VALORI MORFOLOGICE A: 1.ARTICOL POSESIV-GENITIVAL: Ex: Această carte este a Ioanei. 2.

ARTICOL DEMONSTRATIV ( ADJECTIVAL): Fata a mai mică ( a=cea) 3. VERB AUXILIAR: Ex: A ştiut. (a= vb. a avea); A veni el. (a= a vrea = va) 4.PREPOZIŢIE: a) de acuzativ: Miroase a crini. b)de genitiv: Tată a doi copii. Sinteza a ceea ce s-a spus…( Când a însoţeşte un numeral, un pronume invariabil,cum sunt: ce, ceea ce, tot, nimic,pentru a crea cazul genitiv, nu avem altă posibilitate decât cu prepoziţia a ,nu cu articolul genitival.). c) de infinitiv: a avea, a spune etc. 5. INTERJECŢIE: A, te văd! I: 1. VERB PREDICATIV ( A FI): Nu- i acasă. ( i = se află); 2. VERB COPULATIV ( A FI): Nu – i frumos. 3. VERB AUXILIAR ( A FI –în diateza pasivă): Nu –i ajutat de nimeni. 4. VERB AUXILIAR ( A VREA – în viitor popular): De – i vedea locul... ( i = vei) 5. INTERJECŢIE : Iii, ce văd? 6. PRONUME PERSONAL ( formă neaccentuată de dativ şi acuzativ): I – am văzut. ( i = pe ei / acuzativ) ; I – am spus. ( i = lui, ei / dativ); Ai: 1.ARTICOL POSESIV ( GENITIVAL): a) însoţeşte forme genitivale ( substantive, pronume, numerale): Doi colegi ai fratelui ... b) intră în alcătuirea pronumelui posesiv : ai mei, tăi, săi, noştri, voştri; 2. VERB PREDICATIV ( A AVEA): Ai un creion? 3. VERB AUXILIAR ( A AVEA – în perfectul compus sau viitor popular): Ai scris? Ai să vezi rezultatul. 4. SUBSTANTIV: ( REGIONALISM: AI = USTUROI); LUI: 1. ARTICOL HOTĂRÂT ENCLITIC ŞI PROCLITIC: I-am spus colegului. (enclitic) Lui Mihai nu-i spun. ( proclitic) 2. PRONUME PERSONAL : Lui nu-i spun. UN: 1. ARTICOL NEHOTĂRÂT(proclitic): Un băiat a lipsit. 2. NUMERAL CARDINAL ( când este însoţit de adverbele doar, numai ; de adjectivul singur sau când apare în opoziţie cu mai multe numerale: Am luat doar (numai) un caiet. Am luat un singur caiet. Am luat un caiet, două plicuri şi cinci timbre. 3. ADJECTIV PRONOMINAL NEHOTĂRÂT ( când i se opune altul ): Un copil desenează, altul se joacă. O: 1, 2, 3 – idem un ( doar în exemple în care să însoţească substantive feminine de singular): O fată a lipsit. Am luat doar (numai) o carte... etc. 4. PRONUME PERSONAL (formă neaccentuată de acuativ): O cunosc. ( o = pe ea) 5. PRONUME PERSONAL CU VALOARE NEUTRĂ ( intră în locuţiuni , expresii verbale şi nu are funcţie sintactică): Când l-a văzut, a luat-o la fugă. 6. VERB AUXILIAR ( A VREA – în viitor popular): O veni el. ( o = va); 7. INTERJECŢIE: O, frate!

1

PRONUME RELATIV: Nu ştiu / care este scopul tău. 3./ tot nu mă convingi. ADJECTIV PRONOMINAL RELATIV ( folosit în frază. Cel al Primăriei arată ora fixă. CARE : 1. ADJECTIV PRONOMINAL DEMONSTRATIV. dar şi verbe la infinitiv. reuşeşti. 5. ( relativ).. urmat de un substantiv pe care-l determină): Nu am aflat / care problemă este mai dificilă.) CINE: 1.. PRONUME RELATIV ( echivalent cu care): Cei/ de.. ( = totul). De vrei.3. Casa de acolo.CEL. Cele /care mă cunosc/ nu mă ocolesc. tot nu mă îndupleci. ADVERB DE ÎNTĂRIRE ( INTRĂ ÎN SUPERLATIVUL ABSOLUT AL ADJECTIVULUI ŞI ADVERBULUI echivalează cu cât de ): Ce frumos este cerul! ( = cât de). ( = fiindcă).. PRONUME INTEROGATIV: Care este scopul tău? 2. 5. ( = dacă). De n-ai învăţat. 3.4). (= să. (= când). SUBSTANTIV: Acestea formează un tot unitar. ADJECTIV PRONOMINAL NEHOTĂRÂT ( însoţeşte un substantiv): Tot textul este plin de greşeli. CONJUNCŢIE SUBORDONATOARE ( echivalentă cu: dacă. 2. CE IDEM CARE ( 1. Dorinţa de a reuşi. chiar dacă. de care sau de o formă genitivală): Cea din colţ m-a văzut. Maşina de cusut. Nu ştiu / cine a lipsit. unii. 2./ Trece-o mândră / Şi-un voinic. încât. PRONUME NEHOTĂRÂT ( echivalent cu : fiecare. 3. (= chiar dacă). ( = care). dacă nu asculţi! TOT: 1. Cel de-al doilea a fugit. ARTICOL DEMONSTRATIV ( ADJECTIVAL) – ( când însoţesc un adjectiv sau un numeral): Cel mai mic puişor s-a strecurat repede. 4.. Mă tem de cei doi. De mi-ai da luna. PRONUME NEHOTĂRÂT ( = totul sau când este urmat de ce. ADVERB DE ÎNTĂRIRE: (= încă. n-ai reuşit. 4. ADJECTIV PRONOMINAL INTEROGATIV ( însoţeşte substantivul într-o propoziţie interogativă): Care problemă este mai dificilă? 4..CEI. ( = încă).CEA. ( = oricine).când): În toate aceste cazuri. să. PREPOZIŢIE : ( însoţeşte substantive. PRONUME DEMONSTRATIV ( când sunt urmate de prepoziţii. de-mi vine să urlu. va fi însoţită de un predicat. numerale în acuzativ./ Pe cel colnic. Mă tem de ei. alţii ): S-a aşezat care pe unde a găsit: care pe scaune. (=încât).CELE: 1. îndată se duse la el. Mă doare. ca să).( = fiecare. Ce bine-mi pare! ( = cât de) ŞI 2 .. De-l văzu. 2. pronume. care pe bănci. 2.. unii. sau este corelator pentru o subordonată concesivă): Tot mai sper.au venit/ sunt colegii mei. Tot / ce ( ceea ce) faci / mă deranjează.supin sau adverbe): Rochie de seară. ceea ce ): A mâncat tot. INTERJECŢIE: De.( când însoţesc un substantiv): Pe cel deal. Du-te de ia o pâine. PRONUME NEHOTĂRÂT ( echivalent cu oricine): Poate să zică cine ce-o vrea. Orice-ai face. 3. PRONUME INTEROGATIV ( în propoziţii interogative) ŞI RELATIV ( în frază): Cine a lipsit? ( interogativ). fiindcă. DE: 1.2.alţii.

au recunoscut ( Ei – subiectul. ADVERB DE ÎNTĂRIRE ( = chiar. Decât acestea au lipsit.(Tu mă cunoşti. NE. 2.) . PRONUME REFLEXIV ( când au aceeaşi persoană cu subiectul şi verbul): Mă cunosc bine.. MĂ. AŞA: 1. însuşi): Şi voi aţi fost acolo. m = pe mine – persoana I) etc. nu are funcţie sintactică. Mă .în diateza pasivă: Nu – s acasă. ÎŢI. ASEMENEA: 1. 2. PREPOZIŢIE DE ACUZATIV: Este mai rău decât tine. VĂ. V-: 1. PREPOZIŢIE DE ACUZATIV ( = ca): L-a luat drept fratele lui. M – am recunoscut. 2. ADVERB DE MOD ( însoţeşte un verb): Spune drept ! 3. ADVERB CORELATIV DE TIMP cu funcţie sintactică de complement circumstanţial de timp: Cum l-a văzut. 2. COPULATIV ŞI AUXILIAR ( A FI) . ( şi = imediat. M. PRONUME PERSONALE ( când nu au aceeaşi persoană cu subiectul. mă = pe mine) M.. IAR: 1. 2. ( s = sunt = se află) – verb predicativ „ a fi”. pe loc etc. ADVERB DE MOD: Şi eu îţi doresc asemenea. iar voi mă deranjaţi. VERB PREDICATIV. 3. ( s = să). Nu – s ajutaţi de nimeni.1. CONJUNCŢIE COORDONATOARE COPULATIVĂ: Mihai şi Victor au plecat. 2. îndată. -ŢI. Nu – s cuminţi.. ( = îşi) 3. PRONUME REFLEXIV DE ACUZATIV ( FORMĂ NEACCENTUATĂ de persoana a III-a singular şi plural = SE ): S – a uitat lung la mine. CONJUNCŢIE SUBORDONATOARE = SĂ: Mă duc s – o aştept. DREPT: 1. 2. ( = sunt) – verb copulativ. DECÂT : 1. ADJECTIV: Asemenea lucruri nu plac. 3. TE.poate fi şi interjecţie folosită ca apelativ: Ce mai spui tu.ADJECTIV ( însoţeşte un substantiv): Drum drept . 4.” ( iar= din nou). deci cu verbul): Mă cunoşti bine. 3. mă.aceeaşi persoană întâi). ADVERB DE TIMP = DIN NOU: „Iar te-ai cufundat în stele. m = pe mine) Îmi propuneţi ( voi) un joc. CONJUNCŢIE COORDONATOARE ADVERSATIVĂ: Eu citesc. s-a şi dus la el. ( Eu –subiectul = persoana I. ADVERB DE MOD: Mi-a spus aşa. PREPOZIŢIE DE DATIV: Şi vi procedaţi asemenea lor. ADJECTIV: Aşa fapte nu rămân nepedepsite. PRONUME REFLEXIV: ( = îşi) : Au venit să-şi ia lucrurile. Eu – subiect. ( s = sunt) – verb auxiliar în diateza pasivă. ÎMI. etc. mă ? S: 1. S –au uitat lung la mine. În acest caz. Au venit / şi au văzut. 3 . 2. ( îmi = mie). ADVERB DE MOD ( = DOAR): Nu-s decât ei acolo. -MI. ( = chiar. înşivă ).