Sunteți pe pagina 1din 4

Doua solutii in oglinda la problema confesionalizarii invatamantului romanesc1 Ionut Sterpan

Am aratat mai demult in aceasta revista ca relatia dintre statul roman si Biserica dezavantajeaza toate categoriile interesate de serviciile oricareia dintre ele, inclusiv pe credinciosi*. Parteneriatul lor este doar un nume frumos pentru reteta prin care cele doua elite - birocratia de stat si respectiv birocratia religioasa - reusesc sa traiasca pe seama rentelor extorcate de la membrii lor si de la altii. Invatamantul romanesc este un teren familiar pe care putem urmari efectele acestei relatii bolnavicioase**. Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta a lansat de curand un exemplar raport de cercetare*** asupra gradului de impregnare confesionala la care s-a ajuns in educatie. Avem acum, datorita Raportului, doua elemente esentiale pentru o dezbatere: un cadru descriptiv suficient de solid pentru a evalua gravitatea unei probleme institutionale, si o solutie propusa - separarea Bisericii si a elementelor confesionale de educatia de stat. Dezbaterea nu se anunta simpla. Ea ar avea de administrat in acelasi timp framantarile sustinatorilor unui invatamant neutru si impartial si suspiciunile celor carora le pasa de viata religioasa. Si totusi exista o modalitate de a impaca toate aceste temeri si suspiciuni reciproce. Ca de obicei, cheia dezamorsarii situatiilor sta tocmai in libertate. Convingerea libertarienilor este ca dereglementarea si privatizarea treptata in paralel a serviciilor religioase si educationale va fi un instrument institutional suficient de puternic pentru a satisface ambele seturi de preferinte. Propunerea libertariana poate fi inteleasa cel mai bine prin contrast cu propunerea secularistumanista a separarii, solutia propusa in Raport. Atentie insa, propunerile nu sunt contradictorii, ci doar se aplica in conditii institutionale diferite. Aflati sub conditionalitatea monopolului de stat asupra invatamantului, se intampla frecvent ca avocatii celor doua solutii sa faca front comun pentru solutia practica secularista. Sa facem mai intai o trecere in revista a structurii de adancime a Raportului pentru a vedea in ce constau problemele semnalate si apoi vom vedea cum se desprind cele doua solutii alternative. Structura de adancime a Raportului are trei parti: o parte descriptiva descrie modul in care mediul academic si sistemul de invatamant sunt impregnate religios de confesiunea ortodoxa; un argument - explica de ce impregnarea religioasa reprezinta un pericol pentru educatie; o solutie - recomanda separarea Bisericii si tinerea la distanta a elementelor confesionale de mediul de invatamant. In ce consta impregnarea? Raportul descrie doua tipuri de impregnare confesionala. Unul este la nivel simbolic. El consta in prezenta - in exclusivitate - a icoanelor ortodoxe in salile de studiu, a capelelor ortodoxe in campusuri, a slujbelor oficiale ortodoxe de la inceputul anilor academici, in sfintiri ale cladirilor si bibliotecilor, in aliante ceremoniale intre rectori universitari si ierarhi ortodocsi. Celalalt tip se manifesta la nivelul procedurii de invatamant, datorita activitatii
1

Publicat initial in revista 22, 27 ianuarie 2010.

profesionale a teologilor confesionali (spre deosebire de teologii ecumenici de exemplu si de istoricii religiilor). De ce impregnarea religioasa reprezinta o problema? Simbolica sau procedurala, impregnarea conduce in primul rand la o discriminare de facto a altor confesiuni. Datorita exoticitatii altor confesiuni, membrii acestora ajung sa fie tratati diferit de administratiile unitatilor de invatamant. In al doilea rand, prezenta in exclusivitate a profesorilor de teologie confesionala in facultatile de teologie de stat, si prezenta in invatamantul preuniversitar - in functii de studiu si in functii administrative - a celor cu dubla specializare dintre care una este de teologie confesionala, duc la o deformare a procedurii firesti de studiu in interiorul unitatii de invatamant. Aceasta intrucat, si aici este miezul argumentului, prin regulamentul sub care activeaza, teologii din invatamant sunt complet angajati din punct de vedere confesional si subordonati administratiei Bisericii. Teologii confesionali sunt constransi institutional de regulamentul Bisericii sa nu se delimiteze cognitiv de angajamentul fata de dogme pentru a le supune unui examen critic autentic. Or, ei activeaza intr-un cadru institutional care presupune procedural tocmai disponibilitatea de a examina critic si de a te delimita mental de orice angajamente dogmatice, perspective si tabuuri. Aceasta disponibilitate constituie esenta procedurii de studiu; denaturarea ei face realmente imposibil un invatamant independent, impartial si sanatos. Cred ca motivul teoretic pentru care lucrurile stau astfel, ia intr-un fel sau altul in calcul ideea lui Karl Popper ca inclusiv dogmele au consecinte in lumea reala, si prin transfer, in aceasta masura, si interpretarile lor sunt failibile si deci trebuie supuse examenului critic. Exista si un motiv practic pentru care nu putem renunta in procedura de studiu la disponibilitatea delimitarii mentale de propriile perspective: este singura modalitate prin care putem ajunge in mod pasnic sa cadem de acord ca o idee este proasta sau buna. Totusi, faptul ca un profesor la o scoala nu este dispus sa isi priveasca critic anumite perspective nu reprezinta in sine o problema. Problema denaturarii procedurale a sistemului de invatamant apare numai cand pentru beneficiarii procesului de invatamant, studenti si elevi, nu exista optiune decat in interiorul unui sistem unic, standardizat si impus prin lege. Doar daca sistemul unic ajunge sa fie structural indreptat intr-o parte (limba engleza poate surprinde mai bine aceasta trasatura in sintagma structurally biased), beneficiarii sistemului ajung prizonierii unei singure perspective. Este important sa avem in acest punct o reprezentare foarte clara a ceea ce inseamna monopol de stat asupra invatamantului. Pentru ca existenta scolilor si universitatilor private este complet irelevanta. Acestea fac parte din sistemul unic intrucat sunt constranse sa urmeze in detaliu un standard unic in modalitatea de educatie si de evaluare. Unitatile de invatamant de stat se pot privatiza toate si maine, sistemul va ramane monopol de stat. Ceea ce conteaza este liberalizarea serviciilor, adica permisiunea unor standarde diverse de educare si evaluare asa cum ar emerge in functie de cererea pietei. Care este solutia?

In acest moment al discutiei este usor de inteles pozitia raportului: Daca dorim sa avem un sistem unic si standard, atunci nu ne putem permite profesori care sa deformeze sistemul in ansamblul sau; deci, sa-i tinem la distanta. Aceasta este solutia secularist-umanista. Prin contrast, solutia libertariana recomanda sa renuntam la ideea de sistem unic standardizat. Daca am proceda la o liberalizare in paralel a religiei si a invatamantului, atunci nici nu ar mai fi nevoie sa ii tinem la distanta de invatamant pe teologii confesionali. De ce nu ar fi nevoie? Sa ne imaginam ca la o dezbatere vin doi invitati. Fiecare dintre ei poate fi descris drept independent, impartial, obiectiv. Impartialitatea si obiectivitatea emisiunii sunt asigurate si obiectivul este atins: auditoriul este protejat de manipulare. Insa aceleasi obiective sunt asigurate si daca vin doi invitati angajati fata de lucruri adverse. Auditoriul este expus unei discutii critice, nu este prizonierul unei singure prerspective si este protejat de manipulare. Nu este necesar ca elementele din sistemul de invatamant luate separat - fiecare universitate, fiecare facultate, fiecare profesor luati individual - sa poarte trasatura impartialitatii. Ceea ce ne intereseaza este ca sistemul in ansamblul sau sa poata fi descris ca impartial (unbiased). Prin analogie, impartialitatea mediului de studiu in ansamblul sau este asigurata nu neaparat prin absenta din sistem a elementelor angajate confesional, ci si de prezenta simultana si in competitie a unor elemente angajate fata de lucruri diverse si adverse. Pana la urma, solutia nu este decat aplicarea ideii lui James Madison conform careia atat stabilitatea, si impartialitatea sistemului cat si libertatea indivizilor pot fi asigurate de prezenta simultana in sistem a unei pluralitati de factiuni. Propunerea institutionala libertariana consta asadar in garantarea institutionala a posibilitatii diversitatii. Aceasta propunere are doi piloni: privatizarea religiei si privatizarea educatiei. Ce presupune privatizarea sau liberalizarea religiei? Ca statul sa nu constranga si nici sa favorizeaze organizatiile religioase. Sa relaxeze semnificativ constrangerile de licentiere ale unei organizatii drept religioasa, sa nu reglementeze standardele pe care ar trebui sa le respecte serviciul religios ci doar sa sanctioneze amenintarile la adresa libertatii, si sa se abtina sa finanteze organizatiile, institutiile sau confesiunile religioase. Ce presupune privatizarea sau liberalizarea invatamantului? Ca statul sa nu constranga si nici sa favorizeze unitatile si standardele de invatamant. Sa relaxeze semnificativ constrangerile de licentiere ale unei organizatii drept scoala, sa nu reglementeze standardele pe care ar trebui sa le respecte serviciile educationale si de evaluare ci doar sanctioneze amenintarile la adresa libertatii, si sa se abtina sa finateze organizatiile, institutiile sau unitatile de invatamant. Solutia poate fi desigur adoptata gradual. Putem adauga incremental doze de libertate de alegere individuala in diferitele etape ale furnizarii serviciilor religioase si respectiv educationale. Sistarea finantarii poate fi dublata de exemplu si de permisiunea dezvoltarii de catre Biserici a unor servicii optionale si alternative de arbitraj, de incheieri si desfaceri de contracte. Pe masura ce ne deplasam spre libertate, solutia incepe sa rezolve si problema discriminarii, incepe sa asigure si impartialitatea mediului universitar, si in acelasi timp, sa favorizeze o viata religioasa ferventa. Aici sta forta institutionala a propunerii libertariene si atractivitatea ei morala: ea poate satisface dorinte diverse in acelasi timp. Solutia prezentei simultane a elementelor diverse si adverse poate fi recalibrata sa rezolve si problema impregnarii simbolice. Am aratat acum trei ani cu ocazia tulburarilor legate de prezenta icoanelor in scoli**** de ce prezenta simultana in spatiul public de invatamant a

elementelor simbolice diverse, religioase sau nu, ar neutraliza efectul simbolic al fiecareia dintre ele asupra celor prezenti. Solutia libertariana si cea mai putin costisitoare social era, si este, transferul drepturilor de decizie de la nivelul colectivelor (stat, inspectorat, scoala, clasa) catre indivizi, si anume catre cei mai direct interesati de parcela spatiului public din imediata lor proximitate. In cazul respectiv, deciziile dispersate luate de elevi cu privire la ce afis vor pune pe perete, pe metrul patrat din dreptul lor, sub cateva conditii minimale, ar fi asigurat diversitatea si neutralitatea simbolica a spatiului de invatamant ca intreg. Atunci am folosit o alta strategie de argumentare, una care exploata mai degraba intuitia economistului Ronald Coase, in slujba aceleiasi concluzii practice: transferul preogativelor decizionale de la marii jucatori colectivi, Biserica, stat, Consilii locale etc, catre cei multi dar dispersati si neorganizati catre consumatorii de educatie. Pana atunci insa, impregnarea simbolica ramane in continuare, iar problema impregnarii procedurale ameninta sa se agraveze. Putem adopta una dintre cele doua solutii pe care le-am prezentat in oglinda, sau putem ramane cu problema. In incheiere, o nota comica, dar a carei comicitate arata cat de putin neutru este de fapt astazi statul in domeniul religios. Cititorii liberali sunt poate familiari cu ideea lui Milton Friedman a voucherelor date de stat consumatorilor de educatie. Daca statul tine neaparat sa subventioneze religia si spiritualitatea, nu este necesar ca statul sa finanteze furnizorii. Se pot da vouchere si consumatorilor de spritualitate. Statul poate finanta direct beneficiarii si astfel stimula concurenta dintre furnizori si potentialii furnizori in beneficiul libertatii de constiinta. Paleta de optiuni confesionale, religioase, spirituale, va fi atat de larga pe cat vor dori indivizii. ______________ *Sterpan, Ionut. 2009. Aservirea constitutionala a Bisericii. 22, Anul XVI, nr. 267. **Aceste insemnari sunt urmarea unor discutii purtate la CADI pe marginea raportului cu Gabriel Andreescu, Liviu Andreescu, Laurentiu Gheorghe, Emanuel Socaciu, Bogdan Duca, Iuliana Conovici, si alti cercetatori. ***Raportul a fost elaborat de Liviu Andreescu in colaborare cu Judit-Andrea Kacso si publicat in numarul 3/ 2009 al Noii Reviste de Drepturile Omului. ****Sterpan, Ionut. 2007. Icoanele in scoli. O perspectiva libertariana. Liberalism.ro.