Socialismul

Din cele spuse mai sus se poate vedea c Marx deduce inevitabilitatea transformrii societii capitaliste n societate socialist n ntregime i exclusiv din legea economic de dezvoltare a societii actuale. Socializarea muncii, care, sub mii de forme, progreseaz cu o repeziciune crescnd i care, n jumtatea de veac scurs de la moartea lui Marx, s-a manifestat deosebit de concret n creterea marii industrii, a cartelurilor, a sindicatelor i a trusturilor capitaliste, ca i n uriaa cretere a proporiilor i puterii capitalului financiar, iat baza material principal a instaurrii inevitabile a socialismului. Motorul intelectual i moral, nfptuitorul fizic al acestei transformri este proletariatul, educat chiar de capitalism. Lupta lui mpotriva burgheziei, lupt care se manifest n forme variate, din ce n ce mai bogate n coninut, devine, n mod inevitabil, o lupt politic pentru cucerirea puterii politice de ctre proletariat (dictatura proletariatului). Socializarea produciei duce n mod necesar la trecerea mijloacelor de producie n proprietatea societii, la exproprierea expropriatorilor. Creterea uria a productivitii muncii, reducerea zilei de munc, nlocuirea rmielor, a ruinelor micii producii primitive i rzleite prin munca colectiv perfecionat iat urmrile directe ale acestei treceri. Capitalismul rupe definitiv legtura dintre industrie i agricultur, dar n acelai timp, prin gradul su nalt de dezvoltare pregtete noi elemente ale acestei legturi, ale unirii industriei cu agricultura pe baza folosirii contiente a tiinei i a cooperrii muncii colective, a unei noi repartizri a populaiei (punndu-se capt att izolrii i abrutizrii satului rupt de restul lumii, ct i aglomerrii nefireti a unor mase uriae de oameni n marile orae). Formele superioare ale capitalismului modern pregtesc o nou form de familie, condiii noi n ceea ce privete situaia femeii i educarea noilor generaii: munca femeilor i a copiilor, descompunere familiei patriarhale de ctre capitalism iau, inevitabil, n societatea actual formele cele mai oribile, mai respingtoare i mai catastrofale. Dar, cu toate acestea, marea industrie creeaz, o dat cu rolul hotrtor pe care l atribuie femeilor, tinerilor i copiilor de ambele sexe n procesele de producie organizate pe baze sociale n afara cminului, baza economic nou pentru o form superioar a familiei i a relaiilor dintre sexe. Bineneles c e tot att de absurd s considerm ca absolut forma cretin-german a familiei, sau forma antic roman, sau cea antic elen, sau cea oriental care formeaz de altfel toate mpreun o linie de evoluie istoric. E clar de asemenea c componena personalului muncitoresc combinat din indivizi de ambele sexe i de cele mai diferite vrste dei n forma sa capitalist, spontan i brutal, cnd muncitorul exist pentru procesul de producie, i nu procesul de producie pentru muncitor, constituie un izvor infect de vicii i de sclavie trebuie s se transforme, dimpotriv, n condiii corespunztoare, ntr-un izvor de dezvoltare uman (Capitalul, I, sfritul capitolului 13). Sistemul de fabric ne d germenul unei educaii a viitorului, care va mbina, pentru toi copiii trecui de o anumit vrst, munca productiv cu nvmntul i cu gimnastica, nu numai ca o metod pentru mrirea produciei sociale, ci i ca

singura metod pentru formarea unor oameni multilateral dezvoltai (op. cit.)[39]. Socialismul lui Marx pune problema naional, ca i problema statului, pe aceeai baz istoric nu numai n sensul unei simple explicri a trecutului, ci i n sensul previziunii ndrznee a viitorului i al unei cuteztoare activiti practice, urmrind nfptuirea acestui viitor. Naiunile snt produsul inevitabil i forma inevitabil a epocii burgheze de dezvoltare social. Iar clasa muncitoare nu putea s se ntreasc, s se maturizeze i s se formeze fr s se constituie ea nsi n cadrul naiunii, fr s fie naional (dei nicidecum n nelesul burghez). Dar dezvoltarea capitalismului sfrm tot mai mult barierele naionale, desfiineaz izolarea naional i nlocuiete antagonismele naionale cu antagonismele de clas. De aceea, pentru rile capitaliste dezvoltate este perfect adevrat c muncitorii nu au patrie i c aciunea unit a muncitorilor, cel puin din rile civilizate, este una din primele condiii ale dezrobirii proletariatului (Manifestul Comunist)[40]. Statul, aceast violen organizat, a aprut n mod inevitabil pe o anumit treapt de dezvoltare a societii, atunci cnd societatea s-a scindat n clase antagoniste, cnd ea nu putea s mai existe fr o autoritate care n aparen s fie deasupra societii i pn la un anumit punct desprit de ea. Lund natere din contradiciile de clas, statul devine statul clasei celei mai puternice, al clasei dominante din punct de vedere economic, care, cu ajutorul lui, devine dominant i din punct de vedere politic, dobndind astfel noi mijloace pentru oprimarea i exploatarea clasei asuprite. Astfel, statul antic era nainte de toate statul proprietarilor de sclavi, pentru oprimarea sclavilor, statul feudal era organul nobilimii, pentru oprimarea ranilor iobagi i dependeni, iar statul reprezentativ modern este instrumentul de exploatare a muncii salariate de ctre capital (Engels n Originea familiei, a proprietii private i a statului, unde expune concepiile sale i pe acelea ale lui Marx)[41]. Chiar i republica democratic, forma cea mai liber i mai naintat de stat burghez, nu nltur ctui de puin acest fapt, ci i modific doar forma (legtura dintre guvern i burs, coruperea direct i indirect a funcionarilor de stat i a presei etc.). Ducnd la desfiinarea claselor, socialismul duce implicit i la desfiinarea statului. Primul act scrie Engels n AntiDhring prin care statul se manifest realmente ca reprezentant al societii ntregi luarea n stpnire a mijloacelor de producie n numele societii este, n acelai timp, i ultimul su act independent ca stat. Intervenia unei puteri de stat n relaiile sociale devine, rnd pe rnd, de prisos n toate domeniile i se stinge apoi de la sine. Guvernarea asupra persoanelor este nlocuit cu administrarea lucrurilor i conducerea proceselor de producie. Statul nu este desfiinat, el dispare treptat[42]. Societatea care va organiza n chip nou producia pe baza asocierii libere i egale a productorilor va trimite ntreaga main de stat acolo unde-i va fi atunci locul la muzeul de antichiti, alturi de roata de tors i de toporul de bronz (Engels n Originea familiei, a proprietii private i a statului)[43]. n sfrit, n ceea ce privete atitudinea socialismului lui Marx fa de micul agricultor, care va continua s existe i n epoca exproprierii expropriatorilor, este necesar s atragem atenia asupra unei declaraii a lui Engels, care exprim vederile lui Marx:

Atunci cnd vom deine puterea de stat, nu ne vom gndi s-i expropriem cu fora pe micii rani (cu sau fr despgubire), aa cum vom fi nevoii s procedm cu marii proprietari funciari. Sarcina noastr fa de micii rani const mai nti n a transforma producia lor particular i proprietatea lor privat ntr-o gospodrie cooperatist, nu cu fora, ci prin puterea exemplului i cu sprijinul acordat n acest scop de societate. n aceast privin avem, desigur, destule mijloace pentru deschide n faa micului ran perspectiva unor avantaje, care nu se poate s nu-i fie evidente de pe acum. (Engels: Problema rneasc Frana i n Germania, ed. Alekseeva, pag. 17, traducerea rus conine greeli. Originalul a aprut n Neue Zeit)[44].

But in that case it is only consequent to reject moralising condemnations of the postmodern and of its essential triviality when juxtaposed against the Utopian high seriousness of the great modernisms: judgments one finds both on the Left and on the radical Right. And no doubt the logic of the simulacrum, with its transformation of older realities into television images, does more than merely replicate the logic of late capitalism; it reinforces and intensifies it. Meanwhile, for political groups which seek actively to intervene in history and to modify its otherwise passive momentum (whether with a view toward channelling it into a socialist transformation of society or diverting it into the regressive re-establishment of some simpler fantasy past), there cannot but be much that is deplorable and reprehensible in a cultural form of image addiction which, by transforming the past into visual mirages, stereotypes, or texts, effectively abolishes any practical sense of the future and of the collective project, thereby abandoning the thinking of future change to fantasies of sheer catastrophe and inexplicable cataclysm, from visions of terrorism on the social level to those of cancer on the personal. Yet if postmodernism is a historical phenomenon, then the attempt to conceptualise it in terms of moral or moralising judgments must finally be identified as a category mistake. All of which becomes more obvious when we interrogate the position of the cultural critic and moralist; the latter, along with all the rest of us, is now so

deeply immersed in postmodernist space, so deeply suffused and infected by its new cultural categories, that the luxury of the oldfashioned ideological critique, the indignant moral denunciation of the other, becomes unavailable.
http://74.125.77.132/search?q=cache:qeWtjBhIymgJ:www.marxists.org/refere nce/subject/philosophy/works/us/jameson.htm+frederic+jameson&hl=ro&ct=c lnk&cd=2&gl=ro

.Vei fi stapn pe tine si pe ceilalti daca-ti speli hainele cu un anumit detergent, vei avea succes nesperat n dragoste daca bei acest suc sau mannci acest baton de ciocolata, comunici mai usor daca-ti cumperi un telefon mobil, copilul tau va creste sanatos si fericit daca-i pui un anumit tip de scutec sau l hranesti cu acest iaurt sau cu o margarina pur si simplu "magica", iar pacea si linistea familiei tale le obtii numai daca apelezi la serviciile unei renumite companii de asigurare...

n cel mai larg sens, expresia cultura de masa desemneaza totalitatea comportamentelor, miturilor, imaginilor si reprezentarilor, produse, expuse si difuzate printr-o tehnica industriala, aceeasi care nsoteste expansiunea mijloacelor de comunicare . Standardizarea ce decurge n mod natural din constrngerile unei productii de serie, n vederea unei distributii de masa, ceea ce asigura companiilor care folosesc acest procedeu un profit substantial cu o investitie minima. Dar, ocupnd un loc tot mai important n timpul liber al oamenilor, neo-

cultura actioneaza ca un adevarat narcotic social, datorita continuturilor sale ce nclina spre evaziune, mai mult dect spre o mai buna insertie a oamenilor n conditia lor cotidiana. Produsele industriei culturale, (filme, emisiuni de divertisment, video-clipuri, desene animate, jocuri-video) care se orienteaza dupa criterii economice, au drept scop instituirea unui model dominant prin intermediul transmiterii unei constiinte fericite care se orienteaza dupa sistemul de concepte al societatii occidentale. Principiul dupa care functioneaza reclamele, de exemplu, este similar celui dupa care functiona magia renascentista: principiul conform caruia exista invizibile legaturi ntre microcosmos si macrocosmos, legaturi ce pot fi controlate si folosite n beneficiul manipulatorului daca acesta detine talismanul potrivit. Produsele comercializate sunt prezentate ca astfel de amulete magice care-ti vor asigura imediat bunastarea, siguranta de sine, sanatatea, succesul financiar si sentimental, confortul si linistea familiala. Toate acestea sunt uneori garantate prin folosirea produselor unei singure companii, sau, mai mult dect att, prin folosirea unui singur produs. Vei fi stapn pe tine si pe ceilalti daca-ti speli hainele cu un anumit detergent, vei avea succes nesperat n dragoste daca bei acest

suc sau mannci acest baton de ciocolata, comunici mai usor daca-ti cumperi un telefon mobil, copilul tau va creste sanatos si fericit daca-i pui un anumit tip de scutec sau l hranesti cu acest iaurt sau cu o margarina pur si simplu magica , iar pacea si linistea familiei tale le obtii numai daca apelezi la serviciile unei renumite companii de asigurare. Ceea ce se vinde de fapt nu mai sunt demult lucrurile n sine, ci imaginile lucrurilor comercializate. Nu poti vinde un produs bun cu o reclama proasta dar poti vinde un produs prost cu o reclama buna. Spoturile publicitare contin de asemenea mesaje subliminale care, la nivelul subconstientului, te ndeamna sa cumperi respectivele produse creznd n tot acest timp ca actionezi din proprie initiativa. Cel mai adesea, imaginea publicitara lucreaza exact ca si un vis. Ca si visul, ea fabrica imagini si naratiuni plecnd de la cuvinte. Dar, spre deosebire de vis, continutul sau este ntotdeauna suficient de clar pentru a suscita asociatia verbala pe care o sugereaza fara sa o spuna. Complexitatii visului organizat prin legea refularii private, ea i prefera simplitatea anagramei sau jocului lingvistic. Astfel, imaginea publicitara si redubleaza puterea, pentru ca imaginea produsului, asociata silentios unui text subnteles are toate sansele sa fie suscitata

atunci cnd acest text va actiona la nivelul inconstientului.[1 ] Frederic Jameson ntelege productia, schimbul, comercializarea si consumul formelor culturale ca pe un punct central de interes si o expresie a activitatii economice; imaginile, stilurile si reprezentarile nu sunt accesorii promotionale ale produselor economice, ci chiar produsele n sine. "cultura simularii prinde viata ntr-o societate n care valoarea de schimb a fost generalizata pna la punctul n care adevarata memorie a folosirii valorii este stearsa, o societate despre care Guy Debord spunea, ntr-o fraza extraordinara ca n ea <imaginea a devenit forma finala a reificarii marfii" [2 ] . Mai pe larg, avem de-a face n acest proces, ce ia numele sugestiv de mass market, cu simplificarea si uniformizarea nevoilor: nevoile specifice pierd teren n favoarea nevoilor global create. Astfel are loc cresterea neta a pietei de desfacere pentru companiile multinationale prin eliminarea factorilor de bruiaj, cum ar fi specificul, particularul, diferentele nationale, etnice, culturale. Nevoile indivizilor sunt acum universal si artificial create, dupa care sunt create, la nivel macro industrial, si produsele care sa satisfaca aceste nevoi, cu un cost ct mai mic. Prezentarea standard a

informatiei si a imaginilor determina uniformizarea sociala, avnd drept efect corodarea diferentelor specifice, regionale, pna la anihilarea acestora. n plan individual are loc erodarea identitatii spirituale, manifestata prin disparitia constiintei apartenentei la un anumit grup social, nlocuita cu o constiinta universala totala si totalitara: A fost pornit un proces de nivelare care distruge tot ce este autentic si deosebit. Centrul si-a ridicat modelele la rangul de norma; iar aceasta norma nu este altceva dect cea a industrializarii moderne care nu se multumeste cu ceea ce consuma consumatorul, ci ncepe sa pretinda ca n-ar trebui sa existe o alta ideologie dect cea a consumului ( Pier Paolo Pasolini ) Predominarea acestei non-libertati confortabile si lipsite de frictiuni n universul nchis al societatii unidimensionale (Herbert Marcuse) nu permite un comportament care sa se abata de la norma, o disensiune. Indivizilor care se opun acestui nivel uniform cultural si social li se aplica eticheta ridicolului, a parazitismului, a patologicului, a deviantei. Societatea creaza devianta prin stabilirea de reguli a caror ncalcare constituie o devianta si, prin aplicarea lor unor indivizi etichetati ca outsideri . Un grup n pozitie de forta izoleaza un act, l reconstruieste astfel nct apare drept

condamnabil sau patologic si, n final, se ajunge la o perversiune, o crima, o imoralitate sexuala, o toxicomanie. Un individ nu devine deviant dect daca actul sau a facut obiectul unei anumite interpretari, nsotita de o judecata de valoare Conform acestei conceptii conditia si miza crearii deviantei este puterea. Trebuie sa ocupi o pozitie dominanta pentru a reusi sa ti impui propria conceptie despre bine si rau, normal si patologic [3 ] . Sau, altfel spus, nu exista Adevarul, ci doar interpretari ale adevarului, impuse apoi ca Adevar prin putere. Aceeasi argumentare, prin nchiderea adversarului n spatiile sacre ale excluderii despre care vorbea Foucault, sau prin expulzarea adversarului n moarte, despre care vorbea Culianu. Putin conteaza daca cel care pune deschis n discutie valoarea normelor pe care le ncalca este ntr-adevar imoral, anormal, deviant, periculos pentru societate, ceea ce conteaza cu adevarat este ca el sa poata fi etichetat astfel. Persoana nu mai prezinta nici o importanta, conteaza doar imaginea, eul ca imagine , pentru ca a fi se reduce azi la a fi vazut: n toate domeniile, toata ntelepciunea se reduce la a te face tot att de ntelept ca si imaginea ta. Politicianul, sportivul, jurnalistul, seful de ntreprindere, scriitorul, nici unul nu recunoaste un bun mai pretios dect acesta - imaginea mea [4] . n

procesul transformarii societatii ntr-o totalitate vie, omogena, avnd aceleasi valori si nevoi universal si artificial create, mecanismele excluderii, etichetarii, nchiderii se pastreaza, chiar daca se proclama cu tarie lupta mpotriva lor. Ceea ce se schimba este raportul dintre normalitate si devianta, anomalie, patologic, dar ntotdeauna n ochii unor indivizi apartinnd majoritatii, care prin putere se impune ca normalitate, un minoritar va aparea stigmatizat ca marginalul aventurier , deosebit de periculos pentru societate, urmnd sentinta: devianta exista doar n ochii celuilalt . Posibilitatea tehnica de a fi vazut de o masa indefinita de voyeuri confera astazi o putere despotica adagioului trivial (si sartrian) conform caruia: eu sunt ceea ce privirea altuia vrea sa fiu [5] .
[1] Serge Tisseron, Le bonheur dans l image, Synthelabo Groupe, Paris, 1996, p. 34-35 [2] Frederic Jameson, Postmodernism, or, The Cultural Logic of Late Capitalism, Duke University Press, Durham,1990, p. 18 [3] Maurice Cusson, Devianta , n Tratat de sociologie, Humanitas, Bucuresti, 1997, p.445 [4] Jean Luc Marion, Crucea vizibilului, Deisis, Sibiu, 2000, p. 86 [5] Ibidem, p. 86
http://74.125.77.132/search?q=cache:9OIpTEg5RZkJ:www.revistanoinu.com/K itch-ul-publicitar-si-himera-culturii-demasa.html+frederic+jameson&hl=ro&ct=clnk&cd=3&gl=ro&lr=lang_ro

n acord cu Frederic Jameson, modernismul si postmodernismul

constituie evenimente culturale care insotesc diferitele etape ale economiei de piata, respectiv ale capitalismului. Jameson identifica 3 faze de baza primare ale capitalismului care determina la randul lor practici culturale particulare. Prima faza consta in piata capitalista care a aparut la sfarsitul secolului XVIII inceputul secolului XIX, in Europa de Vest, Anglia si Statele Unite ale Americii, faza care se identifica cu dezvoltarea tehnologiei si cu un anumit simt al esteticului, respectiv realismul. Cea de-a doua faza monopolul capitalismului apare spre sfarsitul secolului XIX inceputul secolului XX si este asociata cu inventarea motorului cu combustie interna, iar in plan cultural cu modernismul. Faza trei, care activeaza in prezent, caracterizata prin globalizarea generala respectiv accentuarea societatii de consum, este asociata cu dezvoltarea tehnologiilor nucleare si electronice, iar in plan cultural este asociata cu postmodernismul. In acceptiunea lui Jameson, instituirea postmodernismului ca realitate sociala si culturala nu se datoreaza tehnologiei sau a productiei (de masa) este gresita, ci postmodernismul isi trage radacinile din istorie si sociologie. In acest sens, Jameson distinge intre modernism/postmodernism si modernitate/ postmodernitate. Diferenta semnificativa dintre cele doua nuclee consta in aceea ca modernismul se refera in general la curentele estetice din secolul XX, in timp ce modernitatea se refera la un set de idei filosofice, politice si etice care contribuie la dezvoltarea aspectelor estetice ale modernismului. Modernitatea este mai veche decat modernismul; cuvantul modern si-a facut loc pentru prima data in secolul al XIX-lea pentru a distinge intre prezent si trecut (antichitate).

Ultimii citiva ani au fost marcati de un milenarism inversat, in care premonitiile asupra viitorului, catastrofale sau mintuitoare, au fost inlocuite de sensul sfirsitului cutarui si cutarui lucru (sfirsitul ideologiei, al artelor, al claselor sociale; 'criza` leninismului, a social-democratiei, a statului-providenta etc.

etc.): luate laolalta, toate acestea constituie, poate, ceea ce, din ce in ce mai tare, se numeste postmodernism. Motivul existentei sale depinde de ipoteza unei anumite rupturi radicale, o coupure, in general urmarita retrospectiv pina la sfirsitul anilor '50 sau inceputul anilor '60. Dupa cum cuvintul insusi sugereaza, aceasta ruptura este cel mai adesea pusa in legatura cu notiunea de epuizare sau de stingere a centenarei miscari moderne (sau cu repudierea ei ideologica sau estetica). Astfel, expresionismul abstract in pictura, existentialismul in filozofie, formele finale ale reprezentarii in romanul modern, filmele realizate de mari auteurs ori scoala modernista in poezie (asa cum e institutionalizata si canonizata in opera lui Wallace Stevens) toate acestea sint vazute in acest moment ca inflorirea finala, extraordinara, a unui impuls al modernismului inalt, cheltuit si secatuit in ele. Enumerarea a ceea ce le urmeaza devine dintr-o data empirica, haotica si eterogena: Andy Warhol si pop art-ul, dar si realismul fotografic si, dincolo de aceasta, 'noul expresionism`; momentul, in muzica, al lui John Cage, dar si sinteza stilurilor clasice si 'populare`, de gasit la compozitori ca Phil Glass si Terry Riley si, de asemenea, muzica punk si rockul new wave (Beatles si Rolling Stones reprezentind momentul de modernism inalt al acestei traditii mai recente si in rapida dezvoltare); in cinematografie, Godard, post-Godard si cinematograful si arta video experimentala, insa de asemenea un intreg nou fel de film comercial (despre care, mai mult in cele ce urmeaza); Burroughs, Pynchon sau Ishmael Reed, pe de o parte si le nouveau roman francez si succesorii sai pe de alta, laolalta cu alarmante noi feluri de critica literara, bazata pe un soi nou de estetica a textualitatii sau criture. ... Lista ar putea fi extinsa nedefinit; dar mai implica aceasta vreo schimbare sau ruptura fundamentala, alta decit schimbarile periodice de stil si modalitate determinate de un mai vechi imperativ al schimbarii stilistice, cerut de modernismul inalt?
http://members.tripod.com/interval/03-98/jameson.html