8 Managementul

financiar al activităţii
de asigurare

8.1 Integrarea conceptului de strategie în managementul

unei societăţi de asigurări

Reuşita în afaceri a unui manager, indiferent de domeniul în

care acţionează, presupune parcurgerea, în activităţile pe care le
coordonează, a trei etape importante:
1. Formularea unui strategii la nivelul companiei;
2. Acumularea fondurilor necesare pentru finanţarea strategiei
fixate;
3. Utilizarea surselor de finanţare astfel procurate pentru
realizarea strategiei.

Definiţii ale conceptului de strategie (utilizat în management

şi gestiune):
Acest termen a cunoscut diverse modalităţi de definire, care
s-au modificat în timp, în funcţie de evoluţia vieţii economice şi
sociale, astfel:
A. Profesorul american Peter Drucker a fost printre primii care a
definit acest concept: strategia unei firme în general trebuie să
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

formuleze răspunsuri la două întrebări fundamentale pentru a-i

asigura dezvoltarea:
a) “În ce constă afacerea?” şi
b) “Care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei?”

B. Strategia reprezintă “un model sau un plan care integrează într-un

tot coerent scopurile majore ale organizaţiei, politicile şi etapele
acţiunii” (Quinn J.B. - Strategies for change. Logical
incrementalism, 1980).

C. Strategia constă în “determinarea pe termen lung a scopurilor şi

obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acţiune şi
alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”
(Alfred Chandler, 19621).

D. Realizând o diferenţiere mai clară între concept şi modalitatea de

punere în practică a acesteia, I. Ansoff defineşte strategia ca
“axul comun al activităţilor organizaţiilor şi produselor/pieţelor, ce
defineşte natura esenţială a activităţii economice, pe care
organizaţia o realizează sau prevede să o facă în viitor”. Drept
componente de bază ale strategiei autorul identifică:
1. domeniul produs/piaţă;
2. vectorul de creştere;
3. avantajul competitiv;
4. sinergia2.

E. Strategia reprezintă “ansamblul obiectivelor majore ale

organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare,

1
Chandler A.: Strategy and Structure; Chapters in the History of American Industrial
Enterprise, Harper&Row, 1962., apud O.Nicolescu&I. Verboncu: Management, 1997.
2
Sinergia exprimă capacitatea de a genera o valoare adăugată cât mai mare, recunoscută
prin cumpărare de către clienţii firmei.
Managementul financiar al activităţii de asigurare

împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului

competitiv potrivit misiunii organizaţiei” (O. Nicolescu şi
I.Verboncu3).
Această definiţie evidenţiază practic faptul că orice organizaţie
trebuie să-şi cristalizeze o strategie încă de la înfiinţare sau pe
parcursul dezvoltării sale dacă orientarea firmei sau condiţiile în care
aceasta acţionează (mediul economic) s-au modificat, care constă în:
formularea misiunii organizaţiei, adică definirea scopului
(scopurilor) fundamentale şi a concepţiei acesteia privind
desfăşurarea activităţilor sale, prin care se identifică în
masa firmelor de acelaşi tip, îşi defineşte piaţa şi domeniul
de activitate;
din misiunea organizaţiei derivă obiectivele fundamentale,
pe termen lung (de regulă 3-5 ani) pe care şi le propun
iniţial fondatorii organizaţiei respective, ce apoi pot fi
modificate funcţie de noi orientări cu privire la existenţa şi
dezvoltarea firmei într-un mediu economico-social dinamic.
Obiectivele sunt de ordin economic (ex.: profitul sperat, rata
rentabilităţii economice sau financiare, valoarea unei
acţiuni, dividendul/acţiune, cota parte din piaţă etc.) sau
social (de exemplu, salarizarea şi condiţiile de muncă ale
salariaţilor, cooperarea cu autorităţile, satisfacerea clienţilor
prin servicii de calitate şi flexibile etc.);
formularea politicilor, adică a obiectivelor pe termen scurt,
astfel încât să se poată realiza obiectivele pe termen lung,
conform misiunii organizaţiei;
identificarea resurselor prin care se pot atinge aceste
obiective: resurse pentru activitatea curentă, dar şi
resursele pentru investiţii. Orice resursă identificată trebuie
să fie justificată din punct de vedere al necesităţii în

3
Nicolescu O., I.Verboncu: Management, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

corelaţie totodată cu fondurile financiare la dispoziţia

societăţii de asigurare. În condiţiile în care fondurile proprii
sunt insuficiente se poate avea în vedere îndatorarea, până
la o anumită limită, dată de creşterea riscului de faliment;
formularea termenelor, precizând momentele de începere
şi de finalizare a obiectivelor propuse;
orice strategie abordată trebuie să aibă în vedere
generarea avantajului competitiv.

Pentru o societate de asigurări avantajul competitiv rezultă din

oferirea de servicii de calitate clienţilor astfel încât aceste “produse”
să diferenţieze societatea de concurenţii din ramura în care
acţionează.
Misiunea firmei şi obiectivele pe termen lung trebuie analizate
în contextul unui mediu incert deoarece cu cât perioada la care se
referă este mai îndelungată cu atât riscurile implicate şi gradul de
incertitudine cresc. Ele trebuie construite astfel încât să reflecte,
măcar parţial, interesele stakeholderilor organizaţiei (concept
reprezentând ansamblul de persoane fizice şi juridice având un
interes privind activitatea firmei: manager, salariaţi, acţionari,
creditori, clienţi), fiind rezultatul negocierii explicite sau implicite între
aceştia.
Managementul financiar al activităţii de asigurare

8.2 Integrarea deciziei de investiţii în strategia generală

a unei societăţi de asigurări

Pentru ca o investiţie să fie considerată atractivă, aceasta

trebuie să treacă două teste:
a) Se înscrie pe linia strategiei propuse de firma de asigurări?
b) Va genera suficiente profituri pentru a satisface interesele
tuturor investitorilor care au finanţat-o?
Obiectivul major pe care trebuie să-l urmărească un manager
la nivelul oricărei companii este maximizarea averii stakeholderi-lor.
Crearea averii este posibilă numai pe o piaţă cu concurenţă
imperfectă. Piaţa cu concurenţă perfectă se caracterizează prin:
1) Nu există restricţii privind intrarea şi ieşirea agenţilor
economici în şi de pe piaţă;
2) Nici un ofertant sau solicitant individual nu este suficient de
puternic pentru a influenţa preţul;
3) Toţi ofertanţii oferă bunuri identice la aceleaşi costuri;
4) Fiecare agent de pe piaţă este informat asupra activităţii
celorlalţi (Transparenţa pieţei).
La acestea se adaugă următoarele:
5) Absenţa costurilor de tranzacţie şi a fiscalităţii;
6) Nici un creditor sau debitor nu poate influenţa rata dobânzii;
7) Informaţiile nu costă nimic şi sunt disponibile pentru toată
lumea, ceea ce determină aşteptări identice ale
investitorilor;
8) Toţi participanţii la procesul investiţional sunt agenţi
economici raţionali4 care au drept obiectiv maximizarea
averii.

4
Agentul raţional este definit ca un agent care, între două oportunităţi de investiţii identice din toate
punctele de vedere, cu excepţia câştigului pe care îl oferă, îl va prefera pe cel care oferă un căştig
mai mare (V. Dragotă, M. Dragotă, O. Damian, E.Mitrică: “Gestiunea portofoliului de valori
mobiliare”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003).
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

În aceste condiţii nu este posibilă obţinerea permanentă de

profit pentru că orice astfel de oportunitate va atrage noi concurenţi
în respectiva ramură şi creşterea ofertei, rezultând scăderea preţului.
Pe o piaţă cu concurenţă perfectă nu există conflicte inter-
agenţi, dar totodată, aceasta nu permite crearea de avere. De aceea,
se preferă crearea averii şi apoi rezolvarea problemelor de agenţie
care urmează. Crearea averii este posibilă prin generarea avantajului
competitiv, ceea ce înseamnă eliminarea unora dintre condiţiile pieţei
financiare cu concurenţă perfectă.
Avantajul competitiv rezultă din:
• diferenţierea prin produse (diferenţierea propriilor produse
de cele ale competitorilor, la cel puţin acelaşi preţ);
• avantajul prin costuri (costuri mai mici şi preţuri egale).
Procesul investiţional presupune parcurgerea mai multor
etape succesive:
1. Stabilirea obiectivelor majore urmărite de societatea de
asigurări la nivel general prin procesul investiţional;
2. Integrarea acestor obiective în strategia firmei de asigurări;
3. Identificarea oportunităţilor de investire;
4. Evaluarea proiectelor de investiţii selectate;
5. Alegerea celei mai rentabile investiţii;
6. Implementarea şi monitorizarea proiectului de investiţie
ales;
7. Post – auditarea.
Managementul financiar al activităţii de asigurare

Schematic procesul investiţional se prezintă astfel:

Fixarea obiectivelor majore

Dezvoltarea strategiei

Identificarea oportunităţilor
de investire

Evaluarea proiectelor
de investiţii

Selectarea investiţiei

Implementarea şi
monitorizarea proiectului

Post-auditarea

Prima etapă are în vedere în primul rând obiectivul general al

oricărei companii: crearea şi maximizarea averii stakeholderilor. Se
trece apoi la formularea obiectivelor măsurabile, de natură monetară
sau nemonetară: o anumită rată a rentabilităţii propusă a se realiza,
Datorii
o anumită rată , etc.;
Capital propriu
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

A doua etapă presupune integrarea acestor obiective

financiare în strategia generală a societăţii de asigurări, care
cuprinde şi celelalte domenii de interes ale companiei: organizare,
distribuţie, marketing, resurse umane, etc.
A treia şi a patra etapă se bazează pe o analiză bine
fundamentată a proiectului/proiectelor de investiţii, realizată de
compartimentul financiar în colaborare cu celelalte departamente: de
marketing, de cercetare-dezvoltare, de resurse umane, etc. Acestea
vor identifica posibile proiecte de investiţii concordante cu strategia
companiei de asigurări şi cu obiectivele pe termen lung, mediu şi
scurt urmărite, iar ulterior va avea loc o analiză bine fundamentată pe
baza criteriilor de selecţie general valabile, indiferent de specificul
activităţii companiei: Valoarea actualizată netă a investiţiei (VAN),
rata internă de rentabilitate (RIR), RIR modificat (RIRM), Termenul
de recuperare a investiţiei iniţiale (TR), Indicele de profitabilitate (IP).
Este posibil ca anumite proiecte de investiţii identificate pe
piaţă şi studiul pieţei în general să conducă la concluzia că cererea
s-a modificat şi, în consecinţă, să fie necesare modificarea strategiei
şi/sau a obiectivelor generale pe termen lung ale companiei.
Procesul de investire a capitalului este un proces dinamic şi se pot
impune aceste schimbări atunci când output-urile sunt mai mici decât
previziunile sau nu mai corespund cerinţelor.
A cincea etapă este un proces care de cele mai multe ori se
desfăşoară pe mai multe nivele. Alegerea investiţiei oportune şi
rentabile se bazează pe rezultatele etapei anterioare. Există în orice
companie o anumită limită a responsabilităţii fiecărei persoane
decidente, începând de la structura de bază a companiei spre vârful
acesteia.
A şasea etapă decurge firesc din etapa a cincea, şi anume
odată selectată şi aprobată investiţia se trece la implementarea
Managementul financiar al activităţii de asigurare

acesteia, iar pe măsură ce acesta se derulează, se impune

monitorizarea permanentă a realizărilor vizavi de previziuni.
Ciclul procesului investiţional se incheie cu post-auditarea,
care presupune o analiză completă a tot ceea ce a însemnat această
investiţie, compararea rezultatelor obţinute cu obiectivele propuse,
evidenţierea deficienţelor, pe baza cărora se vor stabili apoi
responsabilităţile pentru realizări, dar şi pentru nerealizări. Pe
această bază urmează apoi construirea sistemului de recompense şi
sancţiuni.
În România, Legea nr.32/2000 aduce câteva precizări privind
domeniile în care pot investi societăţile de asigurări; conform art.19,
“asigurătorii pot investi sau fructifica capitalul social, rezervele
de capital şi rezervele tehnice în bunuri mobiliare sau imobiliare,
precum acţiuni, obligaţiuni, alte titluri de participaţie, depozite
bancare, clădiri destinate activităţii proprii sau închirierii”.
Acest articol din lege oferă câteva exemple de destinaţii ale
fondurilor disponibile pentru investiţii, dar se înţelege că lista nu este
exhaustivă, asigurătorii având libertatea de alegere a proiectelor de
investiţii, bineînţeles cu respectarea normelor prudenţiale specifice
domeniului asigurărilor.
Procesul de investire a capitalului impune şi alegerea
resurselor de finanţare pe termen lung, ceea ce trebuie să fie din nou
în concordanţă cu strategia companiei în acest domeniu. Când o
companie decide asupra structurii de finanţare, ea trebuie să ia în
considerare toate costurile implicate:
1. posibila majorare a ratei rentabilităţii cerute de acţionari,
dacă se apelează la îndatorare;
2. avantajele fiscale pe care le poate obţine o companie prin
îndatorare, dar fără a pierde din vedere că depăşirea unei
anumite limite a îndatorării majorează riscul de faliment.
Totodată, depăşirea unei anumite limite de îndatorare va
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

diminua profitul înainte de impozite şi taxe, ceea ce poate

duce la reducerea posibilităţilor de a obţine diverse avantaje
fiscale.
3. costurile de agenţie. Sunt acele costuri implicate de
necesitatea unei monitorizări speciale din partea creditorilor
(şi a altor stakeholderi implicaţi), ca urmare a creşterii ratei
Datorii
.
Capital propriu
4. Societatatea de asigurări nu trebuie să piardă din vedere
flexibilitatea sa viitoare privind contractarea de noi datorii
atunci când vor apărea noi oportunităţi de investire.

8.3 Procesul de evaluare a unui proiect de investiţii în active

financiare ale unei societăţi de asigurări

Pentru evaluarea unui proiect de investiţii sunt necesare

parcurgerea câtorva etape premergătoare aplicării criteriilor de
analiză şi selecţie propriu-zise:
1. Identificarea preţului de cumpărare al activului;

2. Estimarea duratei de viaţă a investiţiei, reprezintând

numărul de ani cât intenţionează investitorul să păstreze
titlurile respective (titluri financiare gen acţiuni, deci titluri
fără maturitate bine precizată) sau are semnificaţia de
maturitate a unui credit obligatar sau bancar;

3. Previzionarea fluxurilor de numerar generat strict de fiecare

proiect de investiţii în parte, precum şi identificarea
momentelor la care vor fi generate aceste fluxuri de
Managementul financiar al activităţii de asigurare

numerar (anual, semestrial, trimestrial, la începutul anului,

mijloc sau sfârşit de perioadă, etc.). Estimarea fluxurilor de
numerar înseamnă a estima câştigurile variabile din
deţinerea de acţiuni comune (pentru că cele preferenţiale
dau dividende fixe, deci nu se impune o previziune a
acestora), precum şi a câştigurilor variabile sau fixe oferite
prin deţinerea de obligaţiuni de stat sau private.

Obligaţiunile clasice oferă cupoane (dobânzi) fixe care se

calculează prin aplicarea unui procent asupra valorii nominale a
obligaţiunilor, dar în ultimele decenii s-a diversificat oferta de
obligaţiuni pentru a le face mai atractive astfel încât cupoanele pot fi
variabile, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, de evoluţia profiturilor
firmei emitente sau de evoluţia unei rate a dobânzii de referinţă
stabilită prin contractul de împrumut.
În cazul acţiunilor, previziunea este mai dificilă pentru că
există mai multe variabile determinante pentru mărimea dividendelor
(reprezentând fluxurile de numerar aferente unei investiţii în acţiuni),
cum ar fi:
mărimea profiturilor pe care firma emitentă le va obţine în
anii următori (n) sau dacă vor exista ani în care pot exista
pierderi, deci nu se vor distribui dividende;
modificări ale ratei de distribuire a dividendelor, care se
Dividende nete (brute)
calculează ca raport între ;
Profit net
modificări ale politicii de dividend practicate de firmă
(politică reziduală, politica sumei constante a dividendelor
sau politica ratei constante a dividendelor).
Toate aceste estimări sunt cu atât mai dificil de realizat şi mai
incerte cu cât maturitatea investiţiei este mai mare.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

4. Estimarea preţului de revânzare al titlului după cele n

perioade de deţinere a acţiunii în portofoliu. Preţul de
revânzare poate fi egal sau diferit faţă de valoarea
nominală a acţiunii, care poate coincide cu preţul de
cumpărare al acţiunii sau nu. Dacă acţiunea este atractivă
pentru investitori atunci preţul de piaţă poate fi mai mare
decât valoarea nominală (adică valoarea contabilă a unei
acţiuni). Dacă, dimpotrivă, acţiunea nu prezintă interes
pentru piaţă, din diverse motive care pot ţine de activitatea
firmei emitente, de atractivitatea sectorului de care firma
aparţine sau de starea mediului economic în general (dacă
este recesiune economică, atunci investiţiile vor fi mult mai
puţine decât într-o economie în ascensiune), atunci preţul
pieţei se poate situa sub valoarea nominală. Tot aceşti
factori de care am amintit pot influenţa şi preţul la care
societatea de asigurare îşi poate vinde acţiunile deţinute în
portofoliu, care poate genera un câştig suplimentar (peste
câştigul din dividende) dacă este mai mare decât preţul de
cumpărare sau o pierdere din curs bursier, dacă între
momentul achiziţiei şi cel al revânzării preţul acţiunilor a
scăzut.
i pentru obligaţiuni, dacă investitorul păstrează titlul
până la scadenţă atunci valoarea la final poate fi
valoarea nominală rambursată creditorilor de firma
emitentă sau preţul de rambursare pe care firma îl
poate fixa mai mare decât valoarea nominală pentru a
face atractive respectivele titluri. În acest caz
previziunile sunt simple pentru că aceste valori sunt
cunoscute de la început prin contractul de împrumut, iar
modificarea lor este foarte rar întâlnită. Dacă
investitorul (de exemplu, o societate de asigurări)
Managementul financiar al activităţii de asigurare

nu doreşte păstrarea titlurilor până la scadenţă

atunci el le poate înstrăina şi va obţine un preţ de piaţă
care de obicei va fi diferit de valoarea nominală sau de
valoarea de rambursare. În acest caz previziunile sunt
mult mai greu de realizat pentru că intervin aceiaşi
factori greu previzibili ca în cazul acţiunilor care ţin de
evoluţia firmei emitente, de situaţia sectorului în care
acţionează sau de starea mediului economic la
momentul respectiv.

În cazul obligaţiunilor mai intervine un factor de influenţă

foarte important şi dificil de previzionat şi anume evoluţia ratei
dobânzii pe piaţă vizavi de rata cuponului oferită de firma emitentă:
dacă rata dobânzii pe piaţă creşte după momentul achiziţiei
respectivelor obligaţiuni, atunci investiţia devine nerentabilă pentru
că pe piaţă se vor găsi obligaţiuni mai remuneratoare şi atunci preţul
de revânzare va fi mic pentru că nimeni nu va dori să o cumpere. O
posibilitate de recuperare a unei părţi cât mai mari din investiţie este
ca firma emitentă să decidă rambursarea împrumutului mai devreme
decât scadenţa stabilită profitând de creşterea dobânzilor pe piaţă
prin oferirea unui preţ puţin mai mare decât piaţa la acel moment,
prin care se poate realiza două obiective: pierderi mai mici pentru
investitor şi asigurarea lichidităţii de care are nevoie şi, totodată,
stingerea unei părţi a datoriei firmei emitente.

5. Este necesară, de asemenea estimarea unei valori pentru

rata de actualizare. Teoria şi practica financiară a
identificat mai multe modalităţi de determinarea a acestui
indicator. Astfel:
I. O modalitate de estimare este pe baza ratei de
rentabilitate aferentă investiţiilor neriscante (rata
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

dobânzii la bonuri de tezaur, certificate de trezorerie sau

obligaţiuni emise de stat) la care se adaugă diverse
prime de risc5, cum ar fi:

k = Rata reală a dobânzii (fără inflaţie) neriscantă + PI + PRI + PL + PM

unde:
PI = prima de risc datorată inflaţiei, calculată ca o medie a
ratelor inflaţiei pentru perioada previzionată;
PRI = prima riscului de insolvabilitate sau prima de risc de
neplată a sumelor datorate investitorilor care au finanţat
investiţia;
PL = prima riscului de lichiditate, determinată de timpul
necesar transformării titlurilor în bani lichizi într-un timp
scurt la un preţ rezonabil.
PM = prima perioadei de maturitate. De exemplu, în cazul
obligaţiunilor pe termen lung, sunt expuse unui risc de
scădere a preţului.

Între rata reală şi rata nominală a dobânzii există următoarea

relaţie (relaţia lui Irving Fischer):

(1+Rnominală) = (1+Rreală) * (1+Rinflaţiei)

Relaţia se va utiliza atunci când nu există concordanţă între

preţurile în care sunt exprimate fluxurile de numerar şi ratele de
actualizare utilizate, unele fiind exprimate în mărimi nominale (preţuri
curente, cu inflaţie) şi altele în preţuri constante (deflatate).

5
P. Halpern, F.Weston, E. Brigham: Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti,
1998.
Managementul financiar al activităţii de asigurare

II. Ca rată de actualizare se poate folosi şi rata medie a

rentabilităţii sectorului de activitate din care face
parte societatea care îşi evaluează proiectele de
investiţii sau se poate calcula o medie a ratelor de
rentabilitate de pe piaţa financiară6.

Aceste rate pot fi folosite atunci când analiştii financiari nu

dispun de suficiente informaţii pentru calculul unei rate de actualizare
mai riguros fundamentate. Prezintă, însă, dezavantajul că includ
prime de risc ce nu aparţin activităţii desfăşurate de societatea care
utilizează această rată pentru evaluarea proiectelor de investiţii.

III. Rata medie a dobânzii de pe piaţã poate fi aleasă

drept rată de actualizare, având însă două
inconveniente majore: unul este că include o primă de
risc suplimentară şi nenecesară aferentă insolvabilităţii
băncilor, risc ce nu depinde deloc de activitatea firmei,
iar celălalt inconvenient provine din faptul că utilizarea
acestei rate impune o stabilitate semnificativă a
sistemului bancar, ceea ce în România nu există în
prezent.

IV. Societatea poate utiliza ca rată de actualizare şi costul

mediu ponderat al capitalului (CMPC). Alegerea
CMPC drept rată de actualizare elimină inconvenientele
metodelor anterior prezentate care includeau prime de
risc care nu corespund activităţii societăţii în cauză.
Pentru finanţarea investiţiei compania are de ales între
surse interne de finanţare (rezerve, fond amortizare,
6
Pentru o abordare mai în detaliu recomandăm lucrarea “Evaluarea întreprinderilor”
(cap.7.1.), autori: Dalina Dumitrescu, Victor Dragotă, Editura Economică, Bucureşti,
2000.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

profit nerepartizat) sau surse externe (majorare de

capital social, credite bancare sau obligatare) sau
combinaţie între acestea. Formula de calcul a CMPC
este următoarea:

CPR DATFIN
CMPC = k CPR ⋅ + k DATFIN ⋅ +
CPR+ DATts+ DATFIN CPR + DATts+ DATFIN
DATTs
+ k DATTs ⋅
CPR + DATts+ DATFIN

unde:
kCPR, kDATts, kDATFIN reprezintă costul capitalului propriu, a
datoriilor pe termen scurt şi respectiv a
datoriilor financiare;
CPR reprezintă valoarea capitalului propriu;
DATts reprezintă valoarea datoriilor pe termen scurt;
DATFIN reprezintă valoarea datoriilor pe termen lung.

După determinarea tuturor acestor elemente, se vor transpune

în modelul clasic de evaluare a unei investiţii în active
financiare, denumit cel al dividendelor actualizate (în engleză,
Dividend Discounted Model), respectiv:

n
DIVt Vn
V0 = ∑ +
t =1 (1 + k ) (1 + k )n
t

unde:
V0 = valoarea justă (engl. „fair value”) a acţiunii, reprezentând
suma la care poate fi tranzacţionat un activ între părţi
Managementul financiar al activităţii de asigurare

aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în

care preţul este determinat obiectiv7;
DIVt = dividendele previzionate a se obţine ca urmare a deţinerii
acestor active în portofoliu;
k = rata de actualizare, considerată în acest caz constantă în
timp. Dacă rata de actualizare este variabilă vom avea
t

∏ (1 + k ) ;
τ =1
τ

Vn = valoarea de revânzare a acţiunii după n ani de deţinere în

portofoliu.

Dacă se porneşte de la premisa constanţei în timp a

dividendelor, înregistrate pe un orizont perpetuu, valoarea actuală a
unei acţiuni va fi dată de relaţia:

∞
DIVt
V0 = ∑
t =1 (1 + k )t

În condiţiile în care dividendul este constant (fie acesta notat

cu DIV), valoarea actuală a unei acţiuni se poate scrie:

∞ ∞ t
DIV ⎛ 1 ⎞
V0 = ∑ = DIV ⋅ ∑ ⎜ ⎟
t =1 (1 + k )t
t =1 ⎝ 1 + k ⎠

Sesizãm cã avem o progresie geometricã cu n termeni, de

⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞
raţie ⎜ ⎟ , cu primul termen egal cu ⎜ ⎟ . În aceste condiţii,
⎝1+ k ⎠ ⎝1+ k ⎠

7
conform Ordinului nr.2328/2390 din 28.12.2001 privind aprobarea Reglementărilor
contabile specifice domeniului asigurărilor, armonizate cu Directivele europene şi
Standardele internaţionale de contabilitate.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

valoarea actualã a unei acţiuni devine:

n
⎛ 1 ⎞
1− ⎜ ⎟
DIV ⎡ ⎛ 1 ⎞ ⎤
n
1 1+ k ⎠
V0 = DIV ⋅ ⋅ ⎝ = ⋅ ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥
1+ k ⎛ 1 ⎞ k ⎢⎣ ⎝ 1 + k ⎠ ⎥⎦
1− ⎜ ⎟
⎝1+ k ⎠

În condiţiile în care n ia valori mari (matematic, n → ∞ ),

n
⎛ 1 ⎞
raportul ⎜ ⎟ tinde spre 0, iar valoarea actuală a acţiunii (V0)
⎝1+ k ⎠
devine:
DIV
V0 =
k

Valoarea justă determinată conform modelului general al cash

flow-urilor actualizate se poate compara cu preţul de piaţă al acţiunii
analizate pentru adoptarea celei mai bune decizii privind
achiziţionarea / păstrarea acestor titluri în portofoliului asigurătorului:
dacă preţul de cumpărare pe piaţă este mai mare decât
valoarea justă a aceluiaşi activ financiar, decizia este
vânzarea acestuia, dacă acesta este deja în portofoliu,
respectiv ne-achiziţionarea dacă activul nu a fost cumpărat
până la acest moment;
dacă preţul de cumpărare este mai mic decât valoarea justă
(pentru care asigurătorul trebuie să fie cât se poate de sigur
privind o estimare corectă a acestei valori) atunci decizia
corectă este achiziţionarea în acel moment a acţiunii pentru
că acestea se vând mai scump decât valorează în fapt, pe
baza câştigurilor viitoare estimate;
dacă cele două valori sunt egale, atunci practic nu se poate
obţine nici un câştig din această operaţiune de vânzare –
cumpărare de active.
Managementul financiar al activităţii de asigurare

Conform aceluiaşi model general de evaluare a investiţiilor în

active financiare se poate estima şi valoarea justă a obligaţiunilor.
Astfel, vom avea:
n
At
V0 = ∑
t =1 (1 + k )t

unde:
At = anuitatea obligaţiunii, definită ca sumă a ratelor de
rambursat aferente împrumutului obligatar plus valoarea
cupoanelor remunerate de acest titlu financiar la fiecare
moment t:
At = Rt + Ct

Rambursarea se poate face în diverse modalităţi, ceea ce va

particulariza modelul general după cum este vorba despre
rambursare în serii constante, în anuităţi constante, la finalul
perioadei sau cu cupon unic8.
Conform Reglementărilor contabile specifice domeniului
asigurărilor, armonizate cu Directivele europene şi cu Standardele
internaţionale de contabilitate, forma generală a bilanţului unei
societăţi de asigurări poate cuprinde următoarele tipuri de
plasamente financiare, alături de cele în terenuri şi construcţii:
A. Plasamente deţinute la societăţile din cadrul grupului şi
sub formă de interese de participare şi alte plasamente
în imobilizări financiare:
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul
grupului;

8
Pentru dezvoltări ale modelului de evaluare a activelor financiare poate fi avută în vedere
lucrarea V. Dragotă, A.Ciobanu,, L. Obreja, M.Dragotă: “Management financiar –
Analiză financiară şi gestiune financiară operaţională” vol.I, Editura Economică,
Bucureşti, 2003.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

2. Titluri de creanţă şi împrumuturi acordate societăţilor din

cadrul grupului;
3. Participări la societăţile în care există interese de
participare;
4. Titluri de creanţă şi împrumuturi acordate societăţilor în
care există interese de participare;
5. Titluri de creanţă şi împrumuturi acordate societăţilor în
care există interese de participare;
6. Alte plasamente în imobilizări financiare.

B. Alte plasamente financiare:

1. Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil;
2. Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix;
3. Părţi în fonduri comune de investiţii;
4. Împrumuturi ipotecare;
5. Alte împrumuturi;
6. Depozite la instituţiile de credit;
7. Alte plasamente financiare.

Sursele de finanţare a activelor deţinute, în general, de o

societate de asigurări provin din:
I. Capital şi rezerve;
II. Datorii subordonate;
III. Rezerve tehnice (constituite conform Legii nr.32 / 2000);
IV. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
V. Depozite primite de la reasigurători;
VI. Datorii:
din operaţiuni de asigurare directă;
din operaţiuni de reasigurare;
din împrumuturi obligatare;
din credite bancare;
Managementul financiar al activităţii de asigurare

din alte datorii (inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru

asigurările sociale).

Reglementările contabile prevăzute în Ordinul nr.2328/2390

din 28.12.2001 conţin precizări suplimentare cu privire la conţinutul
diverselor posturi bilanţiere, inclusiv pentru cele anterior enumerate,
astfel că nu vom insista asupra acestora.

8.4 Veniturile, cheltuielile şi rezultatele unei societăţi

de asigurări

Reglementările contabile anterior amintite conţin, de

asemenea, precizări cu privire la forma generală a Contului de profit
şi pierdere pentru o societate de asigurări, ca document financiar –
contabil de sinteză, în baza căruia se determină rezultatul activităţii
pentru un an calendaristic.
Întocmirea Contului de profit şi pierdere presupune
parcurgerea a două etape respectiv:
determinarea contului tehnic care trebuie întocmit separat
pentru asigurări generale, respectiv pentru asigurări de
viaţă. De asemenea, fiecare dintre aceste documente de
sinteză trebuie detaliate pentru activitatea de asigurări
directe, respectiv pentru cea de reasigurare;
deteminarea contului netehnic în care se vor regăsi valorile
din conturile tehnice ale celor două categorii de asigurări
(generale şi de viaţă), finalizându-se cu determinarea
rezultatului net al exerciţiului.
Ne vom referi în lucrarea de faţă numai la contul tehnic al
asigurărilor generale, care conţine următoarele categorii principale
de venituri şi cheltuieli:
1. Venituri din prime, nete de reasigurare
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

2. Cota de venit net (diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile

din plasamente) al plasamentelor transferată din contul
netehnic
3. Alte venituri tehnice, nete de reasigurare
4. Cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare
5. Variaţia altor rezerve tehnice, nete de reasigurare
6. Variaţia rezervei pentru participare la beneficii şi risturnuri
7. Cheltuieli de exploatare nete (cheltuieli de achiziţie şi
administrare)
8. Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare
9. Variaţia rezervei de egalizare, nete de reasigurare
10. Rezultatul tehnic al asigurării generale

Contul netehnic reuneşte rezultatele parţile determinate în

cele două conturi tehnice, la care adaugă următoarele categorii de
venituri şi cheltuieli:
1. Venituri din plasamente
2. Cota din venitul net al plasamentelor transferată din contul
tehnic al asigurării de viaţă
3. Cheltuieli cu plasamentele
4. Cota din venitul net al plasamentelor transferată în contul
tehnic al asigurărilor generale
5. Alte venituri netehnice
6. Alte cheltuieli netehnice, inclusiv provizioanele
7. Rezultatul curent
8. Venituri extraordinare
9. Cheltuieli extraordinare
10. Rezultatul extraordinar
11. Rezultatul brut
12. Impozit pe profit
13. Alte impozite
14. Rezultatul net al exerciţiului
Managementul financiar al activităţii de asigurare

Dacă rezultatul activităţii asigurătorului este profit, atunci

acesta va trebui să decidă (prin Adunarea Generală a Acţionarilor)
repartizarea pe cele două destinaţii principale:
A. distribuirea de dividende către acţionari;
B. reinvestirea profitului pentru asigurarea creşterii
economice în exerciţiile financiare următoare, ce se va
regăsi în bilanţ în cadrul postului “Capital şi rezerve”. În
acest fel, se vor putea finanţa integral/parţial achiziţiile sau
“restructurările” portofoliului de active financiare (şi nu
numai) al asigurătorului.

8.5 Teste tip grilă pentru evaluarea cunoştinţelor

TEST 1

Construirea unei strategii a organizaţiei implică:

1. identificarea obiectivelor fundamentale şi a politicilor
organizaţiei din care derivă misiunea firmei;
2. determinarea resurselor necesare realizării obictivelor pe
termen lung şi pe termen scurt;
3. stabilirea termenelor asociate obiectivelor propuse;
4. identificarea avantajului competitiv prin care societatea de
asigurări se va diferenţia de concurenţă.

Indicaţi răspunsul greşit.

 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

TEST 2

La fundamentarea deciziei de investiţii trebuie avute în vedere

următoarele aspecte:
a. trebuie să fie concordantă numai cu politicile
asigurătorului, derivate din strategia firmei;
b. trebuie să fie concordantă cu obiectivele pe termen lung şi
cu cele pe termen scurt ale organizaţiei;
c. trebuie să acopere în primul rând cerinţele acţionarilor şi
numai în subsidiar interesele celorlalte categorii de
stakeholderi;
d. trebuie să satisfacă obiectivul general de maximizare a
averii proprietarilor;
e. poate fi independentă de strategia societăţii de asigurare
în ansamblu.

Varianta corectă este:

1. a + c+ d;
2. b+d;
3. c + d+ e;
4. c + e.

TEST 3

Obţinerea unor câştiguri este posibilă numai pe o piaţă

financiară imperfectă, caracterizată prin:
a. intrarea / ieşirea liberă a firmelor în / de pe piaţă;
b. vânzătorii şi cumpărătorii pot influenţa preţul produselor de
pe piaţă;
Managementul financiar al activităţii de asigurare

c. produse identice pot fi oferite la preţuri diferite de la

asigurător la asigurător;
d. fiecare agent de pe piaţă este informat cu privire la
activitatea celorlalţi operatori de pe acea piaţă;
e. informaţiile sunt disponibile în mod egal pentru toţi
operatorii de pe piaţă, ceea ce determină aşteptări diferite
ale acestora privind preţul diverselor active financiare.

Indicaţi varianta corectă de răspuns:

1. a + d;
2. a + b+ c;
3. a + d + e;
4. b + c + e.

TEST 4

Despre procesul investiţional se pot face următoarele afirmaţii:

1. implică concordanţa cu strategia generală a societăţii de
asigurări;
2. implică desfăşurarea activităţii de evaluare a proiectelor de
investiţii pe baza criteriilor VAN, RIR, RIR modificată şi alte
criterii asociate acestora;
3. se desfăşoară în şapte etape, încheindu-se cu etapele de
implementare şi monitorizare a investiţiei;
4. în baza rezultatelor post-auditării se construieşte sistemul
de recompense şi sancţiuni.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

TEST 5

Categoriile de active în care societăţile de asigurări pot investi

sunt precizate în:
1. Legea 136 / 1995;
2. Legea nr.47 / 1991, precum şi în Legea 32 / 2000;
3. Legea 32 / 2000;
4. Norma 2328 / 2390 privind aprobarea reglementărilor
contabile specifice domeniului asigurărilor.

TEST 6

Pentru evaluarea investiţiei în acţiuni trebuie avute în vedere

următoarele aspecte:
1. identificarea preţului de vânzare a activului pe piaţă la
momentul evaluării;
2. determinarea valorilor previzionate ale dividendelor
asociate acţiunilor evaluate;
3. estimarea ratei de actualizare pentru aplicarea modelului
bazat pe actualizarea dividendelor;
4. estimarea preţului de revânzare al activului pentru n ani de
deţinere a acestuia în portofoliu.

TEST 7
În procesul de evaluare a investiţiei în obligaţiuni pot fi avute
în vedere următoarele elemente:
a. estimarea ratei de actualizare a anuităţilor generate de
împrumutul obligatar;
Managementul financiar al activităţii de asigurare

b. determinarea valorii de rambursare a obligaţiunii care este

întotdeauna mai mică decât valoarea nominală a acesteia;
c. determinarea cuponului, pe baza formulei:
Valoare nominala
;
rata cuponului
d. determinarea valorii anuităţii pe baza formulei: Anuitate =
Rata de rambursat + Cupon, pentru diferite momente t.

Indicaţi combinaţia greşită de răspunsuri:

1. a + b + c;
5. b + c;
6. c + d;
7. a + d.

TEST 8

În ipoteza unor dividende constante şi perpetue, formula

generală a modelului clasic de evaluare a acţiunilor devine:
DIV ⎡ ⎛ 1 ⎞ ⎤
n

1. V0 = ⋅ ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥
k ⎣⎢ ⎝ 1 + k ⎠ ⎦⎥

DIV(1 + k )
2. V0 =
k
DIV
3. V0 =
k
⎡ ⎛ 1 ⎞n ⎤
4. V0 = DIV ⋅ ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥
⎣⎢ ⎝ 1 + k ⎠ ⎦⎥
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

TEST 9

Decizia de investire într-un activ financiar în funcţie de raportul

dintre valoarea justă şi preţul de piaţă se va fundamenta
astfel:
1. dacă preţul de piaţă este mai mare decât valoarea justă,
atunci decizia unui asigurător care deţine în portofoliu
aceste titluri va fi vânzarea acestora;
2. dacă valoarea justă este mai mare decât preţul de piaţă al
titlului, decizia unui asigurător care nu deţine aceste active
în portofoliu va fi cumpărarea acestora;
3. dacă preţul de piaţă este mai mic decât valoarea justă,
decizia corectă pentru un investitor care nu deţine aceste
active în portofoliu este aceea de cumpărare a activelor
financiare;
4. dacă preţul de piaţă este egal cu valoarea justă, atunci
înseamnă că investitorul va obţine sigur un câştig din
tranzacţionarea acestor active.

TEST 10

Determinaţi valoarea totală a plasamentelor financiare pentru

un asigurător care prezintă următoarea situaţie:
I. Cheltuieli de constituire: 200 mil.lei
II. Terenuri şi construcţii: 10.530 mil. lei
III. Titluri de participare deţinute de societăţile din cadrul
grupului: 5.250 mil.lei
IV. Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil: 2.540 mil.lei
V. Împrumuturi ipotecare: 20.530 mil.lei
VI. Partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate
în reasigurare: 1.350 mii. lei
Managementul financiar al activităţii de asigurare

VII. Creanţe provenite

din operaţiuni de reasigurare: 2.500 mil.lei
VIII. Casa şi conturi la bănci: 1.340 mil.lei
IX. Rezultatul reportat: 6.300 mil.lei
X. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni: 7.200 mil.lei

Indicaţi varianta corectă de răspuns.

1. Plasamente financiare (total) = 57.740 mil.lei
2. Plasamente financiare (total) = 7.790 mil.lei
3. Plasamente financiare (total) = 44.240 mil.lei
4. Plasamente financiare (total) = 9.130 mil.lei

TEST 11

Determinaţi valoarea totală a activului bilanţier pentru un

asigurător care prezintă următoarea situaţie:
I. Cheltuieli de constituire: 200 mil.lei
II. Terenuri şi construcţii: 10.530 mil lei
III. Titluri de participare deţinute de societăţile
din cadrul grupului: 5.250 mil.lei
IV. Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil: 2.540 mil.lei
V. Împrumuturi ipotecare: 20.530 mil.lei
VI. Partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate
în reasigurare: 1.350 mii. lei
VII. Creanţe provenite din operaţiuni
de reasigurare: 2.500 mil.lei
VIII. Casa şi conturi la bănci: 1.340 mil.lei
IX. Rezultatul reportat: 6.300 mil.lei
X. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni: 7.200 mil.lei
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

Indicaţi varianta corectă de răspuns.

1. Activ total = 44.240 mil.lei
2. Activ total = 57.740 mil.lei
3. Activ total = 64.770 mil.lei
4. Activ total = 37.940 mil.lei

TEST 12

Determinaţi ponderea plasamentelor financiare în activul total

(P/AT) pentru un asigurător care prezintă următoarea situaţie,
precum şi modificarea relativă (∆P/AT) faţă de ponderea
similară din anul anterior de 20%:
I. Cheltuieli de constituire: 200 mil.lei
II. Terenuri şi construcţii: 10.530 mil lei
III. Titluri de participare deţinute de societăţile
din cadrul grupului: 5.250 mil.lei
IV. Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil: 2.540 mil.lei
V. Împrumuturi ipotecare: 20.530 mil.lei
VI. Partea din rezervele tehnice aferente
contractelor cedate în reasigurare: 1.350 mii.lei
VII. Creanţe provenite din operaţiuni
de reasigurare: 2.500 mil.lei
VIII. Casa şi conturi la bănci: 1.340 mil.lei
IX. Rezultatul reportat: 6.300 mil.lei
X. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni: 7.200 mil.lei
Managementul financiar al activităţii de asigurare

Indicaţi varianta corectă de răspuns.

1. P/AT = 17,6% ∆P/AT =- 11,96%
2. P/AT = 24,06% ∆P/AT = +20,32%
3. P/AT = 12,03% ∆P/AT = - 39,86%
4. P/AT = 13,49% ∆P/AT = - 32,54%.

TEST 13

Rezultatul tehnic al unui asigurător care practică numai

asigurări generale, determinat pe baza următorilor indicatori
este de:
I. Venituri din prime brute subscrise: 150.000 mil.lei
II. Prime cedate în reasigurare: 50.000 mil.lei
III. Venituri din plasamente: 100.000 mil.lei
IV. Cheltuieli cu daunele (sume brute): 40.000 mil.lei
V. Partea din daune acoperită de reasigurători: 15.000 mil.lei
VI. Variaţia rezervei, nete de reasigurare,
pentru riscuri neexpirate: -10.000 mil.lei
VII. Cheltuieli de achiziţie: 5.000 mil.lei
VIII. Comisioane primite de la reasigurători: 15.000 mil.lei

Indicaţi varianta corectă de răspuns:

1. Rezultat tehnic al asigurării generale = 115.000 mil.lei
2. Rezultat tehnic al asigurării generale = 165.000 mil.lei
3. Rezultat tehnic al asigurării generale = 195.000 mil.lei
4. Rezultat tehnic al asigurării generale = 130.000 mil.lei
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

8.6 Răspunsuri corecte

testul 1 2 3 4
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13