Sunteți pe pagina 1din 9

Pe urmele unui paradis dispărut:

ATLANTIDA

La peste 2000 de ani de la data când povestea ei a fost scrisă de celebrul


filosof al Greciei Antice, Platon, Atlantida renaşte din cenuşa uitării, incitând
spiritele ştiinţifice. Insula scufundată împreună cu civilizaţia ei luxuriantă şi
opulentă a fost descrisă de Platon În două scrieri (dialoguri), numite „Timaios”
şi „Critias”. Iniţial, lucrarea trebuia ă cuprindă trei compartimente distincte, dar
din motive necunoscute autorul n-a izbutit să mai scrie şi ultima parte, în care
urma să tragă concluzia. În comparaţie cu restul operei sale, „Timaios” şi
„Critias” nu sunt creaţii cu alură dramatică, ci mai degrabă descrieri aride,
minuţioase şi totuşi pline de un mister nepătruns.
A existat multă vreme părerea că Atlantida descrisă de Platon este „o
viziune poetică”. Mult mai puternic pare, însă, argumentul discipolilor lui
Platon, care atestă realitatea istorică a informaţiilor transmise de maestrul lor.
Indiferent de natura adevărului, savanţi sau simpli aventurieri din toate epocile şi
din toate colţurile pământului au încercat să afle unde s-a aflat, de fapt,
Atlantida. Nu e momentul să trecem în revistă acum produsele unor imaginaţii
adesea inflamate (plătite uneori cu ani grei de temniţă, cum a fost cazul
călugărului dominican Campanella, care a stat 30 de ani în închisoare pentru
ereziile lui atlante), nu pentru că nu ar fi interesante, ci pentru că ipotezele emise
acum, la finele mileniului doi, sunt mult mai seducătoare, având în plus şi girul
ştiinţei.

ATLANTIDA LUI PLATON

Misterul Atlantidei nu poate fi dezlegat fără respectarea riguroasă a


informaţilor comunicate de Platon, care la rândul său le aflase de la alt grec
înţelept, Solon, care, cu prilejul unei călătorii efectuate în Egipt, a întâlnit un
preot ce i-a divulgat povestea insulei şi a oraşului scufundat în apele furioase ale
mării. Spune Platon, în „Timaios” : ”Pe această insulă, Atlantida, regii înălţaseră
un imperiu imens şi minunat. El domina întreaga insulă, precum şi multe alte
insule, ca şi părţi de continent(…). Mai târziu, Atlantida a fost confruntată cu
teribile cutremure de pământ şi inundaţii. În cursul unei singure zile şi unei
singure nopţi, insula Atlantida a fost înghiţită de valuri şi a dispărut”. În
„Critias”(cap.114), Platon afirmă că cel mai vechi rege al insulei se numea Atlas
şi că el a botezat atât întreg oceanul, cât şi insula cu numele de Atlantida.
Fratele său geamăn a stăpânit partea extremă a insulei, aproape de
Coloanele lui Hercule, faţă în faţă cu regiunea Gadire, care în limba pământului
se numea Gadiros. Din ambele descrieri platoniene rezultă că Atlantida trebuie
căutată exclusiv în faţa Coloanelor lui Hercule, deci la est de strâmtoarea
Gibraltar, în regiunea Gades, astăzi Cadix…
Cât de mult s-au abătut opiniile căutătorilor insulei dispărute- din
antichitate şi până azi –vom vedea în rândurile următoare.

TEORIA BRITANICA

Sugestiile pentru localizarea insulei Atlantida pot să umple rafturile unei


întregi biblioteci. Regatul legendar a fost situat ba în Creta, în vechea Troie, în
Asia Mică, pe coasta atlantică a Franţei şi Spaniei, dar şi în vastele întinderi
îngheţate ale Antarcticii, în jungla Americii Centrale sau în profunzimea
Oceanului Atlantic. Recent, acestei liste de candidaturi i s-a adăugat o nouă
ipoteză de localizare, datorată cartografului britanic Jim Allen, care interpretează
într-o manieră inedită un pasaj din Platon, neanalizat până în prezent de
cercetători. În O el este vorba despre un câmp aflat în mijlocul Atlantidei ,
înconjurat de un mare canal circular,din care pornea o reţea de canale mai mici,
ca nişte raze. Amintindu-şi de o teorie care situa Atlantida pe continentul
american, Allen- expert cartograf al armatei britanice, deci nu orcine- a
întreprins o inspecţie cu harta în mână, pentru a găsi o astfel de reţea.
Investigaţiile sale au dat roade. Ele l-au condus pe malurile lacului Poopo, în
Altiplano, o zonă cu lacuri de munte, din Anzii Bolivieni.
Teoria lui Allen este acreditată de mai multe dovezi. Astfel, descoperirea
recentă a unor urme de tutun şi de cocaină în interiorul unor mumii egiptene dă
de înţeles că au avut loc, foarte devreme, schimburi fructuoase între America si
Africa. Navigatori fără pereche, atlanţii ar fi putut foarte bine să fie iniţiatorii
acestui drum comercial precoce, construind un imperiu maritim cu baze atât în
nordul Spaniei, cât şi în sudul continentului american.
Un alt indiciu ţine de lingvistică. Incaşii numeau continentul american
Ţara celor patru ţinuturi.
Or, unul dintre aceste ţinuturi, de-a lungul versantului estic al Anzilor, era
Antisuya, ţara antisilor. În plus, în limba indigenilor, alt înseamnă apă, iar antis
desemnează şi cuprul, dar şi Munţii Anzi Cordilieri. Asociind cei doi termeni
dialectali, obţinem cuvântul Atlantis, locul acoperit de ape din Anzi, cu alte
cuvinte Altiplano este locul unde s-a ridicat odinioară Atlantida, iar America de
Sud – imperiul aflat dincolo de Coloanele lui Hercule, susţine Allen.

INACCESIBILUL ALTIPLANO

Instigaţi de ipoteza lui Allen, un grup de cercetători anglo-bolivieni,


conduşi de către colonelul John Blashford-Snell, au plecat în 1998 într-o dificilă
expediţie, dinspre lacul Titicaca spre podişurile boliviene înalte din Altiplano,
de-a lungul fluviului Desaguadero.Încărcaţi din greu, au luat-o pe un canal
localizat pe harta lui Allen, îmbarcându-se pe nişte plute pe care le-au construit
la faţa locului, din trestie. Obiectivul expediţiei era simplu: să facă săpături de-a
lungul malului mării interioare, care a acoperit Altiplano, acum 15000 de ani, la
mai mult de …4000 m deasupra nivelului mării. Arheologii nu aveau decât o
singură speranţă aceea de a găsi vestigiile construcţiilor omeneşti. O astfel de
descoperire ar fi constituit un început de dovadă pentru teoria lui Allen, conform
căreia distrugerea acestei civilizaţii ar fi dat naştere mitului Atlantidei.
Din nefericire, călătoria a început rău, cu furturi de provizii, operate în
timpul nopţii de băştinaşi. Au urmat apoi nişte furturi cumplite, care au încetinit
şi mai mult dificila înaintare spre Altiplano. În sfârşit, pe 18 martie, tenacitatea
lor a fost răsplătită, exploratorii atingându-şi ţinta. Surprizele n-au întârziat să se
arate. Foarte repede, exploratorii au găsit indiciile a ceea ce căutau: la 20 Km de
lacul Titicaca, au descoperit un soclu şi două figurine de piatră de 60 cm
înălţime, reprezentând nişte Cha-Cha Pumas – fiinţe jumătate om, jumătate
pumă. Aceste statuete caracteristice erau o dovadă serioasă că vechiul popor
Tiwanaku, cel care cândva construise piramidele şi templele din Bolivia, se
instalase în acest loc.
Prima fază a expediţiei boliviene s-a terminat în aprilie 1998, având ca
rezultat mai multe descoperiri arheologice, mai ales urmele unor mici sate şi ale
unor canale, datând din anul 1100 î.e.n. Chiar dacă aceste descoperiri
acreditează într-o oarecare măsură teoria sa, Jim Allen nu afirmă încă faptul că
Altiplano a fost leagănul Atlantidei. Dar îşi continuă cercetările…
În mod ciudat, vestea că oraşul mitic ar putea să se afle pe continentul
american a stârnit o mare agitaţie în…Rusia. Guvernul de la Kremlin a
însărcinat două instituţii ale Academiei Ruse de Ştiinţă – Institutul de
Metaistorie şi Institutul de Oceanologie Chirciov – să prezinte cât se poate de
repede o altă ipoteza, aflată de mult în atenţia cercetătorilor ruşi, şi anume ideea
că faimoasa Atlantida s-ar găsi sub apele îngheţate de la sud-est de Insulele
Scilly, în largul coastelor Angliei.

IPOTEZA RUSEASCA

Pentru că lumea ştiinţifică împărtăşeşte în unanimitate părerea că


Atlantida s-a scufundat, Viaceslav Kundriavţev, directorul Institutului de
Metaistorie din Rusia, şi-a orientat cu judiciozitate cercetările spre placa Celtică,
o platformă submarină ale cărei dimensiuni corespund exact cu cele ale câmpiei
fertile descrise de către Platon. După părerea cercetătorului rus, marele oraş s-ar
fi aflat pe vârful lui Little Sole Blank, la aproximativ 170 kmde insulele Scilly.
Teza rusă are un ecou fantastic în folclorul din Insulele Scilly, unde o
legendă locală povesteşte că aceste insule ar fi vârful ieşit din ape al ţinutului
Lyonnesse.
Acesta ar fi fost locul unde Regele Artur a organizat rezistenţa celţilor
împotriva invaziei anglo – saxone (la sfârşitul secolului al V-lea). Într-un text din
secolul al XIX-lea, Idylls of the King, poetul englez Alfred Tennyson descrie
acest loc ca fiind O ţară veche, apărută din abis şi care trebuie, prin pară şi foc,
să se întoarcă în el.
Numeroşi scafandri şi pescari, locuitori ai insulelor, confirmă că au găsit
rădăcini de copaci fosilizate şi zăcăminte de turbă pe fundul mării, constatând o
înălţare considerabilă a nivelului apei. De altfel cele mai mari dintre insulele
Scilly - St. Mary`s, Tresco, Bryther, St. Martin`s şi Samson, formau un singur
ţinut în Evul Mediu.
Mefientă faţă de teoriile cartografice ale britanicului Jim Allen, lumea
ştiinţifică internaţională creditează, însă, teoriile oceanografilor ruşi, pe care le
consideră convingătoare. Oamenii de ştiinţă ruşi studiază de altfel posibilităţile
tehnice care le-ar permite să pună în aplicare un plan nebunesc: să examineze în
detaliu fundul mării în dreptul insulelor Scilly, scrutând abisul cu cele mai
perfecţionate sonare existente. Dacă vor identifica cu precizie ruinele oraşului
pierdut, nu va mai trebui decât să găsească fondurile necesare pentru o operaţie
submarină de o amploare uriaşă. Iar faptul că echipa de căutări provine tocmai
de la institutul care a permis localizarea epavei „Titanic-ului”, ne face să ne
imaginăm că îndelungata căutare a Atlantidei se va transforma în realitate.
Expediată mai multor societăţi geografice din lume, teza lui Kundriavţev a fost
publicată în numeroase reviste şi chiar pe Internet (www.imh.ru/atlan4_e.htm).
Profesorul Gorodniţchi, directorul laboratorului de la Istitutul de Oceanografie
„Chirciov” şi membru al Academiei Ruse de Ştiinţe Naturale consideră ipoteza
colegului său drept „cea mai promiţătoare dintre cele emise până în prezent”.
UNDE AU DISPARUT ATLANTII? DUPA SCUFUNDAREA
INSULEI AU EXISTAT SUPRAVIETUITORI?

IPOTEZE LEGATE DE MIGRATIA LOR

Mult timp s-a crezut că istoria continentului Atlantida nu a fost decât un


mit construit de către Platon, pentru a-şi expune mai clar ideile sale filozofice
despre naştere, evoluţie şi sfârşitul societăţilor omeneşti. Cu toate acestea, o
impresionantă serie de filiaţii cu alte tradiţii, demonstrează că povestea lui
Platon a corespuns unei realităţii.
La celebrul Muzeu ERMITAGE din Leningrad, există un papirus datând
din a XII-a dinastie egipteană, care descrie scufundarea Insulei Şarpelui, care nu
este alta decât Atlantida: O stea a căzut din cer şi focul său a pârjolit totul.Toţi
au fost arşi, dar eu mi-am salvat viaţa. Dar când am văzut muntele de leşuri din
jurul meu, aproape că am murit şi eu de supărare.
Căderea stelei a fost interpretată de către cercetători drept o cădere
antediluviană a unui meteorit pe Pământ.
Dacă ne întoarcem privirea spre partea americană a Oceanului Atlantic,
vom găsi şi acolo dovezi la fel de interesante. Iatăun exemplu edificator: un trib
de indieni albi, numiţi Parias, trăieşte încă din vremuri străvechi în Venezuela,
într-un sat care se numeşte Atlan.Locuitorii săi păstrează tradiţia unui dezastru
care le distruge ţara de baştină, o insulă vastă din Oceanul Atlantic.
Dosarul complet al Atlantidei constituie de fapt o bibliotecă imensă. Mai
multe organizaţii iniţiatice au în arhivele lor secrete documente care permit nu
numai confirmarea povestirii lui Platon, dar aduc şi informaţii suplimentare. De
pildă, s-au descoperit probe uluitoare despre extraordinarul nivel atins de
tehnologia atlanţilor. Printre altele , ei posedau obiecte zburătoare perfecţionate,
submarine, vehicule care se deplasau pe pernă de aer, plutind uşor deasupra
pamântului. Atlanţii cunoşteau şi secretul dezintegrării materiei: este foarte
posibil ca groaznicul cataclism care a distrus Atlantida să nu fi fost o stea
căzătoare, ci rezultatul unei gigantice explozii nucleare. Cert este că au existat
supravieţuitori şi ei s-au refugiat pe diferite puncte ale globului, din Europa şi
Africa, şi până pe coastele continentului american. Recapitularea – sumară,
desigur a acestei migraţiuni dovedeşte că Atlantida îşi justifică pe deplin latura
de mister şi de interes.
MISTERUL CIVILIZATIEI FARAONICE

Dacă luăm în considerare punctul de vedere al multor arheologi,


civilizaţia egipteană este un fenomen greu de explicat. După părerea lor,s-a
trecut dintr-o dată , în mod brutal, de la aglomerare de clanuri primitive – ai
căror membri abia dacă ştiau să şlefuiască piatra – la o civilizaţie foarte
avansată, cea a faraonilor – care pare să fi apărut dintr-o dată. De altfel,
arheologia Egiptului Antic e plină ochi de enigme . În Valea Nilului, egiptologii
sovietici au scos la lumina zilei, în timpul unor cercetări neoficiale, nişte lentile
de… telescop, lucru care demonstrează un avans formidabil din punct de vedere
tehnic. Dar atunci când vorbim despre enigmele arheologice ale Egiptului Antic,
ne gândim înainte de toate la cele trei piramide şi la Sfinxul din Gizeh. Faraonii
Keops, Kefren şi Mikerinos au folosit aceste piramide drept altare sacre. Dar ele
fuseseră costruite cu mult înaintea lor şi nu aveau destinaţie de morminte. Cât
despre Sfinx, faraonul Kefren a pus să fie reparat, pentru ca gigantică statuie
începuse să se deterioreze în epoca sa , lucru care îi demonstrează construcţia
mult anterioară.
S-a râs mult timp de „piramidologii” care încercau să găsească în hăţişul
de coridoare a Marii Piramide (a lui Keops), cheia profeţiilor lui Nostradamus
sau a Apocalipsei. Cu toate acestea, nici un cercetător de bună credinţă nu ar
putea nega seria seria de fapte care dovedesc nivelul ştiinţific, astronomic şi
matematic la care ajunseseră adevăraţii constructori ai acestui edificiu. Culoarul
de la intrarea Marii Piramide este orientat cu exactitate (o marjă de eroare de
0.0007% !) spre steaua care la data construcţiei era steaua polară. Simpla
construcţie a unui astfel de monument dovedeşte un nivel extrem de evoluat al
cunoştinţelor ezoterice în materie de arhitectură, de matematică şi de
astronomie. Iar construcţia în sine, nu este şi ea o minune ? Cum s-au dobândit
aceste cunoştinţe halucinante într-o perioadă atât de scurtă, se întreabă
cercetătorii problemei, dacă nu printr-o prezenţă exterioară extrem de civilizată
ca, de pildă supravieţuitorii atlanţi ?
OBIECTELE ATLANTE DIN CAMERA REGELUI

După cucerirea Egiptului de către musulmani, unul dintre primii califi din
Cairo, foarte intrigat de misterele Marii Piramide, care nu fusese încă violată la
acea vreme, a vrut să afle secretul ei. Dar cum nu reuşea să descopere poarta
ascunsă a monumentului, ştiind totuşi amplasarea ei aproximativă, s-a hotărât să
foreze o trecere care să ajungă în interior. După multe eforturi, muncitorii au
reuşit să sape această trecere. Oameni califului au intrat în camera numită „a
regelui”, apoi în cea „a reginei”. Acolo au făcut nişte descoperiri uluitoare, care
sunt relatate într-un manuscris arab, intitulat „Murtadi”. Pe o masă imensă, au
găsit două statui, cea a unui bărbat, din piatră neagră, care ţinea o lance în mână
şi cea a unei femei, din piatră albă, care înarmată cu un arc. Aspectul fizic al
acestor personaje era de tipul omenesc reprezentat în mod curent de arta
egipteană. Pe mijlocul mesei se găsea un vas închis în mod ermetic, tăiat în
cristal roşu. „A fost umplut cu apă, apoi cântărit. Era la fel de greu ca atunci
când era gol”, se spune în manuscris. Un mister încă nedezlegat.
Oamenii califului au mai găsit o păpuşă automată din aur roşu, având
forma unui cocoş acoperit cu pietre preţioase şi având două diamante imense în
loc de ochi. „S-au apropiat şi pasărea a scos un strigăt îngrozitor, începând să
bată din aripi în timp ce în camera mortuară s-au auzit mai multe voci, vorbind o
limbă de neînţeles.” Aceste obiecte misterioase care proveneau, fără îndoială,
din Atlantida, au fost transferate în palatul califului, unde a fost construit un mic
muzeu secret pentru a fi protejate. Din păcate au dispărut.

SECRETUL PIRAMIDELOR RĂMÂNE INTACT

Egiptologii moderni refuză să creadă fantasticele relatări povestite de


Caliostro, conform cărora – până în secolul al XVIII-lea, camerele subterane ale
Marii Piramide erau utilizate în scopuri iniţiatice: intrând printr-o poartă ituată
între cele două picioare anterioare ale Sfinxului, printr-un labirint de culoare
subterane, candidatul trebuia să treacă prin probele celor patru elemente –
Pământul, Aerul, Apa şi Focul, înainte de a fi admis la iniţierea majoră, în care,
aşezat în camera regelui din Marea Piramidă, retrăia moartea şi învierea , două
faze indisolubile ale aceluiaşi proces de iniţiere.
Descoperirea ulterioară a unor bărci funerare ascunse într-o cameră
secretă a Marii Piramide, dovedeşte că ea nu şi-a lăsat pătrunse încă toate
secretele. Numai cercetările arheologice din viitor pot lămuri aceste taine.

LA CE FOLOSEAU PIRAMIDELE

Derularea pe invers a evenimentelor petrecute în Egipt lasă impresia că


cele trei mari piramide le-au fost transmise preoţilor egipteni de către primii
civilizatori antediluvieni ai Egiptului, adică atlanţii. S-a scris şi s-a vorbit mult în
ultimii ani despre nişte vaste capsule ermetice, care erau îngropate în pământul
din subteranele piramidelor şi care închideau în ele un soi de ”condens” al
marilor secrete pozitive ale lumii, dintre care o parte s-au perpetuat până în ziua
de azi, fiind cunoscute doar de câteva mari organizaţii iniţiatice contemporane.
Printre altele, capsulele respective ar cuprinde şi secretul construcţiei
piramidelor, realizate de către civilizatorii Egiptului, atlanţii.

LA EST DE EGIPT

Încă înainte de apariţia prestigioasei civilizaţii faraonice, alte civilizaţii ale


continentului african alimentează ipoteza unei pătrunderi dinspre est a
civilizaţiei atlante. Herodot vorbea despre un popor de atlanţi în plină Sahara.
Un eminent geograf francez din secolul al XIX-lea, E.F. Berlioux, profesor la
Universitatea din Bordeaux, s-a străduit întreaga viaţă să dovedească originea
atlantă a Atlasului marocan şi a populaţiei tuarege, ai căror membrii sunt
supranumiţi şi „oameni albaştri”. Alfabetul în care scriu, tifinagh , neînrudit cu
nici o limbă de pe pământ, este şi el trecut la inventarul atlant. Berlioux şi emulii
săi au emis teoria că, înainte de a fi deşert, Sahara a fost o regiune fertilă,
adunată în jurul unei mări interioare, din care astăzi a mai rămas Lacul Chad. În
ce-i priveşte pe spanioli, în vremea marii lor expansiuni maritime,petrecută în
epoca Renaşterii , când au pus piciorul în Arhipelagul Canarelor, au găsit
insulele locuite de o populaţie de rasă albă şi de statură înaltă, guancii , pe care
cuceritorii, în spiritul lor catolic, s-au grăbit să îi căsăpească. Nefericiţii indigeni
trăiau în condiţii mizerabile, dar nu erau primitivi. Cândva, cunoscuseră un grad
înalt de civilizaţie: ştiau să construiască oraşe , ştiau să sculpteze şi să picteze,
deţineau o tehnică extrem de avansată de îmbălsămare, foloseau o scriere
completă. Cum se explică aceste atribute în cazul unor bieţi „ colibari „ dacă nu
tot prin enigma atlantă?
De altfel, majoritatea cercetătorilor acestei probleme au căzut de acord
asupra realităţii că Insulele Azore, Canare şi cele ale Capului Verde pot fi
considerate vestigii geologice ale continentului atlant scufundat. Astfel, muntele
sacru al atlanţilor, Mont Pico , ar corespunde fără nici o îndoială uneia dintre
Insulele Canare actuale.

MISTERUL LINGVISTIC AL BASCILOR

În satele basce din sudul Franţei şu nordul Spaniei, mai circulă şi în ziua
de azi o legendă pe care o povestesc cei bătrâni: cândva, lumea s-a confruntat cu
un cumplit cataclism, pe durata căruia focul şi apa s-au înfruntat violent. Dar
strămoşii bascilor s-au refugiat în peşterile din munţi şi-au scăpat. Limba bască,
euskara, nu seamănă cu nici o altă limbă europeană, moartă sau vie. Rădăcinile
ei rămân şi în prezent un mister. Lingvişti cred că ea derivă dintr-un sistem
vechi, care a dispărut fără să lase urme. În schimb, limba bască seamănă uimitor
cu anumite dialecte indiene din America Latină. Simplă coincidenţă? Mai mult
ca sigur că nu! Exemplul cu care vom încheia nu poate fi explicat fără realitatea
unei origini comune a limbii basce, cu aceea a indienilor din Guatemala: „Un
misionar basc a fost în stare să predice în limba sa natală, într-o biserică a
indienilor din Peten( Guatemala), fără să aibă nevoie de un translator . Localnicii
au înţeles tot.”