Sunteți pe pagina 1din 5

Codul civil (nr.1107-XV din 6.06.2002) include art.

16 Apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale, continutul caruia este traditional legislatiei si practicii formate in fostul spatiu sovietic si contine foarte putine modificari in raport cu articolele ce se refereau la apararea onoarei si demnitatii din Codul civil din 1964. Principalele reguli care decurg din acest articol sint: 1. Onoarea si demnitatea unei persoane pot fi aparate in instanta judiciara, daca: o informatie este raspindita; aceasta informatie este ofensatoare; informatia nu corespunde realitatii. 2. In instanta sarcina probatiunii se va imparti in urmatorul mod: reclamantul (persoana vatamata) va dovedi ca informatia este raspindita; piritul se va apara dovedind ca informatia raspindita corespunde realitatii. In cazuri specifice el se poate apara, dovedind ca informatia nu este ofensatoare sau negind ca aceasta a fost raspindita. 3. O persoana (atit fizica, cit si juridica) se poate adresa in instanta pentru apararea onoarei, demnitatii si reputatiei sale profesionale oricind: pe de o parte, ea nu este silita sa respecte vreo procedura extrajudiciara obligatorie (de exemplu, sa se adreseze in prealabil mijloacelor de informare in masa pentru dezmintirea informatiei). Pe de alta parte, conform art. 267 alin. (2) din Codul civil, apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale nu este conditionata de aplicarea unui termen de prescriptie nu conteaza cit timp a trecut din momentul lezarii si momentul adresarii in instanta, persoana oricum are dreptul la aparare. 4. Restabilirea dreptului la onoare si demnitate se poate infaptui, conform legislatiei, in urmatorul mod: prin dezmintire (publicarea, difuzarea sau alte modalitati de infaptuire a acesteia); prin publicarea replicii in mijlocul de informare in masa; prin repararea prejudiciului moral si a celui material cauzat. Desi am mentionat mai sus caracterul imprescriptibil al actiunilor pentru apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale a persoanei, tinem sa specificam, in contextul strict al repararii prejudiciilor morale si materiale, ca noul Cod civil a stabilit pentru repararea acestora termenul de prescriptie general de 3 ani incepind cu momentul in care persoana vatamata a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta prejudiciului si persoana obligata sa-l repare (art.1424 din Codul civil). 5. Apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale a persoanei se poate infaptui si in urmatoarele doua cazuri specifice: (a) cind este raspindita o informatie despre care reclamantul spune ca este falsa, insa nu este cunoscuta persoana care a raspindit-o. In acest caz, pentru a stabili faptul defaimarii, instanta va recurge la proceduri speciale; (b) onoarea, demnitatea si reputatia profesionala a unei persoane decedate poate fi aparata la cererea persoanelor interesate. Referitor la subiectul defaimarii, in legislatie sesizam mai multe momente nefavorabile pentru mijloacele de informare in masa (dar nu exclusiv pentru ele). Doua dintre cele mai importante sint dispozitiile privind imprescriptibilitatea si privind repartizarea sarcinii probatiunii. In acest sens, vom invoca principiile elaborate sub egida organizatiei internationale Articolul XIX cu scopul de a pleda pentru operarea de modificari in legislatia referitoare la defaimare. De mentionat urmatoarele principii:

1) In cauzele care implica afirmatii privind chestiuni de interes public, reclamantul trebuie sa dovedeasca ca afirmatiile sau faptele imputate, considerate defaimatoare, sint false.

Acest principiu nu se aplica intr-un numar foarte mare de tari, inclusiv in Moldova, unde intreaga sarcina a probatiunii veridicitatii informatiei difuzate cade pe umerii piritului. Aceste prevederi ale legislatiei sint apreciate ca avind un efect paralizant asupra libertatii de exprimare, de aceea ele ar trebui modificate, cel putin pentru chestiunile de interes public. 2) Alt principiu stipuleaza ca, in afara cazurilor exceptionale, termenul maxim de introducere a unei actiuni de defaimare nu trebuie sa depaseasca un an. Instantele trebuie sa asigure desfasurarea fiecarei etape a procedurii judiciare in cauzele de defaimare intr-un termen rezonabil, pentru a limita impactul negativ al intirzierii asupra libertatii de exprimare. In acelasi timp, cauzele nu trebuie sa fie judecate rapid, pentru a permite reclamatilor sa-si pregateasca apararea in mod adecvat. Principiul termenului de prescriptie isi gaseste argumentare in faptul ca permisiunea de a introduce o actiune in instanta la mult timp dupa ce afirmatiile pe care se bazeaza plingerea au fost raspindite submineaza capacitatea celor implicati de a-si pregati apararea in mod adecvat. Cauzele prelungite in mod nejustificat au intotdeauna un efect distructiv asupra libertatii de exprimare, ca si asupra posibilitatii reclamantilor de a obtine reparatii adecvate intr-un termen rezonabil. Noul Cod civil contine, la acest capitol, mai multe lacune. Astfel, nu se da definitia notiunilor onoare, demnitate si reputatie. Un efect paralizant asupra activitatii mass-media si a libertatii de exprimare il are alin.(2) al art.16: Orice persoana este in drept sa ceara dezmintirea informatiei ce ii lezeaza onoarea, demnitatea sau reputatia profesionala daca cel care a raspindit-o nu dovedeste ca ea corespunde realitatii. In statele cu democratie consolidata reclamantul trebuie sa demonstreze ca prin publicarea/difuzarea informatiei i s-a pricinuit prejudiciu moral/material. Numai dupa ce reclamantul demonstreaza prejudiciul, jurnalistului i se imputa responsabilitatea respectiva. Dar chiar si dupa aceasta jurnalistul poate avea cistig de cauza, daca el demonstreaza ca informatia prezinta interes public, iar dezvaluirile prezinta un interes mai mare decit interesul de protectie a reclamantului sau/si daca jurnalistul demonstreaza ca nu a procedat din rea-vointa, ci pentru a pune in discutie problema. De asemenea, jurnalistul nu va purta responsabilitate daca el a preluat adecvat informatiile publicate oficial sau a utilizat metode si procedee rezonabile ale investigatiei jurnalistice. Art.16 nu include definitia persoana publica, pe cind jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului recomanda reglementarea diferentiata a litigiilor de defaimare in cazul unei persoane pu-blice (politicieni, functionari publici etc.) si in cazul persoanei private (ce-i drept, atunci cind isi expune opinia asupra unui subiect si/sau este implicata intr-un subiect de interes public, aceasta poate avea calitatea de persoana publica). De asemenea, art. 16 opereaza doar cu notiunea informatie, aceasta fiind neadecvata caracterului complex al defaimarii, deoarece se disting afirmatii factologice si afirmatii de opinie bazate pe fapte concrete (rationamente sau judecati de valoare). Lipseste definitia standardului de responsabilitate. In consecinta, reclamatului i se imputa o responsabilitate predeterminata, fiind scutit de raspundere doar daca demonstreaza ca afirmatiile corespund realitatii. Ca metoda de aparare se prescrie doar dovedirea adevarului privind informatia publicata/difuzata. Sint ignorate principiul prudentei profesionale, gradul de greseala rezonabila in activitatea profesionala. In ceea ce priveste reglementarea defaimarii, in Republica Moldova nu exista un standard de responsabilitate (standard de vinovatie) a reclamatului. Standardul de responsabilitate stipuleaza o prescriptie in conditiile satisfacerii careia reclamatul poate fi responsabil:

- reclamatul stia ca afirmatia este falsa; - reclamatul ar fi trebuit sa stie ca afirmatia este falsa (a actionat cu grija, manifestind prudenta profesionala rezonabila, sau a actionat din culpa); - reclamantul va demonstra ca afirmatia factologica este falsa, purtind sarcina probatiunii va dovedi faptul publicatiei, afirmatiei de opinie, factologice (in functie de interesul protejat), falsitatea afirmatiei (factologice), referinta de reclamant, maniera, stilul injurios, cu rea-vointa, intentionat, malitios si inexercitarea de catre reclamat a grijii profesionale rezonabile in acumularea informatiei doar toate aceste elemente constitutive ale defaimarii, demonstrate de reclamant, vor putea imputa responsabilitate pentru actiunile contra onoarei si reputatiei persoanei. Dezmintirea, publicata inainte de decizia instantei de judecata, are mai multe avantaje, de aceea ea trebuie incurajata. Dezmintirea constituie, de fapt, o modalitate extrajudiciara de reglementare a litigiilor. Ca rezultat, se economiseste timpul partilor aflate in litigiu si al martorilor; se reduce termenul de la publicare/difuzare pina la dezmintire; se evita necesitatea achitarii cheltuielilor judiciare; se reduce suprasolicitarea organelor judiciare etc. Legea nu indica ce trebuie sa contina dezmintirea, modalitatea publicarii/difuzarii, volumul minim si maxim, cazurile in care redactia are dreptul de a refuza publicarea/difuzarea; redactia va comunica autorului decizia sa oral sau in scris (desi aceasta norma ar purta mai mult un caracter etic); care este diferenta dintre dezmintire si replica; in ce cazuri redactia poate comenta dezmintirea/replica. De altfel, dreptul la replica constituie un indemn de a purta dialogul in conditii civilizate.

In Codul civil urmeaza a fi operate urmatoarele modificari:

Art.16 se va completa cu un nou alineat (4/1): Redactia mijlocului de informare publica poate refuza publicarea/difuzarea dezmintirii, daca aceasta este anonima; contravine deciziei sau sentintei instantei de judecata definitive; publicarea/difuzarea ei poate conduce la incalcarea legislatiei privind libertatea de exprimare si accesul la informatie; se refera la date care au fost deja dezmintite.

Art.16 se va completa cu un nou alineat (3) cu urmatorul continut: In cauzele care implica afirmatii privind chestiuni de interes public, reclamantul va dovedi ca afirmatiile sau faptele imputate, considerate defaimatoare, sint false.

Art.16 alin.(7): Persoana lezata in drepturile si interesele sale, ocrotite de lege, prin publicatiile unui mijloc de informare in masa este in drept sa publice replica sa in respectivul mijloc de informare in masa se va completa cu textul: Rectificarea si replica vor fi publicate sau difuzate in aceleasi conditii in care dreptul sau interesul i-au fost lezate si nu vor fi comentate.

Art.16 se va completa cu un nou alineat (7/1): Redactia mijlocului de informare in masa are dreptul sa nu publice replica sau rectificarea daca aceasta poate conduce la incalcarea drepturilor altei persoane

sau a legislatiei in vigoare; redactia considera ca o parte esentiala din replica contine expunerea unor fapte ce nu corespund realitatii; varianta propusa spre publicare invedereaza abuz de dreptul la replica.

Art.16 se va completa cu un nou alineat (10): Redactia mijlocului de informare in masa nu poarta raspundere pentru publicarea/difuzarea unor date care nu corespund realitatii, lezeaza onoarea, demnitatea si reputatia profesionala, daca aceste date sint cuprinse in documentele si comunicatele oficiale; au fost difuzate de catre agentiile de presa; sint expuse ca raspuns la demersul redactional sau in materialele serviciilor de presa ale organelor de stat, organizatiilor, institutiilor, intreprinderilor, organelor uniunilor obstesti; constituie expunerea textuala a declaratiilor oficiale ale persoanelor publice sau expunerea lor adecvata; sint cuprinse in opere de autor, care sint difuzate in programe audivizuale in direct, sau in texte care, conform legislatiei, nu pot fi redactate; anterior au fost difuzate de alte mijloace de informare in masa, si aceste date nu au fost dezmintite in conditiile prevazute de lege, cu conditia indicarii sursei; in alte cazuri prevazute de legislatie.

In art.1423 alin.(1): Marimea compensatiei pentru prejudiciul moral se determina de catre instanta de judecata in functie de caracterul si gravitatea suferintelor psihice sau fizice cauzate persoanei vatamate, de gradul de vinovatie a autorului prejudiciului, daca vinovatia este o conditie a raspunderii, si de masura in care aceasta compensare poate aduce satisfactie persoanei vatamate se va stabili limita valorica a compensatiei.

Art.1423 se va completa cu un nou alineat (3): Publicarea neintirziata a scuzelor sau a dezmintirii pina la pronuntarea hotaririi instantei de judecata constituie drept temei pentru micsorarea marimii compensatiei sau pentru exonerarea de plata.

Codul civil urmeaza a fi completat cu prevederi care ar limita termenul de prescriptie pentru actiunile de reparare a prejudiciului ce rezulta din lezarea demnitatii, onoarei sau reputatiei profesionale la un an.

Optam pentru adoptarea in Republica Moldova a unui act normativ special consacrat defaimarii, care va reglementa detaliat corelatia dintre libertatea de exprimare si dreptul la onoare, demnitate si reputatia profesionala si va stipula clar: - judecatile de valoare, opiniile reprezinta aprecieri subiective si nu pot fi dezmintite. In privinta acestora modalitatea de aparare constituie acordarea dreptului la replica; - regimul diferit pentru expunerea informatiilor de interes public in raport cu celelalte categorii de informatii. Expunerea informatiilor de interes public trebuie protejata, sanctionarea fiind admisibila doar in cazurile in care persoana ce a raspindit informatiile a stiut ca ele nu sint veridice; - persoanele publice vor suporta un grad mai mare de toleranta fata de critica decit persoanele private.

Desi defaimarea face obiectul unor dispozitii din Codul civil, Codul penal si Codul contraventiilor administrative, insistam asupra ideii elaborarii si adoptarii unui act normativ special.

Fireste, legea privind defaimarea va fi justificata doar daca va avea ca scop real si ca efecte demonstrabile protejarea reputatiei persoanei si total nejustificata daca scopul si efectele ei ar fi impiedicarea aparitiei materialelor si emisiunilor critice si demascatoare la adresa autoritatilor, in special privind coruptia si infractiunile de care se pot face vinovate acestea; protejarea unor simboluri de stat si insemne nationale s.a.; protejarea imaginii statului etc.

Conform standardelor internationale, organele publice de orice rang, inclusiv cele din structurile legislativului, executivului, presedintiei sau din sistemul judiciar, nu vor avea dreptul de a intenta actiuni in instanta de judecata pentru defaimare, astfel recunoscindu-se importanta vitala a criticii deschise la adresa statului si autoritatilor publice.

Privatiunea de libertate, suspendarea activitatii persoanei pentru anumite termene, amenzile excesive si alte pedepse penale foarte severe nu pot fi folosite in actiunile de defaimare, oricit de grave sau flagrante ar fi afirmatiile calomnioase.

Raspindirea unor categorii de informatii nu trebuie sa atraga nici raspundere civila, in afara de situatiile cind se poate dovedi ca s-a procedat cu rea-credinta. In actiunile de calomnie scopul primordial trebuie sa fie reparatia prejudiciilor aduse reputatiei reclamantului, dar nu pedepsirea persoanei care a difuzat informatia. Informatia care nu a fost dovedita ca este calomnioasa nu poate conduce la reparatii inevitabile