Cheia unei vieti mai bune Barbat sau femeie oriunde te-ai afla, cand vei auzi aceste

cuvinte, lasa deoparte chinul si zbaterile clipei si da-mi mana ta. Vino cu mine intr-o misiune de explorare, intr-o calatorie a mintii care te poate ajuta sa-ti schimbi viata in bine. Eu si cu tine nu cautam aur, argint sau petrol, ci ceva cu mult mai de pret o cheie, o simpla cheie care va descuia usa temnitei noastre si ne va elibera de infernul nefericirii, al nesigurantei si al esecului, daruindu-ne posibilitatea de a ne implini visurile. Aceasta cheie, daca o gasim, va rezolva cea mai mare problema a umanitatii si va dezvalui raspunsul la o intrebare care i-a umrarit si i-a preocupat timp de secole pe majoritatea oamenilor Exista un mod mai bun de a trai? Ni s-a spus ca omul este singurul animal care nu stie nimic si nu poate invata nimic fara un ajutor din afara. Nu stie sa vorbeasca, sa mearga sau sa manance in mod natural; singurul lucru pe care stie sa-l faca este sa planga. De-a lungul secolelor am fost invatati multe lucruri, dar plansetele noastre s-au diminuat pe masura ce cunoasterea a crescut. Lacrimile de deznadejde, de esec, de frustrare, autocompatimire, neajutorare si frica sunt la fel de obisnuite azi cum au fost intotdeauna. Home a afirmat ca printre toate creaturile care respira si se tarasc pe acest pamant nu exista o faptura mai nefericita ca omul. De ce? De ce suntem neferciti? Oare nu ni s-a spus ca am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu si oare nu ni s-a dat stapanire totala asupra acestei lumi? Cand ne-am respins acest chip? Cum am renuntat la puterea noastra? Ce s-a intamplat? De ce in inimile noastre simtim aceeasi neimplinire ca stramosii nostrii, pentru care fiecare clipa din viata era o lupta pentru supravietuire? Oare Dumnezeu ne-a parasit undeva pe drum? Oare s-a saturat de neputinta noastra de a profita pe deplin de talentele si mintile pe care ni le-a harazit si de paradisul care ni l-a destinat, plecand catre alte lumi, catre alte galaxii si lasandu-ne sa ne descurcam singuri? Ar face El asa ceva, in nemarginita Lui pricepre, dupa ce a cladit in fiecare din noi atatea contradictii, incat trebuie sa fi prevazut cu siguranta ca problemele erau inevitabile? Omul e singurul animal care roseste si rade, insa aceasta creatura care poate manifesta atata tandrete si dragoste e singura fiinta care isi chinuie propria specie. De ce? De ce ucide, fura, violeaza, jefuieste, minte si inseala, daca este cu adevarat apogeul creatiei? De ce, prin actele sale nebunesti, se condamna singur la o viata de servitudine, mizerie, esec si frustrare, daca este centrul cosmosului si receptorul atator binecuvantari ale Domnului? Si cum traim de milenii in aceasta stare vrednica de mila, exista vreun motiv pentru a crede ca ne putem schimba acum, ca putem descoperi un mod mai bun de a trai? Aceasta e ceea ce cautam noi, tu si cu mine. Straduintele noastre ar putea hotari felul in care iti vei petrece restul zilelor. De ce? De ce nu putem trai in pace, liniste, mandrie, multumire, fericire pe un glob generos care ne-a fost incredintat cu dragoste? Oare suntem doar niste papusi actori si actrite pe o scena- ce joaca dupa scenariile profetiilor facute de inteleptii chinuiti ai trecutului? E usor sa-ti bati joc de eforturile omului de a trai o viata mai buna, de vreme ce a fost izgonit din paradis. Nenumarati discipoli si-au atras cei ce au declarat cu batjocura ca toti muratorii sunt nebuni si ca toti ne-am nascut ca un capastru in jurul gatului. Cuvintele lor, oglindite in istoria si literatura noastra, ne ofera un refugiu usor si o scuza atunci cand dam gres, cand ne obosesc nenumaratele incercari de a deveni mai buni, cand suntem dobarati de forte aflate mai presus de noi, cand sirurile de infrangeri ne secatuiesc puterile. Intr-un fel infrangerea pare mai usor de suportat stiind ca aceasta este soarta care ne-a fost harazita prin

profetiile atator oameni de geniu. Astfel ne lasam cu usurinta prada valurilor din oceanul mediocritatii, ne irosim talentele nefolosite, ratacim plini de amaraciune si autocompatimire de-a lungul anilor care ar fi putut fi cei mai buni din vata si ne multumim cu scurte priviri intamplatoare asupra a ceea ce ar fi putut sa fie. Profetia s-a implinit. De ce am lasat cale libera acestei tragedii, de ce ne-am lasat cale libera acestei tragedii, de ce ne-am lasat infectati de aceasta plaga a esecului si nefericirii? De ce suntem capabili sa vindecam boli inspaimantatoare, sa zburam in jurul unor planete indepartate, sa vedem evenimente petrecute la mii de kilometri distanta de confortul locuintei noastre, sa proiectam masini care ne pot indeplini toate dorintele, sa ne transplantam propriile organe si chiar sa cream viata intr-o epubreta, insa am progresat atat de putin in ceea ce priveste stima de sine si folosirea nenumaratelor noastr talente? Sa aiba oare dreptate profetii esecului, cei din trecut si cei de azi? Oare viata noastra e lipsita de orice scop? Oare aceasta lume, aceasta sfera in miscare pe care traim nu este decat un musuroi de furnici in care unele cara boabe de porumb, altele isi cara copiii, iar altele nu cara nimic si toate se misca incoace si incolo pe o gramajoara de praf? Oare viata noastra, lucrul nostru cel mai de pret, nu este decat o scanteie de timp intre doua eternitati, fara a ni se acorda vreodata a doua sansa? De ce in fiecare an peste 300 000 de oameni din cea mai prospera natiune care a existat vreodata incearca sa-si curme viata? De ce nu suntem in stare sa infruntam realitatile zilelor noastre, faptul ca anul trecut in aceasta tara s-au distribuit peste 50 de milioane de retete ce prescriau Valium? De ce suntem obligati ca in fiecare 24 de ore sa tratam peste 4000 de noi cazuri de maladii mentale si sa privim neputinciosi cum numarul celor dependenti de heroina si cocaine si al alcoolicilor atinge proportii astronomice? Suntem oare condamnati sa traim in acest fel, inspaimantati intr-o asemenea masura de esecurile si ororile fiecarei zile incat dorim sa evadam, chiar daca zborul nostrum ne distruge? Trebuie sa existe un mod mai bun de a trai. EXISTA UN MOD MAI BUN DE A TRAI! Cand ni s-a dat lumea in stapanire, am devenit si stapanii propriilor noastre vieti. Dumnezeu nu este navigatorul nostru. El n-a avut niciodata intentia sa traseze o cale pentru fiecare om si sa ne puna astfel pe toti sub dominatia Lui. Ne-a daruit insa fiecaruia dintre noi mintea, talentul si viziunea de a ne trasa propriul nostru drum, de a scrie propria noastra Carte a Vietii, asa cum dorim. Alegerea! Cheia este ALEGERA! Aveti optiuni. Nu trebuie sa va petreceti viata in esec, ignoranta, furie, saracie, rusine si autocompatimire. Dar stai putin! Daca asa stau lucrurile, de ce atatia dintre noi par sa fi ales acest fel de a trai? Cine ar fi suficient de nebun pentru a alege esecul in locul succesului, ignoranta in locul cunoasterii, saracia in locul bogatiei? Nimeni! Atunci cum putem explica faptul ca mare parte dintre oameni continua sa traiasca intr-o mediocritate fara speranta, neimpliniti, frustrati, plini de invidie, lipsiti de incredere si stima de sine, incapabili sa-si implineasca pana si obligatiile zilnice, tristi atat de tristi incat fiecare noua zi produce numa seminte ale disperarii, udate de lacrimi, in locul semintelor proaspete ale sperantei? Raspunsul e simplu si evident. Cei ce traiesc in nefericirea esecului nu si-au folosit niciodata puterea de a opta pentru lucruri bune din viata, pentru ca n-au stiut niciodata ca aveau de ales! Pentru ei, viata n-a fost niciodata un joc de indemanare, care cere studiu, munca grea, curaj si perseverenta pentru a transforma esecul in success si suferinta in fericire. Aceste vaste legiuni de ratati privesc viata ca pe un razboi in care sunt vesnic in aparare, luptand cu talentele lor inferioare contra unor forte superioare un razboi pe care sunt condamnati sa-l piarda pentru ca au ajuns sa creada ca singura alegere posibila este sa supravietuiasca sau sa piara. Ce trist!

Daca stii ce inseamna sa simti gustul infrangerii, sa te zbati din greu avand nefericrea drept unic tovaras, sa dormi cu lacrimi de disperare si deznadejde, lasa sa se ridice aceasta cortina neagra. Priveste cu atentie. Ia in seama optiunile care iti stau la indemana, alegeri pe care le poti face imediat, indiferent de starea ta prezenta, ca sa-ti traiesti restul vietii asa cum a socotit Creatorul tau in glorie, nu in rusine. Adopta cuvintele ce urmeaza drept cuvintele tale. Zaboveste-le in inima ta si permite acestor vechi principii, acestor reguli uitate, acestor sfinte canoane alte trecutului sa devina o declaratie publica a intentiei tale de a trai o viata mai buna. Acesta este manifestul tau personal. Atatia dintre noi se trezesc in fiecare dimineata cu groaza in inima. A infrunta monotonia unei noi zile, cu nesfarsitul ei convoi de truda si greutati, pentru o rasplata neinsemnata este unde adevarat chin. Ne spalam, ne punem costumul si ne zbatem sa iesim din coconul nostru ca sa infruntam o lume despre care ne inchipuim ca e gata sa ne devoreze sau sa ne calce in picioare. Fiecare zi repeta corvoada zilei precedente, numai ca orele par sa se lungeasca in mod dureros pe masura ce anii trec. Corpul e oboist. Minte e amortita. Obligatiile cresc. In cele din urma ziua se sfarsete. Binecuvantatul somn. Uitare. Apoi soarele rasare din nou. Alege un mod mai bun de a trai! Asadar in fiecare dimineata, ma voi trezi si voi cadea in genunchi si voi aduce multumiri Domnului pentru darul pe care numai El mi-l poate da o noua zi. Aceasta este lucrul meu cel mai de pret. Daca voi fi vreodata nerecunoscator si voi trata acest miracol cu usurinta, e suficient sa deschid ziarul de dimineata la rubrica decese si sa parcurg lunga lista de nume de acolo nume ale unor oameni carora le-ar face cea mai mare placere sa faca schimb de locuri cu mine, in ciuda problemelor pe care le am. Intr-un cimitir nu exista probleme. Dar eu prefer sa ma aflu aici. Sunt recunoscator pentru aceasta noua ocazie. In aceasta zi imi voi arata recunostinta in tot ceea ce fac. Un cadran solar socoteste doar orele cat straluceste soarele, dar eu le voi socoti pe toate. Voi pretui fiecare minut. Sunt nemuritor pana cand imi fac treaba si abia am inceput. Iti multumesc, Doamne, pentru aceste noi ceasuri. Aveam nevoie de aceasta zi pentru a dovedi ca increderea Ta in capacitatile mele nu e zadarnica. Plec de acasa zambind cand le-am auzit ultima oara cantand? Ce norocos sunt sa ma aflu aici! Atatia dintre noi isi petrec viata cautand fericirea. Tot asa cum copii cauta ouale de Pasti, alergam incoace si incolo sperand sa descoperim pasarea maiastra. Viata ar fi cu totul altfel, suspinam noi, daca am fi fericiti. Asa ca cineva alearga spre casa ca sa fie fericit si altcineva fuge de acasa ca sa fie fericit. Cineva se casatoreste pentru a fi fericit si altcineva divorteaza pentru a fi fericit. Cineva pleaca in croaziera de lux pentru a-si gasi fericirea, iar un altul munceste din rasputeri pentru aceasta. O cautare fara sfarsit. Ani pierduti. Nebunie. Luna este intotdeauna prea sus, fructul nu este destul de copt, vinul este prea sec. Umbre. Lacrimi. Perna noastra cunoaste adevarul! Alege un mod mai bun de a trai! Asadar cursa mea spre fericire s-a sfarsit. Cat de orb am fost! Acum stiu ca fericirea nu se ascunde in casa cea noua, in noua cariera, in noul prieten. Si niciodata nu e de vanzare. Cand nu pot gasi multumire in mine insumi, n-are rost sa caut multumirea in alta parte. De fiecare data cand fericirea mea depinde de lucruri din exterior, sunt condamnat la dezamagire. Acum stiu ca fericirea n-are nimic de-a face cu a obtine ceva. Fericirea inseamna sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce n-ai. Un om intelept n-are nevoie de multe lucruri pentru a fi fericit, dar nici o avutie de pe acest pamant nu va putea multumi un prost. Eu nu sunt un prost. Am tras in jurul meu un cerc. De fiecare data cand pun piciorul dincolo de el, o fac pentru a da si nu pentru a lua. Nevoile mele sunt putine la numar. Atata vreme cat am ceva de facut, pe cineva de iubit si ceva de sperat, voi fi fericit. Acum stiu ca singura sursa de fericire este in interiorul meu si voi incepe s-o impartasesc cu

altii. La fel ca pe un parfum, stiu ca nu o pot revarsa asupra celorlalti daca nu picur cativa stropi asuprea mea. Altii dintre noi considera orele de lucru ca pe o sclavie. Ne taram prin fiecare zi de parca am avea lanturi la picioare, indeplinindu-ne sarcinile fara nici o tragere de inima, cu ochii vesnic la ceas. De-ar trece odata ziua asta, ne rugam sa evadam in intuneric din acest loc ingrozitor. Tresarim cand auzim vocea autoritatii, privind cu dispret puterea care hotaraste cum trebuie sa actionam, cum trebuie sa ne gandim la sarcina noastra. Ne simtim atat de neputinciosi. Ca niste copii. Daca nu esti ascultator, vei fi pedepsit. Hrana noastra, adapostul nostru, existenta noastra hotaraste ca trebuie sa muncim. Oare la acesta se reduce destinul nostru? Aceste instrumente, acest discurs de vanzari, acest calculator fara viata, acestea sa fie intregul meu viitor, pana cand moartea ma va elibera? Asta-i tot? Lasati-ma sa ma odihnesc. Aleg un mod mai bun de a trai! Asadar, voi indeplini orice munca e necesar, indiferent cat ar fi de josnica, indiferent cat e de grea, indiferent cat e de plictisitoare, ca si cum indeplinirea ei la perfectie ar depinde intrarea mea in paradis. Acum cunosc cel mai mare secret al succesului impartasit vreodata omului. Acum stiu ca daca fac intotdeauna mai mult decat se asteapta de la mine, in tot ceea ce mi se cere, voi inainta cu pasi uriasi catre o cariera mai buna si mai implinta. Sarcina acestui moment nu e o sentinta pe viata. Am cheia libertatii! Tot ceea ce am de facut este sa ma scufund in munca cu entuziasm, cu initiative si cu dragoste, iar lanturile de la picioare vor cadea. Nu sunt un zimt al rotii. Sunt o roata si trebuie s-o dovedesc. Cum? Demonstrand prin actiune ca sunt mult mai valoros decat modelele pe care le primesc. Slujba pe care o am acum este ceva temporar. Dumnezeu are planuri mai mari pentru mine, dar le nu vor fi realizate din intamplare. Trebuie sa castig privilegiul de a ma lupta cu provocari mai mari. Ma pot dezvolta chiar aici, chiar acum, cu ceea ce am la indemana. Rasplata va veni. Am credinta. Atatia dintre noi se scufunda in injosire, in inferioritate. Precautia extrema ne rage inapoi. Nu indraznim sa ne aventuram. Ne lipseste curajul. Asa ca murim inainte de a ajunge la varsta medie, cu toate ca nu vom fi coborati in mormant decat mult mai tarziu. Ce s-a intamplat cu maretele visuri ale tineretii? S-au sinucis. Au fost doborate de propria noastra prudenta, de lipsa noastra de incredere in noi insine si in capacitatile noastre. Ocazii? Au fost multe. Dar intotdeauna a existat un risc. Sa indraznim? Stam la indoiala. Timpul trece repede. Ocazia s-a dus. Ne chinuim. Anii se scurg mai departe. In cele din urma, ne convingem pe noi insine ca e prea tarziu si ne multumim cu o imitatie ieftina a vietii. Ii invidiem pe cei care au realizat ceva. Ce norocosi sunt. Alege un mod mai bun de a trai. Asadar, imi voi asuma toate riscurile si voi imbratisa fiecare ocazie care imi poate oferi o viata mai buna, mie si familiei mele. Nu mai cred ca piatra care se rostogoleste nu prinde muschi. E mai bine sa fiu in miscare, chiar daca energia se pierde, in loc sa ma ingrop pentru totdeauna intr-un loc umbros. Asta se va intampla destul de curand. Mai tarziu ma voi simti vrednic de dispret daca voi privi inapoi la viata mea si voi vedea ca aveam talentul si capacitatea de a realiza lucruri extraordinare, dar n-am gasit curajul de a incerca. Stiu ce pot sa fac si stiu cat de putin am facut. Mi-am irosit oportunitatile asa cum fac copiii la mare, cand isi umplu mainile cu nisip si apoi il lasa sa cada printe degetele rasfirate. Nu e prea tarziu pentru mine. Inca imi mai pot umple mainile. Inca mai pot sa-mi modelez un viitor de succes si fericire. Sunt capabil de mari miracole si acum stiu ca realizarile mele vor fi intotdeauna la inaltimea credintei in mine insumi. Am o credinta noua. Am fost cladit dupa chipul Lui Dumnezeu. N-am fost creat pentru esec. Infrangere? Posibil. Renuntare? Nicodata de acum inainte. Aceste patru alegeri pozitive, la indemana tuturor, sunt doar un exemplu marunt printre nenumaratele optiuni care va stau la dispozitie in fiecare zi. Acum, cand intelegeti procesul de gandire necesar, acum, cand vedeti cat este de usor sa separate graul de tarate in viata dvs., acum,

cand vi s-a aratat ca drumul va este presarat cu alegeri, nu mai e nevoie sa continuam lista defectelor noastre obisnuite si a remediilor acestora. Lumea e deja plina de carti cu reguli, de ghiduri cum sa , de seminarii si casete ce raspandesc secretele succesului, care in realitate nu sunt deloc secrete. Ultimul lucru de care aveti nevoie este un nou ansamblu de principii sau indrumari despre cum sa reusiti, cum sa va imbogatiti, cum sa va recladiti stima de sine. Si daca adevarul ar fi cunoscut, noi, oamenii rareori acordam atentie coloanelor de instructiuni, reguli, legi si canoane indiferent cat de importante sau binefacatoare par a fi. Ganditi-va la cele mai importante reguli de viata pe care le-am primit vreodata, la cele 10 porunci. Chiar si aceste legi sfinte sunt deseori ignorate, fiindca mai putin de jumatate dintre aceia care isi marturisesc cu piosenie credinta in ele nu pot enumera mai mult de cinci! Si cum ramane cu fericirea, pacea sufleteasca, multumirea si seninatatea? Daca acum alegeti sa va inaltati orizontul si sa obtineti succesul, daca alegeti sa urmariti faima si gloria, oare trebuie sacrificate toate aceste calitati indispensabile unei vieti implinite? Sa fie acest sacrificiu pretul cumplit pe care trebuie sa-l platiti, dvs. si familia dvs. la fel ca multi altii pentru a va atinge noile teluri? Alegerea este a dvs. Vreti totul succes plus fericire, pacea sufleteasca, multumire si seninatate? Oare nu e prea mult? Nu! Deschideti-va inima si veti descoperi ca nu e greu. Alegeti sa traiti fiecare zi asa cum au predicat doi oameni care cu siguranta erau mesageri speciali ai lui Dumnezeu. Incercati sa retineti rugaciunile lor umile, pe care le-am redat aici impreuna fiindca par sa fi izvorat din aceeasi inima iubitoare: Doamne, fa-ma unealta pacii Tale; In locul urii, lasa-ma sa seman dragoste; In locul nedreptatii, iertare; In locul indoielii, credinta; In locul deznadejdii, speranta; In locul intunericului, lumina; Si in locul tristetii, bucurie. O singura data voi trece prin aceasta lume. Fie deci sa indeplinesc acum orice fapt buna sau bunavointa ce pot arata unei fiinte omenesti. Sa nu aman sau sa neglijez aceasta, fiindca pasii nu ma vor purta din nou pe aici. Acum sunteti liberi! Puteti descuia usa celulei dvs., si puteti merge cu capul sus catre viitorul pe care-l meritati, stiind ca Dumnezeu nu va cere sa traiti pe credit; El ne da ceea ce ni se cuvine la momentul potrivit, bun sau rau, rai sau iad, dupa alegerea noastra. Exista un mod mai bun de a trai si ati descoperit cheia! Alegeti s-o folositi!