Fluturi... albine... flori... copaci... si mirosul acela... padurea mirosea incantator...

atat de incantator parca nu mai mirosise niciodata, si Emilia nu se putu abtine de la a se intreba ce anume putea sa-i imbunatateasca mirosul in asemenea hal. Era micuta, era adevarat... dar cunostea padurea aceasta intr-o oarecare masura: veneau aici in fiecare vara pentru cateva saptamani... era singurul loc in care se simtea in plina forma, singurul loc in care febra nu ii mai crestea pe neasteptate... bine, cu o singura exceptie, anul trecut, cand prinsese o raceala pentru care fusese mustruluita serios... Si de anul trecut nu il mai vazuse pe Bogdan: bunica lui spunea ca e la mare acum si ca se va intoarce abia peste o saptamana... iar in mintea fetitei, o saptamana putea insemna o vesnicie... putea sa fie deja mare, maritata, poate chiar batrana, cu nepoti si stranepoti pana avea sa se intoarca singurul ei prieten de joaca... sau cel putin asa credea ea. Si daca avea sa fie asa de mare nu avea sa se mai joace, stia asta: adultii nu stiu sa se joace. Privi inspre usa bucatariei de vara de unde putu auzi vocile mamei, Lianei si lui Tedy. Liana si Tedy erau mari... nu mai mari decat mama ei, dar mult mai mari decat Emi, asta era sigur... si totusi insistasera sa nu-i mai strige cu doamna sau domnule, ceea ce ii usurase viata foarte mult, si chiar daca nu ar fi fost atat de draguti cu ea, si nu i-ar fi raspuns clar si frumos la fiecare intrebare, indiferent cat de naiva ar fi fost aceasta, chiar daca nu i-ar fi facut toate poftele atunci cand aveau ocazia, Emi tot i-ar fi iubit... aproape la fel de mult pe cat o iubea pe mama ei, in zilele bune cand nu o certa si nu o punea sa-si curete camera sau sa duca soparlele inapoi de unde le luase... Liana si Tedy nu i-ar fi spus niciodata sa duca soparlele inapoi pe camp, era sigura de asta. Ei s-ar fi oferit sa puna soparlele in acvariul pe care il pastrau in sufragerie in amintirea tarantulei Lianei, Fluff. Nu stia ce era aia o tarantula, dar presupunea ca era un fel de soparla cu puf intepator pe ea, ca florile de Mierea Ursului, sau urzica... Tedy spunea ca Fluff il umpluse de puf usturator din cap pana-n picioare cand o cunoscuse pe Liana, si chiar daca Emi nu putea intelege ce anume era atat de incantator la aceasta amintire, se parea ca lor le placea sa-si aminteasca. Dar nu erau soparle aici... plouase de dimineata si era frig acum, iar soparlele nu ieseau decat dimineata cand soarele incalzea pietrele... Pe langa asta, lui Bogdan ii era frica de soparle asa ca nici prin cap nu-i trecea sa le prinda cand era aici... dar Bogdan nu era aici azi... si nu avea sa fie inca o saptamana, oricat de mult ar fi durat asta... Pasi incet prin iarba, apropiindu-se de padure curioasa... uneori, pe o vreme ca asta, daca era atenta putea prinde broaste... prinsese odata o broasca verde care se transformase intr-o broasca maronie pana cand ajunsese sa i-o arate mamei... initial crezuse ca murise de spaima si ca maro era ca movul la oameni... dar apoi broasca ii sarise infata si i se prinse in par... le luase aproape toata noaptea sa scoata biata broscuta de acolo, din timp in timp Tedy sau Liana scotand din buzunar betele lor norocoase (dupa cum ii spusese Liana intr-o zi) si bagandu-se la lor de indata ce mama ei se intorcea in camera (ceea ce era foarte rapid), sau se uita inspre ei de parca avea sa-i pedepseasca pentru tot restul vietii lor. Adultii nu primeau pedepse, Emi stia asta cu siguranta, dar niciunul din cei doi nu pareau a fi aflat... cand in

sfarsit reusisera sa scoata biata broasca, Emi avu ocazia sa afle care era adevaratul mov de la broaste: alb. Intra in padure intrebandu-se daca broscuta mai locuia pe aici, si daca avea sa fie politicoasa si sa se arate sau nu. Evident ca animalele salbatice nu stiau ce inseamna politetea asa ca fetitei nu-i ramase decat sa continue sa mearga mai departe, atenta la fiecare miscare. La un moment dat vazu ceva care semana cu un caine foarte rosu disparand dupa un copac, si fugi intracolo crezand ca bietul animal se ratacise. Nu mai vazuse niciodata un caine care sa semene cu o vulpe atat de mult... dar animalul din fata ei nu parea dornic sa o pacaleasca, asa cum ar face o vulpe sanatoasa la cap, ci din contra: incerca sa fuga de ea... sau nu? Cand tocmai crezu ca o pierduse, vulpea scoase capul dintr-un tufis uitandu-se dupa ea... iar cand o vazu si vazu ca si Emi o observase, vulpea se retrase inapoi in tufis si o lua din nou la fuga. Nu-si dadu seama cand padurea incepu sa nu-i mai fie familiara decat cand se afundase mult prea mult in ea. Incerca sa-si urmeze pasii inapoi, asa cum ii povestise Tedy intr-o seara ca facuse un baietel vrajitor care isi pierduse puterile pentru ca suparase un dragon, dar ploaia nu trecuse de corolele inghesuite ale copacilor si isi pierdu urma mai des decat o gasi... si incepuse sa se intunece, si-i era foame, si probabil ca avea sa fie pedepsita pentru tot restul vietii pentru asta. Incepu sa planga mergand prin padure fara sa-i mai pese ca nu mai vedea nimic din cauza lacrimilor. I se paru ca vazuse cainele dupa care mersese pana acum si striga dupa el sa faca bine sa o duca inapoi din moment ce din cauza lui se ratacise... apoi isi dadu seama ca fusese si ea pacalita de vulpe, si asa ajunsese aici... Se impiedica de o radacina, si inainte sa se poate prinde de ceva se trezi rostogolindu-se printre crengi, pietre, frunze, unele prinzandu-i-se in par, altele zgariind-o, altele rupandu-i hainele. Si tocmai cand credea ca mai rau nu se poate, isi pierdu cunostiinta. ---Nu stia cat zacuse acolo... nu stia de ce nu-i mai era foame si de ce simtea gust de oua crude si fructe mult prea coapte laolalta in gura, si nu stia de ce avea impresia ca se plimbase prin padure toata noaptea... tot ce stia era ca ii era o sete infioratoare si ca mirosea a apa proaspata undeva chiar in fata ei... nici prin cap nu-i trecea cum de putea mirosi [i]apa[/i] de la distanta, dar ii era foarte foarte sete. Se tara pana la apa si se apleca vrand sa ia o gura de apa in felul in care mama ei nu i-ar fi dat voie niciodata sa bea: direct din izvor... descoperi ca nu mai putea sa soarba, asa ca incerca sa bea asa cum vazuse ca bea pisica lui Tedy... si pentru prima data de cand incepuse sa incerce sa faca asta (adica de pe la 2 ani), chiar reusi sa bea cu adevarat... sa adune apa pe limba si sa o inghita... si era delicioasa... nu mai conta ca nu mai reusea sa-si controleze obrajii la fel de bine pe cat stia ca putuse nu mult timp in

urma: cu siguranta ii va trece curand, asa cum ii trecuse si ultima oara... doar ca de data asta nu-si amintea sa fi fost la dentist... Simti o briza de aer si isi ridica usor capul, intocmai unui copoi cautand mirosul ratelor. Tedy ii spusese ca uneori vantul venea de la mari distante, si ca daca avea sa fie atenta, in unele vanturi avea sa simta mirosul desertului saharei, si poate chiar al celor 40 de hoti din povestea lui Aladin, desi ii marturisise ca probabil ca nu miroseau chiar asa de bine. Dar acum nu cauta mirosul Saharei, si cu atat mai putin al hotilor... spera ca vantul trecuse si pe la casa Lianei si-a lui Tedy... spera sa fie asa.... si spre surprinderea, dar extraordinarea ei incantare, chiar asa era. Porni vesela in directia opusa a vantului fara sa-si dea seama decat cand ajunse in varful unei stanci ce pazea locul de unde tasnea izvorul (pe care nu se urcase usor, dar pe care n-ar fi reusit niciodata sa urca atat de sus fara sa alunece), ca fugea in 4 picioare... si fu si mai socata sa observe ca avea labe albe, si ca din apa o privea o vulpita alba, nu tocmai la fel de pufoasa ca cele de pe animal planet, dar totusi alba si cu urechile usor rotunjite, la fel ca vulpile polare de la televizor. Intai crezu ca viseaza, asa ca porni din nou la drum, vesela, incercand sa tina minte drumul pentru cand se va trezi... apoi se intepa cu o crenguta si realiza ca nu visa... asa ca se gandi ca probabil suparase vreo creatura a padurii asa ca trebuia sa faca ceva sa se impace cu aceasta... dar nu stia ce creatura ar fi putut fi... in afara de imaginatia ei, atunci cand Tedy ii povestea, (incheind fiecare basm privind-o pe mama ei care statea ca pe o perna de ace intr-un colt prefacandu-se ca citeste o carte plictistoare cu cifre si semne fara sens, si spunand 'Vezi? O poveste inofensiva pana la urma') nu vazuse niciodata un trol, sau un dragon... nici macar un peste vorbitor... Pe langa faptul ca ii parea rau ca necajise biata creatura, Emi era extraordinar de incantata: pornise in prima aventura din viata ei... si poate ca avea sa se lupte cu balauri, sau sa pacaleasca pasari fermecate, cau sa intre in grote de troli sau castele de vrajitoare rele. Ii placeau vrajitoarele... din punctul ei de vedere erau cele mai fascinante creaturi din povesti: daca trolii, uriasii, vampirii, paianjenii uriasi sau sirenele erau intotdeauna puse pe rele, vrajitoarele veneau intr-o multime de varietati: reau rele, sau bune, sau vrajitoare care nu faceau bine decat daca le dadeai ceva in schimb, sau vrajitoare care nu faceau rau decat daca incercai sa furi ceva de la ele... Sari peste un trunchi de copac incantata de noua sa piele de vulpe si se trezi in spatele casei Lianei si lui Tedy. Vru sa strige dupa ei, dar din gat nu-i iesi decat un scheunat ascutit. Desigur... era vulpe acum... Intra in bucatarie asteptandu-se sa-i gaseasca acolo, dar se trezi singura in camera, si dintr-un motiv sau altul, incapabila de a mai iesi de acolo... Pana la urma ramase cuminte inauntru, neavand alta solutie, si astepta sa se intoarca cineva... se mai intampla asa uneori aici. Tedy spunea ca erau pixies, puse pe sotii, si ca numai un adult ar fi reusit sa le alunge asa ca mai bine statea cuminte si astepta sa vina unul. Cand in sfarsit se intoarsera si adultii, care plecasera evident in cautarea ei, Emi iesi in usa incantata ca in sfarsit avea sa iasa din bucatarie... incepuse sa se plictiseasca sa cante la oale... si nici mustele nu mai intrau de ceva vreme in camera: probabil le speriase de prea multe ori... bucataria nu avea prea multe optiuni... si nici macar nu era legata de casa...

In loc sa-i spuna "Ca sa vezi, pana la urma tot ai reusit sa-l superi pe..." si s-o ajute sa-si rezolve problema, Tedy o luase pur si simplu in brate si ii ceruse EI sa-i spuna cine o transformase... nu era de niciun ajutor. Mama ei se albise la fata si oscila intre a da drumul gardului de care se tinea, si sa bajbaie pana la ea, sau sa ramana langa gard... "Ar putea fi... am citit chiar ieri in Quibbler... sunt unii copii, foarte putini intr-adevar, aproape deloc , dar sunt... care se nasc cu predispozitia de a deveni animagi in apropierea varstei la care puterile lor incep sa se manifeste foare puternic... " vorbi intr-un sfarsit Liana mangaind-o pe cap ganditoare... "Ar fi putut-o mosteni de la tine, stiai? Stiu ca tu nu esti nativ, dar..." se intoarse spre mama Emiliei care devenea, daca se putea, din ce in ce mai alba... "Ce-i aia animag?" vru sa intrebe Em dar se trezi ca scheauna in loc sa intrebe. Se uita la mama ei curioasa...