Sunteți pe pagina 1din 10

Curs 1 22.02.

2011 Dreptul international privat = acea ramura a dreptului privat,

national, apartinand fiecarei tari cuprinzand un ansamblu de norme preponderent conflictuale, destinate solutionarii conflictelor de legi in spatiu, conflictelor de jurisdictii precum si cele care statornicesc conditia juridica a strainului in tara noastra. Altfel spus, DIP nu este altceva decat cel care reflecta in ansamblul si profunzimea lui viata privata internationala. Normele sale cunoscute sub denumirea de norme de conflict sau norme conflictuale au ca exclusiva menire aceea de a a localiza din punct de vedere international persoana si relatiile ei in felul acesta infaptuind ceea ce prof American Simion Simonite spunea justitia conflictuala = justitia dreptului international privat, cea care are ca menire sa caute, sa identifice unei anume situatii concrete de viata legea sau sistemul de drept, the law it is more appropriate is to be applied. Justitia conflictuala urmareste nu stabilirea in concreto a cine are sau nu dreptate intr-un anumit raport de drept, ci fixarea proximitatii juridice, de aceea aceasta justitie poate fi privita ca fiind interfata celei transcendente. In pofida denumirii sale, a prezentei cuvantului international, Dip nu este un drept international propriu zis, sau in modul sau cel mai profund, deoarece el apare cu precadere ca un ansamblu de norme apartinand legiutorului national, altfel spus izvoarele sale nu sunt indeobste rodul unui raport sau consens international decat prin exceptie, ci ele se gasesc implantate in solul legiutorului national. De aceea deseori putem remarca ca maniera de solutionare a conflicteleor de legi nu este intotdeauna desavarsit obiectiva, ci se face din prisma intereselor unui anumit sistem de drept, care se doreste a fi aplicat, generand astfel suficiente distorsiuni fie in planul calificarilor juridice, fie in cel al utilizarii metodelor de evictiune a legii straine potential incidente. Referindu-ne la spatial European putem constata ca exista un ansamblu de norme de conflict de sorginte europeana edictate prin diverse regulamente europene, care contureaza un drept international privat nou si supraetatic, European International Law, care coexista cu National Private Law al fiecarui stat. Obiectul sau de preocupare : conflictele de legi in spatiu = determinarea legii aplicabile unui raport juridic, unei relatii cu elemente de extraneitate; conflictele de jurisdictie, incluzand atat chestiunile legate de determinarea competentei internationale a instantelor sau autoritatilor publice din statele membre, procedura internationala propriu zisa, dar si aspectele legate de recunoasterea si executarea hot. Judecatoresti straine in Romania. Ex: Legea 105/1992 in materia divortului. Conditia juridica a strainului in Romania: Cea mai importanta clasificare a normelor de conflict: (Curs
2 01.3.2011) Unilaterale = cea care intr-o anume situate si limiteaza a atribui

competenta legislativa in favoarea sistemului de drept propriu;

fara sa preocupe alte sisteme de drept, reprezinta o exceptie, specific lor este faptul ca determina doar competenta legislativa a sistemului de drept caruia le apartine. L 105 prevede in materia dreptului la nume ca ocrotirea impotriva actelor de incalcare a dreptului la nume savarsite in Romania sunt guvernate de legea romana. Bilaterale = cele mai des intalnit, majoritatea; acele norme de conflict care nus e raporteaza la competenta sistemului de drept apartinand forului, instantei sesizate, ele stabilind in mod abstract competenta unui anume sistem de drept, competent potrivit criteriilor de proximitate, indiferent ca acesta apartine forului sau nu. Din punct de vedere structural norma de conflict se compune din doua elemente: continutul normei de conflict si legatura acesteia. Continutul normei de conflict este acea parte a normei care desemneaza institutia juridica la care aceasta se refera, intalnim astfel norme de conflict in materia starii si capacitatii persoanei, casatoriei, filiatiei, mostenerii, delictelor civile, uzucapiune. Legatura normei de conflict este acea parte a normei de conflict care asigura in mod concret localizarea, determinand sistemul de drept caruia ii revine competenta de aplicare intrun anume caz, punctele de legatura pot fi fixe: ex. locul situarii bunului imobil sau locul producerii prejudiciului, sau locul comiterii delictului civil, locul incheierii casatoriei; sau mobile: cetatenia, care paote fi schimbata, domiciliul, resedinta obisnuita. Retrimiterea Normele de conflict apartinand diferitelor tari nu exista si fiinteaza in mod izolat, ci ele coexista, ele interactioneaza mereu, iar aceasta interactiune este determinata de miscarea celor carora aceste norme sunt cu predilectie destinate. Extraneitatea raportului juridic este cea care pune in legatura, diferitele sisteme de drept facandu-le sa dialogheze. Putem spune, in acelasi timp ca asa cum normele materiale apartinand statelor, care reglementeaza diferitele materii sau institutii ale DIP nu sunt identice, tot asa nici normele lor de conflict nu sunt identice. Ele difera adesea, incercand fiecare sa fixeze proximitatea dupa criterii care servesc cel mai bine interesul national. Cu alte cuvinte exista un conflict al normelor de conflict. Conflictele de legi pot imbraca doua forme: conflictul pozitiv de legi = este atunci cand fiecare dintre normele de conflict in prezenta revedica pentru sistemul de drept caruia apartine competenta sa de aplicare, resortisant francez cu domicliul in Anglia intr-o problema legata de starea si capacitatea lui, in acest caz si in aceasta materie legea franceza se considera competenta avand in vedere principiul Lex patriae, dar in egala masura si dreptul englez isi revendica competenta de aplicare , avand in vedere faptul ca domiciliul acelui francez este in Anglia, iar in dreptul englez starea si
2

capacitatea persoanei este aservita lui Lex domicili. Tot astfel in cazul succesiunii unui defunct italian care a lasat bunuri imobile situate in Romania, art 66 din Legea 105, lit b, supunand succesiunea imobiliara lex rei sitae atribuie acestei legi competenta, dar in egala masura si dreptul italian isi revedica competenta de aplicare, legea italiana nr 218/1995, pe baza apartenentei la cetatenia italiana. Intotdeauna se va aplica sistemul de drept al carui competenta a fost dictata de legea forului, legea instantei sesizate conflictul negativ = exista cand niciuna dintre normele de conflict nu isi revendica competenta in cazul din speta. Englez cu domiciliul in Franta intr-o problema legata de starea si capacitatea lui. Atunci cand norma de conflict atribuie competenta unei anumite legi se spune ca ea trimite la acea lege, la acel sistem de drept. Daca aceasta din urma nu-si recunoaste competenta de aplicare se spune ca ea retrimite fie la sistemul de drept al forului, fie la dreptul unei terte tari. Prin urmare, retrimiterea poate fi definita ca fiind procedeul tehnic prin care norma de conflict straina la care a trimis lex fori neacceptand competenta care i-a fost atribuita de catre aceasta din urma confera la randul ei competenta de reglementare fie legii forului fie legii unei terte tari Retrimitere de gradul I = este intotdeauna acceptata pentru ca conduce la aplicarea dreptului material al instantei sesizate. Retrimiterea de gradul II = Cetatean danez cu domiciliul in Anglia in fata unei instante din Hamburg, problema legata de starea si capacitatea lui, instanta aplica dispozitia din E.G.B.G.B care atribuie competenta potrivit principiului cetateniei legii daneze, iar legea daneza care are ca reper lex domicilii, retrimite la dreptul englez.

Curs 3 8.03.2011

Aparitia retrimiterii in practica judecatoreasca.


Problema retrimiterii a fost sesizata mai intai in practica instantelor confruntate cu problema localizarii situatiilor litigioase ce prezentau elemente de extraneitate. Problema retrimiterii s-a pus in fata instantelor engleze in anul 1841. Intr-o speta Collier v. Rivaz s-a ridicat in fata instantelor engleze chestiunea validitatii formale a unui testament intocmit de un resortisant englez in Belgia. Potrivit dreptului englez testatorul era considerat ca avand domiciliul in Belgia, insa potrivit dreptului belgian de la acea vreme nu se recunostea domiciliul testatorului in cauza ca fiind in Belgia, deoarece in pofida indelungatei sale sederi in Belgia, acesta nu indeplinise formalitatile administrative cerute la acea vreme strainilor pentru a i se recunoaste domiciliul in Belgia. Fiind vorba despre un testament privat, doar semnat manu propria de catre testator acestuia nu i secunostea valoare juridica, adica era considerat nul potrivit legii belgiene, dar in schimb era considerat valid potrivit dreptului englez. In solutionarea acestei spete
3

instanta engleze a aplicat Foreign Court Theory, potrivit careia in solutionarea litigiului instanta engleza trebuie sa judece ca si cum s-ar afla in tara la care a primit norma de conflict engleza care in cazul din speta supunea testamentul domiciliului de fapt al testatorului. Altfel spus instanta engleza trebuie sa se transpuna in postura judecatorului belgian si sa solutioneze conflictul de legi legat de validitatea formala a testamentului in aceeasi maniera in care ar fi facut-o o instanta belgiana, ceea ce a si facut instanta engleza care a aplicat regula belgiana potrivit careia domiciliul acelui defunct trebuie considerat a fi in Anglia si in consecinta aplicand dreptul englez a declarat testamentul ca fiind perfect valid. Nu s-a admis in mod explicit retrimiterea, dar s-au acceptat indirect consecintele ei. A doua speta in problema trimiterii este cea solutionata de instantele franceze in anul 1878 printr-o decizie a Casatiei franceze. In speta era vorba despre un copil bavarez pe nume Savier Forgo, care la varsta de 5 ani este adus de mama sa in Franta unde traieste tot restul vietii sale si unde moare lasand o mostenire mobiliara importanta. Forgo nu a fost niciodata casatorit si nu a avut copii (si el fiind din afara casatoriei). La moartea lui Forgo rudele sale colaterale din partea mamei au introdus in fata instantelor franceze o petitie de ereditate. Dreptul succesoral francez de la acea vreme nu recunostea colateralilor materni din afara casatoriei vocatie succesorala in schimb dreptul bavarez recunostea aceasta vocatie. Fiind vorba de o succesiune mobiliara instantele franceze au aplicat norma de conflict franceza (dedusa prin interpretare din art 3 Codul napoleon) care supunea averea mobiliare legii ultimului domiciliu al lui de cuius considerat a fi in cazul din speta in Bavaria deoarece in pofida indelungatei sale sederi in Franta, Forgo neavand cetatenia franceza si neobtinand autorizatia administrativa de stabilire a domiciliului francez era privit ca avand domiciliul in Bavaria. Norma de conflict franceza a trimis la dreptul bavarez, in schimb norma de conflict bavareza supunand succesiunea indiferent de natura ei legii domiciliului de fapt (de acceeptiune bavareza) a lui Forgo, a retrimis la dreptul francez adica la tara unde era considerat ca avand ultimul domiciliu defunctul in viziune bavareza. Ceea ce a si facut instanta franceza acceptand aceasta retrimitere de gradul 1 si supunand succesiunea lui Forgo dreptului francez, in consecinta succesiunea a fost declarata ca fiind vacanta si atribuita in integrum statului francez. Retrimiterea tine de logica clasica a DIP, de metodica sa, avand in vedere faptul ca cel putin in buna parte normele sale nu sunt un jus supra iura, ci ele apartin inca in suficienta masura sistemului national de drept , menirea lor fiind aceea de drept al aplicarii dreptului Rechtsanvedungsrecht. Este adevarat, maniera de purtare de a dialogului intre normele de conflict este adeseori imprevizibila aducand nesiguranta si incertitudine in circuitul privat transfrontalier. De aceea retrimiterea nu a fost privita in mod favorabil in doctrina timpului, aducandu-se suficiente argumente impotriva ei precum:
4

1. retrimiterea nesocoteste principiul ca in solutionarea unui litigiu international instanta trebuie sa se conduca dupa regula sa de conflict, altfel spus regula de conflict apartine forului. Ori admiterea retrimiterii ar nesocoti acest principiu deoarece prin admiterea ei in solutionarea conflictului de legi instanta se conduce dupa o norma de conflict strain. 2. retrimiterea este in sine o institutie perturbatoare ea provocand nesiguranta si incertitudine in circuitul privat transfrontalier in privinta sistemului de drept caruia ii va reveni competenta de aplicare. Acest caracter reiese si mai mult in evidenta in cazul retrimiterii de gradul II. 3. s-a mai invocat si asa numitul argument al cercului vicios care consta in urmatorul rationament: bunaoara daca trimiterea facuta de lex fori la dreptul strain trebuie privita in lato sensu adica considerata a fi facuta la intreg sistemul de drept strain, incluzand si normele de conflict ale acestuia, atunci mutatis mutandi si retrimiterea dispusa de aceste norme la dreptul forului ar trebui din ratiuni de simetrie privita tot in sens larg adica incluzand si normele de conflict ale forului. Admiterea retrimiterii si aplicarea dreptului material al forului ar reprezenta o iesire artificiala din acest cerc vicios, incalcarea unei logici de rationament, ceea ce nu ar trebui admis. Este adevarat ca retrimiterea este de natura sa creeze o anumita incertitudine in privinta solutionarii conflictului de legi , dar in lipsa unei norme de conflict unificate reprezinta un rau necesar, unica metoda de determinare a legii competenta intr-un anumit caz. In favoarea admiterii ei sau adus mai multe argumente precum: dreptul strain nu ar trebui aplicat atunci cand el insusi isi consacra necompetenta prin norma sa de conflict. De aceea trebuie sa se tina seama de raspunsul normei de conflict straina de retrimitere dispusa de aceasta. exista o stransa unitate intre dreptul strain si norma de conflict straina sa spus chiar ca aceasta din urma nu reprezinta altceva decat un reflex a dreptului material, o umbra a acestuia reflectata in plan international determinand situatiile in care corpusul normativ national trebuie sa isi extinda aplicarea si in relatiile transfrontaliere. s-a spus ca retrimiterea ar trebui admisa deoarce ea actioneaza intotdeauna atunci cand este de gradul 1 in favoarea dreptului forului (sistemul de drept al instantei sesizate) conducand la aplicarea caestui sitem or interesul instatei sesizate nu este neaparat acela de a asculta orbeste de norma sa de conflict chiar si aunci cand ea dicteaza competenta unei legiuiri straine, ci mai degraba acela de a admite retrimiterea si de a plaica in urma ei dreptul material propriu al instantei sesizate. retrimiterea asigura coordonarea sistemeleor de drept in prezenta tinand seama de prezenta si calitatea de elemenetle de extraneitatea ale raportului juridic respectiv.
5

in favoarea admiterii retrimiterii s-a mai invocat si teoria instantei straine potrivit careia instanta de common law trebuie sa judece litigiul ca si cum ea ar apartine sistemului de drept la care a trimis norma sa de conflict. Este adevarat ca in aceasta teorie nu se vorbeste in mod explicit despre admiterea retrimiterii, dar se accepta in mod indirect efectele retrimiterii.
1.

2.

3. 4.

Cazuri in care nu se aplica retrimiterea: Nu se pune problema retrimiterii atunci cand in temeiul principiului autonomiei de vointa partile unui act juridic au posibilitatea sa aleaga ele insele legea aplicabila contractului lor lex contractus. Legea o interzice in mod expres. Ex: retrimiterea de gradul II, art 4 alin 2 Legea 105. In materia formelor actelor juridice, art 68, Legea 105. In materia cetateniei. art 11 L 105

Curs 4 15.03.2011 Conflictele de legi in materie delictuala Scopul principal este constituirea unei piete interioare in care frontierele statale sunt abolite, iar persoanele, marfurile, serviciile si capitalurile pot circula liber. In acest sens au fost enuntate cele 4 libertati de circulatie si instituit principiul interzicerii discriminarii pe motiv de nationalitate. Totusi aceste masuri nu au fost pe deplin suficiente pentru a asigura eliminarea tuturor obstacolelor care intarzie sau blocheaza realizarea pietei interioare. In primul rand divergentele intre legislatiile nationale constituie si in prezent un factor perturbator in aceasta privinta. Din acest motiv s-a incercat in plan european unificarea normelor de conflict in diferite materii conferindu-se organismelor europene comunitare competetna directa in aceasta privinta. Unificarea normelor de conflict in materie extracontractuala s-a realizat pentru prima data la 10 iulie 2007 cand Parlamentul European a adoptat Regulamentul Roma 2 864/2007 referitor la conflictele de legi in materie extracontractuala. Statele membre vor dispune in sfarsit de reguli comune in aceasta materie ceea ce va genera un climat de predictibilitate si siguranta in circuitul transfrontalier. Regulamentul are un caracter general fiind obligatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in statele membre, fara a avea nevoie de masuri de transpunere in legislatia nationala. Curtea de Justitie Europeana se bucura de competenta exclusiva in interpretarea Regulamentului. Caracterul universal Importanta noului regulament este indeniabila, nu numai datorita domeniului abordat ci si prin faptul ca el instaureaza reguli de conflict ce vor constitui in materie un drept comun al statelor membre inlocuind regulile de
6

conflict existente anterior (pentru Romania este vorba despre sectiunea VII imbogatirea fara justa cauza si gestiunea de afaceri, sectiunea VIII - actul ilicit, X - raspunderea pentru produse si XI - raspunderea pentru concurenta neloiala din legea 105/92). Potrivit art 3 aplicarea regulamentului nu va depinde de desemnarea sau nu de catre regulile sale de conflict a legii unui stat membru respectiv a legii unui stat tert, ci doar de sesizarea de catre parti a unui judecator dintrun stat membru, se instituie un regim conflictual uniform care priveste atat situatiile intracomunitare cat si cele extracomunitare. Aplicarea regulamentului in litigiile internationale Potrivit art 1 alin 1, Reg se aplica tututor situatiilor care implica un conflict de legi. dupa modelul reglemantarii curent racticate cu privire la obligatiile contractuale, art 14 din Roma 2 permite partilor sa aleaga legea aplicabila si in materie extracontractuala. Aceasta libertate ascunde un risc de frauda, in masura in care intr-o situatie pur interna partile ar putea alege o lege straina pentru a evita respectarea unor dispozitii imeprative din legea normala aplicabila. Situatia este doar fictiv internationala pentru a lupta impotriva riscului de frauda inerent libertatii de alegere acordate partilor regulamentul roma 2 incadreaza aceasta libertate: art 14 alin 2 dispune ca alegerea unei legi straine nu este permisa decat in masura in care dispozitiile din dreptul intern care vor fi inlaturate prin vointa partilor au un caracter supletiv. Daca regulile respective au un caracter imperativ in statul in care le-a edictat vointa partilor va fi fara efect in privinta lor. De asemenea redactorii regulmantului au facut un pas in plus pe calea prevenirii unor fraude incercand sa instituie un inceput de regim diferentiat in materie de conflicte de legi specific pentru relatiile intracomunitare. Astfel art 14 alin 3 prevede ca atunci cand toate elementele relevante pentru respectiva situatie juridica sunt localizate pe teritoriul unuia sau mai multe state membre alegerea de catre parti a legii unui stat necomunitar nu poate aduce atingere aplicarii in mod corespunzator a dispozitiilor imperative ale dreptului comunitar de la care nu se poate deroga prin acord, astfel cum au fost puse in aplicare in statul membru al instantei sesizate, partile nu vor putea evita prin intermediul alegerii legii unui stat tert aplicarea dreptului comunitar imperativ unui raport juridic international, circumscris Uniunii.

Curs 5 22.03.2011 Domeniul de aplicare material al Regulamentului


7

Regulamentul vizeaza obligatiile necontractuale decurgand dintr-un fapt ilicit (delict sau cvasidelict) sau dintr-un fapt care portrivit terminologiei clasice reprezinta un cvasicontract. Cu privire la prima categorie suntem in prezenta unei notiuni autonome de obligatii necontractuale (considerentul 11 din preambului regulamentului) si in absenta altor precizari in regulament pentru interpretarea acestuia punctul de plecare ar trebui sa fie definitia oferita de Curtea de Justitie sintagmei materia delictuala aceasta ar cuprinde asa cum a aratat Curtea in decizia Kalperis 27 septembrie 1988: orice cerere prin care se urmareste stabilirea raspunderii paratului si care nu poate fi inclusa in cadrul materiei contractuale in sensul art 5 paragraf 1 dn Regulamentul BRuxelles 1 In doctrina s-a aratat deja ca paralela intre definitia obligatiilor necontractuale vizata de Reg Roma 2 si materia delictuala din Reg 44/2001(Bruxelles 1) nu este perfecta. Discutam despre 2 expresii diferite iar tehnic vorbind cea din urma are un domeniu mai larg, ex: in decizia Tacconi, curtea de Justitie a precizat ca materia delictuala include si culpa in contrahendo, pentru care exista o solutie aparte in Reg Roma 2. Regulamentul isi limiteaza aplicarea la acele obligatii extracontractuale care tin de materia civila si comerciala; sunt excluse problemele care apar in domeniul fiscal, vamal, administrativ, inclusiv raspunderea statului pentru actiunile si omisiunile comise cu ocazia exercitarii puterii publice. De asemenea conform explicatiilor oferite de preambul considerentul 9 litigiile generate de Acta Iure Imperii sunt considerate ca incluzand actiunile formulate impotriva oficialilor care actioneaza in numele si pe seama statului si raspunderea pentru actele emise de autoritatile publice inclusiv raspunderea persoanelor numite in functii de demnitate publica. Dupa modelul de la Roma, Reg enumera in art 1 o serie de excluderi din domeniul sau de aplicare. Acestea pot fi impartite in doua grupe: pe de o parte cele care in urma calificarii se integreaza mai bine in alte categorii juridice (obligatii extracontractele decurgand din relatiile de familie si cele asimilate acestora de ex: actiunea introdusa pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a intarzierii platii pensiei alimentare, actiunile introduse de un tert impotriva parintilor pentru daunele cauzate de copii minori intra in domeniul de aplicare al regulamentului, dreptul societatilor comerciale: aspecte ce tin de constituirea, capacitate, functionare, raspunderea personala a angajatilor adminstratorilor si asociatilor societatii, trust-ul) si pe de alta parte cele care, desi incluse fara dubiu in cadrul raspunderii extracontractuale, necesita totusi un regim particular. Acestei ultime categorii ii apartin obligatiile extracontractuale decurgand dintr-un prejudiciu nuclear, excludere justificata pe baza faptului ca acestea presupun un regim special de indemnizare care implica particiaprea statelor si fac obiectul unor conventii internationale. Si cele care decurg din atingeri aduse vietii private si personalitatii (justificarea acestei excluderi prezinta in problema deosebit de delicata a acesteia si faptul ca statele membre nu au reusit sa se puna de acord aasupra elementului de localizare cel mai pertinent).
8

Raman in vigoare normele de conflict sectiunea 9, capitolul 8, L 105/92; art 112, 113 din raspunderea pt atingerea adusa personalitatii. (nu avem norme de conflict unificate) Obiective Redactorii regulamentului au urmarit prin acesta 4 mari obiective: a) retinerea unui element de localizare care sa conduca la desemnarea legii care prezinta legaturile cele mai stranse cu situatia litigioasa, b) asigurarea previzibilitatii pt parti c) garantarea securitatii juridice d) realizarea unui echilibru intre interesele victimei si cele ale persoanei responsabile Metode Reg Roma 2 combina mai multe metode obisnuit practicate in DIP. In primul rand, in mod clasic el stabileste o serie de elemente de localizare fixe, obiective. In materie de acte ilicite regula generala de conflict este insotita de mai multe reguli speciale privind anumite delicte particulare. In vederea colectarii eventualelor rezultate inadecvate determinate de aplicare mecanica a legii aplicabile operata de regula generala. Clauza de exceptie nu este uitata art 4, al 3. Pt a asigura mai multa predictibilitate partilor autonomia de vointa (limitata si incadrata) isi gaseste si ea expresia in capitolul 4 al Regulamentului. Deasemenea intalnim si alte tehnici ce tin de DIP precum: ordinea publica internationala ce poate interveni in caz de incompatibilitate manifesta intre ordinea juridica a forului si rezultatul obtinut in urma aplicarii legii desemnata de Regulament, excluderea retrimiterii art. 24 si etc. Trebuie totusi clarficata problema raporturilor dintre regulile de conflict instituite de Regulamnet si divesrse conventii internationale inmaterie de raspundere extracontractuala la care statele memnmbre pot fi eventual parte. Art. 28 din reg. prevede ca dispozitiile sale nu afecteaza aplicarea conevntiilor in vigoare (mai putin cele incheiate exclusiv intre state membre) si confirma principiul respectarii de catre Uniune a obligatiilor internationale asumate de sattele membre. In doua domenii importante - obligatiile extracontractuale decurgand din accidente de circulatie ruriera si cele rezultand din fapta produselor - cu privire la care exista doua conevntii de la Haga ratificate de mai multe state membre, respectiv Conv. de la Haga din 1971 privitoare la legea aplicabila accidentelor de circulatie rutiera si Conv. de la haga din 1973 privind legea aplicabila raspunderii pentru fapta produselor, acestea din urma vor continua sa se aplice. In schimb odata Regulamentul adoptat competenta pt incheierea viitoare a unor posibile conventii cu statele terte privitoare la reguli de conflict in materie extracontractuala revine institutiilor comunitare, potrivit considerentului 37 din Preambul, statele membre putand fi autorizate doar in mod exceptional sa negocieze si sa incheie o astfel de conventie. Aceasta regula din art 28, alin. 1 a Regulamentului Roma a fost criticata pe buna
9

dreptate de doctrina germana. Pe de o parte prevalenta acordata acestor conventii dublata de faptul ca doar unele dintre statele membre le-au ratificat este de natura sa mentina in continuare la nivel european riscul de forum shopping, desi eliminarea acestuia apare ca unul dintre obiectivele principale ale textului. Pentru mai multa certitudine juridica si uniformitate ar fi fost preferabila activarea prioritatii regulamentului chiar si in fata acestor coneventii. Pe de alta parte legiutorul european da dovada de neconsecventa de exemplu: desi consacra reguli diferite (in special in ceea ce priveste competenta autoritatilor statului noii resedinte obisnuite ale copilului in materia rapirii) Regulamentul Bruxelles 2 bis nu ezita sa isi afirme prioritatea in fata conventiei de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii cu toate ca aceasta functiona corespunzator.

10