600 si ceva de cuvinte........

Daca ar fi sa ma gandesc la un inceput,as ezita pentru ca de cele mai multe ori inceputurile sunt cele mai dificile. Asa ca am sa-mi incep noua povestioara asaIndiferent ce faci n via, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important s o faci(Gandhi) Cu totii facem alegeri care de cele mai multe ori ne schimba viata si ia o turnura,care pare ca o pictura abstracta,nu arata nimic si totusi e plina de simboluri. In cazul meu,viata isi are sirul ei,un fir de ata,plin de noduri si lucruri neprevazute,dar niciodata neted. As vrea sa pot sa scriu cat de fericita sunt acum,sau ca ma simt implinita pentru simplul fapt ca am o slujba,pentru care am depus un efort intr-o anumita scoala,cu un anumit statut,si care mi-a oferit anumite servicii,pentru a ma putea specializa intr-un anumit domeniu. Dar..... Inca nu m-am maturizat.Consider ca este un proces indelungat si necesita ani de pregatire,sau poate doar o mica sclipire de inteligenta in fiecare zi a vietii oricui. La cei 21 de ani ai mei nu stiu nimic despre mine pentru ca inca nu m-am confruntat cu probleme cu adevarat importante si poate din aceasta cauza sunt asa de confuza cu tot ce tine de mine.Incep sa acumulez experiente si cu fiecare informatie primita,incep sa aflu lucruri noi,nestiute,despre mine,si ma intreb:asta chiar sunt eu? Sunt precum un portret,mai intai o schita,cu detalii,linii lungi creionate,apoi devin mai in detaliu,sa fie cat mai credibil,deschid ochii si cand cred ca am facut rost de informatiile necesare sa-l consider definitiv,trag o linie,si vad ca n-am ajuns la niciun rezultat.Sunt ca o suma de intrebari si in acelasi timp niciun raspuns.Si totusi accept acel portret,ma uit la el,si ma resemnez cu greu,ca sa admit toate limitele si defectele pe care le-am capatat.Acum m-am resemnat,si linistita,ma gandesc la acest lucru,la linistea pe care am capatat-o in urma unui proces lung de autocunoastere.Dar nu-mi dau seama,ca voi incepe din nou,sa capat alte noi experiente,iar una din ele,mai devreme sau mai tarziu va declansa criza dintre mine si eu insami.Si astfel,tot ce am capatat pana acum,va fi ilogic,irelevand si se va sfarsi cu o furie pe tot ceea ce am incercat sa construiesc,pana acum,adica pe mine.Atunci voi realiza ca maturizarea nu e decat un joc,iar cel care castiga,primeste in schimb realitatea,privita ca o banuiala,o lunga intoarcere de la starea de confuzie la tabloul schitat de tine insuti. Iar astfel povestioara mea,capata noi forme,nu e greu ceea ce pare,insa ceea ce este,pare mai greu,dacat imi pot imagina si, inchei cu ideea ca,nu exista niciodata sfarsituri ci noi inceputuri,dar asta depinde de tine si de ceea ce iti doresti tu cu adevarat,fie ca ai simtit arsura maturizarii,fie ca nu esti constient de prezenta ei.