Sunteți pe pagina 1din 4

Cursul 20

O încredere neclintită

1. De ce este credinţa esenţială în procesul mântuirii?

„Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6 p.p.)
„...pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă
biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră.” (1 Ioan 5:4).

2. Cum este definită credinţa în Sfânta Scriptură?

„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare


despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1).

Înţelegem de aici faptul că credinţa nu este doar o acceptare la nivelul intelectului a


unor susţineri cu privire la Dumnezeu, ci „o încredre neclintită”, “o puternică
încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Astfel, a crede în Dumnezeu nu
înseamnă doar a crede în existenţa Lui, ci înseamnă de fapt “a te încrede” în El, a
avea încredere în faptul că El te iubeşte şi Se implică în mod benefic, providenţial în
viaţa Ta, conducându-te în modul cel mai favorabil pentru binele tău veşnic.

3. De unde ştim că această încredere este tocmai mesajul central, chiar tema
primordială a Sfintelor Scripturi?

„Pentru ca să-ţi pui încrederea în Domnul, vreau să te învăţ eu astăzi, da, pe tine. N-
am aşternut eu oare în scris pentru tine sfaturi şi cugetări, ca să te învăţ lucruri
temeinice, cuvinte adevărate...?” Proverbele 22:19-21.

4. Care sunt două lucruri fundamentale pe care le implică credinţa?

„Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe


cei ce-L caută.” (Evrei 11:6 u.p.)

În practică, diavolul se va strădui să zdruncine credinţa omului în Dumnezeu, să-l


facă să creadă că Dumnezeu nu există, sau că, dacă există, este indiferent faţă de
fiinţele omeneşti. De aceea este de o importanţă vitală să ŞTIM că Dumnezeu există
şi că El ne cunoaşte, ne iubeşte şi ne-a pregătit o răsplată minunată în împărăţia Sa.
În consecinţă, truda şi sacrificiile noastre în această viaţă nu sunt zadarnice, ci toate
vor avea o generoasă răsplată acordată de însuşi Dumnezeu.

Perspectiva pe care credinţa o oferă asupra „lucrurilor nevăzute”, noua dimensiune


pe care aceasta o deschide pentru om, eliberându-l de limitele lui „aici” şi „acum” şi
încadrându-l într-un context mult mai vast – acela al veşniciei şi al planului de
mântuire – uimeşte prin măreţia ei şi prin ceea ce poate face din oameni: eroi ai
credinţei, oameni care nu-şi preţuiesc interesele, bunurile sau viaţa mai presus de
orice, ci pentru care integritatea, dreptatea şi credincioşia faţă de Dumnezeu sunt
valorile supreme.
5. Care sunt câteva exemple de personaje biblice care şi-au orientat viaţa după
credinţă, încrezându-se în „lucrurile care nu se văd”?

„Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi şi le-a zis: ‚Nu voiţi
să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?’ Unul din slujitorii săi a
răspuns: ‚Nimeni, împărate, domnul meu; dar proorocul Elisei, care este în Israel,
spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.’ Şi
împăratul a zis: ‚Duceţi-vă şi vedeţi unde este , ca să trimit să-l prindă.” Au venit şi i-
au spus: ‚Iată că este la Dotan.” A trimis acolo cai, cară şi o oaste puternică. Au ajuns
noaptea şi au înconjurat cetatea. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis de
dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste a înconjura cetatea, cu cai şi cară. Şi slujitorul a
zis omului lui Dumnezeu: ‚Ah! Domnul meu, cum vom face?’ El a răspuns: ‚Nu te
teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.’ Elisei s-a rugat şi a zis: ‚Doamne,
deschide-i ochii să vadă.’ Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut
muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.” (2 Împăraţi 6:11-17).

Când slujitorul lui Elisei s-a trezit dimineaţa şi a văzut cetatea înconjurată de oşti, a
intrat imediat în panică şi a venit înspăimântat la stăpânul său cu întrebarea: „Ah!
Domnul meu, cum vom face?”
Lipsit de perspectiva credinţei, robul lui Elisei a procedat la fel cum mulţi dintre noi
procedăm poate în cele mai multe cazuri: constatăm situaţia critică, o evaluăm şi ne
întrebăm cum trebuie să acţionăm pentru a ieşi din ea. În întrebarea „Ce vom face?”
– şi oare nu este aceasta ecoul gândurilor noastre? – Dumnezeu este scos din calcul
şi atotputernicia Lui nu este luată în considerare, robul lui Elisei ţinând cont doar de
ceea ce vedeau ochii lui fizici, adică o cetate asediată de o oaste impresionantă şi
neputinţa lor de a găsi o cale de scăpare. Dar acolo unde soluţiile omeneşti s-au
epuizat, Dumnezeu mai are încă multe soluţii:
Răspunsul liniştit al lui Elisei în această situaţie critică ne oferă perspectiva credinţei
asupra aceleiaşi situaţii: „El a răspuns. ‚Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi
decât cei cu ei.’ Elisei s-a rugat şi a zis: ‚Doamne, deschide-i ochii să vadă.’ Şi
Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc
împrejurul lui Elisei.” Citind această relatare, ne-am putea pune firesc întrebarea:
‚De ce a fost nevoie ca întregul munte să fie plin de cai şi de cară de foc împrejurul
lui Elisei?’ În primul rând, nici măcar unul din aceste cară nu s-a angajat în luptă
directă cu oastea siriană, iar în al doilea rând istoria a dovedit de atâtea ori că un
singur înger al lui Dumnezeu dispune de suficientă putere pentru a pune pe fugă sau
a nimici cea mai impresionantă oaste? Şi totuşi „muntele era plin de cai şi cară de
foc”. Prin această întâmplare Dumnezeu intenţionează să ne transmită un mesaj, să
ne arate bogăţia de resurse de care dispune şi pe care este gata să le angajeze, la
nevoie, spre binele celor ce se încred în el.
Ce contrast între modul de gândire al lui Elisei şi al robului său! Doi oameni priveau
o situaţie şi o vedeau totuşi atât de diferit. Unul putea sta liniştit şi încrezător în faţa
pericolului iminent, în timp ce altul era speriat şi considera că trebuie să întreprindă
neapărat ceva pentru a ieşi din această criză.

„Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu, despre lucruri care încă nu
se vedeau şi plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a
osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.” (Evrei
11:7).
„Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de
plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie
decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a
părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit,
ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:24-27).

6. Ce presupune păstrarea credinţei?

„Luptă-te lupta cea bună a credinţei.” (1 Timotei 6:12).

„Porunca pe care ţi-o dau… este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi
credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut şi au căzut din credinţă.” (1
Timotei 1:18,19).

7. Care sunt cei doi poli opuşi între care se dă această luptă a credinţei?

„Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci


lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” (2
Corinteni 4:18).

„Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc; pentru că cine se îndoieşte,
seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.” (Iacov 1:6).

Păstrând mereu perspectiva divină înaintea ochilor vom putea într-adevăr să


„umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7), căci „cel neprihănit va
trăi prin credinţă.” (Evrei 10:38).

8. În ce se transformă credinţa pentru cei care o posedă? Ce efect benefic va avea


aceasta asupra creştinului?

„Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate
săgeţile arzătoare ale celui rău.” (Efeseni 6:16).

„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa,


pentru ca prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13).

9. Ce îndemn a adresat Domnul Isus oamenilor subliniind importanţa credinţei? Ce


principiu general valabil a enunţat El în acest sens?

„Şi nu fi necredincios, ci credincios.” Ioan 20:27.

„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Tatăl şi aveţi credinţă în Mine!” (Ioan
14:1).

„Apoi a zis sutaşului: ‚Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta.’” (Matei 8:13).
10. Ce mare nevoie a ucenicilor o avem şi noi şi cum ar trebui să facem din aceasta
tema rugăciunilor noastre? Cât timp trebuie să fim credincioşi şi care va fi minunata
răsplată a credinţei?

„Doamne, măreşte-ne credinţa!” (Luca 17:5).

„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2:10).