Sunteți pe pagina 1din 4

"Ce te legeni...

" comentariu de Mihai Eminescu Mihai Eminescu considera ca "o adevarata literatura trainica, sa ne placa noua si sa fie originala pentru altii, nu se poate ntemeia dect pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui" si de aceea a lasat posteritatii o opera originala mustind de sevele folclorului pe care l-a cunoscut si l-a ndragit nca din copilarie. Membru al Societatii "Orientul", poetul avea sa cunoasca si mai profund folclorul si sa se convinga de inegalabila lui frumusete, fapt ce l-a determinat sa-l culeaga si sa-l foloseasca apoi ca izvor pururea viu pentru creatia sa. Marturie stau poeziile "Ce te legeni...", "La mijloc de codru...", "Revedere" si chiar "Luceafarul", care porneste tot de la o creatie populara. Poezia "Ce te legeni..." a aparut n volumul "Poezii" publicat la Editura "Socec" (1883), avnd o scurta prefata semnata de Titu Maiorescu, unde, pe lnga creatiile care vazusera deja lumina tiparului, sunt cuprinse si douazeci si sase de poezii inedite. Dintre acestea face parte si "Ce te legeni..." Inspirata din creatia populara, aceasta poezie este conceputa ca un dialog dintre poet si codru, un dialog imaginar care pune n evidenta dragostea poetului fata de natura, dar si tristetea sa exprimata prin glasul codrului, n fata trecerii nenduratoare a timpului. In locul plopului sau al bradului din poezia populara, Eminescu a ales ca partener de dialog, "obisnuitul codru, care e simbol al permanentei" (G. Calinescu) si caruia i se adreseaza ca unei fiinte cunoscute, apropiate: " Ce te legeni, codrule,/ Fara ploaie, fara vnt,/ Cu crengile la pamnt?" Mai nti "raspunsul" amplu al codrului dezvaluie o atmosfera generala de tristete identificata cu sosirea toamnei, simbol al singuratatii, al degradarii ntregii naturi, n ciuda eternitatii ei. Existenta plenara a codrului este posibila doar n doua dintre anotimpuri primavara si vara , pe cnd sosirea toamnei careia i urmeaza n mod firesc si fatal iarna, este motiv de adnca tristete si sfsietor zbucium sufletesc. Anotimpurile prielnice germinatiei si rodirii sunt sugerate prin expresia "vremea mea", iar toamna, prin fenomenele specifice ei: micsorarea zilei si marirea noptii, caderea frunzisului, zbuciumul vntului si plecarea pasarilor calatoare toate, semne ale stagnarii. Migratia pasarilor calatoare asupra careia poetul insista n cea de a doua parte a raspunsului dat de codru si marcata tot printr-o interogatie ("Si de ce sa nu ma plec") ca si prima secventa ("De ce nu m-as legana...") "ia o proportie att de nfricosatoare nct totul pare fabulos" (G. Calinescu). Pasarile, stolurile de rndunele reprezinta tot ceea ce este viu si dinamic, o masuratoare a timpului, iar plecarea lor spre zari necunoscute nseamna ncremenirea ntregii lumi, a universului dincolo de timp. Ramas "pustiit, vestejit si amortit", codrului nu-i ramne dect o singura consolare: dorul simbol al sperantei, al ncrederii n revenirea la viata o data cu ntoarcerea primaverii. Zbuciumul codrului personificat este sugerat prin verbele de miscare sinonime "a se legana", "a se pleca", iar repetitiile "bate vntul", "pe rnd", antitezele "noapte"-"zi". "scade"-"creste", "iarna"-"vara". "ici"-"departe", enumeratia "pustiit, vestejit si amortit" si comparatia "se duc ca clipele" reliefeaza att trecerea naturii ntr-un alt ciclu de existenta, ct si scurgerea nenduratoare a timpului, ambele motive de covrsitoare tristete. Atmosfera de apasatoare tristete este accentuata si de muzicalitatea versurilor care prin masura (7 silabe), ritm (trohaic) si rima (mperecheata) amintesc de creatia populara, iar unele cuvinte din rima sugereaza parca trecerea ntregii firi dincolo de timp, n vesnicie: "Si se duc pe rnd, pe rnd,/ Zarea lumii-ntunecnd,/ Si se duc ca clipele./ Scuturnd aripele..." Participarea afectiva a codrului la discursul poetic, ideea apartenentei sale la marele tot si pronuntatul caracter liric se observa si prin dativul posesiv al pronumelui personal de persoana nti ("frunzisul mi-l rareste", "cntaretii mi-i alunga", "si cu doru-mi singurel") sau adjectivele pronominale posesive de aceeasi persoana: "mea", "mele". Desi este de inspiratie folclorica, poezia "Ce le legeni..." este o creatie profund originala, deoarece se observa cu claritate semnele emblematice ale inconfundabilei arte eminesciene: profunzimea gndirii, simplitatea formei si intensitatea si puritatea sentimentelor exprimate.

Ce te legeni

Mihai Eminescu Publicat n volumul Poezii n anul 1883. Se caracterizeaz prin profunzimea gndirii , simplitatea formei, intensitatea i puritatea sentimentelor exprimate

TEMA Creaie liric care exprim, n mod direct, sentimentele de dragoste ale poetului fa de natur. De inspiraie folcloric Ilustreaz trecerea timpului prin succesiunea anotimpurilor. TITLUL Ce te legeni interogaie retoric adresat de ctre poet codrului. punctele de suspensie exprim tristeea codrului, ndemnnd la meditaie asupra timpului. STRUCTUR I SEMNIFICAII Alctuit din dou secvene : Prima secven: ntrebarea adresat de ctre poet codrului. Adresarea este direct, codrul fiind personificat (atribunindu-se sentimente i stri omeneti) : Ce te legeni codrule . ngrijorarea poetului apare deoarece legnarea (tristeea) codrului este fr s aib vreun motiv Fr ploaie, fr vnt. Tristeea codrului este ilustrat prin imaginea vizual Cu crengile la pmnt?. A doua secven: Codrul rspunde poetului explicndu-i motivele tristeii i deprimrii sale. Scurgerea ireversibil a timpului exprimat prin succesiunea anotimpurilor toamn-iarn (De ce nu m-a legna , / Dac trece vremea mea!) Apropierea iernii (anotimpulfriguros i pustiitor) amplific disperarea i dezndejdea codrului exprimate prin repetiia din versurile : Ziua scade, noaptea crete, Bate vntul frunza-n dung, Bate vntul dintr-o parte / Iarna-i ici, vara-i departe. Migraia psrilor cltoare (Cntreii mi-i alung , psrile trec, rndunelele pleac n stoluri) care l ncntau cu ciripitul lor este un alt motiv de tristee pentru codru. ntreaga natur este cuprins de o tristee profund care este exprimat prin imaginea vizual din versul Zarea lumii-ntunecnd . Trecerea timpului , scurgerea ireversibil a vieii cresc n intensitate durerea codrului care este ilustrat prin repetiia verbelor trec, se duc i prin comparaia se duc ca clipele . Triplul epitet pustiit, vetejit i amorit exprim singurtatea codrului prsit de fiinele dragi. Umanizarea codrului este scoas n eviden prin sperana de revigorare , de refacere n vara viitoare (sentimentul de dor) i cu doru-mi singurel. Cmpul lexical format din cuvintele: vremea, ziua, noaptea, iarna, vara, clipeleexprim ideea de timp. Ca argumente n sprijinul afirmaiei c poezia Ce te legeni este de inspiraie folcloric amintim urmtoarele elemente: dativul etic: mi-l rrete,mi-i alung; cuvinte i expresii populare: aripele,ici,trece vremea mea,frunza-n dung ; PROZODIA Ritm trohaic (prima silab acentuat , a doua silab neaccentuat). Rima este mperecheat (potrivirea sunetelor finale a dou versuri alturate). Msura versului este de 7-8 silabe (ca n poeziile populare).

Poezia "Ce te legeni" este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de dragoste pentru natura, starea de melancolie provocata de

scurgerea ireversibila a timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea. Poezia "Ce te legeni" face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii eminesciene si ilustreaza imaginea si sentimentele codrului aflat la sfarsitul anotimpului toamna, care asteapta cu tristete apropiata iarna, simbolizand astfel starea de melancolie a poetului pentru scurgerea ireversibila a timpului. Trecerea timpului este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor, toamna-iarna, care lasa codrul fara frunze, fara pasari, fara viata. Titlul este exprimat printr-o interogatie retorica, pe car.e poetul o adreseaza cu nostalgie codrului. Tristetea codrului este ilustrata de punctele de suspensie care indeamna la meditatie, la gandire profunda privind timpul trecator. Structura, semnificatii si limbaj artistic Poezia nu este structurata in strofe, deoarece poetul exprima o idee unica, aceea a scurgerii ireversibile a timpului, care semnifica faptul ca viata este trecatoare. Poezia este alcatuita din doua secvente lirice, organizate sub forma unui dialog intre poet si codru: prima secventa lirica este intrebarea poetului si a doua raspunsul codrului. Principala figura de stil pe baza careia este construita poezia este personificarea codrului, care se emotioneaza si traieste puternice sentimente omenesti, deoarece natura eminesciana este ocrotitoare si participativa la starile interioare ale eului liric. Prima secventa lirica o constituie intrebarea pe care poetul o adreseaza in mod direct codrului, prin reluarea partiala a titlului: "Ce te legeni, codrule, / Fara ploaie, fara Vant, / Cu crengile la pamant?". Poetul isi exprima ingrijorarea pentru tristetea codrului, care se leagana - aparent - fara un motiv evident: "Fara ploaie, fara vant". Sentimentul de apropiere sufleteasca, de prietenie il determina pe poet sa observe amaraciunea, deprimarea codrului, ilustrate printr-o imagine vizuala: "Cu crengile la pamant?". Codrul este personificat, deoarece poetul ii atribuie sentimente si stari omenesti. Secventa a doua este alcatuita din raspunsul codrului, care este umanizat, deoarece poarta un dialog cu poetul, explrcandu-i motivele din cauza carora este trist si deprimat. Scurgerea ireversibila (intr-un singur sens - n.n.) a timpului este exprimata prin succesiunea anotimpurilor toamna-iarna. Efectul pe care il are timpul asupra codrului este dureros, deoarece ii rareste frunzisul, ii alunga pasarile cantatoare. Elementele vietii care se degradeaza treptat, odata cu trecerea timpului, sunt relatate printr-o gradatie, care porneste cu exclamatia explicita a codrului, exprimandu-i starea sufleteasca de o tristete sfasietoare - "De ce nu m-as legana, / Daca trece vremea mea!", cauzata de efemeritatea vietii. Anotimpul prezentului este toamna, iar apropierea iernii este ilustrata prin cateva semne specifice, redate prin verbe la prezentul etern: "Ziua scade, noaptea creste"; "Bate vantul frunza-n dunga"; "Bate vantul dintr-o parte - / Iarna-i ici, vara-i departe." Repetitia din versurile citate exprima disperarea si deznadejdea codrului din cauza anotimpului friguros si pustiitor. Starea de melancolie a codrului, care tanjeste dupa vara, este cauzata si de

plecarea pasarilor care il incantau cu ciripitul lor: "Cantaretii mi-i alunga /() Daca pasarile trec!". Randunelele pleaca in "stoluri", imaginea vizuala fiind amplificata de versul "Zarea lumii-ntunecand", care creeaza o atmosfera generala de tristete, de amaraciune profunda de care este cuprinsa intreaga natura. in finalul poeziei creste in intensitate durerea codrului, care, personificat, este constient de trecerea timpului, de faptul ca viata se scurge ireversibil. Ideea reiese din repetitia verbelor"trec", "se duc" si din comparatia "se duc ca clipele". Pasarile calatoare si clipele simbolizeaza conceptia ca timpul trece prea repede, ca viata este efemera. Codrul ramane singur, parasit de toate fiintele dragi, idee exprimata prin epitetul triplu "pustiit, vestejit si amortit". EI este umanizat prin sentimentul de dor, care este singura speranta pentru revigorare, pentru refacerea in vara viitoare: "Si ma lasa pustiit / Vestejit si amortit / Si cu doru-mi singurel, / De ma-ngan numai cu el!". Ideea de timp este exprimata in poezie printr-o serie de cuvinte ale aceluiasi camp lexical: "vremea", "ziua", "noaptea", "iarna", "vara", "clipele". Inspirata din literatura populara, poezia "Ce te legeni" de Mihai Eminescu ilustreaza un stil specific acestei creatii lirice. Un element sugestiv pentru limbajul popular este dativul etic -"mi-1 rareste", "mi-i alunga"-, precum si prezenta unor cuvinte sl expresii populare - "aripele", "ici", "dor", "singurel", "trece vremea mea", "fruhza-n dunga". Prozodia. Ritmul este trohaic, masura versului este ca in poeziile populare, cu versul scurt de 7-8 silabe, iar rima este imperecheata: vant/pamant; clipele/aripele.

Poezia "Ce te legeni" de Mihai Eminescu este o creatie lirica, intrucat poetul, prin glasul codrului, isi exprima in mod direct sentimentele de tristete si melancolie pentru trecerea ireversibila a timpului, sugerata prin succesiunea anotimpurilor reci si deprimante, toamna si iarna. Prezenta dorului din final creeaza o raza de speranta pentru o eventuala revenire la viata in anotimpul vara, dar melancolia ramane, pentru ca speranta este "departe".