Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie, Catedra de Geografie Umană Prof.dr.

Ionel MUNTELE GEOGRAFIA POPULAŢIEI Note de curs pentru anul şcolar 2009-20010 (pentru uzul studenţilor din anul II) Capitolul I Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice I.1.Domeniul de studiu De la geografia populaţiei concepută într-o manieră extinsă la demografia spaţială definită restrictiv, studiul geografic al populaţiei poate lua diverse căi. Drept una din cauzele acestei situaţii este evocată adesea extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interes geografic referitoare la populaţie, organizate în jurul studiului distribuţiei fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spaţiu, există un consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuanţe pe care le poate exprima noţiunea de populaţie. Multă vreme, până spre 1960, geografia avea o viziune mai cuprinzătoare asupra acestei noţiuni, incluzând toate caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare măsură geografiei umane. Amploarea tematicii a impus limitarea interesului geografiei populaţiei la investigaţiile asupra informaţiilor statistice accesibile şi uşor de spaţializat. Chiar şi aşa domeniul de studiu rămâne destul de vast, încât au apărut tendinţe de limitare la două teme majore : studiul celor două componente demografice principale, fecunditatea şi mortalitatea; mobilitatea populaţiei. Cu toate argumentele aduse, excluderea completă a distribuţiilor spaţiale nu a întrunit o largă adeziune. Opţiunile cele mai frecvente converg spre ideea existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei : - distribuţia spaţială a populaţiei - dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală) - structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice - mobilitatea populaţiei I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar Geografia nu este singura disciplină ştiinţifică interesată de problematica populaţiilor umane. Există discipline, precum demografia, care par mai îndreptăţite să o studieze1. Demografia are însă un net caracter interdisciplinar, suprapunându-se parţial, în diverse proporţii, cu alte discipline socio-umane : -demografia statistică, subordonată statisticii, care urmăreşte variaţiile unor fenomene şi procese cuantificabile; -demografia socială, subordonată sociologiei, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social; -demografia istorică, subordonată istoriei, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în spaţiul politic; -demografia politică, subordonată politologiei, care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;
1

Cea mai succintă definiţie a acestei ştiinţe este cea dată de J.Véron, „aritmetică a populaţiilor” (L’homme dénombré în Géographie et Démographie, vol.1, sub direcţia lui Y.Michaud, pp.31-49, Odile Jacob, Paris, 2002.

1

-demografia economică, subordonată economiei, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic; -geodemografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora. Astfel definită, geografia populaţiei apare înscrisă într-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstracţie. Frecvenţa utilizării termenilor demogeografie sau geodemografie, substituiţi geografiei populaţiei sugerează conştientizarea acestui context interdisciplinar. Interesată de distribuţia populaţiilor umane şi de modul în care structurile acestora se diferenţiază în spaţiu, încercând să le explice, geografia populaţiei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variaţiile statistice fie pe interacţiunile cu sferele vieţii social-economice sau politice. De alfel încă L.Febvre (1938) observa că geografia pleacă de la sol şi nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiinţele sociale2. Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale geosistemului, suportul populaţiilor umane care poate indica sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene geodemografice. Fără a exagera, unii autori atribuie geografiei populaţiei rolul esenţial în analiza geografică datorită dublei perspective pe care aceasta o propune : studiul colectivităţilor umane, cu toate particularităţile acestora şi studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu3. Dubla dimensiune, socială şi teritorială, a populaţiilor favorizează geografia în contextul actual dominat de mondializarea modelelor evolutive sau a fluxurilor al căror efect este o combinaţie între tendinţele de uniformizare şi cele de menţinere a diferenţierilor spaţiale, rezultat al luptei dintre inerţiile trecutului şi mutaţiile sistemice ale structurilor sociale. Originalitatea geografiei faţă de celelalte discipline socio-umane care studiază populaţia rezidă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care acestea le examinează pe verticală4.Geografia este menită astfel să concilieze observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice asupra diversităţii populaţiilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbările socio-demografice şi mediul în care oamenii trăiesc şi se multiplică5. I.2.1.Evoluţia curentelor de gândire asupra studiului populaţiei Preocupările în domeniul populaţiei sunt foarte vechi dar au cunoscut o mai mare afirmare în perioada modernă odată cu dezvoltarea societăţilor de tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a populaţiei la nivel global. Geografia s-a interesat de problematica populaţiei umane încă de la începuturile sale, în perioada modernă ajustîndu-şi modul de abordare la marile curente de gândire asupra studiului populaţiei. Cel mai vechi dintre aceste curente este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus prin publicarea lucrării sale „Eseu asupra principiului populaţiei”6. Pentru Malthus, populaţia creşte conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilităţile de subzistenţă (hrană) sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea populaţiei o alegere între două căi : fie, acceptă voluntar să-şi limiteze creşterea (prin „moral restraint” sau abţinerea de la mariaj), fie, va fi distrusă de războaie, foamete, ciumă etc. A ajuta săracii în această concepţie înseamnă a încuraja creşterea demografică şi pe termen lung, distrugerea societăţii. Teoria malthusiană este unul din pilonii teoriei stării staţionare a economistului David Ricardo7 şi s-a inspirat mult din ideile care circulau în epocă, atât în Marea Britanie cât şi în Franţa, într-un context special, acela care a succedat revoluţiilor burgheze din vestul Europei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. După
2 3

La terre et l’évolution humaine, cap. I, Albin Michel, Paris, 1938. G.şi Ph.Pinchemel, La face de la terre, cap.I, A.Colin, Paris, 1988. 4 Cf.P.George, Géographie et sociologie, pp.10, PUF, Paris, 1972. 5 Cf.P.-J.Thumerelle, Les populations du monde, pp.7-12, Nathan, Paris,1996. 6 Publicată în 1798 în Anglia a fost tradusă în limba română abia în 1992 la Editura Ştiinţifică 7 Economist britanic (1772-1823) partizan al liberalismului economic şi autor al legii rentei funciare diferenţiale. Opera sa principală, Principiile economiei politice, a fost publicată în 1817

2

1950 această teorie a fost luată sub forma neomalthusianismului care a lărgit dezbaterea prin includerea problemelor ecologice care ar decurge din creşterea populaţiei, fixând obiectivul „creşterii 0”. În 1972, o expertiză a MIT8, comandată de Clubul de la Roma a ajuns la următoarea concluzie : „dacă expansiunea demografică şi consumul resursleor naturale nu sunt stăpânite imediat, secolul XXI va fi marcat de un dezastru uman şi ecologic”.Succesul temporar al acestui curent s-a datorat şi intereselor strategice ale unor state dezvoltate care se vedea „ameninţate” de explozia demografică din Lumea a Treia, aflată la apogeu în epocă. Acestui curent i s-au opus cu vehemenţă statele comuniste şi cele în curs de dezvoltare, în cadrul Congresului mondial al populaţiei ţinut la Bucureşti în 1974. Efectul principal al ofensivei neomaltusiene care a promovat masiv mijloacele anticoncepţionale, pare a fi fost tocmai accelerarea scăderii natalităţii în statele dezvoltate. Curentul populaţionist, are tradiţii chiar mai vechi, fiind dezvoltat de mercantiliştii9 inspiraţi de ideile lui Jacques Bodin („nu există bogăţie mai mare decît oamenii”)10. Creşterea populaţiei are în această viziune o influenţă pozitivă în mai multe direcţii : sporirea cererii de produse incită la sporirea producţiei de bunuri şi la crearea de locuri de muncă; creşterea populaţiei obligă societatea să îşi organizeze mai eficient procesul de producţie şi implicit să-şi mărească productivitatea; o populaţie mai numeroasă permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societăţii. Unul din reprezentanţii de marcă, demograful francez Alfred Sauvy, sublinia că „de fiecare dată când se produce o diferenţiere între două mărimi care ar fi trebuit să fie la acelaşi nivel, există două moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la un nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând că una din mărimi este excedentară, optica malthusiană sugerează instinctiv o aliniere la un nivel inferior”11. Curentul optimumului demografic, încearcă să le concilieze pe cele precedente. Din punct de vedere economic, criteriul optimumului demografic porneşte de la necesitatea realizării unei maxime eficienţe a muncii exprimată prin nivelul productivităţii. Nivelul optim al populaţiei unui teritoriu anumit este definit de mai multe elemente : gradul de echipare tehnologică, volumul resurselor utilizabile, nivelul comerţului exterior etc. Alte elemente definesc structura optimă a populaţiei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă, raportul dintre consumatori şi producători, structura profesională a populaţiei şi repartiţia geografică a acesteia etc. Alte elemente definesc dinamica optimă : ritmul de creştere al populaţiei, ritmul progresului tehnic, rata creşterii venitului naţional sau al produsului intern brut etc.12. Curentul marxist este orientat împotriva teoriei malthusiene. Pentru Karl Marx, suprapopularea nu este legată de creşterea demografică alertă a claselor sărace ci rezultă din modul de organizare a economiei şi de repartiţie a bogăţiilor. Suprapopularea este rezultatul modului de producţie capitalist pentru că acesta favorizează acumularea bogăţiilor. Capitaliştii au prin urmare interesul de avea o populaţie mai numeroasă, o armată de rezervă pentru producţia industrială. Astfel se întreţine un nivel ridicat al şomajului, care permite blocarea salariilor la un nivel coborât permiţând acumularea plusvalorii. Astfel, presiunea demografică a obligat statele mai avansate să adopte tehnicile de mecanizare în agricultură pentru a mări productivitatea agricolă. Spre deosebire, o societate mai „rarefiată” nu incită la modificarea sistemelor de exploatare agricolă a solului. Creşterea demografică are rolul de motor al progresului tehnic, exercitînd o presiune creatoare. Marxiştii opun astfel capcana malthusiană a insuficienţei alimentare capcanei densităţii reduse a populaţiei care întreţine un progres tehnic redus, un climat mai puţin propice inovaţiei13. Curentul economicist, leagă acumularea de bunuri (economiile) de ciclurile vieţii individului care încearcă să-şi maximizeze consumul pe termen lung. Contrar altor specialişti, care consideră că omul
8 9

Massachussets Institute of Technology din Boston (S.U.A.) Adepţi ai unui curent al economiei politice bazat pe rolul primordial al pieţei 10 Economist şi filozof francez (1530-1596), teoretician al monarhiei absolute 11 Théorie générale de la population , 1952 -1954 12 Asupra conceptului de optim demografic insistă şi geograful francez P.George în Géographie de la population, PUF, Paris, 1983. 13 O specialistă a acestui curent este Ester Boserup pentru care principalul stimulent al creşterii productivităţii agricole este creşterea populaţiei, combătând neomaltusianismul din anii ’60 care vehicula prognoze catastrofice asupra viitorului omenirii.

3

Scăderea taliei medii a familiei se explică tocmai prin costul tot mai ridicat de întreţinere a unui copil (educaţie. reflectate în repartiţia inegală a populaţiei şi activităţilor acesteia. Dimpotrivă. Studiul geografic al populaţiei. Analiza căsătoriei este astfel asimilată celei a constituirii unei firme. Într-o societate industrială. cum este aceea iraniană. speranţa de viaţă la naştere etc. existând o mare diversitate de moduri de adaptare. Actualizarea fluxurilor financiare viitoare trebuie să prevadă creşterea produsului individul pentru a menţine la un nivel acceptabil contribuţia generaţiilor viitoare. autorul teoriei ciclurilor vieţii şi al modelului econometric american. I. Pînă la 1900. consideră că decizia de a se căsători şi de a avea copii în societatea modernă este rezultatul unei analize de tipul cost-avantaje. ceea ce economiseşte în perioada activă fiind consumat după pensionare. nu constituia o temă distinctă ci un capitol introductiv al geografiei regionale. îngrijire etc. Curentul microeconomiei familiale. care necesită cheltuieli dar oferă şi satisfacţii. Acest indicator este relativ constant în decursul timpului. cei mai mulţi adepţi ai acestui curent consideră că individul economiseşte în primul rând pentru el. resurse şi teritoriu devine astfel iluzorie. societăţile rigide manifestîndu-se prin tendinţe conservatoare spre deosebire societăţile mai inovatoare care dezvoltă tendinţe progresiste (islamul faţă de creştinsim de ex.Becker 15.1918). Până la al doilea război mondial s-a impus orientarea ecologistă (environmentalistă) care punea accent pe interacţiunile dintre societate şi mediul fizic. cîştigul de capital afectând consumul într-un mod limitat14. nu atât pentru el cât pentru generaţiile următoare. prin urmare perioada de acumulare este finită. pleacă de la un model teoretic care arată că acumularea datoriilor. 15 Economist american (n. Dragostea este singurul element care diferenţiază familia de o firmă ! Curentul contabilităţii intergeneraţionale. al cărui principal reprezentant este G. 14 Cel mai cunoscut teoretician din această categorie este economistul american de origine italiană Franco Modigliani (n.).3. datoria publică va creşte. copilul este considerat o investiţie capitală. Astfel.). în societăţile agricole. în măsura în care poate contribui la procesul muncii şi la sporirea veniturilor. în acest context. dintre cele mai rigide. adoptând un model familial de tip european. orientarea a fost mai apropiată de metodele etnologiei şi antropologiei.economiseşte toată viaţa. Căutarea unei legităţi care să exprime sintetic raportul dintre populaţie. multe societăţi islamice. Organizarea producţiei în echipă costă mai puţin şi evită renegocierile. prelungirea speranţei de viaţă se traduce într-o creştere a cheltuiellilor legate de pensii şi asigurarea sănătăţii.1930) care a examinat raportul dintre investiţiile în capitalul uman. cheltuielile publice şi transferurile stau la baza unei constrângeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor şi a cheltuielilor între diferitele generaţii. Rezultă din aceste considerente că rata de economisire globală este determinată de factorii economici şi demografici – structura pe vârste. în educaţie îndeosebi şi productivitate 4 . Toate aceste curente conţin realităţi care demonstrează complexitatea studiului populaţiei. Evoluţiile din ultimele decenii demonstrează însă slăbiciunea acestei afirmaţii. Contextul cultural este omis de regulă deşi are o importanţă enormă.Direcţii de studiu în geografia populaţiei Geografia a fost totdeauna preocupată de modul în care populaţiile umane se înscriu în spaţiu. Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului în strînsă legătură cu evoluţia de ansamblu a disciplinei. Acest model a fost criticat pentru că pleacă de la ipoteza că cheltuielile publice sunt neproductive. copilul este asimilabil unui bun de consum. Geografia prin specificul său poate fi adesea mult mai în măsură decât economia sau demografia să răspundă unor chestiuni care privesc unele tendinţe aparent contradictorii în dinamica populaţiilor umane. acordându-se o importanţă deosebită particularităţilor culturale. remarcându-se printr-o adaptare excepţională la rigorile impuse de creşterea rapidă a populaţiei. Cele două părţi se leagă prin contract să evite costurile suplimentare ale tranzacţiei. Fără modificarea legislaţiei şi cu un nivel constant de cotizare a contribuabililor.

Aportul său la cunoaşterea populaţiilor umane. Contextul specific acestei perioade marcate de decolonizare. Astfel se produce apropierea geografiei populaţiei de aceste discipline. entitate mult mai cuprinzătoare decât societatea sau populaţia umană. Se poate afirma astfel că. instrucţie etc. în general. mai ales odată cu răspândirea mijloacelor de lucru informatizate. baza geografiei populaţiei fiind geosistemul. În general. Studiul configuraţiilor spaţiale este un remarcabil instrument de cercetare. Pentru geografia populaţiei. megalopolisurile ş. privilegiat fiind limbajul cartografic. presupune şi constituirea unui sistem conceptual propriu. este un sinonim neindicat din cauza ambiguităţii pe care o presupune. demografia oferă în primul rând metode şi modele de analiză a proceselor specifice. încredinţate autorităţilor locale. Astfel concepută.).a. efectuate periodic. dincolo de amprenta acesteia asupra spaţiului terestru. vizând mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei. I. când se constată o apropiere de metodele de investigaţie sociologică. recensămintele de populaţie. rolul analizei geografice a populaţiiilor umane se va menţine atîta timp cât vor trăi oameni pe Pămînt. eficacitatea colectării lor variind de la stat la stat sau în funcţie de responsabilitatea celor angrenaţi în această activitate. geografia populaţiei continuă să activeze interesul pentru geografie în general datorită dinamismului problemelor studiate. Prin specificul său este mult mai atrasă de prelucrarea statistică a informaţiilor. 5 . explozia demografică şi evoluţia fără precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentru dinamica şi structurile demografice. acordînd astfel geografiei populaţiei un statut distinct. geografia populaţiei are ca sursă principală de informare materialele statistice coelctate de către instituţiile specializate. Costul material şi uman al obsevării şi colectării de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat făcând practic imposibile investigaţiile de teren. numeroşi demografi şi sociologi au descoperit interesul abordării geografice introducând în studiile lor variabilele spaţiale.a. şomajul. cu excepţia studiilor efectuate asupra unor teritorii restrânse. Problema principală pe care o pun aceste informaţii este pertinenţa.4. cu o inegalitate variabilă. ea deschide căi noi în cunoaşterea geografică. mai apropiată de demografie. cele mai multe demersuri orientându-se spre studiul societăţii. contribuind la înnoirea conceptuală şi metodologică a geografiei. geografia populaţiei s-a născut prin hibridarea geografiei cu demografia. Prin abordarea particularităţilor populaţiei umane. În acelaşi timp. secundar unele probleme structurale.Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o nouă orientare. de modelizare şi teoretizare decât alte discipline geografice. O nouă direcţie de aprofundare se manifestă de la sfîrşitul anilor ’60. Poate avea aplicaţii practice în domenii variate : amenajarea teritoriului şi urbanismul nu pot face abstracţie de analiza spaţială a dinamicii populaţiei.Mijloacele cercetării în geografia populaţiei (sursele de informaţii) Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijină predilect pe colectarea informaţiilor pe teren. destinate a furniza date complete referitoare la structurile şi fluxurile populaţiei. constă în sublinierea unei caracteristici esenţiale a acestora : diversitatea. a unor mijloace specifice de investigaţie a unei realităţi multiforme. Distribuţia spaţială a populaţiei nu mai prezenta interes decât în măsura în care se produceau modificări esenţiale. statele au la dispoziţie două sisteme de colectare a datelor : registrele stării civile. Interacţiunea acestora cu spaţiul geografic. Acum sunt abordate în perspectivă geografică subiecte considerate anterior ca exterioare disciplinei precum cele legate de nupţialitate. utilizarea forţei de muncă. la modul de viaţă al acestora (dotări edilitare. Prin legăturile multiple pe care le întreţine cu celelalte discipline geografice se reduce dependenţa aparentă faţă de metodele demografice sau sociologice. şcolarizare. marketingul constituie un alt debuşeu ca şi politicile sociale pentru care geografia populaţiei devine indispensabilă. structurile socio-profesionale ş. un mod eficace de identificare a unor caracteristici sau de detectare a unor cauze. Analiza proceselor care generează anumite configuraţii (structuri) spaţiale devine indispensabilă. Indiscutabil. în special prin apariţia unor noi forme de concentrare umană precum ariile periurbane. Termenul demogeografie sau geodemografie. evocat anterior.

I.4.1.Recensămintele Această formă de colectare a informaţiilor referitoare la populaţie constituie, de departe, sursa cea mai bogată de materiale statistice necesare cercetării demografice. Tehnicile moderne de recenzare au apărut odată cu „revoluţia statistică” manifestată începând cu secolul al XIX-lea, în contextul formării unor specialişti capabili să colecteze şi să prelucreze enormele cantităţi de informaţii (statisticieni). Antecedentele nu au lipsit dar nu au atins niciodată performanţele din perioada modernă. Numărători ale populaţiei au fost semnalate pe parcursul antichităţii în Imperiul Roman, în China sau în Orientul Apropiat (menţionate frecvent în Biblie). Şi Evul Mediu furnizează astfel de exemple dar, ca şi cele menţionate, se remarcau prin relativitate şi prin absenţa unui fundament statistic fiind sumare şi parţiale, afectând doar anumite categorii de populaţie (de obicei capii de familie şi bărbaţii buni de luptă), principalul interes fiind impozitarea şi recrutarea războinicilor. Cu tot progresul constatat în perioada modernă, conţinutul recensămintelor rămâne chiar şi astăzi foarte inegal, deşi Naţiunile Unite au recomandat, în 1948, o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalităţi sunt fie tehnice (absenţa unor dotări, a unei infrastructuri adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informaţii ca fiind secrete, monopolizare lor de către unele regimuri autoritare, dificultatea înregistrării populaţiei în mediile tribale sau cu grad redus de instrucţie etc.). Informaţiile colectate pot fi separate astfel : a) Informaţiile asupra localizării populaţiei. Se referă la înregistrarea indivizilor şi familiilor prezente în fiecare localitate în momentul recenzării (conform situaţiei administrative în vigoare). Indivizii temporar absenţi sunt înregistraţi de regulă în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedinţă. De aici provine termenul de populaţie rezidentă, care cuprinde şi flotanţii, diferit de cel de populaţia stabilă (legală, domiciliată), estimată în urma efectuării bilanţului anual al mişcării naturale şi a celei migratorii, a populaţiei. Diferenţele care pot apărea între aceste două înregistrări sunt adesea semnificative fiind datorate în mare parte dificultăţii înregistrării tuturor mişcărilor de populaţie, în primul rând a celor migratorii. În statele dezvoltate se colectează şi informaţii referitoare la locul naşterii, reşedinţele anterioare, locul de muncă etc. b)Informaţii demografice. Toate recensămintele colectează date referitoare la sexul, vârsta, starea civilă, legăturile familiale şi matrimoniale ale indivizilor. Tot mai frecvent sunt înregistrate informaţii asupra structurii familiilor şi a gospodăriilor, asupra descendenţei etc. c)Informaţii socio-culturale. Colectarea unor date referitoare la şcolarizare şi gradul de instrucţie a devenit prioritară în epoca modernă. De asemenea, strângerea unor informaţii pertinente asupra naţionalităţii indivizilor, a limbii utilizate, a confesiunii religioase sau a cetăţeniei a devenit comună chiar dacă unele implicaţii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea. După caz, sunt înregistrate şi date asupra structurii rasiale. d)Informaţii socio-economice. Toate recensămintele moderne acordă o importanţă extremă problemelor legate de structura socio-profesională, pe ramuri de activităţi, ca şi asupra gradului de ocupare a forţei de muncă. Unele state colectează şi informaţii referitoare la veniturile familiilor sau la modul de funcţionare a sistemelor economice. e)Informaţii asupra locuinţelor. Recensămintele oferă ocazia efectuării unor anchete detalitate asupra inventarului general al clădirilor şi locuinţelor, asupra caracteristicilor acestora : material de construcţie, suprafaţă locuibilă, dotări edilitare etc. Se adaugă informaţii asupra modului de ocupare : locuinţe colective, individuale, de necesitate, reşedinţe secundare, clădiri de interes public etc. În afara acestor informaţii de bază, prezente de regulă în toate recensămintele actuale, guvernele care le organizează pot colecta şi o serie de informaţii care interesează politica acestora în scopul planificării teritoriale. Obiectivele şi constrîngerile recensămintelor :

6

-recensămîntul constituie un instrument în serviciul statului fiind un act oficial, coordonat de către stat şi organizat de către administraţia publică. Dubla dimensiune, exhaustivă şi teritorială, a colectării principalelor caracteristici ale fiecărei persoane corespunde unui triplu interes : cunoaşterea stării populaţiei pentru a putea fi gestionată; formarea unei baze de date teritoriale pentru asigurarea funcţionării administraţiei (repartiţia funcţionarilor, a subvenţiilor, echipamentelor, conform efectivelor populaţiei locale); crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economică, socială şi amenajarea regională. -dificultatea asigurării unei înregistrări complete, simultane şi periodice. Un recensământ nu poate răspunde acestor obiective decât dacă este îndeplinit cu maximă seriozitate şi rigoare. Este motivul pentru care niciodată nu se pot obţine date complete, îndeosebi dacă teritoriul este foarte întins şi eterogen. Aceasta depinde de vârsta, sexul, rezidenţa - urbană sau rurală, naţionalitatea individului. Omisiunile sau dubla numărare pot atinge 1-3% din efective, local chiar mai mult. Este practic imposibilă recenzarea tuturor indivizilor în acelaşi moment, pe întreg teritoriul. De obicei se utilizează o oră precisă, a unei date precise, fără ca astfel să fie evitate erorile şi confuziile, mai ales dacă acţiunea se etalează mult în timp. Este dezirabil ca recensămintele să se efectueze cu regularitate. O.N.U. recomandă ca acestea să se desfăşoare în anii terminaţi cu 0 sau 1, aşa cum se întîmplă de câteva decenii în state precum India, S.U.A. sau R.P.Chineză. Totuşi iregularitatea este mult mai frecventă, fapt ce prejudiciază utilizarea lor ştiinţifică, reducând comparabilitatea. Chiar şi unele state dezvoltate cunosc aceasta iregularitate (este cazul Franţei unde ultimele recensăminte au fost efectuate în 1982,1990, 1999, al intervale inegale, dar de mică amplitudine, spre deosebire de situaţia României unde aceste intervale pot fi foarte extinse în timp –1912-1930 sau 1977-1992 de ex.). Fiecare recensămînt are trei faze : -faza preparatorie, cea mai delicată, în care se recrutează şi formează personalul, se stabilesc circumscripţiile, chestionarele şi se efectuează un test pe un eşantion limitat; -faza colectării, cea mai scurtă, efectuată de regulă de personal instruit prealabil în acest sens deşi se poate utiliza şi tehnica autorecenzării prin distribuirea de chestionare fiecărei familii. Ambele tehnici au dezavantaje, legate de civismul cetăţenilor, în primul caz, sau de dispersia şi accesibilitatea populaţiei, care poate mări costul operaţiei, în al doilea caz; -faza prelucrării, după centralizarea prealabilă a informaţiilor. Rezultatele sunt publicate succesiv, în funcţie de complexitatea lor, fără a ajunge la o prelucrare avansată, furnizându-se informaţii brute destinate celor interesaţi care pot efectua studii pe baza lor, etc. Complexitatea şi costul unui recensămînt explică absenţa frecvenţei şi a calităţii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodată un recensămînt, cazul Afganistanului, Arabiei Saudite, Omanului sau Etiopiei, state în care intervin şi unele prejudecăţi. Alte state au efectuat primul recensămînt recent, cazul Laosului în 1995, furnizând informaţii destul de diferite de estimările anterioare. I.4.2.Starea civilă Constituie a doua sursă de informaţii necesare studiului populaţiei, mai pertinentă dar mai greu utilizabilă. Se deosebeşte esenţial de recensăminte, starea civilă fiind o funcţie legală a statului, controlată de magistraţi şi având drept scop colectarea informaţiilor care permit urmărirea principalelor evenimente din viaţa fiecărui individ : naşterea, căsătoria, divorţul, decesul. Practica stării civile este relativ recentă şi este generalizată doar în ţările dezvoltate. Ca şi recensămîntul, se bazează pe declaraţia individuală şi are acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Calitatea informaţiei şi amplitudinea acesteia depinde de eficienţa serviciilor administrative, excelente în statele cu tradiţie în domeniu, lacunară în statele în care personalul este incompetent, suprasolicitat, depăşit de evenimente sau de dimensiunea teritoriului pe care-l acoperă. Înregistrarea actelor stării civile nu a devenit generală şi fiabilă în Europa decât la mijlocul secolului al XIX-lea, în S.U.A. chiar mai tîrziu, iar în Africa subsahariană este încă o raritate.

7

Şi în acest caz O.N.U. a recomandat o listă minimală a datelor ce trebuie înregistrate : născuţi vii, mortinatalitate, mortalitate infantilă, căsătorii, divorţuri, adopţii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrare trebuie să precizeze data şi locul evenimentului. Aceste informaţii sunt brute şi pentru a le putea utiliza sunt necesare tehnici şi mijloace bine puse la punct pentru prelucrarea primară şi publicarea lor sub formă unor buletine lunare, trimestriale, anuale sau periodice16. I.4.3.Alte surse de informaţii Se reproşează adesea celor care studiază populaţia că recurg exclusiv la izvoarele devenite clasice, menţionate anterior. Pentru anumite scopuri pot fi utilizate şi alte surse : registrele de populaţie ale poliţiei, fişele de personal ale unităţilor economice, listele electorale, cărţile imobiliare, evidenţele şcolare, registrele parohiale etc. Toate au dezavantajul colectării la o scară ori prea grosieră ori detaliată, în plus fiind rareori spaţializate, reducându-le astfel interesul. Tot mai adesea, în ultimele decenii, sunt utilizate anchetele efectuate asupra unor eşantioane reprezentative, similare celor frecvent utilizate în sociologie. Acestea pot însoţi recensămintele şi au devenit o practică relativ curentă a institutelor naţionale de statistică din ţările dezvoltate. Rostul lor este acela de a surprinde o cât mai mare varietate de informaţii, foarte recente şi utile pentru planificarea economico-socială pe termen scurt. Unele dintre aceste anchete au dobândit o frecvenţă bine stabilită, cazul „Current Population Survey”, instituit în 1940, în S.U.A., cu o regularitate de cinci ani, ca o completare a „Census of Population and Housing”, efectuat decenal. Anchetele au devenit frecvente în unele state în care se constată o reticenţă a cetăţenilor faţă de recensăminte, cum este cazul Olandei, mai recent şi al Germaniei, unde unele organizaţii condamnă această instituţie ca fiind un atentat la libertatea individuală17. Este o practică tot mai frecventă în multe state vest-europene. Absenţa unor informaţii obligă cel mai adesea cercetătorul la efectuarea propriilor anchete, pe spaţii restrînse cel mai adesea. Tehnicile avansate privilegiază prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate, care nu diferă de cele tradiţionale (tabele, matrici) dar au avantajul posibilităţii de multiplicare rapidă. Dificultatea principală în studiul geografic al populaţiei provine din insuficienta spaţializare a datelor înregistrate. Dezagregarea informaţiei la un nivel mai fin decât cel la care au fost colectate este practic imposibilă încât, de multe ori, înregistrările efectuate la intervale diferite de timp nu sunt comparabile şi obligă cercetătorul la reactualizări, interpolări etc. Se adaugă şi faptul că înregistrările reflectă situaţia administrativă din momentul respectiv obligând pe cei interesaţi şi la reconstituirea informaţiei conform situaţiei administrative prezente. I.5.Fundamentele metodologice ale geografiei populaţiei Aflată la interferenţa ştiinţelor sociale şi a celor naturale, marcată de strânse legături cu demografia, antropologia, sociologia sau economia, geografia populaţiei în accepţia actuală pare prea recentă pentru a-şi fi dezvoltat metode şi mijloace proprii. Specificul său metodologic constă în maniera particulară în care sunt utilizate o serie de metode din ştiinţele socio-umane sau unele modele preluate din ştiinţele exacte. Combinarea originală a metodelor demografiei, statisticii şi geografiei (analiza cartografică în special) impune de fapt această particularitate care îi asigură un loc distinct în cadrul disciplinelor geografice. I.5.1.Proprietăţile spaţiale ale populaţiilor Noţiunea de loc, atît de importantă în geografie, este mai puţin compatibilă, în aparenţă, cu noţiunea de populaţie. Aceasta din urmă este mobilă, existenţa ei desfăşurându-se în mai multe locuri, care pot fi ierarhizate în ordinea frecvenţei. Dacă pentru un statistician singurul criteriu care
16

Cea mai cunoscută publicaţie este Anuarul Demografic al O.N.U. (Demographical Yearbook) care apare odată la cinci ani, bilingv (englez-francez) cu informaţii retrospective. Anual, Population Reference Bureau, serviciu de specialitate al O.N.U., publică World Population Data Sheet, cu informaţii mai sumare dar extrem de utile. 17 Aici sunt preferate aşa-numitele Microcensus cu o periodicitate redusă, de regulă de cinci ani.

8

O creştere a emigraţiei de exemplu. se traduce imediat prin diminuarea efectivelor adulţilor tineri afectând capacitatea de reproducere. Populaţia nu există decât ca un grup. Se poate vorbi de existenţa unui subsistem populaţional. naţională sau continentală. dinamica lor fiind strâns legată de aceea a mediului social. În altă ordine de idei. deşertificarea Sahelului a condus la exodul unor populaţii întregi. caracteristicile sale sunt exclusiv colective. reperarea unor praguri care fac să apară sau să dispară rolul unor componente ale populaţiei ori influenţa unor factori de mediu. mai prosperă. aşa cum afirma de la Blache. Fluiditatea populaţiei în timp şi mobilitatea simultană conduc la imposibilitatea disocierii dimensiunii spaţiale a acesteia de dimensiunea temporală. ci şi în partea răsăriteană aflată în convalescenţă posttotalitară. constituie o altă problematică majoră a geografiei populaţiei. Revoluţia mentalităţilor poate modifica durabil însă dinamica populaţiilor. înregistrând indivizii acolo unde domiciliază. La scara locală.diferenţiază spaţial populaţia este acela administrativ. Fiecare populaţie se înscrie într-un ansamblu mai vast în funcţie de diviziunile administrative. Din aceasta decurge pluralitatea scării de studiu în analiza spaţială a fenomenelor şi proceselor specifice.conservarea unor structuri anterioare dublată de capacitatea de amortizare a distorsiunilor datorate unor diverşi factori. Plasticitatea populaţiilor rezidă tocmai în această ambivalenţă .Raporturile dintre analiza demografică şi analiza geografică 18 P. modernizarea societăţilor islamice nu a antrenat totdeauna modificări profunde ale comportamentului demografic. caracteristicile lor transmiţându-şi efectul în timp printr-o considerabilă inerţie. Înţelegerea evoluţiei unei populaţii este imposibilă fără să luăm în consideraţie trecutul fiecărei generaţii. rolul structurilor sau al comportamentelor demografice putând fi ocultat de fenomenele migratorii conjuncturale care antrenează variaţii brutale şi efemere uneori. Orice modificare a unei componente antrenează modificări imediate în celelalte. În studiul acestora trebuie pornit de la două caracteristici esenţiale : a)fluiditatea şi plasticitatea populaţiilor : opoziţia dintre stabilitatea acestora ca ansambluri de indivizi şi reînnoirea lor constantă. deschis şi multiform.Vidal de la Blache. La géographie humaine et ses rapports avec la géographie de la vie. acestea fiind mai evidente. pp. definită în raport cu decupajul administrativ al spaţiului. antrenând în perspectivă îmbătrânirea. mezo şi macroscară. Determinarea suprafeţei ocupată de om şi a raporturilor instituite astfel (procesul de teritorializare în limbaj geografic actual) este de altfel. nr. I. Synthèses historiques. lăsând să apară anumite regularităţi care permit evidenţierea sapecificului geodemografic şi interacţiunile dintre dinamica internă a populaţiilor şi aceea a geosistemului.1/1903. tehnice.5. Acestea sunt interdependente. Astfel concepută. nu numai în partea occidentală. în cazul unui regim teocratic – cum este cel iranian. capacitatea de dezvoltare în paralel a unei analize la micro. conservând stigmatul unor evenimente (cazul structurii pe grupe de vârstă care conservă încă urmările celor două războaie mondiale). economice. aflat în interacţiune cu celelalte subsisteme ale acestuia dar dovedind de cele mai multe ori o mare inerţie. într-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal. Stăpînirea articulaţiilor dintre diferitele scări de studiu. Europa fiind un caz extrem de grăitor.22 –46. Raporturile dintre populaţie şi complexul spaţio-temporal. populaţia este o noţiune abstractă. principala problemă a geografiei umane18.2. 9 . aceste turbulenţe se atenuează. De exemplu. ca parte a geosistemului. Populaţiile sunt sensibile la aceste constrângeri dar dispun de o dinamică internă proprie. Echilibrul aparent al populaţiilor este un echilibru dinamic. Se acceptă de obicei că o populaţie formează totalitatea locuitorilor înregistraţi la locul lor de domiciliu. sociale. populaţiile sunt extrem de diversificate. rezultat din reajustarea permanentă a componentelor sale. constituie contribuţia geografiei la studiul populaţiei. decât în cazul unor monarhii prooccidentale-cum este aceea saudită. b)dinamica populaţiilor : raportul dintre evoluţia acestora şi constrângerile exterioare – naturale. Temele de interes ştiinţific în geografia populaţiei nu pot fi abordate la o scară unică. politice. paradoxal. La scara regională. pentru geograf este mult mai complicat. fără să limiteze prea mult creşterea naturală. derivată din interrelaţia componentelor demografice.

a lui Vl. cadul teoretic al populaţiilor închise. De aceea se calculează indici care rezumă intensitatea şi calendarul fenomenelor descrise în tabele. De exemplu. în cazul geografiei. al divorţialităţii etc. convertite în indici anuali exprimaţi de regulă în promile(‰). cel al populaţiilor antrenează analiza evoluţiei fluxurilor derivate. Pentru a depăşi stadiul elementar al analizei mişcării populaţiei există două posibilităţi : cadrul normal al populaţiilor deschise. Putem privilegia astfel analiza conjuncturală (transversală) sau analiza prospectivă (longitudinală). Diferenţele datorate structurii pe grupe de vârstă. Selecţionarea indicilor care permit măsurarea sau observarea frecvenţei evenimentelor. b)Analiza longitudinală şi analiza transversală Analiza longitudinală urmăreşte manifestarea unui fenomen în decursul unei generaţii (cohorte) de la formarea la dispariţia sa. Presses Univ. ambele necesare. Aceşti indicatori (coeficienţi) pot fi dublaţi de o serie de estimări prospective sau de indici standardizaţi în scopul unei analize complete şi corecte. stocurile şi fluxurile de populaţie sunt indispensabile geografilor pentru că determină raporturi diferenţiate cu spaţiul. În compararea dinamicii stocurilor şi a fluxurilor de populaţie trebuie să se ţină cont de efectul de talie drept pentru care sunt preferabili coeficienţii valorilor absolute. în care migraţia este absentă. datarea evenimentelor poate fi absolută sau relativă. a proporţiei persoanelor care contribuie la aceste evenimente şi a structurilor rezultate este absolut necesară unei analize geografice pertinente. Numim structură. Neglijate uneori de către demografi.) şi cele ireversibile (naştere.Nici un studiu geografic al populaţiei nu poate face abstracţie de bazele solide ale analizei demografice. Acesta din urmă este preferabil pentru înţelegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomene demografice.. rata mortalităţii în India este mai redusă decât în Germania fără ca valorile sa fie întru-totul comparabile. Studiul mişcării măsoară variaţiile efectivelor unei populaţii între două date de referinţă şi frecvenţa evenimentelor demografice. chiar cu ajutorul reprezentării grafice. -conjunctură. cei mai mulţi fiind estimaţi sau standardizaţi (cazul indicatorilor de fecunditate). modul de grupare a generaţiilor în funcţie de mai multe caracteristici. Vidal. devenind necesară. Ca orice studiu al unui stoc şi al conţinutului acestuia. Analiza geografică porneşte astfel de la distribuţia spaţială a unei populaţii. de fecunditate etc. Bucureşti. raportate la calendarul legal sau la istoria personală a individului. prin diverse procedee statistice. La démographie. aşa cum se întîmplă la nivel global. 1994. în favoarea tinerilor în India şi în favoarea bătrînilor în 19 Pentru informaţii suplimentare pot fi consultate lucrări de specialitate precum Ce este demografia. în care se desfăşoară o dublă mişcare – biologică şi geografică. Compararea datelor unui tabel. -stare şi mişcare : analiza stării unei populaţii la un moment dat porneşte iniţial de la organizărea sa internă. înainte de toate. Divergenţa metodologică între cele două discipline se remarcă. Aceasta permite descompunerea fenomenelor observate şi izolarea. continuând cu dinamica şi structura acesteia. după diverse criterii. -vârstă şi cronologie . deces).Trebici (Ed. capabilă să elimine elementele de conjunctură.temporală : -stocuri şi fluxuri : geografia urmăreşte în primul rând raporturile pe care le întreţine populaţia cu spaţiul la un moment dat. Majoritatea acestor coeficienţi sunt furnizaţi de analiza demografică. distincţia între evenimentele reversibile (cazul nupţialităţii.Şt.)19. Un fenomen este totdeauna descris de intensitatea şi de calendarul său. adaptaţi comparării unor unităţi spaţiale de dimensiuni variabile. Paris. a lui R. 1981) sau A. prima pentru observarea schimbărilor. 10 .Pressat (PUF. Orice fenomen este urmărit de-a lungul unui anumit număr de evenimente. prin ordonarea indivizilor care trăiesc simultan acelaşi eveniment.şi Encicl. a componentelor şi factorilor. a)Caracteristicile populaţiei în perspectivă spaţio. Indicatorii de intensitate măsoară frecvenţa medie a evenimentelor regenerabile. devine foarte dificilă atunci când numărul unităţilor geografice este foarte mare. în importanţa acordată indicatorilor spaţiali în cazul demografiei şi în reprezentarea cartografică a seriilor de date. de Grenoble. Les méthodes en démographie. 1982. Pentru aceasta are nevoie de construirea unor tabele pe generaţii (de mortalitate. Această standardizare devine necesară pentru a evita interpretările forţate. fenomen şi eveniment. măsurând variaţiile relative ale frecvenţei în decursul evoluţiei sale. a doua pentru desluşirea mecanismelor care guvernează aceste schimbări. retrospectivă.

în special dacă între indicatori există o corelaţie. c)Prelucrearea statistică şi cartografică Este în general o etapă preliminară a oricărei analize geografice a fenomenelor demografice. Cu cât este mai simplă o hartă cu atît aceasta cîştigă în claritate şi calitate explicativă. plecând de la cunoaşterea detaliată a fenomenelor. -reprezentarea seriilor statistice. cea care privilegiază divizarea seriilor prin tratamentul matematico-statistic riguros. Analiza transversală furnizează indicatori exprimaţi sub forma unor coeficienţi care măsoară frecvenţa relativă a evenimentelor care afectează o populaţie oarecare. obligatorie pentru a putea desprinde elementele unor concluzii pertinente asupra diferenţierilor spaţiale care constituie scopul principal al acestora. nu clasele ci tipurile vor trebui reprezentate.Germania. dar abstract (clase de egală amplitudine. Este preferabil să fie reprezentat pe un material grafic.). bazate pe corelaţia dintre fenomene. ascund mortalitatea mult mai ridicată a populaţiei adulte din primul stat. evitat de obicei prin calculul varianţei. Pertinenţa unei clasificări este maximă atunci când varianţa în interiorul clasei este redusă iar cea dintre clase cât mai mare. Tipurile vor trebui delimitate. un singur indicator. În mod obişnuit. Hărţile în puncte dimensionate leagă omul de un singur loc. cele în haşuri sau culori fiind mai pertinente. Pentru o clarificare a metodelor enumerate. progresia aritmetică sau geometrică etc. clasificărilor sau analizelor multivariate. considerînd populaţiile în dimensiunea lor teritorială. ecartul faţă de medie. tot mai des utilizate în geografia populaţiei. Se confruntă în acest sens două şcoli – cea care privilegiază percepţia vizuală şi preferă divizarea intuitivă în clase fondate pe praguri uşor de urmărit (unitare). demografia combină analiza longitudinală cu analiza transversală dar geografia populaţiei se limitează cel mai adesea la aceasta din urmă. a mortalităţii generale sau a sporului natural. atunci când este bine executată poate fi purtătoarea unor informaţii mult mai elaborate. În scopul prelucrării statistice poate fi utilizată o gamă foarte variată de indici (coeficienţi) sau metode de clasificare (tipologie). În geografia populaţiei. Alegerea datelor pune diverse probleme. Cele mai 20 Enchaînement în limba franceză. operaţie delicată. acestea din urmă cunosc o utilizare tot mai largă odată cu revoluţia informatică dar este necesară o anumită circumspecţie. Se utilizează metodele de analiză multivariată. Prelucrarea statistică o precede pe aceea cartografică chiar dacă cele mai multe dintre programele de cartografie asistată de calculator asigură simultaneitatea acestora. tehnica suprapunerii. Orice reprezentare grafică se confruntă cu două dificultăţi : alegerea modului de reprezentare şi alegerea datelor reprezentabile.) şi incidenţa spaţială a acestuia (valoarea absolută). deşi aceasta conduce la exces. clase echiprobabile. eliminând analiza măsurii distribuţiilor. definite. Dificultatea esenţială survine atunci când dorim să reprezentăm simultan măsura fenomenului (rata natalităţii de ex. diferit cartografiat de doi autori. baza unei prelucrări cartografice al cărei rezultat este în mod obişnuit foarte sugestivă. Totuşi. întrucât acelaşi fenomen. În acest caz. necesită hărţi choroplete. curente în analiza sumară a populaţiei. aşadar trebuie evitată suprapunerea pe aceeaşi hartă a mai multor indicatori. Cel mai adesea se utilizează raportarea la o populaţie-standard care corectează valoarile reale ale evenimentului pentru fiecare unitate spaţială. făcându-le comparabile. În analiza geografică a populaţiei se pot deosebi două etape distincte : -vizualizarea distribuţiilor spaţiale care poate utiliza histograma frecvenţei sau diagrama norului de puncte. bazate pe agregarea indivizilor statistici în funcţie de similaritatea modului de manifestare a fenomenului. poate conduce la concluzii diferite. fiind calculaţi pe baza efectivelor medii anuale. pe similaritatea curbelor de evoluţie sau metode de clasificare ierarhică – descendentă sau ascendentă (mai utilizate şi mai pertinente). deşi harta rămîne de neînlocuit în analiza configuraţiilor spaţiale a distribuţiei unor fenomene. la care seriile statistice sunt divizate în clase. Este cazul coeficienţilor natalităţii brute. Hărţile în izolinii acceptă ideea polarităţii şi gradualităţii manifestării fenomenelor geodemografice iar cele în relief privilegiază diferenţele de calibru. motiv pentru care sunt preferate hărţile combinate. întrucât componenetele demografice sunt foarte legate între ele putând produce fenomenul concatenării tipurilor20. foarte util este orice curs de 11 . Harta nu este decât un instrument de analiză dar poate servi şi la exprimarea unor sinteze parţiale sau totale. prin discretizare.

cu variabile fizico-geografice. simplu de calculat. studiul distribuţiei spaţiale constituia principalul capitol al geografiei populaţiei. Pentru studiul distribuţiei (repartiţiei) spaţiale a populaţiei. „Alex.a II-a. 21 P.utile cercetării sunt acele metode care combină cât mai multe criterii demografice. H. ca principal obiectiv. Raportul dintre numărul locuitorilor şi suprafaţa teritoriului reprezintă densitatea generală a populaţiei. esenţială rămâne cunoaşterea numărului locuitorilor de pe un teritoriu dat. ed. pp. fiind capital pentru înţelegerea diferenţelor care apar în ocuparea suprafeţei terestre de către om22. Paris. Principala problemă este aceea a semnificaţiei pe care o poate avea un anumit număr de locuitori dintr-un teritoriu oarecare. spaţiul efectiv construit. concentrările care apar.I. Este motivul pentru care. în cazul oraşelor etc. mai ales la macroscară. Paris. Perspectiva acestui studiu s-a modificat progresiv de la descrierea şi explicarea diferenţelor de densitate. în care d este densitatea.1. 1992 sau Géographie du peuplement. 1999) care insistă pe necesitatea geografului de a sistematiza şi structura informaţiile de care dispune. obţinute prin interpolarea valorilor înscrise în centrul unităţilor adminsitrative. Paris.Studiul distribuţiei spaţiale a populaţiei Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea.Pumain. În afara densităţii populaţiei.Béguin (Litec. suprafaţa agricolă utilă (densităţile agricole sau subzistenţiale). hărţi izoplete.) care. Hărţile izoplete sunt mult mai utile pentru comparaţii şi sinteze pentru că simplifică şi omogenizează structurile spaţiale obţinute.Baudelle. ospicii. suprafaţa teritoriului de referinţă Densitatea este un indicator sintetic. indicator utilizat de multă vreme în geografie : d = Pt . gradienţii. utilizând trama administrativă. pentru măsurarea statistică a distribuţiei spaţiale pot fi utilizate şi alţi indici care pot fi grupaţi astfel : a)valorile medii centrale : staistică. Reprezentarea cartografică poate fi realizată sub două forme : hărţi choroplete – monocrome sau policrome. Paris. a forţei de muncă în principal. Les méthodes statistiques en géographie humaine. D. independente. Acest context corespunde manifestării unor fenomene aflate în diverse faze de evoluţie precum concentrarea periurbană sau depopularea ariilor rurale repulsive. Cl.é 22 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Le peuplement. Univ. Pour une géographie humaine. Economica. poate fi raportată atît la întreaga suprafaţă (densitate generală) cât şi la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile. în mod deosebit cele destinate geografilor ca de ex.Cuza” Iaşi. etc. Raportul dintre populaţie şi teritoriul pe care-l ocupă rămâne „axa esenţială a geografiei umane” (Gourou. Noţiunea de densitate a populaţiei se poate aplica atît la populaţia totală cât şi la subpopulaţiile acesteia. Masson. ajungându-se la acordarea unei atenţii sporite dinamicii spaţiale. 1979) sau Initiation aux pratiques statistiques en géographie (Groupe Chadoule. Flammarion. Statistica în geografie. pentru a putea interpreta diferenţele. unităţi militare etc. Se adaugă ambiguitatea introdusă de prezenţa sau absenţa temporară a unei părţi din populaţie ori de localizarea unor instituţii de menire socială sau administrativă (aziluri.157. corelată cu mobilitatea populaţiei. Eterogenitatea spaţiului impune însă o maximă precauţie în compararea gradului de populare a diverselor teritorii. în scopuri ştiinţifice. este necesar un decupaj spaţial cât mai detaliat posibil. 1973)21.Groza. scop al oricărui recensămînt. în scopul depistării unor cauzalităţi multiple.Grasland (Ed. De asemenea. mai rar folosite. G. poate modifica enorm indicatorii distribuţiei spaţiale. 2001 12 . O. Nathan. evidenţiind prezenţa unor gradienţi. Capitolul II Distribuţia spaţială a populaţiei II. cămine.Gourou. capitol al Encyclopédie de géographie.populaţia totală şi S. de multă vreme comune în geografie. 1994). S Pt. mai ales în mediul rural.

Foarte utilizat. Când concentrarea este redusă. Este utilizat pentru a urmări concentrarea unor grupuri distincte de populaţie (sexe.U. D. care clasează unităţile geografice în ordinea crescătoare a densităţii. curba se apropie de diagonală iar dacă este puternică. unde populaţia s-a concentrat treptat în zona litorală. pretându-se la elaborarea unor hărţi simple. uşor de interpretat. urmată de interpolarea valorilor apropiate de fiecare linie mediană. arată concentrarea relativă a unei populaţii la un moment dat. în scopul analizei segregaţiei rasiale din marile centre urbane nord-americane. Mesopotamia) sau acolo unde variaţiile sunt extreme (cazul Chinei). nord-estică. New York. b)indicatori de concentraţie : -curbele de concentraţie. religii etc.5∑n. Noin şi P. Pot fi însă utilizaţi şi pentru analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oricărei populaţii. Pentru accentul net metodologic se recomandă L’étude géographique des populations. Preluat şi în alte cazuri ilustrează foarte bine evoluţia disparităţilor regionale mai ales acolo unde modificările distribuţiei sunt spectaculoase23.M. Pi este populaţia fiecărei unităţi geografice iar xi şi yi. pe de o parte.A. profesii. Rezultatul este (P * yi ) i . -coeficientul de concentrare.∑ se calculează astfel : xm = -punctul mediu. etnii. Acesta permite compararea distribuţiei spaţiale a două subpopulaţii A şi B. Constă în compararea proporţiei grupei A din populaţia totală P a fiecărei unităţi geografice i cu aceeaşi proporţie observată în ansamblul spaţiului studiat : Ai / Pi . populaţia cumulată a acestora. Este util pentru urmărirea schimbărilor distribuţiei corelată cu modificările altor fenomene la un moment dat. are ca punct de plecare diagrama lui Lorenz şi constituie raportul dintre suprafaţa cuprinsă între curbă şi diagonală. foarte util. în diversele unităţi geografice i : id = 0. vulgarizat de serviciile americane de statistică pentru a ilustra deplasarea generală a centrului de greutate a populaţiei S. 13 .i = ) ( 1 . 1998. etc. Aceste linii pot fi obţinute prin cumularea valorilor în cele două sensuri (x şi y). al Marii Britanii unde se constată o concentrare progresivă în Midlands şi în regiunea londoneză sau al subcontinentului indian unde de-a lungul timpului baricentrul s-a deplasat dinspre bazinul Indusului spre Golful Bengal. Masson.24 -indicele de concentrare (indicele lui Gini). mai puţin sensibil la variaţiile extreme. Paris. Indicele de segregaţie este obţinut în manieră identică servind la compararea distribuţiei unei subpopulaţii A faţă de populaţia totală P : is = sugestivi. vârste.Thumerelle. Acest indice variază între 0 şi 1 fiind astfel uşor de comparat. coordonatele centrului fiecărei unităţi geografice. G. distribuind pe ordonată proporţia cumulată a suprefeţelor unităţilor respective iar pe abscisă. în anii 1930-1940. dinspre coasta atlantică.). -punctul median. pe de altă parte. Variază între 0 şi 1. c)indicatorii de segregaţie. Robinson. şi aceea cuprinsă între curbă şi laturile opuse ale pătratului. 24 Informaţii suplimentare asupra diverselor metode de reprezentare a distribuţiei populaţiei ca şi a structurii sau dinamicii acesteia pot fi obţinute din diverse lucrări de specialitate. Acest indicator devine însă inutil acolo unde distribuţia populaţiei este relativ constantă de-a lungul mileniilor (Egipt.J. 1994 sau Methods and technics in Human Geography. John Wiley&Sons. Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate. situat la intersecţia liniilor mediane ortogonale care divizează fiecare populaţie în două jumătăţi în sensurile nord-sud şi est-vest. numit şi centru de gravitaţie (centroid sau baricentru) ale cărui coordonate (P *xi ) i P ∑i ∑ iar ym = coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv.5∑n. Cea mai utilizată este diagrama (curba) lui Lorenz. 23 0. curba se apropie de laturile pătratului astfel obţinut. Ambii pot fi cartografiaţi cu mare uşurinţă şi sunt foarte (5Ai / A)− Pi / P) ( Cazul Spaniei. în care xm şi ym sunt P ∑i A/ P superior valorii 1 când grupul este suprareprezentat şi inferior atunci când este subreprezentat. unde Ai şi Bi (5Ai / A)−(Bi / B) constituie proporţiile populaţiilor A şi B în fiecare unitate geografică i. elaboraţi de şcoala sociologică de la Chicago. spre sud-vest în aşa numitul Sunbelt.i = ) ( 1 . Valorile apropiate de 1 semnifică o concentrare puternică.

La nivel mondial. idem 27 Încă din mileniile VII-III î. dimpotrivă. materializat prin descoperiri paleontologice şi arheologice care au condus la un consens destul de larg în jurul teoriei monocentrice (out of Africa)25. P. Intervine în această situaţie. Wood.Leakey. London 1996 şi R. inerţia demografică. Astfel. Această analiză este urmată de examinarea variaţiilor relative ale populaţiei. populaţia la începutul perioadei. specia umană s-a format în aria platourilor înalte din estul şi sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar. în timp ce Antarctica rămîne practic în afara ekumenei (tab. prezenţa unor puternice concentrări fiind de natură să o distorsioneze. Paris. Bucureşti. conform incidenţei factorilor naturali sau socio-economici. Rezultatul. Expresia sa matematică cea mai curentă este următoarea : Pi =∑Dij . Originea speciei umane a suscitat în ultimele secole un interes deosebit. policentrică sau multiregională26 care susţine existenţa mai multor arii de formare a lui Homo sapiens sapiens..Merlin. La polul opus se situează Oceania.Factorii distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Glob Această componentă a analizei geografice a populaţiei rezultă din evoluţia procesului de populare (formare a ekumenei). 1978 28 Asupra acestui subiect utilă este lectura lucrării Géographie de l’aménagement. C. prin difuziune succesivă. Paralel. 25 Conform B. platourile înalte ale Americii Centrale şi de Sud. prin efectele sale : sporirea bazei subzistenţiale a populaţiei. mai tîrziu. este variaţia. Aceste concentrări s-au format de cele mai multe ori în regiune bogate în resurse agricole sau. populaţia la sfârşitul perioadei luate în calcul şi P0. 1988 ca şi Population et peuplement a lui P. cf. Conform acestei teorii. PUF. în Asia.1). Human evolution în Companion encyclopedia of geography. Humanitas. 1972 14 . Atlas of World Population History. încă din antichitatea timpurie câteva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertilă). S-au constituit astfel. Cartografierea potenţialului de populaţie nu corespunde întru-totul cu distribuţia spaţială a acestuia. poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilanţului general al populaţiei (bilanţul natural sau bilanţul migratoriu). pentru fiecare perioadă intercensitară : V=P1-P0. apariţia formelor superioare de organizare socială etc. Inerţia demografică este caracteristică şi unor regiuni în care omul s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil. în care V.McEvedy. care adăpostesc. II. sudul şi centrul Europei.d)indicatorii variaţiei distribuţiei spaţiale.Leakey. 26 Milford Wolpoff este principalul susţinător. M este masa (populaţia) iar D este distanţa. Originea omului. s-au constituit arii de concentrare timpurie a populaţiei. negativ sau pozitiv. multe rezistente în timp. acest indicator se exprimă sub forma unui gradient care are drept punct de plecare puternica aglomerare urban-industrială din bazinul Rinului (Olanda.e. Paris. este susţinută o altă teorie. fără a se aduce argumente convingătoare în afara unor speculaţii logice. prezenţa Chinei şi a Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonică urmat de cel european. R. cazul văii Nilului inferior. La fel de utilizat este potenţialul de populaţie. în care n este j= 1 numărul de locuri j. cu toate vicisitudinile naturii şi ale istoriei. Din focarul african. Routledge. în Europa. Distribuţia inegală este foarte strîns legată dintotdeauna de inegalităţile de dezvoltare28.n. Cîmpia Indo-Gangetică şi Marea Cîmpie Chineză. Penguin Books. care dă măsura interacţiunii virtuale a populaţiei dintr-un punct i cu populaţia dintr-o sumă de n M j locuri j. care grupează dintotdeauna o parte infimă a populaţiei Terrei. PUF. Un moment cheie în constituirea acestor concentrări a fost revoluţia neolitică.2. P1. Belgia şi vestul Germaniei). presupun analiza variaţiei absolute a populaţiei fiecărei unităţi geografice. la distanţă de nucleele asiatice şi având o evoluţie diferită în timp27. Middlessex. a cărui dinamică şi intensitate se manifestă variabil în profil cronospaţial.Jones. subsolice. cf. George. 1994. nordul Africii. esenţialul populaţiei mondiale. Cel mai utilizat este coeficientul de variaţie : cv = P1 mediu anual de creştere : ra = (P1− 0) − c P 1 P0 − 1 şi ritmul 100 unde rac este ritmul sau rac =P1 − 1 * P0 t − 1 anual de creştere iar t este durata perioadei luate în calcul.R. încă de atunci.

3 0.5 0.4 10.3 8.8 .5 . Tabelul nr.5 TERR 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 A 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 Surse: J.4 .8 7.Jones. Faţă de aceste valori.1 Af 0 0 0 1 1 2 3 7 2 4 rica . cu densităţi extrem de reduse aflându-se Oceania.4 .0 9.7 5.2 8. a rămas sensibil în urma acesteia după 1950. Tabelul nr.1 : Distribuţia populaţiei.15 .4 2. ONU.1 . C.4 5.5 A 0 0 0 0 0 0 3 8 2 2 merica .4 6. fiind urmate la mare distanţă de Africa şi America. care înregistra un uşor avans faţă de Asia.01 .2 3.9 . la polul opus.6 9.7 3.7 .6 .8 2.7 .1 0.2 .7 .N.1 7. fapt ilustrat şi de reducerea drastică a proporţiei „bătrânului continent”.4 7.3 . principalul indicator utilizat pentru a exprima sintetic acest aspect.7 3.2 . între –5000 şi 2000 (%din populaţia Terrei) Contin 0 1 1 1 1 1 2 2 entul/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 Asia 5 6 6 6 6 6 5 5 6 6 8.1 7.3 .12 .4 .2 4. Astfel.35 .McEvedy & R.2).3 1.05 loc/km2 la 45.5 ./km2) Co 0 1 1 1 1 1 2 2 ntinentul/ 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 anul e st.3 Eu 0 1 3 5 7 1 3 4 6 6 ropa .2.3 .3 2.2 .3 29 15 .7 4.2 :Densitatea generală a populaţiei.0 1. o schimbare de asemenea proporţii în distribuţia populaţiei.1 Africa 1 1 1 1 1 7 7 8 1 1 5.1 6.4 .Aceeaşi distribuţie inegală se păstrează şi în cazul densităţii generale a populaţiei.9 .7 Ocean 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ia .8 5.2 3.7 .6 .3 2.3 6. pentru suprafaţă şi populaţia din 2000 şi 2003 Trebuie remarcat faptul că Europa.3 . media globală a evoluat între cele două extreme temporale de la 0.6 0.5 .2 8.4 Europ 2 1 1 1 1 2 2 2 1 9 a 1.5 . fenomen explicabil prin scăderea dramatică a creşterii naturale a populaţiei.2 .1 0. acest indicator surprinde destul de fidel evoluţia procesului de populare (tab.1 6.6 1. fenomen care nu poate rămîne fără urmări pe plan social-politic în viitorul apropiat.21 .03 . Pentru prima oara în ultimele milenii s-a produs. pe continente între –5000 şi 2000 (loc.4 5. Asi 0 1 2 5 6 1 2 3 8 1 a .5 3. la nivel continental.2 .05 . World Population Data Sheet.Biraben. Fără a fi foarte exact.2 .2 . PRB.3 9.3 Ameri 2 3 3 3 3 2 9 1 1 1 ca .7 . Asia şi Europa s-au situat totdeauna mult peste medie29 (în condiţiile în care acestea înglobează spaţiile mai slab populate ale Federaţiei Ruse). pe continente. devansat în prezent de America şi de Africa.7 .3 .0 5.08 .6 5.4 .

Hotărâtor pare totuşi complexul de factori social-economici. mediu ospitalier (sănătos) – densitate ridicată sau mediu inospitalier (dificil) – densitate redusă. World Population Data Sheet. în conformitate cu noile teorii ale organizării materiei. Cunoaşterea principalelor resorturi prin care cele două mari categorii de factori – naturali şi antropici. pentru suprafaţa şi populaţia în anii 2000-2003 Schimbând scara de studiu la nivel continental. 2000.Oc eania TE . Paris. au fost treptat înlocuite cu o analiza factorială care statuează faptul că mediul nu poate exercita decât influenţe care nu sunt obligatoriu insurmontabile de către om31. de populare difuză. la scară geologică.McEvedy. Merlin (1997) numeşte aceste influenţe. Un rezultat similar se obţine prin raportarea populaţiei la cele două emisfere meridiane. în curs de atenuare. Fractalii constituie obiectul uneia din cele mai noi ramuri ale matematicii.3 . Paris.Merlin. A.6 1. masată în emisfera nordică. Mult timp.4% în anul 2000). aşa cum se întâmplă în cazul dinamicii populaţiei.7 . acţionează în diferenţierea distribuţiei spaţiale a populaţiei devine astfel imperativă.8%) unde se concentrează şi cea mai mare parte a populaţiei mondiale (87. 32 P. Relaţiile cauzale simpliste de tipul. Emisfera estică 30 Cf.40-60. 1988.1.7 8.7 4 4 6 RRA . Paris. ponderea emisferei nordice a fost chiar mai ridicată.Baudelle. constrângeri şi riscuri. Géographie du peuplement. citaţi de Baudelle. La orice scară.01 0 .6 5.7 6 0 . Astfel. Cercetarea modului în care s-au îmbinat aceşti factori în conturarea unor arii de intensă populare sau. a forţelor tectonice.2. mai ales în condiţiile unor societăţi avansate. ONU. respectiv. PRB. P.5 1 1 . populaţia se distribuie de aceeaşi manieră. ultima acoperind doar Americile şi porţiuni restrînse din Africa. doar explozia demografică din ultima jumătate de secol reuşind să reducă din diferenţă.4 . rezultate din îmbinarea unor factori extrem de numeroşi şi diferiţi. Pot fi deosebiţi şase vectori naturali care pot ghida repartiţia populaţiei la nivel planetar : a)Repartiţia inegală a suprafeţelor emerse şi a celor submerse Rezultat al interacţiunii îndelungate. Europa şi Oceania.62 .3 Surse : C. 31 Cf. 1997. geometria fractală.05 . fără a putea vorbi de o determinare exactă. susţin că distribuţia populaţiei este de natură fractală30. Métier de géographe.2 0.1 1 0 . putem întîlni o mare varietate de tipuri de densităţi. formând structuri identice.1 0 0 . 2000). mai tardivă şi mai discontinuă în emisfera sudică. considerând că acestea impun limitele relativ fragile ale ekumenei 32. în celălalt stat se dajunge la valori de peste 2000 loc/km2. acest factor intervine prin dispunerea preponderentă a masei continentale în emisfera nordică (75. constituie unul din subiectele cele mai incitante ale geografiei populaţiei. atât în Mongolia cât şi în China vecină. estică şi vestică. regional sau naţional. Distribuţia inegală a populaţiei emisferelor nordică şi sudică. Este motivul pentru care nu dispunem încă de o teorie generală explicativă. Unii autori. G.George.3 3 0 . PUF.2 2 0 . Ceea ce diferă este însă intensitatea prezenţei umane. între nivelul tehnic al civilizaţiei şi densitatea populaţiei existând o evidentă corelaţie. II.05 0 0 .5 2 3 . Geografia studiază astfel în primul rând raţiunile care conduc la apariţia acestor diferenţieri chiar dacă inegalitatea populării Planetei este încă o „engimă” sau este supusă unei „ordini secrete”(Pumain. Le Bras. Masson. repartiţia populaţiei presupune existenţa unor arii de concentrare şi a unor gradienţi de dispersie dar în timp ce în primul stat valorile densităţii în ariile de maximă concentrare abia depăşesc 100 loc/km2. 16 . dimpotrivă. îşi are originea în popularea diferenţiată : mai timpurie şi mai intensă în Lumea Veche.Factorii naturali ai distribuţiei populaţiei: Multă vreme a dominat o viziune deterministă care căuta „legi naturale” care să explice prezenţa extrem de diferenţiată a omului pe Pământ. pp. Géographie humaine.Colin.

2 1.9 1.2 5.7 2.McEvedy & R.6 7.4 7.8 0.1 4.8%din suprafaţă în 2000).6 2.3 8.3 7. 6.6 5.Biraben.9 .2 141 15 40 33 2 20-30 362 402 919 22.4 2.6 410 41 40 67 14 0398 442 103 23. Nor 9 9 9 9 9 9 9 9 8 8 7 dică 2.4 154 102 40 67 52 0 20-10 386 429 111 26.1 5.7%din populaţie pe 68.0 18 1 20 00 72 60-50 229 255 142 56.2 Esti 8 8 9 9 9 9 8 8 8 8 6 că 9.7 0 0 60 11 4 70-60 169 188 129 69.7 1.8 Sud 7 4 3 5 4 4 7 9 1 1 2 ică .4 .3 .0 368 26 60 11 77 50-40 282 314 160 51.9 .3 390 38 10°lat S 40 67 18 10-20 386 429 953 22. PRB.7 5.2 .1 .N.8 Ves 1 1 9 9 9 8 1 1 1 1 3 tică 0.a fost şi rămîne mult mai populată (82.1 7. 4) Tabelul nr. C.8 175 19 40 67 9 17 .8 4.8 0.nr.5 1.0 146 95 60 30 78 0 30-20 362 402 150 37.1 731 46 80 22 53 40-30 327 364 152 42.3 2.5 5.Jones.5 .6 9.8 .4 4. pentru suprafaţă şi populaţia la nivelul anului 2000 şi în perspectiva anului 2025 Tabelul nr.6 2.5 . colonizarea Americilor fiind compensată de creşterea populaţiei asiatice şi africane (tab. World Population Data Sheet. între –5000 şi 2000 (% din populaţia mondială) Emi 0 1 1 1 1 1 2 2 S sfera/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 upr.3 :Distribuţia populaţiei pe emisfere.7 .4 0.9 2.3 0 0 80°lat N 0 7 80-70 103 115 342 29.2 Surse: J.4 :Densitatea populaţiei pe zone latitudinale în anul 2000 Zona Lun Sup Usc Usc Pop Densi gime* rafaţa at at (% din ulaţie tate (km) (km2) (mii total (milioane) (loc/km2) km2) zonă) 90348 386 281 7.4 7.1 745 67 40 33 95 10-0 398 442 100 22.2 . ONU.3.

5 605 42 836 382 7 *lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°.). Pe zone latitudinale se aşteaptă însă o glisare continuă spre sud a celor mai ridicate valori ale densităţii.7 1 7. de refugiu). concentraţie redusă în oxigen).U. în zona temperată nedepăşindu-se 2000 m iar în cea arctică 200 m (în Islanda). Adesea.N. pentru anul 2050 estimează o sensibilă creştere a ponderii emisferei vestice (17.1 0. domeniul de acţiune al unor agenţi patogeni33.0 1.). nr. Abisinia. iar în perioada contemporană se adaugă izolarea şi accesul dificil (în trecut zonele înalte aveau însă rol de adăpost. Sursa: R. 18 . altitudinea devenind un factor favorizant faţă de ariile joase. mai favorabile locuirii decât Amazonia vecină similar platourilor est-africane faţă de pădurea congoleză sau insulei Jawa faţă de insula Kalimantan. presiune scăzută. uşor erodabile). în special între Ecuator şi Tropicul Racului. În zona tropicală sunt atinse valorile maxime (5130 m în Bolivia). b)Altitudinea Înălţimea este. unde unele zonele montane se disting prin concentrări masive de populaţie (Ruanda-Burundi. zonele înalte se disting şi prin umiditatea mai ridicată. alături de climatul moderat de altitudine asigurând condiţii de viaţă mai salubre.50/1998 Prognozele O. Favorabilitatea se referă în aceste cazuri în primul rând la utilizarea agricolă. la peste 5000 m aşezările fiind aproape exclusiv temporare (tab. Ou se trouve le centre du monde. 73 6 Sub 0 0 0 18 17 Sub1 0 0 0 509 145 28. în general.5). sub 500 m (76.2%) fără a se ajunge la o corespondenţă cu ponderea din uscatul terestru.5 :Distribuţia populaţiei pe trepte altitudinale în anul 2000 (% din populaţia totală) Cont Suprafaţă Populaţie inentul > > > < > > > < 200m 500m 1000m 1000m 200m 500m 1000m 1000m Asia 3 1 1 3 6 2 1 6.9 100. Mappemonde. posibilităţilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri sărace.Brunet. Yemen etc.9%) şi mai ales a celei sudice (14. Tabelul nr. Acest aspect este foarte important în regiunile tropicale aride. ambele înglobând spaţii extinse nefavorabile locuirii (Antarctica. un factor limitativ.7 68.8%). datorită dificultăţilor de adaptare fiziologică (frig.nr.30-40 60 40-50 80 50-60 60 60-70 20 70-80 60 80-90 0 Total 327 40 282 22 229 11 169 00 103 11 348 7 363 7 314 255 188 6 115 4 386 7 400 357 176 144 793 386 0 11. În zona intertropicală se produc inversiuni. Cea mai mare parte a populaţiei Globului locuieşte la altitudini joase. Limita superioară a prezenţei umane coboară odată cu latitudinea. Groenlanda şi insulele arctice etc. 33 Este cazul platourilor andine. 75° etc.

Asupra particularităţilor regiunilor litorale poate fi consultată.0 1 4 8.) ca şi bazinele intramontane.3 4 0. Americilor (45%) şi Europei (41%). de câmpie. imputabilă accesibilităţii reduse.1 1 4. soluri mai fertile etc. World Population Data Sheet. 1998. sunt de multă vreme sediul celor mai importante concentrări umane. La population mondiale. ONU. combinat în general cu altitudinea şi cuvertura de sol. Regiunile joase. masivele muntoase joase. mai ales în cazul comunităţilor agricole tradiţionale. fenomen ale cărui consecinţe sunt în mare parte imprevizibile.0 2 8.5 7.3 8 8. propune o pondere irealistă de 60% a populaţiei care ar locui la mai puţin de 20 km de coastă ! Faptul că regiunile litorale sunt atractive. Pentru anul 2050 se estimează depăşirea pragului de 50% la nivel mondial34.U.4 3 3.) şi în cele în curs de dezvoltare (în China de ex.A.3 Eur opa Afri ca Ame rica Oce ania TER RA 9. datorată atât unor sisteme agricole policulturale. J. complet dependente de variaţiile parametrilor higrotermici.3 2 . S. La nivel planetar există diferenţe majore. 38% din populaţia mondială trăia la minimum 100 km de litoral.6 6 6. Géographie humaine des littoraux maritimes. PRB.5 1.1 1 6 1. Astfel J. intervenind şi salubritatea regiunilor mai înalte. Mathieu. Asia se distinge printr-o neconcordanţă extremă între dispunerea treptelor altitudinale şi distribuţia populaţiei.0. opuse celor interioare mai repulsive se verifică într-adevăr şi în ţările dezvoltate (Franţa. practicii tradiţionale a riziculturii.3 0. unele masive au cunoscut o nouă „colonizare” pe parcursul ultimului secol ca urmare a valorificării potenţialului hidroenergetic sau turistic (Alpii îndeosebi). 19 . au cunoscut o intensă umanizare.6 1 0.Cea mai vizibilă concentrare în regiunile joase caracterizează în prezent Oceania unde intervine atît climatul extrem de arid din interiorul Australiei dar şi caracterul maritim al populaţiilor pacifice. în contextul eploziei demografice după care s-a înregistrat o tendinţă continuă de depopulare. ca efect al populării mai tardive a acestora din urmă sau a absenţei unor sisteme agricole montane.2 1 3. multe studii indicând o creştere a ponderii populaţiei din zonele de coastă la nivel mondial în următorul secol.Colin. între zone cu un potenţial similar. litorale. cât şi prezenţei unor bogate resurse subsolice sau forestiere.7 6. 2000 Multă vreme. Situaţia Africii este oarecum similară.3 2 8. În zonele muntoase mai înalte din Europa.5 5 1.5 1 8.1 1 5. A.1 0. în regiunile înalte. ca Shandong.5 3 3.-J. c)Climatul Condiţiile climatice formează un factor esenţial.0 8.6 Surse : Nouvel Atlas Universel. 1997.4 2 0. A. sediul agriculturii coloniale de plantaţie şi al marilor concentrări urbane. Readers Digest.0 3 2.Colin. 6 31 . zonele muntoase sunt relativ bine populate faţă de cele din arhipelagul nipon.-L.2 2 4.4 1 3.4 2 7.6 8 . În ambele continente. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate mai ridicată pentru locuire (pante mai reduse. tendinţele moderne converg spre concentrarea litorală.2 2 6. Primele mari aglomerări umane s-au constituit tocmai în zonele 34 Conform unor calcule estimative. Noua Zeelandă sau America de Nord.3 5 . sediul vechilor civilizaţii precolumbiene. O situaţie similară caracterizează şi regiunile colinare. valorile maxime fiind caracteristice Oceaniei (84%).1 2 8. 1 12 7.2 3 9. ca urmare a favorabilităţii presupuse de relieful plan.9 2 1. concentrarea acesteia în regiunile joase fiind imputabilă. au devenit foarte atractive).9 1 2.6 31 . precum cele hercinice din Europa.3 9 . Unii autori propun valori care ar atesta o concentrare excesivă în zona litorală dar care nu rezistă unei analize corespunzătoare distribuţiei reale a populaţiei.4 2 5. Astfel. Astfel.8 5.6 .3 2 2.6 3 1. la nivelul anului 2000. Americile se disting prin concentrarea la cei doi „poli” : în regiunile joase. complexe. Nivelul maxim al populării a fost înregistrat aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. Bavoux.2 2 8. în Europa. cel puţin în sud-est.7 1 1. 1999. unde chiar şi provinciile costiere tradiţional furnizoare de imigranţi.

în zona tropicală. Esenţială. Astfel. citat de Baudelle. există spaţii extinse afectate de astfel de condiţii în care prezenţa umană este foarte intensă aşa cum se întâmplă în Asia de Sud-Est. pp. pp. A priori. la începutul erei creştine locuiau aici 2% din populaţia mondială. dar mai ales contrastele foarte puternice între faţadele continentale : în zona temperată. prin intermediul irigaţiilor. mediteranean sau continental moderat) din partea central-vestică a Europei care adaugă încă 10%. pluviometrice şi higrotermice. Indului). Ariditatea este un factor mai puţin limitativ. a deficitului de umiditate în primul rând.Colin.127-146. condiţiile climatice sunt în bună măsură responsabile de constituirea celor mai mari aglomerări umane de pe Terra – cele din Asia Musonică. în zonele aride suprapuse climatului tropical sau subtropical. dar sunt şi cazuri în care acestea şi-au redus ponderea (cazul Mesopotamiei. Este şi rezultatul unor estimări mai vechi.38. doar unele comunităţi primitive fiind adaptate cu succes acestei constrângeri (pigmeii sau unele populaţii amazoniene). aflată de altfel la baza decalajului dintre „Nord şi Sud” la nivel planetar. 2000).9% din uscatul terestru şi 52. Pe ansamblu. Rolul climatului poate fi descompus în trei tipuri de constrângeri : termice. vegetaţia sau solurile. Contextul climatic intervine şi în Africa subsahariană în corelaţie cu alţi factori precum altitudinea. În acest mod se explică formarea concentrărilor umane amintite în Valea Nilului sau în Mesopotamia. Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice a cunoscut anumite variaţii de-a lungul timpului (tab.de climă tropicală aridă. omul s-a adaptat şi în condiţii extreme. putându-se adapta sezonier şi la temperaturi care depăşesc aceste limite. Acest fapt a devenit evident de timpuriu. muntoase sau de platouri. faţadele vestice sunt mai populate în emisfera nordică decât cele estice. citat de Baudelle. specia umană preferă temperaturile cuprinse între 10-30ºC.Staszewski. combinaţia dintre căldură şi umiditate pare o condiţie ideală pentru viaţă dar aceasta limitează capacitatea de acţiune a omului. Climats et sociétés. în zona arctică sau în cea tropicală aridă dar esenţialul populaţiei mondiale s-a concentrat totdeauna în limitele unor domenii climatice care corespund măcar parţial exigenţelor termice amintite. Multe dintre aceste concentrări subzistă încă (văile Nilului. La un loc aceste regiuni abia depăşesc 10% din suprafaţa uscatului terestru35. Paris. faţadele orientale fiind cele mai populate (H. pentru 1950. 1999.Hambloch. unde acest fenomen este explicabil prin conjuncţia unor factori istorici. favorizând dezvoltarea unor agenţi patogeni. corelat cu particularităţile socialeconomice impuse de sistemul de cultură bazat pe orez (rizicultura). Prin urmanre. 20 . faţă de numai 0. situaţia se inversează. cu 16. recuperând diferenţa care o separa în trecut de zona temperată. Pornind de la astfel de constatări.Lamarre. considerând uscatul terestru ca fiind continuu. Astfel frigul. Cu toate acestea. în funcţie de distanţa faţă de ţărm şi de densitatea proprie fiecărei zone climatice a fost observată opoziţia netă între regiunile litorale şi cele interioare. a permis salturi însemnate în productivitatea şi calitatea produselor agricole.7% din populaţie zonele climatice subtropicale umede. Aceasta ascunde însă concentrarea excesivă a populaţiei mondiale în două contexte climatice deosebite : climatul musonic din sudul şi sud-estul Asiei unde trăieşte 55% din populaţia mondială şi climatul temperat (oceanic. 35 Cf. Originară din zona tropicală. A. 2000).D. zona intertropicală deţine în prezent mai mult de jumătate din populaţia mondială.6). ariditatea şi căldura umedă sunt vectorii prin care climatul limitează distribuţia populaţiei. unde necesitatea depăşirii constrîngerilor naturale.6% în prezent). Constrâns de condiţiile naturale sau de cele sociale. Aceasta din urmă concentra în 1900 aproape 2/3 din populaţia Globului. este prezenţa apei în cantităţi suficiente pentru practicarea agriculturii şi asigurarea necesarului fiziologic. consolidându-se continuu (40%din populaţia Globului la finele antichităţii şi peste 50% în anul 2000). din combinaţia cărora rezultă un potenţial deosebit care privilegiază zonele de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială sau dintre savană şi regiunile înalte. fiind favorizată nu atît de condiţiile climatice cât de dezvoltarea social-economică de excepţie. s-a încercat construirea unui model teoretic de distribuţie a populaţiei. mediteraneene şi temperate umede (J. care creditau. pentru care omul găseşte cu mai mare uşurinţă soluţii. cu efecte imediate în creşterea populaţiei.

2000 La polul opus.Totuşi. Cazul Saharei Centrale.3 1. Deşertului Gobi. este şi ariditatea. la 78°N şi la 56°S. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă.4 0.6 :Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice între –5000 şi 2000 (% din total. defavorizată de popularea tardivă. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate39. ONU. 0. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. Tabelul nr. legat de condiţiile climatice. Un alt factor limitativ. 39 Cazul Saharei Centrale.4 8. S s S s s sub sudică 8 ub 0.1 ub 0.La polul opus. ală 4. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate37.5 8. Readers Digest. 1999. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate.1 nordică 6.9 3 Temperată 5.7 sudică 8 1 1 1 1 9 Rece 0. activitatea umană subzistenţială. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. 38 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia.5 7. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. 0. exclusiv Antarctica şi Groenlanda) Zona S 0 1 1 1 20 climatică/Anul uprafaţ 5000 000 500 900 00 a Rece 1 0. la 78°N şi la 56°S. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. este şi ariditatea.4 9. 21 . PRB. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli. cu caracter semipermanent36. 1. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli.1 ub 0. climatul se manifestă în distribuţia populaţiei prin două direcţii : limitarea condiţiilor propice dezvoltării agroculturii. defavorizată de popularea tardivă. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare.1 9 Intertropic 4 4 4 4 4 3 53.Totuşi. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone.2 2. 0.6 9.1 ub 0. 0.1 0. Australiei de Vest etc.6 2 2 2 2 1 Temperată 3 5 5 5 5 6 44. Australiei de Vest etc. 0.1 ub 0. World Population Data Sheet. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. cu caracter semipermanent38. În concluzie. 0. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. nordică 1. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. Un alt factor limitativ. 0. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. 0. Deşertului Gobi.1 0. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme.2 0.1 Surse : Nouvel Atlas Universel. 0. 0. limitarea optimului 36 37 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. legat de condiţiile climatice.

Există. precum boala somnului. Citat de J. 44 De exemplu. d)Fertilitatatea naturală a solului Este un factor care s-a impus începând cu neoliticul. 22 . face ravagii ţînţarul anofel. de la graniţa indiană. 456 pp. În prezent această maladie şi-a restrîns aria de acţiune la Africa subsahariană şi unele regiuni din sud-estul Asiei. după expresia medicului brazilian Carlos Chagas41. 42 Cazul mlaştinilor pontine de pe coasta tireniană a Italiei sau a câmpiei Myzeqe din vestul Albaniei 43 Cf. endemic altădată şi în zonele mediteraneene joase. Mascarenele sunt dens populate (932loc/km 2 în Jawa. În contrast. sisteme de relaţii într-un circuit natural care include şi omul. nu sunt capabile să susţină densităţi mari. K).Beaujeu-Garnier. fără contraste pluviometrice majore dar cu o fertilitate diferenţiată a solului./km2 45 În Nepal de exemplu. le monde tropical. Oceania. regiunile cu soluri lateritice (feriiluviale). odată cu trecerea la cultura plantelor./km2. aşa cum este cazul mai ales în sudul Asiei. o adevărată „epopee”. în anul 2000). circulatoriu şi urinar (sute de milioane de bolnavi). impusă de complexele patogene40. 1982. unele regiuni ale Africii. obligând practic populaţiile locale să practice agricultura itinerantă. Prezenţa solurilor fertile explică multe dintre marile concentrări umane ale lumii precum cele din Asia Musonică. care se înmulţesc rapid în apele oxigenate din apropierea casacadelor. care beneficiază de pe urma complementarităţii resurselor dar şi de rolul lor de refugiu pentru populaţiile din regiunile mai joase în trecut. De regulă. anchilostomiazelor digestive produse de viermii nematozi. unde agenţii patogeni pot deveni factori limitativi ai procesului de populare. 1953)./km2 iar în ariile mai izolate chiar mai puţin. favorabile dezvoltării unor agenţi patogeni. Terres de bonne espérance. Atunci când populaţia este suficient de numeroasă pentru a stăpâni şi amenaja natura sălbatică. scade vertiginos. regiunile colinare sau muntoase. Cîmpia costieră Malabar trece de 700 loc. de câmpie sau piemontane. fiind sărace în substanţe minerale. Cîmpia Indo-Gangetică are o densitate de peste 600 loc.fiziologic al fiinţei umane. munţi)44. Nu întîmplător. foarte fertile. 1954. 40 41 Expresia aparţine geografului francez Max Sorre (Les fondements biologiques de la géographie humaine. Acestea sunt specifice zonelor intertropicale umede în primul rând.P. cu soluri mai sărace şi mai mobile sunt mai slab populate dar există şi excepţii : regiunile piemontane sau submontane din zona temperată nordică. mai înalte (platouri. situaţie frecventă în sud-estul Asiei. uşor degradabile. aşa cum explică situaţia din Asia musonică43. bilharziozelor respiratorii produse de viermii trematozi şi onchocercozelor care provoacă orbirea fiind generate de viermii transmişi de muşte. se pare. Masson. localizate în cîmpiile aluvionare. Haiti. Sunt cunoscute cazurile muştei tsetse care provoacă boala somnului. a fost eliminat prin asanare şi drenare în ultimele secole 42. în perioada contemporană se manifestă tendinţa de concentrare a populaţiei în zonele mai joase. Masson. În zonele umede. În statele cu un relief dispus în trepte altitudinale. Mg. există şi capacitatea de limitare sau chiar de eliminare a agenţilor patogeni. un prag de densitate. Paris. bogate în elemente minerale esenţiale pentru practicarea unei agriculturi productive (Ca. regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice. unde zonele înalte constituiau în trecut un refugiu pentru populaţii mai arhaice45.. Marea Cîmpie Chineză depăşeşte 530 loc/ km2. regiunile muntoase cu substrat vulcanic (vestul Camerunului. Géographie de la population. În Africa. slab drenate. Tot în aceste regiuni sunt frecvente schistosomiazele care provoacă boli ale aparatelor digestiv. unde se concentrează deja 50% din populaţie. 609loc/km2 în Mauritius etc. spre deosebire de Podişul Deccan sau Podişul Yunnan care abia depăşesc 100 loc. Poate fi adăugată o a treia direcţie. În acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic între marile cîmpii şi regiunile vecine. zonele de populare tradiţională din regiunea prehimalayană au cedat locul regiunii piemontane Terai. dependenţi de contextul climatic.) spre deosebire de altele vecine (Kalimantan cu numai 21 loc/km2 de ex. Paludismul (malaria). cazul Laosului cu numai 21 loc./ km2.Gourou. Ruanda-Burundi) sunt dens populate (peste 200 loc/km2). Antile. insule precum Jawa. atrasă de solurile mai fertile şi posibilităţile de schimb transfrontalier. peste care incidenţa unor maladii. Viaţa în acest mediu devine astfel destul de dificilă. din lungul marilor fluvii sau în deltele acestora. agentul malariei (sute de milioane de bolnavi). Persistenţa acestor agenţi patogeni este legată de fapt şi de slaba prezenţă umană în unele zone tropicale umede. Plon. mlăştinoase. situat în jurul valorii de 30 loc/km2. frecvente în Africa.

şi Canadei iar în regiunile agricole cerealiere tradiţionale din Europa. forme de utilizare intensivă a terenurilor. în nordul Germaniei. Amudaria. vizibilă mai ales în Europa dar şi în Lumea Nouă. Astfel s-au format. cum se întîmplă frecvent în zona mediteraneeană. Tigru. odată cu difuziunea acesteia în regiunile temperate ale Europei şi Americii de Nord.). Geneza acestor concentrări este determinată de utilizarea complexă a resurselor carbonifere : 46 Un caz foarte cunoscut şi des citat este cel al contactului dintre Podişul Getic şi Câmpia Română 23 . s-a constatat o reducere continuă a densităţii (în unele sectoare ale Bazinului Parizian de ex. Este o situaţie frecventă în Europa : zonele colinare subcarpatice. Abundenţa apei nu este totdeauna un factor de concentrare a populaţiei. Ruhr. Se produce astfel o tendinţă de concentrare axială a populaţiei. În plus. marile concentrări de tip urban-industrial din bazinele carbonifere ale Europei (Yorkshire.). Peninsula Arabică) sau din micile cîmpii litorale situate la gura de vărsare a unor rîuri de dimensiuni modeste. utilizate de timpuriu de către colectivităţile agricole. f)Prezenţa unor resurse energetice şi minerale abundente Este un alt factor natural responsabil de constituirea unor importante concentrări de populaţie. predinarice. înalte. Mari suprafeţe din această categorie au fost de timpuriu amenajate în Asia Musonică. bazinul franco-belgian. Indus. nisipoase. landele Gasconiei. favorizată de practicarea riziculturii iar în Evul Mediu şi în unele regiuni ale Europei (Ţările de Jos. regiunile relativ plane cu soluri sărace. solurile pot fi amendate prin chimizare. reduc diferenţele impuse de fertilitatea diferenţiată a solului. graţie accesibilităţii ridicate care canalizează în lungul lor marile axe de comunicaţie. ating densităţi reduse (Sologne la sud de Loara. Mecanizarea agriculturii şi creşterea dimensiunii exploataţiilor au creat astfel densităţi extrem de reduse în Vestul Mijlociu al S. mai complexe decât cele din zona tropicală. Regiunile colinare din zonele temperate posedă totuşi valenţe multiple. etc. regiunile mlăştinoase sau cele supuse inundaţiilor (deltele. fiind responsabile de formarea unor concentrări de populaţie în regiunile aride din zona tropicală sau temperată. Sîrdaria etc. Prezenţa apei poate fi la originea unor concentrări axiale. Condiţiile specifice ale sistemelor agricole din zona temperată. doar tehnicile de asanare şi drenare din epoca modernă reuşind să le pună în valoare. Fertilitatea solului nu mai este în perioada modernă un factor de concentrare a populaţiei.A. şesurile aluviale) fiind frecvent evitate. Doneţ etc. Acest factor s-a impus în epoca modernă ca un efect al revoluţiei industriale. Tot apa creează şi concentrările areale din unele mici depresiuni.Şi în zona temperată pot fi constatate diferenţieri legate de fertilitatea solului. în special la contactul cu zonele joase unde sunt localizate masiv livezile şi viile. capabile să conducă la formarea unor concentrări masive de populaţie. Şi în zona temperată umedă resursele de apă pot impune concentrări în lungul teraselor marilor rîuri care asigură totodată şi soluri fertile sau în lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologică46. preappennine. în Franţa sau Lüneburg în nordul Germaniei). chiar în condiţiile unor soluri mai puţin favorabile practicării agriculturii. Atracţia exercitată de văile marilor râuri este o constantă a evoluţiei sistemului de populare în perioada contemporană. Eufrat. cu excepţia cazurilor în care aceste resurse sunt localizate în arii izolate.U. prealpine. e)Resursele de apă Completează de obicei factorii pedoclimatici. pretabile unei agriculturi performante. capabile să susţină vaste sisteme de irigaţii (Nil. impunându-se şi astăzi prin densitatea ridicată a populaţiei. Câmpia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planetei.) sau al piemonturilor de la baza lanţurilor muntoase tinere. în lungul unor cursuri de apă importante. mai ales în Spania (cunoscute sub numele de huertas). Silezia. din Platoul Iranian sau din Asia Centrală. aflate de multe ori în inima deşertului (Sahara. cu un climat excesiv (arid sau arctic). care asigură alături de creşterea animalelor subzistenţa unor populaţii numeroase. pe depozite loessoide se formează soluri fertile. Astfel. Este cazul zonei de contact dintre Cîmpia Germano-Polonă şi masivele hercinice (Börde). În contrast. mai ales în secolul al XIX-lea.

pentru a depăşi 120 loc. frecvent chiar peste 1000loc. Krasnoiarsk. dovedindu-se extrem de adaptabile cerinţelor economiei postindustriale. 1997). sau compara Europa cu bazinul lui Mississippi degajând această impresie de „inegalitate şi anomalie”care-l conducea la aserţiunea că „densitatea actuală este mobilă şi provizorie”. II. În întreaga parte de sud a Siberiei a apărut astfel o grupare de şapte oraşe cu cel puţin 500 000 locuitori (Novosibirsk. cu un potenţial pedoclimatic modest au ajuns să găzduiască masive concentrări de populaţie. mai ales cea feminină (mecanică. Progresul remarcabil al ultimelor decenii. Deschiderea unor noi bazine de extracţie a cărbunelui. cuplată cu extracţia unor bogate resurse carbonifere şi metalifere a condus la formarea unei concentrări importante. Barnaul şi Kemerovo). ramuri industriale capabile săatragă şi alte industrii consumatoare de energie. comunităţile aferente dotându-se cu o civilizaţie avansată şi cu o structură socială solidă50.Berger. Exploatarea unor resurse poate conduce şi la o concentrare efemeră de populaţie.Factorii antropici ai repartiţiei populaţiei: a)Sistemul social-economic 47 De exemplu.). în special în contextul reducerii ponderii cărbunelui în favoarea hidrocarburilor. O excepţie o constituie Siberia central-sudică unde construirea unor hidrocentrale de mari dimensiuni. Dimpotrivă. cu toată criza extracţiei carbonifere această regiune îşi păstrează ponderea în totalul populaţiei Germaniei fiind şi unul din principalele puncte ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă (conf. metal sau utilizând excendentul de forţă de muncă. cu rezerve bogate şi de calitate superioară – cazul bazinului vest-appalaşian. situaţia multor exploatări auroargentifere din vestul S./km 2. aceste regiuni industriale rezistând astfel reconversiei impusă de criza activităţilor tradiţionale. dovedind relativa stabilitate a spaţiilor vide sau aglomerate la nivel planetar. a fost depăşită rapid de către statele din vestul Europei. Abundenţa unor resurse nu constituie obligatoriu un factor de concentrare. la medii naturale similare corespund de regulă densităţi foarte contrastante. 50 Cazul cel mai ilustrativ este cu siguranţă acela al Japoniei care atinsese încă de la 1500 o densitate de 45 loc. regiuni sărace în resurse. 12 şi respectiv 46 loc. o povară încă pentru statele din blocul ex-sovietic. raportată la condiţiile acestei vaste regiuni cu un climat continental excesiv49. Géographie humaine de l’Allemagne.2. suprapusă acestei concentrări are o densitate de 32 loc.Collin.2. mult pentru condiţiile din Siberia. Omsk. Densitatea populaţiei poate atinge aici valori foarte ridicate. 48 Expresie preluată din literatura ştiinţifică franceză. Încă Vidal de la Blache (1921) opunea Bengalul suprapopulat./km2. depăşeşte 10 000 km2 cu o densitate a populaţiei de 530 loc. Kuzneţk. peste 400 loc. mai uşor de exploatat şi cu un consum specific de mână de lucru mult mai redus. Brazilia. regiunea Kemerovo.Cl. pays noirs 49 Astfel./km2 în 1920 şi 344 în 2003 (la nivel mondial valorile fiind de 4./ km2. Aceşti factori se manifestă mai degrabă indirect. producţia de energie electrică./km2) 24 . J. Inerţia istorică are un rol important în menţinerea acestor concentrări dar nu trebuie neglijat şi faptul că structura activităţilor industriale a devenit tot mai complexă.siderurgie./ km2.U. mai ales în cazul unor rezerve reduse sau cu o importanţă economică specifică. Complexul biopedoclimatic. dând impresia unor anomalii care nu pot fi explicate decât prin grila factorilor antropici. Alaska sau Australia. Cel mai faimos exemplu al acestor contraste îl furnizează insula Jawa. textile etc. nivelul tehnologic redus şi slaba coeziune socială pot constitui un handicap. contrastul se menţine. În consecinţă.. având drept consecinţă diminuarea necesarului de forţă de muncă.A. Assamului vecin. prin intermediul posibilităţilor tehnice de valorificare de care dispun comunităţile umane. nu a mai condus la formarea unor concentrări masive de populaţie. Cu toate eforturile autorităţilor indoneziene de a reduce decalajul. factorul morfologic şi prezenţa unor resurse subsolice nu pot genera legităţi ale repartiţiei diferenţiate a populaţiei. pe spaţii foarte extinse47./km2. Problema „ţărilor negre”48. A. Rolul factorilor naturali în distribuţia spaţială a populaţiei Globului a fost adesea exagerat. reduce caracterul concentraţionar al exploatării resurselor naturale.. industria chimică etc. aglomeraţia Ruhr. extrem de dens populată (peste 1000 loc/km2) faţă de imensul Borneo sau de Irian Jaya al căror mediu nu diferă prea mult.

adaptabil la condiţiile impuse de mediu. Intensivizarea sectorului primar menţine valori ridicate ale densităţii acolo unde aceasta este integrată activităţilor de tip agro- 51 Asia Musonică. regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest. populate de pigmei. pe de o parte şi. 25 . sau din pădurea amazoniană. Astfel se poate explica de ce platoul Dekkan este mult mai dens populat decât platourile din Zimbabwe. sisteme de comunicaţii etc. aptitudini inovatoare. Astfel. În contrast. extinderea „pe verticală” a suprafeţelor cultivate. fiind supuse unei mobilităţi permanente. societăţile bazate pe agricultura itinerantă. atît în sud-estul Asiei cât şi în Egipt unde terenurile efectiv cultivate sunt de 2. Valea Nilului îndeosebi. Rareori se depăşesc în aceste condiţii 3 loc. societăţile primitive slab organizate nu folosesc toate resursele de care dispun. 1988). slab productivă. factor esenţial de intensivizare.Modul în care societatea umană îşi structurează existenţa şi utilizează resursele este cel mai important factor din această categorie dat fiind caracterul său activ.). centralizat. 52 Densitatea rurală nu depăşeşte aici 5 loc/km2. datorită creşterii productivităţii acestei activităţi prin mecanizare. prin aglomerarea populaţiei sau prin generararea unor ample deplasări. Studiul repartiţiei populaţiei devine astfel inseparabil de analiza nivelului de trai (George. caracterizate prin reducerea rolului agriculturii în crearea densităţilor de populaţie. nu poate crea densităţi mari. Societăţile moderne. din cauza epuizării rapide a fertilităţii solurilor. porci) completată de piscicultură. Societăţile agricole tradiţionale. graţie resurselor de hrană mai abundente şi mai sigure. Corelaţia între productivitatea. pe de altă parte. Cele mai ridicate densităţi au rezultat în regiunile dominate de societăţi tradiţionale bazate pe utilizarea apei în scopul intensivizării producţiei agricole51. a fost de multă vreme observată. Tehnicile agricole utilizate diferenţiază însă aceste societăţi. concentrarea populaţiei. Se adaugă în toate aceste cazuri sistemul politic autoritar. În toate societăţile agricole. în pofida unui potenţial agricol excepţional este aproape vidă52. chimizare şi selecţie genetică dar şi industrializării asociate creşterii populaţiei urbane. nucleul celor mai multe organizaţii statale din arhipelagul indonezian şi mai târziu a Indiilor olandeze). necesităţile de spaţiu vital fiind foarte mari. cules şi pescuit. aceste densităţi se explică şi prin caracterul complex al sistemului de cultură : rizicultura asociată cu o serie de culturi secundare (tuberculifere. consolidate din Neolitic.5 ori mai „întinse” decât în realitate./km2. populate de triburi amerindiene etc. bine structurat ierarhic care explică în multe cazuri contrastele intensităţii populării (cazul citat al Jawei. densitatea populaţiei prezintă un caracter difuz (mai puţin de 1 loc. arbori fructiferi) şi combinată cu o zootehnie intensivă (păsări. un rol capital îl deţin tehnicile de încadrare (structuri politice. complexitatea şi eficienţa activităţilor umane. cu un sistem de cultură simplu şi extensiv care impune permanent defrişarea de noi terenuri. asigurându-şi necesităţile vitale prin vânat. unde densităţile depăşesc în prezent 1000loc. În această situaţie. în ultimul caz fiind vorba de suprafaţa efectiv utilizată./km2) aşa cum este cazul unor vaste zone din pădurea ecuatorială congoleză. În Asia Musonică. Densităţi similare caracterizează şi societăţile bazate pe creşterea nomadă a animalelor : Sahelul subsaharian. Încă din Antichitate se atingeau valori superioare valorii de 100 loc/ km2 mai ales în Valea Nilului. cu condiţii de mediu similare sau de ce Pampas argentiniană. regim funciar. se disting prin caracterul sedentar şi pot forma concentrări mult mai importante./ km2. organizat. indus de costul redus de producţie permis de fertilitatea ridicată a solului şi de bogăţia păşunilor permanente. cazul vastelor arii din interiorul insulelor Kalimantan sau Noua Guinee. Istoria demonstrează că orice schimbare a formelor de producţie şi a forţelor productive provoacă modificări semnificative în repartiţia cantitativă şi calitativă a populaţiei. O altă tehnică de natură să creeze densităţi agricole puternice este posibilitatea practicării mai multor culturi succesive. Asia Centrală etc. expresie a regimului funciar al latifundiilor moştenite din perioada colonială şi al interesului mai redus pentru modernizarea sistemului de cultură. textile.

Acest factor poate fi urmărit şi în America de Nord. De concentrarea primară în zona costieră atlantică. În Flandra astfel de concentrări se suprapun peste regiunile de cultură tradiţională a inului.A. mult mai dens populate decât regiunile sud-vestice (Banat. în Anglia. deficit natural) poate conduce la scăderea masivă a densităţii55. termen introdus de J. ele sunt legate de contextul geografic specific al masivelor muntoase joase ale Peninilor : păşuni bogate care au stimulat creşterea ovinelor. Acestea vor impune concentrarea populaţiei. cu excepţia ţărilor dezvoltate. Totuşi. Chiar şi în România poate fi urmărit acest proces care a favorizat Muntenia Centrală. Tendinţele actuale converg în aceeaşi direcţie a concentrării populaţiei. legată de procesele menţionate. Pe parcursul acestui proces. porturi. cu activităţi economice diversificate şi servicii complexe. excesiv dezvoltate. c)Contextul social-politic 53 De exemplu. cu populaţie dominant albaneză. Apar astfel metropolele şi ariile metropolitane dens populate. 1991. 55 Cazul departamentulzui Lozère din sudul Franţei unde aceasta a diminuat de la 45 loc. Densităţile ridicate din nord-vestul Europei sunt într-o mare măsură şi rezultatul precocităţii manifestării exploziei demografice din acest spaţiu care a asigurat şi o masivă emigraţie transoceanică. Aragon). New York. a creat densităţi rurale mult mai mari decât în partea britanică a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat. musulmană. puncte de trecere. apoi a şoselelor. Principala formă de concentrare umană a societăţilor moderne este cea de tip industrialurban. 54 Sau contraurbanizare. agentul primei revoluţii industriale./km2 în 1999. Cazuri similare sunt consemnate în regiunile interioare ale Spaniei (Castilia Veche. Astfel formate.Champion. populaţia fiind originară predilect din Europa s-a aşezat iniţial pe coasta atlantică. Spania. cazul unor state vest-europene precum Olanda. 1978 şi ultimului recensământ francez. în strînsă legătură cu extinderea reţelelor moderne de transport. al unor regiuni din Italia. căile ferate şi autostrăzile. În prezent această regiune cunoaşte un echilibru relativ între tendinţele de concentrare urban-industrială şi cele de depopulare a regiunilor rurale dar în ţările în curs de dezvoltare procesul de transformare a formelor de concentrare umană este abia la început. tot mai neglijabile ca pondere demografică. pe parcursul secolului al XX-lea. Oltenia. corelate adesea cu standardul de civilizaţie este de natură să producă diferenţieri spaţiale importante în repartiţia populaţiei. sudul Transilvaniei). Germania etc. cf. b)Vitalitatea demografică Decalajele de comportament demografic. regiunile nord-estice (Moldova şi ariile vecine ale Transilvaniei) devenind treptat. La Mancha. America furnizează un caz particular. Belgia. bogată în resurse petroliere dar şi favorabil situată în sistemul căilor de comunicaţii transcarpatice. Un caz tipic îl furnizează provincia iugoslavă Kossovo. prin inerţie istorică şi prin efectul de masă se acumulează în continuare efective importante de oameni. L’éxode rural en France. unde populaţia din Quèbec. cf. bogate în calciu care puneau în mişcare instalaţiile textile şi favorizau prelucrarea lânii etc. baza unei vechi industrii textile iar în Ruhr sau în Silezia s-au suprapus zonelor cu bogate rezerve carbonifere. J. activităţilor industriale şi serviciilor în punctele nodale : capitale. ape repezi şi limpezi.industrial./km2 în 1859 la 14 loc. mai întîi a căilor ferate. Chiar dacă vitalitatea demografică se reduce ulterior (pînă la deficit natural în cea mai mare parte a Europei). consecutivă aglomerării urbane. este legată constituirea megalopolisului Boswash sau concentrarea litorală excesivă a populaţiei din America de Sud. unde se resimte procesul invers de lentă deconcentrare54) de pe urma căruia beneficiază ariile rurale bine desrvite de căile de comunicaţii ori regiunile turistice. Acest proces este văzut ca o formă de redistribuire a populaţiei. unde la începutul secolului al XX-lea densitatea populaţiei era sub media Iugoslaviei actuale pentru ca în prezent să fie de două ori mai mare. secundar de existenţa unor resurse. PUF.Berry în 1976. intersecţii. Paris. Spaţiul românesc furnizează un exemplu similar. Counterurbanization. foarte prolifică altădată.Pitié. 26 . ruralul profund păstrându-şi tendinţele de depopulare. Routledge.G. acumulările de populaţie nu s-au suprapus totdeauna concentrărilor anterioare de populaţie53. Danemarca. Debutul acestor transformări s-a manifestat în nord-vestul Europei începând cu secolul al XVIII-lea. în Rusia Centrală sau în unele regiuni colinare din sud-vestul României. acţiunea îndelungată a unor factori regresivi (exod rural. marile concentrări de populaţie din Europa şi America de Nord vor deveni tot mai dependente de reţelele de transport şi comunicaţii dezvoltate în secolele XIX-XX. ocupând succesiv regiunile situate mai la vest.

/km2 în 1927. 27 . în contextul formării noului stat Israel. proces cunoscut sub numele de „transmigraţie”. Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie. Madura şi Bali în insulele slab populate. 58 Poate cel mai tipic caz din această categorie este cel al sud-estului Turciei actuale. Retrasarea frontierelor politice este un alt factor încadrat în acest context. cu resurse bogate dar slab populate. inclusiv prin deportarea unor grupuri sau categorii de populaţie indezirabile. Rolul statului în dirijarea procesului de populare este vechi. spre deosebire de factorii naturali care sunt mai stabili. Contextul social-politic poate limita libera circulaţie a persoanelor. unde Siberia a devenit. statul a sprijinit colonizarea populaţiei din insulele suprapopulate Jawa. Noua Guinee (Irianul de Vest). Câmpia Indogangetică. prin inerţie istorică. densitatea medie nu depăşeşte 25 loc. Persistenţa unor concentrări umane vechi. 57 Cazul vestului şi nord-estului Poloniei actuale : Silezia Inferioară. Contextul social-politic intervine şi prin stabilitatea politică. În primul caz. nucleul statului armean medieval. în contextul conflictului intern ce opune unele organizaţii ilegale ale acesteia autorităţilor guvernamentale. Kalimantan. Toţi aceşti factori antropici sunt extrem de variabili în timp şi în spaţiu. în multe cazuri fără a mai fi repatriată. spre vest pînă la coasta pacifică. pp. Valea Nilului). Acest factor a fost foarte important în epoca modernă pentru acele state care dispun de spaţii imense. Este cazul măsurilor discriminatorii luate de unele state de imigraţie tradiţională cum este Australia. D. eliminând astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea populaţiei. a cărei supremaţie s-a menţinut până în pragul epocii moderne. fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (cazul colonizării Daciei de către romani). cele mai caracteristice exemple din această categorie sunt cele ale Indoneziei şi Braziliei. apoi şi în interiorul imensei păduri ecuatoriale. după obţinerea independenţei în 1945. bulversat între 1895-1920 de masacrele îndreptate împotriva populaţiei armene şi de exodul populaţiei asiriene (creştini de rit nestorian) iar în perioada actuală de emigraţia masivă a populaţiei kurde. densitatea scăzând de la 15 loc. fie pentru punerea în valoare a unor spaţii cu potenţial agricol deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile). după 1945. Este cazul Rusiei mai ales. vreme îndelungată. Pomerania Orientală. regiunile nordice ale insulei Honshu şi insula Hokkaido fiind supuse în perioada modernă unei colonizări care a restrîns masiv aria de răspândire a populaţiei aborigene ainu. începând cu secolul al XVII-lea. în perioada contemporană intens mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan. principala arie dens populată a fost antica Galie. constituie o dovadă în acest sens (Marea Câmpie Chineză. Cea mai afectată este regiunea din jurul lacului Van. populaţia redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunităţi în ariile de origine. Vechimea populării explică de multe ori concentrarea populaţiei în anumite arii chiar dacă astăzi resursele oferite de mediul local s-au redus. Situaţiile din acestă categorie au fost şi sunt foarte frecvente. Clasic este şi cazul S.A. stat slab populat care practică o selecţie a imigranţilor. 56 Cazul unor vaste regiuni din Bielorusia afectate de consecinţele celui de-al doilea război mondial sau chiar al unor regiuni afectate de războiul de 30 de ani (1618-1648) în Germania. Aceasta este valabil mai ales pentru societăţile tradiţionale pentru că în Europa situaţia este mult mai complicată. în acelaşi scop al descongestionării unor regiuni dens populate (Nordeste).U. iniţial în lungul Transamazonianului. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate56 sau pot cunoaşte evacuarea forţată a populaţiei./km 2 în 1914 la 5 loc. după şapte decenii de colonizare şi creştere naturală excepţională. Un caz special este cel al populaţiei palestiniene. un spaţiu de colonizare. Edisud. De multe ori aceste procese pot antrena o scădere ireversibilă a densităţii populaţiei58. Ocupaţia străină poate obliga populaţia să se refugieze din teritoriile ocupate. unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantică. La Turquie-à la croisée des chemins. Rolul factorilor social-economici este totuşi esenţial pentru înţelegerea distribuţiei populaţiei pe suprafaţa Globului.49-63). 1993. În perioada contemporană. Aici. atât în ce priveşte intensitatea cât şi direcţia sau structura lor. unde intensitatea depopulării după 1920 a atins o proporţie de 66% în 1927. În Brazilia. Chiar astăzi. a fost declanşat după 1970 un vast proces de colonizare a Amazoniei. expulzată în cea mai mare parte după 1948.Un factor care intervine decisiv adesea în redistribuirea populaţiei este şi contextul socialpolitic. Japonia a cunoscut un proces similar. fără repopularea acestora la nivelul anterior57.Panzac. atât cel extern cât şi cel intern./km2 (cf.

dar în perioada colonială. această provincie rămîne una din ariile slab populate ale ţării noastre.VIII-IX e. decalajul faţă de fîşia intermediară sporind şi mai mult. prin baza economică fragilă : agricultură bazată pe porumb. inegalităţile pe care le diferenţiază fiind o expresie a modului în care omul se adaptează activ 59 60 Trecerea de la sedentarism la seminomadism sau chiar nomadism. mai formează densităţi de peste 500 loc. 1988). mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civilizaţia maya ajunsese la apogeu să constituie densităţi de 75-80 loc./km2 în 1900) dar este departe de valorile atinse în alte arii de veche populare din Asia.A. în zona de savană. după o susţinută emigraţie spre litoral. cu posibilităţi reduse de practicare a agriculturii 60. accentuat în timpul ocupaţiei otomane. vechimea populării spaţiului francez îi asigură în continuare o densitate ridicată la nivel mondial.2. Un caz tipic îl prezintă Kabylia. densitatea populaţiei în statele mexicane Campeche. 28 . aici localizându-se de regulă capitala şi principalele capacităţi industriale. dens populată. Această situaţie a fost frecventă în jurul Mării Mediterane./km2. Cu toate acestea.) după care a intrat într-un declin continuu. pe parcursul ultimelor două secole (1800-2000) vom constata că în timp ce în primul stat densitatea populaţiei abia s-a dublat (de la 50 la 108 loc. Relativ apropiată este situaţia Câmpiei Mesopotamiei. reorganizarea sistemelor de irigaţii a avut drept efect o nouă creştere a populaţiei. Dacă vom compara Franţa şi S. unde se disting trei fîşii : una litorală. Astăzi.3. cu zootehnie slab dezvoltată./km2) în celălalt a crescut de peste 50 ori (de la 0. situaţie frecventă în Orientul Apropiat şi nordul Africii Paul Vidal de la Blache numea concentrările astfel formate densităţi de retragere al căror efect inevitabil în timp este suprapopularea şi imigraţia. ultima. Au existat şi situaţii limită. 61 Aceasta a şi creat un puternic sentiment identitar. cu excepţia văii Carasu şi a zonei litorale sudice unde procesul recent de agrlomerare de tip metropolitan a creat o zonă dens populată. Tot factorii antropici explică repartiţia tradiţională a populaţiei din Africa Occidentală. Albin Michel. de depopulare a unor regiuni de veche civilizaţie. pînă la contactul cu Sahelul. Concentrarea litorală a devenit şi mai evidentă în prezent. chiar în ţara noastră Dobrogea. Comerţul cu sclavi a afectat secole la rând zonele litorale şi cele imediat vecine. sunt cele mai bine conturate comunităţi creştine din Orientul Apropiat. milenii la rând unul din „furnicarele” omenirii dar care spre sfârşitul Evului Mediu a intrat într-un declin îndelungat. Yucatán şi în departamentul guatemaltec Petén nu depăşeşte 20 loc./km2. în Kabylia. Quintana Roo. În ambele cazuri mobilul a fost conservarea identităţii etnice. împădurită. explicabil pare-se. cu toate eforturile întreprinse de statul român după 1878. II.n. Europa de Vest sau America. regiune muntoasă din nord-estul Algeriei. slab populată. agricultura de plantaţie a repopulat fîşia litorală./km2). determinat de invaziile devastatoare venite dinspre Asia Centrală care au afectat profund baza economică (agricultura irigată) şi au impus procesul de „beduinizare” a populaţiei59. Raportate la condiţiile de mediu extrem de dificile. cu densităţi de 200-350 loc. mai dens populată. sprijinită de imensele resurse de hidrocarburi şi dublată de o vitalitate demografică excepţională./km2. După 1920. densităţile rezultate sunt impresionante. paralel cu amorsarea unui proces de modernizare social-economică. aşa cum s-a şi întâmplat în cazurile citate (Principes de géographie humaine. în Liban61.Semnificaţia geografică a densităţilor de populaţie Densitatea populaţiei este un indicator al „capacităţii geografice a unei populaţii” (Pinchemel./km2. Paris. kabylii fiind unul din cele mai active grupuri berbere iar creştinii libanezi.U./km2 care a generat o puternică emigraţie spre Franţa şi Alger. una intermediară. Densitatea populaţiei a crescut considerabil (la peste 100 loc. faţă de loc. adesea în medii ostile. dar diferenţa în valori absolute dintre cele două state a crescut de la 49. sau confesionale. 1922).Industrializarea iniţiată de Marea Britanie a impus noi concentrări legate de exploatarea cărbunilor şi a minereurilor de fier încât Franţa actuală apare relativ slab populată în contextul vest-european. care adpăpostea o populaţie densă în perioada antică a cunoscut un declin cronic în perioada marilor migraţii.5 la 78 loc./km2 (sec. Rolul factorilor antropici se impune şi în zonele de refugiu a unor comunităţi. populaţia creştină s-a retras în faţa expansiunii arabe şi a cruciadelor spre zona înaltă (munţii LibanAntiliban) unde şi astăzi.5 la 30 loc. mai ales maroniţii. fără fertilizare. Astfel de exemple pot fi detectate şi în alte regiuni ale Globului. În Liban./km2 în antichitate şi numai 10 loc.

valorile cele mai mari ale densităţii generale sunt caracteristice statelor mici. Canada şi Australia cu 3 loc. aceleaşi densităţi pot avea semnificaţii diverse./km2. ocupată masiv în agricultură./loc./km2 dar în Valea Nilului se înregistrează peste 2000 loc. unele arii deşertice din vest). În afară de aceasta. nivelul de trai este foarte coborît (P. Bilanţul analizei factorilor care influenţează distribuţia populaţiei arată că semnificaţia densităţii generale (brute) a populaţiei este relativă. Orice densitate. Japonia. de populaţia aglomeraţiilor urbane. De exemplu. De exemplu. Bangladeshul sau Olanda au densităţi generale foarte ridicate (948. în funcţie de locul şi tipul de populaţie care o constituie. Un caz extrem este acela al Egiptului care are o densitate medie de 70 loc. este sub 400 U./km2) 29 . care dispune de un nivel de trai ridicat. Rusia cu 8 loc.la condiţiile de mediu. urmate la mică distanţă de statele insulare de talie mică./km 2). slaba populare a spaţiilor siberiene (mai ales în partea nordică unde scade sub 1 loc. dimpotrivă.S. cu peste 5000 loc.N.7). Statele întinse cunosc./km2. după întinderea teritorială./km2). în afara cazului amintit al Bangladeshului : Taiwan. Statele cu suprafeţe foarte mari dispun de obicei şi de cele mai întinse suprafeţe rămase în afara exploatării antropice./km2 dar în zona Moscovei sau în Donbass variază între 100-200 loc. Israel) completează lista. respectiv 316 loc. mai dispersă de obicei. principala sursă de venituri. Singapore. aria de populare tradiţională. dacă vom compara India şi China observăm o diferenţă considerabilă (133. pot disimula diferenţe însemnate în nivelul economic al populaţiilor aferente. Valori egale sau superioare. care nu are decât spaţii restrînse cu condiţii extreme de viaţă (zona himalayană înaltă.) diferenţa dispare. Olanda. are o populaţie majoritar urbană./km 2 în 2001) dar dacă vom „exclude” din cadrul Chinei zonele vestice şi nordice slab populate (Tibet. componente ale vastei regiuni de intensă populare din nord-vestul Europei de ex. Xinjiang Uiggur. fapt ce poate demonstra rolul important al factorilor naturali. Mascarene. dar şi al factorilor antropici ca resorturi de regularizare a distribuţiilor contrastante. Ea nu are importanţă decât plasată în contextul care o determină. densitatea populaţiei în Federaţia Rusă nu depăşeşte 8 loc. Olanda. Comparaţia se opreşte aici. bazate de multe ori pe agricultura de plantaţie care necesită forţă de muncă abundentă (Antile. principala dificultate provenind din dificultatea disocierii populaţiei rurale. Aceasta face destul de dificilă interpretarea datelor care necesită atât referinţa la o scară pertinentă cât şi cunoaşterea precisă a semnificaţiei lor. care nu reuşeşte să acopere necesităţile vitale./km 2.).6 :Densitatea populaţiei statelor Globului pe categorii de mărime (loc. Este poate cel mai tipic caz de suprapopulare de pe Glob. India. respectiv 398 loc. cu valori de 250-1000 loc. intensă.B. ocupată mai ales în servicii şi în industrie iar agricultorii. ating un nivel de productivitate greu de egalt la nivel mondial încât a vorbi despre suprapopulare în acest context este incorect.D./km2. cele mici sau medii sunt adesea situate integral în arii favorizate atât din punct de vedere natural cât şi socio-economic (tab. pînă de curând şi Hong Kong. Chiar în Asia./km2 în 2001).). Este motivul pentru care nivelul de pertinenţă al densităţii creşte odată cu reducerea suprafeţei de raportare. vom observa că populaţia se concentrează mai degrabă tot în statele de dimensiuni mici decât în cele mari. Coreea de Sud. concentrată pe suprafeţe foarte mici. valori reduse sau relativ reduse ale densităţii (Brazilia cu 20 loc. Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban. Diferenţierile interne sunt foarte mari în statele întinse. Unele mici state din Africa de Est (Ruanda. fiind legată strîns de dimensiunea statului. realizate în condiţii morfologice similare (cîmpii aluviale deltaice). în funcţie de scara la care ne raportăm. Se adaugă unele state din Asia Musonică. dens populate (Belgia./km 2. indiferent de scară ascunde o alta. bazinul Amurului etc. populaţia fiind dominant rurală./km2) având o contribuţie însemnată la această medie. încadrate adesea în arii mai largi. Kazahstan cu 6 loc. Analizate la nivelul statelor. Tabelul nr./km2 etc). fiind doar o valoare medie care poate disimula importante diferenţe. din estul Chinei având o densitate medie egală cu aceea a Indiei. aproape fără excepţie. ca vectori de favorabilitate a populării. Cele mai mari valori sunt atinse în oraşele state (Monaco. chiar dacă sunt minoritari. În Bangladesh. Dacă analizăm evoluţia densităţii populaţiei statelor Globului pe parcursul secolului al XXlea. sau care acoperă zone cu potenţial contrastant. Sri Lanka.

Swaziland). km2 0.a. Dacă reluăm comparaţia dintre China şi India vom observa că densitatea subzistenţială „defavorizează” India care dispune de suprafeţe mai reduse de păşuni (282loc. De exemplu. Imperfecţiunile densităţii brute pot fi corectate prin utilizarea unor indicatori standardizaţi – densităţile economice. anulând diferenţele datorate juxtapunerii unor arii cu potenţial umanizabil discordant.a. Dezavantajul acestei modalităţi de calcul constă în faptul că eludează complet ceilalţi factori care intervin în perioada modernă în repartiţia populaţiei (exploatarea resurselor subsolice.1-0. de obicei insulare.c. mil. Această apropiere a valorilor caracterizează întreaga Asie Musonică dovedind legătura strînsă dintre sistemul social-economic. pepinierele cu 15 ha. Sunt astfel ponderate diferenţele impuse de diversele moduri de utilizare a spaţiului. respectiv 125 loc./100 ha t.c.c. ONU.-0. km km km 2 Mii 920 19 46 56 3 254 0 681 0 167 2 311 2 107 16 9 163 95 4 397 04 616 78 134 1 0 5 2 1 940 1 39 6 5 2 9 6 8 4 4 2 4 2 9 1 8 1 3 1 3 1 1 960 2 69 8 15 2 6 7 01 5 3 3 5 3 6 1 4 1 8 1 7 1 1 980 3 76 1 59 4 7 1 38 6 5 4 0 4 0 2 8 1 9 1 4 2 1 000 5 33 1 36 7 12 1 75 8 04 7 01 6 6 3 6 2 4 2 1 3 2 0001920 8 71% 2 77 1 46 1 93 1 48 1 00 7 61 5 93 4 50 3 83 4 2 5 3 5 2 2 4 2 3 4 2 3 1000 0.2 mil.. orezul în cultură irigată şi culturile semincere cu 6 ha. Prin standardizare pot fi reduse enorm diferenţele. 1 ha cu legume sau vii pe rod poate fi cotat cu 8 ha teren arabil convenţional. slab populate (Falkland. 30 . World Population Data Sheet. Noua Caledonie) sau care au cunoscut o creştere deosebită a populaţiei abia după 1950 (Israel.5 mil. PRB.5-17. cu excepţia categoriei de state cu suprafeţe între 10-25 mii km2. Şi în Europa. Readers Digest.a./100 ha t./100 ha t. potenţialul natural şi densitatea populaţiei.3 2 7. încât utilizarea la scară mare nu dă rezultate satisfăcătoare. păşunile şi fîneţele cu 0. între Bangladesh şi Thailanda. a căror densitate medie este mai redusă decât a categoriei imediat următoare.5-1 2 mil.. La scară regională sau locală poate fi mai relevantă decât densitatea generală.c./km 2. diferenţele densităţii brute este enormă (948 loc. 1-3. respectiv 224 loc.1 mil. 2000 Corelaţia dintre suprafaţă şi densitate este evidentă./100 ha t.Categoria km2 Sub km2 1-10mii km2 10-25 mii km2 25-50 mii km2 50-100 mii km2 0. livezile cu 6 ha. explicabil prin integrarea în acest grup a unor state şi teritorii. Cea mai des utilizată este densitatea subzistenţială (agricolă). 1999.).3 ha. concentrarea urban-industrială). Gambia.). diferenţele mari care separă statele nordice de cele din 62 Astfel. km2 TERRA 288 3 7 2 3 5 34 Surse : Nouvel Atlas Universel. Vanuatu./km2) dar sunt mult mai reduse în perspectiva densităţii subzistenţiale (306 loc. respectiv 231 loc.a. calculată prin raportarea populaţiei active la terenul agricol convenţional62.

sudul şi vestul continentului se atenuează. Dynamique des populations. favorabile agriculturii irigate şi sapţiile deşertice.). dependente de concentrarea resurselor vitale (pescuit. caracateristice mai ales acolo unde genul de viaţă se bazează pe agricultura itinerantă şi distribuţiile neregulate. Este extrem de caracteristică Asiei Musonice. Singură combinarea acestor indicatori şi cunoaşterea detaliată a tuturor resorturilor care acţionează într-un spaţiu dat ne poate furniza un diagnostic precis.Dajoz. fără contraste teritoriale. Tipice din acest punct de vedere sunt şi cele două mari concentrări de populaţie ale Planetei : Marea Câmpie Chineză şi Câmpia Indogangetică. în nordul Africii sau în Orientul Apropiat). cu un potenţial natural relativ omogen. chiar dacă agricultura nu mai este principala ramură economică. -distribuţie uniformă(în pată de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa. care să redea o imagine completă a gradului de populare a unui teritoriu. Cf. Ghana). vânat. prezintă densităţi subzistenţiale similare statelor situate la contactul savanei cu pădurea tropicală guineeană (Nigeria. încă din Neolitic. în care oamenii au ştiut să extragă avantajele fiecărei situaţii. Acelaşi fenomen poae fi urmărit şi în Africa unde statele saheliene (Mali. biogeografic sau climatic (zona subcarpatică. ariile de veche populare din Europa care păstrează densităţi rurale ridicate)64. acolo unde constrângerile naturle au impus extinderea unor societăţi agricole în lungul unor fluvii (valea Nilului. 31 . zona de contact dintre savană şi pădurea tropicală guineeană sau contactul dintre zonele piemontane. valea lui Huanhe). unde îşi pun amprenta mai 63 64 Vidal de la Blache le considera o „operă a inteligenţei europene” (1922). Se poate conchide din cele expuse că noţiunea de densitate a populaţiei este relativă. uniforme. Masson. pornind de la o concentrare progresivă a populaţiei în arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian. dovedind rolul inerţiei istorice în crearea densităţilor de populaţie. la fel ca şi aceea de suprapopulare sau subpopulare. specifică ariilor cu densitate redusă a populaţiei. al bazinului londonez. cu o mare regularitate la nivel mondial -distribuţie difuză.U. au condus la imaginarea altora. Poate fi şi un efect al acţiunii inegale a procesului de depopulare rurală în arii cu o distribuţie uniformă (frecvent în vechile regiuni agricole ale Europei). Niger. la noi în ţară este destul de delicată explicarea concentrării de populaţie din partea centrală a Munteniei. produse vegetale). caracteristică în ariile cu un potenţial natural contrastant. aparent slab populate. zonele colinare sau muntoase fiind sediul unor densităţi în general difuze. puterea de cumpărare. Există o diferenţă semnificativă între distribuţiile regulate. foarte frecventă. Paris. unde populaţia se concentrează excesiv în lungul râurilor. 1974. toate cu diverse dezavantaje. care iau în calcul cantităţile de alimente produse. bine sudate între ele. Dezavantajele pe care le presupune şi acest indicator. valea Indusului. Din aceeaşi categorie fac parte şi concentrările liniare din lungul unor zone de contact morfologic. tipic fiind bazinul renan în vestul Europei. Ciad etc. O formă particulară este distribuţia litorală. -distribuţie graduală. Benin. Au rezultat astfel densităţi relativ uniforme. Togo.A). Dincolo de aceste considerente pot fi separate câteva forme(tipuri) de distribuţie a populaţiei. Industrializarea şi urbanizarea au generat şi ele astfel de distribuţii. specific în general ariilor metropolitane). Nu există un singur indicator suficient şi satisfăcător. -distribuţie axială (liniară). De exemplu. o variantă a acesteia fiind distribuţia în agregate. specializându-se în funcţie de potenţialul local 63. -distribuţie mozaicată (dispersată). axul rodanian în Franţa. R. cazul pădurilor tropicale sau boreale. în unele cazuri ajungându-se la o concentrare masivă (cazul Spaniei este cel mai grăitor). tot mai frecventă în perioada modernă pe măsură ce oraşul îşi sporeşte capacitatea de polarizare (ariile megalopolitane. în unele arii de colonizare recentă (Vestul Mijlociu al S. de asemenea cu vechi tradiţii. derivate din imposibilitatea cuantificării nivelului tehnic al producţiei agricole şi din eludarea rolului activităţilor neagricole în contextul actual al mondializării. Mesopotamia. În literatura de specialitate se foloseşte termenul de distribuţie contagioasă.

dinamica studiază variaţia în timp a efectivelor. de către noi implantări (de ex. totdeauna cu repercusiuni în repartiţia populaţiei. medie în Europa (cazul României) dar mare sau chiar foarte mare în Africa şi Americi (cazul Nigeriei sau al Cubei). Acelaşi lucru îl putem observa şi comparând continentul african cu cel nordamerican. Măsura acestui proces este densitatea populaţiei completată cu analiza dinamicii populării. are aproximativ aceeaşi densitate generală cu aceea a Franţei sau Austriei dar. extrem de stabile. România. în Encyclopédie de géographie. rezultând astfel organizări teritoriale ierarhizate. a doua utilizare este aceea care caracterizează situaţia.Pumain. Populaţia este un sistem deschis. exploatarea unor resurse de mare valoare economică (petrol în acest caz). în care BN este bilanţul natural. am putea afirma. Sursele istorice trebuie totdeauna tratate cu circumspecţie dată fiind tendinţa exagerării efectivelor. o densitate de 100 loc. în mai toate lucrările de specialitate. că Franţa şi Austria par mai degrabă subpopulate. Paris. într-un spaţiu definit. Limitele dintre cele două domenii de studiu se întrepătrund atât de intim încât disocierea lor este dificilă. a formelor de ocupare a teritoriului de către o populaţie 65. Economica. la un moment dat.mulţi factori : refugiul în depresiunile subcarpatice. imaginarea unui „optim de populare” fiind iluzorie. dinamica sistemelor de populare oscilând. a gradului de umanizare. Cu atât mai mult. Factorii care îl influenţează sunt aceeaşi. fie din teama de depopulare a oamenilor politici. suprapus în mare parte peste deşertul Thar). Acest proces. adesea nejustificată. Componentele bilanţului migratoriu fac obiectul unui capitol separat. între difuziune şi concentrare. în timp ce România are aparenţele unei suprapopulaări relative. fără să excludă raporturile spaţiale. mai mult sau mai puţin liber. diferenţele constau în urmărirea evoluţiei efectivelor.Evoluţia procesului de populare a Terrei Termenul de populare este utilizat cu două sensuri : ocuparea unui teritoriu. Caracterul subiectiv scade pe măsură ce ne apropiem de perioada modernă. în rândul tinerei generaţii. Le peuplement.1. manifestată de altfel prin tendinţa foarte vie spre emigraţie. fie din dorinţa impresionării adversarilor. Noţiunea de suprapopulare poate fi estimată numai din combinarea densităţilor cu nivelul de trai. fără să greşim. comparaţia între unităţi administrative sau arii geografice estge dificilă. Capitolul III Dinamica populaţiei Spre deosebire de distribuţia populaţiei. comparându-se cu situaţia actuală din anumite zone ale Terrei în care mai trăiesc comunităţi de tip arhaic. Rolul acestor patru componente în definirea bilanţului general a variat de-a lungul timpului în funcţie de factorii analizaţi în capitolul anterior. III. presupune fluctuaţii mai lungi sau mai scurte – pozitive sau negative. rezultat din raportul între intrări (naşteri) şi ieşiri (decese) iar BM este bilanţul migratoriu. Studiul densităţilor se dovedeşte a fi astfel una din cele mai fascinante teme ale geografiei umane dar totodată una din cele mai delicate şi mai sensibile la factori adesea greu de cuantificat. potenţial natural diversificat datorat poziţiei de contact. se pare. Procesul de populare este intim legat de redistribuirea populaţiei. care presupune existenţa unui front pionier în lungul căruia sistemul de populare (de aşezări) se difuzează. 1992. 65 Cf. prezentată în acest capitol. 32 . pp 439-461. rezultat din raportul între emigraţie şi imigraţie. poziţie favorabilă în sistemul de populare al spaţiului românesc. Pentru perioadele foarte îndepărtate acest proces poate fi urmărit prin intermediul unor evaluări indirecte. apropierea de capitală. aşa cum a fost deja exemplificat. Modul de manifestare a dinamicii populaţiei în timp şi spaţiu este cunoscut drept procesul de populare./km 2 poate să pară redusă în Asia Musonică (în statul indian Rajasthan de exemplu. popularea Australiei sau a pampei argentiniene începând cu secolul al XIX-lea). cu amorsarea unui proces de metropolizare etc. D. dinamica sa reducându-se la ecuaţia cunoscută drept bilanţul general : BG=BN+BM. denumit de regulă mobilitatea populaţiei. comparând gradul de eficienţă al utilizării teritoriului şi a capitalului uman.

ciclul intermediar şi ciclul actual. de 30 km2 pentru aborigenii din Australia (culegători) sau de 200-300 km2 pentru inuiţi69 (vînători de animale polare). Astfel. pornind de la analogia cu populaţia Nambikwara din Amazonia. pp. fiind obligat să trăiască într-un echilibru relativ cu natura. apoi prin difuziune în aproape toate zonele Globului.1978. London. Montchrestien.Ciclul primar a)Faza paleolitică Este cea mai îndelungată etapă din lungul proces de populare a Planetei deosebindu-se printr-o evoluţie extrem de lentă. cu creşteri şi scăderi spectaculoase. mortalitatea era foarte ridicată. începe în secolul al XVIII-lea şi se caracterizează prin manifestarea unor tendinţe de modernizare a comportamentului demografic pe fondul revoluţiei industriale. III. În evoluţia procesului de populare a Terrei putem distinge trei perioade distincte : prima. implicând o mobilitate continuă şi conflicte continui între grupuri. fiind practicat din diverse motive68. 1968). separate de anul 1950.Leakey. care se vor impune succesiv sub forma „exploziei demografice”. şi la circa 5 000 000 locuitori spre anul 10 66 Necesitatea cunoaşterii efectivelor se impunea în societăţile organizate în scopuri defensive. a treia. 68 Asupra modului de viaţă al acestor populaţii se recomandă lucrarea Tropice triste a lui Cl. continuă. aflată la un stadiu de evoluţie preistoric. în paleoliticul mijlociu. proporţia celor care depăşeau 40 de ani atingea la sfîrşitul paleoliticului. Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor de hrană. durează de la apariţia speciei umane pînă la sfîrşitul Antichităţii şi se caracterizează printr-o creştere lentă. pe fondul difuziunii continui a unor grupuri umane de dimensiuni reduse. de lungime egală.1. dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continentală eurasiatică. 70 Essai sur l’évolution du nombre des hommes. resursele subzistenţiale fiind la fel de reduse. Routledge. atunci când nu erau cunoscute grupurile umane mai izolate sau neintegrate în organismele politice ale timpului66.Jones 67. 40% înainte de 50 de ani. datorită necunoaşterii unor procedee de combatere a diverselor boli şi pericolului continuu din partea animalelor sălbatice faţă de care dispunea de posibilităţi reduse de apărare. mai întîi în Europa.Valois asupra omului de Neanderthal atestă că 55% dintre indivizi mureau înaintea vârstei de 20 de ani. Pentru evaluarea numărului locuitorilor Globului în această perioadă s-a recurs la comparaţia cu acele grupuri umane aflate încă în stadiu preistoric. 67 Atlas of World Population History. 33 . Histoire générale de la population. Population. În plus. Această situaţie a rămas stabilă pe tot parcursul perioadei. S-a putut astfel concluziona că pe teritoriul actual al Franţei trăiau în a doua parte a Paleoliticului. a doua se suprapune în mare parte Evului Mediu.Reinhardt. drept pentru care de timpuriu au fost utilizate numărătorile ori metodele ingenioase de genul celei utilizată de Alexandru Macedon care a folosit o funie „standard”. conchide că în cazul lui Homo sapiens. 1968). Studiile efectuate asupra scheletelor descoperite în sudul şi estul Africii (R.e.1994) atestă o durată a vieţii extrem de redusă (22 de ani în medie).Sauvy.N. 1979. Deşi nu există nici un fel de date exacte se pot trage unele concluzii pornind de la deducţii logice. Acelaşi autor.Lévi-Strauss. se pare că în paleolitic avortul nu era ignorat. necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzistenţei este de 8 km2 în cazul pigmeilor din pădurea congoleză (vînători şi culegători)..n.Reinhardt et all. C. ajungând astfel la concluzia că nu dispune decât de 34 000 de infanterişti şi 4 000 călăreţi. restul nedepăşind 50 de ani (citat de M. 11%. accelerată în ultima fază. fiind deosebite de celelalte prin salturi calitative. J. 69 Mai cunoscutţi sub numele peiorativ de eschimoşi. iar spre finalul perioadei şi spre Oceania sau America.McEvedy şi R. Fiecare din aceste cicluri şi faze se distinge printr-o evoluţie specifică. fiind caracterizată printr-o evoluţie oscilantă. Primul comportă trei faze corespunzătoare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic. oprindu-se în pragul epocii moderne (circa 1700). Neolitic şi Antichitate. denumesc aceste trei perioade astfel : ciclul primar. 13-25. nr 1/1979. cu care puteau fi înconjuraţi 20 oameni. Istoricii epocii aveau tendinţa de a exagera de 10 ori cifrele reale (cf. publicată în 1955 şi tradusă în limba română în 1963. conform studiilor lui H.Biraben 70 a evaluat populaţia Globului la 1 000 000 locuitori spre anul 50 000 î. Ultimul ciclu poate fi divizat la rândul său în două etape : modernă şi contemporană. citat de M. A. generând cea mai spectaculoasă creştere.1. 20 000-50 000 locuitori.Există şi situaţii de subevaluare. Paris. De asemenea. INED. Omul era obligat să trăiască în grupuri mici.

în primul rând în partea centralestică a Chinei72. Noua Guinee şi Australia.Cavalli-Sforza.0003% anual. alta mai nordică şi mai activă. pp78-83.. joasă înaltă n joasă înaltă J î joasă înaltă oasă naltă 1 1 4 1 1 10 0 0 000 5 5 8 000 71 Cf. Astfel de concentrări existau şi în alte regiuni ale Globului.n.n. ar. şi 1950(milioane locuitori) A O. M.N.n. Jones ar. Flammarion (1994). ar. fiind clar conturat spre anul 6 000 î. Histoire des agricultures du monde. Se pare că spre Asia au existat două direcţii de migraţii : una meridională. Des gênes. Europa Central-Sudică. Cea mai mare parte a uscatului se caracteriza printr-o populare extrem de difuză. a dus la despădurirea şi desţelenirea unor întinse suprafeţe forestiere sau înierbate.e. de unde acesta a început să migreze în urmă cu circa 100 000 de ani.e. v v v v V v v v irabe ar.e. a unor regiuni inospitaliere sau abia eliberate de calota glaciară.e. care atinsese între 40 000-60 000 î. cu excepţia unr arii insulare mai izolate.n. Pour la Science (1999) continuare a lucrării Qui sommes nous. în Les langues du monde. extremitatea vestică a Europei spre 35 000 î. des peuples et des langues.. Seuil. Este dificil de estimat care era distribuţia populaţiei pe Glob în această perioadă. devenind mai puţin dependent de circuitele naturale. La sfîrşitul paleoliticului.N.n.1973 B y. Omul colonizase însă aproape întreg uscatul. Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a populaţiei de pe Glob.e.Roudart. iar Americile au fost colonizate de cel puţin trei valuri în urmă cu 15-35 000 de ani. în Asia Anterioară de unde s-a difuzat spre Europa central-vestică. ar. estul Africii.e.e.N.U nul 2000 . În Mezoamerica. aşa cum acceptă mulţi autori. Cunoscută ca revoluţia neolitică. Tabelul nr. acest proces se manifestă independent spre anul 2 000 î. d aub cEved nson . L. Studiul înrudirii genetice a populaţiilor umane converge în bună măsură spre aceleaşi concluzii 71..000 î. fiind destul de greu de apreciat dacă este vorba de o difuziune dinspre vest sau de o evoluţie separată. doar 0.n. ca şi diferenţierile lingvistice majore.e.n În estul Asiei. după anul 4 000 î. b)Faza neolitică Este o etapă mai scurtă decât cea anterioară şi are drept principală caracteristică descoperirea culturii sistematice a plantelor şi domesticirea animalelor care asigură omului resurse de hrană stabile. Ritmul de creştere a populaţiei era extrem de redus.e. aşa cum s-au transmis pînă astăzi. În această perioadă s-au format cu certitudine şi caracteristicile rasiale majore. în lungul văii Dunării şi spre Asia Centrală. 34 . 1997.Mazoyer. Nevoia continuă de terenuri agricole.n.n. ar. într-un context climatic şi social extrem de favorabil care a premers revoluţia neolitică. 72 Cf. dublarea efectivelor producându-se în aceste condiţii odată la 24 000 de ani. fapt oarecum normal dacă ne raportăm la aria de origine a lui Homo sapiens sapiens. acest proces complex începe cel mai devreme spre 10 000 î. tecerea la agricultură era deja avansată în jurul anului 3 000 î.e. ar. abundente. L. datorită creşterii continui a efectivelor.UJ Duran H M Thomli O. ar.n. delimitarea teritoriilor de referinţă fiind acum mult mai riguroasă.8 : Evoluţia populaţiei Globlui între 10 000 î. care a colonizat cea mai mare parte a uscatului eurasiatic şi Americile. estul Asiei. Estul Asiei era deja atins spre 60 000 î. Indiciile arheologice atestă totuşi formarea timpurie a unor areale în care prezenţa omului era mai frecventă : Orientul Apropiat. Revoluţia neolitică a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umane.

6 500 5 000 4 000 3 000 4 2 000 7 1 000 0 500 00 400 62 200 50 1 70 2 00 90 4 00 90 5 00 90 6 00 00 7 00 07 8 00 20 9 00 26 1 000 54 1 100 01 1 200 60 1 250 00 1 300 60 1 340 43 5 0 5 0 7 1 2 1 5 1 50 4 2 7 5 0 1 00 1 62 2 31 31 4 00 55 2 56 56 2 06 06 2 06 06 2 06 06 2 10 07 2 24 24 2 40 26 3 45 54 3 20 01 4 50 00 4 16 16 4 32 32 4 43 4 60 3 00 4 4 50 4 50 4 60 3 20 3 2 75 2 45 3 65 3 2 40 2 40 2 20 2 2 10 2 2 00 2 2 90 2 2 90 1 2 90 1 2 70 2 30 3 00 3 70 1 2 50 1 00 2 00 3 00 1 5 7 1 5 0 2 5 0 1 1 2 5 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 3 3 4 3 4 2 00 4 2 10 3 3 00 4 35 .

36 . Routledge.n.8). Univ.. pp.. Historical Estimates of World Population.e.n. spre anul 4 000 î. printre care şi Biraben. locuitori. atestă o creştere sensibilă a efectivelor. Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani. Mulţi specialişti. un număr de 150 mil. nr.n.). Demografic Problems.Durand. 4/1980. Controversy of Population control. How Many People Hase Ever Leved On Earth. J.Haub. Extrapolarea acestora şi examinarea unor aşezări neolitice din ariile de densă locuire73 poate conduce la aprecierea populaţiei Terrei la circa 15 mil.N. populaţia evolua conform unei creşteri naturale cu valori reduse ale natalităţii (25‰). C. dată fiind durata redusă a vieţii. Population. Privind obiectiv lucrurile. circa 2% depăşind pragul de 50 de ani74.Jones. înzecirea populaţiei pe parcursul a 1000 de ani pare improbabilă pentru acele timpuri în care totuşi Revoluţia Neolitică se impusese efectiv doar pe arii restrânse. nr. propun pentru anul 3 000 î.of Pennsylvania. Pentru această perioadă. ( o creştere de 3 ori în 6 000 de ani) şi la 50 mil. R.n.e.nr. 1974. mortalitatea având valori apropiate.e. J.Thomlinson.1/1975. cum a fost şi cazul aşezărilor din Subcarpaţii Moldovei.. fapt ce presupune o creştere a excedentului natural pe baza reducerii mortalităţii. R. C.N. aşa cum confirmă studiile efectuate asupra scheletelor din unele necropole de pe teritoriul Franţei unde se constată o proporţie mult mai ridicată a celor care depăşeau 40 de ani (15%). Population Today. care ar fi fluctuat în jurul acestei valori până spre 400 î. ritmul de 73 74 Prin numărarea locuinţelor. A Population Atlas of World Population.5.. pp.5. London. spre 3 000 î.D.McEvedy. pentru prima dată.U. bine studiate. document on-line al Population Reference Bureau al O. deci o înzecire a populaţiei în 7 000 de ani (tab.Biraben. var – varianta. Population Today. Comparaţia cu populaţiile care practică agricultura itinerantă în pădurile ecuatoriale. 1979. An Essay Concerning Mankind’s Evolution. Population Center.e.1 400 1 500 1 600 1 650 1 700 1 750 1 800 1 850 1 900 1 910 1 920 1 930 1 940 1 950 300 070 860 750 550 128 13 29 00 70 45 25 50 3 74 4 40 5 79 4 45 6 79 6 61 8 125 1 402 1 762 1 1 3 74 5 61 5 79 5 3 50 4 40 5 45 5 00 45 6 79 10 7 71 35 9 54 00 1 241 265 1 643 650 1 710 1 656 1 625 1 200 7 05 8 95 7 20 4 40 5 25 3 4 00 5 00 5 6 00 7 00 9 00 1 200 1 600 1 650 1 750 1 860 2 070 2 300 1 260 1 762 9 80 1 402 1 7 90 9 125 1 7 61 1 9 6 5 70 4 45 5 5 6 9 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 400 556 527 566 566 500 400 486 520 556 Surse : Historical Estimation of World Population. evoluţie contestată de alţi autori (McEvedy de ex.2/1995.

estimărilor lui J.. Continentul asiatic s-a dovedit ulterior a fi sursă majoră a migraţiei unor populaţii numeroase spre diverse arii. c)Faza antică Perioada antichităţii.e.. mai slab populate. sec.0023% anual. în sec. Vîrful acestei evoluţii relativ accelerate este atins la începutul erei creştine.n. Creşterea gradului de siguranţă era semnificativă chiar dacă pe spaţii largi domina insecuritatea. Egiptului (în timpul dinastiei a II-a.e.e.e. Pe baza acestor înregistrări. al XIII-lea î. Israel şi Imperiul Roman. Repartiţia actuală a populaţiei. amplificarea relaţiilor de schimb la mari distanţe (pe uscat sau pe ape).n. fapt ce atestă existenţa unor politici clare în domeniul controlului populaţiei.n.N. ale Lumii Vechi. chiar dacă unele civilizaţii avansate nu au lăsat indicii referitoare la numărul locuitorilor (cazul Indiei).VI-V î. se pare. Limita inferioară a acestei etape este discutabilă dar cea superioară este unanim acceptată. preluate de O. Grecia. încheie ciclul primar printr-o creştere progresivă a populaţiei. sec. trăind în circa 20 000 de aşezări. Unele informaţii asupra efectivelor populaţiei provin şi din arhivele hitite. După această dată urmează un declin consecvent marilor migraţii din spaţiul eurasiatic şi destructurării societăţilor sclavagiste. când se ajunge la circa 250 mil..creştere fiind totuşi sensibil mai ridicat decât în paleolitic (0. În acest mod.038%anual dar a culminat la 0. spre anul 200. Este o perioadă marcată de noi revoluţii. Israelul a lăsat numeroase informaţii asupra numărului de 75 Cea mai spectaculoasă a fost mutarea a 200 000 de aramei de pe actualul teritoriu al Siriei în Mesopotamia. 2-4 copii în medie. Creşterea însemnată a populaţiei a fost însoţită de progrese remarcabile ale nivelului de cultură şi civilizaţie.n. dar cele mai cunoscute sunt exilurile populaţiei evreieşti în Egipt. de către asirieni.Biraben. Pe acest fond au fost efectuate primele înregistrări parţiale de populaţie. în timpul lui Sargon I (2800 î.5 mil. considerată în general între anii 3000 î. unii autori antici (Herodot. vezi tab.n. Ritmul de creştere a fost în medie de 0. atestând o creştere semnificativă a duratei vieţii.n.n.8).e. durata de dublare reducându-se la numai 1 000 de ani.locuitori. Pe parcursul celor circa 3500 de ani populaţia Globului s-a dublat în două rânduri. China. I.. Imperiul hitit. strămutarea unor populaţii numeroase75. VI î. având efecte imediate în creşterea numerică a populaţiei.05% între anii 400 î.e. apariţia scrisului. şi la Babylon./km2 pe spaţii extinse. care privilegiază continentul asiatic. Avansul unor regiuni precum cele amintite în dezvoltarea civilizaţiilor agrare a permis depăşirea pragului de 1 loc.n..n. De la asirieni sunt păstrate şi unele documente din care ne putem da seama care era dimensiunea medie a familiei. Pentru Mesopotamia. practica asemenea altor mari puteri din epocă.e.e./km2.. îşi are originea în această perioadă. distruse ori păstrate parţial şi deformate de către istoricii de mai tîrziu). coincizând cu declinul celor două mari imperii sclavagiste antice : Imperiul Roman şi Imperiul Han. Prin extrapolare se poate obţine o imagine a gradului de populare a Planetei. Iosif Flavius. şi 200 e. Tot asirienii sunt cei care aveau reglementări precise asupra interdicţiei avortului. în ritm lent dar evident mai accelarat decât în perioadele anterioare. 37 . din care 0. 0. afectând doar populaţia impozabilă (capii de familie) sau incorporabilă (bărbaţii tineri. în special de cea metalurgică şi cea socială care au condus la constituirea statelor sclavagiste şi dezvoltarea unor tehnici agricole avansate. care asigurau văii Nilului primul loc între marile aglomerări umane ale lumii cu densităţi de circa 100-200 loc.n. parţial păstrate).) sau chiar 6 mil.e.nr.e.0108% anual). mai ales în ţinuturile aride. locuitori (cf. dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor numărători de populaţie. Hecateu din Abdera – sec. în Asiria. locuitori. aprecierile converg spre 4 mil. cu efecte majore asupra difuziunii unor invenţii. Acesta din urmă a instituit censul periodic la intervale egale (cinci ani) începând cu secolul al V-lea î. prin dezvoltarea formelor de organizare socială.5-7. la sfîrşitul mileniului al III-lea î. ulterior remarcându-se cele din Mesopotamia.n.U.n.N. productivitatea şi eficienţa muncii au crescut considerabil.6 mil.) au apreciat populaţia Egiptului la circa 3. IX î. sec. Toate aceste surse devin utile pentru aprecierea evoluţiei populaţiei Globului.e. şi 476 e. buni de luptă). precum irigaţiile. Cele mai vechi încercări de acest tip aparţin. vizibil mai accelerat între 4 000-3 000 î.n.

frontul de populare avansând pînă în Melanezia. fapt ce explică presiunea demografică generatoare a marii colonizări greceşti. 1 mil. de membri.Beloch. specifică în primul rând celor trei mari nuclee de concentrare a populaţiei (circummediteranean. -frecvenţa epidemiilor de ciumă sau de tifos exantematic completează acest tablou sumbru. citat de M. Tracia). Conform acestuia. deplînsă de unii autori antici (Polybiu. Zone dens populate astăzi. o forţă de temut pentru acele vremuri dar greu de acceptat. poporul lui Israel ar fi numărat 2 mil. 3 mil. Existenţa unui paralelism în evoluţia populaţiei din cele două mari arii de civilizaţie ale Globului constituie subiectul unor controverse între demografi.locuitori. a cărei densitate depăşea astfel 200 loc. Macedonia. Oceania cu circa 1 mil.locuitori la începutul erei noastre. fără rezultate. prin extrapolare. -sclavajul.5 mil. se aflau în prima fază de constituire a unui sistem coerent de populare. Destul de corecte sunt informaţiile din periaoda romană. Aşa cum s-a subliniat.) număra 55 mil. -invaziile unor populaţii nomade dinspre centrul Asiei (ramuri ale aceloraşi huni au atacat toate cele trei mari nuclee amintite) ori dinspre nordul împădurit al Europei. Răspunsul autorităţilor la aceste evoluţii negative nu a întîrziat. De remarcat că o bună parte dintre coloniştii aduşi în Dacia după cucerire au fost recrutaţi din regiunile dens populate (sudul peninsulei Iberice. Noricum. se poate aprecia. etc. întemeietorul demografiei istorice (1886.).n. în Peninsula Iberică. Distribuţia spaţială a acestui efectiv era următoarea : 7 mil. 1968). în contextul unei fiscalităţi apăsătoare. războaielor continui dar şi frecvenţei celibatului definitiv.locuitori la fel ca şi regiunile nordice ale Eurasiei. datele parţiale asupra populaţiei Chinei indică la apogeul Imperiului Han. cea mai cunoscută epidemie fiind cea antoniană. puţin credibile însă.5 mil. 5 mil. În Africa subsahariană locuiau probabil circa 15-17 mil.locuitori. Cauzele acestui declin sunt diverse : -slăbirea autorităţii statului. adusă la Roma în 172 şi extinsă în Galia şi Spania în 180. cu circa 40-50 mil.). Dacia). luând chiar măsuri de stimulare a natalităţii. ca şi astăzi. de multe ori. în Grecia antică era permis controlul descendenţei. că cea de-a treia mare concentrare umană a Globului era cu siguranţă subcontinentul indian.al V-lea î. Orientul Apropiat). în Galia transalpină. cifră evident exagerată dar grăitoare pentru dimensiunea catastrofei. fără rezultate. legislaţia încurajând familia. unde în perioada de apogeu (sec. conform scrierilor biblice. Strabon. în provinciile dunărene (Retia. Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e. Dio Cassius menţiona la Roma câte 2 000 decese zilnic. ultima poziţie.locuitori. primele informaţii provin din Grecia antică. Siria. Polinezia). Chiar dacă nu există informaţii asupra celorlalte regiuni ale Asiei.locuitori (între 20-25%din populaţia Globului). Sparta.) se înregistrau circa 2 mil. Hawaii. germanici îndeosebi (în timpul lui Marc Aurelius de ex. În Extremul Orient. care afecta o mare parte din populaţie.n. pentru repopularea unor zone pustiite s-a recurs la prizonieri barbari. Pe continentul european. 6 mil. în Grecia şi regiunile adiacente (Macedonia. cu circa 8-10 mil.n. Plutarh). în Asia Mică. în Italia actuală. Spre deosebire de Asiria.locuitori. unele arhipelaguri mari nefiind încă populate (Noua Zeelandă.e. activă încă din 166 la Seleucia în Orient.locuitori ocupa. din care 600 000 în Attica. În realitate este vorba de o exagerare de circa 10 ori a efectivelor. ca Japonia sau Coreea.Reinhardt. -slăbirea vitalităţii demografice datorată frecvenţei foametei (mai cunoscută cea din anii 250270 din Imperiul Roman)./km2. în Insulele Britanice iar cea mai mare parte revenea provinciilor africane (11. 2 mil. în secolul I e. aşa cum au fost analizate şi intepretate de către J.locuitori.locuitori iar Americile erau slab populate nedepăşind 5-6 mil. circa 40-70 mil. locuitori concentraţi în Egipt dar şi în Lybia. unele cetăţi precum. 38 .K. Astfel pe timpul Exodului (din robia egipteană). acest ciclu primar se termină printr-o perioadă de declin.. indian şi chinez). O concentrare importantă era şi aceea din aria platourilor iraniene. Cartagina sau Numidia) şi a celor din Asia Anterioară (19. chiar şi cifra de 200 000 indivizi fiind impresionantă pentru acele vremuri raportată la spaţiul restrâns al anticei Palestine. ale căror migraţii nu se datorau unei creşteri spectaculoase a efectivelor ci limitării resurselor. Sud-estul Asiei era mult mai slab populat. Palestina. cu circa 5-6 mil. fapt ce a impus mai tîrziu o tendinţă de depopulare.

cu perioade mai lungi de creştere lentă. la circa 200 mil. drenarea unor zone umede. Veneţia). manifestată prin asolamente şi tehnici agricole mai evoluate decât cele antice. Un rol important l-a avut noua revoluţie agrară de la începutul mileniului al II-lea. De remarcat că unele zone dens populate în Antichitate. Multe din cîştigurile Antichităţii în domeniul calităţii vieţii vor fi pierdute pentru o lungă perioadă. Stabilizarea efectivelor este urmată de o creştere destul de rapidă al cărei vîrf se situează între 1000-1200. cumani. în spaţiul fostului Imperiu Carolingian. populată de vikingii veniţi din Scandinavia sau cazul şi mai spectaculos al Madagascarului. cel intermediar se remarcă prin extensia temporală mai scurtă (1200 de ani) şi o dinamică specifică. mai ales în secolele VIII-IX. invaziile migratoare continuând aici pe tot parcursul perioadei medievale (bulgari. în zigzag. în contextul dezvoltării tehnicilor de navigaţie. austronezieni) fie de populaţiile migrate din sudul actualei Chine (birmani. Prima parte a Evului Mediu se impune şi prin popularea unor spaţii insulare mai izolate. suprapuse mai ales Imperiului Bizantin. În Oceanul Pacific frontul de populare atinge treptat. Această undă de progres a pornit din Italia. 1968).). citat de Reinhardt. Un rol similar l-a avut rapida extindere a civilizaţiei arabo-islamice.III. precaritate a igienei colective. în nordul Oceanului Atlantic. Noua Zeelandă. cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean. pe parcursul acestui ciclu. O evoluţie similară o cunoaşte şi populaţia Asiei Musonice. unde încă din secolele VIII-IX se remarcă o extindere a vetrelor unor oraşe. Aceasta va determina de altfel constituirea unui curent secular de difuziune a populaţiilor germanice spre est (marşul spre răsărit) pînă în Transilvania şi Ţările Baltice. specialiştii apreciază numărul ostrogoţilor la cel mult 200 000. 76 Cazul unei epidemii de ciumă bubonică pornită din Abisinia în 541. În regiunile aflate sub jurisdicţia Imperiului Bizantin. Marchizele etc. Lucca. thai).2. migraţiile populaţiilor nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civilizaţie ale Antichităţii. La începutul ciclului. urmate de perioade mai scurte marcate de un declin brusc datorat unor epidemii. hunii au împins alanii din stepele ponto-caspice spre Europa. aflate într-o perioadă de profundă criză socială şi morală. Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei. Efectivele acestor populaţii nu erau foarte mari. Piacenza. cele mai izolate arhipelaguri (Hawaii. care vor favoriza molimele76. unguri. acest progres era chiar mai vizibil (Ravenna. unde a decimat jumătate din populaţie.n. ajunsă la Constantinopol în 542. mai ales pe teritoriul actualei Germanii (Lamprecht. devenind de pe atunci a doua mare concentrare umană de pe Glob. Pornite din inima Asiei. Verona. unde se observă din această perioadă o sporire a imapctului antropic prin defrişări masive. în timp ce aria indiană cunoaşte o creştere continuă cu toate atacurile hunilor albi.Ciclul intermediar Spre deosebire de ciclul primar.1. unele puţin importante în Antichitate : Pavia. antrenând în mişcarea lor şi alte popoare. tătari etc. Astfel. de aici extinzându-se spre Roma şi Spania. nu au fost atinse decât tangenţial de această undă de progres. efectele cumulate ale invaziilor succesive şi ale fenomenelor menţionate anterior. Aceste efective erau însă suficiente pentru a dezechilibra societăţile bine structurate din spaţiul euromediteranean. invazii sau războaie care au afectate selectiv ariile de veche civilizaţie din spaţiul eurasiatic dar şi Lumea Nouă după marile descoperiri geografice. al burgunzilor la circa 100 000 iar al vandalilor la cel mult 80 000. Este cazul Islandei.). Evul Mediu apare în prima sa parte ca o epocă de regres : scăderea speranţei de viaţă. Declinul amorsat la sfîrşitul Antichităţii se stabilizează la nivel global în jurul anului 600 e. legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se şi înregistrează cele mai notabile salturi. populat în principal de imigranţi din Insulinda.locuitori. 39 . au creat prima mare perioadă de declin demografic la nivel global din ultimele două milenii. mai ales prin difuziunea riziculturii în Indochina şi Insulinda unde se constituie pentru prima dată formaţiuni statale puternice generate fie de populaţiile locale (khmeri. pecenegi. generând migraţiile populaţiilor germanice şi slave.

365. 231.1 1. 81.1 48.2 15.55 1. 105. 230. abia după 1650 regăsindu-se nivelul anterior (cf.5 37. l-a avut şi marea invazie mongolă. în perioada Renaşterii77.9. în 1450. Epidemiile de ciumă se datorau şi stării proaste de igienă (mai precare ca în Antichitate). La population française. corespunzător unui ritm de creştere anuală de 0.3 52.4 11.1 1 4 1200 366.4 12.4 1.9 0 2 1300 369. Un rol important în reducerea avântului demografic din secolele XI-XII.9). de la 21 mil. 279. 1 3 800 227.3 13.3 1. 108. 30.3 e.2 2 3 1000 276. 63.4 9.15 1. 82. 62.n.6 Sfîrşitul ciclului medieval se încadrează în aceeaşi notă.9 12.9 41. La Découverte.2 7.1 2 2 1600 545. 253. unde populaţia locală a fost masiv decimată în Antile sau în zonele costiere.05 1. 156. 63.2 10.5 0 4 1400 360. durata de dublare a populaţiei scăzând astfel la 750 de ani.5 1.4 26.4 47. 256. 0. Această creştere a fost anulată însă de efectele catastrofale ale epidemiei de ciumă din 1348-1349.Vallin. (milioane Ocea 1.0 8.4 8 4 1100 327. 413. 40 . 58.088%. 1996).8 7 7 4 Surse : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelul 8 e. La fluctuaţia efectivelor au contribuit şi luptele continue dintre feudali sau unele secete urmate de crize subzistenţiale (tab.9 3 3 2 1700 611.0 0 0 5 1650 547.J.3 0 0 1500 430.8 10. 190. 364. cu scăderi de 50%). dublu faţă de valorile maxime înregistrate la începutul erei noastre.27 1.locuitori.9 13. 27.3 38. :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 600-1700 locuitori) Anul TER Asia Eur Afri Ame RA opa ca rica nia 600 202. Franţa. Înainte 77 De exemplu. Paris. mai ales în Americile proaspăt „descoperite” de către europeni. a cărei populaţie s-a redus considerabil pe parcursul secolului al XIII-lea. încât spre anul 1400 populaţia Globului era mai redusă decât în 1200. 88.7 31.2 1.nr.n.0 1.23% anual) dar la nivel regional sunt semnalate fluctuaţii extreme.25 1. pentru Franţa se estimează că ciuma urmată de războiul de 100 de ani a condus la o scădere dramatică a populaţiei.1 8 1 1340 407.locuitori (pe parcursul secolului al XVI-lea înregistrându-se cel mai rapid ritm de creştere de pînă atunci. 58. mai ales în Asia. 234. 38. Ţările de Jos. în 1328 la 9 mil. 140.0 45. cifra anterioară fiind atinsă din nou abia spre 1500.7 12. 44. 120.Spre 1340 populaţia Globului depăşea cu siguranţă 400 mil. Tabelul nr. Aceasta a decimat populaţia din zonele dens populate ale Europei (Italia. chiar dacă la nivel global se constată o redresare care face ca spre 1550 populaţia Globului să depăşească 500 mil.

după estimări efectuate plecând de la numărul focurilor80) fapt ce explică rolul său major în istoria europeană a epocii.locuitori : China. în afara logicii evoluţiei fenomenelor demografice. O creştere cu aproape 400 mil. este improbabilă. Cifra propusă în tabelul nr. ponderea populaţiei africane scăzând continuu pînă la 1950. fiecare.. conturate în Antichitate. Estimările se referă la teritoriul actual al acestor state. cel mult al unei stabilităţi relative. din cauza foametei repetate populaţia a scăzut de la 9 la 6 mil. Marea Britanie cu 5 mil. Această din urmă opinie pare mai apropiată de realitate dacă o comparăm cu efectivele populaţiei din epoca modernă (mult mai bine cunoscute) estimările minime propuse pentru 1700 – 532 mil. deşi au existat şi perioade mai dinamice (Evul Mediu timpuriu.15%. susţin că dinamismul înregistrat în perioadele amintite a reuşit să relanseze creşterea. populaţia amerindiană se apropia de 15 mil. Alţii. al XVIII-lea.locuitori care iau în calcul îndeosebi o subestimare a populaţiei africane (unele surse indică pentru acest continent 100 mil. Cele circa 612 mil. pentru ca în secolul al XVII-lea numărul lor să se reducă pînă la 10 mil. care a pustiit regiuni întinse din Europa Centrală.locuitori la 1700. fiind una din explicaţiile declinului acestei ţări ca mare putere (cf.59).S. mult mai redus decât cel din secolul al XIV-lea.R.. evoluând după 1200 în direcţia unui declin lent. dimpotrivă. La population mondiale. cei mai mulţi considerând acest nivel supraestimat.1. probabil chiar mai puţin78. Renaşterea). în 1328. 81 Demograful rus Urlanis. care devansa toate statele cele mai populate din Europa. unde între 1590-1650. Centrul de greutate al populaţiei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantul nordic al acestuia. Urmau Germania şi Italia cu 13 mil. altele numai 30-40 mil.S. Rusia. 80 Adică al gospodăriilor. III. Europa. din mai multe motive : 78 Vârful declinului s-a situat spre mijlocul acestui secol..al XVII-lea. Unii autori susţin că în Mexic. estimând populaţia Americii la circa 40 mil. dublul mediei mondiale). 79 Unii autori citează situaţia Spaniei. Polonia cu 6 mil. efectele factorilor regresivi menţionaţi nu au permis o creştere a populaţiei mult peste nivelul maxim anterior epidemiei de ciumă de la 1348. Progresul cel mai spectaculos l-a înregistrat însă Japonia.3. faţă de numai 3 mil.Ciclul actual Limita inferioară a acestui ciclu se situează la 1700. statul cel mai populat era Franţa (22 mil. locuitori.locuitori pe parcursul sec..locuitori la mijlocul sec. constă în izolarea insulară (după 1277 arhipelagul nu a mai fost ameninţat niciodată de invazii) dar şi în crearea unei solide civilizaţii proprii. 1968). situându-se cu certitudine pe locul al III-lea în lume. pp. grefată pe influenţele sino-budiste. înregistrate în scopul impozitării. cu circa 29 mil. Explicaţia acestei creşteri impresionante (ritmul de creştere anuală a fost de 0. cifra de 15 mil. foametei endemice79 – atât în Europa cât şi în sud-estul Asiei. 1995. avansa pentru teritoriul fostei U. Unii cercetători admit că. din Orientul Apropiat. legată de unii specialişti şi de răcirea climatică („mica glaciaţiune”) la care s-a adăugat incidenţa comerţului cu sclavi africani.locuitori). Spania cu 8 mil.locuitori de la 1700 se repartizau apropximativ în aceleaşi arii de maximă concentrare. subcontinentul indian.Vallin. poziţie pe care o deţinea încă din Evul Mediu timpuriu (15 mil. citat de Reinhardt (1968). J.9 pare mai apropiată de realitate şi faţă de estimările maxime de 680 mil. cifră improbabilă dacă urmărim evoluţiile ulterioare. majoritatea acestora pierind pe drum. sunt greu de acceptat. Asupra numărului populaţiei mondiale la sfîrşitul ciclului intermediar (1700) părerile sunt împărţite.).. imediat după descoperire (Reinhardt. La Découverte. cu toată extinderea sa nu depăşea efectivele Germaniei sau Italiei81. datorită războaielor pustiitoare din Europa (cel de 30 de ani. şi-au pierdut importanţa demografică. Tot acum se face resimţit şi comerţul cu sclavi negri de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent. la începutul ciclului. declinul a atins chiar 50% în 1605 faţă de 1519. după ce în perioada romană se instaurase un echilibru aproape perfect între „pars occidentalis” şi „pars orientalis”. situaţie care se va perpetua aici pînă în epoca modernă. În Europa.locuitori. 41 .. după care continentul negru începe să îşi ia revanşa. Cele mai multe dintre statele cu pondere însemnată în Antichitate şi la începutul Evului Mediu.de sosirea europenilor. fiecare cu peste 100 mil. unde s-a suprapus unor epidemii de ciumă). Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarcă o altă perioadă de declin.

Tabelul nr. Se poate spune că este momentul în care fenomenele globalizării şi mondializării încep să devină o certitudine. a)Faza modernă Se suprapune perioadei marcate de impunerea relaţiilor capitaliste în Europa şi America de Nord având drept corolar expansiunea colonială vest-europeană în Asia şi Africa (1750-1950).8 2. 433. 970. dimpotrivă. O creştere sensibilă a populaţiei se constată şi în Extremul Orient (Japonia.10). efect al exploziei demografice amintite dar şi al expansiunii coloniale. 82. al cărei rol în modificarea sistemului de populare al Planetei a fost capital. 173. folosirea pe scară largă a unor amendamente. 119. medicamente etc.6 700 7 4 1 705.7 750 3 6 1 877. -tot acum se manifestă.4 24. 120.1 1. 147.n. a celei mai mari părţi a Africii şi Asiei.3 5. dată fiind organizarea curentă a recensămintelor în ţările europene. Tot acum debutează explozia demografică. 100 455.3 13. în America de Nord. 395. -relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este ruptă din această perioadă când debutează.nr. între marile puteri coloniale. Africa a rămas. 69. Fenomenul exploziei demografice este şi expresia creşterii vizibile a standardului de viaţă. în afara acestor evoluţii datorită decalajului tot mai mare pe plan civilizaţional dar şi vînătorii de sclavi sau introducerii unor boli necunoscute. într-o fază accelerată de creştere (America de Nord din secolul al XVIII-lea.7 413.4 42 . 181. În cadrul acestui ciclu deosebim două faze distincte : modernă şi contemporană. propagată treptat spre sudul şi estul Europei sau peste ocean. China) determinată însă de progresele înregistrate în agricultură – noi tehnici de cultură a orezului. modificarea sistemelor de cultură.1 850 0 8 9 1 1573. Acest flux este destul de corect apreciat. 736.2 16. Germania.8 910 0 4 2 4 1 1782.8 7. primele forme de control al creşterii populaţiei.-acum este iniţiată revoluţia industrială. pe ansamblu. la scară largă.10 :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1700-1950 e. (milioane locuitori) A TER Asi Eur Afr Amer Ocea nul RA a opa ica ica nia 1 611. îndeosebi pe plan medical – prin generalizarea unor forme noi de combatere a unor maladii. Franţa şi Ţările de Jos. 64. 62. fenomen concomitent revoluţiei industriale declanşată în Anglia.9 800 8 6 1 1147. răspândirea practicii culturilor succesive care au permis subzistenţa unor mase tot mai importante de oameni.2 6. 110. devenite tot mai intensive etc. 140. sunt întreprinse primele înregistrări fiabile ale populaţiei iar în agricultură se petrec transformări spectaculoase – introducerea masivă a unor plante de cultură din Lumea Nouă în cea Veche şi invers. colonizarea europeană a Lumii Noi şi împărţirea.). Această creştere a fost susţinută de o puternică emigraţie de sorginte europeană. 913. intră. reducându-se astfel mortalitatea generală (vaccinuri.5 1.3 482. în contextul colonizării europene.9 900 2 8 6 6 1 1703.5 58. Perioada de vîrf a acestui val migratoriu se suprapune celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea şi primei părţi a secolului al XXlea (tab.7 596.8 1. Australia şi unele regiuni ale Americii Latine din secolul al XIX-lea). 266. Americile şi Australia. cu mai mare eficienţă. 190. 125.

3 151.48%. în Rusia(Imperiul Ţarist). corolar al industrializării. această ţară şi-a revenit din aceastăc criză seculară82. odată cu integrarea în Uniunea Europeană. în ciuda influenţei nefaste a celor două războaie mondiale. PUF. dar în contextul debutului manifestării exploziei demografice în Africa. oscilând în jurul unei proporţii de 60%. după 1815. 5 179. 5 513. 8 2512.nr. fapt ce explică rolul său politic pregnant. Între 1900 şi 1950. artizani.3 208. J. La 1900. continentul menţinându-şi supremaţia la nivel mondial. termenul impunându-se şi în Franţa imediat după 1900. 2 516.915 1 920 1 930 1 940 1 945 1 950 8 1811.0 1 4. cu valorile cele mai mari după 1900. Germania. Trebuie făcută o distincţie între exodul agricol şi exodul rural. De exemplu. Mutaţii importante s-au produs şi în ierarhia statelor asiatice. Franţa.6 275. a intrat într-o fază de descreştere accelerată a populaţiei. care-l citează pe britanicul Graham (1882) în L’exode rural.7 296. În ierarhia statelor europene s-au produs însă reaşezări importante. 6 504. 1979. J. 330. Marea Britanie şi Italia). prin deplasarea unor mase imense de populaţie rurală.3 ori). rezultat al punerii în valoare a unor teritorii anterior slab populate.Pitié. 6 217. China s-a distanţat după 1800 tot mai mult de subcontinentul indian după ce 82 La 1841 locuiau în Irlanda 8 178 000 persoane (25% în Ulster) pentru ca în 1911 acest număr să se reducă la 4 605 000 (25% în Ulster) iar în 1981 la numai 4 243 000. în valori absolute creşterea este mult inferioară celei din Europa. în Marea Britanie. Durata de dublare a populaţiei mondiale scade la circa 150 de ani într-o primă fază (pînă la 1900). 3.. fenomen cunoscut sub numele de „exod rural”. pentru ca în 1900 să ajungă doar la 40 mil.. Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea. fenomen surprins frecvent în literatura secolului amintit. s-au înregistrat cele mai mari creşteri în valori absolute. Europa a înregistrat proporţia maximă atinsă vreodată (peste ¼ din populaţia mondială). datorită comportamentului demografic diferenţiat. 2 2063. Abia după 1985. comercianţi. din care 1425 000 în Ulster. creşterea cea mai însemnată revenind Americilor (de 11 ori). 3 2347. 43 .11). Oceaniei (3. care intră în secolul al XVIII-lea într-o fază de relativă stagnare. Brazilia şi Mexic. Americile şi Oceania cunosc acelaşi proces de creştere rapidă. în 1800.6 101 1. vezi tab.Verrière. faţă de 42 mil. chiar dacă spre sfîrşitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice – S. 8 549. care a condus la formarea unor mari concentrări de populaţie de tip urban-industrial. datorată atât emigrării cât şi foametei teribile din 1848-1851.9 237. 1988. 83 Cf. cf. este depăşită treptat de celelalte state europene importante (Rusia. 6 2380.în Germania sau 104 mil. America Latină şi Asia). 4 130. aplicat la imensele aglomerări umane de aici. Astfel.9 9.U.4 12..3 114 9. primul fiind o componentă a celuilalt care presupune şi plecarea masivă a altor categorii de populaţie rurală : aristocraţi.2 143 6 448. Franţa număra 29 mil.8 133 1.2 11.8 10.6ori) şi Europei (de 3. Chiar dacă în Asia ritmul de creştere a fost mai lent. termen impus la sfîrşitul secolului al XIX-lea în vocabularul ştiinţific83. 56 mil.A. urmare a unui comportament denatalist. Un caz particular în Europa secolului al XIX-lea l-a constituit Irlanda care. 8 194. PUF.3 5 4 Sursa : Estimări personale pornind de la matarialele menţionate în tabelele 5-9 Aceste înregistrări relativ exacte permit evaluarea unei creşteri progresiv accelerate pe parcursul întregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0.locuitori iar Marea Britanie doar 14 mil.7 8. Totuşi. La population de l’Irlande. în condiţiile în care toate aceste ţări au contribuit masiv la fluxul de populaţie dirijat spre ocean (îndeosebi Marea Britanie şi Germania.5 137 4.

au rămas mult în urmă.0 .5 5. care exclude Alsacia-Lorena şi a Italiei care nu include provinciile aflate sub ocupaţie austriacă.3 2.4 a Notă : cifrele corespund teritoriului din acea perioadă. generând o supramortalitate şi o reducere a natalităţii.1 Ola 2 3 5 1 U 1 1 1 93 nda .4 6.5 Ma 1 2 3 2 S 1 1 1 62 rea 0. După 1950. Austria şi Ungaria cuprind teritoriile Imperiului Habsburgic aşa cum au fost divizate după 1867. care coincide cu cel actual cu excepţia Germaniei considerată în limitele de după 1871.3 8. principalul factor de creştere al populaţiei americane va deveni creşterea naturală a populaţiei. Sursa : H. în al doilea).0 8. 1964.9 .3 9. mai ales în sudul şi sud-vestul continentului iar Africa.4 .7 .0 49 pania 1.5 5. O situaţie similară caracteriza şi nordul Africii.8 9. perioada în care ekumena. după câteva secole de stagnare. New York.0 .0 3.1 22 ermania 4.4 .6 . ca urmare a generalizării procesului de tranziţie demografică.3 Bel 3 4 6 1 It 1 2 3 80 gia .4 0 Finl 1 1 2 1 E 1 2 3 94 anda . Asia începe ultimul secol al celui de-al doilea mileniu ca un reviriment vizibil.2 5.2 36 ngaria 0.5 50 ustria 3.1 4. Acest din urmă factor a afectat tocmai vârstele tinere.2 44 ranţa 8. Population Movements in Modern European History. Tabelul nr. Iranul.5 .1 . letargia instaurată încă din Evul Mediu a continuat pînă după 1900. Macmillan.5.0 .1 6.6 0. Această perioadă se remarcă poate şi prin cea mai rapidă extindere a sistemului de populare înregistrată vreodată. Trebuie remarcat că după 1900 se produc mutaţii importante.2 .5 10 ortugali . a Franţei. se constituie 44 . în centrul şi sud-vestul Asiei. aşa cum o cunoaştem astăzi. avantajul cîştigat menţinându-se şi după 1950. stat ce va depăşi după 1900 cele mai populate state europene. Europa îşi pierde dinamismul anterior. pp.la 1700 ajunseseră la o oarecare egalitate. Taiwanul şi Indochina. pierderi umane în primul război şi 50 mil.4 .4 . Este de fapt. Turcia.8 7. prin inerţie populaţia a păstrat o structură mult mai favorabilă pe vârste.5 . Spre deosebire. a emigraţiei peste ocean şi a efectelor catastrofale ale celor două războaie mondiale (10 mil.6 60 lveţia . înregistrează semnele clare ale unei explozii demografice fără precedent. 1800-1900 (milioane) Sta 1 1 1 C S 1 1 1 C tul 800 850 900 reştere tatul 800 850 900 reştere 180018001900 900 (%) (%) Nor 0 1 2 1 F 2 3 3 38 vegia . State care altădată contau printre cele mai populate din lume.5 .3 .9 .3 Da 1 3 2 1 A 1 1 2 95 nemarca .7 23 alia 8.0 .Moller.6 Britanie Irla 5 6 4 P 3 3 5 59 nda . impunându-se ca o nouă „forţă” demografică Indonezia.0 Sue 2 3 5 1 G 2 3 5 13 dia . Spre deosebire. Americile şi-au păstrat dinamismul demografic chiar şi după reducerea aportului migratoriu.11 :Evoluţia populaţiei unor state europene. Foarte dinamice au fost în această perioadă regiunile din sud-estul Asiei – Insulinda.

273. difuzate masiv. (milioane locuitori) Anu TE Asia Eur Afri Ame Oce l RRA opa ca rica ania 195 2512 1434 516. 981. 33. care vor transforma într-un timp foarte scurt „Lumea Nouă”.1 . africane.3 . fenomen exemplar evidenţiat de formarea S. Acest interes se justifică şi prin durata redusă a dublării populaţiei.1 0 . populaţiile mai active. mai mult decât în toate perioadele anterioare. (tab. 470. Oceania). 921.12).în liniile sale generale. în contextul dezvoltării agriculturii de plantaţie (Antile. Tabelul nr.nr. pînă în cele mai sărace state.9 0 2 1 197 3633 2124 626. Se suprapune şi inerţia istorică a populaţiilor africane. în interesul exploatării unor resurse indispensabile dezvoltării economiei capitaliste. unde incidenţa vînătorii de sclavi negri s-a redus treptat pînă la dispariţie.6 45 . depopulate sau complet nevalorificate antropic. dovadă fiind succesivele conferinţe asupra populaţiei de după 1968. În Africa subsahariană.3 . aici situându-se majoritatea punctelor de trafic.2 3 0 9 199 5207 3176 691. 12. Acum sunt valorificate ultimele regiuni europene rămase slab populate. 26. mai lax decât cel din spaţiul euro-asiatic.A. Mascarene. 15. b)Faza contemporană Cea mai scurtă dintre etapele evoluţiei numerice a populaţiei Globului dar şi cea mai spectaculoasă.12 : Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1950-2025 e. 330. 825. 217. 30. populaţia mondială a crescut cu circa 3. 609. 22. 610. aşa cum le cunoaştem astăzi.7 0 . unde modernizarea social-economică este mai lentă sau abia s-a declanşat. Este o epocă în care creşterea populaţiei devine o preocupare majoră de interes global. datorită turbulenţei la care erau expuse din cauza invaziilor migratoare : cîmpiile stepice din sud-estul continentului.6 0 . Tot acum frontul de populare avansează spre interiorul zonelor muntoase europene.6 0 . 413. caracterizat prin cel mai înalt ritm de creştere atins vreodată. 702. Colonizarea europeană a Africii a contribuit enorm la trasarea principalelor linii de forţă ale sistemului african de populare. de multe ori colonizând aici populaţii diverse. acoperă timpul scurs după 1950.1 8 5 6 198 4416 2647 662. extinzându-şi teritoriile în detrimentul spaţiilor forestiere sau al unor populaţii mai puţin avansate. unde fronturile pioniere s-au succedat rapid. Asia a cunoscut şi ea fenomene similare. de 36 de ani dacă luăm ca bază anul 1950 sau de 40 de ani dacă ne raportăm la anul 1960.4 3 6 1 201 6776 4152 687. 787. cele din sud-est axate pe rizicultură mai ales.7 . Tot europenii sunt cei care vor stimula popularea unor arii insulare slab umanizate.n. Dar cea mai evidentă extindere este opera colonizatorilor originari din Europa.9 1 5 7 200 6055 3718 693. Explozia demografică se manifestă acum la cote maxime. Asia şi America Latină. 355. asiatice sau europene. vor cunoaşte un reviriment sensibil odată cu împărţirea continentului. 507.5 md locuitori (1950-2000). fenomen recurent presiunii demografice acumulate.. mai insalubre în general.8 0 .U.3 0 .3 5 4 4 196 3002 1724 575. 19. în contextul unor progrese remarcabile în domeniul medical. efect al exploziei demografice manifestate în continentele rămase anterior în afara acesteia – Africa.0 .1 . După 1950. zonele litorale.

dar devenită o situaţie obişnuită în majoritatea statelor din sudul şi estul Europei. Aceste înregistrări sunt de natură să confirme sau să infirme estimările oficiale sau ale diverselor instituţii mondiale. creşterea populaţiei se aplică la mase tot mai mari deşi după 1970 se constată o reducere progresivă a ritmului anual (valoarea maximă. fiabilitatea valorilor prezentate în tabel este mai mare ca oricând.U. 126 107 8. această ultimă perioadă a ciclului actual este marcată de tendinţa generală de scădere a ritmului de creştere a populaţiei. China era creditată în 1947 cu 476 mil. Totuşi.9 3 5 1 40.26 % în 2000. dovedită de recensămîntul efectuat în 1994. Totuşi.. 46 .n. prognozele O.N. fiind creditat cu o creştere naturală de 3% în 1995 şi de numai 1. cu tendinţa de generalizare la scara întregului continent iar în perspectiva imediată şi în Canada.. valoarea maximă a creşterii a întîrziat mai bine de două decenii. fenomen care nu îngrijorează atât prin efectul reducerii populaţiei cât prin acela. Diferenţe sensibile între estimări şi recensăminte au fost recent observate şi în unele state islamice ale căror populaţii erau supraestimate. în ţările dezvoltate. Foarte puţin cunoscute sunt efectivele multor state importante la nivel regional. abia după 1995 se constată o scădere după un nivel record de circa 90 mil. tul 000 atul 900 tul 003 c î rt .n 84 1.4% între 1995-199984. de peste 2%. pentru ca recensămîntul din1950 să îi atribuie 600 mil.0 202 5 . nu este de natură să influenţeze estimările mondiale.U. avea conform recensămîntului efectuat în acest an. O..-2003 N s 1 st 1 sta 1 st 1 sta 2 r.N.locuitori în 1965. a căror populaţie cumulată depăşeşte 37% din totalul mondial. în valori absolute. estima pentru 1990. corespunde anilor 19651975. tendinţa de scădere se va accentua în primele decenii ale mileniului al III-lea. al îmbătrînirii acesteia. deja puternic resimţit.0 0 8.e. tatul 000 atul e. multe state nu au afectat încă o astfel de anchetă.0 Sursa : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelele 5-8 Astfel. pe seama presupusului conservatorism al acestora.e.n. 85 Cazul Iranului este cel mai frapant. supraevaluarea populaţiei Laosului. în primul rând în cei doi giganţi demografici – China şi India. prin ajustarea estimărilor la rezultatele ultimului recensămînt efectuat în 1997.13 :Evoluţia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori. estul Asiei etc. Este o situaţie care va determina modificări majore în ierarhia regională sau mondială chiar dacă globalizarea mişcărilor migratorii ar putea compensa diferenţele de trend demografic dintre cele două categorii de state. Tabelul nr. în multe state fiind datorat deficitului natural. bazându-se pe un ritm care nu va depăşi 0. efectivele populaţiei mondiale sunt încă relativ cunoscute. redus de recensămîntul efectuat în 1992 la 95 mil. scăzând apoi treptat pînă la 1. nu numai în ţările dezvoltate ci şi în multe state asiatice sau latin-americane. putând apărea surprize într-un sens sau altul. de locuitori. Este de fapt tendinţa inversă.1000 î.0 9. Arabia Saudită. În contrast cu evoluţiile din ţările în curs de dezvoltare. Afganistan).0 6. prognozele bazate pe această din urmă cifră s-au dovedit exagerate. deja cele mai multe state vest-europene menţinându-se în afara declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab.8% spre 2025. Yemen.4 .13). De exemplu. o raritate specifică doar Germaniei şi Ungariei pînă în 1990. Un caz cunoscut este şi cel al Nigeriei care. evoluţia populaţiei fiind cunoscută cu suficient de mare exactitate. creditată cu 30 mil. care încă nu au efectuat nici un recensămînt (Etiopia. Mai tîrziu. bază a estimărilor ulterioare. de implozie demografică.2% în 2000. 55 mil.0 781 474 675. Cu toată generalizarea recensămintelor. infirmat de studii recente85.nr. În altă ordine de idei. Acest fenomen este specific ultimei faze a modernizării comportamentului demografic.locuitori anual. un efectiv de 120 mil.

5 geria 33. Brazilia. soluţia de ultimă oră a Egiptului fiind extremă : proiectul New Valley. Etiopia.5 1 1 2 2 1 1 1 1 1 1 Valorile 2. specia umană distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul.0 In 27. progresul societăţii umane a implicat şi un progres continuu al controlului acestor 86 Cf. Natalitatea este elementul activ în acest bilanţ iar mortalitatea cel pasiv.9 5 Ita 3 Jap . Mexic.0 In 6 ina 3 Ch 7. Fe 7 Ind d.A 6 .0 ermania 3.7 Ind 068. III.1 5 Fr 4 Ba .Rusă 1. la vest de Nil şi în Peninsula Sinai.0 dia 3. Bangladesh.6 S.7 nţa 5 T 3 F 6 Ba urcia .Bilanţul natural al populaţiei Bilanţul natural este determinat de două componente esenţiale în creşterea populaţiei.Sajna.0 lia 4. dar Europa. Egiptul. Iranul.3 gipt .0 Ind 2. Cu toate acestea.2 I 1 hina 1 C 2.1 d. America de Sud a recuperat diferenţa care o separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabilă iar Oceania va rămîne la acelaşi nivel coborît de populare.0 ania 9 I 2 Ir 3 Ni ran .8 pt 8 F 2 P 5 Sp ranţa .2 akistan .5 pania .5 ia Sursa: Estimări personale pornind de corespund teritoriului actual.5 . nr. Nigeria.7 anţa 1.0 kistan 49. la care se adaugă Vietnamul.1 hina 2 ndia 3 C 6. Thailanda. Rezolvarea acestora este posibilă numai prin atingerea unui echilibru al creşterii demografice. Iranul) aceste state au un rol tot mai important în gestiunea resurselor umane ale Planetei. Pakistan. C.3 6 hina 6 dia 7 U. Astfel.0 . care va costa 89 md.5 ponia 5.locuitori în 2003.0 4 ina 2 ia 7 U.2 onia 27.5 C 15.5 5 In 4 Ni .8 azilia 76.Britanie 1. 2589/1998 47 . Problèmes économiques. care în funcţie de nivelul lor pot asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural. natalitatea şi mortalitatea. toate cu peste 100 mil.1 an . state a căror pondere depăşeşte 1% din populaţia mondială.3 6 G 4 Pa .0 rcia 4 E 3 T 6 Fra gipt .Rusă 45. USD pînă în 2020 şi prevede recuperarea a 534 000 ha teren arabil în oaza El Kharga. Evoluţiile din ultima jumătate de secol au adus în prim plan o serie de state care au devansat statele cele mai populate din Europa – Indonezia. Turcia. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor vieţuitoarelor. 7.0 onezia 20.2 ngladesh 46.2 donezia 0.7 alia . va pierde teren în faţa Africii şi Americii. cu condiţia rezolvării unor probleme derivate din depăşirea raportului optim dintre populaţie şi resursele locale.4 ranţa . Egiptul.5 urcia . este indubitabilă. inclusiv partea europeană a Rusiei.A Ch 288.5 6 Ja 4 Br . crearea a câtorva milioane de locuri de muncă şi strămutarea aici a circa 7 mil. L’économie egyptienne et l’aménagement du territoire.7 5 M 4 Fe .0 ia P 3 It 7 Tu akistan .locuitori86.0 kistan 7 I 2 E 5 Egi talia .0 ermania . Propulsate la nivelul de puteri regionale sau recîştigându-şi poziţia de altădată (Turcia. 91.5 la sursele menţionate la tabelele 5-8. o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografică îşi menţine încă prin inerţie influenţa.9 geria 1 S 2 G 3 Ital 0 pania .2. Filipinele.5 ngladesh 6 I 2 S 6 Pa raq .0 S. Asia nu-şi va pierde poziţia.

fie de către stat. Numărul născuţilor vii nu este totdeauna cunoscut.Beaujeu-Garnier. III. natalitatea putând înregistra salturi remarcabile. nici populaţia totală nu este cunoscută. mortalitatea este mai greu de controlat. recent populate sau în curs de populare.două componente vitale. în ţara noastră. Aceste diferenţe se datorau raportării natalităţii brute franceze la o populaţoie relativ îmbătrînită. Repartiţia sa pe Glob este inegală. conjuncturale87. ISF.1.2. ISF poate fi interpretat în funcţie de pragul de 2. aşa cum a fost prezentată în capitolul anterior. care prezintă unele inconsecvenţe datorate structurii diferenţiate pe grupe de vârstă şi sexe între diversele populaţii. Este motivul pentru care în practica demografică sunt utilizaţi şi alţi indicatori ai fertilităţii precum : -natalitatea standardizată (Ns).2%. respectiv 28. Tot în aceste state. pe când unul cu populaţie tînără va avea valori foarte ridicate. prin măsuri restrictive sau stimulatorii : N=Nv/Pt*1000 Această particularitate implică o mare variabilitate în timp. Spre deosebire.8. judeţul Teleorman este cunoscut astăzi ca având valori foarte reduse ale natalităţii. raportat la mia de locuitori (Pt*1000) şi este mai uşor controlabilă. La fel. În acest mod pot exista contradicţii între acest indicator şi natalitatea brută. factorul biologic fiind mult mai puternic impunând o evoluţie mai lentă.. considerat ca fiind limita pînă la care o populaţie îşi asigură înlocuirea.Natalitatea Componenta activă a bilanţului natural se exprimă prin numărul de născuţi vii (Nv). fie de către familie. -indicele conjunctural (sintetic) al fertilităţii. 20.2%). Similară este situaţia şi la nivel regional.U. De exemplu. unde pe timpul celui de-al doilea război mondial. Astfel.1‰. obţinută prin raportarea la o populaţie standard (Ps) şi nu la una reală (o populaţie cu o structură ideală pe grupe de vârstă) : Ns=Nv/Ps*1000 Este puţin folosită neexistând o unanimitate în privinţa calculului Ps.N. respectiv. când natalitatea s-a dublat întrun singur an. media anilor 1995-1999 fiind de 2. mult mai utilizată. astfel încât valorile publicate de către diversele organisme naţionale sau internaţionale sunt relative. Un exemplu citat în literatura de specialitate (J. respectiv 7. fiind obţinut prin raportarea numărului de copii născuţi de femeile de vârstă fertilă la totalul acestei populaţii la un moment dat. natalitatea brută era de 16‰. dar fertilitatea generală este mult mai ridicată decât în acesta (51.9. îmbătrînirea foarte avanasată a populaţiei constituind principala explicaţie. rezultanta fiind tendinţa de creştere accelerată a populaţiei Globului. Valoarea obţinută se exprimă în copii/femeie de vârstă fertilă şi reflectă cel mai bine tendinţele de evoluţie ale unei populaţii ca şi posibilităţile de regenerare a efectivelor. existând o tendinţă de subevaluare a populaţiei rurale mai ales. 1954) este o comparaţie între Franţa şi Ungaria.1. pot apărea abateri semnificative. iar valoarea anului 2003 de 2. în funcţie de dorinţa acesteia de planificare a dimensiunii proprii. în acele regiuni cu uşoară dominanţă masculină.1%. În plus. tot mai utilizat în statisticile O. dar fertilitatea generală era de 159‰ în Franţa şi de 150‰ în Ungaria. putând fi utilizat în prognoza pe termen mediu. ceea ce este cunoscut este natalitatea brută. ca şi municipiul Bucureşti (9.5% în 2001). -fertilitatea generală a populaţiei. indică tendinţe regresive iar peste acesta asigură o creştere naturală a populaţiei (în condiţiile unei mortalităţi reduse). Practic toate statele europene se află sub 87 O situaţie des citată este aceea care a urmat măsurilor nataliste ale puterii comuniste din 1966 în România. se obţine prin raportarea numărului de născuţi vii într-un an la populaţia feminină de vârstă fertilă. 48 . Sub acest prag. pentru că elimină acele segmente de populaţie care nu participă efectiv la reproducerea populaţiei (femeile aflate în afara vârstei fertile şi bărbaţii). Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000 Este mai relevant decât natalitatea brută. mai ales în ţările slab dezvoltate unde sunt declaraţi adesea mai tîrziu sau nu sunt declaraţi decât dacă se dovedesc viabili. un stat cu o proporţie mare a populaţiei vârstnice apare cu valori foarte reduse ale natalităţii.

Chineză. Paris. a condus după 1950 la o creştere rapidă a natalităţii.2. în Lumea a Treia fiind încă de 1. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950. în trecut. a)Natalitatea potenţială (fiziologică) Dacă asupra unei populaţii nu intervin nici un fel de constrîngeri sociale. susceptibile a induce sterilitatea. Spania. Această tendinţă obligă la revizuirea continuă a prognozelor O. Gallimard. doar S.Factorii care influenţează natalitatea Natalitatea este un fenomen natural supus unor influenţe puternice din partea unor factori social-economici şi politici. Economie du monde contemporain. Ariile de consum preferenţial al orezului se remarcă printr-o fertilitate potenţială ridicată. Georgia. fertilitatea feminină fiind invers proporţională cu consumul de proteine şi direct proporţională cu cel de vegetale. Australia). care o justifica anterior. Africa şi cea mai mare parte a Asiei (cu excepţia Japoniei şi a părţii asiatice a fostei U. 1996) 49 .59 iar pentru 1995-1999 de 1. situaţie schimbată după 1950. ceea ce înseamnă că populaţia mondială va continua să crească în următoarele decenii. sifilis). Coreea de Sud.P. România cu 1. de bolile endemice şi mai ales de cele venerice. Ca şi ISF. Distribuţia sa este la fel de neuniformă.limita menţionată. se obţine prin raportarea numărului total de copii de sex feminin care au şansa să ajungă la vârsta reproducerii şi care sunt născuţi de către o femeie în decursul vieţii sale. se menţin la limită. pare-se.A. Regimul alimentar are. S-au apropiat vertiginos de acest prag şi unele state musulmane precum Tunisia sau Iranul. mai ales după dispariţia bipolarităţii hegemoniei politice mondiale prin căderea comunismului. Este cel mai important indicator pentru prognoza natalităţii. deşi unele statistici internaţionale deosebesc tot mai mult două categorii de state : state în curs de dezvoltare şi state subdezvoltate (vezi P. Canada.N. fapt pozitiv dacă îl raportăm la gravele probleme de dezvoltare ale acestora. 8). -rata de înlocuire (reproducţie) a populaţiei. Armenia. Thailanda. În ţările în curs de dezvoltare valoarea acestui indicator depăşeşte de regulă valoarea 5 în Africa sau 3 în Asia şi America Latină (maxima în Niger. explicabil prin aportul de populaţie latino-americană şi prin prezenţa numeroasei comunităţi afro-americane. o influenţă notabilă. Putem distinge astfel o natalitate naturală (potenţială) în absenţa oricăror măsuri de ordin social şi o natalitate reală.R. populaţia are tendinţe de creştere iar dacă este subunitară. Aceeaşi situaţie caracterizează şi alte state dezvoltate (Japonia. Inerţia explică persistenţa acestui termen. Valoarea medie mondială pentru 1980-1984 era de 1. natalitatea potenţială este rareori atinsă. tendinţă manifestă mai ales în regiunile vecine acestora – nordul Africii sau apropiate cultural – America Latină ori cu care întreţin relaţii intense – sud-estul Asiei. exprimă tendinţe de scădere. Letonia. al generalizării unor comportamente şi mentalităţi specifice statelor dezvoltate. cunoaşte o tendinţă de scădere rapidă după 1990. O parte din reducerea natalităţii în ţările dezvoltate se datorează şi creşterii consumului de proteine. în unele cazuri fiind foarte coborît (Bulgaria.S. Taiwan) sau multe state insulare din Antile (Cuba în primul rând) mai permisive politicilor denataliste. Totuşi. de obicei atunci când valoarea sa este supraunitară. Până în 1970 caracteristicile social-economice ale acestui vast spaţiu erau relativ omogene dare ulterior s-a produs o rapidă diferenţiere care face caducă expresia de „lume a treia“. R.1. consecinţă a influenţei factorilor care vor fi prezentaţi în cele ce urmează. efect probabil al mondializării. Eradicarea malariei într-un stat tropical ca Sri Lanka. al unor populaţii europene (coloniştii francezi din Quebec).1.85. declinul demografic accentuânduse astfel în deceniile viitoare88. Giraud. Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat însă o rapidă scădere a acestui indicator în majoritatea statelor Lumii a Treia. sporită de practica administrării fierturilor 88 Termenul de «Lumea a Treia» este înţeles în sensul tradiţional care înglobează America Latină. Sub acest prag au coborît deja şi o serie de state în curs de dezvoltare care au dus o politică riguroasă de control demografic (R. în funcţie de particularităţile fiziologice putându-se ajunge pînă la 60‰ – cazul unor populaţii africane sau.U. III.-N. Cehia. valorile potenţiale ale natalităţii s-ar înscrie între 45-50‰. spre deosebire de ţările dezvoltate unde este sub 0. unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau afectate de astfel de boli (boala somnului. creşterea destul de rapidă a populaţiei se va menţine astfel prin inerţie. Rusia. L’inégalité du monde. fiind influenţată de starea sănătăţii populaţiei. cu excepţia Albaniei.34.S. la peste 50‰.U.2).61.1-1. pe termen mediu.).

după 1950 iar mai tîrziu de toate statele europene. b)Natalitatea reală Ca urmare a conjuncţiei unor factori diverşi. Primele state care au introdus o astfel de politică au fost Germania nazistă şi Italia fascistă. 1999 91 În această din urmă ţară.6%) sau europoizi (1. media natalităţii în perioada 1998-2001 era de 27‰ pentru populaţia maori şi de numai 12.1%). 1998-2001.2 copii.A. Histoire des populations de l’Europe. cu venituri mai mici. în acelaşi sens (2.5 în trecut la mai puţin de 2 în prezent. nefiind concludent. această politică este prezentă şi în Australia. segregaţia rasială corelată cu standardul de viaţă poate fi un alt factor de diferenţiere a nivelului natalităţii. J. foarte ridicată în cazul în care există un aflux sporit de populaţie tînără venită din mediul rural. Constau în măsuri de planning familial : 89 90 Informaţii preluate de pe site-ul US Department of Statistics. numărul copiilor este mai mare (3.. fiecare căutând să profite la maximum de binefacerile societăţii de consum. Gradul de ocupare a populaţiei active feminine. Populaţiile cu o structură deformată – cazul emigranţilor. în perioada interbelică.86) decât al celor cu studii superioare (1.U. cu ierni lungi. O influenţă majoră o are structura pe grupe de vârste şi sexe.9 copii. Brazilia. au o influenţă negativă (cazul eschimoşilor). care urmăresc diminuarea creşterii naturale prin intermediul reducerii natalităţii. state dezvoltate economic şi cu o densitate redusă a populaţiei . mamele putând astfel concepe din nou. în orice caz subsidiar rolului factorilor induşi de standardul de viaţă şi de comportamentul demografic. Contextul climatic poate de asemenea influenţa natalitatea brută. au o natalitate mai redusă sau dimpotrivă.6. Argentina sau în ţările petroliere din sud-vestul Asiei. sau se ghidează după idei expansioniste. care caută să susţină o natalitate ridicată. pp 446-462. care aveau în medie 3.38)89. Bardet.S.1 copii). În zonele cu climat diferenţiat apar consecinţe vizibile în frecvenţa mensuală a naşterilor (valoarea maximă se înregistrează în aprilie-mai în Europa) consecinţă a concepţiilor de la începutul verii. antrenarea lor în activităţi productive este la fel de important în prezent corelat cu modificarea moravurilor şi a mentalităţilor. spre deosebire de familiile din mediul rural. De regulă. copii sunt alăptaţi pînă la 2-3 ani. dar cu tendinţa de reducere progresivă a diferenţelor pînă la apropiere sau chiar inversare90. cu cât este mai ridicat cu atât natalitatea este mai redusă.-P. concedii plătite. În afara Europei. vol. Aceste politici constau în măsuri de sprijinire a mamei şi copilului : acordarea de alocaţii. unde omul s-a adaptat mai greu. Climatele excesiv de reci. Fayard. În funcţie de orientarea acesteia se pot distinge : politici nataliste. creşterea timpului liber. în general. Sigură este frecvenţa mai mare a fenomenului gemelar la negroizi (2% din naşteri). Această scădere este legată şi de modul de viaţă. urmate de Franţa. respectiv 4. generat de tendinţa spre supraconsum. -politica statului. familiile urbane din S. U. 50 .III. atunci când statul se vede ameninţat de reducerea naturală a populaţiei. Nivelul şcolarizării este foarte important. corelată însă cu nivelul veniturilor. situaţie reglată treptat prin mortalitatea mai ridicată. studii efectuate în S.A. Rolul particularităţilor rasiale în diferenţierea natalităţii potenţiale este discutabil şi delicat.R. politicile denataliste..U. comunicat din iunie 2002). la ţigani (pînă la 4. Studii efectuate în Franţa anilor 1970 arată o diferenţă importantă între familiile burgheze şi cele de agricultori.. Numărul mediu de copii pe familie a scăzut masiv în ţările dezvoltate – de la 5. este un alt fctor important în perioada contemporană..Key demographic indicators.de orez de la vârste fragede. arată că în rândul femeilor analfabete. pe când astăzi se ajunge la peste 99%. aveau în medie 2. natalitatea reală este diferită de natalitatea potenţială. impune o relaţie invers proporţională. esenţial.A. În anii 1970. Institutul de Statistică din Noua Zeelandă.U. spre deosebire de Africa unde. Creşterea nivelului de trai determină familiile să-şi diminueze descendenţa.5‰ pentru populaţia de origine europeană (cf. doar 50% din copii ţărilor vest-europene aveau şansa să atingă vârsta maturităţii.5%) dar mult mai slabă la mongoloizi (0. Mediul urban are de asemenea o influenţă certă. La 1800. Tipică din acest punct de vedere este Africa de Sud dar şi în S. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt : -standardul de viaţă. asigurarea locului de muncă. În unele state. Australia sau Noua Zeelandă pot fi observate evoluţii similare91. structura pe sexe a născuţilor este totdeauna favorabilă sexului masculin (5-6%mai mulţi). cu venituri mari.S.

este de asemenea foarte importantă. Sh. în aceeaşi perioadă indicatorii menţionaţi evoluând de la 9. 95 Cf. -structura tradiţională a familiei are un rol important acolo unde poligamia este frecventă.5% la 38. acest indicator este ridicat impunând. În Africa este mai rar întîlnită dar a dat deja rezultate notabile în nord (mai ales în Tunisia dar şi în Algeria sau Maroc). 94 Cazul Indiei. comunicatul din 2. 51 . cu valori apropiate şi în celelalte state scandinave. respectiv de la 11.22% pe când acela al minorităţilor naţionale cu 16. Bangladesh sau Vietnam. Franţa. Indicatorii care exprimă relativ aceste fenomene sunt nupţialitatea (numărul de căsătorii la mia de locuitori) şi divorţialitatea (numărul de divorţuri la mia de locuitori).ined. Thailanda. China. Acolo unde este tradiţional coborîtă. familiile fiind extrem de stabile (0.7‰ la 4‰ iar ponderea naşterilor ilegitime a crescut de la 15. Este o politică extrem de răspândită în Asia Musonică unde rezultatele au fost în general pozitive (Japonia. de 19. La conjoncture des pays développés en chiffres). Acest indicator este tradiţional ridicat şi în unele state din Orientul Apropiat (mai ales în cazul bărbaţilor) şi are o tendinţă de creştere în multe ţări ale Lumii a Treia. publicaţie anuală a O.3 ani pentru bărbaţi şi 19. pînă la măsuri şocante de tipul sterilizărilor în masă (India. sub direcţia lui J-Cl.N. fiind un factor esenţial în politica denatalistă a unor state. majoritatea bărbaţilor rămînând necăsătoriţi. faţă de valorile de 3-5‰. respectiv 15 ani (Cf.Chesnais. natalitatea se menţine ridicată94. doar 0. -vârsta medie la căsătorie. în Europa. dar mai puţin vizibile în India. în Ghana. În America Latină este generalizată în statele mari (Mexic. America Latină prezintă o situaţie complet opusă. Olanda. 93 În ultimul timp World Population Data Sheet. în contextul celei mai scăzute vârste la căsătorie din Africa.8 la 20. 96 În statele din partea central-estică a Europei. cazul majorităţii statelor europene şi Americii de Nord. În perioada intercensitară 19902000. Germania.răspândirea mijloacelor anticoncepţionale.5%. cu excepţia Iaranului şi a Turciei.U.persoane (8. Brazilia) cu probleme serioase legate de suprapopularea marilor metropole. ediţiilor succesive ale Demographic Yearbook). Nupţialitatea redusă şi divorţialitatea mare contribuie de regulă la scăderea natalităţii. admirabilă sinteză a evoluţiilor demografice la nivel planetar publicată de PUF în 1997.fr/bdd. pp 41-76.7%. parţial.Adnan. 55‰ în 2003. mai recent şi în Indonezia. satisfăcător şi redus. statul care a iniţiat această politică). odată cu generalizarea şcolarizării şi a ocupării unei părţi importante din forţa de muncă feminină în activităţi neagricole. fapt observat în Africa şi în unele state din Orientul Apropiat. În acest mod se explică scăderea continuă a ponderii populaţiei majoritare han. valori reduse ale natalităţii (valori de peste 30 de ani la bărbaţi şi 27 ani la femei în vestul continentului. unde acest indicator afişează încă cele mai mari valori la nivel mondial. China. cf. în creştere sensibilă faţă de valorile înregistrate în anii 1956-1960. această politică a vizat în primul rând populaţia majoritară. în care autorităţile nu intervin în nici un mod. aflat în creştere rapidă în Europa şi America de Nord (peste 50% deja în Danemarca. Tendinţa de dispariţie a acestui fenomen are drept efect creşterea natalităţii. în Bulgaria.1‰ în S. Chiar şi în state mai « conservatoare » precum R. bazei de date a INED.2‰ divorţialitate. atât la femei cât şi la bărbaţi)92.4% faţă de 8. dar mai redus în statele din sud şi est)96. Kenya şi sudul extrem. ponderea naşterilor ilegitime se află într-o creştere accelerată. în La population du monde. curente în Europa). În unele state din Africa subsahariană. nupţialitate de peste 7‰. prezintă şi modul în care guvernele statelor percep nivelul creşterii populaţiei. Enjeux et problemes. contribuind la diminuarea natalităţii. pentru că în acest mod cvasimajoritatea femeilor de vârstă fertilă sunt căsătorite.2001).A. 16 ani feminin şi 24 ani masculin). pe fondul slăbirii influenţei religiei musulmane şi al sărăciei95. celibatul feminin definitiv este extrem de redus (Niger. paralel cu scăderea nupţialităţii. numărul acestora a crescut cu 11. De ex.. Dimpotrivă. Baisse de la fecondite en situation de pauvrete absolue.U. explicând parţial 92 În China.04.1 la 5. faţă de 5.1% în 1990. Creşterea acesteia poate impune o scădere sensibilă a natalităţii.National Bureau of Statistics of China. unde media era în anul 2000 de 23 de ani la bărbaţi şi 19 ani la femei.2‰. între 1991-2000. minorităţile naţionale fiind parţial excluse din cauza localizării lor în regiuni mai slab populate. Scandinavia.6% (cf. al majorităţii statelor latinoamericane şi africane iar mai recent şi al unor state est-europene93. impunerea unor sume familiilor cu mulţi copii. În Asia de sud-vest este mai puţin evidentă. Un indicator util în prezent este frecvenţa naşterilor ilegitime. unde a ajuns la 27. http://www. cazul S. cu trei opţiuni : ridicat. paralel cu o sporire a numărului femeilor active. legiferarea unor vârste limită la căsătorie (cazul Chinei). Italia sau Spania). Rolul său este contradictoriu totuşi. rata nupţialităţii s-a redus de la 5.A.Moldova se constată acelaşi fenomen.. cum este cazul Bangladeshului. Căsătoria precoce a populaţiei feminine în statele Africii subsahariene explică parţial menţinerea unui nivel al natalităţii apropiat de maximumul biologic (cazul menţionat al Nigerului. chiar mai mult în Irlanda. Thailanda. politica indiferentă.4 mil.6 pentru femei.U. depăşind astfel 106.1% pentru grupa de vârstă de 45-49 ani).

Polonia.1 1.135-154.6 4. caracterizată prin tendinţa de descreştere lentă.990.0001974 1979 1984 1989 1994 1999 2 003 Asia 3 3 2 2 2 2 2 4. contribuind astfel la păstrarea unei natalităţi mai ridicate (cazul multor comunităţi neoprotestante).14 : Evoluţia natalităţii între 1970-2003 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 nentul 970. sau la nivel regional Peninsula Bretagne din Franţa ori satele cu populaţie catolică din vestul Moldovei).4 3. nr.2.5 8. Unele confesiuni religioase proscriu avortul.201-206).980. cum este cazul musulmanilor din India la care nivelul natalităţii este în medie cu o treime mai ridicat decât în cazul populaţiei hinduse majoritare 97.975.7 3. Statele asiatice şi cele nord-africane prezintă o situaţie similară.2-3/1997.5 5. unde se va generaliza după 1900 iar în prezent avansează şi în ţările în curs de dezvoltare. la 1800 natalitatea înregistra încă un nivel similar celui din ţările slab dezvoltate (37‰. ultimele fiind variante ale celui dintîi : -evoluţie „normală”.1 7. pp. dar continuă. În Marea Britanie şi Germania această evoluţie a fost mai tardivă. sentimentele pronataliste ale populaţiei fiind viguroase chiar şi în rândul tineretului sau al păturilor sociale mai instruite (Thumerelle. scăzând până la 1. -prescripţiile religioase sunt uneori foarte importante. unde Coranul susţine natalitatea. ca o adaptare la noile condiţii impuse de raportul dintre om şi natură (tab. 98 România a fost ani la rând pe nedoritul prim loc pe plan mondial din acest punct de vedere. La transition démographique dans l’Inde. unde promiscuitatea şi absenţa unei stări civile eficiente nu permit o comparaţie cu situaţia din statele dezvoltate. încă din secolul al XVIII-lea).4 5 .indicii mai ridicaţi ai natalităţii. 1996.Veron. frecventă în statele dezvoltate unde industrializarea şi modificarea comportamentului demografic s-au manifestat de multă vreme (mai întîi în Franţa şi Scandinavia. natalitatea poate înregistra o cădere rapidă.4 6 .1 2 . când legislaţia referitoare la această metodă contraceptivă s-a liberalizat98. cazul statelor din estul Europei. Se disting prin aceasta statele musulmane. fără a nega acest factor. Influenţa acestui factor se resimte în unele cazuri şi mai puternic acolo unde unele dintre aceste comunităţi religioase sunt minoritare. atribuie un rol sporit contextului cultural.5 0 Afric 4 4 4 4 4 3 3 97 I I SF SF (1970) (2000) 5 .6 3.1.Tipurile de evoluţie a natalităţii şi distribuţia acesteia pe Glob În ansamblu.nr. explicabilă prin influenţa Islamului în ţările musulmane sau prin tradiţiile familiale din estul continentului. J. cealaltă.7 1 2 Cf. O situaţie mai greu de caracterizat o prezintă Africa subsahariană. în 1990 raportul între numărul de avorturi şi cel de născuţi vii a fost de 4. favorabil familiei extinse.2/ 1. dar şi statele catolice mai tradiţionaliste din Europa (Irlanda. pp.985.14). Tabelul nr.1/1 în 2000.6 0.2. Espace/Population/Société.995. Două teorii se confruntă în explicarea nivelului ridicat al natalităţii din această regiune : prima nu vede în aceasta decât manifestarea clasică a unei subdezvoltări accentuate. dar s-a raliat rapid acestei tendinţe.5 1 Europ 1 1 1 1 1 1 1 a 5. acestea putându-se opune politicilor de planning familial sau divorţialităţii. mai ales în statele care nu au o politică demografică susţinută. lumea contemporană este marcată de tendinţa generală de reducere a natalităţii. după 1990. la 1900 ajungând la 29‰ iar în 2000 la 10-12‰). Invers. alocând femeii un statut inferior. Vârsta medie la căsătorie este foarte coborîtă adesea iar poligamia încă este prezentă chiar dacă tendinţele din ţările dezvoltate se resimt timid în unele state mai avansate. 52 . Se disting trei tipuri de evoluţie a natalităţii. acolo unde această practică este foarte frecventă. III.7 1. Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea acest tip de evoluţie avansează spre sudul şi estul continentului.

Paris. corespunzătoare în bună parte crizei din perioada interbelică100.5 Amer 1 1 1 1 1 1 1 2 2 ica de Nord 5. Algeria etc.Tarmann.0 . combină tendinţele generale de scădere cu reveniri temporare. ca efect cumulat al unor măsuri anterioare de ocrotire a familiei în cadrul politicii social-democrate (concedii plătite pentru ambii părinţi.6 copii/femeie în 1977 la 2. Coreea de Sud.5 3 .8 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. fiind mai rapidă în zona capitalei sau în provinciile cu populaţie dominant persană şi mai lentă în Balucistan sau în ariile izolate din Munţii Zagros (Luristan.7 7. unde s-a ajuns de la un indice de 6.7 TER 3 2 2 2 2 2 2 5 2 RA 1. Conform unor studii.U.6 7. Thailanda. O revenire de scurtă durată a fost consemnată şi în cazul Suediei în perioada 1990-1995.3 4. Kurdistan). Tunisia.N.U.8 5. care se pot repeta din cauze social-politice (războaie. PUF. Este cazul Japoniei.8 2 0. Population Today. a emigranţilor latino-americani. moralism. explicat prin sosirea masivă.5 6. Similară este şi situaţia unor state din sudul şi estul Europei (Italia. 1999.6 .1 1 8.A.9 5. forţa şi sănătatea). ONU.9 2 1.A. Ca în toate cazurile această evoluţie urmează modelul centru-periferie.1 2. Toate acestea s-au reflectat în tulburările sociale grave generate de revoltele tinerei generaţii în marile capitale occidentale (mai ’68). unde după 1966 politica natalistă a condus la dublarea nivelului 99 Cea mai fulminantă evoluţie a înregistrat-o în ultimele două decenii Iranul. World Population Data Sheet -evoluţie accelerată. Iran achieve Remplacement Level Fertility.1 9. care pînă în 1940 avea o politică natalistă.4 6. Maroc.U.6 5.Dupâquier.0 5. alocaţii de sprijin etc. S. imigraţia unor populaţii mai proflifice).9 4. urmând unei faze de scădere accelerată a natalităţii. al respingerii unor valori tradiţionale (autoritarism. în ultimele decenii. când în majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment ca urmare a creşterii nupţialităţii.J. de scădere accelerată.2 3.a Ocea nia 6. -evoluţie în zig-zag. dar după 1948 a adoptat o politică inversă.1 1 9. Un alt caz tipic este acela al României.2 .).5 9. manifestat mai ales în S. PRB. Sri Lanka etc.6 3.3 2. La population mondiale au XX-e siècle. A. a unor state din sudul şi estul Asiei (China. Caracteristică acestei evoluţii este stabilizarea natalităţii la valori foarte reduse. Surse : Statistical Yearbook of O.U.0 Amer 3 3 2 2 2 2 2 5 2 ica Latină 5.1 la 2.5 9. încât natalitatea scade de la 42‰ în 1948 la 9‰ în 2000. fenomen cunoscut ca „baby boom”. Ucraina).5 6. acest fenomen a caracterizat mai ales state învingătoare. Tipică a fost situaţia care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial.2 . Libia. nr. concepţiei neomalthusianiste dar şi modificării mentalităţilor în contextul revoluţiei informaţionale (accesul generalizat la mass-media audi-vizuală). 53 . cu o structură pe vârste favorabilă tinerilor.)99. după 1985 se remarcă printr-o stabilizare a natalităţii la un nivel relativ înalt pentru o ţară dezvoltată (1415‰).1 în anul 2000.) iar mai recent chiar a unor state musulmane considerate mai reticente faţă de politicile demografice denataliste (Iran.2 4 .A. imputabilă.2 2 .5/2002. se disting în acest context. Bulgaria. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.2 8 1 8 . caracterizată prin menţinerea unei natalităţi ridicate timp mai îndelungat şi prin introducerea la un moment dat a unor măsuri de reducere a natalităţii.8 5.6 2 2. Majoritatea statelor afectate de acest fenomen au cunoscut după 1965 o tendinţă inversă. şi vestul Europei. efect la îmbătrînirii accentuate a populaţiei (sub 8‰ în Bulgaria sau în Ucraina între 1995-1999). frumuseţea.2 2 3. chiar în mediul rural s-a trecut de la 8.9 4. cf. După ce au cunoscut o tendinţă de scădere normală. Această fază de creştere a natalităţii s-a menţinut până după 1960 în unele cazuri fiind corelat cu atitudinea pronatalistă a societăţii în epocă. 100 Cf. Federaţia Rusă.3 2 . naţionalism) şi al instaurării unei mentalităţi strict materaliste şi hedoniste (ale cărei valori sunt tinereţea.7 3 . în afara celor est-europene şi a fost amorsat încă din timpul războiului.4. Kohgiluyeh.

chiar şi Albania a coborît sub acst nivel. Porto Rico). state cu o politică demografică mai susţinută. Afganistan. Pot fi deosebite trei categorii de state : -state cu valori mari. în Franţa. cu o accelerare după 60-70 de ani. al imigranţilor. sub 20‰. obţinut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la numărul de născuţi vii : Mi=D<1/Nv*1000 Acest indicator cunoaşte o distribuţie sensibil diferită de aceea a mortalităţii generale (brute) fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare. situaţie schimbată în sens pozitiv în această ţară dar încă frecventă în statele africane unde serviciul stării civile nu funcţionează eficient sau se menţin situaţii conflictuale. În Europa.A.).). Uruguay. în India anului 1950. concentrate în Africa Subsahariană.16).. Oman. Vietnam. Laos. Bangladesh. Valori excepţionale. între statele cu valori foarte ridicate şi cele cu valori reduse. III. Reducerea acestui indicator este posibilă doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvate mamei şi copilului. multe state insulare din Antile (Cuba. Ungaria. S. Sri Lanka. Thailanda. valorile sale oscilează la nivel mondial între 3 şi 150‰ (tab. Scăderea recentă a natalităţii încadrează în această categorie majoritatea statelor latino-americane (unele de multă vreme -Argentina sau Chile. Valorile peste 40‰ tind să devină tot mai rare din cauza tendinţelor de scădere normală a natalităţii. extrem de coborîte. în Lumea a Treia menţinându-se factori de risc care diminuează enorm durata vieţii.2. Honduras. nu erau declarate decât 60% dintre decese. Astfel. la populaţia totală.). Federaţia Rusă.Mortalitatea Elementul pasiv al dinamicii populaţiei este calculat prin raportarea numărului de decese într-o perioadă dată (un an de regulă). Un indicator important pentru calitatea vieţii este astfel mortalitatea infantilă.2. valori chiar mai mari înregristrându-se în Germania sau Elveţia.3‰ în 1966 şi 27.05.6‰ în 1967). Letonia. -state cu valori reduse. Filipine. Columbia) sau asiatice (inclusiv state dens populate ca India. măsuri la îndemîna statelor dezvoltate dar precare în cele în curs de dezvoltare. excepţional în Africa (Tunisia sau unele mici state insulare din jurul continentului -Mauritius. de peste 50‰ mai sunt atinse doar în câteva state africane (Nigerul cu 55‰. fiind mai ridicată la grupa sub 1 an. În Europa nici un stat nu se mai încadrează în această categorie. Statele care aparţin acestei categorii sunt mai avansate economic şi mai urbanizate decât cele din prima categorie. 10% din copii născuţi în Franţa aveau cel puţin un părinte străin. conform evaluărilor. -state cu valori medii (20-30‰). Sunt valori sub care practic nu se mai poate coborî. mai ales cele din nordul şi sudul extrem. Guatemala. Este de fapt mortalitatea brută. mai ales în Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000 Astfel.U. PaupaNoua Guinee etc.natalităţii (14. 101 De menţionat aportul notabil în crearea acestor valori şi aşa reduse ale natalităţii. America Latină şi Oceania (Yemen. concentrate în emisfera nrodică. Bulgaria.). altele mai recent – Brazilia. pentru ca ulterior să crească lent. integrând toate statele europene. mai rare în deceniile trecute datorită polarizării statelor în jurul valorilor extreme. valorile care depăşesc 10‰ sunt rare (România. apropiate de media mondială (22‰ în 2000). Noua Zeelandă. Valorile mortalităţii sunt foarte diferite raportate la grupele de vârstă. după care s-a revenit la o evoluţie „normală” (9. Iran). Albania fiind singura care s-a menţinut în această categorie pînă spre 1980. Australia. peste 30‰ în medie. mai rar în Asia. Tot mai multe state africane se încadrează în această categorie. În Europa astfelde valori au dispărut treptat după 1950.nr. În Europa şi estul Asiei foarte frecvente sunt valorile.2002 că în anul 2001. statele asiatice cu politici demografice eficiente (cele din estul Asiei. mai evidente în Asia şi America Latină. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate. ca şi natalitatea nu este cunoscută cu exactitate. sub 10‰. Seychelles etc. care. iar la nviel regional mai poate fi remarcată doar provincia iugoslavă Kossovo.6‰ în 2002). De ex. INSEE certifica în comunicatul de presă din 23. scăzând apoi rapid pînă la un minimum atins între 15-25 de ani. Canada. Armenia. reprezentând probabil limita inferioară a comportamentelor de tip malthusian101. Distribuţia actuală a natalităţii pe Glob este tot mai polarizată. Japonia etc. 54 . inimaginabile altădată (Germania. nivelul din 1966 fiind regăsit abia în 1990. valoarea maximă şi Mali). Ucraina. Indonezia etc.

252-2000).S. care avantajează în prezent statele dezvoltate. în primul caz media oscilând în jurul valorii de 60 de ani pe când în unele state ale Africii Subsahariene coboară sub 40 de ani (Zambia. sunt mult mai eficient prevenite. Federaţia Rusă.Moldova. Russie .U. Diferenţele între cele două sexe sunt de regulă semnificative şi favorizează populaţia feminină. alături de regimul alimentar care predispune la boli degenerative103.)102. spre deosebire de natalitate. Între statele asiatice şi cele africane sunt diferenţe sensibile. Valorile maxime (peste 75 de ani în medie) caracterizează statele vest-europene. specifice perioadei actuale. sud-vestul şi estul Asiei. Taiwan. Importanţa scăderii mortalităţii infantile constă în efectul pe care-l produce asupra nivelului natalităţii. mortalitatea generală avea valori de 15‰.A. posibil a fi modificat prin îmbunătăţirea asistenţei sanitare. -un al doilea grup. mult mai mare decât în oricare alt stat dezvoltat. că decisiv este faptul că acest stat. România a cunoscut o evoluţie similară. Un caz particular printre statele din această categorie îl constituie fostul bloc sovietic unde acest indicator. un indicator des utilizat şi foarte concludent este speranţa medie de viaţă la naştere (SVN). participă întreaga populaţie. S. Şi acesta polarizează statele Globului în două grupuri : -unul avansat. Valorile maxime se înregistrează în Mozambic (201‰ în 2000). Suedia. De exemplu. indice conjunctural care exprimă nivelul mediu al duratei vieţii la un moment dat.l’inévitable déclin.R. 55 . prin accidente sau crime. Pentru a detalia analiza mortalităţii. unde SVN la bărbaţi a scăzut sub la 59 de ani în Federaţia Rusă (sub nivelul înregistrat în India sau în unele state africane). ca şi altele din zonă nu a reuşit să controleze decât bolile infecţiose spre deosebire de statele occidentale unde maladiile degenerative. Este o situaţie frapantă mai ales în fosta U. cea mai mare parte a Americii. diferenţa faţă de statele dezvoltate se menţine. fără nici o excepţie. surmontat deja de Japonia. Cuba etc. exprimat prin nivelul analfabetismului şi mortalitatea infantilă. respectiv 74 ani pentru femei.S. dar prin standardizare se ajungea la 12‰. Zimbabwe). N. ca şi natalităţii brute. mai ales în cazul sexului masculin. prezentând adesea valori apropiate de cele înregistrate în statele dezvoltate (sub 10‰ în Coreea de Sud.Eberstadt. în Franţa antebelică. cu 67 ani pentru bărbaţi. Camerun. prin efectele 102 Se poate vorbi de o corelaţie puternică între gradul de cultură. cu excepţia unor state care au făcut progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii. fără a putea afirma dacă este o evoluţie conjuncturală sau de durată. progresul fiind vizibil mai ales la sexul masculin. Kenya. 1995). Valorile cele mai reduse caracterizează mai ales statele scandinave şi Japonia (cu valori între 2. mai puţin avansat. de multe ori pe fondul consumului exagerat de votcă – 600 ml zilnic (cf. respectiv 13‰ în anul 2002. Elveţia. etc. mortalitate brută este mai des utilizată. prin raportarea la populaţii standardizate. Malaysia. Australia. în care SVN depăşeşte 65 de ani. diferenţa între cele două sexe ajungând pînă la 15 ani. Kuwait.8-4‰ în ultimii ani). India) demonstrează corelaţia care există între reducerea acestui indicator şi diminuarea fecundităţii (Vallin. Incidenţa consumului exagerat de alcool este una din explicaţii. 103 O explicaţie curentă este şi frecvenţa morţilor violente. 104 Până la 39% din populaţia feminină afectată în Botswana. pe fondul unor crize social-politice grave. cu valori apropiate şi în alte state vecine. Este un fenomen greu de explicat. grupează restul Asiei. „Şansa” unui deces violent este în Rusia de 1 la 4 evenimente din această categorie faţă de 1 la 30 în Marea Britanie. deci sub nivelul mediu al României). Mortalităţii brute i se pot aduce corecţii. deşi se observă o uşoară redresare în ultimii ani. Islanda şi Hong Kong). Sri Lanka. Se pare însă. nr. Acest nivel a fost obţinut prin îmbunătăţirea continuă a asistenţei sanitare dar se pare cîn ultimul deceniu s-a atins un plafon mai greu de depăşit pentru moment (cel de 80 de ani. Explicaţia principală derivă din incidenţa foarte mare a SIDA104 care a creat deja una din marile problemele sanitare ale lumii contemporane. cea mai mare parte a Africii şi unele state insulare din Oceania. nivel sub care practic este greu de coborât. Canada.). dar 71 ani în 2000-2002. Statele asiatice şi cele latino-americane au progresat enorm. cu populaţii îmbătrînite. Sierra Leone (155‰) şi Afganistan (154‰). Japonia. Toate studiile efectuate asupra unor state în curs de dezvoltare (Cuba. a recuperat diferenţa între 19501970 dar a intrat într-o fază de stagnare sau chiar de regres ulterior.R. Italia. Având în vedere că la dinamica acestui indicator. Cu toate progresele notabile din unele state. Ucraina şi Bulgaria) în contrast cu Africa unde valorile de peste 100‰ constituie regula. accentuat după 1990. tradiţional mai coborît decât în vestul continentului. Astfel chiar şi regiuni sărace precum statul Sri Lanka sau statul indian Kerala pot înregistra mortalităţi infantile reduse (16‰. Futuribles. cuprinzând întreaga Europă. dar în ultimii ani se observă o relativă ameliorare (69 de ani în medie între 1970-1998.

Federaţiei Ruse. Ruanda.S. Scăderea ponderii muncii fizice în ţările avansate este un factor de diminuare a mortalităţii. gradului de alfabetizare şi produsului intern brut ajustat la puterea de cumpărare. 1995).Soppelsa. 1992 56 . are o importanţă extremă în statele ale căror societăţi sunt puternic stratificate.). Acest nivel poate fi corelat cu diferiţi indicatori statistici : consumul alimentar. IDH este obţinut prin combinarea speranţei de viaţă la naştere. Un caz des citat este acela al Sri Lankăi.15). între cele 174 state luate în calcul. mai evident la grupele de vârstă tinere şi la sexul feminin.Diferenţe din această categorie subzistă şi în statele dezvoltate. de multe ori în favoarea populaţiei masculine. renunţarea la unele vicii sau excese etc.U. în primul rând produsul intern brut. Explicaţia principală constă în statutul inferior al femeii (tab. medie sau joasă). unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate. -gradul de instrucţie.Congo. C. unde Mi a populaţiei de culoare este de câteva ori mai mare decât în cazul populaţiei de origine europeană.Factorii determinanţi ai mortalităţii -nivelul de trai este şi în acest caz un factor decisiv. De obicei se deosebesc trei categorii de state (cu dezvoltare umană înaltă. Persistenţa unor maladii este o altă cauză a menţinerii unui nivel mai redus al speranţei de viaţă.1. R. http://www. Este cazul R. chiar după renunţarea la politica de apartheid. mortalitatea infantilă era în medie de 10‰ dar de 8. indiferent de sex şi de vârstă (de multe ori femeile sunt net dezavantajate). Şi în S. Afganistan etc.un.org/pnud). Sirey. fiind un indicator des utilizat de către organismele internaţionale în stabilirea indicelui de dezvoltare umană (IDH)105. cu atât mai evident cu cât stratificarea se suprapune unei segregări rasiale sau etnice. pe parcursul unei campanii de eradicare a paludismului sub egida OMS s-a produs un salt de 12 ani a SVN(de la 42 la 54 ani). în special în Asia de Sud. unde numai în doi ani (1946-1948). O caracteristică generală a acestui grup este diferenţa redusă dintre cele două sexe. -progresele medicinei. Statele avansate au mortalităţi scăzute. Mexicului sau Malaysiei (cf. 106 Cf. Primul pas a fost descoperirea vaccinurilor contra 105 IDH este un indicator imaginat de către experţii organismelor internaţionale în scopul eliminării inadvertenţelor pe care le presupun alţi indicatori ai dezvoltării.2. formează un factor restrictiv. În acest clasament. având un nivel similar celui al Bulgariei. Influenţa sa se manifestă prin diferenţierea nivelului mortalităţii. în 1988 de ex. acest stat fiind astăzi unul din cele mai avansate din Lumea a Treia în această privinţă (Vallin. a cărui importanţă s-a accelerat în paralel cu modernizarea întregii vieţi social-economice. Les Etats-Unis.nr. spre deosebire de statele slab dezvoltate în care munca fizică domină. România ocupa locul 57 în anul 2001. mai ales a celei infantile. Rapport mondial sur le développement humain 2001. -structura socială.A. Tabelul nr. puterea de cumpărare etc. diferenţele sunt foarte marcante.2.dezastruoase pe care le poate antrena. Prin educaţie oamenii învaţă să prevină o serie de boli sau să diminueze unele riscuri prin măsuri de igienă. unde familiile burgheze se deosebesc destul de net printr-o mortalitate infantilă extrem de redusă în primul rând. O altă explicaţie o constituie persistenţa unor conflicte militare (Sierra Leone.5‰ la populaţia albă şi de 17.D.Africane.6‰ în cazul populaţiei de culoare106. este un alt factor fundamental.15 :Speranţa de viaţă la naştere în anii 2000-2003 (în ani) TE As Eu Af O Am A RRA ia ropa rica ceania erica merica de Latină Nord Tot 67 67 74 53 7 77 71 al 4 Ma 65 66 70 52 7 74 68 sculin 2 Fe 69 68 78 54 7 80 74 minin 6 Sursa : World Population Data Sheet III.

Spre deosebire. Bretania). cazul Indiei. cancerul. condiţia socială a femeii. în cele în curs de dezvoltare. al XIX-lea (în multe state din această regiune revine adesea un medic la 20-50 mii locuitori). faţă de 2050 cât se înregistrează în celelalte state dezvoltate. favorizează ţările mediteranene. Ucraina. echilibrându-se la vârstele adulte pentru a se accentua la cele avansate.maladiilor epidemice. dar prezintă valori mult mai reduse în sudul Europei sau în România 108. regimul mai degrabă vegetarian. Mortalitatea urbană este mai mică decât cea rurală. -condiţiile climatice nu sunt deloc neglijabile. INED. Suicidul este mai frecvent tot în Rusia (42/100 000). generalizate începând cu sfîrşitul secolului al XIX-lea când. efect probabil al aglomerării care favorizează proliferarea unor epidemii. Himalaya). în Europa. legat adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor. În prima fază a acestui proces (1800-1900) s-a constatat o creştere a mortalităţii în oraşe spre deosebire de mediul rural. Multe comunităţi umane se remarcă printr-o adaptare genetică extremă la condiţiile locale de mediu fiind mai rezistente la anumiţi agenţi patogeni. 57 . L’homicide et le suicide dans le monde industriel. unde se înregistrează un indice de 32 omoruri-100 000 loc. unde mortalitatea urbană este frecvent mai ridicată. Caucaz. Între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sunt diferenţe însemnate derivate din gradul mai mare de securitate în prima categorie. este totuşi o iluzie. factorii locali având o importanţă deosebită. structura deceselor amintind-o pe cea a Europei sec. bolile sistemului nervos ş. consumul de votcă fiind în această ţară de 600 ml zilnic/locuitor. pp. bolile infecţioase contribuind doar cu 2%. cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de măsline). urmate de bolile sistemului nervos. cea mai mare incidenţă a acestui factor revine Rusiei. Consumul exagerat de grăsimi animale este adesea indicat ca un factor de risc în producerea maladiilor cardio-vasculare. Şi aceasta este valabil mai ales pentru ţările dezvoltate. supusă unor munci fizice grele. Frecvenţa ridicată a morţilor violente (accidente. -sexul intervine în contextul diferenţierii mortalităţii pe grupe de vârstă. V Skolnikov.A. nr. direct sau indirect. urmare a exodului rural. Population. La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator. Ungaria. căutat cu aviditate de unii specialişti occidentali.127-130. această categorie de populaţie fiind mai puţin expusă unor accidente sau excese (diferenţiat pe grupe de vârstă. explicând incidenţa mare a acestora în Europa Centrală.U. putând ajunge pînă la 25%). dat fiind faptul că ele constituie un factor favorizant pentru anumite maladii. mult sub nivelul de 4/100 000 cât se înregistrează în G7107. controlând parţial şi pe cei care domină astăzi – bolile degenerative ale sistemului circulatoriu. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate pentru că în Africa subsahariană. se disting de asemenea printr-o incidenţă mai mare a acestor fenomene decât în Europa de Vest sau în Japonia (9 omoruri la 100 000 locuitori). suprapuse nu regiunilor viticole ci ariilor de cultură intensivă a mărului şi de producţie a cidrului (Normandia. Progresle înregistrate au eliminat aceşti factori de risc. Există şi excepţii. Printre statele dezvoltate.. suicid) este adesea corelată şi cu mediul marilor metropole. -urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. Şi în Franţa mortalitatea brută este mai ridicată în regiunile în care alcoolismul este mai frecvent.a. crime. Regimul alimentar ideal. 55 % din decese erau cauzate de boli infecţioase (tuberculoza mai ales). S. De obicei mortalitatea feminină este mai mică. La accidentele de muncă primul loc îl ocupă tot Rusia cu un nivel record de 209/100 000 locuitori. Notabilă este incidenţa alcoolismului care cauzează 1/3 din decese în Rusia. fără prea multă relevanţă. Informaţii preluate din. unde asistenţa sanitară este cea mai deficitară.. unde chiar şi cele mai puţin dezvoltate au o speranţă de viaţă ridicată (cazul Albaniei). -distribuţia inegală a obişnuinţelor alimentare este un alt factor. Consumul ridicat de produse lactate alături de mediul mai salubru favorizează longevitatea în unele zone muntoase înalte (Pirinei. Ţările Baltice (44/100 000). Diferenţa în favoarea sexului feminin este foarte mare la vârstele mici.1/1999. chiar şi în statele slab dezvoltate. reduce mult aceste diferenţe. pînă la inversare (cazul unor state din sudul Asiei). ca efect al îmbătrînirii mai accentuate în ultimul caz. -violenţa şi accidentele intervin într-o măsură destul de importantă. În estul Europei există o diferenţă netă între statele din 107 108 Grupul celor şapte mari state dezvoltate. Astăzi situaţia este inversată.

coborând la circa 8-10‰ după 1950 pentru ca după 1980 să urce lejer spre 9-12‰.). Turcia. în contextul unei ponderi ridicate a forţei de muncă imigrate). dar catastrofală adesea. În prezent. unde Costa Rica coboară până la 4‰. în contextul incidenţei sporite a SIDA. unde Coreea de Sud sau Taiwanul prezintă valori sub 7‰ (excepţional în Singapore. în funcţie de structura pe vârste. grupează ţările în care nu s-a manifestat niciodată un proces de reducere evidentă. care au făcut progrese notabile pe calea dezvoltării civilizaţiei în perioada contemporană. inclusiv prin creşterea SVN. Thailanda). De această scădere a mortalităţii se leagă şi manifestarea puternică a exploziei demografice după 1950. care a făcut între 1975-1979 peste 1 milion de victime (mortalitate record de 40‰!). dar păstrează încă o structură pe vârste care favorizează populaţia tânără. sau în sud-vestul Asiei unde statele petroliere de la Golful Persic prezintă un nivel excepţional de redus (2-3‰. Ruanda.16). Este o situaţie caracteristică mai ales Americii Latine. sub impulsul scăderii continui a natalităţii.R. aceste state se disting prin valori foarte coborîte. constituind plafonul minim. În perioada contemporană cel mai citat exemplu din această categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor roşii în Cambodgia. dacă ne raportăm la numărul relativ redus al populaţiei acestor state. ulterior intrând în faza de uşoară creştere. în nord-vestul Europei. În Africa situaţia este mult mai complicată. mai tardivă în est şi sud). cazul unor state africane – Guineea Bissau. Zambia. în funcţie de faza în care se află : -state în care reducerea mortalităţii generale a început de multă vreme (după 1800) coborând lent şi ajungând la plafonul minim după 1950.nr.S. Este o situaţie frecventă în Extremul Orient.R. iar mai recent majoritatea statelor islamice din nordul Africii şi din Orientul Apropiat (tab. apropiindu-se de situaţia statelor dezvoltate (Argentina. sub 8‰ (media mondială a anilor 1995-1999 fiind de 9. Mortalitatea foarte ridicată din statele desprinse din fosta U. o tendinţă uşoară de creştere. Cuba. al Americii de Nord. pe Glob se pot distinge trei tipuri de state.8‰) dar şi în America Latină. Distribuţia mortalităţii generale pe Glob deosebeşte trei mari grupuri de state : -state cu valori reduse. diferit de la caz la caz. unele state africane) iar unele dintre ele au intrat în faza de redresare.2. când au intrat într-un proces rapid de reducere a mortalităţii.2. a conflictelor (civile sau interstatale). cu o incidenţă mare a acestor riscuri şi cele din Europa Centrală cu valori similare Europei Vestice.Tipurile de evoluţie şi distribuţia mortalităţii pe Glob În evoluţia mortalităţii se pot distinge trei faze distincte : o descreştere concomitentă îmbunătăţirii asistenţei sanitare. remaniate la circa 15‰ la 1900. explicat prin înapoierea economică dar şi civilizaţională. Niger.S.S. Trecerea de la valori foarte mari (30‰) la cele foarte mici (5-10‰) a fost parcursă adesea doar în două decenii. la 1800 se înregistrau valori de 35-45‰. neatinse de statele din prima categorie (sub 5‰ adesea). 58 . prin combaterea cauzelor de deces. Se adaugă influenţa episodică. reflex al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. China. Asiei şi celei mai mari părţi a Africii. sau al unor state insulare din Melanezia. Botswana etc. altele au înregistrat o scădere mai lentă (subcontinentul indian. nivelul de plecare era foarte ridicat în 1950 iar reducerea acestuia a fost destul de ezitantă. Astfel.fosta U. unele dintre cele mai avansate ajungând în faza stabilizării mortalităţii (America Latină. -un al treilea grup de state.5‰).2. scădere mai rapidă decât în cazul natalităţii. pînă la plafonul minim şi al îmbătrînirii efectivelor. o stabilizare la valori foarte coborîte. în unele state manifestându-se o redresare sensibilă după 1990. Australiei şi Japoniei. În prezent. În ultimul timp se constată o diferenţiere a acestei largi categorii de state. state în care natalitatea prezintă deja valori foarte reduse). dar la fel de dezastruoase au fost şi conflictele mai recente din Bosnia-Herţegovina sau Rwanda. Valorile înregistrate în aceste cazuri nu au coborît decât ocazional sub 20‰. în curs de dispariţie. Este cazul Europei în ansamblu (tendinţă mai precoce în vest. -state care au menţinut valori ridicate pînă la începutul perioadei postbelice.S. unele state insulare din jurul Africii. unde valorile urcă din nou la peste 20‰ (Zimbabwe. este datorată în mare parte şi insecurităţii. Porto Rico. 4. Tot aici se încadrează majoritatea statelor din Oceania. III.

5 0 Afric 1 1 1 1 1 1 1 1 8 a 9. apropiată de maximul biologic.6 .1 .5 .3 1. Surse : Statistical Yearbook of O.5 0.3 4.1 6.6 8.1 .O. Grupează majoritatea statelor europene unde tendinţele de îmbătrînire. Se adaugă statele din sudul Asiei (India de ex.5 .8 1.S.4 4 62 8 Ocea 1 9 8 8 7 7 7 4 2 nia 0.U. caracteristic acelor populaţii aflate în faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern.Africană. În America Latină a devenit o situaţie excepţională (Haiti).3 .7 .0 . -state cu valori mari (peste 13‰) specifice în primul rând Africii subsahariene.1 9 0 TER 1 1 1 9 9 9 9 1 5 RA 2.1 .Seys. se fac peste tot resimţite.3. 59 .5 .3 . Bolivia).4 .3/1998 pp. apoi în unele state foarte slab dezvoltate din Asia.5 26 4 Euro 1 1 1 1 1 1 1 2 8 pa 0. dar după 1990 se încadrează în această categorie tot mai multe state din estul Europei. World Population Data Sheet -state cu valori medii. fără a se înregistra o tendinţă de reducere. unde se depăşeşte frecvent nivelul de 20‰.U. Bulgaria etc.2 0. mai slab dezvoltate economic (Papua-Noua Guinee.2 0. Ucraina.2. cu 9‰) unde măsurile de reducere a mortalităţii sunt mai puţin eficace.3 .3 01 5 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S.0 . supuse adesea unor conflicte militare îndelungate (Afganistan.9 .Tabelul nr. R.N.5 6 deNord Ame 9 8 7 6 6 6 6 6 3 rica Latină .1 . mai timpurii sau mai recente.5 .5 5 6 Ame 8 8 8 8 8 8 8 1 7 rica .4 0. Bielorusia.7 .0 .5 0. nr. dar şi 109 Unii autori (F.)109.5 . Natalitatea este în acest caz ridicată.9 4.A. Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de creştere naturală a populaţiei : -tipul primitiv. Typologie des changements démographiques en Europe Centrale depuis la chute du communisme. Cambodgia).9 1. apoi unele state mai evoluate din Africa subsahariană (Camerun. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.8 3. Espace/Population/Societes.0 . III. situaţie conjuncturală favorizată de scăderea bruscă a natalităţii şi implict de dezechilibrarea structurii pe vârste (Rusia.441-461) vorbesc de existenţa unui regim demografic de tip „socialist” caracterizat prin evoluţii similare celor din vestul Europei dar mai brutale şi sensibil defazate.1 .6 0. Senegal) la care se adaugă unele state din Oceania sau America Latină.16 Evoluţia mortalităţii pe Glob între 1970-2000 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 M M nentul 970975980985990995000i i 1974 1979 1984 1989 1994 1999 2 (1970) (2003) 003 Asia 1 1 1 9 8 7 7 1 5 3. Ungaria.2 .Sporul (excedentul) natural Evoluţia diferenţiată a celor două elemente ale bilanţului natural (natalitate şi mortalitate) determină o varietate de situaţii la nivel global.5 0. apropiate sau uşor superioare mediei mondiale (8-13‰).

Valori de 30‰ între 1960-1964.5 24 11 5. Este expresia unei crize demografice care în estul Europei este şi o consecinţă a unui regim demografic „socialist” din perioada totalitară. Australia). Coreea de Sud).0 .0 .17 :Evoluţia sporului natural între 1970-2001 Contine 1 1 1 1 ntul 9709759809859901974 1979 1984 1989 1994 Asia 21 20 18 18 . exprimat printr-un spor natural foarte ridicat. 4 4 0 6 0 Africa 26 28 29 30 . sporul natural fiind astfel redus.4 . iar după 1900 de celelalte state europene şi de cele formate prin colonizare europeană (S. Nivelul sporului natural poate atinge valori foarte mari aşa cum a fost cazul Kenyei110.5 .0 .6 . Asia şi Africa.. fiind marcat de reducerea masivă a mortalităţii care se apropie treptat de plafonul minim. 7. 111 Cf. impus de situaţia actuală a multor state dezvoltate. Este de fapt prima fază a modernizării economice care generează fenomenul de „explozie demografică”.1 . Mauritius. le Bras care preia teoria lui J.4 Americ 7. Capul Verde etc. 7 1 15 20 00-2003 13 . 4. în timp ce natalitatea se menţine la valori ridicate înregistrând o tendinţă uşoară de reducere (mult mai lentă decât a mortalităţii).Seys (1998) şi H.7 6. la un nivel fără precedent. Datar.0 .4 28 .8 . Chiar şi în cazul statelor intrate mai tardiv în această fază valorile sporului natural sunt notabile (GuineeaBissau cu 10‰ între 1960-1964. rezultă dintr-o natalitate în reeducere accelerată şi o mortalitate plafonată la nivelul minim. 5 24 10 5.2 Oceania 13 13 12 12 .6 .U. corespunzător unei perioade de dublare sub 20 de ani. este pe care de dispariţie în perioada actuală. în insulele Antile sau în arhipelagurile din jurul Africii (Cuba. F.6 1. După 1950 se extinde şi în Extremul Orient (Japonia. a de Nord 2 8 9 9 8 110 1 9951999 17 . Este de fapt faza de restrîngere a exploziei demografice.nr. Argentina. China.A. în contextul unor posibilităţi mult mai mari de reducere a mortalităţii. amorsată în Franţa încă dinainte de 1800. 60 .5 1. -tipul tînăr.17). în Ungaria de două decenii iar în multe state est-europene.4 . Evoluţia spre acest tip este tot mai rapidă în acele state în curs de dezvoltare în care s-au făcut progrese însemnate în domeniul planningului familial şi al asistenţei medicale. Cuba înregistra încă în anii 1960-1964.1 Europa 5. 2. Specific întregii populaţii a Planetei pînă în secolul al XIX-lea. Această situaţie a fost specifică mai întîi statelor vest-europene (1750-1900) pentru ca după 1900 să se generalizeze în restul Europei iar după 1950 în America Latină. în Germania această situaţie durează de mai bine de trei decenii. derivă din cel anterior. În acest mod.7 11 . 17‰ între 1975-1979 şi 22‰ între 1995-1999). -tipul matur. urmată apoi de ţările scandinave. Austria. 0.mortalitatea se apropie de nivelul acesteia. de circa un deceniu (tab.Hajnal despre existenţa unei „fracturi” demografice în Europa pe direcţia TriesteSt. unele insule din Oceania). în care s-a instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept „baby crach”. fiind întîlnit doar la unele grupuri de populaţie izolate în condiţii naturale dificile (pădurile ecuatoriale din America de Sud. urcând pînă la 39‰ între 1970-1974 şi la 42‰ între 1976-1980.Petersburg (La Planéte au village. cu un control riguros al vieţii individului dar în acelaşi timp şi cu o relaxare a moralei111. Africa Centrală. cea mai mare parte a creşterii naturale a populaţiei Globului este concentrată în statele din această categorie. nivel redus considerabil.O. Tabelul nr.0 .). valori de 28‰ pentru ca în anii 1995-1999 să aibă numai 7‰. 7. 1993). -tipul senil. De exemplu. la numai 29‰ între 1995-1999 şi „doar” 21‰ în 2000-2003. 7. De exemplu. 4. Singapore. rezultând astfel un spor natural foarte scăzut sau în cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural.

U.A.258-271).) au infirmat complet aceste idei. World Population Data Sheet Această evoluţie diferenţiată stă la baza teoriei tranziţiei demografice. declanşată de explozia demografică. Iniţiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry112 care propune trei faze de regim demografic : primitiv. Y. 1953.Michaud.9 . 1978. divorţialitate etc.9 . încă în curs în majoritatea statelor în curs de dezvoltare şi cel postranzitoriu. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. 2.N. în Géographie et Démographie. citaţi de Noin. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul că această tranziţie implică şi o schimbare a structurilor demografice (pe vârste) sau a comportamentului demografic (nupţialitate.Vallin. consecinţă a progresului social-economic.Noin. pp. Pare incredibil astăzi. corespunzătoare primelor trei tipuri de spor natural descrise anterior.9 . Tranziţia demografică în formularea sa teoretică este o descriere schematică a schimbărilor demografice care caracterizează istoria contemporană a omenirii.5 . scăderea ISF sub nivelul de 2. intelectualitate) spre cele situate la baza societăţii (muncitori. Înainte de toate este caracterizată printr-un decalaj cronologic între scăderea nivelului natalităţii şi cel al mortalităţii.6 TERRA 18 17 16 16 15 14 13 .Americ 26 25 22 21 19 16 17 a Latină . natalitatea şi mortalitatea este atât un proces social inovator cât şi un fenomen cultural. soulagement ou inquiétude?. pp. 2002.559/1991. „transitional growth”.0 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S.1 . 115 Cf.Noin într-un articol din Annales de Géographie (La baisse de la fécondité dans le monde. Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria în sine apare prima dată formulată de către F. 61 . Evoluţiile din ultimele decenii (îmbătrânirea accentuată a populaţiei în statele occidentale. Şi acesta distinge trei tipuri de creştere naturală : „high potential growth”.Notenstein care îi asigură o explicaţie clară. Ea porneşte de la constatarea că cei doi indicatori demografici principali (natalitatea şi mortalitatea) sunt într-o scădere continuă odată cu modernizarea economică şi culturală. La fin de la transition démographique. 114 În conformitate totuşi cu modelul centru-periferie aşa cum explică D.1 în întreaga Europă etc.J.4 . Tot ce se poate preuspune este că la nivel mondial se vor combina în secolul următor două modele : cel al tranziţiei demografice. dar până în anii ’80 s-a crezut că în final se va ajunge la un echilibru relativ. Odille Jacob. prefigurat de evoluţiile din multe state dezvoltate. Tranziţia celor două componente demografice esenţiale. marcate de instalarea durabilă a deficitului natural115. ca de ex. undeva la 85 de ani. 1981113). La transition démographique dans le monde. 113 D. nr.6 . pe parcursul exploziei demografice. W. Sirey . agricultori) şi dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localităţile rurale114.2 . Verificarea acestei teorii pe baza unor analize complexe (bazate pe 23 de variabile socio-economice. citat de Noin. Surse : Statistical Yearbook of O.1 iar speranţa de viaţă la naştere. dir. Critica principală care poate fi adusă acestui model este aceea că nu explică tendinţele manifestate în faza finală şi nu propune un model posttranzitoriu. Paris. „incipient decline” în momentul în care tranziţia este încheiată iar valorile celor doi indicatori demografici tind să se egalizeze la un nivel cât mai coborît.U. cauzală. Distribuţia geografică a sporului natural : 112 Teorie expusă în 1909 şi reluată în 1934 sub titlul La Révolution démographique : Etudes et essais sur les problèmes de la population . Difuziunea sa în spaţiu se desfăşoară în sens descendent în lungul scării socio spaţiale : de la păturile aflate în avangarda modernizării (burghezie.4971. de către Satin. 1981) a dat rezultate pozitive încât poate fi acceptată ca atare fiind de fapt un model. larg acceptată pe plan mondial deşi este criticată de unii specialişti. Masson 1981. intermediar şi contemporan. Paris.2 .7 . 1969 şi Agyei. având intuiţia de a spune că modelul demografic european este universal (1945.). fecunditatea stabilizânud-se la nivelul înlocuirii generaţiilor.

specific Europei. Nepal). Cel mai frapant caz este cel al Iugoslaviei restrînse care mai figurează încă în statisticile O. în extindere. vorbesc despre o « a doua tranziţie demografică » a cărei caracteristică este tocmai echilibrul acesta relativ în jurul valorii 0 (« Second Demographic Transition ». nr. Porto Rico. atât a natalităţii cât şi a mortalităţii. se pot distinge patru mari categorii : -spor natural ridicat (peste 20‰). valori păstrate şi după 2000). unde această evoluţie părea improbabilă. 116 Părerile contrarii sunt determinate de « ezitările » unor state care oscilează în jurul valorii 0. Grecia. Pe arii largi în Africa şi Asia de Sud-Vest valorile ating încă 30‰ (pînă la 40‰ în cazul particular al fîşiei Gaza). faţă de creşterea mondială de 13‰ anual între 2000-2003 (în scădere accelarată faţă de maximul de la începutul anilor 1970. Portugalia. Danemarca. în nord-estul Ucrainei şi în sud-vestul Rusiei atingându-se valori de –15 sau chiar --20‰. asiatice (Japonia). Singapore) sau din America Latină (Cuba. iar conform tendinţelor actuale li se vor alătura tot mai multe state asiatice şi latino-americane. nord-americane (Canada). Unele state. unor state latino-americane (Nicaragua. Se adaugă majoritatea statelor latino-americane. Acest diferenţial funcţionează după cum se observă pe criterii etnice. situaţie conjuncturală pentru unii. 2001). musulmană (valori de peste 20‰ în anii 1980-1990). Dacă la nivel naţional situaţia nu pare catastrofală ca în unele state vecine. au evitat pentru moment această tendinţă. acoperă aproape integral Europa central-estică. Iminenţa instalării unui deficit natural durabil se resimte şi în alte state europene (Spania. Unii specialişti precum J.A. 62 . din nordul şi sudul extrem al Africii. vizibil şi prin scăderea ponderii populaţiei europene117. caracteristic în primul rând Africii Subsahariene. Este cazul extrem (mai mult sau mai puţin inevitabil. Laos. Diferenţierile distribuţiei sporului natural sunt în realitate mult mai complexe. încât este de aşteptat ca în viitorul apropiat această situaţie să nu mai constituie o excepţie europeană. Spre deosebire. Finlanda de ex.N. de 22‰). sau normală pentru alţii. cu populaţie dominant de origine europeană şi provincia Natal cu populaţie de culoare. Austria.). cf. Coreea de Sud. în care o astfel de evoluţie părea iminentă în anii 1980. între 1995-1999.. Vietnam. cu populaţie albaneză. La nivel regional situaţia este chiar mai gravă. Taiwan. Guatemala. Situaţii similare sunt şi în S. caracteristic acelor state ale Lumii a Treia în care tranziţia demografică este avansată (Indonezia. cu valori de pînă la 20‰).van der Kaa. România intră şi ea în această categorie. Bad Hermalb. valorile atinse fiind inimaginabile altădată în condiţii de pace (-7‰ în Ucraina şi Rusia. Coll. în realitate Serbia înregistrând un deficit similar celui din Bulgaria vecină. Austria. dar deficitul nu a depăşit -3‰.Plecând de la cele expuse mai sus. faţă de peste 20‰ în 1960-1970) şi Thailanda. la nivel regional există judeţe aflate într-un adevărat „colaps demografic” (sudul şi vestul ţării). există arii în care se înregistrează un spor natural foarte ridicat (Caucaz. În Europa singurul stat care subzistă cu astfel de valori este Albania. Turcia etc. la care se alăturează şi unele state din sudul şi nordul continentului (Italia. Coreea de Nord. mai ales acolo unde se juxtapun arii culturale diferenţiate. Paraguay) şi din Asia (în sud-vest sau izolat în rest. fiind oscilant în ultimii ani. în estul continentului. Honduras. Population/Societe. -spor natural redus (sub 10‰).U. instalat din 1970 în Germania. unde populaţia de origine hispanică şi cea afro-americană înregistrează indici mult mai înalţi sau în Africa de Sud unde diferenţe enorme opun provincia Cap. 117 De la 24% în 1936 la numai 12% în 1996. Este cazul Rusiei. unele insule oceaniene etc.954/2000. Belgia. -deficit natural. din 1980 în Ungaria şi din 1990-1992 în celelalte state europene menţionate116. unde la mijlocul anilor ’80 se înregistrau valori negative dar situaţia s-a remediat durabil. Bolivia. pe fondul scăderii succesive. Uruguay. -5‰ în Bielorusia. Sri Lanka. apropiat de media mondială. după căderea comunismului s-a instalat progresiv şi durabil. acolo unde tranziţia demografică este într-un stadiu incipient – Cambodgia. cu un spor natural de 2‰ dar acesta este asigurat exclusiv de provincia Kossovo. -spor natural moderat (10-20‰). mult peste media mondială. Americii de Nord şi Australiei la care se adaugă statele din estul Asiei (Japonia. Iran. Trinidad-Tobago etc. unde pe fondul unui deficit cronic. Suedia). INED.U. favorizată de o structură dominant tînără a populaţiei. discuţiile rămîn deschise).). Este cazul Greciei care după câţiva ani de valori negative (1998-2000) a revenit la valori pozitive în 2001 sau cazul mai vechi al Danemarcăi. unele regiuni din partea asiatică. Recent s-au integrat în această categorie China (8‰ în 2000-2003. Birmania. Bulgaria şi Ungaria. India..

4. aceste prognoze pleacă de la trei ipoteze : una înaltă. 1999 Varianta medie pentru 2025 a fost de 7.3md. Generalizarea unei fertilităţi reduse. Ultimele conferinţe asupra populaţiei (Mexico –1984. cazul Noii Zeelande unde maorii recîştigă treptat teren. în locul obiectivului de limitare a creşterii demografice fiind pus cel al sănătăţii reproducerii. nivelul actual fiind considerat plafonul minim. Mult timp. având un spor natural dublu faţă de cel al populaţiei protestante (Dupâquier. neputând fi prevăzute. II. după 1980.Bardet. Cairo1994. sau a unor particularităţi juridice. atât de rapide şi.2.06 md. aceste prognoze pleacă de la prelungirea tendinţelor actuale în perspectiva apropiată sau mai îndepărtată.! 63 . unde catolicii sunt mult mai prolifici. unele accidente politice majore – cazul căderii comunismului. reglarea fecundităţii. organismele internaţionale au avut un succes limitat în impunerea unei politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au aplicat voluntar). antrenând tot mai mulţi cercetători care se bazează pe o serie de modele de prognoză.Demeny. Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile foarte strînse dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare. 1999). pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate. conform ipotezei unui ISF de 2. maternitatea fără risc. diferenţa fiind rezultată tocmai de scăderea notabilă a fertilităţii în Europa şi în câteva state în curs de dezvoltare cu o politică denatalistă. 1997...5 md în 2100. fertilitate) dar şi pentru structura pe vârste şi bilanţul migratoriu. Dacă într-o primă fază. nu numai în Europa. Un alt caz cunoscut este cel al Irlandei de Nord. citat de J. Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase.Perspectivele evoluţiei populaţiei Globului Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei populaţiei. legate de modul de succesiune a proprietăţii funciare (cazul francez unde nordul este mai prolific decât sudul dominat de tradiţia romană a dreptului primului născut). au devenit evoluţiile. singura parte a acestei ţări care mai înregistrează un spor natural).1 în statele dezvoltate şi în cădere liberă în statele în curs de dezvoltare118). doar cu 4% mai mare (faţă de cifra atinsă de 6. tendinţele din unele state europene (Germania. Astfel pînă în 1977 populaţia Globului era estimată pentru anul 2000 la minimum 6. O rezistenţă puternică a împiedicat includerea oficială a componentei care autoriza sterilizarea şi avortul. printre care şi cel enunţat al tranziţiei demografice. De remarcat că în 1995 se previzionau 8.R. de 10 md. pînă la 10‰.1) sub care nu s-ar fi putut coborî. care a dus la instalarea deficitului natural în cele mai multe state fost-comuniste din Europa.rasiale sau confesionale. organism al O. în 2050 cu o plafonare la circa 10.-P. Previziunile anterioare. analiştii au pornit de la ipoteza existenţei unui prag minim al ISF (2. De obicei. iar mortalitatea va înregistra o creştere redusă. Prudenţa este totdeauna necesară în acest domeniu. neaşteptate. prevăzuţi în 2003 de P. Acest diferenţial se poate suprapune şi unor inegalităţi de dezvoltare economică (cazul sudului Italiei. Ungaria) fiind considerate conjuncturale.locuitori).67 md. cu tot optimismul unor specialişti.N. de supraveghere a evoluţiei demografice.907md. Politica demografică a statelor poate fi o altă variabilă deşi cuantificarea sa este relativă. una medie şi una joasă. sau pe criteriu etnic. În prezent.036 md. de multe ori. acelaşi organism avansând pentru 2050 o variantă medie de 9. de circa 6‰. par deja improbabile. să revizuiască aceste analize în fiecare an. începând cu anii ’80 au modificat discursul. Toţi aceştia nu pot fi anticipaţi decât cu o marjă de eroare destul de mare.locuitori. Astfel va rezulta o creştere minimă. Această prognoză s-a dovedit aproape de realitate.U. Beijing –2000) au pus de acord specialiştii în privinţa acestui obiectiv având trei componente : planificarea familială. Tot în acest context s-a ajuns la un consens în privinţa scăderii continui a natalităţii care va atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025.locuitori. iar autorii care s- 118 119 P. bazate pe continuarea tendinţelor actuale sau modificarea acestora în sens pozitiv şi negativ. aplicată însă la o masă mult mai mare119.B. a determinat organismele internaţionale de prognoză.

15. Turcia. în cazul S.U.. datorită emigraţiei spre R. S. mult timp al şaselea gigant demografic al Planetei. devenit o necesitate atât pentru ţările de plecare (datorită imposibilităţii asigurării de locuri de muncă unor contingente foarte numeroase de tineri). 1952-1954. va coborî în anul 2025 pe locul al 19-lea iar în anul 2050 pe locul al 24-lea121.7 mil.Sauvy.D.U.6%în China iar în valori absolute. fenomen observat la scară mondială în Botswana.loc. posibil mai devreme de anul 2100. dar poate fi sensibil modificată de migraţii. fie prin modificarea comportamentului demografic datorită „contaminare” .loc. aşteptându-se o ascensiune continuă a Africii. se vor produce cele mai importante modificări ierarhice. Marea Britanie. În ultimele decenii..A. Statele europene importante (Germania. Plafonarea la un nivel de circa 8-9md.S. dar vor continua să concentreze cea mai mare parte a economiei mondiale (tab. schimbările vor fi spectaculoase.. Consecinţele asupra standardului de viaţă. abia pentru anul 2050 fiind prevăzută rocada. Acest fenomen poate genera în regiunile de plecare scăderea drastică a ritmului de creştere demografică.A. India fiind favorizată de sporul natural mult mai ridicat (în valori relative. suprasolicitarea unor medii naturale fragile.au dovedit mai pesimişti au fost mai aproape de realitate 120. care încă în 1951. de ex.U. nr. primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva avansată. au pierdut deja sau vor pierde teren în faţa unor state asiatice şi africane (Vietnam. iar America Latină îşi va menţine actuala pondere. unde o emigraţie puternică este dirijată de mult timp spre S. Disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se va accentua la maximum.375/2002. Modificările de comportament demografic pot bulversa în mare măsură aceste estimări.. Având în vedere diferenţele existente în distribuţia populaţiei pe Glob.). favorizate de o creştere naturală încă importantă. dată fiind speranţa de viaţă la naştere mai ridicată.6% în 2003.Quilodran. Pakistan. în anul 2010. Acest tablou arată o deplasare a centrului de greutate al populaţiei mondiale spre regiunile calde ale Planetei. La nivelul primelor patru locuri situaţia pare însă pecetluită. graţie unei creşteri naturale suficient de importante şi fluxurilor migratorii ce depăşeşc 1 mil. respectiv a patra. Egipt.8 md. care va însuma probabil în momentul plafonării 20-25% din populaţia mondială şi un regres continuu al Europei şi Americii de Nord care nu vor însuma mai mult de 10%.Congo. dar catastrofal pentru cele dezvoltate. simptomele acestei crize fiind resimţite în anii 1990 în unele state africane (Ruanda. Rusia aflată mult timp în poziţia a cincea urmează îndeaproape Japonia. populaţia mondială nu va depăşi cu mult 6. Una 120 121 A.U.Africană sau în Porto Rico. Suedia) imigraţia este singura sursă a creşterii populaţiei. Modificările vor fi spectaculoase în ce priveşte ierarhia statelor.N. ca şi destabilizarea situaţiei politice. şi Indonezia îşi vor păstra poziţia a treia. De remarcat că această evoluţie pare destul de logică în contextul mondializării. 1. fie prin prelevarea unei părţi din populaţia tînără. îndeosebi datorită previzibilei intrări a Chinei în faza de deficit demografic.3 mil. Etiopia. Italia) aflate încă între primele 20 de state ale lumii. R. Thailanda. De ex. Bangladesh şi Nigeria iar în perspectiva imediată va pierde teren şi în faţa Mexicului. Filipine.locuitori. dezirabil pentru ţările în curs de dezvoltare.persoane anual. Japonia. creditând China cu 1455 mil. aflată acum pe locul al 12-lea.8 md. faţă de 0. Franţa. date fiind particularităţile exploziei demografice din ţările Lumii a Treia situaţia ar putea deveni chiar mai gravă decât cea actuală a Europei. populaţia Mexicului pentru anul 2000 era prevăzută în 1960 la 150 milioane locuitori dar în realitate acest stat a atins 100 milioane locuitori abia în anul 2001 ! (100 millions de Mexicains…seulement.. aşa cum se prezintă deja situaţia în Europa.A. prevedea pentru anul 2000 circa 6 md. Toate acestea sunt pure supoziţii a căror bază este situaţia actuală. Somalia). menţinute prin inerţie. Nu este exclusă intrarea Planetei într-o „iarnă demografică”.18). 64 . Italia. dar şi în cele de primire (impus de deficitul de forţa de muncă tînără). Birmania).N. pot fi previzibile. La eşalonul mijlociu. fenomen greu de prevăzut şi controlat. J. Théorie générale de la population. în 2025 iar India cu 1363mil. Astfel prognozele O. al statelor care au în prezent 50-100 mil. a fost depăşită pe rând de Brazilia. iar pentru anul 2025 poate fi avansată cifra de 7. Astfel. Asia va înregistra o uşoară scădere a ponderii. Iran. este mult mai probabilă. prevăd că Germania. Population et Sociétés.U. pornind de la un scenariu mai puţin optimist.nr. faţă de 8. ipotezele medii ale O. adică în descreştere şi îmbătrînire. Pentru multe state mari europene (Germania.

din „speranţele”evitării bombei demografice constă tocmai în accentuarea unor disfuncţiuni în ţările slab dezvoltate : sărăcie generalizată, stare sanitară precară, conflicte interetnice, epidemii, etc., toate cu efecte în bilanţul natural prin creşterea mortalităţii (situaţie frecventă în Africa de astăzi). O soluţie umanistă ar fi practicarea unor măsuri care săre reducă enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltării economice şi culturale. De exemplu, la o medie mondială de 2500 kcal/loc., în Africa nu se asigură nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se depăşesc 3000-3500kcal/loc., la aceasta adăugându-se şi structura deficitară în proteine de origine animală. În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante, chiar remaniat la puterea de cumpărare (22030 U.S.D./loc. în anul 2001), dar în cele africane rareori depăşeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală de creştere economică nu reuşeşte să compenseze creşterea naturală a populaţiei, antrenând o scădere a P.N.B./loc. Asia prezintă o situaţie deosebită, pe fondul unei creşteri economice fără precedent (5-10%anual) care depăşeşte cu mult ritmul creşterii anuale a populaţiei. Astfel, dacă Africa prezintă o medie de 2120 U.S.D./loc. (raportat la puterea de cumpărare, Asia depăşea 4290 în anul 2001, iar America Latină prezenta o situaţie şi mai favorabilă cu 6820 U.S.D./loc. Cu toată creşterea economică decalajul faţă de ţările dezvoltate se menţine, creşterea fiind aplicată la un volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii a Treia” în economia mondială este previzibil, China fiind deja a patra putere economică mondială (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocupă poziţiile 9 şi 10. State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia, ocupă deja un loc de prim-plan în economia mondială. Creşterea stocului de produse alimentare s-a făcut în ultimele decenii tot pe seama ţărilor dezvoltate (cu excepţia Asiei Musonice) încât statele sărace, mai ales cele din Africa, au devenit complet dependente din punct de vedere alimentar. Tabelul nr.18 :Evoluţia populaţiei mondiale în perspectiva anului 2050 A TE A Eu Af Oce Am Am RRA sia ropa rica ania erica erica deNord Latină 2 605 3 72 79 31 31 518 7 671 6 9 2 683 4 72 99 35 32 591 0 136 7 8 2 790 4 72 12 42 387 690 7 776 2 89 2 919 5 66 18 50 459 789 8 353 4 83 Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

nul 000 010 025 050

Fără a adopta o viziune malthusianistă, se poate aprecia totuşi că raportul dintre populaţie şi resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problemă cu caracter regional şi relativ fiind dependentă de modul în care omul reuşeşte să-şi adapteze la propriile necesităţi, favorabilitatea mediului. Problema Lumii a Treia nu este suprapopularea, Africa are doar 26 loc./km 2, ci eficacitatea utilizării forţei de muncă şi a resurselor. Ori din acest punct de vedere, dat fiind nivelul scăzut al tehnicilor agricole (ocupaţia de bază este agricultura în aceste state), necesarul de energie umană este imens. Scăderea populaţiei nu ar face decât să agraveze situaţia prin deficitul de forţă de muncă astfel creat. Problema populaţiei optime este discutabilă chiar dacă unii autori au încercat să dea răspuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohen122 prin diverse calcule ajunge la concluzia că populaţia
122

În How many People can the Earth support?, Northon and Co., New York, 1995, unde autorul lansează şi ideea că „SIDA poate regla problema suprapopulării în Africa”!

65

optimă a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiar dacă aceasta poate hrăni 150 miliarde, în prezent umanitatea aflându-se între limitele maximale, suportabile, ale populaţiei, situate între 4-16 md. Cei mai mulţi autori sunt în prezent sceptici în ce priveşte următoarea dublare a efectivelor populaţiei Globului, după ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidă (Chesnais, 1997). Chiar dacă „deriva demografică a continentelor”123 se va menţine, explozia demografică nu se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fi oricum combinată cu implozia demografică în care tinde să plonjeze întregul grup al statelor dezvoltate la care se adaugă „noile state industriale”. Capitolul IV Structura populaţiei Analiza structurilor demografice ocupă un loc important în studiul geografic al populaţiei fiind favorizată de existenţa unor surse documentare abundente şi pertinente, cel puţin în statele dezvoltate. Structurile geo-demografice pot fi grupate în trei categorii : -socio-demografice (vârstă, sex, situaţie matrimonială); -socio-culturale (apartenenţă etnică, lingvistică sau religioasă); -socio-economice (populaţie activă, categorii socio-profesionale, statut social etc.). Se adaugă structura rasială, mai greu de clasificat şi mai discutabilă. Spre deosebire de dinamica populaţiei care după cum s-a observat prezintă unele tendinţe generale de evoluţie, chiar dacă se manifestă decalate în timp, sau de repartiţia populaţiei, marcată de inegalităţi, structurile se impun prin maxima diversitate, creând un mozaic structural greu de descifrat în afara mecanismelor care le reglează. Această complexitate nu face decât să măreasca atracţia descifrării acestor mecanisme. IV.1.Structura rasială Definiţia rasei suscită multiple controverse, mai ales astăzi în contextul globalizării şi al mondializării. Din punct de vedere antropologic, rasa este un grup uman, de dimensiuni variabile, istoriceşte constituit şi care se deosebeşte printr-o serie de trăsături psiho-somatice şi de natură fiziologică specifice (culoarea pielii, părului şi a ochilor, forma craniului, nasului şi buzelor etc.). Privită din punct de vedere psiho-sociologic ea cuprinde şi conştiinţa rasială, pentru care trăsăturile menţionate sunt adesea subsidiare, de multe ori suprapuse unor particularităţi etno-lingvistice. Se adaugă particularităţile patologice care evdenţiază anumite predispoziţii sau imunităţi124. Majoritatea antropologilor sunt de părere că la originea formării raselor a fost stabilitatea influenţelor mediului natural, factor de bază al adaptării selective, transmisă genetic de la o generaţie la alta125. Selecţia rasială este şi rezultatul endogamiei unor populaţii umane, practicată pe un teritoriu restrâns, unde se combinau aceleaşi caracteristici genetice. Grupurile rasiale cele mai personalizate sunt localizate predilect în arii mai izolate, departe de contactul cu alte grupuri.ć Antropologii au imaginat o serie de indici care diferenţiază grupurile umane, mai ales în sec.al XIX-lea şi în prima parte a sec.al XX-lea, când şi interesul pentru studiul raselor era major. Degenerarea în ideologii cu caracter rasist, a impus după 1950 reducerea interesului pentru acest domeniu chiar dacă în sine, antropometria (măsurarea caracteristicilor fizice ale grupurilor umane) este o ştiinţă cu un aport deosebit la cunoaşterea evoluţiei speciei umane126. Dintre indicii menţionaţi cel mai comun este cel care deosebeşte indivizii după forma craniului, indicele cefalic : Ic =b/a, în care b este lungimea iar a este lăţimea craniului. După acest criteriu, grupurile umane au
123

Termen aparţinând lui J.Pouassin, 1995, citat de J.Cl.Chesnais, care deosebeşte patru faze după 1950 – una de creştere rapidă, pînă în 1970, alta de încetinire a creşterii, spre 1980, urmată de o stagnare pînă în 1990 şi apoi de o scădere, pe alocuri accelerată, după 1990. 124 Cf. J.Deniker, Les races et les peuples de la Terre, Payot , Paris, 1926. 125 Cf. J.Hiernaux, Races humaines et racisme, Gramont, Barcelona, 1972. 126 Poate fi citată pentru virulenţa cu care promovează ideea superiorităţii WASP (white/anglo-saxon/protestants) lucrarea lui M.Grant, Le déclin de la grande race, Payot, 1926 (trad.).

66

fost divizate în trei categorii : dolicocefale, cu craniul îngust (Ic sub 0.71), mezocefale, cu Ic între 0.71-0.81 şi brahicefale peste ultima valoare. Frecvenţa grupelor sanguine a ocupat de asemenea un loc important în aceste studii. S-a constatat astfel că la europoizi grupa A2 este mult mai frecventă (25-45%), în timp ce la mongoloizi domină net grupa 0 (50-90%, chiar 100% la unele populaţii izolate). Utilizat este şi factorul Rhessus (Rh) caracteristică genetică predominant sau exclusiv pozitivă la mongoloizi, negroizi şi australoizi, dar frecvent negativ la europoizi (15%, maximum la bascii din Pirinei, 24%), motiv pentru care în Europa este necesară analiza sîngelui pentru determinarea Rh, important în manipularea acestuia în scopuri medicale. Trecând peste aceste particularităţi, subspecia umană este însă foarte unitară. Numărul de trăsături somatice şi fiziologice comune tuturor raselor este infinit mai mare. Aceasta dovedeşte că rasele umane s-au diferenţiat relativ recent iar odată constituite au fost în permanent contact încât nici una din cele patru mari rase invocate de obicei (europoidă, mongoloidă, negroidă şi australoidă) nu mai prezintă trăsături pure. Analizând diferenţele filogenetice dintre rasele umane şi subspecia cea mai apropiată de Homo sapiens – cimpanzeul, se constată că aceasta este de 25-60 de ori mai mare între om şi cimpanzeu. Aceasta dovedeşte faptul că diferenţierea s-a produs în cadrul uneia şi aceleiaşi subspecii, teoriile contrarii fiind subiective. Cauzele acestor diferenţieri trebuie căutate în tendinţa generală de extindere a ekumenei, prin care subspecia umană a fost obligată să se adapteze continuu la condiţii diferite de mediu faţă de cele în care s-a format în estul Africii. Conform aceleiaşi metode a distanţelor filogenetice, Cavalli-Sforza (1999) a stabilit existenţa unei diferenţe mult mai mari între populaţiile din Africa subsahariană şi restul lumii, fapt care certifică faptul că această regiune este aria de origine a speciei umane. La rândul lor, populaţiile autohtone din sud-estul Asiei şi Oceania sunt despărţite de o distanţă genetică superioară celei dintre populaţiile autohtone din restul spaţiului eurasiatic şi din America. Astfel s-a ajuns la concluzia că din leagănul african au existat două mari direcţii de migraţie : prin sudul Asiei spre Oceania; spre Orientul Apropiat, de unde prin migraţii ulterioare omul s-a răspândit spre restul Eurasiei şi spre Americi. Izolarea relativă a celor două ramuri ca şi a subgrupurilor desprinse ulterior a stat la baza formării tipurilor rasiale actuale. Se pare că în lungul celei de-a doua direcţii s-au succedat mai multe valuri de populaţii cu caracteristici rasiale diferite : un prim val mai timpuriu, care a coabitat în sud-vestul Asiei mult timp cu cei care au migrat spre sudul Asiei din care derivă europoizii; un al doilea val mai tardiv, desprins dintr-un grup distinct format în estul Africii şi care au generat rasa mongoloidă, înrudită după cele mai multe aparenţe cu rasa khoisanoidă, relictă în sud-estul Africii. Americile au fost populate succesiv de valuri de populaţii derivate din ambele curente de migraţie, cu un aport decisiv al ultimului val, de tip mongoloid. Toate particularităţile psiho-somatice reflectă în bună măsură adaptări la condiţiile de mediu în care s-a format tipul rasial respectiv. Astfel culoarea neagră a pielii este o adaptare în sensul creşterii capacităţii de apărare împotriva radiaţiilor ultraviolete. Anumite trăsături rasiale au o mare stabilitate, altele se modifică relativ rapid. Culoarea se păstrează (de ex. negrii din America de Nord, deci într-un climat temperat) dar talia se modifică, mai ales la omul contemporan. Talia medie a bărbaţilor la recrutare era în urmă cu 100 de ani de circa 1.65 m iar acum de circa 1.8 m, strâns legat de creşterea nivelului de trai. O altă tendinţă este aceea a brahicefaliei, mai ales la europeni. Clasificarea raselor nu cunoaşte o unitate de opinii. În mare se poate totuşi considera că există cinci mari grupuri rasiale din care se diferenţiază o serie de tipuri rasiale de tranziţie sau de amestec. Aceasta reflectă situaţia actuală, în trecut au existat şi alte tipuri şi subtipuri rasiale, posibil rase, care au dispărut, lăsând rareori urme în particularităţile unor subtipuri actuale. IV.1.1.Rasa khoisanoidă Populaţiile care aparţin acestui grup sunt mai greu acceptate ca o rasă distinctă de unii specialişti, în parte datorită spaţiului restrîns pe care-l ocupă în prezent şi a efectivului redus. Constituie, după toate aparenţele, grupul uman cel mai apropiat de Homo sapiens sapiens primitiv. Aria sa de extindere

67

1. Grupuri relicte. proporţie mare a capului în raport cu dimensiunile corpului. cu trăsături apropiate de cele prezentate dar cu o mare varietate de subtipuri : grupuri foarte înalte. adaptare la necesitatea efectuării unor drumuri lungi. Sunt consideraţi adesea ca făcând parte din rasa australoidă.80m în medie. cea mai mare parte a platourilor din estul şi sudul Africii (pînă la nord de lacul Victoria) dar. Trăiesc izolaţi în pădurile tropicale ale arhipelagurilor din sud-estul Asiei (centrul insulei Mindanao.U pentru anul 2003.n. IV. Se deosebesc trei mari tipuri rasiale. steatopigia. Viitorul acestei rase este incert. grupuri foarte scunde.N. unde a stat şi la baza creării unor tipuri rasiale mixte. unul dintre elementele cele mai distinctive. probabil cel mult 1/10 mai păstrează caracteristicile definitorii care îi deosebesc de negrii africani : prezenţa epicantusului.oameni.acoperea pînă în mileniul I al e. populaţia de rasă neagră a ajuns o prezenţă obişnuită în cele două Americi. deformare datorată curburii extreme a coloanei vertebrale care favorizează depunerea structurilor adipoase în regiunea fesieră. distingându-se prin dinamismul exploziv care îi asigură o pondere tot mai mare din populaţia Globului (5. culoare ceva mai puţin închisă a pielii. interiorul peninsulei Malacca. un pigment care face ca doar 3% din radiaţiile ultraviolete să fie receptate de către piele). -negritos. ocolind pădurea ecuatorială congoleză sau traversând-o. -negrilii sau pigmeii. cu furtuni de praf şi vînturi puternice. 1. mai ales la femei. De aici. talia mică. aclimatizarea lor la regiuni mai nordice fiind relativ dificilă.Rasa negroidă (melanodermă) Este unul din cele trei mari grupuri rasiale actuale. cuta pleoapei inferioare. la nord de Golful Guineii. adaptare la insolaţia puternică (prin prezenţa melaninei. comune parţial cu unele grupuri de negroizi.2. trăiesc din vânătoare. circa 300 de mii şi se disting prin : talia foarte redusă. numărul celor care mai rezistă în aria iniţială fiind extrem de redus (sudul Tanzaniei). mai rar practicând agricultura itinerantă. reducerea continuă a numărului datorită gradului ridicat de metisare o va încorpora treptat în masa populaţiilor negroide.4 m la femei. scurt şi foarte aspru. predomină dolicocefalia. Numărul reprezentanţilor acestei rase este extrem de restrîns – circa 500 de mii.5 m la bărbaţi şi 1. în continuă restrîngere. inegale ca dimensiune : -negrii africani propriu-zişi. pilozitatea fiind în general slab dezvoltată. ca multe alte grupuri umane vechi au un viitor incert. precum cele nilotice.3% în 1920 dar 9. talia variabilă. 127 Cifrele se referă la estimările adaptate ultimelor matariale statistice furnizate de O. dar şi spre nord-est. la fel ca mongoloizii. Sunt în număr restrîns. cu 1.9% estimat pentru anul 2003. 68 . dar diferiţi ca aspect psiho-somatic. insulele Andaman din Golful Bengal) trăind din vânătoare. pescuit şi cules. izolaţi în pădurea ecuatorială a Africii Centrale. părul este totdeauna creţ. circa 100 mii. articulaţiile fiind extrem de mobile asigurându-le o agilitate extremă. Astfel. Aria de formare a acestei rase pare a fi după toate probabilităţile. mult mai puţin numeroşi. părul creţ şi nasul lat. corespunzător cu circa 625 mil. craniul oscilează de la dolicocefal la mezocefal iar culoarea variază de la maron la negru-albăstrui. Caracterisiticile de bază ale acestei rase sunt : culoarea închisă a pielii. În raportul trup-membre se constată o proporţie mare a membrelor inferioare. asemănători din acest punct de vedere cu pigmeii. O nouă extindere a arealului urmează descoperirii Lumii Noi şi punerii în practică a agriculturii de plantaţie pe baza sclavilor aduşi în Africa de Vest. sub presiunea populaţiilor avansate din sud-estul Asiei. sub impulsul migraţiei populaţiilor negro-africane (bantu) au fost împinşi spre sud-vestul continentului. în regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari. ajungând în contact cu populaţii de tip europoid cu care au creat tipuri rasiale de tranziţie. pescuit şi cules. nasul lung şi turtit. unele dintre acestea prezentând particularităţi care lasă să se întrevadă un amestec mai vechi. prin mişcări succesive s-au dirijat predilect spre sud. Dintre aceştia. au buzele groase. posibilă adaptare la un climat mai arid. inclusiv cei rezultaţi dinmetisarea cu negrii africani şi europoizii127. se disting prin talia foarte mică. în vestul Africii. În structura sanguină există o adaptare la o serie de boli din zona tropicală (un tip aparte de hemoglobină). zona de contact dintre pădurea ecuatorială şi savană.

20). IV. de unde. Din această arie. circa 9-10 mil. sistemul pilos foarte bine dezvoltat.1.1.19.IV.nr. la care poate fi adăugat un umăr mult mai mare de metişi (circa 250 mii). Sri Lanka. Numărul lor nu depăşeşte. s-au răspândit predilect spre estul şi nord-estul Asiei. sporite de caracteristicile lor rasiale : piele mai deschisă. Sunt ceva mai numeroşi circa 8-10 mil. populaţia aborigenă din sudul Asiei. cuta pleoapei inferioare care dă ochilor o poziţie aparent piezişă. mai pot fi întîlniţi în câteva grupuri izolate – centrul ins. Rasa australoidă Fără a fi prea numeroasă. în mai multe valuri. -ainoizii. Altădată erau dispersaţi şi mai spre vest. Astăzi sunt răspândiţi în primul rând în insula Noua Guinee şi în arhipelagurile melaneziene : Vanuatu. -papuaşii şi melanezienii. Cele două grupuri rasiale prezintă şi caracteristici specifice. dispărută în secolul al XIX-lea. dar a fost înlocuită sau asimilată prin metisaj odată cu înaintarea europoizilor şi a mongoloizilor. în condiţiile unei regresiuni marine au trecut srîmtoarea Behring. au fost împinşi de către aceştia spre zonele inospitaliere din centrul semideşertic al continentului. apropiaţi de australoizi. în accepţiunea cea mai largă putând fi estimaţi la circa 1. constituie alt grup mai numeros.4. tendinţa de prognatism datorită adîncirii rădăcinii nasului. Prezintă unele similarităţi cu negroizii din Africa. constituie populaţia aborigenă a acestuia. Numărul lor nu depăşeşte în prezent 30 de mii dar au constituit substratul populaţiei japoneze actuale.55m la bărbaţi). pornită din Africa. zonele înalte care bordează Pod.. în Australia. spre deosebire de melanezienii în a căror formare aportul mongoloid este mai evident. care au şi presupus o serie de adaptări specifice la vînturile puternice şi furtunile de praf – epicantusul. papuaşii fiind mai tipici.7 md. Solomon. -veddoizii. aria de formare a caracteristicilor actuale suprapunîndu-se regiunilor cu climat continental excesiv din Asia Centrală. grupuri rasiale mai dinamice. poate chiar mai devreme.3. Nu este exclus ca primul val de populaţii care au traversat Behringul spre Americi să fi fost de factură australoidă. extinsă altădată şi în Sahalin. constituind limita extrem-nordică a extinderii actuale a rasei australoide. talie înaltă. Desprinşi iniţial dintr-un grup unitar cu cel al khoisanoizilor din estul Africii. înrudiţi cu ainoizii.oameni (în anul 2003). în S Indiei (Nilgiri Hills). Aria de răspândire era astfel mult mai extinsă în trecut. şi se disting prin talia mai redusă (1. Cei mai mulţi cercetători îi consideră totuşi un relict australoid cu un probabil aport mongoloid sau/şi chiar europoid. din extremitatea nordică a arhipelagului nipon. Unele studii indică prezenţa unor caracteristici comune pe tot acest traseu. Izolarea grupurilor relicte pe acest traseu a condus la formarea timpurie a mai multor subtipuri rasiale : -cel mai caracteristic. printr-o migraţie care. Fiji. pînă în centrul arhipelagului indonezian.oameni. arcadele supraorbitale proeminente. a urmat un traseu în lungul coastelor peninsulelor din sudul Asiei iar prin intermediul punţii constituite de arhipelagul indonezian în timpul ultimei glaciaţii au ajuns în urmă cu circa 40 000 de ani. în ce priveşte culoarea pielii (chiar mai închisă) şi nasul lat dar se disting net prin părul ondulat. Mai numeroşi înaintea sosirii europenilor (sfîrşitul sec. în sens restrîns 100 de mii. copleşiţi însă de populaţiile metisate de tip mongoloid venite dinspre nord. Originea lor este subiectul unor controverse. realtiv târziu. mătăsos. incluzându-i pe cei metisaţi dar păstrând caracteristici dominant australoide. deosebindu-se prin nasul îngust şi proeminent la care se adaugă părul abundent şi mai creţ decât al aborigenilor. al XVIII-lea). Şi viitorul acestora este incert datorită avansării procesului de metisare. O ramură a acestora o forma şi populaţia aborigenă din Tasmania. această rasă s-a desprins foarte timpuriu. 69 . Kurile şi peninsula Kamciatka. datorită îndelungatei izolări este cel al aborigenilor din Australia. având o pondere relativ sutaţionară (tab. pilozitate extremă.Rasa mongoloidă (xanthodermă) Formează o bună parte din populaţia Globului. s-au dirijat spre nord-est. în sens larg putând cuprinde circa 30 mil. Noua Caledonie etc.Dekkan. din sudul peninsulei Arabice până în Oceania.

sau amerindiană. sau spre nordul extrem al uscatului eurasiatic. tendinţa generală spre brahicefalie.2 . apropiat de trăsăturile standard descrise anterior.5 . dispersat în zonele aride ale Asiei Centrale şi în Siberia. încă din Paleolitic. Tabelul nr 19 :Structura rasială a populaţiei mondiale în1920 (% din totalul) Tipul rasial A A O E A A frica sia ceania uropa merica merica deNord Latină Europoid 0.populând America. inclusiv în nordul Americii.8 intermediar 1 . cu un părde culoare neagră. 32 37 29 2. extinsă îndeosebi în estul şi nord-estul continentului. populaţii de tip mongoloid s-au răspândit şi spre sud-estul Asiei. Au trăsături distincte faţă de ceilalţi mongoloizi : nas îngust. Grupuri întegi de populaţii au fost exterminate sau asimilate pe parcursul colonizării europene a Americilor. mai probabil în Orientul Apropiat de unde au migrat mai departe spre Europa.3 1. cuprinzând în accepţia cea mai largă circa 2. a căror pondere se reduce totuşi lent. nasul puternic aplatizat şi o culoare mai deschisă a pielii. dispersată pe aproape întreg continentul american. iar din Neolitic şi spre sudul Asiei.0 .3 8 .6 13 . existând şi grupuri de talie medie sau mică.1 .. cele mai multe grupuri de amerindieni se află în expansiune. mai deschisă în nord şi mai închisă în sud. eschimoşi). 0. unde au fost exterminaţi sistematic sau obligaţi să trăiască în rezervaţii. fapt care creează o mare varietate de tipuri şi subtipuri. b)americană. faţa relativ plată cu un nas mic. faţa deosebit de plată. . circa 66 mil. drept şi foarte rezistent (mai dezvoltat însă decât la negroizi).6 md. În Neolitic şi pe parcursul Antichităţii. Se distinge prin talia mai redusă. extrem de divers. -mongoloid oriental. 38 37 40 8.3 8. pilozitate mai abundentă.5. Relativ unitară. epicantusul mai puţin vizibil sau chiar absent. de factură australoidă emigraseră anterior.0 25 . koriaci) şi din nordul extrem al Americii (aleutini. IV.Rasa europoidă (leucodermă) Cea mai mare parte a populaţiei Globului formează un vast grup rasial. fără a depăşi 250 mii de oameni. Unii specialişti nu exclud şi participarea unor grupuri de populaţie europoidă la acest proces complex. pentru ca mai tîrziu să avanseze şi spre vest.6 Europoid 1 0. După o lungă perioadă de declin.7 md oameni. în Asia Centrală. culoare mai deschisă a pielii. prezintă trei subtipuri mai importante : -mongoloid continental. asimilarea lor explicând parţial unele caracteristici. puţin proeminent şi pomeţii feţei bine marcaţi. cel mai răspândit. talia uneori impresionantă (1. puţin numeros. 70 T ERRA 11 . de la alb la cafeniu.6 nordic 4 1 . -paleoasiatic. au trăsături particulare : nas proeminent. unde s-au amestecat cu australoizi. unde au creat mai multe tipuri de amestec cu europoizii. mai restrînsă.1. 24 10 32. regrupând populaţii restrînse din extremitatea nord-estică a Asiei (ciukci. mai ales în pădurea ecuatorială. Deşi provin indubitabil din Asia. 2. dominantă (peste1.2 8 Europoid/Negr 1 0.2 Europoid sudic 2 2 8. Dintre celelalte trăsături caracteristice amintim : culoarea pielii foarte variabilă.).1 . Se disting două mari ramuri : a)asiatică. grupuri cu trăsături distincte.78m în medie în sudul Patagoniei) dar variabilă. Aceste deosebiri pot fi explicate prin faptul că în momentul migraţiei dinspre Asia. având totuşi o tendinţă mai slabă de brahicefalie şi talie medie. nordul şi estul Africii. Aria de formare este situată cu certitudine în spaţiul eurasiatic. caracteristicile mongoloizilor nu erau complet definite iar continentul american nu era complet nepopulat. baza populaţiei din China şi Coreea.

9 5 13 22. 3 0. 3 0.6 . 5. 7 2. 2.9 0.8 0 5. 4 Mulatru 4 0. 0 1.2 . 1 5 1.1 3 . 1. 8 3.0 0. 0. 03 12 . 1. 0 1. 12 4.5 2 Mongoloid 4. 1 Mongoloid continental Mongoloid estic Amerindian Mongoloid/Eur opoid Mongoloid/Aus traloid 2 Metişi Australoid Polinezian Australoid/Eur 0. 03 0. 4 7. 0 6.7 . 0. 7 1. 0 25 . 6. Negroid . 4 0. 7. 2.3 5 8. 0.5 0.9 4. pe baza dinamicii populaţiei Tabelul nr 20 : Structura rasială a populaţiei mondiale în anul 2000 (%din total) Tipul A A O E A A T rasial frica sia ceania uropa merica merica ERRA deNord Latină Europoid 0. d 5 01 Mulatru 0.1 .3 3 11. nordic 3 6 . 5 2 7 .oid Negroid Khoisanoid 4. 71 . 37 39 38 7. 25 31 20 2.3 .9 7 5 Khoisanoi 0. 5 9 14. 12 1.3 .5 . 0.4 2. 2.2 . 8 5.0 7 4 Europoid 18 33 11 27 18 29 29 sudic . intermediar 3 2 . 9. 03 4. 5 . 0. 0. 8 2. 0.8 2.0 . 2 4 5.0 1 1 0 Negroid 63 0. opoid 1 4 7 Sursa: estimări proprii.3 Europoid/ 15 0. 0.1 .3 1 4 Europoid 0. .

Se distinge prin pielea de culoare mai închisă.0 3. sudului extrem al Africii. pe baza dinamicii populaţiei Cea mai mare expansiune o cunosc în perioada modernă. în Asia. -balcano-dinaric. 0. .4 0. cu toate celelalte rase. 7 1. Clasificările cele mai simpliste deosebesc două mari varietăţi : europeană. Este frecvent şi în aria nordică a Carpaţilor Româneşti. 2 14 0. -anatolian (armenoid). Mai bine fundamentată este o altă divizare care recunoaşte trei mari ramuri : a)ramura sudică. datorită amestecului succesiv : -mediteranean. cf. -semit. 6 . 37 1 1. 01 5. specific sudului Europei şi nordului Africii (unde este numit adesea hamit.A. această dispersie a creat numeroase tipuri rasiale mixte. ajungând să formeze populaţia de bază a celei mai mari părţi a Americii.4 2. caracterizat prin dolicocefalie şi nasul uşor coroiat. 5 . circa 2/3 din total. la fel de masivi uneori şi având ca particularitate nasul mare129.Deniker (1926) sau E. 7 1. 7 Polinezian 6 1 Australoid 0. care grupează restul ariilor de răspândire. 0. 1924). regiunea caucaziană şi pe platourile iraniene. 128 129 Adesea cu apelativul de « caucazian » este desemnat orice europoid. Paris. 72 .Pittard (Les races et l’histoire.8 28 5 0. pătrunzând şi mai spre nord în proporţii diferite iar prin emigraţie sunt masiv prezenţi în America Latină dar şi în America de Nord sau Australia. 5 0. 0. cunoaşte şi cea mai mare diversificare. 7 23 . În cadrul acestei ramuri pot fi deosebite mai multe subtipuri. cele mai multe vag definite. în sud-estul Europei. cea mai numeroasă. brahicefalie pronunţată şi tendinţă de aplatizare a zonei occipitale a craniului. În literatura antropologică din perioada clasică acest subtip era cunoscut sub numele de asiroid. Australiei. 0. cel puţin în practica poliţiei din S. statura medie. de talie foarte mare adesea (1. specifică celei mai mari părţi a continentului şi ariilor de colonizare din Lumea Nouă. 7 8. 1 4. 1 1.continental Mongoloid estic 01 Amerindia n Mongoloid /Europoid Mongoloid /Australoid 7 Metişi Australoid 5 0. 12 5 20 1. cu un aport negroid mai evident). La renaissance du livre. ca şi culoarea ochilor. . 6 0. specific Orientului Apropiat.3 1.U. cuprinzând o mare varietate de tipuri şi subtipuri. caucaziană128.78m la bărbaţi în Muntenegru). Peste tot.5 2. Caracteristică este şi varietatea nuanţelor şi aspectului părului (de la drept la ondulat sau creţ şi de la blond argintat la negru închis). Aria de extindere a acestei ramuri este foarte vastă. înrudit cu cel anterior. /Europoid 1 8 7 1 Sursa: estimări proprii. Absenţa prognatismului şi dezvoltarea sistemului pilos sunt alte caracteristici (prezenţa părului pe falanga a doua a degetelor constituia pentru unii antropologi un indiciu al apartenenţei la această rasă). părul şi ochii negri. prin acţiunea de colonizare a Lumii Noi. în Asia Mică. Trăsătura de bază derivă din culoarea deschisă a pielii (oscilantă ca nuanţă de la alb palid la măsliniu). de statură mai mică. 0 . nordul Africii şi sud-estul Europei. dominant dolicocefal. 0 2. di paretea centrală a Indiei pînă în sudul Europei. Dată fiind larga sa răspândire pe suprafaţa Globului. Extinşi spre nordul Africii s-au amestecat profund cu hamiţii. 8.

-tipul mixt australoid-europoid (dravidian). de talie scundă. derivat din cel anterior. suprapuneri. -tipul mixt mongoloid-australoid. rezultat al unui amestec mai complex (mongoloid-ainoid-polinezian). sau a Siberiei Şi această ramură cunoaşte o oarecare diferenţiere : -scandinavii. -est-europenii. În funcţie de perioada în care s-au format. Numărul lor depăşeşte 500 mil. cu o oarecare frecvenţă a unor trăsături mongoloide (Rusia. Ca şi cealaltă ramură a contribuit masiv la popularea Lumii Noi.-indo-afgan..oameni. constituite încă din preistorie sau pe parcursul Antichităţii. culoarea pielii fiind însă mai închisă.Tipurile rasiale mixte (de tranziţie) În afara acestor cinci rase distincte. Ucraina). la care pe lîngă mongoloizi şi australoizi au luat parte şi europoizi (discutabil însă). la unele populaţii de păstori seminomazi (peul) sau chiar în sudul Peninsulei Arabice. uneori argintiu. s-au produs numeroase amestecuri.. Trăsăturile specifice constau în combinarea caracteristicilor celorlalte două ramuri. caracteristic în sudul şi sud-estul Indiei. dominant în Indochina. dintre diversele varietăţi putându-se distinge : japonezii. încât o mare parte a populaţiei mondiale face astăzi parte din tipurile rasiale mixte (15. iar prin migraţii recente şi în sud-estul Asiei. dinspre nord. De aici s-au răspândit masiv spre alte continente (America. prin invazii şi migraţii. a unor populaţii de factură mongoloidă în spaţiul unor populaţii australoide.1. nas cîrn şi talie mai mică (numit adesea şi tipul laponoidal. desoebim trei mari categorii : a)tipuri de tranziţie vechi. din sudul Ucrainei şi România pînă în Franţa şi Insulele Britanice. aportul australoid fiind mai vizibil.)se disting prin talia înaltă (peste 1. ochii albaştri sau cenuşii etc. mai dinamic şi mai numeros. în creştere rapidă. robusteţe şi tendinţă de brahicefalie. mai bine diferenţiate – statură medie.) dar foarte bine particularizat.6% în 1920. încât trăsăturile dominante sunt mongoloide. foarte înalţi. indonezienii. arhipelagurile indonezian şi nipon. interpusă între celelalte două. în Sri Lanka. păr castaniu frecvent. îndeosebi începând din Neolitic. în Scandinavia şi Scoţia). de-a lungul istoriei. cu pielea de culoare mai închisă. ca o componentă distinctă. Numărul lor depăşeşte 132 mil. Este motivul pentru care de cele mai multe ori sunt incluşi în rasa mongoloidă. circa 358 mil. specific sudului Asiei.. rezultat al unui amestec complex. grup restrîns (circa 2 mil. b)ramura nordică. specific Cornul Africii (Etiopia şi Somalia). Prezintă unele asemănări cu subtipul armenoid dar se disting în primul rând prin aportul australoid foarte vechi. Australia). Constituie un amestec timpuriu rezultat din suprapunerea unor valuri de populaţii europoide pe un străvechi substrat veddoid. dar frecventă şi în peninsulele sudice. -tipul mixt mongoloid-europoid (uralic).8%). Cele mai caracteristice sunt : -tipul mixt europoid-negroid din nord-estul Africii. cel mai reprezentativ. tendinţa de deschidere a pielii. mai puţin numeroasă. mai ales la populaţiile montane din Elveţia şi Austria care ar forma după unii un grup distinct (subtipul alpin). -balticii. frecvenţa pistruilor. frecvent în Ţările Baltice şi Polonia. Format prin penetrarea în Neolitic. din nord-vestul Europei. indochinezii. polinezienii şi micronezienii. cuprinzând circa 455 mil.75 în medie la bărbaţi. formă veche de tranziţie graduală.6. Se disting prin culoarea neagră (arămie) a pielii dar cu trăsături ale feţei de tip europoid. stratificări. IV. dar şi mai la vest. la care trăsăturile mongoloide sunt dominante. în Europa central-vestică. cu talie relativ scundă şi culoare a pielii mai deschisă dar cu trăsături australoide evidente. mai puţin dinamică (circa 325 mil. sudul Chinei. pentru 2000 estimările indicând circa 20. cu nasul drept şi faţa alungită.. de la trăsături dominant mongoloide (hakaşii din sudul Siberiei) la trăsături dominant europoide (başkirii de la 73 . mult mai numeros. c)ramura intermediară. foarte numeros. părul blond. faţa alungită. din nord-estul Europei cu tendinţe de brahicefalie. mult mai puţin numeroase.

parţial asimilate (26 mil. populaţie cu trăsături dominant mongoloide dar de limbă şi cultură persană. circa 15 mil. ironi). -coloureds. cu o mare varietate de forme. filipineză) . celor din zonele joase sau de pe platoul Mexican . rezultat al migraţiei unor populaţii mongoloide în spaţiul unor populaţii mai numeroase de tip europoid. rezultat al amestecului coloniştilor buri (olandezi în principal) cu negrii bantu sau cu khoisanoizii din sudul extrem al Africii. un amestec similar constituindu-l şi populaţiile din Zanzibar şi Comore. Sudan. prin amestecul populaţiei ruseşti cu unele populaţii locale de tip mongoloid etc. Sao Tome). corespunzător varietăţii antropologice a populaţiilor amerindiene. Procesul de mulatrizare ca şi cel de metisare este în plină desfăşurare în cele două Americi . uzbeci. mixt în Asia Centrală şi mongoloid în Siberia.). kirghizi. Constituie un amestec europoid-amerindian. Există grupuri etno-lingvistice compacte. . apropiat de celelalte două forme. rezultat al marilor migraţii de la finele Antichităţii şi din prima parte a Evului Mediu. care antropologic se pot caracteriza printr-o mare diversitate rasială. negri africani) dar foarte diferenţiate etno-lingvistic datorită izolării şi a slabelor legături reciproce. turkmeni. Număril populaţiilor rezultate din acest amestec este greu de stabilit datorită continuării procesului şi pe parcursul Evului Mediu sau în epoca modernă. -alte grupuri rasiale mixte s-au format în perioada modernă şi în Oceania (Hawaii. circa 4 mil. în total). Assam). -tipul mixt europoid-mongoloid din Asia Centrală (turanic). Din această prezentare rezultă că nu există o suprapunere perfectă între structura rasială şi cea etno-lingvistică. în diverse grade. dar şi în unele arhipelaguri din jurul Africii (Capul Verde. care se disting prin număr (circa 169mil. caracteristici în Venezuela. rezultatul migraţiei malaezilor din Insulinda în Madagascar unde s-au amestecat cu populaţii negroide. -tipul mixt europoid-australoid-mongoloid. În centrul Afganistanului se adaugă hazara. Toate cele trei forme de amestec au dat naştere la noi varietăţi care fac tot mai dificilă distincţia rasială din zonă . baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane. -tipul mixt australoid-mongoloid. Este cazul popoarelor turcice. există grupuri rasiale de o mare uniformitate antropologică (amerindieni. 74 . pe un substrat dominant negroid . Invers. rezultat al invaziei arabe care a împins spre sud populaţii de factură negroidă.A. c)formele moderne de mixtare. fiind rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi amerindieni sau metişi. Guyane şi nordul Braziliei. prezent în Africa central-nordică (Egipt. -mulatrii.vest de Urali). Se pot distinge : -tipul mixt negroid-europoid. care poate fi încadrat şi la formele vechi de tranziţie deşi acest amestec este în curs de desfăşurare. la care componenta europoidă este mai importantă. prezenţi în ambele Americi (circa 78 mil. Mauritania). b)formele medievale de tranziţie. specific în nord-estul Indiei (Bengal. Antile şi sud-estul S. -malgaşii.). populaţia europoidă de tip armenoid sau indo-afgan păstrându-şi intacte caracteristicile. circa 47 mil. -zambos.) sînt rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi coloniştii europeni. în oraşe. Numărul lor depăşeşte 16 mil. Procesul de mixtare s-a petrecut mai ales în zonele rurale. Diferenţe notabile îi opun pe cei din aria platourilor andine. în Siberia. Dintre tipurile rezultate mai importante sînt : -metişii. japoneză. Cele mai multe popoare turcice din zonă s-au format în acest mod (kazahi.. format în estul Indoneziei şi sudul Filipinelor pe un substrat parţial papuaş sau chiar negritos. de tip europoid în Turcia şi Azerbaijan. mai rar cu europoizi proveniţi din sud-vestul Asiei (arabi.U.. asimilându-se parţial lingvistic (sarţi. Ciad. Pitcairn) prin amestecul polinezienilor cu europoizi la care se adaugă o componentă asiatică (chineză. Mai puţin numeroşi. Foarte numeroşi în Brazilia. caracteristic în Insula Halmahera. persani) sau cu dravidieni din sudul Indiei. constituite după marile descoperiri geografice şi după colonizarea europeană.

-mecanismele de divergenţă. adstrat). La astfel de concluzii s-a ajuns prin utilizarea metodei lingvistice comparatiste.Ruhlen consideră că similarităţile între diversele limbi vorbite pe Glob nu pot proveni decât din trei fenomene : împrumuturile. De aici.Nichols (citat de B. Débat sur la langue mère în Les langues du monde.2. În plus. Realitatea este însă diferită. caracterizate prin limbi puţin diferenţiate.Ruhlen. acest lucru132. Autorul citat susţine existenţa a patru mecanisme de bază care conduc treptat la apariţia unei noi limbi şi a unui nou grup etno-lingvistic într-o regiune dată -colonizarea unui teritoriu neocupat şi evoluţia separată. deşi aceasta din urmă poate fi la fel de vagă în contextul practicării bi. Cf. IV. 1999 133 Opinie exprimată de acest cunoscut istoric britanic contemporan în La diversification linguistique. distinge două tipuri de arii geografice : de exapansiune (propagare). R.) nu derivă obligatoriu din suprapunerea unor valuri migratorii diverse ci şi din dezvoltarea unor inovaţii lingvistice. din care ar descinde toate familiile lingvistice actuale. ajutate de genetica populaţiilor şi de arheologie. cazul unor grupuri mici. aşa cum se prezintă parţial în ariile reziduale. uşor de deosebit. limbă şi tip rasial nu există decât cu totul extraordinar. vaste regiuni ale Globului fiind apanajul unei singure mari familii etno-lingvistice. Colin Renfrew 133 presupune că diversitatea etno-lingvistică din unele arii reziduale (Noua Guinee de ex. Dacă nici o limbă n-ar fi fost înlocuită. prin intermediul căreia familiile de limbi cunoscute au fost unite în superfamilii corelate între ele.şi plurilingvismului. prin extinderea ekumenei s-a ajuns la diversitatea lingvistică actuală. pentru determinarea particularităţilor etnice ale unui grup uman.2.Victorri). Géographie des langues. Cercetările recente par să demonstreze.IV. Pour la Science. la nivel local. poate duce cu timpul la evoluţii lingvistice singulare. aparţinând la câteva familii înrudite între ele.Formarea grupurilor etno-lingvistice Procesul de diferenţiere etno-lingvistică este cunoscut în general sub numele de etnogeneză. 1999 75 . Pour la Science. existenţa unei limbi primare. reziduale.1. J. succesive : 130 131 Etno-lingvistica este o disciplină socio-umană distinctă care studiază relaţiile dintre limbile vorbite şi contextul socio-cultural. Totuşi. izolarea unor grupuri desprinse dintr-unul deja constituit. acelaşi grup etnic putând cuprinde mai multe grupuri lingvistice şi invers. izolate. PUF. convergenţa lingvistică. Ambiguitatea noţiunii de etnie este mai evidentă decât aceea de grup lingvistic. Durata medie de viaţă a unei limbi poate varia de la câteva sute de ani (latina.Victorri. mai ales în condiţii de izolare. Paris. care presupun o puternică diferenţiere datorită acumulării în timp a unor familii lingvistice foarte diferite (cazul unor zone muntoase mai ales). cf. a unor noi forme de spiritualitate. B. -mecanismele de convergenţă. îndeosebi în pădurile ecuatoriale. Discuţii aprinse se poartă în jurul presupusei „limbi-mamă”. -mecanismele de substituţie lingvistică. în strînsă legătură cu relaţiile instituite între diversele grupuri venite în contact131. 132 M. este cel mai înfocat susţinător. divergenţa ar fi fost principala cauză a schimbărilor iar harta etno-ligvistică a Globului ar fi fost un mozaic. M. în ultimă instanţă la apariţia de noi grupuri etno-lingvistice. La această extindere s-a ajuns prin patru procese istorice distincte. foarte rară. Breton. 1976. Acesta presupune totdeauna o dinamică a unor particularităţi durabile constituite la un moment dat pornind de la un fond de bază (substrat) peste care se pot suprapune particularităţi ulterioare – cu rol modificator sau chiar de substituire (superstrat. limba vorbită rămîne principalul criteriu130. vorbită de primele comunităţi de Homo sapiens sapiens în urmă cu circa 100 000 de ani în estul Africii. gotica) la câteva mii de ani.Structura etno-lingvistică Între structura etnică şi structura lingvistică a populaţiei există diferenţe sensibile. Suprapunerea perfectă între etnie.

Această revoluţie a fost însoţită de creşterea numărului de locuitori. principala cauză a substituirii lingvistice. O situaţie critică o înregistrează cele mai multe limbi autohtone din America de Nord (puţin tineri inuiţi mai folosesc limba maternă. unele foarte limitate numeric şi spaţial. în consecinţă aceştia fiind obligaţi să-şi extindă arealul în arii nelocuite sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. numărul vorbitorilor fiind extrem de restrîns). prin culturalizare subzistând doar acele limbi cu o bază socio-culturală solidă. diferenţele fiind datorate clasării unor idiomuri fie ca dialect fie ca limbă distinctă). Este cazul special al familiei de limbi altaice (turco-mongole). înlăturându-le încet dar sigur pe celelalte. pare-se. Din cele 6000 limbi şi dialecte reţinute de M. iar multe idiomuri amerindiene nu mai pot fi salvate. C.-migraţiile timpurii. unde fiecare vale are propria limbă. dar numai circa 200 dintre cele 6 000 depăşesc acest prag considerat ca suficient pentru crearea unei limbi de cultură capabilă să reziste în timp. cu excepţia unor mici arii reziduale (cazul bascilor. afroasiatică etc. eliminate ulterior.Renfrew 76 . analizând situaţia actuală a ajuns la concluzia că mass-media actuală pune în pericol circa 70-90% dintre limbile vorbite pe Glob. Alte 600 se eşalonează între 100 000 şi 1 mil. austrică. La fel stau lucrurile în Australia unde 90% din cele 250 de limbi aborigene sunt pe cale de dispariţie sub presiunea englezei. cazul unor zone muntoase ca Himalaya sau Caucazul.locutori. Dar chiar şi aici există. ariile cu cea mai redusă diversitate etno-lingvistică. Este cazul marilor familii etno-lingvistice actuale – indo-europeană. sudul şi sud-estul Asiei. al khoisanicilor). al popoarelor caucaziene. -invaziile unor popoare migratoare în ultima parte a Antichităţii şi în Evul Mediu. iar grosul (5200) nu depăşesc pragul minim de 100 000 vorbitori sub care orice limbă este în pericol. Din aceste evoluţii au rezultat situaţii extrem de variate. de pe urma cărora au rezultat familii etno-lingvistice altădată extinse. Tendinţa modernă este aceea de reducere a numărului limbilor vorbite. grupuri etno-lingvistice mai active care reuşesc să-şi impună propriile particularităţi. în perioada contemporană. Densitatea etno-lingvistică cea mai ridicată subzistă în acele regiuni izolate în care comunicarea este mai dificilă iar modelele sociale sunt de tip patriarhal. Trebuie remarcat că în afară de acestea au mai existat alte 3900 limbi. La fel se petrec lucrurile în fostele colonii care încă mai utilizează oficial limbile metropolelor (engleza. sedentare. sino-tibetană. între ele nefiind cel mai adesea nici o relaţie de înrudire). În dinamica aceluiaşi proces se poate ajunge şi la situaţia ca mai multe popoare să vorbească aceaşi limbă. -difuziunea agriculturii în Neolitic.Renfrew. 134 Profesor la Univ. poate vorbi o sumedenie de limbi (cazul limită al papuaşilor care vorbesc circa 700 limbi. cu un rol important în comunicarea dintr-un anumit spaţiu. situaţii similare putând fi întîlnite şi în Africa). Fiecare limbă numără în medie 1 mil.din Alaska. adesea de origini diferite. parţial al unora mai vechi (indo-europeană sau sino-tibetană). samoezi. cazul populaţiilor din nordul Eurasiei şi Americii (laponi. cărora au reuşit să le impună adesea propria limbă. ciukci. numărul limbilor vorbite este multe mai mare decât acela al popoarelor (2800-5600 limbi sau chiar 7000 după unii. acelaşi popor. având conştiinţa apartenenţei etnice. Mai puţin critică este situaţia din America Latină unde idiomurile locale rezistă cu mai mult succes în faţa spaniolei sau a portughezei. suprapuse ca elite dominante asupra unor popoare mult mai numeroase. 15% sunt vorbite în Americi iar restul în Africa. inuiţi etc. citat de C. fie că a fost impusă (cazul statelor din Lumea Nouă care folosesc engleza sau spaniola) ori s-a impus în dauna unor limbi cu circulaţie mai restrînsă 135. dispărute în decursul proceselor menţionate. franceza.vorbitori (6000 dacă folosim mediana).Krauss134 doar 4% sunt vorbite în Europa şi Orientul Mijlociu. Din această cauză. mai ales dacă sunt înrudite (cazul unor populaţii caucaziene de dimensiuni reduse din Daghestan care folosesc tot mai mult limbile cu o bază demografică mai consistentă sau în Nepal unde este impusă limba oficială în dauna celorlalte. în primul rând încălzirea survenită în urma retragerii gheţarilor.). yukaghiri. -difuziunea impusă de variaţiile tardive ale climatului terestru. Oceania.

IV. spre deosebire de cele mici care în mare parte sunt dominate cultural sau ignoră cultura scrisă.2.2. al celui român în cazul de faţă. unde oficială este bahasa indonesia. Este cazul popoarelor indo-europene în ansamblu. Unele minorităţi ajung să aibă o pondere relativ importantă iar pe plan local pot fi chiar majoritare (maghiarii în estul Transilvaniei. este mult mai complex. provenind în mare parte din regiunile periferice ale Imperiului Roman (Peninsula Iberică. caracteristică astăzi zonelor de maximă fărîmiţare. Acestea au de obicei scriere şi cultură proprie. aşa cum o dovedesc de altfel mărturiile epigrafice. Formarea minorităţilor naţionale Harta politică nu coincide cu distribuţia diverselor popoare (numărul statelor este de câteva zeci de ori mai redus). În plus.locuitori. Popoareale (grupurile etni-lingvistice) astfel formate se deosebesc mult prin dimensiune. Dinamica grupurilor etnice se aseamănă cu aceea a grupurilor lingvistice. între numeroasele popoare astfel formate există multiple asemănări. în ambele cazuri cu toate eforturile de a impune limbile locale nu se înregistrează progrese notabile. prin impunerea unei limbi de circulaţie. este un proces dinamic. Orientul Apropiat etc. deci sunt consolidate. în formarea românilor ca grup etnic şi lingvistic distinct. urmările fiind încă resimţite. 135 Cazul Irlandei unde limba naţională este pe cale de dispariţie în favoarea englezei sau chiar al Bielorusiei unde un proces similar a impus rusa. înrudirea noastră cu celelalte popoare neo-latine fiind astfel relativ redusă sub aspect etnic sau rasial.). românii în raioanele ucrainene din lungul frontierei în regiunea Cernăuţi mai ales etc. Domină cele mici (4/5). cu tot efortul de impunere a limbilor naţionale. Astfel. germanii în Alsacia sau în Tirolul de Sud. nu există nici un popor care să nu cunoască şi statutul minoritar. un aport deloc neglijabil l-au avut populaţiile de limbă slavă sau turcică adăugate altor grupuri asimilate de substratul tracic (celţi. sub 1 mil. Cea mai mare parte a populaţiei Globului aparţine astfel unor popoare mari. -suprapunerea şi asimilarea reciprocă a două grupuri diferite.). Peninsula Balcanică.portugheza) sau cazul particular al spaniolei care s-a impus până la urmă în cea mai mare parte a Americii Latine. adesea semiartificiale (cazul Indoneziei. cu cel puţin 1 mil. plecând de la un trunchi comun. care în Neolitic s-au dispersat spre sud şi vest de aria de origine. Această problemă a minorităţilor (nu numai etnice de altfel) este frecvent invocată cu diverse prilejuri şi are un rol deosebit în stabilirea unui climat de cooperare. dar chiar şi astăzi. grupând sub 4% din populaţia mondială. Este şi cazul poporului român care în forma cea mai vulgarizată este prezentat ca rezultat al asimilării lingvistice a populaţiei tracofone din Dacia de către o minoritate romanizată. aşa cum s-a amintit.R. -apropierea treptată prin strîngerea relaţiilor între mai multe populaţii înrudite lingvistic. încât orice dezbatere asupra caracteristicilor unui popor dă naştere unor ambiguităţi. ca urmare a deplasării. formate dintr-un mozaic de grupuri etno-lingvistice care folosesc în primul rând engleza (de factură americană). individualizarea treptată.S. Unele subzistă aproape nealterate din substratul vechi preistoric (cazul menţionat al bascilor din Pirinei. limbă formată pe baza malaeze cu elemente din celelalte limbi vorbite sau al unor state din estul Africii care folosesc swahili). cel puţin la nivel european. dintre care unul se impune.). Procesul de etnogeneză. încât popoarele (grupurile etno-lingvistice) actuale nu se află la acelaşi stadiu de evoluţie. mai ales acolo unde dominaţia colonială a impus frontiere artificiale (cazul Africii) dar chiar şi în Europa. iranieni etc.oameni. altele au evoluat prin asimilare reciprocă spre particularităţi noi sau prin suprapunere parţială (etnică sau lingvistică). a extinderii teritoriale. Realitatea este că procesul formării unui popor. aveau o compoziţie etnică diversă. grupurile de populaţie romanizată. Astfel invocarea Romei ca reper etnic identitar aapre uşor forţată dar din punct de vedere lingvistic este incontestabilă. cazul românilor dar şi al popoarelor nord-americane actuale.S. rezistând pe cale exclusiv orală. 77 . putându-se desfăşura pe trei căi principale : -diferenţierea. O situaţie o deţinea şi limba rusă în fosta U. albanezii în Kossovo şi vestul Macedoniei.. după mai multe milenii de separaţie. al unor populaţii autohtone din Caucaz şi Himalaya).

germanii din fostul Imperiu Ţarist). ostilităţile generând conflicte sau persecuţii. cazul tamililor din Sri Lanka.U. olandezii din regiunile mlăştinoase din nordul Germaniei) sau ca mînă de lucru pe plantaţii (cazul tamililor din Sri Lanka. populaţiilor nord-caucaziene. Pot fi deosebite cinci categorii : -invadatorii şi cuceritorii care pot constitui grupuri reziduale după recucerirea teritoriului de către populaţia autohtonă (sau presupus autohtonă).) ori. Africa de Sud (29%) şi Asia de Sud (22%). grupuri relicte din sudul şi estul Asiei. Taylor. O altă raţiune este aceea a organizării vieţii urbane în spaţii slab urbanizate. -grupuri etnice de origine foarte veche. La fel s-a întîmplat şi cu alte populaţii cu vocaţie citadină. sau mai recent bosniacii).A. 1998. Political geography. galezilor. refugieri etc.. al mexicanilor în S. minorităţile pot fi clasificate în două mari grupuri care pot fi subdivizate în mai multe categorii : autohtone şi nou-venite136. cum a fost cazul polonezilor sau al slovenilor în Germania şi Franţa. laponii din Scandinavia etc. -coloniştii.).Genetic. Deşi victime ale dictaturilor multe din aceste minorităţi nu sunt bine primite în noul loc de reşedinţă. ainu. Este cazul tătarilor din Rusia. al hinduşilor din Trinidad-Tobago şi colonii aduşi de către proprii lor suverani. În epoca modernă foarte frecventă a fost colonizarea forţei de muncă în minerit (mai ales în extracţia cărbunelui). musulmanii din Birmania refugiaţi în Bangladesh etc. al suedezilor din Finlanda. amerindienii din America de Nord. având drepturi imprescriptibile asupra tertitoriilor pe care le ocupă. Singurele regiuni ale Globului care sunt ocolite de acest flagel sunt Europa Occidentală şi America de Nord. grupuri a căror legătură cu teritoriul pe care-l populează astăzi este mai slabă şi care convieţuiesc de obicei cu autohtonii. triburile şi grupurile primitive. grupuri mai arhaice şi de multe ori cu o origine incertă (negritos.). -persoanele deplasate forţat sau relocalizate în noi regiuni. wedda. la fel de frecvent. Dacă primii pot fi primiţi cu ostilitate de populaţia autohtonă ceilalţi se pot bucura iniţial de unele drepturi şi facilităţi. proprietari (tătarii din Polonia. altădată al francezilor din Algeria. cazul secuilor din Transilvania).). colonizare. grecii etc. de valorificare a unor teritorii depopulate. b)Minorităţile nou-venite sunt acelea care s-au constituit în perioada modernă şi contemporană prin dispersie. al ruşilor în Basarabia etc. specializată în comerţ şi meşteşuguri (armenii. Longman. devastate sau nevalorificate (slovacii din Ungaria.. populaţiile saheliene în statele de la Golful Guineii etc. P. şvabii din Banat.)137 sau din cauza persecuţiilor religioase (creştini din Orientul Apropiat refugiaţi în vestul Europei sau Americi. din cauze politice (represiunile datorate unor regimuri dictatoriale ca cele din fostele state comuniste sau din unele state latino-americane). mai evoluate. De cele mai multe ori refugiaţii 136 137 Cf. caz frecvent în Europa central-estică unde populaţia urbană iniţială a fost de multe ori de origine germanică sau evreiască. în anul 2001. cum s-a petrecut în cazul turcilor meşkheţi din Georgia deplasaţi de Stalin în Uzbekistan. Se pot deosebi două categorii : -aborigenii. cazul cel mai clasic este cel al negrilor din Americi dar mai recent şi cel al populaţiilor din Caucaz şi Crimeea deportate masiv din ordinul lui Stalin în 1945 spre Kazahstan şi Siberia. Se poate face o distincţie între coloniştii instalaţi de către o anumită putere dar având o origine etnică diferită de a acesteia. Caraibe (31%). Conform PNUD. Este cazul bascilor. Africa de Est (46%). o extindere teritorială coerentă. Toţi au în comun o prezenţă foarte veche pe teritoriul actual. a)Minorităţile autohtone sunt acelea a căror prezenţă pe teritoriul actual este istoriceşte constituită din timpuri foarte vechi. -refugiaţii. bretonilor. finlandezii din Suedia. compactă chiar. regiunile cele mai afectate de subalimentaţie sunt cele din Africa Centrală (50% din populaţie). încât ei constituie indiscutabil primii locuitori. drepturile lor asupra acestor teritorii pot fi puse în discuţie ca în cazul turcilor din Bulgaria. nobili. 78 . Deşi de multe ori au o prezenţă seculară. invazii. colectivităţi care fug din calea unor conflicte (palestinienii de ex. Raţiunile pentru care cuceritorii recurg la colonizare sunt diverse : interese militare (paza frontierelor. New York. a căror istorie este ceva mai bine cunoscută şi care sunt indiscutabil autohtone. aromânilor din Peninsula Balcanică etc. a unor calamităţi naturale sau a foametei (etiopieni în Sudan. de multe ori grupuri cu o compoziţie etnică eterogenă atrase de politica statului de valorificare a unor resurse sau terenuri. interese economice.

fără continuitate teritorială. maghiarii din Slovacia. dar şi unor cazuri exemplare din estul Asiei (Japonia. -un caz particular este cel al statelor binaţionale.consideră situaţia lor ca una temporară dar de obicei. fiind un vehicul frecvent al revendicărilor populare sau al pasiunilor colective în ţările în curs de dezvoltare. albanezii din Kosovo etc. IV. situaţia nu este cu mult diferită de cea a Europei. 1997. Un caz arhicunoscut este acela al kurzilor care spre deosebire de ceilalţi au o anumită coeziune spaţială din sud-estul Turciei până în nord-vestul Iranului sau cazul bascilor. cu o structură unitară sau relativ unitară. vaste spaţii fiind dominate de grupuri etnice aparţinând la numeroase familii etno-lingvistice. nu totdeauna precis definite : -state multinaţionale. Astfel. Federaţia Rusă. caracteristici pentru perioada contemporană. unde pe lîngă cele 15 limbi oficiale. La dynamique de l’ethnicité en Afrique noire. germanii din Alsacia sau Tirolul de Sud. întîmplător foste colonii belgiene. -comunităţi localizate în vecinătatea statului de referinţă. fără identitate statală. deşi raportându-ne la extinderea spaţială a acestuia şi la masa enormă de populaţie.. foarte frecvent în Europa : românii din Ucraina. majoritatea statelor din Africa subsahariană. Canada etc. care pune accent pe relaţia cu teritoriul. atunci când se manifestă revendicări de autonomie sau chiar de separare139. unde populaţia han este net majoritară. -comunităţi localizate în continuitate teritorială cu statul de referinţă.P. unele arii reziduale 138 139 Cf. rare dar semnificative. Peninsula Coreeană). G. arabii din sudvestul Iranului. inclusiv României. Chiar şi China. există o sumedenie de limbi şi dialecte care dau impresia că subcontinentul indian este un adevărat Turn Babel. sau Kazahstanul unde coexistă două grupuri etnice principale. Geneva . -state mononaţionale. caracteristic majorităţii statelor europene. cu o intensitate tot mai mare de la prima la ultima categorie138. cazul comunităţilor germane din Transilvania sau sudul Rusiei altădată dar tot mai frecvent sub forma diasporelor.Birnbaum). în Sociologie des nationalismes (dir. -comunităţi cu identitate statală precisă dispersate la mari distanţe de aria de origine.Coulon. Cea mai pertinentă modalitate de grupare a celor câteva mii de comunităţi etno-lingvistice de pe Glob pare a fi aceea care ţine cont de vechimea formării acestora dar şi de distribuţia spaţială actuală. -muncitorii imigranţi (gastarbeiter în germană) sau refugiaţii economici cum mai sunt numiţi. Burundi. cazul maghiarilor din Transilvania.Clasificarea etno-lingvistică a statelor şi a populaţiei Globului Din punctul de vedere al compoziţiei etno-lingvistice se pot distinge mai multe categorii de state. Este motivul pentru care continentul african este frământat în ultimele decenii de nenumărate conflicte interne sau interstatale. cazul Belgiei sau din Africa – Ruanda. Fiecare dintre aceste tipuri pot emite diverse revendicări. sudul Asiei. cunoaşte aceeaşi diversitate. suportul acestor revendicări poate deriva din trei modalităţi de exprimare a identităţii minoritare : autohtonismul. Stabilirea unei clasificări etno-lingvistice a populaţiei Globului este extrem de dificilă. majoritatea rămîn în regiunile de adopţie (cazul armenilor refugiaţi în Georgia. Identité culturelle et interculturalité en Europe. Cf. State multinaţionale tipice sunt şi Iranul. tribalismul. M. dată fiind varietatea opiniilor şi a metodelor de clasificare. adesea cu suport etnic. Din punctul de vedere al localizării pot fi deosebite patru tipuri de minorităţi: -comunităţi transnaţionale. a turkmenilor refugiaţi în Iran de teama puterii sovietice etc. Actes Sud. fără să excludă existenţa unor minorităţi naţionale. Mulţi dintre ei încearcă să se stabilească în ţara de primire creând mici comunităţi (diaspore) care păstrează legături strînse cu ţara de origine.). În statele africane. Indoneza.Rey.3. care survine atunci când relaţia cu teritoriul este pusă în cauză. cele mai vechi sunt cu siguranţă cele din aria de origine a omului actual – Africa subsahariană. Cazul cel mai tipic este astăzi cel al ţiganilor dar şi evreii se încadrau în aceeaşi categorie înainte de înfiinţarea statului Israel. pe al căror teritoriu se vorbesc mai multe limbi distincte. 79 . naţionalismul etnic.2. Centre Européen de la Culture. PUF. urmate de cele rezultate din primele migraţii de extindere a ekumenei – mare parte din Oceania. al turcilor în Bulgaria etc. create artificial în perioada colonială. 1998. cazul Indiei.

altădată răspândită în sudul şi sud-vestul Asiei. cuprinzând câteva populaţii dispersate în zona forestieră rece din nordul Americii sau chair mai spre sud. localizată în nordul Pakistanului. posibil înrudită cu alte familii din Asia. 18)familia mediteraneană. subfamilia nigero-congoleză cunoaşte o mare diversitate fiind divizată în mai multe ramuri. în extincţie în Extremul Orient. munda. 11)familia ghiliak. 17)familia nord-caucaziană. 12)familia ainu-japoneză. relict a cărui vechime este greu de atestat. intermediară între ultimele trei şi cele din interiorul Asiei. extinsă în arhipelagurile din sud-estul Asiei şi din Oceanul Pacific. 7)familia amerindiană. corespunzătoare ultimului val de migraţii spre America. hamită şi kuşitică. 19)familia asianică. vag înrudită cu ce ainu-japoneză şi cu cea altaică. cu două subfamilii : sinică. 22)familia afro-asiatică. cu acea altaică în mod deosebit dar prezentând şi elemente care o apropie de familia austrică. mult timp considerate familii distincte. malacca şi vietnameză. corelată cu ultimele două. Schematic. foarte puternic diferenţiate. cuprinde o singură ramură vie . 4)familia australiană. 13)familia coreeană. în Madagascar şi în sudul Indochinei. de fapt o macro-familie. care cuprinde două mari subfamilii – nigero-congoleză şi kordofaniană. La rândul său. distinctă şi foarte omogenă. reziduală. reziduală în sudul Chinei şi în Indochina. foarte eterogenă. reziduală în interiorul marii insule Kalimantan. răspândită în Asia Centrală de unde prin migraţii s-a extins predilect spre sud-vest. 21)familia elamo-dravidiană. de o mare diversitate. tibeto-birmană. 14)familia sino-tibetană. în aceleaşi arii geografice. uralică. 15)familia uralo-altaică. considerate a fi înrudite cu populaţiile din nord-estul Asiei. 10)familia ciukot-kamceatka. grupează cea mai mare parte a populaţiilor autohtone din America. papuaşă şi tasmaniană. austro-asiatică. 20)familia kartvelică (sud-caucaziană) corelată de multe ori cu cea asianică sau cu cea mediteraneană.din Eurasia. o macro-familie. corelată de multe ori cu alte familii relicte din spaţiul eurasiatic. în câteva arii insulare din sudul Asiei şi Oceania. apropierea de alte familii fiind dificilă. cu mai multe ramuri distincte. urarteenii şi hatti (proto-hitiţii). la care se adaugă unele popoare antice. clar diferenţiată în mai multe subfamilii : dayak. 16)familia burushaski. care ocupă un vast spaţiu în Eurasia. când ocupa Anatolia şi cuprindea trei popoare mai importante : huriţii. una din cele mai importante. 5)familia indo-pacifică. fără probe convingătoare. austroneziană (malaio-polineziană). răspândită pe ambii versanţi ai Himalayei şi în N Indochinei. cuprinzând patru ramuri distincte – mon-khmer. 3)familia nilo-sahariană. această clasificare etno-lingvistică are următoarea distribuţie : 1)familia khoisanică 2)familia nigero-kordofaniană. cu trei ramuri distincte : semită. în China şi în Siberia. divizată în trei subfamilii : andamană. de o mare diversitate. specifică nordului Africii şi sud-vestului Asiei. similară celei anterioare prin situarea într-o zonă muntoasă greu accesibilă. miao-yao. 8)familia na-déné. prezentă mai ales în Europa. thai-chuan. altaică. cuprinzând trei subfamilii inegale. 9)familia eskimo-aleută.bascii din Pirinei. apoi cele care s-au format şi extins pe parcursul Neoliticului şi în fine cele care s-au impus într-o perioadă mai apropiată de cea actuală prin migraţii şi dominaţie. extrem de diferenţiată. 80 . restrînsă astăzi la extremitatea sudică a subcontinentului indian. dispărută complet dar importantă în Antichitate. asemănările cu familia nord-caucaziană sunt mai probabil rezultatul unor contacte reciproce. puternic diferenţiate : yukaghiră. deosebindu-se două mari subfamilii – nordică şi meridională. răspândită în zona arctică din Ciukotka până în Groenlanda. 6)familia austrică. etruscii în primul rând.

Astfel sunt vehiculate mai multe superfamilii lingvistice. -limbile aglutinante. pornind din aria presupusă de origine – stepele ponto-caspice pentru unii sau Anatolia după alţii. prefixe şi infixe (după caz). utilizează în diferenţierea cuvintelor o serie de sufixe. Cele mai caracteristice sunt din acest punct de vedere limbile sino-tibetane şi cele mai multe dintre limbile din familia austrică.23)familia indo-europeană. fiind înrudite în cele din urmă între ele. preocupaţi în prezent de a stabili o schemă completă a raporturilor dintre acestea. este suprafamilia eurasiatică. se deosebesc de obicei 6 mari categorii. -limbile cu flexiune radicală. care se disting prin existenţa unor radicale triliterale (două consoane şi vocală) pe baza cărora prin alternanţă vocalică sau sufixare se pot obţine diverse structuri sintactice. diferenţiate probabil la începutul Neoliticului : afro-asiatică. Astfel limbile flexionare şi cele cu flexiune radicală formează un macrogrup relativ unitar. elamo-dravidiană. caracterizate prin adăugarea unor sufixe la un radical verbal sau nominal. coreeana. limbile nord-caucaziene. cele mai simple. Caracteristice sunt limbile uralo-altaice.Brice. elemente aglutinante existând şi în unele grupuri de limbi din familia austrică (austroneziană mai ales). care alătură pe lîngă familia indo-europeană. Specific limbilor din familia nigerokordofaniană. O alta propusă mai recent de J. acceptate ca atare prin compararea vocabularului reconstituit al proto-limbilor. care cuprinde câteva din cele mai numeroase familii lingvistice din Lumea Veche. 1981 sau Les langages de l’humanité. uralo-altaică şi coreeană. basca şi burushaski sub numele de dénécaucaziană sau sino-caucaziană. London. 81 .Sala şi I. probabil cea mai nouă dar sigur cea mai expansivă. necesare comunicării. indo-europeană. dintre care cea mai cunoscută este cea nostratică (susţinătorul acestei teorii este Aaron Dolgopolsky. japoneza. mai puţin na-déné care se apropie de limbile izolante. Malherbe. Stanford). Edit. Şt. Şi mai surprinzătoare este superfamilia propusă de M. mai ales la limba engleză. care se deosebesc prin utilizarea tonurilor necesare diferenţierii sensului unor cuvinte aparent homofone. M. Pericolul unei eventuale omogenizări pare mai degrabă virtual. etrusca sau georgiana). Cele mai caracteristice sunt limbile din familia afro-asiatică. -limbile holofrastice (polisintetice) se diferenţiază prin absenţa unui sens clar al fiecărui cuvînt care în funcţie de combinaţia cu alte cuvinte.Vintilă-Rădulescu. Bucureşti. între care se situează limbile aglutinante şi cele clasificatorii141. mai rar şi în cea nilo-sahariană. cu un rol social 140 141 Cf. inclusiv cea coreeană şi aino-japoneză. după toate aparenţele. The geography of Language în Companion Encyclopedia of Geography. 1995. Caracterizează în primul rând limbile indo-europene chiar dacă se observă o erodare a flexiunii în epoca modernă. Din punctul de vedere al structurii limbilor vorbite pe Glob. mai greu de acceptat totuşi. în structuri de tip holofrastic (fraze formate dintr-un singur cuvînt) îşi poate schimba semnificaţia. mai complexe. Detalii despre particularităţile structurale şi lexicale ale limbilor lumii pot fi obţinute din lucrarea Limbile lumii.Greenberg (Univ. Caracterizează mai ales limbile indigene din America. W. 1996. codurile lingvistice fiind mult mai adânc înrădăcinate în mentalul colectiv decât pare la prima vedere. -limbile clasificatorii se deosebesc prin utilizarea unor prefixe care indică apartenenţa semantică a cuvîntului la o anumită categorie (clasă). Aceste 23 familii etno-lingvistice corespund în general clasificărilor propuse de către lingvişti. M. care grupează alături de limbile sinotibetane şi na-dene. pp 108-120. pe cea uraloaltaică şi pe cele din nord-estul Asiei.Ruhlen. Si Encicl. obţinând astfel o mare varietate de nuanţe semnatice. -limbile flexionare. cert înrudite. kartvelică. Routledge. elamodravidiene. care prin structură se aseamănă tot mai mult cu limbile izolante. sudului Asiei iar după marile descoperiri geografice şi spre toate componentele Lumii Noi. spre cea mai mare parte a Europei. Se poate spune că aceste şase categorii prezintă doar diverse moduri de exprimare a realităţii. Tendinţele actuale converg. nu întotdeauna complet distincte140 : -limbi izolante. Limbile normate. Robert Laffont. în unele limbi izolate din Eurasia (basca. spre simplificarea sintaxei şi „mondializarea” vocabularului vehiculat de mass-media scrisă şi audio-vizuală sub imperiul „necesităţii” comunicării cât mai rapide. adăugate unui radical. la fel cele izolante şi holofrastice. de la Univ.. din Haifa).

IV. normate şi utilizate în mass-media şi în învăţămînt.4. Se produc astfel convergenţe în jurul unor limbi de circulaţie. Este o tendinţă firească.2.nr. apropiate lingvistic. Este cea mai numeroasă familie etno-lingvistică din Africa. Ambele au rămas la stadiul organizării tribale iar limbile lor au particularităţi absente la celelalte grupuri umane – clicurile. divizat în căteva zeci de triburi ale căror limbi sunt puţin studiate şi a căror cultură este puternic influenţată de cea arabă. 2)Subfamilia nigero-congoleză La sud de Sahara şi de platourile Abisiniei domină un vast conglomerat de etnii. cuprinde în principal două populaţii distincte : boşimanii (bushmenii) şi hotentoţii. Acest spaţiu constituie în prezent un adevărat laborator al procesului de etnogeneză în contextul sporirii mobilităţii populaţiei şi a exploziei demografice. pe alocuri în curs de omogenizare. afro-asiatică) dar cele mai multe asemănări le prezintă cu populaţiile din Africa subsahariană. dovadă fiind populaţiile din centrul statului Sudan (Kordofan). Colonizarea europeană începută în secolul al XVII-lea în extremitatea sudică a continentului african i-a împins spre zonele aride ale deşerturilor Kalahari şi Namib. inclusiv metişii. Altădată era mult mai extinsă spre nord-est. de unde au fost împinşi spre sud de înaintarea populaţiilor bantu. xhosa. Iniţial erau mult mai răspândiţi spre Africa Central-Estică. IV. de multe ori de mici dimensiuni. consoane care se rostesc prin aspiraţia aerului în piept (similare unor fluierături sau ândemnurilor folosite pentru cai).2. o parte fiind decimaţi sau asimilaţi. uneori cu conflicte sîngeroase sau prin compromisul utilizării limbii fostelor metropole coloniale ca limbă de circulaţie. relativ unitară din punct de vedere rasial.2. cunoscută de obicei sub numele de nigero-congoloză. un număr de circa 450 mii locuitori aparţin unui grup distinct. cuprinzând circa 467 mil. justificând apelativul nigero-kordofanian. amestecul negroid-europoid este evident dar aportul celei de-a doua componente este destul de redus. La venirea europenilor existau diferenţe însemnate între cele două populaţii menţionate : hotentoţii erau crescători de animale şi populau zonele mai umede iar boşimanii trăiau în zonele aride ocupându-se cu vînătoarea şi culesul. domină o familie etno-lingvistică extrem de diferenţiată. ca dovadă rămânând unele mici grupuri khoisanice în sudul Tanzaniei (sandawe).21. având şi cel mai înalt ritm de creştere demografică la nivel planetar (vezi tab. Viitorul acestor două popoare este incert în condiţiile unei presiuni puternice din partea limbilor oficiale din sudul Africii – engleza.precis nu pot fi înlăturate decât prin dispariţia purtătorilor săi.4.Familia nigero-kordofaniană În Africa subsahariană.2.2. dacă ne raportăm la cele peste 1000 grupuri etno-lingvistice dar se impune destul de greu.locuitori. Constituie un vast ansamblu de etnii şi triburi. influenţele exercitate de marile limbi de circulaţie nefiind de natură să le modifice substanţial. înrudite din aproape în aproape. tipul antropologic fiind dominant negroid. Spaţiul dintre bazinul Nigerului şi masivul Kordofan pare a fi de altfel aria de origine a acestor populaţii. cel mult 600-700 mii oameni. aceste populaţii au fost considerate ca aparţinând altor familii etno-lingvistice (nilo-sahariană. Mult timp. preluate şi de vecinii bantu –zuluşi. procesul de arabizare fiind astfel destul de avansat. 82 . suprapuşi rasei khoisanoide. Poate fi divizat în două subfamilii inegale : 1)Subfamilia kordofaniană În partea centrală a statului Sudan. 22). în contextul absenţei culturii scrise dar şi al politicii de omogenizare a statului. unitare din punct de vedere rasial dar extrem de diferenţiat. Nici unul din numeroasele triburi nu depăşeşte câteva zeci de mii de locuitori.Familia khoisanică Familia khoisanică este una din cele mai restrînse numeric. afrikaans şi limbile bantu. Familiile etno-lingvistice IV.1. Din punct de vedere rasial.

Se deosebesc astfel şapte grupuri distincte şi relativ omogene. fiind astfel mai puţin atinşi de Islam. locuiesc în principal în nordul statului Côte d’Ivoire.6 mil. fiind parţial creştinaţi sau practicând în continuare animismul. cunoscuţi şi sub numele de sarakollé (3-4mil. locuind în vestul statului Mali şi în regiunile limitrofe ale Mauritaniei şi Senegalului. Împreună cu alte grupuri înrudite totalizează circa 4. fiind elementul cel mai activ în organizarea statelor amintite. pescari şi 142 Ca şi alte estimări cifrice şi acestea sunt recalculate pe baza ultimelor estimări ale O. chiar dacă în ultimele decenii se constată o expansiune a Islamului. se deosebesc prin rezistenţa la islamizare. b)Grupul guineean (kwa) Este un grup de populaţii ce locuiesc în zona forestieră din lungul Golfului Guineei. unele dintre ele reuşind să atingă un grad avansat de civilizaţie. fiind astfel un grup etnic major cu un rol important în statele menţionate. -dyula. iar limba lor are un rol tot mai mare în Mali. 2002 şi 2003). Majoritatea practică animismul. mai importante sunt : -mandingo. Prin urmare limba lor cunoaşte o largă circulaţie.Originea populaţiei care formează acest conglomerat pare să fie în zona de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială. Numărul lor este de circa 4. atât Islamul cât şi creştinismul penetrând mai greu. după o scurtă rezistenţă împotriva europenilor. constituind principala comunitate negro-africană din Franţa. relicvă a epocii coloniale: a)Grupul mandé. Mandingo era şi limba maternă a majorităţii sclavilor negri din Americi (iniţial). întemeind vaste imperii (Ghana. Foarte numeroşi (circa 89 mil. cu o civilizaţie avansată. Se disting printr-un rol important în comerţul vest-african şi în propagarea Islamului spre regiunea centrală a Golfului Guineii. localizat în plină savană. puternic înrudite lingvistic. Dintre cele câteva zeci de grupuri etnice. în regiunea de la izvoarele fluviilor Niger şi Senegal. 83 . În aria de origine s-a produs o diferenţiere extrem de puternică spre deosebire de ariile de dispersie.8 mil. unde au un rol important. cunoscuţi şi sub numele de malinké sau maninka. la izvoarele Nigerului în sec. ca limbă naţională fiind utilizată şi de alte populaţii înrudite. împreună).) se remarcă prin particularităţile lingvistice ce le disting net de limbile vecine. la nord de Golful Guineei. formând populaţia principală din Liberia şi Sierra Leone. de mandingo. -mende şi kpelle. în comerţ mai ales. este un alt popor mandé. opunându-se avansului limbii engleze. estul Guineei. oficiale în aceste state. -soninké. în primul rând prezenţa tonurilor. Puternic afectaţi de seceta din Sahel. care se întrepătrund deseori creând un mozaic. în întreaga Africă Occidentală. asupra populaţiei mondiale (World Population Data Sheet din 2001. Totalizează circa 26. de unde prin migraţii succesive s-au dirijat spre sud şi est ocolind sau traversând pădurea ecuatorială. avansând pînă pe ţărmurile Golfului Guineei.N. în zona de frontieră dintre Burkina Fasso.) şi khasonké (sub 1 mil. Côte d’Ivoire şi Ghana. locuitori. similare celor din limba chineză.locuitori142 dar în trecut au avut un rol important. sunt cunoscuţi prin propensiunea spre emigraţie pentru muncă. Cei circa 6. la mari distanţe. constituind regate puternice înaintea colonizării europene. Unele dintre limbile vorbite de aceste populaţii au dobândit un rol major în comunicare după obţinerea independeţei. Cele mai multe populaţii practică agricultura dar sunt şi unele grupuri mai puţin avansate de vînători. înrudiţi îndeaproape cu mandingo. Originari din zona înaltă a masivului Fouta Djallon s-au dispersat pe cursul mijlociu al Nigerului fiind agricultori şi constituind cu timpul populaţia de bază a statului Mali (în zona capitalei Bamako) dar sunt prezenţi şi în Senegal sau în Côte d’Ivoire.U.) sunt două populaţii înrudite cu bambara.4 mil. suprapus unei divizări politice arbitrare. -bambara (banmana). mai unitare.XI-XIV) difuzând Islamul în rândul populaţiilor din zona de coastă sau constituind corpuri de elită în armata colonială franceză. Majoritatea practică animismul sau sunt creştinaţi.5 mil. constituie baza populaţiei din unele state vest-africane. Mali în sec.VII-X. sunt alte două grupuri înrudite (circa 3 mil. vestul statului Mali şi în Gambia fără a fi absenţi în celelalte state vecine.

fanti).ijo). c)grupul atlantic occidental (bantuid vestic) Este mult mai redus numeric (37 mil.) dar se remarcă prin relativa dispersie spaţială. Sunt prezenţi şi în Benin. suprapusă parţial peste areale bogate în petrol. Numărul lor se cifrează la aproape 6 mil. unul din pretextele sîngerosului conflict din Biafra.) situaţi mai la nord. localizată în zona de cultură a celor mai vaste plantaţii de cacao din lume. răspândite în sud-estul Nigeriei. în faţa unor grupuri etnice mai compacte din statele în care sunt prezenţi. răspândiţi în estul Côte d’Ivoire şi mai ales în Ghana. în pofida numărului relativ restrîns (1.4 mil.). astăzi fiind agricultori şi pescari. Geografic. împădurită. în zona de vărsare a fluviului Niger. limba lor tinzând să devină una din cele mai importante din Africa. fiind însă dominaţi cultural de ibo sau yoruba. efect al primului război mondial). două popoare strîns înrudite.75mil. dominând capitala acestui stat. formează majoritatea populaţiei în Guineea fiind dispersaţi pe un spaţiu vast din Senegal pînă în Camerun sau chiar mai la est. popoarele din acest grup se deosebesc prin modul de viaţă particular. Constituie rezultatul extinderii spre nord-vest a populaţiilor de agricultori sau de crescători de animale din nucleul iniţial guineean. permisă de climatul mai umed şi de deschiderea spre exterior asigurată de apropierea Golfului Guineei.). Agricultori şi artizani reputaţi dar şi comercianţi versaţi. Păstori seminomazi şi comercianţi.) îi impune în faţa unor grupuri înrudite mai puţin numeroase. mult mai numeroşi (baulé fiind de fapt o ramură a acestora). circa 1. numără circa 23. sunt întîlniţi în toată Africa Neagră şi se impun tot mai mult ca unul din marile popoare africane cu toate sciziunile pe care le implică penetrarea creştinismului sau Islamului. unele 84 . destul de consolidate. -ewe. Cel mai cunoscut dintre aceste popoare este peul (fulbe sau fulani mai spre est sau tuculeor în lungul rîului Senegal). Numărul lor important (8. Dintre cele aproape 100 grupuri etnice.).. Formaţi prin asimilarea unor popoare diferite. -akan (ashanti. ca edo (2. majoritari în partea sudică a statului Togo şi în regiunea vecină a Ghanei (ocupată de britanici prin împărţirea coloniei germane Togo. diamante). în aval de confluenţa cu Benue. -ibo(igbo) şi ijo. foarte amestecate între ele.5 mil.).5 mil.6 mil. Ca şi baulé au fost favorizaţi în perioada colonială de dezvoltarea economiei de plantaţie sau de prezenţa unor resurse subsolice (aur. În perioada colonială au fost favorizaţi de extinderea agriculturii de plantaţie. un alt grup de popoare din Nigeria.culegători. în defavoarea altor grupuri etnice. populaţia de bază din zona central-sudică a Côte d’Ivoire.4 mil.5 mil. mai ales în domeniul prelucrării metalelor dar şi al organizării sociale. Înrudit cu ewe este poporul adja-fon baza populaţiei din Benin. Provin din sud-vestul Nigeriei şi aveau odinioară ca principală ocupaţie comerţul cu sare şi cu sclavi. În trecut s-au remarcat printr-o civilizaţie avansată.. se pot menţiona : -baulé. în 1965.). -yoruba. populează cursul inferior al fluviului Niger. fapt ce le asigură un rol dominant în regiune.locuitori (din care 5 mil. cel mai important dintre popoarele din acest grup (29. fapt ce a generat animozităţi cu autorităţile de la Lagos. fiind un popor relativ important. al căror număr depăşeşte 26 mil. Agricultori specializaţi în cultura speculativă a palmierului de ulei. Limba ewe are statut de limbă naţională în Togo. unde este promovată ca limbă naţională. Limba lor a devenit astfel o limbă de circulaţie în vestul Africii dar fărîmiţarea dialectală şi dispersia teritorială îi împiedică extinderea.2 mil.) şi nupe (2. a căror limbă are statut naţional în această ţară (3. în expansiune faţă de alte grupuri etnice mai restrînse (circa 4. cu o importanţă mai redusă. de multe ori conform potenţialului natural. fie în zona semiaridă a Sahelului fie în zona umedă de pe coasta exrem-vestică a Africii. Foarte apropiate din puncte de vedere lingvistic. ocupă o zonă umedă. Constituie unul din cele trei mari ansambluri etno-lingvistice din Nigeria şi se deosebesc din punct de vedere cultural prin dominanţa netă a animismului. localizate în zona litorală a celor două state sau spre interior (ga-adangme de ex. fapt ce le asigură un rol foarte important în statul amintit. -efik-ibibio. Această expansiune este oprită de rezistenţa unor popoare la fel de numeroase şi bine organizate din regiune (haussa şi ibo mai ales). locuiesc în zona dens populată din sud-vestul Nigeriei (cel mai populat stat african).1 mil.

În aceleaşi state se mai remarcă poporul banda (1. prin islamizare dar şi prin contactul timpuriu cu europenii. Cele mai importante etnii sunt gbaya şi ngbandi (4-5 mil.2 mil. kissi-temne (2. tem (1 mil. puternic înrudite. peste 5.).) majoritar în Burkina Fasso. şi sunt puţin diferenţiaţi. naţională în ultimul stat menţionat dar în regres în faţa altor limbi bantu. alături de alte grupuri mai mici extinzându-se pînă în sudul Sudanului (2. Mai la nord o importanţă oarecare o au unele grupuri mai puţin numeroase cunoscute prin tradiţiile artizanale (bobo) sau prin modul de viaţă arhaic (dogon) ambele la frontiera dintre Mali şi Burkina Fasso. dacă nu s-ar opune uneori diferenţele culturale sau incidenţa divizării arbitrare a Africii în perioada colonială.1 mil. din estul Nigeriei pînă în sudul extrem al Africii.2 mil) iar mai spre est poporul zandeh (azande) în zona cumpenei de ape dintre Nil şi Ubangui.2 mil. mai umedă. d)Grupul voltaic (bantuid central. Spre sud.. din nordul R. Populaţii de agricultori. gur) Este restrîns în spaţiu la regiunea de savană. trăiesc câteva popoare mai puţin numeroase având ca ocupaţie principală pescuitul : dyola (0. dată fiind dispersia relativ recentăm începută în primele secole ale erei creştine. din grupul mandé sau de factură sahariană. Cele mai multe sunt relativ greu de clasificat prezentând asemănări lingvistice atât cu grupul nigero-camerunez cât şi cu grupul bantu sau chiar cu familia nilosahariană.Congo şi R.locuitori. Astfel. răspândit şi în Ghana sau în Mali. mai importante sunt popoarele : dagomba (1. cele circa 600-700 etnii componente sunt mult mai susceptibile a forma ansambluri etno-lingvistice vaste prin convergenţă.1 mil. Personalitatea sa este însă remarcabilă. serer) altele din grupul guineean au avut un rol important în difuziunea Islamului în vestul Africii. dominantă în Senegal. g)Grupul bantu Este cel mai numeros dintre cele şapte ramuri ale subfamiliei nigero-congoleze şi se impune mai ales prin vastitatea spaţiului pe care-l ocupă.) iar în Camerun grupul bamiléké. dar prezentă şi în Gambia la fel ca şi serer (1. Popoare de cultivatori sau crescători de animale. balanta. unde au împins populaţiile de tip khoisanic spre deşertul Kalahari dar s-au lovit de colonizarea europeană. au fost supuse mult timp altor etnii mai active din zonă.D. capabilă să întreţină densităţi foarte ridicate (3.) este limitat la regiunea muntoasă de la graniţa dintre Nigeria şi Camerun. Numărul lor depăşeşte 252 mil. au un rol secundar în cele două state. practicată prin amenajări complexe.). remarcabil prin agricultura avansată. e)Grupul nigero-camerunez (bantuid estic) Mai puţin important (10 mil.5 mil.) şi bariba.6mil. Se remarcă în estul Nigeriei poporul tiv (3.). prezente din Senegal pînă în Liberia.) dispun în prezent de o limbă normată. Înrudiţi cu peulii sunt popoarele wolof şi serer din Senegal. După obţinerea independenţei unele dintre ele au căpătat o importanţă deosebită prin ponderea demografică. fiind frecventă şi în Côte d’Ivoire ca urmare a migraţiilor recente. Foarte divizat. cazul poporului mossi (peste 7. f)Grupul ubangian Este un ansamblu de grupuri etnice mai puţin cunoscute şi studiate ocupând un spaţiu destul de vast în regiunile de contact dintre pădurea ecuatorială congoleză şi savanele din bazinele fluviilor Ubangui şi Chari. într-o sumedenie de grupuscule etnice. mass-media). răspândiţi din Ghana pînă în Nigeria. este mult mai fărîmiţat decât alte grupuri din zonă (circa 100 de etnii). În acest din urmă stat se distinge poporul senufo (siene). din nordul statului Côte d’Ivoire pînă în Nigeria având în centru bazinul fluviului Volta.fiecare). Totuşi limba fulbe are un rol major în Guineea sau în nordul Camerunului (administraţie.).5 mil.7mil. popoare de agricultori (cultivatori de arahide) destul de avansate cultural.1mil.Centrafricană. datorită nivelului de civilizaţie atins de comunităţile de agricultori care valorifică versanţii fertili ai acestei regiuni cu relief vulcanic. În zona de coastă. limba. pe baza cărora în perioada colonială a fost formată limba sango.3 mil. au avut o contribuţie decisivă la popularea jumătăţii sudice a continentului african iar extrema divizare lasă cu greu să se desprindă grupuri 85 . Wolof (peste 4.).înrudite (wolof. mai exact statul Burkina Fasso.). al căror dialect (moré) s-a impus ca limbă oficială.

Congo. în regiunea oraşului Kinshasa. Uganda etc. limba kikuyu nu are un rol foarte important. din Guineea Ecuatorială şi Gabon (circa 1 mil.8mil.Centrafricană. prin rolul cîştigat în impunerea unor limbi vernaculare sau în organizarea politico-statală se pot distinge: -pahuin.D. buluewondo). nyore. ansamblu de etnii înrudite dintre care se disting bulu.5 mil.D.P. Alături de lingala şi swahili asigură comunicarea în R. alături de alte popoare relativ importante (luyia.D. alte două popoare bantu importante. unele surse indicând între 60-100 mil.).Congo şi R. împreună). împreună) ale căror limbi sunt în circulaţie în Angola. 86 .1 mil.locuitori). Zambia şi nordul Angolei.Congo. Swahili este limba maternă a circa 13. R. principalul popor din Uganda (7. -makonde (makua) împreună cu alte grupuri înrudite (yao. -nyamwezi şi tsukuma formează principalul ansamblu etno-lingvistic din Tanzania dominând zona dens populată a platourilor dintre lacurile Victoria şi Tanganyika (5.7 mil. Aceasta nu a împiedicat conflictele cu populaţiile nilotice vecine (tutsi). ca peste tot în restul Africii s-a impus de timpuriu swahili. meru. La est de aceştia. un alt ansamblu etno-lingvistic care grupează mai multe populaţii din R. Limbile acestor popoare sunt în concurenţă cu portugheza moştenită din perioada colonială în Angola. la nord de lacul Victoria. De la nord la sud. Sprijiniţi în perioada colonială de către englezi au avut unele conflicte după decolonizare cu alte popoare importante din zonă (chiga. constituie un ansamblu de populaţii care domină centrul şi sudul Angolei precum şi Namibia (peste 9 mil. În acelaşi mod se impune şi lingala. luhyia). -kongo.. -ganda. -luba-lulua. Constituie nucleul în jurul căruia se produce o convergenţă care poate conduce la formarea unei limbi dominante în sudul Camerunului. localizaţi în sudul Tanzaniei şi în nordul Mozambicului formează un alt ansamblu împreună cu chewa. unul din cele mai populate state africane. soga.3 mil. fiind deja folosită de un sfert din populaţia R. fang). ovimbundu şi herero-ovambo. Înrudit cu acestea este şi poporul bemba (2.Congo. 2 mil. localizat în jurul capitalei.. embu. Aceasta s-a format în zona litorală pe baza unor dialecte bantu aflate în contact cu araba şi persana vorbită de comercianţii stabiliţi în contoarele comerciale. 2 mil. nyankore. un alt popor important.5 il.).). Ambele popoare dispun de limbi oficiale. având în centru etnia baluba a căror limbă chiluba domină bogata zonă minieră Copperbelt (circa 13.locuitori.D. Rezistenţa lor în faţa limbii swahili din zona de coastă a acestui stat s-a manifestat şi pe plan militar. răspândit în zona de vărsare a fluviului Congo. în zona platourilor Katanga şi Lunda se remarcă popoarele chokwe şi lunda.Ocupaţia de bază este agricultura favorizată de fertilitatea solurilor vulcanice dar presiunea demografică este foarte puternică.) dintre care se remarcă etnia omonimă a cărei limbă cîştigă teren în R. nyoro etc. ewondo şi fang. situaţie foarte rară în Africa. care sunt mai mult crescători de animale. fiind vorbite şi în Uganda vecină (circa 15. -mbundu. împreună). alt ansamblu care cuprinde mai multe comunităţi înrudite. din regiunea Marilor Lacuri Africane. singurele din regiune care rezistă concurenţei limbii swahili. limbă de circulaţie formată pe baza dialectelor bantu de pe cursul inferior al lui Congo.Congo şi în nordul Angolei (enclava Cabinda mai ales). -lusengo. situat în centrul unei organizaţii statale precoloniale.4 mil.D. dominant în R.. constituie principalul ansamblu etnic din cele peste 100 comunităţi bantu din Camerun (circa 2 mil. în total). -rundi şi rwanda.vorbitori. limba swahili cîştigând teren. Modul de viaţă îi opune pe agricultorii mbundu celorlalte popoare din grup.Congo. -kikuyu. înrudite (circa 4 mil. Alături de alte etnii înrudite depăşeşte 10-11 mil. tumbuka).etnice importante. Nairobi. kamba. gusii.se prin faptul că formează majoritatea absolută a populaţiei în Burundi şi Ruanda. localizate în lungul fluviului Congo (10. Rolul lor dominant în statul menţionat rămîne astfel incert.5 mil. aceştia fiind şi vectorul difuziunii Islamului. 1.) din Zambia. Mbundu au avut principalul rol în lupta pentru independenţa Angolei (1975) în urma căreia s-a declanşat un război civil care opune diversele grupuri etnice din această ţară. principalul popor din Kenya (6. massaba. deosebindu. Cu toată importanţa demografică.5 mil. locuitori din zona de coastă a Kenyei şi tanzaniei dar cunoaşte cea mai largă răspândire dintre toate limbile negro-africane fiind larg utilizată în statele menţionate.

Limba haussa este practic cea mai importantă limbă negro-africană (ca limbă maternă) circulând alături de alte limbi înrudite sau din familia nigero-congoleză.3. baza populaţiei din Lesotho. cel mai important.7mil. prin islamizarea timpurie : songhai (1. este înrudit cu cel anterior. mai rar agricultori. aceste populaţii constituie un amestec vehi în care dominante sunt trăsăturile negroide.). fiind primii care au intrat în contact cu europenii sosiţi în secolul al XVII-lea. atitudine mai primitivă. ronga şi tonga (10. din aceasta derivând şi dificultăţile de clasificare. populaţia majoritară în Zimbabwe. Ghana eetc. popoarele bantu sunt în plin proces de converegenţă.8 mil) în sudul Zimbabwe. Songhai (sec.Familia nilo-sahariană Zona de tranziţie de la deşertul saharian la savana subecuatorială (Sahel) este populată de o serie de grupuri etnice distincte atât faţă de popoarele din familia afro-asiatică cât şi faţă de cele din familia nigero-kordofaniană. Les dynamiques de l’ethnicité en Afrique noire.). de obicei vechi populaţii agricole.7 mil. Paris. tswana. Cele mai importante sunt : ndebele (1. Cuprinde două popoare înrudite. foarte apropiate cultural şi lingvistic.) răspândiţi în vestul R. grupul etnic dominant în vestul statului Niger. puţin numeros. cuprinde un singur popor – haussa (35 mil. fiind şi buni artizani şi agricultori.).Africane. cel mai important grup etnic din sudul Africii. majoritatea fiind crescători de animale. -shona.Africane. xhosa (8. invocat de acele grupuri etnice mai legate de pămînt. pînă în Tanzania şi Burundi. localizat în nordul statului Nigeria şi în regiunile vecine ale statelor Niger. Antropologic.S.(nyanja)populaţia majoritară din Malawi prezentă şi în Zambia (circa 16 mil. 143 Cf. Din punct de vedere lingvistic sunt foarte divizaţi.XV-XVII) care şi-a extins dominaţia asupra altora anterioare – Mali. sub influenţa modelelor europene care se disting prin revendicarea autonomiei ca premisă a separării şi stabilirii unor frontiere politice. swazi. din faţa cărora s-au retras spre est. Ciad şi Camerun. sotho. IV. în zona capitalei Niamey.) din zona amintită extinzându-se timpuriu spre valea Nilului mijlociu iar pe parcursul ultimului mileniu spre sud.S.8mil. mai ales populaţia citadină. naţionalismul etnic. Limba lor are un statut oficial dominant în Nigeria şi Niger. localizat pe cursul mijlociu al fluviului Niger dar dispersaţi şi în regiunile vecine. tsonga. Dată fiind această extremă diversitate etnică.4. fiind mai asemănători cu unele populaţii vecine din subfamilia nigero-congoleză cu care prezintă şi similarităţi ale modului de viaţă. alăturând mai multe popoare din sudul extrem al Africii.). O diasporă foarte activă este prezentă în întreaga zonă saheliană şi chiar în nordul Africii. multe grupuri etnice reduse numeric vor fi asimilate într-un timp previzibil. prezentă şi în Zambia şi în celelalte state vecine (circa 10 mil. prezenţi şi în statele vecine. au un rol important în comerţul regional.4 mil.în total) formând ramura nordică . djerma (2. în zona Marilor Lacuri Africane. populaţia principală din Botswana şi regiunile vecine ale R.) dominanţi în nordul statului Mali. C.Coulon.5 mil. atunci când este pusă în cauză existenţa lor. în total).2. 1998.). dominanţi în Swaziland şi în estul provinciei sudafricane Natal (2.S. cum este cazul tuaregilor sau zuluşilor143. PUF. maxima diversitate etnică din regiune putându-se diminua.Africană şi Botswana (10 mil.5 mil. având un rol similar limbii swahili în estul Africii. dstingându-se prin rolul major în constituirea unor formaţiuni statale precoloniale. tribalismul. -nguni este ultimul mare ansamblu etno-lingvistic bantu. larg răspândiţi în R. Se pot deosebi totuşi şase grupuri : a)Grupul nigero-senegalez. dominant în provincia Natal. vehicul al unor revendicări populare. b)Grupul nigero-ciadian. După cum se observă din prezentare.). zulu (11mil. mult timp având ca ocupaţie de bază păstoritul. Foarte influenţaţi de islam şi de limba arabă (haussa este de multe ori considerată ca limbă afro-asiatică). 87 . foarte amestecate din punct de vedere antropologic dar originale cultural. răspândită din Mozambic şi sudul Zambiei pînă la fluviul Limpopo în sud. este cel mai vestic. pe un spaţiu vast. Africa este astăzi teatrul unor numeroase conflicte între grupurile etnice existând trei mobiluri principale ale acestora : autohtonismul. Numărul lor este destul de mare (90.

e)Grupul nilotic este mult mai numeros (24 mil.victime după 1980. aflate în conflict cu puterea de la Khartum (circa 0.).) celebri prin cultura lor tradiţională bine păstrată.5 mil. La fel de cunoscuţi. populaţia secundară din Burundi şi Ruanda. dispersată printre populaţiile bantu din Tanzania şi Kenya sau printre populaţiile kuşitice din Etiopia. islamizaţi de timpuriu. dominanţi în nord-estul Nigeriei (8. aflată de mult timp în conflict cu majoritatea bantu (conflict sîngeros în Ruanda în 1994-1995 cu 0.recensământului australian din 7 aug. Foarte divizaţi.) rezultat al amestecului unor populaţii agricole locale cu nomazii zaghawa veniţi din zona sahariană (o ramură a acestora subzistă la frontiera dintre Libia.) constituie ramura cea mai sudică.).5 mil. populaţia de bază din sudul Ciadului.6mil.). nu cunoşteau agricultura şi nu erau sedentari. în Evul Mediu constituind centrul unui puternic stat islamizat – Bornu. d)Grupul saharian oriental. deşi puţin numeroşi sunt massaii. ca urmare a luptelor şi a foametei). Cel mai important este poporul kanuri din jurul lacului Ciad. Înaintea colonizării erau circa 300 mii şi se aflau la nivelul unei organizări tribale. Un alt popor mai important este tubu (1 mil. ocupând un spaţiu vast suprapus zonei de savană din sudul Ciadului pînă în Kenya şi Etiopia. 3 mil. Aveau o civilizaţie proprie (arme specifice precum bumerangul. agricultori creştinaţi în perioada colonială (circa 1. izolată de restul lumii. a fost mult influenţată de cea egipteană. cu condiţii dificile de viaţă. shilluk (1 mil. fiind astfel supuşi unui proces de arabizare încât tind să-şi piardă caracteristicile etnice. acoli şi teso. în Egipt şi Sudan. de mici dimensiuni.4.) localizat în valea Nilului mijlociu. Majoritatea sunt crescători nomazi de vite.9 mil. sunt în centrul unei dispute teritoriale între cele două state.Familia australiană Continentul australian a fost vreme îndelungată domeniul unei familii etnolingvistice originale. din sudul Egiptului pînă în regiunile central-sudice ale Ciadului şi Sudanului. Ocupaţia de bază o constituie păstoritul seminomad şi comerţul caravanier.5 mil. inospitaliere.9 mil. vorbind o sumedenie de limbi reduse doar la câteva mii sau sute de vorbitori. împreună cu alte triburi înrudite). IV. nuer (1. în grupuri etnice de mici dimensiuni. Se disting prin înălţimea şi svelteţea lor ca şi prin pielea de culoare foarte închisă. Spre deosebire de alte populaţii nilo-sahariene au rezistat procesului de islamizare. secundar culegători şi vînători. mulţi fiind astfel exterminaţi sau decimaţi de boli. Cel mai important popor este cel nubian (3. Colonizarea europeană i-a împins spre zonele aride. crescători nomazi de vite recent sedentarizaţi în zona rezervaţiilor de la poalele masivului Kilimanjaro (0.2. Numărul populaţiilor aparţinând familiei australiene nu depăşeşte 420 mii.7 mil. incluzându-i aici şi pe metişi144. Civilizaţia nubiană.victime). Majoritatea au dispărut înainte de a fi studiate 144 Cf.7mil. populaţie emigrată din zonele mai aride ale Ciadului spre bazinul fluviului Congo (cca 2.c)Grupul saharian este mai restrîns. Conform aceleiaşi surse. Opus puterii centrale din Ciad.. din interior.) din Kenya şi luo (4 mil. numărul lor este în creştere rapidă. f)Grupul nilotic ecuatorial. Ciad şi Sudan). 88 . pînă în mijlocul Saharei spre nord şi pînă în nordul Nigeriei spre sud. mangbetu. În general ca şi celelalte grupuri nilo-sahariene nu populează un spaţiu continuu ci sunt dispersaţi printre populaţii aparţinând altor familii etno-lingvistice. dispersat pe mari întinderi. Creştinaţi în primele secole ale erei noastre au creat un puternic regat islamizat ulterior. în special în Uganda dar şi în statele vecine. de tradiţie antică (Kuş). practicând în general animismul.6 mil. dominant în nordul Ciadului şi sudul Libiei. publicat parţial pe site-ul Institului Australian de Statistică. Ca şi vecinii lor haussa sunt buni comercianţi şi artizani. Printre numeroasele populaţii din acest grup pot fi amintite : sara. dinka (3.).) sunt populaţiile majoritare din sudul statului Sudan. sunt în general păstori nomazi sau agricultori sdentari (în Valea Nilului sau la contactul cu savana). la recensământul din 1996 înregistrându-se doar 353 000. care îl înlocuia pe altul mai vechi – Kanem. Mai importante sunt popoarele nandi (sau kalenjin.) dar şi extrem de divizat.5 mil. dispersaţi pe cursul superior al Nilului.95 mil.).) extins şi în Tanzania vecină.2001. este mai omogen şi destul de numeros (12. în circa 200 grupuri etnice. Cunoscuţi sunt şi tutsi (1. mult mai restrîns dar şi mai dispersat. pictură rupestră) iar din punct de vedere lingvistic erau extrem de divizaţi. lango.4.

trăind la nivelul organizării tribale.) iar din punct de vedere rasial sunt australoizi. numără doar 10 mii persoane aflate într-un avansat proces de aculturaţie.).4. etnice. Nici unul din numeroasele grupuri etnice nu se impune. relativ diferiţi de papuaşi. explicabil prin diversitatea lingvistică. indo-europeni. numită austrică. În extremitatea estică a arhipelagului indonezian trăiesc şi populaţii mixte de papuaşi şi melanezieni.Familia austrică Cea mai mare parte a populaţiei din sud-estul Asiei şi din arhipelagurile Oceaniei este înrudită din aproape în aproape formând o vastă familie. ca în insula Halmahera dovedind extinderea anterioară spre vest. O ramură a acestora a ajuns pînă în Tasmania. secundar vînătoarea şi pescuitul. Existenţa unor diferenţe lingvistice şi în modul de viaţă îi divizează în trei subfamilii inegale : 1)Subfamilia andamană. unele populaţii apropiindu-se mai degrabă de substratul australoid.46mil. adverse. 3)Subfamilia melaneziană. ocupaţia principală constituind-o altădată pescuitul şi culesul. provenind din primul val de populare al spaţiilor insulare din sudul şi sud-estul Asiei.2. fapt ce a permis menţinerea unei diversităţi lingvistice extraordinare – peste 700 idiomuri numai în Noua Guinee. IV. localizată în arhipelagul Andamanelor din Golful Bengal. cu trăsături mai degrabă negroide. unele aflate în regres: a)grupul munda.8 mil. altele mai noi fiind mai apropiate de mongoloizi. din arhipelagul Fiji (0. în grupuri mici. În unele limbi australiene era frecvent limbajul semnelor.5. subfamiliile componente sunt foarte unitare în pofida dispersie pe mari suprafeţe. IV. mai ales din punct de vedere cultural. Dintre numeroasele grupuri etnice care convieţuiesc adesea pe aceeaşi insulă.şi cercetate iar în prezent sunt într-o fază avansată de aculturaţie (pierdere a trăsăturilor culturale. dar există şi o agricultură embrionară de tip itinerant de veche tradiţie însă. fiind rezultatul unor amestecuri succesive între mongoloizi şi australoizi. Navigatori îndrăzneţi. de tip australoid. constituind o punte între acestea.) formează populaţia autohtonă din Melanezia.2. de dimensiuni diferite. rareori depăşind 10 mii de locuitori. În comunicarea dintre diversele populaţii se folosesc limbi europene sau derivate ale acestora precum este bislama din arhpelagul Vanuatu. formează populaţia autohtonă a insulei Noua Guinee şi a cătorva insule apropiate (New Britain.2. dar a fost decimată după colonizarea europeană. în diverse grade. Din punct de vedere lingvistic există mari diferenţe dar luate separat. în mare parte reziduale. împădurite din nord-estul podişului Dekkan unde a fost împins de populaţiile venite dinspre nord-vest – dravidieni. multe etnii prezentând caractere mixte. pe lîngă cel articulat. în urma unor studii antropologice şi lingvistice. relativ recent acceptată ca atare.Familia indo-pacifică În vastul spaţiu întins de la Golful Bengal pînă în vestul Oceanului Pacific se află dispersate o serie de populaţii. Numărul lor redus se explică şi prin incidenţa epidemiilor sau asimilării. Numită familia indo-pacifică. asemănările cu celelalte două ramuri ale familiei indo-pacifice fiind relativ reduse. 89 . De multe ori este privită ca o familie distinctă. unele dintre ele înglobate în trecut la familia sino-tibetană. inclusiv din punct de vedere rasial. 1Subfamilia austro-asiatică este formată din patru grupuri cert înrudite între ele. Această macro-familie cuprinde circa 547 mil. Bougainville). Ca tip rasial sunt negritos. Din punct de vedere cultural sunt populaţii arhaice a căror ocupaţie de bază este culesul. recent acceptate ca fiind înrudite. lingvistice). cuprinde o serie de populaţii arhaice. Între cele patru subfamilii există raporturi certe de înrudire. cel mai numeros şi mai omogen este cel fijian. limbile lor având afinităţi cu cele din arhipelagul indonezian. au fost aduşi aici de mai multe valuri de migraţii primitive dinspre sud-estul Asiei. Papuaşii sunt mai numeroşi (circa 5. formată pe baza limbii engleze cu un aport portughez şi spaniol. dispersat în regiunile mai înalte. Cercetările etno-lingvistice au dovedit însă înrudirea lor.6. 2)Subfamilia papuaşă. mai puţin numeroasă (2 mil.locuitori divizaţi în mai multe subfamilii. localizate în sudul şi sud-estul Asiei.

) pe care l-a dominat politic pînă în sec. Trăsăturile antropologice îi apropie de australoizi (veddoizi) iar din punct de vedere lingvistic sunt net diferiţi de ceilalţi locuitori ai subcontinentului indian. fiind singurii care dispun de un stat propriu – Cambodgia. se deosebesc astfel esenţial de vecinii lor. formează cea mai mare parte a grupului (12.) care locuiesc mai la nord. Se disting două arii cu o concentrare mai mare. Acest proces. subzistenţa multora fiind incertă. Împreună cu mundari (3.8 mil.7 mil. al XVII.) şi ho(1. mai numeroşi fiind muong şi bahnar. Având statut minoritar şi o relativă autonomie. de dimensiuni egale cu munda (17.8 mil. Foarte apropiaţi cultural şi lingvistic sunt palaung (circa 1 mil. restul fiind divizat în mai mutle triburi de mici dimensiuni. martore ale extinderii anterioare sau recent refugiate.) singurii care dispun de scriere.) ocupa în timpuri vechi întreaga Indochină dar sub impulsul unor populaţii sino-tibetane venite dinspre nord s-a retras spre sudul extrem al acesteia. Tipul antropologic iniţial era ca şi la munda. dar cele mai multe grupuri etnice constituente sunt în diverse faze de asimilare culturală ce a generat de altfel mişcări autonomiste soldate cu înfiinţarea a două state în care ponderea lor este importantă (Jharkand şi Chhatisgarh). este rezultatul unui amestec etno-lingvistic complex la care au participat populaţii originare din sudul Chinei actuale suprapuse în lungul fîşiei litorale sau în deltele fluviilor Song Ha şi Mekong unor populaţii mai vechi – mon-khmer sau înrudite cu cele din arhipelagul indonezian.7 mil. vietnamezii. a cărui apartenenţă la această subfamilie este controversată datorită caracterului mixt. au fost în atenţia opiniei publice mondiale în perioada sîngeroaselor războaie care au opus facţiuni politice rivale între 1975-1990.) grupează majoritatea populaţiei munda. o populaţie concentrată în sudul Birmaniei şi al Thailandei (circa 1 mil. rezistă într-o anumită măsură asimilării din partea populaţiei birmane majoritare.3 mil. c)Grupul vietnamez. Influenţaţi mai mult decât oricare alt popor indochinez de civilizaţia chineză dar şi civilizaţia indiană prin filiera budismului meridional. West Bengal şi Orissa. Vietnamezii sunt un popor numeros (76. Comunităţi khmere importante locuiesc şi în sudul Vietnamului (Cochinchina) sau al Thailandei. modelul unor organizaţii statale ulterioare aflate la baza celor indochineze actuale.6 mil. o populaţie ce atestă limitele răspândirii populaţiilor mon-khmere în trecut. răspândiţi şi în 90 . al căror tip rasial este net australoid. Numărul lor depăşeşte 14. de cele sinice sau thaichuan. ca cele mai multe populaţii din zonă. nucleul unui imepriu înfloritor în sec. Tot grupului monkhmer aparţine şi populaţia indigenă din arhipelagul Nicobare. început înaintea erei noastre. Gondwana şi Chotta Nagpur în statele indiene Bihar (Jharkand). cel australoid dar spre deosebire de acesta trăsăturile mongoloide sunt frecvente. locuind astăzi în estul subcontinentului indian (colinele Shillong din statul Meghalya şi nordul Bangladeshului). la limita dintre statele Bihar. arealul lor era probabil mult mai vast.). Madhya Pradesh (Chhattisgarh). Printre cele mai importante grupuri etnice componente putem distinge : -khmerii (cambodgienii). Apropiaţi khmerilor sunt o serie de populaţii care trăiesc în zona muntoasă dintre Laos şi Vietnam sau chiar mai la vest în Thailanda. aflaţi la un stadiu superior de civilizaţie. răspândite mai spre sud la limita dintre statele Orissa. Numărul lor este relativ redus (0. Madhya Pradesh şi Andhra Pradesh. Limba lor are un caracter mixt fiind adesea clasată fie alături de limbile tibeto-birmane.) şi sunt puternic influenţaţi de hinduism. pînă în sudul Chinei. Populaţiile de agricultori sunt cel mai ameninţate de asimilare spre deosebire de cele care au păstrat un mod de organizare tribală şi un mod de viaţă bazat pe vînătoare şi cules.) dominant în statul Vietnam. Fiind în general de mici dimensiuni populaţiile aparţinând acestui grup sunt ameninţate de asimilare. Constituie substratul populaţiei din Indochina formând astăzi enclave izolate între alte populaţii pe care le-a influenţat prin mixtare. premisă a păstrării individualităţii etno-lingvistice. b)Grupul mon-khmer. Cei mai numeroşi sunt santalii din Jharkand. Lingvistic însă înrudirea cu munda este certă.Constituie populaţia cea mai veche din subcontinentul indian. -mon. a continuat pînă în pragul epocii moderne. este adesea întrerupt de reziduurile acestor populaţii.2mil. De religie budistă şi practicând rizicultura. West Bengal şi Orissa (8 mil.lea.X-XIII (Angkhor). Spaţiul ocupat de poporul rezultat. -khassi.

yao (circa 3. în zonele împădurite care au scăpat defrişării. reziduuri ale avansării spre sud dinspre aria de origine. asemănători cu indigenii din insulele Andaman.restul Indochinei sau formând recent o diasporă importantă în Europa (în Franţa mai ales.2 mil. mai numeroşi (10. d)Grupul malacca. Apropiaţi sunt thaii de sud. arie de interes major în producţia mondială de opiu. Se află la un nivel inferior de civilizaţie. Birmania. Dintre acestea mai numeros şi mai cunoscut este poporul sha. formând enclave în mijlocul populaţiei chinezeşti devenite majoritare. fosta metropolă colonială).) populaţia majoritară în Laos şi nord-estul Thailandei (platoul Korat). populând cele mai multe 91 . 4)Subfamilia austroneziană Este cea mai importantă dintre componentele macro-familiei austrice deosebindu-se prin maxima răspândire. pu-i (23mil. Altădată erau mai numeroşi şi mai răspândiţi dar s-au retras treptat spre interiorul peninsulei. care cuprinde în primul rând poporul omonim din sudul Chinei (18.împreună) care populează nordul Thailandei ca şi numeroasele populaţii thai (albi.fiecare).). unele mici grupuri fiind dispersate pînă în nord-estul Indiei (Arunachal Pradesh). kadai. dar şi populaţia aborigenă a insulei Hainan (lai. mai ales populaţiile din nord.5 mil. Ceva mai deosebite sunt o serie de populaţii puţin avansate din zona forestieră de la frontierele dintre Thailanda. divizaţi în numeroase grupuri etnice dar fără mari diferenţe între ele. localizate în lungul frontierei chino-vietnameze.) iar spaţiul pe care-l ocupă astăzi este relativ continuu.). Numărul mare al chuang justifică autonomia culturală a acestora în cadrul provinciei Guangxi. purtând de multe ori acelaşi nume.3mil. ca efect al războaielor succesive care au opus populaţia locală imperialismului francez şi nord-american după 1950 dar şi din cauza regimului de inspiraţie sovietică instalat după 1950 în nord. cel mai restrîns (circa 115 mii). Foarte asemănători sub aspect lingvistic şi antropologic sunt laoţienii (12. negri.6 mil.5 mil. puţin diferenţiate pot fi grupaţi în două popoare esenţiale : miao. de talie mică adesea (negritos. Deşi sunt divizaţi în numeroase triburi.5 mil. -thaii. Presiunea la care au fost supuşi i-au împins tot mai departe spre sud. au fost împinse încă din Antichitate spre sud. concentraţi în bazinul mijlociu şi inferior al Menamului. 3)Subfamilia thai-chuang este una din ramurile familiei austro-asiatice a cărei apartenenţă este controversată ca şi a miao-yao de altfel. în cazul celor din sud. sau de cea indiană.). Puternic influenţate de civilizaţia chineză. populaţiile de factură dominant mongoloidă au asimilat şi grupuri importante de populaţie din familia mon-khmer. 1. din Madagascar pînă în estul Oceanului Pacific. multe clasificări apropiindu-i de sino-tibetani. circa 40. este mai restrînsă astăzi dar în trecut se extindea în toată zona muntoasă din sud-estul Chinei de unde au fost împinşi în câteva arii montane mai izolate. influenţaţi de Islam (3. În această mişcare. proces care continuă şi astăzi. ocupaţia de bază fiind culesul şi vînătoarea. Pot fi regrupate în două mari ramuri : -chuang. thaii de nord şi yuanii (circa 7 mil. dobândind particularităţi rasiale distincte. Apropiaţi aceştora sunt popoarele kam. în America de Nord şi Australia (boat people).) răspândiţi în întreg arealul.) răspândiţi mai ales în China.. formează totuşi un ansamblu unitar în pofida divizării în mai multe etnii distincte. cea mai importantă minoritate etnică din acest stat. 2)Subfamilia miao-yao. Populaţiile care-l compun sunt de tip australoid. Laos şi China. Laosului şi Thailandei.2mil.) care domină Triunghiul de Aur. intermediar între thai şi chuang (3 mil. constituind baza populaţiei din Thailanda – siamezii. mişcare amplificată în perioada medievală când au reuşit să ocupe cea mai mare parte a Indochinei şi să formeze regate puternice.5 mil. numiţi meo înVietnam şi Thailanda. fără a avea o înrudire lingvistică). în nordul Vietnamului. din partea nordică a peninsulei Malacca. tay) din zona muntoasă dintre Vietnam şi Laos. formează un grup rezidual în interiorul peninsulei omonime. din sudul Chinei pînă la Golful Siam. Originare din bazinul mijlociu al fluviului Yangtze. ca în cazul semangilor. Numărul lor este relativ mare (96.

Ansamblul format de aceste populaţii este foarte unitar cu toată dispersia amintită. Alăturează mai multe populaţii retrase în zona montană din regiunea amintită (circa 1. lubu. ulterior şi spre Filipine de unde s-au dirijat în două direcţii opuse – spre nord pînă în Taiwan şi în sudul arhipelagului nipon unde s-au suprapus altor grupuri venite de pe continent şi spre est. au început să se extindă spre sud-est de timpuriu. Limba malaeză.) deosebindu-se prin influenţa hinduistă ceva mai îndelungată la fel ca şi madurezii din insula Madura şi din zona oraşului javanez Surabaya (11. Madjapahit etc. Puternic influenţate de civilizaţia indiană încă din Antichitate. Populaţiile din Sumatera se disting prin islamizarea mai timpurie. Astfel creată indoneziana contează printre limbile cu cel mai mare număr de vorbitori de pe Glob (circa 206 mil.) înrudite între ele şi prezentând o remarcabilă omogenitate culturală.). oficială în Malaysia şi Singapore nu se deosebeşte prea mult de indoneziană formând un ansamblu lingvistic major la nivel mondial. şi este rezultatul unei expansiuni relativ recente. populând insulele Sumatra. grupează populaţiile cele mai vechi din insula Kalimantan (circa 3 mil. Originari din sud-estul Asiei (sudul Chinei sau Indochina). iar mai tîrziu sultanatele malaeze Banten.) constituind prin civilizaţia lor rafinată şi simţul artistic deosebit un punct de maximă atracţie turistică. olandeză mai ales. b)Grupul dayak. javanezi musulmani practicanţi ai riziculturii. Este vorba în primul rând de minangkabau. fapt ce implică o situaţie conflictuală.) şi o civilizaţie originală. b)Grupul indonezian. localizat în vestul insulei Jawa (36 mil. Această aventură a durat pînă în al doilea mileniu al erei noastre când sunt populate ultimele insule din Pacific (Hawaii.. Numărul lor actual se cifrează la 334 mil. este considerată ca fiind certă dar particularităţile culturale îi disting net fiind consideraţi urmaşii celor mai vechi locuitori din zonă. nu a modificat profund aceste evoluţii dar a creat premisele unificării statale. Agricultori itineranţi. corespunzătoare unor particularităţi lingvistice : a)Grupul continental. Apartenenţa lor lingvistică la subfamilia austroneziană din care face parte grosul populaţiei din arhipelagul indonezian. se deosebesc astfel de populaţia recent stabilită în insulă. influenţate de civilizaţia indiană – Champa.). populaţia de bază din centrul şi vestul insulei Jawa. aparent primitive dar performante. pe baza limbii malaeze în principal. lampung şi kerintji care împreună cu malaezii totalizează circa 43 mil.4 mil. foarte numeros (250 mil. foarte restrîns dar important prin localizarea în apropierea presupusei arii de origine – sudul Vietnamului.1 mil. Kalimantan. practicând pînă de curând ritualuri barbare (vînătoarea de capete). completată de migraţia unor grupuri spre vest pînă în Madagascar. Balinezii sunt singurul popor indonezian rămas fidel tradiţiilor hinduiste (4. Dintre numeroasele popoare se remarcă javanezii (circa 103 mil. circa 15 mil. Jawa. persoane spre insulele mai slab populate (Sumatera. pe baza populaţiei cham. Sundanezii sunt un alt popor important. mai ales 92 .) grupând populaţia din Insulinda şi Madagascar divizat în numeroase etnii slab diferenţiate. Asemănările lingvistice şi culturale cu populaţiile de tip malaez sunt incontestabile. mai întîi spre Jawa şi Sumatra. Sub aceste influenţe au creat regate puternice (Srivijaya. Este divizat în două subgrupuri : -indonezian de vest. populaţiile din acest grup au fost treptat convertite la Islam începând cu secolul al XV. Noua Zeelandă). Noua Guinee). Kalimantan şi alte insule apropiate la care se adaugă sudul peninsulei Malacca.arhipelaguri din sud-estul Asiei şi din interiorul Pacificului. Mattaram etc. Colonizarea europeană. Pot fi deosebite şapte grupuri. Cauza acestei vaste migraţii poate fi găsită în avansarea dinspre nord a populaţiilor mongoloide dar un rol deloc neglijabil l-a avut stăpînirea unor tehnici de navigaţie. dens populată. În Sumatera se disting mai multe popoare înrudite cu malaezii care domină sudul peninsulei Malacca (Malaysia) şi nordul insulei Kalimantan.). motiv pentru care după 1950 au fost deplasaţi prin colonizare („transmigraţie”).)dintre care unele reuşiseră în perioada medievală să creeze state puternice.9 mil. Austronezienii (austros – sud şi nessosinsulă în limba greacă) au fost de timpuriu navigatori iscusiţi reuşind să populeze astfel acest vast ansamblu insular. majoritar. Limba javaneză este o limbă de veche cultură dar pentru eliminarea eventualelor conflicte cu substrat etnic a fost creată pentru comunicare indoneziana. în lungul arhipelagurilor coraligene sau vulcanice din Micronezia şi Polinezia. influenţaţi în ultimul timp de misiunile creştine.

circa 4 mil. constituind de fapt o macro-familie în interiorul căreia există o mare diversitate deşi din punct de vedere rasial diferenţele sunt minore.7. Palau). Noua Zeelandă). waray (5 mil. Negros şi Mindanao (8.9%).) şi makasarii (2.).) populează nordul insulei Luzon în provincia Ilocos.Familia amerindiană Este una din familiile etno-lingvistice cu cea mai mare extindere spaţială. numită adesea şi filipineză (18. Mindanao. dispersat pe o vastă suprafaţă oceanică în insule de mici dimensiuni (Tuamotu. urmare a colonizării spaniole. alăturează poporul malgaş din Madagascar (15. Trăind dispersate aceste populaţii au creat o civilizaţie originală bazată pe navigaţie. alături de kapampangan (2.3mil. d)Grupul atayalic (formosan) este în continuă retragere sub presiunea colonizării chineze.4. În Sulawesi aparţin sugrupului indonezian de vest două populaţii importante prin spiritul comercial – buginezii (5. Constituie populaţia aborigenă a insulei Taiwan (circa 0. mai restrîns. hiligaynon. Totuşi numărul celor care utilizau exclusiv limba maori era de numai 130 482 (cf. în zona capitalei Manila.) şi se remarcă prin dominanţa religiei catolice. înrudit îndeaproape cu cele indoneziene. c)Grupul filipinez. Marchize. Unitatea acestui vast ansamblu.9mil. Nauru. Acest fapt se explică şi 145 Maorii din Noua Zeelandă.5 mil. limba acestora stând la baza unei variante normate destinată comunicării în întregul arhipelag.). Leyte (circa 20. Negros. Hawaii) ori de mari dimensiuni (Noua Zeelandă). al tahitienilor dar altele au fost complet asimilate (hawaienii). Kiribati. În trecut unele dintre aceste popoare erau mai numeroase dar au fost decimate de colonizarea europeană (insulele Hawaii. este destul de numeros (81. Caroline. între popoare aflate adese al un nivel diferit de dezvoltare dar pot fi deosebite câteva popoare majore : tagalog.) dar cele din interior sau de pe coasta sud-vestică au păstrat şi caracteristici culturale mai arhaice – batak (toba.2 mil. ceva mai numeros (1. acoperind aproape în întregime continentul american. bikol. baza populaţiei din Luzon. mentawai.). relativ recente (primul mileniu al erei creştine). baza populaţiei în insula Panay dar sunt răspândiţi şi în insulele Mindoro.). divizat şi dispersat ca urmare a colonizării europene. Punctul extrem al dispersiei spre est l-a constituit Insula Paştelui. În 1996 numărul lor depăşea 548 000 (14.). deosebită prin influenţa puternică a limbii spaniole în vocabular (ca şi limbile din Filipine de altfel). locuiesc în insulele din sud-vestul arhipelagului – Cebu.) domină în insulele Samar şi Leyte.5-1mil.2 mil. inventând tipuri de nave cu mai multe corpuri stabile (catamarane). Unele popoare aparţinând acestui grup trăiesc şi în extremitatea nordică a insulei Sulawesi sau în Kalimantan. Şi acest grup este foarte divizat.5%) pentru ca în 2001 să ajungă la 611 800 (15. explicabil dacă ne raportăm la ponderea mare a populaţiei sub 15 ani (36%). tagalog în zilele noastre. apropiaţi de indonezieni şi filipinezi sub aspect lingvistic dar având trăsături rasiale distincte.6mil.) dispersaţi în întregul arhipelag.9 mil. În ultimul secol se constată un reviriment al unora dintre ele. f)Grupul polinezian. niassezii etc.8 mil. dispărută.4 mil. Samoa. mai ales în rândul maorilor din Noua Zeelandă (cca 0.)145 al samoanilor (0.în nord-vestul extrem – acehnezii (2.) pe baza prezumţiei că primii colonizatori austronezieni au venit mai degrabă din estul Indoneziei şi o serie de populaţii de mici dimensiuni din insula Sulawesi şi arhipelagurile Moluce şi Sondele Mici. Marchize) sau ceva mai mari (Tahiti.). Tuvlau. motiv care a impus folosirea timpurie a unor limbi de circulaţie – sebuana în trecut.4 mil.) dispersaţi în micile arhipelaguri coraligene ale Microneziei – Marshall. un adevărat mozaic caracterizează interiorul insulei Mindanao şi nordul extrem al insulei Luzon.Institutului de Statistică din Noua Zeelandă). IV. Tonga. e)Grupul micronezian.5 mil.1mil. cel mai restrîns (doar 265 mii loc.9mil. după o lungă perioadă de declin sunt în rapidă creştere. fiind grupată în mai multe triburi dispersate în zona muntoasă (gaoshan).2. 93 .). mai cunoscută fiind chamorro. Înrudite cu populaţiile filipineze sunt şi unele etnii din vestul Microneziei (Guam. -indonezian de est. cel mai numeros popor filipinez. constituie baza populaţiei din peninsula omonimă din sud-estul insulei Luzon (6.8mil. încă din secolul al XVI-lea.) înrudită cu cele din nordul insulelor Filipine. sebuanii. ilocanii (10.)şi pangasinan (2.).6 mil. este însă foarte fragilă. În afara acestora. unde au creat o civilizaţie originală.

din zona preeriilor. sunt în creştere numerică.U. Trei dintre acestea se remarcă în mod deosebit : 146 147 Aztecii constituie rezultatul unei migraţii relativ târzii (sec. localizat la sud-est de nahua. Spre deosebire. vast grup de populaţii reduse numeric.2 mil. greu accesibile ale Anzilor centrali. mohicanii.A şi al Canadei. vînătoare sau pescuit (în pădurile ecuatoriale sau în cele boreale). maya. alături de alte etnii mai reduse numeric. Populaţiile din zona ecuatorială se disting prin numărul redus şi prin incidenţa masivă a colonizării europene. irochezii.prin venirea succesivă a mai multor valuri de populaţii dinspre Asia ca şi prin specificul limbilor amerindiene. decimaţi masiv sau împinşi spre interior ulterior. sensibil diferit de alte sisteme lingvistice. şi Canada.A. mai numeroase şi mai bine individualizate. Cele mai importante sunt cele care continuă tradiţia unor vechi civilizaţii : -nahua.U. oraşul şi ierarhizarea socială asemănător celor mai avansate civilizaţii din Lumea Veche. formează o unitate geografică mai degrabă. Influenţa limbii spaniole.).).6 mil.X-XII) cu originea în bazinul fluviului Colorado din sud-vestul S. vorbită încă de circa 150 mii persoane. sau după caz a englezei este foarte puternică. ultimele locuind în vestul S.U. similară situaţiei din America de Nord. în partea centrală a Mexicului. chinook. O mare parte s-au metisat cu colonizatorii.). Cei circa 40 mil. 2)Subfamilia amerindiană de sud. mulţi fiind astfel decimaţi. precursoare celei a aztecilor. Numărul lor nu trece de 0. -zapotecii. popolocanii şi otomienii menţionaţi anterior formează un grup destul de eterogen -populaţiile din grupul maya. prezente din Mexicul central (totonacii. Înaintea venirii europenilor. Împreună cu mixtecii (circa 0. Amerindienii au suferit enorm în urma colonizării europene.A. formau grupuri distincte : algonkin.6mil. răspândite în sudestul Mexicului şi în Guatemala (peste 3 mil. deşi puţin numeroase.146. din jurul Marilor Lacuri dintre care subzistă mai bine cree (circa 150 mii) şi ojibwa(chippewa. decimarea. vecinii lor de la nord. cunoscând scrierea. -otomienii.7 mil. şi Canadei mai subzistă câteva populaţii care rar depăşesc 100 mii locuitori.) : quiche. peste 100 mii) 147.5 mil. popoarele din Cordiliera Andină au rezistat mult mai bine. sioux. alţii atinseseră un nivel înalt de civilizaţie. până în bazinul Columbiei britanice (salish. urmaşi ai unei vechi civilizaţii. kekchi.). împinşi de aceştia spre sudul Mexicului actual (statele Oaxaca şi Chiapas).5 mil. apoi spre Munţii Stâncoşi unde subzistă în câteva « rezervaţii ». În secolul al XIX-lea foarte cunoscuţi erau cheyenii. inclusiv în S. pădurile ecuatoriale ori spre platourile înalte.pe baza cărora s-a format o limbă de circulaţie în secolul al XIX-lea în toată aria. pentru că numărul lor real este mult mai mare). amerindienii populau continuu America şi se găseau la nivele diferite de dezvoltare : unii trăiau din cules. Cele mai multe popoare din această subfamilie. constituind baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane (Mexic.amerindieni (în sens restrîns. permiţând cu uşurinţă divergenţa.. hopi. directă sau indirectă continuând şi astăzi. popoare întregi dispărând complet (în Antile şi pe coasta nordică a Americii de Sud mai ales). fiind obligaţi să lucreze ca sclavi. circa 0. este la fel de diversă dar mult mai numeroasă (peste 30. pe teritoriul actual al S. 94 . cuprinde toate populaţiile indigene din America de Sud şi din zona istmului Panama.U.A. foarte numeroşi până la venirea europenilor în estul S. mame. shoshonii. decimaţi masiv în urma unor conflicte inegale care i-au împins mai întâi spre zona preeriilor. atât pe platou cât şi în zona de coastă a Golfului Mexic (0. Constituie prototipul amerindian al multor scenarii hollywoodiene după ce unii dintre ei au fost popularizaţi de romanele lui Karl May. urmaşii vechilor azteci (1. Peru etc.) de care se apropie unele populaţii din partea central-nordică a platoului Mexican şi în Utah formând grupul utoaztecan : tarahumara. Alături de acestea. Anterior colonizării europene.6 mil.).A. penutienii. ca urmare a decimării la care au fost supuşi în trecut. pot fi divizaţi în două mari subfamilii: 1)Subfamilia amerindiană de nord.). practicând agricultura. nootka. grupând populaţiile reziduale din cea mai mare parte a continentului nord-american (9. prezenţi în număr important în Dakota de Nord. vag înrudite.U. Amerindienii propriu-zişi au fost împinşi spre regiuni inospitaliere : nordul boreal. Diferenţierile lingvistice sunt enorme ca şi dimensiunea grupurilor care le vorbesc.

Numărul lor este redus (doar 430 mii). împinşi dinspre pădurea boreală a Siberiei Orientale spre zonele arctice (J. aflat în expansiune demografică. Limbile lor sunt foarte înrudite. sosite mai recent în America de Nord. Particularităţile lor antropologice şi culturale îi apropie mai degrabă de unele populaţii siberiene iar lingvistic prezintă asemănări cu familia sino-tibetană. Restul este constituit dintr-o duzină de mici etnii grupate în subfamilia athapaskan-eyak. stabiliţi de cel puţin 25 000 ani în America . înrudiţi cu quechua.4. având şi rolul de limbă de circulaţie în întreaga regiune. na – déné. Pielea de focă este folosită în diverse scopuri. Cea mai mare parte o constituie poporul inuit (eschimos) care numără circa 130 mii locuitori. caribii şi arawacii. sunt localizaţi în jurul lacului Titicaca (peste 3 mil. înrudiţi. în Perù. bilingvi.2. majoritari în Paraguay. locuinţele lor de bază fiind construite din piatră. nu sunt totuşi atât de caracteristice cum s-ar părea. sosiţi mult mai târziu în contextul retragerii gheţarilor.).2. 1996. La sosirea europenilor. fiind utilizată de multe populaţii amerindiene din Brazilia sau de misionarii creştini. cunoscuţi din filmele western (apaşii). eskimo-aleutinii. care mai numără astăzi circa 300 mii locuitori. dovadă fiind prezenţa unor comunităţi inuit în peninsula Ciukotka. de la confecţionarea îmbrăcămintei la construcţia bărcilor. haida etc. deosebiţi prin arhaismul lor cultural. L’origine linguistique des Amérindiens. soarta lor fiind astfel pecetluită (tlingit. J. Ecuador. Columbia Britanică) de unde s-au dispersat spre sud pînă în Arizona şi Colorado 148. În Columbia şi î zona istmului Panama. 95 . răspândite mai ales pe coasta vestică (Alaska. mai cunoscute sunt populaţiile din grupul chibcha.Ruhlen. 148 Se admite în general că au existat trei valuri principale de populaţii venite dinspre Asia : amerindienii propriu-zişi.).C. 149 Cunoscute sub numele de iglu. supusă unui proces avansat de aculturaţie dar ocupând un spaţiu vast în regiunile arctice ale Americii de Nord şi în nord-estul Asiei. practic dispărute astăzi. Dictionnaire des peuples. Larousse-Bordas. 1999). Aceste popoare au venit dinspre vest înaintând spre Groenlanda în valuri succesive. Unii dintre ei. unii specialişti admiţând chiar o presupusă înrudire cu unele populaţii relicte din Eurasia (caucazienii de nord. În Chile şi Argentina un popor important era mapuché (araucanii). turbă şi piei de animale. fiind în mare parte asimilat sau decimat în urma unei rezistenţe acerbe la colonizarea europeană.8. Prezintă afinităţi cu unele populaţii siberiene sub aspectul genului de viaţă şi al tipului antropologic dar se deosebesc prin limbă.Familia na-déné Mult timp inclusă în familia amerindiană. în Patagonia şi Ţara de Foc. M. Populaţiile din pădurea amazoniană sau din zonele de savană vecine prezintă un interes antropologic deosebit dat fiind nivelul lor redus de civilizaţie.9. cf. astăzi subzistând doar unele grupuri restrânse şi denumirea Mării Caraibilor. -guarani (peste 3 mil.4. IV. În sudul extrem al Americii de Sud.. unde limba lor are statut semioficial fiind folosită în şcoală şi mass-media. stabiliţi mai la sud în zona silvo-tundrei au suferit influenţe amerindiene. localizaţi în sud-vestul Groenlandei şi în regiunile din nordul Canadei şi al Alaskăi. pp.a.). secundar în Chile şi Argentina. Bolivia.132.5 mil.).Familia eskimo-aleutină Ca şi na-dene este restrînsă numeric (doar 185 mii). deja dispărute sau aflate în diverse faze de asimilare lingvistică. cei mai recenţi.). Aleutinii din zona strîmtorii Behring sunt aproape complet asimilaţi ca şi alte etnii din Alaska. Viaţa în condiţii dure i-a obligat să se adapteze fiind mai ales vînători de animale marine şi semiacvatice.Tamisier. cea mai mare parte fiind constituită de poporul navajo din sud-vestul S.A. răspândiţi şi în Antile. trăiau o serie de populaţii arhaice. Pour la science. -aymara. IV. popoare importante erau cele din nord. Cei mai mulţi trec în prezent la un gen de viaţă mai evoluat (în Canada) bazat pe creşterea renului şi a boului moscat. cuprinde o serie de populaţii puţin numeroase. locuinţele tradiţionale din zăpadă fiind aproape complet abandonate149.U.-quechua (22. deosebirile provenind mai degrabă din modul de viaţă. folosind şi spaniola se remarcă prin difuziunea limbii lor pe un vast spaţiu. Poporul quechua continuă străvechile tradiţii incase remarcându-se prin cultura deosebită. bascii ş. Paris. Greenberg.

de la care au preluat şi scrierea hieroglifică odată cu un bogat vocabular şi cu religia budistă.11. în nordul insulei Honshu sau chiar în Kamceatka.A.2.Familia coreeană Considerată de multe ori ramură a subfamiliei altaice.. Acest popor dispune de o civilizaţie proprie. la fel ca alte societăţi din Extremul Orient.Familia ghiliak Corelată de multe ori cu cea anterioară şi cu alte populaţii siberiene. procesul de asimilare apare inevitabil.2. Ca şi populaţiile prezentate anterior au suferit un proces avansat de aculturaţie. care populează arhipelagul Ryukyu. trădează o origine sudică. Unele trăsături psihocomportamentale – aptitudinea pentru progres şi tenacitatea au permis japonezilor să se înscrie printre popoarele cele mai avansate ale lumii. Cu toate acestea. apropierea de japoneză fiind uşor forţată.4. cu care prezintă trăsături tipologice comune. Puternic influenţaţi de civilizaţia chineză.2. doar grupurile ceva mai numeroase având şansa să subziste.6 mil în afara Coreei.4. numeros şi dinamic.) şi în insulele din Oceania. tind să-şi piardă specificul dat de ocupaţiile tradiţionale : vînătoarea mamiferelor marine şi creşterea renului. unde au fost deportaţi). Ramura sudică a poporului japonez. S.Familia ainu-japoneză Considerate separat mult timp. cele două componente sunt înrudite cel puţin din punct de vedere antropologic. veche. sub denumirea de familia paleo-asiatică.U. Ocupaţia rusească. păstrează o individualitate care îi distinge şi de chinezi şi de japonezi – alfabet fonetic. apropierea de limba coreeană nefiind convingătoare. combinaţia budismului cu o serie de credinţe animiste etc. Japonezii sunt astăzi unul din cele mai numeroase popoare ale Planetei (128. Poporul ghiliak (nikhvi) mai numără doar 5 mii locuitori risipiţi în sudul insulei Sahalin şi în zona de vărsare a Amurului. prezintă o mare omogenitate. 96 .12.IV. puternic influenţată de cea chineză ca şi în cazul japonezilor. vestul S. rezistând încă într-o anumită măsură în insula Hokkaido (circa 16 mii).A. pe cale maritimă.13. mai ales în unele state americane (Brazilia. ca multe alte grupuri minoritare.10. locuind atât în peninsula Coreea cât şi în regiunile vecine ale Chinei sau prin emigraţie în Japonia. dintre care 3. Aino constituie elementul de substrat al populaţiei japoneze contemporane. Poporul nipon este rezultatul interasimilării între grupuri umane de origini diferite : stratul etnic cel mai vechi este de origine tropicală şi cu trăsături ainoide. Clasificată adesea printre limbile altaice. Alcătuit dintr-un singur popor – coreenii. modul de construcţie a caselor etc.8 mil. Numărul lor este de circa 76. prezintă totuşi particularităţi care fac dificilă apropierea de oricare alt grup etni-lingvistic.Familia ciukot-kamceadală Foarte puţin numeroasă (circa 30 mii) grupează câteva populaţii indigene din peninsulele Ciukotka şi Kamceatka : ciukcii. ocupaţia de bază fiind pescuitul salmonidelor.) formând populaţia de bază a arhipelagului nipon dar prezent şi în diaspora.2 mil. Limba ainu este însă complet diferită de oricare alte limbi fiind greu clasificabilă. Sunt în regres evident faţă de secolele trecute când erau întîlniţi în insulele Sahalin şi Kurile. împreună cu japoneza sau separat. este din punct de vedere lingvistic foarte diferită nefiind înrudită cert cu nici o altă familie.U.). Supuse unui proces de aculturaţie. cu trăsături mongoloide la care s-au adăugat populaţii de tip polinezian venite dinspre sud-est. păstrând o serie de tradiţii care dovedesc acest lucru (îmbrăcămintea. IV. şi în fostele republici sovietice (mai ales în Asia Centrală dar şi în Ucraina.4. este considerată adesea ca fiind un popor distinct – ryukyuanii. IV. japoneza nu se înrudeşte cert cu nici o altă limbă. începută în secolul al XVIII-lea a întîmpinat o oarecare rezistenţă dar după trei secole. kamcedalii etc. peste care s-a suprapus un strat mai consistent venit de pe continent. Asimilaţi de către japonezi. IV.4. modul de producere a ţesăturilor – prin împletire şi nu prin ţesut.2. koriacii.

după numele oficial) îşi are originea în partea centrală a bazinului Fluviului Galben (Huanhe). Cei mai mulţi practică un sincretism religios între budism şi confucianism sau daoism. China. încât. un număr mare de invenţii epocale fiindu-le atribuite (hîrtia. la fel de diferite precum cele europene : cea mai răspândită este limba mandarin. Vietnam ş. Chinezii sunt creatorii cele mai strălucite civilizaţii din Asia de Est.persoane) din sud-estul Asiei. cu mari contraste fizice şi umane. Emigraţia chineză s-a remarcat de timpuriu şi este deosebit de însemnată.4. a cărei variantă normată. împingând şi asimilând populaţii diverse. Începând cu mil. vorbită în sud (provincia Guangdong – Canton pentru europeni) dar şi în diaspora chineză (circa 30 mil. Antropologic sunt mongoloizi nordici.IV. China şi-a extins treptat influenţa culturală pe un vast spaţiu. trăiesc un număr impresionant de grupuri 97 . Tibetul după toate probabilităţile şi al celei în care locuieşte cea mai mare parte a populaţiei.P. de la numele căruia se trage şi numele singurei etnii reprezentate astăzi. În perioada contemporană diaspora chineză a devenit un fenomen global. răspândit altădată pe vaste suprafeţe în Siberia Central-Sudică. Numărul lor este de circa 1275 mil. după numele regiunii în care s-a format. o parte a emigraţiei s-a dirijat şi peste Pacific în America de Nord (mai ales în California). dar există şi un grup relativ numeros. sunt utilizate mai multe limbi. Problema eterogenităţii lingvistice este rezolvată de multă vreme prin scrierea ideografică al cărei avantaj este acela că reprezintă sensul şi nu sunetul.e. cuprinde două grupuri bine personalizate a căror înrudire a fost recent dovedită : a)Grupul eniseic. America de Nord şi Europa. atât în Asia de Sud-Est.14. în regiunea platourilor înalte ale Tibetului. Indonezia (mai ales la Jakarta). rezultatul acestor mişcării fiind formarea popoarelor moderne din sud-estul Asiei.II î. pe ambii versanţi ai Himalayei şi dispersate spre sud-est pînă în Indochina. explozivii etc. Thailanda (1/10). de religie islamică – huii. aflată într-o avansată fază de asimilare de către ruşi. busola. vorbită de 75% dintre chinezi. Este divizată în două subfamilii inegale. foarte răspândită este şi cantoneza. În perioada modernă. într-o arie restrînsă. de mari dimensiuni însă (1200 mil.2. pe un vast teritoriu. fiind la originea unor mişcări de populaţii care au antrenat populaţii aparţinând familiei austrice. al cărei rol în dezvoltarea umanităţii a fost considerabil. dar prezintă o originalitate lingvistică remarcabilă care îi apropie de chinezi. cel mai numeros de pe Glob şi al cărui rol în istoria omenirii a fost foarte mare. distincte : 1)Subfamilia sino-eniseică. din Asia Centrală pînă în arhipelagurile din estul şi sud-estul Asiei.). unde au devenit majoritari în Singapore sau formează comunităţi însemnate în Malaysia (1/3 din populaţie). afluent al lui Enisei. deşi există o conştiinţă etnică panchineză. b)Grupul sinic.Unele asemănări indubitabile îi apropie de unele populaţii siberiene sau din nord-vestul Americii (na-déné). Populaţiile care o formează sunt în majoritate de tip mongoloid estic şi au fost adesea apropiate de cele din familia austrică fără dovezi convingătoare. ketii (1113 persoane în 1989). Devenită nucleul uneia dintre cele mai puternice şi durabile organizări statale.Chineză.a. numită de regulă sinotibetană.n. putonghua (limba comună). se află localizată cea de-a doua mare familie etno-lingvistică de pe Glob. Mascarene). loclaizaţi în partea central-nordică a statului chinez unde dispun de o provincie autonomă (Ningxia Hui). deosebindu-se cu dificultate de alte populaţii siberiene. porţelanul. bazată pe dialectul din Beijing şi având statut oficial în R. intermediare între acestea sunt limbile wu – din zona oraşului Shanghai şi min – de pe coasta sud-estică (Fujiang) şi din Taiwan.locuitori). Poporul chinez (han. 2)Subfamilia tibeto-birmană La sud vest de poporul chinez. s-a retras în faţa înaintării altor grupuri spre bazinul rîului Ket. comunităţi importante fiind prezente în toate statele europene. în unele insule ale Oceaniei sau chiar în Oceanul Indian (Madagascar. cuprinde un singur popor. (1/5 din populaţia Globului) iar spaţiul vast ocupat contrastează cu remarcabila omogenitate antropologică şi culturală. aflată la contactul cu populaţiile de pe platourile tibetane. Această extindere teritorială a generat şi o diferenţiere lingvistică puternică. au început să se disperseze spre sud-est şi nord.Familia sino-tibetană În centrul şi estul continentului asiatic.

declanşând represiuni sîngeroase şi determinând exilul liderului spiritual în nordul Indiei. majoritari în Tibet dar şi în statul Bhutan sau în regiunile muntoase înalte ale Nepalului ori în ariile limitrofe ale provinciei Qinghai. Problema Tibetului este una din marile probleme nerezolvate ale Chinei actuale. Spre vest ocupă cea mai mare parte a bazinului superior al Indusului (Ladakh). cumulând circa 80. împreună) şi chin (1.). e)Grupul naga-chin. tangsa.8 mil. pînă în Kashmir sau mai ales spre sud-est în Myanmar şi în provincia chineză Yunnan.-I e.km2).locuitori divizaţi în 11 grupuri etnice. la Dharamsala. Myanmar şi Chinei.etnice de diverse dimensiuni.5 mil. practicată în lungul văilor sau pe versanţi.95mil. având ca ocupaţie principală agricultura.). Dintre numeroasele grupuri se impun naga şi meithei. din Assam şi kachin din nordul Myanmar. Cele mai importante grupuri etnice sunt garo. care locuiesc în statele indiene Nagaland. stabiliţi în Kirghizstan. dinspre aria de origine din estul Tibetului spre vest. Numărul grupurilor etnice componente poate fi apreciat la circa 150-200.n. influenţată puternic de civilizaţia indiană. liderul spiritual (dalai lama. spre deosebire de grupurile anterioare. unite prin tradiţia budismului lamaist (11. constituind un grup militar de elită în perioada ocupaţiei britanice a Indiei (gurkha).. populând zonele mai joase ale lanţului himalayan. fapt ce explica imensitatea spaţiului ocupat (cca. de veche cultură. a)Grupul tibetan este localizat în aria de origine şi cuprinde mai multe populaţii slab diferenţiate.) dar fărîmiţat în câteva zeci de triburi. fiecare cu 0. Localizat la frontiera dintre India şi Myanmar se disting prin influenţa mai veche şi mai consistentă a civilizaţiei indiene. Practicând o formă proprie de budism pe care au propagat-o departe spre inima Asiei Centrale. Majoritatea acestor populaţii de mici dimensiuni sunt supuse unei puternice aculturaţii în ultimul secol. mult timp grupul dominant al acestui regat himalayan care nu a cunoscut dominaţia britanică. ceva mai numeros (2.locuitori. provincia de la poalele Karakorumului). Sikkim). Manipur şi Arunachal Pradesh (1.3mil. Ambele popoare sunt puternic influenţate de civilizaţia indiană iar antropologic se disting printr-un aport evident de populaţie europoidă.n. Puternica fărîmiţare dialectală este compensată de utilizarea unei limbi comune. „marele lama”) fiind o personalitate recunoscută pe plan internaţional. Cele mai importante etnii din acest grup sunt magar (1mil.9 mil.). înrudite între ele şi prezentând afinităţi evident cu sino-eniseicii dar având particularităţi culturale distincte.) lcoalizat în partea central-estică a Nepalului dar cel mai cunoscut este sherpa. practicând agricultura itinerantă sau culesul şi vînătoarea în vastele păduri care ocupau odinioară regiunea de la frontierele Indiei. locuind în partea central-vestică a Nepalului şi newari (1mil.5 mil.8 mil. Extrema diferenţiere este explicată prin maxima fragmentare a regiunii pe care o populează. adună circa 2.) şi dunganii. c)Grupul gyarung-mishmi. de dimensiuni apropiate (3. unde practica agriculturii este restrînsă iar păstoritul necesită vaste suprafeţe. numărând doar 1. din partea central-sudică a Nepalului pînă în sud-vestul Chinei. localizat în partea cea mai înaltă a Himalayei (estul Nepalului. secundar de cea chineză. d)Grupul kachin. în India şi în Pakistan unde s-au amestecat cu populaţii indo-europene şi au fost parţial islamizaţi (cei din Baltistan. situat la sud-est de cel anterior. Cel mai numeros grup este tamang (1 mil.) 150 Pahari în limbile neoindiene înseamnă „montan” 98 .) dar şi mai dispersat. din partea populaţiilor dominante sau a misiunilor creştine. Kachinii erau cunoscuţi în perioada colonială pentru exploatarea lemnului cu ajutorul elefanţilor.7 mil. manifestată şi prin formarea unor organizaţii statale proprii. b)Grupul pahari este mai restrâns. populaţia eponimă a acestui stat. Cei mai numeroşi sunt tibetanii propriu-zişi (9. localizată în valea Kathmandu. cunoscuţi pentru spiritul lor războinic. Cele opt grupuri actuale sunt rezultatul unor migraţii succesive. 3 mil.) şi prin modul de viaţă adaptat la inospitalierul platou tibetan.e. dominant pastorale. sunt cunoscuţi prin modul de organizare teocratic al societăţii lor. foarte apropiate prin modul de viaţă.9 mil.35 mil. Sichuan).5-0. unde sunt reputaţi ghizi pentru ascensiuni. Foarte apropiaţi de tibetani sunt paii din vestul Yunnanului (1. pe parcursul mileniilor III î. divizaţi în zece triburi mai puţin avansate cultural. Regimul comunist de la Beijing a încercat să limiteze specificul cultural al Tibetului.5 mil. De amploare mai redusă au fost mişcările spre nord-est (Qinghai. dispersate în regiunea himalayană înaltă din Nepal150.

Celelalte populaţii dispersate în mozaicul etnic din nordul Indochinei punctează de fapt direcţia deplasării birmanilor.). precum şi în 151 Sau « micul vehicul » (hinayana). Astfel birmanii nu se disting prea mult de alte popoare indochineze. mai avansaţi dar afectaţi de poziţia transfrontalieră. Spre deosebire de acestea însă.împreună). Cuprinde în primul rând poporul birman (39. O fracţiune a poporului birman – arakanii de pe coasta vestică. adună circa 12 mil. bine organizate (monii). este cel mai numeros (aproape 41. Cei mai numeroşi sunt karenii din statele Kayah şi Kayin din sud-estul Myanmar (5. de la tipul mongoloid cel mai pur la cel europoid. în primul rând cel omonim. fiind originar din Yunnan de unde a avansat spre sud.) sunt ceva mai conservatoare. 99 . obligaţi astfel să emigreze în masă spre Bangladesh şi India (cunoscuţi aici ca rohingya). yi (7. remarcabil prin maxima dispersie pe cuprinsul masei continentale eurasiatice. aceste popoare (7. manifestată şi prin stabilirea unor comunităţi hinduse în principala zonă agricolă – delta lui Irrawaddy. în lungul fluviilor Irrawaddy şi Salween.6 mil. fapt ce a sporit influenţa indiană. fiind integraţi în colonia coroanei.. se apropie de grupurile kachin şi naga-chin prin modul de viaţă dar se deosebesc prin importanţa mai mare a riziculturii. răspîndit în sud-estul Asiei.9 mil. formă mai apropiată de budismul original. opus mahayana (« marele vehicul ») care a dezvoltat elemente supranaturale. deşi practică încă animismul.). 1)Subfamilia altaică Este mai numeroasă şi mai dinamică (178 mil. inegale ca dimensiune dar unitare din punct de vedere antropologic şi lingvistic. divizaţi în două mari subfamilii. practicând rizicultura şi fiind de religie budistă (forma theravada151). Din acest nucleu s-au desprins de timpuriu mai multe ramuri.Familia uralo-altaică Constituie un alt mare ansamblu etno-lingvistic. dispersată pe mari suprafeţe în centrul şi vestul Siberiei. contribuind masiv la marile migraţii ale popoarelor din mileniul I al erei creştine şi din primele secole ale celui de-al doilea. cu mare diversitate a formelor de tranziţie.15. fie spre sud-est sau mai ales spre vest. încât astăzi se disting trei mari grupuri inegale : a)Grupul tunguso-manciurian. În jurul acestora se cristalizează o oarecare tendinţă de omogenizare. dar foarte eterogenă din punct de vedere antropologic.locuitori. fără să dispară totuşi elementele originii comune. cuprinzând doar căteva popoare. se disting prin aderenţa la Islam care a impus în ultimele decenii o prigoană împotriva lor.4. influenţate puternic de civilizaţia indiană. h)Grupul karen formează cea mai sudică ramură a familiei tibeto-birmane. Această dispersie a condus la o diferenţiere lingvistică şi antropologică foarte marcată.) răspândit pe un spaţiu destul de extins. chiar dacă au ajuns în anumite epoci la forme superioare de organizare statală.). Originea populaţiilor care o compun trebuie căutată în zona de contact dintre pădurile boreale din nordul Asiei şi stepele care acoperă ariile mai joase din vestul Siberiei. Sosirea lor pe teritoriul actual a implicat retragerea spre sud a unor grupuri austrice.9 mil.6 mil. fiind localizată la frontiera dintre Thailanda şi Birmania. Puternic sinizaţi. populaţia de bază a statului Myanmar. fiind răspândit spre Asia Centrală şi Extremul Orient.6 mil. au cunoscut ocupaţia britanică. cele două state fiind de mult timp rivale. f)Grupul yi(lolo) este mai numeros şi mai omogen. IV. Constituie ramura cea mai estică a populaţiilor altaice. Nucleul principal se localizează în nord-vestul provinciei chineze Yunnan. din bazinul mijlociu al lui Yangtze pînă în nordul Laosului şi al Vietnamului.care dispune de o oarecare autonomie în statul omonim din Myanmar. Acestea au împrumutat birmanilor cea mai mare parte a fondului lor cultural. îndeaproape ândrudit cu yi. divizaţi în nouă grupuri etnice. unde au ajuns prin migraţii succesive. dirijate fie spre nord-est. expresie a unei mobilităţi remarcabile pe parcursul ultimelor milenii. Cuprinde circa 199 mil. g)Grupul birman.2. deci în regiunea munţilor Altai care dă astfel şi numele familiei de altfel. Apropiaţi acestora sunt popoarele hani şi nahsi (1. apropiate din punctul de vedere al tipologiei lingvistice dar foarte diferenţiate antropologic.1 mil) şi din vestul Thailandei. India. Înrudiţi cu birmanii. grupurile mai restrînse fiind în diverse faze de asimilare.

Aceştia sunt cunoscuţi şi sub numele de khalka. dar antropologic de tip mongoloid 100 . stabiliţi aici în sec. Un grup de manciurieni locuieşte de câteva secole în Djungaria. Deplasarea pe arii extinse a condus la mixtarea rasială şi asimilarea etno-lingvistică. să impună dinastii strălucite. practicând şi vînătoarea (în trecut) sunt buriaţii din regiunea lacului Baikal (0. 65 mii) şi unele populaţii de pe cursul inferior al Amurului (udihe. mai cunoscuţi fiind evencii (sau tunguşii. popoarele turcice reuşind să creeze imperii. secundar spre sud şi nord-est. Mongolii propriu-zişi. Cele aproximativ 10 grupuri etnice componente sunt foarte înrudite între ele (antropologic şi lingvistic). cu toată influenţa regimurilor de inspiraţie sovietică. Singurii care se deosebesc oarecum. de limbă persană. b)Grupul mongol este similar ca dimensiune (13. Djungaria) se deosebesc astfel esenţial ca mod de viaţă. sub presiunea unor populaţii mongole (hunii). unde a fost deportat (sibe. Cu toată această dispersie. din India şi Iran pînă în sud-estul Europei. sunt concentraţi în Mongolia interioară. Contribuţia lor la istoria Chinei este majoră. unde sunt supuşi unui proces de sinizare. devenită minoritară pe parcursul secolului al XX-lea ca urmare a stabilirii masive a chinezilor în această regiune bogată în resurse subsolice dar şi prin asimilarea etno-lingvistică.nord-estul Chinei. Dispersia predilectă spre sud-vest a determinat şi intrarea timpurie a populaţiilor turcice în sfera de influenţă a Islamului şi a culturii arabopersane. unde duceau un mod de viaţă similar celui al mongolilor. în mai multe valuri. Tibet sau Qinghai. nanai) al căror mod de viaţă este asemănător cu al altor populaţii din nordestul Siberiei. Remarcabil este. Rolul populaţiilor turcice în istoria medievală şi modernă a acesteia şi a Europei sud-estice a fost majoră. De aici s-au deplasat treptat. consideraţi adesea un conglomerat etnic turcomongol. ultima dinastie fiind de origine manciuriană. solon. o ramură a oiraţilor din Djungaria (430 mii). Cei mai numeroşi sunt manciurienii. mongolii constituiau un stat superficial. Numărul lor este în creştere după 1980. ataşamentul acestor populaţii la budismul lamaist preluat de la tibetani. începând cu mileniul I al erei noastre. încât astăzi manciuriana este aproape dispărută. fără a se putea stabili cu exactitate caracteristicile lingvistice. păstrându-şi caracteristicile etnice. trăsăturile mongoloide s-au estompat pînă la dispariţie. Multitudinea de popoare turcice.). asimilându-se populaţiilor locale152. circa 200 mii). fiind în primul rând crescători nomazi de animale. încât în vestul ariei turcice. în Pamir. fapt care a atras mai multe valuri de represiune împotriva lor. nereuşind să se impună. fiind crescători nomazi de vite. al XVII-lea (200 mii locuitori). popoarele turcice păstrează legături lingvistice foarte puternice. Celelalte populaţii sunt de mici dimensiuni şi au ca ocupaţie de bază vînătoarea şi pescuitul. modul de viaţă nomad a fost abandonat rapid la contactul cu populaţiile sedentare din vechile arii de civilizaţie ale Asiei Anterioare. formând unul din grupurile etno-lingvistice majore din spaţiul eurasiatic. sedentarizaţi recent. Se adaugă alte câteva mici grupuri dispersate spre sud. predilect spre vest.) la fel de dispersat. fiind un efect al marii invazii mongole a lui Gingis Khan din sec. populaţia autohtonă a Chinei de nord-est. în primul rând a hunilor. antropologice şi lingvistice astfel : 152 Cazul populaţiei hazara din centrul Afganistanului. Paralel. al XIII-lea. erau în mare parte nomazi şi au fost sedentarizaţi în perioada regimului totalitar. provincie din nordul Chinei. Nucleul iniţial al populaţiilor turcice îl constituie regiunea Munţilor Altai. divizarea lor fiind de multe ori un efect al distanţei sau divizării între state diferite. care i-au purtat pînă în vechile arii de civilizaţie din Europa şi vestul Asiei.) dar şi cel mai dispersat – din nordul Siberiei pînă în sud-estul Europei. Cei din Mongolia exterioară. dar în regiunile aride şi semiaride ale platourilor înalte din Asia central-nordică (Gobi.5 mil. acestea devenind tot mai evidente spre est. după deschiderea Chinei spre exterior (peste 11 mil. multe dispărute (prin asimilare) poate fi grupată după unele caracteristici culturale. c) Grupul turcic este cel mai numeros (153mil. Dispersia actuală este relativ recentă.) şi există o tendinţă de revitalizare a limbii şi culturii proprii.1 mil. instaurat aici încă din 1924. în pofida acestei dispersii. Suscită discuţii apartenenţa la acest grup a unor populaţii cunoscute în perioada marilor migraţii. Singurul popor notabil din afara ariei de origine sunt kalmucii (din nord-vestul Mării Caspice. adesea foarte complicată. De obicei. limbile lor fiind reciproc inteligibile din aproape în aproape.

de origine iraniană. practicând irigaţiile în oazele de la poalele Munţilor Tian-Şan şi Kun-Lun. Comunităţi turkmene sunt răspândite şi în nord-estul Iranului (Khorassan) şi nordul Afganistanului. sovietice apoi. reprimaţi de către regimul maoist de la Beijing care a practicat o politică de colonizare încât în unele arii au devenit minoritari (în Djungaria mai ales). germani etc.). Celelalte populaţii din grup (hakaşii. Amestecul cu acestea a fost mai intens în lungul fluviilor Amu Daria şi Sîr Daria. se disting prin caracteristici rasiale dominant europoide.) din Tian-Şan.-populaţiile turcice din Altai şi Siberia.4 mil. Cei mai numeroşi sunt yakuţii din Siberia Centrală (sakha după numele propriu.6mil. arbitrar trasate. În Kashgaria însă îşi păstrează mai bine caracteristicile etnice. ca multe popoare siberiene. populaţia de bază din regiunea situată în sud-vestul Mării Caspice (Azerbaidjan). Deşi au fost islamizate aceste trei popoare păstrează încă elemente ale tradiţiei şamaniste. cunoscute generic sub numele de uiguri (9. puţin numeroase dar prezentând un interes istoric şi etnografic deosebit prin păstrarea unui mod de viaţă şi a unei culturi arhaice. sunt de fapt rezultatul asimilării lingvistice a populaţiei iraniene locale pe parcursul perioadei care a urmat invaziilor turco-mongole din secolele X-XIII. se străduiesc să construiască după 1990 organizaţii statale coerente. fiind copleşiţi de imigranţii stabiliţi în aceste regiuni bogate în resurse naturale. etc. sedentarizaţi mai recent şi kirghizii (3. dar trăsăturile mongoloide devin tot mai evidente spre nord. -populaţiile turcice din Turkestanul Oriental.) care dispun de oarecare autonomie în cadrul statului uzbek.5 mil. -populaţiile turcice din sud-vestul Asiei şi sud-estul Europei. au trăsături antropologice mai apropiate de cele ale uigurilor. Dorinţa lor de a-şi asuma rolul de lider regional se loveşte de rezistenţa popoarelor vecine. circa 470 mii) şi tuvinii din regiunea Munţilor Saian (265 mii). Buhara ori Samarkand. Azerii.5.). graniţele actuale cu Tadjikistanul vecin. pe fondul asimilării unor vechi populaţii indo-europene de factură iraniană mai ales. principalele regiuni agricole. Kazahii (11 mil. având ca centru principal valea Ferghana. prin colonizarea rusă începută în secolul al XVII-lea în regiunile stepice utilizate ca domeniu pastoral.) sunt într-o fază avansată de asimilare. Apropiaţi acestora sunt karakalpacii de la sud de lacul Aral (0. altaii. pe ruinele unei delimitări politice arbitrare care nu mai au nimic în comun cu vechile state islamice conturate în jurul unor centre celebre precum Horezm. prezenţi în întreaga Asie Centrală.) au redevenit majoritari. -populaţiile turcice dinTurkestanul Occidental. mai numeroase. În mod tradiţional erau păstori nomazi sau seminomazi dar genul lor de viaţă s-a modificat profund prin industrializarea atrasă de bogatele resurse subsolice. Cele cinci popoare componente ale acestui subgrup sunt destul de unitare sub raport antropologic şi lingvistic. Numărul lor este de circa 101 . Caracteristică uzbecilor este şi influenţa mai puternică a limbii persane (în varianta tadjikă). unei aculturaţii. tot aici şi caracteristicile antropologice mongoloide fiind mai estompate.9 mil.) din stepele de la nordul lacului Aral. totalizând astfel 5. Cei mai numeroşi sunt uzbecii (26. Politica de colonizare a Rusiei a făcut ca ambele popoare să ajungă minoritare înainte de 1990 dar sprijinite de dinamismul demografic susţinut şi de plecarea unei părţi însemnate din populaţia alogenă (ruşi. inclusiv în nordul Afganistanului. unde dispun de propriul stat dar majoritatea trăiesc în nord-vestul Iranului. Aparţin rasei mongoloide şi au fost supuşi pe parcursul ocupaţiei ţariste. sunt puţin diferenţiaţi lingvistic şi dispun de state proprii numai din 1990. intrate începând cu secolul al XVIII-lea în sfera de interes a Rusie ţariste şi supuse unui proces de colonizare. ambele populaţii fiind dinamice şi manifestând o autonomie sporită faţă de puterea de la Moscova. atât din punct de vedere lingvistic cât şi antropologic. Turkmenii populează regiunile aride de la sud de Amudaria şi se apropie mai mult de turcii osmanlîi şi de azeri. ramura cea mai îndepărtată de aria de origine. impunând totuşi o asimilare mai avansată a relictelor iraniene. Limba lor este slab diferenţiată faţă de turca osmanlîie dar se disting prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului ca majoritatea populaţiei din Iran. agricultori sedentari. bilingvismul fiind tradiţional în vechile centre culturale Buhara şi Samarkand. în funcţie de gradul de amestec cu populaţiile sedentare din statele amintite. ucraineni. nucleul anticei Sogdiana.mil.

între secolele X-XIII. constituie baza populaţiei din Turcia contemporană (în afara sud-estului dominat de kurzi).8 mil.XV-XIX) având o origine azeră153. inclusiv unele triburi nomade sau seminomade (qashqai. Rolul lor politic a scăzut după a scăzut după dezmembrarea Imperiului Otoman dar se afirmă viguros în ultima vreme. Pînă în 1945 o concentrare importantă era şi în Crimeea. pe fondul unor transformări culturale profunde impuse de laicizarea demarată de reformele lui Mustafa Kemal Ataturk după 1923. Unele s-au deplasat mai de timpuriu (başkirii.al XVIII-lea a impus replierea unei părţi însemnate dintre ei în Anatolia. Toate acestea ca şi convieţuirea îndelungă în vecinătatea popoarelor europene. iar recent şi în Europa Occidentală (Germania mai ales) ca urmare a migraţiilor pentru muncă. shahsevani) dispersate în partea central-sudică a Iranului. fiind cea mai de timpuriu desprinsă din trunchiul comun. reduse numeric şi dispersate dar dinamice (balkari. Este şi motivul pentru care. Cel mai important dintre aceste popoare este cel tătar. Grupuri mici de tătari (lipcani) s-au stabilit din Evul Mediu în nord-estul Poloniei şi în Lituania.S. unde conservă modul de viaţă tradiţional.. nogai. stabilit în Evul Mediu în sudul Dobrogei şi în Macedonia. caucazieni etc.. de unde cea mai mare parte au emigrat în sudul Basarabiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea (circa 250 mii. deşi formează o cincime din populaţia Iranului nu manifestă nici un fel de veleităţi autonomiste sau separatiste. pe care au dominat-o timp de cinci secole. îi apropie mai mult de restul Europei. Înrudiţi cu ciuvaşii erau protobulgarii. 4 din cei 7.S. fiind în contact. Tătarii crimeeni au constituit o forţă politică importantă. Balcani şi Caucaz – armeni.R. nu totdeauna amical. dispersată din ordinul lui Stalin în Asia Centrală. În Azerbaidjanul iranian viitorul lor este incert. singurul poopor turcic integral creştin. conform aspiraţiilor proprii. pornind de la fondul altaic. După 1990 o parte a tătarilor crimeeni s-au repatriat. VIII-IX. În acest mod au dobândit trăsături antropologice tipic europoide care îi apropie mai degrabă de populaţiile din bazinul mediteranean decât de celelalte populaţii turcice. ultima mare dinastie persană. slave sau mongole. Turcii. sunt cel mai numeros dintre popoarele acestui grup (peste 63 mil. care au trăit în secolele XVI-XVIII şi în nord-vestul Mării Negre (Bugeac. au asimilat numeroase populaţii autohtone din Anatolia. -populaţiile turcice din nordul Caucazului. larg dispersat pe teritoriul fostei U. tătarii din Crimeea). sudul Ucrainei). care au întemeiat un hanat în istmul ponto-caspic între sec.65 mil. Numărul lor depăşeşte 700 mii iar tipul antropologic se apropie de cel caucazian sau păstrează trăsături mongoloide mai evidente (cazul nogailor. cu o concentrare mai mare în Tatarstan (cu centrul la Kazan.19. larg prezenţi şi în Peninsula Balcanică. dar ocupare Crimeei de către Rusia ţaristă la sfîrşitul sec. cea a kajarilor (sec. venit în mai multe valuri. locuind pe ambii versanţi ai Uralului. cca. legăturile cu populaţia persană fiind foarte strînse. fiind acuzaţi de colaboraţionism cu naziştii. greci (sau populaţii grecizate). Ciuvaşii de pe Volga mijlocie (circa 2 mil. cu principatul Moldovei. stabiliţi în sec. sprijiniţi de autorităţile de la Kiev iar Tatarstanul se bucură de o autonomie destul de lărgită în cadrul Federaţiei Ruse. afshari. Şi alte 153 Un mig grup turcic numit kajari subzistă în partea centrală a Munţilor Elburz 102 . Apropiaţi de turci sunt găgăuzii.). fenomen accentuat în contextul modern al mijloacelor de informare în masă. karaceai. mai deosebită.8 mil. Başkirii (1. -populaţiile turcice dintre Volga şi Ural şi din nordul Mării Negre constituie rezultatul deplasării spre nord-vest şi al asimilării unor elemente fino-ugrice. al VII-lea la sud de Dunăre unde au pus bazele primului ţarat bulgar fiind asimilaţi de către slavi şi hazarii. Poporul turc are o etnogeneză foarte complicată.) constituie singurul popor supravieţuitor din ramura bulgară a turcilor.) strîns înrudiţi lingvistic cu tătarii din Kazan sunt în mare parte descendenţi ai unor populaţii fino-ugrice turcizate. ciuvaşii) altele mai tardiv (tătarii din Kazan.). fără să lase prea multe urme. Bulgaria şi Gorna Makedonia). la care se adaugă alţi circa 100 mii în nordul Greciei. sau în Dobrogea. slavi. O parte dintre aceste popoare au dominat în anumite perioade vastul spaţiu stepic din estul Europei. nedisimulate. format probabil în Asia Mică. majoritatea fiind bilingvi în mod tradiţional. Ca şi başkirii s-au amestecat masiv cu populaţiile fino-ugrice locale iar din secolul al XVIII-lea o bună partea u fost convertiţi la creştinismul ortodox. kumîci) constituie reziduurile populaţiilor turanice care nomadizau în stepele ponto-caspice în Evul Mediu.

Unii dintre ei s-au dirijat spre nordvest mai de timpuriu – laponii din nordul Scandinaviei.) foarte apropiate.) şi marii (0. de locuitori ai acestei familii sunt divizaţi în patru grupuri inegale : a)Grupul yukaghir este cel mai restrîns.7 mil.). în legătură cu ocupaţia lor primordială – vînătoarea şi creşterea nomadă a renilor. Rolul lor politic în regiune a fost major. germani. cazul avarilor. Din punct de vedere antropologic domină trăsăturile europoide la vest de Urali dar în Siberia tipul mongoloid este frecvent. cel mai important popor fino-ugric (14. pecenegilor etc. vepşii) sau aproape dispărute (ingrienii. udmurţii (0. 1976). aparţinând cultural Europei nordice. zona probabilă de origine. români).) şi estonienii (1 mil. mai numeroşi (1.) care făceau legătura cu grupul occidental. înrudirea diverselor grupuri fiind foarte îndepărtată. În trecut trăiau şi alte populaţii înrudite în bazinul Okăi (muromii sau meşcerii din zona Riazan de ex. cuprinzând două popoare importante : finlandezii (5 mil. cu două ramuri – ziriană şi permiană (0. fiecare dispunând de o republică în cadrul Federaţiei Ruse.1mil. Totuşi eterogenitatea este mai mare decât în cazul populaţiilor turco-mongole. Dispersate în nord-vestul Rusiei actuale sunt o serie de mici etnii înrudite. cei 5 mii locuitori sunt divizaţi în patru mici etnii înrudite a căror ocupaţie de bază este vînătoarea şi pescuitul.. voţii etc. Tratatul de la Trianon. supuse asemenea altor etnii reduse numeric din Federaţia Rusă asimilării. Prima formează astăzi două mici popoare înrudite din vestul Siberiei . al căror mod de viaţă este similar cu cel al samoezilor154.populaţii turcice au dispărut. care a încheiat Primul Război 154 155 Laponii sunt consideraţi adesea ca un grup distinct în cadrul familiei uralo-altaice. contribuind la formarea unor particularităţi lingvistice şi antropologice ale popoarelor din sud-estul Europei.). Pot fi deosebite două ramuri distincte : -occidentală.8mil. după adoptarea catolicismului şi asimilarea populaţiilor locale (slavi.7mil. c)Grupul finic este mai numeros (9. cumanilor. 2)Subfamilia uralo-yukaghiră Este mai restrînsă numeric dar la fel de dispersată. probabil odată cu încălzirea climatică postglaciară. d)Grupul ugric este divizat în două ramuri inegale. -orientală (volgaică) cuprinde patru popoare. Asimilarea mai rapidă a mordvinilor se explică şi prin absenţa unor obstacole majore care de obicei atenuează procesul de aculturaţie sau prin apropierea de Moscova şi Nijnîi Novgorod (Breton. Viitorul lor este incert ca urmare a asimilării lingvistice în favoarea limbii ruse. b)Grupul samoed. Cei 23.5 mil. Mai rar. A doua ramură. suferind astfel o influenţă lingvistică şi antropologică însemnată care i-a îndepărtat de origini. recent apropiat de celelalte. unele grupuri s-au îndreptat şi spre sud contribuind astfel la divergenţa lingvistică. livonii.). pe ţărmurile Mării Ohotsk. Formată în regiunea Munţilor Ural s-a dispersat de timpuriu. dirijate divergent din aria de origine (actuala Başkirie) – spre est sau spre sud-vest.) cuprinde 14 popoare înrudite dispersate de sosirea slavilor în bazinul mijlociu al Volgăi. complet asimilate încă din Evul Mediu. ocupă un spaţiu vast în zona de tundră din nordul extrem al Eurasiei unde duc un mod de viaţă bazat pe creşterea renilor şi vînătoare.) la sud de aceştia pe cursul mijlociu al Volgăi şi mordvinii. devenit după 1867 Imperiul Austro-Ungar. convieţuind de mult timp la sud de Volga cu ruşii (în 1926 erau 1. anterior fiind înglobat în presupusa familie paleosiberiană. dar aflaţi în stadiu avansat de asimilare. renăscând odată cu integrarea în Imperiul Habsburgic. Rolul lor dominant în Europa Centrală a scăzut începând cu secolul al XVI-lea prin înaintarea influenţei otomane. dominant protestante.hantî şi mansi (33 mii împreună). localizaţi în regiunea forestieră boreală din bazinul superior al Kamei. celelalte fiind mult mai reduse(selkup. după ce a asimilat câteva grupuri de populaţii turcice şi iraniene s-a stabilit în sec. uzilor. prin asimilare. al IX-lea în stepele de la nordul Mării Negre de unde au trecut în secolul următor spre Bazinul Panonic dând naştere poporului maghiar (ungar). eneţ). supuse de multă vreme unui proces lent de asimilare : komi. 103 .2mil. spre regiunile nordice ale Eurasiei. aflate în stadiu avansat de asimilare (karelii care dispun şi de o republică în care sunt minoritari. Cei mai numeroşi sunt nenţii (38 mii) singurii care mai rezistă asimilării şi aculturaţiei.2 mil.5mil.). Izolaţi în Extremul Orient.)155. cu o puternică influenţă germanică.

« terra iredenta » cum era pentru italieni. creând astfel un iredentism. identitatea lor actuală. majoritate fiind de religie musulmană.5 mil.Familia burushaski (hunza) Este un relict etno-lingvistic străvechi. Secuii (circa 700 000 persoane) constituie o ramură distinctă a maghiarilor fiind la origine o populaţie turcică înrudită cu khazarii din nordul Mării Negre (kabarii) stabiliţi mai întâi în Câmpia Panonică şi mutaţi în sec. separată încă din preistorie. fără să se poată vorbi despre o asimilare forţată.47 mil.. Nagir şi Yasin). datorită unei tendinţe de regrupare generată de avansul economic al acesteia 157. mai numeroşi în prezent. Inguşetia şi nordul Azerbaidjanului. Numărul lor total este de circa 5-6 mil.55 mil. estimându-se la circa 2 mil. în condiţii de izolare.6%) iar în Slovacia de la 588 000 în 1980 la 521 000 în 2001 (sau de la 11. caucazienii de nord. strîns înrudite. Islamizarea tardivă impune totuşi o aculturaţie progresivă. se disting prin organizarea socială de tip clanic. Se disting prin viaţa sobră. fiind românească. bilingvismul fiind tot mai frecvent (folosesc unele limbi neoindiene). proces aflat încă în curs.). Mai unitari. divizate arbitrar de către ruşi. consideraţi adesea ca parte componentă a poporului maghiar deşi caracterul bilingv (român-maghiar) al unei părţi importante dintre aceştia indică un cert caracter mixt. Cei circa 100 mii locuitori vorbesc mai multe dialecte dintre care cel mai important este hunza (după numele văii pe care o populează). ei se autodesemnează cu termenul Vainakh (Malherbe.9% la 6.Mondial. se disting prin eterogenitatea lingvistică. regiunea Veneţiei aflată până la 1918 sub ocupaţie austriacă.) la care se adaugă cel puţin încă atâţia în 156 Termenul iredentism este de origine italiană şi semnifică tendinţa unui stat de a revendica un teritoriu presupus a-i aparţine. izolat pe pantele sud-estice ale Munţilor Hindukuş în nordul Pakistanului (văile Hunza. pornind de la dispersia geografică : cerkezii (inclusiv kabardinii şi adîgheii) la nord de Caucaz (1 mil. o mare parte dintre ei refugiindu-se în Imperiul Otoman unde s-au asimilat populaţiei turce sau arabe (în Iordania şi Siria).17. aspră. deosebindu-se doar două popoare. depăşit în prezent156.4.16.caucaziană Este un alt relict străvechi care cuprinde un conglomerat de etnii de dimensiuni foarte mici în general. în România numărul maghiarilor s-a redus de la 1 718 000 în 1977 la 1 435 000 în 2002 (sau de la 7.4.). lezghinii (0. Apropiaţi neconvingător de burushaski sau de caucazienii sudici (kartvelici).2. cunoscuţi pentru dorinţa lor de independenţă faţă de Moscova manifestată sîngeros după 1990.) şi darghinii (0. Separaţi adesea din considerente politice. Unii specialişti presupun că buruşii împreună cu alte populaţii relicte (basci. Tipul antropologic este europoid dar nu prezintă nici o asemănare cu altă familie etno-lingvistică de pe Glob.7% la 9. În Daghestan se impun trei popoare mai importante în jurul cărora se produce o convergenţă a celor de mai mici dimensiuni : avarii (0. a lăsat în afara graniţelor actuale ale statului maghiar un număr considerabil de etnici maghiari. Maghiarii au avut o participare inportantă la migraţiile transatlantice din perioda modernă. 1995). O etnogeneză şi mai complexă o au „ceangăii” (circa 200 000 persoane) din vestul Moldovei.7%). şi spre deosebire de alte grupuri minoritare din Federaţia Rusă sunt foarte dinamice şi rezistă asimilării lingvistice.71 mil. majoritar asumată. mai rar pe cele sudice. XII-XIII în estul Transilvaniei unde au asimilat populaţia românească locală. Numărul maghiarilor din statele vecine Ungariei este în scădere relativ rapidă. b)caucazienii de nord-vest (cca 2.2. Cei mai numeroşi sunt cecenoinguşii (peste 1. remarcându-se prin longevitatea deosebită. IV. Cecenia. IV. Trăsăturile rasiale sunt tipic europoide şi este de presupus că retragerea lor pe văile înalte este anterioară sosirii triburilor ariene în subcontinentul indian. locuind în Daghestan. 157 De ex. numărul maghiarilor din Lumea Nouă. fără nici o legătură cu avarii migratori de origine turco-mongolă).Familia nord. Dintre celelalte doar tabasaranii şi lakii depăşesc cifra de 100 mii. localizate pe pantele nordice ale Caucazului Mare. Pot fi divizaţi în două ramuri distincte : a)caucazienii de nord-est. na-déné) şi sino-tibetanii alcătuiesc o străveche suprafamilie numită déné-caucaziană.55 mil. ajutaţi şi de particularismul lor cultural. 104 .) au suferit mai mult de pe urma înaintării Imperiului Ţarist în zona caucaziană. unde s-au retras din vechime în faţa invaziilor.

care întăreşte ideea că formarea lor a decurs în timpurile preistorice. fără a se putea vorbi de o înrudire certă. Singurul relict este astăzi poporul basc (circa 1 mil.4. Înrudirea lor cu unele vechi popoare din sudul Europei (ligurii. O bună parte sunt bilingvi iar în Spania se disting prin grupările teroriste care militează pentru independenţă (ETA). Roma fiind moştenitoarea lor directă. urarteenii şi proto-hitiţii.Familia asianică Complet dispărută.XVII-XVIII) după ce practicaseră creştinismul ortodox. lăsând urme în civilizaţia hitită şi mai tîrziu în cea medo-persană sau greacă. aflaţi în conflict cu statul georgian de care aparţin politic. trăiesc mingrelienii şi adjarii. abhazii (inclusiv abazinii.2.Turcia şi Orientul Apropiat. Poporul sumerian este considerat de către unii specialişti ca făcând parte din această familie.) refugiaţi masiv în nord-estul Turciei actuale. 0. fără a se aduce dovezi incontestabile. aparţinând practic unui singur popor. explicând şi unele particularităţi ale limbii şi poporului armean159. Poporul basc se distinge prin anumite caracteristici genetice. IV.Familia kartvelică (sud-caucaziană) Foarte probabil înrudită cu cea asianică şi aflată în raporturi foarte vechi cu familia caucaziană de nord. limbă cunoscută dintr-un număr important de inscripţii deşi puternic individualizată pare să aibă afinităţi mai degrabă cu limbile asianice şi kartveliene. ocupa în Antichitate spaţii extinse în Peninsula Iberică. Tipul antropologic al acestor popoare era europoid. pe care unii îi apropie. slăbite de frecventele invazii migratoare. parţial musulmani ca şi lazii (0.Familia mediteraneană Apropiată neconvingător de ultimele două.6 mil.).20. cu tradiţii vechi. în absenţa unor dovezi palpabile de berberi deşi numele lor este identic cu cel al iberilor antici din Caucaz. precursoare ale indo-europenilor : huriţii. IV. adesea fiind considerate ca formând o singură familie. O inscripţie într-o limbă înrudită a fost descoperită în insula Lemnos care dă un indiciu despre originea micro-asiatică a etruscilor.4. dar importantă în Antichitatea timpurie când regrupa vechile popoare din Asia Mică. IV.) din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei (Ţara Bascilor).2.2. apropiaţi de aceştia fiind svanii şi alte mici grupuri de pe unele văi mai izolate din Caucaz.1mil. în vechea Colhidă. Rolul lor în evoluţia civilizaţiei din această regiune a fost foarte important. A fost corelată de multe ori cu precedentele trei familii. Ligurii par a fi mai degrabă un amestec complex de populaţii suprapuse peste un substrat posibil înrudit cu bascii dar care treptat a fost supus celtizării. Cîmpia Colhidei şi Caucazul Mic. albanii şi iberii (ivirii). Islamizaţi tîrziu (în sec. unde sunt în curs de asimilare completă (regiunea Kars-Ardahan).) care au propriul stat.Familia elamo-dravidiană 158 Etrusca. similar populaţiilor din Peninsula Iberică (celtiberi). Între limba georgiană şi limba bascilor sunt similarităţi sintactice izbitoare. Apropierea de familia elamo-dravidiană pare totuşi mai plauzibilă. La fel de incert este şi caracterul etnic al vechilor populaţii antice din această regiune. Numărul lor este de circa 4. este restrînsă în prezent la pantele sudice ale Caucazului Mare.18. diferit în eopcă de cel al popoarelor din Câmpia Mesopotamiei care păstrau particularităţi derivate dintr-un străvechi substrat australoid.21. a carului de luptă şi a metalurgiei feroase le este atribuită adesea nu fără un fundament arheologic deşi amestecul etnic extrem de complex din spaţiul pe care-l ocupau în antichitate face dificilă separaţia între culturi şi popoare. etruscii) sau din regiunea alpină (reticii) a căror geneză este incertă. 159 Descoperirea roţii. în primul rând ponderea maximă a Rh negativ. ultimii întărind prezumţia unei legături cu populaţiile antice din Peninsula Iberică. Mici comunităţi georgiene (ferejdani) locuiesc în partea central-vestică a Iranului. Pe litoral. nu este dovedită. Importanţa lor istorică rezidă în faptul că ei au pus bazele unei civilizaţii avansate în Italia Centrală. Majoritatea sunt georgieni ortodocşi (4.4. la sud de Caucaz. Rămâne o enigmă momentul în care s-au dirijat spre vest şi direcţia – maritimă sau terestră a migraţiei.2mil.19. au fost la originea unor formaţiuni statale în perioada medievală. 105 . corespunzând logicii de difuziune a revoluţiei neolitice dinspre Orientul Apropiat spre sudul Asiei.4. divizat pe considerente culturale (majoritatea sunt creştini ortodocşi dar o parte au fost islamizaţi progresiv). IV.5-6 mil. originea bascilor rămânând astfel o enigmă158.2. sudul Franţei şi vestul Italiei.

Totuşi originea celor mai vestici dintre ei. Bucureşti.n. Indianizarea arhipelagului indonezian în primul mileniu al erei noastre a fost opera navigatorilor tamili. este cel mai caracteristic. localizaţi în sudul Mesopotamiei şi elamiţii. de alţii familiei kartvelice deşi apropierea de dravidiană pare cea mai plauzibilă. unde vechii dravidieni creaseră o strălucită civiliazaţie strîns legată de cea elamo-sumeriană160. De la Bharata la Gandhi. la care se adaugă altele mai mici. Această retragere este dovedită. cuprinzând trei populaţii strâns înrudite. fie că practică hinduismul sau Islamul. localizaţi mai la sud. risipite în regiunile forestiere ale statelor Madhya Pradesh. despre care nu se cunosc prea multe şi care puteau fi înrudite cu asianicii (kasiţii. clar diferenţiaţi antropologic şi lingvistic faţă de arieni chiar dacă din punct de vedere cultural prezintă numeroase asemănări. malto. este căutată mai degrabă în deportarea unor populaţii dravidiene din Dekkanul occidental şi islamizarea lor în perioada ghaznavidă (sec. În afara acestora. unul din cele mai numeroase grupuri etnice din India. Thailanda. Apropierea acestor două popoare este în primul rând culturală şi antropologică. explicându-se astfel ponderea mare a lexicului indo-european şi utilizarea largă a limbii urdu. constituiau un amestec vechi europoid-veddoid. la est de aceştia spre pantele Munţilor Zagros în actuala provincie iraniană Khuzistan (anticul Elam pomenit în Biblie). relativ recent diferenţiate: -tamilii din sud-estul extrem al Indiei. de existenţa unor grupuri relicte în nordul Indiei şi în Pakistan. amestecaţi cu populaţiile iraniene locale. Din punct de vedere antropologic.Martiş. 1)Subfamilia elamo-sumeriană. Celelalte două. capitala statului amintit. c)Grupul dravidian sudic.O parte acestora locuiesc în aglomeraţia urbană Mumbai. este ramura vie. cu caracter tribal (3. Popor cu 160 Termenul de invazie folosit în general atunci când este vorba de geneza civilizaţiei indiene. Malaysia. Andhra Pradesh unde practică agricultura itinerantă. constituind al doilea ansamblu etno-lingvistic major din subcontinentul indian – 250 mil. aparţinând unor caste cu caracter agro-comercial – chettyar. Creatoare ale celor mai vechi civilizaţii din această regiune (şi poate din lume) aceste populaţii s-au retras treptat spre sud-est sau au fost asimilate sub impulsul migraţiei unor populaţii semitice sau indo-europene. sunt într-adevăr dovada vechii lor prezenţe în Cîmpia Gangelui.55mil sau chiar dublu. din Bihar şi kurukh. nu este deplin acceptată deşi o serie de dovezi arheologice confirmă acest fapt.VIII-X e. după ce au pus bazele civilizaţiei în Lumea Veche. care a vizat în primul rând bazinul Indusului. în statul Tamil Nadu. Includea şi alte popoare. nu suficient de convingător. Înrudirea dintre cele două subfamilii – elamo-sumeriană şi dravidiană. dispersat în nordul Dekkanului. este impropriu. fiind centrul unui puternic principat islamic care a rezistat colonizării britanice (Golkonda). care au devenit astfel principalul vector de propagare a spiritualităţii indiene spre sud-estul Asiei. 2)Subfamilia dravidiană.). Orissa. Există diferenţe între cei din zona de coastă (Coromandel) şi cei din interior. cuprindea în principal două popoare : sumerienii. Meridiane. a căror contribuţie la indianizarea acestei regiuni a fost capitală. 106 . mai numeros este grupul etnic gondi. limbile lor.În Antichitatea timpurie. dar cu o puternică diasporă în nord-estul insulei Sri Lanka (Peninsula Jaffna). brahuii (2 mil. marchează retragerea spre sud în faţa invaziei indo-europene. Pot fi deosebite trei grupuri înrudite între ele dar inegale ca dimensiune: a)Grupul dravidian nordic. Marea Britanie etc. 1988). influenţaţi de Islam – Hyderabadul. mulţi fiind bilingvi). fiind alăturate de unii familiei asianice. cuprinde în primul rând poporul telugu (andhra) din statul Andhra Pradesh (83. În trecut grupuri importante de tamili au pus în valoare deltele unor fluvii din Indochina (sudul Myanmar. produs înaintea migraţiilor amintite. relativ bine cunoscute nu prezintă o înrudire certă.). Vietnam). menţionate în documentele sumeriene. b)Grupul dravidian central. Antile. vastul spaţiu care începea din Cîmpia Mesopotamiei şi se continua spre est pînă în Peninsula Indiană era locuit de o serie de populaţii a căror înrudire a fost recent dovedită. Atribuirea declinului vechii civilizaţii a Văii Indusului unei invazii indo-europene (ariene) în urmă cu circa 3500 ani tot mai puţin acceptată fiind vorba mai degrabă de o infiltrare progresivă a acestor populaţii în subcontinentul indian şi fuziunea cu populaţiile locale (vezi M. în Orissa şi Bengal. Africa de Sud. Afgranistan şi Pakistan. complet dispărută în contextul migraţiilor menţionate. gutii).) care trăiesc în Balucistan la frontierele dintre Iran. Singapore.2 mil..

Formaţi în Arabia Felix (Yemen. cei din sud-estul Turciei fiind exterminaţi în contextul destrămării Imperiului Otoman la începutul sec. localizaţi în partea sudică a Mesopotamiei.G. în Transcaucazia şi în jurul lacului Urmia din nord-vestul Iranului (aysor). în Abisinia. armeni) sau evreieşti foarte vechi.î. 1996. dens populată (37. Cuprinde în principal două popoare : -arabii. Numărul lor este de circa 74 mil. deosebit de unitar sub aspect lingvistic dar eterogen sub aspect antropologic. stat situat la interferenţa celor două lumi arabe – Maghreb şi Mashrek dar avantajat şi de faptul că adăposteşte 161 Numărul musulmanilor este în creştere rapidă.). bine personalizate : 1)Subfamilia semitică. asirienii. de unde au început să migreze de timpuriu (mil. creştere demografică redusă. sau spre nordul Africii. mai numeros.I.) spre Mesopotamia şi litoralul estic al Mediteranei. dintre care mai bine de 10% trăieşte în diaspora.. Unele dintre ele au stat la baza unor vaste imperii antice : akkadienii şi babilonienii. Familia afro-asiatică Imensul spaţiu suprapus zonei tropicale aride din sud-vestul Asiei şi nordul Africii este populat din vechi timpuri de un grup de popoare.n.locuitori. fiind foarte puţin diferenţiaţi de tamili. popoarele semite actuale sunt de obicei divizate în două grupuri : a)Grupul semitic meridional. fiind unul din marile popoare ale Globului. a căror variantă sudarabică mai subzistă încă în insula Sokotra şi pe coastele Yemenului şi Omanului (Hadhramaut.î. localizat mai la nord. localizat iniţial în aria de origine din Yemen dar răspândit prin migraţii succesive în întreg arealul ocupat de familia afro-asiatică şi chiar în afara acesteia. în statul Karnataka (regiunea oraşului Mangalore) şi în insulele Laccadive. este cel mai important centru indian al industriei de vârf. regiune cu un climat tropical umed. constituie prototipul specificului dravidian în cadrul mai larg al culturii indiene. Hedjaz) sau impus graţie religiei islamice care a impulsionat iniţial expansiunea în restul Peninsulei Arabice unde au submers vechile populaţii semitice. Astfel. Dhufar).e.).pp 120-147 107 .locuitori. London. Diferenţele dialectale sunt foarte mari dar în ultimele decenii se impune tot mai mult araba literară. IV. Numărul popoarelor semite este mult mai redus astăzi decât în Antichitate. -malayalii de pe Coasta Malabar (statul Kerala).7-1 mil.).IV. asimilaţi mai tîrziu prin elenizare şi arabizare. numărând circa 375 mil. divizaţi în patru subfamilii inegale.n. sau un rol cultural major – evreii mai ales.6 mil) contează printre cele mai avansate populaţii din India din punct de vedere cultural şi social : alfabetizare masivă. circa 0. cf E. în forma sa din Egipt. constituind comunităţi importante în Occident. Araba constituie vehicului Islamului fiind răspândită în toate statele cu populaţie majoritar musulmană161. O altă direcţie de migraţie a popoarelor semite a fost peste Marea Roşie. Religion. mai ales în Africa. Bangalore. arabii formează mai degrabă un ansamblu lingvistic şi cultural decât unul etnic. cea mai importantă prin număr şi extindere spaţială (peste 292 mil.o veche şi bogată tradiţie culturală. deschidere tradiţională spre exterior. nature and origins. creştini de rit nestorian. în Companion Encyclopedia of Geography.2 mil.5mil. Cochin şi Trivandrum fiind vechi punţi de legătură ale Indiei spre vest. Alte populaţii semitice au avut un rol prioritar în dezvoltarea relaţiilor comerciale din bazinul mediteranean – fenicienii. localizaţi în nordul aceleiaşi regiuni care mai subzistă sub forma unor mici grupuri izolate în nordul Iraqului sau în diaspora (asiro-caldeenii. în anul 2000.4. Puţin diferenţiate lingvistic.e. Denumită familia afro-asiatică. de la 817 mil.Parrinder. Capitala actuală.al XX-lea sau au fost obligaţi să ia calea exilului. sunt localizaţi la nord de tamili în interiorul Dekkanului (statul Karnataka sau Mysore cum se numea după vechea capitală) numără 41. O dovadă a acestei deschideri este prezenţa unor comunităţi creştine (siro-malabarezi. -kannarezii. numărul vorbitorilor depăşind 283 mil. încă din mil. de rasă europoidă în esenţă dar cu un aport negroid însemnat.22. formează unul din marile ansambluri etno-lingvistice ale lumii. porturile Calicut. Asir. Numărul lor este de circa 254 mil. Routledge. Intermediar între malayali şi kannara este poporul tulu (2.2. dar rolul limbii arabe este mult mai mare. în 1985 la peste 1200 mil. Originea populaţiilor semitice este căutată de obicei în sudul Peninsulei Arabice.

n.victime).U. copţii din Egipt. în S. dominant negroide. constituiau baza populaţiei din Siria actuală (numită şi Aram). India etc.).3 mil. sudul şi centrul Asiei.A. constituind progresiv mai multe focare ale iudaismului : Spania medievală. fiind limba maternă a lui Isus Christos. Numărul lor este de circa 34. I.6 mil. madianiţii etc.n. dintre care s-au remarcat fenicienii.. Derivă din vechile populaţii semite din Yemen imigrate peste Marea Roşie şi amestecate cu populaţia locală în mil. impunându-şi treptat controlul asupra Mesopotamiei iar limba lor s-a răspândit în defavoarea altor limbi semitice spre sfîrşitul primului mileniu î. Consideraţi pe drept cuvînt autorii Vechiului Testament. fapt ce a grăbit regruparea populaţiei evreieşti în actualul Israel. Grupuri arabofone importante s-au constituit în Europa de Vest. de unde au fost expulzaţi în perioada Inchiziţiei. tigrinii care împreună cu populaţiile înrudite depăşesc 10.e. ansamblu etno-lingvistic omogen ce cuprinde majoritatea populaţiei din actualele state Etiopia şi Eritreea. O parte din populaţia de limbă arabă din Orient a păstrat religia creştină. alt popor semitic vechi.n. şi asimilarea unor populaţii preexistente a căror origine este incertă (filistenii consideraţi adesea ca fiind indo-europeni.. mixtate rasial de obicei.). Istoria poporului evreu este fascinantă şi tragică totodată. în Argentina. împreună cu gurage. alte focare secundare s-au constituit în Asia Centrală. majoritară aici înainte de cucerirea arabă (maroniţii din Liban.n.6 mil. adepţi ai Islamului. inclusiv cea ebraică (amaleciţii. 0. î.5 mil. inclusiv în spaţiul românesc.5 mil. ultimul nucleu de rezistenţă fiind Cartagina din nordul Africii unde se vorbea o variantă a fenicienei – punica. O parte însemnată a participat şi la colonizarea Americii (peste 6 mil. în primul rând în Franţa. mai important în trecut. spaţiul germano-polon. Iordania.un sfert din totalul populaţiei arabofone.e. 108 . 0. baza populaţiei din vechea Palestină. dar cel mai important a rămas cel din Europa Centrală puternic afectat de Holocaustul nazist (circa 6 mil. Alte popoare vechi din acest grup au fost complet asimilate – canaaniţii. în Canada etc. limba lor fiind oficială în Eritreea. restul de 30 mii au rămas în Etiopia).e. cum e cazul unor populaţii din vestul Sudanului şi din Ciad. în total peste 11. prin emigraţia populaţiei originare din Maghreb şi Orientul Apropiat (circa 2-3 mil. Trăsăturile rasiale sunt mixte. Aceeaşi soartă au avut-o moabiţii din Iordania actuală şi alte populaţii menţionate în Biblie. Cei mai vechi dintre ei – akkadienii au preluat civilizaţia sumeriană constituind unul din primele mari imperii ale Antichităţii. s-au remarcat prin rolul esenţial pe care lau avut în istoria umanităţii. de rasă neagră. Arameii. de unde s-au răspândit în sec. Comercianţi şi meşteşugari iscusiţi. limba în care a fost redactată o bună parte a Bibliei.. text sfînt comun creştinilor şi mozaicilor.. apropiaţi prin limbă şi origine de popoarele semitice de nord.). absorbit aproape complet prin arabizare dar întărit în urma reconstituirii statului Israel. deosebindu-se astfel de restul populaţiilor semite. s-au format în Palestina prin sedentarizarea unor triburi semite nomade în mileniul II î. b)Grupul semitic septentrional. argobba şi harari care vorbesc dialecte mai arhaice şi sunt parţial islamizaţi). poporul care a pus bazele primului mare imperiu maritimcomercial în mileniile II-I î. dar repatriată după degradarea situaţiei din această ţară (în 1975-1991 au fost „repatriaţi” circa 50 mii.. -etiopienii. siriacă în câteva sate creştine din Liban şi Siria. preluat apoi de babilonieni (caldeeni) şi asirieni. a căror limbă are statut oficial . al XIX-lea spre est. fiind prezenţi şi în Sudan sau în Somalia. s-au răspândit spre nordul şi estul Africii. Etiopia. majoritatea fiind creştini monofiziţi. accentuată de ocupaţia romană la sfîrşitul mileniului I î. cu excepţia celor din regiunea de coastă a Eritreii. Un caz mai aparte îl prezintă comunitatea iudaică din Etiopia (falasha) vorbitoare de amharică. Aramaica mai subzistă ca limbă liturgică în unele biserici creştine din Orient. Europa. obiect al unor conflicte încă nestinse cu populaţia arabă locală. creştinii ortodocşi din Liban. greu acceptată ca aparţinând comunităţii iudaice.n.e. Se impun în primul rând două grupuri etnice : amharii din partea central-nordică a Etiopiei (23. rezultat al migraţiei „popoarelor mării”). Siria.).3 mil. au constituit de timpuriu o diasporă.. Există şi tendinţa foarte evidentă de arabizare a unor populaţii marginale.e. sub diverse forme păstrându-se şi ca limbă de comunicaţie : aisor în Transcaucazia. Palestina. Evreii.

o parte a taţilor. Un reviriment al conştiinţei etnice berbere se resimte mai ales în Algeria (Kabylia) unde populaţia berberă este mai avansată cultural decât cea arabofonă. datorită emigraţiei spre Israel). La nord de Caucaz. urmată de aceea din Israel (5. Numărul total al berberilor poate fi apreciat la circa 17-18 mil.4 mil în 1989 dar sub 0. Astăzi sunt cunoscuţi sub numele generic de berberi. imazighen şi rifanii din Maroc. constituindu-se două limbi mixte : sefarda (iudeo-spaniola).). Cea mai numeroasă comunitate ebraică este în prezent cea nord-americană. la 9 mii. fiind catolici (circa 0. parţial arabofone. 3)Subfamilia cuşitică Apropiată din punct de vedere lingvistic de cele anterioare.5 mil. într-o formă modificată (creştini monofiziţi. Grupează peste 46 mil. Limba lor este folosită în biserica coptă. Unele surse îi consideră ca fiind majoritari în Maroc şi Algeria. locuitori concentraţi în cornul Africii (Somalia. 2)Subfamilia hamită Constituia în Antichitate baza populaţiei din Africa de Nord.S. dar majoritatea sunt bilingvi vorbind şi araba. Antisemitismul este una din cele mai răspândite forme de xenofobie.). a căror limbă este considerată un dialect arab dar cu o puternică influenţă italiană. asimilate parţial în perioada feniciană sau romană. idiş (iudeo-germană) vorbită în centrul şi estul Europei şi în diaspora americană. destul de diferenţiaţi antropologic dar apropiaţi lingvistic. având relaţii foarte complexe cu fosta metropolă colonială – Franţa. chleuch. b)Grupul libico-berber. Prezenţa evreilor este aproape universală. fapt ce explică de ex. O populaţie semită aparte sunt maltezii. cele mai puternice comunităţi fiind cele de la Livorno şi Salonic. distribuţia spaţială actuală fiind sensibil diferită de cea antebelică. în anul 2000. cei mai mulţi fiind bilingvi (circa 17-26 mil.VIII e. rolul lor în economia şi politica mondială fiind adesea subiectul unor controverse.6 mil. (1. Mai cunoscuţi sunt cei din zona muntoasă a Atlasului : kabylii şi chaouia din Algeria.n. majoritar anglofonă. numizii etc.6 mil. masiv „repatriaţi” având această origine. proces continuat în timpul cuceririi arabe – libienii. se deosebeşte prin particularităţile antropologice generate de un amestec foarte vechi între negroizi şi europoizi. Djibouti) dar sunt întîlniţi şi în 162 Cazul Poloniei cu circa 3 mil. Se adaugă grupul minoritar al karaiţilor. Niger. asimilat complet dar cu o bogată istorie care fascinează încă prin monumentele lăsate moştenire umanităţii. Mali. vechii egipteni fiind creatorii uneia din cele mai strălucite civilizaţii. Religia mozaică (israelită) este specifică poporului evreu singurele comunităţi alogene convertite mai subzistă în Caucaz. Se adaugă tuaregii din Sahara centrală.5mil. folosirea limbii române în mass-media israeliană după 1950. În perioada preislamică iudaismul era destul de prezent în vestul Peninsulei Arabice în rândul populaţiei locale. evreii reveniţi în Palestina au început să folosească o nouă limbă – ivrit. Comunităţi dinamice sunt cele din Franţa (peste 600 mii. Libia. Din 1945. Numărul lor este greu de precizat. cu trăsături rasiale mixte. 109 . Expansiunea arabă i-a împins spre regiunile izolate. circa 9 mil. locuind mai ales în Egiptul de Sus). bazată pe vechea ebraică. sudul şi estul Etiopiei.Această peregrinare a dus la dispariţia din uzul cotidian a limbii ebraice.. Importante sunt încă acelea din spaţiul fostei U. Se pot deosebi două mari grupuri : a)Grupul egiptean. iudaismul se răspândise mai ales în perioada hanatului hazar (sec. karaiţii din Crimeea fiind adesea consideraţi ca urmaşi ai hazarilor. Numărul total al evreilor este de circa 15-18 mil. în general această populaţie era bilingvă folosind şi limba ţării adoptive. ca şi cel al României – de la 0. muntoase sau deşertice (Atlas.). Mauritania şi Sahara Occidentală.S. o bună parte dintre evreii yemeniţi. îmbogăţită cu elemente din vocabularul contemporan. formată în Spania şi răspândită în zona mediteraneană. din Crimeea care foloseau un dialect turcic. cuprindea în Antichitate mai multe popoare.evrei înainte de război şi doar câteva mii astăzi. populaţie iraniană. Principala arie de concentrare din această perioadă (Europa central-estică) are astăzi o importanţă cu totul secundară162. dar şi cele din Maroc.). cel mai tipic popor nomad din această regiune deşertică. fiind larg reprezentaţi şi în Tunisia. Sahara) ori i-au asimilat complet. Evreii din ţările arabe foloseau araba.R. Marea Britanie (peste 400 mii) la care se adaug cele din America de Sud (Argentina mai ales).

nici unul dintre ele nu se distinge însă prin importanţă. Acesta le atribuie vechea civilizaţie agrară din Anatolia Centrală (Çatal Hüyük) şi susţine că dispersia indo-europenilor este rezultatul unei difuziuni lente a practicilor agricole spre regiunile în care aceştia trăiesc astăzi.2 mil. crescători transhumanţi de animale şi cultivatori. în lungul riftului (circa 4. fiind în general subordonate populaţiilor locale de origine nilo-sahariană sau bantuidă.Renfrew. sprijinindu-se pe un material arheologic destul de consistent163. 4)Subfamilia ciadiană Alăturată adesea familiei nilo-sahariene. sau chiar mai mulţi după unele surse). prezent şi în nordul Kenyei. apărută la editura Meridiane ????????????????? 110 . 23). dominanţi în Somalia şi Djibouti dar sunt prezenţi şi în sud-estul Etiopiei (Ogaden). a britanicului C. semitice. ambele plauzibile dar insuficient de sigure din punct de vedere arheologic. constituie cel mai important grup etnic din Etiopia. în contact cu populaţiile asianice. păstori nomazi. Somalii sunt al doilea popor cuşitic important. cu excepţia armenilor. susţine formarea indo-europenilor în Anatolia de unde printr-un prim val migratoriu au populat întreaga Europă. cei mai meridionali. Pe de altă parte. cuprinzând circa 2. diseminaţi pînă în R. vezi lucrarea ????????.23. supuşi unei politici de arabizare după ce au fost islamizaţi.Kenya sau în Tanzania.1mil.). kartvelice şi elamo-dravidiene. localizate de multă vreme în regiunea lacului Ciad (nordul Camerunului şi al Nigeriei. în amestec cu populaţii nilo-sahariene sau spre nord pînă în Egipt.Familia indo-europeană Este cea mai bine reprezentată pe Glob. Originea indo-europenilor primitivi este extrem de controversată. relativ recent stabilite în teritoriile actuale. existând două opinii. În afara acestora se mai remarcă prin numărul important : sidamo (5 mil.locuitori. în regiunea extrem de aridă a riftului african. peste aceste populaţii venind un al doilea val.2 mil.) în sudul extrem al Etiopiei. Agricultori sau păstori divizaţi în numeroase triburi.). în partea centrală a acestui stat.2mil. cu un slab aport europoid. iraqw. pe la nordul Mării Negre. IV. un cunoscut arheolog american de origine lituaniană. Cel mai numeros popor cuşit este oromo (galla) din sudul Etiopiei (22. sud-vestul Ciadului). Aceasta se explică prin expansiunea teritorială extremă pe care au cunoscut-o. Din punct de vedere politic au însă un rol secundar. localizaţi în regiunea muntoasă înaltă care separă Valea Nilului de Marea Roşie. Majoritatea sunt musulmani. cu toate că este una din cele mai recent constituite. mai exact în Anatolia. cărora le-ar corespunde şi un vocabular agrar comun. islamizaţi şi recent în curs de sedentarizare (circa 1 mil. Această teorie este susţinută în primul rând de Maria Gjimbutas.22. cîştigă teren în ultima vreme o altă teorie. subiectul unui conflict între cele două state ca şi în estul Kenyei. 163 Asupra acestui subiect.) înrudiţi cu sidamo dar în curs de asimilare de către amhari: danakilii (afarii). influenţate de amharii creştini. Cea mai răspândită plasează aria lor de formare în stepele ponto-caspice unde această populaţie a domesticit calul dobândind astfel un mijloc de deplasare rapidă care le-a permis colonizarea unor vaste suprafeţe. bedja. O variantă a celor două. care a condus la formarea actualelor popoare indo-europene.4. walamo şi hadiya. deci cam 45% din total (tab.somalezi sunt în cea mai mare parte crescători de animale. Conform acestei opinii dispersia populaţiilor indo-europene este rezultatul unor invazii de cucerire a teritoriilor deja ocupate de populaţii exclusiv agricole.9 md. prezenţi în Tanzania şi Kenya unde practică păstoritul nomad. cuprinde o serie de populaţii de rasă negroidă. grecilor şi albanezilor care ar subzista din primul val. divizaţi într-o sumedenie de clanuri şi triburi rivale care au favorizate dezagregarea statului în urma războaielor civile recente.Centrafricană.6 mil.21. Cele circa 100 triburi aparţinând acestui grup etno-lingvistic numără circa 5. din Djibouti şi estul Etiopiei. din nordul Eritreei şi nord-estul Sudanului (2. limba lor fiind supusă unei presiuni puternice din partea limbii oficiale (amhara).cu excepţia triburilor situate mai spre nord.2. conform căreia indo-europenii sau format ca grup distinct în Orientul Apropiat. motiv care generează unele mişcări de secesiune. Cei circa 10.

Ajunşi în această regiune au asimilat vechea civilizaţie a văii Indusului. Fiji etc. aici avându-şi obîrşia o serie de revoluţii spirituale care au modificat profund spaţiul cultural al Asiei de SudEst şi Est (budismul în primul rând dar şi hinduismul). Acest context a permis dislocarea unităţii culturale a subcontinentului indian şi în cele din urmă divizarea politică după 1947. avansul cîştigat în domeniul civilizaţiei. în bazinul Gangelui şi spre sud. s-au răspândit şi în alte regiuni ale Globului : Guyana. spre sud şi spre vest. greu de localizat. greacă . astfel că astăzi vasta familie pe care o formează cunoaşte cea mai amplă desfăşurare în spaţiu. populaţii de factură semitică sau caucaziană în vest).) sau unele invenţii epocale (inclusiv aşa numitele cifre arabe). Pe parcursul ultimului mileniu. Tot aici îşi au originea o serie de plante de cultură foarte importante (orez. în mileniul al II-lea î. paralel văii Kabul. 1)Ramura indo-iraniană Este cea mai numeroasă şi mai dinamică. deşi multă vreme s-a făcut o distincţie între grupul oriental şi cel occidental. Surinam. S-a despărţit treptat în două grupuri deosebit de unitare : a)Grupul indian. migraţia lor din această regiune a început la sfîrşitul Neoliticului. Aceste migraţii au continuat pe tot parcursul Antichităţii. respectiv sanscrită. Astfel limbile indo-iraniene şi cele balto-slave ar fi format un grup distict de grupurile greco-italo-celtic şi germanic. creată de populaţii de origine dravidiană. De aici au avansat treptat spre est. aşa cum o dovedesc vechile texte sanscrite şi avestice. fiind formată prin deplasarea spre sudul Asiei (indiferent de opiniile asupra poziţiei regiunii de origine) şi prin asimilarea unor populaţii aparţinând în primul rând familiei elamo-dravidiene. al XIX-lea. cert este că înrudirea actualelor popoare indoeuropene nu poate fi întîmplătoare. Mauritius şi Reunion în Oceanul Indian. mai important numeric astăzi (1170 mil.e. asemănările şi deosibirile dintre acestea două fiind extrem de complicate164. sud-estul Asiei şi Oceania – Singapore. expansiunea la nivel global. citrice etc. iar din sec. rămas unitar multă vreme. cu trăsături rasiale mixte. emigraţia a fost foarte timpurie impunând astfel modele culturale tipice (cazul hinduismului care subzisă în insula Bali). a permis unora dintre popoarele indo-europene mai noi. probabil sub impulsul unor populaţii mongoloide sau ca urmare a presiunii demografice. cristalizând civilizaţii originale inspirate de cele anterioare şi al căror rol în istoria umanităţii a fost capital : hitită. în perioada colonială. când au intrat în sfera de influenţă colonială britanică. constituind extremitatea sudică a marii familii indo-europene. În mod obişnuit sunt acceptate 11 ramuri distincte. unele de tip australoid (veddoid) altele de tip mongoloid (tibeto-birman). relativ dificil de corelat. chiar dacă din punct de vedere rasial este extrem de eterogenă. Mahmud Ghaznavidul. bumbac. cea mai mare parte a acestor populaţii au suferit o înrîurire puternică a civilizaţiei islamice. fiind pomenite şi în Biblie (invazia „popoarelor mării”). Acest proces continuă şi în prezent când multe dintre populaţiile originare (adivasis în limba hindi) sunt dispersate în masa populaţiei de origine preponderent indo-europeană. în platoul Dekkan. În prezent popoarele din ramura indiană constituie majoritatea populaţiei din toate statele subcontinentului indian. prin pasurile Munţilor Hindukuş. romană etc.). medopersană. în America. În orice caz. cu excepţia Bhutanului. După toate probabilităţile este grupul desprins cel mai timpuriu. afluentă a Indusului. australoid-europoide.n. Babur etc. asimilând grupuri rasiale şi populaţii diverse (australoizi în sudul Asiei. Malaysia. Civilizaţia indiană contează printre marile civilizaţii ale lumii. 164 Se miza mult pe unele particularităţi fonetice precum opoziţia centum/satem după modul de pronunţare a cuvântului sută în latină. Trinidad-Tobago. tradiţiile culturale ale celor mai vechi dintre ele indicând un nucleu iniţial. 111 . coastele estice şi sud-estice ale Africii. unde sunt majoritari. cu toată dispersia fiind una dintre cele mai omogene familii. împingând spre sud sau în ariile forestiere ori asimilând populaţiile autohtone.La nord sau la sud de Marea Neagră. 165 Mai ales pasul Khyber. anul obţinerii Independenţei. traseu utilizat şi de alţi invadatori în diverse perioade ale istoriei : Alexandru Macedon. precum şi a celei britanice. 165. derivată din expansiunea unor populaţii din Asia Centrală (arieni) spre valea Indusului. Mult mai tîrziu (după 1500). spre Lumea Nouă. în varianta persană mai ales. Diferenţierile milenare nu au înlăturat similarităţile lingvistice. Spre această din urmă regiune. indiană. Spaţiul ocupat de ele era încă de pe atunci imens – de la Atlantic pînă la Golful Bengal. inegale.

West Bengal. 1998). care domină vestul Cîmpiei Gangelui şi nordul Podişului Dekkan (statele Uttar Pradesh.n. 81. majoritar musulmană) şi în West Bengal. Orissa. unul din marile popoare ale lumii).e. Madhya Pradesh. fiind şi cel mai divergent din punct de vedere lingvistic iar antropologic având trăsături dominant australoide. fiind îndeaproape înrudită cu oriya (36 mil. a căror limbă are un trecut prestigios.) sunt singurul popor neoindian majoritar budist iar maldivienii.5 mil. Goanezii (konkanii) se disting prin apartenenţa culturală la catolicism. -subgrupul indic de sud. care fac tranziţia spre subgrupul indic central : biharii (84 mil.I î. împreună). destul de evident. Numărul lor. izolat de restul grupului. mijlocită de unitatea culturală. lărgindu-i acesteia aria de influenţă. Singhalezii din Sri Lanka (16. Kosala) care au unificat cea mai mare parte a subcontinentului indian. prezenţi şi în sudul Nepalului. asimilând populaţia veddoidă locală. Toate aceste populaţii sunt dominant hinduiste şi sunt înrudite lingvistic cu un grup important. Un liant indiscutabil îl constituie sistemul castelor. biharii şi kosalii din estul Cîmpiei Gangelui. panindiană. mai deosebit prin aportul rasial mongoloid. Pornind de la unele criterii lingvistice se pot deosebi nouă mari ansambluri etno-lingvistice. Majoritatea grupurilor etnice care o compun sunt bine personalizate lingvistic. Bhutan şi Nepal).. dar limba lor – hindi. antropologic fiind rezultatul amestecului dintre europeni şi populaţia locală (din secolul al XVI-lea pînă după 1960). În statul Bihar şi în estul statului Uttar Pradesh trăiesc alte două popoare înrudite.. bazată pe acelaşi dialect al limbii punjabi din regiunea oraşului Delhi (khari boli). cuprinde majoritatea populaţiei din statele indiene Maharashtra şi Goa (marathii şi konkanii. unele populaţii din zona hymalaiană etc. Tot aici s-a născut budismul. -subgrupul indic central. Cel mai important popor este cel hindustan. cel mai numeros. Este rezultatul migraţiei unor grupuri de populaţie din nordul Indiei..Aparent. Delhi). cuprinde populaţia din statele indiene Bihar. reprezentând o strălucită cultură. revoluţie spirituală de o importanţă primordială în cultura universală. aici aflându-se capitala coloniei britanice India – Calcutta. expresie atât a religiei hinduse dar şi a organizării sociale sau a unei viziuni asupra lumii (Tamisier. cu excepţia celor aflate sub influenţa Islamului sau a budismului. dispersat şi în alte regiuni ale Indiei şi în Pakistan – urdu. resturile acesteia rezistând încă în centrul insulei. Toate posedă însă o conştiinţă naţională unică. care vorbesc un dialect singhalez (divehi) sunt majoritar musulmani. localizat în sudul extrem – insula Sri Lanka şi arhipelagul Maldive. majoritar musulman.5mil. în regiunea piemontului Terai) şi kosalii (48. compus dintr-un număr greu de precizat de comunităţi endogame ordonate ierarhic conform unei scări de valori. 112 . formată în perioada 166 Numele propus este generic. a căror limbă nu este decât o variantă a limbii hindi (hindustani). în statul Orissa îndeosebi) şi assameza (24. în sens restrîns. are statut oficial în India fiind acceptată ca limbă de comunicare de mai multe popoare înrudite îndeaproape : rajasthanii din regiunea aridă a semideşertului Thar (46 mil. Din cauza fărâmiţării dialectale excesive. în realitate existând o mare varietate de denumiri locale suprapuse unei înlănţuiri de dialecte care fac foarte dificilă delimitarea etno-lingvistică în toată partea nordică a Indiei. Ambele au creat în Antichitate nucleele unor puternice state (Magadha. Cei mai cunoscuţi sunt bengalezii (213.. Assam şi din Bangladesh. fiind prezenţi şi în diaspora166. rămasă de atunci centrul cultural al acestei ţări. în Assam. cu cea mai valoroasă literatură modernă din India. greu de diferenţiat : -subgrupul indic insular. este de circa 295 mil. Limba bengali are statut oficial în Bangladesh (85% din populaţie. oraşul Bombay (Mumbai). Rolul lor în cultura şi în istoria Indiei a fost mai degrabă secundar. această ramură este foarte complexă. relativ unitar şi cu un rol major în statul indian contemporan.8 mil. dar raportat la dimensiunile subcontinentului indian şi la masa demografică a acestuia situaţia este similară celei din Europa. pe parcursul mil. mai ales cele cristalizate mai timpuriu. cuprinzând foarte multe popoare. aceste popoare folosesc tot mai mult în comunicare limba hindi.). reminiscenţă a îndelungatei stăpîniri coloniale portugheze.4 mil. Pe teritoriul lor se află principalul centru economic al Indiei. -subgrupul indic de est.).2 mil. având un spaţiu cultural bine definit. Haryana.

ceea ce îi asigură locul secund în lume după chineză168. numele lor derivând după toate probabilităţile de la numele unui trib al hunilor heftaliţi care au invadat nord-vestul Indiei la începutul erei noastre – gujarii. din regiunea muntoasă înaltă a Himalayei occidentale şi a Karakorumului. între o majoritate musulmană (în Pakistan) şi o minoritate sikh sau hinduistă (statele indiene Punjab şi Haryana). se disting prin viaţa sobră şi spiritul comercial.XVI-XVIII) prin influenţa persano-arabă167 Numărul acestora este de circa 70 mil.. unul din reformatorii Indiei moderne provenea din acest popor. 113 . Mai importanţi sunt nepalezii (chetri.) din vestul statului Madhya Pradesh. timpuriu islamizată. varianta persană. alt popor din acest subgrup. Această limbă se distinge şi prin utilizarea alfabetului arab. Distincţia principală provine din caracterul agricol al regiunii. -subgrupul dardic.9 mil.4 mil. poliţie). la baza acestora a stat de fapt un dialect al său. fiind integrat când unuia când altuia. un grup intermediar. se inserează două grupuri etnice arhaice mai puţin importante. bazat pe irigaţii.) le asigură unul din primele locuri printre popoarele neoindiene dar sunt foarte divizaţi cultural. Popor cu un spirit comercial puternic. Punjabul constituie cea mai avansată regiune economică a subcontinentului. vol. sporindu-le rolul cultural.). cuprinde câteva populaţii mai conservatoare. -subgrupul indic de nord (himalayan). cu caracter tribal : bhilii (circa 7.35.mogulă (sec. în defavoarea populaţiilor de origine tibeto-birmană (18 mil. Tipul lor antropologic este cel mai apropiat de cel europoid meridional. Uttaranchal Pradesh. R.) şi khandesii (1. Gujaratii ca şi rajasthanii s-au distins în istoria Indiei prin spiritul războinic al unora dintre castele lor (rajpuţii). aflat în afara sferei de influenţă a limbii hindi (54.7 mil. motiv pentru care este în regres în favoarea acestora.). Numărul lor depăşeşte 25. astăzi divizată între Pakistan şi India. majoritatea locuind în India. izolate pe văile superioare ale afluenţilor Gangelui sau Indusului. vizibil mai ales pe văile cele mai înalte169. fiind iniţial limba soldaţilor din taberele armatei Marilor Moguli. Un alt popor important din acest subgrup este gujarati din vestul Indiei (peninsula Kathiavar şi regiunile vecine). Cei 7. depăşind cu mult 500 mil. faţă de media de 17‰ în 2000. saraiki. de multe ori clasificat ca un grup aparte în cadrul ramurii indo-iraniene. amestecul cu populaţiile de tip australoid fiind mult mai redus. cuprinde populaţia de pe valea Indusului.2 mil. dar prezentând asemănări mai mari cu grupul indic. -subgrupul indic de nord-vest. Între gujarati.Puram. De remarcat la acest grup este aportul rasial mongoloid.9 mil.K. locuitori se disting prin caracteristicile 167 Urdu de la hoardă. Punjabii. populează fertila cîmpie Punjab de la poalele Himalayei. intrate în sfera culturală a limbii hindi (statele Himachal Pradesh şi nordul statului Uttar Pradesh .2. 168 Populaţiile care utilizează limba hindi sunt favorizate şi de cel mai ridicat ritm de creştere a populaţiei din India (22-24‰. nr. Sample Registration System Bulletin.5 mil. cel puţin în partea indiană. 2001. Numărul lor (104 mil. înrudită cu cea din Punjab. înrudite cu cele din Cîmpia Gangelui. Sikhii. cf. Este motivul pentru care limba sindhi este singura limb[ autohtonă din Pakistan căreia i s-a acceptat rolul de limbă co-oficială la nivel regional. 169 Aceste particularităţi au stat la baza secesiunii regiunii şi constituirii în anul 2000 a unui nou stat indian. regiune cunoscută îndeobşte sub numele de Kaşmir. ca şi unele populaţii din Rajasthanul vecin (marwarii).5mil. încât numărul celor care utilizează ansamblul lingvistic hindi-urdu este mult mai mare. La vest de aceştia se disting alte trei etnii – pahari de vest. cunoaşte una din cele mai importante diaspore interne şi externe dintre popoarele neoindiene.. dar limba urdu are statut oficial în Pakistan (în India este în declin). respectiv 23. pe teritoriul Sindului aflându-se principalul centru economic al Pakistanului – portul Karachi. Limba punjabi este foarte apropiată de hindi-urdu. Aceasta îi asigură o rezistenţă mai mare în faţa tendinţei de marginalizare datorată utilizării oficiale excesive a limbii urdu. sistem utilizat încă din Antichitate ca şi din influenţa arabo-persană mai profundă. după toate probabilităţile populaţii de origine dravidiană arianizate la o dată neprecizată. Cuprinde o serie de populaţii mai restrînse numeric.Uttaranchal). nucleul iniţial de expansiune al triburilor ariene. New Delhi). rajasthani şi marathi. Cele două popoare – lahnda (punjabi de vest) şi sindhi se află de fapt într-o continuitate lingvistică. pahari) care au reuşit să se impună în statul Nepal începând cu sec. Mahatma Gandhi. al XVIII-lea. şi un conflict latent îi opune puterii de la Islamabad dominată de punjabi. formând o activă diasporă în multe regiuni ale lumii şi având un rol important în sectoare cheie ale administraţiei indiene (armată. garhwali şi kumauni ce totalizează 11..

În alte state din zonă. Kaşmirul era un principat cu o populaţie majoritar musulmană. se distinge în primul rând prin apartenenţa la lumea islamică dar şi prin trăsăturile antropologice.171.Nehru). sangleci. de asemenea clasificat separat de mulţi specialişti. adoptând limba şi religia ţării în care trăiesc. Se deosebesc trei subgrupuri inegale. În cazul citat. dialectele vorbite aici având o puternică influenţă românească172. Iugoslavia cu circa 600 mii sau 5. În afara kaşmirienilor propriu-zişi (6. în Afganistan şi au fost islamizaţi în ultimul secol. prin prisma modului lor de viaţă şi a autodeterminării pot fi acceptate între 3 şi 6 mil. L’aventure des langues en Occident. Robert Laffont.antropologice aproape pur europoide.). 170 Unul din ultimele grupuri etnice din regiune care au scăpat procesului de islamizare şi care sunt refugiaţi relativ recent din estul Afganistanului fiind înrudiţi cu paşaii. J. khowar. descurajată de către acestea. insesizabilă. b)Grupul iranian. oficial declaraţi fiind 180 000. -subgrupul nuristani. grupurile ţigăneşti sunt supuse unei asimilări progresive. îndeosebi sub forma unor mici etnii reziduale. paşaii din estul Afganistanului. dispersată pe un vast spaţiu. 172 H. ţigani în România sunt de-a dreptul irealiste pentru simplul motiv că ar semnifica o proporţie de 13-18% din totalul populaţiei. kalaş170 de pe văile afluente ale rîului Kabul. retrase în regiunea înaltă a Munţilor Hindukuş sau în Pamir (paraci.. estimările de circa 1 million (4% din total) par cele mai realiste. mai ales prin sedentarizare. slab diferenţiate: -subgrupul iranian oriental. Nucleul principal de concentrare se suprapune în prezent bazinului Dunării. cel puţin în România. Formează baza populaţiei din Iran. se recunosc drept…ţigani. aportul australoid fiind marginal iar cel mongoloid local. devenind astfel o problemă de interes major la nivel continental. Numărul lor nu depăşeşte 300 de mii.) dar ocupând un spaţiu mai vast. Tradiţiile şi obiceiurile proprii par mai bine păstrate în statele balcanice. conform cifrelor oficiale (Bulgaria cu 475 mii sau 6%) ori oficioase (Slovacia. mai ales în România este restrictiv. încât cu greu pot fi stabilite trăsături comune. Prezentând o mare varietate de dialecte şi ocupaţii. deşi atât trăsăturile antropologice cât şi cele lingvistice indică subcontinentul indian ca patrie originară a acestei populaţii cu tradiţie nomadă. fiind în diverse stadii de asimilare şi aculturaţie. Populează câteva văi de pe versantul sudic al Hindukuşului. doar o mică parte din populaţiile ţigăneşti autodenumindu-se ca atare. sud-estul Turciei sau izolat în Caucaz.). din Slovacia şi Ungaria pînă în Bulgaria. Paris. Spaţiul ocupat de acest grup nu este continuu fiind întrepătruns cu cel al populaţiilor turcice cu care s-au influenţat reciproc. estimări de 3 sau 4 mil. fiind creatorii unor mari şi strălucite imperii. conflictele din ultima jumătate de secol provocând un exod masiv al populaţiei hinduse spre alte regiuni ale Indiei. Exagerarea numărului este de obicei « opera » unor neprofesionişti în ale statisticii care ignoră realităţile. distingându-se asemenea altor munteni prin traiul sobru : shina din defileul Gilgit al văii Indusului. Astfel. în Uzbekistan. Toate aceste popoare nu depăşesc câteva sute de mii de locuitori fiecare. Majoritatea. din Asia Anterioară în Europa şi de aici peste ocean. Pretinsul caracter pejorativ al acestei denumiri derivă de fapt din automarginalizarea acestor comunităţi şi reticenţei faţă de exigenţele unor societăţi cu solide tradiţii sedentare. Tradiţional. Rolul popoarelor iraniene în istoria umanităţii a fost la fel de important în special în modul de organizare statală.1994. ponderea ţiganilor este chiar mai mare. la est de Kabul..6 mil. În prezent se manifestă o tendinţă de migraţie spre ţările Europei Occidentale. fapt rar în subcontinentul indian iar limbile lor posedă trăsături arhaice. dar privind obiectiv lucrurile. În Antichitate populau şi stepele pontocaspice unde au fost treptat asimilaţi sau împinşi spre regiunile muntoase ale Caucazului şi Pamirului.Walter. -subgrupul ţigănesc. multe surse vorbind de 10 sau chiar 20 mil. dominat de o castă aristocratică hindusă. kohistani. motiv al disputei continui dintre cele două state. işkaşimi etc. se apropie prin modul de viaţă şi caracteristicile antropologice de dardici dar lingvistic prezintă o situaţie mai complexă. chiar şi în ariile de concentrare mai puternică a acestora. oficial 138 mii).5%. Kaşmirul are un rol simbolic atât pentru India cât şi pentru Pakistan (este patria părintelui Indiei moderne. ormuri. Orientul Apropiat. Numărul lor constituie obiectul unor dispute. Afganistan. dar dintre numeroasele popoare care-l formau în Antichitate mai rezistă doar câteva. cel mai greu de clasificat. 171 Termenul rom impus de mass-media. mai restrîns numeric (130 mil. 114 . spre graniţa afgană. celelalte popoare. mai recent islamizate au un rol secundar. mai importante fiind grupurile de pe văile Başgal (kati) şi Waigal. majoritatea populaţiei reclamând independenţa sau unirea cu Pakistanul. cu circa 250 mii sau 5%. Tadjikistan şi sunt larg prezenţi în vestul Pakistanului.loc. cuprinde astăzi circa 38 mil.

exemplară este lucrarea lui X. astfel exercitând o influenţă masivă asupra limbilor din India sau a celor turcice.). Dintre popoarele dispărute din acest grup merită a fi menţionate : sciţii şi sarmaţii. utilizată în perioada medievală. pe ambii versanţi ai acestuia (Vahş. de la sud de lacul Aral.5 mil. Persana este limba unei vechi culturi. regiuni întinse fiind controlate de alte grupuri etnice (tadjici. vorbind astăzi limbi puţin diferenţiate. trimiţând la rădăcina comună indo-iraniană arya. grupuri importante de pathani sau stabili în bazinul Gangelui. 174 Proces accentuat în contextul războiului împotriva terorismului. -subgrupul iranian occidental. bahtiarii (circa 3 mil. o ramură a sciţilor. la est de Delhi. pe care-l controlează de câteva secole.U. Yaghnob. încă frecvente173. cel puţin în Iran. prototipul nomadului în Antichitate. asemenea altor popoare din acest grup. Autodenumirea lor este iron. deosebite prin apartenenţa la secta şiită a ismaeliţilor. au fost decimaţi ulterior sau asimilaţi de populaţiile turcice. multă vreme stăpînii stepelor nord-pontice. sogdienii şi bactrienii antici. deosebite prin modul de viaţă transhumant. Se disting în primul rând persanii. Răut în nordul Basarabiei.Fac excepţie pathanii sau afganii (peste 38 mil. Fayard. popor însemnat în Antichitatea tîrzie. În acest din urmă stat este vorba de o populaţie mongoloidă. 177 Persana de curte. baza populaţiei din Iran şi din unele regiuni ale Afganistanului (circa 38. prin diverse filiere. majoritar creştini ortodocşi şi care cuprindeau în Evul Mediu o ramură care a emigrat în sec.. cu vechi tradiţii citadine. au dispărut practic fără urmă topiţi în masa populaţiei persane176. asemenea modului lor de viaţă bazat pe nomadismul pastoral şi transhumanţă. ataşată culturii persane prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului. unde un proces de asimilare este resimţit atât de către populaţiile iraniene înrudite dar şi de cele turcice (circa 76. uzbeci)174. şugni. yazghulami. corasmienii.). actualul Bangladesh şi în provincia Rohilkhand. care controlau regiunile piemontane ale Pamirului şi Tian Şanului. paşto (puştu) este mai arhaică. pe cursul superior al lui Heri Rud).67 mil. originari din estul Platoului Iranian.A. « ţara sacilor ». spiritul islamic fervent sau spiritul de clan sunt alte trăsături caracteristice ale unei populaţii situată la confluenţa civilizaţiilor indiană şi persană. lăsând însă o serie de mici grupuri care prezintă interes etnologic pe văile înalte din Pamir. parţii.) din sud-vestul Afganistanului şi vestul Pakistanului (regiunea oraşului Peshawar) a căror limbă. rude cu sciţii. inclusiv ca limbă secundă). concurând multă vreme cu araba în lumea islamică. 175 Presupoziţia originii numelui oraşului Iaşi de la această populaţie nu este întru-totul convingătoare chiar dacă originea iraniană este certă în cazul unor hidronime din bazinul Prutului mijlociu precum Cubolta. 115 . Les nations du Prophète. 173 Asupra particularităţilor geografice. rolul dominant pe care-l aveau fiind serios zdruncinat.8 mil.de Planhol. sub comanda S. care au dăinuit în Asia Centrală pînă la marea invazie a lui Gingis Han. 176 Provincia Seistan din bazinul endoreic al râului Helmand provine din Sakhastana. Popor majoritar în Afganistan. care au lăsat un relict etnic pe versanţii Caucazului Mare (osetinii.IX-XI spre Ungaria (alanii sau iasii175). Astăzi are statut oficial în cele două state (exclusiv în Iran şi alături de paşto în Afganistan unde este numită dari177) încât numărul vorbitorilor este mult mai mare. unde dominau statul Horezm. Organizarea lor tribală. Autorul demonstrează în primul rând existenţa a două lumi islamice distincte : cea arabă şi cea persano-turcă fiecare cu propria „arie de influenţă”. cuprinde o serie de popoare desprinse din trunchiul comun medo-persan antic. mai ales în sud-estul continentului. Este cazul unor popoare din Zagrosul Central – lurii. element definitoriu al persanilor contemporani (hazarii din provincia Hezarajat. wakhi. roşani. mai important. circa 0. culturale şi istorice ale populaţiilor din Afganistan şi alte state majoritar musulmane. Piandj) : yaghnobi. 1993.). profund influenţaţi cultural de cultura elenistică şi de cea budistă au avut o soartă similară. numiţi generic pamirieni (circa 200 mii). Pe parcursul perioadei medievale. contopindu-se cu populaţia locală (în Bengalul Oriental. bartangi. un lexic important pătrunzând şi în limbile europene. opus sedentarismului tipic majorităţii populaţiei persane. în diferite epoci. înrudită cu parţii şi care stau după toate aparenţele la baza formării conglomeratului etnic pashtun. a fost profund bulversat de ocupaţia sovietică (1979-1989).

se remarcă prin spiritul războinic şi prin aptitudinile mercantile.) sau la cunoscutelor „O mie şi una de nopţi” considerate adesea drept arabe deşi sunt de origine persană. cf. a la C. Irak (1/5).). de la Golful Oman pînă în Turkmenistan. Suprapuse unor elemente asianice pe care le-au asimilat.N. legate de migraţia „popoarelor mării” (sfîrşitul mileniului II î.. primii distingându-se parţial printr-o particularitate culturală rară. adesea umbrită sau confundată cu cea arabo-musulmană în care se încadrează în sens mai larg în epoca modernă.). Remarcabilă în cazul tuturor popoarelor iraniene este stabilitatea lor în aceleaşi locuri în care s-au format acum câteva milenii. Dincolo de asemănările cu lumea arabă. după cele mai multe păreri sunt urmaşii anticilor mezi. ocupând în Antichitate cea mai mare parte a Anatoliei unde au creat o civilizaţie originală influenţată de cele din Orientul Apropiat (sfîrşitul mil. 1999. aceste oraşe fiind revendicate de tadjici drept capitale istorice.U.7 mil. În Iran.Foarte apropiaţi de persani sunt tadjicii (12.E. alăturează o serie de populaţii înrudite cu persanii dar cu un mod de viaţă distinct. Originari din regiunea Mării Caspice. după ce în prealabil au suportat refugiul dramatic în Turcia pe durata războiului americano-irakian din 1991. Badakhshan etc. grupuri importante de kurzi trăind pînă în nord-estul Iranului. fiind larg răspândiţi în afara ariei de origine (Istanbul.S.6 mil. Kurzii. împreună). Ankara etc. unele surse indicând peste 25 mil. mai numeroşi (5.6 mil. De l’U. denumit Kurdistan li se refuză. motiv suficient pentru autorităţile uzbece au închis în 1996 toate şcolile tadjice.n. Iran (1/5) la care se adaugă fracţiuni mai reduse în Siria şi ţările caucaziene precum şi o diasporă masivă în Europa Occidentală. J. Principalul popor era cel hitit ale căror incursiuni au avansat pînă în Egipt şi Mesopotamia. În Turcia practic minoritatea kurdă nu este recunoscută. 179 Regiunile oraşelor Buhara şi Samarkand mai ales.3 mil.n. determinat de climatul blând şi umed de pe coastele Mării Caspice (circa 6. Un statut aparte îl au kurzii din Irak.). Un caz tipic este cel al unor mari cărturari musulmani (Avicenna de ex.n. în numele unor principii. 2)Ramura anatoliană Constituie cel mai vechi grup de popoare indo-europene. asemenea arabilor. caz mai rar în istorie. luviţii. Divizaţi între Turcia (2/5). apartenenţa la iudaism.I î. majoritatea trăind în vestul extrem al Pakistanului. cu un aport lexical turcic consistent. deosebiţi prin apartenenţa la ramura sunită a Islamului şi prin păstrarea în uz ca limbă literară a persanei medievale.mil. asimilarea lingvistică avansează în pofida diferenţelor religioase (kurzii sunt musulmani suniţi) dar şi în contextul unei dispersii.). -subgrupul iranian de nord-vest (caspic).e. Ellipses. nu numai dreptul la autodeterminare dar chiar dreptul la existenţă ca grup etnic distinct. Aceştia trăiesc atât în Iran cât şi în Azerbaidjan sau Daghestan: taţii şi talîşii. carienilor şi ai altor popoare care au rezistat pînă la cucerirea macedoneană (sec.I. mazanderanii şi ghilakii de pe coasta sudică a Mării Caspice. suprapuşi unor populaţii asianice. fiind supuşi din toate părţile unei politici de asimilare.).4 mil. 116 . majoritari în Tadjikistan. populaţiile iraniene au trăsături culturale profund originale pe care le afirmă în orice ocazie. continuatori ai unor vechi populaţii antice. motiv pentru care cunosc o dispersie maximă. după toate probabilităţile.. Izmir. deşi formează după cele mai plauzibile surse între 15-20% din populaţie. impunându-şi autoritatea temporar. III. favorizată de absenţa unei unităţi lingvistice. 178 Termenul tadjik desemna arabii în perioada sasanidă. precursori ai lydienilor. unitar. Constituie componenta de fond a populaţiei din Anatolia actuală. dispărute de multă vreme. care dispun de autonomie şi sunt sprijiniţi de forţele O.) sunt înrudiţi îndeaproape cu persanii dar prezintă trăsături mai arhaice. Aflaţi în centrul atenţiei în ultimele decenii fiind unul din rarele popoare atât de numeroase (22. au creat un imperiu înfloritor. dovadă a solidităţii civilizaţiei medo-persane. Limba hitită.)178.Radvanyi. fiind primii indo-europeni ajunşi la un stadiu avansat de civilizaţie. în sudul Uzbekistanului179 în vestul extrem al Chinei. Balucii (8. şi ocupând un spaţiu continuu. Alte popoare din aceeaşi zonă erau palaiţii.e. probabil iranizate. deşi au fost situaţi în calea marilor migraţii. în regiunile nord-estice ale Afganistanului (Herat.IV î.) când a început un proces de elenizare.R.S. modul lor de viaţă fiind pînă de curând seminomad. probabil chiar mai mulţi.e. citadină prin excelenţă. prin urmare tadjicii sunt persani de rit sunnit.

n. Paris în care este demonstrată înrudirea culturală a hitiţilor cu purtătorii culturilor Cucuteni şi Gumelniţa din Neoliticul târziu.A.descifrată de B.IV î. nr.Hrozny în 1920.VI e. factor de răspândire a creştinismului şi civilizaţiei în estul Europei.) şi a rezistat în aria de formare pînă la începutul secolului al XX-lea când conjunctura dezagregării Imperiului Otoman a generat represiuni din partea tinerei republici turce a lui Kemal Ataturk. 0. Les Hittites et la diaspora indo-européenne. în Siria şi Liban.).) când sub presiunea demografică din îngustele cîmpii litorale ale Eladei şi a ţărmului estic al Mării Egee s-a produs o masivă mişcare de colonizare cu profund rol civilzator în jurul Mării Mediterane şi al Mării Negre. O mare parte a populaţiei a fost obligată să se refugieze în diverse ţări ale Europei. atingând la est Indusul şi trecând în Asia Centrală dincolo de Sîr Daria.1/1993. Tendinţa spre emigrare a acestui popor cu vocaţie comercială şi artizanală. Un alt moment important este cel macedonean (sec. Orientului Apropiat şi peste ocean formând una din cele mai caracteristice diaspore. evenimentele tragice menţionate amplificând de fapt acest fenomen care continuă şi în zilele noastre când grupuri masive de armeni stabiliţi în alte republici ex-sovietice (Azerbaidjan mai ales) se refugiază în statul armean independent din 1991. 4)Ramura greco-macedoneană (elenă) La fel de redusă ca întindere spaţială dar cu un rol capital în evoluţia culturii şi civilizaţiei europene. în Rusia etc. armenii. au fost creatorii unei vechi civilizaţii originale. include cel mai vechi popor civilizat al Europei.n.e. Apogeul dezvoltării civilzaţiei greceşti a fost atins însă mai tîrziu (sec. în Rusia sau în Occident. XIV-XV. constituind unul din principalele elemente comercial-meşteşugăreşti. Micene). teritoriu cu populaţie majoritar armeană care aparţine de jure Azerbaidjanului dar este ocupat de facto de armata armeană în urma unui conflict sîngeros (1989-1993). poate chiar mai devreme.) când într-o conjunctură favorabilă este creat cel mai vast Imperiu cunoscut pînă atunci pe ruinele fostului Imperiu ahemenid. în Franţa. manifestate printr-un adevărat genocid care continua masacrele anterioare din perioada 1890-1915 (circa 1. din care peste jumătate trăiesc în diaspora (0. În spaţiul românesc prezenţa armenilor este veche.). Un caz aparte îl prezintă Karabahul de Munte.9 mil. cei mai mulţi considerându-i invadatori proveniţi din estul Peninsulei Balcanice ca şi frigienii sau armenii de mai tîrziu.VII-V î. Un al treilea moment important l-a constituit formarea Imperiului Bizantin pe ruinele celui roman căzut sub loviturile marilor migraţii (sec. 0. Grecii (elenii) stabiliţi în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice pe parcursul mileniului al II-lea î.n.e. a căror istorie este deosebit de zbucuiumată.Sargent.III e. azeră).5 mil. cuprinzând în limitele sale toate marile focare de cultură şi civilizaţie ale Orientului Antic. 117 . B.180 3)Ramura armeană Este formată dintr-un singur popor. Limba armeană este apropiată lexical de grupul iranian dar prezintă trăsături structurale comune cu limba greacă sau cu unele limbi vecine din alte familii (georgiană.n. Aceasta a modificat profund harta etnică a Asiei Mici. prezintă un interes comparativ deosebit fiind cea mai veche limbă indo-europeană scrisă. este foarte veche..8 mil. Revue d’études anatoliennes. 180 Cf. Ciclade. încât Armenia Mare şi Cilicia (azi în Turcia) şi-au pierdut complet caracterul armean. angrenaţi în migraţia „popoarelor mării” s-au stabilit în Anatolia Orientală unde au asimilat populaţiile asianice ale regatului Urartu.U. asemenea evreilor. încă de la fondarea lor în sec. cel puţin în tîrgurile moldoveneşti.. în S. Numărul lor depăşeşte 7 mil. influenţată iniţial de cea egipteană sau feniciană (Creta. Procesul de elenizare care a urmat a favorizat sinteza acestor diverse civilizaţii şi penetrarea influenţei romane în Orient.e.3 mil.5 mil. acest popor rezistând doar în Armenia Mică. fără probe arheologice convingătoare. 0. Originari din Peninsula Balcanică. încă nereglementat.victime). indiciu pentru unii specialişti al localizării ariei de origine a acestora în această regiune. prezentând asemănări cu toate celelalte ramuri ale acestei vaste familii. Este considerat cel mai vechi popor creştinat (sec. al XIXlea.n. aflată sub ocupaţie ţaristă de la începutul sec.

derivate din trunchiul grecesc dar au fost reabsorbite ulterior. gravitând în sfera de influenţă culturală grecească. sudul Rusiei şi al Ucrainei) s-au repliat pe teritoriul actual al Greciei după 1990. Tracii ca şi ilirii cuprindeau mai multe populaţii înrudite. regiuni întinse populate de greci în Anatolia (regiunea oraşului Smirna. cealaltă rămânând doar în sfera de interes a religiei ortodoxe. apropiat de traci după unele păreri. despărţite de rîul Shkumbin.Roux. 6)Ramura toharică Constituie ramura cea mai orientală a vastei familii indo-europene. Populaţii indoeuropene au trăit în acest spaţiu din timpuri străvechi.5-15 mil. popor complet diferit de indo-iranienii vecini. academică. în tot bazinul mediteranean şi în cel pontic (încă din Antichitate) iar în ultimele secole secole şi în Americi. atât antropologic. fiind europoizi nordici. de la MSH. diferenţiate parţial şi de apartenenţa religioasă sau confesională. azi Trabzon) au fost evacuate în urma războiului greco-turc din 1920-1923 ca şi regiunea din jurul oraşului Istanbul sau mai recent nordul insulei Cipru (circa 1. la poalele Munţilor Kunlun. aşa cum a fost şi cazul geto-dacilor din spaţiul carpatodunărean. litoralul pontic din regiunea oraşului Trapezunt. macedonenii erau un popor distinct. remarcaţi mai târziu prin adoptarea budismului. creştini ortodocşi în sud. De timpuriu s-a constituit o diaspora grecească activă (termen grec care desemnează pe cei răspândiţi în afara ariei de origine). Frigia. Albanezii sunt urmaşii probabili ai vechilor traci (sau şi iliri) fiind majoritari în Albania. Ed. arcadienii din Pelopones. unele constituindu-se treptat ca popoare distincte..persoane evacuate). dovedite arheologic prin culturi similare celor din stepele nord-pontice dar probabil au fost asimilate de alte grupuri vecine aşa cum s-a întîmplat şi cu toharii.I al erei noastre. Prezintă interes comparativ pentru limba română datorită elementelor lexicael comune provenite din substratul trac comun. Înrudiţi după toate aparenţele cu armenii şi greco-macedonenii. Insular sunt prezenţi şi în sudul Italiei. în special cele din fosta Uniune Sovietică (Georgia. Cultura şi arta greacă este de regulă concepută ca fundamentul modelului cultural european. destul de divergente – tosca în sud şi ghega în nord. Albaneza cunoaşte două forme lingvistice. romanizat sau slavizat pe parcursul mil. în provincia iugoslavă Kosovo şi în vestul Macedoniei181. Astfel. dintre care în Grecia şi Cipru trăiesc circa 11 mil. baza populaţiei din spaţiul carpato-balcanic şi nord-vestul Anatoliei (Mysia. Bithinia). Calabria) sau prin emigraţie recentă în diverse state occidentale şi peste ocean.e. Tot în această perioadă. 118 . musulmani sau mai rar catolici în nord (regiunea oraşului Shkoder). limba purificată. fapt cu urmări importante în dispersia lor spaţială. Paris. 5)Ramura traco-iliră Unul din marile grupuri de populaţii indo-europene în Antichitate. stând la baza unui bogat lexic cu vocaţie universală din domeniul cultural sau tehnic. spre deosebire de latina care a evoluat spre limbi distincte (romanice). Din 1976. limba populară şi katharevusa. Les Albanais de Yougoslavie. Limba greacă are o importanţă majoră. dar care au fost profund influenţaţi de civilizaţia greacă.I î. În Antichitate. cât şi 181 Pentru detalii referitoare la modul în care s-a format minoritatea albaneză în fosta Iugoslavie şi corelaţia dintre înapoierea economică şi conflictele latente din zonă (în anul scrierii lucrării) poate fi consultat M.Din aceste sinteze continui s-a născut poporul grec actual care. Numărul total al grecilor este apreciat la 13. vestul Europei şi Australia. asemenea armenilor.6-2 mil. cappadocienii şi ponticii din Asia Mică. Unele comunităţi. Constituie substratul majorităţii populaţiei din sud-estul Europei. dispărută în condiţii la fel de misterioase ca acelea în care s-a stabilit în vestul Chinei actuale. unde sunt pomeniţi de la sfârşitul mil. au avut mult de suferit de pe urma convulsiilor Imperiului Otoman în dezagregare. reprezentat astăzi doar de albanezi (circa 6 mil. nu s-au remarcat printr-un rol deosebit în istorie. azi Izmir. constituiau grupuri lingvistice distincte. Forma actuală este esenţial diferită de cea antică (elina) fiind numită neogreacă şi prezentând două variante aflate în uz – dimothiki. 1992. încă din Evul Mediu (Sicilia. prima variantă a fost promovată ca limbă oficială. precum şi ciprioţii.n.).

S. mai ales că aceasta nu beneficiază de drepturi politice depline decât dacă dovedesc loialitate statului şi o bună cunoaştere a limbii oficiale182. 7)Ramura baltică Redusă numeric (circa 5 mil. începând cu sec. unde cel puţin în oraşe. foarte apropiate de altfel. din estul Iranului până în nordul Indiei la începutul erei noastre erau probabil înrudiţi cu toharii deşi unii văd în ei doar o ramură a sciţilor orientali. Concomitent se produce şi diferenţierea celor trei popoare.U. mai tîrziu spre est. migraţia populaţiei slave a diminuat enorm ponderea populaţiei autohtone.) au suportat ca şi bieloruşii. maloruşii sau rutenii). dar eterogenă din punct de vedere antropologic.). dar o parte importantă (cazacii) şi-au păstrat o independenţă formală în stepele nord-pontice. Donbass) sau în regiunile de colonizare din sudul Siberiei şi din Extremul Orient.A. -ucrainenii (ruşii meridionali. 2002). în contextul plecării unei părţi din populaţia slavă dar şi al asimilării.1% la 29.. majoritatea fiind bilingvi. rezultând astfel trei subgrupuri distincte.) este formată în prezent din două popoare ale căror limbi sunt foarte arhaice.). mult timp sub jurisdicţie polono-lituaniană. proces la care au participat masiv împreună cu ruşii.6 mil. care au scăpat ocupaţiei ţariste fiind totdeauna încorporaţi în statul polon. spre sud şi vest.8 mil. mai ales în ariile marginale (Kuban. este formată din popoare recent constituite ca urmare a migraţiei din aria de origine. Limba maternă letonă a fost revendicată însă de 62% din populaţie (cf. Distincţia principală provine din faptul că sunt majoritar uniaţi şi au participat masiv la emigraţia peste ocean – Canada (0. În perioada ocupaţiei sovietice (1940-1989) Lituania şi-a păstrat mai bine caracterul dominant baltic spre deosebire de Letonia. O distincţie netă separă ucrainenii vestici (rutenii). armeană şi traco-frigiană fapt ce ar putea trăda o desprindere timpurie şi o migraţie spre est dar prezintă paralelisme frapante cu limbile indo-europene din extremitatea vestică a Europei (celtice sau germanice). al X-lea şi organizându-se într-un stat puternic sub comanda unei elite scandinave (varegii) s-au impus durabil în estul Europei cu o paranteză între secolele XIII-XV când marea invazie tătară a pus sub semnul întrebării soarta numeroaselor cnezate ruseşti. colinară şi umedă dintre Vistula şi Nipru (Polesia). diverse populaţii de origine turanică şi fino-ugrică. au avut o evoluţie ceva mai complexă. vorbind şi rusa. sovietice. cunoscută din numeroase texte.) originar din regiunea forestieră. populaţia de bază a Bielorusiei şi a regiunilor vecine din Polonia şi Ucraina (9. Un număr important au emigrat spre Americi şi Australia în contextul ocupaţiei ţariste sau mai tîrziu. Kuşanii. Localizaţi la est de Marea Baltică s-au conservat într-o regiune disputată între germani şi slavi.2 mil.lingvistic. unui comunicat al Institului Naţional de Statistică din Riga din 17 ian. creatoare a unui vast imperiu. fenomen explicabil prin caracterul mlăştinos al ariei lor de răspândire. 8)Ramura slavă Constituie unul din grupurile majore de popoare din Europa (290 mil. mai tîrziu în Imperiul habsburgic.6% în 2000 pe când populaţia rusă a scăzut de la 34.VI e. au asimilat în drumul lor spre est şi nord-est.6 mil.n. între hanatul tătar al Crimeei şi cnezatul moscovit al ruşilor. corelată de multe ori cu ramura baltică de care se apropie lingvistic şi antropologic. cei mai numeroşi. în perioada ţaristă şi sovietică (sec-XVII-XX) un proces de deznaţionalizare care face dificilă diferenţierea etnică. Popoarele baltice ocupau un spaţiu mai extins în trecut. unele dintre ele au fost asimilate de către slavi : mazurii din Polonia sau o parte a lituanienilor care constituie substratul populaţiei bieloruse. inclusiv cei trecuţi după 1596 sub jurisdicţia confesională a Romei (uniatism). de aceea sunt utile în studiile comparative indo-europene – letonii şi lituanii. prusienii şi jatvienii au fost asimilaţi de către germani în Prusia Orientală etc. După 1990 se observă o tendinţă inversă. fiind astfel ocoliţi de invazii. Argentina (0.6%.2mil. supusă mult timp deznaţionalizării. separate adesea cultural : a)slavii estici. Limba (dialectele) lor. populaţie central-asiatică. (1.).) 182 Ponderea populaţiei letone a crescut de la 52% în 1989 la 57. 119 . Mult mai importanţi numeric (45. sub impulsul unor influenţe diverse: -bieloruşii. Brazilia. majoritatea gravitând în orbita statului medieval polon. Adoptând creştinismul ortodox în sec. era mai apropiată de hitită. Puţin diferenţiată lingvistic.

în principal în Ucraina şi Kazahstan. Teritoriul actual a fost delimitat prin Tratatul de la Paris din 1947. c)slavii meridionali. numărul celor care o vorbesc curent nedepăşind totuşi cu mult 175 mil.G. Se adaugă acestor trei popoare.A.) de unde cea mai mare parte s-au retras după 1945. Ca şi ucrainenii au contribuit masiv la migraţia eruopeană modernă (2. în pofida unor aprecieri care consideră în mod exagerat rusofonă întreaga populaţie a fostei U. pe cursul inferior al Vistulei şi polabii.Moldova. proprietatea privată.S. asimilaţi de multă vreme.) sau în vestul Ucrainei.Mendras. circa 8 mil. Conform Institutului Naţional de Statistică din această ţară. soldul migraţiei externe a depăşit totdeauna nivelul de –1%anual. pe cale de asimilare totală185. care locuiesc în mare parte în aria de origine a slavilor dar au cunoscut fluxuri şi refluxuri spre est şi vest.).R. În perioada sovietică s-a format o puternică diasporă internă. kaşubii. -cehii (11. În total. 184 Cf.U. Felix Alcan. Distincte sunt şi alte grupuri localizate mai ales în regiunea carpatică : huţulii din Carpaţii Păduroşi.. unde au fost supuşi unui proces intens de maghiarizare. statul polon dispărând practic între 1769-1918. în contextul geopolitic extrem de instabil al Peninsulei Balcanice.Birnbaum. spre acesta repliindu-se majoritatea polonezilor din Europa.S. Între 1918-1992 au format un stat unitar divizat amiabil în 1991. O mare parte din populaţia de origine poloneză. Limba rusă cunoaşte încă o utilizare masivă în tot acest spaţiu dar şi-a pierdut rolul în comunicarea internaţională. Paris.) sunt două popoare strîns înrudite. Bielorusia şi Lituania (circa 1. înaintând treptat spre est pînă la Pacific sau chiar dincolo de acesta. M. Lübeckul dar şi Berlinul au o origine slavă). lemkii şi boikii din Beskizi care locuiesc şi în estul Slovaciei sau în sudul Poloniei. efectele căruia creează încă tensiuni între Slovacia şi Ungaria. diferenţiate de jurisdicţia politică diferită (germanică respectiv maghiară).. Totuşi o mare parte a ruşilor (circa 22 mil. Marea Britanie) fiind complet asimilate. în Sociologie des nationalismes. multe comunităţi plecate pentru muncă sau refugiate în statele Europei Occidentale (Franţa.) şi slovacii (5.etc. nedepăşind 40 mil.) continuă să trăiască în „străinătatea apropiată”. din aceasta derivând multe dintre atitudinile ruşilor. statele baltice şi R. 185 La 1880 erau în număr de 176 000 şi locuiau în întreaga Luzacie pentru ca în 1900 să se înregistreze doar 93 000. Numărul vorbitorilor de polonă este mult mai mic.. rezultat al amestecului cu o veche populaţie românească. trăieşte în diaspora (una din cele mai puternice din S. Le mythe du nationalisme russe. 1998.repatriaţi).. unde ruşii constituiau de multe ori elita politico-economică. în majoritate ruşi şi germani.) de multe ori din motive politice. generate de tendinţele expansioniste ale germanilor şi ruşilor. în celelalte republici ex-sovietice. Estimările actuale oscilează între 25-50 mii. PUF. Caracteristic Rusiei este faptul că ea nu s-a constituit ca un stat naţional ci ca un imperiu. creând şi o cultură originală. şi-a impus limba în aceste limite. b)slavii vestici.). Germania. concetraţi în partea înaltă a provinciei (L. cuprind în prezent trei popoare principale : -polonezii (48. mai divizaţi şi mai diferenţiaţi. dir. câteva grupuri mai reduse dovedind extinderea anterioară a populaţiei slave spre vest : luzacienii (sorbii) din sud-estul Germaniei.R. de confesiune catolică. Niederle. patriotismul ruşilor fiind unul de sorginte „imperială”. aflaţi în fază avansată de asimilare cu toată politica de sprijin acordată încă din timpul fostei R. de neînţeles pentru occidentalii de care îi desparte individualismul. al VII-lea. parţial retrasă după prăbuşirea acestui stat în 1991 (circa 3-4 mil. Au fost puse astfel bazele mai 183 Cele mai masive plecări ale ruşilor s-au constatat în Kazahstan. valorile maxime fiind înregistrate în anii 1993-1995 (până la –2. mai puţin numeroşi. între 1991-2000 au plecat din Kazahstan peste 2 000 000 persoane (12% din populaţie). fiind apropiaţi de populaţiile majoritare din aceste state etc.7 mil. comparabilă ca valoare celor occidentale. răspândiţi pe un spaţiu vast.5 mil. 1916). -ruşii sunt unul din marile popoare ale lumii (141 mil.D. P.5 mil.2 mil.S (circa 300 mil. Poporul dominant din Imperiul Ţarist şi fost U. La race slave.). în care s-au instalat începând cu sec. mărturie rămînând doar toponimia (Rostockul. de pe cursul inferior al Elbei.5 mil. cauzate în primul rând de criza regiunilor industriale din nordul acestui stat. Limba rusă face o diferenţă netă între russkii (rusesc în sens etnic) şi rossiannîi (rusesc în sens statal) ca şi între Rus’ (Rusia etnică) şi Rossia (Rusia imperială). comunităţile din Asia Centrală şi Caucaz reducândiu-se drastic ca urmare a conflictelor generate de dezagregarea statului sovietic183. între 1991 şi 1998. capitalismul şi democraţia184.S. Ca şi polonezii formează comunităţi importante în diaspora (America de Nord mai ales) iar slovacii au contribuit într-o măsură însemnată la popularea unor regiuni din Cîmpia Panonică. 120 .5%anual).

Cei circa 16. Numărul lor în această regiune era mai mare înainte de războaiele balcanice dar cea mai mare parte au preferat să plece spre Bulgaria. În prezent. cazul Austro-Ungariei. constituind nucleul statului iugoslav creat în 1918.). scrisă cu alfabetul latin. populaţia romanizată de pe coasta adriatică) şi de către maghiari. în care au fost implicate marile puteri europene. turcesc) dar de limbă sîrbo-croată. sîrbii bosniaci în bună parte. mai deosebiţi de ceilalţi slavi meridionali prin afinităţile antropologice şi lingvistice cu popoarelor neslave vecine (români. Sarajevo avant et après le siège. 186 De ex. De la est la vest se pot distinge astăzi trei mari ansambluri etno-lingvistice a căror delimitare nu este totdeauna facilă : -bulgarii (7. sîrbii din sangeacul Novi Pazar. precum Rusia ţaristă. pe lîngă substratul trac romanizat adăugându-se un aport turanic important (proto-bulgarii veniţi din bazinul Volgăi în sec. la care se adaugă prolifica populaţie musulmană. erijate fie în apărătoare ale creştinilor sau slavilor din Balcani.Tito era croat. subzistă încă în nordul Greciei actuale unde sunt supuşi unei asimilări rapide. Numiţi pomaci aceşti locuiesc în special în regiunea munşilor Rodopi. al XX-lea să plece în această ţară. mulţi pomaci au preferat pe parcursul sec. Harmattan. compozită ca origine etnică (aport albanez. creuzetul unui amestec de populaţii în care rolul substratului traco-ilir romanizat a fost esenţial. fie prin interesul economic sau politic arătat acestei regiuni.5mil. -sîrbo-croaţii. Sîrbii din est. au devenit destul de divizaţi din punct de vedere cultural.al VII-lea). Antropologic. 251 mii erau bosniaci musulmani (52%). Expresia cea mai recentă a acestor divizări sunt conflictele care au urmat dezmembrării fostei Iugoslavii (1992-1996). cu toată existenţa unei unităţi lingvistice indiscutabile. după conflict. secesiunea survenită în 1991 declanşând un conflict care avea să detoneze complicata problemă bosniacă. 121 . incomplet evaluate. din cei 355 mii locuitori deja 309 mii (87%) erau bosniaci musulmani. opusă limbii sîrbe. Constituirea statelor moderne ale slavilor sudici a generat în aceste împrejurări controverse care au degenerat adeseori în conflicte sîngeroase.Sanguin. regatului maghiar iar mai tîrziu Imperiului Habsburgic. albanezi). foarte numeroasă pe atunci în această ţară. În 1997. ortodocşi ca şi bulgarii s-au remarcat prin spiritul de independenţă clar exprimat. nu au nici o bază ştiinţifică. în care şi-au asumat rolul principal. de amble părţi ale frontierei greco-bulgare. Germaniei sau Italiei.5mil. Slavona folosită în biserica ortodoxă din ţările române în perioada medievală era de origine bulgară. I. limba oficială în Gorna Makedonia fiind de fapt un dialect al limbii bulgare. bulgarii şi macedo-slavii sunt un amestec complex. O parte a acestor populaţii a fost antrenată în perioada războaielor ruso-turce de la sfîrşitul sec-al XVIII-lea în colonizarea regiunilor din nordul Mării Negre (sudul Basarabiei şi al Ucrainei). nr 27/1998. Divizarea macedo-slavilor este recentă şi are mai degrabă raţiuni politice. Dialectul lor este destul de diferit de bulgara literară datorită masivelor împrumuturi lexicale din limba turcă. unde trăiesc şi astăzi (0. divizarea Bosniei-Herţegovina în două entităţi – sîrbă şi croato-musulmană. au suportat mai greu această dominaţie sîrbească cu toate că principalul conducător iugoslav din perioada comunistă. Paris.L. Supuşi din sec.).A.sîrbo-croaţi (inclusiv musulmanii) formează astăzi şi o diasporă importantă în unele state vest-europene sau peste ocean. Bosniacii din partea centrală sunt constituiţi din ambele comunităţi – sîrbă şi croată. Secesiunea acestora din urmă a dus la cel mai sîngeros conflict armat cunoscut de Europa postbelică. în Géographie et culture. doar 18mii croaţi şi numai 16 mii sîrbi (cf. influenţând astfel semnificativ limba română. asigură un echilibru fragil şi o relativă omogenizare186.4 mil. Majoritatea bulgarilor şi macedoslavilor sunt creştini ortodocşi dar un număr important (400 mii) sunt musulmani.) şi macedo-slavii (1. greci. în schimbul populaţiei greceşti.multor organizaţii statale de inspiraţie bizantină. cu preţul unor deplasări masive de populaţie. Un număr estimat la circa 300 mii. catolici şi influenţaţi timp îndelungat de către italieni (asimilare a dalmaţilor. restul declarându-se „iugoslavi”. Croaţii din vest.. al XIV-lea Imperiului Otoman sau în cazul celor din extremitatea vestică.B. 35 mii croaţi şi 134 mii sîrbi.6 mil. efect al deplasărilor pentru lucru de după 1950 dar şi al unor migraţii mai vechi sau generate de recentele conflicte. Tendinţele tot mai clar exprimate de delimitare a unei limbi croate. unele comunităţi fiind islamizate : pomacii din Rodopi. Solidari cu Turcia. scrisă ca şi bulgara cu alfabetul chirilic. la Saraievo în 1991 din cei 493 mii loc. torbeşii din Macedonia etc. cel mai vast dar şi cel mai divizat ansamblu. greşit catalogat ca interetnic.

exprimată şi prin numărul actual (389 mil. Asimilând tradiţiile culturale romane prin filiera creştinismului catolic au asigurat astfel o unitate culturală Europei Occidentale. apoi spre sud şi sud-est. amestecându-se cu populaţiile locale romanizate sau împingându-le spre extremităţile vestice ale continentului (cazul numeroaselor populaţii celtice).) la care se adaugă populaţiile insulare ale Islandei şi Far Oer (0. în special a suedezilor şi norvegienilor. mai întîi spre est. Popoarele germanice s-au diferenţiat de timpuriu în trei grupuri bine personalizate dintre care unul a dispărut prin asimilare în timpul marilor migraţii : a) grupul gotic. Astfel a început marşul spre est al germanilor propriu-zişi sa colonizarea vikingă ori mai tîrziu aventura britanică a colonizării Lumii Noi. dispărând în contextul amplelor mişcări amintite.e. marile migraţii care aveau să pună capăt Imperiului Roman. vorbeau limbi distincte de cele germanice actuale. peste o treime din efectivele menţionate trăind în diaspora nord-americană.n. polarizarea culturală de către grupul majoritar şi cultivarea unei anumite superiorităţi faţă de cultura minoritară. grupează populaţiile formate pe baza mixtării unor elemente de factură celtică sau romanizată pronind de la un fond dominant germanic al cărui nucleu se suprapune bazinului inferior al Rinului şi Wesserului. sub impulsul unor populaţii turanice.Bayer. Plurilinguisme – „contact” ou conflict des langues.9 mil.). I. Stabilit în ultima parte a mil. pe coastele sudice ale Mării Baltice a migrat câteva secole mai târziu spre stepele nord-pontice unde s-au divizat în mai multe ramuri. î. Popoarele germanice din această perioadă se distingeau prin spiritul militar deosebit. deosebirile pe plan cultural sau economic între cele patru popoare scandinave fiind minore. cu un rol hotărâtor în istoria ultimelor două milenii şi mai ales a ultimelor secole. în vecinătatea slavilor şi celţilor. astfel ajungând să domine cea mai mare parte a Europei Occidentale.) formează cel mai vestic şi cel mai redus ansamblu. Popoarele germanice s-au remarcat pe parcursul întregului Ev Mediu prin prolificitatea lor care a generat destul de rapid o presiune demografică. efect al îndelungatei convieţuiri cu austriecii. unde s-au asimilat rapid datorită apropierii culturale de britanicii dominanţi. dar la începutul erei noastre au început o lentă migraţie. O parte a slovenilor trăieşte în afara frontierelor actuale. atingându-se astfel o dispersie maximă la scară planetară. se distinge în primul rând prin tipul antropologic specific europoizilor nordici. în direcţia Bizanţului pentru ca în final să se orienteze spre sud-vest în direcţia Imperiului Roman de Apus.) sau prin rolul coordonator al vieţii politicoeconomice mondiale. Autorul deosebeşte şi trei faze în procesul de asimilare forţată : limitarea accesului la cultura proprie prin crearea unei conştiinţe artificiale (wendisch în cazul dat). Iniţial. urmaţi de norvegieni (6. în absenţa unui flux de repatriere dar în contextul unei politici de izolare culturală şi divizare a grupului.5mil. fiind unul din cele mai avansate popoare din lagărul fost comunist. Sunt majoritar protestanţi şi au aptitudini deosebite pentru democraţie şi valorile umane cele mai înalte. asimilarea lor completă fiind o chestiune de timp187. în Italia şi Austria (Carinthia). H. 1997. 9)Ramura germanică Este una din ramurile indo-europene majore. germanii ocupau regiunile forestiere ale Europei Nord-Vestice. cf. Sunt urmaşii vechilor vikingi şi vorbesc limbi strîns înrudite. puternic conştientizată astăzi şi văzută ca un model universal mai ales după ce s-a extins în Lumea Nouă şi s-a impus prin capacitatea de progres în faţa altor civilizaţii. Au generat. Aceasta se petrece într-un stat occidental şi este perfect aplicabil la situaţia românilor din teritoriile ocupate de sovietici sau a celor sud-dunăreni. Harmattan.4mil. Cei mai numeroşi sunt suedezii (12.2mil. distingându-se prin dispersia extremă ca urmare a colonizării unor regiuni din Lumea Nouă. unde tratamentul lor nu este totdeauna la înălţimea drepturilor clamate în alte situaţii de către statele occidentale.) şi danezi (5.-slovenii (2. b)grupul scandinav. Populaţiile de factură gotică. 122 . prin inventarea etnonimului wendisch. mai inovatoare. c)grupul germanic occidental. de unde o parte importantă s-a deplasat spre Insulele 187 Astfel dacă în 1880 trăiau în Carinthia circa 85 000 sloveni.). format probabil în sudul Scandinaviei unde există o insulă numită Götland dar şi o provincie Gotland sau un oraş Göteborg. dar nu au lăsat urme durabile. Paris. izolarea şi divizarea grupului minoritar prin slăbirea coeziunii şi deteritorializare. Participarea popoarelor scandinave la popularea Americii de Nord a fost foarte importantă.4 mil. cu o puternică amprentă culturală germanică. numărul lor s-a redus la 43 000 în 1951 şi la numai 15 000 în prezent.

folosind pe lîngă dialectul luxemburghez. cetăţeni cu ascendenţă germană numai în S. Argentina. Ca urmare a celui de-al doilea război mondial. Chile sau Australia). unele evaluări.5mil. Bilingve sunt şi numeroasele comunităţi germanofone din Franţa şi Italia. Slovacia. cu excepţia celor din fosta U. dominant protestant şi de tip antropologic europoid nordic.R. Luxemburg. frizonii din Insulele Frisice şi regiunile litorale vecine. care vorbesc o limbă arhaică.. nordul extrem al Italiei (Tirolul de Sud) iar înainte de 1945 formau comunităţi importante în tot bazinul dunărean şi în estul continentului unde au participat la exploatarea unor resurse subsolice sau la punerea în valoare a unor terenuri agricole fiind un popor cu abilităţi deosebit în aceste domenii (Prusia Orientală.S. cursul inferior al Volgăi etc. a căror repatriere este în curs după 1990. mai apropiată de olandeză şi de engleza veche.) şi olandezii protestanţi din Olanda (19. constituie un ansamblu etno-lingvistic apropiat de germani cuprinzând trei componente diferenţiate cultural.Britanice. expresie a gradului avansat de civilizaţie specific germanilor. militarist. Importanţa limbii engleze este însă mult mai mare. care a marcat profund spiritul german atât datorită grelelor pierderi umane din cele două războaie mondiale cât şi responsabilităţii asumate a genocidului practicat împotriva unor populaţii pe parcursul ultimului război mondial. Evoluţiile lingvistice ulterioare au produs diferenţieri însemnate.). nordestul Elveţiei.) s-a repliat spre spaţiul originar.5 mil.S. baza limbii literare (sudul Germaniei. Mexic. fiind principala limbă de circulaţie mondială în prezent. Olanda fiind una din puterile maritime ale sec.). nordul Mării Negre. dar foarte numeroşi sunt şi cei din Canada. cunoscuţi generic sub numele de buri. Rolul germanilor în evoluţia culturii şi tehnicii europene este foarte important. Austria. Transilvania. nord-estul Franţei (Alsacia. cu statut oficial în cel mai puternic stat contemporan (S. numărul celor care o folosesc curent ca limbă maternă sau secundă apropiindu-se de 400 mil. având astfel o poziţie dominantă în cadrul continentului. constituind baza populaţiei din Germania. La aceştia se adaugă afrikaanerii din R.4mil. Lorena).U. Boemia. Flamanzii şi olandezii s-au remarcat încă din perioada medievală prin tenacitatea cu care au amenajat un spaţiu nu totdeauna ospitalier. Un caz particular îl constituie populaţia din Luxemburg care este trilingvă. -englezii sunt în prezent cel mai numeros popor germanic (incluzând componentele din Lumea Nouă). Această importanţă majoră este explicabilă prin contextul în care s-a format şi a evoluat acest popor. Ţările Baltice. flamanzii catolici din nord-vestul Belgiei (5. Elveţia) şi germana de jos (nordul Germaniei). sau chiar mai mult.A. cu trăsături antropologice central europene şi nordul prusac. mai ales între cei rămaşi pe continent şi insulari : -germanii propriu-zişi (teutonii) ocupă un spaţiu întins în Europa Centrală. formând cea mai mare parte a populaţiei europene din această ţară (circa 5.5mil. de la germana de sus. multe dintre inovaţiile şi invenţiile care au marcat lumea modernă aparţinându-le.U.. vizibil exagerate mergând pînă la 700 mil. Participarea germanilor la punerea în valoare a vastelor spaţii din Lumea Nouă a fost una de prim ordin (peste 40 mil. -neerlandezii. limba literară fiind un garant al acestei unitaţi în pofida păstrării unei multitudini de dialecte şi graiuri locale adesea foarte diferite.6 mil.XVII-XIX. Austria. rezultat al suprapunerii unor 123 .). numărând circa 192. fiind populaţii de timpuriu urbanizate (prima revoluţie burgheză a avut loc în Olanda) şi cu tradiţii manufacturiere puternice care alături de performanţele agricole şi spiritul mercantil şi tolerant explică formarea celei mai dens populate regiuni din Europa. germana literară ca limbă de cultură şi franceza ca limbă de circulaţie. când şi-a constituit un important imperiu colonial în sud-estul Asiei şi în Antile. Numărul total al populaţiei germane poate fi estimat la circa 137 mil.) sau lingvistic.. o populaţie compozită cu o bază olandeză la care s-au adăugat emigranţi protestanţi de origine franceză (hughenoţi) şi germani.). Banat. Mult timp divizaţi între sudul dominant catolic. germanii actuali constituie un popor unitar. Aceasta s-a manifestat în cazul celor din Germania şi prin politica expansionistă. Unitatea amintită nu împiedică însă existenţa unei conştiinţe naţionale profunde în Austria sau Elveţia.A. Şi neerlandezii (mai ales cei din Olanda) au participat masiv la emigraţia peste ocean (circa 4 mil. dintre care o treime nu mai foloseşte limba germană fiind asimilată în ţările de adopţie. cea mai mare parte a acestor comunităţi (circa 16 mil. Brazilia.). similară englezei vechi (0. cel puţin în perioada nazistă. locuitorii Ţărilor de Jos.Sud-Africană. chiar alsacienii din Franţa fiind ataşaţi naţiunii franceze.

Izolată de continent. populaţia din acest spaţiu a fost oarecum ferită de multe dintre convulsiile care au frămîntat Europa. a favorizat formarea unor particularităţi locale care disting în general engleza britanică de cea americană. afirmându-se astfel ca o forţă capabilă să intervină în multe rânduri în rezolvarea conflictelor de pe continent.1% din naşteri în 1978 la 3. înlăturând aproape complet limbile celtice chiar şi în catolica Irlandă. Viena de ex. cupluri fiind considerate interrasiale. acaparând poziţiile cheie în comunicaţiile maritime. Extinderea la scară planetară. În unele colonii s-au format o serie de dialecte creole pe baza englezei (mai ales în Antile dar şi în Asia şi Oceania. boii (din Boemia) sau au lăsat urme în toponimia actuală (Milano. chiar dacă uneori este exacerbat. cazul Americii de Nord şi al Australiei. helveţii. marginalizarea altora etc. urâtă sau bogată. care au preluat multe din valorile etice şi morale specifice poporului englez chiar dacă ulterior coloniştii aparţinând acestuia au devenit minoritari188. Acest fenomen capătă amploare mai ales în ce priveşte combinaţiile interrasiale (de la 2. Aceeaşi ciritcă poate fi adusă şi altor epitete atribuite unor limbi : frumoasă. galii continentali al căror nucleu central îl constituia teritoriul actual al Franţei fiind romanizaţi încă din Antichitate : 188 Doar 18% din populaţia nord-americană reclamă originea britanică. Rolul civilizator al englezilor în aceste colonii. Forţa modelului cultural englez a impus-o în întreg arhipelagul britanic. circa 3-4mil. dar mai ales faptul că în Lumea Nouă a fost adoptată de populaţii vorbind diferite limbi.elemente germanice (anglo-saxone. deosebită de cea a majorităţii limbilor indo-europene care o face uşor accesibilă. mai ales prin caracterul său mixt – cea mai mare parte a vocabularului este romanic. parţial romanizat din Insulele Britanice. normande) peste substratul dominant celtic.). 189 Este o opinie curentă deşi motivaţia utilizării limbii engleze derivă în primul rând din raţiuni practice. interesul pe care-l suscită neavând legătură neapărat cu particularităţile structurale. sprijinită de mass-media modernă şi de propagarea curentelor culturale formate în Lumea Nouă.locutori). Dintre cele trei grupuri de populaţii celtice mai subzistă astăzi două.2 mil. Lyon. cu toate excesele manifestate în dese rânduri (exterminarea unor populaţii. începând cu sec. Limba vorbită de englezi se deosebeşte destul de mult de celelalte limbi germanice. Prevalenţa limbii engleze în comunicarea modernă este un argument circumstanţial. dar şi prin structura sa relativ simplă. Dar principala realizare a englezilor din această perioadă a fost declanşarea operei de populare a unor vaste spaţii nelocuite sau ocupate de populaţii rămase la un stadiu mai arhaic de evoluţie. fiind una din raţiunile care pare că au impus-o ca limbă de circulaţie mondială189. mai întâi între cele originare din Europa. stabilirea certă a originii este tot mai dificilă datorită amestecului avansat al populaţiilor imigrate pe „pământul făgăduinţei“. al XVII-lea ca una din principalele forţe politice europene. Din vastele confederaţii de triburi celtice (celtizate) nu au subzistat decât cele izolate în extremităţile vestice ale ariei lor de dispersie dar şi acestea au fost supuse pe parcursul Evului Mediu şi al epocii moderne unui proces de asimilare lingvistică fără săşi piardă totuşi unele particularităţi culturale intens mediatizate astăzi (mai ales în domeniul muzical şi coregrafic). dintre care un sfert erau formate din albi şi afroamericani). pentru ca în 1998 să ajungă la o pondere de 75% iar în 2000 sub 60%. Englezii au reuşit să creeze astfel cel mai întins imperiu care a existat vreodată (colonial e adevărat). a fost real. amplificată un secol mai tîrziu prin avantajul adus de situarea în avangarda procesului de industrializare. determinat de acelaşi interes practic. pe parcursul primului mileniu al erei noastre. De ex. Mondializarea relaţiilor comerciale şi a celor culturale datorează de asemenea mult englezilor. Unele dintre popoarele celtice antice au dat numele unor state sau regiuni actuale – belgii. Aptitudinile tehnice. care în faza de extindere maximă atingeau în vest Insulele Britanice şi Peninsula Iberică iar în est. a fost obligată de natura locurilor să îşi însuşească temeinic tehnica navigaţiei maritime. De altfel. nordvestul Anatoliei. englezii).9% în 1992. împrumutat din franceza care în Evul Mediu a fost limba oficială. În acest mod au fost puse bazele unor state noi. tendinţele recente arată o diminuare a acestei dominaţii. în 1994. peste 1. 124 . Varianta americană este mai dinamică. engleza domina net pe site-urile Internet. mai ales în America de Nord. 10)Ramura celtică În Antichitate constituia unul din marile ansambluri etno-lingvistice indo-europene. dinamice. italienii nordici.). dispoziţia spre inovaţie şi spiritul justiţiar au impus acest popor. germanii sudici. Altele au contribuit esenţial la etnogeneza unor popoare romanice sau germanice (francezii. această scădere fiind în favoarea altor limbi de circulaţie.. Nici o limbă nu este de fapt uşoară sau grea. asigurându-şi în cele din urmă şi originalitatea culturală prin despărţirea de catolicismul roman şi adoptarea protestantismului anglican.

sau 12%din populaţia mondială) şi cu cea mai mare dispersie fiind şi unul din cele mai dinamice în prezent.a)grupul britonic. deosebiţi de restul populaţiei din arhipelagul britanic prin apartenenţa la catolicism. dintre care doar 5 mil. populaţia din insula Man este considerată de multe ori aparte în cadrul acestui grup.. irlandezii.). Cu tot statutul oficial pe care-l are irlandeza. mai mult decorativ.. folosită paralel cu franceza.U. Poporul scoţian este de multă vreme integrat în ansamblul populaţiei britanice căreia îi furnizează o serie de repere identitare dar au avut si propriul lor stat pînă în sec. limbă foarte apropiată de irlandeză.5 mil.A. Măsurile de protejare a limbilor minoritare. noul context al autonomiei politice acordat de guvernul britanic fiind de natură să îi întărească particularismul. Aria lor de extindere maximă atingea spre est oraşul Rennes dar sub impulsul centralizator al limbii franceze s-a retras treptat spre ariile mai izolate ale Masivului Armorican. repliaţi spre nordul extrem al Marii Britanii (nordvestul Scoţiei şi arhipelagurile vecine : Orkney.3 mil. 11)Ramura romanică(neolatină) Este a doua mare ramură a familiei indo-europene din punct de vedere numeric (circa 766mil. b)grupul gaelic.al XVII-lea. Shetland). Hebride. Cei circa 1 mil. doar 200 mii de persoane mai cunosc limba bretonă. fiind intermediară între bretonă şi galeză. numără în total 16. majoritatea trăind în S.5 mil. 190 Conform statisticilor oficiale numărul celor care cunosc irlandeza este în creştere în ultimul timp. Australia şi Canada. unde procesele de asimilare sunt adesea de lungă durată. impuse de către Parlamentul european par să oprească declinul iremediabil al bretonei. este mult prea târzie atitudinea de favorizare a culturilor minoritare. În Europa. constituie populaţia autohtonă a Irlandei (inclusiv a Ulsterului). a căror limbă a fost vorbită pînă în secolul al XVIII-lea în Peninsula Cornwall. urmaşii unor populaţii emigrate din Marea Britanie în sec.A. repliaţi treptat spre sud-vestul Marii Britanii şi având şanse reale de rezistenţă în noul context al unei autonomii sporite. 125 . fiind de fapt un dialect al acesteia. dialectul vorbit fiind dispărut recent şi făcând obiectul unei acţiuni de revitalizare. de bretoni actuali sunt în cea mai mare parte asimilaţi. Este un caz destul de particular.n. irlandeza mai era vorbită încă de 1.5 mil. În Marea Britanie numărul lor poate fi apreciat la 5 mil. cornicii. Situaţia limbilor celtice actuale demonstrează faptul că supravieţuirea unei limbi nu este condiţionată neapărat de accesul la independenţă sau de politicile de sprijin. mai bine păstrat din punct de vedere lingvistic. dintre care doar 70 mii mai folosesc curent scoţiana. distinctă ca apartenenţă culturală dar care a sfîrşit prin a adopta limba puterii ocupante190. bretonii din Peninsula Bretagne.U. se deosebeşte de cel britonic prin arhaismul său fiind exponentul unor populaţii stabilite multe mai de timpuriu în arhipelagul britanic. remarcându-se prin impresionanta diasporă.8 mil. Cele două popoare care subzistă sunt numeroase dar aproape integral asimilate din punct de vedere lingvistic. un număr şi mai redus folosind-o curent (150 mii. mai ales aceea din S. cea mai mare parte trăind în diaspora din Lumea Nouă : scoţienii. Este poate o lecţie care ar trebui însuşită ca atare şi utilizată ca exemplu pentru gravele încălcări ale drepturilor unor comunităţi lingvistice numeroase a căror asimilare este într-o fază mai puţin avansată. în regiunea de origine dintre care 0.folosesc curent galeza ca limbă maternă).persoane pentru ca în 1971 acest număr să se reducă la numai 120 mii (Walter.5 mil.Irlanda şi Irlanda de Nord). distribuiţi relativ egal între R..U. cuprinde trei popoare : galezii (welshii sau cymrii) din Ţara Galilor (circa 6. Numărul lor total depăşeşte 45. V e.. unde constituie una din principalele comunităţi (circa 40 mil. inclusiv diaspora din Lumea Nouă. În 1851. locuiesc în Irlanda iar dintre aceştia doar 300 mii mai cunosc irlandeza. în vestul extrem al Franţei. Este greu de crezut că menţinerea statutului oficial al limbii gaelice în Scoţia şi Irlanda. datorită componentei latino-americane. dar 1.A. va avea vreun efect în stoparea declinului ineluctabil al acesteia. populaţia celtică anterioară fiind romanizată.. favorizează limba engleză. al unei populaţii aflată multă vreme sub ocupaţie. 1994). şansele de a rezista sunt minime cu atât mai mult cu cât strînsele relaţii pe care le întreţine cu influenta diasporă din S.

Popoarele romanice (neolatine) s-au format prin romanizarea, în timpul expansiunii Imperiului Roman, a unor populaţii indo-europene diferite – traco-ilire în sud-estul Europei, celtice în Franţa, nordul Italiei şi sudul Marii Britanii, celto-iberice în Peninsula Iberică sau chiar a unor populaţii de alte origini – etrusci, liguri, basci etc., în vestul Italiei, sudul Franţei şi Pirinei. Evoluţia divergentă şi asimilarea ulterioară a unor elemente etnice şi lingvistice la fel de diverse, în timpul marilor migraţii – germanice în vest, turanice şi slave în est, arabo-maure în Spania, au condus la formarea mai multor popoare între care înrudirea este mai degrabă lingvistică decât genetică. Prestigiul culturii romane, formată pe parcursul primului mileniu î.e.n. prin asimilarea unor componente etrusce şi greceşti a asigurat această unitate peste milenii, limba latină păstrându-şi multă vreme rolul de vehicul cultural, după dispariţia sa ca limbă vorbită, contribuind alături de greaca veche la formarea celei mai mari părţi a vocabularului modern internaţional. În acest fel se poate afirma, fără teama de a greşi, că vocabularul latin (romanic) a constituit principala sursă de îmbogăţire a celor mai diverse limbi vorbite pe Glob, în primul rând în Europa, cazul limbii engleze fiind foarte evident. Domeniul lingvistic nu este singurul în care romanii au lăsat o moştenire consistentă. Alături de moştenirea greacă a stat la baza succesivelor revoluţii culturale care au avut loc în Occident pe parcursul Evului Mediu şi în pragul epocii moderne, cea mai mare parte a modului de organizare şi administrare social-politică şi economică derivând direct din modelul roman de societate, ajustat necesităţilor epocii moderne. Cele mai multe dintre popoarele rezultate au avut un rol esenţial în evoluţia culturii şi civilizaţiei pe parcursul ultimului mileniu, fiind precursoarele celor germanice în acţiunea de colonizare a Lumii Noi. Dominant catolice, formează un ansamblu cultural relativ unitar în care însă fiecare componentă are propria personalitate. Pot fi deosebite trei mari grupuri : a)grupul galo-romanic, cuprinde acele populaţii formate prin romanizarea populaţiilor celtice peste care s-au suprapus ulterior şi elementele germanice. Ca rezultat al acestui proces s-au format mai multe populaţii distincte supuse de timpuriu unei centralizări etnice şi lingvistice. Astfel astăzi nu se mai poate vorbi decât de o singură individualitate etnică, cea franceză, chiar dacă occitanii din sudul Franţei actuale şi unele regiuni vecine din Spania şi Italia, mai păstrează local anumite particularisme culturale sau dialectale (circa 7-10mil.). Francezii s-au remarcat de-a lungul timpului ca unul din popoarele dominante ale Europei, multă vreme, pînă la începutul sec.al XIX-lea au fost şi cei mai numeroşi, fiind în avangarda unor evoluţii socio-culturale. Participanţi activi la colonizarea Lumii Noi, fără a se impune printr-o particpare demografică masivă, din cele circa 66.4 mil.francezi doar o treime trăind în afara Europei (estul Canadei, unele regiuni ale S.U.A. sau în unele teritorii de peste mări, reminiscenţe ale vastului imperiu colonial antebelic). În Europa, francezii formează populaţia de bază în Franţa, sud-estul Belgiei, sud-vestul Elveţiei şi nord-vestul Italiei (Val d'Aosta). În perioada colonială un număr important de francezi s-a stabilit în colonii de unde s-au retras în cea mai mare parte după decolonizare (cazul celor din Algeria este cel mai cunoscut). Limba franceză a fost şi rămîne una din marile limbi de circulaţie mondială, efect al supremaţiei franceze în secolele trecute cât şi al adoptării sale ca limbă oficială în multe dintre fostele colonii. Numărul populaţiei francofone este dificil de estimat, putându-se conta pe circa 65 mil. în Europa, la care se adaugă peste 10 mil. în Canada, S.U.A.şi 11 mil. vorbitori de creolă franceză în Antile, Mascarene şi Guyana franceză etc. Ca limbă secundă are o utilizare largă în Africa (circa 25-60 mil.) şi în unele regiuni ale Oceaniei (Noua Caledonie, Polinezia Franceză). Concurată de limba engleză, are un rol secundar în prezent, fiind limbă oficială a O.N.U. (alături de engleză, spaniolă, rusă, chineză şi arabă) dar în cadrul Europei lărgite este posibil ca rolul său, alături de cel al limbii germane, să crească. b)grupul ibero-romanic este cel mai complex deşi la origine este rezultatul romanizării populaţiilor autohtone ale Peninsulei Iberice, influenţate ulterior de invaziile germanice (cu un impact mai redus) şi de cea arabo-maură, mai durabilă. Ca şi în cazul grupului galo-romanic, iniţial s-au format mai multe populaţii distincte supuse ulterior unui efort de centralizare. Spre deosebire însă de acesta, rezistenţa unor populaţii locale a fost mai puternică, inclusiv din partea unor vechi comunităţi din substratul preindo-european (bascii). Astăzi putem distinge trei mari ansambluri etno-lingvistice, a căror

126

complexitate este sporită de rolul primordial al statelor iberice în descoperirea Lumii Noi, unde prin colonizare şi mai ales prin amestec au dat naştere unor varietăţi locale extrem de viguroase. Aceasta se exprimă şi prin numărul total de circa 544 mil. dintre care doar o mică parte locuieşte în Europa. -catalanii, localizaţi la interferenţa cu grupul galo-romanic, fiind foarte apropiaţi de occitani (9 mil.), locuiesc în nord-estul Spaniei (Catalonia, Valencia, ins.Baleare, Aragon), Andorra, sudul Franţei (Roussillon) şi în număr mai mic în Sardinia (Alghero). Un număr greu de precizat trăieşte şi în America Latină unde se confundă în masa populaţiei ibero-americane. Regiunile populate de catalani se disting prin nivelul cel mai înalt de dezvoltare economică din Spania, Barcelona fiind capitala economică a acestei ţări. Alături de particularităţile lingvistice acest aspect explică gradul ridicat de autonomie de care se bucură în cadrul statului spaniol, catalana, spre deosebire de alte limbi regionale din vestul Europei, fiind o limbă vie, cu acces în toate sferele vieţii socialeconomice. Se disting de restul populaţiei spaniole prin influenţa arabo-maură mai redusă (cu excepţia Valenciei) şi printr-o mai mare deschidere spre exterior, favorizată de comerţul mediteranean; -spaniolii, sau mai exact castilienii, alături de hispano-americani se impun prin număr – 363 mil., fiind din acest punct al doilea ansamblu etnic de pe Glob şi al patrulea din punct de vedere lingvistic. Castilienii propriu-zişi din Spania şi din diaspora pe care au format-o recent în ţările vesteuropene, prin migraţiile pentru lucru, nu depăşesc cu mult 30 mil., incluzând galicienii din nordvest, mai apropiaţi lingvistic de portughezi şi care păstrează o serie de particularităţi culturale distincte. Creatori ai unui mare imperiu, al cărui apogeu coincide cu sec. XVI-XVII, când controlau o mare parte a Europei (Ţările de Jos, multe state germanice), cea mai mare parte a continentului american, Filipinele şi unele regiuni ale Africii. Avantajul descoperirii Lumii Noi, sub patronajul casei regale spaniole, nu a fost fructificat decât într-o anumită măsură, începând cu sec. al XVII-lea influenţa lor începe să scadă atât în Europa cât şi în lume, Spania intrând într-un con de umbră din care nu avea să iasă decât în ultima jumătate de secol când şi-a redescoperit vocaţia europeană, devenind o componentă esenţială a procesului de integrare. Spre deosebire de englezi care au dus o politică de colonizare efectivă a Americii de Nord, înlăturând sau confinând în rezervaţii populaţiile indigene, Spania catolică a preferat varianta unei fuziuni cu elementele locale, asimilând total sau parţial culturile precolumbiene, creându-se astfel mai multe popoare hispanofone distincte (mexican, peruan, argentinian, columbian, cubanez etc.). Unele dintre acestea sunt alcătuite masiv din metişi şi indigeni (America Centrală, regiunea andină) şi mulatri (Antile, Venezuela), mai rar fiind constituite din urmaşii emigranţilor europeni, de origine dominant romanică – iberică sau italiană (Urugauy, Argentina). Acest ansamblu eterogen, formează totuşi o unitate culturală distinctă la nivel mondial, remarcându-se prin dinamism şi exotism, impunând multe modele culturale, inclusiv în Europa. În acest mod numărul populaţiei hispanofone este ceva mai ridicat, dacă includem populaţia indigenă bilingvă sau numărul tot mai mare de emigranţi din ţările latino-americane trăind în S.U.A. (peste 36 mil. în 2000191). Aprecierile pot merge de la 350 la 400 mil. vorbitori de limbă spaniolă, numărul acestora fiind în creştere relativ rapidă faţă de alte limbi europene de circulaţie (engleză sau franceză). Ca şi acestea a dat naştere unor variante creole, în Filipine, Antile, circa 2.5 mil. şi a influenţat vocabularul multor limbi cu care a intrat în contact. Spre deosebire de diversele variante ale englezei, spaniola americană este mai unitară şi mai apropiată de limba vorbită în Europa; -portughezii, alături de brazilieni au cunoscut o evoluţie similară cu aceea a spaniolilor, diferenţiindu-se timpuriu de aceştia, graniţa hispano-portugheză fiind cea mai veche din Europa. Navigatori îndrăzneţi au avut un rol cel puţin la fel de important ca putere maritimă şi mondială, portughezii fiind precursorii tuturor europenilor în comerţul cu Africa şi Extremul Orient, imperiul colonial pe care l-au creat dovedindu-se cel mai durabil dintre toate. Intraţi ca şi spaniolii într-un con de umbră (într-o perioadă Portugalia fiind chiar anexată regatului castilian), s-au regăsit
191

Cf. recensământului federal efectuat la finele anului 2000 (12.6%din total). Faţă de 1990 s-a înregistrat o creştere cu 58%, majoritatea fiind de origine mexicană (20.6 mil.), urmaţi de portoricani şi cubanezi dar, fapt notabil, creşterea cea mai vizibilă s-a înregistrat în cazul celor veniţi din istmul central-american şi America de Sud ( de la 5 la 10 mil. în intervalul menţionat).

127

într-o poziţie inferioară din punctul de vedere al performanţelor economice în noua Europă. Din fosta glorie a epocii coloniale a rămas însă o construcţie statală de mari dimensiuni în America de Sud – Brazilia, stat cu un mare potenţial economic. Astfel celor 11.7 mil.portughezi continentali (inclusiv puternica diaspora din Franţa, Germania etc.) li se adaugă încă 167 mil. de locuitori care asigură limbii poretugheze un rol important pe plan mondial. Adăugând vorbitorii de creolă portugheză din diverse state africane sau din fostele colonii asiatice şi pe cei care o folosesc ca limbă secundă în Africa, numărul lusofonilor poate fi estimat la 198 mil. Brazilienii constituie principala concentrare de populaţie lusofonă, fiind constituiţi din trei componente de bază – urmaşii populaţiei europene emigrate, dominant de origine romanică dar cu un aport germanic şi slav mai însemnat ca în alte regiuni ale Americii Latine; urmaşii sclavilor negri, masiv amestecaţi, mai numeroşi ca oriunde în America; populaţia indigenă, dispersată în vastele păduri amazoniene sau în savane. Portugheza vorbită în Brazilia este mai arhaică şi se diferenţiază tot mai mult de cea vorbită în Portugalia. c)grupul italo-romanic, cuprinde urmaşii populaţiilor romanizate din Peninsula Italică şi sudestul Europei. Legăturile cu celelalte două sunt numeroase, atât pe plan lingvistic cât şi antropologic, cu excepţia notabilă a romanităţii sud-est europene. Cele câteva comunităţi etnice formate au avut o evoluţie diferită, divizată între creştinismul occidental şi cel oriental: -reto-romanii, împreună cu friulanii, constituie o populaţie mai restrînsă care nu depăşeşte 800 mii loc., dispersaţi pe versanţii Alpilor Retici şi Dolomitici, în sud-estul Elveţiei şi nord-estul Italiei. Aflaţi în recul, mai ales în Elveţia, ocupau iniţial un spaţiu mult mai extins, făcând legătura cu grupul galo-romanic. Oameni de la munte, se deosebesc prin particularităţile antropologice şi prin modul de viaţă, similar celorlalte populaţii, de origine dominant germanică, din regiunea alpină; -italienii, unul din popoarele majore ale Europei, sunt urmaşii direcţi ai populaţiei romanizate din regiunea centrală a Imperiului Roman, moştenind de la acesta cea mai mare parte a elementelor vieţii sociale, a culturii şi civilizaţiei, exprimat şi prin faptul că pe parcursul Evului Mediu, această regiune constituia nucleul cel mai avansat al civilizaţiei europene, aici manifestându-se iniţial Renaşterea care avea să modifice esenţial cursul destinului Europei. Absenţa unei unităţi statale a împiedicat mult timp dezvoltarea societăţii italiene, marcată încă de decalaje economice regionale puternice, dar a fost compensată de rolul major jucat pe tărîm cultural, multe din modelele culturale europene avându-şi aici originea. Defavorizaţi mult timp de deplasarea centrului de greutate al vieţii economice dinspre Mediterana spre Atlantic, după ce au dominat comerţul dintre Orient şi Occident, deţin în prezent o poziţie cheie în arhitectura europeană, în relaţiile pe care Europa unită le întreţine în cadrul bazinului mediteranean. Participanţi activi la migraţia transatlantică, italienii au avut un rol important în construcţia Lumii Noi, chiar dacă adesea contradictoriu, exportând peste ocean şi unele forme de organizare socială nocive, exacerbate de mass-media uneori (mafia). Numărul italienilor poate fi apreciat la circa 89 mil., dintre care o treime trăiesc în Lumea Nouă (15 mil. în S.U.A., un număr chiar mai mare în Argentina, Uruguay, Brazilia etc.), o diasporă importantă trăind în diverse state europene, în afara regiunilor tradiţionale de populare italiană din Corsica şi sudul Elveţiei (Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia germanică). Limba italiană este înainte de toate o limbă de comunicare, variantele dialectale fiind foarte numeroase şi adesea foarte diferite. Numărul vorbitorul poate fi estimat la circa 66 mil., rolul său fiind astăzi restrîns, dar în trecut a avut o influenţă majoră asupra vocabularului celor mai multe limbi europene, în special în domeniul artistic şi cultural. Trebuie menţionat şi rolul simbolic pe care îl are capitala italiană, ca centru al catolicismului, cea mai răspândită formă a creştinismului. -sarzii din Sardinia (circa 1.3mil.) sunt de cele mai multe ori priviţi ca un grup etno-lingvistic aparte şi se remarcă prin arhaismul cultural, păstrând elemente ale vechii civilizaţii mediteranene. Fără să aibă un statut privilegiat, limba sardă este practicată în bilingvism cu italiana, la fel ca în restul Italiei. Între limbile sardă şi română sunt numeroase paralelisme.

128

multe comunităţi similare fiind de multă vreme asimilate în restul spaţiului iugoslav (Bosnia mai ales). unde se păstrează o bogată toponimie românească. în vestul Europei. Iugoslavia.1mil. propensiunea pentru emigraţie manifestându-se abia în ultimele decenii.XIII-XIV.S. unde sunt majoritari dar şi în unele regiuni ale statelor vecine : Ucraina. Caracteristica acestora este rapiditatea cu care se asimilează culturii ţării de adopţie şi slaba capacitate de a forma o diasporă coerentă. au fost angrenaţi de timpuriu în migraţiile spre Europa Centrală unde şi-au constituit comunităţi importante.4 mil. Spre deosebire de alte popoare europene. Acest proces s-a finalizat în mare parte în sec. O parte dintre ei au fost islamizaţi (megleniţii. Ramura sud-dunăreană este considerată de unii ca popor distinct (aromâni. Buni comercianţi. distingându-se prin etnogeneza specifică şi apartenenţa culturală dominantă. Cu toată dorinţa de reducere a acestor influenţe manifestată începând cu redeşteptarea sentimentului naţional la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. prezenţi mai masiv în nordul Greciei. (Basarabia. circa 0. sudul Basarabiei şi regiunea transcarpatică.. cu circa 0. O parte a acestora s-au stabilit în ultimele secole şi pe teritoriul actual al României. încât din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei păstrează afinităţi puternice cu lumea slavo-bizantină. Ca şi în cazul celorlalte popoare din sud-estul Europei. cu concentrări importante în nord-vest. 129 . sunt pe cale de dispariţie.Moldova. când iau naştere şi primele formaţiuni statale româneşti şi se accentuează divergenţa dintre populaţiile de la nord de Dunăre şi cele din Balcani. Canada sau în unele state europene (Italia. mai puţin în R. America de Nord sau Australia. Germania).Moldova. Fără să fi avut un rol deosebit în istoria europeană.6-1 mil.români. formând o punte lingvistică între Italia şi romanitatea orientală dar au fost asimilaţi complet de către slavii sudici. când s-au format comunităţi importante în S. de pe cursul inferior al Vardarului) fiind antrenaţi în mişcările de regrupare a populaţiei musulmane din Peninsula Balcanică spre teritoriul actual al Turciei. macedoromâni). din tradiţia lor comercială rămînând o bogată moştenire în oraşele de pe coasta dalmată. -românii. sudul Albaniei.4mil.. Un caz particular îl prezintă populaţia românească din teritoriile ocupate de fosta U. Numărul lor este mult redus astăzi prin asimilare şi emigraţie.R. supusă unor migraţii mai mult sau mai puţin forţate spre regiunile slab populate ale acesteia. în vestul Croaţiei. unde sunt recunoscuţi oficial doar în Voivodina deşi cei mai numeroşi trăiesc în Valea Timocului. formează ansamblul extrem-oriental al ramurii romanice. la creştinismul de rit bizantin. chiar în cea regională se disting prin importanţa demografică fiind un popor relativ important la scară europeană – circa 25. numărul total al vorbitorilor de limbă română192.. Bulgaria. Franţa.). Ungaria etc. în Gorna Makedonia. Istroromânii din Peninsula Istria.U.A. Romanizarea substratului trac a fost urmată de asimilarea unei mase importante de populaţie slavă sau turanică (de origine turcică în principal). în special în sudul Dobrogei (Cadrilater) de unde au fost evacuaţi în nordul provinciei în urma Tratatului de la Craiova din 1940 (circa 35 mii după recensămîntul din 1992). Limba română este vorbită în afara populaţiei de origine etnică românească şi de minorităţile naţionale de pe teritoriul statului român.Moldova şi o parte din pseudo-intelectualitatea basarabeană reclamă existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc ţine de domeniul patologicului neavând absolut nici un fundament ştiinţific. nordul Bucovinei). încât poate fi apreciat la circa 300-500 mii. la care s-au adăugat o serie de influenţe lingvistice deosebite (greceşti. 192 Insistenţa cu care autorităţile din R. acestea subzistă. încât putem estima la circa 28 mil. spre Valea Timocului. vlahi. etnogeneza românilor a fost un proces mai complex şi mai îndelungat. maghiare etc.-dalmaţii. trăind în două state – România şi R. unde formează comunităţi importante.S. s-au distanţat destul de mult de restul popoarelor romanice. izolat şi în Serbia sau Bulgaria. Gravitând mult timp în sfera de influenţă a imperiilor succesive constituite în estul şi sudestul Europei. circa 200 mii în Federaţia Rusă. 50 mii în Kazahstan etc. altădată stăpînii litoralului est-adriatic erau şi ei apropiaţi italienilor din punct de vedere cultural (fiind catolici). fără argumente concludente. separate de aşezarea slavilor în această regiune. românii nu au contribuit într-o măsură prea mare la migraţia transoceanică. circa 0. în bună parte deznaţionalizaţi mai ales în afara regiunilor de populare tradiţională din nordul Bucovinei.

61 37 Amerindia 0.72 9 Uralo3. 63 0 130 . nigerokordofaniană şi afro-asiatică. Semnificativă este şi mutaţia produsă în Asia unde familia indo-europeană a depăşit-o proporţional pe cea sino-tibetană sau creşterea importantă a ponderii familiei nigerokordofaniene în Africa. Oceania).Acest vast tablou al structurii etno-lingvistice a populaţiei Globului este completat cu cele trei tabele anexate care sintetizează informaţiile expuse fiind pline de semnificaţii referitoare la dinamica marilor familii. 0 0 0.16 . 0 0 0 0 0 pacifică 07 . ca de exemplu aceea uralo-altaică. a cărei pondere este în creştere în Asia (domeniu al limbilor altaice) dar în scădere în Europa (domeniu al limbilor uralice). 75 0 0 0 0 0 0. America Latină). austrică.35 0 Coreeană 1. fie că este vorba de o sporire a gradului de omogenitate (Europa. Se poate observa astfel o scădere a ponderii celor două familii dominante.35 9. uralo-altaică etc. 0 1 0 0 0 04 . % a Khoisanică 0.34 Nilo0.53 nă 46 9 Na-déné 0. 0 0 18 0.0 0 aleută 5 Ciukot0 0 0 0 0 0 kamceadală . sau dimpotrivă o scădere a acestuia (America de Nord. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. Importante sunt şi evoluţiile care caracterizează unele familii secundare. elamo-dravidiană. 0 0 0 0.85 Sino2 0 3 0 0. 5 3 0 0.02 7 O ceania 0 0 0 4. 0 0 9. 39 1 3.55 8.001 Ghiliak 0 0 0 0 0 0 . 0 5 0 0. accentuată de diferenţierea puternică a dinamicii naturale în perioada contemporană. Modificări importante pot fi observate la nivelul continentelor. în favoarea altora mai dinamice. 0 0 0 0.1 0 01 8 Eskimo0 0 0 0 0. 0 0 01 19 Nigero3. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9.02 Austrică 6. Toate aceste mutaţii demonstrează faptul că structura etno-lingvistică a populaţiei Globului se află într-o continuă transformare. 63 0 0. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0.001 Aino3.21 japoneză 03 . indo-europeană şi sino-tibetană.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A Am Ame otal în urop sia frica erica de N rica Lat.2 8.5 0 altaică 01 . Tabelul nr. 0 1 2.2 0 tibetană 2. altele păstrând o pondere constantă.1 0.

8 europeană 1. 0 0 01 19 Nigero3.Burushaski 0 0 0 0 0 0 0 0 0 .3 0.02 Mediterane 0.09 . 8. 0 0. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. 0 0 0 pacifică 07 02 Austrică 6.05 8 Indo5 9 3 4.14 Elamo3.80 22 Afro3. 39 1 3. 63 0. 0 0 0 0. 2 0 3 2. 0 0 18 0.61 39 20 8 Tabelul nr. 0 0. 0 0. 63 7 0.72 29 0 0.01 . 63 0 0. 0.35 9. 0 5.55 8.27 asiatică 71 . 96. 0 0 9.16 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 0 0 0 0. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0. 0 1.85 4.01 Caucazian 0. 0 0 0. 0 tibetană 2. 75 0 0 0 0 0 0.26 1.32 . 0 aleută 05 Ciukot0 0 0.34 Nilo0. 0 0 0 0 0 08 . 0 0 0 001 Aino3. 0 1 2.81 O ceania 0 0 0 4.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A A A otal în uropa sia frica merica merica % de Latină Nord Khoisanică 0. 0 0 0 04 85 Sino2 0 3 0 0.11 dravidiană 85 . 90. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9. 0 6 0. 0 01 18 Eskimo0 0 0 0 0. 0 0 0 0 0 ă de nord 09 . 0 0 0 0 0 ană 04 . 63 131 . nă 46 29 53 Na-déné 0.61 37 Amerindia 0. japoneză 03 35 10 21 Coreeană 1.60 2.

22 0. 6. 3 38 4.Uraloaltaică 01 Burushaski 3. 63 9 0. 0.61 85 14 3.45 Austrică 8. 0 0 0. 27 9 0. 73 07 3. 16 0 32 5. 0 0 0 0 0 1. 09 9 2. 0 0.71 89 33 02 54 Amerindia 0. 0 0 0 0.70 Australian 0. 02 0 01 0.60 0. asiatică 71 Indo5 europeană 1. 16 0. 0 0 0 01 08 Nigero7. 0. 0 0. dravidiană 85 Afro3. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Caucazian 0. 0 0 0 0 001 Aino2. 08 Elamo3. 4. 0 0 01 14 Eskimo0 0 0 0 0. 0 0. ă 01 15 Indo0. 6. 0.05 3 39 0 0. 0. 0 nă 61 98 56 Na-déné 0. 0 0 0 0. ă de nord 09 Mediterane 0. 02 0. 0 0 1 0 0 0 sahariană 39 0. 0 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0.22 :Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în anul 2000 Familia T E A A A A O otal în uropa sia frica merica merica ceania % de Latină Nord Khoisanică 0. 7 Tabelul nr. 0. 3. 1 1. 0 0 aleută 05 Ciukci0 0 0. 0.88 0 0. 01 0 80 2. 1. 0 5 0 0 0 kordofaniană 16 07 4.20 0 0 11 2.26 1. japoneză 11 01 36 66 10 33 Coreeană 1. ană 04 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 0. 0 0 57 0 0 0 0. 0. 0 0 132 . 6. 0 0 0 1 pacifică 12 03 9. 0. 6. 0. 63 0.81 0 0.95 Nilo1. 0.

0. 0 0 0. 0. 0 0 01 0 0.10 0 1. 82 9 9.22 4. Inserarea în acest tabel şi a limbii române este menită a demonstra că locul pe care aceasta îl ocupă nu este chiar unul secundar. 98 0. este de asemenea grăitor. 04 0. 02 0.0 12 5 i 3. Majoritatea limbilor din Europa pierd teren. Reculul în clasamentul celor mai vorbite limbi de pe Glob este foarte evident în cazul limbilor franceză. 0. 33 2. portugheza şi engleza.22 0 0.97 62 16 0.25 45 42 11 0. 6 Tabelul care ilustrează evoluţia principalelor limbi vorbite pe Glob. cele cu minimum 20 mil. 6.vorbitori în anul 2000. 29 0.crt 920 000 r. cu excepţia notabilă a celor care s-au implantat durabil în America – spaniola. ucraineană care au lăsat locul altor limbi favorizate de explozia demografică de după 1950 (araba). de pe locul 21 coborând pe locul 36. haussa). 07 3 29 0. 44 0 01 0. 1.61 4.0 65 6 eană 3. 07 Elamo3.05 0 0. 66 0 0 0 02 0 0 0 02 0. dravidiană 97 Afro5. 19 9 3. Importantă este şi apariţia printre limbile cu o importanţă majoră a unor idiomuri cu şanse de a deveni limbi de comunicare pe spaţii vaste din Africa. italiană. ană 02 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 2.44 3 86 0 0.23 01 0.23 : Principalele limbi vorbite pe Glob între 1920-2000 (mil. Tabelul nr. tagalog (filipineza).0 35. altaică 18 66 Burushaski 0 Caucazian 0.0 07 2 *hindi1 5 3 2 Ucrain 3 4 urdu 15. Sino2 tibetană 0.crt 920 000 1 *chine 4 1 2 2 Gujarat 1 5 ză 00. 33 0 0 0 0. deşi în perioada luată în calcul poziţia sa a slăbit. 06 2. 3. germană. 65 9 4. asiatică 80 Indo4 europeană 4. 04 2.0 3.0 250. rămînând totuşi între primele 10 limbi europene.0 0 3 *engle 1 4 1 2 Polonă 2 4 % 3 3 9 133 . 01 0. cum se crede adesea. 97 3 3. marcată de o eterogenitate extremă (swahili.0 3. ă de nord 08 Mediterane 0.vorbitori) N Limba 1 2 % N Limba 1 2 r. 31 0. unele limbi din subcontinentul indian sau unele recent formate prin normarea necesară facilitării comunicării în spaţii eterogene lingvistic – indoneziana.53 07 Uralo3.

0 64 7 .0 9 5 ndeză 2.0 75 Notă : Estimări personale pornind de la diverse surse.0 74 3 .0 04 0 .0 3 9.0 4 0.0 2 6 ă 4.0 28.0 0.0 * 2 eză .5 7.0 33 4 .0 40 2 *persa 1 7 7 4 Kurdă 3 2 5 0 nă 0.0 1. spre deosebire de celelalte.5 06 1 Punjab 2 1 3 3 Malaez 6 3 4 1 i/lahnda 8.0 00 9 *rusă 9 1 9 3 Sundan 8 3 3 2.0 10.0 6.0 4.5 10 1 Javane 2 9 3 3 *amhar 4 2 4 4 ză 3.0 50 6 (galla) .0 75 2 *swahi 2 6 * 4 Sebuan 3 2 4 4 li .0 4.5 32 1 Japone 5 1 1 3 Oriya 8 3 3 0 ză 5.0 1 0.0 2 57 4 22 5 30 3 7 2 8 2 9 3 da Malaya ă Kanna Birman 1.5 04 *indon 0 2 * 3 Pashto 7 3 3 eziană .0 1 1.0 67 1 Telugu 2 8 2 3 Uzbekă 4 2 4 5 2.5 9 1 Germa 7 1 3 3 Yoruba 4 2 5 3 nă 6.0 6.0 4 2. la care reprezintă doar numărul locuitorlor care le utilizează ca limbă maternă.5 5.0 90.0 28 8 a .0 8.0 10 1 Tamil 1 7 2 4 Sindhi 5 2 3 9 9.0 00.0 0.0 2.5 5.0 67 9 .0 2 7 .5 1.0 0.0 35 5 ă .5 3 5 4 00 2 62 2 2. efectivele înscrise corespunzând acestei realităţi.0 00 4 . corelate cu dinamica generală a populaţiei în perioada 1920-2000.5 0.0 1.5 3.5 0.0 5.5 8.0 00.0 60 1 Vietna 1 7 4 4 *fulbe 4 2 5 6 meză 5.0 00 1 *franc 5 1 9 3 Român 1 2 8 2 eză 7.ză 4 olă 5 6 i 7 *arabă Bengal *spani 56.0 0.5 5.5 1.5 88 1 ua .0 00 1 Marath 2 7 2 4 *quech 5 2 3 7 i 0.0 5 00.0 75.0 * 8 ă .5 4.0 2 65.5 7.0 06 0 lam 2.0 3 85.0 5 2 Turcă 1 6 4 4 Oromo 3 2 5 2 2.0 * 1 .0 7. Semnul (*) înaintea unor limbi este utilizat pentru a diferenţia acele limbi care sînt folosite în comunicarea pe spaţii care depăşesc aria de origine.0 1 1.0 0 3 eză . Semnul (**) arată o creştere maximă a numărului de 134 .0 7.5 14 2 Italiană 4 6 5 4 Neerla 1 2 7 1 2.0 80 1 *tagalo 2 7 * 4 Assam 4 2 4 8 g .0 67 8 *portu 4 1 3 3 *hauss 5 3 6 gheză 0.0 22.0 4.7 5.0 75 2 a .0 2.0 00 2 Thai1 6 4 4 *igbo 3 2 4 3 lao 1.0 7 4.0 10.

Studies in American Demography. Laffont. 1999.Eliade în Tratat de istorie a religiilor (Humanitas. prin însuşi acest fapt este şi un fenomen social. 1984. 16 26. Bucureşti. între adepţii primordialităţii sale şi cei care consideră că este un rezultat al evoluţiei istorice.. populaţia mondială 2 8 3 2 1 Surse: adaptare după Wilcox W.5 10 14 34 41 65 Poloneză 4 7 9 26 32 42 Total 52 75 15 43 66 12 7 4 5 62 % din 10. Originea fenomenului religios a suscitat numeroase dezbateri.5 20 11 19 35 6 5 0 Spaniolă 8.5 26 44 80 31 5 Rusă 3 5 25 70 13 16 0 5 Portugheză 1 4 6 24 47 16 0 Germană 10 11 30 75 78 90 Franceză 12 20 27 45 62 75 Italiană 9. o reacţie la amoralitatea presupusă a fi dominat în preistorie 194. 1992) afirmă că nu există fenomen religios pur întrucât nu există „fenomen care să fie în chip abslut şi exclusiv religios. 194 Pentru acest subiect poate fi consultată pe larg lucrarea lui V. Religia fiind un fenomen uman. Ceilalţi văd în fenomenul religios un rezultat al constrângerilor impuse de civilizaţie. Paris. Ithaca. Bucureşti. Londra.) Limba 15 17 18 19 19 19 00 00 00 00 35 92 Engleză 4 8. excelentă radiografie a genezei şi difuziunii marilor curente religioase. 135 . 31. încorporate în structura etno-lingvistică sau chiar evitate de către geografi datorită sensibilităţilor pe care le suscită.15-19). anul 1920 fiind considerat 100%. Calmann&King Ltd. 1940 şi Malherbe M. 1995. stabilindu-i norme morale şi etice.Structura confesională a populaţiei Interesul geografiei pentru religie poate să pară surprinzător. Aceasta în timp ce toate disciplinele socio-umane acordă religiei o atenţie deosebită. lingvistic şi economic…“ (pp.24 : Evoluţia numărului de vorbitori ai principalelor limbi europene între 15001992(mil. IV. derivat din necesitatea profund umană de a-şi explica realitatea şi religia ca fenomen social ce contribuie la structurarea comunităţilor umane. Problemele structurii confesionale sunt adesea trecute pe plan secundar.Politică. publicându-se chiar şi atlase de specialitate193. Les langages de l’humanité. Adeziunea la o credinţă religioasă este o opţiune individuală dar ceea ce interesează geograful este modul în care religia creează legături sociale înscrise într-un teritoriu pe care-l personalizează. Biserica în involuţie. Procentul reprezintă dinamica numărului de vorbitori între 1920-2000.F.Smart. 10.3. În această perspectivă se poate accepta o anumită succesiune a formelor pe care fenomenul 193 Cazul celui publicat sub direcţia lui N.Kernbach.5 9. Acestea sunt doar cele mai importante faţete ale acestui complex fenomen195. 23. Ed. Primii se bazează pe faptul că chiar şi cele mai primitive comunităţi umane care au mai putut fi studiate în ultimele secole dispun de un sistem de credinţe şi idei religioase. una din puţinele surse bibiliografice accesibile în limba română. Aceste dezbateri se datorează de fapt confuziei între religie ca fenomen pur spiritual. Atlas of the World’s Religions. R. Tabelul nr. Ca orice fenomen sociocultural şi religia se manifestă printr-o anumită dinamică spaţială care interesează în mod deosebit geografia. 195 M.vorbitori specifică unor limbi de comunicare interetnică din sud-estul Asiei şi Africa.

religios le-a luat de-a lungul timpului. J. care pune în centru o divinitate unică dar admite şi existenţa altora.8 3.3 0.6 71.3 395.3 0 . -animismul care se distinge prin cultul spiritelor care animează forţele naturii sau îşi au originea în sufletele celor dispăruţi.2 0 .7 73. grupuri sociale se pot schimba mult mai rapid.5 04.3 . specifică în primul rând religiilor apărute în Orientul Apropiat (mozaism. -ateismul.1 0 .1 18. revoluţia neolitică.4 33.6 43.8 112. 1999).de l’Institut Biblique. islam) dar rudimentar prezent în aproape toate religiile. mesopotamiană.3 Animism 8 0 0 2 5 3 4 196 O ceania 1 2.2 2. Ed.2 15 3. creştinism. a binelui şi a răului sau a luminii şi a întunericului. aflate în raporturi ierarhice complexe. 136 .9 2.2 0. cazul budismului sau antireligioasă. care nu admite existenţa divinităţii dar poate lua o formă religioasă.2 4. Nicole în Précis d’histoire des religions.5 . A fost specific unor popoare antice. difuzându-se în spaţiu şi conducând astfel la suprapunerea unor straturi diferite care complică studiul structurii confesionale a populaţiei.3 5 .2 74. -dualismul.9 101 97. -henotismul.8 Culte 2 8 9 1 1 3. se pot suprapune formând sincretisme complexe.-M.2 .pers.5 1 . Dintre numeroasele curente religioase de acest tip.1 0 . În evoluţia fenomenului religios pot fi deosebite patru momente cruciale : preistoria. La fel de complicată ca şi structura etno-lingvistică. încurajează venerarea mai multor divinităţi.8 Mozaism 1 2 0 1 0 5.8 02.5 1.4 creştine orientale 02. Caracteristicile confesionale ale unor popoare.5 01. 1990.3 0 1 O detaliere a acestor sisteme religioase o face printre alţii.4 . A caracterizat majoritatea religiilor din Antichitate (egipteană. fiecare având un totem (de regulă o plantă sau un animal) drept protector196.6 8. greco-romană) şi sub o formă modernă este întâlnită în subcontinentul indian (hinduism).5 Islamism 3 4 6 2 8 0. Nogent sur Marne.8 3 . Tabelul nr.1 0 .9 .3 protestante 88.6 0 e orientale 35 54.25 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 1950 Mil.7 0. cazul marxismului căruia însă cultul personalităţii şi fastul oficial îi conferea adesea o alura religioasă.1 2 Culte 2 1 2 1 2 116.2 Budism 1 0 0 1 0 0. T E R A A Amer Amer ERR uropa usia sia frica ica de N ica de S A Total 2 4 1 1 2 217.3 8.6 .8 0. aceasta se remarcă şi prin mobilitatea mai accentuată.1 Sincretism 5 0 0 5 0 0.1 8 . aşa cum apar ele diferenţiate de către istorici : -monoteismul. Un caz particular îl reprezintă totemismul care se deosebeşte prin influenţa asupra structurii societăţii. chiar la nivel individual se pot produce modificări pe parcursul vieţii. antichitatea clasică şi perioada dominaţiei occidentale (Smart. bazat pe convingerea că există un singur Dumnezeu.3 73. specifice în Antichitate sau în Evul Mediu singurul relict este cel zoroastrian.2 501.8 Catolicism 4 2 0 3 3 87.1 1.7 Hinduism 3 0 0 3 1 0. -politeismul.7 . fiecare fiind dominată de unul sau mai multe sisteme religioase. care consideră că lumea este rezultatul unei lupte între două forţe contrarii.8 0.

3 52. 3.9 56. 0. 0. sm 5. Tabelul nr. la categoria alte religii sunt înglobate sikhismul.9 9 5. 4 0. jainismul. cultele creştine orientale înglobează ortodoxismul şi cultele necalcedonice inclusiv cele unite cu Roma. creştine 25.6 6 Alte 2 0.Structura populaţiei pe grupe de vârstă Unul din cei mai importanţi parametri ai unei populaţii este şi modul în care aceasta este structurată în profil cronologic. 0.8 1 2 1.7 1 0. 1.2 3 1 239.9 11. tisme 242. regiuni sau localităţi. ism 79 5 74. ediţiile dintre 1960-2000.1 6 Culte 5 1 2.4 13. confucianiste sau şintoiste. 0.3 40. Note: cultele neoprotestante sunt înglobate la cele protestante.3.7 44. 4 1 8. 0.1 6 6 9 3 Budis 4 0. ERRA uropa usia sia frica merica merica ceania de N de S Total 6 5 1 3 8 4 3 3 134. 0. 1 1 2 3 8.4 4. 1. 0. 0 8 1.5 65. sm 26.9 0. zoroastrismul.8 30. taoiste. 1 0. ediţiile dintre 1960-2000. 0.7 4. IGN. Notă : estimările se referă la apartenenţa culturală şi nu la opţiunea individuală. 1.8 9. sm 329. 1 0 2 0.9 1 1 orientale Animi 2 0.2 Culte 3 1 1 2 4 9. 5.pe T E R A A A A O rs. cu un rol determinant în dinamica naturală.6 Alte religii . Raportul între grupele de vârstă determină ponderea populaţiei în vârstă de muncă. Novara.8 37.6 2 1 04. religii 8. 0.7 1 0 0 1 0 0 0 0 1. Acelaşi raport influenţează capacitatea de reproducere a unei anumite populaţii.3 9 3 Hindu 8 0.7 1 6 9 2 Sincre 1 0. 137 . IV. active sau efectiv ocupate deci resursele de forţă de muncă ale unui stat. 0. IGN.8 7.7 1.9 Catoli 1 3 0.4 81.7 721 12.1 0.7 24.4 33. 0. Novara.5 5 04.8 18. bahai’ismul şi alte sisteme religioase cu o iradiere mai restrânsă.6 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini. Un rol esenţial în acest sens îl are ponderea populaţiei feminine în vârstă de 15-49 ani.6 7 1 5 orientale Mozai 1 1.4 27. 0.6 91. 6. 0. sincretismele orientale se referă la practica concomitentă a doctrinelor budiste.4. 2.7 5 74. m 09.3 0.1 97 6.1 6 6 9 3 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini.3 7 3 5 3 3 1 1 Islami 1 1 1 9 3 7 0.2 6. 4 1 1 1 2 protestante 43. 1. 0 8 1. 0. cism 133.26 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 2001 Mil.

în ansamblul unităţilor luate în calcul. din combinarea cărora rezultă ponderi specifice fiecărei grupe de vârstă. populaţia respectivă este numită staţionară. în coformitate cu legislaţia muncii (vârsta pensionării.A. în statele sau în regiunile spre care se dirijează aceste fluxuri migratorii se constată o creştere anormală a populaţiei în vârstă de muncă. directorul de atunci al Biroului Federal pentru Recensământul populaţiei. De exemplu.U). Pragurile de 15 şi 65 de ani sunt utilizate de statele occidentale. în funcţie de acest aspect fiind necesare anumite dotări sociale sau producţia unor mărfuri şi servicii specifice anumitor categorii de vârstă. la femei fiind de numai 22% iar la bărbaţi de 58%. Modul de structurare a populaţiei unei unităţi date. Foarte evident este acest fenomen în statele petroliere de la Golful Persic unde ponderea populaţiei de 20-35 ani ajunge la circa 40%. în primul rând scăderea rapidă a natalităţii sau dimpotrivă menţinerea unor valori ridicate ale acesteia pe durata mai multor generaţii. influenţând astfel capacitatea de repoducere a populaţiei. Sensibilitatea la fenomenele conjuncturale. în 1870. feminin) specifice fiecărei generaţii (din cinci în cinci ani sau din an în an). Într-un astfel de triunghi pot fi înscrise practic n puncte.) şi cu speranţa de viaţă la naştere superioară acestui prag. dar în ultimul timp se generalizează pragul de 64 de ani) şi populaţia vârstnică (peste 60 de ani ori tot mai frecvent peste 65 aşa cum apare în statisticile O. Dacă cei doi indicatori sunt constanţi iar creşterea naturală este nulă. este deosebit de mare. o scădere a ponderii populaţiei în vârstă de muncă (antrenată de obicei în aceste mişcări) şi implicit o creştere a grupelor vârstnice (peste 60 ani) paralel cu reducerea celor tinere (0-19 ani). scăderea natalităţii la un moment dat va afecta structura pe grupe de vârstă pe întreaga durată de viaţă a acelei generaţii. prin suprapunerea valorilor a două unităţi diferite sau pentru studii diacronice în scopul observării modificării în timp a structurii pe vârste a unei unităţi date. pentru clasificarea unor unităţi (state. instituţiile de ocrotire a sănătăţii şi de asistenţă socială trebuind să fie corelate în aşa fel încât să corespundă necesităţilor. Structura pe grupe de vârstă influenţează în mod direct şi morbiditatea unei populaţii. indiferent de modificările dinamice ulterioare. conflicte armate mai ales. Structura populaţiei pe vârste la un moment dat depinde aşadar de evoluţia curbelor natalităţii şi mortalităţii în ultima sută de ani. vârsta recrutării forţei de muncă etc. Corelaţia între dinamica şi structura populaţiei este astfel foarte puternică. fiind des utilizat în scopuri comparative. Este cazul clasic al S. care folosesc un triunghi echilateral ale cărui laturi sunt divizate în procente de la 0 la 100%.) şi realizare astfel a unor sugestive tipologii. populaţia adultă (15-59 sau 20-59 ani. în timp ce calculat la nivelul întregii populaţii nu depăşeşte 15%. de obicei procesele dinamice le devansează pe cele structurale. depinde de particularităţile evoluţiei indicatorilor demografici principali. dispersia lor fiind legată de ponderile specifice celor trei subpopulaţii. Pot fi utilizate şi în scopuri comparative. De obicei structura pe grupe de vârstă este studiată pornind de la trei mari categorii : populaţie tînără (0-15ani sau 0-19 ani în unele cazuri). La fel de importante sînt şi efectele tranziţiei demografice. 138 . în funcţie de speranţa medie de viaţă la naştere. La fel de utilizate în analiza acestor structuri sunt piramidele structurale care constau în dispunerea într-un sistem de drepte perpendiculare a proporţiei celor două sexe (masculin.N.Informaţiile referitoare la structura pe grupe de vârstă sînt indispensabile oricărei planificări economice a teritoriului. diferenţiat pe sexe. Prin interpolarea valorilor se poate obţine poziţia unei unităţi oarecare. Aceste trei componente pot fi uşor reprezentate prin intermediul diagramelor triangulare. Regiunile cu plecări masive (emigraţie) înregistrează proporţional. în funcţie de dominanţa unor categorii.U. Aceste modele grafice sunt foarte sugestive şi sunt foarte 197 Piramida vârstelor a fost inventată de generalul american Francis Walker. fiecare corespunzând uneia din cele trei mari grupe de vârstă. prin divizarea în sectoare a dreptei perpendiculare pe bază197. putând fi astfel afectate anumite contingente de populaţie (bărbaţii tineri între 20-50 de ani). Spre deosebire. Un alt factor esenţial care controlează structurarea unei populaţii pe vârste este şi mobilitatea. unde ponderea populaţiei între 20-30 ani în rândul imigranţilor din prima generaţie este de 29%. localităţi etc.

dar cu valori de peste 20% se înscriu şi unele state din estul Asiei sau din America de Sud (Singapore. Un caz particular îl prezintă S. comunicat din mai 2002. este vârsta medie a fiecărei tranşe (2. 139 . în majoritatea statelor europene dar peste 40% au depăşit vârsta de 40 de ani). fapt care demonstrează că îmbătrânirea demografică tinde să devină o problemă planetară după ce a fost considerată un caz particular aplicabil doar câtorva state dezvoltate din Europa. Rezultatul obţinut. expresivă a structurii pe vârste dar nu pot fi utilizate decât pentru o singură unitate (cu excepţia menţionată anterior).). În statele aferente. de îngustare a bazei piramidei şi de îngroşare la mijloc şi la partea superioară. încă din sec. specifice statelor dezvoltate – de forma unui clopot sau a unui balon. Piramidele din categoria menţionată prezintă un Iv cu valori care tind spre 1(în România era de 0. în Germania s-a ajuns în anul 2001 la numai 41. Trebuie spus că în statele europene se fac încă resimţite urmările celor două războaie mondiale care îngustează excesiv grupele de vârstă născute în timpul conflagraţiilor când natalitatea s-a redus 198 Cf. Efectul acestora este tocmai tendinţa menţionată. Spania. este efectivul fiecărei Pt tranşe de vârstă. depăşind cu mult 50%. populaţia totală. restrîngerea continuă a tineretului fiind o ameninţare la fel de mare ca şi sporirea rapidă a ponderii vârstnicilor (circa 60-65% între 15-64 ani. începută în Europa. mai ales cele ierarhic ascendente. poate fi exprimat printr-o piramidă medie. accesibile în prezent cu ajutorul programelor informatizate. în cazuri extreme ajungându-se la îngroşarea excesivă a părţii superioare.U.A. în care Pa. Ponderea populaţiei adulte este ridicată. cunoscut drept procesul de îmbătrînire demografică. Mult timp afluxul de imigranţi a constituit o soluţie. Spania dar şi în Japonia).) şi Pt. Populaţia adultă din aceste state atestă pentru moment un potenţial încă ridicat al forţei de muncă. Ax.5% populaţie în vârstă de muncă (faţă de 46% în 1991)198. În această categorie. în care natalitatea se păstrează la un nivel superior celorlalte state dezvoltate datorită specificului populaţiei imigrate din statele latinoamericane. ponderea populaţiei sub 15 ani este tot mai scăzută (tab. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra diferenţierilor structurale dintr-un anumit spaţiu. cu tendinţa de depăşire a valorilor populaţiei tinere. Italia. care poate exprima cu maximă claritate evoluţia proceselor specifice într-un spaţiu dat.) dar şi în Japonia sau Hong Kong. foarte utile sunt clasificările tipologice. Studiul piramidelor structurale la nivelul statelor Globului pune în evidenţă existenţa unei game variate de structuri. Un raport supraunitar demonstrează deja o îmbătrânire avansată. Uruguay etc. 26) de regulă sub 25%. Pv populaţia vârstnică (peste 60 sau 65 de ani după caz) şi Pt populaţia tânără (0-14 sau 0-19 ani după caz). dar acest surplus nu mai reuşeşte să acopere deficitul din cauza natalităţii extrem de reduse. cel mai îmbătrânit stat din lume fiind în acelaşi an Italia cu un Iv de 1.5 pentru 5-9 ani etc. Bundesinstitut für Bevölkerungsforschung. Bulgaria etc. Ponderea vârstnicilor (peste 65 de ani) este foarte mare. Situaţia se agravează rapid în cele mai multe state europene. prin revigorarea populaţiei tinere adulte (20-40 ani).2 după ce mult timp „recordul” a fost deţinut de Suedia).utilizate pentru că dau o imagine sintetică. Problema asigurării înlocuirii forţei de muncă a devenit capitală în Europa. Coreea de Sud. al XIX-lea.5 pentru 0-4 ani. Evoluţia procesului de (Pa * Ax ) îmbătrânire este ilustrată şi de calculul vârstei medii : ∑ . în care Iv este indicele de îmbătrânire. proprie fiecărei clase (tip). Grecia. mai ales în sudul şi estul Europei (Germania.74 în 2001. rezolvarea acestei dileme trebuie căutată după cum se pare în soluţii endogene prin stimularea natalităţii. de exemplu. distincţia esenţială fiind aceea dintre piramidele specifice statelor dezvoltate care au parcurs integral tranziţia demografică şi cele caracteristice statelor în curs de dezvoltare în care acest proces se află în diverse stadii de evoluţie: a)piramidele cu tendinţa de îngustare la bază.25. China. frecvent între 15-20% în Europa unde valorile minime tind să scadă sub această valoare (Italia. dar acesta se concentrează la vârstele de peste 40 de ani. Aceste forme sunt determinate de reducerea puternică a natalităţii. 7.Mikrozensus 2001. Acest proces poate fi exprimat matematic astfel : Iv = Pv/Pt. paralel cu reducerea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă la naştere.

Tabelul nr.8% în 2025. adesea peste 50% în unele state africane sau din Orientul Apropiat. Les facteurs du vieillissement démographique. procesul de îmbătrînire avansează mai rapid. Anterior. previziunile conducând la o situaţie catastrofală cu ponderi de 25-30% vârstnici în anul 2025. indisponibilizarea fizică este de natură să mărească acest indice. nr. Population.Sardon. Situaţii similare se întîlnesc şi în unele state musulmane recent intrate în faza de accelerare a tranziţiei demografice (statele din Maghreb.Calot.27 : Structura populaţiei pe grupe de vârstă între 1980-2000 (în %) Continen 0-15 ani Peste 65 ani Indicel tul (regiunea) e de îmbătrînire 1 1 2 1 1 2 1 2 980 990 000 980 990 000 980 000 199 Cf. scăderea mortalităţii infantile atenua într-o anumită măsură fenomenul de îmbătrînire. Paris 140 . Pi. Prognozele indică o îmbătrînire rapidă. apropiindu-se sau depăşind pragul de 10% populaţie vârstnică.drastic dar şi pe cele mobilizate.5% în 1970 la 31% în 2000 şi cel mult 24. Iran. de obicei tinerii buni de luptă. J. populaţia inactivă (neocupată) iar Pa. dar în prezent aceasta a atins valori minime.). Africa) fiind deja puternic resimţite. datorită conjuncţiei dintre creşterea speranţei de viaţă la naştere şi scăderea drastică a natalităţii. ponderea vârstnicilor variind între 3 şi 6 %. sub forma îmbătrînirii la bază199. inevitabilă. Procesul de îmbătrînire s-a manifestat mult timp numai ca urmare a reducerii natalităţii. Factorii enumeraţi anterior pot modifica aceste previziuni. mai ales acolo unde tranziţia demografică a debutat mai timpuriu. prin scăderea continuă a mortalităţii la vârstele foarte avansate. Turcia. Această formă este determinată de menţinerea unui nivel înalt al natalităţii. Dincolo de acest tablou general al „Lumii a Treia” există o serie de diferenţe în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de avansul tranziţiei demografice. cu valori mai ridicate în statele latino-americane şi foarte coborîte în Africa subsahariană. Prezenţa unor valori ridicate ale unor fenomene precum şomajul. la vârste comparabile. populaţia activă (ocupată). încât se poate afirma că în timp ce ţările dezvoltate adulţii au în întreţinere mulţi vârstnici. cazul Chinei în primul rând.P.5% în 1970 şi 7% în 2000 se va depăşi 10%în 2025. chiar şi în multe state în curs de dezvoltare tendinţele de îmbătrînire se vor manifesta viguros în perioada imediată. în statele în curs de dezvoltare trebuie să susţină mai mulţi copii. în care Id este indicele (rata) de dependenţă. fluxuri inevitabile de populaţie tînără dinspre statele cu presiune demografică puternică (sudul Asiei. INED. faţă de ţările în curs de dezvoltare. Din această combinaţie rezultă o proporţie ridicată a populaţiei tinere. Decalajele dintre cele două categorii de state se vor menţine prin inerţie. În primele decenii ale sec. de la 5. G. lupta împotriva morbidităţii fiind dusă aproape exclusiv la vârstele înaintate. de regulă peste 40 %. Indicele de dependenţă care măsoară acest raport are astfel valori mai omogene la nivel mondial : Id=Pi/Pa. statele din Asia Centrală etc. caracterizează statele în curs de dezvoltare. Aceasta nu înseamnă că statele aflate în prezent la adăpost de acest pericol sunt complet ferite. paralel cu menţinerea unei mortalităţi generale mai ridicate. grupele de vârstă sub 15 ani fiind tot mai puţin numeroase.3/1999. Statele de la Golful Persic se disting astfel prin ponderea mai redusă a populaţiei tinere şi o pondere disproporţionată a populaţiei adulte (masculine mai ales) datorită imigraţiei masive a forţei de muncă (Qatar şi Kuweit cu peste 70% adulţi). Vîrful piramidei este extrem de îngust. Tot aici. Ponderea populaţiei adulte este în general mai redusă în această categorie de state (circa 50%). b)piramidele cu baza larg desfăşurată. Un caz particular îl prezintă şi statele latino-americane şi cele din sud-estul Asiei unde baza piramidei a început să se îngusteze. În ultimele decenii aceasta este însoţită de îmbătrînirea la vîrf.XXI aceste efecte vor dispărea treptat şi este de aşteptat ca procesul de îmbătrînire să se accelereze. a populaţiei Globului. cea mai vizibilă îmbătrînire producându-se tot în statele dezvoltate. Care dintre cele două situaţii este mai favorabilă este greu de apreciat. în paralel ponderea tinerilor reducându-se de şa 37. redusă rapid după vârsta de 20 de ani.

1 AMERI CA 2.6 -de Nord 3. 1 2.9 1 2.2 3 1. 9 3.0 -de SudVest 4. . 4 4.9 3 3. 3 1 3. 6 6.39 0 .9 -de Sud 1.06 5.14 0 .07 4.2 -de Nord 2.9 3 4.12 0 .34 6.24 0 . 5 4.8 4 6.6 3 0.1 -Centrală 1.6 -Centrală 6.6 4 7.3 AFRICA 6.8 2 6.10 7.6 4 6.4 1 4. .3 4 8. 7 5.7 -de Vest 9.1 1 3.6 6.6 1 1.0 4 9.4 4 1.3 Fed. .8 1 1. .11 4.47 1 .14 0 .10 7. 0 6.07 0 .3 -de Sud 8. 1 9.06 0 .52 0 . 8 9.31 0 . 9.6 7. 0 1 2.8 3 5. .7 2 6.1 2 7.1 -de SudEst 2.Rus ă 2. 0 4.17 5.5 1 3.4 1 4.2 3 5. 8 4. 5 4.4 4 1.9 1 4.2 -de Est 8.58 1 .7 2 0.3 4 7.2 3 7.8 -de Vest 7.3 1 7 2 9.2 3 3. 0. .69 0 .60 1 .8 4 5. 0 6.1 4.9 4 7.5 OCEAN IA ASIA 6. 4 1 4.1 4.4 1 6.0 1 3.8 1 5. 8 8.10 4.1 1 5.5 3 1 3 3 3 6 1 2. 4 8.87 0 .81 0 .7 2 8.30 0 .8 7.62 0 .9 3 8.08 2.TERRA 4.3 3 0.8 4 3. 1 3. .7 2 3.77 1 . 6 2.22 0 . .06 2. 7.6 -Caraibe 6.1 4 4. . 1 6. 9 2. 4 4. .1 -de Nord 9. 6 2.15 1 . .8 2 6 2 0. .2 5.95 0 .06 0 .1 2 1.24 8.06 0 .4 2.4 7 1.5 1 3.12 1 . 5 5.4 3 2.4 3 2.15 4.1 2 5.52 4.79 0 .7 2 2.1 -de Sud 1. 4 1 3.8 1 2.9 3 1.2 -CentralSudică 2.19 3.7 -de Est 4.06 2.8 4 5. . 9 2.19 0 .5 EUROP A 1.3 4 7.5 6. 6 4.5 3 5 4 0 3 7 4 7 4 7 4 6 3 9 2 3 3 5 3 6 3 4 3 4 2 7 2 0 2 1.71 1 .11 0 .13 0 .5 4 7. 7 2.18 0 .5 4 6. . 3 4. 5 3. 8 2.3 1 8.7 1 4. .8 6.9 3 0.2 1 9.78 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 141 .25 1 . .11 0 .0 -de Est 7. 3 6.

1 8. New York.2 3.4 4.1 7.0 Germ 2 2 1 1 6 6 6 6 9 1 1 2 ania 3.2 8.4 9.9 .3 Brazi 4 4 3 2 5 5 6 6 2 3 5 1 lia 2.5 0.4 4.4 0.9 6.5 7. Population Reference Bureau.0 .7 5.2 1.9 8.3 . 6.7 9.0 Egipt 3 4 3 2 5 5 5 6 3 4 4 8 9.7 .3 2.5 6.9 7.N.0 6.5 1.7 Niger 4 4 4 3 5 5 5 5 2 2 2 3 ia 5.1 4.2 .9 .2 . 2 2 2 1 6 6 6 6 8 9 1 1 A.5 4. în %) Statu 0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste l 1 1 1 2 1 1 1 2 1 1 1 2 950 970 995 025 950 970 995 025 950 970 995 025 China 3 3 2 2 6 5 6 6 4 4 6 1 3.0 .U.8 .6 9.9 Filipi 4 4 3 2 5 5 5 6 3 2 3 7 ne 3.7 .9 0.7 .7 .7 6.9 5.8 2.1 8.7 8.5 7.0 .4 0.6 .8 1.4 .4 . ediţiile din 1990-2002.9 1.4 5.4 8.3 1.7 9.7 9.7 1. O.0 3.8 1.7 Etiop 4 4 4 4 5 5 5 5 3 2 2 3 ia 4.5 2.4 .9 2.9 2.1 3.4 .1 6.0 2.4 . Tabelul nr.4 .5 8.2 3.2 8.2 .3 5.6 .7 5.9 5.5 4.5 9.2 6.1 .0 .0 .9 6.8 8.3 3.2 6.6 0.9 9.6 6.8 Mexi 4 4 3 2 5 4 5 6 4 4 4 9 c 2.0 3.9 2.0 .0 7.9 4.1 Bangl 3 4 3 2 5 5 5 7 3 3 3 5 adesh 7.0 6.6 .6 7.1 6.5 .9 5.9 .9 9.7 5.4 5.5 .6 142 .28 :Structura populaţiei pe grupe de vârstă în principalele state ale Globului între 1950-2025 (estimări şi proiecţii.4 0.7 .8 8.3 8.3 6.7 5.2 3.3 .1 5.1 1.1 .9 .0 7.2 .5 .6 1.9 8.9 3.8 7.U.0 Turci 3 4 3 2 5 5 6 6 3 4 5 9 a 8.2 .0 .0 .8 3.9 9.8 .8 Pakis 3 4 4 3 5 5 5 6 5 3 3 5 tan 7..0 Feder 2 2 2 1 6 6 6 6 6 7 1 1 aţia Rusă 8.0 .1 8.6 0.7 3.4 4.3 2.8 6.3 Thail 3 4 3 1 5 5 6 6 4 3 5 1 anda 6. The 2000 Revision.9 .9 India 3 4 3 2 5 5 6 6 3 3 4 8 8.3 3.7 4.5 .7 0.2 2.1 3.6 4.7 2.1 7.1 5.3 S.3 .8 Japon 3 2 1 1 5 6 6 6 4 7 1 2 ia 5.2 .2 1.1 Indon 3 4 3 2 5 5 6 6 4 3 4 8 ezia 9.2 2.8 2.3 4.3 .1 1.0 6.1 9.3 .1 2.3 .5 3.4 2.9 0.2 .5 9.6 5. New York şi World Population Data Sheet.4 5.9 .4 .2 0.6 4.1 3.6 .3 2.1 2.3 4.7 8.9 5.1 8.7 2.1 5.3 1.1 .6 5.6 8.1 .0 3.8 6.4 .6 2.3 .6 1.0 3.1 .3 2.1 .9 1.1 .3 7.8 7.8 1.2 Iran 3 4 4 2 5 5 5 6 5 3 3 5 9.5 .5 .2 .7 3.Surse : World Urbanization Prospects.2 Vietn 3 4 3 2 6 5 5 6 3 4 4 7 am 4.5 .7 8.7 4.5 .

0 0.1 3. nivelul fecundităţii este mai mare sau mai mic decât cel necesar înlocuirii generaţiilor. Acest fals efect ascunde însă o netă diferenţiere a procesului de îmbătrânire între diversele componente etnice. pp.2 6. consecinţă a faptului că la sexul masculin atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt sensibil mai ridicate decât la cel feminin.D.RB. Îmbătrânirea este astfel mai degrabă un fenomen rezidual. modificarea comportamentului demografic etc. dificil de măsurat.7 5.3 8.4 5. IV. 4 4 4 4 5 5 4 5 3 2 2 2 Congo 3. Implicaţiile demografice ale acestui proces sunt contradictorii.9 . R. Astfel.Regat 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 1 ul Unit 2. P. efect al mecanismelor care se manifestă la alte nivele ale structurii pe vârste. 143 .8 5. bolilor profesionale. structura pe vârste devine mai tânără sau mai îmbătrânită decât cea ideală. Implicaţiile psiho-sociale constituie mai degrabă un risc.9 5.3 0. C.U.2 5.2 R.2 6. 46% adulţi şi 30% vârstnici. Acest proces nu este continuu ci prezintă discontinuităţi (creşteri bruşte sau plafonări) datorate influenţei unor modificări endogene (căderi sau relansări ale natalităţii ori ale mortalităţii) sau exogene (migraţii.9 2. tutun şi droguri dar şi a participării 200 201 Cf. la vârstele tinere se înregistrează în mod obişnuit o dominare a sexului masculin ca urmare a unei natalităţi superioare cu circa 5%.7 2.9 4.1 7.9 5.0 7. Un surplus de populaţie tânără are ca efect imediat scăderea mortalităţii la fel cum un deficit implică o creştere a acesteia.9 6.7 2.2 5. Este motivul pentru care unii specialişti susţin că fenomenul îmbătrânirii nu poate fi „combătut” decât prin creşterea natalităţii.8 . europeni în primul rând.0 . structura pe sexe a populaţiei este foarte echilibrată.5 2. New York.0 5. imigraţia fiind un factor suplimentar de creştere a ponderii populaţiei vârstnice pe termen mediu.6 8. „albii“ se află întro fază avansată a acestui proces spre deosebire de „negri“ sau „hispanici“ (cf. 3/1993.L. consumului de alcool.5. consecinţă a unei frecvenţe sporite a accidentelor.4 4.9 . al doilea se referă la procesul în cursul căruia această proporţie este în creştere 200.2 5. Este cazul S.4/2002). 2000 Procesul de îmbătrânire a structurilor demografice au generat un interes deosebit din partea specialiştilor. Implicaţiile economice provin mai ales din creşterea numărului de pensionari care poate modifica în sens negativ indicele de dependenţă dar şi din creşterea vârstei medii a populaţiei active. conduce la o „întinerire“ a populaţiei.4 2. Le vieillissemment de la population : défi et contradiction.8 0. Elderly Americans. Structura ideală a unei populaţii staţionare este considerată următoarea : 24% tineri.1 4. 314-322. unde imigrarea continuă a hispanicilor.3 5.9 2. vizibil mai ales în „îmbătrânirea mentalităţilor”. În general.5 1.N.6 7. rasiale sau confesionale care alcătuiresc populaţia acestei ţări. Mortalitatea masculină mai ridicată.4 .9 .9 1.3 9.5 9.A.9 Ucrai 2 2 2 1 6 6 6 6 7 9 1 1 na 7. Population Today.6 5. Espace/Population/ Société nr.U..8 9.6 Sursa: adaptare după World Urbanization Prospects.9 2.3 Italia 2 2 1 1 6 6 6 6 8 1 1 2 6. cu efecte majore asupra productivităţii muncii ori asupra cheltuielilor salariale (personalul mai experimentat şi cu vechime este de obicei mai bine remunerat). conflicte) 201.1 Franţ 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 2 a 2.Paillat.3 4. Noţiunea de îmbătrânire demografică are un dublu sens : primul se referă la situaţiile în care se observă o pondere ridicată a persoanelor în vârstă. nr.4 1.0 2. Dacă.). fiind în acelaşi timp un efect al scăderii natalităţii dar şi o cauză suplimentară a acestuia.O. Trebuie spus că nici un stat nu se încadrează practic în acest model al populaţiei staţionare datorită incidenţei celorlalţi factori (mobilitatea.6 . Himes.Structura populaţiei pe sexe În mod normal. The 2000 Revision.7 4.9 5. predilect în sud-vest. Implicaţiile sociale provin din combinarea cu procesele de feminizare şi pauperizare la care se adaugă creşterea bugetului asistenţei sanitare.5 8.3 4.7 4.9 9.0 0.

cu un bilanţ migratoriu pozitiv cunosc tendinţa generală de creştere proporţională a populaţiei masculine. Noua Zeelandă. regiunile. orice diferenţă între proporţiile celor două sexe la vârste avansate fiind imputabile mortalităţii diferenţiale care cel puţin în Rusia afectează foarte mult bărbaţii înainte de 70 de ani. unde se constată o reducere sensibilă a ponderii populaţiei masculine după 1980 ca urmare a speranţei de viaţă mai reduse a bărbaţilor (49. Tipice au fost în Europa statele mediteranene precum Portugalia cu 47. marchează în general o egalitate aproape perfectă la nivelul populaţiei mondiale : 50. localităţile polarizatoare. acest fenomen este de obicei evident acolo unde domină muncile grele (industria extractivă. Germania (48. urmare a plecării tinerilor adulţi.S.S. Oceania sau America Latină (Singapore.active la conflictele militare.5% masculin înainte de 1985 sau Malta. Venezuela. efect al reducerii imigraţiei individuale în favoarea celei familiale dar şi a ponderii mai reduse a imigraţiei în creşterea totală a populaţiei.2% masculin. benevol sau altădată forţat. Kamceatka.).U. Pe plan regional. în mod obişnuit se produc creşteri anormale ale ponderii populaţiei feminine. Nauru).A. Astfel şi acest stat dezvoltat s-a raliat la procesul de feminizare determinat de creşterea speranţei de viaţă la naştere (în 1999 circa 48. de stările sociale specifice diverselor comunităţi. Botswana cu 46. În România este încă un fenomen caracteristic bazinelor carbonifere din Oltenia (Motru-Rovinari). În perspectiva imediată acest efect va dispărea. Dezechilibrul era şi mai mare după război dar s-a redus treptat în următoarele decenii.7% din populaţia acestui stat era de sex masculin).R. cu 64. exploatări forestiere) mai ales dacă şi condiţiile climatice sunt foarte grele. Un dezechilibru evident între sexe este încă prezent în statele angajate masiv în ultimul război mondial unde pierderile umane.9%femei.5% masculin în 1990. sau 9% din populaţie. cazul unor regiuni ale Siberiei – Yakuţia. deşi continuă să constituie principala destinaţie a migraţiei internaţionale nu mai deţin o preponderenţă masculină ca în trecut. Aceste valori s-au modificat sensibil în ultimele decenii. Rusia (46.U.7% în 2002). În situaţii extreme la nivel mondial s-au înregistrat şi stări anormale.3%masculin în1992 şi 48. mai rapid în Germania prin intermediul migraţiilor pentru muncă. 144 . femeile având o participare tot mai semnificativă atât pentru a ocupa locurile de muncă excedentare cât şi pentru reîntregirea familiilor. de mobilitatea teritorială.5%masculin) sau în alte state din Europa central-estică. în fosta U. generatoare de vicii şi probleme sociale inerente ca în cazul tinerelor oraşe miniere din insula Bougainville (Papua-Noua Guinee) unde în 1975 peste 88% din populaţie era constituită din bărbaţi. unde populaţia masculină vine adesea temporar. Astfel de situaţii sunt încă frapante la state ca Ucraina (46. în rândul bărbaţilor mobilizabili. Qatar cu 63. au fost imense (actuala generaţie de 80-85 ani). Mobilitatea teritorială deformează la rândul ei profund structura pe sexe prin participarea prioritară a forţei de muncă masculine la migraţiile interne sau internaţionale.7%masculin). dezvoltat paralel cu creşterea populaţiei vârstnice. situaţie care se accelerează după 65 de ani. În mod curent statele. dar în ultimul timp şi unor regiuni rurale profund afectate de exodul rural care a antrenat masiv populaţia feminină (cazul unor arii largi din Podişul Bîrladului de ex. Raportul numeric între cele două sexe. de tratamentul inegal al femeilor în unele societăţi etc.9%masculin).A.). Acest echilibru este frecvent perturbat de efectele conflictelor militare. România prezintă o situaţie mai apropiată de aceea a statelor din sudul Europei.6%) dar şi unele state atractive din sud-estul Asiei. Trebuie remarcat că şi în acest domeniu.2% masculin ori unele insule din Antile precum Grenada cu 47. În Asia de Sud-Vest se remarcă Yemenul cu 48% masculin iar în sudul Africii. S. şantiere de construcţii. echilibrează proporţia celor două sexe. Australia. unor centre miniere din Munţii Apuseni sau petroliere din bazinul Tazlăului Sărat.1% bărbaţi şi 49. ultimele decenii au modificat profund structura populaţiei imigrate. Acesta este un efect al pierderilor umane imense (17 mil. La celălalt pol. astăzi bărbaţii prezentând o raritate la peste 70 de ani în state ca Rusia sau Ucraina (24% masculin). în statele. regiunile şi localităţile cu bilanţ migratoriu negativ. după 20 vârsta de ani iar de la 4045 de ani sexul feminin devine dominant. prin revenirea celor plecaţi pentru lucru dar şi pentru că fenomenul antrenează tot mai mult şi populaţia feminină. Tipice sunt statele petroliere de la Golful Persic (E.

New York.6 0.7 9.6 1. Există şi situaţii mai rare în care mobilitatea teritorială a antrenat masiv populaţia feminină. Un caz particular a fost pînă de curând cel al Irlandei unde emigraţia tradiţională a femeilor în Marea Britanie sau peste ocean.5 9. cazul unor judeţe mai slab dezvoltate din România (Botoşani.1 9.7 2.1 9.1 1.5 9. Proporţia populaţiei masculine în aceste state este simţitor mai redusă decât media mondială (48.3 PA 8..1 Sudică -de 4 5 4 5 Fed.Pe plan regional acest fenomen este larg prezent în regiunile rurale lipsite de suficiente locuri de muncă pentru bărbaţi. eviedntă încă.4% faţă de 50. Este cazul unor centre ale industriei textile (Ivanovo şi Vladimir în centrul Rusiei de ex.5 1.8 9.1 3.6 Centrală 0.0 9. corelat cu creşterea ponderii vârstnicilor (tab.9 0.3 0. Tabelul nr. Nivelul de dezvoltare social-economică prin intermediul speranţei medii de viaţă la naştere generează procesul de feminizare în statele dezvoltate.0 ASIA 5 4 5 4 -de 4 5 4 0.6 9. genera o dominanţă masculină.6 0.4 1.5 8.1 9.3 9. deşi după integrarea în comunitatea economică europeană această ţară a cunoscut un veritabil boom economic (50.4 să 6.9 9. O.4 9.4 OCEA 5 4 4 5 -de 4 5 4 NIA 0.9 9.U.9 6.3 9.5 8.N.8 1.9 8.4 ICA 9.3 7.4 9.7 9.7 8.6 0.0 1.3 7. dezechilibru şi mai evident la unele unităţi teritoriale mici cu standard economic înalt şi cu o tendinţă de concentrarea a unor pături sociale vârstnice. cu un evident specific profesional.6 -de Est 4 5 4 5 4 5 4 9.9 -de 5 4 5 4 -de 4 5 4 Nord 0.7 Nord 9.6 8.1 9.3 Sursa : Demographic Yearbook.7 8.6 0.Ru 4 5 4 Sud-Est 9.5 8.4 0.4 -de 5 4 5 4 -de Sud 4 5 4 Sud-Vest 1.3 9.9 9.9 0. Giurgiu.0 9.9 AFRI 5 4 4 5 AMER 4 5 4 CA 0.7 0.4 0.4 9.2 9.5 0.5% masculin).4 0. ediţiile din 1979 şi 1999 F 4 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 145 .0 1.9 0.0 1.7 3.2 -de 5 4 4 5 5 4 4 Vest 0.1 9. cazul Principatului Monaco cu 45.9 0.7 0.1 9.5 4 5 4 5 -de Sud 4 5 4 Centrală 9.6 0.1 9. în scopul prestării unor servicii prost remunerate în paralel cu ocuparea masivă a bărbaţilor în muncile agricole specifice.1 9.1 0.3 Vest 8.4 9.9 5 4 5 4 -de Est 4 5 4 Central1. Teleorman. Sălaj) dar după 1990 situaţia s-a „ameliorat” prin disponibilizare.6 1.2 Nord 9.) unde feminizarea populaţiei este foarte accentuată.6 Caraibe 9.1).2 0.9 2.5 1. Vaslui.4 0.9 9.8 0.1 0.1 0. Este de altfel o situaţie tot mai frecventă in estul Europei unde emigraţia forţei de muncă feminine este foarte importantă.7%.29 : Structura populaţiei pe sexe între 1975-1995 Contin 1975 1995 Contin 19751995entul -1977 -1997 entul 1977 1997 (regiunea) M F M F(regiunea) M F M TERR 5 4 5 4 -de Est 5 4 5 A 0.27).8 0. fenomen favorizat de atractivitatea climatico-turistică.5 0.6 -de Sud 5 4 4 5 EURO 4 5 4 0.

sunt numeroase întrepătrunderi fără să existe o suprapunere completă. De modul în care o populaţie dată este structurată social şi economic depind multe dintre procesele dinamice sau structurale de ansamblu ale acesteia. În general se admite că diferenţele sociale sunt un rezultat al inegalităţii şanselor şi că eliminarea acestora este posibilă doar progresiv. Această amprentă a subdezvoltării s-a menţinut şi în Europa. 1998).6. conducând şi la supramortalitate feminină (lipspă de asistenţă socială la repetatele naşteri. În prima categorie de state. progresul social din ultimele două secole a redus polarizarea la extreme a societăţii. IV. Majoritatea societăţilor moderne sunt profund inegalitare. speranţa medie de viaţă la naştere redusă şi ponderea foarte mare a tineretului reprezintă tot atâtea explicaţii ale conturării unei anumite predominanţe masculine (50. funcţionarea şi administrarea societăţii. muncile grele prestate în agricultură sau în activităţile casnice etc. Dictionnaire de sociologie. Aceste grupuri se pot constitui pe diverse criterii dintre care cele mai importante derivă din poziţia pe care fiecare individ o ocupă în cadrul societăţii. Între cele două categorii de structură (socială şi economică). Tipice din acest punct de vedere sunt uneel state din Melanezia (52%masculin) şi Asia Musonică (52.5% în 1997). În fond chiar şi în statele cele mai democratice. egalitatea juridică şi politică nu este perfectă date fiind diferenţele derivate din nivelul de educaţie. mai întâi prin egalitatea juridică.7% masculin). cu o economie complexă şi cu o diviziune internă derivată din combinaţia aptitudinilor şi performanţelor individuale sau de grup. în cazul singular al Albaniei (51. apoi prin egalitatea politică şi în cele din urmă prin asigurarea unei egalităţi sociale.Dimpotrivă. statutul social moştenit şi distribuţia veniturilor (R.).6. cu toate progresele înregistrate de societatea de consum de tip occidental.Structura socială Structura socială prezintă un interes geografic deosebit în măsura în care conduce la apariţia unor clivaje sau diferenţieri spaţiale. cu o economie simplă şi o diviziune internă bazată mai degrabă pe caracteristicile biologice (vârstă.1. voit comuniste dar care în esenţă erau bazate pe inegalităţi mascate. fiind profund implicată în organizarea. sex). aceasta concentrându-se la un nivel mediu. caracteristice comunităţilor evoluate. Oamenii sunt fiinţe sociale pentru care apartenenţa la un grup este definitorie. Structura social-economică a populaţiei a fost dintotdeauna foarte complexă.Structura social-economică a populaţiei Este o altă componentă esenţială în studiul populaţiei. corespunzător diviziunii sociale a muncii şi a complicatelor raporturi de putere. în ţările Lumii a Treia standardul coborît al nivelului de trai. Societăţile inegalitare. pe când cea economică este mai mobilă. mai greu de definit şi de obţinut.3% masculin în 1950 şi 51. lipsa asistenţei medicale acordată fetiţelor bolnave. definită altădată de raporturile de putere care impunea constituirea unor clase sociale iar astăzi se manifestă în primul rând prin specificul profesiei.6% în Bangladesh sau în China) precum şi unele state musulmane sau din America Centrală. Societăţile egalitare sunt specifice mai ales unor comunităţi primitive. reieşite nu din calitatea categoriilor privilegiate cât din acapararea funcţiilor vitale ale statului şi asigurarea controlului asupra societăţii şi individului.Pe parcursul unei vieţi individul poate să-şi schimbe mult mai lesne poziţia economică decât pe cea socială.Boudon. Un caz particular l-au constituit societăţile de tip sovietic. India şi China se încadrează în aceeaşi categorie determinând uşoara preponderenţă a populaţiei masculine la nivel mondial. în ceea ce este cunoscut astăzi drept clasa de mijloc care asigură echilibrul social. Ordinea socială este de multe ori stabilită prin tradiţie (scrisă ori perpetuată prin cutume) fiind ceva mai rigidă. Societatea cunoaşte în ansamblu două forme de structuri sociale : egalitare şi inegalitare. O diferenţă profundă marchează însă ţările dezvoltate de cele în curs de dezvoltare.4%masculin în Pakistan sau 51. Acest dezechilibru este exacerbat de starea de inferioritate a femeilor în multe state din această categorie. IV. 146 .

Europei de Vest sau Japoniei. deosebea următoarele tipuri -societăţi rurale primitive. văzut ca fiind mai dinamic şi mai instabil. cu structură tribală. dominată de „clasa de mijloc”. Orientul Apropiat şi nordul Africii. deosebindu-se astfel câteva mari clase : ţărănimea. Vietnamului. -societăţi puternic urbanizate.2.Colin. 2000). de obicei prin pîrghia corupţiei. pătura de mijloc propriu-zisă formată din grosul funcţionarilor publici. IV. În primul caz categoriile de populaţie sunt raportate la locul pe care-l ocupă în sistemul productiv. Această structură corespunde în primul rând modelului american dar este perfect aplicabilă şi în celelalte state dezvoltate. extrem de polarizate din punctul de vedere al standardului de viaţă. O tipologie a structurii sociale poate pleca şi de la stadiul atins în dezvoltarea societăţii. -societăţi rurale occidentale tradiţionale cu o pondere ridicată a populaţiei neagricole şi standard de viaţă relativ omogen. şomerii.D. -societăţi rurale cu structură seniorială a proprietăţii. Lumea a Treia propune o multitudine de modele sociale. care au tendinţa de a se contopi cu cea anterioară. pe fondul unor reforme agrare. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai ridicat dar mai polarizate din punct de vedere social. artizani). şi fostelor state comuniste europene. -societăţi rurale de tip colonial. cazul Chinei. Structurile sociale evoluează permanent iar ultimele două categorii s-au transformat enorm după 1980. Totuşi în cele mai multe dintre aceste state îşi face loc treptat şi modelul social occidental bazat pe egalitatea şanselor şi afirmarea plenară a fiecărui individ. cazul tipic al fostei U. muncitorii. micii întreprinzători şi producători particulari (agricultori. specifice în primul rând Europei sudice şi central-estice dar tot mai prezente şi în Asia sau America Latină. tipice în America Latină. caracteristice în zonele de veche civilizaţie din sudul Asiei. unele foarte vechi. pătura inferioară proletarizată. 147 . polarizarea societăţii este încă foarte puternică. Astfel sociologii americani deosebesc de regulă următoarele strate (pături) sociale : elita (clasa superioară).Coreene etc. marii proprietari funciari. Astfel China evoluează tot mai mult pe orbita liberalismului şi a polarizării nivelului de trai iar statele est-europene sunt încadrate în categoria „societăţi în tranziţie”. R. formate prin juxtapunerea unor populaţii cu tradiţii culturale şi nivel de trai diferenţiat.P. muncitorii specializaţi. cazul sistemului de caste din India. 1996)202. care cuprinde muncitorii necalificaţi. dar cele mai multe sunt profund bulversate de procesele mondializării şi globalizării. Derruau (1976. aşa cum este cazul Americii de Nord. dualismul rezultat în absenţa dialogului dintre majoritatea constrânsă să accepte normele unei minorităţi de factură oligarhică în cele mai multe cazuri. În literatura sociologică există o dispută între cei care folosesc conceptul de clasă socială. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai redus şi cu tradiţii comunitare puternice.S. A.R. imigranţii ilegali etc (Nonjon. fiind unul din factorii care frînează progresul social. cu o structură mai complexă. În ţările în curs de dezvoltare. aflate în restrângere.Clasele suprapuse de altădată subzistă în diverse proporţii – nobilimea cu un rol simbolic în unele state (cele monarhice) iar burghezia este tot mai integrată în clasa de mijloc. Evoluţia societăţii face mai adaptabilă situaţiei actuale al doilea concept. comercianţi. burghezia (din care se divizează de obicei mica burghezie) şi intelectualitatea. cu o pondere relativ ridicată a populaţiei agricole. Societăţile în tranziţie tind şi ele spre acest model. de sorginte marxistă şi cei care folosesc conceptul de pătură socială.6. noii îmbogăţiţi. pătura de mijloc intelectualizată (notabilităţile în special).S. Paris. Structura economică Acest mod de structurare a unei populaţii pleacă de la una din caracteristicile umane esenţiale – natura muncii prestate. -societăţi rurale avansate. necesitatea practicării unei activităţi conforme cu aspiraţiile 202 Géographie humaine. specifice în ariile mai izolate din zona intertropicală mai rar în zona boreală.

5% în 1990 la 47.Coreeană – 54. 148 . nivel considerat ca fiind „natural”. sau al agricultorilor pentru care de regulă nu există limită de vârstă. cuprinzând populaţia care a depăşit vârsta legală de muncă.5%) decât în cele în curs de dezvoltare (circa 40%) din mai multe motive : -diferenţele care apar în structura pe grupe de vârstă – ponderea mai ridicată a adulţilor în ţările dezvoltate şi invers a copiilor şi adolescenţilor în ţările în curs de dezvoltare. în unele state se operează şi cu noţiunea de populaţie ocupată. De aceea. în primul rând ca urmare a diminuării locurilor de muncă pentru femei. Există un număr important de persoane care muncesc şi înainte şi după vârsta de muncă : cazul copiilor în multe state ale Lumii a Treia şi nu numai. Populaţia activă reprezintă la nivel mondial după O. vehiculate mai des. cu creativitatea de care dispune fiecare dar şi în funcţie de nevoile sociale.2 % în 1998). constituie elementul activ al societăţii.I. -nivelul mai înalt de dezvoltare care creează în statele dezvoltate cerinţe mai mari de forţă de muncă în servicii. Nu toată populaţia capabilă de muncă este antrenată efectiv în activitate. România etc. ponderea populaţiei active a scăzut lent (Rusia de la 48. -slaba utilizare a forţei de muncă feminine din statele în curs de dezvoltare. multe inutile. 42. membrii familiei car asigură un ajutor temporar în procesul muncii etc. deziderat imposibil de atins chiar dacă este prevăzut în articolul 55 al Cartei O. în special acolo unde Islamul creează cadrul juridic.M.P. -populaţia aflată dincolo de vârsta activă. spre deosebire de cele asupra populaţiei active. explica nivelul ridicat de ocupare a forţei de muncă dar şi veniturile modeste ale personalului. asigurarea unui loc de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei în vârstă de muncă (valori maxime înregistrau R. care în statele moderne delimitată legal. populaţia întreţinută cuprinzând 57.. În unele dintre aceste state. unde s-a căutat fără succes. Informaţiile cantitative la nivel mondial asupra acestei categorii lipsesc. ci numai populaţia activă. diferenţiat pe sexe.6%. Restul formează populaţia întreţinută sau inactivă. datorită condiţiilor social-economice concrete. la nivelul anului 2000. de cele mai multe ori între 16-60(65) de ani. dar şi fosta Cehoslovacie. În practica ţărilor dezvoltate se consideră atins acest deziderat atunci când şomajul nu depăşeşte 5-7%. corespunzând cu circa 2 496 mil. Ponderea mai ridicată a populaţiei active.D. o economie centralizat-planificată (estul Europei şi al Asiei). antrenat în activităţi productive sau de servicii. Ponderea populaţiei active în totalul populaţiei este în general mai ridicată în statele dezvoltate (46. Industrializarea forţată însoţită de deschiderea a numeroase şantiere pentru diverse obiective economice. Noţiunea de populaţie activă defineşte o categorie imprecis determinată. situaţiilor politice diverse.)203. Există astfel o diferenţă între populaţia în vârstă de muncă şi populaţia capabilă de muncă (resursele de muncă). s-a înregistrat mult timp în statele care au avut sau mai au încă. indiferent de rentabilitatea şi productivitatea activităţii prestate.4% în 1998 de ex. 203 Plein emploi în limba franceză sau full employment în limba engleză. nivelului redus de pregătire.3% din efectivele totale. tinerii care efectuează serviciul militar etc. unor tradiţii. peste 50%.N. Diferenţa dintre populaţia activă şi cea capabilă de muncă este dată de o serie de grupuri mai mult sau mai puţin importante numeric de la un stat la altul : femeile casnice. Capacitatea de muncă a individului este strîns legată de structura pe grupe de vârstă. -nivelul morbidităţii este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate. realitate fiind mult mai complexă. După 1990 această situaţie s-a păstrat în general datorită scăderii ponderii populaţiei tinere. legiferată de la caz la caz între 57 şi 65 de ani. asemenea multor state occidentale (România cu 53. angrenaţi în studiu. studenţii. impunând o frecvenţă mai mare a incapacităţii de muncă. în funcţie de aceasta populaţia putând fi divizată în trei mari categorii : -populaţia aflată înainte de vârsta de muncă : copiii şi o parte dintre adolescenţi. întrucât cuprinde şi şomerii.U.7% deci 3 397 mil.persoane. Această situaţie este una pur teoretică. -populaţia în vârstă de muncă. care cuprinde numai acele persoane care lucrează efectiv şi stabil.).personale. Pe de altă parte există şi persoane în vârstă de muncă incapabile să presteze o activitate utilă (handicapaţii).

datorită antrenării într-o măsură mai mică a femeilor în procesele productive.4% în 1986 dar ulterior se impune o creştere pînă la 30. inclusiv a celei feminine. sursele statistice indică o pondere de 4% a acestui sector în P. respectiv 38. unde mult timp proporţia femeilor active nu depăşea 30%. coborând adesea sub 30% (Pakistan cu 27. de la 17% în 1980 s-a ajuns la 43.a În ţările în curs de dezvoltare şi în cele subdezvoltate. Canada. salariile ridicate ale bărbaţilor fiind adesea suficiente întreţinerii familiei (la un nivel de trai modest). Singapore. În statele occidentale acest sector este cu atât mai greu de controlat cu cât populaţia activă este în general formată din imigranţi.2% pentru a coborî la 45. la circa 46. peste 40%).U. Valori ridicate ale ponderii populaţiei active se înregistrează în unele state cu o industrie puternică precum Japonia (53. În ultimul timp însă. înainte de 1980. Avansul tranziţiei demografice manifestat prin scăderea proporţiei populaţiei tinere impune după 1990 o creştere a proporţiei populaţiei active.. De exemplu în Franţa. De exemplu.) sau 50% (Chile cu 51. în descreştere pînă la 28. Coreea de Sud. proporţia populaţiei feminine este din nou în scădere. Este cazul Egiptului în care ponderea populaţiei active era de 30% în 1976. Taiwan. Datele referitoare la Africa sau Asia de Sud (38. creşterea economică mai lentă decât aceea a sporului natural face ca în multe din statele în curs de dezvoltare să se producă o scădere a ponderii populaţiei active în populaţia totală. astăzi depăşind cu mult 40%). fenomen vizibil mai ales în statele afectate de şomaj. afectând mase imense de oameni.1%. doar în Suedia se menţine constantă. permanent sau temporar. ponderea populaţiei ocupate era în general mai redusă decât în categoria anterioară – 43. Italia.8%în 1984 în pentru a coborî lent la 40. dar şi ponderii ridicate a populaţiei vârstnice.2% în 1998.2% în medie) sau cu o dezvoltare amplă a serviciilor (Elveţia cu 55%) valori peste 50% caracterizând în prezent şi S.7% în 1990. Indicele de activitate al populaţiei masculine era aici de 53% faţă de 57% în fostele state comuniste. Nu trebuie confundată cu activităţile temporare (specifice în turism).B.I.6%.. mai ales în statele în care procesul de industrializare şi de dezvoltare a serviciilor se manifestă viguros.8%.9% în cazul citat al Pakistanului). După această dată diferenţele dintre aceste state s-au redus. statele scandinave.3% în 1998. Şi în această categorie de state există unele excepţii. faţă 39. ca fenomen social poate fi total sau parţial.5%. (1999) pentru ca în ţările în tranziţie să ajungă la 20-30% sau chiar mai mult.1%) reflectă doar într-o măsură redusă realitatea ignorând adesea muncile agricole foarte grele depuse de majoritatea femeilor. gradul de ocupare a populaţiei în diferite activităţi este mai redus. Cele mai multe curente de gândire 149 . producându-se o nivelare atât datorită îmbătrînirii generale a populaţiei din statele est-europene cât şi creşterii continui a gradului de ocupare a femeilor din statele occidentale. în cazul forţei de muncă feminine creşterea fiind şi mai semnificativă.În statele occidentale industrializate. state în care şi utilizarea forţei de muncă feminine este ridicată. rezultat combinat al speranţei de viaţă ridicate şi a natalităţii reduse.U. în S. în care indicele de activitate este foarte înalt. întreprinzătorii înşişi sunt interesaţi în menţinerea şomajului pentru a putea exercita presiuni asupra salariaţilor. activităţile disimulate ale unor artizani. Şomajul. Populaţia activă este afectată tot mai mult de grava problemă a şomajului în întreaga lume. munca la negru. Toate aceste informaţii statistice trebuie privite cu precauţie întrucât chiar în statele dezvoltate un rol important îl are economia subterană.7% în 1998. reprezentate de statele cu o economie dinamică.A. Un grad înalt de utilizare a forţei de muncă masculine caracterizează întreaga Americă Latină. dar numai 30% la populaţia feminină. în medie.9% de ex. Australia ş. Mai mult.A.9%. Se includ aici acele activităţi clandestine care scapă fiscalităţii : servicii de vecinătate. societatea contemporană nefiind capabilă să creeze un front de lucru corespunzător pentru a absorbi întreaga populaţie activă. cu corolarul ei. explicânduse de ce în multe state islamice. atelierele clandestine. Spania. în cazuri extreme depăşindu-se 60% (E. Mai mult.A. de la 9% la 14. O creştere vizibilă a gradului de ocupare a forţei de muncă feminine s-a înregistrat în statele din sudul Europei cu un nivel în general scăzut (Grecia. în Finlanda ajunsese în 1990 la 47. statistica oficială acordă o proporţie anormal de mică femeilor antrenate în activităţi productive (doar 8.). dubla activitate a multor angajaţi. reflex al creşterii cerinţelor materiale ale familiilor.U.

Africa are cel puţin 115 mil. pe piaţa muncii a unor generaţii tot mai numeroase de tineri. cu creşteri în perioadele de criză sau stagnare economică (de exemplu. Salvador). constituind un fenomen specific mediului urban. ponderea ridicată fiind datorată intrării. an de an.E. Tranziţia economică din Europa Central-Estică a creat o nouă problemă pentru aceste state. fiind complet înregistrat şi mai vizibil.8% la 4%. 1883-1946). Singura modalitate de a relansa piaţa muncii este astfel intervenţia voluntaristă a statului prin creşterea cheltuielilor publice. Spania.. Aici înregistrează oscilaţii ciclice permanente. Există cazuri extreme în care chiar 50% din populaţie este şomeră (Haiti. cum a fost cazul Iranului după dezastruosul război cu Iraqul (40% şomeri în 1994). de distribuţia inegală a proprietăţii funciare şi de creşterea explozivă a populaţiei ((80% dintre şomeri trăiesc în mediul rural).A.O. această căutare să fie una activă în sensul acceptării oricărei oferte compatibile cu nivelul profesional. Distribuţia geografică a şomajului este inegală. În statele industrializate. O apreciere vagă a numărului şomerilor din aceste state poate conduce la circa 400 mil. În acest cadru nu pot exista decât două forme de şomaj : şomajul voluntar.5 în Uniunea Europeană unde indicele mediu era de 8% din populaţia activă. atingând 12% în statele cu probleme economice (Finlanda. inclusiv în China unde este un fenomen larg răspândit cu toată politica de creare a unui număr cât mai mare de locuri de muncă. şomajul tranzitoriu.7%).6% sau Iugoslavia restrînsă cu 24.) dintre care 16. 204 Economist britanic (John Maynard. Gravitatea acestui fenomen se manifestă în ansamblul statelor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate chiar dacă este greu de apreciat. Tendinţa din ultimii ani indică şi în aceste state o scădere dar o mare parte a şomajului este încă mascată sub forma şomajului tehnic su a muncii la „negru”. state suprapopulate cu puţine resurse economice. necesar pentru constituirea unei rezerve de mînă de lucru dar se acceptă că depăşirea unor limite constituie un semnal al unei crize socialeconomice profunde. În ansamblu statele occidentale industrializate înregistrau în 1998 circa 30 mil. anterior şomajul fiind camuflat sub diverse forme. dintre care 15 mil.5% la 3. Keynes204 consideră şomajul un efect al insuficienţei cererii globale (consum.4% respectiv de la 2. şomajul este mai puţin grav.Marshall.C. autor al General theory of employment (1936).U. Influenţa teoriei sale a fost enormă în plan practic după criza din 1929 dar şi după al doilea război mondial. Pentru a fi şomer trebuie „întrunite” câteva condiţii de bază : să fii lipsit de un loc de muncă remunerat. Circa jumătate dintre aceşti şomeri trăiesc în Asia.D. să fii apt de muncă. Pentru 1998 numărul şomerilor era evaluat la circa 7 mil. rezultate din explozia demografică. elev al lui A. investiţii. Astfel un individ care refuză orice ofertă sau nu caută de lucru nu poate fi considerat şomer. Teoria liberală neoclasică pleacă de la raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii. peste 80 mil. datorat refuzului de a ocupa un loc de muncă. şomeri (cf. fiind cronic în statele desprinse din fosta Iugoslavie (Macedonia cu 31. şi având valori constant reduse în Japonia unde practica muncii cu jumătate de normă este frecventă ca şi în Coreea de Sud (cu valori în creştere în ultimul deceniu de la 2. şomeri (circa 30% din populaţia activă) iar America Latină. în Brazilia. 150 .economică văd în şomaj un fenomen absolut normal. Paradigma centrală a acesteia este echilibrul general dintre piaţa de consum şi piaţa muncii a căror ajustare poate conduce la utilizarea cvasicompletă a populaţiei active. adică ¼ din populaţia activă. Condiţiile menţionate introduc o doză ridicată de ambiguitate în contabilizarea fenomenului la nivel mondial încât informaţiile furnizate nu sunt deplin comparabile de la un stat la altul. corespunzător adaptării la oferta pieţei de muncă. Conflictele militare pot avea ca efect stagnarea economică şi implicit creşterea şomajului. Explicaţiile aduse acestui fenomen sunt diverse. Danemarca) dar coborând sub 5% în S. faza de recesiune economică declanşată în 1982) şi reduceri în perioadele de avînt economic (cazul perioadei de avînt economic din America de Nord după 1990). Belgia. să fii în căutarea unui loc de muncă. În acest caz este vorba de un şomaj în primul rând rural determinat de lipsa de pămînt. exporturi) întreţinută adesea de întreprinderile care preferă să menţină un nivel scăzut al salarizării. reflectând dinamismul economic al acestor state dar şi sensibilitatea la crizele conjuncturale precum aceea din 1997 care a afectat Asia de Sud-Est)..

Paris.I. la care în statele occidentale se adaugă şi construcţiile.4%. mai ales în Lumea a Treia (peste 50% din populaţia feminină activă în Angola. Din acest punct de vedere. cultură. 2000.. -sectorul terţiar. cibernetizare) şi la reducerea necesarului de forţă de muncă în sectoarele productive.).A. vînat şi pescuit iar în statele occidentale şi din industria extractivă. în Dictionnaire de Sociologie. Este motivul pentru care tot mai mulţi specialişti iau în considerare un al patrulea sector. Paris. 2000. Acesta are o pondere tot mai ridicată în utilizarea forţei de muncă207. gospodărie comunală. A. Niger sau Egipt).I Cuza“ Iaşi. mai eterogen. pp. care au un loc de muncă permanent şi populaţia în vârstă de muncă. 205 206 Pentru detalii poate fi consultată Geografia industriei. comerţ. 207 Cf.Ledrut. Şomajul este de regulă mult mai răspândit în rândul femeilor decât al bărbaţilor. R. Albin Michel. în funcţie de context : şomajul de „prosperitate” afectează în primul rând categoriile tinere de populaţie. Absenţa unei unităţi de opinii asupra delimitării celor trei sectoare îşi are originea în perioada anterioară anului 1990. numit cuaternar care ar cuprinde cercetarea ştiinţifică şi deservirea activităţilor terţiare (consultanţă. sănătate.6. rentabilităţii reduse a echipamentelor. Teoria regulaţionistă corespunde realităţilor derivate din criza modelului fordist de creştere economică205 care a condus la înlocuirea investiţiilor în capacităţile productive cu cele destinate creşterii productivităţii (automatizare. Ed. 151 .M în primul rând). O. administraţie. inadpatării producţiei la piaţa de consum şi insuficienţei competitivităţii.Teoria dezechilibrului conciliază cele două teorii anterioare considerând că sursa disfuncţiiilor pieţei muncii este lipsa supleţei activităţilor economice datorată insuficienţei cererii de bunuri. considerate a fi cele mai vulnerabile. care înglobează industria şi cosntrucţiile (în statele occidentale doar industria de transformare). populaţie se împarte în trei mari sectoare de activitate : -sectorul primar.3. Ambiguitatea oricărei clasificări provine şi din faptul că este tot mai greu de făcut o distincţie între sectoarele productive şi cele de deservire („neproductive”). necalificaţii şi imigranţii. silvicultură. Foarte afectate sunt grupele de vârstă tinere care se inserează mai greu pe o piaţă a muncii deja saturată. finanţe şi asigurări. Proporţia şomajului este foarte diferenţiată dacă ne raportăm la diversele categorii de populaţie. când fostele ţări comuniste aveau propriile criterii.110-119. Ellipses. telecomunicaţii. sex. Sociologii vorbesc despre o anumită selectivitate a acestui fenomen. IV. ameliorarea rentabilităţii întreprinderilor prin creşterea profitului care poate sprijini modernizarea procesului de producţie. învăţămînt. care nu coincideau cu cele practicate în Occident şi care coincid în mare parte cu clasificarea organismelor internaţionale (O. Expresia statistică a celor trei (patru) sectoare este dată de rata de activitate sectorială. Teoria marxistă este apropiată de cea keynesiană punând accent pe contradicţia structurală dintre interesul de ansamblu al sistemului social de a spori veniturile salariale şi interesul particular al întreprinderilor de maximizare a profitului prin scăderea salariilor. şomajul de criză se manifestă mai haotic conform eficienţei fiecărui sector de activitate la nivel local sau regional sau concurenţei dintre firmele producătoare206. servicii informatice etc. Nonjon. Concepts et mécanismes de la géographie économique contemporaine. raportul dintre persoanele ocupate într-un anumit sector. cercetare ştiinţifică. nivel de pregătire profesională etc. În S. 1998. în funcţie de vârstă.U. „Alex. respectiv 6%) cu o pregătire superioară. Două soluţii pot rezolva astfel criza locurilor de muncă : ameliorarea cererii de bunuri care ar implica o creştere a producţiei. justiţie. Structura profesională a populaţiei active Este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai structurii şi nivelului de dezvoltare a economiei statelor Globului. proporţia şomerilor în rândul populaţiei afro-americane era de peste două ori mai mare decât media celei de origine europeană (14. alăturează populaţia care lucrează în diversele servicii de utilitate publică – transport.Univ. în 1995. naţionalitate. -sectorul secundar. rasă. cuprinzând populaţie care luncrează în agricultură. Absorbţia acestui surplus de către activităţile terţiare de multe ori nesigure a devenit astfel un vector al creşterii şomajului văzut ca efect al crizei unui model de creştere economică. 921 pp.Groza.

restul revenind sectorului secundar (20%) şi celui terţiar (25%). 26. 24.2 Occidentală 4 8 2 7 Europa 59.1% în S. unde agricultura constituie principala formă de subzistenţă.9 Nord Oceania 0.7 0.Divizată pe cele trei sectoare de activitate.6 0. 18.2 3. 38. 30.al XX-lea că sectorul primar mai deţine cel puţin 55% din populaţia activă.7 Nord 9 Oceania 16. 48.3 6. 21.30 :Evoluţia populaţiei active în agricultură în statele dezvoltate (1950-1995) 19 19 19 19 19 19 50 60 70 80 90 95 Populaţia activă în agricultură (mil. 1 2 0 6 8 6 America de 12. 38. 32. 45. 8. 11. 36. Tabelul nr.6 0.7 7. 22.9 17. 27. care au intrat primele în procesul de restrîngere a populaţiei ocupate în sectorul primar ca urmare a dezvoltării activităţilor urbane.S.R. tab. ? 3 2 0 4 3 America de 8. 22. 53.6 3. 29. mecanizării şi concentrării producţiei agricole. ? Nord 5 7 0 Oceania 5.6 0. 6 1 2 6 7 4 America de 9. 7. 38.1 5. 12. 40. 45. 13.6 Ponderea activilor agricoli din totalul populaţiei active Europa 30.5% în Belgia.6 0 9 Proporţia femeilor în totalul populaţiei active în agricultură Europa 30.S. 12. Se poate aprecia pentru sfîrşitul sec. 10. 50.S. 16.4 4.3 5. 25. Central-Estică 4 0 8 9 2 2 Ex-U. sub care practic nu se mai poate coborî (2. 18. ajungându-se astăzi la valori extrem de reduse.2% în Regatul Unit. 23. 29. 29.4 16.7 8.0 Occidentală 8 2 1 3 5 Europa 22.6 4.8 2. Pornind de la această medie mondială există o serie de diferenţe majore între statele Globului.7 4.6 0. 22.S. 37.A. 7.persoane) Europa 43.R.S. 2. ? Central-Estică 7 7 6 0 2 Ex-U. 15. 20. 34. 52. ? Occidentală 6 9 9 9 7 Europa 49.2 5.9 2. 24. deşi activităţile agricole se află de multă vreme într-o vizibilă şi continuă restrîngere proporţională.U. care pot fi grupate în trei categorii: a)statele occidentale dezvoltate.S.0 3. 54 50. ? 8 0 3 152 .R. Central-Estică 7 8 3 8 4 1 Ex-U. 18. 11.1 9. Această situaţie se datorează ponderii marilor aglomerări de populaţie rurală din Asia şi Africa. 22. sau 2. 37.28). 26. 9. populaţia activă mondială prezintă încă o dominanţă primară. 49. 51.

4% sau al S. are loc o reconversie a activităţilor economice. Proporţiile cele mai mari. majoritatea bazându-se pe o industrializare extensivă. nr. Într-o primă fază a acestui proces. agenţi de asigurare etc. valori foarte mari. Evoluţii similare se observă şi în Bulgaria. Lituaniei..5% în Regatul Unit în 1951. În aceste state s-au atins valorile maxime ale ocupării în sectorul secundar (peste 50% în fosta R. cu câteva excepţii notabile. după 1975. Proporţia populaţiei active în servicii s-a menţinut mult timp la un nivel coborît (sub 30%) datorită organizării centralizate a sectoarelor cu pondere în ocuparea forţei de muncă (comerţ. 1998. unde evoluţiile au urmat pînă la un anumit punct acelaşi traseu.Surse : F. ponderea acestui sector s-a restrîns într-un mod aproape generalizat. apropiind România mai degrabă de situaţia din statele Lumii a Treia. sectorul secundar (în acepţia îngustă. fără construcţii) să atingă proporţiile cele mai mari : 48.Evoluţiile din perioada de tranziţie a modificat această tendinţă. eliberată din sectorul agricol prin modernizare şi prin suprimarea aproape completă a formelor tradiţionale de exploatare şi proprietate a terenurilor.5% în 1985) se observă o scădere accentuată pînă la 31.5% în 1956. furnizate de câteva state ca Japonia unde s-a continuat mai mult timp o politică de industrializare accentuată sau Germania. ca urmare a automatizării şi cibernetizării producţiei. păstrate pînă după 1990 – cazul Cehiei cu 49% populaţie ocupată în industrie şi construcţii în 1993. valoare care aşază încă România printre cele mai „industrializate” state europene. tinzând în general spre 75%. nu numai în aglomeraţiile urban-industriale ci şi în regiunile dominant rurale. atingându-se treptat.U. Ucraina (ceva mai atenuate) sau în R. ale cărei ramuri s-au diversificat la maximum. s-a dirijat deopotrivă spre serviciile revigorate de liberalizarea schimburilor dar şi spre agricultura care după ce atinsese valoarea minimă de 22% în 1985-1990. Este o urmare firească a modificărilor structurale ale economiei – dezvoltarea sectoarelor de concepţie şi proiectare. deosebind astfel esenţial aceste state de cele din Europa Centrală unde serviciile au fost principalul beneficiar al restrîngerii activităţilor industriale. neatinse vreodată de sectorul secundar – mult peste 50% din populaţia activă.2% în 2000. cu 72. Această evoluţie este ilustrativă pentru România. în favoarea serviciilor (mai ales în cele dinamice precum turismul şi telecomunicaţiile). s-a stabilizat la circa 3840 % după 1995. capabilă să absoarbă masivul surplus de populaţie rurală. criza profundă a acestui sector dirijând o parte a populaţiei spre serviciile neglijate înainte de 1990 şi recent diversificate sau în cazuri extreme. agenţi de bursă. transporturi) sau dispariţiei unor categorii sociale şi a unor profesiuni specifice economiei liberale de piaţă – mici negustori. Într-o a doua fază.A. creşterea volumului şi varietăţii tipurilor de mărfuri manipulate. caracterizează statele mai recent industrializate care nu au avut de înfruntat criza vechii industrii şi nu au avut nici o masă de populaţie rurală importantă – cazul Canadei cu 73.A. odată cu revenirea la proprietatea privată.D. 44. unde după o dezvoltarea rapidă a sectorului secundar (16. Se adaugă însă şi proliferarea adesea exagerată a aparatului administrativ ca şi apariţia unui număr mare de intermediari în circuitul desfacerii mărfurilor. Acestea cunosc şi ele o diversificare extremă. toate cu peste 40%. după al doilea război mondial.3/4.9%. ocupând o pondere tot mai mare din totalul populaţiei active.Moldova (mult mai accentuate). Slovaciei.). mai ales în estul continentului. Buletinul trimestrial. textile). intermediari. Ulterior. vol. populaţia activă de origine rurală a fost masiv absorbită de industrie. La aceasta se adaugă un factor care se menţine încă – dimensiunea redusă a bugetelor acordate unor servicii precum 153 . IGN. Aici însă.G.8% în Belgia în 1948 sau 47. Bulgariei. forţa de muncă eliberată din industrie. fenomenul de restrîngere rapidă a populaţiei din sectorul primar a debutat tardiv. multiplicarea tipurilor de servicii puse la dispoziţia clientelei. 1996. S-a ajuns astfel ca spre 1950. b)statele care au avut pînă în 1990 o economie centralizat-planificată. Atlante Anuario de Agostini. ca urmare a crizei industriilor tradiţionale (siderurgie.O. sau al Ucrainei. paralel cu difuzia în spaţiu. unde acest sector este încă larg reprezentat datorită specializării în ramuri cu consum ridicat de forţă de muncă (39% din populaţia activă în 1998). pe fondul reducerii necesarului de forţă de muncă. spre agricultură.9. Novara. urmare a modernizării procesului de producţie. Paralel însă.

învăţămîntul şi sănătatea. Cehiei şi Rusiei (cu 44-46%). regiune mai evoluată. Tabelul nr. c)statele în curs de dezvoltare. o reţea diversificată de servicii. chiar Albania. mai apropiată prin nivelul de dezvoltare de cele asiatice are încă valori de 56% fiind singurul stat european dominant agricol (la fel ca R. Există şi state în care ponderea sectorului terţiar sa ridicat la un nivel apreciabil.31 :Evoluţia structurii populaţiei active pe Glob între 1980-1997 Continent P P S T P P S ul (regiunea) A A (mil.. În marea majoritate a acestora. cel al subdezvoltării de fapt.).Moldova sau unele regiuni rural din estul şi sud-estul României după 1990). dar la popul opus există o serie de state ale căror condiţii naturale dificile restrîng importanţa agriculturii. cu toată tendinţa recentă de reducere. care apare mult mai evoluată cu doar 30%. Un grup aparte în această categorie este constituit de statele asiatice. Qatar.) (mil. veniturile modeste ale salariaţilor şi agricultorilor care nu pot susţine în calitate de clienţi. populaţia activă în sectorul primar depăşeşte 60% (Africa cu 64%. 64% în Vietnam. Nivelul de plecarea a fost aici net inferior.) 1980-1982 1995-1997 TERRA 2 5 1 2 2 4 2 100 2 9 9 826 8 0 2 AFRICA 1 6 1 2 3 6 1 93 9 1 2 15 4 3 4 -de Nord 3 4 2 3 6 4 2 9 9 0 1 0 2 3 5 -de Vest 5 7 7 2 9 6 8 6 0 3 4 3 9 -de Est 6 8 5 1 1 8 7 4 2 3 05 1 2 -Centrală 2 7 9 1 3 7 1 2 8 3 7 3 0 7 -de Sud 1 3 2 3 1 2 2 3 6 6 8 9 1 3 6 OCEANI 1 1 2 6 1 1 2 A 1 4 5 1 4 3 2 5 ASIA 1 6 1 2 1 5 1 308 4 5 1 789 9 7 4 -de Sud4 4 2 3 6 3 2 Vest 3 2 1 7 9 4 4 2 -Central4 6 1 2 6 5 1 Sudică 02 3 2 5 12 8 4 8 -de Sud1 6 1 2 2 5 1 Est 59 4 1 5 43 6 5 9 -de Est 7 6 1 1 8 6 1 T 3 2 3 2 1 1 5 6 2 4 2 2 1 154 . Ponderea populaţiei agricole poate atinge sau depăşi 85%. proprţia populaţiei active în sectorul primar fiind covîrşitoare. cu toate progresele indiscutabile. E.A. subvenţionării cercetării şi proiectării etc. în care predominanţa sectorului primar constituie regula. Face excepţie America Latină. ca efect al necesităţii sprijinirii dezvoltării întregii economii de către infrastructura comunicaţională şi telecomunicaţională. menţinându-se ridicată – peste 60% în China. a formării cadrelor calificate. mai ales dacă există resurse subsolice bogate – cazul statelor de la Golful Persic (Kuweit cu doar 2% populaţie ocupată în agricultură.cazul Slovaciei.U. Asia de Sud cu 63%).

din zona Golfului Persic (E. Bahrain cu 60%) de obicei state de mici dimensiuni. Novara. plăci turnante ale comerţului mondial. toţi cu venituri modeste. Surprinzătoare este proporţia activilor din sectorul terţiar. O categorie distinctă o formează acele state specializate în domeniul comercial-bancar. 1983/1984. inclusiv silvicultură şi piscicultură.. chiar pe lîngă familii lipsite de venituri mari. pletoric.O.06 AMERIC A -de Nord 22 -Centrală 2 -Caraibe 2 -de Sud 4 EUROP A -de Nord 6 -de Vest 2 -de Sud 2 -de Est 6 RUSIA 7 7 5 8 56 4 2 9 1 3 60 1 2 6 1 9 3 3 8 4 6 3 1 1 3 5 6 8 2 8 3 1 2 9 2 2 2 4 3 9 3 0 4 4 2 3 5 2 4 4 1 4 6 5 3 6 6 3 3 3 2 4 5 4 8 6 5 5 0 4 5 3 3 4 63 3 58 1 50 5 1 1 7 1 40 2 73 4 8 8 6 5 8 8 1 7 2 1 5 3 2 6 3 3 2 1 1 1 4 4 9 2 6 2 4 2 7 2 4 2 7 3 2 2 7 3 3 1 2 9 2 3 8 1 4 9 5 9 7 3 4 7 4 3 5 2 5 7 6 9 6 3 5 8 3 9 4 0 3 3 3 2 4 6 0 7 3 3 4 Notă : valorile reprezintă o medie a anilor menţionaţi. Yearbook of Labour Statistic. Singapore cu 64%. cu 49%. obişnuinţa de a avea oameni de serviciu. coborând în statele cel mai puţin avansate la 6% (Bhutan) dar urcând într-un număr restrîns de state diseminate în Extremul Orient (Singapore cu 65% de ex. Atlante anuario de Agostini. Malaysia. birocratic. Surse : Statistical Yearbook. etc. Kuwait cu 30% sau Iran cu 24%) ca şi în nordul Africii (Tunisia cu 32%) sau în America Latină (Trinidad-Tobago cu 38% sau Uruguay cu 32%). mai mari sau mai mici. Taiwan. I. 1997. Kuwait cu 68%. Geneva. Maghreb) unde situaţia se apropie treptat de aceea din ţările dezvoltate. Liban cu 69%.6%. găsindu-şi explicaţia în tradiţia organizării societăţii şi relaţiilor umane : prezenţa unui număr excesiv de comercianţi.. Este vorba de un fenomen complex care nu corespunde nici cu standardul de viaţă coborît nici cu nivelul precar de dezvoltare a serviciilor. interpuşi între producător şi consumator. T-sectorul terţiar (în procente). întreţinerea unui aparat administrativ. Populaţia activă din sectorul secundar. inclusiv mineritul şi construcţiile. 155 . deţine proporţii relativ reduse. O excepţie o constituie şi noile state industriale din sudul şi sud-estul Asiei (Singapore. Coreea de Sud.L. O. Media este de 18%. deşi în creştere. New York. 1988. IGN. cu proporţii care se ridică la nivelul celor mai avansate state occidentale (Iordania cu 73. S-sectorul secundar.). ineficient.A. 1986. mai ridicată decât a celor din secundar – 22%. datorate slabei dezvoltări a industriei. Images économiques du monde (anii 1980-1999). transformate în pieţe majore ale capitalului internaţional.U.) sau unele situate în apropierea Europei (Turcia. Psectorul primar. în scopul păstrării unui anumit prestigiu social.U. PA este populaţia activă (milioane).N.

Uruguay. Frecvent. statele est-europene aflate în tranziţie (cu excepţia Albaniei şi R. Coreea de Sud)./loc..6% la bărbaţi. Frapant este cazul Africii de Sud unde cea mai mare parte a populaţiei de origine europeană este ocupată în sfera serviciilor (administraţie. care depăşeşte cu mult 20-30 mii USD (S. Toţi aceşti indicatori trebuie priviţi cu maximă circumspecţie datorită dificultăţilor de comparare a statisticilor naţionale. Thailanda etc. Japonia. Australia şi Noua Zeelandă la care s-au adăugat în ultimele decenii o serie de state asiatice aflate într-o rapidă dezvoltare economică (Singapore. Ungaria.B. Se încadrează aici multe state latino-americane (în primul rând Brazilia. depăşeşte 10 000 USD.A. În ultima vreme tot mai utilizat este indicele de dezvoltare umană (I.U. Pentru evaluarea acestuia există mai multe variante care raportează la numărul de locuitori fie produsul naţional brut (PNB).I.B. exprimate sau nu prin puterea de cumpărare208. Taiwan. Canada. cu agricultură puternic mecanizată.A.I. b)state în care procesul de dezvoltare economică este mai avansat.. Argentina şi Mexicul).U.). În rândul populaţiei masculine se înregistrează în mod normal ponderi mai ridicate ale activilor industriali. de gradul de calificare etc. pază etc. ecartul între cele mai avantajate şi cele mai defavorizate fiind de peste 1 la 100 : a)state dezvoltate.). masiv sprijinit financiar de către americani. Dintre statele est-europene.B. fie produsul intern brut (P. dimpotrivă în sectorul terţiar ponderea este de 79. mai ales în industria grea.N.) sau a producţiei agricole subzistenţiale. De exemplu. a modului în care este gestionat „capitalul uman”.7% dintre bărbaţii activi lucrează în agricultură faţă de numai 1. în timp ce populaţia feminină cunoaşte proporţii peste medie în unele servicii (învăţămînt. Canada. cu un P.A. dificultăţii de convertire într-o monedă unică. în timp ce sectorul extractiv cu condiţii grele de muncă datorită adîncimii minelor de aur şi temperaturilor ridicate este dominat de forţa de muncă africană (90%). al căror P.) furnizat anual în rapoartele P. Thailanda). Noua Zeelandă etc. Nivelul de trai şi nivelul de instrucţie exprimă sintetic diferenţele enorme între statele avansate şi cele lăsate pradă subdezvoltării. Invers. 37.D. la fel ca şi în Canada. în S. Se remarcă existenţa unui grup de state aflat în avangardă. astfel subestimându-se nivelul real al veniturilor.4% în cazul celei feminine. Pentru analiza nivelului de trai cel mai frecvend indicator utilizat este venitul. În sectorul primar al statelor din Lumea Nouă. unele state petroliere (monarhiile de la Golful Arabo-Persic.U.I.U.4% femei active în agricultură faţă de numai 30. cu o agricultură puţin mecanizată forţa de muncă feminină este dominantă (Coreea de Sud cu 40.Moldova). structura profesională a populaţiei ocupate prezintă şi importante diferenţe între sexe. S. Elveţia. în statele de veche populare din Asia.I. Pornind de la analiza distribuţiei produsului intern brut exprimat prin puterea de cumpărare. doar Slovenia a depăşit această barieră.A. cu un P. Slovacia şi Estonia.În afara acestor deosebiri.6.Calitatea resurselor umane : nivelul de dezvoltare şi nivelul de instrucţie Un alt criteriu socio-economic de clasificare a populaţiei este şi cel care derivă din calitatea resurselor umane. Australia. Cuprinde toate statele europene occidentale. excluderii din înregistrările oficiale a serviciilor domestice (menaj.D.9% la femei şi 57.U. IV. sănătate. comerţ) şi în conducerea întreprinderilor.B.7% din populaţia activă masculină este ocupată în industrie şi construcţii faţă de 18. în funcţie de poziţia dominantă a anumitor grupuri. pentru anul 2000 se pot distinge la nivel global patru categorii de state. ţările scandinave. Brunei) şi Israelul. Indonezia. majoritatea 208 Diferenţa dintre PNB şi PIB derivă din includerea în cel din urmă a balanţei comerciale !!!!!!!!!!!!!!! 156 ..).H. desfacerea mărfurilor). Dintre statele latinoamericane cel mai aproape de acest grup este Chile.7% dintre femei.7% bărbaţi. Luxemburg etc. între 5 000 şi 10 000 USD/loc. statele cu structură rasială şi etnică eterogenă se remarcă printr-o puternică segregare profesională. unde 4. dar cu inegalităţi sociale extreme şi grave probleme de adaptare la exigenţele economiei de piaţă. unele state sud-est asiatice lansate după 1990 în cursa pentru dezvoltarea activităţilor neagricole (Malaysia.4. În cazul sectorului primar se manifestă de asemenea deosebiri. dar foarte aproape sunt şi Cehia. domină categoric forţa de muncă masculină – cazul S.

inclusiv India şi China. La nivel mondial un bărbat adult din cinci este analfabet faţă de o femeie din trei (cf. capabile să depăşească nivelul încă înalt al creşterii demografice. cu un P. Indonezia.. Peru).I. Gradul de alfabetizare se situează în jur de 85-90% iar accesul la educaţie.U. statele din nordul Africii) ca şi cele mai multe state din Asia Musonică. Algeria. diferenţele între sexe fiind tot mai reduse. inclusiv la cea superioară tinde să se generalizeze.I. în restul lumii constituind excepţii explicabile prin conflictele îndelungate (Afganistan. Tunisia devenită una din principalele destinaţii turistice. 157 . c)state în care procesul de dezvoltare economică este abia la început. integrarea unor criterii care ţin de accesul la serviciile publice şi culturale sau dotarea cu aparatură electrocasnică conducând la diferenţieri în statele din aceeaşi categorie. statele est-europene din multe puncte de vedere sunt mai apropiate de statele occidentale decât de cele asiatice sau latinoamericane. Majoritatea se află în Africa Subsahariană. Astfel.D/loc. Aceste state cumulează peste 10% din populaţia mondială şi cunosc cel mai înalt ritm de creştere demografică. Majoritatea acestora fac eforturi considerabile pentru a ţine pasul cu statele avansate. Această clasificare este imperfectă dând doar o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare. un sfert din populaţia mondială de peste 15 ani este analfabetă. să scrie şi să socotească (nivelul elementar de instrucţie sau rata de alfabetizare cu corolarul ei analfabetismul). proporţia populaţiei care ştie să citească. În Africa se înscriu în această categorie R.Merlin (1997).B.156. cu un P. în care rata analfabetismului este extrem de redusă (în limitele câtorva procente). Pot fi deosebite şi în acest caz patru categorii de state : a)state dezvoltate. Un caz particular este cel al Iraqului care după războiul din 1991 este supus embargoului. Este cazul unor state latino-americane mai sărace (Bolivia. Iran. Cambodgia) sau gravele probleme sociale (Haiti). Sri Lanka iar la nivel local şi unele state indiene sau provincii chineze). Canada. Pornind de la aceste considerente. Ecuador) şi Brazilia care cunoaşte disparităţi regionale extrem de puternice. Coreea de Sud. d) state în care accesul la educaţie este extrem de restrictiv.S. inferior nivelului de 2 000 U. în multe cazuri majoritatea populaţiei fiind analfabetă (mai ales femeile210).statelor din Orientul Apropiat (Turcia.Sud-Africană şi Gabonul favorizate de bogăţiile minerale iar în nord. Sunt state în care numărul studenţilor şi al posesorilor de diplome universitare este ridicat. Egipt) şi a majorităţii statelor din Asia Musonică şi Asia Centrală. De remarcat că în această categorie este concentrată mai mult de jumătate din populaţia mondială. Cu toate acestea unele studii indică o subestimare a analfabetismului. Este nu numai cazul unor state subdezvoltate din Africa 209 210 P. c)state în care analfabetismul afectează încă o parte importantă a populaţiei (15-40%).A. Iordania). Pentru evaluarea acestuia se utilizează mai mulţi indicatori precum : gradul de şcolarizare a copiilor între 6-15 ani. S. b)state în care s-au făcut progrese considerabile în domeniul educaţiei. pp. proporţia titularilor de diplome universitare. investiţiile în acest domeniu fiind pe termen lung.B.B între 2 000 şi 5 000 U. întrucât multe persoane nu mai stăpânesc după câţiva ani exigenţele minime ale gradului de instrucţie209. Siria. al statelor din nordul Africii (Maroc. Japonia. aflate de obicei şi într-o fază mai avansată de dezvoltare economică (majoritatea statelor latino-americane mai avansate şi statele din Orientul Apropiat. diferenţele între sexe fiind foarte mari. Australia şi Noua Zeelandă. Nivelul de instrucţie constituie un astfel de criteriu suplimentar care dă măsură calităţii resurselor umane viitoare. beneficiind de deschiderea spre Europa. Se integrează aici Europa în întregime. în primul rând a celor doi giganţi : India şi China. d)state subdezvoltate. Se încadrează aici majoritatea statelor islamice (Iranul. Se adaugă unele state latino-americane mai slab dezvoltate (Bolivia./loc. Sunt state în general dependente de asistenţa financiară şi alimentară acordată de statele dezvoltate.I. numărul de studenţi.UNESCO). Sunt state în care populaţia este încă dominant agricolă.D.S. afişând creşteri notabile ale P. activităţile industriale şi serviciile fiind insuficient diversificate.

închiderea în sine. Deşi se susţine că această „drenare a creierelor” este în beneficiul umanităţii. dictată în primul rând de căutarea unor materii prime indispensabile civilizaţiei bronzului (cupru. 1986). Exemple ilustrative pentru aceste cauze ecomomice pot fi găsite de-a lungul întregii istorii a umanităţii. Astfel s-a întâmplat în unele regiuni slab populate din sud-estul Europei. O altă regularitate observată este aceea care postulează că în două zone cu o densitate similară a populaţiei dar cu suprafeţe diferite. aceasta găsea un debuşeu sub forma unor terenuri libere. cu un potenţial ridicat însă deveneau atractive până la momentul egalizării densităţii. activităţi) la care se adaugă fluxurile informaţionale de o importanţă majoră în epoca în care trăim. devenite foarte atractive pentru migranţi de diverse naţionalităţi în secolele XVIII-XIX. Este cazul marilor colonizări antice – feniciană. Ea nu constituie decât o latură a unei mobilităţi mult mai largi care antrenează fluxuri umane şi materiale (mărfuri. Această mobilitate multiformă. capitaluri. Mobilitatea geografică este generată de o multitudine de cauze îmbinate în proporţii variabile. D. Mobilitatea umană presupune existenţa unui schimb de populaţie între două zone : de plecare şi de primire. corelaţia cu nivelul de dezvoltare nefiind totdeauna perfectă.Courgeau. Capitolul V Mobilitatea spaţială (geografică) a populaţiei Mobilitatea este o trăsătură definitorie a populaţiei umane fiind unul din factorii responsabili de formarea ekumenei. derivate din permanenta tendinţă a grupurilor umane sau a indivizilor de a găsi condiţii mai bune de viaţă. Egiptul.3/1973. furnizând an de an specialişti ţărilor dezvoltate (tipice sunt India. Numeroasele cauze care contribuie la mobilizarea populaţiei pot fi grupate astfel : a)cauzele economice. după eliminarea ocupaţiei otomane (Câmpia Panonică. zonele slab populate. Epoca modernă şi perioada contemporană este marcată dimpotrivă de căutarea unor surse de materii prime (agricole sau subsolice) şi mai ales de tentaţia unor locuri de muncă mai bine remunerate şi a accesului la facilităţile societăţii de consum de tip occidental. Mobilitatea populaţiei este influenţată de contradicţiile şi ambiguităţile raporturilor dintre societăţi şi spaţiul în care trăiesc. prin adaptarea unor grupuri umane la noi condiţii de mediu sau prin amestectul acestora precum şi la formarea actualei structuri etno-lingvistice a populaţiei. în perioada contemporană. Tot mobilitatea a contribuit şi la formarea raselor. O lungă perioadă. Multe state cu posibilităţi economice reduse fac eforturi imense în domeniul instrucţiei. ea a devenit şi o axă fundamentală a funcţionalităţii şi dinamicii societăţii contemporane (Thumerelle. Population nr. Se observă din cele prezentate că polarizarea nord-sud este mai evidentă în cazul nivelului de instrucţie a populaţiei. întreruperea acestor fluxuri fiind practic imposibilă. 211 Cf. tehnici. nivelul migraţiei interne sau reciproce este proporţional cu extinderea teritoriului211. Este cunoscut de altfel că pentru multe state dezvoltate este deja mai comod să importe forţă de muncă înalt calificată decât să cheltuiască sume enorme pentru pregătirea acesteia pe loc.Subsahariană ci şi al unor state în care accesul femeilor la educaţie este extrem de limitat (Arabia Saudită). pentru statele furnizoare de materie cenuşie semnifică o dublă pierdere : a sumelor alocate pentru pregătire şi a valorificării capitalului uman în scopul dezvoltării economice. Numărul migranţilor schimbaţi între două zone este de obicei direct proporţional cu produsul populaţiei acestora şi invers proporţional cu pătratul distanţei care le separă. China dar şi majoritatea statelor esteuropene). În general. explicându-se astfel tendinţa de concentrare a populaţiei umane. În plus. Totuşi diferenţele de potenţial economic pot perturba această legitate ca şi corelaţia care există între densitatea populaţiei şi nivelul mobilităţii. demograf francez preocupat de cauzalitatea mobilităţii umane în Migrations et décompositions du territoire. 158 . În trecut însă situaţia era inversă. produc şi se reproduc. aflată într-o continuă evoluţie este indispensabilă bunei funcţionări a oricărei societăţi. regiunile din nord-vestul Mării Negre). nepopulate sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. zonele dens populate sunt mai atractive decât cele slab populate.

de romani la care se adaugă un număr cel puţin dublu de cetăţeni de alte origini. în special din Orient şi din Spania. avionul). la Babylon în sec. continuator al unor tradiţii viguroase încă din perioada ţaristă. care s-a derulat rapid şi eficient chiar şi în arii periferice cum a fost Dacia 213.U.Bernard. Clasic este cazul irlandezilor sub ocupaţia engleză. al căror efectiv este mai mare astăzi în aceste regiuni decât în Europa.A. datorată de multe ori unei gestionări nechibzuite a spaţiului dar şi al unor modificări climatice a fost responsabilă parţial de mişcările unor populaţii din jurul Mediteranei pe parcursul Antichităţii. Presiunea demografică. Austria) care au colonizat masiv populaţii germane în centrul şi estul Europei. Este cazul statelor germane (Prusia. b)cauzele politice.R. generată de suprapopularea îngustelor cîmpii litorale ale Eladei care nu puteau asigura subzistenţa unei populaţii numeroase. pînă în pragul epocii moderne. În acest mod trebuie de altfel înţeles procesul de romanizare. Emigraţia economică cuprinde în prezent o mare varietate de forme. combinat cu alte cauze. a favorizat emigraţia pe motive economice. spre alte regiuni în care poate fi mai uşor controlată. De altfel este un fapt cunoscut că elitele emigrează mai mult decât majoritatea populaţiei (proporţional). explozia demografică. generând noi deplasări de populaţie. Unul dintre acestea a rămas dislocat pînă la destrămarea imperiului la începutul anilor '90 când s-au putut reîntoarce parţial în regiunile de baştină (tătarii din Crimeea). sărăcia dar se pare că acesta este un factor secundar. celelalte primind permisiunea de a reveni după moartea lui Stalin în 1953. insatisfacţiile acesteia fiind mult mai pregnante. Imperiul Roman a procedat în aceeaşi manieră în antichitate. Cele mai recente cazuri pot fi extrase din fostul imperiu sovietic.). cecenii. fiind integrată de fapt procesului de mondializare. Paris. VI î. Mult timp s-a invocat drept cauză principală a acestei emigraţii. transporturile transoceanice. s-au manifestat masiv în perioada modernă. foarte frecvente. La fel de frecventă este şi politica unor state expansioniste de a transfera populaţia ocupată. automobilul. Acesta nu este un caz singular. Pentru a pleca în căutare de lucru peste graniţe este nevoie în prezent în primul rând de un minimum de educaţie. reduşi la statutul de simpli 212 213 O analiză recentă a fenomenului migraţiilor internaţionale aparţine lui P. 1981. Informaţii preluate de la H.e.n. spre Lumea Nouă. Exodul inteligenţei are astfel o pronunţată conotaţie economică212. inclusiv a grecilor. d)cauzele sociale datorate lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt menţinute anumite grupuri. mai multe popoare din Caucaz şi Crimeea au fost deportate în masă în Asia Centrală : tătarii din Crimeea. kalmucii etc. c)cauzele demografice. Aceste tehnici au permis şi extinderea ekumenei în arii geografice cu condiţii naturale mai dificile dar bogate în resurse. constau în voinţa unor state cu tendinţă imperialistă de a-şi asigura controlul teritoriilor periferice prin colonizarea cu populaţie fidelă. Existenţa unor regiuni subpopulate sau insuficient exploatate era esenţială în acest proces aşa cum s-a întîmplat şi în Europa unde ca efect al revoluţiei industriale se manifestă începând din secolul al XVIII-lea. 159 .Jones. Alaska. Cel mai clasic exemplu este cel al poporului evreu care a cunoscut în Antichitate mai multe astfel de transferuri au fost comune tuturor marilor imperii (în Egipt în secolul al XIII-lea î. frecvente încă din vechime. A population geography. generatoare a puternicilor curenţi migratorii spre regiunile slab populate ale Americii de Nord ori spre regiunile urban-industriale care ofereau alternative la ocupaţia agricolă tradiţională. Cauze similare au împins în valuri succesive populaţiile nomade în căutarea de păşuni pentru turmele lor. În acest mod s-a extins aria ocupată astăzi de popoarele europene. în Prusia Orientală etc. regiunile aride ale Australiei. chiar dacă de multe ori temporare (unele regiuni din vestul S. Evoluţia tehnicilor de transport la distantţă în ultimele secole (calea ferată. în scopul asigurării controlului vastului spaţiu fiind transferaţi circa 3 mil. London.cositor) sau mai ales cea grecească. Tendinţa de creare a unei pieţe unice planetare determină mondializarea fluxurilor umane. La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial ca urmare a „colaborării” cu naziştii. considerată nesigură sau chiar periculoasă. Gallimard. Immigration : le défi mondial. nogaii.n.e. drenajul elitelor profesionale spre statele avansate şi organizarea migraţiilor polarizate de marile metropole integrate în sistemul economic internaţional. ajungând dominante în unele regiuni : la est de Elba. 2002. Anzii chilieni etc. Routledge.).. inguşii. mijloace financiare şi relaţii.

favorabile extinderii ekumenei. Marea Britanie sau Suedia (Heidelberg. Este aşa-numita emigraţie în etape. constau în deplasarea bolnavilor sau mai ales a populaţiei vârstnice spre centre spitaliceşti localizate adesea în aşezări cu funcţii balneo-climaterice. Tubingen. specifice epocii moderne. e)cauze psiho-sociale.) sau şi mai evident în cazul unor oraşe mai mici cu profil universitar din Germania. foarte larg dezvoltată în ţările avansate. situate îndeosebi în zonele montane sau pe riviere. altele dimpotrivă participă la migraţii succesive (primare. anabaptiştii.). Este cazul ruşilor lipoveni (staroveri) obligaţi să plece din regiunile de baştină din sudul Rusiei în sec. Mobilitatea poate lua astfel o mare varietate de forme de manifestare. Europa nordică a fost prima dată populată în decursul primului interglaciar (Mindel-Riess) cunoscând mai multe astfel de cicluri.Domenech. unde acest contingent de populaţie se dirijează masiv în ultimul timp spre mediul rural. acestea din urmă divizate în funcţie de durată. având ca destinaţie predilectă statele occidentale dezvoltate. de rangul doi etc. prin reducerea ecumenei – cazul zonelor tropicale ale Africii de Nord unde pe parcursul Antichităţii. deosebind astfel migraţiile definitive de cele temporare.N. obligaţi să se retragă treptat. 1995 160 . h)cauzele sanitare. Tot aici pot fi integrate marile pelerinaje religioase şi alte mişcări cu caracter cultural. Se formează astfel mari aglomerări de populaţie şcolară (peste 300 000 studenţi la Paris de ex. grupurile de vînători au migrat spre zonele arctice de unde s-au retras spre sud în perioadele glaciare. presbiterienii. lăsând acest vast spaţiu practic nepopulat. H. Este cazul situaţiei din Pleistocen. Dacă cele mai multe persoane nu migrează niciodată în decursul existenţei lor. când pe parcursul perioadelor interglaciare. parcursul lor fiind astfel circular. frecventă în ultimele decenii. Oxford. Este aşa numita migraţie de pensionare. ajungându-se în cele din urmă la migraţii de retur. cutremure). mai ales spresud. Iniţial acestea sunt declanşate de alte cauze. O. Poate fi avut în vedere în primul rând criteriul temporal. Cambridge. XVII-XVIII spre bazinul Dunării Inferioare (Dobrogea şi Moldova în principal) sau spre Extremul Orient.U. Sahara oferea încă păşuni întinse capabile să întreţină populaţii de păstori nomazi. 214 Conf. Oprimarea unor grupuri le obligă adesea să se replieze în alte regiuni în care libertăţile individului sunt mai bine respectate sau există o atitudine tolerantă faţă de diversitatea etno-confesională. spre marile centre ale festivalurilor muzicale. Bayreuth sau Cannes de ex. Les migrations. mai ales acolo unde grupul respectiv are şi o conotaţie socio-profesională (cazul unor populaţii cu spirit comercial – chinezii în sud-estul Asiei. manifestate sub forma tendinţelor de regrupare a familiilor. Freiburg. care au înfiinţat statul Massachussets. j)cauzele naturale.).). pînăn la distrugerea parţială sau completă a habitatului. f)cauzele etnice sau religioase. Fenomenul de aridizare poate acţiona în sens negativ. i)cauzele culturale. se pot combina cu celelalte. cu caracter temporar. Acestea pot deteriora condiţiile de viaţă ale unor grupuri. metodiştii. Un criteriu des utilizat în practica mondială este cel spaţial.): g)cauzele educaţionale generate de atracţia exercitată de marile centre universitare. al stabilităţii deplasării. care împing la emigrare numai o parte a familiei –membrii tineri mai ales. Statele Unite ale Americii sunt într-o anumită măsură rezultatul oprimării religioase la care erau supuse unele secte neoprotestante în insulele britanice sau în restul Europei (pelerinii. consideră migraţiile acele deplasări de populaţie care traversează o limită pentru a-şi stabili o nouă reşedinţă. Uppsala etc. teatrale. Migraţia este considerată acea formă de mobilitate care modifică distribuţia spaţială a unui teritoriu dat într-o manieră durabilă214. obiect al celei mai dinamice activităţi economice contemporane. menonniţii etc. unele populaţii din vestul Africii etc. ulterior familia se consolidează cu ceilalţi membri. care constituie o formă particulară de mobilitate. combinate cu persecuţiile etnice sau religioase. exprimat în primul rând de frontiere care separă migraţiile interne de cele internaţionale. cinematografice (Salzburg. acestea din urmă cu o dimensiune socială şi politică specifică. criteriile după care pot fi analizate fiind multiple. integrate mişcărilor turistice. de tip turistic adesea. PUF. de factură climatică cel mai adesea dar şi telurică (vulcanism.muncitori agricoli dar astfel de situaţii au devenit foarte frecvente în ţările în curs de dezvoltare. frecvente dintotdeauna. Între mobilitate şi migraţie există a anumită ambiguitate semantică.) care le conduc în locuri diferite sau îi readuc în locul de origine.

1940). în special odată cu dezvoltarea agriculturii de plantaţie (sec. Cel mai notoriu a fost comerţul organizat de către europeni după descoperirea Americilor. olandezii şi francezii. Un caz clasic l-au furnizat grecii anatolieni (din regiunea oraşului Izmir şi de pe ţărmul Mării Negre mai ales) şi cei din regiunea oraşului Istanbul. Similar a fost schimbul efectuat între Bulgaria şi România în urma Tratatului de la Craiova (7 sept. creştină în general. nu numai în jurul bazinului mediteranean ci şi în alte arii civilizate ale Globului. Bucureşti. 1980.. a lui D. deplasaţi spre Turcia erau de fapt greci islamizaţi. Peuples en mouvement. Aceasta exprimă de fapt bilanţul migratoriu. Ca urmare a pierderii războiului greco-turc din 1923. în care I exprimă intrările (sosirile) în sistemul populaţional iar E ieşirile (plecările). Acest comerţ a stat la baza prosperităţii multor porturi atlantice (Bristol. sudul S. principalii actori implicaţi fiind britanicii. frontierea fiind stabilită cu preţul unui conflict sîngeros. sau nord-estul Braziliei.Clasificarea migraţiilor după criteriul temporal V. consecutive de cele mai multe ori unor războaie. repliindu-se spre Grecia actuală sau plecând peste ocean. SEDES. V. dar strămutarea unor populaţii întregi ca efect al unor acorduri interstatale este recentă. de asemenea de veche tradiţie. un ultim exemplu fiind cel furnizat de recunoaşterea independenţei Eritreei care a generat o mişcare în ambele sensuri. 1984. acestea s-au manifestat de multă vreme. Într-o formă specifică.Sandu .În literatura de specialitate se utilizează adesea termenul de migraţie netă 215. Pot fi deosebite ca forme principale următoarele : a)migraţiile de regrupare a unor populaţii în cadrul unor state naţionale sau schimburile de populaţii efectuate între state ca efect al unor tratate.2-1. componentă a bilanţului general al populaţiei : BM = I-E. 1986 a lui P. de etnie tigrina în special. Masson.5 mil. aceştia au fost constrînşi să-şi părăsească locurile natale. un număr important au plecat şi spre fosta U. Migraţiile definitive Este o categorie de migraţii care presupune stabilizarea migrantului într-un alt loc decât cel de origine. Acest schimb de populaţii nu a avut caracter etnic exclusiv.Thumerelle etc. Rezultanta este soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv sau negativ dar la nivel mondial este egal cu 2(I −E) 0. a lui D. afectând circa 100 mii bulgari din nordul Dobrogei şi peste 150 mii de români din Cadrilater (mai ales aromâni) obligaţi să-şi schimbe definitiv domiciliul.J. Astfel au fost repopulate Antilele. pentru ultimele decenii fiind remarcabilă mondializarea lor. Această tendinţă de regrupare în cadrul unor frontiere recunoscute prin tratate este frecventă pe parcursul secolului XX. Academiei. XVIIXVIII) care necesita o mare cantitate de forţă de muncă.R. Aceste tip de migraţii se manifestă la distanţe variabile. 161 .S. deplasaţi în special spre aglomeraţia urbană Istanbul.Courgeau . b)comerţul cu sclavi. Paris. la nivelul unei generaţii sau ca etapă în migraţia succesivă. în bună parte având şi o nuanţă religioasă. Se pot deosebi mai multe variante dar cauza principală a tuturor o constituie căutarea unei situaţii socio-economice mai bune. mulţi dintre „grecii” anatolieni erau turcofoni (în special cei din Cappadochia) iar cei mai mulţi musulmani din Creta. au trecut pe teritoriul recunoscut oficial al Eritreei. P0 n(P 0 +Pn ) este populaţia iniţială şi Pn populaţia la capătul duratei. Bordeaux). o parte din administraţia etiopiană.S. în care n este durata. Din zona de coastă a Mării Negre (regiunea Trabzon). Fluxurile de migraţie din România. după o prezenţă care urcă pînă în antichitatea timpurie. Numărul populaţiei afectate de această strămutare a fost de circa 1. fiind retrasă odată cu alte populaţii fidele iar o parte din populaţia musulmană.1. În contrapondere au părăsit Grecia circa 300 mii de musulmani.1. majoritar grecească pînă în 1923.1. depopulate prin genocidul sistematic al populaţiei indigene. 215 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Analyse quantitative des migrations humaines. Ed. contribuţia lor la formarea aglomeraţiilor urbane ale Atenei şi Salonicului fiind esenţială. Paris.U. Rata brută a migraţiei nete se poate exprima astfel : Mn = . greu de asigurat în unele regiuni din jurul Mării Caraibilor.A.

astfel explicându-se slavizarea treptată a populaţiilor romanizate sau elenizate de la sudul Dunării. sunt cunoscute sub numele de mişcări metanastatice217. o formă chiar mai veche. Karakorum) din faţa expansiunii populaţiilor turco-mongole în Evul Mediu. d)infilitrările continui pe teritoriul altui stat sau grup etnic. din diverse motive. având particularitatea că nu se desfăşoară în masă ci în grupuri mici sau adesea individual. populaţiile germanice au migrat din regiunile nord-pontice sau baltice spre sudul Europei antrenând şi deplasarea slavilor ori a altor populaţii venite dinspre Asia (turco-mongole sau iraniene)216. e)migraţiile de retragere a populaţiei locale din faţa înaintării unor grupuri migratoare sunt de asemenea foarte frecvente. populate tradiţional de populaţii turcofone (uzbeci. Hindukuş. la mare distanţă de locul de origine. De obicei replierea se efectua în arii mai izolate şi mai greu accesibile (văile munţilor înalţi.c)migraţiile de cucerire. motivând suplimentar conflictele interetnice din această ţară. aceste infiltrări etnice nu modifică imediat structura etnică a regiunii afectate. Retragerea khoisanoizilor spre regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari din faţa înaintării populaţiilor bantu este un alt exemplu la fel ca retragerea populaţiilor iraniene din Asia Centrală (Turkestan. fiind colonizaţi după 1950 şi în regiunile nordice ale acestui stat. cazul arabilor plecaţi din sud-vestul Peninsulei Arabice în sec. iraniene) care abia în ultimul secol au început să coboare spre regiunile piemontane. 1918). cu sporadice deplasări în masă.1. constituie una din cele mai frecvente forme de migraţie definitivă. Astfel de migraţii pot schimba complet tabloul etnic al unor vaste regiuni prin asimilarea sau refugierea populaţiei locale. spre care s-au repliat populaţii de diverse origini (caucaziene. De multe ori. Kabul. dar depăşirea unui prag numeric atunci când imigranţii devin tot mai numeroşi.n. a căror populaţie actuală este în mare parte rezultatul acestor migraţii. au ca efect deplasarea în masă a unei populaţii. Astfel de exemple pot fi extrase şi din alte regiuni ale Globului.2. când sub impulsul hunilor. fiind lentă. turcice. de multe ori consecutive sedentarizării unor populaţii nomade sau seminomade.2. fiind responsabile de formarea unor izolate etno-lingvistice. V. pe parcursul mai multor secole. 162 . V. Paris. Este cazul paştunilor (afganilor) originari din regiunea muntoasă din sud-estul Afganistanului actual s-au infiltrat treptat în regiunile vecine de la nord şi nord-est. În alte cazuri o parte a etniei antrenată în migraţii de cucerire rămîne în patria de origine. proces care a devenit treptat o politică de stat. Astfel de mişcări de pendulare între ariile de refugiu şi cele expuse invaziilor. vestul Tibetului) spre regiunile muntoase înalte (Pamir. Acesta a fost cazul Europei şi Asiei Mici. regiuni mlăştinoase sau deşertice). III-IV e. La Péninsule Balkanique.Migraţiile temporare La fel de frecvent omul se poate deplasa temporar în diverse scopuri. explicând rutenizarea unor regiuni de populare tradiţional românească (nordul Bucovinei şi al Maramureşului).1. Cazul cel mai recunoscut este cel al marilor migraţii declanşate în sec. inclusiv în regiunea actuale capitale. prin alimentarea continuă a curentului de populaţie pot deveni majoritari sau asimila chiar populaţia autohtonă. domeniul unor populaţii sedentare de limbă persană sau tadjikă. dar cu potenţial economic mai ridicat. elementele imigrate fiind asimilate. Payot..VII. Aceste infiltrări au continuat pînă în pragul epocii moderne. fiind urmată de tentative de revenire în perioadele de acalmie. O situaţie similară a fost şi cea din regiunea Caucazului Mare. declanşat la un moment dat ci ca un apogeu al unor mişcări perpetui de populaţii care au contribuit în cele din urmă la formarea structurii rasiale şi etno-lingvistice a populaţiei. În perioada modernă foarte caracteristice au devenit migraţiile pentru muncă sau studii.Migraţiile alternante 216 Marile migraţii nu trebuie înţelese ca un fenomen insolit.1. împinşi de alte grupuri de multe ori. Migraţia slavilor a fost mai degrabă de acest tip decât de cucerire. deplasarea lor din aria de origine (regiunea dintre Nipru şi Vistula). ocupate parţial de populaţii slave colonizate aici în timpul Imperiului Ţarist. turkmeni). proces facilitat de contextul specific al ocupaţiei habsburgice dar şi de apropierea culturală. 217 După numele dat de geograful iugoslav Jovan Cvijić care le-a studiat în Peninsula Balcanică (Cf.

mai rar invers – circa 2. agricultură. b) migraţiile săptămînale. cu o infrastructură de transport mai precară.A. care se deplasează progresiv spre nord pe măsura maturizării recoltei (în iunie în sud dar în septembrie mai spre nord. când în oraşe s-a construit masiv atât în domeniul industrial cât şi în cel edilitar. În acest timp Bucureştii atrăgeau zilnic circa 100 000 persoane emiţând alţi 18 000 spre regiunile limitrofe. de obicei dinspre statele mai slab dezvoltate economic spre cele cu o agricultură modernă. capabilă să reducă la minimum pierderea de timp dar şi existenţa unei oferte excedentare de locuri de muncă. similare celor cotidiene. în ambele sensuri: -mişcările centripete.U. Dirijate spre activităţi agricole. sunt frecvent echipe specializate de muncitori agricoli utilizaţi în recoltarea cerealelor. 163 . specializată. cu o frecvenţă satisfăcătoare. frecvent în cazul marilor aglomeraţii urbane cu activităţi economice foarte dezvoltate. mişcări intense de acest tip existând şi în megalopolisul de pe coasta atlantică a Americii de Nord. studiu) se disting prin distanţa mai mare. Este mai difuz în spaţiu. depind de ciclicitatea anuală a perioadelor vegetative. de regulă sezoniere. Marile aglomeraţii urbane sunt sediul unor puternice mişcări navetiste locale. în Canada). muncitorii ocupându-se în afara orelor de program şi cu agricultura. cu o perioadă mai lungă de alternanţă. Semnificativă este şi ponderea forţei de muncă slab calificate (construcţii. De exemplu în S. fiind vizibil şi în cazul unor mici centre de polarizare locală. spre centrul polarizator. ambigui219. de la periferie spre centru. de multe ori spre regiuni mai izolate. -mişcările centrifuge. silvice. Amploarea maximă a navetismului caracterizează perioadele de avînt economic – cazul Germaniei postbelice. mişcare de tip pendulatoriu permisă de evoluţia mijlaocelor de transport. Restructurarea activităţilor industriale şi diminuarea construcţiilor civile au făcut ca acest flux să scadă treptat după 1990. industria extractivă). Navetismul cuprinde de fapt două serii de mişcări. existând o relaţie direct proporţională cu dimensiunea acestora.. deci un sfert din populaţia aglomeraţiei. la Paris. suplinită parţial cu imigranţi. tot mai frecvente în perioada contemporană : a)navetismul. având tot caracter pendulatoriu şi fiind dictate de multe ori de un motiv similar (muncă. cu o intensitate mai redusă de obicei şi cu un caracter terţiar.): c)migraţiile periodice. Mişcări navetiste de mare amploare sunt cele înregistrate în ariile megalopolitane – nordestul S.U.5mil. Se impun câteva forme. Pentru ca astfel de mişcări să se poată desfăşura este necesară o reţea de transport bine organizată. Acest flux antrenează personal cu calificări foarte diferite.A. mai ales în ce priveşte mişcările centripete. structura grupului migrator etc. atunci când reconstrucţia a necesitat un maximum de forţă de muncă. insule izolate. 219 Bauerarbeitern în literatura germană de specialitate. staţii meteorologice. devenind în multe cazuri nesemnificativ. antrenând populaţie cu calificare superioară. De regulă. Aceste mişcări au un caracter tot mai net internaţional. care necesită forţă de muncă necalificată. absentă sau slab reprezentată în aceste arii. sud-estul Japoniei. O revigorare a activităţilor economice este de natură să relanseze într-o anumită măsură aceste fluxuri în noul context al tendinţei unor categorii de populaţie de a se stabili la periferia marilor aglomeraţii. faruri etc. nivelul maxim al navetismului a caracterizat anii ’70-’80. La noi în ţară.Una din modalităţile de deplasare temporară este cea alternantă care poate fi punctul de plecare spre o deplasare definitivă şi prezintă o mare varietate. Aceste mişcări cotidiene pot conduce la constituirea unor categorii socio-profesionale distincte. la peste 600 km distanţă. limita maximă a timpului de parcurs nu depăşeşte două ore. dar există şi cazuri în care cei antrenaţi deservesc unele instalaţii situate în zone cu acces dificil (zona arctică. unde acestea se desfăşoară ierarhic dinspre oraşele mai mici spre cele mai mari. remarcabile 218 În Franţa se practică navetismul chiar şi între Paris şi Bordeaux cu TGV. capacitatea de absorbţie a metropolei fiind foarte mare. mişcări favorizate de existenţa unei reţele de transport rapid între centru şi suburbii. Navetismul se dezvoltă şi în jurul oraşelor mai mici dar dinamice. distanţa fiind determinată de performanţele tehnice ale mijloacelor de transport 218. spre ariile periurbane. în funcţie de motivaţia migrantului. concentrate în zona centrală sau în zonele industriale periferice. Amploarea maximă este înregistrată în marile aglomeraţii urbane. mai ales dacă sunt înconjurate de arii rurale excedentare în forţă de muncă.

Anatolia. Foarte frecvente şi având în primul rând caracter internaţional. V. pentru diverse perioade. înlocuiţi treptat cu muncitori sezonieri din statele mai sărace ale acestui continent (Bolivia. cazul păstorilor din Mărginimea Sibiului care ajungeau pînă la Volga sau al aromânilor din Balcani. Sardinia. Sedentarizarea nu este totdeauna completă. 164 . Burkina Fasso) spre cele costiere.2. azerii qaşqai etc.). supuse astăzi unei presiuni care le limitează aria de acţiune. Nomadismul constituie un mod de viaţă foarte rigid. Paraguay). Sedentarizarea este totdeauna mai facilă acolo unde există resurse complementare. Multe popoare nomade au fost sedentarizate forţat (cazul kazahilor din fost U. modul de viaţă nomad fiind greu de dizlocuit. Maghreb etc. cazul occidentalilor rezidenţi în statele petroliere de la Golful Persic de ex. de la câteva luni la cîţiva ani (diplomaţi de carieră. suplinind lipsa specialiştilor din ţările în curs de dezvoltare cu resurse bogate. profitând de complementaritatea celor două emisfere (numiţi golondrinas). Procesul de sedentarizare este mai facil acolo unde nomadismul este de dată mai recentă.Nomadismul şi transhumanţa În trecut foarte frecvente erau două forme de migraţie temporară cu un caracter mai complex. adesea la distanţă foarte mare. Nomadismul nu se limitează numai la populaţii de păstori ci poate fi întîlnit şi la comunităţile de culegători sau vînători din regiunea tropicală umedă. Se deosebeşte total de acesta fiind vorba de o deplasare parţială a unor categorii de populaţie (bărbaţii tineri) în scop pastoral.S. supuse de asemenea sedentarizării (atunci când nu sunt decimate sistematic ca în Brazilia). pot constitui în unele cazuri etape ale migraţiei definitive. a)Nomadismul este o formă de mobilitate determinată de condiţiile naturale mai puţin prielnice organizării unei economii agricole stabile şi cu o productivitate ridicată sau de specificul unor civilizaţii marcate de menţinerea unor tehnici agricole rudimentare. comunităţile care-l practică păstrându-l chiar şi atunci când condiţiile naturale şi sociale impun traiul sedentar. confundată de unii cu nomadismul. situaţii similare fiind întîlnite în toate regiunile circummediteranene : Spania.). Un caz aparte îl constituie specialiştii care asigură consultanţă în domeniul industrial sau de servicii.1. specialişti din diverse domenii etc. În general aceste migraţii sunt sensibile la relaţiile autohtonmigrant şi se soldează uneori cu stabilirea definitivă în ţara de primire.) sau prin politici sistematice de creare a unor condiţii mai evoluate de existenţă – cazul statelor petroliere de la Golful Persic unde s-a dezvoltat agricultura irigată în oaze. sudul Franţei. Peru.2. b)Transhumanţa.fiind mişcările unor muncitori agricoli sezonieri din statele Europei de Est spre Grecia. Pot fi citate drept cazuri tipice de populaţii nomade : tuaregii din Sahara. recurent fenomenului de „beduinizare” a unor populaţii anterior seminomade sau chiar sedentare (caz frecvent altădată în spaţiul iranian – bahtiarii din Zagros. abia recent sedentarizaţi (nu în totalitate).S.R. populaţiile aferente formând un fel de interfaţă între populaţiile sedentare şi cele tipic nomade. în cazul în care ţara de origine se confruntă cu dificultăţi economice sau politice. Tot din această categorie fac parte şi migraţiile la termen. mongolii din Asia Centrală etc. beduinii (populaţii semite arabofone) din Orientul Apropiat şi nord-estul Africii. cu plantaţii vaste (Coasta de Fildeş mai ales). Seminomadismul este o variantă a acestei forme de mobilitate care presupune alternanţa mişcărilor cu o perioadă mai lungă de stabilitate într-o anumită regiune. Spania sau Germania dar mai ales în Africa unde se înregistrează mişcări ample dinspre statele saheliene (Mali. seminomadismul se manifestă în condiţii climatice mai puţin restrictive. În general. Un caz citat altădată de literatura de specialitate era cel al muncitorilor agricoli italieni care plecau din sudul Italiei spre America de Sud în timpul iernii. multe din populaţiile afectate practicând comerţul ambulant şi contrabanda care păstrează ceva din vechiul mod de viaţă (cazul tuaregilor din Sahara). Nomadismul a fost foarte răspândit la populaţiile pastorale din regiunile aride temperate sau tropicale. cazul ţiganilor veniţi în Europa. massaii din estul Africii. de care o apropie caracterul personal. Italia. paralel cu utilizarea forţei de muncă masculine în extracţia petrolului.

prin constrângere directă sau indirectă. În acest mod. b)Migraţiile organizate. frecvente încă în spaţiul românesc (de ex. Deportările constituie o altă categorie. în contextul liberei circulaţii a persoanelor (relativă la nivel internaţional) şi a creşterii securităţii individuale. cum sunt cele generate de exodul rural. De cele mai multe ori aceste migraţii au un caracter definitiv. cazul Banatului. a)Migraţiile spontane. Numărul populaţiei deplasate a depăşit cifra de 10 mil. dinspre Depresiunea Maramureşului şi Valea Someşului spre Munţii Rodnei). Madura şi Bali. au o istorie îndelungată dar s-au amplificat în perioada contemporană.persoane. Clasice au fost migraţiile impuse de comerţul cu sclavi negri din Africa de Vest (sec.Transhumanţa se deosebeşte de nomadism şi pentru că populaţiile antrenate în astfel de mişcări dispun de aşezări stabile. Regula generală este pendularea între regiunile înalte cu păşuni de vară şi zonele mai joase cu climat mai blând pentru iernat (cazul litoralului dobrogean la noi altădată). V. Iran. de diferenţele de venituri dintre diversele regiuni sau state etc. modificând semnificativ distribuţia spaţială a unor grupuri etnice. destinată să descongestioneze suprapopulatele insule Jawa. la nivel local. Australia. Acest criteriu deosebeşte trei categorii de migraţii. în care a primit terenuri o parte din populaţia sărăcită din nord-estul secetos al Braziliei (majoritar mulatră sau de origine africană). atraşi aici de mari avantaje materiale. nordul Sudanului. care pentru a fi determinate sunt adesea stimulate material. În acest ultim caz migraţiile au sfîrşit prin a deveni spontane. datorită presiunii demografice mari din aria menţionată. Aceste migraţii reprezintă de fapt. Ele au la bază opţiunea individuală. prin reprezentanţii săi direcţi sau prin intermediari de tipul unor organizaţii sau întreprinderi particulare cu atribuţii în domeniul recrutării forţei de muncă (mai ales în perioada contemporană). transhumanţa mai este prezentă izolat în sudvestul Asiei (Afganistan. cu deţinuţi de drept comun a 165 . al XVIII-lea. Cele mai tipice sunt din acest punct de vedere colonizările care urmăresc popularea (repopularea) unor teritorii ale căror resurse naturale sunt insuficient valorificate dar de multe ori a mascat şi stabilirea unor populaţii fidele la marginile unor imperii apuse. utilizând potenţialul nevalorificat din marile insule slab populate – Kalimantan. masiv colonizat cu şvabi în sec. au de asemenea o istorie îndelungată. regional sau internaţional. Turcia) unde pendularea între zonele înalte (yaylîk în turceşte şi ardşir în persană) şi zonele mai joase (kîşlak în turceşte şi garmşir în persană) constituie modul de viaţă al multor comunităţi care combină agricultura irigată din zonele piemontane cu activităţile pastorale. Aceste migraţii au la bază acordul persoanelor deplasate. fiind iniţiate de stat. o redistribuire complementară a forţei de muncă în funcţie de excedentele sau deficitele de forţă de muncă. structura socio-demografică a acestora etc.Clasificarea migraţiilor după criteriul cauzal Mobilitatea populaţiei poate fi diferenţiată şi în funcţie de motivaţia deplasării. practicată pînă într-o epocă recentă de unele regimuri totalitare. Apropiate de transhumanţă şi mai frecvente astăzi sunt pendulările pastorale locale la mici distanţe. având caracter temporar însă. fiecare cu un impact specific asupra mediului de primire şi cu particularităţi proprii referitoare la dimensiunea fluxurilor. Egiptul meridional. la care revin sistematic şi în care o parte din populaţie locuieşte permanent. Clasică este şi colonizarea organizată de statul indonezian după obţinerea independenţei. c)Migraţiile forţate se desfăşoară fără consimţămîntul migranţilor. de importanţă locală deosebită.Cauzele acestora erau fie politice fie sociale. care a continuat de fapt comerţul similar mult mai vechi efectuat de arabi.XVI-XVIII). practicând agricultura sau activităţile meşteşugăreşti. Un caracter organizat îl au şi deplasările generate de muncile agricole sau de caracterul sezonier al unor activităţi precum cele din industria zahărului. cunoscută sub numele de „transmigraţie”.2. Restrînsă masiv în Europa. Boua Guinee (Irianul de Vest). Este în cele din urmă o supapă de siguranţă pentru eliminarea presiunii demografice care poate să apară într-un anumit context într-o regiune oarecare. Oman. responsabil de mixtarea populaţiei în Yemen. Tipice au fost colonizările din Lumea Nouă – în Americi. unde a fost defrişată o bandă de o lărgime variabilă. unde mai continuă încă prin implantările organizate de statul brazilian în lungul Transamazonianului. de-o parte şi de alta. dar prin amploarea lor creează imaginea unor mişcări de masă.

demarat procesul populării europene a Australiei, Guyanei franceze sau unor regiuni din Siberia şi Extremul Orient rusesc (pe parcursul perioadei ţariste – „pohod na Sibir”). Un alt caz notoriu este cel al deplasării forţate a populaţiei apte de muncă în timpul unor conflicte militare sau sub regimuri totalitare. Aceasta a fost o practică frecventă a Reichului nazist sau în perioada stalinistă, fiind astfel antrenate mase imense, de milioane de persoane, spre minerit, construcţii diverse (hidrotehnice mai ales) şi exploatarea lemnului220. Ca şi în imperiul sovietic, în celelalte state cu regim similar, după 1945, clienţii predilecţi ai deportărilor au fost intelectualii, ţăranii înstăriţi (chiaburi în România, culaci în Rusia), practicanţi ai unor profesiuni liberale, preoţi etc. Tot în această categorie pot fi incluse şi regrupările (schimburile de populaţii), cu caracter definitiv, în urma unor tratate sau reglementări politice aşa cum s-a întîmplat între Turcia şi statele balcanice pe măsură ce acestea au dobândit independenţa şi au eliberat întreg teritoriu de sub tutela otomană. Cel mai masiv flux de acest tip a fost însă cel creat de partajarea coloniei britanice India în 1947, în momentul declarării independeţei când cea mai mare parte a populaţiei hinduiste din actualul Pakistan şi din Bangladesh s-a repliat spre teritoriul actual al Indiei, în sens invers deplasându-se o parte din populaţia musulmană din Cîmpia Gangelui şi Dekkan, numărul total al persoanelor afectate fiind după unele surse de 14-15 mil. (circa 4%din populaţia totală), generând numeroase masacre şi resentimente care răbufnesc încă în conflictul din Kaşmir. La fel de masivă a fost şi expulzarea germanilor după retrasarea frontierelor postbelice care au atribuit Poloniei Pomerania Orientală şi Silezia Inferioară iar Pomerania Orientală a fost divizată întra aceasta şi fosta U.R.S.S., afectând 8 mil.persoane la care s-au adăugat 1.5 mil. germani expulzaţi de către cehi din regiunea Sudeţilor. Polonia a fost şi ea afectată de această retrasare a frontierelor prin ocuparea de către armata sovietică, a Galiţiei Orientale şi vestului Bielorusiei, ce a generat plecarea a 1.5 mil.polonezi. Tot în această categorie se încadrează şi refugierile din diverse motive, frecvente astăzi în Lumea a Treia, drept pentru care O.N.U. dispune de un organism special de supraveghere (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi înfiinţat în 1951)221. Cele mai multe refugieri sunt generate de conflictele militare sau de persecuţiile religioase sau etnice. Se ajunge în unele cazuri la situaţii în care refugiaţii sunt mai numeroşi decât cei rămaşi pe teritoriul ancestral – cazul palestinienilor, al căror număr total depăşeşte probabil 8-9 mil. dintre care 4.5 mil sunt refugiaţi în alte state arabe – Siria, Liban, ţările de la Golful Persic, Iordania (unde formează majoritatea populaţiei) sau constituie o diasporă importantă în Europa şi America de Nord. Accesul la independenţă prefigurat din primăvara anului 2000 nu va schimba prea mult soarta acestor refugiaţi, integraţi deja în statele menţionate. Refugierile nu implică numai deplasarea dintr-un stat în altul ci şi deplasări interne, în state supuse unor conflicte locale. Astfel circa 900 mii de columbieni au fost constrânşi să se aglomereze în bidonvilluri sau în tabere de refugiaţi pentru a scăpa de luptele dintre forţele guvernamentale şi gherilele de orientare marxistă, desfăşurate pe teritoriile lor. În fosta Iugoslavie se apreciază la circa 800 mii numărul refugiaţilor interni (mai ales în Bosnia), în Sri Lanka la 600 mii, în Sierra Leone la peste 500 mii etc. Afganistanul, Liberia, Sudanul, Georgia sau R.Moldova completează această lungă listă. Refugierile sunt foarte frecvente în Africa, devenind aproape incontrolabile şi greu de estimat, unele state fiind foarte afectate – Somalia, Ruanda, Sierra Leone, Liberia, majoritatea statelor din Africa subsahariană fiind atinse de acest fenomen direct sau indirect, prin găzduirea refugiaţilor. Masele de oameni dislocate în această regiune sunt de ordinul milioanelor de persoane. Nici Asia nu este ocolită de astfel de mişcări, amplificate aici de masa imensă a populaţiei, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Afganistanului, unde au fost deplasate circa 5-6 mil. persoane, mai ales spre Pakistan, repatriate în mare parte în ultimii ani. Importante sunt şi mişcările generate de destrămarea imperiului sovietic şi a fostei Iugoslavii (Caucaz, Asia Centrală, Bosnia-Herţegovina etc.)222.
220

Gulagul sovietic a presupus deplasarea câtorva zeci de milioane de persoane dintre care cea mai mare parte a pierit în condiţiile grele ale Siberiei. România a practicat şi ea în perioada dictaturilor care s-au succedat după 1938 astfel de deplasări, în timpul războiului (deportarea evreilor şi ţiganilor în Transnistria) sau în perioada comunistă (deportarea „chiaburilor” sau a şvabilor din Banat în Bărăgan şi Dobrogea). 221 În urma unei convenţii ţinută la Geneva, semnată treptat de majoritatea statelor lumii. 222 P.J.Thumerelle, în Réfugiés, déplacés et rapatriés, Population nr.3/1999, pp.509-536, citând surse O.N.U, estima la 23 mil. numărul refugiaţilor în 1995-1996, din care 8.3 mil, în Africa, 8.1.mil în Asia şi 5.8 mil. în Europa (incl, Fed. Rusă).

166

Între refugiu şi expulzare limitele nu sunt totdeauna clare. Un caz mai recent de expulzare a fost acela al turcilor din Bulgaria, obligaţi la sfîrşitul perioadei totalitare să-şi bulgarizeze numele şi instigaţi de autorităţi să plece în Turcia. Între 1985-1989 au plecat astfel 370 mii de turci din cei 848 mii223. Bulgaria a continuat de fapt o „tradiţie“ mai veche a Imperiului Ţarist care, după fiecare extindere în dauna rivalului otoman, obişnuia să expulzeze sau să deporteze populaţiile musulmane224. Numărul total al refugiaţilor aflaţi în evidenţa O.N.U este de circa 22 mil (cf.H.C.R., 2001), obligate să trăiască în tabere unde nu condiţiile sunt de cele mai multe ori sub limita decenţei. Numărul acestora este greu de stabilit, fiecare sursă având propriile estimări, cele ale O.N.U. fiind mai apropiate de realitate. Nivelul maxim al acestor mişcări s-a manifestat în perioada postbelică la începutul anilor ’90, când s-au suprapus mai multe conflicte majore (invazia irakiană a Kuweitului, dezmembrarea Iugoslaviei, războaiele civile din Ruanda şi Somalia etc.). În afara acestora se află însă un număr cel puţin la fel de mare neluaţi în evidenţă (28 mil. după Sadako Ogata, înalt comisar al O.N.U, cu problemele refugiaţilor)225 V.3.Clasificarea migraţiilor după criteriul administrativ Teritoriul pe care se desfăşoară migraţiile este divizat între numeorase entităţi statale, regionale, locale încît există o diferenţă destul de netă între două mari categorii de mişcări delimitate de frontierele recunoscute pe plan internaţional : interne şi internaţionale. Trebuie remarcat că un rol important îl are dimensiunea teritoriului aflat sub jurisdicţia unui stat. În statele de mari dimensiuni, migraţiile interne sunt mai degrabă migraţiilor internaţionale. În această categorie intră şi migraţiile transfrontaliere, tot mai intense între statele cu frontiere permisive, deschise. V.3.1.Migraţiile interne Desfăşurate în interiorul graniţelor unui stat, au o importanţă deosebită în statele de mari dimensiuni (S.U.A., Federaţia Rusă, R.P.Chineză). În ultimele două secole aceste mişcări s-au efectuat de obicei dinspre regiunile agricole dens populate spre aglomerările urban-industriale. Este vorba de aşa-numitul exod rural, termen încetăţenit de la sfîrşitul sec.al XIX-lea, în vestul Europei pentru a desemna caracterul de masă al unor deplasări tradiţionale dar de mică amploare până atunci226. Efectul principal al exodului rural constă în reducerea continuă a populaţiei rurale (depopulare) şi implicit în creşterea populaţiei urbane (urbanizare, metropolizare). Cauza principală este de sorginte economică, generată de diferenţele de venituri dintre sat şi oraş dar şi nivelul dotării social-edilitare care avantajează regiunile urbanizate. Exodul rural a condus la depopularea completă a unor aşezări rurale, în special a celor izolate sau sărace în resurse, fenomen caracteristic în special în Europa unde în extremis s-a ajuns la reinstalarea vegetaţiei naturale secundare – cazul unor arii extinse din Masivul Central Francez (Lozère), din Ţara Galilor sau nordul Scoţiei etc. Cele mai afectate sunt statele din vestul Europei unde acest proces s-a desfăşurat în cicluri succesive începând cu secolul al XVIII-lea. În estul continentului s-a declanşat mai tardiv, după 1900, dar a fost mai brutal, pe parcursul câtorva decenii spaţiile rurale fiind efectiv stoarse de forţele lor vitale. Consecinţele acestui exod au fost atenuate în statele dezvoltate, într-o anumită măsură, de procesul de „contraurbanizare”, inversare a ritmurilor creşterii populaţiei în favoarea mediului rural, în contextul delocalizării activităţilor economice, al dezvoltării turismului şi comunicaţiilor. De aceasta au beneficiat însă doar acele arii rurale aflate în proximitatea aglomeraţiilor urbane, situate în
223

Reprezentând 43.6% din total, după 1990 s-au mai întors doar 155 mii. Aceasta a fost o practică curentă a statului bulgar, apropierea turcilor de pragul de 10% din populaţia totală creând îngrijorare în contextul păstrării de către aceştia a unui indice mai ridicat al natalităţii (cf. Taylor P., Political Greography, Longman, New York, 1997). Cu toate acestea, ultimul recensământ bulgar din 01.03.2001 atestă o proporţie de 12% a populaţiei turceşti (peste 950 000). 224 Numai între 1780 şi 1800 au fost expulzaţi între 300 şi 500 mii de tătari din Crimeea şi regiunea Kazan urmaţi de alţi 400 mii între 1854-1862. Între 1802-1864, din Caucazul de Nord au fost alungaţi peste 1 million de musulmani (cerchezi, abhazi şi ceceni mai ales), stabiliţi în Anatolia, Orientul Apropiat şi Rumelia, din aceasta din urmă fiind obligaţi din nou să plece după constituirea statului bulgar modern în 1878. 225 Citată de J.P.Thumerrelle, Réfugies, délacés et rapatriés, Espace/Populations/Société, nr.1-1998, pp.97-118. 226 Pentru detalii suplimentare asupra acestui fenomen important în dinamica spaţială a populaţiei din perioada modernă poate fi consultată lucrarea lui J. Pitié, L’exode rural, PUF, 1979.

167

lungul căilor de comunicaţii sau dispunând de un potenţial turistic deosebit. Problematica exodului rural este mult mai complexă datorită desfăşurării sale în timp şi a cauzalităţii multiple. În ultimele decenii, acest proces a luat o amploare fără precedent în statele Lumii a Treia, sprijinit de speranţa maselor de migranţi rural de a găsi o slujbă sau de a-şi asigura un trai mai bun este iluzorie, efectul vizibil fiind supraaglomerarea periferiilor urbane. Lipsa oricărei perspective şi masivul şomaj rural alimentează continuu aceste fluxuri, iar în prima parte a sec.XXI este aşteptată o amplificare ca efect al unei presiuni demografice greu de stăvilit. Migraţiile interne nu se desfăşoară exclusiv între sat şi oraş. În statele dezvoltate, tipice au devenit şi migraţiile interurbane, de regulă ierarhizate, dispre oraşele mai mici spre cele tot mai mari care oferă posibilităţi mai largi de afirmare. Tot în aceste state au luat o amploare maximă migraţiile inverse, dinspre oraş spre ariile rurale (contraurbanizarea), fenomen care este deja sensibil în estul Europei şi se prefigurează ca o formă majoră de migraţii interne la nivel global având rolul de a descongestiona aglomeraţiile urbane, de a reechilibra distribuţia populaţiei. Pot exista şi migraţii rural-rural acolo unde mai sunt încă rezerve de terenuri agricole, fertile cazurile invocate în Brazilia sau Indonezia dar şi colonizarea stepelor Kazahstanului în perioada sovietică (mobilitate devenită internaţională după divizarea imperiului). V.3.2.Migraţiile internaţionale Se desfăşoară la nivel interstatal şi sunt mai greu de înregistrat statistic, mai ales în contextul mondializării, pentru că în afara migraţiei legale, controlabilem există o puternică migraţie clandestină. De exemplu, în S.U.A. numărul imigranţilor clandestini se cifrează la mai multe milioane (4-6 mil., sau după unele surse chiar mai mult), aria de provenienţă fiind în special Mexicul (los chicanos) şi arhipelagul antilez. Desfăşurate la distanţe foarte mari, aceste mişcări pun probleme şi mai complexe din punct de vedere economic şi psiho-social, efortul de adaptare al individului fiind mult mai mare. Diferenţele de standard de viaţă şi de comportament dintre migrant şi localnic poate crea situaţii conflictuale, reacţii de respingere sub forma unor mişcări xenofobe sau rasiste, frecvente în întreaga lume occidentală. Generale astăzi la nivel mondial, având ca principale destinaţii statele dezvoltate sau cele aflate în boom economic datorat resurselor de hidrocarburi (Asia de Sud-Vest în mod deosebit) dar şi în state cu agricultură speculativă (Coasta de Fildeş, Malaysia etc.)227. Fostele state comuniste au frânat aceste mişcări, rareori se înregistrau plecări sezoniere dinspre Bulgaria spre nordul Rusiei în vederea exploatării lemnului. În general, migraţiile internaţionale au ca destinaţie marile aglomeraţii urbane din ţările de primire, capabile să asigure locuri de mucnă diverse, conforme calificării (cazul tipic al S.U.A.). A existat însă şi o migraţie internaţională dirijată spre mediul rural (cazul Americii Latine unde s-au stabilit masiv populaţii din sudul şi centrul Europei sau cazul Canadei, la începutul secolului al XX-lea). V.4.Particularităţile ale migraţiei populaţiei în perioada modernă şi contemporană V.4.1.Perioada modernă (1700-1950) Spre deosebire de perioadele anterioare în care mobilitatea populaţiei era condiţionată de distanţă, desfăşurându-se mai lent (cu excepţia migraţiilor de cucerire) şi antrena o parte redusă a populaţiei Globului, după 1700, industrializarea şi urbanizarea au imprimat o dinamică ascendentă mobilităţii populaţiei, atât pe plan intern cât şi internaţional. Premisele acestei accelerări le-au constituit însă evoluţiile din perioada medievală şi mai ales Marile Descoperiri Geografice care au deschis noi direcţii de colonizare, populaţiilor europene în primul rând. Explozia demografică resimţită la sfîrşitul sec.al XVIII-lea constituie o altă premisă care explică concentrarea principalelor fluxuri migratorii în regiunile din nord-vestul Europei unde a debutat acest proces. În afara acestui context general pot fi invocate şi alte cauze care au favorizat accelerarea mobilităţii :
227

În unele din aceste state, ponderea străinilor poate atinge valori foarte mari, peste 30% în Coasta de Fildeş de ex.

168

fenomen care a antrenat migraţia micilor artizani spre centrele urbane. spre vest. Persecuţiile au culminat cu numeroasele pogromuri organizate asupra ghettourilor evreieşti sau cu un veritabil genocid cum a fost cazul armenilor sau creştinilor nestorieni între 1894-1915. este prin excelenţă mobilă. kabardinii.A. unde au colonizat teritoriile triburilor amerindiene obligate să se retragă în rezervaţii.A. sîrbi. London. în perioada 228 229 Cf. mai ales de origine slavă (ruşi.S.Clarke. Mişcările cele mai masive s-au produs spre bazinele carbonifere (Yorkshire. Tot în acest imperiu. Germania. odată cu desfiinţarea Hanatulul Crimeii şi cu retragerea Imperiului Otoman spre sud. a)Migraţia internă a fost mai activă pe parcursul acestei perioade în statele în care industrializarea a fost mai precoce : Marea Britanie..XVII-XIX228. inerţia istorică acţionând invers decât în Lumea Veche unde asigură stabilitatea comuntăţilor umane. Berlin. un rol important în popularea regiunilor asiatice ale U.S. -agravarea unor persecuţii pe fondul avîntului mişcărilor naţionale (persecuţii religioase.-tendinţele de extindere a marilor proprietăţi în dauna micilor proprietari rurali forţaţi astfel să îngroaşe rândurile proletariatului urban sau să emigreze.S. pe parcursul conflictelor mondiale. o amplă mişcare de colonizare a fost aceea iniţiată la sfîrşitul sec. La această mişcare au participat nu numai slavii răsăriteni ci şi germanii din Ducatul Varşoviei. populaţia nord-americană nu este atât de intim legată de un anumit teritoriu. şi procesul de migrare a populaţiei afro-americane din sud spre nord-estul industrializat unde a devenit treptat majoritară în unele cartiere sau oraşe.S.S. armenii din Imperiul Otoman.249-274.. Tipice au fost cazurile unor populaţii din imperiile multinaţionale : polonezii. Companion Encyclopedia of Geography. Este vorba de varianta medie. ţările scandinave.al XVIII-lea. Ţările Baltice) a fost deportată în aceleaşi regiuni din raţiuni economico-sociale concomitent cu deplasarea în masă a unor grupuri etnice acuzate de colaboraţionism (ceceno-inguşii. acest proces continuând pînă între cele două războaie mondiale. 1947-1952. -declinul activităţilor meşteşugăreşti prin dezvoltarea producţiei de fabrică. mai ales după înlăturarea iobăgiei şi tendinţa burgheziei de a-şi însuşi vaste domenii utilizate ca păşuni pentru oi (enclosures). pp. Între 19191953 (până la moartea lui Stalin) au fost astfel deplasate circa 5. Fiind mai recent constituită. românii din Moldova. Tipică a fost situaţia din Marea Britanie. Colonizările cele mai puternice s-au efectuat spre Cîmpia Mississippi-Missouri şi spre vestul îndepărtat. 1940-1944. În Imperiul Ţaris şi mai tîrziu în U. 1996. ucraineni). manifestându-se trei vârfuri : 1930-1934. românii din Imperiul Habsburgic. ucrainenii. -apariţia crizelor economice de supraproducţie care au lovit de obicei micii producători forţaţi astfel să părăsească locurile natale. în perioada colectivizării forţate. fapt manifestat şi în peisaj prin importanţa locuinţelor temporare la periferia oraşelor (rulote. regiuni cu terenuri fertile favorizate de conectarea la reţeaua de căi ferate. calmucii.I.S. balkarii.. Londra. Galiţia. în partea europeană (nordul Mării Negre). nr. găgăuzi etc. Regimul sovietic s-a remarcat încă de la început prin practica migraţiilor forţate.8 mil persoane229. germanii de pe Volga etc.U. l-a avut şi refugiul masiv al populaţiei din partea europeană. politice sau naţionale).. J. amplificat odată cu deschiderea căilor ferate care au antrenat mase importante de populaţie. Alte surse indică un număr mult mai mare datorat dificultăţii de a separa migraţiile forţate de cele impuse de transformările economice. Populaţia S. Colonizarea era adesea apanajul unor companii de construcţii feroviare care aveau interesul să îşi asigure produse transportabile. evreii din Imperiul Ţarist.U. Routledge. Franţa.2/2000?. prezentată în Géographie des migrations forcés en U. karaceaii. mai legate de teritoriul pe care-l ocupă.persoane pe parcursul sec. 169 .A. bazinul franco-belgian) sau spre marile metropole – Paris. La fel de activă a fost şi migraţia populaţiei rurale din S.al XVII-lea. Population et Sociétés.). populaţiile creştine din Balcani (bulgari. greci. Mai tîrziu. procesul de colonizare a Siberiei şi Extremului Orient. tătarii din Crimeea. Changes in Global Demography. barăci).R. totalizând circa 10 mil. nordul Bucovinei. când cea mai mare parte a ţăranilor înstăriţi (culaci) au fost strămutaţi în regiunile nordice sau asiatice ale vastului imperiu. adaptândiu-se uşor locului de muncă şi economiei de piaţă liberale.U.R.R. INED. când o bună parte a populaţiei din teritoriile ocupate la frontiera apuseană (Basarabia. . După 1920 se accentuează în S. debutat încă din sec. din care o parte nu s-a mai întors. Ruhr.

S. când peste 45 000 ţărani ucraineni au fost deportaţi spre bazinul Peciorei din cauza refuzului de înscriere în colhoz). stabiliţi în statele Europei de Vest (Franţa şi Marea Britanie îndeosebi) şi peste ocean. în special acolo unde reducerea natalităţii a fost foarte timpurie (Franţa. Portugalia şi Polonia (câte 3 mil. Pe ansamblu. Ca urmare. în contextul reducerii masive a natalităţii în Europa ca efect al tranziţiei demografice. Motivaţia acestor migraţii forţate a fost foarte complexă. Pînă la 1920.).9. emigranţi.). Un caz particular l-a constituit refugierea masivă a aristocraţiei ruseşti şi a unei părţi din burghezia fostului Imperiu Ţarist.U. curba evoluţiei migraţiei europene a fost continuu ascendentă iar structura etnică s-a schimbat progresiv : pînă la 1850 dominau britanicii (irlandezii. Mai mult. în locul migraţiei de colonizare(adesea prin deportare) apare migraţia spontană. dens populată. majoritatea erau din sudul 230 În 1931. din cei aproximativ 5.) şi Italia (15mil. între 1850-1900 dominau germanii şi scandinavii iar după 1900.. Numai între 1920-1930 emigraţia netă în Franţa a fost de 1. b)Migraţia internaţională s-a accentuat încă din sec.persoane. elemente antisociale (în 1930 mai ales. Un proces similar s-a petrecut în nord-estul Chinei (Manciuria). al XVI-lea pe seama formării sistemului colonial prin organizarea sistematică de colonii de către metropole (Spania. care asigurau 80% din forţa de muncă din minele Lorenei şi din Nord-Pas de Calais. 500 000 polonezi etc. eliminându-i pe cei necalificaţi. cerşetori etc. accentuat mai tîrziu. 170 . lipsiţi de capital sau cu o anumităn origine etnică sau rasială (asiaticii erau excluşi mai ales în Australia). mai ales în urma războaielor napoleoniene. în cadrul unor operaţiuni de „purificare etnică”. Marea Britanie. curba migraţiei a urmat un trend descendent. Astfel se formează un flux important de migranţi dinspre estul spre vestul continentului. Ponderea cea mai însemnată a fost asigurată de Insulele Britanice (17 mil. de exemplu. în Europa se manifestă procesul invers de imigrare. între 1814-1970. la fel ca în portul Marsilia.29). Germania (5 mil. marea migraţie europeană a antrenat între 1700-1914 circa 70 mil. unguri. În Brazilia. intelectualii „contrarevoluţionari” din Ţările Baltice şi Basarabia în 1940-1944). încă neasumate de statul rus (finlandezii din regiunea St. prostituate.5 mil. persoane. în 1924 etc. Olanda) în scopul asigurării controlului şi extragerii unor resurse sau materii prime agricole necesare economiei acestora. englezii). Au fost şi cazuri în care unele state au luat măsuri pentru limitarea migraţiei interne –cazul Italiei fasciste care a încercat frînarea exodului populaţiei rurale din Mezzogiorno în scopul reducerii şomajului din regiunile industriale nordice. în contextul exploziei demografice. ruşi. Portugalia. fluxurile fiind dirijate predilect spre Franţa230. ţărani înstăriţi dar şi ţărani „sabotori” (ca în 1932. În perioada modernă atinge punctul culminant şi îşi schimbă caracterul.A.aplicării programului de colectivizare forţată în regiunile vestice a căror ocupare a fost consfinţită de tratatul de la Paris.). greci etc. ţările scandinave etc. Franţa. Belgia). Aceste politici aveau în general un caracter segregativ.) urmate la distanţă de Spania (6 mil. iranienii din Azerbaidjan. cel mai important flux migratoriu din întreaga evoluţie istorică a umanităţii. scoţienii. majoritatea dirijaţi spre S.A. italienii şi est-europenii (polonezi. subcontinentul indian). Cehia).U. Principalele state emiţătoare au fost la început cele mediteranene (Italia şi Spania în primul rând) apoi acelea din Europa Centrală (Polonia. Consecinţele acestora au fost suportate atât de categorii intelectuale (filozofii din centrele urbane importantă în 1922.al XIX-lea. evrei. coreenii din Extremul Orient etc. a deteriorării condiţiilor economice. Structura etnică a masei de imigranţi a fost însă realtiv diferită în nordul Americii faţă de sudul acesteia. în Franţa se înregistrau 800 000 emigranţi italieni. astfel modificându-se complet structura etnică a regiunii. unde au fost colonizaţi ţăranii originari din Marea Cîmpie Chineză. Apariţia fenomenelor inerente economiei de piaţă – şomaj.) sau insurgenţi ostili puterii sovietice (basmacii din Tadjikistan sau djighiţii din Caucazul de Nord).). în urma Revoluţiei din Octombrie 1917. În Marea Britanie un flux masiv era asigurat de Irlanda sau de unele colonii (Antile. „ruşii albi”. minorităţi indezirabile.). apariţiei crizelor de supraproducţie (precum aceea din 1816-1820). hoţi. ( tab.Petersburg.2 mil. Marea Britanie. ucraineni. supraproducţie şi în ţările de primire au condus la adoptarea unor politici de limitare a migraţiei internaţionale (Australia ia astfel de măsuri încă de la sfîrşitul sec.

1.italieni. Aşa-numitul „melting-pot”american a rămas mai degrabă un deziderat. subcontinentul indian sau Extremul Orient etc.32 : Evoluţia numărului de imigranţi din S. Şi în ţările primitoare. între 1820-1995 (mii persoane) Ţara de 182 189 191 194 196 182 origine 0-1889 0-1914 5-1945 6-1965 6-1995 0-1995 EUROP 132 157 363 242 283 379 A 80 39 8 8 3 18 Marea 268 110 475 367 444 508 Britanie 7 7 0 Irlanda 343 888 273 112 112 481 2 7 Germani 441 106 547 816 245 709 a 3 9 U. distribuţia acestor fluxuri a fost inegală. Extremadura sau sudul Italiei) ori cu o populaţie densă (Galicia. 171 . 0. aceştia s-au aşezat cu precădere în regiunile industriale din nord-est constituiau o resursă ieftină de forţă de muncă. multiculturalismul fiind un model american care se extinde şi în întreaga Europă Occidentală. Distribuţia regională a acestor fluxuri în ţările emiţătoare a fost inegală. O parte din emigraţia europeană s-a dirijat şi spre coloniile africane şi asiatice pentru administrarea acesteia. ţinta principală a imigranţilor (40 mil.Europei (1.U. Asimilarea reciprocă s-a produs destul de greu în aceste zone.spanioli. nordul Portugaliei).A. polonezi. imigranţii agregându-se mult timp în regiuni ori cartiere cu specific etnic sau confesional232. japonezi.S. În S.78 mil portughezi.A. britanicii în Africa de Sud.) urmaţi la mare distanţă de alte grupuri din cele mai diverse : germani.U. „La piccola Italia” la New York sau ţinutul populat de metodiştii elveţieni din secta Amish în Pennsylvania sunt două exemple. evrei etc231. Tabelul nr. plecările afectând mai ales regiunile cu reminiscenţe ale relaţiilor feudale (provinciile spaniole Andaluzia.R. 221 305 152 13 409 385 5 0 Italia 337 363 745 321 310 535 9 2 AMERI 117 822 251 203 911 156 CA 3 0 7 4 47 Canada 104 456 155 740 479 427 8 6 9 Mexic 27 120 649 566 400 536 4 6 America 98 246 305 731 154 292 de Sud 9 9 ASIA 316 451 224 288 640 768 3 2 China 289 42 50 33 994 140 8 India 1 6 6 4 655 672 Coreea 16 731 747 Filipine 1 39 123 127 1 1 231 232 Informaţii preluate dintr-un studiu colectiv publicat de CNRS din Franţa în 1980 (Les migrations internationales de 1815 à nos jours). având originea predilectă în metropole : francezii spre nordul Africii. în perioada menţionată). ucraineni. baza acumulării capitalului american. greci etc.72 mil.S.63 mil.

constituindu-se astfel marile aglomeraţii periurbane (rurbanizarea). estul Africii. Texas. Brazilia. O parte s-au ândreptat şi spre insulele din Pacific ori spre coasta de vest a S.Perioada contemporană (după 1950) a)Migraţiile interne Caracteristica esenţială a migraţiilor interne pe parcursul acestei perioade constă în diminuarea importanţei lor în statele dezvoltate (proporţional nu şi numeric). totuşi. Liban.) apare redusă raportată la potenţialul enorm al subcontinentului indian. Palestina sau nordul Irakului (circa 1 milion). Singapore. California şi spre nord-vest. Acest proces se manifestă mai timpuriu în statele industrializate (Marea Britanie.U.. Franţa). Washington.. Germania.U. Arizona. ambiguu de altfel. 172 . numit contraurbanizare.4.A.Immigration and Naturalization Service. în statele Oregon şi Washington (tab. O bună parte dintre aceştia erau antrenaţi şi în administraţia acestor colonii.Vietnam AFRIC A Alte regiuni TOTAL 2 209 149 13 46 170 13 24 640 29 48 483 857 464 118 189 857 521 445 622 80 72 9 0 34 23 Surse : U. Tabelul nr. 1997 (imigraţia legală brută. care încă din 1882 au adoptat Chinese Exclusion Act.). în special spre America de Sud (Argentina. V. Londra). Astfel cei mai mulţi s-au dirijat spre unele colonii ale Imperiului Britanic în care necesitatea forţei de muncă de pe plantaţii era stringentă – Guyana Britanică. Natal. Fiji. siriaci. care preferă migraţiile alternante (navetismul). dirijându-se predilect spre Sunbelt – vastă arie care cuprinde în primul rând Florida. Emigraţia indiană (3 mil.A.S. O migraţie mai puţin cunoscută este cea a populaţiei de origine arabă din Orientul Apropiat. dirijată spre Asia de Sud-Est unde au ajuns adesea majoritari (Singapore) sau formează o parte însemnată a populaţiei (Malaysia. dată fiind şi dimensiunea teritoriului. Mauritius.2. consecinţă a creşterii posibilităţilor de mişcare a populaţiilor. datorită epuizării rezervelor de forţă de muncă rurală. de emigranţi dirijaţi spre insulele din Pacific (Hawaii) sau spre Americi (Brazilia. Se produce aici fenomenul. Malaysia. marcat de tendinţa de reducere a populaţiei unor mari metropole (Paris. Thailanda. În S.A. fiind strîns legată de necesităţile economice ale metropolei coloniale britanice.). Columbia.33 : Ritmul anual de creştere a populaţiei Globului. în special ca intermediari (în Africa de Est). cel puţin pentru ultima perioadă) Paralel cu marea migraţie europeană s-a produs şi migraţia chineză. persoane). generată de convulsiile Imperiului Otoman în descompunere (peste 1 mil. adăugându-se unui flux tradiţional spre sud-estul Asiei – Birmania. Acest fenomen apare şi în regiunile industriale tradiţionale decăzute (vechi bazine carbonifere dezafectate – nordul Franţei sau Middlands de ex. Australia frânând de timpuriu emigrarea asiaticilor233.A. vestul S. prognozat pentru anii 2001-2005 (în % anual) Contin entul (regiunea) 233 P P P Continent P P P opulaţi opulaţi opulaţi ul (regiunea) opulaţi opulaţi opulaţi a totală a a a a a urbană rurală totală urbană rurală La fel ca şi S. Venezuela) dar şi spre America de Nord sau Europa.U. Statistical Yearbook. migraţia internă capătă o importanţă mai mare decât cea internaţională.U. mai modestă. Japonezii au participat şi ei la acest flux asiatic cu circa 2 mil. Majoritatea acestora erau creştini (ortodocşi. Trinidad-Tobago. Djakarta). nestorieni) şi proveneau din Siria. maroniţi. circa 12 mil. Un traseu similar l-a cunoscut şi emigraţia armeană din Anatolia.31-32). Ţările de Jos.

2001 Tabelul nr.TERR A State dezvoltate State în curs de dezvoltare State subdezvoltate AFRIC A -de Nord -de Vest -de Est 2 2 1.2 1 0. -de Est Central7 0 0 (incl. 7 2. Est 0.1 ASIA 1.2 1 .1 1 .N.6 1 . America de Sud 2.Rusia) 0.7 0.U.7 7. CA 1.7 OCEAN . O.2 .2 ..5 0 . 3 1. America Centrală 1.4 -de Est .2 1 0. 1.7 0 1 0 0 - America de Nord 0. 5 2. 0 8 5 2 . 0. EUROP A 0.3 .0 3 .1999 985 985. 4. 2 2.1 1 0.3 1.34 :Componentele creşterii populaţiei urbane pe Glob (1985-1999. 0 0. 2 4.7 26.3 0 .3 2 . mlioane loc.8 dezvoltare Africa 1 2 7 2 -de 7 7 4 0 173 .2 AMERI .1 -de 2. 0. IA 1. Caraibe 1. New York. 5 1. 4 0.9 . 0. 0. -de Nord 4 6 4 . Population Division.U.2 0 .9 1 .4 7. 6 2. -de Sud. 6 4. 8 2.3 0 .0 .2 1.9 1 .D.0 1 0. 7 4.9 1 ..5 Sudică Sursa : P. 2.8 2.6 1 .3 0.9 0.0 1.7 State 8 8 4 1 Oceani 1 2 2 1 dezvoltate 21 84 8 5 a 7. 2 9 7 5 7 2.(regiunea) 1 1999 1 1985985 999 985.4 3.2 -de Sud 0. 5 2.8 9.) Contin P P S S Contine P P S S entul U U N M ntul U U N M (regiunea) 1 1 1 1985. Centrală 0 3 0 0.N.6 .4 0 . -de Sud 0 Sud-Vest 1 8 3 .4 0 .3 .4 State în 1 1 4 3 Europa 4 4 1 0 curs de 101 869 13 55 06.1999 1999 1999 TOTA 1 2 4 3 -de Sud 1 2 5 2 L 922 753 61 70 82 67.2 0 1. 3. 1. -de Vest 0 3 5 4 .0 1 . 2.

6 1 .8 91.4 -de Sud 1 6.1/1995.N.0 51.4 0. Statele cu suprafeţe extinse şi mai slab populate.6 5.5 7.0 1 .5 Rusia 02.1 3 8. 174 . dintre care 1 430 000 din Polonia. în special în partea sudică a acesteia şi a Kazahstanului. 235 Sursele oficiale bulgare admit expulzarea a 155 000 turci şi pomaci (bulgari islamizaţi) între 1920-1952. New York.8 2 Centrală 2.S. World Population Data Sheet. prin plecarea populaţiilor turceşti sau slave islamizate din Bulgaria şi fost Iugoslavie spre Turcia235.8 2 . O. continuă acţiunea de populare a regiunilor potenţial umanizabile. a 300 mil. Şi China a întreprins acţiuni similare în regiunile mai aride din partea central-vestică prin extinderea sistemelor de irigaţii sau prin exploatarea unor resurse subsolice. Schimburile de populaţie din Europa au afectat imediat după război în primul rând Germania (12 mil. persoane din mediul rural în cel urban din Lumea a Treia. Cei mai mulţi au fost evacuaţi sau expulzaţi din vestul Poloniei şi Cehia dar o bună parte au plecat voluntar..D.6 1. b)Migraţiile internaţionale Marcate iniţial de schimburile de populaţie.3 4 .6 12. numai între 1960-1984. cel puţin în Europa.2 2 1 4 9 2 9 2 3 2 . Migraţiile forţate au avut un rol deosebit în acest stat.6 . în contextul instaurării comunismului în Estul Europei (Transilvania. unde asistăm la creşterea exagerată a metropolelor. aşezaţi în vestul Poloniei actuale. când în anii 1990 s-a estimat o medie de cel puţin 30 mil.4 6. unde s-au manifestat cele mai complexe deplasări s-au transformat rapid în migraţii ale forţei de muncă.R.8 0.4 H.6 1 06. Unele cifre indică deplasarea.R.7 1 1.2 1 1 3 3 5 6 1 Caraibe 6.).2 66.R. 1997.S.4 2 .0 7 6 1 9 9.2 . prin deschiderea unor noi fronturi pioniere.5 1 36.2 61.6 4. 746 000 din fosta U.5 40. La fel de afectaţi au fost şi polonezii din estul Galiţiei (3 mil. indica pentru perioada 1950-1952 un număr de 8 049 000 germani „repatriaţi” din ţările est-europene (inclusiv 5 275 000 din fosta R.3 4 . Un caz particular l-au constituit statele cu regim politic de tip sovietic.6 3.42 -de Nord -de Vest -de Est 3.5 1 .9 1.B.8 Surse : Statistical Yearbook.G..0 6 .Fassmann într-un articol din Revue européenne des migrations internationales.S.2 2 0.7 1. germani „repatriaţi”)234. 234 -de Sud-Vest 6 CentralSudică 2 -de Sud-Est -de Est 330. în locul germanilor.4 01.7 2.9 0.9 0.7 1. credibilă în contextul dezvoltării exagerate a marilor metropole. nr. Exodul rural se manifestă astăzi viguros în statele în curs de dezvoltare.3 -de Est 5.1 22. P.4 1 00.9 4 3 9 7 9 2 4. s-a cotinuat acţiunea de populare a Siberiei. în care a predominat caracterul dirijat al migraţiei interne (mascat sau pe faţă). 402 000 din România şi 105 000 din Cehoslovacia.6 4. cazul Amazoniei în Brazilia sau al insulei Kalimantan în Indonezia.6 3.1 1 01.). New York. Mişcări de amploare mai redusă s-au semnalat în Balcani.3 Asia 77.6 Nord -de Vest -de Sud 4. 2000.S. Banat). cifră depăşită cu mult ulterior. prin desţelenirea întinderilor stepice.8 6 07. anual. În fosta U. Se explică astfel explozia fenomenului urban din aceste ţări.1 9.2 1 39.3 .6 2 .3 2 4 1 7 59.8 9. 43 000 între 1969-1976 şi 350 000 între 1982-1992 (132 000 au revenit ulterior).7 49.8 2 52 3 1 60 2 60 8 0.9 1 06.4 Americ 4 a 66 09 -de 2 Nord 04 31 6 9 2 9 1 4 5 Centrală 3.U.1 1 5.1 3 5. populaţii sau categorii întregi au fost deportate în ceea ce este cunoscut drept gulagul sovietic.7 1 2 3 2.

Tabelul nr. la 0. Russia’s Demographic Decline Continues. cea mai mare parte a acestora au rămas în Franţa unde s-au venit şi loialiştii (harki) scăpaţi de epurarea forţelor naţionaliste (Bernard. îndeosebi în fosta colonie britanică India. Population Today. Acelaşi proces istoric. veniţi în perioada colonială s-au retras de asemenea treptat spre subcontinentul indian sau spre Marea Britanie.2 2 0.1 S 8 8 1 2 1 2 P 3 3 7 uedia 527 867 22 18 . este similară efectelor induse de procesul decolonizării.35 R olul mobilităţii în dinamica populaţiei din statele dezvoltate între 1990-2000 St P P S S S S St P P S S atul 199 2N M) N M atul 199 N M N 0 000 0 2000 M M M M ( ( M M M M ii ii ii ii ‰) ‰) ii loc. Tot de aici.Heleniak. în Uzbekistan. ONU.S. loc..„Decolonizarea” acestor vaste spaţii a produs un flux estimat la circa 4 mil. Restricţiile impuse de statele de imigrare din Lumea Nouă au slăbit după 1950 dar amploarea fenomenului nu a mai atins nivelul anterior anului 1920. atragerea cadrelor cu pregătire superioară în statele dezvoltate. măsuri relaxate ulterior.6/2002. mulţi fiind de origine spaniolă. italiană sau evreiască) reaşezaţi pe litoralul sudic (pied-noirs)236. de francezi din nordul Africii mai ales (nu toţi erau etnici francezi. T. decolonizarea.persoane între 1990-2000 care a redus impactul scăderii catastrofale a natalităţii în Rusia237. loc. fenomen nociv pentru statele slab dezvoltate dar profitabil pentru cele dinainte care reuşesc astfel să-şi menţină decalajul tehnologic. spre deosebire de cei colonizaţi în Africa de Sud unde constituie o comunitate solidă.6 ehia 0362 0272 112 2 1.7 . unde ponderea populaţiei ruseşti s-a redus drastic spre deosebire de republicile din partea europeană unde reducerea este mai degrabă imputabilă îmbătrânirii demografice.7 - S ( 0 - 236 Emigraţia nord-africană spre Franţa a început încă în perioada colonială. loc.A în 1965. unde formarea statelor independente Pakistan şi India.R.A. loc. în 2000 iar în Tadjikistan. 0. Canada în 1978. ca urmare a decolonizării un număr neprecizat de locuitori au plecat în Marea Britanie (anglo-indienii). Transnistria).În Asia s-au manifestat de asemenea masive regrupări de populaţie. portughezi s-au retras după 1975 din Angola.5 N 4 4 1 1 3 2 C 1 1 2 orvegia 233 492 45 14 . valea Ferghana) sau politice (Tadjikistan. Aceasta a fost mai intensă în republicile caucaziene sau central asiatice. „diaspora” rusă în Asia Centrală tinzând să devină o amintire. O tendinţă contemporană este şi aşa-numitul „braindrain”.5 mil.7 mil. O oarecare creştere se constată imediat după război. 175 . De exemplu peste 50% din medicii practicanţi şi peste 25% din inginerii din S. loc.4 . Şi ampla migraţie declanşată de destrămarea U.4 . determină după 1960 repatrierea masivă a populaţiei de origine europeană din fostele colonii : 1.A.7 mil. Mozambic sau Guineea Bissau.U. pe baze confesionale a dus la regruparea a circa 15 mil. filipinezi şi chinezi mai ales) – S.U.0 Fi 4 5 1 7 2 1 R 2 2 - S M ( ‰) 2 0. sunt formaţi în alte ţări. loc.3 . spre S.3 ovacia 288 400 35 23 . nr. ii ii ii ‰) loc. 237 Cf.4 mil.5 mil. persoane (cvasitotalitatea hinduşilor din Punjabul de Vest şi o parte din musulmanii din Cîmpia Gangelui) lăsând deoparte masacrele reciproce. de la 0. Cea mai mare parte a acestor migraţii s-a desfăşurat sub impulsul unor conflicte interetnice (Nagorno-Karabah.U. După 1950 se iau noi măsuri de frânare a imigraţiei în contextul ascensiunii noilor curente originare din America Latină şi estul Asiei (coreeni. Mişcări similare s-au produs şi ca urmare a conflictelor « interne » din Caucazul de Nord sau Tuva care au obligat mase importante de populaţie să părăsească regiunile nesigure. numărul ruşilor a scăzut de la 1. indienii din estul Africii.1mil.5 olonia 8038 8548 63 253 . adesea în state slab dezvoltate precum cele din subcontinentul indian sau Egiptul. De exemplu. între 1949-1955 s-au instalat în metropolă peste 180 mii musulmani din Algeria.S. fie în Portugalia fie în Brazilia. După independenţa acestui stat. Is 2 2 2 1 9 0 Sl 5 5 1 landa 54 81 6 . în 1989 la doar 0. 2002). Abkhazia.

2 8 .5 omânia 5 5 7 1 1 2 R 135 339 0 34 .7 0 .4 4 4 1 2 369 112 23 380 .6 4 12.2 0 4 4 8 1 359 764 36 431 8.7 etonia 9 3 4 1 4 3 1 E 81 38 4 3 .0 4 4 eorgia A rmenia 0 A zerbaija n 0 K azahsta n 2 K irghizst an 1 U zbekista n 5 T adjikista n T urkmeni a Is rael 3 usia G R 3202 2043 174 985 0.1 7.8 .5 2 0.7 2 .4 3 705 2 678 526 2 373 3 9 2 208 .7 ituania 2 4 9 1 1 1 1 1 L 948 024 30 71 .8 9 5 6 1 2 248 321 346 273 3.3 4 1 1 1 1 8 6667 5478 421 261 .4 104 201 1 1 573 368 45 160 3.2 2.6 .7 7 2 1 5 5 2 432 028 31 635 .9 a 0 S 3 3 2 8 pania 882 996 92 45 .5 2 2 5 2 0317 4524 276 106 3.9 176 .9 - 4.5 .8 8.9 craina 6 4 3 3 2 8 5 2 B 507 793 00 6 .9 .6 .2 1 1 M 1 2 1 8 acedoni 924 032 63 55 .5 0 .8 F 5 5 2 5 ranţa 660 914 035 06 .0 E 6 7 1 3 lveţia 674 184 91 19 .2 1 1 2 4826 4518 540 316 3.3 0.9 0 6 A 7 8 7 3 ustria 660 112 7 75 .5 .3 1 2.nlanda D anemarc a M area Britanie Ir landa O landa B elgia L uxembu rg G 7 8 3 ermania 988 217 732 028 0.3 .9 0 .Moldo va 5 5 1 1 1 1 U 745 967 089 129 .6 1 4.7 3 609 4 662 219 922 6 66 4 77 7 91 8 36 7 4.3 .0 3 .7 1 .3 stonia .3 9.8 4.7 6 3 It 5 5 9 alia 750 836 92 59 0.7 3.5 7 8 1 139 049 089 177 4.7 0.2 3 3 3 1 352 811 05 54 .8 5 4 2 1.5 1 2 P 9 1 8 5 ortugali 920 005 8 2 .8 16.4 1 4 B 8 8 ulgaria 718 106 354 258 4.2 .0 1 1 0218 0005 170 43 1.1 4 0.4 ielorusi a 1 1 5 4 3 2 L 489 591 86 36 .4 1691 8946 037 708 4.2 974 176 28 4 .5 4.8 0 5.2 5 2 G 1 1 4 5 recia 012 075 0 93 .3 4.0 10.

circa 300 000 în Danemarca şi câte 200 000 în Norvegia şi Finlanda.Robatel.6 5 4 Notă : SN – spor natural SM – spor migratoriu . N.). pp.A.N.5 0. Grecia. fenomen accentuat după 1990 prin emigraţia aproape incontrolabilă dinspre estul Europei sau din Asia şi Africa. Elveţia).7 . tradiţional mai reticente. chiar şi în Norvegia sau Finlanda. Population (numerele din 1990-2000). mai ales în Orientul 238 Cf.U. Italia) dar ulterior ponderea maximă a revenit celor din Turcia. Mulţi au devenit cetăţeni ai statului de adopţie dar o mare parte au un statut incert (cel puţin 10 mil.D. vezi tab.4 1 1 3 2 2354 2666 161 41 . Portugalia.Monnier. Statisticile oficiale menţionează peste 600 000 străini în Suedia. asiaticii în general.35. multe companii atrăgându-şi „clienţii” direct de la sursă. după 1989 în principal din spaţiul ex-sovietic şi România. justificat sau nu. Europa de Vest a devenit un atractor la fel de important ca şi S.E. unde în 1989 se îregistrau 60 000 cereri de azil iar în 1992 doar 29 000. La început această emigraţie a fost dirijată. Regards sur l’actualité.Zeelan 368 859 07 84 . în special din sudul Europei (Peninsula Iberică.).6 1 1 3 0 998 992 9 . Cea mai permisivă pentru azilanţi este Germania (cu un vârf ed 438 000 cereri în 1992). 4997 8138 697 444 .. 177 . Rolul acestor migraţii la constituirea stocului actual de populaţie vesteuropeană este foarte important dacă luăm în calcul şi pe urmaşii acestora (circa o cincime din populaţie în Franţa şi Elveţia.1/1994. Irlanda) dar şi aici nu în totalitate.Pasqua de limitare a imigraţiei).4 18. Paris Europa Occidentală este caracterizată într-o primă fază prin imigraţia masivă de populaţie datorită necesarului de forţă de muncă pe parcursul celor „trei decenii glorioase”.1 dă C 2 3 1 2 5 8 anada 6937 0911 649 325 .3 3. I.1 0. alături de cei din regiunile extraeuropene (kurzii din Turcia.1 2 2 A 1 1 1 1 7 6 ustralia 6696 9124 256 172 . Grecii manifestă o mişcare similară.8 2 2 0 0 0 Ja 1 1 6 037 012 315 4 3.45-60 care insistă mai ales asupra migraţiei ţigăneşti văzută ca una din componentele cele mai active a migraţiei est-europenilor.6 12. 9 4 4 778 598 13 167 0. nr.5 .5 ponia N 3 3 3 1 9 5 . în spiritul legii lui Ch. Caracteristică perioadei contemporane este şi constituirea unor noi arii de atracţie. La conjoncture demographique. 4 1 1 3 3 026 043 11 145 .0 .4 8 4 4 3 1 2 518 832 02 788 . Austria. mai ales în regiunile bogate în resurse subsolice. 239 Ponderea străinilor în statele scandinave a crescut masiv în ultimele decenii. pînă aproape de extincţia unor comunităţi seculare.0 1.). Ces migrants venus de l’est. Important este faptul că în ultimii ani ţări tradiţional furnizoare de imigranţi devin atractive (Spania. 2 2 1 1 6 5 U. încât majoritatea absolută a germanilor trăiesc astăzi în spaţiul lor istoric originar (Germania.1 . Sursa : A.0 S.5 . motiv pentru care multe state au luat măsuri drastice de stopare a cererilor de azil (Franţa. Grecia. C roaţia Sl ovenia U ngaria 3 3 5 1 262 419 64 407 6. O mare parte a acestora sunt azilanţi.A. Petrolul generează cele mai ample mişcări. cazul germanilor (2 mil. Italia sau Grecia. fosta Iugoslavie şi nordul Africii pentru ca în prezent est-europenii să constituie principalul val 238. peste un sfert în Luxemburg sau peste 10% în Germania sau Marea Britanie).a A lbania Iu goslavia B osnia-H. negrii din Africa subsahariană etc. urmată de ţările nordice 239. De asemenea. Fenomenul de reîntoarcere (migraţia de retur) este specific doar acelor state care s-au integrat în Uniunea Europeană (Spania. regruparea unor populaţii în spaţiul lor de referinţă continuă. mai ales ponticii refugiaţi după 1920 în Imperiul Ţarist.

14.1 9 Africa 70 79 93.0 4. al Kuwaitului). Se ajunge astfel la expulzarea imigranţilor (cazul Nigeriei. Această atracţie s-a amplificat după 1973.U.5 1 State în curs de 45 48 38 15. majoritatea populaţiei din aceste state este străină (E. maltezi) sau Nigeria (ghanezi.Sud-Africană. 8.4 3 Europa-Rusia 72 72 5.A.nr.1 4..3 . dezvoltare acestei ţări permite afluxul unui număr însemnat de cetăţeni din statele vecine mai sărace (Malawi.5 8.U.7 0.2 5.7 0.8 2.7 0. 2000 Sp or migratori u (‰ anual) 0 2. Componentele creşterii populaţiei pe Glob (1995-2000) Continentul Po Po Sp Sp Sp pulaţia pulaţia or or or 19 2000 natural migrator natural 95 (m (1995iu (1995. Division of Population.4 9.).0 5.7 5.1 America 48 52 42.2 69.5 1.S.D.) TERRA 56 60 38 0 13. beninezi. 32 1.2 88.3 3 Oceania 30.dolari U.8 0 2. dezvoltare 034 68. Venezuela (columbieni.).4 7 America de 28 30 9.2 2. În general. Kuwait) sau asigură grosul populaţiei active (Arabia Saudită. Mişcări similare se constată şi spre Libia (turci.5 0.Apropiat.) dar şi din subcontinentul indian sau din sud-estul Asiei (Filipine. pe măsura creşterii veniturilor şi necesarului de forţă de muncă în exploatările petroliere. yemeniţi etc.1/1998. vol.2 16. Aceste fluxuri tind să scadă în importanţă ca efect al saturării pieţei forţei de muncă sau ca urmare a creşterii explozive a populaţiei (pe cale naturală).9 7. mai ales în statele de la Golful Persic. pornind de la cifre oficiale estima pentru 1991la circa 905 343 numărul străinilor din R. combinatele petrochimice sau ramurile industriale noi ca siderurgia ori aluminiul.Bouillon.egipteni. nord-estul Africii sau chiar sud-estul Europei. pp193-221). Thailanda). Atracţia acestei zone s-a extins iniţial spre ţările arabe vecine şi subcontinentul indian dar manifestă tendinţa de lărgire continuă a ariei de recrutare spre sud-estul Asiei. O atracţie însemnată o exercită şi regiunile miniere ale Africii Australe unde forţa de muncă africană este utilizată exclusiv. 16. peruvieni). în contextul tot mai des invocat al mondializării migraţiilor.. din care 508324 africani şi 305282 europeni. Trimiterea unei părţi din venituri în ţările de origine constituie o sursă însemnată de venituri pentru acestea (circa 3 md. la care se adăugau între 2-5 milioane 178 .7 1 Sursa : O. 0. New York. Tabelul nr.2 16.0 1. Deşi populaţia neagră a R. Tot în Africa se constată o imigraţie 240 A.(‰ ( il) 1999) 1999) anual) mil.6 Astfel.Sud-Africane este numeroasă. liberieni etc.7 8 Asia 34 36 25 14. în Immigration et immigrés en Afrique du Sud (Revue Européenne des Migrations Internationales.4 0 State dezvoltate 11 11 4. Bahrain.7 68.5 Nord 9.4 1. Mozambic) care asigură 40%din forţa de muncă din minerit240. Qatar. imigranţii provin din alte ţări arabe cu populaţie densă (circa 3 mil.0 10.0 3. cam tot atâţia palestinieni. 28.6 1 0 2. anual numai în India şi Pakistan de ex. Oman). 716 57. Latină 0.N. 24.6 1.

precum R.S. Mexicul sau Filipinele dar şi România a evoluat după 1990 în această direcţie . creându-se astfel o puternica diasporă a acestora în alte state arabe. Afganistan. 242 Cf.253-262). Laos. care furnizează dar şi primesc migranţi. Marea Britanie. cazul Poloniei. în curs încă în Lumea a Treia. foarte vechi. Taiwan. putem conchide că s-au diferenţiat şapte categorii de state din punctul de vedere al migraţiilor internaţionale242 : -state repulsive. de multe ori situate în „zone gri”. pp. 241 Numărul imigranţilor ilegali în această ţară era estimat la peste 1 million în 1995. vol.Husson. Ruanda sunt printre cele mai cunoscute exemple) . -state furnizoare de mână de lucru. Tunisia) din Etiopia. 1/1998. Fluxuri tot mai importante de migranţi bat la porţile Europei sau Americii de Nord unde se adaugă un flux cel puţin la fel de important provenind din America Latină. -state atractive la nivel regional.U. Géodynamique des migrations internationales dans le monde. Côte d’Ivoire. Filipine.14. avantajate de instituirea unor relaţii complexe încă din perioada colonială (Franţa. Numărul populaţiei regrupate în Israel poate fi apreciat la circa 2. Brunei sau Thailanda. atât spre vest (Golful Persic. Olanda) sau de rolul major pe care-l deţin pe scena muncitori ilegali. va constitui fără îndoială un mobil al accentuării acestei presiuni greu de stăvilit. Japonia). Asia Centrală. Israelul este un alt punct de atracţie. Pe parcursul perioadei contemporane. multe dintre statele africane) .Sud-Africană.Chineză). pradă unor conflicte social-politice şi unei stări economice precare (Haiti.R.5-3 mil. datorită regrupării populaţiei evreieşti în urma constituirii statului după 1948 : S-au dirijat spre Israel îndeosebi populaţiile evreieşti din Europa central-estică (originarii din România au fost mult timp cei mai numeroşi. având toate şansele să capete în viitorul apropiat dimensiunea celorlalte două mari circuite migratorii (cel din bazinul mediteranean şi cel din bazinul Caraibelor). Vietnam) sau afectate multă vreme de conflicte (Cambodgia) ori supuse unui regim politic autoritar (Birmania.intensă şi spre statele cu o agricultură de plantaţie performantă. nr. cu specificaţia că se constată o creştere continuă a presiunii populaţiei din ţările slab dezvoltate. avantajate de proximitatea statelor dezvoltate sau de legături strânse cu acestea. R. unele state latino-americane (Brazilia. cu toate măsurile de precauţie luate de statele atractive. prin imigraţie clandestină.Simon. PUF. Venezuela. după 1990 a schimbat ierarhia) dar şi comunităţi importante. între 1945-2000. Complexitatea acestor fluxuri derivă din faptul că unele din aceste state sau teritorii sunt atât emiţătoare cât şi furnizoare de migranţi (Thailanda. -state marcate de practica „purificării etnice” (ex-Iugoslavia. Burkina Fasso sau Niger. -state atractive la nivel internaţional. Malaysia241).P. Tendinţele actuale urmează acelaşi curs. mai rar din vestul Europei sau S. Argentina). G. pentru a li se face loc au fost expropriaţi localnicii palestinieni. 1995 179 . statele din Maghreb. Europa) cît şi spre zona Pacificului (Oceania. avantajate de abundenţa unor resurse sau de extinderea plantaţiilor tropicale . Această regiune constituie o importantă intersecţie migratorie. presiunea fiind foarte puternică din partea unor state cu o populaţie densă şi cu un nivel de dezvoltare mai scăzut (Bangladesh. Explozia demografică. în timp ce peste 200 000 malaezi lucrau ilegal în Japonia şi Taiwan (L. -state de tranzit. Revue Européenne des Migrations Internationales. unde o treime din forţa de muncă este venită din Mali. Important este faptul că ei nu au revenit pe un teren gol. din nordul Africii (Maroc.A. Puternice fluxuri migratorii se evidenţiază în ultimele decenii în Asia de Sud-Est.S. în primul rând marile metropole Singapore şi Hong Kong dar şi spre Malaysia. mult afectate de evoluţiile politice foarte tensionate. Într-o anumită măsură şi România sau Federaţia Rusă prezintă caracteristici similare . Burundi. Tipice sunt din acest punct de vedere Turcia. Indonezia. cazul Côte d’Ivoire. mai ales în Asia de Sud şi Africa. aproape exclusiv africani din ţările vecine. doar venirea masivă a evreilor din fosta U. Chile. Thailandei. Les travailleurs immigrés victimes de la crise financière asiatique. Procesele migratorii din Orientul Apropiat sunt contradictorii şi instabile.

pp. Efectul general este însă contradictoriu : aparent. Harmattan. polonezi etc. O. Portugalia. 245 Australia a fost multă vreme mai reticentă la imigraţie.Înaltului Comisariat al O. Eurostat. arhipelagul nipon a fost aproape închis migraţiei internaţionale. La population du Japon – reflux et vieillissement. numărul persoanelor care trăiau temporar sau permanent în afara ţării de origine. O bună parte din această migraţie face obiectul unui trafic inuman care aduce celor care îl controlează circa 15 md. a căror dezvoltare a fost masiv sprijinită de fondurile strânse în străinătate dar trebuie spus că nivelul de plecare al acestora era mai degrabă unul favorabil.U.) iar după 1972 şi spre statele asiatice deşi se manifestă încă unele excese (cazul imigranţilor afgani sau irakieni frecvent expulzaţi în ultimii ani).) sau economică (Germania. Elveţia. Multe state slab dezvoltate sunt practic susţinute aproape exclusiv de sumele trimise de conaţionalii aflaţi la muncă în străinătate (Yemen. practicând o discriminare în favoarea britanicilor. 248 Cf.3. 246 Cf. Migraţiile internaţionale sunt văzute astăzi şi ca un efect al procesului de metropolizare (concentrarea populaţiei în mari aglomeraţii urbane). În anul 2001. Aceştia proveneau în special din statele Asiei Musonice (din India pînă în peninsula Coreea) dar şi din state latino-americane sau chiar din Europa (cf.8% din populaţie iar musulmanii 1% (cf.în 1998 sau 2.1% din populaţia mondială. stat artificial creat prin regruparea unei părţi din populaţia evreiască pe un teritoriu considerat patria lor istorică. Acest al doilea ciclu corespunde şi mondializării fluxurilor migratorii care au devenit tot mai greu de controlat (125 mil. Italia sau chiar Marea Britanie246. Acest trafic clandestin este.48-66. Această dependenţă este tot mai marcată în multe din statele europene importante datorită reducerii potenţialului forţei de muncă : Germania. în La population du monde-enjeux et problèmes. ţările scandinave. în cea mai mare parte veniţi din China şi sud-estul Asiei (cf.U.C.Inoue. al doilea este declanşat de criza petrolieră din 1973 care a creat necesităţi tot mai mari de forţă de muncă în statele mari producătoare şi a impus o selecţie mai strictă a migranţilor în statele dezvoltate prin intermediul „brain-drain”. Inst. Courrier de la Planéte. în mâinile unor organizaţii criminale de origine chineză.Chasteland şi J. Unii specialişti deosebesc două cicluri distincte după 1950 : primul corespunde cererii de forţă de muncă necesară reconstrucţiei postbelice în statele occidentale devastate de război (1950-1975). estima la începutul anului 2002. V. 1997). Prin repatrierea unei părţi din veniturile obţinute dar şi prin vehicularea unor tehnici.C. după toate aparenţele.dolari S.N. mai recent şi statele din sudul Europei. Numai spre vestul Europei se estimează un flux ilegal de circa 4 mil. 244 Recensământul din anul 2001 înregistra în această ţară un număr de 267 630 străini rezidenţi. 1996).A. Statistiques en bref. pp. furnizoare tradiţionale de mână de lucru devenite recent ţări primitoare. cunoştinţe. 3-7/2002. comunicat de presă din 20 ian. În mare parte acest trafic este controlat de structuri mafiote care percep taxe exorbitante pentru aceste „servicii“. Burkina Fasso de ex. 247 Cf. 2002. de J. coord. -state dependente de migraţiile internaţionale. turcă şi albaneză mai ales (Bernard. Grecia) s-a datorat însă şi democratizării societăţii. principala destinaţie fiind Italia (180 000) urmată de Marea Britanie (140 000) şi Germania (105 000).3/1998.politică (S.persoane traficate248 iar la nivel mondial numărul lor depăşeşte 30 de milioane. După 1970. De multe ori se citează cazul statelor din sudul Europei.2002. italieni. cazul tipic fiind Israelului. creând astfel o adevărată dependenţă de această sursă de venituri. se constată însă o tendinţă de creştere a numărului imigranţilor în contextul creşterii continui a standardului de viaţă şi al îmbătrânirii populaţiei. PUF. În aceeaşi categorie intră însă şi monarhiile arabe de la Golful Arabo-Persic. În 1996 se înregistrau circa 3.Pons. 243 Mult timp. parţial datorită abundenţei forţei de muncă. la 150 mil. S. Migraţiile internaţionale şi dezvoltarea O problemă viu disputată priveşte rolul migraţiilor internaţionale în dezvoltarea economică a statelor emiţătoare. nr. modele culturale poate fi modificată balanţa economică a unor state.Chesnais. străini la care se adăugau 300 mii imigranţi ilegali. pentru refugiaţi. Emergenţa recentă a acestor state (Spania. între 500-1000 dolari USD la trecerea unei frontiere. 180 . X.Naţional de Statistică din Seul). Le multiculturalisme en Australie.U. La migration permet de maintenir la croissance de la population de l’UE. Se aşteaptă acelaşi efect şi pentru statele din estul Europei. Uniunea Europeană a primit 680 000 imigranţi. în acest mod poate fi redus gradul de sărăcie în ţara de origine dar în realitate poate bloca structurile economice locale atunci când veniturile sunt dirijate exclusiv în scopuri personale.). O deplasare între China şi Europa sau Statele Unite se dovedeşte a fi o adevărată epopee care poate costa migrantul cîteva mii de dolari pe care trebuie să-i ramburseze muncind sau prostituându-se ani la rând.4. Începând cu 1960 s-a deschis totuşi spre emigraţia din statele mediteraneene şi est-europene (greci. Astfel dacă în 1959 doar 3% din imigranţi erau asiatici în 1975 se ajunge la 14.2% iar în 1990 la peste 50% încât în 1991 ortodocşii formau deja 2. sau chiar Coreea de Sud244). din care 35-40% aveau o motivaţie economică) 247. cu bogăţiile lor imense de hidrocarburi dar şi Australia245 sau Canada.A.29).3 mil. Japonia243.I.M.

Chiar şi în Mexic aceste sume echivalează cu 10% din exporturi. prin intermediul înfrăţirii dintre localităţi.Moldova. 251 Cei 4 milioane de emigranţi filipinezi (în mare parte femei angajate ca menajere în Orientul Apropiat. India. construcţia unei şcoli sau a unui dispensar. pentru a o acoperi. Transferul de fonduri de către emigranţi tinde să agraveze inflaţia în ţările de origine (frecvent în Turcia) şi impun tranzacţiile în valută străină ăn dauna monedei naţionale. sub oblăduirea factorilor politici. Europa a fost până de curând mai reticentă la importul de inteligenţă. între Marea Britanie şi subcontinentul indian. Exodul forţei de muncă şi al inteligenţei reduce substanţial şansele de dezvoltare a ţărilor emiţătoare fiindcă prelevează contingentul cel mai dinamic al populaţiei. acţionând în sens contrar. Conform Organizaţiei internaţionale pentru migraţii. o treime din africanii cu studii superioare lucrează în ţările dezvoltate.A. şi Mexic. constituie deja o modalitate clasică de dezvoltare locală. explicabil prin protecţionismul corporatist al elitelor naţionale dar penuria de informaticieni a determinat în anii 1998-1999. Emigraţia are astfel un dublu rol : constituirea unei surse sigure de devize şi reducerea şomajului. Pentru multe state slab dezvoltate însă. instalarea unei reţele de curent electric etc. neexistând nici un semn de decolaj economic.U. ridicarea obstacolelor administrative şi regularizarea imigranţilor supercalificaţi în special în Franţa şi Germania. Succesul acestei deschideri este pentru moment 249 250 Organizaţii nonguvernamentale Este într-o anumită măsură şi cazul României. înscris într-o veritabilă piaţă mondială a inteligenţei. Astfel s-au instaurat fluxuri preferenţiale între Franţa şi Maghreb sau Africa de Vest. Egipt.). Mexicul etc. practică deschis acest „drenaj al creierelor“. geografice sau lingvistice. într-un mijloc al dezvoltării locale îl are solidaritatea. Turcia. de pe urma căruia statele dezvoltate câştigă enorm. La nivel local. R. Filipinele. Pakistan sau Filipine251. de multe ori în statele menţionate anterior (cazul României. puternic devalorizate. mai ales cele americane. Multe state. de multe ori sosite prin aceleaşi circuite ca şi emigranţii. unele mici state antileze etc. Mulţi emigranţi africani (maghrebini mai ales) s-au grupat încă din anii ’70 în scopul finanţării unor proiecte locale precum forarea unor puţuri. Bulgariei. Grecia sau Italia) repatriau anual în anii 1995-1997 circa 5 md. 181 .intrate în această fază de migraţie masivă pentru lucru. Importanţa acestor transferuri financiare este atât de mare încât multe state sărace practică o politică de export a forţei de muncă 250. Universităţile şi întreprinderile occidentale. susţinute de numeroase ONG249 şi de colectivităţile locale din ţările de primire. Emigraţia nu prezintă numai aspecte pozitive pentru ţara de origine. Adaptarea mâinii de lucru în ţările de origine este facilitată de legăturile istorice.). dacă nu secole. Un rol important în transformarea acestui fenomen. în vestul statului Mali (regiunea Kayes) de unde pleacă grosul emigranţilor spre Franţa. între S. Prăpastia dintre aceste state şi clubul restrâns al ţărilor prospere este atât de profundă încât sunt necesare decenii. nu neapărat dintre cele mai sărace se află în această situaţie : Turcia. transferul anual depăşeşte cu mult valoarea creditelor internaţionale de cooperare. De remarcat că ponderea mare a economiei subterane şi transferurile de bani pe căi oculte ascund o mare parte din aceste venituri dirijate de multe ori spre achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată sau spre construcţia de case (Bernard. Emigraţia nu este doar o sursă de venituri ci este şi o creatoare de relaţii umane şi comerciale. nedorit în esenţă. cu efecte asupra eliminării unor tensiuni sociale sau politice. O mare parte din deficitul balanţei comerciale este acoperit în acest mod în statele din Maghreb. Ţările de imigraţie constituie de multe ori un debuşeu pentru mărfurile din ţările de emigraţie.dolari USD. Sri Lanka. în care funcţionează o puzderie de societăţi sau ONG care are ca ocupaţie traficul cu forţă de muncă. acest raport între emigraţie şi dezvoltare este nerealist. Inginerii din subcontinentul indian. sunt puternic curtaţi de firmele de profil din America de Nord sau Europa de Vest. Nivelul veniturilor expediate de către muncitorii imigranţi în ţările de origine era evalută de FMI în 1997 la circa 77 md dolari USD faţă de numai 5 md în 1970. mai ales informaticienii. Yemen. Stimularea sectorului construcţiilor este o realitate dar acestea nu atenueaza criza spaţiului de locuit şi în plus necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinere. În multe cazuri sumele repatriate depăşesc nivelul exporturilor (Lesotho. Albaniei etc. 2000). sau mai recent între Spania şi America Latină. de multe ori la limita legalităţii. Fondurile transferate sunt de multe ori consacrate cumpărării unor mărfuri din import şi nu a produselor locale. dimpotrivă. Iniţiativele lor. Statul în general nu a văzut niciodată în aceste acţiuni de dezvoltare o soluţie viabilă. Este vorba despre un veritabil transfer de tehnologie în sens invers.

A.U. Această politică de „codezvoltare“. Astfel. Formule contractuale inventive.minim. Liberalizarea schimburilor economice este văzută adesea ca un alt factor al dezvoltării şi ca o frână în calea emigraţiei. Această logică liberală este aplicată de Uniunea Europeană în acordurile de cooperare cu statele de la periferie (Maghreb. Această măsură permite însă Europei să invadeze pieţele acestor state cu propriile produse. În acest context se poate pune legitim întrebarea dacă dezvoltarea poate frâna emigraţia.U. Într-o primă fază. dezvoltarea economică necesită mai ales forţă de muncă mai puţin calificată. o parte din forţa de muncă va continua să emigreze şi abia într-o a doua fază se va ajunge la un echilibru sau la inversarea balanţei migratorii. resuscitând exodul rural.. Similară este şi politica S. mai ales după crearea ALENA. statul respectiv devenind atractiv. să se pună capăt emigraţiei ilegale. 182 . Majoritatea specialiştilor sunt de acord cu această corelaţie dar admit existenţa unui decalaj. destinat producţiei şi serviciilor în aşanumitele maquiladoras. Mexicul a beneficiat de un transfer imens de fonduri. des clamat de forurile internaţionale.A. şi Canada.U. precum cele care alternează perioadele de formare în Europa şi exercitarea profesiei în ţara de origine. majoritatea persoanelor calificate nu se vor întoarce în ţările de origine atâta timp cât competenţele lor nu sunt totdeauna recunoscute iar mediul politico-economic este mai degrabă ostil. Mult timp circulaţia între statele emiţătoare şi cele primitoare a fost strict supravegheată. în care salariile sunt net superioare mediei naţionale dari mult inferioare celor din S. Situaţia actuală a multor ţări „în tranziţie“ din estul Europei se datorează acestor efecte perverse ale liberalizării. acceptând o fluidizare a deplasărilor. riscând să destructureze sectoare întregi ale economiei tradiţionale. inclusiv prin regularizarea periodică a emigranţilor clandestini. localizate în lungul frontierei. Spania sau Portugalia. pe termen lung. În prezent majoritatea statelor europene practică o politică mai deschisă. majoritatea celor vizaţi preferând S.A. Turcia). S-a sperat astfel. iar sectorul serviciilor domestice ramane inca o sursa sigura de venit pentru multi emigranti. Aceasta ilustrează relativitatea luptei împotriva exodului materiei cenuşii. atat timp cat agricultura californiana sufera de lipsa de forta de munca. fara vreun rezultat palpabil. reuşesc să stabilească un echilibru în bilanţul migraţiilor forţei de muncă specializate. stoparea exodului venind mai târziu decât decolajul economic. aşa cum s-a întâmplat în Irlanda. inclusiv din raţiuni lingvistice (majoritatea asiaticilor cunosc limba engleză). Suprimarea sau diminuarea tarifelor vamale este văzută ca o măsură de impulsionare a exporturilor şi a creşterii economice în statele în curs de dezvoltare. iniţiată de Franţa este dublată de susţinerea unor proiecte de dezvoltare rurală.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful