P. 1
computere cuantice

computere cuantice

|Views: 483|Likes:
Published by nicolaisemion

More info:

Published by: nicolaisemion on Oct 09, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/07/2014

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE FIZICĂ

Catedra Fizică Teoretică

Viorel Nicolae ENACHI

C O M P U T E R E   C U A N T I C E    
Partea I. Introducere teoretică

Aprobat de Consiliul Facultăţii de Fizică

Chişinău-2010 CEP USM

CZU 004.38(075.8) E 52

Recomandat de catedra Fizica Teoretică Recenzent: Nicolae ENACHE, dr. hab., prof. univ., IFA AŞM

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII Enachi, Viorel Nicolae Computere cuantice / Viorel Nicolae Enachi; Univ. de Stat din Moldova, Fac. de Fizică, Catedra Fizică Teoretică. – Chişinău: CEP USM, 2010. - ISBN 978-9975-70-969-9. Pt.1. Introducere teoretică. – 2010. – 95 p. – Bibliogr.: p.93 (13 tit.). – 50 ex. – ISBN 978-9975-70-999-6. 004.38(075.8) E 52

 

ISBN 978-9975-70-999-6

© Viorel Nicolae Enachi, 2010 © USM, 2010

  2

Prefaţă
În ultimii 20 de ani, procesarea cuantică a informaţiei a fost cercetată atât teoretic, cât şi experimental. Au fost obţinute rezultate remarcabile de către fizicieni, matematicieni şi informaticieni în parte, dar şi de colective comune de cercetare, create „ad hoc” în dependenţă de problema abordată. Au fost obţinute realizări experimentale în ramura computerului cuantic specializat în factorizarea numerelor întregi, căutarea informaţiei în baze de date extrem de voluminoase. S-au obţinut rezultate noi în teleportarea informaţiei. În anul 2010, a fost realizată simularea moleculei de hidrogen, calculele fiind realizate pe un computer cuantic fotonic (realizarea ideii renumitului fizician-teoretician Feynman de a utiliza computerul cuantic în scopul simulării eficiente a fenomenelor cuantice). Toate aceste realizări impun introducerea în cursurile universitare de mecanică cuantică şi cursuri specializate în domeniu a ideilor fundamentale noi, ce ţin de informatica cuantică, ceea ce ar contribui esenţial la pregătirea specialiştilor fizicieni şi informaticieni (a se vedea Recomandări speciale bibliografice, p.94), care vor putea activa în domeniul de cercetări nanotehnologice ce ţin de computerele cuantice. Prezentul studiu este contribuţia minimă a autorului în atingerea scopului propus. Conţinutul acestuia reflectă cursul de prelegeri „Computere cuantice” ţinut studenţilor de la catedra „Fizică Teoretică” începând cu anul 2002. Aşadar, cartea este dedicată studenţilor şi masteranzilor care îşi fac studiile la Facultatea de Fizică, dar poate fi utilizată şi de studenţii de la specialităţile „Informatica” şi „Tehnologii informaţionale” având o pregătire fundamentală minimă în fizica cuantică. Independent de specialităţile sus-numite, studenţii respectivi ar trebui să audieze un curs dedicat teoriei informaţiei clasice, care este necesar pentru pregătirea fundamentală modernă la specialităţile vizate. Nu sunt expuse realizările fizice ale computerelor cuantice şi metodele de corectare a erorilor în etapa de procesare şi transmitere a informaţiei. Toate aceste aspecte vor fi introduse în partea a II-a a studiului, iar actuala ediţie, partea I-a, poate fi utilă ca introducere teoretică scurtă în domeniu. În sfârşit, vreau să aduc sincere mulţumiri colegilor de catedră, care m-au susţinut şi masterandei la specialitatea „Fizică Teoretică şi
3

Conferenţiar doctor Viorel ENACHI e-mail:enachi@usm. care a efectuat culegerea textului la computer. dar şi pentru observaţii asupra unor procedee metodice.Matematică” Silvia Andronic. de care am ţinut cont.md 4 .

ori echivalent sau .Utilizarea unor simboluri grafice Operaţia Pauli Operaţia Pauli Operaţia Pauli Hadamard Operaţia de fază Operaţia de fază Control-NOT Control-Control-NOT Control-U Măsurare Qubit Bit Clasic Proiecţia pe sau ”Conductor” prin care se deplasează un qubit în timp. 5 . de la stânga la dreapta ”Conductor” prin care se deplasează un bit clasic 0 sau 1.

ceea ce demonstrează că teoria cuantică este nelocală. Heisenberg elaborează varianta integrată a mecanicii cuantice. Descoperirea experimentală a posibilităţilor teleportării cuantice.Grangier. Simularea moleculei pe computerul cuantic fotonic. A. A fost generată perechea de fotoni inseparabili (entanglaţi). Ph. Von Neuman introduce ideea de memorizare a programelor în computer. Dirac. Benioff introduce ideea maşinii Turing Cuantice. N. Shanon dezvoltă teoria informaţiei în canale electrice de comunicare.Bohr a explicat liniile spectrale ale atomului de hidrogen. Born.Câteva date istorice semnificative Anul 1900 1905 1913 1922 1923 1925 1926 1928 1936 1945 1946 1948 1949 1961 1973 1981 1982 1984 1985 1993 1994 1996 1996 1997 2001 2010 Evenimentul Max Planck a cercetat radiaţia corpului negru. Informaticianul Turing introduce maşina universală Turing.Aspect. Jordan. Feynman introduce ideea Computerului cuantic. Deutsch descrie primul computer cuantic universal. Confirmarea experimentală a teleportării cuantice. 6 . A. L. Shor descrie primul algoritm cuantic de factorizare a unui număr întreg mare în produsul a două numere prime (RSA). ENIAC este primul computer universal. Grover anunţă elaborarea algoritmului cuantic de căutare în baze de date voluminoase. Bennet cercetează porţile logice reversibile.Broglie introduce dualismul particulă-undă. Heisenberg formulează mecanica cuantică matriceală.Roger demonstrează experimental violarea inegalităţii Bell. Executarea experimentală a algoritmului Shor în baza computerului cuantic realizat în spectroscopia nuclear-magnetică de rezonanţă (NMR). Landauer afirmă că informaţia este o noţiune fizică. Shor/Steane elaborează codificarea cuantică. Schrodinger.Einstein a explicat efectul fotoelectric. G. Experienţa Stern-Gerlach. Bennet/Brassard începe cercetarea criptografiei cuantice. Dirac formulează teoria relativistă a mecanicii cuantice.

este necesar a lua în consideraţie procesele cuantice fundamentale din interiorul componentelor.1.) care pot stoca unităţi binare (biţi) de informaţii: "0" sau "1". consumă. Deci. apoi pot fi efectuate pe computerele fizice. care rezultă. se pot compara abilităţile computaţionale ale computerelor clasice şi cuantice. Pentru a diminua această parte negativă a computerelor. Procesorul forţează o tranziţie de la starea iniţială a registrului de intrare la starea finală care se memorizează pe registrul de ieşire. de exemplu. cât şi logic. Desigur. după care un procesor induce modificări ale stării de pe registrul de intrare până se termină algoritmul de calcul. care au aptitudini inovative tangibile cu nanotehnologiile din acest domeniu. evident. în conformitate cu legile fizicii clasice. implementate ca o reţea de celule logice şi registre de memorie. a fost propusă varianta reversibilă a computerului clasic. Computarea este un proces fizic Din punct de vedere teoretic. dar însăşi ideea a rămas în atenţia savanţilor şi inginerilor. Folosind acest punct de vedere. din natura şi implementarea lor fizică. Trebuie de menţionat faptul că computerele clasice moderne sunt ireversibile atât fizic. INTRODUCERE 1. pentru a înţelege cu adevărat funcţionarea componentelor calculatoarelor clasice moderne. pentru a funcţiona. ceea ce este util pentru inginerii fizicieni sau electronişti. computerul este un dispozitiv fizic care ne ajută să procesăm informaţia prin executarea algoritmilor selectaţi pentru a rezolva o anumită problemă. care au conceptual arhitectura maşinii virtuale. care nu a fost materializată. care au un set de elemente fizice bistabile (magnetice sau optice etc. iar rezultatul codificat se fixează pe un registru de memorie de ieşire după care urmează decodificarea informaţiei finale. energie relativ mare pentru procesarea unui bit de informaţie în comparaţie cu sistemele biologice. Intrarea iniţială este codificată şi înregistrată pe un registru de memorie de intrare. Aceste computere. bazându-se pe conceptul computerului virtual Turing. calculele pot fi descrise iniţial în limbajul matematic (algoritmic) formal (limbajul boolean). Calculatoarele clasice conţin registre de memorie.1. 7 .

relativ stabile. care de fapt pot fi numiţi qubiţi staţionari. registre de memorie de L-biţi. Numărul de stări ale registrului este egal cu 2^L şi acest registru poate să se afle în momentul dat numai într-o singură stare. molecula. spre deosebire de qubiţii flotanţi. ultimii se folosesc şi în procesul de transmitere cuantică a informaţiei. după cum s-a mai spus. particule elementare cu spinul 1/2. de fapt.Indiferent de varianta de realizare a computerului clasic. starea (funcţia de undă !) generală a registrului poate fi realizată ca o superpoziţie simultană a 2^L stări de bază posibile. Realizarea clasică a bitului (stânga) prin utilizarea diferenţei de potenţial electric. puncte cuantice etc. Fig1. cum ar fi atomul. (Fig. Acest procesor preia informaţia iniţială din registrul cuantic şi o forţează către algoritmul cuantic spre finalizarea calculelor specificate în algoritm. fiecare fiind compusă din L biţi. realizarea cuantică a qubitului (centru) prin utilizarea sistemului cuantic cu două stări distincte.1). iar procesarea informaţiei se efectuează cu un singur procesor. sau mai simplu. Procesarea tuturor stărilor în mod simultan necesită L procesoare paralele. el conţine. realizarea qubitului (dreapta) prin particule cu spinul s=1/2 în câmp magnetic Procesorul cuantic este o reţea. este realizarea computerului reversibil. În aşa mod. qubitul (provine de la cuvântul englez quantum bit. dar poate fi şi o superpoziţie între |0> şi |1>. se efectuează procesarea paralelă 8 . care se realizează prin două stări ortogonale de polarizare a fotonului. Această stare generală poate fi concepută şi ca o singură stare de L qubiţi elementari. arhitectura căreia conţine celulele logice cuantice reversibile. Realizarea fizică a qubitului se efectuează prin sisteme cuantice. Apropo. ceea ce. qubitul elementar. În computerele cuantice. Într-adevăr. care posedă cel puţin două stări distincte. Anume această idee stă la baza arhitecturii supercomputerelor moderne clasice. care în traducere este bitul cuantic) este unitatea de măsură a informaţiei în computerele cuantice şi poate lua valori separate |0> şi |1> (varianta cuantică a bitului clasic).

că computerul cuantic dispune de dimensiuni moleculare sau nanometrice. În acest caz. 9 . chiar dacă s-ar rezolva aceleaşi probleme pe supercomputerul clasic. Aceasta este. iar informaticienii trebuie să cunoască bazele fizicii cuantice (în context informaţional) pentru a elabora algoritmi cuantici eficienţi. Este demonstrat că unele probleme pot fi rezolvate mult mai eficient pe computerul cuantic.2. 1. pe când computerele cuantice necesită control şi intervenţie permanentă din partea programatorului. 4]. cu cât numărul întreg este mai mare. în prezent este recunoscută teza: fizicienii trebuie să cunoască teoria informaţiei şi aspectul ei fizic.10]. în acest domeniu se întreprind eforturi foarte mari în cercetare de către fizicieni şi informaticieni. supercomputerul clasic este mai eficient decât computerul cuantic care utilizează algoritmi cuantici. obligatoriu din cauza necesităţii de extragere a informaţiei cuantice (rezultatul calculelor !) şi obţinerea informaţiei clasice în urma măsurărilor efectuate. cu atât mai eficient este computerul cuantic. Deci. Pentru o conlucrare eficientă. trebuie de remarcat.simultană a informaţiei cuantice de către un singur procesor reversibil cuantic [1. funcţionarea lui este asistată de interfeţe şi computere clasice. din punct de vedere ingineresc. de fapt. Noţiuni Recapitularea scurtă a algebrei liniare. Actualmente. Ceea ce este important de menţionat. Însă paradoxal este cazul factorizării numerelor întregi mici utilizând algoritmi clasici. sunt următoarele: computerul clasic nu necesită control şi intervenţie permanentă asupra procesului de calcul. Exemplul clasic este problema factorizării numerelor întregi foarte mari. Totodată. asupra procesului de calcul.Algebra liniară în spaţiul complex Hilbert. programatorul forte de azi şi cel de mâine îndeosebi trebuie să cunoască bine fizica cuantică şi matematica cel puţin în context informaţional.va fi utilizată în expunerea noţiunilor de bază ale computerelor cuantice şi informatica cuantică [2. Altfel spus.

4) Produsul direct sau tensorial al vectorilor însemna prin De exemplu: = = = sau uneori prin şi se va . .. 2) Vectorul „ket” este matricea coloană iar . atunci sau complexe. unde a şi b sunt numere reale . = = . este matricea rând Vectorul „bra” 3) Produsul scalar al vectorului prin De exemplu: fie atunci = = . – numere reale sau complexe... şi în spaţiul se notează . atunci spaţiul complex Dacă = = .1) Fie conjugat – aparţine spaţiului complex va conţine . sau prin 10 ..

De exemplu: Prin = = . iar – matrice complex conjugată. se va reprezenta prin 11 . De exemplu dacă determinăm reprezentaţi prin matricele şi vectorii de bază în spaţiul . Atunci Este uşor de demonstrat proprietatea 6) Norma vectorului iar vectorul normalizat va fi Vom însemna prin sau produsul scalar al lui = . ceea ce este echivalent. în spaţiul complex. atunci = . Atunci vom însemna matricea transpusă matricei .5) Fie este operator sau matrice. = . şi 7) Vectorii de bază ai spaţiului complex se numesc mulţimea vectorilor { } care permit a reprezenta oricare vector ce aparţine spaţiului în formă de combinaţie liniară (superpoziţie) = a vectorilor de bază. atunci oricare vector în spaţiul . . Vom însemna prin = . se va însemna prin / . produsul scalar al lui şi . – matricea Hermitică conjugată.

. care se utilizează în informatica cuantică. Exemplu: Matricele Pauli. – operator Hermitic. . În caz general. 8) Matricea se numeşte unitară dacă dacă . a) Pentru oricare scalar şi vectorii . care sunt utilizate în calcule teoretice ale informaticii cuantice (a se vedea manuale standarde de mecanică cuantică). în acest caz. sunt unitare: . . Atunci vectorul liniară a vectorilor şi : şi . Acestea satisfac anumite reguli de comutare între ele. sau Exemplu: . generează spaţiul . . are loc egalitatea: b) Pentru oricare vectori 12 . . de exemplu . că vectorii vectorial complex şi alţi vectori generatori ai spaţiului .Se spune. 9) Unele proprietăţi ale produsului tensorial dintre stări şi operatori (matrice). . are loc relaţia: . în spaţiul vectorial pot fi folosiţi poate fi reprezentat ca o combinaţie De la vectorii de bază se cere independenţa liniară.

are loc relaţia: d) Fie V şi W. care acţionează în spaţiul Operatorul extins . atunci poate fi definit operatorul liniar . se va defini în acelaşi mod: . . care acţionează în spaţiul în felul următor: . Operatorii extinşi pot fi utilizaţi la scrierea operatorului Hamilton al sistemelor cuantice compozite şi Dacă se utilizează reprezentarea matriceală a operatorilor. atunci în loc de produs tensorial al operatorilor se foloseşte şi produsul Kroneker. care este altă denumire a produsului direct bine cunoscut în teoria matricelor. vom defini acţiunea operatorului în spaţiul şi a operatorului în acelaşi spaţiu . dacă este matricea de dimensiune şi este de dimensiunea . şi . atunci obţinem: e) Exemple: Produsul tensorial a matricelor Pauli şi : 13 şi .c) Pentru oricare vectori . Folosind această formulă. Adică. Se obţin următoarele relaţii: – operator extins. iar şi operatori liniari care acţionează în spaţiul şi respectiv.

deci avem produs tensorial al operatorului A repetat de k ori. de exemplu. Atunci . logaritmului şi exponentei operatorului. . 10) Deseori în literatura de specialitate se utilizează simbolul stării . Poate fi demonstrat că repetat de este definită univoc. 14 . 11) Funcţii de operatori sau matrice. De aici obţinem că – adică nu avem comutarea matricelor şi în produsul tensorial. pentru calculul rădăcinii pătrate. se utilizează . Această procedură poate fi utilizată. Fie operatorul este reprezentat prin descompunerea spectrală – unde funcţii proprii. . şi a – valori proprii ale matricei funcţia . ceea ce înseamnă produsul tensorial al stării ori: Pentru operatori la fel..

N.3. Aici numerele 15 de bază prin superpoziţia: şi pot . Postulatul 2: Se defineşte evoluţia (transformarea) qubitului. oricare qubit poate fi reprezentat ca o combinaţie liniară a vectorilor . Comentarii. mecanica cuantică se bazează pe 3 (trei) postulate: 1. dar nu se spune că el joacă rol de postulat. care posedă produsul scalar al vectorilor şi care se numeşte spaţiul stărilor sistemului fizic. un spaţiu liniar vectorial complex (numit spaţiul Hilbert). Postulatul 1: Bitul cuantic Fiecărui sistem fizic izolat i se pune în evidenţă. În manualele mai vechi. Într-adevăr. Comentarii. 2. iar func- 1. Postulatele mecanicii cuantice Există patru postulate ale mecanicii cuantice care sunt expuse în forma adaptată din punctul de vedere al limbajului spre utilizare în informatica cuantică [1]: Postulatul 1: Se dă definiţia bitului cuantic sau qubitului.B. Odată cu apariţia ideii despre computere cuantice (~25 ani în urmă). Postulatul 4: Se defineşte descrierea sistemelor de multiqubiţi în sisteme cuantice compozite. Comentarii. Postulatul 4 se utilizează. din punct de vedere matematic.Exemplu: Operatorul Pauli ţiile proprii respective şi are valori proprii . Comentarii. Deci un sistem simplu cuantic poate fi qubitul descris în spaţiul Hilbert bidimensional având vectorii de bază şi . Postulatul 3: Se definesc măsurările în sistemele cuantice. 3. atunci . s-au publicat lucrări ştiinţifice şi manuale în care Postulatul 4 este ridicat la rang de Postulat.

În spaţiul Hilbert există operatori care pot fi utilizaţi în ecuaţia Schrodinger. În cazul nostru şi . N. de fapt. iar nu trebuie să facă parte Postulatul 2: Evoluţia qubitului (forma diferenţială) Evoluţia în timp a stărilor unui sistem cuantic izolat este descrisă de ecuaţia Schrodinger: . – operatorul lui Hamilton pentru sistemul cuantic. nu depinde de timp. unde starea iniţială în momentul este dată. . care acţionează în spaţiul Hilbert şi este un operator Hermitian . Un exemplu de operator unitar (care se aplică la transformarea unitară din Postulatul 2') este operatorul Hadamard: care se obţine dintr-un operator Hamilton specific. se foloseşte tradiţional Postulatul 2'. De fapt Postulatul 2' este o consecinţă a Postulatului 2. dacă se rezolvă ecuaţia diferenţială Schrodinger având în vedere condiţia iniţială . dar poate să nu aibă realizare fizică.B. pentru a descrie computerele cuantice şi informaţia cuantică.B. unde – constanta Plank. N.fi reale sau complexe şi trebuie să satisfacă relaţia: şi din setul degenerat. Însă. 16 . Postulatul 2': Evoluţia qubitului (forma integrală) Evoluţia în timp a stărilor unui sistem cuantic izolat este realizată de transformarea unitară U: .

atunci Postulatul 3: Măsurări cuantice Măsurările cuantice sunt descrise de setul de operatori de măsurare { } numiţi şi proiectori. fiind normată. Aceşti operatori acţionează în spaţiul stărilor cuantice ale sistemului supus măsurărilor. este: . aceşti operatori pot fi uşor distinşi. La fel pentru starea iniţială obţinem . 1) Operatorul Hadamard H nu este operatorul Hamilton din Postulatul 2. . Indicele m indică starea care poate fi obţinută prin măsurare. Iar după măsurare sistemul se va afla deja în altă stare care. N. 2) Matricea este unitară dacă unde Exemple: . 17 .Aplicăm H la starea iniţială şi obţinem . Dacă înaintea măsurărilor sistemul cuantic se află în starea . În literatură se foloseşte una şi aceeaşi literă H pentru operatorul Hadamard şi operatorul Hamilton.B. atunci probabilitatea de a obţine rezultatul în cazul unei singure măsurări pentru starea este dată de definiţia: . Însă din contextul textului.

. Se observă uşor că de plinătate. Fie avem qubitul . adică are loc proprietatea şi deci . Postulatul 4: Stările sistemelor cuantice compozite. La fel se obţine .B. După măsurare sistemul se va afla în .Operatorii măsurărilor satisfac relaţia de plinătate Din proprietatea de plinătate reiese că: N. Multiqubiţi Spaţiul stărilor sistemelor cuantice compozite reprezintă în sine produsul tensorial (diadic) al stărilor elementelor care 18 . prin expresia este legată . Pentru a obţine probabilităţile experimentale. Exemplu: Fie că operatorii de măsurare în baza computaţională sunt . Deci probabilitatea de a observa sistemul în starea de amplitudinea de probabilitate probabilitatea pentru starea starea . măsurările se efectuează pe un ansamblu de sisteme cuantice.

3. Starea sistemului . Realizarea fizică a n-qubitului (multiqubit) are loc prin n-atomi. moleculei. 1) şi stările legate (entangled) a qubiţilor (Post. fotonului etc. n-molecule. care este echivalentă cu prima. Cu ajutorul matricei densitate este comod a descrie sistemele cuantice stările cărora nu sunt cunoscute complet. Registrele de memorie pot fi realizate fizic dacă qubiţii interacţionează în sistemul compozit de n-qubiţi.alcătuiesc sistemul compozit din fie elemente. încât .B. n-spini. Fie că sistemul cuantic se află în starea a cărei probabilitate este . atunci starea sistemului compozit este . 4) joacă un rol fundamental în informatica cuantică asigurând atât paralelismul instantaneu al procesării cuantice a informaţiei. Qubitul se realizează fizic prin două stări ortogonale ale atomului. Această stare posedă anumite proprietăţi extraordinare. 1. Însă există o formulare de alternativă. însă e bazată pe noţiunea de operator sau matrice a densităţii. De exemplu. cât şi teleportarea informaţiei la distanţe. adică nu există două stări a câte un qubit şi .1. fie starea neseparabilă a sistemului alcătuit din doi qubiţi: . Superpoziţia stărilor cuantice (Post. N. Formalismul operatorului densitate Cele 4 postulate de mai sus au fost formulate în limbajul vectorilor de stări ale sistemelor cuantice. Ultima alternativă oferă posibilitatea de a trata unele probleme ale mecanicii cuantice în cazul lipsei de informaţie veridică asupra unor stări cuantice ale sistemului. } 19 . spinului. Aceste resurse informaţionale lipsesc totalmente în informatica clasică. Vom numi mulţimea { . n-fotoni etc. Postulatul 4 permite determinarea unor stări deosebite numite stări neseparabile sau stări legate sau în original – entanglement.

care se numeşte spaţiu de stări. atunci c. care satisface teorema despre proprietăţile generale. Fie este oricare vector în spaţiul de stări. Dacă sistemul cuantic se află în starea cu probabilitatea . }. atunci (superpoziţia stărilor ). Operatorul densitate pentru întregul ansamblu se defineşte astfel: . atunci . probabilitatea de populare a stării este .ansamblul stărilor cuantice. Postulatul 1 Cu fiecare sistem fizic izolat este legat spaţiul vectorial complex cu produs scalar (spaţiul Hilbert). Demonstraţie: Fie 20 . Exemplu: Pentru ansamblul statistic a cărei temperatură T este cunoscută. . atunci şi numai atunci când se îndeplinesc urmăeste egală cu 1. Clasa operatorilor. legat de ansamblul { . este definită pentru ansamblu. d. Această teoremă oferă posibilitatea de a reformula postulatele mecanicii cuantice în limbajul operatorilor densitate. t. unde Z este suma statistică. care sunt operatori de densitate se defineşte conform teoremei: Teoremă: Operatorul este operator de densitate. Sistemul este descris complet de către operatorul de densitate al său. toarele condiţii: 1)Urma ( sau ) operatorului 2) este operator nenegativ.

Indicele indică rezultatul măsurării stărilor (ex. etc. atunci probabilitatea . } trebuie să satisfacă condiţia de . 21 . Postulatul 3 Măsurările cuantice se descriu de setul de operatori de măsurare { }.Postulatul 2 Evoluţia în timp a sistemului cuantic izolat este descrisă de operatorul unitar . b) Este necesar a descrie starea componentelor sistemului compozit dacă se cunoaşte starea întregului sistem. conform indicelui următoarea: .). iar starea sistemului după măsurare va fi. forma integrală). Operatorii de măsurare { plinătate Postulatul 4 Spaţiul de stări ale sistemului fizic compozit se reprezintă prin produsul tensorial al stărilor elementelor sistemului compozit. Dacă . Aceste postulate sunt utilizate la rezolvarea problemelor mai ales atunci când: a) Starea sistemelor cuantice nu este complet cunoscută. atunci starea sistemului compozit este . (Aici se reformulează de fapt postulatul 2’. înainte de măsurări starea sistemului este de măsurare se obţine conform formulei: în . Aceşti operatori acţionează în spaţiul de stări ale sistemului în care se efectuează măsurători. Dacă elementele sistemului compozit le vom numerota de la 1 la şi elementul se află în starea .

indică urma parţială după sistemul . starea sistemului este „amestecată”. . ceea ce trebuia .3. Însă pentru stările „entanglate” rezultatul nu este deloc trivial. deci vom stabili următoarele criterii: 1. şi. unde şi şi respectiv. atunci   iar egalitatea este satisfăcută numai atunci când descrie starea pură. Operatorul 22 . – operatorii de densitate vectori ortonormaţi oricare ai stării elementului pentru elementul Utilizăm Exemplu: Fie pentru . Criteriul stărilor pure Fie – operatorul densitate a sistemului. Pentru descrierea elementelor sistemelor compozite se utilizează operatorul redus al densităţii în cazul când se cunoaşte operatorul densitate pentru întreg sistemul compozit.Pentru sistemele compozite de tipul a). . Fie că avem o stare „entanglată” (una din stările lui Bell) care este compozită densităţii stării compozite este: . Operatorul redus al densităţii elementului unde este definit prin relaţia: . . Atunci de aşteptat în mod intuitiv. trebuie stabilite anumite criterii. respectiv. Fie că sistemul compozit este alcătuit din două elemente (subsisteme) şi . În caz contrar (are loc inegalitatea). adică starea sistemului nu este bine cunoscută (determinată). iar starea întregului sistem compozit este descrisă de operatorul . Se obţine .2. Fie şi . şi sunt doi – respectiv .

altfel spus avem o stare compozită pură. Această proprietate este stranie. ceea ce înseamnă că cunoştinţele despre starea primului qubit sunt incomplete. Concluzia. Deci rezultatul măsurărilor pentru şi nu corelează. calculând traseul după qubitul 2: . 3]: 1) Semnificaţia fizică a unui produs tensorial al stărilor Pentru a vedea reprezentarea fizică a unei stări produs pentru sistemul compozit şi vom presupune că înainte de măsurare starea globală este tatului pentru sistemul şi probabilitatea obţinerii rezulde exemplu va fi: . Concluzia este: pentru întreg sistemul compozit alcă- tuit din doi qubiţi (două particule !). este că şi nu interacţionează. sau stări corelate (a se vedea remarca). Vom obţine formulă analogă şi pentru sistemul . şi anume existenţa unei astfel de stări a sistemului întreg. în cazul densităţii reduse se obţine . deci primul qubit se află în starea de „amestec”.Folosind acest operator densitate. din punct de vedere fizic. vom calcula operatorul densitate redus pentru qubitul 1. Am obţinut deci ceea ce-i caracteristic stărilor „entanglate” sau stări inseparabile. conţine însă elemente ale sistemului. starea cărora este „amestec”. De aici se vede că nu depinde de : . pe care o cunoaştem că este pură. 23 . Remarcă [2. deci bine determinată.

în acest caz. Verificarea ipotezei a fost propusă chiar de către EPR (a. care este produs tensorial . Anume Bell a stabilit criteriile (inegalitatea lui Bell la baza căreia se află o relaţie cunoscută în teoria numerelor – a se vedea exerciţiul de mai jos) prin care se poate verifica ipoteza EPR.1935) prin experimentul inventat de ei (numit ulterior paradoxul EPR). care ar lămuri paradoxul EPR. iar teoria cuantică. prin urmare. pornind de la ipoteza lui Einstein. însă dacă inegalitatea este violată. sistemele interacţionează între ele. într-o stare finală. Rozen (EPR). În anul 1981 A. care nu poate fi reprezentată ca produs tensorial.54]. nu mai . e necesar de a introduce în teoria cuantică a variabilelor locale ascunse. efectuând măsurările cuantice respective. pentru obţinerea probabilităţilor respective. Într-adevăr. În aşa fel are loc transformarea stării iniţiale. dacă inegalitatea lui Bell se respectă. atunci Einstein are dreptate. Savantul Bell a propus verificarea acestei ipoteze prin efectuarea măsurărilor clasice şi cuantice asupra stărilor entanglate [4. Asemenea stări au fost studiate de către Bell (1964) în contextul stabilirii caracterului local sau nelocal al interacţiunilor în mecanica cuantică. iar confirmarea experimentului ar demonstra că mecanica cuantică nu descrie corect fenomenele naturale. Podolsky.Aspect şi colaboratorii au demonstrat experimental violarea inegalităţii lui Bell pentru starea entanglată a doi fotoni [3. în acest caz.2) Semnificaţia fizică a unei stări globale care nu poate fi reprezentată prin produs tensorial Fie avem două sisteme cuantice şi . precum că pentru a înţelege stările entanglate. 24 . starea globală a cărora nu poate fi reprezentată ca produs tensorial.5]. p. este nelocală. atunci variabilele ascunse nu există. iar teoria cuantică este locală şi trebuie de introdus variabilele ascunse. adică Previziunea rezultatelor măsurărilor asupra sistemelor poate fi exprimată prin funcţiile trebuie folosită funcţia globală sau şi . O astfel de situaţie indică corelarea între sistemele A şi B şi.

(1974)) 25 . M.Rev. atunci are loc inegalitatea: -1<=x1 y1 – x1y2+x2y1+x2y2-x2-y1<=0.D. Phys.526.y1. Demonstraţi această inegalitate (a se vedea J.y2 <=1. y1. y2.Clauser.Exerciţiu Fie avem patru numere pozitive x1.Horne. x2. care satisfac relaţia 0<= x1.10.v.x2.

atunci şi . Aceste matrice alcătuiesc baza standardă sau baza computaţională. b) Fotonul în stările de polarizare verticală şi orizontală. iar rezultatul poate fi obţinut efectuând măsurări pentru a obţine valorile logice.1. numite qubiţi de bază. pot fi reprezentaţi prin matrice: . ci este şi una care are şi un suport fizic. Într-adevăr. Definiţie. Qubitul este un sistem cuantic descris de vectorul în spaţiul Hilbert bidimensional . care în spaţiul Hilbert bidimensional este reprezentat prin matrice. QUBIŢI. informaţia este cuantizată prin biţi (cazul clasic) sau qubiţi (cazul cuantic). la fel ca şi în sistemele clasice digitale. dacă trecem convenţional de la valorile logice scalare 0 şi 1 la stările şi . care are spinul . 4] În sistemele digitale cuantice. Spre deosebire de bitul clasic care este reprezentat matematic prin numere reale scalare 0 şi 1. orientat în „sus” sau „jos” faţă de direcţia câmpului magnetic. Coeficienţii şi pot fi şi numere complexe care trebuie să sa. Bit cuantic (qubit) [1. Această relaţie este o condiţie tisfacă relaţia de normare impusă pentru a facilita procesul de măsurări asupra qubitului şi reiese 26 . De exemplu suportul fizic poate fi: a) Atomul în una din două stări: fundamentală şi starea excitată. componentele căreia pot fi şi numere complexe. Qubitul poate fi preparat în starea iniţială asupra căreia se efectuează o operaţie unitară. c) Electronul. REGISTRE CUANTICE ŞI PORŢI LOGICE 2.2. Qubitul nu este o concepţie numai pur matematică. sau simplu qubit. qubitul este un vector. În această bază un qubit de superpoziţie. poate fi scris în forma: .

Remarcă: Trebuie de menţionat următoarele momente esenţiale: 1) Dacă se măsoară „0” în starea . atunci starea după măsurare va fi şi. qubitul superpoziţie poate lua valori „0” şi „1” instantaneu. Dar mai sunt şi alţi indicatori. anume este probabi- litatea de a obţine ca rezultat al măsurărilor valoarea logică „0” şi pentru valoarea „1” . (coeficienţii Vizualizarea spaţială şi temporală a qubitului egală cu 1 ( ). Sfera Bloch 27 . 2) Spre deosebire de bitul clasic „0” şi „1”. respectiv. Acest fenomen de schimbare bruscă a stărilor după măsurare se mai numeşte „colaps” al stărilor şi este unul din indicatorii „nelocalităţii” mecanicii cuantice.2. 3) Qubitul poate fi reprezentat folosind coordonatele sferice reale. care poate lua valori consecutive în timp. Anume această proprietate este una care deosebeşte informatica clasică de cea cuantică. şi : . pot depinde de timp) se efectuează cu ajutorul sferei Bloch cu raza Fig. pentru „1”.din interpretarea probabilistică a stărilor . şi .

Graficul dependenţei de timp a Prob(1) va fi (Fig. asupra qubitului acţio- nează fenomene fizice care induc „decoerenţa” qubitului caracterizată 28 .Oscilaţii Rabi „amortizate”. Oscilaţii Rabi a probabilităţii. Aceste grafice corespund cazului ideal. . 4. În realitate însă. poate arăta în felul următor: Fig.3) Fig. Prob (1)= pot depinde de timp . . Punctele de pe grafic sunt puncte experimentale simulate În afară de fenomenul de „relaxare”. de exemplu. 3.4) Dacă qubitul este măsurat în baza computaţională. adică timpul mediu de „viaţă” este infinit. Punctele de pe grafic sunt puncte experimentale simulate La fel se obţine şi graficul pentru Prob (0). atunci probabilităţile de obţinere a valorilor logice „0” şi „1” vor fi: Prob (0)= În caz general. Descreşterea probabilităţii în timp este caracterizată de timpul de viaţă T1. şi . acest timp de „viaţă” T1 este relativ mic (~10 -5 sec) şi se mai numeşte timp de relaxare longitudinală a stării excitate. În acest caz graficul dependenţei Prob (1) de timp.

29 . . Verificaţi următoarele proprietăţi ale matricelor Pauli: 1) Matricele Pauli sunt unitare şi hermitiene. 2) Operatorii rotesc qubitul cu un unghi în jurul axelor pe sfera Bloch. sunt ortogonali.1. . Exerciţii: 1. . Exerciţiu: Demonstraţi că doi vectori şi localizaţi în direcţii diametral opuse pe sfera Bloch . . .2. Matricele (operatorii) Pauli se definesc în felul următor: . Operaţii unitare pe un qubit În acest compartiment vom introduce noţiunea de porţi logice pe un qubit reprezentate prin matrice unitare . care pot fi efectuate în timpul T2. adică . sau .2.de timpul de viaţă transversal T2. ceea ce limitează drastic numărul de operaţii logice. Cauza fizică a apariţiei timpului caracteristic T2 este fluctuaţia relativă a stărilor qubitului ca rezultat al interacţiunii necontrolabile cu mediul exterior. Operaţii Pauli Definiţie 2: (Matrice Pauli). 2. 2. . Timpul T2 <<T1. care este un fenomen „negativ” ce împiedică realizarea fizică eficientă a sistemelor digitale cuantice. .

. .} denotă anticomutatorul. {.3) reprezentaţi: au valori proprii 1 şi -1. . Teorema 1: Fie avem un ansamblu mixt pentru qubiţi puri. Aplicând condiţia se obţin . . operatorii pot fi 4) În baza computaţională 5) 6) 7) 8) 9){ } { . 2) Operatorul densitate este pur atunci şi numai atunci când . şi . iar sunt numere reale care satisfac condiţia: . . . unde – matrice Pauli. } { } . Demonstraţie: 1) Oricare operator din spaţiul poate fi scris ca o combinaţie liniară a : . Atunci: 1) Operatorul densitate a ansamblului este: . . 30 .

.unde . Din condiţia .t. Fie . şi care posedă proprietăţile meşte matricea Hadamard. unde . matricea Pauli X acţionează ca poarta logică NOT. trebuie să calculăm mai întâi . . . Remarca 2: (poarta X). care acţionează pe un qubit . Fie . Remarca 3: (poarta Y). iar se nu- . obţinem: . atunci Remarca 4: (poarta Z).d. atunci Altfel spus. c. atunci 31 . sau 2) Notăm că este pur. unde . Fie . . .Pentru a aplica condiţia : . Însă atunci şi numai atunci când Remarca 1: Există trei matrice unitare. . dacă şi numai dacă .

Fie . unde . atunci cu . unde .Adică Z schimbă faza. Fie . . Remarca 6: (poarta S). poarta H transformă baza computaţională într-o bază nouă ortonormată în spaţiul Hilbert . Fie unde . dacă Remarca 5: (poarta H). atunci Altfel spus. 32 . atunci În aşa fel poarta S creează o deplasare de fază a qubitului Remarca 7: (poarta T).

Operatori de rotaţie O altă clasă de operatori unitari. 1) 2) . sunt operatorii de rotaţie în jurul axei cu unghiul în sfera Bloch: Remarca 1: (Unele proprietăţi ale operatorilor de rotaţie). care acţionează asupra unui qubit. 33 .2. asupra qubitului este deplasarea fazei 2.Deci efectul acţiunii cu .2. 3) Pentru oricare unghiuri este foarte utilă teorema de descompunere. şi .

un computer cuantic manipulează informaţia sub formă de qubiţi.. o valoare sau . În 8 biţi. N qubiţi – numere.. 3 qubiţi pot reprezenta toate cele 8 numere simultan. Fie vectorul unitate pe sfera Bloch şi fie vectorul operatorul de rotaţie cu unghiul în direcţia . Definiţie: Un registru cuantic de memorie de n qubiţi este un sistem cuantic (fizic) a cărui spaţiu de stare este . În acest fel. Fie U este un operator unitar pe un singur qubit. Vom da definiţia matematică a registrului de memorie. Un qubit (quantum bit) stochează. 2. Alegând baza computaţională obţinem registrul: 34 pentru spaţiul Hilbert bidimensional .2. Aducem un exemplu simplu: în 3 qubiţi clasici se poate scrie în momentul de timp dat numai un număr de la 0 la 7. 4 qubiţi – 16 numere şi în general.001.111. în acest sens. Memoria unui computer cuantic este. Registre cuantice de memorie După cum se ştie. ca şi un bit clasic. reprezentaţi prin 000. un număr mai mic decât 256 şi tot aşa în N biţi se pot reprezenta până la numere. În schimb.3. Atunci putem defini : . Definiţie: (Rotirea generală).. Atunci există numerele reale astfel încât: .. dar şi o superpoziţie între şi : . unde şi – numere complexe şi . poate fi stocată mult mai multă informaţie.Teoremă: (descompunerea Y-Z). semnificativ mai puternică decât memoria oricărui computer clasic.

Dacă trecem în baza zecimală. . Qubitul – superpoziţie în spaţiul . XOR.. spre deosebire de porţile logice clasice AND. deoarece sunt necesari 7 parametri (grade de libertate). NOR.2. Baza computaţională standardă în spaţiul . 35 . unde – numere în caz general complexe.4. Conform principiului de superpoziţie. NAND. sau altfel scris . Remarcă: Deoarece oricare operaţie unitară este inversabilă. Spre deosebire de un qubit. Acum vom da definiţia generală a porţii cuantice. obţinem: . . N. care transformă starea iniţială a registrului de memorie a n-qubiţi (intrare) în starea finală (ieşire) a registrului de n-qubiţi.B. Porţi logice de 2 şi 3 qubiţi Spaţiul Hilbert pentru 2 qubiţi este produsul direct al spaţiului bidimensional este: . atunci oricare poartă logică cuantică este reversibilă (cunoscând ieşirea. . doi qubiţi nu pot fi reprezentaţi pe sfera Bloch. Aceasta va fi: . Operaţia clasică NOT este reversibilă. este: . OR. putem stabili univoc intrarea). putem scrie starea generală a registrului. . 2. Definiţie: O poartă cuantică este reprezentată printr-un operator unitar definit în spaţiul Hilbert n-dimensional.

orice operator . este un oarecare qubit. O transformare unitară a doi qubiţi nu este altceva decât o rotaţie a vectorului de stare în spaţiul . . Fie . Ca exemplu. iar dacă primul qubit este . atunci: Cazul 2. Remarcă: În baza standardă.2. atunci al doilea qubit . pot servi operatorii Pauli. Fie . De aici se vede că dacă primul qubit este aplică la al doilea qubit (cazul 2). Vom defini operatorul Control-U în : poate fi scris ca o combinaţie liniară din : Acest operator este inseparabil (nu poate fi exprimat ca produs direct a doi operatori) şi deci reprezintă interacţiunea dintre doi qubiţi. 2. .4. 36 . Vom considera două cazuri: Cazul 1. oricare operator liniar în este o matrice în general complexă şi poate fi exprimat ca combinaţie liniară a operatorilor din .1. atunci se rămâne intact (cazul 1). Deci . unde şi sunt operatori liniari în .Operaţia Control-U Fie că este un operator unitar în .Însă ideea generală rămâne aceeaşi. atunci: .

Dacă atunci putem realiza poarta CNOT [11]: ori în baza se obţine matricea unitară . Reprezentarea matriceală în baza standardă este [11]: . În mod grafic (convenţional). această poartă se reprezintă: Fig 5. Poarta CNOT Tabela logică pentru CNOT este: c d x y 0 0 0 0 0 1 0 1 1 0 1 1 1 1 1 0 O altă operaţie importantă pe doi qubiţi este operaţia (poarta) SWAP. Această operaţie schimbă cu locurile qubiţii. 37 .În acest fel dă posibilitatea de a controla un qubit de către altul. Această proprietate este foarte importantă în implementarea computerului cuantic.

În reprezentarea grafică poarta CCNOT obţinem: Fig 6. unde în loc de U se introduce şi se obţine ControlControl-Not (CCNOT) [11]: . sau în baza computaţională a 3-qubiţi obţine matricea: se . Se poate de realizat o poartă pentru 3-qubiţi dacă folosim ControlU.Exerciţiu: 1) Demonstraţi că . Poarta CCNOT Tabela logică pentru CCNOT este: x y z b c d 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 1 0 1 1 1 0 0 1 0 0 1 0 1 1 0 1 1 1 0 1 1 1 1 1 1 1 1 0 38 . 2) Utilizaţi CNOT pentru a reprezenta grafic operaţia SWAP.

5) se menţine în starea c=|0>. Datorită proprietăţii de linearitate. obţinem: . în mod cert. fiind operator (matrice) liniar. 3) Demonstraţi că CNOT poate servi ca „conductor” al unui qubit superpoziţie. unde pe primul loc se află qubitul original. Exerciţii: 1) Verificaţi dacă matricele CNOT şi CCNOT sunt unitare. Fie am implementat o matrice unitară care posedă proprietatea de a clona (copia) informaţia cuantică necunoscută [4]. iar pe al doilea loc se află qubitul clonat (copiat). care performează clonarea.N.2. (fig. 2. care la rândul său rămâne intact. spre deosebire de 39 . Fie şi sunt două stări ortogonale. dacă linia de control (c). 2) Verificaţi matriceal operaţiile CNOT şi CCNOT. Vom considera qubitul superpoziţie . Prin urmare.B. pentru oricare qubit . Pe de altă parte. ar clona starea cuantică de superpoziţie. nu există o transformare unitară care. şi care nu este egal cu .2. iar d=a|0>+b|1>.4. obţinem: .Teorema neclonării informaţiei cuantice Proprietatea de reversibilitate a porţilor logice implică reversibilitatea oricărei reţele cuantice şi în consecinţă respectiva reţea poate fi reprezentată printr-o matrice unitară care efectuează transformări unitare. Succesiunea de porţi CNOT poate servi ca „conductor” pentru a transfera un qubit (bit) sau şi un qubit superpoziţie dintr-un loc în altul. Prin urmare. Prin clonare se subînţelege copierea originalului. atunci şi .

. spre deosebire de realizarea cuantică a qubiţilor. 2) Manipularea stării iniţiale a registrului prin consecutivitatea operaţiunilor unitare pentru a obţine starea finală a registrului de n-qubiţi.6]: 1) Prepararea registrului cuantic în starea iniţială bine definită . 3) Măsurarea stării finale în baza computaţională. nu există stări de superpoziţie. În cazul clasic. deoarece. în acest caz. . Definiţia computerului cuantic Definiţie: Pentru procesarea informaţiei de către procesorul cuantic e necesar să se utilizeze următoarele proceduri [4. 2. Simularea computerului cuantic descris de operatorul unitar M va fi descrisă detailat în capitolul 4. Drept exemplu vom utiliza operatorul . problema clonării stărilor superpoziţie nici nu se pune.stările ortogonale sau etc.3.2.4. care coincid cu biţi clasici realizaţi la nivel cuantic şi care pot fi clonate. 40 .

Vom examina generarea stărilor EPR utilizând reţeaua: Fig. Pentru a explica aceste stări. Fie Atunci este: . pentru exemplificare. : Acum aplicăm operaţia CNOT la ambii qubiţi 41 . 3. Podolski. care reprezintă principii fundamentale şi metode universale utilizate în procesarea cuantică a informaţiei [1]. Aceste stări se întâlnesc în descrierea sistemelor cuantice compozite şi servesc ca resursă suplimentară în arhitectura computerelor cuantice. . Reprezentarea grafică a entanglerului Fie După celula . vom analiza numai câţiva algoritmi cuantici. ALGORITMI CUANTICI În acest capitol cuantic. . teleportarea informaţiei cuantice etc. vom examina crearea şi distrugerea stărilor Bell (EPR-Einstein. Stări corelate. şi obţinem: .1.3.7. Rozen). sau stări entanglate Stările corelate sunt unice în descrierea fenomenelor cuantice.

.

Conform definiţiei stărilor entanglate, obţinem: . Pentru a ilustra diferenţa dintre stările produs tensorial şi stările entanglate, vom efectua anumite măsurări pentru a obţine stările şi . Operatorii de măsurare a qubitului 2 se vor scrie: a stării

şi

;

;

. Probabilitatea de a obţine starea şi este:

=

;

;
42

După măsurare obţinem starea:

; Se observă că măsurarea nu afectează primul qubit măsura starea după operaţia CNOT, adică starea: . Probabilitatea obţinerii qubitului 2 (*qubitul doi poate fi *) este: sau . Acum vom

=

=

;

; Starea după măsurare va fi:

.

43

Adică starea obţinută în urma măsurării qubitului 2 se modifică (*starea pentru qubitul 2

din

parţial se distruge*) . În mod similar, obţinem , dacă se aplică ; ;

Starea după măsurarea qubitului 2

în starea

va fi

.

Exercitiu: Folosind reţeaua din figura 7, obţineţi cele patru stări Bell, folosind ; .
3.1.1. Concurenţa stării de entanglare

Pentru a caracteriza starea de entanglare, există mai multe caracteristici. Una este concurenţa C, care se defineşte pentru qubitul (starea) general [4] : , unde iar este matricea Pauli şi – numărul de

particule (qubiţi), care participă în starea de entanglement. Fie (cazul sistemului compozit alcătuit din 2 spini 1/2). Starea generală va fi: iar starea complexă conjugată este: , atunci:

.

Deci, în baza computaţională, obţinem: ,
44

adică 1) Dacă 2) Dacă: a) b) c) d) Stările şi . depinde de timp şi poate lua valori între 0 . atunci starea poate fi reprezentată ca produs . atunci .Produsul scalar este: . Vom analiza câteva cazuri particulare: . Verificaţi pentru cazul (corelare). Stările Bell demonstrează cum poate fi ascunsă informaţia 45 . Stările obţinute se . . Concurenţa şi 1. Dacă este normată la . . atunci . atunci . deoarece concurenţa este mai numesc stările lui Bell şi formează o bază în spaţiul a „doi qubiţi” în spaţiul Hilbert. direct a doi qubiţi. atunci concurenţa este: . atunci au cel mai mare grad de entanglare .

3. unde sunt coeficienţii seriei Fourier. Deci: . 46 . care se mai numeşte metoda undelor plane. se obţin rezultate în medie complet randomizate (probabilitatea este 1/2). Entanglarea fizică între particule (qubiţi) poate fi obţinută. la care se aplică transformarea discretă Fourier. din oricare cei doi. Transformarea cuantică Fourier rapidă Este bine cunoscut din matematică existenţa transformării discrete Fourier. dacă măsurările se efectuează asupra unui qubit. dacă se efectuează măsurarea numai asupra unui qubit. Deci fiecare coordonată poate fi reprezentată prin seria discretă Fourier. Aici baza este reprezentată pentru comoditate în formă zecimală în loc de cea binară.în momentul măsurărilor locale asupra unui qubit din cei doi prezenţi în aceste stări. În metoda discretizării se utilizează diferenţele etc.2. . de exemplu. Punctele de împărţire le vom nota prin . dacă aceste particule interacţionează. Transformarea Fourier cuantică [4] este un operator care asigură relaţia de corespondenţă în interiorul spaţiului Hilbert asupra bazei . când mărimile discretizate se reprezintă prin transformarea discretă Fourier.. Deci aceste stări nu pot fi distinse (probabilistic). În oricare din stările Bell. care se calculează după formula: . Această transformare se utilizează. Fie axa spaţială este împărţită în părţi egale. la rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale ale fenomenelor fizice.

se spune că avem transformarea Fourier rapidă (TFR) sau în engleză (FFT). deoarece ea conservă norma stării cuantice: .Trebuie de menţionat că are loc identitatea: valabilă atât în contextul clasic. pentru numere întregi. valabilă pentru În acest caz. pe când varianta rapidă îşi atinge scopul după paşi. are loc relaţia de corespondenţă = . care pot lua. Pentru această stare. După cum am mai spus. în caz general. deci şi baza va fi Fie acum alegem în aşa fel ca -qubiţi. la notarea stărilor cuantice de bază poate fi folosită varianta zecimală sau binară. Fie avem o stare cuantică arbitrară de superpoziţie unde . sunt amplitudinile. unde sunt amplitudinile imagine (sau coeficienţii Fourier) a transformării Fourier. A fost demonstrat că în cazul utilizării transformării discrete Fourier rezultatul este atins după efectuarea a paşi. valori com- plexe. . cât şi în contextul cuantic. ceea ce este foarte convenabil în procesele de calcul. iar pentru numere fracţionale avem: 47 . deoarece are loc legătura între aceste două reprezentări conform formulei: . Această transformare este unitară.

Procesarea transformării cuantice Fourier poate fi exprimată prin poarta deplasării de fază . Vom considera starea de intrare în formă binară Acţionăm cu poarta Hadamard asupra qubitului 48 . etc. şi obţinem . Dacă în această relaţie introducem reprezentarea binară a numerelor zecimale .. . relaţia de corespondenţă va fi: . având în vedere. în cazul . În aşa . unde este număr întreg. în forma fracţionar . Deci. unde . vom obţine următoarea relaţie: = În această expresie vom reprezenta binară. că fel obţinem: .

Repetând de raţia până la .8. Numărul de paşi pentru pe când paşi. şi obţinem: .Transformarea cuantică rapidă Fourier pentru 3 qubiţi 49 . Al doilea qubit va fi tratat în mod similar şi se obţine: . cu excepţia ordinii termenilor din produsul direct. dacă se foloseşte poarta SWAP aplicată de ori. Continuând acest proces. unde s-a folosit . -ori ope- Acum acţionăm cu poarta Control - transformarea cuantică rapidă Fourier este de ordinul transformarea rapidă clasică Fourier necesită Reprezentarea grafică a transformării cuantice Fourier pentru cazul este reprezentată în figura 8: Fig. sau . vom obţine starea finală: . dar care poate fi schimbat la cel normal. vom obţine: . Acesta este rezultatul obţinut..

care descrie parti- culele 2 şi 3 corelate.3. În punctul starea generală obţinută prin produsul tensorial este: = . Acest proces de teleportare poate fi asigurat de una din cele patru stări entanglement Bell (stări EPR). şi anume. iar particula 3 în . fie că alegem starea EPR . 50 . Dorim ca starea să fie plasată pe sistemul identic din punctul B. anume particula 2 se trimite în . Această deplasare a informaţiei ţine de fenomenul de teleportare. Starea aleasă este cunoscută atât pentru observatorul din cât şi pentru cel din Anume această stare aleasă asigură canalul cuantic de transmitere a informaţiei din punctul spre . Fiind corelate. Teleportarea informaţiei cuantice Teleportarea punctul spaţial punctele şi Einstein) [1]. chiar dacă evenimentele din au intervale spaţiale (în sensul teoriei relativităţii lui că avem un qubit necunoscut al particulei 1 ( şi nu sunt cunoscute) plasat în sistemul fizic situat în punctul . iar în punctul avem acelaşi sistem fizic. Vom alege una din aceste patru stări.3. Fie este procesul de transmitere a informaţiei de la în punctul spaţial . aceste particule se împart de observatorii din şi .

Primul termen conţine qubiţii ai observatorului din şi qubitul obser51 . Această stare indică că avem o sumă alcătuită din patru termeni.Aplicăm operaţia CNOT asupra qubiţilor 1 şi 2 şi obţinem: . adică operaţia şi având în vedere că . . obţinem starea: . obţinem: . Aplicăm acum asupra primului qubit din această stare operaţia Hadamard. Transformând starea .

el trebuie să cunoască exact care combinaţie din doi biţi a fost măsurată de Anume această situaţie nu permite a utiliza teleportaţia pentru a transmite informaţia cu viteză mai mare decât viteza luminii. atunci sistemul lui pot obţine stările qubitului 3.vatorului servatorul . . . care este starea qubitului efectuează măsurări şi obţine rezultatul va fi în starea . TV. observatorul poate (ştie cum!) să corecteze starea teleportată pe qubitul 3 în aşa fel ca să obţină starea iniţială . Deci în dependenţă de măsurările lui qubitul 3 a lui se va afla în una din aceste patru stări. care aparţin lui după ce observatorul a efectuat măsurările. radio. Imediat după obţinerea informaţiei de la . ca rezultat al teleportării instantanee stările qubitului 3 vor fi: Dacă: . telefon. În aşa fel se qubiţii 1 şi 2. . Aceasta este datorată faptului că informaţia despre măsurările efectuate de poate fi transmisă numai prin canalul clasic de comunicare (ex. Este evident că pentru a afla în ce stare se află qubitul lui . Operatorii de rotaţie. Altfel spus. Dacă ob– pentru . având în vedere cele patru stări teleportate vor fi: 52 . Internet etc).

9. schematic. 2) În genere pot fi teleportaţi mai mulţi qubiţi simultan. poate fi reprezentată conform figurii: Fig.Aici. poate fi demonstrat că fără canalul clasic de transmitere a informaţiei despre măsurările efectuate de procesul de teleportare nu poate transmite nici o informaţie. iar liniile duble reprezintă informaţia clasică 4) Pentru descrierea matematică a măsurărilor. dar şi în computere cuantice. În această diagramă liniile reprezintă datele (qubiţii) cuantice. N. 3) Teleportarea poate fi utilizată nu numai în telecomunicaţii. sunt operatorii lui Pauli.: 1) Cu ajutorul noţiunii de matrice densitate. 53 .B. se utilizează principiul de extindere atât pentru celulele logice. utilizând produsul tensorial al operatorilor cu operatorul identitate. Pentru aceasta este necesar a utiliza celule logice cuantice (operaţii cuantice) pentru implementarea procesului de teleportare. Reţeaua care asigură teleportarea. cât şi pentru operatorii de măsurare .

Matematic. Însă în scopuri didactice şi ştiinţifice se poate simula un computer cuantic constituit dintr-un număr relativ mic de celule logice cuantice reversibile. A1. care este o descriere a circuitului la nivelul calculatorului care urmează să fie implementat. poate fi efectuat de către un circuit cuantic şi viceversa. Simularea computerului cuantic la computerul clasic Modelul de maşină cuantică Turing este un mod de a descrie un calculator abstract. care serveşte ca intrare. pur şi simplu. Cele două abordări sunt echivalente: orice calcul care poate fi operat în mod eficient cu o maşină cuantică Turing. de asemenea. putem privi circuitul ca fiind compus din k celule logice... SIMULAREA CUANTICĂ 4. Fiecare poartă este reprezentată matematic printr-o matrice unitară A de dimensiunile 2^1. Procesarea informaţiei iniţiale de intrare se realizează de către circuitul descris de matricea unitară – produs Ak Ak-1. Un alt model este construit ca un circuit.4. Prin urmare. 2 qubiţi şi 3 qubiţi. unde A1 este operatorul (matrice unitară).A1. întrebarea este ce Hamiltonian în expresia va da naştere la o evoluţie dinamică care pune în aplicare circuitul Ak Ak-1 . 2^2 şi. constituit dintr-un set de celule logice primitive. fiecare acţionând consecutiv în timp asupra a m qubiţi. În caz general. 2^3. Aceasta este întrebarea la care Feynman a găsit un răspuns general. Prin urmare. numit reţea. respectiv. Modelul de calculator cuantic al lui Feynman [6] este mai degrabă o versiune cuantică a unui circuit de logică combinaţională. Circuitul este constituit din porţi cuantice reversibile de 1 qubit. El a făcut acest lucru prin lărgirea setului de m qubiţi (folosit pentru a reprezenta intrările şi ieşirile circuitului) cu un set de k+1 extraqubiţi. această doleanţă poate fi îndeplinită folosind Hamiltonianul 54 . Aceşti extraqubiţi se folosesc. ei servesc ca un fel de contor de parcurgere a programului.1. pentru a monitoriza procesul calculelor. Simularea computerului cuantic la computerul clasic are o eficienţă exponenţială în timp faţă de numărul de qubiţi utilizaţi şi deci simularea este ineficientă. iar Ak finalizează calculele.

Însă pentru simularea calculatoarelor cuantice care conţin un număr rezonabil de celule logice reversibile unite în circuit (reţea). măsurând periodic cursorul. Alege calculul care vrei să-l efectueze calculatorul. Doar un singur qubit al contorului numit ”cursor” este întotdeauna ocupat. după cum urmează: 1.2. în prezent nu cunoaştem o cale eficientă de a simula calculatorul cuantic în mod eficient pe baza unui calculator clasic. deoarece această problemă are un caracter de eficienţă exponenţială (aceleaşi greutăţi se întâlnesc la factorizarea numerelor întregi mari). Simularea unui calculator cuantic simplu Desigur. intervenţia exterioară (observarea) necesară pentru a obţine probabilitatea de tranziţie va fi descrisă prin fixarea timpului de evoluţie a computerului care ar asigura obţinerea probabilităţii maxime. este descrisă de probabilitatea de tranziţie care va depinde în mod periodic de timp (este o analogie cu tranziţiile Rabi de rezonanţă în sistemele cu două stări distincte). Hamiltonianul va forţa calculatorul într-o suprapunere de stări reprezentate prin toate stările posibile a n qubiţi. folosind matricele unitare. 4. În această formă. În caz general.unde c şi a sunt operatori de creare şi anihilare. Tranziţia de la starea iniţială a registrului de memorie la starea finală a registrului. se poate de apelat la computerul clasic. De îndată ce vom găsi cursorul în pozitia k. Informaţia procesată se va înscrie pe un registru de n qubiţi ce va conţine un răspuns valabil pentru calculele încorporate în circuitul ales. simularea necesită respectarea anumitelor reguli (paşi). modelul computerului cuantic al lui Feynman este cel mai simplu de a-l simula. deoarece poate fi specificat. dimensional finite din Hamiltonianul expus mai sus. În aşa fel. vom şti că tot circuitul a fost utilizat la procesarea informaţiei iniţiale. În acest sens. des întâlniţi în teoria cuantică a câmpului. Prin urmare. 55 . pentru orice arhitectură a circuitului. inclusiv a stărilor de cursor. care au loc în computerul cuantic real.1. cum a arătat Richard Feynman [6]. care conţine rezultatul. putem determina când au fost aplicate toate operaţiile k. ceea ce va facilita înţelegerea principiilor de calcul cuantic.

6. Matematic. porţile pot comunica între ele prin schimbul aceluiaşi qubit fizic sau prin intermediul interacţiunilor de câmp. 3. Pentru a asigura unitaritatea peste tot. ecuaţia lui Schrodinger tot timpul prezice că un sistem izolat cuantic va trece printr-o evoluţie unitară. şi invers. din intrări. Reprezintă calculul ca un circuit construit din porţi logice cuantice. Unirea într-un circuit cuantic este doar o specificare ce semnale de ieşire (qubiţi logici) dintr-o mulţime de porţi pot servi ca semnale de intrare pentru altă mulţime de porţi. 56 . Transformarea semnalelor de intrare în cele de ieşire poate fi unitară în astfel de circuite. Calculează operatorul unitar de evoluţie pentru H. unitaritatea implică reversibilitate. Testează dacă se face calculul (citeşte qubiţii-cursor). pentru a fi cuantic realizabil. Calculează Hamiltonianul H care realizează acest circuit. extrage răspunsul prin citirea registrului qubiţilorrăspuns. unic. trebuie de pus în aplicaţie o transformare unitară totală pentru întreg circuitul. Astfel. Din punct de vedere fizic.3. 7. 5. Prin urmare. Totuşi este de folos să vizualizăm un circuit cuantic ca un circuit logic combinatoriu clasic. 4.2. Determină mărimea registrului de memorie pentru prezentarea qubiţilor de intrare şi de cursor. circuitul trebuie să cauzeze starea cuantică care este intrarea la circuit spre a evolua în concordanţă cu ecuaţia Schrodinger.1. 8. următoarea întrebare este cum se poate de creat un circuit cuantic care va produce calculul?! Pentru acest lucru trebuie de specificat ce porţi cuantice trebuie de folosit şi cum pot fi ele unite. Evoluează calculatorul pentru o perioadă de timp. Acest lucru înseamnă că “ieşirile” oricărei porţi cuantice pot fi deduse. 4. Oricum. porţile cuantice pe care le conţine circuitul trebuie să fie unitare. un set de porţi cuantice şi diagramele lor de legătură asociate definesc un circuit cuantic. pentru un circuit ipotetic. Oricum. aceste porţi sunt descrise de matrice unitare. Dacă-i aşa. Iniţializează registrul de memorie de intrare în circuit. deoarece. ca să poată fi realizabil. din punctul de vedere al mecanicii cuantice. Reprezentarea calculului ca fiind un circuit Odată ce avem în vedere o anumită evaluare particulară. 9.

Dacă calculul necesită aplicaţia a k operaţii logice (k porţi) şi n de intrare. Poarta CCNOT joacă rolul de intrare. Circuitul pentru sumarea a doi qubiţi a şi b Aici liniile orizontale reprezintă convenţional “Conductorii de qubiţi”. Prin urmare. de asemenea. care chiar dacă nu formează o mulţime universală. Poate fi construit orice circuit cuantic din orice mulţime de porţi cuantice. Dacă circuitul nostru constă din k porţi aplicate la o totalitate de n-qubiţi de intrare. trebuie să calculăm de câţi qubiţi este nevoie pentru a simula operaţiile acestui circuit. Circuitul nostru cuantic va conţine porţile CCNOT şi CNOT unite consecutiv. atunci vom avea nevoie de n+k+1 qubiţi pentru a simula un computer (reţea sau circuit). pentru implementarea unui circuit clasic. aşa cum este prezentat în fig. iar poarta CNOT de ieşire. 9. Fig. O mulţime de qubiţi este folosită pentru a înregistra poziţia cursorului (care indică câţi paşi de calcul au fost efectuaţi). oricum asigură o transformare (unitară) utilă pentru evaluări specifice.4.Aşa cum pot fi alese diferite mulţimi de porţi logice clasice. 57 . de exemplu.1. Vom implementa un circuit cuantic care efectuează sumarea a doi qubiţi. Registrul de memorie a unui computer cuantic (de tip Feynman) este divizat în două mulţimi distincte. cunoaştem evaluarea pe care dorim să o obţinem şi circuitul care o va efectua.9. Se ştie că sunt multe posibilităţi de alegere pentru porţi logice cuantice. dacă se folosesc porţile universale de 1-qubit. Oricum. poarta CCNOT de 3-qubiţi. şi cealaltă mulţime de qubiţi este folosită pentru a înregistra răspunsul. Determinarea dimensiunii registrelor de memorie Până la acest moment. atunci vor fi k+1 qubiţi dedicaţi să monitorizeze poziţia cursorului şi n qubiţi dedicaţi să reprezinte răspunsul. 4. 2-qubiţi. sunt şi alte porţi cuantice. iar timpul va creşte pe aceste linii de la stânga la dreapta. se pot de ales diferite mulţimi de porţi cuantice într-un circuit cuantic pentru o evaluare cuantică.

6) indică liniile pe care se cuplează CN şi CCN.10. 6]. dacă se măsoară qubiţii-răspuns.678] Pentru ca celulele logice să opereze corect pe 6 linii. În aşa fel.Stările qubiţilor-cursor şi qubiţilor-răspuns sunt cuplate în sensul că dacă observăm poziţia cursorului şi îl găsim în poziţia terminală (k+1). Extinderea lor se efectuează prin extinderea operatorilor de creare şi anihilare (a se vedea anexa II). 6] şi CCNGate{4. 6] şi CCNGate{4. trebuie de extins matricele CNOT (CN) şi CCNOT (CCN) în spaţiul Hilbert 6dimensional. noi putem reprezenta starea completă a registrului de intrare şi ieşire (qubiţii-cursor şi qubiţii-răspuns) ca un vector (matrice coloniţă) de dimensiunea 26×1. În aşa fel. după cum este indicat pe desen) Din considerente practice. 5. care vor reprezenta circuitul. matricele CNOT şi CCNOT pot fi exprimate prin matricele operatorilor de creare şi anihilare. iar numerele (4. este nevoie de 3 qubiţi de intrare (n = 3. care va reprezenta 6 qubiţi şi deci 6 linii. 5. ei vor dezvălui o soluţie garantată probabilistic. atunci putem fi siguri de faptul că în acel moment. Sumator în care sunt incluşi qubiţii pentru cursor (numerotarea condiţionată a liniilor s-a efectuat de sus în jos. ne folosim de funcţia adevărurilor 58 . Deci care ar fi numărul necesar de qubiţi-cursor şi qubiţi-răspuns pentru circuitul-sumator (a se vedea fig. a se vedea Feynman [6. 5. se obţin matricele extinse CNGate[4. Acest circuit mai conţine elementele logice CNOT şi CCNOT aşa cum este arătat în figura 10: Fig. 5. 6. p. Pentru circuitul-sumator. Pentru a verifica adevărurile logice ale porţilor extinse CNGate [4. Aici ultima cifră indică numărul liniilor (6). 6]. 5. corectă a evaluării. două porţi cuantice (k = 2) şi deci n + k + 1 = 6. 6. 5) şi (4.9).

a operatorului Hamilton real sau formal unic. împărţită la 2π şi egală cu 1.1. Formal vorbind. dar care ar asigura evoluţia formală a informaţiei prin ecuaţia Schrodinger temporală. separat pentru fiecare poartă. Evoluţia în timp a unui sistem cuantic este descrisă de ecuaţia Schrodinger: unde descrie starea unui sistem fizic sau. este necesar să cunoaştem Hamiltonianul H al circuitului. atunci 59 . 4. 5. Existenţa.TruthTable[ ] descrisă în anexa I executând următoarele instrucţiuni: TruthTable[CNGate[4. 5. 6] ] şi TruthTable[CCNGate{4. Astfel. ce ţine de cercetările din viitorul apropiat. în spatiul Hilbert există o infinitate de operatori „hermitici” independenţi de timp. starea registrului de memorie a unui calculator cuantic la momentul de timp t. fiind în ambele cazuri operator hermitic din spatiul Hilbert este o problemă. ştiind starea în momentul iniţial. în acest sens. 6. care nu corespund unui sistem cuantic real. Rezultatul executării acestor instrucţiuni va conţine 26 = 64 reguli de dependenţă logică a qubiţilor de ieşire şi intrare. În cazul când operatorul Hamilton nu depinde de timp. i = şi este constanta lui -34 Planck. soluţia ecuaţiei Schrodinger se exprimă prin operatorul unitar de evoluţie: Aşadar. dacă reprezintă qubiţii de intrare pentru circuitul reprezintă qubiţii de pe care noi încercăm să-l simulăm. Evaluarea operatorului Hamilton Un calculator cuantic real este un sistem fizic a cărui evoluţie în timp poate fi interpretată ca îndeplinind unele evaluări particulare. în cazul nostru. pentru ca un sistem cuantic să execute un circuit cuantic particular. 6] ] . În acest sens.0545*10 J * s.5. ecuaţia Schrodinger poate fi privită şi ca o ecuaţie formală de evoluţie a informaţiei. Remarcă: Calculele necesare se efectuează în limbajul „Mathematica” [9].

va fi descris de matricea unitară M..Mj .0). care a găsit un aşa Hamiltonian. M2 este a doua poartă etc. 60 . în primul rând trebuie să anihilăm cursorul în poziţia şi apoi să-l recreăm la poziţia ( +1). care asigură efectuarea operaţiilor logice în oricare circuit. Această mişcare a cursorului trebuie cuplată cu poarta corespunzătoare. Dacă circuitul. Trebuie de menţionat că acest operator nu este unicul găsit. c si a sunt extinşi. Deci circuitul. Desigur.. este obligatoriu ca operatorul de evoluţie să cauzeze evaluarea stării în aşa mod. atunci conform lui Feynman se mai adaugă suplimentar o mulţime de k+1 qubiţi pentru cursor. care este produsul scalar al matricelor Mj unitare extinse: M = Mk . Dacă cursorul este găsit în locul (k+1). care conţine k porţi unite consecutiv. este dat de suma unui produs scalar al operatorilor de creare şi anihilare cu fiecare operator poartă. Efectul său total poate fi descris de produsul scalar al operatorilor extinşi Mk pentru fiecare poartă aplicată în ordine temporară succesivă.Mk-1 . aplicate succesiv în circuit..M1 Operatorii de creare şi anihilare sunt folosiţi pentru a schimba cursorul înainte şi înapoi. Cursorul serveşte ca un contor de program ce numără paşii efectuaţi. M2 . iar calculele s-au terminat efectiv pentru intervalul de timp (t . atunci registrul de memorie (din n qubiţi conţine garantat un răspuns valid. Hamiltonianul. ce ar genera operatorul unitar de evoluţie dorit. care constă din m intrări şi n ieşiri este compus din k operaţii logice (k porţi). Ideea a venit de la cercetările pe care le-a făcut Feynman în dinamica undelor spinului într-un lanţ de particule cuplate. Este meritul fizicianului Richard Feynman.. În general. un circuit va consta dintr-o mulţime de k porţi. De exemplu. unde operatorii M. Pentru a schimba cursorul din locul în ( +1). Deci termenul care descrie mişcarea cursorului din poziţia în poziţia ( +1) a portii Mi+1 este descris de termenul din Hamiltonianul H. M1 este prima poartă.ieşire la momentul de timp t. încât ar simula acţiunea circuitului dorit.

efectul net al unui asemenea Hamiltonian este de a plasa calculatorul cuantic într-o superpoziţie (suma de evaluări) în care sunt aplicaţi diferiţi operatori de poartă.1. Trebuie de menţionat că această definiţie foloseşte operatorii de creare şi anihilare pentru a mişca cursorul înainte şi înapoi şi pentru a aplica operatorul porţii în mod corespunzător. 61 . atunci şi numai atunci când cursorul este într-o poziţie corectă. se obţine matricea 64   64.Operatorii de creare şi anihilare Operatorul de creare (sau de ridicare c ) este definit prin matricea Rolul acestui operator este de a converti o stare 0 într-o stare 1 şi de a converti starea 1 în starea nulă. Pentru aceasta. Acest lucru poate fi vizualizat cu ajutorul funcţiei Hamiltonian [ ] (a se vedea anexa). În mod similar. Deci Hamiltonianul extins pentru oricare circuit se va scrie: unde cruciuliţa denotă transpusa conjugată.4. 6. vom defini circuitul prin variabila sumator prin Listă. operatorul de anihilare (sau coborâre) converteşte starea 1 în starea 0 şi converteşte starea 0 în starea nulă şi este definit de matricea: Versiunile operatorilor extinşi de creare şi anihilare din Hamiltonianul H pot fi obţinute în aşa mod ca ele să acţioneze asupra qubitului (linia a cursorului) din setul de k+1+n linii. Oricum. Pentru circitul sumator. În acest fel. folosind produsul direct a k+1+n matrice identitate cu excepţia ca matricea identitate de pe locul să fie înlocuită cu matricea operatorului de creare sau anihilare după necesitate. poziţiile cursorului şi numărul de porţi sunt perfect corelate între ele. 6] .6. 5. Matricea operatorului H pentru oricare circuit are dimensiunea 2k+1+n x 2k+i+n . CNGate[4. 6] }. 5. în felul următor: sumator = {CCNGate[4.

sumator]. noi putem estima evoluţia operatorului unitar din cu ajutorul funcţiei EvolutionOP[ ] din anexa II. prin instrucţiunea: EvolutionOP [3.1. 2. care se va scrie: ]Psi(0)> = |100110> = ket[1. starea în momentul intervenţiei se va schimba şi poate deveni controlabilă. 62 . Combaterea erorilor este o problemă importantă pentru computerele cuantice.. în mod regulat. aceste erori trebuie corectate în timpul procesării. deoarece este necesar de menţinut memoria registrului în stare de suprapunere coerentă destul de mult timp pentru ca calculul să aibă loc. Dacă asupra circuitului nu se efectuează măsurări.0]. la procesarea informaţiei cuantice se nasc erori (ceea ce nu se observă. la computerele clasice în timpul procesării informaţiei) şi. Această situaţie demonstrează diferenţa dintre computerele cuantice şi cele clasice. în intervalul de timp (0 . unde prin ket[ ] se înseamnă vectorul ket exprimat prin simbolul |.iar matricea Hamiltonianului va fi Hamiltonian [3. una dintre stările iniţiale poate fi adunarea qubiţilor |1> şi |1>. evident. t) atunci circuitul evaluează conform operatorului unitar de evoluţie.1. însă aleatorii. În aşa fel.7. t] . Însă mediul înconjurător poate să genereze interacţiuni parazitare necontrolate cu circuitul cuantic şi ele pot fi calificate ca intervenţii de măsurări asupra circuitului. La intervenţia măsurărilor. Actualmente există o sumedenie de algoritmi pentru a corecta erorile în computerele (circuitele) cuantice.1.0.0. sumator. în acest interval de timp. Evoluţia computerului cuantic pentru o perioadă de timp fixată Pentru circuitul sumator. 4. iar aceşti algoritmi fac parte din ştiinţa „Informaţia cuantică” – analogul ştiinţei „Informaţia clasică”. 2.> (a se vedea anexa I) . Fiind dat Hamiltonianul.

t ].5 unităţi. 3. După cum poate fi verificat. 6.1. probabilitatea găsirii registrului de memorie (biţii cursorului şi bitul programului) în fiecare configuraţie logică posibilă este dată de funcţia Probabilities[ ] (a se vedea anexa). Comportarea periodică se observă la fenomenul de rezonanţă în sistemul cuantic cu două nivele distincte.0. când asupra sistemului acţionează o perturbaţie de o frecvenţă fixată. faptul că nu putem anticipa cu certitudine timpul în care calculele vor fi complete. În modelul de calculator cuantic al lui Feynman. Oricum. Functia SchrodingerEvolution returnează starea calculatorului pentru timpul de 0.5. sumator. Asemenea oscilaţii ale probabilităţii se mai numesc oscilaţii Rabi.0. cu o anumită perioadă.0]. atunci se obţin alte probabilităţi.1].0. răspunsul în registrul de memorie este întotdeauna corect.1. probabilităţile vor oscila în timp între starea iniţială ket[1.0. Pentru sumator această funcţie este: SchrodingerEvolution[ket[1. înseamnă că trebuie să observăm perio63 . primul argument în funcţia SchrodingerEvolution este starea iniţială ket[1. În practică. Pentru sumator această funcţie se va scrie: Probabilities[evoln1.0] şi starea finală ket[0.ShowEigenstates->True ] .0. probabilităţile de obţinere a unui răspuns corect cresc sau scad în timp.0. Opţiunea ShowEigenstates->True afişează stările logice posibile şi probabilităţile respective.1. evoluţia circuitului (conservativ – analogul sistemului cuantic conservativ) este asigurată de ecuaţia Schrodinger prin funcţia SchrodingerEvolution[ ] (a se vedea anexa II).1. După cum se poate uşor de verificat.1.1.5 unităţi.0. al doilea termen este m = 3. Aici variabila evoln1 conţine superpoziţia stărilor logice posibile obţinută ca rezultat al calculelor în intervalul t=0.0] a registrului de memorie. de exemplu t=0. considerăm că ori de câte ori cursorul este observat la poziţia k+1. La acest moment de timp. Dacă vom lua alt interval de timp.1.1.În lipsa erorilor. al treilea termen este n+k+1 = 6.0. există incertitudinea când va fi finisat calculul.8. Pentru simplitate vom stabili h=1 şi evaluăm calculatorul pentru intervalul (t-0 )=t= 0.

2. variabila projected1 poate conţine şi o anumită superpoziţie de stări care au una şi aceeaşi poziţie a cursorului.state1] Acum putem vedea valorile variabilelor: state1 projected1 cursor1 Aici variabila state1 a sistemului în mometul t=1. adică fie în poziţia a cursorului.projected1}=ReadCursor[3. 0]. aceste observaţii vor afecta starea întregului registru de memorie (biţii cursorului şi biţii de răspuns). starea registrului complet este proiectată într-o suprapunere de stări în care poziţia cursorului este . care reprezintă starea completă a registrului de memorie la un moment dat. funcţia SchrodingerEvolution este reluată luând noua stare proiectată ca stare iniţială. 64 . 1.dic poziţia cursorului pentru a vedea dacă calculele au fost finisate. Pentru poziţia dată a cursorului. Odată ce am găsit cursorul la o poziţie particulară. Dacă cursorul încă nu este la poziţia (k+1). 1]: {cursor1.0. Astfel. Această funcţie returnează poziţia cursorului şi noua stare în care este proiectat registrul de memorie ca rezultat al măsurării simulat de această funcţie. întreg calculatorul evoluează într-un mod „step by step” până atunci când poziţia cursorului va fi (k+1) şi probabilitatea stării finale va fi maximă. 3. Pentru a testa finalizarea calculelor. Deşi nu putem observa direct starea biţilor de răspuns în timpul a astfel de observaţii asupra biţilor cursorului. sumator. Să aducem exemplu pentru timpul de executare t=1 în funcţia SchrodingerEvolution: state1=SchrodingerEvolution[ket[1 . trebuie să măsurăm numai qubiţii folosiţi pentru a codifica cursorul în registrul de memorie. 1. Pentru a simula actul de citire a biţior cursorului registrului de memorie. projected1 indică stările proiectate în dependenţă de valoarea variabilei cursor1. Dacă cursorul este găsit la poziţia (k+1). care indică poziţia cursorului. 0. folosim funcţia ReadCursorBits[ ] utilizat pentru a urmări poziţia cursorului şi superpoziţia stărilor logice. atunci evoluţia ulterioară este împiedicată şi este măsurată starea registrului de memorie completat (biţii cursorului plus biţii de răspuns).

cum ar fi RSA. pornind numai de la cunoaşterea numărului N. Rezultatul unui proces de măsurători este inerent probabilistic şi probabilităţile diferitelor stări de ieşire posibile sunt determinate de postulatele de bază ale mecanicii cuantice. într-un anumit sens. atunci computerul clasic (folosind cel mai eficient algoritm clasic) este mai eficient decât computerul cuantic. care funcţionează în baza logaritmului Shor. dar există şi doritori de a sparge acest cod. dacă numărul N se reprezintă în biţi şi conţine mai puţini biţi decât 300. Unul dintre algoritmii cuantici a fost propus de Peter Shor [3] în anul 1994 şi el rezolvă eficient problema descompunerii în factori primi: dat fiind un număr N compus. Însă există o nuanţă. Algoritmul lui Shor rezolvă eficient problema factorizării unui număr întreg prin creşterea considerabilă a vitezei de calcul. Aceasta înseamnă că un calculator cuantic poate procesa un număr mare de intrări clasice într-o singură rulare.2. ascunsă. poate fi aplicată funcţia (a se vedea anexa II): ReadMemoryRegister[state1]. 65 . Dar problema mai dificilă o constituie extragerea informaţiei utile din starea de ieşire (finală). 4. să se găsească factorii primi în care el poate fi descompus. Simularea cuantică pe computere cuantice După cum s-a văzut. capacitatea unui calculator cuantic este datorată unui paralelism cuantic asociat cu principiul de superpoziţie. atunci mai eficient este computerul cuantic. există totuşi algoritmi cuantici eficienţi care permit extragerea informaţiei utile. Însă. Această informaţie este. şi anume. că folosind un calculator clasic este dificil să se găsească factorii primi pentru un număr N dat. dacă N conţine mai mult de 300 biţi. Trebuie menţionat că există în prezent un sistem de codificare. În prezent.Pentru citirea (sau extragerea rezultatului calculelor) din registrul de memorie. întreg şi pozitiv. Autorii acestui sistem asigură securitatea bazată pe faptul că nu există algoritmi clasici eficienţi pentru rezolvarea problemei descompunerii în factori primi prin intermediul cărora pot fi generate cheile secrete. Aceasta este o problemă centrală în ştiinţa calculatoarelor şi se afirmă. deşi nu s-a demonstrat.

SUA. dar şi pentru determinarea dinamicii sistemelor cuantice complexe. Ca urmare. Astfel. se ştie că simularea unui sistem cuantic compus din mai multe particule aflate în interacţiune pe un calculator clasic este foarte dificilă. În cazul utilizării algoritmului Grover. Anglia în frunte cu dr. operând pe un registru compus din câteva zeci de qubiţi.B. molecule etc. De exemplu. o constituie cea a simulării sistemelor fizice cuantice. Desigur. Dacă se folosesc algoritmi clasici de căutare. informaticieni şi chimişti din Australia. această afirmaţie este adevarată numai dacă se pot realiza algoritmi cuantici eficienţi pentru extragerea informaţiei utile din calculatorul cuantic. pentru un lanţ unidimensional compus din n particule cu spinul 1/2. Au fost realizaţi şi alţi algoritmi cuantici care prezintă avantaje faţă de cei clasici.P. O altă clasă de probleme importante. Lanyon [7] au simulat reuşit molecula de hidrogen-H2 pe un computer cuantic fotonic. la un calculator cuantic creşterea volumului de memorie necesară este proporţională cu numărul n de qubiţi. privind algoritmii cuantici.. Astfel. informaţia se găseşte dupa N ½ paşi. Într-adevăr. deoarece dimensiunea spaţiului Hilbert al stărilor acestui sistem creşte exponenţial cu numărul de particule. Deci. atunci e nevoie de N paşi. utilizarea algoritmului Shor implementat pe un calculator cuantic va oferi posibilitatea de a putea sparge codul actualului sistem de codificare RSA. un calculator cuantic. 66 . Este foarte interesant de observat că un calculator cuantic poate fi folosit nu numai pentru studiul proprietăţilor sistemelor multiparticule. cum ar fi atomi. poate depăşi în performanţă orice calculator clasic actual. dimensiunea acestui spaţiu este 2n şi deci o stare posibilă a sistemului respectiv este determinată de 2n numere complexe.care este un număr public. În acest context.Feynman [6] în privinţa simulării eficiente a sistemelor cuantice pe computerul cuantic s-au adeverit. poate fi afirmat că prevederile savantului fizician-teoretician R. Grover a demonstrat că folosind calculatorul cuantic se poate rezolva uşor problema găsirii informaţiei într-o bază de date care conţine un numar mare de N informaţii nestructurizate. recent (în 2010) un grup de fizicieni. L.P. În schimb.

Se cercetează intensiv varianta computerelor bazate pe fulereni dopaţi [12. trebuie să menţionăm că există dificultăţi în realizarea lui. precum că orice fenomen cuantic poate fi simulat pe oricare computer cuantic. Toate aceste probleme vor fi analizate în măsura de a înţelege mecanismele de implementare fizică a variantelor computerelor cuantice şi. Având în vedere teza lui Feynman. vor fi publicate în partea II a manualului. Cea mai importantă problemă este decoerenţa cuantică care distruge qubitul superpoziţie într-un timp foarte scurt. dar cu privire la durata necesară. există mai multe posibilităţi de a realiza computerul cuantic. La fel se cercetează varianta realizării qubiţilor utilizând materiale supraconductoare şi impurităţi Pamânt-Rar în cristale laser. sper.13]. indiferent de modul de implementare a qubiţilor fizici ne sugerează ideea necesităţii primordiale de a identifica şi elabora algoritmi cuantici eficienţi necesari pentru simularea pe computerele cuantice. 67 . Cele mai competitive sunt: computerele fotonice [7]. Actualmente. semiconductori şi cristale dopate. care se află în continuă competitivitate [1. computere pe ioni captaţi în capcane electromagnetice. computerele bazate pe rezonanţa nuclear magnetică (RNM) în lichide. dar şi problema scalabilităţii.4].Postfaţă Se pune întrebarea dacă nanotehnologia de astăzi ar putea să implementeze un calculator cuantic performant şi peste cât timp? Răspunsul este afirmativ privind posibilitatea de implementare. computere pe atomi neutri în reţele fotonice.

introduceţi. RandomSuperposition. chiar dacă treceţi de pe o foaie 68 . SymbolicSuperposition. După efectuarea acestei operaţiuni. extragerea amplitudinilor şi probabilităţilor. evaluarea lor în KERNEL marcând paranteza a doua din dreapta. activaţi funcţiile de mai jos: KetToColumnVector. Direct. RowVectorToBra. NormalizedKetQ. Veţi găsi instrumentele necesare pentru vectorii bra şi ket. REMARCA 1: Pentru a lucra cu funcţiile de mai sus. apoi apăsaţi Shift+Enter simultan. mai întâi. puteţi lucra cu funcţiile date pe oricare foaie de lucru. Pentru a utiliza instrumentarul. BasisEigenstates. sau efectuaţi prin apăsare de două ori click pe mouse. BraToKet. KetToBra. normalizarea vectorilor ket etc. ColumnVectorToKet. SymbolicCoefficients. Probabilities. mai întâi de toate. ExpectationValue.ANEXA I Instrumente algebrice de operare în spaţiul HILBERT Cum utilizaţi instrumentarul? Aici se află instrumentarul (Operaţii algebrice în spaţiul Hilbert !!!) necesar în simularea computerului cuantic. HermitianQ. NormalizeKet. Amplitudes. generarea randomizată (test) a superpoziţiei vectorilor bra şi ket. BraToRowVector. TruthTable. UnitaryQ.

REMARCA 2: Fiecare funcţie este urmată de exemple concrete. 1. 0]] 3) KetToColumnVector[ket[0. Convertirea vectorului Ket în matrice Ket cu o coloniţă KetToColumnVector[ket[0]]:={{1}. Însă dacă nu abandonaţi complet MMA şi doriţi să lucraţi în continuare. kets}]] KetToColumnVector[superposition_]:= KetToColumnVector[ Expand[superposition] ] Exemple: 1) KetToColumnVector[ket[0]] 2) KetToColumnVector[ket[1. Abandonarea manuală se face prin alegerea opţiunii "Evaluation" din meniul MMA. Această posibilitate se menţine până nu ieşiţi din pachetul (numit şi aplicatie !!) MATHEMATICA (alias MMA).{1}} (* spin jos = 1 *) KetToColumnVector[ket[bits__]]:= Apply[Direct.pe alta. Map[KetToColumnVector. {bits}]] KetToColumnVector[a_ ket_ket]:= a KetToColumnVector[ket] KetToColumnVector[Plus[ket_. când ieşiţi complet din aplicaţia MMA. iar abandonarea Automată se face atunci. SETUL DE PROGRAME (funcţii) 1. kets___]]:= Apply[Plus. Ieşirea de facto are loc atunci când este abandonat Kernel-ul.{0}} (* spin sus = 0 *) KetToColumnVector[ket[1]]:={{0}. Map[KetToColumnVector[ket[#]]&. apoi selectaţi "Quit Kernel". {ket. 1]] 4) KetToColumnVector[a* ket[1]] 5) KetToColumnVector[ket[1] + ket[0]] 6) KetToColumnVector[a*ket[0] + b*ket[1]] 69 . atunci din opţiunea "Evaluation" accesaţi "Start Kernel". b) Manual. Abandonarea Kernelului se efectuează prin două metode: a) Automată.

bra[bits__] + bras_. 1. 1}}] 3) RowVectorToBra[{{1. EigenKets[ Length[amplitudes] ] } ] ] Exemplu: ColumnVectorToKet[{{1}. {amplitudes. Convertirea matricei Ket în vectorul Ket ColumnVectorToKet[amplitudes_]:= Apply[Plus. {bits}]] BraToRowVector[w_. eigenBras}]] ] Exemplu: 1) RowVectorToBra[{{0. bra[bits__]]:= w * Apply[Direct. Convertirea vectorului Bra în matrice Bra cu un rând BraToRowVector[bra[0]]:={{1. ket->bra. 0}}] 70 . {{wi}. 1}}] 2) RowVectorToBra[{{1.]:= BraToRowVector[w * bra[bits]] + BraToRowVector[bras] BraToRowVector[superposition_]:= BraToRowVector[Expand[superposition]] 3. MapThread[(#1 #2)&. MapThread[(#1[[1]] #2)&.2.1}} BraToRowVector[w_. eigenBras = EigenKets[Length[{wi}]] /.Convertirea matricei Bra în vectorul Bra RowVectorToBra[{{wi__}}]:= Module[{eigenBras}. {0}}] 5.0}} BraToRowVector[bra[1]]:={{0. Map[BraToRowVector[bra[#]]&. Apply[Plus.

observable] ExpectationValue::notHermitian = "Matricea observabilei nu este Hermitica. (BraToRowVector[KetToBra[w * ket[bits] + kets]]. Convertirea vectorilor Bra în Ket KetToBra[ket_]:= RowVectorToBra[Conjugate[Transpose[KetToColumnVector[ket]]]] BraToKet[bra_]:= ColumnVectorToKet[Conjugate[Transpose[BraToRowVector[bra]]]] Exemplu: 1) KetToBra[ket[1]] 2) KetToBra[ket[1. If[Length[observable] != 2^Length[{bits}]. {{1. Abort[]).". 0}.1]] (* scalar = a 1 x 1 matrix *) ) ExpectationValue[superposition_. (Message[ExpectationValue::notHermitian]. ExpectationValue::incompatible = "Dimensiunea vectorului de stare nu coincide cu dimensiunea matricei observabilei. observable_]:= ExpectationValue[Expand[superposition]. (Message[ExpectationValue::incompatible]. KetToColumnVector[w * ket[bits] + kets] )[[1. Exemplu: 1) ExpectationValue[ ket[1] . Valoarea medie a observabilelor ExpectationValue[w_. observable . -1}}] 71 ..". Abort[])]]. ket[bits__] + kets_. 0]] 6. {0. observable_]:= (If[!HermitianQ[observable].5.

|1>) în spaţiul Hilbert BasisEigenstates[m_Integer]:= EigenKets[2^m] BasisEigenstates::usage = "BasisEigenstates[m] întoarce toţi vectorii de bază posibili ai registrului de memorie cuantic . dacă doriţi afisarea listei amplitudinilor sau a listei. 0}.-1}}Matricea Pauli Sigma_ Z *) 2) ExpectationValue[ ket[0] . {i. n-1}]. {0.2]]. Determinarea vectorilor de bază (baza computaţională |0> . {{1.(* Calculează valoarea medie (elementul diagonal) a operat. EigenKets[n_]:= Module[{bits}.Length[digits]}]]. bits = Table[Apply[ket. -1}}] 7. digits] Exemplu: 1) BasisEigenstates[1] ( * stările posibile ale unui qubit *) 2) BasisEigenstates[2] ( * stările posibile a 2 qubiţi *) 3) BasisEigenstates[3] ( * stările posibile a 3 qubiţi *) 8.0}. #]&.". Table[0.{nDigits . 72 . 0.{{1. IntegerDigits[i. care va conţine vectorii de stare şi amplitudinile. Map[PadTo[Length[Last[bits]]. digits_]:= Join[Apply[ket. Accesarea Amplitudinilor în starea de superpoziţie şi calcularea probabilităţilor Options[Amplitudes] = {ShowEigenstates->False}.{0.". ShowEigenstates::usage = "ShowEigenstates este o opţiune pentru Amplitudes care \ determină. bits] ] PadTo[nDigits_.

Options[Probabilities] = {ShowEigenstates->False}. BasisEigenstates[ Length[{bits}] ] ] ] ] (* Această clauză captează cazurile de tipul 1/Sqrt[2] (ket[0] + ket[1]) etc *) Amplitudes[c_ (w_. amplitudes.Amplitudes[w_. BasisEigenstates[ Length[{bits}] ] ]. Coefficient[w ket[bits] + kets. opts___]:= Module[{showeigen. (* renormalizează amplitudes dacă este necesar*) amplitudes/Sqrt[sumOfSquares]. Map[ComplexExpand[Abs[#]^2.. Which[showeigen == True. #]&. #]}&. amplitudes = Amplitudes[w ket[bits] + kets]. ket[bits__] + kets_. amplitudes]]]. sumOfSquares}. Probabilities[w_. care corespund vectorilor de bază în superpoziţie. showeigen = ShowEigenstates /. symbols.)]:= Amplitudes[ Expand[c (w ket[bits] + kets)] ] Amplitudes::usage = "Amplitudes[superposition] afişează amplitudinile. symbols]&. ket[bits__] + kets_. ket[bits__] + kets_.. amplitudes = If[sumOfSquares=!=1. {opts} /. Map[Coefficient[w ket[bits] + kets. symbols = SymbolicCoefficients[amplitudes]. opts___]:= Module[{showeigen}. Options[Probabilities]. Options[Amplitudes]. showeigen == False. showeigen = ShowEigenstates /.". 73 . amplitudes]. Map[{#. (*vezi mai jos*) sumOfSquares = Simplify[ Apply[Plus. {opts} /.

] se foloseşte opţiunea ShowEigenstates->True \ atunci funcţia afişează lista {vector de bază. {BasisEigenstates[Length[{bits}]].)]:= Probabilities[ Expand[c (w ket[bits] + kets)] ] Probabilities::usage = "Probabilities[superposition] afişează probabilităţile de observare a vectorilor de bază din superpoziţie. Abs[_]]]&] Exemplu: 1) Amplitudes[a* ket[0] + b*ket[1]] 2) Probabilities[0. amplitudes} ].5*ket[1]] 9. z_ Conjugate[z_] :> Abs[z]^2 ] 74 . probabilitate}". symbols]&. columnVector = KetToColumnVector[ket]. Not[MatchQ[#.Which[showeigen == True. SymbolicCoefficients[amplitudes_List]:= Select[Union[Flatten[Map[Variables. symbols]}&. Map[ComplexExpand[Abs[#]^2.23* ket[0] + 0. ket[bits__] + kets_.\ Dacă în Probabilities[…. (Inner[Times. ComplexExpand[Abs[#2]^2. Conjugate[Transpose[columnVector]]. Plus ] == {{1}} // N ) /. amplitudes] ] ] Probabilities[c_ (w_. showeigen == False. NormalizedKetQ[ket_]:= Module[{columnVector}. Testarea normalizării vectorului Ket Needs["Algebra`ReIm`"]. MapThread[{#1. columnVector. amplitudes]]].

Produsul Direct (Kronneker) a vectorilor şi matricelor în spaţiul Hilbert Needs["LinearAlgebra`MatrixManipulation`"]. Dacă amplitudinile nu sunt numere ci simboluri. op2]] /.". bra_]:= 75 . Map[Abs[#]^2&. MatrixQ[op1] && MatrixQ[op2] Direct[ket_.5*ket[1]] 11. Amplitudes[superposition.23* ket[0] + 0. Exemplu: 1) NormalizeKet[0. atunci norma nu este determinată. ShowEigenstates->False] ] ] ] ] NormalizeKet::usage = "NormalizeKet[superposition] afişează superpoziţia normalizată. op1.5*ket[1]] 10.NormalizedKetQ::usage = "NormalizedKetQ[ket] Afişează True dacă suma patratelor amplitudinilor este egală cu 1.23* ket[0] + 0. Direct[op1_. Normalizarea vectorului Ket NormalizeKet[superposition_]:= superposition /. NormalizedKetQ[superposition] NormalizeKet[superposition_]:= Expand[superposition / Sqrt[Apply[Plus. op2_]:= BlockMatrix[Outer[Times.". Exemplu: 1) NormalizedKetQ[0.

IsBraQ[bra1] && IsBraQ[bra2] Direct[bra_. BraToRowVector[bra]] /. IsKetQ[ket] && IsBraQ[ bra] Direct[ket1_. KetToColumnVector[ket2]] ]/. op]) /. BraToRowVector[bra2]] ] /. bra2_]:= RowVectorToBra[ Direct[BraToRowVector[bra1]. ket_]:= (Message[Direct::opket]. Direct[BraToRowVector[bra]. Direct[op. KetToColumnVector[ket]]) /. BraToRowVector[bra]]) /. KetToColumnVector[ket]]) /. ket2_]:= ColumnVectorToKet[ Direct[KetToColumnVector[ket1]. MatrixQ[op] && IsKetQ[ket] 76 . IsBraQ[bra] && MatrixQ[op] Direct[op_.Direct[KetToColumnVector[ket]. op]) /. IsKetQ[ket] && MatrixQ[op] Direct[op_. op_]:= (Message[Direct::ketop]. Direct[BraToRowVector[bra]. bra_]:= (Message[Direct::opbra]. IsKetQ[ket1] && IsKetQ[ket2] Direct[bra1_. ket_]:= (Message[Direct::braket]. Direct[KetToColumnVector[ket]. IsBraQ[bra] && IsKetQ[ket] Direct[bra_. Direct[op. MatrixQ[op] && IsBraQ[bra] Direct[ket_. op_]:= (Message[Direct::braop].

1}. IsKetQ[w_. {1.". 1}. dar există numai produs scalar (DOT ). 1/Sqrt[2]*{{1.".m}. ket[0]] 4) Direct[ket[0].nu există produsul direct între matrice şi vectorul bra. bra[__] + bras_.". Direct::braop = "Atenţie –nu există produs direct între vectorul bra şi matrice. ket[__] + kets_. Testarea tabelului adevărurilor pentru celulele Logice TruthTable[gate_]:= Module[{n.Direct[matrices__]:= Fold[Direct.]:= True IsKetQ[_]:=False IsBraQ[w_. {1. 1}. -1}}] // MatrixForm 3) Direct[ket[1]. Direct::opket = "Atenţie nu există produs direct între matrice şi ket. 1}. {1. bra[1]] (* matricea densitate*) 12. 1/Sqrt[2]*{{1. 0}}. 77 . First[{matrices}]. {1. Există numai produsul scalar (Dot ). “ Direct::ketop = " – Atenţie-nu există produs direct între ket şi matrice. Direct::opbra = "Atenţie.".]:= True IsBraQ[_]:=False Exemple: 1) Direct[{{0. 0}}. Rest[{matrices}]] Direct::braket = "Atenţie – nu există produs direct între bra < | şi ket | >. -1}}] 2) Direct[{{0.m} = Dimensions[gate]. {n.

Which[Not[n==m && IntegerQ[n] && IntegerQ[m]]. KetToColumnVector[#]])&. Testarea tipului Operatorilor (Matricelor) (Hermitian.". cols}. Message[TruthTable::powerof2]. TruthTable::powerof2 = "Matricea nu este (2^m) x (2^m) şi nu poate reprezenta poarta logică ireversibilă. 0}}. Abort[]. Message[TruthTable::notsquare]. TruthTable[NOT] 2) UnitaryQ[NOT] 13. cols} = Dimensions[matrix].Unitar) HermitianQ[matrix_]:= matrix == Conjugate[Transpose[matrix]] UnitaryQ[matrix_]:= Module[{rows. Abort[] ].". Not[IntegerQ[Log[2. If[Not[IntegerQ[rows]] || Not[IntegerQ[cols]] || rows != cols. Map[(# -> ColumnVectorToKet[gate . 1}. Exemplu: 1) NOT = {{0. Message[UnitaryQ::notsquarematrix]]. Chop[Simplify[ComplexExpand[Conjugate[Transpose[matrix]]] ComplexExpand[Inverse[matrix]] ] ] == ZeroMatrix[rows. EigenKets[n] ] // ColumnForm ] TruthTable::notsquare = "Matricea nu este patrata şi unitară. şi nu poate reprezenta poarta. n]]]. cols] ] 78 . {rows. {1.

Table[i. normalized = Normalized /.". {cols}] 14.UnitaryQ::notsquarematrix = "Matricea nu este patrată.". superposition ] ] RandomSuperposition::usage = "RandomSuperposition[m] afiseza superozitia aleatorie .{i. NormalizeKet[superposition].0. {opts} /.” RandomAmplitudes[m_]:= Table[Random[Complex. {RandomAmplitudes[m]. Which[normalized==True.amplitudinele fiind numere. opts___]:= Module[{normalized}. {rows}. SymbolicAmplitudes[m_]:= (Clear[w]. 1+I}].2^m . normalized==False. {SymbolicAmplitudes[m]. Instrumente pentru testarea Superpoziţiilor de stări SymbolicSuperposition[m_]:= Apply[Plus. MapThread[(#1 #2)&. RandomSuperposition[m_. MapThread[(#1 #2)&. in general complexe. BasisEigenstates[m]}] ] SymbolicSuperposition::usage = "SymbolicSuperposition[m] afisea superpozitia arbitrara. Options[Random Superposition].1}]] ) Options[RandomSuperposition] = {Normalized->True}. Map[ToExpression["w"<>ToString[#]]&. cols_]:= Table[0. superposition = Apply[Plus. BasisEigenstates[m]} ] ]. {-1-I. ZeroMatrix[rows_. {2^m}] 79 .

Exemple: Comentaţi rezultatele obţinute la activizarea următoarelor funcţii: 1) SymbolicSuperposition[2] (* superpoziţie a tuturor stărilor posibile pentru 2 qubiţi *) 2) SymbolicSuperposition[3] 3) SymbolicSuperposition[4] 4) RandomSuperposition[2] 5) RandomSuperposition[2] 6) RandomSuperposition[2. Normalized -> True] 7) RandomSuperposition[2. 80 . Normalized -> False].

0.0}. reţelelor de celule cuantice. Pentru exemplificare. CONTROLLEDCONTROLLED-NOT respectiv. Simularea sumatorului simplu este suficient pentru a ilustra câteva particularităţi importante ale calculelor cuantice. poate fi realizată o anumită reţea cuantică.0}.0.0.0}. (* pentru sumator. care utilizează reţeaua respectivă în procesul de calcul. Oricare altă reţea.0. vom simula sumatorul. 0}}. CCN = {{1. CCNGate.0. 81 . Ce fel de calcule vor fi simulate? Folosind celulele logice cuantice NOTGate. folosind funcţia SchrodingerEvolution.0.0. 1}.0. această celulă nu se utilizează în mod direct *) CN = {{1.1}.ANEXA II Simularea computerului cuantic Feynman Această anexă conţine codul de simulare a calculatorului cuantic Feynman în limbajul “Mathematica”.0}. NOTGate. sau altfel spus. CCNGate.0. ca instrumentar. poate fi asamblată din urmatoarele trei tipuri de celule (porţi) logice. de unu. CNGate. {0. Modelarea clasică a calculatorului cuantic este foarte costisitoare din punctul de vedere al calculelor.0.0. CONTROLLED-NOT. care apoi sunt utilizate în calculatorul cuantic.0. care necesită nu prea mult timp pentru calcule. se poate trece la simularea calculatorului cuantic Feynman. CNGate.1. În anexă se utilizează utilitele necesare ( a se vedea Anexa I ) pentru a crea prezentarea matematică a celulelor cuantice. {0. Celule logice şi prezentarea lor prin matrice unitare NOT = {{0.0.0. de aceea se simulează cu reţele rezonabile.0. SchrodingerEvolution impune calculatorul cuantic să evalueze pentru un segment de timp fixat de către utilizator.0. doi şi trei qubiţi de bază reversibili: de exemplu.1. NOT.0.0}}. decât sumatorul. De îndată ce reţeaua a fost proiectată. {0. {0.1. {1.

0.0. {0.0. care conţine linii multiple de calcul. {0.0.(* operatorul de anihilare.0.0}. {1. {0. i] ] Descrierea celulelor utilizând operatorii de creare şi anihilare şi principiul extinderii în spaţiul HILBERT Putem prezenta celulele logice NOT.0}. ReplacePart[Table[IdentityMatrix[2].0.0.0. care acţionează asupra unui singur bit *) (*Definim funcţia creationOP *) creationOP[i_.0. (* operatorul de creare. care acţionează asupra unui singur bit *) (*Definim funcţia annihilationOP *) annihilationOP[i_.1. Putem include celulele extinse în reţeaua creată. şi sunt definite ca elemente consecutive ale listei reţelei (circuitului).0. aOP. m] este celula extinsă NOT ce acţionează pe linia i a reţelei cu m intrări. Feynman).0.0.1. j. {m}].0.0. care este K.1}. Operatori de Creare şi Anihilare extinşi aOP = {{0.0.0. NOTGate [i.0}. ReplacePart[Table[IdentityMatrix[2].0}}. m] este celula extinsă CONTROLLED-NOT care acţionează pe liniile i şi j ale reţelei cu m intrări etc.0. Numărul liniilor din reţea depinde de numărul celulelor din reţea.0}.0}}.0. 82 . {m}].0. m_]:= Apply[Direct.0.1. {0.1}.{0.{0.0.1. CNGate[i. cOP. i] ] cOP = {{0.0.0.0.0}.0.0}}. {0.0. m_]:= Apply[Direct.0. De exemplu.0.0.1. CONTROLLED-NOT(CN) şi CONTROLLED-CONTROLLED-NOT (CCN) ca suma produselor operatorilor de creare şi anihilare (a se vedea art.0.0.

Pentru ca celulele să funcţioneze corect în spatiul 2m. CCN-3 qubiţi. numărul de linii este m=K+1+N. NOTGate[i_.m] + creationOP[j. Deci dimensiunea spaţiilor Hilbert în care acţionează aceste celule va fi respectiv 21.m]) + annihilationOP[i. j_. m_]:= (IdentityMatrix[2^m] + creationOP[i.m] . va fi compus dintr-un rând parţial de "qubiţi-cursor" (care ţin de urmărirea procesului calculelor). registrul cuantic de memorie. k_.m] . şi un rând complementar de "qubiti-programabili". 22 . m_]:= (creationOP[i. Dimensiunea spaţiului Hilbert este 2m .m] + annihilationOP[i. iar numărul liniilor lucrătoare N. (annihilationOP[j.Numărul liniilor "cursorului" este K+1. pentru calculatorul cuantic Feynman.m] IdentityMatrix[2^m]) ) Reprezentarea computerului prin reţea de celule În general.m] .m] ) CCNGate[i_. j_. (annihilationOP[k. trebuie utilizat principiul de extindere pentru matricele celulelor logice.m] .m] CNGate[i_.m] + creationOP[k. În total. cât şi de ieşire. creationOP[i. m_]:= creationOP[i. annihilationOP[i. Numerotarea liniilor reţelei se efectuează în modul DOWN CRESCENDO.m] . începând cu prima linie (1) de sus a cursorului. annihilationOP[i. annihilationOP[j. CN-2 qubiţi.m] . Dimensiunea spaţiului Hilbert depinde de numărul de qubiţi de intrare pentru celula respectivă: NOT-1 qubit. 23. atât de intrare.m] . Vom utiliza anumiţi operatori unitari (matrice unitare) în conformitate cu acţiunea 83 . creationOP[j.

trebuie să determinăm asupra cărui qubit operatorul dat acţionează. Sumator. Calcularea Hamiltonianului REŢELEI În computerul cuantic Feynman. m]) sunt definite prin matrice unitare extinse. j. În aşa fel. k marchează liniile la care sunt unite celulele. care GENEREAZĂ Hamiltonianul este următoarea: 84 . j. În caz general.celulelor logice în rândul qubiţilor programabili. m]). m]) şi celula CONTROLLEDCONTROLLED-NOT (CCNGate[i. CONTROLLED-NOT (CNGate[i. Conţine lista celulelor logice cuplate la liniile de lucru. 5 într-o reţea cu 5 linii ar fi CNGate [4. În stânga este indicat ket-ul de intrare la momentul t1 .CNGate[4. K=2. celulele NOT (NOTGate[i.m]}. Argumenţii i. 5.11. Prin urmare. Hamiltonianul nu depinde de timp şi reprezintă suma TERMENILOR (A SE VEDEA ARTICOLUL FEYNMAN !!) ce descriu procesul şi regresul calculelor.5.6. pentru orice reţea. j. Efectul rezultant al acţiunii Hamiltonianului trebuie să fie permutarea registrului de memorie în superpoziţia de stări care reprezintă calculele la diferite etape de calcul. 6] etc. celula controlled-NOT care operează pe liniile 4.m]. Funcţia. Ca rezultat se obţine circuitul sumatorului. k. care funcţionează în timp de la momentul t1 până la t2: Fig. iar în dreapta este indicat ket-ul de ieşire la momentul t2 m=6. iar m indică numărul total de linii în reţea.5. sumator = { CCNGate[4. În cazul sumatorului asamblat prin CCNGate şi CNGate. N=3 şi deci m= K+N+1=6 .

n+k+1.circuit.k. k. k. i este radăcina pătrată din -1. l] . se consideră că hBar=1.?Hamiltonian (*Aşa se apelează instrucţiunea HELP.Hamiltonian *) "Hamiltonian[n. Circuitul constă din k celule cuantice şi n linii lucrătoare"". circuit] întoarce matricea hamilton independentă de timp ce corespunde acestui circuit. k. k_. iar H – operator hermitian independent de timp (a se vedea teorema respectivă). adică | psi(t) > = U(t) | psi(0) > . terms + Map[Conjugate[Transpose[#]]&. Circuitul constă din k celule cuantice şi n linii lucrătoare. În termenii respectivi vom defini U(t). prin funcţia EvolutionOP[n. gate_]:= creationOP[i+1. circuit_]:= Module[{terms}. Codul Hamiltonian[n_. circuit] întoarce matricea Hamilton independentă de timp ce corespunde acestui circuit. CARE DEFINESTE fun. 1. l_. t] descrie evoluţia temporală a operatorului unitar pentru circuitul dat. terms]] ] Hamiltonian::usage = ""Hamiltonian[n. term[i_. pentru circuitul şi timpul specific dat. gate Calcularea operatorului unitar al evoluţiei Operatorul unitar al evoluţiei temporale este obţinut din soluţionarea ecuaţiei lui Schrodinger cu condiţia iniţială |psi(0)>.t]: ?EvolutionOP EvolutionOP [n. hBar – constanta Plank înmulţită cu 2 Pi şi t este timpul. circuit. k}]. terms = Table[term[i. l] . Circuitul constă din k celule cuantice şi cu 85 . annihilationOP[i. Pentru simplitate. {i. Să reamintim că U(t) şi H sunt matrice pătrate. Apply[Plus. unde U(t) = e^(-i H t / hBar) este operator unitar. circuit[[i]]].

t_ ]:= MatrixPower[N[MatrixExp[ -I Hamiltonian[n. adică numărul de n qubiţi lucrători. Circuitul constă din k celule cuantice în total şi cu n linii lucrătoare. t] EvolutionOP::usage = "EvolutionOP[n. numărul de intrări/ieşiri lucrătoare în circuit. Trebuie de specificat câte k celule sunt în circuit (astfel se obţin k+1 qubiţi pentru cursor) şi numărul de qubiţi utilizaţi pentru programare. k.circuit.t] . 86 . circuit]]]. unde expH este matricea exponenţială pentru H. t] evoluează circuitul dat pentru timpul t începând cu starea iniţială initKet . Rezultatul este o stare posibilă a registrului de memorie după ce a trecut timpul t.". k. U = MatrixPower[expH. Codul SchrodingerEvolution[ket_. Această funcţie conţine 5 argumente: starea iniţială a registrului de memorie. circuit_. lista circuitului şi timpul de evoluţie. n_. k_. foloseşte funcţia SchrodingerEvolution.k. n. circuit. t]. Operarea cu computerul cuantic pe o porţiune de timp fixat Modelarea computerului cuantic. t_]:= ColumnVectorToKet[Chop[EvolutionOP[n.n linii de intrare lucrătoare. k. t] asigură evoluţia dependentă de timp \ a operatorului pentru circuitul dat. care implementează circuitul dat. U este reprezentat ca puterea t pentru expH i. circuit.e. Codul EvolutionOP[n_. circuit_. definit de utilizator. k_. pe parcursul unei perioade de timp concret. numărul de celule în circuit. ?SchrodingerEvolution "SchrodingerEvolution[initKet.

t] evoluează circuitul dat pentru timpul t începând cu starea iniţială initKet .5] Evoluţia computerului cuantic până se termină calculele În computerul cuantic Feynman poziţia cursorului se deplasează datorită evoluării calculelor de la celulă la celulă.0. sumator.m].0].5] Controlăm dacă rezultatul obţinut e normalizat? (*Atenţie!! variabila % conţine rezultatul obţinut anterior *) Exemplificare NormalizedKetQ[%] True Exemplificare sumator = {CCNGate[4.1.0]. Astfel dacă se măsoară poziţia cursorului şi el se găseşte în regiunea a treia.m]. n.5.0.m]}. adică numărul de n qubiţi lucrători ".0. k.1. SchrodingerEvolution[ket[1. 3.1.6.KetToColumnVector[ ket ] ] ] SchrodingerEvolution::usage = ""SchrodingerEvolution[initKet.5.CNGate[4. Aceasta nu înseamnă că doar trei astfel de operaţii au fost apli87 .5.1.5. Exemplificare sumator = { CCNGate[4. 2. SchrodingerEvolution[ket[1. atunci e clar că registrul de memorie va conţine rezultatul aplicării primilor trei operaţii ale celulelor în starea iniţială.6. sumator.0. 2. 2.CNGate[4.m]}. 0. circuit. Trebuie de specificat câte k celule sunt în circuit (astfel se obţin k+1 qubiţi pentru cursor) şi numărul de qubiţi utilizaţi pentru programare. 3. Cursorul contorizează câte operaţii logice au fost aplicate asupra biţilor programului la momentul actual de timp.

cate. În computerul Feynman, odată cu progresarea timpului, probabilitatea de a găsi cursorul în regiunea (k+1) se măreşte. Dacă este totuşi posibil de a măsura poziţia cursorului, atunci când probabilitatea de aflare a cursorului în sectorul dat e înaltă, atunci este şi şansa de a afla rezultatul calculelor. Operativ, periodic se măsoară poziţia cursorului. Aceasta distruge superpoziţia stărilor, care reprezintă poziţia cursorului, dar lasă intactă superpoziţia qubiţilor în program. Dacă cursorul nu este în sectorul (k+1), atunci calculatorul va evolua totul de la început, iar imediat ce cursorul este găsit în sectorul (k+1), calculele sunt oprite şi starea generală a registrului de memorie este modificată. De fiecare dată când cursorul se află în sectorul (k+1), măsurarea stării qubiţilor programului are loc în momentul când se întoarce un răspuns asupra calculelor pentru care computerul cuantic este programat. Astfel în modelul Feynman al computerului cuantic e clar că rezultatul va fi corect pentru perioada de timp predefinită. Pentru a administra computerul cuantic până la sfirşit trebuie periodic de verificat poziţia cursorului pentru a verifica dacă toate operaţiile celulelor logice au fost aplicate. De cum cursorul este găsit în situaţia lui critică, se poate de verificat dacă raspunsul corect este posibil de obţinut prin funcţia ReadCursorBits. ?ReadCursorBits ReadCursorBits[numCursorBits, superposition] citeşte starea din biţii cursorului calculatorului cuantic Feynman. Dacă calculele pot fi obţinute la k+1 operaţiune cursorul va fi compus dintr-un lanţ din k+1 poziţii una dintre care poate fi vreodată în starea |1>. Codul
Options[ReadCursorBits] = {TraceProgress->False}; ReadCursorBits[numBitsToRead_, w_. ket[bits__] + kets_., opts___]:= Module[{nBits, superposition, resultsPerStep, traceQ}, traceQ = TraceProgress /. {opts} /. Options[ReadCursorBits]; nBits = Length[{bits}]; (* numărul figurilor de memorie a biţilor din memorie *) 88

superposition = {"BeforeAnyMeasurements", w ket[bits] + kets}; resultsPerStep = FoldList[MeasureIthBit[#2,#1,nBits]&, superposition, Range[numBitsToRead] ]; Which[traceQ===False, {Rest[Map[#[[1]]&, resultsPerStep]], (* rezultatul biţilor *) Last[resultsPerStep][[2]] proiectată *) }, traceQ===True, ColumnForm[resultsPerStep] ] ]/;(numBitsToRead <= Length[{bits}]) ReadCursorBits::usage = "ReadCursorBits[numCursorBits, superposition] citeşte starea din biţii cursorului calculatorului cuantic Feynman. Dacă calculele pot fi obţinute la a k+1 opearaţiune cursorul va fi compus dintr-un lanţ din k+1 poziţii una dintre care poate fi vre-odată în starea |1>. "; (* starea

Exemplificare
sumator = {CCNGate[4,5,6,6],CNGate[4,5,6]}; SchrodingerEvolution[ket[1,0,0,1,1,0], 3, 2, sumator , 0.5] {cursor1, projected1} = ReadCursorBits[3, state1] Rezultatul este format din lista {poziţia cursorului şi starea proiectată}, care arată poziţia cursorului şi starea întregului registru de memorie după ce poziţia cursorului a fost măsurată.

Citirea registrului de memorie De îndată ce cursorul este găsit în poziţia (k+1), care arată că toate operaţiile celulelor au fost aplicate, atunci poate fi obţinut răspunsul din computer, citind întreaga stare din registrul de memorie.
89

?ReadMemoryRegister ReadMemoryRegister[superposition] citeşte starea fiecărui bit din registrul de memorie. Codul
(* ReadMemoryRegister *) (*====================*) (* Luând în consideraţie superpoziţia care reprezintă starea memoriei computerului cuantic se va returna rezultatul din memoria modificată*) Options[ReadMemoryRegister] = {TraceProgress->False}; ReadMemoryRegister[w_. ket[bits__] + kets_., opts___]:= Module[{nBits, superposition, resultsPerStep, traceQ}, traceQ = TraceProgress /. {opts} /. Options[ReadMemoryRegister]; nBits = Length[{bits}]; (* figure out number of bits in memory *) superposition = {"BeforeAnyMeasurements", w ket[bits] + kets}; resultsPerStep = FoldList[MeasureIthBit[#2,#1,nBits]&, superposition, Range[nBits] ]; Which[traceQ===False, {Rest[Map[#[[1]]&, resultsPerStep]], (* results for bits *) Last[resultsPerStep][[2]] (* projected state *) }, traceQ===True, ColumnForm[resultsPerStep] (*list of {results,projectedStates}*) ] ] ReadMemoryRegister::usage =""ReadMemoryRegister[superposition] citeşte starea fiecărui bit din registrul de memorie. "; MeasureIthBit[i_, {_, superposition_}, nBits_]:= 90

c_. p1 = ProbabilityIthBitIs1[i. _. ket[bits__]]:= NormalizeKet[w ket[bits]] SuperpositionWithIthBitFixed[i_. w_. Map[Abs[#]^2&. nBits_]:= ReplacePart[Apply[ket. Map[Abs[#]^2&. ket[bits__] + kets_.nBits]]&].)]:= ProbabilityIthBitIs1[i. (w_.nBits] ]& ] ] ProbabilityIthBitIs1[i_. _. Amplitudes[w ket[bits] + kets]]] ] ] ProbabilityIthBitIs1[i_. projectedState} ] KetWithIthBitZeroOrOne[i_. ket[bits__]]:= If[ket[bits][[i]] == 1. Table[_. _. MatchQ[#. zeroOrOne. KetWithIthBitZeroOrOne[i. zeroOrOne_. terms = Select[w ket[bits] + kets. Amplitudes[terms]]]/ Apply[Plus. Expand[c (w ket[bits] + kets)]] 91 . nBits_.Module[{p1.1}. zeroOrOne.]:= Module[{nBits. i] SuperpositionWithIthBitFixed[_. zeroOrOne = BiasedSelect[{0. nBits = Length[{bits}]. w_. {1-p1. superposition]. N[Apply[Plus. _. zeroOrOne_. superposition_]:= NormalizeKet[Select[superposition. nBits.{nBits}]]. projectedState = SuperpositionWithIthBitFixed[i. terms}. w_. 1-Abs[w]^2] (* Abs[w]^2 == 1 or 0 only *) ProbabilityIthBitIs1[i_. zeroOrOne. KetWithIthBit1[i. MatchQ[#. projectedState}. Abs[w]^2. superposition].zeroOrOne. ket[bits__] + kets_. {zeroOrOne. p1}].

ub_}]:= lb <= n < ub 92 .2. probabilities_]:= Module[{random}.1] ]. {lb_. #]&. True ] ] ] ] (* /. Apply[Part[list. 1}]:= lb <= n <= 1 InRangeQ[n_.CheckProbabilitiesQ[probabilities] *) CheckProbabilitiesQ[probabilities_]:= Module[{psum = Apply[Plus. Table[_. i] BiasedSelect[list_. Flatten[ Position[Map[InRangeQ[random. psum==1. probabilities]}. 1. Message[BiasedSelect::excess].KetWithIthBit1[i_. random = Random[]. True ] ] InRangeQ[n_. Message[BiasedSelect::probabilityLeak].{nBits}]]. psum>1. nBits_]:= ReplacePart[Apply[ket. {lb_.0.probabilities]. Which[psum<1. Partition[FoldList[Plus. #]&.

Towards a fullerene-based quantum computer. Enachi V. Joachain C. H.460-463. Rev.. CEP.P. 2004.Bibliografie* 1. 7.. 12. Girangie Ph.C. 1986. Diu B. vol. №4.106-108. Hardy Yorick. vol.. Cohen-Tannoudji C.. Stolze J. (1981). Celule logice CNOT a computerului cuantic bazate pe molecule fulerenice activate şi dopate. et al. 2001.. Utilizarea pachetului de programe «Mathematica» cu exemple de aplicare în fizică şi informatică. p. Aspect A.47. Chuang I. 1995...J. Curlicovschi Alisa. Editura Tehnică. 1973. 13. p 5867-5883.. Enachi Viorel. p. january. et all.. 5. Mat. 1997. 8. A short Course from theory to Experiment. 10.. Bransden B. Ardavan A. Brigs D. p. Benjamin S. p. USM. Laloe F.1-2. Ciobu V..130. http://demonstrations.H. 2. Toward quantum chemistry on a quantum computer..307. Problems and Solutions in Quantum Computing and Information.. 9. Clearwater. Lett... Mecanique Quantique..1493. 2006. Cambridge University Press.wolfram.. p. Bucureşti.. Phys. 2010. în J. 93 . Quantum Computation and Quantum Information. 2008. p. Paris. S. p.com ->Search-> quantum computing. 10. p. seria „Ştiinţe fizico-matematice”.265.. Wiley-VCH.1-6. Suter D. Chişinău. World Scientific Publishing Co. 2000.. Cond. în УФН. Nature Chemistry. 2008. în Anale ştiinţifice ale USM. Kвaнтoвoмехaничeские ЭВM.. Hermann. Springer. Lanyon B.P. Experimental test of realistic local theories via Bell's theorem.676. 6. Quantum Computing. vol.. în Phys. 4. Chişinău. 3. тoм 149.631. p. Exploration in Quantum Computing. Фейнман Р.18. Nielsen M. Roger G. 11. Williams C. Steeb Willi-Hans. Introducere în Mecanica Cuantică.

Quantum Computing for Computer Scientists. 2. 2006. p. Noson S. Riley T. The Temple of Quantum Computing. http://www.Yanofsky.Perry. care nu sunt informaţi iniţial în fizica cuantică modernă.* Recomandări speciale bilbiografice Cititorii. dar posedă cunoştinţe temeinice în algebra liniară şi anumite cunoştinţe în domeniul arhitecturii computerelor clasice tradiţionale.com/TOQCv1_1. le pot recomanda insistent să lectureze paralel literatura: 1.toqc. Cambridge University Press.368. 2008.Mannucci. Micro A. p.235.pdf 94 .

1. Introducere -----------------------------------------------------------------------------.2.3.40 3.Teorema neclonării informatiei cuantice ---------------.57 4.2. Computarea este un proces fizic ---------------------------------------------. Simularea computerului cuantic Feynman --------------------------. Simularea computerului cuantic la computerul clasic ----------------. Operaţii unitare pe un qubit -----------------------------------------------.2. Noţiuni ---------------------.26 2.67 Anexa I. Stări corelate.33 2.4.36 2.1.2. registre cuantice şi porţi logice ----------------------------------------.6 1.35 2.2.22 2. Operatori de rotaţie --------------------------------------------------.1.34 2.3.3.50 4 .7.2.1. Definiţia computerului cuantic -------------------------. Evoluţia computerului cuantic pentru o perioadă de timp fixată .26 2.9 1.2.1.2.59 4. Simularea unui calculator cuantic simplu -----------------------.1.39 2.2.1.2.19 1.1.1. Concurenţa stării de entanglare -----------------------------------.41 3. Registre cuantice de memorie --------------------------------------.93 95 .55 4.5. Formalismul operatorului densitate -------------------------------.1.54 4. Porţi logice de 2 şi 3 qubiţi ------------------------------------------.4.3.2.81 Bibliografie -----------------------------------------------------------------------------. sau stări entanglate ----------------------------------------.Teleportarea informaţiei cuantice -----------------------------------------.3.46 3.2. Simularea cuantică ----------------------------------------------------------------. Criteriul stărilor pure ------------------------------------------------.1.2.7 1.1.15 1.Cuprins Prefaţă --------------------------------------------------------------------------------------.29 2.56 4.2.Bit cuantic (qubit) -------------------------------------------------------------.62 4. Algebra liniară în spaţiul complex Hilbert. Instrumente algebrice de operare în spaţiul HILBERT ---------. Evaluarea operatorului Hamilton --------------------------------.Operaţia Control-U -----------------------------------------.68 Anexa II.44 3.54 4.5 Câteva date istorice semnificative ----------------------------------------------------.1.61 4. Determinarea dimensiunii registrelor de memorie ------------.3 Utilizarea unor simboluri grafice -----------------------------------------------------.4.41 3.1. Algoritmi cuantici ------------------------------------------------------------------.65 Postfaţă ----------------------------------------------------------------------------------.Operatorii de creare şi anihilare -----------------------------------. Simularea cuantică pe computere cuantice ----------------------------.7 1.3.3.4. Reprezentarea calculului ca fiind un circuit --------------------. Transformarea cuantică Fourier rapidă --------------------------------.29 2. Qubiţi.4. Operaţii Pauli ----------------------------------------------------------.1.2. Postulatele mecanicii cuantice ----------------------------------------------.6.

0.   Viorel Nicolae ENACHI COMPUTERE CUANTICE Partea I. Coli editoriale 6.11. Al. Chişinău. Comanda 71.2010. Redactor literar: Antonina Dembiţchi Machetare computerizată: Viorel Moraru Bun de tipar 04.0. MD 2009 96 . Formatul 60×841/16 Coli de tipar 6.Mateevici. Introducere teoretică. Tirajul 50 ex. 60. Centrul Editorial-Poligrafic al USM str.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->