Sunteți pe pagina 1din 4

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE Interpretarea normei juridice n procesul de aplicare a normei juridice interpretarea acesteia este o datorie a legiuitorului,

judectorului sau a celui care aplic legea. Interpretarea legii este sinonim cu stabilirea nelesului normei juridice, a semnificaiei sale, a spiritului su. Dincolo de litera legii se ascunde spiritul acestuia, care nu poate fi descoperit fr a face apel la o serie de artificii juridice, inclusiv la principiile generale ale dreptului. Felurile interpretrii dreptului. Interpretarea drepturilor este de mai multe feluri. Se poate face, astfel, o distincie clar ntre interpretarea oficial i neoficial a dreptului. Interpretarea oficial a dreptului este interpretarea obligatorie, care are for juridic. Interpretarea juridic se realizeaz de organele de stat care au atribuii fie n domeniul crerii dreptului, fie n procesul aplicrii normei juridice. Organul emitent al unui act normativ, atunci cnd constat c actul su poate da natere unor soluii contradictorii n practic, pentru a elimina aceste soluii contradictorii, este nevoit sa adopte un acr de interpretare. n cazul n care organul emitent al unui act normativ interpreteaz propriul act, interpretare este interpretare autentic = interpretare legal sau general creia urmeaz s i se supun toi cei care aplic legea. Actul de interpretare face parte din actul interpretat i, prin urmare, actul de interpretare a legii are putere retroactiv. Acest punct de vedere este fals, pentru c prin Constituie se prevede c retroactive pot fi doar legea penal i contravenional mai favorabile. Deci, interpretarea oficial reprezint determinarea nelesului unei norme juridice de ctre autoritatea emitent a actului normativ. Sub acest aspect, legiuitorul este pus n situaia de a constata c legea pe care a adaptat-o se aplic neuniform, dnd natere unei diversiti de soluii juridice pe care non-contradictorialitatea dreptului nu le accept. n astfel de cazuri, el poate interveni, printr-o lege de interpretare, pentru a obliga pe toi destinatarii legii s o aplice n acelai mod. Aceast lege n virtutea exigenelor Teoriei Generale a Dreptului, ar trebui s fie o lege retroactiv, dar exigenele constituionale ale Romniei opresc o asemenea abordare i oblig pe cei care aplic o lege interpretativ s-i valorifice validitatea doar pentru viitor, respectiv, dup intrarea sa n vigoare1. Interpretarea cauzal. Cei care aplic legea sunt obligai ca n condiiile n care stabilesc o anumit stare de fapt s aplice legea, stabilindu-i, prin interpretare, i nelesul su. Interpretarea cauzelor ine astfel de aplicarea dreptului i este apanajul autoritilor publice, instituiilor publice sau al altor subieci de drept, nsrcinai cu aplicarea legii. Cel care aplic legea, dup ce stabilete starea de fapt, este dator s califice juridic aceast stare, iar n acest proces este obligat s deslueasc sensul normelor juridice aplicabile, n vederea soluionrii legale a cauzei cu care a fost sesizat. Interpretarea neoficial sau interpretarea doctrinar, este realizat n diferite opere tiinifice de ctre cercettorii n domeniul dreptului, de ctre doctrinari. Spre deosebire de interpretarea oficial, cea neoficial nu are for juridic, nu este obligatorie, nu se impune celui care aplic legea, ci este facultativ pentru acesta. Opiniile formulate in doctrina juridica: opinii de lege lata- opinii prin care se interpreteaza un text de lege aflat in vigoare; ntr-o alt opinie, acest gen de interpretare constituie o interpretare legal sau general, iar actul normativ interpretative va face corp comun cu actul interpretat (aplicndu-se, deci, retroactiv). A se vedea N.Popa, op.cit., p.241.
1

opinii de lege ferenda- vizeaza o propunere de legiferare care nu exista in legislatia actuala, se propune sa fie introdusa in legislatie in viitor. Organul care aplica legea nu este obligat sa respecte o anumita solutie propusa intr-o anumita lucrare stiintifica, deoarece solutia juridica data intr-un caz determinat trebuie sa se sprijine intotdeauna pe norma juridica care se aplica in cazul dat. Interpretarea facultativa- cuprinde pledoariile avocatilor, acea analiza a cauzei putan fi luata in considerare de judecatori, dar si respinsa. Insa, cel care tine seama de ea sau care o respinge trebuie sa se bizuie pe anumite motive, pe care nu trebuie sa le explice in solutia data. Organul care aplica legea da propria lui interpretare normei juridice aplicata si numai aceasta interpretare constituie supportul intelectual al deciziei luate. Metodele interpretrii dreptului. In activitatea de aplicare a dreptului, cel care interpreteaza recurge la o serie de metode in vederea stabilirii sensului exact al normei juridice, a campului sau de aplicabilitate, a efectelor pe care le are norma juridica si a scopului acesteia. Normele juridice cuprinse in diferite acte normative au intotdeauna o conditionare social-istorica, anumite finalitati, o anumita constructie logica. Toate aceste elemente pot fi descoperite prin utilizarea unor metode adecvate. Utilizarea acestor metode confera o viziune de sinteza absolut necesara pentru stabilirea rezultatului interpretarii. Iar acest rezultat trebuie sa conduca la formarea convingerii intime a judecatorului sau a celui care aplica legea in legatura cu solutia pe care o va da in cauza respectiva. In literatura juridica, problematica metodelor de interpretare a dreptului a constituit o preocupare constanta. Uneori s-a considerat ca nu exista metode de interpretare a dreptului, ci doar anumite activitati care reprezinta elemente ale interpretarii si care trebuie utilizate in procesul de interpretare a normelor juridice. In realitate, organul care interpreteaza legea foloseste diferite metode care pot fi analitice: metoda gramaticala si logica sau sintetice: metoda istorica si cea sistematica. Acestor metode li se adauga si metoda teleologica care pune in evidenta scopul legii. 1. Metoda gramatical Are ca obiect stabilirea sensului comandamentului juridic prin analiza gramaticala a textului normei juridice: analiza sintactica si morfologica. Utilizand aceasta metoda, interpretul urmareste sa stabileasca sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, facand distinctia pe care legiuitorul a facut-o, mai inatai intre acceptiunea cuvantului in limbajul comun si acceptiunea lor specific juridica. Legiuitorul poate sa utilizeze cuvinte apartinand limbajului comun, dar sa le dea o alta acceptiune, un non sens, ceea ce va usura sarcina celui care interpreteaza legea. In fiecare ramura de drept, un termen e folosit intr-un anumit sens: de ex. familie- in dreptul rural, dr. familiei, dr. comercial etc.sau functionar public- in dr. administrativ sau dr. penal (unde are un sens mult mai larg). Interpretul normei juridice trebuie sa plece intotdeauna de la premiza ca legea sau norma de drept este scrisa intr-o limba omeneasca, are toate perfectiunile sale. In virtutea teoriei lingvisticii, limba are 3 functii: 1. de exprimare; 2. de apel; 3. de reprezentare, concretizata in diferite enunturi. In procesul interpretarii gramaticale a normelor juridice judecatorul sau organul administrativ care aplica norma juridica trebuie sa tina seama de aceasta functie pentru a descifra mesajul legii. In procesul de interpretare gramaticala, cel care aplica legea trebuie sa urmareasca si modul de imbinare a cuvintelor in propozitii si fraze, dar si sensul conjunctiilor utilizate. Daca intr-o propozitie e utilizata conjunctia si se poate trage o anumita concluzie, sau- concluzie contrara.

2. Metoda sistematic Sensul normei juridice se stabileste prin integrarea normei juridice respective in ansamblul actului normativ din care face parte sau prin raportare la un act normativ cu care se afla in contact ori chiar la sistemul dreptului, la principiile acestuia. Esenta acestei metode are in vedere faptul ca o norma juridica nu este si nici nu poate fi privita in mod izolat, rupta de celelalte norme juridice. Norma juridica face parte dintr-un sistem, ea este o componenta a sistemului de drept si ca atare ea face parte dintr-o institutie juridica, ramura de drept sau din ansambluldreptului care reprezinta interactiunea ramurilor si institutiilor juridice. De aceea, vointa legiuitorului poate fi dedusa tinand seama de pozitia normei juridice in cadrul sistemului de drept, din relatiile pe care le are cu celelalte norme juridice, intelesul acestora deducandu-se din ansamblulacestor interrelatii. Pentru intelesul acestor relatii uneori in cadrul aceluiasi act normativ exista norme generale si speciale. Intotdeauna normele din partea speciala a unui act normativ se aplica in concordanta cu normele din partea sa generala. De asemenea, normele dreptului comun sunt clarificatoare pentru aplicarea normelor speciale. De exemplu, normele codului comercial sunt norme speciale in raport cu normele dreptului civil, care este dreptul comun in materie. 3. Metoda istoric Aceasta metoda urmareste sa explice intelesurile normei juridice prin luarea in consideratie a ceea ce se numeste ocasio legis= imprejurarile social-politice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii. Pentru a interpreta istoric legea, cel care utilizeaza aceasta metoda e dator sa cerceteze lucrarile preparatorii de elaborare a proiectului de lege, apoi sa studieze expunerile de motive, notele de fundamentare, amendamentele care se fac la fiecare proiect de lege, atat cele acceptate cat si cele respinse, dezbaterile care au loc cu prilejul adoptarii proiectului respectiv de lege, reactiile presei cu privire la acel proiect etc. Se recurge si la compararea reglementarilor actuale cu diferite reglementari juridice anterioaer care au incetat sa mai existe sau cae au avut o anumita existenta anterioara. Pe baza utilizarii acestei metode, cel care interpreteaza va ajunge sa cunoasca motivele, argumentele care au stat la baza adoptarii respectivei legi si sa distinga si scopul in cederea caruia a luat fiinta legea. 4. Metoda logic = cel mai larg, des procedeu de interpretare a normelor juridice intalnit in practica. Daca interpretarea istorica ne de posibilitatea sa evidentiem ocasio legis, interpretarea logica ne da posibilitatea sa stabilim ratio legis, adica ratiunea de a fi a legii. Prin intermediul acestei metode se fac aprecieri rationale, au loc operatiuni de generalizare, de analiza logica a textului normei juridice, au loc operatiuni de analogie, aplicarea regulilor logicii formale. Este adevarata hermeneutica juridica deoarece in cuprinsul ei se pleaca de la teoria generala a interpretarii, punand accentul pe principiile logicii formale, pe legile fundamentale ale gandirii. Rationamentul logic= esenta acestei metode si in procesul interpretarii el da nastere unor reguli juridice ale interpretarii. Astfel de reguli sunt, de exemplu: exceptiile sunt de stricta interpretare/ legile exceptionale trebuie sa fie interpretate in sens restrictiv. In realizarea acestei metode, organul de interpretare a legii recurge la argumente logice de interpretare: ad absurdum, per a contrario, a fortiori, a pari etc. Interpretarea ad absurdum (prin reducere la absurd)= stabilirea adevarului tezei de demonstrat prin infirmarea tezie care o contrazice. Interpretarea demonstreaza ca orice alta interpretare s-ar da textului analizat in afara de cea dorita de el ar duce la concluzii contarre legii, la concluzii absurde, de neacceptat. 3

Argumentul per a contrario are la baz legea logica a terului exclus (tertium non datur), potrivit creia n cazul unor dispoziii contradictorii, care se neag una pe cealalt, doar una din ele poate fi adevrat, cealalta eset falsa, o a treia posibilitate fiind exclus. Argumentul per a contrario este un argument logic periculos, deoarece el nu d nici o certitudine cu privire la nelesul normei juridice. In literatura juridica se sustine ca aplicarea unui asemenea rationament e valabila doar in cazul unor norme cu caracter de exceptie sau daca legea utilizeaza o enumerare limitativa. Acest lucru se datoreaza faptului ca legiuitorul poate uneori sa fie echivoc, sa nu excluda o teza contrara in mod expres, teza care se poate deduce din interpretarea legii. Argumentul a pari este un element de analogie juridic n virtutea cruia situaiilor juridice identice li se aplic acelai tratament juridic. Argumentul a priori permite aplicarea normei juridice prin analogie la o serie de cazuri similare. El este un procedeu care permite interpretarea extensiv a legii. Acest tip de interpretare nu poate fi ns utilizat n toate cazurile. Astfel, interpretarea prin analogie ester exclus n dreptul penal, unde domin principiile legalitii incriminrii faptei i legalitii pedepsei, care l oblig pe cel ce interpreteaz legea s dea o interpretare strict normei juridice. Regula generala o constituie faptul ca cel care aplica legea nu poate sa faca distinctii acolo unde legea nu distinge. Argumentul a fortiori- 2 forme de exprimare: a majori ad minus- cine poate mai mult poate si mai putin; a minori ad majus- daca legea interzice mai putin, implicit ea interzice si mai mult A fost utilizata in intreaga istorie a dreptului si in forma sa a majori ad minus, a fost gasita in randul reglementarilor juridice o singura exceptie: dreptul femeii maritate asupra imobilului dotalinainte de Iustinian. Astfel, femeia putea sa vanda imobilul, dar nu-l putea ipoteca, desi ipoteca este un contract cu efecte mai restranse decat vanzarea.