Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nivelul total al magneziului din corp este la adult de 25 g. Aproximativ 60% din magneziul corpului este in oase, 20% in muschi si 20% in tesuturile moi si ficat. 99% din magneziul total din plasma este intracelular sau depozitat in oase, cu doar 1% prezent in spatiul extracelular, 80% din magneziul plasmatic este ionizat sau formeaza complexe cu ioni: oxalat, fosfat, citrat si este astfel disponibil pentru filtrarea renala, in timp ce 20% este legat de proteine. Biochimistii denumesc magneziul un mineral care promoveaza senzatia de somn. Pe langa acest lucru magneziul mentine calmul si temperatura corpului pe timpul lunilor fiebinti de vara. Ajuta la relaxarea nervilor si pe langa acest lucru este necesar in activitatea tuturor muschilor. Acest mineral este un activator al majoritatii enzimelor din sistem incluzand carbohidrati, grasimi si proteine in reactiile de producere a energiei. Este implicat in secretia de lecitina care previne cresterea nivelului de colesterol si a unei posibile ateroscleroze. Magneziul promoveaza un sistem cardiovascular sanatos si lupta impotriva depresiei. Ajuta la prevenirea depozitarii calciului si a pietrelor la rinichi.
Fiecare mineral cand se dizolva in fluide are o caracteristica electrica numita valenta. Mineralele cu valenta unu sunt: sodiul si potasiul, iar cele cu valenta doi sunt: cupru, zinc, mangan si magneziu.
Magneziul ajuta in secretia hormonului calcitonin, de care este nevoie in producerea calciului in oase. De asemenea, ajuta in mentinerea nivelului optim de aciditate din sange, caci un nivel prea mare de acid poate afecta structura oaselor. Magneziul este important in mentinerea functiei celulare normale. Deficitul de magneziu este implicat si in osteoporoza, nefrolitiaza si diabet. Cel mai afectat este cardiovascularul si sistemul nervos central si periferic. Manifestarile neuromusculare ale hipomagnezemiei cuprind slabiciune musculara, tremor, convulsii, parestezii, tetanie, La nivel cardiovascular apar anomalii ale EKG si aritmii: torsada virfurilor, extrasistole ventriculare, fibrilatie ventriculara. Absorbtia magneziului. Magneziul este un component al clorofilei, este absorbit in intestinul subtire prin transport activ si pasiv. Absorbtia magneziului alimentar are loc mai ales in ileon. Este excretat in scaun si urina, dar reglarea magneziului seric se afla sub control renal. Absorbtia renala are loc in tubul proximal si ramul ascendent al ansei Henle. In hipomagnezimii, rinichii pot excreta mai putin de 1 mEq/l. In plus magneziul poate fi luat din oase in timul deficitelor, deoarece acestea contin rezerve de Mg. Rinichiul joaca un rol important in homeostazia magneziului. 80% din magneziul este ultrafiltrat. In conditii normale 95% din magneziu este reabsorbit renal. Expansiunea volumului extracelular creste excretia calciului, sodiului si magneziului. Reabsorbtia magneziului in ansa lui Henle este redusa prin cantitatile mari de apa si sodiu renale. Acidoza metabolica cronica determina pierdere renala a magneziului, in timp ce alcaloza metabolica cronica determina efecte reverse. Magneziul joaca un rol important in numeroase dintre functiile celulei, incluzind transferul de energie, stocarea si folosirea ei, metabolismul grasimilor, proteinelor si al carbohidratilor, mentinerea unei functii membranare celulare normale si reglarea hormonului paratiroid ca secretie. Sistemic, magneziul scade presiunea sanguina si altereaza rezistenta vasculara periferica.
Anomaliile nivelurilor de magneziu pot determina disfunctii in orice organ si sistem si poate cauza complicatii potential fatale: aritmii, vasospasm coronarian arterial, deces subit. Hipomagnezemia este astazi recunoscuta a cauza aritmie cardiaca. Tulburarea clinica cea mai severa este asocierea dintre hipomegnezemie usoara si aritmie ventriculara la pacienti cu boala cardiaca. Pacientii la risc includ pe cei cu ischemie miocardica acuta, insuficienta cardiaca congestiva, bypass cardiopulmonar recent. Hipertensiunea pare a fi caracterizata de scaderea uniforma a magneziului, prin tonus vascular crescut si recativitate, care cresc rezistenta periferica totala. Deficitul de magneziu este asociat cu hipertensiune, hipercolesterolemie, tromboza si reactivitate crescuta vasculara. Acesti factori sunt importanti in infarctul miocardic. Manifestarile neuromusculare. Cele mai precoce manifestari clinice ale deficitului de magneziu sunt cele neuromusculare si neuropsihice, cea mai comuna fiind hiperexcitabilitatea. Iritabilitatea neuromusculara, incluzind tremorului, fasciculatiile, tetania, semnul Chvostek si Trousseau si convulsiile sunt descrise. Alte manifestari includ apatia, slabiciunea, anorexia, varsaturi, crampe, hiperreflexie, depresie. Manifestarile osoase. Deficitul de magneziu este implicat si in osteoporoza. Continutul de magneziu al osului trabecular este semnificativ redus la pacientii cu osteoporoza, iar aportul de magneziu la osteoporotici este mai scazut fata de cei normali. Femeile postmenopauzale sunt incurajate sa consume 1000 mg de calciu pe zi conducind la alterarea raportului calciu-magneziu. Aceasta suplimentare a calciului reduce eficacitatea magneziului, absorbtia sa si potentiaza efectele demineralizante ale lipsei estrogenului si ale PTH-ului ridicat. Suplimentarea cu magneziu este benefica in osteoporoza si creste densitatea osoasa, opreste deformarea vertebrala si scade durerea osteoporotica. Condrocalcinoza este asociata cu deficitul de magneziu cronic. Manifestarile renale. Magneziul urinar este un inhibitor al formarii de cristale urinare. Deficitul de magneziu conduce la formare de calculi urinari. Asocierea hipomegnezemiei cu diabetul. Pacientii cu diabet zaharat sunt deficienti de magneziu. Deficitul de magneziu scade secretia de insulina si sensibilitatea la hormon, este asociat cu dezvoltarea microangiopatiei diabetice, dar si a hipertensiunii si hiperlipidemiei. Tratament Terapia hipomegnezemiei variaza cu severitatea manifestarilor clinice. Reinlocuirea orala este necesara pentru pacientii asimptomatici. Pacientii cu hipopotasemie si hipocalcemienecesita suplimentarea acestor ioni. Pacientii cu disfunctie renala necesita administrare de clorat sau gluconat de calciu.
BIOCHIMIA MAGNEZIULUI
Magneziul este un macroelement mineral esential organismului prin functiile indeplinite si prin procentul relativ ridicat pe care il reprezinta in structurile corpului. Organismul adult contine, in medie, 20-30 de grame de magneziu, peste 50% din acesta fiind in oase (sub forma de fosfat de magneziu si carbonat de magneziu). Rolurile magneziului sunt predominant metabolice, fiind implicat in producerea si transportul energiei necesare diverselor procese fiziologice. Este implicat in proteinogeneza, in metabolismul lipidelor si glucidelor, catalizeaza o mare parte din reactiile biochimice, are rol in contractia si relaxarea musculara. Printre cele mai cunoscute functii sunt cele care implica homeostazia calciului si procesul de mineralizare, in care magneziul are un rol activ, regland echilibrul calcic (prin favorizarea absorbtiei si metabolizarii acestuia) si impiedica precipitarea lui cu formare de calculi (renali, biliari). Magneziul este un mineral care, asemanator calciului, are capacitatea de a deprima excitabilitatea neuromusculara. Din aceasta proprietate deriva efectul lui tranchilizant. Magneziul este un mineral raspandit in natura, fiind continut in legume verzi, in special in frunze (spanac, salata verde, urzici, ceapa verde). Cantitati insemnate de magneziu sunt aduse insa si de produsele din soia (cum ar fi tofu), seminte, nuci, migdale, cereale integrale (orez brun), fasole, mazare, fructe (avocado, banane, caise deshidratate), smochine, crustacee. Absorbtia magneziului este redusa in prezenta acidului oxalic, acidului fitic si excesului de celuloza, precum si in cazul unui regim predominat carnat. Organismul asimileaza mai bine acest mineral in prezenta vitaminei B6. Magneziul este un mineral a carui absorbtie intestinala este controlata de catre organism si este adaptat in permanenta nevoilor. In general, dintr-o dieta echilibrata, mixta, in conditiile unui necesar normal, organismul preia 30-40% din aport (acest procent insa variaza in functie de starea metabolica, intre 2070%). Deoarece utilizarea sa digestiva este in permanenta controlata, niveluri toxice de magneziu se ating foarte rar si de obicei au ca substrat patologii complexe sau administrari irationale (mult peste necesar) de suplimente dietetice. Suplimentele nutritionale continand magneziu nu sunt indicate pacientilor cu probleme renale (insuficiente renale cronice, litiaze) sau biliare, deoarece concentratia ridicata de magneziu din acestea le poate agrava sau precipita simptomatologia.
Deficitul de magneziu este si el destul de rar intalnit. Se manifesta de obicei prin cefalee, astenie, hiperexcitabiliate si somnolenta, tremor muscular, parestezii, labilitate emotionala. Carenta de magneziu este de obicei expresia unor boli concrete si cu interesare sistemica, cum ar fi ciroza hepatica, diabetul zaharat (in special in faza de acidoza diabetica), diareea cronica, alcoolismul cronic, malnutritia si orice alta patologie de natura digestiva care scade absorbtia (interventii chirurgicale, boli infectioase). Exista medicamente care pot asocia scaderea magneziului din organism (cum ar fi diureticele). Hipocalcemia este o alta stare care poate duce la deficitul de Mg. Carenta de magneziu se manifesta prin 3 categorii de simptome: - simptome ce apar precoce: iritabilitate, anorexie (scaderea apetitului), astenie, insomnie si spasme musculare; apar de asemenea si tulburari de memorie, apatie, confuzii si scaderea capacitatii de asimilare a cunostintelor noi - deficitul moderat se traduce prin tulburari ale ritmului cardiac si alte modificari de natura cardio-vasculara - in carenta severa pacientul are convulsii, crize de tetanie, apatie generala, halucinatii si delir. REFERAT LA BIOCHIMIE Eleva : PITNA AURICA ANUL II AM F SCOALA POSTLICEALA SANITARA SF. LUCA