Sunteți pe pagina 1din 9

1

BAREM
1. Osmolaritatea mediului intra- şi extracelular: – 300 miliosmoli / l

2. pH intracelular:
Este neutru şi are valoarea de 7, se pot înregistra valori normale extreme: 6-7,4 după tipul de celule.

3. pH extracelular:
Este: 7,4 în plasma sângelui arterial;
7,35 în plasma sângelui venos;
7,4 în lichidul interstiţial;

4. Concentraţia de Na în mediul intra- şi extracelular:


– mediu intracelular: 10-37 mEq / l;
– lichid interstiţial: 136 mEq / l;
– plasma sanguină: 140 ± 5 mEq / l;

5. Concentraţia de K în mediul intra- şi extracelular:


– mediul intracelular: 150 mEq / l;
– plasma sanguină: 3,5 ⇒ 5,6 mEq / l;

6. Concentraţia de Ca în mediul intra- şi extracelular:


– mediul intracelular: 10-7 M;
– plasma sanguină: 2,1-2,6 mEq / l;

7. Concentraţia de Mg în mediul intra- şi extracelular:


– mediul intracelular: 2,6 mEq / l;
– plasma sanguină: 1,5 ⇒ 2,5 mEq / l;

8. Concentraţia de Cl în mediul intra- şi extracelular:


– mediul intracelular: 1-3 mEq / l;
– lichid interstiţial: 117 mEq / l;
– plasma sanguină: 90-110 mEq / l;

9. Concentraţia totală a proteinelor în plasma sanguină: – 6 ⇒ 8 gr / dl

10. Proteinograma (clasificarea proteinelor după masa moleculară şi concentraţiile lor plasmatice):
– proteine totale 6-8 gr / dl ⇒ 100%;
– albumine: 4,5-5,7 gr / dl ⇒ 55-70%;
– globuline: 1,46-2,54 gr /dl ⇒ 30-45%;
– fibrinogen: 0,2-0,4 gr / dl;
Raport albumine globuline = 1,5 – 2,5
Fracţii globulinice (% din totalul proteinelor plasmatice)
α1 ⇒ 3-7 %;
α2 ⇒ 7-10 %;
β ⇒ 9-17 %;
γ ⇒ 12-20 %;

11. Hematocritul. Definiţie. Valori normale:


Definiţie: – reprezintă raportul dintre valorile elementelor figurate şi celulare ale sângelui în care se
găsesc.
Valori normale:
2

 la bărbat: 46,5 ± 5 %;
 la femeie: 42 ± 5 %;
 la nou-născut: 56 ± 5 %;
 la copil: 40 ± 5 %;
Hematocrit somatic = 0,91 x hematocrit venos.

12. Număr de hematii în sânge. Valori normale:


 la bărbat = 4.500.000 – 5.000.000 / mm3 de sânge;
 la femeie = 4.200.000 – 4.500.000 / mm3 de sânge;
 la copil = 5.000.000 – 6.000.000 / mm3 de sânge;

13. Concentraţia hemoglobinei în sânge:


 la bărbat = 14-18 g / dl;
 la femeie = 12-16 g / dl;
 nou-născut = 18-27 g / dl;
 copil sub 1 an = 10-15 g / dl;
 copil sub 10 ani = 12-17 g / dl;

14. VSH. Definiţie. Valori normale:


Definiţie: Înălţimea coloanei de supernatant măsurată la 1, 2, 24 h din amestec în proporţie de 4:1
sânge venos proaspăt recoltat prin puncţie venoasă şi lichid anticoagulant (citrat Na 3,8 %).
Valori:
 la bărbat: 2-7 mm / 1h; 7-15 mm / 2h;
 la femeie: 4-9 mm / 1h; 12-17 mm / 2h;
 sarcină: 35 mm / 1h;
 nou-născut: 0,5 mm / 1h;
 la copil: 9-12 mm / 1h;

15. Număr de leucocite în sânge. Valori normale:


 adult: 4.000-8.000 / mm3;
 nou-născut: 15.000-30.000 / mm3;
 sugar: 9.000-15.000 / mm3;
 copil sub 6 ani: 4.000-10.000 / mm3;

16. Formula leucocitară:


% nr. mm3 de sânge
agranulocite:
limfocite: 25-35 % 1.500-2.400
monocite: 4-8 % 240-600
granulocite:
neutrofilele 60-70 % 3.000-4.800
eozinofilele 1-4 % 300-400
bazofilele 0-1 % 20-80

17. Timpul de sângerare. Definiţie. Valori normale:


Definiţie: durata sângerării induse prin puncţie dermică cu ac Franke.
Valori: 2-4 minute (prin tehnica Duke).
3

18. Timp de coagulare. Definiţie. Variaţii normale:


Definiţie: intervalul de timp dintre momentul recoltării sângelui venos şi cel al coagulării complete
(dispariţia fluidităţii).
Variaţii normale:
 prin tehnica Lee-White (în eprubetă):
o 6-10 minute: prima eprubetă (testată de la început);
o 8-12 minute: a doua eprubetă (aflată în repaus mecanic până la coagularea completă până la
eprubeta 1);
 metoda Bazarov (pe lamă): 8-10 minute;

19. Numărul plachetelor sangvine. Valori normale:


200.000-300.000 / mm3;

20. Explorarea fragilităţii capilare prin metoda Rumpel-Leeds:


Pin manşeta pneumatică se aplică pe antebraţ o presiune cu cca. 10 mm / Hg sub valoarea presiunii
sistolice, timp de 5 minute şi se numără peteşiile (pete tegumentare roşietice) apărute pe o suprafaţă
circulară cu diametrul de 2 cm şi se stabileşte scorul.
Reacţie slab pozitivă (+): 10-12 peteşii.
Reacţie pozitivă (++): peste 20 peteşii.
Reacţie intens pozitivă (+++): peste 80 de peteşii.

21. Determinarea grupelor sanguine:


 determinarea aglutinogenului (metoda Bet-Wimsen):
o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături de ser hemotest de la stânga la dreapta din grupele I, II şi
III. La fiecare din acestea se adaugă o cantitate foarte mică de sânge proaspăt recoltat prin
puncţie venoasă sau dermică. Se omogenizează şi se observă cu ochiul liber după 2-3 minute:
prezenţa aglutinogenului corespunzător aglutininei din serul hemotest determină aglutinarea;
sedimentul este roşu spre deosebire de menţinerea culorii roşietice iniţiale în absenţa
aglutinogenului;
 determinarea aglutininei prin metoda Sinonin:
o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături din sângele de cercetat. Se adaugă la fiecare în ordine de
la stângă la dreapta o cantitate foarte mică de suspensii de hematii – test (grupele 1, 2 şi 3).
Se citeşte rezultatul ca mai sus.

22. Tehnica tubajului gastric:


Se introduce în tubul digestiv o sondă (tub de cauciuc de construcţie specială), Faucher. Groasă de 1
cm diametru şi 75 cm lungime sau o sondă Einhorn de 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Se introduce pe
cale orală (sonda Faucher sau Einhorn) sau pe cale nazală (sonda Einhorn). Prezenţa în stomac a capătului
distal al sondei permite aspirarea conţinutului gastric (cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei).

23. Tehnica tubajului duodenal:


Se introduce în tubul digestiv (pe cale orală sau nazală) o sondă (tub de cauciuc de construcţie
specială): o sondă Einhorn, subţire 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Prezenţa în duoden a capătului distal
al sondei permite aspirarea conţinutului duodenal (cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei).

23. Aciditatea sucului gastric: determinarea debitelor secretorii:


• determinarea acidităţii sucului gastric: valori normale. Se neutralizează sucul gastric filtrat cu NaOH
0,1 N, în prezenţa reactivului Topfller şi a fenolftaleinei. Schimbări de culoare în cursul titrării:
iniţial roşu, apoi galben-portocaliu la pH = 3,5 şi reprezintă aciditatea liberă şi apoi roz intens la pH
= 8,2 şi reprezintă aciditatea totală.
Valori normale:
4

HCl liber = 15 U.Cl. (unităţi clinice) şi 0,9-1 g/l ???


HCl combinat = 25 U.Cl. şi 1-2,5 g/l
HCl total = 40 U.Cl. şi 2,5-3,5 g/l
• debitul secreţiei gastrice în condiţii bazale şi de stimulare maximă:
o debitul bazal este de 60 ml/h, iar cel maximal 250 ml/h;
o debitul de acid bazal este 2 mEq/h, iar cel maximal 18 mEq/h;

25. Recoltarea secreţiei biliare prin tubaj duodenal:


Se introduce în tubul digestiv pe cale orală sau nazală o sondă (tub de cauciuc de construcţie
specială): sondă Einhorn, sunţire 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Prezenţa în duoden a capătului distal
al sondei. Se recoltează:
 bila A (coledocian) de culoare galben închis şi consistenţă vâscoasă;
 bila B veziculară de culoare galben-verzui. Se administrează pe sondă o substanţă colagogă (de
exemplu: 20 ml sulfar de Mg 33%);
 se recoltează bila C hepatică de culoare galben-auriu;

AN II
26. Amplasarea electrozilor în deviaţiile standard:
DI: antebraţul drept (–); antebraţul stâng (+)
DII: antebraţul drept (–); gamba stângă (+)
DIII: antebraţul stâng (–); gamba stângă (+)
*Codul culorilor:
antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben;
gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde;

27. Amplasarea electrozilor în derivaţiile unipolare ale membrelor:


Electrozii de culegere (+):
aVR – antebraţul drept
aVL – antebraţul stâng
aVF – gamba stângă
Pentru fiecare din cele trei derivaţii potenţial electric de referinţă (0) se obţine prin cuplarea celorlalţi
doi electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 Kohmi).
*Codul culorilor:
antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben;
gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde;

28. Amplasarea electrozilor în derivaţiile precordiale:


V1: parasternal dreapta, în spaţiul intercostal 4
V2: parasternal stânga, în spaţiul intercostal 4
V3: mijlocul distanţei dintre V2 şi V4
V4: linia medioclaviculară, spaţiul intercostal 5 stâng
V5: linia axilară anterioară, spaţiul intercostal 5 stâng
V6: linia medioaxilară, spaţiul intercostal 5 stâng
Pentru fiecare din cele şase derivaţii potenţialul electric de referinţă (0) se obţine prin cuplarea celor
trei electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 kohmi; borna centrală Wilson).

29. Durata şi amplitudinea undei P: – 0,08-0,11 s; 0,1-0,3 mV

30. Durata segmentului PQ: – 0,04-0,1 s

31.Durata intervalului PQ: – 0,12-0,22 s


5

32. Durata complexului QRS: – 0,04-0,1 s

33.Durata segmentului ST: – 0,1-0,2 s

34. Durata şi amplitudinea undei T: – 0,15-0,25 s; 0,2-0,6 mV

35. Determinarea ritmului cardiac:


Rimul cardiac normal ese rimul sinusal; fiecare complex QRS este precedat de o singură undă P
(pozitivă în cel puţin două derivaţii standard şi cu aspect normal).
* Frecvenţă normală a ritmului sinusal este de 70/min.

36. Determinarea frecvenţei cardaice pe ECG:


Numărul de bătăi dintr-un minut se determină împărţind 60 la durata în secunde a ciclului cardiac
(interval RR); dacă frecvenţa este neregulată se calculează frecvenţa medie pentru 3-4 cicluri:
* Frecvenţa cardiacă normală este de 70/min.

37. Zgomotul I:
Zgomotul I se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 5 intercostal stâng, pe
linia medioclaviculară pentru mitrală şi la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă.
*caracteristici: (pre)lung, grav, puternic, şi cu timbru înfundat
*durata: 0,08-0,15 s
*frecvenţa: 35-100 Hz

38. Zgomotul II:


Zgomotul II se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 2 intercostal, la 2 cm
parasternal, în dreapta pentru aortă şi în stânga pentru pulmonară.
*caracteristici: scurt, înalt, lovit şi cu timbru clar
*durata: 0,07-0,1 s
*frevenţa: 100-150 Hz

39. Presiunea arterială:


maximă: 120-140 mmHg
minimă 60-90 mmHg
maxima ≈ 100 + vârsta (întotdeauna mai mică de 160 mmHg)
minima ≈ (maxima / 2) + p (unde p este 10-20 mmHg)

40. Măsurarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie:


Se bazează pe explorarea cu ajutorul stetoscopului a zgomotelor determinate de vibraţia peretelui
arterial (Korotkov) distal faţă de o compresiune: se aplică manşeta pneumatică a tensiometrului pe braţ şi
stetoscopul la plica cotului; se introduce aer în manşetă până la o presiunea mai mare decât valoare
presupusă a maximei; se evacuează lent aerul introdus; presiunea corespunzătoare primului zgomot
reprezintă valoarea presiunii maxime (sistolice); presiunea corespunzătoare scaderii bruşe a inensităţii
zgomotelor reprezintă valoarea presiunii minime (diastolice).

41. Zgomotul laringo-traheal:


Acest zgomot respirator, puternic şi cu timbru suflant este produs de trecerea aerului prin glotă
(inspir şi expir).
*Stetoscopul se plasează pe torace:
- anterior – pe jumătatea superioară a sternului;
- posterior – pe regiunea interscapulară (T1-T4).

42. Murmurul vezicular:


6

Acest zgomot respirator, slab şi cu timbru dulce aspirativ este produs de trecerea aerului prin
comunicarea dintre bronhiole şi canalul alveolar.
*Stetoscopul se plasează sistematic pe toată suprafaţa toracică pentru a decela modificări patologice.

43. Valorile normale ale volumelor respiratorii (ml):


500 – volum curent (VC)
3000 – volum inspirator de rezervă (VIR)
1200 – volum expirator de rezervă (VER)
1200 – volum rezidual (VR)
(femei 80% din valorile de mai sus, cele de mai sus fiind la bărbaţi)
Capacitatea inspiratorie (CI) = VC + VIR
Capacitatea vitală (CV) = VC + VIR + VER
Capacitatea funcţională reziduală (CFR) = VER + VR
Capacitatea pulmonară totală (CPT) = CV + VR

44. Determinarea VEMS:


Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) se determină pe expirograma forţată (inspir maxim
urmat de apnee inspiratorie şi expir maxim, toate sub control voluntar).

45. Urina normală:


Aspect (la emisie): – este galben pai (mai închisă dimineaţa) şi limpede.
pH:
 6,2-6,8 în alimentaţia mixtă;
 5,2-5,3 în alimentaţia bogată în proteine;
 7-7,5 în regim vegetarian;
Diureza: – (volumul urinar în 24h) este 900-1500 ml cu variaţii fiziologice legate de vârstă, sex, temperatura
mediului, ingestia de lichide.

46. Componentele examenului sumar de urină:


Aspectul: – normal.
Densitate: – 1015-1022.
pH: – 6,2-6,8
Albumină, glucoză, corpi cetonici, pigmenţi biliari, săruri biliare: – toate absente în mod normal.
Urobilinogen: – normal.
Sedimente: – rare leucocite, rare celule epiteliale, rare cristale.

47. Proba Addis:


Valori normale: – examenul cantitativ al elementelor figurate şi cilindrilor din sedimentul urinar, pentru
urina din 24 ore. Hematii până în 500.000. leucocite până în 1-2 milioane, cilindrii până în 5.000.

48. Concentraţia normală a ureii în plasma sanghină: – 0,2-0,4 g/l.


49. Concentraţia normală a ureii în urina finală: – 15-35 g/l.

50. Concentraţia normală a acidului uric în plasma sanghină: – 2-5 mg/dl.


51. Concentraţia normală a acidului uric în urina finală: – 0,5-1 g/l.

52. Concentraţia normală a creatininei în plasma sanghină: – 0,6-1,3 mg/dl.


53. Concentraţia normală a creatininei în urina finală: – 0,75-2 g/l.

54. Concentraţia normală a glucozei în plasma sanghină: – 0,8-1,1 g/l.


55. Concentraţia normală a glucozei în urina finală: – 0 g/l
7

56. Concentraţia normală de Ca2+ în plasma sanghină: – 4,3-5,2 mg/dl.


57. Concentraţia normală a Ca2+ în urina finală: – 0,14-0,20 mg/dl.

58. Concentraţia normală de PO43- în plasma sanghină: – 3,0-4,5 mg/dl.

59. Concentraţia normală de PO43- în urina finală: – 1,2-1,5 mg/dl.

60. Principiul metodei de radioimunodozare (RIA):


Metoda RIA (radioimunodozare) se bazează pe competiţia dintre hormonul de dozat (nemarcat) şi
hormonul marcat radioactiv, în reacţie cu Ac specific.

61. Diagnosticul precoce de sarcină:


Diagnosticul precoce de sarcină se bazează pe evidenţierea creşeterii concentraţiei gonadotropinei
corionice umane (HCG) în urina gravidei începând cu ziua 7,14 de sarcină şi cu un maxim în săptămâna 6.
Proba Galli-Mainini: se injectează urină de femeie presupus gravidă (1-3 ml) la broscoi, prin musculatura
coapsei în sacii limfatici dorsali. După 45 de minute, se recoltează urină din cloaca animalului şi se
examinează la microscop direct fără colorare. [eroare ≈ 20%]

62. Reflexul rotulian (centrii nv. Medulari la care se închide reflexul): L2–L4
Percuţia tendonului rotulian determină contracţia cvadricepsului femural cu extensia gambei pe
coapsă. Se poate examina la subiectul în poziţie şezând (picior peste picior) sau la subiectul în decubit
dorsal, căruia examinatorul îi susţine (cu mâna) membrul inferior la nivelul spaţiului popliteu.

63. Reflexul achilian: L5–S2


Percuţia tendonului achilian determină contracţia tricepsului sural cu flexia plantară a piciorului.
Pentru explorare subiectul se aşează cu genunchiul sprijinit de un scaun sa pe marginea patului.

64. Reflexul bicipital: C5–C6


Percuţia tendonului distal al bicepsului brahial (prin intermediul degetului examinatorului) determină
contracţia bicepsului cu flexia antebraţului pe braţ. Pentru explorare subiectul are antebraţul uşor flectat pe
braţ.

65. Reflexul tricipital: C7–D1


Percuţia tendonului tricepsului brahial la nivelul olecraniului determină contracţia tricepsului cu
extensia antebraţului pe braţ. Pentru explorare examinatorul susţine braţul subiectului la nivelul plicii
cotului iar braţul îl aduce uşor înapoi şi în afară.

66. Reflexul cutanat plantar: L4–S2


Excitarea cu un vârf ascuţit a marginii externe a plantei dinspre călcâi spre degete determină flexia
degetelor pe plantă. Inversarea reflexului (extenisa halucelui şi abducţia celorlalte degete semnul Babinski)
apare fiziologic la copiii sub 3 ani şi la adult în somnul profund, iar patologic în leziuni ale căii piramidale.

67. Reflexul cutanat abdominal: D9–D12


Excitarea uşoară cu un vârf bont a tegumentului abdominal în regiunea superioară, mijlocie şi
inferioară determină contracţia musculaturii peretelui abdominal. Pentru explorarea subiectul este în decubit
dorsal şi are coapsele uşor flectate pe abdomen (pentru relaxarea optimă a musculaturii abdominale).

68. Metode de stimulare vagală:


*Comprimarea sinusului carotidian (unilateral timp de 20s) determină scăderea frecvenţei cardiace şi
a tensiunii arteriale (efect mai intens la subiecţii vagotonici).
*Proba Valsalva: inspir profund urmat de o perioadă de apnee postinspiratorie şi determină
bradicardie tranzitorie.
8

*Probă de postură – trecerea din clinostatism în ortostatism şi determină creşterea frecvenţei cardiace
şi a tensiunii arteriale prin mecanism simpatic urmată de efect invers prin reacţie parasimpatică
compensatorie.

69. Determinarea acuităţii vizuale (AV):


Se face cu ajutorul unui optotip standardizat pentru fiecare din ochi în parte începând cu cel cu
vederea mai slabă. Ochiul neexaminat fiind acoperit cu un opercul semitransparent. Subiectul este aşezat în
condiţiile impuse de optotip de obicei (poziţie centrală în faţa optotipului) la distanţa de 5 m şi i se indică să
citească semnele grafice din fiecare rând începând cu cele de dimensiuni mari. Valoarea acuităţii se
consideră cea corespunzătoare ultimului rând în care subiectul distinge corect majoritatea semnelor (maxim
20% greşeli) şi se exprimă după formula:
AV = d/D unde:
d – distanţa de citire a optotipului de către subiectul examinat
D – distanţa de citire a optotipului de către un ochi emetrop
În cazul imposibilităţii citirii de la distanţa impusă se apropie subiectul de optotip până reuşeşte să
citească primul rând. Dacă acestuia îi este imposibil – se cercetează capacitatea de a recunoaşte degetele
mâinii şi în ultimă instanţă de a percepe lumina.

70. Condiţii tehnice de înregistrare a EKG:


• pacient în decubit dorsal relaxat fizic şi psihic;
• temperatura mediului ambiant de 20oC;
• se degresează pielea cu alcool la locul unde urmează a fi plasaţi electrozii;
• se umezeşte pânza cu care învelim electrozii cu soluţie de clorură sau bicarbonat de sodiu sau se
foloseşte o pastă adezivă şi conductivă;
• se plasează electrozii pe zone musculare şi se fixează cu benzi elastice sua faşă de tifon, se vor evita
regiunile cu păr şi cele osoase;
• se efectuează etalonarea sistemului de înregistrare ( rectangular de 1mv=10mm);
• se stabileşte viteza de derulare a hârtiei (25 mm/sec sau 50 mm/sec);
• se înscrie traseul electrocardiografic;

71. Determinarea axei electrice a inimii:


• se aleg două derivaţii standard (cel mai uzual DI şi DIII) şi se desenează axele lor intersectate;
• se calculează suma algebrică a undei R şi a undei Q/S separat pentru cele două derivaţii alese;
• se marchează valorile respective pe axele celor două derivaţii (după semn în jumătatea pozitivă sau
negativă a axei);
• se ridică perpendiculare din punctele respective, acestea se intersectează formând un patrulater;
• pe diagonalka corespunzătoare a patrulaterului se reprezintă grafic vectorul cu originea la intersecţia
axelor;
• se trasează cercul trigonometric cu centrul al intersecţia axelor;
• orientarea vectorului în:
o cadranul I (0–90o), corespunde deviaţiei normale;
o cadranul II (+90±180o), corespunde deviaţei axiale drepte;
o cadranul III (–90±180o), corespunde deviaţei axiale extreme drepte;
o cadranul IV (0–90o), corespunde deviaţei axiale stângi;

73. Explorarea reactivităţii vasculare – testul presor la rece:


Se năsoară valorile presiunii arteriale înainte şi după ce se menţine mâna timp de 1 minut la rece (apă
cu gheaţă):
• normal: se constată că presiunea arterială creşte cu 10-20 mmHg;
• hiporeactivitate: creşteri mai mici de 20 mmHg ale presiunii arteriale;
9

• hiperreactivitate: creşteri mai mari de 20 mmHg ale presiunii arteriale.

74. Metoda oscilometrică:


Metode oscilometrică permite determinarea valorilor presiunii arteriale (maximă, minimă şi medie),
precum şi aprecierea elasticităţii peretelui arterial. Amplitudinea maximă a vibraţiilor peretelui arterial,
indicele oscilometric (10), are următoarele valori normale:
• braţ 1/3 superioară – 4-20;
• braţ 1/3 inferioară – 2-12;
• antebraţ 1/3 inferioară – 1-10;
• coapsă 1/3 medie – 4-16;
• gambă 1/3 superioară – 3-10.
Valorile normale ale presiunii arteriale medii: 85-100 Hg. De interes pentru clinică este compararea
valorii 10 între două regiuni simetrice. Diferenţe mai mari de 2 unităţi, între punctele situate la acelaşi nivel
pe cele două membre arată prezenţa leziunii dar nu şi întinderea ei. Oscilometria este indicată pentru
decelarea obstrucţiilor arteriale şi a anevrismelor arteriovenoase.

75. timpul de circulaţie a sângelui în artere (metode de glucoză de calciu):


Se notează intervalul de timp dintre momentul injectării în vena de la plica cotului a 5 ml de gluconat
de calciu (soluţie de 20%) până la apariţia unei senzaţii intense de căldură la nivelul limbii şi faringelui.
Valori normale: 8-16 secunde.
Valori fiziologice:
• factori care scurtează de circulaţie: efortul fizic, sarcina, anxietatea, temperatura crescută a mediului
ambiant;
• factori care prelungesc timpul de circulaţie: vagotonia.
Modificări patologice ale timpului de circulaţie: insuficienţă cardiacă, arterite obliterante
(prelungirea timpului de circulaţia în teritoriul afectat), anevrism arterio-venos (scurtarea timpului de
circulaţie).

76. Teste de efort – proba Master:


Proba urmăreşte evidenţierea în condiţii de efort a unor alterări funcţionale inoperante în condiţii de
repaus. Ea constă în urcarea şi coborârea unui dispozitiv standardizat format din două trepte. Ritmul paşilor
este indicat de un metronom şi este menţinut constant. În cardiopatia ischemică se confirmă
electrocardigrafic diagnosticul şi se urmăreşte evoluţia bolii pe baza modificărilor EKG care apar la efort
(după un interval de 2-8 minute). În arteriopatie obliterantă se marchează timpul din momentul începerii
probei până apar tulburări (dureri, senzaţia de greutate) la nivelul membrului afectat (efort de claudicaţie).
Proba se întrerupe când apare oboseală imensă, dureri toracice, dispnee exagerată. Contraindicaţiile probei –
insuficienţă cardiacă, infarct miocardic mai recent şase luni.