Sunteți pe pagina 1din 7

1. Fericirea este un ideal irealizabil Sigmund Freud (1856-1939) a fost un medic neuropsihiatru austriac,fondator al scolii psihologice de psihanaliza.

. Freud este considerat a fi parintelepsihanalizei. Opere: Totem si tabu, Moise si monoteismul, Angoasa si civilizatie,Viitorul unei iluzii, Interpretarea viselor.Din punctul de vedere al lui Sigmund Freud oamenii aspira spre fericire, vorsa devina si sa ramana fericiti. Aspiratia aceasta are doua fatete, un scop negativesi unul pozitiv: pe de o parte, evitarea durerii si a neplacerii, iar pe de alta partetrairea unor placeri intense. Fericirea in sensul strict al termenului, rezulta dintr-osatisfacere imediata a nevoilor care au atins o mare tensiune, ceea ce prin naturasa nu este posibil decat sub forma de fenomen episodic. Omul se afla intr-opresiune constanta din cauza posibilitati de a suferi, aceasta suferinta venind dinpartea propriului corp, din partea lumii exterioare si din raporturile cu ceilaltioameni. In urma acestei presiuni omul incearca sa isi reduca pretentiile la fericire.Tot din cauza acestei presiuni omul se considera fericit doar prin faptul ca a evitatsuferinta astfel el trece pe plan secund obtinerea placerii. Aceasta problemapoate fi rezolvata prin incercarea de satisfacere a tuturor nevoilor care intrevin inviata noastra, dar acest lucru ar fi imposibil si ar insemna sa facem sa treacaplacerea inaintea prudentei, dar acest lucru ne-ar face predispusi la suferinta.Daca dorim sa evitam neplacerile ar trebui sa ne fixam atentia in mod deosebitasupra surselor de neplacere. Cele mai bune metode de protective impotrivasuferintei raman insa cele care vizeaza influentarea propriului nostru organism. Indefinitive, orice suferinta nu este decat o senzatie, nu exista decat atata timp cato simtim, si nu o simtim decat in virtutea anumitor mecanisme ale organismuluinostru.Unii filozofi sustin ca intre fericire si placere exista o stransa legatura.Oameni se bucura de multe feluri de placeri: placerile unei mese gustoase, a uneibauturi, placerile treceri unui examen, cea a citirii unei carti sau a vizitarii uneiexpozitii, etc. Acestea nu sunt toate la fel, ele difera prin mai multe caracteristici: ele difera cantitativ, una e mai intensa, iar alta mai putin intense, una dureaza maimult timp, alta mai putin timp. Astfel, placerile unei mese gustoase persista doarcateva ore, in timp ce o realizare profesionala importanta ne provoaca o placerece poate dura cateva zile. Apoi, placerile difera calitativ: placerile simturilor suntinferioare calitativ celor ale intelectului. Sa presupunem ca intr-o seara cineva sedistreaza jucand jocuri de noroc, iar in alta seara citeste cu o carte. In amadouacazurile placerea e deosebita, insa in al 2-lea caz placerea e calitativ superioara.Fiecare om percepe fericirea intr-un mod diferit fata de alti oameni. Dinaceasta cauza nu putem crea o cale generala pentru atingerea fericiri. Fiecare omtrebuie sa isi gaseasca propria cale spre fericire lui.

2."Eu sunt minunea lumii", spunea ieri trandafirul."Cine-ar avea curajul sa-mi faca vreo durere?"Cnta privighetoarea si repeta zefirul:"O zi de fericire un an de lacrimi cere." "(Omar Khayym) Astfel de cuvinte rostea acum mai bine de 1000 de ani, filosoful, matematicianul si poetul Omar Khayym. Si avea dreptate Sau poate nu Cine poate sti? Ani de-a rndul, fericirea a reprezentat o problema de studiu a filozofiei. Si la ce concluzie s-a ajuns dupa atta amar de timp? Ce este fericirea?Exista mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este conceputa ca o idee foarte nalta, un ideal ndepartat, deasupra puterilor noastre de a o dobndi; adevarata fericire nu ar fi posibila n timpul acestei vieti. Unul din marii ntelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni nu este fericit ct timp traieste, caci oricnd se pot abate asupra lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt att de aproape de nenorociri si tot att de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda cauza, fericirea trebuie sa nchida n spatele unei cortine ntunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscnd durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?

Daca ne "eliberam" de toate conditiile durerii sufletesti, pentru a nu mai suferi, ce bine neam facut? Un desert fara fntni este mai blnd pentru cei ce s-au ratacit si mor de sete? Nu. Iluzia Fetei Morgana i arde si pe ei la fel ca pe orice alt calator ce pribegeste prin acele locuri att de neprimitoare.Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu ntelegea ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem n masura sa judecam ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o n timp; altele considera ca a fi fericit nseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer. Exista oameni care si "fabrica" un paradis numai al lor n care sa se simta fericiti. Dar ce s-ar ntmpla daca acest paradis ar exista undeva pe Pamnt?La nceputurile lumii a existat. Si ce s-a ntmplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru ca omul nu este facut sa locuiasca n paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate dect sa tinda catre absolut, catre perfectiune, purtndu-si povara de a sti ca, n aceasta viata, nu va ajunge niciodata acolo.Honor de Balzac spunea ca "Fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut". Si eu cred ca fericirea se poate atinge cu mna. Pentru ca exista conceptii despre fericire care o considera o stare sufleteasca de bucurie nemarginita, de exaltare, de mpacare, de beatitudine. Si atunci putem considera ca ea se afla la picioarele noastre ca o floare de cmp; nu trebuie dect sa ne aplecam ca sa o culegem. Dar cum ea este nconjurata de multe alte flori, ne nselam asupra parfumului, asupra culorii si ntindem prea departe minile.Sunt multe momente de fericire n viata omului. Am putea asemana fericirea cu niste gingase balonase de sapun; si fiecare balon este un moment de fericire. Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai firave si se sparg nca nainte de a-si fi luat zborul. Viata noastra este nsa plina de astfel de balonase. Nu trebuie dect sa le pastram cu grija, n cufarul tainic al subconstientului si sa ne gndim ca si dupa o mare durere, vine o mare bucurie. Exista un permanent echilibru ntre cele doua. Unii spun ca nenorocirile sunt mari si gratuite, numai fericirile sunt scurte si costisitoare.A fi fericit nseamna dupa unii, a iubi. Si ntr-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea.Putem asocia iubirea cu fericirea? Da. Atta timp ct cel care iubeste nu confunda dragostea cu delirul devastator al posesiei, care, n ultima instanta aduce suferintele cele mai cumplite. Caci, mpotriva opiniei comune attor oameni, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul de proprietate care este contrarul dragostei. Exista persoane care spun ca fericirea este o floare rara. Si asa este. Dar nu pentru ca ea ar fi unica n lume, ci pentru ca depinde de fiecare din noi cum stie s-o culeaga. Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumparate de la magazin, ci acelea pentru care trebuie sa te apleci ca sa le culegi.Conceptii despre fericire ne spun ca a obtine ceea ce ne dorim nseamna sa fim fericiti. Si sa presupunem ca cineva reuseste sa obtina ceea ce cu greu a ncercat. Si acum este fericit? Se prea poate. Dar se poate si sa nu fie. Si atunci unde e fericirea? Ea a constat n stradania de a obtine.Conceptiile despre fericire se deosebesc prin rostul pe care l atribuim celorlalti n dobndirea propriei fericiri. ntr-una din piesele sale de teatru, Jean Paul Sartre folosea o expresie socanta: "infernul sunt ceilalti", si, desigur, fiecare din noi poate fi la rndu-i "celalalt". Cum putem sa gasim fericirea ntr-o lume n care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii nostri? De multe ori, dorintele a doi oameni intra n conflict si ca urmare, fiecare ncearca sa mpiedice realizarea dorintei celuilalt. Nimeni nu renunta fara sa lupte la fericire. Concluzia filozofiei a fost ca nu exista fericire solidara.Dar nu trebuie ignorat faptul ca ai nevoie de ceilalti pentru a fi fericit. Un organism care este desprins de prezent moare; la fel si un om desprins de societate, de semeni, se poate pierde pe sine, asa cum a patit si Iona, personajul lui Marin Sorescu, care de atta singuratate, si-a pierdut pna si ecoul.Si pna la urma, unde putem gasi fericirea? Noi presupunem ca aceasta cautare are sens si nu este "vnare de vnt". sigmund freud proclama intangibilitatea fericirii: ntreaga noastra viata, argumenteaza el, sta sub semnul principiului placerii. Satisfacerea nevoilor noastre nu

ne procura dect placere de scurta durata; de aceea, fericirea - ca stare permanenta ori ca idea, atins - nu este posibila.Dar Epictet vine sa contrazica acest lucru. El spune ca omul fericit este acela care traieste n armonie cu lucrurile sau si accepta n ntregime destinul.Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar ca ea este ceea ce percepe si ce simte fiecare. Ea este una din marile ntrebari ale umanitatii si va mai ramne nca unul din misterele existentei noastre: " Sunt clipe cnd mi pare ca tot ce-a trebuitSa aflu despre lume, de mult am deslusit.Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:"N-ai dezlegat nici una din marile - ntrebari."

3.Fericirea
IN CAUTAREA FERICIRII Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul. Cine-ar avea curajul sa-mi faca vreo durere? Canta privighetoarea si repeta zefirul: O zi de fericire un an de lacrimi cere. 19314zyc35jdu5r (Omar Khayyam)

Astfel de cuvinte rostea acum mai bine de 1000 de ani, filosoful, matematicianul si poetul Omar Khayyam. Si avea dreptate Sau poate nu Cine poate sti? Ani de-a randul, fericirea a reprezentat o problema de studiu a filozofiei. Si la ce concluzie s-a ajuns dupa atata amar de timp? Ce este fericirea? Exista mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este conceputa ca o idee foarte inalta, un ideal indepartat, deasupra puterilor noastre de a o dobandi; adevarata fericire nu ar fi posibila in timpul acestei vieti. Unul din marii intelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt atat de aproape de nenorociri si tot atat de adevarat este si faptul ca pentru asi pleda cauza, fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria? Daca ne eliberam de toate conditiile durerii sufletesti, pentru a nu mai suferi, ce bine ne-am facut? Un desert fara fantani este mai bland pentru cei ce s-au ratacit si mor de sete? Nu. Iluzia Fetei Morgana ii arde si pe ei la fel ca pe orice alt calator ce pribegeste prin acele locuri atat de neprimitoare.

Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu intelegea ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem in masura sa judecam ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o in timp; altele considera ca a fi fericit inseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer. Exista oameni care isi fabrica un paradis numai al lor in care sa se simta fericiti. Dar ce s-ar intampla daca acest paradis ar exista undeva pe Pamant?La inceputurile lumii a existat. Si ce s-a intamplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru ca omul nu este facut sa locuiasca in paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decat sa tinda catre absolut, catre perfectiune, purtandu-si povara de a sti ca, in aceasta viata, nu va ajunge niciodata acolo.Honor de Balzac spunea ca Fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut. Si eu cred ca fericirea se poate atinge cu mana. Pentru ca exista conceptii despre fericire care o considera o stare sufleteasca de bucurie nemarginita, de exaltare, de impacare, de beatitudine. Si atunci putem considera ca ea se afla la picioarele noastre ca o floare de camp; nu trebuie decat sa ne aplecam ca sa o culegem. Dar cum ea este inconjurata de multe alte flori, ne inselam asupra parfumului, asupra culorii si intindem prea departe mainile.Sunt multe momente de fericire in viata omului. Am putea asemana fericirea cu niste gingase balonase de sapun; si fiecare balon este un moment de fericire. Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai firave si se sparg inca inainte de a-si fi luat zborul. Viata noastra este insa plina de astfel de balonase. Nu trebuie decat sa le pastram cu grija, in cufarul tainic al subconstientului si sa ne gandim ca si dupa o mare durere, vine o mare bucurie. Exista un permanent echilibru intre cele doua. Unii spun ca nenorocirile sunt mari si gratuite, numai fericirile sunt scurte si costisitoare.A fi fericit inseamna dupa unii, a iubi. Si intr-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea.Putem asocia iubirea cu fericirea? Da. Atata timp cat cel care iubeste nu confunda dragostea cu delirul devastator al posesiei, care, in ultima instanta aduce suferintele cele mai cumplite. Caci, impotriva opiniei comune atator oameni, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul de proprietate care este contrarul dragostei. Exista persoane care spun ca fericirea este o floare rara. Si asa este. Dar nu pentru ca ea ar fi unica in lume, ci pentru ca depinde de fiecare din noi cum stie s-o culeaga. Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumparate de la magazin, ci acelea pentru care trebuie sa te apleci ca sa le culegi.Conceptii despre fericire ne spun ca a obtine ceea ce ne dorim inseamna sa fim fericiti. Si sa presupunem ca cineva reuseste sa obtina ceea ce cu greu a incercat. Si acum este fericit? Se prea poate. Dar se poate si sa nu fie. Si atunci unde e fericirea? Ea a constat in stradania de a obtine.Conceptiile despre fericire se deosebesc prin rostul pe care il atribuim celorlalti in dobandirea propriei fericiri. Intr-una din piesele sale de teatru, Jean Paul Sartre folosea o expresie socanta: infernul sunt ceilalti, si, desigur, fiecare din noi poate fi la randu-i celalalt. Cum putem sa gasim fericirea intr-o lume in care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii nostri? De multe ori, dorintele a doi oameni intra in conflict si ca urmare, fiecare incearca sa impiedice realizarea dorintei celuilalt. Nimeni nu renunta fara sa lupte la fericire. Concluzia filozofiei a fost ca nu exista fericire solidara.Dar nu trebuie ignorat faptul ca ai nevoie de ceilalti pentru a fi fericit. Un organism care este desprins de prezent moare; la fel si un om desprins de societate, de semeni, se poate pierde pe sine, asa cum a patit si Iona, personajul lui Marin Sorescu, care de atata singuratate, si-a pierdut pana si ecoul.Si pana la urma, unde putem gasi fericirea? Noi presupunem ca aceasta cautare are sens si nu este vanare de vant. Sigmund Freud proclama intangibilitatea fericirii: intreaga noastra viata, argumenteaza el, sta sub semnul principiului placerii. Satisfacerea nevoilor noastre nu ne procura decat placere de scurta durata; de aceea, fericirea ca stare permanenta ori ca idea, atins nu este posibila.Dar Epictet vine sa contrazica acest lucru. El spune ca omul fericit este acela care traieste in armonie cu lucrurile sau isi accepta in intregime destinul.

Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar ca ea este ceea ce percepe si ce simte fiecare. Ea este una din marile intrebari ale umanitatii si va mai ramane inca unul din misterele existentei noastre: Sunt clipe cand imi pare ca tot ce-a trebuit Sa aflu despre lume, de mult am deslusit. Dar stelele ma mustra tacut din patru zari: N-ai dezlegat nici una din marile ntrebari.

4.La inceputul secolului XX, Sigmund Freud reia aceste teze, dar le dezvolta in cadrul unei noi viziuni, fara vreo legatura cu doctrina crestina a mntuirii. Cultura (cu inderdictiile si codurile ei restrictive) si nu sanctiunea divina reprezinta adevaratul obstacol in calea fericirii oamenilor. Aceasta este teza pe care o apara Freud in lucrarea sa din 1929 Angoasa in civilizatie (altii traduc cu Disconfort in cultura). Parintele psihanalizei sustine ca principiul placerii determina scopul vietii, guvernnd de la inceput operatiile aparatului psihic. Cautarea placerii nu e o simpla dorinta vaga, difuza, este o pulsiune fundamentala a vietii, un principiu permanent activ la nivelul Sinelui inconstient. Acest principiu este insa contrabalansat de un altul (principiul realitatii), astfel inct cel dinti tinde sa-si diminueze energia (psihica) ori sa se manifeste in forme sublimate, acceptabile pentru Supraeul conectat la rigorile inhibitive ale culturii. Sub numele generic de Eros si Ananke (personaje mitologice ce intruchipeaza placerea, iubirea, respectiv necesitatea obiectiva, constrngerea) recunoastem cele doua principii ca forte aflate in conflict in viata psihica intima a indivizilor. Lumea in intregul ei, sustine Freud, pare organizata in asa fel inct sa zadarniceasca fericirea ca scop al vietii. E ca si cnd nu a intrat deloc in planul Creatiei ca omul sa fie fericit. De aceea trebuie sa ne multumim cu satisfacerea brusca, imediata a nevoilor care au atins, la un moment dat, o mare tensiune. Dar aceste placeri mai mult sau mai putin intense, de regula de scurta durata, nu inseamna propriu-zis fericire, ci doar o senzatie de bunastare destul de calduta. Pe de alta parte, noi insine suntem in asa fel facuti inct numai contrastul este capabil sa ne procure o placere intensa, ceea ce starea insasi de placere nu face dect foarte putin. Prin urmare, atrasi de contraste, noi insine limitam in acest fel capacitatea noastra de a fi fericiti. In acelasi timp, propria noastra inzestrare naturala ne face incomparabil mai apti pentru trairea suferintei. E aici o asimetrie plina de consecinte pentru istoria si destinul omului. Freud identifica trei mari surse ale suferintei: propriul nostru corp, marcat de vulnerabilitate, sortit decaderii si disolutiei; lumea externa, care nu ne are in nici un fel in vedere si e gata in orice moment sa ne striveasca, sa ne suprime; raporturile noastre cu ceilalti oameni, generatoare de frustrari, de anxietati, de traume dintre cele mai dureroase. Prins ca intr-un cleste, omul e preocupat indeosebi sa preintmpine nenorocirile, sa scape de suferinta. Nu-i de mirare ca, sub presiunea acestor amenintari sau posibilitati de suferinta, omul se straduieste de obicei sa-si reduca pretentiile la fericire (subl. mea). Altfel spus, sarcina de evitare a suferintei o izgoneste pe ultimul plan pe aceea de obtinere a placerii. Calmarea sau reducerea pretentiilor la fericire e, potrivit conceptiei lui Freud, parte a unui mecanism mai complex de echilibrare a energiilor noastre psihice. La limita, ne vom putea considera fericiti chiar si numai scapnd de nenorocire si evitnd suferinta. Chiar daca fericirea ca stare permanenta, ori ca ideal atins nu este posibila, sustine Freud, nu inseamna ca trebuie sa

renuntam la orice efort destinat sa ne apropie ct de ct de realizarea sa. Din cele prezentate se impun cteva observatii. Att Pascal ct si Freud abordeaza tema fericirii intr-un orizont abstract-speculativ, specific ontologiei. (In Dincolo de principiul placerii, Freud recunoaste ca se simte atras de speculatia pura, care se ridica, inevitabil, deasupra faptelor, ceea ce echivaleaza cu translatia de la psihologie la filosofie, de la antropologie la ontologie). Pe de alta parte, si unul si altul ajung la concluzia ca fericirea nu ne sta la indemna, nu ne este accesibila in tiparul ei absolut. Dar intre cei doi autori exista si deosebiri importante, care vin nu numai din faptul ca au trait in epoci si culturi diferite, au avut destine personale diferite, ci si din acela ca au fost angajati in proiecte disciplinare diferite. Astfel, unul vorbeste despre fericire ca har divin, celalalt, ca ideal non-divin. De asemenea, ei evalueaza (califica) pretentia la fericire in maniere diferite: unul ca expresie a neantului din om, celalalt ca expresie a unei forte vitale prezenta permanent in om. Pentru Pascal ratarea fericirii se explica nu att prin imperfectiunea naturii umane, ct prin interventia sanctiunii divine; pentru Freud, ratarea fericirii e cauzata de forta coercitiva, inhibatoare a culturii (orice cultura are menirea sa imblnzeasca, sa disciplineze sau chiar sa reprime instinctele). Dar povestea fericirii si a legaturii ei cu pretentia e in fapt mult mai complicata. Ar fi gresit sa credem ca fericirea i-a atras doar pe filosofi si teologi ori ca a contat numai ca tema de reflectie consumata intre peretii vreunui cabinet si ca in timp ea s-a constituit in obiect de disputa exclusiv cu mijloace silogistice. Din secolul al XVIII-lea incoace, termenul fericire va fi tot mai des intlnit si in vocabularul discursului politic. Din cerul rarefiat al abstractiilor teologiei si metafizicii cuvntul fericire va cobori curnd in casele oamenilor, in ateliere, in saloane, in universitati, in piete, in strada. Inspirata de ideile liberale ale lui John Locke, Declaratia de Independenta a SUA (1776) consacra cautarea fericirii ca unul din drepturile naturale fundamentale ale omului. (Se intelege ca proclamarea ca drept natural, ne-negociabil, ii asigura si caracterul legitimitatii). Etica, adevarata anticamera a politicii, s-a implicat hotart in promovarea fericirii. Sub numele de principiul utilitatii sau principiul celei mai mari fericiri, Jeremy Bentham si John Stuart Mill, intemeietorii eticii utilitariste, fac din fericire unicul fundament legitim al moralitatii. (In stilul sau inconfundabil, de o ironie usturatoare, Nietzsche a scris in aceasta privinta: Oamenii nu cauta cu tot dinadinsul fericirea; doar englezii fac asta). Fericirea devine astfel un scop politic, lumesc, fara legatura cu harul divin sau cu vreun tip oarecare de transcendenta. De aici s-au conturat insa doua evolutii distincte. Pe de o parte, in tarile atasate idealului democratic, fericirea ca si viata, proprietatea, libertatea a devenit obiect legitim al revendicarii politice. Individualismul modern i-a conferit treptat semnificatia unei valori de ordin privat. Se raspndeste si se inradacineaza tot mai adnc convingerea ca, in sfera privata a vietii, fiecare om este cel mai bun judecator al propriei sale fericiri (J. Bentham). Nici o autoritate exterioara individului opinia publica, familia, biserica, statul etc. nu are dreptul sa-i impuna acestuia standardul ei de fericire. Totodata, libera dezvoltare a individualitatii devine principalul ingredient al fericirii umane (J.S. Mill). Libertatea este chemata in sprijinul fericirii, este chiar conditia ei fundamentala. De acum, fiecare poate pretinde sa dispuna de sine si de fericirea sa in mod complet autonom. Dar istoria a inregistrat si un alt curs al lucrurilor. In tarile cu regim politic dictatorial a avut loc ideologizarea fericirii, transformarea ei intr-o religie. De la fericirea abordata in termeni religiosi s-a ajuns la religia fericirii. Puterile totalitare ale secolului XX s-au erijat in instrumente infailibile ale realizarii fericirii colective. In numele fericirii viitoare nici un sacrificiu nu era prea mare ori nejustificat. Promisiunea fericirii poporului s-a transformat intr-o pretentie cu iz de fatalitate, cu care nu se putea glumi. Contestarea ei echivala cu reducerea la tacere sau cu moartea. In acest fel fericirea s-a transformat in teroare. Era oare maximumul posibil in materie de pretentie a fericirii?

Capitalismul contemporan genereaza si intretine la rndul lui propriile-i pretentii, inclusiv in privinta fericirii. De ceva vreme a invatat lectia subtila a manipularii constiintelor prin transformarea fericirii in datorie si ulterior in pretentie. Aceasta, dupa ce capitalismul a trecut de la sistemul productiei bazat pe economisire si munca prelungita la sistemul consumului ce presupune cheltuieli si risipa. Nu acumularea, ci fervoarea consumului se constituie acum in motor al dezvoltarii. Astfel, noua strategie integreaza placerea in loc sa o excluda. Toate acestea arata ca suntem departe de maniera pascaliana de a concepe fericirea. Nici vorba de fericirea antigravitationala care te inalta pna la treapta beatitudinii. Dimpotriva, e vorba de fericirea ca juisare telurica, palpabila, gravitationala, care, in mod obisnuit, se livreaza pe bani: fericirea de hipermarket. La fel de departe suntem si de modul in care gndea Freud: din himerica pentru parintele psihanalizei, fericirea a devenit cvasi obligatorie cu numai cincizeci de ani mai trziu, ne reaminteste Pascal Bruckner. La acestea s-ar putea adauga si nestavilita tendinta a democratizarii fericirii, a transformarii ei in cea mai indrjita pretentie ontologica la nivel de masa: fericirea, indiferent de continutul ei, pare sa fie de acum singurul lucru care conteaza. Se intocmesc harti ale fericirii, se publica periodic topul celor mai fericite orase din lume, se pune la punct o scala a satisfactiei, se propun chiar retete ale fericirii. Fiecarei creaturi i se cuvine o portie de fericire, era de parere Andr Gide. Astazi chestiunea se pune deja in alti termeni: fiecare individ isi datoreaza fericirea. Nimeni nu scapa de obligatia de a si-o apropria. Pretentia de a fi fericit nu poate fi neglijata, ea trebuie sa fie coloana vertebrala a unui program de viata. Daca se intmpla sa nu fie efectiv fericit, omul trebuie sa incerce macar sa mimeze fericirea sau sa caute placerea la acele nivele joase, imunde, grosolane la care ratarea fericirii e imposibila. In opozitie cu Freud, s-ar putea conchide: lumea actuala e facuta in asa fel inct omul pare condamnat la fericire.