Sunteți pe pagina 1din 1

RESPONSABILITATIELE UNEI FAMILII Din cele mai vechi timpuri si pana astazi, familia a fost si a ramas cea mai

importanta institutie a societatii. Pe parcursul istoriei, ea a imbracat diferite forme, dar misiunea ei a ramas aceeasi. Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influienteaza si modeleaza persoana umana Procrearea, cresterea si educarea copiilor se realizeaza in sanul familiei, aceasta contribuind la perpetuarea speciei umane si implicit, a societatii. Pentru copil, familia este primul mediu in care acesta ia contact cu lumea, cu universul inconjurator. Primele legaturi ale copilului se realizeaza cu mama, apoi cu ceilalti membri ai familiei pentru a fi introdus apoi, treptat, odata cu cresterea, in relatii cu persoane ce sunt exterioare grupului familial. Astfel, copilul incepe sa se inteleaga pe sine si pe ceilalti, incepe sa cunoasca ce se petrece in jurul sau, intrand in acest fel in cadrul procesului de socializare. Faptul de a fi nascut primul sau ultimul, precum si acela de a fi copii multi sau putini, are importante repercursiuni asupra dezvoltarea persoanei. Relatiile dintre frati si suror nu depind insa numai de ordinea nasterii ci de atitudinea parintilor.E in afara de orice indoiala ca educatia unui copil ,judecand dupa toata experienta pedagogica de veacuri,precum si dupa rezultatele obtinute de nesfarsitul sir al cercetarilor experimentale si statistice ,de laborator.,nu se poate obtine nici numai prin pedeapsa ,nici numai prin recompensa ,ci prin o justa combinare a lor.Aceasta combinare variaza de la individ la individ ,dupa cum natura sa este mai recalcitranta sau nu ,si dupa imprejurari ,dependente de situatia sociala si economica a fam.si bunatatea sufleteasca a parintilor;uneori balanta e pastrata alteori nu,pedeapsa sau recompensa tragand mai greu in cumpana. Din cele prezentate se poate observa faptul ca familiei ii revine un rol primordial in procesul socializarii copilului. Modul in care familia stie sau reuseste sa-l formeze pe copil isi pune amprenta pe tot restul vietii sale. In familie copilul asimileaza un ansamblu de valori, invata o serie de conduite si isi formeaza o gama de atitudini care ii vor fi necesare in viata adulta. In familie se pun bazele educatiei si tot aici incep sa se dezvolte trasaturile de vointa si de caracter. Familia asigura adaptarea copilului la conditiile sociale si inarmarea lui cu sistemul de cunostinte, priceperi si deprinderi necesare integrarii lui in societate.

S-ar putea să vă placă și