1

RELATIILE INTERNATIONALE SI NECESITATEA STABILIRII DE RAPORTURI DIPLOMATICE SI CONSULARE

1 ) Notiunea de relatii diplomatice
Relatiile diplomatice sunt forma normala de contact permanent si oficial intre statele suverane.

Relatiile permanente si oficiale cu caracter quasi-diplomatic , in sensul ca pot fi asimilate relatiilor diplomatice, se pot stabili si intre statele suverane si alte entitati cu personalitate juridica internationala, precum si intre aceste entitati. Fiecare stat suveran, independent si recunoscut, are dreptul de a trimite reprezentanti diplomatici in alte state, ceea ce se numeste dreptul de legatie activ si sa primeasca reprezentanti diplomatici ai altor state sau dreptul de legatie pasiv . Aceasta distinctie nu inseamna ca ar fi vorba de doua drepturi separate ; ea subliniaza doua aspecte al aceluiasi drept de legatie. Dreptul de legatie, adica dreptul de reprezentare diplomatica, este un atribut al independentei si suveranitatii. Trebuie precizat ca dreptul unui stat de a trimite un reprezentant diplomatic trebuie distins de imprejurarea ca acel reprezentant sa fie si efectiv primit de statul in care este trimis, dat fiind ca nici un stat nu este obligat sa primeasca un reprezentant diplomatic. Dreptul de a trimite un reprezentant diplomatic este subordonat consimtamantului statului in care acesta este trimis. Pe de alta parte, nici un stat nu este obligat sa trimita reprezentanti diplomatici, astfel incat exercitarea dreptului de legatie este discretionara. In practica insa, statele primesc si trimit reprezentanti diplomatici in cat mai multe state. A) Stabilirea relatiilor diplomatice Stabilirea relatiilor diplomatice este una din formele prin care statele isi manifesta dorinta de a dezvolta colaborarea intre ele si de a contribui astfel la mentinerea si consolidarea pacii mondiale, in cadrul unei ordini internationale menite sa satisfaca tot mai adecvat aspiratiile de progres si bunastare ale tuturor popoarelor. Existenta relatiilor diplomatice exprima starea normala a raporturilor dintre doua state. Ca atare, relatiile diplomatice se stabilesc pe perioade nedefinite in timp. Stabilirea de relatii diplomatice se face, asa cum se precizeaza si in articolul 2 al Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice, prin consimtamant reciproc. Pentru a se ajunge la stabilirea de relatii diplomatice, este nevoie sa fie indeplinite doua categorii de premise : Premise politice. Motivatia luarii deciziei de stabilire a relatiilor diplomatice poate fi diversa :

un interes politic, cum ar fi spre exemplu apartenenta ambelor state, inainte de independenta, la aceeasi entitate politica, dezvoltarea de-a lungul istoriei a unor relatii speciale, apartenenta la aceeasi zona geografica, similitudinea regimurilor politice interese de natura sociologica ratiuni culturale, precum afinitatile de limba, religie sau ideologie, sau ratiuni etnice, cum ar fi prezenta semnificativa a unor grupuri de cetateni de aceeasi etnie intr-un alt stat, sau alte ratiuni din aceeasi categorie. interese economice, care in momentul de fata, constituie un motiv puternic pentru stabilirea de relatii diplomatice, in ideea de a favoriza deschiderea de noi piete pentru produsele proprii sau de a diversifica sursele de aprovizionare cu diverse materii si produse necesare pietei proprii.

2 Intotdeauna insa, oricare ar fi motivatia, actul stabilirii relatiilor diplomatice raspunde unui interes comun. Un stat nu poate fi fortat sa stabileasca relatii diplomatice cu un alt stat, impotriva vointei sale. Cu toate aceste premise necesitatea consimtamantului reciproc si imposibilitatea obligarii la exercitarea dreptului de legatie unii juristi sunt de parere ca, in cazul in care un stat refuza in mod sistematic sa stabileasca relatii diplomatice cu alte state, sau cu anumite alte state spre exemplu, Arabia Saudita a refuzat in mod sistematic sa stabileasca relatii cu fostele state socialiste - o asemenea atitudine trebuie considerata ca fiind contrara principiilor fundamentale ale Dreptului International si, in particular, dispozitiilor Cartei ONU , dat fiind ca aceasta impune statelor membre obligatia juridica de a dezvolta intre ele relatii prietenesti si de a realiza cooperarea internationala, precum si obligatia reglementarii pe cale pasnica a diferendelor internationale, ceea ce nu se poate face in mod efectiv fara stabilirea de misiuni diplomatice si consulare. Premise juridice. Entitatile care stabilesc relatii diplomatice trebuie sa indeplineasca un numar de exigente cu caracter juridic : sa aiba personalitate juridica internationala. In regula generala, relatiile diplomatice se stabilesc intre state suverane, recunoscute ca atare, care sunt subiecte de drept international. Sunt insa si alte tipuri de subiecte cu personalitate juridica internationala, deci care pot exercita drepturi si contracta obligatii in plan international, altele decat statele suverane, si care, in anumite situatii, pot stabili relatii diplomatice sau quasi diplomatice : au existat pana de curand entitati care posedau o baza teritoriala si care se bucurau de o personalitate juridica internationala limitata sau partiala, cum au fost protectoratele, unele state dependendente de Coroana britanica sau anumite state federale, cum au fost unele republici din componenta fostei Uniuni Sovietice. Acestea nu erau state suverane si independente si, totusi, au putut intra, in anumite situatii, cu anumite tari sau organizatii internationale in relatii diplomatice. Sfantul Scaun (sau Vaticanul), care din ratiuni istorice, ca centru mondial al Bisericii catolice, isi pastreaza calitatea de subiect de drept international, poate stabili relatii diplomatice cu statele suverane si independente; beligerantii, care, in anumite conditii, capata si ei calitatea de subiect de drept international, in acele conditii pot stabili relatii diplomatice. Au existat situatii cand personalitati sau forte politice din state aflate in razboi au constituit guverne cu caracter provizoriu, in paralel cu guvernele aflate efectiv in terititoriu, cu care unele state au stabilit relatii diplomatice, fie pentru a acorda sprijin si pe aceasta cale noilor autoritati, fie din alte ratiuni, si care apoi au continuat, dupa ce lupta guvernelor provizorii respective a fost incununata de succes. miscarile de eliberare nationala, adica formatiuni care s-au constituit pentru a obtine independenta politica de sub diverse forme de dependenta coloniala sau dominatie straina, atunci cand si-au creat forme organizate de reprezentare in plan international. Este cazul unor miscari de eliberare create indeosebi in Africa, angajate intr-o indelungata lupta armata pentru obtinerea independentei spre exemplu Frontul National de Eliberare din Algeria (FNLA) sau Frontul de Eliberare a Mozambicului (FRELIMO) -, a caror organizare politicomilitara a constituit baza structurilor de stat dupa dobandirea independentei. Pe masura ce aceste formatiuni s-au consolidat in procesul luptei pentru independenta, si au capatat o recunoastere internationala tot mai larga, ele au obtinut si o reprezentare quasidiplomatica pe langa o serie de organizatii internationale, in primul rand OUA si ONU. Relatiile cu aceste formatiuni au constituit o modalitate de anticipare, de fapt, a stabilirii relatiilor diplomatice cu viitoarele state independente.

3 In aceeasi categorie ar putea intra si Statul Palestina, proclamat de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei in 1988, fara insa ca OEP sa detina efectiv controlul asupra teritoriului in cauza, deci fara a indeplini toate criteriile care sunt proprii unui stat suveran si independent. organizatiile internationale guvernamentale, care sunt subiecte de drept international cu capacitate limitata, pot si ele intra in anumite raporturi cu statele suverane sau unele cu altele, raporturi avand caracteristici ale relatiilor diplomatice (relatii quasidiplomatice). Este de acum o practica generalizata ca pe langa o serie de organizatii internationale importante cum sunt, spre exemplu, ONU, UNESCO, FAO, NATO, Uniunea Europeana, OSA statele sa deschida misiuni diplomatice. Unele dintre ele au chiar competenta de a trimite reprezentanti proprii, cu functiuni practic diplomatice, cum este Uniunea Europeana, care din 1993 a acreditat un reprezentant si la Bucuresti. cazul particular al Ordinului Suveran de Malta, care, avand sediul la Roma din 1834, nu exercita controlul nici unui teritoriu, dupa ce a pierdut Insula Malta in 1798. Ordinul de Malta isi mentine personalitatea juridica internationala datorita traditiei si faptului ca are o ordine juridica proprie legislatie, administratie si jurisdictie independenta de a celorlalte subiecte de drept international. Este adevarat, insa, ca mai ales datorita legaturilor pe care le-a stabilit in urma unor intelegeri din 1953 si 1966, cu Sfantul Scaun, ca Ordin religios, personalitatea lui juridica internationala este slabita si nu este recunoscuta decat de un numar limitat de state. In 1991, Romania a restabilit relatiile diplomatice cu Ordinul Suveran de Malta, care are un ambasador la Bucuresti. sa aiba capacitatea de a exercita dreptul de legatie. Pentru ca doua entitati cu personalitate juridica internationala sa poata stabili relatii diplomatice, este necesar ca ele sa aiba capacitatea de a primi reprezentanti diplomatici ai celeilalte entitati, si, respectiv, de a trimite reprezentanti diplomatici. Trimiterea sau primirea de reprezentanti diplomatici este facultativa, chiar daca s-au stabilit relatii diplomatice. Conventia de la Viena din 1961 distinge (articolul 2) intre actul stabilirii relatiilor diplomatice si deschiderea de misiuni diplomatice permanente. Chiar daca, in mod traditional, stabilirea relatiilor diplomatice este insotita de deschiderea de misiuni diplomatice permanente, odata cu cresterea masiva a numarului de state independente aceasta practica devine imposibil de urmat de catre numeroase state datorita implicatiilor financiare substantiale, pe care aceste state nu si le pot permite. Astazi este deplin acceptat principiul ca doua state pot stabili relatii diplomatice fara a deschide si misiuni diplomatice permanente ; este posibil ca numai unul din state sa aiba misiune permanenta in celalalt stat sau ca nici unul sa nu aiba o asemenea misiune. sa se recunoasca reciproc, ca state suverane si independente, respectiv ca subiecte de drept international cu capacitate limitata. Recunoasterea trebuie sa fie reciproca. Fara recunoasterea subiectului de drept international, si, implicit, a guvernului sau, se vor putea stabili anumite tipuri de relatii cu acesta, dar nu relatii diplomatice. Situatiile care pot aparea in ceea ce priveste stabilirea relatiilor diplomatice, legate de problema recunoasterii, sunt extrem de variate. Cel mai adesea ele comporta aspecte si elemente politice.Cateva exemple : un stat conditioneaza stabilirea relatiilor diplomatice de nerecunoasterea unei entitati terte, chiar daca aceasta intruneste elementele de a fi recunoscuta ca subiect de drept international sau chiar este recunoscuta de un numar de alte state. Este cazul Republicii Federale Germania pana pe la inceputul anilor 60, cand conditiona stabilirea de relatii diplomatice cu alte state de nerecunoasterea de catre acestea a celuilalt stat

4 german aparut dupa razboi, Republica Democrata Germana (asa numita Doctrina Hallstein). Este de asemenea cazul Republicii China , constituita in anii Razboiului Rece pe insula Taiwan, parte integranta a Chinei. Cu toate acestea, timp de multi ani numeroase state au intretinut relatii diplomatice cu Taiwanul, care intruneste formal toate caracteristicile unui stat, si nu au recunoscut China (Republica Populara Chineza), evident din ratiuni politice. Faptul interesant este ca atat China, cat si Republica China conditionau stabilirea de relatii diplomatice cu un stat de incetarea sau nestabilirea de catre acesta de relatii cu cealalta. Desigur, cu estomparea Razboiului Rece, realismul s-a impus, astfel incat astazi, marea majoritate a statelor lumii recunosc si intretin relatii cu China Populara, dar mai sunt inca state care intretin relatii diplomatice cu Taiwanul. La sfarsitul anului 1997, 29 state mai recunosteau Taiwanul ca stat independent si intretineau relatii diplomatice cu acesta.

situatii in care statele se recunosc de facto, si stabilesc intre ele un anumit gen de raporturi cu caracter diplomatic, fara a fi relatii diplomatice in deplinatatea acceptiunii lor, dar care asigura o anumita reprezentare diplomatica reciproca, indeplinind in buna masura functiile pe care in mod obisnuit le indeplinesc misiunile diplomatice. Un exemplu de astfel de relatii sunt cele care s-au statornicit intre RF Germania si Israel, in perioada postbelica, grevate de incarcatura politica a problemei despagubirilor datorate de Germania evreilor pentru suferintele indurate in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Recunoasterea de jure intre RF Germania si Israel a intervenit abia in 1965, cand aceasta problema a fost reglementata intre ele. Pana atunci, cele doua state au facut schimb de reprezentante diplomatice , conduse de reprezentanti diplomatici . doua state, recunoscute ca atare in comunitatea internationala, doresc sa stabileasca raporturi mai stranse, dar din motive politice nu pot sa o faca, si atunci recurg la un artificiu prin deschiderea unor reprezentante care pot purta diferite denumiri, altele decat misiune diplomatica cel mai adesea reprezentanta economica sau reprezentanta economica si consulara, misiune comerciala, birou de legatura, oficiu cultural -, dar care sunt incadrate cu personal diplomatic, sau si diplomatic, care indeplineste functiile obisnuite pe care le-ar indeplini in cazul existentei relatiilor diplomatice. De regula, asemenea situatii au premers stabilirea relatiilor diplomatice, care a trebuit sa astepte conjunctura politica favorabila pentru a se infaptui.

doua entitati care pretind recunoastere internationala ca subiect de drept international, dar nerecunoscute de nimeni ca atare, decid sa stabileasca intre ele relatii diplomatice. Exista, mai rar, si astfel de situatii. In asemenea cazuri, in care entitatile respective nu intrunesc calitatea de subiect de drept international, orice acte ar intreprinde ele, acestea sunt nule si neavenite. Pot fi date, de asemenea, nenumarate exemple din practica altor state, care arata caracterul de sine qua non al actului formal al recunoasterii.( Romania Spania , relatii consular comerciale ). Recunoasterea si stabilirea de relatii diplomatice, desi sunt legate, sunt totusi acte distincte. Este posibil ca, chiar inainte ca doua state sa ajunga la recunoasterea reciproca, ele sa simta nevoia sa comunice intre ele de o maniera oficiala, si o fac, si fara recunoastere si fara relatii diplomatice daca ambele considera important sa comunice unul cu altul. Statele Unite si RPD Coreeana (Coreea de Nord) nu au stabilit relatii diplomatice, dar cele doua state au realizat un dialog oficial pe diverse probleme de interes comun, in anii 80 si 90, in special legat de programul nuclear al RPD Coreene, in ideea incadrarii lui in regimul stabilit de Tratatul de neproliferare a armelor nucleare.

consimtamantul sa fie reciproc.Consimtamantul reciproc este o cerinta obligatorie a stabilirii relatiilor diplomatice. In mod logic, exprimarea consimtamantului presupune ca entitatile care o fac au si capacitatea de a-si asuma drepturi si obligatii juridice internationale, adica se bucura de jus contrahendi (dreptul de a contracta). Consimtamantul reciproc se poate exprima in cele mai diferite forme. Forma in care el se exprima nu are nici o importanta. Cel mai adesea, statele sau subiectele de drept international in cauza recurg la intelegeri ad-hoc de stabilire a relatiilor diplomatice, sub forma unei declaratii exprese comune sau a unui comunicat comun dat publicitatii, sub forma unui acord scris, in mod tacit prin deschiderea pur si simplu de misiuni diplomatice, declaratii unilaterale concurente. In momentul exprimarii consimtamantului, statele convin de regula si nivelul misiunilor diplomatice ambasada sau legatie. Pana nu de mult, stabilirea relatiilor diplomatice la nivel de ambasada se facea de catre statele mari, cu pondere in viata internationala, intre ele, rezervandu-se nivelul de legatie relatiilor cu celelalte state. Incepand de prin anii 60, odata cu dobandirea independentei de stat de catre tot mai multe popoare si cu afirmarea tot mai puternica a principiului egalitatii in drepturi a statelor, s-a generalizat practica deschiderii de misiuni permanente la nivel de ambasada, toate fostele legatii fiind ridicate la nivel de ambasada. Astfel incat, astazi, se face din ce in ce mai rar referire la nivelul de reprezentare in acordurile de stabilire a relatiilor diplomatice, subantelegandu-se ca acesta este cel de ambasada.
B) Rolul politic al relatiilor diplomatice

Menirea relatiilor diplomatice deriva din interesul statelor de a conlucra unele cu altele pentru dezvoltarea fiecaruia si pentru mentinerea pacii internationale. Aceste relatii au un dublu rol in raporturile dintre state: Asigurarea unui canal de comunicare permanenta si directa intre guverne. Comunicarea directa si operativa este vitala pentru cunoasterea, abordarea si rezolvarea problemelor de interes comun intre doua state, indeosebi atunci cand acestea pot aduce atingere pacii, securitatii si integritatii lor teritoriale. Prin misiunile diplomatice permanente in capitale, punctele de vedere, pozitiile sau mesajele se transmit direct si in orice moment ; se pot face schimburi de pareri si informatii de interes comun cu mare operativitate ; se pot clarifica nemijlocit eventuale neintelegeri care ar putea duce la diferende. Acestea sunt esentiale pentru asigurarea relatiilor prietenesti si de cooperare intre statele in cauza. Tehnicile moderne de comunicatie faciliteaza foarte mult realizarea acestei functii. Asigurarea unui mecanism specializat care se ocupa de intarirea legaturilor politice si facilitarea colaborarii economice, culturale si stiintifice intre state, precum si de apararea intereselor fiecarui stat si a cetatenilor sai in celalalt stat. Prin stabilirea de misiuni diplomatice permanente, in functie de amploarea intereselor si legaturilor existente intre state, acestea sunt incadrate cu personal specializat, care urmareste, cu precadere un anumit domeniu de activitate consilieri politici, atasati militari, consilieri economici si atasati comerciali, atasati culturali, de presa, stiintifici. Prin activitatea pe care acest personal diplomatic specializat o desfasoara, legaturile intre statele in cauza se dezvolta si se diversifica. Protectia intereselor patrimoniale ale unui stat si protectia cetatenilor intr-un alt stat se realizeaza in principal prin personalul consular al misiunii diplomatice, dar si prin restul personalului, in functie de natura intereselor in cauza, care pot fi foarte diverse politice, militare, culturale, de propaganda. Dat fiind rolul politic al relatiilor diplomatice, absenta acestor relatii intre doua state, in general, nu este propice promovarii unor raporturi de intelegere si colaborare intre popoarele

6 lor. Fara indoiala ca, in conditiile de astazi, cu diversitatea de forte politice care exista in fiecare tara si chiar de sisteme politico-sociale, care se mentine, intre guverne exista deosebiri de vederi, uneori fundamentale, izvorate din interesele diferite urmarite in relatiile internationale, ca si din modul diferit de receptare sau de interpretare a evenimentelor si fenomenelor care se produc pe arena mondiala. Dar aceste deosebiri nu pot si nu trebuie sa impiedice relatii normale intre state, normalitate care presupune in primul rand existenta de relatii diplomatice. Faptul de a stabili si intretine relatii diplomatice nu inseamna in nici un fel acceptarea politicii sau a punctelor de vedere ale celeilalte tari, sau, in orice caz, a unor pozitii contrare propriei politici. 2 ) Incetarea relatiilor diplomatice Relatiile diplomatice intre doua state pot inceta in mai multe feluri: Prin ruperea relatiilor diplomatice.Ruperea relatiilor diplomatice este un act unilateral si trebuie sa rezulte din declaratii sau acte fara echivoc. Fiecare stat are dreptul discretionar de a rupe aceste relatii cu un alt stat, fara a putea fi blamat ca ar fi afectat in vreun fel prerogativele celuilalt stat. Ruperea relatiilor diplomatice se poate produce in imprejurari diverse, ca urmare a unor dificultati intervenite intre statele in cauza, care pot fi dintre cele mai variate: ratiuni de prestigiu ale statului care initiaza ruperea relatiilor diplomatice ; deosebiri fundamentale de ordin politic sau chiar ideologic, care capata note acute la un moment dat ; acuzatii de amestec in treburile interne la adresa statului cu care se rup relatiile ; dezaprobarea unui anume act politic sau juridic al statului cu care se rup relatiile;

ca mijloc de sanctiune individuala. De regula guvernul care ia initiativa ruperii relatiilor diplomatice anunta aceasta hotarare intr-o declaratie politica pe care o da publicitatii, declaratie care, de cele mai multe ori, prezinta si motivatia actului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ruperea relatiilor diplomatice a devenit un fel de arma politica destul de adesea folosita cu legitimitate. Ea este folosita si astazi destul de larg, in special de catre noile state independente, care o considera ca o modalitate la indemana pentru a exprima maximum de indignare fata de un act politic sau juridic al unui stat ori ca o forma de protest fata de conduita unui stat, fara a avea de suportat riscuri serioase, economice sau de alta natura. A) Relatia dintre recunoastere si ruperea relatiilor diplomatice. Schimbarea de guvern intr-un stat, chiar daca este o schimbare fundamentala in cadrul aceluiasi stat cum ar fi spre exemplu o schimbare revolutionara de guvern, schimbarea formei de guvernamant, schimbarea formei de guvernamant, schimbarea guvernului prin lovitura de stat -, in general nu conduce la intreruperea sau ruperea relatiilor diplomatice, cu exceptia cazului ca una din parti ia initiativa expresa a ruperii relatiilor diplomatice. In asemenea situatii, in principiu, nu este necesara recunoasterea noului guvern, desi multe state obisnuiesc sa o faca, indeosebi cele care privesc favorabil schimbarea produsa. Romania a fost adepta practicii de a nu proceda la recunoasterea guvernelor, indiferent de modul in care acestea s-au constituit, considerand ca este vorba de probleme pur interne ale statelor respective.

7 In cazul in care, dintr-un motiv sau altul, un stat retrage recunoasterea guvernului statului cu care are relatii diplomatice, acest fapt antreneaza in mod automat ruperea relatiilor diplomatice. Ruperea relatiilor diplomatice, insa, nu antreneaza automat retragerea recunoasterii guvernului statului cu care s-au rupt relatiile diplomatice. Prin decizia unui for international. Organizatiile internationale, atat cele universale cat si cele regionale, prevad printre mijloacele de constrangere colectiva si masura ruperii relatiilor diplomatice cu un stat in caz de violare a pacii de catre acesta. Potrivit articolului 41 al Cartei ONU, care stabileste masurile de constrangere fara folosirea fortei armate pe care Consiliul de Securitate le poate lua, alaturi de masuri precum intreruperea toatala sau partiala a relatiilor economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene, se prevede si ruperea generala a relatiilor diplomatice. Consiliul de Securitate poate hotari aceste masuri si cu titlu obligatoriu pentru statele membre, in virtutea articolului 25 al Cartei, in care caz statele membre se vor conforma. Pana in prezent, insa, nu a existat o situatie in care Consiliul sa fi luat o asemenea decizie. Au existat insa situatii cand s-au facut recomandari de rupere a relatiilor cu un stat anume, in care caz decizia de a accepta sau nu recomandarea respectiva apartine fiecarui stat, fara nici o repercursiune pentru el daca nu aplica recomandarea. Prin stingerea personalitatii juridice a unui stat.Exista situatii cand relatiile diplomatice inceteaza ca urmare a unei schimbari fundamentale in situatia internationala sau interna a unui stat, fie el acreditant (cel care trimite reprezentanti diplomatici) sau acreditar (cel care primeste reprezentanti diplomatici), respectiv disparitia acelui stat, fie prin incorporarea sa intr-un alt stat, fie prin dezmembrarea sa in doua sau mai multe state. Prin izbucnirea razboiului intre cele doua state. Regula clasica este ca starea de razboi duce automat la incetarea relatiilor diplomatice, acestea fiind incompatibile. Astazi aceasta regula este intrucatva alterata de faptul ca razboiul este interzis in Dreptul International, astfel incat, practic, nu se mai fac declaratii de razboi, care marcau oficial inceperea acestuia si, in mod automat, incetarea relatiilor diplomatice. De aceea, exista situatii in care, desi intre doua state pot avea loc ostilitati militare, relatiile diplomatice nu se intrerup.
B ) Suspendarea relatiilor diplomatice

Suspendarea relatiilor diplomatice consta din incetarea temporara a activitatii misiunii diplomatice in unul din statele care intretin relatii diplomatice, sau a misiunilor diplomatice din ambele state. O asemenea situatie poate interveni ca urmare a unei deteriorari survenite in raporturile dintre ele sau ca urmare a aparitiei unui fapt neasteptat. Spre exemplu, pot aparea situatii in care in statul acreditar se produc schimbari revolutionare, cand statul acreditant este pus in fata deciziei de a recunoaste un guvern revolutionar, care inca lupta impotriva celui pe langa care a acreditat reprezentantii diplomatici. In asemenea situatii, se poate ajunge la o suspendare a relatiilor:misiunea diplomatica nu se inchide, dar evita contactele oficiale pana la clarificarea situatiei, care poate duce fie la continuarea relatiilor diplomatice cu noul guvern, fie la reacreditarea reprezentantilor diplomatici pe langa noile autoritati, fie la refuzul recunoasterii schimbarii, care este in mod necesar urmata de ruperea relatiilor diplomatice. O alta situatie care conduce la suspendarea relatiilor diplomatice este, spre exemplu, ocuparea tarii de catre o armata straina, guvernul statului acreditar fiind nevoit sa se refugieze in strainatate sau in locuri inaccesibile. Suspendarea relatiilor diplomatice persista atata vreme cat se mentine cauza care a determinat-o. in cazul mentionat, al ocuparii tarii de catre fortele armate ale unui stat strain,

8 relatiile diplomatice se reiau deindata ce s-a restabilit normalitatea sau, in orice caz, guvernul tarii ocupate si-a reluat functiile. 3 ) Relatiile diplomatice ca mijloc de potest sau de constrangere Trebuie facuta distinctia intre ruperea relatiilor diplomatice si alte situatii de incetare sau reducere a activitatii diplomatice, care pot aparea, cum ar fi : absenta temporara a sefului de misiune datorita imbolnavirii, chemarea sa pentru consultari in statul acreditant ori pentru alte motive personale, rechemarea de la post fara a se acredita un nou sef de misiune. In toate aceste situatii, misiunea va fi condusa de un insarcinat cu afaceri, dar relatiile diplomatice raman neafectate. Statele recurg, insa, la anumite tehnici legate de functionarea relatiilor diplomatice pentru a-si exprima nemultumirea, dezaprobarea, protestul si chiar intentia de constrangere la adresa unui stat, pentru a-l determina sa renunte la o conduita apreciata ca neprieteneasca, de un grad mai mic decat protestul sau intentia de constrangere pe care o constituie actul ruperii relatiilor diplomatice. In ordine crescanda, aceste masuri conturate in practica statelor pot fi : Retragerea temporara a sefului misiunii diplomatice pentru consultari sau fara nici un fel de precizari. Acest act este, de regula, insotit de declaratii politice ale oficialitatilor care lasa sa se inteleaga clar caracterul de masura de nemultumire, dezaprobare sau protest fata de un act anume al statului acreditar. Rechemarea sefului de misiune si numirea unui insarcinat cu afaceri a.i., cu un grad diplomatic inferior, pe timp nedefinit. Inchiderea temporara a misiunii diplomatice si retragerea intregului personal, celalalt stat putand mentine misiunea sa diplomatica in statul care si-a inchis misiunea, daca apreciaza ca nu este cazul sa aplice reciprocitatea. 4 ) Consecintele incetarii relatiilor diplomatice Incetarea relatiilor diplomatice duce in mod automat la inchiderea misiunilor diplomatice ale unui stat in celalalt stat si retragerea intregului personal al misiunii. Raporturile oficiale intre cele doua state se intrerup. Retragerea personalului se face fara intarziere. Membrii misiunii diplomatice isi mentin privilegiile si imunitatile pana cand parasesc statul acreditar, sau pana la expirarea unei perioade rezonabile de timp, stabilita de statul acreditar. Localul misiunii diplomatice se va inchide, dar inviolabilitatea lui va continua. In cazul ruperii relatiilor diplomatice, in conformitate cu articolul 45 al Conventiei de la Viena, statul acreditar este obligat, chiar in caz de conflict armat, sa respecte s sa ocroteasca localurile misiunii, precum si bunurile si arhivele sale. Ruperea relatiilor diplomatice nu duce la anularea tratatelor bilaterale, cu exceptia acelora care presupun necesarmente existenta acestor relatii, si nici la blocarea tuturor raporturilor bilaterale. Statele in cauza pot intretine, in continuare, relatii consulare, legaturi comerciale si economice, pot trimite si primi misiuni speciale. Drepturile si situatia juridica a cetatenilor unui stat care a rupt relatiile diplomatice raman neschimbate pe teritoriul celuilalt stat. Fireste, ei isi pierd doar protectia care le era oferita de misiunea diplomatica a statului lor. In caz de rupere a relatiilor diplomatice ca urmare a izbucnirii unui conflict armat, regulile privind tratamentul aplicat sefului misiunii, personalului diplomatic si proprietatilor

9 este acelasi ca si in timp de pace. In privinta drepturilor cetatenilor statului acreditant in statul acreditar se aplica legile si obiceiurile razboiului. 5 ) Protectia intereselor de catre state terte In cazul ruperii relatiilor diplomatice. In cautarea modalitatilor de a evita intreruperea completa a raporturilor juridice intre state, Dreptul Diplomatic a gasit solutii ca si in cazul extrem al ruperii relatiilor diplomatice, si chiar in caz de razboi, statele sa mentina legaturi civilizate si intre ele, dat fiind ca, in principiu, caracterul anormal al legaturilor nu poate fi decat temporar tmp care, desigur, poate ajunge la ani si chiar decenii. De altfel, cum s-a aratat mai sus, ruperea relatiilor diplomatice nu duce automat la intreruperea tuturor relatiilor intre statele respective. Relatiile consulare, comerciale, economice, culturale, precum si legaturile de transport aerian, civil, rutier, fluvial sau maritim si de comunicatii care au o anumita autonomie in raport cu relatiile diplomatice pot continua, si de cele mai multe ori continua. Ele pot fi influentate negativ de ruperea relatiilor diplomatice, dar nu se intrerup automat, in cazul ruperii relatiilor diplomatice. In cazul in care aceste relatii sunt semnificative ca volum sau importanta statele care au rupt relatiile diplomatice pot recurge la state terte pentru a le reprezenta si apara interesele, adica ele pot incredinta paza localurilor si arhivei misiunii, precum si protectia cetatenilor sai in statul acreditar unui stat tert prieten, acceptat de statul acreditar. Conventia de la Viena din 1961, prevede aceasta posibilitate la articolul 45, care stabileste ca in cazul ruperii relatiilor diplomatice intre doua state, sau daca o misiune este rechemata definitiv sau temporarstatul acreditant poate incredinta paza localurilor misiunii, cu bunurile care se gasesc in acestea, unui stat tert acceptabil pentru statul statul acreditar si ca statul acreditant poate incredinta ocrotirea intereselor sale si ale cetatenilor sai unui stat tert acceptabil pentru statul acreditar . Modalitatile practice de realizare a protectiei intereselor unui stat in statul acreditar de catre un stat tert sunt foarte variate. Dreptul Diplomatic nu prescrie nici un fel de reguli in aceasta privinta. In anumite situatii, statul tert este cel care se ocupa fizic de protectia statului care a rupt relatiile cu statul acreditar, localurile misiunii acestuia fiind inchise si sigilate. 6) Relatiile diplomatice ale Romaniei Proclamarea independentei de stat la 9/21 mai 1877, consacrata prin Tratatul de pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878, marcheaza intrarea Romaniei in comunitatea internationala a statelor, ca membru cu drepturi depline. Suveranitatea de stat, dobandita pe campul de lupta si consfintita juridic avea sa se manifeste prin stabilirea relatiilor diplomatice cu celelalte state suverane. Desigur acest proces a fost pregatit de o intensa activitate diplomatica sustinuta de principatele romane in decursul secolului XIX, indeosebi dupa Unirea de la 1859, in limitele permise si chiar fortandu-se adesea aceste limite de raporturile de dependenta ale principatelor de Imperiul Otoman. Relatii diplomatice si, pe cale de consecinta, deschiderea de misiuni diplomatice de catre Romania s-au putut realiza numai dupa dobandirea independentei de stat. Dupa incheierea Tratatului de la Berlin, Regele Carol I a notificat independenta de stat a Romaniei puterilor europene, exprimand dorinta de a vedea stabilite relatii de buna si cordiala intelegere . Austro Ungaria a fost prima mare putere europeana care a recunoscut independenta de stat a Romaniei si a decis numirea unui ministru plenipotentiar la Bucuresti, iar la 11/23

10 septembrie 1878 Ioan Balaceanu a fost numit trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al Regelui Carol I pe langa Imparatul Austriei. Cea de-a doua putere europeana cu care Romania a stabilit relatii diplomatice la nivel de legatie a fost Rusia, la 15/27 octombrie 1878. In perioada 1878-1880 au fost trimise o serie de misiuni diplomatice extraordinare Callimaki-Catargi in Belgia, Olanda si Elvetia, Alexandru Plagino in Spania si Portugalia, Basarab Brancoveanu in Suedia si Danemarca, Sergiu Voinescu in Statele Unite si Brazilia. A urmat in prima parte a anului 1879 stabilirea relatiilor diplomatice cu doua tari vecine Serbia si Bulgaria, cu aceasta din urma la nivel de agentie diplomatica tipul de misiuni diplomatice pe care il avusesera Principatele Unite inainte de obtinerea independentei de stat -, pentru ca Bulgaria avea sa dobandeasca independenta deplina in 1909. La 10/22 octombrie 1879 au fost stabilite relatiii diplomatice cu Imperiul Otoman, iar spre sfarsitul anului cu Italia si Grecia, urmate de Olanda, la inceputul anului urmator. Prin legea din 2/14 februarie 1879 s-a hotarat infintarea a noua legatii ale Romaniei in strainatate Atena, Berlin, Belgrad, Constantinopol, Londra, Paris, Petersburg, Roma si Viena urmand ca agentiile diplomatice existente in aceste capitale sa fie transformate in legatii. Ridicarea nivelului reprezentarii diplomatice nu s-a putut insa, produce in acel an. La 14/27 august 1916, Romania a declarat razboi Austro-Ungariei.Relatiile diplomatice s-au intrerupt, ca si cu Germania, Bulgaria si Turcia, aliate ale Austro-Ungariei, care s-au considerat in razboi cu Romania. In timpul razboiului s-au stabilit relatii diplomatice cu Suedia (1916), Danemarca, Norvegia si Portugalia (1917). In 1918 Romania si Rusia Sovietica au rupt relatiile diplomatice, in urma arestarii, la 1/13 ianuarie 1918, a ministrului plenipotentiar al Romaniei si a personalului legatiei la Petersburg. Ele aveau sa fie restabilite dupa indelungi negocieri in 1934. Dupa incheierea primului razboi mondial, relatiile diplomatice ale Romaniei s-au extins, fiind stabilite relatii cu noile state aparute Polonia, Cehoslovacia (1919), Finlanda, Ungaria si Austria (1920). In 1920 s-au stabilit relatii diplomatice si cu Sfantul Scaun, iar in anii urmatori cu statele baltice Estonia (1921), Letonia (1922) si Lituania (1924). Cu venirea lui Nicolae Titulescu in fruntea Ministerului de Externe, relatiile Romaniei sau extins in America Latina.S-au stabilit relatii cu tarile latino-americane Chile (1925), Cuba (1927), Brazilia si Argentina (1928), Uruguay, Mexic, Venezuela si Peru (1939). In aceeasi perioada s-au stabilit relatii diplomatice si cu Ordinul Suveran de Malta (1933). In perioada cresterii pericolului de razboi, din ratiuni politice, relatiile diplomatice cu o serie de tari au fost ridicate la nivel de ambasada Polonia, Franta, Vatican (1938), Iugoslavia, Turcia si Grecia (1939). Invadarea unor tari europene de catre trupele hitleriste si izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, in care Romania a fost impinsa alaturi de Germania hitlerista, au condus la ruperea, intreruperea sau incetarea de facto a relatiilor diplomatice cu numeroase state, acestea reducandu-se substantial. Misiunile diplomatice straine din Varsovia, inclusiv cea romana au parasit Polonia ocupata. Devenind republici sovietice in 1940, in baza Pactului Ribbentrop-Molotov, relatiile Letoniei, Lituaniei si Estoniei cu celelalte state, inclusiv cu Romania, au incetat.In 1940, legatiile din Oslo, Haga, Helsinki, Copenhaga si Luxemburg, precum si cele de la Teheran si Mexico au fost inchise, iar mai multe misiuni diplomatice si-au diminuat rangul :ambasadele de la Ankara, Vichy, Atena, Belgrad si Vatican au fost transformate in legatii, iar legatia din Bruxelles a fost transformata in consulat. Dupa ocuparea Iugoslaviei de catre Germania hitlerista, Romania a recunoscut statul croat si a stabilit cu acesta relatii diplomatice, ceea ce a determinat guvernul iugoslav sa rupa relatiile cu Romania. Alaturarea Romaniei Coalitiei Natiunilor Unite a condus la ruperea relatiilor diplomatice cu Germania, Ungaria si Japonia, astfel ca, la sfarsitul razboiului, in mai 1945, Romania

11 intretinea relatii diplomatice cu numai 11 state Bulgaria, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Italia, Portugalia, sfantul Scaun, Spania, Suedia, Turcia si Uruguay. In 1945, s-au restabilit relatiile diplomatice cu Cehoslovacia, Franta, Iugoslavia, Polonia si URSS, ultimele trei fiind ridicate la nivel de ambasada. In anul urmator, s-au restabilit relatiile, la nivel de legatie, cu Argentina, Belgia, Iran, Luxemburg, Marea Britanie,Norvegia, Olanda, SUA si Ungaria iar in 1947 s-au reluat relatiile diplomatice cu Austria si Egipt, dar s-au intrerupt relatiile cu Portugalia, unde s-a impus regimul dictatorial al lui Salazar. Pe masura ce situatia interna s-a stabilizat si in tara s-a consolidat un regim ce avea sa intre tot mai pronuntat in sfera de dominatie sovietica, s-au stabilit noi relatii diplomatice, cu prioritate cu state de democratie populara si noi state independente desprinse de sub dominatia coloniala.

6.3 Protocolul diplomatic

Protocolul diplomatic este totalitatea regulilor, tradiiilor i uzanelor generalacceptate i respectate de ctreguverne,departamentele de externe,misiunile diplomatice, persoanele oficiale n comunicarea internaional .Aceasta este aprecierea pe care o face dicionarul diplomatic din Rusia.Definiii similare ntlnim i n alte cri de specialitate care subliniaz caracterul de norm al protocolului n relaiile dintre ri i n viaa internaional.Se poate observa uor atenia pe care guvernele o acord pregtirii aciunilorinternaionale, grija care se manifest pentru a da strlucire primiriiunui ef de stat, unui ministru, unui ambasador, semnrii unui tratat, celebrriiunui eveniment de interes comun sau reuitei unei reuniuni regionale. Toate acestea se soluioneaz cu ajutorul protocolului i ceremonialului. Ministerul Afacerilor Externe i Integrrii Europene Ministerul Afacerilor Externe i Integrrii Europene al Republicii Moldovaeste organul central de specialitate al administraiei publice, abilitat s promovezei s realizeze politica extern a statului. Ministerului, n afar deobligaiunile tradiionale, i revin sarcini extrem de importante n legturcu dirijarea procesului de integrare european a Republicii Moldova icoordonarea activitii organelor centrale ale administraiei publice i alealtor autoriti administrative centrale n vederea realizrii unei politici coerenten plan internaional i regional.Protocolul diplomatic i cel de stat este asigurat de ctre o subdiviziune aparte Departamentul Protocol Diplomatic de Stat. Aceast subdiviziune este abilitat s asigure i s coordoneze n exclusivitateactivitatea n domeniul protocolar a conducerii de vrf a RepubliciiMoldova i a persoanelor cu funcie de rspundere din organele de stat, aefilor misiunilor diplomatice i consulare ale Republicii Moldova, a misiunilor diplomatice i a reprezentanilor organizaiilor internaionale acreditaten Republica Moldova, precum i a delegaiilor strine la nivel naltcare ne viziteaz ara. Departamentul Protocol Diplomatic de Stat este structurat n dou secii: Secia Vizite i Ceremonial dirijeaz aspectele organizatorice ide asisten protocolar ale vizitelor, oficiale i de lucru i este atras n acreditarea efilor de misiuni diplomatice i consulare nRepublica Moldova, precum i ai Republicii Moldova peste hotareleei. Secia Imuniti i Privilegii monitorizeaz aspectele juridice, deprivilegii i imuniti ale Corpului Diplomatic acreditat n RepublicaMoldova. ETICHETA ELEMENTE DE PROTOCOL

12 Necesare activitii de secretariat 1. Rolul protocolului Ceremonialul creeaz cadrul i atmosfera n care urmeaz s se desfoare raporturile dintre interlocutori / parteneri. Protocolul codific regulile care guverneaz ceremonialul, al crui obiect este de a oferi fiecrui participant prerogativele, privilegiile i imunitile la care are dreptul. Ceremonialul i protocolul garanteaz egalitatea n drepturi a partenerilor, care permite fiecreia dintre ei s-i fac auzit n mod liber vocea. i unul i cellalt impun curtoazia care trebuie s guverneze raporturile ntre oamenii de bun credin. Ceremonialul i protocolul guverneaz, de asemenea, negocierea, ncheierea i intrarea n vigoare a unor documente / acte specifice. Ambele au o inciden zilnic asupra vieii i activitii de afaceri.Protocolul pune problema regulilor care determin ordinea de precdere ntre parteneri. 2. Eticheta Regulile de conduit sau regulile de comportare la care se refer eticheta contribuie la buna desfurare a relaiilor din societate, n general, i la o desfurare normal a activitii in afaceri n special. Este foarte important cunoaterea i aplicarea acestor reguli de ctre fiecare partener, dat fiind c necunoaterea sau ignorarea lor pot duce, uneori, la interpretri eronate, la complicaii relaionale care depesc sfera relaiilor strict personale ale celor n cauz. Nu se pot concepe relaii ntre parteneri fr contactul uman necesar i, n cadrul acestui contact, fr respectarea unor reguli de etichet.Necunoaterea acestor reguli poate fi considerat, n ultim instan, o lips de competen profesional a unei persoane chemate s reprezinte interesele unei pri pe planul relaiilor specifice. n concluzie, nsuirea i respectarea unor reguli de eticheta pot i trebuie s constituie o sarcin de ordin profesional. A. inuta fizic (pe strad i n societate) Este foarte important ca partenerii s aib o inut corect, ngrijit, s se controleze permanent n fiecare ocazie asupra acesteia. n societate este greit s te sprijini de sptarul unui scaun sau de perete, s ii minile n buzunar sau s te joci nervos cu bricheta, batista sau alt obiect. Pe ct posibil, trebuie evitat s stai cu spatele la alt persoan care este aezat pe scaun, fotoliu sau canapea. Aezarea pe scaun sau canapea trebuie fcut de aa manier nct s nu denote o stare de plictiseal sau satisfacia de a fi cucerit un loc pe care nu eti dispus s-l cedezi. Trebuie evitat strngerea genunchilor cu minile, sprijinirea capului de sptar, btutul cu degetele pe braele scaunului. ncruciarea genunchilor la prea mare nlime trebuie, de asemenea, evitat. Femeile trebuie s acorde mare atenie felului cum stau pe scaun i cum i ncrucieaz picioarele, astfel nct rochia s poat acoperi genunchii. n timpul conversaiei este nepoliticos s-l apuci de rever sau de nasture pe interlocutor pentru a da mai mult greutate argumentelor personale sau s-l aprobi btndu-l pe umeri ori lovindu-l cu cotul. De asemenea, trebuie evitate o gesticulare excesiv, un rs zgomotos, tusea, strnutul i alte zgomote dizgraioase (aerofagii etc.) B. Salutul Salutul este o manifestare de curtoazie fa de o alt persoan sau de un grup de persoane. El comport, n mimic i n inut, o serie de nuane care pot s-i modifice sau s-i completeze sensul, s

13 constituie o expresie de stim sau o simpl obligaie formal. Cteva reguli de baza n legtur cu salutul: brbaii salut primii femeile; persoanele mai tinere salut primele pe cele mai n vrst; subalternii salut pe superiorii in grad.

Rspunsul la salut este obligatoriu: un gest contrar poate fi socotit ca lips de politee. Este recomandabil ca brbatul cnd salut cu plria s o in de calot, nclinnd uor capul i privind la persoana salutat. Dac minile i sunt ocupate, se accept salutul printr-o simpl nclinare a capului. n alte cazuri, salutul se face printr-o nclinare a capului. De obicei, femeia rspunde la salut printr-o uoar nclinare a capului, arbornd uneori un surs. n cazul ntlnirii cu o persoan cunoscut pe care nu doreti, totui, s-o salui, eschivarea trebuie fcut cu tact. Cnd este ntlnit o persoan care pare cunoscut, fr a o putea identifica imediat, este preferabil, s fie salutat. Persoanele care se afl intr-o maina salut primele persoanele cunoscute de pe strada, n cazul n care au fost vzute. Dac persoana cunoscut este mpreun cu mai muli prieteni, necunoscui celui care salut, se salut tot grupul. n timpul salutului se folosesc i formulele: bun dimineaa, bun ziua sau bun seara. La ntlnirile oficiale se pronun denumirea rangului: bun ziua domnule director, presedinte, ministru etc.#.Strngerea de mn poate interveni fie cnd persoanele care s-au salutat se opresc pentru a sta de vorb sau a continua drumul mpreun, fie cu ocazia prezentrii lor. n cazul strngerii de mn rolurile sunt inversate: femeia este aceea care ntinde prima mna, persoana cea mai n vrst celei mai tinere i persoana cu grad superior celei sau celor cu grad inferior. Pentru o secund, cele dou persoane se privesc n ochi n momentul strngerii minii.n toate mprejurrile, brbaii se scoal pentru a strnge mna interlocutorului; femeile, n schimb, nu se ridic n picioare dect cnd este vorba de o persoan mult mai n vrst sau pe care dorete s-o onoreze n mod special.Srutul minii continu nc s fie practicat n numeroase locuri sau mprejurri, fiind considerat ca o form de curtoazie, mai ales cnd este vorba de femei n vrst sau cstorite, de soii de nali demnitari etc. Srutul minii se face ntr-o form politicoas, prin aplecarea corpului, iar n anumite mprejurri este recomandabil s se simuleze gestul (n aer liber, de exemplu). Este greit s se srute mna nmnuat. De asemenea, este greit s se rezerve acest gest numai pentru unele dintre femeile care se afl mpreun.

C. Prezentrile
n probleme de etichet, de o deosebit importana n activitatea partenerilor este felul n care se fac prezentrile. n aceast privin trebuie respectate urmtoarele reguli: brbatul este prezentat femeii; persoana mai tnr este prezentat celei mai in vrst; persoana cu gradul inferior este prezentat celei cu grad superior .

Persoana care face prezentrile se adreseaz cu formula: mi permitei s v prezint pe. Dac persoana recomandat are mai multe titluri, se pronun numai titlul cel mai mare. La prezentarea unuia dintre soi de ctre cellalt se spune simplu: soul meu sau soia mea. La prezentarea unei perechi se va spune: domnul i doamna Ionescu sau domnul Ionescu i doamna, ncepndu-se ntotdeauna cu

14 soul. Formule ca ncntat, sunt fericit de a v fi ntlnit / cunoscut se folosesc n mod curent. Dei n practica noastr nu se obinuiete autoprezentarea, n tot mai multe ri ea este cunoscut n rndul oficialitilor i n corpul diplomatic. n astfel de ocazii trebuie s se evite ca la autoprezentare s se adauge, n afar de nume, apelative domnul sau doamna , adugndu-se, eventual, funcia sau calitatea. n unele situaii prezentarea sau autoprezentarea este urmat de schimbul crilor de vizit.Unele excepii de la regulile de prezentare: fata tnr va fi ea prezentat unui brbat n vrst i nu invers;

Dac se prezint o personalitate politic sau bine cunoscut n viaa publica se va pronuna numai titlul acesteia nu i numele; ex. domnul preedinte etc.

D. Conversaia
Orice reuniune sau aciune protocolar, orict de atent ar fi pregtit, risc s devin plictisitoare n lipsa unor conversaii interesante i utile. Pentru crearea unei atmosfere plcute, gazda trebuie s se gndeasc la alegerea oaspeilor, astfel nct ntre acetia s existe anumite puncte de contact, fie prin faptul c lucreaz n aceleai domenii de activitate sau n domenii care au contingen ntre ele, fie prin formaia lor intelectual.Organizarea acestor aciuni nu constituie un scop n sine. Ele trebuie s devin instrumente de munc, s constituie un element principal al activitii diplomatice, o component principal a muncii de informare i de relaii.Arta conversaiei nu poate fi nsuit dup anumite formule.Pentru desfurarea unei conversaii plcute i mai ales utile muncii de informare se cer o bun pregtire politic i profesional, cunotine variate de cultur general, tact, atenie, politee i alte asemenea nsuiri pe care diplomaii trebuie s le posede i care pot fi obinute printr-o munc struitoare, permanent de pregtire multilateral.n ceea ce privete atitudinea n timpul unei conversaii, de obicei se spune c nu este frumos s pari nici mai inteligent i nici mai instruit dect interlocutorul tu. n timpul unei conversaii, diplomatul trebuie s aib o atitudine corect, ns degajat, s fie plcut n conversaie i s o canalizeze n problemele care l intereseaz. Desigur, respectul opiniei personale oblig pe oricine s asculte cu politee tezele interlocutorului su. Aceasta nu nseamn c nu se poate interveni, ci este chiar recomandabil s se intervin ns ntr-o form politicoas, dar ferm, n explicarea poziiilor proprii atunci cnd ele sunt interpretate n mod eronat. Acest lucru trebuie fcut cu calm i tact, astfel nct modul n care se susine o prere contrarie s nu se fac de pe o poziie de superioritate ostentativ sau persiflare. Trebuie evitate ntreruperile partenerului cu exclamaii de felul: nu avei dreptate!, ce eroare! etc.Se va evita, pe ct posibil, tusea sau strnutul zgomotos n timpul conversaiilor, acestea fcndu-se ct mai discret posibil i ntotdeauna n dosul batistei, cu corpul ntors ntr-o parte fa de interlocutor.La o mas este recomandabil ca diplomatul s se ntrein cu partenerul din dreapta i din stnga sa i s evite, pe ct posibil, discuiile cu partenerii ndeprtai. La recepii, cocktailuri este recomandabil s se circule printre invitai, s nu se evite conversaia cu strinii, iar reprezentanii din cadrul acelorai ministere sau ambasade s nu se adune n grupuri.

E. Convorbirea telefonic
Telefonul este un mijloc important i extrem de util n rezolvarea sarcinilor profesionale curente, ct i n meninerea legturilor fireti ntre cunoscui, prieteni. De aceea, convorbirile

15 telefonice necesit respectarea unor anumite reguli de care este indicat s se in seama. n acest sens, trebuie cunoscut n primul rnd necesitatea de a se face prezentrile de rigoare, iar n al doilea rnd, n cazul secretarelor, cum se face o legtur telefonic. Prezentarea trebuie s se fac indicndu-se numai numele apelantului (fr apelativul domnul), precum i instituia la care lucreaz, evitndu-se de obicei s se indice i funcia. n situaia cnd legtura telefonic a fost fcut prin secretariat, apelantul trebuie s atepte la telefon legtura cu persoana cutat. Tot n cazul legturii stabilite prin secretariat este recomandabil ca secretara s nu fac imediat legtura, ci s procedeze n prealabil la identificarea persoanei care solicit convorbirea i s cear asentimentul celui chemat, ntruct anumite raiuni pot impune ca o convorbire sau alta s nu aib loc atunci cnd este solicitat.n cazul unei convorbiri oficiale care comport o anumit importan este bine s se identifice persoana care o recepioneaz, innd seama de obligaia de a ntocmi nota telefonic. Pe nota transmis se va preciza data, ora i numele persoanei care a recepionat comunicarea. n cazul transmiterii unei comunicri de o deosebit importan, nu este greit i nici nepoliticos s se cear citirea, pentru controlul exactitii, a notei transmise.

F. Reguli ce urmeaz a fi respectate cu prilejul unor aciuni protocolare (mese, recepii, cocktailuri).
inuta i comportarea lucrtorului diplomatic n timpul aciunilor protocolare menionate prezint o deosebit importan. Preotocol in RI Implementarea protocolului n viaa politic a statului, aplicarea lui la c e r e m o n i i l e oficiale, naionale i n cadrul altor activiti scoate n relief funcii concrete care se specific pentru prima dat n literatura de specialitate: 1. Funcia de reprezentare;2. Funcia de comunicare;3. Funcia de armonizare social;4. Funcia de coercivitate. Trecnd la evaluarea funciei de reprezentare a p r o t o c o l u l u i , v o m n o t a c e a s e m a n i f e s t l a diverse ceremonii publice. Printre acestea am putea specifica ceremoniile de instaurare n post aconductorilor de state evenimentpolitic care se transform, prin voina celor prezeni, ntr-unact constituional excelent, iar o dat cu rennoirea puterii prezideniale sau a celei monarhice, cuv e n i r e a n o i l o r s u v e r a n i , s e r e c r e e a z n n t r e g i m e s i s t e m u l p o l i t i c a l s t a t e l o r , c e r e m o n i a l u l transformndu-se, la rndul su, n expresia vie a ideologiilor oficiale pe care acestea le comport.Protocolul, ca element de reprezentare, este omniprezent n timpul efecturii vizitelor oficiale dectre efii de state, n cadrul audienelor oficiale acordate nalilor demnitari de stat,internaionalii efilor misiunilor diplomatice, precum i n organizaiile politice internaionale (ONU) i celeregionale (Uniunea European, Consiliul Europei, OSCE, NATO etc.), unde este stabilit oa n u m i t o r d i n e d e p r e c d e r i i fiecare stat-membru i are rezervat locul n conformitate cunormele internaionale n vigoare, apelnd la anumite atribute protocolare de reprezentare drapel, stem, care exprim propria identitate naional i politic i care fac ca ea s sedeosebeasc de ceilali membri ai comunitii i n t e r n a i o n a l e . n a c e e a i m s u r , f u n c i a d e reprezentare a protocolului este imprimat la marile srbtori naionale (Ziua Independenei,Ziua constituirii statelor,diverse aniversri i evenimente semnificative din viaa naiunilor etc.)care se desfoar n baza unor ritualuri politice cu participarea nemijlocit a oamenilor i carereflect nu altceva dect splendoarea, nobleea i unitatea naiunilor ntr-un moment sau altul alexistenei lor,

16 precum i la festiviti, omagieri mai puin semnificative. Efectul protocolului laa c e s t e ceremonii este mare datorit rsfrngerii normelor sale asupra ordinii ierarhice a participanilor, amplasrii simbolurilor i aplicrii o b i c e i u r i l o r i t r a d i i i l o r n a i o n a l e , contribuindu-se prin aceasta la crearea unei imagini plastice a puterii politice i la exprimareamreiei ei.7 O alt funcie care relev semnificaia protocolului n societate este f u n c i a d e comunicare . Dup cum afirm Louis Dussault n secolul XX comunicarea dintre naiuni, popoare i indivizi este, n egal msur, o dorin i o necesitate universal, opinie la care neatam i noi. Avnd n vedere c comunicarea se realizeaz ntr-un anumit mediu, protocolul seafirm, n acest sens, ca generator de mesaje i ca element de recepie a informaieii a materializrii ei.Vom afirma c n mediile actuale orice putere politic cu caracter democraticexercitat de un grup de persoane n numele tuturor face din protocol un element de comunicarentre liderii politici i mase, conductori i condui, el ntrete ordinea necesar funcionriinormale a instituiilor statului i asigur ntr-un anumit mod viabilitatea lor. Statul, prin mesajul purtat de protocol, vine s ofere o delimitare ierarhic a instituiilor sale politice i nonpolitice, sfundamenteze spiritul de apartenen a cetenilor si la o anumit categorie social n stat, iar n plan internaional s comunice cu celelalte state att unul la unul, ct i nlimitele organizaiilor internaionale, regionale i subregionale.F u n c i e m a j o r a p r o t o c o l u l u i , c u t a n g e n e n v i a a p o l i t i c , e s t e c e a de armonizare social care formeaz o atmosfer de respect ntre guvernani i guvernai n baza normelor existente, prin exercitarea ei evitndu-se strile de conflict i asigurndu-se armonia n societate.A r m o n i a s o c i a l s e o b i n e g r a i e i m p l e m e n t r i i n o r m e l o r d e p r o t o c o l p r i n o r d i n e a p e c a r e o imprim acestea activitilor oficiale, ndeprtnd pericolul dezordinii, ndeosebi dac se ia nconsideraie faptul participriii la aceste activiti a reprezentanilor din diferite medii, ri,r e g i u n i i c o n t i n e n t e . D e c i , b u n a d e s f u r a r e a c e r e m o n i i l o r p u b l i c e ( p o l i t i c e , c u l t u r a l e , academice, religioase) trebuie privit prin prisma ordinii i respectrii uzanelor i obiceiurilor existente. Aadar, asigurnd armonia, protocolul va ine ntr-adevr seama de factorii umanispecifici nu numai la festivitile de amploare, ci i la cele mai restrnse, ndeosebi la activitile politice, unde va respecta cu strictee echilibrele adesea fragile, inerente unui anumit mediu.Cu referire la ultima funcie a protocolului funcia de coercivitate (obligativitate) ,am putea afirma c ea este tot att de important ca i celelalte menionate, ntruct neaplicareanormelor de protocol n circumstane concrete se poate solda cu consecine negative n stare safecteze att la macronivel (state, sisteme politice, organisme internaionale), ct i la micronivel(diverse instituii, asociaii civile, religioase, academice etc.) ansamblul colectivitii i imagineaei, calitatea ceremoniilor programate, obiectivele pe care i le propune protocolul n general.8 De aceea, organizarea, respectarea ordinii de precderi i buna desfurare a tuturor tipurilor deactiviti (oficiale, neoficiale, private) poate fi asigurat din timp prin ndeplinirea riguroas a postulatelor protocolare condiie fr de care orice act politic, ceremonie, manifestare culturalsau

17 de alt gen snt sunt sortite eecului.n acest cadru este important a ne familiariza cu normele generale ale protocoluluicare includ principiile lor de aplicare n diverse circimstane i situaii .eticheta........... Atunci cnd se ntlnesc, ruii se srut pe obraji de trei ori, iar arabii de patru - asta nu doar la ocazii speciale, ci zi de zi. Cel puin aa fac cei care respect regulile de conduit specifice fiecare ri. La fel, locuitorii din Mexic nu se pup pentru a se saluta, ci se mbrieaz i se bat prietenete pe spate. CLUJEANUL a aflat de la Vasile Dan, fostul ambasador al Romniei n ri precum Chile i Mexic, care sunt i cum se aplic aceste reguli de etichet la cel mai nalt nivel: ntre diplomai. Ordinea e sacr Regula de aur pe care fiecare diplomat trebuie s o respecte este cea a "ordinii de precdere": "Aceasta reglementeaz ordinea n care un ambasador particip la diferite activiti, fiecare tie cine l precede i cine e dup el i respect aceast ordine atunci cnd diplomaii sunt invitai la un eveniment, indiferent de natura acestuia. Orice nerespectare a ei poate duce la un adevrat scandal diplomatic", explic conf. dr. Vasile Dan, care are o carier de aproape 40 de ani n diplomaie i a fost ambasador al Romniei n mai multe ri din America Latin. Aceast ordine de precdere este, de fapt, cea n care ambasadorii i-au prezentat scrisorile de acreditare n ara n care au fost delegai. i pentru aceasta exist un adevrat ritual, care ncepe cu sosirea diplomatului n ara respectiv, anunarea acestui fapt i cteva vizite de curtoazie la Ministerul de Externe. "El este programat ntr-o anumit zi i la o anumit or pentru a-i prezenta scrisorile, iar la acea dat este preluat de un autoturism de lux de la preedinie... mai pot veni pn la trei colegi diplomai, cu maina ambasadei care merge n spate, ncadrat de patru motocicliti", enumer Dan. n timpul ceremoniei propriu-zise, ambasadorul nainteaz pn la 5 metri n faa preedintelui, este prezentat, rostete o fraz standard, apoi se apropie pn la un metru de preedinte i ntinde ambele mini cu mapa n care sunt scrisorile de prezentare. Mai apoi, urmeaz o fotografie lng steagul rii i o scurt discuie cu preedintele, ciocnirea unei cupe de ampanie, dup care noul ambasador este dus cu limuzina, care acum are n dreapta fanionul cu steagul rii pe care o reprezint. Recepia, punctul culminant Momente foarte importante n activitatea unui diplomat sunt recepiile organizate de ambasada pe care o conduce, de obicei de ziua naional a rii pe care o reprezint sau cu ocazia unei vizite a efului statului propriu n ara respectiv. Evenimentul este pregtit cu dou luni nainte, iar invitaiile trebuie s ajung cu cel puin dou sptmni n avans. "Trebuie s tii cum funcioneaz pota local, iar dac poi s o evii, cu att mai bine", adaug diplomatul. Dac pn i aezarea invitailor la mese se face n funcie de ordinea de precdere, mncrurile servite trebuie s fie, cel puin o parte, cu specificul rii. Primul loc, reprezentantul Vaticanului Chiar i la evenimentele mai puin "formale" eticheta se respect atunci cnd vine vorba despre diplomai. "La activitile sportive sau culturale, protocolul este lsat la latitudinea organizatorilor. Dac sunt prezente ns nalte autoriti, ele trebuie s l asigure", puncteaz fostul ambasador. Astfel, ordinea de precdere este respectat i n ce privete intrarea i conducerea la locurile rezervate. n Chile, Mexic i Spania, unde am fost ambasador, a funcionat foarte bine", povestete Dan. La un spectacol, de exemplu, cel mai bun loc este rezervat decanului corpului diplomatic, care, n rile catolice, e nuniul apostolic, ambasadorul Vaticanului, iar n cele ortodoxe, diplomatul cu cea mai mare

18 vechime. "La noi n Romnia, a fost ca n celelalte ri ortodoxe pn n \'96, cnd decanul era un ambasador african, cu vechime de 12-14 ani. El se tot mbolnvea i lipsea, aa c s-a stabilit ca nuniul apostolic, venit de cteva zile doar, s devin decan", arat diplomatul. Vasile Dan a absolvit Dreptul n 1964 i a reprezentat Romnia, ca ambasador i ataat cultural, n ri precum Cuba (1972-1981), Spania (1990-1992), Chile (1994-1999), Mexic, Guatemala, Honduras, El Salvador, Nicaragua i Costa Rica (2001-2006). Ce nu se face? Orice diplomat este obligat s se documenteze nainte de a pleca ntr-o ar care sunt recomandrile i lucrurile "interzise" de obiceiurile de acolo. "n Mexic, este apreciat s te adresezi cu <licenciado> sau <ingenierio>. Tot aici, latinitatea se face simit, iar oamenii se tutuiesc foarte rapid. Nu e o lips de respect, ci un contact direct, sincer", explic Vasile Dan. n ceea ce privete salutul ntre brbai, acetia i strng mna, se mbrieaz i se bat cu putere pe spate, se despart din mbriare, apoi i mai strng mna o dat. "Brbaii nu se pup n Mexic deloc!", subliniaz Dan. Nici la femei nu se srut obrajii, ci se apropie doar, i o singur dat. n Rusia, negocierile nu se desfoar fr ca participanii s bea vodc, de la dou phrele n sus, iar n Asia nu se recomand s te mbraci n alb, simbol al doliului. "Nu se ofer nici flori albe sau mpachetate n alb", adaug diplomatul. Buick sau caleac? Cunoaterea ceremonialului diplomatic este esenial pentru a evita eventualele gafe. "n anii \'70, relaiile dintre Marea Britanie i Uniunea Sovietic ajunseser ntr-un punct foarte tensionat, fuseser retrai ambasadorii, cnd, n sfrit, Uniunea Sovietic trimite un diplomat excelent, Zorin, care trebuia s-i prezinte scrisorile de acreditare reginei. n acea zi a venit un Buick ultimul tip, automobil de lux, mpreun cu eful de protocol al Casei Regale. Dar Zorin tia foarte bine ceremonialul i nu a acceptat, dndu-i seama c nu i este asigurat prezentarea scrisorilor. ntr-o or, eful de protocol a revenit cu scuze, ntr-o caleac din secolul XVI, cu clrei i cntreii aceia scoieni asta nsemna primire la cel mai nalt nivel", exemplific Vasile Dan. 1. Prezentati continutul notiunilor de protocol, ceremonial si eticheta si evidentiati diferentele specifice existente intre ele. Protocolul diplomatic reprezinta ansamblul de reguli, norme si uzante care se aplica la nivel intern sau inter-statal.Protocolul este lubrifiantul diplomatiei si cimentul stabilitatii internationale. Nu trebuie neglijata niciodata importanta sa in relatiile intre natiuni. Ceremonialul reprezinta succesiunea de momente de protocol. Acesta indica succesiunea actelor unei solemnitati civile, militare sau religioase si determina formele exterioare, creaza cadrul si atmosfera in care urmeaza sa se desfasoare acestea si arata ceea ce trebuie sa faca cel sau cei care prezideaza sau care conduc o ceremonie. Raoul Genet defineste ceremonialul diplomatic ca fiind podoaba, vestmantul actiunii diplomatice. El este forma, actiunea propriuzisa, fiind fondul. Eticheta este totalitatea normelor de buna-cuviinta care se aplica in relatiile protocolare. In relatiile internationale, protocolul se afla in special in slujba egalitatii, cel putin formale, intre natiuni si a relatiilor pe care reprezentantii acestora le intretin unii cu ceilalti. Astfel, exista o legatura deosebit de stransa intre functia de diplomat si rolul protocolului, care este un instrument al meseriei de diplomat. De altfel, conventiile elaborate in mediile diplomatice servesc drept modele de referinta si in alte circumstante ale vietii publice. Domeniul de interventie al protocolului cuprinde relatiile intre puteri suverane a caror expresie desavarsita este statul, indiferent daca aceasta suveranitate este atat externa cat si interna, numai

19 interna sau limitata doar la niste scopuri precise pe care statul le urmareste. Tot din domeniul protocolului fac parte normele la care suntem obligati sa apelam in relatiile cu aceste puteri si, in general in sfera afacerilor externe. In afara de aceasta, protocolul priveste raporturile ierarhice stabilite intre institutii si in cadrul institutiilor, raporturile dintre cei care detin puterea si relatiile pe care subordonatii le intretin cu acestia. Ceremonialul si protocolul pot fi considerate ca veritabile barometre care indica starea relatiilor intre state. Intr-adevar, atentia care se acorda modului in care este primit un sef de stat, modul de organizare a unei receptii sau amploarea celebrarii unui eveniment sunt de natura sa ofere o imagine despre faptul in care doua state inteleg sa coopereze si sa faca cunoscut opiniei publice gradul de intelegere dintre ele. In ceea ce priveste eticheta, aceasta se refera la formalismul relatiilor individuale, indiferent daca acest raport este ierarhic sau nu. De asemenea, eticheta face parte din domeniul comportamentului in societate. Termenii protocol si eticheta au tendinta de a se confunda. Ambele notiuni se refera la raporturi intretinute in contextul vietii publice, protocolul aplicandu-se in raporturile instituionale, iar eticheta in cele individuale. Neaplicarea regulilor de protocol se poate solda cu consecinte negative care afecteaza ansamblul colectivitatii, iar nerespectarea etichetei determina efecte limitate doar la persoanele in cauza. 2. Care este utilitatea cunoasterii si aplicarii normelor de protocol in zilele noastre? In prezent, statele, natiunile si popoarele nu isi pot apara si promova interesele decat intr-o atmosfera de intelegere reciproca. Datorita utilizarii normelor de protocol, toate statele sunt egale in drepturi indiferent de marimea si potentialul lor economic sau militar. Tot normele de protocol sunt cele care impun curtoazia ce concura la mentinerea de bune raporturi intre reprezentantii statelor si, prin aceasta, contribuie la crearea unei atmosfere favorabile dezvoltarii legaturilor bilaterale sau multilaterale dintre ele. Evocand importanta normelor de protocol, un prestigios diplomat european aprecia ca fara protocol comunicarea intre state ar fi mult mai dificila, relatiile internationale ar intampina obstacole, ar fi mai putine acorduri si mai multe frictiuni, chiar mai multe razboaie. In raporturile interstatale, protocolul adica rigoarea, sobrietatea sau fastul, ordinea si precaderea promoveaza, consolideaza si da viata principiului respectarii celorlati, principiu care constituie in fapt conditia de baza intre cei ce colaboreaza si isi propun scopuri, idealuri comune, pentru a caror traducere in viata militeaza. Atentia fata de cunoasterea si aplicarea intocmai a normelor ce pot asigura buna desfasurare a tuturor acestor activitati si a actiunilor specifice, in prezent, raporturilor intre state, institutii si persoane nu trebuie inteleasa ca expresie a unui formalism, ci a respectului, a consideratiei pe care le datoram altor popoare, organismelor de stat, semenilor nostri; toate acestea sunt cerintele protocolului contemporan, prin ele urmarindu-se buna convietuire generala. 3. Care este ordinea de precadere in cadrul corpului diplomatic? In anul 1815, la Congresul de la Viena al puterilor europene, a fost adoptat un regulament prin care s-a stabilit o ordine de precadere a sefilor de misiuni diplomatice, in functie de data prezentarii de catre acestia a scrisorilor de acreditare. In prezent, activitatea misiunilor diplomatice si a celor consulare se desfasoara in baza unor reglementari internationale unanim recunoscute, si anume Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice din 18 aprilie 1961 si Conventia de la Viena cu privire la relatiile consulare din 24 aprilie 1963. Ordinea de precadere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este notificata de catre seful misiunii Ministerului Afacerilor Externe sau oricarui alt minister asupra caruia se va fi convenit.

20 EVOLUTIA DIPLODIPLOMATIA SI EVOLUTIA EI ISTORICA Diplomatie veche si diplomatie noua Potrivit unor definitii date diplomatiei in literatura de specialitate, aceasta consta in "conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale, urmarindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace pasnice si, indeosebi, prin negocieri". Diplomatia fiind unul din 111j95b tre cele mai importante mijloace de infaptuire a activitatii externe a statelor, formele si caracteristicile sale au variat de-a lungul timpurilor, in functie de sistemul lor politic, economic si social . Astfel, in teocratiile Orientului antic, activitatea diplomatica era condusa de imparat, in democratiile din Grecia antica, de catre adunarile populare. In Roma veche, activitatea diplomatica era condusa de senat, iar mai tarziu, de imparat. In Evul Mediu, o contributie deosebita la progresul diplomatiei o aduce Imperiul Bizantin, indeosebi in ce priveste ceremonialul diplomatic. O adevarata "revolutie" in cutumele care guvernau relatiile intre state s-a produs atunci cand acestea au luat obiceiul de a intretine misiuni permanente in capitale straine. Aceasta practica, inaugurata in sec. al XV-lea, s-a impus pe masura ce statele nationale puternice si unificate inlocuiau suveranitatile feudale. Ea s-a generalizat in Europa in sec. al XVII-lea cand, dupa Tratatul de la Westphalia (1648), dezvoltarea relatiilor pasnice a multiplicat problemele care trebuiau solutionate. Cardinalul Richelieu a fost, in al sau "Testament politic", marele teoretician al "negocierii permanente". Aceasta constituie actul de nastere al diplomatiei moderne. Cand termenul "diplomatie" a intrat in limbaj, la sfarsitul sec. al XVIII-lea, el viza stiinta care permitea regasirea drepturilor inscrise in vechile charte si pe baza carora suveranii puteau sa-si sustina revendicarile. De atunci, termenul a capatat mai multe sensuri. Noi vom intrebuinta acest termen pentru a desemna tehnica care guverneaza dezvoltarea relatiilor internationale, denumita candva "negociere", cuvant care defineste mai bine actiunea diplomatului, ca si termenul "negociator", inlocuit apoi de "diplomat", care caracterizeaza mult mai exact profesiunea acestora. Un alt moment de referinta in istoria diplomatiei l-au constituit Congresele de la Viena din 1815 cand inamicii si invingatorii lui Napoleon au incercat sa impuna Frantei o pace distrugatoare. Talleyrand a probat calitati diplomatice greu de egalat si a reusit prin impunerea unor norme de ceremonial si protocol ca si prin adoptarea, pentru prima data, a notiunilor de mare si mica putere nu numai sa salveze Franta de la o pace rusinoasa, dar sa o si includa printre marile puteri. Viena a

21 intrat in istorie pentru adoptarea la cele doua Congrese din 1815 a unora dintre normele de protocol si ceremonial valabile si astazi (ex. ordinea de precadere dupa criteriul vechimii etc.). Se cunoaste ca, pana in 1914, Europa facea, practic, singura jocul politicii internationale. Se promova atunci pe scara larga o politica a Curtilor. Raporturile personale intre suverani exercitau o influenta puternica asupra relatiilor internationale. Cercurile conducatoare care se ocupau de relatiile externe erau restranse, iar secretul constituia regula. Negocierile erau purtate prin intermediul misiunilor diplomatice. Ambasadorii primeau instructiuni generale, lasandu-li-se latitudinea indispensabila pentru a manevra cat mai bine, in functie de circumstante, iar guvernele isi acordau timpul necesar pentru a interpreta evenimentele. Se intampla rar ca un prim-ministru sau un ministru de externe sa se deplaseze pentru o negociere. Asemenea calatorii, care urmareau intotdeauna un obiectiv politic exceptional, erau pregatite cu mult timp inainte, iar rezultatele pe care intrevederea trebuia sa le consacre sau sa le dea publicitatii erau, in general, obtinute anterior deplasarii respective. Astfel, se puteau menaja prin negocieri discrete orgoliile si interesele in conflict si se putea pregati terenul pentru ca opinia publica, iritata de un incident, sa accepte un aranjament tranzactional onorabil. De fapt, din 1878 si pana in 1914, "Concertul european" a reglat pasnic toate marile dificultati si a unit, la nevoie, puterile europene pentru a face fata unui pericol comun. Primul razboi mondial a rasturnat echilibrul stabilit. Societatea Natiunilor a oferit lumii o noua tribuna unde au fost evocate problemele internationale. Geneva a permis conducatorilor noilor state sa intalneasca politicieni mai rodati si sa profite de experienta lor. Dar atmosfera in care se desfasurau aceste raporturi mondiale se schimbase. In viata internationala sunt multe probleme care nu pot fi rezolvate imediat. Nu se poate actiona cu o bagheta magica in acest scop. Cautarea solutiilor acestor probleme trebuie facuta cu o perseverenta discreta. Tocmai pe acest plan, colaborarea internationala trebuie sa fie marcata de grija de a nu spori dificultatile, ci de a facilita descoperirea unor tranzactii onorabile si umane. Atunci cand aceste probleme au fost expuse si dezbatute liber si public, confruntarile internationale nu au facut dificila cautarea, cu rabdare si metodic, a solutiilor, uneori foarte complexe, ale problemelor delicate. Reuniunile de la Geneva se desfasurau public. Solutionarea, insa, a problemelor internationale nu a fost facilitata de expunerea publica a revendicarilor nationale. Sarcina negociatorilor desemnati

22 sa gaseasca o rezolvare pasnica si echitabila gravelor diferende facute publice si sa identifice solutiile care sa menajeze in acelasi timp interesele legitime, amorul propriu exacerbat si opiniile iritate a fost in mod straniu complicata. Practic, intre 1919 si 1939 nu a existat o reala destindere. In acelasi timp, sub influenta Ligii Natiunilor si, mai tarziu, a Organizatiei Natiunilor Unite, guvernele au adoptat cutuma de a incredinta organizatiilor internationale servicii publice cu caracter administrativ, cultural, juridic sau social, ale caror detalii nu interesau pe diplomatii de profesie. Astfel, au aparut, in paralel cu statele, o multitudine de organisme, de administratii sau de grupari internationale de tehnicieni de toate categoriile, care se intalneau pentru a cauta solutii marilor probleme apartinand uneori unei parti importante a umanitatii. In acest fel, un numar crescand de persoane straine profesiei de diplomat s-au vazut implicate in activitati specifice in viata internationala. Contactele care au luat astfel nastere au fost foarte importante pentru recunoasterea internationala a activitatii diplomatilor de profesie, marginalizati adeseori de guverne care recurgeau la demagogie si la atitudine agresiva. Cu toate performantele din domeniul mijloacelor tehnice de comunicatie, sefii de state si de guverne si ministrii lor de externe nu ezita sa se deplaseze personal pentru a purta, la celalalt capat al lumii, negocieri considerate de importanta mondiala. Acest mod de lucru se impune fara indoiala, intrucat, in prezent, evenimentele evolueaza uneori mai repede decat imaginatia oamenilor care le-au declansat. Mai repede sau cu totul diferit, neasteptat. Atunci cand se analizeaza partea vietii internationale care se desfasoara public, unii sunt tentati sa creada ca rolul diplomatilor de profesie s-a incheiat. Or, lucrurile nu stau deloc asa. Mai intai, trebuie subliniat ca asemenea reuniuni nu intereseaza decat cateva mari capitale. In marea majoritate a capitalelor, asemenea reuniuni nu se tin niciodata. Pe de alta parte, in acele cateva orase in care au loc conferinte la cel mai inalt nivel, aceste conferinte nu ocupa prim-planul scenei decat cateva zile. In tot acest timp, sefii de misiune trec in mod firesc pe planul doi. Acestia, in timpul pregatirii conferintei insa, au jucat un rol important. Activitatea de culise este incredintata , in buna parte, membrilor misiunilor diplomatice care au fost antrenati in lucrarile pregatitoare si care au relatii extinse la fata locului. Deseori, acestia sunt insarcinati sa continue definitivarea si sa controleze indeplinirea acordurilor convenite. Practica conferintelor nu schimba cu nimic activitatea de rutina a misiunilor. Acestea le confera un plus de sarcini, dar nu le diminueaza responsabilitatea. Organizarea activitatii diplomatice Dezvoltarea considerabila a relatiilor dintre state, aspectele multiple ale activitatii diplomatice, fie ele politice, economice, tehnice, stiintifice, culturale, sau de alta natura, presupun existenta in cadrul fiecarei tari a unui sistem institutional, in masura sa indrume si sa controleze aceste relatii.

23 Ele reprezinta, in sfera larga a activitatii guvernelor, una din cele mai importante si cele mai complexe sarcini. In functie de constitutia si legislatia interna a fiecarei tari, competenta in formularea si in aplicarea politicii externe revine, intr-un grad mai mare sau mai mic, sefului statului, guvernului, sefului guvernului, parlamentului, Ministerului Afacerilor Externe si altor institutii guvernamentale speciale. Se impune insa a fi precizat ca, in timp ce formularea politicii externe a unui stat este de competenta sefului statului, a Parlamentului si Guvernului, de aplicarea in practica, de infaptuirea acestei politici se ocupa cu deosebire Ministerul Afacerilor Externe. In acelasi timp, prin ministrul afacerilor externe aceasta institutie este consultata de forurile politice si guvernamentale amintite, ori de cate ori ele iau hotarari privind politica externa a statului. RELATIILE DIPLOMATICE A. Stabilirea relatiilor diplomatice Stabilirea relatiilor diplomatice este o consecinta normala a recunoasterii internationale a statelor. Ea constituie un act international politic si juridic in acelasi timp. Desi necesitatea mentinerii pacii si dezvoltarii relatiilor de prietenie si cooperare internationala fac de dorit stabilirea de relatii diplomatice intre state, dreptul international nu creeaza nici o obligatie, fiecare stat fiind suveran sa hotarasca in acest domeniPentru stabilirea relatiilor diplomatice este necesar un acord intre cele doua state interesate. Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice prevede la art. 1: "Stabilirea de relatii diplomatice intre state si trimiterea de misiuni permanente se fac prin consimtamant mutual''. Stabilirea de relatii diplomatice si trimiterea de misiuni permanente sunt doua acte diferite. Statele pot stabili intre ele relatii diplomatice fara a trimite reprezentanti si fara a infiinta misiuni permanente, ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat tert. Acordul prin care se infiinteaza o misiune diplomatica poate avea forma unui tratat special sau poate sa faca parte dintr-un tratat general; el poate fixa data in care vor fi infiintate misiunile diplomat 747i87h ice sau sa prevada numai in general; poate stabili rangul sefului misiunii diplomatice. De obicei, dupa stabilirea relatiilor diplomatice, precum si dupa incheierea acordului cu privire la infiintarea de misiuni diplomatice permanente, statele parti publica un comunicatRelatiile diplomatice pot fi suspendate. Aceasta nu inseamna ca relatiile inceteaza de a mai fiinta, relatiile diplomatice intrerupte pot fi reluate. Incetarea relatiilor diplomatice are loc prin ruperea lor din initiativa unuia dintre state, care o comunica celuilalt stat. Ruperea relatiilor diplomatice este urmata de retragerea reciproca a misiunilor diplomatice. Ea poate fi cauzata de o politica dusmanoasa a unui stat impotriva celuilalt, de comiterea unor actiuni care exclud posibilitatea desfasurarii normale a misiunii

24 diplomatice etc. Ruperea relatiilor diplomatice are loc intotdeauna cand izbucneste un razboi intre statele respective. Aceasta nu exclude posibilitatea ca, pentru rezolvarea unor probleme curente, ele sa mentina contacte prin intermediul reprezentantului unui stat tert. Restabilirea relatiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord intre cele doua state interesate. Relatiile diplomatice se deosebesc de cele consulare. Acestea din urma pot subzista si dupa incetarea relatiilor diplomatice ( de exemplu, in caz de razboi ), daca statele in cauza convin la aceasta. Relatiile diplomatice constituie cea mai insemnata forma a relatiilor dintre state si dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerinte ale securitatii internationale. B. Misiunile diplomatice Misiunea diplomatica este definita in literatura de specialitate ca ,,organul unui subiect de drept international, instituit in mod permanent sau temporar, pe langa un alt subiect de drept international, in scopul mentinerii de relatii diplomatice intre cele doua entitati". B.1. Crearea si intrarea in functie a reprezentantei diplomatice Conform art.2 din Conventia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relatiile diplomatice, misiunea diplomatica ia fiinta prin acordul care intervine intre cele doua entitati, ca urmare a stabilirii relatiilor diplomatice intre ele. Tot printr-un acord de vointa se va stabili si rangul misiunilor. Desemnarea membrilor unei misiuni diplomatice se face de statul acreditant, conform dreptului sau intern. Pentru numirea (acreditarea) sefului de misiune se cere acordul prealabil al statului de resedinta, care poarta denumirea de agrement. In caz de refuz, statul acreditar nu este obligat sa motiveze neacordarea acestuia (art. 4 din Conventia de la Viena). In privinta restului personalului diplomatic al misiunii si al personalului administrativ si tehnic, statul acreditant are libertatea deplina de a alege si nu are nevoie, in principiu, de acordul prealabil al statului acreditar (art. 7 din Conventia de la Viena). Preluarea functiilor de catre seful reprezentantei