Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ATLANTIDA
TEORIA BRITANICA
INACCESIBILUL ALTIPLANO
IPOTEZA RUSEASCA
După cucerirea Egiptului de către musulmani, unul dintre primii califi din
Cairo, foarte intrigat de misterele Marii Piramide, care nu fusese încă violată la
acea vreme, a vrut să afle secretul ei. Dar cum nu reuşea să descopere poarta
ascunsă a monumentului, ştiind totuşi amplasarea ei aproximativă, s-a hotărât să
foreze o trecere care să ajungă în interior. După multe eforturi, muncitorii au
reuşit să sape această trecere. Oameni califului au intrat în camera numită „a
regelui”, apoi în cea „a reginei”. Acolo au făcut nişte descoperiri uluitoare, care
sunt relatate într-un manuscris arab, intitulat „Murtadi”. Pe o masă imensă, au
găsit două statui, cea a unui bărbat, din piatră neagră, care ţinea o lance în mână
şi cea a unei femei, din piatră albă, care înarmată cu un arc. Aspectul fizic al
acestor personaje era de tipul omenesc reprezentat în mod curent de arta
egipteană. Pe mijlocul mesei se găsea un vas închis în mod ermetic, tăiat în
cristal roşu. „A fost umplut cu apă, apoi cântărit. Era la fel de greu ca atunci
când era gol”, se spune în manuscris. Un mister încă nedezlegat.
Oamenii califului au mai găsit o păpuşă automată din aur roşu, având
forma unui cocoş acoperit cu pietre preţioase şi având două diamante imense în
loc de ochi. „S-au apropiat şi pasărea a scos un strigăt îngrozitor, începând să
bată din aripi în timp ce în camera mortuară s-au auzit mai multe voci, vorbind o
limbă de neînţeles.” Aceste obiecte misterioase care proveneau, fără îndoială,
din Atlantida, au fost transferate în palatul califului, unde a fost construit un mic
muzeu secret pentru a fi protejate. Din păcate au dispărut.
LA CE FOLOSEAU PIRAMIDELE
LA EST DE EGIPT
În satele basce din sudul Franţei şu nordul Spaniei, mai circulă şi în ziua
de azi o legendă pe care o povestesc cei bătrâni: cândva, lumea s-a confruntat cu
un cumplit cataclism, pe durata căruia focul şi apa s-au înfruntat violent. Dar
strămoşii bascilor s-au refugiat în peşterile din munţi şi-au scăpat. Limba bască,
euskara, nu seamănă cu nici o altă limbă europeană, moartă sau vie. Rădăcinile
ei rămân şi în prezent un mister. Lingvişti cred că ea derivă dintr-un sistem
vechi, care a dispărut fără să lase urme. În schimb, limba bască seamănă uimitor
cu anumite dialecte indiene din America Latină. Simplă coincidenţă? Mai mult
ca sigur că nu! Exemplul cu care vom încheia nu poate fi explicat fără realitatea
unei origini comune a limbii basce, cu aceea a indienilor din Guatemala: „Un
misionar basc a fost în stare să predice în limba sa natală, într-o biserică a
indienilor din Peten( Guatemala), fără să aibă nevoie de un translator . Localnicii
au înţeles tot.”