Problema Pedepsei Capitale-Pedeapsa cu Moartea, ramine una dintre cele mai complexe si controversate probleme cu care se confrunta juridictiile

statelor, atit care le aplica inca cit si ale celor care le-au abolit deja, de la instaurarea ei in antichitate, fundamentata ulterior in Evul Mediu, si desavirsita in Epoca Moderna, a zilelor noastre. Caracteristica (inca!) atit marilor democratii recunoscute cit si societatilor mai putin avansate democratic, utilitatea acestei pedepse atit pe plan social-moral cit si pe plan juridico-politic ridica o serie de semne de intrebare la care un raspuns simplu si coerent, general si impartial nu poate fi formulat avind in vedere dimensiunea parametrilor actelor criminale precum si contextul in care ele au fost comise, tinind cont si de circumstantele agravante sau atenuante de rigoare, care le insotesc! Nu rare au fost si sint situatiile in care puternicul conflict declansat, apoi instaurat, intre diferite sondaje populare de opinie, referitor la acest subiect si constitutia tarii, au blocat ani, zeci sau sute de ani procesul de abolire a acestei pedepse, considerat astazi, fara rezerve, un pas progresist important sub toate aspectele in istoria omenirii in general si, in istoria societatilor abolitioniste, in particular. O trecere in revista a unor detalii de anvergura referitor la aceasta tema nu este posibila din cauza spatiului limitat de care dispunem. Vom incerca totusi sa punem in evidenta intr-o forma unitara etapele fundamentale care au marcat aceasta pedeapsa de-a lungul timpului, considerata ca cea mai importanta in ierarhia pedepselor aplicate de legislator, precum si al lungului proces care a condus la abolirea ei intr-unul din statele cele mai avansate democratic si civilizate din lume, Franta. Acest lucru pare justicat si datorita faptului ca abolirea acestei pedepse a opus cea mai mare rezistenta si a creat cele mai mari probleme atit pe plan juridic cit si social, in Franta, ea fiind ultimul stat din Europa Occidentala, care in ciuda democratiei sale avansate de care se bucura si a unei majoritati populare de 63% pentru mentinerea acestei pedepse, adopta in sfarsit dupa instaurarea primului mandat Mitterrand, in Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, (cu 367 voturi pentru! si 113 contra), abolirea pedepsei capitale pentru orice fel de crima pedepsita de codul penal francez.

APROFUNDAREA DOSARULUI 1. Pro si Contra Rolul si utilitatea Pedepsei Capitale precum si dorinta abolirii ei, cronologic vorbind, a fost ridicata cu mult inainte de aparitia ghilotinei, masina mecanica a terorii si a groazei care a curmat viata a sute si sute de condamnati la moarte, considerata umana si democratica de cel care a propus-o justitiei franceze in 1789, Joseph-Ignace Guillotin, medic si om politic francez, fost membru al Adunarii Nationale postrevolutionare. Partizanii ei se justifica prin faptul ca ea fost intotdeauna practicata de catre popoarele cuminti si civilizate, pentru necesitatea pedepsirii vinovatului cu o pedeapsa echivalenta cu cea care a comis! Mai presus de asta, aceasta pedeapsa este necesara ca o masura de protectie a societatii, avind in vedere ca un nerecedivist neiertat si executat nu poate recidiva. Inchisoarea pe viata insa, cu posibilitatea eliberarii conditionate, nu elimina riscul de a recidiva, pentru ca cel condamnat la inchisoare pe viata, poate evada sau poate fi eliberat conditionat si deci poate recidiva. In sfarsit, exista si problema economica!

Este complet revoltator faptul ca societatea sa intretina un criminal 20-30 de ani in detentie pe banii contribuabililor pentru ca odata cu eliberarea lui sa-i permita si o eventuala recidiva! Legea lui Talion: a pedepsi omul acolo unde a gresit si conform greselii lui, o regasim si la pictorii Dore, Bosch, Bruegel sau in lucrarile literare ale lui Dante (Divina Comedie) si Sartre (Cu usile inchise). Abolitionistii, (punct de vedere sustinut si de autorul acestui articol!) considera ca viata este un dar, al naturii (indiferent de modul ateist sau credincios al interpretarii!), care nu este oferita decit intr-un singur exemplar! In concluzie, a pune capat ei cu buna stiinta, cu sau fara cruzime, este o crima! Iar, a raspunde la crima, prin crima este inuman! Deci Omul nu poate accepta asa ceva! Este contrar drepturilor sale fundamentale. Pe de alta parte, majoritatea crimelor comise au loc in niste situatii speciale pe fondul unor circumstante atenuante, care ulterior, sint regretate profund de cel care le-a comis, mai putin in cazul in care individul poseda grave tulburari psihice, caz in care, crima comisa nici nu-i poate fi imputata, el fiind iresponsabil in momentul comiterii actului. In sfarsit, fiecare criminal, chiar si cel mai odios, are ceva bun in el. Este ceea ce trebuie recuperat si ulterior, fructificat. In felul acesta recidiva este practic exclusa, in special dupa ani grei de detentie, in care reperele omului se modifica in general, in bine. Mai mult, exista un numar considerabil de crime, despre care nu stim exact nici unde si nici cine le-a comis. Nu avem deci nici o certitudine in privinta inculpatului! In acest caz, daca cea mai mica indoiala exista, unui potential nevinovat nu i se poate retrage dreptul lui fundamental de a trai! Sint numeroase cazuri de erori judiciare, executia fiind un proces ireversibil ea pune capat oricarei sperante de reabilitare! (a se vedea ai articolele autorului : Revizuirea pedepselor in Procedura Juridica Penala , Roland Agret, un simbol al erorilor Judiciare , Procesul Outreau ). Experienta arata ca in numeroase cazuri, persoane zdrobite social, retinute ani de zile in fundul celulelor centrelor de detentie, se pot reabilita chiar daca au fost vinovati si au comis acte criminale grave! Sentimentul de libertate atit de mult caracteristic omului, este si mai profund la cel nevinovat! Printre marii abolitionistii, inca de pe vrmea lui Guillotin, putem mentiona personalitati marcante ale culturii si vietii politice ca Montesquieu, Voltaire, Becaria (Delicte si Pedepse, 1764) iar mai tarziu pe Lamartine, Hugo, Maurice Barre, Aristid Briand, Jules Lemire si Jean Jaures. Mentionam aici insa ca, inculpatului, condamnat la moarte nu-i mai ramane decit o singura sansa de a scapa deexecutie: Gratierea Presidentiala! Intotdeauna posibila, fara ca presedintele sa-si justifice actul !

Utilizat in general in cazuri iesite din comun, aceasta gratiere este destul de aleatoare si puternic influenta de climatul social-politic (alegeri, opinie publica, etc.) in care mijloacele mass-media joaca un rol foarte important! 2. Abolirea Pentru ca in Franta dilema Pro si Contra Abolirii Pedepsei Capitale sa atinga o dimensiune de proportii, de anvergura (internationala, chiar!), trebuie insa asteptat mandatul lui VGE (Giscard dEstaing, 1974-1981) Desi om politic dedreapta (Leader al partidului UDF) de inalta tinuta morala si politica, intelectual de inalta clasa, om de litere, european convins (elaborind bazele legislatiei europene!), pacifist, (aztazi Membru al Academiei Franceze!), VGE, ar fi fost favorabilabolirii Pedepsei cu moartea. Contextul social-politic, national (dar si international!) al timpului nu i-a permisinsa sa se declare in direct, deschis abolitionist! Prins intre ciocan si nicovala climatului politic din ceea de a doua jumatate al deceniului opt, mai exact intre opinia politica internationala, (Franta fiind singurul stat din Europa Occidentala care mai aplica pedeapsa cu moartea!) siopinia publica franceza, favorabila pedepsei cu moartea intr-un procent de aproape 70%, (de care avea nevoie pentru un eventual, al doileamandat), GISCARD, legat de maini si de picioare nu si-a putut pronunta publicoptiunea, facuta insa fara nici o ezitare sau ambiguitate, de titularul noului mandat, Francois Mitterrand! Este momentul cind dilema Pro si Contra abolirii Pedepsei Capitale isi atingeapogeul! Reprezentant al aristocratiei intelectuale sau al intelectualitatii aristocrate franceze, mare umanist, titular a doua mandate prezidentiale (in total 14 ani!), care a marcat istoria Frantei pe toate planurile: social-politic, juridic, economic, Mitterrand a fost invins la limita de VGE in 1974! In 1981 insa, el castiga detasat alegerile prezidentiale, in ciuda faptului ca s-a pronuntat public, deschis, inainte de.alegeri, ca. abolitinist convins, avind convingerea ferma ca Pedeapsa Capitala este o crima, sub acoperire si legalizata, comisade legislator. Astfel, alegerea lui Mitterrand in functia de Presedinte al Frantei pe 10 mai in 1981, pune capat, executiilor barbare si scoate din uz definitiv ghilotina, considerata o rusine deabolitionisti si de partizanii drepturilor omului. Misiunea de a duce la bun sfarsit optiunea abolitionista manifestata inainte de alegeri, Mitterrand o incredinteaza unui prieten intim a lui, Robert Badinter. Avocat parizian de prestigiu, abolitionist innascut, aparator voluntar al celor inghesuiti in culoarele mortii din marile centre de detentie franceze, Profesor Agrg de Drept, Badinter, fiul unui imigrant rus evreu, numit de Mitterrand in primul sau mandat Garde de Sceaux (Ministru al Justitiei) pune capat crimelor, comise in toata legalitateade justitia franceza, adoptind in Sedinta Adunarii Nationale din 1617 septembrie 1981 proiectul de lege privind abolirea pedepsei cu moartea! Votarea acestei legi conduce la promulgarea pe 9 octombrie 1981 a legii conform careia toate sentintele de condamnari la Pedeapsa Capitala incepind cu 1 noiembrie 1980 vor fi automat comutate la inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de maximum 25 de ani. De la aceasta data sentintele pronuntate pina la abolirea pedepsei cu moartea, neexecutate, toate au fost comutate in pedeapsa cu inchisoare pe viata.

Efortul depus de Badinter de-a lungul timpului in favoarea acestei legi este impresionant. Prezentam aici momentele de rascruce care au marcat profund acest demers si care au contribuit la abdicarea pedepsei capitale in Franta! A. 22 septembrie 1971 In Centrul de Detentie pentru pedepse lungi, Clairvaux, doi detinuti C. Buffet, condamnat la inchisoare de viata pentru crima si R. Bontems, condamnat la 20 de ani de inchisoare privata de libertate pentru jaf armat, luind ostateci, un gardian si o infirmiera, cer eliberarea lor, in schimbul vietii ostatecilor. Tentativa esueaza. Buffet sugrumand cei doi ostateci, devine responsabil de 3 crime atroce. Cei doi infractori fiind din nou inculpati, sint condamnati la moarte in iunie 1972 de Tribunalul din Troyes, confirmat si in apel de Curtea Suprema de Casatie, avocat al apararii fiind R. Badinter, aflandu-se atunci la primul sau proces de aceastadimensiune. Cum Georges Pompidou, atunci presedinte al Frantei, nu i gratiaza, cei doi sint executati in celebra inchisoare din Rue de la Sant, la Paris, pe 28 noiembrie 1972. Momentul este crucial, pentru ca este pentru prima oara din istoria pedepselor capitale in Franta, cind complicele care nu a ucis niciodata, este condamnat la pedeapsa cu moartea ca si cel care a comis crimele! Si asta in ciuda faptului ca Buffet intr-o scrisoare deschisa adresata presei si presedintelui isi recunoaste vina, accepta fara regrete pedeapsa capitala, disculpind complet pe Bontemps, cerind presedintelui gratierea lui! Presedintele a refuzat gratierea, ceea ce era lesne de inteles, avind in vedere ca fata de ceilalti doi presedinti ai Frantei mai sus amintiti care au succedat lui, Pompidou se declara ferm si categoric, direct si public, impotriva abolirii pedepsei cu moartea, considerand o masura de securitate pentru natiune! B. 20 ianuarie 1977 Tot Tribunalul de Inalta Instanta din Troyes, condamna Patrick Dils la inchisoare pe viata, pentru sechestrarea si uciderea unui copil, cu premeditare. Este meritul avocatului apararii Robert Badinter, care evidentiaza o serie de indoieli legate de derularea anchetei de instructie! Ulterior, dupa 17 ani de privare de libertate, dosarul P. Dils este redeschis, datorita unor elemente noi aparute, legate de testul ADN cules la fata locului! Dupa 20 de ani de detentie P. Dils este eliberat sireabilitat, fiind victima unei grave erori judiciare! In inchisoare isi desavirseste studiile sale universitare, proband astfel ca reintegrarea lui sociala este posibila!

Si acest moment este crucial, fiindca este pentru prima oara cind pentru doua cazuri asemanatoare, o Curte de Justie, pronuntadoua verdictediferite! Aici mentionam ca in 1976 pe 28 iulie, in celebra inchisoare din Marsilia, Baumettes, C. Ranucci, fiind condamnat la moarte in 1974 (la numai 22 de ani fara ca vinovatia sa sa sa fie solid probata !) si negratiat de VGE, este executat, pentru un caz similar cu a lui P. Dls. Christian Ranucci si-a sustinut nevinovatia chiar si in momentul executiei sale, cerind reabilitarea lui! Astazi, o Asociatie creata ulterior de mama sa si apropiatii sai, convinsi de nevinovatia lui se zbate pentru reabilitarea sa pe plan social ! O lucrare celebra publicate pe aceasta tema Le Pull Rouge intareste nevinovatia lui Ranucci.

C. 28 octombrie 1980 Curtea Suprema pariziana de Justitie, condamna pe Philippe Maurice[1] la pedeapsa capitala. Atunci in varsta de 24 de ani, inculpatul cu un complice sint surprinsi de un gardian public si un om al legii sustragind radiocasetofoane in Parkingul unei Supermarch. In urma schimburilor de focuri, politistul moare, gardianul este grav ranit! Maurice si complicele, interpelati mai tarziu de fortele de ordine sint arestati in urma unor noi schimburi de focuri. Ranit grav, complicele moare, nu inainte ca Maurice sa execute inca un politist si sa raneasca grav, altul. Ca si cum nu ar fi fost suficient, Philippe Maurice fiind incarcerat intr-o altacelebra inchisoare de inalta securitate, din regiunea pariziana, Fresnes, rezervata criminalilor recidivisti, in disperarea lui nemarginita isi pune la calepropria evadare, convingind o tinara avocata la curtea suprema sa-i introduca o arma de foc (pistol 9mm). Tentativa lui de evadare, de altfel bine pregatita, esueaza, omorind un gardian al inchisorii si ranind grav, unaltul. Fara drept de apel, Philippe Maurice, este condamnat definitiv la moarte si in imposibilitatea practica de gratiere! (niciodata in istoria Frantei, intr-un asemenea caz gratierea prezidentiala nu ar fi fost posibila, chiar daca presedintele avea dreptul, fara sa-si justifice actul!). Contactat de Badinter, care este impresionat profund de acest caz, cu atit mai mult cu cit este surprins de inteligenta criminalului in ciuda esecului sau scolar si, care de la afacerea Buffet si Bontems a salvat viata a peste zece condamnati la moarte in apel (blocand practic executiile dupa 1977), Philippe Maurice care isi astepta executia, avea sa afle ca foarte probabil va fi simboulul abolirii Pedepsei Capitale! Si Badinter nu s-a inselat! Philippe Maurice este primul criminal de mare calibru cauia i se comuta pedeapsa capitala in inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani.

Inainte ca legea de abolire sa fie votata de Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, castigind alegerile, Mitterrand l-a gratiat deja pe Philippe Maurice, cum executia lui nu mai putea sa astepte promulgarea legii de abolire a pedepsei cu moartea. Celelate opt persoane care intre timp si asteptau executiile, au fost obligate sa astepte Legea Badinter, cel care prin demersurile lui poate fi considerat fara rezerve, pe buna dreptate, Parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta. Vizitindu-l pe Philippe Maurice la inchisoarea pariziana, Rue de la Sant, avind in vedere climatul alegerilor prezidentiale, Badinter l-a asigurat ca viata lui este practicsalvata, spre mare lui mirare, pentru ca daca Mitterrand castiga alegerile, Pedeapsa Capitala va fi abolita! In caz de infrangere, VGE reales, favorabil abolirii, fiind la al doilea mandat, va abolii si el Pedeapsa Capitala, (nemaiavind nevoie de votulalegatorilorsai, ulterior, pentru un nou mandat!) Iar in perioada alegerilor prezidentiale, executiile fiind evident suspendarte. Teoria lui Badinter a functionat perfect. Philippe Maurice, in momentul arestarii in esec scolar, practic analfabet, dupa 22 de ani de detentie, este eliberat conditionat, in 2000. Avind de trecut obstacole extrem de dificile, de toate felurile, in urma unui efort intelectual iesit din comun, sustine teza sa de doctorat, inca in inchisoare. Doctor in Stiinte Umane (Istorie Medievala) si Cercetator Stiintifc la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS) si Scola de Inalte Studii in Stiinte Sociale (EHESS), azi, este autor a unor lucrari de mare anvergura, cu adevarat remarcabile, care dovedesc un nivel intelectual si profesional iesite din comun! Cerind scuze public rudelor celor ucisi, in Emisiuni televizate si mijloace mass-media, doneaza acestora, totalitatea drepturilor sale de autor obtinute din vanzarea lucrarilor sale. Philippe Maurice nu este numai un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta ci si un exemplu de posibila reintegrare cu succes in societate, a unui fost, mare criminal! Mai mult, un exemplu al unei reusite profesionale si sociale de exceptie, fara pericolul de a recidiva! Marcind istoria profund, atit prin crimele pe care le-a comis, cit si prin marile sale realizari profesionale si caritative in scop umanitar,ulterior, intra in legenda inainte de toate, ca omul care a vazut moartea si a invins ghilotina! Pentru restul, lasam istoria sa-l judece!

COMENTARIUL AUTORULUI Abolirea Pedepsei Capitale in Franta, este un pas important in Europa, dar nu foarte semnificativ in lume, avand in vedere ca executiile se succed zilnic si sute si sute de oameni sint executati, fiind astfel privati de unul din drepturile lor fundamentale, dreptul la viata. Amnesty International precizeaza intr-un raport ca astazi inca 90 de tari sunt neabolitioniste, ceea ce reprezinta un procent foarte ridicat, 46% din totalitatea tarilor lumii. Din totalitatea celor 105 ramase, 68 au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate tipurile de crime, 14 o mentin pentru crime exceptionale (ex.crime de razboi, genocid) si 23 sint abolitioniste in practica (adica, desi legislatia tarilor respective permite pedeapsa cu moartea, n-au practicat executii in ultimii 10 ani!) In Statele Unite ale Americii, (considerat cel mai democratic stat!), dupa suspendarea Pedepsei Capitale intre 1967-1976 de catre Curtea Suprema, in 1976, ea, organul judiciar federal competent in asemenea probleme revine la decizia ei permitind instaurarea acestei pedepse conform unei decizii luate de fiecare stat in parte. La nivel federal, Pedeapsa Capitala a fost reinstaurata definitiv de catre Guvernul Americian in 1988. Astfel numai 12 state au suprimat pedeapsa cu moartea, cele cu criminalitaterelativ redusa printre care: Alaska, Dakota de Nord, Hawai, Iowa, Maine, etc, iar altele 38 au restabilit-o dupa 1976, unde criminalitatea are cote ridicate, cum ar fi : New York, New Jersey, Alabama, Arizona, Colorado, Nevada, Florida Georgia,Ohio, Missouri, Mississippi, Illinois, Oklahoma, Pensylvania, Montana, Texas, California, Virginia, etc. Printre statele cu cele mai multe executii sint: Texas (245), Virginia (83), Florida (50), Missouri (48). Din 1977, ( cind a avut loc ultima executie in Franta!) legislatorul american a executat 739 de persoane, din care peste jumatate in ultimii 5 ani, utilizind una din sinistrele si macabrele sale mijloace de trecere .in nefiinta : Injectia letala, Scaunul electric, Camera de gazare, Plutonul de executie si Spanzuratoarea.

POST SCRIPTUM Fara a fi toleranti, fara a incerca sa luam o pozitie ferma impotriva Pedepsei Capitale acordam in mod voluntar votul nostru de incredere unei justitii care raspunde la crima comisa de cel inculpat, printr-o crima legalalizata de legislator, devenind astfel sustinatori ai unei justitii care ucide sub acoperire, legal. Prin comiterea unui asemenea act barbar nu vom readuce la viata victimele inculpatului, inlaturam insa orice sansa a sa de reabilitare, cu atit mai mult cu cit in afacerile criminale, deseori exista atit indoiala cit si. circumstante atenuante! Si chiar daca in majoritatea cazurilor nu exista indoiala in aceasi majoritate de cazuri exista sigur circumstante atenuate. Totul este sa le cautam, sa le gasim in timp util si sa le interpretam care responsabilitate! Cert, un nerecidivist, neiertat nu poate recidiva!

Dar, in cazurile de recidiva, noi, societatea, comunitatea celor independenti nu avem nicio responsabilitate? Experienta, studiile si cercetarile efectuate in domeniul reintegrabilitatii sociale, arata ca in majoritatea cazurilor de recidiva, fostul delincvent, un social dependent nu a fost corect reabilitat in societate! Cu alte cuvinte, noi (societatea), nu ne-am asumat corect responsabilitatea! In locul reintegrarii reale, noi am preferat, una de forma, marginalizarea lui! Iar aceasta marginalizare a lui nu este altceva decit excludarea lui din toate structurile socio-profesionale, o excluzine care ulterior devine, indirect, o alta condamnare, una sociala si deci inevitabil, motorul generator al propriei sale recidive! NOTA Autorul consultind peste 30 de lucrari ale abolitionistilor francezi consacrati, nu reproduce fidel nici opinile si nici interpretarile acestora relativ la Pedeapsa Capitala. Exprimind un punct de vedere strict personal, eventualele erori de interpretare sau abateri de la punctele lor de vedere pot fi imputate numai autorului acestei lucrari!

[1] [1]

Philippe MAURICE, simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta, a fost condamnat la moarte in 1980 pentru uciderea unui politist si ranirea a inca doi gardieni, (dintre care unul, ulterior a decedat), in cadrul unui schimb de focuri intre el si autoritatile de ordine publica, care l-au surprins in parking-ul unui supermarket, sustragind un radio-casetofon dintr-un Peugeot 604, pe atunci o masina de lux. Abolirea Pedepsei Capitale de catre Mitterrand-Badinter in 1981, face din el un simbol al abolirii al acestei pedepse. Pedeapsa cu moartea fiindu-i comutata la recluziune criminala (inchisoare) pe viata), dupa 23 ani de detentie in inchisorile franceze cele mai reputate , gratiat si eliberat datorita unei performante intelectuale hors norme (nemaivazut in mediul carceral !) scrie o carte De la ura la Viata , ale caror drepturi de autori cedeaza rudelor victimelor sale si care zguduie din temelii intreaga opinie publica franceza si internationala ! Autorul articolului de fata, primind drepturile de autor pentru traducerea acestei carti in limba romana (in faza de finalizare) va lansa aceasta carte in compania autorului ei, pe unul din canalele de stiri. El studiaza in intregime in regim de detentie (ca detinut condamnat la inchisoare pe viata !), obtinand Licenta (Bac+ 3 ani, echivalent cu Diploma de Invatamant Superior Pedagogic in Romania) in istorie in 1987 (Saint-Maur, Paris), iar pe 18 octombrie isi sustine Diploma de Maitrise (Bac+4 ani, echivalent cu Diploma Universitara in Romania) cu o tematica despre Evul Mediu la (Yzeures sur Creuse, Tours), pentru ca in decembrie 1995, sa-si sustina o Teza de Doctorat avand ca subiect La famille au Gvaudan la fin du Moyen ge la Universitatea Tours. In toamna anului 1999 este plasat in regim de semilibertate, pentru ca in 2000, in nurma unei petitii semnate de catre 150 de oameni de stiinta, printre care si numerosi Laureati al Premiului Nobel sau Membrii al Academiei Franceze beneficiaza de libertate conditionata (de control judiciar). Director de Stdudii si Cercetari la EHESS (Scoala Superiora de Inalte Studii in Stiinte Sociale, invatamant supe! rior elitist cu statut de Grand Etablissement fondat prin decret in 1975, cunoscuta pana atunci ca EPHE Scoala Practica de Inalte Studii, Membra a Paris Universitas ), isi desfasoara activitatea in domeniul : Familiei, Religiei si Puterii Politice in Evul mediu . Printre domeniile de cercetare ale EHESS sunt stiintele socio-umane (istoria, arheologia, antropologia, geografia, demografia, statistica, filosofia, sociologia, psihologia, stiintele economice, lingvistica, dreptul) dar si altele ca amenajarea teritoriala, medicina sau artele. Dupa noul model de invatamant superior LMD (Licenta-MasteratDoctorat), EHESS scolariaza studenti (2.800/an) numai in Master (2.600/an) si Doctorat (200/an), in

majoritatea cazurilor in colaborare cu cele mai elitiste si reputate Grandes Ecoles franceze : ENS (Scoala Normala Superioara), X (Ecole Polytechnique), Ponts (ParisTech), Tlcom Paris. EHESS elibereaza si o diploma specifica care permite accesul la concur! surile nationale de Capes (Titularizare in invatamantul mediu), Agrgation (Titularizare in invatamandul mediu si primul ciclu universiar, Classes Prpas Scoli pregatitoare pentru concursurile de admitere in Scolile Superiare de Inalte Studii ), respectiv, pentru concursul de admitere la celebra scoala de inalte studii administrative ENA (Scoala Nationala de Administratie) sau ENM (Scoala Nationala de Magistratura). Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa (Revistele Politia Capitalei-IPA Journal si Monitorul Organizatiei pentru Apararea Dreepturilor Omului-Natinile Unite) Publicat in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepurilor Omului-OADO, nr.9 (51), simultan in limbile romana si franceza (a se vedea si articolele autorului: Padurea Spanzuratilor , Ghilotina, o masina de ucis democratica si umana, De la ura la viata. Deptul de a fi liber , aparute in Ziarul Politia Capitalei, nr. 267 si 286)