Sunteți pe pagina 1din 5

Andrei Pietraru - Suflete tari

Andrei Pietraru este personajul principal al dramei "Suflete tari". El este descris de autor ca avand treizeci de ani, fiind "inalt, delicat, fata palida, ochi verzi-albastri, patrunzatori, framintat de o viata interna intensa" inca din prologul piesei. Este bibliotecarul familiei Boiu, o familie cu un trecut bogat si o avere mare, pentru care fiecare membru a facut tot ce a putut spre perpetuarea sa si a numelui sau. Prologul are rolul de a avertiza cititorul in legatura cu unele aspecte ale piesei. Astfel aflam ca Andrei isi construise propria-i lume, care este paralela cu realitatea. El viseaza ca Ioana Boiu il iubeste cu adevarat, iar tatal ei - Matei Boiu - ii apreciaza si lauda calitatile si vede in el orice dar nu un servitor, insa realitatea este in antiteza cu visul sau. Andrei isi atribuie insusi sie calitati pe care cei din jur le-ar vedea in el. Desi perspective asupra personajului principal este multipla, personalitatea sa poate fi intuita inca din prolog.Andrei este un insetat de absolute, vrea cu orice prt sa fie desupra tuturor. In acelsi timp este si un idealist pentru ca el isi inchipui ca o asemenea dragoste poate rupe barierele sociale, ca Ioana Boiu ar fi in stare sa-i redea intreaga demnitate umana, de care simtea ca il lipseste conditia sa umila. El isi petrece majoritatea timpului in biblioteca familiei Boiu, urmarind-o mereu cu privirea fiecare gest al Ioanei, fiind complet fascinate de ea. Pentru el, iubirea sa catre Ioana este totul, ajungand chiar o obsesie care se mentine din cauza setei sale pentru absolut. Prietenul sau Culai nu il poate intelege, nu pricepe de ce o iubeste asa mult pe Ioana si insista ca Andrei sa plece cu el la Valeni. Insa Adnrei este prea orgolios ca sa renunte si ameninta chiar ca se va sinucide daca nu va saruta mana Ioanei. Din mai multe puncte de vedere, Culai este cel care il ambitioneaza pe Andrei sa vorbeasca cu Ioana si sa-i spuna ce simte pentru ea, sa nu plece cand aceasta il trateaza cu indiferenta si dispret. In momentul in care isi deschide inima fata de Ioana el se asteapta la copmasiune, la iubire, la o reactie pozitiva ei, care sa ii confirme imaginea idealizata a lui Andrei despre ea.Insa ea nu este precum si-a imaginat, il trateaza cu ironie si cinism, se poarta cu el precum se poarta o stapana cu servitorul sau umil. Orgoliul lui Andrei nu suporta asta si atunci se hotaraste san u renunte pana cand Ioana nu va fi a sa.De asemenea, el mai este dezamagit si cand afla parerea lui Matei Boiu despre casatoria sa cu Ioana. Daca pana atunci el considera ca este mai mult decat un servitor, comportamentul tatalui Ioanei demostreaza inversul. Chiar daca el este un intelectual ratat, probabil cu adevarat indragostit de Ioana Boiu, el nu este vazut asa si de restul personajelor: Ioana il vede ca pe un ambitios, un posibil haiduc pe care ar putea sa-l salveze de la moarte, Matei Boiu il vede ca pe un vanator de zestre, Culai insa vede in el un intelectual ratat, dar nu ii poate intelege motivele pentru ca Andrei ii este superior din punct de vedere spiritual.

Insa Andrei este orgolios in iubirea sa pentru Ioana, este misogin si da dovada de elitism pentru ca intotdeauna opteaza pentru ceea ce e mai sus, mai aparte. Pentru el totul trebuie sa fie superior, atat mental cat si social, material. Dovada el o iubeste pe Ioana pentru ca intuieste in ea o valoare intelectuala superioara, pe cand iubirea pe care i-o poarta Maria trece la fel de neobservata cum trecuse atatia ani si iubirea lui pentru Ioana acesteia. Relatia celor doi este de tipul iubire-vanitate, deoarece se resimte mereu o confruntare de orgolii, o dorinta reciproca de subordonare a partenerului. Ioana este impresionata de faptul ca, desi batjocorit, Andrei nu se da batut, dar nu se indragosteste cu adevarat de el, fiind prea lucida. Orgoliul lui Andrei se manifesta si prin participarea la duel, atitudine menita sa o impresioneze, sa o emotioneze si de ce nu sa o si cucereasca pe Ioana. Sinuciderea sa reprezinta de fapt recunoasterea ca drumul ales de catre el este unul gresit.Relatia loi Andrei cu Ioana nu este menita sa reziste tocmai datorita luptei de orgolii, dovada ca e deajuns un mic moment delicat pentru ca totul sa se termine. Andrei lupta cu niste mentalitati anchilozate pe care la sfarsitul piesei nu reuseste sa le clinteasca cu nimic din locul in care se aflau, insa el reuseste sa treaca peste obsesia pentru Ioana si pleaca la Valeni. Insa el nu este capabil de compromis, de a iubi cu rest; este secatuit dupa iubirea pentru Ioana, nu se mai poate indragosti de nimeni. Andrei isi literaturizeaza viata, iar cand realitatea il loveste brusc, el realizeaza ca ceea ce a trait el nu a fost o iubire autentica. Iubirea lui pentru Ioana inseamna moarte spirituala dar si o posibila renastere. In final se poate spune ca Andrei Pietraru est un personaj cu un orgoliu deosebit de mare, pe care totusi nu reuseste sa-l infranga, un personaj obsedat de ideea absolutului, un intelectual. <<Suflete tari>> ar dori sa demonstreze spectatorului cult ca sunt unele situatii asa de inerente vietii, incat poti intra in ele fara a plagia cartile ce le ilustreaza. Andrei Pietraru procedeaza fata de Ioana, fiica boierului Matei Boiu, cam la fel ca Julien Sorel, a fara a fi citit <<Le rouge et le noir>>. Incheierea e patetica. Surprins de Ioana intr-o situatie suspecta, Andrei cere sa fie crezut p baza amenintarii ca se va sinucide, si fiindca Ioana nu crede, eroul se impusca intr-adevar. Maniera de a demonstra un caracter forte. La drept vorbind, piesa, foarte merituoasa, repeta idei din <<Bujorestii>> de Caton Theodorian, nazuinta de a se salva prin progenitura a unui boier..

Personaj principal, dinamic, multidimensional; alter ego al autorului. Modalitati de caracterizare: caracterizare directa: portretul facut de dramaturg (in didascalii) si de alte personaje; autocaracterizarea; - caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariile celorlalte personaje; prin mediul in care traieste. Setea de certitudine, situarea in aerul rarefiat al ideii, il fac pe Andrei Pietraru mare, profund. Asa-zisa salvare a lui de catre Culai (sugestie a vietii care palpita dincolo de zidurile groase ca de cetate") si ceilalti este o falsa rezolvare a unei probleme mult mai profunde, de existenta si, mai ales, de constiinta. Pe Andrei nu l-a pierdut Ioana, ci himera iubirii absolute. Simptomatic, Andrei Pietraru inchipuie pentru sine o lume ideala, evidenta inca din prolog, unde personajele apar pe rand si fantomatic, de undeva din aer, cat mai dematerializate, caci nu sunt, in forma aceasta, decat visurile si iluziile eroului, lumea nu cum e, ci cum isi inchipuie el ca e, adica pe dos decat in realitate, fictiuni elaborate, carora el si-a adaptat lunatic existenta". In aceasta lume ideala, in mod normal, eroul se vede/este vazut intr-o proiectie personalizata: Matei Boiu il socoteste nu bibliotecar ci colaborator", printul Bazil este uimit de curajul lui", Ioana il considera un om de carte, un ganditor", un geniu". In spiritul modalitatii camilpetresciene de organizare a textului dramatic, imaginea protagonistului se prefigureaza la inceput: ...un tanar ca de treizeci de ani, inalt si delicat, fara sa fie slab. Par castaniu, fata palida si ochii verzi-albastri, foarte puternici, patrunzatori. Are o figura obosita, de om mistuit de o framantata viata interioara. Fire bolnavicios de impresionabila, cand prea timida, cand excesiv de violenta. O neliniste si o nesta-bilitate in gesturi, de aparat de mare precizie, sensibil la mai multe influente deodata. Cand e surprins, si orice gest neprevazut il surprinde, e cu totul dezorganizat, balbaie fara sa se poata regasi, dar, deindata ce isi revine, instantaneu, ca dupa o lege a totului sau nimic, e plin de viata, uneori cu izbucniri naprasnice. Mainile si gura ii sunt cu adevarat aristocratice". Bibliotecar (de sase ani) in casa boierului Matei Boiu-Dorcani, tine ascunsa (tot de sase ani) dragostea-i lunatica si orgolioasa pentru Ioana Boiu, pe care o iubeste pentru tot ceea ce face din ea o fiinta departata de lume, de forfota de toate zilele (...), un exemplar unic!". Este idealul si pierderea sa, o boala incurabila" pentru indragostitul de himere. Prietenul sau Culai ii spune ca ar fi iubit-o fara s-o fi vazut vreodata". Iubeste fara speranta, cu o adoratie muta. Cand este provocat sa demonstreze femeii iubite ca in umbra ei a fost un print adevarat al sacrificiului si devotamentului...", eroul declanseaza si impactul fatal cu realitatea. Actul al doilea al dramei, consacrat mai ales confruntarii dintre prot

agonisti, reliefeaza doua caractere puternice, apropiate si diferite totodata. Traitori in lumea himerelor, robi (fiecare) ai unui tipar de idealitate (de tip procustian, desigur) pe care si-l faurisera anterior, in lumea reala eroii sunt inadaptabili, deseori ireconciliabili. Doar artificiile dramaturgice, bine plasate in scenariul dramatic, orienteaza conflictul piesei spre finalul cunoscut. La inceput, dorinta de a-i impartasi Ioanei toata dragostea sa il face pe Andrei timid, emotionat, framantat, abatut. Replicile si mai ales atitudinea Ioanei il dezarmeaza. Dialogul dintre cei doi se desfasoara, un timp, pe paliere de receptare diferite: Andrei replica tot timpul gandindu-se la hotararea de a-si pune capat zilelor, pe cand Ioana, prizoniera propriei realitati, are gesturi de femeie plictisita", gandeste ca ar fi placut sasi bata joc de el", il apostrofeaza batjocoritor". Replicile ei sunt ironice, iar marturisirilor de dragoste le raspunde cu o batjocura usturatoare. Momentele de maxima tensiune ale conflictului dramatic se justifica la nivelul didascaliilor. Andrei vede in Ioana un ideal care se prabuseste"; in sufletul si in atitudinea lui se declanseaza revolta. Devine aspru si barbatesc", creste crancen". Pe Ioana o amuza intorsatura lucrurilor", vine cu argumentul romanului lui Stendhal, dupa care invins, descompus, Andrei se prabuseste a doua oara". Simte ca o lege apasa asupra vietii lui, ca trebuie sa sfarseasca"; este pe drumul mortii..." Acum izbucnirea lui parca rupe zagazuri. Ii stralucesc ochii dilatati, pieptul i se largeste, vocea capata o stridenta sonoritate. Si ca fizic pare mare, mare. Nu mai recunosti pe timidul de la inceputul scenei". Primul artificiu care canalizeaza momentul dramatic in sensul intentiei auctoriale infrangerea cerbiciei Ioanei -, este vestea ca duelul lui Andrei Pietraru cu printul Bazil Serban, duel evitat initial, va avea totusi loc; Ioana il priveste cu adevarat tulburata". Cel de-al doilea artificiu auctorial (si cel mai verosimil in planul efectului dramatic) este vizita neasteptata a tatalui Ioanei. Paradoxal, aparitia nocturna a batranului explica si determina caderea eroinei.

O replica(-cheie) a acesteia: (Tot mai desperata. Si-a cuprins tamplele cu pumnii): Te rog, du-te... du-te... du-te, nu vreau ca tata sa te gaseasca aici... pe dumneata aici, la mine... pe dumneata...", este urmata, pe firul epico-dramatic, de o didascalie concludenta. Nedenuntand prezenta lui Andrei de la inceput, ea devine complice". Caderea Ioanei este hotarata si de pasiunea dezlantuita, acum de nestavilit, a lui Andrei: (Tot mai infierbantat, dintr-un rasuflet pana la sfarsit): Va veni o clipa cand eurile noastre, dezbracate de orice, ca la inceputul inceputului, vor fi fata in fata... (...) asemanator de goale... Atunci iti voi tine umerii inclestati in pumnii mei... Te voi sili sa ma privesti in adancul ochilor!". Finalul actului confirma apartenenta celor doi protagonisti la galeria eroilor

camilpetrescieni, setosi de absolut, adepti inchizitoriali ai tiparului de idealitate. Pe Andrei acest lasa-ma, lasa-ma de femeie care cade il jigneste. Aproape o azvarle pe covor, privind-o cu dispret. El a vrut-o pe jupanita". Ioana, la randul ei, cade usor pe genunchiul drept, dar se scoala fulgerator, cu corpul intins ca o coarda, fixeaza asupra lui o privire de mandrie, de ura si de patima in acelasi timp. Se apropie de el ca sa-l loveasca". Textul ne va dezvalui mai tarziu ca, in timpul acestei inclestari, Ioana intrevazuse in Andrei un ins care sa corespunda tiparului ei de idealitate: asculta, daca ai sti cum te vreau eu... totdeauna asa... crescut cum ai fost in noaptea aceea. O vointa navalnica, doboratoare"'.