Sunteți pe pagina 1din 5

Prin accident de munca se intelege vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului

de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca (ITM) de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate (INV) orideces(D).(Art. 5 (g), din Legea 319/2006) n sensul prevederilor art. 5 lit. g) din Legea 319/2006, este, de asemenea, accident de munca: a) accidentul suferit de persoane aflate n vizita n ntreprindere i/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care ndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv n cadrul unor activit i culturale, sportive, n ara sau n afar grani elor tarii, n timpul i din cauza ndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit n cadrul activit ilor cultural-sportive organizate, n timpul i din cauza ndeplinirii acestor activit i; d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei ac iuni ntreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de vie i omene ti; e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei ac iuni ntreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea ori nl turarea unui pericol care ameninta avutul public i privat; f) accidentul cauzat de activit i care nu au legatura cu procesul muncii, dac se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, n calitate de angajator, ori n alt loc de munca organizat de ace tia, n timpul programului de munca, i nu se datoreaz culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, dac deplasarea s-a f cut n timpul i pe traseul normal de la domiciliul lucr torului la locul de munca organizat de angajator i invers; h) accidentul suferit n timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru ndeplinirea unei sarcini de munca; i) accidentul suferit n timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridic sau fizica, pentru ndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normal de deplasare; j) accidentul suferit nainte sau dup ncetarea lucrului, dac victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, dac schimba mbr c mintea personal , echipamentul individual de protec ie sau orice alt echipament pus la

dispozi ie de angajator, dac se afla n baie ori n spalator sau dac se deplasa de la locul de munca la ie irea din ntreprindere sau unitate i invers; k) accidentul suferit n timpul pauzelor regulamentare, dac acesta a avut loc n locuri organizate de angajator, precum i n timpul i pe traseul normal spre i de la aceste locuri; l) accidentul suferit de lucr tori ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delega i pentru ndeplinirea ndatoririlor de serviciu n afar grani elor tarii, pe durata i traseul prev zute n documentul de deplasare; m) accidentul suferit de personalul roman care efectueaz lucr ri i servicii pe teritoriul altor tari, n baza unor contracte, conven ii sau n alte condi ii prev zute de lege, ncheiate de persoane juridice romane cu parteneri str ini, n timpul i din cauza ndeplinirii ndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit de cei care urmeaz cursuri de calificare, recalificare sau perfec ionare a preg tirii profesionale, n timpul i din cauza efectu rii activit ilor aferente stagiului de practica; o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inunda ie, alunec ri de teren, trasnet (electrocutare), dac victima se afla n timpul procesului de munca sau n ndeplinirea ndatoririlor de serviciu; p) disparitia unei persoane, n condi iile unui accident de munca i n mprejur ri care indreptatesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoana aflat n ndeplinirea atribu iilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. (2) n situa iile men ionate la alin. (1) lit. g), h), i) i l), deplasarea trebuie sa se fac f r abateri nejustificate de la traseul normal i, de asemenea, transportul sa se fac n condi iile prev zute de reglement rile de securitate i s n tate n munca sau de circula ie n vigoare. Accidentul de munca se clasifica in raport cu urmarile produse si cu numarul persoanelor accidentate in: accident care produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice; accident care produce invaliditate; accident mortal; accident colectiv, cind sunt accidentate cel putin trei persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza.

Accidentul de munca urmat de incapacitate temporara de munca ori, dupa caz, urmat de invaliditate sau deces, precum si accidentul de munca colectiv vor fi comunicate deindata de catre conducerea persoanei juridice sau, dupa caz, de persoana fizica, in calitate de angajator,inspectoratului teritorial de munca si, dupa caz, organelor de urmarire penala competente, potrivit legii. In cazul accidentelor de circulatie produse pe drumurile publice, in care printre victime sunt si persoane aflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu, persoana juridica sau fizica la care sunt angajati accidentatii va anunta de indata inspectoratul teritorial de munca din judetul in raza caruia s-a produs accidentul. Cercetarea accidentelor de munca se efectueaza astfel: de catre persoana juridica in cazul accidentului care a produs incapacitate temporara de munca; de catre inspectoratele teritoriale de muncain cazul accidentelor care au produs invaliditate, deces, al accidentelor colective, precum si in cazul accidentelor de munca ce au produs incapacitate temporara de munca salariatilor angajati la persoane fizice; de catre Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale in cazul accidentelor de munca colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile de catre autoritatea de sanatate publica in cazul suspiciunilor de boala profesionala

Accidente la locul de munca


Accidentele la locul de munca sunt un subiect care trebuie cunoscut de fiecare angajat. Obligatiile si responsabilitatile unui angajator sunt la fel de importante ca si cele ale unui angajat. Siguranta conferita de locul de munca este un element esential al angajarii. Un lucru necunoscut de cei mai multi dintre angajati este sfera care cuprinde notiunea de accident de munca. E bine de stiut ca pe langa pericolele la care expunem la locul de munca, suntem protejati prin lege si de accidentele ce se pot intampla pe traseul catre serviciu si invers. Legislatia in vigoare prin Legea nr 319.2006, claseaza traseul ca: a) un accident survenit in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers si care a antrenat vata marea sau decesul angajatului; b) un accident survenit in perioada pauzei reglementare de masa in locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde angajatul ia masa si invers, si care a antrenat vatamarea sau decesul sau; c) un accident survenit pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde angajatul isi incaseaza salariul si invers si care a antrenat vatamarea sau decesul acestuia; Traseul care intra in raza de siguranta a angajatului de catre locul de munca include si achitarea drepturilor salariale, traseul spre bancomat spre exemplu sau pentru achitarea taxei de parcare a masinii de firma.

Exista insa si exceptii, iar cel mai important este sa cunoastem cand acestea se aplica. Traseul descris mai sus face referire la drumul spre casa catre serviciu sau invers, iar trans portul sa se faca in conditiile prevazute de reglementarile de securitate si sanatate in munca sau de circulatie in vigoare. Detaliile legate de traseu sunt inregistrate la protectia muncii, cand fiecarui angajat ii sunt prezentate riscurile si legislatia in vigoare care il protejeaza la locul de munca. Alte accidente de munca aparte sunt: acci dentul determinat de fenomene sau calami tati naturale, accidentul suferit de angajat ca urmare a unei agresiuni si accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii. Conditiile ca acestea sa fie conside rate drept accidente de munca sunt ca ele sa se produca la sediul angajatorului, ori in alt loc de munca organizat de acesta, in timpul programului de munca, si sa nu se datoreze culpei exclusive a accidentatului.

Protectia utilizatorilor de PC Cele mai multe dintre persoanele inca drate in munca nu cunosc faptul ca legiu itorul acorda protectie si persoanelor care lucreaza in medii mai putin nocive sau care prin obiectul si natura activitatii prezinta un risc scazut de producere a accidentelor si de cauzare a unor boli profesionale. Exista, de asemenea, un act normativ care reglementeaza protectia salariatilor care utili zeaza echipamente cu ecran de vizualizare (cei care folosesc computerul) si care preia preve derile Directivei Consiliului Comunitatilor Europene 90/270/CEE din 29 mai 1990. Printre obligatiile ce le revin angajatorilor se numara supunerea angajatilor la exami narea corespunzatoare a ochilor si a vederii si, acolo unde este cazul, punerea la dispozitia salariatilor a dispozitivelor de corectie cores punzatoare activitatii respective. Examinarea ochilor si a vederii trebuie sa aiba loc inainte de inceperea activitatii la ecranul de vizua lizare, prin examenul medical la angajare, ulterior, la intervale regulate si ori de cate ori apar tulburari de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare. Masurile luate de catre angajatori in respectarea obligatiilor pe care le au nu trebuie sa implice nici o cheltuiala din partea lucratorilor. Astfel, in situatia in care, in urma unui control medical se constata aparitia unor tulburari de vedere ca urmare a desfasurarii activitatii, costu rile ocazionate de tratamentul tulburarii vor trebui suportate de angajator. Un alt lucru demn de mentionat este faptul ca angajatorul trebuie sa planifice sarcinile lucratorului astfel incat folosirea zilnica a ecranului de vizualizare sa fie intre rupta periodic, prin pauze sau schimbari de activitate. Hotararea nr.1028/2006, in care sunt mentionate prevederile de mai sus, nu se aplica in cazurile in care sistemele infor matice se afla in cabina soferului, in cabina de comanda a vehiculelor sau masinilor sau in interiorul mijloacelor de transport. De asemenea, hotararea nu se aplica atunci cand sistemele informatice sunt destinate, in principal, utilizarii publice sau cand sistemele portabile nu se utilizeaza in mod prelungit la postul de lucru. Pe lista dispozitivelor pentru care Hotararea nr. 1028/2006 nu se aplica se numara masinile de calculat,

casele de marcat si orice echipamente prevazute cu un mic dispozitiv de afisare sau de masurare a datelor, necesar pentru utilizarea directa a acestui echipament.

S-ar putea să vă placă și