P. 1
METODE DE EXPLORARE RADIOIMAGISTICĂ

METODE DE EXPLORARE RADIOIMAGISTICĂ

|Views: 234|Likes:
Published by Rogoja Amelia

More info:

Published by: Rogoja Amelia on Oct 03, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/03/2014

pdf

text

original

METODE DE EXPLORARE RADIOIMAGISTICĂ 2.1.

1 METODE DE EXPLORARE RADIOLOGICĂ FĂRĂ SUBSTANŢĂ DE CONTRAST

RADIOSCOPIA Radioscopia este metoda radiologica cea mai simpla, rapida si ieftina. Ea consta în examinarea la ecranul aparatului Roentgen a imaginilor pe care le formeaza fascicolul de raze X dupa ce a traversat o anumita regiune anatomica si se bazeaza pe urmatoarele proprietati ale razelor X: propagare în linie dreapta, penetrabilitate, absorbtie inegala si fluorescenta. Radioscopia ne furnizeaza date importante asupra aspectului morfologic (de ansamblu, raporturile, mobilitatea, punctele dureroase ale organelor) si functional, disociaza imaginile. Radioscopia trebuie efectuata sistematic dupa un anumit plan începând cu examenul de ansamblu, continuând cu examenul pe regiuni, succesiv si simetric în diferite incidente. Ea trebuie sa aiba o durata scurta pentru a iradia cât mai putin bolnavul si examinatorul. AVANTAJELE RADIOSCOPIEI - Este o metoda ieftina; - Permite examinarea aspectului morfologic si functional al organelor; - Permite disocierea imaginilor prin posibilitatea examinarii bolnavului în mai multe incidente. DEZAVANTAJELE RADIOSCOPIEI - Nu identifica leziunile mici (sub 5-6 mm); - Este o metoda subiectiva; - Nu se obtine un document pentru controlul ulterior; - Iradiaza mult bolnavul si examinatorul. · RADIOSCOPIA CU AMPLIFICATOR DE IMAGINE sI TELEVIZIUNE

Progresele realizate în domeniul electronicii au dus la cresterea calitatii acestei metode de examinare atât prin aportul informational cât si printr-o serie de alte avantaje: - reduce doza de radiatii cu aproape 50%, asigurând protectia ideala a bolnavului si medicului - mareste gradul de luminozitate a ecranului de 3.000 pâna la 6.000 ori fata de radioscopia obisnuita - realizeaza imagini care pot fi analizate si interpretate la lumina zilei - evidentiaza leziuni mici - imaginea poate fi transmisa la distanta de ecran pe aparate de televiziune aflate în alte încaperi - imaginea poate fi înregistrata pe film radiografic sau banda magnetica cu posibilitatea redarii ei ulterioare

iradierea bolnavului este mai mica. dar un efect luminos cu mult mai mare. Imaginea radiografica este negativul imaginii radioscopice deoarece elementele opace pentru razele X apar luminoase (albe) pe radiografii în timp ce elementele transparente dau o imagine întunecata. Ecranul anodic fosforescent formeaza o imagine mai mica decât sectiunea regiunii examinate. · RADIOGRAFIA Radiografia este metoda de explorare radiologica care se bazeaza pe proprietatea razelor X de a impresiona emulsia filmelor radiografice pe care le face capabile dupa developare sa redea imaginea obiectului strabatut de fascicolul de raze X. reprezinta un document care sa se poata compara cu alte imagini. la o camera fotografica (ampliofotografie) sau înregistrata pe film. indirect. daca ele contin o cantitate oarecare de gaz capata o radiotransparenta relativa. De asemenea. Pentru organele abdominale contrastul este mai putin evident: sunt vizibile imaginile ficatului.deoarece aerul si gazele au un coeficient de atenuare redus. umplând aceleasi cavitati reale sau virtuale cu aer sau cu alte gaze. se pot utiliza si substante de contrast radiotransparente. Dezvoltarea electronicii a dus la electromecanizarea manoperelor de examinare cu telecomanda. datorita în special relativei radiotransparente a unui strat subtire adipos care înconjoara aceste viscere (tesutul adipos prezinta un coeficient de atenuare inferior altor parti moi). În acest fel filmul radiografic poate evidentia imaginea latenta continuta de fasicolul de electroni emergent din corpul traversat. IMAGINEA RADIOGRAFICĂ Emulsia fotografica expusa la fotoni X se impresioneaza si prin developare se înegreste. Pentru a face vizibile radiologic. . Acestia sunt accelerati într-un câmp electric de 15-25 KV si focalizati spre ecranul secundar care are dimensiuni mai mici. cavitatile naturale ale organismului se poate recurge la umplerea acestora cu substante cu un numar atomic mai mare care astfel sunt radioopace. Ansele intestinale si stomacul nu sunt vizibile daca sunt goale. înegrindu-se în zonele în care radiatiile ajung fara sa fie absorbite si ramânând mai transparenta în acele parti în care se proiecteaza formatii care au absorbit în întregime sau în masura mai mare fotonii incidenti. Avantajele radiografiei: este o metoda obiectiva. care apoi este reflectata pe o oglinda de unde va fi transmisa pe ecranul de televiziune.Amplificatorul de imagine este format dintr-un tub electronic care prezinta vid în interior si este dotat cu doua ecrane: ecranul primar situat la intrarea în tub . care permite o examinare la distanta. Astfel la nivelul toracelui plamânii datorita continutului lor aeric retin într-o masura mica radiatiile . poate pune în evidenta leziunile mici chiar de câtiva milimetri. Deci emulsia fotografica se impresioneaza si prin developare devine cu atât mai întunecata cu cât sunt mai radiotransparente formatiile materiale traversate de fascicolul de radiatii. datorita densitatii lor mici vor apare pe radiografie ca imagini mai întunecate separate între ele de imaginea alba radioopaca a opacitatii mediastinale.este format dintr-un ecran fluorescent 151j98b care transforma fotonii X în fotoni luminosi si un strat fotoelectric care transforma fotonii luminosi în electroni. acestea constituind asa-zisele substante de contrast artificiale radioopace. a rinichilor si a splinei. absorbind într-o masura mai mica fotonii X si devenind vizibile segmente mai mult sau mai putin întinse ale mulajului cavitatilor lor. în afara încaperii în care se afla bolnavul.

Sarurile de argint nereduse sunt îndepartate de hiposulfitul de sodiu continut în fixator. banda optica.transformarea (substractia) electronica sau fotografica cu imagini alb-negru sau color . expunere automata. Developarea filmului poate fi facuta si cu ajutorul aparatelor automate într-un timp foarte scurt (1-3 minute) la lumina zilei. Sustractia digitala din memoria electronica a computerului reprezinta tratarea imaginii prin sustractie punct cu punct a diferitelor elemente ale imaginii. de 0. necesita numeroase filme pentru a putea urmari functia unor organe. În continuare filmul este introdus în camera pentru transformarea si ameliorarea imaginilor: . ferite de actiunea luminii. etc.copii de pe radiografii cu corectarea contrastului . Caseta contine doua folii sau ecrane întaritoare impregnate cu saruri fosforescente (Wolframat de Calciu. Sustractia . transport mecanic.15-0.Astazi exista aparate cu magazii de clisee. CASETELE Pentru efectuarea radiografiilor se utilizeaza casetele metalice care confera filmului protectia împotriva luminii si îl mentine într-un singur plan.25 mm sau dintr-un poliester. emulsie fotosensibila (formata din bromura de argint înglobata în gelatina). developare automata. armonizeaza si permit densimetria diferitelor elemente de pe film. În final filmul este bine spalat într-un bazin cu apa curenta si se usuca natural sau în dulapuri speciale. De o parte si de alta a acestui strat urmeza: un strat adeziv. 30/40. un strat protector. . Dispozitivele electronice sau optice care amelioreaza calitatea imaginii (Logetron) efectueaza sustractia structurii de cercetat. cu laser. FILMUL RADIOGRAFIC Filmul radiografic este alcatuit dintr-un suport central de celuloza acetil acetata.înregistrare pe CD. Sulfura de Yitrium sau Titan) cu pamânturi rare (Gadolinium) care au proprietatea de a emite lumina si dupa ce actiunea razelor X a încetat impresionând filmul radiografic pe fata corespunzatoare. apoi se introduce succesiv în tancurile de developare. Revelatorul contine substante reducatoare metol si hidrochinona care descompun sarurile de argint impresionate de razele X în granule de argint metalic. negre. Ele sunt pastrate în cutii bine închise. 18/24. 24/30. se fixeaza pe o rama. CAMERA OBSCURĂ Dupa expunerea la raze X a filmului radiografic acesta este prelucrat la lumina rosie sau verde filtrata.operatia prin care se întaresc structurile de cercetat. Se scoate din caseta. etc Ameliorarea calitatii imaginii se poate efectua prin radiografia marita direct sau prin procedee fotografice sau citirea cu lupa sau la video-viewer. 35/35 si 15/40.Dezavantaje: este mai costisitoare decât radioscopia. iar pentru radiografiile dentare 3/4 cm. Filmele radiografice au diferite dimensiuni: 13/18.

efectuata cu celule fotoelectrice da relatii asupra gradului de mineralizare a osului. Este utilizata pentru studiul mobilitatii coastelor si diafragmului prin aprecierea gradului lor de deplasare în inspir si expir. obtinându-se o imagine aproape reala ca forma. Distanta focar . exista dispozitive speciale numite seriografe care permit sa se efectueze pe aceeasi pelicula doua sau mai multe radiografii la intervale de timp mai mult sau mai putin scurte. · SERIOGRAFIA În situatia în care trebuie sa se studieze diversele aspecte ale unui organ în miscare sau diferitele faze ale aceluiasi fenomen care se succed în mod rapid.1 m. Se efectueaza o prima expunere în inspir. · TELERADIOGRAFIA O radiografie obisnuita se face de la distanta de 80 cm . · POLIRADIOGRAFIA Poliradiografia este utilizata pentru aprecierea miscarilor unui organ (de exemplu: a peristaltismului gastric) si consta în efectuarea mai multor expuneri pe acelasi film.accentueaza detaliile si scade contrastul de fond prin atenuarea structurilor grosolane. .film de 2 m este considerata distanta la care razele X sunt paralele. · DIGRAFIA Este o varianta a radiografiei cu dubla expunere. Densimetria . putem identifica cu usurinta vasele pulmonare. Radiografia în culori . brosiile. apoi se deplaseaza grila lateral. realizând asa-zisele radiografii tintite. Seriografia este utilizata în mod curent pentru examenul tractului gastro-intestinal si efectuarea acestor seriografii este de regula însotita de observarea radioscopica care alege momentul cel mai potrivit pentru expunerea radiografica. · RADIOGRAFIA CU DUBLĂ EXPUNERE Consta în efectuarea a doua expuneri succesive pe acelasi film. · RADIOGRAFIA CU RAZE DURE SAU CU SUPRAVOLTAJ Acest tip de radiografie se efectueaza cu 110 -150 KV si este utilizata pentru studiul structurii unor imagini complexe.are ca scop obtinerea de imagini mai frumoase si mai bogate în detalii de structura.Armonizarea . raportul sânge/aer în tesutul pulmonar. Digrafia necesita utilizarea unei grile de plumb asezata longitudinal care se interpune între bolnav si film. acoperindu-se fâsiile expuse si apoi se efectueaza o a doua expunere în expir profund. dimensiuni si detalii structurale. ganglionii. Astfel putem identifica printr-o opacitate lichidiana un proces patologic al parenchimului pulmonar (de exemplu: putem identifica o tumora de parenchim mascata pe radiografia standard de o pleurezie).

proprietatea razelor X de a impresiona emulsia fotosensibilă a filmului radiografic medical (reprezentată de bromura de argint). 2. luminoasă cu ajutorul unor detectori reprezentaţi de ecranul radioscopic şi filmul radiografic. După ce au străbătut elementele structurale ale corpului examinat. Filmele radiografice medicale utilizate au următoarele dimensiuni: 13/18. vorbim de formarea imaginii radiografice. Filmul radiografic medical este compus dintr-un suport (poliester). Dacă această imagine radioscopică este pusă pe un film radiografic. densitatea şi grosimea corpului/organului examinat. razele X sunt absorbite în mod inegal.1. 2. 30/40. apar luminoase sub forma transparenţei. deci radioabsorbante. Odată ajunse la ecranului aparatului.1. care are pe ambele părţi o emulsie fotosensibilă de bromură de argint în gelatină (gelatino-bromură de argint). în vreme ce elementele transparente. 15/40 şi 35/35: ele sunt introduse în casete corespunzătoare acestor dimensiuni. Formarea imaginii radioscopice Imaginea radioscopică are la baza ei una din proprietăţile esenţiale ale razelor X: absorbţia. Imaginea radioscopică este o imagine pozitivă deoarece elementele opace pentru razele X. cum ar fi de exemplu opacifierea unui teritoriu arterial sau a cavitatilor cardiace prin injectarea unei substante de contrast opaca în fluxul sanguin circulant. se utilizeaza seriografe automate care permit obtinerea de multiple radiografii în serie cu intervale scurte de timp ce pot ajunge pâna la 6 imagini/secunda. deci neabsorbante ale razelor X. din punct de vedere fizic este formată dintr-un complex de opacităţi şi transparenţe. cauzate de absorbţia inegală a razelor X de către regiunea examinată. Legile formării imaginii radiografice La baza formării imaginii radiografice stă în afara absorbţiei.2. Deci imaginea radioscopică. Impresionarea substanţelor fotosensibile este un corolar al acţiunii chimice a razelor X. produc prin fenomenul de luminiscenţă iluminarea ecranului care are în constituţia lui săruri speciale de platino-cianură de bariu sau sulfură mixtă de zinc şi cadmiu. în funcţie de structura chimică (numărul atomic de masă). 24/30. lungimea de undă. Formarea imaginii radiografice 2. de la negru la alb. apar întunecate sub forma opacităţii. realizând diverse nuanţe de cenuşiu. 18/24.Pentru alte examinari care privesc studiul unor fenomene care se produc în intervale de timp foarte scurte.2. . FORMAREA IMAGINII RADIOLOGICE Deoarece razele X sunt “invizibile” este necesar ca ele să fie convertite în imagine vizibilă. 2. casete având în interior folii sau ecrane întăritoare.

După fixare. în locurile unde acţiunea razelor X a fost mai slabă. care sunt captaţi în nucleele de sulfură de argint. . în vreme ce argintul legat încă de brom şi neionizat nu a fost redus. argintul astfel eliberat. este de aspect gri-spălăcit. la acest nivel filmul fiind transparent. separare începută în jurul nucleelor de developare. deoarece s-au redus şi atomii de argint din zonele neimpresionate de radiaţii şi în care argintul era încă legat de brom. Sub influenţa energiei radiante a razelor X. La nivelul filmului unde acţiunea razelor X a fost mai puternică. voalat. deoarece nu s-a redus suficient argint şi nu s-a fixat pe suport. Gelatinobromura de argint mai conţine şi urme fine de sulf. acest lucru reduce mult timpul de expunere şi iradierea în mod implicit. unde se developează prin trecere succesivă prin revelator şi fixator. este o caracteristică a filmului radiografic medical. aceasta fiind imaginea latentă. Filmul se scoate din casetă în camera obscură. filmul nu are contrast. Prin procesul de fixare. strat format de gelatinoiodobromură de argint. Rolul sulfurii de argint este legat de declanşarea procesului de înnegrire a bromurii de argint. cristalele de bromură de argint au atomii de argint şi brom aşezaţi simetric: în jurul unui atom de argint sunt 6 atomi de brom. argintul neoxidat este dizolvat. În stratul sensibil la radiaţii al filmului. Casetele sunt formate din aluminiu şi plumb. pe de altă parte dacă se depăşeşte această fază prin prelungirea peste normal a timpului de developare. devenit subbromură de argint este redus de substanţele revelatorului şi se oxidează. filmul este de asemenea lipsit de contrast. dispusă în emulsie sub formă de nuclee distribuite egal. Cu ocazia developării în camera obscură are loc separarea argintului de brom. având rolul de a proteja filmul (pentru a nu se voala). cu rol în maturizarea chimică a materialului sensibil şi care sulf se combină cu bromura de argint. nucleele de developare sunt mai puţine. filmul se spală şi se usucă fiind apoi interpretat la negatoscop (dispozitiv cu iluminare dirijată a filmului). iar în jurul fiecărui atom de brom sunt 6 atomi de argint. Filmele radiografice şi ecranele întăritoare se introduc în casete de acelaşi mărime cu filmele (dimensiuni amintite anterior). bromura de argint se ionizează şi pune în libertate electronii. legată direct de granulaţia stratului sensibil. Filmul radiografic se scoate din revelator în momentul în care în nucleele de developare ionizate. se formează nuclee de developare.Ecranele întăritoare sunt dispozitive care au încorporate în ele substanţe fluorescente la acţiunea razelor X. care se încarcă cu sarcină electrică negativă. Zonele care vor fi iradiate de 100 ori mai mult vor avea densitatea egală cu 10*100=2 adică vor fi de două ori mai opace. ceea ce face ca în mod implicit şi argintul redus să fie mai puţin din punct de vedere cantitativ. având rolul de a ajuta ca filmul să se impresioneze mai bine. care se defineşte prin latitudinea de înnegrire în trepte de alb-negru. Această diferenţiere în trepte a gradului de înnegrire proporţională iradierii stă la baza definirii noţiunii de contrast. înnegrindu-se. Nucleele de sulfură de argint conţin viitoarea imagine radiografică şi care în acest stadiu nu este încă vizibilă. Densitatea optică de înnegrire este exprimată de logaritmul zecimal al opacităţii stratului sensibil : zonele iradiate de 10 ori mai mult vor avea o densitate optică log1010=1. Dacă această fază nu este atinsă. cantitatea de argint care se reduce fiind mare. argintul a fost redus. gri-închis.

◙ netitate: vizibilitatea cât mai clară a contururilor . o altă caracteristică a proiecţiei conice este fenomenul paralaxei . Un obiect aşezat în fascicolul de raze Röntgen. . Legea sumaţiei planurilor 3. având o formă conică. atunci cănd deplasăm tubul de raze sau deplasăm obiectul. ◙ detaliu: evidenţierea a cât mai multe elemente de fineţe pe o anumită unitate de suprafaţă. după cum obiectul este mai aproape sau mai departe de tub.2. în acest sens este de reţinut că: a. este nevoie în mod practic de a-l privi din mai multe incidenţe şi poziţii. imaginile obiectelor situate în planuri diferite. Un film bun este apreciat după următoarele elemente : ◙ contrast: raportul între negru şi alb al unei imagini . pentru a cunoaşte poziţia exactă a obiectului.1. după poziţia pe care acest obiect o are în proiecţia conului. în proiecţie conică. Proiecţia conică 2. cu atât contrastul este mai bun iar detaliile mai multe. c. Legile formării imaginii radiografice 2.1.1. 2.Cu cât treptele sunt mai numeroase între cele două extreme. îşi schimbă poziţia una faţă de cealaltă. Pentru ca o imagine să fie cât mai apropiată ca mărime de cea reală. imaginea radiologică a unui obiect ne apare mai mică sau mai mare.conform acestui fenomen. când proiecţia conică este oblică. poate da imagini diferite.2. d. va imprima imaginii caracteristicile imaginii conice. de aceea. Proiecţia conică: fascicolul incident. adică la distanţe diferite de planul proiecţiei. 1. această imagine suferă deformări importante. Legea incidenţelor tangenţiale 1. este necesar ca obiectul să fie căt mai apropiat de film sau de ec b. Legea substracţiei planurilor 4. în afară de mărimea imaginii prin proiecţia conică perpendiculară. Particularităţi şi legi ale formării imaginii radiografice Razele Röntgen au anumite particularităţi şi anumite legi a căror cunoaştere este absolut necesară pentru înţelegerea mecanismului de formare a imaginii radiologice.

Proprietăţile pe care se bazează practica radiodiagnosticului Există câteva proprietăţi ale energiei radiante. 2. Fenomenul paralaxei este fundamental în radiologia generală şi în radiologia stomatologică. Legea incidenţelor tangenţiale: Într-o imagine radiologică va apare un contur precis numai când raza încidentă atinge tangenţial suprafaţa unui obiect opac pentru razele Röntgen sau când atinge suprafeţe care separă două obiecte de opacităţi diferite. tot această lege ne explică eventualitatea de producere a unor trăsături care ne pot înşela în interpretare. pentru distanţele pe care le folosim noi în medicină se propagă fără pierdere de timp. deoarece se răspândesc sferic în spaţiu. 3. comparativ cu obiectul care parcurge o distanţă mai mică.Dintr-un ansamblu de două obiecte. datorate traveelor. Legea sumaţiei planurilor: Imaginea radiologică a unei anumite regiuni. Practic când o rază incidentă atinge tangenţial o suprafaţă. . radiar de la acel punct. 4. în special a corpurilor străine. pe care se bazează folosirea razelor Röntgen în medicină. pentru localizarea. Când o rază incidentă este tangentă la o linie şi nu la o suprafaţă. Această lege ne face să înţelegem de ce unele trăsături ale imaginii radiologice apar sau dispar la variaţii mici de incidenţă. vom obţine o trăsătură bine desenată a imaginii radiografice. este cel aflat mai departe de ecran sau film. Se propagă cu viteză foarte mare. această proprietate este uşor de înţeles. 3. obiectul a cărei imagine parcurge pe ecran (sau pe film) o distanţă mai mare (când deplasăm tubul sau ansamblul de obiecte faţă de tub). Aşa se explică de ce la os vedem o serie de opacităţi liniare. 4. egală cu viteza luminii (300 000 km pe secundă) . nu vom obţine o linie precisă ci un contur şters. De asemenea. Se propagă în linie dreaptă. şi care pot explica ştergerea de pe imaginea radiologică a unor detalii importante. reprezintă suma imaginilor diferitelor elemente ale segmentului traversat. Cele mai importante sunt următoarele: 1. Intensitatea lor scade invers proporţional cu pătratul distanţei. de care trebuie să ţinem cont pentru a le putea aplica corect şi fără pericol. fiecare travee reprezentând sumaţia traveelor aşezate în planuri diferite. Se răspândesc sferic în jurul punctului din care emană 2. Legea substracţiei planurilor: Când un corp radiotransparent suprapus unuia radioopac îi absoarbe acestuia o parte din opacitate. elemente aşezate în planuri diferite în calea fascicolului de raze Röntgen.

Ele impresionează emulsia fotografică. Odată cu apariţia CT şi IRM examinările precum retropneumoperitoneul. căldură. cu cât grosimea este mai mare. Razele Röntgen sunt absorbite inegal de corpurile pe care le traversează (fenomenul de absorbţie constituie elementul fundamental pentru producerea imaginii radiologice). care conţine calciu şi fosfor în proporţie mai mare decât dentina. Pentru a fi vizualizate se folosesc computer-tomografia. Substanţe baritate: . ecografia sau se folosesc SDC. iar corticală ne dă o altă tentă de opacitate. interesează în special acţiunea chimică a razelor Röntgen asupra emulsiei fotografice. cu atât razele Röntgen sunt mai dure. este mai opac la razele Röntgen. spongioasa ne dă o anumită tentă. aşa se explică de ce părţile moi ne dau o anumită tentă în funcţie de compoziţie. Cu cât tensiunea este mai mare. pneumomediastinul. Absorbţia este direct proporţională cu: numărul atomic al corpului traversat la puterea a 4-a. 2. proporţional cu cantitatea de raze care ajunge la suprafaţa filmului radiografic. aşa se explică. Pe acest principiu se bazează obţinerea imaginii radiografice sau radiografia. Cele ondulatorii denumite “raze de difuziune”. biologice la nivelul ţesuturilor pe care le străbat pe această proprietate se bazează radioterapia. în stomatologie de ce smalţul. densitate şi grosime şi aşa se explică de ce la os. sunt foarte importante pentru radiodiagnostic . etc. fizice. adică dozimetrele. dintre efectele fotochimice (adică produse prin modificările periferice ale atomului care absoarbe raze Röntgen).Absorbţia constă în transformarea energiei radiante la nivelul atomilor acelui corp în alte forme de energie ca raze secundare. ele ionizează gazele prin care trec. sulfatul de bariu insolubil Dublu contrast: asociere între bariu şi aer pentru examinarea mucoasei tractului digestiv. 1. mai penetrante şi invers. Substanţe cu contrast negativ Aerul este folosit în examinarea articulaţiilor – pneumoartrografie. SDC utilizate sunt cu: Contrast negative. Razele Röntgen produc anumite modificări chimice. cunoscută mai ales sub numele de duritatea razelor Röntgen este direct proporţională cu tensiunea aplicată la bornele tubului. pentru care motiv trebuie eliminate prin “diafragmele antidifuzoare”. Razele secundare sunt de două feluri: corpusculare şi ondulatorii. Ecranul radioscopic este luminat atâta timp cât razele Röntgen ajung la el. Pe proprietatea unor corpuri de a produce fosforescenţă se bazează folosirea unor ecrane întăritoare care au rolul de a păstra o anumită luminiscenţă încă un timp după încetarea acţiunii razelor Röntgen asupra filmului. Această calitate. densitatea şi grosimea corpului traversat. Substanţe cu contrast pozitiv a. au doar un interes istoric. cu atât absorbţia va fi mai mare. Pe însuşirea de a produce “fluorescenţă” a unor corpuri se bazează principiul radioscopiei. lumină. care apar transparente (negre) pe radiografie – aerul Contrast pozitiv. lungimea de undă la puterea a 3-a. etc. SUBSTANŢE DE CONTRAST (SDC Structurile corpului uman care au densităţi apropiate nu pot fi diferenţiate între ele. cu cât densitatea acelui corp este mai mare. fenomene fotochimice. Razele Röntgen au o anumită calitate în legătură cu lungimea lor de undă. Efectele fotochimice obţinute prin absorbţia razelor Röntgen. ventriculografia.. alterează netitatea imaginilor. Această luminiscenţă continuă efectul razelor Röntgen asupra emulsiei fotografice. însuşire pe care se bazează aparatele care măsoară cantitatea de raze Röntgen. Cu cât un corp cuprinde elemente cu un număr atomic mai mare. care apar opace (albe) pe radiografie – substanţe pe bază de iod solubile.

Reacţiile de tip alergoid sunt: urticarie. Tratamentul se face prin: administrare de oxigen . SDC nonionice a.000 de cazuri. erupţii cutanate. strănuturi repetate. Cele mai utilizate substanţe sunt Ultravist. putând apărea. Aceste simptome dispar după oprirea injectării şi de regulă nu mai apar la continuarea sa. care pun în pericol viaţa şi necesită terapie intensivă. deci 6 atomi de iod cationul. Dimeri nonionici Continuă sinteza unor noi produşi nonionici. reuşindu-se producerea unor substanţe izoosmolare cu un raport 6. iar prin adaugarea grupului hidroxil OH s-a redus chemotoxicitatea. ca şi în cazul monomerilor este sodiul sau meglumina produsul cel mai cunoscut este Hexabrix. roşeata feţei. b. b. Reacţii minore Reacţii minore ca: greţuri. a subtanţelor de contrast produce reacţii cu intensităţi diferite din partea organismului. gustul metalic. edem facial. Reacţii moderate Reactiile moderate necesită tratament.000 – 1:100. care nu necesită tratament moderate. Produsul cel mai cunoscut este Odiston 75%. iar decesul apare la 1:50. radiologul T. Evitarea folosirii cationilor prin includerea unui număr suficient de grupări hidroxil a crescut solubilitatea în apă. b. SDC ionice dau reacţii minore în 10% din cazuri. Iopamiro. S-a constatat că această simptomatologie nu este dată de o adevărată reacţie antigen-anticorp şi este denumită pseudoalergică sau alergoida atunci când există simptome minore şi pseudoanafilactică sau anafilactoida atunci când există reacţii importante. Substanţele cu eliminare biliară nu se mai folosesc astăzi. dar nu şi terapie intensivă severe. cefalee. dureri abdominale. b. Dimeri ionici conţin două nuclee benzenice. ameţeli apar la aproximativ 10% din pacienţi. a.v. aceştia sunt folosiţi sistematic doar in mielografii.a scăzut neurotoxicitatea. strănut. numărul cazurilor de deces a scăzut foarte mult. vărsături. Compuşii nonionici sunt formaţi dintr-un nucleu aromatic ce conţin trei atomi de iod. 2. chiar decesul. care impun tratament. Deocamdată. cefalee. Reacţii sistemice acute neprevăzute Administrarea i.sulfatul de bariu este o sare insolubilă nu este degradată în mediile cu pH diferit ale tubului digestiv nu se resoarbe este substanţa de contrast de elecţie în examinarea organelor cavitare abdominale. un grup de cuplare si un grup polihidroxilic. Odată cu introducerea în practica clinică a substanţelor de contrast nonionice hipoosmolare. erupţii cutanate. În cazurile mai grave apar: diaree. Prin înlocuirea grupului carboxyl COO. Ele nu necesită alt tratament în afara opririi injectării timp de aproximativ 20-30 secunde. Omnipaque. ionice sau nonionice şi au eliminare elective urinară. Substante de contrast cu eliminare urinara Sunt ionice sau nonionice. Reacţiile moderate pot fi de tip alergic (alergoid) sau de tip anafilactic (anafilactoid). Reacţiile minore apar mult mai frecvent decât cele majore. urticarie. stridor inspirator. lăcrimare. spasme laringiene. dar alterori simptomatologia este foarte importantă. Sunt hidrosolubile. 1. Uneori reacţiile chimice produse în organism nu dau simptomatologie clinică. dar nu necesită terapie intensivă. Examinarea căilor biliare se face ecografic. Monomeri ionici Sunt derivaţi triiodaţi ai sărurilor acidului benzoic. SDC ionice a. Almen a propus folosirea uno produsi nonionici cu o osmolaritate mult mai redusă. senzaţii de căldură. foarte rar. spasme bronşice. chiar dramatică. Reacţiile sunt: minore. Substanţe iodate Sunt cele mai folosite SDC. Simptomatologia aparută după injectarea SDC este asemănătoare cu cea întâlnită în reacţiile alergice de tip I. Monomeri nonionici In anul 1968.

Calitatea imaginii radioscopice depinde de: sensibilitatea sistemului de recepţionare a acesteia. Electronii reconstituie imaginea. contrastul. care are la bază efectul fotoelectric. .în energie a fasciculului de electroni emişi. exprimată prin intervalul de timp dintre impactul radiaţiilor X cu intensificatorul de imagine şi emisia de lumină zgomotul este rezultatul naturii stocastice a proceselor care apar în radioscopie. respiratorii. neurologice. Randamentul se masoară în Candela/Gy/s (Cd/Gy/s). direct pe ecran 2. dar are avantajul unei luminozităţi semnificativ mai mari. Intensificatorul de imagine are rolul de a transforma energia produsă la impactul radiaţiilor X. Se aplică acelaşi tratament. care poate fi ecranul. Cu cât limita de separaţie este mai mica puterea separatoare este mai bună. Daca intervenţia este necesară şi nu poate fi înlocuită. definit prin raportul dintre semnalul de ieşire (evaluat prin intensitatea luminoasă) şi semnalul de intrare. În radioscopie imaginea poate fi vizualizată prin următoarele procedee: 1. taraţi. Electronii emişi prin efect fotoelectric sunt acceleraţi de o diferenţă de potenţial spre anod. cu boli cardio-vasculare. Evaluarea activităţii se face prin utilizarea unor teste destinate asigurării unor condiţii optime de vizualizare a imaginii. Profilaxia accidentelor severe se face în primul rând prin identificarea pacienţilor cu risc: alergici. prin utilizarea unui amplificator de imagine. Atunci când este posibil se vor folosi SDC nonionice hipoosmolare. diabet zaharat şi căutarea unor alternative la diagnosticul imagistic cu SDC. Randamentul amplificatorului este determinat în principal de raportul semnal/zgomot produs ca urmare a caracterului discontinuu (cuantic) al fluxului de radiaţii X. Limita de separaţie reprezintă distanţa minimă dintre două puncte care apar distinct în imagini finale. caracteristic radiaţiilor X. Reacţii severe (grave) Aceste reacţii cuprind semnele şi simptomele şocului anafilactic. definită prin inversul limitei de separaţie. în cazul în care apar. ceea ce permite focalizarea şi creşterea semnificativă a energiei. Dozele de radiaţii primite de pacient sunt mult diminuate comparativ cu radioscopia clasică. RADIOSCOPIA Cu toate că ponderea radioscopiei în diagnosticul radiologic a scăzut semnificativ. 1 f cu o ora înaintea examinării. Părţile componente ale unui sistem radioscopic modern sunt: generatorul de radiaţii X intensificatorul de imagine sistemul de recepţie a semnalului. remanenţa. Tratamentul este cel specific şocului anafilactic. Cele mai importante surse de zgomot sunt absorbţia aleatoare a cuantelor de radiaţii X în ecran şi zgomotul electronic produs în circuitul de amplificare al sistemului TV puterea separatoare. se va administra o premedicaţie ce constă din: Prednison 50 mg (10 tb) per os. c.cu ecranul care conţine o substanţă luminiscentă (ZnS argintată). Aplicarea unui potenţial electric negativ incintei metalice în care se deplasează electronii determină focalizarea fasciculului. Reacţii de tip anafilactic sunt: hipotensiunea arterială.administrare de adrenalină (epinefrina) 0. Această transformare se face prin contactul ecranului cu un catod. Imaginea finală este vizualizată pe monitor.5 mg soluţie 1 mg/ml subcutanat administrare de antihistaminice: inhibitori de H1 (difenilhidramina) sau inhibitori de H2 (cimetidina). dupa administrarea de Cortizon. măsurat prin valoarea corespunzatoare a debitului dozei. paloare. acest tip de examen continuă să fie utilizat în investigarea afecţiunilor pulmonare şi gastro-intestinale. fie un sistem electronic. Caracteristicile amplificatorului de imagine şi ale lanţului de televiziune sunt: randamentul amplificatorului. Avantajele utilizării electronilor în formarea imaginii sunt Electronii pot fi deviaţi de câmpurile electrice. determinată pe de o parte de amplificatorul de imagine şi pe de altă parte de lanţul TV. tahicardie. Apar simptome cardio-vasculare. care este identică cu cea produsă de radiaţiile X. S-a remarcat o scădere a frecvenţei reacţiilor adverse şi o reducere a intensităţii lor. în două prize cu 12 şi respectiv 2 ore înaintea administrării SDC Antihistaminice (Romergan). care de regulă se adaugă peste cele de tip alergoid.

Tuburile sunt de capacitate medie şi nu diferă principial de cele clasice. pe 360 o în timp ce tubul se roteşte în jurul corpului. Avem aproximativ 600-1. dar detectorii sunt ficşi. iar unghiul de divergenţă era deschis în aşa fel ca să cuprindă întreg corpul. CT-urile moderne au aproximativ 1. În timpul scanării sunt obţinute diferite profile de atenuare sau proiecţii. Detectorii gazoşi constau din camere de ionizare în care circulă Xenon sub presiune (nu mai mult de 25 atmosfere).500 de canale de detectori. Diferenţa dintre detectorii solizi şi cei gazoşi constă în: gradul de conversie a energiei (100% în cazul detectorilor solizi şi doar 60-80% în cazul detectorilor gazoşi). dispuşi circular. Aceste semnale sunt apoi digitalizate şi transmise unui procesor de imagini. generaţia a 2-a folosea de asemenea mişcarea de rotaţie şi translaţie. efectuând mişcări de rotaţie şi translaţie în jurul corpului. Colimarea strâmtă a detectorilor . generaţia a 3-a a permis renunţarea la mişcarea de translaţie. gazoşi sau semiconductori. Aceste camere (mai mult de 700) sunt confecţionate simultan în cursul fabricaţiei. Sistemul de achiziţie a datelor cuprinde tubul de radiaţii X. sistemul de vizualizare şi stocare a datelor. doza de iradiere fiind apreciabilă.COMPUTER-TOMOGRAFIA Computer-tomografia (CT) face parte din explorările imagistice secţionale. cel transversal sau axial. Planul de secţiune este pentru majoritatea structurilor investigate. Fiecare profil de atenuare cuprinde datele obţinute de la aproximativ 1. pe care ulterior o fotodiodă o transformă în semnale electrice. practic realizând o reproducere bidimensională a realităţii tridimensionale. Detectorii solizi sunt confecţionaţi din iodură de cesiu şi tungstat de cadmiu marcaţi cu un senzor de silicon care va permite detectorilor să aibă o deschidere mică şi să fie bine împachetaţi. dar erau folosiţi mai mulţi detectori.400 de proiecţii la 360o sau aproximativ 4 proiecţii pe grad. CT se bazează pe două principii: măsurarea atenuarii unui fascicul de raze X ce traversează un corp şi calculul coeficientului său de atenuare. Profilele de atenuare sunt o colectare a datelor obţinute de la canalele de detectori la o poziţie unghiulară dată a unităţii tub-detector. fiind o metodă relativ recentă rezultată din combinarea utilizării razelor X şi a computerului. având pe partea opusă detectorii al căror rol este de a recepta energia fotonică ce a traversat corpul uman şi de a o transforma în energie luminoasă. Componentele sistemului de achiziţie au cunoscut schimbări spectaculare de-a lungul timpului: prima generaţie folosea un singur tub şi un singur detector. sistemul de comandă a ansamblului. iar fasciculul era sub formă de evantai. Peretele camăruţelor este confecţionat din plăcuţe de Tugnsten subţire. aproximativ 30 de canale pe grad în cazul deschiderii de 50 o a fasciculului de radiaţii. detectorii şi o serie de elemente electronice asociate. toate montate într-un cadru denumit GANTRY. iar Xenonul circulă liber. Schema de ansamblu a unei unităţi CT cuprinde: sistemul de achiziţie a datelor. deci a densităţii sale radiologice reconstrucţia imaginii unui obiect plecând de la proiecţiile sale diferite. presiunea lui fiind constantă. reducând radiaţiile difuzate şi ajungând la colimarea fasciculului. tubul şi detectorul efectuând numai mişcare de rotaţie.200 de detectori amplasaţi pe un segment de cerc denumit „banană de detectori” – în cazul aparatelor de generaţia a 3-a. Dezavantajul major al acestei instalaţii era timpul lung de scanare. ionizarea remanentă (puternica în cazul detectorilor solizi şi absenţa în cazul detectorilor gazoşi). reducerea radiaţiilor difuzate şi a zgomotului de imagine şi în consecinţă o ameliorare considerabilă a calităţii imaginii. Imaginea CT reprezintă etalarea anatomică a unei secţiuni axiale a corpului uman de o grosime prestabilită. care servesc ca electrozi. Aceste componente au cunoscut schimbări considerabile de-a lungul timpului. Detectorii pot fi solizi. generaţia a 4-a are în general aceleaşi principii ca şi generaţia a 3-a. pentru fiecare secţiune tubul de raze X se roteşte în jurul bolnavului. ce reconstruieşte imaginea pe baza unui număr mare de măsurători. sistemul de procesare a datelor. prin măsurători ale absorbţiei razelor X făcute din diverse unghiuri în jurul corpului uman. Rotaţia detectorilor concomitent cu tubul a permis o mai bună colimare a detectorilor.

un miliamperaj prea mic ducând la artefacte de fotopenie. fiind de regulă egală cu grosimea secţiunii. Grila de densităţi este arbitrară. Aceste patru generatii de CT constituie CT clasică sau convenţională. Unitatea de măsură a densităţii este denumita „Unitate Hounsfield” (UH) şi este definită ca şi a 1/1000 din diferenţa de densitate dintre apă şi aer sau 1/1000 din diferenţa de densitate dintre aer şi compacta osoasă. posibilitatea reformatării rapide în planuri multiple sau a reconstruirii. iar valorile densitometrice mai corecte). nu depinde de respiraţia şi inconstanţa mişcărilor respiratorii. dar are la îndemână şi o serie de elemente operaţionale pe care le selectează înaintea scanării şi de care va depinde în mare măsura calitatea imaginii: voltajul – este proporţional cu volumul scanat (cu cât este mai mare cu atat penetrabilitatea este mai mare. Densitatea ţesuturilor/fereastra . prin urmare. secţiunile fine vor avea un zgomot foarte ridicat şi trebuiesc efectuate cu KV ridicat. zoomul (mărirea imaginii) – poate fi prospectiv sau retrospectiv. CT-spirală. ultimul obţinându-se prin mărirea imaginii după achiziţie. în care grosimea secţiunii şi distanţa dintre ele sunt prestabilite. rezervată mişcării mesei pentru secţiunea următoare. permite de asemenea reluarea respiraţiei şi evitarea în acest fel a artefactelor de mişcare. Unitatea de volum constituentă a imaginii este denumită VOXEL. colimarea – este folosită în funcţie de scop. cele mari cu secţiuni groase. Leziunile mici trebuiesc examinate cu secţiuni fine. reducerea cantităţii de SDC utilizată şi în consecinţa a costului examinării. evetual discontinue. a apei 0. dar şi durata ei. Matricea iniţială avea 80/80 de pătrăţele. Vizualizarea datelor şi comanda ansamblului Imaginea obţinută după reconstrucţie este prezentată pe monitorul din încăperea în care se găseşte consola. Calitatea unei imagini reformatate sau reconstruite va fi cu atât mai buna cu cât secţiunile sunt mai fine. Raportul dintre viteza mesei/rotaţie (nu per secunda) şi grosimea secţiunii este cunoscut sub denumirea de PITCH. Cu cât aceste unităţi de densitate sunt mai mici cu atât imaginea va fi mai bună. Sistemul de procesare a datelor. ceea ce duce la creşterea radiaţiei difuzate şi a zgomotului de imagine şi în consecinţă o diminuare a rezoluţiei de densitate. sau volumetrică – presupune mişcarea continuă a mesei şi rotirea continuă a tubului în timp ce pacientul avansează în Gantry. Reconstrucţia imaginii este facută dintr-un singur set de date la grosimea şi intervalul dorit. fiind necesare 2-3 spire. iar apoi comparate cu matricea implementată în aparat. Semnalele electrice rezultate în urma conversiei energiei luminoase a detectorilor de catre fotodioda sunt numerizate (matematizate) şi stocate pe o matrice de reconstrucţie. ameliorarea detectabilităţii leziunilor în special a celor mici. detectorii trebuie colimaţi larg. Fiecărui pătrăţel al matricei îi corespunde o unitate de densitate exprimată printr-o nuanţă de gri. Pixelul reprezintă. Operatorul are posibilitatea prelucrării imaginii şi ameliorării datelor unei imagini deja achiziţionată. reducerea dozei de iradiere a bolnavului. ceea ce duce la creşterea iradierii bolnavului şi uzura tubului.tomografie computerizată spirală Avantajele CT-spirală sunt: reducerea timpului de explorare (un examen de abdomen este efectuat numai în 1-2 minute. miliamperajul – trebuie să fie optim. Imaginea stocată poate fi revăzută ulterior şi eventual înregistrată pe film radiografic ori fotografic. pe disc optic. Stocarea imaginilor obţinute poate fi făcută pe discul computerului. Reconstrucţie 3D . Pauza scurtă dintre secţiune. densitatea aerului fiind considerată -1000. Pentru a compensa aceasta. lucru care scade considerabil calitatea imaginii. suma valorilor dintr-un voxel şi este cea mai mică unitate constituentă a imaginii. iar astăzi aparatele moderne au 2048/2048 sau 4096/4096 de unităţi de densitate. pasul sau incrementul – este distanţa cu care se deplasează masa pe care este aşezat bolnavul. fiecare de aproximativ 25-30 secunde). etc. iar densitatea osoasă +1000 (sau mai mult în funcţie de performanţele aparatului). Datele colectate de la fiecare secţiune sunt stocate separat. CD. Este un parametru tehnic foarte important care determină în mare masură calitatea examinării.limitează numărul de proiecţii. iar corespondentul bidimensional al voxelului PIXEL.

Administrarea SDC Diferenţierea structurilor normale de cele patologice sau chiar a celor normale între ele este adesea foarte dificilă datorită valorilor de atenuare apropiate ale acestora. evaluarea tractului urinar. Metodologia examinării trebuie să ţină cont şi de comportamentul particular al unor structuri la administrarea contrastului.. Pentru contrastul i. În general nivelul de densitate pentru majoritatea structurilor din organism se situează între +10 şi +90 UH. Pentru celelalte căi de administrare tehnica trebuie adaptată scopului urmărit. Pentru ţesuturile moi nivelul ferestrei va fi în jur de 50 UH. raporturilor sale cu masa tumorală. Pentru ca o structură să fie percepută separat este necesar ca între ea şi structurile adiacente să existe o diferenţă de densitate de 4-6 UH. având un număr CT mare. Astfel. pancreatice. identificarea structurilor tubului digestiv. etc) şi precizarea naturii lor. cerebrale.v. sunt reprezentate pe ecran de nuanţe gri închis spre negru şi au valori de atenuare mici sau negative. Lărgimea ferestrei trebuie să fie cu atât mai mare cu cât diferenţa de densitate dintre structurile studiate va fi mai mare şi mai strâmtă pentru structurile cu diferenţe mici de densitate. Nivelul ferestrei reprezintă densitatea medie a structurilor din aria scanata şi trebuie aleasă pentru a fi cât mai aproape de densitatea medie a ţesutului examinat. etc). Imaginea poate fi îmbunătăţită pe ecran prin modificarea numărului de trepte de gri (lărgimea ferestrei) sau prin nivelul la care fereastra este setată (nivelul ferestrei). O fereastră strâmtă având contrastul cel mai ridicat va acoperi numai o porţiune redusă din grila de densităţi. În investigarea etajului abdominal superior trebuie să se ţină cont că pancreasul se încarcă şi se „spală” înaintea splinei şi a ficatului şi ca atare scanarea va începe cu el. un lipom are valoare de atenuare de -50 UH.v. Structurile cu o densitate mare produc o atenuare importantă a radiaţiilor. iar lărgimea ei la aproximativ 350. Structurile cu conţinut aeric şi lipomatos au valori negative. identificarea pachetului vascular. Indicaţiile administrării SDC sunt: precizarea vascularizaţiei masei tumorale. Administrarea SDC conduce la creşteri cu 40-60 UH a densităţii. parenchimul hepatic având valori densitometrice superioare sângelui. Există în principal două tipuri de artefacte: 1. Administrarea SDC poate fi făcuta pe diferite căi (i. accentuând diferenţele de densitate între ţesuturi şi permiţând individualizarea lor. Studiul craniului va necesita de asemenea o fereastră de parenchim cu nivel la aproximativ +35 UH şi lărgimea la aproximativ +80 şi o fereastră osoasă pentru studiul calotei şi a bazei craniului nivel la aproximativ +500 şi lărgime la aproximativ +1500 ( imagini CT) Diferenţierea între tubular şi nodular pe imaginea CT Diferenţierea între tubular şi nodular pe imaginea CT este esenţială dar poate fi extrem de dificilă în condiţiile în care densitatea acelor structuri este apropiată. Administrarea SDC modifică semnificativ densitatea ţesuturilor a caror valoare creşte cu 40-60 UH. pe când un hematom hepatic va apărea hipodens. Pentru torace se va utiliza o fereastra de ţesuturi moi care va permite studiul structurilor mediastinale şi o fereastră de parenchim cu nivel la aproximativ -500 şi lărgimea la aproximativ +2000. bila. în timp ce un vas sau o masa musculară poate fi urmărită pe mai multe secţiuni. Urmărirea secvenţială a secţiunilor proximal şi distal de secţiunea în studiu poate ajuta la elucidarea aspectului ca şi folosirea contrastului i. Artefactele Prezenţa artefactelor îngreunează interpretarea imaginilor. iar cunoaşterea lor prezintă importanţă deosebită atât pentru evitarea sau diminuarea lor cât şi pentru evitarea falselor interpretări. diferenţierea elementelor hilului hepatic ori pulmonar. urina. detectarea leziunilor focale (hepatice. Lărgimea ferestrei reprezintă diferenţa dintre densitatea cea mai mică şi cea mare de pe imagine.. poate fi în bolus (cantitate mare în timp scurt). diferenţierea între o masă tumorală şi o malformaţie vasculară. Tehnica administrării SDC este aleasă de examinator.Densitatea unei structuri este reprezentată prin nuanţe de gri şi depinde de cantitatea de radiaţii atenuate.v. Un hematom cerebral va apărea hiperdens datorită faptului că masa cerebrală are valori de densitate inferioare sângelui proaspăt. Artefacte inerente (rezultate în principal din prelucrarea datelor) . endorectal. Cele cu densitate mică: grăsimea. De regulă imaginile nodulare sunt vizibile doar pe una sau două secţiuni. iar pe ecran apar în nuanţe de culoare gri deschis spre alb. Structurile din jur determină în mod substanţial calitatea şi aspectul imaginii. oral. endovaginal.

reducerea timpului de scanare şi coordonarea respiraţiei) c. Efectul de volum parţial survine atunci când structura nu ocupă în întregime grosimea unei secţiuni – de exemplu când structura include o parte a corpului vertebral şi o parte a discului adiacent. Inomogenităţi în emisia fasciculului c.a. Artefacte de fosă posterioară „stripe artefacte” 2. Ring artefact (eroare de detectori) b. 2-5 mm. investigaţiile CT sau prin alte metode imagistice anterioare pot ajuta la elaborarea diagnosticului sau prin comparaţie la precizarea gradului de răspuns ori evoluţie a bolii. nivelul glicemiei (se impun precauţii în administrarea contrastului la diabetici). iar la cei care urmează tratament cu iod radioactiv ineficientizează tratamentul prin blocarea tiroidei). Artefacte de coastă e. Aceasta se întamplă şi în cazul organelor care se „subţiază” în cadrul unei secţiuni precum polul renal sau vezica biliară. Dacă o structură are imagini nete pe o secţiune. Operatorul determină grosimea secţiunii în funcţie de regiunea explorată. Pentru torace şi abdomen se folosesc secţiuni de 8 sau 10 mm. prezenţa unor obiecte metalice în regiunea examinată precum cercei ori proteze dentare pot artefacta imaginea şi se impune îndepărtarea lor. în timp ce baza craniului. funcţia renală (nivelul crescut al creatininei contraindică explorarea cu contrast. fosa posterioară sau coloana trebuiesc examinate cu secţiuni mai fine. O structură poate fi inclusă în grosimea unei secţiuni în întregime sau numai parţial. Erori de măsurare d. Alinierea greşită a detectorilor cu raze X b. Este datorat folosirii unei secţiuni prea groase faţă de dimensiunile structurii de interes. prezenţa substanţei baritate în tubul digestiv de la o explorare anterioară impun amânarea examenului CT cu 2-3 zile. Pregătirea examinarii presupune informarea pacientului despre metodologia examinării. posibile reacţii la substanţele de contrast şi efectul nociv al examinării dar şi a medicului asupra unor date menite să prevină eventualele accidente sau să ajute la interpretare precum: existenţa unor episoade alergice anterioare la substanţa de contrast iodate sau a unor boli alergizante. Artefacte de mişcare (pot fi diminuate prin sedarea pacientului. iar la pacienţii care urmează dializă pentru insuficienţa renală cronică explorarea CT cu contrast va preceda cu cel mult 24 sau 48 ore dializa). Efectul de volum parţial este artefactul cel mai frecvent întâlnit. . Artefacte de malfuncţie (de aparat şi utilizator): a. definirea leziunii va fi slabă. Valoarea densitometrică a voxelului depinde de media atenuării tuturor structurilor din interiorul ei. funcţia tiroidei (administrarea contrastului la hipertiroidieni poate cauza crize tireotoxice. ea va aparea bine definită (cazul aortei sau cavei abdominale).

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->