Sunteți pe pagina 1din 2

Libertate inseamna securitate1 Ionut Sterpan Mananc acum un corn cu lapte.

Pana le termin pe amandoua, ma voi confrunta in fiecare moment cu o problema de reglaj fin intre "mai mult corn" si "mai mult lapte", in functie de consistenta melanjului. Cum gusturile difera, e plauzibil ca oamenii sa prefere melanjuri de consistente diferite. Putem transporta aceeasi logica adversativa si in disputa actuala despre reforma legilor securitatii. Se vor contura doua tabere: una a celor (de obicei in haine civile) care pledeaza pentru slabirea prerogativelor puterii de stat, in favoarea agentilor privati, si una a celor care (in acord cu propriul rol) opteaza pentru intarirea acestor prerogative. De ce am boteza insa dezbaterea Libertate versus securitate? Nu este niciun motiv ca ultimii sa isi numeasca optiunea "mai multa securitate", ca si cum intarirea puterii de stat ar insemna automat mai multa securitate pentru toti. Este clar ca cei doi termeni aflati in opozitie nu sunt "libertate si securitate". Jocul lingvistic adversativ al libertatii cu securitatea e teribil de inselator. Pentru ca ascunde optiunea cea mai rea, pierderea de catre agentii privati a libertatii si, odata cu ea, a securitatii, si ascunde si principalul motiv pentru care sustinem libertatea. Motivul pentru care sustinem libertatea nu e o chestiune de gust excentric: libertatea e buna tocmai in masura in care ne rezolva problemele, si mai ales problema securitatii. Regulile care ne protejeaza libertatea si proprietatea s-au cimentat tocmai ca solutii de succes ale conflictelor in care diferiti actori indivizi obisnuiti, autoritati, agenti supraindividuali - isi amenintau in variate forme securitatea unii altora. Modul in care libertatea garanteaza securitatea nu este intotdeauna evident. Exista costuri ascunse, dar mari, ale pierderii libertatii. Schema este de obicei urmatoarea: pierderea unui tip de libertate aparent nesemnificativ in favoarea statului atrage dupa sine pierderea mai multor libertati, si in alte domenii, care, odata pierdute, ne lasa mai vulnerabili. Se vorbeste despre un razboi impotriva terorii. Daca folosirea termenilor a devenit atat de generoasa, atunci ne aflam de cel putin 4.000 de ani intr-un razboi pentru limitarea puterii guvernamentale. Care sunt vestile cele mai noi de pe acest front? Un val de proiecte de modificari legislative reactive la pericolul terorist largesc aria de actiune a serviciilor guvernamentale de informatii. Noile propuneri cer companiilor de telecomunicatii sa stocheze integral convorbirile telefonice, e-mail-urile tuturor clientilor si permit serviciilor de informatii sa acceseze bazele de date, fara prea mare bataie de cap data de acordul judecatoresc. Mania supravegherii e gata sa distruga spatiul privat si sa ne arunce la picioarele unicii puteri salvatoare, serviciul national de securitate. Exista doua tipuri de reactie antietatista din partea taberei civile: a) sa expuna mania supravegherii ca disproportionata - sa spuna ca pericolul nu e suficient de mare ca sa justifice o schimbare legislativa atat de semnificativa; b) chiar daca recunoastem ca pericolul terorist e serios, sa arate ca solutia propusa e gresit directionata, ca exista si alte solutii institutionale decat intarirea prerogativelor puterii monopoliste. Subscriu la ambele raspunsuri.

Publicat initial in revista 22, 20 ianuarie, 2009.

Si ce daca s-ar asculta telefoane? Pericolul cel mai evident pentru individ ar fi dezvaluirea unor lucruri pe care el prefera sa le tina sub tacere. Multe astfel de lucruri tin de prejudecati sociale care n-au nimic de-a face cu cat rau poate face statul. Putina analiza institutionala scoate insa la iveala pericole dintre cele mai profunde, legate de "competitie", care au totul de-a face cu puterea de stat. O democratie liberala depinde de o competitie echilibrata intre putere si opozitie sub domnia legii. Insa, cu ajutorul serviciului de informatii aflat exclusiv la dispozitia sa, grupul aflat la putere va fi unicul capabil sa descopere strategiile adversarilor politici si motivele de santaj. Daca arma serviciilor secrete de informatii va fi intarita si pusa in slujba puterii, opozitia va fi constant slabita si controlata. Fara posibilitatea reala a unei opozitii, in curand cetatenii nu vor mai avea de ales: vor fi lipsiti de aparare impotriva taxelor si reglementarilor arbitrare, care isi urmeaza nestingherit drumul in sus. E dificil sa planifici proiecte economice pe termen lung, cand orizontul legislativ si juridic este cetos. Antreprenorii vor fi impinsi de evolutia institutionala sa se asigure impotriva neprevazutului, cooperand subteran cu autoritatile. Altfel, ii paste nu doar insuccesul, dar si culpabilizarea: in orice moment vor depinde de bunavointa autoritatilor, la atatea legi, e imposibil sa nu ti se arate ca ai incalcat vreo cateva. Odata urmat drumul "cooperarii", nimic nu-i va impiedica pe agentii economici sa se protejeze impotriva potentialilor noi antreprenori si in dauna economiei, prin lobby pentru noi reglementari. Iata cum o modificare legislativa aparent izolata intr-o sfera de discutie in care pericolul terorismului era comparat cu rusinea de a fi prins cu oaia gonflabila ne proiecteaza intr-o discutie despre spirala negativa a coniventei economiei cu autoritatea politica. Morala scenariului este nu doar ca schimbarea legislativa propusa are suficienta insemnatate incat s-ar putea sa fie disproportionata. Scenariul arata ca masura propusa nu face decat sa inlocuiasca un ascendent periculos de putere (terorismul din surse externe statului) cu un altul (statul insusi). Putem concepe solutii institutionale la problema terorismului care sa evite asimetria? Da. Una este cresterea acesului la arma speciala: pastrarea serviciului de informatii ca arma unica nationalizata, dar punerea lui in slujba si sub controlul unei pluralitati de organisme reprezentative. Iar alta, denationalizarea si renuntarea treptata la caracterul monopolist al organizatiei care furnizeaza informatii speciale si licentierea, in mod gradat, a unei pluralitati de organizatii cu capital privat. Organizatiile si grupurile vor fi atat de multe, incat niciunul nu va putea castiga un ascendent de putere decisiv, iar in acelasi timp performanta sectorului in ansamblul sau va evolua odata cu concurenta. Odata cu cresterea libertatii agentilor de a furniza si cumpara securitate, va creste si calitatea securitatii.