FILOZOFIA

Fiecare ştiinţă s-a născut din necesitatea de a satisface o nevoie vitală a

omului. Astronomia ajută la orientare, fizica în construcţia de mecanisme, etc.
Filozofia nu ajută şi nu îmbunătăţeşte cu nimic viaţa omului.
Filozofia este cunoaştere de dragul cunoaşterii, cu toate acestea filozofia
este una dintre cele mai vechi preocupări ale omului. Un răspuns este dat de
însăşi termenul ce este filozofia care provine din cuvintele greceşti filos
( iubire, prieteni ), sofia ( înţelepciune, cunoaştere, autentică) astfel filozofia
este de înţelepciune sau filozofia este calea pe care trebuie s-o urmeze gândirea
pentru a ajunge la cunoaştere în acest fel ea devine şi un mod de a trăi pentru că
prin filozofie contemplăm, medităm iar aceste operaţii determină caracterul
uman.
Înţelesul filozofiei a fost diferit în decursul timpului.
1) PLATON ( 428-348 î. h.) considera că filozofia se naşte din
uimirea şi contemplaţia asupra realităţii. Prin filozofie considera
Platon că se petrece o orientare a omului către esenţa sa.
Filozofia a fost comparată cu echilibrarea privirii către soare. Într-o
peşteră oameni legaţi privesc pe un perete umbrele produse de obiecte ce se
mişcau prin faţa unui foc. Nevăzând altceva prizonierii consideră umbrele
adevărata realitate, acestea însă nu sunt decât aparenţa realităţii, ceea ce spunea
Platon este fals, neesenţial.
Numai dezlegarea unui prizonier şi eliberarea lui către cunoaşterea
focului care produce umbrele şi a soarelui din afara peşterii simbolizează
esenţa sufletului anume contemplarea inteligibilului.
2) SPINOZA ( 1632-1677)
Gânditorii creştini consideră că mântuirea şi nemurirea sufletului se
ating prin cunoaştere. Cunoaşterea filozofiei asigură libertatea şi fericirea
omului. Potrivit aceeaşi gândiri Dumnezeu este cauza existenţei lumii şi a
oamenilor.
Spinoza demonstrează că Dumnezeu este identic cu lumea, adică toate
lucrurile sunt în Dumnezeu iar Dumnezeu este o fiinţă necesară astfel că tot
ceea ce există se supune naturii umane a lui Dumnezeu.
Necesitatea astfel înţeleasă nu este absenţa libertăţii căci ea poate fii
convertită în libertate printr-o înţelegere adecvată a legilor divinităţii.
 06-10-05
Filos – Dragoste
Sofia – Înţelepciune

Deşi sugestivă această traducere nu spune totul despre filozofie pentru

că filozofia a dobândit de-a lungul timpului noi dimensiuni. Dincolo de simpla
reflecţie asupra existenţei umane în zilele noastre există o relaţie strânsă între
filozofie şi ştiinţă. Spre deosebire de ştiinţele obişnuite, filozofia nu studiază
legi sau reguli precum matematica, fizica nici dimensiunea biotică a omului şi
temerile existenţei în general inclusiv existenţa umană şi sensul vieţi. Ea
încearcă să răspundă la întrebări ca: ce reprezintă viaţa? are început şi sfârşit?
în ce constă fericirea? dreptatea? adevărul? care sunt criteriile adevărului?
Axiologia asociază teoria valorii ce este bine, ce este rău, ce este moral
şi imoral, ce ne este permis să facem şi ce nu este permis să facem, prin urmare
şi filozofia este o formă de cunoaştere pentru că viaţa poate fi trăită în două
moduri: în neştiinţă, în întuneric, în amestecul societăţii cu aparenţă soci trăirea
în lumină în capacitate de a ne descoperii pe noi înşine şi prin noi lumea aşa
cum spunea Platon filozoful grec „Suişul sufletului către locul inteligibilului”.
Filozofia greacă în special Platon consideră că începutul gândirii filozofice a
fost uimirea şi este uimirea pentru că fiecare om ce va fi întrebat mirat ce este
el, ce reprezintă în existenţa realităţii, aşa înţeleasă filozofia este parte
constitutivă a vieţii umane filozofiei devine o educaţie a firii umane. Platon
compară filozofia cu eliberarea privirii către soare într-o peşteră , oameni legaţi
privesc pe un perete umbrele produse de obiecte ce trec prin faţa unui foc.
Aceste umbre pentru prizonieri sunt singura realitate pentru că ei n văd
de fapt obiectele acestea este aparenţa, adică ceea ce omul percepe prin simţuri
la acest nivel falsitatea se confundă cu adevărul. În momentul în care un
prizonier este legat el va vedea şi obiectul care a făcut umbra şi focul sau
soarele. Focul sau soarele simbolizează între înţelepciunea, gândirea, fiecare
om are această zestre şi capacitate de a accede spre lumină.
Încercarea de a ajunge în acest punct , aspiraţiile omului şi mai ales
întrebările, problemele pe care încearcă să le rezolve sunt filozofia. În perioada
modernă filozofia dobândeşte alte sensuri, filozofi creştini consideră că
mântuirea şi nemântuirea sufletului se ating prin cunoaştere, prin filozofie.
Spinoza 1632-1677 considera că filozofia este o ştiinţă privilegiată
întrucât cunoaşterea filozofică asigură libertatea şi fericirea omului. Dumnezeu
este cauza existenţei lumii adică lumea este parte a Dumnezeirii. Dumnezeu
este identic cu lumea, este în toate lucrurile deci este o fiinţă necesară, în acest
fel necesitatea poate fii considerată în libertate ( ea nu înseamnă numai
supunere ) prin înţelegerea adecvată a legilor necesare, iată cum filozofia în
cele din urmă înseamnă acelaşi efort sau travaliu al omului către cunoaştere,
lumină care în cele din urmă înseamnă ridicarea lui spre ceva superior.
Filozofia este astfel cunoaşterea sau explicaţia temerilor existente ( cazul
lui Spinoza a creatorului lui Dumnezeu)
 13-10-05
Omul

Preocuparea omului pentru cunoaşterea de sine este permanentă aceasta,

se poate realiza pe cale ştiinţifică „ Biologia studiază organismul” , „ Economia
– ocupaţiile sau activităţile oamenilor” , „ Psihologia – sentimentele
( comportamentul )” , „ Istoria – trecutul societăţii omeneşti „
A doua cale este cea filozofică speculativă care se bazează pe
cunoaşterea ştiinţifică şi încearcă să ofere o perspectivă de ansamblu a
problematicii existenţei umane. Întrebările la care trebuie să răspundă filozofia
sunt:Ce este omul, În ce constă natura umană, Care este sensul vieţii,
răspunsurile la aceste întrebări sunt legate de natura umană, filozofia nu oferă
răspunsuri definitive pentru aceste întrebări dar explicarea existenţei umane
este esenţială.
Ex: Diferenţa dintre om şi lumea animală
Despre natura umană sau format două teorii filozofice: una politică şi una
metafizică.
1) Teoria politică consideră că trăsătura esenţială a omului este
capacitatea acestuia de a trăi în mediul social de a fii parte a unui
sistem guvernamental.
2) Teoria metafizică tratează gândirea şi capacitatea omului de
reflectare a lumi şi propriei existenţă.
Filozoful grec Aristotel 384-322 î. Hr. Explică natura umană prin teoria
teleologică, potrivit căreia existenţa unui lucru se explică raportându-l la altul
care îi serveşte drept scop. Natura la creat pe om iar omul este scopul naturii.
Scopul omului este acela de a trăi la olaltă cu semenii săi.
Viaţa bună în care întâlnim valori morale şi intelectuale se poate obţine
dacă oamenii sunt părţi ai unui stat, a unei comunităţi de fiinţe înzestrate cu
simţirea binelui şi a răului, a dreptului şi a nedreptului. Cu alte cuvinte natura
umană este una socială întrucât în fiecare dintre noi există instinctul pentru
formarea comunităţilor şi numai într-un stat existenţa umană se împlineşte.
În perioada modernă filozoful Francez J.J. Rousom 1712-1778 a depăşit
explicaţiile anterioare potrivit cărora omul este o fiinţă socială care îndeplineşte
o misiune, se supune ordinii sociale trăind alături de semenii săi în acest mediu
( cadru social ) sufletul omului este modelat. J.J. Rousseou îşi punea întrebarea
dacă această modificare cauzează fericirea sau nefericirea omului. Evoluţia
omului şi a societăţii devine incert din punct de vedere al fericirii pentru că la
începutul existenţei umane starea naturală în care toţi oamenii erau egali era
una fericită. Starea actuală una artificială impune inegalitatea dintre oameni să
implice nefericirea pentru că omul se supune inegalităţilor politice şi sociale.
Pentru Ruso toţi factorii sociali, morali politici denaturează existenţa umană.

20-10-05
 Fericitul Augustin ( 354-430 ) a avut preocupări despre fiinţa umană şi
mai ales despre restul omului în lume, el face parte pleiada de sfinţi canonifaţi
de Biserică în perioada paleistică în care sau fundamentat direcţiile credinţei
creştini şi rugăciunile şi orientările fundamentale.
Filozofia Sf. Augustin este una simplă ca elaborare pentru că porneşte de
la un om şi explică fiinţa umană prin ea însăşi. Una din cele mai importante
lucrări „CONFESIUNI „ spunea „ Aş vrea ca oamenii să se gândească că trei
lucruri vor afla în ei înşişi. Cele 3 lucrări sunt: existenţa, cunoaşterea şi voinţa”.
Dintre cele 3 lucrară cel mai important este existenţa deoarece „ Pentru că eu
sunt, eu cunosc şi eu vreau”. Dacă naş exista naş pute nici cunoaşte şi nici vrea.
Cele 3 lucrări sunt tot unitar o viaţă unică, un suflet unic ori o esenţă unică.
Omul este creaţia divinităţii este făcut după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu, prin urmare omul este o imagine a lui Dumnezeu. Dumnezeu este o
fiinţă întreită astfel că apare întrebarea care dintre cele 3 ipoteze ale divinităţii
este reflectată de om. În explicaţia sa, Sf. Augustin distinctive între omul
interior şi cel exterior, omul interior se înţelege sufletul şi intelectul, omul
exterior este omul ierna perisabil. Cum Dumnezeu este etern, numai omul
introduce structurat în cele 3 dimensiuni ( existenţa, cunoaşterea, voinţa )
reflectă divinitatea. Virtuţile omului ( binele, adevărul ) izvorăsc tot din
interiorul fiinţei umane pentru că numai în acest fel aceste virtuţi pot provenii
din divinitate. Omul le poate practica ca urmare a creaţiei sale dar şi ca trăire în
Dumnezeu. Depărtarea de Dumnezeu înseamnă şi înoportarea, renunţarea la
aceste virtuţi ( adevăr, iubire, dragoste ).

05-11-05

Sensul existenţei şi cultura

Deseori ne punem întrebarea de ce exist sau care este sensul existenţei şi

scopul vieţii mele. Viaţa are sens sau nu pentru a înţelege şi pentru a răspunde
la asemenea întrebări trebuie lămurit înţelesul temerilor. În general prin
existenţă desemnăm felul de a fi al omului spre deosebire de cel al animalelor
( ele trăiesc nu există ). Pentru unii filozofi omul este prin excelenţa creator de
cultură de valori care conturează o existenţă proprie faţă de animalul preocupat
de supravieţuire, omul este creator de cultură în care-şi găseşte rolul. În al
doilea rând prin sens desemnăm scopul unei situaţii iar prin sensul existenţei
numim acel fapt care determină împlinirea posibilităţilor existente.
O filozofie originală şi profundă despre sensul existenţei a creat-o
L. Blaga 1895-1961 care consideră omul nu doar o treaptă ci o fiinţă cu o
existenţă destinată, privilegiată. Creaţiile de cultură sunt pentru Baga revelări
ale misterului în care este situată existenţa umană. Omul încearcă să cunoască
misterul şi să-l reveleze prin creaţii de cultură în timp ce existenţa animalului
este fixată pe sesizarea imediată şi asigurarea securităţii, existenţa omului într-
un mister şi pentru relevare căci omul este capabil să jertfească propria
existenţă pentru creaţia de cultură. Prin urmare cultura este forma finală,
împlinirea sensului existenţei umane.

Albert Carvus 1913-1960

A dezvolta o teorie interesantă şi originală despre existenţa umană spre

deosebire de filozofi şi gânditori care abordează problematica sensului
existenţei analizând raportul om cultură. Carvus consideră că prin filozofie
trebuie să se răspundă la întrebarea dacă viaţa merită sau nu să fie trăită.
Interogaţia se deplasează astfel de la un domeniu abstract spre unul concret. Iar
întrebarea pe care şi-o pune Carvus în cele din urmă, este sinuciderea o soluţie
pentru problema sensului vieţii? Răspunsul lui are ca punct de plecare
necunoaşterea climatului absurdităţii în care se desfăşoară existenţa umană. O
lume în care cunoaşterea adevărată este imposibilă căci induce oboseala şi
spaima în faţa timpului se înstrăinează în faţa existenţei şi este lipsită de sens.
Sentimentul absurdului este cel care caracterizează abordarea omului la lume.
Între o existenţă oxidă de sens şi o lume opacă şi străină se instaurează
un conflict, o soluţie aparentă ar fi sinuciderea care însă, este doar mărturisirea
că viaţa te depăşeşte. Prin urmare nu există soluţie pentru situaţii absurde şi
acest conflict trebuie menţinut pentru că prin el obţii conştiinţa perpetuă cât şi
sentimentul de revoltă împotriva absurdului lumi.
Omul absurd este un om revoltat, liber în faţa lumi şi pasionat în trăirea
experienţei absurde a lumii.
Libertatea este unul dintre cuvintele cele noi folosite, folosite în
împrejurări şi ca înţelesuri diferite.
Filozofia nu poate ocolii asemenea teorii, problemă pentru că fiecare om
se întreabă ce este libertatea, dacă este liber şi mai mult, libertatea comportă o
stare este o practică cotidiană poate chiar o provocare, este ceea ce gândim sau
suntem la un moment dat prin urmare libertatea ca şi fericirea, dreptatea nu
sunt doar abstracţii termeni greu de explicat ci sun trăiri, atitudini, aspiraţii,
sentimente, etc.
Sunt lider? Ce înţeleg prin libertate? Prin termenul sunt liber înţeleg
libertatea de a-mi exprima gândurile, sentimentele. Prin libertate se înţelege
modul de expunere de gândire fără a afecta pe alţii.
Destin, libertatea celorlalţi determină:
- Libertatea interioară
- Libertatea ca necesitate înţeleasă
- Libertatea în sens politic
- Libertatea trebuie înţeleasă şi explicată în legătură cu termeni de
responsabilitate.
- Libertatea este absenţa limitelor.
Deşi de cele mai multe ori ne considerăm liberi, această libertate este
raportată la existenţa imediată atunci când ne raportăm la un context noi larg
esenţial considerându-ne un efect, creaţia mixă iar acţiunile noastre pot fi
explicate ca voinţa unei forţe anterioare nouă. Dacă negăm creaţia divină
afirmăm libertatea absolută. Omul este liber în acţiunile sale dar va descoperii
că este responsabil pentru ceea ce face prin urmare omul este liber şi
responsabil în acelaşi timp.

Libertate şi necesitate şi liber arbitru

Filozofia creştină consideră că lumea şi omul sunt creaţii ale divinităţii

prin urmare omul inclusiv libertatea sunt ale acestei creaţii, dar omul nu-şi
poate să-şi modifice orcât ar fi proprietatea naturală. În acest fel omul poate să
devină liber doar înţelegând natura divină prin urmare filozofia creştină
converteşte necesitatea în libertate şi omul poate fii liber numai datorită
faptului că înţelege necesitatea. Această înţelegere este posibilă numai datorită
intelectului. Totodată intelectul are un rol esenţial şi-n explicarea sau definirea
liberului arbitru. Filozofii creştini Sf. Vasile cel Mare, Sf. Augustin au explicat
necesitatea divină şi libertatea umană prin acest termen. Astfel Dumnezeu a
creat lumea, în lume există şi bine şi rău prin urmare apare întrebarea:Este
Dumnezeu autorul binelui şi a răului? Dumnezeu nu este sursa răului din lume
întrucât este înzestrat cu raţiune, intelect şi poate să distingă, poate să aleagă
între bine şi rău prin urmare răul este alegerea greşită a oamenilor şi oamenii
sunt învinovăţiţi atunci când fac rău.
În perioada modernă mai mulţi filozofi au dezvoltat ordinea divină a
universului în sensul că omul este limitat în acţiunile sale. Spinoza afimând că
universul este creat după legi divine şi ordinea acestuia este atât de perfectă
încât nici nu ne putem imagina că ar putea fii altfel.
R. Descartes abordând problema libertăţii spunea că omul este între
Dumnezeu şi neant. Fiecare influenţând fiinţă umană în felul următor:
Dumnezeu se regăseşte în om prin voinţa infinită iar neantul defineşte
limitele gândirii.
Limitele gândirii menţin omul într-o stare de limite.

Libertate şi voinţă

Unul dintre cei mai mari filozofi ai sec. XIV-lea, Friedrich Nitzsche conceptul
de libertate în filozofia creştină este legat de cuvântul interdicţie. Libertatea nu
poate fi gândită în afara constrângerii sau a pedepsei , aceasta pentru că morala
creştină pune semnul egalităţii între supunere şi penitenţă.
Nitzsche demonstrează că religia şi morala creştină sunt născute din
resentiment. La baza înstrăinării de realitate a renunţării la libertate
propovăţuită de religie se află dorinţe nesatisfăcute de putere, de senzualitate,
de libertate. Nesatisfacerea acestor dorinţe provoacă o degradare a valorilor
râvnite astfel religia creştină ( religia voinţelor slabe ) înferează ( respinge ) tot
ceea ce nu poate poseda puterea, libertatea sau voinţa puternică. La sfârşitul
sec. XIV-lea şi începutul sec. XX-lea filozofia se focalizează asupra a două
concepte: lumea şi existenţa.
Filozoful francez Joan Paul Sartre consideră că „ omul este libertate „. Omul
devenea brusc preocuparea tuturor ştiinţelor, prin ştiinţe omul cunoaşte că
există într-o lume şi că această existenţă este unică , irepetabilă. Astfel apare o
limitare a cunoaşterii numită indeterminare. Indeterminarea este
caracteristica principală a lumii în care trăieşte omul sec. XX-lea. Fiecare om
deţine un spaţiu şi un timp propriu. Acestea îi garantează libertatea, însă
existenţa, realitatea în care trăieşte omul este una incertă de aceea
responsabilitatea este caracteristica principală a existenţei umane în sec. XX-
lea. Omul trebuie să aleagă, să decidă. Fiecare alegere deschide perspectiva
unor noi posibilităţi astfel, în orice situaţie omul este înconjurat de libertate faţă
de care este responsabil iar responsabilitatea pentru o anumită decizie este în
acelaşi timp şi responsabilitate pentru propria persoană.