Socialismul este conceput de Marx ca un proces si este forata interpretarea lui drept o metamorfozare a mitului ontologic cretin.

Exista persoane care ne ndeamn s credem c tehnica rspndirii cretinismului ar fi fost preluata politic pentru a da fora izbnzii comunismului. Mesajul cretin nu poate fi identificat intrunul politic si, pe fond, respectiva tehnica ar fi fost inoperanta. Daca lucrurile ar fi putut sta aa, marxismul sau liberalismul propovduit ca anti-marxist ar fi trebuit sa devina ,,biserici politice universale. Si nu au devenit. A fost Marx un nou Christos? A dinuit ,,cretinismul marxist doua milenii precum religia cretin? Marxismul a fost contestat chiar de unii dintre apropiaii lui Marx, a se vedea opiniile Rozei Luxemburg de la apariia Manifestului Partidului Comunist, 1848. In cele cteva decenii de aplicare a lui in politica de stat, marxismul a stnjenit pe cei care si-l asociau ca doctrina politica si, de aceea, ignorat deliberat. Americanii l-au studiat pe Marx cu mai multa aplicaie dect ideologii comuniti. Marx nu a propovduit iubirea de oameni, nici ideea puterii divine absolute, precum au fcuto primii cretini, ci a crezut in prbuirea unui sistem politic si in necesitatea dictaturii celor muli, a proletarilor. Lucrurile stau antinomic, in ultima instana. Nici o dogma politica, de dreapta sau de stnga, nu a rmas nemodificata in intervale istorice scurte. Cretinismul dinuie de doua milenii. Diferena intre ,,religie si ,,religiile politice este evidenta iar expresia ,,religii politice tine de o terminologie care frizeaz blasfemia pentru ,,omul religios si lipsa de suport pentru ,,omul politic. Chiar si pentru cei preocupai de instituirea tribunalelor politice, sperana unui spor de expresivitate in susinerea procesului comunismului nu cred ca are de ctigat printr-o astfel de extrapolare. Comunismul este o etapa istorica, iar istoria isi are metodele ei de judecata. Nu merita sa ,,strivim corola de minuni a lumii pe altarul convingerilor politice. Unei priviri ,,de sus nu i se poate substitui o privire materiala ,,de jos. Ieim din cultura umanista si intram in zona intolerantei politice unde riscul incompletei nelegeri sau, mai neplcut, al erorii in actul de judecata devine mare. Nimeni nu a contestat interferenta dogmelor religioase cretinismul, iudaismul si islamismul in istoria umanitarii. Asimilate cu convingere si hrnite de substana originara a credinei, dogmele religioase i au consecinele lor in viaa individului sau a colectivitilor. Dar daca ar exista ,,religii politice de ce sa nu acceptam ca exista si ,,politici religioase, cu consecinele lor cu tot? Singura, Biserica ne ofer trmul pcii eterne? Desigur ca nu. Cu cteva secole in urma, in spatele steagului credincioilor snge nevinovat stropea pmntul binecuvntat de Dumnezeu pentru ca ideile religioase erau interferate in raiunile Puterii. Omul modern i pune si astzi ntrebri in privina influentei dogmei/dogmelor religioase chiar si la popoarele preponderent laice. Rspunsurile sunt diferite. Papa Benedict al XVI-lea, dup vizita la Paris din vara lui 2008, s-a ntors cu o convingere pe care nu a evitat sa o exprime public: ndeprtat de Dumnezeu, omul modern s-a ndeprtat de valorile umanismului. Un erou al lui Tolstoi spunea cu un secol in urma: ,,Dumnezeu ti-a druit o unealta sfnta ca sa cunoti adevrul; e singurul care ne poate uni. nsa noi nu avem ncredere in el. Teologii de azi ai islamului nu ezita sa-si pun ntrebri privind nelegerea mersului lumii. Semne de nnoire au nceput sa apar in interiorul comunitilor

islamice care triesc in contact direct cu lumea cretina sau laica a Europei si care reclama nevoia reformrii islamului. Unii vorbesc de un nou islam care s-ar profila nu pe fondul puseelor si radicalismului ci pe compromisul pragmatic cu Occidentul si lumea crestina. Pornind de la ipoteza ca Biblia, Evanghelia si Coranul sunt trei cri concordante, ei sustin nevoia relativizarii diferentelor intre lumea cretina si cea islamica. Mai mult, unii cred in ziua cnd oamenii se vor bucura de lumina cunoasterii si vor face sa dispara tenebrele si ignoranta. Ziua aceea, sustine un profesor arab din Franta, va veni atunci cnd cele doua mari religii, crestinismul si islamul, se vor pretui reciproc si-si vor intinde mna. Este un indiciu imbucurator privind accentuarea nemultumirilor aparute in lumea islamica fata de alimentarea politica a intolerantei religioase. Numai ca, pentru altii, timpul este inca incremenit in Evul Mediu. Nu pentru ca islamul nu se opreste la frontierele unei identitati nationale sau statale, ci pentru ca nu accepta, nici ca ipoteza, preeminenta individului. Parerile evreilor despre Biblie au si ele importanta in acest context. Intr-un interviu dat revistei pariziene ,,Le Point, marele rabin al Frantei afirma: ,,Orice apropiere de religia evreiasca trece prin textele biblice. Ea este cartea inspirata care constituie sursa tuturor invatamintelor noastre, cadrul nostru de viata si baza gndirii noastre. Este, desigur, un mare adevar. Dar un crestin nu este pregatit sa reziste socului cnd, in acelasi interviu, la intrebarea ,,totusi, nu va indoiti de anumite intmplari?, marele rabin a raspuns: ,,A crede in Dumnezeu, inseamna sa te indoiesti in fiecare zi, spun inteleptii nostri. Iata o diferenta de interpretare. O anume labilitate a principiului crestin face ca chipul lui Mesia sa-si schimbe contururile: pentru unii el este aproape, pentru altii ceva mai departe sau diferit. Principiul poate fi inteles si, chiar daca nu este acceptat, cel putin trebuie respectat. Dar, sa retinem, in multe cazuri, cnd dogma religioasa se interfereaza in politica, se naste cu multa usurinta intoleranta. Istoria Orientului Apropiat o dovedeste. In sec XIX, Theodor Herzl, vienez de religie iudaica, impresionat de cunoscuta ,,afacere Dreyfuss din Franta, a deschis calea crearii unui stat evreu. Un stat care trebuia sa asigure protectie impotriva oricarei forme de persecuie a evreilor. In 1897 are loc la Basel, in Elvetia, primul congres al sionitilor Sion este una dintre denumirile tradiionale ale Ierusalimului acetia, adic sionitii devenind, prin patru valuri succesive de emigraie, numerosi si, mai ales, puternici, cu mare influenta. In timpul celui de-al cincilea val, petrecut intre 1932-1939, au emigrat in ,,Tara promisa alti 250 000 de evrei care fugeau de persecuiile hitleristilor. Sosirea lor a declanat numeroase conflicte in Palestina intre arabi si evrei. Marea Britanie a preluat controlul asupra regiunii, dar sperana de a fi oprit conflictul a rmas in van. Nici sub mandatul ONU, intervenit in 1947, Palestina nu si-a regsit linitea. Un an mai trziu, Consiliul de Securitate hotrte crearea a doua state, unul evreu, altul arab. Cel evreu a luat fiinta in 1948, cel arab nu este ,,funcional nici astzi. Restul nseamn, dup cum se cunoate, perpetuarea conflictelor si a razboaielor. In ,,Afacerea Israel. Istoria politicii expansioniste a statului Israel Roger Garaudy, un comunist francez rspopit, susine ca ,,departe de a fi primii ocupanti, evreii sunt o parte componenta, printre multe altele, ale amestecului de popoare din regiunea

fertila a Palestinei. (Ei) nu pot in nici un caz sa revendice un loc excepional in aceasta lunga istorie. Sionismul politic se preteaza la traversarea si manipularea sistematica a faptelor atunci cnd manualele colare israeliene, ca si propaganda externa, nu rein ca date importante in istoria Palestinei dect rarele momente in care evreii au jucat un rol. Cartea lui Garaudy a strnit reactii, nu dintre cele blnde, evident. Nu intru in detalii. Am adus-o in discuie preocupat de usurinta cu care este confundata religia cu ,,religia politica. In ,,Afacerea Israel este revelatoare percepia dogmatismului religios ca factor politic. Garaudy scrie: ,,Tradiia bogata a iudaismului contine, ca si cretinismul si islamul, curente contradictorii si, aa cum exista un constantinism crestin si un integrism cretin, aa cum exista integrism musulman si o nchidere in ijtihad, (jihad n.n.) exista si in istoria iudaismului tendine integriste si de izolare exploatate intr-un iudaism in care cea mai mare parte dintre ei nu cred Ceea ce denunam este tocmai aceasta lectura selectiva a Bibliei si a tradiiei evreieti, care o izoleaza de celelalte popoare. Nu uitam nici un moment ca, in marea traditie a iudaismului si in minunatul sau aport la evoluia spirituala a omenirii, exista, in fata zbaterilor mortii, fermentul unei impliniri divine a vietii: prin temele aliantei si promisiunii, alianta si promisiune la care sunt chemate sa participe toate popoarele pamntului umanitatea intreaga , ia natere in forma umana o noua exigenta, cea pentru om (pentru toti oamenii), de a cauta in orice moment al existentei sale sa inteleaga calea lui Dumnezeu, planul divin, si sa i se supuna pentru a-l aduce la implinire, asa cum a facut-o Avraam prin sacrificiul sau, relativiznd astfel invataturile si morala noastra. Pentru ca, credinta incepe acolo unde ia sfrsit ratiunea. Raportul dintre politica si religie pe care il deducem din acest rationament tine de straturile sensibile ale speculaiei filosofice. Are dreptate, oare, Roger Garaudy!? Isi spune si el o parere. Ca si Nichifor Crainic despre biserica ortodoxa. Ca si Cioran despre Dumnezeu. Ca si Eliade despre calatoriile omului in cosmos. In 2005, Academia Romna, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta si Fundatia Templeton din Statele Unite au organizat la Bucuresti un colocviu pe tema ,,Stiinta si ortodoxie. Concluziile specialistilor prezenti mergeau spre ipoteza coabitarii stiintei si religiei. O idee pe care am gasit-o intr-un raspuns dat de Mircea Eliade cnd a fost intrebat daca ajungerea omului pe Luna adica, dincolo de lumea creata de Dumnezeu pe Pamnt, cum si-o inchipuie omul crestin nu infirma natura divina a Creatiei. Nu, (reproduc din memorie) a raspuns savantul. Ajutat de stiinta, omul ar putea sa ajunga si in alte spatii, dar infinitatea dumnezeiasca nu o va atinge niciodata. Coabitarea religiei si stiintei nu este tot una cu extrapolarea politicii la religie si cu socotirea doctrinelor si ideilor sociale drept ,,religii politice. Nu exista, cu adevarat, dect religii. Ele isi au meritele lor in modelarea omului. Nu cred, insa, ca trebuie sa existe ,,religii politice. Exista politici. Politici care, adesea, atunci cnd il amesteca pe Dumnezeu in mesajul lor, duc la intoleranta. Individul nu trebuie sa fie condus prin religiozitate spre o idee politica.

Tema relaiei dintre politica si religie nu se confunda cu tema relaiei dintre stat si Biserica. Relaia dintre stat si Biserica vizeaz mai ales legi, atribuii, proceduri, teritorii de activitate care sunt desemnate prin norme legale, iar tema discuiei de astzi nu este aceasta. Statul este laic. Aceasta mi se pare o cucerire importanta venita in secolele de afirmare a democraiei si cred ca asa trebuie sa romana. Un stat laic nu nseamn, aa cum abuziv confunda unii, un stat ateu. Diferena dintre laic si ateu este subliniata mereu cnd vorbim despre stat. Democraia este posibila numai intr-un stat laic, dar este imposibila intr-un stat ateu. Dovada din urma este statul comunist. Acum nsa vom vorbi despre politica si religie, mai nti despre felul in care fenomenul credinei religioase influeneaz fenomenul politic cu tot ce nseamn el. Politica si religia vorbesc despre paliere diferite ale vieii sociale, dar vorbesc, in ultima instana, despre aceeai fiina. Cu alte cuvinte, nluntrul lui zoon politikon palpita viu homo religiosus. Iar reflecia si actiunea politica de dreapta i face o datorie in a tine permanent cont de aceasta ntreptrundere. In democraiile europene dezvoltate, curentul crestin-democrat este un important vector al gndirii si aciunii politice. Si in Republica Moldova, multe partide se declara cretin-democrate, dar e foarte greu sa sesizam, in aciunea lor politica, elementele definitorii ale cretin-democraiei. E posibila crestin-democratia in Republica Moldova de azi? Si, mai ales, e compatibila crestin-democratia cu o societate care, culturalmente, este cretin-ortodox?
Poate oare exista un aa curent numit CRETIN DEMOCRAIA ? Da, Poate Exista: Aceasta convingere se hrnete mai degrab dintr-un ideal, si nu din realitate, pentru ca realitatea, din acest punct de vedere, este destul de frusta si deloc ncurajatoare. Pe de o parte avem Biserica, mai cu seama ierarhia, iar pe de alta parte clasa politica. Aceste doua tipuri de ierarhii, pana acum nu au intrat niciodat in dialog. Nu exista o forma de dialog intre ierarhia ecleziala si clasa politica. Acest tip de eec comunicaional prelungit timp de decenii nu a putut sa ofere un cadru real pentru articularea unei gndiri care sa se apropie, cat de cat, de ceea ce abstract numim binele comun. Aa cum ierarhiei Bisericii nc ii lipsete o teologie sociala, si clasei politice ii lipsete o cultura religioasa etica. Eu nu am vzut pana acum dect 2-3 politicieni din spectrul de dreapta care au fcut apel la valori in sens normativ. Valoarea, pentru noi, are, din pcate, o conotaie foarte folclorica, dar normativ, coercitiv, idei din care sa decurg decizii politice, adic o forma de cenzura constructiva, aceasta percepie, din pcate, a valorii religioase nu exista in discursul politic. S-a mizat, att din partea ierarhiei Bisericii, cat si din partea clasei politice, pe confuzia dintre majoritatea religioasa si cea politica. Or, este foarte important sa distingem intre aceste doua tipuri de majoriti. La recentele alegeri, din pcate, Biserica a fost un actor foarte prost, foarte neinspirat, prin implicarea preoilor. Si din aceasta experiena recenta se vede foarte clar ca majoritatea religioasa nu emana automat majoritate politica. O majoritate religioasa a unei comuniti locale nu se va traduce niciodat intr-o majoritate politica. Acest lucru trebuie neles foarte bine de ambele pri, astfel nct ierarhia Bisericii sa nu antajeze clasa politica spunnd ca ii va retrage sprijinul din alegeri, dar nici clasa politica sa nu aiba aceasta forma de prostie autoimpusa si sa cread ca, daca se afieaz la diverse hramuri si manifestri de masa, poate i aduga un plus de imagine convertibil intr-un plus de vot. In momentul in care vom avea acest tip de maturitate de ambele pri, in clipa aceea vom putea vorbi de cretin-democraie, nu doar ca despre un ideal, ci ca despre o realitate.