Sunteți pe pagina 1din 3

Ma aflam iar in padure. De fiecare data era aceeasi padure. Ceva se misca. Undeva in intuneric.

Era noapte dar ochii mei erau obisnuiti. Mi-am dus mana in spate si am scos o sageata din tolba. Am fixat-o in arc si am privit cum varful ei capata o stralucire roz-violet. Am intins arcul cat am putut si am tintit spre creatura din intuneric. Sageata a luminat puternic si s-a infipt in umarul cuiva, tintuindu-l de copac. Avea parul lung si alb si era imbracat in rosu. Simteam ca il cunosc. Dar nu stiam de unde. Nu imi parea rau ca trasesem sageata. Inca tintuit de copac, sopti ceva... un nume...

-Kikyo...

Ceasul de pe noptiera a sunat si m-am trezit cu lacrimi in ochi. Era prima noapte in care spusese ceva. De obicei doar ma privea. Ma privea... Acea privire... Am mai vazut-o undeva. Dar unde? De ce am acest vis? Sau mai bine zis numai acest vis? Mi-am luat uniforma din dulap si m-am dus la bucatarie. -Buna dimineata, lume! mi-am facut simtita prezenta, ca de obicei. -Neata, Kagome. imi raspunse bunicul. -Da, cum ziceti voi. mormai somnoros Sota. Am mancat in liniste. Parintii plecasera deja la lucru. Eu am strans masa si l-am lasat pe Sota sa spele vasele, altfel intarziam la scoala. -Buna, printeso! i-am raspuns la salut cu un sarut scurt si dulce. Sa inteleg ca esti bine-dispusa? -Da. De ce n-as fi? Ce faci in seara asta? Avand in vedere ca e ziua mea ma gandeam sa mergem undeva... -Sigur ca mergem. Ce zici de un film? -Romantic, sper. -Tot ce vrei tu. Doar e ziua ta. ma saruta usor... Mario este cel mai grozav iubit din lume. Nu stiu cum de am ajuns sa fim impreuna dar toata lumea imi zice ca ne sta bine. Si sincer, chiar ma simt bine cu el. La scoala toate colegele mi-au urat "La Multi Ani" si m-au imbratisat si m-au pupat si alte dulcegarii. Nu imi placea ca am implinit 15 ani. Timpul trece. Prea repede pentru a ma intelege bine cu el. Daca as putea as opri timpul si as ramane asa pentru totdeauna. Ar fi frumos dar este doar un vis... -Kagome! Hei! Ma auzi? Mai esti aici? doar am aprobat din cap. Atunci hai sa mergem. Se pare ca azi orele au fost mai scurte. Stiu ca doar in mintea mea dar nu puteam sa nu ma bucur. Mario m-a sarutat iar, promitandu-mi ca la ora 7 fix avea sa fie in fata usii. Deja ma gandisem cu ce sa ma imbrac. Cu o rochie galbena cu bretele. Imi venea pana deasupra genunchilor si era larga de la mijloc in jos. Imi placea mult. Mi-am petrecut dupa-amiaza facandu-mi temele. -Kagome! Surioara! Unde esti? Sota ma striga disperat... Kagome! Biuky a cazut in fantana. avea obrajii uzi. -Atunci sa mergem sa il salvam. L-am luat de mana si am iesit din casa. Inca plangea si suspina. Dar nu imi faceam griji. Fantana nu era adanca si avea o scara pana la fund. Tot ce trebuia sa fac era sa cobor, sa iau pisoiul si sa urc inapoi. Mai simplu de atat nici ca se putea. L-am lasat pe Sota pe marginea fantanii si am coborat pe scara. Dupa vreo doua minute puteam zari fundul. Am sarit peste ultimele trei trepte si m-am lasat usor pe vine pentru a amortiza impactul cu solul. Biuky mieuna si incerca sa se catere pe pereti. Am vrut sa il iau in brate si sa il linistesc dar nu am putut. Corpul meu nu ma mai asculta. Am simtit o caldura puternica in piept, apoi am vazut o lumina orbitoare... Avea aceeasi culoare ca varful sagetii din visul de azi-noapte. Doar ca radia din mine. Simteam cum cad. De parca nu ar mai fi existat nimic sub mine. Nu... Simteam cum alunec prin

pamant de parca nu as mai fi fost materiala. De parca as fi fost facuta din umbre si fum. Eram inconjurata de intuneric. Atat de intuneric... Nimic in jur... Parca eram in vid. Si cand incepusem sa ma panichez am simtit iar cum trec prin pamant. Am simtit iar ca sunt ceva imaterial. Am inchis ochii, panicandu-ma. Apoi, la fel de brusc cum a inceput, totul s-a oprit. Stateam intinsa pe spate pe fundul fantanii. Puteam vedea un petec de cer senin. Doar ca era de un rosu sangeriu, nu albastru pur, cum eram obisnuita. Am urcat pe scara. M-am uitat derutata in jur, asteptand sa il vad pe Sota. Dar nu vedeam decat un camp infinit. M-am uitat mai atenta. In spatele meu erau niste casute. M-am indreptat precauta spre ele. Tot timpul capul mi se intorcea peste umar. Aveam acea senzatie infricosatoare ca sunt urmarita. Simteam niste ochi atintiti pe mine. Am ajuns in cele din urma. Ma aflam intr-un satuc. Dar unde eram? Cum am ajuns aici? Nu am facut decat sa intru in fantana, dupa Biuky. -Hei! E cineva aici? Nimic. Doar ecoul vocii mele. Am mai incercat odata. Ecoul nu a apucat sa se stinga. O chestie mare si paroasa... Semana cu un paianjen. Si-a facut aparitia distrugand casele oamenilor. Toti fugeau care incotro, nebagandu-ma in seama. Am privit neputincioasa cum cativa sateni erau inghititi de acea bestie. "Devorati" imi spuse o voce din capul meu... Indiferent cum am ajuns aici, nu puteam privi acea bestie cum devoreaza oameni nevinovati. -Hei, tu! Parosule! Se pare ca i-am captat atentia. Dar ce ar trebui sa fac acum? Incepeam iar sa ma panichez. Era de rau! Ii atrasesem atentia, dar nu ma gandisem cum sa si scap de el. Sunt o proasta! -Kikyo! Prinde! Nu stiu de ce am reactionat la acel nume, sau cum mi-am dat seama ca ma striga pe mine, dar o femeie in varsta aruncase deja un arc si o sageata spre mine. Le-am prins un ultimul moment. Am indreptat sageata spre pieptul paianjenului, rugandu-ma sa ma fi lovit la cap si asta sa fie un vis. Miam adus aminte de baiatul acela tintuit de copac. Numele pe care m-a strigat batrana mi-a adus aminte de el. Si sageata s-a aprins cu o lumina mai puternica decat in vis. Am intins arcul cat am putut si am eliberat sageata. S-a infipt in pieptul lui. Paianjenul a luminat puternic, roz-violet, apoi sa dizolvat intr-un praf stralucitor odata cu sageata. Inca ma minunam. Cu siguranta este un vis! Cred ca am adormit in timp ce imi faceam temele. -Kikyo... femeia batrana m-a strigat iar. -Um... Nu sunt Kikyo. am spus putin jenata. Ma numesc Kagome. Kagome Higurashi. -Vino, copila. In noaptea asta vei dormi aici. Avem multe de povestit. -Dar eu vreau sa ma intorc acasa... Sota, bunicul... nu am apucat sa termin. -O sa vedem daca te poti intoarce. Acum trebuie sa te odihnesti. Maine dimineata o sa vedem daca ramai sau pleci. Si... Uitasem complet. Eu sunt Kaede. Am aprobat din cap. Nu stiam ce sa zic. "Incantata"? Nici pe departe. "Imi pare bine"? Neeee... Nu imi parea bine... Totusi ma simteam destul de bine in preajma ei. Aproape ca acasa. Am ajuns intr-o casuta de la marginea satului. Era simpla si micuta. Kaede a adus ceva de mancare din alta camera si a pus niste farfurii ciudate pe masa. S-a asezat turceste pe podea, in fata mesei. -Haide, Kagome. M-am asezat si eu si am inceput sa mananc. Era chiar bun si stomacul meu nu isi permitea sa faca nazuri in acest moment. -Se pare ca demonul acela ti-a consumat ceva energie. Ce?! Demon? M-am inecat cu mancarea din gura dar am reusit sa imi revin repede.

-Ala era un demon? Credeam ca nu exista. Stii cum am facut sageata sa straluceasca? Si cum am ajuns aici? Nu am facut decat sa cobor in fantana dupa un pisoi... -Mai usor cu intrebarile. Maine dimineata o sa cautam raspunsuri. Restul mesei am luat-o in liniste. Vedeam cum de fiecare data cand se uita la mine ochii i se pierd undeva departe... De parca eu ii provoc amintiri dureroase... Odata chiar mi s-a parut ca vad cum ochii i se umplu de lacrimi dar m-am convins ca a fost doar in imaginatia mea. Dupa cina m-a condus intr-o camera micuta cu o saltea intinsa pe podea. M-a lasat singura in camera. M-am asezat pe saltea si m-am invelit cu materialul subtire. Nu era nici pe departe la fel de confortabil ca patul meu, dar era mai bine decat pe camp sau in padure. Am avut iar acel vis. Oare nu mai inceta sa apara? Il tintuiam iar de copac pe acel baiat. Mi-a rostit iar numele... Dar parea mult mai real. Stiam ca demonul-paianjen si cazatura fusesera un vis. Trebuia sa fie un vis. Aveam sa ma trezesc si sa realizez ca adormisem in timp ce imi faceam temele. Apoi aveam sa ma grabesc la intalnirea cu Mario... Mario... De ce imi parea amintirea lui atat de departe? Am hotarat ca e timpul sa ma trezesc. Mi-am deschis incet ochii, rugandu-ma sa fiu acasa. Dar... Neah... Nu am eu norocul asta! Priveam tavanul inclinat, facut din lemn. M-am ridicat de pe saltea si m-am dus la usa. Eram cu mana pe ea cand am decis ca ar trebui sa ascult mai intai.

-Nu mai incerca, InuYasha. Nu poti rupe razarul si nici nu il poti da jos. -Hei, batran-o! Te-ai ticnit, sau ce? Acum vrei sa imi pui zgarda si mai tarziu o sa ma legi cu un lant si o sa ma pui sa iti pazesc casa? Vocea lui era aroganta si eram sigura ca are un aer de superioritate cu care nu eram obisnuita. Hei! Tu! Nu mai asculta la usa! Am hotarat ca era timpul sa

imi fac intrarea. Dar de unde stia el ca eu ascult? Am deschis usa. Kaede statea pe podea, rezemata de perete... Si mai era cineva... Statea pe un dulap cum stau cainii... Se uita o clipa la mine, apoi sari in aer. -Spune-i sa stea! am auzit vag vocea lui Kaede dar cuvintele au iesit de pe buze inainte sa ma gandesc. -Sezi! am tipat pana nu era prea tarziu. Si spre surprinderea mea, a fost atras de pamant acum atrage un magnet foarte puternic o bucatica de fier. A aterizat cu fata in jos pe podea cu o bubuitora asurzitoare. Cred ca a durut... -Ce naiba crezi ca faci?! se rasti la mine plin de aroganta cand isi ridica capul de pe podea. Am ramas uimita... Era... Era chiar el...