Seminar Deontologie CONCEPTE UTILIZATE IN DEONTOLOGIA FUNCTIONARULUI PUBLIC Acordul este un act administrativ prin care se exprima vointa

unilaterala a autoritatii publice de a se asocia, a colabora sau a coopera in vederea atingerii unui obiectiv de interes comun. Actul administrativ reprezinta manifestarea unilaterala de vointa a autoritatii administratiei publice in scopul initierii, modificarii sau incetarii raporturilor de regim al puterii publice. Administratia publica reprezinta totalitatea teoriilor si proceselor pentru realizarea mandatului de guvernare asigurand reglementarile si serviciile pentru intreaga societate si pe diferite categorii sociale. Angajamentul reprezinta actul prin care se constituie o anumita obligatie in raporturile cu terte persoane, acesta fiind actul prin care autoritatea publica creaza o obligatie ce urmeaza a fi stinsa prin plati ulterioare incheierii actului. ( angajamentul bugetar ). Autonomia locala reprezinta dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona problemele publice sau de interes public in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta. Autoritatea publica reprezinta organismul statal sau al unitatii administrativ teritoriala care actioneaza pentru satisfacerea unui interes public legitim, avand statut de putere publica. Codul reprezinta un ansamblu de principii norme si valori specifice functionarilor publici fiind definita si prin sintagma deontologie profesionala. Competenta reprezinta capacitatea unui functionar public de a realiza sarcinile de serviciu in conditii de performanta si eficienta. Conflictul de interese reprezinta aceea imprejurare in care interesul personal al functionarului public contravine interesului public afectand principiul de impartialitate, obiectivitate si independenta in luarea deciziilor. Decizia reprezinta o anumita hotarare luata de catre managerii autoritatilor administrative, hotarare aplicabila personalului din subordine. Decizia administrativa este caracteristica managementului organizational si e particularizata prin faptul ca hotararea adoptata are ca obiect punerea in aplicare a legislatiei, a normelor legale in vigoare. Decizia administrativa are forma de act scris si produce efecte juridice in regim de putere publica. Deotologia semnifica un ansamblu de norme care contureaza un anumit comportament professional. Deontologia functiei publice reprezinta un ansamblu de norme juridice si morale aferente functiei publice si avand un statut obiectiv care se refera la eficacitatea realizarii serviciilor publice. Deontologia functionarului vizeaza complexul de obligatii ale functionarului public de natura morala si juridica si cu amprenta in zona responsabilitatii a probitatii si loialitatii fata de institutia publica. Deontologia functionarului public are in vedere ansamblul normelor referitoare la comportamentul professional si moral al functionarului public pe durata exercitarii raporturilor de serviciu. Functia publica consta intr-un ansamblu de responsabilitati specifice stabilite prin norme legale atributiuni exercitate in conditii de legalitate si continuitate urmarind satisfacerea intereselor generale ale cetatenilor. Functionarul public e persoana numita intr-o functie publica si investita cu atributiuni specifice titulara de drepturi si indatoriri in conformitate cu responsabilitatile competentele institutiei publice din care face parte. Interesul public implica respectarea de catre autoritatile publice a drepturilor, intereselor si libertatilor legitime ale cetatenilor.

Obligatiile functionarilor publici se refera la indatoririle legale ce trebuie respectate in conformitate cu normele specifice. Puterea publica se refera la ansamblul de prerogative atribuite administratiei publice in scopul promovarii interesului general, atunci cand acesta se afla in contradictie cu interesul particular. Regim de putere publica are caracter juridic si se concretizeaza prin supunerea autoritatilor administratiei publice la anumite constrangeri in scopul exercitarii principiilor de suveranitate nationala. Relatiile de autoritate reprezinta modalitatea concreta de realizare a puterii executive prin subordonarea cetatenilor fata de regimul autoritatilor publice statale sau locale. Sectorul public reprezinta totalitatea autoritatilor institutiilor sau persoanelor juridice de stat care functioneaza potrivit normelor de drept public, au caracter de interes general sau utilitate publica si sunt finantate din bugetul central sau din bugetele locale. Strategiile administratiei publice definesc un ansamblu de masuri care se aplica pentru realizarea obiectivelor stabilite de puterea publica pentru satisfacerea nevoii sociale. Statutul este denumirea generica pentru codurile de conduita profesionala si morala aferente diferitelor categori de functionari publici . Statutul functionarului public este un act juridic administrative care defineste obligativitatea exercitarii autoritatii de catre functionarii investiti in functii publice precum si obligativitatea de a respecta prerogativele specifice in scopul realizarii interesului de stat. Seminar deontologie Analiza comparat statutul funcionarilor publici i codul funcionarilor publici Legea 188/1999 reglementeaz organizarea funciei publice i prevederile statutare cu precizarea normelor pe care funcionarul public trebuie s le nsueasc i s le respecte. Statutul funcionarilor publici se refer cu prioritate la funcia public, la condiiile de aderare la funcia public i la condiiile de ndeplinit pe parcursul exercitrii funciei publice. Pe de alt parte codul de conduit evideniaz aspectele legate de comportamentul funcionarilor publici, de prestaia pe toat durata exercitrii funciei, de aceea codul genereaz norme de conduit profesional specific unei funcii publice. Ambele acte normative se refer la aceiai categorie profesional i anume funcionarul public, acesta devenind un subiect comun tratat n mod difereniat. Statutul definete cu clariti conceptul de funcionar public i respectiv funcie public n sensul c funcionarul public este definit cu ajutorul funciei publice. (utilizeaz sintagma de funcie public). n statut se precizeaz c funcionarul public este persoana numit ntr-o funcie public, n timp ce funcia public e definit ca un ansamblu de atribuiuni, responsabiliti stabilite de autoritatea sau instituia public. Prin statutul funcionarilor publici se definesc trsturile necesare exercitrii funciei publice (aciune fr prejudeci, fr abuz de putere, fr presiuni politice, fr elemente de corupie. De aceea, legiuitorul a stabilit ca persoanele care intr n aceast categorie s fie alese pe baza principiului competenei profesionale. Codul de conduit definete cu claritate obiectivele prioritare i anume: asigurarea creterii calitii serviciului public precum i contribuia la eliminarea actelor de corupie din administraia public. Pe lng aceste directive, codul de conduit precizeaz i principiile care trebuie s guverneze conduita profesional i anume: - supremaia Constituiei i a legilor rii - prioritatea interesului public - asigurarea egalitii de tratament a cetenilor n faa autoritilor publice

- profesionalismul funcionarilor publici - cinstea i corectitudinea - deschiderea i transparena Din analiza celor 2 acte normative se constat c: Statutul funcionarilor publici face referire la condiiile care stau la baza exercitrii funciei publice, n timp ce Codul vizeaz normele de conduit ce trebuie respectate pe durata exercitrii funciei publice. Ambele legi fac referire la relaiile funcionarului public cu structurile instituiilor publice precum i n raporturile cu cetenii, n calitatea lor de solicitani, beneficiari ai serviciilor publice. Codul detaliaz aspectele referitoare la asigurarea unor servicii publice de calitate, rezultnd astfel cea mai important calitate n exercitarea funciei publice i anume: competena. n condiiile n care funcionarul public are menirea de a menine legturile cu autoritile publice i ceteni, acestuia trebuie s-i asigure un grad ridicat de ncredere din partea cetenilor. Iar aceasta se realizeaz printr-un comportament profesionist. Ambele acte normative contureaz trsturile unui funcionar public i respectiv ale funciei publice de exercitat. Statutul pune accentul pe comportamentul funcionarilor publici, condiiile de aderare la funcia public n timp ce Codul se axeaz pe normele de conduit. De exemplu: statutul evideniaz condiiile necesare pentru a exercita o funcie public i anume: cetenie i domiciliu numai n Romnia, cunoaterea i utilizarea limbii romne pe durata exercitrii funciei publice, vrsta minim 18 ani, capacitate deplin de exerciiu, stare de sntate corespunztoare funciei pentru care candideaz, ndeplinirea condiiilor de studii prin raportare la specificul activitii publice, persoana nu a mai fost condamnat pentru svrirea unei infraciuni care o face incompatibil cu exercitarea funciei publice i persoana a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea funciei publice. Aadar Statutul stabilete cu exactitate condiiile obligatorii pentru ocuparea unei funcii publice n timp ce codul detaliaz obligaiile morale, responsabilitile n domeniul respectrii legilor, loialitatea fa de autoritile i instituiile publice. Codul nu face referire numai la responsabilitile, obligaiile comportamentale ale funcionarilor publici ci i la drepturile pe care acetia le au n funcie de postul ocupat. Ex.: un funcionar beneficiaz de libertatea opiniilor prin corelare cu libertatea dialogului i cu promovarea intereselor instituiei publice. Statutul prezint i o clasificare a funciilor publice mergnd de la aspectele cu caracter general i pn la cele de detaliu. Ex.: funcionarii publici sunt interpretai prin prisma duratei de exercitare a responsabilitilor n funcionari debutani i funcionari definitivi. Cei debutani sunt persoanele care ocup funcii publice pn la definitivarea acestora n funcie, perioad cuprins ntre minim 6 luni i maxim 2 ani. Statutul detaliaz ncadrarea funcionarilor publici pe categorii: - categoria A = studii superioare de lung durat absolvite cu diplom de licen - categoria B = studii superioare de scurt durat absolvite cu diplom - categoria C = studii liceale (medii) sau postliceale absolvite cu diplom. n funcie de categoria din care face parte, autoritatea public stabilete i normele specifice, fiecare clas fiind mprit pe diferite nivele de salarizare. Elementele de comparaie sunt evideniate de faptul c abordrile funcionarilor publici se refer att la conduit i comportament, ct i la rigorile specifice funcionarilor publici. ADMISIBILITATEA FUNCIEI PUBLICE Definiia funciei publice

Funcia public reprezint ansamblul atribuiunilor i responsabilitilor stabilite de ctre autoritatea instituiei publice, n scopul realizrii obiectivelor i competenelor sale. Condiiile pentru ocuparea unei funcii publice sunt: Cetenie romn i domiciliul n Romnia; Cunoaterea limbii romne; Vrsta minim de 18 ani; Capacitate deplin de exerciiu; Stare de sntate corespunztoare funciei publice vacante; ndeplinirea condiiilor de studii prevzute n statul de funciuni; Candidatul s nu fi suferit condamnri pentru svrirea unei infraciuni ce l-ar face incompatibil cu exercitarea funciei publice; Declararea ca admis la concursul organizar pentru ocuparea funciei publice vacante. Aceste condiii sunt de ordin politic i administrativ. Astfel, condiia referitoare la cetenie i domiciliu sunt de natura politica, ntruct n Constituia Romniei este prevzut faptul c funciile publice civile sau militate pot fi ocupate numai de persoanele care au cetenie romn i domiciliul n ar. Aceste dou condiii trebuiesc ndeplinite att n momentul participrii la concursul organizat pentru ocuparea funciei publice, ct i pe toat perioada exercitrii acestei funcii. Astfel de reglementri sunt prevzute i n statutul comunitar, n reglementrile UE, care prevd c nu poate fi funcionar public persoana care nu este cetean al unui stat membru al comunitii europene, funcionarii publici avnd obligaia de a locui n spaiul, n locul n care se exercit funcia ce i-a fost ncredinat sau la o anumit distan care s nu mpiedice exercitarea atribuiunilor sale. Condiia de cunoatere a limbii romne provine din reglementrile constituionale, care au consacrat limba romn ca limb oficial n stat i implicit la nivelul autoritilor publice. Condiia de vrst provine de la termenul romnesc de majorat (de a putea exercita anumite activiti cu caracter public). Aceasta se difereniaz de salariaii care urmresc drumul Codului Muncii, existnd posibilitatea ncheierii de contracte individuale de munc de la vrsta de 16 ani sau dupcaz, 15 ani cu acordul prinilor sau tutorelui. Condiia strii de sntate este cu caracter general valabil, n sensul c toate statele comunitare au n vedere acest criteriu, ei folosind sintagma condiia aptitudinilor fizice. Condiia studiilor se refer la profesionalismul cu care trebuiesc realizate activitile de natur public. Condiia lipsei antecedentelor penale este formulat ntr-o manier original, deoarece se au n vedere numai antecedentele care creaz incompatibiliti cu funcia public. Funcionarii publici au fost clasificai n doua categorii: 1. Funcionari publici debutani 2. Funcionari publici definitivi O alt clasificare prevzut tot n HG 10087/2001 este n funcie de nivelul studiilor: - Categoria A studii superioare de lung durat - Categoria B studii superioare de scurt durat - Categoria C studii medii sau postliceale absolvite cu licen n conformitate cu statutul funcionarilor publici, fiecare dintre cele 3 categorii ale funciei publice se mpart n 2 grade, gradul fiind definit ca o etap n cariera funcionarilor publici (gradul I i gradul II). Fiecare grad se mparte n cte 3 clase de funcionari publici: a 3-a; a 2-a; a 1-a (nivelul maxim).

Fiecare clas se mparte n 3 trepte, n urmtoarea structur ierarhic: - Treapta a 3-a - Treapta a 2a - Treapta 1-a (nivelu maxim) Aceast structur a funciei publice pe categorii, clase, grupe i trepte este o structur arborescent, birocratic, cu 26 de subdiviziuni. Funcionarul public i pstreaz gradul, clasa i treapta inclusiv n perioada n care nu mai deine funcia public (din motive neimputabile lui), intrnd n baza de date a ANFP.

SCURT ISTORIC AL FUNCTIONARILOR PUBLICI In perioada initiala, functionarii au fost in slujba suveranilor pentru ca, ulterior, acestia sa deserveasca organismelor statului. In timp, functionarii si-au largit domeniul de activitate activand si la nivelul colectivitatilor locale.Pentru a recruta oameni care sa lucreze in domeniul serviciilor publice a fost promovata o serie intreaga de modalitati si sisteme. Astfel, in Anglia nobilimea a furnizat o serie de functionari pentru administratia locala, iar din randul acestora, persoanele care faceu parte din familiile nobile ocupau functii de inalta demnitate. In Germania, nobilimea si burghezia au format clasa inaltilor functionari si a functionarilor la nivel mediu. In epoca feudala detinerea unei functii publice prezenta un mare avantaj, astfel incat s-au utilizat diferite modalitati pentru selectia persoanelor respective. La modul general, functionarii erau numiti de catre puterea executiva, intrucat aceasta avea responsabilitatea asigurarii functionalitatii serviciilor publice. Puterea executive si cea legislativa au stabilit diferite conditii specifice pentru ocuparea acestor functii, conditii care se refereau la nationalitate, la onorabilitate, la aptitudini speciale, la cerinte de studii, participarea la examene, concursuri etc. De ex. Functionarii belgieni, italieni si germani au un statut care face trimitere la cariera profesionala cu anumite drepturi si obligatii. In general, functionarii publici isi desfasoara activitatea in baza unor reguli, proceduri, fapt ce ii diferentiaza de celelalte categorii de salariati. Ansamblul acestor reguli de organizare si functionare a activitatii functionarilor publici se constituie intr-un statut, statut care poate fi fie complet si ordonat, fie partial si fracmentat. De ex. In Franta, inainte de anul 1946, functionarii nu aveau un statut complet, ci unul fracmentat constituit din anumite reglementari specifice normelor de jurisprudenta. In mod similar, functionarii publici britanici aveau un statut fracmentat alcatuit din regulamente. Incepand cu 1946, francezii au stabilit un statut complet pentru functionarii publici, statut aprobat prin lege. In sensul restrans al cuvantului, functionarul public este interpretat ca fiind un titular al unei activitati permanente cu timp integral sau partial de prestatii. In sensul general, functionarul public este interpretat ca un salariat cu activitate permanenta si cu timp complet de munca. In anumite perioade de timp, functionarii publici, indifferent de aceste reglementari statutare erau schimbati pe criterii politice. In present, acest system este tot mai mult abandonat la nivelul tarilor dezvoltate. Functia publica are o serie intreaga de avantaje morale si materiale. Importanta acestor avantaje difera in functie de tara si de tipul functiei prestate. Exista tari puternic dezvoltate, cu o forta financiara deosebita in care functia publica prezinta avantaje morale care tin de prestigiul individual, astfel incat efectele financiare sunt nesemnificative. In aceste tari prestigiul unei inalte functii publice este sufficient pentru a atrage oameni cu competente profesionale deosebite, facandu-se abstractie de elementele pecuniare (retributie). Acest exemplu clasic apartine functionarilor din Germania si din Franta in perioadele postrevolutionare.

Exemplul german nu este urmat de catre majoritatea statelor din SUA unde s-a mers si se merge pe ideea si pe principiile specifice firmelor private (avantaje financiare).In perioada actuala prestigiul functiei publice se afla intr-un permanent decline, cu exceptia tarilor din oriental extreme. Consecintele acestei stari de fapt este cea a dificultatilor majore in angajarea functionarilor publici, respective constrangerile administratiei publice in a creste avantajele materiale, financiare pentru aceasta categorie de personae. In ceea ce priveste problema avantajelor materiale, trebuie precizat faptul ca salariile se platesc din fondurilebugetare sub aspectul unei remuneratii pentru serviciile prestate. Salariile se platesc in mod rgulat si in transe lunare, fiind acordate in anumite situatii si accesorii la salarii (indemnizatii si sporuri). De regula, nivelul salarial al functionarilor publici se siteaza sub nivelul salariilor din firmele private. De regula, functionarii publici lucreaza in institutii publice in ideea aplicarii principiului privind stabilitatea in munca, certitudinea salariilor, certitudinea obtinerii pensiilor si respectiv, supravegherea in cadrul concedierilor abuzive. CONCEPTIA BRITANICA - IDEI IMPORTANTE Conceptia britanica privind corpul functionarilor publici porneste de la competenta profesionala incepand cu momentul recrutarii acestora si pe toata durata prestarii functiei publice. Serviciile publice britanice sunt organizate printr-o maniera speciala si anume prin imbinarea principiilor de ordine, a principiilor de competenta si a principiului libertatii de actiune. La inceputul sec. XIX, functia publica se referea in special la activitatile vamale si la activitatea de colectare a impozitelor. Datele statistice ale vremii de atunci aratau ca in anul 1823 in Anglia functionau 28.000 persoane cu aceste responsabilitati, pentru ca dupa un secol numarul acestora sa depaseasca 1 milion de persoane. Principalul obiecte de activitate se regasea in finante, serviciul civil de aparare, comunicatii, ministere economice. Ulterior au fost preluate si serviciile locale la nivel de colectivitati. Functionarii publici din Anglia erau divizati in functionari permanenti si nepermanenti, acestia din urma fiind temporari sau auxiliari. Pe langa serviciile cu caracter administrativ si civil, functionarii publici au inceput sa actioneze si la nivel de activitate cu caracter industrial. Legislatia britanica nu prevedea un statut al functionarului public adoptat prin lege, ci se proceda la aspecte cu caracter general din legislatia britanica, aceste texte se refereau la includerea sau excluderea functionarilor, inclusiv admiterea femeilor in serviciul civil. Inca din sec XIX era statuat dreptul de asociere si dreptul la greva. Regimul functiei publice era organizat de ordinele consiliului regal, respectiv instructiunile trezoreriei britanice (ministerul de finante), echivalente in tarile din Europa cu decretele si respective ordinele ministeriale. Serviciul civil britanic era divizat in 6 clase si anume: 1) Clasa administrativa. Detinea competente in elaborarea politicilor administrative si perfectionarea serviciilor publice, luand decizii care trebuiau aplicate in mod corespunzator. Numarul acestor functionari publici era relativ scazut, membri sai provenind din universitati cu renume. 2) Clasa executiva. Era alcatuita din functionari cu o pregatire corespunzatoare, cu competente in executarea, realizarea serviciilor publice si in controlul activitatilor prestate. 3) Clasa clericala. Era alcatuita din functionari care prestau activitati curente, fiind absolventi de invatamant secundar. Clasele 4), 5) si 6) erau compuse din functionari cu un nivel mediu de pregatire si includeau functionari de birou, registratori, stenografi, etc.

Serviciul britanic civil era organizat ca o entitate de sine statatoare, aflata sub autoritatea unica a trezoreriei britanice. Serviciul civil stiintific era alcatuit dintr-un grup de medici, economisti, chimisti, juristi, plasati in diferite departamente ministeriale, in special cele economice. Evolutia numerica a fost semnificativa, ajungandu-se de la un numar de 600.000 functionari la peste 5 milioane in decurs de 40 de ani. Functionarii civili erau denumiti functionarii coroanei si prestau activitati cu caracter civil, social, fiind platiti din fondurile votate de Parlamentul britanic. O atentie speciala a fost acordata selectiei persoanelor care urmau sa presteze functii publice. Inca din anul 1855 in Anglia s-a infiintat Comisia Serviciului Civil cu rolul de a selecta functionarii pe baza de merite si competente. Aceste activitati s-au dezvoltat permanent, iar comisia a fost redefinita devenind Serviciul Civil Britanic cunoscut si recunoscut in toata lumea. Functionarii din Serviciul Civil Britanic erau recrutati numai pe baza de concurs pentru a se asigura garantia profesionalismului. Concursurile erau stabilite de catre o comisie a serviciului civil cu membri avand o inalta experienta si o autoritate morala recunoscuta. Membrii acestei comisii erau numiti de rege/regina la propunerea cancelarului britanic si ramaneau in aceasta functie o perioada indelungata, devenind inamovibili. Comisia Serviciului Civil alcatuiau juriul si controla corectitudinea desfasurarii concursurilor. Aceasta comisie stabilea probe practice, teste psihologice si interviuri de specialitate. De exemplu, functiile publice aferente clasei administrative presupuneau concursuri complexe la care participau numai candidatii ce proveneau de la universitatile Cambridge si Oxford. Acestia apartineau nobilimii si marii burghezii britanice, care isi puteau permite costurile extrem de ridicate pentru urmarea acestor universitati. Ulterior, au fost acceptati si candidatii care proveneau de la alte universitati, exemplu universitatile din Londra care erau mai putin costisitoare. Probele se desfasurau anual in luna August si erau obligatorii sau optionale. Proba scrisa se refera la tratarea unui subiect cu caracter general prin care se evalueaza nivelul de informare si pregatire stiintifica. Proba orala consta dintr-o discutie cu juriul care sa permita aprecierea modului de prezentare al candidatului, tinuta, educatia, prezenta de spirit si calitatile candidatului. Pe langa aceste probe obligatorii, candidatii urmeaza probe optionale, avand posibilitatea de a alege dintr-un numar de 84 de discipline stiintifice, pe acelea care vizeaza cu prioritate cunostinte de istorie, drept, stiinte naturale, matematica, fizica, civilizatia britanica si civilizatia mondiala si cunoasterea a minim trei limbi straine, toate in vederea cuantificarii culturii universale a candidatilor. Este exclusa intrarea intr-o functie publica fara cunoasterea deplina a notiunilor de economie, de drept si de cultura generala. Sistemul este si mai restrictiv pentru candidatii la functiile publice din ministerul britanic al afacerilor externe. Acesti candidati se retrag impreuna cu juriul intr-o anume locatie din afara Londrei si participa la discutii cu caracter stiintific si psihologic, fiind astfel supusi la teste de exceptie pentru descoperirea nu numai a cunostintelor stiintifice ci si a culturii si valorii umane. Asadar selectia se refera la nivelul academic al candidatilor si mai putin la aspectele practice. Functionarii englezi nu trebuie sa se amestece in viata politica, obligatiile acestora sunt riguroase, iar activitatea se desfasoara pana la limita de varsta de 60 ani, iar la cererea functionarului pana la 65 ani.

Concepia american privind funcionarii publici Aceast concepie difer semnificativ de cea englezeasc i n general de cea european. Diferenele provin pe de o parte din dezavantajele pe care le prezint activitile birocratice americane precum i din interpretarea administraiei publice americane, pe abloanele, pe modalitile specifice firmelor private. Funcionarii nu s-au bucurat de un prestigiu special, n timp ce factorul politic s-a implicat permanent n administraia public. Concepia american a avut n vedere disjungerea sarcinilor (stabilirea unor seturi de responsabiliti i identificarea persoanelor care s fac fa acestor responsabiliti). Americanii au pus pe prim plan poziia public (activitile de ndeplinit i locurile care trebuie ocupate). Oamenii erau plasai n funcie de sarcinile pe care le puteau ndeplini n condiii optime. S-a procedat la clarificarea sarcinilor i a funciilor publice, mergnd pn la o specializare accentuat. n timp aceste particulariti s-au atenuat, dar se menin deosebiri semnificative n raport cu administraia public european. O anumit influen asupra concepiei americane a avut-o serviciul civil englez. O perioad ndelungat de timp nr. funcionarilor publici americani a fost relativ sczut pt. c marea majoritate a serviciilor publice erau prestate de ctre firme private. Ulterior acest nr. a crescut (n anumite limite). Un element particular al gndirii americane din acest domeniu a fost acela c durata unei persoane n funcia public nu poate fi mai mare de 4 ani (astfel cum s-a stabilit printr-o lege votat n 1820). Argumentul, motivaia era controlul democratic asupra activitii funcionarilor publici, necesitatea nnoirii frecvente a persoanelor care ocupau funcii publice, mergnd pn la instituirea unui sistem de rotaie n funciile publice. Americanii apreciau c mai mult se pierde dect se ctig meninnd funcionarii pe poziiile respective o perioad mai ndelungat de timp. Elemente de noutate au aprut n 1883 cnd s-a nfiinat (dup modelul britanic) Comisia serviciului civil. Din acest moment nr. funcionarilor publici a crescut semnificativ, n special n perioada inter i postbelic. Funcionarii publici ocupau posturile respective prin numire i nu prin instituia concursului. Specific gndirii americane a fost meninerea ostilitii n raport cu organizarea birocratic. Ostilitatea fa de birocraie era motivat pe elemente privind durata prelungit a activitilor, extinderea atribuiunilor de serviciu i abuzul de autoritate. Elemente semnificative legate de creterea importanei acordate funciilor publice sunt subliniate de datele statistice cunoscute din acele timpuri. n 1883 existau 131.000 de funcionari federali. n 1939 erau 1.500.000 de funcionari. n 1948 erau 2.000.000 de funcionari. n 1984 erau 3.000.000 de funcionari publici federali. Aceleai creteri semnificative s-au nregistrat i la nivel de state care compun SUA precum i la nivel local (n cadrul fiecrui stat). Ex. funcionari locali n 1960 4,8 milioane i n 1984 10 milioane. Dac se analizeaz datele statistice referitoare la funcionari federali i locali, n perioada 1960 i 1984, nr. acestora s-a dublat, atingnd 16,4 milioane funcionarii publici. n Statele Unite, funcionarii publici din administraia american se clasific n: - funcionari permaneni, - temporari, - intermiteni (cu timp parial angajai). Statutul nu este stabilit printr-o lege cadru, dar exist acte normative emise de ctre Congresul American care demonstreaz interesul tot mai ridicat fa de acest statut de funcionar public. Precizm c n rndul funcionarilor publici din administraia american se disting funcionari publici numii de ctre preedintele Americii cu acordul Senatului american care au puteri i liberti totale de aciune, precum i funcionari clasificai (adic obinuii, selectai dup anumite reguli specifice fiecrui domeniu de activitate).