Eminescu Geniul Literaturii Romanede Ceremus Ruxandra Si Giurgea Teodora Romantimul Romanesc si Dacia Literara

Prima jumatate a secolului al XIX-lea este, poate, cea mai agitate si bogata perioada de transformari sociale si culturale, culminand cu evenimentele Revolutiei de la 1848, prin care lupta pentru emancipare sociala si nationala a centrat cele trei provincii romanesti. Etapa cuprinsa intre anii 1830-1860 a avut loc o activitate culturala si o intensificare a ideii de unire a tarilor romane, este cunoscuta in literature romana sub denumirea de perioada pasoptista. Perioada pasoptista a fost reprezentata in literatura prin scriitori apartinand celor trei provincii romanesti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, in Moldova; Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu in Tara Romaneasca; George Baritiu, Andrei Mureseanu in Transilvania. In aceasta epoca de avant al culturii, literature romana a cunoscut o dezvoltare deosebita prin constructia unor scriitori care au pretuit frumusetile patriei si folclorului. In operele lor au impletit romantismul si clasicismul, in spiritual marilor valori ale literaturii universale. Romantismul este un curent literar aparut in a doua jumatate a secolului XVIII, intai in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. In literature romana se pot identifica trei etape ale romantismului: preromantismul, romantismul si postromantismul. Romantismul romanesc a fost precedat de o formula literara de tranzitie de la iluminism spre romantism, numita preromantism, reprezentat de Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alexandri, scriitori si sub numele pasoptisti. Post romantismul (Prelungirea romantismului si clasicismului) s-a manifestat prin imbinarea elementelor romantice cu trasaturi simboliste sau samanatoriste, perioada reprezentata de G.Cosbuc, Al.Macedonski, Octavian Goga. Trasaturile romantismului sunt urmatoarele: exprimarea exagerata a unor sentimente puternice sau idei, personaje exceptionale puse sa actionele in imprejurari exceptionale, cultivarea specificului national, inspiratia din istorie, folclor si natura. Modalitatea stilistica specifica este antiteza. Motive si teme romantice: luna, noaptea, izvorul, stelele, cosmosul, universal, ingerul, demonul, codrul, visul, fantomele, ruinele. Reprezentanti ai acestui curent sunt: Mihai Eminescu, Mihail Kogalniceanu, Grigore Alexandrescu. Clasicismul este un current cultural aparut in secolul XVII in Franta si se caracterizeaza prin: plasarea riguroasa a actiunii in timp si spatiu, tipurile de personaje: femeia casnica, supusa barbatului, avarul,tiranul, generozitatea, respectarea datinilor si a traditiilor, constructia operei pe capitole desfasurate in ordine cronologica, caracterul moralizator al operei. Reprezentanti ai acestui current sunt: Ioan Slavici, Miron Costin, Dimitrie Cantemir. Presa de la jumatatea secolului al XIX-lea s-a manifestat printr-o ampla activitate publicistica. Primeleziare aparute au fost: la Bucuresti Curierul romanesc, sub conducerea lui Ion Heliade Radulescu; la Iasi Albina romaneasca din initiva lui Grigore Asachi; la Brasov Gazeta de Transilvania sub conducerea lui George Baritiu. La 30 ianuarie 1840 ia fiinta la Iasi revista Dacia literara, din initiative si sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu fiind intaia revista de literature organizata. In primul numar al revistei, Mihail Kogalniceanu, in varsta de numai 23 de ani, publica articolul program sub titlul Introductie, in care evidentiaza principalele idei care vor sta la baza crearii si orientarii literaturii romanesti si care este considerat primul manifest al romantismului romanesc. Structura revistei: prima parte cuprinde compuneri ale scriitorilor colaboratori, a doua parte va analiza articole din alte publicatii, a treia parte se va ocupa de critica operelor noua aparute, iar ultima parte avand ca titlu special Telegraful Daciei va contine informatii despre carti in curs de aparitie, despre evenimente culturale sau despre scriitori, adica tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman. Articolul program intitulat Introductie incepe cu scurte referiri la publicatiile vremii, care inafara de politica, de stiri administrative si de cateva stiri locale, cu contin nimic despre literature. De aceea, Kogalniceanu s-a gandit ca este momentul sa publice cele mai bune scrieri originale. In acest sens pune la dispozitie paginile revistei Dacia literara tuturor scriitorilor din cele trei provincii romanesti. Kogalniceanu asigura scriitorii ca operele originale vor beneficia de o critica obiectiva vom critica cartea, iar nu persoana. Kogalniceanu condamna deprinderea de a imita literature straine, fara nicio legatura spirituala cu specific romanesc, iar traducerile unor opera de valoare din literature universala nu fac o literatura. Numele revistei este ales semnificativ, pentru a exprima unitatea de neam si tara, Dacia, idealul de unire a romanilor fiind sugerat destul de transparent. Mihail Kogalniceanu are conceptii iluministe ramanand, de altfel, celebra fraza prin care indeamna pe toti romaniii sa-si cunoasca originile si identitatea spirituala prin introducerea catre trecutul istoric al neamului

din care provin Intrebati dar istoria, si veti sti ce suntem, de unde venim si unde mergem. In acest scop tipareste Letopisetele Tarii Moldovei ale cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce. Acestea au constituit principalele surse de inspiratie pentru scriitorii epocii, ca Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Al.Odobescu. In primele pagini ale revistei au aparut scrieri valoroase si au publicat scriitori ce vor intra in patrimonial literaturii romane. In numarul 1 al revistei a aparut prima nuvela istorica Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi. De-a lungul timpului au aparut doar trei numere ale revistei deoarece a fost interzisa de Sturza. Curentul national-popular Dacia literara reuneste cele mai stralucite personalitati literare ale epocii, care vor determina dezvoltarea ulterioara a literaturii romane.

Viata si opera lui Eminescu

Deoarece exista multe surse si multi care si-ar dori sa vorbeasca sau chiar vorbesc despre poetul national atat bune cat si rele interpretandu-i viata,noi am decis ca opera si viata lui nu pot fi discutate mai bine de cat de un critic literar care sa ne vorbeasca pe indelete si cine altcineva ar fi mai in masura sa vorbeasca despre geniul eminescian si despre persoana Eminescu decat insusi cel mai mare critic literar George Calinescu,astfel va vom reda exact citatele din cartea sa ,,Viata si opera lui Eminescu,in care acesta prezinta atat elementele vietii persoanale ale poetului cat si cele ale carierei sale.: ,,Ca si in privina strmoilor, biografii au artat n jurul naterii lui Eminescu o nclinare ctre fabulos i controvers. Dac ar fi lipsit orice indicaie, nchipuirea putea nscoci lucruri frumoase exempli gratia o aerian natere mitologic n patru ceti deodat, pentru a simboliza ntreaga contiin romneasc. Din nefericire, exist documente ndoielnice, care dau prilej numai la discuiuni prozaice. Pe cnd tria Eminescu, un confereniar putea spune publicului la Ateneu (31 martie 1889) c poetul e nscut la Soleni, sat n Moldova (44). Junimitii tiau ns, din registrul societii n care se nscrisese i poetul, c e nscut la Botoani, la 20 decembrie 1849 (95). Eminescu deinea, fr ndoial, aceast dat de la prini, dar nu era sigur. n 1883, scznd 1849, anul naterii, din anul curgtor i obinnd vrsta de 34 ani, fcea urmtoarea reflecie: "78 de ani viaa mea ntreag, atta am s triesc. Btrnul tot astfel. Asta e mrimea constant de timp a vieii unui individ din rasa noastr. Vor fi urcri i scderi pe aceast scar, va fi o oscilaie, nscut din coadaptarea cu mprejurrile, dar n fine un constant rmne constant. Cnd s-a nscut btrnul? 34. Cnd am vzut eu pe Leda i mi-a plcut? 34 de ani. S ntreb foarte exact cci e de cel mai mare interes". (Ms. 2258, f. 347.). Rudele sale nu cunoteau mai bine lucrurile. La coala primar, comunicaser probabil ele data de 6 decembrie 1850 (Botoani). n gimnaziu era nscris, ns, ca fiind nscut la 14 decembrie 1849 (185). Aglae, ntr-o scrisoare ctre Maiorescu, admitea data de 20 decembrie 1849, dar socotea Ipotetii ca loc de natere (224, V). Matei susine la nceput o dat fantastic (8 noiembrie 1848) i, ca localitate, Dumbrvenii (57). Dup aceea, ns, revine cu o alta. Gsise anume o Psaltire veche, pe scoarele creia btrnul Gh. Eminovici nsemnase naterea tuturor copiilor i unde sta scris (58): Astzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri i cincisprezece minute evropieneti, s-au nscut fiul nostru Mihai. Cu aceasta problema ar fi prut nschis. Fetia care luase parte la botezul cu fluturi al unui copil de-al lui Eminovici, la Dumbrveni, devenit cu vremea dna Constana de Dunca-Schiau, ine mori c pruncul era Mihai i c naterea s-a petrecut la 21 mai 1849, fapt aflat i de principesa Ghica (n. Bal) din registrele bisericii din Dumbrveni (54, 53). Lucrul este ntr-adevr miraculos i vrednic de minunatele vremi cu zne, cci i la Botoani s-a gsit registrul de nateri i botez pe anul 1850, unde este trecut i Eminescu n acest fel (29, 159): Trii NI Data Data Secsul Numele curg- naterii Bc carele stonu au dat Ziua Luna Ziua Luna Fiic pruncului la Botez Cinci-spre-zece Ghenari Dou-zeci i una Ghenari Fiu

Mihail

Numele i pronumel e, starea sau Meseria

Dl. Gheorghi Iminovici cminar cu soia sa Ralu, proprietari

Viaa lui Mihai Eminescu 45 n oraul Botoani

Pohtiea sau Satu unde s-au nscut Pruncul Numele i Iscliturile a Pronumele Preotului, a Naului Naului i a sau a Naii Prinilor

Dl. Vasile Juracu, stolnic

(ss) Ioan Iconom (ss) Vasile Juracu stolnici, am fost na (ss) G. Iminovici cm[ina]r (ss) Raluca Iminovici Cm[in]r[ea]s

Un copil care url trarara prin curte, btnd pasul prusian, cu chivr pe cap, spre panica coteelor, care se urc pe ur i se ascunde n cas prin rafturile de la scrin i lzile cu lumnri, care ncalec pe cine i atac gtele, care se blcete toat ziua n iaz, ndeletnicindu-se cu capturarea verdelui neam al batracienilor, care fuge deacas cu zilele rscolind pdurile i stnele sau scpa de la coal, venind pe jos i trebuie s fie alergat clare pentru a fi prins, nu e nici un descreierat precoce, nici un palid trubadur solitar, ci o haimana sntoas, din zburdlnicia creia talentul i imaginaia vor scoate mai trziu un mare poet al naturii. Cnd biatul se fcu mai mare, fu cuprins deodat de timpurii instincte brbteti. Fusese la Cernui la coal i se hrnise cu lecturi romanioase, care dezlnuir n el un sentimentalism vaporos. Acum nu mai sta cu chivr pe cap, nici nu mai prindea broate. Preumblarea prin pduri trebuie s-i fi devenit un mijloc de analiz sentimental, de construcie n singurtate a unei lumi fantastice. Frumos, romanios de grav n ridicarea tmplelor i a ochilor, el rni inima vreunei fete de ar, cu care juca pierzndu-se n misteruri naive i solemne jurminte ntia dragoste. Se ntlneau, se vede, pe deal sub salcm, pe nserate, cnd se ntorc vitele de la pune i oamenii de la coas, i fceau trunchiul copacului martor optitelor lor confidene: Sara pe deal buciumul sun cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plng clar isvornd nfntne, Sub un salcm, drag, m-atepp. tu pe mine Luna pe cer trece-aa sfnt i clar, Ochii ti mari caut-n frunza cea rar, Stelele nasc umezi pe bolta senin, Pieptul de dor, fruntea de gnduri i-e plin Nourii curg, raze-a lor iruri despic, Streme vechi casele-n lun ridic, Scrie-n vnt cumpna de la fntn, Valea-i n fum, fluiere murmur-n stn i ostenip. oameni cu coasa-n spinare Vin de la cmp, toaca rsun mai tare, Clopotul vechi umple cu glasul lui sar, Sufletul meu arde-n iubire ca para Ahi n curnd satul n vale-amuete, Ah> n curnd pasu-mi spre tine grbete Lng salcm sta-vom noi noaptea ntreag, Ore ntregi spune-i-voi ct mi eti drag Ne-om rzima capetele-unul de altul i surznd vom adormi sub naltul, Vechiul salcm Astfel de noapte bogat, Cine pe ea n-ar da viaa lui toat7 (Sara pe deal) Iubita avea "ochi mari i prul negru-n coade" (M. E., I, 3). edeau nu numai noaptea sub salcm, ci cutreierau desculi, sentimentaliznd i jurndu-i unul altuia dragoste pn la mormnt. Fr ndoial, fata a murit tnr ca Silvia lui Leopardi, pentru c cele mai multe versuri de tineree vorbesc de o iubit moart. Trziu, poetul i-aduce cu regret aminte de ea: O, dulce nger blnd Cu ochi uimii de mari, La ce mai reapari S-ngreui al meu gnd? Prea c te-am uitat, C-n veci nu-i mai veni S-mi aminteti o zi Din viaa mea de sat. Mai poi s-i aminteti Cum noi umblam discuii i tu stteai s-asculi Duioasele-mi poveti? Spuneam cum au umblat Frumos fecior de crai n lume nou ai Iubita de-au aflat. Ca i cum te-ai mira Tu ochii mari fceai, Dei nu pricepeai C-o spun n pilda ta. -apoi, cnd te rugam S-mi spui de m iubeti Prindeai ca s opteti Cu buzele abia i-mi rspundeai cu dor: "Tu nu m vei uita? n veci rmn a ta, Cci drag mi eti de mor..." Uitai al tu cuvnt. Nu m-ai chemat s viu Alturi n sicriu La straja ta-n mormnt. Dar azi cnd pestefire Ca-n veci eu te-am uitat, Tu iar te-ai artat Ca-n tinereea mea.

Suflarea ta uor Pe faa mea trecnd i ncet rentorcnd ntiul meu amor. (ms. 2262, f 33) In multe rnduri cnt moartea iubitei: Sursul ei sfielnic i ochiul ei cuminte Sunt duse fr urme de pe acest pmnt. S-a stins. (Un roman) i te-ai dus, dulce minune, i-a murit iubirea noastr... (Floare albastr) Chiar Mortua est (intitulat la nceput Elena) arat a fi o meditaie asupra aceleiai mori (ms. 2259, f. l-2). Cuprinznd partea cea mai frumoas din existena sa ntia iubire Ipotetii trebuie s fi fost scumpi lui Eminescu, care, toat viaa, s-a temut ca btrnul s nu-i nstrineze. Civa ani mai trziu (18731874), el destinuia cuiva aceast slbiciune (ms. 2255, f. 311): "Nu am prejudicii, i cu toate astea mi-ar prea ru dac rna aceea, unde zace ce-am avut mai scump n lume, ar ncpea n mini strine. Iart c devin sentimental e o nerozie, dar n-am ce-i face, fiecare om i are pe ale sale..." Mam-sa, singura la care inea n chip deosebit, moare abia n 1876. Mai scump n lume i fusese negreit iubita cu ochi mari.

COLAR LA CERNUI
(18581863) Unde va fi fcut Eminescu clasele ntia i a doua primare nu tim, dar clasele a treia i a patra le-a urmat sigur la Cernui, la National-Hauptschule, cum se numea pe atunci coala greco-oriental. n august 1857, cernd paaport pentru fiii si, Emino-vici trecea printre ei i pe Mihai, "n vrst de 7 ani", "prul negru, ochii negri, nasul potrivit, faa smolit". Gh. Eminovici avea planuri mree pentru copiii si i preuia pe nemi cu deosebire. De aceea i-a dat pe toi bieii la carte nemeasc la Cernui i se zice c ar fi inut i n cas profesor de acesta limb, pe un anume Scarlat Woiacek de Voinski (159), de la care Mihai nu folosise cine tie ct, deoarece primul nvtor al lui Eminescu la Cernui, Iancu Litviniuc, nu era prea mulumit de cunotinele sale de limba german (185). erban, Niculae, Iorgu sunt pomenii n 1852 ca nvnd la "pansionul" Ladislaw Ferderber din Botoani, ns la 23 august erban i Niculae cptau paaport spre a merge la Cernui (254). Iat-l, dar, pe Eminescu ntr-un ora care mpca aa de bine rusticitatea Moldovei de Sus cu aparena de civilizaie occidental a Austriei meridionale. Se simea ca i acas, cci nu departe miunau satele romneti, ai cror rani treceau cu crua cu boi prin ora, i nu prea departe de Putna lui tefan cel Mare i de Clineti, satul de natere al printelui su. Codrul i rul nu fugiser n faa oraului, n jurul lui edeau nlimile pduroase, coastele nflorite dinspre Mnstrisca, Clocucica i Caliceanca, iar puin mai ncolo de dumbrava de la Horecea curgea lene Prutul. Linitea cmpeneasc a mprejurimilor, verdea i mirositoarea umbr din Volksgarten, marile pori de zid cu grdini ndrt i uliele largi ca un drum de ar n care un copac rsrea deodat mpingeau satul pn ctre inima trgului. Peste aceast patriarhalitate se aezase un burg de provincie austriac, nsprind liniile. Gravurile vremii ne pstrez nfiarea Cernuilor de altdat. Iat imensul, dreptunghiularul Ringplatz, aa de neted fleterit. Nimic gotic nicieri. Austria tria din arta italian settecentesc, prefcut pentru nelegerea i nevoile ei. Imensele, monotonele masivuri geometrice de zidrie se prefac n Austria n cazrmi fumurii i triste nchisori. Ceva din mbtrnit clasicitate a Lombardiei se vede i n arhitectura cazematei cu turn din aceast pia i a caselor celorlalte, afar de vreun coperi de igl ce cade mai repede. Pe drum, lumea mpestriat a Bucovinei. Largul chervan cu coviltir se ntlnete cu landoul baronial, n care o prea distins pereche se preumbl pzit la spate de un rece lacheu. rani romni, ruteni, trgovei trec pe lng evrei cu caftan i undrofiiri austrieceti. Pe larga Hauptstrasse se opresc trei clrei n faa unei cazrmi cu gherete vrgate pentru sentinele, iar potalionul alearg rscolind colbul, tras de patru perechi de cai, biciuii aprig de surugii. O umbr din tristeea imensitii provinciale cezaro-crieti stric vioiciunea verdelui peisaj. O oficialitate de pripas s-a npustit asupra nodurilor de sate din provinciile de peste muni, crend orae artificiale. Cazarme nesfrite, coli i instituiuni oficiale gigantice rsar astfel fr raiune n mijlocul maidanelor ce nu pot fi umplute, dnd o fals impresie de civilizaie. n aceast nvlire de zidrie germanic, bisericua de lemn, nvelit cu indril, mai sta ca un semn al simplitii pmntului, pn ce i aceea fu strmutat mai ctre margine, n Clocucica (M. E., I-II, passim). Aci i petrece Eminescu aproape apte ani din copilria sa, cunoscnd unul din aspectele asupririi culturale, care-l va durea mai mult.

EMINESCU I JUNIMEA
Mrginaele i umbritele cimitire dein acum pe toi contemporanii junimiti ai lui Eminescu. Dac, prin urmare, ne este ntr-o msur greu s definim adevratele simminte ale poetului fa de Junimea, suntem pe de alta scutii de dumniile postume, care se ndrtnicesc s ne preschimbe opiniile prestabilite. Pentru evocarea acestei atmosfere trebuie s citim hrtiile printre rnduri, s trim puin viaa de cenaclu a literailor, s nu socotim o neptur amical drept o repulsie principial, nici o brfeal de rspntie drept ur inestinguibil. Viaa de grup a scriitorilor este stpnit de maliie, de amor propriu, dar acestea sunt, n acea lume, sentimente labile i superficiale, care nu rareori sunt o reaciune a personalitii mpotriva unei prea mari afiniti. Junimea n-a fost dect o reuniune ntmpltoare de oameni ce e drept cu multe aspiraiuni comune, dar desprii printr-o infinitate de atitudini personale, aa nct a subordona cu totul pe Eminescu grupului sau a-l dezbina de el, cum fac unii, este o lucrare zadarnic i ptima. Ceea ce a trebuit s atrag de la nceput pe poet la Junimea este cultura serioas a celor mai muli dintre junimiti (Maiorescu, Negruzzi, Pogor, E E Carp, Lambrior, Vrgolici etc), precum i nuana germanist a studiilor acestora. Dar ligamentul central ntre poet i cerc l formeaz Titu Maiorescu. Oricte repulsii i revolte s-ar surprinde la Eminescu

mpotriva glacialului autor al Logicii, Maiorescu, lsnd la o parte orice consideraie asupra ideologiei lui politice, filozofice i estetice, era singurul intelectual de pe atunci, nrudit cu poetul nu numai prin covritoarea superioritate cultural asupra contemporanilor, dar i prin direcia nu fr erori a spiritului lor. i Maiorescu i Eminescu erau "metafizicieni" (ziceau adversarii), n fond filozofi ntemeiai pe speculaiune n scopul de a ajunge la o teorie general asupra universului fenomenal, din care tindeau s derive un sistem practic omogen: o etic, o estetic, o politic; gnditori preocupai att de forma gndirii, ct i de coninutul ei, cu att mai rari ntr-o vreme cnd proasptul crturar romn era atras de aparene, de un dor enciclopedic. Spiritul filozofic face din Maiorescu i mai puin din Eminescu doi conservatori "progresiti", unul ataraxic, cellalt polemic; cci raionalismul idealist pune adevrul n conformitatea lui formal cu legile gndirii, care sunt finite, iar filozofiile materialiste pun adevrul n funciune de obiectul infinit al gndirii, adic de perceperea n venic micare a universului. Sistemele "metafizice" descoperind o schem statornic n lume, fiind ntr-un cuvnt absolute, dau spirite prudente, etice, primejduite de incomprehensiune fa de nou; dimpotriv, sistemele materialiste, constatnd multiplicitatea infinit a naturii, trezind ideea de progres, conduc la democratism, dar ru nelese la liberalism i socialism utopic. Oameni care, asemeni lui C. A. Ro-setti, visau, cu atta bun-credin, prefacerea pmntului romnesc, peste noapte, ntr-un leagn al civilizaiei europene, aveau o pospial de cultur enciclopedic ce-i fcea aproape mistici. Ei credeau n progres, fiindc i nchipuiau c civilizaia i cultura unei ri sunt o valoare cantitativ, pe care ar fi putut-o spori prin instituiuni i legi noi, fr prefaceri n structura economic. Nici Maiorescu, nici Eminescu nu erau boieri sau moieri, ca s-i apere prin conservatorism privilegiile clasei lor. Pe ci deosebite, ei au fost adui la aceast doctrin politic prin natura speculativ a spiritului lor, care i fcea s vad un ritm raional n evoluia materiei, un paralelism ntre etapele gndirii i acele ale naturii i, mai la urm fr nici o apropiere de hegelianism o lege general, o filozofie a progresului, ce li se prea evident, acolo unde simplitatea empiric a liberalului nu vede dect un fenomen simplu i incondiionat al progresului. Din pcate, progresul raional, adic n fond fr srituri, al lui Maiorescu, e o poliie impus naturii, a crei dialectic concret se exprim tocmai prin salturi. Oricum ar fi, Maiorescu, din simpla analiz a formei gndirii, adic din domeniul abstract al logicii, scoate imperativul concordanei ntre idee i cuvnt, cultur i expresie, fond i form, stare social i instituiuni; de aceea Eminescu caut pe cale strict teoretic motivarea unui conservatorism politic i cultural. Societatea contemporan era bntuit de setea instruciei extensive accelerate, lumea voia s tie multe, citea mult i fr discernmnt, cita abundent i amesteca ideile, cuta, n sfrit, n lectur un stadiu inferior al culturii: informaia. Cu o pregtire superioar, cptat din fraged tineree n mijlocul unei lumi naintate, Eminescu la Cernui, Maiorescu la Viena, cei doi junimiti urmresc n aspectele multiple ale artei, literaturii i tiinei un principiu unic, forma estetic sau logic, frumosul sau adevrul, sunt dar capabili de judeci de valoare, care-i aduc la seleciune i la aprofundare i, bineneles, la erori i incomprehensiuni mai ales ntruct privete pe cel de-al doilea. "Direcia noastr zice tot Eminescu se caracterizeaz printr-o contieniozitate creia nu-i ajung numai condiiunile externe a ceea ce vrei s reprezini." (60) i ntr-adevr, Eminescu, cu toat extensiunea planului su de lucru, a artat toat viaa o astfel de ndrtnicie n a aprofunda, nct att n domeniul practic, ct i n cel teoretic el nu a putut s svreasc multe pentru a fi inut cu orice chip s desvreasc, i de la nceput i-a ruinat o carier spre a nu face un doctorat pro forma. "Un titlu de doctor gndea el m-ar aranja cu lumea i cu ordinea ei legal, nu ns cu mine nsumi, care, deocamdat, nu m satisfac pe mine. Tocmai aceast mprejurare concret mi-a artat limpede seriozitatea sarcinii, iar motivul foloaselor ce mi s-ar oferi pe aceast cale nu biruie gndul datoriei." (177) Mai destoinic s realizeze un plan de aciune, Maiorescu nu e mai puin stpnit de ideea profunzimii, i dou din semnele acestei dispoziiuni spirituale, ce-l apropie pe alt cale de Eminescu, sunt avara seleciune a lecturilor i sterilitatea. Amndoi admiratori ai lui Schopenhauer, Maiorescu i Eminescu sunt nu propriu-zis pesimiti, dar n forme aparent att de ndeprtate oameni cu crize de mizantropie. ntunericul lumii schopenhaueriene l alctuiete voina oarb de a tri, bestialitatea,iar lumina, anularea acestei voine prin contemplarea adevrului i frumosului. Mizantropia, sau mai bine zis dezamgirea de contemporani a celor doi oameni consta ntr-o nobil oroare de patimi mrunte, ntr-un refugiu n domeniul abstractului i al esteticului, Maiorescu n chip de rceal academic, Eminescu prin naltul dispre fa de vulgul burghez, al geniului eliberat prin contemplaie de orice durere uman, reintrat, asemeni Luceafrului, dispreuit de filistini, n insensibilitatea fa de temporal a intemporalului: Trind n cercul vostru strmt, Ci eu n lumea mea m simt Norocul v petrece, Nemuritor i rece Lovii amndoi n modul cel mai crunt de ura contemporanilor, ei au simit, fr ndoial, indiferent de putina de apropiere afectiv a sufletelor, afinitile spirituale ce-i legau, i Maiorescu i va gsi tainic n Luceafrul o expresie a sufletului su de ghear, iar Eminescu se va fi mngiat cu iluzia c vreodat discordiile dintre oameni pot fi conciliate "n marginile adevrului". Cu toate acestea se pare ca desi Eminescu a avut un cuvant de spus la Junimea el nu a fost placut de toata lumea,fiind considerat un impediment si un instigator la revolutie cat si la incercarea de dezbinare a conducerii statului.Nu dorim a vorbi mult despre datele biografice ale lui Eminescu sau despre toate operele scrise,ci ne-am gandit sa ne axam pe omul geniu,iata de ce in cele de mai sus nu am enumerat toate eventimentele din viata sa sau toate poeziile,ci mai degraba pe ceea ce este cu adevarat important Eminescu omul.

Geniul Eminescu
Capodoperele eminesciene Cugetarile sarmanului Dionis , Glossa si Luceafarul pun n valoare marea capacitate de sinteza filozofica si de creatie , ceea ce a determinat variate analize ,

unele exhaustive , altele partiale. Interesul pentru aceste capodopere , ce reprezinta treapta cea mai nalta si care ncununeaza ntreaga opera a poetului , este dat si de faptul ca aceste creatii se situeaza ca geneza n perioade apropiate.Teme aproape comune : conditia omului de geniu , cosmogonia , timpul si perfectiunea artistica.Geniul romantic ceea ce adus nou romantismul n dezvolatrea conceptului de geniu a fost explicitarea opozitiei ntre geniu si talent , precum si latura sociala a problemei : geniul este , n ordine , umana , un nefericit , un nenteles , aflat n vesnica opozitie cu omul comun . Inadaptarea la regulie de convietuire obisnuite l izoleaza si are drept urmare nefericirea. Glossa este o poezie ce graviteaza n jurul conditiei geniului , care datorita conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii nguste n care traieste omul comun.Poezia se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rnd.Nu spera si nu ai teama geniul trebuie sa renunte la sentimentele omenesti ale sperantei si temerii si sa se distanteze fata de lumea nconjuratoare ,asemenea Luceafarului: De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate rece, rece avnd sensul de nepasator, indiferent; cuvintele vreme si toate sugereaza partea statornica a existentei, partea pe care geniul trebuie sa o aprofundeze.Tu n colt petreci n tine omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se obiectiveaza printr-o dubla interiorizare.petrecerea din sufletul geniului contrasteaza cu plnsul si cearta omului comun, judecat dintr-o perspectiva shopenhaueriana pesimista ; privind acest teatru, omul superior va putea sa disocieze binele de rau , ca un adevarat critic al actorilor.Caci acelorasi mijloace/ Se supun cte exista esenta lumii este aceeasi, desi manifestarile ei sunt altele si aceasta esenta trebuie sa ajunga s-o cunoasca omul de geniu.Eminescu apeleaza la mijloacele satirei, antiteza shopenhaueriana dintre geniu si oamenii de rnd devenind si mai clara ; misei si natarai sunt cei ce nu au idealuri, ci doar scopuri imediate omul de geniu nu trebuie sa li se prinda lor tovaras, In final,demne de retinut sunt cuvintele lui Dumitru Popovici , care concluzioneaza asupra poeziei : Ea amplifica , pe de o parte,sintetizeaza pe de alta parte si da un caracter aforistic experientei umanului pe care o facea Hyperion. Poetul este un Hyperion condamnat sa ramna n societate si sa si determine pozitia in complexul raporturilor sociale. Luceafarul Dupa 1880 acest poem ramas n manuscris va fi prelucrat n cinci variante si transformat ntr-un cntec liric n care povestea mai veche trnsformata si aceasta devine pretextul alegoric al unei meditatii romantice, filosofice asupra geniului, dar si asupra conditiei omului ca fiinta sfsiata de contradictii.Poemul Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Poemul se desfasoara pe un vag fir epic ntr-o suita de metafore si simboluri prin care se sugereaza idei filosofice. Este deci n egala masura un poem de dragoste si un poem filosofic. Pentru a releva conditia geniului nefericit , nsingurat , Mihai Eminescu asimileaza si transforma n simboluri lirice antinomiile din filosofia shopenhaueriana referitoare la omul superior si la cel comun . Geniul este nzestrat cu inteligenta , obiectivitate , capacitatea de a-si depasi sfera , aspiratia spre cunoastere , posibilitatea de a se sacrifica n vederea atingerii unui idea , manifesta o adevarata vocatie pentru viata traia n solitudine .Omul comun este sociabil, se caracterizeaza prin instinctualitate , subiectiviate , incapacitatea de a-si depasi conditia , vointa de a trai , dorinta de a fi fericit. Despre sensurile poemului Luceafarul au vorbit multi critici, dar cea mai buna interpretare a poemului o da nsusi Eminescu. Poetul facea o nsemnare pe marginea unui manuscris aratnd ca n descrierea unui voiaj n arile Romne germanul K (Kunish) povesteste legenda Luceafarului. Aceasta este povestea. Iar ntelesul alegoric ce i-am dat este, ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamnt nici capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste samana mult cu soarta geniului pe pamnt si i-am dat acest nteles alegoric.Din acest punct de vedere Luceafarul este o alegorie pe tema romantica a locului geniului n lume. Astfel nseamna ca povestea, personajele si relatiile dintre ele nu snt dect o suita de personificari, metafore si simboluri care sugereaza idei, conceptii, atitudini iesite dintr-o meditatie asupra geniului vazut ca fiinta nefericita si solitara opus prin structura omului comun. Aceasta viziune romantica asupra geniului este puternic influentata de filosofia lui Schopenhauer.Dupa ce a ncercat sa construiasca n jurul temei oferite de Kunisch un poem filosofic de mare amploare , el a restrns semnificatia meditatie sale : si-a umanizat personajul , facndul un simbol al geniului , al gnditorului , si-si imagineaza destinul propriu dupa modelul acestei permanente a astrului , indiferent si rece. Aici , pe pamnt geniul va fi deci solitar, indiferent , dar naltat prin suferinta lui la nemurire.O interpretare a poemului Luceafarul socoteste aceasta creatie ca un poem al vocilor poetului sau un poem al mastilor n sensul ca poetul se proiecteaza n diferite ipostaze lirice. Astfel Eminescu s-a imaginat pe sine n primul rnd n Luceafarul sau Hyperion, geniul care cauta suprema clipa de fericire fara sa fie nteles si ramnnd la locul sau separat de societatea din jur. Eminescu s-a imaginat nsa si n chipul lui Catalin. Pamnteanul obisnuit care traieste din prima clipa a dragostei.Partea urmtoare cuprinde zborul luceafrului spre Creator este un zbor simbolic, mental, avnd semnificatia ajungerii geniului la constiinta sa de nemuritor. Zborul nseamn deci constientizarea de catre Hyperion a conditiei sale superioare ; geniale. Zborul are loc din finit n infinit: Un cer de stele de desubt /Deasupra-i cer de stele/ Parea un fulger nentrerup Ratacitor prin ele. Hyperion a aspirat la o comunicare prin iubire cu oamenii obisnuiti, dar acest lucru, nefiind posibil, el ajunge la o ntelegere superioar a conditiei sale de geniu nemuritor, contemplnd lumea n dialectica relativului cu absolutul:

Ce-ti pasa tie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul ? Traind n cercul vostru strmt Norocul va petrece, Ci eu n lumea mea ma simt Nemuritor si rece. Versurile exprima amaraciunea, dezamagirea omului superior, nenteles de oamenii obisnuiti. Conjunctia adversativ ci exprima opozitia fundamentala dintre geniu si oamenii obisnuiti.Nemuritor si recesugereaz nsingurarea orgolioas (mndra) a geniului.Asemenea ntregii creatii eminesciene, si acest poem are un substrat filozofic: problema geniului este tratata conform filozofiei lui Schopenhauer, dar poetul intervine creator n conceptia filozofului german, nzestrndu-si personaul cu o extraordinara capacitate afectiva; zborul luceafarului si descrierea universului cosmic cuprind numeroase idei filozofice; Mihai Eminescu mbina o conceptie statica despre lume specifica filozofiei indiene cu conceptia dialectica a lui Hoegel; setea de iubire a geniului este tratata si ea prin conceptia filozofica a lui Hoegel ca o dorinta a geniului de a ajunge la sine nsusi prin reflectarea n alta fiinta.Problema geniului este privita din perspectiva filozofului Schoppenhauer, potrivit careia, cunoasterea lumii este accesibila numai omului de exceptie, capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, naltndu-se n sfera obiectivului.Cugetarile sarmanului Dionis n care se face simtita reflectarea subiectiva asupra lumii , reuneste o serie de teme tipic romantice printre care si conditia omului de geniu . Dionis este un om de geniu care aspira spre absolut , nsa , avnd revelatia imposibilitatii de a atinge acest absolut , el traieste o adevarata drama.

Legendele Luceafarului Geniul lui Eminescu este vazut ca naltndu-se n lumina Luceafarului. Poezia a retinut cel mai mult atentia iubitorilor de arta frumoasa. Rasuntetul se explica prin faptul ca poezia este o alegorie a nefericirii pamntesti a poetului si aceasta a fost scrisa cu putin nainte ca poetul sa intre n prima faza a bolii sale mintale.G.Calinescu considera ca Luceafarul nu avea asa un mare rasunet fara opera completa a lui Eminescu. El considera Luceafarul vrful operei eminesciene spre care ne urcam citind creatiile mai mici.Din toate acestea se desprinde o idee centrala confirmata de toti criticii prin care este considerata ca ntreaga creatie eminesciana contine motivul luceafarului.Ideia geniului nemuritor este veche n gndirea poetului. Pe masura ce el intra tot mai mult n conflict cu oamenii vremii el teoretizeaza distantarea geniului de societate. Hyperion, demonic:Eminescu n-a staruit asupra dramei umane din Frumoasa fara corp pentru ca solutia a dat-o n Legendele Luceafarului: zmeul care simbolizeaza pamntescul se resemneaza n lumea nemuritoare.Eminescu vedea geniul ca si romanticii germani. Geniul era o fiinta capabila sa treaca de limitele lumesti si sa-si creeze o lume a lor.Un cercetator al titanismului V. Cerny observa ca titanii moderni s-au revoltat contra cerului ca si cei antici dar ca nu au vrut sa ia locul zeilor ci doar sa fie oameni cu libertate deplina. Titanii se considera inspirati, ca si poetii n antichitate, erau mndrii de suferintele lor, aveau aratarea razvratitului, demonica, infernala, pentru ca ei n lupta contra dumnezeirii erau gata sa renunte la ce oamenii considera ca au cel mai de pret: sufletul.Pentru Eminescu demonul, ca voce interioara omului, va actiona ca titan n mersul societatii aratndu-si geniul prin nazuinta spre o frumusete superioara.Dubla nfatisare a lui Hyperion: nger-demon ne duce la o contradictie a firii lui care este o parte creatoare si alta distrugatoare ca si demonicul lui Goethe.Drama Luceafarului ncepe din momentul n care el nu poate renunta la nemurire datorita iubirii. Eminescu....un suflet neinteles al vremurilor sale,care rataceste in lume dornic de a-si gasi iubirea,cam astea ar fi cuvintele ce l-ar putea definii...un geniul al iubirii...

Bibleografie: Encilopedia Britanica-editia finalizata 2010 Viata si opera lui Mihai Eminescu de G.Calinescu