Drept roman 05.10.

2010 curs 1

Drept roman prof. Molcut Emil Partea introductiva

I. Obiectul dreptului privat roman

Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si complex format din numeroase ramuri si institutii juridice. Dreptul roman a trait o viata milenara intrucat el s-a format in epoca fondarii Romei si s-a aplicat pana la moartea imparatului Justinian ( sec. al VIII- lea i. Hr sec. al VIlea d.Hr.). Pentru a intelege specificul dreptului roman trebuie sa retinem ca la origine si romanii ca si alte popoare ale antichitatii au confundat dreptul cu religia si cu morala, dar spre deosebire de celalalte popoare ale lumii antice, romanii au depasit aceasta confuzie si au realizat o distinctie foarte clara intre normele dreptului, normele religioase si normele de morala. Dovada ca inca din epoca veche romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul ius, iar normele religioase prin cuvantul fas , mai mult la romani idelile juridice si-au pus amprenta asupra intregii vietii spirituale, incat in antichitate se spunea asa cum grecii sunt un popor de filizofi, romanii sunt un popor de juristi. Dar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica trebuia sa faca dovada ca a fost elev al unui jurist-consult celebru (jurisconsultii erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului roman). Cu toate acestea in unele texte juridice clasice constatam cu surpindere ca persista stravechea confuzie dintre drept, religie si morala, spre exemplu printr-un text din opera legislativa a imparatului Justinian ni s-a transmis definitia jurisprudentei sau definitia stiintei dreptului. Potrivit acelui text Iurisprudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia iusti atque inusti scientia prin urmare Iurisprudentia este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si nedrept. In aceasta definitie dreptul se confunda si cu religia si cu morala. Printr-un text care apartine marelui Ulpian ni s-au transmis principiile fundamentale ale dreptului. Potrivit lui Ulpian Iuris precepta sun hec : Honeste vivere, alterum non ledere, sum cuicve tribuere adica principiile dreptului sunt acestea : a trai in mod onorabil, a nu vatama pe altu, a da fiecaruia ce este al sau. De data aceasta, constatam ca dreptul se confunda cu morala intrucat primul principiu tine de domeniul moralei, pe cand urmatoarele 2 principii sunt de domeniul dreptului.

Drept roman 05.10.2010 curs 1

In fine, marele jurisconsult Celsus ne-a transmis definitia dreptului : Ius est ars boni et hecvi ( dreptul este arta binelui si a echitabilului). Si de aceasta data, dreptul se confunda cu morala intrucat conceptul de bine este de domeniul moralei, iar conceptul de echitate are un sens moral si un sens juridic. Faptul ca in unele texte clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala in ciuda faptului ca aceasta confuzie fusese demult depasita in practica institutiilor judecatoresti isi are explicatia sa. In primul rand, romanii erau profund conservatori, un popor care nu a renuntat niciodata la valorile sale traditionale, chiar daca acele valori erau demult depasite de realitate. In al doilea rand, fiind un popor pragmatic, romanii aveau un ascutit simt practic, iar aceasta trasatura a psihologiei lor s-a oglindit si in cercetarile juridice, in sensul ca jurisconsultii romani nu isi incepeau lectiile cu incursiuni teoretice, ci cu expunerea unor spete, pe care le analizau impreuna cu studentii si constatau ca intre acele cazuri exista puncte comune, pe baza carora incercau apoi sa formuleze anumite principii de drept acele principii erau consacrate adica erau cunoscute ca atare de toti jurisconsultii numai daca erau in masura sa ofere solutii optime pentru toate cazurile reale sau imaginare dintr-un anumit domeniu. Si nu in ultimul rand, romanii nu au avut vocatia teoriei, de aceea ei au formulat cateva definitii si acelea imprumutate de la greci, iar acestia din urma n-au facut distinctie intre drept si morala ; dimpotriva, ei considerau ca dreptul este un element component al moralei (principiile juridice se formeaza si sunt consacrate in practica instantelor judecatoresti, pe cand definitiile sunt formulate din notiuni de ordin teoretic in vederea sistematizarii anumitor materii care sunt supuse cercetarii juridice ; principiile apar in practica, definitiile in teorie). Astfel, definitiile sunt luate de la greci, iar principiile de la romani. Practica juridica romana a creat concepte, categorii, principii, procedee si institutii care s-au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice si au fost preluate atat in societatea medievala cat si in societatea moderna. Aceasta evolutie a fost posibila datorita faptului ca romanistii adica cercetatorii s-au preocupat inca de la inceputurile evului mediu de reconstituirea si valorificarea tezaurului gandirii romane inca de la inceputul epocii feudale. Inca din secolul al VII lea d. Hr., la Ravena, s-a fondat prima scoala de drept roman care si-a propus sa cerceteze valorile juridice romane. In secolul X, in orasul Pavia, s-a fondat o scoala de drept similara, insa lucrarile elaborate de reprezentantii celor doua scoli s-au pierdut, astfel incat noi le cunoastem numai din izvoare indirecte. Fapt este ca acele lucrari nu au putut avea o valoare stiintifica deosebita pentru ca in mod sigur profesorii acelor scoli nu au cunoscut digestele imparatului Iustinian (digestele lui Iustinian sunt o culgere de fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici, lucrari care s-au pierdut pe cand digestele au ajuns pana la

Drept roman 05.10.2010 curs 1

noi, astfel incat prin intermediul digestelor putem cunoaste macar in parte lucrarile jurisconsultilor clasici). In sec. XI, in orasul Bologna, profesorul Irmerius a fondat scoala glosatorilor. Glosatorii s-au condus in cercetarile lor dupa metoda exegetica, in sensul ca ei au explicat, au comentat de asa maniera textile juridice romane incat acele texte sa poata fii intelese si de acei practicieni care nu erau specialisti in drept roman. Asadar, scolile glosatorilor nu au avut o finalitate practica de vreme ce acele comentarii denumite glosse nu s-au aplicat in practica instantelor. Cel mai valoros reprezentant al scolii glosatorilor a fost profesorul Acurius, care a scris Marea Glosa, care cuprinde 96.260 de glosse. In sec. XIV, tot la Bologna, profesorul Bartolus a fondat scoala postglosatorilor sau scoala Bartoliana. Post-glosatorii s-au condus dupa metoda dogmatica, intrucat ei nu au cercetat nemijlocit textele juridice romane, ci au cercetat glosele cu scopul de a extrage din ele principii, care sa fie aplicate in practica instantelor. Prin urmare, scoala post-glosatorie a avut o finalitate practica, iar principiile fondate de post-glosatori nu s-au aplicat numai in Italia ci si in intreaga Europa de Apus, mai cu seama in Germania, deoarece in sec. XV, germanii au renuntat la dreptul lor national si au preluat principiile formulate de post-glosatori, le-au adaptat si le-au aplicat la realitatiile din Germania feudala. Pe aceasta cale, in sec al. XVI lea, in Germania s-a nascut un nou sistem de drept denumit Usus Modernus Pandectarum sau Usus Podiermus Pandectarum, adica dreptul modern al digestelor sau dreptul de azi al digestelor (Grecii desemnau digestele lui Iustinian pandecte ). In sec al XVI lea in Franta, profesorul Andre Alciat a fondat scoala istorica a dreptului roman ce a marcat o inflorire a cercetarii in domeniul dreptului roman, deoarece profesorii acestor scoli au valorificat, pe langa textele juridice romane, si informatii din alte domenii cum ar fi istoria, filosofia si mai cu seama filologia. Cel mai valoros reprezentant al scolii istorice a fost profesorul Jean Cujas care, pentru prima oara in istorie, a incercat sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici pe baza digestelor lui Iustinian. In 1802, prelegerile pe care le-a tinut la Universitatea din Malburg profesorul Savigny a fondat noua scoala istorica a dreptului roman. Profesorul Savigny era de parere ca statul nu avea indreptatirea necesara sa elaboreze norme juridice, de unde se desprinde concluzia ca normele dreptului nu pot fi exprimate legitim in forma legii, ci numai in forma traditiei juridice, adica in forma nescrisa a obiceiurilor juridice, pentru ca nu legea, ci obiceiurile juridice exprima sufletul national sau psihologia poporului. Or, traditia juridica germana se formase pe baza principiilor formulate de post-glosatori, astfel incat intelegerea corecta a traditiilor juridice germane era conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman. De aceea cei mai mari romanisti sunt germanii.

Drept roman 05.10.2010 curs 1

Dovada ca in a doua jumatate a sec. XIX, in Germania s-a afirmat cu rezultate stralucite Theodor Mommsen, care a fost si este considerat cel mai mare romanist. Theodor Mommsen s-a condus dupa metoda dialectica, in sensul ca el sustinea ca dreptul roman trebuie cercetat in evolutia sa istorica si in stransa relatie cu viata economica, sociala si politica. La inceputul sec. al XX- lea la Sorbona, s-a remarcat profesorul Paul Federic Girard, care este autorul unui tratat de drept modern si totodata el a elaborat o colectie a tuturor textelor juridice romane- Colectia Girard. In perioada interbelica s-a remarcat Pietro Bonfante care, printre altele, a editat cea mai buna editie a operei legislative a imparatului Iustinian. La noi la romani, cercetarea stiintifica in domeniul dreptului roman a inceput odata cu aparitia lucrarii lui Titu Maiorescu, In contra scoalei lui Barnutiu, prin care demonstra ca dreptul roman poate fi inteles corect numai daca este cercetat in stransa legatura cu formele de organizare pe care le-a cunoscut statul roman in evolutia sa istorica. La inceputul sec. XX-lea s-a remarcat profesorul Stefan Gh. Longinescu, cu doctorat in Germania, autor al unui tratat de drept roman foarte apropiat. In perioada interbelica s-au remarcat la Cluj- Ion Catuneanu, iar la Bucurestiprofesorul Nicolae Corodeanu, Constantin Stoicescu, Grigore Dumitrescu si Gheorghe Dumitru, iar dupa al doilea razboi mondial catedrele de drept roman au fost ilustrate la Bucuresti de profesorul Constantin Tomulescu membru al academiei Constantiniene din Perugia, la Cluj - Vladimir Hanga, iar la Iasi - Mihai Japota. Dreptul privat este domeniul in care romanii au dat masura spiritului lor creator, domeniul in care romanii au creat concepte, categorii, principii si institutii judiciare cu aplicatiuni universale. Romanii au avut reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat inca din epoca veche, insa nu au teoretizat aceasta distinctie decat abia la sfarsitul secolului al-doilea d.Hr., cand marele jurisconsult Ulpian ne-a infatisat criteriul pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si dreptul privat. Potrivit lui Ulpian publicum Ius est cvod, ad statarum rei romane spectat privatum cvod, ad singolorum utilitatae , adica dreptul public este acela care se refera la organizatia statului, iar dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia . Aceasta definitie este criticabila, deoarece in conceptia lui Ulpian ar exista anumite norme de drept care dau expresie unor interese generale ale socitetatii alaturi de alte norme de drept, care dau expresia unor interese individuale. In realitate, toate normele dreptului fara exceptie, dau expresie unor interese generale, nu exista norme de drept care sa exprime interese individuale. Iata de ce este necesar sa recurgem la alt criteriu pentru a realiza distinctia dintre dreptul public si dreptul privat.

Drept roman 05.10.2010 curs 1

Avem in vedere criteriul sferei de reglementare juridica, intrucat normele de drept public reglementeaza anumite cateogorii de relatii sociale, iar normele de drept privat reglementeaza alte categorii de relatii sociale. Astfel normele de drept public reglementeaza relatii sociale care iau nastere in legatura cu organizarea statului, precum si relatiile dintre stat si cetateni, pe cand normele dreptului privat reglementeaza relatiile care iau nastere in legatura cu statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut patrimonial/pecuniar (este patrimonial tot ceea ce poate fi apreciat in bani) precum si relatii sociale care se nasc intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private (se numesc private acele procese care au un obiect patrimonial). Deci: Dreptul privat roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman, norme care reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut patrimonial precum si relatiile care iau nastere intre persoane cu ocazia judecarii proceselor private. Cursul de drept privat roman cuprinde: 1. Izvoarele dreptului privat roman- forme de exprimare ale normelor juridice de drept privat roman Obiceiuri Legea Edictele magistratilor Jurisprudenta Senatusconsultere Constitutiunile imperiale

2. Procedura civila romana- normele juridice care au reglementat desfasurarea proceselor private in cadrul celor 3 sisteme procedurale care le-au cunoscut romanii: Procedura legii sactiunilor (epoca veche) Procedura formulara (epoca clasica) Procedura extraordinara (epoca post-clasica) 3. Dreptul civil roman- ocupa locul central Persoane -conditia juridica a diverselor categorii de persoane -organizarea familiei romane -procedeele juridice create de romani in vederea protejarii incapabililor

Drept roman 05.10.2010 curs 1

Bunuri - Fizionomia celor 3 titluri juridice prin intermediul carora persoanele exercita stapanirea asupra lucrurilor: posesiunea, detentiunea, proprietatea Succesiuni -acele norme juridice care reglementeaza transferul patrimonial de la defunct catre urmasii sai Obligatiuni -oglinda juridica a economiei de schimb: a. Partea generala/ Teoria generala a obligatiunilor b. Partea speciala/ Izvoarele obligatiunilor

05/10/2010