Caracterizare lui Zaharia Herdelea, din romanul ION, de Liviu Rebreanu

Intr-o arhitectonica impunatoare, complexa si moderna, romanul ION isi desfasoara actiunea pe mai multe planuri, facand sa se perinde prin fata noastra o intreaga lume. Avizati asupra faptului ca ION este epopeea vietii rurale din primele decenii ale secolului al XX-lea, nu mai e putin evident faptul ca, paralel cu actiunea al carei protagonist este Ion, autorul aduce in centrul atentiei familia invatatorului Zaharia Herdelea. Prin el, Rebreanu dezvaluie cu indiferenta obiectiva ce-l caracterizeaza, conditia intelectualitatii romane din Transilvania aflata sub jugul strain. Tudor vianu vorbeste despre Zaharia Herdelea ca despre un om cu o individualitate simplista, cu suflet fara mandrie, lipsit de discretie, cerand sprijin si plangandu-se primului iesit in cale. Existenta lui e facuta din umiliri, din saracie, din mediocritate, din platitudini Situatia materiala modesta, conditia de slujitor aservit autoritatilor unguresti il determina pe dascal la tot felul de compromisuri. Doamna Herdelea cu ambitii privind viitorul fiicelor ei, Laura fata de maritat, a carei iesire in lume costa bani, Ghighi care ii va urma, Titu cu aerele lui de scriitor, gasindu-si cu greu un rost, in cele din urma, in Regat, insasi soarta invatatorului mereu nesigura, toate sunt motive care sa-l indemne pe Zaharia Herdelea la prudenta. Pentru ca este in joc destinul celor apropiati, invatatorul, dupa constatarea lui George Calinescu e muncit de ganduri, rusinat, instinctul ii spune sa fie patriot roman, datele politicii imediate il indeamna la cumintenie. Pentru ca Rebreanu canta familia, dupa cum apreciaza de asemenea G.Calinescu, rostogolirea romanului e epopeica si prin evenimentele marunte din casa lui Zaharia Herdelea. Iata-l pe invatator ros de indoieli cand inspectorul Cernatony, pe care-l onora din cand in cand la Bistrita cu cate o ladita de faguri ca zapada, ii prpune sa fie invatator de stat. Herdelea este constient ca Romanul care trebuie sa invete pe copiii romani sa vorbeasca numai ingureste nu mai e roman, ci renegat sadea. Framantarile lui se intensifica dupa ce, clatinandu-si o casa pe locul bisericii, cu invoirea lui Belciug, simte primejdia care-i va transforma viata intr-un cosmar. Oricand el si familia lui puteau fi aruncati pe drumuri, de aceea ura impotriva preotului crestea fara voia lor, din ce in ce mai putrenica, atatata parca de mana soartei. Atmosfera se incarca si mai mult in familie cand subinspectorul Horvat ii cere dasclului sa sprijine alegerea desavarsitului patriot ce este candidatul de deputat Beck, pentru ca apoi necazurile sa se tina lant. Va fi suspendat din serviciu in favoarea lui Nicolae Zagreanu, veste care-i sfasie inima. Simuland nepasarea in fata foarte tanarului coleg, in gand isi zicea ca nici o meserie nu-i mai frumoasa pe pamant ca aceea de a desteleni mintea tinerelor vlastare omenesti. Se resemneaza totusi la gandul ca va reveni la scoala, fapt care se si petrece dupa un timp, pentru

ca apoisa i se impuna pensionarea de catre acelasi Horvat, decizie a forurilor superioare pe care de aceasta data o primeste cu deznadejde. Totusi, intre gand si fapta se interpun, in cazul dascalului, o lipsa de energie pana la lasitate, timiditatea, labilitatea caracterului sau. In final, totul se aliniaza in familia Herdelea unei dureroase planitudini. Doamna Herdelea este cum nu se poate de multumita pentru menajul Laurei, Ghighi este in persepctiva de a se casatori cu Zagreanu, Titu-si incropise un rost la Bucuresti, iar Zaharia Herdelea si Belciug, dupa ce se hartuisera reciproc atata vreme, se impaca, invatatorul laudandu-l catre toti pe Belciug, care-i un popa fara pereche si un om cum nu se mai poate, in timp ce Belciug de asemenea impuia urechile tuturor slavind pe Herdelea, prieten nepretuit si roman vredni de stima obsteasca. Intre cei doi se restabileste armonia in numele cauzei romanilor pe care o apara fiecare in felul sau. Simetric fata de inceputul romanului, acelasi grup de domni se apropie, in finalul operei, de casa vaduvei lui Maxim Oprea, unde satul petrece. Preotul si invatatorul merg in mijlocul taranilor, pentru ca, spune Belciug: - E de datoria noastra, Zaharie, sa purtam de grija poporului!.