retragere în Nazaret, Isus a muncit şi S-a odihnit, a mâncat şi a dormit, săptămână după săptămână şi an după an, la fel ca şi contemporanii Săi umili. El nu a atras nici o atenţie asupra Sa, ca fiind o persoană remarcabilă, şi totuşi era Răscumpărătorul lumii, Cel adorat de îngeri, îndeplinind tot timpul lucrarea Tatălui Său şi exemplificând o învăţătură care trebuia să rămână pentru omenire spre a fi imitată până la sfârşitul timpului. Această lecţie esenţială de hărnicie în îndeplinirea datoriilor necesare ale vieţii, oricât de umile ar fi, încă mai trebuie să fie învăţată într-o măsură mai mare de urmaşii lui Hristos. Dacă nu există nici un ochi care să critice munca noastră, nici o voce care să laude, sau să învinuiască, munca trebuie să fie făcută ca şi când Cel Infinit ar cerceta-o personal. Să fim credincioşi în micile detalii ale ocupaţiei noastre, la fel cum am fi în treburile mai importante ale vieţii.1

1 Health Reformer, octombrie 1876.

CAPITOLUL 60

CUNOAŞTEREA ŞI RESPECTAREA
LEGILOR VIEŢII

Minunile organismului omenesc. – Noi suntem lucrarea iscusită a lui Dumnezeu, iar Cuvântul Său spune că noi suntem „o făptură aşa de minunată”. El a pregătit această locuinţă vie pentru mintea noastră. Ea este „în mod tainic lucrată”, un templu pe care Domnul Însuşi l-a pregătit, pentru ca acolo să locuiască Duhul Său cel Sfânt. Mintea controlează omul în întregime. Toate faptele noastre, bune sau rele, îşi au sursa în minte. Mintea este cea care se închină lui Dumnezeu şi ne leagă de lucrurile cereşti. Cu toate acestea, sunt atât de mulţi care petrec toată viaţa fără a învăţa despre organismul care conţine această comoară. Toate organele fizice slujesc minţii, iar nervii sunt mesagerii care transmit comenzile sale tuturor părţilor trupului, ghidând mişcările maşinăriei vii.1 Când mecanismul corpului este studiat, ar trebui ca atenţia să fie îndreptată spre minunata adaptare a mijloacelor pentru atingerea ţelurilor, activitatea armonioasă a diferitelor organe şi dependenţa care există între ele. Pe măsură ce interesul studentului creşte şi este îndrumat să înţeleagă importanţa cultivării fizice, profesorul poate face foarte mult pentru asigurarea unei dezvoltări bune şi a unor obiceiuri corecte.2 Sănătatea să fie ocrotită. – Deoarece mintea şi sufletul se exprimă prin intermediul trupului, atât vigoarea mintală, cât şi cea spirituală depind într-o mare măsură de activitate şi de tăria fizică. Tot ce promovează [361] sănătatea fizică promovează şi dezvoltarea unei minţi puternice şi a unui caracter bine echilibrat. În lipsa sănătăţii, nimeni nu poate înţelege tot
1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 425, 426. 2 Educaţia, p. 198.

268 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

atât de clar şi nici nu-şi poate împlini tot atât de bine îndatoririle pe care le are faţă de sine, faţă de semenii lui şi faţă de Creatorul său. Ca urmare, sănătatea ar trebui păzită cu tot aşa de multă credincioşie ca şi caracterul. La temelia întregului efort educaţional ar trebui să se afle cunoaşterea fiziologiei şi a igienei.1 Mulţi nu sunt dispuşi să studieze legile sănătăţii. – Mulţi nu sunt dispuşi să depună efortul necesar pentru a învăţa legile vieţii şi mijloacele simple care pot fi folosite pentru refacerea sănătăţii. Ei nu se aşază într-o relaţie corectă cu viaţa. Când boala este rezultatul călcării legilor naturale, ei nu caută să-şi corecteze aceste greşeli, iar apoi să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu.2 Trebuie să ne educăm nu numai pentru a trăi în armonie cu legile sănătăţii, ci şi pentru a-i învăţa pe alţii o cale mai bună. Mulţi, chiar şi dintre aceia care pretind a crede adevărurile speciale pentru timpul acesta, sunt jalnic de neştiutori cu privire la sănătate şi temperanţă. Ei trebuie să fie educaţi şi să primească învăţătură după învăţătură, puţin aici, puţin acolo. Acest domeniu nu trebuie să fie trecut cu vederea, ca şi când nu ar fi esenţial, pentru că fiecare familie are nevoie să fie atenţionată cu privire la subiectul sănătăţii. Conştiinţa trebuie să fie sensibilizată faţă de datoria de a aplica principiile reformei adevărate.3 Principiilor de igienă, aşa cum se aplică ele în alimentaţie, mişcare fizică, îngrijirea copiilor, tratamentul celor bolnavi şi în multe lucruri asemănătoare, ar trebui să li se acorde mult mai multă atenţie decât primesc ele de obicei.4 Studierea măsurilor de prevenire. – Prea puţină atenţie este acordată cauzelor care duc la moartea, [362] boala şi degenerarea care există în zilele noastre, chiar şi în ţările cele mai civilizate şi mai favorizate. Rasa umană degenerează… Cele mai multe dintre relele care provoacă nenorocirea şi ruina rasei umane pot fi împiedicate, iar puterea de a lupta împotriva lor depinde într-o mare măsură de părinţi.5 Învăţaţi-i pe copii să judece de la cauză la efect. – Învăţaţi-i pe copii să judece de la cauză la efect. Arătaţi-le că, dacă vor călca legile fiinţei lor,
1 Idem, p. 195. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 112, 113. 3 Idem, p. 117. 4 Educaţia, p. 197. 5 Divina Vindecare, p. 380.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

269

vor trebui să plătească cu suferinţă. Dacă nu veţi observa o îmbunătăţire aşa de rapidă pe cât doriţi, nu vă descurajaţi, ci învăţaţi-i în continuare cu răbdare, insistând până ce veţi obţine biruinţa.1 Aceia care studiază şi aplică principiile unei vieţuiri corecte vor fi mult binecuvântaţi atât fizic, cât şi spiritual. O înţelegere a ştiinţei sănătăţii este o protecţie faţă de multele rele care cresc fără încetare.2 Învăţătura să fie progresivă. – Prin lecţii simple şi uşoare, copiii ar trebui să fie învăţaţi de timpuriu noţiunile elementare de fiziologie şi igienă. Lucrarea trebuie să fie începută de mamă în cămin şi dusă mai departe cu credincioşie în şcoală. Pe măsură ce elevii cresc, învăţăturile în acest domeniu trebuie să fie continuate, până când sunt pregătiţi să aibă grijă de trupul lor. Ei trebuie să înţeleagă importanţa feririi de boală, prin păstrarea puterii fiecărui organ, şi să fie învăţaţi cum să facă faţă bolilor obişnuite şi accidentelor.3 Cunoaşterea teoretică nu este suficientă. – Cel care studiază fiziologia ar trebui să fie învăţat că obiectul studiului său nu este doar acela de a dobândi o cunoaştere [363] a teoriei şi a principiilor. Dacă se rezumă la atât, nu-i va fi de mare folos. Poate că înţelege importanţa ventilaţiei, iar camera este aerisită, dar, dacă nu-şi va folosi corect plămânii, va suferi consecinţele respiraţiei defectuoase. În acelaşi fel poate fi înţeleasă necesitatea curăţeniei şi pot fi furnizate utilităţile necesare, dar totul va fi fără folos, dacă nu sunt aplicate. Cerinţa legată de predarea acestor principii este ca elevul să fie convins de importanţa lor, astfel încât să le pună conştiincios în practică.4 Cunoaşterea legilor naturii este necesară. – Există lucruri care nu sunt incluse în studiul fiziologiei, dar care ar trebui să fie luate în consideraţie – lucruri care au pentru student o valoare cu mult mai mare decât numeroasele detalii tehnice, care se predau în mod obişnuit în cadrul acestui subiect. Ca principiu fundamental al educaţiei în aceste ramuri, tinerii ar trebui să fie învăţaţi că legile naturii sunt legile lui Dumnezeu – sunt divine, în aceeaşi măsură ca poruncile Decalogului. Dumnezeu a scris legile care guvernează organismul nostru pe fiecare nerv, muşchi şi fibră a corpului. Fiecare călcare a acestor legi, din neglijenţă sau cu bună ştiinţă, este un
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 126. 2 Idem, p. 138. 3 Educaţia, p. 196. 4 Idem, p. 200.

270 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

păcat împotriva Creatorului nostru. Prin urmare, cât de necesar este să se ofere o cunoaştere temeinică a acestor legi!1 Regularitate în mâncare şi dormit. – Nu ar trebui să fie trecută cu vederea regularitatea timpului de masă şi de culcare. Întrucât lucrarea de refacere a trupului are loc în timpul orelor de odihnă, este esenţial, mai cu seamă în tinereţe, ca somnul să fie regulat şi îndestulător.2 Programarea orelor de odihnă să nu fie făcută la întâmplare. Elevii să nu-şi formeze obiceiul de sta până la miezul nopţii şi [364] a dormi ziua. Dacă aşa au fost obişnuiţi să facă acasă, la şcoală trebuie să-şi corecteze acest obicei, mergând la culcare la o oră potrivită. Atunci ei se vor scula dimineaţa învioraţi şi plini de putere pentru activităţile zilei.3 Înţelegerea obiceiurilor corecte pentru sănătate. – Trebuie să se insiste asupra obiceiurilor corecte cu privire la mâncare, băutură şi îmbrăcăminte. Obiceiurile rele îi fac pe tineri mai puţin sensibili faţă de învăţătura Bibliei. Copiii trebuie să fie păziţi de îngăduirea apetitului şi îndeosebi de folosirea stimulentelor şi a narcoticelor. Mesele părinţilor creştini nu trebuie să fie încărcate cu alimente care conţin condimente.4 Să nu îngăduim nici un obicei care va slăbi puterea fizică sau mintală, sau care va istovi puterile noastre în vreun fel. Trebuie să facem totul pentru a ne menţine sănătatea, ca să avem o atitudine plăcută, o minte limpede şi capabilă să facă deosebirea între sfânt şi profan şi ca să-L cinstim pe Dumnezeu în trupul şi spiritul nostru, care sunt ale Sale.5 Importanţa unei poziţii corecte. – Printre primele lucruri pe care ar trebui să le urmărim, se află o poziţie corectă atât când stăm jos, cât şi când stăm în picioare. Dumnezeu l-a făcut pe om vertical, şi El doreşte ca omul să beneficieze nu numai de avantajele fizice, ci şi de cele intelectuale şi morale, de harul, demnitatea şi stăpânirea de sine, de curajul şi încrederea în sine, pe care tinde să le promoveze, în mare măsură, printr-o ţinută verticală. Profesorul trebuie să-i înveţe pe studenţi despre acest lucru prin exemplu şi învăţătură. Arătaţi ce înseamnă o poziţie corectă şi insistaţi ca aceasta să fie menţinută.6
1 Idem, p. 196, 197. 2 Idem, p. 205. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 297. 4 Idem, p. 126. 5 The Youth’s Instructor, 24 august 1893. 6 Educaţia, p. 198.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

271

Respiraţia şi cultivarea vocii. – Următoarele ca importanţă, după poziţia corectă, sunt respiraţia şi cultivarea vocii. Este mai probabil ca o persoană care stă cu spatele drept, fie aşezat, fie în picioare, [365] să respire corect. Dar profesorul ar trebui să procedeze astfel încât elevii lui să fie convinşi de importanţa respiraţiei adânci. Arătaţi cum acţiunea sănătoasă a organelor respiratorii promovează circulaţia sângelui, înviorează întregul organism, stimulează pofta de mâncare, ajută digestia şi provoacă un somn profund, liniştit. Astfel trupul este reîmprospătat, iar mintea este calmată şi odihnită. Ar trebui să se insiste asupra părţii practice în timp ce se arată importanţa respiraţiei profunde. Să se facă exerciţii care o promovează şi să se urmărească deprinderea obiceiului… Cultivarea vocii are un loc important în educaţia fizică, întrucât are ca efecte întărirea şi dezvoltarea capacităţii pulmonare şi înlăturarea, în acest fel, a pericolului de îmbolnăvire. Pentru a asigura un flux verbal corect când vorbiţi sau citiţi cu glas tare, aveţi grijă ca muşchii abdominali să participe în procesul respiraţiei şi organele respiratorii să nu fie jenate în nici un fel. Muşchii abdominali să fie cei solicitaţi, nu cei ai gâtului. În acest fel, pot fi prevenite oboseala excesivă şi bolile serioase ale gâtului şi plămânilor. Ar trebui să se acorde o mare atenţie articulării distincte a cuvintelor, unui ton vocal blând, bine modulat, şi să se evite un flux verbal exagerat. Acest lucru nu numai că va favoriza sănătatea, dar va contribui mult la eficienţa şi modul agreabil în care se va desfăşura munca studentului.1 Trei elemente esenţiale pentru fericirea familiei. – În studiul igienei, profesorul sârguincios se va folosi de orice ocazie pentru a arăta necesitatea curăţeniei desăvârşite atât în obiceiurile personale, cât şi în mediul ambiant. Să fie subliniată valoarea băii zilnice pentru favorizarea sănătăţii şi stimularea activităţii intelectului. De asemenea, să se acorde atenţie razelor de soare şi aerisirii, [366] igienei din dormitor şi bucătărie. Învăţaţi-i pe elevi că un dormitor sănătos, o bucătărie desăvârşit de curată şi o masă aranjată cu gust şi cu alimente hrănitoare şi sănătoase vor asigura fericirea familiei şi aprecierea oricărui oaspete raţional, mai bine decât ar face-o mobilierul scump din salon. Faptul că „viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12,33) este o lecţie de care
1 Idem, p. 198, 199.

272 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

este nevoie astăzi tot aşa de mult ca şi acum optsprezece secole, când a fost dată de Învăţătorul divin.1 Străduiţi-vă să înţelegeţi remediile naturii. – Aerul curat, lumina solară, cumpătarea, odihna, exerciţiul fizic, alimentaţia corespunzătoare, folosirea apei, încrederea în puterea divină – acestea sunt adevăratele remedii. Fiecare om ar trebui să aibă cunoştinţe despre mijloacele de refacere ale organismului şi despre modul în care să le folosească. Este foarte important, chiar esenţial, să înţelegi principiile implicate în tratarea celor bolnavi, cât şi să ai o pregătire practică în acest scop, lucru care îl va ajuta pe cel cunoscător să folosească într-o modalitate corectă aceste informaţii. Folosirea remediilor naturale necesită un efort şi o îngrijire, pe care mulţi nu sunt dispuşi să le exercite. Procesul de vindecare şi de refacere a organismului este treptat, iar celui nerăbdător i se pare lent. Cel care a cedat îngăduinţelor dăunătoare trebuie să facă sacrificii. Totuşi, până la urmă, se va vedea că organismul, nestingherit, îşi duce până la capăt lucrarea cu înţelepciune şi eficienţă. Cei care perseverează în ascultarea de legile naturii vor culege răsplata în sănătate trupească şi mintală.2 Un cod cuprinzător. – Cu privire la ce putem face pentru noi înşine, există un punct care necesită consideraţie atentă şi deplină. Trebuie să mă cunosc bine pe mine însumi. Trebuie să vreau să învăţ mereu cum să am grijă de această clădire, trupul pe care mi l-a dat [367] Dumnezeu, ca să-l pot păstra în cea mai bună stare de sănătate. Trebuie să mănânc acele lucruri care îmi vor face bine din punct de vedere fizic şi să am o grijă deosebită, pentru ca îmbrăcămintea să-mi asigure o circulaţie sănătoasă a sângelui. Nu mă voi lipsi de mişcare fizică şi aer. Voi folosi din plin lumina soarelui. Trebuie să am înţelepciunea de a fi un bun apărător al corpului meu. Voi face un lucru neînţelept, dacă voi intra într-o cameră rece atunci când sunt transpirat, mă voi dovedi un ispravnic necredincios, dacă îmi voi îngădui să mă aşez în curent de aer, expunându-mă eu însumi răcelii. Voi fi neînţelept, dacă voi lăsa ca picioarele şi mâinile să-mi fie reci şi astfel sângele de la extremităţi să fie condus înapoi la creier şi organele interne. Pe vreme umedă, trebuie să-mi protejez întotdeauna picioarele. Voi mânca regulat hrana cea mai sănătoasă, care va produce un sânge de
1 Idem, p. 200. 2 Divina Vindecare, p. 127.

IMPORTANŢA

PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

273

cea mai bună calitate, şi nu voi munci necumpătat, dacă stă în puterea mea să fac acest lucru. Dacă voi călca legile pe care le-a pus Dumnezeu în fiinţa mea, trebuie să mă pocăiesc şi să o iau de la început, aşezându-mă sub călăuzirea doctorilor pe care mi i-a lăsat Dumnezeu – aerul curat, apa curată şi lumina soarelui, cea preţioasă şi aducătoare de vindecare.1 Suntem responsabili faţă de Dumnezeu. – Trupurile noastre sunt proprietatea cumpărată de Hristos şi nu avem libertatea de a face tot ce dorim cu ele. Toţi cei care înţeleg legile sănătăţii ar trebui să-şi dea seama de obligaţia pe care o au de a respecta aceste legi pe care Dumnezeu le-a aşezat în făpturile lor. Ascultarea de legile sănătăţii trebuie să fie considerată ca o datorie personală. Noi înşine trebuie să suferim rezultatele călcării Legii. Să răspundem individual înaintea lui Dumnezeu pentru obiceiurile şi practicile noastre. Prin urmare, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este: „Care este obiceiul lumii?”, ci „Cum voi trata eu templul trupului pe care mi l-a dat Dumnezeu?”2

1 Lucrarea misionară medicală, p. 230 2 Divina Vindecare, p. 310.

SECŢIUNEA A XIV-A

PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE

CAPITOLUL 61

GOSPODINA ÎN BUCĂTĂRIE1∗
Înalta chemare a gospodinei. – Nu poate exista o ocupaţie mai importantă decât aceea a treburilor casnice. Este nevoie de inteligenţă şi experienţă pentru a găti bine şi a pune pe masă o hrană sănătoasă, într-o modalitate îmbietoare. Cea care pregăteşte alimentele care vor intra în stomacul nostru spre a fi transformate în sângele care hrăneşte organismul ocupă o poziţie dintre cele mai importate şi mai înalte.2 Este esenţial ca fiecare tânăr să cunoască îndeaproape îndatoririle de zi cu zi. Dacă este necesar, o tânără se poate dispensa de cunoaşterea limbii franceze, a algebrei sau chiar a pianului, dar este indispensabil ca ea să înveţe să facă pâine bună, să croiască veşminte potrivite şi să-şi îndeplinească eficient numeroasele datorii care ţin de gospodărie. Nu este nimic mai important pentru sănătatea şi fericirea întregii familii decât priceperea şi cunoaşterea celei ce găteşte. Printr-o mâncare nesănătoasă şi preparată necorespunzător, ea poate să împiedice şi chiar să ruineze atât capacitatea de a fi folositor a unui adult, cât şi dezvoltarea copilului. Pe de altă parte, prin pregătirea unor alimente potrivite pentru nevoile trupului, fiind în acelaşi timp, apetisante şi gustoase, ea poate realiza tot atât de mult în direcţia binelui, cât poate realiza şi în cea a răului. Astfel, în multe privinţe, fericirea în viaţă este strâns legată de credincioşia în îndatoririle obişnuite.3 [372]
1∗ Notă: Dietă şi hrană prezintă sfaturi detaliate cu privire la subiectul alimentaţiei sănătoase. 2 Mărturii, vol. 3, p. 158. 3 Educaţia, p. 216.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

275

Ştiinţa gătitului este o artă esenţială. – Ştiinţa gătitului nu este o treabă măruntă… Această artă ar trebui să fie privită ca fiind cea mai valoroasă dintre toate artele, pentru că este aşa de strâns legată de viaţă. Ar trebui să primească mai multă atenţie, căci pentru a produce un sânge bun, organismul cere o hrană bună. La temelia păstrării sănătăţii oamenilor este lucrarea misionară medicală a gătitului corect. Adesea, reformarea sănătăţii devine deformarea sănătăţii prin prepararea unei mâncări lipsite de gust. Înainte de a avea succes în reforma sănătăţii, trebuie să fie remediată lipsa de cunoaştere în domeniul bucătăriei sănătoase. Bucătăresele bune sunt puţine. Multe mame trebuie să ia lecţii de gătit pentru a putea pune pe masa familiilor lor o mâncare bine pregătită şi servită atrăgător.1 Căutaţi să ajungeţi nişte maestre ale artei gătitului. – Adesea, surorile noastre nu ştiu cum să gătească. Acestora le-aş spune: Eu aş merge la cea mai bună bucătăreasă pe care aş putea s-o găsesc în ţară şi aş rămâne acolo, dacă este necesar, timp de o săptămână, până când aş ajunge stăpână pe meserie – o bucătăreasă îndemânatică şi pricepută. Aş urma acest curs, chiar dacă aş avea patruzeci de ani. Este datoria voastră să ştiţi cum să gătiţi şi să le învăţaţi pe fiicele voastre cum să gătească.2 Studiu şi practică. – Alimentele să fie pregătite simplu şi sănătos, dar pentru a le face să fie gustoase şi hrănitoare este nevoie de talent. Pentru a învăţa cum să gătească, femeile trebuie să studieze, şi apoi, cu răbdare, să pună în practică tot ce au învăţat. Oamenii suferă din cauză că nu se preocupă de acest lucru. Unor asemenea oameni, le-aş spune: Este timpul să aduceţi la viaţă energiile voastre latente şi să începeţi să învăţaţi. Să nu credeţi că timpul dedicat [373] obţinerii unei cunoştinţe şi experienţe cuprinzătoare în domeniul pregătirii unor alimente sănătoase şi gustoase este un timp pierdut. Indiferent cât de îndelungată ar fi experienţa pe care o aveţi în domeniul gătitului, dacă încă mai aveţi responsabilităţile unei familii, este datoria voastră să învăţaţi cum să-i purtaţi de grijă corespunzător.3 Atât varietatea, cât şi simplitatea sunt esenţiale. – Hrana ar trebui să fie variată. Aceleaşi feluri de mâncare, pregătite în acelaşi fel, nu ar trebui
1 Dietă şi hrană, p. 263. 2 Mărturii, vol. 2, p. 370. 3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 49.

276 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

să apară pe masă zi după zi, şi la fiecare masă. Felurile de mâncare sunt consumate cu mai multă plăcere, iar organismul este mai bine hrănit când hrana este variată.1 Trupurile noastre sunt construite din ce mâncăm şi, pentru a avea ţesuturi de bună calitate, trebuie să avem o hrană bună, iar aceasta să fie pregătită cu o asemenea îndemânare, încât să se adapteze cel mai bine nevoilor organismului. Cei care gătesc au o datorie religioasă de a învăţa să pregătească o hrană sănătoasă şi într-o varietate de modalităţi, aşa încât să fie atât gustoasă, cât şi sănătoasă.2 Chiar şi în aranjamentul de pe masă, moda şi parada îşi exercită influenţa dăunătoare. Pregătirea sănătoasă a hranei ajunge să ocupe un loc secundar. Servirea unei mari varietăţi de feluri de mâncare consumă timp, bani şi muncă obositoare, fără a avea nici un rezultat bun. Poate că este la modă să avem şase feluri de mâncare la o masă, dar obiceiul acesta este distrugător pentru sănătate. Este o modă pe care oamenii inteligenţi ar trebui să o condamne atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu… Ar fi mult mai bine pentru sănătatea familiei, dacă pregătirile pentru masă ar fi mai simple.3 Rezultatele unui gătit necorespunzător. – Gătitul necorespunzător al alimentelor epuizează energiile a mii de oameni. Puţini îşi dau seama cât de mulţi pier din această cauză. Acest fel de gătit răvăşeşte organismul [374] şi produce boli. Astfel, pier mai mulţi decât îşi dau seama. În starea aceasta, lucrurile cereşti nu pot fi înţelese cu uşurinţă.4 Hrana săracă şi gătită necorespunzător strică sângele, slăbind organele care îl produc. Ea deranjează organismul şi provoacă boala, aducând odată cu ea o stare de iritare nervoasă şi o dispoziţie neplăcută. Victimele gătitului necorespunzător se numără cu miile şi zecile de mii. Pe multe morminte, ar putea fi scris: „Mort din pricina hranei necorespunzătoare”, „mort din cauza stomacului epuizat”.5 Învăţaţi-i pe copiii voştri cum să gătească. – Nu neglijaţi să-i învăţaţi pe copiii voştri cum să gătească mâncarea. Dacă faceţi aşa, le împărtăşiţi principiile de care au nevoie în educaţia religioasă. Când le predaţi copiilor
1 Divina Vindecare, p. 300. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 48, 49. 3 Idem, p. 73. 4 Idem, p. 49. 5 Divina Vindecare, p. 302.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

277

voştri lecţii de fiziologie şi îi învăţaţi cum să gătească simplu şi cu pricepere, voi puneţi temelia pentru cele mai folositoare ramuri ale educaţiei. Se cere pricepere spre a face o pâine bună. Într-o bună pregătire a mâncării există religie, şi eu pun la îndoială religia acelei categorii de persoane care sunt prea nepricepute şi prea nepăsătoare pentru a învăţa să gătească.1 Învăţaţi-le cu răbdare şi voioşie. – Mamele trebuie să-şi ia fetele cu ele în bucătărie încă de când sunt foarte mici şi să le înveţe arta de a găti. Mamele nu pot aştepta ca fetele să înţeleagă tainele gospodăriei fără a le învăţa. Ele trebuie să fie instruite cu răbdare, cu iubire, cu vorbe de încurajare şi aprobare, iar munca să fie făcută cât se poate de plăcută, lucru care să se vadă pe chipul voios al mamei.2 Dacă fetele greşesc o dată, de două ori, de trei ori, nu le criticaţi. Deja descurajarea îşi face lucrarea şi le ispiteşte să spună: „Este inutil. Eu nu pot face asta”. Acum nu este timpul pentru critică. Voinţa ajunge să slăbească. Ea are nevoie de stimulentul încurajării, al cuvintelor voioase, pline de speranţă, de felul: „Nu contează [375] ce greşeli ai făcut. Acum doar înveţi şi te poţi aştepta să faci greşeli. Încearcă din nou. Gândeşte-te la ce faci. Fii foarte atentă şi vei reuşi cu siguranţă”.3 Cum pot fi nimicite interesul şi zelul. – Multe mame nu îşi dau seama de importanţa acestei ramuri a educaţiei şi, în loc să-şi dea silinţa să-i înveţe pe copii şi să le suporte greşelile din perioada în care învaţă, ele preferă să facă singure totul. Când fiicele lor greşesc, ele le trimit în altă parte, spunându-le: „Nu are rost. Nu poţi să faci nici aceasta, nici cealaltă. Mai mult mă încurci şi îmi faci necazuri decât să mă ajuţi”. În acest fel, sunt respinse cele dintâi străduinţe ale celei care vrea să înveţe şi primul eşec îi nimiceşte interesul şi zelul de a învăţa într-o asemenea măsură, încât este îngrozită să mai încerce şi îşi va propune să coasă, să tricoteze, să se ocupe de curăţenia în casă – orice altceva, dar să nu gătească. Aici mama a greşit mult. Ea ar fi trebuit să-şi înveţe fiicele cu răbdare, astfel încât ele să poată obţine, prin practică, acea experienţă care să îndepărteze stângăcia şi neîndemânarea şi să îndrepte mişcările lipsite de iscusinţă ale bucătăresei neexperimentate.4
1 Mărturii, vol. 2, p. 537. 2 Idem, vol. 1, p. 684. 3 Idem, p. 684, 685. 4 Idem, p. 685.

278 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Pregătirea cea mai necesară pe care tinerele o pot realiza pentru viaţa practică. – Tinerele trebuie învăţate în amănunţime în domeniul gătitului. Oricare ar fi împrejurările vieţii, aceste cunoştinţe sunt folositoare în practică. Este o ramură a educaţiei care are o influenţă directă asupra vieţii omeneşti, îndeosebi asupra vieţii celor mai dragi.1 Eu o preţuiesc pe croitoreasa mea, o apreciez pe dactilografa mea, dar bucătăreasa mea, care ştie bine cum să pregătească hrana spre a întreţine viaţa şi a hrăni creierul, oasele şi muşchii, ocupă locul cel mai important printre ajutoarele familiei mele.2 [376] Tinerele cred că este înjositor să găteşti şi să faci tot felul de alte lucruri legate de gospodărie şi, din acest motiv, multe fete care se mărită şi au în grijă familiile lor au doar o idee vagă despre îndatoririle care îi revin unei soţii şi mame.3 În felul acesta, ridicaţi o barieră împotriva viciului. – Când le învăţaţi [pe fiicele voastre] arta gătitului, voi ridicaţi în jurul lor o barieră care le va feri de nesăbuinţa şi viciul în care ar putea fi ispitite să cadă.4 Bărbaţii trebuie să înveţe să gătească la fel ca femeile. – Bărbaţii trebuie să înţeleagă pregătirea simplă şi sănătoasă a alimentelor la fel ca femeile. Treburile îi cheamă adesea acolo unde nu pot găsi o hrană sănătoasă, şi atunci, dacă ştiu să gătească, pot folosi această cunoştinţă într-un scop bun.5 Atât tinerii, cât şi tinerele trebuie să fie învăţaţi cum să gătească economic şi cum să se renunţe la orice fel de alimente din carne.6 Învăţaţi să faceţi economie şi să evitaţi risipa. – În orice sector al artei culinare, aspectul care trebuie să fie luat în considerare este: „Cum ar trebui pregătită mâncarea într-un mod natural şi mai puţin costisitor? Să se caute cu grijă ca resturile de la masă să nu fie irosite. Urmăriţi ca, într-un anume fel, aceste resturi să nu fie pierdute. Această abilitate, economie şi tact reprezintă o comoară. În anotimpurile mai calde, pregătiţi mai puţină mâncare. Folosiţi mai mult alimente uscate. Există multe familii sărace care,
1 Idem, p. 683, 684. 2 Idem, vol. 2, p. 370. 3 Divina Vindecare, p. 302. 4 Mărturii, vol. 2, p. 370. 5 Divina Vindecare, p. 323. 6 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 313.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

279

deşi abia dacă au ce mânca, pot fi adesea luminate în privinţa motivului pentru care sunt sărace. Sunt risipite aşa de multe lucruri mărunte.1 Întrebări serioase pentru reflecţie. – „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru [377] slava lui Dumnezeu”. Procedaţi voi aşa, când pregătiţi mâncarea şi vă invitaţi familia la masă? Puneţi voi înaintea copiilor voştri doar alimentele despre care ştiţi vă vor produce sângele cel mai bun? Vor păstra acele alimente organismul lor în starea cea mai bună? Îi va pune acea mâncare în relaţia cea mai bună cu viaţa şi sănătatea? Sau, fără a ţine cont de binele lor viitor, le oferiţi o hrană nesănătoasă, stimulatoare şi iritantă?2

1 Dietă şi hrană, p. 258. 2 Mărturii, vol. 2, p. 359, 360.

CAPITOLUL 62

A MÂNCA PENTRU A TRĂI
Dumnezeu a plănuit înclinaţiile şi gusturile. – Înclinaţiile şi gusturile noastre naturale... au fost rânduite de Dumnezeu, iar atunci când i-au fost date omului, erau curate şi sfinte. Intenţia lui Dumnezeu a fost ca raţiunea să domine gusturile, aşa încât acestea să contribuie la fericirea noastră. Când sunt conduse de o minte sfinţită, ele Îi sunt închinate Domnului.1 Un subiect al grijii divine. – Educaţia israeliţilor includea toate obiceiurile lor de vieţuire. Tot ce era legat de bunăstarea lor era subiectul grijii divine şi intra în sfera de acţiune a Legii divine. Dumnezeu a căutat binele lor cel mai înalt, chiar şi atunci când S-a îngrijit de mâncarea lor. Mana cu care i-a hrănit în pustie era de o aşa natură, încât să le sporească puterea fizică, mintală şi morală… În ciuda greutăţilor vieţii duse de ei în pustie, nu era nici unul anemic în vreunul din triburile lor.2 Trupul este construit din alimentele pe care le consumăm. – Trupul nostru este construit din alimentele pe care le consumăm. Ţesuturile corpului se distrug neîncetat, fiecare mişcare a fiecărui organ are ca rezultat degradarea, care este reparată din hrana noastră. Fiecare organ al corpului îşi cere partea lui. Creierului trebuie să i se dea porţia, oasele, muşchii, nervii le cer pe ale lor. Este un proces minunat, care transformă hrana în sânge şi foloseşte acest sânge pentru a reconstrui diferite părţi ale corpului, dar acest proces continuă fără încetare, dând viaţă şi tărie fiecărui nerv, muşchi sau ţesut.3 [379] Începeţi prin a corecta hrănirea copilului mic. – Nu vom putea preţui niciodată îndeajuns importanţa formării unor obiceiuri corecte de
1 Temperanţa, p. 12. 2 Educaţia, p. 38. 3 Divina Vindecare, p. 295.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

281

alimentare la copii. Micuţii au nevoie să înveţe că mănâncă pentru a trăi, nu trăiesc pentru a mânca. Pregătirea ar trebui să înceapă când copilul este încă sugar, în braţele mamei sale. Copilului ar trebui să i se dea să mănânce numai la intervale regulate şi din ce în ce mai rar, pe măsură ce creşte. Nu ar trebui să i se dea dulciuri sau alimentele pe care le consumă cei mari, el nefiind în stare să le digere. Grija şi regularitatea meselor pentru cei mici nu numai că le vor asigura sănătatea şi vor avea ca rezultat faptul că vor sta cuminţi şi liniştiţi, dar vor pune şi temelia obiceiurilor care vor fi o binecuvântare pentru ei în anii următori.1 Educaţi gusturile şi pofta. – Când copiii trec de perioada prunciei, trebuie să se aibă mare grijă în educarea gusturilor şi a poftelor lor. Adesea, li se permite să mănânce tot ce doresc şi când doresc, fără a ţine cont de sănătatea lor. Osteneala şi banii atât de des aruncaţi pe dulciuri nehrănitoare îi aduc pe cei mici la concluzia că obiectivul cel mai înalt în viaţă şi lucrul care oferă cea mai mare fericire este acela de a putea să-ţi satisfaci pofta. Rezultatul acestei educaţii este lăcomia, urmată de boală… Părinţii ar trebui să educe poftele copiilor lor şi să nu le îngăduie folosirea alimentelor nesănătoase.2 Capacităţile spirituale, intelectuale şi fizice sunt influenţate de alimentaţie. – Mamele care satisfac dorinţele copiilor lor cu preţul sănătăţii şi al bunei dispoziţii seamănă seminţele răului, care vor creşte şi vor da rod. Îngăduinţa de sine creşte o dată cu creşterea copiilor, iar vigoarea intelectuală şi cea fizică sunt sacrificate. Mamele care procedează aşa culeg cu amărăciune roadele seminţei pe care au semănat-o. Ele îşi văd copiii crescând [380] cu o minte şi un caracter nepotrivite pentru a îndeplini un rol nobil şi folositor în societate sau în familie. Atât puterile spirituale, cât şi cele intelectuale şi fizice suferă sub influenţa hranei nesănătoase. Conştiinţa este inhibată, iar receptivitatea faţă de impresiile bune este prejudiciată.3 Alegeţi alimentele cele mai bune. – Pentru a şti care sunt cele mai bune alimente, trebuie să studiem planul originar al lui Dumnezeu pentru alimentaţia omului. Acela care l-a creat pe om şi îi înţelege nevoile a stabilit şi hrana pentru Adam… Cerealele, fructele, nucile şi legumele constituie dieta aleasă pentru noi de Creatorul nostru.4
1 Idem, p. 383. 2 Idem, p. 384. 3 Dietă şi hrană, p. 230. 4 Divina Vindecare, p. 295, 296.

282 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Pregătiţi alimentele într-un mod simplu şi atrăgător. – Dumnezeu i-a oferit omului mijloace abundente pentru satisfacerea unui apetit nepervertit. El a desfăşurat înaintea lui roadele pământului – o varietate bogată de alimente care sunt bune la gust şi hrănitoare pentru organism. Despre acestea, binevoitorul nostru Părinte Ceresc spune că putem mânca după plăcere. Fructele, cerealele şi legumele, pregătite într-un mod simplu, fără condimente şi fără nici un fel de grăsimi, constituie, alături de lapte sau smântână, alimentaţia cea mai sănătoasă. Acestea hrănesc corpul şi dau intelectului o vigoare şi o putere de rezistenţă care nu sunt produse de o alimentaţie excitantă.1 Pofta nu este o călăuză sigură. – Ar trebui să fie alese alimentele care furnizează cel mai bine elementele necesare construirii corpului. În această alegere, pofta nu este o călăuză sigură. Prin obiceiuri greşite de alimentaţie, apetitul a ajuns pervertit. El cere adesea o hrană care dăunează sănătăţii şi provoacă slăbiciune, în loc să aducă tărie… Boala şi suferinţa care se întâlnesc la orice pas sunt cauzate, în general, de greşelile populare cu privire la alimentaţie.2 [381] Copiii care şi-au satisfăcut un apetit needucat. – Când călătoream cu trenul, am auzit părinţi afirmând că poftele copiilor lor erau delicate şi, dacă nu aveau carne şi prăjitură, nu puteau să mănânce. La masa de prânz, am observat calitatea alimentelor date acestor copii. Era pâine din făină albă, felii de şuncă acoperite cu piper negru, murături picante, prăjituri şi dulceţuri. Înfăţişarea palidă a acestor copii arăta clar la ce abuzuri era supus stomacul lor. Doi dintre aceşti copii au observat copii dintr-o altă familie mâncând brânză împreună cu alte alimente şi n-au mai avut nici o poftă să mănânce, până când mama lor îngăduitoare nu a cerşit o bucată de brânză pentru copiii ei, temându-se că dragii de copii nu vor reuşi să mai termine masa. Mama a remarcat: „Copiilor le place cutare sau cutare lucru aşa de mult, iar eu îi las să mănânce tot ce doresc, deoarece pofta cere felul de mâncare de care are nevoie organismul”. Acest lucru poate fi corect dacă apetitul nu a fost niciodată pervertit. Există un apetit natural şi unul denaturat. Părinţii care şi-au învăţat copiii să mănânce toată viaţa o hrană nesănătoasă, stimulatoare, până când gustul a fost pervertit, iar ei ajung să poftească alimente din carne, cafea
1 Dietă şi hrană, p. 92. 2 Divina Vindecare, p. 295.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

283

prăjită, zaţ de ceai, scorţişoară, cuişoare şi condimente aromate, nu pot susţine că apetitul cere ce îi este necesar organismului. Apetitul a fost educat greşit, până s-a denaturat. Elementele sensibile ale stomacului au fost stimulate şi tocite până când şi-au pierdut sensibilitatea delicată. Hrana simplă şi sănătoasă li se pare lipsită de gust. Stomacul de care s-a abuzat nu-şi va mai împlini lucrarea ce i-a fost dată, dacă nu este forţat prin substanţele cele mai stimulatoare. Dacă aceşti copii ar fi fost educaţi din pruncie să consume doar hrană sănătoasă, pregătită în modul cel mai simplu, păstrându-i-se proprietăţile naturale cât mai mult posibil şi evitând [382] carnea, grăsimea şi toate condimentele, gustul nu ar fi fost prejudiciat. În starea lui naturală, gustul ar putea indica într-o mare măsură care sunt alimentele cele mai potrivite pentru nevoile organismului.1 Ce putem spune despre alimentele cu carne? – Noi nu trasăm nici o linie precisă de urmat în dietă, dar spunem că, în ţările unde sunt din abundenţă fructe, cereale, alune şi nuci, hrana de carne nu este cel mai bun fel de hrană pentru poporul lui Dumnezeu. Am fost instruită că alimentele de carne au o tendinţă de a animaliza natura, de a-i jefui pe bărbaţi şi pe femei de acea iubire şi simpatie pe care ar trebui să le simtă pentru oricine, şi de a da pasiunilor inferioare stăpânire asupra puterilor mai înalte ale fiinţei. Dacă vreodată consumarea de carne a fost sănătoasă, acum nu este sigură.2 Motive pentru respingerea alimentelor cu carne. – Cei care consumă carne nu fac altceva decât să mănânce legume şi cereale la mâna a doua, deoarece animalul primeşte din aceste lucruri elementele nutritive care produc creşterea. Viaţa care era în cereale şi legume trece la consumator. Noi o primim mâncând carnea animalului. Cu cât mai bine ar fi să o obţinem direct, consumând hrana pe care Dumnezeu a hotărât să o folosim! Carnea nu a fost niciodată cel mai bun aliment, dar folosirea ei este acum de două ori discutabilă, deoarece rata bolilor la animale creşte aşa de rapid. Cei care consumă alimente din carne ştiu prea puţin ce mănâncă. Adesea, dacă ar putea vedea animalele cât sunt încă în viaţă şi ar cunoaşte calitatea cărnii pe care o consumă, s-ar întoarce de la ea cu dezgust. Oamenii mănâncă neîncetat o carne care este plină de germeni tuberculoşi şi canceroşi. Astfel se transmit tuberculoza, cancerul şi alte boli fatale.3
1 Dietă şi hrană, p. 239. 2 Mărturii, vol. 9, p. 159. 3 Divina Vindecare, p. 313.

284 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Efecte de care nu ne dăm seama imediat. – Efectele unei diete pe bază de carne pot întârzia să se arate, dar acest lucru nu este [383] o dovadă că nu este dăunătoare. Puţini pot fi convinşi să creadă că tocmai carnea pe care au mâncat-o este cea care le-a otrăvit sângele şi le-a produs suferinţă. Mulţi mor de boli cauzate întru totul de consumul de carne, deşi cauza reală nu este bănuită nici de ei, nici de alţii.1 Întoarcerea la alimentaţia naturală sănătoasă. – Oare nu a venit vremea ca toţi să caute să renunţe la produsele din carne? Cum pot cei care caută să ajungă curaţi, nobili şi sfinţi, spre a fi în stare să stea în compania îngerilor cereşti, să continue să folosească drept aliment ceva ce are un efect aşa de dăunător asupra sufletului şi a trupului? Cum pot lua viaţa creaturilor lui Dumnezeu, ca să le poată consuma carnea ca pe o delicatesă? Să se întoarcă mai bine la hrana sănătoasă şi delicioasă care i-a fost dată omului la început.2 Comportamentul acelora care aşteaptă revenirea lui Hristos. – Cei care aşteaptă venirea Domnului vor renunţa în cele din urmă la consumul de carne. Carnea va înceta să mai facă parte din dieta lor. Ar trebui să avem mereu în vedere acest ţel şi să ne străduim să lucrăm cu statornicie pentru împlinirea lui. Nu pot să cred că, prin obiceiul de a consuma carne, suntem în armonie cu lumina pe care Dumnezeu a binevoit să ne-o dea.3 Înapoi la planul lui Dumnezeu. – Mi-a fost arătat iarăşi şi iarăşi că Dumnezeu Îşi aduce poporul la planul de la început, şi anume să nu mănânce din carnea animalelor. El doreşte ca noi să-i învăţăm pe oameni o cale mai bună. Dacă se renunţă la consumul de carne, dacă gustul este educat în această direcţie, dacă este încurajată plăcerea de a mânca fructe şi cereale, în curând va fi aşa cum a intenţionat Dumnezeu la început. Cei din poporul Său nu vor folosi deloc carnea.4 [384] Învăţătură cu privire la o schimbare în alimentaţie. – Este o greşeală să presupunem că tăria musculară depinde de folosirea cărnii. Nevoile organismului pot fi împlinite mai bine şi ne putem bucura de o sănătate mai bună fără folosirea acesteia. Cerealele, împreună cu fructele, nucile şi legumele au toate proprietăţile nutritive necesare pentru a face un sânge bun. Aceste elemente nu sunt furnizate atât de bine sau pe deplin prin1 Idem, p. 315. 2 Idem, p. 317. 3 Dietă şi hrană, p. 380, 381. 4 Idem, p. 82.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

285

tr-o alimentaţie cu carne. Dacă folosirea cărnii ar fi fost esenţială pentru sănătate şi tărie, alimentele din carne ar fi fost incluse în dieta hotărâtă pentru om la început. Când se întrerupe folosirea cărnii în alimentaţie, există deseori un simţământ de slăbiciune, o lipsă de vigoare. Mulţi prezintă acest lucru ca dovadă că hrana animală este esenţială, dar situaţia aceasta este cauzată de faptul că alimentele de acest gen sunt stimulatoare, pentru că înfierbântă sângele şi excită nervii, de aceea li se simte aşa de mult lipsa. Unii vor constata că le este tot aşa de greu să renunţe la alimentele din carne, cum îi este beţivului să se lase de păhărelul lui, dar schimbarea le va face mult bine. Când carnea este înlăturată ca aliment, locul ei ar trebui să fie suplinit de o varietate de cereale, nuci, legume şi fructe, care vor fi nutritive şi gustoase. Acest lucru este necesar mai cu seamă în cazul celor care sunt slăbiţi sau împovăraţi de o muncă continuă.1 Înlocuitorii cărnii, bine pregătiţi, sunt de folos. – O pregătire bună a mâncării este o cerinţă esenţială, îndeosebi acolo unde carnea nu constituie un articol principal al alimentaţiei. În locul cărnii, să fie pregătite alte feluri de mâncare, iar acestea trebuie să fie bine gătite, aşa încât carnea să nu fie dorită.2 Cunosc familii care au trecut de la o alimentaţie cu carne, la una care slăbeşte sănătatea. Mâncarea lor este pregătită aşa de greşit, [385] încât stomacul nu o poate suferi şi ei mi-au spus că reforma sanitară nu li se potriveşte, pentru că scădeau în putere fizică. Acesta este un motiv pentru care unii n-au avut succes în eforturile lor de a-şi simplifica hrana. Ei au o dietă săracă. Hrana este pregătită fără să se depună efort şi este întotdeauna aceeaşi. La o masă nu trebuie să fie multe feluri de mâncare şi nu toate felurile să conţină aceleaşi componente, fără nici o variaţie. Hrana să fie pregătită simplu, totuşi cu un gust care să stimuleze pofta de mâncare.3 Biruirea unui apetit denaturat. – Persoanele care s-au obişnuit cu o alimentaţie bogată, foarte excitantă, au un gust denaturat şi nu pot găsi dintr-o dată plăcere într-o hrană simplă. Va fi nevoie de timp, pentru ca
1 Divina Vindecare, p.316. 2 Scrisoarea 60a, 1896. 3 Mărturii, vol. 2, p. 63.

286 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

gustul să revină la normal şi stomacul să se refacă de pe urma abuzurilor la care a fost supus. Totuşi, aceia care perseverează în folosirea alimentelor hrănitoare le vor găsi gustoase după un timp. Vor fi apreciate aromele delicate şi delicioase ale acestora şi vor fi consumate cu mai multă plăcere, decât ar putea să ofere delicatesele nesănătoase. Stomacul sănătos, nefiind nici iritat, nici supraîncărcat, îşi poate împlini sarcina fără efort.1 Alimentaţia sănătoasă nu este un sacrificiu. – Deşi copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi stăpânească apetitul şi să mănânce ţinând seama de sănătate, trebuie să li se explice lămurit că ei se abţin numai de la ceva ce le-ar face rău. Ei renunţă la lucruri dăunătoare pentru a avea ceva mai bun. Masa să fie atrăgătoare şi apetisantă, căci este plină de lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit cu atâta generozitate.2 [386] Luaţi în considerare anotimpul, clima şi ocupaţia. – Nu toate alimentele sănătoase sunt la fel de potrivite pentru nevoile noastre în toate împrejurările. Ar trebui să avem grijă când alegem alimentele. Alimentaţia noastră trebuie să fie potrivită cu anotimpul, cu climatul în care trăim şi cu ocupaţia pe care o avem. Unele alimente care sunt potrivite pentru un anotimp sau un anumit climat nu sunt potrivite în altul. Tot astfel, există alimente diferite, potrivite perfect pentru persoane cu ocupaţii diferite. Deseori, o hrană care poate fi folosită spre avantajul celor angajaţi în muncă fizică grea este nepotrivită pentru persoane care au ocupaţii sedentare, sau care necesită un efort intelectual intens. Dumnezeu ne-a dat o mare varietate de alimente sănătoase şi fiecare persoană ar trebui să le aleagă pe acelea care, în urma experienţei şi a judecăţii sănătoase, se dovedesc cele mai potrivite pentru propriile necesităţi.3 Pregătiţi alimentele cu inteligenţă şi îndemânare. – Este greşit să mâncăm numai pentru a ne satisface apetitul, dar nu ar trebui să manifestăm indiferenţă faţă de calitatea hranei sau modul ei de pregătire. Dacă nu găsim plăcere în ce mâncăm, corpul nu va fi atât de bine hrănit. Alimentele ar trebui să fie alese cu grijă şi pregătite inteligent şi cu îndemânare.4 „Putem să mâncăm orice” – În multe familii se fac pregătiri mari . pentru vizitatori. Se găteşte o mare varietate de mâncăruri. Acestea sunt
1 Divina Vindecare, p. 298, 299. 2 Idem, p. 385. 3 Idem, p. 296, 297. 4 Idem, p. 300.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

287

ispititoare pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu o asemenea varietate de mâncăruri bogate… Cunosc comportamentul acelora care fac asemenea pregătiri excesive pentru vizitatori. În familia lor nu se respectă nici o ordine. Mesele sunt pregătite pentru a se potrivi comodităţii soţiei şi mamei. Fericirea soţului şi a copiilor nu este luată în considerare. Deşi pentru vizitatori se face o asemenea paradă, [387] „pentru noi” se consideră că este bun orice. Adesea, masa este aşezată lângă perete, mâncarea este rece şi nu se face nici un efort pentru a o face atrăgătoare. „Aceasta este pentru noi”, spun ei. „Ne descurcăm cu orice”.1 Faceţi din timpul mesei o ocazie plăcută. – Timpul mesei să fie o ocazie pentru înviorare şi contact social plăcut. Tot ce poate împovăra sau irita să fie îndepărtat. Încrederea, bunătatea şi recunoştinţa faţă de Dătătorul tuturor bunurilor să fie cultivate, iar conversaţia să fie voioasă, exprimând gânduri plăcute care să aducă voioşie.2 Masa nu este un loc în care să se cultive răzvrătirea copiilor printr-un comportament neînţelept al părinţilor. Când mănâncă, familia să fie voioasă şi plină de recunoştinţă, aducându-şi aminte că aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu şi ascultă de El vor lua parte la ospăţul Mielului în Împărăţia lui Dumnezeu, iar Isus Însuşi îi va servi.3 Regularitate în mâncare. – Mâncatul la ore neregulate distruge tonusul sănătos al organelor digestive, cu efect asupra sănătăţii şi stării de voioşie.4 În nici un caz nu ar trebui ca mesele să fie neregulate. Dacă prânzul este luat cu o oră sau două înainte de timpul obişnuit, stomacul nu este pregătit pentru o nouă povară, pentru că nu s-a debarasat încă de alimentele consumate la masa precedentă şi nu are forţă vitală pentru o nouă lucrare. Astfel, organismul este suprasolicitat. Mesele nu ar trebui nici întârziate cu o oră sau două, în funcţie de împrejurări sau pentru a îndeplini mai întâi un anumit volum de muncă. Stomacul cere mâncare la ora la care este obişnuit să primească. Dacă momentul este întârziat, vitalitatea organismului scade şi ajunge în cele din urmă la un nivel aşa de scăzut, încât pofta de mâncare dispare [388] cu
1 Manuscris 1, 1876. 2 Educaţia, p. 206. 3 Scrisoarea 19, 1892. 4 Divina Vindecare, p. 384.

288 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

desăvârşire. Dacă se ia masa atunci, stomacul este incapabil să se ocupe de ea aşa cum se cuvine. Hrana nu poate fi schimbată în sânge bun. Dacă ar mânca toţi la ore regulate, fără a gusta nimic între mese, ar fi pregătiţi pentru mesele lor şi ar găsi în mâncare o plăcere care i-ar răsplăti pentru efortul lor.1 Învăţaţi-i pe copii când, cum şi ce să mănânce. – În general, copiii nu sunt învăţaţi cu privire la importanţa câtorva aspecte cum ar fi: când, cum şi ce să mănânce. Lor li se îngăduie să-şi satisfacă fără reţineri gusturile, să mănânce la orice oră, să servească fructe oricând le ispitesc privirile, iar acestea, mâncate aproape întotdeauna cu plăcintă, prăjitură şi pâine cu unt, îi face nişte gurmanzi şi nişte dispeptici. Organele digestive sunt ţinute într-o funcţionare continuă, ca o moară, şi ajung slăbite, iar forţa vitală este luată de la creier pentru a veni în ajutorul stomacului suprasolicitat, şi astfel puterile mintale sunt slăbite. Stimularea nefirească şi epuizarea puterilor vitale îi face nervoşi, nerăbdători când li se pun restricţii, încăpăţânaţi şi iritabili. Abia dacă mai pot fi scăpaţi din vedere de părinţii lor. În multe cazuri, însuşirile morale par tocite şi este dificil să li se stârnească un simţ al ruşinii şi al naturii grave a păcatului. Ei alunecă uşor în obiceiul de a ocoli adevărul, de a înşela şi adesea de a minţi pe faţă. Părinţii deplâng aceste lucruri la copiii lor, dar nu-şi dau seama că propria administrare greşită a adus răul. Ei nu au înţeles necesitatea de a ţine în frâu poftele şi pasiunile copiilor lor, iar aceştia s-au dezvoltat şi s-au întărit pe parcursul anilor. Mamele pregătesc cu mâinile lor şi pun înaintea copiilor lor o mâncare care are înclinaţia să le dăuneze fizic şi mintal.2 [389] Nu mâncaţi niciodată între mese. – Stomacul trebuie să se bucure de o grijă atentă. Să nu fie ţinut într-o activitate continuă. Daţi pace, linişte şi odihnă acestui organ folosit greşit şi îndelung maltratat… După ce este servită masa obişnuită, stomacului ar trebui să i se îngăduie cinci ore de odihnă. Nici o fărâmă de mâncare să nu fie introdusă în stomac până la masa următoare. Stomacul îşi va face lucrarea în acest interval şi după aceasta va putea primi iarăşi hrană.3 Mamele fac o mare greşeală îngăduindu-le [copiilor lor] să mănânce între mese. Prin această practică, stomacul este deranjat şi se pun ba1 Dietă şi hrană, p. 179. 2 Pacific Health Journal, mai 1890. 3 Dietă şi hrană, p. 173, 179.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

289

zele pentru o suferinţă viitoare. Iritarea lor poate fi cauzată de o mâncare nesănătoasă, încă nedigerată, dar mama crede că nu are timp să gândească bine situaţia şi să-şi corecteze greşeala. Ea nu se poate opri nici pentru a linişti îngrijorarea lor nerăbdătoare. Ea le dă micuţilor suferinzi o bucăţică de prăjitură sau alte lucruri plăcute pentru a-i linişti, dar acestea nu fac decât să sporească răul… Adesea, mamele se plâng de sănătatea fragilă a copiilor lor şi consultă medicul, în timp ce, dacă ar exercita doar puţin bun simţ, ar înţelege că necazul este cauzat de greşelile lor în alimentaţie.1 „Gustările” la ore târzii sunt un obicei dăunător. – Un alt obicei dăunător este acela de a mânca imediat înainte de culcare. Poate că mesele au fost servite regulat, însă, din pricina unei senzaţii de „leşin”, ei mănâncă din nou. Prin îngăduinţă, această practică greşită ajunge un obicei şi, adesea, este atât de bine fixată, încât se crede că este imposibil să dormi fără să mănânci. Ca rezultat al faptului că se mănâncă la ore târzii, procesul digestiv continuă în timpul orelor de somn. Însă, chiar dacă stomacul lucrează fără răgaz, lucrarea sa nu este bine [390] înfăptuită. Somnul este adesea tulburat de vise neplăcute, iar dimineaţa, persoana se trezeşte fără a fi odihnită şi fără prea mare poftă pentru micul dejun. Când ne culcăm, stomacul trebuie să-şi fi terminat toată lucrarea, pentru ca toate celelalte organe ale corpului să se poată bucura de odihnă. Cina târzie este dăunătoare în special pentru persoanele cu obiceiuri sedentare. În cazul lor, tulburarea care se produce este de cele mai multe ori începutul unei boli care sfârşeşte prin moarte.2 O mamă sfătuită că micul dejun este important. – Copila ta are un temperament iritat şi trebuie să fii atentă la alimentaţia ei. Să nu-i îngădui să aleagă felurile de mâncare care îi vor satisface gustul, fără să-i asigure hrana corespunzătoare… Să nu o laşi niciodată să plece la şcoală fără să servească micul dejun. Nu îndrăzni să dai curs înclinaţiilor tale în această privinţă. Aşază-te pe deplin sub conducerea lui Dumnezeu, iar El te va ajuta să aduci toate dorinţele tale în armonie cu cerinţele Sale.3 Este în practica şi obiceiul societăţii să se servească un mic dejun lejer. Totuşi, nu acesta este modul cel mai bun de a trata stomacul. La masa de
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 61. 2 Divina Vindecare, p. 303, 304. 3 Scrisoarea 69, 1896.

290 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

dimineaţă, stomacul se află într-o condiţie mai bună pentru a se ocupa de mai multă mâncare decât la a doua sau a treia masă a zilei. Obiceiul de a mânca un mic dejun sărac şi un prânz copios este greşit. Faceţi în aşa fel, încât micul dejun să fie masa cea mai consistentă a zilei.1 Obţineţi alimentele cele mai bune şi din abundenţă. – Copiii şi tinerii să nu fie supraalimentaţi până la maximum. Ei trebuie să primească alimente sănătoase din abundenţă, dar nu înseamnă că este bine să li se ofere prăjituri şi produse de patiserie. Să facă exerciţiu fizic şi să li se ofere ce este mai bun de mâncare, pentru că acestea au o influenţă [391] importantă asupra stării mintale şi fizice. O alimentaţie corespunzătoare şi hrănitoare va fi unul dintre mijloacele cele mai bune prin care poate să fie păstrată o digestie sănătoasă.2 Mâncaţi cu moderaţie. – Adesea, părinţii fac o greşeală dându-le copiilor prea multă mâncare. Copiii trataţi în felul acesta cresc dispeptici. Moderaţia, chiar şi în consumul unor alimente bune, este esenţială. Părinţi, puneţi înaintea copiilor voştri cantitatea de mâncare pe care ar trebui să o mănânce. Nu-i lăsaţi să mănânce cât de mult se vor simţi înclinaţi… Părinţi, dacă nu sunteţi atenţi la acest aspect, copiii voştri vor avea capacităţi intelectuale scăzute. Ei vor merge la şcoală, dar nu vor fi în stare să înveţe cât ar trebui, pentru că puterea care ar trebui să meargă la creier este folosită pentru digerarea mâncării excesive care împovărează stomacul. Părinţii trebuie să fie educaţi spre a înţelege că prea multă mâncare dată copiilor îi face să fie slabi, nu viguroşi.3 Părinţii, nu copiii să dicteze aici. – Învăţaţi-i pe copii să-şi stăpânească pofta, să fie mulţumiţi cu alimentaţia simplă pe care le-o dă Dumnezeu. Nu este bine să-i lăsaţi să dicteze ei ce anume vor mânca. Voi sunteţi aceia care să le dicteze ce este cel mai bine pentru ei. A le îngădui copiilor voştri să murmure şi să se plângă de mâncarea bună şi sănătoasă, doar pentru că nu se potriveşte gusturilor lor denaturate, este un păcat.4 Nu-i lăsaţi pe copii să rămână cu impresia că, pentru că sunt copiii voştri, trebuie să li se îngăduie să aleagă şi să-şi împlinească dorinţele. Să nu li se permită să aleagă alimentele care nu sunt bune pentru ei, pur şi
1 Dietă şi hrană, p. 173. 2 Scrisoarea 19, 1892. 3 Manuscris 155, 1899. 4 Scrisoarea 23, 1888.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

291

simplu pentru că le sunt pe plac. Experienţa părinţilor trebuie să conducă în viaţa copiilor.1 [392] Respectaţi preferinţele copilului, dacă sunt rezonabile. – Fiecare dintre noi va hotărî daca viaţa îi va fi condusă de minte sau de trup. Fiecare tânăr trebuie să aleagă felul în care îi va fi modelată viaţa şi să nu se cruţe nici un efort pentru a fi făcut să înţeleagă puterile cu care se confruntă şi influenţele care îi modelează caracterul şi destinul.2 În educarea copiilor şi a tinerilor, aceştia să fie învăţaţi că obiceiurile în mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, pe care şi le-au format în conformitate cu standardul lumii, nu sunt în armonie cu legile sănătăţii şi ale vieţii şi, ca urmare, aceste obiceiuri trebuie să fie conduse de raţiune şi intelect. Puterea poftei şi a obiceiului să nu fie lăsată să domine cerinţele raţiunii. Pentru a atinge scopul acesta, tinerii trebuie să aibă ţinte şi motive mai înalte decât simpla satisfacţie animalică în mâncare şi băutură.3 Efectele vaste ale unui apetit pervertit. – Unii nu sunt convinşi de necesitatea de a mânca şi a bea spre slava lui Dumnezeu. Îngăduinţa apetitului îi influenţează în toate relaţiile din viaţă. Această influenţă se vede în familie, în biserică, în adunările de rugăciune şi în comportamentul copiilor lor. Ea este blestemul vieţii lor. Ea îi împiedică să înţeleagă adevărurile pentru aceste zile din urmă.4 Vieţuirea sănătoasă este o obligaţie personală. – Ceea ce mâncăm şi bem are o influenţă importantă asupra vieţii şi caracterului nostru, iar creştinii trebuie să-şi aducă obiceiurile în mâncare şi băutură la conformarea cu legile naturii. Trebuie să înţelegem obligaţia noastră faţă de Dumnezeu în acest domeniu. Ascultarea de legile sănătăţii să fie un subiect de studiu serios, pentru că neştiinţa intenţionată cu privire la [393] subiectul acesta este păcat. Fiecare trebuie să simtă că este o obligaţie personală să respecte legile vieţuirii sănătoase.5

1 Signs of the Times, 13 august 1896. 2 Educaţia, p. 202. 3 Good Health, iulie 1880. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 151. 5 Manuscris 47, 1896.

CAPITOLUL 63

CUMPĂTARE ÎN TOATE LUCRURILE

Necumpătarea cauzează majoritatea bolilor din viaţă. – Necumpătarea se află la baza unei mari părţi din bolile vieţii. Ea nimiceşte anual zeci de mii de oameni. Nu vorbim despre cumpătare ca fiind limitată doar la folosirea băuturilor alcoolice, noi îi dăm o semnificaţie mai largă, incluzând îngăduinţa dăunătoare a oricărui apetit sau pasiuni.1 Prin necumpătare, unii sacrifică o jumătate, iar alţii două treimi din puterile lor fizice, mintale şi morale şi ajung nişte jucării pentru duşman.2 Îngăduinţa excesivă este păcat. – Îngăduinţa excesivă în mâncare, băutură, dormit sau privit este un păcat. Acţiunea armonioasă sănătoasă a tuturor puterilor corpului şi ale minţii are ca rezultat fericirea şi, cu cât aceste puteri sunt mai înnobilate, cu atât fericirea este mai curată şi neumbrită.3 Cumpătarea este un principiu al vieţii religioase. – Cumpătarea în toate lucrurile vieţii acesteia trebuie să fie practicată şi prezentată altora. Cumpătarea în mâncare, băutură, dormit şi îmbrăcat este unul din marile principii ale vieţii religioase. Adevărul adus în sanctuarul sufletului va duce la îngrijirea corpului. Nimic din ce este legat de sănătatea omului nu trebuie să fie privit cu nepăsare. Binele nostru veşnic depinde de felul cum folosim în viaţa aceasta timpul, puterea şi influenţa noastră.4 Nouă ne este încredinţată aici doar o scurtă perioadă de viaţă, iar întrebarea pe care trebuie să şi-o pună fiecare este: Cum pot să-mi investesc viaţa în aşa fel, încât să aducă folosul cel mai mare?5 [395]
1 Pacific Health Journal, aprilie 1890. 2 Solii către tineret, p. 236. 3 Dietă şi hrană, p. 44. 4 Mărturii, vol. 6, p. 375. 5 Pacific Health Journal, aprilie 1890.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

293

Prima noastră datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni este dezvoltarea personală. Fiecare însuşire cu care ne-a înzestrat Dumnezeu trebuie să fie cultivată până la cel mai înalt grad, ca să fim în stare să facem binele cel mai mare de care suntem capabili. De aceea, timpul folosit pentru întărirea şi păstrarea sănătăţii fizice şi mintale este un timp bine folosit. Nu putem să ne permitem să prejudiciem, să pipernicim nici o singură funcţie a minţii sau a trupului, prin suprasolicitare sau abuzând de vreo parte a acestei maşinării vii. Dacă vom face aşa, vom fi nevoiţi să suferim consecinţele negreşit.1 Cumpătarea are o putere uimitoare. – Respectarea cumpătării şi a regularităţii în toate lucrurile are o putere uimitoare. Nu vor fi suficiente doar împrejurările sau calităţile native pentru a dezvolta acea dispoziţie senină, care contează atât de mult pentru netezirea cărării vieţii. În acelaşi timp, puterea stăpânirii de sine astfel dobândite se va dovedi una dintre cele mai importante înzestrări pentru a da piept cu succes cu îndatoririle aspre şi realităţile pe care orice fiinţă omenească le va întâlni.2 Un ajutor pentru a gândi limpede. – Oameni care au poziţii de încredere au de luat zilnic hotărâri de care depind rezultate de mare importanţă. Adesea, ei trebuie să gândească rapid, iar acest lucru nu poate fi făcut decât de aceia care practică o cumpătare strictă. Mintea se întăreşte în urma tratării corecte a puterilor fizice şi mintale. Dacă efortul depus nu este prea mare, o nouă vigoare vine cu fiecare solicitare.3 Obiceiul de a fi cumpătat aduce răsplătiri bogate. – Generaţia care se ridică este înconjurată de atracţii menite să ispitească pofta. Îndeosebi în marile noastre oraşe, fiecare formă de satisfacere a plăcerii este făcută să fie uşoară şi atrăgătoare. Aceia care, [396] asemenea lui Daniel, refuză să se întineze vor culege răsplata obiceiului lor de a fi cumpătaţi. Puterea lor fizică mai mare şi capacitatea sporită de a rezista sunt ca un depozit bancar din care pot să scoată bani în situaţii de urgenţă. Obiceiurile corecte în activitatea fizică promovează superioritatea intelectuală. Puterea intelectuală, cea fizică şi longevitatea depind de legi neschimbătoare. În acest domeniu nimic nu este la voia întâmplării sau
1 Signs of the Times, 17 noiembrie 1890. 2 Educaţia, p. 206. 3 Divina Vindecare, p. 309.

294 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

a sorţii. Dumnezeul naturii nu va interveni pentru a-i feri pe oameni de consecinţele călcării legilor naturii.1 Pentru o sănătate deplină, fiţi cumpătaţi în toate lucrurile. – Pentru păstrarea sănătăţii, este necesară cumpătarea în toate lucrurile… Tatăl nostru ceresc a trimis lumina reformei sănătăţii spre a ne păzi de relele care rezultă dintr-un apetit decăzut, pentru ca aceia care iubesc curăţia şi sfinţenia să ştie cum să folosească înţelept lucrurile bune pe care li le-a oferit El şi pentru ca, exercitând cumpătarea în viaţa de zi cu zi, să poată fi sfinţiţi prin adevăr.2 Cumpătarea precede sfinţirea. – Poporul lui Dumnezeu trebuie să înveţe însemnătatea cumpătării în toate lucrurile… Orice îngăduinţă de sine trebuie îndepărtată din viaţa lor. Înainte de a putea înţelege cu adevărat semnificaţia adevăratei sfinţiri şi în conformitate cu voinţa lui Hristos, ei trebuie să obţină, prin colaborare cu Dumnezeu, stăpânirea asupra obiceiurilor şi practicilor lor greşite.3 În studiu. – Necumpătarea în studiu este un fel de beţie, iar cei ce îşi îngăduie să fie necumpătaţi în această privinţă, asemenea beţivului, rătăcesc de la cărările sigure, se împiedică şi cad în întuneric. Domnul vrea ca orice elev să ştie că singura lui ţintă trebuie să fie slava Sa. Să nu-şi risipească resursele intelectuale [397] şi fizice în căutarea obţinerii întregii cunoaşteri posibile a ştiinţelor, ci să-şi păstreze prospeţimea şi vigoarea tuturor capacităţilor spre a se angaja în lucrarea la care l-a chemat Domnul – aceea de a ajuta sufletele să găsească drumul neprihănirii.4 În muncă. – Trebuie să fim cumpătaţi în muncă. Nu este datoria noastră să lucrăm în locuri unde vom fi suprasolicitaţi. Uneori, unii se pot afla acolo unde este necesar lucrul acesta, dar trebuie să fie o excepţie, nu o regulă. Să fim cumpătaţi în toate lucrurile. Dacă Îl vom cinsti pe Domnul făcându-ne partea, El Îşi va face partea spre a ne păstra sănătatea. Să exercităm un control înţelept asupra tuturor organelor noastre. Prin cumpătarea în mâncare, băutură, îmbrăcăminte, muncă şi în toate lucrurile, putem să facem pentru noi înşine lucrul pe care nu poate să-l facă nici un medic.5
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 28. 2 Idem, p. 52. 3 Lucrarea misionară medicală, p. 275. 4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 405, 406. 5 Temperanţa, p. 139.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

295

Ca o regulă, munca zilei să nu fie prelungită în timpul nopţii… Mi-a fost arătat că aceia care procedează aşa, adesea vor pierde mult mai mult decât câştigă, pentru că energiile lor se epuizează, iar ei lucrează într-o stare de agitaţie. Poate că nu-şi dau seama de prejudiciul imediat, dar îşi subminează negreşit sănătatea.1 Cei care fac eforturi mari pentru a munci mult într-o anumită perioadă şi continuă să muncească, în ciuda faptului că raţiunea le spune că ar trebui să se odihnească, nu câştigă niciodată. Ei trăiesc dintr-un capital împrumutat. Ei îşi irosesc forţa vitală de care vor avea nevoie cândva, în viitor. Când vor avea nevoie de această energie pe care au irosit-o cu atâta nepăsare, ei se prăbuşesc pentru că nu o au. Puterea fizică s-a dus, tăria mintală nu mai există. Ei îşi dau seama că au avut de-a face cu o pierdere, dar nu realizează despre ce este vorba. Nevoia a venit, însă resursele lor fizice sunt epuizate. Oricine calcă [398] legile sănătăţii va trebui să sufere cândva într-o măsură mai mare sau mai mică. Dumnezeu ne-a înzestrat corpul cu puterea de care avem nevoie în diferite perioade din viaţa noastră. Dacă noi vom epuiza cu nepăsare această forţă printr-o suprasolicitare continuă, uneori vom ajunge să pierdem.2 În îmbrăcăminte. – Îmbrăcămintea trebuie să fie sănătoasă din toate punctele de vedere. „Mai presus de toate lucrurile”, Dumnezeu doreşte „să fim sănătoşi” – sănătate trupească şi sufletească. Trebuie să fim împreună lucrători cu El, pentru sănătatea sufletului şi a trupului deopotrivă. Ambele sunt susţinute printr-o îmbrăcăminte sănătoasă. Aceasta ar trebui să aibă farmecul, frumuseţea şi caracterul adecvat al simplităţii naturale. Hristos ne-a avertizat împotriva mândriei, nu însă împotriva farmecului şi a frumuseţii naturale din viaţă.3 În mâncare. – Adevărata temperanţă ne spune să renunţăm la tot ce este dăunător şi să folosim cu chibzuinţă ce este sănătos. Sunt puţini cei care-şi dau seama aşa cum trebuie cât de mult au de-a face obiceiurile din alimentaţie cu sănătatea, caracterul lor, capacitatea lor de a fi folositori în această lume şi cu destinul lor veşnic. Apetitul trebuie să se afle continuu sub stăpânirea puterilor intelectuale şi morale. Trupul trebuie să fie supus minţii, nu invers.4
1 Counsels on Health, p. 99. 2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 153, 154. 3 Divina Vindecare, p. 288, 289. 4 Temperanţa, p. 138.

296 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Cei care mănâncă şi lucrează necumpătat şi iraţional, vorbesc şi se comportă iraţional. Nu este necesar să consumi băuturi alcoolice spre a fi necumpătat. Păcatul necumpătării în mâncare – prea multe mese şi o cantitate prea mare de alimente cu grăsimi şi nesănătoase – distruge funcţionarea sănătoasă a organelor digestive, deteriorează creierul şi perverteşte judecata, împiedicând o gândire şi o activitate raţională, calmă şi sănătoasă.1 [399] O atenţie deosebită, ca să nu ne supraalimentăm. – În nouă din zece cazuri, este mai periculos să mănânci prea mult, decât prea puţin… Mulţi bolnavi nu suferă de nici o boală. Cauza suferinţei lor este îngăduinţa apetitului. Ei cred că, dacă mâncarea este sănătoasă, pot să mănânce cât de mult le place. Aceasta este o mare greşeală. Persoanele care sunt slăbite pot să mănânce moderat şi chiar puţin. Astfel, organismul va fi făcut în stare să funcţioneze mai uşor şi bine, iar o mare parte din suferinţă va fi evitată.2 Nu-L negaţi pe Dumnezeu nici măcar printr-o faptă de necumpătare. – Noi am fost cumpăraţi cu un preţ. Prin urmare, trebuie să-I dăm slavă lui Dumnezeu în trupul nostru şi în duhul nostru, care sunt ale Sale. Să nu-L negăm pe Dumnezeu nici măcar printr-o singură faptă de necumpătare, pentru că singurul Fiu al lui Dumnezeu ne-a cumpărat cu un preţ infinit, chiar cu sacrificiul vieţii Sale. El nu a murit pentru noi, ca să putem ajunge nişte sclavi ai obiceiurilor rele, ci pentru a ajunge nişte fii şi fiice ale lui Dumnezeu, slujidu-L cu toate puterile noastre.3 Aceia care îşi dau seama fără încetare că se află în această relaţie cu Dumnezeu nu vor introduce în stomacul lor alimente care plac apetitului, dar care afectează organele digestive. Ei nu distrug proprietatea lui Dumnezeu, îngăduindu-şi obiceiuri nepotrivite în a mânca şi a bea sau în îmbrăcăminte. Ei vor avea mare grijă de maşinăria umană, conştienţi că trebuie să facă lucrul acesta pentru a lucra în cooperare cu Dumnezeu. El doreşte ca ei să fie sănătoşi, fericiţi şi utili. Dar, pentru a fi aşa, ei trebuie să-şi pună voinţa de partea voinţei Sale.4
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 155. 2 Manuscris 1, 1876. 3 Scrisoarea 166, 1903. 4 Temperanţa, p. 214.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

297

Fiţi cumpătaţi în toate detaliile vieţii de cămin. – Îndemnăm ca temperanţa să fie exercitată în toate [400] detaliile vieţii de cămin, pentru ca exemplul părinţilor să fie o lecţie de cumpătare, copiii să fie învăţaţi şi să li se impună renunţarea la sine şi stăpânirea de sine încă din primii ani.1 În familie şi în biserică, temperanţa creştină să fie pusă la loc de frunte. Să fie un element viu şi activ, reformator de obiceiuri, înclinaţii şi caractere.2

1 Review and Herald, 23 septembrie 1884. 2 Temperanţa, p. 165.

CAPITOLUL 64

CĂMINUL ŞI CRUCIADA PENTRU
TEMPERANŢĂ

Necumpătarea este dezlănţuită. – Necumpătarea încă îşi continuă ravagiile. Nelegiuirea de orice fel stă ca o barieră solidă în calea progresului adevărului şi a neprihănirii. Nedreptăţi sociale, născute din ignoranţă şi viciu, produc încă nenorociri de nedescris şi îşi aruncă umbra nefastă asupra bisericii şi asupra lumii. Imoralitatea în rândurile tinerilor creşte, în loc să descrească. Nimic altceva decât un efort serios şi continuu nu va reuşi să întrerupă acest curs pustiitor. Lupta cu interesele egoiste şi apetitul, cu obiceiurile rele şi pasiunile nesfinte, va fi aprigă şi mortală şi numai aceia care vor trăi potrivit principiilor pot să obţină biruinţa în acest război.1 Necumpătarea este în creştere, în ciuda eforturilor făcute pentru a o stăpâni. Nici un efort de a încerca să-i împiedicăm progresul, de a-l ridica pe cel căzut şi de a-l apăra de ispită pe cel slab nu este prea mare. Cu mâinile noastre slabe nu putem să facem mult, dar avem un Ajutor puternic. Să nu uităm că braţul lui Hristos poate să ajungă până la cele mai mari adâncimi ale blestemului şi degradării omeneşti. El ne poate ajuta să biruim chiar şi acest demon îngrozitor al necumpătării.2 Abstinenţa totală este răspunsul. – Singura cale prin care putem să fim siguri împotriva puterii necumpătării este abţinerea totală de la folosirea vinului, a berii şi a băuturilor tari. Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri că, pentru a fi nişte adevăraţi bărbaţi, este nevoie să se ferească de lucrurile acestea. Dumnezeu ne-a arătat în ce constă adevărata bărbăţie. Cel biruitor [402] va fi cel onorat, iar numele lui nu va fi şters din cartea vieţii.3
1 Temperanţa, p. 234. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 21. 3 Idem, p. 37.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

299

Printr-un efort perseverent şi serios, fără a fi influenţaţi de obiceiurile vieţii mondene, părinţii pot construi în jurul copiilor lor un zid care să-i apere de mizeriile şi crimele produse din cauza necumpătării. Copiii nu trebuie lăsaţi în voia lor, dezvoltându-şi trăsături care ar trebui să fie înăbuşite din faşă, ci să fie disciplinaţi cu grijă şi educaţi să ia poziţie de partea cea bună, a reformei şi a abstinenţei. Ca urmare, ei vor avea, în orice criză, independenţa morală de a înfrunta furtuna împotrivirii care îi va asalta cu siguranţă pe aceia care iau poziţie pentru reforma adevărată.1 Necumpătarea este adesea rezultatul îngăduinţei din cămin. – În ţara noastră se fac eforturi mari pentru a învinge necumpătarea, dar se constată că este greu să stăpâneşti şi să pui în lanţuri un leu în putere. Dacă o jumătate din aceste eforturi ar fi fost îndreptate spre a-i lumina pe părinţi cu privire la responsabilitatea lor în formarea obiceiurilor şi a caracterului copiilor lor, ar fi rezultat un bine de o mie de ori mai mare decât este în situaţia actuală. Le urăm succes tuturor lucrătorilor din domeniul temperanţei, dar îi invităm să privească mai adânc la cauza răului împotriva căruia luptă şi să fie mai consecvenţi în reformă.2 Pentru a ajunge la rădăcina necumpătării, trebuie să mergem dincolo de folosirea alcoolului sau a tutunului. Lenevia, lipsa unui ţel sau tovărăşiile rele pot fi cauza acestei predispoziţii. Adesea, ea se găseşte la masa din cămin, în familiile care se consideră abstinente. Tot ce deranjează digestia şi creează o excitaţie anormală a minţii sau slăbeşte în vreun fel organismul, stricând echilibrul dintre puterile mintale şi cele fizice, slăbeşte [403] controlul minţii asupra trupului şi predispune în acest fel la necumpătare. Căderea multor tineri promiţători poate fi găsită într-un apetit anormal, creat de o alimentaţie nesănătoasă.3 Mesele americanilor noştri sunt în general pregătite pentru a forma beţivi. Pofta este principiul conducător pentru o categorie numeroasă. Oricine îşi va îngădui să mănânce prea des şi alimente care nu sunt sănătoase îşi va slăbi puterea de a se împotrivi în alte privinţe la tentaţiile poftei şi pasiunii în măsura în care şi-a întărit înclinaţiile către obiceiuri incorecte de a mânca.4
1 Temperanţa, p. 214, 215. 2 Review and Herald, 23 septembrie 1884. 3 Educaţia, p. 202, 203. 4 Mărturii, vol. 3, p. 563.

300 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Ceaiul şi cafeaua sunt factori favorizanţi. – Prin necumpătarea care a început în cămin, organele digestive au ajuns să fie slăbite şi curând mâncarea obişnuită nu a mai satisfăcut apetitul. În felul acesta, s-a creat o stare nesănătoasă care a dus la pofta după alimente mai stimulatoare. Ceaiul şi cafeaua au un efect imediat. Sub influenţa acestor otrăvuri, sistemul nervos este excitat şi, în unele cazuri, pentru o vreme, intelectul pare a fi înviorat şi imaginaţia mai vie. Din cauză că aceste stimulente produc rezultate plăcute, mulţi trag concluzia că au nevoie de ele, dar întotdeauna are loc o reacţie. Sistemul nervos a împrumutat putere din resursele viitoare spre a le folosi în prezent, iar această înviorare temporară este urmată de o cădere ulterioară. Înviorarea imediată obţinută prin consumul de ceai şi cafea este o dovadă că aparenta putere este doar o excitaţie nervoasă, iar consecinţa este o daună adusă organismului.1 Tutunul, o otravă insidioasă. – Folosirea tutunului este un obicei care afectează adesea sistemul nervos mai [404] puternic decât folosirea alcoolului. El leagă victima în lanţuri mai puternice decât o face paharul de băutură ameţitoare, iar obiceiul este mai greu de biruit. În multe cazuri, trupul şi mintea sunt mai intoxicate prin folosirea tutunului, decât prin aceea a băuturilor alcoolice, deoarece tutunul este o otravă insidioasă.2 Tutunul… afectează creierul şi toceşte însuşirile perceptive, aşa încât mintea nu mai poate să discearnă cu claritate lucrurile spirituale şi îndeosebi adevărurile care ar înclina să corecteze această plăcere respingătoare. Aceia care folosesc tutunul în orice formă nu sunt curaţi înaintea lui Dumnezeu. Prin această practică murdară, le este imposibil să-I dea slavă lui Dumnezeu în trupul şi duhul lor, care sunt ale Sale.3 Tutunul slăbeşte creierul şi îi paralizează însuşirile perceptive. Folosirea lui stârneşte dorinţa după băuturi tari şi, în foarte multe cazuri, pune bazele obiceiului de a bea.4 Efectul stimulentelor şi al narcoticelor. – Efectul stimulentelor şi al narcoticelor este acela de a micşora puterea fizică, şi orice afectează trupul va afecta şi mintea. Un stimulent poate mobiliza pentru un timp energiile şi poate să producă o activitate fizică şi mintală, dar când influenţa
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 31. 2 Mărturii, vol. 3, p. 562. 3 Counsels on Health, p. 81. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 17.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

301

excitantă trece, atât mintea, cât şi trupul vor fi într-o stare mai rea decât înainte. Băuturile alcoolice şi tutunul s-au dovedit un blestem îngrozitor pentru neamul omenesc, nu numai prin faptul că slăbesc trupul şi ameţesc mintea, ci şi pentru că degradează moralitatea. Când conducerea raţiunii este înlăturată, pasiunile animalice preiau controlul. Cu cât aceste otrăvuri sunt folosite mai mult, cu atât firea omului va ajunge mai brutală.1 Învăţaţi-i pe copii să deteste stimulentele. – Învăţaţi-i pe copiii voştri să deteste stimulentele. Cât de mulţi favorizează din neştiinţă pofta copiilor după aceste lucruri!2 [405] Dumnezeu le cere părinţilor să-i păzească pe copii de îngăduirea poftei şi îndeosebi de folosirea stimulentelor şi a narcoticelor. Pe mesele părinţilor creştini să nu fie niciodată alimente care conţin condimente. Ei trebuie să studieze modalitatea de a-şi feri stomacul de orice abuz.3 În acest veac al grabei, cu cât hrana este mai puţin excitantă, cu atât este mai bine. Cumpătarea în toate lucrurile şi tăgăduirea fermă a poftei este singura cale sigură.4 O cerinţă dificilă pentru părinţi. – Este posibil ca părinţii să le fi transmis copiilor lor înclinaţii spre poftă şi pasiune, care vor face mai dificilă lucrarea de educare şi pregătire a acestora pentru a fi strict cumpătaţi şi a avea obiceiuri curate şi virtuoase. Dacă pofta pentru mâncare nesănătoasă şi pentru stimulente şi narcotice le-a fost transmisă de părinţi ca o moştenire, ce responsabilitate înfricoşător de solemnă apasă asupra lor de a contracara tendinţele rele pe care le-au dat copiilor lor! Cu câtă seriozitate şi sârguinţă ar trebui să lucreze părinţii pentru a-şi împlini datoria faţă de vlăstarele lor ajutorate, cu credinţă şi cu nădejde!5 Gusturile trebuie să fie educate. – Părinţii ar trebui să considere ca primă obligaţie înţelegerea legilor vieţii şi ale sănătăţii, ca să nu facă nimic prin pregătirea mâncării sau prin oricare alte obiceiuri care să dezvolte înclinaţiile greşite ale copiilor lor. Cu câtă atenţie ar trebui mamele să studieze modalitatea de a pregăti mâncărurile cele mai simple şi mai sănătoase, pentru ca organele digestive să nu fie slăbite, puterile nervilor
1 Signs of the Times, 17 noiembrie 1890. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 155. 3 Review and Herald, 27 iunie 1899. 4 Mărturii, vol. 3, p. 561. 5 Idem, p. 567, 568.

302 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

să nu fie dezechilibrate şi învăţăturile date copiilor lor să nu fie zădărnicite prin alimentele pe care le pun înaintea acestora! Această hrană fie slăbeşte, fie întăreşte organele [406] stomacului şi are o mare legătură cu păstrarea sănătăţii fizice şi morale a copiilor, care sunt proprietatea lui Dumnezeu, cumpărată cu preţ de sânge.1 Ce îndatorire sacră le este încredinţată părinţilor, de a păzi constituţia fizică şi morală a copiilor lor, astfel încât sistemul lor nervos să fie echilibrat şi sufletul să nu le fie pus în primejdie!2 Surorile noastre pot face mult în marea lucrare de salvare a altora, punând pe mesele lor numai alimente sănătoase, hrănitoare. Ele îşi pot întrebuinţa timpul preţios educând gusturile şi poftele copiilor lor, formându-le obiceiuri de cumpătare în toate lucrurile şi încurajând tăgăduirea de sine şi bunăvoinţa pentru binele altora.3 Părinţii neglijenţi sunt răspunzători. – Mulţi părinţi, pentru a evita sarcina unei educări răbdătoare a copiilor lor spre a-şi forma obiceiul renunţării la sine, le îngăduie să mănânce şi să bea oricând le place. Ei doresc să-şi satisfacă gustul, iar această înclinaţie spre satisfacere nu se micşorează odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce cresc, aceşti copii răsfăţaţi sunt conduşi de impulsuri şi sunt nişte sclavi ai poftei. Când îşi vor ocupa locul în societate şi vor începe să trăiască pe cont propriu, ei vor fi lipsiţi de puterea de a se împotrivi ispitei. În cel necumpătat, în cel dedicat folosirii tutunului… şi în cel care consumă alcool vedem rezultatele unei educaţii greşite. Când auzim lamentarea creştinilor pentru daunele îngrozitoare ale necumpătării, se ridică îndată întrebarea: Cine i-a educat pe tineri? Cine a favorizat aceste pofte nestăpânite? Cine a neglijat responsabilitatea solemnă de a le forma caracterul spre a fi folositori în viaţa aceasta şi pentru societatea îngerilor din viaţa viitoare?4 [407] Adevărata lucrare începe în cămin. – Adevărata lucrare trebuie să înceapă în cămin. Aceia care se ocupă de educarea tinerilor lor au cea mai mare răspundere pentru formarea caracterului lor. Aici este o lucrare pentru mame, şi anume să-i ajute pe copiii lor să-şi formeze obiceiuri co1 Idem, p. 568. 2 Ibid. 3 Idem, p. 489. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 76.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

303

recte şi gusturi curate, să dezvolte puterea morală şi adevărata virtute. Învăţaţi-i pe copii că nu trebuie să fie conduşi de alţii, că nu trebuie să cedeze influenţelor greşite, ci să-i influenţeze pe alţii spre bine, să-i înnobileze şi să-i înalţe pe aceia cu care se asociază. Învăţaţi-i că, dacă se află în legătură cu Dumnezeu, vor avea de la El puterea de a se împotrivi celor mai înverşunate ispite.1 Temperanţa nu este un subiect de batjocură. – Mulţi fac din subiectul temperanţei un subiect de batjocură. Ei pretind că Domnul nu este preocupat de astfel de probleme minore, cum ar fi felul nostru de a mânca şi a bea. Totuşi, dacă Domnului nu I-ar fi păsat de lucrurile acestea, El nu i S-ar fi descoperit nevestei lui Manoah cu instrucţiuni clare şi nu i-ar fi atras de două ori atenţia ca nu cumva să nu le respecte. Nu este aceasta o dovadă suficientă că Lui îi pasă de aceste lucruri?2 Reforma începe cu mama. – Grija cu care mama ar trebui să vegheze asupra obiceiurilor ei de vieţuire este învăţată în Scripturi.3 Reforma trebuie să înceapă cu mama înainte de naşterea copilului ei. Dacă îndrumările lui Dumnezeu ar fi fost respectate cu credincioşie, necumpătarea nu ar fi existat.4 Instrucţiunile pe care le avea îngerul pentru părinţii evrei prevedeau nu numai modul de vieţuire al mamei, ci şi educarea copilului. Nu era de ajuns ca Samson, copilul care trebuia să-l elibereze pe Israel, să aibă o bună zestre fizică la naştere. Acest lucru trebuia să fie urmat de o educaţie atentă. [408] Din pruncie, el trebuia să fie obişnuit cu o viaţă de strictă cumpătare.5 Îndrumările date cu privire la adunarea copiilor evrei ne învaţă că nu trebuie neglijat nimic din ce influenţează bunăstarea fizică a copilului. Nimic nu este lipsit de importanţă. Fiecare influenţă care afectează sănătatea trupului are efect şi asupra minţii şi a caracterului.6 Cumpătarea şi stăpânirea de sine trebuie să fie învăţate din leagăn. Răspunderea acestei lucrări o are în mare parte mama şi, ajutată de tată, ea o poate îndeplini cu succes.
1 Idem, p. 21, 22. 2 Temperanţa, p. 233, 234. 3 Divina Vindecare, p. 372. 4 Signs of the Times, 13 septembrie 1910. 5 Divina Vindecare, p. 379, 380. 6 Review and Herald, 9 iulie 1901.

304 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Continuaţi lecţiile la gura sobei şi la şcoală. – Este un lucru extrem de dificil să te dezveţi de obiceiurile pe care ţi le-ai îngăduit în viaţă şi care ţi-au educat apetitul. Demonul necumpătării nu este uşor de biruit. El are o putere uriaşă şi este greu de învins. Părinţii să înceapă o campanie împotriva necumpătării încă din familie, la gura sobei, învăţându-i pe copiii lor principiile pe care trebuie să le să urmeze chiar din fragedă copilărie, şi astfel pot spera să aibă succes. Mamelor, merită să folosiţi ceasurile preţioase pe care vi le-a dat Dumnezeu pentru a forma, educa şi dezvolta caracterul copiilor voştri şi pentru a-i învăţa să adopte cu stricteţe principiile de cumpătare în mâncare şi băutură.1 Instruirea în acest domeniu ar trebui să existe în fiecare şcoală şi în fiecare cămin. Tinerii şi copiii ar trebui să înţeleagă efectul alcoolului, tutunului şi al altor otrăvuri similare, care distrug corpul, întunecă mintea şi fac sufletul să fie înclinat spre plăceri. Ar trebui să se arate clar că nici o persoană care foloseşte aceste lucruri nu-şi poate păstra pentru mult timp întreaga putere a facultăţilor fizice, mintale sau morale.2 [409] Explicaţi cu claritate efectul micilor abateri. – Trebuie să ne ferim de acest rău încă de la începuturile lui. Când îi educăm pe tineri, ar trebui să arătăm foarte clar efectul pe care-l au micile abateri aparente de la ce este bine. Tinerilor să li se întipărească în minte gândul că trebuie să fie stăpâni, nu robi. Dumnezeu i-a făcut domni peste împărăţia din interiorul lor, şi trebuie să-şi exercite autoritatea împărătească pe care le-a conferit-o cerul. Când asemenea instrucţiuni sunt date cu credincioşie, rezultatele nu vor fi simţite doar de tineri. Influenţa lor se va extinde şi va salva mii de bărbaţi şi femei care se află chiar pe marginea ruinei.3 Dezvoltaţi puterea morală de a vă împotrivi ispitei. – Pentru a birui răul tot mai mare al necumpătării este nevoie de un efort individual. Oh, dacă am putea să găsim cuvintele care să sensibilizeze şi să pătrundă în inima fiecărui părinte din ţară!4 Părinţii pot pune temelia pentru viaţa sănătoasă şi fericită a copiilor lor. Ei îi pot trimite din căminele lor cu puterea morală de a se putea împotrivi ispitei şi cu tăria şi curajul de a lupta cu succes cu problemele vieţii. Ei le
1 Mărturii, vol. 3, p. 567. 2 Educaţia, p. 202. 3 Idem, p. 203, 204. 4 Pacific Health Journal, mai 1890.

PĂSTRAREA

CONDIŢIEI FIZICE

305

pot inspira scopul şi pot dezvolta în ei puterea de a face ca viaţa lor să fie spre onoarea lui Dumnezeu şi spre binecuvântarea lumii. Ei pot face cărări drepte pentru picioarele lor, fie vreme bună, fie vreme rea, către lucrurile slăvite de sus.1 Dumnezeu ne cheamă să stăm pe platforma vastă a cumpătării în mâncare, băutură şi îmbrăcăminte. Părinţi, nu vreţi voi să înţelegeţi răspunderile pe care vi le-a dat Dumnezeu? Studiaţi principiile reformei sănătăţii şi învăţaţi-i pe copiii voştri că renunţarea la sine este singura cale sigură.2

1 Divina Vindecare, p. 352. 2 Manuscris 86, 1897.

SECŢIUNEA A XV-A

ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE

CAPITOLUL 65

BINECUVÂNTĂRILE ÎMBRĂCĂMINTEI
POTRIVITE

Potrivită şi cu bun gust. – În îmbrăcăminte, ca şi în orice altceva, avem privilegiul de a-L onora pe Creatorul nostru. El doreşte nu numai ca hainele noastre să fie curate şi sănătoase, ci şi de bun gust şi potrivite.1 Ar trebui să facem tot ce se poate mai bine pentru înfăţişarea noastră. Pentru serviciul de la sanctuar, Dumnezeu a precizat fiecare amănunt al veşmintelor acelora care slujeau înaintea Lui. În felul acesta, suntem învăţaţi că El are o preferinţă cu privire la îmbrăcămintea celor care Îi slujesc. Îndrumările cu privire la veşmintele lui Aaron erau foarte precise, deoarece veşmântul lui era simbolic. Tot aşa, îmbrăcămintea urmaşilor lui Hristos trebuie să fie simbolică. Înfăţişarea noastră, în toate privinţele, ar trebui să fie caracterizată prin simplitate, modestie şi curăţenie.2 Ilustrată prin lucrurile din natură. – Prin lucrurile din natură [flori, crini], Hristos ilustrează frumuseţea pe care o preţuieşte Cerul, farmecul modest, simplitatea, curăţia şi armonia, care fac să-I fie plăcută îmbrăcămintea noastră.3 Caracterul poate să fie judecat prin felul îmbrăcămintei. – Îmbrăcămintea şi felul în care este purtată de o persoană este, în general, un indiciu cu privire la un bărbat sau o femeie.4
1 Educaţia, p. 248. 2 Mărturii, vol. 6, p. 96. 3 Divina Vindecare, p. 289. 4 Review and Herald, 30 ianuarie 1900.

ÎMBRĂCĂMINTEA

CORESPUNZĂTOARE

307

Noi judecăm caracterul unei persoane prin felul de îmbrăcăminte pe care o poartă. O femeie modestă şi evlavioasă se va îmbrăca modest. Un gust rafinat, o minte cultivată, vor fi date pe faţă prin alegerea unor veşminte simple şi corespunzătoare… Femeia care este simplă şi nepretenţioasă în îmbrăcăminte şi comportament dovedeşte că înţelege faptul că o femeie adevărată [414] este caracterizată de virtute. Cât de încântătoare şi de interesantă este simplitatea în îmbrăcăminte, care poate să fie bine comparată cu florile de pe câmp.1 Principiile călăuzitoare sunt enunţate. – Îi rog pe oamenii noştri să trăiască atent în prezenţa lui Dumnezeu. Respectaţi obiceiurile în îmbrăcăminte în măsura în care se conformează cu principiile sănătăţii. Surorile noastre să se îmbrace simplu, aşa cum fac multe, având haine dintr-un material bun, rezistent, potrivit acestui veac, şi nici o problemă legată de îmbrăcăminte să nu le ocupe mintea. Surorile noastre trebuie să se îmbrace simplu. Să aibă o înfăţişare modestă, serioasă şi cu bun simţ. Oferiţi-i lumii o ilustraţie vie cu privire la harul lui Dumnezeu care împodobeşte omul dinăuntru.2 Respectaţi obiceiurile predominante, dacă sunt modeste, sănătoase şi decente. – Creştinii nu trebuie să depună eforturi speciale pentru a atrage atenţia asupra lor, îmbrăcându-se diferit de lume. Însă dacă, urmând propriile convingeri cu privire la datoria de a se îmbrăca modest şi sănătos, descoperă că sunt demodaţi, nu trebuie să-şi schimbe îmbrăcămintea pentru a fi ca lumea. Ei trebuie să dea dovadă de independenţă nobilă şi curaj moral pentru a fi oameni aşa cum se cuvine, chiar dacă toată lumea ar fi diferită de ei. Dacă lumea introduce un mod de îmbrăcăminte modest, decent şi sănătos, care este în acord cu Biblia, a adopta un asemenea mod de îmbrăcăminte nu ar afecta relaţia noastră cu Dumnezeu sau cu lumea. Creştinii trebuie să-L urmeze pe Hristos, iar îmbrăcămintea lor să fie conformă Cuvântului lui Dumnezeu. Ei trebuie să evite extremele. Să urmeze o cale neabătută, care nu ţine seama de aplauze sau de critică şi să rămână la ce este bine, pentru că este bine.3 [415] Evitaţi extremele. – Nu vă ocupaţi timpul cu străduinţa de a urma toate obiceiurile mondene absurde în îmbrăcăminte. Purtaţi haine cu1 Review and Herald, 17 noiembrie 1904. 2 Manuscris 167, 1897. 3 Mărturii, vol. 1, p. 458, 459.

308 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

rate şi cu bun gust, dar nu vă faceţi un subiect al remarcilor nici printr-o îmbrăcăminte exagerată, nici printr-o îmbrăcăminte neîngrijită şi dezordonată. Comportaţi-vă ca şi când aţi şti că privirile cerului sunt îndreptate asupra voastră, că trăiţi fiind aprobaţi sau dezaprobaţi de Dumnezeu.1 Grija în îmbrăcăminte să nu fie confundată cu mândria. – Există o categorie de oameni care critică fără încetare mândria şi îmbrăcămintea, care sunt neglijenţi cu privire la propria înfăţişare, care cred că este o virtute a fi murdar şi poartă haine dezordonate şi lipsite de gust. Adesea, îmbrăcămintea lor arată ca şi când ar flutura şi ar atârna pe ei. Hainele lor sunt murdare şi totuşi asemenea oameni vorbesc mereu împotriva mândriei. Ei confundă decenţa şi curăţenia cu mândria.2 Aceia care sunt neglijenţi şi dezordonaţi în îmbrăcăminte vor avea rareori conversaţii nobile şi vor fi lipsiţi de rafinament în simţăminte. Uneori, ei consideră că asprimea şi lipsa de politeţe sunt umilinţă.3 Hristos a rostit o avertizare. – Hristos a observat dedicarea pentru îmbrăcăminte şi i-a avertizat şi chiar le-a poruncit urmaşilor Săi să nu se îngrijoreze prea mult cu privire la aceasta. „De ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes, totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”… Femeile sunt înclinate spre mândrie şi extravaganţă, totuşi aceste îndemnuri li se adresează direct. Cât de mică este valoarea aurului, a perlelor sau a hainelor scumpe, în comparaţie cu umilinţa şi frumuseţea lui Hristos!4 [416] Învăţătura Bibliei pentru poporul lui Dumnezeu. – Am fost îndrumată spre următorul pasaj din Scriptură. Îngerul a spus: „Acesta este pentru instruirea poporului lui Dumnezeu”. 1 Timotei 2,9.10: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială, nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase”. 1 Petru 3,3-5: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau îmbrăcarea hainelor,
1 Manuscris 53, 1912. 2 Review and Herald, 23 ianuarie 1900. 3 Review and Herald, 30 ianuarie 1900. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 93, 94.

ÎMBRĂCĂMINTEA

CORESPUNZĂTOARE

309

ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei”.1 Multe femei socotesc aceste îndrumări prea demodate, ca să mai ţină seama de ele, dar Acela care le-a dat ucenicilor Săi a înţeles primejdiile care vin din iubirea de îmbrăcăminte din timpul nostru şi ne-a trimis o avertizare. Vom lua noi seama la avertizare şi vom fi înţelepţi?2 Aceia care caută cu adevărat să-L urmeze pe Hristos vor avea conştiinţa sensibilă cu privire la hainele pe care le poartă. Ei se vor strădui să împlinească toate cererile acestui îndemn rostit aşa de clar şi complet de Domnul.3 Pericolele iubirii de îmbrăcăminte. – Iubirea de îmbrăcăminte primejduieşte morala şi face din femeie opusul unei femei creştine distinse, caracterizată de modestie şi seriozitate. Îmbrăcămintea extravagantă, bătătoare la ochi, încurajează adesea pofta trupească în inima celei care o poartă şi stârneşte patimi josnice în inima privitorului. Dumnezeu vede că ruina caracterului este precedată adesea de satisfacerea mândriei şi a vanităţii în îmbrăcăminte. El vede că îmbrăcămintea costisitoare înăbuşă dorinţa de a face bine.4 [417] Mărturia simplităţii în îmbrăcăminte. – Recomandarea pentru surorile mele tinere este aceasta: rochii simple, nesofisticate şi nepretenţioase. Nu există nici un mod mai bun de a face lumina voastră să-i lumineze pe alţii, decât acela al simplităţii cu care vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi. Puteţi arăta tuturor că estimaţi corect valoarea lucrurilor din viaţa aceasta, comparându-le cu lucrurile veşnice.5 Modestia vă va apăra de o mie de pericole. – Surorile mele, evitaţi orice aparenţă rea. În această epocă, plină de imoralitate, nu sunteţi în siguranţă dacă nu vegheaţi cu atenţie. Virtutea şi modestia sunt rare. Fac apel la voi, ca urmaşe ale lui Hristos, care faceţi o mărturisire de înaltă ţinută, să cultivaţi preţiosul mărgăritar al modestiei. Aceasta vă va păzi virtutea.6
1 Mărturii, vol. 1, p. 189. 2 Idem, vol. 3, p. 376. 3 Solii către tineret, p. 345, 346. 4 Mărturii, vol. 4, p. 645. 5 Idem, vol. 3, p. 376. 6 Idem, vol. 2, p. 458.

310 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Când este unită cu modestia comportamentului, simplitatea decentă în îmbrăcăminte va avea un mare efect, înconjurând-o pe tânără cu acea atmosferă de reţinere sfântă, care o va apăra de o mie de pericole.1 O idee învechită. – Se consideră că a-i învăţa pe copii să umble pe calea îngustă a curăţiei şi sfinţirii este o idee întru totul învechită şi demodată. Această idee predomină chiar şi printre părinţii care pretind că I se închină lui Dumnezeu, dar faptele lor dovedesc că sunt nişte închinători ai lui Mamona. Ei au ambiţia de a concura cu semenii lor şi de a avea o aparenţă favorabilă în ochii membrilor bisericii de care aparţin, prin îmbrăcămintea lor şi a copiilor lor.2 Singura îmbrăcăminte admisă în ceruri. – Există o îmbrăcăminte pe care fiecare copil sau tânăr o poate căuta fără a fi vinovat. Ea este neprihănirea sfinţilor. Dacă vor fi tot aşa de dornici şi de perseverenţi pentru a obţine această îmbrăcăminte, cum sunt pentru a-şi adapta hainele în conformitate cu standardul [418] societăţii lumeşti, ei vor fi îmbrăcaţi foarte curând cu neprihănirea lui Hristos, iar numele lor nu vor fi şterse din cartea vieţii. Mamele, asemenea tinerilor şi copiilor, trebuie să se roage: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Psalmi 51,10). Această curăţie a inimii şi acest duh nou sunt mai preţioase decât aurul, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie. Numai cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. Prin urmare, mamelor, învăţaţi-i pe copiii voştri, puţin aici, puţin acolo, că neprihănirea lui Hristos este singura îmbrăcăminte cu care pot să fie admişi în ceruri şi că, dacă vor fi înveşmântaţi cu ea, vor împlini continuu în viaţa aceasta îndatoririle care Îi vor aduce slavă lui Dumnezeu.3

1 Educaţia, p. 248. 2 Signs of the Times, 10 septembrie 1894. 3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 95.

CAPITOLUL 66

ÎNVĂŢAREA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE
CU PRIVIRE LA ÎMBRĂCĂMINTE

O parte necesară a educaţiei. – Nici o educaţie nu poate fi completă, dacă nu învaţă principiile adevărate cu privire la îmbrăcăminte. Fără o asemenea învăţătură, lucrarea de educaţie este adesea întârziată şi pervertită. Iubirea hainelor şi devotamentul faţă de modă se numără printre cei mai teribili rivali ai învăţătorului şi printre cele mai eficiente piedici.1 Nu este recomandat un stil precis. – Nimeni nu mi-a recomandat un stil precis ca regulă pentru îmbrăcămintea lor.2 Îmbrăcăminte plăcută şi atrăgătoare. – Tinerii trebuie să fie încurajaţi să-şi formeze deprinderi bune în ce priveşte îmbrăcămintea, pentru ca înfăţişarea lor să fie plăcută şi atrăgătoare. Să fie învăţaţi să-şi păstreze hainele curate şi îngrijit reparate. Toate deprinderile lor să fie de aşa natură, încât să-i facă un ajutor şi o mângâiere pentru alţii.3 Îmbrăcămintea să fie potrivită şi cu bun gust. Chiar dacă este o pânză de numai zece cenţi, ea trebuie să fie bine îngrijită şi curată.4 Ordine şi bun gust. – În îmbrăcăminte, ei [creştinii] evită excesul şi parada. Hainele lor vor fi simple, nebătătoare la ochi, modeste şi aranjate plăcut şi cu bun-gust.5 Bunul gust nu trebuie dispreţuit sau condamnat. Credinţa noastră, dacă este aplicată în practică, ne va determina să avem o îmbrăcăminte simplă şi să fim aşa de zeloşi ca buni lucrători, încât să putem fi consideraţi ca
1 Educaţia, p. 246. 2 Scrisoarea 19, 1897. 3 Mărturii, vol. 6, p. 170. 4 Idem, vol. 4, p. 642. 5 Solii către tineret, p. 349.

312 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

având ceva special. Totuşi, când pierdem gustul pentru ordine, grijă [420] în îmbrăcăminte şi simplitate distinsă, noi părăsim realmente adevărul, pentru că adevărul nu înjoseşte, ci înnobilează.1 Surorile mele, îmbrăcămintea voastră vorbeşte fie în favoarea lui Hristos şi a adevărului sfânt, fie în favoarea lumii. Cum este ea?2 Bunul-gust în culori şi imprimeuri. – Să se manifeste bun-gust în alegerea culorilor. În această privinţă, uniformitatea este de dorit, în măsura în care este convenabilă. Totuşi, să fie luată în considerare şi complexitatea. Să fie căutate culori modeste. Când este folosit un material cu imprimeuri, să fie evitate imprimeurile mari şi viu colorate, care arată vanitatea şi mândria celor ce le poartă. Prea multă fantezie în asocierea culorilor nu este bună.3 Luaţi în considerare durabilitatea. – Hainele noastre, deşi modeste şi simple, ar trebui să fie de bună calitate, de culoare potrivită şi rezistente. Ele ar trebui să fie alese mai degrabă după criteriul durabilităţii, şi nu după acela al paradei. Să asigure căldură şi o bună protecţie. Femeia înţeleaptă, descrisă în Proverbe, „nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toţi cei din casa ei sunt îmbrăcaţi cu veşminte căptuşite” (Proverbe 31,21 – versiunea engleză).4 Cumpărarea unui material bun este economie. – Este bine să cumpăraţi un material bun şi să fie confecţionat cu atenţie. Aceasta este economie. Totuşi, podoabele excesive nu sunt necesare, iar îngăduirea lor înseamnă a cheltui, pentru satisfacerea eului, banii care trebuie să fie investiţi în lucrarea lui Dumnezeu.5 Nu uitaţi nevoile viei Domnului. – Să ne îmbrăcăm îngrijit şi cu bungust, dar, surorile mele, când cumpăraţi şi când vă confecţionaţi hainele proprii sau pe ale copiilor voştri, gândiţi-vă la lucrarea din via Domnului, care încă aşteaptă să fie făcută.6 Cei lumeşti cheltuiesc mult pe îmbrăcăminte. Totuşi, Domnul [421] i-a chemat pe cei din poporul Său să iasă din lume şi să fie deosebiţi. Aparenţa
1 Idem, p. 353. 2 Review and Herald, 17 noiembrie 1904. 3 Health Reformer. Citat în Healthful Living, p. 120. 4 Divina Vindecare, p. 288. 5 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 301. 6 Ibid.

ÎMBRĂCĂMINTEA

CORESPUNZĂTOARE

313

stridentă şi costisitoare nu este potrivită pentru aceia care mărturisesc a crede că trăiesc în zilele din urmă… Practicaţi economia în cheltuirea banilor pentru îmbrăcăminte. Nu uitaţi că hainele voastre exercită o influenţă continuă asupra acelora cu care intraţi în legătură. Nu risipiţi pentru îmbrăcăminte banii care sunt foarte necesari în altă parte. Nu cheltuiţi banii Domnului spre a vă satisface gustul pentru îmbrăcămintea costisitoare.1 Simplitatea în îmbrăcăminte este o recomandare pentru religia celui ce o poartă. – Simplitatea în îmbrăcăminte va face o femeie înţeleaptă să arate în aşa fel încât să fie spre avantajul ei cel mai mare.2 În calitate de creştini, trebuie să vă îmbrăcaţi simplu, împodobindu-vă cu fapte bune, ca nişte femei înţelepte şi evlavioase.3 Pentru a ţine pasul cu moda absurdă, mulţi îşi pierd gustul pentru simplitatea naturală şi sunt încântaţi de ce este artificial. Ei sacrifică timpul şi banii, puterea intelectului şi adevărata nobleţe a sufletului şi îşi dedică întreaga viaţă cerinţelor vieţii mondene.4 Dragi tineri, înclinaţia de a vă îmbrăca după modă şi de a purta dantelă, aur şi podoabe pentru a face paradă nu va recomanda altora religia voastră sau adevărul pe care-l mărturisiţi. Oamenii cu discernământ vor considera încercările voastre de a vă înfrumuseţa exteriorul ca fiind o dovadă a unor minţi slabe şi inimi vanitoase.5 Să nu fie o paradă nepotrivită. – Aş vrea să le reamintesc tinerilor care folosesc podoabe şi poartă pene la pălărie că, din cauza păcatelor lor, capul Mântuitorului a purtat ruşinoasa coroană de spini. Când petreceţi timp preţios aranjându-vă înfăţişarea [422], amintiţi-vă că Împăratul slavei a purtat o haină simplă, care nu avea nici o cusătură. Voi, care vă osteniţi să vă împodobiţi, vă rog să ţineţi minte că Isus era adesea obosit din cauza muncii neîncetate, a renunţării la sine şi a jertfirii de sine pentru a-i binecuvânta pe cei aflaţi în suferinţă şi pe cei nevoiaşi… Din cauza lor, El Şi-a revărsat rugăciunile către Tatăl Său cu strigăte puternice şi lacrimi. Acele lacrimi au fost vărsate şi chipul Mântuitorului a fost umbrit de tristeţe şi
1 Manuscris 24, 1904. 2 Review and Herald, 17 noiembrie 1904. 3 Review and Herald, 6 decembrie 1881. 4 Health Reformer, aprilie 1872. 5 Mărturii, vol. 3, p. 376.

314 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

suferinţă mai mult decât oricare dintre fiii oamenilor, tocmai pentru a ne salva pe noi de mândria, iubirea de plăceri şi deşertăciunea în care trăim acum şi care alungă din suflet iubirea lui Isus.1 O împodobire inutilă. – Nu vă împodobiţi inutil, ci, pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu, puneţi deoparte banii economisiţi în felul acesta. Învăţaţi lecţia renunţării la sine şi prezentaţi-o copiilor voştri.2 Un aspect clarificat. – Am fost întrebată adesea dacă este greşit să se poarte gulere simple din pânză.3∗ Răspunsul meu a fost întotdeauna „Nu”. Unii au interpretat extremist ce am scris eu despre gulere şi au susţinut că este greşit să porţi gulere de orice fel. Mi-au fost arătate gulere scumpe, cu panglici şi dantele inutile, pe care unii păzitori ai Sabatului le purtau şi încă le poartă de dragul paradei şi al modei. Când am menţionat gulerele, eu nu am vrut să se înţeleagă că nu trebuie să se poarte nici un fel de guler, iar când am menţionat panglicile, nu am vrut să spun că nu trebuie purtate nici un fel de panglici.4 Podoabele extravagante şi extreme. – Pastorii noştri şi soţiile lor să fie un exemplu de simplitate în îmbrăcăminte. Ei trebuie să poarte haine curate şi confortabile, din material de bună calitate, dar în acelaşi timp să evite extravaganţa şi podoabele, chiar dacă nu sunt costisitoare, deoarece toate aceste lucruri sunt în dezavantajul nostru. Tinerii să fie educaţi pentru simplitatea, modestia şi curăţenia în îmbrăcăminte. Să se renunţe la podoabele excesive, chiar dacă preţul lor este infim.5 Nu pentru paradă. – Adevăratul rafinament nu este manifestat prin împodobirea trupului spre a face paradă.6 Biblia ne învaţă modestia în îmbrăcăminte. „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios” (1 Timotei 2,9). Aceste cuvinte interzic parada prin îmbrăcăminte, culori stridente, ornamente abundente. Orice mijloc de a atrage atenţia către cel care le poartă, sau de a stârni admiraţia nu corespunde modestiei poruncite de Cuvântul lui Dumnezeu.7
1 Idem, p. 379, 380. 2 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 301, 302. 3 ∗Notă: Vezi Mărturii, vol. 1, p. 135, 136. 4 Mărturii, vol. 1, p. 135, 136. 5 Testimonies to Ministers and Gospel Workers, p. 135, 136. 6 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 93. 7 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 302.

ÎMBRĂCĂMINTEA

CORESPUNZĂTOARE

315

Renunţarea la sine în îmbrăcăminte este o parte a datoriei noastre creştine. Îmbrăcămintea simplă şi abţinerea de la etalarea bijuteriilor şi a podoabelor de orice fel sunt în armonie cu credinţa noastră. Ne numărăm noi printre aceia care văd nesăbuinţa celor lumeşti care îşi îngăduie extravaganţă în îmbrăcăminte şi iubirea de distracţii?1 Podoabele nepieritoare versus aur şi perle. – Există o podoabă care nu va pieri niciodată, care va promova fericirea pretutindeni în jurul nostru în viaţa aceasta şi va străluci cu putere în viaţa veşnică. Aceasta este podoaba unui spirit blând şi umil. Dumnezeu ne-a poruncit să purtăm veşmântul cel mai bogat al sufletului… În loc de a căuta podoabe de aur pentru exterior, să depunem un efort stăruitor pentru a ne asigura acea înţelepciune care este de o valoare mai mare decât aurul curat.2 Cât de mică este valoarea aurului, a perlelor sau a podoabelor costisitoare, în comparaţie cu frumuseţea lui Hristos. Frumuseţea naturală [424] constă în simetrie sau în proporţia armonioasă a părţilor componente, dar frumuseţea spirituală constă în armonia sau asemănarea sufletului nostru cu Isus. Aceasta îl va face pe cel credincios mai preţios ca aurul curat, chiar mai preţios decât aurul de Ofir. Harul lui Hristos este cu adevărat o podoabă de o valoare nepreţuită. El înalţă şi înnobilează omul şi reflectă asupra altora raze de slavă, atrâgându-i la Izvorul luminii şi al binecuvântării.3 Atractivitatea unei frumuseţi autentice. – Toţi au o înclinaţie naturală de a fi mai degrabă sentimentali, decât practici. Din perspectiva acestui fapt, este important ca în educarea copiilor lor, părinţii să-i îndrume şi să-i înveţe să iubească adevărul, datoria, renunţarea la sine şi să aibă independenţa nobilă de a alege ce este bine, chiar dacă majoritatea va alege ce este rău… Dacă îşi păstrează o sănătate bună şi un temperament plăcut, ei vor avea adevărata frumuseţe pe care o pot arăta cu un har divin. Ca urmare, ei nu vor avea nevoie de podoabe artificiale, pentru că acestea sunt întotdeauna expresia absenţei podoabei interioare a adevăratei valori morale. Un caracter frumos este de valoare în ochii lui Dumnezeu. O asemenea frumuseţe va atrage, dar nu va duce în rătăcire. Un asemenea farmec este ca o culoare vie, care nu va păli niciodată.4
1 Mărturii, vol. 3, p. 366. 2 Idem, vol. 4, p. 643, 644. 3 Review and Herald, 6 decembrie 1881. 4 Signs of the Times, 9 decembrie 1875.

316 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Religia curată a lui Isus cere de la cei care o urmează simplitatea frumuseţii naturale şi strălucirea rafinamentului natural şi a purităţii elevate mai degrabă decât artificialul şi falsul.1 Învăţaţi-i pe copii să recunoască o îmbrăcăminte înţeleaptă. – Să fim credincioşi în îndeplinirea datoriilor din viaţa căminului. Copiii voştri să înţeleagă faptul că acolo trebuie să domnească ascultarea. Învăţaţi-i să facă deosebire între ce este înţelept şi ce este nesăbuit în domeniul îmbrăcămintei şi [425] să li se ofere haine îngrijite şi simple. În calitate de popor care se pregăteşte pentru venirea apropiată a Domnului Hristos, noi trebuie să-i prezentăm lumii un exemplu de îmbrăcăminte modestă, în contrast cu moda predominantă a zilei. Vorbiţi despre aceste lucruri şi plănuiţi cu înţelepciune ce veţi face. Apoi, puneţi-vă planurile în aplicare în familiile voastre. Hotărâţi-vă să fiţi călăuziţi de principii mai înalte decât sunt concepţiile şi dorinţele copiilor voştri.2 Dacă inima noastră este unită cu inima lui Hristos, … nu vom purta nimic care să atragă atenţia sau să creeze controverse.3 Oferiţi haine cu bun-gust, potrivite cu vârsta şi poziţia în viaţă. – Sora mea, leagă-i pe copiii tăi de inima ta prin dragoste. Acordă-le atenţia cuvenită şi poartă-le de grijă în toate privinţele. Oferă-le haine cu bun-gust, ca să nu fie înjosiţi prin înfăţişarea lor, pentru că lucrul acesta ar fi jignitor pentru respectul lor de sine… Este întotdeauna bine să fii curat şi îmbrăcat potrivit, într-un fel care să stea bine pentru vârsta şi poziţia ta în viaţă.4 Trupul să nu fie stânjenit. – Îmbrăcămintea trebuie să se potrivească bine, să nu împiedice nici circulaţia sângelui, nici respiraţia liberă şi naturală. Picioarele să fie protejate de frig şi de umezeală. Îmbrăcaţi în felul acesta, putem face exerciţiu fizic în aer liber, chiar şi în răcoarea dimineţii sau a serii, sau după căderea ploii ori a zăpezii, fără să ne temem că vom răci.5 Îmbrăcămintea copiilor mici. – Dacă îmbrăcămintea copilului oferă căldură, protecţie şi confort, una dintre cauzele principale ale nervozităţii şi neliniştii va fi eliminată. Micuţul va avea o sănătate mai bună, iar mama va constata că îngrijirea copilului ei nu este o solicitare aşa de mare a puterii şi timpului ei. [426]
1 Mărturii, vol. 3, p. 375. 2 Manuscris 45, 1911. 3 Testimonies to Ministers and Gospel Workers, p. 131. 4 Mărturii, vol. 4, p. 142. 5 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 89, 90.

ÎMBRĂCĂMINTEA

CORESPUNZĂTOARE

317

Curelele strânse, care împiedică activitatea inimii şi a plămânilor să fie evitate. Nici o parte a trupului să nu fie făcută să se simtă neconfortabil din cauza îmbrăcămintei care presează vreun organ sau îi împiedică libertatea de mişcare. Îmbrăcămintea tuturor copiilor să fie suficient le lejeră, încât să le permită o respiraţie liberă şi deplină şi să fie aranjată în aşa fel ca umerii să susţină greutatea ei.1 Extremităţile să fie îmbrăcate corespunzător. – O atenţie specială să fie acordată extremităţilor, ca ele să poată fi tot aşa de îmbrăcate ca pieptul şi regiunea de deasupra inimii, unde este cea mai mare cantitate de căldură. Părinţii care lasă copiii cu extremităţile goale, sau aproape goale, sacrifică modei sănătatea şi viaţa copiilor lor. Dacă aceste părţi nu sunt încălzite ca şi corpul, circulaţia nu este egalizată. Când extremităţile, care se află departe de organele vitale, nu sunt îmbrăcate corespunzător, sângele este trimis spre cap, cauzând dureri de cap sau hemoragii nazale, sau creează o senzaţie de presiune la nivelul pieptului, producând tuse ori palpitaţii, din cauză că în acea zonă se află prea mult sânge, sau stomacul are prea mult sânge, cauzând indigestie. Pentru a fi în pas cu moda, mamele îi îmbracă pe copii în aşa fel, încât membrele rămân aproape goale, iar sângele este răcit şi înapoiat organelor interne, întrerupând circulaţia şi provocând boala. Membrele nu au fost făcute de Creatorul nostru spre a fi lăsate dezgolite, cum a fost faţa. Domnul a prevăzut, de asemenea, vene mari şi nervi pentru mâini şi picioare spre a asigura o circulaţie bună a sângelui. Ele trebuie să fie încălzite la fel de bine ca trupul. Să fie îmbrăcate în aşa fel, încât să stimuleze circulaţia sângelui spre extremităţi. [427] Satana a inventat moda care lasă membrele dezgolite spre a abate curentul de viaţă de la cursul lui normal. Părinţii se închină la altarul modei şi îi îmbracă pe copiii lor în aşa fel, încât nervii şi venele să se contracte şi să nu corespundă scopului intenţionat de Dumnezeu. De obicei, rezultatul este acela că picioarele şi mâinile sunt reci. Acei părinţi care urmează moda, în locul raţiunii, vor avea de dat socoteală lui Dumnezeu, pentru că şi-au lipsit copiii de sănătate. Adesea, chiar şi viaţa este sacrificată zeului modei.2
1 Divina Vindecare, p. 382. 2 Mărturii, vol. 2, p. 531, 532.

318 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

O deosebire în îmbrăcămintea bărbaţilor şi a femeilor. – Există o tendinţă tot mai mare ca femeile să se îmbrace şi să arate cât mai mult cu putinţă asemenea bărbaţilor şi să îşi modeleze îmbrăcămintea foarte asemănător cu aceea a bărbaţilor, dar Dumnezeu spune că aceasta este o urâciune. „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială” (1 Timotei 2,9). Dumnezeu a plănuit să fie o deosebire clară între îmbrăcămintea bărbaţilor şi cea a femeilor şi a considerat că acest lucru este suficient de important pentru a da îndrumări explicite cu privire la el, deoarece, dacă ambele sexe vor purta aceeaşi îmbrăcăminte, se va crea confuzie şi o creştere a nelegiuirii.1 Îmbrăcămintea pentru biserică. – Nimeni să nu dezonoreze sanctuarul lui Dumnezeu prin înfăţişarea lui.2 Toţi să fie învăţaţi să fie ordonaţi, curaţi şi îngrijiţi în îmbrăcăminte, dar să nu-şi îngăduie acea împodobire care este întru totul nepotrivită pentru sanctuar. Să nu se facă paradă prin înfăţişare, pentru că aceasta încurajează lipsa de respect. Atenţia oamenilor este atrasă adesea asupra unui articol sau altul de îmbrăcăminte aleasă, şi astfel sunt inspirate gânduri care nu ar trebui să-şi găsească locul în inima închinătorilor. Dumnezeu trebuie să fie subiectul gândurilor şi al închinării, [428] şi orice abate gândurile de la serviciul religios solemn şi sfânt este o ofensă la adresa Lui. Parada fundelor, a panglicilor, a încreţiturilor, a penelor şi a podoabelor din aur şi argint este un fel de idolatrie şi este întru totul nepotrivită pentru slujirea sfântă a lui Dumnezeu.3 Unii au ideea că, pentru a aplica despărţirea de lume pe care o cere Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie neglijenţi cu privire la înfăţişarea lor. Există o categorie de surori care cred că principiul neconformării cu lumea este împlinit prin portul unei singure bonete şi a aceloraşi haine purtate în cursul săptămânii şi în Sabat, când vin în adunarea sfinţilor spre a se închina lui Dumnezeu. Unii bărbaţi care mărturisesc a fi creştini înţeleg subiectul îmbrăcămintei în acelaşi fel. Aceste persoane se adună în Sabat, împreună cu poporul lui Dumnezeu, având îmbrăcămintea prăfuită şi murdară, şi chiar cu hainele rupte, pe care le poartă neglijent.
1 Idem, vol. 1, p. 457-460. 2 Idem, vol. 5, p. 499. 3 Ibid.

ÎMBRĂCĂMINTEA

CORESPUNZĂTOARE

319

Dacă ar fi trebuit să întâlnească un prieten onorat de lume, de care ar dori să fie favorizaţi într-o modalitate deosebită, cei din această categorie s-ar strădui să aibă cea mai bună înfăţişare cu putinţă, deoarece acel prieten s-ar simţi insultat, dacă ar apărea în prezenţa lui cu părul nepieptănat şi cu hainele murdare şi dezordonate. Totuşi, aceste persoane cred că nu contează ce îmbrăcăminte poartă sau care este starea lor, când se întâlnesc în Sabat spre a se închina marelui Dumnezeu.1 Îmbrăcămintea să nu fie un subiect de controversă. – Să nu faceţi din îmbrăcăminte un punct important al religiei voastre. Există lucruri mai importante despre care trebuie să vorbiţi. [429] Vorbiţi despre Hristos, iar când inima este convertită, tot ce nu este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu va fi înlăturat.2 Nu îmbrăcămintea voastră vă face să aveţi valoare în ochii Domnului. Împodobirea interioară, darurile Duhului, amabilitatea în vorbire şi atenţia acordată altora sunt lucrurile preţuite de Dumnezeu.3 Nimeni să nu fie conştiinţă pentru altul, ci să dea un exemplu vrednic. – Să nu încurajaţi acea categorie de oameni care îşi centrează religia pe îmbrăcăminte. Fiecare să cerceteze învăţăturile clare ale Scripturii cu privire la simplitatea în îmbrăcăminte şi, printr-o respectare credincioasă a acelor învăţături, să se străduiască să dea un exemplu vrednic pentru cei din lume şi pentru cei nou veniţi la credinţă. Dumnezeu nu vrea ca vreo persoană să fie conştiinţă pentru alta. Vorbiţi despre iubirea şi umilinţa lui Isus, dar nu-i încurajaţi pe fraţi şi pe surori să se angajeze în a-şi căuta unii altora greşelile în îmbrăcăminte sau înfăţişare. Unora le place această lucrare, iar când gândurile sunt abătute în direcţia aceasta, ei încep să considere că trebuie să ajungă sfătuitorii bisericii. Ei se urcă pe scaunul de judecată şi, îndată ce văd vreun frate sau vreo soră, caută ceva de criticat. Acesta este unul dintre mijloacele cele mai eficiente de a ajunge înguşti la minte şi cu o viaţă spirituală pipernicită. Dumnezeu vrea ca aceşti oameni să coboare de pe scaunul de judecată, pentru că El nu i-a pus niciodată acolo.4 Inima trebuie să fie corectă. – Dacă suntem creştini, trebuie să-L urmăm pe Hristos, chiar dacă drumul pe care trebuie să mergem se intersectează
1 Review and Herald, 30 ianuarie 1900. 2 Evangelism, p. 272. 3 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 301. 4 Historical Sketches of Seventh-day Adventist Foreign Missions, p. 122, 123.

320 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

cu înclinaţiile noastre fireşti. Nu este de nici un folos să vi se spună că nu trebuie să îmbrăcaţi aceasta sau aceea, pentru că, dacă în inima voastră se află dragostea faţă de aceste lucruri zadarnice, [430] renunţarea la podoabele voastre va fi asemenea tăierii frunzelor unui pom. Înclinaţiile inimii fireşti vor apărea din nou de la sine. Fiecare să fie conştiinţă pentru sine.1 De ce multe denominaţiuni şi-au pierdut puterea. – Înţelepciunea omenească s-a gândit mereu să evite sau să lase deoparte învăţăturile simple, directe, ale Cuvântului lui Dumnezeu. În fiecare epocă, majoritatea celor care pretind a fi urmaşi ai lui Hristos au desconsiderat acele învăţături care promovau renunţarea la sine şi umilinţa, care cereau simplitatea şi modestia în conversaţie, comportament şi îmbrăcăminte. Rezultatul a fost mereu acelaşi – îndepărtarea de învăţăturile Evangheliei, care conduce la adoptarea modei, a obiceiurilor şi a principiilor lumii. Asemănarea cu Dumnezeu, care este de o importanţă vitală, a fost înlocuită de un formalism rece. Prezenţa şi puterea lui Dumnezeu – retrase de la cei care formau grupuri iubitoare de lume – sunt descoperite la categoria închinătorilor umili, care sunt dispuşi să se supună învăţăturilor Cuvântului Sfânt. Această cale a fost urmată în generaţii succesive. Una după alta, diferitele denominaţiuni s-au ridicat şi, renunţând la simplitatea lor, şi-au pierdut într-o mare măsură puterea de la început.2 Cuvântul lui Dumnezeu este standardul. – Toate problemele în legătură cu îmbrăcămintea ar trebui să fie tratate cu stricteţe, urmând îndeaproape rânduiala biblică. Moda a fost zeiţa care a dominat lumea de afară şi adesea se strecoară în biserică. Aceasta trebuie să facă din Cuvântul lui Dumnezeu standardul pe care să-l urmeze, iar părinţii trebuie să se gândească inteligent la acest subiect. Când îşi văd copiii înclinaţi să urmeze moda lumii, ar trebui, asemenea lui Avraam, să poruncească hotărât casei lor să-I slujească Domnului. În loc să-i uniţi cu lumea, legaţi-i de Dumnezeu.3

1 Review and Herald, 10 mai 1892. 2 Solii către tineret, p. 534. 3 Mărturii, vol. 5, p. 499.

CAPITOLUL 67

PUTEREA FASCINANTĂ A MODEI
Moda este o domnitoare tiranică. – Moda conduce lumea şi este o domnitoare tiranică, obligându-şi adesea închinătorii să se supună la disconfortul cel mai mare. Moda taxează fără raţiune şi adună fără milă. Ea are o putere fascinantă şi este gata să-i critice şi să-i ridiculizeze pe toţi cei care nu merg pe făgaşul ei.1 Cei bogaţi se ambiţionează să se întreacă unul pe altul în conformarea cu stilurile ei mereu schimbătoare. Clasele de mijloc şi cele sărace se străduiesc să se apropie de standardul stabilit de cei despre care se presupune că le sunt superiori. Acolo unde mijloacele materiale sau puterile sunt limitate şi ambiţia de a fi la modă este mare, povara ajunge aproape insuportabilă. În cazul multora, nu contează cât de bine le stă o haină sau cât de frumoasă este. Dacă moda s-a schimbat, totul trebuie refăcut sau aruncat.2 Satana este instigatorul şi motorul principal în stilurile mereu schimbătoare şi niciodată mulţumitoare ale modei şi este mereu ocupat să conceapă ceva nou care se va dovedi dăunător pentru sănătatea morală şi fizică. El triumfă, pentru că planurile lui au un succes aşa de mare. Moartea râde că nesăbuinţa care nimiceşte sănătatea şi zelul orb al celor care se închină la altarul modei îi aduce aşa de uşor sub domnia ei. Fericirea şi favoarea lui Dumnezeu sunt puse pe altarul ei.3 Idolatria îmbrăcămintei este o boală morală. Ea nu trebuie să fie adusă în viaţa cea nouă. În cele mai multe cazuri, supunerea faţă de cerinţele Evangheliei va cere o hotărâtă schimbare în îmbrăcăminte.4 [433]
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 85. 2 Educaţia, p. 246. 3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 85. 4 Mărturii, vol. 6, p. 96.

322 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Preţul pe care îl plătesc unii. – Cât de opuse sunt multe din tipurile de îmbrăcăminte pe care le prescrie moda faţă de principiile prezentate în Scripturi! Gândiţi-vă la stilurile care au predominat în ultimele câteva sute de ani sau chiar numai în ultimele câteva zeci de ani. Cât de multe… ar fi fost declarate ca nepotrivite pentru o femeie distinsă, demnă şi cu frică de Dumnezeu… Multe fete sărace, de dragul unor rochii stilate, s-au lipsit de îmbrăcămintea de corp călduroasă şi au plătit cu viaţa pentru aceasta. Multe altele, râvnind la pompa şi eleganţa celor bogaţi, au fost ademenite pe cărările necinstei şi ale ruşinii. Multe familii sunt lipsite de bunurile necesare, mulţi bărbaţi sunt împinşi să facă delapidări sau ajung la faliment pentru a îndeplini cererile extravagante ale soţiei sau ale copiilor.1 Mântuirea este pusă în pericol de idolatria îmbrăcămintei. – Mândria şi vanitatea se manifestă pretutindeni, dar aceia care sunt înclinaţi să se privească în oglindă şi să se admire vor fi mai puţin înclinaţi să se privească în marea oglindă morală a Legii lui Dumnezeu. Idolatria îmbrăcămintei nimiceşte orice umilinţă, blândeţe şi frumuseţe a caracterului. Ea consumă orele preţioase care ar trebui sa fie dedicate meditaţiei, cercetării de sine şi studiului cu rugăciune al Cuvântului lui Dumnezeu… Nici un creştin nu se poate conforma modei înjositoare a lumii, fără a-şi pune în pericol mântuirea.2 Plăcerea de a face paradă înjoseşte căminul. – Dacă sunt ajutate de harul lui Hristos, femeile sunt în stare să facă o lucrare grandioasă. Din acest motiv, Satana lucrează prin mijloacele lui spre a inventa îmbrăcăminte la modă, pentru ca plăcerea de a face paradă să absoarbă mintea, inima şi simţămintele chiar şi ale mamelor care se declară a fi creştine, aşa încât să nu aibă timp pentru a-i educa pe copiii lor [434] sau pentru a-şi cultiva mintea şi caracterul propriu, ca să poată fi nişte exemple pentru copiii lor şi nişte modele în privinţa faptelor bune. Când ocupă timpul şi sentimentele mamei, Satana este pe deplin conştient cât de mult a reuşit să obţină. În nouă cazuri din zece, el câştigă devotamentul întregii familii faţă de îmbrăcăminte şi paradă frivolă. El îi numără pe copii printre urmaşii lui, pentru că a reuşit să o înrobească pe mamă.3 Copilaşii aud mai multe despre îmbrăcăminte decât despre mântuirea lor… pentru că mama este mai familiarizată cu moda decât cu Mântuitorul.4
1 Divina Vindecare, p.290. 2 Review and Herald, 31 martie 1891. 3 Manuscris 43, 1900. 4 Mărturii, vol. 4, p. 643.

ÎMBRĂCĂMINTEA

CORESPUNZĂTOARE

323

Părinţi şi copii deopotrivă sunt lipsiţi de ce este cel mai bun, cel mai plăcut şi cel mai valoros în viaţă. De dragul modei, ei sunt amăgiţi şi îndepărtaţi de la pregătirea pentru viaţa viitoare.1 Nu sunt suficient de curajoase pentru a se opune valului. – Multe dintre dificultăţile mamei sunt rezultatul efortului ei de a ţine pasul cu moda zilei. Efectul modei asupra sănătăţii fizice, mintale şi morale este îngrozitor. Pentru că le lipseşte curajul de a rămâne statornice de partea binelui, femeile îngăduie valului de păreri populare să le atragă pe făgaşul lui… Prea adesea, unele aşa-zise mame creştine sacrifică principiile pentru dorinţa lor de a merge pe calea mulţimii, care face din modă zeul ei. Conştiinţa lor protestează, dar ele nu sunt suficient de curajoase pentru a lua o poziţie hotărâtă împotriva greşelii.2 Părinţi, aveţi grijă! – Adesea, părinţii îi îmbracă pe copiii lor cu haine extravagante, cu multe podoabe, iar apoi admiră deschis efectul înfăţişării lor şi le fac complimente. Aceşti părinţi nesăbuiţi ar fi plini de consternare, dacă ar putea să-l vadă pe Satana cum susţine eforturile lor şi cum îi îndeamnă la o nesăbuinţă şi mai mare.3 [435] O problemă cu care se confruntă multe mame. – Când văd o rochie diferită de cea pe care o poartă ele, fiicele voastre sunt înclinate să dorească o rochie la fel ca aceea. Sau, poate că doresc o rochie diferită decât cele pe care le văd la celelalte fete, dar despre care ştiţi că nu ar fi în conformitate cu credinţa voastră. Oare le veţi îngădui să obţină acest lucru de la voi, prin rugăminţile lor, lăsându-le să vă influenţeze, în loc de a le influenţa voi înşivă, în conformitate cu principiile Evangheliei? Copiii noştri sunt foarte preţioşi în ochii lui Dumnezeu. Să-i învăţăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i educăm să meargă pe căile Sale. Aveţi privilegiul de a-i învăţa pe copii să trăiască în aşa fel, încât să fie aprobaţi de Dumnezeu… Să nu-i încurajăm pe copiii noştri să urmeze moda din lume şi, dacă vom fi credincioşi în a le acorda o educaţie corectă, ei nu vor face acest lucru… Moda din lume adoptă adesea o formă ridicolă, iar voi trebuie să luaţi o poziţie fermă împotriva ei.4 Rezultatele plăcerii de a face paradă. – Dragostea de îmbrăcăminte şi plăceri spulberă fericirea a mii de oameni. Unii dintre cei care mărturisesc
1 Divina Vindecare, p. 291. 2 Review and Herald, 17 noiembrie 1904. 3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890. 4 Manuscris 53, 1912.

324 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

că iubesc şi respectă poruncile lui Dumnezeu imită această categorie de oameni cât mai fidel cu putinţă, deşi păstrează numele de creştini. Unii tineri sunt aşa de dornici să facă paradă, încât sunt dispuşi să renunţe şi la numele de creştin, numai ca să-şi poată urma dorinţa după vanitate în îmbrăcăminte şi după satisfacerea plăcerii.1 Familiile care petrec mult timp cu îmbrăcămintea, pentru a face paradă, pot fi asemănate cu smochinul pe care l-a văzut Domnul Hristos de departe. Acest smochin îşi etala ramurile înfrunzite, dar când Hristos a venit să caute fructele, după ce a cercetat de la ramura de sus şi până la cea mai de jos, a găsit doar frunze. El căuta roadele, pentru că Îi era foame şi ar fi trebuit să le găsească.2 [436] Nesatisfăcător pentru fiicele lui Dumnezeu. – Este nevoie de prea multă muncă folositoare şi importantă în această lume a lipsurilor şi a suferinţei, ca să mai irosim clipele preţioase pentru împodobire sau paradă. Fiicele Împăratului ceresc, membre ale familiei regale, vor simţi povara răspunderii de a trăi o viaţă mai înaltă, aşa încât să ajungă într-o legătură mai strânsă cu Cerul şi să lucreze la unison cu Răscumpărătorul lumii. Cele angajate în această lucrare nu vor fi mulţumite de modele şi nebuniile care absorb mintea şi sentimentele femeilor din aceste zile de pe urmă. Dacă sunt cu adevărat fiicele lui Dumnezeu, vor fi părtaşe ale naturii divine. Când vor vedea influenţele corupătoare din societate, vor simţi mila cea mai adâncă, aşa cum a simţit şi Răscumpărătorul lor. Vor simţi împreună cu Hristos şi vor lucra pentru salvarea sufletelor care pier, cu priceperea şi ocaziile pe care le au în sfera lor, tot aşa cum a lucrat Hristos în sfera Sa înaltă pentru binele omului.3

1 Mărturii, vol. 1, p. 189. 2 Manuscris 67, 1903. 3 Mărturii, vol. 3, p. 483, 484.

SECŢIUNEA A XVI-A

PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE

CAPITOLUL 68

VICIILOR DEGRADATOARE

PREDOMINANŢA

Un veac al nelegiuirii abundente. – Trăim în mijlocul pericolelor din zilele din urmă. Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea multora se răceşte. Cuvântul „multora” se referă la cei care mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos. Ei sunt influenţaţi de nelegiuirea care există şi de abaterea de la Dumnezeu, dar n-ar trebui să fie influenţaţi astfel. Cauza acestei decăderi este că ei nu sunt întru totul despărţiţi de această nelegiuire. Faptul că iubirea lor faţă de Dumnezeu se răceşte, din cauza nelegiuirii care abundă, arată că, în vreun fel, ei sunt părtaşi la această nelegiuire, altfel ea n-ar fi influenţat iubirea lor faţă de Dumnezeu şi zelul şi înflăcărarea lor pentru cauza Lui.1 Influenţa cărţilor şi a imaginilor degradatoare. – Mulţi tineri sunt dornici să citească. Ei citesc orice pot să obţină. Poveştile captivante de dragoste şi imaginile imorale au o influenţă corupătoare asupra lor. Romanele sunt citite cu nesaţ de mulţi şi, ca rezultat, imaginaţia lor ajunge să fie întinată. În trenuri, adesea sunt oferite spre vânzare fotografii cu femei goale. Aceste imagini dezgustătoare se găsesc şi în atelierele foto şi sunt atârnate chiar pe pereţii celor ce se ocupă cu gravuri. Aceasta este o epocă în care imoralitatea abundă peste tot. Pofta ochilor şi pasiunile imorale sunt stârnite prin privire şi lectură. Inima este coruptă prin imaginaţie.
1 Mărturii, vol. 2, p. 346.

326 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Mintea găseşte plăcere în contemplarea scenelor care stârnesc cele mai josnice pasiuni. Aceste imagini ruşinoase, văzute printr-o imaginaţie întinată, degradează moralitatea şi pregătesc fiinţele înşelate şi orbite să dea frâu liber [440] patimilor păcătoase. Apoi, urmează păcate care înjosesc făpturile făcute după chipul lui Dumnezeu, aducându-le pe aceeaşi treaptă cu animalele şi cufundându-le în cele din urmă în pierzare.1 Imoralitatea sexuală este un păcat specific. – Mi-a fost prezentat un tablou despre starea lumii. Imoralitatea abundă peste tot. Păcatul specific acestui veac este imoralitatea sexuală. Niciodată viciul nu şi-a ridicat capul lui sluţit cu atâta îndrăzneală ca acum. Oamenii par să fie ameţiţi, iar iubitorii de virtute şi de adevărată bunătate sunt aproape descurajaţi de îndrăzneala, puterea şi răspândirea lui.2 Am fost îndrumată spre Romani 1,18-32, ca fiind o descriere corectă a lumii dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos.3 Nu încercarea şi suferinţa, ci păcatul este lucrul care Îl desparte pe Dumnezeu de poporul Său şi face sufletul incapabil să se bucure şi să-L slăvească. Păcatul este cel care nimiceşte sufletele. În familiile păzitorilor Sabatului există păcat şi viciu.4 Atacul lui Satana împotriva tinerilor. – Lucrarea specială a lui Satana în aceste zile din urmă este aceea de a pune stăpânire pe mintea tinerilor, de a le degrada gândurile şi de a le instiga pasiunile, deoarece el ştie că, procedând aşa, poate să conducă la fapte necurate, şi astfel toate însuşirile nobile ale minţii vor ajunge să fie degradate, iar el va putea să le controleze spre a se potrivi scopurilor lui.5 Un indiciu cu privire la viitorul societăţii. – Tinerii din zilele noastre sunt un indiciu sigur cu privire la viitorul societăţi. După cum îi vedem, ce speranţă putem să avem pentru viitor? Majoritatea sunt mulţumiţi de amuzamente şi au aversiune faţă de muncă… Ei nu au capacitatea stăpânirii de sine şi ajung să se înfurie şi să se agite în ocaziile cele mai uşoare. Foarte mulţi oameni, de orice vârstă şi [441] din orice poziţie socială, sunt lipsiţi de principii şi de conştiinţă. Din cauza obiceiului lor de a fi lipsiţi de ocupaţie şi risipitori, ei se adâncesc în viciu şi corup societatea,
1 Idem, p. 410. 2 Idem, p. 346. 3 Un apel către mame, p. 27. 4 Mărturii, vol. 2, p. 390, 391. 5 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 136.

PĂSTRAREA

INTEGRITĂŢII MORALE

327

până când lumea ajunge o a doua Sodomă. Dacă poftele şi pasiunile ar fi fost ţinute sub controlul gândirii şi al religiei, societatea ar fi arătat foarte diferit. Dumnezeu nu a plănuit niciodată să existe starea de lucruri îngrozitoare de acum. Ea a fost adusă de călcarea grosolană a legilor naturii.1 Problemele masturbaţiei. – Unii dintre cei care fac mare caz de mărturisirea lor nu-şi dau seama de păcatul masturbaţiei şi de rezultatele lui inevitabile. Obiceiul practicat timp îndelungat le-a întunecat înţelegerea. Ei nu-şi dau seama de păcătoşenia excesivă a acestui păcat degradant.2 Tineri şi copii de ambele sexe se angajează în practicarea acestui viciu dezgustător, care nimiceşte sufletul şi trupul. Mulţi pretinşi creştini sunt aşa de ameţiţi de aceeaşi practică, încât sensibilităţile lor morale nu pot fi făcute să înţeleagă că este păcat şi că, dacă obiceiul este continuat, rezultatul sigur va fi degradarea completă a trupului şi sufletului. Omul, fiinţa cea mai nobilă de pe pământ, creat după chipul lui Dumnezeu, se transformă într-un animal! El ajunge carnal şi imoral. Fiecare creştin trebuie să înveţe să-şi înfrâneze pasiunile şi să fie stăpânit de principii. Dacă nu face acest lucru, nu este vrednic de numele de creştin.3 Întinarea morală a făcut mai mult rău decât oricare altă nelegiuire în degradarea neamului omenesc. Ea este practicată pe o întindere alarmantă şi aduce boli aproape de toate felurile. Chiar şi copiii mici, fiind născuţi cu o excitabilitate naturală a organelor sexuale, găsesc uşurare de moment mânuindu-le, lucru care nu face decât să mărească [442] excitarea şi duce la o repetare a faptei, până ce devine un obicei care se dezvoltă pe măsură ce cresc.4 Înclinaţiile păcătoase sunt moştenite. – În general, părinţii nu bănuiesc că propriii copii nu înţeleg nimic în legătură cu acest viciu. În foarte multe cazuri, adevăraţii păcătoşi sunt părinţii. Ei au abuzat de privilegiile căsătoriei lor şi, prin îngăduinţă, au întărit pasiunile lor senzuale. Când acestea s-au întărit, facultăţile intelectuale şi morale au slăbit. Spiritualul a fost predominat de animalic. Copiii se nasc cu înclinaţii senzuale mult dezvoltate, iar pecetea caracterului părinţilor este pusă asupra lor… Copiii acestor părinţi, aproape inevitabil, consideră naturale obiceiurile dezgustătoare
1 Idem, p. 45. 2 Mărturii, vol. 2, p. 347. 3 Ibid. 4 Idem, p. 391.

328 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

ale viciului secret… Păcatele părinţilor se vor transmite la copiii lor, pentru că părinţii au dat frâu liber propriilor lor înclinaţii păcătoase.1 O sclavie amăgitoare. – Am fost adânc mâhnită când am văzut influenţa puternică a pasiunilor senzuale în exercitarea controlului asupra bărbaţilor şi a femeilor cu o inteligenţă şi capacitate deosebite. Dacă nu ar fi fost înrobiţi de pasiuni josnice, ei ar fi fost în stare să se angajeze într-o lucrare bună, să exercite o influenţă puternică. Încrederea mea în omenire a fost teribil de zdruncinată. Mi s-a arătat că anumite persoane cu un comportament aparent bun, care nu îşi îngăduie libertăţi nepermise faţă de celălalt sex, erau vinovate de practicarea în taină a viciului, aproape în fiecare zi din viaţa lor. Ele nu s-au abţinut de la acest păcat teribil nici în timpul celei mai solemne adunări în sesiune. Au ascultat cele mai solemne şi impresionante cuvântări despre judecată, care păreau să le aducă în faţa tribunalului lui Dumnezeu, făcându-le [443] să se teamă şi să se cutremure, şi totuşi au continuau păcatul lor amăgitor şi preferat, pângărindu-şi trupul. Erau atât de înrobite de acest păcat îngrozitor, încât păreau lipsite de puterea de a-şi stăpâni patimile. Noi am lucrat serios pentru unii, i-am rugat stăruitor, am plâns şi ne-am rugat pentru ei, şi totuşi ştiam că, în ciuda tuturor eforturilor noastre serioase şi a profundei întristări, forţa obiceiului păcătos a câştigat supremaţia şi păcatele acestea au continuat să fie săvârşite.2 Cunoaşterea viciului este răspândită chiar de victimele lui. – Cei care s-au obişnuit pe deplin cu acest viciu distrugător al trupului şi sufletului, rareori pot găsi tihnă până când subiectul răului ascuns nu le este împărtăşit celor cu care se asociază. Curiozitatea este stârnită de îndată şi cunoaşterea viciului este trecută de la tânăr la tânăr, de la copil la copil, până când cu greu se poate găsi un necunoscător al practicării acestui păcat degradant.3 O singură minte coruptă poate semăna mai multă sămânţă rea, într-o scurtă perioadă, decât pot multe alte minţi să scoată din rădăcini, în timpul unei vieţi întregi, răul rezultat.4
1 Ibid. 2 Idem, p. 468, 469. 3 Idem, p. 392. 4 Idem, p. 403.

CAPITOLUL 69

EFECTELE PRACTICILOR DĂUNĂTOARE
Energia vitală este epuizată. – Practicarea obiceiurilor ascunse va nimici negreşit puterile vitale ale organismului. Orice acţiune vitală inutilă va fi urmată de o depresie pe măsură. La tineri, capitalul vital, creierul, este aşa de solicitat de la o vârstă timpurie, încât apare o stare de slăbiciune şi de epuizare, care lasă organismul fără apărare faţă de bolile de tot felul.1 Temeliile puse pentru diferite boli care apar mai târziu în viaţă. – Dacă practica este continuată încă de la vârsta de cincisprezece ani, organismul va protesta împotriva abuzului pe care l-a suferit şi continuă să-l sufere, şi îi va face pe oameni să suporte pedeapsa pentru călcarea legilor sănătăţii, îndeosebi între vârstele de treizeci şi patruzeci şi cinci de ani, prin dureri numeroase şi diferite boli, cum ar fi cele ale ficatului şi plămânilor, nevralgii, reumatism, boli ale măduvei, ale rinichilor şi tumori canceroase. O parte din maşinăria delicată a organismului va ceda, lăsând o sarcină mai grea asupra celorlalte părţi, fapt care dezechilibrează organizarea fină a corpului şi, adesea, are loc o cădere neaşteptată a stării de sănătate, iar rezultatul este moartea.2 Porunca a şasea este călcată cu nesăbuinţă. – În ochii cerului, nu este un păcat mai mare să iei instantaneu viaţa cuiva, decât să o distrugi treptat, dar sigur. Persoanele care aduc asupra lor o degradare sigură, prin greşelile lor, vor suferi pedeapsa aici şi, fără o pocăinţă deplină, nu vor fi primite în cer cu nimic mai uşor decât acela care ucide pe loc. [445] Voia lui Dumnezeu stabileşte o legătură între cauză şi efecte.3 Şi cei cu gânduri curate sunt supuşi bolii. – Noi nu spunem că toţi tinerii care sunt slabi sunt vinovaţi de obiceiuri greşite. Unii care au gânduri curate şi sunt conştiincioşi suferă din diferite cauze asupra cărora nu au nici un control.4
1 Un apel către mame, p. 28. 2 Idem, p. 18. 3 Idem, p. 26. 4 Idem, p. 23.

330 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Puterile mintale sunt slăbite. – Părinţii iubitori şi indulgenţi vor avea simpatie faţă de copiii lor, pentru că îşi închipuie că lecţiile lor sunt o sarcină prea mare şi că dedicarea la un studiu prea aprofundat le ruinează sănătatea. Este adevărat că nu se recomandă ca mintea tinerilor să fie încărcată cu studii prea multe şi prea grele. Totuşi, părinţilor, v-aţi gândit voi la această problemă mai adânc decât pur şi simplu să adoptaţi ideea sugerată de copiii voştri? Oare nu aţi dat crezare prea repede motivului aparent al indispoziţiei lor? Se cuvine ca părinţii şi tutorii să caute cauza acestui rău mai adânc.1 Mintea unora dintre aceşti copii este aşa de slăbită, încât ei nu au decât o jumătate sau o treime din strălucirea intelectuală, pe care ar fi putut s-o aibă, dacă ar fi fost virtuoşi şi curaţi. Ei au risipit-o prin masturbaţie.2 Puterea voinţei şi viaţa spirituală sunt nimicite. – Viciul ascuns este cel care nimiceşte puterea voinţei, străduinţa de formare a unui caracter religios bun. Toţi aceia care înţeleg cu adevărat ce înseamnă a fi creştin ştiu că urmaşii lui Hristos, în calitate de ucenici ai Săi, au obligaţia de a aduce toate pasiunile lor şi toate însuşirile lor fizice şi mintale la o supunere deplină faţă de voinţa Sa. Aceia care sunt stăpâniţi de pasiunile lor nu pot să fie nişte urmaşi [446] ai lui Hristos. Ei sunt prea dedicaţi în slujirea stăpânului lor, a autorului oricărui rău, pentru a părăsi obiceiurile lor imorale şi pentru a alege să-I slujească lui Hristos.3 Religia poate să fie formală, dar este lipsită de putere. – Unii care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos ştiu că păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu şi îşi ruinează sănătatea, şi totuşi ei sunt sclavi ai pasiunilor lor imorale. Ei se simt vinovaţi şi au o înclinaţie tot mai mică de a-I vorbi lui Dumnezeu în rugăciune tainică. Ei pot să păstreze o formă de religie, dar nu au harul lui Dumnezeu în inimă. Ei nu sunt dedicaţi slujirii Sale, nu se încred în El, nu trăiesc pentru slava Sa, nu simt plăcere faţă de rânduielile Sale şi faţă de El.4 Puterea stăpânirii de sine pare pierdută. – Uni vor recunoaşte răul îngăduinţei păcătoase şi totuşi se vor scuza, spunând că nu-şi pot birui patimile. Aceasta este o recunoaştere teribilă pentru orice persoană care rosteşte Numele lui Hristos. „Oricine rosteşte numele Domnului, să se despartă de fărădelege” (2 Timotei 2,19). De ce există această slăbiciune?
1 Mărturii, p. 97, 97. 2 Idem, vol. 2, p. 361. 3 Un apel către mame, p. 9, 10. 4 Idem, p. 25.

PĂSTRAREA

INTEGRITĂŢII MORALE

331

Pentru că înclinaţiile animalice au fost întărite prin practicare, până când au obţinut stăpânirea asupra capacităţilor lor mai înalte. Bărbaţii şi femeile sunt lipsite de principii. Ei mor spiritual, pentru că şi-au satisfăcut poftele fireşti un timp aşa îndelungat, încât puterea lor de stăpânire de sine pare să fie pierdută. Conducerea a fost preluată de patimile josnice ale firii lor şi ce ar fi trebuit să fie putere conducătoare a ajuns sclavul patimii corupte. Sufletul este ţinut în cea mai josnică robie. Senzualitatea a stins dorinţa după sfinţenie şi a nimicit prosperitatea spirituală.1 Comunicarea cu cerul este întreruptă. – Soliile solemne din ceruri nu pot impresiona cu putere inima [447] care nu este întărită împotriva satisfacerii acestui viciu degradant. Nervii sensibili ai creierului şi-au pierdut vigoarea, prin excitarea lor bolnăvicioasă spre a satisface o dorinţă senzuală nefirească. Nervii care comunică cu întregul organism sunt singurul mijloc prin care cerul poate să comunice cu omul şi prin care îi poate influenţa viaţa lăuntrică. Tot ce tulbură circulaţia curenţilor electrici din sistemul nervos micşorează vigoarea puterilor vitale, şi rezultatul este paralizarea sensibilităţilor minţii. Când iau în considerare aceste fapte, cât de important este ca pastorii şi poporul, care mărturisesc evlavia, să se păstreze curaţi şi nepătaţi de acest viciu degradator de suflet.2 Unii au remuşcări, dar respectul de sine este pierdut. – Efectul unor astfel de obiceiuri josnice nu este acelaşi asupra tuturor tinerilor. Sunt copii care au puterile morale dezvoltate în mare măsură, şi care, asociindu-se cu copiii care practică masturbaţia, se iniţiază în acest viciu. Adesea, efectul asupra unora ca aceştia va fi acela de a-i face să fie melancolici, iritabili şi geloşi. Totuşi, aceştia pot să nu-şi piardă respectul pentru închinarea religioasă şi pot să nu arate o necredinţă specială cu privire la lucrurile spirituale. Uneori, ei vor suferi adânci simţăminte de remuşcare, se vor simţi degradaţi în propriii ochi şi îşi vor pierde respectul de sine.3 Mintea poate să fie întărită împotriva ispitei. – Puterea morală este foarte slabă, când intră în conflict cu obiceiurile înrădăcinate. Gândurile necurate exercită stăpânire asupra imaginaţiei, iar ispita este aproape irezistibilă. Mintea ar fi întărită împotriva ispitelor, dacă ar fi obişnuită să contemple subiectele înălţătoare şi dacă imaginaţia ar fi educată să se
1 Mărturii, vol. 2, p. 348. 2 Idem, p. 347. 3 Idem, p. 392.

332 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

ocupe cu lucrurile curate şi sfinte. [448] Mintea s-ar ocupa de lucrurile curate şi sfinte din cer, şi nu ar mai fi atrasă de cele josnice şi imorale.1 Trebuie să cercetaţi spre a cunoaşte aceste lucruri. – Îngăduinţa faţă de pasiunile josnice va face ca mulţi să închidă ochii faţă de lumină, pentru că se tem că vor vedea păcatele pe care nu sunt dispuşi să le părăsească. Toţi pot să înţeleagă, dacă doresc. Dacă aleg întunericul mai degrabă decât lumina, vinovăţia lor nu va fi nicidecum mai mică. De ce nu citesc bărbaţii şi femeile, spre a ajunge să cunoască lucrurile care afectează aşa de categoric puterea lor fizică, intelectuală şi morală? Dumnezeu v-a dat un lăcaş de care să vă îngrijiţi şi pe care să-l păstraţi în starea cea mai bună pentru slujirea şi slava Sa. Trupurile voastre nu vă aparţin. „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi şi voi” (1 Corinteni 6,19.20; 3,16.17).2

1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 135. 2 Mărturii, vol. 2, p. 352, 353.

CAPITOLUL 70

AVERTIZĂRI ŞI SFATURI
Multe cazuri au fost descoperite. – Mi-au fost descoperite multe cazuri şi, când am văzut viaţa lor interioară, sufletul meu a fost bolnav şi dezgustat de stricăciunea inimii unor oameni care pretind că sunt evlavioşi şi vorbesc despre mutarea în ceruri. Adesea m-am întrebat: În cine mă pot încrede? Cine este fără păcat?1 Sunt plină de groază, când mi se descoperă starea unor familii care mărturisesc adevărul. Imoralitatea tinerilor şi chiar a copiilor este aproape incredibilă. Părinţii nu ştiu că vicii ascunse distrug şi şterg chipul lui Dumnezeu în copiii lor. Păcatele care îi caracterizau pe sodomiţi există şi printre ei. Părinţii poartă răspunderea, pentru că nu şi-au educat copiii să-L iubească şi să-L asculte pe Dumnezeu. Ei nu i-au ţinut în frâu şi nici nu i-au învăţat cu atenţie calea Domnului. Ei le-au permis să plece de acasă şi să vină când voiau şi să se asocieze cu cei lumeşti. Aceste influenţe lumeşti, care se opun învăţăturii şi autorităţii părinteşti, se află în mare măsură în aşa-numita societate bună. Prin îmbrăcămintea lor, prin înfăţişarea şi distracţiile lor, ei se înconjoară cu o atmosferă care este potrivnică Domnului Hristos. Singura noastră siguranţă este aceea de a sta ca un popor deosebit al lui Dumnezeu. Nu trebuie să cedăm nici un pas obiceiurilor şi modei acestui veac degenerat, ci să avem o independenţă morală, nefăcând nici un fel de compromis cu practicile corupte şi idolatre.2 Cel neştiutor să fie iluminat. – Indiferent cât de impresionantă este mărturisirea de credinţă a unei persoane, aceia care vor să se angajeze [450] în satisfacerea poftelor trupeşti nu pot fi creştini. Mulţi nu cunosc
1 Mărturii, vol. 2, p. 349. 2 Idem, vol. 5, p. 78.

334 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

caracterul păcătos al acestor obiceiuri şi nici rezultatele lor sigure. Ei trebuie să fie iluminaţi.1 Cineva care a cerut să se facă rugăciuni pentru vindecare. – Soţul meu şi cu mine am luat parte o dată la o adunare, unde simpatiile noastre au fost atrase spre un frate care suferea grav de tuberculoză. El era palid şi slăbit. A solicitat rugăciunile poporului lui Dumnezeu. A spus că familia lui era bolnavă şi că a pierdut un copil. A vorbit exprimându-şi simţământul marii lui pierderi. El a spus că, de un timp, aşteaptă să-i vadă pe fratele şi pe sora White. Acest frate credea că, dacă ei se vor ruga pentru el, avea să fie vindecat. După ce s-a încheiat adunarea, fraţii ne-au atras atenţia asupra cazului său. Ei au spus că biserica îi ajuta, că soţia lui era bolnavă, iar copilul lor murise. Fraţii s-au adunat la casa lui şi s-au rugat pentru familia suferindă. Noi eram obosiţi peste măsură, resimţind povara muncii din timpul adunării, aşa că am dorit să fim scuzaţi. Eu mă hotărâsem să nu mă rog pentru nimeni, cu excepţia cazului că Duhul Domnului mă va îndruma în această direcţie… În acea seară, ne-am plecat în rugăciune şi am prezentat cazul lui înaintea Domnului. Ne-am rugat stăruitor, ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu cu privire la el. Tot ce doream era ca Dumnezeu să poată fi slăvit. Voia Domnul să ne rugăm pentru acest om suferind? Am lăsat povara asupra Domnului şi ne-am retras pentru odihnă. Cazul acelui om mi-a fost prezentat cu claritate într-un vis. Mi-a fost arătată viaţa lui, începând din copilărie până acum, şi faptul că, dacă ne-am ruga pentru el, Domnul [451] nu urma să ne asculte, pentru că el preţuia păcatul în inima lui. În dimineaţa următoare, omul a venit să ne rugăm pentru el. L-am luat deoparte şi i-am spus că regretăm, pentru că suntem nevoiţi să-i refuzăm cererea. I-am povestit visul meu, pe care l-a recunoscut că era adevărat. El a practicat masturbaţia din timpul copilăriei şi a continuat s-o practice şi în timpul vieţii de căsătorie, dar a spus că va încerca să termine cu ea. Bărbatul acesta avea de învins un obicei de mult timp înrădăcinat. El era de vârstă mijlocie. Principiile lui morale erau aşa de slabe, încât atunci când veneau în conflict cu satisfacerea unei dorinţe de mult timp înrădăcinată, ele erau învinse… Aici era un om care se înjosea zilnic şi totuşi îndrăznea să se aventureze în prezenţa lui Dumnezeu şi să ceară o creştere a puterii pe care el a risipit-o
1 Un apel către mame, p. 25.

PĂSTRAREA

INTEGRITĂŢII MORALE

335

în mod josnic şi care, dacă i-ar fi fost acordată, ar fi consumat-o în patima lui trupească. Câtă îndurare are Dumnezeu! Dacă ar fi ca El să-l trateze pe om în conformitate cu căile lui nelegiuite, cine ar putea trăi în faţa ochilor Lui? Ce s-ar întâmpla dacă am fi fost mai puţin prudenţi şi am fi adus cazul acestui om înaintea lui Dumnezeu, în timp ce el practica păcatul, ne-ar fi auzit Domnul? Ne-ar fi răspuns El? „Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-i placă răul. Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi. Tu îi urăşti pe cei ce fac fărădelegea” (Psalmi 5,4.5)… Acesta nu este un caz izolat. Nici chiar legătura de căsătorie n-a fost suficientă spre a-l apăra pe acest bărbat de obiceiul stricat al tinereţii lui. Aş dori să pot fi convinsă că astfel de cazuri, ca acela pe care l-am prezentat sunt rare, dar ştiu că ele sunt numeroase.1 Un sinucigaş. – Un domn_____ pretindea că este un urmaş devotat al lui Hristos. El avea o stare de sănătate foarte precară. Am avut simţăminte de simpatie pentru el… [452] Cazul lui mi-a fost arătat în viziune. Am văzut că se amăgea cu privire la sine şi că nu era într-o situaţie favorabilă înaintea lui Dumnezeu. El practicase masturbaţia, până când ajunsese să se ruineze. Acest viciu mi-a fost arătat ca fiind o urâciune în ochii lui Dumnezeu… El practicase aceste obiceiuri aşa de multă vreme, încât părea să-şi fi pierdut stăpânirea de sine. Din fire, era un om inteligent şi avea aptitudini deosebite. Totuşi, toate aceste puteri ale trupului şi minţii i-au fost supuse lui Satana şi aduse ca jertfă pe altarul lui! Acest bărbat mersese aşa de departe, încât părea să fi fost părăsit de Dumnezeu. El mergea în pădure şi petrecea zile şi nopţi în post şi rugăciune, ca să poată birui acest mare păcat, dar apoi se întorcea la obiceiurile lui vechi. Dumnezeu nu a ascultat rugăciunile lui. El I-a cerut lui Dumnezeu ceva ce avusese puterea să facă singur. El Îi făcuse juruinţe lui Dumnezeu din nou şi din nou, dar tot aşa de adesea le călcase şi se întorsese la pofta lui imorală, până când Dumnezeu îl lăsase să-şi producă propria ruină. După aceea, a murit. El a fost un sinucigaş. Curăţia cerului nu va fi niciodată întinată de prezenţa lui.2 Un apel adresat unei fiice răsfăţate.3∗ – Mintea ta nu este curată. Ai fost absolvită de grijă şi muncă timp mult prea îndelungat. Îndatoririle
1 Mărturii, vol. 2, p. 349-351. 2 Un apel către mame, p. 24-28. 3∗ Notă: Acestea sunt extrase dintr-o scrisoare adresată unei fete care practica un viciu ascuns.

336 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

gospodăriei ar fi fost cele mai mari binecuvântări pe care le-ai fi putut avea. Oboseala nu ţi-ar fi făcut rău nici a zecea parte din cât ţi-au făcut rău gândurile tale lascive şi comportamentul tău. Tu ai primit idei greşite cu privire la asocierea fetelor şi a băieţilor, iar lucrul acesta a fost foarte potrivit [453] cu înclinaţia ta de a fi în compania băieţilor. Tu nu eşti curată în inimă şi în cuget. Te-a stricat citirea poveştilor de dragoste şi a episoadelor romantice, iar mintea ta a fost fascinată de gânduri care nu erau curate. Imaginaţia ta a ajuns imorală, până se părea că nu mai ai putere să-ţi stăpâneşti gândurile. Satana te-a înrobit cum i-a plăcut… Purtarea ta n-a fost decentă, modestă sau cu bun simţ. Tu nu ai avut în atenţie temerea de Dumnezeu. Adesea, te-ai prefăcut spre a-ţi aduce la îndeplinire planurile pe care le-a conceput conştiinţa ta călcată. Draga mea fată, dacă nu te opreşti acolo unde eşti, în faţa ta se află cu siguranţă ruina. Încetează să mai visezi cu ochii deschişi şi să construieşti castele de fum. Opreşte-ţi gândurile din alergarea pe calea nebuniei şi a imoralităţii. Tu nu eşti în siguranţă în tovărăşia băieţilor. Un val de ispite se ridică şi îţi umplu pieptul, având tendinţa de a dezrădăcina principiile, virtutea feminină şi adevărata modestie. Dacă vei continua cu încăpăţânare pe calea ta, care îţi va fi soarta?... Tu eşti în primejdie, pentru că eşti chiar pe punctul de a-ţi sacrifica interesele veşnice pe altarul pasiunii. Pasiunea a obţinut un control categoric asupra întregii tale fiinţe – ce fel de pasiune? De natură josnică, nimicitoare. Supunându-te ei, vei amărî viaţa părinţilor tăi, vei aduce tristeţe şi ruşine surorilor tale, vei sacrifica propriul caracter şi vei pierde cerul şi slăvita viaţă nemuritoare. Eşti tu gata să faci acest lucru?.... Eşti îndrăzneaţă. Îţi plac băieţii şi îţi place să-i faci subiectul conversaţiei tale. „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura”. Obiceiurile au ajuns puternice pentru a te stăpâni, iar şi tu ai învăţat să înşeli, pentru ca să-ţi realizezi scopurile [454] şi să-ţi împlineşti dorinţele. Nu consider cazul tău fără speranţă, dacă l-aş considera, stiloul meu n-ar scrie aceste rânduri. În puterea lui Dumnezeu, tu poţi răscumpăra trecutul. Stai departe de băieţi. În societatea lor, ispitele tale ajung serioase şi puternice. Scoate-ţi din cap căsătoria. Tu nu eşti pregătită din nici un punct de vedere pentru ea. Ai nevoie de ani de experienţă mai înainte de a fi calificată să înţelegi îndatoririle şi să iei poverile vieţii de căsătorie.

PĂSTRAREA

INTEGRITĂŢII MORALE

337

Păzeşte-ţi categoric gândurile, pasiunile şi afecţiunile. Nu le degrada, ca să slujească poftei. Ridică-te la curăţenie, consacră-te lui Dumnezeu. Tu poţi să ajungi o fată înţeleaptă, modestă şi virtuoasă, dar nu fără un efort serios. Trebuie să veghezi, să te rogi, să meditezi, să cercetezi motivele şi acţiunile. Analizează-ţi minuţios simţămintele şi faptele. Ai face o faptă necurată în prezenţa tatălui tău? Desigur că nu. Dar tu faci acest lucru în prezenţa Tatălui tău ceresc, care este cu mult mai înălţat, mai curat. Da, îţi corupi trupul în prezenţa îngerilor curaţi şi fără păcat şi în prezenţa lui Hristos şi continui să faci acest lucru fără să ţii seama de conştiinţă, fără să ţii seama de lumina şi avertizările care ţi-au fost date. Adu-ţi aminte că despre toate faptele tale se face un raport. Tu trebuie să te întâlneşti cu cele mai tainice lucruri din viaţa ta… Te avertizez din nou, ca pe una care va trebui să întâlnească aceste rânduri în acea zi în care va fi hotărât cazul fiecăruia. Supune-te fără întârziere lui Hristos. Numai El, prin puterea harului Său, te mai poate salva de la nimicire. Numai El poate aduce în stare de sănătate puterile tale morale şi mintale. Inima ta poate fi încălzită de iubirea lui Dumnezeu, înţelegerea ta poate fi clară şi matură, conştiinţa ta [455] poate fi iluminată, ageră şi curată, voinţa ta poate fi integră şi sfinţită, supusă controlului Duhului lui Dumnezeu. Tu poţi face tot ce alegi să faci. Dacă vrei să faci o schimbare, să încetezi să mai faci răul şi să înveţi să faci binele, atunci vei fi fericită cu adevărat, vei avea succes în luptele vieţii şi vei fi la înălţimea slavei şi a onoarei într-o viaţă mai bună decât aceasta. „Alege astăzi cui vrei să slujeşti”.1 Satana lucrează în timp ce părinţii dorm. – Aceasta este o epocă grăbită. Băieţei şi fetiţe încep să-şi acorde atenţie unii altora, când ar trebui să fie la grădiniţă, ca să ia lecţii de modestie şi comportament. Care este efectul acestei confuzii? Măreşte ea decenţa tinerilor, care se adună astfel împreună? Desigur că nu! Ea măreşte prima poftă păcătoasă, iar după astfel de întâlniri, tinerii sunt înnebuniţi de diavol şi se dedau la practici netrebnice. Părinţii sunt adormiţi şi nu ştiu că Satana a înfipt steagul său diabolic chiar în familiile lor. Am fost îndemnată să întreb, ce vor ajunge tinerii din acest veac stricat? Repet, părinţii sunt adormiţi. Copiii sunt zăpăciţi de un sentimentalism bolnăvicios de dragoste, şi adevărul nu are putere să corec1 Mărturii, vol. 2, p. 559-565.

338 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

teze răul. Ce poate fi făcut spre a opri valul răului? Părinţii pot face mult, dacă vor. Dacă o fată care de-abia a ajuns să intre în vârsta adolescenţei este acostată necuviincios de un băiat de vârsta ei sau mai în vârstă, ea trebuie să fie învăţată să se simtă atât de jignită, încât astfel de apropouri să nu mai fie repetate niciodată. Când compania unei fete este căutată frecvent de băieţi sau tineri, ceva este rău. Acea fată are nevoie de o mamă care să-i arate care este locul ei, să o ţină în frâu şi să o înveţe ce se cuvine unei fete de vârsta ei. Învăţătura degradatoare, care s-a răspândit şi care susţine, din punct de vedere al sănătăţii, că sexele trebuie să se amestece, şi-a făcut lucrarea ei vătămătoare. Dacă părinţii şi tutorii ar manifesta doar a zecea parte din iscusinţa lui Satana, această asociere de sexe ar putea să fie aproape inofensivă. Aşa cum stau lucrurile, Satana are cel mai mare succes în efortul de a fermeca mintea tinerilor, iar amestecul de băieţi şi fete nu face decât să mărească răul de douăzeci de ori.1 Imaginea nu este colorată. – Să nu vă înşelaţi cu părerea că, la urma urmei, problema aceasta este pusă în faţa voastră într-o lumină exagerată. Eu nu am colorat tabloul, ci am vorbit despre fapte care vor trece testul judecăţii. Treziţi-vă! Treziţi-vă! Vă implor, până nu va fi prea târziu ca relele să fie îndreptate, iar voi şi copiii voştri să pieriţi în nimicirea generală. Începeţi lucrarea cea solemnă şi aduceţi în ajutorul vostru orice rază de lumină pe care o puteţi aduna, care a strălucit pe cărarea voastră, dar pe care n-aţi cultivat-o, şi, cu ajutorul luminii care străluceşte acum, începeţi o cercetare a vieţii şi caracterului vostru, ca şi când aţi fi înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu.2 Nu există nici o speranţă pentru copii, până când părinţii lor nu se vor trezi.3

1 Idem, p. 482, 483. 2 Idem, p. 401. 3 Idem, p. 406.

CAPITOLUL 71

VIGILENŢA ŞI AJUTORUL PĂRINTESC
Părinţii să-i înveţe pe copii stăpânirea de sine încă din primii ani. – Cât de important este să-i învăţăm pe copiii noştri stăpânirea de sine, încă din primii lor ani, şi de asemenea să-i învăţăm să se supună voinţei noastre. Dacă vor fi aşa de nefericiţi, încât să înveţe obiceiuri greşite, fără a cunoaşte toate rezultatele rele, ei pot să fie schimbaţi apelând la raţiunea lor şi convingându-i că astfel de obiceiuri le ruinează sănătatea fizică şi le afectează mintea. Trebuie să le arătăm că oricare ar fi mijloacele de convingere pe care le vor folosi unele persoane pentru a linişti temerile şi pentru a-i determina să continue să-şi îngăduie acest obicei dăunător, oricare ar fi pretenţia lor, ele sunt nişte vrăjmaşi şi nişte slujitori ai lui Satana.1 Păstraţi-i curaţi şi întăriţi-le mintea. – Faptul că mamele îşi îngăduie să rămână neştiutoare cu privire la obiceiurile copiilor lor este un păcat. Dacă sunt curaţi, să fie păstraţi aşa. Întăriţi mintea lor tânără şi pregătiţi-i să deteste acest viciu distrugător al sănătăţii şi al sufletului.2 Satana are influenţă asupra minţii tinerilor, iar noi trebuie să lucrăm cu hotărâre şi credincioşie ca să-i salvăm. Copiii foarte mici practică acest viciu, iar el creşte o dată cu ei şi se întăreşte de-a lungul timpului, până când fiecare însuşire nobilă a trupului şi a sufletului este degradată. Mulţi ar fi putut să fie salvaţi, dacă ar fi fost învăţaţi cu atenţie cu privire la influenţa acestei practici asupra sănătăţii lor. Ei nu au cunoscut faptul că aduc multă suferinţă asupra lor… Mamelor, nici o grijă nu este prea mare pentru a-i împiedica pe copiii voştri [458] să înveţe acest obicei josnic. Este mai uşor să împiedici învăţarea răului, decât să-l dezrădăcinezi după ce a fost învăţat.3
1 Un apel către mame, p. 10. 2 Idem, p. 13. 3 Idem, p. 10, 11.

340 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Vegheaţi cu hotărâre şi cercetaţi cu atenţie. – Dacă aveţi copii care practică acest viciu, ei pot fi în pericolul de a vă spune minciuni pentru a vă înşela. Totuşi, mamelor, nu trebuie să vă liniştiţi cu uşurinţă şi să încetaţi cercetările. Să nu lăsaţi în pace subiectul, până când nu sunteţi pe deplin mulţumite. Sănătatea şi sufletul acelora pe care îi iubiţi sunt în pericol, de aceea, această problemă este de cea mai mare importanţă. O veghere hotărâtă şi o cercetare atentă, în ciuda încercărilor de a ascunde lucrurile, de obicei, vor da pe faţă adevărata situaţie. Apoi, mama trebuie să le prezinte subiectul cu credincioşie şi în lumina adevărată, arătând tendinţa acestui obicei de degradare. Încercaţi să-i convingeţi pe copii că îngăduirea acestui păcat le va distruge respectul de sine şi nobleţea caracterului, le va ruina sănătatea şi însuşirile morale, iar murdăria lui va şterge din suflet adevărata iubire faţă de Dumnezeu şi frumuseţea sfinţeniei. Mama să continue pe calea aceasta, până când are dovezi suficiente că practica a încetat.1 Evitaţi graba şi critica la început. – Poate că vă întrebaţi: Cum putem să remediem relele care există deja? Cum să începem? Dacă vă lipseşte înţelepciunea, apelaţi la Dumnezeu. El a făgăduit că o va da cu generozitate. Rugaţi-vă mult şi cu zel pentru ajutorul divin. Nu poate fi aplicată aceeaşi regulă în fiecare caz. Este necesară folosirea unei raţiuni sfinţite. Când îi abordaţi pe copiii voştri spre a-i mustra, nu fiţi grăbiţi sau agitaţi. Un asemenea comportament nu va face decât să-i provoace la răzvrătire. Poate că vă pare foarte rău din cauza unei căi greşite pe care aţi mers, şi care i-a deschis lui Satana posibilitatea de a-i duce pe copiii voştri în ispitele lui. Dacă nu i-aţi învăţat cu privire la călcarea [459] legilor sănătăţii, vina vă aparţine. Aţi neglijat o datorie importantă, ale cărei rezultate pot fi văzute în practicile greşite ale copiilor voştri.2 Învăţătura dată cu stăpânire de sine şi simpatie. – Înainte de a începe să-i învăţaţi pe copiii voştri lecţia stăpânirii de sine, trebuie să o învăţaţi voi înşivă. Dacă sunteţi iritabili şi vă pierdeţi răbdarea, cum puteţi să păreţi echitabili pentru copiii voştri, când îi învăţaţi să-şi stăpânească pasiunile? Trebuie să-i abordaţi pe copiii voştri greşiţi cu stăpânire de sine, cu simţăminte de simpatie adâncă şi de milă, şi să le prezentaţi cu credincioşie faptul că, dacă vor continua comportamentul pe care l-au început, îşi vor
1 Idem, p. 13, 14. 2 Idem, p. 20, 21.

PĂSTRAREA

INTEGRITĂŢII MORALE

341

ruina sănătatea – că, atunci când îşi degradează trupul şi mintea, însuşirile morale simt decăderea, iar ei păcătuiesc nu numai împotriva lor înşişi, ci şi împotriva lui Dumnezeu. Trebuie să-i faceţi să simtă, dacă este posibil, că Acela împotriva căruia au păcătuit este Dumnezeu, curatul şi sfântul Dumnezeu; că Acela care le cercetează inimile este nemulţumit de comportamentul lor şi că nimic nu-I este ascuns. Dacă puteţi să-i impresionaţi pe copiii voştri, în aşa fel încât să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu şi să simtă acea tristeţe sfântă, care lucrează o pocăinţă ce duce la mântuire, lucrarea va fi deplină şi schimbarea va fi sigură. Ei nu se vor simţi trişti doar pentru că păcatele lor sunt cunoscute, ci vor vedea caracterul grav al practicilor păcătoase şi vor fi determinaţi să le mărturisească lui Dumnezeu fără reţineri şi să le părăsească. Ei vor fi întristaţi pentru comportamentul lor greşit, deoarece L-au supărat pe Dumnezeu, au păcătuit împotriva Sa şi şi-au dezonorat trupul înaintea Aceluia care i-a creat şi le-a cerut să-şi înfăţişeze trupul ca [460] pe o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.1 Vegheaţi asupra întovărăşirii cu alţi copii. – Dacă mintea copiilor voştri nu este bine ancorată în principiile religioase, moralitatea lor va ajunge să fie coruptă de exemplul vicios cu care vin în legătură.2 Ca nişte mame credincioase, feriţi-i să nu fie contaminaţi prin întovărăşirea cu orice alt copil. Păziţi-i ca pe nişte mărgăritare preţioase de influenţa degradatoare a acestui veac. Dacă sunteţi într-un loc în care legăturile cu alţi copii nu pot fi controlate întotdeauna aşa cum aţi dori, atunci copiii voştri să fie vizitaţi de ei în prezenţa voastră şi, în nici un caz, să nu-i lăsaţi pe acei tovarăşi să doarmă în acelaşi pat, şi nici chiar în aceeaşi cameră cu copiii voştri. Va fi mult mai uşor să împiedicaţi un rău, decât să-l trataţi după aceea. … Părinţii îi lasă pe copii să-i viziteze pe prietenii lor tineri, să-şi facă propriile cunoştinţe şi chiar să plece departe de grija părintească, la o distanţă de casă, unde li se îngăduie să facă tot ce le place. Satana se foloseşte de toate aceste ocazii şi pune stăpânire pe mintea acestor copii ale căror mame îi expun, fără să ştie, la capcanele lui iscusite.3
1 Idem, p. 21, 22. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 134. 3 Un apel către mame, p. 13, 14.

342 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Alimentaţia este importantă. – Nu puteţi să dezvoltaţi sensibilitatea morală a copiilor voştri, atâta vreme cât nu alegeţi cu atenţie alimentaţia lor. Mâncarea pe care o pregătesc de obicei părinţii pentru copiii lor este o cursă pentru ei.1 Părinţii indulgenţi nu-şi învaţă copiii să renunţe la sine. Tocmai mâncarea pe care o pun înaintea lor le irită stomacul. Excitaţia produsă este transmisă creierului, iar ca rezultat sunt stârnite [461] pasiunile. Niciodată nu este prea des să repetăm că orice este introdus în stomac afectează nu numai trupul, ci şi mintea. Alimentele stimulatoare înfierbântă sângele, excită sistemul nervos şi prea adesea tocesc sensibilitatea morală, aşa încât raţiunea şi conştiinţa sunt dominate de impulsurile senzuale. Este dificil, şi adesea aproape imposibil, ca o persoană necumpătată în alimentaţie să exercite răbdare şi stăpânire de sine. Prin urmare, este de o importanţă deosebită să le îngăduim copiilor, al căror caracter nu este încă format, să consume doar alimente sănătoase şi nestimulatoare. Din iubire, Tatăl nostru ceresc ne-a trimis lumina reformei sănătăţii spre a ne păzi împotriva relelor care rezultă din îngăduirea poftei.2 Dacă a fost vreodată un timp când alimentaţia trebuie să fie cea mai simplă, acela este acum. Carnea să nu fie pusă pe masa copiilor noştri. Influenţa ei este aceea de a excita şi de a întări pasiunile josnice şi are tendinţa de a amorţi însuşirile morale.3 Curăţenia este importantă. – Baia frecventă este foarte benefică, îndeosebi seara, chiar înainte de culcare, sau dimineaţa la sculare. Nu este nevoie decât de câteva clipe pentru a le face o baie copiilor şi pentru a-i freca până când trupul lor este înviorat. Acest lucru aduce sângele la suprafaţă, eliberând creierul, şi va exista o înclinaţie mai mică pentru îngăduirea practicilor imorale. Învăţaţi-i pe cei micuţi că Dumnezeu nu este mulţumit când îi vede murdari şi cu hainele dezordonate şi rupte. Spuneţi-le că El doreşte ca ei să fie curaţi în exterior şi în interior, ca să poată locui alături de ei.4 Îmbrăcămintea curată şi lejeră. – Păstrarea hainelor curate şi ordonate va fi un mijloc de a păstra gândurile [462] curate şi plăcute. Fiecare articol de îmbrăcăminte să fie simplu, fără o împodobire inutilă, aşa încât
1 Mărturii, vol. 2, p. 400. 2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 134. 3 Mărturii, vol. 2, p. 352. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 141, 142.

PĂSTRAREA

INTEGRITĂŢII MORALE

343

să nu fie dificil de spălat şi călcat. Îndeosebi, fiecare articol care intră în contact cu pielea să fie curat şi lipsit de orice miros deranjant. Trupul copiilor să nu fie atins de nimic iritant, iar îmbrăcămintea să nu-i stânjenească în nici un fel. Dacă acestui subiect i s-ar da mai multă atenţie, ar fi mult mai puţină imoralitate.1 Nu-i scutiţi de exerciţiu fizic. – Ei [tinerii] sunt scutiţi într-o mare măsură de exerciţiu fizic, de teamă că vor fi suprasolicitaţi. Părinţii poartă greutăţi pe care ar trebui să le poarte copiii lor. Suprasolicitarea este ceva rău, dar rezultatul nepăsării este mult mai înspăimântător. Lipsa de activitate duce la îngăduirea obiceiurilor imorale. Hărnicia nu oboseşte şi nu epuizează nici o cincime cât obiceiul dăunător al masturbării. Dacă o muncă simplă şi bine organizată îi oboseşte pe copiii voştri, fiţi siguri, părinţi, că există ceva, pe lângă munca lor, care irită sistemul lor nervos şi produce o senzaţie de oboseală continuă. Daţi-le copiilor voştri să facă o muncă fizică, pentru a pune în mişcare nervii şi muşchii lor. Oboseala după o astfel de muncă va micşora înclinaţia lor de a-şi îngădui obiceiuri vicioase.2 Lenea deschide uşa ispitei. – Mamelor, daţi-le copiilor suficient de lucru… Lenea nu va fi favorabilă sănătăţii fizice, mintale şi morale. Ea deschide uşa şi îl invită pe Satana să intre, iar el foloseşte ocazia şi îi atrage pe tineri în capcană. Prin lene, nu numai că puterea morală este micşorată şi impulsul pasiunii este sporit, dar îngerii lui Satana pun stăpânire pe întreaga citadelă a minţii şi [463] constrâng conştiinţa să se supună pasiunii rele. Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri obiceiul de a fi harnici şi răbdători.3 Dumnezeu nu-l va lăsa pe cel pocăit să piară. – Trebuie să-i încurajaţi pe copiii voştri, spunându-le că un Dumnezeu milos va primi pocăinţa sinceră şi va binecuvânta eforturile lor de a se elibera de orice murdărie a trupului şi a spiritului. Când Satana vede că pierde controlul asupra minţii copiilor voştri, îi va ispiti cu mai multă putere şi va căuta să-i determine să continue acest viciu amăgitor. Totuşi, cu o hotărâre fermă, ei trebuie să se împotrivească ispitelor lui Satana de a-şi îngădui pasiunile animalice, pentru că acest lucru este un păcat împotriva lui Dumnezeu. Să nu se
1 Idem, p. 142. 2 Mărturii, vol. 2, p. 348, 349. 3 Un apel către mame, p. 18, 19.

344 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

aventureze pe un teren interzis, unde Satana poate să pretindă stăpânirea asupra lor. Dacă Îl vor ruga cu umilinţă pe Dumnezeu să le dea gânduri curate şi o imaginaţie nobilă şi sfinţită, El îi va asculta şi le va împlini cererile. Dumnezeu nu i-a lăsat să piară în păcatele lor, ci îi va ajuta pe cei slabi şi neajutoraţi, dacă se bazează pe El cu credinţă.1

1 Idem, p. 22, 23.

CAPITOLUL 72

LUPTA PENTRU REFORMĂ
Necesitatea unei pocăinţe sincere şi a unui efort hotărât. – Aceia care şi-au corupt propriul trup nu se pot bucura de favoarea lui Dumnezeu, până când nu se vor pocăi cu sinceritate, săvârşind reformă deplină şi ducându-şi până la capăt sfinţirea în temere de Domnul.1 Dacă pun vreun preţ pe sănătatea lor de aici şi pe mântuirea din viaţa veşnică, singura speranţă pentru aceia care practică obiceiuri imorale este aceea de a le părăsi pentru totdeauna. Când aceste obiceiuri au fost practicate o perioadă lungă, este nevoie de un efort hotărât pentru a se împotrivi ispitei şi a refuza această îngăduinţă păcătoasă.2 Gândurile trebuie să fie ţinute sub stăpânire.3∗ – Tu trebuie să-ţi stăpâneşti gândurile. Aceasta nu va fi o sarcină uşoară şi nu vei putea să o îndeplineşti fără un efort intens şi chiar sever… Dacă te laşi în voia imaginaţiilor amăgitoare, îngăduindu-i minţii să stăruie asupra subiectelor care nu sunt curate, tu eşti, într-o anumită măsură, tot aşa de vinovată înaintea lui Dumnezeu, ca şi când gândurile tale ar fi fost puse în practică. Tot ce împiedică fapta este lipsa ocaziei. A visa zi şi noapte şi a clădi castele imaginare sunt obiceiuri extrem de primejdioase. O dată ce s-au înrădăcinat, este aproape imposibil să întrerupi astfel de obiceiuri şi să îndrepţi gândurile spre subiecte înalte, curate şi sfinte. Va trebui să ajungi un paznic al ochilor, urechilor şi al tuturor simţurilor tale, dacă vrei să-ţi stăpâneşti mintea spre a-ţi împiedica gândurile amăgitoare şi corupte să-ţi păteze sufletul tău. Numai puterea harului poate îndeplini această lucrare, care este cea mai de dorit.4 [465]
1 Un apel către mame, p. 29. 2 Idem, p. 27. 3∗ Notă: Acestea sunt alte extrase dintr-o scrisoare adresată unei tinere încăpăţânate, care practica un viciu ascuns. 4 Mărturii, vol. 2, p. 561.

346 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Supunerea pasiunilor şi a sentimentelor faţă de raţiune.1∗ – Dumnezeu nu-ţi cere să-ţi stăpâneşti numai gândurile, ci şi pasiunile şi sentimentele. Pasiunile şi sentimentele sunt nişte mijloace puternice. Dacă sunt aplicate greşit, dacă sunt puse în mişcare din motive rele, dacă sunt greşit orientate, ele sunt nişte mijloace puternice spre ruina ta şi te vor lăsa ca pe o epavă nefericită, fără Dumnezeu şi fără nădejde. Dacă doreşti să-ţi supui pasiunile şi sentimentele faţă de raţiune, conştiinţă şi caracter, trebuie să-ţi stăpâneşti imaginaţia cu hotărâre şi perseverenţă… Dacă nu exerciţi stăpânire asupra gândurilor, cititului şi cuvintelor tale, imaginaţia ta se va îmbolnăvi iremediabil. Citeşte în Biblia ta cu atenţie şi cu rugăciune, şi condu-te după învăţăturile ei. Aceasta este singura cale de a fi în siguranţă.2 Închideţi-vă organele de simţ faţă de tot ce este rău. – Aceia care doresc să aibă înţelepciune de la Dumnezeu şi să ajungă înţelepţi trebuie să ajungă nişte ignoranţi cu privire la cunoaşterea păcătoasă din acest veac. Ei trebuie să-şi închidă ochii, aşa încât să nu vadă şi să nu cunoască nici un rău. Ei trebuie să-şi astupe urechile, ca să nu audă nici un rău şi să nu obţină acea cunoaştere care le va întina gândurile şi faptele. Ei trebuie să vegheze asupra limbii lor, ca să nu spună cuvinte necurate şi minciuna să nu se afle pe buzele lor.3 Evitaţi să citiţi şi să vedeţi lucruri care vă vor sugera gânduri necurate. Cultivaţi puterile morale şi intelectuale.4 Evitaţi inactivitatea asociată cu studiul excesiv. – Studiul în exces, prin creşterea fluxului de sânge în creier, creează o excitabilitate bolnăvicioasă, care are tendinţa de a slăbi puterea stăpânirii de sine şi deseori dă cale liberă impulsului [466] sau capriciului. Astfel, este deschisă uşa înaintea necurăţiei. De folosirea greşită sau nefolosirea puterilor fizice depinde în mare măsură valul de imoralitate care ia cu asalt lumea. Îngâmfarea, traiul îmbelşugat şi liniştea nepăsătoare sunt vrăjmaşi de moarte ai progresului omului în această generaţie, ca şi atunci când au dus la nimicirea Sodomei.
1 ∗ Notă: Vezi nota de la p. 452. 2 Idem, p. 561-563. 3 Un apel către mame, p. 31. 4 Mărturii, vol. 2, p. 410.

PĂSTRAREA

INTEGRITĂŢII MORALE

347

Învăţătorii ar trebui să înţeleagă aceste lucruri şi să-şi instruiască elevii în aceste direcţii. Spuneţi-le studenţilor că vieţuirea corectă depinde de justeţea gândirii şi că activitatea fizică este esenţială pentru un cuget curat.1 Nici un timp pentru şovăire. – Curăţia vieţii şi un caracter format după Modelul divin nu se obţin fără efort serios şi principii precise. O persoană care şovăie nu va reuşi să ajungă la desăvârşirea creştină. Asemenea oameni vor fi cântăriţi şi găsiţi prea uşori. Satana îşi caută prada ca un leu care dă târcoale. El încearcă vicleniile lui asupra fiecărui tânăr nebănuitor… Satana le spune tinerilor că mai este încă destul timp, că se pot lăsa în voia păcatului şi viciului numai de această dată şi apoi nu-l vor repeta niciodată, dar acea singură îngăduinţă va otrăvi întreaga lor viaţă. Nu te aventura nici o singură dată pe teren interzis. În aceste zile periculoase ale răului, când ademenirile spre viciu şi corupţie sunt peste tot, tinerii să strige cu sinceritate spre cer: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? (Psalmi 119,9). Urechile lui să fie deschise şi inima să-i fie înclinată spre ascultarea de învăţătura dată ca răspuns: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău”.2 Atâta vreme cât ne aflăm în lumea aceasta şi suntem în timpul de probă, toţi sunt răspunzători pentru faptele lor. Toţi au puterea pentru de a-şi stăpâni faptele, dacă doresc. Dacă sunt slabi din punct de vedere al virtuţii şi al curăţiei gândurilor şi faptelor, ei pot să primească ajutor de la [467] Prietenul celor neajutoraţi. Domnul Isus este obişnuit cu toate slăbiciunile naturii omeneşti şi, dacă este rugat, le va da puterea de a birui ispitele cele mai puternice. Toţi pot să obţină această putere, dacă o caută cu umilinţă.3 Unica siguranţă pentru tinerii din acest veac al nelegiuirii este să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Fără ajutor divin, ei nu vor fi în stare să-şi stăpânească poftele şi pasiunile omeneşti. Ajutorul foarte necesar se află în Hristos, dar cât de puţini vor să vină la El după acel ajutor. Când a fost pe pământ, Isus a spus: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” În Hristos, toţi pot să biruiască. Puteţi spune împreună cu apostolul: „Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”. Şi iarăşi: „Mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire”.4
1 Educaţia, p. 209. 2 Mărturii, vol. 2, p. 408,409. 3 Un apel către mame, p. 31. 4 Mărturii, vol. 2, p. 409.

348 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Adevărata plăcere poate să fie găsită în El. – Singura cale prin care copiii noştri pot să fie în siguranţă împotriva oricărei practici vicioase este aceea de a căuta să fie primiţi în staulul lui Hristos şi să fie luaţi sub supravegherea atentă a Păstorului credincios şi adevărat. El îi va feri de orice rău, îi va apăra de toate pericolele, dacă vor asculta vocea Sa. El spune: „Oile mele aud glasul Meu… şi vin după Mine”. În Hristos, ei vor găsi păşunea, vor obţine putere şi speranţă şi nu vor mai fi tulburaţi de dorinţe neliniştite după ceva care să le distragă gândul şi să le satisfacă inima. Ei vor găsi mărgăritarul de mare preţ, iar sufletul lor va fi plin de pace. Plăcerile lor au un caracter curat, nobil, liniştit şi ceresc. Ele nu lasă în urmă reflecţii dureroase şi remuşcări. Asemenea plăceri nu prejudiciază sănătatea şi nici nu tulbură mintea, ci sunt sănătoase. Comuniunea cu Dumnezeu şi dragostea faţă de El, practicarea sfinţirii, nimicirea păcatului, toate sunt plăcute. Citirea [468] Cuvântului lui Dumnezeu nu va fascina imaginaţia şi nu va agita pasiunile asemenea unei cărţi de ficţiune, ci va linişti, va înnobila şi va sfinţi inima. Când se vor afla în necaz, când vor fi atacaţi de ispite înverşunate, ei vor avea privilegiul rugăciunii. Ce privilegiu înalt! Prin mijlocirea lui Hristos, făpturile limitate, din praf şi ţărână, sunt primite în camera de audienţă a Celui Preaînalt. Într-o asemenea experienţă, sufletul este adus în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu, este înnoit prin cunoaşterea şi sfinţirea adevărată şi este întărit împotriva atacurilor vrăjmaşului.1

1 Un apel către mame, p. 23, 24.

SECŢIUNEA A XVII-A

DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE

CAPITOLUL 73

PENTRU INTERESELE VEŞNICE

RESPONSABILITATEA

Trăim într-un timp periculos pentru copii. – Noi trăim într-un veac nefericit pentru copii. Un curent puternic duce în jos spre pierzare şi este nevoie de mai mult decât experienţa şi puterea unui copil pentru a se împotrivi acestui curent şi a nu fi purtat de el. În general, tinerii par a fi robii lui Satana, iar el şi îngerii lui îi conduc spre pieire sigură. Satana şi oştirile lui luptă împotriva conducerii lui Dumnezeu şi vor încerca să-i tulbure şi să-i ia în stăpânire cu ispitirile lor pe toţi aceia care au dorinţa de a-şi supune inima lui Dumnezeu şi de a respecta cerinţele Sale pentru a-i face să ajungă descurajaţi şi să renunţe la luptă.1 Niciodată nu am avut nevoie de o legătură mai strânsă cu Dumnezeu ca în zilele noastre. Unul dintre pericolele cele mai mari, care îi tulbură pe cei din poporul lui Dumnezeu a fost dintotdeauna conformarea cu zicalele şi obiceiurile lumeşti. Îndeosebi tinerii sunt într-o primejdie continuă. Taţii şi mamele trebuie să vegheze împotriva amăgirilor lui Satana. În timp ce el caută să-i ruineze pe copiii lor, părinţii să nu se flateze cu gândul că nu există nici un pericol deosebit. Să nu acorde atenţie lucrurilor din lume, în timp ce interesele mai înalte şi veşnice ale copiilor lor sunt neglijate.2
1 Mărturii, vol. 1, p. 397. 2 Review and Herald, 13 iunie 1882.

350 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

În general, părinţii sunt indiferenţi. – Este un fapt trist că, atunci când viaţa lor spirituală se răceşte şi că evlavia şi dorinţa de consacrare faţă de Dumnezeu scad, părinţii nu-şi dau seama de responsabilitatea înaltă care le revine, [472] de a-i învăţa pe copii să rămână pe calea Domnului.1 În general, părinţii fac tot ce pot pentru a-i face pe copiii lor să fie nepregătiţi pentru realităţile aspre ale vieţii, pentru dificultăţile care îi vor înconjura în viitor, când li se va cere să aleagă între bine şi rău şi când vor fi asaltaţi de ispite puternice. Atunci, copiii vor fi găsiţi slabi, deşi ar fi trebuit să fie puternici. Ei vor şovăi faţă de principii şi faţă de datorie, iar omenirea va suferi din cauza slăbiciunii lor.2 Lucrarea cea mai importantă este neglijată. – Una dintre cauzele pentru care există astăzi aşa de mult rău în lume este aceea că părinţii îşi ocupă mintea cu alte treburi, în detrimentul lucrării celei mai importante – îndrumarea răbdătoarea şi plină de bunătate a copiilor lor pe calea Domnului.3 Poate că mamele au învăţat multe lucruri, dar nu au dobândit cunoaşterea esenţială pe care ar fi trebuit să o aibă, şi anume cunoaşterea lui Hristos ca Mântuitor personal. Dacă Hristos Se află în cămin, dacă L-ar face să fie sfătuitorul lor, mamele i-ar învăţa pe copii, încă din primii ani, principiile religiei adevărate.4 Lui Satana i se îngăduie să stăpânească. – Pentru că bărbaţii şi femeile nu ascultă de Dumnezeu, ci aleg mai degrabă propriul lor drum şi urmează închipuirea lor pervertită, lui Satana i se îngăduie să-şi înfigă steagul demonic în familiile lor şi să-şi facă simţită puterea prin copii şi tineri. Vocea şi voinţa lui sunt exprimate prin voinţa nesupusă, ţesută în caracterul copiilor şi, prin ei, el exercită o putere care controlează şi aduce la îndeplinire planurile lui. Dumnezeu este dezonorat prin manifestarea temperamentelor perverse, care exclud respectul faţă de El şi care determină ascultarea [473] de sugestiile lui Satana. Păcatul săvârşit de părinţi, prin faptul că i-au îngăduit lui Satana să-şi exercite puterea şi influenţa, este de neimaginat.5
1 Signs of the Times, 17 septembrie 1894. 2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 129. 4 Signs of the Times, 22 iulie 1889. 5 Mărturii, vol. 5, p. 325.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

351

Prin educaţia lor, prin îngăduinţa lor neînţeleaptă şi favorizarea gusturilor şi a poftelor, mulţi părinţi se fac răspunzători pentru căile şi înclinaţiile deformate ale copiilor lor. Prin înclinaţia de a nu asculta de legile lui Dumnezeu, Satana poate să-şi exercite stăpânirea asupra întregii făpturi. Părinţii nu poruncesc casei lor, asemenea lui Avraam, să ţină calea Domnului. Care este rezultatul? Copiii şi tinerii stau sub steagul celui răzvrătit. Ei nu vor exercita stăpânirea de sine, ci vor fi hotărâţi să-şi urmeze voinţa proprie. Singura speranţă pentru copii este să-i înveţe să-şi nege şi să nu-şi îngăduie manifestarea eului.1 O luptă aspră pentru copiii indisciplinaţi. – Copiii care au crescut fără disciplină vor trebui să înveţe totul atunci când vor dori să fie urmaşi ai lui Hristos. Întreaga lor experienţă religioasă este afectată de felul cum au fost crescuţi în copilărie. Adesea apare aceeaşi ambiţie, aceeaşi nerăbdare când este vorba de mustrare, aceeaşi iubire de sine şi lipsa dispoziţiei de a căuta sfatul altora, sau de a fi influenţaţi de judecata altora, aceeaşi indolenţă, evitare a greutăţilor şi lipsă de asumare a responsabilităţii. Toate aceste lucruri se văd în relaţia lor cu biserica. Este posibil ca unii să fie biruitori, dar cât de grea este bătălia! Cât de dură este lupta! Cât de greu le este să treacă prin disciplina severă, care este necesară în vederea formării unui caracter creştin! Cu toate acestea, dacă reuşesc să fie biruitori în cele din urmă, li se va îngădui să vadă, înainte de a fi ridicaţi la cer, cât de aproape s-au aflat de prăpastia pierzării veşnice, din cauza lipsei unei educaţii corespunzătoare în copilărie şi a faptului că nu au învăţat în copilărie să fie supuşi.2 [474] Dezvoltarea puterii de a se împotrivi influenţelor degradatoare. – Părinţi, voi v-aţi asumat responsabilitatea de a-i aduce pe copiii voştri pe lume, fără ca ei să-şi fi spus părerea, şi sunteţi responsabili pentru viaţa şi mântuirea lor. În lume există atracţii care îi fascinează şi îi ademenesc. Puteţi să-i educaţi în aşa fel, încât să le dezvoltaţi puterea de a se împotrivi influenţei ei degradatoare. Puteţi să-i învăţaţi să poarte răspunderile vieţii şi să-şi înţeleagă obligaţiile faţă de Dumnezeu, faţă de adevăr şi datorie, precum şi influenţa pe care faptele lor o vor avea asupra vieţii lor veşnice.3
1 Scrisoarea 17, 1898. 2 Mărturii, vol. 1, p. 219, 220. 3 Signs of the Times, 9 decembrie 1875.

352 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Tinerii din zilele noastre sunt necunoscători cu privire la mijloacele de amăgire ale lui Satana. Prin urmare, părinţii trebuie să fie vigilenţi în aceste timpuri periculoase, să lucreze cu perseverenţă şi sârguinţă pentru a alunga vrăjmaşul încă de la prima încercare de a se apropia. Ei trebuie să-i înveţe pe copiii lor când se află acasă, ori merg pe drum, la sculare şi la culcare.1 Trebuie să fie exercitată o vigilenţă necontenită, aşa încât copiii să poată fi conduşi pe căile neprihănirii. Satana îşi începe lucrarea asupra lor încă din primii ani ai vieţii şi le stârneşte dorinţe după lucruri interzise de Dumnezeu. Siguranţa copiilor depinde într-o mare măsură de vigilenţa, vegherea şi grija părinţilor lor.2 Părinţii să nu îngăduie nici unui lucru să-i împiedice să le acorde copiilor tot timpul necesar pentru a-i face să înţeleagă ce înseamnă să asculţi şi să te încrezi pe deplin în Domnul.3 Părinţi, treziţi-vă din somnul vostru de moarte. – Din cauza indiferenţei părinţilor lor, mulţi copii sunt făcuţi să simtă că părinţilor nu le pasă de mântuirea lor. Nu ar trebui să fie aşa, dar aceia care au copii trebuie să-şi organizeze treburile profesionale şi pe cele din gospodărie în aşa fel încât, între ei şi copii, să nu intervină nici un lucru care [475] ar putea să micşoreze influenţa părinţilor în a-i îndruma pe copii spre Hristos. Trebuie să-i învăţaţi pe copiii voştri să-L iubească pe Isus, şi să fie curaţi în inimă, comportament şi conversaţie…. Dacă părinţii vor coopera cu mijloacele divine, Domnul va lucra asupra inimii copiilor, dar El nu va îndeplini partea care le-a fost rânduită lor în lucrare. Părinţi, trebuie să vă treziţi din somnul vostru de moarte.4 Marea noastră speranţă este religia în cămin. – Părinţii sunt adormiţi. Copiii merg spre nimicire sub ochii lor, iar Domnul doreşte ca solii Săi să-i prezinte poporului, prin învăţătură şi exemplu, necesitatea religiei în cămin. Îndemnaţi în acest sens familiile din comunităţile voastre. Întipăriţi în conştiinţa lor convingerea cu privire la aceste datorii solemne şi aşa de multă vreme neglijate. Lucrul acesta va birui spiritul de fariseism şi împotrivirea aşa cum nu o poate face nimic altceva. Religia din cămin este
1 Signs of the Times, 26 februarie 1880. 2 Review and Herald, 13 martie 1894. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 129. 4 Review and Herald, 25 octombrie 1892.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

353

marea noastră speranţă şi aduce perspective strălucite pentru convertirea întregii familii la adevărul lui Dumnezeu.1 Puterea lui Satana este înfrântă. – Părinţii au o răspundere mai serioasă decât îşi imaginează. Copiii moştenesc păcatul. Păcatul i-a despărţit de Dumnezeu. Domnul Isus Şi-a dat viaţa ca să poată reface legătura ruptă cu Dumnezeu. Pentru că sunt înrudiţi cu primul Adam, oamenii moştenesc de la el doar vinovăţia şi sentinţa morţii. Totuşi, Hristos a intervenit şi a păşit în locul în care Adam a căzut, suportând orice încercare în locul omului…. Exemplul desăvârşit al lui Hristos şi harul lui Dumnezeu îi sunt date omului spre a-l face în stare să-şi educe fiii şi fiicele pentru a fi copii ai lui Dumnezeu. Dacă îi educă, oferindu-le învăţătură cu învăţătură, puţin aici, puţin acolo, cu privire la modalitatea în care să-şi supună [476] inima şi voinţa faţă de Domnul Hristos, puterea lui Satana este înfrântă.2 Taţi şi mame, rugaţi-vă pentru fiii şi fiicele voastre, cu asigurarea deplină a credinţei. Copiii să nu audă nici un cuvânt nerăbdător de pe buzele voastre. Dacă este necesar, mărturisiţi-le cu toată inima greşeala de a le fi îngăduit să meargă pe calea vanităţii şi să-L nemulţumească pe Domnul, care L-a dăruit pe Fiul Său pentru lumea pierdută, ca să poată primi cu toţii iertarea de păcat…. Taţi şi mame, care le-aţi îngăduit copiilor voştri să-şi facă rău în diferite feluri, Dumnezeu vrea să răscumpăraţi timpul. Luaţi aminte la lucrarea care vi se cere astăzi.3 Părinţii au cel mai nobil domeniu misionar. – Faceţi din formarea caracterului copiilor voştri, în conformitate cu Modelul divin, lucrarea vieţii voastre. Dacă vor avea vreodată acea podoabă interioară a unui duh blând şi umil, va fi din cauză că i-aţi educat cu perseverenţă să iubească învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi să caute aprobarea lui Isus mai presus decât aprobarea lumii.4 În calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, lucrarea noastră este să începem cu cei care se află cel mai aproape de noi. Să începem în propriul cămin. Nu există un domeniu misionar mai important ca acesta.5
1 Manuscris 21, 1894. 2 Scrisoarea 68, 1899. 3 Scrisoarea 66, 1910. 4 Review and Herald, 9 octombrie 1883. 5 Manuscris 19, 1900.

354 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Trebuie să manifestăm zel misionar în cămin, ca să le putem prezenta Cuvântul vieţii membrilor familiei noastre şi să-i conducem să caute un cămin în Împărăţia lui Dumnezeu.1 Îndrumarea şi instruirea copiilor este cea mai nobilă lucrare misionară pe care o poate întreprinde un bărbat sau o femeie.2 Părinţii sunt asemenea unor artişti care modelează lutul viu. – Cât de serios şi perseverent lucrează artistul pentru a-i transfera ţesăturii asemănarea desăvârşită cu modelul lui şi cât de serios dăltuieşte şi şlefuieşte sculptorul piatra spre a o face identică modelului său! Tot aşa, [477] părinţii trebuie să trudească spre a-i modela şi şlefui pe copiii lor după modelul oferit lor de Isus Hristos. Aşa cum artistul răbdător studiază, lucrează şi face planuri pentru a obţine rezultate tot mai bune în munca lui şi părinţii trebuie să considere că timpul ocupat cu educarea copiilor lor spre a trăi o viaţă folositoare şi spre a-i pregăti pentru Împărăţia veşnică este un timp petrecut bine. Lucrarea artistului este mică şi lipsită de importanţă în comparaţie cu lucrarea părintelui. Primul lucrează cu un material fără viaţă, din care modelează forme frumoase, dar al doilea lucrează cu o făptură omenească a cărei viaţă poate să fie modelată pentru bine sau pentru rău, spre a binecuvânta omenirea sau spre a o blestema, spre a ieşi din întuneric sau spre a trăi veşnic, într-o lume viitoare fără păcat.3 Ţinta voastră să fie desăvârşirea. – Domnul Hristos a fost cândva un copilaş. Cinstiţi-i pe copii de dragul Său. Priviţi-i ca pe o răspundere sfântă, nu pentru a-i alinta şi idolatriza, ci pentru a-i învăţa să ducă o viaţă curată şi nobilă. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Domnul îi iubeşte şi vă cheamă să cooperaţi cu El, învăţându-i să-şi formeze un caracter desăvârşit. Domnul cere desăvârşirea de la familia răscumpărată de El. Dumnezeu aşteaptă de la noi desăvârşirea pe care Domnul Hristos a dat-o pe faţă în natura Sa umană. Taţii şi mamele au o nevoie deosebită de a înţelege metodele cele mai bune de a-i educa pe copii în aşa fel, încât să poată coopera cu Dumnezeu.4 Este nevoie de părinţi convertiţi. – Zi şi noapte sunt apăsată de gândul marii noastre nevoi de a avea părinţi convertiţi. Cât de mulţi sunt aceia
1 Manuscris 101, 1908. 2 Mărturii, vol. 6, p. 205. 3 Pacific Health Journal, mai 1890. 4 Manuscris 19, 1900.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

355

care trebuie să-şi umilească inima înaintea lui Dumnezeu şi să ajungă într-o legătură corectă cu cerul, dacă doresc să exercite o influenţă mântuitoare asupra familiilor lor. Dacă doresc să-şi educe copiii pentru a primi moştenirea celor răscumpăraţi, ei trebuie să ştie ce să facă spre a moşteni viaţa veşnică. Să primească zi de zi lumina [478] cerului în sufletul lor, să primească zi de zi impresiile Duhului Sfânt în inimă şi în minte. Ei trebuie să primească zilnic Cuvântul adevărului şi să-i îngăduie să le conducă viaţa.1 Părinţii au responsabilităţi mari şi trebuie să se străduiască serios să-şi îndeplinească misiunea încredinţată de Dumnezeu. Când vor înţelege nevoia de a-şi investi toate energiile în lucrarea de a-şi educa copiii pentru Dumnezeu, o mare parte din frivolitatea şi pretenţiozitatea inutilă care se văd acum vor fi înlăturate. Ei vor considera că nici un sacrificiu şi nici un efort nu sunt prea mari pentru a-i face în stare să se pregătească de a-L întâlni pe Domnul cu bucurie. Aceasta este partea cea mai preţioasă din slujirea lor, ca urmaşi ai lui Dumnezeu, şi una pe care nu-şi pot îngădui să o neglijeze.2 Priviţi la Isus fără încetare. – Părinţi, … folosiţi-vă orice capacitate în efortul de a vă salva mica turmă. Puterile iadului se unesc pentru pieirea ei, dar Dumnezeu va înălţa pentru voi un stindard împotriva duşmanului. Rugaţi-vă mai mult. Cu blândeţe şi duioşie, învăţaţi-i pe copii să vină la Dumnezeu ca la un Tată ceresc. Prin exemplul propriu, învăţaţi-i stăpânirea de sine şi altruismul. Învăţaţi-i că Isus nu a trăit pentru Sine. Adunaţi razele luminii divine, care strălucesc pe calea voastră. Umblaţi în lumină, după cum Hristos este în lumină. Când vă îndepliniţi lucrarea de a vă ajuta copiii să-I slujească lui Dumnezeu, asupra voastră vor veni încercările cele mai dificile, dar să nu vă pierdeţi curajul, ci bazaţi-vă pe Isus. El spune: „Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27,5). Dificultăţile vor apărea, veţi avea de întâmpinat piedici, dar priviţi la Isus fără încetare. Când vor apărea situaţii dificile, întrebaţi-L pe Domnul: „Ce să fac acum? Dacă refuzaţi să vă enervaţi sau să vorbiţi cu asprime, Domnul [479] vă va arăta calea. El vă va ajuta să vă folosiţi darul vorbirii într-o modalitate aşa de creştinească, încât pacea şi dragostea vor domni în cămin. Printr-un comportament consecvent, veţi
1 Manuscris 53, 1912. 2 Manuscris 27, 1911.

356 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

putea fi nişte evanghelişti în cămin, nişte slujitori ai harului, pentru copiii voştri.1 Această lucrare merită. – Pentru a-i creşte pe copii pe calea lui Dumnezeu trebuie să fie plătit un preţ. Această lucrare se îndeplineşte cu preţul lacrimilor mamei şi al rugăciunilor tatălui. Ea cere un efort neşovăitor, o învăţătură plină de răbdare, puţin aici, puţin acolo. Totuşi, această lucrare merită. Părinţii pot să ridice în jurul copiilor lor baricade care îi vor apăra de răul care inundă lumea noastră.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p.156, 157. 2 Review and Herald, 9 iulie 1901.

CAPITOLUL 74

FIECARE CĂMIN ESTE O BISERICĂ
Părinţii să fie reprezentanţii lui Dumnezeu. – Fiecare familie să fie o biserică, un simbol frumos al bisericii lui Dumnezeu din ceruri. Dacă părinţii şi-ar fi dat seama de responsabilităţile lor faţă de copii, nu i-ar fi certat şi nu i-ar fi înfuriat în nici o circumstanţă. Nu acesta este felul de educaţie pe care trebuie să-l aibă un copil. Mulţi copii au învăţat să fie căutători de greşeli, certăreţi şi pătimaşi, din cauză că li s-a îngăduit să fie aşa în cămin. Părinţii trebuie să se gândească la faptul că se află în locul lui Dumnezeu pentru copiii lor, să încurajeze orice principiu corect şi să reprime orice gând greşit.1 Dacă părinţii şi profesorii neglijează însuşirile morale ale copiilor, acestea se vor perverti în mod sigur.2 Religia biblică este singura cale de a fi în siguranţă. – Vorbind la modul general, tinerii au puţină tărie morală. Acesta este rezultatul neglijării educaţiei din copilărie. O cunoaştere a caracterului lui Dumnezeu şi a obligaţiilor noastre faţă de El nu ar trebui să fie socotită ca având consecinţe neînsemnate. Religia Bibliei este singura cale de a fi în siguranţă pentru tineri.3 Ferice de părinţii a căror viaţă este o reflectare fidelă a celei divine, astfel încât făgăduinţele şi poruncile lui Dumnezeu să-i inspire copilului recunoştinţă şi respect. Ferice de părinţii a căror blândeţe, dreptate şi îndelungă răbdare ilustrează pentru copil dragostea, dreptatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu şi care, învăţându-l pe copil să-i iubească, să se încreadă în ei şi să-i asculte, îl învaţă să-L iubească, să se încreadă şi să-L
1 Scrisoarea 104, 1897. 2 Review and Herald, 30 martie 1897. 3 Mărturii, vol. 5, p. 23, 24.

358 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

asculte pe Tatăl din ceruri. Părinţii care dau copilului un astfel de dar l-au înzestrat cu o comoară [481] mai preţioasă decât bogăţia tuturor veacurilor – o comoară care dăinuieşte cât veşnicia.1 Mărturisirea de credinţă este lipsită de valoare fără o religie în cămin. – Faptele vieţii de zi cu zi arată dimensiunile şi forma înclinaţiei şi a caracterului nostru. Acolo unde religia din cămin lipseşte, mărturisirea de credinţă este lipsită de valoare. Prin urmare, nici un cuvânt lipsit de bunătate să nu iasă de pe buzele acelora care alcătuiesc cercul familiei. Faceţi ca atmosfera să fie plăcută, printr-o atenţie duioasă faţă de ceilalţi. În ceruri vor intra numai aceia care, în timpul de probă, şi-au format un caracter care emană atmosfera cerească. Aceia care vor fi sfinţi în ceruri trebuie să fie mai întâi sfinţi pe pământ.2 Lucrurile care fac un caracter să fie plăcut în cămin sunt cele care îl vor face să fie plăcut în locaşurile cereşti. Creştinismul vostru este măsurat prin caracterul din viaţa de cămin. Harul lui Hristos îl face în stare pe cel credincios să transforme căminul într-un loc fericit, plin de pace şi linişte. Dacă nu aveţi Duhul lui Hristos, nu sunteţi ai Săi şi nu-i veţi vedea niciodată pe sfinţii cei răscumpăraţi din Împărăţia Sa, care vor fi una cu El în binecuvântarea cerului. Dumnezeu doreşte să vă consacraţi Lui pe deplin şi să reprezentaţi caracterul Său în cercul familiei.3 Lucrarea de sfinţire începe în cămin. Aceia care sunt nişte creştini în familie, vor fi nişte creştini în biserică şi în lume. Mulţi nu cresc în har, pentru că dau greş în a cultiva religia în cămin.4 Părinţii ca educatori în biserica din cămin. – Le vorbesc taţilor şi mamelor. Voi puteţi să fiţi nişte educatori şi nişte misionari evlavioşi în biserica din căminul vostru. Taţii şi mamele să simtă nevoia de a fi nişte misionari în cămin, nevoia de a păstra în cămin o atmosferă [482] liberă de influenţa unei vorbiri pripite şi nepoliticoase şi de a face din şcoala căminului un loc în care îngerii lui Dumnezeu să poată veni spre a binecuvânta şi a face pline de succes eforturile depuse.5 Consideraţi instituţia familiei ca fiind o şcoală de pregătire pentru îndeplinirea datoriilor religioase. Copiii voştri trebuie să îndeplinească un
1 Profeţi şi Regi, p. 245. 2 Signs of the Times, 14 noiembrie 1892. 3 Signs of the Times, 14 noiembrie 1892. 4 Signs of the Times, 17 februarie 1904. 5 Manuscris 33, 1908.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

359

rol în cadrul bisericii şi fiecare însuşire a minţii, fiecare capacitate fizică să fie păstrate puternice şi active pentru slujirea lui Hristos. Să fie învăţaţi să iubească adevărul, pentru că este adevăr, să fie sfinţiţi prin adevăr, ca să poată rezista marii cercetări care va avea loc în cele din urmă, spre a stabili dacă sunt pregătiţi să intre în şcoala superioară din cer, să ajungă membri ai familiei împărăteşti şi copii ai Împăratului ceresc.1 Ei trebuie să trăiască o viaţă consecventă. – Orice lucru îşi lasă amprenta asupra minţii tinere. Copiii vă studiază înfăţişarea, sunt influenţaţi de tonul vocii şi vă imită comportamentul. Taţii şi mamele irascibile îi învaţă pe copii lor nişte lecţii pe care, într-o perioadă ulterioară din viaţa lor, ar da lumea întreagă, ca să le poată dezvăţa. Copiii trebuie să vadă în viaţa părinţilor acea consecvenţă care este în conformitate cu credinţa lor. Printr-o viaţă consecventă şi exercitarea stăpânirii de sine, părinţii pot modela caracterul copiilor lor.2 Educaţi-i pe copii spre a fi lucrători pentru Hristos. – Aceia care sunt uniţi prin legături de sânge au influenţa cea mai puternică unii asupra altora. Membrii familiei să manifeste bunătate şi iubire duioasă. Cuvintele rostite şi faptele săvârşite să fie în conformitate cu principiile creştine. În felul acesta, căminul poate să fie o şcoală în care sunt pregătiţi lucrători pentru Hristos. [483] Căminul să fie considerat un loc sfânt… Să ne consacrăm lui Dumnezeu în fiecare zi din viaţa noastră. Astfel, putem să obţinem un ajutor special şi biruinţe zilnice. Crucea să fie purtată zi de zi. Să veghem asupra fiecărui cuvânt, pentru că suntem răspunzători faţă de Dumnezeu să reprezentăm caracterul lui Hristos cât mai bine cu putinţă în viaţa noastră.3 O greşeală fatală pe care o fac mulţi. – Oare putem să ne educăm fiii şi fiicele noastre pentru o viaţă de convenţionalism respectabil, o viaţă pretins creştină, dar căreia îi lipseşte jertfirea de sine a lui Hristos, o viaţă pentru care verdictul Aceluia care este adevăr trebuie să fie „nu te cunosc”? Mii de oameni fac acest lucru. Ei se gândesc să le asigure copiilor lor binefacerile Evangheliei, în timp ce îi tăgăduiesc spiritul. Nu trebuie să se întâmple aşa. Aceia care resping privilegiul tovărăşiei cu Hristos în lucrare resping singura pregătire care îi face vrednici să fie părtaşi cu El la slava Sa.
1 Manuscris 12, 1898. 2 Mărturii, vol. 4, p. 621. 3 Manuscris 140, 1897.

360 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Ei resping pregătirea care oferă putere şi nobleţe de caracter în această viaţă. Mulţi taţi şi mame, lipsindu-i pe copiii lor de crucea lui Hristos, au învăţat prea târziu că îi lăsau pe mâinile vrăjmaşului lui Dumnezeu şi al omului. Ei le-au pecetluit ruina, nu numai pentru viaţa viitoare, ci şi pentru cea de acum. Ispitele i-au biruit. Au crescut ca un blestem pentru lume, ca durere şi ruşine pentru cei ce le-au dat viaţă.1 Nu ştim în ce domenii de activitate vor fi chemaţi copiii noştri să slujească. S-ar putea să-şi petreacă viaţa în cercul căminului, să se angajeze în ocupaţiile obişnuite ale vieţii sau să plece ca învăţători ai Evangheliei în ţările păgâne, dar toţi sunt chemaţi în aceeaşi măsură să fie misionari pentru Dumnezeu, slujitori ai harului către lume. Ei trebuie să primească o educaţie care îi va ajuta să stea de partea lui Hristos, într-o slujire neegoistă.2 [484] Învăţaţi-i să se bazeze pe ajutorul divin. – Dacă doriţi ca fiii şi fiicele voastre să aibă capacităţi sporite de a face binele, învăţaţi-i să se gândească la lumea viitoare. Dacă sunt învăţaţi să se bazeze pe ajutorul divin în dificultăţile şi pericolele prin care trec, nu vor fi lipsiţi de puterea de a-şi birui pasiunea şi de a-şi ţine în frâu ispitele interioare spre facerea răului. Legătura cu Izvorul înţelepciunii le va da lumina şi puterea de a deosebi între bine şi rău. Aceia care sunt înzestraţi în acest fel vor ajunge puternici din punct de vedere moral şi intelectual, vor avea concepţii mai clare şi o judecată mai bună chiar şi cu privire la lucrurile trecătoare.3 Mântuirea asigurată prin încredere. – Noi putem să avem mântuirea lui Dumnezeu în familiile noastre, dar pentru aceasta trebuie să avem o încredere continuă în Dumnezeu. … Restricţiile pe care ni le impune Cuvântul lui Dumnezeu sunt pentru binele nostru. Ele sporesc fericirea familiilor noastre şi a tuturor celor din jurul nostru. Ele înnobilează preferinţele noastre, ne sfinţesc judecata, aduc pace sufletească şi, în cele din urmă, viaţa veşnică. … Îngerii slujitori vor rămâne în locuinţele noastre şi vor duce cu bucurie la cer vestea bună cu privire la progresul nostru în viaţa religioasă, iar îngerul raportor va alcătui un raport voios şi fericit.4 Duhul lui Hristos va fi o influenţă continuă în viaţa de familie. Dacă bărbaţii şi femeile îşi vor deschide inima faţă de influenţa cerească a
1 Educaţia, p. 264, 265. 2 Profeţi şi Regi, p. 245. 3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890. 4 Signs of the Times, 17 aprilie 1884.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

361

adevărului şi a iubirii, aceste principii se vor revărsa asemenea unor râuri în deşert, înviorându-i pe toţi să facă să apară prospeţime acolo unde acum este doar pustiire.1 Copiii voştri vor duce mai departe influenţa preţioasă a educaţiei din cămin. Prin urmare, lucraţi în cercul familiei, în primii ani ai vieţii copiilor, [485] iar ei vor duce influenţa voastră în sala de clasă a şcolii, şi acea influenţă va fi simţită de mulţi alţii. În felul acesta, Domnul va fi slăvit.2

1 Manuscris 142, 1898. 2 Manuscris 142, 1898.

CAPITOLUL 75

SĂ-I CONDUCEM PE COPIII MICI LA HRISTOS
Cât de timpuriu pot copiii să ajungă creştini? – În copilărie, mintea este impresionată şi modelată cu uşurinţă, şi acesta este timpul când băieţii şi fetele trebuie să fie învăţaţi să-L iubească şi să-L onoreze pe Dumnezeu.1 Dumnezeu vrea ca orice copil de vârstă fragedă să fie copilul Său, să fie adoptat în familia Sa. Oricât de mici ar fi, copiii pot fi membri ai familiei credincioşilor şi pot avea o experienţă cât se poate de valoroasă. Ei pot avea o inimă blândă şi dispusă să primească impresii durabile. Ei pot avea inima plină de încredere şi iubire faţă de Isus şi pot trăi pentru Mântuitorul. Hristos va face din ei mici misionari. Întregul curs al gândurilor lor poate să fie schimbat şi păcatul nu le va mai apărea drept ceva de dorit, ci ceva de ocolit şi de urât.2 Vârsta nu este importantă. – Un profesor de religie eminent a fost întrebat cândva cât de mare trebuie să fie un copil înainte de a exista o speranţă rezonabilă de a fi creştin. Răspunsul a fost: „Vârsta nu are nici o legătură cu aceasta. Dragostea faţă de Isus, încrederea şi liniştea sunt calităţi conforme cu natura copilului. Îndată ce poate să iubească şi să se încreadă în mama lui, copilul poate să-L iubească pe Isus şi să se încreadă în El ca Prieten al mamei lui. Isus va fi prietenul Său iubit şi onorat”. În lumina acestei declaraţii demne de încredere, părinţii pot fi prea precauţi în a prezenta învăţătura şi exemplul pentru acei ochişori şi acele simţuri ascuţite? Religia noastră [487] trebuie să fie prezentată din punct de vedere practic. Ea este necesară în căminul nostru la fel de mult ca în
1 Manuscris 115, 1903. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 169.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

363

casa de închinare. Să nu fie nimic aspru, rece şi respingător în comportamentul nostru, ci, prin bunătate şi simpatie, să arătăm că avem o inimă caldă şi iubitoare. Isus să fie Oaspetele onorat în cercul familiei. Să vorbim cu El, să aducem la El toate dificultăţile noastre şi să conversăm despre iubirea Sa, despre harul Său şi despre desăvârşirea caracterului Său. Ce lecţie pot da zilnic părinţii evlavioşi, când aduc toate necazurile lor la Isus, Purtătorul poverilor, în loc de a se plânge şi a fi iritaţi din cauza grijilor şi încurcăturilor pe care nu le pot rezolva. Mintea celor mici poate fi învăţată să se întoarcă spre Isus, aşa cum floarea îşi întoarce petalele deschise spre soare.1 Dragostea lui Dumnezeu să fie prezentată în fiecare învăţătură. – Prima lecţie pe care trebuie să o înveţe copiii este că Dumnezeu este Tatăl lor. Această lecţie trebuie să le fie prezentată încă din primii lor ani. Părinţii să înţeleagă faptul că sunt răspunzători faţă de Dumnezeu să-i familiarizeze pe copii lor cu Tatăl ceresc… Faptul că Dumnezeu este dragoste să fie prezentat în fiecare învăţătură.2 Taţii şi mamele trebuie să-i înveţe pe cei mici, pe copii şi pe tineri despre iubirea lui Hristos. Primele şoapte ale bebeluşului să fie despre Hristos.3 Hristos să fie asociat cu toate învăţăturile prezentate copiilor.4 Încă din primii săi ani, copilul să fie familiarizat cu lucrurile lui Dumnezeu. Mama să le vorbească în cuvinte simple despre viaţa lui Hristos pe pământ. Mai mult decât atât, să aducă în viaţa ei de zi cu zi învăţăturile despre Mântuitorul. Să le arate copiilor ei, prin exemplul propriu, că viaţa aceasta este o pregătire pentru viaţa care va veni, o perioadă acordată făpturilor omeneşti spre a-şi forma [488] un caracter prin care vor obţine dreptul de a intra în cetatea lui Dumnezeu.5 Ei au nevoie de mai mult decât unele observaţii ocazionale. – Copiilor şi tinerilor noştri le-a fost acordată întru totul prea puţină atenţie, iar ei au dat greş în a se dezvolta aşa cum ar fi trebuit în viaţa creştină, deoarece membrii bisericii nu i-au tratat cu duioşie şi simpatie, dorind să facă progrese în viaţa spirituală.6
1 Good Health, ianuarie 1880. 2 Review and Herald, 6 iunie 1899. 3 Review and Herald, 9 octombrie 1900. 4 Signs of the Times, 9 februarie 1882. 5 Manuscris 2, 1903. 6 Review and Herald, 13 februarie 1913.

364 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Când copiii sunt neglijaţi şi trecuţi cu vederea, Domnul nu este slăvit… Ei au nevoie de mai mult decât unele observaţii ocazionale, mai mult decât de un cuvânt de încurajare. Ei au nevoie de o muncă atentă, serioasă şi cu rugăciune. Inima care este plină de dragoste şi de simpatie va ajunge la inima tinerilor care sunt, în aparenţă, neglijenţi şi fără speranţă.1 Isus spune: „Educaţi-i pe aceşti copii pentru Mine” – Părinţii să se . străduiască să înţeleagă faptul că trebuie să-i educe pe copiii lor pentru curţile lui Dumnezeu. Când sunt binecuvântaţi să aibă copii, este ca şi când Hristos i-ar pune în braţele lor şi ar spune: „Educaţi-i pe aceşti copii pentru Mine, ca să strălucească în curţile lui Dumnezeu”. Unul dintre primele sunete care trebuie să le atragă atenţia copiilor este Numele lui Isus, şi încă din primii ani să fie învăţaţi să îngenuncheze pentru rugăciune. Mintea lor să fie plină de istorisirile despre viaţa Domnului, iar imaginaţia lor să fie încurajată să descrie slava lumii care va veni.2 Ei pot să aibă o experienţă creştină în copilărie. – Ajutaţi-i pe copiii voştri să se pregătească pentru locaşurile pe care Hristos a plecat să le pregătească pentru aceia care Îl iubesc. Ajutaţi-i să împlinească scopul lui Dumnezeu pentru ei. Educaţia voastră să fie de aşa fel, încât să-i ajute să fie o cinste pentru Acela care a murit spre a le asigura viaţa veşnică în [489] Împărăţia lui Dumnezeu. Învăţaţi-i să răspundă la invitaţia: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”.3 Fratele meu şi sora mea, voi aveţi de făcut o lucrare sfântă în educarea copiilor voştri. Când sunt mici, inima şi mintea lor sunt cele mai receptive pentru impresiile bune… Învăţaţi-i că au de îndeplinit o parte în lucrarea lui Dumnezeu şi au de obţinut o experienţă creştină chiar şi în copilăria lor.4 Dacă lucrarea de a călăuzi paşii copiilor pe calea neprihănirii, încă din primii lor ani, nu va fi ocupaţia principală a vieţii părinţilor, copiii vor alege calea greşită în locul celei drepte.5 Ascultarea de bunăvoie este testul convertirii. – Oare să nu-i învăţăm pe copiii noştri că ascultarea de bunăvoie de Dumnezeu dovedeşte dacă
1 Counsels on Sabbath School Work, p. 77. 2 Review and Herald, 19 februarie 1895. 3 Manuscris 138, 1903. 4 Scrisoarea 104, 1897. 5 Review and Herald, 30 martie 1897.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

365

aceia care pretind a fi creştini sunt cu adevărat creştini? Domnul spune exact ce intenţionează, în fiecare cuvânt pe care îl rosteşte.1 Legea lui Dumnezeu este temelia reformei. – Legea lui Dumnezeu trebuie să fie mijlocul de educaţie în familie. Părinţii au obligaţia cea mai solemnă de a trăi în ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu, stabilind pentru copiii lor un exemplu de integritate strictă… Legea lui Dumnezeu este temelia oricărei reforme durabile. Noi trebuie să-i prezentăm lumii în propoziţii clare şi distincte nevoia de a asculta de Legea Sa. Marea mişcare de reformă trebuie să înceapă în cămin. Ascultarea de Legea lui Dumnezeu este marele imbold spre hărnicie, economie, demnitate şi o relaţie echitabilă între oameni.2 Învăţaţi-i pe copii Legea lui Dumnezeu. – I-aţi învăţat voi pe copii să respecte poruncile lui [490] Dumnezeu încă din frageda lor copilărie?... Trebuie să-i învăţaţi să-şi formeze un caracter asemănător celui divin, pentru ca Domnul Hristos să li se poată descoperi. El este doritor să li Se descopere copiilor. Noi ştim lucrul acesta din istoria lui Iosif, a lui Samuel, a lui Daniel şi a tovarăşilor lui. Nu putem noi să înţelegem din raportul vieţii lor ce aşteaptă Dumnezeu de la copii şi tineri?3 Părinţii… au obligaţia faţă de Dumnezeu de a-i prezenta pe copii înaintea Sa pregătiţi de la o perioadă foarte timpurile să primească o cunoaştere inteligentă cu privire la ce înseamnă a fi un urmaş al lui Isus Hristos.4 Mărturia unui copil convertit. – Religia îi ajută pe copii să studieze mai bine şi să îndeplinească o lucrare cu mai multă credincioşie. O fetiţă de doisprezece ani exprima, într-o modalitate simplă, dovada că era o creştină. „Nu mi-a plăcut să studiez, ci doar să mă joc. Eram leneşă la şcoală şi adesea lipseam de la ore. Acum, învăţ bine fiecare lecţie, ca să-I plac lui Dumnezeu. La şcoală, când profesorii nu mă urmăreau, eram răutăcioasă şi îi făceam pe copii să râdă. Acum, vreau să-I plac lui Dumnezeu, comportându-mă bine şi respectând legile şcolii. Acasă, eram egoistă, nu îmi plăcea să fac treburi gospodăreşti şi mă supăram când mama mă chema de la joacă pentru a o ajuta în munca ei. Acum, este o adevărată bucurie pentru mine să o ajut pe mama în orice fel şi să-i arăt că o iubesc”.5
1 Manuscris 10, 1912. 2 Scrisoarea 74, 1900. 3 Manuscris 62, 1900. 4 Manuscris 59, 1900. 5 Counsels on Sabbath School Work, p. 79.

366 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Fiţi atenţi la amânare. – Părinţilor, voi trebuie să începeţi să-i disciplinaţi pe copiii voştri încă de când sunt foarte mici, pentru ca, în cele din urmă, să poată ajunge creştini… Aveţi grijă cum îi legănaţi să doarmă în groapa pieirii, având ideea greşită că nu sunt destul de mari ca să dea socoteală, nu sunt suficient de mari ca să se pocăiască de păcatele lor şi să-L mărturisească pe Domnul Hristos.1 Copiii de opt, zece sau doisprezece ani sunt destul de mari [491] pentru a discuta cu ei subiectul religiei personale. Nu-i învăţaţi pe copiii voştri având în vedere vreun timp în viitor, când ei vor fi suficient de mari ca să se pocăiască şi să creadă adevărul. Dacă sunt învăţaţi corespunzător, chiar copiii cei mai mici pot avea concepţii corecte cu privire la starea lor păcătoasă şi la Planul de Mântuire prin Isus Hristos.2 Atenţia mi-a fost spre numeroasele făgăduinţe preţioase raportate pentru cei care Îl caută pe Mântuitorul încă de când sunt tineri. Eclesiastul 12,1: „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi nu se apropie anii când vei zice: ‘Nu găsesc nici o plăcere în ei’”. Proverbe 8,17: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi Mă caută cu tot dinadinsul”. Marele Păstor al lui Israel încă spune: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a unora ca ei”. Învăţaţi-i pe copii că anii copilăriei sunt cei mai buni ani pentru a-L căuta pe Domnul.3 Îndrumaţi din fragedă copilărie şi până la tinereţe. – A-i îngădui unui copil să-şi urmeze impulsurile fireşti înseamnă a-i îngădui să se degradeze şi să ajungă iscusit în facerea răului. Rezultatele educaţiei greşite încep să se vadă în copilărie. Temperamentul egoist se dezvoltă încă de timpuriu, iar când tânărul ajunge la maturitate, păcatul creşte. Copiii cărora li s-a îngăduit să meargă pe calea aleasă de ei sunt o mărturie continuă împotriva neglijenţei părinteşti. O asemenea cale spre decădere poate să fie împiedicată doar înconjurându-i cu influenţe care vor contracara răul. Încă din fragedă copilărie şi până la tinereţe, şi de la tinereţe la maturitate, un copil trebuie să fie influenţat spre bine.4 Pregătiţi-i pe copii pentru încercările viitoare. – Părinţi, puneţi-vă o întrebare solemnă: „Ne-am educat noi [492] copiii în aşa fel încât să se
1 Mărturii, vol. 1, p. 396. 2 Idem, p. 400. 3 Idem, p. 396, 397. 4 Review and Herald, 15 septembrie 1904.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

367

supună autorităţii părinteşti şi i-am învăţat noi să asculte de Dumnezeu, să-L iubească şi să privească Legea Sa, ca fiind călăuza supremă a comportamentului şi a vieţii? I-am educat noi spre a fi misionari pentru Hristos? Să trăiască făcând binele?” Părinţi credincioşi, copiii voştri vor fi nevoiţi să dea lupte decisive pentru Domnul în ziua conflictului, iar atunci când vor câştiga biruinţe pentru Prinţul păcii, ei vor triumfa pentru ei înşişi. Totuşi, dacă nu au fost crescuţi în temere de Domnul, dacă nu-L cunosc pe Hristos, nu au legătură cu cerul, ei nu vor avea putere morală şi vor ceda în faţa autorităţilor lumeşti care au îndrăznit să se înalţe mai presus de Dumnezeul cerurilor, instituind un sabat fals în locul Sabatului lui Iehova.1

1 Review and Herald, 23 aprilie 1889.

CAPITOLUL 76

PREGĂTIREA PENTRU A AJUNGE
MEMBRU AL BISERICII

O pregătire echilibrată. – Învăţarea copiilor trebuie să se desfăşoare aşa cum a poruncit Dumnezeu. Să fie educaţi cu răbdare, atenţie, perseverenţă şi milă. Toţi părinţii au obligaţia de a le oferi copiilor lor o educaţie fizică, mintală şi spirituală. Cerinţele lui Dumnezeu să le fie prezentate mereu copiilor. Acesta este un lucru esenţial. Educaţia fizică pentru dezvoltarea trupului este mult mai uşor de realizat decât educaţia spirituală. Cultivarea sufletului, care conferă curăţie şi nobleţe gândurilor şi o influenţă plăcută în cuvinte şi fapte, cere un mare efort. Pentru a dezrădăcina mereu orice motiv rău din grădina inimii este nevoie de răbdare. Educaţia spirituală să nu fie neglijată în nici o situaţie. Să-i învăţăm pe copiii noştri lecţiile minunate ale Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca prin acestea să poată ajunge să-L cunoască. Să-i ajutăm să înţeleagă faptul că nu trebuie să facă nici un rău. Învăţaţi-i pe copii să facă dreptate şi să fie corecţi. Spuneţi-le că nu le puteţi îngădui să meargă pe o cale rea. Înfăţişaţi-i înaintea lui Dumnezeu, la tronul harului, în Numele Domnului Isus Hristos. Spuneţi-le că Isus trăieşte spre a face ispăşire pentru ei. Încurajaţi-i să-şi formeze caractere modelate după chipul divin.1 Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Hristos este fundamentală. – Educaţia spirituală să nu fie neglijată în nici o situaţie, pentru că „frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Psalmi 111,10). [494] Unii aşază educaţia pe aceeaşi treaptă cu religia, dar adevărata educaţie este însăşi religia.2 Definiţi experienţa religioasă practică. – Părinţii creştini trebuie să fie pregătiţi să le prezinte copiilor lor o învăţătură practică în experienţa
1 Review and Herald, 15 septembrie 1904. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 108.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

369

religioasă. Dumnezeu cere această lucrare de la tine, iar dacă dai greş în a o îndeplini, îţi neglijezi datoria. Învaţă-i pe copiii tăi cu privire la metodele alese de Dumnezeu pentru a-i disciplina şi cu privire la condiţiile succesului din viaţa creştină. Învaţă-i că nu pot să-I slujească lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să aibă mintea ocupată de o grijă exagerată pentru lucrurile acestei vieţi, dar nu-i lăsa să cultive gândul că nu trebuie să muncească şi că pot să-şi petreacă timpul în lenevie. Cuvântul lui Dumnezeu este clar în privinţa aceasta.1 Cunoaşterea lui Dumnezeu. – A-L cunoaşte pe Dumnezeu este viaţa veşnică. Îi învăţaţi voi acest lucru pe copiii voştri? Sau îi învăţaţi să corespundă standardului lumii? Vă pregătiţi voi pentru casa pe care Dumnezeu vi-o pregăteşte?... Învăţaţi-i pe copiii voştri despre viaţa, moartea şi învierea Mântuitorului. Învăţaţi-i să studieze Biblia… Învăţaţi-i să-şi formeze caractere care vor dura de-a lungul veacurilor veşniciei. Trebuie să ne rugăm ca niciodată mai înainte ca Dumnezeu să-i păzească şi să-i binecuvânteze pe copiii noştri.2 Învăţaţi-i pe copii despre pocăinţa zilnică şi despre iertare. – Nu este esenţial ca toţi să fie în stare să precizeze cu certitudine când au fost iertate păcatele lor. Copiii să fie învăţaţi că greşelile lor trebuie să fie aduse la Isus încă din fragedă copilărie. Învăţaţi-i să-I ceară iertare zilnic pentru orice greşeală făcută şi spuneţi-le că Isus ascultă rugăciunea simplă a inimii pocăite şi că îi va ierta şi îi va primi, [495] aşa cum i-a primit pe copiii care au fost aduşi la El când era pe pământ.3 Prezentaţi o învăţătură temeinică. – Aceia care au înţeles adevărul, au simţit importanţa lui şi au avut o experienţă în lucrurile lui Dumnezeu trebuie să le prezinte copiilor o învăţătură temeinică. Copiii să fie familiarizaţi cu marii stâlpi ai credinţei noastre, cu motivele pentru care suntem adventişti de ziua a şaptea – de ce suntem chemaţi, aşa cum au fost chemaţi copiii lui Israel, să fim un popor deosebit, o naţiune sfântă, separată şi distinctă de toţi ceilalţi oameni de pe faţa pământului. Aceste lucruri trebuie să le fie explicate copiilor într-un limbaj simplu, uşor de înţeles şi, pe măsură ce cresc, lecţiile să fie potrivite cu creşterea capacităţii lor, până când temeliile adevărului sunt puse adânc şi amplu.4 Prezentaţi învăţături scurte şi frecvente. – Cei care se ocupă cu învăţarea copiilor şi a tinerilor ar trebui să evite remarcile plictisitoare.
1 Mărturii, vol.5, p.42. 2 Manuscris 16, 1893. 3 Manuscris 5, 1896. 4 Mărturii, vol.5, p.330.

370 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Prezentările scurte şi la subiect vor avea o influenţă benefică. Dacă este mult de spus, împărţiţi materialul în mai multe prezentări concise. Câteva remarci interesante, spuse din când în când, vor fi mai folositoare decât dacă prezentaţi toată învăţătura o dată. Cuvântările lungi obosesc mintea tinerilor. Prea multă vorbire îi va determina chiar să deteste învăţăturile spirituale, tot aşa cum mâncatul peste măsură împovărează stomacul şi scade apetitul, provocând dezgustul faţă de mâncare.1 Serile sunt un timp preţios. – Căminul trebuie să fie o şcoală, şi nu un loc de muncă monotonă. Serile să fie considerate ca un timp preţios, care va fi dedicat educării copiilor pe calea neprihănirii.2 Reamintiţi făgăduinţele lui Dumnezeu. – Trebuie să-L recunoaştem pe Duhul Sfânt ca luminător al nostru. Duhului Sfânt [496] Îi place să Se adreseze copiilor şi să le descopere frumuseţile şi bogăţiile Cuvântului. Făgăduinţele rostite de Marele Învăţător vor captiva simţurile şi vor înviora sufletul copilului oferindu-i o putere spirituală divină. În mintea lor receptivă, se va dezvolta o familiarizare cu lucrurile sfinte, care va fi ca o baricadă împotriva ispitelor vrăjmaşului.3 Faceţi plăcută învăţătura religioasă. – Copiilor trebuie să li se ofere învăţătura religioasă încă din primii ani. Aceasta nu ar trebui să le fie prezentată într-un spirit de condamnare, ci într-un spirit de voie bună şi fericire. Mamele trebuie să vegheze continuu, ca nu cumva asupra copiilor lor să vină ispita într-o formă pe care să nu o recunoască. Părinţii să-i apere pe copiii lor prin învăţături plăcute şi înţelepte. În calitate de prietenii cei mai buni ai acestor copii lipsiţi de experienţă, ei trebuie să-i ajute în lucrarea biruinţei, pentru că a fi biruitori înseamnă totul pentru ei. Să considere că scumpii lor copilaşi, care caută să facă binele, sunt membri mai tineri ai familiei Domnului şi să aibă un interes viu de a-i ajuta să meargă pe calea ascultării de Dumnezeu. Cu un interes plin de iubire, părinţii să-i înveţe zi de zi ce înseamnă a fi copii ai lui Dumnezeu şi a-şi supune voinţa în ascultare de El. Învăţaţi-i că ascultarea de Dumnezeu cuprinde în sine ascultarea de părinţi. Aceasta trebuie să fie o lucrare zilnică şi de fiecare oră. Părinţilor, vegheaţi şi rugaţi-vă, faceţi din copii prietenii voştri.4 Prezentaţi învăţăturile spirituale în îndeplinirea sarcinilor din cămin. – Dumnezeu le-a dat părinţilor şi profesorilor lucrarea de a-i educa
1 Slujitorii Evangheliei, p. 208, 209. 2 Counsels on Sabbath School Work, p. 48. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 172. 4 Mărturii, vol. 6, p. 93, 94.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

371

pe copii şi pe tineri în direcţia aceasta, iar ei pot să primească învăţături spirituale din fiecare faptă a vieţii lor. În timp ce [497] îi educăm spre a-şi forma obiceiurile curăţeniei fizice, trebuie să-i învăţăm că Dumnezeu doreşte ca ei să fie curaţi atât la inimă, cât şi la trup. În timp ce mătură o cameră, ei pot să înveţe cum curăţă Domnul inima. Ei nu vor închide uşile şi ferestrele spre a lăsa în cameră vreo substanţă curăţitoare, ci vor deschide larg uşile şi ferestrele, şi, cu un efort sârguincios, vor îndepărta tot praful. Tot aşa, ferestrele impulsurilor şi ale sentimentelor trebuie să fie larg deschise către cer, iar praful egoismului şi al firii pământeşti să fie îndepărtat. Harul lui Dumnezeu trebuie să măture prin odăile minţii, şi fiecare element al naturii trebuie să fie curăţit şi vitalizat de Duhul lui Dumnezeu. Dezordinea şi lipsa de rânduială în îndatoririle zilnice vor duce la uitarea de Dumnezeu, o evlavie de formă în mărturisirea de credinţă şi ruptă de realitate. Noi trebuie să veghem şi să ne rugăm, ca nu cumva să ne uităm la formă şi să pierdem esenţa. O credinţă vie ar trebui să străbată experienţele vieţii de fiecare zi ca nişte fire de aur, prin săvârşirea micilor îndatoriri.1 Educarea inimii versus educaţia din cărţi. – Este bine ca tinerii să simtă că trebuie să atingă cea mai înaltă dezvoltare a puterilor lor mintale. Noi nu vom îngrădi o educaţie căreia Dumnezeu nu i-a pus nici o limită. Totuşi, realizările noastre nu vor avea nici o valoare, dacă nu vor fi folosite pentru cinstea lui Dumnezeu şi binele omenirii. Dacă nu este o treaptă spre atingerea unor scopuri mai înalte, cunoaşterea noastră este fără valoare… Educaţia inimii este mai importantă decât educaţia dobândită din cărţi. Este bine, chiar esenţial, să dobândim cunoştinţa lumii în care trăim, dar, dacă pierdem din atenţie veşnicia, vom ajunge la o cădere din care nu ne vom mai putea reveni niciodată.2 [498] Beneficii reciproce. – Copiii noştri sunt proprietatea Domnului. Ei au fost cumpăraţi cu un preţ. Gândul acesta să fie motivul principal al eforturilor noastre pentru ei. Metodele cele mai pline de succes pentru a asigura mântuirea lor şi pentru a-i feri de ispită sunt acelea de a-i învăţa continuu din Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce vor învăţa împreună cu copiii lor, părinţii vor constata că propriul progres în cunoaşterea adevărului va fi mai rapid. Necredinţa va dispărea, credinţa şi activitatea vor creşte,
1 Idem, p. 170, 171. 2 Idem, vol. 8, p. 311.

372 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

siguranţa şi încrederea se vor adânci, pe măsură ce vor continua să-L cunoască pe Domnul.1 Cum pot părinţii să fie nişte pietre de poticnire. – Ce exemplu le daţi copiilor voştri? Ce fel de rânduială aveţi în casă? Copiii voştri ar trebui să fie educaţi spre a fi buni, atenţi cu ceilalţi, amabili, uşor de corectat şi, mai presus de orice, spre a respecta lucrurile religioase şi pentru a simţi importanţa cerinţelor lui Dumnezeu.2 Dacă mijloacele pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru călăuzirea fiecărei familii sunt folosite în temere de El şi cu iubire, băieţii şi fetele pot să dea pe faţă de timpuriu o evlavie adâncă şi echilibrată. Ei vor demonstra valoarea unei educaţii şi discipline corecte. Totuşi, impresiile lăsate de cuvintele educatorului asupra minţii copilului sunt contracarate adesea de cuvintele şi faptele părinţilor. Inima sensibilă a copiilor, chiar dacă este îndărătnică, va fi impresionată adesea de adevăr, dar, de multe ori, sunt ispitiţi prin intermediul tatălui şi al mamei, şi cad pradă capcanelor lui Satana. Dacă părinţii nu cooperează, este aproape imposibil ca picioarele copiilor să fie aşezate pe căi sigure. Sentimentele rele, exprimate de părinţi neînţelepţi, sunt piedica principală în calea unei convertiri adevărate printre copii.3 [499] Trăiţi în armonie cu rugăciunile voastre. – „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da”. Prezentaţi această făgăduinţă când vă rugaţi. Aveţi privilegiul de a veni la El cu o îndrăzneală sfântă. Când Îi cerem cu sinceritate să îngăduie ca lumina Sa să strălucească asupra noastră, El ne va auzi şi ne va răspunde. Totuşi, noi trebuie să trăim în armonie cu rugăciunile noastre. Dacă trăim contrar lor, ele nu au nici o valoare. Am văzut un tată care, după ce citea un pasaj din Scriptură şi se ruga, adesea, aproape îndată ce se ridica de pe genunchi, începea să-i certe pe copii. Cum putea Dumnezeu să răspundă la rugăciunea pe care o făcuse? Dacă, după ce îi ceartă pe copiii săi, un tată se roagă, oare rugăciunea aceea le face bine copiilor? Nu, cu excepţia faptului că este o rugăciune de mărturisire a păcatului înaintea lui Dumnezeu.4 Când sunt copiii pregătiţi pentru botez? – Să nu le îngăduiţi copiilor voştri să presupună că ei nu sunt copiii lui Dumnezeu, până când nu ajung suficient de mari spre a fi botezaţi. Botezul nu-i face pe copii să fie creştini, şi nici nu-i converteşte. El este doar un semn exterior, care arată că înţeleg fap1 Review and Herald, 6 mai 1909. 2 Mărturii, vol. 5, p. 424. 3 Manuscris 49, 1901. 4 Manuscris 114, 1903.

DEZVOLTAREA

PUTERILOR SPIRITUALE

373

tul că trebuie să fie copii ai lui Dumnezeu, prin faptul că îşi recunosc credinţa în Isus Hristos ca Mântuitor al lor şi vor începe să trăiască pentru Hristos.1 Părinţii ai căror copii doresc să fie botezaţi au o lucrare de făcut, atât în ce priveşte cercetarea de sine, cât şi în instruirea cu credincioşie a copiilor lor. Botezul este rânduiala cea mai sfântă şi mai însemnată, iar semnificaţia lui trebuie să fie înţeleasă pe deplin. Ea înseamnă pocăinţă de păcat şi începutul unei vieţi noi în Isus Hristos. Nu trebuie să se manifeste nicio grabă necuvenită pentru a primi botezul. Atât părinţii, cât şi copiii să-şi facă bine socotelile. Când sunt de acord cu botezarea copiilor lor, părinţii [500] se angajează cu solemnitate să fie nişte ispravnici credincioşi pentru aceşti copii, spre a-i călăuzi în formarea caracterului lor. Ei îşi iau angajamentul de a-i apăra cu un interes deosebit pe aceşti miei ai turmei, aşa încât să nu dezonoreze credinţa pe care o au… Când a sosit perioada cea mai fericită a vieţii lor, când copiii Îl iubesc cu toată inima pe Hristos şi doresc să fie botezaţi, trebuie să fie trataţi cu credincioşie. Înainte de a primi botezul, întrebaţi-i dacă scopul principal al vieţii lor este acela de a lucra pentru Dumnezeu. Apoi, spuneţi-le cum să înceapă. Primele lecţii înseamnă foarte mult. Învăţaţi-i cu simplitate cum să îndeplinească primele lucrări de slujire pentru Dumnezeu. Faceţi ca lucrarea să fie cât mai uşor de înţeles cu putinţă. Explicaţi-le ce înseamnă a renunţa la ei înşişi pentru Domnul, a face exact ce porunceşte Cuvântul Său, fiind sfătuiţi de părinţii lor creştini.2 Datoria părinţilor după botez. – După o lucrare conştiincioasă, dacă sunteţi mulţumiţi cu modalitatea în care copiii voştri înţeleg semnificaţia convertirii şi a botezului şi, dacă sunt convertiţi, să fie botezaţi. Totuşi, repet, mai întâi pregătiţi-vă voi înşivă să lucraţi ca nişte păstori credincioşi spre a călăuzi pe calea îngustă a ascultării paşii lipsiţi de experienţă. Dumnezeu trebuie să-i ajute pe părinţi să le ofere copiilor lor un exemplu corect de iubire, amabilitate şi umilinţă creştină şi să se consacre pe deplin lui Hristos. Dacă sunteţi de acord cu botezul copiilor voştri, iar apoi îi lăsaţi să facă tot ce doresc, fără a simţi nici o datorie deosebită de a le păstra picioarele pe calea cea dreaptă, şi dacă ei îşi pierd credinţa, curajul şi interesul pentru adevăr, voi înşivă sunteţi cei răspunzători.3 Dumnezeu vă cere să-i învăţaţi pe copii pentru a-i pregăti să fie membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. Cooperaţi cu Dumnezeu,
1 Manuscris 5, 1896. 2 Mărturii, vol. 6, p. 93, 94. 3 Idem, p. 94, 95.

374 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

lucrând cu sârguinţă pentru [501] mântuirea lor. Dacă greşesc, nu-i certaţi. Nu-i tachinaţi, spunându-le că au fost botezaţi, şi totuşi fac greşeli. Nu uitaţi că ei au mult de învăţat cu privire la datoriile unui copil al lui Dumnezeu.1 Pregătirea pentru adunările speciale. – În această privinţă este o lucrare pe care familiile trebuie să o îndeplinească înainte de a veni la adunările noastre sfinte. Pregătirea pentru mâncare şi îmbrăcăminte să aibă o importanţă secundară, dar cercetarea inimii să înceapă acasă. Rugaţi-vă de trei ori pe zi şi, asemenea lui Iacov, fiţi insistenţi. Căminul este locul în care trebuie să-L găsiţi pe Isus, iar apoi să-L luaţi cu voi la adunare. Cât de preţioase vor fi orele petrecute acolo. Totuşi, cum puteţi să vă aşteptaţi să simţiţi prezenţa Domnului şi să vedeţi manifestarea puterii Sale, dacă pregătirea individuală pentru acest timp este neglijată? Pentru binele vostru, pentru Hristos şi pentru ceilalţi, lucraţi în cămin. Rugaţi-vă aşa cum nu v-aţi rugat niciodată. Zdrobiţi-vă inima înaintea lui Dumnezeu. Puneţi-vă casa în rânduială. Pregătiţi-i pe copiii voştri pentru acea ocazie. Învăţaţi-i că nu este aşa de important să apară îmbrăcaţi în haine frumoase, pe cât este de important să apară înaintea lui Dumnezeu cu mâini şi inimi curate. Îndepărtaţi orice obstacol care ar putea să fie în calea lor – toate neînţelegerile care au fost între ei, sau între ei şi voi. Dacă procedaţi aşa, veţi invita prezenţa Domnului în căminul vostru, iar îngerii sfinţi vă vor însoţi la adunare, iar lumina şi prezenţa lor vor îndepărta întunericul îngerilor răi.2 Semănaţi seminţele adevărului cu credinţă. – Lucrarea semănătorului este o lucrare a credinţei. El nu poate înţelege taina germinaţiei şi a creşterii seminţei, dar are încredere în mijloacele prin care Dumnezeu face ca vegetaţia [502] să înflorească. El îşi aruncă sămânţa, aşteptându-se să o adune înmulţită într-o recoltă bogată. Tot aşa, părinţii şi învăţătorii trebuie să lucreze, aşteptându-se la o recoltă de la seminţele pe care le seamănă.3 Noi ar trebui să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu asupra seminţei semănate, iar convingerea dată de Duhul Sfânt va pune stăpânire chiar şi pe cei micuţi. Dacă exercităm credinţa în Dumnezeu, vom fi făcuţi în stare să-i conducem la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Aceasta este o lucrare de cea mai mare însemnătate pentru membrii mai tineri ai familiei Domnului.4
1 Manuscris 80, 1901. 2 Mărturii, vol. 5, p. 164, 165. 3 Educaţia, p. 105. 4 Mărturii, vol. 6, p. 105.

SECŢIUNEA A XVIII-A

MENŢINEREA EXPERIENŢEI RELIGIOASE

CAPITOLUL 77

BIBLIA ÎN CĂMIN
Biblia este o carte multilaterală. – Prin diversitatea de stiluri şi subiecte, Biblia are ceva care să stârnească interesul fiecărei minţi şi să facă apel la fiecare inimă. În paginile ei, se găseşte cea mai veche istorie, biografiile cele mai apropiate de viaţa reală, principiile de guvernare a statului, principiile de administrare a bunurilor – principii pe care înţelepciunea omenească nu le-a egalat niciodată. Ea conţine filozofia cea mai adâncă, poezia cea mai delicată şi sublimă, cea mai emoţionantă şi mai plină de pasiune. Scrierile biblice sunt infinit superioare ca valoare operei oricărui autor, chiar şi când se crede contrariul, dar când sunt privite în relaţia cu marele lor gând central, ele au un orizont incomparabil mai mare, de o valoare infinit mai mare. Privit în lumina acestei idei, fiecare subiect are o semnificaţie nouă. În adevărurile declarate cu cea mai mare simplitate sunt implicate principii care sunt tot aşa de înalte ca şi cerul şi cuprind veşnicia.1 Cuvântul lui Dumnezeu este plin de mărgăritare preţioase ale adevărului, iar părinţii trebuie să le scoată din cufărul lor şi să le prezinte copiilor lor în adevărata lor strălucire… În Cuvântul lui Dumnezeu, aveţi o vistierie din care puteţi să scoateţi comori preţioase şi să vă îmbogăţiţi pentru orice lucrare bună.2 În Biblie, Dumnezeu oferă o masă bogată. – Prin faptul că ne oferă privilegiul de a studia Cuvântul Său, Domnul ne-a pus înainte o masă bogată.
1 Educaţia, p. 125. 2 Signs of the Times, 10 septembrie 1894.

376 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Multe sunt beneficiile care derivă din hrănirea cu Cuvântul Său, reprezentat de El ca fiind carnea şi sângele Său, duhul şi viaţa Sa. Când ne împărtăşim [506] din Cuvântul Său, puterea noastră spirituală sporeşte, iar noi creştem în har şi în cunoaşterea adevărului. Se formează şi se consolidează obiceiuri ale stăpânirii de sine. Nedesăvârşirile copilăriei – capriciile, încăpăţânarea, egoismul, cuvintele pripite, faptele pătimaşe – toate dispar, iar în locul lor se dezvoltă darurile maturităţii creştine.1 Învăţăturile frumoase ale povestirilor şi parabolelor Bibliei şi învăţătura curată şi simplă a Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu sunt hrana spirituală pentru voi şi copiii voştri. Oh, ce lucrare se află în faţa voastră! Vreţi voi să o îndepliniţi cu dragoste şi temere de Dumnezeu? Vreţi voi să intraţi în legătură cu Dumnezeu, prin Cuvântul Său?2 Ea este standardul corectitudinii. – Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie prezentat cu înţelepciune pentru a influenţa minţile tinere şi pentru a fi standardul corectitudinii, îndreptându-le greşelile, iluminându-le şi călăuzindu-le gândirea, iar acest fapt va fi mult mai eficient pentru stăpânirea temperamentului lor impulsiv, decât cuvintele aspre, care provoacă mânia. Acest fel de educare a copiilor pentru a corespunde standardului Bibliei va cere timp, perseverenţă şi rugăciune. Educarea trebuie să fie realizată, chiar dacă unele lucruri din casă sunt neglijate.3 Dacă sunt primite, adevărurile Bibliei vor înălţa mintea de la cele pământeşti şi josnice. Dacă acest Cuvânt al lui Dumnezeu ar fi preţuit aşa cum ar trebui, atât tinerii, cât şi cei în vârstă ar avea un spirit al dreptăţii şi o tărie a principiilor, care i-ar face în stare să se împotrivească ispitei.4 Sfântul lui Israel ne-a descoperit rânduielile şi legile care trebuie să-i guverneze pe toţi oamenii. Aceste porunci, despre care s-a spus că sunt „sfinte, drepte şi bune”, trebuie să formeze standardul [507] tuturor lucrărilor din cămin. Orice îndepărtare de la ele este păcat, pentru că ele sunt temelia religiei creştine.5 Ea întăreşte intelectul. – Dacă Biblia ar fi fost studiată aşa cum ar fi trebuit, oamenii ar fi ajuns să aibă un intelect puternic. Subiectele tratate
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 207. 2 Scrisoarea 27, 1890. 3 Signs of the Times, 13 septembrie 1877. 4 Mărturii, vol. 8, p. 319. 5 Review and Herald, 13 noiembrie 1888.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

377

în Cuvântul lui Dumnezeu şi simplitatea demnă a exprimării lui, temele nobile pe care le prezintă minţii dezvoltă însuşiri ale omului, care nu ar putea fi dezvoltate altfel. În Biblie, se deschide un teritoriu nelimitat pentru imaginaţie. După contemplarea marilor ei teme, cercetătorul va avea o gândire şi simţăminte mai curate şi mai nobile decât dacă ar fi petrecut timpul citind orice altă lucrare a cărei origine ar fi fost doar omenească, ca să nu mai spunem nimic despre lucrările cu caracter superficial. Dacă tinerii neglijează izvorul cel mai înalt al înţelepciunii – Cuvântul lui Dumnezeu – mintea lor nu va reuşi să ajungă la dezvoltarea ei cea mai nobilă. Motivul pentru care avem aşa de puţini oameni cu o minte puternică şi o moralitate stabilă şi temeinică este acela că Dumnezeu nu este temut şi nu este iubit, iar principiile religiei nu sunt aplicate în viaţă aşa cum ar fi trebuit. Dumnezeu doreşte să folosim orice mijloc de cultivare şi de întărire a capacităţilor noastre intelectuale… Dacă Biblia ar fi fost citită mai mult, dacă adevărurile ei ar fi fost înţelese mai bine, am fi ajuns să fim nişte oameni mult mai luminaţi şi mai inteligenţi. Prin cercetarea paginilor ei, sufletul primeşte putere.1 Ea este temelia prosperităţii căminului, a societăţii şi a naţiunii. – Învăţătura Bibliei are o influenţă vitală asupra prosperităţii omului în toate relaţiile din viaţa aceasta. Ea descoperă principiile care sunt piatra de temelie a prosperităţii – principii de care este legată [508] bunăstarea societăţii şi care sunt apărarea familiei – principii fără de care nici un om nu poate să ajungă folositor, fericit şi onorat în viaţa aceasta, şi nici nu poate spera să obţină viaţa viitoare nemuritoare. Nu există nicio poziţie în viaţă şi nicio etapă a experienţei omeneşti, pentru care învăţătura Bibliei să nu fie o pregătire esenţială.2 Cunoaşterea Scripturilor este o apărare sigură. – Timotei cunoştea Scripturile din copilărie, iar cunoştinţa lui a fost o apărare sigură pentru el împotriva influenţelor rele care îl înconjurau şi a ispitei de a alege plăcerea şi satisfacţia egoistă înaintea datoriei. De o asemenea apărare au nevoie toţi copiii noştri. Părinţii şi ambasadorii lui Hristos au datoria de a se asigura că propriii copii primesc o învăţătură corespunzătoare din Cuvântul lui Dumnezeu.3
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 126. 2 Patriarhi şi profeţi, p. 599. 3 Mărturii, vol. 4, p. 398.

378 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Plăcerea de a citi Biblia nu este firească. – Tinerii sunt necunoscători şi lipsiţi de experienţă, iar plăcerea de a citi Biblia şi dragostea de adevărurile ei sfinte nu vin de la sine. Dacă nu se depun eforturi pentru a ridica în jurul lor bariere care să-i apere de înşelătoriile lui Satana, el îi va supune ispitelor sale şi îi va face robi ai săi, după cum voieşte. În primii ani, copiii trebuie să fie învăţaţi să cunoască Legea lui Dumnezeu şi credinţa în Isus, Răscumpărătorul nostru, pentru curăţirea de petele păcatului. Această credinţă trebuie să fie învăţată zi de zi, prin cuvânt şi exemplu.1 Îndeosebi tinerii neglijează studiul Bibliei. – Atât cei în vârstă, cât şi tinerii neglijează Biblia. Ei nu fac din ea studiul lor, regula lor de viaţă. Îndeosebi tinerii se fac vinovaţi de această neglijare. Mulţi dintre ei găsesc timp să citească alte cărţi, dar cartea care arată calea spre viaţa veşnică nu este studiată zilnic. Povestirile ieftine sunt citite cu atenţie, în timp ce [509] Biblia este neglijată. Această Carte este ghidul nostru spre o viaţă mai nobilă şi mai sfântă. Tinerii ar declara că este cartea cea mai interesantă pe care au citit-o vreodată, dacă imaginaţia lor nu ar fi fost pervertită prin lectura ficţiunilor. Din cauză că neglijează izvorul cel mai înalt de înţelepciune, Cuvântul lui Dumnezeu, mintea tinerilor nu reuşeşte să atingă dezvoltarea ei cea mai nobilă. Faptul că suntem în lumea făcută de Dumnezeu, că ne aflăm în prezenţa Creatorului, că suntem făcuţi după chipul Său, că El veghează peste noi, ne iubeşte şi ne ocroteşte – acestea sunt teme minunate pentru meditaţie. Cel care îşi deschide mintea şi inima pentru analizarea acestor subiecte nu va găsi plăcere în subiecte mărunte şi lipsite de importanţă.2 Desconsiderarea manifestată de părinţi este reflectată de copii. – Chiar de când sunt încă destul de mici, copiii observă, iar dacă părinţii arată că nu fac din Cuvântul lui Dumnezeu călăuza şi sfătuitorul lor, dacă desconsideră soliile care le sunt adresate, acelaşi spirit nepăsător de „Nu-mi pasă, fac tot ce vreau” va fi manifestat de copiii lor.3 Aşezaţi Cuvântul pe locul său onorat. – În calitate de popor care a avut o mare lumină, noi trebuie să avem obiceiuri şi o vorbire nobilă în viaţa de familie şi în tovărăşiile noastre. Aşezaţi Cuvântul pe locul său onorat, ca îndrumător al familiei. Cuvântul să fie considerat un sfătuitor în orice difi1 Idem, vol.5, p.329. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 138, 139. 3 Manuscris 49, 1898.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

379

cultate, standardul fiecărei practici. Vor fraţii şi surorile mele să fie convinşi că nici un suflet nu va fi vreodată cu adevărat prosper în cercul familiei, dacă adevărul lui Dumnezeu, înţelepciunea neprihănirii, nu conduce? Taţii şi mamele să depună toate eforturile pentru a renunţa la obiceiul leneş de a privi slujirea lui Dumnezeu ca pe o povară. Puterea adevărului trebuie să aibă o influenţă sfinţitoare în cămin.1 [510] Părinţi, prezentaţi-le copiilor voştri îndrumările conţinute în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, oferindu-le învăţătură după învăţătură, puţin aici, puţin acolo. Aceasta este lucrarea pe care v-aţi angajat să o faceţi când aţi fost botezaţi. Nici un lucru lumesc să nu vă împiedice să faceţi această lucrare. Faceţi tot ce vă stă în putere pentru a salva sufletul copiilor voştri, fie că sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră, fie că au ajuns membri ai familiei voastre prin adopţie.2 Faceţi din Biblie manualul căminului. – Părinţi, dacă îi veţi educa pe copiii voştri spre a-I sluji lui Dumnezeu şi spre a face binele în lume, faceţi din Biblie manualul vostru. Ea prezintă vicleniile lui Satana. Ea este marele înălţător al neamului omenesc, cel care mustră şi corectează relele morale, detectorul care ne face în stare să deosebim adevărul de minciună. Indiferent ce s-ar învăţa în familie sau la şcoală, Biblia să aibă primul loc, fiind marele educator. Dacă i se acordă acest loc, Dumnezeu este onorat şi va lucra pentru voi convertirea copiilor voştri. În această carte sfântă, se află o mină bogată de adevăr şi frumuseţe, iar părinţii trebuie să se învinuiască singuri, dacă nu o fac să fie foarte interesantă pentru copiii lor.3 „Stă scris” – a fost singura armă pe care a folosit-o Hristos când ispititorul a venit cu amăgirile lui. Învăţarea adevărului biblic este lucrarea cea mai mare pe care poate să şi-o asume orice părinte. Prezentaţi-le copiilor adevărul cu o atitudine plăcută şi fericită, ca şi când le-ar fi adresat de Dumnezeu. În calitate de părinţi, voi puteţi fi o pildă pentru copii, manifestând în viaţa de zi cu zi răbdare, bunătate şi iubire şi legându-i de inima voastră. Nu-i lăsaţi să facă tot ce vor, ci arătaţi-le că lucrarea voastră este să practicaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i creşteţi în temere de Domnul.4 [511] Studiaţi sârguincios şi sistematic. – În familia voastră, respectaţi un program de studiu. Neglijaţi orice lucru trecător…, dar nu uitaţi să vă
1 Scrisoarea 107, 1898. 2 Manuscris 70, 1896. 3 Mărturii, vol. 5, p. 322. 4 Manuscris 5, 1896.

380 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

hrăniţi sufletul cu pâinea vieţii. Rezultatele bune ale unei ore sau chiar ale unei jumătăţi de oră pe zi, dedicate unui studiu voios al Cuvântului lui Dumnezeu, sunt imposibil de estimat. Faceţi din Biblie propriul interpret, adunând tot ce spune cu privire la un anumit subiect în ocazii şi în contexte diferite. Nu vă întrerupeţi ora de studiu pentru solicitări sau vizitatori. Dacă vin în timpul studiului, invitaţi-i să ia parte la el. Faceţi să se vadă că voi consideraţi studiul pentru a obţine o cunoaştere a lui Dumnezeu mai important decât câştigurile sau plăcerile lumii.1 Dacă studiem Biblia cu sârguinţă şi rugăciune în fiecare zi, vom înţelege zilnic un adevăr frumos, într-o lumină nouă, clară şi convingătoare.2 Toţi să înveţe lecţiile Şcolii de Sabat. – Şcoala de Sabat le oferă părinţilor şi copiilor o ocazie de a studia Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, pentru a beneficia de Şcoala de Sabat, atât părinţii, cât şi copiii trebuie să consacre timp pentru studiul lecţiei, căutând să obţină o cunoaştere deplină a faptelor prezentate şi a adevărurilor spirituale pe care aceste fapte sunt menite să le înfăţişeze. Îndeosebi pe copii, trebuie să-i facem să înţeleagă importanţa căutării semnificaţiei depline a pasajului biblic aflat în studiu. Părinţi, stabiliţi zilnic un timp pentru a studia cu copiii lecţia Şcolii de Sabat. Dacă este nevoie, renunţaţi mai degrabă la o vizită decât să sacrificaţi timpul dedicat lecţiilor istoriei sfinte. Părinţii, asemenea [512] copiilor, vor beneficia de pe urma acestui studiu. Cele mai importante pasaje ale Scripturii, referitoare la lecţie, trebuie să fie memorizate, nu ca o obligaţie, ci ca un privilegiu. La început, memoria poate fi deficitară, dar prin exerciţiu ea va ajunge tot mai bună şi, după un timp, vă va face plăcere să reţineţi cuvintele adevărului. Acest obicei se va dovedi ajutorul cel mai valoros pentru creşterea spirituală.3 Părinţii să considere că datoria de a-i învăţa pe copiii lor poruncile şi cererile lui Dumnezeu, precum şi profeţiile, este o datorie sfântă. Ei trebuie să-i educe pe copiii lor acasă şi ei înşişi să manifeste interes faţă de lecţiile Şcolii de Sabat. Prin faptul că studiază cu copiii, ei arată că acordă importanţă adevărului exprimat în lecţii şi contribuie la formarea unui gust pentru cunoaşterea Bibliei.4
1 Review and Herald, 9 octombrie 1883. 2 Counsels on Sabbath School Work, p. 23. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 137, 138. 4 Testimonies on Sabbath School Work, p. 111.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

381

Nu fiţi mulţumiţi cu o cunoaştere superficială. – Importanţa străduinţei de a cunoaşte bine Scripturile cu greu poate fi estimată. „Insuflată de Dumnezeu”, capabilă „să dea înţelepciunea care duce la mântuire” şi să-l facă pe „omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3,15-17), Biblia este cea mai nobilă solicitare a atenţiei noastre, pline de respect. Nu trebuie să ne mulţumim cu o cunoaştere superficială, ci să căutăm să aflăm pe deplin înţelesul cuvintelor adevărului, pentru a sorbi adânc din spiritul Scrierilor Sfinte.1 Aplicaţi învăţăturile la experienţa copilului. – Când îi învăţăm pe copii despre Biblie, putem câştiga mult, observând înclinaţia minţii lor, lucrurile de care sunt interesaţi, şi stârnindu-le curiozitatea de a vedea ce are Biblia de spus despre ele. Cel care ne-a creat, cu aptitudinile noastre diferite, a oferit în Cuvântul Său câte ceva pentru fiecare. Când elevii văd că lecţiile Bibliei [513] se aplică propriilor vieţi, învăţaţi-i să o considere ca fiind un sfătuitor… Biblia are o plinătate, o tărie şi o profunzime a semnificaţiei, care sunt inepuizabile. Încurajaţi-i pe copii şi pe tineri să caute atât comorile gândirii, cât şi ale exprimării.2 Fiecare trebuie să studieze pentru sine. – Mamele şi taţii au o responsabilitate mare faţă de copiii lor. Acei părinţi care cred şi studiază Scripturile îşi vor da seama că trebuie să respecte poruncile lui Dumnezeu şi că nu trebuie să trăiască în contradicţie cu Legea Sa sfântă. La judecată, aceia care îngăduie cuiva, chiar şi pastorului, să-i îndrume să desconsidere Cuvântul lui Dumnezeu vor trebui să se confrunte cu rezultatul comportamentului lor. Părinţii nu trebuie să încredinţeze sufletul lor şi pe al copiilor lor unui pastor, ci lui Dumnezeu, pentru că sunt ai Săi prin creaţiune şi prin răscumpărare. Părinţii să cerceteze Scripturile pentru ei înşişi, deoarece au un suflet de salvat sau de pierdut. Ei nu-şi pot permite să depindă de un pastor pentru mântuire. Să studieze adevărul pentru ei înşişi.3 Faceţi studiul Bibliei interesant pentru copii. – Tinerii să fie învăţaţi să le placă să studieze Biblia. Primul loc în gândurile şi simţămintele noastre să-i fie acordat Cărţii cărţilor, pentru că ea conţine cunoaşterea de care avem nevoie mai presus de orice.4
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 139. 2 Educaţia, p. 188. 3 Manuscris 33, 1900. 4 Review and Herald, 9 octombrie 1883.

382 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Pentru a face această lucrare, părinţii înşişi trebuie să se familiarizeze cu Biblia… În loc de a le adresa cuvinte zadarnice şi de a le spune poveşti ieftine copiilor lor, le vor vorbi despre subiectele Bibliei. Cartea aceasta nu a fost destinată numai pentru teologi. Ea a fost scrisă într-un stil simplu şi clar pentru a corespunde înţelegerii oamenilor obişnuiţi şi, cu explicaţii [514] potrivite, o mare parte din ea poate fi făcută să fie interesantă şi folositoare chiar şi pentru copiii foarte mici.1 Să nu credeţi că Biblia va fi o carte plictisitoare pentru copii. Cu un instructor înţelept, Cuvântul va ajunge să fie din ce în ce mai de dorit. El va fi pentru copii ca pâinea vieţii, care nu se învecheşte niciodată. În Biblie, se află o prospeţime şi o frumuseţe care îi atrag şi îi încântă pe copii şi pe tineri. Ea este ca soarele care străluceşte peste pământ, oferindu-şi lumina şi căldura, şi totuşi nu se epuizează niciodată. Prin lecţiile din istoria şi doctrina biblică, tinerii şi copiii vor afla că toate celelalte cărţi sunt inferioare Scripturii. Ei pot găsi în Biblie fântâna harului şi a iubirii.2 Părinţi, învăţătura pe care le-o daţi copiilor voştri trebuie să fie simplă şi asiguraţi-vă că este înţeleasă cu claritate. Lecţiile pe care le învăţaţi din Cuvânt trebuie să le prezentaţi minţii lor tinere aşa de clar, încât să le poată înţelege. Prin lecţii simple din Cuvântul lui Dumnezeu şi din propria experienţă a copiilor, îi puteţi învăţa cum să-şi conformeze viaţa celui mai înalt standard. Chiar din copilărie şi tinereţe, ei pot învăţa să trăiască o viaţă atentă şi serioasă, care va aduce un seceriş bogat al binelui.3 Prezentaţi ideile în modul cel mai atrăgător şi folosiţi metodele cele mai bune. – Când a dat Cuvântul Său, Tatăl nostru ceresc nu i-a trecut cu vederea pe cei micuţi. În tot ce au scris oamenii, unde mai poate fi găsit ceva care să aibă o asemenea influenţă asupra inimii, ceva care să fie aşa de bine adaptat pentru a stârni interesul celor mici, aşa cum sunt povestirile biblice? În aceste povestiri simple, pot să fie descoperite cu claritate marile principii ale Legii lui Dumnezeu. Prin ilustraţiile cel mai bine alese pentru puterea de înţelegere a copilului, părinţii şi profesorii pot începe foarte de timpuriu să împlinească îndemnul lui Dumnezeu cu privire la poruncile Sale: „Să le întipăreşti în [515] mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele
1 Signs of the Times, 8 aprilie 1886. 2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 171. 3 Idem, p. 109.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

383

când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula” (Deut. 6,7). Folosirea parabolelor, a tablelor de scris, a hărţilor şi a imaginilor va constitui un ajutor în explicarea acestor lecţii şi memorarea lor. Părinţii şi profesorii ar trebui să caute neîncetat metode mai bune. Predarea învăţăturilor Bibliei ar trebui să fie făcută în modul cel mai atrăgător, folosind metodele cele mai bune şi cu eforturile cele mai serioase.1 Biblia să fie călăuza voastră. – Dacă vreţi să-i creşteţi pe copii în temere şi ascultare de Domnul, trebuie să faceţi din Biblie călăuza voastră. Viaţa şi caracterul lui Hristos să fie prezentate drept model pentru ei. Când greşesc, citiţi-le ce a spus Domnul cu privire la păcate asemănătoare. În această lucrare este nevoie de o atenţie continuă. Dacă este îngăduită de părinţi şi necorectată de profesori, o singură trăsătură greşită poate să deformeze şi să dezechilibreze întregul caracter. Învăţaţi-i pe copii că trebuie să aibă o inimă nouă, că trebuie să-şi formeze gusturi noi şi să fie inspiraţi de motive noi. Ei au nevoie de ajutorul lui Hristos, să cunoască bine caracterul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său.2

1 Educaţia, p.185, 186. 2 Signs of the Times, 25 mai 1882.

CAPITOLUL 78

PUTEREA RUGĂCIUNII
Nevoia rugăciunii în familie. – Fiecare familie să se adune în jurul altarului ei de rugăciune, înţelegând ca temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Dacă sunt în lume oameni care au nevoie de puterea şi încurajarea pe care o dau religia, atunci aceştia sunt cei răspunzători de educarea copiilor. Ei nu-şi pot face lucrarea într-o modalitate bine primită de Dumnezeu, în timp ce exemplul lor de zi cu zi îi învaţă pe aceia care îi caută pentru călăuzire că pot să trăiască fără Dumnezeu. Dacă îi educă pe copiii lor pentru a trăi doar pentru viaţa aceasta, ei nu se vor pregăti pentru veşnicie. Copiii lor vor muri aşa cum au trăit, adică fără Dumnezeu, iar părinţiilor li se va cere socoteală pentru pierderea mântuirii lor. Taţi şi mame, trebuie să-L căutaţi pe Dumnezeu dimineaţa şi seara la altarul familiei, ca să învăţaţi cum să-i educaţi pe copiii voştri cu înţelepciune, duioşie şi iubire.1 Închinarea în familie este neglijată. – Dacă a fost vreodată un timp când fiecare casă trebuia să fie o casă de rugăciune, atunci timpul acela este acum. Necredinţa şi scepticismul predomină. Nelegiuirea abundă. Imoralitatea curge prin curenţii vitali ai sufletului, iar răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu se manifestă în viaţă. Robite de păcat, puterile morale se află sub tirania lui Satana. Sufletul ajunge jucăria ispitelor lui şi, dacă nu se întinde un braţ puternic care să-l scape, omul merge acolo unde îl conduce arhirăsculătorul. Cu toate acestea, în acest timp de primejdie îngrozitoare, unii care pretind că sunt creştini nu au un altar familial. Ei nu Îl cinstesc pe Dumnezeu în cămin şi nu îi învaţă pe copiii lor să-L iubească şi să se teamă de El. Mulţi s-au despărţit de El aşa de mult, încât se simt osândiţi [518] când se apropie de El. Ei nu se pot apropia „cu deplină încredere de scaunul haru1 Review and Herald, 27 iunie 1899.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

385

lui”, „înălţând mâini sfinte, fără mânie şi fără îndoială” (Evrei 4,16; 1 Timotei 2,8). Ei nu au o legătură vie cu Dumnezeu. Evlavia lor este doar o formă lipsită de putere.1 Ideea că rugăciunea nu este importantă este una dintre înşelăciunile cele mai pline de succes ale lui Satana pentru a ruina suflete. Rugăciunea este comuniunea cu Dumnezeu, Izvorul înţelepciunii, al puterii, al păcii şi al fericirii.2 Tragedia unui cămin fără rugăciune. – Nu ştiu niciun lucru care să-mi aducă aşa de multă tristeţe cum o face un cămin fără rugăciune. Într-o asemenea casă, nu mă simt în siguranţă nici măcar o singură noapte şi nu aş rămâne, dacă nu ar fi pentru speranţa de a-i ajuta pe părinţi să-şi dea seama de nevoia lor şi de neglijenţa lor tristă. Copiii arată rezultatul acestei neglijenţe, pentru că temerea de Dumnezeu nu se află în atenţia lor.3 Rugăciunea de formă nu este bine primită. – În multe cazuri, rugăciunea de dimineaţa şi seara este doar cu puţin mai mult decât o simplă formalitate, o repetare monotonă, rece, de propoziţii în care spiritul nevoii recunoştinţei şi simţământul nevoii nu-şi găsesc nici o exprimare. Domnul nu acceptă o asemenea slujire, dar nu va dispreţui cererile unei inimi umile şi ale unui spirit smerit. Adevărata rugăciune este deschiderea inimii către Tatăl nostru ceresc, recunoaşterea dependenţei noastre depline, exprimarea nevoilor noastre şi omagiul iubirii pline de recunoştinţă.4 Fiecare casă ar trebui să fie o casă de rugăciune. – Asemenea patriarhilor din vechime, aceia care declară că Îl iubesc pe Dumnezeu ar trebui să ridice un altar Domnului oriunde îşi înalţă cortul… Taţii şi mamele să-şi înalţe adesea inimile la Dumnezeu în cereri umile pentru ei şi [519] pentru copiii lor. Tatăl, ca preot al familiei, să aşeze pe altarul lui Dumnezeu jertfa de dimineaţă şi de seară, în timp ce soţia şi copiii se unesc cu el în rugăciune şi laudă. Într-un astfel de cămin, Isus va zăbovi cu plăcere.5 Membrii fiecărei familii să nu uite că sunt aliaţi îndeaproape cu cerul. Domnul este deosebit de preocupat de familiile copiilor Săi de pe pământ. Îngerii aduc jertfe plăcute de tămâie pentru sfinţii care se roagă. Prin urmare, rugăciunea fiecărei familii trebuie să se înalţe la cer atât dimineaţa, cât
1 Mărturii, vol. 7, p. 42. 2 Ibid. 3 Signs of the Times, 7 august 1884. 4 Signs of the Times, 1 iulie 1886. 5 Patriarhi şi profeţi, p. 144.

386 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

şi seara, prezentându-I lui Dumnezeu meritele Mântuitorului. Dimineaţa şi seara, Cerul ia aminte la fiecare familie care se roagă.1 Îngerii veghează asupra copiilor consacraţi lui Dumnezeu. – Înainte de a pleca de acasă la lucru, întreaga familie trebuie să se adune, iar tatăl, sau mama în absenţa tatălui, trebuie să se roage cu stăruinţă lui Dumnezeu să-i ocrotească familia pe parcursul zilei. Veniţi cu umilinţă, cu o inimă plină de duioşie, conştienţi de pericolele şi ispitele care vă aşteaptă pe voi şi pe copiii voştri. Aduceţi-i la altar cu credinţă, implorând grija Domnului pentru ei. Îngerii slujitori îi vor ocroti pe copiii care sunt consacraţi lui Dumnezeu în felul acesta.2 Rugăciunile ridică un zid de apărare în jurul copiilor. – Dimineaţa, primele gânduri ale creştinului trebuie să fie îndreptate spre Dumnezeu. Lucrul vremelnic şi interesele proprii trebuie să fie pe plan secundar. Copiii să fie învăţaţi să respecte ora de rugăciune… Părinţii creştini au datoria de a ridica un zid de apărare în jurul copiilor lor, rugându-se stăruitor şi cu o credinţă perseverentă, dimineaţa şi seara. Ei trebuie să-i educe cu răbdare, învăţându-i cu bunătate şi neobosit cum să trăiască pentru a fi pe plac lui Dumnezeu.3 [520] Ore precise pentru închinare. – În fiecare familie ar trebui să fie stabilit un timp pentru altarul de dimineaţa şi cel de seara. Cât de bine este ca părinţii să-i adune pe copii în jurul lor înaintea mesei de dimineaţă spre a-I mulţumi Tatălui ceresc pentru ocrotirea Sa din timpul nopţii şi spre a-I cere ajutor, călăuzire şi ocrotire pentru timpul zilei! Cât de potrivit este, de asemenea, ca, atunci când vine seara, părinţii şi copiii să se adune încă o dată înaintea Lui spre a-I mulţumi pentru binecuvântările zilei care a trecut!4 Nu vă lăsaţi conduşi de circumstanţe. – Închinarea în familie să nu fie condusă de circumstanţe. Nu trebuie să vă rugaţi ocazional, şi să neglijaţi rugăciunea când aveţi o zi de muncă încărcată. Dacă procedaţi aşa, îi determinaţi pe copiii voştri să considere că rugăciunea nu are nicio importanţă deosebită. Rugăciunea înseamnă foarte mult pentru copiii lui Dumnezeu, iar jertfele de mulţumire ar trebui să se înalţe spre Dumnezeu dimineaţa şi seara. Psalmistul spune: „Veniţi să cântăm cu veselie Dom1 Manuscris 19, 1900. 2 Mărturii, vol. 1, p. 397, 398. 3 Ibid. 4 Idem, vol. 7, p. 43.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

387

nului, şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!”1 Taţi şi mame, oricât de presante ar fi treburile voastre, nu uitaţi să vă adunaţi familia în jurul altarului lui Dumnezeu. Cereţi paza îngerilor sfinţi în căminul vostru. Amintiţi-vă că iubiţii voştri copii sunt expuşi ispitelor.2 În eforturile noastre de a asigura confortul şi fericirea oaspeţilor, nu trebuie să uităm de obligaţiile pe care le avem faţă de Dumnezeu. Ora de rugăciune nu trebuie să fie neglijată pentru niciun motiv. Nu vorbiţi şi nu vă amuzaţi până când ajungeţi să fiţi prea obosiţi pentru a vă bucura de ora de rugăciune. A face acest lucru înseamnă a-I oferi lui Dumnezeu o jertfă schilodită. Seara, devreme, când ne rugăm fără grabă şi inteligent, [521] ar trebui să prezentăm rugăminţile noastre şi să înălţăm vocile noastre în laude pline de fericire şi recunoştinţă la adresa lui Dumnezeu. Toţi cei care îi vizitează pe creştini să înţeleagă faptul că ora de rugăciune este cea mai preţioasă, cea mai sfântă şi cea mai fericită oră din zi. Aceste ocazii de rugăciune exercită o influenţă înălţătoare asupra tuturor celor care participă la ele. Ele aduc pace şi o odihnă binemeritată sufletului.3 Copiii să respecte ora de închinare. – Copiii voştri ar trebui să fie educaţi să fie buni, atenţi cu ceilalţi, blânzi, uşor de îndemnat şi, mai presus de toate, să respecte lucrurile religioase şi să înţeleagă importanţa cerinţelor lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie învăţaţi să respecte ora de rugăciune, să li se ceară să se scoale în fiecare dimineaţă pentru a fi prezenţi la rugăciunea de dimineaţă a familiei.4 Faceţi ora de închinare interesantă. – Tatăl, care este preotul familiei, să conducă ora de închinare de dimineaţa şi de seara. Nu există nici un motiv pentru care închinarea să nu fie activitatea cea mai interesantă şi mai plăcută din viaţa familiei, iar dacă aceasta ajunge seacă şi plictisitoare, Dumnezeu este dezonorat. Ocaziile de închinare ale familiei să fie scurte şi inspiratoare. Nu faceţi în aşa fel încât copiii sau un alt membru al familiei să se simtă îngroziţi de ele, pentru că sunt obositoare şi lipsite de interes. Când este citit un pasaj lung, urmat de explicaţii şi de o rugăciune lungă, acest serviciu preţios ajunge să fie obositor, iar când se încheie, este o uşurare.
1 Manuscris 12, 1898. 2 Divina Vindecare, p. 393. 3 Solii către tineret, p. 342. 4 Mărturii, vol. 5, p. 424.

388 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Preocuparea de a face ora de închinare cât se poate de interesantă ar trebui să fie scopul deosebit al fiecărui părinte. Prin puţină atenţie şi o pregătire minuţioasă a acestei ocazii, când venim în prezenţa lui Dumnezeu, închinarea familiei poate să fie plăcută şi plină de rezultate pe care numai veşnicia le va descoperi. Tatăl să aleagă [522] un pasaj din Scriptură, care este interesant şi uşor de înţeles, câteva texte vor fi suficiente pentru a oferi o lecţie care poate să fie studiată şi practicată pe parcursul zilei. Pot fi puse câteva întrebări, pot fi făcute câteva remarci serioase şi interesante sau să fie relatată, ca ilustraţie, o întâmplare scurtă şi la subiect. Să fie cântate cel puţin câteva versuri dintr-un cântec inspirator, iar rugăciunea să fie scurtă şi la subiect. Cel care se roagă să nu amintească toate lucrurile posibile, ci să-şi exprime nevoile în cuvinte simple şi să-L laude pe Dumnezeu cu recunoştinţă.1 Stârnirea şi dezvoltarea dragostei faţă de studiul biblic depind de folosirea orei de închinare. Orele de închinare de dimineaţă şi de seară ar trebui să fie cele mai plăcute şi mai folositoare din toată ziua. Să se înţeleagă faptul că aceste ore nu trebuie să fie tulburate, că nu trebuie să intervină gânduri lipsite de bunătate, că părinţii şi copiii se adună pentru a se întâlni cu Isus şi pentru a cere prezenţa îngerilor sfinţi în cămin. Serviciile de închinare să fie scurte şi pline de viaţă, potrivite ocaziei şi variate din când în când. Toţi să participe la citirea Bibliei, să înveţe şi să repete adesea Legea lui Dumnezeu. Interesul copiilor va fi sporit, dacă li se va permite uneori să aleagă ei pasajul care va fi lecturat. Puneţi-le întrebări în legătură cu pasajul şi îngăduiţi-le să pună întrebări. Menţionaţi orice lucru care va sluji la ilustrarea înţelesului lui. Când perioada de închinare nu este prelungită, cei mici să ia parte la rugăciune şi să participe la cântare, chiar dacă vor cânta doar o strofă.2 Rugaţi-vă cu claritate şi inteligibil. – Învăţaţi-i pe copii, prin propriul exemplu, să se roage cu o voce clară şi inteligibilă. Învăţaţi-i să nu stea cu capul pe scaun şi să nu-şi acopere faţa cu mâinile. În felul acesta, ei pot să înalţe [523] rugăciuni simple, repetând în cor Rugăciunea Domnească.3
1 Signs of the Times, 7 august 1884. 2 Educaţia, p. 186. 3 Manuscris 12, 1898.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

389

Influenţa muzicii. – Istoria cântecelor din Biblie este plină de indicii legate de folosul şi beneficiile muzicii şi ale cântecului. Adesea, muzica este pervertită spre a sluji scopurilor răului şi, în felul acesta, ajunge să fie unul dintre mijloacele cele mai amăgitoare ale ispitei. Totuşi, dacă este folosită corect, ea este un dar preţios de la Dumnezeu, menit să înalţe gândurile spre teme înalte şi nobile, să inspire şi să înalţe sufletul… Ea este unul dintre mijloacele cele mai eficiente de a impresiona inima cu adevărul spiritual. Cât de adesea, memoria aduce în atenţia sufletului apăsat şi gata de disperare un cuvânt al lui Dumnezeu – demult, uitata povară a vreunui cântec din copilărie – iar ispitele îşi pierd puterea, viaţa primeşte un nou înţeles şi un nou scop, iar curajul şi bucuria sunt împărtăşite şi altor suflete! Valoarea cântecului ca mijloc de educaţie să nu fie pierdută din vedere niciodată. Dacă veţi cânta în cămin cântece plăcute şi curate, vor fi mai puţine cuvinte de critică şi mai multe de voioşie, speranţă şi bucurie. Cântaţi în şcoală, iar elevii vor fi aduşi mai aproape de Dumnezeu, de profesorii lor şi mai aproape unul de altul. Ca parte a serviciului divin, cântarea este tot aşa de mult un act de închinare precum este rugăciunea. De fapt, multe cântări sunt rugăciuni. Dacă este învăţat să-şi dea seama de lucrul acesta, copilul se va gândi mai mult la sensul cuvintelor pe care le cântă şi va fi mai receptiv la influenţa lor.1 Muzica instrumentală şi vocală. – Seara şi dimineaţa, adunaţi-vă împreună cu copiii voştri pentru a vă închina lui Dumnezeu, citind din Cuvântul Său şi cântând spre lauda Lui. Învăţaţi-i pe copii să repete Legea lui Dumnezeu. Cu privire la porunci, israeliţii au fost [524] îndrumaţi astfel: „Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula”. În conformitate cu această îndrumare, Moise i-a îndemnat pe israeliţi să compună cântece pentru cuvintele Legii. În timp ce copiii mai mari cântau la instrumente, cei mai mici mărşăluiau, cântând în cor cântecul poruncilor lui Dumnezeu. În anii de mai târziu, ei au păstrat în memorie cuvintele Legii pe care le învăţaseră în copilărie. Dacă a fost important ca Moise să transpună poruncile în cântec sfânt, pentru ca, în timp ce mărşăluiau prin pustie, copiii să poată învăţa să cânte
1 Educaţia, p. 167, 168.

390 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Legea vers cu vers, atunci cât de important este să-i învăţăm pe copiii noştri Cuvântul lui Dumnezeu! Să venim în ajutorul Domnului, învăţându-i pe copiii noştri să respecte poruncile până la ultima literă. Să facem tot ce ne stă în putere, ca să creăm o atmosferă plăcută în căminul nostru, pentru ca Dumnezeu să poată fi prezent în el.1 Ora de închinare specială pentru Sabat. – La altarul familiei [în Sabat] să participe şi copiii. Toţi să-şi aducă Bibliile şi fiecare să citească un verset sau două. Apoi, să se cânte un imn cunoscut, urmat de rugăciune. Hristos ne-a dat un model în acest sens. Rugăciunea Domnească nu a avut scopul de a fi repetată ca o formulă, ci este o ilustrare cu privire felul cum trebuie să fie rugăciunile noastre – simple, stăruitoare şi cuprinzătoare. Printr-o rugăciune simplă, spuneţi-I Domnului nevoile voastre şi exprimaţi-vă recunoştinţa pentru îndurările Sale. În felul acesta, Îl invitaţi pe Isus ca pe un oaspete binevenit în casa şi în inima voastră. Rugăciunile lungi şi pentru subiecte îndepărtate nu-şi au locul în familie. Ele fac ora de rugăciune să fie obositoare, în ciuda faptului că ar trebui să fie privită ca un privilegiu şi o binecuvântare. Faceţi ocazia să fie plină de interes şi bucurie.2 [525] Mai multă rugăciune înseamnă mai puţină pedeapsă. – Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu mai mult decât o facem. În rugăciunea pe care o facem împreună cu copiii noştri, şi pentru ei, se află o mare putere şi binecuvântare. Când copiii mei greşeau, vorbeam cu ei cu bunătate, iar apoi mă rugam cu ei. După aceea, nu am constatat niciodată că este necesar să-i pedepsesc. Inima lor era sensibilizată şi înduioşată de Duhul Sfânt care venea ca răspuns la rugăciune.3 Beneficiile rugăciunii în singurătate. – În orele de rugăciune în singurătate, din timpul vieţii pe pământ, Isus a primit înţelepciune şi putere. Tinerii să urmeze exemplul Său, căutând dimineaţa şi seara un timp liniştit pentru comuniune cu Tatăl lor din ceruri. Pe parcursul întregii zile, să-şi înalţe inima către Dumnezeu. La fiecare pas pe care-l facem pe calea noastră, El spune: „Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!’” (Isaia 41,13). Dacă ar putea învăţa copiii noştri aceste lecţii în primii lor ani, ce prospeţime şi putere, ce bucurie şi voioşie ar fi aduse în viaţa lor!4
1 Evangelism, p. 499, 500. 2 Mărturii, vol. 6, p. 357, 358. 3 Manuscris 47, 1908. 4 Educaţia, p. 259.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

391

Porţile cerului sunt deschise pentru fiecare mamă. – Când Domnul Hristos a îngenuncheat pe malurile Iordanului, după botezul Său, şi S-a rugat pentru omenire, cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu, asemenea unui porumbel din aur curat, a înconjurat făptura Mântuitorului, iar din cer s-a auzit o voce spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”. Ce semnificaţie are lucrul acesta pentru voi? El arată cerurile deschise pentru rugăciunile voastre. Voi sunteţi primiţi prin Cel Preaiubit. Porţile sunt deschise pentru fiecare mamă care îşi pune povara la picioarele Mântuitorului. El spune că Domnul Hristos a îmbrăţişat omenirea cu [526] braţul Său omenesc, iar cu braţul Său divin S-a prins de tronul Celui Infinit, unind omul cu Dumnezeu şi pământul cu cerul.1 Rugăciunile mamelor creştine nu sunt desconsiderate de Tatăl tuturor, care L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a răscumpăra un popor care să fie al Său. El nu-Şi va întoarce spatele faţă de cererile voastre, lăsându-vă pe voi şi pe ai voştri în voia atacurilor lui Satana, în marea zi a conflictului final. Voi trebuie să lucraţi cu simplitate şi credincioşie, iar Dumnezeu va întări lucrarea mâinilor voastre.2

1 Signs of the Times, 22 iulie 1889. 2 Review and Herald, 23 aprilie 1889.

CAPITOLUL 79

SABATUL – ZIUA CEA MAI PLĂCUTĂ
Desconsiderarea predominantă a Sabatului. – Mi-a fost arătat că foarte mulţi dintre părinţii care mărturisesc a crede solia solemnă pentru acest timp nu şi-au educat copiii pentru Dumnezeu. Ei nu au exercitat stăpânirea de sine şi s-au supărat pe oricine a încercat să le pună restricţii. Ei nu şi-au adus zilnic copiii la altarul Domnului, cu credinţă vie. Multora dintre aceşti tineri li s-a îngăduit să calce porunca a patra, căutând satisfacerea plăcerilor lor în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu. Ei nu au simţit nici o mustrare de conştiinţă, când hoinăreau pe străzi în ziua Sabatului pentru propria distracţie. Mulţi merg acolo unde le place şi fac tot ce le place, iar părinţii lor se tem aşa de mult că nu le sunt pe plac, imitând atitudinea lui Eli, încât nu îndrăznesc să le poruncească. În cele din urmă, aceşti tineri pierd orice respect pentru Sabat şi nu au nici o plăcere pentru adunările religioase sau pentru lucrurile sfinte şi veşnice.1 Ascultaţi primul cuvânt din porunca a patra. – „Adu-ţi aminte” este aşezat chiar la începutul poruncii a patra. Părinţi, voi înşivă trebuie să vă aduceţi aminte de ziua Sabatului, ca să o sfinţiţi. Dacă procedaţi aşa, le oferiţi copiilor voştri învăţătura corespunzătoare, iar ei vor respecta ziua sfântă a lui Dumnezeu… În căminele noastre este nevoie de educaţie religioasă. Sabatul Domnului să fie avut în atenţie pe întregul parcurs al săptămânii, deoarece ziua aceasta trebuie să fie dedicată slujirii lui Dumnezeu. Ea este o zi când mâinile trebuie să se odihnească de munca lumească, în timp ce nevoile sufletului trebuie să primească o atenţie deosebită.2 [528] Atunci când ne aducem aminte de Sabat în felul acesta, lucrurilor trecătoare nu li se va îngădui să se extindă peste cele spirituale. Nicio înda1 Mărturii, vol. 5, p. 36, 37. 2 Manuscris 57, 1897.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

393

torire care aparţine celor şase zile de lucru nu va fi lăsată pentru Sabat. În cursul săptămânii, energiile noastre nu vor fi istovite cu lucrări trecătoare, aşa încât, în ziua în care Domnul S-a odihnit, noi să fim prea obosiţi pentru a ne angaja în slujba Lui.1 Vineri să fie ziua de pregătire. – Vinerea, pregătirea pentru Sabat să fie încheiată. Asiguraţi-vă că toată îmbrăcămintea este pregătită şi gătitul hranei este încheiat. Ghetele să fie lustruite şi baia să fie făcută. Acest lucru este posibil. Dacă faceţi din el o regulă, puteţi să-l realizaţi. Sabatul să nu fie folosit pentru repararea hainelor, gătitul mâncării, căutarea de plăceri sau pentru oricare altă ocupaţie lumească. Înainte de apusul soarelui, orice ocupaţie lumească să fie lăsată deoparte şi toate ziarele lumeşti să fie date la o parte. Părinţi, explicaţi-le copiilor voştri lucrarea voastră şi scopul ei şi puneţi-i să ia parte la pregătirea pentru a respecta Sabatul în conformitate cu porunca.2 În multe familii, ghetele şi pantofii sunt făcuţi şi lustruiţi [în Sabat], şi se fac reparaţii la îmbrăcăminte, pentru că aceste toate aceste treburi mici nu au fost făcute vinerea. Ei nu şi-au „adus aminte de ziua Sabatului, ca s-o sfinţească”… Vinerea, îmbrăcămintea copiilor trebuie să fie pregătită. Pe parcursul săptămânii, hainele trebuie să fie puse bine chiar de copii, sub îndrumarea mamei, aşa încât să le poată îmbrăca în linişte, fără încurcături şi fără grabă şi cuvinte pripite.3 Mai este şi o altă lucrare care trebuie să primească atenţie în ziua pregătirii. În ziua aceasta, trebuie să fie îndepărtate orice fel de neînţelegeri dintre [529] fraţi, fie în familie, fie în comunitate.4 Sabatul să fie început cu altarul familial. – Înainte de apusul soarelui, membrii familiei să se adune pentru a studia din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cânta şi a se ruga. Aici este nevoie de o reformă, deoarece mulţi au fost neglijenţi. Trebuie să ne mărturisim greşelile faţă de Dumnezeu şi unul altuia. Să începem din nou, organizând lucrurile aşa încât fiecare membru al familiei să poată fi pregătit să cinstească ziua pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o.5
1 Mărturii, vol. 6, p. 534. 2 Idem, p. 355, 356. 3 Manuscris 57, 1897. 4 Mărturii, vol. 6, p. 356. 5 Idem, p. 536, 537.

394 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Orele Sabatului nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. – Dumnezeu ne-a dat şase zile în care să ne facem lucrarea şi a păstrat doar una pentru Sine. Aceasta trebuie să fie o zi de binecuvântare pentru noi – o zi în care să lăsăm deoparte lucrurile trecătoare şi să ne îndreptăm gândurile spre Dumnezeu şi spre cer.1 Când începe Sabatul, trebuie să veghem asupra noastră, asupra faptelor şi cuvintelor noastre, ca să nu-L jefuim pe Dumnezeu, folosind în interesul propriu timpul care este în întregime al Său. Să nu ne îngăduim nici nouă, nici copiilor noştri, să facem vreun fel de muncă pentru a ne câştiga existenţa sau orice ar fi putut fi făcut în cele şase zile de lucru. Vineri este ziua de pregătire. În această zi, timpul poate fi dedicat pregătirilor necesare pentru Sabat, dar şi gândurilor şi discuţiilor despre el. Niciun lucru pe care cerul ar putea să-l privească drept o călcare a sfântului Sabat nu trebuie să fie spus sau făcut în Sabat. Dumnezeu ne cere nu numai să ne abţinem de la munca fizică în Sabat, ci şi să ne disciplinăm mintea spre a stărui asupra subiectelor sfinte. Porunca a patra este călcată realmente prin conversaţii [530] despre lucrurile lumeşti sau prin conversaţii uşuratice. A ne deda la flecării înseamnă a vorbi despre tot ce ne trece prin minte. Fiecare abatere de la ce este drept ne duce în robie şi la condamnare.2 Timpul Sabatului este prea preţios pentru a fi petrecut dormind. – Nimeni să nu-şi îngăduie să fie aşa de absorbit de interesele trecătoare în timpul săptămânii şi să ajungă aşa de istovit de eforturile pentru câştigul lumesc, încât, în Sabat, să nu mai aibă nici putere, nici energie pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Dacă ajungem incapabili să ne închinăm Lui în ziua Sa sfântă, noi Îl jefuim pe Domnul de lucrarea care I se cuvine. De asemenea, ne jefuim pe noi înşine, pentru că avem nevoie atât de căldura şi bucuria tovărăşiei, cât şi de puterea care poate fi obţinută din înţelepciunea şi experienţa celorlalţi creştini.3 Orele preţioase ale Sabatului să nu fie irosite, rămânând în pat. În Sabat, de dimineaţă, familia ar trebui să se trezească mai devreme. Dacă se scoală prea târziu, are loc dezordine şi grabă în pregătirea pentru gustarea de dimineaţă şi pentru Şcoala de Sabat. Se manifestă grabă, îmbulzeală şi nerăbdare. Ca urmare, în familie apar simţăminte nesfinte. Sabatul
1 Manuscris 3, 1879. 2 Mărturii, vol. 2, p. 702, 703. 3 Review and Herald, 13 iunie 1882.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

395

profanat în felul acesta ajunge să fie o povară, iar sosirea lui este mai mult temută decât dorită.1 Participaţi la închinarea publică împreună cu copiii. – Taţii şi mamele să le ceară copiilor lor să participe la închinarea publică din Sabat şi să le impună această regulă prin exemplul propriu. Asemenea lui Avraam, noi avem datoria de a porunci casei noastre să ţină calea Domnului. Atât prin exemplu, cât şi prin învăţătură, să întipărim în mintea copiilor importanţa învăţăturii religioase. Toţi aceia care au făcut legământul botezului s-au consacrat solemn în slujba lui Dumnezeu. [531] Ei sunt obligaţi prin legământ să se aşeze împreună cu copiii lor în poziţia în care pot să primească toate încurajările şi îndemnurile posibile pentru viaţa de credinţă.2 Când ne închinăm lui Dumnezeu, să nu considerăm că aceasta este o lucrare împovărătoare. Sabatul Domnului trebuie să fie o binecuvântare atât pentru noi, cât şi pentru copiii noştri. Ei trebuie să privească Sabatul ca pe o zi plăcută, o zi pe care Dumnezeu a sfinţit-o, şi o vor privi aşa, dacă sunt învăţaţi corespunzător.3 Purtaţi îmbrăcăminte decentă în casa de închinare. – Mulţi au nevoie de învăţături cu privire la felul în care trebuie vină la adunare pentru închinarea din Sabat. Ei nu trebuie să vină în prezenţa lui Dumnezeu în hainele obişnuite pe care le poartă în cursul săptămânii. Toţi ar trebui să aibă un costum special pentru Sabat, care să fie purtat când participă la serviciul divin în casa lui Dumnezeu. Deşi nu trebuie să ne conformăm modei lumeşti, să nu fim nepăsători cu privire la înfăţişarea exterioară. Noi trebuie să fin curaţi şi bine îngrijiţi, însă fără podoabe. Copiii lui Dumnezeu să fie curaţi şi pe dinafară şi pe dinăuntru.4 Explicaţi-le copiilor predica din Sabat. – Pastorii sunt angajaţi într-o lucrare solemnă şi sfântă, dar cei care le ascultă au o responsabilitate la fel de sfântă. Ei trebuie să asculte cu hotărârea de a urma învăţătura care le este necesară tuturor în vederea obţinerii vieţii veşnice. Fiecare ascultător să se străduiască să înţeleagă prezentarea adevărului Bibliei ca pe o solie a lui Dumnezeu pentru el, care urmează să fie primită prin credinţă şi aplicată în practică în viaţa de zi cu zi. Părinţii să le explice copiilor cuvin1 Mărturii, vol. 6, p. 357. 2 Review and Herald, 13 iunie 1889. 3 Manuscris 3, 1879. 4 Mărturii, vol. 6, p. 355.

396 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

tele rostite de la amvon, ca şi ei să poată înţelege şi să aibă cunoştinţa care, dacă este pusă în practică, aduce pace şi har îmbelşugat.1 [532] Pregătiţi o masă de prânz deosebită. – Noi nu trebuie se pregătim pentru Sabat o cantitate mai îmbelşugată sau un număr mai mare de feluri de mâncare ca în alte zile. Dimpotrivă, hrana ar trebui să fie mai simplă şi să se mănânce mai puţin, pentru ca mintea să poată fi limpede şi puternică spre a înţelege lucrurile spirituale. Mâncarea peste măsură înceţoşează creierul. Cele mai valoroase cuvinte pot fi auzite, dar nu pot fi apreciate, deoarece mintea este tulburată de o dietă necuvenită. Pentru că au mâncat peste măsură în Sabat, mulţi au contribuit mai mult decât îşi închipuie la dezonorarea lui Dumnezeu. Chiar dacă pregătitul mâncării trebuie să fie evitat în Sabat, nu e necesar să mâncăm hrană rece. Pe vreme rece, mâncarea pregătită cu o zi înainte trebuie să fie încălzită. Mâncărurile, deşi simple, să fie gustoase şi atrăgătoare. Pregătiţi o mâncare care să fie socotită ca o delicatesă, ceva ce familia nu mănâncă în fiecare zi.2 Restul zilei este preţios. – Şcoala de Sabat şi adunarea pentru serviciul divin ocupă numai o parte din Sabat. Partea care îi rămâne familiei poate să fie făcută partea cea mai sfântă şi cea mai preţioasă a orelor Sabatului. Părinţii trebuie să petreacă o mare parte din timpul acesta împreună cu copiii lor.3 Plănuiţi o lectură şi o conversaţie potrivite. – Sabatul să fie petrecut în aşa fel, încât să fie ziua cea mai plăcută şi binecuvântată a săptămânii… Părinţii pot şi trebuie să le acorde atenţie copiilor lor, citindu-le pasajele cele mai atrăgătoare din istoria Bibliei, educându-i să respecte ziua Sabatului şi să o petreacă în conformitate cu porunca. Lucrarea aceasta nu poate să fie îndeplinită, dacă părinţii nu simt nici o răspundere de a se interesa de copiii lor. Totuşi, ei pot să facă din Sabat o plăcere, dacă se vor comporta corespunzător. Interesul copiilor poate fi [533] stimulat printr-o lectură bună sau prin conversaţii despre mântuirea lor. Totuşi, va fi nevoie de o educaţie. Inima firească nu simte plăcere să se gândească la Dumnezeu, la cer sau la lucrurile cereşti. Valul de spirit lumesc şi înclinaţia spre rău trebuie să fie respinse continuu pentru a lăsa să pătrundă lumina cerească.4
1 Manuscris 41, 1903. 2 Mărturii, vol. 6, p. 357. 3 Idem, p. 358. 4 Review and Herald, 14 aprilie 1885.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

397

Nu fiţi indiferenţi faţă de activităţile copiilor. – Am constatat că mulţi sunt indiferenţi în ziua Sabatului şi nu ştiu unde sunt copiii lor şi ce fac.1 Părinţi, în Sabat, mai presus de orice, aveţi grijă de copiii voştri. Nu le îngăduiţi să calce ziua sfântă a lui Dumnezeu, jucându-se în casă ori afară. Prin faptul că îi lăsaţi pe copii să calce Sabatul, voi înşivă îl călcaţi, iar dacă le îngăduiţi copiilor voştri să hoinărească şi să se joace în Sabat, Dumnezeu vă consideră nişte călcători ai Sabatului.2 În aer liber împreună cu copiii. – Părinţii îşi pot lua copiii în aer liber pentru a-L vedea pe Dumnezeu în natură. Ei le pot arăta florile şi bobocii care se deschid, pomii înalţi şi firele frumoase de iarbă şi pot să-i înveţe că Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a sfinţit-o. În felul acesta, părinţii pot face legătura cu învăţăturile pe care le prezintă copiilor lor, aşa încât, atunci când vor vedea lucrurile din natură, îşi vor aduce aminte de Marele Creator. Gândurile lor vor fi purtate spre natura făcută de Dumnezeu – spre creaţiunea lumii noastre, când a fost pusă temelia Sabatului şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de bucurie. Acestea sunt învăţăturile care trebuie să fie întipărite în mintea copiilor. Să nu-i învăţăm pe copiii noştri că nu trebuie să [534] fie fericiţi în Sabat, că este greşit să iasă afară. Oh, nu. Hristos Şi-a dus ucenicii pe malul lacului în ziua Sabatului şi i-a învăţat. Predicile Sale din Sabat nu au fost rostite întotdeauna în încăperi.3 Alte învăţături din natură – parabolele. – Învăţaţi-i pe copii să-L vadă pe Hristos în natură. Luaţi-i sub cerul liber, sub copacii falnici din grădină şi învăţaţi-i să vadă expresia iubirii Sale în toate lucrurile minunate ale creaţiunii. Învăţaţi-i că El a făcut legile care guvernează toate fiinţele vii, că El a făcut legi pentru noi şi că aceste legi sunt pentru fericirea şi bucuria noastră. Nu-i obosiţi cu rugăciuni lungi şi îndemnuri plictisitoare, ci, prin pilde din natură, învăţaţi-i să asculte de Legea lui Dumnezeu.4 Prezentaţi o concepţie corectă despre caracterul lui Dumnezeu. – Cum pot copiii să primească o mai bună cunoaştere despre Dumnezeu şi mintea lor să fie mai bine impresionată, decât petrecând o parte din tim1 Review and Herald, 14 aprilie 1885. 2 Review and Herald, 19 septembrie 1854. 3 Manuscris 3, 1879. 4 Hristos, Lumina lumii, p. 516, 517.

398 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

pul lor afară, nu la joacă, ci însoţiţi de părinţii lor? Mintea lor tânără să fie pusă în legătură cu Dumnezeu, în peisajul frumos al naturii, atenţia lor să fie îndreptată spre semnele iubirii Lui faţă de om, în lucrurile create de El, iar ei vor fi atraşi şi interesaţi. Ei nu vor fi în pericolul de a asocia caracterul lui Dumnezeu cu tot ce este aspru, ci, văzând lucrurile frumoase pe care le-a creat El pentru fericirea omului, vor fi conduşi să-L vadă ca pe un Tată blând şi iubitor. Ei vor înţelege că interdicţiile şi poruncile Sale nu sunt date doar pentru a-Şi arăta puterea şi autoritatea, ci pentru că El are în vedere fericirea copiilor Lui. Când caracterul lui Dumnezeu îmbracă aspectul iubirii, al bunăvoinţei, frumuseţii şi atracţiei, [353] ei sunt atraşi să-L iubească. Puteţi să le îndreptaţi atenţia spre păsările frumoase, care umplu văzduhul de ciripitul lor fericit, spre firele de iarbă, splendid colorate în desăvârşirea lor, care parfumează aerul. Toate acestea proclamă iubirea şi iscusinţa Maestrului ceresc şi slava lui Dumnezeu. Părinţi, de ce să nu folosim lecţiile preţioase pe care ni le-a dat Dumnezeu în cartea naturii, spre a le prezenta copiilor noştri o concepţie corectă despre caracterul Său? Cei care sacrifică simplitatea pentru modă şi se ţin departe de frumuseţile naturii nu pot fi evlavioşi. Ei nu pot să înţeleagă iscusinţa şi puterea lui Dumnezeu, aşa cum sunt descoperite în lucrurile create de El. De aceea, inima lor nu este înviorată, nu tresaltă de iubire şi interes şi nu este plină de veneraţie şi respect când Îl văd pe Dumnezeu în natură.1 O zi în care să trăim viaţa Edenului. – Valoarea Sabatului ca mijloc de educaţie este mai presus de orice apreciere. Orice ar cere Dumnezeu de la noi, ne dă înapoi îmbogăţit şi transformat de propria slavă… Atât Sabatul, cât şi familia au fost instituite în Eden, iar ele sunt legate indisolubil în planul lui Dumnezeu. În această zi, mai mult ca în oricare alta, ne este cu putinţă să trăim viaţa din Eden. Planul lui Dumnezeu era ca membrii familiei să fie asociaţi în muncă şi studiu, în închinare şi recreare, tatăl, ca preot al casei lui, iar mama şi tata deopotrivă ca învăţători şi tovarăşi ai copiilor lor. Rezultatele păcatului au schimbat condiţiile de trai, împiedicând într-o mare măsură asocierea lor. Adesea, tatăl abia dacă vede feţele copiilor săi în cursul săptămânii. El este aproape complet lipsit de ocazia de a fi împreună cu copiii săi [536] şi de a-i învăţa. Dragostea
1 Mărturii, vol. 2, p. 583, 584.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

399

lui Dumnezeu a pus o limită cerinţelor muncii. El Îşi pune mâna milostivă asupra Sabatului. În ziua Sa, El păstrează pentru familie ocazia comuniunii cu El, cu natura, şi a membrilor familiei unii cu alţii.1 Faceţi din Sabat o plăcere. – Toţi cei care Îl iubesc pe Dumnezeu trebuie să facă tot ce pot ca Sabatul să fie o plăcere, să fie sfinţit şi onorat. Ei nu pot face lucrul acesta, căutându-şi plăcerea în păcat şi distracţii interzise. Totuşi, pot să facă mult pentru a înălţa Sabatul în familiile lor şi pentru a-l face să fie ziua cea mai interesantă din săptămână. Să consacrăm mai mult timp spre a-i face pe copiii noştri să înţeleagă importanţa acestei zile. O schimbare va avea o influenţă fericită asupra lor. Putem să ne plimbăm cu ei în aer liber, să stăm cu ei în crânguri şi în lumina strălucitoare a soarelui şi să oferim minţii lor neliniştite o ocupaţie, conversând cu ei despre lucrările lui Dumnezeu, inspirându-le iubire şi respect şi atrăgându-le atenţia asupra frumoaselor lucruri din natură. Sabatul trebuie făcut aşa de interesant în familiile noastre, încât revenirea lui săptămânală să fie salutată cu bucurie. Părinţii nu pot înălţa şi cinsti mai bine Sabatul în nicio altă modalitate, decât aceea de a căuta mijloace prin care să le împărtăşească familiilor lor învăţătura adevărată, să le stârnească interesul faţă de lucrurile spirituale, prezentându-le o concepţie corectă despre caracterul lui Dumnezeu şi despre cerinţele Sale, desăvârşirea caracterului creştin şi obţinerea vieţii veşnice.2 Un climat potrivit pentru rugăciune şi cântec. – La apusul soarelui, încheierea orelor sfinte să fie marcată de vocea rugăciunii şi de imnul de laudă, [537] invitând prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul grijilor unei săptămâni de lucru. În felul acesta, părinţii pot face Sabatul să fie aşa cum ar trebui, adică ziua cea mai plăcută a săptămânii. Ei îi pot face pe copii lor să considere Sabatul ca pe o plăcere, ca fiind ziua zilelor, ziua cea sfântă şi onorată a Domnului.3

1 Educaţia, p. 250, 251. 2 Mărturii, vol. 2, p. 584, 585. 3 Idem, vol. 6, p. 359.

CAPITOLUL 80

RESPECTUL FAŢĂ DE CELE SFINTE

Calitatea preţioasă a respectului. – O altă calitate preţioasă, care ar trebui să fie cultivată cu grijă, este respectul.1 Educaţia şi pregătirea tinerilor trebuie să aibă un asemenea caracter, încât să înalţe lucrurile sfinte şi să încurajeze devotamentul deplin faţă de Dumnezeu şi casa Sa. Mulţi dintre aceia care mărturisesc a fi copii ai Împăratului ceresc nu preţuiesc cu adevărat sfinţenia lucrurilor veşnice.2 Dumnezeu trebuie să fie tratat cu respect. – Adevăratul respect faţă de Dumnezeu este inspirat de un simţământ al infinitei Sale măreţii şi o conştientizare a prezenţei Sale. Inima fiecărui copil ar trebui să fie impresionată adânc de acest sentiment al prezenţei Celui Infinit.3 „Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor, şi de temut pentru toţi ceice stau în jurul Lui” (Psalmi 89,7). Numele Său să fie respectat. – De asemenea, să se manifeste respect faţă de Numele lui Dumnezeu. Acest nume nu ar trebui să fie rostit niciodată cu uşurinţă şi neatenţie. Chiar şi în rugăciune, repetarea lui frecventă şi inutilă ar trebui să fie evitată. „Numele Lui este sfânt şi copleşitor” (Psalmii 111,9). Când Îl rostesc, îngerii îşi acoperă faţa. Cu cât respect ar trebui să-l pronunţăm noi, care suntem căzuţi şi păcătoşi!4 Cuvântul Său este sfânt. – Trebuie să manifestăm respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Să arătăm respect faţă de volumul tipărit şi să nu-l punem niciodată printre lucrurile de rând sau să-l mânuim neglijent. Scriptura să nu fie citată în glumă sau [539] parafrazată pentru a sugera o vorbă
1 Educaţia, p. 242. 2 Mărturii, vol. 5, p. 496. 3 Educaţia, p. 242. 4 Idem, p. 243.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

401

de duh. „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat”, ca „un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţit de şapte ori” (Proverbele 30,5; Psalmi 12,6).1 Copiii să fie învăţaţi să respecte fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Părinţii să manifeste atenţie faţă de Legea lui Dumnezeu în prezenţa copiilor lor, arătând că ascultă de ea, trăind ei înşişi sub conducerea lui Dumnezeu. Dacă părinţii sunt stăpâniţi de un simţământ al sfinţeniei Legii, ea va schimba caracterul cu siguranţă, convertind sufletul.2 Locul pentru rugăciune – Dumnezeu Se află acolo. – În fiecare cămin creştin, Dumnezeu să fie onorat prin jertfele de dimineaţă şi de seară ale rugăciunii şi ale slavei. Copiii să fie învăţaţi să respecte acest timp al rugăciunii.3 Copilul ar trebui să fie învăţat să considere ca fiind sfinte ora şi locul rugăciunii, precum şi serviciile divine publice, pentru că Dumnezeu este acolo. Când respectul este manifestat în atitudine şi comportament, simţământul care îl inspiră se va adânci.4 Casa lui Dumnezeu – Templul Său sfânt. – Ar fi bine ca tinerii şi cei vârstnici să studieze, să mediteze şi să repete adesea acele cuvinte ale Sfintelor Scripturi, care arată cum ar trebui să fie privit locul marcat de prezenţa specială a lui Dumnezeu. „Scoate-ţi încălţămintea din picioare”, i-a poruncit El lui Moise la rugul care ardea, „căci locul pe care calci este un pământ sfânt” (Exodul 3,5). Iacov, după ce a văzut locul în care se aflau îngerii, a exclamat: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut... Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28,16.17). [540] „Domnul, însă, este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui” (Habacuc 2,20).5 Mulţi… nu preţuiesc cu adevărat sfinţenia lucrurilor veşnice. Aproape toţi au nevoie să fie învăţaţi cum să se comporte în casa lui Dumnezeu. Părinţii nu trebuie numai să-i înveţe pe copiii lor, ci şi să le poruncească să intre în sanctuar cu seriozitate şi respect.6
1 Idem, p. 244. 2 Review and Herald, 10 mai 1898. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 110. 4 Educaţia, p. 242, 243. 5 Idem, p. 243. 6 Mărturii, vol. 5, p. 496.

402 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Vegheaţi împotriva neglijenţei crescânde. – Din sfinţenia care a fost atribuită sanctuarului pământesc, creştinii pot să înveţe cum ar trebui să privească locul în care Domnul Se întâlneşte cu poporul Său. În obiceiurile şi deprinderile oamenilor în legătură cu închinarea religioasă, a avut loc o mare schimbare, dar nu spre bine, ci spre rău. Lucrurile preţioase şi sfinte, care ne leagă de Dumnezeu îşi pierd foarte repede influenţa asupra minţii şi a inimii noastre şi sunt coborâte la nivelul lucrurilor obişnuite. Respectul pe care oamenii l-au avut din vechime pentru sanctuarul în care se întâlneau cu Dumnezeu, în cadrul serviciilor sfinte, a dispărut în mare măsură. Cu toate acestea, Dumnezeu Însuşi a rânduit serviciul Său, înălţându-l cu mult mai presus de orice este de natură trecătoare.1 Casa lui Dumnezeu este profanată adesea, iar Sabatul este călcat de copiii celor care îl respectă. În unele cazuri, copiilor li se îngăduie chiar şi să alerge în jurul casei, să se joace, să vorbească şi să-şi manifeste trăsăturile rele de temperament în adunările în care sfinţii ar trebui să se închine lui Dumnezeu în frumuseţea sfinţeniei. Locul care ar trebui să fie sfânt şi unde ar trebui să domnească o linişte sfântă, unde ar trebui să existe ordine, curăţenie şi umilinţă deplină este făcut să fie un adevărat „Babilon”, un loc al confuziei. Acest fapt este suficient pentru a-L nemulţumi pe Dumnezeu şi pentru a alunga prezenţa Sa din adunările noastre.2 [141] Noi avem mai multe motive de respect, decât au avut evreii. – Este prea adevărat faptul că respectul pentru Casa lui Dumnezeu aproape că s-a stins. Lucrurile şi locurile sfinte nu mai sunt recunoscute, cele sfinte şi înălţate nu mai sunt apreciate. Nu există oare o cauză pentru lipsa unei evlavii fierbinţi în familiile voastre? Nu se întâmplă aşa din cauză că stindardul înalt al religiei este lăsat să se târască prin praf? Dumnezeu a dat poporului Său din vechime porunci şi reguli perfecte şi exacte. S-a schimbat oare caracterul Său? Nu este El Dumnezeul cel mare şi puternic care conduce din înaltul cerurilor? Nu ar fi oare bine pentru noi să citim adesea îndrumările pe care Dumnezeu Însuşi le-a dat evreilor, pentru ca noi, cei peste care străluceşte lumina adevărului celui plin de slavă, să urmăm exemplul lor de respect faţă de Casa Domnului? Noi avem motive abundente… să fim chiar mai serioşi şi mai respectuoşi în închinarea noastră decât
1 Idem, p. 491. 2 Review and Herald, 19 septembrie 1854.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

403

au fost iudeii. Totuşi, un vrăjmaş a fost la lucru pentru a distruge credinţa noastră în sfinţenia închinării creştine.1 Biserica este sanctuarul comunităţii. – Casa este sanctuarul familiei, cămăruţa sau dumbrava sunt locurile cele mai retrase pentru închinare personală, dar Casa de rugăciune este sanctuarul comunităţii. Trebuie să existe reguli cu privire la timpul, locul şi modalitatea de desfăşurare a serviciului divine.2 Învăţaţi-i pe copii să intre cu respect. – Părinţi, înălţaţi standardul creştinismului în mintea copiilor voştri. Ajutaţi-i să-L aibă pe Isus în experienţa lor. Învăţaţi-i să aibă cel mai mare respect pentru Casa lui Dumnezeu şi să înţeleagă faptul că, atunci când intră în Casa Domnului, să intre cu inima supusă şi sensibilizată de gânduri ca acestea: „Dumnezeu este aici, aceasta este Casa Sa. Eu trebuie să am gânduri curate şi motive sfinte. Nu trebuie să am nici un fel de mândrie, invidie, gelozie, bănuieli rele, [542] ură sau amăgire în inima mea, pentru că vin înaintea unui Dumnezeu sfânt. Aici este locul în care Dumnezeu Se întâlneşte cu poporul Său şi-l binecuvântează. Cel Preaînalt şi Sfânt, care locuieşte în veşnicie, priveşte asupra mea, îmi cercetează inima, îmi citeşte până şi cele mai tainice gânduri şi fapte ale vieţii”.3 Copiii să rămână împreună cu părinţii lor. – Simţul moral al celor care se închină în Sanctuarul cel sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie înalt, curăţit, sfinţit. Acest lucru a fost neglijat grav. Importanţa lui a fost trecută cu vederea şi, ca rezultat, dezordinea şi lipsa respectului au ajuns predominante, iar Dumnezeu a fost dezonorat. Când conducătorii bisericii, pastorii şi membrii, taţii şi mamele n-au avut concepţii înalte cu privire la acest lucru, ce putem aştepta de la nişte copii fără experienţă? Ei sunt găsiţi adesea în grupuri, departe de părinţii care, de fapt, ar trebui să aibă grijă de ei. Cu toate că se află în prezenţa lui Dumnezeu şi ochii Lui privesc asupra lor, ei sunt uşuratici şi neserioşi, şoptesc între ei şi râd, sunt nerespectuoşi şi neatenţi.4 A fi serios şi liniştit. – Să nu ai aşa de puţin respect pentru casa şi închinarea lui Dumnezeu, încât să discuţi cu unul şi cu altul în timpul predicii? Dacă ar putea să-i vadă pe îngerii lui Dumnezeu privindu-i, notând faptele
1 Mărturii, vol. 5, p. 495, 496. 2 Idem, p. 491. 3 Idem, p. 494. 4 Idem, p. 496, 497.

404 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

lor, cei care săvârşesc această greşeală s-ar umple de ruşine şi silă faţă de ei înşişi. Dumnezeu vrea ascultători atenţi. Timpul în care oamenii dormeau a fost momentul când duşmanul a semănat neghina.1 Să nu ne purtăm ca şi când am fi într-un loc obişnuit. – Locul în care Dumnezeu Se întâlneşte cu poporul Său ar trebui să fie sfânt, asemenea sanctuarului din vechime. Locul acela nu ar trebui să fie folosit [543] ca sală de mese, ori birou de afaceri, ci doar pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu. Când fac şcoala în aceeaşi încăpere în care se adună spre a se închina în Sabat, copiii nu pot fi făcuţi să simtă că locul este sfânt şi că trebuie să intre plini de respect. Lucrurile sfinte şi cele obişnuite sunt aşa de amestecate, încât sunt greu de deosebit. Din acest motiv, sanctuarul consacrat lui Dumnezeu, să nu fie tratat ca un loc obişnuit. Sfinţenia lui să nu fie confundată cu simţămintele obişnuite, de zi cu zi, sau cu viaţa profesională. Când intră în sanctuar, închinătorii să manifeste un respect solemn şi să lase în urmă toate gândurile obişnuite şi lumeşti, pentru că este locul în care Dumnezeu Îşi descoperă prezenţa. Este camera de audienţă a marelui şi veşnicului Dumnezeu. Prin urmare, mândria şi pasiunea, neînţelegerea şi orgoliul, egoismul şi invidia, pe care Dumnezeu le consideră o idolatrie, sunt nepotrivite într-un asemenea loc.2 Să nu se manifeste un spirit de uşurătate. – Părinţi, datoria voastră este să-i ţineţi pe copiii voştri într-o supunere deplină, stăpânindu-le toate pasiunile şi trăsăturile rele ale temperamentului. Dacă sunt aduşi la adunare, copiilor să li explice unde se află – că nu sunt acasă, ci în locul în care Dumnezeu Se întâlneşte cu poporul Său. Ei trebuie să stea liniştiţi, să nu se joace, iar Dumnezeu Îşi va întoarce faţa spre voi, ca să vă întâlnească şi să vă binecuvânteze. Dacă în adunările sfinţilor este respectată ordinea, adevărul va avea un efect mai bun asupra tuturor celor care îl ascultă. Va fi încurajată o solemnitate aşa de necesară, iar adevărul va avea o putere care va atinge adâncimile sufletului. Astfel, nu îi va cuprinde amorţeala de moarte [544] pe cei care îl ascultă. Cei credincioşi şi cei necredincioşi vor fi influenţaţi de adevăr. În unele locuri, chivotul lui Dumnezeu părea a fi înlăturat din biserică, pentru că poruncile lui Dumnezeu fuseseră călcate, iar puterea lui Israel slăbise.3
1 Solii către tineret, p. 266. 2 Manuscris 23, 1886. 3 Review and Herald, 19 septembrie 1854.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

405

Ieşiţi afară cu copiii care tulbură adunarea. – Copilul vostru trebuie să fie învăţat să asculte, aşa cum se cuvine unor copii ai lui Dumnezeu. Dacă acest standard este păstrat, cuvintele voastre vor avea importanţă când copilul va fi neliniştit în Casa lui Dumnezeu. Totuşi, dacă nu poate fi stăpânit, dacă părinţii simt că efortul necesar este prea mare, copilul trebuie scos afară din biserică îndată şi să nu fie lăsat să abată atenţia ascultătorilor, vorbind şi alergând prin preajmă. Dumnezeu este dezonorat din cauza neglijenţei cu care părinţii îşi tratează copiii în biserică.1 Lipsa de respect încurajată prin parada podoabelor. – Toţi trebuie să fie învăţaţi să aibă îmbrăcămintea simplă, de bun gust, curată şi în ordine, dar să nu poarte podoabe care sunt cu totul nepotrivite în sanctuar. Nu trebuie să aibă loc nici o etalare a podoabelor şi a îmbrăcămintei, pentru că aceasta încurajează lipsa de respect… Toate lucrurile aflate în legătură cu îmbrăcămintea ar trebui să fie tratate cu stricteţe, urmând îndeaproape rânduiala biblică. Moda a fost zeiţa care a dominat lumea de afară şi adesea se strecoară singură în biserică. Biserica trebuie să facă din Cuvântul lui Dumnezeu standardul ei, iar părinţii să se gândească bine la acest subiect.2 Arătaţi respect faţă de pastori – reprezentanţii lui Dumnezeu. – Trebuie să se arate respect faţă de reprezentanţii lui Dumnezeu – faţă de pastorii, învăţătorii şi părinţii care sunt chemaţi să vorbească şi să lucreze în locul Său. El este onorat prin respectul arătat acestor persoane.3 [545] Ei [copiii] sunt foarte rar învăţaţi că slujitorul Evangheliei este solul lui Dumnezeu, că solia pe care o aduce este unul dintre mijloacele lui Dumnezeu pentru salvarea sufletelor şi că, pentru toţi aceia care au privilegiul de a fi aduşi în legătură cu el, solia va fi o mireasmă de viaţă spre viaţă sau de moarte spre moarte.4 Nimic din ce este sfânt şi aparţine închinării lui Dumnezeu să nu fie tratat cu indiferenţă şi nepăsare. Când este rostit Cuvântul vieţii, ar trebui să vă amintiţi că ascultaţi vocea lui Dumnezeu prin slujitorul pe care l-a desemnat. Nu pierdeţi aceste cuvinte din cauza neatenţiei. Dacă le ascultaţi, ele ar putea să vă păzească paşii, ca să nu rătăcească pe cărări greşite.5
1 Scrisoarea 1, 1877. 2 Mărturii, vol. 5, p. 499, 500. 3 Educaţia, p. 244. 4 Mărturii, vol. 5, p. 497. 5 Solii către tineret, p. 266.

406 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Responsabilitatea părinţilor critici. – Părinţi, aveţi grijă ce fel de exemplu şi ce idei le transmiteţi copiilor voştri. Mintea lor este maleabilă, iar impresiile se formează foarte repede şi uşor. Cu privire la serviciile de la sanctuar, dacă vorbitorul are o lipsă, un defect, temeţi-vă să-l faceţi cunoscut. Vorbiţi numai despre lucrarea bună pe care o face, despre ideile bune pe care le prezintă şi pe care voi trebuie să le ascultaţi ca venind prin omul folosit de Dumnezeu. Se poate vedea foarte repede de ce copiii sunt aşa de puţin impresionaţi de prezentarea Cuvântului şi de ce au aşa de puţin respect pentru Casa lui Dumnezeu. Educaţia lor a fost deficitară din acest punct de vedere.1 Minţile delicate şi sensibile ale tinerilor apreciază lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu, după felul în care părinţii tratează acest subiect. Mulţi capi de familie fac din serviciul divin un subiect de critică acasă, aprobând unele lucruri şi condamnând altele. În felul acesta, solia lui Dumnezeu pentru oameni este criticată, pusă sub semnul întrebării şi făcută subiect de glumă. Numai cărţile cerului vor descoperi ce impresie este lăsată asupra tinerilor prin aceste comentarii uşuratice şi nerespectuoase. [546] Copiii văd şi înţeleg aceste lucruri mult mai repede decât sunt părinţii capabili să gândească. Simţurile lor morale sunt determinate la o predispoziţie greşită, pe care timpul nu o va putea schimba niciodată pe deplin. Părinţii se plâng din cauza împietririi inimii copiilor lor şi a greutăţii cu care sensibilitatea lor morală este făcută să răspundă cerinţelor lui Dumnezeu. Totuşi, cărţile din ceruri înregistrează totul şi se poate vedea fără greş adevărata cauză a acestei situaţii. Părinţii nu au fost convertiţi. Ei nu au fost în armonie cu cerul sau cu lucrarea cerului. Ideile lor obişnuite şi înjositoare cu privire la sfinţenia slujirii şi a Sanctuarului lui Dumnezeu au fost ţesute în educaţia copiilor lor. Nu se ştie dacă o persoană care a fost ani de zile sub această influenţă vătămătoare în educaţia din cămin va mai avea vreodată un respect şi o înaltă consideraţie cu privire la slujitorii lui Dumnezeu şi la instrumentele pe care El le-a stabilit pentru salvarea sufletelor. Aceste lucruri trebuie să fie prezentate cu respect, cu un limbaj corect şi cu o sensibilitate deosebită, ca să le poţi arăta tuturor acelora cu care te asociezi că primeşti solia slujitorilor lui Dumnezeu ca pe un mesaj personal din partea Lui.2
1 Mărturii, vol. 5, p. 498. 2 Idem, p. 497, 498.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

407

Manifestaţi respectul, până când ajunge să fie un obicei. – Tinerii din acest veac au o mare nevoie să înveţe să fie respectuoşi. Sunt alarmată când văd că tinerii şi copiii unor părinţi religioşi sunt aşa de nepăsători cu privire la ordinea şi decenţa care trebuie să fie manifestate în Casa lui Dumnezeu. În timp ce slujitorii lui Dumnezeu le prezintă oamenilor cuvântul vieţii, unii citesc, alţii şoptesc şi râd. Ochii lor păcătuiesc, distrăgându-le atenţia celor din jur. Dacă este lăsat necorectat, acest obicei se va dezvolta şi îi va influenţa şi pe ceilalţi. Copiii şi tinerii să nu simtă niciodată că [547] a fi indiferent şi neatent în adunarea unde I Se aduce închinare lui Dumnezeu este un lucru de care să fii mândru. Dumnezeu vede fiecare cuvânt şi fiecare faptă lipsită de respect, iar acestea sunt scrise în cărţile cerului. El spune: „Ştiu faptele tale”. Nimic nu este ascuns de ochii Săi cercetători. Dacă v-aţi format într-o oarecare măsură obiceiul de a fi neatenţi şi indiferenţi în Casa lui Dumnezeu, depuneţi toate eforturile pentru a-l corecta şi dovediţi că aveţi respect de sine. Manifestaţi respectul, până când va ajunge o parte din voi înşivă.1

1 The Youth’s Instructor, 8 octombrie 1896.

CAPITOLUL 81

ÎNTRE CĂMIN ŞI BISERICĂ

COORDONAREA

Începeţi lucrarea harului în cămin. – Părinţi, începeţi lucrarea harului în biserica din căminul vostru, comportându-vă în aşa fel încât copiii voştri să vadă că voi cooperaţi cu îngerii. Asiguraţi-vă că sunteţi convertiţi în fiecare zi. Educaţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri pentru viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Îngerii vor fi nişte ajutoare puternice. Satana vă va ispiti, dar nu cedaţi. Nu rostiţi nici un cuvânt de care poate să profite vrăjmaşul. Adevărul este curat. Lăsaţi-l să locuiască în inima voastră. Hotărârea fiecărui membru al familiei să fie: „Voi fi un creştin, pentru că în şcoala de aici trebuie să-mi formez un caracter care să-mi acorde intrarea în şcoala superioară din ceruri. Trebuie să fac pentru alţii aşa cum doresc să îmi facă ei mie, deoarece numai aceia care Îl descoperă pe Hristos în lumea aceasta pot să intre în curţile din ceruri”. Faceţi căminul să fie cât mai mult cu putinţă asemenea cerului. Când se adună la altarul familial, membrii familiei să nu uite să se roage pentru oamenii aflaţi în poziţie de răspundere în lucrarea lui Dumnezeu.1 Aceia care îşi conduc familiile într-o modalitate corectă vor aduce în biserică o influenţă a ordinii şi a respectului. Ei vor reprezenta atributele milei şi ale dreptăţii ca fiind mână în mână. Le vor descoperi copiilor lor caracterul lui Hristos. Legea bunătăţii şi cea a iubirii nu vor face poruncile pe care le adresează să fie slabe [549] şi lipsite de autoritate, iar cerinţele lor vor fi ascultate.2
1 Manuscris 93, 1901. 2 Review and Herald, 19 februarie 1895.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

409

Familiile model alcătuiesc o biserică model. – Fiecare familie este o biserică pe care o conduc părinţii. Prima atenţie a părinţilor să fie acordată mântuirii copiilor lor. Când tatăl şi mama, ca preot şi învăţător al familiei, trec întru totul de partea lui Hristos, în cămin va fi exercitată o influenţă bună. Această influenţă bună se va simţi în biserică şi va fi recunoscută de fiecare credincios. Lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată într-o mare măsură, din cauza lipsei de evlavie şi sfinţire în cămin. Nici un om nu poate să exercite în biserică o influenţă pe care nu o exercită în viaţa familiei şi în relaţiile profesionale.1 Comportamentul cuvenit în biserică se învaţă acasă. – Căminul este o şcoală în care toţi pot învăţa cum să se poarte în biserică. Dacă toţi sunt membri ai familiei împărăteşti, în viaţa de familie se va manifesta o politeţe adevărată. Fiecare membru al familiei va căuta să facă din cămin un loc plăcut pentru toţi ceilalţi. Îngerii lui Dumnezeu, care le slujesc moştenitorilor mântuirii, vă vor ajuta să faceţi din familia voastră un model al familiei cereşti. Dacă în cămin este pace, va fi pace şi în biserică. Această experienţă preţioasă adusă în biserică va fi mijlocul de a inspira o dragoste plină de bunătate unul faţă de altul. Certurile vor înceta. Adevărata politeţe creştină se va vedea între membrii bisericii. Lumea va cunoaşte că au fost cu Isus şi au învăţat de la El. Ce influenţă ar avea biserica asupra lumii, dacă toţi membrii ar trăi ca nişte creştini adevăraţi!2 [550] De ce este slăbiciune în biserică. – Mulţi par să creadă că lipsa de curăţie din biserică şi iubirea de plăceri tot mai mare sunt din cauza lipsei lucrării pastorale. Este adevărat că biserica trebuie să aibă pastori şi îndrumători credincioşi. Pastorii trebuie să lucreze cu seriozitate pentru tinerii care nu s-au consacrat lui Hristos şi, de asemenea, pentru alţii care, deşi îşi au numele scris în registrul bisericii, sunt lipsiţi de evlavie şi de Hristos. Pastorii îşi pot face datoria cu credincioşie şi bine, şi totuşi nu va avea prea multă valoare, dacă părinţii îşi neglijează lucrarea. Lipsa de putere din biserică este cauzată de lipsa de creştinism în viaţa de cămin. Până când părinţii nu-şi vor asuma lucrarea, va fi dificil ca tinerii să fie conştientizaţi de datoria lor. Dacă religia domneşte în cămin, ea va fi adusă şi în biserică. Părinţii care îşi fac lucrarea pentru Dumnezeu au o mare influenţă spre bine. Când le pun restricţii copiilor lor şi când îi încurajează, crescându-i
1 Manuscris 25, 1903. 2 Manuscris 60, 1903.

410 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

în temere de Domnul, părinţii sunt o binecuvântare pentru semenii lor. Biserica este întărită prin lucrarea lor credincioasă.1 Părinţii neglijenţi nu pot înălţa biserica. – Dacă în viaţa de familie este îngăduită neascultarea, inima copiilor va fi plină de împotrivire faţă de conducerea lui Dumnezeu. Puterea Duhului Sfânt se va dovedi ineficientă în supunerea şi sensibilizarea inimii lor. Dacă, în anii de mai târziu, în situaţii speciale, vor fi convinşi de Evanghelia lui Hristos, ei vor avea de dus lupte serioase pentru a-şi aduce voinţa necredincioasă la supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu. Biserica a trebuit să sufere deseori din cauza educaţiei greşite pe care membrii ei au primit-o în copilărie. Când erau copii, li s-a îngăduit să înşele pentru a-şi împlini voia, iar cel căruia i s-a [551] îngăduit să fie răzvrătit în cămin va fi ultimul care va asculta cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu.2 Spiritualitatea poate să fie nimicită prin spiritul de critică. – Când sunteţi ispitiţi să rostiţi cuvinte tăioase, rugaţi-vă pentru harul de a rezista tentaţiei. Nu uitaţi că propriii copii vor vorbi aşa cum vă aud vorbind. Voi îi educaţi prin exemplul vostru. Aduceţi-vă aminte că, dacă le adresaţi cuvinte tăioase membrilor din biserică, veţi rosti aceleaşi cuvinte şi în ceruri, dacă vi se va îngădui să intraţi acolo… După familie, urmează biserica. Influenţa familiei trebuie să fie de aşa fel, încât să ajute şi să binecuvânteze biserica. Nu rostiţi niciodată un cuvânt de lamentare sau critică. În unele biserici, spiritualitatea este aproape nimicită, din cauză că s-a îngăduit pătrunderea bârfelor. De ce adresăm cuvinte de acuzaţie sau critică? Tăcerea este mustrarea cea mai puternică pe care o puteţi adresa unuia care vă vorbeşte cu asprime şi lipsit de amabilitate. Rămâneţi tăcuţi. Adesea, tăcerea este elocvenţă.3 Grija faţă de copiii nefericiţi. – Tinerele şi tinerii care nu sunt sub influenţa căminului au nevoie de cineva care să le poarte de grijă şi care să dovedească interes faţă de ei, iar cei care fac aceste lucruri suplinesc o mare lipsă şi fac pentru Dumnezeu şi mântuirea sufletelor o lucrare asemănătoare cu a pastorului la amvon. Această binefacere dezinteresată în lucrarea pentru binele tinerilor nu este mai mult decât cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi. Cât de serios ar trebui să lucreze creştinii cu
1 Signs of the Times, 3 aprilie 1901. 2 Review and Herald, 30 martie 1897. 3 Manuscris 21, 1903.

MENŢINEREA

EXPERIENŢEI RELIGIOASE

411

experienţă pentru a împiedica formarea acelor obiceiuri care dăunează [552] pentru totdeauna caracterului! Urmaşii lui Hristos să facă atractiv pentru tineri Cuvântul lui Dumnezeu.1 Pastorul are o ocazie deosebită. – În fiecare ocazie potrivită, repetaţi-le copiilor povestiri despre viaţa lui Isus. În fiecare predică, lăsaţi un mic loc pentru un cuvânt adresat în folosul copiilor. Slujitorul lui Hristos poate lega prietenii durabile cu aceşti micuţi. Prin urmare, să nu piardă nicio ocazie de a-i ajuta să cunoască mai bine Scripturile. Aceasta va face mai mult decât ne dăm seama pentru a împiedica planurile lui Satana. Dacă sunt familiarizaţi de timpuriu cu adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, va fi ridicată o barieră împotriva necredinţei şi copiii vor fi în stare să înfrunte vrăjmaşul, prin cuvintele: „Este scris”.2 Fiţi la fel de credincioşi în cămin ca şi în ocaziile de închinare. – Părinţi, în calitate de învăţători ai celor dragi, adevărul trebuie să aibă o putere conducătoare asupra conştiinţei şi minţii voastre, determinând fiecare cuvânt şi fiecare faptă. Fiţi la fel de credincioşi în viaţa de cămin, cum sunteţi în ocaziile de închinare. Manifestaţi un caracter bun faţă de toţi cei aflaţi în cămin. Îngerii lui Dumnezeu sunt prezenţi şi notează modul în care sunt trataţi membrii mai tineri ai familiei Domnului. Religia din cămin va fi adusă negreşit în biserică.3

1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 51. 2 Slujitorii Evangheliei, p. 208. 3 Manuscris 84, 1897.

SECŢIUNEA A XIX-A

ZIUA RĂSPLĂTIRII

CAPITOLUL 82

ORA ESTE TÂRZIE
Satana mărşăluieşte în fruntea oştirii lui. – Satana mărşăluieşte în fruntea oştirii lui. Oare ne pregătim noi pentru conflictul îngrozitor care se află în faţa noastră? Ne pregătim noi şi familiile noastre pentru a înţelege poziţia vrăjmaşilor noştri şi modalităţile lor de luptă? Îşi formează copiii noştri obiceiul de a fi hotărâţi, ca să poată sta fermi şi neclintiţi în fiecare situaţie legată de principii şi datorie? Mă rog ca toţi să înţelegem semnele timpului şi să ne pregătim împreună cu copiii noştri, aşa încât Dumnezeu să fie scutul şi adăpostul nostru în timpul conflictului.1 Pregătiţi-vă pentru o surpriză copleşitoare. – Nelegiuirea aproape că şi-a atins limitele. Confuzia umple lumea şi o mare groază va veni curând asupra făpturilor omeneşti. Sfârşitul este foarte aproape. Poporul lui Dumnezeu trebuie să se pregătească pentru evenimentele care vor veni asupra lumii asemenea unei surprize copleşitoare. Timpul nostru este preţios. Avem doar foarte puţine zile de probă, în care trebuie să ne pregătim pentru viaţa veşnică nemuritoare.2 Multe familii sunt nepregătite. – În viziunile de noapte din Sabat şi duminică, mi s-a părut că îmi vesteam mărturia înaintea oamenilor. În ambele ocazii, mi s-a părut că eram într-un cort uriaş, care era plin până la refuz. Domnul mi-a dat o solie hotărâtă pentru oameni. Eram îngrijorată
1 Review and Herald, 30 martie 1897. 2 The Youth’s Instructor, 8 octombrie 1896.

ZIUA

RĂSPLĂTIRII

413

pentru familiile noastre care erau nepregătite să-L întâmpine pe Domnul. Simţeam o răspundere deosebită de a-i arăta poporului nostru nevoia de a se ruga Domnului cu o cercetare de inimă adâncă şi cu o dorinţă stăruitoare… [556] Părinţii care sunt cu adevărat convertiţi vor dovedi în căminul lor că îşi aduc viaţa sub disciplina Cuvântului lui Dumnezeu… Cea mai importantă lucrare a vieţii mamelor şi taţilor este aceea de a-i educa bine pe copiii lor.1 Întrebări solemne pentru părinţi. – Taţi şi mame, cum este raportul vieţii voastre? Aţi fost voi credincioşi faţă de datoria voastră? Când i-aţi văzut pe copiii voştri înclinaţi să meargă pe o cale al cărei rezultat va fi necurăţia gândurilor, a cuvintelor şi a faptelor, aţi încercat voi, cerând mai întâi ajutorul lui Dumnezeu, să le arătaţi pericolul în care se află? Le-aţi arătat voi pericolul căii pe care au ales-o? Mamelor, aţi neglijat voi lucrarea încredinţată de Dumnezeu – cea mai mare lucrare care le-a fost încredinţată vreodată muritorilor? Aţi refuzat voi să vă îndepliniţi responsabilităţile încredinţate de Dumnezeu? În timpul de necaz care se află chiar în faţa noastră, când judecăţile lui Dumnezeu vor cădea asupra celor necuraţi şi nesfinţi, vă vor blestema oare copiii voştri din cauza faptului că aţi fost îngăduitoare cu ei?2 Părinţii nou veniţi la credinţă au nevoie de îndrumare. – Aceia care vestesc ultima solie a harului pentru lume trebuie să înţeleagă faptul că au datoria de a-i îndruma pe părinţi cu privire la religia din cămin. Marea lor mişcare de reformă trebuie să înceapă prin a le prezenta părinţilor şi copiilor principiile Legii lui Dumnezeu. Când le sunt prezentate cerinţele Legii, iar bărbaţii şi femeile sunt convinşi de datoria de a asculta, arătaţi-le că responsabilitatea deciziei lor nu îi priveşte doar pe ei, ci şi pe copiii lor. Arătaţi că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singura apărare sigură împotriva relelor care duc lumea la pierzare.3 Tinerii noştri au nevoie de ajutor şi încurajare. – Acum este timpul şi ocazia de a lucra pentru tinerii noştri. [557] Spuneţi-le că acum ne aflăm într-o criză periculoasă şi că dorim ca ei să ştie cum să deosebească adevărata evlavie. Tinerii noştri trebuie să fie ajutaţi, ridicaţi, încurajaţi,
1 Scrisoarea 1, 1877. 2 Review and Herald, 30 martie 1897. 3 Mărturii, vol. 5, p. 498.

414 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

însă în modalitatea potrivită – poate că nu cum ar dori ei, ci pe o cale care îi va ajuta să aibă minţi sfinţite. Ei au nevoie de o religie bună, care să-i sfinţească mai mult decât orice altceva.1 Nu întârziaţi. – Evenimentele care vin îşi trimit umbrele pe calea noastră. Taţi şi mame, vă adresez apelul de a face acum eforturile cele mai serioase pentru copiii voştri. Acordaţi-le o învăţătură religioasă zilnică. Învăţaţi-i să-L iubească pe Dumnezeu şi să fie loiali faţă de principiile binelui. Cu o credinţă înaltă şi stăruitoare, îndrumată de influenţa divină a Duhului Sfânt, lucraţi chiar acum. Nu amânaţi nici măcar o singură zi, nici chiar o oră.2 Faceţi o lucrare cuprinzătoare. – Părinţi, umiliţi-vă inima înaintea lui Dumnezeu. Începeţi o lucrare cuprinzătoare pentru copiii voştri. Rugaţi-L pe Domnul să ierte faptul că aţi desconsiderat Cuvântul Său, neglijând să-i învăţaţi pe copii calea pe care trebuie să meargă. Cereţi lumină şi călăuzire, o conştiinţă sensibilă şi un discernământ limpede, ca să înţelegeţi greşelile şi nereuşitele. Dumnezeu va asculta rugăciunile venite dintr-o inimă umilă.3 Poate că este necesară mărturisirea păcatelor. – Dacă aţi dat greş în îndeplinirea datoriei faţă de familiile voastre, mărturisiţi-vă păcatele înaintea lui Dumnezeu. Adunaţi-i pe copii în jurul vostru şi recunoaşteţi-vă neglijenţa. Spuneţi-le că doriţi să faceţi o reformă în cămin şi cereţi-le să vă ajute să faceţi căminul aşa cum ar trebui să fie. Citiţi-le îndrumările aflate în Cuvântul lui Dumnezeu. Rugaţi-vă cu ei şi cereţi-I lui Dumnezeu să le cruţe viaţa şi să-i ajute să se pregătească pentru un cămin în Împărăţia Sa. În felul acesta, [558] puteţi să începeţi o lucrare de reformă, iar apoi să continuaţi a rămâne pe calea Domnului.4 Daţi-le copiilor un exemplu de ascultare strictă. – Lucrarea specială a părinţilor este aceea de a prezenta cu claritate legile lui Dumnezeu şi de a-i îndemna pe copii să le asculte, ca să înţeleagă importanţa ascultării de Dumnezeu în toate zilele vieţii lor. Aceasta a fost lucrarea lui Moise. El trebuia să le poruncească părinţilor să le dea copiilor lor un exemplu de ascultare strictă. Aceasta este lucrarea care trebuie să fie îndeplinită astăzi în viaţa de familie mai presus decât oricare alta. Ea trebuie să însoţească
1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 51. 2 Review and Herald, 30 martie 1897. 3 Manuscris 84, 1897. 4 Ibid.

ZIUA

RĂSPLĂTIRII

415

solia îngerului al treilea. Necunoaşterea nu este o scuză pentru faptul că părinţii neglijează să-i înveţe pe copiii lor ce înseamnă a călca Legea lui Dumnezeu. Lumina este abundentă şi nimeni nu este nevoit să meargă în întuneric, nimeni nu este nevoit să rămână în neştiinţă. Dumnezeu este cu adevărat Învăţătorul nostru astăzi, la fel cum a fost Învăţătorul copiilor lui Israel, şi toţi au obligaţia cea mai sfântă de a respecta legile Sale.1 Rugaţi-vă şi lucraţi pentru mântuirea lor. – Învăţaţi-i pe copii că inima trebuie să fie educată spre a exercita stăpânirea de sine şi renunţarea la sine. Motivele vieţii trebuie să fie în armonie cu Legea lui Dumnezeu. Să nu fiţi mulţumiţi niciodată să-i creşteţi pe copii despărţiţi de Hristos. Să nu vă simţiţi niciodată confortabil, dacă ei sunt reci şi indiferenţi. Strigaţi către Dumnezeu zi şi noapte. Rugaţi-vă şi lucraţi pentru mântuirea copiilor voştri. „Temerea de Domnul este începutul înţelepciunii”. Ea este izvorul principal, este centrul de echilibru al caracterului. Fără temerea de Domnul, ei vor da greş în a îndeplini marele scop al creaţiunii.2 Fiţi făuritori de caractere. – Părinţii adventişti de ziua a şaptea ar trebui să fie pe deplin conştienţi de responsabilităţile lor, ca făuritori de caractere. Dumnezeu le pune înainte privilegiul de a-I sluji prin pregătirea şi consacrarea copiilor lor. El doreşte să vadă adunată din căminele noastre o mare armată de tineri care, datorită influenţelor sfinte de acasă, şi-au supus inimile înaintea Sa şi sunt hotărâţi să-I acorde cea mai înaltă slujire a vieţii lor. Îndrumaţi de educaţia sfântă din cămin, de influenţa altarului de dimineaţă şi de seară, de exemplul consecvent al părinţilor care Îl iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El, ei au învăţat să se supună lui Dumnezeu ca Învăţător al lor şi sunt gata să-I ofere o slujire de bunăvoie, ca fii şi fiice credincioase. Tinerii de acest fel sunt pregătiţi să reprezinte lumii puterea şi harul lui Hristos.3

1 Scrisoarea 1, 1877. 2 Review and Herald, 30 martie 1897. 3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 110.

CAPITOLUL 83

RĂSPLĂTIRILE
O imagine sugestivă a zilei judecăţii. – Odată, am avut un vis în care am văzut o mare mulţime adunată într-un loc şi, deodată, cerul s-a înnegrit, s-a auzit tunetul, fulgerele au luminat şi o voce mai puternică decât tunetele cele mai puternice a răsunat în cer şi pe pământ, spunând: „S-a isprăvit”. O parte dintre oamenii aflaţi în acea mulţime au fugit cuprinşi de agonie, strigând:„Oh, eu nu sunt pregătit”. S-a pus întrebarea:„De ce nu eşti pregătit? De ce nu ai folosit ocaziile pe care ţi le-am dat cu atâta bunătate?” M-am trezit cu strigătul acela răsunând în urechi: „Nu sunt pregătit. Sunt nemântuit! Sunt pierdut! Pentru totdeauna pierdut!” În lumina responsabilităţilor solemne care apasă asupra noastră, să medităm la viitor, ca să înţelegem ce trebuie să facem pentru a le îndeplini. Ne vom confrunta noi în ziua aceea cu neglijarea şi dispreţul faţă de Dumnezeu şi faţă de mila Sa, cu respingerea adevărului şi a iubirii Sale? În adunarea solemnă din ziua cea din urmă, în auzul Universului, se va citi motivul condamnării celui păcătos. Pentru prima oară, părinţii vor afla care a fost viaţa ascunsă a copiilor lor. Copiii vor vedea cât de multe greşeli au săvârşit împotriva părinţilor lor. Va fi o descoperire generală a tainelor şi motivelor inimii, pentru că tot ce este ascuns va fi vizibil. Când vor sta în faţă, aceia care şi-au bătut joc de lucrurile solemne legate de judecată vor fi pe deplin serioşi când vor vedea realitatea ei îngrozitoare. Aceia care au dispreţuit Cuvântul lui Dumnezeu vor sta faţă în faţă cu Autorul scrierilor inspirate. Nu putem să ne permitem [561] să trăim fără să luăm în considerare ziua judecăţii, pentru că, deşi a fost îndelung amânată, ea este acum chiar la uşă şi vine în mare grabă. Trâmbiţa Arhanghelului îi va chema curând pe cei vii şi îi vor aduce la viaţă pe cei morţi. În ziua aceea,

ZIUA

RĂSPLĂTIRII

417

cei nelegiuiţi vor fi despărţiţi de cei drepţi, cum desparte păstorul caprele de oi.1 Când întreabă Dumnezeu: „Unde sunt copiii?” – Părinţii care au neglijat răspunderile date de Dumnezeu se vor întâlni cu acea neglijenţă la judecată. Atunci, Domnul va întreba: „Unde sunt copiii pe care ţi i-am dat să-i creşti pentru Mine? De ce nu sunt ei la dreapta Mea?” Mulţi părinţi vor vedea că iubirea nechibzuită le-a orbit ochii faţă de greşelile copiilor lor şi au îngăduit ca aceştia să-şi dezvolte caractere deformate, nepotrivite pentru cer. Alţii vor vedea că nu le-au acordat copiilor lor timp, atenţie, iubire şi gingăşie, iar neglijarea datoriei lor i-a făcut pe copii să fie aşa cum sunt.2 Părinţi, dacă pierdeţi ocazia, Dumnezeu să aibă milă de voi, pentru că în ziua judecăţii, va spune: „Ce ai făcut cu turma Mea, cu frumoasa Mea turmă?”… Să presupunem că ajungeţi în ceruri şi nici unul dintre copiii voştri nu este acolo. Cum veţi putea să-I spuneţi lui Dumnezeu: „Iată-mă, Doamne, pe mine şi copiii pe care mi i-ai dat Tu”? Cerul observă neglijenţa părinţilor. Ea este scrisă în cărţile cerului.3 Familiile vor fi revizuite înainte lui Dumnezeu. – Când părinţii şi copiii se întâlnesc la judecata finală, ce scenă se va arăta! Mii de copii care au fost robi ai poftei şi ai viciului înjositor, ale căror vieţi sunt nişte epave morale, vor sta faţă în faţă cu părinţii care au făcut din ei ceea ce sunt. Cine, dacă nu părinţii, trebuie să poarte această înfricoşătoare responsabilitate? Domnul i-a stricat pe aceşti tineri? [562] O, nu! El i-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, cu puţin mai prejos decât îngerii. Atunci cine a înfăptuit lucrarea înfricoşătoare de formare a caracterului pentru viaţă? Cine le-a schimbat caracterul astfel încât să nu poarte pecetea lui Dumnezeu şi să fie alungaţi pentru totdeauna din prezenţa Sa, fiind prea necuraţi ca să-şi găsească vreun loc alături de îngeri, într-un cer sfânt? Au fost păcatele părinţilor transmise copiilor prin pofte şi pasiuni stricate? A fost lucrarea aceasta realizată de mama iubitoare de plăceri, prin faptul că a neglijat să-i educe aşa cum se cuvine, conform modelului ce i-a fost dat? Toate aceste mame vor fi cercetate înaintea lui Dumnezeu, tot aşa de sigur pe cât este sigur că există.4
1 The Youth’s Instructor, 21 iulie 1892. 2 Mărturii, vol. 4, p. 424. 3 Manuscris 62, 1901. 4 Mărturii, vol. 3, p. 568, 569.

418 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

În ceruri este un raport detaliat. – Părinţii şi copiii să nu uite că îşi formează caracterul zi după zi şi că trăsăturile acestui caracter sunt scrise în cărţile cerului. Dumnezeu reţine imagini cu cei din poporul Său, la fel de precise cum sunt imaginile bărbaţilor şi femeilor ale căror trăsături artistul le transferă pe placa fotografică. Ce fel de imagine doreşti să produci? Părinţi, răspundeţi la întrebare! Ce imagine a voastră o va păstra Marele Maestru în rapoartele cerului?... Trebuie să hotărâm lucrul aceasta acum. După aceea, când moartea va veni, nu va mai fi timp să îndreptăm trăsăturile deformate ale caracterului. Aceasta trebuie să fie lucrarea cea mai importantă pentru fiecare dintre noi. În fiecare zi, imaginea chipului nostru este preluată şi păstrată pentru totdeauna. Fiecare să spună: „Astăzi sunt evaluat”. Întrebaţi-vă în fiecare zi şi în fiecare oră: „Cum vor suna cuvintele mele pentru îngerii din ceruri? Sunt ele ca nişte mere de aur într-un paner de argint sau sunt ca un vânt tăios, care răneşte?” [563] Nu numai cuvintele şi faptele noastre, ci şi gândurile noastre alcătuiesc imaginea care arată cum suntem. Prin urmare, fiecare suflet trebuie să fie bun şi să facă binele. Imaginea care se formează cu privire la voi să fie una de care să nu fiţi nevoiţi să vă ruşinaţi. Fiecare simţământ pe care îl cultivăm îşi lasă amprenta asupra înfăţişării noastre. Dumnezeu să ne ajute ca raportul care este alcătuit în familia noastră să fie acelaşi pe care l-am dori să fie şi raportul ceresc.1 Aţi fost neglijenţi? – O, dacă părinţii ar căuta cu rugăciune şi grijă fericirea veşnică a copiilor lor! Să se întrebe singuri: Am fost noi nepăsători? Am neglijat noi lucrarea aceasta solemnă? Am îngăduit noi ca propriii copii să ajungă jucăria ispitelor lui Satana? Nu vom avea noi de dat o socoteală serioasă lui Dumnezeu, din cauză că le-am îngăduit copiilor noştri să-şi folosească talentele, timpul şi influenţa, lucrând împotriva adevărului, contra lui Hristos? N-am neglijat noi datoria noastră de părinţi şi nu am sporit noi numărul supuşilor împărăţiei lui Satana?2 Dacă mamele neglijează să-i educe bine pe copiii lor, neglijenţa lor se va întoarce asupra lor din nou şi din nou, făcându-le dificultăţile şi poverile mai grele decât ar fi fost, dacă ar fi dedicat timp şi o atenţie răbdătoare spre a-i educa pe copiii ei să fie ascultători şi supuşi. În cele din urmă, va
1 Scrisoarea 78, 1901. 2 Mărturii, vol. 6, p. 429, 430.

ZIUA

RĂSPLĂTIRII

419

merita ca mamele să facă din formarea caracterului copiilor ei preocuparea lor principală şi cea mai înaltă, pentru ca spinii să nu prindă rădăcini şi să nu aducă un seceriş abundent.1 Copiii îi vor condamna pe părinţii necredincioşi. – Blestemul lui Dumnezeu va cădea cu siguranţă asupra părinţilor necredincioşi. Ei nu doar că plantează spini în care se vor înţepa aici, dar, când va veni judecata, vor trebui să stea faţă în faţă cu necredincioşia lor. Mulţi copii se vor scula [564] la judecată şi îşi vor condamna părinţii, pentru că nu i-au ţinut în frâu şi îi vor învinovăţi de ruina lor. Falsa iubire şi iubirea oarbă îi determină pe părinţi să treacă cu vederea greşelile copiilor lor şi să nu le corecteze şi, în consecinţă, copiii lor sunt pierduţi, iar sângele lor se va cere din mâna părinţilor necredincioşi.2 Copiii le vor aduce recunoştinţă părinţilor credincioşi. – În ziua judecăţii, când cărţile vor fi deschise, când marele Judecător va rosti: „Bine, rob bun”, iar coroana slavei veşnice va fi pusă pe fruntea celui biruitor, mulţi vor ridica aceste coroane în faţa întregului Univers adunat acolo şi, arătând spre mamele lor, vor spune: „Ea m-a făcut tot ce sunt prin harul lui Dumnezeu. Învăţăturile şi rugăciunile ei au fost o binecuvântarea pentru salvarea mea veşnică”.3 Rezultatele unei educaţii conştiincioase vor fi vizibile. – Toţi aceia care au lucrat într-un spirit lipsit de egoism vor vedea rodul străduinţelor lor. Se va vedea efectul fiecărui principiu corect şi al fiecărei fapte nobile. Vedem ceva din toate acestea aici. Dar cât de puţin din rezultatele celei mai nobile lucrări din lume poate vedea făptuitorul ei în viaţa aceasta! Cât de mulţi trudesc altruist şi neobosit pentru unii îndepărtaţi şi necunoscuţi! Părinţi şi învăţători se întind pentru ultimul lor somn şi se pare că au muncit degeaba toată viaţa. Ei nu ştiu că prin credincioşia lor s-au eliberat râuri de binecuvântare care nu vor seca niciodată. Numai prin credinţă îi pot vedea pe copiii educaţi de ei ajungând o binecuvântare şi o inspiraţie pentru semenii lor, iar influenţa aceasta se va repeta de o mie de ori…. Unii sădesc sămânţa de pe urma căreia, deasupra mormintelor lor, alţii culeg recolte binecuvântate. Ei plantează pomi, [565] pentru ca alţii să le mănânce
1 Signs of the Times, 5 august 1875. 2 Mărturii, vol. 1, p. 219. 3 Solii către tineret, p. 330.

420 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

rodul. Sunt mulţumiţi aici să ştie că au pus în mişcare forţe pentru bine. În lumea cea nouă, se vor vedea munca şi rezultatele tuturor acestora.1 Părinţii îşi pot lua cu ei copiii în Ţara Făgăduită. – Dumnezeu a îngăduit ca lumina care vine de la tronul Său să strălucească pe întregul parcurs al călătoriei vieţii. Un stâlp de nor ziua şi un stâlp de foc noaptea se deplasează înaintea noastră, ca în vremea Israelului din vechime. Asemenea poporului lui Dumnezeu din vechime, părinţii creştini au astăzi privilegiul de a-i lua cu ei pe copii în Ţara Făgăduită.2 Voi doriţi o familie pentru Dumnezeu. Doriţi să-i luaţi pe cei din familia voastră pe porţile cetăţii şi să spuneţi: „Iată-mă, Doamne, şi iată copiii pe care mi i-ai dat”. Ei pot fi bărbaţi şi femei care au ajuns la maturitate, dar, în acelaşi timp sunt copiii voştri, iar educaţia pe care le-aţi dat-o şi vegherea asupra lor au fost binecuvântate de Dumnezeu, până când au ajuns nişte biruitori. Acum, puteţi să spuneţi: „Iată-mă, Doamne, şi iată copiii”.3 Legăturile rupte ale familiei vor fi refăcute. – Isus vine pe nori cu o mare slavă. O mulţime de îngeri strălucitori Îl vor însoţi. El va veni pentru a-i cinsti pe aceia care L-au iubit şi au respectat poruncile Sale şi pentru a-i lua la Sine. El nu i-a uitat şi nu a uitat nici făgăduinţa Sa. Legăturile rupte ale familiei vor fi refăcute.4 Mângâiere pentru o mamă îndoliată. – Întrebi dacă micuţul tău va fi mântuit. Cuvintele lui Hristos sunt răspunsul tău: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei”. Adu-ţi aminte de profeţie: „Aşa vorbeşte Domnul: Un ţipăt [566] se aude la Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei…”. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi, căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!’ Această făgăduinţă este pentru tine. Poţi să fii mângâiată şi să ai încredere în Domnul. El m-a învăţat adesea că mulţi micuţi trebuie să fie trecuţi la odihnă înainte de a veni timpul de necaz. Îi vom vedea din nou pe copiii noştri. Îi vom reîntâlni în curţile cereşti. Pune-ţi încrederea în Domnul şi nu te teme.5
1 Educaţia, p. 305, 306. 2 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881. 3 Manuscris 49, 1894. 4 Review and Herald, 22 noiembrie 1906. 5 Scrisoarea 196, 1899.

ZIUA

RĂSPLĂTIRII

421

Copiii vor fi aduşi în braţele mamelor. – O, minunată mântuire! Mult discutată, mult aşteptată, contemplată cu o anticipaţie înflăcărată, dar niciodată înţeleasă pe deplin. Neprihăniţii cei vii sunt schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală din ochi”. La glasul lui Dumnezeu, ei au fost glorificaţi, acum sunt făcuţi nemuritori şi, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt răpiţi să-L întâlnească pe Domnul lor în văzduh. Îngerii îi „adună pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la o margine a cerului, până la cealaltă”. Copilaşii sunt purtaţi de îngerii sfinţi şi daţi în braţele mamelor lor. Prieteni multă vreme despărţiţi prin moarte sunt uniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată şi, cu cântări de bucurie, se înalţă împreună spre cetatea lui Dumnezeu.1 O zi mult aşteptată. – Din ziua în care prima pereche de oameni a părăsit cu durere Edenul, copiii credinţei au aşteptat venirea Celui Făgăduit [567] pentru a doborî puterea nimicitorului şi a-i aduce iarăşi în paradisul pierdut.2 Cerul va fi suficient de ieftin, dacă îl vom obţine prin suferinţă… Când am văzut cum trebuie să fim pentru a moşteni slava şi când am văzut apoi cât de mult a suferit Isus spre a obţine pentru noi o moştenire aşa de bogată, m-am rugat să putem fi botezaţi în suferinţele lui Hristos, să nu ne dăm înapoi de la încercări, ci să le suportăm cu răbdare şi bucurie, ştiind ce a suferit Isus pentru ca, prin sărăcia şi suferinţele Sale, noi să putem fi îmbogăţiţi.3 Cerul merită totul! – Cerul merită totul pentru noi. Nu trebuie să ne asumăm nici un risc în această privinţă. Nu trebuie să ne aventurăm aici. Trebuie să ştim că paşii noştri sunt rânduiţi de Domnul. Fie ca Dumnezeu să ne ajute în marea lucrare a biruinţei. El are coroane pentru cei biruitori. El are haine albe pentru cei neprihăniţi. El are o lume de slavă veşnică pentru cei care caută slava, cinstea şi nemurirea. Toţi aceia care vor intra în Cetatea lui Dumnezeu vor intra ca nişte biruitori. Nimeni nu va intra ca un nelegiuit condamnat, ci va intra ca un fiu al lui Dumnezeu. Toţi aceia care vor intra acolo vor fi întâmpinaţi cu un bun venit: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25,34).4
1 Tragedia Veacurilor, p. 645. 2 Idem, p. 299. 3 Early Writings, p. 67. 4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 149.

422 ÎNDRUMAREA

COPILULUI

Părtaşi ai bucuriei lui Hristos. – De o parte şi de alta a porţii vedem un alai de îngeri şi, când intrăm, Isus spune: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. El vă invită să luaţi parte la bucuria Sa, dar ce înseamnă aceasta? Este bucuria de a vedea munca sufletului vostru, taţilor. Este bucuria de a vedea că eforturile voastre sunt răsplătite, mamelor. Iată copiii voştri. Cununa vieţii [568] este pe capul lor, iar îngerii păstrează pentru veşnicie numele mamelor ale căror eforturi i-au câştigat pe copiii lor pentru Isus Hristos.1 Ziua plină de slavă a biruinţei. – Acum biserica este angajată în luptă. Acum ne confruntăm cu o lume aflată în întuneric, cucerită aproape în întregime de idolatrie… Dar vine ziua când se va încheia bătălia şi se va câştiga victoria. Voia lui Dumnezeu urmează să fie înfăptuită pe pământ, aşa cum este înfăptuită în ceruri… Toţi vor fi o familie fericită, unită, înveşmântată în haina laudei şi a recunoştinţei – haina neprihănirii lui Hristos. Toată natura, în frumuseţea ei de neegalat, Îi va aduce lui Dumnezeu un omagiu de laudă şi adorare. Lumea va fi scăldată în lumina cerului. Lumina lumii va fi asemenea celei a soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare decât este acum. Anii se vor scurge în bucurie. La această privelişte, stelele dimineţii vor cânta împreună, iar fiii lui Dumnezeu vor scoate strigăte de bucurie, în timp ce Dumnezeu şi Hristos Se vor uni spunând: „Nu va mai fi păcat şi nici moarte nu va mai fi”. Aceste imagini ale slavei viitoare, scene zugrăvite de mâna lui Dumnezeu, ar trebui să le fie dragi copiilor Săi… Trebuie să păstrăm neîncetat înaintea ochilor această imagine a lucrurilor nevăzute. În felul acesta, vom fi în stare să preţuim corect lucrurile veşniciei şi pe cele trecătoare. Acest lucru ne va da putere să-i influenţăm pe alţii pentru o viaţă mai înaltă.2 Va spune Dumnezeu: „Bine rob bun”? – Când veţi sta înaintea marelui tron alb, lucrarea voastră se va vedea aşa cum este ea. Cărţile se vor deschide şi raportul fiecărei vieţi va fi făcut cunoscut. Mulţi din acea adunare vastă sunt nepregătiţi pentru descoperirile care vor fi făcute. Unii vor auzi… [569] cu toată claritatea: „Cântărit şi găsit prea uşor”. Multor părinţi, Judecătorul le va spune în ziua aceea: „Aţi avut Cuvântul Meu, care v-a prezentat datoria. De ce nu aţi respectat învăţăturile lui? Nu ştiaţi că aceea
1 Manuscris 12, 1895. 2 Divina Vindecare, p. 504-508.

ZIUA

RĂSPLĂTIRII

423

era vocea lui Dumnezeu? Nu v-am poruncit Eu să cercetaţi Scripturile, ca să nu vă rătăciţi? Nu aţi ruinat propriul suflet, ci, prin pretenţiile voastre de evlavie, i-aţi dus în rătăcire pe mulţi alţii. Voi nu aveţi nici o parte cu Mine. Plecaţi, plecaţi”. O altă categorie de oameni stau palizi şi cuprinşi de tremur, încrezându-se în Hristos, şi totuşi apăsaţi de simţământul nevredniciei lor. Ei aud cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă recomandarea Domnului. Zilele de trudă necontenită, de purtare a poverilor şi de teamă şi groază sunt uitate, când vocea aceea, mai plăcută decât muzica harfelor îngereşti, rosteşte cuvintele: „Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului Tău”. Acolo se află oştirea celor răscumpăraţi, cu ramura de palmier a biruinţei în mâini, cu cununa pe capul lor. Aceştia sunt cei care s-au pregătit pentru cer printr-un efort credincios şi stăruitor. Lucrarea de o viaţă pe care au îndeplinit-o pe pământ este recunoscută în curţile cereşti ca fiind bine făcută. Cu o bucurie de negrăit, părinţii văd cum coroana, haina şi harfa le sunt date copiilor lor. Zilele de speranţă şi teamă s-au încheiat. Sămânţa semănată cu lacrimi şi rugăciuni păruse a fi zadarnică, dar secerişul ei este cules, în cele din urmă, cu bucurie. Copiii lor sunt mântuiţi. Taţi şi mame, vocile copiilor vor tresălta în cântecul bucuriei în ziua aceea?1

1 Signs of the Times, 1 iulie 1886.

Casa de Editură „Viaţă şi Sănătate” str. Valeriu Branişte nr. 29 Tel. 323 00 20