P. 1
Poezii patriotice

Poezii patriotice

|Views: 3,867|Likes:
Published by Dan

More info:

Published by: Dan on Oct 13, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/11/2013

pdf

text

original

CANTEC DIN BUCOVINA Canta cucul bata-l vina, De rasuna Bucovina, Canta cucu-ntr-un bradut De rasuna-n Cernauti

. Bucovina, rai cu flori, Unde sunt ai tai feciori? Au fost dusi in alta tara, Dar se-ntorc la primavara. Si-napoi cand or vini, Tot pe tine te-or iubi. Bucovina, plai cu soare, Te-au calcat rusii-n picioare. Bucovina, plai cu flori, Unde sunt ai tai feciori? Muntilor cu creasta rara, Nu lasati Straja sa piara, Daca piere straja voastra, A pierit si tara noastra...

Si-ti vedea, cît îi de darnic Graiul tarii noastre draga. Limba noastra-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri; Si citindu-le 'nsirate, Te-nfiori adînc si tremuri. Limba noastra îi aleasa Sa ridice slava-n ceruri, Sa ne spiue-n hram si-acasa Vesnicele adevaruri. Limba noastra-i limba sfînta, Limba vechilor cazanii, Care o plîng si care o cînta Pe la vatra lor taranii. Inviati-va dar graiul, Ruginit de multa vreme, Stergeti slinul, mucegaiul Al uitarii 'n care geme. Strîngeti piatra lucitoare Ce din soare se aprinde Si-ti avea în revarsare Un potop nou de cuvinte. Rasari-va o comoara In adîncuri înfundata, Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata.

LIMBA NOASTRA de Alexe Mateevici Limba noastra-i o comoara In adîncuri înfundata Un sirag de piatra rapa Pe mosie revarsata. Limba noastra-i foc ce arde Intr-un neam, ce fara veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastra-i numai cîntec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zari albastre. Limba noastra-i graiul pîinii, Cînd de vînt se misca vara; In rostirea ei batrînii Cu sudori sfintit-au ďara. Limba noastra-i frunza verde, Zbuciumul din codrii vesnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfesnici. Nu veti plînge-atunci amarnic, Ca vi-i limba prea saraca,

NATIONALIST ANTHEM - (imn scris de un nationalist din Serbia) Stand fast for what you believe in Stand firm for whatever is true Stand tall so you can be counted Because we are counting on you Face now the dreams of our future A nation so pure and so proud Shout forth that we will succeed here Say it strong, say it sure, say it loud And when soon the banner is lifted And the soldiers are at our command We will march ever on into freedom And regain every piece of our land No longer to have things decide By some faceless and blind bureaucrat But a nation no longer divided We can all see such beauty in that And our children will sing a new anthem And a new flag will soon fly above For our culture, our race and our nation Our country and all that we love.

E plinset în zadar! Iar a tacea si lasii stiu! Toti mortii tac! Dar cine-i viu Să rida! Bunii rid si cad! Să râdem, dar, viteaz rasad, Să fie-un hohotit si-un chiu Din ceruri până-n iad! De-ar curge singele piriu, Nebiruit e bratul tau Când mortii-n fata nu tresari! Si insuti tie-un zeu iti par Când rizi de ce se tem mai rău Dusmanii tai cei tari. Ei sunt romani! Si ce mai sunt? Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt, Zamolxe, c-un intreg popor De zei, i-am intreba: ce vor? Si nu le-am da nici lor pământ, Căci ei au cerul lor! Si-acum, barbati, un fier si-un scut! E rău destul ca ne-am născut: Dar cui i-e frica de razboi E liber de-a pleca-napoi, Iar cine-i vinzator vindut Să iasa dintre noi! Eu nu mai am nimic de spus! Voi bratele jurind le-ati pus Pe scut! Puterea este-n voi Si-n zei! Dar va ginditi, eroi, Ca zeii sunt departe, sus, Dusmanii lângă noi!

DECEBAL CATRE POPOR de George Cosbuc Viata asta-i bun pierdut Când n-o trăiesti cum ai fi vrut! Si-acum ar vrea un neam calau S-arunce jug în gitul tau: E rău destul ca ne-am născut, Mai vrem si-al doilea rău? Din zei de-am fi scoboritori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flacau ori mos ingirbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori cine-nlantuit. Cei ce se lupta murmurind, De s-ar lupta si-n primul rând, Ei tot atât de buni ne par Ca orisicare las fugar! Murmurul, azi si orsicind,

NOI de Octavian Goga La noi sunt codri verzi de brad Si campuri de matasa, La noi atatia fluturi sunt Si-atata jale-n casa. Privighetori din alte tari Vin doina să ne-asculte, La noi sunt cantece si flori Si lacrimi multe, multe... Pe bolta, sus, e mai aprins La noi, batranul soare, De cand pe plaiurile noastre Nu pentru noi rasare... La noi de jale povestesc A codrilor desisuri Si jale duce Muresul, Si duc tustrele Crisuri. La noi nevestele plangand Sporesc pe fus fuiorul, Si-mbratisandu-si jalea Plang si tata, si feciorul. Sub cerul nostru-nduiosat E mai domoala hora, Caci cantecele noastre plang In ochii tuturora. Si fluturii sunt mai sfiosi Cand zboara-n zari albastre, Doar roua de pe trandafiri E lacrimi de-ale noastre. Iar codrii ce-nfratiti cu noi Isi infioara sanul Spun ca din lacrimi e-mpletit Si Oltul, biet, batranul... Avem un vis neimplinit, Copil al suferintii, De jalea lui ne-au raposat Si mosii, si parintii... Din vremi uitate, de demult, Gemand de grele patimi, Desertaciunea unui vis Noi o stropim cu lacrimi... Nu mor stramosii niciodata Razboiul lor in noi si-l poarta, Caci li-e tarana spulberata, Dar nu li-e dusmanie moarta. Straveche, ura lor se-mparte Din mos in mos, din tata-n tata, Si azi, de dicolo de moarte, Ei ne mai cer o judecata. Cum ne privim acum in fata, Potrivnici insetati de lupta, Neiscusinta noastra-nvata Din ura lor neantrerupta. Noi suntem flacara pribeaga Din neamblanzita lor vapaie, Cu mostenirea noastra-ntreaga Venim pe campul de bataie. Cu mine vin, roiesc intr-una Cei fara neam si fara numar, Ce-au sprijinit intotdeauna Eternitatea pe-al lor umar. Vin cei de-o lege cu pamantul, Copii soarelui de-o vara, Eu, solul lor, le port cuvantul, Si-n suflet, sfanta lor povara. Vin randuri, cete se-nfiripa Din vechea veacurilor lava, Din ceas in ceas, din clipa-n clipa, Tot creste oastea mea grozava. Le vad in orice parte roiul, Isi cer dreptatea lor tarzie, Si fiecare-s vrea ciocoiul In judecata sa si-l tie. Ei tot mai multi rasar din groapa, Rasar, si-n mintea mea s-alunga, Vin bieti tarani munciti de sapa, Si vin haiduci cu flinta lunga. Sosesc cu dorurile toate, Sarmanii nu mai pot s-adaste: “Venit-am, mare, stranepoate, Sa ne primesti la tine-n oaste!” Le zic supus:”Veniti de-acuma, Strabuni din lunga vremii cale, Si dati-mi cantecul si gluma Si nesfarsita voastra jale. Veniti caci glasul vostru-nvie Un nou zorit de dimineata,

STRAMOSII de Octavian Goga

Voi ce-ati murit o vesnicie Sunteti flamanzi azi de viata!” Ei vin cu suflete-nnoptate, De-aceea sfarama lanturi grele, De-aceea urla si se zbate Durerea-n cantecele mele. Doar din al veacurilor caier Mi-am impletit eu biciul urii, Nestinsul vremurilor vaier Mi-a scris blestemu-n cerul gurii!... De lupta-s gata deci...Prin mine Un iad intreg cere rasplata Mi-e sete-acum... Te-astept, vecine, Si ochii mei pagani te cata! Iti vreau sclipirea de otele, Si vreau ostirea ta maiastra, Intregul cer cu ochi de stele Sa lumineze lupta noastra. Te-astept... Te-astept... Dar n-aud bucium, Nici zumzet ascutit de jale. Ma-ndoaie patima, ma zbucium: Arata-mi randurile tale!... Si cum te chem, s-un colt de tarana Mi te-au catat zadarnic solii, Te-apropii tu de subsuoara C-un slab egumen ros de molii... Va vad... Mi-e mila peste fire De bietul grec cu haina rupta: Ai spart o cripta-n manastire Ca sa-ti castigi un sot de lupta... Va vad, si oastea mea pe-acasa Mi-o-ndrept incet sa se strecoare: Vai-toata ura mea ma lasa, Caci saracia ta ma doare...

Oaspeti suntem în tinda noii lumini la curtile dorului. Cu cerul vecini. cu toate ca mult mai putin o sa para. Asteptam sa vedem prin columne de aur Evul de foc cu steaguri pasind, si fiicele noastre iesind sa puna pe fruntile portilor laur. Din cand în cand cate-o lacrim-apare si fara durere se-ngroasa pe geana. Hranim cu ea Nu stim ce firava stea.

TINDA, BISERICEI DIN JUPÂNESTI de Ion Barbu (lui Radu Gyr) Munte-al Muscelului: cetini Pe spartele pietre craieiesti, Domnescul râu să-l încetini La locul numit Jupânesti. Anii mei tineri, ostateci Acelor nisipuri si pruni Feciori se întorc si sălbateci, Cu scurte nume de huni. Calul din nou peste cremeni Spre râu copitele trage-si Să-înnec târgovetul, asemeni Ei, Clarei, letinei din Arges. Asa cum apele Doamnei Prin Ponturi se-adună cu Padul Ii mân acesti ani: anii toamnei La Stancu Ion, camaradul. Ca el, deslegat in cantare Prin plumbul sutasului beat Ridic spre avare cântare Un suflet golas de băiat. Picioare de capra Satana Apasă'n platan spre a mă pierde. Grea însă, ca zaua si stana, Va trage cămasa mea verde.

LA CURTILE DORULUI de Lucian Blaga Prin vegherile noastre -- site de in -vremea se cerne, si-o pulbere alba pe tample s-asaza. Aurorele inca se mai aprind, si-asteptam. Asteptam o singura ora sa ne-mpartasim din verde imperiu, din raiul sorin. Cu linguri de lemn zabovim langa blide lungi zile pierduti si straini.

CORABIA VERDE de Aron Cotrus Corabia se frământă si se răsuceste în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreste si apele cresc ca din hău năsdrăvane, căpitane! căpitane! căpitane! Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde parcă de-a pururi, corabia verde năprasnic muscată de uragane, căpitane! căpitane! căpitane! Prin potopul ce zălud o răstoarnă, s'aud prin văzduh ca o goarnă, peste-ale mării nesfârsite noiane, poruncile tale de proroc, căpitane! Si iată, de odată se'naltă semeată... iarăsi, Crăiasă peste timp, peste ceată, peste-ale apelor titanice toane, corabia ta verde, o, căpitane! Zănatec aleargă prăpădul pe ape, tot mai aproape si mai aproape, dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane, căpitane! căpitane! căpitane! Gata cu totii să murim în picioare, pe marea aceasta ce crâncen ne doare, spargem talazuri, înfrângem bulboane, cu gândul la tine, o, căpitane! Lupta e cântecul si biblia noastră, holde vor creste de samulastră din cremenea oarbă, din pietroase mormane si din sângele nostru, o, căpitane! Moartea însăsi de-ar sălta pe punte, sărire-ar fulgeris cine s'o'nfrunte, printre mii si mii de uragane, căpitane! căpitane! căpitane!

Pe ziduri de cetati M-am indarjit sa lupt, Pandar de bunatati Din care nu ma-nfrupt. Si, frunte de voinici, M-am razboit cu zmei Sa ocrotesc pitici Batjocorit de ei. Iar dragostea de neam M-a-nflacarat sa-i cantec Mosia unde n-am Doi pasi pentru mormant Si pentru-aceasta fac Osanda cea mai grea. Nici zdreanta-n care zac Nu e macar a mea. Daca-am avut fartati De lupta si de dor, Se bucura-ncantati Ca mor in locul lor. Si daca-am fost poet Si luptator pe rand, Sunt astazi un scelet Ce spanzura de-un gand Ma-nvart, pe cat mai stiu, Ca piatra morii-n lac Si macin un pustiu Sub vantul Nenoroc. La geam, grilajul des Ranjeste guri de fier In semn ca pot sa ies Cu sufletul spre cer. C-am fost facut sa n-am Pe-acest pamant nimic, Ca pasarea pa ram Cobor si ma ridic.

CANTEC DE DUPA GRATII de Nichifor Crainic Am fost facut sa n-am Pe acest pamant nimic, Ca pasarea pe ram Cobor si ma ridic.

UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? de Nichifor Crainic Unde sunt cei care nu mai sunt? Intrebat-am vantul, zburatorul Bidiviu pe care-alearga norul Catre-albastre margini de pământ: Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a vantul: Aripile lor Mă doboara nevazute-n zbor. Intrebat-am luminata ciocarlie, Candela ce legana-n tarie Untdelemnul cantecului sfant: Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a ciocarlia: S-au ascuns In lumina celui nepatruns. Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic, Oarba care vede-n intuneric Tainele necuprinse de cuvant: Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a bufnita: Când va cadea Marele-ntuneric, vei vedea.

Boleste omenirea ca o juncã Si nimeni nu-i ca sã-i sloboadã sânge; S-a-mpotmolit istoria si plânge Ca prora-nfiptã într-un colt de stâncã. Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne Cu bâta de la spate ca pe-o vitã, Acestui veac sã-i punã dinamitã Si evu-ntelepciunii sã-l dãrâme. O! Doamne, unde-s Don Quijotii? E lumea plinã de-alde Sancho Panza Ce nu-ndrãznesc sã mânuiascã lancea, Ci scutieri cuminti se vor cu totii. Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii Sã tragã spada si sã taie nodul? Tânjeste dupã glorie norodul Si nu-s Cezari sã-l treacã Rubiconii… Sloboade, Doamne-n lume nebunia, S-o rãvãseascã si sã o rãstoarne, Ca un berbec sã ia pãmântu-n coarne Si-acestui veac sã-i surpe temelia!

UNDE-S NEBUNII? de Demostene Andronescu Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii? E, Doamne, lumea plinã de cuminti, E plin pãmântul de martiri si sfinti Atinsi de filoxera-ntelepciunii. Tãcutã-i gloata de-ntelepti ca sfinxul În fata lumii si-a nemãrginirii Si-ascultãtor de rânduiala firii, Cu un plãvan în jug trudeste insul. Scâncesc cumintii-n chingile durerii Si, sângerând din rãni adânci blândete, Lângã neveste mor de bãtrânete, Necutezând sã tragã spada vrerii.

SINGURA NOASTRA PATRIE de Adrian Paunescu Ca dintre toate ce ne cercetara Si cate-or fi sa ne mai cerceteze, Furtuni sau lupte sus la metereze Ca si porniri de iarna-n primavara, Ca din ce e facut sa ne si doara Si prin durere sa ne lumineze, Tu, dincolo de orice ipoteze, A noastra esti, singura noastra tara. Ca nu te-am da pe bani sau pasapoarte, Ca nu te afli unde ne-ar fi bine, Ca esti aici si noi suntem in tine, Ca zborul tau uneste si desparte Tragice veacuri, clipe mai senine. A noastra patrie fara de moarte.

Zbarcita de-ai fi si un ochi de-ai avea, C-o harta mai stramta ca gura de flaut, Eu tot te-as iubi, ca esti patria mea. La targ nu te duc sa te vand, ca-mi esti mama, La baruri cu strip-tease eu nu te dezbrac, De tine mi-e drag si rusine, nu teama, Amor incurabil, destin fara leac. Si ce e nobletea? O haina de gala. Prefer o camasa de in ingeresc, Cand norii se-aduna si cerul ne-nsala, Sa simti ca - aici si cinstit - te iubesc. A mea, ce-o simt, nu-i noblete, ci viata Oricat voi trai voi ramane la ea, Cand lacrimi pe ochii planetei ingheata, Eu sunt tot cu tine, tu, patria mea.

FIUL INGENUNCHEAT de Adrian Paunescu Aceasta, a mea, nici macar nu-i noblete, Aceasta, ce-o simt cum ma mana mereu Si-o limba straina nu vrea sa invete, Aceasta-i credinta poporului meu. Poporului meu rabdator cat rabdarea, Poporului meu care cere putin Dar eu, daca muntii, dar eu, daca marea mi-ar cere sa fug, tot aici am sa vin. Am minte destula sa dau cu chirie Si multi m-au ravnit ori pe unde am fost, Dar fiu credincios ti-am ramas, Romanie, Dar ca un destept, nu ca bleg si ca prost. Aceasta, a mea, poreclita iubire Nici n-are noblete, e-un pumn de pamant, Un fel de fixare, un fel de delir e, Fetis absolut intr-un fagure sfant. Nu-ti caut acum calitati sa te laud,

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->