REVISTA LICEULUI BILINGV

„DECEBAL”

Nr. 9/2010
PUBLICAŢIE PERIODICĂ A ELEVILOR

2
Coordonare:
profesor dr. Angela Mihaela Bălan - director coordonator
profesor Ana Cîmpeanu – coordonator principal
profesor Anca-Irina Lipcanu

Colectivul de redacţie:

profesor Corina Buzoianu

Daniel Crăciun, clasa a XII-a D
Monica Murgoci, clasa a XII-a D
Ana Maria Gaşpar, clasa a XII-a D

Prezentare artistică şi tehnoredactare:

profesor Anca-Irina Lipcanu

REDACŢIA:
Liceul Bilingv „Decebal”
B-dul Energeticienilor nr. 9-11,
Sector 3, Bucureşti
E-mail: revista_decebal@yahoo.com
Site: http://liceuldecebal.licee.edu.ro

Nr. I.S.S.N. „Arcadia” 1454 - 5438

3
 NOUĂ NE PASĂ!

Trăim într-o lume zbuciumată, în care ne aflăm parcă, zi de zi, pe puntea unei corăbii, în plină
furtună. Fiecare dintre noi aşteaptă salvarea din altă parte, dar răspunsul se află în noi înşine.
Ne este teamă de încălzirea planetei, dar ce facem noi pentru a întârzia sfârşitul? Ne supără
mizeria de pe străzi, lipsa de civilizaţie, despăduririle masive? Dar când aţi plantat, ultima oară, un
copac? Când aţi luat atitudine împotriva mizeriei din jur, când aţi dat un exemplu personal de civilizaţie?
De multe ori, vedem oameni nepoliticoşi, locuri de joacă sau străzi murdare, sărmani care cer ajutor...
Feţe triste, lipsite de zâmbet şi de speranţă, ni se perindă prin faţa ochilor.
Oare suntem noi doar frunze în vânt sau nişte seminţe de grâu, ce îşi aşteaptă cuminţi rândul la
măcinat, în implacabila moară a destinului?
E bine să refuzăm pasivitatea, să nu ne lăsăm învinşi de greutăţi, de inerţie, de comoditate. E
timpul să arătăm că nouă ne pasă şi să conştientizăm că, dacă fiecare, în şcoală sau în clasa lui, în locul
în care se află, încearcă să se implice, să fie cel mai bun, mai civilizat, oferă ce are el mai deosebit în
minte şi în suflet, atunci ne va fi mai bine tuturor. Să nu credeţi că nu contează dacă voi sunteţi mai
buni, mai manieraţi, mai atenţi la mediul în care trăiţi.
Acest număr al revistei Arcadia doreşte să amintească tuturor că noi ştim care e drumul drept
de urmat şi ne pasă cu adevărat de ceea ce se va întampla cu planeta noastă, cu societatea în care trăim
şi în care, acum, cultura pare că are o tot mai mică valoare, iar banul e stăpân.
Arcadia se vrea o pledoarie şi un îndemn la bun gust, bun simţ, civilizaţie, cultură,
responsabilitate şi implicare, mai ales din partea voastră, a celor tineri. Voi trebuie să deveniţi conştienţi
de rolul vostru activ în societate, pentru că voi sunteţi viitorul.
Pe umerii voştri stă lumea în care vom
trăi, aşa că nu vă temeţi să visaţi, să alegeţi să
rămâneţi aici şi să vă clădiţi viitorul, să vă
cunoaşteţi şi să vă respectaţi rădăcinile, să vă
iubiţi cultura şi istoria, arta şi tradiţiile. Nu e uşor,
dar cine a spus că viaţa trebuie să fie neapărat
uşoară?
Într-o anchetă jurnalistică făcută printre
elevii Liceului Bilingv „Decebal”, le-am cerut să
indice câteva concepte pe care, dacă le-am folosi zi de zi, lumea în care trăim ar fi mai bună.
Răspunsurile dovedesc faptul că primul pas a fost deja făcut. Ei ne spun că respectul, dăruirea, calmul,
echilibrul, sinceritatea, patriotismul, curajul, demnitatea ne vor ajuta să ne redescoperim şi să
progresăm. Alături de acestea, mărinimia, bunătatea, altruismul, toleranţa, inteligenţa şi hărnicia ne vor
scoate din starea de pasivitate în care trăim. Iar educaţia, înţelegerea, comunicarea şi solidaritatea ne vor
asigura locul acela la care visăm, între naţiunile evoluate şi civilizate ale lumii.
Fiecare gest e important, este cartea noastră de vizită şi paşaportul către lumea frumoasă şi
civilizată la care visăm. De aceea, avem nevoie de voi, cei tineri, să ne fiţi alături în demersul nostru
jurnalistic, social şi cultural.
De ce? Pentru că este datoria noastă să arătăm că nu ne este indiferent felul în care oamenii sunt
educaţi, că este nevoie de o mentalitate nouă, care poate fi rezumată în trei cuvinte:
NOUĂ NE PASĂ!

profesor Ana Cîmpeanu

4
 OFERTĂ ŞCOLARĂ
OPŢIONALUL „VECHI CIVILIZAŢII ALE MEXICULUI”
NOTĂ DE PREZENTARE A OPŢIONALULUI
Clasa a VI-a
Nr. elevi: 25
Durata: un an şcolar

Motivarea alegerii
Prin tematica propusă, acest opţional are ca
scop principal captarea interesului elevilor pentru
studiul aprofundat al istoriei. Titlul şi tematica au
fost selectate astfel încât să fie suficient de incitante
şi de atractive, să vină în întâmpinarea dorinţei
elevilor de a descoperi cât mai multe lucruri despre
civilizaţii apuse, dar care şi-au pus amprenta asupra
evoluţiei unui popor cu care noi, românii, avem
afinităţi culturale şi spirituale.
Opţionalul îşi propune să înfăţişeze valorile culturale ale unor vechi civilizaţii de pe teritoriul de
azi al Mexicului. El se circumscrie, de asemenea, interesului ştiinţific al profesorilor propunători şi al
elevilor faţă de civilizaţiile precolumbiene. Nu în ultimul rând, prin abordarea acestei teme, se doreşte
iniţierea unor relaţii de colaborare şi sponsorizare, prin intermediul Ambasadei Mexicului la Bucureşti.
Modalitatea de desfăşurare
Se va avea în vedere îmbinarea activităţii frontale cu cea individuală şi pe grupe de elevi.
Opţionalul va pune accent nu atât pe factologie şi evenimenţial, cât mai ales pe abordarea aspectelor
care au constituit nota de originalitate a civilizaţiilor care au contribuit la formarea Lumii Noi, civilizaţii
care reprezintă şi azi o adevărată fascinaţie, atât pentru cunoscători, cât şi pentru necunoscători.
Va fi stimulată competiţia, prin fişe de lucru individuale. Sarcinile vor fi stabilite astfel încât să
întărească sentimentul de apartenenţă la rezultatele obţinute prin efort colectiv.
Resurse
Hărţi; albume; ilustraţii; planşe; diapozitive; casete video („Mexicul antic”, „Teotihuacan”, „Vechi oraşe
ale Mexicului”)
Bibliografie
Henry Lehman: „Civilizaţiile precolumbiene”, Ed. Humanitas, 1995
Horia Matei: „Mayaşii”, Ed. Tineretului, 1967
J. Thomson: „Grandeur et decadence de la civilization Maya”, Paris, 1958
G. Vaillant: „Civilizaţia aztecă”, Ed. ştiinţifică, 1964
Daniel Casio Villegras: “A compact history of Mexic”, Mexico.1995
Catalogo Nacional: “Monumentos Historicos Muembles”, 1987
“Historia del Arte de Oaxaco”, 1997
“Cities of Mexic”, 1997
“Mexico desconocido”, 1997
Cottie A. Burland: “„Popoarele Soarelui”, Ed. Meridiane, 1981
Darie Novăceanu: „Precolumbia”, Ed. Sport-Turism, 1977
Jacques Soustelle: „Olmecii”, Ed. Meridiane, 1982
Victor Kernbach: „Miturile esenţiale”, Ed. Știinţifică şi Enciclopedică, 1978
http://mexonline.com/precolum.html - Mexico Online
http://arceology.la.asu.edu/teo.html - Teotihuacan Home Page
http://coban.broz.unibas.ch/mesolinks.html - Pre-Columbian Archeology
http://studentweb.tulane.edu/~dhixon.html - Mesoamerican Photo Archives

5
Competenţe generale
1. dezvoltarea gândirii elevilor, a capacităţii de analiză şi sinteză, de comparare a proceselor istorice, de
stabilire a cauzalităţii şi perfecţionarea modului de relaţionare a acestor abilităţi;
2. dezvoltarea spiritului de investigaţie al elevilor, dobândirea capacităţii de a analiza mai multe surse
istorice, pentru a înţelege un anumit proces;
3. argumentarea unor situaţii, procese, concepte, pe baza unui discurs structurat, folosind terminologia
istorică;
4. descoperirea prin eforturi proprii a unor surse de informaţii pe tematica anunţată;
5. înţelegerea şi folosirea noţiunii de civilizaţie, în diversitatea sa în spaţiu şi timp;
6. dobândirea de cunoştinţe, formarea unei culturi istorice temeinice, pentru înţelegerea fenomenelor
lumii contemporane.
Competenţe specifice
Elevii vor fi capabili:
1. să exprime opinii despre diferite aspecte ale civilizaţiei precolumbiene;
2. să distingă cauzele şi consecinţele unor fapte istorice date;
3. să folosească informaţii provenite din surse diferite în alcătuirea planului unei investigaţii;
4. să clasifice informaţiile istorice şi să facă deducţii proprii pornind de la aceste informaţii;
5. să redacteze scurte lucrări folosind termenii indicaţi;
6. să folosească adecvat termeni proveniţi din diverse surse istorice;
7. să alcătuiască o fişă de studiu individual;
8. să coreleze informaţiile dobândite prin eforturi proprii şi să generalizeze anumite aspecte;
9. să ordoneze secvenţele unui eveniment clar delimitat, cu ajutorul termenilor „înainte”, „după”,
„consecutiv”, „simultan” (termeni de contiguitate - proximitate);
10. să descrie relaţia comunitate – spaţiu geografic, prin analiza unor elemente de civilizaţie;
11. să dovedeasca interese pentru studiu individual, care să-i conducă la o înţelegere globală a
fenomenelor istorice;
12. să exprime opinii despre componentele de civilizaţie care şi-au pus amprenta asupra unor popoare
de astăzi.
Obiective operaţionale
1. să recunoască elemente de civilizaţie specifice popoarelor precolumbiene;
2. să culeagă date din diverse surse de informare şi să le integreze în scurte comunicări scrise;
3. să descrie ritualuri specifice acestor popoare;
4. să întocmească glosare cu termenii învăţaţi şi să utilizeze adecvat noţiunile respective;
5. să compare modul de organizare, viaţa spirituală a diverselor civilizaţii precolumbiene şi să distingă
elementele generale şi particulare;
6. să extragă elemente de civilizaţie din diferite codexuri şi să reliefeze conexiuni între acestea.
Conţinuturi
Perioada preclasică: Civilizaţia olmecă
Civilizaţia huastecă
Mixtecii
Civilizaţia Teotihuacan
Perioada clasică şi postclasică: Totonacii
Toltecii
Lumea mayaşă
Lumea aztecă
Probleme de abordat: Origini
Societatea şi forma de conducere
Viaţa cotidiană
Spiritualitate - religie, artă, literatură
N.B. Popoarele subliniate vor fi studiate în detaliu.
director coordonator, profesor dr. Angela Mihaela Bălan

6
 În săptămâna „Educaţiei globale – Hrana pentru toţi”, s-au realizat ore speciale, pentru ca
elevii să-şi însuşească regulile unei alimentaţii sănătoase.
Clasa a IX-a A este una din clasele la care s-au ţinut aceste ore
de educaţie alimentară. Elevii au fost împărţiţi în grupe, iar fiecare grupă
a primit reviste cu alimente având ca sarcină de lucru realizarea de
etichete pentru diverse alimente sau realizarea unor postere în care să se
găsească „alimentele sănătoase”. După cum se poate vedea şi din
fotografii, elevii au fost foarte receptivi şi au înţeles nevoia de a mânca
sanătos şi au mai înţeles că „Omul mănâncă pentru a trăi, nu
trăieşte pentru a mânca”.
Alimentaţia reprezintă domeniul în care se fac cele mai grave erori. Omul modern se hrăneşte
într-un mod nesănătos, mănâncă prost şi mult. Cea mai mare greşeală făcută în domeniul nutriţiei
priveşte absorbţia excesivă a hidraţilor de carbon, care sunt lipsiţi de valoare nutritivă şi care se găsesc
în: zahăr, dulciuri, făină, băuturi alcoolice ş.a. Acestea sunt transformate de organism în depuneri de
grăsimi.
O hrană sănătoasă este o hrană proaspătă, variată, bogată în substanţe vitale, alcalină, cu multe
vitamine, cu săruri minerale si oligoelemente. Este recomandat ca în trei zile din săptămană să nu se
consume carne, aceasta fiind înlocuită cu preparate din soia. Nevoile zilnice de aminoacizi se pot
acoperi prin consumarea a 100 g de grâu integral sau orez nedecorticat. Este bine să se consume legume
proaspete, care conţin substanţe vegetale bioactive (glucosinolate, flavonaide) cum ar fi: cartofi, linte,
mazăre, fasole verde, varză, broccoli, roşii, fulgi din cereale, pâine integrală, griş, orez nedecorticat, grâu
încolţit sau germeni de grâu.
Se recomandă hrana care nu a fost congelată, conservată, rafinată, evitându-se alimentele care
au fost prelucrate industrial, cum ar fi zahărul rafinat, făina albă, uleiul rafinat, conservele. Unele
condimente au efect de stimulare a digestiei şi a metabolismului (cimbrul), altele acţionează împotriva
îmbolnăvirilor (chimenul, cimbrul, mărarul), sau sunt diuretice (ceapa, ienupărul). Se vor consuma
numai grăsimi vegetale naturale, unt, margarină sau ulei presat la rece. Se vor evita alimentele cu
conţinut mare de candiu (metal nociv pentru sănătate şi care provoacă leziuni renale) cum ar fi:
ciupercile de pădure, organele de porc, pateul de ficat.
Ar trebui respectate câteva reguli privind modul în care ne alimentăm sănătos:
se mănancă încet, având timp suficient pentru consumarea mâncărurilor, fără stres, fără întreruperi
(ridicare de la masă pentru rezolvarea unor probleme), într-o atmosferă de calm si linişte;
cu 15-20 de minute înainte de masa principală se poate consuma o salată sau un mic aperitiv, pentru
a se micşora senzaţia de foame, mărind saţietatea;
se mănancă pe săturate, dar nu mai mult, chiar dacă mâncarea este foarte bună şi gustoasă;
se mănancă la ore fixe;
nu se „sare” peste mese şi nici nu se înlocuieşte masa cu o felie de pâine cu unt;
se mestecă mult şi bine, hrana trebuind fărâmiţată înainte de a se înghiţi, pentru a uşura munca
stomacului;
nu se beau lichide în timpul meselor, deoarece digestia este mai dificilă, producându-se mai mult
acid în stomac;
după ora 17, nu se consumă mese îmbelşugate, bogate în proteine, greu de digerat, iar cu 2 ore
înainte de culcare nu se mănancă nimic;
se recomandă împărţirea celor 3 mese principale în cantităţi mai mici, în 5-6 mese pe zi;
se mănâncă numai când apare senzaţia de foame, fiind interzisă consumarea alimentelor de
plictiseală sau pentru omorârea timpului;
nu se mănancă cu lăcomie, iar porţiile de mâncare trebuie să fie moderate;

7
 este indicată ţinerea postului o zi pe săptămană, pentru eliminarea toxinelor; pe durata postului se
beau multe lichide, apă plată, sucuri naturale din fructe, ceaiuri, cam 2-3 litri eşalonat pe toată ziua;
seara, înainte de culcare, se poate bea o cană cu lapte cald, eventual îndulcit cu miere de albine, sau
o cană cu ceai din plante medicinale (tei, muşeţel).

profesor Adnana Cojocariu

MÂNCĂM OARE SĂNĂTOS?

ADITIVII ALIMENTARI
Pentru a adăuga gust, miros, culoare, elasticitate sau consistenţă diferitelor alimente, se folosesc
substanţe numite aditivi alimentari sau E-uri. O parte dintre acestea erau folosite încă din antichitate de
greci, romani, egipteni sau alte popoare. Printre cele mai vechi E-uri se numără: sarea, Salpetru de Chile
- nitratul de sodiu (E251), salpetru de India – nitratul de potasiu (E 252), precum şi colorantul galben –
şofranul.
O parte dintre aditivii alimentari, aditivii naturali, sunt inofensivi
pentru organismul uman. Dintre aceştia fac parte: clorofila, vitamina E,
vitamina C, lecitina, pectina, extractul de algă – folosit ca agent de
îngroşare şi altele. De asemenea, putem enumera câteva substanţe pe
care le consumăm aproape zilnic şi care fac parte din lista aditivilor
alimentari: oţetul, sarea de lămâie, pectinele, glicerina, bicarbonatul de
sodiu, praful de copt. Aditivii conţinuţi în legume şi fructe au efecte
benefice asupra sănătăţii: coloranţii naturali din extractele şi concentratele de morcovi, struguri negri,
coacăze negre, plante care conţin antioxidanţi naturali (ticoferol, vitamina E, vitamina C ş.a.)
Aditivii alimentari cuprind mai multe categorii, dintre care se pot aminti:
™ coloranţi: E 100 – 182
™ conservanţi care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor prin protejarea lor de
microorganisme: E 200 – 297
™ antioxidanţi, care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor, protejând împotriva oxidării, şi
acidifianţi: E 300 – 397
™ emulgatori, care asigură un amestec omogen între apă şi grăsimi alimentare: E400 - 496
™ agenţi antiaglomeranţi şi antispumanţi, agenţi de întărire: E 500 – 580
™ agenţi de gust (aromatizanţi): E 600 – 640
™ îndulcitori: E 900 – 999
™ enzime: E 1100 - 1105
™ umectanţi: E 1200 – 1202, E 1400 – 1450, E 1500 -1520
Printre cei mai nocivi aditivi alimentari sunt unii cu efecte cancerigene, care provoacă hiperactivitate
copiilor, boli grave adulţilor (astm, Alzheimer, distrugerea vitaminelor B) şi care sunt interzişi în mai
multe state sau regiuni de pe glob. Dintre aceştia putem aminti:
 E 212 (benzoat de sodiu)
 E 330 (acidul citric)
 E 338 (acid fosforic)
 E 951 (aspartam)
 E 110 (Sunset Yellow)
 E 127 (eritrozina)
 E 102 (tartrazina)
 E 250 (nitritul de sodiu)
 E 621 (glutamat de sodiu)
 E 223 (metabisulfit de sodiu)
 E 320 (BHA)
 E 555 (silicat de aluminiu şi potasiu)
 E 421 (manitol)
profesor Cecilia Oprea
8
ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ PENTRU O VIAŢĂ ECHILIBRATĂ
Elevii liceului nostru au fost implicaţi într-o campanie pentru alimentaţia sănătoasă, pentru
cunoaşterea alimentelor care sunt potrivite pentru organism, care ajută creşterea şi dezvoltarea
armonioasă a copiilor. Această campanie a fost iniţiata de Inspectoratul Școlar al Municipiului
Bucureşti.
Au fost realizate, în Liceul Bilingv Decebal, o masă rotundă
pe teme de alimentaţie sănătoasă şi un concurs de pictură tematic., la
clasa a VII-a.
Am organizat, împreună cu elevii clasei a VI-a A, un concurs
de reţete culinare din gastronomia lumii, finalizat cu un panou
tematic foarte interesant, apoi un
concurs de reţete cu alimente sănătoase,
ieftine şi hrănitoare.
Cele două panouri cu reţete şi
imagini au fost expuse. Cu siguranţă, elevii clasei a VI-a A au învăţat,
experimentând reţete, ce înseamnă să ai obiceiuri alimentare corecte şi ce
efect au acestea pentru organism. A fost o acţiune foarte instructivă şi
distractivă în acelaşi timp.
profesor Ana Cîmpeanu

PICĂTURA DE APĂ
„Dezvoltarea durabilă reprezintă dezvoltarea care satisface nevoile prezentului
fără să compromită abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.”
Comisia Bruntland, 1987

Oamenii sunt o parte integrantă a mediului înconjurător şi mediul înconjurător are impact
asupra tuturor aspectelor vieţii umane, inclusiv asupra drepturilor omului. Conferinţa din 1972 a
Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător a recunoscut formal legătura dintre mediul înconjurător
şi drepturile omului, afirmând că „mediul înconjurător al omului, cel natural şi cel artificial, îi sunt esenţiale acestuia
pentru bunăstarea lui şi pentru a se bucura de drepturile sale primare – chiar dreptul la viaţă”.
În 2004, ministerele europene adoptau „Planul de Acţiune pentru Mediul Înconjurător şi pentru
Sănătate în Europa”, care arăta factorii de risc ecologic ce afectează cel mai mult sănătatea copiilor
europeni. Acest plan de acţiune urmăreşte patru scopuri prioritare pentru Europa:
¹ Să asigure apă curată şi sanitaţie adecvată;
¹ Să asigure protecţie în faţa accidentelor şi activitate fizică adecvată;
¹ Să asigure un aer de interior şi de exterior curat;
¹ Să urmărească menţinerea unui mediu înconjurator nepoluat chimic.
Copiii pot juca un rol activ în protejarea şi îmbunătăţirea mediului. La nivel personal, ei îşi pot
evalua şi schimba stilul de viaţă şi felul în care acesta afectează mediul.
Ca urmare, am hotarât să sărbătoresc „Ziua Mondială a Apei” împreună cu elevii clasei a IV-a
B, pe data de 22 martie 2009, printr-o activitate inedită, inspirată de un curs despre drepturile copiilor
realizat cu Asociaţia „Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21”: copiii să decidă
modul în care pot folosi apa, astfel încât să nu o risipească, să discute despre importanţa acţiunilor
proprii în scopul de a salva una dintre cele mai importante resurse ale mediului înconjurător.
Obiectivele urmărite au fost:
6 Dezvoltarea conştientizării utilizării durabile a resurselor naturale în viaţa de zi cu zi;
6 Discutarea modalităţilor de protecţie a apei şi a mediului înconjurător în general;
6 Susţinerea copiiilor, cu scopul de a deveni conştienţi de drepturile lor;
6 Încurajarea acţiunilor individuale pentru utilizarea durabilă şi salvarea resurselor de apă.
Am pregătit un număr de pahare egal cu numărul de copii din clasă, linguriţe, o sticlă de 2 litri
plină cu apă şi un recipient pentru economisirea apei.

9
 Copiii au fost rugaţi să se gândească la cât mai multe motive posibile pentru care apa este
importantă (de exemplu, pentru plante, animale, fiinţe umane, industrie, agricultură, agrement) şi am
pus întrebări de genul: Unde se poate găsi apă pe Pământ? (ocean, calote glaciare, apă dulce); Ce procentaj din apa de
pe Pământ credeţi că este util pentru fiinţele umane? (97% oceane, 2% calote glaciare, doar 1% apă dulce din întreaga
cantitate de apă este de folos omului); Cum credeţi că ar fi viaţa pe Pământ fără apă sau cu mai puţină apă?; Este apa
dulce disponibilă în mod egal în regiunile de pe Pământ?; Ce fenomene speciale din prezent pun în pericol cantităţile
suficiente de apă dulce ce vor fi disponibile în viitor?, pentru a introduce ideea de conservare a apei.
Cu ajutorul unei sesiuni de „brainstorming”, am realizat o listă cu întrebuinţările apei în fiecare zi.
Am explicat faptul că această activitate îi va
determina să decidă modul de utilizare cât mai atentă
a apei. Am oferit fiecărui copil un pahar pe care l-am
umplut cu apa din sticlă, cerându-le să-şi imagineze
că aceasta cantitate de apă este singura disponibilă
pentru întregul grup în decursul unei zile. Aceştia
trebuie să fie atenţi să nu o risipească. Presupunând
că o linguriţă de apă reprezintă 1 litru, fiecare copil a
fost rugat să toarne câteva linguriţe pe care cred că le
pot salva în recipientul clasei, gândindu-se ce
cantitate de apă folosesc zilnic şi modul în care pot
face mici schimbări în comportamentul lor zilnic,
astfel încât să poată salva apa.
Copiii au scris
- să folosim paharul cu apoi soluţiile găsite cu
apă atunci când ne privire la salvarea apei,
spălăm pe dinţi, să nu soluţii pe care le-am
lăsăm apa să curgă; sintetizat în „picătura
- să spălăm legumele şi de apă”.
fructele într-un S-a explicat
castron, ca apoi să faptul că apa pe care au
folosim apa rămasă la hotărât să o salveze aparţine întregului grup. Recipientul va fi plin, atâta
udatul ghivecelor; timp cât fiecare copil continuă să salveze nişte apă în fiecare zi. În condiţia
- să reparăm în care acest lucru nu se va întâmpla, clasa va rămâne
chiuvetele care picură; fără apă.
- să nu lăsăm apa să Am recapitulat conţinutul activităţii, punând
curgă la chiuvetă sau întrebări precum: A fost uşor să vă gândiţi la toate
duş fără rost; modalităţile în care utilizaţi apa în fiecare zi? Aţi observat ceva
- să folosim cât mai nou despre modul de utilizare a apei? Despre modul în care
puţină apă atunci când familiile voastre utilizează apa? Dar apa utilizată în locuri
ne spălăm; publice (de exemplu şcoli, spitale, clădiri publice şi parcuri)?
- să folosim găleata, nu Cum v-aţi hotărât să renunţaţi la o parte din apă pentru o zi? Ce metode de
furtunul, dacă udăm economisire a apei sunt realiste pentru viaţa de zi cu zi? Ce metode de economisire a apei
grădina ar fi greu de menţinut în fiecare zi? A fost greu să decideţi modul de utilizare a „apei
- să strângem apa de
comune”? Sunteţi mulţumiţi de decizia luată de grup referitoare la apa comună? Există
ploaie. şi alte modalităţi de a utiliza această apă? De ce este importantă economisirea apei? Ce
se întâmplă atunci când oamenii nu au acces suficient la apă pentru a-şi satisface
nevoile? De unde provine apa pe care comunitatea noastră o utilizează? Cum ajunge la noi? Oare comunitatea noastră
risipeşte o parte din această apă? Au toţi oamenii acces la aceste resurse, cum ar fi apă curată, aer curat şi mediu? Ce se
întâmplă în cazul în care resursele sunt disponibile, dar nu şi de bună calitate? Cine este responsabil pentru furnizarea
acestor resurse de calitate?
Am făcut legătura cu Ziua Mondială a Apei – 22 martie - şi am realizat împreună un afiş pe
tema economisirii apei. La final, elevii au primit ca premii ecusoane. Iată şi câteva opinii ale copiilor
despre activitate: „Toti oamenii au dreptul la apă... nu mi-a venit să cred când am auzit că există populaţii care

10
folosesc de 10 ori mai puţină apă decât noi…”; „Am învăţat că trebuie să economisim apa, căci mai târziu nu o vom
mai avea.”
Activităţi de acest gen au fost incluse în manualul COMPANION – ghid pentru utilizarea
manualului Consiliului Europei de educaţie pentru drepturile omului cu copiii – „Compasito”,
autori Mara Georgescu şi Florina-Diana Pavel, apărut în acest an, ghid la realizarea căruia au contribuit
cadre didactice şi elevi din mai multe instituţii de învăţământ din ţară, printre care şi Liceul Bilingv
„Decebal“. Copiii au fost ajutati să înţeleagă faptul că modul în care „mediul” se păstrează depinde de
respectarea drepturilor omului şi a dreptului la supravieţuire, pe care fiecare fiinţă umană îl are.

învăţător Georgeta-Mihaela Don

FIŢI BUNI CU APA DE ZIUA EI !

Deceniul „Apă pentru viaţă”
ZIUA MONDIALĂ A APEI
22 martie
Ziua Mondială a Apei a fost desemnată de O.N.U. - Organizaţia Mondială de
Meteorologie, pornind de la faptul că datele climatologice se pot utiliza cu succes în activităţile
de gospodărire a resurselor de apă.
Declararea zilei de 22 martie s-a hotărât la Conferinţa Mondială de protecţie a Mediului
Înconjurător ca Zi Mondială a Apei (Rio de Janeiro, 1992).

Elevii clasei a IV-a B din Liceul Bilingv „Decebal” vă sfătuiesc:

6 Apa este o resursă naturală esenţială, care stă la baza vieţii plantelor şi animalelor – econimisiţi-o!
6 Reparaţi imediat robinetele care picură. Acestea risipesc până la 2000 de litri pe an.
6 Faceţi duş în loc de baie; astfel consumaţi de 4 ori mai puţină apă. Nu e doar ecologic, e şi economic.
6 Udaţi grădina cu măsură, adică atunci când solul s-a uscat până la o adâncime de 3 cm şi nu sub
razele soarelui, respectiv dimineaţa sau seara.
6 Folosiţi farfurii la ghivecele de flori.
6 Închideţi robinetul cât timp vă spălaţi pe dinţi. Dacă toţi europenii ar închide robinetul, s-ar econimisi
suficientă apă pentru a umple 6 000 de piscine olimpice în fiecare an.
6 Aşteptaţi până adunaţi suficiente rufe sau vase şi apoi puneţi în funcţiune maşina de spălat. Dacă nu
aveţi destule rufe sau vase pentru a merge la capacitatea maximă, reglaţi funcţionarea aparatului la
jumătate din capacitate. În acest mod, economisiţi atât apă, cât şi electricitate.
6 Păstraţi apa de ploaie. O puteţi colecta în butoaie goale sau montaţi un bazin care să adune apa ce
curge pe streşinile casei. Apa adunată astfel poate fi folosită la udatul grădinii sau la spălatul maşinii.
6 Nu folosiţi toaleta pe post de coş de gunoi. Aceasta implică să trageţi apa, deci un consum inutil de
apă, plus că e mare riscul de a înfunda canalizarea.
6 Puneţi apă de robinet în sticle şi ţineţi-o la frigider, pentru a evita să lăsaţi să curgă apa „caldă” de pe
ţeavă când doriţi un pahar cu apă rece.
6 Când spălaţi vase manual, folosiţi un lighean sau chiuveta cu
dopul pus, pentru a avea o soluţie de apă caldă şi detergent de
vase în care să spălaţi toate vasele, nu sub jetul continuu de apă.
Făcând doar clătirea sub jet se economiseşte foarte multă apă!
6 Economisiţi energia electrică. Astfel economisiţi apă,
deoarece toate tipurile de centrale electrice consumă mari
cantităţi de apă.
6 Colectaţi selectiv deşeurile; reciclarea hârtiei, a metalului, a
sticlei, a plasticului etc. înseamnă şi o mare economie de apă,
deoarece prin reciclare se consumă mai puţină apă decât la producţia din materii prime.

11
 Cel mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea
apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferică).
Elementele de bază ale vieţii omeneşti sunt afectate de acţiunile
iresponsabile ale oamenilor. Solul, ca şi aerul şi apa, sunt factori
de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea
solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei
de suprafaţă, cât mai ales a celei subterane.
Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în organism multiple funcţii,
fără apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are
multiple consecinţe negative asupra omului şi a sănătăţii sale.
Contaminarea atmosferei Pământului a existat de când oamenii au început să utilizeze focul
pentru agricultură, încălzirea şi gătitul alimentelor. În timpul Revoluţiei Industriale (sec. XVIII şi XIX),
poluarea aerului a devenit o problemă majoră.
Poluarea apelor
Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp
populaţia globului creşte. Din anul 1942 până în anul 1990,
preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a
crescut de patru ori.
Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite
în agricultură, cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele, sunt
principala cauză a poluării apelor. În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este
aruncată în râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.
Îngrăşămintele chimice, cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură, sunt vărsate în lacuri şi
râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor.
Apa poate să ajungă „sufocantă” din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul
din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice.
Poluarea solului
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi
animale care se formează într-un proces foarte lung, ce poate dura mii
de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi
esenţial pentru toată producţia agricolă. Poluarea solului este
acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care
provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele, care pot afecta
viaţa plantelor şi a animalelor. Metodele iraţionale de administrare a
solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui şi au accelerat eroziunea.
Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară organisme utile cum ar fi
unele bacterii, fungi şi alte microorganisme. De exemplu, fermierii care cultivau căpşuni în California au
dezinfectat solul cu bromură de metil, pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpşunii. Acest
proces omoară fără discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi dependent de
îngrăşăminte.
Pentru a realiza creşterea plantelor, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte, ceea ce duce la
poluarea râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii. Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul
nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la
lipsa recoltei.
Poluarea aerului
Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un
amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili
cum ar fi cărbunii şi dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţionează cu

12
oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul
al XX-lea, smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea
aerului deasupra oraşelor mari, cum ar fi Los Angeles, în anii '30. Acest smog
este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale avioanelor a
combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din
combustibilii „nearşi”. Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să
se combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care afectează cauciucul, răneşte plantele
şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care condensează şi formează o ceaţă vizibilă
şi pătrunzătoare. Majoritatea poluanţilor sunt eventual „spălaţi” de către ploaie, zăpadă sau ceaţă, dar
după ce au parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă,
oxizii de sulf şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Această ploaie acidă cade
peste lacuri şi păduri şi determină afectarea ecosistemelor. În cele din urmă, lacurile şi pădurile
contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă.

Florentina Cristina Rotaru, clasa a VII-a A

Îndrumător: profesor Mirela Ştefănuţ

Ştiaţi că primele calculatoare au fost... oameni? Ei bine, da, cu mult

timp în urmă, „calculator” era denumirea dată persoanelor – în special femei
– care aveau ca sarcină efectuarea unor calcule repetitive, în diverse domenii:
navigaţie, astronomie etc.
Imaginaţi-vă cum ar fi să faceţi zilnic un singur lucru, încontinuu:
calcule. Rutina acestei meserii ducea deseori la neatenţie şi plictiseală, urmate
de greşeli. Evident, nici viteza de calcul nu era suficient de mare. Aşa că,
timp de sute de ani, oamenii au căutat o modalitate de a automatiza calculele.
Din invenţie în invenţie, s-a ajuns la aparatele de astăzi, care poartă
denumirea meseriei de odinioară: calculator.
Leonardo da Vinci (1452-1519) a realizat schiţe ale unui dispozitiv de calcul, dar nu l-a realizat
fizic niciodată. În 1632, un scoţian excentric (John Napier) a inventat o tehnică (numita logaritmi) ce
permitea efectuarea de înmulţiri prin adunări repetate şi a creat un dispozitiv mecanic ce putea efectua
înmulţiri. Era o noutate, deoarece toate instrumentele de până atunci, cum ar fi abacul, nu puteau
efectua decât adunări.
În 1632, pe baza invenţiei lui John Napier, s-au fabricat în Anglia primele rigle de calcul. Aceste
instrumente, cărora li s-au adus îmbunătăţiri în timp, au fost utilizate de către ingineri până în prezent.
Primele nave spaţiale, până la debarcarea pe Lună, au fost proiectate în principal cu ajutorul riglelor de
calcul. Nava Apollo 11, care debarca primul om pe Lună (în iulie 1969), avea la bord rigle de calcul.
În 1801, francezul Joseph Marie Jacquard a inventat un război de ţesut care utiliza cartele
perforate din lemn pentru a realiza automat modelul covoarelor. Cartelele perforate (realizate ulterior
din alte materiale, spre exemplu carton) au fost utilizate după aceea de către primele generaţii de
calculatoare.
În 1822, un matematician englez (Charles Babbage) a creat planul unei maşini de calcul pe bază
de aburi, care avea dimensiunea unei încăperi. A fost cel mai scump proiect de până atunci al guvernului
britanic şi nici măcar nu a fost finalizat. Babbage şi-a dat seama că poate utiliza hârtia perforată pentru a
stoca date şi a reprezenta reguli, aşa ca a creat schiţa unei alte maşinării, care avea o componentă pentru
stocare şi una pentru procesare (aşa cum au calculatoarele moderne). Ada Byron, fiica faimosului poet
Lord Byron, a fost fascinată de proiect şi a publicat o serie de instrucţiuni pe care le pregătise pentru
noua maşină de calcul, devenind astfel primul programator din istorie. Ea a inventat noţiuni de
programare (cum ar fi subrutina şi ciclarea – „loop”).

13
 Cam în aceeaşi perioadă, în 1820, pe baza altor schiţe, s-a
fabricat şi comercializat cu succes prima serie de maşini de calcul. În
următorii 60 ani, s-au vândut mai mult de 1500 de exemplare.
Prima companie de calculatoare din lume a fost înfiinţată în
anul 1896, cunoscută ulterior drept IBM (International Business
Machines). IBM a fabricat calculatoare mecanice (încă nu apăruseră
cele electronice) pentru diferite scopuri (inclusiv militare) până în
1944, când, în colaborare cu Universitatea Harvard, a creat primul
calculator digital programabil, numit Mark I, care combina electronica şi mecanica. Dispozitivul
cântarea 5 tone, includea 800 km de cabluri, avea înălţimea de 2,5 m şi lungimea de 15 m şi era acţionat
de un motor de 5 cai putere.
Unul dintre primii programatori ai acestui dispozitiv a fost Grace Hopper. Ea a inventat
COBOL-ul, primul limbaj de programare de nivel înalt (uşor de înţeles de către oameni), şi a creat
primul compilator, un program indispensabil, care traduce limbajul de nivel înalt în limbaj binar (pe care
îl poate interpreta calculatorul). A descoperit primul „bug” informatic (în traducere „insectă”): un
fluture care pătrunsese în Mark I şi ale cărui aripi împiedicau citirea perforaţiilor din banda de hârtie.
Cuvântul „bug” era utilizat dinainte de 1889 pentru a desemna o defecţiune, iar Hopper a creat
termenul de „debugging” pentru a desemna acţiunea de eliminare a erorilor dintr-un program
informatic.
În aceeaşi perioadă (1943), a fost creat calculatorul
ENIAC, considerat a fi părintele tuturor calculatoarelor
electronice digitale de astăzi. Cântarea 30 tone şi ocupa o
încăpere de 250 mp. Pentru a reprograma calculatorul, era
nevoie să fie repoziţionate foarte multe cabluri şi peste 3000
întrerupătoare, ceea ce în prezent ar echivala cu scrierea
câtorva linii de cod. Unul dintre primii operatori ai acelui
calculator a declarat amuzat: „am fost uimit să constat ca e
nevoie de atât de mult echipament ca să înmulţim 5 cu
1000”.
În ţara noastră, primul calculator a fost pus în funcţiune în 1957, România numărându-se
printre primele 10 ţări în care s-au utilizat calculatoare.
Odată cu apariţia circuitelor integrate (în 1958), performanţele calculatoarelor au crescut, iar
dimensiunile au scăzut. Au apărut minicalculatoarele (care, la început, aveau totuşi dimensiunea unui
frigider). După crearea microprocesorului (în 1971), calculatoarele au evoluat rapid, ajungând la
dimensiunile si performanţele din zilele noastre. Şi vom vedea unde vor ajunge mai departe.
profesor Anca-Irina Lipcanu

Evaluarea constată inerţia celui care preferă fluxul de informaţie pletorică în locul unui vers adevărat despre valuri, cer şi infinit

Redimensionare, reformă, adaptare la noile provocări economice şi tehnologice,

responsabilizare socială... iată doar câteva dintre imperativele care presează sistemul de învăţământ la
schimbare profundă şi radicală. Noile educaţii au apărut, dar praxisul educaţional necesită încă multe
îmbunătăţiri. Se vorbeşte foarte mult, în ultimul timp, de acel „pact pentru educaţie” conform căruia
educaţia ar fi o prioritate naţională. Cum se armonizează pactul ca tip de relaţie dezirabilă cu actul
însuşi, complex, trinomic, de predare-învăţare-evaluare, este o chestiune care dă de gândit şi pune sub
semnul întrebării tot ceea ce include conceptul de pact: partenerii, strategiile de menţinere şi funcţionare
pe o anumită perioadă, beneficiile aşteptate.
Conform DEX, pactul are ca finalitate „menţinerea păcii sau a colaborării strânse între
semnatari”. De la caracterul de document scris, de învoială, de acord, de înţelegere, de convenţie, până
la cel practic - al implementării, al concretizării în actul educaţional - există o distanţă, un inconvenient
uşor măsurabil la nivelul tuturor componentelor procesului de învăţământ: predare, învăţare şi, mai ales,

14
evaluare. Acest parteneriat presupune drepturi şi obligaţii reciproce, menite să crească şi să asigure
calitatea actului instructiv-educativ, însă rezultatele slabe din ultima perioadă, înregistrate atât în privinţa
educabililor, cât şi al pedagogilor, nu ne poate duce decât la o concluzie nefastă: cineva nu respectă
pactul încheiat. Superficialitate, pasivitate, pesimism, lipsă de motivaţie, rea voinţă? Poate că toţi aceşti
factori la un loc. Cert este că pactul nu asigură calitatea procesului de învăţământ. Valoarea scade de la
an la an. Elevii obţin rezultate din ce în ce mai mici la examenele de sfârşit de ciclu curricular în raport
cu standardele curriculare de performanţă (teze cu subiect unic, examenul de bacalaureat). Cineva
trădează, în sensul că fie nu se implică îndeajuns, fie abuzează de statutul său, fie îşi neglijează
îndatoririle, fie se situează pe altă poziţie decât cea iniţial asumată. Trădarea pactului are loc din partea
ambelor părţi: şi din cea a elevului, şi din cea a profesorului, de cele mai multe ori în mod inconştient
sau involuntar. Însă, aşa cum spunea Arthur Koestler, „ignoranţa acţionează la fel de nociv ca vina
însăşi.” Al treilea factor de slăbire a pactului îl constituie părintele, care înţelege să intervină ineficient,
de obicei ca un garant pentru greşelile copilului puse exclusiv pe seama educatorului.
Pe de altă parte, problema adecvării textului, ca produs al culturii umaniste clasice, la contextul
tehnologic, la mirajul videologic al cyberspace-ului nu mai poate fi ocolită, deoarece ceva din visul
tehnologist al lui Skinner, adeptul IAC (instruire asistată pe calculator), care credea că maşina poate
înlocui profesorul, prinde formă. În mediul virtual, textul, mesajul scris devine propria lui caricatură în
mâna utilizatorilor web. Prescurtările, barbarismele, semnele de punctuaţie la grămadă prin care se
redau emoticon-urile încep să răzbată şi la nivelul unei evaluări standardizate. Facilismul câştigă tot mai
mult teren, iar valoarea este marginalizată de comoditate, de plăcerea lipsei oricărui efort. „Moartea
şcolii” sau „dispariţia profesorului” păreau previziuni sinistre. Sigur că maşina poate furniza informaţie,
dar nu poate produce educaţie.
Cu toate acestea, computerul este, dacă nu un substitut al realităţii, cel
puţin un serios concurent al acesteia. Din oferta eterogenă de informaţii, kitsch-ul
videologic acaparează toţi utilizatorii. Acest fenomen a devenit posibil din cauza
societăţii de consum, în care până şi informaţia este reglată de legi comerciale, de
raportul dintre cerere şi ofertă. Cultura clasică se află într-un statut insular. În
asemenea circumstanţe, asimilarea culturii umaniste devine o povară anacronică,
plictisitoare şi inutilă. Prin atitudinea dezinteresată faţă de adevăratele valori, elevul
renunţă a mai fi partener în pactul educaţional. Evaluarea nu face decât să constate inerţia celui care preferă
fluxul de informaţie pletorică în locul unui vers adevărat despre valuri, cer şi infinit.
Aşa cum au arătat deja mulţi cercetători antropologi sau cei ai imaginarului (Corin Braga, 2008),
pe omul postmodern şi hipermodern nu îl mai caracterizează modelul centrat al personalităţii, ci unul
descentrat. În loc să se regăsească, eul are voluptatea de a se pierde în spaţiul virtual, în acord cu inflaţia
ecranică. Aşa cum realitatea s-a pulverizat în nenumărate pelicule, mediată prin ecran, de la telefonul
mobil la LCD, de la Ipod la uriaşa peliculă comercială din mediul urban, eul se reflectă sau plonjează în
multiple medii virtuale.
Din momentul în care idealul educaţional este perimat sau neadaptat realităţii curente
pulverizate, atomizate, evaluarea are de suferit. Ce îi cerem copilului înscris în modelul homo videns sau
chiar homo ecranis? Constatăm că nu se mai citeşte. Că petrece foarte mult timp în faţa calculatorului.
Mijloacele şi formele de evaluare tradiţionale (examenele scrise, în special) par depăşite de era
cyberspace, dar şi de orizontul de aşteptare a copiilor, a căror calitate - poate discutabilă din punct de
vedere intelectual sau etic - este de a fi buni internauţi. Cred că senzaţia tot mai acută că totul pare să se
prăbuşească în învăţământ se datorează lipsei de redimensionare reală a idealului educaţional.
Personalitatea armonioasă a individului într-o eră a policroniei, a politropiei sună cel puţin abstract. O
posibilă soluţie ar fi promovarea ecranului asistat şi nu tendinţa de a-l interzice sau de a-l nega, aşa cum
încă se mai întâmplă. Cumva, ecranul trebuie temperat cu vectorii de sens ai culturii clasice.
Aşadar, evaluarea reprezintă (sau ar trebui să reprezinte ) un moment al adevărului, al sincerităţii
de confruntare şi recunoaştere a unor încălcări repetate a parteneriatului educaţional şi a deontologiei.
Atunci iese la iveală adevărul tuturor inconstanţelor, al refuzurilor, al sustragerilor, al micilor sau marilor
trădări, al armoniei sau al decalajului dintre pact - ca intenţie, ca proiect pedagogic de anvergură - şi act -
ca proces de concretizare a acestuia.
profesor Corina Buzoianu

15
 În mod cert, fotografia cere exerciţiu. Mult. Zile, săptămâni, luni, ani. Zeci, sute de pelicule consumate, mii de
cadre ratate. Nu disperaţi. Şi mai ales, nu vă lăsaţi dezamagiţi de imaginile proaste. O fotografie nu e un tablou, nu
trebuie să „iasă” din prima. Poţi utiliza un film întreg doar pe un singur subiect, ca să îţi iasă o fotografie reuşită. Ştiţi
câte filme poate consuma un fotoreporter într-o zi „pe teren”? poate 9, 10?... asta însemnă 360 de cadre. 360 de
fotografii într-o zi. Ştiţi câte dintre ele îi sunt publicate? 2,3, poate 5,6, dacă are noroc. Restul? La gunoi. Se spune că
dacă dintr-o un film scoţi o fotografie bună, ai reuşit. În „spatele” unei expoziţii cu, să zicem 50 de fotografii valoroase,
stau mii de cadre nereuşite. Ce trebuie înţeles de aici? Dacă aţi vazut un subiect interesant, nu trageţi un cadru şi gata.
Faceţi mai multe. Din unghiuri diferite, din poziţii diferite, cu lumină diferită. La sfarşit alegeţi-o pe cea mai bună şi
doar pe aceasta arătaţi-o prietenilor. Aşa că, perseveraţi şi... nu faceţi publice toate pozele, ci doar pe cele foarte bune.
Deci, daţi-i bătaie, apăsaţi pe declanşator. Rândurile de mai jos vă vor servi drept ghid pentru primele imagini
reuşite, poate... sau cel puţin „corecte”. Dar cel mai mult contează exerciţiul.
Compoziţia fotografică
Există cateva reguli ce trebuie respectate, din punct de vedere compoziţional, când realizăm o
fotografie. Să nu uităm că fotografia este, şi ea, o artă. Pentru a ne feri de kitsch, există, aşadar, câteva
reguli.
1. Regula treimilor
Imaginaţi-vă o fotografie. Împărţiti, imaginar, poza în 9 patrulatere, prin trasarea (tot imaginară)
a 4 linii.

A B

C D

Intersecţiile celor patru linii se numesc puncte de forţă (A, B, C, D), iar cele două linii verticale,
linii de forţă. Subiectele situate într-unul din aceste puncte (sau pe una din cele două linii) atrag cel mai
uşor privirea, imaginea căpătând astfel mai multă forţă. Plasarea subiectului (sau a elementelor
principale ale compoziţiei) pe centrul imaginii sau în extremitatea cadrului este fie monotonă,
obositoare, fie creează un dezechilibru profund.
Iată două fotografii, pentru exemplificare. În prima, subiectul este prea centrat. ,,Punctele de
forţă” ramân oarecum neacoperite. În a doua, subiectul este poziţionat puţin către dreapta, ceea ce
fereşte imaginea de monotonie în receptare.

2. Asimetria: divizarea cadrului în părţi egale creează, de asemenea, monotonie. Dacă în cadru
vă apare linia orizontului, evitaţi ca aceasta să cadă exact la mijlocul imaginii. Situaţi-o la o treime de
marginea superioară sau inferioară, după cum vi se pare mai interesant. Acelaşi lucru este valabil şi la
compoziţia pe verticală.
În numărul următor: despre realizarea portretelor; valorificarea sursei de lumină în fotografie.

material prelucrat de Corina Buzoianu (sursa: fotomagia.ro)

16
 Civilizaţia umană înseamnă rodul aptitudinilor creatoare ale oamenilor. Omul nu se mulţumeşte
cu un rol pasiv, comun cu al celorlalte vieţuitoare, ci simte nevoia imperioasă de a depăşi acest rol, de a
deveni el însuşi un creator. Dar pentru a se manifesta ca demiurg în raport cu natura exterioară şi cu
propria sa natură, omul dispune de o trăsătură esenţială, specific umană – creativitatea.
Dar, ce este, totuşi, creativitatea? Creativitatea constituie una dintre cele mai relevatoare
dimensiuni ale personalităţii umane, atributul său calitativ major, definitoriu pentru om. (Paula
Constantinescu, 1971).
Originea termenului de creativitate o găsim în latinescul „creare”,
ce însemna a făuri, a face, a zămisli, a crea, termen care desemnează în
acelaşi timp acţiunea şi scopul.
Cu toate acestea, termenul de creativitate este relativ nou în cadrul
literaturii de specialitate, căci el a fost introdus în 1938 de către Gordon
Allport. Pentru că este una dintre principalele dimensiuni ale personalităţii
umane, creativitatea trebuie abordată dintr-o perspectivă
multidisciplinară. J.P.Guilford în lucrarea sa „O abordare psihometrică a
creativităţii” (1962), consideră creativitatea tot ca o caracteristică a
personalităţii umane. El stabileşte pentru măsurarea capacităţii creative a
oamenilor următorii şase parametri vizând structura intelectuală:
fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, capacitatea de elaborare, sensibilitatea la probleme şi abilitatea de
a reorganiza şi redefini datele. Alături de aceste elemente definitorii pentru producţia divergentă, se află
şi imaginaţia creativă, voinţa, afectivitatea şi motivaţia.
Capacitatea de a crea presupune şi receptivitate, independenţă, autonomie, detaşare,
dezinhibare, renunţare la prejudecăţi, la „locurile comune”. Prin urmare, capacitatea creativă depinde
într-o foarte mare măsură de posibilitatea de adaptare la mediu.
Aceste însuşiri deosebite ale persoanelor creative au fost determinate, încă din anii 60 ai
secolului trecut, în cadrul mai multor cercetări din universităţile americane (de pildă, Berkeley –
California, Harvard etc.), în scopul descoperirii principalilor parametri de măsurare a potenţialului
creativ.
Pornind de la o serie de trăsături ale unor persoane deja cunoscute ca având un înalt potenţial
creator, ca de exemplu oameni de ştiinţă, savanţi, cercetători, Barron (1952) şi McKinon (1961) au
elaborat teste de cercetare a creativităţii prin prisma trăsăturilor de personalitate. Persoanele creative dau
dovadă de originalitate, ingeniozitate, de imaginaţie şi de spirit inventiv într-o măsură mult mai mare
decât ceilalţi.
Procesul creativ este favorizat de o atitudine pozitivă faţă de ideile noi şi neaşteptate şi mai
degrabă de dispersarea atenţiei decât de concentrarea ei asupra problemei puse.
Tot mai mulţi cercetători susţin astăzi că potenţialul creativ, existent în stadiu latent în orice om,
poate fi educat şi stimulat să devină mai devreme sau mai târziu o realitate manifestă prin actul creaţiei.
Dar, pentru aceasta, el trebuie mai întâi cunoscut, ca să se poată acţiona exact asupra acelor premise,
factori şi condiţii determinative ale creativităţii. Urmărind etapele creativităţii, vom putea desluşi mai
bine „misterul “ trecerii de la creativitate la actul propriu-zis al creaţiei.
Potrivit lui GrahamWaller (1926), etapele actului creator sunt următoarele: prepararea,
incubaţia, iluminarea şi verificarea.
În esenţă, prepararea este o etapă de acumulare, care nu se consumă strict în această fază ce
precede momentul creator, ci se extinde pe arii temporale mai largi, ce vizează totalitatea informaţiilor şi
a experienţelor cognitive generale, dobândite de individ în istoria sa culturală. Din acest motiv,
prepararea este mare consumatoare de timp
Incubaţia este perioada de aşteptare în care problema rămâne nedesluşită încă. În urma
stimulării intense a imaginaţiei, se caută noi soluţii: este o fază intuitivă, ce presupune folosirea
informaţiilor din subconştient, prin părăsirea treptată a planului real şi suspendarea parţială a

17
raţionamentelor logice. Din punctul de vedere al timpului, atât la nivel de individ, cât şi de grup, această
fază, în care se germinează soluţii noi, poate dura câteva ore, zile, luni sau chiar ani.
Incubaţia este considerată cea mai misterioasă dintre etapele creaţiei (deşi în artă ea poate lipsi),
pentru că, în spatele unei aparente pasivităţi, se ascunde o ardere interioară intensă. Creatorul este în
continuare obsedat de rezolvarea problemei cu care se confruntă; s-a schimbat numai terenul de luptă
din zona conştientului într-o zonă periferică, mai obscură, a psihicului. Dar suspendarea conflictului
este vremelnică, întrucât germinarea deşi continuă, căile de comunicaţie spre conştiinţă se restabilesc
operativ ori de câte ori un eveniment se racordează pozitiv la situaţia problemă. Controversele
numeroase în jurul acestei etape se leagă de întrebarea: în ce măsură ea este predominată de inconştient
sau preconştient, cum se admite frecvent, sau, dimpotrivă, trebuie pusă pe seama altor procese?
Pledoaria în favoarea naturii inconştiente a incubaţiei se bazează pe o
serie de argumente care evidenţiază calităţile travaliului inconştient, dar
prin care subiectul are acces la bagajul informaţional depozitat în
memoria lui afectivă.
Iluminarea este faza cheie a procesului creator. Acum se
petrece actul propriu-zis al creaţiei, când subiectul are dintr-o dată
revelaţia descoperirii fuziunii datelor din planul imaginar cu cele din
planul real. Dar această „străfulgerare”, cum o numesc psihologii, nu
apare oricum, ci este influenţată de anumite aptitudini ale subiectului şi
anume: flexibilitate, capacitate de selecţie şi decizie, nonconformism,
originalitate etc.
Verificarea – sau revizuirea - este etapa care desăvârşeşte actul creator, având un caracter
predominant logic. Soluţia găsită în faza de iluminare capătă o formă bine definită în urma stabilirii unui
acord cu criteriile precizate la începutul cercetării, precum şi prin validarea ei în urma acordului
experţilor sau specialiştilor.
Prin urmare, creaţia este rezultatul unui proces îndelungat şi adesea foarte dificil; de aici şi
capacităţile deosebite necesare unui creator, dintre care nu trebuie să omitem perseverenţa, pe lângă
celelalte anterior amintite. Nu degeaba spunea Edison că talentul reprezintă nouăzeci şi nouă la sută
transpiraţie şi doar unu la sută inspiraţie. Exagera, desigur, dar dorea să sublinieze efortul deosebit pe
care-l depune cel ce doreşte să-şi materializeze ideile, ca să parcurgă drumul de la potenţialitatea creativă
la actul propriu-zis al creaţiei.
Creaţia umană nu este o zămislire demiurgică din neant; ea este condiţionată de o multitudine
de factori obiectivi şi subiectivi: sociali, biologici, psihologici, educaţionali etc. şi care concură la acest
proces. Dar, pentru a-şi realiza pe deplin condiţia sa specific umană de creator, omul trebuie să fie,
înainte de toate, o fiinţă liberă şi totodată având responsabilitatea menirii sale, capabilă să-şi fructifice
maximal vocaţia creatoare.
Renumitul matematician Octavian Onicescu obişnuia, de aceea, să le amintească permanent
studenţilor săi: „Veţi crea, veţi avea; nu veţi crea, nu veţi fi”.

profesor Aurelia Cazacu

18
 Doi dintre elevii unei clase îşi adresează cuvinte jignitoare,
ajungând, în cele din urma, la violenţă fizică. Rezolvarea unui astfel de
conflict reprezintă un demers esenţial al managementului procesului de
învăţământ. Profesorul – diriginte trebuie să fie un „pacificator” care
utilizează constructiv conflictul în vederea atingerii finalităţilor
educaţionale stabilite. De aceea, el trebuie să afle, în primul rând, cauzele
concrete ale conflictului apărut. Acestea pot fi:
Atmosfera competitivă
Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază de competiţie, lipsindu-le deprinderea de a
munci în grup, încrederea în colegi şi în profesori. Ei nu doresc decât victoria asupra celorlalţi şi, dacă
nu o obţin, îşi pierd stima de sine. Competiţia apare în toate momentele, chiar şi când e neproductivă.
Atmosfera de intoleranţă
În clasă se formează grupuri, iar lipsa sprijinului între colegi duce de multe ori la singurătate şi
izolare. Apar resentimentele faţă de capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei.
Comunicare slabă
Aceasta reprezintă cel mai fertil sol pentru conflict. Cele mai multe conflicte pot fi atribuite
neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor, nevoilor si acţiunilor celorlalţi. Elevii nu
ştiu să-şi exprime pozitiv nevoile şi dorinţele sau le este frică să o facă. Ei nu pot să-i asculte pe ceilalţi.
Exprimarea nepotrivită a emoţiilor
Orice conflict are o componentă afectivă. Conflictele se vor accentua atunci când elevii au
sentimente deplasate (exacerbate), nu ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod
neagresiv, îşi suprimă emoţiile şi sunt lipsiţi de autocontrol.
Absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor
Elevii şi profesorii nu ştiu să răspundă în mod creativ conflictelor.
Utilizarea greşită a puterii de către profesorul – diriginte.
Profesorul – diriginte poate accentua sau diminua cei cinci factori enumeraţi mai sus. De
asemenea, poate provoca apariţia sau escaladarea conflictelor prin aşteptări exagerat de înalte faţă de
elevi, conducând clasa prin reguli inflexibile, bazându-se în permanenţă pe utilizarea autorităţii,
instaurând o atmosferă de teamă şi neînţelegere.
Între agresiune şi inacţiune există o gamă foarte largă de răspunsuri. A câştiga sau a pierde, ca
individ, nu sunt singurele ieşiri posibile dintr-un conflict. Cea mai bună soluţie este cea în care ambele
părţi câştigă.
Utilizarea repetată şi consecventă a tehnicilor de rezolvare a conflictelor de către profesorul –
diriginte va face ca elevii să fie capabili, după un timp, să-şi rezolve singuri conflictele şi nu să le aducă,
de fiecare dată, în faţa profesorului – diriginte. Acest lucru are efecte benefice asupra atmosferei din
clasă, contribuind la crearea unei comunităţi educaţionale în care elevii se sprijină unii pe alţii.
Caracteristicile unei comunităţi educaţionale sunt:
Cooperare. Elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere unii în
ceilalţi şi să-şi împărtăşească preocupările.
Comunicare. Elevii învaţă să observe atent, să comunice cu acurateţe
ceea ce au de spus, să-i asculte atent pe ceilalţi.
Toleranţă. Elevii învaţă să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele
între oameni, să înţeleagă propriile prejudecăţi şi modul în care acestea
acţionează.
Expresie emoţională pozitivă. Elevii învaţă să-şi exprime sentimentele, în special supărarea sau
nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi nedistructive. Totodată, ei învaţă autocontrolul.
Rezolvarea conflictelor. Elevii deprind abilitatea de a răspunde creativ într-o situaţie conflictuală.
Consilier pentru proiecte şi programe educative: profesor Corina Negrea

19
 STANDARDELE PROFESIONALE PENTRU
PROFESIA DIDACTICĂ ŞI CALITATEA ÎN EDUCAŢIE
Asigurarea calităţii în educaţie are ca principală preocupare investiţia în capitalul uman, în acest
sens un rol important revenind implementării standardelor profesionale. O educaţie de calitate trebuie
realizată de profesori foarte buni, aici intervenind şi rolul standardelor care să precizeze într-o manieră
foarte clară ce trebuie să se înţeleagă prin această sintagmă. În acest sens trebuie evidenţiate beneficiile
implementării acestora ce vizează: creşterea calităţii actului de educaţie, a calităţii formarii viitoarelor
cadre didactice şi a ofertei furnizorilor de formare. În acelaşi timp, s-ar oferi profesorilor o viziune
coerentă asupra performanţelor profesionale şi s-ar constitui repere pentru recompensarea profesorilor
în raport cu calitatea prestaţiei didactice, apărând efecte pozitive în conceperea şi realizarea
managementului şcolar. Pe baza standardelor, se poate crea un sistem pentru identificarea şi
recunoaşterea cadrelor didactice bune şi folosirea mai eficientă a acestora în şcoli, în roluri de
conducere, precum şi în programele de dezvoltare profesională a colegilor lor aflaţi la începutul carierei.
Lucrarea se vrea o pledoarie pentru implementarea standardelor profesionale la nivelul
sistemului educaţional, datorită posibilităţilor multiple ce vizează asigurarea calităţii şi racordarea la
exigenţele europene.
profesor Cristina Orania Bălan

Motto: Ne naştem copii şi copii vom muri.

AMINTIRI DINTR-O COPILĂRIE NEPERECHE
Îmi aduc şi astăzi cu drag aminte cum era la ţară la
bunicii mei: peisajul mirific, dealurile înţesate de mioare,
mirosul fin al ierbii, frumuseţea copacilor, ninsoarea cu petale
de flori de măr, focul florilor de mac, aurul spicelor, verdele
crud al ierbii, culorile calde ale florilor, toate culori divine, pe
care nici cel mai iscusit pictor nu le-ar putea armoniza atât de
tandru pe albul imaculat al pânzei sale.
Sunt amintiri pe care nu le voi uita niciodată, ca, de
altfel, nici micile năzbâtii pe care, ca un copil plin de viaţă, le-
am făcut.
Îmi amintesc cu nostalgie de bunica Saveta, care îmi era ca o a doua mamă. Stătea adesea pe
prispa casei şi trăgea câte un fir subţire din caierul de lână. Afară era cald. Bătaia razelor de soare îi
punea în evidenţă chipul şi ochii mici, cuminţi, care mă priveau cu atâta drag.
Obrajii roşii şi părul nins îi confereau o aură de înţelepciune, dar şi de tristeţe. Toţi o cunoşteau
ca pe o neîntrecută gospodină, pentru gogoşile cu gem de măceşe. Hmm, ce mă mai răsfăţa…
În prima zi când am ajuns în satul de la poalele dealului, începuse să plouă. Cerul era negru, iar
crengile copacilor erau aplecate de parcă toată bucuria din lume se risipise într-o clipă. Intrasem în
grabă în curte, împreună cu părinţii. Pisicile erau ascunse, iar câinii stăteau pitiţi în coteţele lor. Din când
în când, se auzeau găinile care cotcodăceau neliniştite, speriate de vremea de afară.
În casă se simţea mirosul cozonacului şi al prăjiturilor din ajun de Bobotează. Bunica obişnuia să
pregătească diverse bunătăţi pentru a le duce ofrandă la biserică.
Îl cunoştea bine pe părintele Agapie, chiar de când se mutase de la Mănăstirea Caraiman la
bisericuţa veche din sat. Toţi îl stimau pentru înţelepciunea sa. Pe lângă asta, era un om bun şi harnic.
După ce bunica m-a răsfăţat cu toate bunătăţile, am ieşit să adulmec vremea. Ploaia încetase, iar
pisicile se strânseseră în faţa casei. Parcă îl văd pe motanul preferat al bunicii… Şoricelul, căci aşa îl
botezase ea, era un motan gras, cu blana grizonată, ca a unui şoarece. Ce-l mai trăgeam de urechi şi de
coadă. Bietul motan…
Fără să băgăm de seamă, se făcu noapte. Cerul parcă se calmase după ploaia care se risipise,
odihnindu-se molcom după vijelie. M-am aşezat fericit în pat. Lângă mine, bunica mă mângâia şi mă

20
alinta. Doar eram singurul ei nepoţel. Îi făcea o deosebită plăcere să-mi spună poveşti şi să-mi
povestească despre oamenii vrednici din sat.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, fiind Boboteaza, am
plecat la biserică. Ajunşi acolo, am asistat la Sfânta
Liturghie. Dar, copil fiind, îmi încercam ţinta aruncând cu
corcoduşe uscate, cu care îmi umplusem de acasă
buzunarele, în vrăbiuţele care stăteau cuminţi pe turla
bisericii. Prinzând de veste ce se întâmplă afară, bunica m-a
muştruluit niţel, foarte discret. Dar eu, gândindu-mă că deja
devenisem un foarte bun trăgător, nu m-am sinchisit câtuşi
de puţin şi am continuat cu şi mai mare sârg. După
terminarea slujbei, părintele Agapie a venit şi a vorbit cu
mine, după obicei, apelând la cele mai alese vorbe de duh.
Nu prea înţelegeam eu ce voia să-mi spună, dar îmi era mai mare dragul să-l ascult.
Nu după mult timp, bunul părinte Agapie şi-a luat locul în lumea strămoşilor. După dispariţia
lui, satul a rămas pustiu. Doar prispa casei, unsă şi azi cu humă, îmi mai aminteşte de vremurile de
odinioară. Deşi nu foarte îndepărtate, au fost vremuri frumoase, de care îmi aduc cu drag aminte…
Gabriel Alexandru Streinu, clasa a XI-a A
Premul I la Concursul Naţional Creangă sau amintiri nemuritoare ale copilăriei, Curtici, jud. Arad, mai 2009
Îndrumător: profesor drd. Elena Rusu

UNDE EŞTI, COPILĂRIE?

Copilăria este inima tuturor vârstelor.
(Lucian Blaga - „Pietre pentru templul meu”)

Părinţii mei sunt cei mai grozavi. Deşi sunt foarte

ocupaţi, îşi fac mereu timp să vorbească cu mine şi să-mi
povestească prin ce a trecut fiecare.
Când văd că stau la calculator de când vin de la şcoală
până când mă culc, mă ceartă şi îmi spun că ei, când erau copii,
erau foarte fericiţi, deşi nu exista computerul. Îmi spun că ar
trebui să mai ies afară, să mă joc cu copiii, să comunic cu
persoanele din jur, pentru că ei aşa făceau. După tonul pe care îl
folosesc, îmi dau seama că-şi amintesc cu plăcere clipele copilăriei lor, iar privirea melancolică îi dă de
gol. Îmi spun cu o uşoară tristeţe că jocurile preferate de ei erau: „şotronul”, „coarda”, „elasticul”,
„leapşa”, „ulii şi porumbeii”, „ţară, ţară, vrem ostaşi”. Dar noi nu mai ştim oare să ne jucăm?
În aceeaşi stare de nostalgie se află şi atunci când mergem la ţară, la bunici. Până ajungem la casa
bunicilor, mama mea îmi spune: Uite, aici mă jucam cu Mihaela, în copilăria mea, îmi era cea mai bună prietenă.
Acum două luni, am mers cu părinţii mei să bem un suc, iar ei mi-au spus că, atunci când erau
copii, părinţii lor procedau la fel cu ei. Mama mi-a povestit, cu ochii umezi, ca bunica a dus-o, într-o
duminică de august, la bâlci. Din ce am înţeles, bâlciul era un fel de parc de distracţii de astăzi. La finalul
povestirii, mi-a spus: Of, tare mi-e dor să mai merg o dată cu mama la bâlci!
Cred că sunt mai multe motive pentru care părinţii mei devin nostalgici. Atunci când le vorbesc
despre şcoală, simt cum se emoţionează şi îmi povestesc despre uniforma lor, despre matricola cu
numele şcolii pe ea. Băieţii o purtau pe mâna stângă, iar fetele în piept, tot pe partea stângă. Şefa clasei
avea un şnur galben la piept, copiii erau împărţiţi pe grupe, iar şeful grupei avea un şnur roşu.
Mama spune că, pe atunci, aceste detalii nu o interesau, mai degrabă o plictiseau, dar acum se
gândeşte la ele cu emoţie şi ar vrea să poată retrăi acele momente, dar nu se mai poate. Îmi mai spune că
şi eu voi simţi la fel odată cu trecerea timpului şi că nimeni nu uită niciodată acei ani şi îi păstrează în
suflet ca pe o comoară, pe care o oferă apoi copiilor lui, ca să nu uite nimeni cum e să trăieşti frumos.

Ana Maria Alaciu, clasa a VI-a A

21
 VÂRSTA INOCENŢEI
Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când e lumea asta şi pământul.
(Ion Creangă - „Amintiri din copilărie”)

A fost odată, ca niciodată, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi putut

povesti, un copil pe nume Gelu, care făcea multe nebunii. Gelu avea
doisprezece ani.
Era o zi de vară. Mingea de aur de pe bolta cerului îşi trimitea
săgeţile de foc spre pământ. Păsărelele ciripeau vesele prin copacii din
grădinile sătenilor.
Era mare plictiseală şi atunci Gelu se gândi să nu se ducă la
şcoală, ci să meargă la furat cireşe. Nu v-am spus, dar în sat exista un
gospodar care avea cel mai frumos cireş pe care băiatul îl văzuse
vreodată. Avea nişte fructe mari şi negre, dulci şi bune, în faţa cărora
cum putea oare să reziste cineva?
Gelu îşi luă cu el doi prieteni, pe Ion şi pe Grigore. Ion trebuia
să stea la pândă, să nu cumva să prindă de veste vecinul Marin, iar Grigore şi Gelu să sară gardul şi să
urce repede în cireş. Zis şi făcut. Copiii au ştiut însă că în faţa cireşului îi aşteaptă un căţel, aşa că l-au
ademenit cu o bucată de carne. Totul era bine pregătit, din timp.
În timp ce băieţii culegeau de zor cireşe, se auzi strigătul de alarmă al lui Ion. Se apropia vecinul
Marin, care se întorcea de la câmp mai devreme decât calculaseră ei. Copiii au luat-o repede la fugă,
Gelu şi-a uitat acolo şapca şi s-a rănit la genunchi, nici Grigore nu se simţea mai bine, le bătea inima de
să le sară din piept şi aşa a ajuns fiecare pe la casa lui. A doua zi, tatăl lui Gelu s-a întâlnit pe uliţă cu nea
Marin, care i-a dat şapca. Gelu a trebuit să dea nişte explicaţii, dar nu prea a avut ce spune, aşa că a
mâncat o bătaie ca să se sature de cireşe.
Gelu e tatăl meu, iar când mi-a povestit întâmplarea, m-am bucurat ca nu numai Ion Creangă a
trecut prin asemenea aventuri în copilărie. Şi, pentru că mi-a plăcut mult, m-am grăbit să v-o istorisesc
şi vouă.
Andreea Andronache, clasa a VI-a A

MESERIA DE MAMĂ
Sunt din copilăria mea, sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară.
(Antoine de Saint Exupery - „Micul Prinţ”)

Copilăria mamei mele a fost una de care ea îşi aduce aminte cu emoţie, cu bucurie, dar şi cu
tristeţe.
Mama mi-a povestit că, pe când avea şase luni, a fost adoptată de un cuplu deosebit. Ei i-au
devenit părinţi, iar nouă, bunici. Ea a fost mai mult singură, pentru că bunicii noştri erau mereu plecaţi
la muncă, iar când erau acasă, se odihneau.
Mami venea de la şcoală, făcea curăţenie, apoi ieşea la
joacă, până veneau bunicii noştri. Nu avea pe nimeni care să o
ajute la lecţii, dar s-a descurcat singură şi a ajuns la un liceu
pedagogic în Olteniţa şi a devenit o educatoare foarte bună şi
iubită de cei mici.
După şaisprezece ani de meserie, a devenit mediatoare
şcolară, la fel de pricepută ca şi în meseria de educatoare. Nu şi-
a uitat copilăria şi vrea să construiască pentru toţi copiii un
viitor mai frumos.
În afară de profesia ei, de educatoare şi mediator şcolar, mama mea mai are o slujbă: aceea de
mamă, meserie pe care o face excelent. De la ea am învăţat că pot să trec peste orice greutate şi să ajung
în viaţă ceea ce doresc.
Adelina Florina Alexandru, clasa a VI-a A

22
 SPIRU HARET
ACADEMICIAN, MATEMATICIAN, PEDAGOG ROMÂN,
REFORMATOR AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC

Spiru Haret s-a născut la 15 februarie 1851, la Iaşi. Studiile şi le-a făcut la Dorohoi, Iaşi şi
Bucureşti, unde, în anul 1862, intră ca bursier la liceul Sf. Sava. În decembrie 1870, deşi student în anul
II la fizico-matematică, obţine prin concurs catedra de matematică la Seminarul Central. După un an, a
renunţat la catedră, continuându-şi studiile la Universitate. Îşi ia licenţa în
1874, la 23 de ani. Se înscrie la concursul de bursă instituit de Titu
Maiorescu; reuşeşte şi pleacă pentru doi ani la Paris. În 1874, îşi ia licenţa în
matematică, iar în august anul următor, în fizică. Doi ani mai târziu, îşi ia
doctoratul tot la Paris, cu teza Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor
planetare, ducând mai departe şi corectând cercetările lui Laplace, Loius de
Lagrange şi Denis Poisson asupra varietăţii axelor orbitelor planetare.
Eruditul matematician şi astronom Jules Henri Poincaré observa: „În 1878,
Spiru Haret a dovedit existenţa termenilor seculari de gradul III şi acest
rezultat a provocat o mare uimire”. Facultatea de ştiinţe din Paris trimite o
adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice felicitând România, ţara
care a produs şi posedă asemenea talente. Târziu, în 1976, cu prilejul
împlinirii a 125 de ani de la naşterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta
Lunii, pe coordonatele latitudine 59 de grade sud şi longitudine 176 grade vest, în partea lunară
invizibilă, a primit numele lui Haret. Era primul român care anunţa valoarea, confirmată mai apoi, a
şcolii româneşti de matematică.
Spiru Haret putea să rămână în Franţa profesor universitar. A preferat însă Facultatea de Ştiinţe
din Bucureşti, unde devine profesor încă din 1878, în urma unui strălucit concurs. Profesează până în
1910, când se pensionează, chiar şi după aceea, ţinând prelegeri de popularizare la Universitatea
populară. În 1910 publică Mecanica socială, la Paris şi Bucureşti, utilizând pentru prima oară, matematica
în explicarea şi înţelegerea fenomenelor sociale.
Dar marile realizări ale lui Haret nu sunt totuşi în ştiinţă. El şi-a părăsit aproape creaţia de
specialitate, care ar fi putut fi atât de bogată, după atât de remarcabile începuturi, pentru a se pune „la
dispoziţia evoluţiei mediului social căruia aparţinea”.
Tot geniul său creator aici se remarcă. Încă din 1879, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii începe
să-l solicite. Inspectează şcoli şi face rapoarte, prezidează comisii de examinare, este membru în altele.
În 1882 e numit membru în Consiliul Permanent de Instrucţiune. În 1883, P.S. Aurelian îl numeşte
inspector al şcolilor. Îl cunoaşte bine pe D.A. Sturza, mai ales de la Academia Română, al cărei membru
corespondent Spiru Haret este din 1879.
Cu D.A. Sturza în fruntea guvernului, Spiru Haret va fi de trei ori ministru al Instrucţiunii
Publice, între 31 martie 1897 – 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 – 22 decembrie 1904 şi 12 martie
1907 – 29 decembrie 1910, perioadă în care a reorganizat întregul învăţământ românesc. Ministru atâta
timp, Haret a avut posibilitatea pe care alţi miniştri ai Instrucţiunii de mai înainte sau după el n-au avut-
o şi anume aceea de a-şi pune legile în aplicare, exemplu rar în România. S-a devotat cu totul şcolii şi a
avut marea înţelepciune de a şti să se facă tolerat de morala epocii pentru a-şi continua realizările. A fost
într-adevăr apostol, dar fără să se facă vreodată caz de apostolatul său, un apostolat ce făcea impresia că
se ignoră – cum bine remarca Vasile Băncilă. Mare în simplitatea felului său de a fi, Haret, graţie
însuşirilor sale, a ştiut să-şi găsească colaboratori admirabili şi să fie necontenit înconjurat de încrederea
lor. În guvern era stimat şi preţuit de toţi colegii.
Amintirile legate de Haret sunt emoţionante. Prin opera sa, dar şi prin felul său de a fi, Spiru
Haret a creat în epocă un adevărat curent, haretismul. Esenţa lui a constat în introducerea factorului
cultural şi economic în masa poporului român, adică la sate, servindu-se pentru aceasta în primul rând
de învăţători.

23
 Metodele folosite de Haret nu sunt extraordinare. Sunt luate din arsenalul vremii. Dar a ştiut să
le promoveze cu mare consecvenţă şi înaltă cunoaştere a firii omeneşti. Iată, de pildă, spre deosebire de
aproape toţi oamenii politici ai vremii, Spiru Haret are o extraordinar de bogată corespondenţă,
deopotrivă trimisă şi primită. Pentru că el, ca nimeni altul, „a avut ideea şi mai mult decât atât, a avut
îndemnul inimii – să răspundă fiecărui învăţător (şi nu numai învăţătorilor) care i se adresa direct”.
Şcoala secundară avea, aproape ca peste tot în Europa, opt clase. Cursul inferior era unificat în
toată ţara. Şcoala era centrul viu al societăţii, expresie a acesteia, şi în slujba acesteia.
Haret stabileşte criterii mai limpezi şi mai judicioase în
recrutarea profesiilor, introduce inamovibiliatea lor, în 1898 introduce
alte metode de învăţare a limbilor străine, a istoriei, a geografiei,
ştiinţelor naturale, de asemenea a muzicii, în gimnaziu şi licee, căutând
să înlăture metode mecanice şi să încurajeze participarea elevilor.
O mulţime de iniţiative din viaţa românească a vremii au
plecat de la Spiru Haret. El este cel care a înfiinţat grădiniţele de copii
în România, cea dintâi deschizându-şi porţile la 1 decembrie 1897.
În 1904, el înfiinţează Şcoala superioară de arhitectură şi tot
atunci Comisia monumentelor istorice. Tot Haret creează şi Comisia istorică a României, la 20 februarie
1910. Ea urma să publice ediţii de cronici, de documente interne, de cronici străine în legătură cu ţările
române, vechi documente literare.
Constantin Brâncuşi, care l-a cunoscut personal pe Spiru Haret, fiind solicitat să facă o machetă
pentru statuia acestuia, a prezentat o simplă fântână. Pentru el aşa fusese Haret, un izvor de apă vie. Aşa
a fost, într-adevăr, pentru naţia lui: un izvor dătător de viaţă.

director adjunct, profesor Bibica Coman

DEBUTUL LUI TUDOR ARGHEZI

Vorbeam într-un articol precedent despre începuturile lui Tudor Arghezi şi deplângeam situaţia
de a nu fi găsit pe nicăieri poezia lui de debut, intitulată Tatălui meu, căci maestrul s-a ferit toată viaţa să
o cuprindă în vreuna dintre antologiile editate de-a lungul timpului. Aceasta poezie fusese publicată la
data de 30 iulie 1896, în ziarul Liga ortodoxa, al lui Alexandru Macedonski.
Dar, cum perseverenţa l-a purtat pe om întotdeauna pe culmile succesului, iată-ne în posesia
acestei poezii, comparabilă, pentru cunoscători, cu De-aş avea, creaţia de debut a lui Mihai Eminescu,
publicată la 9 martie 1866, în revista Familia, condusă de Iosif Vulcan.
Ca orice lucru ieşit din mintea omului, şi această operă de început îşi
are istoria ei. Este cunoscută zgârcenia cu care Tudor Arghezi a vorbit şi a
scris despre sine, incluzând în aceasta problemă ascendenţa lui maternă şi
paternă. Aproape că şi-a repudiat părinţii. Totuşi unele secrete au ieşit la
iveală. Cum ar fi de exemplu acela legat de numele său. După cum se ştie,
poetul a primit la naştere numele Ion N. Theodorescu, cu care a semnat
primele creaţii literare. Ceva mai târziu, a adoptat pseudonimul Tudor
Arghezi, care, din 1956, a devenit nume oficial. Tudor este un nume preluat
de la bunicul patern dinspre tată sau poate un hibrid de la Theodorescu, iar
Arghezi era numele de fată al mamei sale, Rozalia Arghezi, nicidecum un
derivat de la râul Argeş, aşa cum zicea poetul.
Dar să revenim, totuşi, la istoria poeziei. Părintele Nae N.
Theodorescu era un om ce a plecat de jos, ca simplu ucenic într-o cofetărie
pe Calea Victoriei şi a ajuns spre bătrâneţe printre cei mai de seamă şi mai
bogaţi cetăţeni din Piteşti. Pe când era tânăr şi cu sângele fierbinte, el a avut o relaţie cu Rozalia
Arghezi, venită din Ardeal şi intrată fată în casă la băcanul Manole Pârvulescu, care avea prăvălie pe
Strada Kiseleff. Chiar dacă şi-a adoptat fiul, jupânul Nae nu s-a căsătorit niciodată cu mama acestuia.

24
Mai departe, bătrânul s-a îngrijit ca fiului său să nu-i lipsească nimic. De ziua lui, i-a dăruit chiar şi o
motocicletă cu ataş, Harley-Davidson, pentru a veni mai des la Piteşti.
Tânărul, care învăţa la liceul Cantemir Vodă din capitală, se întorcea de la tatăl său încărcat cu
bunătăţi şi cu mari sume de bani. Era în perioada când liceanul începuse sa frecventeze cenaclul
„Literatorul” şi se bucura de aprecierile lui Macedonski, în compania căruia petrecea momente de înaltă
desfăţare spirituală. Într-o zi a anului de graţie 1896, pe când trecea pe Calea Victoriei, Nae
Theodorescu îşi surprinde fiul într-o cafenea, stând la masă cu Macedonski, fumând şi bând cafele,
picior peste picior. Bătrânul s-a făcut foc şi şi-a certat odrasla pentru rea conduită. Ba i-a tăiat şi
subvenţiile. Asta l-a mâniat pe teribilistul adolescent şi l-a împins să scrie infamanta poezie Tatălui meu,
în care îşi înfierează părintele şi îl acuză pe nedrept ca l-ar fi abandonat, lăsându-l pradă suferinţelor
materiale de tot felul. Iată mai jos mult căutata poezie de debut a lui Tudor Arghezi.

profesor Paul Suditu

TATĂLUI MEU
E prea târziu să mă iubeşti,
Mai stai puţin să te gândeşti.
Nu te-a mişcat, sunt câţiva ani,
Plânsoarea mea, setea de bani
Te-a cucerit şi te-a furat
şi pentru dânşii m-ai uitat.
Mai stai puţin să te gândeşti,
E prea târziu să mă iubeşti.

Urmează-ţi iute drumul vechi,

Să-ţi ţipe plânsu-mi prin urechi,
Ţi-aduci aminte, când pe drum
Te-am întâlnit, cinci ani acum,
Mi-ai zis să fug, eu am fugit,
şi după pâine-am pribegit,
să-ţi ţipe plânsul prin urechi
urmează-ţi iute drumul vechi.

De-o fi senin sau înnorat

Urmează-ţi drumul apucat,
E prea târziu să mă rechemi
Eu sunt copil uitat de vremi.
Oh, lasă-mă să mor, să pier.
Destule stele sunt pe cer,
Urmează-ţi drumul apucat,
De-o fi senin sau înnorat.

Tudor Arghezi, 1896

25
 Despre nevoia de modernizare a economiei româneşti

1. „Această mulţime de fabrice sunt în toate ţinuturile europeneşti, căci cu aceste fabrice fiecare
stăpânire îşi fericeşte norodul, de aceia fac şi felurime de ajutoare acelora ce întemeiază fabrice, iar nu
împotrivă să le ia domnii bani, pentru că ei au fabrice. Marea pagubă este la o ţară de a-şi scoate tot
materialul nefabnearisit vânzându-l în alte ţări cu un prost preţ şi apoi să-l cumpere iarăşi cu preţ de 30
ori mai mult“ (Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele).
O lume întreagă dorea schimbarea. Chiar dacă
fiecare urmând calea şi mijloacele sale! O facere
premeditat în etape, funcţie de o conştiinţă naţională în
formare, ea însăşi abil manipulată, cultural şi politic, de
către lideri care, întâmplător sau nu, la capăt de carieră vor
putea spune că au clădit România modernă.
2. „Vrem să fim o naţie una, puternică şi liberă,
prin dreptul şi datoria noastră, pentru binele nostru şi al
celorlalte naţii, căci avem o misie a îndeplini în omenire“
(Nicolae Bălcescu, Mersul revoluţiei în istoria românilor).
Întâi apar concepte precum: modernizare, stat naţional, unire, independenţă. Pentru noi e important
pentru a înţelege faptele! Lucrarea lor, în timpul istoric al vremurilor trăite şi create, a depăşit
contradicţii şi animozităţi, unindu-i într-o acţiune comună, pentru un viitor mai bun. Mesajul e util şi
pentru vremurile noastre!
3. „Alegându-te pe tine domn... nu voim decât a arăta ceea ce toată Ţara doreşte, domn nou,
legi nouă, o epocă de fericire şi prosperitate, iară tu, Măria Ta, fii bun şi drept, fii bun mai ales pentru
acei pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost răi şi nepăsători“ (Mihail Kogălniceanu, Opere, despre
alegerea lui Al I. Cuza, la Iaşi).
Ca reacţie, tinereţea unora impune, în spiritul timpului, revoluţia (una la 1821, alta la 1848, altele
doar gândite); o jumătate de secol naţional, desfăşurat sub influenţa daco-românismului. Iar Titu
Maiorescu, ale cărui idei sunt valabile şi în zilele noastre, putea să discute real, adevărat, clar, despre
Forme fără fond. C. Dobrogeanu-Gherea vine cu alternativa: Istoria/Arta cu tendinţă. Schimbarea, în sens
funcţional stagnează. Forma combate fondul!
Reuşita acţiunii impune coabitarea, peste o confruntare
continuă, socială şi politică. Rezultatul: o reformare multiplă.
Necesară! Binele nostru era, atunci, doar o formă; fondul ca
dezvoltare, evoluţie ca progres; ultimul presupune schimbări la
nivel de mental colectiv, din partea maselor.
Încredere, speranţă, viitor! Toţi luptă pentru un viitor
comun şi pentru prosperitate! Revoluţia paşoptistă le enunţă în
Programe (Islaz, Iaşi, Cernăuţi). Se caută o legitimare valabilă,
recunoscută, acceptată de către toţi: Creştinismul, Biserica,
Dumnezeu (Petiţia Proclamaţiune de la Iaşi, În numele omeniei şi a lui D-
zeu, 27/28 martie 1848).
O mentalitate în schimbare! Apare problema celor oropsiţi
şi mulţi: ţărani, de unde problema socială fundamentală, a epocii,
problema pământului; minorităţi: evrei (emanciparea israeliţilor) şi ţigani (dezrobirea ţiganilor).
Kogălniceanu însuşi scrie o primă istorie despre ţigani, iar Bălcescu vorbeşte despre ţăran şi muncitor!
O nouă atitudine politică! Au loc negocieri, apare aşadar consens, de la opoziţie. Se manifestă
un spirit nou: liberalism, modernism, democraţie, ca stări ale unui nou regim, ca depăşire a vechiului

26
regim, despre care istoricii fac vorbire ca despre o caracteristică a epocii moderne. Mijloacele acţiunii:
masele şi liderii eficienţi, oameni ai momentului, dar şi de viitor (familiile Brătianu, Golescu, Ghica,
Rosetti; Bălcescu, Kogălniceanu, Cuza, Moş Ion Roată - personaj intrat în conştiinţa populară). Masele
participă şi câştigă. Însă numai dreptul să ceară orice, oricând (răscoale, greve, legislaţie muncitorească).
Ceilalţi, liderii şi apropiaţii lor, îşi disputa puterea politică. În rest, totul e istorie!

profesor Gabriel Stan

E interesant de aflat ce gândesc adolescenţii despre lumea în care trăim, cum văd ei ceea ce e
bun şi ce e rău. Întrebându-i, am aflat de la ei adevăruri care dor, dar depinde numai de ei să schimbe
lucrurile. Vă invit să citiţi şi să participaţi şi voi la această dezbatere.
profesor Ana Cîmpeanu

************************************************

Lumea în care trăim este, la ora actuală, una plină de fisuri şi de probleme. Fiecare dintre noi îşi
doreşte o lume mai bună, mai plăcută, care să ne facă viaţa
accesibilă şi agreabilă, însă prea puţini iau atitudine pentru
realizarea acestui vis comun.
O lume mai bună ar presupune, în primul rând,
interesul nostru pentru însănătoşirea societăţii în care
trăim, iar toleranţa, compasiunea, sinceritatea sunt stâlpii
de rezistenţă. Corupţia, discriminarea, nepăsarea ar trebui
eradicate treptat şi înlocuite cu înţelegere, armonie,
libertate şi egalitate între oameni. Nu ar trebui să mai
existe mizerie, infracţiuni, oameni fără hrană şi fără
adăpost. Toate acestea ar trebui date uitării. Printr-un efort comun din partea tuturor, dacă ne-am dori
cu adevărat, dacă am fi mai perseverenţi, toate acestea s-ar putea realiza.
Andrei Crainic, clasa a XI-a A

************************************************

Lumea în care trăiesc nu este chiar aşa cum mi-aş dori să

fie. Toţi oamenii sunt, mai mult sau mai puţin, egoişti sau
răutăcioşi. Mi-aş dori ca oraşul meu să fie mai curat, oamenii mai
civilizaţi, să nu se mai jignească între ei, să fie mai puţină
aglomeraţie.
Oamenii sunt mult prea agitaţi, nervoşi, de multe ori necivilizaţi.
Lumea în care vreau să trăiesc ar fi mai liniştită şi mai bună. Nu-
mi doresc să fie nici roz, nici albastră, nici o altă culoare. Îmi
doresc să fie mai civilizată, mai curată, nu atât de coruptă. Şi nici
dulce nu vreau să fie, pentru că lumea nu va fi niciodată dulce,
poate doar frumoasă. Da, eu cred că o putem face frumoasă.
Dar oare înţelegem că de noi depinde ?
autor

27
 Aş vrea ca lumea în care trăiesc să fie una curată, ceva mai colorată, să
prindă mult mai multă viaţă, să nu mai fie atâta indiferenţă în jurul meu, fiecare
lucru să fie făcut cu plăcere, din pasiune, din suflet, oamenii să îşi respecte mereu
cuvântul dat, să ne tolerăm şi să fim civilizaţi. Dar mai ales, mi-aş dori să fim mai
optimişti, să avem motive să ne răsară mai des zâmbetul pe faţă.

************************************************

Aş vrea să trăiesc într-o lume sociabilă şi înţelegătoare, căreia să

îi simt căldura, să pot colinda, dacă vreau, fără frică, la trei dimineaţa, pe
străzile pustii.
Aş vrea să privesc lumea prin nişte oglinzi curate, să simt o
lumină puternică, să fiu scăldată în culori vii, să fim înconjuraţi de
natura care să vindece tot ce e rău, tot ce ne doare, să ne îmbrăţişeze şi
să ne ocrotească.
Vreau să fie totul curat, chiar şi clădirile în care trăim să fie
pastelat colorate, să fie mai puţine maşini poluante, tramvaiele să fie
lungi şi albastre, ca să se încadreze cromatic în lumea în care trăim.
Să nu existe discriminare în lume. Ar fi frumos să trăim într-o
lume ca o compunere scrisă bine, în cuvinte frumoase, dar să fie puse în practică, o lume clădită pe
principii sănătoase, cu valori morale solide, caracterizată prin respect şi toleranţă
Bianca Tăuteanu, clasa a XI-a A

************************************************

Aş vrea să trăiesc într-o lume ideală, dulce, fructul

imaginaţiei, cu copaci roz, lacuri din caramel, blocuri de turtă
dulce, vestimentaţia oamenilor din jurul meu să fie din jeleu, poate
aşa se mai îndulcesc şi ei. Nu vedeţi că în jurul nostru sunt numai
oameni încruntaţi şi împovăraţi de griji?
După părerea mea, există prea multă cruzime în lume. Un
pic de toleranţă, civilizaţie şi, mai ales culoare, nu ar strica, aşa ar
mai dispărea din cruzimea şi din monotonia care domină azi viaţa
noastră.
Ana Maria Panţuru, clasa a XI-a A

************************************************

O lume ideală ar fi una plină de oportunităţi pentru fiecare

dintre noi, să se ofere şanse egale tuturor, toţi oamenii să îşi poată
împlini visele. Să se renunţe la discriminare, să fie acceptaţi toţi
oamenii pentru valoarea lor, pentru calitatea umană, indiferent de rasă,
sex, naţionalitate sau culoarea pielii.
Lumea aceasta are nevoie de oameni culţi, însetaţi de cultură,
dornici să ştie cât mai multe. Cultura este un important factor de
progres, ea trebuie să facă parte din viaţa oamenilor, pentru a-i ajuta să
se împlinească şi să se desăvârşească.
Monica Gherman, clasa a XII-a A

28
 Lumea în care trăiesc eu se distruge din ce în ce mai
mult, din cauza poluării şi a corupţiei. S-au inventat panouri
solare şi alte facilităţi care folosesc resurse naturale, cum ar fi
apa şi vântul.
Urăsc maşinile, pentru că poluează foarte mult şi aş
vrea ca toată lumea să conducă maşini care folosesc surse
alternative de combustibil.
Vreau o lume în care să nu mai fie conflicte, iar natură
să fie protejată şi îngrijită. Îmi imaginez o societate în care
toată lumea are casă, serviciu şi familie, pentru că nu suport să
văd oameni fără casă, mai ales copii.
Dacă vrem să menţinem în viaţă această planetă, ar fi bine să găsim surse noi si sănătoase de
energie, să fie mai multă armonie şi înţelegere între noi, să nu se mai ţină cont atât de mult de puterea
banilor.
Cristina Geambaşu, clasa a XI-a A

************************************************

Consider că, dacă lumea din jurul nostru s-ar

schimba şi ar ţine mai mult cont de valorile morale, am trăi
într-o lume mai bună, mai potrivită pentru noi. Într-o lume
promiscuă şi decadentă, în care valorile morale sunt ignorate
sau pur şi simplu considerate depăşite, omul obişnuit devine
din ce în ce mai mult un mijloc prin care alţii îşi ating
ţelurile. Omul este ignorat, desconsiderat, conştiinţa lui este
minimizată, sentimentele lui nu contează.
Într-o lume mercantilă, în care viaţa noastră e importantă numai dacă aduce beneficii cuiva,
banul contează, ceea ce simţim noi, nu. Immanuel Kant spunea că omul ar trebui să fie considerat un
scop în sine, adică trebuie apreciat pentru el însuşi, dar numai în visele noastre se întâmplă aşa.
Florentina Pavel, clasa a XII-a A

************************************************

Azi, la noi, nimeni nu mai apreciază adevăratele valori

ale vieţii.
Eu m-am născut în Israel şi pot spune că este o mare
diferenţă între cele două ţări. Mentalitatea, religia, apoi peisajele
şi parcurile fac diferenţa.
În România, aproape în orice parc găseşti gunoaie, în
Israel există aşa ceva doar la groapa de gunoi de la capătul
oraşului şi în tomberoane. Ei nu îşi abandonează animalele de
companie, ci le iubesc şi le îngrijesc. Noi batem câinii, omorâm
pisicile şi caii. Tratăm animalele ca pe nişte obiecte uzate, trăim
într-o lume extrem de crudă. Acolo sunt războaie şi atentate,
asta e rău, dar aici, la noi, sunt multe lucruri pe care putem şi ar
trebui să le schimbăm.

Anat Georgescu, clasa a XI-a A

29
 A observa lumea şi a o cerceta cu ochii avizi de impresii ai călătorului este una dintre cele mai
plăcute îndeletniciri. I-am îndemnat pe elevii noştri să ne împărtăşească impresiile lor. Vă invităm să
urmăriţi, în aceste pagini, rezultatul observaţiilor lor, uneori curioase, alteori critice sau admirative. Să
pornim, aşadar, într-o călătorie imaginară, pe urmele paşilor lor.

O ALTĂ LUME
Acum câţiva ani am vizitat Egiptul, în toiul iernii, pentru a face plajă şi pentru a vedea locuri
deosebite. La plecare, în ţară erau 7 grade Celsius, iar când am coborât din avion, am avut un şoc. Ni s-a
spus că sunt 24 de grade.
Priveliştea era superbă. Mă simţeam parcă în altă
lume. Totul era înconjurat de palmieri, pietriş alb şi păsări
exotice, care colindau copacii şi ne încântau cu trilul lor
aparte.
Am vizitat toate locurile turistice, mai puţin muntele
Sinai şi barajul de la Assuan. Am văzut cu ochii mei
piramidele, cu adevărat impresionante, Luxorul. M-am
simţit călător în alt timp. Oamenii erau parcă altfel atunci
când vorbeau cu turiştii, aşa că nu mi-am putut da seama cum sunt ei cu adevărat, dar locurile m-au
impresionat. Fantezia celor de la hotel m-a amuzat. De fiecare dată când veneam în cameră, ne găseam
lucrurile împăturite sub forma unor animale, păsari, plante. Toate spre deliciul turiştilor, desigur!
Am făcut scuba-diving, aşadar pot afirma că Marea Roşie este cea mai vie, mai colorată şi mai
caldă mare.
Singura problemă deranjantă era securitatea sporită, eram conduşi mereu de gărzi, se mergea în
convoaie, şoferii purtau pistol, totul de frica posibilelor atentate. În schimb, mâncarea şi serviciile au
fost ireproşabile, complet diferite de tot ce am mai văzut. Repet, o altă lume, făcută parcă special pentru
turişti.
Andrei Sîrbu, clasa a XII-a A

CĂLĂTORIE ÎN TIMP
Acum trei ani şi jumătate, am
fost într-o excursie la Budapesta, în
Ungaria, împreună cu familia mea.
Călătoria până acolo nu a fost dificilă,
însă a fost destul de dificil să găsim
cazare, pentru că toţi ne priveau
suspicioşi. Totuşi, am reuşit să ne
cazăm undeva şi am explorat oraşul
care mi s-a părut deosebit de frumos.
Am vizitat diferite monumente, dar
ceea ce m-a atras a fost curăţenia
desăvârşită, faptul că numai străzile principale au asfalt, restul erau pavate cu piatră cubică.
Casele pe care le-am văzut erau cu lemn sculptat, cu un singur etaj şi flori peste tot, la toate
ferestrele. Păreau toate clădirile făcute de acelaşi arhitect, într-o lume de basm, iar eu mă simţeam ca

30
într-un ţinut vechi, unde existau numai nobili, regi şi regine, aş fi vrut să port o crinolină, să fiu o
domnişoară care a ieşit la o mică plimbare, cu evantaiul în mână, sperând să-şi întâlnească prinţul pe cal
alb.
Chiar dacă nu mi-a plăcut atitudinea unor oameni, nu pot să nu recunosc: Ungaria e o ţară
civilizată, iar Budapesta un loc de poveste, în care am avut impresia că fac o călătorie în timp.
Claudia Năstase, clasa a XII-a A

PLĂCEREA DE A TRĂI
A fost primul meu zbor cu avionul şi am fost foarte
emoţionat. Mergeam spre Spania, să îmi petrec vacanţa la Castellon,
un oraş interesant, unde locuiesc mulţi români, dar nu aveam idee cum
va fi.
Primul lucru care m-a frapat a fost faptul că străzile sunt
incredibil de curate, iar aerul e minunat - o plăcere să îl inspiri.
Transportul în comun funcţionează cu combustibil ecologic,
nepoluant. Peisajele sunt foarte frumoase, o adevărată oază de
verdeaţă.
O zi de vacanţă călduroasă a fost pentru mine prilej de plajă,
timp în care dacă mă plictiseam de peisajul maritim minunat,
întorceam capul şi admiram munţii splendizi care par ireali, atingând
marea parcă într-un vis.
Viaţa spaniolilor e foarte bine organizată, niciodată
plictisitoare, ei muncesc mult, dar ştiu să se şi distreze. La ora
prânzului nu e nimeni pe stradă, dar, la lăsarea serii, după ora 18, tot oraşul devine o feerie, împânzit de
turişti, de localnici, în căutare de relaxare şi de distracţie. E un adevărat parc de distracţie, la discreţia ta.
Cum să nu îţi facă plăcere să trăieşti?
Românii care mi-au povestit mai multe despre viaţa de noapte, mi-au spus că e un obicei pe
acolo, probabil rămas de la români, care astfel arătau că îşi apreciază gazdele, anume că oamenii aruncă
pe jos, sub mese, resturile de mâncare. Poate să pară în contradicţie cu ce v-am spus până acum despre
curăţenia de la ei, dar să ştiţi că se face imediat curăţenie, nu rămâne niciun fel de semn al chefului.
Doar că ei cred că un local care nu arată aşa după un chef, nu este un local bun şi atunci, pentru a-l
mulţumi pe patron, murdăresc dalele restaurantului cu resturi.
Aş putea să vă mai povestesc multe şi frumoase lucruri, dar vă las să le descoperiţi singuri.
Vlad Nersesian, clasa a XII-a A

CĂLĂTORI PRIN GRECIA

Auzisem multe despre soare, plaje, mâncăruri
tradiţionale, dar când vezi cu proprii ochi vechea cetate a
Atenei, Pireul şi insula Ermopolys, cum am făcut-o eu, te
laşi cuprins de bucuria de a fi călător pe urmele paşilor
atâtor oameni celebri, direct în miezul istoriei.
Atena, după părerea mea, e mult mai aglomerată
decât Bucureştiul, mai ales în zona centrală. Probabil şi din
cauza turiştilor. Pireul este un port impresionant, la fel şi
Ermopolys. Acesta din urmă deţine plaje pur şi simplu
fascinante prin curăţenie şi civilizaţie.
Mihai Dolinschi, clasa a XII-a A

31
VACANŢĂ DE VIS ÎN CRETA
Şi eu am fost în Grecia, în vara anului 2008, dar în
insula Creta, un loc perfect pentru petrecerea unei vacanţe de
vară. Oamenii sunt foarte primitori. Am întâlnit acolo diferite
naţionalităţi, oameni veniţi de peste tot, olandezi, italieni.
A fost exagerat de cald, marea era foarte frumoasă,
plajele însă aveau multe pietre, ceea ce era foarte neplăcut.
Viaţa de noapte era deosebită, cluburi multe, cu intrare gratuită
şi muzică bună. Mi-au plăcut băile în marea sărată, caldă şi
frumoasă. A fost o experienţă interesantă.
Robert Teodor, clasa a XII-a A

O CULTURĂ APARTE
Eu am fost în Turcia, la Kuşadasi, într-o excursie de zece zile, cu autocarul. Drumul a fost
foarte obositor şi, la un moment dat, mărturisesc că mă simţeam în autocar ca şi cum locuiam în el de
mult timp. Am trecut prin Bulgaria, unde ne-am rătăcit pe
nişte drumuri groaznice, am văzut, în dreapta şi în stânga,
blocuri dărâmate, dărăpănate, în care oamenii abia reuşeau să
îşi ducă traiul.
Apoi, am reuşit cu greu şi cu întârziere să trecem
Marea Marmara cu feribotul. Abia aşteptam să ajungem în
Turcia, am dormit toţi ca nişte iepuraşi, iar dimineaţă ne-am
trezit printre măslini şi şosele lungi. Ajunşi la Izmir, ne-am
rătăcit şi acolo, deoarece e un oraş în plină ascensiune
urbanistică. Oriunde te uitai, vedeai blocuri şi străzi în
construcţie. Mai aveam două ore până la destinaţie, aerul era
sufocant, temperaturile ajungând la 40 de grade într-o zi
normală, aşa că ne doream foarte mult să ajungem şi să ne aruncăm în piscină, chiar şi îmbrăcaţi.
Am ajuns şi ne-am relaxat la piscină, aşa cum ne doriserăm. A doua zi, am făcut o excursie în
nişte insule, în apropiere, cu o bărcuţă. Atmosfera era
minunată, muzica bună, oamenii cumsecade, apa caldă,
albastră şi atât de limpede, încât vedeai nisipul de pe
fundul mării.
Kuşadasi este un oraş curat, iar străzile sunt pline
de cluburi. Locuitorii sunt foarte religioşi, moschee sunt
pretutindeni, iar în timpul Ramadanului sunt pline până la
refuz. Cultura musulmană tradiţională se amestecă cu
diverse tendinţe moderne.
Mi-am promis că mă voi întoarce într-o zi acolo şi
chiar o voi face, să ştiţi!
Isabelle Mureşan, clasa a XII-a A

32
DINCOLO DE PRUT
Pentru că eu am venit din România, viaţa în
Republica Moldova mi s-a părut ieftină. Am fost la
Unghieni şi apoi la Chişinău. Aveam la mine 100 de euro,
cu care m-am descurcat foarte bine o săptămână, mi-am
făcut toate poftele.
În Unghieni nu e absolut nimic de văzut, oraşul mi
s-a părut pur şi simplu mort, nu am văzut oameni pe
stradă, iar ca o curiozitate, în faţa unui bloc de zece etaje,
era un imens lan de porumb. Pe drumul spre Chişinău nu
am întâlnit decât vreo şase maşini.
Mi-a părut rău să văd atâta sărăcie.
Chişinăul poate fi explorat foarte repede, în câteva ore, cartierele par a fi aruncate pe dealuri.
Sunt convins că există şi locuri foarte scumpe, altele foarte interesante, dar eu nu le-am văzut. Am
observat însă străzile gri, oamenii trişti. Nu e un loc la fel de interesant precum o insulă exotică, dar, de
curiozitate, poţi sta câteva zile.
Anton Giurgiu, clasa a XII-a A

ENGLEZII NU SE TEM DE FRIG

Povestea noastră începe în Bucureşti. Destinaţia călătoriei este Londra - Marea Britanie.
Era primul meu zbor cu avionul, aşa că am fost neplăcut surprinsă de anunţul că vom face şi o
escală la Bruxelles. Singurul lucru care mă consola era că voi ajunge într-un loc superb. Când am ajuns
în Anglia, îmi venea să pup pământul de fericire.
Drumul spre hotel a fost plăcut, taximetristul, aflând că suntem români, şi-a amintit de Hagi şi
de Ceauşescu, am avut apoi o discuţie despre fotbaliştii
români.
Seara am luat cina la un extraordinar restaurant
thailandez, unde ne-am delectat cu o mâncare din raţă.
Mare greşeală! Ne-a costat 150 de lire o amărâtă de raţă.
Să-mi vină rău şi mai multe nu!
Ziua următoare ne-am petrecut-o în Mall. Era
cel mai mare Mall din Europa. Şocul celor văzute acolo
a făcut ca raţa din seara precedentă să fie dată uitării.
Era extrem de multă lume, ca într-un furnicar, dar ceea
ce mi-a atras atenţia era că, deşi mie îmi era foarte frig,
era luna decembrie, copiii de câteva luni stăteau liniştiţi în cărucioare, în tricouri şi desculţi. Când m-am
uitat la mamele acestora, am crezut că nu văd bine, stimatele doamne purtau papuci de pânză şi rochiţe
de in. Se vede treaba că englezii nu se tem de frig.
După shoppingul la Mall, ne-am decis să vedem Big Ben-ul. Acolo, am remarcat amuzată că
Londra nu e chiar cu totul diferită de Bucureşti, căci la porţile palatului regal erau instalate patru-cinci
corturi colorate. A fost foarte interesantă Londra. Două zile mai târziu era să murim de spaimă că vom
pierde avionul din cauza traficului imposibil. Abia când am ajuns din nou acasă, la Bucureşti, am reuşit
să realizez că, deşi frumoasă, Anglia nu e chiar atât de diferită de ţara mea pe cât credeam eu.
Maria Motorga, clasa a XII-a A

33
 1. Definirea conceptului

Educaţia adulţilor reprezenta un concept revoluţionar la momentul enunţării sale în anul 1832
de scriitorul şi clericul danez Nikolai Frederik Severin Grundtvig (1783 – 1872), care pornea de la ideea
că nu copilăria, ci adolescenţa târzie reprezintă etapa cea mai importantă în educaţia individului şi că
educaţia este un scop în sine, care nu trebuie neapărat să implice sau să justifice orice tip de examinare.
Actualmente un important program al Uniunii Europene, accesat
şi de instituţii din România, dedicat educaţiei adulţilor, cunoscută şi sub
numele de educaţie permanentă sau educaţie pe tot parcursul vieţii, poartă
numele marelui erudit danez, Grundtvig.
Educaţia permanentă, în sine, nu reprezintă o formă sau un tip de
educaţie, ci o sumă de principii prin care se urmăreşte proiectarea şi
organizarea desfăşurării educaţiei în diferite forme pe toată durata vieţii,
depăşind sfera formării profesionale continue.
J. Thomas consideră că educaţia permanentă cuprinde în
interdependenţă toate aspectele şi dimensiunile educaţiei; întregul care rezultă fiind mai mult decât suma
părţilor. „Educaţia permanentă nu este nici un sistem, nici un domeniu educativ, ea este principiul pe
care se bazează organizarea globală a sistemului educaţional.”
Noţiunea de adult extinde foarte mult limitele grupului ţintă căruia i se adresează acest gen de
educaţie. Din acest punct de vedere, Anghel F. şi Popescu A. realizează o corectă identificare a
categoriilor de educabili, în Grundtvig - Manual Privind Managementul Proiectelor (probabil că aceasta este
identificarea făcută de către Uniunea Europeană):
• tineri adulţi, care nu au încheiat învăţământul obligatoriu sau au abandonat formarea iniţială la
un moment dat, care doresc să se pregătească pentru reluarea procesului de educaţie într-un
cadru formal, instituţionalizat, sau care doresc să participe la forme alternative de educaţie;
• persoane care au o ocupaţie, care decid să continue procesul de educaţie în mod individual,
pentru îmbunătăţirea sau valorificarea competenţelor personale, pentru petrecerea timpului liber
şi care doresc să participe la cursuri şi programe în afara timpului de lucru;
• şomeri, persoane care ocupă un loc de muncă temporar, care se află în căutarea unui loc de
muncă sau care nu au intrat niciodată pe piaţa forţei de muncă şi care doresc să urmeze diverse
forme de educaţie;
• persoane de „vârsta a treia”, care au încheiat viaţa profesională activă, dar vor să-şi dezvolte în
continuare universul cunoaşterii.

2. Educaţia formală a adulţilor la nivelul învăţământului preuniversitar

În mod tradiţional, şcoala este considerată principala instituţie furnizoare de educaţie formală.
Raportându-ne la şcoală şi la sistemul de învăţământ în general, putem desprinde câteva
trăsături definitorii ale acesteia:
• se desfăşoară în instituţii specifice de educaţie: grădiniţe, şcoli, licee,
universităţi
• se desfăşoară sub îndrumarea unui personal didactic calificat:
educatori, învăţători, institutori şi profesori
• are obiective şi finalităţi clar stabilite pe etape de studiu (niveluri) şi
pe discipline de învăţământ
• conţinutul este structurat pe ani de studiu, în funcţie de filieră,
profil, specializare
• se certifică prin documente şcolare: diplome (bacalaureat, licenţă,
master), certificate (de absolvire, de competenţe profesionale), atestate profesionale, portofoliu
de educaţie permanentă

34
 • educabilul are o autonomie redusă, fiind nevoit să se menţină în limitele planului de învăţământ,
ale programei şcolare, ale cerinţelor profesorului, chiar dacă, pentru un adult, ar fi de preferat
mai multă flexibilitate
Educaţia formală a adulţilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar se realizează prin două
forme clasice: învăţământul seral şi cel cu frecvenţă redusă, dar şi printr-o formă nou introdusă:
Programul „A Doua Şansă”.
director adjunct profesor Robertino Penciu

CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE

LA DEZVOLTAREA CELORLALTE LATURI ALE EDUCAŢIEI

Funcţia educativă este apreciată ca fiind cea mai complexă funcţie a

educaţiei fizice, avându-se în vedere contribuţia acesteia la influenţarea
dezvoltării personalităţii omului.
Sunt recunoscute influenţele deosebite pe care educaţia fizică şi
sportul, bine concepute şi realizate, le pot avea asupra dezvoltării celorlalte
laturi ale personalităţii umane: intelectuală, morală, estetică, tehnico-
profesională.

1. Pe plan intelectual, posibilităţile de acţiune ale educaţiei fizice sunt evidente. Ele se
concretizează în următoarele direcţii:
• dobândirea de către elevi a unor cunoştinţe de bază din domeniul fiziologiei şi igienei
activităţii fizice, al biomecanicii de execuţie a actelor şi acţiunilor motrice, al psihologiei,
toate aceste cunoştinţe asigurând fondul de bază pentru cunoaşterea ştiinţifică a practicării
exerciţiului fizic;
• contribuie în mod direct la dezvoltarea unor calităţi precum: atenţia, memoria, spiritul de
observaţie, imaginaţia, rapiditatea gândirii.

2. Pe plan moral, practicarea sportului duce la formarea unor

deprinderi şi obişnuinţe de comportament corect în întreceri şi competiţii,
dar şi în viaţa de toate zilele. Educaţia în spiritul respectării adversarului şi a
partenerului, acceptarea deciziilor arbitrului, colaborarea pentru realizarea
unor sarcini constituie unele dintre atuurile recunoscute pe care educaţia
fizică le valorifică pentru întregirea personalităţii participanţilor.

3. Pe plan estetic, prin exerciţiile tehnice şi tactice se contribuie în

mod eficient la educarea gustului pentru frumos. Prin alte activităţi
specifice, excursii, drumeţii se dezvoltă dragostea pentru frumuseţile din
natură. Practicarea exerciţiilor fizice pe fond muzical, în concordanţă cu
ritmul impus de anumite melodii, atât în pregătire, cât şi în competiţii, sporeşte evident potenţele
educaţiei fizice în sensul contribuţiei la îmbunătăţirea unor calităţi de ordin estetic: ritm, graţie, armonie.

4. Pe plan tehnico-profesional, prin activitatea sportivă se contribuie la sporirea indicilor unor

calităţi motrice (viteză, rezistenţă, forţă, îndemânare) necesare şi la exercitarea anumitor profesii care
presupun în special muncă fizică, dar şi la compensarea unor activităţi profesionale sedentare.

Recunoaşterea acestor corelaţii amplifică valoarea educativă a activităţii sportive, conferindu-i

astfel o finalitate complexă, integrată armonios în procesul formării personalităţii umane.

director adjunct, profesor Robertino Penciu

35
 Două realităţi, la început complet paralele, străine una de cealaltă, ne guvernează existenţa şi pot
deveni criterii pentru valorizarea ei, în funcţie de evoluţia noastră ascendentă sau descendentă.
Una este realitatea materială, care ne transformă în sclavii săi, printr-un noian de dependenţe,
unele înnăscute, altele moştenite şi învăţate automat. Încătuşaţi, mai întâi, într-un corp murdar, plin de
instincte şi apoi, într-o societate ale cărei valori sunt tot de natură materială, avem o şansă redusă la
minimum să depăşim gândirea comună, puternic înrădăcinată şi universal răspândită şi să intuim măcar
cealaltă realitate, cea spirituală, unde stăpâneşte adevărul, nu aparenţa, valoarea autentică şi substanţa,
nu forma ridicată la rang de conţinut, care face din viaţa noastră o păcăleală, în mod tragic, nespus de
convingătoare.
Ne naştem handicapaţi pentru viaţa spirituală, condamnaţi să trăim pentru a îngriji o formă de
carne, închinându-ne ei ca unui idol, împlinindu-i cu prisos necesităţile, cultivându-i până la exces
plăcerile, asigurându-i un maximum de confort. Tradiţiile, mentalităţile lumii alimentează acest
handicap, aşa că, în timp, în loc să ne salvăm, devenim irecuperabili.
Mai rămâne un singur lucru, care, în goana după nimic, nu ne dă pace uneori. E golul interior,
acel vid persistent, de nevindecat, pe care nu-l putem umple cu minciuna efemeră, călduţă şi formală a
nici unei împliniri de natură materială.
Foamea după un sens mai înalt, care să redimensioneze totul şi mai ales pe noi înşine, rămâne
acolo, inconştient, chiar şi atunci când ne considerăm fericiţi şi realizaţi. E ceva şubred, nesigur,
instabil, în împlinirea aceasta fără rădăcini, cu care părem să ne mulţumim. Undeva, într-un colţ de
suflet, persistă teama că toate pot pieri, ca şi cum nici n-au fost, dovedindu-şi intrinseca deşertăciune.
De fapt, poate tocmai acest moment de colaps în plan fizic e şansa noastră reală, poarta pe care
putem intra în celălalt plan, nevăzut şi nepalpabil, dar realmente substanţial. Tocmai ceea ce urâm mai
mult, tocmai ceea ce ne revoltă cel mai mult (singurătatea, tristeţea, suferinţa, despărţirea, moartea,
înstrăinarea) sunt căi de a ne pierde de tot sau de a ne autodepăşi, descoperind un alt nivel ontologic,
greu de escaladat, dar demn de dorit întru totul, unde esenţa şi absolutul înlocuiesc relativul şi iluzoriul,
scopurile devin idealuri şi nu mai vizăm fericiri mărunte şi perisabile, ci unica fericire de a ne înălţa şi de
a ne cuceri pe noi înşine, ca fiinţe spirituale, născute a doua oară, mai presus de materie, de societate şi
de carne.
Nu întâmplător, Hristos a ales crucea ca formă supremă de mântuire şi de iertare, căci suferinţa
autentică urcă bucuria pe o altă treaptă de înţelegere, superioară celei comune şi îi dă nebănuita
profunzime a unei realităţi interioare, cu atât mai nepreţuită, cu cât a fost plătită cu moartea sau, poate,
cu viaţa.
O punte specială şi delicată a unit, totuşi, întotdeauna, cele două faţete ale vieţuirii noastre (în
spirit şi în trup) şi anume iubirea.
profesor Adriana Pescariu

COGITO ERGO SUM

Timpul trece mult prea repede. În DEX, ne este prezentat ca dimensiune a
Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor, dar cât de încet trec
minutele când trebuie să înceapă ceva frumos şi interesant! Cât de aşteptat este
gongul înainte să se ridice cortina! Parcă timpul a înţepenit şi trebuie să îl urnească
cineva din loc.
Câteodată ne-am dori să se oprească timpul sau să se deruleze cu încetinitorul,
dar cât de repede zboară când vrei să te bucuri de el!
Oare cât valorează un an pentru un student care a trebuit să îl repete sau o
lună pentru o mamă care a născut mai devreme? Dacă vrem să aflăm cât înseamnă o
secundă, ar trebui să întrebăm pe cineva care a avut un accident sau a evitat unul.
Timpul trece repede şi este foarte valoros, dar noi îl risipim, iar după ce a trecut, ne dorim să îl
aducem înapoi, să schimbăm ceva şi realizăm că, din nefericire, a trecut pe lângă noi.
Andreea Neagu, clasa a XI-a A
36
ŞI PĂREREA MEA CONTEAZĂ

Mă numesc Marius Eugen Popa şi trăiesc în România. Ţara mea

nu este aşa de cunoscută în Occident, dar eu aş vrea ca în viitor să fie, să
vorbim cu mândrie despre ea.
Mi-aş dori ca lumea să o protejeze mai mult, să respirăm aer curat,
să fie cât mai multe spaţii verzi şi lumea să ştie că gunoiul se aruncă numai
în tomberoane.
Aş vrea ca părerea mea să fie ascultată şi de alţi oameni, de aceea
poate ar fi mai bine să tipăresc nişte fluturaşi şi pe ei să scriu: Vreau să respir aer curat şi sănătos!
Nu ştiu dacă părerea mea va fi luată în seamă, dar merită să încerc. Ştiu că au mai făcut şi alţii
câte ceva, dar asta e părerea unui copil care într-o zi va deveni adult şi vrea să trăiască într-o ţară curată,
cu oameni sănătoşi. Poate astfel vom fi şi noi cunoscuţi în lume, că am făcut ceva pentru ţara noastră şi
pentru salvarea planetei.
Aceasta este părerea mea despre ţară şi despre cum aş vrea să fie ea în viitor şi sper să fie
ascultată.
Marius Eugen Popa, clasa a VI-a A

EDUCAŢIA CONTEAZĂ
Era sfârşitul lui august. Soarele strălucea pe bolta cerului senin. Păsărelele ciripeau vesele, se
bucurau de ultimele zile de vară.
Mă întorceam de la bunici, împreună cu familia mea. După o lungă călătorie, am ajuns în
Bucureşti. Am coborât din tren şi am mers direct în staţia de autobuz. Maşina a
venit după cinci minute de aşteptare. Ne-am urcat în el cu nerăbdare, abia
aşteptam să ajungem acasă. La a doua staţie a urcat un bărbat care avea în spate
un rucsac imens. Maşina se aglomerase din ce în ce mai mult, aşa că mi-am făcut
curaj si m-am dus la el:
- Vă rog, daţi-vă jos rucsacul, puteţi lovi pe cineva cu el, din greşeală!
- Nu pot, cântăreşte 50 de kg., nu pot să îl ţin în mână.
- Puteţi să îl puneţi jos, am insistat eu.
Văzând că bărbatul se încăpăţânează şi o ţine pe a lui, o doamnă a intervenit şi i-a spus:
- Această fetiţă are dreptate. Te sfătuiesc să iei în considerare şi părerile celorlalţi, aşa că, în loc
să stai pe gânduri, ar trebui să treci la fapte.
Văzând ca nu are încotro, cu multă ciudă, omul a pus rucsacul jos. Astfel am evitat un accident
şi am înţeles ca pot schimba ceva şi, mai ales, că educaţia contează.
Aşa că voi, adulţii, chiar dacă nu vreţi, ar trebui să ţineţi din când în când cont şi de părerile
copiilor, pentru că, exact atunci când vă aşteptaţi mai puţin, s-ar putea să aibă mai multă dreptate decât
voi.
Roxana Luca, clasa a VI-a A

NU E GREU SĂ RECUNOŞTI CĂ AI GREŞIT

Este o zi frumoasă de toamnă, frunzele cad lin pe pământ şi se aştern ca un covor cu multe
culori. Bate vântul, uneori plouă, iar afară e frig.
Am plecat împreună cu sora mea, la verişoara noastră, apoi m-am întâlnit cu doi colegi de clasă
care se certau şi am reuşit să îi împac. Când am ajuns în staţie, am auzit nişte sunete venind dintr-un
tomberon. Ne-am apropiat de el şi am văzut cinci căţeluşi abandonaţi într-o cutie. Am hotărât să
mergem cu ei la veterinar. Până când am ajuns acolo şi ne-am întors, s-a lăsat seara.

37
 Autobuzul a venit, iar noi ne-am urcat. În maşină, un om m-a împins. Eu sunt mică si foarte
slăbuţă, aşa că nu m-am putut ţine pe picioare şi am lovit la rândul meu o doamnă, care a început
deodată să ţipe la mine: Ce faci, fetiţo? De ce m-ai împins? Cum îţi permiţi? Tinerii ăştia nu mai au ruşine! Unde o
să ajungem?
Eu am simţit că mi se face o nedreptate si atunci am răspuns: Îmi pare rău, doamnă. Domnul din
faţă m-a împins pe mine şi eu nu m-am putut ţine pe picioare şi v-am lovit din greşeală.
Doamna aceea a tresărit şi m-a privit un pic îngândurată, apoi mi-a spus: Nu-i nimic. Şi eu m-am
grăbit să te judec. Am greşit.
Cuvintele doamnei mi-au făcut bine, iată că a contat pentru un adult ceea ce i-am spus eu. E
bine să fii tratat de la egal la egal. Am ajuns apoi la verişoara mea şi am adormit imediat, obosită fiind.
Eena Petroşanu, clasa a VI-a A

MIE ÎMI PASĂ!

Era o zi de toamnă perfectă: soare, vântul de toamnă adia uşor şi era linişte. Eram la ţară.
Priveam drumul pe jumătate asfaltat şi mă bucuram că gunoiul era inexistent. Totul era curat, frumos,
satul nostru era pe cale de a deveni un loc minunat în care să locuieşti.
Stăteam la poartă, entuziasmată de vreme şi de privelişte. Dar
m-am uitat în dreapta mea şi ce văd? Vecina mea, coana Miţa, avea o
roabă plină cu gunoi şi voia să o arunce la poarta altui vecin. M-am dus
repede spre ea şi i-am zis:
- Bună ziua, coană Miţa!
- Bună ziua, răspunse ea
- Ce vrei să faci cu acel gunoi? spun eu
- Păi vreau să îl arunc aici.
- De ce vrei să faci asta? Nu crezi că satul acesta a fost prea mult în mizerie? Mie îmi pasă de
felul în care arată locul ăsta. Dumitale de ce nu? Nu e nevoie să arunci gunoiul în stradă, vor veni cei de
la ROSAL să îl ia de la dumneata.
Femeia a lăsat capul în pământ şi mi-a răspuns:
- Da, tu ai dreptate, e greşit ce am făcut. Altă dată nu mai fac asta.
E bine când simţi că poţi schimba ceva. Am plecat de acolo si mi-am continuat plimbarea prin
sat, bucurându-mă de acea zi superbă.
Adelina Alexandru, clasa a VI-a A

O MÂNĂ DE AJUTOR
Într-o zi mă plimbam prin preajma casei bunicilor mei şi mă pregăteam să traversez strada, când
atenţia mi-a fost atrasă de nişte zgomote. Am văzut în apropiere cum un copil mai mare îşi bătea joc de
un copil mai mic, îi luase căciula, haina şi ghiozdanul doar ca să se amuze. M-am apropiat de el şi i-am
spus:
- De ce îţi baţi joc de el?
- Pentru că eu sunt mai mare.
- Şi aşa trebuie să faci?
- Da, eu zic că aşa trebuie să fac.
- Păcat ca nu eşti mai bun şi mai deştept. Dacă tu eşti mai mare, ar
trebui să îl ajuţi pe cel mai mic, nu să îl superi. Îmi pare rău pentru tine. Lasă-l, te rog, în pace.
Simţeam că trebuie să îi dau o mână de ajutor celui mic. M-am apropiat de el, l-am luat de mână
şi l-am susţinut. Atunci, cel mai mare s-a apropiat, i-a dat căciula, ghiozdanul şi haina şi apoi i-a întins
mâna.
- Îmi pare rău, am crezut că e doar o glumă.
Cel mic, foarte serios, i-a întins mâna celuilalt, iar eu m-am bucurat că am putut să fiu de ajutor.
Andreea Fundeanu, clasa a VI a-A

38
AMINTIRI DIN VIITOR
Am auzit foarte multe persoane vorbind despre maşini zburătoare, androizi, roboţi care servesc
mâncarea în restaurant, turnuri înalte şi blocuri zgârie-nori. Eu nu cred ca la noi va exista aşa ceva,
m-am săturat să îmi rup gâtul uitându-mă după blocuri înalte.
Oraşul de mâine va fi identic cu acesta de azi, nimic nu va evolua. Oraşul va rămâne un burete
mare şi galben, ce absoarbe totul. M-am săturat să privesc în gol, într-o lume care nu cere mai mult, în
care suntem nişte simple marionete, manevrate de
un destin pe care noi nu o să putem să îl scriem
niciodată, pentru că este deja scris.
M-am săturat să privesc desene vulgare pe
blocurile gri, să trăiesc într-o lume fără viaţă, fără
orizont. Lumea de mâine va fi precum cea de azi,
deşi tehnologia avansează, omul stagnează. Azi,
timpul fuge de noi, nu îl putem stăpâni, suntem
robii lui.
Cu toţii am obosit să ne scufundăm în
trotuarele negre ale acestei lumi, să devenim una cu
asfaltul, să vedem persoane fandosite şi pline de
botox, al căror unic vis este să găsească un partener bătrân şi plin de bani. Valorile sunt pervertite,
banul, nimicurile poleite sunt mai importante decât inteligenţa, cumpătarea, bunul simţ.
Viitorul va fi ca prezentul, prezentul este ca trecutul, ne diferenţiem de strămoşii noştri doar
prin tehnologia mai avansată. Trăim, de fapt, într-o vulgară junglă urbană, în care cei de lângă tine nu îţi
cer mai mult. Oraşul astăzi se contopeşte cu cerul, astrele par a fi desacralizate total, viitorul nu pare
decât o tenebră urbană, iar noi rămânem doar nişte animale care acţionează din instinct.

Gabriel Alexandru Streinu, clasa a XI-a A

REGULI DE BUNĂ-CUVIINŢĂ
PE CARE TREBUIE SĂ LE CUNOAŞTEM ŞI SĂ LE RESPECTĂM
v Să nu facem discriminare între oameni.
v Să nu aruncăm gunoaie pe jos.
v Să protejăm natura.
v Să îi respectăm şi să îi ajutăm pe oamenii vârstnici.
v Să ne respectăm între noi.
v Să nu tulburăm liniştea publică.
v Să nu vorbim vulgar.
v Să nu mâncam pe stradă.
v Să nu mestecăm guma de mestecat la orele de curs.
v Să fim respectuoşi şi civilizaţi în interiorul şcolii, pe stradă şi în mijoacele de transport în comun.

Georgiana Gogonea, clasa a VIII-a A

39
 Se disting mai multe etape („vârste”) în evoluţia avangardismului românesc:
• dadaismul, constructivismul
• integralismul
• suprarealismul

Dadaismul este un curent literar iniţiat în 1916 de Tristan Tzara şi Hugo Ball (cuvântul dada
a fost ales la întâmplare din Larousse ). Principiul care guvernează creaţia dadaistă este hazardul; iată
,,reţeta” unei creaţii formulate de Tristan Tzara : ,,Luaţi un ziar, luaţi o foarfecă, alegeţi un articol, tăiaţi
pe urmă fiecare cuvânt, puneţi totul într-un sac, agitaţi-l”.
Respectând întocmai indicaţiile lui Tristan Tzara, elevii clasei a XI-a B au devenit ei înşişi
creatori de texte dadaiste. Iată câteva exemple:

Politica Lume Acceptat

Conceptul epoca nou Drum Muncă!

vorbind dominant XIX scaun Doctoriţa apărut
prin azi adorată
răspândeşte morala Nu viaţa pleacă Pune-l, lasă-l,
climat Europa pom Înainte!
scriitorii Salvare! cămin
pionierat Câine! nebuna uşă însăţi
decenii Frunza! eliberezi flexibil
sus! Votare, buze să când
apusului lumina, dominaţie pistol... inimă de întâlnit
temporală părinţii
Născuţi tineri - Georgiana Dăianu Răzbuna
Totul! doar pe berbec
inima testului zăpezii
Ion Alexandru
Raisa Alexandru

profesor coordonator Corina Buzoianu

VĂ PREZENTĂM ACROSTIHURI INGENIOASE,

DESCIFRAŢI-LE URMĂRIND PRIMA LITERĂ A FIECARUI VERS

Sosesc pe străzile întortocheate Duminica e ziua în care orice om cade

Copii cu ghiozdane-n spate, Răpus de munca săptămânii care tocmai a apus;
Oftând că lasă vacanţa-n urmă. E ziua care vise dulci ne-a adus.
Acum pe drum e numai brumă. Acum îşi plimbă mama-n parc copiii
La şcoală ei se duc pregătiţi, Mari, mici, căţei, pisici, prieteni şi bunici.
Azi ei sunt mari şi vin fără părinţi. E ziua scrisă-n calendar deosebit.
Rămâne pentru noi un mic răgaz dorit!
Rostul lor e să înveţe,
Eventual să ia doar zece. Alexandru Şerban, clasa a VI-a A
Algebra să o cunoască, profesor coordonator Ana Cîmpeanu
La română să citească.
Asta este şcoala noastră.
Ana Maria Alaciu, clasa a VI-a A

40
POVESTE DE IARNĂ
Flori de gheaţă-ncântătoare,
Se aşează pe ferestre,
Fulgii, ca nişte cristale,
Ni se-aştern acum în cale,
Într-o lume de poveste.
Cu o sanie uşoară,
Ce pe uliţe-acum zboară,
O crăiasă prea frumoasă
Ne cheamă pe toţi din casă.
Sărbătoarea-i iar în toi,
Hai, copii, veniţi şi voi!
Andreea Andronache, clasa a VI-a A
VIS DE IARNĂ
Zăpada cerne pânza-i de mătase,
Pe-acoperişuri dorm fulgii de nea,
Un Moş ne-aduce visele frumoase,
Lui, fiecare-i cere tot ce vrea.
Din fluturi albi noi ţesem înc-o iarnă,
Iar oameni de zăpadă ne zâmbesc,
Trăim o altă sărbătoare-n taină
Şi cozonacii ne înveselesc.
Cătălina Dumitru, clasa a VI-a A
TABLOU DE IARNĂ
Omul de zăpadă prinde viaţă,
Sania zboară pe gheaţă,
Neaua lin curge din cer,
Copiii cântă lerui-ler.
Bradul falnic şi isteţ
Stă la geam, privind semeţ
La copiii ce colindă
Şi primesc covrigi în tindă.
Oana Ştefănică, clasa a VI-a A
SĂRBĂTOARE
Astăzi, iarna a sosit,
Cu alaiul ei vestit.
Cântece şi veselie,
Zâmbete şi bucurie,
Sărbătoare, cozonaci,
Brad, beteală, chipuri dragi
Ne-nconjoară şi ne-ncântă
Cu iubire multă, multă.
Iarnă dragă, te iubim
Şi în suflet te primim.
Anca Gheorghe, clasa a VI-a A
ÎNDEMN
Din inima iernii se cerne
Azi zăpada cristalină,
Griji, nevoi, alte probleme
Pe la noi să nu mai vină!
Cu colinde-n blând alai,
Iarna este prea frumoasă.
Tu în casă să nu stai,
Asta-i sărbătoarea noastră!
Ana Maria Alaciu, clasa a VI-a A
DORINŢĂ
Sărbătoarea minunată
Poartă haine de zăpadă,
Flori de gheaţă cad din cer,
E o lume minunată,
Cu parfum de lerui-ler.
Îmi doresc ca iarna asta
Să nu treacă niciodată.
Elena Andreea Petroşanu,
clasa a VI-a A
LA DERDELUŞ
Iarna asta azi învie,
Cu copii şi veselie,
Soarele voios sclipeşte
Şi pe toţi el ne trezeşte.
Derdeluşul cristalin
Îi priveşte iar cum vin,
De prin case, zgomotoşi,
Cete de copii frumoşi.
Irina Ungureanu, clasa a VI-a A
41
LA JOACĂ
Iarna astăzi a sosit,
Vânt, ger mare, veselie,
Şi copiii, bucuroşi,
Iar la joacă se îmbie.
Fulgii cristalini din cer
Curg alene peste lume,
Eu pe derdeluş alerg,
Fericit şi pus pe glume.
Alexandru Şerban, clasa a VI-a A
BUCURIE
În casă e cald şi bine,
O mare de licurici vine spre mine,
Stau şi privesc prin geamul rece,
Cum moşul glumeţ cu sania trece.
Sub bradul frumos împodobit,
Moş Crăciun cu cadouri a venit,
Toţi copiii-s fericiţi,
Că petrec şi sunt iubiţi.
Alexandru Cismaru, clasa a VI-a A
LA COLINDAT
Iată, iarna a venit,
A dormit trei anotimpuri,
Iar copiii, la colind
Pleacă, nu mai stau pe gânduri.
Omul falnic de zăpadă
Îşi ridică pălăria,
Prin omătul de cristal,
Se porneşte veselia.
Costel Gheorghiu, clasa a VI-a A
VACANŢA DE SĂRBĂTORI
O sanie bucuroasă
Acum stă pe lângă casă,
E grăbită foarte tare
Şi plină de nerăbdare,
Ea aşteaptă năzuroasă,
Să stea-n plapuma pufoasă
De nea şi de sărbătoare.
Iar un brad crescut spre cer,
Mândru ca un cavaler,
42
Luminos şi foarte viu,
Îmbrăcat cam fistichiu,
Ne aşteaptă să venim,
Să cântăm, să chiuim
Şi Crăciunul să-l vestim.
Roxana Luca, clasa a VI-a A
Îndrumător: profesor Ana Cîmpeanu
A FOST ODATĂ…
A fost odată, a fost cândva
Un moş bătrân cu baba sa.
Uitaţi de lume ei trăiau
Într-o căsuţă undeva,
Cu toate basmele în ea.
Acul cosea, fusul torcea,
Băbuţa mică împletea
Covor cu stele aurii,
Din care se cerneau spre seară,
Poveştile pentru copii.
Alice Cristina Moise, clasa a VIII-a A
Îndrumător: profesor drd. Elena Rusu
PEISAJ DE IARNĂ
Motto: Iarna pe uliţă
Ger hain, hain,
Desenează flori de in,
Cu petalele albastre,
Fără să le pună-n glastre.
Zale albe-ntruna cad
Peste uliţa din sat;
Urcă fum pe horn în sus,
Se aşterne-n nor, se spulberă, s-a dus.
Pomii-n crâng înfăşuraţi în straie
De vanilie şi frişcă,
Plâng şi se agită-n vânt,
Tremurând de frică.
Doi copii zglobii pe-o sanie,
Tulburând văzduhul,
Zboară plini de veselie,
Animând pământul.
Oana Bunescu, clasa a VIII-a A, menţiune la
Concursul naţional de creaţie literară şi plastică
„Eminescu, Beethoven al graiului românesc”,
Dorohoi, jud. Botoşani, mai 2009
Îndrumător: profesor drd. Elena Rusu
POVESTEA LICURICIULUI ANALOGII…
Motto: Cobori în jos, Luceafăr blând…
Afară plouă linistit,
A fost odată în trecut, Eu stau în casă plictisit
A fost ca niciodat’ Mă simt singur şi mi-e frig,
Din neamuri mari, ca în poveşti, Stau şi rod la un covrig...
O preamăreaţă fată.
Ploaia cade-ncetişor,
Era o zână-ntre surori, Se prelinge pe copaci,
Şi unică în toate cele, Norii plâng în lumea lor,
Cum este soarele pe cer De tristeţe, de buimaci.
Şi luna între stele.
Câinii stau, speriaţi, ascunşi,
Din umbra bolţilor cereşti Pe sub scări şi sub maşini,
Păşi atunci încet De tristeţe nepătrunşi,
Lângă balconul unde-n colţ Toţi pitiţi prin vizuini.
Privea un Licurici discret. Sunetul, un mumur rece
Al şiroaielor de apă.
Îl zări azi, îl zări mâine, Totul parcă vor să-nece,
Dorinţa-n suflet vine Tot ce-i viu... de-i mort, dezgroapă.
Ca el să o-ndrăgească,
Şi pururea să o iubească. Câinele mi-alungă frigu'
Şi un lucru realizez:
Vrăjită de amor Mi s-a terminat covrigu'
Îşi ridică privirea; Şi la mână mă holbez.
Văzu cum vine-ncetişor
Cătându-şi fericirea. Daniel Mihai., clasa a XI-a B
profesor îndrumător Corina Buzoianu
Vino aici, blând Licurici,
Împărtăşeşte-mi tu menirea,
Pătrunde-n în suflet şi în gând,
Descoperă-mi iubirea.

Trăind în lumea ta
Frumosul te răpeşte,
Dar eu, în lumea mea,
Trăiesc împărăteşte!

Georgiana Cătălina Ion, clasa a VIII-a A, menţiune

la Concursul naţional de creaţie literară şi
plastică „Eminescu, Beethoven al graiului
românesc”, Dorohoi, jud. Botoşani, mai 2009
Desen realizat de Bianca Tăuteanu, clasa a XI-a A
Îndrumător: profesor drd. Elena Rusu

43
 ETIQUETTE ET SAVOIR VIVRE
«Personne ne choisit son pays ni son père:
tout le monde peut acquérir des qualités et des moeurs.»

Les bonnes manières, la politesse, la bonne éducation, l’amabilité, le respect, ce sont des notions
qui conduisent, toutes, vers ce qu’on appelle le savoir vivre, un recueil des codes de comportement qui
facilitent les relations entre individus, qui contribuent à créer une harmonie sociale. Ils définissent
également ce qui est attendu, permis ou interdit dans certaines situations, dictent les obligations de
chacun envers la hiérarchie sociale, entre hommes et femmes (la galanterie). Souvent, ils permettent
aussi de „situer” un individu par rapport à la norme: l’ignorance ou la connaissance de certains
protocoles révèlent en effet un manque dans l’éducation, ou au contraire, des qualités. On a senti le
besoin d’introduire et de respecter ces codes il y a bien des années puisque la vie en commun y a
obligé.
La politesse est la sœur jumelle de la civilité, leurs racines grecque et latine désignant la cité, le
lieu par excellence de la vie en société rendue possible par les convenances et les bonnes manières
qui se sont développées au cours des siècles. La politesse (du latin politus qui signifie uni, lisse, brillant),
regroupe un ensemble de comportements sociaux entre individus visant à exprimer la reconnaissance
d'autrui et à être traité en tant que personne ayant des sentiments.
Au cours des siècles, certaines règles de politesse se sont figées alors que d'autres évoluaient. De
tous temps, des auteurs ont formalisé et rassemblé ces règles dans des traités dits „de civilité”
(autrefois) ou „de savoir-vivre” (aujourd'hui).
Les Français, comme tous les peuples, partagent un certain nombre de codes et de conventions
qui règlent les comportements de chacun dans la vie en société.
La politesse se donne à voir par des manifestations verbales (formules consacrées) ou
comportementales (gestes et attitudes). Elle se traduit tous les jours par l'utilisation de certains termes
comme bonjour, au revoir, s'il vous plaît, ou merci, et par des attitudes spécifiques: sourire à qui vous parle,
adapter sa tenue aux circonstances.
En voilà quelques exemples: en France, le vouvoiement marque la politesse d'un interlocuteur
envers une personne inconnue ou plus âgée; on ne dérange pas une personne quand elle est en
communication téléphonique; on s’abstient de téléphoner après 22 heures, sauf à des amis intimes; on
doit retenir la porte à la personne qui passe juste derrière
soi; lorsqu'on croise un aîné sur un trottoir étroit, on lui
laisse le passage en quittant le trottoir; dans les transports
en commun, il est d’usage d’offrir son siège à une
personne âgée, à une femme enceinte, à une personne
avec un enfant; dans les lieux publics, notamment dans la
rue, cracher est absolument interdit; les enfants ne
doivent pas interrompre leurs parents lorsqu'ils parlent;
on doit dire merci lorsqu’on reçoit quelque chose,
lorsqu’on nous rend un service.
La politesse se présente donc comme un
ensemble de règles acquises par l'éducation et comporte
une double finalité: faciliter les rapports sociaux en permettant à ceux qui en usent d'avoir des échanges
respectueux et équilibrés et en même temps, faire la démonstration de son éducation et de son savoir-
vivre.

professor Violeta Daia

44
 DID YOU KNOW THAT…? 
At different times Victoria was known by critics as “Mrs. Melbourne”, “Queen Albertine” and
“Mrs. Brown” because she relied on three men during her reign?
The Prince Consort was an accomplished hunter, rider and bee-keeper?
Albert was also an enthusiastic father who enjoyed taking his children skating and tobogganing?
In 1835, Charles Darwin formed his theory of evolution?
The first X-mas card appeared in 1840, after Albert had popularized the Christmas tree in
Britain? In the 1870s everybody could afford to buy one at the post office.
The popular carol “Jingle Bells” was composed in Victorian times?
The first Christmas cracker was produced by a sweet-shop owner (Tom Smith) in 1844?
Prince Albert’s most famous accomplishment was the Great Exhibition of the Industries of all
Nations inside the Crystal Palace put up in Hyde Park, London, in 1851? Designed by Joseph Paxton,
the Crystal Palace was built from 250.000 square metres of glass on an iron frame. It housed over 7000
British exhibitors and 6000 from abroad. Unfortunately, the Crystal Palace was destroyed by the fire in
1936.
Canned food was a Victorian invention? The first cans were opened with a hammer and a chisel
because the first can-opener appeared some 40 years later, in 1855.
The first underground line was opened in London in 1862 to ease the traffic jams?
The dentists’ drill and the submarine were invented in 1863?
The phrase “the weekend” was used for the first time in 1870?
The first petrol cars appeared in 1885 and there was always a man carrying a red flag and
running 60 yards ahead each vehicle to warn the passers-by of the coming car?
The famous Tower Bridge was opened in 1894, the year when escalators were invented?
Writers of reference in the English literature, such as George Eliot, the Brönte sisters, Lewis
Carroll, Arthur Conan Doyle, Rudyard Kipling, Dickens and Hardy lived in Victorian times?
Photography was invented in the Victorian Age?
Due to the industrial revolution, discoveries, inventions and goods manufactured, Britain was
known as the “workshop of the world”?

Cristina Nuţu

PUNS 
Puns can be subdivided into several varieties: Homographic puns are puns which exploit the
difference in meanings of words which look alike (and usually sound alike). For example: "Being in
politics is just like playing golf: you are trapped in one bad lie after another." (Pun on the two meanings
of lie - "a deliberate untruth"/"the position in which something rests"). Homographic puns which
exploit the difference in meanings of words which look alike but have different pronunciations

FUNNIEST PUNS
Visual Pun – Church mouse

I wondered why the baseball was getting bigger and bigger. Then it hit me.
Did you hear about the guy whose whole left side was cut off? He’s all right
now.
I couldn’t quite remember how to throw a boomerang, but eventually it came
back to me.
He drove his expensive car into a tree and found out how a Mercedes bends.
To write with a broken pen is pointless.
A small boy swallowed some coins and was taken to the hospital. When his
grandmother telephoned to ask how he was, a nurse said “No change yet”.
There was a sign on the lawn at a rehab center that said “Keep off the Grass”.
45
 Did you hear about the guy who got hit in the head with a can of soda? He was lucky it was a
soft drink.
Some people’s noses and feet are built backwards: their feet smell and their noses run.
Two peanuts were walking in a tough neighborhood and one of them was a-salted.
A prisoner’s favorite punctuation mark is the period. It marks the end of his sentence.
A boiled egg in the morning is hard to beat.

profesor Diana Toader

CRONICĂ DE FILM: AVATAR

Definiţie:
Avatar, pl avataruri; s.n.; origine: fr. ~; reîncarnare succesivă (în unele concepţii religioase); figurat:
transformare neprevăzută (şi chinuitoare) în evoluţia unei fiinţe! (v. DEX).

Despre film:
Gen: Thriller, SF, Acţiune. Durata: 162 minute. Interzis
copiilor sub 12 ani; Nominalizări: pentru patru premii
Golden Globes. Buget: cca 500 milioane de dolari.
Regia şi senariul: James Cameron
Distribuţie: Sigourney Weaver (Dr. Grace Augustine),
Sam Worthington (Jake Sully), Michelle Rodriguez
(Trudy Chacon), Zoe Saldana (Nneytiri), Stephen Lang
(colonelul Miles Quaritch), Giovanni Ribisi (Parker
Selfridge), Joel Moore (Norm Spellman)
Muzica: Leona Lewis, cântăreaţă britanică de pop, soul,
R&B

Subiect: o planetă şi locuitorii ei se apără în faţa invaziei extraterestre umane, aflate în căutarea unui
mineral vital pentru Terra şi oameni.
Idei: multiple, amestecate! Şi analogii! Dune: viermele - analog avatarul; Star wars: jedi - analog avatarul;
filmul Atacul cavaleriei uşoare, care aminteşte episoade istorice reale: atacul din portul Sevastopol, din
1853-1856; atacul cavaleriei poloneze cu sabia, împotriva tancurilor germane, din 1939; atacul englezilor
împotriva burilor, la sfârşitul sec XIX; atacul italienilor împotriva somalezilor, 1934-1936; atacul ruşilor
(din Uniunea Sovietică), apoi a coaliţiei americane împotriva talibanilor din Afganistan; colonizarea:
realizată de omul alb, civilizarea spaţiului pacificat, după cucerire.
Teme: frica de necunoscut, a noastră faţă de ceilalţi; lipsa dorinţei de a-i înţelege pe cei altfel decât noi;
dictatul superputerilor, de tipul SUA sau al fostei URSS, care vorbesc cu tine, dar numai dacă la accepţi
punctul de vedere; războiul, ca justificare a evoluţiei (ideologie de origine germană: războiul este singura
cale către civilizaţie şi dezvoltare).
Motive: superioritatea! a noastră, faţă de a celorlalţi; extrapolare inversă: de la teama pământenilor faţă
de extratereştri, la cea a extratereştrilor faţă de noi; lipsa de socializare
Mijloace: violenţa, tehnica, tehnologia, cercetarea (oricând, oriunde, oricum); nu contează efectul, chiar
dacă e negativ, chiar dacă duce la autodistrugere
Ideologie: dictatura (totalitarismul, de orice fel)! După septembrie 2001, Bush tatăl declara război
terorismului cu formula „teroare împotriva terorii!” sau „îi vom urmări până în casele lor!”. Hitler
declara victoria filosofiei idealiste germane, de la Hegel la Nietzche, în formula „dacă nu noi, atunci
cine? dacă nu acum, atunci când?”, cu arienii în frunte (superior: blond, mare, ochi albaştri, inteligent,
perfect fizic - în film, Jack Sully capătă picioare noi, funcţionale).
Probleme: na'vi sunt indienii (pieile roşii) exterminaţi, la fel ca şi civilizaţiile maya, inca, aztecă, negro-africane.
Noutăţi: reţeaua globală, de tip neuronal, om/humanoid-natură (vegetală, animală). Dune prevestise relaţia
neuronală (viermele), iar Stargate G1 şi Stargate Atlantis o transpuseseră (în simbioza plante/tehnologie-
om); regenerarea, din spiritul universal, previzualizare de trăire veşnică, sănătoasă (umblă desculţi, stau
dezbrăcaţi şi nu răcesc, nu se îmbolnăvesc, ca şi cei din Amazon). Binele îl reprezintă ceilalţi, nu noi:
oamenii sunt cei înfrânţi, iar lumea extraterestră se salvează, in extremis! Rolurile sunt inversate:
pământenii sunt invadatorii lumii extraterestre.

46
Efecte: a fost inventată o limbă, cea na’vi, şi un institut ce o studiază şi care are proiecte culturale:
traducerea Bibliei şi a unor opere literare ale umanităţii; la mai puţin de o lună de la lansare, apare
gândul la suicid, reacţie la lumea pe care n-o mai înţelegem, pentru că nu ne mai găsim loc în ea
(generaţia Emo pare depăşită; părul pletos şi într-o parte, cu elemente faciale întărite cu negru va face
loc urechilor lungi şi ascuţite, părului inexistent – elfilor,
cumva?)
Ce rămâne: Un obişnuit tehnic şi de de neînţeleasă
tehnologie, un scenariu prăfuit: militarii şi cercetătorii
care au ca temă exploatarea unei planete. Ca de obicei,
cercetătorii caută resurse, militarii le iau; toţi sunt egali,
dar militarii conduc/decid, în final; ca întotdeauna,
cercetătorii, idealişti din fire, au remuşcări, dau înapoi în
faţa metodelor agresive; apoi pornesc propriul război, cu
lumea care nu-i înţelege.
Finalul: lasă loc pentru un al doilea film, pentru o
continuare (regia pregăteşte a doua serie, a treia e
gândită); Tipic: binele învinge răul!
Merită? E antrenant, mai puţin obişnuit, deloc facil (interpretări cu duiumul), egal în ansamblul său, al
părţilor compozite (echilibrat). Timpul trece uşor, chiar dacă are zone de previzibil. Totul ţine de
alegere: Da! pentru vizionare! Dar, ai un set, al tău, de câştiguri? Te simţi bine. Ei şi? Te-a mişcat cu
ceva? Ţi-au rămas, agitate în tine, în necunoscutul tău, probleme care să te macine?
E bun? Defineşte bunul! E greu! Faţă de altul! Dar faţă de tine însuţi? Adică, te simţi bine pentru că o
spun ceilalţi sau pentru că o simţi tu?

Îi invidiez pe americani pentru un singur lucru (oare!): că îşi permit să facă astfel de filme, cu
astfel de subiecte! Noi, românii, încă am rămas blocaţi în filme despre comunism, ceausism, revolutie,
tranziţie etc! Consider că atunci când o să văd şi alte teme abordate în filmele româneşti, o să ştiu că ne-
am vindecat!
În timpul filmului, m-am gândit la
fenomenul global de încălzire: natura este
ceva ce trebuie preţuit! Trebuie să
armonizăm viaţa şi spiritul, să creăm
armonie cu tot ce înseamnă pădure, flori,
faună, munte, apă... cred ca atunci când o
să învăţăm să respectăm natura, atunci o să
trecem la alt nivel de dezvoltare spirituală!
Tehnologia are rostul ei, dar ne cam
orbeşte!
Mi-a plăcut că avatarul trebuie să
înveţe regulile şi legile populaţiei Na'vi!
Iniţierea în tainele mai puţin accesibile minţii şi, mai ales, simţurilor noastre, m-a fascinat dintotdeauna.
Noi nu mai simţim, ci doar raţionăm.. cred că pierdem enorm! Poate am început să înţelegem că facem
rău datorită fricii pe care o avem faţă de necunoscut, cine ştie...
Finalul l-am interpretat astfel: oricând avem posibilitatea să devenim altcineva, mai buni, mai
cunoscători, mai educaţi, mai instruiţi, dar numai dacă avem deschiderea necesară şi urmăm acei câţiva
paşi esenţiali.
Nu ştiu dacă regizorul s-a gândit la toate astea! Dar, pe cine interesează părerea altuia, mai mult
decât a lui însuşi?

profesor Gabriel Stan

47
 TOPURI MUZICALE – LICEUL BILINGV DECEBAL

TOP OLDIES BUT GOLDIES TOP MUZICĂ JUNIORI

1. EUROPE – The Final Countdown 1. Elena Gheorghe - Jumătate
2. Scorpions – I’m Still Loving You 2. Melanie Fiona – It Kills Me
3. Backstreet Boys – Quit Playing 3. Puya - V.I.P.
Games With My Heart 4. Miley Cyrus – Party in The USA
4. Iris- Floare de iris 5. Inna – OARE
5. Michael Jackson – Thriller 6. Andra – Colţ de suflet
6. Queen – We Will Rock You 7. Dan Balan – Chica Bomb
7. Vama – 18 ani 8. Radio Killer - Voila
9. Sting – Shape Of My Heart 9. BUG Mafia – În anii ce au trecut
10. Michael Bolton – A Love So Beutiful 10. ILS – Beat Again
11. Holograf – Să nu-mi iei niciodată dragostea
12. Nat King Cole – Unfogetable realizat de Maria Barbu, clasa a VIII-a A
13. ABBA –The Winner Takes It All
14. CARGO –Ploaia TOP FILMELE ANULUI 2009
15. Madonna – Like A Virgin 1. Harry Potter si Prinţul Semipur
2. X-men Origins – Wolverine
realizat de Magdalena Negoiţă, clasa a XII-A 3. Transformers
4. Saw VI
TOP NEW ENTRY 5. UP
1. ADY (KOREKT) feat. Andra – Colţ de suflet 6. A Christmas Carol
2. Justin Timberlake – My Love 7. Final Destination 4
3. Dan Balan – Chica Bomb 8. Glourious Bastards
4. DJ Andi feat Stella – Freedom 9. Hannah Montana
5. DJ Tiesto – Somewere Inside 10. 2012
6. Infernal – 10 Miles
7. Armin van Buuren – Fine Without You realizat de Alexandru Gabriel Streinu, clasa a XI-a A
8. Inna – Amazing
9. Lady Gaga – Paparazzi TOP JOCURI VIDEO – JUNIOR
10. ILS – Beat Again 1. SIMS
2. FIFA 2010
realizat de Maria Motorga, clasa a XII-a A 3. The Pirates of Caraibe 2009
4. FIFA MANAGER 2010
TOP MELODII USA 5. PRINCE OF PERSIA
1. Fabulous ft. Jeremih – My Time 6. BRUTAL LEGEND
2. Drake ft. Trey Songz – Successfull 7. PROTOTYPE 10
3. Lloyd – Like Me 8. NEED FOR SPEED
4. Ace Hood ft. Lloyd – Call Me SHIFT
5. Ace Hood ft Lloyd – Wifey Material 9. PES 2010
6. Plies ft. Ne –yo – Bust It Baby part 2 10. FAR CRY
7. Ace Hood ft.Trey Songz – Ride
8. The Dream – Rockin’ That Thing realizat de Andrei Hodorogea,
9. Trey Songz – Wonder Woman clasa a VIII-a
10. Lloyd ft. Lil Wayne – You

realizat de Mihai Dolinschi, clasa a XII-a A

48
 TENDINŢE VESTIMENTARE 2009-2010
În 2009, s-au purtat mai puţin pantalonii cu talie joasă, s-a revenit la talia înaltă.
Unii preferă culori sobre, machiaj închis, strident, coafuri obraznice şi extravagante. Tendinţa
generală a fost spre culorile pastelate: mov, roz, verde, bleu, bej. Aspectul feminin în 2009 s-a dorit unul
cât mai natural.
Machiajul de zi a fost unul natural, iar cel de seară, metalizat. Vestimentaţia a fost compusă în
anul 2009 din: jeanşi conici, cămăşi lungi, tenişi, geci de piele, eşarfe multicolore, accesorii în ton cu
vestimentaţia pe care o purtăm.
Mărgelele şi accesoriile sunt la mare căutare. Fetele poartă brăţari multe şi subţiri, adolescentele,
brăţări groase, colorate.
Se poartă mult cizmele de lac, cu toc mediu sau botine. Se poartă şi hanoracele largi, colorate.
Genţile mari nu trebuie nici în acest an să fie asortate cu încălţămintea. Se poartă orice dimensiune de
geantă, curele late, de efect.
Cizme lungi, deasupra genunchiului
Cizmele foarte lungi, deasupra genunchiului, se preconizează a fi principalul „must have” al
sezonului toamnă-iarnă 2009/2010. Cele mai îndrăzneţe dintre voi vor aprecia poate şi apariţia
cizmelor exagerat de lungi, până la coapse, care sunt de asemenea foarte la modă în acest sezon. Din
piele întoarsă, elegante sau rock si din piele neagră lăcuită, oferta de cizme pentru toamnă-iarnă este
cât se poate de bogată.

Tendinţele de iarnă 2009/2010 au pregătit multe outfit-uri din piele, de la jachete până la
pantaloni, fuste si corsete. Toate acestea vor fi combinate cu accesorii cu multe ţinte, paiete sau
elemente „glam”.

Pentru sezonul de iarnă, auriul si argintiul au fost cele mai uzitate, însă noutatea absolută este
reprezentată de tonurile de cupru, foarte in vogă pentru 2009-2010.

49
 Blocurile de culoare
Tot în ton cu resuscitarea anilor ‘80, moda pentru toamnă-iarnă 2009-2010 abundă de piese
vestimentare în culori puternice, neon, combinate cu piese neutre, în negru sau gri. Cele două culori
care au ieşit cel mai mult în evidenţă în colecţiile marilor designeri au fost galbenul şi rozul, o idee
excelentă care să însufleţească această iarnă.

Articol realizat de: Alice Moise, clasa. a VIII-a A, Ana Maria Panţuru, clasa a XI-a A
Îndrumător: profesor Ana Cîmpeanu

Toţi elevii scriu cu asiduitate la lucrarea „Ce aş face dacă aş fi patron?”.

Unul singur stă cu mâinile la piept şi meditează.
- Marinescule, tu nu scrii?
- Nu, domnule profesor, aştept să-mi vină secretara...

Un copil plângea pe holul şcolii.

Vine domna învăţătoare şi întreabă:
- De ce plângi?
- Pentru că un coleg mi-a dat pe jos prăjitura!
- Dar a fost cu intenţie?
- NU... a fost cu brânză!

Doi studenţi:
- Din ce trăieşti?
- Scriu.
- Ce anume scrii?
- Acasă, că-mi trebuie bani.

Profa: Let’s talk about the Internet. Do you find it useful?

Pupil: Aaa, deci? ai laic di intarnet bicoooz ai chen tolc tu mai frendz eeend? aaa? bicoooz?
Doamna profesoară, cum se zice la daunlăud în engleză?

Trei schelete mergeau pe stradă. La un moment dat unul îl pipăie pe cel de lîngă el şi zice:
- Ia uite ce oase tari ai! Când ai murit?
- În '70 zice scheletul. Eee... se mânca sănătos atunci. Dar tu când ai murit?
- Păi în '90, da' şi atunci se mânca încă sănătos.

50
- Dar vedem că şi tu ai oase tari... calciu... ce mai! Când ai zis ca ai murit?, îl întreabă curioşi, primii doi,
pe al treilea schelet.
- Eu n-am murit! Sunt student şi mă duc la cursuri...

Un student merge la un examen oral şi trage un bileţel. Nu îi convine şi îl pune la loc.

Apoi începe să caute prin grămadă.
Profesorul îl priveşte o vreme, cum tot trage câte un bilet, apoi îl lasă deoparte şi caută altul, după care îi
spune:
- Gata. E de ajuns. Ai nota 5. Poţi să pleci.
Ceilalţi studenţi sar nemulţumiţi:
- Dar de ce i-aţi dat 5 dacă a tras atâtea bileţele?
- Pentru că la cum a căutat prin ele, sigur ştie el ceva.

Profesoara de bilogie le pune o întrebare elevilor:

- De ce e nemulţumită zebra?
Gigel cu mâna pe sus.
- Zi, Gigel!
- Zebra e nemulţumită pentru că o calcă oamenii şi maşinile.
- Cum aşa?
- Păi pe verde o calcă oamenii, iar pe roşu maşinile!

Mama veni să-l ia pe Ionel de la grădiniţă. Urcă la primul etaj şi vede inscripţia: „Copii cuminţi”.
Se uită acolo, dar nu-l găsi pe Ionel. Se întristă puţin şi se duse la al doilea etaj. Acolo văzu o altă
inscripţie: „Copii răi”. Indispusă, privi acolo, dar nu-şi găsi băiatul.
Întristată la culme, ea se duse la al treilea etaj: „Copii foarte răi!”.
Mare i-a fost mirarea când nici acolo nu-l găsi pe Ionel.
Neavând nicio speranţă, urcă la ultimul etaj şi văzu inscripţia: „Ionel”.

ÎNGER, ÎNGERAŞUL MEU

Înger, îngeraşul meu,

Dă-mi vacanţă tot mereu,
Fă din două un semestru,
Fă din mine un maestru,
Fără şcoală, fără teme,
Fără mate şi probleme.
Sau măcar, dacă se poate,
Subiectele la mate,
Dar să fie rezolvate!
Îngeraş, cu mila ta,
ANULEAZĂ, TE ROG, TEZA!

Un reporter merge într-un sat să ia nişte interviuri. Spre mirarea lui, satul era gol. Doar la o poartă
zăreşte o bătrână. Reporterul se apropie de ea:
- Săru' mâna, mamaie, da' unde's femeile din sat?
- La căminu' cultural, maică, să înveţe limba engleză...
- Da' bărbaţii?
- La căminu' cultural, maică, să înveţe limba engleză...
- Şi copiii?
- La căminu' cultural, maică, să înveţe limba engleză...
- Da' matale, matale de ce nu te-ai dus?
- Because I speak English...

51
Din lumea animalelor şi a plantelor...
U Rechinii sunt imuni la orice boală descoperită până în prezent
U Ţânţarii sunt de două ori mai atraşi de culoarea albastră decât de orice altă culoare?
U Blana ursului polar este albă pentru că mijlocul firului de păr din blană este gol şi prin el se reflectă
lumina mai mult decât în zăpadă şi gheaţă; iarna, blana lui se colorează în galben. Pielea unui urs
polar este neagră
U În jur de 80% dintre animalele planetei sunt insecte
U Ochiul vulturului functioneaza ca un telescop, iar cel al pitulicei ca o lupa
U Un studiu asupra a 200000 de struti, timp de mai bine de 80 ani, nu arata
nici un caz unde s-ar fi vazut vreun strut ascuns cu capul in nisip
U Lăcusta poate sări o distanţă de 20 de ori mai mare decât lungimea
corpului ei; un purice poate sări de 350 de ori lungimea corpului lui; este
ca şi cum un om ar sări lungimea unui stadion de fotbal
U Se estimează că, într-un an, o colonie de albine poate produce între 180 şi 225 kg de miere
U Ochiul struţului este mai mare decât creierul său
U Steaua de mare nu are creier
U De fiecare dată când ies dintr-o peşteră, liliecii o iau în partea stângă.
U În timp ce oamenii au doar patru tipuri de sânge, câinii se pot lăuda cu cinci, iar pisicile cu şase.
U În zona canalului Panama, creşte o specie de arbori cu tulpina pătrată

Diverse...
U Prima locomotivă cu abur se putea deplasa cu viteza de 8 km/h
U La revenirea pe Pământ, după o călătorie în spaţiu de o lună, astronauţii sunt mai înalţi cu
aproximativ 3 cm şi mai slabi cu aproximativ 10 kg
U Datorită faptului că lumina se propagă altfel în apă decât în aer, la 25 metri sub apă sângele nu se
vede roşu, ci verde
U Marea Neagră, cu zeci de ani în urmă, era un lac cu apă dulce
U Când ne încruntăm, folosim 50 de muşchi, când zâmbim 15, iar pentru a face un singur pas,
antrenăm 200 de muşchi.

¾ Doar viaţa pe care o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie traită.
(Albert Einstein)
¾ La sfarşitul fiecarei zile socoteşte nu ceea ce alţii au făcut faţă de tine, ci ceea
ce tu ai făcut faţă de alţii. (Nicolae Iorga)
¾ Esenţială este întrebuinţarea vieţii, nu durata sa. (Seneca)
¾ Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu înainte de a cunoaşte pe cineva şi a
aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti. (Gabriel José García Márquez)
¾ Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat un om de succes. (Albert Einstein)
¾ Deschide cartea, ca să înveţi ce au gândit alţii, închide cartea, ca să gândeşti tu însuţi. (Heyde)
¾ Cărţile sunt cei mai tăcuţi şi constanţi prieteni; sunt cei mai accesibili şi înţelepţi consilieri şi cei mai
răbdători profesori. (Charles W. Eliot)
¾ Talentul trezeşte invidie în sufletele mici, admiraţie în sufletele alese. (S. Petofi)
¾ Tinerii au nenumărate calităţi, dintre care cea mai certă este tinereţea.(T. Arghezi)
¾ Tinereţea e cea mai dorită vârstă a omului. O doresc în egală măsură şi copiii, şi bătrânii.
(N. Stănescu)

52
C U P R I N S

Editorial – Nouă ne pasă ...................................................................................................................................... 3

Ofertă şcolară – Opţionalul „Vechi civilizaţii ale Mexicului” ......................................................................... 4
Săptămâna educaţiei globale – „Hrană pentru toţi” ......................................................................................... 6
Picătura de apă ....................................................................................................................................................... 8
Poluarea ................................................................................................................................................................. 11
Evaluarea între pact şi act (fragment) ............................................................................................................... 12
Începuturile calculatoarelor ................................................................................................................................ 13
Despre fotografie (I) ........................................................................................................................................... 15
De la creativitate la creaţie................................................................................................................................... 16
Managementul conflictului ................................................................................................................................. 18
Standardele profesionale pentru profesia didactică şi calitatea în educaţie .................................................. 19
Amintiri dintr-o copilarie nepereche ................................................................................................................. 19
Spiru Haret ........................................................................................................................................................... 22
Debutul lui Tudor Arghezi ................................................................................................................................. 23
Despre bine şi facerea lui: viitorul românilor şi al României în viziunea înaintaşilor noştri...................... 25
România din visele noastre.................................................................................................................................. 25
Jurnal de călătorie ................................................................................................................................................ 29
Educaţia adulţilor.................................................................................................................................................. 33
Confesiuni spirituale – Cogito ergo sum .......................................................................................................... 35
Forum civic ........................................................................................................................................................... 36
Reguli de bună cuviinţă ....................................................................................................................................... 38
Atelier literar.......................................................................................................................................................... 39
Poezii ..................................................................................................................................................................... 40
Etiquete et savoir vivre ....................................................................................................................................... 43
Did you know what ............................................................................................................................................. 44
Cronică de film: Avatar........................................................................................................................................ 45
Topuri muzicale – Liceul Bilingv Decebal ........................................................................................................ 47
Tendinţe vestimentare 2009-2010 ...................................................................................................................... 48
Lume, lume, hai la glume..................................................................................................................................... 49
Curiozităţi............................................................................................................................................................... 51

53