Mihai Eminescu

Povestea codrului
mprat slvit e codrul, Neamuri mii i cresc sub poale, Toate nflorind din mila Codrului, Mriei sale. Lun, Soare i Luceferi El le poart-n a lui herb, mprejuru-i are dame i curteni din neamul Cerb. Crainici, iepurii cei repezi Purttori i sunt de veti, Filomele-i in orchestrul i izvoare spun poveti. Peste flori, ce cresc n umbr, Lng ape pe potici, Vezi bejnii de albine, Armii grele de furnici... Hai i noi la craiul, drag, i s fim din nou copii, Ca norocul i iubirea S ne par jucrii. Mi-a prea cum c natura Toat mintea ei i-a pus, Dect oriice ppu S te fac mai presus; Amndoi vom merge-n lume Rtcii i singurei, Ne-om culca lng izvorul Ce rsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, i prin somn auzi-vom bucium De la stnele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strnge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i nelept! Peste albele izvoare

Luna bate printre ramuri, mprejuru-ne s-adun Ale Curii mndre neamuri: Caii mrii, albi ca spuma, Bouri nali cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rmuroase Ciute sprintene de munte i pe teiul nostru-ntreab: Cine suntem, stau la sfaturi, Iar gazda noastr zice, Dndu-i ramurile-n laturi: - O, privii-i cum viseaz Visul codrului de fagi! Amndoi ca-ntr-o poveste Ei i sunt aa de dragi!

Mihai Eminescu
O, rmi
"O, rmi, rmi la mine, Te iubesc att de mult! Ale tale doruri toate Numai eu tiu s le-ascult; n al umbrei ntuneric Te asamn unui prin, Ce se uit-adnc n ape Cu ochi negri i cumini; i prin vuietul de valuri, Prin micarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi n tain Mersul crdului de cerbi; Eu te vd rpit de farmec Cum ngni cu glas domol, n a apei strlucire ntinznd piciorul gol i privind n luna plin La vpaia de pe lacuri, Anii ti se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin pdurea, Boli asupr-mi cltinnd; uieram l-a ei chemare -am ieit n cmp rznd. Astzi chiar de m-a ntoarce A-nelege n-o mai pot... Unde eti, copilrie, Cu pdurea ta cu tot?

POPA TANDA
-REZUMATParintele Trandafir, fiul dascalului Pintilie din Butucani, devine preot al aceluiasi sat de oameni gospodari si instariti, dar carora nu le place sa li se spuna prea deschis in fata ce defecte au. Tanarul preot, desi om cumpanit, harnic si gospodar, este mult prea sincer si diret si din aceasta cauza satenii nu-l agreeaza. Dorind sa scpae de asemenea preot, ei intervin la protopop si obtin trasnsferarea parintelui Trandafir in satul Saraceni, situat pe valea Seaca. Locuitorii acestui sat erau neinchipuit de lenesi si lipsiti de orice spirit gospodaresc, incat aspectul satului era deplorabil. Hotarat sa schimbe lucrurile, parintele le vorbeste oamenilor in biserica despre nesecitatea si binefacerile muncii, dar, in scurt timp, oamenii nu mai frecventeaza biserica. Umbla din casa in casa pentru a-i convinge, apoi ii ironizeaza, ba chiar ii batjocoreste, fara a reusi, sa-I neclinteasca din nepasarea lor. Dupa doi ani de incercari zadarnice , parintele constata ca iii s-au terminat toate resursele de trai, iar casa lui nu arata mai bine ca ale satenilor. Disperat, el se roaga lui Dumnezeu sa-l lumineze pentru a gasi o modalitate de a scapa el insusi de saracie. Impins de nevoia de a-si hrani familia, preotul se apuca de lucru: reparacasa, ingradeste curtea, cultiva

gradina, ba chiar impleteste lese pe care le vinde la targ pe bani buni. Rezultatele nu intarzie sa se vada caci situatia familiei sale tot mai prospera. Satenii vad, se minuneaza si incet, incet, ii urmeaza exemplul In cativa ani, satul devine de necunoscut, iar gospodarile oamenilor sunt bine intretinute si intarite. Dupa trecerea anilor, parintele Trandafir are nu numai satisfactia de a trai in sanul unei familii unite si prospera, de a fi obtinutprin conduita sa respectul si consideratia oamenilor, ci si sentimentul datoriei implinite