Sunteți pe pagina 1din 417

Gabriel Garca Mrquez Un veac de singuratate Premiul Nobel 1982 MULTI ANI DUPA ACEEA, N FATA plutonului de executie,

colonelul Aureliano Buenda avea sa-si aminteasca de dupa-amiaza ndepartata, cnd tatal sau la dus sa faca cunostinta cu gheata. Macondo era pe atunci un catun cu vreo douazec i de case din lut si trestie, cladite la marginea unui ru, ale carui ape diafane al unecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca niste oua preistorice. Lumea era att de recenta, nct multe lucruri nici nu aveau nca nume iar pentru a le deosebi trebuia s a le arati cu degetul. n toti anii, n luna martie, o mica satra de tigani zdrentarosi si ntindeau cortul n apropierea satului si n larma fluierelor si tamburinelor facea cunoscute noile inventii. ncepura prin a aduce magnetul. Un tigan voinic, cu barba stufoasa si cu mini de vrabioi, care raspundea la numele Melchiade, facuse n public o demonstrati e grandioasa despre ceea ce numea a opta minune a nteleptilor alchimisti din Macedonia. Trecea din casa n casa, tragnd dupa sine doi drugi de metal si toata lumea fu cuprinsa de groaza vaznd cum caldarile, sobele, clestele si spirtierele cadeau singure de pe locurile unde se aflau, cum crapa lemnariile din cauza cuie lor si suruburilor care ncercau cu disperare sa se smulga din ele, ba chiar obiectele pi erdute de multa vreme apareau acolo unde fusesera cautate mai mult si se trau ntr-o debandada turbulenta dupa drugii de fier magici ai lui Melchiade. "Lucrurile au si ele viata, proclama tiganul cu un accent gutural; totul este sa le trezesti sufletul ". Jos Arcadio Buenda, a carui imaginatie ndrazneata ntrecea ntotdeauna nsusi geniul Naturii, ba chiar si miracolele si magia, socotise ca s-ar putea servi de aceast a inventie gratuita pentru extragerea aurului din maruntaiele pamntului. Melchiade, care era un om onest, l prevenise: "Nu-i bun pentru asa ceva!" nsa Jos Arcadio Buenda nu credea, n vremea aceea, n onestitatea tiganilor si-si dadu catrul si o turma de cap re n schimbul celor doi drugi magnetici. Ursula Iguarn, femeia sa, care conta pe aceste animale pentru a-si spori avutul n declin, nu izbuti sa-l abata d e la gndul sau. "Foarte curnd vom avea atta aur nct sa pardosim cu el toata casa", i raspunse barbatul. Timp de cteva luni se ncapatna sa dovedeasca temeinicia previziunilor sale. Scormoni tinutul pas cu pas, fara sa uite nici de fundul rulu i, trnd cei doi drugi de fier si rostind cu voce tare formulele folosite de Melchiade . Singurul obiect pe care reusi sa-l dezgroape fu o armura din secolul al XV-lea, ale carei parti erau sudate toate ntr-o carapace ruginita si care suna ca o enorma ti gva sparta, plina cu pietricele. Atunci cnd Jos Arcadio Buenda si cei patru oameni din expeditia sa izbutira sa deschege armura, descoperira n interiorul ei un sche let calcifiat care purta la gt un medalion de arama, cu o suvita din parul unei femei . n martie revenira tiganii. De data aceasta aduceau o luneta pentru apropiat si o lupa de marimea unei tobe, pe care le prezentara drept ultima descoperire a evre

ilor din Amsterdam. Trimisera o tiganca n capul satului si instalara ocheanul n gura cortului lor din celalalt capat. n schimbul unei sume de cinci reali, oamenii se postau n fata lunetei si puteau vedea tiganca la un pas de ei. "Stiinta a desfiintat dep artarile, proclama Melchiade. Peste putina vreme, omul va putea vedea ceea ce se petrece n orice loc de pe pamnt, fara sa iasa macar din casa". La amiaza, pe o vreme torida ,

facura o demonstratie uluitoare cu lupa lor enorma; adunara o gramada de buruien i uscate n mijlocul drumului si le aprinsera prin concentrarea razelor solare. Jos Arcadio Buenda, care nca nu reusise sa se consoleze de pe urma dezamagirii sale cu magnetii, concepu ideea de a folosi aceasta inventie ca arma de razboi. Melch iade ncerca din nou sa-i schimbe hotarrea. Totusi, sfrsi prin a se nvoi sa-i dea lupa n schimbul celor doi drugi magnetici si a trei dubloni de aur. Ursula plnse de dure re. Acesti bani proveneau dintr-un sipet cu monede de aur pe care tatal ei le adunas e de-a lungul unei vieti pline de privatiuni si pe care ea le ngropase sub pat n asteptar ea unui prilej potrivit pentru a le investi. Jos Arcadio Buenda nici nu ncerca macar sa o mngie, fiind cu totul absorbit de experientele sale tactice pline de abnegatia unui cercetator, duse pna la primejduirea propriei sale vieti. Voind sa demonstreze efectele lupei asupra trupelor inamice, se expuse el nsusi concentrar ii razelor solare si fu atins de arsuri transformate apoi n ulcerari care luara mult a vreme pna sa se vindece. Cu toate protestele sotiei sale, alarmata de o inventie att de periculoasa, era gata sa dea foc casei. si petrecea ceasuri ndelungate n odaia sa pentru a face calcule asupra posibilitatilor strategice ale acestei arme revolut ionare, pna cnd ajunse sa alcatuiasca un tratat de o claritate didactica uimitoare si de o putere de convingere irezistibila. l trimise autoritatilor, nsotit de numeroase da ri de seama asupra experientelor sale, si de mai multe planse cu schite explicative, p rin intermediul unui mesager care trecu muntii, se rataci prin mlastinile ntinse, urc a n susul apelor tumultoase si era sa piara n ghearele fiarelor salbatice, sa sfrseasc a n deznadejde, sa moara de ciuma. nainte de a putea ajunge la o cale de legatura cu catrii poste! Cu toate ca pe vremea aceea calatoria pna n capitala era aproape imposibila, Jos Arcadio Buenda fagaduia sa o ntreprinda de ndata ce guvernul i va fi dat un semn, pentru a ncepe demonstratiile practice ale inventiei sale n fa ta mputernicitilor militari si pentru a-i initia personal n metodele complexe ale razboiului solar. Astepta timp de mai multi ani raspunsul. Pna la urma, satul de asteptare, se plnse lui Melchiade de insuccesul ntreprinderii sale, si tiganul i fa cu atunci dovada convingatoarei sale onestitati: i restitui dublonii n schimbul lupei si-i mai lasa pe deasupra cteva harti portugheze si mai multe instrumente de navigatie . Scrise chiar cu mna sa un rezumat foarte succint al studiilor calugarului Hermann , pe care i-l lasa pentru a se putea servi de astrolab, de busola si de sextant. Jos A rcadio Buenda si petrecu lunile lungi ale anotimpului ploios nchis ntr-o ncapere pe care si-o amenajase la capatul din fund al casei, pentru ca nimeni sa nu vina sa-l de ranjeze de la experientele sale. Neglijndu-si cu desavrsire obligatiile casnice, petrecea nopti ntregi n curte urmarind cursul astrilor si era sa capete o insolatie n timp ce ncerc au

sa stabileasca o metoda infailibila pentru a repera amiaza. Cnd ajunse sa stapneas ca uzul instrumentelor sale, dobndi o cunoastere a spatiului care-i ngaduia sa navigh eze pe mari necunoscute, sa exploreze tinuturi virgine, sa ntlneasca fapturi extraordinare, fara a fi macar silit sa-si paraseasca odaia de lucru. Cam n aceas ta epoca deprinse obiceiul sa vorbeasca de unul singur, umblnd de colo pna colo prin casa, fara sa ia seama la nimeni, n timp ce Ursula si copiii se speteau n gradinar ie pentru a cultiva bananele si malanga, maniocul si ignama, bostanii si patlagelel e vinete. Dintr-o data, fara ca nimic s-o fi prevestit, activitatea sa febrila se opri brusc si facu loc unui fel de fascinatie. Timp de cteva zile paru ca demonizat, repetnd pen tru sine, cu voce scazuta, un sir de presupuneri nspaimntatoare, mpotriva evidentei celor ce-i dicta ratiunea. n sfrsit, ntr-o marti din decembrie, la ora prnzului, se usura dintr-o data de toate poverile zbuciumarile sale. Copiii aveau sa-si amint easca toata viata cu cta solemnitate augusta lua loc n capul mesei, tremurnd de febra, ravasit de veghile-i prelungite si de imaginatia sa exacerbata si le dezvalui

descoperirea lui: - Pamntul este rotund ca o portocala. Ursula si pierdu rabdarea: - Daca ai chef sa nnebunesti, nnebuneste singur, striga ea. Nu ncerca nsa sa bagi n capul copiilor ideile tale tiganesti! Jos Arcadio Buenda, nepasator, nu se lasa intimidat de mnia sotiei sale care, ntr-un acces de furie, i zdrobi de pamnt astrolabul. El si construi altul, con voca n odaia sa pe barbatii din sat si le demonstra, cu teorii din care nimeni nu ntelegea nimic, cum se poate reveni la punctul de plecare navignd mereu n directia rasaritului. Satul ntreg era convins ca Jos Arcadio Buenda si pierduse mintile, cnd sosi Melchiade care puse lucrurile la punct. El lauda n public inteligenta ace stui om care, printr-o speculatie astronomica pura faurise o teorie verificata deja n practica, chiar daca nu era cunoscuta nca n Macondo, si n semn de admiratie i facu un cadou care avea sa aiba repercusiuni decisive asupra viitorului satului: un laborator de alchimie. ntre timp, Melchiade mbatrnise cu o repeziciune surprinzatoare. Pe vremea primelor sale vizite i-ai fi dat aceeasi vrsta ca lui Jos Arcadio Buenda. Dar n timp ce acesta si pastra energia putin obisnuita care-i ngaduia sa rastoarne un ca l numai prinzndu-l de urechi, tiganul parea ros de o boala tenace. Erau de fapt urm arile bolilor stranii si multiple contractate n cursul nenumaratelor sale nconjururi ale pamntului. Dupa cum i povesti el nsusi lui Jos Arcadio Buenda n timp ce-i ajuta sa-si instaleze laboratorul, moartea l urmarea pretutindeni dndu-i mereu trcoale, fara a se hotar totusi sa-si nfiga ghearele n el. Scapase din toate catastr ofele si flagelurile pe care le ndurase omenirea. Supravietuise pelagrei n Persia, scorbutului n arhipelagul Sundei, leprei n Alexandria, boalei beriberi n Japonia, ciumei bubonice n Madagascar, cutremurului de pamnt din Sicilia si naufragierii unui furnicar de oameni n strmtoarea Magellan. Aceasta fiinta miraculoasa, care sustinea ca detine cheile lui Nostradamus, era un personaj lugubru, nvaluit n tris tete, cu o privire de asiatic care parea sa cunoasca fata ascunsa a oricarui lucru. Pu rta o palarie neagra si mare care semana cu aripile ntinse ale unui corb, si o jiletca de catifea patinata toata de cenusiul verzui al veacurilor. Dar n ciuda stiintei sal e nemasurate si a misterului care l nconjura, suporta povara conditiei umane si pamntesti, care-l facea sa se mpiedice n problemele marunte ale vietii cotidiene. S e plngea de infirmitatile batrnetii, suferea din pricina celor mai mici neajunsuri materiale, si ncetase de mult sa mai rda, scorbutul smulgndu-i toti dintii. Jos Arcadio Buenda avu certitudinea ca ziua n care, la ceasul sufocant al amiezii, Melchiade i destainui aceste secrete, avea sa marcheze nceputul unei prietenii foa rte strnse. Istorisirile sale fantastice i atrasera admiratia copiilor. Aureliano, car e pe vremea aceea nu avea mai mult de cinci ani, avea sa pastreze toata viata imagine a lui din acea dupa-amiaza, cnd cu spatele ntors spre oglindirea metalica a ferestrei, l e revelase, cu vocea lui profunda de orga, caile catre tinuturile cele mai ntunecoa se ale imaginatiei, n timp ce de pe tmple i picura, din pricina caldurii, stropi de grasim e

topita. Jos Arcadio, fratele sau mai mare, avea sa transmita acea viziune minunat a, ca o amintire ereditara, tuturor urmasilor sai. Ursula, dimpotriva, a ramas cu o amintire foarte urta despre acea vizita, caci a patruns n odaie tocmai n clipa cnd, din neatentie, Melchiade sparsese un flacon cu biclorura de mercur: - Miasmele diavolului, zise ea. - Nicidecum, o corecta Melchiade. S-a dovedit ca diavolul are proprietati sulfurice, pe cnd asta ce vezi nu-i dect un pic de sublimat. Pe acelasi ton profesional, se lansa ntr-o expunere savanta a fortelor diabolice

ale chinovarului, nsa Ursula nu-l lua n seama si-i duse pe copii sa se roage. Acel miros ntepator avea sa-i ramna mereu n memorie, nedespartit de amintirea lui Melchiade. Laboratorul embrionar cuprindea - n afara de o mare multime de recipienti, plnii, retorte, filtre si strecuratoare - un atanor destul de rudimen tar, o eprubeta de cristal cu gt lung strmt, n chip de ou filozofic, si un distilator fabr icat chiar de catre tigani, dupa descrierile moderne ale alambicului cu trei ramuri a l Mariei evreica. Pe lnga toate astea, Melchiade i mai lasa niste esantioane din cele sapte metale corespunzatoare celor sapte planete, formulele lui Moise si Zosima pentru nmultirea aurului si o serie de nsemnari si schite privind proprietatile Marelui Maestru, care permiteau celui care va sti sa le interpreteze sa se lanseze n fabr icarea pietrei filozofale. Sedus de simplitatea formulelor pentru nmultirea aurului, Jos Arcadio Buenda i facu curte Ursulei timp de cteva saptamni pentru ca sa-l lase sa-i dezgroape monedele coloniale si sa le nmulteasca de attea ori de cte ori se putea diviza mercurul. Ca ntotdeauna, Ursula ceda n fata ncapatnarii neclintite a barbatului ei. Jos Arcadio Buenda arunca atunci treizeci de dubloni ntr-o caldare si-i topi la un loc cu pilitura de cupru, de orpiment, de sulf si de plu mb. Puse totul sa clocoteasca la foc ncins ntr-o caldare plina cu ulei de ricina, pna ce obt inu un sirop gros cu miros pestilential, care te facea sa te gndesti mai degraba la caramelul vulgar dect la aurul magnific. n urma distilarilor disperate si pna la ur ma dezastruoase, topita la un loc cu cele sapte metale planetare, prelucrata cu mer curul ermetic si cu vitriol de Cipru si coapta din nou n untura de porc n lipsa de ulei de hrean pretioasa mostenire a Ursulei fu redusa la cteva ramasite carbonizate, care nu se puteau dezlipi de pe fundul caldarii. Cnd s-au ntors tiganii, Ursula attase mpotriva lor tot satul. Totusi, curiozitatea a fost mai puternica dect teama. Si de data aceasta tiganii trecura prin sat facnd un vacarm asurzitor din tot felul de instrumente muzicale, n timp ce crainic ul public anunta prezentarea celei mai formidabile descoperiri a oamenilor din Nazi anz. Astfel ca toata lumea se ndrepta catre cort si n schimbul unui banut putu sa-l vad a pe Melchiade cu totul ntinerit, nzdravenit, fara nici un rid, nzestrat cu o dantura cu totul noua, stralucitoare. Acei care-si aminteau de gingiile sale roase de scorb ut, de obrajii flescaiti, de buzele vestejite, se cutremurara n fata acestor dovezi evid ente despre puterile supranaturale ale tiganului. Buimaceala facu loc panicii atunci cnd Melchiade si scoase dintii, intacti si bine nfipti n gingiile sale, apoi i arata publicului - timp de o clipita n care redeveni omul decrepit din anii trecuti - p entru a si-i pune din nou la loc si pentru a surde, cu siguranta deplina a tineretii sale regasite.

Jos Arcadio Buenda nsusi socoti ca stiinta lui Melchiade ntrecuse de data aceasta limitele extreme a ceea ce era ngaduit, totusi se simti cuprins de un ent uziasm salutar atunci cnd tiganul de ndata ce ramasesera singuri, i explica mecanismul danturii sale false. Acest lucru i se paru att de simplu si de miraculos, nct chiar de a doua zi se dezinteresa complet de cercetarile alchimistice. Trecu printr-o nou a criza de deprimare, si pierdu pofta de mncare si-si petrecea zilele foindu-se de colo co lo prin casa. "Se petrec n lume lucruri extraordinare, i spunea Ursulei. Nu mai depar te dect dincolo de ru se gasesc tot felul de aparate magice, n timp ce noi continuam s a traim ca magarii." Acei care-l cunosteau din zilele cnd se ntemeiase Macondo erau mirati de schimbarea petrecuta n el sub influenta lui Melchiade. La nceput, Jos Arcadio Buenda era un fel de patriarh tnar care dadea ndrumari pentru semanaturi, sfaturi pentru cresterea copiilor si animalelor, si c olabora cu toti pna si la muncile manuale, pentru bunul mers al comunitatii. Deoarece casa lui era nca din primele zile cea mai frumoasa din sat, s-au cladit si celela lte dupa

asemanarea ei. Aceasta avea o sala comuna, spatioasa si bine luminata, o sufrage rie cu flori n culori vii, doua camere, o curte cu un castan urias, o gradina bine culti vata si un ocol n care traiau pasnic caprele la un loc cu porcii si gainile. Singurele an imale interzise, nu numai n casa aceasta, ci n satul ntreg, erau cocosii de lupta. n domeniul ei, Ursula facea treaba buna ca si sotul ei ntr-al sau. Activa, meticuloasa, foarte serioasa, aceasta femeie cu nervii tari, pe care nimeni n-a putut-o auzi vreodata fredonnd o melodie, parea pretutindeni prezenta, din zorii zilei pna la ceasurile trzii din noapte, nsotita mereu de fosnetul molcom al fustelor garnisite cu volane. Multumita ei, pardoseala de pamnt batatorit, zidurile din tina uscata, pe care nu le tencuisera cu var, mobilele rustice, pe care le facusera ei nsisi, ramneau m ereu curate, iar lazile vechi n care se pastrau albiturile raspndeau un miros placut de busuioc. Nicicnd n-ai fi gasit n sat un om mai ntreprinzator dect Jos Arcadio Buenda; el rnduise asezarea caselor n asa fel nct de la oricare dintre ele se putea ajunge la ru si se putea face aprovizionarea cu apa, fara ca nimeni sa depu na eforturi mai multe dect vecinul, si tot el trasase ulitele cu atta grija si bun si mt, nct nici o casa sa nu primeasca mai mult soare dect celelalte, n ceasurile de caldura mare. n ctiva ani, Macondo deveni satul cel mai bine gospodarit, cel mai harnic dintre toate satele cunoscute pna atunci de cei trei sute de locuitori ai sai. Er a ntradevar un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise nca. Chiar din epoca asezarii sale, Jos Arcadio Buenda construise curse si custi si n scurta vreme umplu cu turpiales, canari, pitigoi albastri si maracinar i cu gt rosu nu numai casa lui, ci toate casele din sat. Concertul attor pasari dife rite deveni asa de asurzitor nct Ursula si astupa urechile cu ceara de albine pentru a nu-si pierde simtul realitatii. Cnd tribul lui Melchiade veni pentru prima oara l a Macondo ca sa vnda boabe de clestar mpotriva migrenei, toata lumea se mira ca a gasit drumul spre satul acesta pierdut n letargia mlastinii, nsa tiganii marturisi sera ca se orientasera dupa cntecul pasarilor. Acest frumos spirit de initiativa disparu n scurta vreme, spulberat de febra magnetelor, a calculelor astronomice, a visurilor de stramutare si a dorintei ar znde de a cunoaste minunile lumii. Din ntreprinzator si curatel cum era mai nainte, Jos Arcadio Buenda lua n curnd nfatisarea unui vagabond, neglijent n modul de a se mbraca, cu o barba zbrlita pe care Ursula abia izbutea sa i-o taie din cnd n cnd cu un cutit de bucatarie. Se gasira chiar unii care sa-l considere victima nenorocita a unei vraji ciudate. Cu toate acestea, chiar si acei care erau cei mai convinsi de nebunia lui si lasa ra lucrul si familia pentru a-l urma atunci cnd, aruncndu-si pe umar uneltele de pion ier, ceru tuturor sa-i dea o mna de ajutor pentru a deschide un drum care sa puna Macondo n legatura cu marile inventii. Jos Arcadio Buenda nu cunostea deloc geografia regiunii. El stia ca spre rasarit se ntindea un lant de munti de netrecut si, de cealalta parte a acestor m

unti, vechea cetate Riohacha unde, ntr-o epoca ndepartata - dupa cum i povestise primul Aureliano Buenda. stramosul sau - sir Francis Drake se amuza vnnd cu lovituri de tun caimanii, pe care apoi i peticea si-i mpaia pentru a-i aduce reginei Isabel a. n tinerete, el si oamenii sai, nsotiti de femei, copii si dobitoace, cu tot felul de unelte si efecte, trecura muntii n cautarea unei iesiri la mare, nsa, dupa douazec i de luni, renuntara la ntreprinderea lor si ntemeiara satul Macondo, pentru a nu mai f ace cale ntoarsa. Asa ca drumul acesta nu-l interesa, deoarece nu putea dect sa-l readuca pe urmele trecutului. Spre miazazi se ntindea o zona de smrcuri acoperite cu un strat de vegetatie deasa, apoi universul vast al mlastinilor ime nse care,

dupa spusele tiganilor, nu cunostea margini. Mlastinile vaste se prelungeau spre apus printr-o ntindere de ape fara orizont, n care traiau cetacee cu piele frageda, cu cap si trunchi de femeie, care-i rataceau pe navigatori prin seductia nefasta a mamelel or lor enorme. Tiganii ratacisera timp de sase luni pe aceasta ntindere de ape, nainte de a fi atins limba de pamnt solid pe unde treceau catrii postei. Daca se tinea seama de calculele lui Jos Arcadio Buenda, singura posibilitate de contact cu civilizatia era calea catre miazanoapte. Astfel ca i echipa cu unelte pentru defr isare si cu arme de vnatoare pe aceiasi oameni care-l nsotisera n vremea cnd ntemeiase Macondo; si ndesa n ranita instrumentele de navigatie si hartile, si porni n aceasta aventura nebuneasca. n primele zile nu ntlnira nici o piedica serioasa. Mersera de-a lungul malului pietros al rului, pentru a cobor pna la locul unde, cu ani nainte descoperisera armura ostaseasca, si de acolo se afundara n padure pe un drum cu portocali salba tici. La sfrsitul primei saptamni ucisera si jupuira un cerb, nsa se multumira sa mannce numai jumatate din el iar restul l sarara pentru zilele urmatoare. Aceasta precau tie le permise sa amne timpul cnd trebuiau sa mannce din nou papagali, a caror carne albastra avea un gust aspru de mosc. Apoi, timp de peste zece zile, nu mai vazur a soarele. Solul devenea moale si umed, asemenea unui strat de cenusa vulcanica, i ar vegetatia si nmultea capcanele, ciripitul pasarilor si zarva maimutelor rasunau to t mai ndepartate si lumea devenea nesfrsit de trista. Oamenii expeditiei se simteau coplesiti de amintiri, care pareau si mai vechi n acest paradis umed si tacut, de dinaintea pacatului stramosesc, unde cizmele se nfundau n smrcuri de pacura fumegnda si n care se napusteau cu lovituri de satire asupra crinilor sngerii si salamandrelor aurii. Timp de o saptamna, aproape fara sa schimbe o vorba ntre ei, naintara ca niste somnambuli ntr-o lume dezolanta, abia luminata de slabele reverberatii ale insectelor fosforescente, si cu plamnii apasati de un miros nabus itor de snge. Nu se mai puteau ntoarce, deoarece drumul pe care-l deschisesera se nchidea ndata n urma lor, necat de o vegetatie proaspata pe care o vedeau aproape tsnind sub privirile lor. "Nu face nimic, zicea Jos Arcadio Buenda. Esentialul este sa nu ne pierdem niciodata simtul orientarii". Bizuindu-se ntotdeauna pe bus ola, continua sa-si calauzeasca oamenii n directia nordului invizibil, pna cnd reusira s a iasa din acest tinut fermecat. Era o noapte ntunecoasa, fara stele, dar tenebrele erau impregnate de un aer curat, proaspat. Istoviti de drumul lung, si ntinsera hamacur ile si dormira dusi pentru prima oara dupa doua saptamni. Cnd se desteptara, cu soarele sus, ramasera stupefiati, fascinati. n fata lor, n peisajul frumos al feri gilor si palmierilor, albit de pulbere n lumina tacuta a diminetii, aparu un enorm galion spaniol. Acesta era usor nclinat spre tribord si de pe catargul intact atrnau rama sitele mizere ale pnzelor, ntre odgoane nflorite cu orhidee. Botul navei, acoperit cu o carapace uniforma de remore fosilizate si de un muschi fin, era adnc nfipt n solul stncos. Totul parea nscris ntr-un cerc izolat de restul lumii, un spatiu alcatuit d

in nsingurare si uitare, ferit de prefacerile datorate vremii si ocolit de lumea pas erilor. n interiorul navei, pe care membrii expeditiei l explorara cu nfrigurare stapnita, nu exista altceva dect un tufis des de flori. Descoperirea galionului, semn ca marea era pe aproape, frnse avntul lui Jos Arcadio Buenda. Considera ca o farsa a destinului sau capricios faptul de a fi ca utat marea fara sa o fi descoperit vreodata, cu pretul nenumaratelor sacrificii si gr eutati, si de a fi descoperit-o acum fara sa o caute, de-a curmezisul drumului sau, ca p e un obstacol de netrecut. Multi ani dupa aceea, colonelul Aureliano Buenda traversa l a rndul sau regiunea, cnd aceasta era strabatuta deja de o cursa postala regulata, s i nu mai gasi nici o urma a vasului, dect scheletul carbonizat n mijlocul unui cmp de

maci. Convins acum ca aceasta poveste nu fusese produsul imaginatiei tatalui sau , se ntreba cum de a putut sa patrunda galionul att de departe n inima uscatului. Aceast a chestiune nu-l preocupa de loc pe Jos Arcadio Buenda atunci cnd dadu de mare, la capatul altor patru zile de mers, cam la doisprezece kilometri departar e de galion. Visarile sale se risipira la vederea acestei mari de culoare cenusie, nsp umata si murdara, care nu merita riscurile si sacrificiile impuse de aventura sa. - La naiba! blestema el. Macondo este nconjurat de ape din toate partile! Multa vreme predomina ideea ca Macondo era asezat pe o peninsula, dupa harta cu totul arbitrara pe care o desenase Jos Arcadio Buenda la rentoarcerea din expeditia sa. Trase cu furie liniile acesteia, exagernd cu rea credinta dific ultatile comunicatiilor, ca pentru a se pedepsi pe sine nsusi ca a ales cu o lipsa totala de noima asezarea satului. "Niciodata nu ne vom putea duce nicaieri, se tngui Ursule i. Suntem sortiti sa putrezim de vii aici, fara sa primim vreo binefacere a stiinte i." Aceasta convingere, rumegata timp de luni ntregi n cabinetul care-i servea de laborator, l determina sa conceapa planul de a stramuta Macondo ntr-un loc mai potrivit. De data aceasta, nsa, Ursula i depasi gndurile febrile. Implacabila, si p e ascuns n munca ei de furnica, atta toate femeile din sat mpotriva barbatilor lor ca re ncepusera deja sa pregateasca stramutarea. Jos Arcadio Buenda n-a stiut niciodata exact nici n care moment, nici n virtutea caror forte potrivnice, planur ile sale au fost ncurcate ntr-o zapaceala de pretexte gresite, de contratimpi si de subterfugii, pna ce devenira pur si simplu o himera. Ursula l observa cu o solicitudine inocenta si ajunse chiar sa simta fata de el un pic de mila, n dimin eata cnd l gasi n cabinetul din fund pe cale sa-si reia visurile de stramutare, punnd n lazile respective obiectele care alcatuiau laboratorul. l lasa sa termine. l lasa sa ncuie lazile si sa-si scrie initialele pe ele cu o pensula groasa, muiata n cerneala, f ara sa-i faca nici un repros, stiind nsa ca el nu ignora faptul (ea l auzise cnd l pomenea n monologurile sale cu voce scazuta) ca oamenii din sat nu-l vor nsoti n nici un caz n ntreprinderea sa. Abia cnd ncepu sa demonteze usa de la cabinetul sau, Ursula risca sa-l ntrebe pentru ce o face, si el i raspunse cu o amaraciune care nu era prefacu ta: - De vreme ce nimeni nu vrea sa plece, vom merge numai noi singuri. Ursula nu se tulbura nici ea. - Nu plecam, zise ea. Vom ramne aici, deoarece aici am avut un copil. - N-am avut nsa nici un mort, i ntoarse el vorba. Nu esti din nici un loc atta vreme ct nu ai nici un mort ngropat n pamnt. Ursula i raspunse cu fermitate stapnita: - Daca va trebui sa mor ca tu sa rami aici, voi muri. Jos Arcadio Buenda nu credea ca vointa femeii sale este att de neclintita. ncerca sa o amageasca deschizndu-i tot tezaurul imaginatiei lui, fagaduindu-i o lu me extraordinara n care era de ajuns sa torni pe pamnt lichidele magice pentru ca plantele sa-si dea roadele dupa voie, si unde se vindeau la preturi ieftine tot felul de

aparate pentru alinarea durerilor. Ursula ramase insensibila n fata agerimii viziunilor sale. - n loc sa te gndesti la toate povestile astea, ai face mai bine sa te ocupi de copiii tai, i raspunse. Uita-te la ei, parasiti, lasati n plata Domnului, adevarat ii magari. Jos Arcadio Buenda lua cuvintele sotiei sale n sensul lor literal. Privi pe fereastra si-i vazu pe cei doi baieti, desculti, n gradina nsorita, si avu impresi a ca abia n clipa aceea ei ncepeau sa existe cu adevarat, ca si cum s-ar fi nascut n urm a rugamintilor Ursulei. Se produse atunci ceva n el; ceva misterios si definitiv care-l smulse din existenta sa prezenta si-l facu sa se ndeparteze spre un tinut

neexplorat al memoriei. n timp ce Ursula se apuca sa mature casa, pe care acum era sigura ca nu o va mai parasi n tot restul vietii, el continua sa fie absorbit de contemplarea copiilor sai, cu privirea fixa, pna ce ochii i se umezira nct trebuia sa si-i zvnte cu dosul palmei, nainte de a scoate un suspin adnc de resemnare. - Bine, zise el. Spune-le sa vina sa-mi ajute la despachetarea lazilor. Jos Arcadio, copilul cel mai mare, avea patrusprezece ani trecuti. Avea un cap patrat, parul zburlit si caracterul ncapatnat al tatalui sau. Desi se dezvoltase l a fel de repede si dobndise o forta fizica asemanatoare cu a lui, se putea sti nca de pe at unci ca era lipsit de imaginatie. Fusese zamislit si nascut n cursul acelei treceri pe nibile peste munti, nainte de a se fi ntemeiat Macondo, iar parintii sai multumira cerulu i constatnd, la nastere, ca trupul lui nu avea nici o parte animalica. Aureliano, prima fiinta omeneasca nascuta la Macondo, mergea pe sase ani. Era tacut si timid. Plnsese n pntecele maicii sale si se nascuse cu ochii deschisi. n ti mp ce i se taia cordonul ombilical, si ntorcea capul n dreapta si n stnga, repernd toate obiectele care se aflau n odaie si privindu-i fix pe oamenii de fata, cu o curiozitate lipsita de mirare. Deodata, nepasator fata de cei ce se apropiau pen tru a-l examina, si concentra ntreaga atentie asupra acoperisului din frunza de palmier, c are parea ca e gata sa se prabuseasca sub violenta teribila a ploii. Ursula nu mai a vu ocazia sa-si aminteasca de intensitatea acelei priviri pna n zori, cnd micul Aureliano, pe atunci de trei ani, si facu intrarea n bucatarie n clipa n care ea lua de pe foc si aseza pe masa o oala cu fiertura arznda. Copilul, sovaind n pragul usii, zise: "Va cadea". Oala era bine asezata drept n mijlocul mesei, dar abia rostise copilul prevestirea ca ncepu sa se miste netulburata catre marginea mesei, ca sub efectul unui dinamism interior, si se zdrobi de podea. Ursula povesti alarmata a cest episod sotului ei, acesta nsa l interpreta ca pe un fenomen cu totul firesc. Asa f u ntotdeauna, cu totul strain fata de existenta copiilor sai, fie pentru ca socotea copilaria ca pe o perioada de debilitate mintala, fie pentru ca el nsusi era mereu prea abs orbit de propriile sale speculatiuni himerice. Iata, nsa, ca din acea dupa-amiaza, cnd le ceru copiilor sa-l ajute la despachetatul diferitelor obiecte ale laboratorului, el le consacra timpul lui c el mai pretios. n ascunzisul laboratorului sau, ai carui pereti se acoperira treptat cu harti neverosimile si cu grafice fabuloase, i nvata sa citeasca, sa scrie si sa socoteas ca, si le vorbi despre minunile lumii, nu numai n limitele constiintelor sale proprii, c i fortnd si pe cele ale imaginatiei pna pe culmile fantasticului. Si astfel, copiii ajunsera sa nvete ca la extremitatea sudica a Africii traiesc oameni att de inteli genti si de pasnici ca singura lor preocupare consta n a sedea si a medita, si ca se po ate

traversa pe jos marea Egeica sarind de pe o insula pe cealalta pna la portul Salonicului. Aceste descrieri halucinante ramasesera att de ntiparite n memoria copiilor, nct, multi ani mai trziu, cu o clipa nainte ca ofiterul trupelor regulate sa fi dat ordin plutonului de executie sa traga, colonelul Aureliano Buenda avu timp sa retraiasca acea blnda dupa-amiaza de martie n care tatal sau si ntrerupse lectia de fizica si ramase dintr-o data nmarmurit, cu bratul n vazduh, cu privirea fixa, aplecndu-si urechea spre departari, spre fluierele, spre tamburinele si zurgalaii tiganilor care venisera din nou n sat pentru a prezenta ultima si cea mai uluitoare descoperire a nvatatilor din Memfis. Erau alti tigani. Barbati si femei tinere care nu vorbeau dect limba lor, specimene splendide cu pielea unsa cu ulei, cu mini de gnditor, ale caror dansuri si cntari raspndira prin ulitele satului o veselie nebuneasca, cu papagalii lor balta ti care recitau romante italiene, cu gaina care oua o suta de oua de aur n ritmul tamburi nei, cu maimuta dresata care ghicea gndurile, cu masina universala care servea att la

cusutul nasturilor ct si la potolirea fierbintelii, cu aparatul pentru uitarea am intirilor reale, cu emplastrul pentru a-ti omor timpul si cu alte mii de nascociri, att de ingenioase si neobisnuite nct Jos Arcadio Buenda ar fi vrut sa inventeze o masina de memorat, ca sa nu uite nici una din ele. Acestea schimbara satul ntr-o clipa. Locuitorii din Macondo se simtira dintr-o data pierduti pe ulitele lor, a surziti de aceasta petrecere forfotitoare si zgomotoasa. Tinnd cte un copil de fiecare mna, ca sa nu-i piarda n nghesuiala, izbinduse de saltimbanci, cu dintii mbracati n aur, si de jongleri cu sase brate, sufocat di n pricina mirosurilor amestecate de gunoi si santal pe care le raspndea multimea, Jos Arcadio Buenda umbla ca un nebun, cautndu-l peste tot pe Melchiade, pentru a-l ruga sa-i dezvaluie secretele acestui cosmar miraculos. Se adresa mai multor tigani care nu ntelegeau de loc limba lui. n cele din urma se ndrepta spre locul unde Melchiade obisnuia sa-si ntinda cortul, si dadu peste un armean tacitu rn care lauda n limba spaniola un elixir care te facea invizibil. Acesta nghitise din tr-o sorbitura o cupa plina cu o substanta chihlimbarie n clipa cnd Jos Arcadio Buenda si croi cu brutalitate calea prin mijlocul grupului, care asista cu gura cascata la spectacol, si reusi sa-i adreseze ntrebarea sa. Tiganul l nvalui cu priv irea lui spalacita nainte de a se pierde ntr-o baltoaca de pacura fumegnda si puturoasa deasupra careia continuau sa pluteasca ecourile raspunsului sau: "Melchiade a murit". Sub lovitura acestei vesti, Jos Arcadio Buenda ramase ca mpietrit, ncercnd sa-si stapneasca durerea pe care o resimtea, pna cnd oamenii strnsi acolo se risipira chemati de alte spectacole si pna ce baltoaca armeanului tacitu rn se evapora complet. Mai trziu, alti tigani i confirmara ca Melchiade pierise ntr-adeva r de friguri, n dunele de la Singapur, si ca trupul lui fusese aruncat n marea lavei n locul unde era mai adnca. Ct despre copii, lor nu le pasa de aceasta veste. si bagasera n cap ca tatal lor i va duce sa vada inventia minunata a nvatatilor din Memfis, anuntata la intrarea unui cort care, dupa aceleasi spuse, ar fi apartinu t regelui Solomon. Staruira att de mult nct Jos Arcadio Buenda plati cei treizeci de reali si-i conduse pna n mijlocul cortului unde statea un urias cu pieptul paros s i cu craniul ras, cu un inel de arama trecut prin nas si cu lant greu la glezne, pus sa pazeasca un sipet pirateresc. n clipa n care uriasul ridica capul, din sipet rabuf ni un suflu nghetat. n interior nu se vedea dect un enorm bloc transparent, nchiznd o multime nesfrsita de ace peste care tsneau n stelute multicolore plpirile amurgului. Deconcertat, fara sa uite totusi ca baietii asteptau din partea lui o explicatie pe loc, Jos Arcadio Buenda ndrazni sa emita una: Acesta este cel mai mare diamant din lume. - Nu, corecta tiganul. Este gheata. Fara sa nteleaga, Jos Arcadio Buenda si ntinse mna spre bloc, nsa uriasul i opri gestul. "nca cinci reali pentru a-l atinge", i spuse el. Jos Arcadio Buenda plati si apoi putu pune mna pe gheata, tinnd-o acolo cteva minute, cu inima saltnd de bucurie si totodata de teama la contactul cu misterul. Nestiind ce sa spuna, mai plati nca zece reali pentru a permite copiilor sa cunoa sca

aceasta experienta miraculoasa. Micul Jos Arcadio refuza sa o atinga. Aureliano, dimpotriva, facu un pas nainte, puse mna pe ea, dar si-o retrase ndata: "Frige", striga el nspaimntat. nsa tatal sau nu-i dadu nici o atentie. Extaziat n fata aceste i minuni autentice, si permise sa uite pentru o clipa insuccesul ntreprinderilor sal e delirante si de cadavrul lui Melchiade dat prada calmarilor. Mai plati nca cinci reali si, punnd mna pe blocul de gheata, asa cum jura un martor pe evanghelie, striga: - Iata marea inventie a epocii noastre.

CND N SECOLUL AL XVI-LEA, CORSARUL Francis Drake ataca Riohacha, strabunica Ursulei Iguarn se nspaimntase att de tare de alarma si loviturile tunurilor nct, pierzndu-si capul, sezu pe o plita ncinsa. Arsurile facura din ea o sotie nefolositoare pentru tot restul zilelor. Ea nu se putea aseza dect pe o rna, proptita pe perini, si probabil ca acest fapt i-a afectat felul de a merge, deoarece niciodata nu a mai fost vazuta umblnd n public. Renunta la toate felurile de deprinderi si relatii sociale, obsedata de ideea ca trupul ei mirosea a prlit. Zo rile o apucau n curte, necuteznd sa doarma, deoarece visa ca englezii patrundeau prin fereastra odaii, cu cinii lor salbatici de atac, si ca o supuneau la chinuri rusi noase cu fierul nrosit. Sotul ei, un negustor aragonez de la care avusese doi fii, cautnd u n mijloc de a-i potoli spaima, cheltui jumatate din pravalia sa pe doctorii si dis tractii. Sfrsi prin a-si lichida fondurile si-si duse familia sa traiasca departe de mare, ntr-un catun saracacios de indieni pasnici, situat pe coastele muntilor, unde construi pentru sotia lui o odaie fara ferestre, pentru ca piratii din cosmarurile ei sa nu poat a patrunde nauntru. n acest catun retras traia de foarte multa vreme un creol plantator de tu tun, don Jos Arcadio Buenda, cu care strabunicul Ursulei ncheiase o afacere att de prospera nct dupa putini ani, facura avere. Dupa veacuri, stranepotul creolului se casatori cu stranepoata aragonezului. Iata de ce, ori de cte ori nebuniile sotulu i ei o faceau sa-si iasa din fire, Ursula sarea cu trei secole napoi, si blestema ceasul n care Francis Drake atacase Riohacha. Acesta nu era dect un simplu mijloc de usura re caci, de fapt, ei erau uniti pna la moarte printr-o legatura mai solida dect iubir ea: o remuscare comuna. Erau veri ntre ei. Crescusera mpreuna n vechiul catun din care stramosii lor facusera, prin munca si prin regulile lor de viata, unul dintre ce le mai frumoase sate ale provinciei. Desi se putea prevedea nca de la nasterea lor ca vo r deveni sot si sotie, din ziua n care si mpartasisera intentia de a se casatori, chi ar parintii lor se straduira sa le mute gndul de la asta. Se temeau ca aceste doua r amuri perfect sanatoase din doua spite secular ncrucisate sa nu cunoasca rusinea de a zamisli iguane. Existase un precedent groaznic. O matusa de-a Ursulei, maritata cu un unchi al lui Jos Arcadio Buenda, a avut un fiu care a purtat toata viata pantaloni largi, cu picioarele mpreunate ntr-unul singur, si care a murit scurgnduise tot sngele, dupa patruzeci si doi de ani de existenta n cea mai pura stare de feciorie, caci se nascuse si crescuse cu o coada cartilaginoasa n forma de sfrede l si cu un smoc de par la capat. O coada de porc pe care pentru nimic n lume n-o lasa sa fie vazuta de vreo femeie, si care-l costa viata n ziua n care un prieten macelar se o ferise

sa i-o taie cu o lovitura de satr. Jos Arcadio Buenda, cu nepasarea celor nouasprezece ani ai sai, rezolva problema printr-o simpla fraza: "Putin interese aza daca vom avea purcei, numai sa vorbeasca". Si astfel se casatorira si ospatul, c u fanfara si jocuri de artificii, tinu trei zile. De atunci ar fi putut trai feric iti daca mama ei n-ar fi terorizat-o pe Ursula cu tot felul de prevestiri sinistre privind pro genitura, pna cnd o convinse sa se abtina de la consumarea casatoriei. De teama ca nu cumva sotul puternic si nflacarat sa profite de somnul ei ca s-o violeze, Ursula mbraca nainte de a se culca un pantalon aspru pe care mama i-l croise dintr-o pnza de corabie, ntarit printr-un sistem de curele ncrucisate care se ncheiau n fata cu ajutorul unei catarame groase de fier. Asa au trait mai multe luni. El si pastea n timpul zilei cocosii de lupta n timp ce ea tesea la razboi n tovarasia mamei ei. L a caderea noptii se luptau ceasuri ntregi ntr-o dezlantuire de violenta care parea c a ncepuse sa tina locul legaturilor amoroase, pna cnd opinia publica ajunse sa

banuiasca o stare anormala n existenta lor si se zvoni ca, dupa un an de casatori e, Ursula nca mai era fecioara, deoarece barbatul ei ar fi impotent. Jos Arcadio Buenda a fost ultimul care a auzit zvonul acesta. - Vezi, Ursula, ce povesteste lumea, i spuse el femeii sale cu un ton foarte linistit. - Las-o sa vorbeasca, raspunse ea. Noi stim bine, si unul si celalalt, ca nu est e adevarat. Astfel, situatia ramase neschimbata timp de nca sase luni, pna n acea duminica tragica n cursul careia Jos Arcadio Buenda cstiga o lupta de cocosi mpotriva lui Prudencio Aguilar. Scos din sarite, nfuriat de spectacolul dat de cocosul sau nsngerat, barbatul care pierduse se ndeparta de Jos Buenda pentru ca toata lumea sa poata auzi ce avea sa-i spuna: - Felicitari! striga el. Sa vedem daca acest cocos o va satisface n sfrsit pe femeia ta. Jos Arcadio Buenda, cu un aer senin, si lua cocosul. - Ma rentorc ndata, se adresa spectatorilor. Apoi, lui Prudencio Aguilar personal: Iar tu, fugi acasa si-ti cauta o arma, caci te voi ucide. Apoi reveni dupa zece minute cu temuta lance a bunicului sau. La poarta tarcului pentru luptele de cocosi, unde se adunase jumatate din sat, l astepta Prudencio Aguilar. Acesta nu avu timp sa se apere. Azvrlita cu forta unui taur si cu neasemuita-i precizie, cu aceeasi siguranta care-i nlesnise primului Aureliano Buenda sa ucida toti tigrii din regiune, lancea lui Jos Arcadio Buenda i strapunse gtlejul. n seara aceea, n timp ce mortul era privegheat, Jos Arcadio Buenda patrunse n odaia sa n clipa n care sotia si mbraca pantalonii de castitate. ndreptndu-si lancea asupra ei, i porunci: - Scoate-i! Ursula nu se ndoi de hotarrea barbatului ei. - De se va ntmpla ceva, va fi din vina ta, murmura ea. Jos Arcadio Buenda nfipse lancea n solul batatorit. - Daca vei naste iguane, vom creste iguane, raspunse el. Dar nu va mai muri nimeni n satul acesta din pricina ta. A fost o noapte frumoasa de iunie, aerul era racoros, luna stralucea; au zabovit n dezmierdari pna n zori, nepasatori fata de vntul care patrundea n odaie si care aducea pna la ei tnguielile familiei lui Prudencio Aguilar. Afacerea s-a clasat ca fiind un duel de onoare, nsa le-a ramas amndurora remuscarea. ntr-o noapte, nevenindu-i somnul, Ursula iesi n curte sa bea putina apa si-l zari pe Prudencio Aguilar lnga ulciorul cel mare. Era livid, avnd ntiparita pe chip o expresie de tristete adnca, si ncerca sa astupe cu un smoc de rogoz gaura pe care o avea n gtlej. Nu-i strni teama, ci mai degraba mila. Ea reven i n odaie pentru a-i povesti sotului ei ceea ce vazuse, dar acesta nu-i dadu nici o atentie. "Mortii nu se rentorc, zise el. Adevarul este ca nu mai putem ndura aceas ta povara pe suflet." Dupa doua nopti, Ursula l vazu din nou pe Prudencio Aguilar, n baie, spalndu-si cu smocul de rogoz sngele nchegat de pe gt. n alta noapte l vazu plimbndu-se prin ploaie. Istovit de halucinatiile femeii sale, Jos Arcadio Buenda iesi n curte, narmat cu lancea. Mortul era acolo, avnd aceeasi expresie de tristete. - Du-te la dracu! i striga Jos Arcadio Buenda. Ori de cte ori vei reveni te voi ucide din nou. Prudencio Aguilar nu pleca si Jos Arcadio Buenda nu ndrazni sa

arunce cu lancea n el. De atunci nu mai avu odihna. Nesfrsita suferinta cu care-l privise mortul n ploaie, nostalgia profunda pe care o avea dupa lumea celor vii, febrilitatea cu care cerceta casa cautnd un pic de apa ca sa-si umezeasca smocul de rogoz, nu ncetara de a-l obseda. "Trebuie ca sufera greu, i spuse Ursulei. Se vede ca se simte foarte nsingurat." Ursula se nduiosase att de mult, nct, data urmatoare cnd l vazu pe mort ridicnd capacul oalelor de pe cuptor, ntelese ce cauta si de atunci punea castroane pline cu apa n colturile casei. ntr-o noapte cnd l gasi spalndu-si ranile chiar n camera sa, Jos Arcadio Buenda nu mai putu rezista. - Afla, Prudencio, i zise el. Ne vom duce din satul acesta ct vom putea mai departe si nu vom mai pune niciodata piciorul aici. Acum poti pleca linistit. Si asa au pornit sa treaca muntii. Mai multi prieteni de-ai lui Jos Arcadio Buenda, tineri ca si el, ispititi de aventura, si golira casele si luara cu ei fem eile si copiii spre tara pe care nu le-o fagaduise nimeni. nainte de a pleca, Jos Arcadio Buenda ngropa lancea n curte si junghie unul dupa altul magnificii sai cocosi de lupta, ncredintat ca n felul acesta i va asigura putina odihna lui Prudencio Aguilar. Ursula nu lua cu ea dect un cufar cu trusoul de tnara casatorita, cteva unelte casnice si micul sipet cu piesele de aur pe care le most enise de la tatal ei. Nu si-au trasat nici un itinerar precis. Se straduira doar sa nai nteze n sensul opus drumului catre Riohacha, ca sa nu lase urme si sa nu ntlneasca persoan e cunoscute. Era o expeditie absurda. Dupa patrusprezece luni, cu stomacul ravasit de carne de maimuta-veverita si de fiertura de naprci, Ursula nascu un baiat ale car ui parti trupesti erau toate omenesti. Ea parcursese jumatate din drum ntr-un hamac atrnat de un par pe care doi oameni l carau n spate, deoarece picioarele i se umflasera n chip monstruos si varicele i plesneau ca niste basici. Cu toate ca te durea inima sa-i vezi cu burtile umflate si cu ochii holbati de moarte, copiii rezista sera mai bine dect parintii lor n calatoria care se dovedise a fi pentru ei, n cea mai mare parte a timpului, un izvor de distractii. ntr-o dimineata, dupa mai bine de doi a ni de mers, ei au fost primii muritori care au descoperit versantul de apus al muntilo r. De pe piscul pierdut n nori contemplara imensa suprafata de apa a mlastinei care se ntindea pna la celalalt capat al lumii. Totusi, n-au ntlnit niciodata marea. ntr-o noapte, dupa ce ratacisera luni de zile ntr-o zona de smrcuri, acum foarte departe de ultimii bastinasi ntlniti n drum, poposira pe prundul unui ru ale carui ape semanau cu un torent de sticla nghetata. Cu ani mai trziu, n timpul celui de al doilea razb oi civil, colonelul Aureliano Buenda ncerca sa treaca pe acelasi drum pentru a ataca Riohacha prin surprindere, nsa dupa sase zile de mers si dadu seama ca e o nebunie . Cu toate acestea, n noaptea n care poposira lnga ru, micul grup al tovarasilor tatalui sau avea o nfatisare de naufragiati pierduti cu totul, n schimb efectivul sau sporise n timpul expeditiei si fiecare se simtea pregatit (dupa cum s-a si ntmplat) sa moara de batrnete. n noaptea aceea, Jos Arcadio Buenda visa ca n locul acela se nalta un oras plin de animatie, cu case ale caror ziduri erau facute din oglin zi.

ntreba ce oras era acesta si i se raspunse cu un nume pe care nu-l auzise nicioda ta, care nu avea nici o semnificatie, dar care n visul sau avea o rezonanta supranatu rala: Macondo. n ziua urmatoare i convinse pe oamenii sai ca nu vor mai gasi niciodata marea. Le porunci sa doboare copacii pentru a deschide un luminis n apropierea cursului apei, n partea rului unde aerul era mai racoros si acolo ntemeiara satul. Jos Arcadio Buenda nu ajunse sa-si explice visul despre casele cu ziduri facute din oglinzi pna n ziua cnd facu cunostinta cu gheata. Atunci socoti ca i-a nt eles semnificatia profunda. Se gndi ca ntr-un viitor apropiat se vor putea fabrica blocuri de gheata pe scara mare, pornind de la o materie prima att de comuna cum

este apa, si se vor putea construi cu ea noile case ale statului. Macondo va ncet a de a mai fi acea localitate torida n care balamalele si zavoarele se ncovoiau din prici na caldurii, pentru a se preschimba ntr-o statiune de iarna. Daca n-a dat curs ncerca rilor de amenajare a unei fabrici de gheata, pricina era ca pe atunci se dedicase cu t otul educatiei fiilor sai, ndeosebi a lui Aureliano care, de la nceput manifestase nclin ari neobisnuite pentru alchimie. Laboratorul fu curatat de praf. Revizuind nsemnarile lui Melchiade, de data aceasta cu tot calmul, fara acea exaltare pe care o strneste noutatea, zabovira multa vreme ncercnd cu rabdare sa separe aurul Ursulei din ramasitele carbonizate lipite de fundul caldarii. Tnarul Jos Arcadio aproape ca nici nu a luat parte la aceasta treaba. n timp ce tatal lor nu se uita si nu se gndea dect la atanorul sau, ncapatnatul de fiu-sau mai mare, care a fost ntotdeauna prea mare pentru vrsta lui, se transforma ntr-un adolescent gigantic. Vocea i se schimba. Buza i se umbri cu un nceput de tuleie. ntr-o seara, Ursula intra n odaie n timp ce se dezbraca pentru culcare; ncerca un simtamnt de rusine amestecata cu mila: era, dupa sotul ei, primul barbat pe care-l vedea n pielea goala si era att de bine nzestrat pentru viata, nct i se par u anormal. Ursula, nsarcinata pentru a treia oara, cunoscu din nou spaimele ei de tnara maritata. Cam n epoca aceea venea n casa o femeie vesela, nerusinata, provocatoare, care ajuta la treburile menajului si care stia sa ghiceasca viitorul n carti. Urs ula i vorbi despre fiul ei. Socotea ca disproportia aceea era ceva tot att de nefiresc ca si coada de purcel a varului. Femeia izbucni ntr-un rs slobod si sonor care rasuna pr in toata casa ca un clinchet de cristal. "Dimpotriva, zise ea, va fi fericit." Pent ru a-si ntari spusele, aduse peste cteva zile cartile de joc si se nchise mpreuna cu Jos Arcadio ntr-o camara pentru seminte de lnga bucatarie. Etala cartile cu mult calm pe o veche masa de tmplar, vorbind despre una, alta, n timp ce baiatul astepta, ma i mult plictisit dect intrigat. Deodata, ntinse mna si-l atinse acolo. "Ce fenomen!" zise ea, sincer nspaimntata, si asta a fost tot ce a gasit sa spuna. Jos Arcadio si mti cum i se umplu oasele de spuma, fu cuprins de o teama lnceda si de o pornire teribila de a plnge. Femeia nu-i facu nici un avans. Jos Arcadio nu nceta sa o regaseasca toata noaptea n mirosul de fum pe care-l exalau subsuorile ei si care patrunse si n pielea lui. N-ar fi vrut sa o paraseasca nici o clipa, ar fi dorit sa-i fie mama, sa nu mai iasa niciodata din hambar, sa-i spuna: ce fenomen!, sa-l atinga din nou si sa-i spuna din nou, ce fenomen! ntr-o buna zi nu se mai putu stapni si se d use acasa la ea. Vizita pe care i-o facu a fost deosebit de protocolara: ramase asez at n salon fara sa rosteasca nici un cuvnt. Pentru o clipa, n-o mai dorea. O vazu schimbata, cu totul straina de imaginea pe care i-o inspira mirosul ei, ca si cu m ar fi fost alta. si bau cafeaua si parasi casa deprimat. La caderea noptii, n fantasmele insomniei, fu cuprins de o teama violenta si o dori din nou, dar, de rndul acesta

, nu asa cum o cunoscuse n hambar, ci asa cum i aparuse n acea dupa-amiaza. Dupa vreo cteva zile, pe neasteptate, femeia l chema la ea acasa unde era singura cu mama ei si-l duse n dormitor sub pretext ca-l va nvata o figura de cart i. Acolo ncepu sa-l atinga cu atta intimitate nct el se simti deceptionat dupa emotia de la nceput si ncerca mai mult teama dect placere. Femeia i ceru sa vina sa o caute n aceeasi seara. Accepta ca sa scape, stia nsa ca nu va fi n stare sa-i raspunda la chemare. Si totusi, n noaptea aceea, ntelese n patul sau fierbinte ca trebuia s-o regaseasca, chiar daca nu se simtea capabil de acest lucru. Se mbraca pe dibuite, tragnd cu urechea, n bezna, la rasuflarea regulata a fratelui sau, la tusea seaca a tatalui din camera nvecinata, la astma gainilor din ograda, la bzitul tntarilor, la bataile exagerate ale inimii, la misunatul amplificat al lumii careia pna atunci nu-i

daduse niciodata atentie, si iesi n ulita adormita. Dorea din toata inima ca poar ta sa fie nchisa cu drugul si sa nu fie numai mpinsa, cum era ntelegerea. nsa poarta era deschisa. O apasa cu vrful degetelor si ttnele scoasera un tnguit lugubru si modulat, al carui rasunet nghetat l resimti pna n maruntaie. Din clipa n care se strecurase piezis nauntru, silindu-se sa nu faca zgomot, recunoscu mirosul. Pentr u moment se gasea n odaita n care cei trei frati ai tinerei femei si ntinsesera hamacu rile ntr-o pozitie pe care nu o cunostea si pe care nu o putea determina pe ntuneric, asa ca trebui sa treaca pe dibuite, sa mpinga usa odaii si, ajuns acolo, sa se or ienteze bine ca nu cumva sa se nsele care era patul. Izbuti. Se lovi mai nti de corzile hamacului, fixate mai jos dect si nchipuise si un barbat care sforaise pna atunci se rasuci prin somn si murmura cu un fel de dezamagire: "Era miercuri..." mpingnd usa odaii, nu putu s-o opreasca de a rni solul denivelat. Dintr-o data, n ntunericu l cel mai adnc, ntelese cu o nostalgie nesfrsita ca era total dezorientat. n aceasta camera strmta dormea mama, alta fiica mpreuna cu sotul ei si cu doi copii, precum si femeia care poate nu-l astepta. S-ar fi putut calauzi dupa miros daca acest m iros nu plutea n toata casa, att de nselator si totodata att de precis, asa cum i ramasese impregnat n piele. Ramase o clipa ndelungata nemiscat, aiurit, si se ntreba cum de reusise sa se vre ntr-o ncurcatura att de mare, cnd o mna cu degetele raschirate, pipaind prin bezna, i atinse obrazul. Nu a fost prea surprins, caci n mod inconsti ent tocmai asta astepta. Se lasa deci n voia acestei mini si ntr-o stare teribila de epuizare, se pomeni condus ntr-un loc de neidentificat, unde i se scoasera hainel e si unde fu rostogolit ca un sac plin cu cartofi, unde fu ntors pe fata si pe dos ntro noapte de nepatruns n care nu stia ce sa faca cu propriile lui brate, cnd nu se ma i simtea femeia ci amoniacul, n timp ce ncerca sa-si aminteasca de chipul ei dar nu putea sa-si aminteasca dect chipul Ursulei, dndu-si vag seama ca era pe cale sa fa ca ceva ce de foarte multa vreme dorea sa poata face, dar despre care niciodata nusi nchipuise ca s-ar putea ntmpla n realitate, fara sa stie prea bine ce se petrece de fapt, deoarece nu stia unde le sunt picioarele, unde era capul, si al cui era ca pul, si ale cui erau picioarele, avnd senzatia ca nu va mai rezista revoltei surde si glacial e din sale si aerului care-i balona pntecele, si fricii, si dorintei nesabuite de a fug i si totodata de a ramne, pentru totdeauna n aceasta tacere exasperanta si n aceasta singuratate nspaimntatoare. Ea se numea Pilar Ternera. Facea parte din exodul al carui sfrsit glorios a fost ntemeierea satului Macondo, adusa cu forta de familia ei pentru a o smulge de la barbatul care o violase la vrsta de patrusprezece ani si care o iubise pna la douazeci si doi, dar care nu s-a decis niciodata sa dea n vileag legatura lor, de oarece apartinea altei femei. i fagadui ca o va urma pna la capatul pamntului, dar mai trziu, dupa ce-si va fi limpezit situatia, iar ea se saturase sa-l mai astepte, nc ercnd mereu sa-l recunoasca n barbatii mari si mici, blonzi si bruni de prin toate colt urile

pamntului, pe care i-i fagaduiau cartile, pe drum de mare si pe drum de uscat, pe ste trei zile, peste trei luni sau peste trei ani. n asteptarea lui, si pierdu vigoare a coapselor, taria snilor si deprinderea tandretei, si pastra nsa focul inimii. Cu mi ntea tulburata de aceasta joaca minunata, Jos Arcadio va merge sa o dibuiasca n fiecare noapte prin labirintul odaii. I s-a ntmplat o data sa gaseasca drugul pus la poarta si ciocani n repetate rnduri, stiind bine ca daca a avut ndrazneala sa bata o data, trebuie sa continue pna la sfrsit si, dupa o asteptare interminabila, ea i deschise. Peste zi, picnd de somn, se bucura n taina de amintirile noptii trecute. nsa, cnd venea ea la ei acasa, voioasa, fara griji, glumeata si ndrazneata, el nu trebu ia sa faca nici un efort pentru a-si ascunde surescitarea, caci femeia aceasta, ale ca rei explozii de rs speriau porumbeii, nu avea nimic comun cu acea forta nevazuta care l

nvatase sa-si retina respiratia si sa-si controleze bataile inimii si care l facus e sa nteleaga pentru ce oamenii se tem de moarte. Se nchisese att de mult n sinea lui nct nici nu observa motivul bucuriei generale atunci cnd tatal si fratele sau strnir a toata casa, vestind ca au reusit sa reduca zgura metalica si sa extraga din ea a urul Ursulei. ntr-adevar, dupa zile de lupta staruitoare si complicata, izbutisera. Ursula era fericita si-i multumi chiar lui Dumnezeu ca a creat alchimia, n timp ce oamenii d in sat se mbulzeau n laborator unde li se servi dulceata de goyave cu mici biscuiti, pentru sarbatorirea miracolului, si n timp ce Jos Arcadio Buenda i lasa sa vada creuzetul cu aurul recuperat, ca si cum l-ar fi inventat el nsusi. Tot aratnd u-l tuturor, ajunse si la fiul sau mai mare, care, n vremea din urma nu mai pusese pi ciorul n laborator. i mpinse sub ochi pasta solidificata, cu un aspect galbui, si-l ntreba: "Tu ce crezi?" Jos Arcadio raspunse cu toata franchetea: - Sunt excremente de cine. Tatal sau i dadu cu dosul palmei o lovitura violenta peste gura de-i tsni sngele si lacrimile. n noaptea aceea, Pilar Ternera i aplica pe obraz comprese cu arnica, pipaind prin ntuneric ca sa tina flaconul si vata si, voind sa se dragost easca fara a-i provoca dureri, i facu tot ceea ce dorea el fara a-i cere sa se miste. A junsesera la un astfel de grad de intimitate nct, dupa cteva clipe, fara a-si da macar seama, ncepusera sa vorbeasca n soapta. - Vreau sa fiu singur cu tine, zicea el. ntr-o buna zi voi povesti totul lumii ntregi si vom ispravi cu ascunzisurile. Ea nu ncerca sa-l linisteasca. - Ar fi bine, i raspunse. Odata singuri, vom lasa lampa aprinsa pentru a ne putea vedea mai bine, si voi putea striga tot ce doresc fara ca nimeni sa vina s a-si vre nasul, iar tu-mi vei spune la ureche toate porcariile care ti vor trece prin mint e. Aceasta conversatie, ranchiuna clocotitoare pe care o resimtea mpotriva tatalui sau, ca si eventualitatea unui amor fara oprelisti i inspirau o ndrazneala plina d e ncredere. Dintr-o data, fara sa se pregateasca n nici un fel pentru confidente, el i povesti totul fratelui sau. La nceput, micul Aurelio nu vedea dect primejdia, riscul pe care l aduceau cu sine aventurile fratelui sau, nsa nu putea sa-si nchipuie irezistibilu l obiectiv n chestiune. ncetul cu ncetul se lasa cucerit de acea febrilitate. Cerea s a i se povesteasca toate peripetiile cu de-amanuntul; merse pna la a simti suferinta si placerea fratelui sau si se simtea coplesit, att de teama ct si de fericire. l aste pta treaz pna n zori, n patul parasit, parca presarat cu carbuni aprinsi, apoi cei doi, fara somn, stateau de vorba pna la ora desteptarii, astfel ca amndoi ajunsera sa sufere de aceeasi apatie, sa manifeste un dispret asemanator fata de alchimie si fata de s tiinta

tatalui lor, si sa-si gaseasca refugiu n nsingurare. "Acesti copii umbla ca niste aiuriti, zicea Ursula. Pesemne ca au viermi." Le prepara un decoct gretos din laba de gsca tocata, pe care amndoi l sorbira cu un stoicism neasteptat si care-i sili sa se pu na mpreuna pe oalele respective de unsprezece ori n aceeasi zi, pna cnd evacuara ctiva paraziti roz pe care-i aratara tuturor jubilnd, caci aceasta le ngaduia sa ab ata banuielile Ursulei cu privire la adevarata cauza a mprastierii si lncezelii lor. n felul acesta, Aureliano putea nu numai sa asculte povestindu-i-se experientele fratelu i sau, ci avea si placerea sa le traiasca de parca i s-ar fi ntmplat lui nsusi; ntr-o zi, cn d i se explica foarte amanuntit mecanismul amorului, l ntrerupse pe fratele sau pentru a-l ntreba: "Ce simti atunci?" Jos Arcadio i raspunse prompt: - Este ca un cutremur de pamnt. ntr-o joi din ianuarie, la orele doua dimineata, se nascu Amaranta. nainte ca

cineva sa intre n camera, Ursula examina prunca madular cu madular. Era lasciva s i foarte umeda ca o soprlita, nsa toate partile trupului ei erau omenesti. Abia dupa ce simti ca locuinta e plina de lume, Aureliano ntelese ca s-a ntmplat ceva nou. Profitnd de dezordine pentru a trece neobservat, iesi sa-l cheme pe fratele sau, care parasise patul de la orele unsprezece din seara, si hotarrea lui fu att de intempe stiva nct nici nu-si lua macar vreme sa se ntrebe cum sa faca sa-l scoata din odaia lui Pilar Ternera. Zabovi mai multe ceasuri dnd trcoale n jurul casei, fluiernd dupa codul pe care-l convenisera, pna ce apropierea zorilor l obliga sa se rentoarca. n odaia mamei sale, jucndu-se cu surioara care se nascuse, cu chipul plin de o nevinovatie nendoielnica l gasi pe Jos Arcadio. Ursula abia mplinise cele patruzeci de zile de convalescenta, cnd revenira tiganii. Erau aceiasi saltimbanci si jongleri care adusesera gheata. Spre deoseb ire de tribul lui Melchiade, acestia nu avura nevoie de prea multa vreme pentru a face dovada ca nu erau crainici ai progresului, ci colportori vulgari de distractii. Astfel, chiar atunci cnd au adus gheata, ei se ferira sa o prezinte n functie de utilitate a ei n viata oamenilor, ci ca pe o simpla curiozitate de circ. De data aceasta, ntre alt e atractii ingenioase, aduceau un covor zburator. Nici pe acesta nu-l laudara ca un aport fundamental la dezvoltarea transporturilor, ci ca un obiect de amuzament. Oameni i, binenteles, se dusesera sa-si scotoceasca ultimii banuti de aur pentru a se bucur a de un zbor rapid deasupra caselor din sat. Profitnd de delicioasa impunitate pe care le-o asigura dezordinea generala, Jos Arcadio si Pilar cunoscura cteva ceasuri de liber tate. Umblau ca doi logodnici fericiti pierduti n multime, si au ajuns chiar sa banuiasca ca iubirea putea sa fie un sentiment mai grav, mai profund dect acea fericire nenfrnata nsa efemera a noptilor lor clandestine. Pilar risipi nsa farmecul. Stimulata de entuziasmul cu care Jos Arcadio parea ca se bucura de comp ania ei, ea nu stiu sa-si aleaga nici momentul, nici formula, si pe neasteptate lasa sa-i cada lumea ntreaga pe cap: "De acum esti cu adevarat barbat", i spuse ea. Si cum e l nu pricepu ce voia sa nteleaga prin aceasta, ea i explica fara ocolisuri: - Vei avea un fiu. Timp de cteva zile, Jos Arcadio nu mai ndrazni sa iasa din casa. i era destul s-o auda pe Pilar rznd n gura mare n bucatarie, ca fugea sa se adaposteasca n laborator unde instrumentele de alchimie intrasera din nou n actiun e cu binecuvntarea Ursulei. Jos Arcadio Buenda l primi cu entuziasm pe fiul sau risipitor si-l initie n cercetarile pe care, n sfrsit, le ntreprinse asupra piet rei filozofale. ntr-o dupa-amiaza, copiii fura cuprinsi de admiratie la vederea covor ului zburator care trecuse, repede, la naltimea ferestrei laboratorului, purtnd la bord ul sau pe pilotul tigan si mai multi copii din sat care faceau semne de bucurie cu mna, n sa Jos Arcadio Buenda nici nu privi macar n acea directie: "Lasati-i sa viseze, zise el. Noi vom zbura mai bine ca ei cu mijloace mai stiintifice dect aceasta pa

tura prapadita." n ciuda interesului pe care se prefacea ca-l are fata de oul filozofi c, Jos Arcadio nu ntelese niciodata nimic despre proprietatile acestuia, care nu i se pa rea a fi dect un flacon defect. Nu izbutea sa se elibereze de ceea ce ce-l preocupa. si pierdu pofta de mncare si somnul, era mereu indispus ntocmai ca tatal lui n fata insuccesului ntreprinderilor sale si parea att de istovit nct nsusi Jos Arcadio Buenda l nlocui n functiunile din laborator, creznd ca prea si-a pus la inima alchimia. Aureliano ntelesese, de buna seama, ca starea de dezolare a fratelui sa u nusi avea cauza n cercetarea pietrei filozofale, nsa nu izbuti sa-i smulga vreo confidenta. Jos Arcadio si pierduse spontaneitatea de odinioara. Din complice si comunicativ cum era, deveni discret, ostil. Dornic de singuratate, torturat de o pizma otravita fata de lume, si parasi ntr-o noapte patul, ca de obicei, dar nu pentru a merge

la Pilar Ternera, ci pentru a se pierde n tumultul blciului. Dupa ce se preumblase printre tot felul de atractii fara sa se intereseze de vreuna, ramase nmarmurit n fata unui lucru care nu facea parte din spectacol: foarte tnara, aproape un copil, cop lesita sub greutatile margelelor de sticla, cea mai frumoasa femeie pe care Jos Arcadio o vazuse n viata sa. Ea se afla n multimea care asista la prezentarea trista a omulu i prefacut n vipera din pricina ca nu a ascultat de parinti. Jos Arcadio nu-i dadu nici o atentie. n timp ce se desfasura tragicul interogatoriu al omului-vipera, si croi drum prin multime pna la rndul din fata und e statea tiganca si se posta lnga dnsa, lipindu-se de spatele ei. Fata ncerca sa se departeze, nsa Jos Arcadio se lipi de ea cu si mai multa staruinta. Atunci baga de seama si-l simti. Ramase nemiscata lnga el, tremurnd de surpriza si de frica, nendraznind sa dea crezare evidentei, apoi sfrsi prin a-si ntoarce capul si-l privi cu un zmbet nervos. ntre timp, doi tigani pusera pe omul-vipera n cusca lui si-l duser a n cort. Tiganul care anima spectacolul anunta: - Iar acum, doamnelor si domnilor, va vom face sa asistati la proba ngrozitoare a femeii condamnata sa fie decapitata n fiecare noapte la aceeasi ora timp de cincizeci de ani, drept pedeapsa pentru ca a vazut ce nu trebuia sa vada . Jos Arcadio si tnara fata nu asistara la decapitare. O stersera n cortul ei, unde se mbratisara cu o nerabdare febrila, lepadndu-si vestmintele. Tiganca se des cotorosi de fustele ei suprapuse, de nenumaratele ei cotilioane din dantela scrobita, de corsetul cu balene inutil, de povara margelelor, astfel ca de fapt nu mai ramnea nimic din ea. Era ca o broscuta plapnda, cu snii nmuguriti si cu gambe subtiri ce n u atingeau n diametru bratele lui Jos Arcadio; dadu nsa dovada de o hotarre si de o caldura care-i compensau maruntimea trupului. Numai ca Jos Arcadio nu putea raspunde la fel, deoarece se aflau ntr-un fel de cort prin care tiganii treceau c u accesoriile lor de circ si unde-si ncheiau afacerile, sau chiar se opreau n apropi erea patului pentru a juca o partida de zaruri. Felinarul atrnat de stlpul din mijloc l umina tot interiorul. ntre doua mngieri, Jos Arcadio se ntinse pe pat, dezbracat n pielea goala, nepreastiind ce sa faca, n timp ce tnara fata ncerca sa-i atte poftele . O tiganca cu solduri planturoase intra putin dupa aceasta, nsotita de un barbat car e nu facea parte din trib dar nici din sat, si amndoi ncepura sa se dezbrace la capul patului. Femeia si arunca din ntmplare privirea asupra lui Jos Arcadio si ncepu sa-i examineze cu un fel de fervoare patetica magnificul animal n repaus. - Valeu, baiete, exclama ea, Dumnezeu sa ti-o tina! Partenera lui Jos Arcadio i ruga sa-i lase n pace si perechea se culca pe jos, chiar lnga pat. Pasiunea celorlalti strni iarasi febra lui Jos Arcadio. La pri ma atingere, oasele tinerei femei pareau ca se dezarticuleaza cu un trosnet nspaimnta tor ca acel al unei cutii de domino, iar pielea i se topi n sudori livide, ochii i se umplura de lacrimi si din tot trupul ei porni un geamat lugubru si un miros vag

de namol. Ea suporta nsa izbitura cu o tarie de caracter si cu o vitejie de admirat. Jos Arcadio se simti atunci purtat n vazduh pna la o stare de inspiratie serafica, n ca re inima sa aprinsa deveni izvorul unor obscenitati tandre care patrundeau n urechil e tinerei fete iesindu-i pe gura, traduse n limba ei. Era ntr-o joi. n noaptea de smba ta, Jos Arcadio si lega o basma rosie pe cap si pleca cu satra. Cnd Ursula i descoperi absenta, l cauta pretutindeni prin sat. Pe locul de unde tiganii si strnsesera tabara nu mai ramasese dect o dra de gunoi amestecata cu cenusa nca fumegnda a vetrelor stinse. Cineva care umbla pe acolo, scormonind n cautarea unor margele, i marturisi Ursulei ca-l vazuse pe fiul ei n noaptea trecu ta, n multimea de la spectacol, mpingnd o careta cu cusca omului-vipera. - S-a facut tigan! striga ea catre sotul ei, care nu daduse nici cel mai mic sem n

de emotie n fata acestei disparitii. - Sa dea Dumnezeu sa fie asa! zise Jos Arcadio Buenda, pisnd n piulita sa materia pisata de o mie de ori si rencalzita si pisata din nou. n felul acesta va nvata sa devina om. Ursula ntreba n ce directie au pornit tiganii. Continua sa se informeze urmnd calea ce i se arata si, socotind ca mai are timp sa-i ajunga din urma, se departa tot mai mult de sat, pna ce-si dadu seama ca se afla att de departe nct sa n u se mai gndeasca la rentoarcere. Jos Arcadio Buenda nu descoperi absenta femeii sale dect la ceasurile opt din seara cnd, punndu-si materia la dospit ntr-un asternut de balegar, se duse sa vada ce face micuta Amaranta, ragusita de plns. n cteva ore aduna un mic grup de oameni bine echipati, lasa pe Amaranta n seama unei femei care se oferi s-o alapteze, si se pierdu pe carari nevazute pe urmele Ursu lei. Aureliano i nsotea. n zori, niste pescari indigeni, a caror limba nu o ntelegeau, le dadura a ntelege prin semne ca n-au vazut pe nimeni. Dupa trei zile de cercetari zadarnice, revenira n sat. Timp de cteva saptamni, Jos Arcadio Buenda se lasa covrsit de dezolare. Se ocupa ca o mama de mica Amaranta. O mbaia, o schimba, o ducea la doica ei de patru ori pe zi si chiar i cnta noaptea, melodii pe care Ursula nu stia sa i le cnte. ntr-o zi, Pilar Ternera si oferi serviciile pentru mplinirea treburilor casnice asteptnd ntoarcerea Ursulei. Aureliano, a carui intuitie mister ioasa se sensibilizase si mai mult n timpul nenorocirii, avu un fel de fulgerare de luc iditate vaznd-o intrnd. Din clipa aceea era sigur ca, n chip inexplicabil, ea era vinovata de fuga fratelui sau si de disparitia mamei sale, care a urmat, si o chinui att de m ult, cu o dusmanie tacuta, nsa nemiloasa, nct femeia nu mai calca niciodata n casa. Cu timpul, totul reintra n normal. Jos Arcadio Buenda si fiul sau n-ar fi fost n stare sa precizeze n ce moment si-au refacut laboratorul, scuturnd praful, reaprinznd atanorul, supunndu-se din nou mnuirii pline de rabdare a materiei adormite de luni de zile n asternutul ei de balegar. Amaranta ea nsasi, culcata ntr -un cos de palmier, observa cu atentie munca istovitoare a tatalui si fratelui ei, n mica ncapere cu aerul rarefiat din pricina vaporilor de mercur. ntr-o buna zi, la mai m ulte luni dupa plecarea Ursulei, ncepura sa se petreaca lucruri ciudate. Un flacon gol uitat de multa vreme ntr-un dulap, deveni att de greu nct era imposibil sa-l urnesti din loc. O oala cu apa asezata pe masa de lucru fierse fara foc timp de o jumatate d e ora pna se evaporase complet. Jos Arcadio Buenda si fiul sau observau aceste fenomene cu un extaz amestecat cu spaima, incapabili sa si le explice, nsa interpretndu-le ca niste prevestiri ale materiei. ntr-o zi, leaganul Amarantei ncep u sa se miste, mpins dintr-o pornire proprie, si facu un tur complet prin odaie, sp re marea stupefactie a lui Aureliano care se grabi sa-l opreasca. Tatal sau nu se e motiona nsa pentru atta lucru. Puse leaganul la loc si-l lega de piciorul unei mese, convi ns ca evenimentul asteptat era iminent. Pe aceasta chestiune Aureliano l auzi cum zicea:

- Daca nu te temi de Dumnezeu, teme-te de metale. Pe neasteptate, dupa aproape cinci luni de la disparitie, Ursula se rentoarse. Reveni mai magnifica, mai tnara ca oricnd, cu niste gateli noi, de un stil necunos cut n sat. Jos Arcadio Buenda abia putu sa reziste emotiei: "Asta era deci! striga el. Stiam eu ca asa se va ntmpla!" Si era convins cu adevarat de aceasta, c aci, n retragerile sale prelungite, n timp ce mnuia materia, se rugase din adncul inimii ca minunea asteptata sa nu fie descoperirea pietrei filozofale, nici descatusare a suflarii care da viata metalelor, nici posibilitatea de a preface n aur balamalele si zavo arele casei; ci tocmai ceea ce se mplinise acum: rentoarcerea Ursulei. Ea, nsa, nu

parea sa mpartaseasca nicidecum entuziasmul lui. i dadu o sarutare foarte conventionala, ca si cum n-ar fi lipsit mai mult de un ceas, si-i spuse: - Du-te sa vezi ceva la poarta. Lui Jos Arcadio Buenda i trebui multa vreme pna sa se trezeasca din nedumerire atunci cnd iesi n ulita si vazu multimea. Nu erau tigani, ci barbati si femei care semanau cu ei, cu parul lins si cu pielea nchisa, care vorbeau aceeasi limba si se plngeau de aceleasi necazuri. Venisera cu catrii ncarcati cu provizii, cu car ute trase de boi, pline cu mobile si ustensile, accesorii simple pentru viata simpla pamnteasca, pe care le vnd fara ifose micii negustori ai realitatii cotidiene. Ei veneau de pe celalalt tarm al mlastinei, la departare doar de doua zile de mers, unde erau si alte sate, care primeau posta n fiecare luna si care cunosteau masinile c are-ti fac viata mai usoara. Ursula nu i-a ajuns din urma pe tigani, a descoperit nsa dr umul pe care sotul ei nu putuse sa-l descopere n timpul cercetarilor sale infructuoase asupra marilor inventii. LA DOUA SAPTAMNI DUPA NASTERE, fiul lui Pilar Ternera fu adus la bunicii sai. Ursula l primi n sila, cednd nca o data ncapatnarii sotului ei, care nu putea concepe ca o odrasla din sngele sau sa ramna parasita n voia soartei; ea hotar nsa sa i se ascunda copilului adevarata identitate. Desi primi numele de Jos Arcadio, a ramas sa-l numeasca mai simplu Arcadio, spre a evita orice confuzie. n vremea aceea domnea o activitate att de intensa n sat si casa era prada unei dezor dini att de mari, nct grija pentru cresterea copiilor trecuse pe planul al doilea. Acest ia fura ncredintati lui Visitacin, o indiana guajira care venise n sat nsotita de un frate, fugind de o ciuma a insomniei care bntuia n tribul ei de mai multi ani. Amndoi erau att de ascultatori si serviabili, nct Ursula i lua n slujba ei pentru a o ajuta la treburile casnice. Astfel ca Arcadio si Amaranta vorbira limba indien ilor guajiros nainte de cea castiliana, si nvatasera sa soarba ciorba de soprle si sa mannce oua de paianjen fara ca Ursula sa banuiasca ceva, fiind prea ocupata acum cu un comert promitator cu mici animale din zahar ars. Macondo se schimbase cu desavrsire. Oamenii care o nsotisera pe Ursula descoperira calitatea buna a solulu i si pozitia sa privilegiata fata de mlastina, astfel nct catunul sarac de la nceput se schimba repede ntr-un sat plin de activitate, cu pravalii, ateliere de felurite mestesuguri si o sosea pe care traficul devenise nentrerupt, si pe care sosira pr imii arabi ncaltati cu papuci, cu cercei n urechi, vnznd margele de sticla n schimbul papagalilor. Jos Arcadio Buenda nu cunoscu nici o clipa de ragaz. Fascinat de o realitate imediata care n momentul acela i paru mai fantastica dect universul vast al imaginatiei sale, se dezinteresa complet de laboratorul de alchimie, lasa sa doa rma materia extenuata dupa luni ndelungate de manipulari, si redeveni omul ntreprinzat or de la nceput, acela care hotarse traseul ulitelor si asezarea caselor noi pentru c a nimeni sa nu profite de avantajul de care ceilalti sa nu se bucure n mod egal. si crea

atta autoritate printre noii veniti, nct nu se punea nici o temelie, nici nu se tra geau demarcatiuni fara sa se ia avizul sau si s-a hotart ca el sa prezideze la mpartire a pamnturilor. Cnd revenira tiganii saltimbanci, cu blciul lor ambulant transformat acum ntr-un asezamnt enorm de jocuri de noroc, fura primiti cu veselie la gndul ca Jos Arcadio se ntorcea mpreuna cu ei. Dar Jos Arcadio nu se ntorsese, iar ei nu-l mai adusesera pe omul-vipera care, dupa parerea Ursulei, era singurul ca re putea sa le dea vesti despre fiul lor, astfel nct nu li s-a mai ngaduit tiganilor s a se

instaleze n sat, nici sa mai puna piciorul acolo, caci erau considerati ca trimis i ai poftelor trupesti si ai perversitatii. n schimb, Jos Arcadio Buenda declara n mod formal ca tribul lui Melchiade, care contribuise att de mult la dezvoltarea s atului prin stiinta lui milenara si prin inventiile lui fabuloase, va gasi ntotdeauna po rtile deschise. Dar tribul lui Melchiade, dupa spusele drumetilor, fusese sters de pe fata pamntului pentru ca depasise limitele cunostintei omenesti. Scapnd, macar pentru moment din mrejele imaginatiei sale, Jos Arcadio Buenda restabili repede ordinea si munca, si singura fantezie ngaduita a fost eliberarea pasarilor care, de la ntemeierea satului nsoreau zilele cu melodiile lo r de fluiere, si nlocuirea lor cu ornice muzicale n fiecare casa. Erau niste orologii ncntatoare, din lemn fasonat, pe care arabii le schimbau pe papagali si pe care Jo s Arcadio Buenda le sincroniza cu atta precizie nct, tot la jumatate de ora, satul ntreg se nsenina la acordurile aceleiasi melodii, care se desfasura progresiv pna l a culminarea, ntr-o amiaza exacta si unanima, marcata de terminarea valsului. Tot Jos Arcadio Buenda a fost cel care, prin epoca aceea, a hotart ca strazile satului sa fie plantate cu migdali n loc de salcmi, si care a descoperit, fara sa-l fi dezvaluit vreodata, modul de a face nemuritori acesti pomi. Cu multi ani mai trzi u, cnd Macondo nu mai era dect niste baraci de lemn cu acoperisul din tabla, pe strazile cele mai vechi mai dainuiau migdalii, cioprtiti si plini de praf, nsa nim eni nu mai stia atunci cine i-a sadit. n timp ce tatal sau facea ordine n sat si mama con solida patrimoniul familiei cu minunata ei crescatorie de cocosei si pestisori de zahar , care de doua ori pe zi porneau din casa, nfipti n betigase din lemn de kapok, Aureliano petrecea ore ndelungate n laboratorul parasit, initiindu-se, prin propriile lui ce rcetari, n mestesugul aurariei. Crescuse att de mult nct hainele pe care i le lasase fratele lui nu-i mai veneau si ncepuse sa le ia pe ale tatalui sau, nsa Visitacin trebuia s a-i croiasca fel de fel de pliuri la camasi si la pantaloni, deoarece Aureliano nu m ostenise corpolenta celorlalti. Adolescenta l facuse sa-si piarda suavitatea glasului si-l apucase taciturn si iremediabil solitar, redndu-i n schimb acea stralucire intensa pe care o avusese n priviri, la nastere. Dedicndu-se n ntregime experientelor de aurarie, abia daca-si parasea laboratorul pentru masa. Preocupat de caracterul nchis al fiului sau, Jos Arcadio Buenda i dadu un rnd de chei ale casei si ceva bani, socotind ca, poate, avea nevoie de o femeie. Aureliano si cheltui nsa banii pe acid clorhidric pentru a prepara apa regala si, ca sa le nfrumuseteze, nmuie cheile ntr-o baie de a ur. Extravagantele lui abia daca erau comparabile cu acelea ale lui Arcadio si ale Amarantei, carora ncepusera sa le creasca dinti noi, dar care continuau sa umble toata ziulica agatndu-se de straiele indienilor, neclintiti n ncapatnarea lor de a nu vorb i spaniola, ci limba guajira. "N-ai de ce sa te plngi, i spunea Ursula sotului ei.

Copiii mostenesc nebuniile parintilor lor." Si n timp ce ea se plngea de nenorocul ei, convinsa ca excentricitatile copiilor ei nu erau mai prejos dect o coada de porc, Aureliano i arunca o privire care o scufunda n incertitudini. - Va veni cineva, prezise el. Ca ntotdeauna atunci cnd rostea o prorocire, Ursula ncerca sa-l dezarmeze cu logica ei de femeie gospodina. Era foarte firesc sa vina cineva. n fiecare zi treceau prin Macondo zeci de straini fara sa trezeasca neliniste si f ara sa se anunte n vreun chip secret. nsa, n pofida oricarei logici, Aureliano parea sigur de presimtirea sa. - Nu stiu cine va fi acela, zise el staruind. Dar oricare ar fi, este pe cale sa soseasca. n duminica urmatoare sosi, ntr-adevar, Rebeca. Nu trecuse nca peste unsprezece ani. Facuse obositoarea calatorie de la Manaura cu niste traficanti d e

blanuri care avusesera misiunea de a o preda, mpreuna cu o scrisoare, lui Jos Arcadio Buenda, dar nu putura explica precis cine era persoana care le ceruse acest serviciu. Nu avea alte bagaje dect o valiza cu mbracaminte personala, un mic balansoar din lemn pictat de mna cu floricele multicolore, si un fel de saculet d in pnza gudronata care facea un zgomot continuu de ciocnituri, n care transporta osemintele parintilor ei. Scrisoarea adresata lui Jos Arcadio Buenda era scrisa n termeni afectuosi de catre cineva care continua sa-l iubeasca foarte mult n ciud a timpului scurs si a departarii, si care se vedea silit, mpins de cel mai elementa r umanism, sa-i trimita din mila pe aceasta biata orfelina, parasita n voia soartei , verisoara de al doilea cu Ursula si prin urmare ruda si cu Jos Arcadio Buenda, ce e drept mai de departe, deoarece era fiica acelui prieten neuitat care a fost Nicanor Ulloa si a vrednicei sale sotii Rebeca Montiel, pe care Dumnezeu i-a chemat n mparatia cerurilor, si ale caror ramasite se anexeaza l a aceasta scrisoare pentru a li se da un mormnt crestinesc. Toate numele mentionate , ca si semnatura din scrisoare, erau perfect lizibile, dar nici Jos Arcadio Buenda, nici Ursula nu-si amintira sa fi avut rude cu aceste nume, si nici unul, nici ce lalalt nu cunosteau pe cineva care sa poarte numele trimitatorului, cu att mai putin n ndepartatul oras Manaura. A fost cu neputinta sa se smulga vreo informatie suplimentara de la fetita. De la sosire, ea ramase asezata n balansoarul ei sugndu -si degetul mare si observnd totul cu ochi speriati, fara a parea ca ntelege vreun cuvn t din ntrebarile ce i se puneau. Purta niste vestminte n dungi, vopsite n negru, roas e de uzura, si cizmulite de lac, scorojite. Parul i era strns dupa urechi cu fundite de panglica neagra. De gt i atrna un guler cu desene sterse din pricina sudorii, iar l a ncheietura minii drepte avea un colt de animal, montat n arama, care slujea ca amul eta mpotriva deochiului. Tenul ei verzui, abdomenul balonat, pielea ntinsa ca a unei tobe, toate acestea erau semnele unei sanatati subrede si marturia unei nfometari mai vechi dect ea nsasi, dar atunci cnd i s-a dat sa mannce a ramas cu farfuria pe genunchi fara sa vrea sa se atinga de ea. Au ajuns chiar sa creada ca era surda si muta, pna n clipa cnd indienii o ntrebara n limba lor daca doreste putina apa; ochii ei se nviorara ca si cum ar fi regasit niste cunoscuti si dadu afirmativ din cap. Ramase la ei, caci nu era alta solutie. Hotarra sa o numeasca Rebeca, dupa scrisoare, fiind prenumele mamei sale, si pentru ca Aureliano avusese rabdarea s a rosteasca n fata ei numele tuturor sfintilor din calendar fara sa obtina nici o r eactie din parte-i fata de vreun alt prenume. Deoarece, pe vremea aceea, nu exista cimi tir la Macondo, fiindca nu murise nimeni, ei pastrara saculetul cu oseminte asteptnd sa gaseasca un loc potrivit unde sa le ngroape si, multa vreme nca, parintii Rebecai ncurcau casa, niciodata n acelasi loc, cu clampanitul si critul lor de closca. A dur at multa vreme pna cnd Rebeca sa se integreze n viata familiala. Sedea n balansoar sugndu-si degetul, n coltul cel mai retras al casei. Nimic nu-i strnea interesul, a

fara de muzica ceasornicelor, pe care o iscodea la fiecare jumatate de ora cu priviri nelinistite, spernd parca sa o descopere undeva n vazduh. Timp de cteva zile, n-au reusit sa o faca sa mannce. Nimeni nu ntelegea cum de nu murise deja de foame, cnd bastinasii, carora nu le scapa nimic deoarece umblau mereu prin casa cu pasi tacuti, descoperira ca Rebecai nu-i placea sa mannce dect pamnt umed din curte si placile din var pe care le desprindea de pe pereti cu unghiile. Era evident ca p arintii ei, sau cei care o crescusera, o pedepseau pentru aceasta deprindere urta, deoarece n -o facea dect pe ascuns si-si dadea seama ca face rau, silindu-se sa-si ascunda prov iziile ca sa le nfulece nevazuta de nimeni. De atunci o supusera unei supravegheri nencetate. Raspndira fiere de vaca prin curte si spoira zidurile cu zeama de piper , creznd ca prin astfel de metode vor putea pune capat viciului pernicios, dar ea d adu

dovada de atta viclenie si ndemnare cautnd sa-si procure pamnt, nct Ursula trebui sa recurga la mijloace mai drastice. Turna suc de portocale si revent ntrun castron pe care-l lasa descoperit toata noaptea, iar dimineata urmatoare i-o dad ea s-o bea la micul dejun. Desi nu-i spusese nimeni ca un astfel de leac era destinat n mod special sa-i vindece pe mncatorii de pamnt de viciul lor, ea socotea ca orice fel de substanta amara pe stomacul gol nu va ntrzia sa provoace reactia ficatului. Rebeca era att de rebela si de tare n ciuda rahitismului ei nct trebuia stapnita si culcata la pamnt ca un vitel pentru a o sili sa-si nghita doctoria si cu greu i se putura nfrng e smuciturile si suporta bolboroselile tulburi pe care le striga ntre doua muscatur i sau scuipaturi, si care, dupa spusele indienilor scandalizati, reprezentau cele mai urte obscenitati pe care le puteau concepe n limba lor. Dupa ce Ursula afla toate acestea, si completa tratamentul cu lovituri de bici. Nu s-a putut stabili niciod ata daca reventul sau bataia produsesera efectul, sau combinatia celor doua, este sigur ns a ca dupa cteva saptamni Rebeca ncepu sa dea semne de vindecare. Lua parte la jocurile lui Arcadio si ale Amarantei, care o primira ca pe o sora mai mare, si mnca cu pofta slujindu-se cum se cuvine de tacmul ei. n curnd se vazu ca vorbea castiliana la fel de curgator ca si limba indienilor, ca era deosebit de ndemnatic a si ca intona valsul ceasornicelor cu cuvinte foarte dragute compuse chiar de ea. To ata lumea ncepuse sa o considere ca facnd parte din familie. Manifesta fata de Ursula o afectiune pe care n-au avut-o niciodata proprii ei copii, o numea pe Amaranta surioara, pe Arcadio fratior, pe Aureliano unchi si pe Jos Arcadio Buenda bunic. Astfel ca ajunse sa merite ca si ceilalti numele de Rebeca Buenda, singuru l nume pe care-l avu vreodata si pe care-l purta cu vrednicie pna la moarte. ntr-o noapte, pe vremea cnd Rebeca se vindecase de viciul ei de mncatoare de pamnt si fu dusa sa mparta odaia celorlalti copii, indiana care dormea cu ei se trezi din ntmplare si auzi un zgomot curios ntr-un colt. Sari n picioare, alarmata, creznd ca a intrat vreun animal n camera, cnd o descoperi pe Rebeca n balansoarul ei, sugndu-si degetul si avnd ochii aprinsi ca ai unei pisici n ntuneric . nlemnita de groaza, zdrobita de aceasta fatalitate care-o persecuta, Visitacin recunoscu n ochii Rebecai simptomele molimei care-i silise, pe fratele ei si pe e a, sa se exileze pentru totdeauna dintr-o mparatie milenara unde aveau titlul de princi pi. Era boala insomniei. n zorii zilei n-a mai fost gasit n casa indianul Cataure. Sora lui a ramas; inima ei fatalista i spunea ca flagelul mortal avea s-o urmareasca n tot chipul pna n colt ul cel mai ndepartat al pamntului. Nimeni nu ntelese nelinistea lui Visitacin. "Daca nu poti dormi, cu att mai bine, zicea Jos Arcadio Buenda cu voie buna. Pentru noi viata va fi cu att mai fructuoasa." nsa indiana le explica ndata ca ceea ce era mai de temut la aceasta boala a somnului nu era imposibilitatea de a dormi, deoarece

corpul nu resimtea nici o oboseala, ci evolutia ei inexorabila pna la manifestare a cea mai critica: pierderea memoriei. Voia sa spuna ca pe masura ce bolnavul se obisn uia cu aceasta stare de veghe, ncepeau sa se stearga din minte amintirile copilariei, apoi numele si notiunea fiecarui lucru si, pna la urma, identitatea oamenilor si chiar constiinta existentei proprii, pna la ntunecarea ntr-un fel de idiotie fara trecut. Jos Arcadio Buenda, murind de rs, socotea ca e vorba nici mai mult nici mai putin dect de una din acele numeroase boli scornite de superstitia indigenilor. nsa Ursu la lua, pentru orice eventualitate, precautia de a o separa pe Rebeca de ceilalti c opii. Dupa cteva saptamni, cnd spaima lui Visitacin parea calmata, Jos Arcadio Buenda ncepu ntr-o noapte sa se rasuceasca n pat fara sa poata dormi. Ursula, trezita si ea, l ntreba ce are, iar el raspunse: "Ma tot gndesc la

Prudencio Aguilar". Nu mai putura nchide ochii nici o clipa, nsa a doua zi se simtira att de proaspeti si bine dispusi nct uitara de acea noapte urta. La ora dejunului, Aureliano povesti uimit ca se simtea n forma perfecta desi petrecuse t oata noaptea n laborator ca sa aureasca o brosa pe care se gndea sa i-o ofere Ursulei d e ziua ei. Nimeni nu se nelinisti de fapt pna n ziua a treia cnd, nesimtind nici o po fta de somn, si dadura seama ca nu nchisesera ochii de mai bine de cincizeci de ceasur i. - Si copiii au ramas treji, remarca indiana cu fatalismul ei inebranlabil. Cnd patrunde undeva, nimeni nu scapa de ciuma. Contractasera, ntr-adevar, boala insomniei. Ursula care nvatase de la mama ei puterile medicinale ale plantelor, prepara si dadu tuturor sa bea o bautura p e baza de aconita, dar nimanui nu-i venea somnul si-si trecura toata ziua visnd treji. n ace asta stare de luciditate nfricosatoare si de halucinatie, vedeau nu numai imaginile ca re alcatuiau visele lor proprii, ci fiecare cuprindea-n viziunile lui si imaginile visate de ceilalti. Era ca si cum casa s-ar fi umplut de vizitatori. Seznd n balansoarul ei dintrun colt al bucatariei, Rebeca visa un om care-i semana foarte mult, mbracat n pnza alba, cu gulerul camasii ncheiat cu un buton de aur, si care venea sa-i aduca un buchet de trandafiri. Era nsotit de o femeie cu mini delicate care lua un trandafir si-l prinse n parul fetitei. Ursula ntelese ca barbatul si femeia nu erau altcineva dect parint ii Rebecai nsa, desi se stradui sa-i recunoasca, aceasta viziune i confirma certitudi nea ca nu-i ntlnise niciodata. n vremea asta, printr-o neglijenta pe care Jos Arcadio Buenda nu si-o ierta niciodata, micile animale din caramel continuau sa se vnda prin sat. Att adultii ct si copiii sugeau ncntati deliciosii cocosei verzi ai insomn iei, minunatii pesti trandafirii ai insomniei si dragalasii caluti galbeni ai insomni ei, n asa fel nct zorii zilei de luni surprinse satul ntreg treaz de nesomn. La nceput nu se nelinisti nimeni. Dimpotriva, toata lumea se felicita ca n-a dormit deloc, caci era atta treaba de facut atunci la Macondo nct zilele pareau prea scurte. Oamenii lucrara atta, nct n curnd nu mai era nimic de facut si se pomenira cu bratele ncrucisate la orele trei dimineata, numarnd notele muzicii din vasul ceasornicelor. Acei care v oiau sa doarma, nu pentru ca ar fi obositi, ci de dorul viselor, recursera la tot fel ul de metode istovitoare. Se adunau sa sada de vorba, fara oprire, repetnd ceasuri ntreg i aceleasi glume, complicnd pna la limita exasperarii povestea cu cocosul rosu, un j oc fara sfrsit n care povestitorul ntreba daca doresc sa povesteasca istoria cu cocosu l rosu, iar daca i se raspundea da, povestitorul zicea ca el n-a cerut sa i se spu na da, ci daca doresc sa le povesteasca istoria cu cocosul rosu, iar daca i se raspundea n u, povestitorul zicea ca n-a cerut sa i se spuna nu, ci daca doreau sa povesteasca istoria

cu cocosul rosu, iar daca toata lumea tacea, povestitorul zicea ca nu ceruse nim anui sa taca, ci sa-i spuna daca doreau sa le povesteasca istoria cu cocosul rosu, si ni meni nu putea sa plece deoarece povestitorul zicea ca nu ceruse nimanui sa plece, ci sai spuna daca doreau sa le povesteasca istoria cu cocosul rosu, si tot asa mai departe, nt r-un cerc vicios care dura nopti ntregi. Cnd Jos Arcadio Buenda si dadu seama ca molima invadase satul ntreg, i aduna pe capii de familie pentru a le explica ceea ce stia despre boala insomniei, si se luara masuri pentru a se preveni raspndirea flagelului prin celelalte catune ale mlastinei. n felul acesta se scoasera de la gtul caprelor clopoteii adusi de arabi n schimbul papagalilor si se pusera la intrarea n sat, la dispozitia celor care, ramnnd surzi la recomandarile si la rugamintile santinel elor, insistau sa patrunda aici. Orice strain care trecea n vremea aceasta pe ulitele s atului trebuia sa sune din clopotel pentru ca populatia bolnava sa stie ca nu era bolna v. Nu li se ngaduia sa bea si sa mannce nimic pe timpul sederii lor, deoarece nu ncapea nici o ndoiala ca boala se transmitea numai prin mncare si ca tot ceea ce se putea mnca si bea era contaminat de insomnie. Astfel ca ciuma ramase circumscrisa la pe

rimetrul satului. Carantina a fost att de eficace nct sosi ziua n care starea exceptionala ncepu sa fie considerata ca un lucru foarte firesc, iar viata se org aniza n asa fel nct munca si relua ritmul si nimeni nu se mai nelinisti din pricina obiceiului inutil de a dormi. Aureliano concepu formula prin care aveau sa se apere luni de zile mpotriva pierderii memoriei. O descoperise din ntmplare. Expert n insomnie, deoarece el fusese printre primii atinsi de ea, deprinse la perfectie mestesugul aurariei. nt r-o zi, cautnd mica nicovala care-i servea la laminatul metalelor, nu-si mai aminti cum s e numeste. Tatal sau i spuse: "Este o nicovala". Aureliano i scrise numele pe o buca ta de hrtie pe care o lipi la baza nicovalei: nicovala... n felul acesta era sigur ca n viitor nu-l va mai uita. Nu-i trecu prin cap ca acesta era un prim simptom al am neziei, deoarece obiectul n cauza avea un nume usor de uitat. Cu toate acestea, dupa cteva zile observa ca-i venea greu sa-si reaminteasca aproape toate obiectele din labo rator. Si atunci nsemna pe fiecare dintre acestea numele respective, n asa fel nct era suficient sa le citeasca pentru a le putea identifica. Atunci cnd tatal sau i mpart asi nelinistea ca uitase chiar si evenimentele cele mai nsemnate din copilaria sa, Aureliano i explica metoda lui, iar Jos Arcadio Buenda o puse n practica n toata casa si, mai trziu, o impuse satului ntreg. Cu o pensula muiata n cerneala nsemna toate lucrurile pe numele lor: masa, scaun, ceasornic, usa, zid, pat, cast ron. Se duse n ograda si nsemna att animalele ct si plantele: vaca, tap, porc, gaina, manide, malanga, bananier. ncetul cu ncetul, studiind resursele nesfrsite ale uitarii, si dadu seama ca va putea veni ziua cnd vor recunoaste fiecare lucru grat ie inscriptiei sale, nsa nu-si vor mai reaminti la ce servesc. Se facu atunci mai ex plicit. Inscriptia pe care o atrnase de greabanul vacii era un model pentru felul n care o amenii din Macondo ntelegeau sa lupte mpotriva uitarii: Iata vaca, trebuie mulsa n fiecare dimineata pentru ca sa dea lapte, acesta trebuie fiert si amestecat cu c afea pentru a se obtine cafea cu lapte. Au continuat sa traiasca astfel ntr-o lume fug ara, deocamdata tintuita n cuvinte, dar care nu va ntrzia sa le scape fara ntoarcere de ndata ce vor uita nsusi ntelesul scrierii. La intrarea drumului spre mlastina se fixase o pancarta purtnd numele de Macondo, iar pe strada principala alta care proclama: Dumnezeu exista. Nu era ni ci o casa n care sa nu se fi scris ceea ce trebuia pentru fixarea n memorie a tuturor lucrurilor, a tuturor sentimentelor. nsa un astfel de sistem reclama atta vigilent a si tarie de caracter, nct multi oameni cazura prada unei realitati imaginare create d e ei nsisi, care se vadi mai putin practica nsa mai reconfortanta. Cel mai mult a contr ibuit la raspndirea acestei modificari Pilar Ternera, cu ideea ei ingenioasa de a citi trecutul n carti, asa cum pe vremuri citea viitorul. Pe aceasta cale piezisa, ace sti oameni care nu dormeau ncepura sa traiasca ntr-o lume nascuta din interferentele d e

voie de nevoie cu cea a cutarui barbat de verde venit la nceputul lui aprilie, ia r imaginea mamei cu acea a cutarei femei de ghinda care purta un inel de aur la mna strnga, si cnd cutare data a nasterii se reducea la ultima marti, cnd se auzise cntnd ciocrlia n dafin. Aceste practici consolatoare l convinsera pe Jos Arcadio Buenda, care se hotar atunci sa construiasca acea masina a memoriei pe care o dorise altadata pentru a-si aminti de toate inventiile minunate ale tigan ilor. Principiul masinii consta n puterea de a revizui n fiecare dimineata, de la nceput la sfrsit, totalitatea cunostintelor dobndite n viata. Si-o nchipuia ca pe un fel de dictionar cu miscare giratorie pe care un individ asezat n axul ei putea sa o act ioneze cu ajutorul unei manivele, n asa fel nct n cteva ceasuri sa defileze prin fata lui notiunile cele mai necesare pentru existenta. Ajunsese sa redacteze aproape patrusprezece mii de fise cnd sosi pe drumul mlastinei un mosneag bizar, cu

clopotelul melancolic al celor care dorm, trnd dupa el o valiza pntecoasa strnsa cu ajutorul unor sfori si o trasurica acoperita cu zdrente negre. Se duse direct la casa lui Jos Arcadio Buenda. Deschizndu-i usa, Visitacin nu-l recunoscu si crezu ca avea de gnd sa vnda pe ascuns niscai marfuri, nestiind ca nimic nu se mai putea vinde ntr-un sat care se nnamolise iremediabil n mlastinile uitarii. Era un mosneag foarte neputincios. n ciuda vocii sale frnte si ea de incertitudini, si a minilor lui care pareau ca se ndoiesc de existenta lucrurilor, era limpede ca venea dintr-o lume n care oamenii nca mai puteau sa doarma si sa-si aduca aminte. Jos Arcadio Buenda l gasi seznd n odaia comuna, facndu-si vnt cu palaria lui neagra, peticita toata, n timp ce citea cu atentie si compatimire inscriptiile fixate pe pereti. l saluta a ratndu-i multa prietenie, caci se temea ca nu cumva sa-l fi cunoscut altadata iar acum sa nu-l mai recunoasca. nsa vizitatorul i observa prefacatoria. Se simti dat uitarii, vict ima nu a unei uitari a inimii, care putea fi remediata, ci a unei alte uitari mai crude si iremediabile pe care o cunostea foarte bine, caci aceasta era uitarea mortii. At unci ntelese. si deschise valiza umpluta pna la refuz cu obiecte misterioase si scoase d in ea o cutie cu flacoane. i dadu lui Jos Arcadio Buenda sa bea o substanta de culoare mbietoare si n memoria acestuia se facu lumina. Ochii i se umplura de lacrimi, apoi si dadu seama de absurditatea locului n care se afla, unde fiecare o biect era nsemnat cu numele sau, i se facu rusine de attea enormitati si prostii afisate pe pereti si pna la urma recunoscu, uluit, radios, plin de bucurie, persoana noului venit. Era Melchiade. n timp ce Macondo sarbatorea redobndirea amintirilor sale, Jos Arcadio Buenda si Melchiade scuturara colbul de pe vechea lor prietenie. Tiganul venise n sat, hotart sa ramna aici. Se dusese n lumea mortilor, ntr-adevar, dar se ntorsese deoarece nu putuse ndura singuratatea. Alungat din tribul sau, despuiat de orice putere supranaturala drept pedeapsa pentru fidelitatea sa fata de viata, hotar sa se refugieze n acest colt al pamntului, pe care moartea nu-l descoperise nca, pentru a se dedica punerii la punct a unui laborator de dagherotipie. Jos Arcadio Buenda nu auzise niciodata vorbindu-se de o astfel de inventie. Dar atunci cnd se vazu fixat, mpreuna cu toata familia sa, n eternitate, pe o placa de metal cu refl exe fumurii, amuti de stupoare. Din epoca aceasta data dagherotipul oxidat pe care s e putea vedea Jos Arcadio Buenda, cu parul aspru si cenusiu, cu un guler scrobit ncheiat cu un buton de arama, cu un aer solemn si buimac, pe care Ursula, murind de rs, l compara cu "un general speriat". ntr-adevar, Jos Arcadio Buenda era destul de ngrozit n acea dimineata diafana de decembrie cnd se luase dagherotipul, caci si nchipuia ca oamenii aveau sa se topeasca ncetul cu ncetu l lasndu-si chipurile sa se ntipareasca pe placile metalice. n urma unei ntorsaturi curioase a lucrurilor, Ursula i scoase aceasta idee din cap, dupa cum t ot ea, uitnd de vechile ei ranchiune, hotar ca Melchiade sa ramna n casa lor, desi nu permise niciodata sa i se faca un dagherotip caci (pentru a repeta cuvintele ei) ea nu

vroia sa ramna pentru totdeauna de rsul nepotilor. n dimineata aceea i mbraca pe copii cu hainele cele mai frumoase, le pudra obrajii, dadu fiecaruia cte o lingur ita de sirop din extras de maduva, ca sa stea nemiscati timp de aproape doua minute n fa ta aparatului de fixat chipuri al lui Melchiade. Pe acest dagherotip de familie, si ngurul care a fost luat vreodata, Aureliano aparea mbracat n catifea neagra, ntre Amaranta si Rebeca. Avea aceeasi expresie de oboseala si aceeasi privire patrunzatoare ca re aveau sa fie ale sale si dupa ctiva ani, n fata plutonului de executie. Cu toate a cestea, nu avea nca nici o presimtire a destinului sau. Era un aurar priceput, stimat n to ata regiunea mlastinilor pentru lucrarile sale mestesugite. n atelierul lui, care ada postea si

laboratorul extravagant al lui Melchiade, aproape ca nici nu-l auzeai respirnd. S e putea spune ca s-a refugiat n alta epoca, n timp ce tatal sau si tiganul tlcuiau cu glas ridicat prezicerile lui Nostradamus, n zornait de fiole si cristalizatoare, n mijl ocul dezastrului acizilor revarsati si al bromurii de argint risipite din pricina lov iturilor de coate si picioare care se produceau n fiecare clipa din cauza zelului lucratorilo r. Aceasta asiduitate n munca si bunul simt cu care-si conducea interesele, i ngaduisera lui Aureliano sa adune repede mai multi bani dect cstigase Ursula cu fauna ei delicioasa din caramel, nsa toata lumea se mira ca a ajuns un om n toata firea si ca nu i se cunostea nici o femeie. ntr-adevar, nu cunoscuse nici una. Dupa cteva luni reveni Francisco-Barbatul, un mosneag de aproape doua sute de ani, care pribegise prin lume si trecea des prin Macondo, cntnd balade compuse de el nsusi. Francisco-Barbatul relata n aceste melodii, cu multe amanunte, evenimentele petrecute n satele din drumurile sale, de la Manaura pna la marginile mlastinilor, astfel ca daca aveai de trimis o veste sau voiai sa faci cunoscuta o stire, i dadeai doua sutare pentru a o trece n repertoriul sau. n felul acesta afla Ursula de moartea mamei ei, printr-o simpla ntmplare, ntr-o noapte cnd asculta aceste cntece n speranta de a descoperi n ele ceva n legatura cu fiul ei Jos Arcadio. Francisco-Barbatul, numit astfel deoarece l biruise pe diavol ntr-o ntrecere de cntece improvizate, si al carui nume adevarat nu-l cunostea nimeni, disparuse din Macondo pe vremea bolii insomniei si, fara nici o prevenire, si facu ntr-o noapte reaparitia n stabilimentul lui Catarino. Satul ntreg veni sa-l asculte pentru a se pune la curent cu ce se mai petrecuse n lume. De data aceasta revenise nsotit de o feme ie att de grasa nct era nevoie de patru indieni care sa o transporte n balansoarul ei, n timp ce o mulatra, abia nubila, cu un aer descumpanit, o apara de soare cu o umb rela. n noaptea aceea, Aureliano se duse la Catarino. l gasi pe Francisco-Barbatul, ca u n cameleon monolit, seznd n mijlocul unui grup de curiosi. Recita stirile cu vocea s a dezacordata, acompaniindu-se cu acel acordeon arhaic pe care i-l oferise Sir Wal ter Raleigh n Guiana, batnd masura cu picioarele sale lungi de mare drumet, crapate di n pricina salpetrului. Cu fata spre usa din fund, pe unde intrau si ieseau ctiva oa meni, sedea si se racorea n tacere matroana n balansoarul ei. Batrna Catarino, cu un trandafir de pnza la ureche, vindea celor adunati castronase cu guarrapo fermenta t si profita de ocazie pentru a se apropia de barbati si a le pune mna acolo unde n u trebuia. n toiul noptii, caldura devenise insuportabila. Aureliano asculta noutat ile pna la capat fara sa afle vreuna care sa intereseze familia sa. Se pregatea sa se ntoarca acasa, cnd matroana i facu un semn cu mna. - Intra si tu, i zise ea. Nu costa dect douazeci de banuti. Aureliano arunca o moneda n pusculita pe care matroana o tinea pe genunchi si

patrunse n camera fara sa stie ce va avea sa faca. Mulatra foarte tnara cu ttisoare de catea, era culcata goala pe pat. nainte de Aureliano trecusera prin aceasta camer a, n cursul acelei nopti, saizeci si trei de barbati. Aerul ncaperii era att de viciat, ncarcat de attea sudori, mustit de attea suspine, nct aproape ca se prefacea n noroi. Tnara fata trase cearceaful udat si-i ceru lui Aureliano sa-l tina de capat. Era greu ca o pnza de corabie. l stoarsera, rasucindu-i capetele, pna ce reveni la greutatea normala. ntoarsera mindirul, nsa sudoarea iesise pe partea cealalta. Aureliano dorea ca ace ste operatiuni sa nu se mai ispraveasca niciodata. Cunostea principiile teoretice al e amorului, dar nu se putea tine pe picioare din pricina ca genunchii i slabisera c u totul si, cu toate ca avea pielea ca de gaina si carnea ncinsa, nu se putea mpotrivi nev oii urgente de a scapa de povara care-l apasa n pntece. Cnd tnara fata ispravi cu rnduitul patului si-i porunci sa se dezbrace, el risca o explicatie confuza: "Am fost ndemnat sa intru. Mi s-a spus sa arunc douazeci de banuti n pusculita si sa nu

zabovesc". Tnara fata ntelese zapaceala lui: "Daca pui nca douazeci de banuti la iesire, poti sa rami ceva mai mult", zise ea cu voce dulce. Aureliano se dezbraca , chinuit de probleme de pudoare, fara sa poata scapa de ideea ca nuditatea lui nu va rezista comparatiei cu fratele sau. n ciuda eforturilor tinerei fete, se simti di n ce n ce mai indiferent si ngrozitor de singur. "Voi pune nca douazeci de banuti", zise el cu o voce necata. Tnara fata i multumi n tacere. Spatele ei era numai rani. Pielea i se lipea de coaste si respiratia i era gtuita de o istovire nemasurata. nainte cu doi ani, foarte departe de aici, adormise fara sa stinga lumnarea si se trezise nconjurata de flacari. Casa n care locuia cu bunica ei care o crescuse se prefacu n scrum. Din z iua aceea, bunica o ducea din sat n sat, silind-o sa se culce pentru douazeci de banu ti, pentru a recupera pretul casei incendiate. Dupa socotelile tinerei fete, i mai tr ebuiau nca vreo zece ani cu cte saptezeci de barbati pe noapte, caci trebuia sa plateasca n plus si cheltuielile drumului si ale hranei pentru amndoua, ct si salariul celor p atru indieni care purtau balansoarul. Dupa ce matroana batu la usa pentru a doua oara , Aureliano parasi camera fara sa fi facut nimic, complet zapacit de nevoia de a p lnge. Nu putu nchide ochii toata noaptea, cu gndul la tnara fata, cu un amestec de dorint a si de mila. Simtea o nevoie irezistibila de a o iubi si de a o proteja. n zori, i stovit de nesomn si de febra, se hotar calm sa se casatoreasca cu ea pentru a o sustrage ti raniei bunicii sale si pentru a se bucura n fiecare noapte de satisfactiile pe care ea l e asigura la saptezeci de barbati pe rnd. Dar la orele zece dimineata, cnd sosi la stabilime ntul lui Catarino, tnara fata parasise satul. Timpul potoli aceasta hotarre nechibzuita, dar agrava simtamntul sau de dezamagire. Se refugie n munca. Se resemna a nu fi toata viata dect un barbat fara femeie, pentru a-si ascunde rusinea ca nu este bun de nimic. n aceasta vreme, Melchiade terminase cu nregistrarea pe placi a tot ce se putea nregistra la Macond o, si parasi laboratorul de dagherotipie spre bucuria deliranta a lui Jos Arcadio Buenda, care hotarse sa-l foloseasca pentru a aduce proba stiintifica despre existenta lui Dumnezeu. Urmarind un proces complex de expuneri suprapuse, facute n diferite locuri din casa, era sigur ca va realiza mai curnd sau mai trziu dagherotipul lui Dumnezeu, daca exista, sau ca va pune, o data pentru totdeauna, capat ipotezelor favorabile existentei lui. Melchiade se apuca sa aprofundeze interpre tarile lui Nostradamus. Zabovea pna noaptea trziu, sufocndu-se n jiletca lui strmta din catifea decolorata, mzgalind hrtii peste hrtii cu mnutele sale de vrabioi, ale caror inele si pierdusera stralucirea de odinioara. ntr-o noapte i se paru ca a descoper it o

povestire cu privire la viitorul satului Macondo. Va fi un oras-lumina, cu case mari din sticla, n care nu va mai ramne nici o urma din neamul Buenda. "Gresit! protesta Jos Arcadio Buenda. Nu vor fi case de sticla, ci de gheata, asa cum am visat eu si va exista un Buenda n vecii vecilor". n aceasta gospodarie extravaganta, Ursula se stradui sa-si pastreze bunul simt si si dezvolta comertul cu micile animale din zahar ars, datorita unui cuptor care producea toata noaptea c osuri nenumarate de pine si o varietate uimitoare de budinci, de placinte si de biscuit i, care se raspndeau n cteva ore pe toate drumurile ntortocheate ale mlastinei. Ajunsese la o vrsta la care ai dreptul sa te odihnesti, ea nsa, dimpotriva, se vadea din ce n c e mai activa. Era att de absorbita de prosperitatea ntreprinderii ei, nct ntr-o dupaamiaza, ridicndu-si distrata privirea n directia curtii, n timp ce indiana i ajuta la presararea zaharului pe coca, zari doua adolescente necunoscute si ncntatoare care brodau la ghergheful lor n lumina amurgului. Erau Rebeca si Amaranta. Tocmai parasisera doliul dupa bunica lor, respectat cu atta strictete timp de trei ani, iar mbracamintea n culori vii parea ca le face sa renasca. Rebeca, mpotriva tuturor asteptarilor, devenise cea mai frumoasa. Avea tenul diafan, ochi mari linistiti, mini

fermecatoare care pareau ca tes fire nevazute n urzeala broderiei. Amaranta, cea mai tnara, era mai putin gratioasa, nsa arata o distinctie naturala, mndria interioara a defunctei ei bunici. n comparatie cu ele, cu toate ca manifesta deja temperamentu l vioi al tatalui sau, Arcadio avea aerul unui copil. Se dedicase mestesugului de aurar, mpreuna cu Aureliano care-l mai nvatase si sa citeasca si sa scrie. Ursula si dadu dintr-o data seama ca se umpluse casa cu o multime de oameni, ca copiii ei au aj uns la vrsta de a se casatori si de a avea ei nsisi copii, si ca se vor vedea obligati sa plece n stnga si n dreapta din pricina lipsei de spatiu. Scoase atunci banii pe care-i adu nase n cursul anilor ndelungati de munca aspra, obtinu unele angajamente cu clientii sa i si ncepu sa-si extinda casa. Dadu ordin sa se construiasca o ncapere rezervata vizite lor, alta mai comoda si mai racoroasa pentru folosinta zilnica, o sufragerie n care sa se poata instala o masa cu douasprezece tacmuri, la care sa poata lua loc ntreaga familie si toti invitatii, noua camere cu ferestrele spre curte si o veranda lar ga ferita de lumina puternica a amiezii printr-o gradina de trandafiri, cu o balustrada pe ca re sa se aseze ghivece cu feriga si cu begonii. Dadu ordin sa se mareasca bucataria n care sa se amenajeze doua cuptoare, sa se desfiinteze hambarul n care Pilar Ternera i daduse n carti lui Jos Arcadio si sa se construiasca altul, de doua ori mai mare, pentru ca gospodaria sa nu fie lipsita niciodata de rezerve de alimente. Dadu or din sa se construiasca n curte, la umbra castanului, o baie pentru femei si una pentru b arbati, iar n fund, un grajd mare, un cotet cu grilaj pentru gaini, un staul pentru mulsu l vacilor si o voliera deschisa din toate partile unde pasarile ratacitoare sa se aseze n voie. Urmata de zeci de zidari si dulgheri, cuprinsa de aceeasi febra ametitoare ca si barbatul ei, Ursula rnduia orientarea luminii, transmisia caldurii, repartiza spa tiul fara sa fi avut nici cea mai mica idee despre limitele acestuia. Constructia pri mitiva a pionierilor era vraiste de unelte si materiale, cu lucratori nadusiti care se ru gau de toata lumea sa nu ncurce, fara sa-si nchipuie ca ei erau aceia care-i ncurcau pe to ti, exasperati de saculetul cu oseminte omenesti care-i urmarea pretutindeni clopoti nd surd. Printre attea neplaceri, respirnd varul cald si melasa de gudron, nimeni nu ntelese exact cum a putut rasari din maruntaiele pamntului nu numai casa cea mai mare ce se va fi cladit vreodata n sat, dar si cea mai ospitaliera si mai racoroa sa pe care ai fi putut-o gasi n tot tinutul mlastinilor. Jos Arcadio Buenda, care ncercase sa surprinda Providenta Divina n mijlocul acestui cataclism, a fost acela care l ntelese mai putin. Noua cladire era aproape terminata cnd Ursula l scoase

din universul lui himeric pentru a-l informa ca s-a dat ordin sa se spoiasca fatada n albastru, iar nu n alb cum hotarsera dnsii. i arata scris, negru pe alb, ordonanta oficiala. Jos Arcadio Buenda, fara sa fi priceput ce-i spunea sotia, descifra semnatura: - Cine-i tipul acesta? ntreba el. - Este corregidorul, zise Ursula pe un ton dezolat. Se zice ca este un reprezentant al legii trimis de guvern. Don Apolinar Moscote, corregidorul, sosise pe tacute la Macondo. Descinse la Hotelul lui Iacob - nfiintat de catre unul dintre primii arabi care v enisera sa-si vnda jucariile n schimbul papagalilor - iar a doua zi, nchirie un mic birou c are dadea n ulita, la doua strazi de casa lui Buenda. Acolo aseza o masa si un scaun cumparate de la Iacob, fixa n perete o stema a Republicii pe care o adusese cu el , si zugravi pe usa inscriptia "Corregidor". Primele sale dispozitii au fost sa se sp oiasca n albastru toate casele pentru sarbatorirea zilei de aniversare a independentei nationale. Jos Arcadio Buenda, tinnd n mna exemplarul cu noua ordonanta, l gasi facndu-si siesta ntr-un hamac atrnat de-a curmezisul ncaperii goale care-i

servea de birou. - Dumneavoastra ati redactat aceasta hrtie? ntreba el. Don Apolinar Moscote, care era un om matur, timorat, cu temperament sangvinic, i raspunse ca da. - Cu ce drept? ntreba din nou Jos Arcadio Buenda. Don Apolinar Moscote cauta n sertarul mesei o foaie de hrtie si i-o arata: - Am fost numit ndreptator n satul acesta. Jos Arcadio Buenda nici nu se uita macar la actul numirii. - n satul acesta nu te faci ascultat prin hrtii, zise el pastrndu-si calmul. Si luati act ca noi n-avem nevoie de nici un "ndreptator", deoarece la noi nu este n imic de ndreptat. n fata atitudinii neclintite a lui don Apolinar Moscote, fara sa ridice deloc glasul, Jos Arcadio Buenda recapitula n chip amanuntit cum a ntemeiat satul, cum au fost mpartite pamnturile, cum s-au deschis drumurile, cum s-au realizat mbunatatirile atunci cnd s-a facut simtita nevoia, toate acestea fara sa inoportun eze vreun guvern si fara ca cineva sa fi venit sa-i deranjeze. - Suntem att de pasnici nct nici n-am apucat sa murim de moarte naturala, adauga el. Puteti constata ca nu avem nca nici cimitir. Nu s-a plns ca guvernul nu le venise n ajutor. Dimpotriva, se felicita ca-i lasase sa se dezvolte n pace pna acum si nadajduia ca asa va fi si de acum nainte, caci ei nu ntemeiasera un sat pentru ca primul venit sa nceapa sa le dicteze ce sa faca. Don Apolinar Moscote se mbraca cu o vesta lunga din doc, alba ca si pantalonii sai, fara sa se ndeparteze o singura clipa de frumoasele sale maniere. - n cazul ca veti dori sa ramneti aici ca un cetatean obisnuit, atunci fiti binevenit, conchise Jos Arcadio Buenda. Dar daca veniti sa semanati dezordinea, obligndu-i pe oameni sa-si spoiasca n albastru casele, puteti sa va lu ati catrafusele si sa va ntoarceti de unde ati venit. Caci casa mea trebuie sa ramna s i va ramne alba ca o porumbita. Don Apolinar Moscote deveni palid de tot. Se retrase un pas napoi, strnse falcile zicnd cu oarecare amaraciune: - Va avertizez ca sunt narmat. Jos Arcadio Buenda n-ar fi putut spune n ce clipa i renascu n brate acea forta juvenila cu care odinioara culca la pamnt un cal. l apuca pe don Apolinar Moscote de gulerul hainei si-l ridica pna la naltimea privirii sale. - Daca fac aceasta, i spuse el, este pentru ca prefer sa va transport de viu dect sa am toata viata pe constiinta moartea dumneavoastra. l trambala astfel pna la mijlocul strazii si-l puse pe picioare cu fata spre drumul catre mlastina. Nu trecuse o saptamna si reveni, nsotit de sase soldati, de sculti si zdrentarosi, narmati cu flinte, si urmat de o caruta cu boi n care calatoreau sotia si cele sapte fiice ale sale. Dupa aceea sosira alte doua carute cu mobile le, cuierele si ustensilele casnice. si instala familia la hotelul lui Iacob, pna si va gasi o casa, si redeschise biroul sub protectia soldatilor. Vechii pionieri ai satului Macondo, decisi sa-i alunge pe invadatori, venira sa se puna la dispozitia lui Jos Arcadio Buenda mpreuna cu fiii lor mai mari. Acesta se opuse nsa, explicndu-le ca don Apolinar Moscote a revenit cu sotia si cu fiicele sale si ca nu era demn pentru un barbat sa-l umilesti pe altul n fata familiei lui. Astfel hotar sa reglementeze pr ieteneste

situatia. Aureliano l nsoti. nca din vremea aceea ncepuse sa poarte mustata neagra cu firele pomadate si avea o voce de stentor care urma sa-l faca celebru n razboi. L ipsiti

de arme, nefacnd caz de santinele, patrunsera n biroul judecatorului. Don Apolinar Moscote nu-si pierdu sngele rece. Le prezenta pe doua dintre fiicele sal e care din ntmplare se aflau acolo: pe Amparo, de saisprezece ani, bruneta ca si mama ei, si pe Remedios, o fetita draguta, abia de noua ani, cu ten de crin si c u ochii verzi. Amndoua aveau multa gratie si educatie. De ndata ce-si facura intrare a, nainte chiar de a fi prezentate, ele adusera niste scaune poftindu-i sa se aseze. Dar amndoi ramasera n picioare. - Foarte bine, prietene, zise Jos Arcadio Buenda. Veti ramne aici, nsa nu gratie tlharilor de drumul mare care sunt la usa dumneavoastra, ci din consideratie fata de vrednica dumneavoastra sotie si de fiicele dumneavoastra. Don Apolinar Moscote paru tulburat, nsa Jos Arcadio Buenda nu-i dadu timp sa raspunda. - Va vom pune numai doua conditii, adauga el. n primul rnd, ca fiecare sa-si poata spoi casa n culoarea pe care o doreste. Iar al doilea, ca soldatii sa plece de ndata. La rndul nostru, va garantam ca va domni ordinea. "ndreptatorul" i ntinse mna dreapta. - Pe cuvnt de onoare? - Pe cuvnt de inamic, raspunse Jos Arcadio Buenda. Si adauga pe un ton amar: Caci vreau sa va spun un lucru, ca dumneavoastra si eu vom continua sa ramnem inamici. Soldatii si facura bagajele n aceeasi dupa-amiaza. Dupa cteva zile, Jos Arcadio Buenda procura o casa pentru corregidor si familia lui. Pacea revenise n toate spiritele, afara de cel al lui Aureliano. Imaginea lui Remedios, fetita c ea mai mica a judecatorului, care la vrsta ei putea sa-i fie fiica, ramasese fixata dure ros undeva n trupul sau. Era o senzatie fizica care aproape ca-l jena cnd mergea, ca o pietricica n pantof. NOUA CASA, ALBA CA O PORUMBITA, fu inaugurata printr-un bal. Aceasta idee i venise Ursulei din dupa-amiaza aceea n care observase ca Rebeca si Amaranta devenisera adolescente, si fara a exagera prea mult s-ar putea spune ca ceea ce o ndemnase n primul rnd sa construiasca a fost dorinta de a le oferi tinerelor f ete un loc potrivit unde sa poata primi. Pentru ca nimic sa nu tulbure frumusetea stralucitoare a proiectului ei, roboti ca un ocnas n timpul lucrarilor de reamena jare nct, nca nainte de terminarea acestora, comandase o gramada de ustensile si elemente decorative foarte scumpe, ntre care si acea minunata inventie care avea sa strneasca uimirea satului si bucuria tuturor tinerilor: pianul mecanic. L-au adus n piese detasate, n mai multe lazi care au fost descarcate n acelasi timp cu mobilel e vieneze, cu cristalele de Boemia, cu vesela Companiei Indiilor, cu fetele de mas a din olanda si o bogata varietate de lampi si candelabre, vaze, ornamente si covoare. Societatea de import i trimise pe costul ei un specialist italian, Pietro Crespi, nsarcinat sa asambleze si acordeze pianul mecanic, sa le arate clientilor modul de ntrebuin tare si sa-i nvete sa danseze pe melodiile la moda, nregistrate pe sase suluri de carto n.

Pietro Crespi era un tnar blond, cel mai frumos si mai bine crescut ntlnit vreodata la Macondo, att de ngrijit n tinuta sa ca, n ciuda caldurii sufocante, lucr a ntr-o camasa din brocart si fara sa-si scoata haina grea din postav nchis. Plin de sudori, stnd la distanta respectuoasa fata de stapnii casei, se nchise cteva saptamni n salon, absorbit de opera lui ca si Aureliano n atelierul sau de aurarie.

ntr-o dimineata, fara sa deschida usa si fara sa cheme un martor la minunea petre cuta, monta primul sul n pianul mecanic: ciocanelele obsedante si vacarmul nencetat al vergelelor ncetara surprinzator si dupa o pauza urmara, armonioase si limpezi, no tele muzicii. Toata lumea navali n salon. Jos Arcadio Buenda paru vrajit, nu datorita frumusetii melodiei, ci de acea functionare automata a instrumentului, si aseza n salon aparatul de luat vederi al lui Melchiade n speranta ca va obtine dagherotipul executantului nevazut. n ziua aceea, italianul lua masa cu ei. Rebec a si Amaranta, care serveau, erau intimidate de dexteritatea si eleganta cu care se s ervea de tacmuri acel barbat angelic cu mini palide si fara inele. n sala comuna din continuarea salonului de primire, Pietro Crespi le nvata sa danseze. Le arata pas ul la distanta, marcnd ritmul cu ajutorul unui metronom sub supravegherea amabila a Ursulei care nu parasi nici o clipa ncaperea pe tot timpul ct fiicele ei primira l ectiile. n aceste ocazii, Pietro Crespi purta niste pantaloni speciali, foarte strnsi si el astici, si pantofi de dans. "N-ai motiv sa-ti faci griji, i spunea Jos Arcadio Buenda sotiei sale. Omul acesta e pederast". Dar ea nu slabi vigilenta ct durara lectiile si pna ce italianul parasi Macondo. Apoi ncepura pregatirile pentru serbare. Ursula alcatui o lista de invitati alesi pe sprnceana, oprindu-se numai la descendentii ntemeietori lor, cu exceptia familiei lui Pilar Ternera, care mai avusese si alti doi copii din p arinti necunoscuti. Era de fapt o selectie de casta, determinata nsa de sentimente de prietenie, caci fericitii alesi nu numai ca erau vecinii cei mai vechi si mai ap ropiati ai lui Jos Arcadio Buenda, dinainte de nceperea exodului care dusese la ntemeierea satului Macondo, dar, mai mult dect att, copiii si nepotii lor erau tovarasii obisnuiti ai lui Aureliano si Arcadio din cea mai frageda vrsta a lor, iar fiicele lor, singurele care veneau n casa ca sa brodeze mpreuna cu Rebeca si cu Amaranta. Guvernator blnd, preocupat exclusiv de a asigura prin veniturile sale reduse ntretinerea celor doi politisti narmati cu bastoane, Don Apolinar Moscote nu era dect o autoritate decorativa. Pentru a face fata cheltuielilor gospodarest i, fiicele lui deschisera un atelier de croitorie n care confectionau att flori din pn za ct si dulceturi de goyava sau biletele dulci la comanda. Dar, cu toate ca erau cumi nti, devotate, cele mai dragute fete din sat si mai la curent cu dansurile noi, ele n u reusira sa figureze printre invitatele la serbare. n timp ce Ursula si fetele despachetau mobilele, lustruiau argintaria si atrnau pe pereti tablouri pe care se vedeau fetiscane n barci pline cu flori, aducn d astfel o viata noua n ncaperile goale cladite de zidari, Jos Arcadio Buenda renunta la urmarirea imaginii lui Dumnezeu, fiind convins de inexistenta lui, si ncepu sa deschida si sa demonteze pianul mecanic pentru a-i patrunde tainele magiei lu i. Cu doua zile nainte de serbare, nfundat ntr-o gramada de ciocanele si de stifturi, ncurcat din cap pna n picioare ntr-un ghem de corzi care se rasuceau la un capat

atunci cnd se desfasurau la celalalt, ajunse sa defecteze complet instrumentul. N -au existat niciodata attea agitatii, emotii, alergaturi ca n zilele acelea, dar noile lampi cu petrol se aprinsera n ziua si la ora prevazuta. Casa si deschise usile, nca plina d e mirosul de rasina si de var umed, si fiii si nepotii ntemeietorilor putura descop eri veranda cu ferigi si cu begonii, camerele linistite, gradina mbibata cu parfumul trandafirilor, nainte de a se aduna n salon n fata inventiei misterioase care fuses e acoperita cu o pnza alba. Acei care vazusera piane adevarate, destul de raspndite n celelalte sate din jurul mlastinei, resimtira o oarecare deceptie, nsa mai amarni ca a fost dezamagirea Ursulei cnd monta primul sul, pentru ca Amaranta si Rebeca sa deschida balul si cnd pianul mecanic nu voi sa functioneze. Melchiade, aproape or b, topit sub povara anilor, facu apel la resursele stiintei sale stravechi, ncercnd s a-l repare. n sfrsit, Jos Arcadio Buenda reusi sa miste din greseala un dispozitiv

ntepenit si muzica ncepu sa rasune, la nceput n clocote joase, apoi ntr-o cascada de note inversate. Lovind peste corzile dispuse dezordonat si acordat gresit, cioca nelele se dezarticulara. nsa descendentii ncapatnati ai celor douazeci si unu de pionieri ntrepizi care trecusera muntii croindu-si un drum spre apus catre mare, nfruntara piedicile succesive ale acestei rasturnari a ordinei melodice si balul se prelun gi pna n zori. Pietro Crespi reveni pentru a repara pianul mecanic. Rebeca si Amaranta i ajutara sa aranjeze corzile si-i mpartasira ilaritatea n legatura cu valsurile executate invers. El era extrem de afabil si cu un fond att de onest nct Ursula renunta la supraveghere. n ajunul plecarii sale, gratie pianului mecanic reparat, se improviza un bal de adio si el facu mpreuna cu Rebeca o demonstratie de dansuri moderne demne de niste virtuozi de frunte. Arcadio si Amaranta i egala ra prin gratia si usurinta miscarilor. nsa reprezentatia fu ntrerupta de Pilar Terner a care se afla la poarta, mpreuna cu curiosii, si muscnd si smulgndu-si parul, se bat ea cu o femeie care ndraznise sa spuna ca tnarul Arcadio avea fese de femeie. Catre miezul noptii, Pietro Crespi se retrase rostind o scurta cuvntare miscatoare si p romise ca va reveni foarte curnd. Rebeca l conduse pna la poarta si dupa ce ncuie casa si stinse lampile, se retrase n camera ei pentru a plnge. Plnse neconsolata zile ntregi; nici chiar Amaranta nu cunostea motivul. Tacerea ei n-avea nimic straniu. Desi parea expansiva si cordiala, caracterul ei era solitar si inima de nepatrun s. Era o adolescenta splendida, nalta si bine facuta, dar se ncapatna sa sada n continuare n micul balansoar de lemn pe care-l adusese nca de la venirea ei n casa, ntarit n repetate rnduri si ramas acum fara brate. Nimeni nu observase ca la vrsta ei nca ma i pastra obiceiul de a-si suge degetul. Din aceasta pricina nu pierdea niciodata o cazia de a se ncuia n baie si si luase obiceiul de a nu dormi dect cu fata la perete. n dupaam iezele ploioase, n timp ce broda n compania unui mic grup de prietene pe veranda nflorita cu begonii, i se ntmpla sa piarda firul conversatiei si o lacrima de nostalgie i curgea lasndu-i un gust amar la vederea straturilor irigate de pamnt ud at si a musuroaielor de clisa cladite de rme n gradina. Aceste gusturi ascunse, birui te alta data prin amestecul de portocale si revent, izbucnira cu o pofta de nestavi lit o data cu plnsul. ncepu din nou sa mannce pamnt. Prima oara a facut-o oarecum din curiozitate, convinsa ca dezgustul pe care-l va simti va fi leacul cel mai bun mp otriva ispitei. Si de fapt nu putu suporta sa tina pamntul n gura. Totusi starui, biruita de o dorinta crescnda si ncetul cu ncetul regasi pofta straveche, gustul mineralelor primare, acea satisfactie fara gres pe care i-o procura alimentul originar. si um plea buzunarele cu pamnt pe care-l mnca n farmaturi, fara sa fie observata, coplesita de bucurie ct si de furie, n timp ce le nvata pe prietenele ei ochiurile de broderie c ele mai grele si vorbea despre unii oameni care nu merita sa nghiti de dragul lor var ul de pe pereti. Bulgarii de pamnt l faceau mai putin departat si mai real pe singurul o m

care merita o astfel de njosire, ca si cum pamntul pe care-l calca cu ghetele lui fine, lacuite, n cine stie ce loc din lume, ar transmite pna la ea densitatea si caldura sngelui sau prin acea savoare minerala care-i lasa un gust de cenusa n gura si car e-i asternea un zacamnt de pace n adncul inimii. ntr-o dupa-amiaza, fara a invoca nici un motiv, Amparo Moscote ceru voie sa vina sa vada casa. Amaranta si Rebeca, descumpanite de aceasta vizita neasteptata, o primira cu o politete nghetata. i ar atara locuinta asa cum fusese reamenajata, o pusera sa asculte sulurile pianului mecan ic si-i oferira oranjada si prajituri. Amparo era un model de demnitate, de farmec perso nal si de maniere alese, iar Ursula, n timpul scurtelor clipe n care lua parte la vizi ta, fu foarte impresionata de ea. Dupa doua ceasuri, cnd conversatia ncepu sa lncezeasca, Amparo profita de un moment de neatentie al Amarantei pentru a-i da o scrisoare

Rebecai. Aceasta avu timp sa citeasca numele prea distinsei domnisoare doa Rebeca Buenda, trasat cu acelasi scris ngrijit, cu aceeasi cerneala verde, aceeasi asezare ngrijita a cuvintelor ca si instructiunile asupra modului de functionare a pianului mecanic, si ndoi scrisoarea cu vrful degetelor nainte de a o strecura n cor saj, privind-o pe Amparo Moscote cu o expresie de gratitudine vesnica si neconditionata si cu fagaduinta tacita a unei complicitati care va dainui pna la moarte. Amicitia neasteptata ntre Amparo Moscote si Rebeca Buenda renvie sperantele lui Aureliano. Amintirea micutei Remedios nu ncetase sa-l chinuiasca, nsa nu gasea mijlocul de a o revedea. Cnd se preumbla prin sat mpreuna cu cei mai buni prieteni ai sai, Magnifico Visbal si Gerineldo Mrquez - fiii pionierilor cu acelasi nume - cauta cu emotie sa o ntrezareasca in atelierul de croitorie, dar n u le vedea dect pe surorile ei mai mari. Prezenta n casa a lui Amparo Moscote a fost pentru el un fel de prevestire: "Trebuie sa vina mpreuna cu ea, si zise Aureliano. Trebuie sa vina cu orice pret". Repeta aceste cuvinte att de des si cu atta convingere nct ntr-o dupa-amiaza, n atelierul sau unde tocmai aurea un pestisor, avu certitudinea ca ea raspunsese chemarii lui. Putin dupa aceasta, i auzi ntr-ade var glasciorul copilaresc si, ridicndu-si privirea, cu inima nghetata de spaima, o vaz u pe fetita n pragul usii, ntr-o rochie de organdi trandafirie si ncaltata cu botine alb e. - Nu intra, Remedios, zise Amparo Moscote de pe culoar. Oamenii lucreaza. Dar Aureliano nu-i dadu timp sa asculte. Ridica pestisorul aurit agatat de un lantisor care-i iesea din gura si-i zise: - Intra! Remedios intra si puse n legatura cu pestele cteva ntrebari la care Aureliano nu reusi sa raspunda din pricina unei astme neasteptate. Ar fi dorit sa ramna mer eu lnga aceasta piele de crin, lnga acesti ochi de smarald, foarte aproape de acest g las, care la fiecare ntrebare pe care i-o punea, i zicea "Domnule" cu acelasi respect c a si fata de tatal ei. Melchiade se afla n ungherul sau, sedea la locul sau, mzgalind s emne indescifrabile. n clipa aceea, Aureliano l detesta. Nu putea face altceva dect sa-i spuna lui Remedios ca-i ofera pestisorul, iar aceasta oferta o sperie att de mult pe fetita nct si lua talpasita si parasi atelierul. n acea dupa-amiaza Aureliano si pier du rabdarea cu care asteptase n taina prilejul de a o vedea. si parasi lucrul. Nu mai nceta sa o cheme, facea eforturi disperate pentru a se concentra, nsa Remedios nu raspunse. O cauta n atelierul surorilor, n dosul perdelelor casei, n biroul tatalui ei, nsa n-o revedea dect prin imaginea care-i obseda singuratatea n care se gasea. Petrecea ore ntregi n salon mpreuna cu Rebeca, ascultnd valsurile pianului mecanic. Ea le asculta pentru ca pe melodiile acestea o nvatase Pietro Crespi sa danseze. Aureliano le asculta pentru ca orice, chiar si muzica i amintea de Remedios. n casa plutea iubirea. Aureliano o exprima n poeme fara nceput si fara sfrsit. Le scria pe pergamente aspre pe care i le daruia Melchiade, pe peretii baii, pe

pielea bratelor sale, si pretutindeni aparea, transfigurata, Remedios; Remedios n atmosfera somnoroasa a celor doua ceasuri de dupa amiaza, Remedios n respiratia blnda a trandafirilor, Remedios n clepsidra ascunsa a carilor, Remedios n aburii pinii dimineata, Remedios pretutindeni si Remedios mereu. Rebeca astepta dragostea catre ceasurile patru dupa amiaza, brodind la fereastra. Ea stia ca po sta nu venea dect la cincisprezece zile o data, totusi nu nceta s-o astepte, convinsa ca n tr-o zi sau alta va veni din greseala. Se ntmpla tocmai contrariul: o data, catrii poste i

nu venira n ziua prevazuta. nnebunita de disperare, Rebeca se scula n miez de noapte si se duse n gradina sa mannce bulgari de pamnt cu lacomie sa moara nu alta, plngnd de durere, mestecnd carnea frageda a rmelor si zdrobindu-si dintii de cochiliile melcilor. Varsa pna n zori. Se scufunda ntr-o stare de nesimtire febrila , si pierdu cunostinta si-si descarca inima ntr-un delir lipsit de pudoare. Scandaliza ta, Ursula forta ncuietoarea cufarului si gasi pe fundul lui, nnodate cu panglicute de culoare roz, cele saisprezece scrisori parfumate, uscatura frunzelor si petalelo r conservate n carti vechi si fluturi mpaiati care la prima atingere se prefaceau n pulbere. Aureliano a fost singurul care ntelegea aceasta nenorocire. n aceeasi dupaamiaza, n timp ce Ursula ncerca sa o trezeasca pe Rebeca din mlastina delirului ei, Aureliano se duse la pravalia lui Catarino nsotit de Magnifico Visbal si Gerineldo Mrquez. Se adaugase stabilimentului, la exterior, o serie de camere din lemn n care locuiau femeile singure cu mirosul lor de flori vestede. Un ansamblu de acordeoane si de tamburine executa cntarile lui Francisco-Barbatul, care nu mai pusese piciorul n Macondo de mai multi ani. Cei trei prieteni baura guarapo fermentat. Magnifico si Gerineldo, care erau de aceeasi vrsta cu Aureliano, dar erau mai experimentati n ale vietii, baura cu masura, tinnd femeile pe genunchi. U na dintre ele, foarte vestejita, cu dintii toti din aur, l mngie pe Aureliano care fre mata din cap pna n picioare. O respinse. Observase ca pe masura ce bea mai mult, si amintea tot mai mult de Remedios, nsa suporta mai usor tortura pe care i-o provoca amintirea ei. N-ar fi putut spune n ce clipa ncepu sa pluteasca. i vedea pe tovarasii sai si pe femei navignd ntr-un fel de reverberatie luminoasa, imponderab ili si fara forma, rostind cuvinte care nu ieseau din gura lui si facnd semne misteri oase care nu se potriveau cu gesturile lui. Catarino i puse mna pe umar si-i spuse: "E aproape unsprezece", Aureliano ntoarse capul, vazu obrazul enorm diformat cu o floare de pnza la ureche, si pierdu apoi memoria ca pe vremea insomniei si n-o mai regasi dect n zori, ntr-o dimineata straina si ntr-o odaie cu totul necunoscuta n care statea Pilar Ternera, n combinezon, desculta, aprinznd o lampa si necrezndu-si ochilor: - Aureliano! Aureliano se scula n picioare si-si ridica capul. Nu stia cum a ajuns pna aici, dar stia care este motivul, caci l tinea ascuns nca din copilarie, n fundul nepatru ns al inimii sale. - Am venit sa ma culc cu tine, i zise el. Hainele i erau murdare de noroi si de varsatura. Pilar Ternera, care locuia pe atunci numai cu doi dintre baietii ei cei mai mici, nu-i puse nici o ntrebare. l c onduse pna la pat, i sterse obrazul cu o crpa uda, l dezbraca, apoi se dezbraca si ea si cobor perdeaua ca nu cumva sa o vada baietii n caz ca se trezeau. Obosise asteptnd barbatul care nu venise, barbatii care plecasera, nenumaratii barbati care gresi sera drumul spre casa ei, confundati n incertitudinea cartilor de ghicit. Asteptnd mere u, pielea i se zbrcise pna se flescaise, focul inimii i se stinsese. l cauta pe Aureli ano prin ntuneric, i puse mna pe pntece si-l saruta pe gt cu o tandrete materna: "Bietul

meu copilas", murmura ea. Aureliano tresari. Cu o ndemnare linistita, fara nici o stngacie, lasa departe n urma sa povrnisurile abrupte ale durerii si o ntlni pe Remedios schimbata ntr-o mlastina adnca fara orizont, mirosind a animal tnar si a lenjerie de curnd calcata. Cnd iesi la suprafata, plngea. La nceput nu erau dect suspine involuntare si ntretaiate. Apoi, simtind ca ceva umflat si dureros crapa n el, se descarca varsnd siroaie de lacrimi. Ea astepta, scarpinndu-i capul cu vrful degetelor pna ce trupul lui se usura de acea scursoare obscura care-l mpiedica sa traiasca. Pilar Ternera l ntreba atunci: "Cine este?" Si Aureliano i spuse. Ea

izbucni ntr-un rs care alta data speria porumbeii dar care acum nu-i mai trezea ni ci pe copii. "Va trebui sa o alaptezi", zise ea n batjocura. Dar n spatele acestei gl ume Aureliano descoperi o ntelegere adnca. Dupa ce parasi odaia, usurat de toate ndoielile pe care putuse sa le aiba cu privire la virilitatea sa, dar si de acea povara amara pe care o ndurase attea luni n inima, Pilar Ternera i facu spontan o fagaduinta: - Voi vorbi cu copila, i spuse, si ai sa vezi ca ti-o voi aduce pe tava. Se tinu de cuvnt. Dar ntr-un moment nefericit, deoarece casa si pierduse pacea de odinioara. Descoperind patima Rebecai, pe care nu o putea pastra ascuns a din pricina tipetelor ei, Amaranta fu cuprinsa de un acces de febra. Si ea ndura suferinta spinilor unei iubiri nempartasite. nchisa n baie, si alina zbuciumul unei pasiuni deznadajduite scriind scrisori nfierbntate pe care se multumea sa le ascun da n fundul cufarasului. Ursula abia daca prididea cu ngrijirea celor doua bolnave. L a capatul unor interogatorii nesfrsite si insidioase, nu izbuti sa afle cauzele dep rimarii Amarantei. n cele din urma, ntr-un nou moment de inspiratie, forta ncuietoarea cufarasului si descoperi scrisorile legate cu panglici de culoare roz, pline cu flori de crin care nu avusesera timp sa se vestejeasca, nca udate de lacrimi, adresate nsa niciodata trimise lui Pietro Crespi. Plnse de ciuda, blestema clipa n care-i venis e ideea de a cumpara un pian mecanic, interzise cursul de brodat si hotar un fel de doliu fara mort care avea sa se prelungeasca pna ce tinerele fete vor fi renuntat la sperantele lor. n zadar voise sa intervina Jos Arcado Buenda, care revenise asupra primei sale impresii despre Pietro Crespi si care-i admira ndemnarea n mnuirea mecanismelor muzicale. Astfel ca, atunci cnd Pilar Ternera i spuse lui Aureliano ca Remedios era dispusa sa se marite cu el, acesta ntelese ca vestea av ea sa-i duca pe parintii sai la dezolare. Totusi facu fata evenimentelor. ntruniti n salon pentru o ntrevedere din cele mai serioase, Jos Arcadio Buenda si Ursula ascultara fara sa se emotioneze declaratia fiului lor. Auzind nsa numele logodnic ei, Jos Arcadio Buenda se mbujora de indignare: "Dragostea este o boala! zise el cu o voce tunatoare. Cnd sunt attea fete dragute si cinstite, singurul lucru careti trece prin cap este sa te nsori cu fiica inamicului!" Ursula mpartasea nsa alegerea lui Aureliano. si marturisi afectiunea pe care o nutrea fata de cele sapte surori Moscote pentru frumusetea lor, pentru staruinta lor n munca, pentru cinstea si bu na lor crestere si se bucura de ntelepciunea fiului ei. Biruit de entuziasmul sotiei , Jos Arcadio Buenda puse atunci o conditie: Rebeca fiind cea careia Pietro Crespi i mpartasea dragostea, sa se marite cu el. Ursula sa o nsoteasca pe Amaranta, cnd va avea timp, ntr-o calatorie n capitala provinciei, pentru a o pune n legatura cu oameni noi si a o face sa-si uite iluziile pierdute. De ndata ce afla de acest ac ord, Rebeca si redobndi sanatatea si-i scrise logodnicului o scrisoare plina de bucurie pe care o supuse aprobarii parintilor ei si o preda curierului postal fara sa re

curga la intermediari. Amaranta se prefacu a primi hotarrea si-si reveni treptat de pe urm a acceselor de febra, jurnd nsa ca Rebeca nu se va marita dect trecnd peste cadavrul ei. n smbata urmatoare, Jos Arcadio Buenda mbraca costumul din postav nchis, gulerul de celuloid si cizmele din piele tabacita, pe care le purtase prim a oara n seara serbarii, si se duse sa ceara mna lui Remedios Moscote. Judecatorul si sotia sa fura si maguliti si tulburati sa-l primeasca, n primul rnd ca nu cunostea u motivul acestei vizite neasteptate, apoi deoarece credeau ca exista o confuzie c u privire la numele logodnicei. Pentru a risipi nentelegerea, mama se duse sa o sco ale pe Remedios si o aduse n brate pna n salon, nca buimaca de somn. O ntrebara daca este ntr-adevar hotarta sa se marite si ea raspunse scncind ca singura-i dorin ta

este sa o lase sa doarma. Jos Arcadio Buenda, ntelegnd ct de mult vor fi fost de ncurcati sotii Moscote, se duse sa lamureasca chestiunea cu Aureliano. Cnd reveni, sotii Moscote se mbracasera n tinuta de ceremonie, schimbasera asezarea mobilelor, pusesera flori proaspete n vaze si-l asteptau n compania fiicelor lor m ai mari. Stnjenit din pricina situatiei jenante si a gulerului tare care-l supara, J os Arcadio Buenda confirma ca ntr-adevar Remedios era aleasa. "Nu are nici un sens, zise don Apolinar Moscote consternat. Mai avem sase fete, toate nemarit ate si la vrsta de a-si lua barbat, ncntate sa fie sotiile vrednice ale unor oameni att de seriosi si muncitori ca fiul dumneavoastra, cnd colo Aureliano si pune ochii pe singura care nca se mai uda n pat". Sotia sa, o femeie bine pastrata, cu pleoap e triste, cu tinuta ndurerata, i reprosa incorectitudinea. Dupa ce terminara de mncat spuma de fructe care fusese servita, toti asteptara cu satisfactie hotarrea lui Aureliano. Doamna Moscote ceru numai favoarea unei convorbiri intime cu Ursula. Intrigata, protestnd ca nu vrea sa fie amestecata n chestiunile barbatilor, nsa de fapt intimidata si foarte emotionata, Ursula i facu o vizita a doua zi. Dupa o jumatat e de ora se ntoarse cu vestea ca Remedios nu era nca pubera. Aureliano nu considera ca acest lucru constituia un obstacol major. Asteptase att de mult nct putea sa mai astepte, att ct trebuia pna cnd logodnica lui va ajunge la vrsta de a concepe. Armonia restabilita nu a mai fost tulburata dect de moartea lui Melchiade. Evenimentul era de prevazut, mai putin nsa mprejurarile. La cteva luni dupa ntoarcerea sa, ncepuse sa mbatrneasca att de repede si ntr-un chip att de nelinistitor nct n curnd fu privit ca unul dintre acei strabunici inutili care se fo iesc ca niste umbre prin odai, trndu-si picioarele, amintindu-si cu glas tare de timpur ile frumoase din trecut, si de care nimeni nu se preocupa si nici nu-si mai amintest e de fapt pna n ziua cnd i gasesti morti n zori n patul lor. La nceput, Jos Arcadio Buenda l ajuta n lucrul sau, entuziasmat de noutatea dagherotipului si de prezicerile lui Nostradamus. Dar devenea din ce n ce mai greu de nteles si, ncetul cu ncetul l parasise n singuratatea lui. Putin cte putin, Melchiade si pierdu vederea si auzul, parea ca-si confunda interlocutorii cu oameni pe care-i cunoscuse n timpur ile ndepartate ale istoriei omenirii, si raspundea la ntrebarile care i se puneau ntr-u n amestec confuz de limbi si de dialecte. Umbla bjbind n gol, dar reusea sa se strecoare printre lucruri cu o suplete inexplicabila, ca si cum ar fi fost nzestr at cu un simt al orientarii bazat pe presimtirile nemijlocite. ntr-o zi uita sa-si puna da ntura pe care o lasase peste noapte ntr-un pahar cu apa de lnga patul sau si nu o mai puse de atunci niciodata. Atunci cnd Ursula hotar sa mareasca casa, prevazu pentru el o odaie situata lnga atelierul lui Aureliano, departe de orice zgomot si de agitati a din casa, avnd o fereastra prin care se revarsa soarele, si o etajera pe care ea nsasi aranja cartile aproape nimicite din pricina moliilor si a prafului, hrtiile att de fragil e toate

pline cu semne nentelese si paharul care continea dantura n care se prinsesera pla nte acvatice cu minuscule flori galbene. Noua ncapere se parea ca-i convine lui Melchiade, deoarece nu mai era de vazut, nici chiar n sufragerie. Nu mergea dect n atelierul lui Aureliano, unde-si petrecea ore ntregi mzgalindu-si literatura enigm atica pe pergamentele pe care le adusese cu sine si care pareau fabricate dintr-o mate rie uscata ce se pulveriza ca o pasta farmicioasa. Acolo-si lua mncarea pe care Visitacin i-o aducea de doua ori pe zi, desi n ultimul timp nu mai avea pofta si s e hranea doar cu legume. n curnd lua nfatisarea de fiinta parasita specifica vegetari enilor. Pielea i se acoperi cu un muschi fin asemanator cu acela de pe jiletca sa anacronica de care nu se despartise niciodata, iar atunci cnd respira, suflarea l ui raspndea un miros de animal care doarme. Aureliano ajunse sa uite de el, fiind pr ea absorbit de poemele sale, nsa o data avu impresia ca ntelege ceva din ceea ce

povestea n monologurile-i mormaite si deveni mai atent. De fapt, singurul lucru p e care putu sa-l desprinda din aceste lungi avalanse de conciliabule, era repetare a insistenta a aceluiasi cuvnt echinoctiu, precum si numele lui Alexander von Humboldt. Arcadio se apropie ceva mai mult de el cnd ncepu sa-i ajute lui Aureliano la lucra rile sale de aurarie. Melchiade raspunse la aceste eforturi de a comunica, rostind un eori n spaniola cteva fraze, care nu prea aveau legatura cu realitatea. Cu toate acestea , ntr-o dupa-amiaza paru iluminat de o emotie neasteptata. Dupa multi ani, n fata plutonu lui de executie, Arcadio avea sa-si aminteasca cu ce glas tremurator i citise Melchia de cteva pagini cu scrisul sau indescifrabil, din care binenteles ca nu ntelesese nimi c, dar care, recitate astfel cu glas tare, semanau cu niste enciclice psalmodiate. Apoi surse pentru prima oara dupa foarte multa vreme si zise n spaniola: "Cnd voi muri, ardeti mercur timp de trei zile n odaia mea". Arcadio i povesti lui Jos Arcadio Buenda iar acesta ncerca sa afle mai multe, dar nu obtinu drept raspuns dect fraza: "Am dobndit nemurirea". Cnd respiratia lui Melchiade ncepu sa puta, Arcadio l duse sa se scalde la ru n toate joile dimineata. Parea ca se ndreapta. Se dezbraca si se arunca n apa mpreuna cu copiii si simtul sau misterios de orientare l ajuta sa ocoleasca locurile adnci si periculoase. "Apa este elementul nostru", spuse odata . Astfel se scurse un rastimp ndelungat fara sa fie vazut acasa, afara doar de noap tea cnd depuse eforturi miscatoare pentru repararea pianului mecanic si de zilele cnd mergea la ru, mpreuna cu Arcadio, ducnd sub brat tlvul si o bucata de sapun ordinar nvelita ntr-un stergar. ntr-o joi, nainte de a fi chemat sa mearga la ru, Aureliano l auzi zicnd: "Am murit de febra n nisipurile Singaporului". n ziua aceea intra n apa printr-un vad rau si nu fu regasit dect a doua zi dimineata, la ctiva kilometri n josul apei, zacnd la o cotitura a rului, scaldat n lumina, cu un vultan solitar stnd pe pntecele sau. n ciuda protestelor scandalizate ale Ursulei, care-l deplnse cu mai multa durere dect pe tatal ei, Jos Arcadio Buenda se mpotrivi sa fie nmormntat: "E nemuritor, declara, si el nsusi a dezvaluit formula nvierii". Aprinse din nou vech iul atanor parasit si puse la fiert o caldare de mercur lnga cadavrul care ncepuse sa se acopere cu basici albastre. Dar Apolinar Moscote risca observatia ca un necat nenmormntat reprezinta un pericol pentru sanatatea publica. "Nici pomeneala, de vreme ce traieste", se margini sa-i raspunda Jos Arcadio Buenda, care continua timp de saptezeci si doua de ceasuri afumarea cu mercur, pna cnd cadavrul ncepea sa erupa n eflorescente livide ale caror suieraturi subtiri mbcseau casa cu un abur pestilential. Abia atunci ngadui sa fie nmormntat, nsa nu ca un oarecare, ci cu onorurile rezervate celui mai mare binefacator din Macondo. Au fost primele funeralii, urmate de multimea cea mai numeroasa care s-a vazut n sat, abia ntrecut e, un secol mai trziu, de carnavalul funebru pentru Mam Grande. A fost nmormntat sub o piatra funerara naltata n mijlocul unui teren pe care-l destinara cimitirului, cu o placa pe care a ramas scris singurul lucru care se stia despre el: Melchiade. I se consacrara cele noua nopti de priveghi. Profitnd de multimea care

se strngea n curte sa bea cafea, sa povesteasca glume si sa joace carti, Amaranta gasi prilejul de a-si marturisi dragostea lui Pietro Crespi care, cu cteva saptamni mai nainte ncheiase definitiv logodna cu Rebeca. Tnarul si instala acum o pravalie cu instrumente muzicale si jucarii mecanice chiar n cartierul unde vegetau arabii ce, pe vremea aceea, schimbau jucarelele pe papagali, cartier pe care oamenii nu-l numeau altfel dect Strada Turcilor. Italianul, al carui cap acoperit de crlionti pomadati provoca la femei o nevoie irezistibila de a suspina, o trata pe Amarant a ca pe o copila capricioasa care nu merita osteneala sa fie luata prea n serios. - Am un frate mai mic, i zise el. Vine n curnd sa ma ajute la pravalie.

Amaranta se simti umilita si, plina de ranchiuna, i spuse lui Pietro Crespi ca ar e sa mpiedice cununia surorii ei, chiar daca pentru asta va trebui sa-si ntinda cada vrul n fata usii. Italianul fu att de impresionat de tragica amenintare, nct nu putu rezi sta ispitei de a i-o mpartasi Rebecai. Astfel, casatoria Amarantei, mereu amnata din pricina ocupatiilor Ursulei, a fost pusa la cale n mai putin de o luna. Amaranta nu opuse nici o rezistenta, dar n clipa n care-i dadu sarutul de adio Rebecai, i sopti la ureche: - Nu-ti face iluzii. Chiar daca ma vor trimite la capatul lumii, tot voi gasi un mijloc sa mpiedic casatoria ta, chiar daca va trebui sa te ucid. Datorita absentei Ursulei, a prezentei nevazute a lui Melchiade, care-si continu a preumblarile tacute dintr-o camera n alta, locuinta parea imensa si pustie. n grij a Rebecai ramasese bunul mers al casei, n timp ce indiana lua asupra ei treburile d e brutarie. La caderea noptii, cnd sosea Pietro Crepsi precedat de un zefir proaspa t de lavanda, aducnd ntotdeauna o jucarie n dar, logodnica lui i primea vizita n salonul principal, cu toate usile si ferestrele deschise ca sa nu trezeasca nici o banui ala. Era o precautie de prisos, deoarece italianul se aratase att de respectuos nct nu atinses e nici macar mna aceleia care avea sa-i fie sotie n mai putin de un an. Toate aceste vizite sfrsisera prin a umple casa cu jucarii miraculoase. Dansatoare automate, cutiute muzicale, maimute acrobate, cai umblatori, clovni tobosari - bogata si s urprinzatoarea fauna mecanica pe care o aducea Pietro Crespi nvinse ntristarea pe care o ncercase Jos Arcadio Buenda n urma mortii lui Melchiade, si-l transporta din nou n vremurile vechi si bune cnd era alchimist. De atunci ncoace traia ntr-un paradis de pasari spintecate, de mecanisme demontate, straduindu-se sa le perfec tioneze printr-un sistem de miscare perpetua bazata pe principiul pendulului. Aureliano, la rndul sau, si neglija atelierul pentru a o nvata pe micuta Remedios sa scrie si sa citeasca. La nceput, fetita prefera papusile, acestui barbat care venea n toate du paamiezile si din pricina caruia o luau de la jucariile ei pentru a o mbaia, a o mbraca si a o aseza n salon unde i primea vizita. Dar rabdarea si devotiunea lui Aureliano sfrsira prin a o seduce n asa fel, nct se obisnui sa petreaca ceasuri ntregi n compania lui, sa studieze semnificatia literelor si sa deseneze ntr-un caiet, cu creioane colorate, casute cu vaci n ograda si sori rotunji cu raze galbene care se ascunde au n spatele colinelor. Numai Rebeca se simtea nefericita din pricina amenintarilor Amarantei. Cunostea caracterul surorii sale, spiritul orgolios precum si violenta resentime ntelor acesteia care-i pricinuiau teama. Petrecea ore ndelungate n baie, sugndu-si degetul , silindu-se, cu istovitoare eforturi de vointa, sa nu mannce pamnt. Cauta ceva care

sa-i aline chinurile si facu apel la Pilar Ternera ca sa-i citeasca viitorul. Du pa un lung pomelnic de revelatii vagi si conventionale, Pilar Ternera i prezise urmatoarele: - Nu vei fi fericita atta timp ct parintii tai vor fi tot fara mormnt. Rebeca tresari. Avu impresia ca si aduce aminte de un vis si revazu venirea ei n casa, copila mica, cu cufarasul si cu balansoarul de lemn si cu un saculet desp re care nu stiuse niciodata ce contine. si aminti de un domn chel, mbracat n haine de in, cu gulerul camasii ncheiat cu un buton de aur, care nu avea nimic a face cu r iga de cupa. si aminti de o femeie foarte tnara si foarte frumoasa, ale carei mini fine si parfumate n-aveau nimic a face cu minile reumatice ale damei de caro, si care-i punea flori n par, dupa masa, cnd o ducea la plimbare printr-un sat cu alei verzi. - Nu nteleg nimic, zise ea. Pilar Ternera paru descumpanita. - Nici eu, dar asa spun cartile.

Rebeca ramase att de preocupata de aceasta enigma, nct i-o mpartasi lui Jos Arcadio Buenda, care o ocar ca da crezare prezicerilor din carti, si facu nsa datoria mergnd sa scormoneasca fara zgomot cuferele si dulapurile, sa deplasez e mobilele, sa ntoarca paturile, sa se uite pe sub podele, n cautarea saculetului cu oseminte. Nu-si amintea sa le fi revazut din vremea reconstruirii. i chema n taina pe zidari si unul dintre ei marturisi ca a zidit sacosa ntr-una din camere, deoarece l mpiedica la lucru. Dupa cteva zile de ascultare cu urechea lipita de perete, perce pura sunetul gol al ciocanitului. Gaurira tencuiala si gasira osemintele intacte n sac uletul lor. n aceeasi zi l pusera ntr-o groapa fara piatra funerara, sapata n graba lnga aceea a lui Melchiade si Jos Arcadio Buenda veni acasa usurat de o povara care pentru o clipa i apasase tot att de greu constiinta ca si amintirea lui Prudencio Aguilar. Trecnd prin bucatarie, depuse un sarut pe fruntea Rebecai: - Alunga-ti din cap gndurile rele, i zise. Ai sa vezi ca vei fi fericita. Prietenia Rebecai i redeschise lui Pilar Ternera usile casei pe care Ursula i le nchisese de la nasterea lui Arcadio. Venea la orice ora din zi, navalind ca o turma de capre si gasea n muncile cele mai aspre o descarcare a energiei ei frenetice. Intra uneori n atelier si-i ajuta lui Arcadio la sensibilizarea placilor dagherotipului cu o eficacitate si cu o tandrete care-l uimira. Femeia l uluia. Pielea ei bronzata, m irosul de fum, tulburarea pe care o provoca brusc rsul ei n camera obscura l zapaceau si-l faceau sa se izbeasca de obiecte. ntr-o buna zi, n timp ce Aureliano era ocupat cu lucrul sau de aurarie, Pilar Ternera se sprijini de masa admirndu-i rabdarea si preocuparea n munca. Totul se petrecu ntr-o clipita. Aureliano avu ncredintarea ca Arcadio se afla n camera obscura nainte chiar de a-si ridica ochii si a ntlni privirea lui Pilar Ternera, al e carei gnduri se puteau citi perfect, ca la lumina zilei. - Bine, zise Aureliano. Spune-mi ce e? Pilar Ternera si musca buzele surznd trist. - Este ca esti bun de razboi. Unde te uiti, ai noroc... Confirmndu-i-se presupunerile, Aureliano rasufla usurat. Se concentra din nou asupra lucrului sau, ca si cum nu s-ar fi ntmplat nimic, iar vocea i deveni mai fer ma si mai linistita: - l recunosc, zise el. Va purta numele meu. Jos Arcadio Buenda culese n sfrsit roadele ncercarilor sale: racorda o dansatoare mecanica la masinaria unui orologiu si automatul dansa fara oprire n ritmul muzicii sale, timp de trei zile. Aceasta descoperire l atta mai mult dect oricare dintre ntreprinderile sale nebunesti. Nu mai mnca. Nu mai dormea. Lipsit d e grija vigilenta a Ursulei, se lasa trt de imaginatie pna la o stare de delir perpet ua din care n-ar mai fi iesit niciodata. si petrecea noptile dnd ocol odaii, gndind cu voce tare, cautnd un oarecare mod de a aplica principiile pendulului la carul cu boi, la brazdarele plugului, la tot ce, odata pus n miscare, era de folos omului. Febr a insomniei l istovise att de mult ca, ntr-o buna zi, nu-l recunoscu pe batrnul cu parul albit si cu gesturi tremurnde care patrunse n odaia lui. Era Prudencio

Aguilar. Dupa ce, n sfrsit, l recunoscu, mirat ca mortii mbatrnesc si ei, Jos Arcadio Buenda se simti rascolit de nostalgie: "Prudencio! striga el. Cum te-ai socotit sa vii de att de departe pna aici?" Dupa attia ani petrecuti n moarte, regretul dupa lumea celor vii era att de acut, nevoia de societate att de chinuito are, si att de ngrozitoare apropierea celeilalte morti n snul mortii, nct Prudencio Aguilar ajunsese sa-l iubeasca pe cel mai crncen dusman al sau. Trebuise sa-l cau te multa vreme. i ntrebase despre el pe mortii de la Riohacha, pe mortii care veneau din Valea Upar, pe aceia care veneau dinspre mlastini, dar nimeni nu-i putea da vest i

pentru simplul motiv ca Macondo fusese un sat necunoscut de morti, pna n ziua sosirii lui Melchiade, care i semnala pozitia printr-un mic semn negru pe hartile baltate ale mortii. Jos Arcadio Buenda conversa cu Prudencio Aguilar pna n zori. Dupa cteva ceasuri, sleit de attea vegheri, patrunse n atelierul lui Aurelia no si-l ntreba: "n ce zi suntem?" Aureliano i raspunse ca era marti. "Tocmai asa ma gndeam si eu, zise Jos Arcadio Buenda. Dar dintr-o data mi-am dat seama ca e tot luni, ca si ieri. Priveste cerul, priveste peretii, priveste begoniile. Si a stazi e luni." Obisnuit cu extravagantele lui, Aureliano nu facu caz de aceasta. A doua zi, mie rcuri, Jos Arcadio Buenda reveni n atelier: "Este o adevarata nenorocire, zise el. Priveste vazduhul, asculta bzitul soarelui, totul este la fel ca ieri si ca alalta ieri. Si azi e tot luni." n seara aceea, Pietro Crespi l gasi pe veranda, jelind n chip dizgratios, asa cum jelesc batrnii, jelindu-l pe Prudencio Aguilar, jelindu-l pe Melchiade, jelindu-i pe parintii Rebecai, jelindu-l pe tatal si pe mama sa, pe t oti acei de care putu sa-si aduca aminte si care se aflau singuri n moarte. i darui un urs care umbla singur n doua labe pe o coarda ntinsa, nsa nu reusi sa-l abata de la obsesiil e lui. l ntreba ce s-a ntmplat cu proiectul pe care i-l prezentase cu cteva zile mai nainte, cu privire la posibilitatile construirii unui mecanism cu pendul care sa le permita oamenilor sa zboare, iar Jos Arcadio Buenda i raspunse ca aceasta nu se poate nicidecum, deoarece pendulul ar putea sa ridice orice, dar nu se poa te ridica pe sine nsusi. Joi, reaparu n atelier cu o mina ravasita: "Mecanismul timpului s-a dereglat! zise el, aproape suspinnd. Iar Ursula si Amaranta sunt att de departe!" Aureliano l dojeni ca pe un copil iar el lua un aer de supunere. Timp de sase ore examina toate lucrurile, ncercnd sa desprinda o deosebire fata de aspectul lor din ziua precedenta, straduindu-se sa descopere n ele o ct de mica schimbare care sa-i dezvaluie scurgerea timpului. Toata noaptea ramase n pat, cu ochii deschisi, chemndu-i pe Prudencio Aguilar, pe Melchiade, pe toti mortii, sa vina sa ia parte la amaraciunea lui. Dar nimeni nu raspunse la chemar e. Vineri, nainte de a se fi trezit careva, observa din nou aparenta lucrurilor din natura, pna ce ajunse sa se convinga pe deplin ca nca mai continua sa fie luni. Apuca atun ci prajina care servea la nchiderea unei porti si cu violenta salbatica a fortei sal e putin obisnuite, zdrobi, facndu-le praf, toate instrumentele de alchimie, cabinetul de dagherotipie, atelierul de aurarie, urlnd ca un apucat ntr-o limba pompoasa si fluenta, dar din care nu se ntelegea absolut nimic. Se pregatea sa termine si cu restul casei cnd Aureliano i chema pe vecini sa-i dea o mna de ajutor. A fost nevoie de zece oameni ca sa-l stapneasca, de patrusprezece ca sa-l lege, de douazeci ca sal trasca pna la castanul din curte de care-l lasara legat, asa, latrnd ntr-o limba straina, cu spume verzi pe buze. Cnd revenira Ursula si Amaranta nca mai era imobilizat pe trunchiul castanului, cu picioarele si pumnii legati fedeles, comp let udat de ploaie si ntr-o inocenta totala a mintii. Ele i vorbira dar el le privi fara a

le recunoaste si le raspunse ceva de nenteles. Ursula i descatusa pumnii si gleznele ranite de strnsoarea corzilor si-l lasa legat numai de centura. Mai trziu i-au con struit un mic umbrar din palmieri ca sa-l adaposteasca de soare si de ploi. AURELIANO BUENDA SI REMEDIOS Moscote s-au casatorit ntr-o duminica din martie, n fata altarului pe care parintele Nicanor Reyna puse sa-l amenajeze n salon. A fost ncununarea a patru saptamni de preparative febrile n casa Moscote, caci micuta Remedios ajunsese la vrsta pubertatii fara sa se fi

dezbarat de deprinderile copilariei. Cu toate ca mama ei o initiase n privinta schimbarilor din timpul adolescentei, ntr-o dupa-amiaza din februarie, scotnd nist e tipete nfioratoare, se napusti n salon unde surorile ei stateau de vorba cu Aureli ano, si le arata pantalonasii mnjiti de o pasta socolatie. Nunta se fixa peste o luna. Abia avura timp sa o nvete sa se spele si sa se mbrace singura, sa cunoasca problemele elementare pe care le cere grija unui camin. Au pus-o sa urineze pe caramizi ncin se pentru a-i ndrepta urtul obicei de a-si uda cearsafurile. Au avut multe necazuri pn a sa o convinga de inviolabilitatea secretului conjugal, deoarece Remedios era att de buimacita de revelatia care-o astepta, nct voia sa mpartaseasca tuturor amanuntele din noaptea nuntii. Toate acestea reclamau eforturi istovitoare, nsa la vremea prevazuta fetita cunostea tot att de mult despre viata ca oricare dintre surorile ei. Don Apolinar Moscote o lua de brat si o conduse prin strada mpodobita cu flori si cu ghirlande, n pocnetele petardelor, n refrenele mai multor orchestre, n timp c e ea i saluta cu mna si multimea cu sursuri celor care, din ferestrele lor, i urau nor oc. Aureliano, mbracat ntr-un costum de postav negru, ncaltat cu aceleasi cizmulite de lac cu cheutori metalice pe care avea sa le poarte dupa ctiva ani si n fata pluton ului de executie, era de o paloare extrema si simti un nod greu n gtlej n clipa ntmpinarii logodnicei sale n pragul casei si n timp ce o conducea la altar. Ea dadu dovada de atta naturalete si prezenta de spirit, nct nu-si pierdu cumpatul nici mac ar atunci cnd, voind sa-i dea verigheta, Aureliano o scapa pe jos. n mijlocul sopotel or si a confuziei care ncepuse sa domneasca ntre invitati, ea tinu mna ntinsa, n manusa de dantela care-i lasa degetele descoperite, cu inelarul pregatit sa primeasca legamntul, pna ce logodnicul ei reusi sa opreasca inelul cu vrful cizmei, mpiedicndu-l sa se rostogoleasca pna la iesire, si pna ce reveni la altar, rosind de rusine. Mama si surorile ei si facura atta snge rau de teama ca nu cumva fetita sa faca vreo gafa n timpul ceremoniei nct pna la urma tocmai ele se aratara nelalocul lor, ridicnd-o n brate pentru a o saruta. Din ziua aceea, Remedios dovedi un simt al raspunderii, o gratie naturala, un snge rece care nu o vor parasi niciodata n mprejurarile cele mai nefavorabile. Ea a fost aceea care a avut ideea de a pune l a o parte bucata cea mai buna din tortul de nunta si de a i-o duce pe o farfurie, mpr euna cu o furculita, lui Jos Arcadio Buenda. Legat de trunchiul castanului, ghemuit pe o banca mica de lemn sub un umbrar din frunze de palmier, uriasul mosneag, decolorat de soare si de ploi, i adresa un vag surs de multumire si mnca prajitura cu mna, mormaind un psalm de nenteles. n mijlocul acestei petreceri cu taraboi, care se prelungi si luni dimineata, Rebeca Buenda a fost singura care nu a luat parte la veselia generala. Ospatul ei cazuse balta, Ursula decisese ca nunta ei sa se ofi cieze n aceeasi zi, nsa Pietro Crespi primise vineri o scrisoare prin care i se vestea c a mama lui era pe moarte. Nunta fu amnata pentru o data ulterioara. La un ceas dupa ce primi vestea, Pietro porni spre capitala provinciei, dar pe drum se ncrucisa cu m

ama lui, care, punctuala, sosi n noaptea de smbata si recita la nunta lui Aureliano or atia pe care-o pregatise pentru cununia fiului ei. Pietro Crespi reveni duminica la m iezul noptii pentru a matura cenusa ospatului, dupa ce desela sub el cinci cai n speran ta ca va ajunge la timp la cununia sa. Nu s-a stiut niciodata cine a scris acea scriso are. Hartuita de ntrebarile Ursulei, Amaranta plnse de indignare si jura n fata altarulu i improvizat, pe care tmplarii nu ajunsesera sa-l demonteze, ca este nevinovata. Parintele Nicanor Reyna, pe care don Apolinar Moscote se dusese sa-l caute n tinutul mlastinilor pentru ca sa oficieze cununia, era un batrn asprit din pricina ingratitudinii slujbei sale. Era o aparitie trista, numai piele si oase, dar cu un pntec proeminent si rotund si cu o expresie de nger n decadere datorita mai degraba saraciei duhului dect bunatatii. El avea de gnd sa se rentoarca la parohia sa dupa

cununie, a fost nsa ngrozit de uscaciunea sufletelor din Macondo ai carui locuitor i prosperau n sminteala, ascultnd de legile firii, fara sa-si boteze copiii si fara sa cinsteasca sarbatorile cu sfintenie. Socotind ca nici un tinut nu avea mai multa nevoie de samnta lui Dumnezeu, se hotar sa mai ramna nca o saptamna pentru a-i crestina pe cei taiati mprejur si pe pagni, sa legalizeze concubinajele si sa mpart aseasca pe muribunzi. nsa nimeni nu-i dadu atentie. I se raspundea ca ani si ani de zile oamenii au trait fara preot, rezolvndu-si problemele sufletului direct cu Dumneze u, si nu se mai simteau vizati de blestemul pacatului stramosesc. Satul de a predica n pustiu, parintele Nicanor se hotar sa nceapa construirea unei biserici, care sa fi e cea mai mare din lume, cu sfinti n marime naturala si cu vitralii colorate n ziduri, p entru ca sa vina lume tocmai de la Roma sa-l cinsteasca pe Dumnezeu n focarul nelegiuir ii. Umbla pretutindeni, cu o caldarusa de arama, dupa pomana. I s-a dat mult, dar el voia si mai mult, deoarece lacasul avea sa aiba un clopot al carui dangat trebui e sa salveze din valuri sufletele naufragiate. Se ruga att de mult nct si pierdu glasul. Oasele i scrtiau. ntr-o smbata, neizbutind dupa atta vreme sa adune nici macar pretul portalului, se lasa biruit de deznadejde. Ridica un altar improvizat n pia ta iar duminica trecu prin sat, sunnd dintr-un clopotel ca pe vremea insomniei, chemndu-i pe oameni la liturghie sub cerul liber. Multi venira din curiozitate. Altii, din nostalgie. Altii, pentru ca Dumnezeu sa nu se simta jignit de dispretul aratat reprezentant ului sau pe pamnt: Astfel, la ceasul al optulea de dimineata, jumatate din sat se gasi adu nata n piata unde parintele Nicanor recita evanghelia cu un glas foarte ragusit din pr icina milogelilor nesfrsite. La ncheiere, cnd multimea ncepu sa plece n debandada, ridica bratul sa le atraga luarea aminte: - O clipa, zise el. Vom fi acum martorii unui semn de netagaduit al puterii nemarginite a lui Dumnezeu. Baiatul care ajutase la slujba liturghiei aduse o ceasca de ciocolata spumoasa s i aburinda pe care o sorbi pe nerasuflate. si zvnta apoi buzele cu o batista pe care o scoase din mneca, si ridica bratele n cruce si nchise ochii. Parintele Nicanor fu vazut atunci ridicndu-se cu doisprezece centimetri deasupra solului. Experimentul se vadi a fi foarte convingator. Timp de cteva zile, trecu din casa n casa, repetnd experienta de levitatiune gratie stimulentului sau de ciocolata, n timp ce acolit ul sau strngea attia bani ntr-un sacusor nct la sfrsitul a mai putin de-o luna s-a putut ncepe constructia bisericii. Nimeni nu punea la ndoiala originea divina a unei ast fel de demonstratii, afara de Jos Arcadio Buenda, care privea imperturbabil la multimea satenilor care se ngramadisera ntr-o buna zi n jurul castanului pentru a mai asista nca o data la spectacolul revelatiei. Abia ca se ridica de pe banca mi ca a sa si dadu din umeri cnd parintele Nicanor ncepu sa paraseasca solul si sa se nalte cu

scaunul pe care sedea. - Hoc est simplicissimus*, zise pe latineste Jos Arcadio Buenda: homo iste statum quartum materiae invenit**. Parintele Nicanor ridica mna si cele patru picioare ale scaunului se asezara dintr-o data pe pamnt. - Nego! zise el, tot pe latineste. Factum hoc existentiam Dei probat sine dubio ***. S-a nteles astfel ca blestemata de limba pasareasca a lui Jos Arcadio Buenda nu era alta dect limba latina. Parintele Nicanor profita de mprejurarea ca era singura persoana n stare sa comunice cu el, pentru a ncerca sa-i insufle credi nta n creierul sau tulburat. n fiecare dupa-amiaza se aseza lnga castan si predica n lat ineste, nsa Jos Arcadio Buenda refuza cu ncapatnare sa admita caile ntortocheate ale sofisticii si transmutatiile ciocolatei, si cerea ca suprema si unica

proba a existentei lui Dumnezeu imaginea Lui fotografica, dagherotipul Lui. Pari ntele Nicanor i aduse atunci medalii si icoane evlavioase si chiar o reproducere dupa naframa Sfintei Vernica, nsa Jos Arcadio Buenda le respinse ca fiind niste obiecte confectionate de mna omului, fara nici un fundament stiintific. * Este foarte simplu... ** Omul acesta a descoperit starea a patra a materiei. *** Tagaduiesc... Acest fapt dovedeste indubitabil existenta lui Dumnezeu. Se arata att de ndaratnic, nct parintele Nicanor renunta la proiectele de evanghelizare si continua sa-l viziteze nsufletit fiind numai de simtaminte umani tare. Dar atunci Jos Arcadio Buenda fu acela care lua initiativa si ncerca sa-i zguduie credinta preotului cu ajutorul a mii de siretlicuri rationaliste. ntr-o z i, cnd parintele Nicanor veni sa-l vada sub castanul sau, aducnd cu sine o tabla de dame si o cutie cu jetoane pentru a-l invita sa joace dame cu el, Jos Arcadio Buenda nu voi sa accepte nicidecum deoarece, dupa cum i spunea, nu putea sa nteleaga ce sens putea avea o lupta ntre doi adversari care erau de acord asupra principiilor luptei. Parintele Nicanor care nu privise niciodata jocul de dame sub aspectul acesta, p ierdu orice pofta de a mai juca. Din ce n ce mai uimit de luciditatea iui Jos Arcadio Buenda, sfrsi prin a-l ntreba cum se poate sa-l tina legat de un copac. - Hoc est simplicissimus, i raspunse el: pentru ca sunt nebun. Preocupat de atunci, n primul rnd de propria sa credinta, preotul nceta sa-l mai viziteze si se dedica n ntregime grabirii constructiei bisericii. Rebeca simte a cum renvie nadejdea n ea. Viitorul ei atrna de terminarea cladirii, din duminica n care parintele Nicanor dejunase n casa lor si cnd familia adunata n jurul mesei vorbise despre solemnitatea si fastul pe care-l vor avea ceremoniile de ndata ce va fi construita biserica. "Rebeca va fi cea mai norocoasa", spuse Amaranta. Si pentru ca Rebeca nu ntelegea ce voia sa spuna cu aceasta, ea i explica cu un surs plin de nevinovatie: - Tu vei fi aceea care va inaugura biserica prin cununia ta. Rebeca ncerca sa intervina cea dinti. n ritmul n care progresa constructia, biserica nu va fi terminata nainte de zece ani. Parintele Nicanor si exprima dezac ordul: generozitatea crescnda a credinciosilor i ngaduia sa se bizuie pe calcule mai optimiste. Fata de indignarea surda a Rebecai, care nu-si mai putu ispravi p rnzul, Ursula aplauda ideea Amarantei si depuse o contributie considerabila ca sa se grabeasca lucrarile. Parintele Nicanor aprecie ca primind nca o contributie egala cu aceasta, biserica va fi gata n trei ani. De atunci Rebeca nu mai vorbi cu Amaranta, convinsa ca initiativa ei era mult mai vinovata dect se parea. "Pentru mine a fost solutia cea mai putin grava, i raspunse Amaranta n cursul discutiei lor vio lente, care le-a facut sa se nfrunte n seara aceea. n felul acesta nu va trebui sa te ucid n viitorii trei ani." Rebeca accepta provocarea. Atunci cnd Pietro Crespi afla despre noua amnare a cununiei sale, avu o criza de deznadejde, nsa Rebeca i aduse o dovada de suprema fidelitate: "Cnd vei hotar, vom fugi", i spuse ea. Numai ca Pietro Crespi nu era omul aventurilor. i lipsea temperamentul impulsiv al logodnicei sale si pentru el, cuvntul dat era ca un cap ital

ce nu putea fi delapidat. Rebeca recurse atunci la procedee mai ndraznete. Un vnt misterios stingea toate lampile din salon si Ursula i surprindea pe logodnici sarutndu-se pe ntuneric. Pietro Crespi blbia niste explicatii confuze cu privire la proasta calitate a lampilor moderne care functionau cu acetilena si ajuta chiar la

instalarea n odaie a unor sisteme de iluminat mai putin defectuoase. Din nou, nsa lipsea combustibilul sau se uscau fitilele, si Ursula o gasea pe Rebeca pe genun chii logodnicului ei. n cele din urma nu mai vru sa asculte nici o explicatie. i dadu indienei sarcina lucrului la brutarie si-si lua obiceiul de a se aseza ntr-u n balansoar pentru a-i supraveghea pe logodnici, hotarta sa nu se lase pacalita pri n manevre care n tineretea ei erau deja nvechite. "Biata mama, se indigna Rebeca, pe un ton batjocoritor, cnd o vedea pe Ursula cascnd n toropeala ntlnirilor lor. Dupa ce va muri, va mai fi vazuta cum si ispaseste pacatele n balansoarul ei. " Dupa trei luni de idila supravegheata, exasperat de ncetineala lucrarilor pe care le inspecta zilnic, Pietro Crespi se hotar sa verse parintelui Nicanor suma de care mai avea nevoie pentru terminarea bisericii. Amaranta si pastra calmul. Flecarind mereu cu prietenele care veneau n toate dupa-amiezile sa brodeze sau sa tricoteze n veranda, ea se straduia sa inventeze alte stratageme. O eroare de calcul a zadar nicit pe aceea pe care o considerase a fi cea mai eficace: sa ndeparteze tabletele de naft alina pe care Rebeca le presarase pe rochia ei de mireasa nainte de a o depune n dulapul din camera ei. Facu aceasta cnd nu mai erau nici doua luni pna la terminarea bisericii. Dar Rebeca era att de nerabdatoare cu ct se apropia ziua nuntii nct voi sa-si pregateasca rochia cu mult nainte dect socotise Amaranta. Deschise dulapul, desfasura mai nti hrtiile n care o mpachetase, apoi pnza protectoare si gasi matasea rochiei, dantela voalului si chiar cununa din flori de portocal pul verizate de molii. Desi era sigura ca presarase n pachet doi pumni plini cu tablete de naf talina, dezastrul parea att de ntmplator nct nu ndraznea sa o nvinovateasca pe Amaranta. Nu mai era nici o luna pna la nunta, dar Amparo Moscote i fagadui cai va confectiona o rochie noua n rastimp de o saptamna. Amaranta simti ca lesina n acea zi ploioasa cnd la amiaza Amparo aparu n casa nvaluita toata ntr-o spuma de dantele, ndreptndu-se spre Rebeca pentru ultima proba a rochiei ei. Simti cum i se neaca cuvintele n gt si o dra de sudori reci coborndu-i de-a lungul spinarii. Petrecuse luni ntregi tremurnd de groaza n asteptarea acestei clipe, deoarece, daca se dovedea incapabila de a nascoci un obstacol definitiv n calea nuntii Rebecai, era sigura ca, n ultimul moment, dupa ce vor fi esuat toate resursele imaginatiei ei, va avea nca destul curaj pentru a o otravi. n acea dupa-amiaza, n timp ce Rebeca nadusea de caldura n platosa de matase pe care Amparo Moscote i-o potrivea pe trupul ei, narmata cu mii de ace de gamalie si cu o rabdare nesfrsita, Amaranta ncurca de mai multe ori ochiurile crosetei si-si mpunse degetul cu acul, hotar nsa cu un calm nspaimntator ca sorocul sa fie ultima vineri dinainte de nunta, iar mijlocul, o portie buna de laudanum n cafea. Alta piedica, pe att de insurmontabila pe ct de neprevazuta, obliga sa se amne nca o data si nedefinit nunta. Cu o saptamna nainte de data fixata pentru ceremonie, micuta Remedios se trezi n toiul noptii scaldata ntr-o baltoaca fierbin te care tsnise din pntecele ei cu o rgiala sfsietoare, si dupa trei zile muri otravita d e

propriul Amaranta ntmple vinovata

ei snge, avnd n pntece o pereche de gemeni rasuciti unul ntr-altul. fu cuprinsa de remuscari. Se rugase cu atta fervoare la Dumnezeu sa se ceva ngrozitor care s-o scuteasca de otravirea Rebecai, nct se socoti de moartea micutei Remedios. Nu aceasta era piedica pe care o asteptase

ea n rugaciunile ei. Cu Remedios patrunsese un suflu de bucurie n casa. Se instalase mpreuna cu sotul ei ntr-o odaita nvecinata cu atelierul, pe care o mpodobise cu papusile si cu jucariile din copilarie de care mai era nca foarte apropiata; vitalitatea si buna ei dispozitie se revarsau dincolo de cei patru pe reti ai odaitei si se raspndeau ca o adiere de aer sanatos prin veranda cu begonii. Cnta d isdedimineata. Era singura care cutezase sa intervina cnd se certau Rebeca si

Amaranta. si asuma zdrobitoarea corvoada de a se ocupa de Jos Arcadio Buenda. i aducea mncarea, l ajuta la nevoile de toate zilele, l spala cu o crpa sapunita, se ngrijea ca barba si parul sa-i fie curatite de pureci si de lindini, ca si de buna stare a umbrarului din frunza de palmier pe care-l consolida cu pnza gudrona ta impermeabila cnd se strica vremea. n ultimele luni reusise sa comunice cu el prin fraze redate ntr-o latina rudimentara. Cnd veni pe lume fiul lui Aureliano si al l ui Pilar Ternera si a fost adus n casa pentru a fi botezat, n cerc intim, cu numele d e Aureliano Jos, Remedios staruise sa fie socotit ca fiul ei mai mare. Instinctul e i matern o surprinse pe Ursula. Aureliano, la rndul sau, gasi n ea ratiunea de a tra i care-i lipsise pna atunci. El lucra toata ziua n atelierul sau si, la miezul dimin etii, Remedios i aducea un castronas cu cafea fara zahar. n fiecare seara mergeau amndoi sa-l viziteze pe Moscote. Aureliano juca mpreuna cu socrul sau partide interminabile de domino, n timp ce Remedios statea la taifas cu surorile sau discuta cu mama ei chestiuni de oameni mari. nrudirea cu familia Buenda ntarise n sat autoritatea lui don Apolinar Moscote. n urma deselor demersuri n capitala provinciei, obtinu din partea guvernului fagaduiala de a construi o sco ala, cu conducerea careia sa fie ncredintat Arcadio, care mostenise entuziasmul didactic al bunicului sau. Prin convingere reusi ca majoritatea caselor sa fie spoite n albas tru n vederea sarbatoririi independentei nationale. La cererea parintelui Nicanor, dis puse mutarea stabilimentului lui Catarino ntr-o ulita mai laturalnica si nchiderea mai multor locande de desfru, care faceau furori n centrul satului. ntr-o zi reveni nsot it de sase politisti narmati cu pusti carora le ncredinta mentinerea ordinii fara ca cineva sa se gndeasca sa-si aminteasca de ntelegerea de la nceput, de a interzice intrarea n sat a jandarmilor. Aureliano era multumit de importanta socrului sau. "Vei ajung e si tu tot att de gras ca el", i spuneau prietenii. nsa viata sedentara, care-i accentuase pometii obrajilor si-i subtiase stralucirea privirii; nu-l facu sa se ngrase si n u-i schimba firea cumpatata, ci dimpotriva, i naspri pe buze cuta severa a meditatiei solitare si a hotarrii de neclintit. Afectiunea pe care sotia sa si el nsusi o strn isera n snul ambelor familii era de asa natura nct, n ziua n care Remedios anuntase ca va avea un copil, chiar Rebeca si Amaranta ncheiara un armistitiu pentru a tricot a o garnitura de scutece din lna albastra pentru cazul ca se va naste un baiat si una din lna roz daca va fi fata. Tot ea a fost ultima persoana pe care Aureliano o revazu n gnd, ctiva ani mai trziu, n fata plutonului de executie. Ursula ordona doliul prin care se nchisera toate usile si ferestrele si oprea pe oricine sa intre sau sa iasa, afara doar de cazul ca era strict necesar; ea inte rzise sa se vorbeasca cu voce tare timp de un an si aseza poza dagherotipa a lui Remedios ch iar

pe locul unde se facuse priveghiul, drapata ntr-o panglica neagra si cu o candela cu untdelemn mereu aprinsa. Generatiile urmatoare, care nu lasara sa se stinga nici odata aceasta candela, ramneau descumpanite n fata fetitei cu fusta plisata, cu cizmulit e albe si cu panglica de organdi n par, pe care nu o puteau identifica cu imaginea traditionala a unei strabunici. Amaranta se ocupa de Aureliano Jos. l adopta ca pe un copil care avea sa-i mpartaseasca singuratatea si care o va izbavi de laudanum ul involuntar pe care rugaciunile ei nesabuite l turnasera n cafeaua lui Remedios. La caderea noptii, Pietro Crespi intra pe vrful degetelor, cu doliul la palarie, sii facea o vizita tacuta Rebecai, care era att de palida n rochia ei neagra ale carei mneci i coborau pna la pumni, nct credeai ca e lipsita de snge. Chiar si numai gndul de a fixa o data noua pentru nunta ar fi fost att de necuviincios, nct legaturile lor devenira n curnd imaginea unei logodne eterne, a unei iubiri frnte de oboseala si d e care nu se mai preocupa nimeni, ca si cum acesti ndragostiti care alta data stric au lampile pentru a se putea saruta, trebuiau sa se ncline acum n fata vointei mortii .

Descumpanita, complet demoralizata, Rebeca rencepu sa mannce pamnt. Dintr-o data, cnd doliul se nvechise att de mult nct se reluasera sezatorile de brodat, pe la orele doua dupa amiaza, n tacerea mortala a caniculei, cineva mpi nse poarta de la intrare si stlpii se miscara att de puternic n temeliile lor nct Amarant a si prietenele ei care brodau n veranda, Rebeca sugndu-si degetul mare n camera ei, Ursula la bucatarie, Aureliano n atelier si pna si Jos Arcadio Buenda sub castanul solitar, avura impresia ca un cutremur de pamnt zguduia casa. Cel care sosise astfel era un adevarat colos. Abia ca-si putea petrece umerii patrati pri n strmtoarea usilor. La gtul sau de taur purta un medalion cu Fecioara Tamaduirilor, bratele si pieptul i erau pline de tatuaje criptice, si la pumnul drept avea brat ara strnsa a fratilor de cruce. Pielea i era tabacita de sarea intemperiilor, avea par ul scurt si zbrlit ca o coama de catr, falci de otel, privirea trista. Centironul lui era d e doua ori mai gros dect chinga unui cal, purta cizme cu turetci si pinteni si tocuri fe recate, iar prezenta sa dadea impresia trepidanta a unei zguduiri seismice. Trecu prin s alon si prin sufragerie si intra ca un tunet n veranda cu begonii, unde Amaranta si priet enele ei ramasera paralizate, toate cu acul n aer. "Salut!" le spuse cu o voce obosita; si arunca desagii pe masa de lucru si, fara sa se opreasca, se ndrepta spre fundul c asei. "Salut!" i spuse Rebecai nspaimntate care-l vazu intrnd pe usa dormitorului ei. "Salut!" i spuse lui Aureliano care era la masa lui de giuvaergiu, cu toate cinci simturile n alarma. Nu zabovi cu nimeni. Se duse drept la bucatarie si acolo se o pri pentru prima oara, la sfrsitul unei calatorii care ncepuse la celalalt capat al pamntului. "Salut!" zise el. Ursula ramase cu gura cascata timp de o frntura de clipa, l privi drept n ochi, scoase un tipat si-i sari de gt strignd si plngnd de bucurie. Era Jos Arcadio. Revenise tot att de lefter precum plecase, nct Ursula trebui sa-i dea doi pesos pentru plata locatiei calului. Vorbea o spaniola amestecata cu argoul marinaresc. l ntrebara pe unde a umblat si el raspun se: "Pe-acolo". si agata hamacul n odaia care i se destinase si dormi trei zile. Cnd se trezi, dupa ce nghiti saisprezece oua crude, se duse direct la stabilimentul lui Catarino, unde statura lui colosala provoca ntre femei o agitatie si o curiozitat e fara seaman. Ceru muzica si un rnd de rachiu, pe socoteala lui, pentru toata lumea. Fa cu pariuri luptnd cu puterea pumnului mpotriva a cinci barbati la un loc. "Nu se poat e, ziceau ei dndu-si seama ca nu reuseau nici macar sa-i miste bratul. Are bratara fratilor de cruce." Catarino, care nu credea n astfel de lucruri, parie pe doisprezece pesos ca nu va urni din loc tejgheaua. Jos Arcadio o smulse de la locul ei, o sal ta deasupra capului si o duse pna n strada. A fost nevoie de unsprezece oameni care s a o aduca napoi. n nfierbntarea petrecerii si arata pe tejghea virilitatea neverosimila

tatuata n ntregime cu mpletituri de inscriptii n albastru si rosu, nscrise n tot felu de limbi. Pe femeile care l asaltara cu poftele lor, le ntreba care plateste mai m ult. Cea mai bogata oferi douazeci de pesos. Propuse atunci sa fie scos la loterie cu zece pesos lozul. Era un pret exorbitant, caci femeia cea mai solicitata nu cstiga mai mult de opt pesos pe noapte, nsa toate acceptara. si scrisesera numele pe paisprezece hrtiute pe care le pusera ntr-o palarie, si fiecare femeie trase cte un a. Cnd nu mai ramasesera dect doua hrtiute n fundul palariei, se stabili despre care este vorba. - nca cinci pesos de fiecare, propuse Jos Arcadio, si ma voi mparti ntre amndoua. Traia din asta. Facuse de saizeci si cinci de ori nconjurul pamntului, nrolat ntr-un echipaj de marinari apatrizi. Femeile cu care se culcase n noaptea aceea n stabilimentul lui Catarino l condusera dezbracat n pielea goala pna n salonul de

bal, unde putura vedea ca nici un milimetru de pe trupul sau, din talpi pna n cres tet si pe fata si pe dos, nu era fara tatuaj. Nu reusea sa se adapteze la viata de f amilie. Dormea toata ziua iar noaptea o petrecea n mahalaua caselor de toleranta, pariind pe forta sa fizica. Rarele ocazii cnd Ursula reusea sa-l faca sa ia loc la masa, l ve deai prietenos si radios, mai ales cnd ncepea sa povesteasca despre aventurile sale din tarile ndepartate. Naufragiase si ratacise timp de doua saptamni n voia vntului si a valurilor, n marea Japoniei, hranindu-se din cadavrul unuia dintre tovarasii sai care murise de insolatie si a carui carne sarata, sarata din nou si coapta la soare, era zgrunturoasa si dulceaga la gust. n golful Bengal, la amiaza mare, pe o vreme minunata, corabia lui rapuse un dragon marin n pntecele caruia gasira casca, cataramele si armele unui cruciat. Vazura n Marea Caraibilor fantoma corabiei-cor sar a lui Victor Hughes, cu pnzele sfsiate de vnturile mortii cu catargele roase de scarabei marini, ndreptndu-se spre Guadelupa, dar ratacind vesnic drumul. La masa, Ursula plngea de parca ar fi citit toate scrisorile care nu sosisera niciodata si n care Jos Arcadio relata ispravile si pataniile sale. "Cnd ai o casa att de mare aici, fi ule, suspina ea. Cnd s-a aruncat atta mncare la porci!" n fond, nsa, ea nu-si putea nchipui ca tnarul luat de tigani era acest lungan urias care nfuleca o jumatate de purcel de lapte la dejun si ale carui vnturi faceau sa vestejeasca florile. Ceila lti din familie aveau reactii asemanatoare. Amaranta nu putea sa-si ascunda scrba pe care io provocau, la masa, rgielile lui bestiale. Arcadio, care nu cunoscuse niciodata tai na filiatiei sale, abia daca raspundea la ntrebarile pe care i le punea cu intentia vadita de a-i cstiga dragostea. Aureliano ncerca sa destepte amintirea vremii cnd mparteau aceeasi camera, se stradui sa refaca complicitatea lor din copilarie, nsa Jos Arcadio uitase de toate acestea; viata pe mare i coplesise memoria cu mult mai multe lucruri de care sa-si aduca aminte. Numai Rebeca se simti topita de la prima vedere. n dupa amiaza n care-l vazu trecnd prin fata camerei ei, si dadu seama ca Pietro Crespi nu era dect un biet omulet sfrijit fata de acest super-mas cul, a carui respiratie vulcanica se resimtea n toata casa. Socotea bun orice pretext pe ntru a se afla n apropierea lui. ntr-o zi, Jos Arcadio i privi trupul cu o atentie lipsita de pudoare, si i zise: "Esti o femeie adevarata, surioara". Rebeca nu se mai stapni. Rencepu sa mannce pamnt si var de pe ziduri cu lacomia de alta data, si sasi

suga degetul mare cu atta frenezie nct i se facu o batatura. Voma un lichid verzui cu lipitori moarte. Petrecu nopti albe tremurnd de febra, luptndu-se cu delirul si asteptnd pna cnd casa era zguduita de rentoarcerea lui Jos Arcadio, n zori. ntr-o dupa-amiaza, cnd toata lumea dormita, nu mai putu rabda si se duse pna la odaia lui. l gasi n chiloti, treaz, ntins n hamacul pe care-l fixase de brnele groase cu odgoane de corabie. Nuditatea lui extraordinara, mpodobita toata, o

impresiona att de puternic nct simti nevoia sa se ntoarca. "Iertati-ma, zise; nu stiam ca erati aici". Vorbea nsa cu voce scazuta ca sa nu trezeasca pe cineva. "V ino ncoace", i raspunse el. Rebeca asculta. Se opri lnga hamac, n sudori de gheata, simtind ca i se nnoada matele, n timp ce Jos Arcadio i mngia cu vrful degetelor gleznele, apoi pulpele si chiar coapsele, murmurnd: "Ah, surioara, ah, surioara!" Ea trebui sa depuna un efort supraomenesc pentru a nu-si da sufletul cnd o forta ciclonica o ridica de mijloc ntr-un chip uimitor de potrivit, o despuie de mbracamintea intima n doi timpi si trei miscari si o sfsie ca pe o pasarica. Mai av u timp sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca s-a nascut nainte de a se darui, inconstien ta, placerii neuitate a acestei dureri insuportabile, n mlastina fumegnda a hamacului care absorbi ca o sugativa izbucnirea sngelui ei. Dupa trei zile se cununara la liturghia de la orele cinci. Jos Arcadio se duse n ajun la pravalia lui Pietro Crespi. l gasise dnd lectii de ghitara si-i vorbi de f ata cu

toata lumea. "Ma nsor cu Rebeca", i zise el. Pietro Crespi pali, ntinse ghitara unuia dintre elevii sai si declara lectia terminata. Cnd au ramas singuri n salonu l plin cu instrumente muzicale si cu jucarii mecanice, Pietro Crespi zise: - Este sora dumneavoastra. - Mi-e tot una, raspunse Jos Arcadio. Pietro Crespi si zvnta fruntea cu batista impregnata cu lavanda. - Este mpotriva naturii, explica el, si n afara de aceasta, legea o interzice. Nu att argumentatia, ct paloarea lui Pietro Crespi l facu pe Jos Arcadio sasi piarda rabdarea. - Ma baleg o data si nca o data pe natura, i raspunse el. Si am venit sa va spun pentru a va scuti de osteneala de a o mai ntreba ceva pe Rebeca. Aceste maniere brutale se ndulcira nsa atunci cnd vazu cum ochii lui Pietro Crespi se umplura de lacrimi. - De altfel, i spuse el pe un alt ton, daca ceea ce va place este familia, va mai ramne Amaranta. Parintele Nicanor dezvalui n predica lui de duminica faptul ca Arcadio si Rebeca nu erau frate si sora. Ursula nu ierta niciodata ceea ce considera ea o l ipsa de respect de nenchipuit si cnd revenira de la biserica, le interzise tinerilor ca satoriti sa mai puna piciorul n casa. Pentru ea, erau ca si morti. si nchiriara o bojdeuca n fata cimitirului si se mutara acolo fara alte mobile dect hamacul lui Jos Arcadio. n noaptea nuntii, un scorpion care se introdusese n pantoful Rebecai o musca de pic ior. Simti cum i amorteste limba, dar aceasta n-o mpiedica sa petreaca o luna de miere care provoca scandal. Vecinii erau ngroziti de tipetele care trezeau ntregul carti er de circa opt ori pe noapte si cam de trei ori n timpul siestei, si se rugau cu o pat ima nestapnita sa nu tulbure odihna mortilor. Aureliano a fost singurul care-si facu griji pentru ei. Le cumpara cteva mobile si le procura bani, pna cnd Jos Arcadio redobndi simtul realitatii si se apuca sa lucreze petecul de pamnt de lnga curtea casei care nu era al nimanui. n schimb, Amaranta nu izbuti niciodata sa-si stapneasca pizma mpotriva Rebecai, cu toate ca soarta i-a harazit o multumire cum nici nu visase: la propunerea Ursule i, care nu stia cum sa ndrepte lucrurile, Pietro Crespi continua sa prnzeasca n fiecare mar ti n casa, stapnindu-si insuccesul cu calm si demnitate. Ca o dovada a stimei sale fa ta de familie, pastra doliul la palarie, si-i facea placere sa-si manifeste afectiu nea fata de Ursula, aducndu-i daruri exotice: sardele portugheze, dulceata de trandafiri din Turcia, iar, ntr-o zi, un sal fermecator din Manila. Amaranta l ntmpina cu o amabilitate tandra. Ghicea ce-i facea placere, i smulgea firele descusute de la mnecile camasii, i broda de ziua lui o duzina de batiste cu initiala lui. n fiecare marti, dupa dejun, n timp ce broda pe veranda, el i tinea bucuros companie. Pentru Pietro Crespi, aceasta femeie pe care o opila fu o adevarata revelatie. Genul frumusetii de o sensibilitate rara n fata realitatilor marti, cnd nimeni nu se mai ndoia de ceea ce considerase si o tratase mereu ca pe o c ei era oarecum lipsit de gratie, era nsa vietii, plina de o tandrete discreta. ntr-o avea sa se ntmple mai curnd sau mai

trziu, Pietro Crespi o ceru n casatorie. Ea nu-si ntrerupse lucrul. Astepta sa-i di spara roseala calda care-i ajunsese pna la urechi si rosti cu vocea grava, solemna, a u nei persoane cu experienta: - Binenteles, Crespi, i zise ea, dar sa asteptam pna ne cunoastem mai bine. Nu e indicat sa pripim lucrurile. Ursula se supara. Cu toate ca-l stima foarte mult pe Pietro Crespi, nu ajunsese sa stabileasca daca hotarrea lui era buna sau rea din punct de vedere moral, n urm a ndelungatei si tumultoasei sale logodne cu Rebeca. Totusi, sfrsi prin a o accepta

ca pe un lucru care nu este nici bun, nici rau, deoarece nimeni nu-i mpartasea ndoiala. Aureliano, care era omul casei, o zapaci si mai mult cnd i expuse o parere , pe ct de formala, pe att de enigmatica: - Nu este momentul sa ne gndim la casatorii. Aceasta parere, al carei sens Ursula nu-l ntelese dect dupa cteva luni, era singura pe care Aureliano putea s-o exprime atunci, cu sinceritate, nu numai cu privire la casatorie, ci la orice preocupare n afara de razboi. El nsusi, n fata plutonului de executie, nu avea sa nteleaga prea limpede cum s-a nlantuit acel sir de ntmplari subtile, nsa irevocabile, care l-au adus pna acolo. Moartea lui Remedios nu-i produse comotiunea de care se temea. Simti mai degraba o mnie surda care se risip i ncetul cu ncetul, lasndu-i doar un sentiment de dezamagire solitara si pasiva, asemanatoare celui pe care-l ncercase pe vremea cnd se resemnase de a renunta la femei. Se adnci din nou n lucru dar si pastra obiceiul de a juca domino cu socrul sau. ntr-o casa amutita de doliu, convorbirile nocturne consolidara prietenia din tre cei doi barbati. "Recasatoreste-te, Aurelito, zise socrul. Am sase fiice, poti sa al egi". ntro zi, n ajunul alegerilor, don Apolinar Moscote, revenind dintr-una din calatoriile sale frecvente, se arata preocupat de situatia politica a tarii. Liberalii erau hotarti sa porneasca razboi. Cum Aureliano avea pe vremea aceea notiuni foarte confuze desp re deosebirile dintre conservatori si liberali, socrul sau i le explicita n cteva lec tii. Liberalii, i explica el, erau francmasoni: oameni cu porniri rele, partizani ai spnzurarii preotilor, ai instaurarii cununiei civile si a divortului, ai recunoas terii drepturilor egale pentru copiii naturali si cei legitimi, ai divizarii tarii pri ntr-un sistem federal care i-ar rapi puterii centrale prerogativele. Conservatorii, dimpotriva , detineau puterea direct de la Dumnezeu si vegheau asupra stabilitatii ordinii publice si a moralei familiale; ei erau aparatorii credintei n Hristos, ai principiului autori tatii, si nu erau dispusi sa ngaduie farmitarea tarii n colectivitati autonome. Sentimentele sale umanitare l facura pe Aureliano sa simpatizeze cu atitudinea liberala n privi nta drepturilor copiilor naturali, nsa nu ntelegea de fel cum se putea ajunge sa se porneasca razboi pentru niste lucruri pe care nu le puteai atinge cu degetul. So coti ca un exces faptul ca socrul sau ceruse sa i se trimita, pe timpul alegerilor, sase oameni narmati cu pusti sub comanda unui sergent, ntr-un sat lipsit de orice pasiune poli tica. Nu numai ca soldatii au debarcat, dar mersera din casa n casa pentru a confisca armele de vnatoare, cutitele de njunghiat animalele, pna chiar si cutitele de bucat arie, nainte de a mparti barbatilor de peste douazeci si unu de ani buletinele albastre cu numele candidatilor conservatori, si buletinele rosii cu numele candidatilor liberali. n ajunul alegerilor, don Apolinar Moscote n persoana citi o nstiintare prin care se interzicea de smbata noaptea, timp de patruzeci si opt de ore, vnzarea bauturil or

spirtoase si adunarile de mai mult de trei persoane care nu apartineau aceleiasi familii. Alegerile trecura fara incidente. nca de la orele opt dimineata, duminica, se ins tala n piata urna de lemn pazita de cei sase soldati. S-a votat n libertate deplina, dup a cum putu constata nsusi Aureliano care a ramas aproape toata ziua n preajma socrului sau, veghind ca nimeni sa nu voteze dect o singura data. La orele patru dupa-amia za, un duruit de toba vesti n piata nchiderea scrutinului, iar don Apolinar Moscote sigila urna cu o banda de hrtie gumata peste care-si depuse semnatura. n aceeasi seara, n timpul partidei sale de domino cu Aureliano, dadu ordin sergentului sa r upa banda de hrtie gumata pentru a face socoteala sufragiilor. Erau aproape tot attea buletine rosii ca si albastre, nsa sergentul nu lasa dect zece din cele rosii si c ompleta diferenta cu buletine albastre. Urna fu apoi din nou sigilata cu o banda noua si n ziua urmatoare la ora noua porni spre capitala provinciei. "Liberalii vor porni la ra zboi", zise Aureliano. Don Apolinar Moscote nu-si slabi atentia de la jocul de domino.

"Daca spui asta din pricina schimbarii buletinelor, atunci nu, nu vor porni la r azboi, raspunse el. Se lasa nadins cteva buletine rosii, ca sa nu fie reclamatii." Aureli ano ntelese inconvenientele opozitiei. "Daca as fi liberal, zise el, as porni la razb oi din pricina acestor buletine." Socrul sau l privi pe deasupra ochelarilor: - Daca ai fi liberal, bietul meu Aureliano, si chiar daca ai fi ginerele meu, nai fi asistat la schimbarea buletinelor. Ceea ce a provocat de fapt indignarea satului n-a fost rezultatul alegerilor, ci faptul ca soldatii n-au restituit armele. O delegatie de femei veni sa vorbeasca cu Aureliano ca sa obtina de la socrul sau restituirea cutitelor de bucatarie. Don Apolinar Moscote i explica n mare taina ca soldatii au strns armele confiscate ca tot attea probe ca liberalii se pregateau de razboi. Cinismul acestei declaratii l nelinisti. Nu facu nici un comentariu nsa, ntr-o noapte, pe cnd Gerineldo Marquez, si Magnifico Visbal taifasuiau cu alti prieteni despre incidentul cu cutitele, fu ntrebat daca era liberal sau conservator si Aureliano nu sovai: - Daca trebuie sa fac parte din ceva, as fi liberal, raspunse el, deoarece conservatorii sunt niste nselatori. A doua zi, la cererea prietenilor sai, facu o vizita doctorului Alirio Noguera pentru a se trata de o pretinsa durere de ficat. El nu cunostea de loc sensul ac estei comedii. Doctorul Alirio Noguera debarcase la Macondo nainte cu ctiva ani, avnd o cutie de farmacie plina cu pastile insipide si cu o deviza medicala care nu co nvingea pe nimeni: "Cui pe cui se scoate". n realitate era un impostor. n spatele fatadei nevinovate de medic fara reputatie se afla un terorist care-si ascundea sub ncaltamintea cu tocuri joase care-i venea pna sub genunchi, cicatricele pe care i le provocase la glezne cei cinci ani petrecuti n lanturi. Prins cu ocazia primei esc apade federaliste, reusi sa scape la Curaao, deghizat ntr-un costum pe care-l detesta cel mai mult pe lume: o sutana. Dupa un exil prelungit, entuziasmat de vestile, prezentate mai favorabil, dect erau n realitate, pe care le aduceau n Curaa o proscrisii din toate insulele Caraibe, se mbarca pe bordul unei goelete de contra bandisti si reaparu la Riohacha mpreuna cu micile lui flacoane cu comprimate, care nu erau altceva dect zahar rafinat, si cu o diploma a Universitatii din Lipsca pe care o falsificase chiar el. Fu att de deceptionat nct plnse. Fervoarea federalista pe care exilatii o asemanau cu un butoi de pulbere gata sa explodeze, se risipise n iluzi i electorale vagi. Amart din pricina insuccesului, dorind sa gaseasca un loc unde s a-si petreaca batrnetile n siguranta, falsul homeopat se refugie la Macondo. n odaita plina de flacoane goale, pe care o nchirie la marginea pietii, a trait ctiv a ani pe spatele bolnavilor disperati care, dupa ce ncercasera de toate, se consolau cu za harul din pastile. Instinctele sale de agitator au ramas potolite atta vreme ct don Apolinar Moscote se multumea sa fie o autoritate decorativa. si omora timpul cu amintiri si luptnd contra astmei. Apropierea alegerilor a fost firul care i-a ngad uit sa

regaseasca itele subversiunii. Lua contact cu tinerii din sat, care erau lipsiti de pregatire politica si porni o campanie secreta de propaganda si de recrutare. Numeroasele buletine rosii care aparusera n urna si a caror prezenta a fost atrib uita de don Apolinar Moscote unei pasiuni pentru noutati specifica tineretii, constituiau de fapt un aspect al planului sau: i obliga pe acei care-l urmau sa v oteze pentru a-i convinge ca alegerile nu erau dect o farsa. "Singurul mijloc eficace, zicea el, este violenta." Majoritatea prietenilor lui Aureliano erau entuziasmati la gn dul de a lichida ornduirea conservatoare, nsa nimeni nu cuteza sa-l cheme sa se alieze la planurile lor, nu numai pentru ca era legat de judecator, ci din pricina temperamentului sau solitar si a atitudinilor sale sovaitoare. Se stia, n afara d e aceasta, ca a votat cu albastrii, dupa indicatiile socrului sau. A fost deci o p ura

coincidenta ca si-a dezvaluit sentimentele politice si o simpla curiozitate care i-a sugerat de a-l vizita pe doctor, ca sa se trateze de o durere de care nu suferea. Ajungnd la cocioaba mirosind a pnza de paianjen si a camfor, se pomeni n fata unei specii de iguane plina de praf, ai carei plamni suierau la fiecare respiratie. nainte de a-i pune vreo ntrebare, doctorul l conduse la fereastra si-i examina albul ochilor, tragndul de pleoapele inferioare: "Nu acolo", zise Aureliano, respectnd instructiunile pe care le primise. Apasa cu vrful degetului puternic pe locul unde avea ficatul si adaug a: "Aici ma doare, att de mult nct nu pot dormi". Doctorul Noguera nchise atunci fereastra sub pretext ca soarele arde prea tare si-i explica n termeni sim pli pentru ce era de datoria patriotilor sa-i asasineze pe conservatori. Aureliano p urta timp de cteva zile, n buzunarul camasii un flacon pe care-l scotea tot la doua ceasuri. Varsa trei comprimate n podul palmei, le arunca dintr-o data n gura si le lasa sa se topeasca ncet pe limba. Don Apolinar Moscote rdea de ncrederea lui n virtutile homeopatiei, nsa cei care faceau parte din complot recunosteau n el pe unul de-al lor. Aproape toti fiii ntemeietorilor erau implicati n aceasta afacere, desi nici unul nu stia, n mod concret, n ce consta actiunea pe care ei nsisi o urzeau. nsa, n ziua n care medicul i destainui lui Aureliano secretul, acesta se retrase din conspirati e. Desi se convinsese atunci de urgenta cu care trebuia lichidat regimul conservatorilor , planul l ngrozea. Doctorul Noguera era un mistic al atentatului personal. Sistemul lui se reducea la coordonarea unei serii de actiuni individuale care, ntr-o lovitura de maestru executata la scara nationala, avea sa-i lichideze pe to ti functionarii regimului mpreuna cu familiile lor, ndeosebi pe copii, pentru a se str pi nsasi samnta buruienii rele a conservatismului. Don Apolinar Moscote, sotia si cele sase fiice ale sale figurau, binenteles, pe lista. - Dumneavoastra nu sunteti nici liberal, nici altceva, i spuse Aureliano fara a-s i parasi calmul. Nu sunteti altceva dect un macelar. - n cazul acesta, raspunse doctorul, pe acelasi ton imperturbabil, da-mi napoi flaconul. Nu mai ai nevoie de el. Abia dupa sase luni, Aureliano afla ca doctorul renuntase sa mai vada n el un om de actiune si-l considera un sentimental fara viitor, cu caracter pasiv si co ndamnat sa traiasca solitar. Ceilalti cautara sa nu-l piarda din ochi de frica sa nu den unte conspiratia. Aureliano i linisti; nu va scoate nici un cuvnt, nsa n noaptea n care vor merge sa asasineze familia Moscote, l vor gasi aparndu-i poarta. Se arata att d e convingator n hotarrea sa, nct executarea planului fu amnata nedefinit. n vremea asta Ursula i ceru parerea cu privire la casatoria lui Pietro Crespi cu Amaranta, iar el i raspunse ca nu era momentul sa se gndeasca la astfel de lucruri. De o saptamna purta pe sub camasa o vechitura de pistol. i supraveghea pe prietenii sai. n fieca

re dupa-amiaza se ducea sa-si bea cafeaua la Rebeca si la Jos Arcadio, care ncepusera sa se instaleze cu adevarat si, de la orele sapte, si facea partidele de domino cu socrul sau. La ora prnzului, discuta cu Arcadio, care se facuse un adolescent voinic, si n fiecare zi l gasea tot mai exaltat de iminenta razboiului. La scoala, unde Arcadio avea elevi mai n vrsta dect el, laolalta cu altii care abia ncepeau sa vorbeasca, febra liberala era n toi. Se vorbea despre mpuscarea parintel ui Nicanor, despre transformarea bisericii n scoala, despre instaurarea amorului lib er. Aureliano ncerca sa-i modereze impetuozitatea. i recomanda ntelepciune si prudenta. Surd fata de rationamentele sale limpezi si fata de simtul sau realist , Arcadio i reprosa n public slabiciunea de caracter. Aureliano avu rabdare. n cele d in urma, pe la nceputul lui decembrie, Ursula ravasita cu totul, se napusti n atelier : - A izbucnit razboiul! De fapt razboiul izbucnise de trei luni. Legea martiala domnea n toata tara.

Singurul care aflase la vreme era don Apolinar Moscote, dar se feri sa comunice vestea chiar si sotiei sale, atta timp ct nu sosise plutonul armatei care avea sa ocupe satul prin surprindere. Acestia intrara n sat fara zgomot, nainte de zorii zilei, aducnd doua tunuri de artilerie usoara trase de catri, si-si stabilira cartierul general n cladirea scolii. Stingerea a fost fixata pentru orele sase dupa-amiaza. S-a procedat la o rechizitie si mai draconica dect cea precedenta, din casa n casa, si de data aceas ta sau luat chiar si uneltele de plugarie. l scoasera din casa pe doctorul Noguera, l legara de un copac din piata, si fara nici o forma procedurala, l mpuscara. Parint ele Nicanor ncerca sa impresioneze autoritatile militare cu miracolul levitatiunii, d ar un soldat l izbi n cap cu patul pustii. Exaltarea liberala facu loc unei terori tacut e. Aureliano, livid, nchis n sine, si continua partidele de domino cu socrul sau. ntele se ca, n ciuda titlului sau actual de comandant civil si militar al pietii, don Apol inar Moscote era din nou o simpla autoritate decorativa. Hotarrile erau luate de un ca pitan al armatei care, n fiecare dimineata, percepea un impozit special pentru mentiner ea ordinii publice. Din ordinul sau, patru soldati smulsera familiei sale o femeie care fusese muscata de un cine turbat, si o zdrobira cu paturile pustilor, n plina stra da. ntr-o duminica, dupa doua saptamni de ocupatie, Aureliano intra la Gerineldo Marquez si, cu sobrietatea lui obisnuita, ceru o ceasca mare cu cafea fara zahar . Cnd cei doi ramasera singuri n bucatarie, Aureliano lua un ton autoritar, necunosc ut pna atunci: - Aduna baietii, zise el. Plecam la razboi. Gerineldo Marquez nu-si crezu urechilor. - Cu ce arme? ntreba el. - Cu ale lor, raspunse Aureliano. Marti, la miezul noptii, ntr-o expeditie nesabuita, douazeci si unu de barbati su b treizeci de ani, comandati de Aureliano Buenda, narmati cu cutite de masa si cu fi are ascutite, ocupara garnizoana prin surprindere, si nsusira armele si-l mpuscara n curte pe capitan si pe cei patru soldati care ucisesera femeia. n aceeasi noapte, n timp ce se auzeau salvele plutonului de executie, Arcadio fu numit comandant civil si militar al pietii. Rebelii casatoriti abia avura tim p sa-si ia ramas bun de la sotiile lor, pe care le parasira n voia sortii. Plecara n zorii zi lei, aclamati de populatia izbavita de teroare, pentru a se atasa la fortele generalu lui revolutionar Victorio Medina, care, dupa ultimele vesti, marsaluia n directia Manaure. nainte de a pleca, Aureliano l scoase pe don Apolinar Moscote din dulapul n care se ascunsese: "Tata socrule, poti ramne linistit, i zise el. Noul guvern ti garanteaza, pe cuvnt de onoare, securitatea personala ca si pe aceea a familiei dumitale". Don Apolinar Moscote l recunoscu cu greu n acel conspirator cu cizme mari si arma la umar, pe cel cu care jucase domino pna la ceasurile noua

din seara. - Esti pe cale sa faci o prostie, Aurelito, striga el. - Nici o prostie, raspunse Aureliano. Suntem n razboi. Si nu-mi mai spune Aurelito, caci acum sunt colonelul Aureliano Buenda. COLONELUL AURELIANO BUENDA A organizat treizeci si doua de rascoale armate si a fost tot de attea ori nvins. De la saptesprezece femei diferi te a avut saptesprezece baieti care fura exterminati, unul dupa altul, ntr-o singura n oapte, atunci cnd cel mai mare nu mplinise nca treizeci si cinci de ani. Scapa din

paisprezece atentate, din saizeci si trei de ambuscade si din fata unui pluton d e executie. Supravietui unei doze de stricnina turnata n cafea si care ar fi fost p rea de ajuns ca sa ucida un cal. Refuza Ordinul Meritului pe care i-l decernase presedi ntele Republicii. A fost promovat la rangul de comandant general al fortelor revolutio nare, autoritatea lui extinzndu-se n toata tara, de la o frontiera la cealalta, si deven ise omul cel mai temut de guvern, dar niciodata n-a ngaduit sa fie fotografiat. Respinse o ferta unei pensii viagere care i se propuse dupa razboi si trai pna la batrnete din vnzar ea pestisorilor de aur pe care-i producea n atelierul sau din Macondo. Cu toate ca l upta mereu n fruntea trupelor sale, singura rana pe care o primi vreodata si-a facut-o el nsusi dupa capitularea de la Nierlandia care puse capat unui razboi civil de doua zeci de ani. si trase un glonte de pistol n piept, iar proiectilul i iesi prin umar fara sa fi atins vreun centru vital. Tot ceea ce a ramas din aceasta succesiune de evenimen te a fost o strada cu numele lui n Macondo. Si totusi, asa cum declara cu ctiva ani nain te de a muri de batrnete, nici macar asta nu astepta n ziua cnd porni mpreuna cu cei douazeci si unu de oameni ai sai, n zorii zilei, sa ntlneasca fortele generalului Victorio Medina. - ti lasam n grija Macondo, se marginise sa-i spuna lui Arcadio nainte de plecare. Ti-l lasam n buna rnduiala, fa n asa fel nct sa-l revedem ntr-o stare si mai buna. Arcadio dadu o interpretare cu totul personala acestei recomandari. si inventa o uniforma cu galoane si epoleti de maresal, inspirndu-se din cele vazute n gravuril e unei carti a lui Melchiade, si-si atrna de centura sabia cu mnerul aurit a capitan ului mpuscat. Aseza cele doua piese de artilerie la intrarea n sat, mbraca n uniforme pe fostii sai discipoli exaltati de discursurile sale incendiare si-i lasa sa se pr eumble narmati pe strazi ca sa lase strainilor impresia ca satul este invulnerabil. Era o stratagema cu doua taisuri, deoarece guvernul zabovi zece luni fara sa ndrazneasc a sa atace localitatea, nsa atunci cnd o facu, arunca mpotriva ei o forta att de disproportionata nct lichida orice rezistenta ntr-o jumatate de ora. Din prima zi d e la proclamarea puterii Arcadio vadi un gust pronuntat pentru decrete. Ajunse sa emi ta pna la patru pe zi pentru a ordona si dispune executarea a tot ce-i trecea prin c ap. Introduse serviciul militar obligatoriu de la vrsta de optsprezece ani, declara de utilitat e publica toate animalele care strabateau drumurile dupa orele sase seara, si impu se barbatilor majori portul obligatoriu al unei brasarde rosii. l sechestra pe parintele Nicanor n presbiteriu, amenintndu-l ca va fi mpuscat daca va iesi, l opri de la savrsirea liturghiei si de a trage clopotele, afara doar pentru sarbatorirea vict oriilor

liberale. Pentru ca nimeni sa nu se ndoiasca de severitatea intentiilor sale, por unci ca un pluton de executie sa se antreneze n piata publica tragnd asupra unei sperietoa re de ciori. La nceput, nu-l lua nimeni n serios. n fond, nu erau altceva dect baieti d e scoala care se amuzau facnd pe soldatii. nsa, ntr-o seara cnd Arcadio intra n stabilimentul lui Catarino, trompetul saluta n batjocura intrarea lui cu un semna l de razboi care provoca rsul tuturor clientilor, si Arcadio puse sa-l mpuste pentru in jurii aduse autoritatii. Pe cei care protestara i pedepsi la pine uscata si apa, cu pici oarelen butucul pe care-l instala ntr-una din salile de clasa. "Esti un asasin!" i striga Ursula, ori de cte ori afla despre o noua masura arbitrara. Cnd o sa afle Aurelian o, o sa te mpuste el pe tine si eu voi fi prima care sa ma bucur." Dar toate fura n z adar. Arcadio continua sa strnga chinga, ntr-un chip pe ct de viguros, pe att de gratuit, pna ce deveni tiranul cel mai crud pe care-l cunoscu vreodata Macondo. "Acum verificati pe pielea voastra diferenta, spuse ntr-o zi Apolinar Moscote. Iata, ac esta este raiul liberalilor". Arcadio fu nstiintat. n fruntea unei patrule, porni asalt ul asupra casei, sparse toate mobilele, batu la dos fetele si-l tr dupa sine pe Apolinar

Moscote. n clipa n care Ursula aparu n curtea cazarmii, dupa ce strabatuse tot satul strigndu-si n gura mare rusinea si agitnd furioasa un bici nmuiat n catran, Arcadio tocmai se pregatea sa dea plutonului de executie ordin sa traga. - ndrazneste, bastardule! striga Ursula. nainte ca Arcadio sa aiba timp sa faca un gest, ea i trase o lovitura de bici: "ndrazneste, asasinule! urla ea. Si ucide-ma si pe mine pe deasupra, copil de mam a denaturata. Caci nu voi mai avea lacrimi sa plng de rusine ca am crescut un astfe l de monstru." Bicuindu-l fara mila, l haitui pna n fundul gradinii, unde Arcadio se ghemui ca un melc. Don Apolinar Moscote era inconstient, legat de stlpul unde fusese mai nainte sperietoarea de ciori sfsiata de tragerile de antrenament. Baietii care alcatuiau plutonul de executie se risipira de teama ca nu cumva Urs ula sa-si descarce mnia si asupra lor. Dar ea nici nu-si arunca ochii spre ei. l lasa pe Arcadio n uniforma lui sfsiata, urlnd de furie si de durere, si-l dezlega pe don Apolinar Moscote pentru a-l conduce acasa. nainte de a parasi cartierul, le scoas e prizonierilor lanturile. ncepnd din ziua aceea, ea porunci n sat. Restabili slujbele duminicale, suspenda portul brasardelor rosii, anula toate masurile dictate sub imperiul pro astei dispozitii. n ciuda energiei de care dadea dovada, nu nceta sa-si deplnga soarta nefericita. Se simtea att de singura nct cauta zadarnic compania sotului ei uitat s ub castan. "Uite unde am ajuns, i zicea ea, n timp ce ploile de vara amenintau sa prabuseasca micul umbrar de palmieri. Iata, casa goala, copiii nostri risipiti p rin lume, iar noi doi, din nou singuri, ca n vremurile dinti." Jos Arcadio Buenda, scufundat n prapastia inconstientului, ramnea surd la tnguirea ei. La nceputul nebuniei sale si exprima nevoile pe un ton presant si prin frnturi n latineste. Scurtele sale fulgerari de luciditate, atunci cnd Amaranta i aducea de mncare, i permiteau sa-i mpartaseasca necazurile si grijile care-l apasau mai rau, si sa se supuna cu docilitate la ventuzele si la cataplasmele cu mustar. Dar n vr emea cnd Ursula veni la el sa se plnga, el pierduse orice legatura cu realitatea. Mereu asezat pe mica lui banca, ea i spala pe rnd fiecare parte a corpului aducndu-i vest i despre familie. "Aureliano a plecat la razboi nca de acum patru luni si noi nu st im nimic de el, zicea ea, frectionndu-i umarul cu crpa muiata n lesie. Jos Arcadio se afla din nou la noi, acum este barbat de-a binelea, mai nalt ca tine si tatuat peste tot cu mpunsaturi, dar s-a ntors numai ca sa arunce rusinea pe casa noastra." I se par u totusi ca observa ca sotul ei devenea mai trist la aflarea acestor vesti proaste . Prefera atunci sa-l minta. "Nu crede nimic din ce-ti povestesc, zicea ea acoperindu-i cu cenusa excrementele pentru a le aduna cu lopata. Dumnezeu a vrut ca Jos Arcadio si Rebeca sa se casatoreasca si acum sunt foarte fericiti." Ajunse sa-l nsele cu atta sinceritate nct propriile ei minciuni ncepura s-o consoleze si pe ea. "Arcadio s-a facut om serios, zise ea, si foarte curajos, un tnar foarte frumos n uniforma si c u sabia lui." Dar parca vorbea cu un mort, caci Jos Arcadio Buenda nu mai putea fi

prins de nici una din preocuparile de acest gen. Totusi, ea starui. l vedea att de inofensiv, att de indiferent fata de toate, nct hotar sa-l dezlege. Nici macar nu se ridica de pe banca lui. Continua sa ramna expus n soare si n ploaie ca si cum nu corzile l tineau legat de trunchiul castanului, ci o forta superioara oricaror le gaturi vizibile. Pe la mijlocul lunii august, cnd iarna ncepea sa se statorniceasca, Ursu la putu sa-i aduca n sfrsit o veste care parea a fi adevarata. - nchipuieste-ti ca norocul nu vrea, hotart, sa ne lase sa rasuflam, i spuse ea. Amaranta si italianul cu pianul mecanic se casatoresc. ntr-adevar, prietenia dintre Amaranta si Pietro Crespi progresa, favorizata de ncrederea Ursulei care, de data aceasta, nu socotea necesar sa le supravegheze

ntlnirile. Italianul venea nspre seara, cu o gardenie la butoniera si-i traducea Amarantei din sonetele lui Petrarca. Ramneau pe veranda sa respire parfumul sufocant de origan si de trandafiri, el, adncit n lectura iar ea facnd dantele cu croseta, indiferenti fata de peripetiile si vestile proaste ale razboiului, pna cn d tntarii i sileau sa se refugieze n salon. Sensibilitatea Amarantei, tandretea ei di screta nsa nvaluitoare tesusera, ncetul cu ncetul, n jurul logodnicului o pnza nevazuta de paianjen pe care trebuia sa o ndeparteze materialmente cu degetele sale palide si lipsite de inele, pentru a parasi casa cnd bateau ceasurile opt. Umplusera un alb um frumos cu carti postale pe care Pietro Crespi le primea din Italia. Erau imagini cu ndragostiti n parcuri solitare, cu vignete nfatisnd inimi strapunse de sageti si panglici aurite tinute de porumbite. "Eu cunosc parcul acesta din Florenta, spun ea Pietro Crespi privind cartile postale. Nu trebuie dect sa ntinzi mna si pasarile coboara sa-ti mannce din palma." Uneori, n fata unei acuarele cu Venetia, nostalgi a transforma n arome dulci de flori nmiresmate mirosul de ml de fructe de mare putrezite pe canale. Amaranta suspina, rdea, visa dupa o patrie noua, n care barba tii si femeile, toti la fel de frumosi, vorbeau o limba copilareasca, si orase antic e n care nu mai supravietuiau, pentru a perpetua amintirea maretiei lor trecute, dect pisi cile hoinarind printre ruine. Dupa ce traversase oceanul n cautarea ei, dupa ce o confundase cu pasiunea n mngierile vehemente ale Rebecai, Pietro Crespi descoperise n sfrsit dragostea. Fericirea aduse cu sine prosperitatea. Magazinul l ui ocupa atunci aproape o strada ntreaga si devenise un refugiu al fanteziei, cu reproduceri dupa campanila Florentei care anuntau ceasurile printr-un concert de clopote, cutiute muzicale din Sorrento, pudriere din China care cntau o melodie p e cinci note de ndata ce le ridicai capacul, si toate instrumentele muzicale imagin abile, si toate mecanismele cu arc care se puteau inventa. Bruno Crespi, fratele sau ma i mic, tinea magazinul, deoarece el nsusi nu mai putea face fata tuturor cursurilor sale de muzica. Datorita lui, strada Turcilor, cu uluitoarele ei etalaje de fleacuri, de veni n curnd un cartier linistit, plin de melodii, unde puteai uita de uneltirile tirani ei lui Arcadio si de cosmarul ndepartat al razboiului. Atunci cnd Ursula hotar reluarea slujbelor duminicale, Pietro Crespi darui bisericii un armoniu german, organiza un cor de copii si pregati un ntreg repertoriu gregorian care aducea o nota de stralucir e n ritualul funebru al parintelui Nicanor. Nimeni nu se ndoia ca va face din Amaranta o sotie fericita. Fara sa grabeasca evolutia sentimentelor lor, lasndu-s e calauziti de nclinarea fireasca a inimii, au ajuns pna acolo nct nu mai ramnea dect sa fixeze data casatoriei. Nu aveau sa ntmpine nici un obstacol. Ursula se acuza n sinea ei ca stricase, prin amnari repetate, soarta Rebecai, si nu era disp usa sa acumuleze remuscari. Doliul sever impus de moartea lui Remedios fusese pus pe

planul al doilea datorita razboiului, a absentei lui Aureliano, a brutalitatii l ui Arcadio si a alungarii lui Jos Arcadio si a Rebecai. ntruct nunta era iminenta, Pietro Crespi nsusi lasase sa se nteleaga ca Aureliano Jos, fata de care avea o dragoste aproape parinteasca, putea sa fie considerat ca un fiu mai mare al sau. Totul te facea sa crezi ca pe Amaranta o asteapta fericirea. Dar, spre deosebire de Rebeca, ea nu se arata deloc zorita. Cu aceeasi rabdare cu care mpodobea fetele de masa cu culori vii, cu care cosea lucruri minunate de pasmanterie, cu care broda n ochiuri pauni rega li, astepta ca Pietro Crespi sa nu mai poata rezista pornirilor navalnice ale inimii lui. Ceasul ei batu, o data cu ploile funeste din octombrie. Pietro Crespi ndeparta br oderia pe care o tinea pe genunchi, i lua mna si i-o strnse n ale sale. "Nu mai pot astepta , i zise el. Ne vom casatori n luna viitoare." La atingerea minilor sale reci, Amaran ta nu tremura de loc. Si-o retrase pe a ei, ca un animal fugarit si se ntoarse la lu crul ei. - Nu fi naiv, Crespi, zise ea surznd. Nici moarta nu ma voi casatori cu

tine. Pietro Crespi si pierdu complet stapnirea de sine. ncepu sa plnga fara pudoare, frngndu-si aproape degetele de disperare, dar nu izbuti sa o nduplece. "Nu-ti pierde vremea, mai gasi sa adauge Amaranta. Daca ntr-adevar ma iubesti att de mult, nu mai pune piciorul n casa aceasta." Ursula crezu ca nnebuneste de rusine. Pietro Crespi epuiza ntreaga gama de rugaminti si implorari. Ajunse pna la umilirile cele mai grele si mai de necrezut. Plnse o dupa-amiaza ntreaga n bratele Ursulei care si-ar fi dat si sufletul pentru a-l consola. n anumite seri ploioase , era vazut hoinarind n jurul casei, cu un cortel de matase, ncercnd sa descopere putina lumina n odaia Amarantei. Nicicnd nu fusese mai chipes dect n epoca aceasta. Capul sau maiestuos de mparat prada suferintelor dobndise un aer straniu de grando are. Le implora pe prietenele Amarantei, care veneau sa brodeze n veranda, sa ncerce sa o convinga. si neglija afacerile. si petrecea toata ziua n fundul pravalie i scriind bilete neroade pe care le trimitea Amarantei, nsotite de petale uscate si fluturi mpaiati, pe care ea i le trimitea napoi fara sa le deschida macar. Zabovea ceasuri ntregi cntnd la ghitara. ntr-o noapte, ncepu sa cnte. Macondo se trezi ntr-un fel de stupoare, transportat n al saptelea cer de o ghitara care nu merita sa apartin a lumii acesteia si de un glas plin de atta iubire nct nu puteai crede ca are pereche pe pamnt. Pietro Crespi vazu atunci aparnd lumina la toate ferestrele din sat afara d e aceea a Amarantei. n doi noiembrie, de ziua mortilor, fratele sau deschise praval ia si gasi toate lampile aprinse, toate cutiutele muzicale deschise, toate pendulele o prite la aceeasi ora, de acum eterna, si n mijlocul acestui concert dezordonat, l descoperi pe Pietro Crespi n biroul din fundul magazinului, cu vinele taiate cu un brici, cu a mbele mini ntr-un bazin de smirna. Ursula decise sa i se faca priveghiul n casa ei. Parintele Nicanor se opuse sa i se ngaduie slujba religioasa si nmormntarea crestineasca. Ursula i se mpotrivi. "ntr-un chip pe care nici dumneavoastra nici eu nu-l putem ntelege, i zise ea, acest om este un sfnt. Si-l voi ngropa, mpotriva vrerii dumneavoastra, lnga mormntul lui Melchiade." Facu aceasta, cu aprobarea satului ntreg, cu funeralii grandioase. Amaranta nu-si parasi odaia. Auzi din patul ei suspinele Ursulei, pa sii si murmurele multimii care napadira casa, urletele bocitoarelor, si apoi o tacere a dnca plina de parfumul florilor vestejite. Multa vreme mai continua sa simta mirosul usor de lavanda care-l nsotea pe Pietro Crespi la lasarea serii, avu nsa destule puteri sa nu se lase prada delirului. Ursula o abandona cu totul. Nici nu-si ridica ochii pen tru a se milostivi de ea, n dupa-amiaza cnd Amaranta intra n bucatarie si-si baga mna n jeraticul cuptorului, pna cnd durerile fura att de mari nct nu mai simti nimic dect duhoarea carnii ei fripte. A fost un leac salbatec mpotriva remuscarilor. Tim p de cteva zile, intra si iesea din casa, cu mna ntr-un castronas cu albus de ou, iar cnd ranile i se vindecara, albusurile de oua parca i-ar fi cicatrizat si ulcerari

le inimii. Singura urma vizibila a acestei tragedii era bandajul de voal negru pe care-l nfa sura n jurul minii ei arse si pe care avea sa-l poarte pna la moarte. Arcadio dovedi o generozitate rara decretnd doliul general dupa moartea lui Pietro Crespi. Ursula interpreta gestul sau ca o rentoarcere a oii pierdute. Cu t oate acestea, se nsela. Ea l pierduse pe Arcadio nu numai din ziua n care mbracase uniforma de soldat, ci dintotdeauna. Credea ca l-a crescut ca pe un fiu, asa cum o crescuse pe Rebeca, fara privilegii, fara discriminari. nsa, tot timpul ct durase ciuma insomniei, si dupa aceea, ntre febra utilitara a Ursulei, delirarile lui Jo s Arcadio Buenda, ermetismul lui Aureliano, dusmania de moarte dintre Amaranta si Rebeca, Arcadio ramase un copil solitar si salbatec. Aureliano l nvata sa citeasca si sa scrie, dar gndindu-se la alte lucruri, ca si cum ar fi facut-o un strain. i dar uia din

hainele lui, pe care Visitacin trebuia sa le transforme, atunci cnd erau numai bun e de aruncat. Arcadio suferea din pricina ghetelor prea mari pentru el, din pricin a pantalonilor peticiti, a feselor sale de femeie. Nu reusi sa se destainuiasca cu iva mai bine dect lui Visitacin si Cataure n limba lor. Melchiade a fost singurul care se ocupa cu adevarat de el, care l facea sa asculte textele sale de nenteles si i dade a indicatiuni n privinta artei dagherotipiei. Nimeni nu-si nchipuia ct de mult putea sai deplnga moartea n taina si cu cta deznadejde se ncapatna n vointa de a-l nvia studiind n zadar hrtiile pe care le lasase. Scoala, unde i se dadea atentie si era respectat, apoi exercitarea puterii, cu decretele lui indiscutabile si cu unifor ma sa glorioasa, l usurara de povara vechii sale amaraciuni. ntr-o seara, la Catarino, c ineva ndrazni sa-i spuna: - Nu meriti numele pe care-l porti. mpotriva oricarei asteptari, Arcadio nu puse sa-l mpuste. - Sunt foarte onorat, zise el. Eu nu sunt un Buenda. n fata unui asemenea raspuns, cei care cunosteau secretul filiatiei sale crezura ca si el este la curent, dar n realitate el nu-l cunoscu niciodata. Pilar Ternera , mama lui, care facuse sa-i clocoteasca sngele n cabinetul de dagherotipie, l obseda ntr-un chip la fel de irezistibil ca alta data pe Jos Arcadio, apoi pe Aureliano. Cu toate ca-si pierduse farmecul si rsul zglobiu, el o cauta si o gasea n mirosul ei de fum, pe care-l ducea dupa sine. Cu putin nainte de razboi, ntr-o zi cnd, spre amiaz a, ntrzie sa vina sa-si caute fiul mal mic la scoala, Arcadio se puse sa o astepte n o daia n care obisnuia sa-si faca siesta si unde mai trziu instala butucul pentru prizoni eri. n timp ce copilul se amuza n curte, el i pndi sosirea, tremurnd de nerabdare n hamacul sau, fiind sigur ca Pilar Ternera avea sa treaca pe acolo. Ea sosi. Arca dio o apuca de mna si voi sa o rastoarne n hamac. - Nu pot, nu pot, zise Pilar Ternera cu oroare. Nu-ti poti nchipui ct de mult as vrea sa-ti fac pe plac, dar Dumnezeu mi-e martor ca nu pot. Arcadio o ridica de mijloc cu acea forta uimitoare pe care o mostenise si simti ca lumea ntreaga se prabuseste numai la atingerea pielii ei. - Nu face pe sfnta, i zise. La urma urmei toata lumea stie ca nu esti dect o trfa. Pilar si stapni dezgustul pe care i-l inspira mizerabilul ei destin. - Copiii au sa observe ceva, murmura ea. Mai bine la noapte; nu pune prajina la poarta. n seara aceea, Arcadio o astepta, drdind de febra, n hamacul sau. Astepta fara sa nchida o clipita ochii, ciulind urechile la tritul greierilor vestind zoril e care nu mai veneau, asculta buhaii de balta, implacabilul lor rond la ora fixa, din c e n ce mai convins ca a fost nselat. Dintr-o data, dupa ce nerabdarea lui se prefacuse n furie, se deschise usa. Cteva luni mai trziu, n fata plutonului de executie, Arcadio avea sa-si aminteasca de acei pasi nfundati n sala de clasa, de izbirile de bancil

e scolaresti si, n sfrsit, de atingerea minilor sale de un corp n ntunericul ncaperii, i de rasuflarea precipitata a unei alte inimi dect a sa, batnd sa se sparga. ntinse mn a si ntlni alta mna purtnd doua inele la acelasi deget, gata sa se nece n bezna. i simti nervurile vinelor, pulsul nenorocit, si simti si palma umeda a acelei mini, cu linia vietii taiata la baza degetului mare de lovitura ghearei mortii. Atunci nte lese ca nu era femeia pe care o astepta, deoarece nu mirosea a fum ci a briantina din fl oricele, si avea sni plini si orbi cu sfrcuri de barbat, iar sexul pietros si rotund ca o n uca si tandretea dezordonata a lipsei de experienta care se exalta. Era fecioara si pur ta prenumele neverosimil de Santa Sofia de la Piedd. Pilar Ternera i platise cincizeci de pesos, jumatate din economiile pe care le realizase n toata viata ei , ca

sa faca ceea ce a facut. Arcadio o observase adesea tinnd pravalioara cu alimente a parintilor ei, dar nu-i daduse niciodata atentie, deoarece ea avea acea virtute rara de a nu exista cu adevarat dect la momentul oportun. nsa, din ziua aceea, ea venea sa s e ghemuiasca ca o pisica la caldura pieptului sau. Venea la scoala la ora siestei, avnd consimtamntul parintilor sai, carora Pilar Ternera le platise cealalta jumatate a economiilor ei. Mai trziu, cnd trupele guvernamentale i silira sa paraseasca localu l scolii, se dragosteau n odaita din fundul pravaliei, ntre bidoanele cu untura si s acii cu porumb. Prin epoca n care Arcadio fu numit comandant civil si militar, avura o fe tita. Singurii din familie care aflara au fost Jos Arcadio si Rebeca, cu care Arcadio ntretinea acum relatii apropiate, bazate pe un sentiment de complicitate mai mult dect pe legaturile lor de rudenie. Jos Arcadio si plecase cerbicia sub jugul casatoriei. Fermitatea de caracter a Rebecai, lacomia pntecului ei erau suficient e pentru mobilizarea puterii extraordinare de munca a sotului ei, care dintr-un om de nimic si un vnator de fuste ce era, se transformase ntr-un animal urias de munca. Aveau o casa foarte curata si bine aranjata. Dimineata, Rebeca deschidea larg us ile si ferestrele, iar vntul mormintelor intra pe fereastra pentru a iesi pe portile cur tii, lasnd peretii albiti si mobilele argasite de salpetrul mortilor. Foamea ei de pamn t, ciocanitul osemintelor parintilor ei, clocotul sngelui ei fata de firea pasiva a lui Pietro Crespi, toate ramasesera n hambarul amintirilor. Toata ziua broda la fereastra, d eparte de chinurile razboiului pna n clipa cnd ncepeau sa vibreze n interiorul bufetului vasele de ceramica si cnd se scula sa puna la cuptor mncarea, mult nainte sa apara haita slaba si murdara a cinilor de vnatoare care-l preceda pe colosul cu botfori si pinteni, narmat cu o pusca cu doua tevi, care aducea uneori un cerb ntreg pe umar si aproape ntotdeauna o spinare buna de iepuri si canari salbatici. ntr-o dupa-amiaza , la nceputul luarii puterii, Aureliano veni sa le faca o vizita inopinata. Nu-l mai v azusera de cnd parasisera casa, dar el se arata att de afectuos, dovedind ca-i considera m ereu ca fiind ai familiei, nct l invitara sa mparta cu ei tocana. Arcadio astepta cafeaua pentru a le dezvalui motivul vizitei sale: primise un denunt mpotriva lui Jos Arcadio. Se spunea ca a nceput sa-si lucreze pamntul, darmnd gardurile si nimicind cu boii sai colibele, nsusindu-si cu forta ogoarele ce le mai bune din mprejurimi. De la taranii pe care nu-i despuiase, deoarece pamnturile lor nu-l interesau, cerea un impozit pe care-l percepea n fiecare smbata, nsotit de cinii sai si narmat cu pusca lui cu doua tevi. Nu ncerca sa tagaduiasca. Zicea ca e n dreptul lui, deoarece pamnturile uzurpate fusesera mpartite de Jos Arcadio

Buenda pe vremea ntemeierii satului si socotea ca poate dovedi ca tatal era nebun nca din vremea aceea, ntruct dispusese de un patrimoniu care de fapt apartinea ntregii familii. Pledoaria lui a fost de altfel inutila: Arcadio nu ven ise sa faca dreptate. Propuse numai crearea unui oficiu n care sa se nregistreze domeniil e fiecaruia, pentru ca Jos Arcadio sa-si poata legaliza titlurile de proprietate uz urpata, nsa cu conditia de a ncredinta guvernarii locale dreptul de a percepe darile pe ca re le ncasa el. Cazura de acord. Dupa ctiva ani, cnd colonelul Aureliano Buenda examina titlurile de proprietate, descoperi ca erau nregistrate pe numele fratelu i sau toate pamnturile pe care le puteai cuprinde cu ochii, de la colina unde se afla g radina lui pna n fundul zarii, inclusiv cimitirul, si ca n cursul celor unsprezece luni al e puterii sale, Arcadio si umpluse buzunarele, nu numai cu banii de impozite, ci si cu cei pe care-i storcea de la locuitorii satului n schimbul dreptului de a-si ngropa mor tii pe domeniul lui Jos Arcadio. Ursula afla abia dupa cteva luni ceea ce era deja de notorietate publica, deoarece oamenii i-o ascundeau pentru a nu-i spori suferinta. ncepu sa aiba banui eli. "Arcadio si construieste o casa", i spuse ea sotului ei cu o mndrie prefacuta, n tim p

ce ncerca sa-i bage n gura o lingura cu sirop de totumo. Dar n acelasi timp nu se putu mpiedica de a ofta: "Nu stiu de ce, nsa toate acestea nu-mi miros a bine." Ma i trziu, cnd afla ca Arcadio nu numai ca-si terminase casa, dar comandase si mobilie r vienez, banuielile ei ca lua din fondurile publice devenira certitudini. "Tu est i rusinea familiei noastre", i striga ea ntr-o duminica, dupa liturghie, vazndu-l n noua sa casa, jucnd carti cu ofiterii sai. Arcadio nu-i dadu nici o importanta. Ursula nu afla dect atunci ca Arcadio avea o fetita de sase luni si ca Santa Sofia de la Piedd, c u care traia n concubinaj, era din nou gravida. Se hotar sa-i scrie colonelului Aure liano Buenda, oriunde se va fi aflnd, pentru a-l pune la curent cu situatia. nsa evenimentele care se precipitara din zi n zi nu numai ca o mpiedicara sa-si puna n aplicare planurile, dar o facura chiar sa regrete ca le-a conceput. Razboiul car e pna atunci, nu era dect un cuvnt care desemna o conjunctura vaga si ndepartata, lua asp ectul unei realitati tragice. Spre sfrsitul lui februarie sosi la Macondo o batrna cu fata cenusie, cocotata pe un asin ncarcat cu maturi. Avea o mutra att de inofensiv a, nct santinelele de serviciu o lasara sa treaca fara nici o vorba, ca pe un negusto r obisnuit care venea din satele de lnga mlastini. Se duse direct la cartier. Arcad io o primi n localul care odinioara servea de sala de clasa si care acum transformat nt r-un fel de cantonament de ariergarda, plin cu hamacuri nfasurate si atrnate de crlige, cu saltele ngramadite n unghere, cu pusti, carabine si chiar cu flinte de vnatoare aruncate gramada la pamnt. Batrna lua un aer martial, saluta militareste si-si dec lina identitatea: - Sunt colonelul Gregorio Stevenson. Aducea vesti proaste. Ultimele focare ale rezistentei liberale, dupa spusele sal e, erau pe cale sa fie nimicite. Colonelul Aureliano Buenda pe care-l lasase sa bata n retragere n zona Riohacha, l nsarcinase sa mearga sa-l caute pe Arcadio si sa-i vorbeasca. Trebuia sa se predea fara nici o rezistenta, punnd conditia de a se respecta, pe cuvnt de onoare, viata si averea tuturor liberalilor. Arcadio l privi cu compatimire pe acest mesager ciudat pe care l-ai fi putut confunda cu o batrna refugiata. - Binenteles ca aveti asupra dumneavoastra vreun mesaj scris, i zise el. - Binenteles, raspunse emisarul, ca n-am nimic asupra mea. Este usor de nteles ca n mprejurarile actuale nu poti avea asupra ta nimic compromitator. Tot vorbind, si scoase din corsaj si puse pe masa un pestisor de aur. "Cred ca acesta ajunge", zise el. Arcadio constata ca era ntr-adevar unul din pestisorii f abricati de colonelul Aureliano Buenda. Dar cineva putea tot att de bine sa-l fi cumparat nainte de razboi, si salvconductul n-avea deci nici o valoare. Pentru a-si dovedi identitatea, mesagerul ajunse sa divulge un secret militar. Marturisi ca pleaca n misiune la Curaao, unde avea de gnd sa-i recruteze pe exilatii din insulele Caraib e

si sa-si procure arme si munitii suficiente pentru a ncerca o debarcare catre sfrs itul anului. Bizuindu-se pe acest plan, colonelul Aureliano Buenda dorea ca, deocamdat a, sa nu se aduca jertfe inutile. Totusi, Arcadio ramase neclintit. n timp ce-i veri fica identitatea, l puse pe mesager sub lacat si hotar sa-si apere pozitia pna la moarte . N-avea sa astepte multa vreme. Vestile despre esecul liberalilor se precizau de fiecare data tot mai mult. Spre sfrsitul lui martie, putin dupa miezul noptii, pe o ploaie timpurie, tensiunea surda a saptamnilor scurse izbucni brutal, printr-un s unet de trompeta urmat de o lovitura de tun care darma turnul bisericii. ntr-adevar, vo inta de rezistenta a lui Arcadio era nebunie curata. Nu dispunea dect abia de cincizec i de oameni, prost echipati, carora li se alocase un maximum de douazeci de cartuse d e fiecare. Dar toti cti erau, fostii elevi, attati de proclamatiile lui rasunatoare, erau hotarti sa-si lase ciuruita pielea pentru o cauza pierduta. n mijlocul zgomotelor

confuze ale cizmelor, ale ordinelor contradictorii, ale loviturilor de tun care faceau sa se cutremure pamntul, ale gloantelor trase brambura si ale sunetelor de trompeta fara sens, asa-zisul colonel Stevenson reusi sa se ntretina cu Arcadio." Scutiti-ma de a muri nedemn n lanturi n aceste boarfe femeiesti, i zise el. Daca e sa mor, sa mor n lupta". Izbuti sa-l convinga. Arcadio dadu ordin sa i se dea o arma si douazeci de cartuse si sa fie lasat sa apere, mpreuna cu cinci oameni, cartierul general, n ti mp ce el nsusi mpreuna cu statul sau major porni nspre primele linii ale rezistentei. Nu putu sa ajunga pna la drumul mlastinei. Baricadele fusesera distruse si aparatori i se luptau descoperiti pe strazi, mai nti pna la epuizarea ratiei de cartuse, apoi cu pistolul mpotriva pustilor si, la urma, corp la corp. n fata dezastrului, cteva fem ei se avntara n plina strada, narmate cu bte si cu cutite de bucatarie. n confuzia care domnea, Arcadio se ntlni nas n nas cu Amaranta, care-l cauta ca o nebuna, n camasa de noapte, cu doua pistoale vechi ale lui Jos Arcadio Buenda, dadu pusca lui unui ofiter care si-o pierduse pe a sa n cursul unei lupte si se furisa cu Am aranta pe o strada laterala, pentru a o conduce acasa. Ursula astepta pe pragul portii, indiferenta la mpuscaturile care deschisesera o ferastruica n fatada casei vecine. Ploaia ncetase, nsa strazile erau lunecoase, namoloase ca sapunul pe jumatate topi t, si cu greu puteai evalua distantele pe ntuneric. Arcadio o lasa pe Amaranta cu Ursula si voi sa tina piept la doi soldati care trageau simultan la ntmplare din coltul strazii. Vechile pistoale, pastrate de attia ani n fundul unui dulap, nu ma i functionau. Facnd scut din trupul ei pentru a-l apara pe Arcadio, Ursula ncerca sa l aduca pna la casa. - Vino, pentru Dumnezeu! striga ea. Ajunga-ti cu nebuniile acestea! Soldatii ochira asupra lor. - Dati-i drumul acestui barbat, doamna, urla unul dintre ei. Altfel nu mai raspundem de nimic. Arcadio o mpinse pe Ursula catre casa si se preda. Putin timp dupa aceea tacura armele si clopotele ncepura sa sune. Rezistenta fusese zdrobita n mai putin de jumatate de ora. Nici unul dintre oamenii lui Arcadio nu supravietuise atacului, nsa nainte de a muri rapusesera vreo trei sute de soldati. Ultimul bastion fusese cazarma. nainte de asalt, asa-zisul colonel Gregorio Stevenson i elibera pe prizonieri si porunci oamenilor sai sa coboare sa se bata n strada. Extraordinara mobilitate si precizia extrema cu care-si trase cele douazeci de cartuse de la f erestre diferite creara impresia ca localul cazarmei era bine aparat, asa ca asediatorii o darmara cu lovituri de tun. Capitanul care comandase operatiunile a ramas foarte uimit de a nu gasi pe nimeni printre darmaturi, cu exceptia unui singur om n chilo ti, mort teapan, cu pusca descarcata tinuta nca de un brat care fusese complet smuls din trup. Avea un par des de femeie, rasucit n jurul cefei si fixat cu o bareta, iar de gt

purta un scapular cu un pestisor de aur. Capitanul, rasucind trupul cu vrful cizm ei, pentru a-i lumina fata, ramase zapacit: - La dracu! striga el. Alti ofiteri se apropiara. - Priviti unde si-a gasit sa se arate acest strigoi le zise capitanul. Este Gregorio Stevenson. n zori, n urma unui consiliu de razboi constituit n graba, Arcadio fu mpuscat la zidul cimitirului. n timpul ultimelor sale doua ceasuri de viata, nu pu tu ntelege pentru ce-i disparuse teama care-l chinuise din frageda copilarie. Nepasa tor, fara sa se preocupe macar de a da dovezi despre noul sau curaj, asculta rechizit oriul interminabil al acuzatiei. Se gndea la Ursula care n clipa aceea avea sa-si bea cafeaua, sub castan, mpreuna cu Jos Arcadio Buenda. Se gndea la fiica lui de opt

luni, care nu avea nca nici un prenume, si la copilul care avea st. Se gndea la Santa Sofia de la Piedd pe care o lasase, n seara cerb pentru dejunul de smbata, si-i era dor de parul ei curgnd le care pareau false. Fara sentimentalism desert, se gndea la toti

sa se nasca n augu trecuta sarind un pe umeri si de gene oamenii pe care-i

cunoscuse, ntr-un fel de bilant sever al socotelilor cu viata, si ncepea sa nteleag a ct de mult iubea de fapt fiintele pe care le urse mai mult. Presedintele consiliului de razboi si ncepu cuvntarea finala si Arcadio nu-si dadu seama ca trecusera deja doua ore. "Chiar daca dovezile aduse mpotriva acuzatului n-ar fi att de grave, zise presedintele, imprudenta criminala si lipsa de raspundere cu care acuzatul si-a m pins oamenii sa piara inutil, ar fi suficiente ca sa-i atraga pedeapsa capitala." n sc oala darmata, unde simtise pentru prima oara siguranta pe care ti-o da puterea, la ctiv a metri de ncaperea unde cunoscuse incertitudinile amorului, Arcadio gasi ridicol, acest formalism al mortii. De fapt, moartea nu-l interesa de loc, ci mai degraba viata : nct atunci cnd se pronunta sentinta, nu ncerca un sentiment de spaima, ci unul de nostalgie. Ramase mut pna ce i se ceru sa-si exprime ultima dorinta. - Spuneti-i sotiei mele, raspunse el cu glas tare si clar, sa-i dea fetitei nume le de Ursula. Schita o pauza, apoi ntari cele spuse: Ursula, ca bunica. Si mai spunetii ca daca copilul care se va naste va fi baiat, sa-l numeasca Jos Arcadio, nu n amintirea unchiului, ci a bunicului sau. nainte de a-l duce la zid, parintele Nicanor voi sa-l asiste. "Nu ma caiesc de nimic", zise Arcadio si se puse sub ordinele plutonului de executie, dupa ce bau o ceasca de cafea neagra. Comandantul plutonului, specializat n executii sumare, purta un nume care nsemna ceva mai mult dect o ntmplare: capitanul Roque Carnicero (macelarul). n drum spre cimitir, n ciuda burnitei persi stente, Arcadio observa ca n zare rasarea o zi de miercuri radioasa. Nostalgia lui se risipi o data cu negura si facu loc unei imense curiozitati. Abia n clipa n care i se ordona sa se aseze cu spatele la zid, Arcadio o observa pe Rebeca, cu parul umed , mbracata ntr-o rochie cu flori de trandafiri, deschiznd ferestrele casei. Se stradu i ca ea sa-l recunoasca. ntr-adevar, Rebeca se uita cu totul ntmplator n directia zidului si ramase paralizata de stupoare; abia putu sa reactioneze si sa-i adres eze lui Arcadio un semn de adio. Arcadio i raspunse n acelasi chip. n aceeasi clipa tintira asupra lui gurile nnegrite ale pustilor, iar el auzi cuvnt cu cuvnt enciclicele psalmodiate ale lui Melchiade, percepu pasii rataciti ai Santei Sofia de la Piedd , nca fecioara, n sala de clasa, si simti nasul cuprins de aceeasi rigiditate care-i atrasese atentia la narile cadavrului lui Remedios. "Ah, la naiba! mai reusi sa gndeasca. Am uitat sa le spun ca daca e fetita, s-o boteze Remedios." Apoi, nsfacat dintr-o data de o gheara care-l sfsia crncen, simti din nou acea groaza car

e-l chinuise toata viata. Capitanul daduse ordin sa traga. Arcadio abia mai avu timp sa-si umple pieptul si sa-si ridice capul, fara sa priceapa de unde putea sa curga lic hidul fierbinte care-i ardea coapsele: - Banda de codosi! striga el. Traiasca partidul liberal! N MAI SE SFRSI RAZBOIUL cu doua saptamni nainte ca guvernul sa dea anuntul oficial printr-o proclamatie rasunatoare care promitea o pedeapsa nemilo asa pentru promotorii insurectiei, colonelul Aureliano Buenda fu facut prizonier n cli pa cnd era sa atinga frontiera apuseana, deghizat n vrajitor bastinas. Dintre cei dou azeci si unu de barbati care-l ntovarasisera la plecarea n razboi, paisprezece murisera n

lupta, sase fusesera raniti si unul singur l mai nsotea n clipa nfrngerii finale: colonelul Gerineldo Mrquez. Stirea capturarii fu anuntata n Macondo printr-un aviz special. Ursula l informa pe sotul ei: "Traieste. Sa ne rugam la Dumnezeu ca dusmanii lui sa fie nduratori." Dupa trei zile de plns, ntr-o dupa-amiaza pe cnd pregatea niste prajituri cu lapte n bucatarie, i rasuna clar n auz glasul fiului ei, foarte aproape. "A fost Au reliano, striga ea alergnd pna la castan pentru a-i mpartasi sotului ei vestea. Nu stim cum s-a ntmplat aceasta minune, nsa traieste si-l vom vedea n curnd." O lua ca fapt sigur. Puse sa se faca curatenie n toata casa si schimba asezarea mobilelor. Dupa o saptamna, un zvon a carui origine ramase necunoscuta si pe care nici un. aviz oficial nu avea sa-l confirme, i infirma tragic presimtirea. Colonelul Aureliano Buenda fusese condamnat la moarte si, pentru a servi de exemplu populatiei, senti nta avea sa fie executata chiar la Macondo. ntr-o luni la orele zece dimineata, Amara nta tocmai l mbraca pe Aureliano Jos, cnd auzi n departare un zgomot confuz de trupa n mars si un sunet de goarna, cu o clipa nainte ca Ursula sa intre n odaie strignd: "Iata-l ca-l aduc!" Trupa se lupta sa stavileasca cu patul armelor multi mea navalnica. Ursula si Amaranta se napustira pna n coltul strazii, croindu-si drum c u coatele, si atunci l vazura. Ai fi zis ca e un cersetor. mbracamintea i era zdrentu ita, parul si barba zburlite si umbla descult. Calca prin praful fierbinte fara sa si mta nimic, cu minile legate la spate cu o frnghie pe care un ofiter calare o nnodase de arcada seii sale. Alaturi de el, la fel de prost mbracat si ntr-o stare la fel de jalnica , era dus colonelul Gerineldo Mrquez. Nici unul, nici celalalt nu erau tristi. Pareau mai degraba tulburati de curajul multimii care apostrofa trupa cu fel de fel de insu lte. - Fiul meu! striga Ursula n mijlocul tumultului, nghiontindu-l pe soldatul care ncerca s-o opreasca. Calul ofiterului cabra. Atunci colonelul Aureliano Buenda se opri, tremurnd, se desprinse din bratele mamei sale si o fixa cu asprime drept n ochi. - ntoarce-te acasa, mama, i zise el. Cere nvoirea autoritatilor si vino sa ma vezi n nchisoare. O privi pe Amaranta care se oprise, nehotarta, la doi pasi n spatele Ursulei, si o ntreba surznd: "Ce ai patit la mna?" Amaranta si ridica mna bandajata n negru: "O arsura", raspunse ea si o feri pe Ursula sa nu fie calcata de cai. Tru pa se misca din nou. O garda speciala i nconjura pe prizonieri si-i duse n trap pna la cartier. Spre seara, Ursula se duse la nchisoare pentru a-l vizita pe colonelul Aureliano Buenda. ncercase sa obtina un permis prin intermediul lui don Apolinar Moscote, nsa n fata atotputerniciei militarilor, acesta si pierduse orice autoritat e. Iar parintele Nicanor era retinut n casa din pricina unei febre hepatice. Parinti i colonelului Gerineldo Mrquez, care nu era condamnat la moarte, ncercasera sa-l vada, dar fura alungati cu patul pustilor. Orice interventie dovedindu-se imposi bila, convinsa ca fiul ei va fi mpuscat n zori, Ursula strnse ntr-o boccea ceea ce voia sa-i trimita si se duse singura la cazarma. - Sunt mama colonelului Aureliano Buenda, spuse ea prezentndu-se sentinelelor.

Acestia i barara drumul. "Vreau sa intru cu orice pret, i preveni Ursula. Iar daca aveti ordin sa trageti, puteti ncepe ndata". l mbrnci pe unui dintre ei si patrunse n fosta sala de clasa unde un grup de soldati dezbracati n pielea goala si ungeau armele. Un ofiter n tinuta de razboi, rosind, cu ochelari cu lentile foart e

groase si cu maniere ceremonioase, concedie cu un gest sentinelele. - Sunt mama colonelului Aureliano Buenda, repeta Ursula. - Vreti sa spuneti, o corecta ofiterul cu un zmbet amabil, ca sunteti mama domnului Aureliano Buenda. Ursula recunoscu dupa tonul afectat al cuvintelor cadenta taraganata a oamenilor podisului, al cachacosilor. - Cum doriti, domnule, admise ea, numai sa-mi ngaduiti sa-l vad. Existau ordine superioare care interziceau vizitarea celor condamnati la moarte, nsa ofiterul si asuma raspunderea de a-i acorda o ntrevedere de cincisprezece minute. Ursula i arata continutul boccelei pe care o adusese: rufarie proaspata d e schimb, cizmulitele pe care le purtase la nunta si prajiturile cu lapte pe care le pusese de-o parte pentru el din ziua n care avusese presimtirea rentoarcerii lui. l gasi p e colonelul Aureliano Buenda n ncaperea cu butucul, ntins pe un pat de campanie, cu bratele desfacute deoarece facuse glci la subsuori. I se ngaduise sa se barbiereas ca. Mustata groasa, cu vrfurile ridicate, facea ca pometii sa-i fie si mai proeminent i. i paru Ursulei mai palid dect n clipa plecarii, putin mai nalt si mai nsingurat ca oricnd. Era la curent cu cele mai mici amanunte ntmplate n casa: sinuciderea lui Pietro Crespi, tirania lui Arcadio si executarea lui, nepasarea lui Jos Arcad io Buenda sub castan. Stia ca Amaranta si consacrase vaduvia feciorelnica cresterii l ui Aureliano Jos si ca acesta ncepuse sa dea dovada de o judecata foarte sanatoasa, c a citea si scria n acelasi timp n care nvata sa vorbeasca. Din clipa n care intrase n odaie, Ursula se simti intimidata de maturitatea fiului ei, de aura lui de superioritate, de autoritatea stralucitoare care emana din el. Se arata surprins a ca era att de bine informat. "Stii ca sunt ghicitor, zise el glumind. Si adauga vorbind serios: Azi-dimineata, cnd m-au adus, am avut impresia ca am mai trecut cndva prin toate acestea." ntr-adevar, n timp ce multimea tuna la trecerea lui, el ramase absorbit de gnduri, mirat sa vada ct de mult mbatrnise satul ntr-un an. Migdalii aveau frunzele toate zdrentuite. Casele zugravite n albastru, ajunsesera sa capete o cu loare nedefinita. - Ce sa-i faci, suspina Ursula, vremea trece. - Este adevarat, recunoscu Aureliano, nsa nu chiar att de repede. n felul acesta, ntrevederea att de mult asteptata, pentru care amndoi si pregatisera ntrebarile si prevazusera chiar si raspunsurile, redeveni conversatia cotidiana dintotdeauna. Cnd santinela anunta sfrsitul ntrevederii, Aureliano scoase de sub salteaua patului de campanie un sul de hrtii udate de sudoare. Erau versurile sale. Cele pe care i le inspirase Remedios si pe care le luase cu sine n clipa plecarii, si cele scrise dupa aceea, n ragazurile ntmplatoare ale razboiului. "Fagaduieste-mi ca nu le va citi nimeni, i zise el. nca n seara asta aprinde focul cu ele." Ursula i-o fagadui si se ridica pentru a-i da un sarut de adio. - Ti-am adus un revolver, murmura ea. Colonelul Aureliano Buenda se asigura ca sentinela nu era de fata si raspunse cu glas scazut: "Nu-mi este de nici un folos. Totusi, da-mi-l pentru cazul ca te

vor scotoci la plecare." Ursula scoase revolverul din corsetul ei si-l strecura sub salteaua patului de campanie. "Si acum, ncheie, el, ntarindu-si calm glasul, nu-mi spune ad io. Nu te ruga de nimeni si nu te umili n fata nimanui. nchipuieste-ti ca m-au mpuscat deja de mult." Ursula si musca buzele sa nu plnga. - Pune-ti pietre calde la subsuori, i zise ea. Se ntoarse si parasi ncaperea. Colonelul Aureliano Buenda ramase n picioare,

ngndurat, pna ce usa se nchise. Apoi se culca din nou, cu bratele departate. nca din cea mai frageda adolescenta, cnd ncepuse sa fie constient de prevestirile sale , si spunea ca moartea i se va vesti printr-un semn definit, fara ambiguitati si fara

recurs, dar acum mai erau cteva ceasuri pna sa moara si semnul tot nu se arata. Odata, o femeie foarte frumoasa patrunsese n cartierul sau general de la Tucurinc a si ceruse voie sentinelelor sa-l vada. Au lasat-o sa treaca, cunoscnd fanatismul uno r mame care-si trimiteau fiicele sa se strecoare n patul celor mai faimosi razboini ci pentru a mbunatati rasa, cum pretindeau ele. n noaptea aceea, colonelul Aureliano Buenda tocmai termina poemul cu omul ratacind n ploaia vijelioasa, cnd tnara fata intra n odaie. i ntoarse spatele pentru a strecura foaia de hrtie n sertar l n care-si ncuia poemele. Atunci o simti. Fara sa-si ntoarca capul, apuca pistolul c are era n sertar. - Nu trage, te rog, i spuse el. Cnd se ntoarse spre ea, cu pistolul ndreptat asupra ei, tnara fata l cobor pe al ei si nu mai stiu ce sa faca. n felul acesta reusise sa dejoace patru din cele unsprezece atacuri savrsite mpotriva lor. n schimb, nu reusise sa o prinda pe aceea care se infiltrase ntr-o noapte n cartierul revolutionar din Manaure si-l asasinas e cu lovituri de pumnal pe prietenul lui cel mai bun, pe colonelul Magnfico Visbal, caruia i cedase patul de campanie pentru a se doftorici de febra. n aceeasi ncapere , la ctiva metri de el, dormind ntr-un hamac, el nu-si daduse seama de nimic. Stradaniile depuse de el pentru a-si sistematiza presimtirile erau inutile. Aces tea se nfatisau dintr-odata, ntr-o stralucire de luciditate supranaturala, ca tot attea cl ipe de certitudine absoluta si efemera, nsa insesizabile. n alte mprejurari, ele erau att d e firesti, nct nu le recunostea drept prevestiri dect dupa ce se ndeplineau. Iar uneor i, erau clare si precise si nu se mplineau. Adesea, nu erau dect niste accese vulgare de superstitie. Dar cnd a fost condamnat la moarte si cnd i s-a cerut sa-si exprime ultima dorinta, nu avu nici o dificultate sa recunoasca presimtirea care-i inspi ra raspunsul: - Cer ca sentinta sa fie executata la Macondo, zise el. Presedintele tribunalului se supara. - Nu face pe smecherul, Buenda. Aceasta nu este dect o stratagema pentru a cstiga timp. - Sunteti liber sa n-o ndepliniti, raspunse colonelul, dar este ultima mea dorint a. De atunci, presimtirile l parasira. n ziua n care Ursula l vizita la nchisoare, dupa ce reflectase multa vreme, ajunse la concluzia ca moartea poate ca nu i se va vesti de data aceasta, deoarece nu mai atrna de hazard ci de hotarrea ferma a cala ilor sai. Petrecu noaptea fara sa-i vina somnul, chinuit de durerile de la subsuori. Cu putin nainte de zorii zilei, auzi pasi pe culoar. "Vin", si zise el si se gndi fara motiv

la Jos Arcadio Buenda, care n aceeasi clipa, n lumina lugubra a zorilor, sub castan, se gndea la el. Nu-i era frica, nu simti nici o nostalgie, ci o furie fiz ica la gndul ca moare de o moarte artificiala, ca nu poate cunoaste sfrsitul attor lucruri pe care le lasa neterminate. Usa se deschise si sentinela intra, aducnd un castronas de cafea. n ziua urmatoare la aceeasi ora, era tot n locul acela, tunnd de durerea de la subsuori si se petrecu exact acelasi lucru. Joi, mparti cu santinela prajiturile cu lapte, si mbraca haine curate n care se simti strmtorat si-si ncalta cizmulitele lacuite. Vineri, nca nu-l mpuscasera. De fapt, nimeni nu ndraznea sa execute sentinta. Ostilitatea satului le dadea de gndit militarilor ca executarea colonelului Aureliano Buenda va avea consecinte politice grave, nu numai la Macondo, ci n tot tinutul mlastinilor, nct se consultar a cu autoritatile provinciale din capitala. Smbata seara, n timp ce astepta un raspu ns,

capitanul Roque Carnicero se duse la Catarino mpreuna cu alti ofiteri. Nu se gasi dect o singura femeie, si aceasta silita cu amenintari, care sa ndrazneasca sa-l conduca n camera ei. "Ele nu vor sa se culce cu un barbat, despre care stiu ca va muri, i marturisi ea. La drept vorbind, nimeni nu stie cum se va ntmpla aceasta, nsa toata lumea vorbeste ca ofiterul care-l va mpusca pe colonelul Aureliano Buenda, ca si soldatii din plutonul de executie, vor fi unul cte unul asasinati fara mila , mai curnd sau mai trziu, chiar daca se vor ascunde la celalalt capat al lumii". Capita nul Roque Carnicero vorbi cu ceilalti ofiteri care povestira superiorilor lor ierarh ici. Duminica, desi nimeni nu daduse acest lucru n vileag, si desi nici un fapt de arm e nu tulburase linistea aparenta a zilelor din urma, ntreg satul stia ca ofiterii erau hotarti sa se sustraga, sub tot felul de pretexte, de la raspunderea executiei. Prin cur ierul de luni sosi ordinul oficial: executia va avea loc n douazeci si patru de ore. n sear a aceea, ofiterii aruncara ntr-o casca sapte biletele pe care-si scrisesera numele, si soarta nemiloasa a capitanului Roque Carnicero l facu sa traga biletul cstigator. "Nesansa nu cunoaste greseala, zise el cu o profunda amaraciune. M-am nascut cop il de trfa si mor copil de trfa." La orele cinci dimineata, i desemna pe oamenii plutonului de executie prin alta tragere la sorti, le porunci sa se adune n curte si se duse sa-l scoale pe comandant cu o formula de prevenire: - Haide Buenda, i zise el. Ne-a batut ultimul ceas. - Va sa zica asta era, raspunse colonelul. Tocmai visam ca mi-au plesnit abcesele. De cnd stia ca Aureliano va fi mpuscat, Rebeca Buenda se scula la ceasurile trei n fiecare dimineata. Statea n odaia scufundata n ntuneric, supraveghind prin fereastra ntredeschisa zidul cimitirului, n timp ce patul pe car e sedea se zguduia din pricina sforaiturilor lui Jos Arcadio. Toata saptamna astepta n felul acesta cu aceeasi ncapatnare ascunsa pe care o aratase odinioara asteptnd scrisorile lui Pietro Crespi. "Nu-l vor mpusca aici, i spunea Jos Arcadio. l vor mpusca la miezul noptii si n interiorul cazarmii, ca nimeni sa nu stie cine a facu t parte din pluton, si pariez ca-i vor ngropa acolo." Rebeca continua sa astepte. "Sunt att de tmpiti, nct l vor mpusca aici", raspundea ea. Era att de convinsa, nct prevedea si modul cum va deschide usa pentru a-i spune adio cu un gest al minii. "Nu-l vor purta pe strazi, cu cei sase soldati tremurnd de spaima, stiind c a oamenii sunt gata de orice", staruia Jos Arcadio. Indiferenta fata de rationament ele sotului ei, Rebeca si continua pnda la fereastra. - Vei vedea ca sunt att de tmpiti sa faca asta, zise ea. Marti la orele cinci dimineata, Jos Arcadio si bause deja cafeaua si dezlegase cinii, cnd Rebeca nchise fereastra si se prinse de capul patului, ca sa nu cada. "l aduc, suspina ea. Ct este de frumos!" Jos Arcadio se duse la fereastra si-l zari, tremurnd n amurgul zorilor, mbracat n niste pantaloni care fusesera ai sai n tinerete. Era acum cu spatele catre zid, cu minile n solduri din pricina umflaturi lor

arznde de la subsuori care-l mpiedicau sa-si coboare bratele de-a lungul trupului. "Sa te zbati atta, murmura colonelul Aureliano Buenda. Sa te zbati atta pentru ca pna la urma sase pederasti sa te doboare fara sa poti face ceva!" O repeta cu o obstinatie care putea fi luata drept fervoare si capitanul fu emotionat, deoarec e credea ca se roaga. Cnd oamenii plutonului l ochira, acea obstinatie lua o consistenta vscoasa, cu gust amar, care-i amorti limba si-l sili sa nchida ochii. Atunci se st inse stralucirea de aluminiu a rasaritului si se revazu copil mic n pantalonasi scurti si cu o panglica n jurul gtului, l revazu pe tatal sau cum ntr-o dupa-amiaza splendida l conducea nauntrul cortului din blci, revazu blocul de gheata. Cnd auzi strigatul, crezu ca s-a dat plutonului ordinul final. Redeschise ochii cu o curiozitate nfri gurata,

asteptnd sa vada traiectoria incandescenta a gloantelor, dar n locul lor l vazu pe capitanul Roque Carnicero, cu bratele ridicate, si pe Jos Arcadio care trecea strada cu pusca sa nspaimntatoare, gata sa traga. - Nu trage, striga capitanul catre Jos Arcadio. Providenta te-a trimis ncoace. Atunci ncepu alt razboi. Capitanul Roque Carnicero si cei sase oameni ai sai pornira mpreuna cu colonelul Aureliano Buenda sa-l elibereze pe generalul revoluti onar Victorio Medina, condamnat la moarte la Riohacha. Socoteau ca vor cstiga timp daca vor trece muntii pe acelasi drum pe care umblase Jos Arcadio Buenda, cnd ntemeiase Macondo dar, nainte de a trece o saptamna, se convinsera ca era o ntreprindere imposibila. Astfel ca au trebuit sa urmeze itine rarul primejdios al contraforturilor fara alta munitie dect aceea a plutonului de execu tie. Poposeau n preajma satelor si unul dintre ei, deghizat, tinnd un pestisor de aur n palma, si facea intrarea n plina zi si lua legatura cu liberalii consemnati n repau s, care n dimineata urmatoare plecau la vnatoare si niciodata nu se mai ntorceau. Cnd, ocolind muntii, zarira Riohacha, generalul Victorio Medina fusese deja mpuscat. Oamenii sai l proclamara pe colonelul Aureliano Buenda capetenia fortelor revolutionare de pe litoralul marii Caraibilor, cu gradul de general. A ccepta sa-si asume aceasta functie, refuza nsa promovarea n grad si se jura ca n-o va acc epta pna ce nu vor rasturna regimul conservator. Dupa trei luni reusisera sa narmeze peste o mie de oameni, nsa fura zdrobiti. Cei ctiva supravietuitori trecura fronti era rasariteana. Cnd se auzi din nou vorbindu-se despre ei, debarcasera la capul Vela , venind din arhipelagul Antilelor, iar un comunicat guvernamental difuzat telegra fic si reprodus n toata tara sub forma de afise pline de bucurie anunta moartea colonelu lui Aureliano Buenda. Dar dupa patruzeci si opt de ore, o telegrama expediata peste t ot, aproape ajungnd-o din urma pe cea dinti, anunta o alta rascoala n cmpiile Sudului. Asa se nascu legenda despre ubicuitatea colonelului Aureliano Buenda. Informatii simultane si contradictorii l declarau victorios la Villanueva, biruit la Guacamayal, devorat de indienii Motilon, mort ntr-un satulet din mlastina si din nou rasculat lnga Urumita. Conducatorii liberali care negociau atunci partici parea lor n parlament l calificara de aventurier care nu reprezinta pe nimeni si care nu apartine nici unui partid. Guvernul national l cobor la rangul de bandit de drumul mare si puse pe capul lui un premiu de cinci mii de pesos. Dupa saisprezece nfrngeri, colonelul Aureliano Buenda parasi tinutul Guajira n fruntea a doua mii de indigeni bine narmati si garnizoana surprinsa n somn trebui sa paraseasca Riohacha. si stabi li acolo cartierul general si porni un razboi nemilos mpotriva regimului. Primi o pr ima notificare din partea guvernului, care ameninta cu mpuscarea colonelului Gerineld o Mrquez n timp de patruzeci si opt de ore, daca nu se retrage cu trupele pna la frontiera rasariteana. Colonelul Roque Carnicero, care era atunci seful statului sau major, i preda telegrama cu un aer consternat, dar colonelul lua cunostinta de ea cu o multumire cu totul neasteptata.

- E grozav! exclama el. nseamna ca avem telegraf n Macondo. Raspunsul lui fu categoric. Socotea sa-si stabileasca peste trei luni cartierul la Macondo. Daca nu-l va regasi atunci pe colonelul Gerineldo Mrquez n viata, va mpusca fara nici o judecata pe toti ofiterii pe care-i va avea prizonieri n moment ul acela, ncepnd cu generalii, si va da ordin subalternilor sai sa actioneze n acelasi chip pna la ncetarea ostilitatilor. Dupa trei luni, cnd intra victorios n Macondo, prima persoana care avea sa-l strnga n brate pe drumul mlastinilor a fost colonelu l Gerineldo Mrquez. Casa era plina de copii. Ursula o primise si pe Santa Sofia de la Piedd mpreuna cu fiica ei mai mare si o pereche de gemeni care se nascusera la cinci lu ni

dupa executarea lui Arcadio. mpotriva ultimei dorinte a celui mpuscat, ea a boteza t pe micuta fetita cu numele de Remedios. "Sunt sigura ca asta a vrut Arcadio sa spuna, sustinea ea. Nu o vom numi Ursula, deoarece numele acesta aduce prea multa suferinta." Iar pe gemeni i boteza Jos Arcadio al Doilea si Aureliano al Doilea. Amaranta se ocupa de toti. Puse scaunele de lemn n sala comuna si, mpreuna cu alti copii ai familiilor vecine, organiza o gradinita de copii. Cnd colonelul Aureliano se ntoarse la Macondo, fu primit cu petarde explozive. n sunetul clopotelor, un cor de copii i ura bun venit acasa. Aureliano Jos, avnd o statura la

fel de nalta ca si bunicul sau, mbracat n uniforma de ofiter revolutionar, i prezent a onorurile militare. Nu toate vestile erau bune. La un an dupa refugierea colonelului Aureliano Buenda, Jos Arcadio si Rebeca s-au dus sa locuiasca n casa construita de Arcadio. Nimeni nu era la curent cu interventia lui care mpiedicase savrsirea executiei. n noua casa, situata n coltul cel mai favorabil al pietii, la umbra unu i migdal care avea privilegiul a trei cuiburi de maracinari, cu o usa larga pentru primir ea vizitatorilor si cu patru ferestre pentru luminat, si njghebara un camin foarte primitor. Vechile prietene ale Rebecai, ntre care si patru surori Moscote nca nemaritate, si reluara sedintele de brodat, ntrerupte cu ani n urma n veranda cu beg onii. Jos Arcadio continua sa exploateze pamnturile uzurpate, ale caror titluri de proprietate fura validate de guvernul conservator. n fiecare dupa-amiaza l vedeai revenind calare, cu haita de cini fiorosi, cu pusca lui cu doua tevi, si cu o dro aie de iepuri atrnati de montura. ntr-o dupa-amiaza de septembrie, simtind amenintarea furtunii, reveni mai devreme ca de obicei. O saluta pe Rebeca ocupata n sufrageri e, si lega cinii n curte, atrna iepurii n bucatarie pentru a-i sara putin mai trziu si s duse n camera sa se schimbe. Rebeca avea sa declare dupa aceea ca n clipa n care barbatul ei intrase n odaie, ea se nchisese n baie si nu-si daduse seama de nimic. Aceasta versiune era aproape de necrezut, nsa nu exista alta mai verosimila si ni meni nu-si putea nchipui motivul pentru care Reboca l-ar fi asasinat pe barbatul care o facuse att de fericita. Poate ca acesta a fost singurul mister din Macondo care n -a putut fi niciodata limpezit. De ndata ce Jos Arcadio a nchis usa de la dormitor, o lovitura de pistol rasuna ntre zidurile casei. O suvita de snge trecu pe sub usa, traversa camera, iesi n strada, lua drumul cel mai scurt ntre diferitele trotuare, cobor scari si urca parapete, se prelinse de-a lungul strazii Turcilor, ocoli la dreap ta, apoi la stnga, se ntoarse n unghi drept n fata casei Buenda, trecu pe sub usa nchisa, traversa salonul pe lnga pereti, ca sa nu pateze covoarele, si urma calea prin cea lalta sala, descrise o curba mare pentru a ocoli masa din sufragerie, intra pe veranda cu begonii si se strecura nevazuta pe sub scaunul Amarantei care-i dadea o lectie d e aritmetica lui Aureliano Jos, intra n hambarul de grne si aparu n bucatarie unde Ursula se pregatea sa sparga trei duzini de oua pentru mncare. - Maica Precista, striga Ursula. Urmari suvita de snge cale ntoarsa, traversa hambarul, trecu prin

veranda cu begonii unde Aureliano Jos cnta ca trei si cu trei fac sase iar sase si cu trei fac noua, traversa sufrageria si saloanele, urca n linie dreapta strada, apoi coti spre dreapta, apoi spre stnga pna n strada Turcilor, uitnd ca purta sortul de bucatarie si papucii de casa, trecu de piata si intra pe usa unei case unde n u pusese niciodata piciorul, mpinse usa dormitorului si era gata sa se nece de mirosul praf ului de pusca ars, l gasi pe Jos Arcadio ntins cu fata n jos, peste cizmele pe care le descaltase si observa de unde pornise suvita de snge care ncetase sa-i mai curga d in urechea dreapta. Nu i se gasi nici o rana pe trup si nu s-a putut descoperi unde era arma. S-a dovedit de asemenea ca era imposibil sa scape cadavrul de mirosul

patrunzator al prafului de pusca. nti l spalara de trei ori cu o manusa de baie cu sapun, apoi l frecara cu sare si cu otet, apoi cu cenusa si cu lamie, iar la urma l-au pus ntr-un butoi plin cu lesie, unde l lasara nmuiat timp de sase ore. l frictionara att de mult nct arabescurile tatuajelor ncepura sa se decoloreze. Cnd n disperarea lor le veni n minte sa-l unga cu ardei, cu chimen si cu foi de dafin, si sa fiarb a o zi ntreaga la foc usor, ncepuse deja sa se descompuna si au trebuit sa-l ngroape n graba. l nchisera ermetic ntr-un sicriu lung de doi metri si treizeci si lat de unu si zece, captusit pe dinlauntru cu placi de fier si strns n suruburi de otel, dar nic i asa nu oprira mirosul sa se raspndeasca pe strazile pe unde trecu cortegiul. Parintele Nicanor, din pricina ficatului sau bolnav si umflat ca o toba, i dadu binecuvntare a din pat. Cu toate ca n lunile care au urmat i-au ntarit mormntul prin mai multe ziduri suprapuse ntre care au aruncat claie peste gramada cenusa ndesata, tarte si var fierbinte, cimitirul continua sa duhneasca a praf de pusca nca multi ani de-a rndul, pna cnd inginerii companiei de banane pusera sa se acopere mormntul cu o carapace de beton. ndata ce fu scos cadavrul, Rebeca nchise usile casei si se ngropa de vie ntr-un val gros de dispret, pe care nici o ispita din lumea aceasta nu putu sa i-l smulga. Nu iesi n strada dect o singura data, foarte batrna, cu pantofi de culoare argintie si cu o palarie cu floricele, cam pe vremea n care satul l vazu t recnd pe Jidovul Ratacitor, care provocase un val de caldura att de puternica nct pasaril e zdrobira gratiile ferestrelor pentru a muri n camere. A fost vazuta pentru ultima oara n viata atunci cnd cu o lovitura de pistol bine tintita l-a ucis pe un hot care nce rcase sa forteze usa casei. n afara de Argenida, servitoarea si confidenta ei, nimeni n -a mai avut de atunci legatura cu ea. ntr-o anumita vreme, se stia ca-i scria episcopulu i, pe care-l considera ca var bun al ei, dar nu s-a spus niciodata ca ar fi primit ras puns. Satul o uita. n ciuda rentoarcerii sale triumfale, colonelul Aureliano Buenda nu se lasa ametit de aparente. Trupele guvernamentale paraseau locurile fara rezistenta si aceasta crea n rndurile liberale o iluzie a victoriei de care nu era oportun sa-i lipsesti , nsa revolutionarii cunosteau realitatea si, mai bine ca oricare, colonelul Aureliano Buenda. Desi n vremea aceea avea sub ordinele sale peste 5000 de oameni, si desi stapnea doua state de pe litoral, era constient ca fusese nghesuit spre mare si pu s ntr-o situatie politica att de confuza, nct n ziua cnd daduse ordin sa se restaureze clopotnita bisericii darmate de o lovitura de tun a armatei regulate, parintele Nicanor putea spune de pe patul de suferinta: "Ce ironie a sortii: aparatorii credinciosi ai lui Hristos distrug biserica si masonii o repara". Cautnd o bresa pe unde sa fuga, petrecu ore ntregi n biroul telegrafului vorbind cu comandantii din alte locuri si din ce n ce se confirma impresia lui ca razboiul este pe cale sa se sti

nga. Cnd sosea vestea unor noi triumfuri liberale, proclamarea lor se facea prin anunt uri pline de bucurie, dar el masura pe harti progresul adevarat al trupelor sale si n telegea ca acestea nu faceau altceva dect ca patrundeau n jungla unde trebuiau sa se apere mpotriva malariei si a tntarilor, ntorcnd spatele realitatii. "Ne irosim timpul, se plngea el ofiterilor sai. Vom continua sa ni-l irosim atta timp ct acesti codosi ai partidului nu vor nceta sa cerseasca un loc n Congres." n timpul noptilor de veghe, ntins pe spate n hamacul sau, pe care-l ntinsese chiar n odaia unde statuse cnd era condamnat la moarte, si-i imagina pe toti acesti avocati n costume negre care paraseau palatul prezidential n dimineata friguroasa, cu gulerul paltonului ridic at pna la urechi, frecndu-si minile, soptind ntre ei, adapostindu-se n crciumioarele lugubre din zorii zilei, pentru a specula asupra ce voia sa spuna presedintele a tunci cnd a zis da, sau asupra celor ce voia sa spuna cnd a zis nu, si chiar sa faca presupuneri n legatura cu ceea ce presedintele gndise atunci cnd a spus ceva cu

totul diferit, n timp ce el nsusi alunga tntarii la o temperatura de 35, simtind cum se apropie acea dimineata temuta n care va trebui sa dea ordin oamenilor sai sa s e arunce n mare. ntr-o noapte de nesiguranta, n timp ce Pilar Ternera cnta n curte mpreuna cu trupa, o chema sa vina sa-i ghiceasca viitorul n carti. "Atentie la gura", a f ost tot ceea ce Pilar Ternera putuse deslusi dupa ce etalase si adunase cartile de trei ori. "Nu stiu ce nsemneaza asta, nsa semnul este foarte limpede, atentie la gura." Dupa doua zile cineva dadu unei ordonante o ceasca mare de cafea fara zahar, pe care ordonanta i-o trecu altuia, si acesta altuia, pna cnd, din mna n mna, ajunse pe biroul colonelului Aureliano Buenda. El nu ceruse cafea, dar de vreme ce i s-a of erit, o bau. Continea o doza de nuca vomica, n stare sa omoare un cal. Cnd l transportara acasa era teapan si ncovoiat, cu limba taiata ntre dinti. Ursula se apuca sa-l smulga din moarte. Dupa ce i purga stomacul cu vomitive, l nveli n paturi calde si-i dadu sa soarba albus de oua timp de doua zile pna ce trupul lui si redobndi temperatura normala. A patra zi era n afara de orice pericol. Desi fara v oia sa, cednd rugamintilor Ursulei si ale ofiterilor, a mai ramas n pat nca o saptamna. Abia atunci afla ca versurile lui nu au fost arse." N-am vrut sa ma pripesc, i ex plica Ursula. n noaptea aceea, cnd trebuia sa aprind focul, mi-am zis ca ar fi mai bine sa astept pna ce se va aduce cadavrul." n ncetosarea convalescentei, nconjurat de papusile prafuite ale lui Remedios, colonelul Aureliano Buenda, recitindu-si versurile, revazu perindndu-i-se prin minte clipele hotartoare din viata sa. Se ap uca din nou sa scrie. Ore ndelungate n clipele de ragaz ale unui razboi fara viitor, si recapitula n versuri rimate experientele sale la hotarul mortii. Gndurile i se lim pezira atunci att de mult nct le putea examina pe fata si pe dos. ntr-o seara l ntreba pe colonelul Gerineldo Mrquez. - Spune-mi un lucru, cumetre: pentru ce lupti? - Pentru ce sa lupt, cumetre, raspunse colonelul Gerineldo Mrquez, pentru marele partid liberal. - Esti fericit ca poti raspunde, i spuse el. Ct ma priveste pe mine, abia acum mi dau seama ca lupt din orgoliu. - Asta nu e bine, zise colonelul Gerineldo Mrquez. Nelinistea lui l amuza pe colonelul Aureliano Buenda. - Fireste, zise el. nsa, n orice caz, e mai bine dect sa nu stii pentru ce lupti. l privi n ochi si adauga surznd: Sau de a lupta ca tine pentru ceva ce n-are sens pentru nimeni. Orgoliul l mpiedicase sa intre n legatura cu trupele armate din interiorul tarii atta vreme ct conducatorii partidului nu reveneau public asupra declaratiilor lor, dupa care el n-ar fi dect un tlhar de drumul mare. Totusi, era constient ca de ndat a ce va nlatura aceste scrupule, va rupe cercul vicios al razboiului. Convalescenta i ngadui sa chibzuiasca. Reusi atunci ca Ursula sa-i dea restul mostenirii ngropate si numeroasele ei economii; l numi pe colonelul Gerineldo Mrquez comandant civil si militar n Macondo si se duse sa stabileasca legatura cu grupele rebele

din interior. Colonelul Gerineldo Mrquez nu numai ca era omul n care colonelul Aureliano Buenda avea cea mai mare ncredere, dar era si primit n casa de Ursula ca un membru al familiei. Fragil, timid, avnd un bun simt natural, era cu toate a cestea facut mai bine pentru razboi dect pentru administratie. Consilierii lui politici l rataceau cu usurinta n labirintul teoriilor lor. Dar a reusit sa instaureze la Ma condo acel climat de pace rurala n care colonelul Aureliano Buenda visase sa moara ntr-o

zi de batrnete, fabricnd pestisori de aur. Desi locuia la parintii sai, dejuna la Ursula de doua-trei ori pe saptamna. l initie pe Aureliano Jos n mnuirea armelor de foc, i facu o instructie militara precoce si pe timp de cteva luni l dus e sa traiasca la cazarma, cu consimtamntul Ursulei, ca sa devina barbat. Cu multi ani mai nainte, fiind nca aproape copil, Gerineldo Mrquez i declarase dragoste Amarantei. Aceasta era atunci att de orbita de pasiunea ei solitara pentru Pietro Crespi, nct a rs de el. Gerineldo Mrquez avu rabdare. ntr-o zi, din nchisoare, trimise vorba Amarantei rugnd-o sa brodeze o duzina de batiste cu initialele tatalui sau. Facu sa-i parvina bani. Dupa o saptamna, Amaranta se duse la nchisoare pentru a-i aduce batistele si a-i napoia banii si au stat mai multe ore povestind despre trecut. "Cnd voi iesi de aici te voi lua de sotie", i spuse Gerin eldo nainte de a se retrage. Amaranta rse, dar nu nceta sa se gndeasca la el n timp ce-i nvata pe copii sa citeasca si dori din suflet sa renvie pentru el pasiunea tinerea sca pe care o avusese pentru Pietro Crespi. Smbata, zi de vizita la detinuti, trecea pe la parintii lui Gerineldo Mrquez si-i nsotea la nchisoare. ntr-una din aceste smbete, Ursula se mira gasind-o n bucatarie, asteptnd scoaterea biscuitilor din cuptor, pentru a alege pe cei mai buni si pentru a-i nveli ntr-un servet pe care-l brodase n acest scop. - Marita-te cu el, i zise ea. Cu greu vei gasi un barbat ca el. Amaranta facu pe dezgustata. - N-am nevoie sa alerg dupa barbati. Duc acesti biscuiti lui Gerineldo Mrquez deoarece mai curnd sau mai trziu tot l vor mpusca, si mi-e mila de el. Nu credea nici un cuvnt din cte spunea, nsa n vremea aceea guvernul aduse la cunostinta publica amenintarea ca-l va executa pe Gerineldo Mrquez, daca rebelii nu vor preda Riohacha. Se interzisera vizitele. Amaranta se nchise la ea pentru a plnge n voie, coplesita de un sentiment de vinovatie la fel cu acela ce o chinui se la moartea lui Remedios, ca si cum cuvintele ei nesabuite ar fi provocat pentru a doua oara moartea cuiva. Mama ei o consola. O asigura ca colonelul Aureliano Buenda va face ceva pentru a mpiedica executia si promise ca ea nsasi va lua sarcina de a-l atrage pe Gerineldo Mrquez, atunci cnd vor nceta ostilitatile. si tinu promisiunea nainte de termenul prevazut. Atunci cnd Gerineldo Mrquez reveni n casa investit cu noua sa demnitate de comandant civil si militar, ea l pr imi ca pe un fiu, nascoci maguliri frumoase pentru a-l retine si-l ruga cu toata cal dura inimii ei sa-si aminteasca de hotarrea lui de a se casatori cu Amaranta. Rugamint ile ei pareau ca reusesc. n zilele n care venea n casa la dejun, colonelul Gerineldo Mrquez ramnea toata dupa-amiaza n veranda cu begonii sa joace dame cu Amaranta. Ursula le aducea cafea cu lapte si biscuiti si se ocupa de copii, pent ru ca acestia sa nu vina sa-i deranjeze. De fapt, Amaranta se silea sa-si reaprinda n i nima cenusa uitata a pasiunii ei din tinerete. Astepta cu o nerabdare care devenise insuportabila zilele n care venea la dejun, dupa amiezile cu jocul de dame si tim pul zbura n tovarasia acestui razboinic cu nume plin de nostalgie, ale carui degete tremurau imperceptibil cnd atingea pionii. nsa n ziua n care colonelul Gerineldo

Mrquez i mpartasi din nou dorinta de a se casatori cu ea, l refuza. - Nu ma voi marita cu nimeni, i zise ea, cu tine mai putin dect cu oricare altul. l iubesti att de mult pe Aureliano, nct te-ai casatori cu mine pentru ca nu te poti casatori cu el. Colonelul Gerineldo Mrquez era un om plin de rabdare. - Voi mai starui, i zise el. Mai curnd sau mai trziu te voi convinge. Continua sa vina n casa. nchisa n odaia ei, nghitindu-si lacrimile n taina, Amaranta si astupa urechile ca sa nu mai auda glasul petitorului ei care-i relata

Ursulei ultimele stiri de razboi si desi murea de pofta de a-l vedea avu puterea de a nui iesi n ntmpinare. Colonelul Aureliano Buenda si facea atunci timp pentru a trimite la fiecare 15 zile un raport amanuntit la Macondo. Nu-i scrise nsa Ursulei dect o singura data, abia dupa opt luni de la plecarea sa. Un mesager special aduse un plic nchis continnd o foaie de hrtie pe care se recunostea scrisul pretios al colonelului: Aveti grija de tata caci va muri. Ursula se sperie. "Daca o spune Aureliano, apoi Aureliano o stie", zise ea. Si ceru sa i se dea o mna de ajutor pentru a-l transporta pe Jos Arcadio Buenda pna n odaia lui. Nu numai ca era tot att de greu ca mai nainte, dar n timpul sederii lui ndelungate sub castan, dobndise ncetul cu ncetul puterea de a-si spori greutatea dupa voia lui, nct sapte oameni nu izbutira sa-l ridice ci au trebuit sa-l duca trs pna la pat. Un miros de ciuperci proaspete, de flori de arbore, de intemperii vechi concentrate umplu ae rul odaii de ndata ce batrnul colos tabacit de soare si de ploaie ncepu sa-l respire. A doua zi, dis-de-dimineata, nu se mai afla n pat. Dupa ce-l cautase prin toate oda ile, Ursula l descoperi din nou sub castan. Atunci l legara de pat. n ciuda puterilor sa le ramase intacte, Jos Arcadio Buenda nu era n stare sa lupte. Toate i erau indiferente. Daca se ntorsese sub castan, n-o facuse din voia lui, ci dintr-un fe l de reflex al trupului sau. Ursula se ocupa de el, i dadea de mncare, i aducea vesti de la Aureliano. Dar, n realitate, singura fiinta cu care de multa vreme putea sa intre n legatura era Prudencio Aguilar. Aproape redus la pulbere din pricina decrepitudinii mortii, Prudencio Aguilar venea de doua ori pe zi sa flecareasca cu el. Vorbeau despre cocosii de lupta. si fagaduiau sa organizeze o crescatorie de cocosi magnifici nu att pentru a se bucura de niste victorii de care nu mai aveau nici o nevoie, ci pentru a avea cu ce-si trece vremea n duminicile plicticoase ale mor tii. Prudencio Aguilar i facea toaleta, i dadea de mncare si aducea vesti minunate despre un necunoscut cu numele de Aureliano, colonel n razboi. Cnd era singur, Jos Arcadio Buenda se mngia visnd un sir nesfrsit de camere. Visa ca se scoala din pat, ca deschide usa si ca trece ntr-o camera identica cu prima, cu ac elasi pat cu capatiul n fier forjat, cu acelasi fotoliu din rachita si cu aceeasi iconit a a Fecioarei Tamaduirii pe peretele din fund. Din camera aceasta trecea n alta exact la fel, a carei usa ducea n alta exact la fel, apoi n alta exact la fel, la nesfrsit. i plac ea sa umble astfel din camera n camera ca ntr-o galerie de oglinzi paralele, pna ce Prudencio Aguilar l atingea pe umar. Atunci se ntorcea din camera n camera, se trezea pe masura ce venea napoi, parcurgea drumul invers si-l gasea pe Prudencio Aguilar n camera realitatii. Dar, ntr-o noapte, la doua saptamni dupa ce l-au dus pna la pat, Prudencio Aguilar l batu pe umar, ntr-o camera intermediara si ramase pentru totdeauna acolo, creznd ca aceea este camera lui adevarata. n dimineata urmatoare, Ursula i aducea micul dejun cnd vazu un om apropiindu-se pe culoar. Era mic si ndesat, mbracat ntr-un costum de postav negru, cu o palarie tot neagra, enorma, trasa pna peste ochii sai taciturni. "Doamne, gndi Ursula. As fi jurat ca e Melchiade". Era Cataure, fratele lui Visitacin, care parasise casa fugind de ciuma insomniei si despre care nu se mai aflase niciodata nimic. Visitacin l ntreba

pentru ce s-a rentors iar el i raspunse n limbajul sau solemn: - Am venit la nmormntarea regelui. Intrara apoi n odaia lui Jos Arcadio Buenda, l scuturara din toate puterile, i strigara n urechi, i pusera o oglinda n fata narilor dar nu reusira sa-l trezeasca. Putin dupa aceea, n timp ce tmplarul lua masura pentru sicriu, vazura p rin fereastra caznd o ploaie usoara cu minuscule floricele galbene. Acestea cazura to ata

noaptea peste sat ntr-o ploaie tacuta, acoperira acoperisurile, se ngramadira la b aza usilor si nabusira animalele care dormeau sub cerul liber. Cazura attea flori din cer nct dimineata strazile erau acoperite de un strat gros si a trebuit sa fie ndeparta t cu lopetile si cu greblele ca sa poata trece nmormntarea. ASEZATA N BALANSOARUL DE RACHITA cu lucrul de mna ntrerupt pe genunchi, Amaranta l contempla pe Aureliano Jos care, cu barba plina de clabuci, tragea briciul pe cureaua de piele pentru a se barbieri pentru prima oa ra. Nu reusi dect sa-si sngereze cosurile si sa se taie la buza ncercnd sa-si contureze o mustata de pufusor blond si pna la urma ramase la fel ca mai nainte, nsa aceasta operatie anevoioasa i produse Amarantei impresia ca din clipa aceea ncepuse sa mbatrneasca. - Semeni leit cu Aureliano cnd era de vrsta ta, i zise ea. Esti un barbat n toata firea. Era de mult barbat, nca din acea zi ndepartata cnd Amaranta, creznd ca mai este copil, continua sa se dezbrace n fata lui n baie, asa cum facuse ntotdeauna, a sa cum se obisnuise sa faca dupa ce Pilar Ternera i-l ncredintase pentru a-l creste. Prima oara cnd o vazu, singurul lucru care-i atrase atentia era scobitura dintre snii ei. Era atunci att de inocent nct o ntreba ce i s-a ntmplat, iar Amaranta se facu ca-si gaureste pieptul cu vrful degetelor, raspunzndu-i: "Mi-au scos o felie..." M ult timp dupa aceea, cnd si revenise de pe urma sinuciderii lui Pietro Crespi si facu iar baie mpreuna cu Aureliano Jos, acesta nu-si mai ndrepta privirile spre acea adncitura ci simti o tresarire necunoscuta revazndu-i snii splendizi cu mugurii liliachii. Continua sa o examineze, descoperind rnd pe rnd fiecare dimensiune a intimitatii ei miraculoase, si simti pielea zbrlindu-i-se la vederea ei, asa cum ei i se zbrlea la primul contact cu apa. nca din frageda sa copilarie si facuse obiceiul de asi parasi hamacul pentru a se gasi dimineata n patul Amarantei, a carei atingere ave a darul de a-i risipi teama de ntuneric. Dar, ncepnd din ziua n care capata constiinta nuditatii ei, nu mai era teama de ntuneric cea care-l mpingea sa vina sa se streco are sub baldachinul ei contra tntarilor, ci nevoia de a simti rasuflarea calduta a Amarantei n zorii zilei. ntr-o dimineata, pe vremea cnd fura respinse avansurile colonelului Gerineldo Mrquez, Aureliano Jos se destepta cu senzatia ca nu are aer. Simti degetele Amarantei ca niste viermisori calzi si nerabdatori pipaindui pntecele. Prefacndu-se ca doarme, si schimba pozitia pentru a ndeparta orice dificultate si simti atunci mna, eliberata de bandajul negru care o nfasurase, afundndu-se ca o molusca oarba n algele n care pndea asteptarea lui. Desi se faceau ca nu stiu ceea ce stiau amndoi, si ceea ce fiecare stia ca stie celalalt, au ramas uniti, din noaptea aceea, printr-o complicitate inviolabila. Aureliano Jos nu-si putea afla somnul pna nu auzea valsul de miazanoapte la pendula din sala comuna, iar fa ta batrna a carei piele ncepea sa se ofileasca nu mai avea clipa de odihna pna ce nu-l simtea strecurndu-se sub baldachinul ei pe acel somnambul pe care ea l crescuse,

fara sa-si nchipuie ca ntr-o buna zi va deveni un paleativ pentru singuratatea ei. De atunci, nu numai ca dormeau mpreuna, dezbracati n pielea goala, schimbnd mngieri istovitoare, dar si ncepura sa se urmareasca prin toate colturile si ungher ele casei, sa se nchida n camera la orice ora din zi, ntr-o stare de surescitare permanenta, fara nici o relaxare. Putin lipsi sa nu fie surprinsi de Ursula, ntro dupa-amiaza cnd intrase n hambarul cu grne n clipa cnd ei ncepeau sa se

mbratiseze. "O iubesti mult pe matusa ta?" l ntreba ea nebanuitoare pe Aureliano Jos. El raspunse ca da. "Bine faci", ncheie Ursula care termina cu cntaritul fainei pentru pine nainte de a se rentoarce n bucatarie. Acest episod o smulse pe Amaranta din delir. si dadu seama ca a mers prea departe, ca a trecut vremea cnd s e juca dndu-si gurita cu un copil, ca era pe cale sa se nfunde ntr-o patima tomnatica , plina de primejdii si fara viitor, pe care o curma brusc. Aureliano Jos, care-si terminase atunci instructia militara, sfrsi prin a accepta realitatea si se duse sa doarma la cazarma. n toate smbetele mergea cu militarii la stabilimentul lui Catarino. Se mngia de singuratatea sa brutala, de adolescenta lui prematura, cu femei mirosind a flori vestejite pe care le idealiza n ntuneric si le metamorfoza n Amaranta, prin eforturi teribile ale imaginatiei. Curnd dupa aceea, ncepura sa soseasca stiri contradictorii despre razboi. n timp ce nsusi guvernul recunostea progresele rebeliunii, statul major din Macondo era informat confidential despre iminenta unei paci negociate. La nceputul lui aprili e, un emisar special se prezenta la colonelul Gerineldo Mrquez. i confirma ca diriguitorii partidului au luat contact cu sefii rebeli din interior si ca erau pe cale sa ncheie armistitiu n schimbul a trei ministere acordate liberalilor, a unei repreze ntari minoritare n parlament si a amnistierii generale a rebelilor care au depus armele . Emisarul aducea un mesaj strict confidential al colonelului Aureliano Buenda, car e nu era de acord cu clauzele armistitiului. Colonelul Gerineldo Mrquez trebuia sa aleaga cinci dintre cei mai buni oameni ai sai si sa se pregateasca pentru a par asi tara mpreuna cu ei. Ordinul a fost executat n cel mai mare secret. Cu o saptamna nainte de proclamarea acordului, pe o furtuna de stiri contradictorii, colonelul Aureli ano Buenda, mpreuna cu zece ofiteri de ncredere, ntre care si colonelul Roque Carnicero, debarcara linistit la Macondo, dupa miezul noptii, trimisera la vatra garnizoana, ngropara armele si nimicira arhivele. n zori, parasise satul mpreuna cu colonelul Gerineldo Mrquez si cei cinci ofiteri ai sai. Operatiunea a fost att de rapida si discreta, nct Ursula nu afla dect n ultima clipa, cnd cineva veni sa bata usor la fereastra odaii ei si sa sopteasca: "Daca doriti sa-l vedeti pe colonelu l Aureliano Buenda, mergeti imediat si uitati-va o clipa la poarta". Ursula sari di n pat si iesi n prag n camasa de noapte, dar abia reusi sa zareasca galopul micii trupe de calareti care paraseau satul ntr-un nor tacut de praf. Abia a doua zi afla ca Aur eliano Jos plecase mpreuna cu tatal sau. La zece zile dupa ce o declaratie comuna a guvernului si a opozitiei anuntase ncetarea ostilitatilor, au sosit vestile despre prima rascoala armata a colonelul ui Aureliano Buenda la frontiera apuseana. Trupele lui insuficiente si prost echipat e au fost risipite n mai putin de o saptamna. Dar n cursul aceluiasi an, n timp ce libera lii si conservatorii se straduiau sa convinga tara de mpacarea lor, el aprinse alte s

apte focare de rascoala. ntr-o noapte, bombarda Riohacha de pe o goeleta, iar soldatii garnizoanei, drept represalii, i smulsera din pat si-i mpuscara pe cei patruspreze ce liberali, cei mai notorii din localitate. Timp de peste cincisprezece zile ocupa un post de vama la frontiera, de unde adresa natiunii o chemare la razboi total. Una din expeditiile sale se rataci n padure timp de trei luni, n cursul unei ncercari nebun esti de a traversa peste o mie cinci sute de kilometri prin tinuturi nepatrunse, si d e a proclama razboiul pna chiar si la periferiile capitalei. Odata, se afla la mai pu tin de douazeci de kilometri de Macondo si fu silit de trupele guvernamentale sa se ret raga n munti, foarte aproape de regiunea fermecata unde tatal sau descoperise cu ani nainte scheletul unui galion spaniol. Pe atunci muri Visitacin. si ngadui sa moara de moarte naturala, ea, care renuntase la un tron de frica insomniei, si ultima ei dorinta a fost sa se dezgroape

de sub patul ei cstigul economisit n mai bine de douazeci de ani si sa fie trimis colonelului Aureliano Buenda pentru a putea continua razboiul. nsa Ursula nu-si lua osteneala de a scoate acei bani deoarece n timpul acela umbla zvonul ca Aureliano Buenda si gasise moartea debarcnd n apropiere de capitala provinciei. Anuntul oficial - al patrulea n mai putin de doi ani - a fost considerat adevarat timp de aproape sase luni, deoarece n tot rastimpul acesta nu s-a mai auzit vorbindu-s e de el. Deodata, cnd Ursula si Amaranta mbracara un doliu nou peste cele precedente, sosi o veste neobisnuita. Colonelul Aureliano Buenda era n viata, dar n aparenta renuntase sa mai hartuiasca autoritatile din tara si se aliase cu federalismul triumfator n alte republici ale Caraibilor. Aparea sub nume diferite de fiecare d ata tot mai departe de tara sa natala. Avea sa se cunoasca mai trziu ideea care-l nsuflete a atunci si care consta n unificarea fortelor federaliste din America Centrala, n ve derea lichidarii tuturor regimurilor conservatoare, din Alaska pna n Patagonia. Primele vesti pe care Ursula le primi direct de la el, dupa mai multi ani de la plecarea lui, au constat dintr-o scrisoare mototolita si pe jumatate stearsa care i-a parvenit di n mna n mna de la Santiago de Cuba. - L-am pierdut pentru totdeauna, exclama Ursula citind-o. Daca o tine tot asa, de Craciun o sa se afle la capatul lumii. Interlocutorul ei, care a fost prima persoana careia i arata scrisoarea, era generalul conservator Jos Raquel Moneada, primar n Macondo de la terminarea razboiului. "Pacat ca acest Aureliano - comenta generalul Moncada - nu e conservator." l admira cu adevarat. Ca multi civili conservatori, Jos Raquel Moneada nu facuse razboiul dect pentru a-si apara partidul, si dobndise gradul de general pe cmpul de lupta desi nu simtea nici o chemare pentru militarie. Dimpotriva, ca multi dintre camarazii lui de partid, el era antimiliarist. i cons idera pe militari ca pe niste derbedei fara credinta si fara lege, intriganti si ambit iosi, buni doar pentru a-i nfrunta pe civili si a semana dezordine. Inteligent, simpatic, cu un temperament sangvin, placndu-i sa mannce bine si pasionat dupa luptele de cocosi, el fusese, ntr-o anumita vreme, adversarul cel mai temut al colonelului Aureliano Buenda. Reusise sa-si impuna autoritatea asupra militarilor de cariera pe un sect or larg al litoralului. ntr-o zi cnd convenientele strategice l constrnsera sa cedeze o anumita pozitie trupelor colonelului Aureliano Buenda, i lasa acestuia doua scriso ri. n prima, foarte lunga, l invita sa se uneasca cu el n vederea unei campanii comune pentru umanizarea razboiului. A doua scrisoare era pentru sotia sa care locuia n teritoriul liberal, si i-o lasa cu rugamintea de a o face sa ajunga la destinati e. De atunci, chiar si n cursul celor mai crncene batalii, cei doi comandanti organizara ntreruperi ale ostilitatilor pentru a proceda la schimbul de prizonieri. n cursul acestor pauze domnea un fel de ambianta sarbatoreasca si generalul Moneada profita de el e pentru a-l nvata pe colonelul Aureliano Buenda sa joace sah. Devenira prieteni bun i. Au ajuns chiar sa ntrevada posibilitatea de a coordona elementele populare din ce

le doua partide pentru a pune capat rolului hotartor al militarilor si politicienilo r de profesie si a instaura un regim umanitar care sa foloseasca ceea ce este mai bun din fiecare doctrina. Dupa ncetarea razboiului, n timp ce colonelul Aureliano Buenda disparea n ascunzisurile subversiunii permanente, generalul Moncada fu numit judecator n Macondo. si mbraca din nou costumul civil, nlocui militarii prin agenti de politie nenarmati, impuse respectarea legii cu privire la amnistie si veni n aj utorul ctorva familii ale liberalilor cazuti n lupta. Obtinu ca Macondo sa fie ridicat la rangul de municipiu, deveni astfel primul lui primar si crea un astfel de climat de ncredere nct nimeni nu se mai gndea la razboi dect ca la un cosmar absurd al trecutului. Parintele Nicanor, rapus de hepatita, fu nlocuit de parintele Colonel , pe

care-l poreclira Pui de Fiara, veteran din primul razboi federalist. Bruno Cresp i, casatorit cu Amparo Moscote, si al carui magazin de jucarii si instrumente muzicale nu ncetase sa prospere, amenaja un teatru, pe care trupele de actori spa nioli l inclusera n itinerariile lor. Era o sala mare descoperita, cu banci de lemn cu s peteze, cu o cortina de catifea ornamentata cu masti grecesti, si cu trei ghisee n forma de capete de leu prin ale caror guri cascate se vindeau biletele. Tot n vremea aceea se reparara cladirile scolii. Cu conducerea scolii se nsarcina Melchor Escalona, un dascal batrn trimis din tinutul mlastinilor, care-i obliga pe scolarii lenesi sa umble n genunchi prin curtea plina de pietris si le dadea sa mannce ardei iute guralivilo r, cu consimtamntul tacit al parintilor. Aureliano Segundo (al Doilea) si Jos Arcadio Segundo (al Doilea), gemenii capriciosi ai Santei Sofia de la Piedd au fost primii care s-au asezat n sala de clasa, narmati cu tablitele lor de ardezie, cu condeiele de ardezie si cu canitele de aluminiu, gravate cu numele lor. Remedios , care mostenise frumusetea pura a mamei sale, ncepuse acum sa fie cunoscuta sub numele de frumoasa Remedios. n ciuda timpului, a supararilor dese, a doliilor multiple si suprapuse, Ursula nu voia sa mbatrneasca. Ajutata de Santa Sofia de la Piedd, dadu un nou avnt comertului de patiserie si nu numai ca recupera n ctiva ani averea pe care fiul ei o cheltuise n razboi, ci umplu din nou cu aur cur at troacele ngropate n odaie. "Att timp ct Dumnezeu ma va tine n viata - obisnuia sa zica - nu vor lipsi banii n aceasta casa de nebuni." Aceasta era situatia atunci cnd Aureliano Jos dezerta din armata federalista din Nicaragua, se nrola n echipajul unui vas german si curnd si facu aparitia n bucataria casei, voinic ca un cal, brun si paros ca un indian, hotart n sine sa se casatoreasca cu Amaranta. Cnd Amaranta l vazu intrnd, fara ca el sa fi spus nimic, ghici de ndata pentru ce s-a ntors. La masa, nu cutezara sa se priveasca n fata. Dar la doua saptamni dup a rentoarcere, n prezenta Ursulei, o fixa pe Amaranta si, privind-o drept n ochi, i zi se: "N-am ncetat de a ma gndi mult la tine". Amaranta l ocolea. Se ferea de ntlnirile ntmplatoare. Facea n asa fel nct sa nu se desparta de frumoasa Remedios. n ziua n care nepotul ei o ntreba pna cnd gndeste sa mai poarte banda neagra la mna, ea interpreta ntrebarea ca o aluzie la fecioria ei si roseata care-i mbujora obrajii o indigna. La sosirea lui, ncepu sa-si nchida cu zavorul camera, dar s-au scurs attea nopti n timpul carora i auzea sforaitul linistit n camera vecina, nct sfrsi prin a renunta la aceasta precautiune. ntr-o dimineata, cam la doua luni dupa rentoarcere, l auzi intrnd n camera ei. Si atunci, n loc sa fuga, n loc sa strige, as cum prevazuse ca va face, se lasa napadita de o dulce senzatie de odihna. l simti strecurndu-se sub plasa patului, asa cum facea cnd era copil, asa cum facuse dintotdeauna, si nu putu sa-si opreasca sudorile reci si clantanitul dintilor cnd si dadu seama ca era complet gol. "Du-te", murmura ea, att de nfrigurata sa stie ce v a urma nct se nabusi. "Du-te sau tip." nsa Aureliano Jos stia acum ce avea de facut, deoarece nu mai era un copil care se teme de ntuneric, ci un animal de caz arma.

Din noaptea aceea reluara acele lupte surde, fara sfrsit, care se prelungeau pna n zori. "Sunt matusa ta, murmura Amaranta istovita. E ca si cum as fi mama ta, nu numai ca vrsta, ci si pentru ca nu mi-a mai lipsit dect un lucru ca sa te si alapt ez." Dimineata, Aureliano disparea si revenea a doua zi nainte de zorii zilei, de fiec are data tot mai attat cnd constata ca ea nu mai pusese zavorul. Nu ncetase nici o clip a de a o dori. O regasea n odaile ntunecoase din satele cucerite, mai ales n cele mai murdare, si-i recunostea prezenta n mirosul de snge nchegat de pe pansamentele ranitilor, n acea groaza instantanee de a fi n pericol de moarte, n toate clipele s i n toate locurile. Fugise de ea ncercnd sa-i stearga amintirea nu numai prin departar e ci printr-o ncrncenare salbatica, nestapnita, pe care camarazii lui de arme o califica u

drept temeritate, dar cu ct i tavalea chipul prin gunoiul razboiului, cu att semana razboiul mai mult cu Amaranta. ndura astfel surghiunul, cautnd ocazia de a o ucide cu propria sa moarte, pna n ziua cnd auzi istorisindu-se vechea poveste a omului care se casatorise cu una dintre matusile lui care, n afara de asta, i era si veri soara, si al carei fiu se dovedise a fi propriul sau bunic. - Poti sa te casatoresti cu una dintre matusile tale? ntreba el cu mirare. - Nu numai ca se poate, i raspunse un soldat, dar noi ducem acest razboi mpotriva preotilor tocmai pentru a obtine dreptul de a te nsura cu cine-ti place. Dupa cincisprezece zile, dezerta. O gasi pe Amaranta mai vestejita dect n amintirea sa, mai melancolica si mai rusinoasa, si trecuta de fapt de culmea mat uritatii, nsa mai nfierbntata dect oricnd n bezna odaii ei, mai attatoare ca oricnd n felul agresiv prin care i se mpotrivea. "Nu esti dect o bruta, i zise Amaranta, ncoltita de haita lui de buldogi. Nu-i adevarat ca poti sa-ti tratezi astfel o bi ata matusa, afara doar de cazul cnd ai o dispensa speciala de la papa." Aureliano pro mise sa mearga la Roma, promise sa colinde Europa n genunchi, si sa sarute sandalele suveranului pontif, numai ca ea sa-si lase n jos puntile. - Nu e vorba numai de asta, i raspunse Amaranta. Ci si ca se nasc copii cu coada de purcel. Aureliano ramase surd la toate argumentele. - Macar daca se vor naste, raspunse el implornd-o. ntr-o dimineata, nainte de revarsatul zorilor, biruit de durerea insuportabila a virilitatii sale stapnite, se duse la Catarino. Gasi o femeie cu snii flescaiti, mngietoare si ieftina, care-i potoli poftele pentru ctva timp. ncerca sa o trateze p e Amaranta cu dispret. O zarea n veranda, cosnd la o masina cu manivela de care nvatase sa se serveasca cu o ndemnare admirabila, si nici nu-i adresa macar o vorba . Amaranta se simti eliberata de o povara si nici ea nu ntelese pentru ce ncepu, de atunci, sa se gndeasca din nou la colonelul Gerineldo Mrquez, pentru ce-si amintea cu atta dor de serile lor petrecute jucnd dame si pentru ce ajunse chiar s a-l doreasca tovaras de pat. n noaptea n care, nemaiputnd suporta aceasta comedie a indiferentei, se rentoarse n camera Amarantei, Aureliano Jos nu-si nchipuia ct de mult teren pierduse. Ea l respinse cu o hotarre fatisa, pe care nimic n-ar fi putu t-o ncovoia, si trase definitiv zavorul dormitorului. La cteva luni dupa rentoarcerea lui Aureliano Jos se prezenta n casa o femeie exuberanta, parfumata cu iasomie, nsotita de-un copil de cinci ani. Ea sus tinea ca este fiul colonelului Aureliano Buenda si ca l-a adus pentru a-l boteza Ursula . Nimeni nu se ndoia de originea acestui copil fara nume: semana leit colonelul la vrsta cnd a fost dus sa faca cunostinta cu gheata. Femeia povesti ca s-a nascut cu ochii mari deschisi, privindu-i pe toti cu o privire de om mare care parea ca-i judeca, si ca felul cum fixa fiecare lucru fara sa clipeasca o nspaimnta. "i seamana ntru totul, zise Ursula. Singurul lucru care-i lipseste este acela de a face ca scaun ele sa se legene numai privindu-le." L-au botezat cu prenumele de Aureliano, nsa cu numele mamei sale, deoarece legea nu-i ngaduia sa poarte numele tatalui nainte ca acesta sal fi recunoscut. Generalul Moneada i-a fost nas. Amaranta starui mult pentru a i-l ncredinta

ei sa-l creasca, dar mama se mpotrivi. Ursula nu cunostea nca obiceiul de a se trimite fecioarele n camera razboinicilor, asa cum se slobod gainile la cocosii de rasa, dar n cursul acelui an avu tot ragazul sa afle: alti noua fii ai colonelului Aureliano Buenda au fost adusi n casa spre a fi botezati. Cel mai mare, cu pielea cafenie, cu ochii verzi, straniu, nu avea nimic comun cu viata parinteasca si era trecut de zece ani. Au fost adusi copii de toate vrstele, de toate culorile, nsa toti baieti si avnd un aer de nsingurare care te mpiedica sa pui la ndoiala consangvinitatea lor. Numai doi se deosebeau de ceilalt i.

Unul, prea mare pentru vrsta lui, care sfarma borcanele cu flori si farfuriile, min ile lui parnd ca au darul de a zdrobi tot ce atingeau. Celalalt era blond, cu aceiasi ochi albastri ca mama lui, si caruia i lasasera parul lung si buclat ca al unei fetite . Intra n casa cu cea mai mare familiaritate, ca si cum ar fi crescut acolo, se ndrepta dir ect spre un cufar mare asezat n camera Ursulei si ceru: "Vreau dansatoarea cu arc". Ursula se nfricosa. Deschise cufarul, scormoni printre obiectele foarte vechi si colbaite de pe vremea lui Melchiade si regasi, nfasurata ntr-o pereche de ciorapi, dansatoarea cu arc pe care Pietro Crespi o adusese ntr-o zi n casa si de care nime ni nu-si mai amintea. n mai putin de doisprezece ani botezara cu prenumele Aureliano si cu numele mamei lor respective pe toti copiii pe care colonelul i semanase n lungu l si latul tuturor cmpurilor de lupta: adica saptesprezece. La nceput, Ursula le umplea buzunarele cu bani, iar Amaranta ncerca sa-i retina. Dar ajunsese sa se margineasca n a le face cadou si a le servi de nase. "Ne facem datoria botezndu-i, zicea Ursula, nsemnnd ntr-un caiet numele si adresa fiecarei mame si locul si data nasterii fiecarui copil. Aureliano trebuie sa-si stie bine socotelile, asa ca va nsusi dispozitii cnd se va ntoarce." n cursul unui dejun, discutnd cu generalul Moncada despre aceasta proliferare nemaipomenita, i mpartasi dorinta de a-l vedea pe colonelul Aureliano Buenda rentorcndu-se ntr-o buna zi adunndu-i acasa pe toti fiii lui. - N-ai nici o grija, cumatra, zise generalul Moneada, cu un aer enigmatic. Se va rentoarce mai curnd dect ti nchipui. Ceea ce generalul Moncada stia, dar nu voise sa destainuiasca n cursul acestui dejun, era faptul ca Aureliano Buenda era pe drum, gata sa se puna n frunt ea rascoalei celei mai ndelungate, mai radicale si mai sngeroase strnite pna atunci. Situatia devenise tot att de ncordata ca si n cursul lunilor care precedasera primul razboi. Luptele de cocosi, pe care le nsufletea primarul n persoana, fura suspendate. Capitanul Aquilos Ricardo, comandantul garnizoanei, lua de fapt asupra sa puterea municipala. Liberalii l semnalara ca provocator: "Are sa se ntmple ceva ngrozitor, i spunea Ursula lui Aureliano Jos. Nu iesi din casa dupa orele sase seara.'' Erau rugaminti zadarnice. Aureliano Jos, ca si Arca dio pe alte vremuri, ncetase sa-i mai apartina. Era ca si cum rentoarcerea la vatra, posibilitatea de a trai fara sa ai necazuri din pricina nevoilor zilnice, trezis era n el aceleasi porniri ale poftelor si aceeasi nepasare ca la unchiul sau Jos Arcadio. Pasiunea lui pentru Amaranta se stinse fara sa lase urme. Umbla hoinarind, jucnd biliard, lecuindu-si singuratatea cu femei ocazionale, scormonind ungherele prin care Ursula uitase ca si-a ascuns banii. Ajunse, n cele din urma, sa nu mai dea pe aca sa dect atunci cnd i trebuiau rufe curate. "Toti sunt la fel, se tnguia Ursula. La nceput n-ai nici o suparare crescndu-i, sunt ascultatori si seriosi, par incapabil i sa ucida o musca, dar de ndata ce le creste barba, se arunca n pierzanie." Spre deosebire de Arcadio, care nu si-a cunoscut niciodata adevarata filiatie, el afl ase ca era fiul lui Pilar Ternera, care ntinsese un hamac n casa ei pentru a veni sa-si faca acolo siesta. Erau, mai mult dect mama si fiu, complici n aceeasi nsingurare. Pilar

Ternera pierduse orice pic de nadejde. Rsul ei dobndise sonoritatile unei orgi, snii ei cazusera din pricina mngierilor oricui, pntecele si coapsele ei erau victimele irevocabilului ei destin de femeie mpartita, nsa inima ei mbatrnea fara amaraciune. Obeza, brfitoare, plina de vanitatile unei matroane dizgratiate, renu nta la iluziile sterile ale cartilor si gasi un liman de mngiere n amorurile altora. Sub acelasi acoperis unde Aureliano Jos si facea siesta, tinerele fete din mprejurimi si primeau iubitii de o clipa. "mi mprumuti camera, Pilar", i spuneau ele simplu dupa

ce erau deja nauntru. "Desigur", raspundea Pilar. Iar daca era cineva pe acolo, i explica: "Sunt fericita sa-i stiu pe oameni fericiti n patul meu." Niciodata nu admitea sa i se plateasca pentru aceste servicii. Niciodata nu refuza aceasta favoare, dupa cum nu le-o refuza niciodata nenumaratilor barbati care o mai cautasera pna n amurgul maturitatii ei, fara sa-i dea bani, nici dragoste, ci doar uneori placere. Cele cinci fete ale ei, mostenitoare ale unei seminte att de fier binti, se pierdusera nca din adolescenta, pe caile rusinoase ale vietii. Dintre cei doi bar bati, pe care ajunsese sa-i creasca, unul murise luptnd n trupele colonelului Aureliano Buenda, celalalt fusese ranit si facut prizonier la vrsta de patrusprezece ani, n t imp ce voia sa jefuiasca un cotet de gaini dintr-un sat de lnga mlastini. ntr-un anumi t fel, Aureliano Jos era acel barbat nalt si brunet pe care, timp de jumatate de veac, il vestise regele de cupa, si care, ca toate fiintele prevestite de carti, a ajuns pna la inima ei, cnd era nsemnata deja cu semnul mortii. l deslusi n cartile de joc. - Nu iesi n noaptea aceasta, i zise ea. Rami si dormi aici. Carmelita Montiel nu stie cum sa ma mai roage ca s-o las n odaia ta. Aureliano Jos nu ntelese rugamintea pe care o ascundea n fond aceasta propunere. - Spune-i sa ma astepte la miezul noptii, zise el. Se duse la teatru, unde o trupa spaniola anuntase piesa Pumnalul lui Zorro, care n realitate era opera lui Zorilla, Pumnalul lui Godo, cu numele schimbat din ordinul capitanului Aquiles Ricardo, pentru ca liberalii i porecleau pe conservatori godosi . Abia n clipa cnd a prezentat biletul de intrare l zari Aureliano Jos pe capitanul Aquiles Ricardo, nsotit de doi soldati narmati cu pusti, care-i perchezitiona pe spectatori. "Luati seama, capitane, l avertiza Aur eliano Jos. Nu s-a nascut nca omul care sa puna mna pe mine." Capitanul ncerca sa-l perchezitioneze cu forta, nsa Aureliano Jos, care nu era narmat, o lua la fuga. Soldatii nu se supusera ordinului de a trage. "Este un Buenda", explica unul dint re ei. Orbit de mnie capitanul i smulse atunci pusca din mini, se duse n mijlocul strazii si tinti. - Banda de codosi! urla el. Macar de-ar fi colonelul Aureliano Buenda n persoana. Carmelita Montiel, o fecioara de douazeci de ani, se mbaiase n apa cu flori de portocal si tocmai mprastia frunze de rozmarin pe patul lui Pilar Ternera, cnd rasuna detunatura. Aureliano Jos era sortit sa cunoasca cu ea toata fericirea pe care i-o refuzase Amaranta, de a avea sapte fii si de a muri de batrnete n bratele lui, nsa glontul pustii care i patrunse prin umar si-i cioprti pieptul era dirijat de o int erpretare gresita a cartilor. Capitanul Aquiles Ricardo, care de fapt era acela care trebu ia sa moara n noaptea aceea, a pierit ntr-adevar cu patru ore naintea lui Aureliano Jos. Abia izbucnise detunatura, ca l si doborra doua gloante simultane, a caror origine nu s-a stabilit niciodata, si un strigat unanim zgudui noaptea: - Traiasca partidul liberal! Traiasca colonelul Aureliano Buenda! La miezul noptii, cnd lui Aureliano Jos i se scursese ultima picatura de snge si Carmelita Montiel nu-si gasi n carti dect un viitor n alb, peste patru sute

de oameni se scursesera prin fata teatrului si-si descarcasera revolverele n cada vrul parasit al capitanului Aquiles Ricardo. A fost nevoie de o patrula ntreaga pentru a depune ntr-o caruta trupul greu de plumb care se descompunea ca pinea nmuiata. nfuriat din pricina matrapazlcurilor armatei regulate, generalul Jos Raquel Moncada mobiliza toate influentele sale politice, mbraca din nou uniforma si lua n minile sale comandamentul civil si militar la Macondo. Nu spera,

de buna seama, ca atitudinea sa mpaciuitoare sa reuseasca sa mpiedice inevitabilul. Luna septembrie a fost plina de stiri contradictorii. n timp ce guvernul anunta ca stapneste situatia n tara ntreaga, liberalii erau informati n secret despre exist enta rascoalelor armate n interior. Regimul nu voi sa admita starea de razboi pna n ziua n care s-a proclamat public ca o curte martiala l judecase pe colonelul Aureliano Buenda n contumacie si-l condamnase la moarte. S-a dat ordin ca prima garnizoana care-l va captura sa execute sentinta. "Asta nseamna ca s-a ntors", se bucura Ursu la fata de generalul Moncada. El nu stia nsa nimic. De fapt, colonelul Aureliano Buenda se afla n tara de peste o luna. Precedat de zvonuri contradictorii, presupus a fi n acelasi timp n locuri diametral opuse, gen eralul Moncada nsusi astepta, nainte de a crede n rentoarcerea lui, anuntul oficial ca ar fi pus stapnire pe doua state de pe litoral. "Felicitarile mele, cu matra, i zise Ursulei, aratndu-i telegrama. n curnd l veti avea aici." Un lucru o preocupa atunci pe Ursula pentru prima oara: - Dar dumneavoastra, ce veti face dumneavoastra, cumetre? ntreba ea. Generalul Moneada si pusese deja aceasta ntrebare de mai multe ori. - Acelasi lucru ca si el, cumatra, raspunse el. mi voi face datoria. La nti octombrie n zori, colonelul Aureliano Buenda ataca Macondo cu o mie de oameni narmati pna n dinti, iar garnizoana primi ordin sa reziste pna la capat. La amiaza, n timp ce generalul Moneada dejuna cu Ursula, o lovitura de tun a rebelilor, care rasuna n satul ntreg, facu praf fatada trezoreriei municipal e. - Armamentul lor este la fel de bun ca al nostru, suspina generalul Moncada, dar n afara de aceasta, ei se bat cu mai multa sete dect noi. La orele doua dupa-amiaza, n timp ce pamntul se cutremura sub loviturile de tun schimbate de o parte si alta, o parasi pe Ursula cu convingerea ca duce o ba talie pierduta dinainte. - Ma rog la Dumnezeu sa nu-l aveti asta seara pe Aureliano n casa, zise el. Daca va fi asa, mbratisati-l din partea mea, caci nu cred ca-l voi mai revedea vr eodata. A fost capturat n noaptea aceea, n timp ce ncerca sa fuga din Macondo, dupa ce redactase o scrisoare lunga catre colonelul Aureliano Buenda, n care-i reaminte a de proiectele lor comune de a umaniza razboiul si-i ura sa repurteze o victorie definitiva asupra coruptiei militarilor si ambitiilor politicienilor din cele do ua partide. A doua zi, colonelul Aureliano Buenda dejuna mpreuna cu el la Ursula, unde a ramas nchis pna cnd un consiliu de razboi revolutionar avea sa-i decida soarta. A fost o reuniune n familie. Dar n timp ce adversarii uitasera de razboi pentru a ev oca amintirile trecutului, Ursula avu impresia sumbra ca fiul ei era un intrus la ea . Simtise acest lucru nca din clipa n care l vazuse intrnd, protejat de o desfasurare zgomotoasa de forte care ntorsesera camerele cu dosul n sus pna se convinsesera ca nu e nici o primejdie ascunsa acolo. Colonelul Aureliano Buenda nu numai ca ngadui se aceasta, dar daduse chiar ordine formale, de o severitate extrema, si interzises e oricui sa se apropie de el mai mult de trei metri, chiar si Ursulei, pna ce membr ii escortei sale nu au terminat de a aseza sentinele n jurul casei. Purta o uniforma din

pnza ordinara, fara nici un fel de insigne, si cizme nalte cu pinteni murdari de n oroi si de snge nchegat. Avea la centiron un revolver automat n tocul deschis, iar mna apasata mereu pe patul armei trada aceeasi ncordare vigilenta si hotarta care i se citea din priviri. Capul sau lasa sa i se vada unghiurile adnci ale tmplelor scobi te si parea copt la foc ncet. Obrazul biciuit si vinetit de sarea Caraibilor dobndise o duritate metalica. Era ferit de batrnetea iminenta printr-o vitalitate care avea desigur

o legatura cu raceala adncurilor. Era mai nalt dect la plecare, mai palid, mai osos si se observau la el primele simptome de rezistenta fata de nostalgie. "Dumnezeule, si zise Ursula nelinistita. Acuma are aerul unui om capabil de orice." Asa si era. Salul aztec pe care l adusese Amarantei, evocarile n care se adncea n timpul prnzului, anecdotele amuzante pe care stia sa le povesteasca, nu mai erau dect reflexe ale firii sale de alta data. De ndata ce s-a executat ordinul de ngropare a mortilor n groapa comuna, i ncredinta colonelului Roque Carnicero misiunea de a grabi judecatile consiliului de razboi si tinu sa-si rezerve sarcina zdrobitoare de a impune refo rme radicale care sa nu lase piatra pe piatra n edificiul prabusit al regimului conservatorilor. "Trebuie sa le-o luam nainte politicienilor partidului, le spuse el adjunctilor sai. Cnd vor deschide ochii asupra realitatilor, se vor gasi n fata un ui fapt mplinit." Hotar atunci sa revizuiasca titlurile de proprietate asupra pamnturilor, cobornd cu o suta de ani n urma, si descoperi escrocheriile legalizate ale fratelu i sau Jos Arcadio. Anula toate registrele dintr-o trasatura de condei. ntr-un ultim gest de curtoazie, si ntrerupse ocupatiile timp de o ora si-i facu o vizita Rebecai pen tru a o informa asupra hotarrilor sale. n penumbra locuintei ei, vaduva solitara care ntr-o vreme fusese confidenta amorurilor sale deprimate si a carei ncapatnare i salvase viata, nu mai era dect o umbra a trecutului. nvaluita toata n negru pna la degete, cu inima prefacuta n scrum, cu greu ajungeau stirile de razboi pna la ea. Colonelul Aureliano Buenda av u impresia ca fosforescenta oaselor ei i trecea prin piele si ca se misca ntr-o atmo sfera de gaze arse, ntr-un aer statut n care se mai ghicea nca un miros discret de praf d e pusca. ncepu sa-i recomande sa-si mai potoleasca rigoarea doliului, sa aeriseasca locuinta, sa ierte lumii moartea lui Jos Arcadio. Dar Rebeca era deja la adapost de orice desertaciune. Dupa ce o cautase inutil n savoarea pamntului, n scrisorile parfumate ale lui Pietro Crespi, n patul furtunos al sotului ei, ea si gasise pace a n aceasta locuinta n care amintirile ajungeau, prin forta unei evocari implacabile, sa ia forma si sa se perinde ca niste fiinte omenesti prin camerele nchise. Rasturnata n balansoarul ei de rachita, privindu-l pe colonelul Aureliano Buenda ca si cum el era acela care avea aerul unui spectru al trecutului, Rebeca nici nu clipi la stirea ca pamnturile uzurpate de Jos Arcadio vor fi restituite proprietarilor lor legitimi. - Toate se vor face dupa voia ta, Aureliano, zise ea suspinnd. Am crezut ntotdeauna - si iata ca astazi se confirma - ca n-ai fost dect un renegat. Revizuirea titlurilor de proprietate se facu n acelasi timp n care s-au facut judecatile sumare, sub presedintia colonelului Gerineldo Mrquez, care s-au ncheiat cu executarea tuturor ofiterilor din armata regulata facuti prizonieri de catre revolutionari. Ultimul consiliu de razboi a fost acela n fata caruia aparea gener

alul Jos Raquel Moncada. Ursula interveni: - Este cel mai bun guvernator pe care l-am avut la Macondo, i zise colonelului Aureliano Buenda. Nu-ti voi spune nimic despre bunatatea inimii lui, nici despre afectiunea pe care o are fata de noi, deoarece tu le cun osti mai bine ca oricine. Colonelul Aureliano Buenda i arunca o privire reprobativa: - Nu-mi pot aroga puterea de a judeca, replica el. Daca aveti ceva de spus, duceti-va si spuneti-o naintea consiliului de razboi. Ursula nu numai ca nu sovai sa faca acest lucru, dar le spuse sa-si aduca depozitiile lor pe toate mamele ofiterilor revolutionari care locuiau n Macondo. Una dupa alta, batrnele ntemeietoare ale satului, dintre care unele luasera parte la ndrazneata traversare a muntilor, exaltara virtutile generalului Moncada. Ultima

care se perinda a fost Ursula. Demnitatea ei ndurerata, greutatea numelui ei, vehementa convingatoare a depozitiei ei facura sa sovaiasca pentru o clipa echil ibrul justitiei. "Dumneavoastra ati luat foarte n serios acest joc ngrozitor, si bine at i facut, deoarece v-ati facut datoria, zise ea catre membrii tribunalului. Nu uitati nsa c a atta timp ct Dumnezeu ne va tine n viata, nu vom nceta de a fi mame, si orict de revolutionari ati fi, avem dreptul de a va da jos pantalonii si de a va bate la fund la prima lipsa de respect." Juriul se retrase pentru a delibera n timp ce nca mai ras unau aceste ultime cuvinte n incinta scolii transformate n cartier general. La miezul n optii, generalul Jos Raquel Moncada fu condamnat la moarte. Colonelul Aureliano Buenda, n ciuda protestelor violente ale Ursulei, refuza sa comute pedeapsa. Cu putin nainte de zorii zilei l vizita pe condamnat n ncaperea cu butucul. - Aminteste-ti, cumetre, ca nu eu sunt acela care te condamna, i zice el, ci revolutia. Generalul Moneada nici nu se ridica macar din patul de campanie vazndu-l intrnd. - Du-te la dracu, cumetre, i raspunse el. Pna n clipa aceea, colonelul Aureliano Buenda nu-si luase timp, de la rentoarcerea sa, de a-l privi cu ochii inimii. Se nspaimnta vaznd ct a mbatrnit, cum i tremurau minile, cum arata o resemnare oarecum rutinara n asteptarea mortii, si simti atunci un dispret adnc fata de sine nsusi, pe care-l socoti ca un fel de milostivire. - Tu stii mai bine dect mine, i scapa vorba, ca orice consiliu de razboi nu e dect o farsa si ca de fapt trebuie sa platesti pentru crimele altora, caci de dat a aceasta noi vom cstiga razboiul cu orice pret. Tu nsuti, daca erai n locul meu, n-ai fi actionat la fel? Generalul Moncada se aseza pe pat pentru a-si sterge ochelarii cu rama groasa de baga cu pulpana camasii. - Probabil, raspunse el. Dar ceea ce ma preocupa nu este ca pui sa ma mpuste, caci la urma urmei, pentru oameni ca noi moartea aceasta este o moarte naturala. Puse ochelarii pe pat si-si desprinse ceasul de la lant. Ceea ce ma preocupa, continu a el, este ca urndu-i att de mult pe militari, combatndu-i att de mult, gndindu-te att de mult la ei, ai ajuns sa semeni cu ei n toate privintele. Si nu exista nici un ideal n viata care sa merite atta mrsavie. si scoase verigheta si medalia cu Fecioara Tamaduirilor, si le puse alaturi de ochelari si de ceas. - n ritmul acesta, ncheie el, vei deveni nu numai dictatorul cel mai tiranic si mai sngeros din toata istoria noastra, ci vei pune sa o mpusti si pe cu matra mea Ursula, n dorinta de a-ti linisti constiinta. Colonelul Aureliano Buenda ramase de piatra. Generalul Moncada i nmna atunci ochelarii, medalia, ceasul si verigheta si spuse pe alt ton: - Dar nu te-am chemat ca sa te ocarasc. Voiam sa-ti cer serviciul de a trimite aceste obiecte sotiei mele. Colonelul Aureliano Buenda le strecura n buzunare. - Este tot la Manaure? - Tot la Manaure, confirma generalul Moncada. n aceeasi casa, n spatele bisericii, unde ai expediat pe vremuri scrisoarea aceea. - O voi face bucuros, Jos Raquel, zise colonelul Aureliano Buenda.

Cnd reveni n aerul napadit de o ceata albastruie, obrazul i se umezi, ca n trecut, alta data, n zori, si abia atunci a nteles pentru ce a hotart ca sentinta s a fie

executata n curte, iar nu la zidul cimitirului. Plutonul se aliniase naintea usii si-i dadu onorurile rezervate unui sef de stat. - Puteti sa-l duceti, porunci el. COLONELUL GERINELDO MARQUEZ A FOST primul care a simtit zadarnicia razboiului. n calitate de comandant civil si militar la Macondo, comun ica de doua ori pe saptamna telegrafic cu colonelul Aureliano Buenda. La nceput, aceste lapidare comunicari trasau evolutia unui razboi adevarat, cu carne si snge , ale carui contururi perfect definite ngaduiau n orice clipa determinarea situatiei lui exacte si previziunea itinerariilor viitoare. Cu toate ca nu se lasa antrenat ni ciodata pe terenul confidentelor, nici chiar fata de cei mai apropiati prieteni ai sai, col onelul Aureliano Buenda pastra atunci acel ton familiar dupa care puteai sa-l identifici la celalalt capat al firului. I s-a ntmplat de multe ori sa prelungeasca aceste conve rsatii peste durata prevazuta si sa-si ngaduie comentarii de ordin familial. nsa, ncetul c u ncetul, pe masura ce razboiul devenea tot mai intens si mai ntins, chipul lui se pierdea ntr-un univers ireal. Accentele si trasaturile glasului sau deveneau de f iecare data tot mai ndepartate si mai incerte, se contopeau si se combinau pna ce alcatui au cuvinte lipsite pe nesimtite de orice nteles. Colonelul Gerineldo Mrquez se margin ea atunci sa asculte, coplesit de impresia ca s-ar gasi n comunicatie telegrafica cu un necunoscut din alta lume. - Am nteles, Aureliano, ncheia el actionnd manipulatorul. Traiasca partidul liberal! Ajunsese sa piarda orice contact cu razboiul. Ceea ce n alte vremuri fusese o activitate reala, o pasiune irezistibila a tineretii sale, nu mai era acum dect o referinta ndepartata: ceva ce se pierdea n vag. Singurul sau refugiu era atelierul de croito rie ai Amarantei. Se ducea sa o vada n fiecare dupa-amiaza. i placea sa-i priveasca minile n timp ce plisa voalurile de muselina la masina de cusut cu manivela pe care o nvrtea frumoasa Remedios. Petreceau ore ntregi fara sa-si vorbeasca, resemnati n a-si tine companie unul altuia, nsa n timp ce Amaranta se complacea, n sinea ei, sa -i ntretina focul devotiunii, el ignora ce planuri tainice ascundea aceasta inima de nenteles. Cnd s-a aflat vestea rentoarcerii lui, nerabdarea de a-l revedea era sa o nabuse pe Amaranta. Dar cnd l vazu intrnd n casa amestecat n escorta zgomotoasa a colonelului Aureliano Buenda si l vazu istovit de asprimea exilului, mbatrnit prin vrsta si uitare, plin de sudoarea amestecata cu praf, mirosind a turm a, urt, cu bratul stng ntr-o esarfa, deziluzia fu att de mare nct simti ca lesina. "Doamne, si zise ea, nu este acela pe care l asteptam." A doua zi, nsa, el reveni n casa, perfect ras si curat, cu mustata parfumata cu lavanda, si fara legatura nsng erata. i aducea n dar un ceaslov cu copertele ncrustate cu sidef. - Ct de ciudati sunt barbatii, zise ea, negasind sa spuna altceva. si trec viata

luptndu-se mpotriva preotilor, si-ti aduc n dar carti de rugaciuni. De atunci, chiar si n zilele cele mai dramatice ale razboiului, o vizita n toate dupa-amiezele. Adeseori, cnd frumoasa Remedios nu era acolo, i nvrtea el roata masinii de cusut. Amaranta se simtea tulburata de atta perseverenta, de atta fidelitate, de atta supunere din partea unui barbat investit cu attea puteri si ca re se despuia totusi de armele sale, n salon, pentru a intra fara nici o aparare n ateli erul ei de croitorie. nsa timp de patru ani, el i repeta ntr-una dragostea sa iar ea gas ea ntotdeauna un mod de a-l refuza fara sa-l raneasca, deoarece desi nu ajunsese sal

iubeasca, nici nu putea trai fara el. Frumoasa Remedios, care parea indiferenta la toate, si despre care se credea ca e putin ntrziata, nu ramase nesimtitoare fata d e atta devotiune si interveni n favoarea colonelului Gerineldo Mrquez. Amaranta descoperi dintr-o data ca aceasta fetita pe care o crescuse, care abia ncepuse sa paseasca n adolescenta, era acum cea mai frumoasa faptura vazuta vreodata la Macondo. Simtea cum renvie n inima ei resentimentul pe care-l ncercase alta data fata de Rebeca si, rugndu-se de Dumnezeu sa nu se lase tivita, pna la extrema de a-i dori moartea, o ndeparta din atelierul de croitorie. Cam prin epoca aceasta, colonelul Gerineldo Mrquez ncepu sa simta dezgust fata de razboi. Recurse la toata puterea lui de convingere, la tandretea sa nesfrsita, stapnita pna atunci, di spus sa renunte de dragul Amarantei la o glorie care l costase sacrificiul celor mai f rumosi ani din viata. Dar nu reusi sa-l convinga. ntr-o dupa-amiaza din luna august, cop lesita de povara insuportabila a propriei sale ncapatnari, Amaranta se ncuie n camera ei, decisa sa-si deplnga singuratatea pna la moarte, dupa ce-i spuse ultimul cuvnt pretendentului ei staruitor: - Sa uitam unul de altul pentru totdeauna, i zise ea; suntem prea batrni pentru astfel de lucruri. n acea dupa-amiaza, colonelul Gerineldo Mrquez primi un apel telegrafic al colonelului Aureliano Buenda. A fost o discutie pur profesionala care nu avea sa deschida nici o spartura n mpotmolirea luptelor. Cnd termina, colonelul Gerineldo Mrquez privi strazile pustii, apa cristalizata de pe migdali si se simti pierdut n singuratate. - Aureliano, zise el actionnd trist manipulatorul. n clipa aceasta ploua la Macondo. A urmat o tacere ndelungata pe fir. Apoi, dintr-o data aparatele tresarira pentru a face loc semnalelor nemiloase ale colonelului Aureliano Buenda. - Nu fi poltron, Gerineldo, raspunsera semnalele. E firesc sa ploua n august. Trecuse atta vreme de cnd nu se mai vazusera, nct agresivitatea acestei reactii l zapaci pe colonelul Gerineldo Mrquez. Cu toate acestea, dupa doua luni; cnd colonelul Aureliano Buenda se rentoarse la Macondo, zapaceala lui se schimba n stupoare. Chiar si Ursula a fost mirata cnd vazu ct de mult se schimbase. Sosise fara zarva, fara escorta, nvelit ntr-o patura desi era cald, si nsotit de tr ei iubite pe care le instala sub acelasi acoperis unde si petrecea de atunci cea mai mare parte din timp, culcat ntr-un hamac. Abia daca mai citea depesele telegrafice car e aduceau stiri despre operatiunile banale. ntr-o zi, colonelul Gerineldo Mrquez veni sa-i ceara instructiuni pentru evacuarea unui sat de la frontiera unde razb oiul ameninta sa degenereze ntr-un conflict international. - Nu ma deranja cu fleacuri de acestea, i ordona el. Cere-i providentei sa te sfatuiasca. Se ajunsese poate la faza cea mai critica a razboiului. Proprietarii liberali, c are la nceput sprijinisera revolutia, ncheiasera aliante secrete cu proprietarii conserva tori pentru a mpiedica revizuirea titlurilor de proprietate. Politicienii, care o data cu razboiul prinsesera cheag n exil, se desolidarizasera public de hotarrile drastice ale

colonelului Aureliano Buenda, dar chiar si acest plan l lasa indiferent. Nu-si mai recitise versurile, care umpleau peste cinci volume si care ramasera uitate pe f undul cufarului. Seara, sau pe vremea siestei, chema n hamac pe una dintre femeile sale , cu care avea o satisfactie sumara nainte de a cadea ntr-un somn de plumb pe care nu-l tulbura nici cel mai usor indiciu despre vreo preocupare oarecare. Era singurul care stia atunci ca inima lui n deruta era osndita definitiv la incertitudine. La nceput , ametit de gloria ntoarcerii, de victoriile neverosimile, se lasase vrajit de abis ul

maretiei. i placea sa fie discipolul ducelui de Marlborough, marele sau dascal n mestesugul razboiului, a carui tinuta fastuoasa n blana si gheare de tigru inspir a respect adultilor si uimire copiilor. Atunci hotarse ca nici o fiinta omeneasca, nici chiar Ursula, sa nu se apropie de el la mai putin de trei metri. n centrul unui cerc nsemnat cu creta de catre adjutantii sai ori unde sosea, si n interiorul caru ia nu putea intra dect el, hotara soarta lumii prin ordine scurte si fara apel. Cnd se d use pentru prima oara la Manaure, dupa executarea generalului Moncada, se grabi sa mplineasca ultima dorinta a victimei sale, si vaduva primi ochelarii, medalia, ce asul si verigheta, nsa i interzise sa-i treaca pragul casei. - Nu intrati, colonele, i zise ea. Dumneavoastra comandati n razboiul dumneavoastra, nsa eu mai poruncesc nca n casa mea. Colonelul Aureliano Buenda nu-i arata nici o ranchiuna, nsa sufletul lui nu-si afla cu adevarat odihna dect dupa ce garda sa personala a jefuit si incendiat cas a vaduvei. "Ia seama la inima ta, Aureliano, i spuse atunci colonelul Gerineldo Mrquez! Esti pe cale sa putrezesti pe picioare." n vremea aceea convoca o noua conferinta a principalilor comandanti rebeli. Gasi ntre ei cte putin din toate: idealisti, ambitiosi, aventurieri, declasati nacriti, pna chiar si delincventi de drept comun. Exista chiar si un fost functionar conservator care se refugiase n insurec tie ca sa scape de o condamnare pentru deturnare de fonduri. Erau multi care nici nu st iau pentru ce se bat. n aceasta amestecatura pestrita ale carei mobiluri att de diferi te trebuiau sa provoace o explozie interna, se detasa o personalitate tenebroasa de conducator: generalul Teofilo Vargas. Era un indian neaos, salbatic, analfabet, nzestrat cu o agerime tacuta si cu o chemare mesianica, conducator care le inspir a oamenilor sai un fanatism dement. Colonelul Aureliano Buenda organizase aceasta conferinta cu scopul de a unifica comandamentul rebel mpotriva manevrelor politicienilor. Generalul Teofilo Vargas o lua naintea intentiilor lui: n cteva ceasuri zdrobi coalitia celor mai calificati comandanti si puse stapnire pe comandamentul suprem. "Este o fiara de care trebuie sa te feresti, le spuse colo nelul Aureliano Buenda ofiterilor sai. Acest om este mai primejdios pentru noi dect nsusi ministrul de razboi." Un capitan tnar, care se distinsese mereu prin timiditatea sa, ridica atunci prudent degetul: - E foarte simplu, colonele, propuse el. Trebuie lichidat. Cinismul acestei sugestii nu-l tulbura de loc pe colonelul Aureliano Buenda, ci mai degraba felul n care precedase cu o fractiune de secunda propriul sau gnd. - Nu asteptati sa va dau eu acest ordin, zise el. ntr-adevar, nu l-a dat. nsa cu cincisprezece zile mai trziu, generalul Teofilo Vargas a fost cioprtit cu lovituri de cutit n cursul unei ambuscade, si colonelul Aureliano Buenda prelua comandamentul suprem. Chiar n noaptea n care autoritatea lui fu secondata de toate comandamentele rebele, se trezi brusc pentru a cere n g ura mare o patura. Un frig interior care-i patrundea pna-n vrful parului si-l amortea chiar n plin soare l mpiedica sa doarma timp de cteva luni, pna ce se obisnui. Betia puterii ncepuse sa se destrame ntr-un sir de neplaceri. Cautnd un remediu mpotriva frigului, puse sa-l mpuste pe tnarul ofiter care propusese asasinarea

generalului Teofilo Vargas. Ordinele lui erau ndeplinite nainte de a fi comunicate , nainte chiar de a le concepe si ajungeau mult mai departe dect ar fi ndraznit sa le faca sa ajunga. Ratacind n singuratatea puterii sale imense, ncepu sa-si piarda bu sola. l suparau locuitorii satelor nvinse care l aclamau: pentru el, erau aceiasi care-l aclamasera pe inamic. Pretutindeni ntlnea adolescenti care l priveau cu ochii lui proprii, care vorbeau cu vocea lui, care-l salutau cu acelasi aer de nencredere c are era si al sau pentru a le raspunde la salut, si care ziceau ca sunt fiii lui. Se sim ti mprastiat,

repetat, si mai solitar ca oricnd. Dobndi certitudinea ca proprii sai ofiteri l min teau. Se lua la o cearta imaginara cu ducele de Marlborough. "Cel mai bun prieten, obi snuia sa spuna pe atunci, este acela care a murit." Se saturase de incertitudine, de c ercul vicios al acestui razboi vesnic care pe el l gasea mereu n acelasi loc, doar mai b atrn de fiecare data; mai ravasit, mai nestiutor al cauzei, al felului, al acelui pna cnd. ntotdeauna se gasea cineva n afara cercului tras cu creta. Cineva care avea nevoie de bani, cineva care avea un copil bolnav de tuse magareasca sau care dorea sa adoa rma pe veci deoarece nu mai putea ndura gustul murdar al razboiului, si care, cu toat e acestea, si aduna ultimele puteri, pentru a se nfiinta si a raporta: "Nimic nou, colonele". Iar acest nimic nou era lucrul cel mai ngrozitor n acest razboi care nu se mai termina: nu se ntmpla nimic. Singur, parasit de presimtiri, fugind de frigul care nu avea sa-l mai paraseasca pna la moarte, veni sa-si gaseasca un ultim refu giu n Macondo, la caldura celor mai vechi amintiri ale sale. Att de mare i era delasare a ca n clipa n care i se anunta sosirea unei comisii nsarcinate de partidul lui pentru a discuta orientarile pe care le va putea lua razboiul, se rasuci n hamacu l sau fara sa se trezeasca cu totul. - Duceti la curve comisia aia, zise el. Erau sase avocati n redingota si joben care suportau cu un stoicism dur soarele aspru de noiembrie. Ursula i gazdui sub acoperisul ei. si petrecura cea mai mare parte din zi nchisi n camera lor, n conciliabule secrete, iar la caderea noptii cer eau o escorta si un ansamblu de acordeoane si asediau stabilimentul lui Catarino. "Nui deranjati, porunci colonelul Aureliano Buenda. La urma urmei, stiu ce vor." La nceputul lui decembrie, ntlnirea att de mult asteptata si pe care multi si-o nchipuiau ca pe o discutie interminabila, se sfrsi n mai putin de o ora. n salon, unde era cald, aproape de spectrul pianului mecanic, acoperit cu o pnza alba, colonelul Aureliano Buenda renunta de data aceasta de a sedea n mijlocul cercului tras cu creta de adjutantii lui. Lua loc pe un scaun ntre sfetn icii sai politici si, nvelit n patura sa de lna, asculta n tacere propunerile scurte ale emisarilor. Acestia cereau n primul rnd, n scopul de a se redobndi sprijinul proprietarilor funciari liberali, sa se renunte la revizuirea titlurilor. n al do ilea rnd cereau sa se renunte la lupta mpotriva influentei clericale pentru a obtine sprij inul maselor catolice. Pentru garantarea integritatii caminelor, cereau, n sfrsit, sa s e renunte la aspiratiile de egalitate n drepturi a fiilor naturali cu cei legitimi. - Care va sa zica, zise surznd colonelul Aureliano Buenda, de ndata ce se terminase lectura, sa nu mai luptam dect pentru putere. - Acestea sunt reforme tactice, replica unul dintre delegati. Deocamdata, esentialul este sa largim baza populara a razboiului. Dupa aceea, vom vedea. Unul dintre sfetnicii politici ai colonelului Aureliano Buenda se grabi sa intervina: - Este un nonsens, zise el. Daca aceste reforme sunt bune, nsemneaza ca

regimul conservator este bun. Daca datorita lor reusim sa largim baza populara a razboiului, asa cum spuneati dumneavoastra, nseamna ca regimul are o baza popular a larga. nsemneaza, pe scurt, ca timp de aproape douazeci de ani ne-am luptat mpotriva sentimentelor nsasi ale natiunii. Voia sa continue, dar colonelul Aureliano Buenda l ntrerupse cu un gest. - Nu-ti pierde vremea, doctore, i zise el. Ceea ce intereseaza este ca din clipa aceasta nu mai luptam dect pentru putere. Fara sa nceteze de a surde, lua hrtiile prezentate de delegati si se pregati sa le semneze. - De vreme ce este asa, ncheie el, nu vedem nici un inconvenient n a accepta.

Oamenii se privira consternati. - Iarta-ma, colonele, spuse cu voce scazuta colonelul Gerineldo Mrquez. Dar asta este tradare. Pana deja nmuiata n cerneala se opri n aer si colonelul Aureliano Buenda descarca asupra lui toata povara autoritatii sale: - Preda-mi armele dumitale, ordona el. Colonelul Gerineldo Mrquez se ridica si depuse armele pe masa. - Du-te sa te prezinti la cartier, continua colonelul Aureliano Buenda. Vei ramne la dispozitia tribunalului revolutionar. Apoi semna declaratia si preda emisarilor hrtiile spunndu-le: - Iata hrtiile dumneavoastra, domnilor. Sa va fie de bine. Dupa doua zile, colonelul Gerineldo Mrquez, acuzat de tradare, fu condamnat la moarte. Prabusit n hamacul sau, colonelul Aureliano Buenda ramase nesimtitor la rugaciunile acelora care venira sa-i implore clementa. n ajunul exe cutiei, calcnd ordinul de a nu-l deranja, Ursula l vizita n odaia lui. nvaluita toata n negru, aborda o solemnitate rara si ramase n picioare cele trei minute ct dura ntrevederea. - Stiu ca ai sa-l mpusti pe Gerineldo, i zise ea calma, si nu pot face nimic pentru a te mpiedica. Dar te previn: de ndata ce-i voi vedea cadavrul, ti jur pe ramasitele tatalui meu si ale mamei mele, si pe amintirea lui Jos Arcadio Buenda, si naintea lui Dumnezeu, ca te voi scoate din brlogul n care te ascunzi si te voi ucide cu minile mele. nainte de a parasi camera, fara sa astepte macar raspunsul ncheie: Acelasi lucru l-as fi facut daca te-ai fi nascut cu o coada de porc. n cursul acelei nopti nesfrsite, n timp ce colonelul Gerineldo Mrquez evoca dupa-amiezile moarte n atelierul de croitorie al Amarantei, colonelul Aureliano Buenda starui ceasuri ntregi, zgriind si rcind scoarta dura a singuratatii sale, n speranta de a o sparge. Singurele sale clipe de fericire, de dupa acea dupa-amiaza ndepartata n care tatal sau l dusese sa faca cunostinta cu gheata, le cunoscuse n atelierul de aurarie n care-si petrecea vremea aurind pestisorii. A tr ebuit sa dezlantuie treizeci si doua de razboaie, a trebuit sa violeze toate pactele s ale cu moartea si sa se balaceasca ca un porc n noroiul gloriei, pentru a descoperi cu a proape patruzeci de ani de ntrziere toate privilegiile simplicitatii. n zori, rascolit de chinurile acestei nopti albe, intra n ncaperea cu butucul cu o ora nainte de executie. - Sa terminam comedia, cumetre, i zise colonelul Gerineldo Mrquez. Sa plecam de aici nainte ca tntarii sa te execute cu totul. Colonelul Gerineldo Mrquez nu-si putu ascunde dispretul pe care i-l inspira o astfel de atitudine. - Nu, Aureliano, raspunse el. Prefer sa mor dect sa te vad transformndu-te n macelar. - N-ai sa ma vezi, raspunse colonelul Aureliano Buenda. ncalta-te si ajutama sa termin cu acest razboi scrbos. Spunnd aceasta, nu-si nchipuia ca un razboi este mai usor sa-l ncepi dect sa-l sfrsesti. Trebuie sa se arate inflexibil si sngeros timp de aproape un an pentru a constrnge guvernul sa propuna rebelilor conditii de pace favorabile, si alt an pe ntru asi convinge partizanii de interesul de a le accepta. n domeniul cruzimii, a ajuns la excese pentru a nabusi rebeliunea propriilor sai ofiteri, care se opuneau la comercializarea victoriei si sfrsi prin a se sprijini pe fortele inamice pentru a o scoate la capat.

N-a fost niciodata un razboinic mai bun ca atunci. Certitudinea ca n sfrsit lupta

pentru propria sa eliberare, iar nu pentru idealurile abstracte, pentru lozinci pe care politicienii aveau tot ragazul sa le ntoarca pe fata sau, pe dos, dupa mprejurari, i insufla un entuziasm plin de nflacarare. Colonelul Gerineldo Mrquez, care se batu pentru nfrngere cu tot atta convingere cu cta se luptase pentru biruinta, i reprosa temeritatea inutila. "Nu te ngrijora, i raspunse el surznd. Sa mori este mult mai greu dect crezi." n cazul sau, era adevarat. Certitudinea ca i-a fost fixat deja u ltimul ceas, l nzestra cu o imunitate misterioasa, cu o nemurire cu termen fix, care-l fa cea invulnerabil fata de pericolele bataliilor, si-i ngadui pna la urma sa raporteze o nfrngere care se dovedi mult mai dificila, mult mai sngeroasa si mai costisitoare dect victoria nsasi. n aproape douazeci de ani de razboi, colonelul Aureliano Buenda venise de nenumarate ori acasa, nsa graba n care sosea mereu, desfasurarea de forta care-l nsotea pretutindeni, nimbul de legenda care-i aurea prezenta si fata de care nici chiar Ursula nu ramnea insensibila, au sfrsit prin a face din el un strain. Ultima data cnd venise la Macondo si cnd si adapostise cele trei concubine, nu a fost vazu t n propria sa casa dect n doua sau trei rnduri, cnd si lua ragaz sa accepte invitatia la masa. Frumoasa Remedios si cei doi gemeni, nascuti n timpul razboiului, abia l cunosteau. Amaranta nu reusea sa apropie imaginea fratelui care-si petrecuse adolescenta fabricnd pestisori de aur cu cea a razboinicului mitic care pusese o distanta de trei metri ntre el si restul omenirii. De cnd se stiu ca armistitiul s e apropie, cnd si nchipuira ca va reveni schimbat ntr-o fiinta omeneasca, redat n sfrsit afectiunii familiei lui, sentimentele familiale atta timp amortite renascur a cu mai multa forta ca oricnd. - n sfrsit, zise Ursula, vom avea din nou un barbat n casa. Amaranta a fost prima care a banuit ca l-au pierdut de fapt iremediabil. Cu o saptamna nainte de armistitiu, cnd intra n casa fara escorta, precedat de doua ordonante desculte care depusera pe culoar harnasamentul catrului si ladita cu poemele sale, singura ramasita din vechiul sau echipaj imperial, i vazu trecnd pri n fata atelierului de croitorie si-l chema. Colonelul Aureliano Buenda parea ca abi a o recunoaste. - Sunt eu, Amaranta, zise ea cu voiosie, fericita sa-l vada rentors, si-i arata mna nfasurata cu banda neagra: Priveste. Colonelul Aureliano Buenda i adresa acelasi surs ca n ziua n care o vazuse pentru prima oara cu aceasta banda, n acea dimineata, foarte ndepartata, cnd revenise la Macondo, condamnat la moarte. - Cum trece vremea! striga el. Este ngrozitor. Trupele regaliste trebuira sa paraseasca casa. Lumea l batjocorea, scuipau cnd trecea, l acuzau ca a pornit din nou razboiul numai pentru a-l vinde mai scump. Tremura de febra si de frig; la subsuori era din nou plin de abcese. Cu sase lun i nainte, cnd auzise vorbindu-se despre armistitiu, Ursula redeschisese si facuse curatenie n camera nuptiala si aprinsese smirna la colturi, nchipuindu-si ca va re veni hotart sa mbatrneasca blnd ntre papusile mucezite ale lui Remedios. Dar de fapt n cursul ultimilor doi ani, ajunsese sa-i plateasca vietii toate restantele pe ca re i le

datora, ntre care si mbatrnirea. Trecnd prin fata atelierului de aurarie pe care Ursula l rnduise cu o grija cu totul deosebita, el nici nu observa ca legatura cu chei era n broasca. Nu remarca deloc acele deteriorari sfsietoare si minuscule pe care timpul le pricinuise n casa si care dupa un timp att de ndelungat ar fi parut dezastruoase pentru orice om care-si pastreaza vii amintirile. Vederea varului c ojit de pe pereti nu-l facu sa sufere, nici scamele murdare ale pnzelor de paianjen din unghere, nici pulberea begoniilor, nici nervurile desenate de carii pe grinzi, n ici

muschiul crescut pe ttni, nici vreo cursa ascunsa, ntinsa de nostalgie. Se aseza n veranda, nvelit n patura lui, fara sa-si traga cizmele, ca si cum ar fi asteptat p rima lumina pentru a se scula si toata dupa-amiaza statu sa priveasca ploaia caznd pe begonii. Ursula ntelese atunci ca nu-l va pastra acasa multa vreme. "Daca nu e razboiul, gndi ea, nu poate fi vorba dect de moarte". Aceasta presupunere i se par u att de limpede si att de convingatoare, nct vazu n ea o prevestire. n cursul cinei din seara aceea, unul dintre gemeni, presupus a fi Aureliano Segundo, frngea pinea cu mna dreapta si mnca supa cu stnga. Fratele sau, presupus a fi Jos Arcadio Segundo, frngea pinea cu mna stnga si mnca supa cu dreapta. Gusturile lor erau coordonate cu atta precizie, nct nu ziceai ca sunt doi frati asezati unul n fata celuilalt, ci un joc de oglinzi. Ace st spectacol pe care cei doi gemeni l concepusera de ndata ce luara la cunostinta asemanarea lor perfecta, a fost reluat n onoarea noului venit. Dar colonelul Aure liano Buenda nu-l observa. Parea att de strain de toate nct n-o observa nici chiar pe frumoasa Remedios care se ndrepta goala spre camera ei. Ursula a fost singura care a ndraznit sa-i tulbure gndurile. - Daca trebuie sa pleci din nou, i zise ea n timpul mesei, cauta macar sa-ti amintesti cum eram n seara aceasta. Colonelul Aureliano Buenda si dadu atunci seama, fara sa fie de altfel surprins, ca Ursula era singura fiinta umana care reusise cu adevarat sa descifreze mizeri a lui, si pentru prima oara dupa attia ani, ndrazni s-o priveasca n fata. Ea avea pie lea toata crapata, dintii cariati, parul spalacit, fara culoare, privirea stinsa. O compara cu imaginea cea mai veche pe care o pastrase despre ea, n acea dupa-amiaza n care avu prevestirea ca o oala cu fiertura era sa cada de pe masa si iata ca regasi aceas ta imagine din bucati. Descoperi dintr-o data zgrieturile, vnataile, semnele vii, ulc erarile si cicatricele pe care i le lasase peste o jumatate de veac de existenta cotidia na si constata ca vederea acestor ravagii nu trezesc n el nici un sentiment, nici ma car mila. Facu atunci un ultim efort pentru a cauta n inima lui locul n care putrezise dragostea, dar nu-l putu gasi. Altadata simtea cel putin o impresie confuza de r usine cnd descoperea n propria sa piele mirosul Ursulei, si i s-a ntmplat de mai multe ori sa simta cum gndurile ei le ntretaiau pe ale lui. Dar toate acestea fusesera sters e de razboi. nsasi Remedios, propria sa nevasta, nu mai era acum dect imaginea stinsa a cuiva care ar fi putut fi propria sa fiica. Nenumaratele femei pe care le cuno scuse n desertul iubirii, si care-i raspndisera samnta pe ntregul litoral, nu lasasera nici o urma n inima lui. Majoritatea intrasera n odaia lui n plin ntuneric si plecasera nainte de zorii zilei; a doua zi, nu mai ramnea n urma lor dect un pic de dezgust n amintirea trupului. Singura afectiune care a rezistat n fata timpului si a razboi ului a fost aceea pe care o avea fata de fratele sau Jos Arcadio din vremea cnd erau copii, si nici aceasta nu se baza pe iubire, ci pe complicitate. - Va cer iertare, raspunse el, scuzndu-se, la rugamintea Ursulei. Razboiul

acesta a nimicit totul. n cursul zilelor care au urmat, cauta sa nimiceasca toate urmele trecerii sale prin lumea aceasta. Goli atelierul de aurarie, nelasnd n el dect obiecte anonime, darui ordonantelor hainele sale si-si ngropa armele n curte cu aceeasi cainta ca s i tatal lui n ziua cnd ngropase lancea care-l ucisese pe Prudencio Aguilar. Nu pastra dect un pistol, si cu un singur glonte. Ursula nu interveni. N u cauta sa-i schimbe hotarrea dect atunci cnd era pe cale sa distruga dagherotipul lu i Remedios pe care-l pastrau n salon, luminat de o candela. - Acest portret a ncetat a-ti mai apartine de mult, i zise ea. Este o mostenire de familie.

n ajunul armistitiului, cnd nu mai ramase n casa nici un obiect care sa-i poata evoca amintirea, se duse la bucatarie purtnd ladita care continea versurile sale, n clipa n care Santa Sofia de la Piedd se pregatea sa aprinda cuptorul de pine. - Aprinde-l cu aceasta, i zise el ntinzndu-i primul sul cu hrtii ngalbenite. Va arde mai bine, sunt lucruri foarte vechi. Santa Sofia de la Piedd, att de tacuta, att de complezenta, care nu contrazisese niciodata pe nimeni, nici chiar pe copiii ei, avu impresia ca i se cere sa savrseasca ceva oprit. - Sunt hrtii importante, zise ea. - Nici pomeneala, i raspunse colonelul. Lucruri care se scriu pentru sine nsusi. - Atunci, ardeti-le dumneavoastra, colonele. Ceea ce si facu fara sa se opreasca numai la aceasta, zdrobi ladita cu o secure si arunca bucatile n foc. Cu cteva ceasuri mai nainte Pilar Ternera venise sa-l vizite ze. Dupa attia ani de cnd nu o mai vazuse, colonelul Aureliano Buenda ramase stupefiat constatnd ct de mult mbatrnise si se ngrasase, cum si pierduse rsul ei stralucitor, dar fu la fel de mirat de agerimea pe care o dobndise n citirea ca rtilor. "Ia seama la gura ta", i zise ea, si el se ntreba daca data trecuta cnd i spusese ac elasi lucru si cnd se gasea la apogeul gloriei sale, aceasta nu fusese o viziune extrao rdinar anticipata asupra destinului lui. Dupa putin timp, cnd medicul sau personal termi na cu extirparea abceselor de la subsuori, l ntreba cu un aer detasat care era locul exact unde se afla inima. Doctorul l asculta, apoi desena un cerc pe pieptul lui cu un tampon mbibat n tinctura de iod. n martea armistitiului, ziua se lumina calduta si ploioasa. Colonelul Aureliano Buenda si facu aparitia n bucatarie cnd ceasul batea orele cinci dimineata si-si bau cafeaua obisnuita fara zahar. "E o zi ca aceea n care te-ai nascut tu, i zise Ursu la. Ai speriat toata casa cu ochii tai deschisi." El n-o lua n seama, toata atentia l ui fiind mobilizata n pregatirea trupei, cu sunetele trompetelor, cu lansarea ordinelor ca re tulburau puritatea zorilor. Dupa attia ani de razboi, toate aceste zgomote ar fi trebuit sa i se para familiare si totusi, de data aceasta, simti cum i tremura genunchii si pielea i se nfiora, tocmai cum se simtise n tinerete n prezenta unei femei goale. Prins n sfrsit n cursa nostalgiei, se gndi ca, daca s-ar fi casatorit cu aceea, ar f i fost un om care n-ar fi cunoscut nici razboiul, nici gloria, un mestesugar anonim, un animal fericit. Aceasta tresarire tardiva, la care nu se asteptase, dadu un gust si mai amar micului sau dejun. La orele sapte dimineata, cnd colonelul Gerineldo Mrquez veni sa-l caute nsotit de un grup de ofiteri rebeli, l gasi mai tacut, mai c ufundat n gnduri, mai solitar ca oricnd. Ursula voi sa-i arunce pe umeri o patura noua. - Ce vor gndi oamenii guvernului, i zise ea. si vor nchipui ca te-ai predat pentru ca n-aveai nici cu ce sa-ti cumperi o patura. Dar el refuza. Ajuns n prag si vaznd ca ploaia continua sa cada, si puse n cap

o palarie veche de psla, care-i apartinuse lui Jos Arcadio Buenda. - Aureliano, i mai spuse Ursula, daca acolo vei avea o soarta grea, promite-mi ca gndurile tale vor fi la mama ta. El i adresa un surs distrat, si ridica mna mare deschisa si fara sa spuna vreun cuvnt, parasi casa pentru a nfrunta strigatele, ocarile si blestemele care a veau sa curga asupra lui si sa-l urmareasca pna la iesirea din sat. Ursula puse bara l a poarta, hotarta sa n-o mai retraga tot restul vietii. "Putrezim pe loc, aici, naun tru, si zise n sinea ei. Ne vom rentoarce n pulbere n aceasta casa lipsita de barbati, dar n u vom da acestor mizerabili prilejul sa se bucure vazndu-ne plngnd." si trecu dimineata cautnd prin ungherele cele mai ascunse, o amintire de a fiului sau, dar nu

putu gasi nici una. Ceremonia avu loc la douazeci de kilometri de Macondo, la umbra unui arbore de kapok gigantic, n jurul caruia avea sa se ntemeieze apoi satul Neerlandia. Dele gatii guvernului si ai partidelor, ca si comisia rebela, care preda armele, fura servi ti de un grup de calugarite vioaie mbracate n straie albe care semanau cu un stol de porumbei speriati de ploaie. Colonelul Aureliano Buenda sosi calare pe un catr pli n de noroi. Nu era barbierit, suparat mai mult de abcesele dureroase de la subsuor i, dect de prabusirea imensa a visurilor sale, deoarece ajunsese la capatul sperante lor, dincolo de glorie si de nostalgia gloriei. Potrivit dispozitiilor date de el nsus i, nu a fost muzica, nici petarde, clopote de bucurie, nici urale, si nici un fel de man ifestare care ar fi putut altera caracterul de doliu al armistitiului. Un fotograf ambula nt care luase unicul portret al lui ce s-ar fi putut pastra, a fost silit sa-si distruga placile fara sa le developeze. Ceremonia a durat doar att ct era necesar pentru trecerea semnaturilor pe hrtie. n jurul mesei rustice asezate n mijlocul unui cort peticit de circ, la care luara loc delegatii, se aflau ultimii ofiteri ramasi credinciosi colonelului Aureliano Buenda. nainte de a strnge semnaturile, trimisul personal al presedintelui republicii vru sa citeasca cu voce tare actul predarii, nsa colonelul Aureliano Buenda se opuse. - Sa nu ne pierdem vremea cu formalitati goale, zise el si se pregati sa semneze hrtiile fara macar sa le citeasca. Unul dintre ofiterii sai sparse atunci tacerea somnoroasa care domnea n cort: - Colonele, faceti-ne favorul de a nu fi primul care sa semneze. Colonelul Aureliano Buenda i mplini rugamintea. Dupa ce documentul trecu roata n jurul mesei, n mijlocul unei taceri att de profunde nct s-ar fi putut descifr a semnaturile chiar si numai auzind zgriatul penei pe hrtie, primul loc era nca alb. Colonelul Aureliano Buenda se pregati sa-l umple. - Colonele, zise atunci un alt ofiter de al sau, mai aveti timp sa refuzati. Fara sa se tulbure, colonelul Aureliano Buenda contrasemna primul exemplar. Nu apucase sa-l semneze si pe ultimul cnd aparu la intrarea n cort un colonel rebe l tragnd de capastru un catr ncarcat cu doua cufere. n ciuda tineretii sale extreme, avea un aspect foarte slabit, o expresie suferinda. Era casierul revolutiei pent ru circumscriptia Macondo. Facuse un drum obositor de sase zile, tragnd catrul care murea de foame, pentru a ajunge la timp pentru armistitiu. Ceremonios, cu o mani era exasperanta, descarca cuierele, le deschise si puse pe masa, una dupa alta sapte zeci si doua de caramizi de aur. Nimeni nu-si mai amintea de existenta acestui tezaur. n dezordinea ultimului an, cnd comandamentul central zbura n tandari si cnd revolutia degenera ntr-o rivalitate sngeroasa ntre sefi, devenise imposibil sa se determine vreo responsabilitate. Aurul rebeliunii, topit n blocuri acoperite la rndul lor cu pamnt ars, scapa de atunci oricarui control. Colonelul Aureliano Buenda puse sa

includa cele saptezeci si doua caramizi de aur n inventarul predarii si puse capa t ceremoniei, nengaduind nici un discurs. Adolescentul firav ramase nfipt naintea lui , fixndu-l cu ochii sai senini de culoarea mierii. - Ce mai vrei? l ntreba colonelul Aureliano Buenda. Tnarul i raspunse strngnd din dinti: - Recipisa. Colonelul Aureliano Buenda i-o ntocmi cu mna sa proprie. Apoi lua un pahar cu limonada si un biscuit pe care le mparteau calugaritele si se retrase ntr -un cort militar, amenajat pentru cazul ca voia sa se odihneasca. Ajuns nauntru, si sc oase camasa, se aseza pe marginea patului de campanie si la orele trei si un sfert du pa amiaza si trase un glonte de pistol n cercul cu tinctura de iod pe care medicul sa u

personal i-l desenase pe piept. La aceeasi ora, n Macondo, Ursula ridica capacul de pe oala cu lapte de pe masina de gatit, mirata ca ntrzia att de mult sa fiarba, si o gasi plina cu viermi. - L-au ucis pe Aureliano, striga ea. Privi n directia curtii, supunndu-se unei deprinderi pe care o dobndise n singuratatea ei, si-l zari atunci pe Jos Arcadio Buenda, trist si leoarca de ploai e, mult mai batrn dect atunci cnd murise. "L-au omort ca pe un tradator, preciza Ursula, si nimeni nu si-a facut pomana sa-i nchida ochii." La caderea noptii, vaz u printre lacrimi cum se ncruciseaza pe cer, rapide si scnteietoare, acele discuri luminoase asemanatoare cu stelele cazatoare, si socoti ca este semn de moarte. nc a mai statea sub castan plngnd la picioarele barbatului ei, cnd l-au adus, nvelit n patura lui, ntepenit din pricina sngelui nchegat, pe colonelul Aureliano Buenda cu ochii larg deschisi de mnie. Era n afara de orice primejdie. Glontele urmase o traiectorie att de dreapta nct medicul i putu trece prin piept si scoate prin spate un tifon mbibat cu tinctura de iod. "Aceasta este capodopera mea, i zise cu satisfactie. Era singurul punct p rin care putea trece un glonte fara sa atinga vreun centru vital." Colonelul Aurelia no Buenda se vazu nconjurat de calugarite compatimitoare care intonau psalmi deznadajduiti pentru odihna vesnica a sufletului sau, si atunci regreta ca nu si -a tras glontele n gura, dupa cum avea intentia, numai ca sa faca de rs profetia lui Pilar Ternera. - Daca as mai avea vreo autoritate, i zise medicului, as pune sa va mpuste fara judecata. Nu pentru ca mi-ati salvat viata, ci pentru ca nu m-ati crutat de ridi col. Aceasta biruinta asupra mortii i readuse n cteva ceasuri tot prestigiul pe care-l pierduse. Tot aceia care-l calomniasera ca ar fi vndut razboiul n schimbul unei locuinte ale carei ziduri erau facute din caramizi de aur, vorbeau acum despre ncercarea lui de sinucidere ca despre un gest de onoare si-l proclamau martir. Du pa aceea, cnd refuza Ordinul pentru Merit pe care i-l decernase presedintele republi cii, chiar si cei mai crnceni rivali ai sai venira sa se perinde prin camera lui pentr u a-i cere sa renege termenii armistitiului si sa dezlantuie un nou razboi. Casa se um plu de cadouri menite sa repare jignirile din trecut. Impresionat tardiv de sprijinul m asiv al fostilor sai tovarasi de arme, colonelul Aureliano Buenda nu excluse posibilitate a de a raspunde la dorintele lor. Dimpotriva, uneori parea att de entuziasmat de un ra zboi nou, nct colonelul Gerineldo Mrquez credea ca nu asteapta dect un pretext pentru a-l dezlantui. Acest pretext i s-a oferit efectiv atunci cnd presedintele republicii le refuzase pensiile fostilor combatanti, fie liberali, fie conservatori, pna ce fiecare dosar nu va fi fost revizuit de o comisie speciala, iar legea pentru alo catii aprobata de congres. "Este un abuz, tuna colonelul Aureliano Buenda. Vor muri tot i

de batrnete asteptnd posta." Parasi pentru prima oara balansoarul pe care i-l cumparase Ursula pentru convalescenta si, plimbndu-se prin camera, dicta un mesaj fara echivoc adresat presedintelui republicii. n aceasta telegrama, al carei cont inut nu s-a comunicat niciodata public, denunta prima violare a tratatului de la Neerlan dia si ameninta cu declararea unui razboi nemilos n cazul cnd ordonantarea pensiilor nu s e va decide n curs de cincisprezece zile. Luarea sa de atitudine era att de dreapta n ct permitea sa se ntrevada chiar aderarea fostilor combatanti conservatori. Dar, n lo c de orice raspuns, guvernul ntari paza pusa la intrarea casei, sub pretextul de a-i a sigura protectia, si interzise vizitele, oricare ar fi fost ele. Masuri analoge fura ad optate n toate partile fata de alti sefi luati la ochi. Operatia s-a declansat la momentu l potrivit si a fost executata ntr-o maniera att de radicala, att de eficace, nct la doua luni dupa armistitiu, cnd colonelul Aureliano Buenda era considerat vindecat, sefii lui cei mai

hotarti erau morti sau expatriati sau fusesera nghititi definitiv de administratia publica. Colonelul Aureliano Buenda parasi camera n decembrie si-i fu de ajuns sa-si arunce o privire n directia verandei ca sa nu se mai gndeasca la razboi. Cu o vitalitate pe care se parea ca este imposibil sa o mai desfasoare la vrsta ei, Ur sula rentinerise casa. "Acum vor vedea cu cine au de-a face, spusese atunci cnd se asigurase ca fiul ei va trai. Nu va exista alta casa mai buna, si n ici mai ospitaliera ca aceasta casa de nebuni." Puse sa fie curatata si zugravita di n nou, schimba mobilele, puse ordine n gradina si semana flori noi, deschise usile si ferestrele ca sa patrunda pna n odai lumina orbitoare a verii. Hotar sfrsitul numeroaselor doliuri care se tot adaugau unul dupa celalalt, si ea nsasi schimba vechea toaleta severa cu una mai tinereasca. Muzica pianului mecanic nveselea din nou casa. Ascultnd-o Amaranta si aminti de Pietro Crespi, de gardenia lui crepusculara, de mirosul lui de lavanda si n adncul inimii ei vestejite nflori o ur a cu totul noua, purificata de timp. ntr-o dupa-amiaza, cnd se straduia sa faca ordine n salon, Ursula le ceru soldatilor care aparau casa sa-i dea o mna de ajutor. Tnarul comandant al garzii i dadu autorizatia. ncetul cu ncetul, Ursula le ncredinta sarcini noi. i invita la masa, le daruia haine si ghete, i nvata sa scrie si sa cit easca. Cnd guvernul puse capat misiunilor de supraveghere, unul dintre ei ramase sa traiasca n casa si n slujba ei timp de multi ani. nnebunit dupa frumoasa Remedios care-l respinsese de attea ori, tnarul comandant al garzii muri din dragoste lnga fereastra ei, chiar n clipa cnd se revarsau zorile noului an. CU MULTI ANI MAI TRZIU, pe patul de moarte, Aureliano Segundo avea sa-si aminteasca de acea dupa-amiaza ploioasa de iunie cnd intra n camera pentru a face cunostinta cu primul sau fiu. Desi acesta era bolnavicios, plngacios si n-avea nici o trasatura comuna cu vreun Buenda, tatal sau n-a avut nevoie sa se gndeasca de doua ori pentru a-i pune un nume. - Se va numi Jos Arcadio, zise el. Fernanda del Carpio, frumoasa femeie cu care se casatorise n anul ce trecuse, si dadu consimtamntul. Ursula, dimpotriva, nu putu sa-si ascunda un vag sentiment de neliniste. n lunga istorie a familiei, repetarea staruitoare a numel or i ngaduise sa traga concluzii care pareau hotartoare. n timp ce Aurelienii erau nchisi , dar perspicaci, cei care purtau numele de Jos Arcadio erau impulsivi si ntreprinzatori, nsa marcati cu un semn tragic. Numai n cazul lui Jos Arcadio Segundo si Aureliano Segundo clasificatia se dovedi imposibila. n timpul copilari ei lor, erau att de asemanatori si att de neastmparati, nct nici Santa Sofia de la Piedd nu reusea sa-i distinga. n ziua botezului lor, Amaranta le petrecu bratar i purtnd numele lor respective si-i mbraca n haine de culori diferite nsemnate cu initialele fiecaruia, dar cnd ncepura sa mearga la scoala preferara sa-si schimbe hainele si bratarile si sa se cheme reciproc cu numele celuilalt. Dascalul scoli i, Melchior Escalona, obisnuit sa-l recunoasca pe Jos Arcadio Segundo dupa camasa sa verde, nu mai stia la care sfnt sa se nchine cnd descoperea ca acesta

purta bratara lui Aureliano Segundo, si cnd celalalt zicea ca se numeste, totusi, Aureliano Segundo, desi purta camasa alba si bratara gravata cu numele lui Jos Arcadio Segundo. De atunci deveni imposibil sa se stie cu certitudine care

din doi era fiecare. Chiar si dupa ce crescura si viata i facu sa se deosebeasca, Ursula continua sa se ntrebe daca ei nsisi nu s-au nselat ntr-un moment sau altul al ncurcaturii cu care se amuzasera crend-o si nu au ramas unul n locul celuilalt pentru totdeauna. Pna la nceputul adolescentei erau ca doua mecanisme sincronizate . Se desteptau n acelasi timp, simteau la aceeasi ora dorinta de a se duce afara, cunosteau aceleasi suparari ale sanatatii si ajungeau chiar si sa viseze aceleas i lucruri. Acasa, unde toti credeau ca amndoi si coordoneaza actele din simpla placere de a induce lumea n eroare, nimeni nu-si dadea seama de ceea ce se ntmpla cu adevarat, pna n ziua cnd Santa Sofia de la Piedd dndu-i unuia dintre ei un pahar cu citronada, acesta nca nici nu gustase din ea si celalalt sustinea ca n-avea zahar . Santa Sofia de la Piedd, care de fapt uitase sa puna zahar n citronada, mpartasi Ursulei aceasta ntmplare. "Toti sunt asa, zise ea fara sa para surprinsa. Toti nebuni din nastere". Timpul ncurca si mai mult lucrurile. Acela care, dupa ncurcatura lor, ramasese cu numele de Aureliano Segundo, crescuse tot att de colosal ca si bunicu l sau, iar acela care ramase cu prenumele de Jos Arcadio Segundo, la fel de slab si osos ca si colonelul, si singura trasatura comuna pe care o pastrara era acel aer de singuratate pe care-l aveau din familie. Fara ndoiala ca aceasta ncrucisare de num e, de caracter si de nfatisare i-a dat Ursulei banuiala ca ncurcatura se produsese nca din copilaria lor. Deosebirea radicala ntre cei doi aparu n toiul razboiului, atunci cnd Jos Arcadio Segundo i ceru colonelului Gerineldo Mrquez sa-l duca sa asiste la executii. Dorinta lor fu mplinita, mpotriva vointei Ursulei. Aureliano Segundo, n schimb, fremata numai la gndul de a vedea cum este mpuscat cineva. Prefera sa ramna acasa. La doisprezece ani, o ntreba pe Ursula ce contine odaita ncuiata. "Hrtii, i raspunse ea. Sunt cartile lui Melchiade si lucrurile ciudate pe care le-a scris n ultimii ani ai vietii sale." Acest raspuns, n loc sa-l linisteasca, i spori curiozitatea. Starui att de mult, fagadui cu atta ardoare ca nu va deranja nimic, n ct Ursula i ncredinta cheile. Nu mai intrase nimeni n cabinetul de lucru de cnd scosese ra lesul lui Melchiade si pusesera la usa un lacat pe care rugina l ntepeni n toate rotitele lui. Dar cnd Aureliano Segundo deschise ferestrele, patrunse o lumina familiara care parea obisnuita sa vina sa lumineze n fiecare zi cabinetul de lucr u si nu se putea descoperi nici cea mai mica urma de praf sau de pnza de paianjen, ci dimpotriva, totul era curat, maturat, dereticat mai bine si mai curat dect n chiar ziua nmormntarii, iar cerneala nu se uscase pe fundul calimarii, oxidul nu alterase stralucirea metalelor, iar spuza atanorului n care Jos Arcadio Buenda evaporase mercurul, nca nu se stinsese. Pe etajera erau asezate cartile mbracate cu un fel d e carton livid asemanator cu pielea de om tabacita, precum si manuscrisele intacte . Desi odaia ramasese nchisa timp de multi ani, aerul parea mai curat aici dect n restul casei. Toate pareau att de noi, nct la cteva saptamni, cnd Ursula intra n cabinetul de lucru cu o galeata de apa si cu o matura pentru a spala pe jos, nu gasi nimic de facut. Aureliano Segundo se cufundase n lectura unei carti. Lucrarea nu avea coperte, titlul ei nu aparea nicaieri, dar aceasta nu-l mpiedica pe copil sa

savureze cu cea mai mare placere istoria femeii care se aseza la masa ca sa nu mannce dect boabe de orez pe care le prindea cu betisoare, si istoria pescarului c are mprumuta de la un vecin greutati pentru navodul sau si apoi i multumi daruindu-i u n peste care avea un diamant n burta, povestile cu lampa care mplineste toate dorint ele si cu covoarele zburatoare. Stupefiat, o ntreba pe Ursula daca toate acestea erau adevarate, iar ea i raspunse ca ntr-adevar, cu multi ani mai nainte, tiganii aduses era la Macondo acele lampi miraculoase si acele covoare zburatoare. - Adevarul este, suspina ea, ca lumea se sfrseste ncetul cu ncetul, si aceste

lucruri nu se vor mai ntoarce niciodata. Dupa ce ispravise cartea din care multe povesti erau incomplete deoarece lipseau pagini, Aureliano Segundo ncerca sa descifreze manuscrisele. I-a fost imposibil. Literele semanau cu rufele ntinse la uscat pe o srma de fier si tineau mai degraba de notatia muzicala dect de scriitura literala. ntr-o zi fierbinte, spre a miaza, n timp ce se straduia sa patrunda secretul manuscriselor, simti ca mai e cineva n odaie. Proiectat n oglinda ferestrei, cu minile pe genunchi, era Melchiade. Nu ave a mai mult de patruzeci de ani. Purta aceeasi jiletca anacronica si palaria n forma de aripi de corb si de-a lungul tmplelor alburii picura grasimea parului topita de c aldura, asa cum l vazusera Aureliano si Jos Arcadio n copilaria lor. Aureliano Segundo l recunoscu imediat, deoarece amintirea aceea se transmisese din generatie n generatie si, pornind de la amintirea bunicului, ajunsese pna la el. - Salutare, zise Aureliano Segundo. - Salut, tinere, raspunse Melchiade. De atunci, timp de ctiva ani se vazura aproape n fiecare dupa-amiaza. Melchiade i vorbea despre lume, ncerca sa-i comunice stiinta lui veche, dar refuza sa-i traduca manuscrisele. "Nimeni nu trebuie sa le cunoasca ntelesul nainte de a se scurge o suta de ani", explica el. Aureliano Segundo pastra vesnic secretul acel or ntrevederi. ntr-o zi simti ca se narui acest univers care-i apartinea numai lui, c a e gata sa se prabuseasca, din pricina Ursulei care intrase n odaie n clipa cnd Melchiade se afla acolo. Dar ea nu-l vazu. - Cu cine vorbeai? l ntreba ea. - Cu nimeni, zise Aureliano Segundo. - Strabunicul tau era la fel, zise Ursula. Si el vorbea singur. ntre timp, Jos Arcadio Segundo si satisfacuse dorinta de a asista la o executie. Avea sa-si aminteasca tot restul vietii de fulgerarea livida a celor s ase mpuscaturi simultane si de ecoul detunaturilor care se pierdu undeva n munti, si d e sursul trist, de ochii nedumeriti ai celui mpuscat, care ramase n picioare, cu capu l sus, n timp ce camasa i se mbiba de snge, si care continua sa surda cnd l-au desfacut de la stlp si l-au pus ntr-o lada cu var. "E viu, si zise el. l vor ngropa d e viu." Fu att de impresionat, nct ncepu sa deteste practicile militare si razboiul, n u din pricina executiilor nsele, ci pentru acel obicei nspaimntator de a-i ngropa de v ii pe cei mpuscati. Nimeni nu-si dadu exact seama cnd a nceput sa traga clopotele n turnul bisericii si sa-i ajute la liturghie parintelui Antonio Isabel, succesoru l lui El Cachorro si sa creasca cocosi de lupta n curtea casei parohiale. Cnd afla colonelul Gerineldo Mrquez, l dojeni aspru, reprosndu-i ca deprinde activitati reprobate de liberali. "Adevarul este, raspunse el, ca mie mi se pare ca sunt conservator." Credea n aceasta ca ntr-o hotarre a soartei. Colonelul Gerineldo Mrquez, scandalizat, i povesti Ursulei: - Cu att mai bine, ncuviinta ea. De-ar vrea cerul sa se faca preot, pentru ca Dumnezeu sa intre n sfrsit n casa noastra! Se afla foarte repede ca parintele Antonio Isabel l pregatea pentru prima mpartasanie. l nvata catehismul n timp ce-si pregatea cocosii barbierindu-le gtul.

n vreme ce-si asezau gainile clocitoare n cuibarele lor, i explica prin exemple simple cum a doua zi de la facerea lumii, lui Dumnezeu i venise ideea ca puii sa se formeze n interiorul oului. nca de pe atunci, preotul manifesta primele simptome a le acelui delir senil, care-l facu sa spuna, ctiva ani mai trziu, ca diavolul iesise probabil victorios din razvratirea sa mpotriva lui Dumnezeu, si ca el se gasea asezat pe t ronul ceresc, dar fara sa-si descopere adevarata sa identitate pentru a-i induce n eroa re pe nestiutori. Cucerit de ndrazneala dascalului sau, Jos Arcadio Segundo reusi n

cteva luni sa se dovedeasca tot att de priceput n martingale teologice destinate sa -l umileasca pe diavol, pe ct era de iscusit n viclesugurile luptelor de cocosi. Amar anta i confectiona un costum din in, cu guler si cravata, i cumpara o pereche de pantof i albi si-i picta numele cu litere de aur pe panglica din jurul lumnarii lui. Cu do ua zile nainte de prima mpartasanie, parintele Antonio Isabel se nchise mpreuna cu el n sacristie pentru a-l spovedi cu ajutorul unui pomelnic al pacatelor. Lista a fos t att de lunga nct batrnul preot, obisnuit sa se culce de la orele sase, adormi n fotoliul sa u nainte de a termina. Interogatoriul a fost pentru Jos Arcadio Segundo o adevarata revelatie. Nu se mira de loc cnd parintele l ntreba daca a facut lucruri urte cu femeile si raspunse cinstit ca nu, dar ramase nedumerit cnd fu ntrebat daca a facut aceleasi lucruri cu animale. n prima vineri din mai se mpartasi, mistuit de curiozitate. Mai trziu i puse aceasta ntrebare lui Petronio, crsnicul pricajit care locuia n clopotnita si despre care se spunea ca se hraneste cu lilieci, iar Petro nio i raspunse: "Pentru ca exista crestini stricati care fac astfel de lucruri cu maga ritele". Jos Arcadio Segundo continua sa manifeste atta curiozitate, i ceru fel si fel de explicatii, nct Petronio si pierdu rabdarea: - Eu merg acolo n fiecare marti noaptea, marturisi el. Daca promiti ca nu spui nimanui nimic, te voi duce martea viitoare. n martea urmatoare, Petronio cobor ntr-adevar din clopotnita, lundu-si un scaunel de lemn, despre care pna atunci nimeni nu stia la ce-i foloseste, si-l du se pe Jos Arcadio pna la o pajiste din mprejurimi. Baiatul prinse att de mult gustul acestor iesiri nocturne, nct trecu multa vreme pna sa nceapa a fi vazut la stabilimentul lui Catarino. Deveni pasionat pentru luptele de cocosi. "mi vei fac e placerea sa duci animalele acestea n alta parte, i porunci Ursula cnd l vazu prima oara intrnd cu aceste animale de rasa. Cocosii au adus destule nenorociri n casa aceasta ca sa mai vii si tu sa ne aduci altele." Jos Arcadio Segundo i duse fara sa mai discute, dar continua sa-i creasca la bunica sa Pilar Ternera care-i puse la dispozitie toate cele ce-i trebuiau, numai ca sa-l aiba sub acoperisul ei. n curnd dovedi, n cursul luptelor de cocosi, toata stiinta pe care i-o daduse parintele A ntonio Isabel si ncepu sa dispuna de bani suficienti, nu numai pentru a-si dezvolta crescatoria, ci si pentru a-si satisface adevaratele satisfactii de barbat. n vre mea aceea, cnd Ursula l compara cu fratele sau, nu reusea sa nteleaga cum cei doi gemeni, care n copilarie puteau fi luati drept una si aceeasi fiinta, ajunsesera att de de osebiti. Perplexitatea ei a fost de durata destul de scurta, deoarece Aureliano Segundo ncepuse pe neasteptate sa dea dovada de trndaveala si mprastiere. Atta timp ct statuse nchis n cabinetul de lucru al lui Melchiade, era un barbat nchis n sine, asa cum fusese colonelul Aureliano Buenda n tineretea lui. Dar cu putin timp nainte de tratatul de la Neerlandia, o ntmplare l facu sa iasa din absorbirea lui si -l puse n fata cu realitatea lumii. O tnara fata, care vindea bilete de loterie pentr u tragerea la sorti a unui acordeon, l saluta cu cea mai mare familiaritate. Aureli

ano Segundo nu fu surprins, deoarece i se ntmpla adesea sa fie luat drept fratele sau. nsa nu ncerca sa risipeasca echivocul, nici chiar atunci cnd fata voi sa-i nmoaie inima cu smiorcaieli si sfrsi prin a-l duce n odaia ei. Ea ramase att de ndragostita de el de la aceasta prima ntlnire, nct trisa n ziua tragerii la sorti pen ru ca el sa cstige acordeonul. Dupa doua saptamni, Aureliano Segundo si dadu seama ca femeia se culcase pe rnd cu el si cu fratele sau, creznd ca este vorba de acelasi, si n loc sa lamureasca situatia, facu n asa fel nct sa o prelungeasca. Nu m ai puse piciorul n cabinetul de lucru al lui Melchiade. si petrecea dupa-amiezile n curte, nvatnd sa cnte la acordeon dupa ureche, n ciuda protestelor Ursulei care interzisese pe atunci muzica n casa, din pricina doliilor succesive, si care, pe

deasupra, dispretuia acordeonul pe care-l considera un instrument bun numai pent ru vagabonzi, urmasii lui Francisco - Barbatul. Cu toate astea, Aureliano Segundo reusi sa devina un virtuoz al acordeonului si continua sa ramna astfel si dupa ce -si lua sotie si avu copii si ajunse unul dintre cei mai respectati oameni din Macon do. Timp de aproape doua luni mparti femeia cu fratele lui. l spiona, i deranja planurile si cnd era sigur ca Jos Arcadio Segundo nu o va vizita n noaptea aceea pe iubita comuna, se ducea sa se culce cu ea. ntr-o buna dimineata, observa ca e bolnav. Dupa doua zile l gasi pe fratele sau n baie, tinndu-se de o grinda, scaldat n sudori si plngnd cu lacrimi fierbinti, si nu-i trebui mai mult ca sa nteleaga. Frat ele sau i marturisi ca femeia l-a alungat deoarece o umpluse de ceea ce ea numea boli lumesti. i povesti de asemenea cum Pilar Ternera ncerca sa-l ngrijeasca. Aureliano Segundo si administra pe ascuns spalaturi fierbinti cu permanganat, cu ape diuretice si amndoi reusisera sa se vindece, pe cont propriu, dupa trei luni de suferinte tainuite. Jos Arcadio Segundo nu o mai revazu pe femeia aceea. Aureliano Segundo obtinu iertarea ei si ramase lnga ea pna la moarte. Ea se numea Petra Cotes. Sosise la Macondo n toiul razboiului, mpreuna cu un barbat de ocazie care traia din loterii, si, dupa moartea acestuia, ea con tinua micul lor comert. Era o mulatra tnara si curata cu ochi galbeni n forma de migdala care dadeau chipului ei o ferocitate de pantera, dar avea o inima generoasa si nc linari magnifice pentru amor. Cnd Ursula si dadu seama ca Jos Arcadio Segundo crestea cocosi de lupta si ca Aureliano Segundo cnta din acordeon la petrecerile desantate ale concubinei lui, crezu ca nnebuneste de rusine. Era ca si cum acesti a doi ar fi adunat n ei toate defectele familiei si nici una din virtutile ei. Atunci a hotart ca nimeni sa nu se mai numeasca Aureliano, nici Jos Arcadio. Cu toate astea, atunci cnd Aureliano Segundo avu primul sau baiat, ea nu ndrazni sa-l contrazica.. - De acord, zise Ursula, dar cu o conditie: ma nsarcinez eu sa-l cresc. Desi era deja centenara si pe cale sa ramna oarba din pricina cataractei, si pastra intact dinamismul fizic, integritatea caracterului si echilibrul mintal. Nimeni nu era mai indicat pentru formarea unui barbat virtuos care sa restabileasca presti giul familiei, un barbat care sa nu fi auzit niciodata vorbindu-se de razboi, de coco si de lupta, de femei cu viata usoara, sau de ntreprinderi nebunesti, patru calamitati care, dupa Ursula, dusesera la decaderea neamului ei. "Acesta va fi preot, si fagadui e a solemn. Si, daca Dumnezeu ma va tine n viata, va deveni papa." Toata lumea izbucn i n rs ascultnd-o, nu numai n odaia ei ci n toata casa unde se ntrunise grupul de prieteni zurbagii ai lui Aureliano Segundo. Razboiul, izgonit n hambarul amintirilor urte, si gasi o evocare trecatoare n pocnetele dopurilor de sampanie. - n sanatatea papei, striga Aureliano Segundo ridicnd paharul. Invitatii ciocnira paharele. Apoi stapnul casei cnta la acordeon, se lansara artificii si n semn de bucurie se batu toba n tot satul. n zori, invitatii mbuibati

cu sampanie junghiara sase vaci pe care le lasara n mijlocul strazii la dispozitia multimii. Nimeni nu s-a scandalizat. De cnd Aureliano Segundo luase grija casei, acest gen de petreceri erau la ordinea zilei, chiar daca nu exista un mot iv att de valabil ca nasterea unui papa. n ctiva ani, fara eforturi, prin simple ntmplar i ale norocului, adunase una dintre cele mai importante averi din regiunea mlastin ilor, datorita nmultirii supranaturale a animalelor sale. Iepele lui fatau trei mnji, gainile lui ouau de doua ori pe zi, iar porcii se ngrasau n chip excesiv, n asa fel nct nimeni nu era n stare sa explice o prosperare att de furioasa dect prin practici magice. "Profita de acestea pentru a face economii acum, spunea Ursula stranepotului ei smintit. Acest noroc nu-ti va surde toata viata". nsa Aureliano

Segundo n-o asculta. Cu ct desfunda mai multe butelii de sampanie pentru a-si mbata prietenii, cu att animalele lui se nmulteau mai frenetic, si cu att mai mult s e convingea el nsusi ca steaua norocului sau nu datora nimic purtarii sale, ci atrna de influenta Petrei Cotes, concubina lui, al carei amor avea darul de a exaspera na tura. Era att de convins ca aici se afla originea averii sale, nct o tinea mereu pe Petra Cotes n preajma crescatoriei sale si, chiar atunci cnd se nsura si avu copii, continua sa traiasca n preajma ei cu consimtamntul Fernandei. Solid legat, la fel de colosal ca si stramosii lui, dar plin de vitalitate si de un farmec irezistibil care le lipsise acestora, Aureliano Segundo abia avea timp sa-si supravegheze turmele. i era de ajuns s-o trimita pe Petra Cotes pna la crescatorii si sa o plimbe calare pe pamnturile sale, pentru ca fiecare animal care purta semnul sau sa cada n aceasta boala incurabila a proliferarii. Ca toate lucrurile bune ce i s-au ntmplat n lunga sa viata, aceasta avere extraordinara nu avea alta origine dect hazardul. Pna ce luara sfrsit razboaiele, Petra Cotes continua sa traiasca din cstigul tombolelor ei, iar Aureliano Segundo se aranja din timp n timp sa jefuiasca pusculitele Ursulei. Alcatuiau o pereche frivola, fara alta grija dect sa se culce amndoi n fiecare noapte, chiar si n zilele oprite si sa se zbenguiasca n pat pna n zorii zilei. "Aceasta femeie a fost pierzan ia ta, striga Ursula catre stranepotul ei, cnd l vedea intrnd n casa ca un somnambul. Te-a mbrobodit att de bine nct ntr-o buna zi te voi vedea rasucindu-te de colici, cu o broasca n burta". Jos Aureliano Segundo, caruia i-a trebuit multa vreme ca sa descopere ca a fost nlocuit, nu reusea sa nteleaga pasiunea fratelui sau. si aminte a de Petra Cotes ca de o femeie ordinara, mai degraba lenevind n pat si cu totul lipsi ta de talente amoroase. Ramnnd surd la strigatele Ursulei si la batjocurile fratelui sau , Aureliano Segundo nu se mai gndea atunci dect sa-si gaseasca o meserie care sa-i permita sa ofere Petrei Cotes un acoperis si sa moara acolo mpreuna cu ea, pe ea si sub ea, ntr-o noapte febrila de uitare. Cnd colonelul Aureliano Buenda si redeschise atelierul, cucerit n sfrsit de placerile pasnice ale batrnetii, Aurelian o Segundo socoti ca ar fi o afacere buna sa se consacre si el fabricarii pestisori lor de aur. Petrecu ceasuri ntregi n mica ncapere suprancalzita ca sa observe cum foitele de metal dur, lucrate de colonel cu acea rabdare de negrait a omului care si-a p ierdut iluziile, se transformau ncetul cu ncetul n carapace aurii. Meseria i se paru att de obositoare iar amintirea Petrei Cotes era att de puternica si de apasatoare ca du pa trei saptamni disparu din atelier. Pe vremea aceea, Petra Cotes avu ideea de a sc oate la loterie iepuri. Acestia se nmulteau si cresteau att de repede, nct abia lasau tim p pentru vinderea biletelor de tombola. La nceput, Aureliano Segundo nu observa proportiile alarmante ale acestei proliferari. Dar ntr-o noapte, cnd nimeni nu mai

voia sa auda n sat vorbindu-se de aceste tombole cu iepuri, observa o mare agitat ie n dosul zidului curtii. "Nu-ti fie frica, i zise Petra Cotes. Sunt iepurii". Nu put ura nchide ochii toata noaptea, fiind deranjati de harmalaia animalelor. Cnd se lumina de ziua, Aureliano Segundo deschise usa si vazu curtea plina de iepuri albastri n lumina zorilor. Petra Cotes murind de rs, nu rezista sa nu-i joace o farsa. - Acestia sunt noii nascuti din noaptea aceasta, i zise ea. - ngrozitor! striga el. Pentru ce nu ncerci aceasta cu vacile? Dupa cteva zile, voind sa mai elibereze curtea, Petra schimba iepurii pe o vaca, iar dupa doua luni vaca fata trei vitei. Asa au nceput lucrurile. Aureliano Segun do se pomeni peste noapte proprietar de pamnturi si de turme si abia avea timp sa-si largeasca grajdurile si cocinile nendestulatoare. Era o prosperitate att de delira nta nct l facea sa izbucneasca n rs si tot ce putea face pentru a-si potoli veselia era s a

adopte atitudini extravagante. "La o parte din calea mea, vacilor! striga el. Vi ata e att de scurta!". Ursula se ntreba n ce ncurcaturi s-o fi bagat, daca nu cumva fura, daca nu cumva se facuse hot de vite, si de fiecare data cnd l vedea destupnd o stic la de sampanie numai pentru placerea de a-si turna spuma pe cap, i reprosa, tipnd, aceasta risipa. l sci att de mult nct ntr-o buna zi, Aureliano Segundo, care se scula plin de veselie, aparu cu o ladita plina cu bani, cu o oala de clei si cu o pensula si cntnd din rasputeri vechile melodii ale lui Francisco - Barbatul, tapeta casa p e dinauntru si pe dinafara, de sus pna jos, cu bilete de un peso. Vechea locuinta, zugravita n alb de pe vremea cnd se adusese pianul mecanic, lua aspectul mirabil a l unei moschei. n nvalmaseala ntregii familii, n izbucnirea glasului scandalizat al Ursulei, n veselia satului care navalise n strada pentru a lua parte la aceasta glorificare a risipei, Aureliano Segundo terminase cu tapetatul fatadei pna la bucatarie, fara sa uite baile si dormitoarele, si arunca n cutie biletele ramase. - Si acum, zise el ca ncheiere, sper ca nimeni din casa aceasta nu-mi va mai vorbi de bani. Asa s-a ntmplat. Ursula puse sa se dezlipeasca biletele cu care se etichetasera straturile mari de var ale peretilor si zugravi casa iar n alb. "Dum nezeule, se ruga ea, fa-ne la fel de saraci cum eram atunci cnd am ntemeiat acest sat ca sa nu trebuiasca sa-ti dam socoteala n viata de dincolo de banii acestia aruncati pe fereastra". Rugaciunile ei fura ascultate n sens contrariu. ntr-adevar, unul din lucratorii care dezlipeau biletele dadu din ntmplare peste un enorm Sfnt Iosif din ipsos, pe care cineva l lasase acolo n ultimii ani ai razboiului, si rasturnnd-o, s tatuia goala se zdrobi de pamnt. Era plina de monede de aur. Nimeni nu-si mai amintea cine adusese acest sfnt n marime naturala. "L-au adus trei oameni, explica Amaranta. M-au rugat sa li-l pastrez pna ce va nceta ploaia, si eu le-am spus sa-l puna acolo, n colt, unde nu se loveste nimeni de el, iar ei l-au pus cu multa gri ja, si acolo a ramas, deoarece oamenii aceia nu s-au mai ntors niciodata sa-l ia". n ulti mul timp, Ursula i pusese lumnari si se nchina n fata lui, fara sa banuiasca n nici un chip ca n loc de sfnt ea se nchina la vreo doua sute de kilograme de aur. Aceasta dovada trzie a pagnismului ei involuntar i spori dezolarea. Scuipa peste gramada spectaculoasa de monede, umplu cu ele trei saci de pnza si-i ngropa ntr-un loc ascuns, asteptnd ca, mai curnd sau mai trziu, cei trei necunoscuti sa-i reclame. Mult mai trziu, n anii ntunecati ai ultimei batrneti, Ursula se amesteca din cnd n cnd n conversatiile numerosilor calatori care treceau atunci pe la ei si-i ntreba daca, n timpul razboiului, n-au lasat n paza un sfnt Iosif din ipsos, pentru perioa da ct vor dura ploile. Toate aceste lucruri care o consternau att de mult pe Ursula erau chestiuni obisnuite pe vremea aceea. Macondo nflorea ntr-o prosperitate miraculoasa. Casele din lut si din bambus construite de catre ntemeietori fura nlocuite cu cladiri din caramida, cu obloane de lemn si cu podele cimentate, care faceau mai suportabila caldura sufocanta de la ceasul doua dupa-amiaza. Din fost ul catun al lui Jos Arcadio Buenda nu mai ramasesera pe atunci dect migdalii, plini de colb, sortiti sa reziste celor mai tragice mprejurari, si rul cu ape diaf ane ale

carui pietre albe ca ouale preistorice fura zdrobite de loviturile steampurilor nversunati ale lui Jos Arcadio Segundo, n ziua n care acesta si bagase n cap sa netezeasca albia rului pentru deschiderea unui serviciu de navigatie. A fost u n vis delirant, abia comparabil cu acelea ale strabunicului sau, deoarece cursul plin de pietris si numeroasele cataracte mpiedicau orice trafic ntre Macondo si mare. nsa Jos Arcadio Segundo, ntr-un acces neprevazut de temeritate, se crampona de proiectul sau. Pna atunci, nu daduse nici o dovada de imaginatie. n afara de avent ura

sa trecatoare cu Petra Cotes, nu i se cunoscuse niciodata vreo femeie. Ursula l socotea specimenul cel mai sters din toata istoria familiei, incapabil sa iasa n evidenta, nici chiar ca animator n luptele de cocosi, cnd colonelul Aureliano Buenda ii povesti ntr-o buna zi istoria cu galionul spaniol mpotmolit la doisprezec e kilometri de mare si a carui carcasa carbonizata o vazuse cu ochii lui, n timpul razboiului. Aceasta istorisire pe care attia oameni o socotisera multa vreme de necrezut, a fost o revelatie pentru Jos Arcadio Segundo. Vndu cocosii celui care oferea mai mult, recruta oameni, cumpara unelte, si se avnta cu ncapatnare n ntreprinderea colosala care consta n zdrobirea stncilor, saparea canalelor, ndepartarea piedicilor, si chiar nivelarea cataractelor. "Cunosc toate acestea pe de rost, striga Ursula. Parca s-ar nvrti timpul n loc si parca ne-am fi rentors la nceput". Cnd socoti ca rul a devenit navigabil, Jos Arcadio Segundo i prezenta fratelui sau o expunere amanuntita a planurilor sale si acesta i dadu ba nii de care avea nevoie pentru ntreprinderea sa. Multa vreme a lipsit. Se spunea deja ca proiectul lui de a cumpara un vapor nu fusese dect un subterfugiu pentru a pleca cu banii fratelui sau, cnd se raspndi vestea ca o ambarcatiune straina se apropie de sat. Oamenii din Macondo, care nu-si mai aminteau de ntreprinderile uriase ale lui Jos Arcadio Buenda, se precipitara spre ru, cu ochii holbati de nencredere la sosirea primului si ultimului vapor care a acostat vreodata n sat. Nu era dect o pluta din trunchiuri de copac, trasa cu ajutorul unor odgoane groase, de douazeci de oamen i care mergeau pe tarm. n picioare, la prova, cu o privire stralucind de multumire, Jos Arcadio Segundo conducea manevra care costase att de mult. mpreuna cu el sosise un splendid grup de matroane care se aparau de soarele arzator sub nis te umbrele batatoare la ochi, avnd umerii acoperiti cu frumoase saluri de matase, cu pomezi colorate pe obraji, cu flori naturale n par, cu serpi de aur n jurul bratel or si cu diamante n dinti. Pluta din trunchiuri de copaci a fost singura ambarcatiune pe care Jos Arcadio Segundo putu sa o faca sa urce pna la Macondo, si asta numai o singura data - dar nu voi sa recunoasca niciodata esecul ntreprinderii lui, ci dimpotriva , si proclama isprava drept o mare victorie a vointei. i dadu n mod scrupulos socoteala fratelui sau si nu ntrzie sa cada din nou n mania lui pentru cocosii de lupta. Sing urul lucru ramas din aceasta initiativa nenorocita a fost suflul nnoitor pe care-l adu sera cu sine matroanele venite din Franta, ale caror competente magnifice schimbara meto dele traditionale ale amorului si al caror simt de bunastare sociala ruina vechiul st abiliment al lui Catarino si transforma strada ntr-un bazar cu mici lampioane japoneze si flasnete nostalgice. Ele au organizat acel carnaval sngeros care timp de trei zil e scufunda Macondo n delir si a carui singura consecinta durabila a fost ocazia ofe rita de Aureliano Segundo de a o cunoaste pe Fernanda del Carpio. Frumoasa Remedios a fost proclamata regina. Ursula, pe care

frumusetea tulburatoare a stranepoatei ei o facea sa tremure, nu putu mpiedica alegerea. Reusise pna atunci sa faca sa nu iasa n strada dect pentru a merge la liturghie mpreuna cu Amaranta, n schimb o obliga sa-si acopere obrazul cu o mantil a neagra. Barbatii cei mai putin evlaviosi, acei care se deghizau n preoti pentru a recita liturghii blasfematorii la Catarino, se duceau la biserica numai cu scopul de a ntrezari, macar pentru o clipa, obrazul mndrei Remedios, a carei frumusete legendara facea sa se vorbeasca despre ea cu fervoare si admiratie pe tot cuprin sul mlastinilor. A trecut mult timp nainte de a reusi sa o vada si ar fi fost mai bin e pentru ei ca aceasta ocazie sa nu se fi prezentat niciodata, deoarece majoritatea lor n u si-au mai putut regasi somnul pasnic. Barbatul care facuse posibil acest eveniment, un strain, pierdu pentru totdeauna linistea sufletului, se scufunda n mlastina ierbo asa a

abjectiunii si a mizeriei, si multi ani dupa aceea fu sfrtecat de un tren de noap te cnd adormise pe sine. Din ziua n care fu vazut la biserica, mbracat ntr-un costum de catifea reiata verde si ntr-o jiletca brodata, toata lumea ramase convinsa ca ven ea de foarte departe, poate dintr-un oras ndepartat din strainatate, atras de acea fasc inatie magica pe care o exercita frumoasa Remedios. Era un baiat att de frumos, parea att de ndraznet si totodata serios, stia sa-si impuna att de bine prezenta, nct Pietr o Crespi ar fi facut, alaturi de el, figura de avorton, si multe femei susoteau cu un surs de ciuda ca el era cu adevarat acela care merita mantila. Nu frecventa pe nimeni n Macondo. Aparea duminica n zori, ca un print legendar, ntr-o sa cu scarite de argint, cu valtrapi de catifea, si parasea satul ndata dupa terminarea liturgh iei. Prezenta lui avea atta forta, nct din ziua cnd a fost vazut pentru prima oara la biserica, toata lumea era sigura ca ntre frumoasa Remedios si el se instaurase un duel ncordat si mut, o conventie tainica, o sfidare irevocabila, a carei ncheiere nu putea fi dect sau dragostea, sau moartea. n a sasea duminica, cavalerul aparu cu u n trandafir galben n mna. Asculta liturghia n picioare, asa cum facea ntotdeauna, si dupa terminarea acesteia, i iesi frumoasei Remedios n ntmpinare si-i oferi trandafirul. Ea l lua cu un gest natural, ca si cum ar fi fost pregatita sa prime asca acest omagiu, si atunci si descoperi fata pentru o clipa si multumi cu un surs. Asta a f ost tot. Dar pentru cavaler, si nu numai pentru el, ci pentru toti fericitii care au avut privilegiul de a-l trai, acel moment a fost etern. De atunci, cavalerul ncepu sa trimita muzicanti sub fereastra frumoasei Remedios, punndu-i sa cnte pna n zori. Aureliano Segundo fu singurul care simti o mila cordiala fata de el si ncerca sa-i descurajeze perseverenta. "Nu va mai pierdeti vremea, i spuse ntr-o seara. Femeile din casa asta sunt mai rele dect catrii". i darui prietenia sa, l invita sa se scalde n sampanie, ncerca sa-l faca sa nteleaga ca femeile din familia lui aveau maruntaiele de piatra, dar nu reusi sai nvinga ncapatnarea. Exasperat de aceste nopti nesfrsite de concerte, colonelul Aureliano Buenda ameninta ca-i vindeca jalea prin lovituri de pistol. Nimic nu pu tu sa-l faca sa renunte, n afara de starea lamentabila de demoralizare n care se afla . El, care era att de elegant, att de impecabil, deveni murdar, zdrentaros. Se soptea ca si-a parasit puterea si averea n patria sa ndepartata, desi n realitate nimeni nu-i cuno stea adevarata origine. ncepu sa se certe cu toata lumea, sa se ia la harta prin crcium i, si ntr-o dimineata se trezi la Catarino tavalindu-se n murdaria sa. Ceea ce era mai t rist n povestea lui dramatica era ca frumoasa Remedios nu i-a dat niciodata atentie, n ici chiar n vremea cnd venea la biserica mbracat ca un print. Primise trandafirul galbe n fara sa se gndeasca la nimic rau, mai degraba amuzata de extravaganta gestului, s

i nu-si desfacuse mantila dect pentru a-i vedea mai bine chipul, nu pentru a si-l a rata pe al ei. ntr-adevar, frumoasa Remedios nu era o faptura din lumea aceasta. Pna foarte trziu, Santa Sofia de la Piedd trebui sa o mbaieze si sa o mbrace ea, si chiar atunci cnd Remedios nvata sa se descurce fara ajutorul nimanui, trebuia sa fie supravegheata ca sa nu deseneze mici animale pe pereti, cu un betigas nmuiat n propriile ei excremente. mplinise vrsta de douazeci de ani fara sa stie citi, nici scrie, nici sa se serveasca de tacmuri la masa, plimbndu-se goala prin casa, deoarece fir ea ei se opunea tuturor conventionalismelor, oricare ar fi fost acelea. Cnd tnarul comandant al garzii i declara focul dragostei lui, ea-l respinse net, pentru ca o uimise frivolitatea lui. "Uite, ct e de prostanac, zise ea catre Amaranta. Pretinde ca m oare din pricina mea, de parca as fi o crampa intestinala". Cnd l gasira mort de-a bine lea n apropierea ferestrei ei, frumoasa Remedios si confirma prima impresie. - Vedeti, zise ea. Era tare prostanac.

S-ar fi spus ca o luciditate patrunzatoare i permitea sa distinga realitatea lucrurilor dincolo de orice formalism. Aceasta era cel putin parerea colonelului Aureliano Buenda, pentru care frumoasa Remedios nu era de fel o ntrziata mintala, asa cum se credea, ci cu totul dimpotriva. "Parca ar veni de dincolo de cei douazeci de ani de razboi", zicea el uneori. Ct despre Ursula, aceasta i multumea lui Dumnezeu ca i-a rasplatit familia daruindu-i o fiinta de o curatenie excepti onala, dar n acelasi timp frumusetea ei deosebita o nelinistea, deoarece i se parea o ca litate contradictorie, o cursa diavoleasca n atta candoare. Hotarse sa o departeze de lume , sa o fereasca de orice ispita pamnteasca, fara sa stie ca frumoasa Remedios era l a adapost de orice molipsire din vremea cnd nca se mai afla n pntecele mamei ei. Niciodata nu-i ncoltise gndul ca va putea fi aleasa regina frumusetii n pandemoniumul unui carnaval. nsa Aureliano Segundo, atras de gndul fantezist de a se deghiza n tigru, l aduse pe parintele Antonio Isabel n casa ca s-o convinga pe Ursula ca de fapt carnavalul nu era o sarbatoare pagna, cum zicea ea, ci o traditie catolica. Convinsa n cele din urma, desi mpotriva dorintei ei, consimti l a ceremonia ncoronarii. Vestea ca frumoasa Remedios avea sa fie regina serbarii se raspndi n cteva ceasuri dincolo de hotarele mlastinilor, ajunse pna n tinuturi ndepartate unde nu s e cunostea nimic despre stralucirea frumusetii ei nemaipomenite si strni nelinisti la aceia care nca mai considerau numele ei de familie ca un simbol al subversiunii. Aceasta neliniste nu avea nici un temei. Daca cineva era cu adevarat inofensiv n epoca aceea, apoi acela era Aureliano Buenda, victima a vrstei si a deziluziilor, si care pierduse treptat orice contact cu realitatea din tara. nchis n atelierul sau, singura lui legatura cu lumea din afara era comertul cu pestisorii de aur. Unul dintre f ostii soldati care faceau de garda n jurul casei n primele zile ale pacii se ducea sa-i vnda n celelalte sate din tinutul mlastinilor si se ntorcea plin de bani si de vesti. R aporta ca guvernul conservator, sustinut de liberali, era pe cale sa reformeze calendarul pentru a permite fiecarui presedinte sa ramna la putere timp de o suta de ani. Si ca n sfrsi t sa semnat concordatul cu Sf. Scaun, si ca a sosit de la Roma un cardinal care purta pe cap o coroana cu diamante si sedea pe un tron din aur masiv, si ca ministrii lib erali au fost fotografiati n genunchi n clipa cnd i-au sarutat inelul. Ca vedeta unei trupe spaniole, n trecere prin capitala, a fost sechestrata n cabina ei de un grup de indivizi mascati si ca, duminica urmatoare, a dansat goala n resedinta de vara a presedint elui republicii. "Nu-mi mai povesti despre politica, i spunea colonelul. Vnzarea pestisorilor de aur, iata toata treaba noastra". Rumoarea publica potrivit carei a nu voia sa mai stie nimic despre situatia din tara, deoarece facea avere cu atelierul sa u, o facu pe Ursula sa pufneasca de rs cnd i-a ajuns vestea la urechi. Cu nemilosul ei simt

practic, nu putea ntelege comertul colonelului, care dadea pestisori de aur n schi mbul monedelor de aur, apoi transforma monedele de aur n pestisori de aur si tot asa m ai departe, nct trebuia sa lucreze cu att mai mult cu ct vindea mai mult, pentru a face fata acestui cerc vicios exasperant. ntr-adevar, nu comertul l interesa, ci munca. Avea nevoie de atta concentrare pentru montarea solzilor, ncrustarea rubinelor minuscule n locul ochilor, laminarea branhiilor si asamblarea aripioarelor, nct nui mai ramnea nici un gol pe care sa-l umple cu deziluziile razboaielor. Minutiozita tea extrema a meseriei sale i solicita atta atentie si-l absorbea att de mult, nct n putina vreme mbatrni mai mult dect n cursul tuturor anilor de razboi, pozitia i ncovoie sira spinarii, munca milimetrica i toci vederea, nsa toata aceasta concentr are impecabila l facu sa-si regaseasca pacea sufletului. Ultima oara cnd a fost vazut plecndu-si urechea la vreo afacere avnd legatura cu razboiul, a fost n ziua cnd un grup de veterani din cele doua partide venise sa-i ceara sprijinul pentru a li s e

confirma alocatia de pensie viagera, mereu fagaduita si mereu oprita. "Uitati ac easta, le zise el. Vedeti ca si eu am refuzat pensia, ca sa-mi crut chinul de a trebui sa o astept pna la moarte". La nceput colonelul Gerineldo Mrquez venea sa-l vada la sfrsitul dupa-amiezelor si amndoi se asezau n prag, cu fata spre strada, evocndu-si trecutul . nsa Amaranta nu putu suporta amintirile pe care i le strnea acel barbat obosit, precipitat de chelire n prapastia unei mbatrniri premature, si-l facu sa ndure chinu ri att de nedrepte, nct ajunse sa nu mai vina dect n ocazii cu totul deosebite, apoi sa dispara cu totul, anulat de paralizie. Taciturn, linistit, nesimtitor fata de su flul nou al vietii care facea sa se cutremure casa, colonelul Aureliano Buenda abia daca ntele se ca secretul unei mbatrniri frumoase nu este altceva dect ncheierea unui pact onorabil cu singuratatea. Se scula la orele cinci, dupa ce dormea un somn usor, s i lua la bucatarie eterna sa ceasca de cafea amara, se nchidea ziua ntreaga n atelier, ia r la orele patru dupa-amiaza trecea prin veranda trnd dupa sine un scaunel fara sa bage macar de seama pojarul trandafirilor, nici stralucirea ceasurilor dupa-amiezii, nici atitudinea impasibila a Amarantei, a carei melancolie facea un zgomot de ibric, perfect perceptibil la sfrsitul zilei, si se ducea sa sada n pragul portii, cu fat a spre strada, pna cnd tntarii l sileau sa intre n casa. Uneori cuteza cte cineva sa vina sa-i tulbure singuratatea: - Ce mai faceti, colonele? l ntrebau n trecere. - Iac-asa, raspundea el. Astept sa treaca nmormntarea mea. Astfel ca nelinistea provocata de reaparitia n celebritatea publica a numelui sau , cnd cu ncoronarea frumoasei Remedias, nu se baza pe nimic real. Cu toate acestea, multi erau de parere contrara. Fara sa-si nchipuie nici o clipa tr agedia care-l ameninta, satul se grabi spre piata publica, pe care o invada ntr-o exploz ie zgomotoasa de bucurie. Carnavalul atinsese culmea nebuniei. Aureliano Segundo si mplinise n sfrsit dorinta de-a se putea deghiza n tigru si, foarte fericit, hoinarea prin multimea dezlantuita, cu vocea ragusita de atta zbierat, cnd aparu pe drumul mlastinilor o mascarada numeroasa n mijlocul careia se putea vedea, purtata pe brancarde aurite, femeia cea mai fascinanta pe care imaginatia omeneasca o putea concepe. Pentru o clipa, locuitorii pasnici din Macondo si scoasera mastile pentr u a privi mai bine uluitoarea faptura ncoronata cu smaralde si mbracata cu o capa de hermina, care avea nu numai aerul unei suverane acoperite cu paiete si cu hrtie creponata, dar parea si investita cu o autoritate legitima. Se mai gasea cte unul destul de clarvazator pentru a banui ca este vorba de o provocare. nsa Aureliano Segundo curma ndata aceasta perplexitate, declara ca noii sositi erau oaspetii lor de ono are, si asemenea lui Solomon o aseza pe frumoasa Remedios si pe cealalta regina intrusa pe acelasi piedestal. Pna la miezul noptii, strainii deghizati n beduini participa ra la delirul colectiv la care mai si adaugara o pirotehnie somptuoasa si calitati acr

obatice care aminteau de arta si de artificiile tiganilor. Dintr-o data, n paroxismul sar batorii, cineva rupse echilibrul fragil. - Traiasca partidul liberal! se auzi strignd. Traiasca colonelul Aureliano Buenda! Salvele pustilor eclipsara explozia focurilor de artificii, strigatele de groaza nabusira muzica si veselia generala fu spulberata de panica. Multi ani dupa aceea lumea avea sa continue sa pretinda ca garda regala a suveranei straine era alcatuita d in soldati ai unui escadron din armata regulata care, sub pelerinele lor largi, si a scundeau armele reglementare. Printr-un comunicat special, guvernul aduse la cunostinta ca respinge acea acuzatie si promise ca va ancheta episodul sngeros pna se va face lumina deplina. nsa chestiunea n-a fost niciodata limpezita si versiun ea care a predominat net a fost aceea potrivit careia garda regala, fara nici un fe l de pro

vocare, luase pozitie de lupta la un semn al comandantului ei si, fara nici o mi la deschisese focul asupra multimii. Dupa restabilirea calmului, nu mai ramasese n s at nici unul dintre falsii beduini, iar n piata au ramas doar morti tepeni sau numai raniti, ntinsi pe jos, noua clovni, patru colombine, saptesprezece regi de joc de carti, un diavol, trei muzicanti, doi pairi din Franta si trei mparatese japoneze. n confuzi a care a rezultat din aceasta panica, Jos Arcadio Segundo reusi sa o puna pe frumoasa Remedios la adapost, iar Aureliano Segundo o purta pe brate pna n casa pe suverana straina al carei costum era zdrentuit iar capa de hermina era plina de snge. Se numea Fernanda del Carpio. Fusese desemnata ca cea mai frumoasa dintre cele cinci mii de femei mai frumoase ale tinutului, si condusa la Macondo, promitndu-i-se ca va fi numita regina a Madagascarului. Ursula se ocupa de ea ca de propria ei fiica. Satul, n loc sa-i puna la ndoiala nevinovatia, se nduiosa n fat a candorii ei. La sase luni dupa masacru, cnd ranitii se restabilisera si cnd se vestejisera ultimele flori aruncate deasupra gropii comune, Aureliano Segundo se duse sa o peteasca n orasul ndepartat unde traia cu tatal ei, si se casatorise cu ea la Macondo, n cursul unui chef de pomina care dura douazeci de zile. CASATORIA FU PE PUNCTUL DE A SE SFRSI dupa doua luni, pentru faptul ca Aureliano Segundo, voind sa-si repare greselile fata de Petra Cotes, puse sa i se faca o poza mbracata ca regina de Madagascar. Cnd afla Fernanda, si mpacheta din nou valizele de tnara casatorita si parasi Macondo fara sa-si ia ramas bun. Aureliano Segundo o ajunse din urma pe drumul dinspre mlastini. Dupa repetate rugaminti si promisiuni ca se va ndrepta, reusi sa o aduca acasa, si-si parasi concubina. Petra Cotes, constienta de puterea ei, nu parea ca-si face griji. Ea facuse din el un barbat. Pe cnd nu era nca dect un copil, ea l scosese din cabinetul de lucru al lui Melchiade, avnd capul plin de idei fantastice si fara nici un contac t cu realitatea, si l pusese n rndul oamenilor. Natura facuse din el un om nchis, salbate c, nclinat spre meditatii solitare, nsa ea i plasmuise un temperament opus aceluia, pl in de viata, expansiv, deschis, i comunicase bucuria de a trai, placerea de a chefui si de a arunca banii pe fereastra si l transformase astfel, pe dinauntru si pe dinafara n barbatul pe care si-l visase nca din adolescenta. El se casatorise, deci asa cum se casatoresc, mai curnd sau mai trziu, copiii nfiati. Nu ndraznise sa o previna din vreme. n schimb, se purta ntr-un chip att de copilaresc nct se prefacea ca are ranchiuni false, resentimente imaginare, cautnd tot ceea ce o putea atta pe Petra Cotes sa ia initiativa rupturii. ntr-o zi, cnd Aureliano Segundo i adresa pe nedrept cteva reprosuri, ea evita sa cada n cursa si puse lucrurile la punct: - Va sa zica, i zise ea, tu vrei sa te casatoresti cu regina. Aureliano Segundo, rusinat profund, simula un lesin datorat mniei, se declara nenteles si ultragiat, si nceta sa o mai viziteze. Petra Cotes, fara a-si pierde o singura clipa siguranta ei superba de fiara n repaos, asculta muzica si petarde le de nunta, vacarmul dezlantuit al veseliei publice, ca si cum toate acestea n-ar fi fost dect

o noua dracie a lui Aureliano Segundo. i linisti cu un surs pe cei care veneau sa o compatimeasca. "Nu va ngrijorati, le zise ea. Mie, reginele mi fac comisioanele." Unei vecine care-i aduse lumnari fabricate nadins pentru a le aprinde n jurul portretului amantului pierdut, ea i raspunse cu o siguranta misterioasa: - Singura lumnare care-l va face sa revina este mereu aprinsa. Dupa cum prevazuse, Aureliano Segundo se ntoarse la ea de ndata ce se

termina luna de miere. l nsoteau ortacii lui de totdeauna, si un fotograf ambulant , si aduse costumul si capa de hermina patate de snge, pe care le purtase Fernanda n ziua carnavalului. n nfierbntarea petrecerii care avu loc n acea dupa-amiaza, o mbraca pe Petra Cotes ca regina, o ncorona suverana absoluta si pe viata a Madagascarului si mparti prietenilor sai copii ale fotografiei ei. Nu numai ca ea se preta la acest joc, dar n adncul inimii i se facu mila de el gndindu-se la teama crunta pe care a trebuit sa o ncerce pentru a imagina o astfel de extravaganta ca sa se mpace cu ea. La orele sapte seara, fiind nca costumata n regina, l primi n patul ei. Nu erau dect doua luni de cnd era casatorit, dar ea si dadu imediat seama ca lucrurile nu mergeau prea bine n patul conjugal si se complacu n deliciile razbuna rii consumate. Cu toate acestea, dupa doua zile, cnd nendraznind sa vina el nsusi, trimise un intermediar care sa reglementeze conditiile separarii, ea ntelese ca v a fi nevoie de mai multa rabdare dect prevazuse, deoarece el parea dispus sa se sacrif ice pentru a salva aparentele. Nici atunci nu-si facu snge rau. Din nou nlesni lucruri le aratnd o supunere care ntari parerea generala potrivit careia nu era dect o biata femeie, si drept amintire nu pastra de la Aureliano Segundo dect o pereche de cizmulite de lac, cu care acesta voia, dupa propriile lui spuse, sa fie ncaltat n sicriu. Ea le pastra pe fundul unei valize, nvelite n crpe si ncepu sa se pregateasca pentru o asteptare fara deznadejdi. - Trebuie sa revina mai curnd sau mai trziu, si zicea, macar ca sa-si ncalte cizmulitele. N-a trebuit sa astepte att ct presupunea. De fapt, nca din noaptea nuntii lui, Aureliano Segundo ntelese ca se va ntoarce la Petra Cotes mult nainte de ziua n care va trebui sa-si ncalte cizmulitele lacuite: Fernanda era o femeie pierduta pentru lume. Ea se nascuse si crescuse la o mie de kilometri de mare, ntr-un oras lugubru, pe care-l strabateau de-a lungul ulitelor pavate, zdruncinndu-se n noptil e de spaima, trasurile viceregilor. Treizeci si doua de clopotnite sunau dangatul de moarte la orele sase dupa-amiaza. Nimeni nu vazuse vreodata soarele patrunznd n locuinta senioriala pavata cu pietre funerare. Aerul ncetase sa adie printre chiparosii di n curte, prin draperiile palide ale camerelor si pe sub arcadele asudate ale gradinii cu tuberoze. Pna la vrsta pubertatii, Fernanda nu primise alte vesti din lume dect gamele melancolice executate la pian ntr-o casa vecina de catre cineva, care ani de zile si luase libertatea de a nu-si face niciodata siesta. n camera mamei ei bolnave, toa ta verde si galbena n lumina prafuita care cadea prin vitrouri, asculta acele exerci tii metodice, tenace, deznadajduite, si se gndea ca muzica aceasta este totusi n lume, n vreme ce ea nsasi lncezeste mpletind cununi funerare din foi de palmieri. Transpirnd n picaturi mari sub efectul febrei de la ceasurile cinci ale dupa-amiez ii, mama ei i vorbea despre splendorile trecutului. Fiind nca foarte mica, ntr-o noapte cu luna, Fernanda vazuse o femeie foarte frumoasa, mbracata n alb, trecnd prin

gradina n directia capelei. Ceea ce o nelinistise mai mult la acea viziune fugiti va fusese faptul ca o simtise n toate privintele asemanatoare cu ea, ca si cum s-ar fi vazut pe sine dupa douazeci de ani. "Este strabunica ta, regina, i spuse mama ei ntre do ua accese de tuse. A murit otravita de miresme, pe cnd taia o creanga de tuberoze". La ctiva ani dupa aceea, cnd simti ca seamana cu strabunica ei, Fernanda ncepu sa se ndoiasca de vedenia din copilarie, nsa mama i facu reprosuri ca este incredula. - Suntem imens de bogati si de puternici, i zise.ntr-o buna zi vei fi regina. Credea ce i se spunea, desi nu se asezau la masa lunga acoperita cu fete de masa din in si cu vesela de argint pentru a lua o ceasca de socolata cu apa si c u o bucata de melasa. Pna n ziua nuntii visa un regat legendar, desi tatal ei, don Fernando, a trebuit sa-si ipotecheze casa pentru a-i cumpara trusoul. Nu era nic i

ingenuitate, nici manie a grandomaniei. Asa au educat-o. De cnd a atins vrsta ratiunii, si amintea cum o puneau sa-si faca treburile ntr-o olita de aur cu ecuso nul armelor familiei. La doisprezece ani iesi pentru prima oara din casa, ntr-o trasu ra cu cai, care nu avea de parcurs dect doua strazi pentru a o duce la manastire. Coleg ele ei se mirau vaznd ca nu fusese pusa laolalta cu celelalte, ci pe un scaun cu spatar foarte nalt si ca nici macar nu se amesteca n jocurile lor n timpul recreatiei. "Ea este deosebita, explicau calugaritele. Va fi regina." Colegele ei credeau, deoarece nc a din vremea aceea era cea mai draguta, cea mai distinsa, cea mai discreta fetita care le-a fost dat vreodata sa vada. Dupa opt ani, nvatnd sa versifice n latineste, sa cnte la clavecin, sa vorbeasca despre soimi cu cavalerii si despre apologetica cu arhiep iscopii, sa elucideze afaceri de stat cu guvernantii din strainatate si probleme divine c u Papa, se rentoarse la parintii ei pentru a mpleti cununi de palmier funerare. Gasi casa pradata. Mai ramasesera doar cteva mobile indispensabile, candelabrele si servici ul de argint: ustensilele casnice fusesera vndute unul cte unul pentru a plati cheltu ielile cu educatia ei. Mama ei murise din pricina acceselor de febra de la ora cinci. T atal, don Fernando, mbracat n negru, strangulat n gulerul sau tare, cu un lant de aur peste piept, i dadea n fiecare luni cte o moneda de argint pentru a face fata cheltuielilor gospodaresti si ducea cununile funerare confectionate n cursul saptamnii. si petrecea cea mai mare parte din zi nchis n biroul sau si rareori cnd si mai scotea nasul afara, revenea nainte de orele sase ca sa-si rosteasca rugaciu nile mpreuna cu ea. Nu era prieten intim cu nimeni. Ea n-a auzit niciodata vorbindu-se despre razboaiele care au secatuit tara. Niciodata nu nceta sa asculte exercitiil e la pian catre orele trei dupa-amiaza. ncepuse chiar sa nu-si mai faca iluzii despre viitorul ei de regina, cnd rasunara peremptoriu doua batai la usa vestibulului: i deschise unui militar cu prestanta, cu maniere ceremonioase, care avea o cicatri ce la obraz si o medalie de aur la piept. Se nchise cu tatal ei n birou. Dupa doua ceasuri, acesta veni sa o caute n camera ei de lucru: "Pregateste-ti lucrurile, i zise. Ai de facut un drum lung". Astfel au condus-o pna la Macondo. nt ro singura zi; printr-o lovitura brutala, viata i dezvalui toate poverile unei reali tati pe care parintii ei s-au straduit sa i-o ascunda attia ani. Revenind acasa, se ncuie n camera pentru a plnge, indiferenta fata de rugamintile si explicatiile lui don Fernando, ncercnd sa uite arsura pe care i-o lasase aceasta farsa att de extraordin ara. Se jura sa nu mai iasa niciodata din camera ei pna la moarte, cnd Aureliano Segundo veni sa o caute. A fost o inimaginabila lovitura a sortii, cac i n stupefactia indignarii ei, n starea de furie n care o adusese propria ei rusine, e a l mintise ca sa nu-i cunoasca adevarata ei identitate. Singurele indicii reale de care

dispunea Aureliano Segundo n clipa plecarii n cautarea ei erau felul ei de a vorbi, ca locuitorii din podisurile nalte care nu se puteau confunda cu nici un a ltul, precum si meseria ei de mpletitoare de cununi funerare. O cauta ca un nebun. Dnd dovada de o temeritate tot att de grozava ca si aceea a lui Jos Arcadio Buenda atunci cnd a trecut muntii pentru a ntemeia Macondo, de un orgoliu la fel de orb c a acel al colonelului Aureliano Buenda cnd dezlantuise toate razboaiele sale inutile , de o tenacitate la fel de nesabuita ca aceea a Ursulei n tot timpul ct asigurase supravietuirea descendentilor ei, asa a cautat-o Aureliano Segundo pe Fernanda, fara sa se descurajeze o singura clipa. Interesndu-se de locul unde se vindeau cu nuni funerare, a fost condus din casa n casa pentru a-si alege pe cele mai frumoase. ntrebnd unde gaseste cea mai frumoasa femeie de pe fata pamntului, toate mamele i-au adus fiicele lor. Se pierdu prin vai neguroase, prin spatii de timp rezerva te uitarii, prin labirinturile deziluziilor. Traversa un pustiu galben unde ecoul repeta gndu rile si unde groaza strnea miraje premonitorii. Dupa cteva saptamni fara rezultat, ajunse

pna la un oras necunoscut unde toate clopotele sunau a moarte. Desi nu le vazuse niciodata si nimeni nu i le descrisese, recunoscu ndata zidurile roase de sarea o aselor, balcoanelor viermanoase n care ciupercile faceau sa crape lemnul, si, prins n cuie pe o usa de la intrare, aproape sters de ploaie, anuntnd cel mai trist din l ume: De vnzare cununi funerare. ntre momentul acesta si dimineata racoroasa cnd Fernanda parasi casa sub paza maicii starete, abia daca surorile avura timp sa-i coasa trusoul si sa ncarce n cele sase valize candelabrele, serviciul de argint si olita de aur, precum si ramasitele nenumarate si de nefolosit ale unei catastrofe fami liale consumate de-a lungul a doua secole. Don Fernando refuza invitatia de a-i nsoti. Promise ca va veni mai trziu, dupa ce va fi ncheiat afacerile n curs si dupa ce-i d adu binecuvntarea fiicei sale, se duse sa se nchida din nou n biroul sau pentru a-i scr ie acele scrisorele cu viniete jalnice, marcate cu armele familiei, care aveau sa f ie, ntre Fernanda si tatal ei, primul contact omenesc n toata existenta lor. Pentru ea, aceasta a fost adevarata data a nasterii ei. Pentru Aureliano Segundo, a fost ap roape simultan nceputul, si sfrsitul fericirii. Fernanda avea la ea un almanah pretios cu cheite aurite, n care calauzitorul ei spiritual nsemnase cu cerneala violeta zilele de abstinenta n raporturile dintre s oti. Scaznd Saptamna Mare, duminicile, sarbatorile poruncii, primele vineri ale lunii, retragerile, sacrificiile si impedimentele periodice, partea utila din anuarul e i se reducea la patruzeci si doua de zile rasfirate ntr-o padure de cruci violete. Aur eliano Segundo, convins ca timpul nu va ntrzia sa culce la pamnt aceasta retea de srma ghimpata dusmana, si prelungi placerile nuntii cu mult peste durata prevazuta. Istovita de a arunca la gunoi attea sticle goale de coniac si de sampanie care ar fi ajuns sa invadeze casa, dar n acelasi timp intrigata vazndu-i pe tinerii casatorit i dormind la ore diferite si n camere separate, n timp ce continuau petardele, muzic a si sacrificiile de animale, Ursula si aminti de propria ei experienta si se ntreba da ca nu cumva purta si Fernanda o centura de castitate care sa provoace mai curnd sau mai trziu batjocura satului ntreg si care sa dea nastere unei tragedii. nsa Fernand a i marturisi ca lasa pur si simplu sa treaca doua saptamni nainte de a-i permite sotului ei sa o atinga pentru prima oara. ntr-adevar, dupa ce trecu acest rastimp , ea deschise usa de la camera ei, resemnata n fata jertfei, ca si cum ar fi fost o vi ctima ispasitoare, si Aureliano Segundo putu sa o contemple pe cea mai frumoasa femeie de pe pamnt, stralucirea ochilor ei de animal speriat si parul lung aramiu desfasurat pe perna. Era att de fascinat de aceasta viziune nct ramase o clipa fara sa-si dea seama ca Fernanda mbracase o camasa de noapte alba, care-i cobora pna la calcie, cu mneci pna la pumni si cu o butoniera mare de forma rotunda, tivita n chip minunat, la naltimea pntecului. Aureliano Segundo nu-si putu retine o

izbucnire de rs. - Iata lucrul cel mai obscen pe care l-am vazut n viata mea! striga el cu un hohot de rs care rasuna n toata casa. M-am nsurat cu o surioara calugarita! La capatul unei luni, neobtinnd din partea sotiei sale sa-si scoata camasa de noapte, se duse sa-i faca fotografia Petrei Cotes costumata n regina. Mai trziu, cnd reusi ca Fernanda sa se rentoarca acasa, ea ceda cerintelor lui n febra mpacarii, nsa nu stiu sa-i procure niciodata acea odihna pe care o visase atunci cn d plecase sa o caute n orasul cu treizeci si doua de clopotnite. Aureliano Segundo nu afla n ea dect un simtamnt de adnca dezolare. ntr-o noapte, cu putin nainte de nasterea primului lor fiu, Fernanda si dadu seama ca sotul ei se ntorsese pe ascun s n patul Petrei Cotes. - Este adevarat, recunoscu el, si-i explica pe un ton de umilita resemnare: a

trebuit s-o fac, pentru ca animalele sa continue sa se nmulteasca. A fost nevoie de ctva timp pentru a o convinge de necesitatea unui expedient att de straniu, dar atunci cnd n sfrsit reusi, aducnd dovezi care pareau indiscutabile, Fernanda se margini sa-i ceara promisiunea ca nu se va lasa surprins de moarte n patul amantei sale. Astfel continuara sa traiasca toti trei, fara sa se incomodeze, Aureliano Segundo credincios att fata de una ct si de cealalta si ndragostit de amndoua, Petra Cotes fudulindu-se n urma acestei mpacari, iar Fernanda prefacndu-se ca nu cunoaste adevarul. Cu toate acestea, aranjamentul nu reusi s-o integreze cu adevarat pe Fernanda n familie. n zadar starui Ursula ca ea sa-si lepede mica broboada de lna pe care o arbora la sculare dupa noptile cnd facuse dragoste si care-i facea p e vecini sa susoteasca. Nu reusi sa o convinga sa foloseasca baia, nici latrina co muna, nici sa-i vnda oala de noapte din aur colonelului Aureliano Buenda pentru a face d in ea pestisori. Amaranta se simti att de incomodata de felul ei pedant de a vorbi s i de obiceiul pe care-l avea de a numi fiecare lucru prin eufemisme, nct n prezenta ei n u pierdea niciodata prilejul sa vorbeasca pasareste: - Eapa epestepe dipintrepe apacepei oapamepeni caparepe fapac pepe depegupustapatipii pn fapatapa popripiilor lopor epexcrepemepentepe. ntr-o zi, iritata de aceasta batjocura, Fernanda voi sa stie ce spune Amaranta si aceasta nu se servi de eufemisme pentru a-i raspunde: - Ziceam ca tu faci parte dintre acei oameni care-si confunda fundul cu saptamna sfnta. Din ziua aceea nu-si mai adresara nici un cuvnt. Atunci cnd mprejurarile le obligau totusi, ele si trimiteau vorba sau si comunicau lucrurile n chip indirect. n ciuda vizibilei ostilitati a familiei, Fernanda nu renunta de loc de a-si impune deprinderile stramosesti. Puse capat obiceiului urt de a se lua masa la bucatarie , iar cnd cuiva i era foame, l obliga sa astepte mncarea la ore fixe, la masa mare din sufragerie, acoperita cu fete de masa din in si unde se puneau candelabre si tacm uri de argint. Solemnitatea acestui act pe care Ursula l considerase ntotdeauna ca fii nd cel mai simplu din viata, sfrsi prin a face sa domneasca o ncordare mpotriva careia se razvrati, n primul rnd, n ciuda caracterului sau taciturn, Jos Arcadio Segundo. nsa acest obicei a triumfat, ca si acela de a spune rugaciunea nainte de cina, care atrase ntr-atta curiozitatea vecinilor nct nu ntrzie sa circule zvonul ca familia Buenda nu se aseza la masa ca ceilalti muritori, ci transformase actul mncatului ntr-o adevarata liturghie. Pna si superstitiile Ursulei, nascute sub inspiratia momentului mai degraba dect mostenite din traditie, au intrat n conflic t cu acelea pe care Fernanda le mostenise de la parintii ei si care erau perfect dist ribuite si definite pentru fiecare mprejurare. Atta timp ct Ursula si-a pastrat toate facultatile, cteva din vechile obiceiuri s-au mentinut si inspiratiile ei continu ara sa exercite o anumita influenta asupra vietii familiei, dar dupa ce-si pierdu veder ea si povara anilor o alunga ntr-un colt, cercul rigid pe care ncepuse sa-l instaureze Fernanda de la venirea ei, sfrsi prin a se nchide complet si, mai mult dect

oricine altul, ea deveni aceea de care atrna acum soarta familiei. Comertul cu prajituri si cu micile animale din zahar ars, pe care Santa Sofia de la Piedd l continua la dorinta Ursulei, constituia n ochii Fernandei o activitate nedemna careia nu ntrzie sa-i puna capat. Usile casei, care se lasau larg deschise din zorii zilei pna la ora culcarii, fura nchise n timpul siestei, sub pretextul ca soa rele facea insuportabila caldura n odai, si n cele din urma fura nchise definitiv. Buche tul de aloe si pinea prinsa n grinda, din epoca ntemeierii, fura nlocuite cu o nisa care

adapostea Inima sfnta a lui Isus. Colonelul Aureliano Buenda ncepu sa-si dea seama de aceste modificari si avu intuitia urmarilor lor. "Suntem pe cale sa devenim o ameni din nalta societate, protesta el. Pe calea aceasta, vom ajunge sa ne batem nca o d ata cu regimul conservator, nsa de rndul acesta pentru a pune un rege n locul lui". Fernanda, cu mult tact, evita sa-l nfrunte direct. Spiritul lui independent, aversiunea lui fata de orice forma de constrngere sociala, i displaceau profund. E ra exasperata de cestile lui mari cu cafea la orele cinci dimineata, de dezordinea din atelierul lui, de patura lui destramata, de obiceiul pe care-l avea de a se asez a pe pragul portii la sfrsitul dupa-amiezii. A trebuit nsa sa permita dainuirea acestei piese izolate a mecanismului familial, caci avea convingerea ca batrnul colonel este un animal mblnzit de ani si de deziluzii, dar care, ntr-un acces de revolta senila, nca mai era capabil de a smulge casa din temelii. Cnd sotul ei hotar sa-i dea primului lor fiu numele strabunicului, ea nu ndrazni sa i se mpotriveasca, deoarece asta se ntmpla abia la un an de la sosirea ei. Dar cnd se nascu prima lor fetita, ea declar a fara ocol ca era hotarta sa-i dea numele de Renata, ca al mamei ei. Ursula hotarse sa o numeasca Remedios. Dupa o controversa ncordata n care Aureliano Segundo l juca pe mediatorul amuzat, o botezara Renata-Remedios, nsa Fernanda continua sa o numeasca scurt Renata, n timp ce familia sotului ei si satul ntreg continuau sa o numeasca "Meme", diminutivul lui Remedios. La nceput, Fernanda nu vorbea niciodata de ai ei, nsa cu timpul ncepu sa-si idealizeze tatal. Vorbea despre el la masa ca despre o fiinta exceptionala care renuntase la orice forma de vanitate si care era pe cale sa devina un sfnt. Aureliano Segundo, mirat de aceasta glorificare intempestiva a socrului sau, nu rezista is pitei de a face, fara stirea sotiei sale, unele zeflemele usoare. Restul familiei i urm a exemplul. Ursula nsasi, care veghea cu grija arzatoare asupra armoniei familiale si care suferea n taina din pricina tuturor frictiunilor din casa, si ngadui sa afirme ntro zi ca stranepotul ei avea asigurat viitorul sau de papa, deoarece era "nepot de sfnt si fiu de regina si de hot de vite". n ciuda acelei conspiratii surzatoare, copiii se obisnuira sa se gndeasca la bunicul lor ca la o fiinta legendara, care copia pent ru ei poeme de inspiratie religioasa n scrisorile lui si care, n fiecare an de Craciun, le trimitea o lada cu cadouri pe care abia o puteau trece prin poarta de la strada. Acestea erau de fapt ultimele ramasite ale patriotismului sau seniorial. S-au servit de ele pentru construirea n camera copiilor a unui altar cu sfinti n marime naturala, carora och ii de sticla le dadeau o aparenta nelinistitoare de viata, iar n privinta vestmintelor din postav brodat artistic, nici un locuitor din Macondo nu purtase vreodata att de b une.

ncetul cu ncetul, somptuozitatea funebra din vechea locuinta nghetata se mutase n casa luminoasa a familiei Buenda. "Ne-au trimis de acum tot cimitirul familial, remarca ntr-o zi Aureliano Segundo. Nu mai lipsesc dect salciile plngatoare si lespezile de mormnt". Desi lazile nu contineau niciodata ceva care ar fi putut se rvi ca jucarii pentru copii, acestia si treceau anul asteptnd luna decembrie, caci, la ur ma urmei, aceste cadouri demodate si mereu neprevazute constituiau ceva nou n casa. De Craciunul al zecelea, cnd micul Jos Arcadio se pregatea sa plece la seminar, sosi un pic mai devreme ca de obicei enorma lada a bunicului, batuta cu grija n cuie, impermeabilizata cu un strat de gudron si adresata, pe eticheta obisnuita, redac tata cu caractere gotice, prea distinsei doa Fernanda del Carpio de Buenda. n timp ce citea scrisoarea n odaia ei, copiii se grabira sa deschida lada. Ajutati, ca d e obicei, de Aureliano Segundo, rupsera sigiliile gudronului, desprinsera capacul, deserta ra stratul de rumegus protector si gasira nauntru un cufar lung de plumb, nchis cu piroane de arama. n fata nerabdarii copiilor, Aureliano Segundo desuruba cele opt piroane si, ridicnd placa de plumb, abia avu timp sa scoata un tipat si sa-i ndepa rteze

pe copii de vederea lui don Fernando mbracat n negru, cu un crucifix pus pe piept, pielea crapata emannd gaze pestilentiale, si plpind ntr-o mustire spumoasa de perle vii. La putina vreme dupa nasterea fetitei se proclama jubileul colonelului Aureliano Buenda, la care nimeni nu se astepta si pe care-l hotarse guvernul pentru sarbator irea unei noi aniversari a tratatului de pace de la Neerlandia. Aceasta hotarre era att de putin potrivita cu politica oficiala, nct colonelul se declara violent ostil fata de ea si-i refuza omagiul. "Este pentru prima oara cnd aud acest cuvnt jubileu, marturisi el. Dar orice ar vrea sa zica, nu poate fi dect o gluma proasta". Strmtul atelier de aurarie se umplu cu emisari. Revenira mult mai batrni, mult mai solemni, mbracati n robe nchise care se nvrteau odinioara mprejurul colonelului ca un crd de corbi. Cnd acesta i vazu aparnd, ei, care odinioara reusisera sa nabuse razboiul, nu putu suporta cinismul panegiricelor. Le dadu ordin sa-i dea pace, starui asupra faptu lui ca el nu avea nimic comun cu acea mare figura nationala drept care voiau sa-l faca sa se considere, ci ca era doar un mestesugar fara amintiri, al carui unic vis era sa moara de oboseala n uitarea si n mizeria pestisorilor sai de aur. Ceea ce-l facu sa se indi gneze la culme a fost vestea ca presedintele republicii voia sa asiste personal la cer emoniile de la Macondo pentru a-i decerna Ordinul Meritului. Colonelul Aureliano Buenda i comunica, cuvnt cu cuvnt, ca astepta cu adevarata nerabdare aceasta ocazie, ntrziata dar binemeritata, de a-i trimite un glonte n trup, nu pentru a-i rasplati masurile tiranice si anacronice ale regimului sau, ci pentru lipsa de respect fa ta de un batrn care nu facea rau nimanui. A proferat aceasta amenintare cu atta vehementa nct presedintele republicii si anula calatoria n ultimul minut si-i trimise decorati a printr-un reprezentant personal. Colonelul Gerineldo Mrquez, asediat de presiuni de tot felul, si parasi patul de paralitic pentru a merge sa-l convinga pe fostul sau camarad de arme. Cnd acesta din urma vazu aparnd balansoarul purtat de patru oameni si seznd ntre perini mari pe prietenul care mpartasise cu el, nca din tineret e, succesul si reversul norocului, nu se ndoi nici o singura clipa ca facea acest ef ort numai pentru a veni sa-si exprime solidaritatea cu el. Dar cnd afla motivul adeva rat al vizitei sale, l dadu afara din atelier. - Prea trziu ma conving, i spuse el, ca bine as fi facut daca as fi lasat sa te mpuste. Astfel ca jubileul s-a savrsit fara ca vreun membru al familiei sa fi asistat la el. ntmplarea a vrut ca el sa coincida cu saptamna carnavalului, dar nimeni nu izbuti sa-i scoata din cap colonelului Aureliano Buenda ideea fixa ca nsusi guvernul prevazuse aceasta coincidenta de date pentru ca batjocura sa fie si mai cruda. E l auzi din atelierul sau solitar marsurile militare, loviturile de tun trase n onoarea l ui, clopotele de la Te Deum, si cteva fraze din discursurile rostite n fata casei, atu nci cnd se boteza strada cu numele lui. Era att de indignat, att de nfuriat pe propria s

a neputinta, nct ochii i lacrimara si, pentru prima oara de la nfrngere, suferi ca nu mai este capabil de ndrazneala din tinerete pentru a declansa un razboi care sa ne ce n snge pna si ultima urma a regimului conservator. nca nu se stinsesera ultimele ecouri ale acestui omagiu ca Ursula veni sa bata la usa atelierului. - Sa nu fiu deranjat, raspunse el. Sunt ocupat. - Deschide, starui Ursula cu glasul ei de toate zilele. Am venit pentru ceva care nu are nici o legatura cu serbarea. Colonelul Aureliano Buenda trase drugul care condamna usa si descoperi n ambrazura saptesprezece indivizi de aspecte diferite, de toate tipurile si de to ate culorile, dar arbornd fara exceptie acel aer de solitudine care era de ajuns pent ru a-i identifica n orice loc din lume. Erau fiii lui. Fara sa se fi nteles ntre ei, fara chiar sa

se cunoasca, venisera din colturile cele mai ndepartate ale litoralului, atrasi d e zgomotul facut n jurul jubileului. Toti purtau cu mndrie prenumele de Aureliano si numele mamei lor respective. n cursul celor trei zile ct au ramas n casa, spre profunda satisfactie a Ursulei si spre marea scandalizare a Fernandei, produsese ra attea rasturnari nct credeai ca te afli n razboi. Amaranta cauta printre hrtiile sale de alta data caietul cu socotelile n care Ursula nscrisese numele, data nasterii s i ziua botezului, si adauga n dreptul fiecaruia din ei domiciliul actual. Aceasta l ista ar fi permis o recapitulare a celor douazeci de ani de razboi. Gratie ei, s-ar fi p utut reconstitui itinerariile nocturne ale colonelului, din acea dimineata cnd a porni t din Macondo n fruntea celor douazeci si unu de barbati, pe drumurile unei rebeliuni himerice, pna n ziua cnd s-a rentors pentru ultima oara, nvelit ntr-o patura toata nchegata de snge. Aureliano Segundo nu pierdu ocazia de a sarbatori sosirea verilor sai facnd un chef de pomina, cu sampanie si acordeoane, ceea ce s-a interpretat ca o dorinta de a-si lua revansa cu ntrziere, pentru carnavalul ratat din pricina jubileului. Facura zob jumatate din vesela, pustiira trandafirii urmarin d un taur pentru a-l mpunge ei pe el, masacrara gainile cu focuri de pistol, o silira pe Am aranta sa danseze valsurile triste ale lui Pietro Crespi, reusira ca frumoasa Remedios sa mbrace pantaloni barbatesti pentru a se catara pe trunchiul copacului, slobozira n sufragerie un porc mzgalit cu seu, care o rasturna pe Fernanda, dar nimeni nu se gndi sa se plnga din pricina stricaciunilor, deoarece casa se simtea zguduita ca d e un cutremur sanatos. Colonelul Aureliano Buenda, care la nceput i primise cu nencredere, si a mers pna acolo nct sa puna la ndoiala filiatia unora, se distra de excentricitatile baietilor si nainte de plecare, oferi fiecaruia un pestisor de a ur. Pna si nesociabilul Jos Arcadio Segundo le oferi o dupa-amiaza de lupte de cocosi, care fu ct pe ce sa cunoasca un sfrsit tragic, deoarece mai multi Aurelieni se pricepeau att de bine la arbitrarea luptelor de cocosi, nct descoperira de la prima vedere subterfugiile parintelui Antonio Isabel. Aureliano Segundo ntrevazu noile posibilitati de chefuri nesfrsite pe care le ofereau rubedeniile sale att de turbulente si hotar ca toata lumea sa ramna sa lucreze cu el. Singurul care a acceptat a fost Aureliano cel Trist, un mulatru nalt, impetuos ca si bunicul sau, avnd acelas i gust de explorari, care-si cautase deja norocul cutreiernd lumea si caruia putin i pasa daca se aseza ntr-un loc sau n altul. Ceilalti, cu toate ca erau nca celibatari, considerau ca soarta lor era deja hotarta. Erau toti mestesugari ndemnatici, oameni casnici, facuti sa traiasca pasnic. n Miercurea Mare, nainte de a pleca pentru a s e raspndi pe litoral, Amaranta i convinse sa mbrace costume de duminica si sa o nsoteasca la biserica. Mai mult amuzati dect reculesi, se lasara condusi pna la sfntul altar, unde parintele Antonio Isabel i nsemna pe frunte cu cenusa n chip de cruce. Revenira acasa, dar cnd cel mai tnar voi sa-si stearga fruntea, observa ca

semnul nu se putea sterge si ca la fel, era la toti fratii sai. Mai ncercara si c u apa si sapun, cu pamnt pe o crpa si la urma cu piatra ponce si lesie dar nu izbutira sa stearga crucea. n schimb, Amaranta si ceilalti care au fost la biserica o facura sa dispara fara greutate. "Este mult mai bine pentru voi, le zise Ursula n loc de ra mas bun. De acum nainte, nimeni nu va va putea confunda". Pornira n grup, precedati de muzicanti si facnd sa explodeze petarde, lasnd n sat impresia ca vita lui Buenda avea samnta semanata pentru multe veacuri. Aureliano cel Trist, cu crucea lui de cenusa pe frunte, amenaja n preajma satului fabrica de gheata la care visase Jos Arcadio Buenda n delirurile sale de inventator. La cteva luni de la sosirea lui, cunoscut si stimat de acum de toti, Aureliano ce l Trist, cautnd o casa n care sa o aduca pe mama si pe o sora de-a sa nca nemaritata (care nu era fiica colonelului), se interesa de casa mare, nvechita, care parea p arasita

ntr-un colt al pietii. ntreba cui i apartine. I se raspunse ca nu era a nimanui, ca pe vremuri traise n ea, singura, o anumita vaduva care se hranea cu pamnt si cu varul de pe pereti, si care nu fusese vazuta dect de doua ori pe strada n cursul ultimilor ani, cu o palarie mpodobita cu floricele artificiale si cu pantofi de culoarea argintu lui vechi, traversnd piata pentru a merge pna la biroul postei, de unde trimitea scris ori episcopului. I s-a precizat ca singura ei nsotitoare era o servitoare fara inima, care omora cini si pisici sau orice animal care intra n casa, si arunca hoiturile chiar n mijlocul strazii, otravind satul cu putoarea putreziciunii. Trecuse atta vreme de cnd soarele mumificase resturile pielii ultimului animal, nct toata lumea socotea ca s igur ca proprietara si servitoarea ei murisera cu mult nainte de sfrsitul razboaielor; daca nca se mai tinea n picioare casa, este pentru ca n-au fost ierni aspre, nici vnturi pustiitoare n anii din urma. Ttnile farmitate de rugina, usile abia tinute de gramad a pnzelor de paianjen, ferestrele sudate de umiditate, pavajul mncat de buruieni si flori salbatice, n crapaturile caruia se cuibareau soprlele si tot felul de gnganii , toate acestea pareau a confirma versiunea potrivit careia nici o fiinta omeneasca n-a mai locuit acolo de cel putin o jumatate de veac. Impulsiv cum era, Aureliano cel Tr ist nu mai avea nevoie de alte dovezi pentru a trece la actiune. Izbi cu umarul n usa principala si lemnaria putreda se prabusi fara zgomot, ntr-un vacarm nabusit de pulbere si materii lutoase de cuiburi de furnici. Aureliano cel Trist ramase pe prag, asteptnd sa se risipeasca praful si descoperi atunci, n mijlocul ncaperii, pe acea femeie descarnata, mbracata nca ntr-o toaleta din veacul trecut, cu cteva suvite rar e de par pe craniul plesuv, dar cu ochii mari nca frumosi, din care se stinsesera u ltimele stele ale sperantei si cu pielea obrazului crapata toata din pricina ariditatii singuratatii. Cutremurat de aceasta vedenie din cealalta lume, Aureliano cel Trist abia observ a ca femeia tintea asupra lui un pistol militar foarte vechi. - Va cer iertare, murmura el. Ea ramase de piatra n mijlocul acestei ncaperi plina de vechituri, masurndu-l amanuntit pe uriasul cu umeri patrati, cu tatuajul de cenusa pe frunte si, print r-un nor de praf, l vazu prin ceata din alte vremuri, cu pusca de vnatoare pe umar si cu un sir de iepuri de cmp n mna. - Pentru numele lui Dumnezeu, exclama ea cu voce joasa, nu este drept sa mi se aduca acum si aceasta amintire! - Vreau sa nchiriez casa, zise Aureliano cel Trist. Femeia ndrepta atunci pistolul ochind cu mna sigura crucea de cenusa si ridica cocosul pistolului cu o hotarre neclintita. - Pleaca de aici, porunci ea. n seara aceea, n timpul cinei, Aureliano cel Trist povesti familiei

acest episod, iar Ursula, consternata, nu-si putu opri lacrimile. "Dumnezeule atotputernic! striga ea lundu-si capul ntre mini. Mai traieste nca!". Timpul, razboaiele, nenumaratele calamitati de fiecare zi o facusera sa-si uite de Rebec a. Singura care nu-si pierduse nici o clipa convingerea ca era n viata, trndavind n zeama ei de larve, era implacabila si mbatrnita Amaranta. Se gndea la ea n zori, cnd gheata din inima ei o destepta n patul solitar, si se gndea la ea pe cnd si sapunea snii flescaiti si pntecele vestejit, cnd si mbraca jupoanele albe si fustele cu volane ale batrnetii, si cnd si schimba banda neagra de la mna, semn al ispasirii ei teribile. Fara ncetare, la orice ora, dormind sau treaza fiind, n clipele cele mai sublime, ca si n cele mai abjecte, Amaranta se gndea la Rebeca, deoarece singuratatea izbutise sa-i cearna amintirile, i ngropase mormanele suparatoare ale murdariei nostalgice pe care viata le ngramadise n inima ei, si le purificase, le naltase, le eternizase pe celelalte, pe cele mai amare. Prin ea, frumoasa Remedio s

stia despre existenta Rebecai. De fiecare data cnd treceau prin fata locuintei paraginite, ea i povestea cte o ntmplare penibila, cte o fabula rusinoasa, ncercnd sa-i mpartaseasca nepoatei pizma ei mistuitoare, pentru a o prelungi dincolo de moartea ei, dar nu-si putu atinge tinta, deoarece Remedios era imuna la toate sentimentele dictate de patima, si cu att mai mult fata de ale altora. Ursula, n schimb, trecuse printr-o evolutie contrara celei a Amarantei si ncepu sa o evoce pe Rebeca cu o amintire lipsita de impuritati, deoarece imaginea acelei fapturi vrednice de mila, care a fost adusa n casa cu un saculet plin cu osemintele parin tilor ei, era mai puternica dect ofensa care o facuse nevrednica de a mai trai legata d e trunchiul familiei. Aureliano Segundo hotar ca trebuie sa fie adusa acasa si ngrijita, nsa bunele sale intentii se izbira de intransigenta nemiloasa a Rebecai, care avusese nevoie de multi ani de suferinta si de mizerie pentru a cuceri privilegi ile singuratatii, si nu mai era dispusa sa renunte la ele n schimbul unei batrneti tul burate de atractiile iluzorii ale milostivirii. n februarie, cnd cei saisprezece fii ai colonelului Aureliano Buenda revenira, tot nsemnati cu crucea de cenusa, Aureliano cel Trist le vorbi despre Rebeca n tumultul petrecerilor, si nu le trebui dect o jumatate de zi pentru a-i reda o oa recare nfatisare casei, pentru a schimba usile si ferestrele, pentru a zugravi din nou f atada n culori vesele, pentru a tencui peretii si a cimenta din nou solul, nsa nu putura obtine autorizatia de a continua reparatiile n interior. Rebeca nu se arata nici macar l a usa. i lasa sa-si termine zarghita lor restaurare, apoi socoti suma cheltuielilor si l e trimise prin intermediul Argenidei, batrna servitoare care-i tinea mereu companie, un pum n de monede care erau scoase din circulatie nca de pe vremea ultimului razboi, dar care, n mintea Rebecai, continuau sa aiba curs. Atunci s-a putut constata ct de tare se izolase de restul lumii si s-a nteles ca ar fi imposibil sa o scoata din retrager ea ei ncapatnata, ct timp i mai ramasese un suflu de viata. Cu ocazia celei de a doua vizite pe care fiii colonelului Aureliano Buenda o facura la Macondo, nca unul dintre ei, Aureliano Centeno, ramase sa lucreze mpreuna cu Aureliano cel Trist. Acesta era unul dintre primii care venise ra n casa pentru a fi botezat, si Ursula si Amaranta si aminteau foarte bine de el, deoarece, dupa cteva ceasuri, zdrobise toate obiectele fragile care-i trecusera p rin mna. Timpul i potolise ardoarea cu care crescuse la nceput si acum era un barbat de statura mijlocie, nsemnat cu semne de varsat, nsa puterea uimitoare de distrugere a minilor lui ramasese intacta. Sparse attea farfurii, uneori chiar fara sa le ating a, nct Fernanda prefera sa-i cumpere un servici de cositor nainte ca el sa termine ultim ele piese ale costisitoarei ei vesele, ceea ce nu mpiedica ca farfuriile de metal, de si solide, sa fie scorojite si ndoite ntr-o clipita. nsa n schimbul acestei forte iremediabile, de care era exasperat si el, era de o cordialitate care inspira im ediat

ncredere si puterea lui de munca era formidabila. n scurta vreme, spori productia de gheata att de mult nct depasi piata locala si Aureliano cel Trist trebui sa se gndeasca la extinderea comertului n alte trgusoare ale mlastinilor. Atunci concepu un pas hotartor nu numai pentru modernizarea industriei sale, ci si pentru legare a satului de restul lumii. - Trebuie sa aducem calea ferata pna aici, zise el. A fost pentru prima oara cnd s-au auzit pronuntndu-se aceste cuvinte la Macondo. La vederea planului pe care-l desena la masa Aureliano cel Trist, si ca re cobora n linie dreapta din schemele prin care Jos Arcadio Buenda si ilustrase proiectul sau de razboi solar, Ursula si confirma impresia ca timpul se nvrteste pe loc. nsa, spre deosebire de bunicul sau, Aureliano cel Trist nu-si pierdea nici s omnul, nici pofta de mncare si nu chinuia pe nimeni cu crize de indispozitie; dimpotriva ,

considera proiectele cele mai extravagante drept posibilitati imediate, evalua r ational pretul veniturilor si investitiilor si le ducea la capat fara sa trebuiasca sa t reaca prin mijlociri exasperante. Ct despre Aureliano Segundo, daca avea ceva de la strabunicul sau, si ceva n minus de la colonelul Aureliano Buenda, apoi aceasta era incapacitatea absoluta de a trage nvataminte dintr-un esec, si cheltui banii pentru a se aduce calea ferata cu aceeasi nepasare cu care-i cheltuise pentru compania absurda de navigatie a fratelui sau. Aureliano cel Trist se uita n calendar si pl eca n miercurea urmatoare pentru a fi napoi dupa sezonul ploilor. Nu mai primira nici o

veste de la el. Aureliano Centeno, coplesit de prosperitatea fabricii sale, ncepu se deja sa experimenteze fabricarea de gheata pornind de la suc de fructe n loc de a pa si, fara sa stie, nici sa vrea, descoperi n felul acesta bazele esentiale ale nghetate i, dorind sa diversifice n felul acesta productia unei ntreprinderi despre care presupunea ca-i apartine lui, n masura n care fratele sau, dupa sezonul ploilor si dupa ce se scurse o vara ntreaga fara vesti, nu daduse nici un semn de viata. La nceput ul iernii urmatoare, nsa, o femeie care spala rufe la ru, la ora cea mai calda din zi , porni sa treaca strada mare scotnd urlete stridente, ntr-o alarmanta stare de excitare. - Soseste ceva nspaimntator, reusise ea sa explice, ca o masina de gatit care traste dupa sine un sat ntreg. Chiar n clipa aceea, micul grup care se adunase fu zguduit de un suierat rasunnd ngrozitor si de o extraordinara respiratie gfitoare. n cursul saptamnii trecu e fusesera observate echipele care asezau traversele si sinele, dar nimeni nu le acordase atentie deoarece se credea ca este vorba de o noua inventie a tiganilor care revenisera cu fluierele si cu tamburinele lor cu zurgalai, ale caror povesti cen tenare si pierdusera tot prestigiul, laudnd virtutile incomparabile ale Dumnezeu mai stie c arui strasnic elixir laxativ al excentricilor salepgii din Djalabad. Dar dupa ce-si r evenira din surpriza provocata de suieraturi si gfituri, toti locuitorii navalira n strada pentru a-l vedea pe Aureliano cel Trist, cocotat pe locomotiva, salutndu-i cu mna, si pen tru a descoperi vrajiti trenul mpodobit tot cu flori, sosind, pentru prima oara, cu o ntrziere de opt luni fata de orarul sau. Acest tren galben nevinovat care avea sa aduca attea incertitudini si evidente, attea bucurii si nenorociri, attea schimbari , calamitati si nostalgii n Macondo. ULUITI DE ATTEA INVENTII NEMAIPOMENITE, oamenii din Macondo nu stiau de ce sa se minuneze mai nti. Petreceau nopti albe privind becurile palid e alimentate de un grup electrogen pe care-l adusese Aureliano cel Trist din a dou a sa calatorie facuta cu trenul, cu al carui obsedant pufait nu se obisnuisera dect cu greu, dupa multa vreme. S-au indignat la vederea imaginilor vii pe care don Bruno Cres

pi, care devenise un comerciant bogat, le proiecta n teatrul cu ghisee n forma de cap de leu, imagini n care aparea un personaj mort si ngropat ntr-un film, la nefericirea caruia au varsat lacrimi amarnice, si care a reaparut iarasi viu si preschimbat n arab n filmul urmator. Publicul care platea doi banuti pentru a lua parte la nefericiri le personajelor, nu putu suporta acea batjocura incalificabila si zdrobi toate scau nele. Primarul, cednd reclamatiilor lui don Bruno Crespi, a trebuit sa explice printr-u n anunt ca cinematograful nu este dect o masina de iluzii, care nu merita aceste descarcari patimase ale publicului. n urma explicatiei dezamagitoare, multi socot ira ca au fost victimele unei noi si spectaculare nazdravanii a tiganilor, nct se hota rra sa nu mai puna piciorul n cinematograf, considernd ca au destule necazuri ca sa ma i

mearga sa deplnga si nenorocirile prefacute ale unor fiinte imaginare. S-a produs un lucru analog si cu fonografele cu cilindru aduse de veselele matroane din Franta , care nlocuisera vechile flasnete si care un oarecare timp prejudiciasera att de grav ta raful muzicantilor. La nceput, curiozitatea nmulti clientela, din cartierul prohibit si se afla chiar ca doamne foarte respectabile se deghizasera n femei din popor pentru a mer ge sa vada mai de aproape aceasta noutate a gramofonului, nsa oamenii l examinara att de mult si att de aproape, nct ajunsera foarte repede la concluzia ca nu era vorba de moristi fermecate, asa cum credea toata lumea si cum sustineau matroanele, ci de un mecanism vulgar care nu se putea compara cu ceva att de miscator, att de omenesc, att de plin de adevar cotidian ca o adevarata orchestra de muzicanti. Deziluzia a fost att de profunda nct nici n epoca n care folosirea gramofoanelor se raspndise att de mult ca le ntlneai n toate casele, nu se putura decide sa le considere niste obi ecte slujind la distractia adultilor, ci numai bune pentru a fi dezmembrate de copii. n schimb, n ziua n care cineva din sat avu ocazia de a verifica realitatea palpabila a telefonului instalat n gara, care era considerat, din pricina manivelei, drept o versiune rudimentara a gramofonului, chiar si cei mai nencrezatori ramasera descumpaniti. Era de parca Dumnezeu s-ar fi hotart sa puna la ncercare facultatea lor de mirare si s a-i mentina pe locuitorii din Macondo n acest, vesnic du-te vino, ntre placeri si dezamagiri, ntre ndoiala si revelatie, n asa fel nct, pna la urma nimeni nu mai stia cu deplina certitudine unde ncepea si unde nceta realitatea. Acest nclcit talmesbalm es de adevaruri si iluzii provoca atta harababura, nct spectrul lui Jos Arcadio Buenda, de sub castan, fu cuprins de convulsii de nerabdare si se vazu silit sa cutreiere casa n plina zi. De cnd se inaugurase oficial calea ferata, de cnd trenul ncepu sa soseasca regulat, n toate zilele de miercuri la orele unsprezece, si de cnd se construise o baraca de scnduri servind drept gara cu birou, telefon si ghis eu pentru vnzarea biletelor, se vedeau strazile din Macondo batatorite de barbati si de femei care se straduiau sa arboreze atitudini normale si curente, dar care n real itate aveau aerul unor oameni de la circ. Echilibristii micului comert ambulant, care, cu aceeasi volubilitate mbiau fie la o marmita suieratoare, fie la un regim de viata pentru mntuirea sufletului n ziua a saptea, nu aveau ce astepta din partea unui sat deja patit n experientele cu tiganii, nsa printre acei care se lasau convinsi din plictiseala si eternii naivi, si asigurau cstiguri considerabile. ntr-o zi de miercuri ca oricare alta, printre toate aceste personaje de blci, mbracat n pantaloni de calaret si jambiere, cu

palaria lui de pluta, cu ochelarii lui n rame de otel, cu ochii lui de topaz si c u pielea lui de cocos de rasa, debarca la Macondo si veni sa dejuneze n casa surzatorul si durduliul Mr. Herbert. La masa nu-l remarca nimeni pna ce nu se ncepu primul ciorchine de banane. Aureliano Segundo daduse peste el din ntmplare; omul protesta ntr-o spaniola greoaie ca nu mai ramasese nici o camera libera n Hotelul lui Iacob si, asa cum f acea adesea cu multi straini, l adusese acasa. Avea o mica ntreprindere de baloane captive, pe care le purtase printr-o multime de tari, cu cstiguri foarte substant iale, nsa la Macondo nu convinsese pe nimeni sa se ridice n vazduh, deoarece aceasta inventie era considerata ca un regres fata de covoarele zburatoare ale tiganilor , pe care avusesera deja ocazia sa le vada si sa le ncerce. Pleca deci cu trenul urmator. Cn d se servi la masa ciorchinele de banane vargate, pe care obisnuiau sa-l atrne n sufragerie, la ora prnzului, el desprinse primul fruct fara entuziasm prea mare. n sa vorbind mereu, continua sa mannce, savurnd, mestecnd, mai degraba cu o distractie de intelectual dect cu rafinament de fin mncator, apoi terminnd primul ciorchine, se ruga sa i se mai aduca unul. Scoase atunci din cutia cu unelte, ca re nu-l parasea niciodata, un saculet care continea instrumente optice. Cu atentia perpl exa a

unui cumparator de diamante, examina cu grija o banana, taind-o cu un bisturiu special, cntarind fiecare bucata pe un cntar de farmacie si calculndu-le diametrul cu un calibrar de armurier. Apoi, scoase din cutie o serie de instrumente cu car e masura temperatura, gradul higrometric al atmosferei si intensitatea luminii. To ata lumea era att de intrigata de aceasta ceremonie, nct nimeni nu putu mnca n liniste, asteptnd ca Mr. Herbert sa termine facnd o apreciere revelatoare, nsa acesta nu spuse nimic care sa permita sa-ti faci nici cea mai mica idee despre intentiile sale. n zilele care urmara, fu vazut narmat cu o plasa si cu un cosulet vnnd fluturi prin mprejurimile satului. Miercuri debarca un grup de ingineri, agronomi, hidrol ogi, topografi si arpentori, care-si petrecu cteva saptamni ca sa exploreze aceleasi lo curi pe care le cutreierase Mr. Herbert vnnd fluturi. Mai trziu sosi Mr. Jack Brown, ntr-un vagon suplimentar atasat la coada trenului galben si captusit tot cu argin t, cu fotolii acoperite cu catifea cardinal si cu sticla albastra n loc de acoperis. n a cest vagon special sosira, de asemenea, roind n jurul lui Mr. Brown, acei avocati plin i de emfaza, mbracati n ntregime n negru, care-l urmasera alta data pretutindeni pe colonelul Aureliano Buenda, ceea ce le dadu de gndit oamenilor ca acesti agronomi, hidrologi, topografi si arpentori, ca si Mr. Herbert cu baloanele sale captive s i cu fluturii multicolori, si Mr. Brown cu mausoleul sau pe roti si cu ferocii sai bu ldogi, aveau anume legatura cu razboiul. Cu toate acestea, nu avura timp sa zaboveasca prea mult asupra acestui gnd, deoarece abia ncepusera locuitorii din Macondo sa se ntrebe, nencrezatori, ce dracu avea sa se mai ntmple, si satul se si transformase ntr-o tabara de baraci din lemn acoperite cu zinc, populate de straini care venea u de la capatul lumii cu trenul, nu numai pe banci si pe platforme, ci chiar si pe acope risul vagoanelor. Acei gringos care-si adusesera apoi si pe sotiile lor languroase, mbracate n toalete din muselina si cu palarii mari de voal, alcatuira un sat separ at, de cealalta parte a caii ferate, cu strazi strajuite de palmieri, case cu ferestre zabrelite, cu masute albe pe terase, cu ventilatoare n forma de elice atrnate de tavan, si cu la rgi pajisti albastre pline cu prepelite si cu pauni. ntreg sectorul, asemenea unui co tet gigantic, era mprejmuit de un grilaj electrificat, care n timpul lunilor celor mai racoroase ale verii era negru complet din pricina rndunicilor arse de vii. Nimeni nu se dumirise nca ce cautau acesti oameni, sau daca ntr-adevar nu erau altceva dect nist e filantropi, cnd ei si ispravisera de provocat o rasturnare enorma, mult mai tulburatoare ca aceea pe care o creasera odinioara tiganii si totodata mai putin trecatoare si mai putin de nteles. nzestrati cu mijloace care alta data erau rezervate providentei divine, modificara regimul ploilor, precipitara ciclul recoltelor, s coasera rul din albia pe care curgea dintotdeauna si-l stramutara mpreuna cu pietrele sale

albe si cu curentii sai reci pna la capatul celalalt al satului, n spatele cimitir ului. Ca aceasta ocazie au construit o fortareata de beton deasupra mormntului decolorat a l lui Jos Arcadio, pentru ca mirosul de praf de pusca al cadavrului sa nu contamineze apele. Pentru strainii care soseau fara iubite, ei au transformat strada matroan elor mngietoare din Franta ntr-un sat si mai ntins dect celalalt si, ntr-o miercuri glorioasa, adusera un convoi de trfe nemaintlnite, femele babiloniene versate n procedee imemorabile si prevazute cu tot felul de unsori si accesorii pentru a-i stimula pe cei dezarmati, pentru a-i dezmorti pe cei timizi, pentru a-i ndestula pe cei l acomi, pentru a-i exalta pe cei modesti, pentru a-i ndrepta pe amatorii partilor dosnice , precum si pe solitari. Strada Turcilor, mbogatita prin magazinele luminoase cu mirodenii care luasera locul vechilor bazaruri n culori tipatoare, se umplea n cur sul noptii de smbata de freamatul multimii de aventurieri care se mbulzeau la mesele c u jocuri de noroc, standurile de tras la tinta, stradela unde se ghicea viitorul s i se talmaceau visele si mesele pline cu fripturi si cu bauturi pe care le regaseai d uminica

dimineata rasturnate, claie peste gramada printre trupurile ntinse care uneori er au ale celor beti morti si aproape totdeauna ale curiosilor culcati de loviturile de ar ma, de loviturile de pumni, de cutit si de sticle n urma vreunei ncaierari. Era o invazie att de tumultoasa si intempestiva nct la nceput, era imposibil sa scoti nasul afara din casa din pricina mobilelor si a cuferelor care blocau strada a nencetatului du-te vino al pieselor de tmplarie carate de acei care se pregateau, fara sa ceara autorizat ia cuiva, sa-si planteze baraca pe oricare teren gol, si a spectacolului scandalos al perechilor care-si atrnau hamacurile ntre migdali si faceau dragoste sub umbrare d in foi de cort, n plina zi si n vazul tuturor. Singurul liman linistit era acela pe c are si-l amenajasera negrii pasnici din Antile, croindu-si o strada retrasa cu casele lor de lemn pe stlpi, n fata carora se asezau seara pentru a cnta imnuri melancolice n graiul lo r confuz si ciripitor. Se facura attea schimbari ntr-un timp att de scurt, nct la opt luni dupa vizita lui Mr. Herbert, vechii locuitori din Macondo trebuiau sa se sc oale foarte devreme pentru a-si recunoaste propriul sat. - Iata necazurile pe care ni le-am atras numai pentru ca am invitat un gringo sa mannce banane, obisnuia pe atunci sa spuna colonelul Aureliano Buenda. Aureliano Segundo, dimpotriva, nu mai putea de bucurie n fata unei astfel de avalanse de straini. Casa se umplu n curnd de oaspeti necunoscuti, de cheflii nentrecuti de clasa mondiala si au trebuit sa adauge camere n curte, sa mareasca sufrageria, sa nlocuiasca vechea masa cu alta la care sa ncapa saisprezece persoan e, sa mprospateze vesela si tacmurile si, chiar asa, musafirii la dejun trebuira repartizati pe serii. Fernanda fu silita sa-si nabuse scrupulele si sa-i primeasc a ca pe niste regi pe invitatii care reprezentau culmea depravarii, care aduceau noro i pretutindeni, prin veranda, cu cizmele lor, se urinau prin gradina, si ntindeau pe ste tot rogojinile lor pentru a-si face siesta si vorbeau fara perdea fata de suscep tibilitatile doamnelor, si fara fasoanele domnilor bine crescuti. Amaranta era att de scandali zata de aceasta invazie a plebei nct se duse iar sa mannce la bucatarie ca n bunele vremuri vechi. Colonelul Aureliano Buenda, convins ca majoritatea acelora care veneau sa-l salute n atelierul sau nu o faceau nicidecum din simpatie sau din sti ma, ci mpinsi de curiozitatea de a vedea o relicva a istoriei, o fosila de muzeu, prefer a sa se nchida si sa blocheze usa cu drugul, si nu mai fu vazut dect extrem de rar, cnd mai mergea sa se aseze la poarta dinspre strada. Ursula, n schimb, chiar si n epoca n care nu mai umbla dect trndu-si picioarele si pipaind peretii, ncerca o bucurie copilareasca atunci cnd se apropia ora sosirii trenului. "Trebuie sa punem la fri pt carne si peste", le poruncea ea celor patru bucatarese care se aferau pentru a f i gata la timp, sub conducerea imperturbabila a Santei Sofia de la Piedd. "Trebuie sa facem

de toate, starui ea, caci nu se stie niciodata ce doresc strainii sa mannce". Tre nul sosea la ora cea mai fierbinte din zi. La vremea dejunului, un tumult de blci fac ea sa se cutremure toata casa, iar comesenii asudati, care nici macar nu stiau cine le sunt amfitrionii, navaleau gramada pentru a ocupa locurile cele mai bune la masa, n ti mp ce bucataresele se ciocneau ntre ele cu enormele lor marmite cu supa, cu cratite uriase pline cu carne, cu tigvele pline cu legume si cu platourile cu orez, si mparteau cu cani inepuizabile limonada din butoaie. Era atta dezordine nct Fernanda era exasperata la gndul ca multi mncau de doua ori si i se ntmpla adesea sa-si descarce fierea profernd insulte de zarzavagioaica la adresa comeseanului ncurcat care-i cerea sa vina la plata. Trecuse peste un an de la vizita lui Mr. Herbert si singurul lucru care se stia era ca strainii aveau intentia sa planteze bananieri n regiune a vrajita pe care o traversasera Jos Arcadio Buenda si oamenii lui n epoca n care cautau calea spre marile descoperiri. Alti doi fii ai colonelului Aureliano Buen da, cu crucea lor de cenusa pe frunte, debarcara si ei, trti de acea eruptie vulcanica si-si

justificara hotarrea printr-o fraza care poate ca explica ntr-un fel motivele tutu ror. - Am venit, spusera ei, pentru ca vine toata lumea. Frumoasa Remedios a fost singura care a ramas imuna la aceasta epidemie bananiera. Ea se fixase ntr-o adolescenta magnifica, tot mai refractara fata de c onventii, mai indiferenta fata de rautati si suspiciuni, fericita ntr-o lume cu realitati foarte simple si pe potriva ei. ntruct nu ntelegea pentru ce-si complica femeile vi ata cu tot felul de corsete si jupoane, si confectiona o sutana larga din pnza groasa de cnepa pe care nu trebuia dect sa o traga peste cap, si rezolva fara nici o alta fo rma de procedura problema mbracamintii, fara sa se lipseasca de impresia ca este goala, care dupa felul ei de a vedea lucrurile era singura tinuta decenta pe care trebuie sa o ai acasa. O scira att de mult ca sa-si taie parul care-i cadea n valuri pna la calcie si sa-si faca niste conciuri prinse cu piepteni sau cozi cu panglici colorate, nct si rase pur si simplu capul, iar din par facu peruci pentru sfinti. Ceea ce era uimitor n instinctul ei simplificator era ca, cu ct respingea mai tare moda n favoarea comoditatii si conventiile pentru a asculta numai de spontaneitate, cu att mai tulburatoare parea frumusetea ei incredibila, si mai provocatoare comportarea ei fata de oameni. Cnd fiii colonelului Aureliano Buenda venisera pentru prima oara la Macondo, Ursula si aminti ca n vinele fiecaruia curge acelasi snge ca si n cele ale stranepoatei ei, si o groaza pe care o crezuse uitata o facu din nou sa frea mate: "Deschide-ti bine ochii, o preveni. Cu oricare dintre acestia, copiii ti vor iesi din pntece cu o coada de purcel." Ea facu att de putin caz de acest avertisment nct se mbraca barbateste, se tavali prin nisip si se catara pe trunchiul copacilor si er a sa provoace o tragedie printre cei saptesprezece veri pe care acest spectacol irezi stibil i-a facut sa-si piarda capul. Acesta era motivul pentru care nici unul nu dormea n ca sa atunci cnd veneau n vizita n sat, iar cei patru care ramasesera traiau, dupa hotarre a Ursulei, n camere de nchiriat. Frumoasa Remedios nsa, ar fi murit de rs daca ar fi avut cunostinta de astfel de precautiuni. Pna n ultima clipa a trecerii ei pe aces t pamnt, nu stia ca iremediabilul ei destin de femeie fatala constituia un dezastru de fiecare zi. De fiecare data cnd aparea n sufragerie, contravenind ordinelor Ursule i, strnea o panica exasperata printre straini. Era prea evident ca era complet goala sub camasa ei aspra si nimeni nu putea ntelege ca craniul ei ras, att de perfect, nu e ra o sfidare, ca lipsa de pudoare cu care-si descoperea coapsele pentru a nu-i fi pre a cald nu constituiau o provocare criminala, dupa cum nici placerea de a-si linge deget ele cnd mnca ceva cu minile. Ceea ce membrii familiei nu stiura niciodata era ca strainii nu ntrziara sa-si dea seama ca frumoasa Remedios exala o suflare tulburatoare, o furtuna de chinuri, care ramnea perceptibila mai multe ceasuri du

pa ce trecuse. Barbatii experti n disperarile dragostei, ale caror cunostinte erau recu noscute n lumea ntreaga, sustineau ca n-au ncercat niciodata transe asemanatoare cu cele n care i aducea mirosul natural al frumoasei Remedios. n veranda cu begonii, n salon, n orice loc din casa, se putea preciza exact locul unde statuse ea si de ct a vreme plecase de acolo. Era o urma usor de distins, pe care nu o puteai confunda cu nici o alta, pe care nimeni din casa nu o putea percepe, deoarece facea parte, d e prea multa vreme, din mirosurile zilnice, dar pe care strainii o identificau imediat. Din aceasta pricina, ei erau singurii care puteau ntelege ca tnarul comandant al garzi i murise din dragoste si ca un cavaler venit din alte tinuturi cazuse n deznadejdea cea de pe urma. Inconstienta de aceasta orbita nelinistitoare n interiorul careia se misca, de starea insuportabila de dezastru interior pe care o provoca la trecerea ei, frumoasa Remedios i trata pe barbati fara nici un pic de rautate si sfrsea prin ai nnebuni prin complezentele ei ingenue. Cnd Ursula reusi sa-i impuna sa mannce la bucatarie cu Amaranta, pentru a o sustrage vederii strainilor, ea se simti us urata, de

oarece, la urma urmelor scapa n felul acesta de orice disciplina. ntr-adevar, i era indiferent ca mannca aici sau acolo, si nu la ore fixe, ci dupa capriciile poftei ei. I se ntmpla sa se scoale, pentru a-si lua dejunul, la orele trei dimineata, apoi dormea toata ziua si-si petrecea mai multe luni traind dupa orare rasturnate, pna ce un incident cu totul ntmplator o readucea la ordinea obisnuita. Cnd toate mergeau normal, se scula la orele unsprezece dimineata si se nchidea n baie mai bine de do ua ceasuri, complet goala omornd scorpioni, iesind astfel din torpoarea ei lunga si profunda. Apoi se stropea cu apa din cisterna, pe care si-o turna dintr-o tigva de totuma. Aceasta operatie dura att de mult, era att de meticuloasa, att de bogata n situatii ceremoniale nct cine nu o cunostea destul de bine ar fi crezut ca se dedi ca adorarii meritate a propriului trup. Pentru ea, nsa, acest rit solitar era lipsit de orice senzualitate; nu era dect un fel de a omor timpul asteptnd sa i se faca foame. ntr-o zi, pe cnd ncepea sa se mbaieze, un strain ridica o tigla a acoperisului si ramase cu rasuflarea taiata n fata spectacolului extraordinar al goliciunii ei. Ea i zari oc hii holbati printre tiglele sparte si reactia ei nu a fost aceea de rusine, ci de te ama: - Atentie, striga ea. Ai sa cazi! - Nu vreau altceva dect sa te vad, murmura strainul. - A, bine, raspunse ea. Dar ia seama, toate aceste tigle sunt putrede. Chipul strainului avea o expresie dureroasa de stupoare si parea ca lupta surd mpotriva impulsurilor primare ca sa nu provoace disparitia mirajului. Frumoasa Remedios crezu ca era chinuit de teama ca nu cumva sa se sparga tiglele, si se mbaie mai repede ca de obicei, pentru a-l feri pe acel om sa ramna prea mult n primejdie. Stropindu-se mereu cu apa din cisterna, i povesti ca este o mare probl ema pentru ea faptul ca acoperisul se gaseste ntr-o astfel de stare, caci, dupa parer ea ei, stratul de frunze putrezit de ploaie face ca baia sa fie infestata de scorpioni. Strainul vazu n aceasta flecareala un mod de a-si ascunde complezenta, nct nu putu rezista ispitei de a se apropia cu un pas atunci cnd ea ncepuse sa se sapuneasca. - Lasa-ma sa te sapunesc eu, murmura el. - Multumesc pentru buna intentie, i zise ea, dar mi-ajung aceste doua mini. - Numai spatele, se ruga strainul. - Ar fi ntr-adevar timp pierdut, raspunse ea. Niciodata nu s-au vazut oameni sapunindu-si spatele. Apoi, n timp ce se zvnta, strainul o implora cu lacrimi n ochi sa se marite cu el. Ea i raspunse cu franchete ca nu se va casatori niciodata cu un barbat att de neghiob nct sa-si piarda aproape o ora si sa ramna chiar nemncat numai ca sa vada o femeie mbaindu-se. Pna la urma, n timp ce-si mbraca sutana, barbatul nu putu suporta aceasta confirmare a ceea ce toata lumea banuia, ca adica ea nu purta ni mic pe dedesubt, si se simti nsemnat cu fierul rosu pentru totdeauna de aceasta taina. A tunci mai scoase nca doua tigle pentru a se putea strecura n interiorul baii. - E prea mare naltimea, l preveni ea cu frica. Va veti omor! Tiglele putrede zburara n tandari ntr-un zgomot ngrozitor si omul nu mai avu timp dect sa scoata un tipat de groaza nainte de a-si zdrobi craniul si de a muri fara

agonie pe solul de ciment. Strainii, care auzira trosnetul din sufragerie, se gr abira sa ridice cadavrul pe pielea caruia putura sa adulmece mirosul ucigator al frumoase i Remedios. Trupul i era att de patruns de acest miros, nct din craniul crapat nu curgea snge, ci un ulei de ambra impregnat de acel parfum secret si atunci oameni i au nteles ca mirosul frumoasei Remedios continua sa-i tortureze pe barbati si dincol o de moarte, si pna ce oasele lor se vor fi prefacut n pulbere. Cu toate acestea, ei nu facura nici o legatura ntre acest accident oribil si povestea celor doi barbati c are murisera deja pentru frumoasa Remedios. Mai era nevoie de nca o victima pentru ca

strainii, si multi dintre vechii locuitori din Macondo, sa dea crezare legendei potrivit careia frumoasa Remedios nu raspndea o suflare de dragoste, ci o emanatie mortala. Au avut ocazia sa verifice aceasta dupa cteva luni, ntr-o dupa-amiaza, cnd frumoasa Remedios se dusese, n tovarasia unui grup de prietene, sa viziteze noile plantatii. Oamenii din Macondo si gasisera un obiect de distractie noua n aceste plimbari de-a lungul aleilor umede, interminabile, strajuite de bananieri, unde tacerea parea ca vine din alta parte, o tacere care nu se rodase nca, si care parea, din aceasta pricina, tare greoaie n a transmite glasurile. Uneori nu se auzea bine ceea ce se rostise la o jumatate de metru distanta, dar aceleasi cuvinte se auzeau perfect la capat ul celalalt al plantatiei. Tinerele fete din Macondo gasira n acest joc nou un prete xt de a rde, de a tresari, de a se teme si de a glumi, iar la lasarea serii se vorbea des pre aceasta promenada ca despre o experienta de vis. Se facea atta tevatura n jurul acestei taceri nct pe Ursula n-o lasa inima sa o lipseasca pe frumoasa Remedios de o astfel de distractie, si-i permise sa mearga acolo, ntr-o dupa-amiaza, cu co nditia sa-si puna o palarie si o toaleta convenabila. Din clipa n care grupul de prieten e intra n plantatie, aerul se impregna cu un parfum mortal. Barbatii care lucrau n santuri le dintre fiecare rnd de pomi se simtira dintr-o data prada unei fascinatii stranii, amenintati de o primejdie nevazuta, si multi cedara unei porniri irezistibile de a plnge. Frumoasa Remedios si prietenele ei speriate abia apucara sa se refugieze ntr-o casa nvecinata, n momentul cnd o banda de masculi feroce erau pe cale sa le atace. Nu ntrziara sa fie eliberate de catre cei patru Aureliano, a caror cruce de cenusa inspira un respect religios, ca si cum ar fi fost un semn de casta sau o pecete de invulnerabilitate. Frumoasa Remedios nu povesti nimanui ca unul dintre acei barbati, profitnd de zapaceala, reusise s-o prinda de pntece cu o mna care parea mai degraba o gheara de vultur care se agata de marginea unei prapastii. ntr-un f el de uimire scurta ct o fulgerare, ea tinu piept agresorului si-i descoperi privirea deznadajduita, a carei imagine se fixa n inima ei nduiosata ca un carbune aprins. n noaptea aceea, pe strada Turcilor, barbatul se lauda cu ndrazneala sa si se ngmfa c u norocul sau, cu cteva minute nainte ca un cal sa-i zdrobeasca pieptul cu o lovitur a de copita, sub ochii unei multimi de straini care-l vazu agoniznd n mijlocul strazii, necndu-se n cheaguri de snge. Ipoteza dupa care frumoasa Remedios detinea anumite puteri mortale se fundamenta acum pe patru fapte incontestabile. Unii oameni, buni de gura, se complaceau n a repeta ca o noapte de dragoste cu o femeie att de tulburatoare meri ta sa-ti daruiesti viata. Dar, n realitate, nimeni nu ncerca nici cel mai mic efort p entru a o obtine. Poate ca ar fi fost de ajuns, nu numai pentru a o birui, dar si pentru

a-i nlatura puterea primejdioasa, un sentiment att de primitiv si de simplu ca dragost ea, dar a fost singurul lucru care nu-i trecu nimanui prin cap. Ursula nceta sa se ma i ocupe de ea. Alta data, cnd nu renuntase nca la ideea de a o recupera, de a o reda unei vieti normale, cauta sa o intereseze n problemele elementare ale vietii casn ice. "Barbatii sunt mai pretentiosi dect ti nchipui, i zicea ea misterios. Trebuie sa gatesti nencetat, sa deretici mereu si sa suferi adesea pentru nimicuri, nici nuti poti nchipui". n sinea ei, stia ca se amageste vrnd sa o nvete cum se ntemeiaza un camin fericit, deoarece era convinsa ca, dupa ce i se va potoli pasiunea, nu se va gasi nici un barbat pe lume care sa suporte, nici macar o zi, aceasta neglijenta care ntrecea orice ntelegere. Nasterea ultimului Jos Arcadio si vointa ei neclintita de a-l fac e papa, au sfrsit prin a o ndeparta de stranepoata ei, de care nu se mai ocupa. O la sase n voia sortii, spunndu-si cu ncredere ca o minune se va produce mai curnd sau mai trziu, si ca n lumea aceasta n care se gasesc de toate, se va gasi si un barbat des tul de tare de rnza care sa i-o ia de pe cap. Cu mult nainte, Amaranta renuntase sa ma i

faca cea mai mica ncercare de a o preschimba ntr-o femeie folositoare la ceva. Dup a acele dupa-amiezi uitate pe care le petreceau n camera de cusatorie si unde nepoa ta ei, nvrtind manivela masinii de cusut, nu prea avea aerul ca se intereseaza prea m ult de ceea ce facea, ajunsese la concluzia ca Remedios era idioata. "Va trebui sa t e scoatem la loterie", i spunea, intrigata de nesimtirea ei fata de cuvintele pe ca re i le adresau barbatii. Mai trziu, cnd Ursula si bagase n cap sa o trimita pe frumoasa Remedios la liturghie, cu obrazul ascuns sub mantila, Amaranta socoti ca un astf el de accesoriu, care-i marea misterul, este si mai provocator si ca se va gasi rep ede un barbat, cu curiozitatea destul de aprinsa pentru a cauta punctul slab al inimii ei. Dar cnd vazu n ce chip nerod l dispretui pe acel pretendent care, n multe privinte, era mai de dorit dect un principe, se gndi ca orice speranta e pierduta. Fernanda, la rndul ei, nici nu ncerca macar sa o nteleaga. Cnd o vazuse pe frumoasa Remedios costumata n regina, n timpul carnavalului sngeros, si-a zis ca e vorba de o faptura extraordinara. Dar cnd o revazu mncnd cu degetele, incapabila de a da un raspuns care sa nu fie o minune a simplitatii duhului, ea nu regreta dect un s ingur lucru: ca idiotii din familie aveau o viata att de lunga. Cu toate ca Aureliano B uenda staruia sa creada si sa repete ca frumoasa Remedios era n realitate fiinta cea ma i lucida pe care a ntlnit-o vreodata, si ca o dovedea mereu prin finetea uimitoare c u care-si batea joc de toti, o lasara n plata Domnului. Frumoasa Remedios continua sa rataceasca prin pustiul singuratatii, fara sa poarte nici o cruce, pierzndu-se n v isele ei fara cosmaruri, n baile ei interminabile, n prnzurile ei la orice ora, n tacerile lu ngi si adnci, fara amintiri, pna ntr-o dupa-amiaza de martie cnd Fernanda vru sa-si mpatureasca n gradina cearsafurile de olanda si ceru ajutor femeilor din casa. Abi a ncepusera, cnd Amaranta observa paloarea intensa a frumoasei Remedios, care o facea aproape transparenta: - Nu te simti bine? o ntreba ea. Frumoasa Remedios, care tinea cearsaful de celalalt capat, avu un zmbet de compatimire. - Dimpotriva, zise ea, nu m-am simtit niciodata mai bine. n clipa aceea, Fernanda simti cum o adiere usoara si luminoasa i smulge cearsafurile din mini si le despatureste pe toata latimea lor. Amaranta simti un fel de nfiorari misterioase n dantelele jupoanelor si voi sa se prinda de pnza ca sa nu cada, n clipa n care frumoasa Remedios ncepea sa se nalte n vazduh. Ursula, deja aproape oarba, a fost singura care si-a pastrat prezenta de spirit nct sa recunoasca natura acestui vnt pe care nimeni nu-l putea opri, si lasa cearsafuril e sa porneasca n voia acelei lumini, vaznd-o pe frumoasa Remedios cum i face semne de adio n mijlocul batailor de aripi uluitoare ale pnzelor care se ridicau mpreuna cu ea, parasind o data cu ea lumea scarabeilor si a daliilor, traversnd mpreuna cu ea tinuturile vazduhului unde tocmai bateau ceasurile patru dupa-amiaza, pentru a s

e pierde cu totul, mpreuna cu ea, n sferele nalte unde nici cele mai nalte paseri ale amintirii nu le puteau ajunge. Binenteles ca strainii crezura ca frumoasa Remedios a pierit n sfrsit datorita destinului ei implacabil de regina a albinelor, si ca familia ei voia sa-i salve ze onoarea prin aceasta poveste mincinoasa despre levitatie. Fernanda, mistuita de invidie, sfrsi prin a recunoaste minunea si, multa vreme, continua sa se roage lui Dumneze u sa-i restituie cearsafurile. Majoritatea oamenilor crezura n minune si au mers pna acolo nct sa aprinda lumnari si sa faca rugaciuni. Poate ca multa vreme nu s-ar fi vorbit despre altceva daca exterminarea barbara a Aurelianilor n-ar fi nlocuit uimirea cu groaza. Desi nu-si daduse niciodata seama ca ar fi vorba de o presimt ire, ntr-un anumit fel colonelul Aureliano Buenda prevazuse sfrsitul tragic pe care

aveau sa-l cunoasca fiii sai. Atunci cnd Aureliano Serrador si Aureliano Arcaya, cei doi care debarcasera n toiul confuziei generale, si manifestara dorinta de a se as eza la Macondo, tatal lor ncerca sa le schimbe hotarrea. Nu vedea ce ar putea face ntr-un sat, care peste noapte devenise un loc nesigur. nsa Aureliano Centeno si Aurelian o cel Trist, sustinuti de Aureliano Segundo, le dadura de lucru n ntreprinderile lor . Colonelul Aureliano Buenda avea motive, nca foarte confuze, de a nu credita o astf el de hotarre. De cnd l vazu pe Mr. Brown facndu-si intrarea n Macondo, n primul automobil decapotabil portocaliu prevazut cu claxon, ale carui urlete terorizau toti cinii, batrnul razboinic ncepu sa se indigneze din pricina servilelor exclamatii admirative ale oamenilor, si-si dadu seama de schimbarile care s-au produs n fire a oamenilor din vremea cnd, cu pusca la umar, si paraseau sotiile si copiii si porne au la razboi. Autoritatile locale nu mai constau, dupa armistitiul de la Neerlandia , dect din primari lipsiti de initiativa, din magistrati decorativi, alesi dintre conse rvatorii pasnici si obositi din Macondo. "Ce mai regim de prapaditi! zicea colonelul Aure liano Buenda atunci cnd i vedea pe politisti trecnd desculti, narmati cu un baston n forma de popic. Cnd te gndesti ca am purtat attea razboaie numai ca sa nu ni se spoiasca n albastru casele". Cu toate astea, cnd se nfiinta compania bananiera, functionarii locali au fost nlocuiti cu straini autoritari, pe care Mr. Brown i-a adus sa traiasca n cotetul electrificat, pentru a se bucura, cum zicea el, de toata demni tatea ceruta de noile lor numiri, si a nu fi nevoiti sa ndure caldura, tntarii, lipsa de comoditate si privatiunile din sat. Vechii politisti fura nlocuiti prin adevarati sicari narmati cu satre. nchis n atelierul sau, colonelul Aureliano Buenda se gndea la toate schimbarile acestea si, pentru prima oara, n tacutii sai ani de singuratate , se simti chinuit de o certitudine absoluta: a fost o greseala ca nu s-a dus razboiu l pna la ultimele consecinte. ntr-o zi, tot n vremea aceea, un frate de-al acelui colonel Magnifico Visbal, pe care-l uitasera acum, si aduse nepotelul de sapte ani sa ia o racoritoare la una din trasuricile instalate n piata si, cum copilul dadu din gre seala peste un brigadier de politie, varsnd bautura pe uniforma lui, barbatul l sfrteca c u lovituri de satr si-l decapita dintr-o singura lovitura pe bunicul care voia sa i ntervina. Satul ntreg l vazu pe decapitat dus pna acasa de un grup de oameni, precum si capul nenorocit pe care-l culesese o femeie, tinndu-l de par, si bocceaua nsngerata n care fusesera adunate bucatelele din trupul copilului. Pentru colonelul Aureliano Buenda, aceasta scena a nsemnat culmea ispasirii sale. n chip subit ndura aceeasi indignare pe care o cunoscuse n tinerete, n fata cadavrului femeii masacrate cu lovituri de baston pentru ca o muscase un cine tur bat.

Privi la grupurile de curiosi adunati n fata casei sale si, cu vechea sa voce de stentor, fortificata de un profund dispret fata de sine nsusi, si descarca asupra lor toata povara de ura pe care n-o mai putea rabda n inima: - ntr-o buna zi, le striga el, i voi narma pe baietii mei pentru a ispravi cu acesti netrebnici gringos. n decursul aceleiasi saptamni, n diferite locuri de pe litoral, cei saptesprezece fii ai sai fura vnati ca niste iepuri de catre niste criminali nevazuti, care tin tira asupra crucii lor de cenusa. Aureliano cel Trist iesea din casa mamei sale catre orele sapte seara, cnd o lovitura de pusca trasa pe neasteptate din bezna i gauri fruntea. Aureliano Centeno fu gasit n hamacul pe care obisnuia sa si-l ntinda n interiorul fabricii, cu o dalta de spart gheata nfipta pna n plasele ntre sprncene. Aureliano Serrador o nsotise pe logodnica sa pna acasa, dupa ce o dusese la cinematograf; si se ntorcea pe strada Turcilor nca luminata, cnd un individ, care n u putu fi identificat n multime, trase un foc de revolver care-l facu sa se prabuse asca ntr-un cazan cu smoala arznda. Dupa cteva minute, cineva veni sa bata la usa

camerei n care se nchisese Aureliano Arcaya cu o femeie, si-i striga: "Grabeste-te , ca-i omoara pe fratii tai". Mai trziu, femeia care era cu el povesti ca Aureliano Arcaya sarise din pat si deschisese usa, unde-l astepta o descarcatura de pistol Mauser care-i farmita craniul. n cursul acelei nopti a mortii, n timp ce casa se pregatea sa privegheze cele patru cadavre, Fernanda cutreiera satul ntreg ca o nebuna, n cautarea lui Aureliano Segundo, pe care Petra Cotes l nchisese ntr-un dulap, fiind convinsa ca consemnul de exterminare i viza pe toti acei care purtau prenum ele colonelului. Ea nu-l lasa sa iasa dect la sfrsitul zilei a patra, cnd telegramele primite din diferitele puncte ale litoralului lasara sa se nteleaga ca nversunarea acestui dusman nevazut se ndrepta numai mpotriva fratilor nsemnati cu o cruce de cenusa. Amaranta cauta caietul cu socoteli n care si nsemnase datele nepotilor ei s i, pe masura ce soseau telegramele, stergea numele, unul dupa altul, pna ce nu mai ramase dect unul, al celui mare. si aminteau foarte bine de acesta din urma din pricina contrastului dintre pielea lui foarte ntunecoasa si ochii sai mari, verzi . Se numea Aureliano Amador, era tmplar de meserie si traia ntr-un sat pierdut ntre povrnisurile muntilor. Dupa ce asteptase timp de doua saptamni telegrama care sa-i vesteasca moartea lui, Aureliano Segundo i trimise un emisar care sa-l previna, creznd ca nu cunoaste primejdia care-l pndea. Emisarul reveni cu stirea ca Aurelia no Amador era la adapost de orice primejdie. n noaptea exterminarii venisera doi oameni sa-l dibuiasca acasa la el, si descarcasera revolverele asupra lui, da r nu nimerisera crucea de cenusa. Aureliano Amador izbutise sa sara gardul curtii si se pierduse n hatisul muntilor pe care i cunostea ca pe buzunarul sau datorita priete niei cu indienii, cu care facea comert cu lemne. De atunci, nu se mai aflase nimic de spre el. Au fost zile negre pentru colonelul Aureliano Buenda. Presedintele republicii i trimise o telegrama de condoleante prin care-i promitea o ancheta temeinica si a ducea omagii postume celor disparuti. Din ordinul sau, primarul se prezenta, n ziua nmormntarii, cu patru cununi mortuare pe care voia sa le aseze pe cele patru sicri e, nsa colonelul l scoase pe usa afara. Dupa nmormntare, redacta si se duse sa predea el nsusi o telegrama violenta adresata presedintelui republicii, pe care nsa telegrafistul refuza sa o transmita. Atunci o completa cu expresii de o agresivi tate deosebita, o baga ntr-un plic si o depuse la posta. Asa cum i se ntmplase la moartea sotiei sale, asa cum i se ntmpla de attea ori n timpul razboiului, la moartea prietenilor sai celor mai buni, nu se simti cuprins de durere, ci de o f urie oarba, fara un obiect precis, de o senzatie istovitoare de neputinta. Ajunse sal acuze de complicitate pe parintele Antonio Isabel care-i nsemnase pe fiii sai cu cenusa care nu se stergea, pentru a le permite dusmanilor sa-i identifice. Batrnul preot , care nu-si mai putea nsirui prea bine gndurile, si care ncepuse sa-i nfricoseze pe enoriasi cu exegeze nazdravane n care se aventura de la naltimea amvonului, veni n

casa, ntr-o dupa-amiaza, narmat cu un castronas n care pregatea cenusa din miercurea mare, cu care voi sa unga toata familia pentru a dovedi ca se poate st erge foarte usor cu apa. nsa teama de nenorocire se nradacinase att de puternic n suflete , nct Fernanda nsasi refuza sa se supuna acestei experiente si de atunci nu s-ar mai fi vazut niciodata un Buenda ngenunchind n fata sfntului altar n Miercurea Mare. Colonelul Aureliano Buenda nu reusi multa vreme sa-si redobndeasca linistea. Parasi fabricarea de pestisori, mnca n sila, umbla prin casa ca un somnambul, tragnd dupa sine patura si rumegnd o mnie surda. Dupa trei luni, parul i devenise cenusiu, vechea lui mustata cu vrfurile pomadate i cadea acum peste buzel e decolorate, n schimb ochii redevenira carbunii aprinsi cu care-i speriase pe toti la nasterea sa, si cu care facea sa se nvrta scaunele doar privindu-le. n furia chinur ilor

sale, ncerca n zadar sa strneasca acele povestiri care-i calauzisera tineretea pe c arari periculoase pna spre desertul dezolant al gloriei. Era pierdut, ratacit ntr-o casa straina, n care nimic si nimeni nu-i mai trezea nici cea mai mica urma de afectiu ne. ntr-o zi, cautnd urmele unui trecut de dinainte de razboi, deschise odaia lui Melchiade, dar nu mai gasi dect darmaturi murdare, gunoaie ngramadite de-a lungul attor ani de parasire. n copertele cartilor pe care nu le mai citise nimeni si n vechile pergamente mucezite de umiditate se dezvoltase o flora livida si n aerul acestei ncaperi, care fusese cndva cel mai curat si mai luminos din toata casa, pl utea un miros insuportabil de amintiri putrede. ntr-o dimineata, o gasi pe Ursula n lacrimi sub castan, la picioarele defunctului ei sot. Colonelul Aureliano Buenda era singurul din casa care nu-l mai putea vedea pe puternicul mosneag ncovoiat de o jumatate de veac de intemperii. "Vino sa-l saluti pe tatal tau", i zise Ursula. El se opri n fata castanului si putu constata ca nici acest spatiu vid nu mai trezea n el vreun sentiment de afectiune: - Ce spune? ntreba el. - E foarte trist, i raspunse Ursula. Crede ca vei muri. - Spune-i, zise colonelul surznd, ca nu mori cnd trebuie, ci cnd se poate. Aceasta prevestire a parintelui sau mort rascoli resturile superbei arogante car e nca mai mocnea n inima lui, dar el le lua drept o redobndire brusca a energiei. Si astfel o hartui pe Ursula ca sa-i arate locul din curte unde erau ngropate monede le de aur pe care le descoperisera n statuia de ipsos a Sfntului Iosif. "Nu o vei sti niciodata, i spuse ea cu o fermitate pe care i-o inspira experienta ei ndelungata si cruda. ntr-o zi, adauga, trebuie sa apara proprietarul acestei averi si numai el o va putea dezgropa". Toata lumea se ntreba pentru ce acest om, care fusese totdeauna att de dezinteresat, ncepuse sa se lacomeasca att de febril la bani, si nu la cantitat ile modeste care i-ar fi ajuns pentru a face fata unei obligatii momentane ci la o a vere care se urca la o suma att de nenchipuita nct Aureliano Segundo, numai auzindu-l evalund-o, se afunda ntr-un abis de stupefactie. Fostii sai tovarasi la care s-a dus pentru a le cere ajutor se ascunsera ca sa nu-l primeasca. Cam prin epoc a aceasta fu auzit spunnd: "Acuma, singura deosebire ntre liberali si conservatori e ste ca liberalii merg la liturghia de la orele cinci, iar conservatorii la cea de la orele opt". Totusi, depuse atta staruinta si nversunare, se ruga att de mult, contraveni att de deplin tuturor principiilor sale de demnitate, nct pe ici pe colo, putin cte putin, introducndu-se pretutindeni cu un zel discret si cu o statornicie nemiloasa, reus i ca n opt luni sa adune mai multi bani dect ngropase Ursula n pamnt. l vizita atunci pe colonelul Gerineldo Mrquez, care era tot bolnav, ca sa-i ajute sa dezlantuiasc a un razboi total.

ntr-o anumita epoca, colonelul Gerineldo Mrquez ar fi fost ntr-adevar singurul care ar fi putut trage, chiar din fotoliul sau de paralitic, firele rug inite ale rebeliunii. Dupa armistitiul de la Neerlandia, n timp ce colonelul Aureliano Buen da se refugiase n exilul pestisorilor sai de aur, el ramasese n contact cu ofiterii r ebeli care-i fusesera credinciosi pna la dezastru. Cunoscuse alaturi de ei razboiul tri st al umilirii zilnice, al supliciilor si memorandumurilor, al lui veniti mine si al lu i numaidect, al lui suntem pe cale sa studiem cazul dumneavoastra cu toata atentia cuvenita; razboiul iremediabil pierdut dus mpotriva acelor oameni foarte amabili care dadeau asigurari de profundul lor devotament si care trebuiau sa acorde, dar n-a u acordat niciodata, pensiile viagere. Celalalt razboi, care facuse sa curga snge t imp de douazeci de ani, le pricinuise mai. putin necaz dect acest razboi nimicitor al et ernelor amnari. Colonelul Gerineldo Mrquez, care scapase din trei atentate, supravietuise

la cinci raniri si iesise pna la urma nevatamat din nenumarate batalii, sucomba s i el acestei blocade fioroase a asteptarii si se cufunda n nfrngerea mizerabila a batrnetii, gndindu-se la Amaranta printre romburile de lumina ale unei case cu chirie. Ultimii veterani despre care mai aflara ceva apareau fotografiati ntr-un ziar, ridicndu-si nedemn capetele, alaturi de un presedinte anonim al republicii, care le daruia niste butoni cu efigia lui ca sa si-o puna la revere, si le restituia un drapel patat de praf si de snge cu care sa-si acopere sicriele. Ceilalti, cei mai demni, mai a steptau nca o scrisoare n penumbra caritatii publice, crapnd de foame, supravietuind din mnie, mucegaind de batrnete n minunata murdarie a gloriei. Astfel ca, atunci cnd colonelul Aureliano Buenda l invita sa dezlantuie o explozie mortala care sa strpeasca orice urma a scandalosului regim de coruptie sustinut de invadatorul st rain, colonelul Gerineldo Mrquez nu-si putu stapni un fior de mila: - Of, Aureliano, zise el suspinnd. Stiam ca esti batrn, dar acuma mi dau seama ca esti mult mai batrn dect pari. N VRTEJUL ANILOR DIN URMA, Ursula nu se mai bucurase dect de foarte rare momente de ragaz pentru a se ocupa de formatia papala a lui Jos Arcadio, cnd s-a ajuns la parerea ca trebuia sa i se pregateasca n toata graba plecarea la seminar. Sora lui, Meme, mpartita ntre rigiditatea Fernandei si amaraciunea Amarantei, a atins aproape n acelasi timp vrsta la care se prevazuse s a o trimita la un pension de calugarite, unde sa faca din ea o virtuoasa a claveci nului. Ursula se simtea prada unor grave incertitudini cu privire la eficacitatea metod elor prin care temperase spiritul langurosului candidat la cinul de Pontif Suprem, nsa ea nu nvinovatea de aceasta nici batrnetea ei sovaitoare, nici norii desi care abia i mai ngaduiau sa distinga conturul obiectelor, ci un lucru pe care nici chiar ea nu pu tea sa-l defineasca exact, dar pe care si-l imagina confuz ca o deteriorare progresiva a timpului. "Anii de acum nu mai sunt ca pe vremuri", obisnuia ea sa spuna, simtin d cum realitatea cotidiana i scapa printre degete. Altadata, gndea ea, copiii creste au mult, foarte ncet. E suficient sa-ti amintesti de cta vreme a fost nevoie pentru c a Jos Arcadio, cel mai mare, sa plece cu tiganii si de toate cte s-au ntmplat nainte de a se fi ntors pictat ca o naprca si exprimndu-se ca un astronom, si de eveniment ele care s-au petrecut n casa nainte ca Amaranta si Arcadio sa uite limba indienilor pentru a nvata sa vorbeasca spaniola. E suficient sa te gndesti la cte a ndurat bietul Jos Arcadio Buenda sub castanul sau, si la tot rastimpul ct a trebuit sa-i plnga moartea, nainte de a-l aduce muribund pe colonelul Aureliano Buenda, care scapnd din attea razboaie si dupa ce au suferit att de mult pentru el, nu atinsese nca vrsta de cincizeci de ani. Pe vremuri, dupa o zi ntreaga petrecuta confectionnd mici animale din zahar ars, i mai ramnea timp berechet pentru a se ocupa de copii si sa vada n albul ochilor lor ca aveau nevoie de o portie de ulei de ricin. n schimb acuma, cnd nu avea nimic de facut si cnd umbla de dimineata pna seara ducndu-l pe Jos Arcadio n crca, proasta calitate a timpului o obliga sa lase lucrurile pe jumatate facute. Adevarul era ca Ursula se ncapatna sa nu voiasca sa

mbatrneasca nici chiar atunci cnd pierduse socoteala anilor sai, si ca se afla ntotdeauna acolo unde nu trebuia, cautnd sa-si bage nasul peste tot, suparndu-i pe straini cu ntrebarea daca nu cumva au lasat n paza, n casa, pe vremea razboiului, asteptnd ncetarea ploilor, un sfnt Iosif din ipsos. Nimeni nu putea spune sigur cnd a nceput sa-si piarda vederea. Pna n ultimii ani ai vietii ei, cnd nu se mai putea

scula din pat, avea o mina complet biruita de decrepitudine, nsa nimeni nu descop erise ca a orbit complet. Ea nsa si daduse seama de aceasta nca nainte de nasterea lui Jos Arcadio. La nceput, credea ca e vorba doar de o slabire trecatoar e si lua pe ascuns sirop de maduva sau si punea miere de albine n ochi, dar nu ntrzie sa se convinga ca se scufunda iremediabil n bezna, ntr-att nct nu avu niciodata o notiune prea exacta despre, ceea ce nsemna inventia luminii electrice, deoarece a tunci cnd s-a montat primul bec, ea nu-i putu ghici dect n mod vag stralucirea. Nu spuse nimanui nimic despre aceasta, deoarece ar fi dat n vileag ca a devenit inutila. S e avnta cu ncapatnare n a se deprinde discret cu perceperea departarii fiecarui lucru si a glasului fiecaruia, pentru a continua sa vada cu memoria ceea ce nu-i mai permiteau sa distinga norii opaci ai cataractei. Mai trziu avea sa descopere ajut orul neasteptat al mirosurilor pe care ncepu sa le perceapa, pe ntuneric, cu o forta mu lt mai convingatoare dect volumele si culorile si care o salvara definitiv de rusine a unei renuntari. n obscuritatea camerei ei, putea sa treaca un fir de ata prin ac si sa faca o butoniera si stia cnd trebuia sa dea laptele n foc. Dobndise o cunoastere att de far a gres a asezarii fiecarui lucru nct adeseori uita ea nsasi ca e oarba. ntr-o zi, Fernanda rascoli toata casa pentru ca-si pierduse inelul de cununie si Ursula l descoperi pe o etajera, n odaia copiilor. n chip firesc, n timp ce ceilalti umblau de colo-colo fara sa o bage n seama, ea i supraveghea cu ajutorul celor patru simturi care-i ramasesera, pentru ca nimeni sa n-o ia vreodata prin surprindere, si dupa ctva timp reusi sa descopere ca fiecare membru al familiei repeta, fara sa-si dea sea ma, acelasi itinerar, aceleasi gesturi si aproape aceleasi cuvinte la ore fixe. Numa i atunci cnd ieseau din aceasta meticuloasa rutina riscau sa rataceasca vreun obiect. n asa fel nct auzind-o pe Fernanda plngndu-se ca si-a pierdut verigheta, Ursula nu avu dect sa-si aminteasca singura abatere din ziua aceea de la faptele si gesturile e i obisnuite, si anume ca se dusese sa ntinda la soare rogojinile pe care dormeau copiii fiindca Meme descoperise n noaptea precedenta o plosnita. Deoarece copiii asistau la dereticat, Ursula si nchipui ca Fernanda trebuie sa-si fi pus verigheta ntr-un loc unde acestia nu puteau sa o ajunga: pe etajera. Fernanda, dimpotriva, n-o cautas e dect pe traiectul pe care umbla n fiecare zi, fara sa stie ca regasirea obiectelor pierdute e mpiedicata de rutina, de deprinderi, si tocmai de aceea ti dau att de mu lt de furca pentru a le regasi. Educarea lui Jos Arcadio i ajuta Ursulei n aceasta sarcina istovitoare de a se tine la curent cu cele mai mici schimbari din interiorul casei. Cnd si dadea seama ca Amaranta mbraca statuile sfintilor din dormitor, ea se prefacea ca-l nvat a pe copil diferentele dintre culori: - Ia sa vedem, zicea ea, spune-mi un pic n ce culoare e mbracat sfntul arhanghel Rafail.

n felul acesta copilul i aducea informatiile de care o lipseau ochii si nca nainte de a pleca la seminar, Ursula ajunsese n stare sa distinga pipaind tesaturile, culorile diferite alt vestmintelor sfintilor. Uneori se ntmplau lucrur i neprevazute. ntr-o dupa-amiaza, Amaranta broda n veranda cu begonii, cnd Ursula se ciocni de ea. - Pentru numele lui Dumnezeu, protesta Amaranta, ia seama pe unde umbli! - Tu nu te-ai asezat pe locul tau, i raspunse Ursula. Pentru ea, nu era nici o ndoiala. Dar n ziua aceea, ncepu sa-si dea seama de un lucru de care nimeni nu avea idee pna atunci, si anume ca n cursul anului soarele s i schimba pe nesimtite pozitia si ca acei care se asezau n veranda trebuiau sa-si schimbe si ei locurile, putin cte putin, fara macar s-o observe. De atunci, Ursul a nu trebuia dect sa-si aminteasca data pentru a cunoaste exact locul unde era asezata

Amaranta. Desi tremuratul minilor i era din ce n ce mai perceptibil si abia se mai putea tr, niciodata nu i se vazuse capsorul sfrijit n attea locuri deodata. Era aproape tot att de activa ca n epoca n care avea toata casa pe mna. Cu toate acestea, n singuratatea de nepatruns a batrnetii ei, se bucura de atta clarviziune ca sa examineze pna si cele mai nensemnate peripetii din istoria familiei, nct pentru prima oara putu face lumina asupra adevarurilor pe care ocupatiile de alta data o mpiedicasera sa le vada. Pe vremea cnd se pregatea plecarea lui Jos Arcadio la seminar, ea efectuase deja o recapitulatie infinitezimala a ceea ce a fost viata casei de cnd se ntemeiase Macondo, si si revizuise complet parerea pe care o avusese dintotdeauna despre descendentii sai. si dadu seama ca nici colonelul Aureliano Buenda nu se nasprise n razboi ntr-att nct sa-si piarda toata dragostea fata de familie, asa cum credea ea pe vremuri, dar ca el nu iubise niciodata pe nimeni, nici chiar pe Remedios, sotia sa, sau pe nenumaratele femei de o noapte care trecuser a prin viata sa, si cu att mai putin pe fiii sai. Ea credea a ghici ca nu din ideal ism, asa cum zicea toata lumea, purtase attea lupte, nici ca renuntase din oboseala, asa c um credeau toti, la victoria iminenta, ci ca a cstigat si pierdut din acelasi motiv, din simplul pacat al orgoliului. A ajuns la concluzia ca acest fiu pentru care si-ar fi dat viata n-a fost dect o fiinta incapabila de iubire. ntr-o noapte pe cnd l purta nca n pntece, l auzise plngnd. Era un plns att de distinct nct Jos 'Arcadio Buenda, care dormea lnga ea, se trezi si se bucura la gndul ca copilul va deveni ventriloc. S-au gasit altii care prezisera ca va deveni ghicitor. Ea, n schimb, s e cutremura, convinsa ca acest profund grohait era primul semn al ngrozitoarei cozi de porc, si se ruga lui Dumnezeu sa lase sa-i moara acest plod n pntece. nsa clarviziunea nesfrsitei ei batrneti i ngadui sa constate si sa-si repete de attea ori , ca plnsetele de copil din pntecele mamei lor nu erau un semn nici de ventrilocie, nici de capacitati de ghicitor, ci vesteau fara gres pe fiintele incapabile de i ubire. Aceasta devalorizare a chipului lui strni n ea toata mila pe care-si dadu seama ca o datoreaza fiului ei. Amaranta, n schimb, a carei asprime sufleteasca o nspaimnta att de mult si a carei amaraciune ngramadita o durea, i aparu dimpotriva, n lumina acestei ultime revizuiri, ca fiind femeia cea mai iubitoare din cte au existat vr eodata si ntelese cu nduiosata luciditate ca necazurile nedrepte pe care i le pricinuise lui Pietro Crespi nu i-au fost dictate din vreo vointa de razbunare, cum socotea toa ta lumea, si ca nu fierea amaraciunii, cum credeau toti, o determinase sa faca din viata colonelului Gerineldo Mrquez un martiriu lent, ci ca n ambele cazuri a fost o lupta pe viata si pe moarte ntre o iubire nemasurata si o lasitate invincibila, c are se soldase cu triumful acelei temeri irationale pe care i-o inspirase Amarantei dintotdeauna inima ei chinuita. Cam prin epoca aceasta ncepuse Ursula sa o cheme pe Rebeca pe numele ei, sa o pomeneasca cu o veche tandrete exaltata prin cainta tardiva si printr-o admiratie brusca, ntelegnd ca singura Rebeca, pe care n-o

alaptase la snul ei, ci care mncase pamnt si var de pe pereti, aceea n vinele careia nu curgea acelasi snge ca n al ei, ci sngele necunoscut al unor oameni necunoscuti ale caror oseminte continuau sa clampaneasca n mormntul lor, acea Rebeca cu inima nerabdatoare, cu pntece lacom, era singura care avusese curajul nenfrnat pe care Ursula sperase att de mult sa-l gaseasca n propria ei progenitura. - Rebeca, zicea ea pipaind de-a lungul peretilor, ct de nedrepti am fost cu tine! n casa, lumea se marginea sa creada ca trancaneste, mai ales de cnd i se nazarise sa umble cu bratul drept ridicat, ca arhanghelul Gabriel. Fernanda si dadu seama, totusi, ca era ca un fel de soare de mare luciditate n umbra densa a acelui delir, deoarece Ursula era capabila sa spuna fara sa sovaiasca cti bani s-au

cheltuit n casa n cursul anului scurs. Amaranta a avut aproape aceeasi idee n ziua n care o vazu pe mama ei n bucatarie, mestecnd supa ntr-o marmita, spunnd brusc, nestiind ca o asculta, ca morisca de malai cumparata odinioara de la tigani, car e disparuse nca nainte ca Jos Arcadio sa fi ocolit lumea pentru a saizeci si cincea oara, nca se mai gasea la Pilar Ternera. Ajunsa si ea aproape centenara, nsa robusta si ndemnatica, n ciuda obezitatii ei de necrezut care-i speria pe copii, as a cum alta data rsul ei speria porumbeii, Pilar Ternera n-a fost surprinsa sa vada ct de bine ghicise Ursula, deoarece propria ei experienta ncepuse sa-i arate ca o mbatrnire constienta permite sa se distinga mai bine lucrurile dect toate investigatiile din cartile de ghicit. Cu toate acestea, din ziua cnd Ursula si dadu seama ca nu a avut timp sa consolideze vocatia lui Jos Arcadio, ea se lasa coplesita de consternare. ncepu sa savrseasca erori, voind sa vada cu ochii lucruri pe care intuitia i permit ea sa le distinga cu mai multa claritate. ntr-o dimineata, creznd ca e apa de flori, ea turna pe capul copilului continutul unei calimari. Mania de a-si vr nasul peste to t a fost pricina attor discutii si incidente, nct se simti ravasita de accese de proast a dispozitie, si ncerca sa se elibereze de acele tenebre care ajunsesera sa se strnga n jurul ei ca o camasa de noapte tesuta de un paienjenis urias. Atunci i trecu prin cap c a stngacia ei nu reprezenta prima victorie a decrepitudinii si obscuritatii, ci o d etracare a timpului. si spunea ca altadata, cnd bunul Dumnezeu nu nsela cu lunile si cu anii , ca turcii atunci cnd masurau un cot de pnza, lucrurile erau cu totul altfel. Acuma , nu numai copiii cresteau mai repede, dar si sentimentele evoluau altfel. Abia se nal tase frumoasa Remedios la cer cu trupul si cu duhul, ca, fara nici o consideratie, Fernanda se si pusese pe bombanit n ungherul ei pentru ca luase cu ea cearsafuril e. Abia se racisera cadavrele Aurelienilor n mormintele lor, ca fara sa mai astepte, Aureliano Segundo si luminase din nou casa, umplnd-o cu betivi care cntau la acordeon si se balaceau n sampanie, ca si cum n-ar fi fost crestini, ci cini cei c are murisera, si ca si cum aceasta casa de nebuni care costase atta bataie de cap si attea mici animale din caramel era sortita sa devina scursoarea publica a tuturor pierzaniilor. Amintindu-si de toate acestea n timp ce i se pregatea valiza lui Jo s Arcadio, Ursula se ntreba daca n-ar fi mai bine sa adoarma odata pentru totdeauna pe fundul mormntului si sa se arunce pamnt peste ea, si fara temere l ntreba pe Dumnezeu daca crede cu adevarat ca oamenii sunt de fier pentru a ndura attea necazuri si mortificari; si, din ntrebare n ntrebare, ea nu facea dect sa-si sporeasca sminteala si simtea o pofta irezistibila de a umbla la trancanit ca un gringo, de a-si permite, n sfrsit, o clipa de razvratire, clipa att de des dorita s i att de des amnata de a-si pune resemnarea de o parte si de a nu se mai sinchisi de ni mic,

si de a-si usura inima varsnd attea mpovaratoare cuvinte grele pe care trebuise sa le nghita n ea n timpul unui secol ntreg de ndelungata rabdare: - La naiba! striga ea. Amaranta, care ncepuse sa aseze hainele n cufar, crezu ca a ntepat-o vreun scorpion. - Unde e? ntreba ea alarmata. - Ce? - Gngania! explica, Amaranta. Ursula si puse un deget n dreptul inimii. - Aici, raspunse ea. ntr-o joi, la orele doua dupa-amiaza, Jos Arcadia pleca la seminar. Dupa aceea Ursula avea sa-l evoce mereu asa cum si-l imaginase n clipa despartirii, lnced si serios, stapnindu-se de a nu varsa nici o lacrima, asa cum l nvatase ca,

nadusind de caldura n costumul de catifea verde cu nasturi de arama si cu panglic a scrobita n jurul gtului. Lasase sufrageria impregnata toata de mirosul patrunzator al apei de flori pe care i-o turna pe cap pentru a-i putea pasi pe urme n casa. Tot timpul ct durase prnzul de adio, familia si ascunsese nervozitatea sub aparenta veseliei s i aplaudase cu un entuziasm exagerat frumoasele cuvinte ale parintelui Antonio Isabel. Dar cnd scoasera cufarul captusit cu catifea si mpodobit cu coltari din argint, fu ca si cum s-ar fi scos din casa un sicriu. Singurul care a refuzat sa ia parte la despartire a fost colonelul Aureliano Buenda. - Numai asta ne mai lipsea, mormai el: un papa. Dupa trei luni, Aureliano Segundo si Fernanda o dusera pe Meme la pension si se ntoarsera cu un clavecin care lua locul pianului mecanic. Cam pe vremea aceea, Amaranta se apuca sa-si teasa propriul lintoliu. Febra bananei se potolise. Vechii locuitori din Macondo erau nghesuiti si ndepartati de catre noii veniti si se agatau penibil de mijloacele precare de existenta de alta data, rec onfortati totusi de impresia de a fi supravietuit unui naufragiu. Acasa, continuau sa se primeasca invitati la masa, dar n realitate a trebuit sa se astepte ctiva ani pna l a plecarea companiei bananiere pentru a se vedea restabilindu-se vechile obiceiuri de viata. Cu toate acestea, avura loc schimbari radicale n sensul traditional al osp italitatii, caci acum Fernanda era aceea care-si impunea legile. Ursula aflndu-se alungata n tenebrele ei, iar Amaranta fiind att de absorbita de lintoliu, ucenica ce se pregatea odinioara pentru a deveni regina avu toata libertatea de a-i alege pe c omeseni si de a-i supune normelor rigide pe care i le dictasera parintii ei. Severitatea ei transformase casa ntr-un bastion al frumoaselor maniere regasite, ntr-un sat convulsionat de vulgaritatea cu care strainii si risipeau averile cstigate repede. Pentru ea, scurt si cuprinzator, lumea buna era aceea care nu avea nimic a face cu compania bananiera. Pna si propriul ei cumnat, Jos Arcadio Segundo, a fost victima ardoarei ei discriminatorii, pentru ca-si procurase din nou cocosi magni fici de lupta, si n entuziasmul nfierbntat al primei clipe, se angajase contramaistru la compania bananiera. - Atta vreme ct o sa mai care dupa el ria strainilor, sa nu mai puna piciorul n casa aceasta, zise Fernanda. Austeritatea impusa casei devenise astfel nct pna la urma Aureliano Segundo se simti definitiv mai la largul sau la Petra Cotes. Mai nti, sub pretextul de a o usura pe sotia sa de o parte din griji, el si muta acolo orgiile . Apoi, sub pretextul ca animalele sunt pe cale sa-si piarda din fecunditate, muta acolo grajdurile. n sfrsit, sub pretextul ca la concubina lui era mai putin cald, si muta si micul birou, unde se ocupa de afacerile sale. Atunci cnd Fernanda lua la cunostinta ca era de fapt vaduva unui sot care nca nu murise, era deja prea trziu pentru a se mai reveni la vechea stare de lucruri. Aureliano Segundo abia daca m ai venea sa mannce acasa si cele cteva aparente pe care continua sa le salveze, ca ac

eea de a dormi lnga sotia sa, nu mai ajungeau sa convinga pe nimeni. ntr-o noapte, din nebagare de seama, zorii zilei l surprinsera n patul Petrei Cotes. Fernanda, mpotriva asteptarilor lui, nu-i adresa nici cel mai mic repros si nu scoase nici cel mai usor suspin de resentiment, dar n aceeasi zi i trimise la concubina lui cele doua cuiere pline cu haine. I le trimise ziua, cu porunca sa fie transportate prin mi jlocul strazii, ca sa le vada toata lumea, socotind ca barbatul ei ratacit nu va putea suporta o astfel de rusine si se va ntoarce cu capul plecat la cuibul sau. Dar acest gest e roic n-a fost dect o proba suplimentara, daca mai era nevoie, despre ct de putin cunostea Fernanda nu numai caracterul sotului, dar si natura profunda a unei comunitati c are nu avea nimic a face cu, aceea din care facusera parte parintii ei, deoarece tot i cei care

vazura carndu-se cuierele si spusera ca, la urma urmei, acesta era sfrsitul firesc al unei povesti ale carei amanunte intime toata lumea le cunostea, iar ct l privea pe Aureliano Segundo, el si sarbatori libertatea oferita printr-un chef care dura tr ei zile. Spre si mai marele dezavantaj al sotiei n timp ce aceasta ncepea sa-si poart e tare rau maturitatea n vestmintele ei bisericesti ntunecoase, cu medalioanele ei anacronice si cu orgoliul ei deplasat, concubina parea ca nfloreste ntr-o a doua tinerete, mbracata strns n toalete somptuoase din matase naturala, cu ochii vargati de focul revendicarii., Aureliano Segundo i se darui din nou cu nflacararea din adolescenta, cnd Petra Cotes nu-l iubea de dragul lui, ci pentru ca-l confunda cu fratele sau geaman si pentru ca, culcndu-se n aceeasi epoca cu amndoi, gndea ca Dumnezeu i-a harazit norocul de a avea un barbat care facea dragoste ct doi. Acea sta pasiune regasita se dovedi att de impetuoasa, nct n mai multe rnduri, atunci cnd se pregateau sa mannce, se priveau n ochi si fara sa spuna nimic, acopereau din no u farfuriile pentru a merge n camera lor sa moara de foame si de dragoste. Inspirat de toate cte le vazuse el n cursul vizitelor facute pe furis la matroanele franceze, Aureliano Segundo i cumpara Petrei Cotes un pat cu baldachin de arhiepiscop, puse perdele de catifea la fereastra si acoperi tavanul si peretii camerelor cu oglinzi mari din cristal de cvart. l vedeai atunci mai chefliu si ma i risipitor ca oricnd. Cu trenul care sosea n fiecare zi catre orele unsprezece, pri mea lazi si iar lazi cu sampanie si cu brandy. Revenind de la gara lua la cte un chef improvizat pe oricine ntlnea n drum, bastinas din sat sau strain, cunoscut sau necunoscut, fara nici un fel de deosebire. Pna chiar si lunecosul Mr. Brown, care nu stia sa raspunda dect ntr-o limba straina, se lasa ademenit de semnele ispititoare pe care i le adresa Aureliano Segundo si n repetate rnduri se mbata tun la domiciliul Petrei Cotes, ba chiar reusi ca fiorosii sai buldogi care-l urmau pretutindeni sa danseze pe melodii texane pe care le mormaia el nsusi, n-are importanta cum, n ritmul acordeonului: - La o parte, banda de vaci! zbiera Aureliano Segundo n paroxismul chefului. La o parte! Viata este att de scurta! Niciodata n-a avut o mna mai buna, niciodata n-a fost iubit mai mult, niciodata reproducerea animalelor sale nu a atins proportii att de enorme. n cursul acestor petreceri interminabile se sacrificau attea vite, attia porci si pasari, nct pamntul din curte deveni negru si noroios de atta snge nchegat. Nu mai era dect o vesnica ngramadire de oase si de mate, o hazna n care se aruncau resturile si scursorile, si trebuiau sa se aprinda mereu cartuse de dinamita pentru a mpiedica vulturii de a veni sa le scoata comesenilor ochii. Aureliano Segundo devenise mare si gras, liliach iu, ndesat din pricina poftei abia comparabile cu aceea a lui Jos Arcadio atunci cnd s-a ntors din ocolul pamntului. Prestigiul lacomiei sale supraomenesti, al risipei sale nemasurate, al ospitalitatii sale fara precedent depasise hotarele mlastinilor s i-i atrase

pe hulpavii cei mai calificati de pe litoral. Din toate partile debarcau mncai fa bulosi, veniti sa participe la concursurile fantastice de rezistenta si de capacitate ca re se organizau la Petra Cotes. Aureliano Segundo a ramas campionul necontestat al mncatului pna n acea smbata nefericita cnd aparu Camila Sagastume, femela totemica pe care o cunosteau n tara sub numele de Elefanta. Duelul se prelungi pna marti dimineata. Dupa primele douazeci si patru de ore, nghitind o junca garnisita cu manioc, cu igname si banane fripte, fara sa mai socotim o lada si jumatate de sampanie, Aureliano Segundo considera asigurata victoria sa. Manifes ta mai mult entuziasm si veselie dect adversara sa imperturbabila, al carei stil era , cum se putea vedea, mai mult al unui profesionist, dar tocmai prin aceasta misca mai putin publicul mpestritat pe care abia l putea cuprinde casa. n timp ce Aureliano

Segundo nfuleca cu gura larga, attat de setea triumfului, Elefanta si taia carnea cu pricepere de chirurg si o mnca fara sa se grabeasca, cu o oarecare placere chi ar. Era masiva si gigantica, dar la ea tandretea feminitatii ntrecea corpolenta colos ala si chipul ei era att de frumos, minile att de fine si ngrijite, farmecul personal att de irezistibil, nct n clipa n care o vazu intrnd n casa, Aureliano Segundo marturisi cu voce scazuta ca ar fi preferat ca ntrecerea sa se fi facut mai degraba n pat de ct la masa. Mai trziu, dupa ce o vazu terminnd o coapsa de vitel fara sa calce nici o singura regula a manierelor elegante, afirma foarte serios, ca dintr-un anumit p unct de vedere acest elefant delicat, fascinant si nesaturat reprezenta pentru el femeia ideala. Nu se nsela. Reputatia de sfarmatoare de oase, care o preceda n toate locurile, nu avea nici un temei. Ea nu avea nimic din sugrumatorii de boi vii, cum se poveste a si nu era nici femeia cu barba dintr-un circ grecesc, ci conducea o academie de can to. nvatase sa mannce astfel atunci cnd era deja o mama respectabila de familie, cautnd o metoda care sa permita copiilor ei sa se alimenteze bine nu prin stimula rea artificiala a poftei de mncare, ci printr-o liniste absoluta a spiritului. Teoria ei care se verificase n practica, se fundamenta pe principiul ca o fiinta care este n perf ecta regula cu constiinta sa putea sa mannce fara sat pna ce o biruia oboseala. Astfel ca, din motive morale iar nu dintr-un interes sportiv, si lasa ea academia si caminul pentru a merge sa se masoare cu un barbat a carui reputatie de mare mncau fara principii facuse nconjurul tarii. Din clipa cnd l-a vazut pentru prima oara, ea a nteles ca ceea ce-l va pierde pe Aureliano Segundo nu va fi nicidecum stomacul, c i caracterul. La sfrsitul primei nopti, n timp ce Elefanta era la fel de nenfricata c a la nceput, Aureliano Segundo se istovise de atta rs si vorbarie. Au dormit patru ore. La desteptare, fiecare nghiti sucul a cincizeci de portocale, opt litri de c afea si treizeci de oua crude. n dimineata zilei a doua, dupa ore ndelungate de veghe si d upa ce au lichidat doi porci ntregi, un ciorchine de banane si patru lazi de sampanie , Elefanta l banui pe Aureliano Secundo ca a descoperit fara sa observe aceeasi metoda ca a ei, dar prin ocolisul absurd al unei totale iresponsabilitati. El se dovedea deci mai primejdios dect crezuse ea. Totusi, atunci cnd Petra Cotes aduse pe masa doi curcani fripti, Aureliano Segundo era doar la un pas de congestie. - Daca nu mai poti mnca, opreste-te, i zise Elefanta. Sa ramnem la egalitate. I-o propusese din toata inima, ntelegnd ca nici ea n-ar mai fi putut lua nici o mbucatura suplimentara din pricina remuscarilor de a fi contribuit la moartea adv ersarului ei. nsa Aureliano Segundo interpreta atitudinea ei ca o noua sfidare si-si ndopa gtlejul cu curcan, cu mult peste capacitatea lui de necrezut. si pierdu cunostinta. si nfipse nasul n farfuria n care nu mai ramasese dect oasele, cu buzele nspumate ca un cine, nabusindu-se n horcaitul agoniei. n adncul beznei, se simti azvrlit de pe naltimea unui turn ntr-o prapastie fara fund si ntr-o ultima fulgerare

de luciditate si dadu seama ca la capatul interminabil al acelei caderi l astepta moartea. - Duceti-ma lnga Fernanda, mai avu putere sa rosteasca. Prietenii care-l adusera acasa crezura ca si-a tinut promisiunea facuta sotiei d e a nu muri n patul concubinei sale. Petra Cotes lustruise cizmulitele de lac pe care dorea sa le ncalte n sicriu si se preocupa deja de a cauta pe cineva pentru a i le duce, cnd veni un prieten sa o previna ca Aureliano Segundo era n afara de orice pericol . Se restabili, ntr-adevar, n mai putin de o saptamna, si dupa cincisprezece zile sarbatorea printr-un ospat fara precedent acea zi de glorie n care i-a fost dat s a supravietuiasca. Continua sa locuiasca la Petra Cotes, dar venea zilnic s-o vada pe Fernanda si uneori ramnea sa dejuneze n familie, ca si cum destinul s-ar fi

complacut sa inverseze situatiile si l-ar fi facut sotul concubinei sale si aman tul propriei sale sotii. A fost un fel de usurare pentru Fernanda. n amaraciunea parasirii ei, singurele distractii erau exercitiile la clavecin la ora siestei si scrisorile c opiilor ei. n misivele amanuntite pe care li le trimitea tot la cincisprezece zile, nu era nic i un rnd de adevar. Ea le ascundea necazurile ei. Trecea sub tacere melancolia unei case care n ciuda luminii de pe begonii, n ciuda caldurii sufocante din cele doua ceasuri de dupaamiaza, n ciuda rafalelor de petreceri care veneau din strada, din zi n zi semana tot mai mult cu locuinta coloniala a parintilor ei Fernanda ratacea prin singuratate ntre trei fantome vii si fantoma moarta a lui Jos Arcadio Buenda, care venea uneori sa se aseze n penumbra salonului, cu o atentie scrutatoare, n timp ce ea cnta la clavecin. Colonelul Aureliano Buenda nu mai era dect o umbra. De la ultima sa iesire cnd i propusese colonelului Gerindeldo Mrquez un razboi fara viitor, abia daca-si mai parasea atelierul pentru a merge sa urineze sub castan. Nu primea al te vizite dect ale frizerului, o data la trei saptamni. Se hranea cu ceea ce binevoia sa-i aduca Ursula, o data pe zi, si cu toate ca mai continua sa fabrice pestisori de aur cu aceeasi ardoare de odinioara, nceta sa-i mai vnda, din clipa cnd afla ca oamenii nu -i cumparau ca bijuterii, ci ca relicve istorice. Facuse n curte un foc mare cu papu sile lui Remedios, care-i mpodobeau camera din ziua cununiei lor. Ursula, careia nu-i scapa nimic, si dadu seama de ceea ce voia sa faca fiul ei, dar nu-l putu mpiedica. - Ai o piatra n loc de inima, i zise ea. - Nu e vorba de o chestiune sentimentala, i raspunse el. Camera este amenintata sa fie naruita de molii. Amaranta si tesea lintoliul. Fernanda nu ntelegea pentru ce-i scria din cnd n cnd scrisori lui Meme si i trimitea chiar cadouri, n timp ce lui Jos Arcadio nici macar nu voia sa-i rosteasca numele. "Vor muri fara sa stie pentru ce", ras punse Amaranta atunci cnd i puse ntrebarea prin intermediul Ursulei, si raspunsul semana n inima ei o enigma pe care nu reusi niciodata sa o lamureasca. nalta, semannd cu o tulpina melitata, mndra, mbracata ntotdeauna cu multe jupoane de dantela nspumate, cu acel aer distins care rezista anilor si amintirilor urte, Amaranta pa rea ca poarta pe frunte crucea de cenusa a feciorelniciei. De fapt o purta la mna, su b banda neagra pe care n-o scotea nici cnd se culca si pe care o spala si o calca e a nsasi. Viata i se scurgea brodndu-si lintoliul. S-ar fi zis ca ziua lucra la el ia r noaptea desfacea ceea ce a lucrat, nu cu speranta de a-si birui astfel singurata tea, ci, dimpotriva, pentru a o ntretine. Ceea ce o preocupa mai mult pe Fernanda n anii ei de parasire, era ca Meme avea sa-si petreaca primele vacante acasa, fara sa-l gaseasca aici pe Aurel iano Segundo. Congestia a pus capat temerilor ei. Cnd Meme se ntoarse, parintii ei se

pusesera de acord, nu numai pentru a o face pe fetita sa creada ca Aureliano Segundo a ramas un sot ntru totul domesticit, dar si ca s-o mpiedice sa observe tristetea casei. n fiecare an, timp de doua luni, Aureliano Segundo si juca rolul de sot model si organiza petreceri la care se servea nghetata si prajituri uscate si pe care scolarita hazlie si plina de viata le nveselea asezndu-se la clavecin. Era evident nca de pe atunci ca ea nu mostenise dect foarte putin din caracterul mamei. Parea mai degraba o a doua versiune a Amarantei, din epoca n care aceasta nu cunostea nca amaraciunea si raspndea o agitatie voioasa n casa cu piruetele si pasii ei de dans, pe cnd avea doisprezece sau patrusprezece ani, nainte de acea pasiune ascunsa pentru Pietro Crespi, care n inima ei nsemnase o schimbare de directie definitiva. nsa, spre deosebire de Amaranta, spre deosebire de toti

ceilalti, Meme nu parea nca menita destinului solitar al familiei si avea aerul d e a fi acordata perfect cu lumea, chiar si atunci cnd se nchidea n salon, catre orele doua dupa-amiaza, pentru a exersa la clavecin cu o disciplina inflexibila. Se vedea f oarte limpede ca-i placea n aceasta casa, ca-si petrecea tot anul visnd la tambalaul ado lescentelor strnite de sosirea ei, si ca nu era prea departe de a mpartasi chemarea de petrecareata si simtul ospitalitatii coplesitoare a tatalui ei. Primul semn al a cestei mosteniri nefericite a aparut cu ocazia celei de a treia vacante de vara, n ziua n care Meme veni acasa n compania a patru calugarite si a saizeci si doua de colege de c lasa pe care le invitase sa-si petreaca o saptamna n snul familiei ei, din initiativa ei proprie si fara sa previna pe nimeni. - Ce nenorocire! gemu Fernanda. Aceasta copila este la fel de barbara ca si tatal ei. Au trebuit sa mprumute paturi si hamacuri de la vecini, sa serveasca masa n noua serii, sa fixeze orare pentru ocuparea baii si sa mprumute vreo patruzeci de taburete pentru ca fetele n uniforme albastre si ghetute baietesti sa nu zburde t oata ziua ncoace si-ncolo. Invitatia a fost un esec deoarece colegele turbulente abia terminau micul dejun ca si trebuia sa se nceapa prima serie a dejunului, si tot a sa mai departe, pna la cina, astfel nct n acea saptamna nu au putut face dect o singura plimbare pna la plantatii. La caderea noptii, calugaritele erau istovite, incapab ile sa se mai miste, sa mai dea vreun ordin, n timp ce grupul de adolescente neobosite nc a mai erau n curte cntnd cntece scolaresti anoste. ntr-o zi erau sa o rastoarne pe Ursula care se ncapatna n dorinta de a se face de folos tocmai acolo unde stnjenea mai mult. n alta zi, calugaritele facura scandal deoarece colonelul Aureliano Buenda se urinase sub castan fara sa-i pese ca elevele erau n curte. Amaranta era sa creeze panica atunci cnd una dintre surorile calugarite intrase n bucatarie n clipa cnd sara supa si nu gasi altceva sa o ntrebe dect despre natura acelei pulberi albe pe care o punea cu pumnii. - Arsenic, raspunse Amaranta. n seara sosirii lor, voind sa mearga la closet nainte de a se culca, scolaritele creasera o astfel de nghesuiala nct la ora unu dimineata cele din urma nca mai asteptau sa le vina rndul. Fernanda cumpara atunci saizeci si doua de oale de noapte, dar nu reusi dect sa transforme problema nocturna ntr-o problema matinala, deoarece se putea vedea n zori, n fata closetului, un sir lung de fete, fiecare cu oala ei n mna, asteptndu-si rndul sa o desarte. n afara de cteva care au avut febra si de alte cteva ale caror ntepaturi de tntari se infectara, majoritatea dintre ele au ar atat n fata dificultatilor celor mai mari o rezistenta de neclintit si erau vazute chia r si la orele cele mai calde alergnd prin gradina. Cnd n sfrsit au plecat, florile erau secatuite, mobilele zdrobite si peretii acoperiti cu desene si inscriptii, nsa Fernanda se s imti att de usurata la plecarea lor nct le ierta ravagiile. Restitui paturile si taburet ele

mprumutate si pastra cele saizeci si doua de oale de noapte, pe care le rndui n cabinetul lui Melchiade. Aceasta odaie, tinuta mereu nchisa, si n jurul careia se nvrtise odinioara viata spirituala a casei, fu cunoscuta de atunci sub numele de camera cu oale. Pentru colonelul Aureliano Buenda aceasta era de altfel denumirea care-i convenea mai bine, caci, n timp ce restul familiei continua sa se mire de faptul ca odaia lui Melchiade ramnea ferita de praf si de paraginire, el o vedea transformata ntr-o adevarata lada de gunoi. Oricum, se parea ca l intereseaza prea putin cine are dreptate si nu afla de noua destinatie a acestei odai dect ntmplator , deoarece Fernanda l deranja n lucrul lui o dupa-amiaza ntreaga trecnd si revenind pentru a-si aranja oalele. Pe vremea aceea si facu reaparitia Jos Arcadio Segundo. Trecea drept

nainte prin veranda, fara sa salute pe nimeni, si se ducea sa se nchida n atelier u nde statea de vorba cu colonelul. Desi nu-l putea vedea, Ursula analiza zgomotul pe care-l faceau tocurile cizmelor lui de contramaistru, si se mira constatnd ce pra pastie de netrecut l despartea acum de restul familiei, chiar si de fratele sau geaman, cu care, n copilarie, se juca inventnd stratageme ingenioase ca sa fie confundati, dar care care nu mai avea acum nici o trasatura comuna. Era nalt, cu un aer solemn, cu o atitud ine meditativa, o tristete de sarazin si avea un fel de stralucire, lugubra n obrazul de culoare tomnatica. Semana cel mai mult eu; mama lui, Santa Sofia de la Piedd. Ursula i reprosa tendinta de a uita de el ntotdeauna cnd vorbea despre familie, dar cnd simti ca e din nou acasa si cnd observa cum l primea colonelul n atelierul sau n timpul orelor de lucru, ncepu sa-si reexamineze vechile amintiri si redobndi convingerea ca ntr-o anumita clipa, din copilarie, se preschimbase cu fratele sau geaman, deoarece el, si nu celalalt, trebuia sa se numeasca Aureliano. Nimeni nu cunostea amanuntele existentei sale. ntr-o vreme se aflase ca nu avea un domicili u fix, ca si el crestea cocosi de lupta la Pilar Ternera si ca uneori ramnea sa doa rma acolo, nsa de fapt si petrecea aproape toate noptile n odaile matroanelor venite di n Franta. Umbla pe cai ratacite, fara afectiuni, fara ambitii, ca o stea ratacitoa re n sistemul planetar al Ursulei. De fapt, Jos Arcadio Segundo nu mai era un membru al familiei - si nici nu avea sa apartina cndva vreuneia - din acea dimineata ndepartata cnd colonelul Gerineldo Mrquez l-a dus la cazarma, nu pentru ca sa asiste la o executie, ci pentru a-i ramne ntiparit n memorie, pentru tot restul zilelor, sursul trist si putin batjocoritor al celui mpuscat. Aceasta nu era numai ceai mai veche amintire, ci singura pe care o pastra din copilarie. Cealalta amintire, aceea a unui batrn care purta o jiletca anacronica si o palarie ca niste aripi de corb, si car e povestea minunatii n fata unei ferestre orbitor de stralucitoare, pe aceea nu reu sea sa o situeze n nici o epoca. Era o amintire nesigura, cu totul lipsita de nvataminte sau de nostalgie, spre deosebire de amintirea celui mpuscat, care hotarse de fapt orienta rea vietii sale si care-i revenea tot mai limpede n memorie, pe masura ce mbatrnea, ca si cum scurgerea vremii i-ar fi apropiat-o tot mai mult. Ursula ncerca sa se foloseasca de Jos Arcadio Segundo pentru a-l face pe colonelul Aureliano Buenda sa iasa din brlogul lui. "Convinge-l sa mearga la cinema, i spunea ea. Chiar daca filmele nu-i plac, va avea cel putin r nu ntrzie sa-si dea seama ca el ramnea la colonelul, si ca aceeasi platosa i facea a de afectiune. Desi ea nu afla niciodata ocazia sa respire nitel aer curat". Da fel de insensibil la rugamintile ei ca si pe amndoi impermeabili fata de orice form si nimeni nu afla - despre ce vorbeau n

cursul discutiilor lor prelungite n atelier, si dadu seama ca ei erau singurii doi membri ai familiei care pareau legati prin niste afinitati. Adevarul era ca nici chiar Jos Arcadio Segundo n-ar fi reusit sa-l faca pe colonel sa iasa din brlogul lui. Invazia scolaritelor i depasise limitele rabda rii. Sub pretextul ca odaia nuptiala era expusa moliilor n ciuda distrugerii papusilor ademenitoare ale lui Remedios, el si atrna un hamac n atelier, pe care nu-l mai parasi de atunci dect pentru a merge sa-si faca nevoile n gradina. Ursula nu reuse a sa aiba cu el nici cea mai banala conversatie. Stia ca el nu-si arunca nici o pr ivire asupra mncarii pe care i-o servea, si ca o aseza la un capat al mesei sale de luc ru pentru a putea termina un pestisor, si putin i pasa ca supa se nchega sau ca fript ura se racea. Se arata din ce n ce mai dur n ziua n care colonelul Gerineldo Mrquez refuzase sa-l nsoteasca n razboiul senil pe care voia sa-l dezlantuie. Se nchise n sine complet si familia sfrsi prin a-l considera ca mort. Nu se mai observa la el nici o reactie omeneasca pna n acel unsprezece octombrie cnd iesi n strada la trecerea

unui circ. Pentru colonelul Aureliano Buenda, acea zi fusese la fel ca toate celelalte din ultimii lui ani. La orele cinci l desteptara zgomotele broastelor si ale greieril or de cealalta parte a zidului. Cadea o ploaie marunta, fina, care dainuia de smbata tr ecuta, dar, ca sa stie n-ar fi avut nevoie sa-i auda soaptele marunte pe frunzele din g radina; oricum, tot ar fi simtit-o n frigul care-i patrundea prin oase. Era nfofolit ca ntotdeauna n patura lui de lna si-si mbracase acele lungi izmene de bumbac pe care continua sa le poarte din comoditate, cu toate ca din pricina anacronismului lor colbuit, el le numea "izmene conservatoare". si trase pantalonii strmti fara sa-si lege sireturile, dupa cum nici la gulerul camasii nu-si puse butonul de aur pe care-l purta ntotdeauna, deoarece avea de gnd sa faca baie. Apoi si acoperi capul cu patura, n chip de gluga, si netezi mustata sclivisita cu degetele si se duse sa urineze n gr adina. Mai era att de mult pna sa rasara soarele, nct Jos Arcadio Buenda mai dormea nca sub umbrarul lui din frunze de palmier putrezite de ploaie. Nu-l vazus e niciodata si nu-l vazu nici de data aceasta, dupa cum nu auzi nici fraza de nente les pe care i-o adresa spectrul tatalui sau, care se desteptase tresarind din pricina j etului de urina aburinda care-i stropea ghetele. Amna baia pentru mai trziu, nu din pricina frigului si a umezelii, ci din pricina acelei piele de octombrie care-l apasa. R evenind n atelier, simti mirosul de lumnare sleita al cuptoarelor pe care tocmai le aprinsese Santa Sofia de la Piedd, si astepta n bucatarie pna ce fierse cafeaua pentru a-si lua ceasca lui fara zahar. Ca n toate diminetile, Santa Sofia fie la Piedd l ntreba n ce zi din saptamna se gaseau, iar el i raspunse ca era marti, unsprezece octombrie. La vederea acestei femei att de curajoase, aurite de reflex ele focului, care n clipa aceea, ca si n toate clipele vietii ei, nu parea ca exista n n tregime, el si aminti deodata ca ntr-o zi de unsprezece octombrie, n plin razboi, se trezise cu convingerea ca femeia care se culcase cu el era moarta. Era ntr-adevar moarta si el nu putea uita aceasta data deoarece si ea l ntrebase, cu o ora mai nai nte, n ce zi erau. n ciuda acestei evocari, nu-si dadu seama nici de data aceasta, ct de mult l parasisera presimtirile si n timp ce cafeaua fierbea, continua, din simpla curiozitate, dar fara cel mai mic risc de nostalgie, sa se gndeasca la femeia al carei nume nu-l stiuse niciodata si al carei chip nu-l vazuse niciodata n viata, deoare ce ea se apropiase pna la hamacul lui dibuind prin ntuneric. Cu toate astea, n nfatisarea attor femei care patrunsesera n viata lui n chip asemanator, el nu-si mai aminti ca ea a fost aceea care, n delirul primei lor ntlniri, era sa se nece n lacrimi, si abia cu o ora nainte de a muri i jurase ca-l va iubi pna la moarte. Nu se mai gndi la ea, si n ici la alta, dupa ce intra n atelier cu ceasca aburinda si aprinse lumina pentru a nu mara

pestisorii de aur pe care-i pastra ntr-o strachina de tabla. Avea saptesprezece. De cnd se hotarse sa nu-i mai vnda, continua sa fabrice cte doi pe zi si cnd ajungea la cif ra de douazeci si cinci, i topea din nou n creuzet pentru a ncepe sa-i fabrice din nou . Se adnci toata ziua n munca aceasta, fara sa se gndeasca la nimic, fara sa-si dea seam a ca la orele zece ploua cu galeata, si ca cineva trecu prin fata atelierului stri gnd sa se nchida bine usile, ca sa nu fie inundata casa, si fara sa aiba cunostinta nici ch iar de propria sa existenta, pna cnd Ursula si facu intrarea, aducnd dejunul si stingnd lumina. - Strasnica ploaie! zise Ursula. - Octombrie, raspunse el. Pronunta acest cuvnt fara sa ridice privirile de pe primul pestisor al zilei caru ia tocmai i fixa ochii de rubin. Abia dupa ce-l termina si-l aseza mpreuna cu ceilalt i n strachina, ncepu sa-si soarba supa. Apoi mnca foarte ncet bucata de carne din tocana garnisita cu ceapa, cu orez alb si cu felii de banane fripte, servite toa te pe

aceeasi farfurie. Pofta de mncare nu i se altera nici n mprejurarile cele mai bune, nici n cele mai rele. Dupa dejun simti nelinistea inactivitatii. Dintr-un f el de superstitie stiintifica, lasa totdeauna sa treaca doua ore pentru digestie fara sa lucreze, nici sa citeasca, nici sa faca baie, nici sa faca dragoste, si aceasta credinta era att de nradacinata n el nct i se ntmplase de mai multe ori sa ntrzie operatiile militare pentru a nu-i expune pe oamenii sai la riscul unei congestii. Se culca deci n ham acul sau, ocupndu-se cu scoaterea cerii din urechi cu ajutorul unui briceag si dupa cte va minute adormi. Visa ca intra ntr-o locuinta goala, cu peretii albi complet, si ca l nelinistea impresia apasatoare ca este prima fiinta omeneasca care a intrat acol o. Tot visul si aminti ca visase acelasi lucru n noaptea precedenta si n cursul a numeroas e nopti din anii din urma, si stiu ca aceasta imagine i se sterge din memorie n cli pa desteptarii, deoarece visul acela recurent avea particularitatea ca nu ti-l pute ai reaminti dect tot n vis. De fapt, dupa o clipa, cnd barbierul batu la usa atelierului, colon elul Aureliano Buenda se trezi cu impresia ca s-a lasat furat de somn mpotriva vointei sale, timp de numai cteva secunde, si ca nu a avut timp sa viseze nimic. - Astazi nu, i zise barbierului. Ne vedem vineri. Avea o barba de trei zile, plina cu scame albe, dar nu socotea ca trebuie sa se mai barbiereasca daca avea sa-si tunda parul vinerea viitoare si sa le rezolve a stfel pe toate dintr-o data. Sudoarea lipicioasa a acestei sieste nedorite i trezi cicatri cele abceselor de la subsuori. Ploaia se oprise dar soarele nu se ivise nca. Colonelul Aureliano Buenda scoase o rgiala sonora care-i aduse n gura aciditatea supei, si care a fost pentru el ca un ordin al organismului de a-si arunca patura pe umeri si de a se duce la close t. A stat acolo mai mult dect era nevoie, ghemuit deasupra fermentatiei intense care se rid ica din latrina de lemn, pna cnd rutina i arata ca a sosit vremea sa-si reia lucrul. To t timpul ct a durat aceasta asteptare, si reaminti ca era marti si ca Jos Arcadio Segundo nu venise la atelier deoarece era zi de plata salariilor la compania de banane. Aceasta amintire, ca si toate celelalte din ultimii ani, l facu, fara sasi dea seama, sa se gndeasca la razboi. si aminti ca colonelul Gerineldo Mrquez i promisese ntr-o zi ca-i va procura un cal cu stea alba n frunte, si ca pe urma nu l-a mai auzit niciodata vorbindu-i despre asta. Apoi trecu de la un episod la altul, n ordine dispersata, marginindu-se la evocarea lor fara a le judeca, deoarece nepu tndusi fixa atentia asupra altui lucru, nvatase sa cugete la rece, pentru ca amintirile ineluctabile sa nu-i mai afecteze sensibilitatea. Revenind n atelier, constata ca atmosfera devenise mai uscata si hotar ca e momentul sa faca baie, nsa Amaranta io luase nainte. Atunci ncepu al doilea pestisor al zilei. Tocmai i monta coada cnd

soarele izbucni cu atta putere nct stralucirea lui pri ca un vas n furtuna. Vazduhul scaldat de trei zile de ploaie se umplu de furnici zburatoare. si dadu seama ca simtea nevoia sa urineze, dar hotar sa se abtina pna cnd va termina cu montatul pestisorului. La orele patru si zece se ndrepta spre gradina cnd auzi rasunnd n departare alamurile, bataile unei tobe mari si strigatele vesele ale copiilor, s i pentru prima oara de la vrsta copilariei sale se lasa de buna voie sa cada n cursa pe car e i-o ntindea nostalgia, si retrai miraculoasa dupa amiaza cu tiganii, cnd tatal sau l-a dus sa faca cunostinta cu gheata. Santa Sofia de la Piedd si parasi lucrul la bucatarie si se precipita spre usa de la intrare. - Vine circul! striga ea. n loc sa continue n directia castanului, colonelul Aureliano Buenda se ndrepta si el catre poarta dinspre ulita si se amesteca printre curiosii care pri veau defilarea. Vazu o femeie costumata toata n aur, pe ceafa unui elefant. Vazu un

dromader trist. Vazu un urs mbracat n olandeza care marca ritmul fanfarei cu un polonic si o tingire. Vazu clovni facnd piruete n coada coloanei, si vazu din nou spectacolul mizerabil al singuratatii sale, dupa ce trecuse tot si nu mai era ni mic de vazut dect golul luminos al strazii, aerul plin de furnici zburatoare si ctiva cur iosi ntorsi catre prapastia incertitudinii. Se duse atunci sub castan, gndindu-se la ci rc, si voi sa continue sa se gndeasca la el n timp ce urina, dar nu mai gasi nici o urma din el n amintirile sale. si vr capul ntre umeri ca puii de gaina si ramase nemiscat, cu fruntea lipita de trunchiul castanului. Familia nu afla dect a doua zi, cnd Santa Sofia de la Piedd, voind sa mearga n fundul gradinii pentru a deserta gunoiul, si simti atentia atrasa de zborul vulturilor care coborau. ULTIMELE VACANTE ALE LUI MEME au concis cu perioada de doliu care a urmat dupa moartea colonelului Aureliano Buenda. n casa nchisa nu mai era loc pentru petreceri. Se vorbea n soapta, se mnca n tacere, se recita rozariul de trei ori pe zi, iar n caldura siestei exercitiile la clavecin aveau si ele rezonante funeb re. n ciuda ostilitatii ascunse pe care o nutrea fata de colonel Fernanda, impresionat a de solemnitatea cu care guvernul exaltase memoria inamicului sau disparut, a impus doliul cu toata rigoarea lui. Ca de obicei, Aureliano Segundo venise sa doarma acasa pe durata vacantelor fiicei sale si probabil ca Fernanda fusese ndeajuns de activa pentru a-si redobndi privilegiile ei de sotie legitima, deoarece n anul urm ator, Meme gasi o surioara nou nascuta, pe care au botezat-o, mpotriva dorintei mamei e i, cu numele de Amaranta Ursula. Meme si terminase studiile. Virtuozitatea cu care interpreta teme populare din secolul XVII, cu ocazia serbarii organizate pentru celebra ncununare a studiilor ei si care a marcat sfrsitul perioadei de doliu, a dovedit ca meritase diploma care o consacra clavecinului. Mai mult dect arta, dualitatea ei putin comuna a strnit admiratia invitatilor. Caracterul ei frivol si oarecum pueril nu parea ca o pred ispune la vreo activitate serioasa, nsa atunci cnd se aseza la clavecin, se transforma ntr-un om cu totul diferit, caruia maturitatea neasteptata i conferea un aer de adult. Asa a fost ntotdeauna. De fapt, ea nu avea o vocatie definita, dar reusise sa ia notele cele mai bune printr-o disciplina inflexibila, ca sa nu-si contrarieze mama. Daca i s-ar fi impus sa nvete oricare alta meserie, rezultatele ar fi fost aceleasi. Din cea mai frage da copilarie ndurase severitatea Fernandei, mania ei de a decide pentru altii si, de ct sa se izbeasca de intransigenta ei, ar fi fost capabila de sacrificii mult mai grel e dect niste simple lectii de clavecin. n ziua serbarii de sfrsit de an, avu impresia ca diploma n litere gotice cu majusculele ei mpodobite cu viniete, o elibera de un angajament la care consimtise mai mult din comoditate dect din supunere, si-si nchipui ca nici chiar ncapatnata Fernanda nu se va mai interesa de-acum nainte de acest instrument pe care calugaritele nsele l considerau ca o fosila de muzeu. n

primii ani crezu ca socotelile ei erau gresite, deoarece dupa ce adormise mai bi ne de jumatate din oras cu recitalurile date nu numai n salon, dar si la toate seratele de binefacere, la matineele scolare si comemorarile patriotice care se organizau la Macondo, mama ei nu capitula, ci continua sa-i invite pe toti noii veniti pe car e-i socotea capabili sa pretuiasca talentul fiicei ei. Abia dupa moartea Amarantei, cnd familia se nchise ntr-o noua perioada de doliu, a putut Meme sa nchida din nou clavecinul si sa rataceasca cheia ntr-un dulap, fara ca Fernanda sa-si dea ostene ala sa verifice cnd si din vina cui se pierduse. Meme suporta aceste exhibitii cu ace lasi

stoicism cu care se dedicase uceniciei. Era pretul libertatii. Fernanda era att d e multumita de docilitatea fiicei sale si att de mndra de admiratia pe care o strnea arta ei, nct nu se opuse niciodata sa aiba casa invadata de prietene, sau sa-si pe treaca dupa-amiaza la plantatii sau sa mearga la cinematograf cu Aureliano Segundo sau cu diverse doamne de ncredere, cu conditia ca filmul sa fie autorizat de pari ntele Antonio Isabel. n aceste clipe de distractie vesela se descopereau adevaratele pustiiri ale lui Meme. Fericirea ei se gasea la extrema opusa a disciplinei, n petrecerile zgomotoase, n confidentele amoroase. n ntrunirile secrete prelungite cu prietenele ei, unde nvatau sa fumeze si unde vorbeau despre chestiuni privitoare la barbati, si unde li s-a ntmplat o data sa ntreaca masura, nghitind trei sticle de ro m si sfrsind prin a ramne n pielea goala, pentru a-si masura si compara toate partile trupurilor. Meme nu avea sa uite niciodata seara aceea, cnd reveni acasa mestecnd lemn dulce si, fara sa-i observe nimeni buimaceala, lua loc la masa unde Fernanda si Amaranta cinau fara sa-si adreseze vreun cuvnt. si petrecuse n odaia unei prietene, doua ceasuri groaznice, plngnd de rs ct si de teama, si n urma acestei crize descoperi acel curaj att de pretios care-i lipsise ca sa fuga din p ension si sa-i spuna mamei ei, cu aceste cuvinte sau cu altele asemanatoare, ca simtea nev oia sa se curete de clavecin printr-o clisma. Seznd n capul mesei, sorbind o supa de pasa re care-i pica n stomac ca un elixir nvietor, Meme descoperi atunci pe Fernanda si pe Amaranta nconjurate de nimbul acuzator al realitatii. A trebuit sa faca un mar e efort pentru a nu le azvrli n obraz tot ceea ce la ele nu era dect afectare, saraci e spirituala, delir de grandomanie. Ea stia nca din vacanta a doua ca tatal ei nu l ocuia acasa dect pentru a salva aparentele si, cunoscnd-o pe Fernanda asa cum o cunostea, si aranjndu-se apoi pentru a face cunostinta cu Petra Cotes, i dadu dreptate tatalui ei. Si ea ar fi preferat sa fie fiica concubinei. Ametita putin sub efectul alcoolului, Meme se gndea cu voluptate la scandalul pe care l-ar fi provocat exprimnd cu voce tare ceea ce-i trecea atunci prin minte, si aceasta nazdravanie i produse o satisfactie att de intensa nct Fernanda nu putu sa nu o remarce. - Ce ti s-a ntmplat? o ntreba ea. - Nimic, raspunse Meme. Nimic, dect ca abia acum mi dau seama ct de mult va iubesc. Toata povara urii cuprinsa vadit n aceasta declaratie o nfiora pe Amaranta. nsa Fernanda se simti att de emotionata nct atunci cnd Meme se trezi la miezul noptii, cu capul gata sa-i plesneasca de durere, vomnd suvoaie de fiere care o fa ceau sa se nabuse, crezu ca nnebuneste. i administra o fiola de ulei de castor, i puse cataplasme pe pntece si pungi de gheata la cap, si i impuse un regim si o izolare completa de cinci zile, prescrise de noul si extravagantul medic francez care, d upa ce o examinase timp de peste doua ore, ajunsese la concluzia nebuloasa ca e atinsa de o boala de femei. Curajul o parasi pe Meme cnd, ntr-o stare jalnica de demoralizare, simti ca n-are ncotro dect sa ndure totul cu rabdare. Ursula, acum cu totul oarba

dar nca activa si lucida, a fost singura care a intuit diagnosticul exact. "Dupa mine, si zise ea, asta seamana n toate privintele cu ceea ce li se ntmpla betivanilor." Totu si, si alunga acest gnd din cap si ajunse chiar sa-si reproseze ca a nutrit idei att de usuratice. Aureliano Segundo avu mustrari de constiinta atunci cnd o vazu pe Meme att de abatuta si se jura ca se va ocupa mai mult de ea n viitor. n felul aces ta se nascura ntre tata si fiica legaturi de camaraderie sincera si voioasa care ave au sa-l elibereze pe el, pentru o vreme, de singuratatea amara a petrecerilor sale si so elibereze pe ea de sub tutela Fernandei, fara sa trebuiasca sa provoace acea cri za familiala care parea inevitabila. Aureliano Segundo si amna pe atunci toate angajamentele pentru a ramne cu Meme, s-o duca la cinematograf sau la circ, si-i

consacra cea mai mare parte a timpului sau liber. n vremea din urma, jena provoca ta de obezitatea monstruoasa care l stnjenea si la legatul sireturilor de la pantofi ca si la satisfacerea abuziva a tuturor poftelor ncepuse sa-i acreasca fierea. Descoperire a propriei sale fiice i redase vechea jovialitate, si placerea pe care o simtea de a se gasi n compania ei l ndeparta treptat de la dezmat. Meme atinsese vrsta n care fetele nfloresc. Nu era frumoasa, dupa cum n-a fost niciodata frumoasa nici Amaranta, n schimb atragea simpatie, era directa si producea imediat o impresie placuta. Avea o maniera de spirit moderna care contrasta cu rezerva nvechita a Fernandei si cu inima avara pe care si-o ascundea cu greu, dar care gasea n schim b un aparator n Aureliano Segundo. El a fost acela care a hotart ca ea sa paraseasca dormitorul pe care-l ocupase din copilarie, si unde ochii tematori ai statuilor sfintilor continuau sa-i alimenteze groaza de adolescenta, si mobila pentru ea o camera prevazuta cu un pat de regina, cu o toaleta mare si cu draperii din catifea, far a sa-si dea seama ca nu facea dect sa confectioneze o a doua versiune a camerei Petrei Cotes. Se arata att de risipitor fata de Meme nct nici nu mai stia cti bani i dadea, din simplul motiv ca ea nsasi i mai lua din buzunar, si o tinea la curent c u toate produsele si accesoriile de cosmetica sosite n depozitele companiei bananie re. Camera lui Meme se umpluse cu bucati de piatra ponce pentru slefuirea unghiilor, cu fiare de frezat, cu paste pentru a avea dinti stralucitori, cu coliruri pentru a face privirea mai languroasa, cu attea cosmetice si machiaje noi, nct ori de cte ori intr a n camera, Fernanda se scandaliza la gndul ca toaleta fiicei ei trebuie sa fi fost, n toate privintele, identica cu aceea a matroanelor frantuzoaice. Dar n vremea aceea, Fernanda si mpartea timpul ntre micuta Amaranta Ursula, capricioasa si bolnavicioasa, si schimburile ei palpitante de corespondenta cu medicii nevaz uti. Astfel nct atunci cnd observa complicitatea dintre tata si fiica, singura promisiun e pe care a putut sa i-o smulga lui Aureliano Segundo a fost ca el sa nu o duca ni ciodata la Petra Cotes. Aceasta prevenire nu avea de altfel nici un sens, deoarece concu bina era att de indispusa din pricina camaraderiei care se stabilise ntre amantul ei si fiica acestuia, nct nu mai voia sa auda vorbindu-se despre fata. O teama pna atunci necunoscuta o chinuia, ca si cum instinctul ei ar fi lasat-o sa nteleaga ca Meme navea dect sa-si ridice degetul mic pentru a obtine ceea ce nu izbutise niciodata Fernanda: s-o lipseasca de o iubire pe care o socotise sigura att timp ct va trai. Pentru prima oara a trebuit sa ndure Aureliano Segundo concubinei sale si sa-i suporte ironiile nveninate, si e lui, transportate de attea ori de la un domiciliu la altul, spre casa sotiei legitime. Nu s-a ntmplat asa ceva. Nimeni at mutrele ndaratnice ale chiar s-a temut ca valizel ar putea face cale-ntoarsa nu cunostea mai bine un barb

dect Petra Cotes pe amantul ei, si stia ca valizele vor ramne definitiv acolo unde vor fi duse, din pricina ca Aureliano Segundo nu detesta nimic mai mult dect sa-s i complice viata cu rectificari si mutari. Valizele au ramas deci acolo unde erau si Petra Cotes se stradui sa-si recucereasca barbatul ascutindu-si singurele arme de care fiica nu se putea folosi pentru a i-l disputa. Eforturi zadarnice nsa, caci Meme nu a a vut niciodata intentia de a interveni n treburile tatalui ei, si daca s-ar fi amestec at, ar fi fost n favoarea concubinei. Ea nu avea timp nici macar sa plictiseasca pe careva. si matura singura odaia si-si facea patul, asa cum o nvatasera calugaritele. n cursul diminetii si ngrijea mbracamintea, brodind n veranda sau cosnd la vechea masina cu manivela a Amarantei. n timp ce ceilalti si faceau siesta, ea exersa doua ore l a clavecin, stiind ca, datorita acestui sacrificiu zilnic, Fernanda va fi linistit a. Din acelasi motiv, continua sa dea recitaluri cu ocazia vnzarilor bisericesti si a se ratelor scolare, cu toate ca solicitarile devenisera din ce n ce mai rare. Catre seara se aranja, mbraca o toaleta din cele mai simple, ncalta ghetele aspre si n caz ca n-o retinea

nimic lnga tatal ei, se ducea la prietene, unde ramnea pna la ora cinei. Rar se ntmpla ca Aureliano sa nu vina atunci sa o ia pentru a o duce la cinematograf. Printre prietenele lui Meme erau trei americance care rupsesera barajul electrificat al rezervei lor ca sa lege prietenie cu fetele din Macondo. Una din tre acestea era Patricia Brown. Recunoscator fata de ospitalitatea pe care i-o oferise Aureliano Segundo, Mr. Brown i deschisese lui Meme usile casei sale si o invita la balurile de smbata care erau singurele la care veneticii acceptau sa se amestece cu bastinasii. Cnd afla Fernanda, uita pentru o clipa de Amaranta Ursula ca si de medicii nevazuti, si facu o melodrama ntreaga: "nchipuieste-ti numai ce va crede colonelul n mormntul lui", i zise lui Meme. Binenteles ca, n felul acesta, cauta sprijin la Ursula. nsa batrna oarba, spre deosebire de ceea ce astepta toata lumea, considera ca nu era nimic de condamnat n faptul ca Meme se ducea la aceste baluri si ca pastra legaturi de prietenie cu americancele de vrst a ei, cu conditia de a-si pastra fermitatea judecatii si de a nu se lasa convertita la re ligia protestanta. Meme pricepu foarte bine gndurile strabunicii ei si a doua zi dupa f iecare bal se scula mai devreme ca de obicei ca sa se duca la liturghie. mpotrivirea Fernandei starui pna n ziua cnd Meme o dezarma informnd-o ca americancele doreau sa o asculte cntnd la clavecin. Au trebuit sa scoata nca o data instrumentul din casa si sa-l duca pna la Mr. Brown, unde ntr-adevar tnara interpreta primi cele mai sincere aplauze si felicitarile cele mai entuziaste. De atunci o invitara nu numai la baluri, ci sa se si scalde duminica n piscina si sa dejuneze la ei o data pe sapt amna. Meme nvata sa noate ca o campioana, sa joace tenis si sa mannce sunca de Virginia cu felii de ananas. Cu balurile, piscina si partidele de tenis ncepu deodata sa s e descurce si pe englezeste. Aureliano Segundo a fost att de ncntat de progresele fiicei sale nct cumpara de la un negustor ambulant o enciclopedie engleza n sase volume, cuprinznd numeroase planse n culori, pe care Meme ncepu sa o citeasca n timpul liber. Lectura i mobiliza toata atentia pe care o dedica pna atunci, mpreuna cu prietenele ei, confidentelor amoroase sau experientelor n cerc restrns, nu pent ru ca si-o impusese ca disciplina, ci centru ca-si pierduse tot interesul pentru a dezbate astfel de mistere ajunse de domeniul public. si amintea de scena cu betia lor ca de o aventura copilareasca si i se paru att de nostima nct i-o povesti lui Aureliano Seg undo, care paru ca se amuza chiar mai mult dect ea. "Daca ar sti mama ta!", zise el izbucnind n rs, asa cum i spunea ori de cte ori ea i facea vreo confidenta. O facuse sa-i promita ca-l va tine la curent cu primul flirt, cu aceeasi ncredere , si Meme i povesti ca-l simpatizeaza pe un american roscovan care venise sa-si petrea ca vacantele la parinti. "Ce oroare! zise Aureliano Segundo rznd. Daca ar sti mama ta!" nsa Meme i marturisi ca tnarul s-a ntors n tara lui si ca n-a mai dat nici un semn de viata. Maturitatea judecatii ei garanta pacea n casa. Aureliano Segund o ncepu sa-i consacre mai mult timp Petrei Cotes si, desi nu mai avea nici trupul n

ici sufletul destul de tari pentru a se deda la petreceri ca cele de altadata, nu pi erdea nici o ocazie de a le organiza si de a-si scoate din cutie acordeonul la care unele cla pe erau deja prinse cu ajutorul unor sireturi de ghete. Acasa, Amaranta continua sa-si b rodeze lintoliul interminabil, iar Ursula se lasa trta de decrepitudine spre adncul tenebr elor n care nu mai era nimic de vazut pentru ea dect umbra lui Jos Arcadio Buenda sub castanul sau. Fernanda si ntari autoritatea. Scrisorile lunare catre fiul ei Jos Arcadio nu mai conteneau nici un rnd cu minciuni si singurul lucru pe care i-l ascundea era corespondenta ei cu medicii nevazuti care-i diagnosticaser a o tumoare benigna la intestinul gros si se straduiau sa o pregateasca pentru a ope ra asupra ei o interventie prin telepatie.

S-ar fi putut spune ca n locuinta ncercata a familiei Buenda domnea acum, pentru multa vreme, o pace si o fericire statornica, nsa moartea subita a Amarant ei provoca un nou scandal. Nu se asteptau la un astfel de eveniment. Cu toate ca era batrna si traia departe de toti, nca o mai vedeau n putere, dreapta ca un par, cu o sanatate de fier cunos cuta dintotdeauna. Nimeni nu mai stia ce gndea ea, din acea dupa-amiaza n care-l respinsese definitiv pe colonelul Gerineldo Mrquez si se nchisese n odaia ei pentru a plnge. Cnd si facu din nou aparitia, si epuizase toate lacrimile. N-a fost vazuta plngnd n ziua naltarii la cer a frumoasei Remedios, nici n clipa exterminarii Aurelienilor, nici chiar la moartea colonelului Aureliano Buenda, ca re era fiinta pe care o iubise cel mai mult pe lume, desi nu a putut-o dovedi dect a tunci cnd cadavrul lui fu descoperit sub castan. Ea ajuta la ridicarea trupului. l mbraca cu podoabele lui de razboinic, l barbieri, l pieptana si-i pomada mustatile cu si mai multa grija dect depunea el nsusi n anii lui de glorie. Nimeni nu-si nchipuia cta dragoste punea n acele gesturi, deoarece toata lumea se obisnuise cu familiaritat ea Amarantei fata de ritualul mortii. Fernanda se supara ca nu ntelegea nimic despre raporturile credintei catolice cu viata, ci numai despre raporturile ei cu moart ea ca si cum aceasta n-ar fi fost o religie, ci un prospect de pompe funebre. Amaranta er a prea prinsa n plasa amintirilor ei pentru a ntelege attea subtilitati. Ajunsese la ultim a vrsta a vietii cu toate nostalgiile nca vii. Cnd asculta valsurile lui Pietro Cresp i simtea aceeasi pofta sa plnga, pe care o simtise n vremea adolescentei, ca si cum anii, ncercarile, experienta n-ar fi servit la nimic. Sulurile cu melodii pe care le aruncase ea nsasi la gunoi, sub pretextul ca au putrezit din pricina umezelii, continuau sa rasuceasca si sa ciocneasca ciocanele n amintirea ei. ncercase sa le faca sa dispara n dosul acelei pasiuni murdare pe care ndraznise sa o aiba pentru nepot ul ei Aureliano Jos si ncercase sa se refugieze sub ocrotirea calma si barbateasca a colonelului Gerineldo Mrquez, nsa nu reusise sa se elibereze, nici chiar prin actu l cel mai deznadajduit al batrnetii ei, atunci cnd scaldndu-l pe micutul Jos Arcadio, cu trei ani nainte de plecarea lui la seminar, l mngia ntrun chip cu totul altul dect acela al unei bunici fata de nepotul ei, asa cum ar fi facut-o o femeie fata de un barbat, asa cum se povestea ca obisnuiau matroane le frantuzoaice si cum ea nsasi dorise att de mult sa faca cu Pietro Crespi, la doisprezece sau patrusprezece ani, cnd l-a vazut n pantalonii lui de dansator, batn d cu bagheta magica ritmul metronomului. Uneori suferea ca a lasat n urma ei aceast a dra de noroi, iar alte ori se nfuria att de tare nct si ntepa degetele cu ace, nsa ct o durea si se nfuria mai mult, cu att o amara mai mult aceasta durere a iubirii parfumate si gaunoase pe care avea s-o trasca dupa sine pna la moarte. Asa cum colonelul Aureliano Buenda nu putea evita sa se gndeasca la razboi, nici Amaranta

nu se putea opri de a se gndi la Rebeca. nsa, n timp ce fratele ei reusise sa-si purifice amintirile, ea nu putuse dect sa si le faca si mai arzatoare. Vreme de a ni ndelungati, singurul lucru de care se ruga lui Dumnezeu sa o crute a fost pedeaps a de a muri naintea Rebecai. De fiecare data cnd trecea prin fata casei remarcnd ruinare a ei, i placea sa creada ca Dumnezeu o asculta. ntr-o dupa-amiaza, pe cnd cosea n veranda, avu deodata certitudinea ca vestea despre moartea Rebecai i va fi adusa n tro zi cnd va sedea n acelasi loc, n aceeasi pozitie, luminata de aceeasi lumina. Se aseza s-o astepte, ca cineva care asteapta o scrisoare, si este lucru sigur ca nt r-o vreme si smulgea nasturii pentru a putea sa-i coasa din nou, ca nu cumva inactivi tatea sa-i faca asteptarea si mai lunga si mai ngrozitoare. n casa nimeni nu remarcase c a atunci Amaranta ncepu sa teasa un lintoliu somptuos pentru Rebeca. Mai trziu, cnd Aureliano cel Trist povesti ca o vazuse schimbata n ceea ce credea ca este o

vedenie, cu pielea toata crapata si cu cteva smocuri galbui care-i ramasesera pe cap, Amaranta n-a fost surprinsa, deoarece spectrul descris astfel semana cu ceea ce ea si nchipuise de mult. Ea planuise sa restaureze cadavrul Rebecai, sa acopere ravagii le de pe obraz cu ajutorul parafinei si sa-i faca o peruca cu parul sfintilor. Va conf ectiona un cadavru frumos si n lintoliul acela de in si ntr-un sicriu captusit cu plus cu volane de purpura, l va da n grija viermilor cu funeralii magnifice. si faurise planul cu atta ura nct se simti cutremurata la gndul ca ar fi facut totul n acelasi chip si daca ar fi fost mnata de dragoste, se cutremura, dar nu se lasa descurajata de aceasta clipa de zapaceala si continua sa puna la punct cele mai mici amanunte, cu atta meticulozi tate nct deveni nu numai o specialista, ci o adevarata virtuoasa n riturile mortuare. Singurul amanunt de care n-a tinut seama n proiectul ei teribil a fost ca, n ciuda rugamintilor ei catre Dumnezeu, putea sa moara tot att de bine naintea Rebecai. Ceea ce s-a si ntmplat. Dar cnd sosi sfrsitul, Amaranta nu se simti frustrata, ci dimpotr iva eliberata de orice amaraciune, caci moartea i acordase privilegiul de a se anunta cu ctiva ani mai nainte. O vazuse ntr-o amiaza arznda, cosnd alaturi de ea pe veranda, putin dupa plecarea lui Meme la pension. O recunoscu ndata si nu gasi nimic nspaimntator n ea; moartea era o femeie nvesmntata n albastru, cu parul lung, cu un aer putin demodat, si la care se putea descoperi o oarecare asemanar e cu Pilar Ternera de pe vremea cnd ajuta la bucatarie. S-a ntmplat n repetate rnduri ca Fernanda sa fie prezenta, dar ea n-o vazu de loc, n ciuda faptului ca er a att de reala si att de umana, nct o data o ruga pe Amaranta sa binevoiasca a-i trece ata prin ac. Moartea nu i-a precizat cnd avea sa o ia, nici daca ultima ei ora er a nscrisa nainte de aceea a Rebecai, ci i porunci sa nceapa sa-si teasa propriul linto liu ncepnd din 6 aprilie urmator. i ngadui sa-si faca unul ct de complicat si de maiestrit doreste, cu conditia sa puna n el aceeasi probitate ca si n confectionar ea celui al Rebecai, si o preveni ca va muri fara durere, fara chin si fara amaraciune, l a lasatul serii n care-l va ispravi. Cautnd sa-si piarda ct mai mult timp, Amaranta trimise sa-i caute fir de in extrem de fin si confectiona ea nsasi pnza. O facu cu atta grija nct numai operatiunea aceasta i lua patru ani. Apoi ncepu lucrarile de broderie. Pe masura ce se apropia termenul fatal, ea ntelese ca numai o minune iar mai putea permite sa-si prelungeasca lucrul dincolo de moartea Rebecai, dar concentrarea nsasi i darui calmul de care avea nevoie pentru a accepta ideea frustrarii. Atunci ntelese semnificatia cercului vicios al pestisorilor de aur, n care se nchisese colonelul Aureliano Buenda. De atunci lumea se opri la suprafata pielii e i, iar interiorul ramasese ferit de orice amaraciune. Suferea ca nu a cunoscut acea sta

descoperire attia ani mai nainte, cnd nca mai putea sa-si purifice amintirile si sa reconstruiasca universul ntr-o lumina noua, sa evoce fara sa se nfioare mirosul de lavanda al lui Pietro Crespi n amurg si sa o scoata pe Rebeca din mizeria n care s e balacea, nu din dragoste, nici din ura, ci din acea putere de ntelegere fara marg ini cu care te nzestreaza singuratatea. Ura pe care o remarcase ntr-o seara n cuvintele lu i Meme nu o tulburase din pricina ca o viza pe ea, ci pentru ca se descoperise din tr-o data repetata n alta adolescenta, care parea la fel de curata cum trebuie sa fi p arut si a ei, si cu toate acestea era de pe acum patata prin pizma. Numai ca ea era acum a tt de profund resemnata n fata mplinirii destinului, nct nu se lasa chinuita de certitudinea ca orice rectificare devenise imposibila. Nu mai avea alta tinta de ct sa-si termine lintoliul. n loc sa mai ntrzie sfrsitul prin nflorituri desarte, asa cum facu se la nceput, accelera ritmul muncii. Cu o saptamna mai nainte socoti ca va putea face ultima mpunsatura n noaptea de 4 februarie si, fara sa-i arate motivul, i sugera lu i Meme, care nu o asculta, sa mute data unui recital de clavecin programat pentru a doua zi. Amaranta cauta atunci un chip de a-si prelungi sorocul cu patruzeci si opt de

ore si chiar si nchipui ca moartea vrea sa-i faca pe plac, caci n noaptea de 4 februarie o furtuna provoca defectarea instalatiei electrice. nsa a doua zi dimin eata, la orele opt, ea puse punctul final al celei mai frumoase broderii pe care a facuto vreodata o femeie si anunta fara a dramatiza ctusi de putin ca va muri nainte de caderea serii. Nu se multumi numai sa-si previna familia, ci nstiinta totodata sa tul ntreg, deoarece Amaranta si bagase n cap ca se putea repara o viata ntreaga de meschinarii printr-un ultim serviciu adus lumii, si se gndi ca nu putea exista ni mic mai bun dect sa duca mortilor scrisori. Vestea ca Amaranta Buenda va ridica ancora la lasarea serii nsarcindu-se sa fie curierul mortii se raspndi n tot Macondo nainte de amiaza si catre orele trei e ra deja n sala comuna o cutie mare cu misive. Aceia care preferau sa nu scrie, i ncredintara Amarantei mesaje orale pe care ea le consemna ntr-un caiet cu numele destinatarului si cu data decesului lui. "Nu va faceti griji, le spuse linistind u-i pe trimitatori. Primul lucru pe care-l voi face la sosire va fi sa ntreb de el si-i voi transmite mesajul vostru." Toate acestea aveau aerul unei comedii. Amaranta nu p area deloc nelinistita, nici sa sufere ctusi de putin, si parea chiar ca ntinerise puti n avnd sentimentul datoriei mplinite. Era mereu zvelta, dreapta. Daca n-ar fi fost pomet ii proeminenti, deveniti mai aspri, si ctiva dinti care-i lipseau, ar fi parut mult mai tnara dect era n realitate. Supraveghe ca scrisorile sa fie bagate ntr-o cutie etans a si arata cum sa fie asezata n interiorul mormntului pentru a fi ct mai ferita de umezeala. n cursul diminetii, chemase un tmplar care i-a luat masura pentru sicriu stnd n picioare n mijlocul salii, ca si cum ar fi fost vorba de o rochie. n cursul ultimelor ceasuri ale ei se trezi n ea un astfel de dinamism nct Fernanda avu impresia ca vrea sa-si bata joc de ei. Ursula, care stia ca cei din neamul Buenda nu mureau de boli, nu se ndoi ca Amaranta a primit prevestirea mortii, dar cu toate acestea se temea ca aceasta ngramadire de scrisori si nerabd area de a le vedea pornite ct mai repede, sa nu-i determine pe trimitatori, n ratacirea lor, de a o ngropa de vie. De aceea, se ncapatna sa evacueze casa, certndu-se n gura mare cu intrusii si spre orele patru dupa-amiaza izbuti sa termine cu ei. Cam pe la aceeasi ora, Amaranta terminase cu mpartitul lucrurilor ei personale la saraci si nu mai pastrase pe sicriul aspru din lemn brut dect rndul de haine si modestii papuci din plus pe care avea sa-i ia cu sine n moarte. Nu uitase sa ia aceasta precautiu ne deoarece si aminti ca la moartea colonelului Aureliano Buenda au trebuit sa-i cumpere o pereche de pantofi noi, deoarece nu mai avea ce sa ncalte n afara de papucii pe care-i purta n atelier. Cu putin nainte de orele cinci, Aureliano Segundo veni sa o ia pe Meme la recital si ramase surprins vaznd casa pregatita c a pentru o nmormntare. Daca totusi cineva avea aerul deplin vioi la acea ora, apoi aceasta era Amaranta, att de calma nct mai gasi timp sa-si curete si sa-si rada bat

aturile. Aureliano Segundo si Meme se despartira de ea lundu-si n gluma adio si-i fagaduira sa o sarbatoreasca n smbata urmatoare, celebrndu-i nvierea. Atras de vlva publica prin care Amaranta ceruse sa i se ncredinteze scrisorile destinate mortilor, parintele Antonio Isabel veni la ora cinci aducnd cu sine grijania si t rebui sa astepte aproape un sfert de ora pna cnd muribunda iesi din baie. Cnd o vazu aparnd n camasa de noapte din pnza de bumbac, cu parul despletit pe umeri, batrnul preot crezu ca-si bate joc de el si-l concedie pe acolit. Socoti totusi n imerit sa profite de ocazie pentru a o spovedi pe Amaranta dupa refuzurile ei ncapatnate tim p de douazeci de ani. Amaranta i raspunse simplu ca nu are nevoie de nici un fel de asistenta religioasa, deoarece are constiinta curata. Fernanda se scandaliza. Fa ra sa ia nici cea mai mica precautie pentru a nu fi auzita, se ntreba cu voce tare, ce pacat ngrozitor va fi putut savrsi Amaranta ca sa prefere o moarte sacrilega rusinii de a se

spovedi. Amaranta se culca atunci si o obliga pe Ursula sa adevereasca n public c a a ramas fecioara. - Sa nu-si faca nimeni iluzii, striga ea, ca sa fie auzita de Fernanda. Amaranta Buenda paraseste aceasta lume asa cum a venit n ea. Nu s-a mai sculat. Adncita ntre perne, ca si cum ar fi fost ntr-adevar bolnava, si mpleti cositele lungi si le nfasura pe dupa urechi, asa cum i spusese moartea ca trebuie sa fie pregatita n sicriul ei. Apoi ceru Ursulei o oglinda si pentru prim a oara dupa patruzeci de ani si vazu chipul ravasit de vrsta si de martiriul pe care-l ndurase, si ramase surprinsa constatnd ct de mult semana cu imaginea mintala pe care si-o facuse despre sine. Dupa linistea care domnea n odaie, Ursula ntelese ca a nceput sa se ntunece. - Ia-ti ramas bun de la Fernanda, o ruga ea. O singura clipa de mpacare este mai de pret dect o viata ntreaga de prietenie. - Nu mai are nici un rost, raspunse Amaranta. Meme nu se putu mpiedica sa nu se gndeasca la ea atunci cnd se aprinsera luminile scenei improvizate si ncepu a doua parte a programului. n toiul bucatii, cineva veni sa-i anunte la ureche stirea si reprezentatia fu ntrerupta. Cnd ajunse acasa, Aureliano Segundo trebui sa-si croiasca drum cu coatele prin multime, ca sa priveasca trupul nensufletit al batrnei fecioare, hidoase, de culoare murdara, cu banda neagra n jurul minii, nvelita ntr-un lintoliu rapitor. Era asezata n sala comuna, alaturi de marea cutie de scrisori. Dupa cele noua nopti petrecute priveghind-o pe Amaranta, Ursula nu se mai ridica. Santa Sofia de la Piedd o lua n grija ei. i servea mncarea n odaie, i aducea esenta de capoc pentru toaleta si o tinea la curent cu tot ceea ce se pet recea la Macondo. Aureliano Segundo o vizita deseori, i aducea haine pe care ea si le punea lnga pat, mpreuna cu cele mai indispensabile obiecte pentru viata de toate zilele, astfel nct, n scurta vreme si cladise o lume la ndemna ei. Reusi sa trezeasca o puternica afectiune n micuta Amaranta Ursula, care-i semana leit n toate privintele si pe care o nvatase sa citeasca. Luciditatea si ndemnarea cu care ajunsese sa se descurce singura te faceau desigur sa te gndesti ca era covrsita de povara celor o suta de ani ai ei, dar daca era evident ca sta cam prost cu veder ea, nimeni nu banui niciodata ca era complet oarba. Dispunea atunci de atta timp si d e atta liniste interioara ca sa supravegheze viata casei, nct a fost prima care si-a dat seama de nenorocirea muta a lui Meme. - Vino ncoace, i zise ea. De vreme ce am ramas singure, poti sa-i spui unei biete batrne ca mine ce ti s-a ntmplat. Meme avu un rs sacadat si ocoli convorbirea. Ursula se feri sa staruiasca, nsa gasi confirmarea banuielilor ei n faptul ca Meme nu mai veni sa o vada. Stia c a se pregateste mai devreme ca de obicei, ca nu mai putea sta linistita nici o cli pa n asteptarea ceasului cnd putea iesi, ca-si petrecea nopti ntregi sucindu-se si rasucindu-se n pat n odaia nvecinata, si ca flfitul aripilor unui fluture era de ajun s sa-i provoace chinuri. ntr-o buna zi o auzi spunnd ca se duce sa se ntlneasca cu Aureliano Segundo si Ursula a fost surprinsa vaznd ct de lipsita de imaginatie era Fernanda pentru a nu banui nimic atunci cnd sotul ei veni acasa sa ntrebe de fiica lui. Era deja foarte evident ca Meme era preocupata de probleme secrete, d

e ntlniri urgente, de nerabdari greu stapnite, cu mult nainte de acea seara cnd Fernanda razvrati toata casa deoarece o descoperise sarutndu-se cu un barbat n timpul filmului la cinematograf. Meme era atunci att de nchisa n sinea ei, nct o acuza pe Ursula ca a denuntat-o. n realitate, ea se denuntase singura. De ctva timp, lasa n urma ei o

multime de indicii care ar fi putut strni atentia celui mai adormit om, si daca Fernanda ntrzie att de mult sa le descopere, aceasta se ntmpla pentru ca ea nsasi era orbita de relatiile ei secrete cu medicii nevazuti. Si chiar asa, tot a junse sa remarce tacerile adnci, tresaririle neasteptate, salturile de dispozitie si contr adictiile fiicei ei. ncepu sa o supravegheze pe ct de discret pe att de implacabil. O lasa sa iasa cu eternele ei prietene, i ajuta sa se mbrace pentru micile serbari de smbata seara si nu-i punea niciodata ntrebari suparatoare care ar fi putut sa o alarmeze . Avea deja suficiente dovezi ca Meme facea lucruri cu totul deosebite de cele pe care pretindea ca le face, dar se feri sa-si dea n vileag banuielile, asteptnd o ocazie propice. ntr-o seara, Meme o anunta ca se duce la cinematograf mpreuna cu tatal ei. Cu putin timp dupa aceea, Fernanda auzi explodnd petardele serbarii alaturi de casa Petrei Cotes, si acordeonul lui Aureliano Segundo, asupra caruia nu te puteai nsela. Se mbraca repede, intra la cinematograf si n penumbra locurilor de la orchestra, o recunoscu pe fiica ei. Emotia acestei descoperiri o zapaci att de ta re nct nu-l putu distinge pe barbatul cu care se saruta Meme, reusi n schimb sa-i auda g lasul tremurator ntre glumele proaste si furtuna de rs care zguduia publicul. "mi pare ra u, iubito", putu ea sa auda, si o sili pe Meme sa paraseasca localul fara sa rostea sca nici un cuvnt. O facu sa ndure rusinea de a o conduce pe strada Turcilor forfotind de lume si o ncuie cu cheia n odaia ei. A doua zi, spre ceasurile sase seara, Fernanda recunoscu vocea barbatului care venea sa o viziteze. Era tnar, avea tenul brun si o privire ntunecata si tris ta care ar fi surprins-o mai putin daca i-ar fi cunoscut pe tigani, si un aer visator ca re unei femei cu inima mai putin nasprita i-ar fi fost suficient pentru a ntelege motivele fiicei ei. Hainele lui din pnza erau foarte uzate, purta ghete vacsuite cu multa truda p rin straturi suprapuse de alb de zinc si tinea n mna o palarie cumparata n smbata trecuta. n toata viata lui nu fusese - si nici nu avea sa fie vreodata - mai sper iat dect n dect n clipa aceea; avea nsa o demnitate si o stapnire de sine care-l puneau la adapost de orice umilinta, precum si o eleganta nnascuta, umbrita doar de minile sale batatorite si unghiile roase din pricina muncii aspre. Fernandei, nsa, i-a fost suficient sa-l vada o singura data pentru a ghici ca munceste cu bratele. si dadu seama ca purta pe el singurul lui rnd de haine de sarbatoare si ca sub camasa pie lea i era roasa de ria companiei bananiere. Nu-l lasa sa vorbeasca. Nu-i ngadui nici sa intre pe usa pe care peste o clipa a si trebuit sa o nchida din pricina fluturilo r galbeni care invadasera casa. - Pleaca de aici, i zise ea. Nu ai ce cauta ntre oamenii cinstiti. Se numea Mauricio Babilonia. Se nascuse si crescuse n Macondo si era ucenic mecanic n atelierele companiei bananiere. Meme facuse cunostinta cu el din ntmplare, ntr-o dupa-amiaza cnd se dusese, mpreuna cu Patricia Brown sa ia masina pentru a da o raita prin plantatie. Soferul fiind bolnav, l-au nsarcinat p

e el sa le conduca si Meme putu sa-si mplineasca n sfrsit dorinta de a se aseza lnga volan pentru a observa de aproape mecanismul de conducere al automobilului. Spre deosebire de soferul titular, Mauricio Babilonia i facu o demonstratie practica. Aceasta s-a petrecut pe vremea cnd Meme tocmai ncepuse sa frecventeze casa lui Mr. Brown si cnd nca se mai considera ca e nedemn pentru doamne sa conduca o masina. De aceea, a trebuit sa se multumeasca cu o informatie teoretica si timp de cteva luni nu l-a mai revazut pe Mauricio Babilonia. Mai trziu, avea sa-si aduca aminte ca n cursul acelei plimbari, frumusetea lui barbateasca i atrasese atentia, lasnd la o parte asprimea minilor lui, dar ca dupa aceea a vorbit cu Patricia Brown despre jena pe care o strnise n ea siguranta lui cam trufasa. n prima smbata cnd s-a dus la cinematograf cu tatal ei, l revazu pe Mauricio Babilonia mbracat

curat, seznd nu departe de locul unde se aflau ei, si observa ct de mult se dezint eresa de film pentru a se ntoarce si a o privi, nu att pentru a o vedea, ct pentru ca ea sa observe ca el o privea. Vulgaritatea acestui gest o indispuse pe Meme. La sfrsitu l filmului, Mauricio Babilonia nainta pentru a-l saluta pe Aureliano Segundo si abia atunci afla Meme ca cei doi barbati se cunosteau deja, deoarece el lucrase la cea dinti instalatie electrica a lui Aureliano cel Trist si se adresa tatalui ei ca u nui superior. Aceasta constatare risipi mpotrivirea pe care o provocase la nceput n ea mndria lui extrema. N-au avut ocazia sa se vada ntre patru ochi, nici sa schimbe a lte vorbe dect un buna ziua sau un buna seara, pna n noaptea cnd a visat ca el o salva dintr-un naufragiu si ca ea nu ncerca fata de el un sentiment de recunostinta, ci dimpotriva, o furie puternica. De parca i-ar fi oferit ocazia pe care o asteptas e att de mult, n timp ce Meme nu avea alta dorinta dect sa-l evite, si nu numai pe el, Mauricio Babilonia, ci pe toti barbatii care se interesau de ea. De aceea a fost cuprinsa de atta indignare atunci cnd, dupa visul ei, n loc sa-l deteste, simti o necesitate irezistibila de a-l vedea. Nerabdarea ei se facu din ce n ce mai mare n cursul saptamnii, iar smbata dorinta ei devenise att de coplesitoare nct a trebuit sa depuna un efort imens pentru ca Mauricio Babilonia sa nu remarce, n timp ce o saluta la cinematograf, ca inima era gata sa-i iasa pe gura. Ca orbita de o impr esie confuza de placere si de furie, i ntinse pentru prima oara mna, si abia n clipa acee a Mauricio Babilonia ndrazni sa i-o strnga ntr-a lui. Timp de o fractiune de secunda, Meme se cai de pornirea pe care a avut-o, nsa cainta se transforma de ndata n satisfactie cruda, atunci cnd constata ca mna lui era la fel de jilava si nghetata ca a ei. n noaptea aceea a nteles ca nu va avea nici o clipa de odihna atta vreme ct nu-i va dovedi lui Mauricio Babilonia ct de desarta era ambitia lui si-si trecu toata saptamna roind n jurul acestei dorinte noi. Recurse la tot felul de viclesuguri in utile pentru ca Patricia Brown sa o trimita dupa automobil. Pna la urma s-a servit de roscovanul american, care pe vremea aceea venise sa-si petreaca vacanta la Macon do si, sub pretextul ca se duce sa examineze noile modele de automobile se lasa con dusa pna la ateliere. Din clipa n care l-a revazut, Meme nceta de a se mai amagi si ntelese ca de fapt a ajuns sa nu-si mai poata stapni dorinta de a ramne singura cu Mauricio Babilonia, nsa certitudinea ca acesta a nteles-o vaznd-o venind, a scos-o din fire. - Am venit sa vad noile modele, zise Meme. - Este un pretext bun, raspunse el. Meme si dadu seama ca avea sa-si arda aripile la flacara orgoliului lui si cauta cu disperare un mijloc de a-l umili. El nu-i lasa nsa timp. "N-ai nici o teama, i zise cu voce scazuta. Nu este pentru prima oara cnd o femeie nnebuneste dupa un barbat." Ea se simti att de descumpanita, nct parasi atelierul fara sa mai priveasca noile modele si-si petrecu noaptea, de seara pna dimineata, sucindu-se si rasucindu-se n

pat si varsnd lacrimi de revolta. Roscovanul american, care ncepuse de fapt sa o intereseze, i facea acum impresia unui prunc n fasa. Atunci observa fluturii galbe ni care precedau toate aparitiile lui Mauricio Babilonia. Ea remarcase deja prezent a lor, ndeosebi n atelierul mecanic, unde credea ca-i atrage mirosul de vopsele. Uneori i simtise fluturnd pe deasupra capului lui n penumbra cinematografului. Dar atunci cnd Mauricio Babilonia ncepu sa o urmareasca ca o umbra pe care numai ea o putea identifica n multime, ntelese ca fluturii aveau o oarecare legatu ra cu el. Mauricio Babilonia se afla ntotdeauna n asistenta la recitaluri, la cinemat ograf, la liturghie, si ea nici nu avea nevoie sa-l vada pentru a-i descoperi prezenta pe care i-o semnalau fluturii. ntr-o zi, Aureliano Segundo se arata att de iritat din pricina acestor batai din aripi suparatoare, nct ea simti pofta brusca de a-i dezv alui

secretul, dupa cum i promisese, nsa instinctul o facu sa nteleaga ca de data aceast a el nu va rde ca de obicei: "Ce ar zice mama ta daca ar sti?" ntr-o zi, fiind ocupa ta cu taiatul trandafirilor, Fernanda scoase un tipat de spaima si o trase pe Meme deo parte din locul unde se afla si de unde frumoasa Remedios parasise gradina pentr u a se nalta la cer. Timp de o clipita, avusese impresia ca minunea se va repeta cu f iica ei, din pricina unei batai neasteptate de aripi care o tulburase n lucrul ei. Erau fl uturii. Meme i vazu, zamisliti parca spontan din lumina si inima i zvcni. n aceeasi clipa intra Mauricio Babilonia, purtnd un pachet care nu era altceva, pretindea el, dect un cadou de la Patricia Brown. Meme rosi si abia si nghiti saliva, suporta nsa aceasta lovitura si reusi chiar sa arboreze un surs fire sc, rugndu-l sa binevoiasca sa depuna pachetul pe balustrada, deoarece ea avea degete le pline cu pamnt. Singurul lucru pe care-l remarca Fernanda la acest barbat pe care , dupa cteva luni avea sa-l dea pe usa afara, fara sa-si aminteasca sa-l fi vazut vreodata, a fost chipul lui melancolic. - Iata un barbat foarte straniu, zise Fernanda. Citesti pe chipul lui ca nu va ntrzia sa moara. Meme crezu ca mama ei se afla nca sub efectul aparitiei fluturilor. Dupa ce terminasera cu taiatul trandafirilor, si spala minile si duse pachetul n odaia ei p entru a-l deschide. Era un fel de jucarie chinezeasca, formata din cinci cutii care se mbucau una n cealalta, n ultima fiind un mic bilet mzgalit penibil de cineva care abia put ea scrie: Ne vedem smbata la cinematograf. Imediat Meme ramase naucita la gndul ca acea cutie ramasese atta vreme pe balustrada la cheremul curiozitatii Fernandei s i, desi se simtea magulita de ndrazneala si ingeniozitatea de care daduse dovada Mauricio Babilonia, se nduiosa de naivitatea cu care spera sa-l vada venind la ntlnire. Meme stia deja ca Aureliano Segundo era ocupat smbata seara. Totusi ardea de atta nerabdare, pe masura ce trecea saptamna, nct smbata l convinse pe tatal ei sa o lase sa mearga singura la cinematograf si sa nu vina sa o ia dect l a sfrsitul reprezentatiei. Un fluture de noapte zburataci deasupra capului ei tot t impul ct lampile ramasesera aprinse. Apoi s-a ntmplat ceea ce avea sa se ntmple. De ndata ce s-au stins luminile, Mauricio Babilonia veni si se aseza alaturi de ea. Meme simti ca se balaceste ntr-o mlastina de spaime, din care nu o putea salva, a sa se ntmplase si n visul ei, dect acel barbat, mirosind a ulei de motor, pe care ea abia l

distingea n penumbra. - Daca n-ai fi venit, nu m-ai fi revazut niciodata zise el. Meme simti greutatea minii pe genunchiul ei si stiu ca n clipa aceasta ajunsesera amndoi de partea cealalta a spaimei. - Ce-mi place la tine, i raspunse ea surznd, este ca spui ntotdeauna tocmai ceea ce n-ar trebui. Devenise nebuna dupa el. si pierdu somnul si pofta de mncare si se afunda att de mult n singuratate nct nsusi tatal ei devenise pentru ea stnjenitor. Inventa o retea ncurcata de ntlniri false cu scopul de a o nsela pe Fernanda, si pierdu din vedere prietenele si calca n picioare orice buna-crestere pentru a-l putea ntlni pe

Mauricio Babilonia, la orice ora si n orice loc. La nceput, asprimea manierelor lu i o incomoda. Prima oara cnd s-au regasit singuri, pe pajistile pustii din spatele atelierului mecanic, el o atrase fara mila ntr-o astfel de joaca animalica nct iesi se extenuata. i trebui ctva timp ca sa nteleaga ca si aceasta era o forma de tandrete, si din ziua aceea si pierdu toata linistea si nu mai traia dect pentru el, zapacita d e dorinta de a se scufunda n teribilul lui miros de ulei frecat cu lesie. Cu putin timp nainte de moartea Amarantei, ea fu dintr-o data retinuta de o zona de luciditate din interiorul nebuniei ei si nesiguranta viitorului o facu sa se cutremure. Auzise atunci de

o femeie care citea viitorul n carti si se duse sa o viziteze n secret. Era Pilar Ternera. De ndata ce o vazu intrnd, ghici motivele ascunse ale lui Meme. "Stai jos , i zise ea. Nu am nevoie de carti pentru a cunoaste viitorul unui Buenda." Meme nu stiu niciodata ca aceasta pithie centenara nu era altcineva dect strabunica ei. N u ar fi crezut nici dupa ce i-a dezvaluit, cu un realism agresiv, ca acest gen de exalta re amoroasa nu se potoleste dect n pat, Mauricio Babilonia mpartasea acest punct de vedere, nsa Meme refuza sa-i dea crezare, nevaznd aici dect o idee grosolana de lucrator. Ea credea, de altfel, ca acest soi de dragoste nimiceste cealalta drag oste, deoarece era n firea oamenilor de a-si alunga foamea o data ce pofta le-a fost satisfacuta. Pilar Ternera nu numai ca-i risipi eroarea, dar i mai si oferi vechi ul pat de chingi, n care-l zamislise pe Arcadio, bunicul lui Meme, si unde l-a zamislit apoi pe Aureliano Jos. n afara de aceasta, ea o nvata cum sa mpiedice o zamislire nedorita, prin evaporarea unor cataplasme cu mustar si-i dadu diferite retete de potiuni, care n caz de neplaceri, izgoneau "chiar si mustrarile de constiinta". Aceasta ntrevedere o umplu pe Meme de acelasi curaj pe care-l ncercase n acea dupa-amiaza cnd bause peste masura. nsa moartea Amarantei o obliga sa-si amne hotarrea. n tot timpul ct au durat cele noua nopti de priveghi, ea nu-l parasi nici o clipa p e Mauricio Babilonia, pierdut n mijlocul multimii care invadase casa. A urmat apoi lunga perioada a doliului si izolarea obligatorie, si au trebuit sa ramna separat i ctva timp. Aceste zile vazura domnind n ea atta framntare launtrica, atta nerabdare imposibil de stapnit si attea dorinte arzatoare nabusite, nct din prima dupa-amiaza cnd reusi sa iasa, Meme se duse direct la Pilar Ternera. Se darui fara mpotrivire lui Mauricio Babilonia, fara rusine, fara sa arate nici un formalism, cu un avnt att de firesc si cu o intuitie att de savanta, nct oricare barbat mai nencrezator dect iubitul ei le-ar fi considerat niste rezultate ale experientei. Se dragostir a de doua ori pe saptamna, timp de peste trei luni, ocrotiti de complicitatea inocenta a lu i Aureliano Segundo care acredita, fara sa se gndeasca la rau, alibiurile fiicei sa le, numai pentru a o vedea scapata de inflexibilitatea mamei sale. n seara cnd Fernanda i surprinse la cinematograf, Aureliano Segundo se simti att de coplesit de mpovararea constiintei nct se duse sa o vada pe Meme n odaia n care o nchisese Fernanda, ncredintat ca ea se va usura fata de el de toate tainele pe care nu i le destainuise. Meme tagadui nsa totul. Avea un aer att de sigur de ea, agatndu-se att de mult de nsingurarea ei, nct Aureliano Segundo pleca cu impresia ca nu mai exista nici o legatura ntre ei, ca prietenia si complicitatea lor nu ma i erau acum dect iluzii trecute. Se gndi sa vorbeasca cu Mauricio Babilonia, creznd ca autoritatea lui de fost patron l va face sa renunte la proiectele lui, d ar Petra Cotes l convinse ca acestea erau chestiuni care nu le priveau dect pe femei, si as a ramase sa pluteasca pe apele nehotarrii, cu greu sustinut de speranta ca la sfrsit ul nchisorii necazurile fiicei sale vor nceta. Meme nu arata nici un semn de suparare. Dimpotriva, din odaia alaturata, Ursula putea constata ca are un somn linistit, ca si vedea n deplina liniste de ocupatiile ei, ca-si lua mncarea regulat si ca-i pria. Singurul lucru care o intr

iga pe Ursula, dupa mai bine de doua luni de pedeapsa, era ca Meme nu facea baie dimineata ca toata lumea, ci catre orele sapte seara. Uneori, se gndea sa o previ na sa fie atenta la scorpioni, nsa Meme se arata att de recalcitranta, convinsa ca ea a fost aceea care a denuntat-o, nct prefera sa nu o tulbure cu vorbele ei nesabuite de strabunica. Fluturii galbeni napadeau casa o data cu caderea serii. n fiecare sea ra, revenind din baie, Meme o gasea pe Fernanda disperata, masacrnd fluturii cu pompa pentru insecticid. "Ce blestem, zicea ea. Toata viata mi s-a spus ca flutu rii de noapte aduc nenoroc." ntr-o seara, n timp ce Meme mai era nca n baie, Fernanda

intra din ntmplare n odaia ei, unde gasi o multime att de mare de fluturi nct abia mai puteai respira. Apuca prima crpa la ndemna pentru a-i izgoni si inima i ngheta de spaima cnd facu legatura ntre baile de noapte ale fiicei ei si cataplasmele cu mustar care se rostogolira pe pamnt. Nu mai astepta clipa potrivita, asa cum facu se prima oara. A doua zi l invita la dejun pe noul primar al satului, care cobora ca si ea din podisurile nalte, si-i ceru sa puna o garda de noapte n curtea din dos, deoare ce avea impresia ca i se fura gainile. n seara aceea, garda l-a dobort pe Mauricio Babilonia n timp ce scotea tiglele pentru a patrunde n baie, unde l astepta Meme goala si tremurnd de dragoste, n mijlocul scorpionilor si fluturilor, asa cum l asteptase aproape n fiecare seara din ultimele luni. Un glonte nfipt n sira spinari i l tintui la pat pentru tot restul zilelor sale. A murit de batrnete, n singuratate, fara sa se plnga, fara sa protesteze, fara a se lasa trt vreodata de indiscretie, chinuit de amintiri si de fluturii galbeni care nu-i dadeau nici o clipa de ragaz si surghi unit de societate ca gainar. EVENIMENTELE CARE AVEAU sa aduca lovitura de moarte la Macondo tocmai ncepeau sa se precizeze cnd a fost adus n casa fiul lui Meme Buenda. Situatia generala era atunci att de nesigura, nct nimanui nu-i ardea de scandaluril e particulare, astfel ca Fernanda putu profita de acest climat favorabil pentru a tine copilul ascuns, ca si cum n-ar fi existat niciodata. Fusese silita sa-l accepte, deoarece mprejurarile n care i-a fost adus au facut imposibil refuzul. A fost constrnsa sa-l suporte mpotriva vointei ei, pentru restul zilelor, din pricina ca la ceasul deci siv n-a avut curajul sa puna n aplicare ceea ce hotarse n taina, sa-l nece n baie. l nchise n vechiul atelier al colonelului Aureliano Buenda. Reusi s-o convinga pe Santa Sof ia de la Piedd ca ea l-a gasit plutind ntr-un cos pe ru. Ursula avea sa moara fara sa-i cunoasca originea. Micuta Amaranta Ursula, care intra ntr-o zi n atelier tocmai cnd Fernanda hranea copilul, a crezut si ea n versiunea cu cosul plutitor. Aureliano Segundo, care se departase definitiv de sotia lui din pricina modului absurd n care aceasta manevrase tragedia lui Meme, nu afla despre existenta nepotului sau dect la trei ani dupa aducerea lui n casa, copilul profitnd de o clipa de neate ntie a Fernandei pentru a scapa din captivitate si a se arata pe veranda timp de o fr actiune de secunda, complet gol, cu parul nclcit, arbornd un sex impresionant, asemanator excrescentelor carnoase ale unui cioc de curcan, ca si cum n-ar fi fost vorba de o fiinta omeneasca ci de definitia enciclopedica a antropofagului. Fernanda nu se astepta la aceasta farsa proasta a destinului ei incorigibil. Copilul a fost ca revenirea unei rusini pe care crezuse ca a izgonit-o definitiv din casa. nca nu-l transportasera pe Mauricio Babilonia cu sira spinarii fracturata, si Fernanda iscodise deja n cele mai mici amanunte un plan menit sa spele orice urma a ocarii. Fara sa ceara parerea sotului, i facu bagajele chiar a doua zi, puse ntr -o valijoara cele trei schimburi de care fiica putea sa aiba nevoie, si se duse sa o caute n

odaia ei cu o jumatate de ora nainte de sosirea trenului. - Sa mergem, Renata, zise ea. Nu-i dadu nici o explicatie. Meme, la rndul ei, nu astepta si nici nu dorea sa-i dea vreuna. Nu numai ca nu cunostea destinatia dar i era chiar perfect egal sa se vada condusa la abator. Nu mai deschisese gura si nu avea sa mai rosteasca vreun cuvnt n toata viata ei, din clipa n care auzise mpuscatura n curtea din dos si, totodata, u rletul de durere al lui Mauricio Babilonia. Cnd mama i porunci sa iasa din odaie, nu-si

mai lua grija nici sa se pieptene, nici sa-si spele obrazul si se urca n tren ca o somnambula, fara sa mai remarce fluturii galbeni care continuau sa o nsoteasca pe ste tot. Fernanda n-a stiut niciodata si nici nu si-a dat osteneala sa verifice daca tacerea ei de piatra se datora unei determinari a vointei, sau daca devenise incapabila de a mai rosti un singur cuvnt sub lovitura tragediei. Meme abia daca era constienta de calatoria pe care o facea prin vechea regiune fermecata. Nu vazu bananeriile interminabile si umbroase de o parte si de cealalta a caii ferate. Nu vazu trecnd casele albe ale strainilor, nici gradinile lor pustiite de praf si caldura, nici femeil e n sorturi si camasi n dungi albastre care jucau carti n pridvoare. Nu vazu carele trase de boi si ncarcate cu ciorchini pe drumurile colbuite. Nu vazu tinerele fete topaind ca nis te pestisori n rurile transparente, lasnd calatorilor din tren regretul dureros dupa sn ii lor magnifici, nici baracile mizerabile si baltate ale lucratorilor, printre car e zburau fluturii galbeni ai lui Mauricio Babilonia, si pe pragurile carora se vedeau cop ii verzi si slabi, seznd pe oala, si femei gravide care strigau enormitati la trecerea tre nului. Aceasta viziune fugitiva, din care-si facea o sarbatoare atunci cnd revenea de la colegiu, trecu prin inima lui Meme fara sa o trezeasca din amortire. Nu arunca n ici o privire pe fereastra, nici chiar dupa trecerea umiditatii arzatoare a plantatiil or si dupa ce trenul traversase cmpul cu maci unde nca se mai nalta carcasa carbonizata a galionului spaniol, pentru a cobor apoi pe acelasi mal cu aer diafan si la marea n spumata si murdara, unde cu mai bine de un secol mai nainte se spulberasera iluziile lui Jos Arcadio Buenda. La orele cinci dupa-amiaza, au ajuns la ultima statie a mlastinii si Meme, imitnd-o pe Fernanda, cobor din tren. Urcara ntr-o trasurica asemanatoare unui liliac enorm, tras de un cal astmatic, si traversara orasul pu stiu, parcurgnd strazi nesfrsite, roase de salitra, n care se auzeau exercitii la pian ntr u totul asemanatoare cu acelea pe care le auzea Fernanda n orele de siesta din adolescenta ei. Se mbarcara pe un vapor al navigatiei fluviale a carui roata mare de lemn facea un zgomot de incendiu si ale carui palete metalice se vedeau mncate de rugina, sclipind ca gurile unui cuptor. Meme se nchise n cabina. De doua ori pe zi venea Fernanda sa-i aduca o farfurie cu mncare la pat si de doua ori pe zi trebui a sa le ia napoi fara ca ea sa le fi atins, nu pentru ca Meme s-ar fi hotart sa moar a de foame, ci pentru ca nsusi mirosul mncarii o dezgusta si stomacul ei refuza sa primeasca chiar si apa. Nici macar ea nu stia pe vremea aceea ca fecunditatea ei dejucase cataplasmele de mustar, dupa cum nici Fernanda nu avea sa o stie dect dupa aproape un an, cnd i s-a adus copilul. n atmosfera sufocanta din cabina, mbolnavita din pricina vibratiilor peretilor metalici si a mirosului insu

portabil de noroi care se lipea de roata vaporului, Meme ajunse sa piarda numaratoarea zi lelor. A trecut multa vreme pna cnd vazu ultimul fluture galben sfrtecat de aripile ventilatorului, si admise ca pe un adevar iremediabil faptul ca Mauricio Babilon ia e mort. Cu toate acestea, nu se lasa biruita de resemnare. Nu nceta sa se gndeasca l a el n timpul penibilei traversari calare pe catr prin podisul halucinant, unde se pier duse odinioara Aureliano Segundo n cautarea celei mai frumoase femei de pe fata pamntului, nici cnd trecura muntii pe potecile indienilor, spre a patrunde n orasul lugubru ale carui ulite pietroase si prapastioase rasunau de glasul clopotelor m etalice ale celor treizeci si doua de biserici. Au dormit n noaptea aceea n locuinta colon iala parasita, pe scndurile pe care Fernanda le-a asezat chiar pe solul unei odai napadite de buruieni, nvelindu-se cu fsii din perdelele pe care le smulsera de la ferestre si care se farmitau la fiecare miscare a trupului. Meme ntelese unde se a fla vazndu-l trecnd, n spaima insomniei, pe gentilomul mbracat n negru pe care l-au adus n casa ntr-un cufar plumbuit, ntr-un ndepartat ajun de Craciun. A doua zi, dupa liturghie, Fernanda o conduse pna la o cladire sinistra pe care Meme o

recunoscuse imediat, amintindu-si de modul n care mama ei avea obiceiul sa evoce manastirea unde-si primise educatia de regina, si de atunci ntelese ca au sosit l a capatul calatoriei. n timp ce Fernanda se ntretinea cu cineva n biroul nvecinat, a trebuit sa ramna ntr-un salon segmentat prin tablouri mari n ulei, nfatisnd arhiepiscopi din epoca coloniala, tremurnd de frig din cauza rochiei din etamina cu floricele negre pe care nca o mai purta si a bocancilor ei aspri umflati de gheat a podisurilor nalte. Statea nemiscata n mijlocul salonului, gndindu-se la Mauricio Babilonia n razele de lumina galbena ale vitrourilor, cnd iesi din birou o novice de o rara frumusete, purtndu-si valijoara cu cele trei schimburi. Trecnd pe lnga Meme, i ntinse mna fara sa se opreasca. - Sa mergem, Renata, i zise ea. Meme o lua de mna si se lasa condusa. Fernanda o zari pentru ultima oara, cautnd sa-si potriveasca pasul cu cel al novicei, cnd se nchise n urma ei grilajul d e fier al manastirii. Se gndea tot la Mauricio Babilonia, la mirosul lui de ulei si la fluturii care-l nconjurau, si avea sa continue sa se gndeasca la el n toate zilele vietii ei, pna n acea dimineata ndepartata de toamna, cnd avea sa moara de batrnete, cu numele schimbat si fara a mai fi rostit vreun cuvnt, ntr-un ospiciu tenebros din Cracovia. Fernanda se rentoarse la Macondo cu un tren aparat de politisti narmati. n timpul calatoriei, observa nervozitatea calatorilor, pregatirile militare din sa tele traversate de linia caii ferate, acea rarefiere a aerului care nsoteste certitudi nea ca este pe cale sa se produca ceva grav, dar nu putu sa afle nimic pna la sosirea n Macondo, unde i se povesti ca Jos Arcadio Segundo se pregatea sa-i incite pe lucratorii de la compania bananiera sa intre n greva. "Nu ne mai lipsea dect asta, si zise Fernanda. Un anarhist n familie." Greva izbucni dupa doua saptamni si nu avu urmarile dramatice de care se temeau. Lucratorii cereau sa nu mai fie siliti sa taie si sa mbarce banane duminica si aceasta revendicare paru att de legitima, nct parintele Antonio Isabel nsusi pleda n favoarea ei, deoarece o gasea conforma cu legea lui Dumnezeu. Triumful acestei actiuni, precum si al altora care au urmat n cursul lunilor viitoare, l scoase din anonimat pe Jos Arcadio Segundo, despre care se spunea de obicei ca nu fusese bun la altceva dect sa umple satul cu trfe frantuzoaice. Printr-o hotarre tot att de impulsiva ca aceea care-l facuse sa-si vn da cocosii de lupta cu scopul de a crea o companie de navigatie extravaganta, renun tase acum la functiile sale de sef de echipa la compania bananiera pentru a trece de partea lucratorilor. Foarte repede l semnalara ca fiind agentul unei conspiratii interna tionale, destinata sa tulbure ordinea publica. ntr-o noapte, n timp ce iesea de la o ntrunir e secreta - toata saptamna fusese ntunecata de zvonuri sinistre - scapa ca prin minu ne de cele patru focuri de revolver trase asupra lui de un necunoscut. n lunile urma toare, atmosfera fu att de ncordata, nct Ursula nsasi si dadu seama n tenebrele n care se retrasese, si avu impresia ca retraieste acea epoca ndoielnica n care fiul ei

Aureliano Buenda nghitea tabletele homeopatice ale subversiunii. Voi sa vorbeasca cu Jos Arcadio Segundo pentru a-l ncunostiinta despre acel precedent, nsa Aureliano Segundo o informa ca din noaptea atentatului nu i se mai stia domiciliul. - La fel ca Aureliano! exclama Ursula. De parca lumea s-ar nvrti n loc. Incertitudinea acelor zile nu o atinse deloc pe Fernanda. Aproape ca nu mai avea legatura cu lumea din afara, de la cearta violenta pe care o avus ese cu sotul ei pentru a fi hotart soarta lui Meme fara consimtamntul lui; Aureliano Segundo era hotart sa o elibereze pe fiica sa cu ajutorul politiei, daca era nevo ie, nsa Fernanda i arata niste hrtii dovedind ca fiica ei intrase n manastire de buna

voie. Meme le semnase, ntr-adevar, dupa ce ajunsese de cealalta parte a grilajulu i de fier, si facuse aceasta cu acelasi dispret cu care se lasase condusa pna acolo. Aureliano Segundo nu crezu niciodata n sinea lui n validitatea acestor dovezi, dup a cum nu a crezut niciodata ca Mauricio Babilonia s-ar fi introdus n curte pentru a fura gaini, totusi aceste doua pretexte i servira la linistirea constiintei sale, si astfel s-a putut ntoarce, fara remuscari, la snul Petrei Cotes, unde si relua petrecerile zgomotoase si chefurile fara perdea. Straina de nelinistea satului, surda la pre vestirile ngrozitoare ale Ursulei, Fernanda facu ultimul pas n planul ei, aproape n ntregime consumat. Scrise o scrisoare lunga fiului ei Jos Arcadio care urma sa primeasca hirotonia clerului inferior, informndu-l ca sora lui, Renata, atinsa de frigurile galbene, si-a dat sufletul n pacea Domnului. Apoi o ncredinta pe Amaranta Ursula grijei Santei Sofia de la Piedd si se puse sa faca ordine n corespondenta ei cu medicii nevazuti, tulburata de necazurile provocate de Meme. Primul lucru pe care-l facu fu sa fixeze data definitiva a interventiei telepati ce care fusese amnata. nsa medicii nevazuti i raspunsera ca nu era deloc prudent atta timp ct va dura climatul de agitatie sociala de la Macondo. Era att de nerabdatoare si att de gresit informata, nct redacta alta scrisoare pentru a-i lamuri ca nu exista nim ic care sa semene cu acel pretins climat de agitatie, ci ca totul se datoreste extravagantelor unui cumnat, al carui sindicalism nu e dect o simpla toana, asa c um, alta data, fusesera luptele de cocosi si navigatia. Nu se pusera nca de acord, cnd , ntr-o miercuri torida, veni sa toata la usa casei o calugarita batrna, cu un cos a trnat de brat. Deschizndu-i usa, Santa Sofia de la Piedd crezu ca e vorba de un cadou si voi sa o scape de cosul acoperit cu un servetel fermecator din dantela. Dar calugarita o opri, caci avea instructiuni sa-l predea personal si cu cea mai mar e discretie, donei Fernanda del Carpio de Buenda. Era fiul lui Meme. Fostul duhovnic al Fernandei i explica printr-o scrisoare ca se nascuse cu doua luni mai nainte si ca si-au ngaduit sa-l boteze cu numele de Aureliano, ca pe bunicul l ui, deoarece mama fiind invitata sa-si mpartaseasca dorintele, nu-si desclestase dint ii. Fernanda se razvrati n sinea ei mpotriva acestei farse urte a destinului, dar avu destula putere sa nu lase sa apara nimic n fata calugaritei. - Vom spune ca l-am gasit plutind n acest cos, zise ea surznd. - Nimeni nu va crede povestea aceasta, raspunse calugarita. - Daca toti au crezut povestea din Sfnta Scriptura, replica Fernanda, nu vad pentru ce nu m-ar crede si pe mine. Calugarita prnzi n casa asteptnd trecerea trenului care avea sa o aduca napoi, si, discreta cum i se ceruse sa fie, nu facu nici o aluzie la copil, nsa Fernanda continua sa vada n ea o marturie indezirabila a rusinii si regreta ca s-a pierdut obiceiul medieval de a-i strangula pe toti aducatorii de vesti proaste. Hotar atu nci sa nece copilul n cada, de ndata ce va fi plecat calugarita, n-avu nsa inima sa-si

execute planul si prefera sa astepte cu rabdare ca bunatatea nemarginita a lui Dumnezeu sa o elibereze de aceasta povara suparatoare. Noul Aureliano mplinise un an atunci cnd tensiunea populara exploda brusc, fara nici o prevenire. Jos Arcadio Segundo si alti conducatori sindicali, care ramasesera pna atunci n ilegalitate, reaparura pe neasteptate la sfrsitul saptamnii si dezlantuira manifestatii n satele din regiunea bananiera. Politia se multumi sa mentina ordinea. Dar n noaptea spre luni i-au scos pe sefii sindicali din casele lor si i-au trimis la nchisoarea din capitala provinciei cu fiare de cte ci nci kilograme la picioare. ntre acestia se numarau Jos Arcadio Segundo si Laurenzo Gaviln, colonel al revolutiei mexicane exilat n Macondo, si care spunea ca a fost martor la comportarea eroica a tovarasului sau, Artemio Cruz. Cu toate

acestea, dupa mai putin de trei luni erau din nou n libertate, guvernul si compan ia bananiera neputnd cadea de acord pe a cui socoteala avea sa le asigure subzistent a n nchisoare. De data aceasta, nemultumirea lucratorilor se datora insalubritatii locuintelor, escrocheriilor din serviciile medicale si conditiilor inechitabile n care erau pusi sa lucreze. Pe de alta parte, pretindeau ca nu erau platiti n bani pesi n, ci cu bonuri care nu serveau dect la cumparatul suncii de Virginia din magazinele companiei bananiere. Jos Arcadio Segundo a fost nchis pentru ca dezvaluise ca acest sistem al bonurilor nu era dect un mijloc, pentru companie, d e asi finanta vasele fructiere, care ar fi fost silite sa se ntoarca goale de la New Or leans pna n porturile de mbarcare a bananelor, daca n-ar fi trebuit sa aprovizioneze magazinele. Celelalte plngeri erau de notorietate publica. Medicii companiei nu-i examinau pe bolnavi, ci i puneau sa se aseze n sir indian n fata dispensarelor, iar o infirmiera le punea pe limba cte o tableta de culoare roz, indiferent daca erau a tinsi de paludism, de blenoragie sau de constipatie. Aceasta terapeutica se generaliza se att de mult nct copiii se strecurau de mai multe ori n acelasi sir si, n loc de a nghiti tabletele, le duceau acasa pentru a marca numerele cstigatoare la jocul de loto. Lucratorii companiei erau ngramaditi n cabane nenorocite. Inginerii, n loc sa amenajeze latrine, aduceau n tabara, de Craciun, un fel de W.C. mobil pentru grup uri de cte cincizeci de persoane, si se faceau demonstratii publice cu privire la fol osirea acestuia pentru a-l pastra n buna stare ct mai mult timp posibil. Avocatii senili, mbracati n, negru, care venisera alta data sa-l asalteze pe colonelul Aureliano Buenda si care acum erau autorizati cu puteri din partea companiei bananiere, nimiceau toate aceste acuzatii cu ajutorul unor expediente care pareau de domeni ul magiei. Dupa ce lucratorii au redactat un caiet plin cu doleante unanim aprobate , pierdura multa vreme cautnd zadarnic sa-l prezinte oficialilor companiei bananier e. De ndata ce cunoscu acordul la care au ajuns, Mr. Brown puse sa se ataseze la tre n luxosul sau vagon de sticla si disparu din Macondo mpreuna cu reprezentantii cei mai de vaza ai ntreprinderii sale. Cu toate acestea, ctiva lucratori l descoperira - pe unul dintre ei n smbata urmatoare, ntr-un bordel, si-l pusera sa semneze un exemplar din caietul cu doleante, n timp ce era n pielea goala cu femeia care acce ptase sa-l atraga n aceasta cursa. Avocatii, cu mutrele lor de nmormntare, au dovedit la tribunal ca acest individ nu avea nici o legatura cu compania si, pen tru ca nimeni sa nu se mai ndoiasca de argumentele lor, pusera sa-l aresteze ca uzurpato r. Mai trziu, Mr. Brown a fost surprins calatorind incognito ntr-un vagon de clasa a treia si-l pusera sa semneze alt exemplar din caietul cu doleante. A doua zi, se prezenta n fata judecatorilor cu parul vopsit n negru si vorbind curgator spaniola

. Avocatii au dovedit ca acesta nu era Mr. Jack Brown, superintendentul companiei bananiere, nascut n Prattville, Alabama, ci un negustor nevinovat de plante medicinale, nascut n Macondo, unde a si fost botezat cu numele de Dagoberto Fonseca. Dupa putina vreme, n fata unei noi tentative a lucratorilor, avocatii pu sera sa se afiseze n cteva locuri publice certificatul de deces al lui Mr. Brown, autentificat de mai multi consuli si atasati de ambasade, prin care se adeverea ca n noua iunie trecut a fost gasit la Chicago, zdrobit de o masina a pompierilor. Sa tui de acest delir hermeneutic, lucratorii renuntara sa se mai adreseze autoritatilor d in Macondo si mersera cu doleantele lor pna la tribunalele supreme. Acolo, iluzionis tii dreptului dovedira ca reclamatiile lor nu aveau nici o valoare pentru simplul mo tiv ca compania bananiera nu avea, n-a avut niciodata si nu va avea niciodata lucratori n serviciul ei, ci ca se marginea sa-i recruteze ocazional si n chip cu totul tempo rar. Asa au fost risipite povestile cu sunca de Virginia, cu tabletele miraculoase si cu closetele de la Craciun si s-a stabilit prin hotarre judecatoreasca, nainte de a s e

proclama oficial, ca lucratorii nici nu exista. A izbucnit greva generala. Culturile au fost abandonate, fructele se stricara pe crengi, iar convoaiele celor o suta douazeci de vagoane au fost imobilizate pe s ine. Satele se umplura cu lucratori fara slujba. Strada Turcilor si redobndi toata stralucirea n acea smbata prelungita si, n sala de biliard de la hotelul lui Iacob a fost nevoie sa se organizeze un serviciu nentrerupt. Acolo se afla Jos Arcadio Segundo n ziua cnd s-a anuntat ca armata fusese nsarcinata cu restabilirea ordinei publice. Desi nu era omul presimtirilor aceasta veste a fost pentru el ca o anun tare a mortii pe care o astepta din acea dimineata ndepartata cnd colonelul Gerineldo Mrquez i permise sa asiste la o executie. Acest semn rau nu-i altera nsa solemnitatea. Executa lovitura pe care o meditase si nu-si gresi combinatia. Dup a putin timp, focul alimentat de bataile tobei, de sunetul goarnei, tipetele si mbu lzeala precipitata a oamenilor i indicara ca s-a terminat nu numai partida lui de biliar d, ci si acea partida muta si solitara pe care o juca cu sine nsusi din acea dimineata a executiei. Iesi n strada si-i zari. Erau trei regimente al caror mars, n ritmul to belor de galera, facea sa se cutremure pamntul. Rasuflarea lor de balaur cu multe capete umplu vazduhul limpede al amiezii cu o duhoare pestilentiala. Erau mici, masivi, bestiali. Asudau ca niste cai, aveau miros de carne macerata de soare si aerul nt repid, impenetrabil si taciturn, al oamenilor din podisurile nalte. Desi le-a trebuit pe ste o ora pentru a defila de la primul pna la ultimul, ai fi putut crede ca nu era vorba de ct de cteva escadroane nvrtindu-se n cerc, pentru ca toti erau la fel, fii ai aceleiasi mame, suportnd cu acelasi aer abrutizat povara ranitelor si bidoanelor soldatesti , rusinea pustilor lor cu baioneta pusa, ulcerul ascultarii oarbe si al sensului o noarei lor. Din patul tenebrelor ei Ursula i auzi trecnd si-si ridica mna ncrucisndu-si doua degete a piaza-rea. Santa Sofia de la Piedd reveni o clipa la viata, aplecata asu pra pnzei brodate pe care terminase sa o calce, si se gndi la fiul ei, Jos Arcadio Segundo, care privea cum defileaza ultimii soldati prin fata portii hotelului lu i Iacob, fara sa-i tresara vreun muschi al obrazului. Legea martiala ngaduia armatei sa joace un rol de arbitru n acest conflict, nsa nu se facu nici o tentativa de mpacare. Dupa ce defilara n ntregul Macondo, soldati i si rnduira pustile, taiara si ncarcara bananele si pornira din nou trenurile. Lucra torii care pna atunci se multumisera sa astepte, se retrasera n paduri, narmati doar cu cutitele care erau uneltele lor de lucru si ncepura sa saboteze acest sabotaj. In cendiara domeniile si depozitele, distrusera caile ferate pentru a mpiedica circulatia tre nurilor care ncepusera sa-si faca drum cu focuri de mitraliera si taiara firele telegrafu lui si telefoanelor. Praiele se umplura de snge. Mr. Brown, care era sanatos si bine n fortul electrificat, a fost evacuat din Macondo mpreuna cu familia sa si cu cele ale altor compatrioti de ai sai si condu

s la loc sigur sub protectia armatei. Situatia ameninta sa degenereze ntr-un razboi ci vil pe ct de sngeros, pe att de inegal, atunci cnd autoritatile adresara tuturor lucratoril or apelul de a se aduna la Macondo. Apelul anunta pentru vinerea urmatoare sosirea comandantului civil si militar al provinciei, dispus sa medieze n conflict. Jos Arcadio Segundo se afla n multimea care se masase n fata garii n zorii zilei de vineri. Participase la o reuniune a conducatorilor sindicali si f usese nsarcinat, mpreuna cu colonelul Gaviln, sa se amestece n multime si sa o calauzeasca dupa mprejurari. Nu se simtea n largul lui si framnta n cerul gurii o pasta cu gust de salitra din clipa cnd remarcase cuiburile de mitraliere dispuse de armata n jur ul micii piete, si piesele de artilerie, destinate sa apere, n dosul srmelor ghimpate , cetatea companiei bananiere. Catre amiaza, asteptnd un tren care nu mai venea, pe ste trei mii de oameni, ntre care erau lucratori, femei si copii, nu mai gasira locur i pe

esplanada din fata garii si se mbulzeau n strazile nvecinate pe care armata le bloc a cu ajutorul sirurilor de mitraliere. Mai mult dect al unei ceremonii de primire, aspectul era al unui blci plin de animatie vesela. Fusesera mutate aici standuril e negustorilor de fripturi si chioscurile cu bauturi din strada Turcilor, si oamen ii suportau cu foarte buna dispozitie plictiseala asteptarii si soarele arzator. Cu putin timp nainte de orele trei, se raspndi zvonul ca trenul oficial nu va sosi dect a do ua zi. Multimii obosite i scapa un oftat de descurajare. Atunci, un locotenent al ar matei se sui pe acoperisul garii, unde se aflau patru cuiburi de mitraliere atintite a supra multimii, si se auzi semnalul prin care se cerea sa se faca liniste. Lnga Jos Arcadio Segundo se afla o femeie foarte grasa, desculta, nsotita de doi copii, care puteau sa aiba patru si sapte ani. l lua n brate pe cel mai mic si-i ceru lui Jos Arcadio Segundo, desi nu-l cunostea, sa-l ridice pe al doilea, ca sa auda mai bi ne ce avea sa se spuna. Jos Arcadio Segundo l lua pe copil calare pe umerii sai. Cu multi ani mai trziu, copilul avea sa povesteasca, fara sa-l creada nimeni, cum la vazut pe locotenent, cu o plnie de gramofon n lipsa de difuzor, dnd citire Decretului Nr. 4 al Comandantului Civil si Militar al provinciei. Decretul fuses e semnat de generalul Carlos Cortes Vargas si de secretarul sau, maiorul Enrico Garca Isaza si, de-a lungul a trei articole de optzeci de cuvinte, i declara pe gr evisti banda de raufacatori si mputernicea armata sa-i doboare pe loc. Dupa citirea decretului, n mijlocul protestelor asurzitoare, un capitan lua locul locotenentului pe acoperisul garii si cu plnia gramofonului, facu un semn ca vrea sa vorbeasca. Multimea se linisti din nou. - Doamnelor si domnilor, zise capitanul cu voce slaba, nceata si putin obosita, aveti cinci minute pentru a parasi terenul. Fluieraturile si strigatele repetate acoperira sunetul trompetei care anunta nceperea acestui termen. Nimeni nu se misca. - Cele cinci minute s-au scurs, relua capitanul pe acelasi ton. nca un minut si s e va trage. Jos Arcadio Segundo, n sudori de gheata, descarca copilul pe care-l tinea pe umeri si-l dadu femeii. "Acesti ticalosi sunt n stare sa traga", murmura ea. J os Arcadio Segundo nu mai avu timp sa raspunda deoarece n aceeasi clipa recunoscu glasul ragusit al colonelului Gaviln, care se facea ecoul cuvintelor femeii. Amet it de ncordarea multimii, de densitatea minunata a tacerii ei, si convins nca o data ca nimic nu va face sa se miste aceasta multime mpietrita de fascinatia mortii, Jos Arcadio Segundo se ridica n vrful picioarelor, pe deasupra capetelor care erau naintea lui si, pentru prima oara n viata, ridica glasul. - Banda de codosi! striga el. Vi se face cadou minutul care va trebuie! Abia scoase acest strigat, ca se si produse ceva ce nu strni n el spaima, ci un fel de halucinatie. Capitanul dadu ordin sa se traga si patrusprezece cuiburi de mitraliere raspunsera imediat. nsa totul avea aerul unei operete. S-ar fi putut spune ca

mitralierele erau ncarcate cu munitie oarba de focuri de artificii, caci daca se auzea pocnetul lor gfitor, daca se zareau exploziile lor incandescente, nu se observa ni ci cea mai slaba reactie, nici o voce, nici macar un suspin n aceasta multime compac ta care parea sudata printr-o invulnerabilitate neasteptata. Deodata, de lnga gara, se auzi un tipat de moarte si farmecul se frnse brutal: "Ah, mama!" O rabufnire seismica, o glgire vulcanica, un racnet de cataclism izbucnira n mijlocul multimii cu o putere de propagare extraordinara. Jos Arcadio Segundo abia mai avu timp sa ridice copilul n timp ce mama si celalalt copil fusesera nghititi de multimea risipita de panica. Cu multi ani mai trziu, copilul avea sa mai povesteasca nsa, desi vecinii lui

aveau sa-l considere un mosneag ticnit, cum Jos Arcadio Segundo l ridicase deasupra capului lui si se lasase dus, aproape n vazduh, ca plutind peste teroare a multimii, n directia unei strazi nvecinate. Pozitia privilegiata a copilului i ngadu ia sa vada, n aceeasi clipa, masa strnita care era gata sa ajunga la coltul strazii s i sirul mitralierelor care au deschis focul. Mai multe glasuri urlara n acelasi timp. - Culcati-va la pamnt! Culcati-va la pamnt! Primele rnduri o facusera deja, secerate de rafalele mitralierelor. Supravietuitorii, n loc sa se culce la pamnt, voira sa revina n piateta si atunci panica, asemenea loviturii unei cozi de balaur, i zvrli ntr-un val compact care se ciocni de celalalt val compact ce venea n sens invers, mpins de o alta lovitura de

coada de balaur, dinspre strada opusa, de unde alte mitraliere trageau si ele fa ra ncetare. Fura ncoltiti n acest ungher, prinsi ntr-un vrtej urias, care ncetul cu nce fu redus la epicentrul sau, pe masura ce marginea circulara era secerata sistema tic, asa cum se curata o ceapa, cu foarfecele insatioase si bine reglate ale mitralie i. Copilul observa o femeie ngenuncheata, cu bratele ncrucisate, ntr-un spatiu gol, ferit misterios de mpuscaturi. n locul acesta l aseza Jos Arcadio Segundo n clipa n care se prabusi, cu obrazul n snge, nainte ca gloata gigantica sa vina sa mature n ntregime acel spatiu gol, cu femeia ngenuncheata, cu lumina cerului uscat de secet a, cu acea lume ticaloasa n care Ursula Ignarn vnduse attea si attea animale mici din zahar ars. Cnd si reveni, Jos Arcadio Segundo era ntins pe spate n ntuneric. si dadu seama ca nainta ntr-un tren interminabil si linistit, ca parul i se lipise de sngele nchegat si ca-l dor toate oasele. Simti o pofta irezistibila de a dormi. Pregatindu-se sa se cufunde ntr-un somn de multe ceasuri, eliberat de teroare si de groaza, se ntoarse pe partea care-i producea mai putine dureri, si abia atunci si dadu seama ca zacea peste oameni morti. n afara de culoarul central, nu mai era nici u n spatiu liber n tot vagonul. Trecusera, pesemne, multe ceasuri de la masacru, deoa rece cadavrele aveau aceeasi temperatura ca si ipsosul toamna, consistenta lui de spu ma mpietrita, iar acei care-i ncarcasera n vagon avusesera timp sa-i aseze n rnd si n sens potrivit, asa cum se transportau ciorchinii de banane. ncercnd sa scape de ac est cosmar, Jos Arcadio Segundo se tr din vagon n vagon n sensul mersului trenului, si, la lumina fulgerelor care se aprindeau brusc printre scndurile de l emn, la trecerea prin satele adormite, vedea numai barbati morti, femei moarte si copii morti, pe care-i duceau sa-i arunce n mare, ca bananele de rebut. Nu putu recunoaste dect o femeie care vindea racoritoare n piata, precum si pe colonelul Gaviln care nca mai tinea, nfasurat n jurul minii, centironul cu catarama de argint din Morelia, cu ajutorul caruia ncercase sa-si croiasca drum n nghesuiala generala. Dupa ce ajunse n primul vagon, facu un salt n ntuneric si ramase ntins n sant pna ce trecu convoiul. Era cel mai lung pe care-l vazuse vreodata, aproape doua sute de vagoa ne de

marfa, cu cte o locomotiva la ambele capete si o a treia la mijloc. Nu avea nici un felinar, nici macar luminile de pozitie rosii si verzi, si aluneca ntr-o repezici une nocturna si tacuta. Pe acoperisul vagoanelor se puteau vedea formele confuze si ntunecoase ale soldatilor cu mitralierele lor ncarcate. Dupa miezul noptii cazu o ploaie torentiala. Jos Arcadio Segundo nu stia unde sarise, dar stia ca, mergnd n sensul opus celui al trenului, va ajunge la Macondo. Dupa peste trei ore de mers, ud pna la piele, cu o durere de cap groazni ca, putu distinge primele case n lumina diminetii. Atras de mirosul de cafea, intra nt r-o bucatarie unde era o femeie, cu un copil n brate aplecata deasupra cuptorului. - Buna ziua, i zise el, sfrsit de puteri. Ma numesc Buenda, Jos Arcadio Segundo.

si rosti numele ntreg, separnd silabele pentru a se convinge singur ca mai este n viata. Proceda bine, deoarece femeia, vaznd n pragul usii aceasta silueta murdara si sinistra, cu capul si hainele pline de snge, atinsa de solemnitatea mortii, cr ezu ca e o vedenie. l cunostea. i aduse o patura cu care sa se acopere n timp ce hainele i s e vor zvnta deasupra vetrei, i ncalzi apa ca sa-si spele rana, care nu era dect o usoa ra zgrietura, si-i dadu o pnza curata sa-si bandajeze capul. i servi apoi o ceasca de cafea fara zahar, cum i se spusese ca beau cei din neamul Buenda, iar el si ntinse hainele lnga foc. Jos Arcadio Segundo nu vorbi dect dupa ce terminase sa-si bea cafeaua. - Trebuie sa fi fost cel putin trei mii, murmura el... - Cine? - Cei morti, explica el. Trebuie sa fi fost toti cei care se aflau la gara. Femeia l privi cu mila. "N-au fost morti pe aici, i zise ea. De pe vremea unchiului tau, colonelul, nu s-a mai ntmplat nimic la Macondo". n trei bucatarii pe unde se opri Jos Arcadio Segundo nainte de a ajunge acasa, i se repeta acelasi lucru: "Nu au fost morti". Trecu prin piateta garii, vazu mesele la care se mncau fripturile, ngramadite una peste alta, dar nici acolo numai gasi nici o urma de m acel. Strazile erau pustii n ploaia persistenta si casele ramasesera nchise, lipsite de aparenta unei vieti interioare. Singurul semn omenesc a fost sunetul clopotelor care-i chema pe oameni la liturghie. Batu la usa colonelului Gaviln. O femeie gravida, p e care o ntlnise de mai multe ori, i trnti usa n nas. "A plecat, i zise ea, cu un aer nspaimntat. S-a ntors n tara lui". Intrarea principala a fortului nconjurat cu srma ghimpata era pazita, ca de obicei, de doi politisti locali care pareau niste sta tui n ploaie, cu castile si cu pelerinele lor. n ulicioara lor dosnica, negrii antilien i cntau n cor psalmii de smbata. Jos Arcadio Segundo sari peste gardul curtii si intra n casa prin bucatarie. Santa Sofia de la Piedd abia si ridica vocea; "Sa nu te vada Fernanda, i zise ea. S-a sculat acum cteva clipe". Ca si cum s-ar fi conformat une i ntelegeri implicite, l conduse pe fiul ei la odaia cu oale, i pregati patul subrezi t al lui Melchiade si, catre orele doua dupa-amiaza, n timp ce Fernanda si facea siesta, i trecu pe fereastra o farfurie cu mncare. Aureliano Segundo dormise n casa, unde l apucase ploaia, si catre orele trei dupa-amiaza nca mai astepta ca aceasta sa se opreasca. Informat n taina de Sa nta Sofia de la Piedd, l vizita atunci pe fratele sau n odaia lui Melchiade. Nici el nu voi sa creada n povestea cu masacrul nici n cosmarul cu trenul ncarcat cu morti car e pleca spre mare. Spre seara se citise o adresa speciala catre tara pentru a-i in forma pe oameni ca lucratorii se supusera ordinului de a evacua gara si s-au ntors acasa n cortegii pasnice. Acest anunt mai spunea ca conducatorii sindicali, cu un nalt si mt patriotic, si redusesera revendicarile la doua puncte: reformarea serviciilor med icale si construirea de latrine la locuinte. Mai trziu, populatia a fost informata ca,

de ndata ce sefii militari au obtinut acordul lucratorilor, s-au grabit sa-i comunice lui Mr. Brown, care nu se multumi numai sa accepte noile conditii, dar se si oferi sa pl ateasca trei zile de petreceri publice pentru a sarbatori sfrsitul conflictului. Numai ca , atunci cnd militarii l-au ntrebat pentru ce data se poate anunta semnarea acordului, el p rivi prin fereastra spre cerul brazdat de fulgere si facu un gest evaziv. - Va fi cnd va nceta ploaia, zise el. Ct timp ploua, se suspenda toate activitatile noastre. Nu mai plouase de trei luni si erau n plina epoca de seceta. Dar abia si mpartasi Mr. Brown hotarrea sa, ca se si revarsa peste toata zona bananiera ploaia torentiala care l surprinse pe Jos Arcadio Segundo n drum spre Macondo.

Dupa o saptamna nca mai ploua. Versiunea oficiala, repetata si pisata de mii de or i n toata tara prin toate mijloacele de informare de care dispunea guvernul, reusi sa se impuna: nu au fost morti, lucratorii satisfacuti s-au ntors acasa cu familiile lo r, iar compania bananiera si-a suspendat activitatile pna la ncetarea ploilor. Legea martiala se mentinea n vigoare, pentru cazul n care se va dovedi necesar sa se ia masuri de urgenta mpotriva calamitatii nesfrsitelor ploi torentiale, nsa trupele er au ncartiruite. n timpul zilei, soldatii cutreierau prin torentele strazilor, cu pant alonii sumesi pna sub genunchi, jucndu-se cu copiii de-a naufragiul. n timpul noptii, dupa semnalul stingerii, spargeau usile prin lovituri cu patul pustii, i scoteau din p at pe cei suspecti si-i mbarcau pentru o calatorie fara ntoarcere. Era vorba tot de cautarea si strpirea raufacatorilor, asasinilor, incendiatorilor si altor rebeli din Decretul cu Numarul Patru, nsa militarii refuzau sa recunoasca aceasta chiar si fata de parin tii victimelor lor care veneau si invadau biroul statului major n aflarea de vesti. " Ati visat cu siguranta, staruiau ofiterii. La Macondo nu s-a ntmplat nimic, nu se ntmpla nimic si nu se va ntmpla niciodata nimic. Satul acesta este un sat fericit". Asa s-a terminat exterminarea responsabililor sindicali. Singurul si unicul supravietuitor era Jos Arcadio Segundo. ntr-o noapte din februarie, se auzira la usa loviturile de neconfundat date cu patul pustii. Aureliano Segundo care astepta mereu sa nceteze ploaia pentru a putea pleca, deschise la sa se soldati comandati de un ofiter. Uzi de ploaie, fara sa spuna un cuvnt, scotocira casa, camera dupa camera, dulap dupa dulap, de la intrare si pna la hambar. Ursula se trezi cnd aprinsera lumina n camera ei si tot timpul ct dura perchezitia, nu-i scap a nici un suspin, dar si pastra degetele ncrucisate, ndreptate catre soldati si urmar indui n mersul lor ncolo si ncoace. Santa Sofia de la Piedd reusi sa-l previna pe Jos Arcadio Segundo care dormea n odaia lui Melchiade, dar el ntelese ca era prea trziu ca sa mai ncerce sa fuga. Santa Sofia de la Piedd nchise atunci usa iar el si mbraca camasa si ncalta pantofii si se aseza pe patul de campanie asteptndu-i sa vina. n clipa aceea scotoceau atelierul de aurarie. Dupa ce au deschis lacatul , ofiterul lumina repede odaia cu lanterna sa, timp ct sa observe masa de lucru si vitrina cu flacoanele de acizi si cu instrumentele care se aflau tot pe locul un de le lasase proprietarul lor, si paru sa nteleaga ca n odaia aceea nu locuia nimeni. To tusi l iscodi pe Aureliano Segundo daca era aurar si acesta i explica ca se gasesc n atelierul colonelului Aureliano Buenda. "Asa", zise ofiterul si facu lumina pentr u a efectua "o perchezitie att de minutioasa nct nu le putura scapa cei optsprezece pestisori de aur care nu fusesera retopiti, ascunsi n dosul sirurilor de flacoane n tipsia lor de tabla. Ofiterul i examina unul dupa altul si din clipa aceea se umaniza cu totul. "Cu ngaduinta dumneavoastra m-as bucura sa iau unul, zise el. Era o vreme cnd

acesta ora un semn de recunoastere a subversiunii, acuma nsa a devenit o relicva" . Era tnar, aproape un adolescent, fara cea mai mica urma de timiditate si nzestrat cu o simpatie naturala care pna atunci trecuse neobservata. Aureliano Segundo i darui pestisorul. Ofiterul l strecura n buzunar, cu ochii stralucind ca la un copil, sii lasa pe ceilalti n tipsie pentru a-i pune la locul unde-i gasise. - Este o amintire nepretuita, zise el. Colonelul Aureliano Buenda a fost unul dintre oamenii cei mai mari ai istoriei noastre. Aceasta brusca umanizare nu-i schimba nsa nicidecum atitudinea profesionala. n fata odaii lui Melchiade, care fusese din nou ncuiata cu lacatul, Santa Sofia de la Piedd facu o ultima ncercare: "A trecut mai bine de un secol de cnd nu mai locuieste nimeni n odaia aceasta", zise ea. Ofiterul puse sa o deschida, o parcur se cu fascicolul lanternei; Aureliano Segundo si Santa Sofia de la Piedd zarira ochii de maur ai lui Jos Arcadio Segundo n clipa n care chipul lui fu luminat de

lanterna si atunci ntelesera ca n clipa aceea luase sfrsit o spaima si ncepea alta, care nu-si va gasi potolire dect n resemnare. Dar ofiterul continua sa inspecteze odaia cu ajutorul lanternei si nu arata nici cel mai mic semn de interes pna cnd descoperi cele saizeci si doua de oale de noapte, asezate una peste alta n dulapuri. Facu atunci lumina. Jos Arcadio Segundo sedea pe marginea patului de campanie, gata de plecare, mai solemn si mai visator ca oricnd. n fund se nsirau etajerele cu cartile descusute, cu sulurile de pergament si masa de lucru, curata si bine rnduita, cu cerneala nca proaspata n calimari. n aer era aceeasi puritate, aceeasi limpezime, acelasi privilegiu fata de praf si distrugere pe care-l cunoscuse Aureliano Segu ndo n copilaria sa si pe care numai colonelul Aureliano Buenda nu l-a putut observa. nsa ofiterul nu se interesa dect de oalele de noapte. - Cte persoane traiesc sub acoperisul acesta? ntreba el. - Cinci. Ofiterul ramase fireste fara sa nteleaga. Privirea i se opri asupra zonei n care Aureliano Segundo si Santa Sofia de la Piedd continuau sa-l vada pe Jos Arcadio Segundo, iar acesta din urma si dadu seama si el ca ofiterul l fixa fara sa-l vada. Apoi stinse lumina si nchise usa dupa el. Auzindu-l vorbindu-le soldatilor, Aureliano Segundo ntelese ca tnarul militar vazuse odaia cu aceiasi ochi ca si, odinioara, colonelul Aureliano Buenda. - Este adevarat ca nimeni nu a mai locuit n aceasta odaie de cel putin un secol, le spuse ofiterul soldatilor. Trebuie sa se fi prasit chiar si serpi. Dupa ce usa se nchise la loc, Jos Arcadio Segundo avu certitudinea ca razboiul sau se terminase. Cu multi ani nainte, colonelul Aureliano Buenda i vorbis e despre vraja razboiului si ncercase sa i-o dovedeasca prin nenumarate exemple lua te din propria sa experienta. l crezuse. Dar n noaptea aceasta, cnd militarii l privise ra fara sa-l vada n timp ce el se gndea la ncordarea din ultimele luni, la mizeria din nchisoare, la panica din gara, la trenul ncarcat cu morti, Jos Arcadio Segundo ajunse la concluzia ca ruda sa, colonelul Aureliano Buenda nu fusese dect un cabotin sau un imbecil. Nu ntelegea de ce i-au trebuit attea cuvinte pentru a-i ex plica ce simti n razboi, cnd un singur cuvnt putea sa fie de ajuns: frica. n odaia lui Melchiade, n schimb, ocrotit de lumina supranaturala, de zgomotul ploii, de senza tia de a fi invizibil, gasi linistea pe care nu o cunoscuse nici o singura clipa din viata sa de pna atunci, si singura teama care mai staruia n el era cea de a nu fi ngropat de viu. Se destainui Santei Sofia de la Piedd, care-i aducea mncarea n fiecare zi, iar ea i fagadui ca va face totul pentru a ramne n viata pna peste puterile ei, pentru a se asigura ca nu va fi ngropat dect mort. Eliberat de orice teama, Jos Arcadio Segundo se consacra atunci cititului si recititului pergamentelor lui Melchiade, avnd cu att mai multa placere cu ct le ntelegea mai putin. Se obisnui cu zgomotul ploii, care dupa doua luni devenise o noua forma a linistii; singuratatea lui nu mai era tulburata dect de intrarile si iesirile Santei Sofia de la Piedd. Astfel ca o ruga sa-i

lase mncarea pe polita ferestrei si sa puna lacatul la usa. Restul familiei uita de el, chiar si Fernanda, care nu vazu nici un inconvenient n a-l lasa acolo, dupa ce aflase ca militarii l privisera fara sa-l vada. Dupa sase luni petrecute n aceasta ascunzatoare, armata parasind Macondo, Aureliano Segundo se duse sa scoata lacatul, cautnd pe cineva cu care sa stea la taifas, asteptnd ca ploaia sa nceteze. De ndata ce deschise usa, Aureliano fu izbit de mirosul pestilential al oalelor de n oapte asezate pe jos si fiecare dintre ele fusese folosita de mai multe ori. Jos Arcadi o Segundo, caruia i cazuse parul, indiferent fata de aceste emanatii ngretosatoare care faceau atmosfera de nerespirat, continua sa citeasca si sa reciteasca perga mentele nentelese. Era luminat de un fel de stralucire serafica. Abia si ridica ochii cnd s imti

ca se deschide usa, dar aceasta privire i-a fost de ajuns fratelui sau pentru a citi n ea repetarea destinului ireparabil al strabunicului lor. - Erau peste trei mii, se margini sa spuna Jos Arcadio Segundo, acum sunt sigur ca erau toti aceia care fusesera atunci la gara. A PLOUAT PATRU ANI, UNSPREZECE LUNI si patru zile. Au fost epoci n care picura numai, si toata lumea si mbraca hainele de sarbatoare si lua un aer de convalescenta pentru a sarbatori nseninarea, nsa foarte curnd se obisnuira sa nu ma i vada n aceste pauze dect semnele unei nemiloase recrudescente. Cerul se deserta n vijelii pustiitoare si dinspre miazanoapte se napusteau uraganele care smulsera acoperisuri, darmara ziduri si dezradacinara ultimele trunchiuri ale plantatiei. La fel ca odinioara n timpul ciumei nesomnului, de care Ursula si aminti n cursul acestor zile, flagelul nsusi avea sa nascoceasca mijloacele de aparare mpot riva plictiselii. Aureliano Segundo se numara printre aceia care facura maximum pentr u a nu se lasa biruiti de inactivitate. Trecuse pe acasa pentru un motiv fortuit, chiar n seara n care Mr. Brown invocase furtuna, si Fernanda vru sa-i vina n ajutor cu un cortel pe jumatate sfsiat pe care-l gasi ntr-un dulap. "Nu e nevoie, zise el. Ramn aici pna nceteaza ploaia". Nu era, binenteles, un angajament ineluctabil, dar putin a lipsit ca sa-l respecte ntocmai. ntruct garderoba lui era la Petra Cotes, si dezbrac a la fiecare trei zile hainele pe care le purta si astepta n izmene sa i le spele. Ca sa nu se plictiseasca, se apuca sa repare numeroasele deteriorari pe care le suferise casa. Ajusta balamalele, unse nchizatoarele, strnse suruburile, redresa cremoanele. Timp de cteva luni fu vazut pretutindeni, cu o ladita de unelte pe care le uitasera pe semne tiganii de pe vremea lui Jos Arcadio Buenda si nimeni n-ar fi putut spune daca din cauza gimnasticii involuntare, a plictiselii hibernale sau a abstinente i fortate, burdihanul lui se desumfla putin cte putin ca un burduf, chipul lui de broasca testoasa fericita deveni mai putin sngeriu, si mai putin proeminenta barbia sa du bla, pna ce ntreaga lui nfatisare deveni mai putin pachidermica si putu sa-si lege iar sireturile la pantofi. Vazndu-l cum monta clantele si cum deregla orologiile, Fernanda se ntreba daca nu cumva era pe punctul de a cadea si el n viciul de a face pentru a desface, cum facea colonelul Aureliano Buenda cu pestisorii lui de aur, Amaranta cu nasturii si cu lintoliul, Jos Arcadio Segundo cu pergamentele si Ursula cu amintirile. Dar nu era asa. Partea proasta era ca ploaia rasturnase totul, ca angrenajele masinilor celor mai aride nfloreau daca nu erau unse cu ule i, tot la trei zile, ca firele de brocart se oxidau si ca pe lenjeria umeda cresteau al ge de sofran. Atmosfera era att de umeda nct pestii ar fi putut intra pe usa si iesi pe f ereastra, navignd prin aerul ncaperilor. ntr-o dimineata, trezindu-se, Ursula simti ca se sfrseste ntr-un fel de lesin pasnic, si ceruse chiar sa fie adus parintele Anto nio Isabel, daca era nevoie pe targa, cnd Santa Sofia de la Piedd descoperi ca are spatele acoperit cu un mozaic de lipitori. Le dezlipira una dupa alta, frigndu-le

cu carbuni, cu putin nainte de a-i fi supt tot sngele. Au trebuit sa sape canale pent ru a evacua apa din casa, pentru a o goli de melci si de broaste, pentru ca podelele sa se poata zvnta, sa se scoata caramizile puse sub picioarele paturilor si sa renceapa sa umble n pantofi. Distrat de multiplele mici lucrari de reparatii care-i retineau toata atentia, Aureliano Buenda nici nu realiza ca ncepuse sa mbatrneasca, pna n seara cnd, privind apusul timpuriu al soarelui dintr-un balansoar, si dadu seama ca se gndeste fara sa freamate la Petra Cotes. Nu ar fi avut nimic mpotriva sa se ntoarca

la dragostea searbada a Fernandei, a carei frumusete devenise mai calma o data c u vrsta coapta, nsa ploaia l tinuse la adapost de orice pornire patimasa, si-i insufl ase seninatatea spongioasa a lipsei de pofte. i placea sa se gndeasca la lucrurile pe care le-ar fi putut face odinioara pe aceasta ploaie care cadea deja de peste un an. El fusese unul dintre primii care au adus tabla de zinc la Macondo, cu mult nainte ca aceas ta companie bananiera sa o fi lansat la moda, numai cu scopul de a acoperi dormitor ul Petrei Cotes si de a gusta sentimentul de profunda intimitate pe care i-o dadea pe vremea aceea plescaitul ploii pe acoperis. Dar chiar si aceste amintiri nebunati ce ale tineretii sale extravagante l lasau insensibil, ca si cum ultimele chefuri ar fi epuizat toate resursele sale de lubricitate, si nu i-ar mai fi ramas dect aceasta compens atie minunata de a le putea evoca fara amaraciune si remuscare. S-ar fi putut crede c a potopul i daduse ocazia sa stea sa reflecteze, si ca aceasta febra a clestelor si a biuretelor redesteptase n el nostalgia trzie a attor meserii folositoare pe care le -ar fi putut exercita si nu le exercitase niciodata n viata, dar nici una, nici alta din tre aceste doua alternative nu era reala, caci, de fapt, acea ispita a unei existente seden tare si casnice care-i tot dadea trcoale nu era rodul chibzuintei si nici al experientei. Aceasta atractie i venea de mult mai departe, parca dezgropata de furia ploii, din vremea cnd citea n cabinetul lui Melchiade povestile minunate cu covoarele zburatoare si cu balenele care se hraneau cu vapoare cu echipajele lor cu tot. ntr-una din aceste zile, profitnd de un moment de neatentie al Fernandei, aparuse pe veranda micutul Aureliano, si bunicul lui afla taina existentei sale. i taie parul, l mbraca, l nvata sa nu se mai teama de oameni si n putina vreme si dadu seama ca era un adevarat Aureliano Buenda, cu pometii sai proeminenti, cu privirea sa mirata si cu aerul s au solitar. Fernanda se simti usurata. Trecuse multa vreme de cnd socotea deplasat orgoliul de care daduse dovada, dar nu stia cum sa-l remedieze: cu ct se gndea mai mult la solutii, cu att acestea i se pareau mai putin rezonabile. Daca ar fi stiu t ca Aureliano Segundo avea sa ia lucrurile asa cum le luase, cu complezenta unui bun ic bun, ar fi renuntat la attea ocoluri si amnari si s-ar fi gasit, nca de un an, elib erata de aceasta mortificare. Pentru Amaranta Ursula, careia i crescusera dinti noi, ac est nepot a fost ca o jucarie jucausa care o consola de plictiseala ploii. Aureliano Segundo si aminti atunci de enciclopedia engleza de care nu se mai atinsese nimeni, n fosta camera a lui Memo. ncepu sa le arate copiilor planse, ndeosebi cele

cu animale, iar mai trziu harti geografice, fotografii cu tari ndepartate si perso naje celebre. ntruct nu cunostea engleza si abia putea recunoaste orasele cele mai vest ite si personajele cele mai familiare, se puse sa inventeze nume si legende pentru a satisface curiozitatea nepotolita a copiilor. Fernanda credea sincer ca sotul ei astepta ncetarea ploii pentru a se ntoarce la concubina lui. n cursul primelor luni ale ploii, se temea ca nu cumva e l sa ncerce sa se strecoare n camera ei si sa trebuiasca sa ndure rusinea de a-i destain ui ca de la nasterea Amarantei Ursula, nu mai era capabila de o asemenea mpacare. Aceasta era cauza acelei corespondente febrile cu medicii nevazuti, ntrerupta de frecventele dezastre ale postei. n primele luni, cnd se afla ca trenurile deraiau din pricina furtunii, o scrisoare a medicilor nevazuti o preveni ca ale ei se rataci sera. Mai trziu, cnd raporturile ei cu corespondentii necunoscuti fura suspendate, ea se gndise foarte serios sa-si puna masca de tigru pe care o folosise sotul ei la car navalul sngeros, pentru a se lasa examinata sub un nume fals de catre medicii de la compa nia bananiera. nsa, una din nenumaratele persoane care se perindau prin casa aducnd vesti ingrate despre potop, o informa ca n curnd, compania era pe cale sa-si demonteze dispensarele pentru a le transporta sub un cer mai blnd. Atunci si pierd u orice speranta. Se resemna sa astepte ca ploaia sa nceteze si posta sa revina la normal,

si n acest timp recurse la resursele inspiratiei pentru a se usura de suferintele ei ascunse, caci ar fi preferat sa moara mai degraba dect sa intre pe mna singurului medic ramas la Macondo, extravagantul francez care se hranea cu iarba pentru mag ari. Se apropiase de Ursula, sigura ca aceasta cunoaste un paleativ pentru suferintel e ei. nsa obiceiul sucit pe care-l avea de a nu le spune lucrurilor pe nume o facea sa vorbeasca despre fata ca si cum ar fi fost dosul, sa substituie nasterea cu expu lzarea, sa nlocuiasca pierderile prin arsuri, pentru ca totul sa para mai putin rusinos, astfel ca Ursula ajunse la concluzia ca necazurile ei nu erau uterino ci intestinale, si o sfatui sa ia pe stomacul gol un saculet cu calomel. Daca n-ar fi fost aceasta su ferinta, care n-ar fi avut nimic rusinos pentru cineva care n-ar fi patimit si de pudoare extrema, si daca n-ar fi fost ca pricina ca scrisorile s-au pierdut, ploaia n-ar fi incomodat-o cu nimic pe Fernanda, caci, la urma urmei, toata viata ei se scurses e ca si cum n-ar fi ncetat sa ploua. Ea nu modifica ntru nimic orarele si nu parasi nici un rit. n timpul cnd masa nca mai era naltata pe caramizi si scaunele asezate pe scnduri, pentru a-i feri pe comeseni sa-si ude picioarele, ea continua sa se sluj easca de fetele de masa de in si de serviciile chinezesti, aprinznd candelabrele, deoar ece considera ca nu se puteau invoca drept pretext calamitatile pentru a se nesocoti bunele maniere. Nimeni nu mai iesea din casa. Daca ar fi fost dupa Fernanda, n-ar mai f i iesit nimeni niciodata, nu numai de cnd a nceput sa ploua, ci cu mult mai devreme, deoarece usile, dupa parerea ei, nu fusesera inventate dect pentru a fi nchise si curiozitatea fata de ceea ce se petrece pe strada era o treaba de destrabalata. Cu toate acestea, ea a fost prima care sa priveasca afara atunci cnd a fost prevenita ca t rece nmormntarea colonelului Gerineldo Mrquez, dar ceea ce vazu atunci prin fereastra ntredeschisa, o lasa ntr-o astfel de stare de ntristare, nct multa vreme se cai de aceasta slabiciune. Cu greu ti-ai fi putut nchipui un convoi mai mizerabil. Sicriul fusese ntr-un car tras de boi, acoperit cu un mic umbrar din frunze de bananier, nsa ploaia cadea c u atta putere si strazile erau att de mpotmolite, nct la tot pasul se poticneau rotile si umbrarul era pe cale sa se desfaca. Trombele de apa trista care cadeau peste sic riu mbibasera complet drapelul care fusese ntins deasupra si care nu era altul dect stindardul nsngerat si plin de praf de pusca pe care-l renegasera cei mai venerabi li dintre veterani. Pe sicriu pusesera si sabia cu ciucuri de arama si matase, acee asi pe care-o atrnase colonelul Gerineldo Mrquez n cuierul salonului, pentru a intra nenarmat n odaia de cusut a Amarantei. n urma carului, ctiva desculti, toti cu pantalonii suflecati pna sub genunchi, ultimii supravietuitori de la capitularea

de la Neerlandia, se balaceau prin noroi, tinnd ntr-o mna ciomagul de mnat boii, iar n cealalta o cununa din flori de hrtie decolorata de ploaie. Aparura ca niste fanto me pe strada aceasta, care nca mai purta numele lui Aureliano Buenda, si toti privira n tacere casa nainte de a coti dupa coltul pietii, unde au trebuit sa ceara ajutor pentru a despotmoli carul. Ursula o rugase pe Santa Sofia de la Piedd sa o aduca pna n pragul usii. Urmari peripetiile nmormntarii cu atta atentie, nct nu-i trecu nimanui prin gnd sa se ndoiasca de faptul ca vede, mai ales ca mna ei ridicata ca u n arhanghel vestitor batea masura n ritmul zdruncinaturilor carului. - Adio, Gerineldo, fiule, striga ea. Saluta-i pe ai mei si spune-le ca ne vedem cnd se opreste ploaia. Aureliano Segundo o ajuta sa se ntoarca la patul ei si, cu aceeasi dezinvoltura pe care o arata ntotdeauna fata de ea, o ntreba despre semnificatia acestui adio. - Este adevarat, i zise ea. Nu mai astept dect oprirea ploii ca sa mor. Starea strazilor l nelinisti pe Aureliano Segundo. Preocupat cu ntrziere de

soarta animalelor sale, si arunca o pnza cerata n spate si se duse la Petra Cotes. O gasi n curte, cu apa pna la bru, ncercnd sa despotmoleasca hoitul unui cal. Aureliano Segundo i veni n ajutor, narmat cu o bara de fier, si trupul enorm se rasuci si se lasa trt de torentul noroiului lichid. De la nceperea ploii, Petra Cot es si petrecuse toata vremea curatindu-si curtea de animale moarte. n cursul primelor saptamni, i trimise mesaje lui Aureliano Segundo ca sa ia masuri de urgenta, dar e l raspunse ca nu era nici o graba, ca situatia nu e alarmanta si ca va reflecta as upra unor masuri, de ndata ce se va opri ploaia. Ea i trimise vorba ca pasunile sunt inundat e si ca vitele se refugiaza spre locurile nalte, unde nu e nimic de mncare si unde cad prada tigrilor si molimei. "Nu se poate face nimic, i raspunse Aureliano Segundo. Cnd va nceta ploaia, se vor naste altele." Petra Cates vazuse cum mureau cirezi dupa cirezi si abia daca mai prididea sa taie vitele ramase mpotmolite. Cu o nepu tinta surda, vedea cum potopul distruge implacabil o avere care ntr-o anumita epoca era considerata ca fiind cea mai nsemnata si mai solida din ntregul Macondo si din car e nu mai ramnea dect aceasta duhoare. Cnd Aureliano Segundo se hotar sa se duca sa vada ce se petrece, nu mai gasi dect cadavrul calului si un catr scheletic ntre ruinele grajdului. Petra Cotes l vazu sosind, fara surprindere, fara bucurie si fara dusmanie, si abia si permise sa surda ironic. - Noroc! i zise ea. mbatrnise mult, nu mai avea dect pielea pe os, iar ochii ei sagetatori de fiara salbatica devenisera tristi si blnzi din pricina ca privise att de mult ploaia. Aureliano Segundo ramase peste trei luni la ea, nu ca s-ar fi simtit mai bine ac olo dect n propria sa casa, ci pentru ca avu nevoie de tot acest rastimp pentru a lua hotarrea de a-si arunca iarasi pe umeri acea bucata de pnza cerata. "Nu e nici o graba, zise el asa cum spusese si n cealalta casa. Sa asteptam, poate ca va nceta ploaia n ceasurile urmatoare." n cursul primei saptamni putu sa se obisnuiasca cu ravagiile pe care le cauzasera timpul si ploaia asupra starii sanatatii iubitei sale, si ncetul cu ncetul ncepu sa o vada iar asa cum era alta data, amintindu-si de nestapnirile sale vesele si de fecunditatea deliranta pe care dragostea lor o strn ea n animale, si fie din dragoste, fie din interes, ntr-o noapte din saptamna a doua, o trezi prin mngieri violente. Petra Cotes nu reactiona. "Stai linistit si dormi, murmura ea. Nu mai sunt vremuri pentru asa ceva". Aureliano Segundo se vazu reflectat n oglinda de deasupra patului, vazu sira spinarii Petrei Cotes ca un rnd de mosoare nsirate pe un manunchi de nervi vestejiti, si ntelese ca ea avea dreptate, nu din pricina vremurilor, ei chiar a lor, care nu mai erau ndeajuns de tineri pentr u asemenea lucruri. Aureliano Segundo se ntoarse acasa cu cuferele sale, convins ca nu numai Ursula, ci toti locuitorii din Macondo asteptau sa nceteze ploaia pentru a muri. i vazuse n trecere, seznd n odaile de primit oaspeti, cu privirea pierduta, cu bratel

e ncrucisate, simtind cum trece timpul scurgndu-se dintr-o data, un timp lasat n voia lor deoarece era inutil sa-l divizezi n luni si ani, n zile si ceasuri, cnd nu se p utea face altceva dect sa contempli ploaia. Copiii l ntmpinara veseli pe Aureliano Segundo, care se apuca sa cnte din acordeonul sau astmatic. nsa acest concert nu le retinu atentia n asemenea masura ca sedintele de enciclopedie, astfel ca-si re luara ntrunirile din odaia lui Meme, unde imaginatia lui Aureliano Segundo transforma balonul dirijabil ntr-un elefant zburator care-si cauta un loc unde sa doarma pri ntre nori. ntr-o zi dadu peste un cavaler pe care aspectul lui exotic nu-l mpiedica sa pastreze un aer de familie si dupa ce-l examina multa vreme, ajunse la concluzia ca era un portret al colonelului Aureliano Buenda. I-l arata Fernandei, care admise si ea asemanarea acestui calaret nu numai cu colonelul, dar si cu toti membrii familie i, desi

n realitate era vorba de un general tatar. Asa si trecea vremea, ntre colosul din Rodos si mblnzitorii de serpi, pna n ziua cnd sotia lui l anunta ca n-au mai ramas dect zece kilograme de carne sarata si un sac de orez n hambar. - Si ce vrei sa fac? ntreba el. - Eu nu stiu, replica Fernanda. Aceasta chestiune i priveste pe barbati. - Prea bine, raspunse Aureliano Segundo, vom mai vedea dupa ce va nceta ploaia. Continua sa arate mai mult interes pentru enciclopedie dect pentru aceasta problema domestica, chiar si atunci cnd trebui sa se multumeasca cu firimituri de carne si un pic de orez la dejun. "Pentru moment nu se poate face nimic, zicea e l. Nu va ploua toata viata." Si cu ct amna la calendele grecesti necesitatile presante a le hambarului, cu att crestea indignarea Fernandei, pna cnd protestarile ei accidental e, exploziile ei putin frecvente ajunsera sa se descarce ntr-un torent dezlantuit, imposibil de stapnit, care ncepu ntr-o buna dimineata, ca un monocord monoton de ghitara, si pe masura ce trecea ziua, urca cte un ton, din ce n ce mai alimentat, din ce n ce mai generos. Aureliano Segundo nu baga de seama acest pomelnic de reprosuri dect n ziua urmatoare, dupa micul dejun, cnd se simti complet zapacit de un bzit care se auzea din ce n ce mai limpede si pe note mai nalte dect rumoarea ploii, car e nu era altceva dect Fernanda care umbla prin toata casa, plngndu-se ca a fost educata ca o regina pentru a sfrsi ca o slujnica ntr-o casa de nebuni, cu un sot trndav, idolatru, libertin, care tot timpul zacea pe spate, cu gura cascata, aste ptnd sai cada pinea din cer coapta gata, n timp ce ea se spetea ncercnd sa mentina la suprafata un camin care nu se mai tinea dect ntr-un fir de par, un camin unde erau attea de facut, attea de suportat si de ndreptat, de cnd bunul Dumnezeu facea sa rasara soarele pna n ceasul asfintitului, cnd se ducea la culcare n pat cu ochii mpaienjeniti de atta oboseala si, cu toate acestea, nimeni nu-i spunea vreodata bu na ziua, Fernanda, ai dormit bine, Fernanda, si nici nu o ntreba nimeni, macar din respect, pentru ce era att de palida si pentru ce se scula cu cearcanele aste a violete, desi nici nu se astepta, de fapt la asa ceva din partea restului famili ei, care, la urma urmei, o considerase ntotdeauna ca o piedica, ca o otreapa de care te serves ti sa apuci oala fara sa te arzi, ca o marioneta caraghioasa desenata pe pereti, si ca re susoteau tot timpul prin colturi, brfind-o pe ea, facnd-o mironosita, facnd-o faris eica, facnd-o soprla nraita, ba chiar si Amaranta, odihneasca-se n pace, cutezase sa spuna n gura mare ca era una dintre acelea care si confunda fundul cu saptamna mare, binecuvntat fie Domnul, ce cuvinte, si ea ndurase totul fara sa spuna nimic, supunndu-se voiei Tatalui ceresc, dar paharul daduse pe dinafara cnd sceleratul acela de Jos Arcadio Segundo pretinse ca pierzania familiei se datora faptului ca i-au deschis usa unei fandosite, nchipuiti-va numai, o fandosita care ar fi vr ut sa le porunceasca tuturor, Dumnezeule bun, o fandosita cu limba despicata si din aceea si plamadeala cu acei filfizoni trimisi de guvern ca sa masacreze lucratorii, auzit i dumneavoastra, si ca, spunnd acestea, se referea, n-o sa credeti, la ea nsasi, la

fina Ducelui de Alba, o doamna a carei descendenta provoca crize de ficat sotiilor presedintilor, care apartinea nobilimii de snge si care avea dreptul sa semneze c u unsprezece patronimice peninsulare si care era singura muritoare din acest sat d e bastarzi care nu se ncurca atunci cnd avea n fata ei saisprezece tacmuri diferite, c a sa auda dupa aceea pe desfrnatul ei de sot murind de rs, zicnd ca un numar att de mare de linguri si de furculite si de cutite si de lingurite nu se potriveste cu bunii crestini, ci cu miriapozii, si tot ea era singura care putea spune cu ochii nchis i cnd trebuie sa se serveasca vin alb, din care parte si din care cupe, si cnd trebuie sa se serveasca vin rosu, din care cupe si din care parte, nu ca salbatica aceea de Am aranta,

odihneasca-se n pace, care credea ca vinul alb se serveste ziua si vinul rosu sea ra, precum si singura de pe ntregul litoral care se putea lauda ca nu si-a facut nevo ile n alta parte dect n oala de noapte de aur, pentru ca dupa aceea colonelul Aureliano Buenda, odihneasca-se n pace, sa aiba ndrazneala sa o ntrebe, cu firea lui rea de mason, de unde i se tragea ei un astfel de privilegiu, sa faca, n loc de rahat, f lori de astromelii, luati seama, sa auda astfel de cuvinte, si ca Renata, fiica ei, care n chip indiscret o vazuse facndu-si treaba mare n dormitor, sa raspunda ca ntr-adevar oala era cu totul de aur si cu nsemne heraldice, dar ceea ce era nauntru era chiar raha t, rahat organic, si chiar mai rau dect altele deoarece era rahatul unei fandosite, da, nchipuiti-va, propria ei fiica, macar ca nu-si facea iluzii despre restul familie i, dar avea orisicum dreptul sa astepte ceva mai multa consideratie din partea sotului ei, deoarece, de bine de rau, taina cununiei facuse din el consortul ei, sustinatoru l, defloratorul ei legal, care si asumase n toata libertatea si suveranitatea, raspun derea grea de a o smulge de la vatra parinteasca unde nu-i lipsea si nu se putea plnge niciodata de nimic, unde mpletea cununi funerare numai din placerea de a-si ocupa timpul, deoarece nsusi nasul ei i trimisese o scrisoare, cu semnatura lui si cu pe cetea inelului sau imprimata n ceara, n care-i spunea limpede ca minile finei lui nu sunt facute pentru nevoile acestei vieti marunte, ci numai pentru a cnta la clavecin, dar cu toate acestea, nebunul ei de barbat o smulsese de acasa, cu toate avertismentele si prevenirile, si o adusese n aceasta caldare infernala unde te sufocai de caldura, si chiar nainte de a apuca sa duca pna la capat abstinenta de la Rusalii, el se furis ase cu cuferele lui transhumante si cu acordeonul sau de chefliu, sa se destrabaleze lng a o mizerabila careia era de ajuns sa-i vezi fesele, ce mai ncolo si-ncoace, ce am zi s, am zis, era de ajuns s-o vezi clatinndu-si fesele ei de iepsuna, ca sa-ti dai seama ca era o, ca era o, una cu totul deosebita de ea, ea care stia sa ramna doamna ntr-un castel ca si ntr-o cocina, la masa ca si n pat, o doamna din nascare, tematoare de Dumnezeu, ascultnd de poruncile lui, supusa hotarrii lui, si cu care desigur ca nu putea fac e toate acrobatiile si nici sa duca acea viata de coate goale pe care o ducea el c u cealalta, care fara ndoiala ca se preta la orice, ca si matroanele frantuzoaice si chiar ma i rau, daca stai sa te gndesti, deoarece acestea din urma aveau cel putin onestitatea de a-si pune o lampa rosie la poarta, astfel de porcarii, nchipuiti-va, n-ar mai fi lipsi t dect asta, cu mult iubita fiica unica a doamnei Renata Argote si a lui don Fernando

del Carpio, si ndeosebi a acestuia, binenteles, omul sfnt, crestin din cei mai cucernici, cavaler al ordinului Sfntului Mormnt, facnd parte dintre aceia care primesc direct de la Dumnezeu privilegiul de a se conserva intacti n mormnt, cu pielea curata si stralucitoare ca satinul unei rochii de mireasa, cu ochii vii s i diafani ca smaragdele. - Iaca, asta nu-i adevarat, o opri Aureliano Segundo. Cnd l-au adus, putea deja. Avusese rabdare sa o asculte o zi ntreaga ca s-o poata prinde cu greseala. Fernanda nu-i dadu nici o atentie, nsa cobor vocea. n seara aceea, n timpul cinei, bombanitul exasperant al acestui pomelnic acoperise zgomotul ploii. Aureliano Segundo mnca putin, cu nasul n farfurie, si se retrase devreme n odaia lui. A doua zi, la micul dejun, Fernanda tremura toata, avea o mina de parca ar fi facut noa pte alba, nsa parea ca se usurase complet de ceea ce avea pe inima. Cu toate acestea, cnd sotul ei o ntreba daca nu s-ar putea sa mannce un ou fiert moale, ea nu se margini sai raspunda pur si simplu ca ouale se terminasera nca de saptamna trecuta, ci se lans a ntr-o critica violenta mpotriva barbatilor care-si petreceau vremea adorndu-si buricul si care aveau apoi pretentia sa li se serveasca pe tava ficati de ciocrli e. Aureliano Segundo duse copiii sa se uite prin enciclopedie, ca de obicei, iar Fe r

nanda se prefacu ca face ordine n camera lui Meme, numai pentru ca el sa o auda cum mormaia ca trebuie sa ai tupeu, nu gluma, ca sa le spui acestor bieti nevino vati, ca nsusi colonelul Aureliano Buenda era nfatisat n enciclopedie. Dupa-amiaza, n timp ce copiii si faceau siesta, Aureliano Segundo se aseza pe veranda si Fernanda l urmari pna acolo, provocndu-l, scindu-l, sucindu-se n jurul lui cu bzitul ei implacabil de bondar, spunnd ca, de buna seama, cnd nu mai aveau dect pietre de pus n gura, sotul ei statea tolanit ca un sultan din Persia, contemplnd ploaia, caci nu era dect un pierde-vara, un peste ordinar, un neispravit, mai mol atec ca un ciucure de bumbac, obisnuit sa traiasca pe spinarea femeilor, convins ca s -a casatorit cu sotia lui Iona, aceea care a ramas att de linistita dupa povestea cu balena. Aureliano Segundo o asculta mai mult de doua ore, imperturbabil, ca si c um ar fi fost surd. Se feri sa o ntrerupa pna la o ora foarte naintata a dupa-amiezii, cnd nu mai putu suporta acest uruit de lada grea, care-i producea dureri de cap. - Fie-ti mila si taci, o ruga el. Fernanda, dimpotriva, ridica tonul. "N-am nici un motiv sa tac, i zise ea. Cine nu vrea sa ma asculte, n-are dect sa plece." Aureliano Segundo si pierdu atun ci stapnirea de sine. Se ridica fara graba, ca si cum nu se gndea la altceva dect sa-si dezmorteasca madularele, apoi, cu o furie perfect controlata si metodica, apuca unul dupa altul ghivecele cu begonii, ciuberele cu ferigi, oalele cu origan, si le zdrobi pe rnd de pamnt n mii de cioburi. Fernanda se nfricosa, deoarece pna atunci nu-si daduse seama prea clar de teribila forta interioara a pomelnicului ei, nsa era prea trziu ca sa mai dea napoi. Trt de acest torent eliberator imposibil de stavilit , Aureliano Segundo sparse geamul vitrinei si una cte una, fara sa se grabeasca, scoase piesele serviciului si le dadu de pamnt, prefacndu-le n pulbere. Sistematic, cu cel mai mare calm, cu aceeasi nepasare de care daduse dovada cnd a tapetat toa ta casa cu bancnote, se apuca apoi sa sparga de pereti cristalele de Boemia, vasele decorate de mna, tablourile cu domnisoarele din gondolele ncarcate cu trandafiri, oglinzile cu cadre aurite si tot ce se putea sparge, de la camera de primire pna la hambar, si termina cu urciorul cel mare din bucatarie care se sparse n curte cu u n zgomot profund de explozie. Apoi se spala pe mini, si azvrli pe umeri bucata de pnza cerata si, nainte de a bate miezul noptii, se ntoarse cu cteva ciozvrte uscate de carne sarata, cu ctiva saci de orez si de porumb plini cu gargarite si cu ctiva ciorchini de banane toate zbrcite. De atunci nu mai lipsira niciodata alimentele. Amaranta Ursula si micutul Aureliano aveau sa-si aminteasca de potop ca de o epoca fericita. n ciuda severitatii Fernandei, se balaceau prin baltoacele d e noroi din curte, vnau soprlele pentru a le sfrteca si se jucau de-a otravitul supei, arun cnd n ea praf de aripi de fluturi, cnd Santa Sofia de la Piedd nu era atenta. Ursula era pentru ei jucaria cea mai distractiva. O considerau ca o papusa mare, decrep ita, pe care o purtau si o trageau prin toate ungherele, deghizata cu ajutorul crpelor ve

chi multicolore si cu obrazul mnjit cu funingine sau cu rosala si ntr-o zi erau sa-i s coata ochii asa cum faceau la broaste, cu foarfecele de taiat crengi. Nimic nu-i nvesel ea mai tare dect s-o auda batnd cmpii. ntr-adevar, trebuie sa se fi petrecut ceva n creierul ei n timpul celui de al treilea an ploios, deoarece si pierdu ncetul cu ncetul simtu l realitatii si ncepu sa confunde epoca prezenta cu anumite perioade ndepartate din viata ei, ntr-att nct i se ntmpla odata sa jeleasca trei zile, nemngiata, moartea Petronilei Iguarn, strabunica ei, ngropata de peste un secol. Se cufunda ntr-o star e de buimaceala att de absurda, nct credea ca vede, n micul Aureliano, pe fiul sau, colonelul, prin epoca n care fusese dus sa faca cunostinta cu gheata, iar n Jos Arcadio, care se afla atunci la seminar, pe primul ei nascut, care plecase cu ti ganii. Vorbea att de mult despre familie, nct copiii se deprinsera sa-i organizeze vizite

imaginare cu oameni care nu numai ca murisera de mult, dar care traisera chiar n epoci cu totul diferite. Seznd pe pat, cu parul acoperit de cenusa si cu obrazul ascuns sub un fular rosu, Ursula era fericita n mijlocul acestor neamuri ireale pe care copiii le descriau fara sa omita nici un amanunt, ca si cum le-ar fi cunoscut cu adevar at. Ursula se ntretinea cu stramosii ei asupra unor evenimente anterioare propriei ei existente, se bucura de vestile pe care i le dadeau si plngea mpreuna cu ei dupa mortii mult mai recenti dect acei care erau adunati. Copiii nu ntrziara sa observe ca n cursul acestor ntruniri de fantome, Ursula strecura totdeauna o ntrebare menita sa stabileasca cine era acela care a adus n casa, n timpul razboiului, un sfnt Iosi f din ipsos, n marime naturala, ca sa-i fie pastrat pna va nceta ploaia. Asa si-a amintit Aureliano Segundo de averea ngropata ntr-un loc pe care nu-l cunostea dect Ursula, dar toate ntrebarile lui, ca si toate manevrele sirete pe care izbuti sa le nascoceasca, se dovedira zadarnice, deoarece ea parea ca pastreaza n labirintele ratacirii ei o anumita limita de luciditate menita sa pazeasca secretul, pe care avea sa-l dezvaluie numai fata de acela care va face dovada ca este adevaratul proprietar al aurului ngropat. Era att de abila si memoria ei era att exacta, nct n ziua n care Aureliano Segundo l nvata pe unul dintre tovarasii lui de chefuri sa se dea drept stapnul averii, ea l ncurca n firele unui interogatoriu din cele mai precise, presar at cu curse subtile. Convins ca Ursula va duce cu sine n mormnt acest secret, Aureliano Segundo angaja o echipa de sapatori, sub pretextul de a construi canal e de scurgere n curtea din fata si cea din dos, si el nsusi se puse sa sondeze solul cu trnacoape de fier si cu tot felul de detectoare de metale, fara sa gaseasca ceva care sa semene a aur, dupa trei luni de sapaturi istovitoare. Mai trziu, se duse la Pilar Ternera, n speranta ca ntinznd cartile vor vedea mai bine dect sapatorii, dar ea i explica de la bun nceput ca orice ncercare e zadarnica, atta vreme ct Ursula nu va taia cartile cu mna ei. n schimb, confirma existenta comorii, preciznd chiar ca era vorba de sapte mii doua sute patrusprezece monede, ngropate n trei saci din pnza gudronata, cusuti cu srma de arama, ntr-un cerc cu o raza de douazeci de metri si avnd ca centru patul Ursulei, nsa l preveni ca nu va fi gasita nainte de a fi ncetat ploaia si nainte ca soarele din iunie din trei ani consecutivi sa fi prefacut toa te smrcurile n pulbere. Pentru Aureliano Segundo, abundenta si imprecizia meticuloasa a acestor date pareau ca se nrudesc att de mult cu povestile de spirit ism, nct persevera n ntreprinderea sa, desi era n august si ar fi trebuit sa mai astepte c el putin trei ani, pentru a se mplini toate conditiile prorocirii. Ceea ce l stupefie n primul rnd, sporindu-i n acelasi timp dezorientarea, fu constatarea ca de la patul Ursulei pna la gardul curtii din dos erau exact douazeci si doi de metri. Fernand a se temu ca e la fel de nebun ca si fratele sau geaman cnd l vazu facnd masuratori s

i, ceea ce era si mai grav, cnd dadu ordin echipelor de sapatori sa sape toate santu rile cu nca un metru mai adnc. Cuprins de un delir al explorarii, pe care l puteai compara fara exagerare cu acela al strabunicului sau cnd cauta calea marilor inve ntii, Aureliano Segundo pierdu ultimele pungi de grasime care-i mai ramasesera, si vechea sa asemanare cu fratele geaman se accentua iar, nu numai n silueta subtiat a, ci si n aerul distrat si n atitudinea sa nchisa. Nu se mai ocupa de copii. Mnca fara ni ci o rnduiala, plin de noroi din talpi pna n crestet, ntr-un colt al bucatariei, abia raspunznd la ntrebarile puse din cnd n cnd de Santa Sofia de la Piedd. Vazndu-l cu cta straduinta lucreaza, asa cum nu visase niciodata ca ar fi n stare, Fernanda lua temeritatea lui drept harnicie, lacomia lui drept abnegatie si ncapatnarea lui drept perseverenta, si inima ei se sfsie de remuscari din pricina violentei cu care trancanise despre trndavia lui. nsa Aureliano Segundo nu era

dispus atunci la mpaciuiri milostive. Scufundat pna la gt ntr-o mlastina de ramuri uscate si flori putrezite, ntoarse toata gradina cu fundul n sus, dupa ce terminas e cu curtea din fata si cu cea din dos, si gauri att de adnc temeliile aripii de rasari t a casei, nct ntr-o noapte, toata lumea se trezi ngrozita de ceea ce parea a fi un cata clism, judecnd dupa toate acele cutremurari, precum si dupa o nspaimntatoare troznitura subterana, si care nu era altceva dect prabusirea a trei camere si apa ritia unei crapaturi nspaimntatoare, care se cascase din veranda pna n odaia Fernandei. Aureliano Segundo nu renunta din pricina aceasta la sapaturi. Chiar si dupa ce s e naruisera ultimele sale sperante si numai prezicerile cartilor pareau a fi pastr at un oarecare sens, el consolida fundatiile stirbite, astupa fisura cu mortar si ncepu sa sape la aripa de apus a casei. nca mai erau ntr-a doua saptamna a lunii iunie a anului urmator, cnd ploaia ncepu sa se potoleasca, norii sa se nalte din nou si se vazu ca cerul se pregatea dintr-o clipa n alta, sa se nsenineze complet. Ceea ce nu ntrzie s a se ntmple. ntr-o vineri, catre ceasurile doua de dupa-amiaza, lumea se pomeni luminata de un soare nebun, roscat si aspru asemenea prafului de caramida, aproa pe tot att de racoros ca si apa, si apoi, timp de zece ani nu mai cazu nici un strop de ploaie. Macondo era n ruine. Pe strazile nnamolite ramasesera mobile dezarticulate, schelete de animale acoperite de crini rosii, ultimele urme ale hoardelor de str aini care fugisera din Macondo ntr-o sminteala asemanatoare cu aceea de la venirea lor. Cas ele care tsnisera ca niste ciuperci pe vremea febrei bananelor fusesera parasite. Compania bananiera si demontase instalatiile. Din vechiul centru mprejmuit nu mai ramasesera dect mormane de darmaturi. Casutele de lemn, terasele racoroase unde se scurgeau dupa-amiezele linistite n partide de carti, pareau ca au fost rase pr intr-o prefiguratie a acelui vnt profetic, care cu multi ani mai trziu avea sa faca sa di spara Macondo de pe fata pamntului. Singurul vestigiu omenesc ramas dupa acea suflare dezlantuita a fost o manusa a Patriciei Brown n automobilul necat de panselele nflorite. Regiunea fermecata pe care o explorase Jos Arcadio Buenda n epoca ntemeierii satului, si unde se ntinsesera apoi plantatiile de banane, nu mai era d ect o imensa mocirla cu cioturi putrezite, la a carei limita ndepartata se putu vedea, timp de ctiva ani, spuma tacuta a marii. Prima duminica n care-si mbraca haina zvntata si pleca n recunoastere prin sat, Aureliano Segundo cunoscu un moment de cruda deprimare. Supravietuitorii catastrofei, aceiasi care fusesera n Macondo nainte ca satul sa fi fost zguduit de uraganul companiei bananiere, sedeau n mijlocul straz ii pentru a se bucura de primele raze de soare. Pielea lor mai purta nca verdeata de alge si mirosul statut cu care-i impregnase ploaia, dar n adncul inimilor lor pare au multumiti ca si-au putut recupera astfel satul n care se nascusera. Strada Turcil or

redevenise cea de alta data, cea de pe vremea cnd arabii, cu papuci si inele la u rechi, cutreiernd lumea ca sa schimbe papagali pe tot felul de flecustete, gasisera n Mac ondo un coltisor bun de pamnt unde sa se odihneasca de conditia lor de pribegi milenari. Dupa toti acesti ani de ploaie, marfurile de bazar se prapadisera, pro dusele expuse n fata usii se acoperisera cu muschi, tejghelele fusesera subminate de ter mite iar zidurile mncate de umiditate, totusi arabii din generatia a treia ramasesera asezati pe acelasi loc si n aceeasi pozitie ca si parintii si bunicii lor, taciturni, nec lintiti, fara sa fie afectati nici de timp, nici de dezastru, la fel de vii sau la fel de mort i ca dupa ciuma nesomnului si dupa cele treizeci si doua de razboaie ale colonelului Aurel iano Buenda. Dadeau dovada de o tarie de suflet att de uimitoare n fata acestor ramasite ale meselor de joc, ale tarabelor negustorilor de fripturi, ale baracilor de tir din straduta unde se talmaceau visele si se prezicea viitorul, nct Aureliano Segundo, cu dezinvoltura lui obisnuita, i ntreba la ce mijloace misterioase au recurs de nu s

au pierdut n aceasta vijelie, cum dracu au facut de n-au pierit necati, si unul du pa altul, din usa n usa, i aratara un surs viclean si o privire visatoare, si fara sa se fi nteles ntre ei, toti i-au dat acelasi raspuns. - Am notat. Petra Cotes era, fara ndoiala, singura bastinasa cu inima de araba. Asistase la distrugerea finala a grajdurilor si staulelor ei duse de vijelie, dar facuse n asa fel nct casa ramasese n picioare. n cursul ultimului an, i trimise mesaje urgente lui Aureliano Segundo, iar acesta i raspunsese ca nu stie cnd va reveni la ea, dar ca va aduce n orice caz un cufar mare cu piese de aur, cu care sa pardoseasca ntreg dormitorul. Atunci ea rascolise pna n adncul inimii pentru a-si trage restul de energie care sa-i permita sa supravietuiasca catastrofei, si gas ise o furie lucida si dreapta care o facu sa jure ca va restaura aceasta avere risipita de a mantul ei si pe care potopul o nimicise complet. Hotarrea se nradacinase att de puternic n inima ei, nct Aureliano Segundo, revenind la ea la opt luni dupa ultimul mesaj, o gasi toata verde, prost pieptanata, cu ochii adnciti n orbite, cu pielea scorojita de scabie, dar scriind numere pe biletele de hrtie pentru a organiza o loterie. Aureliano Segundo ramase att de zapacit, avea un aer att de neajutorat si de solemn, nct Petra Cotes avu certitudinea ca acela care venise sa o caute nu era amantul vietii sale, ci fratele sau geaman. - Esti nebuna, i zise el. Doar daca ai de gnd sa-ti scoti oasele la loterie. Ea i spuse atunci sa mearga sa-si arunce o privire n dormitor si Aureliano Segundo descoperi acolo catrul. Nu avea dect pielea pe oase, ca si proprietara, da r era la fel de vioi, la fel de hotart ca si ea. Petra Cotes l hranise din furia ei si cnd nu-i mai ramasesera furaje, nici porumb, nici radacini, l adapostise n odaia ei si -i daduse sa mannce cearsafurile de percal, covoarele persane, cuverturile plusate a le patului, perdelele duble de catifea si baldachinul brodat cu fire de aur si garn isit cu ciucurii de matase de la patul lor episcopal. URSULA A TREBUIT SA DEPUNA un mare efort pentru a-si respecta fagaduiala de a muri cnd va nceta ploaia. Scurtele ei sclipiri de luciditate care devenisera att de rare n timpul ploii, devenira mai frecvente din luna august, cnd ncepu sa sufle vntul uscat care nabusea trandafirii si mpietrea smrcurile, si care sfrsi prin a raspndi n Macondo acea pulbere arzatoare care avea sa acopere de tot acoperisurile de zinc oxidate si migdalii centenari. Ursula plnse cu lacrimi amar e cnd descoperi ca timp de peste trei ani servise de jucarie pentru copii. si spala obrazul mzgalit, si scoase benzile de stofa multicolore, soprlele si broastele usca te, ca si mataniile si vechile coliere arabesti pe care i le atrnasera pe tot trupul si, pentru prima oara de la moartea Amarantei, si parasi patul fara ajutorul nimanui, pentru a se reintegra n viata familiala. Curajul inimii ei nebiruite o calauzea prin ntuneric. Acei care-i remarcara pasii sovaielnici sau se lovira de bratul ei de arhanghel mereu ridicat pna la naltimea ochilor, socotira ca trupul ei subred mai vrea sa-i dea ascultare, dar

tot nu-si nchipuira ca era oarba. Ea nu avea nevoie sa vada pentru a-si da seama ca straturile de flori, cultivate cu atta grija de la prima reconstructiei fusesera masacrate de ploaie si nimicite de excavatiile lui Aureliano Segundo, si ca zidurile si te meliile casei stateau sa se pravale, mobilele erau hodorogite si spalacite, usile iesite din ttni, iar familia nsasi amenintata de un spirit de resemnare si coplesire care ar fi fo st de neconceput pe vremea ei. Deplasndu-se pe dibuite prin odaile goale, ea percepea

tritul continuu al termitelor sfredelind lemnul si zgomotul foarfecelor moliilor p rin dulapuri, precum si taraboiul pustiitor al furnicilor rosii, uriase, care se nmul tisera n timpul potopului si sapau acum la temeliile casei. ntr-o zi, deschise cufarul n ca re erau aranjate vestmintele sfintilor si trebui sa o cheme n ajutor pe Santa Sofia de la Piedd ca sa o scape de gndacii care se napustisera afara si care facusera praf vestmintele. "Nu se poate trai ntr-o astfel de delasare, zise ea. n felul acesta v om ajunge sa fim devorati de gnganii." De atunci, nu mai avu nici o clipa de ragaz. Sculndu-se cu mult nainte de zorii zilei, mobiliza toate energiile disponibile, ch iar si pe copii. ntinse la soare putinele vestminte rare care nca mai puteau fi purtate, alunga gndacii cu atacuri prin surprindere cu insecticide, razui galeriile termitelor di n usi si din ferestre si asfixie furnicile n gaurile lor cu var nestins. Aceasta febra a r estaurarii sfrsi prin a o conduce pna n camerele uitate. Matura molozul si ndeparta pnzele de paianjen din odaia n care Jos Arcadio Buenda si topise creierul cautnd piatra filozofala, rndui atelierul de aurarie care fusese ravasit de soldati, si n cele din urma, ceru cheile de la odaia lui Melchiade, pentru a vedea n ce stare se afla. Credincioasa vointei lui Jos Arcadio Segundo, care interzisese intrarea oricui atta timp ct nu va fi aparut un indiciu real al mortii sale, Santa Sofia de la Pie dd recurse la tot felul de subterfugii pentru a o mpiedica pe Ursula sa-si atinga tinta. Dar ea era att de nversunat hotarta sa nu lase n stapnirea insectelor nici macar ungherul cel mai ferit si mai putin folosit al casei, nct rasturna toat e piedicile din calea ei si dupa trei zile de ncapatnare, reusi sa i se deschida oda ia. A trebuit sa se agate de pragul usii ca sa nu cada, doborta de duhoare, dar n doua secunde si aminti ca acolo fusesera asezate cele saizeci si doua de oale de noapt e ale fetelor de la pension si ca o patrula de soldati rascolise ntr-o noapte, chiar la nceperea ploii, toata casa n cautarea lui Jos Arcadio Segundo, fara a putea pune mna pe el. - Doamne sfinte! exclama ea, ca si cum ar fi mbratisat totul cu privirea. Cnd te gndesti ca m-am straduit att de mult ca sa-ti impun bunele maniere, ca sa ajungi sa traiesti ca un porc. Jos Arcadio Segundo continua sa reciteasca pergamentele. Tot ce se mai putea distinge n maracinisul stufos al pletelor sale erau dintii tarcati verzui s i ochii lui imobili. Recunoscnd glasul strabunicii sale, si ntoarse capul catre usa, ncerca sa surda si, fara sa stie, repeta o fraza veche de a Ursulei. - Ce vrei, murmura el, timpul trece. - E adevarat, raspunse Ursula, dar nu chiar ntr-att. Spunnd aceste cuvinte, si dadu seama ca-i adresase aceeasi replica pe care o primise de la colonelul Aureliano Buenda n celula lui de condamnat si, nca o data f u zguduita de aceasta noua dovada ca timpul nu trece - asa cum ajunsese ea sa admi ta ci se nvrteste n loc. Cu toate acestea, nici acum nu ngadui resemnarii sa profite de

ocazie. l ocar pe Jos Arcadio Segundo de parca ar fi fost un copil si starui sa faca baie, sa se barbiereasca si sa participe cu forta lui, la restaurarea casei . Simpla idee de a parasi odaia care-i adusese pacea l umplu pe Jos Arcadio Segundo de groaza. Striga ca nu exista nici o putere omeneasca n stare sa-l faca sa iasa de acolo, deoarece nu vrea sa mai vada convoiul celor doua sute de vagoane ncarcate cu morti care, n fiecare seara paraseste Macondo, ndreptndu-se spre mare. "Sunt toti acei care se gaseau atunci la gara, urla el. Sunt trei mii patru sute opt." Abia atunci ntelese Ursula ca el se afla ntr-o lume a tenebrelor mai de nepatruns dect a ei, la fel de solitara si nchisa ca aceea a strabunicului sau. l lasa n odaia aceasta, dar obtinu sa nu mai fie nchisa cu lacat, sa se faca curatenie n fiecare zi, sa nu se mai pastreze dect o singura oala de noapte si sa se arunce toate celelalte la gunoi, si sa se

rnduiasca n asa fel ca Jos Arcadio Segundo sa fie tinut tot asa de curat si prezentabil cum fusese strabunicul sau n cursul ndelungatei sale captivitati sub castan. La nceput, Fernanda nu vazu n aceasta agitatie dect un acces de nebunie senila si cu mare greutate si stapni exasperarea. nsa, n timpul acesta, Jos Arcadio o anunta din Roma ca intentioneaza sa vina la Macondo nainte de a-si rosti fagaduintele vesnice, si aceasta veste buna o umplu de atta entuziasm nct, de azi p e mine, se puse sa stropeasca florile de patru ori pe zi, pentru ca aspectul casei sa nu produca fiului ei o impresie rea. Aceasta perspectiva stimulanta o ndemna, de asemenea, sa-si grabeasca corespondenta cu medicii nevazuti si sa puna la loc, n veranda, ciuberele cu ferigi si cu origan si glastrele cu begonii, cu mult nainte ca Ursula sa afle ca fusesera desfiintate de furia distrugatoare a lui Aureliano Segundo. Mai trziu, vndu argintaria si cumpara un serviciu de ceramica, castroane si polonice din cositor si tacmuri din alpaca si saraci cu ele bufetele deprinse cu portelan de la Compania Indiilor si cu cristale de Boemia. Ursula nsa, voia sa mearga si mai departe. "Sa se deschida usile si ferestrele, striga ea. Sa se pre gateasca carne si peste, sa se cumpere broastele testoase cele mai mari care se pot gasi, sa vina strainii sa-si ntinda servetele prin unghere si sa se urineze pe trandafiri, sa s e aseze la masa si sa mannce de cte ori doresc, sa rgie si sa trancaneasca si sa murdareasca totul cu cizmele lor, si sa faca din noi ceea ce le place, deoarece acesta este singurul si unicul mod de a speria mizeria." Dar nu era dect o iluzie zadarnica. Era deja pre a batrna si traia prea peste puterile ei ca sa rennoiasca minunea cu micile animale din zahar ars, si nici unul dintre descendentii ei nu-i mostenise energia. Din ordin ul Fernandei, casa ramase nchisa. Aureliano Segundo, care-si dusese din nou cuferele la Petra Cotes, abia dispunea de mijloace suficiente ca familia lui sa nu moara de foame. Gratie catru lui scos la loterie, Petra Cotes si el cumparasera alte animale cu care reusira sa p una n picioare o tombola nca precara. Aureliano Segundo batea din usa n usa, oferind biletelele pe care le desena chiar el cu cerneala colorata pentru a le face mai atragatoare si mai convingatoare, fara sa observe probabil ca multi nu cumparau dect din recunostinta. iar majoritatea din mila. Dar, chiar si cumparatorii cei mai g enerosi aveau posibilitatea de a cstiga un purcel pentru douazeci de banuti si o vacuta p entru treizeci si doi, si aceasta speranta i entuziasma att de mult, nct marti seara invad au curtea Petrei Cotes, asteptnd clipa n care un copil ales la ntmplare tragea din punga numarul cstigator. Toate acestea nu ntrziara sa ia aspectul unui blci saptamnal, caci de la lasarea serii ncepeau sa se instaleze n curte mese pentru mncat fripturi si tarabe cu bauturi si, dintre cei pe care-i alegeau sortii, mult i sacrificau pe loc animalul cstigat, cu conditia ca ceilalti sa asigure muzica si rachiul, astfel ca, fara sa fi vrut, Aureliano Segundo se pomeni cntnd din nou la acordeon si participnd la modeste ntreceri de lacomie. Aceste replici triste ale petreceril

or de alta data i-au permis lui Aureliano Segundo sa cumpaneasca el nsusi ct de mult se racisera nflacararile sale, ct de mult secatuise ingeniozitatea lui de chefliu mag istral. Nu mai era acelasi om. Cele o suta douazeci de kilograme ct ajunsese sa cntareasca pe vremea cnd l nfruntase Elefanta, se redusesera la saptezeci si opt, chipul lui de broasca testoasa, candida si puhava, devenise de iguana, si se simtea mereu n pragul plictiselii, al oboselii. Pentru Petra Cotes, nsa nu a existat vreodata un barbat mai bun, poate ca lua drept dragoste mila pe care el i-o inspira si acel spirit de solidaritate pe care mizeria l facuse sa se nasca ntre ei. Patul lipsit de echipam entul lui nceta sa mai fie un loc de desfru si se transforma ntr-un refugiu pentru confidente. Scapati de dublurile lor din oglinzile pe care le vndusera la licitat ie ca sa achizitioneze animale pe care sa le scoata la loterie, si de damascurile si cati felele

senzuale pe care le mncase catrul, zaboveau treji, noaptea trziu, cu nevinovatia unor batrni bunici fara somn, folosind pentru a-si face socotelile si pentru a mpa rti banutii, timpul pe care-l iroseau odinioara irosindu-se pe ei nsisi. Uneori primu l cntat al cocosilor i surprindea facnd si desfacnd gramajoarele de monezi, lund de ici pentru a completa dincolo, ca sa poata face fata exigentelor Fernandei cu un a si ca sa cumpere cu cealalta ghete pentru Ursula Amaranta, iar pe cealalta sa i-o d ea Santei Sofia de la Piedd, care nu mai avusese o rochie noua din vremurile eroice, iar cu alta sa comande sicriul n cazul cnd va muri Ursula, iar aceasta pentru cafeaua care se scumpea cu un banut livra la fiecare trei luni, iar aceea pentru zaharul care ndulcea din ce n ce mai putin, iar aceasta pentru lemnele care mai erau nca ud e dupa potop, iar cealalta pentru hrtie si cerneala colorata pentru biletele de lot erie, iar cu ceea ce mai ramnea pentru a amortiza pierderea junincii din aprilie, de la car e recuperasera n chip miraculos pielea, pentru ca ncepuse sa dea semne de dalac n clipa cnd aproape toate numerele tombolei erau vndute. Domnea atta puritate n celebrarea acestor slujbe de mizerie, nct partea cea mai buna era destinata ntotdeauna Fernandei, nu ca ar fi facut-o vreodata din remuscare, sau din caritat e, ci pentru ca bunastarea ei i interesa mai mult dect a lor. Ceea ce se ntmpla de fapt, desi nici unul nici celalalt nu-si dadea seama, era ca amndoi se gndeau la Fernanda ca la o fiica pe care ar fi dorit s-o aiba, dar n-au avut-o, astfel nct o data se resemnara chiar sa mannce timp de trei zile numai fiertura de porumb, pentru c a ea sa-si poata cumpara o fata de masa de olanda. Totusi, orict se omorau ei cu lu crul, oricte acrobatii ncercau sa faca cu banii si oricte tertipuri ncercau sa nascoceasca , ngerii lor pazitori picau de oboseala si se lasau furati de somn, n timp ce ei tot adaugau si scadeau monedele n gramajoare, straduindu-se sa le ajunga macar pentru traiul de toate zilele. n insomnia pe care le-o provocau socotelile acestea att de nclcite, se ntrebau ce se va fi ntmplat n lume ca animalele nu mai fatau cu aceeasi frenezie ca nainte, pentru ce banii le alunecau printre degete, si pentru ce oame nii, care, cu putina vreme n urma cheltuiau teancuri de bancnote pe chefuri, considera u acum ca dau si pielea de pe ei daca platesc doisprezece banuti pe un bilet la to mbola cu sase gaini. Aureliano Segundo socotea n sine nsusi ca raul nu era n lume, ci ntr-un loc ascuns din inima misterioasa a Petrei Cotes, n care trebuie sa se fi ntmplat ceva ct tinuse potopul, ceva care facuse ca animalele sa devina sterpe si banii alunecosi. Intrigat de aceasta enigma, scormoni att de adnc n inima ei nct, cautndu-si interesele ntlni dragostea, caci, tot cautnd sa se faca iubit de ea, sfrsi prin a se ndragosti el. Petra Cotes, la rndul ei, l iubea tot mai mult pe masura ce simtea crescnd afectiunea lui si astfel, n toiul toamnei, ea se lasa din nou cu cerita de acea superstitie din tinerete care spunea ca saracia este una dintre slujitoa

rele dragostei. Amndoi evocau atunci ca tot attea piedici petrecerile nebunesti, bogati a prea nvederata si destrabalarea desfrnata, si regretau toti acei ani pe care-i iro sisera pna sa descopere paradisul singuratatii mpartasite. ndragostiti nebuneste unul de celalalt dupa attia ani de complicitate sterila, se putura bucura de minunea de a se iubi att la masa ct si n pat, si atinsera un astfel de grad de fericire, nct chiar at unci cnd devenisera niste batrni istoviti, nca mai continuau sa se zbenguie ca niste iepurasi si sa se ciondane ca niste catei. Randamentul tombolei nu se mbunatati deloc. La nceput, Aureliano Segundo si petrecea trei zile din saptamna n vechiul sau birou de crescator de vite, desennd bilet dupa bilet, pictnd cu oarecare ndemnare o vacuta rosie, un purcelus verde sau un grup de gainuse albastre, potrivit animalului scos la lote rie, si mulnd cu caractere de tipar bine imitate numele cu care Petra Cotes socotise de b un augur sa-si boteze ntreprinderea: Tombolele Divinei Providente. Dar cu timpul,

ncepu sa se simta att de obosit dupa ce desena aproape doua mii de bilete pe saptamna, nct comanda stampile de cauciuc cu animale, cu numele si cu numerele, si de atunci munca lui se reduse la umezirea lor pe tampoane cu cerneluri diferi te. n ultimii ani, le veni ideea de a nlocui numerele prin cimilituri, lozul fiind mpart it ntre aceia care gaseau dezlegarea, nsa sistemul acesta se dovedi att de complicat si se preta la attea contestatii, nct au trebuit sa renunte la el chiar de la a doua ncerc are. Aureliano Segundo era att de ocupat n dorinta de a consolida reputatia tombolelor sale, nct abia ca-i mai ramnea timp sa-si vada copiii. Fernanda o dadu pe Amaranta Ursula la o scoala particulara care nu primea mai mult de sase elevi; se opuse nsa ca Aureliano sa frecventeze scoala publica. Ea considera ca a facut deja o concesie prea mare acceptnd ca el sa paraseasca odaia. n afara de ast a, n epoca aceea nu se primeau la scoala dect copiii legitimi nascuti din casatorii c atolice, iar n certificatul de nastere prins cu un ac de siguranta la scutec, cnd fusese adus n casa, Aureliano era declarat copil gasit. Astfel ca a ramas nchis n casa, ncredintat supravegherii caritabile a Santei Sofia de la Piedd si alternativelor mintale ale Ursulei, descoperind universul restrns al casei dupa explicatiile pe care i le furnizau bunicile. Era fin si subtiratic, de o curiozitate care-i facea pe ce i mari sa-si iasa din ttni, nsa, spre deosebire de privirea inchizitiva si deseori clarvazatoare pe care o avea colonelul la vrsta lui, a lui era sovaielnica si putin distrata. n tim p ce Amaranta Ursula era la gradinita, el vna rme si schingiuia insectele din gradina. Dar, ntr-o buna zi, Fernanda l surprinse n timp ce culegea scorpioni ntr-o cutie pentru a-i strecura sub salteaua Ursulei, si atunci l nchise n fosta odaie a lui Meme, unde-si amagea ceasurile de singuratate studiind din nou plans ele enciclopediei. Acolo dadu Ursula peste el, ntr-o dupa-amiaza cnd orbecaia prin cas a, stropind peste tot cu apa sfintita cu un manunchi de urzici si, cu toate ca-l ma i ntlnise de multe ori, l ntreba cine e. - Sunt Aureliano Buenda, zise el. - E adevarat, raspunse ea. Este timpul sa ncepi sa nveti auraria. Ursula ncepu din nou sa-l confunde cu fiul ei, deoarece vntul cald de dupa potop, care imprimase n creierul ei accese efemere de luciditate, ncetase sa mai b ata. Ea nu-si mai redobndi ratiunea. Cnd intra n camera ei, o gasea acolo pe Petronila Iguarn n crinolina ei incomoda si cu boleroul de perle tesute, pe care l e punea pentru a merge n vizite de circumstanta, o gasea acolo pe Tranquilina Maria Miniata Alaxoque Buenda, bunica ei, facndu-si vnt cu o pana de paun n fotoliul ei de paralitica, si pe strabunicul ei Aureliano Arcadio Buenda, cu falsul lui dolma n al garzii viceregale, si pe Aureliano Iguarn, tatal ei, care inventase o rugaciune p entru a strpi de vii si a face sa cada toti viermii vacilor, si pe timorata ei mama, si pe varul cu coada de porc, si pe Jos Arcadio Buenda, si pe copiii ei morti, seznd toti pe scaunele mpinse la perete, de parca nu era vorba de o vizita de familie, ci de un

priveghi funebru. Ea ntretinea o conversatie limbuta si colorata, comentnd fapte petrecute n locuri cu totul diferite, n epoci care nu coincideau, n asa fel nct atunc i cnd Amaranta Ursula se ntorcea de la scoala, si cnd Aureliano se satura de enciclopedie, o gaseau seznd pe pat, vorbind singura, pierduta ntr-un labirint de morti. "Arde!" striga ea ntr-o zi, ngrozita, semannd, pentru o clipa, panica n toata casa, dar ceea ce vroia sa vesteasca era aprinderea unui grajd la care asistase la vrsta de patru ani. Ajunsese sa amestece att de mult trecutul cu actualitatea, nct cu oca zia celor doua sau trei momente de luciditate pe care le avu nainte de a muri, nimeni n-ar fi putut spune cu deplina siguranta daca vorbea despre ceea ce simtea atunci sau despre cele ce-si amintea. Treptat o vazura reducndu-se, redevenind fat, mumificndu-se de vie, n asa masura nct n ultimele luni ai fi zis ca este o pruna

uscata notnd n camasa de noapte, iar bratul ei mereu ridicat ajunsese sa semene cu o laba de maimuta. Ramnea nemiscata cteva zile fara ntrerupere, si Santa Sofia de la Piedd trebuia sa o scuture pentru a se convinge ca nca mai era vie, si o lua pe ge nunchi pentru a o hrani cu lingurite de apa ndulcita cu zahar. Avea aerul unei batrne nou nascute. Amaranta Ursula si Aureliano o trau si o mbrnceau prin odaie, o culcau pe altar pentru a constata ca era cu putin mai mare dect pruncul Isus, iar ntr-o dupa-amiaza, o ascunsera ntr-un dulap din hambar, unde ar fi putut-o mnca sobolanii. La Duminica Floriilor, intrara n camera ei n timp ce Fernanda era la liturghie, si o transportara pe Ursula, tinnd-o de ceafa si de glezne. - Biata noastra strabunica, zise Amaranta Ursula, iata ca a murit de batrnete. Spaima o facu pe Ursula sa sara n sus. - Sunt vie! striga ea. - Vezi, relua Amaranta Ursula retinndu-si rsul, nici nu mai rasufla. - Dar vorbesc, urla Ursula. - Nici nu mai vorbeste, zise Aureliano. A murit ca un greieras. Ursula trebui atunci sa se supuna evidentei. "Doamne! exclama ea n soapta. Deci asa este moartea". ncepu o rugaciune interminabila, ntretaiata, profunda, car e se prelungi peste doua zile, iar marti degenera ntr-o amestecatura de rugaciuni catr e Dumnezeu si de sfaturi practice pentru ca furnicile rosii sa nu darme casa, pentr u ca niciodata candela din fata dagherotipului lui Remedios sa nu fie lasata sa se st inga si pentru ca nici un Buenda sa nu se casatoreasca cu cineva de acelasi snge, deoarece sar naste copii cu coada de porc. Aureliano Segundo ncerca sa profite de delirul ei pentru a o face sa marturiseasca unde era ngropat aurul, dar si de data aceasta rugamintile lui fura zadarnice. "Atunci cnd se va nfatisa stapnul lui, zise Ursula, Dumnezeu i va lumina calea ca sa-l descopere." Santa Sofia de la Piedd avea certitudinea ca poate fi gasita moarta dintr-o clipa n alta, caci observase, n zil ele acestea, anumite tulburari n natura: trandafirii emanau un parfum de frunza de po tca, scapa din mna un castronas cu boabe de naut si grauntele se fixara pe pamnt ntr-o ordine geometrica perfecta, descriind forma unei stele de mare, iar ntr-o noapte vazu trecnd prin aer o dra luminoasa de discuri de culoare portocalie. A fost gasita moarta n dimineata din Joia Mare. Ultima oara cnd o ajutasera sa-si faca socoteala vrstei, n epoca companiei bananiere, ea calculase ca ar fi av ut cam ntre o suta cincisprezece si o suta douazeci de ani. O ngropara ntr-o raclita c u putin mai mare dect cosul n care fusese adus Aureliano, iar la nmormntare veni destul de putina lume, n parte fiindca acei care-si aminteau de ea nu mai erau mu lti, dar si pentru ca era asa de cald n acel miez al zilei, nct pasarile dezorientate se izbeau de ziduri ca niste salve de plumb si rupeau grilajurile ferestrelor pentr u a muri n odai. La nceput se credea ca era un fel de epidemie. Gospodinele nu mai pridideau maturnd pasari moarte, mai ales la ora siestei, iar barbatii se duceau sa le azvrl e n ru cu carutele pline. n duminica nvierii, parintele Antonio Isabel, care avea o sut

a de ani, afirma de la amvon ca moartea pasarilor era dictata de influenta rea a J idovului Ratacitor pe care-l vazuse chiar el n noaptea trecuta. l descrise ca pe o fiinta h ibrida, nascut din ncrucisarea ntre un tap si o femeie eretica, o bestie infernala a carei suflare dogorea aerul si a carei trecere ar fi pricina ca tinerele casatorite za misleau avortoni. Putini au fost aceia care au acordat atentie predicii lui apocaliptice , caci satul era convins ca preotul vorbea n dodii din pricina vrstei. nsa, miercuri n zori, o femeie trezi toata lumea deoarece descoperise urmele unui biped cu copita despic ata. Acestea erau att de evidente si att de usor de recunoscut, nct acei care venira sa l e vada nu pusera la ndoiala existenta unei fapturi nspaimntatoare, asemanatoare cu

cea descrisa de preot si, de comun acord, instalara curse n curtile lor. Asa reus ira sa-l captureze. La doua saptamni dupa moartea Ursulei, Petra Cotes si Aureliano Segundo fura treziti de zbieretul unui vitel neobisnuit, care parea sa se auda d in vecinatate. Cnd se sculara, un grup de oameni se pregateau deja sa extraga monstr ul, care ncetase sa mai mugeasca, din parii ascutiti pe care-i nfipsera n fundul unei gropi acoperite cu frunze uscate. Era greu ct un bou, desi talia lui nu depasea p e aceea a unui adolescent, si din ranile lui curgea un snge verde si unsuros. Avea trupul acoperit cu o lna aspra plina de capuse mici, iar pielea era ca pietrificata ntr-o carapace de remora, nsa spre deosebire de descrierea preotului, partile lui omene sti erau mai degraba ale unui nger bolnavicios dect ale unui om, deoarece avea minile fine si agile, ochii mari crepusculari, iar pe omoplati, cioturi cicatrizate, ba tatorite, ale unor aripi puternice care trebuie sa fi fost retezate cu o secure taraneasca. l s pnzurara de glezne ntr-un migdal din piata, ca sa fie vazut de toata lumea, si cnd ncepu sa putrezeasca, l incinerara pe un rug, pentru ca nu se putu stabili daca natura lui bastarda era a unui animal pe care-l arunci n ru sau a unui crestin caruia i se da un mormnt. Nu s-a putut stabili niciodata daca ntr-adevar din pricina lui au murit pasarile, nsa tinerele casatorite n-au zamislit avortonii anuntati, iar caldura n u scazu nici ea din intensitate. Rebeca muri la sfrsitul aceluiasi an. Argenida, care o servise toata viata, ceru ajutor autoritatilor ca sa forteze usa camerei n care se nchisese stapna ei de trei zile, si o gasira n patul singuratatii ei, ghemuita ca o creveta, cu capul mncat de chel be si cu degetul mare n gura. Aureliano Segundo se ocupa de nmormntare si voi sa restaureze casa pentru a o revinde, nsa ruina patrunse att de mult n ea nct peretii se cojeau de ndata ce erau zugraviti, si nu se putu gasi un mortar destul de gros pentru a mpiedica buruienile sa macine podelele nici iedera sa putrezeasca grinzile si proptelele. Asa mergeau lucrurile de la potop ncoace. Nepasarea oamenilor contrasta cu voracitatea uitarii care, ncetul cu ncetul, rodea nemilos amintirile, n asa grad nct pe vremea aceea, cu ocazia unei noi aniversari a tratatului de la Neerlandia, cnd au venit la Macondo emisarii presedintelui republicii, nsarcinati sa confere, n sfrsit , decoratia refuzata de mai multe ori de colonelul Aureliano Buenda, acestia au tre buit sa-si piarda o dupa-amiaza ntreaga cautnd pe cineva care sa le poata indica unde s a-l gaseasca pe vreunul dintre descendentii lui. Aureliano Segundo fu ispitit sa o accepte, creznd ca este o medalie din aur masiv, nsa Petra Cotes, n timp ce emisarii pregateau deja nstiintarile si discursurile pentru ceremonie, reusi sa-l convinga ca era o lipsa de demnitate. Tot pe vremea aceea venira si tiganii, ult imii mostenitori ai stiintei lui Melchiade si gasira satul att de stins, iar pe locuit orii lui att

de departati de restul lumii, nct se vrra din nou n case, trnd dupa ei bare de fier magnetizate, ca si cum acestea ar fi fost ntr-adevar ultima descoperire a savanti lor din Babilon, si se apucara din nou sa concentreze razele solare cu ajutorul lupe i gigantice, si multi ramasera cu gura cascata vaznd cum cadeau sobele si cum se rostogoleau cladirile, si platira cincizeci de banuti pentru a se minuna n fata u nei tiganci care si scotea si-si punea dantura falsa. Un tren galben, desfacndu-se din toate ncheieturile, care nu aducea si nu ducea pe nimeni si care abia se oprea n g ara pustie, iata tot ce mai ramasese din trenul ntesat, la care Mr. Brown si atasa vag onul lui cu acoperis de sticla si cu fotolii episcopale si din convoaiele de o suta d ouazeci de vagoane ncarcate cu fructe, care treceau fara ntrerupere n cursul unei dupa-amieze ntregi. Trimisii tribunalelor care venisera sa cerceteze raportul cu privire la h ecatomba stranie a pasarilor si la sacrificarea Jidovului Ratacitor, l gasira pe parintele Antonio Isabel jucndu-se de-a baba oarba cu copiii si, creznd ca raportul sau era

rezultatul unei halucinatii senile, l internara ntr-un azil. Putin dupa aceea, l tr imisera pe parintele Augusto Angel, proaspat si nflacarat cruciat, intransigent, sigur de sine, temerar, care tragea el nsusi clopotele de mai multe ori pe zi, pentru a mpiedica sufletele sa cada n letargie, si umbla din poarta n poarta pentru a-i trezi pe cei lenesi, ca sa vina la liturghie, dar nainte de un an se vazu si el biruit de nepasarea pe care o respirai o data cu aerul, de praful arzator care mbatrnea si nnamolea totul si de toropeala pe care o produceau chiftelutele de la dejun pe caldura insuportabila a siestei. La moartea Ursulei, casa cazu din nou ntr-o parasire din care n-avea s-o poata scoate nici macar o vointa att de decisa si viguroasa ca aceea a Amarantei Ursula , care, cu multi ani mai trziu, devenind o femeie fara prejudecati, vesela si moder na, cu picioarele pe pamnt, deschise usile si ferestrele pentru a speria mizeria, res taura gradina, extermina furnicile rosii care ncepusera sa umble si ziua n amiaza mare p rin veranda, si ncerca n zadar sa renvie gustul uitat al ospitalitatii. Pasiunea Fernan dei pentru viata retrasa ridicase o stavila de netrecut la capatul celor o suta de a ni vijeliosi ai Ursulei. Nu numai ca a refuzat sa deschida usile cnd batea vntul secetos, dar bloca si ferestrele cu ajutorul unor scnduri batute crucis, supunndu-se astfel consemnului parintesc de a se ngropa de vie. Corespondenta costisitoare cu medici i nevazuti se ncheie cu un esec. Dupa o multime de amnari, se nchise n odaia ei la data si la ora fixata, acoperita doar cu o pnza alba si cu capul ndreptat spre nor d si la ora unu dimineata simti ca fata i era acoperita cu o batista muiata ntr-un lichid glacial. Cnd se trezi, soarele stralucea prin fereastra si ea avea o taietura uri asa n forma de arc care-i pornea de la vintre pentru a se termina la stern. nsa, nainte de a s e fi mplinit perioada de odihna recomandata, primi o scrisoare deconcertanta de la medicii nevazuti, care spuneau ca au rascolit-o timp de sase ore fara sa gaseasc a nimic care sa corespunda simptomelor descrise de attea ori si cu atta scrupulozitatea de ea. ntr-adevar, obiceiul daunator pe care-l avea de a nu le spune lucrurilor pe nume daduse nastere unei noi confuzii, caci singurul lucru pe care chirurgii telepati ci l gasisera era o cadere a uterului, care se putea corecta cu ajutorul unei centuri . Fernanda, deceptionata, ncerca sa obtina informatiuni mai precise, nsa corespondentii necunoscuti nu-i mai raspunsera la scrisori. Ea se simti att de coplesita de greutatea acestui cuvnt necunoscut, nct se hotar sa-si ia inima n dinti si sa se intereseze de natura aparatului, si abia atunci afla ca medicul francez se spnzurase de o grinda cu trei luni mai nainte, si fusese ngropat, mpotriva vointei satului ntreg, de un fost tovaras de arme al colonelului Aureliano Buenda. Ea se destainui atunci fiului ei, Jos Arcadio, si acesta i trimise centurile de la Roma, mpreuna cu o nota continnd modul de ntrebuintare, pe care o arunca la closet dupa ce o nvatase pe de rost, pentru ca nimeni sa nu cunoasca natura infirmitatii ei.

Precautiile ei erau inutile caci singurele fiinte care mai ramasesera n casa abia daca o luau n seama. Santa Sofia de la Piedd ratacea ntr-o batrnete solitara, gatind putinul pe care-l mncau, dedicndu-se aproape n ntregime slujirii lui Jos Arcadio Segundo. Amaranta Ursula, care mostenise unele farmece ale frumoasei Remedios, acorda lucrarilor ei scolare tot timpul pe care-l pierdea alta data chinuind-o pe Ursula si ncepea sa manifeste o judecata sanatoasa si o devotiune fata de studiu, care facura sa renasca n Aureliano Segundo sperantele pe care i l e inspirase Meme. i promise ca o va trimite sa-si termine studiile la Bruxelles, po trivit unui obicei de pe vremea companiei bananiere, si aceasta iluzie l facu sa ncerce s a readuca la viata pamnturile devastate de potop. Rarele dati cnd mai era vazut veni nd acasa se datorau Amarantei Ursula, caci cu timpul, devenise un strain pentru Fernanda, iar micul Aureliano se arata tot mai salbatec si nchis pe masura ce se

apropia de pubertate. Aureliano Segundo nadajduia ca batrnetea va mblnzi inima Fernandei, pentru ca baiatul sa se poate integra n viata unui sat n care cu sigura nta ca nimeni nu si-ar fi luat osteneala de a face presupuneri banuitoare cu privire la nasterea lui. nsa Aureliano nsusi parea ca prefera retragerea si singuratatea si nu ncerca n ici cea mai mica viclenie pentru a face cunostinta cu lumea care ncepea la poarta din spre strada. Cnd Ursula puse sa se deschida camera lui Melchiade, se apuca sa-i dea trcoale, sa arunce priviri curioase prin usa ntredeschisa, si nimeni nu stia n ce c lipa Jos Arcadio Segundo si el ajunsera sa se lege printr-o afectiune reciproca. Aureliano Segundo descoperi aceasta prietenie cu multa vreme dupa ce ea se nfiripase, cnd l auzi pe baiat vorbind despre omorurile de la gara. Aceasta se ntmpla la masa, ntr-o zi cnd cineva se plngea de ruina n care cazuse satul dupa plecarea companiei bananiere, si cnd Aureliano l contrazise cu o experienta si cu o maturitate de persoana mare. Punctul lui de vedere, spre deosebire de interpreta rea generala, era ca Macondo fusese o localitate prospera, bine condusa, pna n ziua cnd venise sa semene n ea dezordinea, sa o corupa si sa o stoarca compania bananiera, ai carei ingineri provocasera potopul drept pretext ca sa nu-si mai respecte angajamentele fata de lucratori. Vorbind cu atta judecata, nct Fernandei i se paru ca vede o parodie blasfematorie a scenei cu Isus ntre carturari, copilul des crise cu amanunte precise si convingatoare cum armata a mitraliat peste trei mii de lu cratori adunati n fata garii si cum au fost ncarcate cadavrele ntr-un convoi de doua sute d e vagoane pentru a le arunca n mare. Convinsa, ca cei mai multi, de adevarul oficia l dupa care nu se ntmplase nimic, Fernanda se scandaliza la gndul ca baiatul mostenise instinctele anarhiste ale colonelului Aureliano Buenda, si-i porunci sa taca. Aureliano Segundo, n schimb, recunoscu versiunea fratelui sau geaman. De fapt, desi toata lumea l socotea nebun, Jos Arcadio Segundo era pe vremea aceea fiinta cea mai lucida din casa. l nvata pe micul Aureliano sa scrie si sa citeasca, l initie n studiul pergamentelor si-i insufla o interpretare att de personala asupra celor ce nsemnase pentru Macondo compania bananiera, nct dupa multi ani, cnd Aureliano se integrase lumii, toti aveau sa creada ca versiunea pe care o povest ea era produsul unei halucinatii, caci era diametral opusa versiunii false pe care isto ricii o admisesera si consacrasera n textele scolare. n mica ncapere izolata pe care n-a atins-o niciodata nici vntul arid, nici praful, nici caldura, amndoi evocau viziun ea atavica a unui mosneag cu o palarie ca niste aripi de corb, care vorbea despre l ume cu spatele la fereastra, cu multi ani nainte ca ei sa se fi nascut. Amndoi descoperir a n acelasi timp ca n locul acesta era totdeauna martie si totdeauna luni, si atunci ntelesera ca Jos Arcadio Buenda nu era att de nebun cum povestea familia, ci ca era singurul care fusese nzestrat cu suficienta luciditate pentru a ntrevedea aces t adevar, si anume ca timpul putea fi si el victima ciocnirilor si a accidentelor,

si ca deci putea sa se sparga, lasnd ntr-o odaie una din fractiunile sale eternizate. Aurelia no Segundo reusise pe de alta parte sa opereze o clasificare a literelor criptice d in pergamente. Era sigur ca acestea corespundeau unui alfabet cu patruzeci si sapte pna la cincizeci si trei de caractere, care, luate izolat, semanau cu niste mici pai anjeni si cu ghearele de musca, dar care, n caligrafia iscusita a lui Melchiade aveau aerul un or rufe ntinse la zvntat pe o srma de fier. Aureliano si aminti ca a vazut un tablou analog n enciclopedia engleza si l aduse n camera pentru a-l compara cu acela al lu i Jos Arcadio Segundo. Erau ntr-adevar identice. Pe vremea cnd i venise ideea tombolei cu cimilituri, Aureliano Segundo ncepu sa se trezeasca noaptea cu un nod n gt, ca si cum si-ar fi nabusit plnsul. Petra Cotes vazu n aceasta una din nenumaratele tulburari aduse de situati a lor nenorocita, si n fiecare dimineata, timp de un an si mai bine, i badijona ceru l

gurii cu un pamatuf muiat n miere de albine si-i dadu sa bea sirop de hrean. Cnd nodul din gtlej deveni att de apasator nct ncepu sa-l mpiedice la respirat, Aureliano Segundo se duse la Pilar Ternera sa vada daca nu cunoaste ea vreo buruiana care sa-l usureze. Neclintita bunica, ajunsa la vrsta de o suta de ani, n fruntea unui mic bordel clandestin, declara ca nu se ncrede n superstitiile terape utice dar consulta cartile n aceasta chestiune. l vazu pe cavalerul de caro cu gtlejul strapuns de sabia valetului de pica, si deduse ca Fernanda ncerca sa obtina ca barbatul ei sa revina acasa, folosind un procedeu foarte dispretuit care consta n a nfige ace n portretul lui, dar care, din pricina unei practici stngace a acestui ge n de vrajitorie, i provocase o tumoare interna. Cum Aureliano Segundo nu avea alte fotografii dect acelea de la cununia lui si ntruct din albumul familiei nu lipsea n ici una, continua sa caute prin toata casa, profitnd de clipele de neatentie ale soti ei sale, si reusi sa descopere pe fundul garderobei o jumatate de duzina de centuri n ambalajele lor originale. Creznd ca aceste fsii de cauciuc rosu sunt niste obiecte de vrajitorie, strecura unul n buzunar ca sa i-l arate lui Pilar Ternera. Ea nu putu sa-i determine natura, dar i se paru att de suspect, nct n orice caz facu sa i se aduca jumatatea de duzina si le arse la un foc mare pe care-l aprinse n curte. Pe ntru a conjura presupusele vraji ale Fernandei, i prescrise lui Aureliano Segundo sa moa ie n apa o gaina clocitoare si sa o ngroape de vie la radacina castanului, si el facu aceasta cu atta buna credinta, nct, n clipa cnd ispravi de acoperit cu frunze moarte pamntul rascolit, simtea deja ca respira mai usor. La rndul ei, Fernanda interpret a disparitia centurilor drept represalii din partea medicilor nevazuti si cusu n in teriorul rochiei ei un buzunar trainic n care-si puse noile bandaje trimise de fiul ei. La sase luni dupa ce ngropase gaina, Aureliano Segundo fu sculat la miezul noptii de un acces de tuse si avu impresia ca e strangulat din interior cu niste clesti de rac. ntelese atunci ca oricte bandaje magice ar fi distrus si oricte pasari de descntec ar fi sacrificat, adevarul unic si trist era ca avea sa moara. Nu spuse aceasta nimanui. Chinuit de teama ca va muri fara sa o poata trimite pe Amaranta Ursula la Bruxelles, ncepu sa lucreze ca niciodata si n loc de o loterie pe saptamna, organiza trei. l vedeai dis-de-dimineata cutreiernd satul, pna n cartierele cele mai ndepartate si saracacioase, ncercnd sa-si vnda biletelele cu o febrilitate care era de nteles numai la un muribund. "Iata Divina Providenta! striga el mereu. N-o lasati sa treaca, ea nu vine dect o data la o suta de ani." Facea eforturi miscatoare pentr u a parea vesel, simpatic, vorbaret, dar era de ajuns sa vezi ct asuda, ct era de pali d, pentru a ghici ca abia si mai trage sufletul. Uneori se abatea din drumul sau si se ducea n locuri pustii unde sa nu-l vada nimeni, si se aseza o clipa pentru a se o dihni de acei clesti care-l sfsiau pe dinauntru. La miezul noptii mai era nca n mahalaua

bordeielor, straduindu-se sa le mngie cu fagaduinte de cstiguri pe femeile solitare care suspinau n apropierea fonografelor: "Acest numar n-a mai iesit de patru luni , le spunea el prezentndu-le biletelele sale. Nu-l lasa sa-ti scape, viata este mai sc urta dect ai crede." Ajunsera sa nu-i mai arate nici un respect, sa-si bata joc de el, iar n ultimele luni nici nu-l mai numeau don Aureliano, cum facusera ntotdeauna, ci chi ar n prezenta lui, i ziceau Domnul Divina Providenta. Glasul i se umplu de note false , se dezacorda si sfrsi prin a se stinge ntr-un horcait ragusit de cine, dar gasea nca destula vointa pentru a nu lasa sa slabeasca asteptarea lozurilor mari n curtea Petrei Cotes. Cu toate acestea, pe masura ce-si pierdea glasul si-si dadea seama ca n curnd nu va mai putea ndura durerea, ntelegea tot mai bine ca fiica lui nu va mai putea pleca la Bruxelles prin porcii si caprele scoase la loterie, si astfel con cepu ideea de a organiza o loterie fabuloasa cu toate pamnturile pustiite de potop si pe car e le-ar putea foarte bine readuce n stare buna acei care dispuneau de capitaluri. A fost o

initiativa att de spectaculara, nct primarul nsusi se oferi sa o anunte n public si s e constituira societati ca sa cumpere bilete de cte o suta de pesos bucata, care se epuizara n mai putin de o saptamna. n noaptea tragerii la sorti, cstigatorii organizara o petrecere strasnica, comparabila doar cu cele din frumoasa epoca a companiei bananiere, iar Aureliano Segundo interpreta la acordeon, pentru ultima oara, melodiile uitate ale lui Francisco Barbatul, dar fara sa le mai poata si cn ta. Amaranta Ursula pleca la Bruxelles dupa doua luni. Aureliano Segundo i dadu nu numai banii de la aceasta loterie extraordinara, ci si acei pe care reus ise sa-i puna de-o parte n cursul lunilor precedente, ca si suma foarte scazuta pe care o obtinuse din vnzarea pianului mecanic, a clavecinului si a altor vechituri cazute n dizgratie. Dupa socotelile lui, aceste fonduri aveau sa-i ajunga pentru studiile ei si nu mai ramnea dect sa gaseasca suma pentru biletul de ntoarcere. Fernanda se opuse pna n ultima clipa la aceasta calatorie, scandalizata la gndul ca Bruxelles s e afla att de aproape de locul de pierzanie care era Parisul, dar se linisti n urma unei scrisori pe care i-o dadu parintele Angel, adresata unui pension de fete catolic e condus de calugarite si unde Amaranta Ursula fagadui ca va locui pna la terminarea studiilor. n afara de aceasta, preotul aranja ca ea sa calatoreasca sub supravegh erea unui grup de franciscane care mergeau la Toledo, unde sperau sa gaseasca oameni de ncredere cu care sa o trimita n Belgia. n timp ce se desfasura aceasta corespondent a precipitata care facu posibila o astfel de coordonare, Aureliano Segundo, cu ajutorul Petrei Cotes, se ocupa de bagajele Amarantei Ursula. n noaptea n care rnduira unul din cuferele de mireasa ale Fernandei, totul era att de bine pus la punct nct studenta stia pe de rost rochiile si papucii de catifea n care avea sa efectueze traversarea Atlanticului, mantoul din postav albastru cu nasturi de ar ama, si pantofii din piele de Cordoba pe care avea sa-i poarte la debarcare. Stia, de asemenea, cum trebuie sa umble ca sa nu cada n apa, atunci cnd va urca la bord pe pasarela, ca nu trebuie sa se desparta nici o clipa de calugarite, nici sa iasa din cabina ei dect pentru a mnca, si ca nu trebuie sub nici un pretext sa raspunda la ntrebari le pe care necunoscutii, de orice sex ar fi fost ei, i le-ar pune cnd vor fi iesit n largul marii. si lua un flacon cu picaturi mpotriva raului de mare si un caiet redactat c hiar de mna parintelui Angel, cuprinznd sase rugaciuni pentru potolirea furtunii. Fernanda i confectiona o centura din pnza groasa n care sa-si pastreze banii si-i arata cum sa o poarte ajustata chiar pe corp, n asa fel nct sa nu trebuiasca sa o scoata nici chiar cnd se culca. Vru sa-i dea n dar oala ei de noapte din aur spala ta cu lesie si dezinfectata cu alcool, dar Amaranta Ursula refuza de teama ca nu cumva colegele ei de la pension sa-si bata joc de ea. Dupa cteva luni, n ceasul mortii, Aureliano Segundo avea sa si-o aminteasca asa cum o vazuse ultima oara, ncercnd zadarnic sa coboare geamul plin de praf de la vagonul de clasa a doua pentru a a

uzi ultimele recomandari ale Fernandei. Purta o rochie din matase roz cu un buchetel de pansele artificiale prinse cu o agrafa pe umarul stng, pantofii de piele de Cordoba cu sireturi si tocuri joase si ciorapi satinati cu jartiere elastice la pulpe. Avea un trup zvelt, parul lung despletit si ochii vioi ai Ursulei la vrsta ei, ia r n felul n care-si lua ramas bun, fara sa plnga, dar si fara sa surda, trada aceeasi tarie d e caracter. Mergnd alaturi de vagon, pe masura ce acesta lua viteza, si tinnd-o pe Fernanda de brat ca sa nu se poticneasca, Aureliano Segundo abia mai putu raspunde cu un gest al minii la sarutarea pe care fiica lui i-o trimise cu vrful degetelor. Cei doi soti ramasera nemiscati, n soarele arzator, privind cum trenul se confunda cu punctul negru de la orizont, tinndu-se de brat pentru prima oara din ziua nuntii lor. n noua august, nainte de a se fi primit cea dinti scrisoare din Bruxelles,

Jos Arcadio Segundo statea de vorba cu Aureliano n odaia lui Melchiade si, fara nici o legatura, i zise: - Aminteste-ti ntotdeauna ca erau peste trei mii si ca i-au aruncat n mare. Apoi capul i se lasa peste pergamente si muri cu ochii larg deschisi. n aceeasi clipa, n patul Fernandei, fratele sau geaman ajunse la capatul martiriulu i lung si teribil pe care-l facusera sa-l ndure racii de fier care-i sfsiau gtlejul. Trecu se o saptamna de cnd se ntoarse acasa, fara glas, la capatul puterilor, numai piele si oase, cu cuferele lui transhumante si cu acordeonul lui de chefliu, pentru a-si tine promisiunea de a muri lnga sotia sa. Petra Cotes l ajutase sa-si adune lucrurile s i-i spusese adio fara sa verse o lacrima, dar uitase sa-i dea ghetele lacuite pe car e voia sa le poarte n sicriu. Astfel, de ndata ce afla ca a murit, se mbraca n negru, nveli ghetele ntr-un ziar si-i ceru voie Fernandei sa vada cadavrul. Fernanda n-o lasa sa treaca pragul usii. - Puneti-va n situatia mea, i zise Petra Cotes pe un ton rugator. nchipuiti-va ct de mult l-am putut iubi pentru a suporta o astfel de umilire. - Nu exista nici o umilinta prea mare pentru o concubina, raspunse Fernanda. Asteptati deci sa moara altul, dintre toti acei care v-au ramas, ca sa-l ncaltati cu aceste ghete. Respectndu-si promisiunea data, Santa Sofia de la Piedd spinteca cu un cutit de bucatarie cadavrul lui Jos Arcadio Segundo ca sa se asigure ca nu-l vor nmormnta de viu. Trupurile au fost asezate n sicrie asemanatoare si se putu constat a atunci ca redevenisera identice n moarte, asa cum fusesera pna la adolescenta lor. Vechii ortaci de chefuri ai lui Aureliano Segundo asezara pe sicriul lui o cunun a purtnd o panglica violeta cu inscriptia: "La o parte din calea mea, vacilor, viat a este att de scurta." Fernanda fu att de indignata de o astfel de lipsa de respect nct puse sa se azvrle cununa la gunoi. n zapaceala din ultima clipa, betivanii tristi care-i scoasera din casa confundara sicriele si-l ngropara pe unul n groapa celuilalt. AURELIANO NU PARASI MULTA VREME odaia lui Melchiade. nvata pe de rost legendele fantastice din cartea cu foile volante, sinteza tratamentelor lui Hermann, paraliticul, nsemnarile despre stiinta demonologica, cheile pentru piatr a filozofala, Centuriile lui Nostradamus si cercetarile lui despre ciuma, n asa fel nct ajunse la adolescenta fara sa cunoasca nimic despre epoca sa, dar nzestrat cu cul tura de baza a unui om din evul mediu. La orice ora ar fi intrat n odaia lui, Santa Sofia de la Piedd l gasea cufundat n lectura. n zorii zilei i aducea o ceasca mare de cafea fara zahar, iar la amiaza o farfurie cu orez garnisit cu felii de banane fripte, care era mncarea unica servita n casa de la moartea lui Aureliano Segundo. Ea se ngrijea sa-i taie parul, sa-l curete de lindini, sa croiasca pe ma sura lui hainele vechi pe care le gasea n cuferele uitate, iar cnd ncepu sa aiba o umbra de mustata, i aduse briciul si castronasul pentru clabuc care apartinusera colonelul ui

Aureliano Buenda. Nici unul dintre fiii acestuia din urma, nici chiar Aureliano J os, nu-i semanase ntr-att, mai ales prin pometii proeminenti si linia hotarta si putin nemiloasa a buzelor. Asa cum i se ntmplase si Ursulei cu Aureliano Segundo, pe vremea cnd acesta studia n odaie, Santa Sofia de la Piedd credea ca Aureliano vorbeste singur. De fapt, el conversa cu Melchiade. ntr-o amiaza fierbinte, putin dupa moartea gemenilor, el vazu cum se desprinde din reverberat ia

ferestrei mosneagul lugubru cu palaria lui n chip de aripi de corb, ca o material izare a unei amintiri sadite n memoria lui cu multa vreme nainte de a se naste. Aureliano terminase cu clasificarea alfabetului pergamentelor. Astfel ca, atunci cnd Melchi ade l ntreba daca a descoperit n ce limba erau redactate, i raspunse fara nici o sovaial a: - n sanscrita. Melchiade i dezvalui ca posibilitatile sale de a reveni n odaia aceasta era numarate. nsa pleca linistit spre ntinsele preerii ale mortii definitive, caci Aur eliano avea timp sa nvete sanscrita n cursul anilor care mai lipseau nca pentru ca manuscrisele sa mplineasca un secol si sa poata fi descifrate. Tot el i semnala ca n mica ulicioara care duce la ru si unde pe vremea companiei bananiere se ghicea viitorul si se talmaceau visele, un ntelept catalan tinea o pravalie cu carti und e se gaseste un Sanskrit Primer, care va fi mistuit de molii peste sase ani, daca el nu se grabeste sa-l cumpere. Pentru prima oara n existenta ei ndelungata, Santa Sofia de la Piedd lasa sa se ntrevada un sentiment, si acesta era unul de stupoare, atunci cnd Aureliano i ceru sa-i aduca cartea pe care avea sa o gaseasca ntre Ierusalimul eliberat si poemele lui Milton, la extremitatea din dreapta de pe rndul al doilea al etajerei. ntruct ea nu stia sa citeasca, retinu pe de rost aceasta formula, si pro cura banii necesari vnznd unul din cei saptesprezece pestisori de aur care ramasesera n atelier si a caror ascunzatoare, din noaptea n care soldatii perchezitionasera ca sa, nu o cunosteau dect ea si Aureliano. Aureliano progresa n studiul sanscritei, n timp ce Melchiade se facea de fiecare data mai putin asiduu si mai ndepartat, estompndu-se n lumina stralucitoare a amiezii. Ultima oara cnd Aureliano l simti, abia daca mai era o prezenta invizibil a, care murmura: "Am murit de friguri n nisipurile din Singapor". Odaia deveni atunc i dintr-o data vulnerabila fata de praf, fata de caldura, de termite, de furnicile rosii, de moliile care aveau sa prefaca n rumegus toata stiinta cartilor si a pergamentelor . Nu lipsea mncarea n casa. A doua zi dupa moartea lui Aureliano Segundo, unul dintre prietenii lui care adusesera cununa cu inscriptia ei ireverentioasa, se oferi sa restituie Fernandei ctiva bani cu care-i ramasese dator sotului ei. Din ziua a ceea, venea n fiecare miercuri un comisionar, aducnd un cos cu alimente care ajungea din plin pe o saptamna. Nimeni n-a stiut vreodata ca acele alimente le trimitea Petra Cotes: pentru ea, a continua sa dea de pomana aceleia care o umilise era un mod de a umili la rndul ei. Cu toate acestea, ranchiuna ei se risipi mai curnd dect ar fi crezut, si atunci continua sa le trimita de mncare, din orgoliu, iar pna la urma, din compasiune. n cteva rnduri, cnd nu mai avu curajul sa-si vnda biletelele si cnd interesul oamenilor pentru loteriile ei disparu, ramase ea fara sa mannce pentru ca Fernanda sa poata mnca, si pna ce nu vazu trecnd nmormntarea ei, nu-si calca

deloc aceasta promisiune. Santa Sofia de la Piedd avea sa gaseasca n scaderea numarului locuitorilor casei odihna pe care o merita dupa mai bine de o jumatate de veac d e munca. Niciodata nu se auzise vreo plngere din partea acestei femei tacute, de nepatruns, care nsamntase familia cu germenii ngeresti ai frumoasei Remedios si cu solemnitatea misterioasa a lui Jos Arcadio Segundo, care-si consacrase o viata ntreaga de singuratate si tacere cresterii unor copii care abia si mai amint eau ca sunt copiii si nepotii ei, si care se ocupase de Aureliano ca si cum s-ar fi nas cut din pntecele ei, fara sa stie macar ca-i era strabunica. Oriunde n afara de casa aceas ta sar fi socotit de necrezut ca ea sa doarma ntotdeauna pe o rogojina de trestie mpletit a pe care si-o ntindea pe jos, n hambar, n mijlocul harmalaiei nocturne a soarecilor, fara sa cuteze sa-i marturiseasca cuiva ca a fost trezita, ntr-o noapte, de senza tia nspaimntatoare ca cineva o priveste n bezna si ca era o vipera care i se tra pe

pntece. Ea stia ca, daca i-ar fi povestit Ursulei acest fapt, aceasta ar fi mparti t patul cu ea, dar era n vremea cnd nimeni nu-si dadea seama de nimic daca nu strigai n gura mare ce te doare, caci munca istovitoare de la brutarie, necazurile razboiu lui, grija copiilor nu-ti lasau ragazul de a te gndi la fericirea altora. Petra Cotes, pe care n-a vazut-o niciodata, a fost singura care si-a amintit de ea. Se ngrijea sa aiba o pereche buna de pantofi pentru iesit, sa nu-i lipseasca mbracamintea, chiar si n e poca n care trebuiau sa faca minuni cu putinii bani de la tombola. Cnd Fernanda veni n casa, avu toate motivele sa creada ca era vorba de o servitoare eternizata aici, si cu toate ca auzi de mai multe ori spunndu-se ca era mama sotului ei, lucrul i se par ea att de necrezut nct i trebui mai mult timp ca sa-l priceapa dect dupa aceea, ca sa-l uite. Santa Sofia de la Piedd n-a parut niciodata sa se formalizeze de aceasta conditie de subalterna. Dimpotriva lasa impresia ca-i place sa umble de colo pna colo prin toate ungherele, fara sa se odihneasca deloc sau sa se plnga, veghind asupra ordinii si curateniei casei imense unde a trait din adolescenta si care, mai ale s n epoca companiei bananiere, parea mai degraba o cazarma dect un camin. Cu toate acestea, cnd muri Ursula, zeul supraomenesc al Santei Sofia de la Piedd, capacitatea ei extraordinara de munca ncepura sa slabeasca. Nu numai ca mbatrnise si ajunsese la capatul puterilor, dar, de pe o zi pe alta, toata casa ca zuse ntr-o criza de senilitate.. Un muschi fin ncepu sa se catere pe ziduri. Cnd nu mai era nici un loc liber n curti, buruienile facura sa plesneasca pe dedesubt cimentul d in veranda, l farmitara ca pe un cristal si se vazu cum rasar din crapaturi aceleasi floricele galbene pe care le gasise Ursula, cu aproape un secol mai nainte, n paharul cu dantura lui Melchiade. Neavnd nici timpul, nici mijloacele pentru a mpiedica revarsarea naturii, Santa Sofia de la Piedd si petrecea ziua prin odai, speriind soprlele care aveau sa intre din nou o data cu lasarea noptii. ntr-o dimi neata vazu cum furnicile rosii parasesc temeliile surpate, trec prin parterul cu flori , urca de-a lungul balustradei, unde begoniile luasera o culoare pamntie, si intra n adncurile casei. ncerca mai nti sa le omoare cu matura, apoi cu insecticide si n cele din urma cu var, dar a doua zi le regasi n acelasi loc, nencetnd de a se strecura, tenace si invincibile. Fernanda, scriind copiilor scrisoare dupa scrisoare, nu-si dadea se ama de ofensiva nestavilita a distrugerii. Santa Sofia continua singura sa se lupte cu buruienile ca sa nu napadeasca bucataria, sa smulga de pe pereti ciucurii uriasi ai pnzelor de paianjeni care cresteau din nou n cteva ceasuri, sa razuie galeriile termitelor. Dar cnd vazu ca si odaia lui Melchiade, chiar daca o curata si matura de trei ori pe zi, era plina de praf si de pnze de paianjen si ca, n ciuda freneziei ei de gospodina, era amenintata de darmaturi si de acel aer de profunda mizerie pe care

numai colonelul Aureliano Buenda si tnarul ofiter nsarcinat cu perchezitia o prevazusera, ntelese ca a fost nfrnta. si mbraca atunci hainele uzate de duminica, si ncalta niste pantofi vechi care apartinusera Ursulei, si trase o pereche de cior api de bumbac pe care-i facuse cadou Amaranta Ursula si facu o bocceluta cu cele dou a sau trei schimburi care-i mai ramasesera: - Ma predau, i zise ea lui Aureliano. Este prea multa munca n casa asta pentru bietele mele oase. Aureliano o ntreba unde avea de gnd sa plece si ea facu un gest vag, ca si cum n-ar fi avut nici cea mai mica idee despre viitor. Se sili totusi sa precizeze c a are de gnd sa-si petreaca ultimii ani ai vietii la o verisoara primara care locuia la Ri ohacha. Aceasta explicatie nu era verosimila. Dupa moartea parintilor ei nu mai avusese legaturi cu nimeni n sat, nu primise nici scrisori, nici vesti si niciodata nu fu sese auzita vorbind despre rude. Aureliano i dadu patrusprezece pestisori de aur, caci ea era gata sa plece doar cu averea ei, care se ridica la un peso si douazeci si

cinci de centime. O vazu de la fereastra odaii cum traversa curtea cu bocceluta cu haine, trndu-si picioarele, grbovita de ani, si mai vazu cum si trecea o mna printro gaura din poarta pentru a trage zavorul dupa ce a iesit. Nu s-a mai aflat niciod ata nimic despre ea. Cnd afla despre aceasta dezertare, Fernanda vocifera alandala o zi ntreaga, cercetnd cuferele, scrinurile si dulapurile unul dupa altul, pentru a se ncredinta ca Santa Sofia de la Piedd n-a furat nimic. si arse degetele voind sa aprinda un cuptor pentru prima oara n viata ei si trebui sa-l roage pe Aureliano sa o nvete c um se prepara cafeaua. Cu timpul, ncepu sa se ocupe el de bucatarie. Cnd se scula, Fernanda gasea micul dejun servit, si apoi nu-si mai parasea camera dect pentru a si lua mncarea pe care Aureliano i-o lasa acoperita n spuza, si pe care ea o ducea pe masa, pentru a o mnca pe servete de in, ntre candelabre, seznd singura n capul mesei, n fata celor cincisprezece scaune goale. Nici chiar n aceste mprejurari, Aureliano si Fernanda nu-si mparteau singuratatea, ci fiecare continua sa si-o traiasca singur, facndu-si menajul fiecare n camera lui, n timp ce pnzele de paianjen continuau sa nzapezeasca trandafirii, sa acopere grinzile si sa captusea sca peretii. Cam prin epoca aceasta avu Fernanda impresia ca duhurile napadisera cas a. S-ar fi spus ca obiectele, mai ales cele mai de folos, dobndisera putinta de a-si schimba locul prin propriile lor mijloace. Fernanda si pierdea vremea cautnd foarfecele de care era sigura ca le pusese pe patul ei, si dupa ce rasturna ceru l si pamntul, le descoperea pe o etajera n bucataria unde era convinsa ca n-a pus picio rul de patru zile. Dintr-o data nu mai era nici o furculita n sertarul cu tacmuri si g asea, n schimb, sase pe altar si alte trei la lavoar. Aceasta nesiguranta a lucrurilor era si mai exasperanta atunci cnd se aseza sa scrie. Calimara pe care o punea la dreapta ei aparea dintr-o data la stnga, tamponul-sugativ se facea nevazut si dupa doua zile l descoperea sub perna, iar paginile adresate lui Jos Arcadio se amestecau cu cele destinate Amarantei Ursula, astfel ca avea mereu spaima de a nu fi bagat scrisorile n plicurile inversate, asa cum se si ntmplase, de altminteri, de vreo cte va ori. ntr-o zi, si pierdu pana. I-o restitui, dupa doua saptamni, factorul postal ca re o descoperise n geanta lui si care umbla din casa n casa ntrebnd cui i apartine. La nceput, ea crezu ca toate acestea sunt opera medicilor nevazuti, asa cum fusese s i disparitia bandajelor, si ncepu chiar sa le scrie o scrisoare, implorndu-i sa o la se n pace, dar trebui sa se ntrerupa, ca sa faca altceva si, cnd reveni n odaie, nu numa i ca nu mai gasi scrisoarea nceputa, dar uita chiar si de intentia de a o scrie. Ctva t imp crezu ca e Aureliano. Se apuca sa-l supravegheze, sa aseze anumite obiecte n drum ul lui pentru a ncerca sa-l surprinda n clipa n care le va deplasa, dar foarte curnd trebui sa se convinga ca Aureliano nu parasea odaia lui Melchiade dect ca sa mear ga

la bucatarie sau la latrina, si ca nu era omul care sa faca farse. Astfel, ajuns e sa creada ca sunt feste de-ale spiridusilor si se decise sa prinda fiecare lucru de locul n care socotea ca se va servi de el. Lega foarfecele de capul patului cu ajutorul unei corzi lungi. Lega pana si tamponul sugativ de piciorul mesei si fixa calimara cu clei n dreapta locului unde avea obiceiul sa scrie. Problemele nu se rezolvara nsa cu un a cu doua, caci dupa cteva ceasuri de cusut, coarda foarfecelor nu mai permitea sa te folosesti de ele la taiat, de parca spiridusii nu ncetau sa o scurteze. Acelasi l ucru se ntmpla cu sfoara care tinea pana, si chiar cu bratul ei, care dupa cteva clipe de s cris, nu mai ajungea pna la calimara. Nici Amaranta Ursula la Bruxelles, si nici Jos Arcadio la Roma n-au aflat niciodata nimic despre aceste patanii. Fernanda le povestea ca e fericita si de fapt chiar si era, tocmai pentru ca se simtea dezle gata de orice obligatie, ca si cum viata ar fi purtat-o din nou n lumea parintilor ei, un de nu erai afectat de problemele cotidiene, deoarece acestea erau dinainte rezolvate n

imaginatie. Acea corespondenta interminabila o facu sa-si piarda notiunea timpul ui, mai ales dupa plecarea Santei Sofia de la Piedd. Se obisnuise sa socoteasca zilel e, lunile si anii lund ca puncte de reper datele prevazute pentru ntoarcerea copiilor . Dar atunci cnd acestia ncepura sa modifice termenele, o data si nca o data, ea ajunse s a confunde datele, sa se ncurce n soroace, si zilele semanau att de mult ntre ele nct nu mai simtea cum trec. n loc sa-si piarda rabdarea, ea se bucura n fond de aceast a ntrziere. Nu se nelinistea din pricina ca, la multi ani dupa ce o anuntase ca era pe cale sa depuna juramntul vesnic, Jos Arcadio continua sa spuna ca asteapta sa-si termine studiile de nalta teologie pentru a le ncepe pe cele de diplomatie, deoare ce ea ntelegea ca treptele care duceau la naltul scaun al Sf. Petru erau multe si pavate cu obstacole. n schimb, sufletul ei se exalta cnd primea vesti care pentru altii ar f i parute lipsite de interes, ca aceea ca fiul ei l zarise pe Papa. Resimti o bucuri e asemanatoare atunci cnd Amaranta Ursula o preveni ca studiile ei se vor prelungi peste durata prevazuta, deoarece calificarile ei excelente i creasera unele privi legii pe care tatal ei nu le luase n considerare atunci cnd facuse socotelile. Cnd Aureliano izbuti sa traduca primul pergament, se scursesera peste trei ani de cnd Santa Sofia de la Piedd i adusese lucrarea de gramatica. N-a fost o munca inutila, nsa nu reprezenta dect abia primul pas pe un drum a carui lungime era imposibil de prevazut, deoarece textul n spaniola nu nsemna nimic: era vorba de versuri cifrate. Lui Aureliano l lipseau elementele pentru a stabili cod ul care i-ar fi permis sa le smulga secretul, nsa de vreme ce Melchiade i spusese ca prava lia batrnului savant catalan continea cartile de care avea nevoie pentru a descoperi sensul profund al manuscriselor, se hotar sa-i ceara Fernandei ngaduinta de a merg e sa le caute. n odaia napadita de resturi si moloz, a caror proliferare de nestapni t izbutise sa doboare totul, chibzuia asupra modului celui mai adecvat de a-si for mula cererea, prevedea toate mprejurarile, calcula ocazia cea mai potrivita, dar cnd o ntlnea pe Fernanda venind sa-si ia mncarea din spuza cuptorului, acesta fiind de fapt singurul moment cnd putea sa-i vorbeasca, rugamintea lui att de trudnic pregatita i se oprea n gt si nu reusea sa rosteasca o vorba. A fost singura data cn d o spiona. Asculta cu sufletul la gura pasii din camera ei. O auzea cum se ndreapta spre usa pentru a primi scrisorile copiilor si pentru a le preda factorului pe ale ei , si tragea cu urechea, noaptea trziu, la zgomotul dur si patimas al penei pe hrtie, nainte de a auzi pocnetul ntrerupatorului si mormaitul rugaciunilor pe ntuneric. Abia atunci adormea, cu speranta ca a doua zi se va ivi ocazia mult asteptata. Se legana att n iluzia ca permisiunea nu-i va fi refuzata, nct ntr-o buna dimineata si taie parul ca rei atrna pna la umeri, si rase barba stufoasa, mbraca niste pantaloni strmti si o

camasa cu guler fals pe care nu mai stia de la cine le mostenise, si astepta n bu catarie ca Fernanda sa vina sa ia micul dejun. Nu mai era femeia de toate zilele care venise, cea cu fruntea trufasa si cu mersul statuar, ci o batrna de o frumusete s upranaturala, cu o capa de hermina ngalbenita, o coroana de carton aurit si alura lnceda a celei care a plns mult n taina. ntr-adevar, de cnd l gasise n cuferele lui Aureliano Segundo, Fernanda si mbracase adesea costumul de suverana, mncat de molii. Oricine ar fi vazut-o n fata oglinzii, extaziata de propriile ei maniere de monar ha, ar fi putut-o socoti nebuna. Totusi, nu era. Transformase, pur si simplu, aceste se mne exterioare ale regalitatii ntr-o masina de amintit. Cnd le mbraca pentru prima oara , un nod i se puse fara voia ei, n inima, si ochii i se umplura de lacrimi, deoarec e simti din nou, n clipa aceea, mirosul de lac al cizmelor militarului care venise sa o peteasca pentru a o face regina, si sufletul i se nchega cu nostalgia visurilor p ierdute. Se simti att de batrna, att de sfrsita, att de ndepartata de cele mai frumoase clipe ale vietii ei, nct le regreta chiar si pe cele care-i ramasesera n amintire drept c ele

mai urte, si abia atunci descoperi ct de mult i lipseau acele adieri de origan din veranda, mireasma trandafirilor la caderea serii si chiar temperamentul bestial al strainilor care veneau n casa. Inima ei de cenusa, care rezistase, fara sa se sfa rme, la loviturile cele mai bine tintite ale realitatii cotidiene, se narui la primele a salturi ale nostalgiei. Nevoia de a se simti melancolica se transforma n viciu pe masura ce o ravaseau anii. Singuratatea o facu mai umana. Cu toate acestea, n dimineata n care intra n bucatarie si se pomeni cu o ceasca de cafea pe care i-o oferea un adolesc ent osos si palid, cu o lucire halucinanta n ochi, se simti brutal sfsiata de ridicol. Nu numai ca-i refuza permisiunea, dar de atunci pastra la ea cheile casei n buzunaru l n care-si pastra bandajele, nefolosite nca. Era o precautie inutila, caci daca ar f i vrut, Aureliano s-ar fi putut furisa si chiar ntoarce n casa fara sa fie observat. nsa captivitatea prelungita, necunoasterea lumii si deprinderea de a asculta, secatu isera n inima lui germenii razvratirii. Astfel ca se ntoarse n ascunzisul sau, citind si r ecitind pergamentele si auzind pna noaptea trziu suspinele Fernandei n dormitor. ntr-o dimineata veni ca de obicei sa aprinda focul si gasi n spuza stinsa mncarea pe car e o lasase n ajun pentru ea. Se duse atunci si-si baga capul pe usa dormitorului si o vazu ntinsa pe pat, acoperita cu capa de hermina, mai frumoasa ca oricnd, cu pielea preschimbata ntr-o crusta de ivoriu. Cnd sosi Jos Arcadio, dupa patru luni, o gasi intacta. Era imposibil sa-ti nchipui un barbat care sa semene mai bine cu mama lui. Purta un costum de tafta funebra, o camasa cu guler rotund si tare si o panglica ngusta de matase pe care o nnodase n lipsa de cravata. Avea tenul livid, aerul lnced, o privire inexpresiva, buzele subtiri. Parul lui negru, ntins si lucios, mpartit la mijloc printr-o carare dreapta si palida, parea ca este fals ca si acela al statuilor s fintilor. Umbra de barba ndepartata cu grija de pe obrazul lui de parafina parea o umbra a constiintei sale. Avea minile palide, irigate de nervuri verzi, cu degete parazit are, iar la aratatorul stng un inel din aur masiv, pe care era montat un opal de forma rot unda. Cnd i deschise poarta de la strada, Aureliano nu trebui sa se ntrebe cine era pentr u a ghici ca venea de foarte departe. La trecerea lui, casa se impregna de mirosul d e apa parfumata pe care Ursula i-o punea pe cap, cnd era copil, ca sa-l poata gasi n ntuneric. ntr-un mod imposibil de precizat, Jos Arcadio ramasese, dupa attia ani de absenta, un copil tomnatic, grozav de trist si de solitar. Se ndrepta direct s pre camera mamei sale, unde Aureliano evaporase mercur timp de patru luni cu ajutoru l atanorului care apartinuse bunicului sau, pentru conservarea corpului dupa formu la lui Melchiade. Jos Arcadio nu-i puse nici o ntrebare. Saruta cadavrul pe frunte, scoase din micul buzunar ascuns dedesubtul rochiei cele trei bandaje ramase

nefolosite, ca si cheia de la garderob. Facu toate acestea cu gesturi precise si hotarte, care contrastau cu aerul sau lnced. Scoase din dulap un sipet mbracat n damasc, purtnd blazonul familial si gasi, n interiorul cu mireasma de santal, voluminoasa misiva prin care Fernanda si usura inima de nenumaratele adevaruri pe care i le ascunsese. O citi fara sa se aseze, cu aviditate dar fara nici o emotie, iar la pagina a treia se opri si-l examina pe Aureliano cu un ochi atent, de parca abia atunci i -ar fi aflat adevarata identitate. - Va sa zica, i spuse el cu un glas care avea ceva de brici, tu esti bastardul. - Sunt Aureliano Buenda. - Du-te n odaia ta, spuse Jos Arcadio. Aureliano nu iesi nici macar din curiozitate, cnd auzi zgomotul funeraliilor solitare. Uneori, l observa din bucatarie pe Jos Arcadio care umbla prin casa cu respiratia gfinda, iar dupa miezul noptii, continua sa-i asculte pasii prin dormitoarele paraginite. Timp de luni ntregi nu-i auzi sunetul glasului, nu numai

pentru ca Jos Arcadio nu-i adresa niciodata un cuvnt, ci si pentru ca nici el nsusi nu avea nici o dorinta s-o faca si nici vreme sa se gndeasca la altceva dect la pergamente. La moartea Fernandei, scosese ultimul dintre pestisorii de aur si se dusese la pravalia nteleptului catalan sa caute cartile de care avea nevoie. Nu-l intere sa nimic din cele ce vazu pe drum, poate pentru ca n-avea amintiri ca sa le faca interesa nte, iar strazile goale si casele pustii erau ntocmai cum si le nchipuise ntr-o vreme n care si-ar fi vndut sufletul pentru a le vedea. si luase singur permisiunea pe care i-o refuzase Fernanda, dar numai o singura data, cu un unic scop si pentru un minimum de timp indispensabil, astfel ca parcurse fara oprire cele unsprezece lo turi de case care o desparteau pe a lui de ulicioara unde odinioara se talmaceau vise le si intra pe nerasuflate n pravalia jalnica si ntunecoasa unde abia aveai loc sa te mi sti. Mai mult dect o librarie, aceasta parea o lada de gunoi pentru cartile rapanoase, zvrlite de-a valma pe etajerele mncate de termite, n colturile mbcsite de pnze de paianjen, ba chiar si n locurile care ar fi trebuit sa ramna libere pentru circula t. Pe o masa lunga, ncarcata si ea cu volume enorme, stapnul localului redacta o proza neobosita ntr-o caligrafie violeta, cam deliranta, pe niste foi scoase dintr-un c aiet de scoala. Avea un par frumos argintat care-i cadea pe frunte ca panasul unui papag al si ochii albastri, vioi si ngusti, dezvaluiau blndetea omului care a citit toate cart ile. Era n chiloti, plin de sudoare si nu-si abandona scrisul pentru a se uita cine a intr at. Aureliano nu ntmpina nici o greutate n a descoperi n aceasta dezordine fabuloasa cele cinci carti pe care le cauta, deoarece se aflau exact pe locul pe care i-l indicase Melchiade. Fara sa spuna un cuvnt, i le ntinse mpreuna cu pestisorul de aur nteleptului catalan, care le examina ncordndu-si pleoapele ca valvele unei molusti. - Pesemne ca esti nebun, zise el pe limba lui, ridicnd din umeri, si-i napoie lui Aureliano cele cinci carti si pestisorul de aur: Ia-le, zise el n spaniola. Ultim ul care le-a citit a fost, daca nu ma nsel, Isac Orbul, asa ca ar trebui sa chibzuiesti b ine ce faci. Jos Arcadio restaura camera lui Meme, puse sa se curete si sa se repare perdelele de catifea si damascul baldachinului de la patul viceregal si readuse n stare de functionare baia parasita, a carei cada de ciment era acoperita cu o crusta n eagra, fibroasa si aspra. La aceste doua locuri se reducea imperiul sau de adunatura, d e produse exotice n stare vrednica de mila, de parfumuri falsificate si de bijuteri i de imitatie. Singurul lucru care parea ca-l deranjeaza n restul casei erau statuile sfintilor de pe altarul casei, pe care le arse ntr-o dupa-amiaza, pna nu mai ramase dect cenusa, pe un rug pe care-l aprinse n curte. Dormea dimineata pna dupa orele unsprezece. Intra n baie ntr-o tunica scamosata, brodata cu dragoni auriti, ncaltat

n papuci cu ciucuri galbeni, si acolo oficia un ritual care, prin meticulozitatea si durata lui, amintea de acel al frumoasei Remedios. nainte de a face baie, aromatiza cada cu sarurile din trei flacoane de alabastru. Nu-si turna apa cu o tigva de totuma, dupa obiceiul casei, ci se scufunda n apele parfumate si plutea cu fata n sus timp de aproape doua ceasuri, lenevit de racoarea placuta si de amintirea Amarantei. La cteva zile dupa sosire, si parasi costumul de tafta care nu numai ca tinea prea cald pentru satul acela, dar era si singurul pe care-l avea, si-si puse n loc niste pantaloni strmti, foarte asemanatori cu acei ai lui Pietro Crespi din timpu l lectiilor de dans, si o camasa din borangic curat, cu initialele sale brodate n d reptul inimii. De doua ori pe saptamna si spala toate rufele n baie si ramnea n tunica pna ce acestea sa uscau, deoarece nu mai avea altceva de mbracat. Niciodata nu lua masa acasa. Iesea dupa ce se potolea caldura mare de la amiaza si nu se ntorcea d ect foarte trziu noaptea. Atunci si relua plimbarile lui agitate de-a lungul si de-a l atul dormitorului, respirnd ca o pisica si gndindu-se la Amaranta. Ea si privirea

nspaimntatoare a sfintilor n lumina candelei erau singurele amintiri pe care le pastrase de acasa. I se ntmplase de multe ori, n halucinantul august roman, sa-si deschida ochii chiar n toiul unui vis si sa o vada pe Amaranta rasarind dintr-un bazin de marmura pestrita cu jupoanele ei de dantela si cu mna bandajata, idealizata de nostalgia exilului. Spre deosebire de Aureliano Jos, care ncercase sa nece acea imagine n smrcurile nsngerate ale razboiului, el se straduia sa o pastreze vie n mlastina lui concupiscenta, n timp ce-i fabrica mamei lui balivernele interminabi le despre vocatia lui pontificala. Nu-i trecu niciodata prin gnd, dupa cum nu-i trec ea nici Fernandei, ca ndelungata lor corespondenta nu era dect un schimb de povesti fanteziste. Jos Arcadio, care parasise seminarul ndata dupa sosirea sa la Roma, continua sa alimenteze legenda despre teologie si drept canonic, pentru a nu pun e n primejdie mostenirea fabuloasa despre care povesteau scrisorile delirante ale ma mei sale si care avea sa-l scoata din viata de mizerie si de njosire pe care-o mpartea cu doi prieteni ntr-o mansarda de pe Transtevere. Cnd primi ultima scrisoare de la Fernanda, dictata de presimtirea mortii iminente, puse ntr-o valiza ultimele urme ale falsei sale straluciri si traversa oceanul n fundul calei mpreuna cu emigranti i care se nghesuiau ca animalele la abator, mncnd macaroane reci si brnza plina cu viermi. nainte de a fi citit testamentul Fernandei, care nu era altceva dect o recapitulare minutioasa si tardiva a nenorocirilor ei, ntelesese, privind mobilel e descleiate si buruienile care napadisera veranda, ca a cazut ntr-o cursa din care nu se va mai putea smulge niciodata, exilat pe viata din lumina de diamant si din aeru l imemorial al primaverii romane. n cursul insomniilor istovitoare ale astmei, masu ra si tot masura adncimea nefericirii sale, cutreiernd locuinta tenebroasa n care spaimele senile ale Ursulei i transmisesera frica de lume. Pentru a se asigura ca nu-l va pierde n ntuneric, ea i destinase un anumit colt al camerei, singurul loc ferit din calea mortilor care ncepeau sa umble prin casa o data cu lasarea serii. "Orice ra u vei face, i spunea Ursula, sfintii mi-l vor spune." Serile nfricosate ale copilariei s ale se reduceau la coltul acela, n care ramnea nemiscat pna la ora culcarii, asudnd de spaima pe scaunasul sau, sub privirea vigilenta si nghetata a sfintilor prtori. Era o tortura inutila, caci nca din epoca aceea era terorizat de tot ce-l nconjura si er a pregatit sa-i fie frica de tot ce putea ntlni n viata: femeile de pe strada, care stricau sngele; femeile din casa, care nasteau copii cu coada de purcel; cocosii de lupta , care provocau moartea oamenilor si remuscari pentru toata viata; armele de foc, care numai daca le atingi te condamnau la douazeci de ani de razboi; ntreprinderile nechibzuite, care nu aduceau dect zile amare si nebunie; si n sfrsit, tot ceea ce fusese creat de Dumnezeu n nemarginita lui bunatate, dar fusese pervertit de diav ol. La desteptare, macinat de roata cosmarurilor, era eliberat din teroarea sa de lu mina

ferestrei, de mngierile Amarantei n baie si de voluptatea cu care l pudra ntre picioare cu un ciucure de matase. Chiar si Ursula era alta n lumina orbitoare din gradina, deoarece atunci nu-i mai vorbea despre lucruri nspaimntatoare, ci i freca dintii cu praf de carbune ca sa aiba sursul stralucitor al unui papa, i taia si i l ustruia unghiile pentru ca pelerinii veniti la Roma din cele patru colturi ale pamntului sa se uimeasca n fata frumusetii minilor papii cnd avea sa le dea binecuvntarea, l pieptana ca pe un papa si-l uda tot cu apa de flori pentru ca trupul si hainele lui sa ai ba parfumul unui papa. n gradinile de la Castelgandolfo l zarise pe papa ntr-un balcon , rostind acelasi discurs n sapte limbi n fata unei multimi de pelerini, si ntr-adeva r, singurele lucruri care i retinusera atentia fusesera albeata minilor, care pareau macerate n lesie, stralucirea orbitoare a vestmintelor sale de vara si parfumul d iscret de apa de flori. La aproape un an dupa ntoarcerea sa acasa, dupa ce vnduse, ca sa se hraneasca, toate candelabrele de argint si oala de noapte heraldica, care n clipa adeva

rului dovedise a nu avea aur dect n incrustatiile ecusonului, unica distractie a l ui Jos Arcadio consta n a aduna copiii din sat pentru a-i aduce sa se joace la el. Aparea cu ei la ora siestei si-i punea sa sara coarda n gradina, sa cnte n veranda si sa faca echilibristica pe mobilele din salon, n timp ce el mergea de la un grup l a altul, dnd lectii de buna purtare. Pe vremea aceea, ispravise cu pantalonii sai strmti si camasa de matase si adoptase o mbracaminte obisnuita, cumparata n dughenele arabilor, dar continua sa pastreze intacte demnitatea sa languroasa si manierele papale. Copiii pusera stapnire pe casa, asa cum facusera odinioara colegele lui Meme. i auzeai alergnd si cntnd si dansnd zapateado pna la o ora naintata a noptii, nct casa ajunsese sa ia aspectul unui internat lipsit de disciplina. Aureliano nu se sinchisi de invazie atta timp ct nimeni nu veni sa-l deranjeze n odaia lui Melchiad e. ntr-o dimineata, doi copii mpinsera usa si se nspaimntara la vederea acelui om murdar si paros care continua sa descifreze pergamentele la masa lui de lucru. N u ndraznira sa intre, dar ramasera sa dea trcoale n jurul odaii. Aruncau priviri furi sate printre crapaturi, sopotind ntre ei, aruncau gnganii vii prin ferestruica, si ntr-o zi tintuira pe dinafara usa si fereastra, n asa fel nct Aureliano avu nevoie de o juma tate de zi pentru a le forta. Amuzati de faptul ca nu erau pedepsiti pentru strengari ile lor, patru copii patrunsera n alta dimineata n odaie, n timp ce Aureliano se afla n bucatarie, hotarti sa nimiceasca pergamentele. Dar, ndata ce apucara foile ngalbenite, o forta ngereasca i ridica de la pamnt si-i tinu suspendati n aer pna cnd se ntoarse Aureliano si le smulse manuscrisele. De atunci nu-l mai deranja nimeni. Patru dintre copiii cei mai mari, care mai purtau nca pantaloni scurti, desi erau n pragul adolescentei, se ocupau de ngrijirea nfatisarii personale a lui Jos Arcadio. Veneau mai devreme dect ceilalti si-si petreceau dimineata barbierindu-l , facndu-i masaj cu prosoape calde, taindu-i si lustruindu-i unghiile de la mini si de la picioare, parfumndu-l cu apa de flori. Si s-a ntmplat de mai multe ori sa intre n cada pentru a-l sapuni din cap pna n picioare, n timp ce el plutea cu fata n sus, gndindu-se la Amaranta. Apoi l stergeau, i pudrau corpul si-l mbracau. Unul dintre copii, care avea parul blond si cret si ochii de sticla rosie ca iepurii, dormea din cnd n cnd n casa. Legaturile care-l uneau cu Jos Arcadio erau att de puternice nct l nsoteau n insomniile lui de astmatic, fara sa scoata o vorba, umblnd ncolo si ncoace alaturi de el, prin casa scufundata n ntuneric. ntr-o noapte, vazura n odaia Ursulei o stralucire galbuie sub cimentul devenit stravezi u, ca si cum un soare subteran ar fi transformat n geam pardoseala camerei. N-a fost ne voie sa aprinda lumina. N-au avut dect sa ridice lespezile sparte din coltul n care se aflase totdeauna patul Ursulei si unde acea sclipire era mai intensa, pentru a descoper i cripta secreta pe care Aureliano Segundo se istovise cautnd-o n delirul sapaturilor sale. Acolo putura vedea cei trei saci de pnza cusuti cu fir de arama, iar n inter iorul

lor cei sapte mii doua sute patruzeci dubloni mari, care continuau sa scnteieze c a niste flacari n obscuritate. Descoperirea comorii produse efectul unui incendiu. n loc sa se ntoarca la Roma cu aceasta avere att de neasteptata, care fusese visul sau nutrit n timpul mi zeriei, Jos Arcadio transforma casa ntr-un paradis decadent. Puse sa se refaca cu catifea noua perdelele odaii si baldachinul patului, pardosi cu lespezi solul ba ii si acoperi peretii cu placi de faianta. Bufetul din sufragerie se umplu cu fructe z aharate, cu sunci si muraturi de tot felul, iar hambarul parasit se deschise din nou pent ru a nmagazina vinurile si lichiorurile pe care Jos Arcadio se ducea el nsusi sa le ridice de la gara, n lazi nsemnate cu numele sau. ntr-o noapte, el si cei patru bai eti mai mari facura o petrecere care se prelungi pna n zori. La orele sase dimineata

iesira n pielea goala din dormitor, desertara baia si o umplura cu sampanie. Se cufundara cu totii notnd n voie ca un stol de pasari pe un cer aurit de basici parf umate, n timp ce Jos Arcadio plutea cu fata n sus, absent de la petrecere, visnd cu ochii deschisi la Amaranta. Statu asa, absorbit de gnduri, rumegnd amaraciunea placerilor sale echivoce, chiar si dupa ce copiii se plictisira si se ntoarsera c u totii n dormitor unde smulsera perdelele de catifea pentru a se sterge cu ele, crapara, nghiontindu-se, sticla oglinzii de cristal de roca si darmara baldachinul patului, nghesuindu-se sa se culce toti de-a valma. Cnd Jos Arcadio se ntoarse din baie, i gasi dormind, ghemuiti unul n celalalt, n pielea goala, ntr-un alcov de naufragiu. ntartat nu att de spectacolul acestor ravagii, ct de dezgustul amestecat cu mila pe care le simtea fata de sine nsusi n acest gol dezolant n care-l lasase petrecerea, se narma cu un bici de dresor ecleziastic, pe care-l pastra pe fundul valizei sale mpreuna cu un ciliciu si cu alte instrumente de mortificare si de penitenta, si-i alunga pe copii din casa urlnd ca un nebun si biciuindu-i fara mila, de parca ar fi fost o haita de lupi. Ramase istovit, cu o criza de astma care dura cteva zile si care-i dadu aerul unui muribund. Dupa trei nopti de tortura, biruit de asfixiere, se duse sa-l cau te n odaia lui pe Aureliano, pentru a-l ruga sa mearga sa-i cumpere dintr-o farmacie nvecinata niste prafuri de aspirat. Astfel iesi Aureliano a doua oara n strada. Nu trebui sa treaca dect doua colturi pentru a ajunge la mica farmacie cu vitrina pr afuita, cu flacoanele ei de portelan cu inscriptii latinesti, unde o tnara fata cu frumus etea misterioasa a unui sarpe de Nil i dadu un medicament, al carui nume l scrisese Jos Arcadio pe o hrtie. A doua vedere a satului pustiit, slab luminat de becurile gal bui de pe strazi, nu strni n Aureliano mai multa curiozitate ca prima Jos Arcadio ncepuse sa-si nchipuie ca a fugit, cnd l vazu ca apare, abia rasuflnd din pricina grabei, trndu-si picioarele pe care claustrarea si lipsa de exercitiu le facuse neajutorate si stngace. Indiferenta lui fata de lume era att de manifesta nct dupa cteva zile, Jos Arcadio si calca promisiunea data mamei sale, si-i dadu libertatea de a iesi ori de cte ori avea chef. - N-am ce sa fac afara, i raspunse Aureliano. Continua sa traiasca nchis n casa, absorbit de pergamentele carora le smulgea ncetul cu ncetul continutul, dar al caror nteles nu izbutea sa-l interpreteze. Jos Arcadio i aducea n odaia lui felii de sunca, dulceturi de flori care-i lasau n gura un gust de primavara si, de doua ori, cte un pahar cu vin bun. El nu arata nici un i nteres fata de pergamentele pe care nu le considera dect cel mult un divertisment ezoter ic, nsa atentia i fusese atrasa de stiinta exceptionala si inexplicabilele cunostinte despre lume pe care le avea aceasta ruda bizara. Afla atunci ca poate sa nteleaga englez a din texte si ca, printre attea pergamente, citise de la prima pna la ultima pagina, de parca ar fi fost vorba de un roman, cele sase tomuri ale enciclopediei. Acestei lectur i i atribui la nceput faptul ca Aureliano putea vorbi despre Roma ca si cum ar fi tra it

acolo multi ani, dar nu ntrzie sa-si dea seama ca unele dintre cunostintele sale n u erau enciclopedice, ca de exemplu, preturile lucrurilor. "Toate se afla", se mar gini sa-i raspunda Aureliano, atunci cnd l ntreba despre modul cum dobndise aceste informatiuni. La rndul sau, Aureliano fu surprins sa constate ct de mult se deoseb ea Jos Arcadio, vazut de aproape, de imaginea pe care si-o facuse despre el vazndu-l umblnd prin casa. Era n stare sa rda, sa-si ngaduie din cnd n cnd o clipa de nostalgie pentru trecutul casei, sa se ngrijeasca de aspectul mizerabil al odaii lui Melchiade. Aceasta apropiere ntre doi solitari din acelasi snge era foarte departe de prietenie, dar le ngadui la amndoi sa suporte mai usor singuratatea de nepatruns c are i separa si i unea n acelasi timp. Jos Arcadio putu face atunci apel la Aureliano pentru a rezolva anumite probleme gospodaresti care-l exasperau. Aureliano putea , la

rndul sau, sa vina sa citeasca n veranda, sa primeasca scrisorile Amarantei Ursula , care continuau sa soseasca cu o punctualitate neschimbata si sa se foloseasca de baia din care-l izgonise Jos Arcadio la venirea lui. n zorii unei zile calduroase, cei doi fura treziti de batai puternice, staruitoar e n poarta de la strada. Era un mosneag sumbru, cu ochi mari, verzi, care dadeau chi pului sau o fosforescenta spectrala si cu o cruce de cenusa pe frunte. Vestmintele lui zdrentuite, pantofii rupti, o traista veche pe care o purta pe umeri drept unic bagaj, i dadeau nfatisarea unui cersetor, nsa tinuta lui avea o demnitate care contrasta va dit cu aparentele. Era destul sa-l privesti o singura data, chiar si n penumbra vesti bulului, pentru a-ti da seama ca forta misterioasa care-i ngaduia sa traiasca nu era insti nctul de conservare, ci deprinderea fricii. Era Aureliano Amador, unicul supravietuitor dintre cei saptesprezece fii ai colonelului Aureliano Buenda, care cauta o clipa de ragaz n lunga si primejduita lui existenta de fugar. si declara identitatea, si se ruga sa i se acorde adapost n acea casa la care visase n noptile sale de paria ca la un ul tim azil care-i mai ramnea n viata. Insa Jos Arcadio si Aureliano nu-si aminteau de el. Creznd ca au de-a face cu un vagabond, l azvrlira n strada, mbrncindu-l. Din poarta, cei doi putura asista atunci la deznodamntul unei drame care ncepuse cu mu lt nainte ca Jos Arcadio sa fi atins vrsta ntelegerii. Doi agenti ai politiei, care-l urmarisera pe Aureliano Amador ani de zile, care-l haituisera ca niste cini prin toata lumea, se ivira de dupa migdalii de pe trotuarul din fata si trasera asupra lui doua gloante de revolver care-i gaurira fruntea n locul unde era crucea de cenusa. De fapt, dupa ce alungase copiii din casa, Jos Arcadio astepta vesti despre un transatlantic care avea sa plece la Neapole nainte de Craciun. i mpartasise acestea lui Aureliano si facuse chiar planul sa-i njghebeze un negot care sa-i ofere din ce sa traiasca, deoarece dupa nmormntarea Fernandei, cosul cu merinde ncetase sa mai soseasca. Totusi, nici acest ultim vis nu avea sa se mplineasca. ntr-o dimineata d e septembrie, dupa ce bause cafeaua cu Aureliano n bucatarie, Jos Arcadio si termina baia, ca n toate zilele, cnd prin sparturile acoperisului de tigle si facur a aparitia cei patru baieti pe care-i alungase din casa. Fara sa-i lase timp sa se apere, ei intrara mbracati n bazin, l apucara de par si-l tinura cu capul sub apa pna ce dispa ru de la suprafata framntarea agoniei, iar trupul de delfin, tacut si palid, se scuf unda pna n adncul apelor parfumate. Luara apoi cei trei saci cu aur a caror ascunzatoare nu o cunosteau dect ei si victima lor. A fost o actiune att de rapida, de metodica si de brutala, nct parea un atac militar. Aureliano, nchis n odaia sa, nu-si dadu seama

de nimic. Dupa-masa, negasindu-l n bucatarie, l cauta pe Jos Arcadio prin toata casa si-l descoperi plutind pe oglinzile nmiresmate ale bazinului, enorm, tumefia t si visnd nca la Amaranta. Abia atunci ncepu sa nteleaga ct de mult ncepuse sa-l iubeasca. AMARANTA URSULA SE NTOARSE o data cu primele zile ale lui decembrie, mpinsa de brizele iuti ale unei corabii cu pnze, aducndu-si sotul legat de gt cu o cordeluta de matase. si facu aparitia fara nici o prevenire, ntr-o rochi e de culoarea ivoriului, cu un sirag de perle care-i coborau pna aproape de genunchi, cu smaralde si topaze la degete si cu parul drept, tuns pna la naltimea urechilor, n c ozi de rndunica. Barbatul cu care se casatorise cu sase luni mai nainte era un flamand de vrsta matura, zvelt, cu aer de navigator. i fu de ajuns sa mpinga usa de la salon pentru a ntelege ca absenta ei fusese mai lunga si mai pustiitoare dect ar fi banu it.

- Doamne Dumnezeule! striga ea, mai mult voioasa dect nelinistita. Se vede ca nu este nici o femeie n casa asta! Bagajele ei nu ncapeau toate n veranda. Pe lnga vechiul cufar al Fernandei cu care fusese trimisa la colegiu, ea aducea doua garderoburi nalte, patru geamantan e mari, un sac lung pentru umbrele, opt cutii cu palarii, o colivie uriasa cu vreo cincizeci de canari, si bicicleta sotului ei, demontata n piese, ntr-un toc special pe carel puteai purta ca pe un violoncel. Nu-si ngadui nici o zi de odihna dupa aceasta lunga calatorie. mbraca o salopeta din pnza uzata pe care o adusese setul ei mpreuna cu alte haine de automobilist si ntreprinse o noua actiune de restaurare a casei. Go ni furnicile rosii care pusesera deja stapnire pe veranda, nviora trandafirii, smulse buruienile din radacini si sadi din nou ferigi, origan si begonii n ghivecele de pe balustrada. Lua comanda unei echipe de tmplari, lacatusi si zidari care podira di n nou pardoselile crapate, reasezara usile si ferestrele n ttnile lor, renovara mobilele si spoira peretii pe dinauntru si pe dinafara, n asa fel nct la trei luni de la sosire a ei, respirai din nou atmosfera de tinerete si de sarbatoare care domnea pe vremea pi anului mecanic. Niciodata nu se vazuse n casa atta voie buna, la orice ceas si n orice mprejurare, atta pofta de cntec si de dans, si de a arunca la gunoi lucrurile si obiceiurile nacrite. Dintr-o singura maturatura, terminara cu amintirile funebre si cu mormanele de boarfe inutile si de catrafuse superstitioase, ngramadite prin unghe re si, numai din recunostinta fata de Ursula pastra dagherotipul lui Remedios din salon. "Uitati-va ce nazdravanie! striga ea murind de rs. O strabunica de patrusprezece ani!" Cnd unul dintre zidari i povesti ca singurul chip de a-i alung a este de a se cauta comorile pe care ei le-au ngropat aici, ea raspunse ntre doua h ohote de rs ca nu da crezare superstitiilor oamenilor. Era att de spontana, att de emancipata, cu un spirit att de liber si modern, nct Aureliano, cnd o vazu sosind, nu mai stiu cum sa se miste si ce sa faca cu minile. "Nemaipomenit! exclama ea fericita, deschizndu-i bratele. Ia te uita ct a crescut de mare antropofagul meu adorat!" nainte ca el sa fi avut timp sa reactioneze, ea pusese deja un disc pe gramofonul portativ pe care-l adusese cu sine si se straduia sa-l nvete dansurile la moda. l obliga sa-si schimbe pantalonii murdari pe care-i mostenise de la colonel ul Aureliano Buenda, i darui niste camasi tineresti si niste pantofi n doua culori, si cnd socotea ca a zabovit prea mult n odaia lui Melchiade, l gonea afara n strada. La fel de activa, minutioasa si nemblnzita ca Ursula si aproape la fel de frumoasa si provocatoare ca frumoasa Remedios, era nzestrata cu un instinct rar care-i permitea sa anticipeze ntotdeauna moda. Cnd primea prin posta tiparele de croit cele mai recente, acestea abia daca-i serveau sa verifice ca nu se nselase cu privire la modelele inventate de ea, pe care le cosea la masina rudimentara cu manivela a Amarantei. Era abonata la mai toate revistele de moda, de informatie artistica si de muzica populara care se publicau n Europa si-i era de ajuns sa-si arunce o singura privire pentru a-si da seama ca lucrurile se desfasurau n lume asa cum

si le nchipuia ea. Nu se putea ntelege ca o femeie cu un astfel de spirit sa se ntoarca nt run sat mort, nabusit de praf si de caldura, ba nca si cu un sot care avea bani cu prisosinta pentru a duce o existenta ndestulata n oricare colt al lumii si care o iubea att de mult nct acceptase ca ea sa-l duca legat de o cordeluta de matase. Totusi, p e masura ce trecea timpul, intentia ei de a ramne parea si mai evidenta, deoarece n u concepea planuri care sa nu fie de lunga durata si nu lua hotarri care sa nu caut e sa-i asigure o existenta confortabila si o batrnete pasnica la Macondo. Colivia cu can ari era o dovada ca aceste planuri nu erau improvizate. Amintindu-si de o scrisoare a mamei ei care vorbea despre exterminarea pasarilor, ea-si ntrziase calatoria cu cteva luni pentru a gasi un vapor care sa faca escala n Insulele Fericirii, de und e-si

alese douazeci si cinci de perechi de canari de cel mai frumos soi pentru a repo pula vazduhul din Macondo. Aceasta a fost cea mai lamentabila dintre numeroasele ei initiative sortite esecului. Pe masura ce pasarile se nmulteau, Amaranta Ursula l e slobozea pereche cu pereche, dar ele abia se simteau n libertate, ca si si luau zb orul din sat. n zadar ncerca ea sa le deprinda cu colivia pe care o construise Ursula c u ocazia primei restaurari. n zadar le facu cuiburi false din paie n migdali, n zadar presara mei pe acoperisuri, n zadar le atta pe cele din colivii pentru ca glasuril e lor sa le cheme napoi pe dezertoare, caci acestea si luau naltime de la prima tentativa si descriau un cerc pe cer, numai att ct aveau nevoie pentru a gasi calea de ntoarcere catre Insulele Fericirii. Dupa un an de la ntoarcere, cu toate ca nu reusise sa lege prietenie cu nimeni, s i nici sa organizeze vreo petrecere, Amaranta Ursula persista n credinta ca va pute a rascumpara acest sat marcat de nenorocire. Gaston, sotul ei, se ferea sa o contr azica, desi ntelesese, nca din ceasul acela de amiaza ucigatoare, cnd coborse din tren, ca hotarrea sotiei sale fusese dictata de un miraj al nostalgiei. Fiind sigur ca ea va fi nvinsa de realitate, nu-si dadu nici macar osteneala de a-si monta bicicleta, ci se ocu pa sa caute printre pnzele de paianjen pe care le smulgeau zidarii, ouale cele mai frumoase, pe care le deschidea cu unghiile si le contempla cu lupa ore ntregi, pe ntru a vedea iesind puii minusculi de paianjen. Mai trziu, apreciind ca Amaranta Ursula nu-si urmarea reformele dect pentru a nu se marturisi nvinsa, se hotar sa-si montez e magnifica bicicleta, a carei roata din fata era mult mai mare dect cea din spate si se consacra vnatorii si disectiei tuturor insectelor indigene pe care le ntlnea prin mprejurimi si pe care le expedia n borcane de marmelada fostului sau profesor de stiinte naturale de la universitatea din Lige, unde facuse studii aprofundate de entomologie, desi vocatia sa dominanta era aeronautica. Pentru a circula cu bici cleta, purta pantaloni de acrobat, sosete de cimpoier si o cascheta de detectiv, dar pe ntru a umbla pe jos, mbraca un costum de pnza nealbita, ireprosabila, cu pantofi albi, cravata de matase, palarie canotiera si o cravasa fina de rachita n mna. Avea pupi le palide care-i accentuau aerul de navigator si o mustacioara de culoarea veverite i. Desi era cu cel putin cincisprezece ani mai mare dect sotia sa, gusturile sale tineres ti, hotarrea lui grijulie de-a o face fericita, adaugate la calitatile lui de bun ama nt, compensau diferenta. De fapt, cei care-l vedeau pe acest cvadragenar cu maniere circumspecte, cu cordeluta lui de matase n jurul gtului si cu bicicleta sa de circ , nu si-ar fi putut nchipui ca ntre el si tnara sa sotie exista un pact de iubire nebuna , si ca amndoi cedau acestei atractii reciproce n locurile cele mai putin indicate, pe und

e-i surprindea inspiratia, asa cum facusera din prima zi cnd s-au ntlnit, cu o pasiune pe care scurgerea timpului si mprejurarile de fiecare data tot mai insolite o faceau din ce n ce mai profunda si mai bogata. Gaston nu era numai un amant feroce, cu o stiint a si o imaginatie inepuizabila, ci era fara ndoiala primul barbat, din istoria spec iei, care efectuase o aterizare fortata si era sa moara mpreuna cu logodnica lui, numai ca sa faca dragoste n mijlocul unui cmp de viorele. Se cunoscusera cu trei ani nainte de a se casatori, ntr-o zi cnd biplanul de sport cu care facea piruete deasupra colegiului unde nvata Amaranta Ursula ncerca o manevra intrepida pentru a evita stlpul semnalizator si cnd aceasta carcasa primitiva din pnza gudronata si foi de aluminiu ramase agatata cu coada de cablur ile de energie electrica. De atunci, fara sa se preocupe de piciorul sau imobilizat, se ducea n fiecare duminica sa o ia pe Amaranta Ursula de la pensionul de calugarite unde locuise tot timpul, al carui regulament nu era att de sever pe ct dorea Fernanda, si o aducea la clubul lui sportiv. ncepura sa se iubeasca la cinci sute de metri altitudine, n aerul duminical al cmpiilor si cu ct oamenii de pe pamnt li se

pareau mai mici, cu att mai mult se simteau patrunsi unul de catre celalalt. Ea i vorbea despre Macondo ca despre satul cel mai luminos si mai pasnic din lume si despre o casa uriasa care mirosea a origan, unde voia sa traiasca pna la adnci batrnete alaturi de un sot credincios si de doi baieti care sa se numeasca Rodrig o si Gonzalo, n nici un caz Aureliano si Jos Arcadio, si de o fata care sa aiba numele de Virginia, n nici un caz de Remedios. Arata atta ardoare si tenacitate n evocarile satului idealizat de nostalgie, nct Gaston ntelese ca ea n-ar primi sa se marite daca n-ar duce-o sa traiasca la Macondo. Accepta asa cum facu mai trziu cu cordeluta de matase, deoarece socotea ca acestea sunt niste capricii efemere pe care era mai bine sa le nsele la timpul lor. Dar, dupa ce se scursera doi ani la Macon do fara ca Amaranta Ursula sa para mai putin multumita ca n prima zi, el ncepu sa dea semne de neliniste. Pe atunci disecase deja toate insectele care se puteau disec a n acel tinut, vorbea spaniola ca un indigen si dezlegase toate cuvintele ncrucisate din revistele pe care le primeau prin posta. Nu putea pretexta clima pentru a grabi ntoarcerea, caci natura l nzestrase cu un ficat colonial care rezista fara sa se clinteasca dogorii amiezelor ca si apei pline de larve. Pretuia att de mult bucat aria creola, nct o data mnca un sir de optzeci si doua de oua de iguana. Amaranta Ursula, dimpotriva, comanda pesti si raci, care-i erau adusi cu trenul, n lazi cu gheata, conserve de carne si fructe n sirop, singurele lucruri pe care le putea mn ca, si continua sa se mbrace dupa moda europeana si sa primeasca modele prin posta, cu toate ca nu avea unde sa mearga, nici la cine sa se duca n vizita si ca n situatia n care se gaseau, sotul ei nu avea chef sa-i apreciere rochiile scurte, palariile pe ureche si colierele n sapte siraguri. Secretul ei parea a consta n faptul ca gasea ntotdea una un mod de a se ocupa, rezolvnd probleme casnice pe care si le crea singura si facn d gresit anumite lucruri pe care le ndrepta a doua zi, cu un zel pernicios care pe Fernanda ar fi facut-o sa se gndeasca la viciul ereditar de a face pentru a desfa ce. Geniul ei festiv continua sa fie att de viu n salon, unde repetau pna noaptea trziu pasii de dans pe care prietenele ei de la colegiu i-i descriau cu desene si sfrse au de obicei facnd dragoste n fotoliile vieneze sau chiar pe podelele goale. Nu-i mai li psea dect sa dea nastere unor copii pentru a fi deplin fericita, dar respecta pactul p e care-l ncheiase cu sotul ei, de a nu avea copii nainte de cinci ani de casatorie. Cautnd cu ce sa-si ocupe timpii morti, Gaston obisnuia sa-si petreaca dimineata n odaia lui Melchiade, mpreuna cu salbatecul Aureliano. i placea sa evoce mpreuna cu el colturile cele mai intime ale tarii sale, pe care Aureliano le cuno stea de parca ar fi petrecut multa vreme acolo. Atunci cnd Gaston l ntreba cum a facut pentru a-si procura informatii care nu figurau n enciclopedii, si atrase acelasi r aspuns ca si Jos Arcadio: "Toate se afla". n afara de sanscrita, Aureliano nvatase engleza

si franceza si un pic de greaca si de latina. Deoarece acum iesea n toate dupa amiezele, iar Amaranta Ursula i alocase o suma saptamnala pentru cheltuieli personale, odaia lui ncepuse sa semene cu o sectiune din libraria savantului cata lan. Citea cu sete pna la o ora foarte naintata din noapte, desi, dupa felul n care se referea la lecturile sale, Gaston deducea ca nu cumpara aceste carti pentru a se informa, ci pentru a verifica exactitatea propriilor sale cunostinte, si ca nici una nu-l interesa mai mult ca pergamentele carora le consacra cele mai frumoase ore ale diminetii. Gastn ca si sotia lui s-ar fi bucurat sa-l vada integrndu-se n viata de familie, nsa Aureliano era o fiinta ermetica, nvaluit ntr-un nor de mister pe care timpul l facea tot mai dens. Avea un caracter att de nepatruns nct eforturile lui Gaston de a se apropia de el se soldara cu un esec si acesta trebuia sa-si caute alte preocupari pentru a-si umple ceasurile moarte. Cam pe vremea aceea i veni ideea s a organizeze un serviciu de posta aeriana. Nu era un proiect nou. De fapt, se

afla ntr-un stadiu destul de avansat cnd o cunoscuse pe Amaranta Ursula, numai ca nu fusese conceput pentru Macondo, ci pentru Congo Belgian, unde familia lui facuse investitii n uleiul de palmieri. Casatoria si hotarrea de a petrece cteva luni la Macondo, pentru a-i fi pe plac sotiei, l obligasera sa-l amne . Dar cnd observa ca Amaranta Ursula se ncapatna sa alcatuiasca un comitet de renovare publica si ajunsese chiar sa rda de el pentru ca facuse aluzie la eventualitatea rentoarcerii, ntelese ca lucrurile riscau sa dureze multa vreme si se puse n legatura cu fostii sai asociati din Bruxelles, gndindu-se ca, n fond, pentru a fi pionier, tot una e daca folosesti Caraibele sau Africa. n timp ce demersurile progresau, pregati un teren de aterizare n vechea regiune fermecata care avea pe atunci nfatisarea unei cmpii de cremene pline de brazde si crapaturi, studie direc tia vnturilor, geografia litoralului si itinerariile cele mai potrivite pentru naviga tia aeriana, fara sa observe ca zelul lui, care semana att de mult cu cel al lui Mr. Herbert, era pe cale sa strneasca n sat banuiala primejdioasa ca intentia lui n-ar fi de a stabili planuri de zbor, ci de a planta banane. Entuziasmat de aceasta idee, care la urm a urmei putea sa justifice instalarea sa definitiva la Macondo, efectua cteva calatorii n capitala provinciei, statu de vorba cu autoritatile, obtinu permisiuni si semna contracte de exclusivitate. n acest rastimp, ntretinea cu asociatii sai din Bruxelles o corespondenta care semana cu aceea dintre Fernanda si medicii nevazuti, si ajuns e sa-i convinga sa expedieze cu vaporul primul aeroplan, ncredintndu-l unui mecanic expert care sa-i monteze piesele detasate n portul cel mai apropiat si sa-l aduca pe calea aerului pna la Macondo. La un an dupa primele masuratori si calcule meteorologice, ncrezator n promisiunile repestate ale corespondentilor sai, si facu se obiceiul sa se plimbe pe strazi, observnd cerul, atent la semnele brizei, asteptnd sa apara aeroplanul. Cu toate ca Amaranta Ursula nu observase nimic, ntoarcerea ei provoca o schimbare radicala n viata lui Aureliano. Dupa moartea lui Jos Arcadio, devenise un client asiduu al librariei savantului catalan. n afara de aceasta, libertatea de care se bucura acum si timpul de care dispunea strnira n el o oarecare curiozitate fata de satul pe care-l descoperise fara uimire. Cutreiera strazile prafuite si solitare , examinnd cu un interes mai mult stiintific dect omenesc interiorul caselor ruinate , grilajele metalice ale ferestrelor, roase de oxid si sfsiate de pasarile muribund e si pe locuitorii striviti de amintiri. ncerca sa reconstituie n imaginatie splendoarea r edusa la neant a vechiului centru al companiei bananiere, a carui piscina secata era p lina pna sus de ghete barbatesti si de sandale putrezite, si unde gasi, printre casele naruite de buruieni, scheletul unui cine ciobanesc nca legat de un belciug printr-un lant de

fier, si un telefon care suna, suna, suna, pna ce el l desprinse pentru a auzi voc ea nelinistita si ndepartata a unei femei care-l ntreba ceva, n engleza, la care el i raspunse ca da, ca greva se terminase, ca cei trei mii de morti fusesera aruncat i n mare, iar compania bananiera plecase din Macondo si ca n Macondo era n sfrsit pace de multi ani. Hoinarelile lui l dusera pna n cartierul mizerabil al caselor de toleranta, unde odinioara se ardeau teancuri de bilete pentru a se nsufleti petre cerea si care acum nu mai era dect un labirint de strazi unele mai sinistre si mai nenorocite dect altele, cu cteva lanterne rosii nca aprinse, cu sali de bal pustii, mpodobite cu resturi de ghirlande, unde vestejitele si revarsatele vadane ale nim anui, strabunicile franceze si matroanele babiloniene continuau sa astepte n apropierea gramofoanelor cu difuzoare. Aureliano nu gasi pe nimeni care sa-si aminteasca de familia sa, nici chiar de colonelul Aureliano Buenda, n afara de cel mai batrn dint re negrii antilieni, un mosneag al carui cap acoperit cu bumbac i dadea nfatisarea un ui negativ de fotografie, si care continua sa cnte sub porticul casei sale psalmii l ugubri

ai amurgului. Aureliano statea la taifas n nclcitul jargon antilian pe care-l nvatas e n numai cteva saptamni, si mpartea uneori cu el ciorba de capete de cocos pe care i-o pregatea stranepoata lui, o negresa nalta, bine legata, cu solduri de iapa si sni ca pepenii copti, si cu un cap rotund, perfect, acoperit cu un coif de par srmos, ca re avea aspectul unei chivere de razboinic medieval. Se numea Nigromanta. Pe atunci, Aureliano traia din vnzarea de tacmuri, candele si alte ustensile casnice. Cnd nave a nici o para, ceea ce se ntmpla foarte des, se ducea pe la crciumile din jurul pietii, sa ceara capetele de cocos care se aruncau la gunoi, si i le aducea Nigr omantei ca sa-i pregateasca supa ei, amestecate cu iarba grasa si parfumata de izma. Dup a moartea strabunicului, Aureliano nceta sa mai frecventeze casa, dar o gasea pe Nigromanta sub migdalii umbrosi din piata, unde-i chema, prin suieraturile ei de fiara salbatica, pe rarii noctambuli care treceau. i tinu de mai multe ori tovarasie, v orbind n papiamento despre supele din capete de cocos si despre alte delicii ale mizerie i, si ar mai fi continuat daca ea nu i-ar fi dat sa nteleaga ca tovarasia lui i gonea clientela. Desi ncercase si el uneori ispita, si desi Nigromanta nsasi n-ar fi vaz ut n asta dect o urmare fireasca a nostalgiei lor mpartasite, nu se culca cu ea. Astfel ca Aureliano mai era nca fecior atunci cnd Amaranta Ursula se ntoarse la Macondo si i dadu o mbratisare frateasca care-l lasa fara suflare. De fiecare data cnd o ve dea, dar mai ales atunci cnd ea l nvata dansurile la moda, simtea cum oasele i se moaie, ca un burete gaunos, asa cum i se ntmplase ras-strabunicului sau n ziua n care Pilar Ternera l chemase n hambar sub pretextul de a-i da n carti. ncercnd sa-si nabuse chinul, se cufunda si mai mult n pergamente si ncepu sa evite dezmierdarile nevinovate ale acelei matusi care-i otravea noptile cu efluviile e i tulburatoare, dar cu ct cauta sa a ocoleasca, cu att mai mult i astepta rsul pietros , mieunatul de pisica fericita si cntecul ei de recunostinta, sfrsindu-se de dragost e la orice ora din zi si din noapte si n locurile cele mai nenchipuite din casa. ntr-o noapte, la zece metri de patul sau, pe tejgheaua de aurarit, cei doi soti cu pnte cele nenfrnat sparsera vitrina si se iubira ntr-o balta de acid clorhidric. Aureliano nu numai ca nu putu nchide o clipa ochii, dar si petrecu dimineata urmatoare cu febra , gemnd de furie. I se paru o vesnicie pna la lasarea noptii, cnd o astepta pe Nigromanta n umbra migdalilor, patruns de acele de gheata ale nesigurantei si strngnd n pumn un peso si cincizeci de centime pe care-i ceruse Amarantei Ursula, nu att pentru ca ar fi avut nevoie de ei, ci mai degraba pentru ca si ea sa fie, ntr-un fel, compromisa, njosita si prostituata prin aventura lui. Nigromanta l lua n odaia luminata de niste sfesnice nselatoare, n patul ei pliant, cu pnza patata de amoruri pacatoase, lnga trupul ei de catea salbateca, mpietrita, nenduratoare, care se pregatea sa-l expedieze repede, ca pe un copil nfricosat, si care se gasi dintr-o

data n fata unui barbat a carui vigoare extraordinara ceru din partea maruntaielor ei o miscare de reacomodare seismica. Devenira amanti. Aureliano si petrecea dimineata descifrnd pergamente, iar la ora siestei se ducea n odaia adormitoare, unde Nigromanta l astepta ca sa-l nvete s a faca mai nti ca rmele, apoi ca melcii si apoi ca racii, pna cnd era silita sa-l paraseasca pentru a merge sa se posteze la pnda amorurilor ei perverse. Tremura cteva saptamni nainte ca Aureliano sa descopere ca avea n jurul mijlocului un fel de cerc care parea facut dintr-o coarda de violoncel, nsa dur ca otelul si fara n ici o urma de nod sau de sudura, deoarece se nascuse si crescuse cu ea odata. Aproape ntotdeauna, ntre o sedinta de dragoste si alta, mncau goi pe pat, n caldura halucinanta si sub stelele de zi pe care oxidul le facea sa apara prin acoperisu l de zinc. Era pentru prima oara ca Nigromanta avea un barbat statornic, un tip ntreg-ntregut , cum zicea ea, murind de rs, si ncepea chiar sa-si faca iluzii sentimentale cnd

Aureliano i marturisi pasiunea sa nemplinita pentru Amaranta Ursula, pe care nu reusise sa o vindece prin aceasta nlocuire, dar care i rasucea din ce n ce mai mult maruntaiele pe masura ce experienta i largea orizonturile dragostei. De atunci, N igromanta continua sa-l primeasca cu aceeasi caldura dintotdeauna, dar ceru sa i se plateasca serviciile cu atta exactitate nct, n zilele cnd Aureliano nu avea bani, i le trecea la socoteala, nu cu ajutorul cifrelor, ci prin linii tras e dupa usa cu unghia degetului mare. La caderea noptii, cnd ea ramnea sa dea trcoale prin umbrele pietii, Aureliano traversa veranda ca un strain, abia salutndu-i pe Amara nta Ursula si pe Gaston, care de obicei cinau la aceasta ora, si se nchidea din nou n odaia sa, incapabil sa citeasca sau sa scrie, sau macar sa gndeasca, din pricina tulburarii n care-l aduceau rsetele, susotelile, zbenguielile preliminarii, apoi exploziile de fericire agonizanta cu care culminau noptile din casa. Asa era via ta lui cu doi ani nainte ca Gaston sa nceapa sa astepte sosirea aeroplanului, si tot asa continua sa fie si n dupa-amiaza cnd se duse la libraria savantului catalan, unde dadu peste patru tineri galagiosi discutnd cu nversunare despre metodele pentru strpirea gndacilor n evul mediu. Batrnul librar, care cunostea pasiunea lui Aureliano pentru cartile pe care le citise numai Beda Venerabilul, l invita imediat, nu fara oarec are malitiozitate parinteasca, sa arbitreze controversa, si el se apuca pe nerasufla te sa explice ca gndacul, cea mai veche insecta naripata aparuta pe pamnt, era deja victima favorita a loviturilor de papuc n Vechiul Testament, dar ca, la nivelul s peciei, era cu desavrsire refractar fata de orice metoda de strpire, ncepnd cu feliile de patlagele rosii cu borax si terminnd cu faina zaharata, deoarece cele o mie sase sute trei varietati ale sale rezistasera la persecutia cea mai veche, mai tenace si m ai nemiloasa pe care o dezlantuise vreodata omul, de la aparitia lui, mpotriva unei fiinte vii, inclusiv omul nsusi, n asa fel, nct daca se atribuia neamului omenesc un instinct de reproducere, trebuia sa i se recunoasca si un alt instinct, nca si ma i precis si mai puternic, si anume acela de a ucide gndacii, care nu izbutira sa scape de ferocitatea oamenilor dect refugiindu-se n ntuneric, unde devenira invulnerabili di n pricina fricii congenitale pe care obscuritatea i-o inspira omului, dovedindu-se n schimb vulnerabili la lumina zilei, astfel nct, nca din evul mediu, si astazi chiar , si veacuri de veacuri, singura masura eficace pentru strpirea gndacilor este lumina orbitoare a soarelui. Acest fatalism enciclopedic constitui nceputul unei mari prietenii. Aureliano continua sa se ntruneasca n toate dupa amiezile cu cei patru amatori de discutii, care aveau numele de Alvaro, Germn, Alfonso si Gabriel, si care au fost primii si ultimii prieteni pe care i-a avut n viata. Pentru un om ca el, ntemnitat n realitat ea scrisa, acele sedinte furtunoase care ncepeau la librarie pe la orele sase seara pentru a sfrsi n zori la cte un bordel au fost o revelatie. Pna atunci nu-i trecuse prin gnd c

a literatura era jucaria cea mai buna care se inventase vreodata pentru a-si bate joc de oameni, asa cum demonstra Alvaro n cursul unei nopti de orgie. Lui Aureliano i-a trebuit ctva timp pentru a-si da seama ca un rationament att de arbitrar nu avea a lt izvor dect exemplul nsusi al savantului catalan, pentru care stiinta nu facea nici doua parale daca nu te puteai servi de ea ca sa inventezi o noua metoda de prega tit nautul. n dupa-amiaza n care Aureliano si tinu cursul despre gndaci, discutia se termina la copilele care fac dragoste pentru o masa, un bordel mincinos ntr-una d in mahalalele satului. Proprietara era o matroana surzatoare, obsedata de mania de a deschide si nchide usi. Sursul ei etern parea provocat de credulitatea clientilor, care admiteau ca un lucru nendoios un stabiliment ce nu exista dect n imaginatie, deoarece aici chiar si lucrurile palpabile erau ireale: mobilele se dezarticulau

cnd te asezai pe ele, difuzorul stricat n interiorul caruia clocea o gaina, parter ul din flori de hrtie, calendarele din anii anteriori venirii companiei bananiere, tablo urile cu litografii decupate din revistele ce nu fusesera editate niciodata. Chiar si mic ile trfe timide care veneau din vecini atunci cnd proprietara le vestea ca au sosit client i, nu erau dect pura inventie. Apareau fara sa zica buna ziua, n rochitele lor nflorate d e cnd aveau cu cinci ani mai putin, pe care le dezbracau cu aceeasi ingenuitate cu care le mbracasera si care n paroxismul amorului strigau cu uimire formidabil, simti cu m se zguduie tavanul, si de ndata ce primeau un peso si jumatate l schimbau pe o pine si o bucata de brnza, pe care le vindea tot patroana, mai surzatoare ca oricnd, deoarece era singura care stia ca nici mncarea aceasta nu era adevarata. Aurelian o, a carui lume de atunci ncepea cu pergamentele lui Melchiade si sfrsea n odaia Nigromantei, gasi n frecventarea acestui mic bordel imaginar un leac bun mpotriva timiditatii. La nceput, nu izbutea sa ajunga prea departe n odaile acelea n care proprietara intra n cele mai fericite clipe ale dragostei si facea tot felul de c omentarii asupra farmecelor intime ale partenerilor. Dar cu timpul reusi sa se familiarize ze att de mult cu aceste mici neajunsuri ale vietii, nct ntr-o noapte mai desuchiata dect celelalte, se dezbraca n micul salon de primire si parcurse toata casa purtnd n echilibru o sticla de bere pe virilitatea sa uimitoare. El introduse tot felul d e extravagante, la care proprietara raspundea cu vesnicul ei surs, fara sa proteste ze, fara sa le acorde crezare, mereu aceeasi n ziua n care Germn ncerca sa incendieze casa pentru a dovedi ca nu exista, ca si n ziua cnd Alfonso suci gtul papagalului si-l arunca n oala n care ncepea sa fiarba stufatul de gaina. Desi Aureliano se simtea legat de cei patru prieteni printr-o afectiune egala si prin aceeasi solidaritat e, n asa fel nct gndea la ei ca si cum ar fi fost vorba de unul singur, era mai apropiat de Gabriel dect de ceilalti. Aceasta legatura se nascuse n noaptea cnd i vorbise ntmplator, despre colonelul Aureliano Buenda, si cnd Gabriel fusese singurul care nu crezuse ca vrea sa-si bata joc de cineva. Chiar si patroana, care de obi cei nu se amesteca n conversatii, protesta cu nversunare de cumatra furioasa, ca acest colonel Aureliano Buenda, despre care auzise ntr-adevar vorbindu-se n diferite rnduri, era un personaj inventat de guvern ca pretext pentru a-i masacra pe liberali. Gabriel, n schimb, nu punea la ndoiala realitatea colonelului Aureliano Buenda, pentru simplul motiv ca fusese tovaras de arme si prieten nedespartit al propriului sau strabunic, colonelul Gerineldo Mrquez. Aceasta nestatornicie a memoriei devenea si mai critica atunci cnd se vorbea despre omorre a lucratorilor. De cte ori atingea Aureliano aceasta chestiune, nu numai patroana, ci si unele persoane mai batrne dect ea respingeau n chip violent povestea cu lucratorii adunati la gara si cu trenul cu doua sute de vagoane ncarcate cu morti, ba chiar se nversunau sa sustina ceea ce ramasese pna la urma consemnat n dosarele judiciare si n manualele scolare: ca acea companie bananiera n-a existat niciodata. Gabriel si

Aureliano erau astfel uniti printr-un fel de complicitate fundamentata pe fapte reale n care nu credea nimeni si care le afectasera ntr-att existenta nct amndoi se gaseau neputinciosi n refluxul unei lumi sfrsite din care nu mai ramnea dect nostalgia. Gabriel dormea acolo unde-l prindea noaptea.. Aureliano l instalase de mai multe ori n atelierul de aurarie, dar nu putea nchide ochii toata noaptea din pricina neastmparului mortilor care umblau dintr-o camera n alta pna n zori. Mai trziu i-l ncredinta Nigromantei, care l aducea n odaita ei multitudinara, cnd era libera, si i nsemna socoteala cu linioare verticale, n dosul usii, n putinele spatii libere pe c are le luasera datoriile lui Aureliano. n ciuda vietii lor mprastiate, ntregul grup se straduia sa savrseasca ceva nepieritor, la ndemnurile savantului catalan. Acesta, cu experienta lui de fost p rofesor

de literatura clasica si cu rezervele lui de carti rare, i strnise sa stea o noapt e ntreaga ca sa caute a treizeci si saptea situatie dramatica, ntr-un sat n care nimeni nu m ai avea interesul, si nici posibilitatea de a merge mai departe de scoala primara. Fascinat de descoperirea prieteniei, zapacit de farmecele unei lumi care-i fusese interzi sa din pricina meschinariei Fernandei, Aureliano abandona descifrarea manuscriselor chi ar n clipa n care acestea ncepeau sa i se dezvaluie ca profetii n versuri cifrate. Dar mai trziu, cnd si dadu seama ca de fapt, este vreme pentru toate, fara sa fie nevoi e sa renunte la bordeluri, prinse din nou curaj si se ntoarse n odaia lui Melchiade, hotart sa nu slabeasca n hotarrea sa, pna ce nu va fi descoperit ultimele chei. Aceasta se ntmpla cam pe vremea cnd Gaston ncepea sa astepte sosirea aeroplanului si cnd Amaranta Ursula se gasea att de singura, nct ntr-o dimineata si facu aparitia n odaia lui. - Buna, antropofagule, i zise ea. Iar te-ai vrt n pestera ta? Era irezistibila n rochia inventata de ea, cu unul dintre lungile coliere din vertebre de peste spinos, pa care le fabrica ea nsasi. Renuntase la cordeluta de matase, convinsa de fidelitatea sotului ei, si pentru prima oara de la ntoarcere, parea c a dispune de o clipa de ragaz. Aureliano nu avea nevoie sa o vada ca sa stie ca ve nise. Ea si sprijini spatele de masa lui de lucru, att de aproape si att de dezarmata, nct Aureliano i putu percepe rumoarea profunda a oaselor, si se interesa de pergament e. ncercnd sa-si nvinga tulburarea, si stapni glasul care-l parasea, viata care se ducea, memoria care se transformase ntr-un polip fosilizat, si-i vorbi despre des tinul levitic al sanscritei, despre posibilitatea stiintifica de a vedea viitorul n tra nsparenta timpului, asa cum se poate vedea n lumina ceea ce este scris pe dosul unei foi de hrtie, despre necesitatea de a cifra profetiile pentru ca sa nu se altereze singu re, si despre Centuriile lui Nostradamus si despre distrugerea Cantabriei, anuntata de sfntul Millan. Deodata, fara sa-si ntrerupa expunerea, miscat de un impuls care dormea n el de cnd se nascuse, Aureliano si puse mna pe-a ei, socotind ca aceasta hotarre finala va pune capat zbuciumului sau. n acest timp, ea i apuca degetul aratator cu aceeasi nevinovatie dezmierdatoare cu care o facuse de attea ori n copilarie, si-l tinu n mna ei n timp ce el continua sa-i raspunda la ntrebari. Au st at asa, uniti printr-un deget de gheata care nu transmitea nimic ntr-un sens nici n celalalt, pna cnd ea se trezi din visarea ei trecatoare lovindu-se peste frunte. "Furnicile!" striga ea. Atunci uita de manuscrise, ajunse la usa n pas dansant si de acolo i trimise lui Aureliano acelasi sarut din vrful degetelor, prin care-si luas e ramas bun de la ei n dupa amiaza cnd plecase la Bruxelles. - mi explici mai trziu, i zise ea. Uitasem ca astazi este ziua cnd trebuie sa dau cu var peste furnicare. Continua sa vina n camera lui ocazional, cnd avea ceva de facut pe acolo, si ramnea cteva minute, n timp ce sotul ei nu nceta sa scruteze cerul. Plin de iluzii datorita acestei schimbari, Aureliano ncepu de atunci sa mannce n familie, ceea ce nu mai facuse din primele luni dupa ntoarcerea Amarantei Ursula. Gaston era

multumit. n cursul conversatiilor de dupa desert, care se prelungeau uneori mai b ine de o ora, el se plngea ca asociatii sai voiau sa-l nsele. Acestia l anuntasera desp re mbarcarea aeroplanului pe un vapor care nu mai sosea, si n timp ce corespondentii sai maritimi persistau n a afirma ca acesta nu va sosi niciodata pentru simplul m otiv ca nu figura pe listele vaselor cu destinatia Caraibilor, asociatii lui se ncapatn au sa pretinda ca expedierea a fost corecta si mergeau pna acolo nct sa insinueze ca Gaston putea foarte bine sa-i minta n scrisorile sale. Corespondenta atinsese un asemenea grad de suspiciune reciproca, nct Gaston prefera sa nu mai scrie si ncepu sa se gndeasca la eventualitatea unei calatorii rapide la Bruxelles, pentru a

lamuri situatia si a se ntoarce cu aeroplanul. Cu toate acestea, proiectul se nar ui ndata ce Amaranta Ursula si rennoi hotarrea ei ferma de a nu se misca din Macondo chiar daca va trebui sa ramna fara sot. La nceput, Aureliano mpartasi ideea generala, dupa care Gaston nu era dect un imbecil pe doua roti, si aceasta strni n el un vag sentiment de mila. Mai trziu, cnd dobndi prin bordeluri cunostinte mai complete despre natura oamenilor, se gndi ca blndetea lui Gaston nu avea alta cauza dect pasiunea lui nemarginita. Dar cnd l cunoscu mai bine, si si dadu seama ca adevaratul lui caracter era n contradictie cu purtarea lui supusa, n cepu sa nutreasca banuiala rautacioasa ca pna si asteptarea aeroplanului era o farsa. s i zise atunci ca Gaston nu era att de prost pe ct parea, ci dimpotriva, un om de o stator nicie, o abilitate si o rabdare nemarginita, care proiectase sa o nvinga pe sotia sa pri n oboseala unei eterne complezente, nespunndu-i niciodata nu, simulnd o adeziune fara limita, lasnd-o sa se ncurce n propria-i pnza de paianjen, pna n ziua cnd nu va mai putea ndura supararea iluziilor evidente, si cnd va pregati ea nsasi valizel e pentru a se ntoarce n Europa. Vechea mila a lui Aureliano se prefacu ntr-o animozit ate violenta. Sistemul lui Gaston i aparu att de pervers, dar totodata att de eficace, nct cuteza sa o avertizeze pe Amaranta Ursula! Binenteles, ea si batu joc de banuielile lui, fara sa ntrezareasca macar sfsietoarea povara de dragoste, de ndoieli si gelozie pe care o purta pe suflet. Nu-i trecuse niciodata prin gnd ca a r putea sa trezeasca n Aureliano altceva dect o afectiune frateasca, pna n ziua n care se ntepa la un deget voind sa deschida o conserva de piersici si cnd el se grabi s a-i suga sngele cu o lacomie si cu o devotiune care-i zbrli pielea. - Aureliano, rse ea nelinistita. Esti prea rautacios pentru a fi un bun vampir. Atunci Aureliano se nfurie. Sarutnd ntr-una palma minii ei ranite, si deschise vamile cele mai ascunse ale inimii si-si slobozi nesfrsitele adncuri sfsia te de teribilul animal parazitar pe care-l adapostise n tot timpul martiriului sau. i povesti cum se scula n toiul noptii pentru a plnge de mnie si de parasire pe lucrur ile pe care ea si le lasa sa se usuce n baie. i povesti cu cta febrilitate i cerea Nigromantei sa miaune ca o pisica si sa-i suspine n ureche gaston, gaston, gaston, si cu cta viclenie sterpelea flacoanele ei de parfum pentru a le regasi p e gtul fetelor care faceau dragostea ca sa-si astmpere foamea. nspaimntata de frenezia unei astfel de efuziuni, Amaranta Ursula si nchise degetele care se contractara ca o molusca, pna ce mna ei ranita, eliberata de orice durere si de or ice urma de milostivire, se transforma ntr-un nod de smaralde si topaze si de oscioar e pietrificate si insensibile. - Bruta murdara! exclama ea scuipnd. Plec n Belgia cu primul vapor. ntr-una din acele dupa-amieze, Alvaro venise n libraria savantului catalan anuntnd cu strigate puternice ultima sa descoperire: un bordel zoologic, se numea Copilul de aur si era un salon imens, sub cerul liber, prin care se plimba u n voie nu mai putin de doua sute de buhai de balta care vesteau ora cotcodacind s a-ti astupi urechile. n tarcurile mprejmuite cu srma care nconjurau pista de dans si ntre uriasele camelii amazoniene se puteau vedea btlani multicolori, caimani ngrasati c

a niste porci, serpi cu doisprezece clopotei si o broasca testoasa cu carapacea au rita care se scufunda ntr-un minuscul ocean artificial. Era si un cine alb, blnd si pederast, care nsa facea servicii de nsamntator pentru a i se da de mncare. Aerul de acolo avea o densitate de nceput de lume, ca si cum ar fi fost inventat chiar atu nci, iar frumoasele mulatre care asteptau fara nadejde ntre petale sngerii si discuri de mu lt demodate cunosteau ceremonii ale dragostei pe care omul le uitase n paradisul pamntesc. n prima noapte n care grupul vizita acea sera a iluziilor, batrna splendida si taciturna, care supraveghea intrarile dintr-un balansoar de liane, simti

cum timpul se ntoarce la izvoarele lui primare cnd descoperi, printre cei cinci no i veniti, un barbat osos, smead, cu pometi de tatar, nsemnat de la nceputul lumii si pentru totdeauna de pecetea singuratatii. - Ah, suspina ea. Aureliano! l vedea din nou pe colonelul Aureliano Buenda asa cum l vazuse la lumina unei lampi cu mult naintea tuturor razboaielor, cu mult naintea dezolarii gloriei si a exilului deziluziei, n acea dimineata ndepartata cnd venise n odaia ei pentru a da ntiul ordin din viata lui: ordinul de a fi iubit. Era Pilar Ternera. Cu ani n urma, cnd mplinise o suta patruzeci si cinci, renuntase la obiceiul daunator de a tine socoteala vrstei, si continua sa traiasca n timpul static si marginal al amintiril or, ntrun viitor perfect dezvaluit si trasat, mai presus de viitorurile tulburate de terti purile si supozitiile nselatoare ale cartilor. Din noaptea aceea, Aureliano se refugiase n tandretea si ntelegerea compatimitoare a strabunicii sale ignorate. Asezata n balansoarul ei de liane, ea evoca trecutul, reconstituia maretia si nefericirea familiei si stralucirea apusa a fo stului Macondo, n timp ce Alvaro speria caimanii cu zgomotoasele lui hohote de rs, Alfonso inventa povestea truculenta despre buhaii de balta care scosesera cu lovituri de cioc ochii a patru clienti care se purtasera urt saptamna trecuta, iar Gabriel era n camera mulatrei gnditoare, care nu facea dragoste pentru bani, ci pentru scrisori adresate unui logodnic contrabandist care era nchis de cealalta p arte a rului Orinoco, pentru ca granicerii i dadusera un purgativ si l pusesera pe o oala de noapte care se umpluse de excremente cu diamante. Acel bordel autentic, cu patro ana lui materna, era lumea pe care Aureliano o visase n timpul ndelungatei sale captivitati. Se simtea att de bine, att de aproape de acordul perfect, nct nici nu s e gndi la alt refugiu n dupa-amiaza n care Amaranta Ursula i sfarma toate iluziile. Se duse acolo cu intentia de a se usura prin cuvinte, pentru ca cineva sa-i desf aca nodurile care-i apasau pieptul, dar nu reusi dect sa sloboada un plns fara sfrsit, fierbinte si reparator, pe genunchii lui Pilar Ternera. Ea l lasa sa ispraveasca, scarpinndu-l n cap cu vrful degetelor, si fara ca el sa-i fi dezvaluit ca plnge de dragoste, ea recunoscu de ndata lacrimile cele mai vechi din istoria omenirii. - Bine, micutul meu, zise ea, consolndu-l. Spune-mi acum cine este. Cnd Aureliano i spuse, Pilar Ternera izbucni ntr-un rs profund, vechiul ei rs expansiv care ajunsese sa semene cu gunguritul porumbeilor. Nu exis ta n inima unui Buenda nici un mister pe care ea sa nu-l poata patrunde, caci un seco l de carti si de experienta o nvatase ca istoria familiei nu era dect un angrenaj de repetitii inevitabile, o roata turnanta care ar fi continuat sa se nvrteasca n veci , daca n-ar fi fost uzura progresiva si iremediabila a osiei ei. - Nu te necaji, i zise ea surznd. Oriunde s-ar afla n clipa aceasta, ea te asteapta. Erau orele patru si jumatate dupa-amiaza cnd Amaranta Ursula iesi din baie.

Aureliano o vazu trecnd prin fata odaii lui ntr-un halat cu ncretituri mici, cu un prosop rasucit n jurul capului ca un turban. O urmari n vrful picioarelor, clatinndu se ntr-un fel de betie, si patrunse n dormitor n clipa n care ea si desfacu halatul, pe care si-l nchise la loc, nspaimntata. Facu un semn tacut n directia camerei de alaturi a carei usa era ntredeschisa si unde Aureliano stia ca Gaston se apucase sa scrie o scrisoare. - Pleaca, i zise ea, abia miscndu-si buzele. Aureliano surse, o prinse cu ambele mini de mijloc, o ridica ca pe un ghiveci cu begonii si o rasturna pe pat. Cu o smucitura brutala o despuie de halatul ei de baie nainte ca ea sa fi avut vreme sa-l mpiedice si se apleca peste prapastia unei goli ciuni

proaspat spalate, unde nu exista nici o nuanta a pielii, nici o umbra de puf, ni ci o alunita ascunsa pe care sa nu si le fi imaginat n bezna altor odai. Amaranta Ursu la se apara cu sinceritate, cu siretlicuri de femela priceputa, zvrcolindu-si trupul ei lunecos si flexibil si parfumat de nevastuica, n timp ce ncerca sa-l izbeasca n rarunchi cu genunchii, si i zgria obrazul cu unghiile, dar fara ca vreunul din ei sa lase sa le scape vreun suspin care sa nu se poata confunda cu respiratia cuiva c are contempla amurgul fragil de aprilie prin fereastra deschisa. Era o lupta feroce, o nclestare pe viata si pe moarte, care parea totusi lipsita de orice violenta, deo arece era alcatuita din atacuri distorsionate si din eschivari spectrale, ncetinite, pruden te, solemne, n asa fel nct ntre una si alta era timp suficient pentru ca petuniile sa nfloreasca din nou, iar Gaston sa-si uite visurile de astronautica n odaia nvecinata, ca si cum ar fi fost vorba de doi amanti dusmaniti ncercnd sa se mpace pe fundul unui lac diafan. n vuietul acestei lupte corp la corp nversunate si ceremonioase, Amaranta Ursula ntelese ca toata grija ei pentru a pastra liniste e ra att de absurda nct ar fi putut trezi banuielile sotului ei de alaturi, mult mai mul t dect vacarmul razboinic pe care ncercau sa-l evite. ncepu atunci sa rda cu buzele strnse, fara a renunta la lupta, ci aparndu-se cu muscaturi prefacute si destinzndu -si ncet, ncet trupul, pna cnd amndoi simtira ca sunt adversari si complici n acelasi timp, si ncaierarea degenera n zbenguieli conventionale, iar atacurile se transfor mara n mngieri. Dintr-o data, aproape n joaca, ca o zburdalnicie n plus, Amaranta Ursula si slabi apararea si atunci cnd ncerca sa reactioneze, speriata de ceea ce e a nsasi facuse posibil, era deja prea trziu. O cutremurare nenchipuita o imobiliza n centrul ei de greutate, o tintui pe loc, iar vointa ei defensiva fu anulata comp let de dorinta irezistibila de a descoperi ce erau acele suieraturi portocalii si acele sfere invizibile care o asteptau dincolo de moarte. Abia avu timp sa ntinda mna, sa caut e pe dibuite prosopul si sa-l bage ntre dinti ca un calus, ca sa nabuse miorlaituril e pisicesti care-i sfsiau maruntaiele. PILAR TERNERA MURI N BALANSOARUL ei de liane, ntr-o noapte de petrecere, supraveghind intrarea paradisului ei. Potrivit ultimei ei d orinte, a fost ngropata fara sicriu, seznd n balansoarul pe care opt oameni l coborra cu funiile ntr-o groapa enorma sapata n centrul pistei de dans... Mulatrele, mbracate n negru, palide de plns, improvizara ceremonia vesnica, scotndu-si cerceii din urech i, brosele si inelele pe care le aruncara n groapa nainte de a o pecetlui cu o piatra fara nume si fara data, pe care o acoperira cu o movila de camelii amazoniene. Dupa c e otravira animalele, zidira usile si ferestrele cu caramizi si mortar, si se risi pira n lume cu cuierele lor de lemn captusite pe dinauntru cu imagini de sfinti, cu poze col orate

decupate de prin reviste si cu portrete de logodnici efemeri, ndepartati si fanta stici, care faceau diamante, sau mncau canibali, sau erau ncoronati crai de ghinda n largu l marii. Acesta era sfrsitul. n mormntul lui Pilar Ternera, printre psalmii si zorzoanele trfelor putrezeau ultimele resturi ale trecutului, putinele care mai r amasesera dupa ce nteleptul catalan si nchisese libraria si plecase n satul mediteranean unde se nascuse, biruit de nostalgia unei primaveri statornice. Nimeni n-ar fi p utut presimti hotarrea lui. Venise la Macondo pe vremea stralucirii companiei bananier e, fugind de unul din numeroasele razboaie, si nu-si imaginase ceva mai practic dect sasi instaleze acea librarie cu incunabule si editii originale n diferite limbi, pe ca re

clientii ntmplatori le rasfoiau cu nencredere, ca si cum ar fi fost vorba de carti obscene, n timp ce-si asteptau rndul pentru a-si talmaci visele n casa de peste dru m. si petrecuse jumatate din viata n camera torida din dosul dughenii, mzgalind cu scrisul lui nzorzonat cu cerneala violeta, pe foi pe care le smulgea din caiete d e scoala, fara ca cineva sa stie sigur ce tot scria. Cnd Aureliano facu cunostinta cu el, avea deja doua lazi pline cu aceste foi mzgalite, care ntr-o anumita privinta te f aceau sa te gndesti la pergamentele lui Melchiade, si de atunci pna la plecare mai umplu o a treia, ceea ce te facea sa-ti nchipui, pe buna dreptate, ca nu facuse nimic alt ceva n tot timpul sederii lui la Macondo. Singurele fiinte de care se apropiase erau ce i patru prieteni, cu care schimba cartile pe sfrleze si pe zmee si carora le citea din Se neca si din Ovidiu pe cnd frecventau abia scoala primara. i trata pe clasici cu o familiaritate domestica, ca si cum toti acestia fusesera cndva colegii lui de cam era, si stia o multime de lucruri care, pur si simplu, nu trebuiau stiute, ca de exemplu , faptul ca sfntul Augustin purta sub vesmntul sau un pieptar de lna pe care nu-l scosese niciodata timp de patrusprezece ani si ca Armand de Villeneuve, necromantul, devenise neputincios nca din copilarie din pricina unei ntepaturi de scorpion. n fervoarea lui pentru cuvntul scris se ncrucisau respectul solemn si ireverenta brfe i. Nici chiar propriile sale manuscrise nu erau la adapost de o astfel de dualitate . nvatnd catalana pentru a le putea traduce, Alfonso baga un sul de foi ntr-unul din buzunare, pe care le avea ntotdeauna pline cu taieturi din ziare si cu manuale de mestesuguri rare, dar ntr-o noapte le pierdu la fetele care faceau dragoste ca sa mannce. Cnd afla, n loc sa-i faca reprosuri, batrnul ntelept declara, murind de rs, ca acesta era destinul firesc al literaturii. n schimb, n-a existat putere omenea sca n stare sa-l convinga sa nu ia cu sine cele trei lazi, cnd se ntoarse n satul sau nat al, si se descarca n injurii, pe limba punica, mpotriva controlorilor de la calea ferata care voiau sa le expedieze la vagonul de bagaje, pna ce obtinu sa ramna cu ele n compartiment "Lumea, zise el atunci, lumea se va ntoarce cu dosu-n sus n ziua cnd oamenii vor calatori n clasa nti iar literatura n furgonul de bagaje". Acestea au fo st ultimele cuvinte pe care l-au auzit rostindu-le. Petrecuse o saptamna grea facndusi ultimele pregatiri pentru calatorie, caci pe masura ce se apropia ceasul, dispoz itia lui devenea tot mai neagra, intentiile i se ncurcau ntr-o harababura de nedescris, lucrurile pe care le pusese ntr-un loc reapareau n altul, razboindu-se cu aceiasi spiridusi care o chinuisera pe Fernanda. - Collons! njura el. Ce-mi pasa mie de canonul 27 al sinodului de la Londra. Germn si Aureliano se ngrijira de el. i venira n ajutor ca unui copil, i prinsera cu ace de siguranta biletele si documentele de emigrare n buzunare, i alcatuira o lista amanuntita cu ceea ce avea de facut din clipa cnd va parasi Mac ondo

si pna va debarca la Barcelona, ceea ce nu-l mpiedica nicidecum sa arunce la gunoi , fara sa-si dea seama, niste pantaloni care contineau jumatate din averea sa. n aj unul plecarii, dupa ce ncuiase lazile si-si aranjase hainele n aceeasi valiza cu care v enise, si ncreti pleoapele lui ca valvele de molusca, nsemna cu un fel de gest de binecuvntare cinica gramada de carti n tovarasia carora si ndurase exilul si le spus e prietenilor sai: - Va las aceste excremente! Dupa trei luni primira un plic mare continnd douazeci si noua de scrisori si peste cincizeci de fotografii, care se adunasera n ceasurile de plictiseala din l argul marii. Desi nu pusese data, ordinea scrisorilor era evidenta. n cele dinti poveste a cu umorul sau obisnuit peripetiile traversarii, pofta lui de a-l arunca peste bord pe seful echipajului care-l oprise sa-si puna cele trei lazi n cabina, splendida imbecilit ate a

unei doamne care se dadea de ceasul mortii, fiindca avea numarul 13, nu din superstitie, ci pentru ca i se parea ca este un numar care a ramas neterminat, s i pariul pe care-l cstiga n cursul primului dineu, recunoscnd n apa servita la bord gustul de sfecle nocturne de la izvoarele Leridei. Cu timpul nsa, devenea din ce n ce mai in diferent fata de realitatea bordului si chiar si evenimentele cele mai recente si banale i apareau vrednice de nostalgie, caci pe masura ce vaporul se ndeparta, memoria lui devenea melancolica. Acest proces de nostalgizare progresiva era la fel de evide nta n fotografii. n primele, avea un aer fericit, cu camasa lui de invalid si suvita de par ninsa, n tremuratorul octombrie caraibean. n ultimele, era nvelit ntr-o manta ntunecata si cu un fular de matase, un palid reflex al lui nsusi, devenit taciturn prin absenta, pe puntea unui vapor de regrete care ncepea sa somnoleze pe oceanele tomnatice. Germn si Aureliano i raspundeau la toate scrisorile. El le scrise attea, n cursul primelor luni, nct se simteau mai apropiati de el dect atunci cnd se afla la Macondo, si necazul de a-l vedea plecnd aproape ca se domolise. La nceput, le face a cunoscut ca totul continua ca si mai nainte, ca n casa parinteasca mai era nca batrnul melc trandafiriu, ca heringii afumati aveau acelasi gust pe pinea ca o ias ca, iar cascadele satului tot se mai parfumau la caderea noptii. Erau aceleasi foi d e caiet umplute cu mzgalituri violete, n care consacra cte un paragraf special pentru fiecare. Si totusi, desi el nu parea sa-si dea de loc seama, acele scrisori ale stimulare si ncurajari se transformara ncetul cu ncetul n pastorale ale dezamagirii. n noptile de iarna, n timp ce supa fierbea pe cuptor, avea nostalgia dughenii sale toride, a fosnetului soarelui n migdalii prafuiti, a suieratului trenului n somnolenta amiez ii, tot asa cum la Macondo regreta supa de iarna de pe cuptor, strigatele vnzatorului de cafea si ciocrliile iuti ale primaverii. Ametit de aceste doua nostalgii care sta teau fata-n fata ca doua oglinzi paralele, si pierdu minunatul sau simt al irealului pn a-ntratt nct sa le recomande tuturor sa plece din Macondo, sa uite tot ce-i nvatase despre lume si despre inima omeneasca, sa-l dea naibii pe Horatiu si, oriunde sar fi aflat, sa-si aminteasca ntotdeauna ca trecutul nu e dect minciuna, ca memoria nu a re cale de ntoarcere, ca orice primavara trecuta este irecuperabila si ca dragostea cea mai nebuna si mai statornica nu e dect un adevar efemer. Alvaro fu primul care-i asculta sfatul de a pleca din Macondo. Vndu tot, pna si tigrul prizonier care-si batea joc de trecatori n curtea casei sale, si cumpar a un bilet permanent pentru un tren care nu-si termina niciodata calatoria. n cartile postal e pe care le expedia din garile prin care trecea, descria cu mari semne de exclamatie instantaneele pe care le surprinse prin fereastra vagonului, si aceasta ca pentr

u a nimici si a da uitarii lungul poem al vremelniciei: negrii himerici de pe planta tiile de bumbac din Louisiana, caii naripati pe iarba albastra din Kentucky, amantii gr eci n amurgul infernal din Arizona, tnara fata n pulover rosu care picta acuarele pe lacurile din Michigan si care-i adresa cu penelurile ei un semn care nu era de a dio, ci de speranta, deoarece ea nu stia ca trenul pe care-l vedea trecnd era fara ntoa rcere. Dupa aceea plecara Alfonso si Germn, ntr-o smbata, cu intentia de a se ntoarce luni, dar niciodata nu se mai afla nimic despre ei. La un an dupa plecarea ntelep tului catalan, singurul care mai ramasese n Macondo era Gabriel, tot fara nici un capati, la hatrul caritatii nesigure a Nigromantei si raspunznd la chestionarele un ui concurs organizat de o revista franceza, la care premiul nti era o calatorie la Pa ris. Aureliano, care primea abonamentul, l ajuta sa completeze formularele, rareori, a casa la el, si mai totdeauna printre flacoanele de portelan si n aerul ncarcat de valer iana din unica farmacie ramasa la Macondo, unde locuia Mercedes, logodnica secreta a lui Gabriel. Era tot ce mai ramasese dintr-un trecut a carui nimicire nu ajungea sa se consume, deoarece continua sa se nimiceasca indefinit, consumndu-se pe dinauntru,

sfrsindu-se n fiecare clipa, dar neajungnd niciodata sa se sfrseasca pe deplin. Satu l ajunsese ntr-un astfel de grad de delasare nct, cnd Gabriel cstiga concursul si pleca la Paris cu doua rnduri de haine, o pereche de pantofi si operele complete ale lui Rabelais, trebui sa-i faca semn mecanicului sa opreasca trenul si sa-l ia. V echea Strada a Turcilor nu mai era atunci dect un colt parasit, unde ultimii arabi se l asau purtati spre moarte cu obiceiul lor milenar de a se aseza n pragul portii, desi t recusera multi ani de cnd vndusera ultimul cot de pnza, si n penumbra vitrinelor nu mai ramasesera dect manechinele decapitate. Cetatea companiei bananiere pe care poate ca Patricia Brown se straduia sa le-o evoce nepotilor ei n serile din vremea intolerantei si a castraveciorilor n otet din Prattville, Alabama, nu mai era dect un cmp plin cu buruieni. Batrnul preot care-l nlocuise pe parintele Angel, si al carui nume nimeni nu-si luase osteneala sa-l afle, astepta mila lui Dumnezeu, culcat c u burta la soare ntr-un hamac, chinuit de artrita si insomnia ndoielii, n timp ce soprlele si sobolanii se certau pentru mostenirea bisericii de alaturi. n acest Macondo parasit pna si de pasari, n care praful si caldura dobndisera atta putere nct abia mai puteai respira, prizonier ai singuratatii si ai dragostei si ai singu ratatii dragostei, ntr-o casa n care era aproape imposibil sa nchizi ochii din pricina bzitului confuz al furnicilor rosii, Aureliano si Amaranta Ursula erau singurele fiinte fericite, si cele mai fericite de pe pamnt. Gaston se ntorsese la Bruxelles. ntr-o buna zi, satul de asteptarea aeroplanului, si nghesui ntr-o valijoara strictul necesar si arhiva corespondentei, si pleca cu intentia de a se ntoarce pe calea aerului, nainte ca privilegiile sale sa fie cedate unui grup de aviatori germani care prezentasera autoritatilor provinciale un proiect mai ambitios dect al sau. Din dupa-amiaza cnd se iubisera pentru prima oara, Aureliano si Amaranta Ursula continuasera sa profite de rarele momente de neatentie ale sotului, iubindu-se cu o febrilitate nabusita, n ntlniri hazardate, aproape ntotdeauna ntrerupte de o ntoarcere neprevazuta. nsa, atunci cnd se vazura singuri n casa, se abandonara delirului unei iubiri ntrziate. Era o pasiune nebuneasca, zguduitoare, care facea sa se cutremure de spaima osemintele Fernand ei n mormntul ei, si care-i mentinea si pe unul si pe celalalt ntr-o stare de exaltare permanenta. Miorlaiturile Amarantei Ursula, cntecele ei agonizante rasunau si la orele doua dupa-amiaza pe masa din sufragerie, ca si la orele doua noaptea, n hambar. "Ce ma doare mai mult, rdea ea, este toata vremea pe care am pierdut-o." n nebunia acestei pasiuni, ea vazu cum furnicile pustiau gradina, satisfacndu-si fo amea lor preistorica n lemnaria casei, si vazu acest torent de lava vie punnd din nou stapnire pe veranda, nsa nu se osteni sa le nfrneze invazia dect n clipa n care ajunse pna n odaia ei. Aureliano neglija pergamentele, nu mai puse piciorul afara din casa si raspundea cu indiferenta la scrisorile nteleptului catalan. si pierdura si mtul realitatii, notiunea timpului, ritmul obiceiurilor zilnice. nchisera din nou usil e si

ferestrele pentru a nu-si mai pierde timpul cu mbracatul si dezbracatul, si umbla u prin casa asa cum dorise mereu sa umble frumoasa Remedios, si se balaceau n pielea goala n baltoacele din curte, iar ntr-o dupa-amiaza erau sa se nece, facnd dragoste n bazinul baii. n putina vreme facura mai multe stricaciuni dect furnicile rosii: distrusera mobilierul din salon, sfsiara n nebuniile lor hamacul care rezistase tristelor amoruri din timpul campaniei colonelului Aureliano Buenda si sfsiara saltelele pe care le desertasera pe jos, nabusindu-se n vijelia scamelor de puf. D esi Aureliano era un amant la fel de feroce ca si rivalul sau, Amaranta Ursula era a ceea care comanda, prin ingeniozitatea ei extravaganta si prin debordanta ei voracita te lirica, acel paradis de dragoste, ca si cum ar fi concentrat n dragoste toata ene rgia nemblnzita pe care strabunica ei o consacrase fabricarii de animale din zahar ars. n

afara de aceasta, n timp ce ea cnta de placere si murea de rs din pricina propriilo r ei inventii, Aureliano devenea tot mai nchis si mai tacut, deoarece pasiunea lui era

interioara si mistuitoare. Amndoi ajunsesera nsa la astfel de minuni ale virtuozit atii nct, sleiti de frenezie, profitau si de clipele de oboseala. Se dedicara idolatriz arii propriilor lor trupuri, descoperind ca satietatea dragostei ascundea posibilitat i neexplorate, mult mai bogate dect acelea ale dorintei. n clipele de ragaz pe care i le lasa delirul lor, Amaranta Ursula raspundea la scrisorile lui Gaston. l simtea att de ndepartat si att de ocupat, nct ntoarcerea lu i se parea imposibila. ntr-una din primele sale scrisori, povestea ca asociatii l ui trimisesera ntr-adevar aeroplanul, dar ca o companie maritima din Bruxelles l mbarcase din greseala cu destinatia Tanganica, unde fusese predat tribului mprasti at al Makonzilor. Aceasta confuzie antrenase attea ncurcaturi, nct numai recuperarea avionului putea reclama doi ani. Amaranta Ursula elimina deci eventualitatea une i ntoarceri inoportune. Aureliano, la rndul sau, nu mai avea nici un contact cu lume a exterioara, n afara de scrisorile nteleptului catalan si de stirile pe care le pri mea de la Gabriel prin intermediul lui Mercedes, farmacista cea tacuta. La nceput erau contacte reale. Gabriel ceruse sa i se ramburseze biletul de ntoarcere pentru a p utea ramne la Paris, vnznd ziarele vechi si sticlele goale pe care le scoteau cameristel e dintr-un hotel lugubru din Rue Dauphine. Aureliano putea sa si-l nchipuie atunci n puloverul lui cu guler nalt, pe gt, pe care nu-l scotea dect n epocile cnd terasele din Montparnasse se umpleau cu ndragostiti primavaratici, dormind ziua si scriind noaptea pentru a-si nsela foamea, n odaia care mirosea a spuma de conopida fiarta si unde avea sa moara Rocamadour. Dar vestile lui deveneau treptat att de vagi, iar scrisorile nteleptului att de rare si pline de melancolie, nct Aureliano se obisnui sa se gndeasca la ei asa cum Amaranta Ursula se gndea la sotul ei, si amndoi ramasera sa pluteasca ntr-un univers gol, unde singura realitate zilnica si externa era dragostea. Dintr-o data, ca o explozie puternica n aceasta lume de inconstienta fericita, sosi vestea despre ntoarcerea lui Gaston. Aureliano si Amaranta Ursula deschisera ochii, si sondara sufletele, se privira fata n fata, cu mna pe inima, si ntelesera ca se contopisera n asemenea masura ntr-o singura fiinta nct preferau sa moara dect sa se desparta. Ea i scrise atunci sotului ei o scrisoare plina de adevaruri contradictorii, prin care-i reafirma dragostea ei si nerabdarea de a-l revedea, admitnd totodata ca o hotarre fatala imposibilitatea de a trai fara Aureliano. Contrar asteptarilor lor, Gaston le trimise un raspuns plin de seninatate, aproape parin tesc, pe doua pagini mari menite a-i preveni asupra nestatorniciei pasiunii, si un paragr af final n care formula urari fara echivocuri ca ei sa fie la fel de fericiti cum fusese s i el n cursul scurtei sale experiente conjugale. Aceasta atitudine era att de neprevazut

a nct Amaranta Ursula se simti umilita la gndul ca-i oferise sotului ei pretextul pe care-l astepta pentru a o parasi n voia sortii. Ranchiuna ei se agrava dupa sase luni, cnd Gaston i scrise din nou de la Leopoldville, unde primise n sfrsit aeroplanul, pentru a cere sa i se expedieze bicicleta, care, dintre tot ce lasase la Macondo , era singurul lucru care avea pentru el o valoare sentimentala. Aureliano suporta cu rabdare ciuda Amarantei Ursula, se stradui sa-i demonstreze ca poate sa fie un sot la fel de bun n timpuri bune ca si n nenorociri, iar necesitatile cotidiene ca re-i asaltau cnd terminara ultimii bani ai lui Gaston au creat