Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie, Catedra de Geografie Umană Prof.dr.

Ionel MUNTELE GEOGRAFIA POPULAŢIEI Note de curs pentru anul şcolar 2009-20010 (pentru uzul studenţilor din anul II) Capitolul I Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice I.1.Domeniul de studiu De la geografia populaţiei concepută într-o manieră extinsă la demografia spaţială definită restrictiv, studiul geografic al populaţiei poate lua diverse căi. Drept una din cauzele acestei situaţii este evocată adesea extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interes geografic referitoare la populaţie, organizate în jurul studiului distribuţiei fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spaţiu, există un consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuanţe pe care le poate exprima noţiunea de populaţie. Multă vreme, până spre 1960, geografia avea o viziune mai cuprinzătoare asupra acestei noţiuni, incluzând toate caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare măsură geografiei umane. Amploarea tematicii a impus limitarea interesului geografiei populaţiei la investigaţiile asupra informaţiilor statistice accesibile şi uşor de spaţializat. Chiar şi aşa domeniul de studiu rămâne destul de vast, încât au apărut tendinţe de limitare la două teme majore : studiul celor două componente demografice principale, fecunditatea şi mortalitatea; mobilitatea populaţiei. Cu toate argumentele aduse, excluderea completă a distribuţiilor spaţiale nu a întrunit o largă adeziune. Opţiunile cele mai frecvente converg spre ideea existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei : - distribuţia spaţială a populaţiei - dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală) - structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice - mobilitatea populaţiei I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar Geografia nu este singura disciplină ştiinţifică interesată de problematica populaţiilor umane. Există discipline, precum demografia, care par mai îndreptăţite să o studieze1. Demografia are însă un net caracter interdisciplinar, suprapunându-se parţial, în diverse proporţii, cu alte discipline socio-umane : -demografia statistică, subordonată statisticii, care urmăreşte variaţiile unor fenomene şi procese cuantificabile; -demografia socială, subordonată sociologiei, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social; -demografia istorică, subordonată istoriei, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în spaţiul politic; -demografia politică, subordonată politologiei, care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;
1

Cea mai succintă definiţie a acestei ştiinţe este cea dată de J.Véron, „aritmetică a populaţiilor” (L’homme dénombré în Géographie et Démographie, vol.1, sub direcţia lui Y.Michaud, pp.31-49, Odile Jacob, Paris, 2002.

1

-demografia economică, subordonată economiei, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic; -geodemografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora. Astfel definită, geografia populaţiei apare înscrisă într-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstracţie. Frecvenţa utilizării termenilor demogeografie sau geodemografie, substituiţi geografiei populaţiei sugerează conştientizarea acestui context interdisciplinar. Interesată de distribuţia populaţiilor umane şi de modul în care structurile acestora se diferenţiază în spaţiu, încercând să le explice, geografia populaţiei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variaţiile statistice fie pe interacţiunile cu sferele vieţii social-economice sau politice. De alfel încă L.Febvre (1938) observa că geografia pleacă de la sol şi nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiinţele sociale2. Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale geosistemului, suportul populaţiilor umane care poate indica sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene geodemografice. Fără a exagera, unii autori atribuie geografiei populaţiei rolul esenţial în analiza geografică datorită dublei perspective pe care aceasta o propune : studiul colectivităţilor umane, cu toate particularităţile acestora şi studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu3. Dubla dimensiune, socială şi teritorială, a populaţiilor favorizează geografia în contextul actual dominat de mondializarea modelelor evolutive sau a fluxurilor al căror efect este o combinaţie între tendinţele de uniformizare şi cele de menţinere a diferenţierilor spaţiale, rezultat al luptei dintre inerţiile trecutului şi mutaţiile sistemice ale structurilor sociale. Originalitatea geografiei faţă de celelalte discipline socio-umane care studiază populaţia rezidă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care acestea le examinează pe verticală4.Geografia este menită astfel să concilieze observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice asupra diversităţii populaţiilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbările socio-demografice şi mediul în care oamenii trăiesc şi se multiplică5. I.2.1.Evoluţia curentelor de gândire asupra studiului populaţiei Preocupările în domeniul populaţiei sunt foarte vechi dar au cunoscut o mai mare afirmare în perioada modernă odată cu dezvoltarea societăţilor de tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a populaţiei la nivel global. Geografia s-a interesat de problematica populaţiei umane încă de la începuturile sale, în perioada modernă ajustîndu-şi modul de abordare la marile curente de gândire asupra studiului populaţiei. Cel mai vechi dintre aceste curente este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus prin publicarea lucrării sale „Eseu asupra principiului populaţiei”6. Pentru Malthus, populaţia creşte conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilităţile de subzistenţă (hrană) sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea populaţiei o alegere între două căi : fie, acceptă voluntar să-şi limiteze creşterea (prin „moral restraint” sau abţinerea de la mariaj), fie, va fi distrusă de războaie, foamete, ciumă etc. A ajuta săracii în această concepţie înseamnă a încuraja creşterea demografică şi pe termen lung, distrugerea societăţii. Teoria malthusiană este unul din pilonii teoriei stării staţionare a economistului David Ricardo7 şi s-a inspirat mult din ideile care circulau în epocă, atât în Marea Britanie cât şi în Franţa, într-un context special, acela care a succedat revoluţiilor burgheze din vestul Europei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. După
2 3

La terre et l’évolution humaine, cap. I, Albin Michel, Paris, 1938. G.şi Ph.Pinchemel, La face de la terre, cap.I, A.Colin, Paris, 1988. 4 Cf.P.George, Géographie et sociologie, pp.10, PUF, Paris, 1972. 5 Cf.P.-J.Thumerelle, Les populations du monde, pp.7-12, Nathan, Paris,1996. 6 Publicată în 1798 în Anglia a fost tradusă în limba română abia în 1992 la Editura Ştiinţifică 7 Economist britanic (1772-1823) partizan al liberalismului economic şi autor al legii rentei funciare diferenţiale. Opera sa principală, Principiile economiei politice, a fost publicată în 1817

2

1950 această teorie a fost luată sub forma neomalthusianismului care a lărgit dezbaterea prin includerea problemelor ecologice care ar decurge din creşterea populaţiei, fixând obiectivul „creşterii 0”. În 1972, o expertiză a MIT8, comandată de Clubul de la Roma a ajuns la următoarea concluzie : „dacă expansiunea demografică şi consumul resursleor naturale nu sunt stăpânite imediat, secolul XXI va fi marcat de un dezastru uman şi ecologic”.Succesul temporar al acestui curent s-a datorat şi intereselor strategice ale unor state dezvoltate care se vedea „ameninţate” de explozia demografică din Lumea a Treia, aflată la apogeu în epocă. Acestui curent i s-au opus cu vehemenţă statele comuniste şi cele în curs de dezvoltare, în cadrul Congresului mondial al populaţiei ţinut la Bucureşti în 1974. Efectul principal al ofensivei neomaltusiene care a promovat masiv mijloacele anticoncepţionale, pare a fi fost tocmai accelerarea scăderii natalităţii în statele dezvoltate. Curentul populaţionist, are tradiţii chiar mai vechi, fiind dezvoltat de mercantiliştii9 inspiraţi de ideile lui Jacques Bodin („nu există bogăţie mai mare decît oamenii”)10. Creşterea populaţiei are în această viziune o influenţă pozitivă în mai multe direcţii : sporirea cererii de produse incită la sporirea producţiei de bunuri şi la crearea de locuri de muncă; creşterea populaţiei obligă societatea să îşi organizeze mai eficient procesul de producţie şi implicit să-şi mărească productivitatea; o populaţie mai numeroasă permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societăţii. Unul din reprezentanţii de marcă, demograful francez Alfred Sauvy, sublinia că „de fiecare dată când se produce o diferenţiere între două mărimi care ar fi trebuit să fie la acelaşi nivel, există două moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la un nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând că una din mărimi este excedentară, optica malthusiană sugerează instinctiv o aliniere la un nivel inferior”11. Curentul optimumului demografic, încearcă să le concilieze pe cele precedente. Din punct de vedere economic, criteriul optimumului demografic porneşte de la necesitatea realizării unei maxime eficienţe a muncii exprimată prin nivelul productivităţii. Nivelul optim al populaţiei unui teritoriu anumit este definit de mai multe elemente : gradul de echipare tehnologică, volumul resurselor utilizabile, nivelul comerţului exterior etc. Alte elemente definesc structura optimă a populaţiei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă, raportul dintre consumatori şi producători, structura profesională a populaţiei şi repartiţia geografică a acesteia etc. Alte elemente definesc dinamica optimă : ritmul de creştere al populaţiei, ritmul progresului tehnic, rata creşterii venitului naţional sau al produsului intern brut etc.12. Curentul marxist este orientat împotriva teoriei malthusiene. Pentru Karl Marx, suprapopularea nu este legată de creşterea demografică alertă a claselor sărace ci rezultă din modul de organizare a economiei şi de repartiţie a bogăţiilor. Suprapopularea este rezultatul modului de producţie capitalist pentru că acesta favorizează acumularea bogăţiilor. Capitaliştii au prin urmare interesul de avea o populaţie mai numeroasă, o armată de rezervă pentru producţia industrială. Astfel se întreţine un nivel ridicat al şomajului, care permite blocarea salariilor la un nivel coborât permiţând acumularea plusvalorii. Astfel, presiunea demografică a obligat statele mai avansate să adopte tehnicile de mecanizare în agricultură pentru a mări productivitatea agricolă. Spre deosebire, o societate mai „rarefiată” nu incită la modificarea sistemelor de exploatare agricolă a solului. Creşterea demografică are rolul de motor al progresului tehnic, exercitînd o presiune creatoare. Marxiştii opun astfel capcana malthusiană a insuficienţei alimentare capcanei densităţii reduse a populaţiei care întreţine un progres tehnic redus, un climat mai puţin propice inovaţiei13. Curentul economicist, leagă acumularea de bunuri (economiile) de ciclurile vieţii individului care încearcă să-şi maximizeze consumul pe termen lung. Contrar altor specialişti, care consideră că omul
8 9

Massachussets Institute of Technology din Boston (S.U.A.) Adepţi ai unui curent al economiei politice bazat pe rolul primordial al pieţei 10 Economist şi filozof francez (1530-1596), teoretician al monarhiei absolute 11 Théorie générale de la population , 1952 -1954 12 Asupra conceptului de optim demografic insistă şi geograful francez P.George în Géographie de la population, PUF, Paris, 1983. 13 O specialistă a acestui curent este Ester Boserup pentru care principalul stimulent al creşterii productivităţii agricole este creşterea populaţiei, combătând neomaltusianismul din anii ’60 care vehicula prognoze catastrofice asupra viitorului omenirii.

3

ceea ce economiseşte în perioada activă fiind consumat după pensionare. Căutarea unei legităţi care să exprime sintetic raportul dintre populaţie. care necesită cheltuieli dar oferă şi satisfacţii. Acest model a fost criticat pentru că pleacă de la ipoteza că cheltuielile publice sunt neproductive. Până la al doilea război mondial s-a impus orientarea ecologistă (environmentalistă) care punea accent pe interacţiunile dintre societate şi mediul fizic. Curentul microeconomiei familiale. al cărui principal reprezentant este G.1918). Analiza căsătoriei este astfel asimilată celei a constituirii unei firme. Actualizarea fluxurilor financiare viitoare trebuie să prevadă creşterea produsului individul pentru a menţine la un nivel acceptabil contribuţia generaţiilor viitoare.). Fără modificarea legislaţiei şi cu un nivel constant de cotizare a contribuabililor. existând o mare diversitate de moduri de adaptare. Contextul cultural este omis de regulă deşi are o importanţă enormă. nu constituia o temă distinctă ci un capitol introductiv al geografiei regionale.1930) care a examinat raportul dintre investiţiile în capitalul uman. cheltuielile publice şi transferurile stau la baza unei constrângeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor şi a cheltuielilor între diferitele generaţii. acordându-se o importanţă deosebită particularităţilor culturale.3. I. în măsura în care poate contribui la procesul muncii şi la sporirea veniturilor. pleacă de la un model teoretic care arată că acumularea datoriilor. prin urmare perioada de acumulare este finită. resurse şi teritoriu devine astfel iluzorie. dintre cele mai rigide. datoria publică va creşte. Astfel.Direcţii de studiu în geografia populaţiei Geografia a fost totdeauna preocupată de modul în care populaţiile umane se înscriu în spaţiu. îngrijire etc. speranţa de viaţă la naştere etc. Geografia prin specificul său poate fi adesea mult mai în măsură decât economia sau demografia să răspundă unor chestiuni care privesc unele tendinţe aparent contradictorii în dinamica populaţiilor umane. Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului în strînsă legătură cu evoluţia de ansamblu a disciplinei. nu atât pentru el cât pentru generaţiile următoare. cei mai mulţi adepţi ai acestui curent consideră că individul economiseşte în primul rând pentru el. adoptând un model familial de tip european. Dragostea este singurul element care diferenţiază familia de o firmă ! Curentul contabilităţii intergeneraţionale. 14 Cel mai cunoscut teoretician din această categorie este economistul american de origine italiană Franco Modigliani (n. Toate aceste curente conţin realităţi care demonstrează complexitatea studiului populaţiei. Acest indicator este relativ constant în decursul timpului. Pînă la 1900. cum este aceea iraniană. autorul teoriei ciclurilor vieţii şi al modelului econometric american.economiseşte toată viaţa. prelungirea speranţei de viaţă se traduce într-o creştere a cheltuiellilor legate de pensii şi asigurarea sănătăţii. orientarea a fost mai apropiată de metodele etnologiei şi antropologiei. Scăderea taliei medii a familiei se explică tocmai prin costul tot mai ridicat de întreţinere a unui copil (educaţie. consideră că decizia de a se căsători şi de a avea copii în societatea modernă este rezultatul unei analize de tipul cost-avantaje. în acest context.). Organizarea producţiei în echipă costă mai puţin şi evită renegocierile. reflectate în repartiţia inegală a populaţiei şi activităţilor acesteia. Într-o societate industrială. Evoluţiile din ultimele decenii demonstrează însă slăbiciunea acestei afirmaţii. în educaţie îndeosebi şi productivitate 4 . 15 Economist american (n. cîştigul de capital afectând consumul într-un mod limitat14. Studiul geografic al populaţiei. Cele două părţi se leagă prin contract să evite costurile suplimentare ale tranzacţiei. societăţile rigide manifestîndu-se prin tendinţe conservatoare spre deosebire societăţile mai inovatoare care dezvoltă tendinţe progresiste (islamul faţă de creştinsim de ex.Becker 15. multe societăţi islamice. copilul este considerat o investiţie capitală. Dimpotrivă. copilul este asimilabil unui bun de consum. Rezultă din aceste considerente că rata de economisire globală este determinată de factorii economici şi demografici – structura pe vârste. în societăţile agricole. remarcându-se printr-o adaptare excepţională la rigorile impuse de creşterea rapidă a populaţiei.

Mijloacele cercetării în geografia populaţiei (sursele de informaţii) Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijină predilect pe colectarea informaţiilor pe teren. statele au la dispoziţie două sisteme de colectare a datelor : registrele stării civile. Prin abordarea particularităţilor populaţiei umane. cu o inegalitate variabilă. mai apropiată de demografie. când se constată o apropiere de metodele de investigaţie sociologică. În general.Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o nouă orientare. Analiza proceselor care generează anumite configuraţii (structuri) spaţiale devine indispensabilă. în general. Termenul demogeografie sau geodemografie. Pentru geografia populaţiei. Contextul specific acestei perioade marcate de decolonizare. baza geografiei populaţiei fiind geosistemul.). 5 . efectuate periodic. utilizarea forţei de muncă. şomajul. rolul analizei geografice a populaţiiilor umane se va menţine atîta timp cât vor trăi oameni pe Pămînt.a.a. şcolarizare. este un sinonim neindicat din cauza ambiguităţii pe care o presupune. în special prin apariţia unor noi forme de concentrare umană precum ariile periurbane. privilegiat fiind limbajul cartografic. la modul de viaţă al acestora (dotări edilitare. instrucţie etc. Poate avea aplicaţii practice în domenii variate : amenajarea teritoriului şi urbanismul nu pot face abstracţie de analiza spaţială a dinamicii populaţiei. Acum sunt abordate în perspectivă geografică subiecte considerate anterior ca exterioare disciplinei precum cele legate de nupţialitate. explozia demografică şi evoluţia fără precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentru dinamica şi structurile demografice. megalopolisurile ş. marketingul constituie un alt debuşeu ca şi politicile sociale pentru care geografia populaţiei devine indispensabilă. secundar unele probleme structurale. Costul material şi uman al obsevării şi colectării de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat făcând practic imposibile investigaţiile de teren. recensămintele de populaţie. acordînd astfel geografiei populaţiei un statut distinct. Prin specificul său este mult mai atrasă de prelucrarea statistică a informaţiilor. Astfel concepută. presupune şi constituirea unui sistem conceptual propriu. geografia populaţiei are ca sursă principală de informare materialele statistice coelctate de către instituţiile specializate. contribuind la înnoirea conceptuală şi metodologică a geografiei. entitate mult mai cuprinzătoare decât societatea sau populaţia umană. Problema principală pe care o pun aceste informaţii este pertinenţa. Indiscutabil. Interacţiunea acestora cu spaţiul geografic. I. geografia populaţiei continuă să activeze interesul pentru geografie în general datorită dinamismului problemelor studiate.4. În acelaşi timp. Astfel se produce apropierea geografiei populaţiei de aceste discipline. dincolo de amprenta acesteia asupra spaţiului terestru. Distribuţia spaţială a populaţiei nu mai prezenta interes decât în măsura în care se produceau modificări esenţiale. geografia populaţiei s-a născut prin hibridarea geografiei cu demografia. destinate a furniza date complete referitoare la structurile şi fluxurile populaţiei. un mod eficace de identificare a unor caracteristici sau de detectare a unor cauze. demografia oferă în primul rând metode şi modele de analiză a proceselor specifice. ea deschide căi noi în cunoaşterea geografică. de modelizare şi teoretizare decât alte discipline geografice. Se poate afirma astfel că. mai ales odată cu răspândirea mijloacelor de lucru informatizate. Aportul său la cunoaşterea populaţiilor umane. structurile socio-profesionale ş. vizând mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei. Studiul configuraţiilor spaţiale este un remarcabil instrument de cercetare. eficacitatea colectării lor variind de la stat la stat sau în funcţie de responsabilitatea celor angrenaţi în această activitate. constă în sublinierea unei caracteristici esenţiale a acestora : diversitatea. cu excepţia studiilor efectuate asupra unor teritorii restrânse. cele mai multe demersuri orientându-se spre studiul societăţii. a unor mijloace specifice de investigaţie a unei realităţi multiforme. Prin legăturile multiple pe care le întreţine cu celelalte discipline geografice se reduce dependenţa aparentă faţă de metodele demografice sau sociologice. O nouă direcţie de aprofundare se manifestă de la sfîrşitul anilor ’60. evocat anterior. încredinţate autorităţilor locale. numeroşi demografi şi sociologi au descoperit interesul abordării geografice introducând în studiile lor variabilele spaţiale.

I.4.1.Recensămintele Această formă de colectare a informaţiilor referitoare la populaţie constituie, de departe, sursa cea mai bogată de materiale statistice necesare cercetării demografice. Tehnicile moderne de recenzare au apărut odată cu „revoluţia statistică” manifestată începând cu secolul al XIX-lea, în contextul formării unor specialişti capabili să colecteze şi să prelucreze enormele cantităţi de informaţii (statisticieni). Antecedentele nu au lipsit dar nu au atins niciodată performanţele din perioada modernă. Numărători ale populaţiei au fost semnalate pe parcursul antichităţii în Imperiul Roman, în China sau în Orientul Apropiat (menţionate frecvent în Biblie). Şi Evul Mediu furnizează astfel de exemple dar, ca şi cele menţionate, se remarcau prin relativitate şi prin absenţa unui fundament statistic fiind sumare şi parţiale, afectând doar anumite categorii de populaţie (de obicei capii de familie şi bărbaţii buni de luptă), principalul interes fiind impozitarea şi recrutarea războinicilor. Cu tot progresul constatat în perioada modernă, conţinutul recensămintelor rămâne chiar şi astăzi foarte inegal, deşi Naţiunile Unite au recomandat, în 1948, o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalităţi sunt fie tehnice (absenţa unor dotări, a unei infrastructuri adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informaţii ca fiind secrete, monopolizare lor de către unele regimuri autoritare, dificultatea înregistrării populaţiei în mediile tribale sau cu grad redus de instrucţie etc.). Informaţiile colectate pot fi separate astfel : a) Informaţiile asupra localizării populaţiei. Se referă la înregistrarea indivizilor şi familiilor prezente în fiecare localitate în momentul recenzării (conform situaţiei administrative în vigoare). Indivizii temporar absenţi sunt înregistraţi de regulă în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedinţă. De aici provine termenul de populaţie rezidentă, care cuprinde şi flotanţii, diferit de cel de populaţia stabilă (legală, domiciliată), estimată în urma efectuării bilanţului anual al mişcării naturale şi a celei migratorii, a populaţiei. Diferenţele care pot apărea între aceste două înregistrări sunt adesea semnificative fiind datorate în mare parte dificultăţii înregistrării tuturor mişcărilor de populaţie, în primul rând a celor migratorii. În statele dezvoltate se colectează şi informaţii referitoare la locul naşterii, reşedinţele anterioare, locul de muncă etc. b)Informaţii demografice. Toate recensămintele colectează date referitoare la sexul, vârsta, starea civilă, legăturile familiale şi matrimoniale ale indivizilor. Tot mai frecvent sunt înregistrate informaţii asupra structurii familiilor şi a gospodăriilor, asupra descendenţei etc. c)Informaţii socio-culturale. Colectarea unor date referitoare la şcolarizare şi gradul de instrucţie a devenit prioritară în epoca modernă. De asemenea, strângerea unor informaţii pertinente asupra naţionalităţii indivizilor, a limbii utilizate, a confesiunii religioase sau a cetăţeniei a devenit comună chiar dacă unele implicaţii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea. După caz, sunt înregistrate şi date asupra structurii rasiale. d)Informaţii socio-economice. Toate recensămintele moderne acordă o importanţă extremă problemelor legate de structura socio-profesională, pe ramuri de activităţi, ca şi asupra gradului de ocupare a forţei de muncă. Unele state colectează şi informaţii referitoare la veniturile familiilor sau la modul de funcţionare a sistemelor economice. e)Informaţii asupra locuinţelor. Recensămintele oferă ocazia efectuării unor anchete detalitate asupra inventarului general al clădirilor şi locuinţelor, asupra caracteristicilor acestora : material de construcţie, suprafaţă locuibilă, dotări edilitare etc. Se adaugă informaţii asupra modului de ocupare : locuinţe colective, individuale, de necesitate, reşedinţe secundare, clădiri de interes public etc. În afara acestor informaţii de bază, prezente de regulă în toate recensămintele actuale, guvernele care le organizează pot colecta şi o serie de informaţii care interesează politica acestora în scopul planificării teritoriale. Obiectivele şi constrîngerile recensămintelor :

6

-recensămîntul constituie un instrument în serviciul statului fiind un act oficial, coordonat de către stat şi organizat de către administraţia publică. Dubla dimensiune, exhaustivă şi teritorială, a colectării principalelor caracteristici ale fiecărei persoane corespunde unui triplu interes : cunoaşterea stării populaţiei pentru a putea fi gestionată; formarea unei baze de date teritoriale pentru asigurarea funcţionării administraţiei (repartiţia funcţionarilor, a subvenţiilor, echipamentelor, conform efectivelor populaţiei locale); crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economică, socială şi amenajarea regională. -dificultatea asigurării unei înregistrări complete, simultane şi periodice. Un recensământ nu poate răspunde acestor obiective decât dacă este îndeplinit cu maximă seriozitate şi rigoare. Este motivul pentru care niciodată nu se pot obţine date complete, îndeosebi dacă teritoriul este foarte întins şi eterogen. Aceasta depinde de vârsta, sexul, rezidenţa - urbană sau rurală, naţionalitatea individului. Omisiunile sau dubla numărare pot atinge 1-3% din efective, local chiar mai mult. Este practic imposibilă recenzarea tuturor indivizilor în acelaşi moment, pe întreg teritoriul. De obicei se utilizează o oră precisă, a unei date precise, fără ca astfel să fie evitate erorile şi confuziile, mai ales dacă acţiunea se etalează mult în timp. Este dezirabil ca recensămintele să se efectueze cu regularitate. O.N.U. recomandă ca acestea să se desfăşoare în anii terminaţi cu 0 sau 1, aşa cum se întîmplă de câteva decenii în state precum India, S.U.A. sau R.P.Chineză. Totuşi iregularitatea este mult mai frecventă, fapt ce prejudiciază utilizarea lor ştiinţifică, reducând comparabilitatea. Chiar şi unele state dezvoltate cunosc aceasta iregularitate (este cazul Franţei unde ultimele recensăminte au fost efectuate în 1982,1990, 1999, al intervale inegale, dar de mică amplitudine, spre deosebire de situaţia României unde aceste intervale pot fi foarte extinse în timp –1912-1930 sau 1977-1992 de ex.). Fiecare recensămînt are trei faze : -faza preparatorie, cea mai delicată, în care se recrutează şi formează personalul, se stabilesc circumscripţiile, chestionarele şi se efectuează un test pe un eşantion limitat; -faza colectării, cea mai scurtă, efectuată de regulă de personal instruit prealabil în acest sens deşi se poate utiliza şi tehnica autorecenzării prin distribuirea de chestionare fiecărei familii. Ambele tehnici au dezavantaje, legate de civismul cetăţenilor, în primul caz, sau de dispersia şi accesibilitatea populaţiei, care poate mări costul operaţiei, în al doilea caz; -faza prelucrării, după centralizarea prealabilă a informaţiilor. Rezultatele sunt publicate succesiv, în funcţie de complexitatea lor, fără a ajunge la o prelucrare avansată, furnizându-se informaţii brute destinate celor interesaţi care pot efectua studii pe baza lor, etc. Complexitatea şi costul unui recensămînt explică absenţa frecvenţei şi a calităţii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodată un recensămînt, cazul Afganistanului, Arabiei Saudite, Omanului sau Etiopiei, state în care intervin şi unele prejudecăţi. Alte state au efectuat primul recensămînt recent, cazul Laosului în 1995, furnizând informaţii destul de diferite de estimările anterioare. I.4.2.Starea civilă Constituie a doua sursă de informaţii necesare studiului populaţiei, mai pertinentă dar mai greu utilizabilă. Se deosebeşte esenţial de recensăminte, starea civilă fiind o funcţie legală a statului, controlată de magistraţi şi având drept scop colectarea informaţiilor care permit urmărirea principalelor evenimente din viaţa fiecărui individ : naşterea, căsătoria, divorţul, decesul. Practica stării civile este relativ recentă şi este generalizată doar în ţările dezvoltate. Ca şi recensămîntul, se bazează pe declaraţia individuală şi are acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Calitatea informaţiei şi amplitudinea acesteia depinde de eficienţa serviciilor administrative, excelente în statele cu tradiţie în domeniu, lacunară în statele în care personalul este incompetent, suprasolicitat, depăşit de evenimente sau de dimensiunea teritoriului pe care-l acoperă. Înregistrarea actelor stării civile nu a devenit generală şi fiabilă în Europa decât la mijlocul secolului al XIX-lea, în S.U.A. chiar mai tîrziu, iar în Africa subsahariană este încă o raritate.

7

Şi în acest caz O.N.U. a recomandat o listă minimală a datelor ce trebuie înregistrate : născuţi vii, mortinatalitate, mortalitate infantilă, căsătorii, divorţuri, adopţii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrare trebuie să precizeze data şi locul evenimentului. Aceste informaţii sunt brute şi pentru a le putea utiliza sunt necesare tehnici şi mijloace bine puse la punct pentru prelucrarea primară şi publicarea lor sub formă unor buletine lunare, trimestriale, anuale sau periodice16. I.4.3.Alte surse de informaţii Se reproşează adesea celor care studiază populaţia că recurg exclusiv la izvoarele devenite clasice, menţionate anterior. Pentru anumite scopuri pot fi utilizate şi alte surse : registrele de populaţie ale poliţiei, fişele de personal ale unităţilor economice, listele electorale, cărţile imobiliare, evidenţele şcolare, registrele parohiale etc. Toate au dezavantajul colectării la o scară ori prea grosieră ori detaliată, în plus fiind rareori spaţializate, reducându-le astfel interesul. Tot mai adesea, în ultimele decenii, sunt utilizate anchetele efectuate asupra unor eşantioane reprezentative, similare celor frecvent utilizate în sociologie. Acestea pot însoţi recensămintele şi au devenit o practică relativ curentă a institutelor naţionale de statistică din ţările dezvoltate. Rostul lor este acela de a surprinde o cât mai mare varietate de informaţii, foarte recente şi utile pentru planificarea economico-socială pe termen scurt. Unele dintre aceste anchete au dobândit o frecvenţă bine stabilită, cazul „Current Population Survey”, instituit în 1940, în S.U.A., cu o regularitate de cinci ani, ca o completare a „Census of Population and Housing”, efectuat decenal. Anchetele au devenit frecvente în unele state în care se constată o reticenţă a cetăţenilor faţă de recensăminte, cum este cazul Olandei, mai recent şi al Germaniei, unde unele organizaţii condamnă această instituţie ca fiind un atentat la libertatea individuală17. Este o practică tot mai frecventă în multe state vest-europene. Absenţa unor informaţii obligă cel mai adesea cercetătorul la efectuarea propriilor anchete, pe spaţii restrînse cel mai adesea. Tehnicile avansate privilegiază prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate, care nu diferă de cele tradiţionale (tabele, matrici) dar au avantajul posibilităţii de multiplicare rapidă. Dificultatea principală în studiul geografic al populaţiei provine din insuficienta spaţializare a datelor înregistrate. Dezagregarea informaţiei la un nivel mai fin decât cel la care au fost colectate este practic imposibilă încât, de multe ori, înregistrările efectuate la intervale diferite de timp nu sunt comparabile şi obligă cercetătorul la reactualizări, interpolări etc. Se adaugă şi faptul că înregistrările reflectă situaţia administrativă din momentul respectiv obligând pe cei interesaţi şi la reconstituirea informaţiei conform situaţiei administrative prezente. I.5.Fundamentele metodologice ale geografiei populaţiei Aflată la interferenţa ştiinţelor sociale şi a celor naturale, marcată de strânse legături cu demografia, antropologia, sociologia sau economia, geografia populaţiei în accepţia actuală pare prea recentă pentru a-şi fi dezvoltat metode şi mijloace proprii. Specificul său metodologic constă în maniera particulară în care sunt utilizate o serie de metode din ştiinţele socio-umane sau unele modele preluate din ştiinţele exacte. Combinarea originală a metodelor demografiei, statisticii şi geografiei (analiza cartografică în special) impune de fapt această particularitate care îi asigură un loc distinct în cadrul disciplinelor geografice. I.5.1.Proprietăţile spaţiale ale populaţiilor Noţiunea de loc, atît de importantă în geografie, este mai puţin compatibilă, în aparenţă, cu noţiunea de populaţie. Aceasta din urmă este mobilă, existenţa ei desfăşurându-se în mai multe locuri, care pot fi ierarhizate în ordinea frecvenţei. Dacă pentru un statistician singurul criteriu care
16

Cea mai cunoscută publicaţie este Anuarul Demografic al O.N.U. (Demographical Yearbook) care apare odată la cinci ani, bilingv (englez-francez) cu informaţii retrospective. Anual, Population Reference Bureau, serviciu de specialitate al O.N.U., publică World Population Data Sheet, cu informaţii mai sumare dar extrem de utile. 17 Aici sunt preferate aşa-numitele Microcensus cu o periodicitate redusă, de regulă de cinci ani.

8

La scara locală.conservarea unor structuri anterioare dublată de capacitatea de amortizare a distorsiunilor datorate unor diverşi factori. În studiul acestora trebuie pornit de la două caracteristici esenţiale : a)fluiditatea şi plasticitatea populaţiilor : opoziţia dintre stabilitatea acestora ca ansambluri de indivizi şi reînnoirea lor constantă. Echilibrul aparent al populaţiilor este un echilibru dinamic. Fiecare populaţie se înscrie într-un ansamblu mai vast în funcţie de diviziunile administrative. aceste turbulenţe se atenuează. Fluiditatea populaţiei în timp şi mobilitatea simultană conduc la imposibilitatea disocierii dimensiunii spaţiale a acesteia de dimensiunea temporală. naţională sau continentală.Raporturile dintre analiza demografică şi analiza geografică 18 P. La scara regională. în cazul unui regim teocratic – cum este cel iranian.22 –46. aflat în interacţiune cu celelalte subsisteme ale acestuia dar dovedind de cele mai multe ori o mare inerţie. acestea fiind mai evidente. Populaţia nu există decât ca un grup. populaţia este o noţiune abstractă. economice.5. nr. Stăpînirea articulaţiilor dintre diferitele scări de studiu. populaţiile sunt extrem de diversificate. La géographie humaine et ses rapports avec la géographie de la vie. Astfel concepută. paradoxal. caracteristicile lor transmiţându-şi efectul în timp printr-o considerabilă inerţie. În altă ordine de idei. O creştere a emigraţiei de exemplu. Raporturile dintre populaţie şi complexul spaţio-temporal. Orice modificare a unei componente antrenează modificări imediate în celelalte. caracteristicile sale sunt exclusiv colective. rolul structurilor sau al comportamentelor demografice putând fi ocultat de fenomenele migratorii conjuncturale care antrenează variaţii brutale şi efemere uneori. b)dinamica populaţiilor : raportul dintre evoluţia acestora şi constrângerile exterioare – naturale. Se acceptă de obicei că o populaţie formează totalitatea locuitorilor înregistraţi la locul lor de domiciliu. 9 . Populaţiile sunt sensibile la aceste constrângeri dar dispun de o dinamică internă proprie.1/1903. politice. deschis şi multiform. modernizarea societăţilor islamice nu a antrenat totdeauna modificări profunde ale comportamentului demografic. constituie o altă problematică majoră a geografiei populaţiei.2. ci şi în partea răsăriteană aflată în convalescenţă posttotalitară.Vidal de la Blache. deşertificarea Sahelului a condus la exodul unor populaţii întregi. derivată din interrelaţia componentelor demografice. Acestea sunt interdependente. lăsând să apară anumite regularităţi care permit evidenţierea sapecificului geodemografic şi interacţiunile dintre dinamica internă a populaţiilor şi aceea a geosistemului. sociale. reperarea unor praguri care fac să apară sau să dispară rolul unor componente ale populaţiei ori influenţa unor factori de mediu. Europa fiind un caz extrem de grăitor. Din aceasta decurge pluralitatea scării de studiu în analiza spaţială a fenomenelor şi proceselor specifice. mezo şi macroscară. ca parte a geosistemului. pentru geograf este mult mai complicat. Temele de interes ştiinţific în geografia populaţiei nu pot fi abordate la o scară unică. Se poate vorbi de existenţa unui subsistem populaţional. conservând stigmatul unor evenimente (cazul structurii pe grupe de vârstă care conservă încă urmările celor două războaie mondiale). pp. Înţelegerea evoluţiei unei populaţii este imposibilă fără să luăm în consideraţie trecutul fiecărei generaţii. Plasticitatea populaţiilor rezidă tocmai în această ambivalenţă . capacitatea de dezvoltare în paralel a unei analize la micro. rezultat din reajustarea permanentă a componentelor sale. nu numai în partea occidentală. aşa cum afirma de la Blache.diferenţiază spaţial populaţia este acela administrativ. De exemplu. fără să limiteze prea mult creşterea naturală. tehnice. Synthèses historiques. dinamica lor fiind strâns legată de aceea a mediului social. decât în cazul unor monarhii prooccidentale-cum este aceea saudită. înregistrând indivizii acolo unde domiciliază. Revoluţia mentalităţilor poate modifica durabil însă dinamica populaţiilor. Determinarea suprafeţei ocupată de om şi a raporturilor instituite astfel (procesul de teritorializare în limbaj geografic actual) este de altfel. constituie contribuţia geografiei la studiul populaţiei. antrenând în perspectivă îmbătrânirea. principala problemă a geografiei umane18. definită în raport cu decupajul administrativ al spaţiului. I. într-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal. mai prosperă. se traduce imediat prin diminuarea efectivelor adulţilor tineri afectând capacitatea de reproducere.

prin ordonarea indivizilor care trăiesc simultan acelaşi eveniment. modul de grupare a generaţiilor în funcţie de mai multe caracteristici. Indicatorii de intensitate măsoară frecvenţa medie a evenimentelor regenerabile. Numim structură.) şi cele ireversibile (naştere. în importanţa acordată indicatorilor spaţiali în cazul demografiei şi în reprezentarea cartografică a seriilor de date. b)Analiza longitudinală şi analiza transversală Analiza longitudinală urmăreşte manifestarea unui fenomen în decursul unei generaţii (cohorte) de la formarea la dispariţia sa. Vidal. în favoarea tinerilor în India şi în favoarea bătrînilor în 19 Pentru informaţii suplimentare pot fi consultate lucrări de specialitate precum Ce este demografia. în care migraţia este absentă. ambele necesare. devine foarte dificilă atunci când numărul unităţilor geografice este foarte mare. În compararea dinamicii stocurilor şi a fluxurilor de populaţie trebuie să se ţină cont de efectul de talie drept pentru care sunt preferabili coeficienţii valorilor absolute.Şt. Selecţionarea indicilor care permit măsurarea sau observarea frecvenţei evenimentelor. cadul teoretic al populaţiilor închise.Trebici (Ed. continuând cu dinamica şi structura acesteia. Orice fenomen este urmărit de-a lungul unui anumit număr de evenimente. Aceasta permite descompunerea fenomenelor observate şi izolarea. cei mai mulţi fiind estimaţi sau standardizaţi (cazul indicatorilor de fecunditate). Bucureşti. Acesta din urmă este preferabil pentru înţelegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomene demografice.)19. Aceşti indicatori (coeficienţi) pot fi dublaţi de o serie de estimări prospective sau de indici standardizaţi în scopul unei analize complete şi corecte. Les méthodes en démographie. La démographie. -stare şi mişcare : analiza stării unei populaţii la un moment dat porneşte iniţial de la organizărea sa internă. Presses Univ. stocurile şi fluxurile de populaţie sunt indispensabile geografilor pentru că determină raporturi diferenţiate cu spaţiul. a)Caracteristicile populaţiei în perspectivă spaţio. Putem privilegia astfel analiza conjuncturală (transversală) sau analiza prospectivă (longitudinală). adaptaţi comparării unor unităţi spaţiale de dimensiuni variabile. cel al populaţiilor antrenează analiza evoluţiei fluxurilor derivate. Divergenţa metodologică între cele două discipline se remarcă. Ca orice studiu al unui stoc şi al conţinutului acestuia. în care se desfăşoară o dublă mişcare – biologică şi geografică. aşa cum se întîmplă la nivel global.. deces). al divorţialităţii etc.Pressat (PUF. prin diverse procedee statistice. Diferenţele datorate structurii pe grupe de vârstă. Majoritatea acestor coeficienţi sunt furnizaţi de analiza demografică. a doua pentru desluşirea mecanismelor care guvernează aceste schimbări. capabilă să elimine elementele de conjunctură. Paris. a lui R. fenomen şi eveniment. de Grenoble. Compararea datelor unui tabel. chiar cu ajutorul reprezentării grafice. Pentru aceasta are nevoie de construirea unor tabele pe generaţii (de mortalitate. după diverse criterii. 10 . înainte de toate. Analiza geografică porneşte astfel de la distribuţia spaţială a unei populaţii. a proporţiei persoanelor care contribuie la aceste evenimente şi a structurilor rezultate este absolut necesară unei analize geografice pertinente.Nici un studiu geografic al populaţiei nu poate face abstracţie de bazele solide ale analizei demografice.temporală : -stocuri şi fluxuri : geografia urmăreşte în primul rând raporturile pe care le întreţine populaţia cu spaţiul la un moment dat. Neglijate uneori de către demografi. prima pentru observarea schimbărilor. 1982. -vârstă şi cronologie . Studiul mişcării măsoară variaţiile efectivelor unei populaţii între două date de referinţă şi frecvenţa evenimentelor demografice. devenind necesară. de fecunditate etc. în cazul geografiei. distincţia între evenimentele reversibile (cazul nupţialităţii.şi Encicl. raportate la calendarul legal sau la istoria personală a individului. datarea evenimentelor poate fi absolută sau relativă. -conjunctură. Această standardizare devine necesară pentru a evita interpretările forţate. De exemplu. Pentru a depăşi stadiul elementar al analizei mişcării populaţiei există două posibilităţi : cadrul normal al populaţiilor deschise. retrospectivă. De aceea se calculează indici care rezumă intensitatea şi calendarul fenomenelor descrise în tabele. a componentelor şi factorilor. măsurând variaţiile relative ale frecvenţei în decursul evoluţiei sale. Un fenomen este totdeauna descris de intensitatea şi de calendarul său. convertite în indici anuali exprimaţi de regulă în promile(‰). a lui Vl. 1994. rata mortalităţii în India este mai redusă decât în Germania fără ca valorile sa fie întru-totul comparabile. 1981) sau A.

clase echiprobabile. Se utilizează metodele de analiză multivariată. În scopul prelucrării statistice poate fi utilizată o gamă foarte variată de indici (coeficienţi) sau metode de clasificare (tipologie). acestea din urmă cunosc o utilizare tot mai largă odată cu revoluţia informatică dar este necesară o anumită circumspecţie. În acest caz. un singur indicator. motiv pentru care sunt preferate hărţile combinate. diferit cartografiat de doi autori. c)Prelucrearea statistică şi cartografică Este în general o etapă preliminară a oricărei analize geografice a fenomenelor demografice. dar abstract (clase de egală amplitudine. Analiza transversală furnizează indicatori exprimaţi sub forma unor coeficienţi care măsoară frecvenţa relativă a evenimentelor care afectează o populaţie oarecare. Este preferabil să fie reprezentat pe un material grafic. considerînd populaţiile în dimensiunea lor teritorială. Se confruntă în acest sens două şcoli – cea care privilegiază percepţia vizuală şi preferă divizarea intuitivă în clase fondate pe praguri uşor de urmărit (unitare). plecând de la cunoaşterea detaliată a fenomenelor. făcându-le comparabile. tot mai des utilizate în geografia populaţiei. Pentru o clarificare a metodelor enumerate. întrucât componenetele demografice sunt foarte legate între ele putând produce fenomenul concatenării tipurilor20. În geografia populaţiei. ecartul faţă de medie. Cu cât este mai simplă o hartă cu atît aceasta cîştigă în claritate şi calitate explicativă.) şi incidenţa spaţială a acestuia (valoarea absolută). întrucât acelaşi fenomen. Orice reprezentare grafică se confruntă cu două dificultăţi : alegerea modului de reprezentare şi alegerea datelor reprezentabile. Alegerea datelor pune diverse probleme. curente în analiza sumară a populaţiei. tehnica suprapunerii. ascund mortalitatea mult mai ridicată a populaţiei adulte din primul stat.Germania. bazate pe agregarea indivizilor statistici în funcţie de similaritatea modului de manifestare a fenomenului. Pertinenţa unei clasificări este maximă atunci când varianţa în interiorul clasei este redusă iar cea dintre clase cât mai mare.). Totuşi. demografia combină analiza longitudinală cu analiza transversală dar geografia populaţiei se limitează cel mai adesea la aceasta din urmă. baza unei prelucrări cartografice al cărei rezultat este în mod obişnuit foarte sugestivă. Este cazul coeficienţilor natalităţii brute. obligatorie pentru a putea desprinde elementele unor concluzii pertinente asupra diferenţierilor spaţiale care constituie scopul principal al acestora. în special dacă între indicatori există o corelaţie. prin discretizare. clasificărilor sau analizelor multivariate. Hărţile în puncte dimensionate leagă omul de un singur loc. În mod obişnuit. pe similaritatea curbelor de evoluţie sau metode de clasificare ierarhică – descendentă sau ascendentă (mai utilizate şi mai pertinente). Prelucrarea statistică o precede pe aceea cartografică chiar dacă cele mai multe dintre programele de cartografie asistată de calculator asigură simultaneitatea acestora. poate conduce la concluzii diferite. a mortalităţii generale sau a sporului natural. necesită hărţi choroplete. Cel mai adesea se utilizează raportarea la o populaţie-standard care corectează valoarile reale ale evenimentului pentru fiecare unitate spaţială. evitat de obicei prin calculul varianţei. Tipurile vor trebui delimitate. la care seriile statistice sunt divizate în clase. Cele mai 20 Enchaînement în limba franceză. aşadar trebuie evitată suprapunerea pe aceeaşi hartă a mai multor indicatori. atunci când este bine executată poate fi purtătoarea unor informaţii mult mai elaborate. operaţie delicată. definite. Hărţile în izolinii acceptă ideea polarităţii şi gradualităţii manifestării fenomenelor geodemografice iar cele în relief privilegiază diferenţele de calibru. bazate pe corelaţia dintre fenomene. cele în haşuri sau culori fiind mai pertinente. progresia aritmetică sau geometrică etc. deşi harta rămîne de neînlocuit în analiza configuraţiilor spaţiale a distribuţiei unor fenomene. fiind calculaţi pe baza efectivelor medii anuale. foarte util este orice curs de 11 . deşi aceasta conduce la exces. -reprezentarea seriilor statistice. eliminând analiza măsurii distribuţiilor. Dificultatea esenţială survine atunci când dorim să reprezentăm simultan măsura fenomenului (rata natalităţii de ex. cea care privilegiază divizarea seriilor prin tratamentul matematico-statistic riguros. În analiza geografică a populaţiei se pot deosebi două etape distincte : -vizualizarea distribuţiilor spaţiale care poate utiliza histograma frecvenţei sau diagrama norului de puncte. nu clasele ci tipurile vor trebui reprezentate. Harta nu este decât un instrument de analiză dar poate servi şi la exprimarea unor sinteze parţiale sau totale.

Grasland (Ed. independente. concentrările care apar. Les méthodes statistiques en géographie humaine.) care. Cl. Reprezentarea cartografică poate fi realizată sub două forme : hărţi choroplete – monocrome sau policrome. În afara densităţii populaţiei. în mod deosebit cele destinate geografilor ca de ex. Perspectiva acestui studiu s-a modificat progresiv de la descrierea şi explicarea diferenţelor de densitate. Paris. Noţiunea de densitate a populaţiei se poate aplica atît la populaţia totală cât şi la subpopulaţiile acesteia.Cuza” Iaşi. indicator utilizat de multă vreme în geografie : d = Pt . obţinute prin interpolarea valorilor înscrise în centrul unităţilor adminsitrative. mai rar folosite. G. Economica. în cazul oraşelor etc.utile cercetării sunt acele metode care combină cât mai multe criterii demografice. suprafaţa agricolă utilă (densităţile agricole sau subzistenţiale). Principala problemă este aceea a semnificaţiei pe care o poate avea un anumit număr de locuitori dintr-un teritoriu oarecare. Univ. S Pt. evidenţiind prezenţa unor gradienţi. Paris. gradienţii. simplu de calculat. ed. Hărţile izoplete sunt mult mai utile pentru comparaţii şi sinteze pentru că simplifică şi omogenizează structurile spaţiale obţinute. Acest context corespunde manifestării unor fenomene aflate în diverse faze de evoluţie precum concentrarea periurbană sau depopularea ariilor rurale repulsive.Baudelle. pentru a putea interpreta diferenţele. în care d este densitatea. de multă vreme comune în geografie. Pentru studiul distribuţiei (repartiţiei) spaţiale a populaţiei. Paris. studiul distribuţiei spaţiale constituia principalul capitol al geografiei populaţiei. 21 P. O. etc. Raportul dintre populaţie şi teritoriul pe care-l ocupă rămâne „axa esenţială a geografiei umane” (Gourou. Este motivul pentru care.populaţia totală şi S. cu variabile fizico-geografice.Studiul distribuţiei spaţiale a populaţiei Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea. poate fi raportată atît la întreaga suprafaţă (densitate generală) cât şi la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile. Masson. pentru măsurarea statistică a distribuţiei spaţiale pot fi utilizate şi alţi indici care pot fi grupaţi astfel : a)valorile medii centrale : staistică. utilizând trama administrativă. Nathan. Capitolul II Distribuţia spaţială a populaţiei II. fiind capital pentru înţelegerea diferenţelor care apar în ocuparea suprafeţei terestre de către om22. 2001 12 . cămine.Béguin (Litec. Raportul dintre numărul locuitorilor şi suprafaţa teritoriului reprezintă densitatea generală a populaţiei.Gourou. hărţi izoplete. Paris. este necesar un decupaj spaţial cât mai detaliat posibil. 1973)21.Groza.Pumain. „Alex. Flammarion.a II-a. pp. scop al oricărui recensămînt.é 22 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Le peuplement. H. mai ales la macroscară. capitol al Encyclopédie de géographie. în scopuri ştiinţifice. Se adaugă ambiguitatea introdusă de prezenţa sau absenţa temporară a unei părţi din populaţie ori de localizarea unor instituţii de menire socială sau administrativă (aziluri. poate modifica enorm indicatorii distribuţiei spaţiale. Pour une géographie humaine. suprafaţa teritoriului de referinţă Densitatea este un indicator sintetic. ajungându-se la acordarea unei atenţii sporite dinamicii spaţiale.I. D. De asemenea. corelată cu mobilitatea populaţiei. ca principal obiectiv. spaţiul efectiv construit. în scopul depistării unor cauzalităţi multiple. 1979) sau Initiation aux pratiques statistiques en géographie (Groupe Chadoule. mai ales în mediul rural.157. 1994). 1999) care insistă pe necesitatea geografului de a sistematiza şi structura informaţiile de care dispune. a forţei de muncă în principal. 1992 sau Géographie du peuplement. unităţi militare etc. Statistica în geografie.1. Eterogenitatea spaţiului impune însă o maximă precauţie în compararea gradului de populare a diverselor teritorii. esenţială rămâne cunoaşterea numărului locuitorilor de pe un teritoriu dat. ospicii.

profesii.A. etc. Noin şi P. Valorile apropiate de 1 semnifică o concentrare puternică. 1998.U. religii etc. Variază între 0 şi 1. Este util pentru urmărirea schimbărilor distribuţiei corelată cu modificările altor fenomene la un moment dat. în anii 1930-1940. G. Indicele de segregaţie este obţinut în manieră identică servind la compararea distribuţiei unei subpopulaţii A faţă de populaţia totală P : is = sugestivi. arată concentrarea relativă a unei populaţii la un moment dat. Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate. mai puţin sensibil la variaţiile extreme. 1994 sau Methods and technics in Human Geography. Paris. Când concentrarea este redusă.).24 -indicele de concentrare (indicele lui Gini). -coeficientul de concentrare.J.i = ) ( 1 . nord-estică. care clasează unităţile geografice în ordinea crescătoare a densităţii. 24 Informaţii suplimentare asupra diverselor metode de reprezentare a distribuţiei populaţiei ca şi a structurii sau dinamicii acesteia pot fi obţinute din diverse lucrări de specialitate. coordonatele centrului fiecărei unităţi geografice. Acesta permite compararea distribuţiei spaţiale a două subpopulaţii A şi B. etnii. elaboraţi de şcoala sociologică de la Chicago. Rezultatul este (P * yi ) i . Ambii pot fi cartografiaţi cu mare uşurinţă şi sunt foarte (5Ai / A)− Pi / P) ( Cazul Spaniei. Preluat şi în alte cazuri ilustrează foarte bine evoluţia disparităţilor regionale mai ales acolo unde modificările distribuţiei sunt spectaculoase23. c)indicatorii de segregaţie. b)indicatori de concentraţie : -curbele de concentraţie. New York.5∑n. Pentru accentul net metodologic se recomandă L’étude géographique des populations. Este utilizat pentru a urmări concentrarea unor grupuri distincte de populaţie (sexe.Thumerelle. Constă în compararea proporţiei grupei A din populaţia totală P a fiecărei unităţi geografice i cu aceeaşi proporţie observată în ansamblul spaţiului studiat : Ai / Pi . Masson. Mesopotamia) sau acolo unde variaţiile sunt extreme (cazul Chinei). Pi este populaţia fiecărei unităţi geografice iar xi şi yi. unde Ai şi Bi (5Ai / A)−(Bi / B) constituie proporţiile populaţiilor A şi B în fiecare unitate geografică i. urmată de interpolarea valorilor apropiate de fiecare linie mediană. pretându-se la elaborarea unor hărţi simple. populaţia cumulată a acestora. şi aceea cuprinsă între curbă şi laturile opuse ale pătratului. spre sud-vest în aşa numitul Sunbelt. în scopul analizei segregaţiei rasiale din marile centre urbane nord-americane.∑ se calculează astfel : xm = -punctul mediu. 23 0. în diversele unităţi geografice i : id = 0. dinspre coasta atlantică. pe de o parte. 13 . al Marii Britanii unde se constată o concentrare progresivă în Midlands şi în regiunea londoneză sau al subcontinentului indian unde de-a lungul timpului baricentrul s-a deplasat dinspre bazinul Indusului spre Golful Bengal. situat la intersecţia liniilor mediane ortogonale care divizează fiecare populaţie în două jumătăţi în sensurile nord-sud şi est-vest. în care xm şi ym sunt P ∑i A/ P superior valorii 1 când grupul este suprareprezentat şi inferior atunci când este subreprezentat. Aceste linii pot fi obţinute prin cumularea valorilor în cele două sensuri (x şi y). pe de altă parte. Cea mai utilizată este diagrama (curba) lui Lorenz.5∑n. curba se apropie de diagonală iar dacă este puternică.M. foarte util. distribuind pe ordonată proporţia cumulată a suprefeţelor unităţilor respective iar pe abscisă. D. Acest indice variază între 0 şi 1 fiind astfel uşor de comparat. uşor de interpretat. are ca punct de plecare diagrama lui Lorenz şi constituie raportul dintre suprafaţa cuprinsă între curbă şi diagonală. -punctul median.i = ) ( 1 . numit şi centru de gravitaţie (centroid sau baricentru) ale cărui coordonate (P *xi ) i P ∑i ∑ iar ym = coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv. unde populaţia s-a concentrat treptat în zona litorală. vulgarizat de serviciile americane de statistică pentru a ilustra deplasarea generală a centrului de greutate a populaţiei S. Foarte utilizat. Acest indicator devine însă inutil acolo unde distribuţia populaţiei este relativ constantă de-a lungul mileniilor (Egipt. John Wiley&Sons. Pot fi însă utilizaţi şi pentru analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oricărei populaţii. vârste. Robinson. curba se apropie de laturile pătratului astfel obţinut.

poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilanţului general al populaţiei (bilanţul natural sau bilanţul migratoriu). acest indicator se exprimă sub forma unui gradient care are drept punct de plecare puternica aglomerare urban-industrială din bazinul Rinului (Olanda. La nivel mondial. 25 Conform B. încă din antichitatea timpurie câteva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertilă). R. Originea speciei umane a suscitat în ultimele secole un interes deosebit. Această analiză este urmată de examinarea variaţiilor relative ale populaţiei. La fel de utilizat este potenţialul de populaţie. Distribuţia inegală este foarte strîns legată dintotdeauna de inegalităţile de dezvoltare28. pentru fiecare perioadă intercensitară : V=P1-P0. conform incidenţei factorilor naturali sau socio-economici. P1. Originea omului. în Asia. PUF. apariţia formelor superioare de organizare socială etc. idem 27 Încă din mileniile VII-III î.McEvedy. prezenţa unor puternice concentrări fiind de natură să o distorsioneze. Din focarul african.Leakey. 1972 14 . populaţia la începutul perioadei. Atlas of World Population History. Paris. Rezultatul. care grupează dintotdeauna o parte infimă a populaţiei Terrei. subsolice. s-au constituit arii de concentrare timpurie a populaţiei. în care V. cu toate vicisitudinile naturii şi ale istoriei. Cartografierea potenţialului de populaţie nu corespunde întru-totul cu distribuţia spaţială a acestuia. în care n este j= 1 numărul de locuri j. 26 Milford Wolpoff este principalul susţinător. materializat prin descoperiri paleontologice şi arheologice care au condus la un consens destul de larg în jurul teoriei monocentrice (out of Africa)25.2. Routledge.1). Cel mai utilizat este coeficientul de variaţie : cv = P1 mediu anual de creştere : ra = (P1− 0) − c P 1 P0 − 1 şi ritmul 100 unde rac este ritmul sau rac =P1 − 1 * P0 t − 1 anual de creştere iar t este durata perioadei luate în calcul. prin efectele sale : sporirea bazei subzistenţiale a populaţiei. 1978 28 Asupra acestui subiect utilă este lectura lucrării Géographie de l’aménagement.Merlin. negativ sau pozitiv. policentrică sau multiregională26 care susţine existenţa mai multor arii de formare a lui Homo sapiens sapiens. Penguin Books. încă de atunci.e. Humanitas. Aceste concentrări s-au format de cele mai multe ori în regiune bogate în resurse agricole sau. esenţialul populaţiei mondiale. nordul Africii. Astfel. Middlessex.Jones. multe rezistente în timp.Factorii distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Glob Această componentă a analizei geografice a populaţiei rezultă din evoluţia procesului de populare (formare a ekumenei). este variaţia. mai tîrziu. Conform acestei teorii. fără a se aduce argumente convingătoare în afara unor speculaţii logice. Paralel. Belgia şi vestul Germaniei). presupun analiza variaţiei absolute a populaţiei fiecărei unităţi geografice. Cîmpia Indo-Gangetică şi Marea Cîmpie Chineză. Human evolution în Companion encyclopedia of geography. PUF. C. la distanţă de nucleele asiatice şi având o evoluţie diferită în timp27. Expresia sa matematică cea mai curentă este următoarea : Pi =∑Dij . a cărui dinamică şi intensitate se manifestă variabil în profil cronospaţial. London 1996 şi R. M este masa (populaţia) iar D este distanţa. prin difuziune succesivă. care adăpostesc. Un moment cheie în constituirea acestor concentrări a fost revoluţia neolitică. dimpotrivă. care dă măsura interacţiunii virtuale a populaţiei dintr-un punct i cu populaţia dintr-o sumă de n M j locuri j. P.Leakey. prezenţa Chinei şi a Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonică urmat de cel european. în Europa. în timp ce Antarctica rămîne practic în afara ekumenei (tab. specia umană s-a format în aria platourilor înalte din estul şi sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar. Paris. cf. La polul opus se situează Oceania.n. George.d)indicatorii variaţiei distribuţiei spaţiale. sudul şi centrul Europei. II. Inerţia demografică este caracteristică şi unor regiuni în care omul s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil. este susţinută o altă teorie. Bucureşti.. inerţia demografică. S-au constituit astfel. populaţia la sfârşitul perioadei luate în calcul şi P0. 1988 ca şi Population et peuplement a lui P. cf. 1994. Intervine în această situaţie. cazul văii Nilului inferior.R. platourile înalte ale Americii Centrale şi de Sud. Wood.

Pentru prima oara în ultimele milenii s-a produs. care înregistra un uşor avans faţă de Asia.6 9.3 .4 .3 8.8 5.01 . a rămas sensibil în urma acesteia după 1950. fiind urmate la mare distanţă de Africa şi America.2 4. o schimbare de asemenea proporţii în distribuţia populaţiei.2 8.6 1.3 .4 .1 7.3 0.7 5.9 .12 .8 7.05 . Astfel.5 .7 4.15 .8 2. între –5000 şi 2000 (%din populaţia Terrei) Contin 0 1 1 1 1 1 2 2 entul/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 Asia 5 6 6 6 6 6 5 5 6 6 8.2 8.1 0.5 TERR 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 A 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 Surse: J.1 . fenomen care nu poate rămîne fără urmări pe plan social-politic în viitorul apropiat.3 .05 loc/km2 la 45.N.7 3.2).1 : Distribuţia populaţiei.4 5.03 .1 Africa 1 1 1 1 1 7 7 8 1 1 5.1 7.5 .5 A 0 0 0 0 0 0 3 8 2 2 merica .2 :Densitatea generală a populaţiei.1 0. pentru suprafaţă şi populaţia din 2000 şi 2003 Trebuie remarcat faptul că Europa.3 .2 .2 .4 .4 5.5 .2 .1 6.4 2.6 0. acest indicator surprinde destul de fidel evoluţia procesului de populare (tab.7 3. cu densităţi extrem de reduse aflându-se Oceania.4 .5 0. C.4 . pe continente. ONU.5 .2 .3 .1 Af 0 0 0 1 1 2 3 7 2 4 rica .7 .5 3.Aceeaşi distribuţie inegală se păstrează şi în cazul densităţii generale a populaţiei.4 Europ 2 1 1 1 1 2 2 2 1 9 a 1.4 6.Jones.7 . Fără a fi foarte exact.7 .0 5.0 1.2.3 1.3 2.6 .7 .7 Ocean 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ia .6 .35 .0 9. World Population Data Sheet. Tabelul nr.Biraben.7 .3 9. la nivel continental.2 3.21 .8 .2 3.McEvedy & R.3 29 15 . devansat în prezent de America şi de Africa.3 Ameri 2 3 3 3 3 2 9 1 1 1 ca . fapt ilustrat şi de reducerea drastică a proporţiei „bătrânului continent”./km2) Co 0 1 1 1 1 1 2 2 ntinentul/ 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 anul e st.2 . la polul opus.2 .1 6. Asia şi Europa s-au situat totdeauna mult peste medie29 (în condiţiile în care acestea înglobează spaţiile mai slab populate ale Federaţiei Ruse). PRB.4 7.3 Eu 0 1 3 5 7 1 3 4 6 6 ropa . Asi 0 1 2 5 6 1 2 3 8 1 a .9 . Faţă de aceste valori.3 2. fenomen explicabil prin scăderea dramatică a creşterii naturale a populaţiei.08 . principalul indicator utilizat pentru a exprima sintetic acest aspect. media globală a evoluat între cele două extreme temporale de la 0. Tabelul nr. pe continente între –5000 şi 2000 (loc.3 6.7 .4 10.2 .6 5.

putem întîlni o mare varietate de tipuri de densităţi.Oc eania TE . geometria fractală. la scară geologică. estică şi vestică.Baudelle.6 1. masată în emisfera nordică. ponderea emisferei nordice a fost chiar mai ridicată. World Population Data Sheet. atât în Mongolia cât şi în China vecină. Geografia studiază astfel în primul rând raţiunile care conduc la apariţia acestor diferenţieri chiar dacă inegalitatea populării Planetei este încă o „engimă” sau este supusă unei „ordini secrete”(Pumain. au fost treptat înlocuite cu o analiza factorială care statuează faptul că mediul nu poate exercita decât influenţe care nu sunt obligatoriu insurmontabile de către om31. Pot fi deosebiţi şase vectori naturali care pot ghida repartiţia populaţiei la nivel planetar : a)Repartiţia inegală a suprafeţelor emerse şi a celor submerse Rezultat al interacţiunii îndelungate. 16 . rezultate din îmbinarea unor factori extrem de numeroşi şi diferiţi. G. Cunoaşterea principalelor resorturi prin care cele două mari categorii de factori – naturali şi antropici. ultima acoperind doar Americile şi porţiuni restrînse din Africa. 2000.3 . Paris. Géographie humaine. mai ales în condiţiile unor societăţi avansate. considerând că acestea impun limitele relativ fragile ale ekumenei 32. 31 Cf. A.Factorii naturali ai distribuţiei populaţiei: Multă vreme a dominat o viziune deterministă care căuta „legi naturale” care să explice prezenţa extrem de diferenţiată a omului pe Pământ. PUF.1 1 0 .01 0 . respectiv.4 . constituie unul din subiectele cele mai incitante ale geografiei populaţiei. Ceea ce diferă este însă intensitatea prezenţei umane.62 .8%) unde se concentrează şi cea mai mare parte a populaţiei mondiale (87. de populare difuză. 2000). Hotărâtor pare totuşi complexul de factori social-economici. Emisfera estică 30 Cf. Cercetarea modului în care s-au îmbinat aceşti factori în conturarea unor arii de intensă populare sau. a forţelor tectonice. Este motivul pentru care nu dispunem încă de o teorie generală explicativă. PRB. Géographie du peuplement. repartiţia populaţiei presupune existenţa unor arii de concentrare şi a unor gradienţi de dispersie dar în timp ce în primul stat valorile densităţii în ariile de maximă concentrare abia depăşesc 100 loc/km2. Unii autori.McEvedy.5 2 3 . Mult timp. formând structuri identice.5 1 1 . citaţi de Baudelle. Le Bras.George. Paris. fără a putea vorbi de o determinare exactă.05 .3 3 0 . mediu ospitalier (sănătos) – densitate ridicată sau mediu inospitalier (dificil) – densitate redusă. susţin că distribuţia populaţiei este de natură fractală30. Un rezultat similar se obţine prin raportarea populaţiei la cele două emisfere meridiane. Paris. Europa şi Oceania.2. 32 P.6 5. La orice scară. populaţia se distribuie de aceeaşi manieră. acest factor intervine prin dispunerea preponderentă a masei continentale în emisfera nordică (75. Astfel.4% în anul 2000). pentru suprafaţa şi populaţia în anii 2000-2003 Schimbând scara de studiu la nivel continental. între nivelul tehnic al civilizaţiei şi densitatea populaţiei existând o evidentă corelaţie.7 8. Merlin (1997) numeşte aceste influenţe. Fractalii constituie obiectul uneia din cele mai noi ramuri ale matematicii.2 2 0 . constrângeri şi riscuri. aşa cum se întâmplă în cazul dinamicii populaţiei. 1988. dimpotrivă. în curs de atenuare.3 Surse : C.Merlin. Distribuţia inegală a populaţiei emisferelor nordică şi sudică. acţionează în diferenţierea distribuţiei spaţiale a populaţiei devine astfel imperativă. îşi are originea în popularea diferenţiată : mai timpurie şi mai intensă în Lumea Veche.7 .40-60. regional sau naţional. Métier de géographe. ONU. Masson.1. Relaţiile cauzale simpliste de tipul.7 4 4 6 RRA . II.05 0 0 .2 0. 1997. pp. în conformitate cu noile teorii ale organizării materiei. P.7 6 0 . mai tardivă şi mai discontinuă în emisfera sudică. în celălalt stat se dajunge la valori de peste 2000 loc/km2.Colin. doar explozia demografică din ultima jumătate de secol reuşind să reducă din diferenţă.1 0 0 .

4 2.6 5.0 146 95 60 30 78 0 30-20 362 402 150 37.1 745 67 40 33 95 10-0 398 442 100 22.5 1. Nor 9 9 9 9 9 9 9 9 8 8 7 dică 2.2 141 15 40 33 2 20-30 362 402 919 22.2 1.4 7.8%din suprafaţă în 2000).1 7.9 1.N. 4) Tabelul nr.7 .1 4.1 5.3 2.7 5.McEvedy & R.a fost şi rămîne mult mai populată (82.8 4.3 390 38 10°lat S 40 67 18 10-20 386 429 953 22.2 . PRB.8 Ves 1 1 9 9 9 8 1 1 1 1 3 tică 0.7 0 0 60 11 4 70-60 169 188 129 69.5 5.1 731 46 80 22 53 40-30 327 364 152 42.8 0. 6.2 5.7 1.4 .4 0.2 Esti 8 8 9 9 9 9 8 8 8 8 6 că 9.4 7.9 .1 .2 Surse: J.4 4. C. World Population Data Sheet.3.6 2.3 :Distribuţia populaţiei pe emisfere.4 :Densitatea populaţiei pe zone latitudinale în anul 2000 Zona Lun Sup Usc Usc Pop Densi gime* rafaţa at at (% din ulaţie tate (km) (km2) (mii total (milioane) (loc/km2) km2) zonă) 90348 386 281 7.6 2.8 0.3 7.6 410 41 40 67 14 0398 442 103 23. ONU.7 2.4 154 102 40 67 52 0 20-10 386 429 111 26.5 .9 .8 Sud 7 4 3 5 4 4 7 9 1 1 2 ică .3 .6 9. între –5000 şi 2000 (% din populaţia mondială) Emi 0 1 1 1 1 1 2 2 S sfera/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 upr.3 8.8 175 19 40 67 9 17 .3 0 0 80°lat N 0 7 80-70 103 115 342 29.9 2.6 7.2 . pentru suprafaţă şi populaţia la nivelul anului 2000 şi în perspectiva anului 2025 Tabelul nr.8 .7%din populaţie pe 68.0 368 26 60 11 77 50-40 282 314 160 51.nr.0 18 1 20 00 72 60-50 229 255 142 56.Jones.5 .Biraben. colonizarea Americilor fiind compensată de creşterea populaţiei asiatice şi africane (tab.

1 0. la peste 5000 m aşezările fiind aproape exclusiv temporare (tab. iar în perioada contemporană se adaugă izolarea şi accesul dificil (în trecut zonele înalte aveau însă rol de adăpost. b)Altitudinea Înălţimea este. Tabelul nr. Ou se trouve le centre du monde. În zona intertropicală se produc inversiuni. Favorabilitatea se referă în aceste cazuri în primul rând la utilizarea agricolă. sub 500 m (76.Brunet.30-40 60 40-50 80 50-60 60 60-70 20 70-80 60 80-90 0 Total 327 40 282 22 229 11 169 00 103 11 348 7 363 7 314 255 188 6 115 4 386 7 400 357 176 144 793 386 0 11.0 1. Cea mai mare parte a populaţiei Globului locuieşte la altitudini joase. Sursa: R. ambele înglobând spaţii extinse nefavorabile locuirii (Antarctica. pentru anul 2050 estimează o sensibilă creştere a ponderii emisferei vestice (17.5). 33 Este cazul platourilor andine.). Limita superioară a prezenţei umane coboară odată cu latitudinea. nr.7 68. Yemen etc. Abisinia.U. posibilităţilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri sărace.). Acest aspect este foarte important în regiunile tropicale aride. alături de climatul moderat de altitudine asigurând condiţii de viaţă mai salubre. 18 . în zona temperată nedepăşindu-se 2000 m iar în cea arctică 200 m (în Islanda).5 :Distribuţia populaţiei pe trepte altitudinale în anul 2000 (% din populaţia totală) Cont Suprafaţă Populaţie inentul > > > < > > > < 200m 500m 1000m 1000m 200m 500m 1000m 1000m Asia 3 1 1 3 6 2 1 6. zonele înalte se disting şi prin umiditatea mai ridicată. În zona tropicală sunt atinse valorile maxime (5130 m în Bolivia). mai favorabile locuirii decât Amazonia vecină similar platourilor est-africane faţă de pădurea congoleză sau insulei Jawa faţă de insula Kalimantan.2%) fără a se ajunge la o corespondenţă cu ponderea din uscatul terestru. Mappemonde.9 100.N. în special între Ecuator şi Tropicul Racului. 75° etc.7 1 7. Pe zone latitudinale se aşteaptă însă o glisare continuă spre sud a celor mai ridicate valori ale densităţii.50/1998 Prognozele O. un factor limitativ.nr. presiune scăzută. 73 6 Sub 0 0 0 18 17 Sub1 0 0 0 509 145 28. datorită dificultăţilor de adaptare fiziologică (frig. uşor erodabile). în general. unde unele zonele montane se disting prin concentrări masive de populaţie (Ruanda-Burundi. domeniul de acţiune al unor agenţi patogeni33. Adesea. altitudinea devenind un factor favorizant faţă de ariile joase.9%) şi mai ales a celei sudice (14. concentraţie redusă în oxigen).5 605 42 836 382 7 *lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°. Groenlanda şi insulele arctice etc. de refugiu).8%).

-J.3 2 . O situaţie similară caracterizează şi regiunile colinare. Asupra particularităţilor regiunilor litorale poate fi consultată.5 3 3.2 3 9.6 . între zone cu un potenţial similar. 6 31 .2 2 8. practicii tradiţionale a riziculturii. Pentru anul 2050 se estimează depăşirea pragului de 50% la nivel mondial34.U. La population mondiale.5 7. A. Géographie humaine des littoraux maritimes. S. combinat în general cu altitudinea şi cuvertura de sol.6 31 .6 3 1. Asia se distinge printr-o neconcordanţă extremă între dispunerea treptelor altitudinale şi distribuţia populaţiei.7 6. tendinţele moderne converg spre concentrarea litorală.4 3 3.4 1 3. sunt de multă vreme sediul celor mai importante concentrări umane.1 0. Noua Zeelandă sau America de Nord. în Europa. precum cele hercinice din Europa. au devenit foarte atractive). Readers Digest.3 4 0. sediul agriculturii coloniale de plantaţie şi al marilor concentrări urbane. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate mai ridicată pentru locuire (pante mai reduse. 1997.) şi în cele în curs de dezvoltare (în China de ex. ca efect al populării mai tardive a acestora din urmă sau a absenţei unor sisteme agricole montane. valorile maxime fiind caracteristice Oceaniei (84%). ca urmare a favorabilităţii presupuse de relieful plan.4 2 5. Primele mari aglomerări umane s-au constituit tocmai în zonele 34 Conform unor calcule estimative. datorată atât unor sisteme agricole policulturale.2 2 6. Nivelul maxim al populării a fost înregistrat aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. 1 12 7.0 2 8. sediul vechilor civilizaţii precolumbiene. litorale. 1999.9 1 2.Colin.Cea mai vizibilă concentrare în regiunile joase caracterizează în prezent Oceania unde intervine atît climatul extrem de arid din interiorul Australiei dar şi caracterul maritim al populaţiilor pacifice.5 1 8.9 2 1.2 1 3. A.3 2 8.1 1 6 1. La nivel planetar există diferenţe majore.1 1 4. Astfel J. mai ales în cazul comunităţilor agricole tradiţionale. de câmpie.4 2 7.6 8 . Americile se disting prin concentrarea la cei doi „poli” : în regiunile joase. în regiunile înalte.6 6 6.Colin. soluri mai fertile etc.3 9 .3 5 . fenomen ale cărui consecinţe sunt în mare parte imprevizibile. în contextul eploziei demografice după care s-a înregistrat o tendinţă continuă de depopulare. complexe. 38% din populaţia mondială trăia la minimum 100 km de litoral. cât şi prezenţei unor bogate resurse subsolice sau forestiere. PRB. În zonele muntoase mai înalte din Europa. Unii autori propun valori care ar atesta o concentrare excesivă în zona litorală dar care nu rezistă unei analize corespunzătoare distribuţiei reale a populaţiei. concentrarea acesteia în regiunile joase fiind imputabilă. multe studii indicând o creştere a ponderii populaţiei din zonele de coastă la nivel mondial în următorul secol.3 8 8. c)Climatul Condiţiile climatice formează un factor esenţial.5 1.-L. J. unele masive au cunoscut o nouă „colonizare” pe parcursul ultimului secol ca urmare a valorificării potenţialului hidroenergetic sau turistic (Alpii îndeosebi).5 5 1. Situaţia Africii este oarecum similară. Americilor (45%) şi Europei (41%).7 1 1. au cunoscut o intensă umanizare. intervenind şi salubritatea regiunilor mai înalte. World Population Data Sheet. zonele muntoase sunt relativ bine populate faţă de cele din arhipelagul nipon. 1998.) ca şi bazinele intramontane.6 1 0.6 Surse : Nouvel Atlas Universel. Bavoux. complet dependente de variaţiile parametrilor higrotermici.0 1 4 8. unde chiar şi provinciile costiere tradiţional furnizoare de imigranţi.1 1 5. ca Shandong. În ambele continente. Astfel. propune o pondere irealistă de 60% a populaţiei care ar locui la mai puţin de 20 km de coastă ! Faptul că regiunile litorale sunt atractive.1 2 8. Regiunile joase.A.0 3 2. opuse celor interioare mai repulsive se verifică într-adevăr şi în ţările dezvoltate (Franţa. 2000 Multă vreme.3 2 2. imputabilă accesibilităţii reduse. la nivelul anului 2000. cel puţin în sud-est.3 Eur opa Afri ca Ame rica Oce ania TER RA 9. ONU.0. Astfel.3 0. 19 .4 2 0.0 8. masivele muntoase joase. Mathieu.8 5.2 2 4.

În acest mod se explică formarea concentrărilor umane amintite în Valea Nilului sau în Mesopotamia.127-146. muntoase sau de platouri. 20 . Pe ansamblu. consolidându-se continuu (40%din populaţia Globului la finele antichităţii şi peste 50% în anul 2000). vegetaţia sau solurile. 2000). mediteranean sau continental moderat) din partea central-vestică a Europei care adaugă încă 10%. Indului). 35 Cf. citat de Baudelle. unde acest fenomen este explicabil prin conjuncţia unor factori istorici.Lamarre. situaţia se inversează. omul s-a adaptat şi în condiţii extreme. Constrâns de condiţiile naturale sau de cele sociale. în funcţie de distanţa faţă de ţărm şi de densitatea proprie fiecărei zone climatice a fost observată opoziţia netă între regiunile litorale şi cele interioare. putându-se adapta sezonier şi la temperaturi care depăşesc aceste limite. corelat cu particularităţile socialeconomice impuse de sistemul de cultură bazat pe orez (rizicultura). ariditatea şi căldura umedă sunt vectorii prin care climatul limitează distribuţia populaţiei. Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice a cunoscut anumite variaţii de-a lungul timpului (tab. Originară din zona tropicală. pentru 1950. prin intermediul irigaţiilor. 1999. Pornind de la astfel de constatări. cu 16. în zonele aride suprapuse climatului tropical sau subtropical. specia umană preferă temperaturile cuprinse între 10-30ºC. Cu toate acestea. Aceasta din urmă concentra în 1900 aproape 2/3 din populaţia Globului. Astfel. Climats et sociétés. faţă de numai 0. fiind favorizată nu atît de condiţiile climatice cât de dezvoltarea social-economică de excepţie. condiţiile climatice sunt în bună măsură responsabile de constituirea celor mai mari aglomerări umane de pe Terra – cele din Asia Musonică.6). există spaţii extinse afectate de astfel de condiţii în care prezenţa umană este foarte intensă aşa cum se întâmplă în Asia de Sud-Est. faţadele orientale fiind cele mai populate (H. pluviometrice şi higrotermice. a permis salturi însemnate în productivitatea şi calitatea produselor agricole. citat de Baudelle. doar unele comunităţi primitive fiind adaptate cu succes acestei constrângeri (pigmeii sau unele populaţii amazoniene). este prezenţa apei în cantităţi suficiente pentru practicarea agriculturii şi asigurarea necesarului fiziologic. A. la începutul erei creştine locuiau aici 2% din populaţia mondială. recuperând diferenţa care o separa în trecut de zona temperată. cu efecte imediate în creşterea populaţiei. 2000). considerând uscatul terestru ca fiind continuu. Esenţială.D. Prin urmanre. din combinaţia cărora rezultă un potenţial deosebit care privilegiază zonele de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială sau dintre savană şi regiunile înalte.Hambloch. zona intertropicală deţine în prezent mai mult de jumătate din populaţia mondială.38. a deficitului de umiditate în primul rând. combinaţia dintre căldură şi umiditate pare o condiţie ideală pentru viaţă dar aceasta limitează capacitatea de acţiune a omului. dar mai ales contrastele foarte puternice între faţadele continentale : în zona temperată. pp. Astfel frigul. Rolul climatului poate fi descompus în trei tipuri de constrângeri : termice. La un loc aceste regiuni abia depăşesc 10% din suprafaţa uscatului terestru35.7% din populaţie zonele climatice subtropicale umede. aflată de altfel la baza decalajului dintre „Nord şi Sud” la nivel planetar. Multe dintre aceste concentrări subzistă încă (văile Nilului. mediteraneene şi temperate umede (J. unde necesitatea depăşirii constrîngerilor naturale.9% din uscatul terestru şi 52. pentru care omul găseşte cu mai mare uşurinţă soluţii. care creditau. Ariditatea este un factor mai puţin limitativ. dar sunt şi cazuri în care acestea şi-au redus ponderea (cazul Mesopotamiei.Colin. A priori. Contextul climatic intervine şi în Africa subsahariană în corelaţie cu alţi factori precum altitudinea. faţadele vestice sunt mai populate în emisfera nordică decât cele estice. pp. Acest fapt a devenit evident de timpuriu. Paris. Aceasta ascunde însă concentrarea excesivă a populaţiei mondiale în două contexte climatice deosebite : climatul musonic din sudul şi sud-estul Asiei unde trăieşte 55% din populaţia mondială şi climatul temperat (oceanic.6% în prezent). în zona arctică sau în cea tropicală aridă dar esenţialul populaţiei mondiale s-a concentrat totdeauna în limitele unor domenii climatice care corespund măcar parţial exigenţelor termice amintite. Este şi rezultatul unor estimări mai vechi. s-a încercat construirea unui model teoretic de distribuţie a populaţiei. favorizând dezvoltarea unor agenţi patogeni. în zona tropicală.de climă tropicală aridă.Staszewski.

1 ub 0.1 ub 0. nordică 1. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi.Totuşi. activitatea umană subzistenţială. 0. 0. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. Tabelul nr.La polul opus. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli. 39 Cazul Saharei Centrale. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate.2 2.1 9 Intertropic 4 4 4 4 4 3 53. legat de condiţiile climatice. 0.5 7.6 :Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice între –5000 şi 2000 (% din total.1 0. 21 . 2000 La polul opus. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic.7 sudică 8 1 1 1 1 9 Rece 0. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. legat de condiţiile climatice.5 8.6 2 2 2 2 1 Temperată 3 5 5 5 5 6 44. Deşertului Gobi. ONU. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic.4 9. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate37. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia.1 0. Un alt factor limitativ. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme. 0. Australiei de Vest etc. cu caracter semipermanent36. În concluzie. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate39. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole.9 3 Temperată 5. Cazul Saharei Centrale. 0. Deşertului Gobi. defavorizată de popularea tardivă. 0. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli.1 ub 0. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă.1 ub 0. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare.6 9. defavorizată de popularea tardivă. World Population Data Sheet. Readers Digest. 38 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. 0. la 78°N şi la 56°S.2 0. cu caracter semipermanent38. 1999. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. ală 4. exclusiv Antarctica şi Groenlanda) Zona S 0 1 1 1 20 climatică/Anul uprafaţ 5000 000 500 900 00 a Rece 1 0. 0. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. 1. limitarea optimului 36 37 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. PRB. Un alt factor limitativ.4 0. Australiei de Vest etc. climatul se manifestă în distribuţia populaţiei prin două direcţii : limitarea condiţiilor propice dezvoltării agroculturii.Totuşi.4 8. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. este şi ariditatea. 0. la 78°N şi la 56°S.3 1. este şi ariditatea.1 Surse : Nouvel Atlas Universel. 0.1 nordică 6. S s S s s sub sudică 8 ub 0. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole.

42 Cazul mlaştinilor pontine de pe coasta tireniană a Italiei sau a câmpiei Myzeqe din vestul Albaniei 43 Cf. Cîmpia costieră Malabar trece de 700 loc. care se înmulţesc rapid în apele oxigenate din apropierea casacadelor. care beneficiază de pe urma complementarităţii resurselor dar şi de rolul lor de refugiu pentru populaţiile din regiunile mai joase în trecut. Géographie de la population. a fost eliminat prin asanare şi drenare în ultimele secole 42.. fără contraste pluviometrice majore dar cu o fertilitate diferenţiată a solului. aşa cum explică situaţia din Asia musonică43. regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice. peste care incidenţa unor maladii. Mg. 22 . localizate în cîmpiile aluvionare. endemic altădată şi în zonele mediteraneene joase. agentul malariei (sute de milioane de bolnavi). există şi capacitatea de limitare sau chiar de eliminare a agenţilor patogeni.P. bogate în elemente minerale esenţiale pentru practicarea unei agriculturi productive (Ca. aşa cum este cazul mai ales în sudul Asiei. Oceania. zonele de populare tradiţională din regiunea prehimalayană au cedat locul regiunii piemontane Terai. un prag de densitate. Persistenţa acestor agenţi patogeni este legată de fapt şi de slaba prezenţă umană în unele zone tropicale umede. obligând practic populaţiile locale să practice agricultura itinerantă. mlăştinoase. de câmpie sau piemontane. 1953). Plon. atrasă de solurile mai fertile şi posibilităţile de schimb transfrontalier. unele regiuni ale Africii. regiunile colinare sau muntoase. În prezent această maladie şi-a restrîns aria de acţiune la Africa subsahariană şi unele regiuni din sud-estul Asiei. În acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic între marile cîmpii şi regiunile vecine.Beaujeu-Garnier. din lungul marilor fluvii sau în deltele acestora. situat în jurul valorii de 30 loc/km2./ km2. foarte fertile. în perioada contemporană se manifestă tendinţa de concentrare a populaţiei în zonele mai joase. frecvente în Africa. 40 41 Expresia aparţine geografului francez Max Sorre (Les fondements biologiques de la géographie humaine. Paludismul (malaria). după expresia medicului brazilian Carlos Chagas41. unde agenţii patogeni pot deveni factori limitativi ai procesului de populare. 456 pp. Atunci când populaţia este suficient de numeroasă pentru a stăpâni şi amenaja natura sălbatică. Prezenţa solurilor fertile explică multe dintre marile concentrări umane ale lumii precum cele din Asia Musonică. cu soluri mai sărace şi mai mobile sunt mai slab populate dar există şi excepţii : regiunile piemontane sau submontane din zona temperată nordică. regiunile muntoase cu substrat vulcanic (vestul Camerunului. favorabile dezvoltării unor agenţi patogeni. unde zonele înalte constituiau în trecut un refugiu pentru populaţii mai arhaice45./km2 45 În Nepal de exemplu. uşor degradabile. d)Fertilitatatea naturală a solului Este un factor care s-a impus începând cu neoliticul. cazul Laosului cu numai 21 loc. Mascarenele sunt dens populate (932loc/km 2 în Jawa. insule precum Jawa./km2. În zonele umede. dependenţi de contextul climatic. scade vertiginos. Masson.Gourou. În Africa. situaţie frecventă în sud-estul Asiei. munţi)44. 609loc/km2 în Mauritius etc. le monde tropical. nu sunt capabile să susţină densităţi mari. regiunile cu soluri lateritice (feriiluviale). precum boala somnului. circulatoriu şi urinar (sute de milioane de bolnavi). unde se concentrează deja 50% din populaţie. se pare./km2 iar în ariile mai izolate chiar mai puţin. Ruanda-Burundi) sunt dens populate (peste 200 loc/km2). Cîmpia Indo-Gangetică are o densitate de peste 600 loc. Paris. 1954. slab drenate. Există. Viaţa în acest mediu devine astfel destul de dificilă. face ravagii ţînţarul anofel. Antile. Tot în aceste regiuni sunt frecvente schistosomiazele care provoacă boli ale aparatelor digestiv. bilharziozelor respiratorii produse de viermii trematozi şi onchocercozelor care provoacă orbirea fiind generate de viermii transmişi de muşte. 1982. impusă de complexele patogene40.) spre deosebire de altele vecine (Kalimantan cu numai 21 loc/km2 de ex. Poate fi adăugată o a treia direcţie. sisteme de relaţii într-un circuit natural care include şi omul. fiind sărace în substanţe minerale. Terres de bonne espérance. De regulă. anchilostomiazelor digestive produse de viermii nematozi. o adevărată „epopee”. Sunt cunoscute cazurile muştei tsetse care provoacă boala somnului. În statele cu un relief dispus în trepte altitudinale. mai înalte (platouri. Nu întîmplător. Acestea sunt specifice zonelor intertropicale umede în primul rând. Citat de J. Haiti. spre deosebire de Podişul Deccan sau Podişul Yunnan care abia depăşesc 100 loc.fiziologic al fiinţei umane. În contrast. Masson. K). odată cu trecerea la cultura plantelor. în anul 2000). 44 De exemplu. de la graniţa indiană. Marea Cîmpie Chineză depăşeşte 530 loc/ km2.

vizibilă mai ales în Europa dar şi în Lumea Nouă. chiar în condiţiile unor soluri mai puţin favorabile practicării agriculturii. doar tehnicile de asanare şi drenare din epoca modernă reuşind să le pună în valoare. s-a constatat o reducere continuă a densităţii (în unele sectoare ale Bazinului Parizian de ex. Silezia. graţie accesibilităţii ridicate care canalizează în lungul lor marile axe de comunicaţie. Tot apa creează şi concentrările areale din unele mici depresiuni. forme de utilizare intensivă a terenurilor. Indus. Ruhr. Amudaria. cu un climat excesiv (arid sau arctic). cum se întîmplă frecvent în zona mediteraneeană. e)Resursele de apă Completează de obicei factorii pedoclimatici. capabile să susţină vaste sisteme de irigaţii (Nil. Prezenţa apei poate fi la originea unor concentrări axiale. Acest factor s-a impus în epoca modernă ca un efect al revoluţiei industriale. regiunile relativ plane cu soluri sărace. în Franţa sau Lüneburg în nordul Germaniei).U. pretabile unei agriculturi performante. în special la contactul cu zonele joase unde sunt localizate masiv livezile şi viile.A. Atracţia exercitată de văile marilor râuri este o constantă a evoluţiei sistemului de populare în perioada contemporană. Mari suprafeţe din această categorie au fost de timpuriu amenajate în Asia Musonică. nisipoase. ating densităţi reduse (Sologne la sud de Loara. solurile pot fi amendate prin chimizare. Astfel s-au format. favorizată de practicarea riziculturii iar în Evul Mediu şi în unele regiuni ale Europei (Ţările de Jos. mai ales în secolul al XIX-lea. predinarice. etc. fiind responsabile de formarea unor concentrări de populaţie în regiunile aride din zona tropicală sau temperată. marile concentrări de tip urban-industrial din bazinele carbonifere ale Europei (Yorkshire. În plus. Geneza acestor concentrări este determinată de utilizarea complexă a resurselor carbonifere : 46 Un caz foarte cunoscut şi des citat este cel al contactului dintre Podişul Getic şi Câmpia Română 23 . Este cazul zonei de contact dintre Cîmpia Germano-Polonă şi masivele hercinice (Börde). Peninsula Arabică) sau din micile cîmpii litorale situate la gura de vărsare a unor rîuri de dimensiuni modeste. Eufrat. Mecanizarea agriculturii şi creşterea dimensiunii exploataţiilor au creat astfel densităţi extrem de reduse în Vestul Mijlociu al S. În contrast.) sau al piemonturilor de la baza lanţurilor muntoase tinere. cu excepţia cazurilor în care aceste resurse sunt localizate în arii izolate. aflate de multe ori în inima deşertului (Sahara. Fertilitatea solului nu mai este în perioada modernă un factor de concentrare a populaţiei. utilizate de timpuriu de către colectivităţile agricole. Regiunile colinare din zonele temperate posedă totuşi valenţe multiple. Sîrdaria etc. mai complexe decât cele din zona tropicală.). şesurile aluviale) fiind frecvent evitate. din Platoul Iranian sau din Asia Centrală. Tigru. Astfel. mai ales în Spania (cunoscute sub numele de huertas). f)Prezenţa unor resurse energetice şi minerale abundente Este un alt factor natural responsabil de constituirea unor importante concentrări de populaţie. prealpine. înalte. Câmpia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planetei. şi Canadei iar în regiunile agricole cerealiere tradiţionale din Europa. regiunile mlăştinoase sau cele supuse inundaţiilor (deltele. reduc diferenţele impuse de fertilitatea diferenţiată a solului. Condiţiile specifice ale sistemelor agricole din zona temperată. în nordul Germaniei. impunându-se şi astăzi prin densitatea ridicată a populaţiei. Este o situaţie frecventă în Europa : zonele colinare subcarpatice. bazinul franco-belgian. Şi în zona temperată umedă resursele de apă pot impune concentrări în lungul teraselor marilor rîuri care asigură totodată şi soluri fertile sau în lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologică46. Doneţ etc. Abundenţa apei nu este totdeauna un factor de concentrare a populaţiei.). odată cu difuziunea acesteia în regiunile temperate ale Europei şi Americii de Nord.Şi în zona temperată pot fi constatate diferenţieri legate de fertilitatea solului. Se produce astfel o tendinţă de concentrare axială a populaţiei. capabile să conducă la formarea unor concentrări masive de populaţie. care asigură alături de creşterea animalelor subzistenţa unor populaţii numeroase. preappennine. pe depozite loessoide se formează soluri fertile. landele Gasconiei. în lungul unor cursuri de apă importante.

. a fost depăşită rapid de către statele din vestul Europei.2. În întreaga parte de sud a Siberiei a apărut astfel o grupare de şapte oraşe cu cel puţin 500 000 locuitori (Novosibirsk. Krasnoiarsk. cu toată criza extracţiei carbonifere această regiune îşi păstrează ponderea în totalul populaţiei Germaniei fiind şi unul din principalele puncte ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă (conf.. Inerţia istorică are un rol important în menţinerea acestor concentrări dar nu trebuie neglijat şi faptul că structura activităţilor industriale a devenit tot mai complexă.Berger. regiuni sărace în resurse.siderurgie. dovedind relativa stabilitate a spaţiilor vide sau aglomerate la nivel planetar. Barnaul şi Kemerovo). cu rezerve bogate şi de calitate superioară – cazul bazinului vest-appalaşian./km2) 24 . 12 şi respectiv 46 loc. industria chimică etc. prin intermediul posibilităţilor tehnice de valorificare de care dispun comunităţile umane. mai ales cea feminină (mecanică. având drept consecinţă diminuarea necesarului de forţă de muncă. Dimpotrivă.Factorii antropici ai repartiţiei populaţiei: a)Sistemul social-economic 47 De exemplu. factorul morfologic şi prezenţa unor resurse subsolice nu pot genera legităţi ale repartiţiei diferenţiate a populaţiei. în special în contextul reducerii ponderii cărbunelui în favoarea hidrocarburilor. Problema „ţărilor negre”48. ramuri industriale capabile săatragă şi alte industrii consumatoare de energie. Brazilia. raportată la condiţiile acestei vaste regiuni cu un climat continental excesiv49. metal sau utilizând excendentul de forţă de muncă. 50 Cazul cel mai ilustrativ este cu siguranţă acela al Japoniei care atinsese încă de la 1500 o densitate de 45 loc.Collin.A./km2 în 1920 şi 344 în 2003 (la nivel mondial valorile fiind de 4./km2./ km2. Complexul biopedoclimatic. Exploatarea unor resurse poate conduce şi la o concentrare efemeră de populaţie. Deschiderea unor noi bazine de extracţie a cărbunelui. Assamului vecin. pe spaţii foarte extinse47. Progresul remarcabil al ultimelor decenii.2. sau compara Europa cu bazinul lui Mississippi degajând această impresie de „inegalitate şi anomalie”care-l conducea la aserţiunea că „densitatea actuală este mobilă şi provizorie”. pentru a depăşi 120 loc. Cel mai faimos exemplu al acestor contraste îl furnizează insula Jawa. Cu toate eforturile autorităţilor indoneziene de a reduce decalajul. aglomeraţia Ruhr. Aceşti factori se manifestă mai degrabă indirect. textile etc. mult pentru condiţiile din Siberia. aceste regiuni industriale rezistând astfel reconversiei impusă de criza activităţilor tradiţionale.U. situaţia multor exploatări auroargentifere din vestul S. regiunea Kemerovo./km 2. suprapusă acestei concentrări are o densitate de 32 loc. pays noirs 49 Astfel. dovedindu-se extrem de adaptabile cerinţelor economiei postindustriale. cu un potenţial pedoclimatic modest au ajuns să găzduiască masive concentrări de populaţie. dând impresia unor anomalii care nu pot fi explicate decât prin grila factorilor antropici. o povară încă pentru statele din blocul ex-sovietic. depăşeşte 10 000 km2 cu o densitate a populaţiei de 530 loc. Densitatea populaţiei poate atinge aici valori foarte ridicate. nu a mai condus la formarea unor concentrări masive de populaţie. mai ales în cazul unor rezerve reduse sau cu o importanţă economică specifică./ km2. Alaska sau Australia. peste 400 loc. Géographie humaine de l’Allemagne. 1997). nivelul tehnologic redus şi slaba coeziune socială pot constitui un handicap. Abundenţa unor resurse nu constituie obligatoriu un factor de concentrare. Kuzneţk.Cl. Omsk.). J. contrastul se menţine. O excepţie o constituie Siberia central-sudică unde construirea unor hidrocentrale de mari dimensiuni. cuplată cu extracţia unor bogate resurse carbonifere şi metalifere a condus la formarea unei concentrări importante. la medii naturale similare corespund de regulă densităţi foarte contrastante. În consecinţă. Încă Vidal de la Blache (1921) opunea Bengalul suprapopulat. Rolul factorilor naturali în distribuţia spaţială a populaţiei Globului a fost adesea exagerat./km2. mai uşor de exploatat şi cu un consum specific de mână de lucru mult mai redus. producţia de energie electrică. reduce caracterul concentraţionar al exploatării resurselor naturale. 48 Expresie preluată din literatura ştiinţifică franceză. II. A. frecvent chiar peste 1000loc. extrem de dens populată (peste 1000 loc/km2) faţă de imensul Borneo sau de Irian Jaya al căror mediu nu diferă prea mult. comunităţile aferente dotându-se cu o civilizaţie avansată şi cu o structură socială solidă50.

Societăţile moderne./ km2. cazul vastelor arii din interiorul insulelor Kalimantan sau Noua Guinee.Modul în care societatea umană îşi structurează existenţa şi utilizează resursele este cel mai important factor din această categorie dat fiind caracterul său activ./km2) aşa cum este cazul unor vaste zone din pădurea ecuatorială congoleză. unde densităţile depăşesc în prezent 1000loc. necesităţile de spaţiu vital fiind foarte mari. Asia Centrală etc.5 ori mai „întinse” decât în realitate. Tehnicile agricole utilizate diferenţiază însă aceste societăţi. pe de altă parte. cu condiţii de mediu similare sau de ce Pampas argentiniană. centralizat. societăţile bazate pe agricultura itinerantă. expresie a regimului funciar al latifundiilor moştenite din perioada colonială şi al interesului mai redus pentru modernizarea sistemului de cultură. chimizare şi selecţie genetică dar şi industrializării asociate creşterii populaţiei urbane. regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest. În această situaţie. cu un sistem de cultură simplu şi extensiv care impune permanent defrişarea de noi terenuri. organizat. sau din pădurea amazoniană. factor esenţial de intensivizare. Rareori se depăşesc în aceste condiţii 3 loc. Cele mai ridicate densităţi au rezultat în regiunile dominate de societăţi tradiţionale bazate pe utilizarea apei în scopul intensivizării producţiei agricole51. Valea Nilului îndeosebi. În contrast. Istoria demonstrează că orice schimbare a formelor de producţie şi a forţelor productive provoacă modificări semnificative în repartiţia cantitativă şi calitativă a populaţiei. populate de pigmei. Încă din Antichitate se atingeau valori superioare valorii de 100 loc/ km2 mai ales în Valea Nilului./km2. caracterizate prin reducerea rolului agriculturii în crearea densităţilor de populaţie. În Asia Musonică. Astfel se poate explica de ce platoul Dekkan este mult mai dens populat decât platourile din Zimbabwe. în ultimul caz fiind vorba de suprafaţa efectiv utilizată. 52 Densitatea rurală nu depăşeşte aici 5 loc/km2. sisteme de comunicaţii etc.). concentrarea populaţiei. densitatea populaţiei prezintă un caracter difuz (mai puţin de 1 loc. porci) completată de piscicultură. regim funciar. pe de o parte şi. adaptabil la condiţiile impuse de mediu. datorită creşterii productivităţii acestei activităţi prin mecanizare. se disting prin caracterul sedentar şi pot forma concentrări mult mai importante. extinderea „pe verticală” a suprafeţelor cultivate. graţie resurselor de hrană mai abundente şi mai sigure. Astfel. indus de costul redus de producţie permis de fertilitatea ridicată a solului şi de bogăţia păşunilor permanente. din cauza epuizării rapide a fertilităţii solurilor. aptitudini inovatoare. Studiul repartiţiei populaţiei devine astfel inseparabil de analiza nivelului de trai (George. societăţile primitive slab organizate nu folosesc toate resursele de care dispun. Corelaţia între productivitatea. prin aglomerarea populaţiei sau prin generararea unor ample deplasări. Societăţile agricole tradiţionale. în pofida unui potenţial agricol excepţional este aproape vidă52. a fost de multă vreme observată. 25 . fiind supuse unei mobilităţi permanente. populate de triburi amerindiene etc. un rol capital îl deţin tehnicile de încadrare (structuri politice. complexitatea şi eficienţa activităţilor umane. asigurându-şi necesităţile vitale prin vânat. slab productivă. arbori fructiferi) şi combinată cu o zootehnie intensivă (păsări. bine structurat ierarhic care explică în multe cazuri contrastele intensităţii populării (cazul citat al Jawei. Se adaugă în toate aceste cazuri sistemul politic autoritar. consolidate din Neolitic. În toate societăţile agricole. O altă tehnică de natură să creeze densităţi agricole puternice este posibilitatea practicării mai multor culturi succesive. 1988). Intensivizarea sectorului primar menţine valori ridicate ale densităţii acolo unde aceasta este integrată activităţilor de tip agro- 51 Asia Musonică. atît în sud-estul Asiei cât şi în Egipt unde terenurile efectiv cultivate sunt de 2. aceste densităţi se explică şi prin caracterul complex al sistemului de cultură : rizicultura asociată cu o serie de culturi secundare (tuberculifere. cules şi pescuit. Densităţi similare caracterizează şi societăţile bazate pe creşterea nomadă a animalelor : Sahelul subsaharian. textile. nucleul celor mai multe organizaţii statale din arhipelagul indonezian şi mai târziu a Indiilor olandeze). nu poate crea densităţi mari.

în Rusia Centrală sau în unele regiuni colinare din sud-vestul României. Un caz tipic îl furnizează provincia iugoslavă Kossovo. foarte prolifică altădată. corelate adesea cu standardul de civilizaţie este de natură să producă diferenţieri spaţiale importante în repartiţia populaţiei. New York. excesiv dezvoltate. activităţilor industriale şi serviciilor în punctele nodale : capitale.G. ruralul profund păstrându-şi tendinţele de depopulare. sudul Transilvaniei). porturi./km2 în 1999. pe parcursul secolului al XX-lea. ele sunt legate de contextul geografic specific al masivelor muntoase joase ale Peninilor : păşuni bogate care au stimulat creşterea ovinelor. populaţia fiind originară predilect din Europa s-a aşezat iniţial pe coasta atlantică. unde la începutul secolului al XX-lea densitatea populaţiei era sub media Iugoslaviei actuale pentru ca în prezent să fie de două ori mai mare. acumulările de populaţie nu s-au suprapus totdeauna concentrărilor anterioare de populaţie53. J. Germania etc. b)Vitalitatea demografică Decalajele de comportament demografic. În Flandra astfel de concentrări se suprapun peste regiunile de cultură tradiţională a inului. De concentrarea primară în zona costieră atlantică.Champion. Apar astfel metropolele şi ariile metropolitane dens populate. în Anglia. Tendinţele actuale converg în aceeaşi direcţie a concentrării populaţiei. este legată constituirea megalopolisului Boswash sau concentrarea litorală excesivă a populaţiei din America de Sud./km2 în 1859 la 14 loc. Counterurbanization.industrial. Routledge. Paris. Totuşi. bogate în calciu care puneau în mişcare instalaţiile textile şi favorizau prelucrarea lânii etc. c)Contextul social-politic 53 De exemplu. Chiar dacă vitalitatea demografică se reduce ulterior (pînă la deficit natural în cea mai mare parte a Europei). Astfel formate. 55 Cazul departamentulzui Lozère din sudul Franţei unde aceasta a diminuat de la 45 loc.A. mult mai dens populate decât regiunile sud-vestice (Banat. Acest factor poate fi urmărit şi în America de Nord. căile ferate şi autostrăzile. apoi a şoselelor. secundar de existenţa unor resurse. ocupând succesiv regiunile situate mai la vest. Debutul acestor transformări s-a manifestat în nord-vestul Europei începând cu secolul al XVIII-lea. Danemarca. cazul unor state vest-europene precum Olanda. tot mai neglijabile ca pondere demografică. În prezent această regiune cunoaşte un echilibru relativ între tendinţele de concentrare urban-industrială şi cele de depopulare a regiunilor rurale dar în ţările în curs de dezvoltare procesul de transformare a formelor de concentrare umană este abia la început. cu activităţi economice diversificate şi servicii complexe. L’éxode rural en France. cu excepţia ţărilor dezvoltate. unde populaţia din Quèbec. Acest proces este văzut ca o formă de redistribuire a populaţiei. Aragon). Cazuri similare sunt consemnate în regiunile interioare ale Spaniei (Castilia Veche. mai întîi a căilor ferate. 1978 şi ultimului recensământ francez. Spania. America furnizează un caz particular. agentul primei revoluţii industriale. Belgia. 26 . în strînsă legătură cu extinderea reţelelor moderne de transport. consecutivă aglomerării urbane. Chiar şi în România poate fi urmărit acest proces care a favorizat Muntenia Centrală. La Mancha. Acestea vor impune concentrarea populaţiei. cf. intersecţii. deficit natural) poate conduce la scăderea masivă a densităţii55. puncte de trecere. al unor regiuni din Italia. cf. bogată în resurse petroliere dar şi favorabil situată în sistemul căilor de comunicaţii transcarpatice.Pitié. Densităţile ridicate din nord-vestul Europei sunt într-o mare măsură şi rezultatul precocităţii manifestării exploziei demografice din acest spaţiu care a asigurat şi o masivă emigraţie transoceanică. 54 Sau contraurbanizare. legată de procesele menţionate. acţiunea îndelungată a unor factori regresivi (exod rural. baza unei vechi industrii textile iar în Ruhr sau în Silezia s-au suprapus zonelor cu bogate rezerve carbonifere. marile concentrări de populaţie din Europa şi America de Nord vor deveni tot mai dependente de reţelele de transport şi comunicaţii dezvoltate în secolele XIX-XX. cu populaţie dominant albaneză. regiunile nord-estice (Moldova şi ariile vecine ale Transilvaniei) devenind treptat. Oltenia. PUF. prin inerţie istorică şi prin efectul de masă se acumulează în continuare efective importante de oameni. ape repezi şi limpezi. musulmană. Principala formă de concentrare umană a societăţilor moderne este cea de tip industrialurban.Berry în 1976. 1991. Pe parcursul acestui proces. termen introdus de J. Spaţiul românesc furnizează un exemplu similar. unde se resimte procesul invers de lentă deconcentrare54) de pe urma căruia beneficiază ariile rurale bine desrvite de căile de comunicaţii ori regiunile turistice. a creat densităţi rurale mult mai mari decât în partea britanică a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat.

Pomerania Orientală. inclusiv prin deportarea unor grupuri sau categorii de populaţie indezirabile. iniţial în lungul Transamazonianului. D. Toţi aceşti factori antropici sunt extrem de variabili în timp şi în spaţiu. după obţinerea independenţei în 1945. statul a sprijinit colonizarea populaţiei din insulele suprapopulate Jawa. apoi şi în interiorul imensei păduri ecuatoriale. Edisud. Chiar astăzi. cu resurse bogate dar slab populate. constituie o dovadă în acest sens (Marea Câmpie Chineză. după şapte decenii de colonizare şi creştere naturală excepţională. Situaţiile din acestă categorie au fost şi sunt foarte frecvente. fie pentru punerea în valoare a unor spaţii cu potenţial agricol deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile).Un factor care intervine decisiv adesea în redistribuirea populaţiei este şi contextul socialpolitic. Cea mai afectată este regiunea din jurul lacului Van. Japonia a cunoscut un proces similar. Rolul statului în dirijarea procesului de populare este vechi. Contextul social-politic poate limita libera circulaţie a persoanelor. unde intensitatea depopulării după 1920 a atins o proporţie de 66% în 1927./km 2 în 1914 la 5 loc. fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (cazul colonizării Daciei de către romani). Contextul social-politic intervine şi prin stabilitatea politică. expulzată în cea mai mare parte după 1948. în contextul formării noului stat Israel. Aici. Un caz special este cel al populaţiei palestiniene. vreme îndelungată. populaţia redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunităţi în ariile de origine. În perioada contemporană. proces cunoscut sub numele de „transmigraţie”. densitatea scăzând de la 15 loc. pp. stat slab populat care practică o selecţie a imigranţilor. cele mai caracteristice exemple din această categorie sunt cele ale Indoneziei şi Braziliei. Rolul factorilor social-economici este totuşi esenţial pentru înţelegerea distribuţiei populaţiei pe suprafaţa Globului. a fost declanşat după 1970 un vast proces de colonizare a Amazoniei. în acelaşi scop al descongestionării unor regiuni dens populate (Nordeste). În primul caz./km2 (cf. Kalimantan. Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie. 58 Poate cel mai tipic caz din această categorie este cel al sud-estului Turciei actuale. unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantică. atât în ce priveşte intensitatea cât şi direcţia sau structura lor.Panzac. fără repopularea acestora la nivelul anterior57. În Brazilia. Madura şi Bali în insulele slab populate. Acest factor a fost foarte important în epoca modernă pentru acele state care dispun de spaţii imense. prin inerţie istorică. densitatea medie nu depăşeşte 25 loc. după 1945. eliminând astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea populaţiei. La Turquie-à la croisée des chemins.U. 56 Cazul unor vaste regiuni din Bielorusia afectate de consecinţele celui de-al doilea război mondial sau chiar al unor regiuni afectate de războiul de 30 de ani (1618-1648) în Germania. în contextul conflictului intern ce opune unele organizaţii ilegale ale acesteia autorităţilor guvernamentale. spre vest pînă la coasta pacifică. atât cel extern cât şi cel intern./km2 în 1927. a cărei supremaţie s-a menţinut până în pragul epocii moderne.A. 57 Cazul vestului şi nord-estului Poloniei actuale : Silezia Inferioară. Noua Guinee (Irianul de Vest). De multe ori aceste procese pot antrena o scădere ireversibilă a densităţii populaţiei58. 1993. Persistenţa unor concentrări umane vechi. spre deosebire de factorii naturali care sunt mai stabili. 27 . Vechimea populării explică de multe ori concentrarea populaţiei în anumite arii chiar dacă astăzi resursele oferite de mediul local s-au redus. Câmpia Indogangetică. Este cazul Rusiei mai ales. Valea Nilului).49-63). un spaţiu de colonizare. Ocupaţia străină poate obliga populaţia să se refugieze din teritoriile ocupate. unde Siberia a devenit. începând cu secolul al XVII-lea. Retrasarea frontierelor politice este un alt factor încadrat în acest context. Aceasta este valabil mai ales pentru societăţile tradiţionale pentru că în Europa situaţia este mult mai complicată. în multe cazuri fără a mai fi repatriată. Clasic este şi cazul S. principala arie dens populată a fost antica Galie. în perioada contemporană intens mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan. Este cazul măsurilor discriminatorii luate de unele state de imigraţie tradiţională cum este Australia. bulversat între 1895-1920 de masacrele îndreptate împotriva populaţiei armene şi de exodul populaţiei asiriene (creştini de rit nestorian) iar în perioada actuală de emigraţia masivă a populaţiei kurde. regiunile nordice ale insulei Honshu şi insula Hokkaido fiind supuse în perioada modernă unei colonizări care a restrîns masiv aria de răspândire a populaţiei aborigene ainu. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate56 sau pot cunoaşte evacuarea forţată a populaţiei. nucleul statului armean medieval.

/km2. După 1920. cu zootehnie slab dezvoltată. 1922).2. 1988). 28 . paralel cu amorsarea unui proces de modernizare social-economică. Tot factorii antropici explică repartiţia tradiţională a populaţiei din Africa Occidentală. kabylii fiind unul din cele mai active grupuri berbere iar creştinii libanezi. Un caz tipic îl prezintă Kabylia. sprijinită de imensele resurse de hidrocarburi şi dublată de o vitalitate demografică excepţională. dar diferenţa în valori absolute dintre cele două state a crescut de la 49. mai ales maroniţii. Densitatea populaţiei a crescut considerabil (la peste 100 loc. unde se disting trei fîşii : una litorală./km2) în celălalt a crescut de peste 50 ori (de la 0. mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civilizaţia maya ajunsese la apogeu să constituie densităţi de 75-80 loc. cu excepţia văii Carasu şi a zonei litorale sudice unde procesul recent de agrlomerare de tip metropolitan a creat o zonă dens populată. milenii la rând unul din „furnicarele” omenirii dar care spre sfârşitul Evului Mediu a intrat într-un declin îndelungat./km2 în antichitate şi numai 10 loc. adesea în medii ostile. 61 Aceasta a şi creat un puternic sentiment identitar. decalajul faţă de fîşia intermediară sporind şi mai mult. în Kabylia. împădurită. chiar în ţara noastră Dobrogea. vechimea populării spaţiului francez îi asigură în continuare o densitate ridicată la nivel mondial. ultima. Raportate la condiţiile de mediu extrem de dificile. Rolul factorilor antropici se impune şi în zonele de refugiu a unor comunităţi.A. sau confesionale./km2.Semnificaţia geografică a densităţilor de populaţie Densitatea populaţiei este un indicator al „capacităţii geografice a unei populaţii” (Pinchemel. una intermediară. Albin Michel./km2 în 1900) dar este departe de valorile atinse în alte arii de veche populare din Asia. Au existat şi situaţii limită. aici localizându-se de regulă capitala şi principalele capacităţi industriale./km2. cu posibilităţi reduse de practicare a agriculturii 60. agricultura de plantaţie a repopulat fîşia litorală.Industrializarea iniţiată de Marea Britanie a impus noi concentrări legate de exploatarea cărbunilor şi a minereurilor de fier încât Franţa actuală apare relativ slab populată în contextul vest-european.3. slab populată. Quintana Roo. reorganizarea sistemelor de irigaţii a avut drept efect o nouă creştere a populaţiei.5 la 30 loc. Cu toate acestea.VIII-IX e. dens populată. Paris. aşa cum s-a şi întâmplat în cazurile citate (Principes de géographie humaine. fără fertilizare. mai dens populată. II. faţă de loc. În Liban. această provincie rămîne una din ariile slab populate ale ţării noastre.U.) după care a intrat într-un declin continuu. explicabil pare-se. mai formează densităţi de peste 500 loc. sunt cele mai bine conturate comunităţi creştine din Orientul Apropiat. cu toate eforturile întreprinse de statul român după 1878. densitatea populaţiei în statele mexicane Campeche. dar în perioada colonială. în Liban61. situaţie frecventă în Orientul Apropiat şi nordul Africii Paul Vidal de la Blache numea concentrările astfel formate densităţi de retragere al căror efect inevitabil în timp este suprapopularea şi imigraţia. Yucatán şi în departamentul guatemaltec Petén nu depăşeşte 20 loc./km2 (sec./km2 care a generat o puternică emigraţie spre Franţa şi Alger. pînă la contactul cu Sahelul. Dacă vom compara Franţa şi S. determinat de invaziile devastatoare venite dinspre Asia Centrală care au afectat profund baza economică (agricultura irigată) şi au impus procesul de „beduinizare” a populaţiei59. în zona de savană. densităţile rezultate sunt impresionante. care adpăpostea o populaţie densă în perioada antică a cunoscut un declin cronic în perioada marilor migraţii. Astfel de exemple pot fi detectate şi în alte regiuni ale Globului. În ambele cazuri mobilul a fost conservarea identităţii etnice.n./km2). pe parcursul ultimelor două secole (1800-2000) vom constata că în timp ce în primul stat densitatea populaţiei abia s-a dublat (de la 50 la 108 loc.5 la 78 loc. cu densităţi de 200-350 loc. de depopulare a unor regiuni de veche civilizaţie./km2. Comerţul cu sclavi a afectat secole la rând zonele litorale şi cele imediat vecine. regiune muntoasă din nord-estul Algeriei. Astăzi. Europa de Vest sau America. Concentrarea litorală a devenit şi mai evidentă în prezent. Această situaţie a fost frecventă în jurul Mării Mediterane. Relativ apropiată este situaţia Câmpiei Mesopotamiei. populaţia creştină s-a retras în faţa expansiunii arabe şi a cruciadelor spre zona înaltă (munţii LibanAntiliban) unde şi astăzi. după o susţinută emigraţie spre litoral. accentuat în timpul ocupaţiei otomane. inegalităţile pe care le diferenţiază fiind o expresie a modului în care omul se adaptează activ 59 60 Trecerea de la sedentarism la seminomadism sau chiar nomadism. prin baza economică fragilă : agricultură bazată pe porumb.

Valori egale sau superioare. densitatea populaţiei în Federaţia Rusă nu depăşeşte 8 loc./km2. are o populaţie majoritar urbană. bazate de multe ori pe agricultura de plantaţie care necesită forţă de muncă abundentă (Antile. Xinjiang Uiggur. indiferent de scară ascunde o alta. Bangladeshul sau Olanda au densităţi generale foarte ridicate (948.B. Mascarene. Japonia. fiind legată strîns de dimensiunea statului. ocupată masiv în agricultură. bazinul Amurului etc. principala sursă de venituri. dens populate (Belgia. În afară de aceasta. dimpotrivă. Statele cu suprafeţe foarte mari dispun de obicei şi de cele mai întinse suprafeţe rămase în afara exploatării antropice. chiar dacă sunt minoritari. Este poate cel mai tipic caz de suprapopulare de pe Glob. populaţia fiind dominant rurală. ating un nivel de productivitate greu de egalt la nivel mondial încât a vorbi despre suprapopulare în acest context este incorect. încadrate adesea în arii mai largi./km2) 29 . unele arii deşertice din vest). aproape fără excepţie. urmate la mică distanţă de statele insulare de talie mică. Cele mai mari valori sunt atinse în oraşele state (Monaco.la condiţiile de mediu. Kazahstan cu 6 loc. cele mici sau medii sunt adesea situate integral în arii favorizate atât din punct de vedere natural cât şi socio-economic (tab. Sri Lanka. de populaţia aglomeraţiilor urbane./km2 dar în zona Moscovei sau în Donbass variază între 100-200 loc. nivelul de trai este foarte coborît (P./km2. De exemplu. Comparaţia se opreşte aici. respectiv 316 loc. realizate în condiţii morfologice similare (cîmpii aluviale deltaice). Diferenţierile interne sunt foarte mari în statele întinse./km 2 în 2001) dar dacă vom „exclude” din cadrul Chinei zonele vestice şi nordice slab populate (Tibet./km2) având o contribuţie însemnată la această medie. Analizate la nivelul statelor./km2)./km2 în 2001). ca vectori de favorabilitate a populării. Se adaugă unele state din Asia Musonică. Singapore. Unele mici state din Africa de Est (Ruanda. aria de populare tradiţională./km2 etc). dar şi al factorilor antropici ca resorturi de regularizare a distribuţiilor contrastante. în funcţie de locul şi tipul de populaţie care o constituie. Olanda. principala dificultate provenind din dificultatea disocierii populaţiei rurale.)./km 2. componente ale vastei regiuni de intensă populare din nord-vestul Europei de ex. Orice densitate./km2 dar în Valea Nilului se înregistrează peste 2000 loc. fiind doar o valoare medie care poate disimula importante diferenţe. Un caz extrem este acela al Egiptului care are o densitate medie de 70 loc. Olanda./km 2. sau care acoperă zone cu potenţial contrastant. ocupată mai ales în servicii şi în industrie iar agricultorii. Aceasta face destul de dificilă interpretarea datelor care necesită atât referinţa la o scară pertinentă cât şi cunoaşterea precisă a semnificaţiei lor. Canada şi Australia cu 3 loc. în afara cazului amintit al Bangladeshului : Taiwan. Ea nu are importanţă decât plasată în contextul care o determină. cu peste 5000 loc.). din estul Chinei având o densitate medie egală cu aceea a Indiei. Chiar în Asia. după întinderea teritorială. care nu reuşeşte să acopere necesităţile vitale.) diferenţa dispare.D. India. vom observa că populaţia se concentrează mai degrabă tot în statele de dimensiuni mici decât în cele mari. Tabelul nr. Coreea de Sud. Israel) completează lista. fapt ce poate demonstra rolul important al factorilor naturali. În Bangladesh. pînă de curând şi Hong Kong. De exemplu. care dispune de un nivel de trai ridicat.7). Statele întinse cunosc. respectiv 398 loc. Dacă analizăm evoluţia densităţii populaţiei statelor Globului pe parcursul secolului al XXlea. intensă. valorile cele mai mari ale densităţii generale sunt caracteristice statelor mici. Bilanţul analizei factorilor care influenţează distribuţia populaţiei arată că semnificaţia densităţii generale (brute) a populaţiei este relativă. Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban./km 2).6 :Densitatea populaţiei statelor Globului pe categorii de mărime (loc.N. concentrată pe suprafeţe foarte mici. slaba populare a spaţiilor siberiene (mai ales în partea nordică unde scade sub 1 loc./km2./loc. pot disimula diferenţe însemnate în nivelul economic al populaţiilor aferente. este sub 400 U. valori reduse sau relativ reduse ale densităţii (Brazilia cu 20 loc. dacă vom compara India şi China observăm o diferenţă considerabilă (133. mai dispersă de obicei. cu valori de 250-1000 loc.S. Este motivul pentru care nivelul de pertinenţă al densităţii creşte odată cu reducerea suprafeţei de raportare. aceleaşi densităţi pot avea semnificaţii diverse. Rusia cu 8 loc. care nu are decât spaţii restrînse cu condiţii extreme de viaţă (zona himalayană înaltă. în funcţie de scara la care ne raportăm.

/100 ha t.c. respectiv 231 loc.a.). 1999./100 ha t.. pepinierele cu 15 ha. anulând diferenţele datorate juxtapunerii unor arii cu potenţial umanizabil discordant. 2000 Corelaţia dintre suprafaţă şi densitate este evidentă.1 mil. Gambia. ONU. Dacă reluăm comparaţia dintre China şi India vom observa că densitatea subzistenţială „defavorizează” India care dispune de suprafeţe mai reduse de păşuni (282loc. 30 . încât utilizarea la scară mare nu dă rezultate satisfăcătoare. între Bangladesh şi Thailanda. km km km 2 Mii 920 19 46 56 3 254 0 681 0 167 2 311 2 107 16 9 163 95 4 397 04 616 78 134 1 0 5 2 1 940 1 39 6 5 2 9 6 8 4 4 2 4 2 9 1 8 1 3 1 3 1 1 960 2 69 8 15 2 6 7 01 5 3 3 5 3 6 1 4 1 8 1 7 1 1 980 3 76 1 59 4 7 1 38 6 5 4 0 4 0 2 8 1 9 1 4 2 1 000 5 33 1 36 7 12 1 75 8 04 7 01 6 6 3 6 2 4 2 1 3 2 0001920 8 71% 2 77 1 46 1 93 1 48 1 00 7 61 5 93 4 50 3 83 4 2 5 3 5 2 2 4 2 3 4 2 3 1000 0. Vanuatu.. orezul în cultură irigată şi culturile semincere cu 6 ha.2 mil. Prin standardizare pot fi reduse enorm diferenţele.1-0. potenţialul natural şi densitatea populaţiei. diferenţele mari care separă statele nordice de cele din 62 Astfel./km2) dar sunt mult mai reduse în perspectiva densităţii subzistenţiale (306 loc./100 ha t.Categoria km2 Sub km2 1-10mii km2 10-25 mii km2 25-50 mii km2 50-100 mii km2 0. Şi în Europa. Readers Digest.5 mil.). păşunile şi fîneţele cu 0.c. 1-3.c. km2 TERRA 288 3 7 2 3 5 34 Surse : Nouvel Atlas Universel. respectiv 224 loc. Noua Caledonie) sau care au cunoscut o creştere deosebită a populaţiei abia după 1950 (Israel.a. de obicei insulare. 1 ha cu legume sau vii pe rod poate fi cotat cu 8 ha teren arabil convenţional. Cea mai des utilizată este densitatea subzistenţială (agricolă). diferenţele densităţii brute este enormă (948 loc. explicabil prin integrarea în acest grup a unor state şi teritorii. mil.a./100 ha t. km2 0. PRB. Sunt astfel ponderate diferenţele impuse de diversele moduri de utilizare a spaţiului. World Population Data Sheet. a căror densitate medie este mai redusă decât a categoriei imediat următoare. cu excepţia categoriei de state cu suprafeţe între 10-25 mii km2.3 ha. livezile cu 6 ha./km 2. De exemplu.c.-0. La scară regională sau locală poate fi mai relevantă decât densitatea generală. slab populate (Falkland. Dezavantajul acestei modalităţi de calcul constă în faptul că eludează complet ceilalţi factori care intervin în perioada modernă în repartiţia populaţiei (exploatarea resurselor subsolice. Swaziland).5-1 2 mil.a. calculată prin raportarea populaţiei active la terenul agricol convenţional62. Această apropiere a valorilor caracterizează întreaga Asie Musonică dovedind legătura strînsă dintre sistemul social-economic. Imperfecţiunile densităţii brute pot fi corectate prin utilizarea unor indicatori standardizaţi – densităţile economice. respectiv 125 loc.5-17.3 2 7. concentrarea urban-industrială).

Tipice din acest punct de vedere sunt şi cele două mari concentrări de populaţie ale Planetei : Marea Câmpie Chineză şi Câmpia Indogangetică. specializându-se în funcţie de potenţialul local 63. În literatura de specialitate se foloseşte termenul de distribuţie contagioasă. Poate fi şi un efect al acţiunii inegale a procesului de depopulare rurală în arii cu o distribuţie uniformă (frecvent în vechile regiuni agricole ale Europei). încă din Neolitic. -distribuţie mozaicată (dispersată). 1974. caracateristice mai ales acolo unde genul de viaţă se bazează pe agricultura itinerantă şi distribuţiile neregulate. Dezavantajele pe care le presupune şi acest indicator.sudul şi vestul continentului se atenuează. acolo unde constrângerile naturle au impus extinderea unor societăţi agricole în lungul unor fluvii (valea Nilului. specifică ariilor cu densitate redusă a populaţiei. -distribuţie uniformă(în pată de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa. derivate din imposibilitatea cuantificării nivelului tehnic al producţiei agricole şi din eludarea rolului activităţilor neagricole în contextul actual al mondializării. o variantă a acesteia fiind distribuţia în agregate. zona de contact dintre savană şi pădurea tropicală guineeană sau contactul dintre zonele piemontane. al bazinului londonez. specific în general ariilor metropolitane). au condus la imaginarea altora. de asemenea cu vechi tradiţii. -distribuţie graduală. Dynamique des populations. în care oamenii au ştiut să extragă avantajele fiecărei situaţii. axul rodanian în Franţa. Acelaşi fenomen poae fi urmărit şi în Africa unde statele saheliene (Mali. chiar dacă agricultura nu mai este principala ramură economică. O formă particulară este distribuţia litorală. toate cu diverse dezavantaje.Dajoz. pornind de la o concentrare progresivă a populaţiei în arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian. uniforme. Din aceeaşi categorie fac parte şi concentrările liniare din lungul unor zone de contact morfologic. tipic fiind bazinul renan în vestul Europei. Este extrem de caracteristică Asiei Musonice. -distribuţie axială (liniară). unde populaţia se concentrează excesiv în lungul râurilor. cazul pădurilor tropicale sau boreale. la noi în ţară este destul de delicată explicarea concentrării de populaţie din partea centrală a Munteniei. puterea de cumpărare. Dincolo de aceste considerente pot fi separate câteva forme(tipuri) de distribuţie a populaţiei. ariile de veche populare din Europa care păstrează densităţi rurale ridicate)64. Paris. Togo. Industrializarea şi urbanizarea au generat şi ele astfel de distribuţii. Benin. produse vegetale). care să redea o imagine completă a gradului de populare a unui teritoriu. unde îşi pun amprenta mai 63 64 Vidal de la Blache le considera o „operă a inteligenţei europene” (1922). bine sudate între ele. valea lui Huanhe). fără contraste teritoriale.U. Se poate conchide din cele expuse că noţiunea de densitate a populaţiei este relativă. valea Indusului. Au rezultat astfel densităţi relativ uniforme. dovedind rolul inerţiei istorice în crearea densităţilor de populaţie. Mesopotamia. foarte frecventă.A). prezintă densităţi subzistenţiale similare statelor situate la contactul savanei cu pădurea tropicală guineeană (Nigeria. tot mai frecventă în perioada modernă pe măsură ce oraşul îşi sporeşte capacitatea de polarizare (ariile megalopolitane. care iau în calcul cantităţile de alimente produse.). Nu există un singur indicator suficient şi satisfăcător. Ghana). în unele arii de colonizare recentă (Vestul Mijlociu al S. Cf. Ciad etc. în unele cazuri ajungându-se la o concentrare masivă (cazul Spaniei este cel mai grăitor). Singură combinarea acestor indicatori şi cunoaşterea detaliată a tuturor resorturilor care acţionează într-un spaţiu dat ne poate furniza un diagnostic precis. biogeografic sau climatic (zona subcarpatică. zonele colinare sau muntoase fiind sediul unor densităţi în general difuze. aparent slab populate. cu un potenţial natural relativ omogen. cu o mare regularitate la nivel mondial -distribuţie difuză. dependente de concentrarea resurselor vitale (pescuit. în nordul Africii sau în Orientul Apropiat). la fel ca şi aceea de suprapopulare sau subpopulare. caracteristică în ariile cu un potenţial natural contrastant. vânat. R. De exemplu. favorabile agriculturii irigate şi sapţiile deşertice. 31 . Există o diferenţă semnificativă între distribuţiile regulate. Niger. Masson.

Studiul densităţilor se dovedeşte a fi astfel una din cele mai fascinante teme ale geografiei umane dar totodată una din cele mai delicate şi mai sensibile la factori adesea greu de cuantificat. rezultat din raportul între intrări (naşteri) şi ieşiri (decese) iar BM este bilanţul migratoriu. potenţial natural diversificat datorat poziţiei de contact. totdeauna cu repercusiuni în repartiţia populaţiei. aşa cum a fost deja exemplificat. comparaţia între unităţi administrative sau arii geografice estge dificilă. III. fără să greşim. dinamica sa reducându-se la ecuaţia cunoscută drept bilanţul general : BG=BN+BM. adesea nejustificată. Componentele bilanţului migratoriu fac obiectul unui capitol separat. are aproximativ aceeaşi densitate generală cu aceea a Franţei sau Austriei dar. am putea afirma. D.mulţi factori : refugiul în depresiunile subcarpatice. în care BN este bilanţul natural. apropierea de capitală. Economica. imaginarea unui „optim de populare” fiind iluzorie. denumit de regulă mobilitatea populaţiei. cu amorsarea unui proces de metropolizare etc. de către noi implantări (de ex. Paris. exploatarea unor resurse de mare valoare economică (petrol în acest caz). Sursele istorice trebuie totdeauna tratate cu circumspecţie dată fiind tendinţa exagerării efectivelor. a doua utilizare este aceea care caracterizează situaţia. poziţie favorabilă în sistemul de populare al spaţiului românesc. fără să excludă raporturile spaţiale. între difuziune şi concentrare. Acest proces. manifestată de altfel prin tendinţa foarte vie spre emigraţie.Pumain. suprapus în mare parte peste deşertul Thar). 32 . Procesul de populare este intim legat de redistribuirea populaţiei. Noţiunea de suprapopulare poate fi estimată numai din combinarea densităţilor cu nivelul de trai. fie din teama de depopulare a oamenilor politici. extrem de stabile. Acelaşi lucru îl putem observa şi comparând continentul african cu cel nordamerican. Cu atât mai mult. rezultând astfel organizări teritoriale ierarhizate. Pentru perioadele foarte îndepărtate acest proces poate fi urmărit prin intermediul unor evaluări indirecte. Le peuplement. care presupune existenţa unui front pionier în lungul căruia sistemul de populare (de aşezări) se difuzează. 1992.1. 65 Cf. dinamica sistemelor de populare oscilând. medie în Europa (cazul României) dar mare sau chiar foarte mare în Africa şi Americi (cazul Nigeriei sau al Cubei). pp 439-461. Factorii care îl influenţează sunt aceeaşi. comparând gradul de eficienţă al utilizării teritoriului şi a capitalului uman. diferenţele constau în urmărirea evoluţiei efectivelor. rezultat din raportul între emigraţie şi imigraţie. că Franţa şi Austria par mai degrabă subpopulate. în Encyclopédie de géographie. a gradului de umanizare. Limitele dintre cele două domenii de studiu se întrepătrund atât de intim încât disocierea lor este dificilă. se pare. popularea Australiei sau a pampei argentiniene începând cu secolul al XIX-lea). fie din dorinţa impresionării adversarilor. în timp ce România are aparenţele unei suprapopulaări relative. Măsura acestui proces este densitatea populaţiei completată cu analiza dinamicii populării. în rândul tinerei generaţii. Capitolul III Dinamica populaţiei Spre deosebire de distribuţia populaţiei. Caracterul subiectiv scade pe măsură ce ne apropiem de perioada modernă. mai mult sau mai puţin liber. prezentată în acest capitol. dinamica studiază variaţia în timp a efectivelor. Populaţia este un sistem deschis. la un moment dat. într-un spaţiu definit. Modul de manifestare a dinamicii populaţiei în timp şi spaţiu este cunoscut drept procesul de populare. presupune fluctuaţii mai lungi sau mai scurte – pozitive sau negative. România. în mai toate lucrările de specialitate./km 2 poate să pară redusă în Asia Musonică (în statul indian Rajasthan de exemplu.Evoluţia procesului de populare a Terrei Termenul de populare este utilizat cu două sensuri : ocuparea unui teritoriu. a formelor de ocupare a teritoriului de către o populaţie 65. comparându-se cu situaţia actuală din anumite zone ale Terrei în care mai trăiesc comunităţi de tip arhaic. Rolul acestor patru componente în definirea bilanţului general a variat de-a lungul timpului în funcţie de factorii analizaţi în capitolul anterior. o densitate de 100 loc.

Omul era obligat să trăiască în grupuri mici. 1979. aflată la un stadiu de evoluţie preistoric. fiind practicat din diverse motive68. Histoire générale de la population. Routledge. London. începe în secolul al XVIII-lea şi se caracterizează prin manifestarea unor tendinţe de modernizare a comportamentului demografic pe fondul revoluţiei industriale. fiind caracterizată printr-o evoluţie oscilantă. citat de M. accelerată în ultima fază.1. Acelaşi autor. denumesc aceste trei perioade astfel : ciclul primar. conform studiilor lui H. mortalitatea era foarte ridicată. implicând o mobilitate continuă şi conflicte continui între grupuri. conchide că în cazul lui Homo sapiens. a treia. Primul comportă trei faze corespunzătoare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic. oprindu-se în pragul epocii moderne (circa 1700). separate de anul 1950.Biraben 70 a evaluat populaţia Globului la 1 000 000 locuitori spre anul 50 000 î. durează de la apariţia speciei umane pînă la sfîrşitul Antichităţii şi se caracterizează printr-o creştere lentă.Ciclul primar a)Faza paleolitică Este cea mai îndelungată etapă din lungul proces de populare a Planetei deosebindu-se printr-o evoluţie extrem de lentă. ciclul intermediar şi ciclul actual. S-a putut astfel concluziona că pe teritoriul actual al Franţei trăiau în a doua parte a Paleoliticului. proporţia celor care depăşeau 40 de ani atingea la sfîrşitul paleoliticului. de 30 km2 pentru aborigenii din Australia (culegători) sau de 200-300 km2 pentru inuiţi69 (vînători de animale polare).. iar spre finalul perioadei şi spre Oceania sau America. 69 Mai cunoscutţi sub numele peiorativ de eschimoşi. restul nedepăşind 50 de ani (citat de M. datorită necunoaşterii unor procedee de combatere a diverselor boli şi pericolului continuu din partea animalelor sălbatice faţă de care dispunea de posibilităţi reduse de apărare. Neolitic şi Antichitate. fiind obligat să trăiască într-un echilibru relativ cu natura.Reinhardt et all. Ultimul ciclu poate fi divizat la rândul său în două etape : modernă şi contemporană. Istoricii epocii aveau tendinţa de a exagera de 10 ori cifrele reale (cf. dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continentală eurasiatică. fiind deosebite de celelalte prin salturi calitative.Există şi situaţii de subevaluare. generând cea mai spectaculoasă creştere. drept pentru care de timpuriu au fost utilizate numărătorile ori metodele ingenioase de genul celei utilizată de Alexandru Macedon care a folosit o funie „standard”. pp. pe fondul difuziunii continui a unor grupuri umane de dimensiuni reduse. Montchrestien. 20 000-50 000 locuitori. 33 . 13-25. Paris.Leakey. continuă. Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor de hrană.Jones 67. care se vor impune succesiv sub forma „exploziei demografice”. atunci când nu erau cunoscute grupurile umane mai izolate sau neintegrate în organismele politice ale timpului66. 68 Asupra modului de viaţă al acestor populaţii se recomandă lucrarea Tropice triste a lui Cl.1978. şi la circa 5 000 000 locuitori spre anul 10 66 Necesitatea cunoaşterii efectivelor se impunea în societăţile organizate în scopuri defensive. A. Studiile efectuate asupra scheletelor descoperite în sudul şi estul Africii (R. Pentru evaluarea numărului locuitorilor Globului în această perioadă s-a recurs la comparaţia cu acele grupuri umane aflate încă în stadiu preistoric. resursele subzistenţiale fiind la fel de reduse.Reinhardt. în paleoliticul mijlociu.Valois asupra omului de Neanderthal atestă că 55% dintre indivizi mureau înaintea vârstei de 20 de ani. Această situaţie a rămas stabilă pe tot parcursul perioadei.n. De asemenea. apoi prin difuziune în aproape toate zonele Globului. Deşi nu există nici un fel de date exacte se pot trage unele concluzii pornind de la deducţii logice. cu creşteri şi scăderi spectaculoase. Population. se pare că în paleolitic avortul nu era ignorat. 1968). Astfel. a doua se suprapune în mare parte Evului Mediu. ajungând astfel la concluzia că nu dispune decât de 34 000 de infanterişti şi 4 000 călăreţi. C. 40% înainte de 50 de ani. 67 Atlas of World Population History. nr 1/1979. În plus. de lungime egală.1. 1968). pornind de la analogia cu populaţia Nambikwara din Amazonia.Sauvy. Fiecare din aceste cicluri şi faze se distinge printr-o evoluţie specifică. 11%. 70 Essai sur l’évolution du nombre des hommes.McEvedy şi R.Lévi-Strauss. În evoluţia procesului de populare a Terrei putem distinge trei perioade distincte : prima.e. necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzistenţei este de 8 km2 în cazul pigmeilor din pădurea congoleză (vînători şi culegători).1994) atestă o durată a vieţii extrem de redusă (22 de ani în medie). mai întîi în Europa. publicată în 1955 şi tradusă în limba română în 1963.N. INED. III. cu care puteau fi înconjuraţi 20 oameni. J.

n.n.000 î. Estul Asiei era deja atins spre 60 000 î. Cunoscută ca revoluţia neolitică. M. alta mai nordică şi mai activă. cu excepţia unr arii insulare mai izolate. d aub cEved nson .n. În această perioadă s-au format cu certitudine şi caracteristicile rasiale majore.e.n. Seuil. într-un context climatic şi social extrem de favorabil care a premers revoluţia neolitică. acest proces complex începe cel mai devreme spre 10 000 î. L. dublarea efectivelor producându-se în aceste condiţii odată la 24 000 de ani.N. Jones ar. a dus la despădurirea şi desţelenirea unor întinse suprafeţe forestiere sau înierbate.N. Nevoia continuă de terenuri agricole.n. ar.N. extremitatea vestică a Europei spre 35 000 î.Roudart. Tabelul nr. pp78-83. aşa cum s-au transmis pînă astăzi. devenind mai puţin dependent de circuitele naturale. estul Africii. Cea mai mare parte a uscatului se caracteriza printr-o populare extrem de difuză. ar.n. Ritmul de creştere a populaţiei era extrem de redus. şi 1950(milioane locuitori) A O. Histoire des agricultures du monde. Se pare că spre Asia au existat două direcţii de migraţii : una meridională. în primul rând în partea centralestică a Chinei72. Flammarion (1994). fapt oarecum normal dacă ne raportăm la aria de origine a lui Homo sapiens sapiens. ar..e. La sfîrşitul paleoliticului. acest proces se manifestă independent spre anul 2 000 î. des peuples et des langues. fiind clar conturat spre anul 6 000 î. abundente.e. 72 Cf..n. ar. ca şi diferenţierile lingvistice majore. tecerea la agricultură era deja avansată în jurul anului 3 000 î. Este dificil de estimat care era distribuţia populaţiei pe Glob în această perioadă. ar. Indiciile arheologice atestă totuşi formarea timpurie a unor areale în care prezenţa omului era mai frecventă : Orientul Apropiat.n.e. datorită creşterii continui a efectivelor.e.e. în Les langues du monde. Des gênes. care atinsese între 40 000-60 000 î. Pour la Science (1999) continuare a lucrării Qui sommes nous.e.Cavalli-Sforza.UJ Duran H M Thomli O. după anul 4 000 î. Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a populaţiei de pe Glob. Studiul înrudirii genetice a populaţiilor umane converge în bună măsură spre aceleaşi concluzii 71. în lungul văii Dunării şi spre Asia Centrală. Omul colonizase însă aproape întreg uscatul. doar 0. 1997. a unor regiuni inospitaliere sau abia eliberate de calota glaciară.e. estul Asiei.0003% anual. delimitarea teritoriilor de referinţă fiind acum mult mai riguroasă. în Asia Anterioară de unde s-a difuzat spre Europa central-vestică. Europa Central-Sudică.e.8 : Evoluţia populaţiei Globlui între 10 000 î.1973 B y.Mazoyer. Revoluţia neolitică a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umane. Astfel de concentrări existau şi în alte regiuni ale Globului. v v v v V v v v irabe ar.U nul 2000 . b)Faza neolitică Este o etapă mai scurtă decât cea anterioară şi are drept principală caracteristică descoperirea culturii sistematice a plantelor şi domesticirea animalelor care asigură omului resurse de hrană stabile. de unde acesta a început să migreze în urmă cu circa 100 000 de ani. care a colonizat cea mai mare parte a uscatului eurasiatic şi Americile.. iar Americile au fost colonizate de cel puţin trei valuri în urmă cu 15-35 000 de ani. joasă înaltă n joasă înaltă J î joasă înaltă oasă naltă 1 1 4 1 1 10 0 0 000 5 5 8 000 71 Cf. În Mezoamerica. 34 .n În estul Asiei. aşa cum acceptă mulţi autori.e. ar. L.n. Noua Guinee şi Australia. fiind destul de greu de apreciat dacă este vorba de o difuziune dinspre vest sau de o evoluţie separată.

6 500 5 000 4 000 3 000 4 2 000 7 1 000 0 500 00 400 62 200 50 1 70 2 00 90 4 00 90 5 00 90 6 00 00 7 00 07 8 00 20 9 00 26 1 000 54 1 100 01 1 200 60 1 250 00 1 300 60 1 340 43 5 0 5 0 7 1 2 1 5 1 50 4 2 7 5 0 1 00 1 62 2 31 31 4 00 55 2 56 56 2 06 06 2 06 06 2 06 06 2 10 07 2 24 24 2 40 26 3 45 54 3 20 01 4 50 00 4 16 16 4 32 32 4 43 4 60 3 00 4 4 50 4 50 4 60 3 20 3 2 75 2 45 3 65 3 2 40 2 40 2 20 2 2 10 2 2 00 2 2 90 2 2 90 1 2 90 1 2 70 2 30 3 00 3 70 1 2 50 1 00 2 00 3 00 1 5 7 1 5 0 2 5 0 1 1 2 5 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 3 3 4 3 4 2 00 4 2 10 3 3 00 4 35 .

spre 3 000 î.1/1975.5. 4/1980. How Many People Hase Ever Leved On Earth.5. cum a fost şi cazul aşezărilor din Subcarpaţii Moldovei.. fapt ce presupune o creştere a excedentului natural pe baza reducerii mortalităţii.. 1979.n. ( o creştere de 3 ori în 6 000 de ani) şi la 50 mil. Population Today. Pentru această perioadă. Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani.U.e.e.nr. 1974. aşa cum confirmă studiile efectuate asupra scheletelor din unele necropole de pe teritoriul Franţei unde se constată o proporţie mult mai ridicată a celor care depăşeau 40 de ani (15%). pp. Historical Estimates of World Population. atestă o creştere sensibilă a efectivelor. înzecirea populaţiei pe parcursul a 1000 de ani pare improbabilă pentru acele timpuri în care totuşi Revoluţia Neolitică se impusese efectiv doar pe arii restrânse. ritmul de 73 74 Prin numărarea locuinţelor. pentru prima dată.. deci o înzecire a populaţiei în 7 000 de ani (tab.e. dată fiind durata redusă a vieţii. J.2/1995. London.1 400 1 500 1 600 1 650 1 700 1 750 1 800 1 850 1 900 1 910 1 920 1 930 1 940 1 950 300 070 860 750 550 128 13 29 00 70 45 25 50 3 74 4 40 5 79 4 45 6 79 6 61 8 125 1 402 1 762 1 1 3 74 5 61 5 79 5 3 50 4 40 5 45 5 00 45 6 79 10 7 71 35 9 54 00 1 241 265 1 643 650 1 710 1 656 1 625 1 200 7 05 8 95 7 20 4 40 5 25 3 4 00 5 00 5 6 00 7 00 9 00 1 200 1 600 1 650 1 750 1 860 2 070 2 300 1 260 1 762 9 80 1 402 1 7 90 9 125 1 7 61 1 9 6 5 70 4 45 5 5 6 9 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 400 556 527 566 566 500 400 486 520 556 Surse : Historical Estimation of World Population. Comparaţia cu populaţiile care practică agricultura itinerantă în pădurile ecuatoriale.n. var – varianta. populaţia evolua conform unei creşteri naturale cu valori reduse ale natalităţii (25‰).N. spre anul 4 000 î.D. R. care ar fi fluctuat în jurul acestei valori până spre 400 î. un număr de 150 mil. locuitori. Extrapolarea acestora şi examinarea unor aşezări neolitice din ariile de densă locuire73 poate conduce la aprecierea populaţiei Terrei la circa 15 mil.). Univ. Routledge. R. document on-line al Population Reference Bureau al O.Thomlinson. bine studiate. nr.e.Biraben.McEvedy.of Pennsylvania. J. Population.. nr. Privind obiectiv lucrurile.N. An Essay Concerning Mankind’s Evolution. Population Today. C. 36 . evoluţie contestată de alţi autori (McEvedy de ex.n. propun pentru anul 3 000 î. Mulţi specialişti. Demografic Problems. circa 2% depăşind pragul de 50 de ani74. C. mortalitatea având valori apropiate. pp. Controversy of Population control.Durand. Population Center. printre care şi Biraben.8).Jones. A Population Atlas of World Population.Haub.n.

Prin extrapolare se poate obţine o imagine a gradului de populare a Planetei. ale Lumii Vechi. şi 200 e. Limita inferioară a acestei etape este discutabilă dar cea superioară este unanim acceptată.e.n. Ritmul de creştere a fost în medie de 0. în special de cea metalurgică şi cea socială care au condus la constituirea statelor sclavagiste şi dezvoltarea unor tehnici agricole avansate. încheie ciclul primar printr-o creştere progresivă a populaţiei. Tot asirienii sunt cei care aveau reglementări precise asupra interdicţiei avortului.05% între anii 400 î. durata de dublare reducându-se la numai 1 000 de ani. parţial păstrate). în sec.0108% anual). când se ajunge la circa 250 mil. afectând doar populaţia impozabilă (capii de familie) sau incorporabilă (bărbaţii tineri. Imperiul hitit. cu efecte majore asupra difuziunii unor invenţii. Grecia. se pare. care privilegiază continentul asiatic.N./km2 pe spaţii extinse. Egiptului (în timpul dinastiei a II-a. IX î.Biraben.n.e.e. sec. Este o perioadă marcată de noi revoluţii. ulterior remarcându-se cele din Mesopotamia.6 mil..e. de către asirieni.n.e. I. locuitori. în timpul lui Sargon I (2800 î. şi la Babylon.e. apariţia scrisului... Vîrful acestei evoluţii relativ accelerate este atins la începutul erei creştine. Creşterea însemnată a populaţiei a fost însoţită de progrese remarcabile ale nivelului de cultură şi civilizaţie./km2. sec.VI-V î. Pe acest fond au fost efectuate primele înregistrări parţiale de populaţie.e. vizibil mai accelerat între 4 000-3 000 î. mai slab populate.creştere fiind totuşi sensibil mai ridicat decât în paleolitic (0.e. precum irigaţiile.0023% anual. 37 . c)Faza antică Perioada antichităţii. Unele informaţii asupra efectivelor populaţiei provin şi din arhivele hitite. buni de luptă). Pentru Mesopotamia..8).U.n. Repartiţia actuală a populaţiei. mai ales în ţinuturile aride. Pe parcursul celor circa 3500 de ani populaţia Globului s-a dublat în două rânduri. vezi tab. De la asirieni sunt păstrate şi unele documente din care ne putem da seama care era dimensiunea medie a familiei. Acesta din urmă a instituit censul periodic la intervale egale (cinci ani) începând cu secolul al V-lea î. Israel şi Imperiul Roman. care asigurau văii Nilului primul loc între marile aglomerări umane ale lumii cu densităţi de circa 100-200 loc. având efecte imediate în creşterea numerică a populaţiei. Creşterea gradului de siguranţă era semnificativă chiar dacă pe spaţii largi domina insecuritatea. şi 476 e. trăind în circa 20 000 de aşezări. îşi are originea în această perioadă.) au apreciat populaţia Egiptului la circa 3. 2-4 copii în medie.e. fapt ce atestă existenţa unor politici clare în domeniul controlului populaţiei.N.nr. amplificarea relaţiilor de schimb la mari distanţe (pe uscat sau pe ape). practica asemenea altor mari puteri din epocă. distruse ori păstrate parţial şi deformate de către istoricii de mai tîrziu).. atestând o creştere semnificativă a duratei vieţii. prin dezvoltarea formelor de organizare socială. coincizând cu declinul celor două mari imperii sclavagiste antice : Imperiul Roman şi Imperiul Han.e. chiar dacă unele civilizaţii avansate nu au lăsat indicii referitoare la numărul locuitorilor (cazul Indiei). Avansul unor regiuni precum cele amintite în dezvoltarea civilizaţiilor agrare a permis depăşirea pragului de 1 loc. Hecateu din Abdera – sec. Pe baza acestor înregistrări..5 mil. Cele mai vechi încercări de acest tip aparţin. strămutarea unor populaţii numeroase75. VI î.) sau chiar 6 mil. în ritm lent dar evident mai accelarat decât în perioadele anterioare. China.n. spre anul 200.n. dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor numărători de populaţie. unii autori antici (Herodot.n.5-7.locuitori. preluate de O. productivitatea şi eficienţa muncii au crescut considerabil.038%anual dar a culminat la 0.n.n. Israelul a lăsat numeroase informaţii asupra numărului de 75 Cea mai spectaculoasă a fost mutarea a 200 000 de aramei de pe actualul teritoriu al Siriei în Mesopotamia. În acest mod. sec.estimărilor lui J. Continentul asiatic s-a dovedit ulterior a fi sursă majoră a migraţiei unor populaţii numeroase spre diverse arii.n.e.n. locuitori (cf. 0. din care 0. la sfîrşitul mileniului al III-lea î.n. în Asiria. aprecierile converg spre 4 mil. După această dată urmează un declin consecvent marilor migraţii din spaţiul eurasiatic şi destructurării societăţilor sclavagiste. Toate aceste surse devin utile pentru aprecierea evoluţiei populaţiei Globului. considerată în general între anii 3000 î. al XIII-lea î. dar cele mai cunoscute sunt exilurile populaţiei evreieşti în Egipt.n. Iosif Flavius.

) se înregistrau circa 2 mil. puţin credibile însă. cea mai cunoscută epidemie fiind cea antoniană. cu circa 8-10 mil. Macedonia. Sparta. Cauzele acestui declin sunt diverse : -slăbirea autorităţii statului. Destul de corecte sunt informaţiile din periaoda romană.n.e. În Africa subsahariană locuiau probabil circa 15-17 mil. în Peninsula Iberică. în Grecia şi regiunile adiacente (Macedonia. în Galia transalpină.. Dio Cassius menţiona la Roma câte 2 000 decese zilnic. adusă la Roma în 172 şi extinsă în Galia şi Spania în 180.locuitori. de membri. fără rezultate. Zone dens populate astăzi. în Italia actuală. cu circa 5-6 mil. pentru repopularea unor zone pustiite s-a recurs la prizonieri barbari./km2. Polinezia). -invaziile unor populaţii nomade dinspre centrul Asiei (ramuri ale aceloraşi huni au atacat toate cele trei mari nuclee amintite) ori dinspre nordul împădurit al Europei. 3 mil. -frecvenţa epidemiilor de ciumă sau de tifos exantematic completează acest tablou sumbru.). războaielor continui dar şi frecvenţei celibatului definitiv. luând chiar măsuri de stimulare a natalităţii. a cărei densitate depăşea astfel 200 loc.Reinhardt. În Extremul Orient. unele arhipelaguri mari nefiind încă populate (Noua Zeelandă. în Insulele Britanice iar cea mai mare parte revenea provinciilor africane (11.5 mil. 1968). Existenţa unui paralelism în evoluţia populaţiei din cele două mari arii de civilizaţie ale Globului constituie subiectul unor controverse între demografi. Dacia). etc. frontul de populare avansând pînă în Melanezia. germanici îndeosebi (în timpul lui Marc Aurelius de ex. Plutarh). indian şi chinez). Conform acestuia.n. acest ciclu primar se termină printr-o perioadă de declin. ca Japonia sau Coreea. Orientul Apropiat). prin extrapolare. se aflau în prima fază de constituire a unui sistem coerent de populare. -sclavajul. datele parţiale asupra populaţiei Chinei indică la apogeul Imperiului Han. ultima poziţie.locuitori la începutul erei noastre. locuitori concentraţi în Egipt dar şi în Lybia. Hawaii.locuitori iar Americile erau slab populate nedepăşind 5-6 mil. Pe continentul european. Noricum.). Oceania cu circa 1 mil.K.locuitori ocupa. citat de M.locuitori (între 20-25%din populaţia Globului). De remarcat că o bună parte dintre coloniştii aduşi în Dacia după cucerire au fost recrutaţi din regiunile dens populate (sudul peninsulei Iberice. Răspunsul autorităţilor la aceste evoluţii negative nu a întîrziat.locuitori. Palestina. Chiar dacă nu există informaţii asupra celorlalte regiuni ale Asiei. aşa cum au fost analizate şi intepretate de către J.n. 5 mil. ale căror migraţii nu se datorau unei creşteri spectaculoase a efectivelor ci limitării resurselor. fapt ce a impus mai tîrziu o tendinţă de depopulare.Beloch. Siria. care afecta o mare parte din populaţie. Distribuţia spaţială a acestui efectiv era următoarea : 7 mil. Astfel pe timpul Exodului (din robia egipteană).5 mil. legislaţia încurajând familia.locuitori. Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e. cifră evident exagerată dar grăitoare pentru dimensiunea catastrofei. Strabon. din care 600 000 în Attica. 38 . că cea de-a treia mare concentrare umană a Globului era cu siguranţă subcontinentul indian.locuitori la fel ca şi regiunile nordice ale Eurasiei.al V-lea î. conform scrierilor biblice. primele informaţii provin din Grecia antică. unele cetăţi precum. poporul lui Israel ar fi numărat 2 mil. Cartagina sau Numidia) şi a celor din Asia Anterioară (19. -slăbirea vitalităţii demografice datorată frecvenţei foametei (mai cunoscută cea din anii 250270 din Imperiul Roman). 1 mil. unde în perioada de apogeu (sec. în secolul I e. specifică în primul rând celor trei mari nuclee de concentrare a populaţiei (circummediteranean. în provinciile dunărene (Retia. ca şi astăzi. chiar şi cifra de 200 000 indivizi fiind impresionantă pentru acele vremuri raportată la spaţiul restrâns al anticei Palestine.locuitori. cu circa 40-50 mil. activă încă din 166 la Seleucia în Orient. în Grecia antică era permis controlul descendenţei. de multe ori. în contextul unei fiscalităţi apăsătoare. întemeietorul demografiei istorice (1886. în Asia Mică. fără rezultate.locuitori. deplînsă de unii autori antici (Polybiu. circa 40-70 mil. În realitate este vorba de o exagerare de circa 10 ori a efectivelor. O concentrare importantă era şi aceea din aria platourilor iraniene. Spre deosebire de Asiria. Aşa cum s-a subliniat.) număra 55 mil. 6 mil. 2 mil. o forţă de temut pentru acele vremuri dar greu de acceptat. fapt ce explică presiunea demografică generatoare a marii colonizări greceşti. se poate aprecia. Tracia). Sud-estul Asiei era mult mai slab populat.

Efectivele acestor populaţii nu erau foarte mari. Piacenza. au creat prima mare perioadă de declin demografic la nivel global din ultimele două milenii. Lucca. unguri. unde a decimat jumătate din populaţie. în timp ce aria indiană cunoaşte o creştere continuă cu toate atacurile hunilor albi.Ciclul intermediar Spre deosebire de ciclul primar.).locuitori. Declinul amorsat la sfîrşitul Antichităţii se stabilizează la nivel global în jurul anului 600 e. suprapuse mai ales Imperiului Bizantin.n. ajunsă la Constantinopol în 542. care vor favoriza molimele76. migraţiile populaţiilor nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civilizaţie ale Antichităţii. Marchizele etc. în spaţiul fostului Imperiu Carolingian. Un rol similar l-a avut rapida extindere a civilizaţiei arabo-islamice. Aceste efective erau însă suficiente pentru a dezechilibra societăţile bine structurate din spaţiul euromediteranean. unde se observă din această perioadă o sporire a imapctului antropic prin defrişări masive. 1968). în contextul dezvoltării tehnicilor de navigaţie. Pornite din inima Asiei. hunii au împins alanii din stepele ponto-caspice spre Europa. tătari etc. al burgunzilor la circa 100 000 iar al vandalilor la cel mult 80 000. De remarcat că unele zone dens populate în Antichitate. la circa 200 mil. În regiunile aflate sub jurisdicţia Imperiului Bizantin. mai ales pe teritoriul actualei Germanii (Lamprecht. cel intermediar se remarcă prin extensia temporală mai scurtă (1200 de ani) şi o dinamică specifică. generând migraţiile populaţiilor germanice şi slave. citat de Reinhardt. manifestată prin asolamente şi tehnici agricole mai evoluate decât cele antice. Multe din cîştigurile Antichităţii în domeniul calităţii vieţii vor fi pierdute pentru o lungă perioadă. aflate într-o perioadă de profundă criză socială şi morală. în zigzag. unele puţin importante în Antichitate : Pavia. unde încă din secolele VIII-IX se remarcă o extindere a vetrelor unor oraşe. populată de vikingii veniţi din Scandinavia sau cazul şi mai spectaculos al Madagascarului. cumani. drenarea unor zone umede. legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se şi înregistrează cele mai notabile salturi. thai).1. Astfel. Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei. Este cazul Islandei. acest progres era chiar mai vizibil (Ravenna. austronezieni) fie de populaţiile migrate din sudul actualei Chine (birmani. cu perioade mai lungi de creştere lentă. Un rol important l-a avut noua revoluţie agrară de la începutul mileniului al II-lea.III. nu au fost atinse decât tangenţial de această undă de progres. pe parcursul acestui ciclu. Noua Zeelandă. specialiştii apreciază numărul ostrogoţilor la cel mult 200 000. efectele cumulate ale invaziilor succesive şi ale fenomenelor menţionate anterior. Această undă de progres a pornit din Italia. Stabilizarea efectivelor este urmată de o creştere destul de rapidă al cărei vîrf se situează între 1000-1200. cele mai izolate arhipelaguri (Hawaii. invazii sau războaie care au afectate selectiv ariile de veche civilizaţie din spaţiul eurasiatic dar şi Lumea Nouă după marile descoperiri geografice. 76 Cazul unei epidemii de ciumă bubonică pornită din Abisinia în 541.2. Veneţia). În Oceanul Pacific frontul de populare atinge treptat. Evul Mediu apare în prima sa parte ca o epocă de regres : scăderea speranţei de viaţă.). de aici extinzându-se spre Roma şi Spania. populat în principal de imigranţi din Insulinda. Prima parte a Evului Mediu se impune şi prin popularea unor spaţii insulare mai izolate. urmate de perioade mai scurte marcate de un declin brusc datorat unor epidemii. La începutul ciclului. precaritate a igienei colective. devenind de pe atunci a doua mare concentrare umană de pe Glob. 39 . pecenegi. în nordul Oceanului Atlantic. mai ales prin difuziunea riziculturii în Indochina şi Insulinda unde se constituie pentru prima dată formaţiuni statale puternice generate fie de populaţiile locale (khmeri. Verona. invaziile migratoare continuând aici pe tot parcursul perioadei medievale (bulgari. cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean. O evoluţie similară o cunoaşte şi populaţia Asiei Musonice. mai ales în secolele VIII-IX. Aceasta va determina de altfel constituirea unui curent secular de difuziune a populaţiilor germanice spre est (marşul spre răsărit) pînă în Transilvania şi Ţările Baltice. antrenând în mişcarea lor şi alte popoare.

4 26. 120.1 2 2 1600 545. 88. 230. 27.55 1.0 1.9 12. în 1450. 234.n.9.088%. 30. de la 21 mil.3 52.3 0 0 1500 430.n. a cărei populaţie s-a redus considerabil pe parcursul secolului al XIII-lea. Această creştere a fost anulată însă de efectele catastrofale ale epidemiei de ciumă din 1348-1349.locuitori. 1 3 800 227. 156.27 1. 38. Tabelul nr. Paris. 63. l-a avut şi marea invazie mongolă. La population française.6 Sfîrşitul ciclului medieval se încadrează în aceeaşi notă.1 1 4 1200 366. 105. Epidemiile de ciumă se datorau şi stării proaste de igienă (mai precare ca în Antichitate).2 7.9).7 12.4 1.4 8 4 1100 327. La Découverte. 256.5 37.locuitori (pe parcursul secolului al XVI-lea înregistrându-se cel mai rapid ritm de creştere de pînă atunci. La fluctuaţia efectivelor au contribuit şi luptele continue dintre feudali sau unele secete urmate de crize subzistenţiale (tab.9 41.4 47. (milioane Ocea 1.0 8. mai ales în Americile proaspăt „descoperite” de către europeni.1 1. 40 .3 1. 1996). 253.0 0 0 5 1650 547.1 48. cifra anterioară fiind atinsă din nou abia spre 1500.2 10.nr. 58. în 1328 la 9 mil. dublu faţă de valorile maxime înregistrate la începutul erei noastre. în perioada Renaşterii77. 62. pentru Franţa se estimează că ciuma urmată de războiul de 100 de ani a condus la o scădere dramatică a populaţiei.0 45. 364. 81. durata de dublare a populaţiei scăzând astfel la 750 de ani. 365. 82. încât spre anul 1400 populaţia Globului era mai redusă decât în 1200.Vallin.8 10. 279.9 13. 140.3 e. Franţa. :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 600-1700 locuitori) Anul TER Asia Eur Afri Ame RA opa ca rica nia 600 202. 231. Un rol important în reducerea avântului demografic din secolele XI-XII.3 13.05 1. unde populaţia locală a fost masiv decimată în Antile sau în zonele costiere. cu scăderi de 50%).2 15. 0.9 0 2 1300 369.4 9. chiar dacă la nivel global se constată o redresare care face ca spre 1550 populaţia Globului să depăşească 500 mil. 58. 108.8 7 7 4 Surse : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelul 8 e. 190. corespunzător unui ritm de creştere anuală de 0.25 1.15 1.2 2 3 1000 276.4 12.5 1.4 11.3 38. abia după 1650 regăsindu-se nivelul anterior (cf.7 31.5 0 4 1400 360.2 1. 44.1 8 1 1340 407. mai ales în Asia. Aceasta a decimat populaţia din zonele dens populate ale Europei (Italia.9 3 3 2 1700 611.Spre 1340 populaţia Globului depăşea cu siguranţă 400 mil. 413. Ţările de Jos.J.23% anual) dar la nivel regional sunt semnalate fluctuaţii extreme. 63. Înainte 77 De exemplu.

Cifra propusă în tabelul nr. din mai multe motive : 78 Vârful declinului s-a situat spre mijlocul acestui secol. Estimările se referă la teritoriul actual al acestor state. Marea Britanie cu 5 mil.de sosirea europenilor. locuitori.S.locuitori : China. cei mai mulţi considerând acest nivel supraestimat. deşi au existat şi perioade mai dinamice (Evul Mediu timpuriu.locuitori). populaţia amerindiană se apropia de 15 mil... după estimări efectuate plecând de la numărul focurilor80) fapt ce explică rolul său major în istoria europeană a epocii. cu toată extinderea sa nu depăşea efectivele Germaniei sau Italiei81. din cauza foametei repetate populaţia a scăzut de la 9 la 6 mil. Urmau Germania şi Italia cu 13 mil. probabil chiar mai puţin78..locuitori care iau în calcul îndeosebi o subestimare a populaţiei africane (unele surse indică pentru acest continent 100 mil. la începutul ciclului. unde între 1590-1650. statul cel mai populat era Franţa (22 mil.. al XVIII-lea. altele numai 30-40 mil.locuitori. 1968). datorită războaielor pustiitoare din Europa (cel de 30 de ani. Renaşterea). 79 Unii autori citează situaţia Spaniei. Explicaţia acestei creşteri impresionante (ritmul de creştere anuală a fost de 0. pentru ca în secolul al XVII-lea numărul lor să se reducă pînă la 10 mil. mult mai redus decât cel din secolul al XIV-lea. majoritatea acestora pierind pe drum. subcontinentul indian.. situându-se cu certitudine pe locul al III-lea în lume. 81 Demograful rus Urlanis. 41 . dublul mediei mondiale). legată de unii specialişti şi de răcirea climatică („mica glaciaţiune”) la care s-a adăugat incidenţa comerţului cu sclavi africani. 80 Adică al gospodăriilor. poziţie pe care o deţinea încă din Evul Mediu timpuriu (15 mil.3. faţă de numai 3 mil. grefată pe influenţele sino-budiste. Spania cu 8 mil. Polonia cu 6 mil. În Europa. după ce în perioada romană se instaurase un echilibru aproape perfect între „pars occidentalis” şi „pars orientalis”. în 1328.locuitori la 1700.15%. după care continentul negru începe să îşi ia revanşa. pp. Cele mai multe dintre statele cu pondere însemnată în Antichitate şi la începutul Evului Mediu. sunt greu de acceptat. în afara logicii evoluţiei fenomenelor demografice. cu circa 29 mil. Progresul cel mai spectaculos l-a înregistrat însă Japonia.1. dimpotrivă. cel mult al unei stabilităţi relative. Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarcă o altă perioadă de declin.locuitori de la 1700 se repartizau apropximativ în aceleaşi arii de maximă concentrare. avansa pentru teritoriul fostei U. care devansa toate statele cele mai populate din Europa. 1995. Cele circa 612 mil. din Orientul Apropiat.locuitori la mijlocul sec. estimând populaţia Americii la circa 40 mil.R.). susţin că dinamismul înregistrat în perioadele amintite a reuşit să relanseze creşterea.. Alţii. Europa. cifra de 15 mil. J. fiind una din explicaţiile declinului acestei ţări ca mare putere (cf. evoluând după 1200 în direcţia unui declin lent. fiecare cu peste 100 mil.al XVII-lea. efectele factorilor regresivi menţionaţi nu au permis o creştere a populaţiei mult peste nivelul maxim anterior epidemiei de ciumă de la 1348. Rusia. ponderea populaţiei africane scăzând continuu pînă la 1950. fiecare. Unii cercetători admit că. este improbabilă. declinul a atins chiar 50% în 1605 faţă de 1519. cifră improbabilă dacă urmărim evoluţiile ulterioare. care a pustiit regiuni întinse din Europa Centrală. La population mondiale. imediat după descoperire (Reinhardt. constă în izolarea insulară (după 1277 arhipelagul nu a mai fost ameninţat niciodată de invazii) dar şi în crearea unei solide civilizaţii proprii. citat de Reinhardt (1968).S. Această din urmă opinie pare mai apropiată de realitate dacă o comparăm cu efectivele populaţiei din epoca modernă (mult mai bine cunoscute) estimările minime propuse pentru 1700 – 532 mil. foametei endemice79 – atât în Europa cât şi în sud-estul Asiei. înregistrate în scopul impozitării.59). La Découverte. Centrul de greutate al populaţiei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantul nordic al acestuia. conturate în Antichitate.Vallin. Asupra numărului populaţiei mondiale la sfîrşitul ciclului intermediar (1700) părerile sunt împărţite. unde s-a suprapus unor epidemii de ciumă).Ciclul actual Limita inferioară a acestui ciclu se situează la 1700. situaţie care se va perpetua aici pînă în epoca modernă. şi-au pierdut importanţa demografică.locuitori pe parcursul sec. Tot acum se face resimţit şi comerţul cu sclavi negri de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent. Unii autori susţin că în Mexic. III.9 pare mai apropiată de realitate şi faţă de estimările maxime de 680 mil. O creştere cu aproape 400 mil.

Această creştere a fost susţinută de o puternică emigraţie de sorginte europeană. (milioane locuitori) A TER Asi Eur Afr Amer Ocea nul RA a opa ica ica nia 1 611.8 1. 125. Tabelul nr. în afara acestor evoluţii datorită decalajului tot mai mare pe plan civilizaţional dar şi vînătorii de sclavi sau introducerii unor boli necunoscute. modificarea sistemelor de cultură. propagată treptat spre sudul şi estul Europei sau peste ocean. 173. 190. într-o fază accelerată de creştere (America de Nord din secolul al XVIII-lea. la scară largă.10). -tot acum se manifestă. al cărei rol în modificarea sistemului de populare al Planetei a fost capital. răspândirea practicii culturilor succesive care au permis subzistenţa unor mase tot mai importante de oameni. devenite tot mai intensive etc. 433. Perioada de vîrf a acestui val migratoriu se suprapune celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea şi primei părţi a secolului al XXlea (tab. Germania. 62. în America de Nord. 147. intră. cu mai mare eficienţă. 119.10 :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1700-1950 e. 69.1 1.5 58. dată fiind organizarea curentă a recensămintelor în ţările europene. 395. Africa a rămas.9 900 2 8 6 6 1 1703. 913.7 413. sunt întreprinse primele înregistrări fiabile ale populaţiei iar în agricultură se petrec transformări spectaculoase – introducerea masivă a unor plante de cultură din Lumea Nouă în cea Veche şi invers.5 1. 181.n. efect al exploziei demografice amintite dar şi al expansiunii coloniale. 64. Americile şi Australia. a celei mai mari părţi a Africii şi Asiei. reducându-se astfel mortalitatea generală (vaccinuri.2 6. între marile puteri coloniale.4 42 .8 2. medicamente etc. Australia şi unele regiuni ale Americii Latine din secolul al XIX-lea). primele forme de control al creşterii populaţiei.3 13. 140. 266. pe ansamblu.6 700 7 4 1 705.3 5. Se poate spune că este momentul în care fenomenele globalizării şi mondializării încep să devină o certitudine. 970. China) determinată însă de progresele înregistrate în agricultură – noi tehnici de cultură a orezului. Fenomenul exploziei demografice este şi expresia creşterii vizibile a standardului de viaţă.-acum este iniţiată revoluţia industrială.7 596.2 16. a)Faza modernă Se suprapune perioadei marcate de impunerea relaţiilor capitaliste în Europa şi America de Nord având drept corolar expansiunea colonială vest-europeană în Asia şi Africa (1750-1950). Franţa şi Ţările de Jos. 82. fenomen concomitent revoluţiei industriale declanşată în Anglia.). 120. colonizarea europeană a Lumii Noi şi împărţirea. O creştere sensibilă a populaţiei se constată şi în Extremul Orient (Japonia. dimpotrivă. Tot acum debutează explozia demografică.8 7.4 24. în contextul colonizării europene.8 910 0 4 2 4 1 1782.7 750 3 6 1 877. -relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este ruptă din această perioadă când debutează. îndeosebi pe plan medical – prin generalizarea unor forme noi de combatere a unor maladii.3 482.nr. Acest flux este destul de corect apreciat.1 850 0 8 9 1 1573. 100 455. folosirea pe scară largă a unor amendamente. În cadrul acestui ciclu deosebim două faze distincte : modernă şi contemporană. 736.9 800 8 6 1 1147. 110.

A. această ţară şi-a revenit din aceastăc criză seculară82.915 1 920 1 930 1 940 1 945 1 950 8 1811. comercianţi. 2 516.4 12. 8 194.6ori) şi Europei (de 3. fenomen cunoscut sub numele de „exod rural”. Brazilia şi Mexic. 6 504. 5 513. Abia după 1985. datorită comportamentului demografic diferenţiat. este depăşită treptat de celelalte state europene importante (Rusia. continentul menţinându-şi supremaţia la nivel mondial. în ciuda influenţei nefaste a celor două războaie mondiale.48%. care intră în secolul al XVIII-lea într-o fază de relativă stagnare. 6 2380. creşterea cea mai însemnată revenind Americilor (de 11 ori).Pitié. 83 Cf. 3. chiar dacă spre sfîrşitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice – S. 6 217. PUF.7 296. PUF. Germania. 330.locuitori iar Marea Britanie doar 14 mil. China s-a distanţat după 1800 tot mai mult de subcontinentul indian după ce 82 La 1841 locuiau în Irlanda 8 178 000 persoane (25% în Ulster) pentru ca în 1911 acest număr să se reducă la 4 605 000 (25% în Ulster) iar în 1981 la numai 4 243 000. în 1800.3 114 9. artizani. 56 mil. La 1900. oscilând în jurul unei proporţii de 60%.nr. aplicat la imensele aglomerări umane de aici. 1979. 8 549. primul fiind o componentă a celuilalt care presupune şi plecarea masivă a altor categorii de populaţie rurală : aristocraţi.3 ori).5 137 4.. în condiţiile în care toate aceste ţări au contribuit masiv la fluxul de populaţie dirijat spre ocean (îndeosebi Marea Britanie şi Germania. vezi tab.în Germania sau 104 mil. din care 1425 000 în Ulster.3 5 4 Sursa : Estimări personale pornind de la matarialele menţionate în tabelele 5-9 Aceste înregistrări relativ exacte permit evaluarea unei creşteri progresiv accelerate pe parcursul întregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0. 43 . care a condus la formarea unor mari concentrări de populaţie de tip urban-industrial. 3 2347. s-au înregistrat cele mai mari creşteri în valori absolute. cf.9 9. În ierarhia statelor europene s-au produs însă reaşezări importante. termenul impunându-se şi în Franţa imediat după 1900. Durata de dublare a populaţiei mondiale scade la circa 150 de ani într-o primă fază (pînă la 1900).0 1 4. în Rusia(Imperiul Ţarist). cu valorile cele mai mari după 1900. odată cu integrarea în Uniunea Europeană. prin deplasarea unor mase imense de populaţie rurală.U.Verrière.6 275. în Marea Britanie. Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea. La population de l’Irlande. 1988. datorată atât emigrării cât şi foametei teribile din 1848-1851.. după 1815. în valori absolute creşterea este mult inferioară celei din Europa. 8 2512. fapt ce explică rolul său politic pregnant. Americile şi Oceania cunosc acelaşi proces de creştere rapidă..3 208.8 133 1. J. a intrat într-o fază de descreştere accelerată a populaţiei. Europa a înregistrat proporţia maximă atinsă vreodată (peste ¼ din populaţia mondială). 4 130. Oceaniei (3. urmare a unui comportament denatalist.11). Trebuie făcută o distincţie între exodul agricol şi exodul rural.2 143 6 448. termen impus la sfîrşitul secolului al XIX-lea în vocabularul ştiinţific83. Mutaţii importante s-au produs şi în ierarhia statelor asiatice.7 8. Chiar dacă în Asia ritmul de creştere a fost mai lent. rezultat al punerii în valoare a unor teritorii anterior slab populate.6 101 1. pentru ca în 1900 să ajungă doar la 40 mil. faţă de 42 mil. Marea Britanie şi Italia). Franţa număra 29 mil. Franţa. Un caz particular în Europa secolului al XIX-lea l-a constituit Irlanda care.8 10. Totuşi. dar în contextul debutului manifestării exploziei demografice în Africa. corolar al industrializării. De exemplu. fenomen surprins frecvent în literatura secolului amintit. 5 179. 2 2063. care-l citează pe britanicul Graham (1882) în L’exode rural.2 11. Între 1900 şi 1950. 3 151. Astfel. J.9 237. America Latină şi Asia).

State care altădată contau printre cele mai populate din lume.3 . înregistrează semnele clare ale unei explozii demografice fără precedent.1 6. Turcia. Taiwanul şi Indochina. au rămas mult în urmă. care exclude Alsacia-Lorena şi a Italiei care nu include provinciile aflate sub ocupaţie austriacă. Acest din urmă factor a afectat tocmai vârstele tinere.4 .2 5. Sursa : H.3 Da 1 3 2 1 A 1 1 2 95 nemarca . după câteva secole de stagnare.5 . Americile şi-au păstrat dinamismul demografic chiar şi după reducerea aportului migratoriu. principalul factor de creştere al populaţiei americane va deveni creşterea naturală a populaţiei.5 . 1964.8 7.1 22 ermania 4.6 Britanie Irla 5 6 4 P 3 3 5 59 nda . Este de fapt. Population Movements in Modern European History. Foarte dinamice au fost în această perioadă regiunile din sud-estul Asiei – Insulinda.9 .0 . letargia instaurată încă din Evul Mediu a continuat pînă după 1900. stat ce va depăşi după 1900 cele mai populate state europene.9 .11 :Evoluţia populaţiei unor state europene. pp. 1800-1900 (milioane) Sta 1 1 1 C S 1 1 1 C tul 800 850 900 reştere tatul 800 850 900 reştere 180018001900 900 (%) (%) Nor 0 1 2 1 F 2 3 3 38 vegia . se constituie 44 . care coincide cu cel actual cu excepţia Germaniei considerată în limitele de după 1871.5 Ma 1 2 3 2 S 1 1 1 62 rea 0. Iranul.2 36 ngaria 0.0 8.3 2. Austria şi Ungaria cuprind teritoriile Imperiului Habsburgic aşa cum au fost divizate după 1867.7 .0 .8 9.0 3. avantajul cîştigat menţinându-se şi după 1950.0 .4 . Această perioadă se remarcă poate şi prin cea mai rapidă extindere a sistemului de populare înregistrată vreodată. ca urmare a generalizării procesului de tranziţie demografică.5 5.5 5. a emigraţiei peste ocean şi a efectelor catastrofale ale celor două războaie mondiale (10 mil. pierderi umane în primul război şi 50 mil. impunându-se ca o nouă „forţă” demografică Indonezia.6 0.5.4 6. aşa cum o cunoaştem astăzi.4 a Notă : cifrele corespund teritoriului din acea perioadă.5 50 ustria 3.4 0 Finl 1 1 2 1 E 1 2 3 94 anda . Asia începe ultimul secol al celui de-al doilea mileniu ca un reviriment vizibil.2 44 ranţa 8.la 1700 ajunseseră la o oarecare egalitate. în centrul şi sud-vestul Asiei. a Franţei.2 . mai ales în sudul şi sud-vestul continentului iar Africa.5 .3 9. Spre deosebire. perioada în care ekumena. Spre deosebire.5 10 ortugali .1 4. New York.4 .3 8. Macmillan. După 1950.Moller.6 60 lveţia . generând o supramortalitate şi o reducere a natalităţii.6 . Europa îşi pierde dinamismul anterior.0 Sue 2 3 5 1 G 2 3 5 13 dia .0 .4 .1 . Tabelul nr. prin inerţie populaţia a păstrat o structură mult mai favorabilă pe vârste.7 23 alia 8. în al doilea).3 Bel 3 4 6 1 It 1 2 3 80 gia . Trebuie remarcat că după 1900 se produc mutaţii importante. O situaţie similară caracteriza şi nordul Africii.0 49 pania 1.1 Ola 2 3 5 1 U 1 1 1 93 nda .

Dar cea mai evidentă extindere este opera colonizatorilor originari din Europa.n.5 md locuitori (1950-2000). 19. mai lax decât cel din spaţiul euro-asiatic. 610. Asia a cunoscut şi ea fenomene similare.1 8 5 6 198 4416 2647 662. 30. Se suprapune şi inerţia istorică a populaţiilor africane. 981. Colonizarea europeană a Africii a contribuit enorm la trasarea principalelor linii de forţă ale sistemului african de populare. 33. 330. depopulate sau complet nevalorificate antropic. fenomen exemplar evidenţiat de formarea S.6 45 . b)Faza contemporană Cea mai scurtă dintre etapele evoluţiei numerice a populaţiei Globului dar şi cea mai spectaculoasă.A. Explozia demografică se manifestă acum la cote maxime.3 5 4 4 196 3002 1724 575. 217. 470.12 : Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1950-2025 e. în interesul exploatării unor resurse indispensabile dezvoltării economiei capitaliste. Asia şi America Latină. Tot europenii sunt cei care vor stimula popularea unor arii insulare slab umanizate. 26. 12.nr. 787. 507. Acum sunt valorificate ultimele regiuni europene rămase slab populate. de 36 de ani dacă luăm ca bază anul 1950 sau de 40 de ani dacă ne raportăm la anul 1960. unde incidenţa vînătorii de sclavi negri s-a redus treptat pînă la dispariţie. asiatice sau europene. unde modernizarea social-economică este mai lentă sau abia s-a declanşat. difuzate masiv. Acest interes se justifică şi prin durata redusă a dublării populaţiei.12). aşa cum le cunoaştem astăzi. (tab.6 0 . 15. în contextul unor progrese remarcabile în domeniul medical. 609. (milioane locuitori) Anu TE Asia Eur Afri Ame Oce l RRA opa ca rica ania 195 2512 1434 516. 825. datorită turbulenţei la care erau expuse din cauza invaziilor migratoare : cîmpiile stepice din sud-estul continentului. mai mult decât în toate perioadele anterioare. africane. Oceania). care vor transforma într-un timp foarte scurt „Lumea Nouă”. vor cunoaşte un reviriment sensibil odată cu împărţirea continentului.U. 355.7 . 413. Mascarene. 702. 22.9 1 5 7 200 6055 3718 693.în liniile sale generale.1 . După 1950.6 0 . 921.0 . fenomen recurent presiunii demografice acumulate.1 .4 3 6 1 201 6776 4152 687. pînă în cele mai sărace state.3 0 . Tot acum frontul de populare avansează spre interiorul zonelor muntoase europene. extinzându-şi teritoriile în detrimentul spaţiilor forestiere sau al unor populaţii mai puţin avansate.2 3 0 9 199 5207 3176 691.. aici situându-se majoritatea punctelor de trafic. cele din sud-est axate pe rizicultură mai ales. populaţiile mai active. în contextul dezvoltării agriculturii de plantaţie (Antile.9 0 2 1 197 3633 2124 626. Tabelul nr.3 .1 0 . În Africa subsahariană.7 0 . Este o epocă în care creşterea populaţiei devine o preocupare majoră de interes global. dovadă fiind succesivele conferinţe asupra populaţiei de după 1968.3 . 273. caracterizat prin cel mai înalt ritm de creştere atins vreodată.8 0 . unde fronturile pioniere s-au succedat rapid. de multe ori colonizând aici populaţii diverse. acoperă timpul scurs după 1950. populaţia mondială a crescut cu circa 3. efect al exploziei demografice manifestate în continentele rămase anterior în afara acesteia – Africa. zonele litorale. mai insalubre în general.

O. 46 .locuitori anual. tul 000 atul 900 tul 003 c î rt . un efectiv de 120 mil.locuitori în 1965. nu este de natură să influenţeze estimările mondiale. Este de fapt tendinţa inversă.0 Sursa : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelele 5-8 Astfel. În altă ordine de idei. în primul rând în cei doi giganţi demografici – China şi India. bazându-se pe un ritm care nu va depăşi 0.e. prognozele O. prin ajustarea estimărilor la rezultatele ultimului recensămînt efectuat în 1997. Este o situaţie care va determina modificări majore în ierarhia regională sau mondială chiar dacă globalizarea mişcărilor migratorii ar putea compensa diferenţele de trend demografic dintre cele două categorii de state.-2003 N s 1 st 1 sta 1 st 1 sta 2 r. tendinţa de scădere se va accentua în primele decenii ale mileniului al III-lea.0 0 8. dovedită de recensămîntul efectuat în 1994. deja puternic resimţit. prognozele bazate pe această din urmă cifră s-au dovedit exagerate. dar devenită o situaţie obişnuită în majoritatea statelor din sudul şi estul Europei. estima pentru 1990. Tabelul nr. pe seama presupusului conservatorism al acestora.U. În contrast cu evoluţiile din ţările în curs de dezvoltare. a căror populaţie cumulată depăşeşte 37% din totalul mondial.U.N. 55 mil. bază a estimărilor ulterioare. creşterea populaţiei se aplică la mase tot mai mari deşi după 1970 se constată o reducere progresivă a ritmului anual (valoarea maximă.26 % în 2000. creditată cu 30 mil. de locuitori. deja cele mai multe state vest-europene menţinându-se în afara declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab. Arabia Saudită.13 :Evoluţia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori. corespunde anilor 19651975. Acest fenomen este specific ultimei faze a modernizării comportamentului demografic. fiabilitatea valorilor prezentate în tabel este mai mare ca oricând. valoarea maximă a creşterii a întîrziat mai bine de două decenii.0 6. evoluţia populaţiei fiind cunoscută cu suficient de mare exactitate. Totuşi. 85 Cazul Iranului este cel mai frapant. pentru ca recensămîntul din1950 să îi atribuie 600 mil. abia după 1995 se constată o scădere după un nivel record de circa 90 mil. în multe state fiind datorat deficitului natural. China era creditată în 1947 cu 476 mil.n. cu tendinţa de generalizare la scara întregului continent iar în perspectiva imediată şi în Canada. redus de recensămîntul efectuat în 1992 la 95 mil. Un caz cunoscut este şi cel al Nigeriei care.e. infirmat de studii recente85. 126 107 8.0 202 5 . Foarte puţin cunoscute sunt efectivele multor state importante la nivel regional. nu numai în ţările dezvoltate ci şi în multe state asiatice sau latin-americane. supraevaluarea populaţiei Laosului. Diferenţe sensibile între estimări şi recensăminte au fost recent observate şi în unele state islamice ale căror populaţii erau supraestimate. al îmbătrînirii acesteia. fiind creditat cu o creştere naturală de 3% în 1995 şi de numai 1. scăzând apoi treptat pînă la 1.N. această ultimă perioadă a ciclului actual este marcată de tendinţa generală de scădere a ritmului de creştere a populaţiei.n. Totuşi. fenomen care nu îngrijorează atât prin efectul reducerii populaţiei cât prin acela. estul Asiei etc. Cu toată generalizarea recensămintelor. Yemen.2% în 2000.4 .9 3 5 1 40. efectivele populaţiei mondiale sunt încă relativ cunoscute. Afganistan).nr. multe state nu au afectat încă o astfel de anchetă.0 781 474 675. în ţările dezvoltate..n 84 1. care încă nu au efectuat nici un recensămînt (Etiopia.1000 î.13). avea conform recensămîntului efectuat în acest an. de implozie demografică. de peste 2%.. tatul 000 atul e.4% între 1995-199984. Aceste înregistrări sunt de natură să confirme sau să infirme estimările oficiale sau ale diverselor instituţii mondiale.. în valori absolute.0 9. De exemplu. putând apărea surprize într-un sens sau altul. o raritate specifică doar Germaniei şi Ungariei pînă în 1990. Mai tîrziu.8% spre 2025.

6 S.0 4 ina 2 ia 7 U. Asia nu-şi va pierde poziţia.7 nţa 5 T 3 F 6 Ba urcia .8 azilia 76. specia umană distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul.5 geria 33.8 pt 8 F 2 P 5 Sp ranţa . cu condiţia rezolvării unor probleme derivate din depăşirea raportului optim dintre populaţie şi resursele locale.7 alia . Evoluţiile din ultima jumătate de secol au adus în prim plan o serie de state care au devansat statele cele mai populate din Europa – Indonezia.5 .5 1 1 2 2 1 1 1 1 1 1 Valorile 2.7 Ind 068.0 S.0 rcia 4 E 3 T 6 Fra gipt . este indubitabilă. Problèmes économiques.Rusă 45.2 akistan .5 ngladesh 6 I 2 S 6 Pa raq .0 onezia 20.0 In 6 ina 3 Ch 7. Mexic. 7.0 .0 In 27. state a căror pondere depăşeşte 1% din populaţia mondială. Turcia.2 ngladesh 46.5 C 15.5 pania . America de Sud a recuperat diferenţa care o separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabilă iar Oceania va rămîne la acelaşi nivel coborît de populare. Bangladesh.1 hina 2 ndia 3 C 6.5 ponia 5.0 ermania .0 kistan 49. dar Europa.5 5 In 4 Ni . care va costa 89 md. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor vieţuitoarelor. progresul societăţii umane a implicat şi un progres continuu al controlului acestor 86 Cf.2. la vest de Nil şi în Peninsula Sinai.Bilanţul natural al populaţiei Bilanţul natural este determinat de două componente esenţiale în creşterea populaţiei.2 onia 27. Egiptul. crearea a câtorva milioane de locuri de muncă şi strămutarea aici a circa 7 mil.4 ranţa . Thailanda.Rusă 1. Etiopia.A 6 .A Ch 288.0 ermania 3.7 anţa 1. la care se adaugă Vietnamul. Rezolvarea acestora este posibilă numai prin atingerea unui echilibru al creşterii demografice.locuitori86. 91.0 Ind 2. toate cu peste 100 mil.5 6 Ja 4 Br . Natalitatea este elementul activ în acest bilanţ iar mortalitatea cel pasiv. care în funcţie de nivelul lor pot asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural.Sajna. va pierde teren în faţa Africii şi Americii. III.locuitori în 2003. o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografică îşi menţine încă prin inerţie influenţa. Pakistan. Nigeria.0 dia 3.1 an . Egiptul. nr.0 lia 4.1 d.0 kistan 7 I 2 E 5 Egi talia .3 gipt .5 la sursele menţionate la tabelele 5-8. inclusiv partea europeană a Rusiei. Filipinele.2 I 1 hina 1 C 2.2 donezia 0.3 6 hina 6 dia 7 U. Brazilia.5 ia Sursa: Estimări personale pornind de corespund teritoriului actual. Astfel. soluţia de ultimă oră a Egiptului fiind extremă : proiectul New Valley.3 6 G 4 Pa .7 5 M 4 Fe .Britanie 1. C.0 ania 9 I 2 Ir 3 Ni ran . 2589/1998 47 . USD pînă în 2020 şi prevede recuperarea a 534 000 ha teren arabil în oaza El Kharga. natalitatea şi mortalitatea.0 ia P 3 It 7 Tu akistan .9 geria 1 S 2 G 3 Ital 0 pania . Iranul. Iranul) aceste state au un rol tot mai important în gestiunea resurselor umane ale Planetei. Fe 7 Ind d.5 urcia .1 5 Fr 4 Ba . Cu toate acestea. Propulsate la nivelul de puteri regionale sau recîştigându-şi poziţia de altădată (Turcia.9 5 Ita 3 Jap . L’économie egyptienne et l’aménagement du territoire.

recent populate sau în curs de populare. Repartiţia sa pe Glob este inegală. natalitatea putând înregistra salturi remarcabile.U. Sub acest prag. judeţul Teleorman este cunoscut astăzi ca având valori foarte reduse ale natalităţii.2%). factorul biologic fiind mult mai puternic impunând o evoluţie mai lentă. respectiv 28. Numărul născuţilor vii nu este totdeauna cunoscut. astfel încât valorile publicate de către diversele organisme naţionale sau internaţionale sunt relative. unde pe timpul celui de-al doilea război mondial. -fertilitatea generală a populaţiei. Este motivul pentru care în practica demografică sunt utilizaţi şi alţi indicatori ai fertilităţii precum : -natalitatea standardizată (Ns). -indicele conjunctural (sintetic) al fertilităţii. care prezintă unele inconsecvenţe datorate structurii diferenţiate pe grupe de vârstă şi sexe între diversele populaţii.2.2%. raportat la mia de locuitori (Pt*1000) şi este mai uşor controlabilă. existând o tendinţă de subevaluare a populaţiei rurale mai ales. pot apărea abateri semnificative. un stat cu o proporţie mare a populaţiei vârstnice apare cu valori foarte reduse ale natalităţii. ceea ce este cunoscut este natalitatea brută. fiind obţinut prin raportarea numărului de copii născuţi de femeile de vârstă fertilă la totalul acestei populaţii la un moment dat.Beaujeu-Garnier. Similară este situaţia şi la nivel regional.Natalitatea Componenta activă a bilanţului natural se exprimă prin numărul de născuţi vii (Nv). Tot în aceste state. în funcţie de dorinţa acesteia de planificare a dimensiunii proprii. indică tendinţe regresive iar peste acesta asigură o creştere naturală a populaţiei (în condiţiile unei mortalităţi reduse). rezultanta fiind tendinţa de creştere accelerată a populaţiei Globului. În plus. în ţara noastră. conjuncturale87. se obţine prin raportarea numărului de născuţi vii într-un an la populaţia feminină de vârstă fertilă. îmbătrînirea foarte avanasată a populaţiei constituind principala explicaţie. De exemplu.1. media anilor 1995-1999 fiind de 2.1%. Aceste diferenţe se datorau raportării natalităţii brute franceze la o populaţoie relativ îmbătrînită.1. când natalitatea s-a dublat întrun singur an. În acest mod pot exista contradicţii între acest indicator şi natalitatea brută. ISF. III.5% în 2001). iar valoarea anului 2003 de 2. pe când unul cu populaţie tînără va avea valori foarte ridicate. mult mai utilizată.două componente vitale. ISF poate fi interpretat în funcţie de pragul de 2. prin măsuri restrictive sau stimulatorii : N=Nv/Pt*1000 Această particularitate implică o mare variabilitate în timp. Practic toate statele europene se află sub 87 O situaţie des citată este aceea care a urmat măsurilor nataliste ale puterii comuniste din 1966 în România. dar fertilitatea generală era de 159‰ în Franţa şi de 150‰ în Ungaria.. 20. Un exemplu citat în literatura de specialitate (J. Spre deosebire. putând fi utilizat în prognoza pe termen mediu. fie de către familie. 48 .9. La fel. fie de către stat.N. respectiv. 1954) este o comparaţie între Franţa şi Ungaria. pentru că elimină acele segmente de populaţie care nu participă efectiv la reproducerea populaţiei (femeile aflate în afara vârstei fertile şi bărbaţii). dar fertilitatea generală este mult mai ridicată decât în acesta (51. Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000 Este mai relevant decât natalitatea brută. mortalitatea este mai greu de controlat. obţinută prin raportarea la o populaţie standard (Ps) şi nu la una reală (o populaţie cu o structură ideală pe grupe de vârstă) : Ns=Nv/Ps*1000 Este puţin folosită neexistând o unanimitate în privinţa calculului Ps. aşa cum a fost prezentată în capitolul anterior. natalitatea brută era de 16‰. tot mai utilizat în statisticile O.1‰. Valoarea obţinută se exprimă în copii/femeie de vârstă fertilă şi reflectă cel mai bine tendinţele de evoluţie ale unei populaţii ca şi posibilităţile de regenerare a efectivelor.8. în acele regiuni cu uşoară dominanţă masculină. considerat ca fiind limita pînă la care o populaţie îşi asigură înlocuirea. nici populaţia totală nu este cunoscută. respectiv 7. Astfel. ca şi municipiul Bucureşti (9. mai ales în ţările slab dezvoltate unde sunt declaraţi adesea mai tîrziu sau nu sunt declaraţi decât dacă se dovedesc viabili.

1-1.S. Giraud. O parte din reducerea natalităţii în ţările dezvoltate se datorează şi creşterii consumului de proteine.Factorii care influenţează natalitatea Natalitatea este un fenomen natural supus unor influenţe puternice din partea unor factori social-economici şi politici. sporită de practica administrării fierturilor 88 Termenul de «Lumea a Treia» este înţeles în sensul tradiţional care înglobează America Latină. efect probabil al mondializării. L’inégalité du monde. Economie du monde contemporain. Ariile de consum preferenţial al orezului se remarcă printr-o fertilitate potenţială ridicată. Putem distinge astfel o natalitate naturală (potenţială) în absenţa oricăror măsuri de ordin social şi o natalitate reală. în unele cazuri fiind foarte coborît (Bulgaria. Cehia. explicabil prin aportul de populaţie latino-americană şi prin prezenţa numeroasei comunităţi afro-americane.limita menţionată. Armenia. cunoaşte o tendinţă de scădere rapidă după 1990.-N. Este cel mai important indicator pentru prognoza natalităţii. Regimul alimentar are. Eradicarea malariei într-un stat tropical ca Sri Lanka. Africa şi cea mai mare parte a Asiei (cu excepţia Japoniei şi a părţii asiatice a fostei U. care o justifica anterior. Spania. în Lumea a Treia fiind încă de 1. de bolile endemice şi mai ales de cele venerice. Inerţia explică persistenţa acestui termen. Gallimard. valorile potenţiale ale natalităţii s-ar înscrie între 45-50‰. natalitatea potenţială este rareori atinsă. pe termen mediu. al generalizării unor comportamente şi mentalităţi specifice statelor dezvoltate.61. Aceeaşi situaţie caracterizează şi alte state dezvoltate (Japonia. susceptibile a induce sterilitatea. Sub acest prag au coborît deja şi o serie de state în curs de dezvoltare care au dus o politică riguroasă de control demografic (R. R. Australia). fiind influenţată de starea sănătăţii populaţiei. 1996) 49 . Ca şi ISF. 8).R. fertilitatea feminină fiind invers proporţională cu consumul de proteine şi direct proporţională cu cel de vegetale. doar S. Distribuţia sa este la fel de neuniformă.85. în funcţie de particularităţile fiziologice putându-se ajunge pînă la 60‰ – cazul unor populaţii africane sau. Până în 1970 caracteristicile social-economice ale acestui vast spaţiu erau relativ omogene dare ulterior s-a produs o rapidă diferenţiere care face caducă expresia de „lume a treia“. mai ales după dispariţia bipolarităţii hegemoniei politice mondiale prin căderea comunismului.Chineză. Valoarea medie mondială pentru 1980-1984 era de 1. Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat însă o rapidă scădere a acestui indicator în majoritatea statelor Lumii a Treia.2. Thailanda. de obicei atunci când valoarea sa este supraunitară.2).U. Letonia.N. cu excepţia Albaniei. -rata de înlocuire (reproducţie) a populaţiei. sifilis).59 iar pentru 1995-1999 de 1.1. Georgia. Totuşi. fapt pozitiv dacă îl raportăm la gravele probleme de dezvoltare ale acestora. deşi unele statistici internaţionale deosebesc tot mai mult două categorii de state : state în curs de dezvoltare şi state subdezvoltate (vezi P. al unor populaţii europene (coloniştii francezi din Quebec). se menţin la limită. declinul demografic accentuânduse astfel în deceniile viitoare88. ceea ce înseamnă că populaţia mondială va continua să crească în următoarele decenii. o influenţă notabilă.A.). în trecut. la peste 50‰. pare-se.1. spre deosebire de ţările dezvoltate unde este sub 0.U. S-au apropiat vertiginos de acest prag şi unele state musulmane precum Tunisia sau Iranul.S. Paris. Rusia. tendinţă manifestă mai ales în regiunile vecine acestora – nordul Africii sau apropiate cultural – America Latină ori cu care întreţin relaţii intense – sud-estul Asiei. Coreea de Sud. unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau afectate de astfel de boli (boala somnului. consecinţă a influenţei factorilor care vor fi prezentaţi în cele ce urmează. În ţările în curs de dezvoltare valoarea acestui indicator depăşeşte de regulă valoarea 5 în Africa sau 3 în Asia şi America Latină (maxima în Niger. Taiwan) sau multe state insulare din Antile (Cuba în primul rând) mai permisive politicilor denataliste. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950. Această tendinţă obligă la revizuirea continuă a prognozelor O. se obţine prin raportarea numărului total de copii de sex feminin care au şansa să ajungă la vârsta reproducerii şi care sunt născuţi de către o femeie în decursul vieţii sale. a condus după 1950 la o creştere rapidă a natalităţii. exprimă tendinţe de scădere. creşterea destul de rapidă a populaţiei se va menţine astfel prin inerţie. situaţie schimbată după 1950. Canada. a)Natalitatea potenţială (fiziologică) Dacă asupra unei populaţii nu intervin nici un fel de constrîngeri sociale. III.34. populaţia are tendinţe de creştere iar dacă este subunitară. România cu 1.P.

urmate de Franţa. arată că în rândul femeilor analfabete. care aveau în medie 3. spre deosebire de familiile din mediul rural.6. situaţie reglată treptat prin mortalitatea mai ridicată. 50 . Cei mai importanţi dintre aceştia sunt : -standardul de viaţă. Populaţiile cu o structură deformată – cazul emigranţilor.A. Australia sau Noua Zeelandă pot fi observate evoluţii similare91. Această scădere este legată şi de modul de viaţă. numărul copiilor este mai mare (3. mamele putând astfel concepe din nou. Institutul de Statistică din Noua Zeelandă. Primele state care au introdus o astfel de politică au fost Germania nazistă şi Italia fascistă. De regulă. cu ierni lungi.5 în trecut la mai puţin de 2 în prezent. structura pe sexe a născuţilor este totdeauna favorabilă sexului masculin (5-6%mai mulţi).5‰ pentru populaţia de origine europeană (cf. 1999 91 În această din urmă ţară.6%) sau europoizi (1. la ţigani (pînă la 4. Histoire des populations de l’Europe. esenţial.A. politicile denataliste. copii sunt alăptaţi pînă la 2-3 ani. cu cât este mai ridicat cu atât natalitatea este mai redusă. nefiind concludent.U. O influenţă majoră o are structura pe grupe de vârste şi sexe. cu venituri mai mici.de orez de la vârste fragede.38)89. b)Natalitatea reală Ca urmare a conjuncţiei unor factori diverşi.U. respectiv 4. pp 446-462.1 copii). Bardet.Key demographic indicators.2 copii.U. natalitatea reală este diferită de natalitatea potenţială. studii efectuate în S. foarte ridicată în cazul în care există un aflux sporit de populaţie tînără venită din mediul rural. comunicat din iunie 2002). concedii plătite.9 copii. J. în general.-P. Constau în măsuri de planning familial : 89 90 Informaţii preluate de pe site-ul US Department of Statistics. Contextul climatic poate de asemenea influenţa natalitatea brută.S. atunci când statul se vede ameninţat de reducerea naturală a populaţiei. corelată însă cu nivelul veniturilor. La 1800. creşterea timpului liber. au o influenţă negativă (cazul eschimoşilor). fiecare căutând să profite la maximum de binefacerile societăţii de consum.5%) dar mult mai slabă la mongoloizi (0. 1998-2001.S. impune o relaţie invers proporţională. Rolul particularităţilor rasiale în diferenţierea natalităţii potenţiale este discutabil şi delicat. Sigură este frecvenţa mai mare a fenomenului gemelar la negroizi (2% din naşteri). În unele state. generat de tendinţa spre supraconsum. Climatele excesiv de reci. În afara Europei.. sau se ghidează după idei expansioniste.1%). familiile urbane din S. în perioada interbelică. Aceste politici constau în măsuri de sprijinire a mamei şi copilului : acordarea de alocaţii. Studii efectuate în Franţa anilor 1970 arată o diferenţă importantă între familiile burgheze şi cele de agricultori. spre deosebire de Africa unde. Mediul urban are de asemenea o influenţă certă. Brazilia. după 1950 iar mai tîrziu de toate statele europene. În funcţie de orientarea acesteia se pot distinge : politici nataliste. Fayard. este un alt fctor important în perioada contemporană. doar 50% din copii ţărilor vest-europene aveau şansa să atingă vârsta maturităţii. această politică este prezentă şi în Australia. care caută să susţină o natalitate ridicată. Numărul mediu de copii pe familie a scăzut masiv în ţările dezvoltate – de la 5. Argentina sau în ţările petroliere din sud-vestul Asiei. Tipică din acest punct de vedere este Africa de Sud dar şi în S.86) decât al celor cu studii superioare (1. în acelaşi sens (2.. pe când astăzi se ajunge la peste 99%. aveau în medie 2. Creşterea nivelului de trai determină familiile să-şi diminueze descendenţa.. state dezvoltate economic şi cu o densitate redusă a populaţiei . segregaţia rasială corelată cu standardul de viaţă poate fi un alt factor de diferenţiere a nivelului natalităţii. -politica statului.A. antrenarea lor în activităţi productive este la fel de important în prezent corelat cu modificarea moravurilor şi a mentalităţilor. în orice caz subsidiar rolului factorilor induşi de standardul de viaţă şi de comportamentul demografic. care urmăresc diminuarea creşterii naturale prin intermediul reducerii natalităţii. cu venituri mari.R. Nivelul şcolarizării este foarte important. asigurarea locului de muncă. vol. Gradul de ocupare a populaţiei active feminine. În zonele cu climat diferenţiat apar consecinţe vizibile în frecvenţa mensuală a naşterilor (valoarea maximă se înregistrează în aprilie-mai în Europa) consecinţă a concepţiilor de la începutul verii. au o natalitate mai redusă sau dimpotrivă. unde omul s-a adaptat mai greu. media natalităţii în perioada 1998-2001 era de 27‰ pentru populaţia maori şi de numai 12. În anii 1970. U.. dar cu tendinţa de reducere progresivă a diferenţelor pînă la apropiere sau chiar inversare90.III.

93 În ultimul timp World Population Data Sheet. fiind un factor esenţial în politica denatalistă a unor state. În acest mod se explică scăderea continuă a ponderii populaţiei majoritare han. numărul acestora a crescut cu 11. 51 .7%. explicând parţial 92 În China. publicaţie anuală a O. doar 0.Chesnais. chiar mai mult în Irlanda. Indicatorii care exprimă relativ aceste fenomene sunt nupţialitatea (numărul de căsătorii la mia de locuitori) şi divorţialitatea (numărul de divorţuri la mia de locuitori). De ex. Un indicator util în prezent este frecvenţa naşterilor ilegitime. Scandinavia.Moldova se constată acelaşi fenomen. unde a ajuns la 27. Olanda. Thailanda. În Africa este mai rar întîlnită dar a dat deja rezultate notabile în nord (mai ales în Tunisia dar şi în Algeria sau Maroc). acest indicator este ridicat impunând. respectiv 15 ani (Cf.National Bureau of Statistics of China. fapt observat în Africa şi în unele state din Orientul Apropiat. această politică a vizat în primul rând populaţia majoritară.. este de asemenea foarte importantă. -structura tradiţională a familiei are un rol important acolo unde poligamia este frecventă. comunicatul din 2.3 ani pentru bărbaţi şi 19. prezintă şi modul în care guvernele statelor percep nivelul creşterii populaţiei. de 19. odată cu generalizarea şcolarizării şi a ocupării unei părţi importante din forţa de muncă feminină în activităţi neagricole. în Europa. admirabilă sinteză a evoluţiilor demografice la nivel planetar publicată de PUF în 1997. pentru că în acest mod cvasimajoritatea femeilor de vârstă fertilă sunt căsătorite.6 pentru femei. paralel cu scăderea nupţialităţii.5% la 38.2‰. în Bulgaria.8 la 20.2‰ divorţialitate.4 mil. cf. 95 Cf. politica indiferentă. respectiv de la 11. Chiar şi în state mai « conservatoare » precum R. în contextul celei mai scăzute vârste la căsătorie din Africa.2001). valori reduse ale natalităţii (valori de peste 30 de ani la bărbaţi şi 27 ani la femei în vestul continentului.U.Adnan. aflat în creştere rapidă în Europa şi America de Nord (peste 50% deja în Danemarca. atât la femei cât şi la bărbaţi)92. Creşterea acesteia poate impune o scădere sensibilă a natalităţii.N. La conjoncture des pays développés en chiffres). pe fondul slăbirii influenţei religiei musulmane şi al sărăciei95.răspândirea mijloacelor anticoncepţionale.4% faţă de 8. faţă de 5.1 la 5. În perioada intercensitară 19902000. Rolul său este contradictoriu totuşi. legiferarea unor vârste limită la căsătorie (cazul Chinei).1% pentru grupa de vârstă de 45-49 ani). În unele state din Africa subsahariană. curente în Europa). Acolo unde este tradiţional coborîtă. Thailanda.7‰ la 4‰ iar ponderea naşterilor ilegitime a crescut de la 15. în aceeaşi perioadă indicatorii menţionaţi evoluând de la 9. al majorităţii statelor latinoamericane şi africane iar mai recent şi al unor state est-europene93. majoritatea bărbaţilor rămînând necăsătoriţi. minorităţile naţionale fiind parţial excluse din cauza localizării lor în regiuni mai slab populate.04. parţial. în care autorităţile nu intervin în nici un mod. Tendinţa de dispariţie a acestui fenomen are drept efect creşterea natalităţii. -vârsta medie la căsătorie.6% (cf. ponderea naşterilor ilegitime se află într-o creştere accelerată. Bangladesh sau Vietnam. Acest indicator este tradiţional ridicat şi în unele state din Orientul Apropiat (mai ales în cazul bărbaţilor) şi are o tendinţă de creştere în multe ţări ale Lumii a Treia. Germania. Este o politică extrem de răspândită în Asia Musonică unde rezultatele au fost în general pozitive (Japonia. America Latină prezintă o situaţie complet opusă. pp 41-76. faţă de valorile de 3-5‰. Italia sau Spania).U. familiile fiind extrem de stabile (0. Căsătoria precoce a populaţiei feminine în statele Africii subsahariene explică parţial menţinerea unui nivel al natalităţii apropiat de maximumul biologic (cazul menţionat al Nigerului.5%. impunerea unor sume familiilor cu mulţi copii. În Asia de sud-vest este mai puţin evidentă. ediţiilor succesive ale Demographic Yearbook). 94 Cazul Indiei.A. în Ghana.A. unde media era în anul 2000 de 23 de ani la bărbaţi şi 19 ani la femei. China.U. mai recent şi în Indonezia. 96 În statele din partea central-estică a Europei. cazul majorităţii statelor europene şi Americii de Nord.22% pe când acela al minorităţilor naţionale cu 16. unde acest indicator afişează încă cele mai mari valori la nivel mondial. în creştere sensibilă faţă de valorile înregistrate în anii 1956-1960. cu valori apropiate şi în celelalte state scandinave. cu excepţia Iaranului şi a Turciei. cazul S. depăşind astfel 106. în La population du monde. dar mai redus în statele din sud şi est)96.1% în 1990. Dimpotrivă. cu trei opţiuni : ridicat. În America Latină este generalizată în statele mari (Mexic. dar mai puţin vizibile în India. Brazilia) cu probleme serioase legate de suprapopularea marilor metropole. pînă la măsuri şocante de tipul sterilizărilor în masă (India. sub direcţia lui J-Cl. celibatul feminin definitiv este extrem de redus (Niger. 16 ani feminin şi 24 ani masculin). cum este cazul Bangladeshului. Nupţialitatea redusă şi divorţialitatea mare contribuie de regulă la scăderea natalităţii. satisfăcător şi redus. între 1991-2000. Franţa. paralel cu o sporire a numărului femeilor active. rata nupţialităţii s-a redus de la 5.. Enjeux et problemes.fr/bdd. Baisse de la fecondite en situation de pauvrete absolue.1‰ în S. nupţialitate de peste 7‰. bazei de date a INED. Sh. natalitatea se menţine ridicată94. statul care a iniţiat această politică). 55‰ în 2003. Kenya şi sudul extrem. http://www.persoane (8. contribuind la diminuarea natalităţii.ined. China.

unde promiscuitatea şi absenţa unei stări civile eficiente nu permit o comparaţie cu situaţia din statele dezvoltate.5 8. sau la nivel regional Peninsula Bretagne din Franţa ori satele cu populaţie catolică din vestul Moldovei). în 1990 raportul între numărul de avorturi şi cel de născuţi vii a fost de 4. cealaltă. Polonia.975.990.14).nr. atribuie un rol sporit contextului cultural. nr. Se disting prin aceasta statele musulmane. lumea contemporană este marcată de tendinţa generală de reducere a natalităţii.2-3/1997. alocând femeii un statut inferior. 1996. J. Influenţa acestui factor se resimte în unele cazuri şi mai puternic acolo unde unele dintre aceste comunităţi religioase sunt minoritare. când legislaţia referitoare la această metodă contraceptivă s-a liberalizat98. caracterizată prin tendinţa de descreştere lentă. 98 România a fost ani la rând pe nedoritul prim loc pe plan mondial din acest punct de vedere. Statele asiatice şi cele nord-africane prezintă o situaţie similară. pp. după 1990. contribuind astfel la păstrarea unei natalităţi mai ridicate (cazul multor comunităţi neoprotestante). ca o adaptare la noile condiţii impuse de raportul dintre om şi natură (tab. acolo unde această practică este foarte frecventă.1.2.Veron. dar s-a raliat rapid acestei tendinţe. mai ales în statele care nu au o politică demografică susţinută. frecventă în statele dezvoltate unde industrializarea şi modificarea comportamentului demografic s-au manifestat de multă vreme (mai întîi în Franţa şi Scandinavia. Două teorii se confruntă în explicarea nivelului ridicat al natalităţii din această regiune : prima nu vede în aceasta decât manifestarea clasică a unei subdezvoltări accentuate. dar şi statele catolice mai tradiţionaliste din Europa (Irlanda. explicabilă prin influenţa Islamului în ţările musulmane sau prin tradiţiile familiale din estul continentului. Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea acest tip de evoluţie avansează spre sudul şi estul continentului. Tabelul nr.14 : Evoluţia natalităţii între 1970-2003 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 nentul 970.135-154.5 1 Europ 1 1 1 1 1 1 1 a 5.2/ 1.4 5 . 52 . sentimentele pronataliste ale populaţiei fiind viguroase chiar şi în rândul tineretului sau al păturilor sociale mai instruite (Thumerelle. natalitatea poate înregistra o cădere rapidă.7 3. ultimele fiind variante ale celui dintîi : -evoluţie „normală”.6 0.1 7. pp.7 1 2 Cf. Vârsta medie la căsătorie este foarte coborîtă adesea iar poligamia încă este prezentă chiar dacă tendinţele din ţările dezvoltate se resimt timid în unele state mai avansate. III.985. acestea putându-se opune politicilor de planning familial sau divorţialităţii.1 2 . unde se va generaliza după 1900 iar în prezent avansează şi în ţările în curs de dezvoltare. -prescripţiile religioase sunt uneori foarte importante. La transition démographique dans l’Inde.indicii mai ridicaţi ai natalităţii. Espace/Population/Société.Tipurile de evoluţie a natalităţii şi distribuţia acesteia pe Glob În ansamblu. Se disting trei tipuri de evoluţie a natalităţii.0001974 1979 1984 1989 1994 1999 2 003 Asia 3 3 2 2 2 2 2 4.6 4. la 1800 natalitatea înregistra încă un nivel similar celui din ţările slab dezvoltate (37‰.2. încă din secolul al XVIII-lea).4 6 . dar continuă.1/1 în 2000. Unele confesiuni religioase proscriu avortul.5 0 Afric 4 4 4 4 4 3 3 97 I I SF SF (1970) (2000) 5 . scăzând până la 1. cum este cazul musulmanilor din India la care nivelul natalităţii este în medie cu o treime mai ridicat decât în cazul populaţiei hinduse majoritare 97.201-206). fără a nega acest factor. cazul statelor din estul Europei.6 3.995. unde Coranul susţine natalitatea. Invers. la 1900 ajungând la 29‰ iar în 2000 la 10-12‰). O situaţie mai greu de caracterizat o prezintă Africa subsahariană. În Marea Britanie şi Germania această evoluţie a fost mai tardivă.1 1. favorabil familiei extinse.7 1.4 3.980.5 5.

moralism.1 1 8. Caracteristică acestei evoluţii este stabilizarea natalităţii la valori foarte reduse.8 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. -evoluţie în zig-zag. După ce au cunoscut o tendinţă de scădere normală. ca efect cumulat al unor măsuri anterioare de ocrotire a familiei în cadrul politicii social-democrate (concedii plătite pentru ambii părinţi. în ultimele decenii. explicat prin sosirea masivă. 1999. 53 . PRB. a unor state din sudul şi estul Asiei (China.6 3. se disting în acest context. Sri Lanka etc. Coreea de Sud. corespunzătoare în bună parte crizei din perioada interbelică100. Paris.Tarmann.a Ocea nia 6.A.5/2002.9 4. caracterizată prin menţinerea unei natalităţi ridicate timp mai îndelungat şi prin introducerea la un moment dat a unor măsuri de reducere a natalităţii.5 6.8 5. Libia. Această fază de creştere a natalităţii s-a menţinut până după 1960 în unele cazuri fiind corelat cu atitudinea pronatalistă a societăţii în epocă. forţa şi sănătatea). după 1985 se remarcă printr-o stabilizare a natalităţii la un nivel relativ înalt pentru o ţară dezvoltată (1415‰). 100 Cf. Este cazul Japoniei.0 . cf.7 3 .3 2 .0 Amer 3 3 2 2 2 2 2 5 2 ica Latină 5.N.2 . World Population Data Sheet -evoluţie accelerată. Federaţia Rusă. a emigranţilor latino-americani. Thailanda.6 copii/femeie în 1977 la 2.1 2.U. imputabilă. efect la îmbătrînirii accentuate a populaţiei (sub 8‰ în Bulgaria sau în Ucraina între 1995-1999).1 în anul 2000. frumuseţea. care se pot repeta din cauze social-politice (războaie. Similară este şi situaţia unor state din sudul şi estul Europei (Italia. O revenire de scurtă durată a fost consemnată şi în cazul Suediei în perioada 1990-1995.9 4. Un alt caz tipic este acela al României.1 9. unde după 1966 politica natalistă a condus la dublarea nivelului 99 Cea mai fulminantă evoluţie a înregistrat-o în ultimele două decenii Iranul. manifestat mai ales în S.2 2 . urmând unei faze de scădere accelerată a natalităţii. S. Surse : Statistical Yearbook of O. de scădere accelerată. al respingerii unor valori tradiţionale (autoritarism.7 7.6 2 2.2 3.1 la 2.5 6. concepţiei neomalthusianiste dar şi modificării mentalităţilor în contextul revoluţiei informaţionale (accesul generalizat la mass-media audi-vizuală).A.U. Maroc. imigraţia unor populaţii mai proflifice). încât natalitatea scade de la 42‰ în 1948 la 9‰ în 2000. Ucraina). Conform unor studii. combină tendinţele generale de scădere cu reveniri temporare.4. ONU.2 2 3.6 . A. cu o structură pe vârste favorabilă tinerilor.6 7. Tipică a fost situaţia care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. La population mondiale au XX-e siècle.3 4. şi vestul Europei.7 TER 3 2 2 2 2 2 2 5 2 RA 1. dar după 1948 a adoptat o politică inversă. Bulgaria. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.Dupâquier.0 5. fenomen cunoscut ca „baby boom”.2 .)99. Kohgiluyeh.3 2.5 Amer 1 1 1 1 1 1 1 2 2 ica de Nord 5. Ca în toate cazurile această evoluţie urmează modelul centru-periferie. naţionalism) şi al instaurării unei mentalităţi strict materaliste şi hedoniste (ale cărei valori sunt tinereţea.). alocaţii de sprijin etc.5 9.1 1 9.U.4 6.5 9. Kurdistan). Toate acestea s-au reflectat în tulburările sociale grave generate de revoltele tinerei generaţii în marile capitale occidentale (mai ’68).A. Iran achieve Remplacement Level Fertility. fiind mai rapidă în zona capitalei sau în provinciile cu populaţie dominant persană şi mai lentă în Balucistan sau în ariile izolate din Munţii Zagros (Luristan. nr.2 4 .8 2 0. chiar în mediul rural s-a trecut de la 8.2 8 1 8 .9 2 1. unde s-a ajuns de la un indice de 6. Tunisia. când în majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment ca urmare a creşterii nupţialităţii.6 5.J.) iar mai recent chiar a unor state musulmane considerate mai reticente faţă de politicile demografice denataliste (Iran. Population Today. PUF. în afara celor est-europene şi a fost amorsat încă din timpul războiului. Majoritatea statelor afectate de acest fenomen au cunoscut după 1965 o tendinţă inversă. care pînă în 1940 avea o politică natalistă. Algeria etc.9 5.5 3 .8 5.U. acest fenomen a caracterizat mai ales state învingătoare.

În Europa.2. Canada. Guatemala. Vietnam. ca şi natalitatea nu este cunoscută cu exactitate. cu o accelerare după 60-70 de ani. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate. Bulgaria. obţinut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la numărul de născuţi vii : Mi=D<1/Nv*1000 Acest indicator cunoaşte o distribuţie sensibil diferită de aceea a mortalităţii generale (brute) fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare. Porto Rico). Oman. Un indicator important pentru calitatea vieţii este astfel mortalitatea infantilă. scăzând apoi rapid pînă la un minimum atins între 15-25 de ani. situaţie schimbată în sens pozitiv în această ţară dar încă frecventă în statele africane unde serviciul stării civile nu funcţionează eficient sau se menţin situaţii conflictuale. Seychelles etc. În Europa astfelde valori au dispărut treptat după 1950. Albania fiind singura care s-a menţinut în această categorie pînă spre 1980.2. Laos. Valorile mortalităţii sunt foarte diferite raportate la grupele de vârstă. Statele care aparţin acestei categorii sunt mai avansate economic şi mai urbanizate decât cele din prima categorie. mai ales în Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000 Astfel. iar la nviel regional mai poate fi remarcată doar provincia iugoslavă Kossovo. 101 De menţionat aportul notabil în crearea acestor valori şi aşa reduse ale natalităţii. INSEE certifica în comunicatul de presă din 23. care.A. Scăderea recentă a natalităţii încadrează în această categorie majoritatea statelor latino-americane (unele de multă vreme -Argentina sau Chile.). mai evidente în Asia şi America Latină.). Sri Lanka. pentru ca ulterior să crească lent. Letonia. reprezentând probabil limita inferioară a comportamentelor de tip malthusian101. Filipine. Distribuţia actuală a natalităţii pe Glob este tot mai polarizată. Este de fapt mortalitatea brută. Honduras. în Franţa.6‰ în 2002). Valorile peste 40‰ tind să devină tot mai rare din cauza tendinţelor de scădere normală a natalităţii. multe state insulare din Antile (Cuba. la populaţia totală. integrând toate statele europene. Ungaria. 54 . Afganistan.3‰ în 1966 şi 27.Mortalitatea Elementul pasiv al dinamicii populaţiei este calculat prin raportarea numărului de decese într-o perioadă dată (un an de regulă). Uruguay. după care s-a revenit la o evoluţie „normală” (9. statele asiatice cu politici demografice eficiente (cele din estul Asiei. Pot fi deosebite trei categorii de state : -state cu valori mari. de peste 50‰ mai sunt atinse doar în câteva state africane (Nigerul cu 55‰.6‰ în 1967). Ucraina. Japonia etc. apropiate de media mondială (22‰ în 2000). mai ales cele din nordul şi sudul extrem. în Lumea a Treia menţinându-se factori de risc care diminuează enorm durata vieţii. Valori excepţionale.natalităţii (14. Federaţia Rusă. state cu o politică demografică mai susţinută. În Europa şi estul Asiei foarte frecvente sunt valorile. Columbia) sau asiatice (inclusiv state dens populate ca India.). -state cu valori reduse.U. conform evaluărilor. al imigranţilor. Reducerea acestui indicator este posibilă doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvate mamei şi copilului. 10% din copii născuţi în Franţa aveau cel puţin un părinte străin. fiind mai ridicată la grupa sub 1 an. nivelul din 1966 fiind regăsit abia în 1990. excepţional în Africa (Tunisia sau unele mici state insulare din jurul continentului -Mauritius. III. între statele cu valori foarte ridicate şi cele cu valori reduse. Iran). S. valorile sale oscilează la nivel mondial între 3 şi 150‰ (tab. valoarea maximă şi Mali). De ex. altele mai recent – Brazilia.05. Astfel. America Latină şi Oceania (Yemen. inimaginabile altădată (Germania.16). Australia. concentrate în emisfera nrodică. Tot mai multe state africane se încadrează în această categorie. concentrate în Africa Subsahariană. Bangladesh. În Europa nici un stat nu se mai încadrează în această categorie. mai rare în deceniile trecute datorită polarizării statelor în jurul valorilor extreme. peste 30‰ în medie. valorile care depăşesc 10‰ sunt rare (România. valori chiar mai mari înregristrându-se în Germania sau Elveţia.). Noua Zeelandă. nu erau declarate decât 60% dintre decese. Indonezia etc..2002 că în anul 2001. măsuri la îndemîna statelor dezvoltate dar precare în cele în curs de dezvoltare. sub 10‰. Thailanda. sub 20‰. mai rar în Asia. în India anului 1950. PaupaNoua Guinee etc. extrem de coborîte. Sunt valori sub care practic nu se mai poate coborî. Armenia.nr. -state cu valori medii (20-30‰). chiar şi Albania a coborît sub acst nivel.

Futuribles. sud-vestul şi estul Asiei. Pentru a detalia analiza mortalităţii. N. cu valori apropiate şi în alte state vecine. accentuat după 1990. Este o situaţie frapantă mai ales în fosta U. specifice perioadei actuale. spre deosebire de natalitate. posibil a fi modificat prin îmbunătăţirea asistenţei sanitare. Valorile maxime (peste 75 de ani în medie) caracterizează statele vest-europene.Moldova. progresul fiind vizibil mai ales la sexul masculin. ca şi natalităţii brute. alături de regimul alimentar care predispune la boli degenerative103. diferenţa între cele două sexe ajungând pînă la 15 ani. prin raportarea la populaţii standardizate. respectiv 13‰ în anul 2002. de multe ori pe fondul consumului exagerat de votcă – 600 ml zilnic (cf. Elveţia. mortalitate brută este mai des utilizată. dar în ultimii ani se observă o relativă ameliorare (69 de ani în medie între 1970-1998. Incidenţa consumului exagerat de alcool este una din explicaţii. Australia. Explicaţia principală derivă din incidenţa foarte mare a SIDA104 care a creat deja una din marile problemele sanitare ale lumii contemporane. care avantajează în prezent statele dezvoltate. 104 Până la 39% din populaţia feminină afectată în Botswana. România a cunoscut o evoluţie similară. Valorile cele mai reduse caracterizează mai ales statele scandinave şi Japonia (cu valori între 2. mai puţin avansat. Kenya. Islanda şi Hong Kong). Japonia. fără nici o excepţie. în primul caz media oscilând în jurul valorii de 60 de ani pe când în unele state ale Africii Subsahariene coboară sub 40 de ani (Zambia. 1995). cea mai mare parte a Africii şi unele state insulare din Oceania. că decisiv este faptul că acest stat. Având în vedere că la dinamica acestui indicator. Federaţia Rusă. participă întreaga populaţie. Se pare însă. cuprinzând întreaga Europă. surmontat deja de Japonia. mai ales în cazul sexului masculin. cu excepţia unor state care au făcut progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii.A. Kuwait. nivel sub care practic este greu de coborât. -un al doilea grup. Cu toate progresele notabile din unele state.8-4‰ în ultimii ani). Acest nivel a fost obţinut prin îmbunătăţirea continuă a asistenţei sanitare dar se pare cîn ultimul deceniu s-a atins un plafon mai greu de depăşit pentru moment (cel de 80 de ani. în care SVN depăşeşte 65 de ani. un indicator des utilizat şi foarte concludent este speranţa medie de viaţă la naştere (SVN). ca şi altele din zonă nu a reuşit să controleze decât bolile infecţiose spre deosebire de statele occidentale unde maladiile degenerative.U.). Taiwan. prin efectele 102 Se poate vorbi de o corelaţie puternică între gradul de cultură. nr. Toate studiile efectuate asupra unor state în curs de dezvoltare (Cuba. unde SVN la bărbaţi a scăzut sub la 59 de ani în Federaţia Rusă (sub nivelul înregistrat în India sau în unele state africane). fără a putea afirma dacă este o evoluţie conjuncturală sau de durată. cu 67 ani pentru bărbaţi. indice conjunctural care exprimă nivelul mediu al duratei vieţii la un moment dat. S. Valorile maxime se înregistrează în Mozambic (201‰ în 2000). sunt mult mai eficient prevenite. Între statele asiatice şi cele africane sunt diferenţe sensibile. diferenţa faţă de statele dezvoltate se menţine. Russie . De exemplu. 55 .Eberstadt. Diferenţele între cele două sexe sunt de regulă semnificative şi favorizează populaţia feminină. Importanţa scăderii mortalităţii infantile constă în efectul pe care-l produce asupra nivelului natalităţii. Şi acesta polarizează statele Globului în două grupuri : -unul avansat.R.S. mult mai mare decât în oricare alt stat dezvoltat. Camerun.252-2000). Statele asiatice şi cele latino-americane au progresat enorm. a recuperat diferenţa între 19501970 dar a intrat într-o fază de stagnare sau chiar de regres ulterior. cea mai mare parte a Americii. dar prin standardizare se ajungea la 12‰. respectiv 74 ani pentru femei. cu populaţii îmbătrînite. Malaysia. Sri Lanka. tradiţional mai coborît decât în vestul continentului. Sierra Leone (155‰) şi Afganistan (154‰). mortalitatea generală avea valori de 15‰. 103 O explicaţie curentă este şi frecvenţa morţilor violente. Zimbabwe).)102. Suedia. India) demonstrează corelaţia care există între reducerea acestui indicator şi diminuarea fecundităţii (Vallin. Astfel chiar şi regiuni sărace precum statul Sri Lanka sau statul indian Kerala pot înregistra mortalităţi infantile reduse (16‰. grupează restul Asiei. Mortalităţii brute i se pot aduce corecţii. Este un fenomen greu de explicat. „Şansa” unui deces violent este în Rusia de 1 la 4 evenimente din această categorie faţă de 1 la 30 în Marea Britanie.R. Cuba etc. etc. Ucraina şi Bulgaria) în contrast cu Africa unde valorile de peste 100‰ constituie regula.l’inévitable déclin. Un caz particular printre statele din această categorie îl constituie fostul bloc sovietic unde acest indicator. deşi se observă o uşoară redresare în ultimii ani. Italia. deci sub nivelul mediu al României). exprimat prin nivelul analfabetismului şi mortalitatea infantilă. prezentând adesea valori apropiate de cele înregistrate în statele dezvoltate (sub 10‰ în Coreea de Sud. dar 71 ani în 2000-2002.S. pe fondul unor crize social-politice grave. Canada. prin accidente sau crime. în Franţa antebelică.

6‰ în cazul populaţiei de culoare106. chiar după renunţarea la politica de apartheid.D. R. mai ales a celei infantile. Afganistan etc. între cele 174 state luate în calcul. 1995). formează un factor restrictiv. 1992 56 . În acest clasament. pe parcursul unei campanii de eradicare a paludismului sub egida OMS s-a produs un salt de 12 ani a SVN(de la 42 la 54 ani).5‰ la populaţia albă şi de 17. acest stat fiind astăzi unul din cele mai avansate din Lumea a Treia în această privinţă (Vallin. Ruanda. Influenţa sa se manifestă prin diferenţierea nivelului mortalităţii. unde numai în doi ani (1946-1948). Mexicului sau Malaysiei (cf. O altă explicaţie o constituie persistenţa unor conflicte militare (Sierra Leone. Rapport mondial sur le développement humain 2001.).2.U. Prin educaţie oamenii învaţă să prevină o serie de boli sau să diminueze unele riscuri prin măsuri de igienă. spre deosebire de statele slab dezvoltate în care munca fizică domină. Federaţiei Ruse. Este cazul R. C. 106 Cf. Les Etats-Unis. are o importanţă extremă în statele ale căror societăţi sunt puternic stratificate.Soppelsa.Congo.dezastruoase pe care le poate antrena. Persistenţa unor maladii este o altă cauză a menţinerii unui nivel mai redus al speranţei de viaţă. în 1988 de ex. Un caz des citat este acela al Sri Lankăi.Africane.1. fiind un indicator des utilizat de către organismele internaţionale în stabilirea indicelui de dezvoltare umană (IDH)105. în special în Asia de Sud.org/pnud). unde Mi a populaţiei de culoare este de câteva ori mai mare decât în cazul populaţiei de origine europeană.15 :Speranţa de viaţă la naştere în anii 2000-2003 (în ani) TE As Eu Af O Am A RRA ia ropa rica ceania erica merica de Latină Nord Tot 67 67 74 53 7 77 71 al 4 Ma 65 66 70 52 7 74 68 sculin 2 Fe 69 68 78 54 7 80 74 minin 6 Sursa : World Population Data Sheet III. indiferent de sex şi de vârstă (de multe ori femeile sunt net dezavantajate). Sirey.un. Tabelul nr. medie sau joasă).S. De obicei se deosebesc trei categorii de state (cu dezvoltare umană înaltă.15). Explicaţia principală constă în statutul inferior al femeii (tab. România ocupa locul 57 în anul 2001. diferenţele sunt foarte marcante.2. gradului de alfabetizare şi produsului intern brut ajustat la puterea de cumpărare.A. mai evident la grupele de vârstă tinere şi la sexul feminin. având un nivel similar celui al Bulgariei.Diferenţe din această categorie subzistă şi în statele dezvoltate. Primul pas a fost descoperirea vaccinurilor contra 105 IDH este un indicator imaginat de către experţii organismelor internaţionale în scopul eliminării inadvertenţelor pe care le presupun alţi indicatori ai dezvoltării. Şi în S. de multe ori în favoarea populaţiei masculine. puterea de cumpărare etc. cu atât mai evident cu cât stratificarea se suprapune unei segregări rasiale sau etnice. Scăderea ponderii muncii fizice în ţările avansate este un factor de diminuare a mortalităţii.Factorii determinanţi ai mortalităţii -nivelul de trai este şi în acest caz un factor decisiv. în primul rând produsul intern brut. Statele avansate au mortalităţi scăzute. este un alt factor fundamental. a cărui importanţă s-a accelerat în paralel cu modernizarea întregii vieţi social-economice. unde familiile burgheze se deosebesc destul de net printr-o mortalitate infantilă extrem de redusă în primul rând. -progresele medicinei. renunţarea la unele vicii sau excese etc. http://www. -gradul de instrucţie. IDH este obţinut prin combinarea speranţei de viaţă la naştere.nr. Acest nivel poate fi corelat cu diferiţi indicatori statistici : consumul alimentar. O caracteristică generală a acestui grup este diferenţa redusă dintre cele două sexe. mortalitatea infantilă era în medie de 10‰ dar de 8. -structura socială. unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate.

dar prezintă valori mult mai reduse în sudul Europei sau în România 108. această categorie de populaţie fiind mai puţin expusă unor accidente sau excese (diferenţiat pe grupe de vârstă. INED. crime. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate pentru că în Africa subsahariană.a. favorizează ţările mediteranene.. consumul de votcă fiind în această ţară de 600 ml zilnic/locuitor. reduce mult aceste diferenţe. Şi aceasta este valabil mai ales pentru ţările dezvoltate. efect probabil al aglomerării care favorizează proliferarea unor epidemii. La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator. -distribuţia inegală a obişnuinţelor alimentare este un alt factor. cazul Indiei. dat fiind faptul că ele constituie un factor favorizant pentru anumite maladii. Bretania). Himalaya). nr. Între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sunt diferenţe însemnate derivate din gradul mai mare de securitate în prima categorie. Ungaria. -sexul intervine în contextul diferenţierii mortalităţii pe grupe de vârstă. -urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. Printre statele dezvoltate. V Skolnikov. Diferenţa în favoarea sexului feminin este foarte mare la vârstele mici. suicid) este adesea corelată şi cu mediul marilor metropole. Mortalitatea urbană este mai mică decât cea rurală. structura deceselor amintind-o pe cea a Europei sec. faţă de 2050 cât se înregistrează în celelalte state dezvoltate. unde asistenţa sanitară este cea mai deficitară. putând ajunge pînă la 25%). supusă unor munci fizice grele. 57 .U. Notabilă este incidenţa alcoolismului care cauzează 1/3 din decese în Rusia. bolile sistemului nervos ş. unde se înregistrează un indice de 32 omoruri-100 000 loc. echilibrându-se la vârstele adulte pentru a se accentua la cele avansate. L’homicide et le suicide dans le monde industriel. -condiţiile climatice nu sunt deloc neglijabile. 55 % din decese erau cauzate de boli infecţioase (tuberculoza mai ales). generalizate începând cu sfîrşitul secolului al XIX-lea când. În estul Europei există o diferenţă netă între statele din 107 108 Grupul celor şapte mari state dezvoltate. pp. legat adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor. chiar şi în statele slab dezvoltate.A. cancerul. Există şi excepţii. Frecvenţa ridicată a morţilor violente (accidente. se disting de asemenea printr-o incidenţă mai mare a acestor fenomene decât în Europa de Vest sau în Japonia (9 omoruri la 100 000 locuitori). controlând parţial şi pe cei care domină astăzi – bolile degenerative ale sistemului circulatoriu. urmare a exodului rural. Suicidul este mai frecvent tot în Rusia (42/100 000). mult sub nivelul de 4/100 000 cât se înregistrează în G7107. pînă la inversare (cazul unor state din sudul Asiei). -violenţa şi accidentele intervin într-o măsură destul de importantă. urmate de bolile sistemului nervos. Ucraina. Spre deosebire. Astăzi situaţia este inversată. ca efect al îmbătrînirii mai accentuate în ultimul caz. condiţia socială a femeii. Ţările Baltice (44/100 000). suprapuse nu regiunilor viticole ci ariilor de cultură intensivă a mărului şi de producţie a cidrului (Normandia. direct sau indirect. al XIX-lea (în multe state din această regiune revine adesea un medic la 20-50 mii locuitori). este totuşi o iluzie. regimul mai degrabă vegetarian. căutat cu aviditate de unii specialişti occidentali. unde chiar şi cele mai puţin dezvoltate au o speranţă de viaţă ridicată (cazul Albaniei). explicând incidenţa mare a acestora în Europa Centrală. Şi în Franţa mortalitatea brută este mai ridicată în regiunile în care alcoolismul este mai frecvent. cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de măsline). De obicei mortalitatea feminină este mai mică. în Europa. Informaţii preluate din. fără prea multă relevanţă. Multe comunităţi umane se remarcă printr-o adaptare genetică extremă la condiţiile locale de mediu fiind mai rezistente la anumiţi agenţi patogeni. unde mortalitatea urbană este frecvent mai ridicată. în cele în curs de dezvoltare.1/1999. factorii locali având o importanţă deosebită. Population. Caucaz.. Regimul alimentar ideal.maladiilor epidemice. La accidentele de muncă primul loc îl ocupă tot Rusia cu un nivel record de 209/100 000 locuitori. bolile infecţioase contribuind doar cu 2%. cea mai mare incidenţă a acestui factor revine Rusiei. Progresle înregistrate au eliminat aceşti factori de risc. În prima fază a acestui proces (1800-1900) s-a constatat o creştere a mortalităţii în oraşe spre deosebire de mediul rural. S. Consumul exagerat de grăsimi animale este adesea indicat ca un factor de risc în producerea maladiilor cardio-vasculare.127-130. Consumul ridicat de produse lactate alături de mediul mai salubru favorizează longevitatea în unele zone muntoase înalte (Pirinei.

III. Australiei şi Japoniei.R. Porto Rico.Tipurile de evoluţie şi distribuţia mortalităţii pe Glob În evoluţia mortalităţii se pot distinge trei faze distincte : o descreştere concomitentă îmbunătăţirii asistenţei sanitare. Este o situaţie frecventă în Extremul Orient. mai tardivă în est şi sud). în contextul incidenţei sporite a SIDA. sau în sud-vestul Asiei unde statele petroliere de la Golful Persic prezintă un nivel excepţional de redus (2-3‰. dacă ne raportăm la numărul relativ redus al populaţiei acestor state. în funcţie de structura pe vârste. Este cazul Europei în ansamblu (tendinţă mai precoce în vest. sub impulsul scăderii continui a natalităţii.fosta U. În perioada contemporană cel mai citat exemplu din această categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor roşii în Cambodgia. dar catastrofală adesea.S. -un al treilea grup de state. unde valorile urcă din nou la peste 20‰ (Zimbabwe. state în care natalitatea prezintă deja valori foarte reduse). prin combaterea cauzelor de deces. iar mai recent majoritatea statelor islamice din nordul Africii şi din Orientul Apropiat (tab. Mortalitatea foarte ridicată din statele desprinse din fosta U. grupează ţările în care nu s-a manifestat niciodată un proces de reducere evidentă. dar la fel de dezastruoase au fost şi conflictele mai recente din Bosnia-Herţegovina sau Rwanda. neatinse de statele din prima categorie (sub 5‰ adesea). Turcia. China. care au făcut progrese notabile pe calea dezvoltării civilizaţiei în perioada contemporană. Tot aici se încadrează majoritatea statelor din Oceania. în unele state manifestându-se o redresare sensibilă după 1990.). Trecerea de la valori foarte mari (30‰) la cele foarte mici (5-10‰) a fost parcursă adesea doar în două decenii. cazul unor state africane – Guineea Bissau.S. altele au înregistrat o scădere mai lentă (subcontinentul indian. a conflictelor (civile sau interstatale). De această scădere a mortalităţii se leagă şi manifestarea puternică a exploziei demografice după 1950.8‰) dar şi în America Latină. unele dintre cele mai avansate ajungând în faza stabilizării mortalităţii (America Latină. unele state africane) iar unele dintre ele au intrat în faza de redresare. Asiei şi celei mai mari părţi a Africii. care a făcut între 1975-1979 peste 1 milion de victime (mortalitate record de 40‰!). cu o incidenţă mare a acestor riscuri şi cele din Europa Centrală cu valori similare Europei Vestice. unele state insulare din jurul Africii. În ultimul timp se constată o diferenţiere a acestei largi categorii de state. în nord-vestul Europei. inclusiv prin creşterea SVN. ulterior intrând în faza de uşoară creştere. explicat prin înapoierea economică dar şi civilizaţională.R. constituind plafonul minim.nr. coborând la circa 8-10‰ după 1950 pentru ca după 1980 să urce lejer spre 9-12‰.2. o tendinţă uşoară de creştere. unde Costa Rica coboară până la 4‰. Se adaugă influenţa episodică. sau al unor state insulare din Melanezia. este datorată în mare parte şi insecurităţii. Niger. remaniate la circa 15‰ la 1900. Astfel.2. unde Coreea de Sud sau Taiwanul prezintă valori sub 7‰ (excepţional în Singapore.2. Este o situaţie caracteristică mai ales Americii Latine. în curs de dispariţie.S. în contextul unei ponderi ridicate a forţei de muncă imigrate). o stabilizare la valori foarte coborîte. aceste state se disting prin valori foarte coborîte. În Africa situaţia este mult mai complicată. Thailanda). pe Glob se pot distinge trei tipuri de state.S. 58 .5‰). nivelul de plecare era foarte ridicat în 1950 iar reducerea acestuia a fost destul de ezitantă. sub 8‰ (media mondială a anilor 1995-1999 fiind de 9. Zambia. pînă la plafonul minim şi al îmbătrînirii efectivelor. al Americii de Nord. În prezent. În prezent. dar păstrează încă o structură pe vârste care favorizează populaţia tânără. în funcţie de faza în care se află : -state în care reducerea mortalităţii generale a început de multă vreme (după 1800) coborând lent şi ajungând la plafonul minim după 1950.16). reflex al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Valorile înregistrate în aceste cazuri nu au coborît decât ocazional sub 20‰. apropiindu-se de situaţia statelor dezvoltate (Argentina. Distribuţia mortalităţii generale pe Glob deosebeşte trei mari grupuri de state : -state cu valori reduse. Cuba. când au intrat într-un proces rapid de reducere a mortalităţii. diferit de la caz la caz. Botswana etc. scădere mai rapidă decât în cazul natalităţii. -state care au menţinut valori ridicate pînă la începutul perioadei postbelice. 4. la 1800 se înregistrau valori de 35-45‰. Ruanda.

8 3.S.5 0.)109. 59 .3 .5 0.1 .0 . Senegal) la care se adaugă unele state din Oceania sau America Latină.5 0.Sporul (excedentul) natural Evoluţia diferenţiată a celor două elemente ale bilanţului natural (natalitate şi mortalitate) determină o varietate de situaţii la nivel global.3/1998 pp.3 1.1 . Bolivia). mai slab dezvoltate economic (Papua-Noua Guinee.0 .Tabelul nr. dar şi 109 Unii autori (F. Grupează majoritatea statelor europene unde tendinţele de îmbătrînire. În America Latină a devenit o situaţie excepţională (Haiti).7 .9 . Ungaria. apropiate sau uşor superioare mediei mondiale (8-13‰).N.1 6.6 .4 .2 .Seys.5 .5 0 Afric 1 1 1 1 1 1 1 1 8 a 9.16 Evoluţia mortalităţii pe Glob între 1970-2000 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 M M nentul 970975980985990995000i i 1974 1979 1984 1989 1994 1999 2 (1970) (2003) 003 Asia 1 1 1 9 8 7 7 1 5 3. -state cu valori mari (peste 13‰) specifice în primul rând Africii subsahariene.1 .U. R.3. Typologie des changements démographiques en Europe Centrale depuis la chute du communisme.3 . Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de creştere naturală a populaţiei : -tipul primitiv.A. fără a se înregistra o tendinţă de reducere. Ucraina.6 8.8 1.1 9 0 TER 1 1 1 9 9 9 9 1 5 RA 2.5 . nr.7 .2 0. Espace/Population/Societes.1 . Cambodgia).Africană.6 0.O.5 5 6 Ame 8 8 8 8 8 8 8 1 7 rica . World Population Data Sheet -state cu valori medii.9 1.3 .1 . unde se depăşeşte frecvent nivelul de 20‰. Bulgaria etc. Se adaugă statele din sudul Asiei (India de ex. se fac peste tot resimţite.4 0. supuse adesea unor conflicte militare îndelungate (Afganistan.U.5 .0 . Bielorusia.0 . Natalitatea este în acest caz ridicată.5 6 deNord Ame 9 8 7 6 6 6 6 6 3 rica Latină .5 . situaţie conjuncturală favorizată de scăderea bruscă a natalităţii şi implict de dezechilibrarea structurii pe vârste (Rusia. apropiată de maximul biologic. apoi unele state mai evoluate din Africa subsahariană (Camerun.3 01 5 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. III. apoi în unele state foarte slab dezvoltate din Asia.9 4.4 4 62 8 Ocea 1 9 8 8 7 7 7 4 2 nia 0. Surse : Statistical Yearbook of O. mai timpurii sau mai recente.5 .2 0. cu 9‰) unde măsurile de reducere a mortalităţii sunt mai puţin eficace.3 4.5 26 4 Euro 1 1 1 1 1 1 1 2 8 pa 0. dar după 1990 se încadrează în această categorie tot mai multe state din estul Europei.2.441-461) vorbesc de existenţa unui regim demografic de tip „socialist” caracterizat prin evoluţii similare celor din vestul Europei dar mai brutale şi sensibil defazate. caracteristic acelor populaţii aflate în faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.

Cuba înregistra încă în anii 1960-1964. Este de fapt prima fază a modernizării economice care generează fenomenul de „explozie demografică”. este pe care de dispariţie în perioada actuală.2 Oceania 13 13 12 12 . 4 4 0 6 0 Africa 26 28 29 30 . 60 . După 1950 se extinde şi în Extremul Orient (Japonia. cu un control riguros al vieţii individului dar în acelaşi timp şi cu o relaxare a moralei111.4 .0 .6 1. Chiar şi în cazul statelor intrate mai tardiv în această fază valorile sporului natural sunt notabile (GuineeaBissau cu 10‰ între 1960-1964. De exemplu. F. sporul natural fiind astfel redus.). a de Nord 2 8 9 9 8 110 1 9951999 17 . unele insule din Oceania).6 . Asia şi Africa. Mauritius. corespunzător unei perioade de dublare sub 20 de ani. 5 24 10 5.0 . Este de fapt faza de restrîngere a exploziei demografice. 7.6 . în Germania această situaţie durează de mai bine de trei decenii. urmată apoi de ţările scandinave.Seys (1998) şi H.mortalitatea se apropie de nivelul acesteia.4 Americ 7.0 . amorsată în Franţa încă dinainte de 1800. valori de 28‰ pentru ca în anii 1995-1999 să aibă numai 7‰. în contextul unor posibilităţi mult mai mari de reducere a mortalităţii. Tabelul nr.Petersburg (La Planéte au village.17).U.4 . fiind întîlnit doar la unele grupuri de populaţie izolate în condiţii naturale dificile (pădurile ecuatoriale din America de Sud. în insulele Antile sau în arhipelagurile din jurul Africii (Cuba. impus de situaţia actuală a multor state dezvoltate.0 . -tipul matur. 17‰ între 1975-1979 şi 22‰ între 1995-1999). De exemplu. 111 Cf. Australia). Capul Verde etc.17 :Evoluţia sporului natural între 1970-2001 Contine 1 1 1 1 ntul 9709759809859901974 1979 1984 1989 1994 Asia 21 20 18 18 . Este expresia unei crize demografice care în estul Europei este şi o consecinţă a unui regim demografic „socialist” din perioada totalitară.O.4 28 . Africa Centrală.. Evoluţia spre acest tip este tot mai rapidă în acele state în curs de dezvoltare în care s-au făcut progrese însemnate în domeniul planningului familial şi al asistenţei medicale. Valori de 30‰ între 1960-1964. -tipul senil. 0.5 24 11 5. la numai 29‰ între 1995-1999 şi „doar” 21‰ în 2000-2003. Argentina.0 . în timp ce natalitatea se menţine la valori ridicate înregistrând o tendinţă uşoară de reducere (mult mai lentă decât a mortalităţii). 4.5 . urcând pînă la 39‰ între 1970-1974 şi la 42‰ între 1976-1980. 7.7 6. iar după 1900 de celelalte state europene şi de cele formate prin colonizare europeană (S. derivă din cel anterior. Singapore.5 1.nr. China. cea mai mare parte a creşterii naturale a populaţiei Globului este concentrată în statele din această categorie. la un nivel fără precedent.8 . rezultând astfel un spor natural foarte scăzut sau în cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural. exprimat printr-un spor natural foarte ridicat. le Bras care preia teoria lui J. Specific întregii populaţii a Planetei pînă în secolul al XIX-lea.7 11 .1 Europa 5. În acest mod. nivel redus considerabil.Hajnal despre existenţa unei „fracturi” demografice în Europa pe direcţia TriesteSt. Nivelul sporului natural poate atinge valori foarte mari aşa cum a fost cazul Kenyei110. 7.1 . 1993). rezultă dintr-o natalitate în reeducere accelerată şi o mortalitate plafonată la nivelul minim. în Ungaria de două decenii iar în multe state est-europene. Datar.A. 4. Această situaţie a fost specifică mai întîi statelor vest-europene (1750-1900) pentru ca după 1900 să se generalizeze în restul Europei iar după 1950 în America Latină. Coreea de Sud). 2. de circa un deceniu (tab. fiind marcat de reducerea masivă a mortalităţii care se apropie treptat de plafonul minim. 7 1 15 20 00-2003 13 . în care s-a instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept „baby crach”. -tipul tînăr. Austria.

dar până în anii ’80 s-a crezut că în final se va ajunge la un echilibru relativ. încă în curs în majoritatea statelor în curs de dezvoltare şi cel postranzitoriu. ca de ex.Vallin. Verificarea acestei teorii pe baza unor analize complexe (bazate pe 23 de variabile socio-economice. prefigurat de evoluţiile din multe state dezvoltate. consecinţă a progresului social-economic.U.4 . Y.J. Tranziţia demografică în formularea sa teoretică este o descriere schematică a schimbărilor demografice care caracterizează istoria contemporană a omenirii. Evoluţiile din ultimele decenii (îmbătrânirea accentuată a populaţiei în statele occidentale.9 . pe parcursul exploziei demografice. Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria în sine apare prima dată formulată de către F.6 TERRA 18 17 16 16 15 14 13 .Americ 26 25 22 21 19 16 17 a Latină .N.Michaud.4971.1 iar speranţa de viaţă la naştere.9 . intermediar şi contemporan. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. Odille Jacob. Pare incredibil astăzi. undeva la 85 de ani. Iniţiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry112 care propune trei faze de regim demografic : primitiv. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul că această tranziţie implică şi o schimbare a structurilor demografice (pe vârste) sau a comportamentului demografic (nupţialitate. natalitatea şi mortalitatea este atât un proces social inovator cât şi un fenomen cultural. 1978. 1981113). Distribuţia geografică a sporului natural : 112 Teorie expusă în 1909 şi reluată în 1934 sub titlul La Révolution démographique : Etudes et essais sur les problèmes de la population . La transition démographique dans le monde. scăderea ISF sub nivelul de 2. La fin de la transition démographique.Noin într-un articol din Annales de Géographie (La baisse de la fécondité dans le monde.A. agricultori) şi dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localităţile rurale114. „transitional growth”.2 .U. 1981) a dat rezultate pozitive încât poate fi acceptată ca atare fiind de fapt un model. fecunditatea stabilizânud-se la nivelul înlocuirii generaţiilor. Masson 1981. având intuiţia de a spune că modelul demografic european este universal (1945. Ea porneşte de la constatarea că cei doi indicatori demografici principali (natalitatea şi mortalitatea) sunt într-o scădere continuă odată cu modernizarea economică şi culturală. nr.258-271). 61 . Surse : Statistical Yearbook of O. corespunzătoare primelor trei tipuri de spor natural descrise anterior. Sirey . 2002.2 . Paris.7 . de către Satin. divorţialitate etc.) au infirmat complet aceste idei.). cauzală. Difuziunea sa în spaţiu se desfăşoară în sens descendent în lungul scării socio spaţiale : de la păturile aflate în avangarda modernizării (burghezie.1 . dir. Critica principală care poate fi adusă acestui model este aceea că nu explică tendinţele manifestate în faza finală şi nu propune un model posttranzitoriu. 115 Cf. 1953.559/1991.0 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. declanşată de explozia demografică.9 . „incipient decline” în momentul în care tranziţia este încheiată iar valorile celor doi indicatori demografici tind să se egalizeze la un nivel cât mai coborît. Şi acesta distinge trei tipuri de creştere naturală : „high potential growth”. Paris. citaţi de Noin. World Population Data Sheet Această evoluţie diferenţiată stă la baza teoriei tranziţiei demografice.1 în întreaga Europă etc. în Géographie et Démographie. Tranziţia celor două componente demografice esenţiale. pp. Tot ce se poate preuspune este că la nivel mondial se vor combina în secolul următor două modele : cel al tranziţiei demografice. 113 D. Înainte de toate este caracterizată printr-un decalaj cronologic între scăderea nivelului natalităţii şi cel al mortalităţii. citat de Noin.Notenstein care îi asigură o explicaţie clară. 2. soulagement ou inquiétude?. 114 În conformitate totuşi cu modelul centru-periferie aşa cum explică D. pp. marcate de instalarea durabilă a deficitului natural115. larg acceptată pe plan mondial deşi este criticată de unii specialişti. intelectualitate) spre cele situate la baza societăţii (muncitori. 1969 şi Agyei.6 .5 . W.Noin.

cu valori de pînă la 20‰). pe fondul scăderii succesive. Situaţii similare sunt şi în S. Americii de Nord şi Australiei la care se adaugă statele din estul Asiei (Japonia. Iran. Grecia. Suedia). Pe arii largi în Africa şi Asia de Sud-Vest valorile ating încă 30‰ (pînă la 40‰ în cazul particular al fîşiei Gaza). favorizată de o structură dominant tînără a populaţiei. Bolivia. 116 Părerile contrarii sunt determinate de « ezitările » unor state care oscilează în jurul valorii 0. Coreea de Nord.U. cu populaţie albaneză. unde la mijlocul anilor ’80 se înregistrau valori negative dar situaţia s-a remediat durabil. apropiat de media mondială. Danemarca. cf. faţă de peste 20‰ în 1960-1970) şi Thailanda. Este cazul Greciei care după câţiva ani de valori negative (1998-2000) a revenit la valori pozitive în 2001 sau cazul mai vechi al Danemarcăi. vizibil şi prin scăderea ponderii populaţiei europene117. situaţie conjuncturală pentru unii. Portugalia. 117 De la 24% în 1936 la numai 12% în 1996.Plecând de la cele expuse mai sus. unor state latino-americane (Nicaragua. instalat din 1970 în Germania.). Bad Hermalb.A. Iminenţa instalării unui deficit natural durabil se resimte şi în alte state europene (Spania. discuţiile rămîn deschise). Turcia etc. Laos. în realitate Serbia înregistrând un deficit similar celui din Bulgaria vecină. Austria. Trinidad-Tobago etc. musulmană (valori de peste 20‰ în anii 1980-1990). Dacă la nivel naţional situaţia nu pare catastrofală ca în unele state vecine.U. Spre deosebire. Uruguay. În Europa singurul stat care subzistă cu astfel de valori este Albania. Porto Rico. 62 . India. unde populaţia de origine hispanică şi cea afro-americană înregistrează indici mult mai înalţi sau în Africa de Sud unde diferenţe enorme opun provincia Cap. Singapore) sau din America Latină (Cuba. Unele state. dar deficitul nu a depăşit -3‰. Coreea de Sud. Birmania. unde această evoluţie părea improbabilă. Acest diferenţial funcţionează după cum se observă pe criterii etnice. 2001). Recent s-au integrat în această categorie China (8‰ în 2000-2003.N. nr. au evitat pentru moment această tendinţă.). Este cazul extrem (mai mult sau mai puţin inevitabil. Bulgaria şi Ungaria. Este cazul Rusiei.. caracteristic în primul rând Africii Subsahariene. nord-americane (Canada). vorbesc despre o « a doua tranziţie demografică » a cărei caracteristică este tocmai echilibrul acesta relativ în jurul valorii 0 (« Second Demographic Transition ». există arii în care se înregistrează un spor natural foarte ridicat (Caucaz. în estul continentului. Honduras. unde pe fondul unui deficit cronic.954/2000. din nordul şi sudul extrem al Africii. Unii specialişti precum J. Belgia. atât a natalităţii cât şi a mortalităţii. iar conform tendinţelor actuale li se vor alătura tot mai multe state asiatice şi latino-americane. în care o astfel de evoluţie părea iminentă în anii 1980. sau normală pentru alţii. Se adaugă majoritatea statelor latino-americane. acolo unde tranziţia demografică este într-un stadiu incipient – Cambodgia. caracteristic acelor state ale Lumii a Treia în care tranziţia demografică este avansată (Indonezia. mult peste media mondială. Paraguay) şi din Asia (în sud-vest sau izolat în rest. asiatice (Japonia). specific Europei. INED.. la care se alăturează şi unele state din sudul şi nordul continentului (Italia. La nivel regional situaţia este chiar mai gravă. de 22‰). fiind oscilant în ultimii ani. -spor natural moderat (10-20‰). Vietnam. după căderea comunismului s-a instalat progresiv şi durabil. încât este de aşteptat ca în viitorul apropiat această situaţie să nu mai constituie o excepţie europeană. se pot distinge patru mari categorii : -spor natural ridicat (peste 20‰). Guatemala. Diferenţierile distribuţiei sporului natural sunt în realitate mult mai complexe. Nepal). Cel mai frapant caz este cel al Iugoslaviei restrînse care mai figurează încă în statisticile O. în nord-estul Ucrainei şi în sud-vestul Rusiei atingându-se valori de –15 sau chiar --20‰. valorile atinse fiind inimaginabile altădată în condiţii de pace (-7‰ în Ucraina şi Rusia. valori păstrate şi după 2000). la nivel regional există judeţe aflate într-un adevărat „colaps demografic” (sudul şi vestul ţării). mai ales acolo unde se juxtapun arii culturale diferenţiate. Sri Lanka. cu un spor natural de 2‰ dar acesta este asigurat exclusiv de provincia Kossovo. -spor natural redus (sub 10‰). Coll. Taiwan. unele insule oceaniene etc. între 1995-1999. în extindere. Population/Societe. cu populaţie dominant de origine europeană şi provincia Natal cu populaţie de culoare. România intră şi ea în această categorie.van der Kaa. -deficit natural. faţă de creşterea mondială de 13‰ anual între 2000-2003 (în scădere accelarată faţă de maximul de la începutul anilor 1970. din 1980 în Ungaria şi din 1990-1992 în celelalte state europene menţionate116. acoperă aproape integral Europa central-estică. Finlanda de ex. unele regiuni din partea asiatică. -5‰ în Bielorusia. Austria.

Astfel va rezulta o creştere minimă. nu numai în Europa. Dacă într-o primă fază.036 md. conform ipotezei unui ISF de 2. De remarcat că în 1995 se previzionau 8. În prezent. de 10 md. nivelul actual fiind considerat plafonul minim.. a determinat organismele internaţionale de prognoză. aceste prognoze pleacă de la trei ipoteze : una înaltă.Bardet. Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase.B. 1999 Varianta medie pentru 2025 a fost de 7. în locul obiectivului de limitare a creşterii demografice fiind pus cel al sănătăţii reproducerii. pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate. Previziunile anterioare. par deja improbabile. Mult timp.locuitori. iar autorii care s- 118 119 P. citat de J.. una medie şi una joasă. Beijing –2000) au pus de acord specialiştii în privinţa acestui obiectiv având trei componente : planificarea familială.5 md în 2100. aceste prognoze pleacă de la prelungirea tendinţelor actuale în perspectiva apropiată sau mai îndepărtată. Ultimele conferinţe asupra populaţiei (Mexico –1984. începând cu anii ’80 au modificat discursul. diferenţa fiind rezultată tocmai de scăderea notabilă a fertilităţii în Europa şi în câteva state în curs de dezvoltare cu o politică denatalistă. Politica demografică a statelor poate fi o altă variabilă deşi cuantificarea sa este relativă. să revizuiască aceste analize în fiecare an. acelaşi organism avansând pentru 2050 o variantă medie de 9.4. de multe ori.Perspectivele evoluţiei populaţiei Globului Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei populaţiei.1 în statele dezvoltate şi în cădere liberă în statele în curs de dezvoltare118).U. II. unde catolicii sunt mult mai prolifici. de circa 6‰. Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile foarte strînse dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare. reglarea fecundităţii. 1997. de supraveghere a evoluţiei demografice. după 1980. neputând fi prevăzute. Astfel pînă în 1977 populaţia Globului era estimată pentru anul 2000 la minimum 6. analiştii au pornit de la ipoteza existenţei unui prag minim al ISF (2. De obicei. Această prognoză s-a dovedit aproape de realitate. 1999).2. antrenând tot mai mulţi cercetători care se bazează pe o serie de modele de prognoză. printre care şi cel enunţat al tranziţiei demografice. legate de modul de succesiune a proprietăţii funciare (cazul francez unde nordul este mai prolific decât sudul dominat de tradiţia romană a dreptului primului născut).67 md. Toţi aceştia nu pot fi anticipaţi decât cu o marjă de eroare destul de mare. Prudenţa este totdeauna necesară în acest domeniu.Demeny. având un spor natural dublu faţă de cel al populaţiei protestante (Dupâquier. Cairo1994. O rezistenţă puternică a împiedicat includerea oficială a componentei care autoriza sterilizarea şi avortul. doar cu 4% mai mare (faţă de cifra atinsă de 6. organismele internaţionale au avut un succes limitat în impunerea unei politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au aplicat voluntar). care a dus la instalarea deficitului natural în cele mai multe state fost-comuniste din Europa. Ungaria) fiind considerate conjuncturale. unele accidente politice majore – cazul căderii comunismului.! 63 . maternitatea fără risc. atât de rapide şi. iar mortalitatea va înregistra o creştere redusă.rasiale sau confesionale. singura parte a acestei ţări care mai înregistrează un spor natural). Generalizarea unei fertilităţi reduse. Un alt caz cunoscut este cel al Irlandei de Nord. neaşteptate. sau pe criteriu etnic. fertilitate) dar şi pentru structura pe vârste şi bilanţul migratoriu. pînă la 10‰. cazul Noii Zeelande unde maorii recîştigă treptat teren. Tot în acest context s-a ajuns la un consens în privinţa scăderii continui a natalităţii care va atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025. bazate pe continuarea tendinţelor actuale sau modificarea acestora în sens pozitiv şi negativ. prevăzuţi în 2003 de P. în 2050 cu o plafonare la circa 10.locuitori). tendinţele din unele state europene (Germania.R.-P.3md. au devenit evoluţiile. cu tot optimismul unor specialişti.locuitori. organism al O.N. sau a unor particularităţi juridice. aplicată însă la o masă mult mai mare119.06 md.907md. Acest diferenţial se poate suprapune şi unor inegalităţi de dezvoltare economică (cazul sudului Italiei.1) sub care nu s-ar fi putut coborî.

. De remarcat că această evoluţie pare destul de logică în contextul mondializării. va coborî în anul 2025 pe locul al 19-lea iar în anul 2050 pe locul al 24-lea121. schimbările vor fi spectaculoase. Turcia. Thailanda. Pentru multe state mari europene (Germania. 64 .N. Una 120 121 A. R. ipotezele medii ale O. Etiopia. Modificările vor fi spectaculoase în ce priveşte ierarhia statelor. aflată acum pe locul al 12-lea. nr. iar pentru anul 2025 poate fi avansată cifra de 7. 15.Sauvy. Acest tablou arată o deplasare a centrului de greutate al populaţiei mondiale spre regiunile calde ale Planetei. Bangladesh şi Nigeria iar în perspectiva imediată va pierde teren şi în faţa Mexicului. menţinute prin inerţie.. fenomen observat la scară mondială în Botswana. este mult mai probabilă. Pakistan. de ex.U. favorizate de o creştere naturală încă importantă. îndeosebi datorită previzibilei intrări a Chinei în faza de deficit demografic.U. La eşalonul mijlociu. Birmania). Consecinţele asupra standardului de viaţă. prevedea pentru anul 2000 circa 6 md. Somalia). aşa cum se prezintă deja situaţia în Europa.loc.locuitori. dar catastrofal pentru cele dezvoltate. pot fi previzibile. Asia va înregistra o uşoară scădere a ponderii.nr.persoane anual. în 2025 iar India cu 1363mil. au pierdut deja sau vor pierde teren în faţa unor state asiatice şi africane (Vietnam.3 mil.. suprasolicitarea unor medii naturale fragile. faţă de 0. S.Africană sau în Porto Rico. Disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se va accentua la maximum.U. Toate acestea sunt pure supoziţii a căror bază este situaţia actuală. graţie unei creşteri naturale suficient de importante şi fluxurilor migratorii ce depăşeşc 1 mil.. primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva avansată. creditând China cu 1455 mil. unde o emigraţie puternică este dirijată de mult timp spre S. Population et Sociétés. simptomele acestei crize fiind resimţite în anii 1990 în unele state africane (Ruanda. De ex. În ultimele decenii. Egipt. adică în descreştere şi îmbătrînire.18). Italia) aflate încă între primele 20 de state ale lumii.U. prevăd că Germania. ca şi destabilizarea situaţiei politice. populaţia mondială nu va depăşi cu mult 6. posibil mai devreme de anul 2100. care va însuma probabil în momentul plafonării 20-25% din populaţia mondială şi un regres continuu al Europei şi Americii de Nord care nu vor însuma mai mult de 10%.S.A. Astfel prognozele O. dar poate fi sensibil modificată de migraţii. care încă în 1951. Acest fenomen poate genera în regiunile de plecare scăderea drastică a ritmului de creştere demografică.N.A. fie prin prelevarea unei părţi din populaţia tînără. în cazul S.6% în 2003. datorită emigraţiei spre R. se vor produce cele mai importante modificări ierarhice. Théorie générale de la population. India fiind favorizată de sporul natural mult mai ridicat (în valori relative. dar vor continua să concentreze cea mai mare parte a economiei mondiale (tab.D. Astfel. abia pentru anul 2050 fiind prevăzută rocada. al statelor care au în prezent 50-100 mil. 1952-1954. a fost depăşită pe rând de Brazilia.Congo. Având în vedere diferenţele existente în distribuţia populaţiei pe Glob.375/2002. Statele europene importante (Germania. Plafonarea la un nivel de circa 8-9md. aşteptându-se o ascensiune continuă a Africii. Rusia aflată mult timp în poziţia a cincea urmează îndeaproape Japonia. Nu este exclusă intrarea Planetei într-o „iarnă demografică”. faţă de 8. dar şi în cele de primire (impus de deficitul de forţa de muncă tînără). Franţa. Filipine. şi Indonezia îşi vor păstra poziţia a treia. date fiind particularităţile exploziei demografice din ţările Lumii a Treia situaţia ar putea deveni chiar mai gravă decât cea actuală a Europei. dată fiind speranţa de viaţă la naştere mai ridicată. Suedia) imigraţia este singura sursă a creşterii populaţiei.6%în China iar în valori absolute. iar America Latină îşi va menţine actuala pondere. fie prin modificarea comportamentului demografic datorită „contaminare” . Modificările de comportament demografic pot bulversa în mare măsură aceste estimări. dezirabil pentru ţările în curs de dezvoltare. Japonia. devenit o necesitate atât pentru ţările de plecare (datorită imposibilităţii asigurării de locuri de muncă unor contingente foarte numeroase de tineri). fenomen greu de prevăzut şi controlat. La nivelul primelor patru locuri situaţia pare însă pecetluită. Iran. J.. Marea Britanie. 1. în anul 2010. Italia.). populaţia Mexicului pentru anul 2000 era prevăzută în 1960 la 150 milioane locuitori dar în realitate acest stat a atins 100 milioane locuitori abia în anul 2001 ! (100 millions de Mexicains…seulement.8 md. mult timp al şaselea gigant demografic al Planetei.loc.Quilodran.7 mil. pornind de la un scenariu mai puţin optimist.A.8 md.au dovedit mai pesimişti au fost mai aproape de realitate 120.U. respectiv a patra.

din „speranţele”evitării bombei demografice constă tocmai în accentuarea unor disfuncţiuni în ţările slab dezvoltate : sărăcie generalizată, stare sanitară precară, conflicte interetnice, epidemii, etc., toate cu efecte în bilanţul natural prin creşterea mortalităţii (situaţie frecventă în Africa de astăzi). O soluţie umanistă ar fi practicarea unor măsuri care săre reducă enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltării economice şi culturale. De exemplu, la o medie mondială de 2500 kcal/loc., în Africa nu se asigură nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se depăşesc 3000-3500kcal/loc., la aceasta adăugându-se şi structura deficitară în proteine de origine animală. În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante, chiar remaniat la puterea de cumpărare (22030 U.S.D./loc. în anul 2001), dar în cele africane rareori depăşeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală de creştere economică nu reuşeşte să compenseze creşterea naturală a populaţiei, antrenând o scădere a P.N.B./loc. Asia prezintă o situaţie deosebită, pe fondul unei creşteri economice fără precedent (5-10%anual) care depăşeşte cu mult ritmul creşterii anuale a populaţiei. Astfel, dacă Africa prezintă o medie de 2120 U.S.D./loc. (raportat la puterea de cumpărare, Asia depăşea 4290 în anul 2001, iar America Latină prezenta o situaţie şi mai favorabilă cu 6820 U.S.D./loc. Cu toată creşterea economică decalajul faţă de ţările dezvoltate se menţine, creşterea fiind aplicată la un volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii a Treia” în economia mondială este previzibil, China fiind deja a patra putere economică mondială (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocupă poziţiile 9 şi 10. State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia, ocupă deja un loc de prim-plan în economia mondială. Creşterea stocului de produse alimentare s-a făcut în ultimele decenii tot pe seama ţărilor dezvoltate (cu excepţia Asiei Musonice) încât statele sărace, mai ales cele din Africa, au devenit complet dependente din punct de vedere alimentar. Tabelul nr.18 :Evoluţia populaţiei mondiale în perspectiva anului 2050 A TE A Eu Af Oce Am Am RRA sia ropa rica ania erica erica deNord Latină 2 605 3 72 79 31 31 518 7 671 6 9 2 683 4 72 99 35 32 591 0 136 7 8 2 790 4 72 12 42 387 690 7 776 2 89 2 919 5 66 18 50 459 789 8 353 4 83 Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

nul 000 010 025 050

Fără a adopta o viziune malthusianistă, se poate aprecia totuşi că raportul dintre populaţie şi resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problemă cu caracter regional şi relativ fiind dependentă de modul în care omul reuşeşte să-şi adapteze la propriile necesităţi, favorabilitatea mediului. Problema Lumii a Treia nu este suprapopularea, Africa are doar 26 loc./km 2, ci eficacitatea utilizării forţei de muncă şi a resurselor. Ori din acest punct de vedere, dat fiind nivelul scăzut al tehnicilor agricole (ocupaţia de bază este agricultura în aceste state), necesarul de energie umană este imens. Scăderea populaţiei nu ar face decât să agraveze situaţia prin deficitul de forţă de muncă astfel creat. Problema populaţiei optime este discutabilă chiar dacă unii autori au încercat să dea răspuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohen122 prin diverse calcule ajunge la concluzia că populaţia
122

În How many People can the Earth support?, Northon and Co., New York, 1995, unde autorul lansează şi ideea că „SIDA poate regla problema suprapopulării în Africa”!

65

optimă a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiar dacă aceasta poate hrăni 150 miliarde, în prezent umanitatea aflându-se între limitele maximale, suportabile, ale populaţiei, situate între 4-16 md. Cei mai mulţi autori sunt în prezent sceptici în ce priveşte următoarea dublare a efectivelor populaţiei Globului, după ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidă (Chesnais, 1997). Chiar dacă „deriva demografică a continentelor”123 se va menţine, explozia demografică nu se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fi oricum combinată cu implozia demografică în care tinde să plonjeze întregul grup al statelor dezvoltate la care se adaugă „noile state industriale”. Capitolul IV Structura populaţiei Analiza structurilor demografice ocupă un loc important în studiul geografic al populaţiei fiind favorizată de existenţa unor surse documentare abundente şi pertinente, cel puţin în statele dezvoltate. Structurile geo-demografice pot fi grupate în trei categorii : -socio-demografice (vârstă, sex, situaţie matrimonială); -socio-culturale (apartenenţă etnică, lingvistică sau religioasă); -socio-economice (populaţie activă, categorii socio-profesionale, statut social etc.). Se adaugă structura rasială, mai greu de clasificat şi mai discutabilă. Spre deosebire de dinamica populaţiei care după cum s-a observat prezintă unele tendinţe generale de evoluţie, chiar dacă se manifestă decalate în timp, sau de repartiţia populaţiei, marcată de inegalităţi, structurile se impun prin maxima diversitate, creând un mozaic structural greu de descifrat în afara mecanismelor care le reglează. Această complexitate nu face decât să măreasca atracţia descifrării acestor mecanisme. IV.1.Structura rasială Definiţia rasei suscită multiple controverse, mai ales astăzi în contextul globalizării şi al mondializării. Din punct de vedere antropologic, rasa este un grup uman, de dimensiuni variabile, istoriceşte constituit şi care se deosebeşte printr-o serie de trăsături psiho-somatice şi de natură fiziologică specifice (culoarea pielii, părului şi a ochilor, forma craniului, nasului şi buzelor etc.). Privită din punct de vedere psiho-sociologic ea cuprinde şi conştiinţa rasială, pentru care trăsăturile menţionate sunt adesea subsidiare, de multe ori suprapuse unor particularităţi etno-lingvistice. Se adaugă particularităţile patologice care evdenţiază anumite predispoziţii sau imunităţi124. Majoritatea antropologilor sunt de părere că la originea formării raselor a fost stabilitatea influenţelor mediului natural, factor de bază al adaptării selective, transmisă genetic de la o generaţie la alta125. Selecţia rasială este şi rezultatul endogamiei unor populaţii umane, practicată pe un teritoriu restrâns, unde se combinau aceleaşi caracteristici genetice. Grupurile rasiale cele mai personalizate sunt localizate predilect în arii mai izolate, departe de contactul cu alte grupuri.ć Antropologii au imaginat o serie de indici care diferenţiază grupurile umane, mai ales în sec.al XIX-lea şi în prima parte a sec.al XX-lea, când şi interesul pentru studiul raselor era major. Degenerarea în ideologii cu caracter rasist, a impus după 1950 reducerea interesului pentru acest domeniu chiar dacă în sine, antropometria (măsurarea caracteristicilor fizice ale grupurilor umane) este o ştiinţă cu un aport deosebit la cunoaşterea evoluţiei speciei umane126. Dintre indicii menţionaţi cel mai comun este cel care deosebeşte indivizii după forma craniului, indicele cefalic : Ic =b/a, în care b este lungimea iar a este lăţimea craniului. După acest criteriu, grupurile umane au
123

Termen aparţinând lui J.Pouassin, 1995, citat de J.Cl.Chesnais, care deosebeşte patru faze după 1950 – una de creştere rapidă, pînă în 1970, alta de încetinire a creşterii, spre 1980, urmată de o stagnare pînă în 1990 şi apoi de o scădere, pe alocuri accelerată, după 1990. 124 Cf. J.Deniker, Les races et les peuples de la Terre, Payot , Paris, 1926. 125 Cf. J.Hiernaux, Races humaines et racisme, Gramont, Barcelona, 1972. 126 Poate fi citată pentru virulenţa cu care promovează ideea superiorităţii WASP (white/anglo-saxon/protestants) lucrarea lui M.Grant, Le déclin de la grande race, Payot, 1926 (trad.).

66

fost divizate în trei categorii : dolicocefale, cu craniul îngust (Ic sub 0.71), mezocefale, cu Ic între 0.71-0.81 şi brahicefale peste ultima valoare. Frecvenţa grupelor sanguine a ocupat de asemenea un loc important în aceste studii. S-a constatat astfel că la europoizi grupa A2 este mult mai frecventă (25-45%), în timp ce la mongoloizi domină net grupa 0 (50-90%, chiar 100% la unele populaţii izolate). Utilizat este şi factorul Rhessus (Rh) caracteristică genetică predominant sau exclusiv pozitivă la mongoloizi, negroizi şi australoizi, dar frecvent negativ la europoizi (15%, maximum la bascii din Pirinei, 24%), motiv pentru care în Europa este necesară analiza sîngelui pentru determinarea Rh, important în manipularea acestuia în scopuri medicale. Trecând peste aceste particularităţi, subspecia umană este însă foarte unitară. Numărul de trăsături somatice şi fiziologice comune tuturor raselor este infinit mai mare. Aceasta dovedeşte că rasele umane s-au diferenţiat relativ recent iar odată constituite au fost în permanent contact încât nici una din cele patru mari rase invocate de obicei (europoidă, mongoloidă, negroidă şi australoidă) nu mai prezintă trăsături pure. Analizând diferenţele filogenetice dintre rasele umane şi subspecia cea mai apropiată de Homo sapiens – cimpanzeul, se constată că aceasta este de 25-60 de ori mai mare între om şi cimpanzeu. Aceasta dovedeşte faptul că diferenţierea s-a produs în cadrul uneia şi aceleiaşi subspecii, teoriile contrarii fiind subiective. Cauzele acestor diferenţieri trebuie căutate în tendinţa generală de extindere a ekumenei, prin care subspecia umană a fost obligată să se adapteze continuu la condiţii diferite de mediu faţă de cele în care s-a format în estul Africii. Conform aceleiaşi metode a distanţelor filogenetice, Cavalli-Sforza (1999) a stabilit existenţa unei diferenţe mult mai mari între populaţiile din Africa subsahariană şi restul lumii, fapt care certifică faptul că această regiune este aria de origine a speciei umane. La rândul lor, populaţiile autohtone din sud-estul Asiei şi Oceania sunt despărţite de o distanţă genetică superioară celei dintre populaţiile autohtone din restul spaţiului eurasiatic şi din America. Astfel s-a ajuns la concluzia că din leagănul african au existat două mari direcţii de migraţie : prin sudul Asiei spre Oceania; spre Orientul Apropiat, de unde prin migraţii ulterioare omul s-a răspândit spre restul Eurasiei şi spre Americi. Izolarea relativă a celor două ramuri ca şi a subgrupurilor desprinse ulterior a stat la baza formării tipurilor rasiale actuale. Se pare că în lungul celei de-a doua direcţii s-au succedat mai multe valuri de populaţii cu caracteristici rasiale diferite : un prim val mai timpuriu, care a coabitat în sud-vestul Asiei mult timp cu cei care au migrat spre sudul Asiei din care derivă europoizii; un al doilea val mai tardiv, desprins dintr-un grup distinct format în estul Africii şi care au generat rasa mongoloidă, înrudită după cele mai multe aparenţe cu rasa khoisanoidă, relictă în sud-estul Africii. Americile au fost populate succesiv de valuri de populaţii derivate din ambele curente de migraţie, cu un aport decisiv al ultimului val, de tip mongoloid. Toate particularităţile psiho-somatice reflectă în bună măsură adaptări la condiţiile de mediu în care s-a format tipul rasial respectiv. Astfel culoarea neagră a pielii este o adaptare în sensul creşterii capacităţii de apărare împotriva radiaţiilor ultraviolete. Anumite trăsături rasiale au o mare stabilitate, altele se modifică relativ rapid. Culoarea se păstrează (de ex. negrii din America de Nord, deci într-un climat temperat) dar talia se modifică, mai ales la omul contemporan. Talia medie a bărbaţilor la recrutare era în urmă cu 100 de ani de circa 1.65 m iar acum de circa 1.8 m, strâns legat de creşterea nivelului de trai. O altă tendinţă este aceea a brahicefaliei, mai ales la europeni. Clasificarea raselor nu cunoaşte o unitate de opinii. În mare se poate totuşi considera că există cinci mari grupuri rasiale din care se diferenţiază o serie de tipuri rasiale de tranziţie sau de amestec. Aceasta reflectă situaţia actuală, în trecut au existat şi alte tipuri şi subtipuri rasiale, posibil rase, care au dispărut, lăsând rareori urme în particularităţile unor subtipuri actuale. IV.1.1.Rasa khoisanoidă Populaţiile care aparţin acestui grup sunt mai greu acceptate ca o rasă distinctă de unii specialişti, în parte datorită spaţiului restrîns pe care-l ocupă în prezent şi a efectivului redus. Constituie, după toate aparenţele, grupul uman cel mai apropiat de Homo sapiens sapiens primitiv. Aria sa de extindere

67

pescuit şi cules. izolaţi în pădurea ecuatorială a Africii Centrale. deformare datorată curburii extreme a coloanei vertebrale care favorizează depunerea structurilor adipoase în regiunea fesieră. cu furtuni de praf şi vînturi puternice. predomină dolicocefalia. asemănători din acest punct de vedere cu pigmeii. 68 . în continuă restrîngere.5 m la bărbaţi şi 1.Rasa negroidă (melanodermă) Este unul din cele trei mari grupuri rasiale actuale. Sunt în număr restrîns. Viitorul acestei rase este incert.3% în 1920 dar 9. la fel ca mongoloizii. populaţia de rasă neagră a ajuns o prezenţă obişnuită în cele două Americi. Astfel. 127 Cifrele se referă la estimările adaptate ultimelor matariale statistice furnizate de O. în vestul Africii. dar diferiţi ca aspect psiho-somatic. pilozitatea fiind în general slab dezvoltată. zona de contact dintre pădurea ecuatorială şi savană. unde a stat şi la baza creării unor tipuri rasiale mixte. comune parţial cu unele grupuri de negroizi.9% estimat pentru anul 2003.N. dar şi spre nord-est. În raportul trup-membre se constată o proporţie mare a membrelor inferioare.n. ocolind pădurea ecuatorială congoleză sau traversând-o. au buzele groase. se disting prin talia foarte mică. În structura sanguină există o adaptare la o serie de boli din zona tropicală (un tip aparte de hemoglobină). Trăiesc izolaţi în pădurile tropicale ale arhipelagurilor din sud-estul Asiei (centrul insulei Mindanao. cea mai mare parte a platourilor din estul şi sudul Africii (pînă la nord de lacul Victoria) dar. pescuit şi cules. inclusiv cei rezultaţi dinmetisarea cu negrii africani şi europoizii127. Caracterisiticile de bază ale acestei rase sunt : culoarea închisă a pielii. cu trăsături apropiate de cele prezentate dar cu o mare varietate de subtipuri : grupuri foarte înalte. circa 300 de mii şi se disting prin : talia foarte redusă. adaptare la insolaţia puternică (prin prezenţa melaninei. precum cele nilotice. proporţie mare a capului în raport cu dimensiunile corpului. mai ales la femei. unele dintre acestea prezentând particularităţi care lasă să se întrevadă un amestec mai vechi. Sunt consideraţi adesea ca făcând parte din rasa australoidă. corespunzător cu circa 625 mil. mai rar practicând agricultura itinerantă. 1. la nord de Golful Guineii.1. nasul lung şi turtit. circa 100 mii. De aici. ajungând în contact cu populaţii de tip europoid cu care au creat tipuri rasiale de tranziţie. un pigment care face ca doar 3% din radiaţiile ultraviolete să fie receptate de către piele). sub impulsul migraţiei populaţiilor negro-africane (bantu) au fost împinşi spre sud-vestul continentului. distingându-se prin dinamismul exploziv care îi asigură o pondere tot mai mare din populaţia Globului (5. craniul oscilează de la dolicocefal la mezocefal iar culoarea variază de la maron la negru-albăstrui.80m în medie. IV.2. grupuri foarte scunde. probabil cel mult 1/10 mai păstrează caracteristicile definitorii care îi deosebesc de negrii africani : prezenţa epicantusului.U pentru anul 2003. scurt şi foarte aspru. prin mişcări succesive s-au dirijat predilect spre sud. mult mai puţin numeroşi.acoperea pînă în mileniul I al e. Grupuri relicte. culoare ceva mai puţin închisă a pielii. O nouă extindere a arealului urmează descoperirii Lumii Noi şi punerii în practică a agriculturii de plantaţie pe baza sclavilor aduşi în Africa de Vest. insulele Andaman din Golful Bengal) trăind din vânătoare. cu 1. adaptare la necesitatea efectuării unor drumuri lungi. -negritos. steatopigia. inegale ca dimensiune : -negrii africani propriu-zişi. unul dintre elementele cele mai distinctive.4 m la femei. talia variabilă. talia mică. ca multe alte grupuri umane vechi au un viitor incert.oameni. interiorul peninsulei Malacca. Se deosebesc trei mari tipuri rasiale. aclimatizarea lor la regiuni mai nordice fiind relativ dificilă. Dintre aceştia. în regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari. părul creţ şi nasul lat. sub presiunea populaţiilor avansate din sud-estul Asiei. posibilă adaptare la un climat mai arid. trăiesc din vânătoare. Numărul reprezentanţilor acestei rase este extrem de restrîns – circa 500 de mii. Aria de formare a acestei rase pare a fi după toate probabilităţile. părul este totdeauna creţ. reducerea continuă a numărului datorită gradului ridicat de metisare o va încorpora treptat în masa populaţiilor negroide. -negrilii sau pigmeii. numărul celor care mai rezistă în aria iniţială fiind extrem de redus (sudul Tanzaniei). cuta pleoapei inferioare. articulaţiile fiind extrem de mobile asigurându-le o agilitate extremă.

în S Indiei (Nilgiri Hills). a urmat un traseu în lungul coastelor peninsulelor din sudul Asiei iar prin intermediul punţii constituite de arhipelagul indonezian în timpul ultimei glaciaţii au ajuns în urmă cu circa 40 000 de ani. Fiji. papuaşii fiind mai tipici. 69 . Cele două grupuri rasiale prezintă şi caracteristici specifice.1. cuta pleoapei inferioare care dă ochilor o poziţie aparent piezişă. în ce priveşte culoarea pielii (chiar mai închisă) şi nasul lat dar se disting net prin părul ondulat. pînă în centrul arhipelagului indonezian. din extremitatea nordică a arhipelagului nipon. de unde. populaţia aborigenă din sudul Asiei. în sens restrîns 100 de mii.Rasa mongoloidă (xanthodermă) Formează o bună parte din populaţia Globului. pornită din Africa. mătăsos. din sudul peninsulei Arabice până în Oceania. la care poate fi adăugat un umăr mult mai mare de metişi (circa 250 mii). mai pot fi întîlniţi în câteva grupuri izolate – centrul ins. apropiaţi de australoizi.19. înrudiţi cu ainoizii. zonele înalte care bordează Pod.7 md.IV. Şi viitorul acestora este incert datorită avansării procesului de metisare. Sunt ceva mai numeroşi circa 8-10 mil. pilozitate extremă. s-au răspândit predilect spre estul şi nord-estul Asiei. copleşiţi însă de populaţiile metisate de tip mongoloid venite dinspre nord.55m la bărbaţi). spre deosebire de melanezienii în a căror formare aportul mongoloid este mai evident. Altădată erau dispersaţi şi mai spre vest. în Australia. extinsă altădată şi în Sahalin. realtiv târziu. Numărul lor nu depăşeşte în prezent 30 de mii dar au constituit substratul populaţiei japoneze actuale.Dekkan. Mai numeroşi înaintea sosirii europenilor (sfîrşitul sec. Desprinşi iniţial dintr-un grup unitar cu cel al khoisanoizilor din estul Africii. în condiţiile unei regresiuni marine au trecut srîmtoarea Behring. incluzându-i pe cei metisaţi dar păstrând caracteristici dominant australoide.oameni (în anul 2003). arcadele supraorbitale proeminente. şi se disting prin talia mai redusă (1. constituie alt grup mai numeros. grupuri rasiale mai dinamice. al XVIII-lea). Izolarea grupurilor relicte pe acest traseu a condus la formarea timpurie a mai multor subtipuri rasiale : -cel mai caracteristic. în mai multe valuri.oameni. Originea lor este subiectul unor controverse. Kurile şi peninsula Kamciatka. în sens larg putând cuprinde circa 30 mil. circa 9-10 mil. constituie populaţia aborigenă a acestuia. în accepţiunea cea mai largă putând fi estimaţi la circa 1. Astăzi sunt răspândiţi în primul rând în insula Noua Guinee şi în arhipelagurile melaneziene : Vanuatu. Din această arie. dar a fost înlocuită sau asimilată prin metisaj odată cu înaintarea europoizilor şi a mongoloizilor.20).nr. constituind limita extrem-nordică a extinderii actuale a rasei australoide. Sri Lanka. Noua Caledonie etc. tendinţa de prognatism datorită adîncirii rădăcinii nasului. dispărută în secolul al XIX-lea. IV. Cei mai mulţi cercetători îi consideră totuşi un relict australoid cu un probabil aport mongoloid sau/şi chiar europoid. Prezintă unele similarităţi cu negroizii din Africa. Rasa australoidă Fără a fi prea numeroasă. -papuaşii şi melanezienii. care au şi presupus o serie de adaptări specifice la vînturile puternice şi furtunile de praf – epicantusul. această rasă s-a desprins foarte timpuriu. aria de formare a caracteristicilor actuale suprapunîndu-se regiunilor cu climat continental excesiv din Asia Centrală. sistemul pilos foarte bine dezvoltat. Aria de răspândire era astfel mult mai extinsă în trecut. Unele studii indică prezenţa unor caracteristici comune pe tot acest traseu. Numărul lor nu depăşeşte. -ainoizii. -veddoizii.3.4. sporite de caracteristicile lor rasiale : piele mai deschisă. talie înaltă. Nu este exclus ca primul val de populaţii care au traversat Behringul spre Americi să fi fost de factură australoidă. O ramură a acestora o forma şi populaţia aborigenă din Tasmania. având o pondere relativ sutaţionară (tab. s-au dirijat spre nord-est. deosebindu-se prin nasul îngust şi proeminent la care se adaugă părul abundent şi mai creţ decât al aborigenilor. printr-o migraţie care. datorită îndelungatei izolări este cel al aborigenilor din Australia.. poate chiar mai devreme. au fost împinşi de către aceştia spre zonele inospitaliere din centrul semideşertic al continentului. Solomon.1.

dispersat în zonele aride ale Asiei Centrale şi în Siberia.3 8. a căror pondere se reduce totuşi lent. cel mai răspândit. Deşi provin indubitabil din Asia. încă din Paleolitic.2 8 Europoid/Negr 1 0. IV. mai probabil în Orientul Apropiat de unde au migrat mai departe spre Europa. de la alb la cafeniu. 38 37 40 8. circa 66 mil. nasul puternic aplatizat şi o culoare mai deschisă a pielii. apropiat de trăsăturile standard descrise anterior. După o lungă perioadă de declin. tendinţa generală spre brahicefalie. faţa deosebit de plată.1.2 Europoid sudic 2 2 8. mai restrînsă. faţa relativ plată cu un nas mic. puţin proeminent şi pomeţii feţei bine marcaţi. talia uneori impresionantă (1. -mongoloid oriental. având totuşi o tendinţă mai slabă de brahicefalie şi talie medie. În Neolitic şi pe parcursul Antichităţii.78m în medie în sudul Patagoniei) dar variabilă. cuprinzând în accepţia cea mai largă circa 2. dominantă (peste1.0 25 . koriaci) şi din nordul extrem al Americii (aleutini. drept şi foarte rezistent (mai dezvoltat însă decât la negroizi).. eschimoşi). culoare mai deschisă a pielii. Unii specialişti nu exclud şi participarea unor grupuri de populaţie europoidă la acest proces complex. 24 10 32. dispersată pe aproape întreg continentul american. existând şi grupuri de talie medie sau mică. extrem de divers. Au trăsături distincte faţă de ceilalţi mongoloizi : nas îngust. pentru ca mai tîrziu să avanseze şi spre vest.3 1. 70 T ERRA 11 . mai ales în pădurea ecuatorială. pilozitate mai abundentă. nordul şi estul Africii. b)americană.6 Europoid 1 0. cu un părde culoare neagră.6 nordic 4 1 .Rasa europoidă (leucodermă) Cea mai mare parte a populaţiei Globului formează un vast grup rasial. Grupuri întegi de populaţii au fost exterminate sau asimilate pe parcursul colonizării europene a Americilor. în Asia Centrală. Se disting două mari ramuri : a)asiatică.0 . grupuri cu trăsături distincte. mai deschisă în nord şi mai închisă în sud.1 . baza populaţiei din China şi Coreea. regrupând populaţii restrînse din extremitatea nord-estică a Asiei (ciukci.6 13 . puţin numeros. sau spre nordul extrem al uscatului eurasiatic. sau amerindiană. unde au creat mai multe tipuri de amestec cu europoizii. prezintă trei subtipuri mai importante : -mongoloid continental. Relativ unitară. . fără a depăşi 250 mii de oameni.6 md.5.populând America. 32 37 29 2. cele mai multe grupuri de amerindieni se află în expansiune.7 md oameni. inclusiv în nordul Americii. Dintre celelalte trăsături caracteristice amintim : culoarea pielii foarte variabilă. 0. populaţii de tip mongoloid s-au răspândit şi spre sud-estul Asiei. extinsă îndeosebi în estul şi nord-estul continentului.5 . iar din Neolitic şi spre sudul Asiei. au trăsături particulare : nas proeminent. -paleoasiatic. fapt care creează o mare varietate de tipuri şi subtipuri. Se distinge prin talia mai redusă. Aria de formare este situată cu certitudine în spaţiul eurasiatic. 2.8 intermediar 1 .1 . Aceste deosebiri pot fi explicate prin faptul că în momentul migraţiei dinspre Asia. caracteristicile mongoloizilor nu erau complet definite iar continentul american nu era complet nepopulat. unde au fost exterminaţi sistematic sau obligaţi să trăiască în rezervaţii.3 8 . Tabelul nr 19 :Structura rasială a populaţiei mondiale în1920 (% din totalul) Tipul rasial A A O E A A frica sia ceania uropa merica merica deNord Latină Europoid 0.2 . asimilarea lor explicând parţial unele caracteristici. epicantusul mai puţin vizibil sau chiar absent. de factură australoidă emigraseră anterior. unde s-au amestecat cu australoizi.).

6 . . 6.0 . 0 1. 4 7. 1 5 1. Negroid . 2. 0.9 7 5 Khoisanoi 0. 9. 0. 0 1. 03 0. 1. 37 39 38 7.3 Europoid/ 15 0.5 . 7 1.1 .5 2 Mongoloid 4. opoid 1 4 7 Sursa: estimări proprii. 0. 0. 1.2 . 8 3. 03 4.3 3 11. 5 9 14.3 1 4 Europoid 0. intermediar 3 2 . 7 2. 71 .1 3 . 3 0.8 0 5. 2. pe baza dinamicii populaţiei Tabelul nr 20 : Structura rasială a populaţiei mondiale în anul 2000 (%din total) Tipul A A O E A A T rasial frica sia ceania uropa merica merica ERRA deNord Latină Europoid 0. 8 2.9 4. 5 . 0 25 .1 . 9 5 13 22.oid Negroid Khoisanoid 4. 8 5. 03 12 . 3 0.0 7 4 Europoid 18 33 11 27 18 29 29 sudic .8 2.3 .3 . 7.3 5 8. 25 31 20 2.4 2.9 0.2 . 0.5 0. 0. nordic 3 6 . 12 1. 5. d 5 01 Mulatru 0. 0. 0. 1 Mongoloid continental Mongoloid estic Amerindian Mongoloid/Eur opoid Mongoloid/Aus traloid 2 Metişi Australoid Polinezian Australoid/Eur 0. 12 4.7 . 0 6. 2 4 5. 4 0. 2. 4 Mulatru 4 0.0 0.0 1 1 0 Negroid 63 0. 5 2 7 .

cel puţin în practica poliţiei din S. -balcano-dinaric. în Asia.0 3. la fel de masivi uneori şi având ca particularitate nasul mare129.A. în sud-estul Europei.4 0. În cadrul acestei ramuri pot fi deosebite mai multe subtipuri. 5 0. Paris. 7 Polinezian 6 1 Australoid 0. cu toate celelalte rase.Deniker (1926) sau E. 72 . specific sudului Europei şi nordului Africii (unde este numit adesea hamit. cunoaşte şi cea mai mare diversificare. -semit. 7 8. cu un aport negroid mai evident). înrudit cu cel anterior. 1 4. Trăsătura de bază derivă din culoarea deschisă a pielii (oscilantă ca nuanţă de la alb palid la măsliniu). caracterizat prin dolicocefalie şi nasul uşor coroiat.U. . caucaziană128. Australiei. Clasificările cele mai simpliste deosebesc două mari varietăţi : europeană. Peste tot. ca şi culoarea ochilor. Mai bine fundamentată este o altă divizare care recunoaşte trei mari ramuri : a)ramura sudică. circa 2/3 din total. 1924).3 1. 0 . regiunea caucaziană şi pe platourile iraniene. /Europoid 1 8 7 1 Sursa: estimări proprii. brahicefalie pronunţată şi tendinţă de aplatizare a zonei occipitale a craniului. 7 1. 01 5. cuprinzând o mare varietate de tipuri şi subtipuri. specifică celei mai mari părţi a continentului şi ariilor de colonizare din Lumea Nouă. Caracteristică este şi varietatea nuanţelor şi aspectului părului (de la drept la ondulat sau creţ şi de la blond argintat la negru închis). 0 2. prin acţiunea de colonizare a Lumii Noi. această dispersie a creat numeroase tipuri rasiale mixte. În literatura antropologică din perioada clasică acest subtip era cunoscut sub numele de asiroid. 0. cf. sudului extrem al Africii. 7 23 .Pittard (Les races et l’histoire. ajungând să formeze populaţia de bază a celei mai mari părţi a Americii. Dată fiind larga sa răspândire pe suprafaţa Globului. Este frecvent şi în aria nordică a Carpaţilor Româneşti. de statură mai mică. Aria de extindere a acestei ramuri este foarte vastă. -anatolian (armenoid). părul şi ochii negri. nordul Africii şi sud-estul Europei. în Asia Mică.continental Mongoloid estic 01 Amerindia n Mongoloid /Europoid Mongoloid /Australoid 7 Metişi Australoid 5 0. cea mai numeroasă. Extinşi spre nordul Africii s-au amestecat profund cu hamiţii.8 28 5 0.78m la bărbaţi în Muntenegru). dominant dolicocefal. cele mai multe vag definite. statura medie. 2 14 0. 0. Absenţa prognatismului şi dezvoltarea sistemului pilos sunt alte caracteristici (prezenţa părului pe falanga a doua a degetelor constituia pentru unii antropologi un indiciu al apartenenţei la această rasă). specific Orientului Apropiat. 0. di paretea centrală a Indiei pînă în sudul Europei. 12 5 20 1. 37 1 1. 0. 6 .5 2. 128 129 Adesea cu apelativul de « caucazian » este desemnat orice europoid. 6 0. pătrunzând şi mai spre nord în proporţii diferite iar prin emigraţie sunt masiv prezenţi în America Latină dar şi în America de Nord sau Australia. 8. datorită amestecului succesiv : -mediteranean. Se distinge prin pielea de culoare mai închisă. 7 1. care grupează restul ariilor de răspândire. 5 . de talie foarte mare adesea (1. pe baza dinamicii populaţiei Cea mai mare expansiune o cunosc în perioada modernă. 1 1. .4 2. La renaissance du livre.

Ca şi cealaltă ramură a contribuit masiv la popularea Lumii Noi. constituite încă din preistorie sau pe parcursul Antichităţii.6% în 1920. la unele populaţii de păstori seminomazi (peul) sau chiar în sudul Peninsulei Arabice. a unor populaţii de factură mongoloidă în spaţiul unor populaţii australoide. păr castaniu frecvent. Trăsăturile specifice constau în combinarea caracteristicilor celorlalte două ramuri. Numărul lor depăşeşte 132 mil. desoebim trei mari categorii : a)tipuri de tranziţie vechi. cu pielea de culoare mai închisă. iar prin migraţii recente şi în sud-estul Asiei. Constituie un amestec timpuriu rezultat din suprapunerea unor valuri de populaţii europoide pe un străvechi substrat veddoid. mai ales la populaţiile montane din Elveţia şi Austria care ar forma după unii un grup distinct (subtipul alpin). dinspre nord. -balticii. circa 358 mil. cu nasul drept şi faţa alungită. în creştere rapidă. sau a Siberiei Şi această ramură cunoaşte o oarecare diferenţiere : -scandinavii. aportul australoid fiind mai vizibil. uneori argintiu.Tipurile rasiale mixte (de tranziţie) În afara acestor cinci rase distincte. grup restrîns (circa 2 mil. specific Cornul Africii (Etiopia şi Somalia). Prezintă unele asemănări cu subtipul armenoid dar se disting în primul rând prin aportul australoid foarte vechi. cu talie relativ scundă şi culoare a pielii mai deschisă dar cu trăsături australoide evidente. părul blond. Format prin penetrarea în Neolitic. foarte înalţi. mai bine diferenţiate – statură medie. dominant în Indochina. mai dinamic şi mai numeros. încât trăsăturile dominante sunt mongoloide. -tipul mixt mongoloid-australoid. de talie scundă.8%). -est-europenii. frecvent în Ţările Baltice şi Polonia. mai puţin numeroasă.6. b)ramura nordică.1. caracteristic în sudul şi sud-estul Indiei. dintre diversele varietăţi putându-se distinge : japonezii. s-au produs numeroase amestecuri. -tipul mixt mongoloid-europoid (uralic). sudul Chinei. arhipelagurile indonezian şi nipon. dar şi mai la vest. încât o mare parte a populaţiei mondiale face astăzi parte din tipurile rasiale mixte (15. ochii albaştri sau cenuşii etc. rezultat al unui amestec mai complex (mongoloid-ainoid-polinezian). derivat din cel anterior. din nord-estul Europei cu tendinţe de brahicefalie. îndeosebi începând din Neolitic. de la trăsături dominant mongoloide (hakaşii din sudul Siberiei) la trăsături dominant europoide (başkirii de la 73 . frecvenţa pistruilor. Cele mai caracteristice sunt : -tipul mixt europoid-negroid din nord-estul Africii. robusteţe şi tendinţă de brahicefalie. c)ramura intermediară. Numărul lor depăşeşte 500 mil. în Europa central-vestică. Australia). mult mai puţin numeroase. polinezienii şi micronezienii. În funcţie de perioada în care s-au format.. stratificări. ca o componentă distinctă. rezultat al unui amestec complex.)se disting prin talia înaltă (peste 1. specific sudului Asiei. în Scandinavia şi Scoţia). -tipul mixt australoid-europoid (dravidian). mult mai numeros.75 în medie la bărbaţi. tendinţa de deschidere a pielii. culoarea pielii fiind însă mai închisă. De aici s-au răspândit masiv spre alte continente (America. de-a lungul istoriei.) dar foarte bine particularizat. pentru 2000 estimările indicând circa 20. indonezienii. din sudul Ucrainei şi România pînă în Franţa şi Insulele Britanice.oameni. prin invazii şi migraţii. formă veche de tranziţie graduală..-indo-afgan. foarte numeros. cuprinzând circa 455 mil. Este motivul pentru care de cele mai multe ori sunt incluşi în rasa mongoloidă. din nord-vestul Europei. suprapuneri. la care trăsăturile mongoloide sunt dominante. indochinezii.. cel mai reprezentativ. faţa alungită.. interpusă între celelalte două. nas cîrn şi talie mai mică (numit adesea şi tipul laponoidal. dar frecventă şi în peninsulele sudice. IV. Se disting prin culoarea neagră (arămie) a pielii dar cu trăsături ale feţei de tip europoid. la care pe lîngă mongoloizi şi australoizi au luat parte şi europoizi (discutabil însă). în Sri Lanka. mai puţin dinamică (circa 325 mil. cu o oarecare frecvenţă a unor trăsături mongoloide (Rusia. Ucraina).

celor din zonele joase sau de pe platoul Mexican . care poate fi încadrat şi la formele vechi de tranziţie deşi acest amestec este în curs de desfăşurare. în oraşe. -malgaşii. Guyane şi nordul Braziliei. 74 . populaţie cu trăsături dominant mongoloide dar de limbă şi cultură persană. asimilându-se parţial lingvistic (sarţi. kirghizi. pe un substrat dominant negroid . c)formele moderne de mixtare.) sînt rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi coloniştii europeni. Din această prezentare rezultă că nu există o suprapunere perfectă între structura rasială şi cea etno-lingvistică. Sudan. În centrul Afganistanului se adaugă hazara.U. apropiat de celelalte două forme. Assam)... turkmeni. format în estul Indoneziei şi sudul Filipinelor pe un substrat parţial papuaş sau chiar negritos. Cele mai multe popoare turcice din zonă s-au format în acest mod (kazahi. mixt în Asia Centrală şi mongoloid în Siberia. Sao Tome). Invers. rezultat al migraţiei unor populaţii mongoloide în spaţiul unor populaţii mai numeroase de tip europoid. -coloureds. Număril populaţiilor rezultate din acest amestec este greu de stabilit datorită continuării procesului şi pe parcursul Evului Mediu sau în epoca modernă. Procesul de mixtare s-a petrecut mai ales în zonele rurale. Mauritania). rezultatul migraţiei malaezilor din Insulinda în Madagascar unde s-au amestecat cu populaţii negroide.A. Diferenţe notabile îi opun pe cei din aria platourilor andine. la care componenta europoidă este mai importantă. circa 4 mil. circa 15 mil. japoneză. rezultat al amestecului coloniştilor buri (olandezi în principal) cu negrii bantu sau cu khoisanoizii din sudul extrem al Africii. Procesul de mulatrizare ca şi cel de metisare este în plină desfăşurare în cele două Americi . -mulatrii. -zambos. populaţia europoidă de tip armenoid sau indo-afgan păstrându-şi intacte caracteristicile. negri africani) dar foarte diferenţiate etno-lingvistic datorită izolării şi a slabelor legături reciproce. circa 47 mil.). Constituie un amestec europoid-amerindian. Numărul lor depăşeşte 16 mil. dar şi în unele arhipelaguri din jurul Africii (Capul Verde. b)formele medievale de tranziţie. cu o mare varietate de forme.). care se disting prin număr (circa 169mil. care antropologic se pot caracteriza printr-o mare diversitate rasială. Este cazul popoarelor turcice. prezenţi în ambele Americi (circa 78 mil. Se pot distinge : -tipul mixt negroid-europoid. există grupuri rasiale de o mare uniformitate antropologică (amerindieni. parţial asimilate (26 mil. Există grupuri etno-lingvistice compacte. fiind rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi amerindieni sau metişi. caracteristic în Insula Halmahera. ironi). Foarte numeroşi în Brazilia. persani) sau cu dravidieni din sudul Indiei. Pitcairn) prin amestecul polinezienilor cu europoizi la care se adaugă o componentă asiatică (chineză. . -tipul mixt australoid-mongoloid. specific în nord-estul Indiei (Bengal. în Siberia. mai rar cu europoizi proveniţi din sud-vestul Asiei (arabi. Antile şi sud-estul S. filipineză) .vest de Urali). Ciad. uzbeci. rezultat al invaziei arabe care a împins spre sud populaţii de factură negroidă. prezent în Africa central-nordică (Egipt. -alte grupuri rasiale mixte s-au format în perioada modernă şi în Oceania (Hawaii. Mai puţin numeroşi. -tipul mixt europoid-mongoloid din Asia Centrală (turanic). constituite după marile descoperiri geografice şi după colonizarea europeană. în total). corespunzător varietăţii antropologice a populaţiilor amerindiene. rezultat al marilor migraţii de la finele Antichităţii şi din prima parte a Evului Mediu. baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane. prin amestecul populaţiei ruseşti cu unele populaţii locale de tip mongoloid etc. de tip europoid în Turcia şi Azerbaijan. un amestec similar constituindu-l şi populaţiile din Zanzibar şi Comore. Dintre tipurile rezultate mai importante sînt : -metişii. în diverse grade. caracteristici în Venezuela. -tipul mixt europoid-australoid-mongoloid. Toate cele trei forme de amestec au dat naştere la noi varietăţi care fac tot mai dificilă distincţia rasială din zonă .

Discuţii aprinse se poartă în jurul presupusei „limbi-mamă”. divergenţa ar fi fost principala cauză a schimbărilor iar harta etno-ligvistică a Globului ar fi fost un mozaic.2. poate duce cu timpul la evoluţii lingvistice singulare. -mecanismele de convergenţă.Nichols (citat de B. acelaşi grup etnic putând cuprinde mai multe grupuri lingvistice şi invers. vorbită de primele comunităţi de Homo sapiens sapiens în urmă cu circa 100 000 de ani în estul Africii.Victorri.Ruhlen. foarte rară. distinge două tipuri de arii geografice : de exapansiune (propagare). Breton. ajutate de genetica populaţiilor şi de arheologie.Victorri). care presupun o puternică diferenţiere datorită acumulării în timp a unor familii lingvistice foarte diferite (cazul unor zone muntoase mai ales). vaste regiuni ale Globului fiind apanajul unei singure mari familii etno-lingvistice. cazul unor grupuri mici. uşor de deosebit. limba vorbită rămîne principalul criteriu130. acest lucru132. convergenţa lingvistică.Structura etno-lingvistică Între structura etnică şi structura lingvistică a populaţiei există diferenţe sensibile. Pour la Science. este cel mai înfocat susţinător. deşi aceasta din urmă poate fi la fel de vagă în contextul practicării bi. Dacă nici o limbă n-ar fi fost înlocuită. Cercetările recente par să demonstreze. reziduale. gotica) la câteva mii de ani. Durata medie de viaţă a unei limbi poate varia de la câteva sute de ani (latina. caracterizate prin limbi puţin diferenţiate. J. îndeosebi în pădurile ecuatoriale. Débat sur la langue mère în Les langues du monde. în ultimă instanţă la apariţia de noi grupuri etno-lingvistice. PUF.şi plurilingvismului. Colin Renfrew 133 presupune că diversitatea etno-lingvistică din unele arii reziduale (Noua Guinee de ex. IV. 1976. izolarea unor grupuri desprinse dintr-unul deja constituit. Acesta presupune totdeauna o dinamică a unor particularităţi durabile constituite la un moment dat pornind de la un fond de bază (substrat) peste care se pot suprapune particularităţi ulterioare – cu rol modificator sau chiar de substituire (superstrat. prin extinderea ekumenei s-a ajuns la diversitatea lingvistică actuală. limbă şi tip rasial nu există decât cu totul extraordinar. Realitatea este însă diferită. aşa cum se prezintă parţial în ariile reziduale. în strînsă legătură cu relaţiile instituite între diversele grupuri venite în contact131. La astfel de concluzii s-a ajuns prin utilizarea metodei lingvistice comparatiste. existenţa unei limbi primare.Formarea grupurilor etno-lingvistice Procesul de diferenţiere etno-lingvistică este cunoscut în general sub numele de etnogeneză. din care ar descinde toate familiile lingvistice actuale. pentru determinarea particularităţilor etnice ale unui grup uman. Géographie des langues. Suprapunerea perfectă între etnie. R. aparţinând la câteva familii înrudite între ele. Pour la Science. adstrat). prin intermediul căreia familiile de limbi cunoscute au fost unite în superfamilii corelate între ele. cf. a unor noi forme de spiritualitate.2. 1999 75 . M. Paris. 132 M. În plus. mai ales în condiţii de izolare.Ruhlen consideră că similarităţile între diversele limbi vorbite pe Glob nu pot proveni decât din trei fenomene : împrumuturile. -mecanismele de substituţie lingvistică. izolate. Ambiguitatea noţiunii de etnie este mai evidentă decât aceea de grup lingvistic.IV. De aici. la nivel local.1. B. Totuşi. Autorul citat susţine existenţa a patru mecanisme de bază care conduc treptat la apariţia unei noi limbi şi a unui nou grup etno-lingvistic într-o regiune dată -colonizarea unui teritoriu neocupat şi evoluţia separată. -mecanismele de divergenţă. La această extindere s-a ajuns prin patru procese istorice distincte. succesive : 130 131 Etno-lingvistica este o disciplină socio-umană distinctă care studiază relaţiile dintre limbile vorbite şi contextul socio-cultural. Cf. 1999 133 Opinie exprimată de acest cunoscut istoric britanic contemporan în La diversification linguistique.) nu derivă obligatoriu din suprapunerea unor valuri migratorii diverse ci şi din dezvoltarea unor inovaţii lingvistice.

Este cazul special al familiei de limbi altaice (turco-mongole). Mai puţin critică este situaţia din America Latină unde idiomurile locale rezistă cu mai mult succes în faţa spaniolei sau a portughezei. ciukci. Trebuie remarcat că în afară de acestea au mai existat alte 3900 limbi. franceza. Oceania. analizând situaţia actuală a ajuns la concluzia că mass-media actuală pune în pericol circa 70-90% dintre limbile vorbite pe Glob. La fel stau lucrurile în Australia unde 90% din cele 250 de limbi aborigene sunt pe cale de dispariţie sub presiunea englezei. în consecinţă aceştia fiind obligaţi să-şi extindă arealul în arii nelocuite sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare.vorbitori (6000 dacă folosim mediana). de pe urma cărora au rezultat familii etno-lingvistice altădată extinse. având conştiinţa apartenenţei etnice. inuiţi etc. cu excepţia unor mici arii reziduale (cazul bascilor. înlăturându-le încet dar sigur pe celelalte. parţial al unora mai vechi (indo-europeană sau sino-tibetană). acelaşi popor. iar grosul (5200) nu depăşesc pragul minim de 100 000 vorbitori sub care orice limbă este în pericol.din Alaska. unde fiecare vale are propria limbă. Această revoluţie a fost însoţită de creşterea numărului de locuitori. Densitatea etno-lingvistică cea mai ridicată subzistă în acele regiuni izolate în care comunicarea este mai dificilă iar modelele sociale sunt de tip patriarhal. Tendinţa modernă este aceea de reducere a numărului limbilor vorbite. cărora au reuşit să le impună adesea propria limbă. în perioada contemporană. yukaghiri. poate vorbi o sumedenie de limbi (cazul limită al papuaşilor care vorbesc circa 700 limbi. cazul unor zone muntoase ca Himalaya sau Caucazul. numărul limbilor vorbite este multe mai mare decât acela al popoarelor (2800-5600 limbi sau chiar 7000 după unii. cazul populaţiilor din nordul Eurasiei şi Americii (laponi. sedentare. afroasiatică etc. numărul vorbitorilor fiind extrem de restrîns). La fel se petrec lucrurile în fostele colonii care încă mai utilizează oficial limbile metropolelor (engleza. grupuri etno-lingvistice mai active care reuşesc să-şi impună propriile particularităţi. fie că a fost impusă (cazul statelor din Lumea Nouă care folosesc engleza sau spaniola) ori s-a impus în dauna unor limbi cu circulaţie mai restrînsă 135. suprapuse ca elite dominante asupra unor popoare mult mai numeroase. Alte 600 se eşalonează între 100 000 şi 1 mil. 134 Profesor la Univ. ariile cu cea mai redusă diversitate etno-lingvistică. austrică.Krauss134 doar 4% sunt vorbite în Europa şi Orientul Mijlociu. al popoarelor caucaziene.Renfrew. adesea de origini diferite. iar multe idiomuri amerindiene nu mai pot fi salvate. dispărute în decursul proceselor menţionate.Renfrew 76 . sudul şi sud-estul Asiei. Din această cauză. citat de C.-migraţiile timpurii. situaţii similare putând fi întîlnite şi în Africa).). samoezi. Fiecare limbă numără în medie 1 mil. principala cauză a substituirii lingvistice. diferenţele fiind datorate clasării unor idiomuri fie ca dialect fie ca limbă distinctă). -difuziunea impusă de variaţiile tardive ale climatului terestru. Dar chiar şi aici există. pare-se. prin culturalizare subzistând doar acele limbi cu o bază socio-culturală solidă.locutori. cu un rol important în comunicarea dintr-un anumit spaţiu. -invaziile unor popoare migratoare în ultima parte a Antichităţii şi în Evul Mediu. O situaţie critică o înregistrează cele mai multe limbi autohtone din America de Nord (puţin tineri inuiţi mai folosesc limba maternă. mai ales dacă sunt înrudite (cazul unor populaţii caucaziene de dimensiuni reduse din Daghestan care folosesc tot mai mult limbile cu o bază demografică mai consistentă sau în Nepal unde este impusă limba oficială în dauna celorlalte. între ele nefiind cel mai adesea nici o relaţie de înrudire). sino-tibetană. C. dar numai circa 200 dintre cele 6 000 depăşesc acest prag considerat ca suficient pentru crearea unei limbi de cultură capabilă să reziste în timp. unele foarte limitate numeric şi spaţial. În dinamica aceluiaşi proces se poate ajunge şi la situaţia ca mai multe popoare să vorbească aceaşi limbă. al khoisanicilor). în primul rând încălzirea survenită în urma retragerii gheţarilor. Din aceste evoluţii au rezultat situaţii extrem de variate. Este cazul marilor familii etno-lingvistice actuale – indo-europeană. 15% sunt vorbite în Americi iar restul în Africa. Din cele 6000 limbi şi dialecte reţinute de M. eliminate ulterior. -difuziunea agriculturii în Neolitic.

77 . aveau o compoziţie etnică diversă. românii în raioanele ucrainene din lungul frontierei în regiunea Cernăuţi mai ales etc.. În plus. între numeroasele popoare astfel formate există multiple asemănări. urmările fiind încă resimţite. Domină cele mici (4/5). al unor populaţii autohtone din Caucaz şi Himalaya). cazul românilor dar şi al popoarelor nord-americane actuale. germanii în Alsacia sau în Tirolul de Sud.S. Această problemă a minorităţilor (nu numai etnice de altfel) este frecvent invocată cu diverse prilejuri şi are un rol deosebit în stabilirea unui climat de cooperare. -suprapunerea şi asimilarea reciprocă a două grupuri diferite.portugheza) sau cazul particular al spaniolei care s-a impus până la urmă în cea mai mare parte a Americii Latine.S. Unele subzistă aproape nealterate din substratul vechi preistoric (cazul menţionat al bascilor din Pirinei. aşa cum s-a amintit. individualizarea treptată. Orientul Apropiat etc. Astfel. încât orice dezbatere asupra caracteristicilor unui popor dă naştere unor ambiguităţi. deci sunt consolidate. este mult mai complex. IV. unde oficială este bahasa indonesia.2. a extinderii teritoriale.). plecând de la un trunchi comun. spre deosebire de cele mici care în mare parte sunt dominate cultural sau ignoră cultura scrisă. este un proces dinamic. altele au evoluat prin asimilare reciprocă spre particularităţi noi sau prin suprapunere parţială (etnică sau lingvistică). grupurile de populaţie romanizată. albanezii în Kossovo şi vestul Macedoniei. Procesul de etnogeneză. Acestea au de obicei scriere şi cultură proprie. dintre care unul se impune.locuitori.2.R. Realitatea este că procesul formării unui popor. prin impunerea unei limbi de circulaţie. încât popoarele (grupurile etno-lingvistice) actuale nu se află la acelaşi stadiu de evoluţie. cu tot efortul de impunere a limbilor naţionale. iranieni etc. cu cel puţin 1 mil. cel puţin la nivel european. grupând sub 4% din populaţia mondială. limbă formată pe baza malaeze cu elemente din celelalte limbi vorbite sau al unor state din estul Africii care folosesc swahili). înrudirea noastră cu celelalte popoare neo-latine fiind astfel relativ redusă sub aspect etnic sau rasial. 135 Cazul Irlandei unde limba naţională este pe cale de dispariţie în favoarea englezei sau chiar al Bielorusiei unde un proces similar a impus rusa. dar chiar şi astăzi. sub 1 mil. în formarea românilor ca grup etnic şi lingvistic distinct. caracteristică astăzi zonelor de maximă fărîmiţare. Formarea minorităţilor naţionale Harta politică nu coincide cu distribuţia diverselor popoare (numărul statelor este de câteva zeci de ori mai redus). ca urmare a deplasării. provenind în mare parte din regiunile periferice ale Imperiului Roman (Peninsula Iberică. formate dintr-un mozaic de grupuri etno-lingvistice care folosesc în primul rând engleza (de factură americană). Unele minorităţi ajung să aibă o pondere relativ importantă iar pe plan local pot fi chiar majoritare (maghiarii în estul Transilvaniei.).). Popoareale (grupurile etni-lingvistice) astfel formate se deosebesc mult prin dimensiune. adesea semiartificiale (cazul Indoneziei. mai ales acolo unde dominaţia colonială a impus frontiere artificiale (cazul Africii) dar chiar şi în Europa. Astfel invocarea Romei ca reper etnic identitar aapre uşor forţată dar din punct de vedere lingvistic este incontestabilă. Este cazul popoarelor indo-europene în ansamblu. -apropierea treptată prin strîngerea relaţiilor între mai multe populaţii înrudite lingvistic. Dinamica grupurilor etnice se aseamănă cu aceea a grupurilor lingvistice. al celui român în cazul de faţă. Peninsula Balcanică.oameni. rezistând pe cale exclusiv orală. după mai multe milenii de separaţie. aşa cum o dovedesc de altfel mărturiile epigrafice. Cea mai mare parte a populaţiei Globului aparţine astfel unor popoare mari. putându-se desfăşura pe trei căi principale : -diferenţierea. Este şi cazul poporului român care în forma cea mai vulgarizată este prezentat ca rezultat al asimilării lingvistice a populaţiei tracofone din Dacia de către o minoritate romanizată. care în Neolitic s-au dispersat spre sud şi vest de aria de origine. un aport deloc neglijabil l-au avut populaţiile de limbă slavă sau turcică adăugate altor grupuri asimilate de substratul tracic (celţi. în ambele cazuri cu toate eforturile de a impune limbile locale nu se înregistrează progrese notabile. nu există nici un popor care să nu cunoască şi statutul minoritar. O situaţie o deţinea şi limba rusă în fosta U.

minorităţile pot fi clasificate în două mari grupuri care pot fi subdivizate în mai multe categorii : autohtone şi nou-venite136. De cele mai multe ori refugiaţii 136 137 Cf. cum s-a petrecut în cazul turcilor meşkheţi din Georgia deplasaţi de Stalin în Uzbekistan. a unor calamităţi naturale sau a foametei (etiopieni în Sudan. Conform PNUD. La fel s-a întîmplat şi cu alte populaţii cu vocaţie citadină. în anul 2001. ostilităţile generând conflicte sau persecuţii. a)Minorităţile autohtone sunt acelea a căror prezenţă pe teritoriul actual este istoriceşte constituită din timpuri foarte vechi. colonizare. ainu. a căror istorie este ceva mai bine cunoscută şi care sunt indiscutabil autohtone. de valorificare a unor teritorii depopulate. Caraibe (31%). la fel de frecvent.) ori. Africa de Sud (29%) şi Asia de Sud (22%). olandezii din regiunile mlăştinoase din nordul Germaniei) sau ca mînă de lucru pe plantaţii (cazul tamililor din Sri Lanka. compactă chiar. regiunile cele mai afectate de subalimentaţie sunt cele din Africa Centrală (50% din populaţie). galezilor. Este cazul bascilor. grecii etc. colectivităţi care fug din calea unor conflicte (palestinienii de ex. populaţiilor nord-caucaziene. cazul tamililor din Sri Lanka. Dacă primii pot fi primiţi cu ostilitate de populaţia autohtonă ceilalţi se pot bucura iniţial de unele drepturi şi facilităţi. Political geography. 78 . Este cazul tătarilor din Rusia. Toţi au în comun o prezenţă foarte veche pe teritoriul actual. cum a fost cazul polonezilor sau al slovenilor în Germania şi Franţa. triburile şi grupurile primitive. Pot fi deosebite cinci categorii : -invadatorii şi cuceritorii care pot constitui grupuri reziduale după recucerirea teritoriului de către populaţia autohtonă (sau presupus autohtonă). mai evoluate.)137 sau din cauza persecuţiilor religioase (creştini din Orientul Apropiat refugiaţi în vestul Europei sau Americi. bretonilor. -coloniştii. al mexicanilor în S.. Africa de Est (46%).). Se pot deosebi două categorii : -aborigenii. proprietari (tătarii din Polonia. grupuri mai arhaice şi de multe ori cu o origine incertă (negritos. şvabii din Banat. din cauze politice (represiunile datorate unor regimuri dictatoriale ca cele din fostele state comuniste sau din unele state latino-americane). nobili. b)Minorităţile nou-venite sunt acelea care s-au constituit în perioada modernă şi contemporană prin dispersie. Longman. Singurele regiuni ale Globului care sunt ocolite de acest flagel sunt Europa Occidentală şi America de Nord. specializată în comerţ şi meşteşuguri (armenii. New York. amerindienii din America de Nord. -refugiaţii. grupuri relicte din sudul şi estul Asiei. Deşi victime ale dictaturilor multe din aceste minorităţi nu sunt bine primite în noul loc de reşedinţă.Genetic. de multe ori grupuri cu o compoziţie etnică eterogenă atrase de politica statului de valorificare a unor resurse sau terenuri. cazul secuilor din Transilvania). încât ei constituie indiscutabil primii locuitori. caz frecvent în Europa central-estică unde populaţia urbană iniţială a fost de multe ori de origine germanică sau evreiască. finlandezii din Suedia. O altă raţiune este aceea a organizării vieţii urbane în spaţii slab urbanizate. sau mai recent bosniacii). drepturile lor asupra acestor teritorii pot fi puse în discuţie ca în cazul turcilor din Bulgaria. wedda.A. interese economice. 1998. Se poate face o distincţie între coloniştii instalaţi de către o anumită putere dar având o origine etnică diferită de a acesteia. având drepturi imprescriptibile asupra tertitoriilor pe care le ocupă. germanii din fostul Imperiu Ţarist). refugieri etc. al suedezilor din Finlanda. -grupuri etnice de origine foarte veche. grupuri a căror legătură cu teritoriul pe care-l populează astăzi este mai slabă şi care convieţuiesc de obicei cu autohtonii. laponii din Scandinavia etc.U. al ruşilor în Basarabia etc. -persoanele deplasate forţat sau relocalizate în noi regiuni. aromânilor din Peninsula Balcanică etc. În epoca modernă foarte frecventă a fost colonizarea forţei de muncă în minerit (mai ales în extracţia cărbunelui).. invazii. P.). al hinduşilor din Trinidad-Tobago şi colonii aduşi de către proprii lor suverani. populaţiile saheliene în statele de la Golful Guineii etc. Deşi de multe ori au o prezenţă seculară. o extindere teritorială coerentă. musulmanii din Birmania refugiaţi în Bangladesh etc. Raţiunile pentru care cuceritorii recurg la colonizare sunt diverse : interese militare (paza frontierelor. Taylor. cazul cel mai clasic este cel al negrilor din Americi dar mai recent şi cel al populaţiilor din Caucaz şi Crimeea deportate masiv din ordinul lui Stalin în 1945 spre Kazahstan şi Siberia. devastate sau nevalorificate (slovacii din Ungaria. altădată al francezilor din Algeria.).

State multinaţionale tipice sunt şi Iranul. 79 .Clasificarea etno-lingvistică a statelor şi a populaţiei Globului Din punctul de vedere al compoziţiei etno-lingvistice se pot distinge mai multe categorii de state. atunci când se manifestă revendicări de autonomie sau chiar de separare139. -comunităţi localizate în continuitate teritorială cu statul de referinţă. nu totdeauna precis definite : -state multinaţionale. Stabilirea unei clasificări etno-lingvistice a populaţiei Globului este extrem de dificilă. Peninsula Coreeană). cazul Belgiei sau din Africa – Ruanda. 1997. PUF. Fiecare dintre aceste tipuri pot emite diverse revendicări. Canada etc. adesea cu suport etnic. rare dar semnificative.2. suportul acestor revendicări poate deriva din trei modalităţi de exprimare a identităţii minoritare : autohtonismul. unele arii reziduale 138 139 Cf. care survine atunci când relaţia cu teritoriul este pusă în cauză. Indoneza. fiind un vehicul frecvent al revendicărilor populare sau al pasiunilor colective în ţările în curs de dezvoltare. există o sumedenie de limbi şi dialecte care dau impresia că subcontinentul indian este un adevărat Turn Babel. unde pe lîngă cele 15 limbi oficiale. sau Kazahstanul unde coexistă două grupuri etnice principale. întîmplător foste colonii belgiene. care pune accent pe relaţia cu teritoriul. Un caz arhicunoscut este acela al kurzilor care spre deosebire de ceilalţi au o anumită coeziune spaţială din sud-estul Turciei până în nord-vestul Iranului sau cazul bascilor. caracteristic majorităţii statelor europene. arabii din sudvestul Iranului. germanii din Alsacia sau Tirolul de Sud. IV. fără identitate statală. cazul Indiei. cazul maghiarilor din Transilvania. fără continuitate teritorială. unde populaţia han este net majoritară. al turcilor în Bulgaria etc. cele mai vechi sunt cu siguranţă cele din aria de origine a omului actual – Africa subsahariană. -un caz particular este cel al statelor binaţionale. situaţia nu este cu mult diferită de cea a Europei. Centre Européen de la Culture. caracteristici pentru perioada contemporană. deşi raportându-ne la extinderea spaţială a acestuia şi la masa enormă de populaţie. Cazul cel mai tipic este astăzi cel al ţiganilor dar şi evreii se încadrau în aceeaşi categorie înainte de înfiinţarea statului Israel. naţionalismul etnic.P. cu o intensitate tot mai mare de la prima la ultima categorie138. a turkmenilor refugiaţi în Iran de teama puterii sovietice etc. vaste spaţii fiind dominate de grupuri etnice aparţinând la numeroase familii etno-lingvistice. 1998. Cea mai pertinentă modalitate de grupare a celor câteva mii de comunităţi etno-lingvistice de pe Glob pare a fi aceea care ţine cont de vechimea formării acestora dar şi de distribuţia spaţială actuală. -comunităţi localizate în vecinătatea statului de referinţă. Astfel. create artificial în perioada colonială. Din punctul de vedere al localizării pot fi deosebite patru tipuri de minorităţi: -comunităţi transnaţionale. fără să excludă existenţa unor minorităţi naţionale.consideră situaţia lor ca una temporară dar de obicei. majoritatea statelor din Africa subsahariană. Actes Sud. La dynamique de l’ethnicité en Afrique noire. dar şi unor cazuri exemplare din estul Asiei (Japonia. Geneva . G. În statele africane.Rey. Chiar şi China.3. urmate de cele rezultate din primele migraţii de extindere a ekumenei – mare parte din Oceania.Birnbaum).. pe al căror teritoriu se vorbesc mai multe limbi distincte. sudul Asiei. -state mononaţionale. Mulţi dintre ei încearcă să se stabilească în ţara de primire creând mici comunităţi (diaspore) care păstrează legături strînse cu ţara de origine.Coulon. Este motivul pentru care continentul african este frământat în ultimele decenii de nenumărate conflicte interne sau interstatale. în Sociologie des nationalismes (dir. albanezii din Kosovo etc. majoritatea rămîn în regiunile de adopţie (cazul armenilor refugiaţi în Georgia. Cf.). foarte frecvent în Europa : românii din Ucraina. tribalismul. -comunităţi cu identitate statală precisă dispersate la mari distanţe de aria de origine. Federaţia Rusă. -muncitorii imigranţi (gastarbeiter în germană) sau refugiaţii economici cum mai sunt numiţi. cu o structură unitară sau relativ unitară. Burundi. inclusiv României. dată fiind varietatea opiniilor şi a metodelor de clasificare. Identité culturelle et interculturalité en Europe. M. cunoaşte aceeaşi diversitate. maghiarii din Slovacia. cazul comunităţilor germane din Transilvania sau sudul Rusiei altădată dar tot mai frecvent sub forma diasporelor.

în câteva arii insulare din sudul Asiei şi Oceania. prezentă mai ales în Europa. 17)familia nord-caucaziană. de o mare diversitate. tibeto-birmană. localizată în nordul Pakistanului. fără probe convingătoare. care ocupă un vast spaţiu în Eurasia. 5)familia indo-pacifică. 15)familia uralo-altaică.din Eurasia. corelată cu ultimele două. reziduală în interiorul marii insule Kalimantan. relict a cărui vechime este greu de atestat.bascii din Pirinei. reziduală. apropierea de alte familii fiind dificilă. 10)familia ciukot-kamceatka. subfamilia nigero-congoleză cunoaşte o mare diversitate fiind divizată în mai multe ramuri. cu trei ramuri distincte : semită. în extincţie în Extremul Orient. asemănările cu familia nord-caucaziană sunt mai probabil rezultatul unor contacte reciproce. cu mai multe ramuri distincte. reziduală în sudul Chinei şi în Indochina. cuprinzând patru ramuri distincte – mon-khmer. la care se adaugă unele popoare antice. această clasificare etno-lingvistică are următoarea distribuţie : 1)familia khoisanică 2)familia nigero-kordofaniană. considerate a fi înrudite cu populaţiile din nord-estul Asiei. austroneziană (malaio-polineziană). 4)familia australiană. foarte eterogenă. 80 . cu acea altaică în mod deosebit dar prezentând şi elemente care o apropie de familia austrică. intermediară între ultimele trei şi cele din interiorul Asiei. foarte puternic diferenţiate. când ocupa Anatolia şi cuprindea trei popoare mai importante : huriţii. cuprinzând trei subfamilii inegale. 13)familia coreeană. o macro-familie. deosebindu-se două mari subfamilii – nordică şi meridională. 14)familia sino-tibetană. miao-yao. cuprinzând câteva populaţii dispersate în zona forestieră rece din nordul Americii sau chair mai spre sud. malacca şi vietnameză. care cuprinde două mari subfamilii – nigero-congoleză şi kordofaniană. La rândul său. răspândită în Asia Centrală de unde prin migraţii s-a extins predilect spre sud-vest. cu două subfamilii : sinică. 12)familia ainu-japoneză. urarteenii şi hatti (proto-hitiţii). austro-asiatică. în China şi în Siberia. thai-chuan. în Madagascar şi în sudul Indochinei. distinctă şi foarte omogenă. 3)familia nilo-sahariană. similară celei anterioare prin situarea într-o zonă muntoasă greu accesibilă. 19)familia asianică. de o mare diversitate. Schematic. de fapt o macro-familie. divizată în trei subfamilii : andamană. apoi cele care s-au format şi extins pe parcursul Neoliticului şi în fine cele care s-au impus într-o perioadă mai apropiată de cea actuală prin migraţii şi dominaţie. 7)familia amerindiană. una din cele mai importante. clar diferenţiată în mai multe subfamilii : dayak. corelată de multe ori cu alte familii relicte din spaţiul eurasiatic. mult timp considerate familii distincte. 6)familia austrică. 11)familia ghiliak. răspândită pe ambii versanţi ai Himalayei şi în N Indochinei. 20)familia kartvelică (sud-caucaziană) corelată de multe ori cu cea asianică sau cu cea mediteraneană. 22)familia afro-asiatică. cuprinde o singură ramură vie . restrînsă astăzi la extremitatea sudică a subcontinentului indian. papuaşă şi tasmaniană. etruscii în primul rând. posibil înrudită cu alte familii din Asia. 16)familia burushaski. 21)familia elamo-dravidiană. specifică nordului Africii şi sud-vestului Asiei. puternic diferenţiate : yukaghiră. grupează cea mai mare parte a populaţiilor autohtone din America. altaică. altădată răspândită în sudul şi sud-vestul Asiei. vag înrudită cu ce ainu-japoneză şi cu cea altaică. uralică. extinsă în arhipelagurile din sud-estul Asiei şi din Oceanul Pacific. în aceleaşi arii geografice. corespunzătoare ultimului val de migraţii spre America. răspândită în zona arctică din Ciukotka până în Groenlanda. 8)familia na-déné. 18)familia mediteraneană. munda. dispărută complet dar importantă în Antichitate. extrem de diferenţiată. hamită şi kuşitică. 9)familia eskimo-aleută.

utilizează în diferenţierea cuvintelor o serie de sufixe. limbile nord-caucaziene. indo-europeană. London. care alătură pe lîngă familia indo-europeană. în unele limbi izolate din Eurasia (basca. mai rar şi în cea nilo-sahariană. -limbile aglutinante. dintre care cea mai cunoscută este cea nostratică (susţinătorul acestei teorii este Aaron Dolgopolsky. W. Caracterizează mai ales limbile indigene din America. este suprafamilia eurasiatică. Astfel limbile flexionare şi cele cu flexiune radicală formează un macrogrup relativ unitar. 1996.Brice. japoneza. O alta propusă mai recent de J. de la Univ. spre cea mai mare parte a Europei. din Haifa). cele mai simple. codurile lingvistice fiind mult mai adânc înrădăcinate în mentalul colectiv decât pare la prima vedere. sudului Asiei iar după marile descoperiri geografice şi spre toate componentele Lumii Noi. -limbile cu flexiune radicală.Sala şi I. pornind din aria presupusă de origine – stepele ponto-caspice pentru unii sau Anatolia după alţii. Cele mai caracteristice sunt din acest punct de vedere limbile sino-tibetane şi cele mai multe dintre limbile din familia austrică. -limbile flexionare. Bucureşti. prefixe şi infixe (după caz). la fel cele izolante şi holofrastice. fiind înrudite în cele din urmă între ele.. nu întotdeauna complet distincte140 : -limbi izolante. Aceste 23 familii etno-lingvistice corespund în general clasificărilor propuse de către lingvişti. obţinând astfel o mare varietate de nuanţe semnatice. -limbile clasificatorii se deosebesc prin utilizarea unor prefixe care indică apartenenţa semantică a cuvîntului la o anumită categorie (clasă). basca şi burushaski sub numele de dénécaucaziană sau sino-caucaziană. necesare comunicării. mai complexe. care cuprinde câteva din cele mai numeroase familii lingvistice din Lumea Veche. cert înrudite. The geography of Language în Companion Encyclopedia of Geography. Specific limbilor din familia nigerokordofaniană. cu un rol social 140 141 Cf. mai ales la limba engleză. în structuri de tip holofrastic (fraze formate dintr-un singur cuvînt) îşi poate schimba semnificaţia. M. 1981 sau Les langages de l’humanité. mai greu de acceptat totuşi. M.Vintilă-Rădulescu. Şi mai surprinzătoare este superfamilia propusă de M. Robert Laffont.Ruhlen. preocupaţi în prezent de a stabili o schemă completă a raporturilor dintre acestea. Caracterizează în primul rând limbile indo-europene chiar dacă se observă o erodare a flexiunii în epoca modernă. Se poate spune că aceste şase categorii prezintă doar diverse moduri de exprimare a realităţii. acceptate ca atare prin compararea vocabularului reconstituit al proto-limbilor. Din punctul de vedere al structurii limbilor vorbite pe Glob. care prin structură se aseamănă tot mai mult cu limbile izolante. Astfel sunt vehiculate mai multe superfamilii lingvistice. mai puţin na-déné care se apropie de limbile izolante. kartvelică. Si Encicl. elamodravidiene. Pericolul unei eventuale omogenizări pare mai degrabă virtual. pe cea uraloaltaică şi pe cele din nord-estul Asiei. Tendinţele actuale converg. între care se situează limbile aglutinante şi cele clasificatorii141. Cele mai caracteristice sunt limbile din familia afro-asiatică.Greenberg (Univ. Routledge. coreeana. pp 108-120. uralo-altaică şi coreeană. Malherbe. caracterizate prin adăugarea unor sufixe la un radical verbal sau nominal. diferenţiate probabil la începutul Neoliticului : afro-asiatică. Caracteristice sunt limbile uralo-altaice. care se deosebesc prin utilizarea tonurilor necesare diferenţierii sensului unor cuvinte aparent homofone. Limbile normate. probabil cea mai nouă dar sigur cea mai expansivă. elemente aglutinante existând şi în unele grupuri de limbi din familia austrică (austroneziană mai ales). 81 . spre simplificarea sintaxei şi „mondializarea” vocabularului vehiculat de mass-media scrisă şi audio-vizuală sub imperiul „necesităţii” comunicării cât mai rapide. elamo-dravidiană. Şt.23)familia indo-europeană. Detalii despre particularităţile structurale şi lexicale ale limbilor lumii pot fi obţinute din lucrarea Limbile lumii. care se disting prin existenţa unor radicale triliterale (două consoane şi vocală) pe baza cărora prin alternanţă vocalică sau sufixare se pot obţine diverse structuri sintactice. Stanford). -limbile holofrastice (polisintetice) se diferenţiază prin absenţa unui sens clar al fiecărui cuvînt care în funcţie de combinaţia cu alte cuvinte. adăugate unui radical. etrusca sau georgiana). inclusiv cea coreeană şi aino-japoneză. care grupează alături de limbile sinotibetane şi na-dene. se deosebesc de obicei 6 mari categorii. Edit. 1995. după toate aparenţele.

4. Este cea mai numeroasă familie etno-lingvistică din Africa. 22). cuprinde în principal două populaţii distincte : boşimanii (bushmenii) şi hotentoţii. în contextul absenţei culturii scrise dar şi al politicii de omogenizare a statului. Acest spaţiu constituie în prezent un adevărat laborator al procesului de etnogeneză în contextul sporirii mobilităţii populaţiei şi a exploziei demografice. Colonizarea europeană începută în secolul al XVII-lea în extremitatea sudică a continentului african i-a împins spre zonele aride ale deşerturilor Kalahari şi Namib.1. înrudite din aproape în aproape. afro-asiatică) dar cele mai multe asemănări le prezintă cu populaţiile din Africa subsahariană. cel mult 600-700 mii oameni.4. IV. apropiate lingvistic.precis nu pot fi înlăturate decât prin dispariţia purtătorilor săi. Nici unul din numeroasele triburi nu depăşeşte câteva zeci de mii de locuitori. o parte fiind decimaţi sau asimilaţi. Ambele au rămas la stadiul organizării tribale iar limbile lor au particularităţi absente la celelalte grupuri umane – clicurile. Viitorul acestor două popoare este incert în condiţiile unei presiuni puternice din partea limbilor oficiale din sudul Africii – engleza.2. consoane care se rostesc prin aspiraţia aerului în piept (similare unor fluierături sau ândemnurilor folosite pentru cai). Se produc astfel convergenţe în jurul unor limbi de circulaţie. suprapuşi rasei khoisanoide.Familia nigero-kordofaniană În Africa subsahariană. dovadă fiind populaţiile din centrul statului Sudan (Kordofan). dacă ne raportăm la cele peste 1000 grupuri etno-lingvistice dar se impune destul de greu. aceste populaţii au fost considerate ca aparţinând altor familii etno-lingvistice (nilo-sahariană. de unde au fost împinşi spre sud de înaintarea populaţiilor bantu. preluate şi de vecinii bantu –zuluşi. procesul de arabizare fiind astfel destul de avansat. Iniţial erau mult mai răspândiţi spre Africa Central-Estică. divizat în căteva zeci de triburi ale căror limbi sunt puţin studiate şi a căror cultură este puternic influenţată de cea arabă. amestecul negroid-europoid este evident dar aportul celei de-a doua componente este destul de redus. având şi cel mai înalt ritm de creştere demografică la nivel planetar (vezi tab. afrikaans şi limbile bantu. Altădată era mult mai extinsă spre nord-est. 2)Subfamilia nigero-congoleză La sud de Sahara şi de platourile Abisiniei domină un vast conglomerat de etnii. relativ unitară din punct de vedere rasial. unitare din punct de vedere rasial dar extrem de diferenţiat. Constituie un vast ansamblu de etnii şi triburi. IV.nr. cuprinzând circa 467 mil. Familiile etno-lingvistice IV. Este o tendinţă firească. Din punct de vedere rasial. de multe ori de mici dimensiuni. ca dovadă rămânând unele mici grupuri khoisanice în sudul Tanzaniei (sandawe). 82 . Mult timp.2. influenţele exercitate de marile limbi de circulaţie nefiind de natură să le modifice substanţial. justificând apelativul nigero-kordofanian. Spaţiul dintre bazinul Nigerului şi masivul Kordofan pare a fi de altfel aria de origine a acestor populaţii.Familia khoisanică Familia khoisanică este una din cele mai restrînse numeric. inclusiv metişii. uneori cu conflicte sîngeroase sau prin compromisul utilizării limbii fostelor metropole coloniale ca limbă de circulaţie. pe alocuri în curs de omogenizare. tipul antropologic fiind dominant negroid. La venirea europenilor existau diferenţe însemnate între cele două populaţii menţionate : hotentoţii erau crescători de animale şi populau zonele mai umede iar boşimanii trăiau în zonele aride ocupându-se cu vînătoarea şi culesul.2. cunoscută de obicei sub numele de nigero-congoloză.2.2. Poate fi divizat în două subfamilii inegale : 1)Subfamilia kordofaniană În partea centrală a statului Sudan. xhosa.21. un număr de circa 450 mii locuitori aparţin unui grup distinct. normate şi utilizate în mass-media şi în învăţămînt.locuitori. domină o familie etno-lingvistică extrem de diferenţiată.

Unele dintre limbile vorbite de aceste populaţii au dobândit un rol major în comunicare după obţinerea independeţei.U.locuitori142 dar în trecut au avut un rol important. care se întrepătrund deseori creând un mozaic.) se remarcă prin particularităţile lingvistice ce le disting net de limbile vecine. Mali în sec. unde au un rol important. -bambara (banmana). Se deosebesc astfel şapte grupuri distincte şi relativ omogene. suprapus unei divizări politice arbitrare. cunoscuţi şi sub numele de malinké sau maninka. Originari din zona înaltă a masivului Fouta Djallon s-au dispersat pe cursul mijlociu al Nigerului fiind agricultori şi constituind cu timpul populaţia de bază a statului Mali (în zona capitalei Bamako) dar sunt prezenţi şi în Senegal sau în Côte d’Ivoire. la izvoarele Nigerului în sec. opunându-se avansului limbii engleze. localizat în plină savană. Cei circa 6. similare celor din limba chineză. Foarte numeroşi (circa 89 mil.8 mil. locuind în vestul statului Mali şi în regiunile limitrofe ale Mauritaniei şi Senegalului. -dyula. în zona de frontieră dintre Burkina Fasso.XI-XIV) difuzând Islamul în rândul populaţiilor din zona de coastă sau constituind corpuri de elită în armata colonială franceză. întemeind vaste imperii (Ghana. iar limba lor are un rol tot mai mare în Mali. în primul rând prezenţa tonurilor. atât Islamul cât şi creştinismul penetrând mai greu.VII-X. de mandingo. locuiesc în principal în nordul statului Côte d’Ivoire. fiind astfel mai puţin atinşi de Islam. fiind astfel un grup etnic major cu un rol important în statele menţionate.N. constituind regate puternice înaintea colonizării europene. b)Grupul guineean (kwa) Este un grup de populaţii ce locuiesc în zona forestieră din lungul Golfului Guineei. pescari şi 142 Ca şi alte estimări cifrice şi acestea sunt recalculate pe baza ultimelor estimări ale O. mai importante sunt : -mandingo. ca limbă naţională fiind utilizată şi de alte populaţii înrudite. Prin urmare limba lor cunoaşte o largă circulaţie. constituie baza populaţiei din unele state vest-africane. la nord de Golful Guineei. În aria de origine s-a produs o diferenţiere extrem de puternică spre deosebire de ariile de dispersie. estul Guineei. constituind principala comunitate negro-africană din Franţa. Cele mai multe populaţii practică agricultura dar sunt şi unele grupuri mai puţin avansate de vînători. Côte d’Ivoire şi Ghana. la mari distanţe. este un alt popor mandé. în întreaga Africă Occidentală. cunoscuţi şi sub numele de sarakollé (3-4mil. chiar dacă în ultimele decenii se constată o expansiune a Islamului.Originea populaţiei care formează acest conglomerat pare să fie în zona de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială. -soninké. sunt alte două grupuri înrudite (circa 3 mil.6 mil. fiind parţial creştinaţi sau practicând în continuare animismul. vestul statului Mali şi în Gambia fără a fi absenţi în celelalte state vecine. avansând pînă pe ţărmurile Golfului Guineei. după o scurtă rezistenţă împotriva europenilor. -mende şi kpelle. asupra populaţiei mondiale (World Population Data Sheet din 2001. în comerţ mai ales. mai unitare. Împreună cu alte grupuri înrudite totalizează circa 4. relicvă a epocii coloniale: a)Grupul mandé. Majoritatea practică animismul. Numărul lor este de circa 4. 83 . puternic înrudite lingvistic.) sunt două populaţii înrudite cu bambara. Totalizează circa 26. înrudiţi îndeaproape cu mandingo. formând populaţia principală din Liberia şi Sierra Leone. Se disting printr-un rol important în comerţul vest-african şi în propagarea Islamului spre regiunea centrală a Golfului Guineii. unele dintre ele reuşind să atingă un grad avansat de civilizaţie.5 mil. de unde prin migraţii succesive s-au dirijat spre sud şi est ocolind sau traversând pădurea ecuatorială. Majoritatea practică animismul sau sunt creştinaţi.) şi khasonké (sub 1 mil. Mandingo era şi limba maternă a majorităţii sclavilor negri din Americi (iniţial). în regiunea de la izvoarele fluviilor Niger şi Senegal. împreună).4 mil. locuitori. 2002 şi 2003). Puternic afectaţi de seceta din Sahel. fiind elementul cel mai activ în organizarea statelor amintite. se deosebesc prin rezistenţa la islamizare. sunt cunoscuţi prin propensiunea spre emigraţie pentru muncă. oficiale în aceste state. Dintre cele câteva zeci de grupuri etnice. cu o civilizaţie avansată.

unele 84 .ijo).) situaţi mai la nord. Provin din sud-vestul Nigeriei şi aveau odinioară ca principală ocupaţie comerţul cu sare şi cu sclavi.locuitori (din care 5 mil. sunt întîlniţi în toată Africa Neagră şi se impun tot mai mult ca unul din marile popoare africane cu toate sciziunile pe care le implică penetrarea creştinismului sau Islamului. popoarele din acest grup se deosebesc prin modul de viaţă particular.) dar se remarcă prin relativa dispersie spaţială.75mil. cu o importanţă mai redusă. mult mai numeroşi (baulé fiind de fapt o ramură a acestora).) şi nupe (2. astăzi fiind agricultori şi pescari. Geografic. fapt ce le asigură un rol foarte important în statul amintit. se pot menţiona : -baulé. a căror limbă are statut naţional în această ţară (3. răspândiţi în estul Côte d’Ivoire şi mai ales în Ghana. de multe ori conform potenţialului natural.)..).). fapt ce le asigură un rol dominant în regiune. localizate în zona litorală a celor două state sau spre interior (ga-adangme de ex. un alt grup de popoare din Nigeria.5 mil. -efik-ibibio. foarte amestecate între ele. suprapusă parţial peste areale bogate în petrol. dominând capitala acestui stat. limba lor tinzând să devină una din cele mai importante din Africa. al căror număr depăşeşte 26 mil. Sunt prezenţi şi în Benin.2 mil. Păstori seminomazi şi comercianţi. două popoare strîns înrudite.4 mil. Numărul lor se cifrează la aproape 6 mil. -ibo(igbo) şi ijo.4 mil. mai ales în domeniul prelucrării metalelor dar şi al organizării sociale. numără circa 23. împădurită. Această expansiune este oprită de rezistenţa unor popoare la fel de numeroase şi bine organizate din regiune (haussa şi ibo mai ales). Dintre cele aproape 100 grupuri etnice.. În trecut s-au remarcat printr-o civilizaţie avansată. în faţa unor grupuri etnice mai compacte din statele în care sunt prezenţi. Agricultori şi artizani reputaţi dar şi comercianţi versaţi. -yoruba.1 mil. fie în zona semiaridă a Sahelului fie în zona umedă de pe coasta exrem-vestică a Africii. Numărul lor important (8. c)grupul atlantic occidental (bantuid vestic) Este mult mai redus numeric (37 mil. Agricultori specializaţi în cultura speculativă a palmierului de ulei. fapt ce a generat animozităţi cu autorităţile de la Lagos. destul de consolidate.culegători. fanti). în zona de vărsare a fluviului Niger. -ewe.). Limba lor a devenit astfel o limbă de circulaţie în vestul Africii dar fărîmiţarea dialectală şi dispersia teritorială îi împiedică extinderea. în 1965. Constituie unul din cele trei mari ansambluri etno-lingvistice din Nigeria şi se deosebesc din punct de vedere cultural prin dominanţa netă a animismului. în expansiune faţă de alte grupuri etnice mai restrînse (circa 4. locuiesc în zona dens populată din sud-vestul Nigeriei (cel mai populat stat african). Cel mai cunoscut dintre aceste popoare este peul (fulbe sau fulani mai spre est sau tuculeor în lungul rîului Senegal). populaţia de bază din zona central-sudică a Côte d’Ivoire. efect al primului război mondial).5 mil. cel mai important dintre popoarele din acest grup (29. localizată în zona de cultură a celor mai vaste plantaţii de cacao din lume.5 mil. populează cursul inferior al fluviului Niger. Înrudit cu ewe este poporul adja-fon baza populaţiei din Benin. Formaţi prin asimilarea unor popoare diferite. răspândite în sud-estul Nigeriei. ca edo (2. diamante). fiind un popor relativ important. permisă de climatul mai umed şi de deschiderea spre exterior asigurată de apropierea Golfului Guineei. în pofida numărului relativ restrîns (1. Limba ewe are statut de limbă naţională în Togo. în defavoarea altor grupuri etnice. unde este promovată ca limbă naţională.).) îi impune în faţa unor grupuri înrudite mai puţin numeroase. Ca şi baulé au fost favorizaţi în perioada colonială de dezvoltarea economiei de plantaţie sau de prezenţa unor resurse subsolice (aur. circa 1. fiind însă dominaţi cultural de ibo sau yoruba. ocupă o zonă umedă. Foarte apropiate din puncte de vedere lingvistic. majoritari în partea sudică a statului Togo şi în regiunea vecină a Ghanei (ocupată de britanici prin împărţirea coloniei germane Togo. formează majoritatea populaţiei în Guineea fiind dispersaţi pe un spaţiu vast din Senegal pînă în Camerun sau chiar mai la est.6 mil. în aval de confluenţa cu Benue. Constituie rezultatul extinderii spre nord-vest a populaţiilor de agricultori sau de crescători de animale din nucleul iniţial guineean. -akan (ashanti. unul din pretextele sîngerosului conflict din Biafra. În perioada colonială au fost favorizaţi de extinderea agriculturii de plantaţie.

d)Grupul voltaic (bantuid central.D. din grupul mandé sau de factură sahariană.).) este limitat la regiunea muntoasă de la graniţa dintre Nigeria şi Camerun. gur) Este restrîns în spaţiu la regiunea de savană. prin islamizare dar şi prin contactul timpuriu cu europenii. răspândiţi din Ghana pînă în Nigeria. unde au împins populaţiile de tip khoisanic spre deşertul Kalahari dar s-au lovit de colonizarea europeană. Spre sud. naţională în ultimul stat menţionat dar în regres în faţa altor limbi bantu. capabilă să întreţină densităţi foarte ridicate (3. f)Grupul ubangian Este un ansamblu de grupuri etnice mai puţin cunoscute şi studiate ocupând un spaţiu destul de vast în regiunile de contact dintre pădurea ecuatorială congoleză şi savanele din bazinele fluviilor Ubangui şi Chari. din nordul statului Côte d’Ivoire pînă în Nigeria având în centru bazinul fluviului Volta.) majoritar în Burkina Fasso.7mil.1mil. e)Grupul nigero-camerunez (bantuid estic) Mai puţin important (10 mil. trăiesc câteva popoare mai puţin numeroase având ca ocupaţie principală pescuitul : dyola (0. Numărul lor depăşeşte 252 mil.).fiecare). mai importante sunt popoarele : dagomba (1. În acest din urmă stat se distinge poporul senufo (siene). După obţinerea independenţei unele dintre ele au căpătat o importanţă deosebită prin ponderea demografică. mass-media). limba. prezente din Senegal pînă în Liberia.5 mil. Cele mai importante etnii sunt gbaya şi ngbandi (4-5 mil. cazul poporului mossi (peste 7. alături de alte grupuri mai mici extinzându-se pînă în sudul Sudanului (2. cele circa 600-700 etnii componente sunt mult mai susceptibile a forma ansambluri etno-lingvistice vaste prin convergenţă. mai umedă. Astfel.2 mil. pe baza cărora în perioada colonială a fost formată limba sango. datorită nivelului de civilizaţie atins de comunităţile de agricultori care valorifică versanţii fertili ai acestei regiuni cu relief vulcanic.înrudite (wolof. dar prezentă şi în Gambia la fel ca şi serer (1. serer) altele din grupul guineean au avut un rol important în difuziunea Islamului în vestul Africii.3 mil. au un rol secundar în cele două state.).. Mai la nord o importanţă oarecare o au unele grupuri mai puţin numeroase cunoscute prin tradiţiile artizanale (bobo) sau prin modul de viaţă arhaic (dogon) ambele la frontiera dintre Mali şi Burkina Fasso. din estul Nigeriei pînă în sudul extrem al Africii. Personalitatea sa este însă remarcabilă.).locuitori.) dispun în prezent de o limbă normată.Congo şi R.1 mil.6mil.2 mil) iar mai spre est poporul zandeh (azande) în zona cumpenei de ape dintre Nil şi Ubangui.). răspândit şi în Ghana sau în Mali. este mult mai fărîmiţat decât alte grupuri din zonă (circa 100 de etnii). puternic înrudite. Popoare de cultivatori sau crescători de animale. Populaţii de agricultori. Se remarcă în estul Nigeriei poporul tiv (3.1 mil. dominantă în Senegal. din nordul R. mai exact statul Burkina Fasso. tem (1 mil. În zona de coastă. Înrudiţi cu peulii sunt popoarele wolof şi serer din Senegal. peste 5. Cele mai multe sunt relativ greu de clasificat prezentând asemănări lingvistice atât cu grupul nigero-camerunez cât şi cu grupul bantu sau chiar cu familia nilosahariană.). al căror dialect (moré) s-a impus ca limbă oficială. Foarte divizat. În aceleaşi state se mai remarcă poporul banda (1. dată fiind dispersia relativ recentăm începută în primele secole ale erei creştine. kissi-temne (2.2 mil. g)Grupul bantu Este cel mai numeros dintre cele şapte ramuri ale subfamiliei nigero-congoleze şi se impune mai ales prin vastitatea spaţiului pe care-l ocupă. au fost supuse mult timp altor etnii mai active din zonă. practicată prin amenajări complexe. Wolof (peste 4.Centrafricană. remarcabil prin agricultura avansată.) iar în Camerun grupul bamiléké.5 mil. balanta. dacă nu s-ar opune uneori diferenţele culturale sau incidenţa divizării arbitrare a Africii în perioada colonială. şi sunt puţin diferenţiaţi. fiind frecventă şi în Côte d’Ivoire ca urmare a migraţiilor recente. au avut o contribuţie decisivă la popularea jumătăţii sudice a continentului african iar extrema divizare lasă cu greu să se desprindă grupuri 85 . popoare de agricultori (cultivatori de arahide) destul de avansate cultural. Totuşi limba fulbe are un rol major în Guineea sau în nordul Camerunului (administraţie.) şi bariba. într-o sumedenie de grupuscule etnice.

-nyamwezi şi tsukuma formează principalul ansamblu etno-lingvistic din Tanzania dominând zona dens populată a platourilor dintre lacurile Victoria şi Tanganyika (5. gusii..Congo. La est de aceştia.locuitori). 2 mil. tumbuka). limbă de circulaţie formată pe baza dialectelor bantu de pe cursul inferior al lui Congo. constituie principalul ansamblu etnic din cele peste 100 comunităţi bantu din Camerun (circa 2 mil.5 mil.etnice importante. Aceasta s-a format în zona litorală pe baza unor dialecte bantu aflate în contact cu araba şi persana vorbită de comercianţii stabiliţi în contoarele comerciale. în zona platourilor Katanga şi Lunda se remarcă popoarele chokwe şi lunda. principalul popor din Kenya (6. Nairobi.Congo. Zambia şi nordul Angolei. 86 . alături de alte popoare relativ importante (luyia.D.locuitori. împreună).7 mil. În acelaşi mod se impune şi lingala. Înrudit cu acestea este şi poporul bemba (2.vorbitori. localizate în lungul fluviului Congo (10.) dintre care se remarcă etnia omonimă a cărei limbă cîştigă teren în R. nyore. având în centru etnia baluba a căror limbă chiluba domină bogata zonă minieră Copperbelt (circa 13. -kongo.1 mil. -luba-lulua. fiind vorbite şi în Uganda vecină (circa 15. situat în centrul unei organizaţii statale precoloniale. constituie un ansamblu de populaţii care domină centrul şi sudul Angolei precum şi Namibia (peste 9 mil.D.) din Zambia. răspândit în zona de vărsare a fluviului Congo. alt ansamblu care cuprinde mai multe comunităţi înrudite. -mbundu. locuitori din zona de coastă a Kenyei şi tanzaniei dar cunoaşte cea mai largă răspândire dintre toate limbile negro-africane fiind larg utilizată în statele menţionate. împreună). nyankore. deosebindu. Mbundu au avut principalul rol în lupta pentru independenţa Angolei (1975) în urma căreia s-a declanşat un război civil care opune diversele grupuri etnice din această ţară. prin rolul cîştigat în impunerea unor limbi vernaculare sau în organizarea politico-statală se pot distinge: -pahuin. limba kikuyu nu are un rol foarte important. embu. Sprijiniţi în perioada colonială de către englezi au avut unele conflicte după decolonizare cu alte popoare importante din zonă (chiga. -kikuyu. Ambele popoare dispun de limbi oficiale. împreună) ale căror limbi sunt în circulaţie în Angola. fiind deja folosită de un sfert din populaţia R. -ganda. soga. 1. localizaţi în sudul Tanzaniei şi în nordul Mozambicului formează un alt ansamblu împreună cu chewa. din regiunea Marilor Lacuri Africane. nyoro etc. Uganda etc. un alt ansamblu etno-lingvistic care grupează mai multe populaţii din R. -lusengo.Congo.Centrafricană. ovimbundu şi herero-ovambo.4 mil. care sunt mai mult crescători de animale.). aceştia fiind şi vectorul difuziunii Islamului. principalul popor din Uganda (7.5 mil. Swahili este limba maternă a circa 13.8mil.). la nord de lacul Victoria. fang). kamba. luhyia). limba swahili cîştigând teren. în regiunea oraşului Kinshasa.. massaba. Rezistenţa lor în faţa limbii swahili din zona de coastă a acestui stat s-a manifestat şi pe plan militar. singurele din regiune care rezistă concurenţei limbii swahili. Modul de viaţă îi opune pe agricultorii mbundu celorlalte popoare din grup. Rolul lor dominant în statul menţionat rămîne astfel incert. Constituie nucleul în jurul căruia se produce o convergenţă care poate conduce la formarea unei limbi dominante în sudul Camerunului.. Limbile acestor popoare sunt în concurenţă cu portugheza moştenită din perioada colonială în Angola. situaţie foarte rară în Africa. unele surse indicând între 60-100 mil. localizat în jurul capitalei. buluewondo).D.Congo şi R. înrudite (circa 4 mil. Alături de lingala şi swahili asigură comunicarea în R. ca peste tot în restul Africii s-a impus de timpuriu swahili. R.Congo. ansamblu de etnii înrudite dintre care se disting bulu.Congo şi în nordul Angolei (enclava Cabinda mai ales). -makonde (makua) împreună cu alte grupuri înrudite (yao.D. ewondo şi fang.se prin faptul că formează majoritatea absolută a populaţiei în Burundi şi Ruanda. în total).D.5 mil. dominant în R. -rundi şi rwanda.3 mil.P. alte două popoare bantu importante.5 il. 2 mil. Aceasta nu a împiedicat conflictele cu populaţiile nilotice vecine (tutsi). Alături de alte etnii înrudite depăşeşte 10-11 mil.Ocupaţia de bază este agricultura favorizată de fertilitatea solurilor vulcanice dar presiunea demografică este foarte puternică. Cu toată importanţa demografică. un alt popor important. meru.). din Guineea Ecuatorială şi Gabon (circa 1 mil. unul din cele mai populate state africane. De la nord la sud.

prezentă şi în Zambia şi în celelalte state vecine (circa 10 mil. fiind primii care au intrat în contact cu europenii sosiţi în secolul al XVII-lea. baza populaţiei din Lesotho. Din punct de vedere lingvistic sunt foarte divizaţi.S.8mil. 87 . Limba lor are un statut oficial dominant în Nigeria şi Niger. Cele mai importante sunt : ndebele (1. alăturând mai multe popoare din sudul extrem al Africii. foarte apropiate cultural şi lingvistic.). prezenţi şi în statele vecine. prin islamizarea timpurie : songhai (1. naţionalismul etnic.4.7 mil.).5 mil. Numărul lor este destul de mare (90.7mil. 1998.) răspândiţi în vestul R. PUF.S. Dată fiind această extremă diversitate etnică. C. din faţa cărora s-au retras spre est.Coulon. 143 Cf. pe un spaţiu vast. pînă în Tanzania şi Burundi. invocat de acele grupuri etnice mai legate de pămînt. vehicul al unor revendicări populare. atitudine mai primitivă. populaţia principală din Botswana şi regiunile vecine ale R. de obicei vechi populaţii agricole. grupul etnic dominant în vestul statului Niger.8 mil) în sudul Zimbabwe. Songhai (sec.Familia nilo-sahariană Zona de tranziţie de la deşertul saharian la savana subecuatorială (Sahel) este populată de o serie de grupuri etnice distincte atât faţă de popoarele din familia afro-asiatică cât şi faţă de cele din familia nigero-kordofaniană. ronga şi tonga (10.3. multe grupuri etnice reduse numeric vor fi asimilate într-un timp previzibil. Limba haussa este practic cea mai importantă limbă negro-africană (ca limbă maternă) circulând alături de alte limbi înrudite sau din familia nigero-congoleză. tswana. este cel mai vestic.Africane. cel mai important grup etnic din sudul Africii. răspândită din Mozambic şi sudul Zambiei pînă la fluviul Limpopo în sud.2. Ghana eetc. cel mai important. foarte amestecate din punct de vedere antropologic dar originale cultural.(nyanja)populaţia majoritară din Malawi prezentă şi în Zambia (circa 16 mil. localizat în nordul statului Nigeria şi în regiunile vecine ale statelor Niger. -shona. tribalismul. swazi. au un rol important în comerţul regional. larg răspândiţi în R. Ciad şi Camerun. djerma (2. Se pot deosebi totuşi şase grupuri : a)Grupul nigero-senegalez. cum este cazul tuaregilor sau zuluşilor143. După cum se observă din prezentare. Paris. zulu (11mil. Cuprinde două popoare înrudite.).Africană şi Botswana (10 mil. xhosa (8. având un rol similar limbii swahili în estul Africii.). fiind şi buni artizani şi agricultori.XV-XVII) care şi-a extins dominaţia asupra altora anterioare – Mali. popoarele bantu sunt în plin proces de converegenţă. dstingându-se prin rolul major în constituirea unor formaţiuni statale precoloniale. este înrudit cu cel anterior. tsonga.5 mil. în total). maxima diversitate etnică din regiune putându-se diminua.). în zona Marilor Lacuri Africane. populaţia majoritară în Zimbabwe. localizat pe cursul mijlociu al fluviului Niger dar dispersaţi şi în regiunile vecine.) din zona amintită extinzându-se timpuriu spre valea Nilului mijlociu iar pe parcursul ultimului mileniu spre sud. b)Grupul nigero-ciadian. dominant în provincia Natal. mai ales populaţia citadină. mai rar agricultori. IV.în total) formând ramura nordică .S. Foarte influenţaţi de islam şi de limba arabă (haussa este de multe ori considerată ca limbă afro-asiatică). sotho.). fiind mai asemănători cu unele populaţii vecine din subfamilia nigero-congoleză cu care prezintă şi similarităţi ale modului de viaţă. din aceasta derivând şi dificultăţile de clasificare.4 mil. atunci când este pusă în cauză existenţa lor. puţin numeros.) dominanţi în nordul statului Mali. aceste populaţii constituie un amestec vehi în care dominante sunt trăsăturile negroide.Africane. -nguni este ultimul mare ansamblu etno-lingvistic bantu. O diasporă foarte activă este prezentă în întreaga zonă saheliană şi chiar în nordul Africii. mult timp având ca ocupaţie de bază păstoritul. dominanţi în Swaziland şi în estul provinciei sudafricane Natal (2. în zona capitalei Niamey. cuprinde un singur popor – haussa (35 mil. sub influenţa modelelor europene care se disting prin revendicarea autonomiei ca premisă a separării şi stabilirii unor frontiere politice. Antropologic. majoritatea fiind crescători de animale. Les dynamiques de l’ethnicité en Afrique noire. Africa este astăzi teatrul unor numeroase conflicte între grupurile etnice existând trei mobiluri principale ale acestora : autohtonismul.

din sudul Egiptului pînă în regiunile central-sudice ale Ciadului şi Sudanului. Ocupaţia de bază o constituie păstoritul seminomad şi comerţul caravanier. publicat parţial pe site-ul Institului Australian de Statistică.Familia australiană Continentul australian a fost vreme îndelungată domeniul unei familii etnolingvistice originale. în special în Uganda dar şi în statele vecine. Creştinaţi în primele secole ale erei noastre au creat un puternic regat islamizat ulterior.victime după 1980. agricultori creştinaţi în perioada colonială (circa 1.4.victime).). dispersaţi pe cursul superior al Nilului. inospitaliere. împreună cu alte triburi înrudite).). ca urmare a luptelor şi a foametei). Aveau o civilizaţie proprie (arme specifice precum bumerangul. Cel mai important popor este cel nubian (3.).) sunt populaţiile majoritare din sudul statului Sudan. practicând în general animismul. dispersată printre populaţiile bantu din Tanzania şi Kenya sau printre populaţiile kuşitice din Etiopia. Numărul populaţiilor aparţinând familiei australiene nu depăşeşte 420 mii. Ciad şi Sudan).4. pictură rupestră) iar din punct de vedere lingvistic erau extrem de divizaţi. în Evul Mediu constituind centrul unui puternic stat islamizat – Bornu. ocupând un spaţiu vast suprapus zonei de savană din sudul Ciadului pînă în Kenya şi Etiopia. dominanţi în nord-estul Nigeriei (8. fiind astfel supuşi unui proces de arabizare încât tind să-şi piardă caracteristicile etnice. acoli şi teso. în circa 200 grupuri etnice. secundar culegători şi vînători. de mici dimensiuni. Spre deosebire de alte populaţii nilo-sahariene au rezistat procesului de islamizare. din interior. pînă în mijlocul Saharei spre nord şi pînă în nordul Nigeriei spre sud. populaţia de bază din sudul Ciadului.recensământului australian din 7 aug. populaţia secundară din Burundi şi Ruanda. mulţi fiind astfel exterminaţi sau decimaţi de boli. Foarte divizaţi. la recensământul din 1996 înregistrându-se doar 353 000. aflată de mult timp în conflict cu majoritatea bantu (conflict sîngeros în Ruanda în 1994-1995 cu 0. Colonizarea europeană i-a împins spre zonele aride. islamizaţi de timpuriu. în grupuri etnice de mici dimensiuni. dispersat pe mari întinderi. Civilizaţia nubiană. crescători nomazi de vite recent sedentarizaţi în zona rezervaţiilor de la poalele masivului Kilimanjaro (0.6mil. Un alt popor mai important este tubu (1 mil. 88 . lango.2. Cel mai important este poporul kanuri din jurul lacului Ciad.) din Kenya şi luo (4 mil. mult mai restrîns dar şi mai dispersat. Printre numeroasele populaţii din acest grup pot fi amintite : sara.7 mil. sunt în general păstori nomazi sau agricultori sdentari (în Valea Nilului sau la contactul cu savana). 3 mil.) localizat în valea Nilului mijlociu.) rezultat al amestecului unor populaţii agricole locale cu nomazii zaghawa veniţi din zona sahariană (o ramură a acestora subzistă la frontiera dintre Libia. izolată de restul lumii. sunt în centrul unei dispute teritoriale între cele două state. nuer (1. d)Grupul saharian oriental. deşi puţin numeroşi sunt massaii. Ca şi vecinii lor haussa sunt buni comercianţi şi artizani. f)Grupul nilotic ecuatorial. La fel de cunoscuţi. dominant în nordul Ciadului şi sudul Libiei. În general ca şi celelalte grupuri nilo-sahariene nu populează un spaţiu continuu ci sunt dispersaţi printre populaţii aparţinând altor familii etno-lingvistice. Majoritatea au dispărut înainte de a fi studiate 144 Cf.).9 mil. de tradiţie antică (Kuş).5 mil. nu cunoşteau agricultura şi nu erau sedentari.) extins şi în Tanzania vecină. shilluk (1 mil. Înaintea colonizării erau circa 300 mii şi se aflau la nivelul unei organizări tribale. dinka (3. este mai omogen şi destul de numeros (12. mangbetu. aflate în conflict cu puterea de la Khartum (circa 0. cu condiţii dificile de viaţă.. numărul lor este în creştere rapidă.) constituie ramura cea mai sudică. a fost mult influenţată de cea egipteană. care îl înlocuia pe altul mai vechi – Kanem.5 mil. în Egipt şi Sudan. IV.) dar şi extrem de divizat. Majoritatea sunt crescători nomazi de vite.5 mil. vorbind o sumedenie de limbi reduse doar la câteva mii sau sute de vorbitori. e)Grupul nilotic este mult mai numeros (24 mil. Conform aceleiaşi surse. Se disting prin înălţimea şi svelteţea lor ca şi prin pielea de culoare foarte închisă.95 mil.c)Grupul saharian este mai restrîns. incluzându-i aici şi pe metişi144.2001.9 mil. Mai importante sunt popoarele nandi (sau kalenjin.6 mil. Cunoscuţi sunt şi tutsi (1.).) celebri prin cultura lor tradiţională bine păstrată.5 mil. Opus puterii centrale din Ciad. populaţie emigrată din zonele mai aride ale Ciadului spre bazinul fluviului Congo (cca 2.7mil.

Ca tip rasial sunt negritos. în urma unor studii antropologice şi lingvistice.2. lingvistice). relativ diferiţi de papuaşi. de tip australoid.5. numită austrică. 2)Subfamilia papuaşă. 3)Subfamilia melaneziană.Familia austrică Cea mai mare parte a populaţiei din sud-estul Asiei şi din arhipelagurile Oceaniei este înrudită din aproape în aproape formând o vastă familie. O ramură a acestora a ajuns pînă în Tasmania. pe lîngă cel articulat. Navigatori îndrăzneţi. unele dintre ele înglobate în trecut la familia sino-tibetană. numără doar 10 mii persoane aflate într-un avansat proces de aculturaţie. ocupaţia principală constituind-o altădată pescuitul şi culesul. indo-europeni. provenind din primul val de populare al spaţiilor insulare din sudul şi sud-estul Asiei. Bougainville). subfamiliile componente sunt foarte unitare în pofida dispersie pe mari suprafeţe. Cercetările etno-lingvistice au dovedit însă înrudirea lor. rareori depăşind 10 mii de locuitori. localizată în arhipelagul Andamanelor din Golful Bengal. inclusiv din punct de vedere rasial. asemănările cu celelalte două ramuri ale familiei indo-pacifice fiind relativ reduse.46mil. trăind la nivelul organizării tribale. Numărul lor redus se explică şi prin incidenţa epidemiilor sau asimilării.6. cu trăsături mai degrabă negroide. IV. 89 . Papuaşii sunt mai numeroşi (circa 5.şi cercetate iar în prezent sunt într-o fază avansată de aculturaţie (pierdere a trăsăturilor culturale. în grupuri mici. altele mai noi fiind mai apropiate de mongoloizi.4. mai ales din punct de vedere cultural. În extremitatea estică a arhipelagului indonezian trăiesc şi populaţii mixte de papuaşi şi melanezieni. Numită familia indo-pacifică. Nici unul din numeroasele grupuri etnice nu se impune. în mare parte reziduale. mai puţin numeroasă (2 mil. Din punct de vedere cultural sunt populaţii arhaice a căror ocupaţie de bază este culesul. Dintre numeroasele grupuri etnice care convieţuiesc adesea pe aceeaşi insulă. În unele limbi australiene era frecvent limbajul semnelor. din arhipelagul Fiji (0.2. dar există şi o agricultură embrionară de tip itinerant de veche tradiţie însă.).8 mil. constituind o punte între acestea. au fost aduşi aici de mai multe valuri de migraţii primitive dinspre sud-estul Asiei. fiind rezultatul unor amestecuri succesive între mongoloizi şi australoizi. împădurite din nord-estul podişului Dekkan unde a fost împins de populaţiile venite dinspre nord-vest – dravidieni. secundar vînătoarea şi pescuitul.) iar din punct de vedere rasial sunt australoizi. limbile lor având afinităţi cu cele din arhipelagul indonezian. În comunicarea dintre diversele populaţii se folosesc limbi europene sau derivate ale acestora precum este bislama din arhpelagul Vanuatu. dispersat în regiunile mai înalte. de dimensiuni diferite. Între cele patru subfamilii există raporturi certe de înrudire. recent acceptate ca fiind înrudite. dar a fost decimată după colonizarea europeană. IV. adverse. Din punct de vedere lingvistic există mari diferenţe dar luate separat. De multe ori este privită ca o familie distinctă. în diverse grade. cel mai numeros şi mai omogen este cel fijian. 1Subfamilia austro-asiatică este formată din patru grupuri cert înrudite între ele. multe etnii prezentând caractere mixte.) formează populaţia autohtonă din Melanezia. etnice. ca în insula Halmahera dovedind extinderea anterioară spre vest. unele aflate în regres: a)grupul munda. localizate în sudul şi sud-estul Asiei. formată pe baza limbii engleze cu un aport portughez şi spaniol. explicabil prin diversitatea lingvistică. relativ recent acceptată ca atare.2. cuprinde o serie de populaţii arhaice. fapt ce a permis menţinerea unei diversităţi lingvistice extraordinare – peste 700 idiomuri numai în Noua Guinee.locuitori divizaţi în mai multe subfamilii. Această macro-familie cuprinde circa 547 mil. Existenţa unor diferenţe lingvistice şi în modul de viaţă îi divizează în trei subfamilii inegale : 1)Subfamilia andamană. unele populaţii apropiindu-se mai degrabă de substratul australoid.Familia indo-pacifică În vastul spaţiu întins de la Golful Bengal pînă în vestul Oceanului Pacific se află dispersate o serie de populaţii. formează populaţia autohtonă a insulei Noua Guinee şi a cătorva insule apropiate (New Britain.

este rezultatul unui amestec etno-lingvistic complex la care au participat populaţii originare din sudul Chinei actuale suprapuse în lungul fîşiei litorale sau în deltele fluviilor Song Ha şi Mekong unor populaţii mai vechi – mon-khmer sau înrudite cu cele din arhipelagul indonezian.) dominant în statul Vietnam.X-XIII (Angkhor). Se disting două arii cu o concentrare mai mare. Numărul lor este relativ redus (0. al XVII. Printre cele mai importante grupuri etnice componente putem distinge : -khmerii (cambodgienii). fiind singurii care dispun de un stat propriu – Cambodgia. a cărui apartenenţă la această subfamilie este controversată datorită caracterului mixt. Tipul antropologic iniţial era ca şi la munda. se deosebesc astfel esenţial de vecinii lor. mai numeroşi fiind muong şi bahnar. Gondwana şi Chotta Nagpur în statele indiene Bihar (Jharkand). restul fiind divizat în mai mutle triburi de mici dimensiuni. martore ale extinderii anterioare sau recent refugiate. Influenţaţi mai mult decât oricare alt popor indochinez de civilizaţia chineză dar şi civilizaţia indiană prin filiera budismului meridional. modelul unor organizaţii statale ulterioare aflate la baza celor indochineze actuale. au fost în atenţia opiniei publice mondiale în perioada sîngeroaselor războaie care au opus facţiuni politice rivale între 1975-1990. pînă în sudul Chinei. ca cele mai multe populaţii din zonă. Limba lor are un caracter mixt fiind adesea clasată fie alături de limbile tibeto-birmane. al căror tip rasial este net australoid.8 mil. de cele sinice sau thaichuan.) şi sunt puternic influenţaţi de hinduism.) singurii care dispun de scriere.lea. Spaţiul ocupat de poporul rezultat. Madhya Pradesh şi Andhra Pradesh.) grupează majoritatea populaţiei munda. c)Grupul vietnamez. nucleul unui imepriu înfloritor în sec.Constituie populaţia cea mai veche din subcontinentul indian. b)Grupul mon-khmer. -mon. rezistă într-o anumită măsură asimilării din partea populaţiei birmane majoritare. Fiind în general de mici dimensiuni populaţiile aparţinând acestui grup sunt ameninţate de asimilare. arealul lor era probabil mult mai vast. Madhya Pradesh (Chhattisgarh). -khassi. subzistenţa multora fiind incertă. West Bengal şi Orissa (8 mil. Apropiaţi khmerilor sunt o serie de populaţii care trăiesc în zona muntoasă dintre Laos şi Vietnam sau chiar mai la vest în Thailanda. dar cele mai multe grupuri etnice constituente sunt în diverse faze de asimilare culturală ce a generat de altfel mişcări autonomiste soldate cu înfiinţarea a două state în care ponderea lor este importantă (Jharkand şi Chhatisgarh).). Foarte apropiaţi cultural şi lingvistic sunt palaung (circa 1 mil. Populaţiile de agricultori sunt cel mai ameninţate de asimilare spre deosebire de cele care au păstrat un mod de organizare tribală şi un mod de viaţă bazat pe vînătoare şi cules.) pe care l-a dominat politic pînă în sec.) care locuiesc mai la nord. Numărul lor depăşeşte 14.7 mil.) şi ho(1.6 mil. De religie budistă şi practicând rizicultura. Trăsăturile antropologice îi apropie de australoizi (veddoizi) iar din punct de vedere lingvistic sunt net diferiţi de ceilalţi locuitori ai subcontinentului indian.7 mil. la limita dintre statele Bihar. Vietnamezii sunt un popor numeros (76. Având statut minoritar şi o relativă autonomie. de dimensiuni egale cu munda (17. Acest proces. West Bengal şi Orissa. o populaţie concentrată în sudul Birmaniei şi al Thailandei (circa 1 mil. aflaţi la un stadiu superior de civilizaţie. răspândiţi şi în 90 . premisă a păstrării individualităţii etno-lingvistice.8 mil. Comunităţi khmere importante locuiesc şi în sudul Vietnamului (Cochinchina) sau al Thailandei. locuind astăzi în estul subcontinentului indian (colinele Shillong din statul Meghalya şi nordul Bangladeshului).3 mil.) ocupa în timpuri vechi întreaga Indochină dar sub impulsul unor populaţii sino-tibetane venite dinspre nord s-a retras spre sudul extrem al acesteia. vietnamezii. a continuat pînă în pragul epocii moderne. Cei mai numeroşi sunt santalii din Jharkand. început înaintea erei noastre. Împreună cu mundari (3. răspândite mai spre sud la limita dintre statele Orissa. Constituie substratul populaţiei din Indochina formând astăzi enclave izolate între alte populaţii pe care le-a influenţat prin mixtare. cel australoid dar spre deosebire de acesta trăsăturile mongoloide sunt frecvente. Lingvistic însă înrudirea cu munda este certă. este adesea întrerupt de reziduurile acestor populaţii. Tot grupului monkhmer aparţine şi populaţia indigenă din arhipelagul Nicobare.2mil. formează cea mai mare parte a grupului (12. o populaţie ce atestă limitele răspândirii populaţiilor mon-khmere în trecut.

2)Subfamilia miao-yao. Dintre acestea mai numeros şi mai cunoscut este poporul sha. populaţiile de factură dominant mongoloidă au asimilat şi grupuri importante de populaţie din familia mon-khmer. yao (circa 3. -thaii. Se află la un nivel inferior de civilizaţie. sau de cea indiană. localizate în lungul frontierei chino-vietnameze. Apropiaţi sunt thaii de sud. Birmania. Deşi sunt divizaţi în numeroase triburi. fosta metropolă colonială). mai numeroşi (10. din Madagascar pînă în estul Oceanului Pacific. Laosului şi Thailandei.fiecare). proces care continuă şi astăzi. tay) din zona muntoasă dintre Vietnam şi Laos. Presiunea la care au fost supuşi i-au împins tot mai departe spre sud. fără a avea o înrudire lingvistică). Altădată erau mai numeroşi şi mai răspândiţi dar s-au retras treptat spre interiorul peninsulei. circa 40.2mil. multe clasificări apropiindu-i de sino-tibetani. în nordul Vietnamului.restul Indochinei sau formând recent o diasporă importantă în Europa (în Franţa mai ales. care cuprinde în primul rând poporul omonim din sudul Chinei (18. 1. Pot fi regrupate în două mari ramuri : -chuang. kadai. au fost împinse încă din Antichitate spre sud. dobândind particularităţi rasiale distincte. Ceva mai deosebite sunt o serie de populaţii puţin avansate din zona forestieră de la frontierele dintre Thailanda. unele mici grupuri fiind dispersate pînă în nord-estul Indiei (Arunachal Pradesh).6 mil.5 mil. cea mai importantă minoritate etnică din acest stat. ocupaţia de bază fiind culesul şi vînătoarea.). reziduuri ale avansării spre sud dinspre aria de origine.) iar spaţiul pe care-l ocupă astăzi este relativ continuu. concentraţi în bazinul mijlociu şi inferior al Menamului. în zonele împădurite care au scăpat defrişării.). formează totuşi un ansamblu unitar în pofida divizării în mai multe etnii distincte. mişcare amplificată în perioada medievală când au reuşit să ocupe cea mai mare parte a Indochinei şi să formeze regate puternice. este mai restrînsă astăzi dar în trecut se extindea în toată zona muntoasă din sud-estul Chinei de unde au fost împinşi în câteva arii montane mai izolate. constituind baza populaţiei din Thailanda – siamezii.) răspândiţi mai ales în China.împreună) care populează nordul Thailandei ca şi numeroasele populaţii thai (albi. pu-i (23mil. influenţaţi de Islam (3. mai ales populaţiile din nord. purtând de multe ori acelaşi nume.) populaţia majoritară în Laos şi nord-estul Thailandei (platoul Korat). populând cele mai multe 91 . asemănători cu indigenii din insulele Andaman. în cazul celor din sud.3mil. din partea nordică a peninsulei Malacca. În această mişcare.5 mil.) care domină Triunghiul de Aur.5 mil. Numărul lor este relativ mare (96. intermediar între thai şi chuang (3 mil. negri.) răspândiţi în întreg arealul. Numărul mare al chuang justifică autonomia culturală a acestora în cadrul provinciei Guangxi. Laos şi China.2 mil. formează un grup rezidual în interiorul peninsulei omonime. Originare din bazinul mijlociu al fluviului Yangtze. Foarte asemănători sub aspect lingvistic şi antropologic sunt laoţienii (12. thaii de nord şi yuanii (circa 7 mil. din sudul Chinei pînă la Golful Siam. divizaţi în numeroase grupuri etnice dar fără mari diferenţe între ele.). Puternic influenţate de civilizaţia chineză. Populaţiile care-l compun sunt de tip australoid. d)Grupul malacca. Apropiaţi aceştora sunt popoarele kam. numiţi meo înVietnam şi Thailanda.5 mil. formând enclave în mijlocul populaţiei chinezeşti devenite majoritare. 4)Subfamilia austroneziană Este cea mai importantă dintre componentele macro-familiei austrice deosebindu-se prin maxima răspândire. arie de interes major în producţia mondială de opiu. cel mai restrîns (circa 115 mii). 3)Subfamilia thai-chuang este una din ramurile familiei austro-asiatice a cărei apartenenţă este controversată ca şi a miao-yao de altfel. dar şi populaţia aborigenă a insulei Hainan (lai. ca în cazul semangilor. de talie mică adesea (negritos. în America de Nord şi Australia (boat people).. puţin diferenţiate pot fi grupaţi în două popoare esenţiale : miao. ca efect al războaielor succesive care au opus populaţia locală imperialismului francez şi nord-american după 1950 dar şi din cauza regimului de inspiraţie sovietică instalat după 1950 în nord.

Populaţiile din Sumatera se disting prin islamizarea mai timpurie. în lungul arhipelagurilor coraligene sau vulcanice din Micronezia şi Polinezia. Kalimantan şi alte insule apropiate la care se adaugă sudul peninsulei Malacca. Jawa.) constituind prin civilizaţia lor rafinată şi simţul artistic deosebit un punct de maximă atracţie turistică. populând insulele Sumatra.1 mil.). circa 15 mil. influenţate de civilizaţia indiană – Champa. corespunzătoare unor particularităţi lingvistice : a)Grupul continental. Mattaram etc. localizat în vestul insulei Jawa (36 mil. au început să se extindă spre sud-est de timpuriu. Apartenenţa lor lingvistică la subfamilia austroneziană din care face parte grosul populaţiei din arhipelagul indonezian.. olandeză mai ales. foarte numeros (250 mil. b)Grupul indonezian. dens populată. Sub aceste influenţe au creat regate puternice (Srivijaya. Noua Guinee).). Madjapahit etc.4 mil. Pot fi deosebite şapte grupuri. practicând pînă de curând ritualuri barbare (vînătoarea de capete). motiv pentru care după 1950 au fost deplasaţi prin colonizare („transmigraţie”). iar mai tîrziu sultanatele malaeze Banten. fapt ce implică o situaţie conflictuală. Cauza acestei vaste migraţii poate fi găsită în avansarea dinspre nord a populaţiilor mongoloide dar un rol deloc neglijabil l-a avut stăpînirea unor tehnici de navigaţie. persoane spre insulele mai slab populate (Sumatera. populaţia de bază din centrul şi vestul insulei Jawa. Este vorba în primul rând de minangkabau.) şi o civilizaţie originală.) deosebindu-se prin influenţa hinduistă ceva mai îndelungată la fel ca şi madurezii din insula Madura şi din zona oraşului javanez Surabaya (11.) înrudite între ele şi prezentând o remarcabilă omogenitate culturală. javanezi musulmani practicanţi ai riziculturii. Limba javaneză este o limbă de veche cultură dar pentru eliminarea eventualelor conflicte cu substrat etnic a fost creată pentru comunicare indoneziana. Dintre numeroasele popoare se remarcă javanezii (circa 103 mil. ulterior şi spre Filipine de unde s-au dirijat în două direcţii opuse – spre nord pînă în Taiwan şi în sudul arhipelagului nipon unde s-au suprapus altor grupuri venite de pe continent şi spre est. mai ales 92 . nu a modificat profund aceste evoluţii dar a creat premisele unificării statale.). Această aventură a durat pînă în al doilea mileniu al erei noastre când sunt populate ultimele insule din Pacific (Hawaii.)dintre care unele reuşiseră în perioada medievală să creeze state puternice. Sundanezii sunt un alt popor important. aparent primitive dar performante. şi este rezultatul unei expansiuni relativ recente. foarte restrîns dar important prin localizarea în apropierea presupusei arii de origine – sudul Vietnamului. populaţiile din acest grup au fost treptat convertite la Islam începând cu secolul al XV. majoritar. Colonizarea europeană. Austronezienii (austros – sud şi nessosinsulă în limba greacă) au fost de timpuriu navigatori iscusiţi reuşind să populeze astfel acest vast ansamblu insular. completată de migraţia unor grupuri spre vest pînă în Madagascar. Asemănările lingvistice şi culturale cu populaţiile de tip malaez sunt incontestabile. lubu.9 mil. Kalimantan. pe baza limbii malaeze în principal. pe baza populaţiei cham. Este divizat în două subgrupuri : -indonezian de vest. oficială în Malaysia şi Singapore nu se deosebeşte prea mult de indoneziană formând un ansamblu lingvistic major la nivel mondial. Agricultori itineranţi. Numărul lor actual se cifrează la 334 mil. Limba malaeză. Ansamblul format de aceste populaţii este foarte unitar cu toată dispersia amintită.arhipelaguri din sud-estul Asiei şi din interiorul Pacificului. În Sumatera se disting mai multe popoare înrudite cu malaezii care domină sudul peninsulei Malacca (Malaysia) şi nordul insulei Kalimantan. Originari din sud-estul Asiei (sudul Chinei sau Indochina). lampung şi kerintji care împreună cu malaezii totalizează circa 43 mil. Balinezii sunt singurul popor indonezian rămas fidel tradiţiilor hinduiste (4. influenţaţi în ultimul timp de misiunile creştine. Puternic influenţate de civilizaţia indiană încă din Antichitate. b)Grupul dayak.) grupând populaţia din Insulinda şi Madagascar divizat în numeroase etnii slab diferenţiate. Alăturează mai multe populaţii retrase în zona montană din regiunea amintită (circa 1. este considerată ca fiind certă dar particularităţile culturale îi disting net fiind consideraţi urmaşii celor mai vechi locuitori din zonă. Astfel creată indoneziana contează printre limbile cu cel mai mare număr de vorbitori de pe Glob (circa 206 mil. mai întîi spre Jawa şi Sumatra. se deosebesc astfel de populaţia recent stabilită în insulă. grupează populaţiile cele mai vechi din insula Kalimantan (circa 3 mil. Noua Zeelandă).

ilocanii (10. În afara acestora.8mil. Şi acest grup este foarte divizat. divizat şi dispersat ca urmare a colonizării europene. alături de kapampangan (2. c)Grupul filipinez. apropiaţi de indonezieni şi filipinezi sub aspect lingvistic dar având trăsături rasiale distincte. Acest fapt se explică şi 145 Maorii din Noua Zeelandă. acoperind aproape în întregime continentul american. În Sulawesi aparţin sugrupului indonezian de vest două populaţii importante prin spiritul comercial – buginezii (5. Caroline. mai cunoscută fiind chamorro. e)Grupul micronezian. hiligaynon. încă din secolul al XVI-lea.6 mil. d)Grupul atayalic (formosan) este în continuă retragere sub presiunea colonizării chineze. Tuvlau. locuiesc în insulele din sud-vestul arhipelagului – Cebu.7. inventând tipuri de nave cu mai multe corpuri stabile (catamarane). Unitatea acestui vast ansamblu.) şi makasarii (2.) domină în insulele Samar şi Leyte.). În trecut unele dintre aceste popoare erau mai numeroase dar au fost decimate de colonizarea europeană (insulele Hawaii. urmare a colonizării spaniole.) dar cele din interior sau de pe coasta sud-vestică au păstrat şi caracteristici culturale mai arhaice – batak (toba.Institutului de Statistică din Noua Zeelandă). Totuşi numărul celor care utilizau exclusiv limba maori era de numai 130 482 (cf. Unele popoare aparţinând acestui grup trăiesc şi în extremitatea nordică a insulei Sulawesi sau în Kalimantan. bikol.4 mil.5 mil. tagalog în zilele noastre. fiind grupată în mai multe triburi dispersate în zona muntoasă (gaoshan).2 mil. între popoare aflate adese al un nivel diferit de dezvoltare dar pot fi deosebite câteva popoare majore : tagalog.)145 al samoanilor (0. Trăind dispersate aceste populaţii au creat o civilizaţie originală bazată pe navigaţie.Familia amerindiană Este una din familiile etno-lingvistice cu cea mai mare extindere spaţială.) şi se remarcă prin dominanţa religiei catolice. sebuanii. Palau).). În ultimul secol se constată un reviriment al unora dintre ele. constituie baza populaţiei din peninsula omonimă din sud-estul insulei Luzon (6.9 mil. este destul de numeros (81.). Constituie populaţia aborigenă a insulei Taiwan (circa 0. ceva mai numeros (1. Noua Zeelandă). IV.9%). unde au creat o civilizaţie originală.).5-1mil. cel mai numeros popor filipinez. dispărută. explicabil dacă ne raportăm la ponderea mare a populaţiei sub 15 ani (36%).9mil. mai restrîns. este însă foarte fragilă.)şi pangasinan (2. Negros şi Mindanao (8.) dispersaţi în întregul arhipelag.) pe baza prezumţiei că primii colonizatori austronezieni au venit mai degrabă din estul Indoneziei şi o serie de populaţii de mici dimensiuni din insula Sulawesi şi arhipelagurile Moluce şi Sondele Mici. al tahitienilor dar altele au fost complet asimilate (hawaienii). dispersat pe o vastă suprafaţă oceanică în insule de mici dimensiuni (Tuamotu.). motiv care a impus folosirea timpurie a unor limbi de circulaţie – sebuana în trecut.5 mil. În 1996 numărul lor depăşea 548 000 (14. baza populaţiei în insula Panay dar sunt răspândiţi şi în insulele Mindoro. waray (5 mil. relativ recente (primul mileniu al erei creştine). Punctul extrem al dispersiei spre est l-a constituit Insula Paştelui.în nord-vestul extrem – acehnezii (2. circa 4 mil.4 mil. niassezii etc. Mindanao. înrudit îndeaproape cu cele indoneziene. deosebită prin influenţa puternică a limbii spaniole în vocabular (ca şi limbile din Filipine de altfel).3mil. Hawaii) ori de mari dimensiuni (Noua Zeelandă). mentawai.9mil. 93 .6mil.2 mil. un adevărat mozaic caracterizează interiorul insulei Mindanao şi nordul extrem al insulei Luzon. după o lungă perioadă de declin sunt în rapidă creştere.). Tonga.).) populează nordul insulei Luzon în provincia Ilocos.4. alăturează poporul malgaş din Madagascar (15. mai ales în rândul maorilor din Noua Zeelandă (cca 0. Marchize) sau ceva mai mari (Tahiti.2.8 mil. Nauru. f)Grupul polinezian. cel mai restrîns (doar 265 mii loc.) dispersaţi în micile arhipelaguri coraligene ale Microneziei – Marshall. Înrudite cu populaţiile filipineze sunt şi unele etnii din vestul Microneziei (Guam.5%) pentru ca în 2001 să ajungă la 611 800 (15.). -indonezian de est. Leyte (circa 20. baza populaţiei din Luzon.) înrudită cu cele din nordul insulelor Filipine. Marchize.1mil. în zona capitalei Manila. Samoa. numită adesea şi filipineză (18. Negros. Kiribati. limba acestora stând la baza unei variante normate destinată comunicării în întregul arhipelag. constituind de fapt o macro-familie în interiorul căreia există o mare diversitate deşi din punct de vedere rasial diferenţele sunt minore.

U. Spre deosebire. alături de alte etnii mai reduse numeric. irochezii. alţii atinseseră un nivel înalt de civilizaţie. pădurile ecuatoriale ori spre platourile înalte. Cele mai multe popoare din această subfamilie.A. răspândite în sudestul Mexicului şi în Guatemala (peste 3 mil.prin venirea succesivă a mai multor valuri de populaţii dinspre Asia ca şi prin specificul limbilor amerindiene. Amerindienii au suferit enorm în urma colonizării europene. împinşi de aceştia spre sudul Mexicului actual (statele Oaxaca şi Chiapas).).U. deşi puţin numeroase. şi Canada. Trei dintre acestea se remarcă în mod deosebit : 146 147 Aztecii constituie rezultatul unei migraţii relativ târzii (sec.X-XII) cu originea în bazinul fluviului Colorado din sud-vestul S. 94 . amerindienii populau continuu America şi se găseau la nivele diferite de dezvoltare : unii trăiau din cules.6mil. foarte numeroşi până la venirea europenilor în estul S..A şi al Canadei.5 mil. permiţând cu uşurinţă divergenţa. urmaşi ai unei vechi civilizaţii. cunoscând scrierea. kekchi. sau după caz a englezei este foarte puternică.6 mil. prezenţi în număr important în Dakota de Nord. Cei circa 40 mil. sunt în creştere numerică. directă sau indirectă continuând şi astăzi. vînătoare sau pescuit (în pădurile ecuatoriale sau în cele boreale). constituind baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane (Mexic. mulţi fiind astfel decimaţi.) : quiche. în partea centrală a Mexicului. popoarele din Cordiliera Andină au rezistat mult mai bine. atât pe platou cât şi în zona de coastă a Golfului Mexic (0. În secolul al XIX-lea foarte cunoscuţi erau cheyenii. Alături de acestea.5 mil. Numărul lor nu trece de 0. practicând agricultura. formează o unitate geografică mai degrabă.6 mil. mame. vorbită încă de circa 150 mii persoane. pot fi divizaţi în două mari subfamilii: 1)Subfamilia amerindiană de nord. Populaţiile din zona ecuatorială se disting prin numărul redus şi prin incidenţa masivă a colonizării europene. ca urmare a decimării la care au fost supuşi în trecut. peste 100 mii) 147.A.A. Înaintea venirii europenilor. Diferenţierile lingvistice sunt enorme ca şi dimensiunea grupurilor care le vorbesc. circa 0. Peru etc. pentru că numărul lor real este mult mai mare). hopi. prezente din Mexicul central (totonacii.).U. Constituie prototipul amerindian al multor scenarii hollywoodiene după ce unii dintre ei au fost popularizaţi de romanele lui Karl May. formau grupuri distincte : algonkin.U. din jurul Marilor Lacuri dintre care subzistă mai bine cree (circa 150 mii) şi ojibwa(chippewa.2 mil.).pe baza cărora s-a format o limbă de circulaţie în secolul al XIX-lea în toată aria. maya. O mare parte s-au metisat cu colonizatorii. decimaţi masiv sau împinşi spre interior ulterior. este la fel de diversă dar mult mai numeroasă (peste 30.) de care se apropie unele populaţii din partea central-nordică a platoului Mexican şi în Utah formând grupul utoaztecan : tarahumara. mai numeroase şi mai bine individualizate. Amerindienii propriu-zişi au fost împinşi spre regiuni inospitaliere : nordul boreal. ultimele locuind în vestul S. similară situaţiei din America de Nord. şi Canadei mai subzistă câteva populaţii care rar depăşesc 100 mii locuitori. vag înrudite. vast grup de populaţii reduse numeric. decimarea. popoare întregi dispărând complet (în Antile şi pe coasta nordică a Americii de Sud mai ales). grupând populaţiile reziduale din cea mai mare parte a continentului nord-american (9.).146. shoshonii. chinook. sensibil diferit de alte sisteme lingvistice. penutienii. -zapotecii.A. decimaţi masiv în urma unor conflicte inegale care i-au împins mai întâi spre zona preeriilor. 2)Subfamilia amerindiană de sud. vecinii lor de la nord. mohicanii. popolocanii şi otomienii menţionaţi anterior formează un grup destul de eterogen -populaţiile din grupul maya.). sioux. precursoare celei a aztecilor.U. cuprinde toate populaţiile indigene din America de Sud şi din zona istmului Panama. Împreună cu mixtecii (circa 0. până în bazinul Columbiei britanice (salish. urmaşii vechilor azteci (1.). Anterior colonizării europene. inclusiv în S. nootka. localizat la sud-est de nahua. fiind obligaţi să lucreze ca sclavi.7 mil. Influenţa limbii spaniole. -otomienii. apoi spre Munţii Stâncoşi unde subzistă în câteva « rezervaţii ». greu accesibile ale Anzilor centrali.amerindieni (în sens restrîns. oraşul şi ierarhizarea socială asemănător celor mai avansate civilizaţii din Lumea Veche. Cele mai importante sunt cele care continuă tradiţia unor vechi civilizaţii : -nahua. pe teritoriul actual al S. din zona preeriilor.

nu sunt totuşi atât de caracteristice cum s-ar părea. bilingvi.9.).a. pp. sunt localizaţi în jurul lacului Titicaca (peste 3 mil.U. Viaţa în condiţii dure i-a obligat să se adapteze fiind mai ales vînători de animale marine şi semiacvatice.4.C. Numărul lor este redus (doar 430 mii). stabiliţi de cel puţin 25 000 ani în America . soarta lor fiind astfel pecetluită (tlingit. Columbia Britanică) de unde s-au dispersat spre sud pînă în Arizona şi Colorado 148. deosebiţi prin arhaismul lor cultural.Familia eskimo-aleutină Ca şi na-dene este restrînsă numeric (doar 185 mii). aflat în expansiune demografică.).2. deosebirile provenind mai degrabă din modul de viaţă. în Patagonia şi Ţara de Foc. Larousse-Bordas. eskimo-aleutinii. L’origine linguistique des Amérindiens.4. cei mai recenţi. unii specialişti admiţând chiar o presupusă înrudire cu unele populaţii relicte din Eurasia (caucazienii de nord. Cei mai mulţi trec în prezent la un gen de viaţă mai evoluat (în Canada) bazat pe creşterea renului şi a boului moscat.Familia na-déné Mult timp inclusă în familia amerindiană. bascii ş. În Columbia şi î zona istmului Panama. cea mai mare parte fiind constituită de poporul navajo din sud-vestul S. În sudul extrem al Americii de Sud. majoritari în Paraguay.Tamisier. având şi rolul de limbă de circulaţie în întreaga regiune. caribii şi arawacii. dovadă fiind prezenţa unor comunităţi inuit în peninsula Ciukotka. stabiliţi mai la sud în zona silvo-tundrei au suferit influenţe amerindiene. Paris. Bolivia. Dictionnaire des peuples.).. turbă şi piei de animale. localizaţi în sud-vestul Groenlandei şi în regiunile din nordul Canadei şi al Alaskăi. -guarani (peste 3 mil.5 mil. IV. În Chile şi Argentina un popor important era mapuché (araucanii).A.132. secundar în Chile şi Argentina. înrudiţi. Ecuador. Particularităţile lor antropologice şi culturale îi apropie mai degrabă de unele populaţii siberiene iar lingvistic prezintă asemănări cu familia sino-tibetană. J.). Aleutinii din zona strîmtorii Behring sunt aproape complet asimilaţi ca şi alte etnii din Alaska. astăzi subzistând doar unele grupuri restrânse şi denumirea Mării Caraibilor. 1996. Restul este constituit dintr-o duzină de mici etnii grupate în subfamilia athapaskan-eyak. fiind în mare parte asimilat sau decimat în urma unei rezistenţe acerbe la colonizarea europeană. Limbile lor sunt foarte înrudite. trăiau o serie de populaţii arhaice. haida etc. M. care mai numără astăzi circa 300 mii locuitori. na – déné. Greenberg.-quechua (22. împinşi dinspre pădurea boreală a Siberiei Orientale spre zonele arctice (J. locuinţele tradiţionale din zăpadă fiind aproape complet abandonate149. sosite mai recent în America de Nord. folosind şi spaniola se remarcă prin difuziunea limbii lor pe un vast spaţiu.8. cuprinde o serie de populaţii puţin numeroase. Pielea de focă este folosită în diverse scopuri. răspândiţi şi în Antile. IV. practic dispărute astăzi. de la confecţionarea îmbrăcămintei la construcţia bărcilor. Prezintă afinităţi cu unele populaţii siberiene sub aspectul genului de viaţă şi al tipului antropologic dar se deosebesc prin limbă. 149 Cunoscute sub numele de iglu. cf. -aymara. unde limba lor are statut semioficial fiind folosită în şcoală şi mass-media. mai cunoscute sunt populaţiile din grupul chibcha. La sosirea europenilor. Populaţiile din pădurea amazoniană sau din zonele de savană vecine prezintă un interes antropologic deosebit dat fiind nivelul lor redus de civilizaţie. popoare importante erau cele din nord. supusă unui proces avansat de aculturaţie dar ocupând un spaţiu vast în regiunile arctice ale Americii de Nord şi în nord-estul Asiei.). fiind utilizată de multe populaţii amerindiene din Brazilia sau de misionarii creştini. Pour la science. în Perù. deja dispărute sau aflate în diverse faze de asimilare lingvistică. Cea mai mare parte o constituie poporul inuit (eschimos) care numără circa 130 mii locuitori. înrudiţi cu quechua. Aceste popoare au venit dinspre vest înaintând spre Groenlanda în valuri succesive. cunoscuţi din filmele western (apaşii). sosiţi mult mai târziu în contextul retragerii gheţarilor. 148 Se admite în general că au existat trei valuri principale de populaţii venite dinspre Asia : amerindienii propriu-zişi. 95 . Unii dintre ei.Ruhlen. 1999). răspândite mai ales pe coasta vestică (Alaska. locuinţele lor de bază fiind construite din piatră.2. Poporul quechua continuă străvechile tradiţii incase remarcându-se prin cultura deosebită.

4.).6 mil în afara Coreei. IV. IV. 96 . apropierea de limba coreeană nefiind convingătoare. combinaţia budismului cu o serie de credinţe animiste etc. vestul S. ocupaţia de bază fiind pescuitul salmonidelor. Ca şi populaţiile prezentate anterior au suferit un proces avansat de aculturaţie.IV. de la care au preluat şi scrierea hieroglifică odată cu un bogat vocabular şi cu religia budistă. Supuse unui proces de aculturaţie. kamcedalii etc.2. veche.2.A. japoneza nu se înrudeşte cert cu nici o altă limbă. în nordul insulei Honshu sau chiar în Kamceatka. dintre care 3.A. puternic influenţată de cea chineză ca şi în cazul japonezilor. unde au fost deportaţi). Poporul nipon este rezultatul interasimilării între grupuri umane de origini diferite : stratul etnic cel mai vechi este de origine tropicală şi cu trăsături ainoide.U. pe cale maritimă. Ocupaţia rusească.. Japonezii sunt astăzi unul din cele mai numeroase popoare ale Planetei (128. şi în fostele republici sovietice (mai ales în Asia Centrală dar şi în Ucraina.4. Sunt în regres evident faţă de secolele trecute când erau întîlniţi în insulele Sahalin şi Kurile. începută în secolul al XVIII-lea a întîmpinat o oarecare rezistenţă dar după trei secole. prezintă totuşi particularităţi care fac dificilă apropierea de oricare alt grup etni-lingvistic.Familia ghiliak Corelată de multe ori cu cea anterioară şi cu alte populaţii siberiene. doar grupurile ceva mai numeroase având şansa să subziste. Clasificată adesea printre limbile altaice. cele două componente sunt înrudite cel puţin din punct de vedere antropologic. mai ales în unele state americane (Brazilia. procesul de asimilare apare inevitabil. păstrând o serie de tradiţii care dovedesc acest lucru (îmbrăcămintea.) formând populaţia de bază a arhipelagului nipon dar prezent şi în diaspora. prezintă o mare omogenitate.Familia coreeană Considerată de multe ori ramură a subfamiliei altaice. peste care s-a suprapus un strat mai consistent venit de pe continent.2. modul de producere a ţesăturilor – prin împletire şi nu prin ţesut. koriacii.8 mil. Poporul ghiliak (nikhvi) mai numără doar 5 mii locuitori risipiţi în sudul insulei Sahalin şi în zona de vărsare a Amurului. ca multe alte grupuri minoritare.2. la fel ca alte societăţi din Extremul Orient. cu care prezintă trăsături tipologice comune.Familia ciukot-kamceadală Foarte puţin numeroasă (circa 30 mii) grupează câteva populaţii indigene din peninsulele Ciukotka şi Kamceatka : ciukcii.12. Cu toate acestea. Acest popor dispune de o civilizaţie proprie. modul de construcţie a caselor etc.11. Alcătuit dintr-un singur popor – coreenii. Numărul lor este de circa 76. este considerată adesea ca fiind un popor distinct – ryukyuanii. sub denumirea de familia paleo-asiatică. Puternic influenţaţi de civilizaţia chineză. locuind atât în peninsula Coreea cât şi în regiunile vecine ale Chinei sau prin emigraţie în Japonia.4. Aino constituie elementul de substrat al populaţiei japoneze contemporane. rezistând încă într-o anumită măsură în insula Hokkaido (circa 16 mii). păstrează o individualitate care îi distinge şi de chinezi şi de japonezi – alfabet fonetic. este din punct de vedere lingvistic foarte diferită nefiind înrudită cert cu nici o altă familie. S. tind să-şi piardă specificul dat de ocupaţiile tradiţionale : vînătoarea mamiferelor marine şi creşterea renului. împreună cu japoneza sau separat. care populează arhipelagul Ryukyu. apropierea de japoneză fiind uşor forţată. IV.10. Ramura sudică a poporului japonez.U. cu trăsături mongoloide la care s-au adăugat populaţii de tip polinezian venite dinspre sud-est. Limba ainu este însă complet diferită de oricare alte limbi fiind greu clasificabilă.) şi în insulele din Oceania. trădează o origine sudică. Asimilaţi de către japonezi.4.Familia ainu-japoneză Considerate separat mult timp.2 mil.13. Unele trăsături psihocomportamentale – aptitudinea pentru progres şi tenacitatea au permis japonezilor să se înscrie printre popoarele cele mai avansate ale lumii. numeros şi dinamic.

n. aflată la contactul cu populaţiile de pe platourile tibetane. de mari dimensiuni însă (1200 mil. Poporul chinez (han. fiind la originea unor mişcări de populaţii care au antrenat populaţii aparţinând familiei austrice. China. China şi-a extins treptat influenţa culturală pe un vast spaţiu. în unele insule ale Oceaniei sau chiar în Oceanul Indian (Madagascar. o parte a emigraţiei s-a dirijat şi peste Pacific în America de Nord (mai ales în California). distincte : 1)Subfamilia sino-eniseică. au început să se disperseze spre sud-est şi nord.14. după numele regiunii în care s-a format. b)Grupul sinic.Chineză. a cărei variantă normată. într-o arie restrînsă. explozivii etc. rezultatul acestor mişcării fiind formarea popoarelor moderne din sud-estul Asiei.a. sunt utilizate mai multe limbi. Această extindere teritorială a generat şi o diferenţiere lingvistică puternică.II î. vorbită de 75% dintre chinezi. afluent al lui Enisei. putonghua (limba comună). atât în Asia de Sud-Est. s-a retras în faţa înaintării altor grupuri spre bazinul rîului Ket. loclaizaţi în partea central-nordică a statului chinez unde dispun de o provincie autonomă (Ningxia Hui). În perioada modernă. dar există şi un grup relativ numeros.Unele asemănări indubitabile îi apropie de unele populaţii siberiene sau din nord-vestul Americii (na-déné). vorbită în sud (provincia Guangdong – Canton pentru europeni) dar şi în diaspora chineză (circa 30 mil. busola. aflată într-o avansată fază de asimilare de către ruşi. se află localizată cea de-a doua mare familie etno-lingvistică de pe Glob. bazată pe dialectul din Beijing şi având statut oficial în R. foarte răspândită este şi cantoneza. în regiunea platourilor înalte ale Tibetului. numită de regulă sinotibetană. Thailanda (1/10).IV. ketii (1113 persoane în 1989). dar prezintă o originalitate lingvistică remarcabilă care îi apropie de chinezi. Chinezii sunt creatorii cele mai strălucite civilizaţii din Asia de Est. la fel de diferite precum cele europene : cea mai răspândită este limba mandarin. de religie islamică – huii.). Problema eterogenităţii lingvistice este rezolvată de multă vreme prin scrierea ideografică al cărei avantaj este acela că reprezintă sensul şi nu sunetul. pe un vast teritoriu. al cărei rol în dezvoltarea umanităţii a fost considerabil. (1/5 din populaţia Globului) iar spaţiul vast ocupat contrastează cu remarcabila omogenitate antropologică şi culturală. Vietnam ş.e. Indonezia (mai ales la Jakarta). comunităţi importante fiind prezente în toate statele europene.locuitori).Familia sino-tibetană În centrul şi estul continentului asiatic.P. În perioada contemporană diaspora chineză a devenit un fenomen global. America de Nord şi Europa. deosebindu-se cu dificultate de alte populaţii siberiene. răspândit altădată pe vaste suprafeţe în Siberia Central-Sudică. din Asia Centrală pînă în arhipelagurile din estul şi sud-estul Asiei. trăiesc un număr impresionant de grupuri 97 . Cei mai mulţi practică un sincretism religios între budism şi confucianism sau daoism. unde au devenit majoritari în Singapore sau formează comunităţi însemnate în Malaysia (1/3 din populaţie). Tibetul după toate probabilităţile şi al celei în care locuieşte cea mai mare parte a populaţiei. intermediare între acestea sunt limbile wu – din zona oraşului Shanghai şi min – de pe coasta sud-estică (Fujiang) şi din Taiwan. pe ambii versanţi ai Himalayei şi dispersate spre sud-est pînă în Indochina. Devenită nucleul uneia dintre cele mai puternice şi durabile organizări statale. cuprinde două grupuri bine personalizate a căror înrudire a fost recent dovedită : a)Grupul eniseic. de la numele căruia se trage şi numele singurei etnii reprezentate astăzi.2. cu mari contraste fizice şi umane. împingând şi asimilând populaţii diverse. după numele oficial) îşi are originea în partea centrală a bazinului Fluviului Galben (Huanhe). Mascarene). Este divizată în două subfamilii inegale. Numărul lor este de circa 1275 mil. Începând cu mil. Populaţiile care o formează sunt în majoritate de tip mongoloid estic şi au fost adesea apropiate de cele din familia austrică fără dovezi convingătoare.4. Emigraţia chineză s-a remarcat de timpuriu şi este deosebit de însemnată. deşi există o conştiinţă etnică panchineză. cel mai numeros de pe Glob şi al cărui rol în istoria omenirii a fost foarte mare. Antropologic sunt mongoloizi nordici. un număr mare de invenţii epocale fiindu-le atribuite (hîrtia. cuprinde un singur popor.persoane) din sud-estul Asiei. porţelanul. 2)Subfamilia tibeto-birmană La sud vest de poporul chinez. încât.

Problema Tibetului este una din marile probleme nerezolvate ale Chinei actuale.) dar şi mai dispersat. unde sunt reputaţi ghizi pentru ascensiuni.8 mil. tangsa. secundar de cea chineză. practicând agricultura itinerantă sau culesul şi vînătoarea în vastele păduri care ocupau odinioară regiunea de la frontierele Indiei. liderul spiritual (dalai lama.9 mil. numărând doar 1. practicată în lungul văilor sau pe versanţi. majoritari în Tibet dar şi în statul Bhutan sau în regiunile muntoase înalte ale Nepalului ori în ariile limitrofe ale provinciei Qinghai. manifestată şi prin formarea unor organizaţii statale proprii.7 mil. e)Grupul naga-chin. Kachinii erau cunoscuţi în perioada colonială pentru exploatarea lemnului cu ajutorul elefanţilor. Numărul grupurilor etnice componente poate fi apreciat la circa 150-200. „marele lama”) fiind o personalitate recunoscută pe plan internaţional. în India şi în Pakistan unde s-au amestecat cu populaţii indo-europene şi au fost parţial islamizaţi (cei din Baltistan. unite prin tradiţia budismului lamaist (11. de dimensiuni apropiate (3. sunt cunoscuţi prin modul de organizare teocratic al societăţii lor.9 mil. Foarte apropiaţi de tibetani sunt paii din vestul Yunnanului (1.) dar fărîmiţat în câteva zeci de triburi. spre deosebire de grupurile anterioare.) 150 Pahari în limbile neoindiene înseamnă „montan” 98 . Puternica fărîmiţare dialectală este compensată de utilizarea unei limbi comune.8 mil. Cele mai importante etnii din acest grup sunt magar (1mil. d)Grupul kachin. Cele opt grupuri actuale sunt rezultatul unor migraţii succesive. din partea central-sudică a Nepalului pînă în sud-vestul Chinei. Majoritatea acestor populaţii de mici dimensiuni sunt supuse unei puternice aculturaţii în ultimul secol. stabiliţi în Kirghizstan. Sikkim). declanşând represiuni sîngeroase şi determinând exilul liderului spiritual în nordul Indiei. din partea populaţiilor dominante sau a misiunilor creştine. unde practica agriculturii este restrînsă iar păstoritul necesită vaste suprafeţe. la Dharamsala.-I e. constituind un grup militar de elită în perioada ocupaţiei britanice a Indiei (gurkha). Regimul comunist de la Beijing a încercat să limiteze specificul cultural al Tibetului. Cei mai numeroşi sunt tibetanii propriu-zişi (9.5-0. Practicând o formă proprie de budism pe care au propagat-o departe spre inima Asiei Centrale. împreună) şi chin (1.3mil.). din Assam şi kachin din nordul Myanmar.) şi dunganii. Sichuan). care locuiesc în statele indiene Nagaland. Manipur şi Arunachal Pradesh (1.. populaţia eponimă a acestui stat.n. dinspre aria de origine din estul Tibetului spre vest.n. b)Grupul pahari este mai restrâns. populând zonele mai joase ale lanţului himalayan. cumulând circa 80. având ca ocupaţie principală agricultura. Cele mai importante grupuri etnice sunt garo.).km2). înrudite între ele şi prezentând afinităţi evident cu sino-eniseicii dar având particularităţi culturale distincte.5 mil. situat la sud-est de cel anterior. fapt ce explica imensitatea spaţiului ocupat (cca. foarte apropiate prin modul de viaţă. localizată în valea Kathmandu. dominant pastorale.etnice de diverse dimensiuni.5 mil. localizat în partea cea mai înaltă a Himalayei (estul Nepalului. divizaţi în zece triburi mai puţin avansate cultural. ceva mai numeros (2. locuind în partea central-vestică a Nepalului şi newari (1mil.locuitori. influenţată puternic de civilizaţia indiană. Spre vest ocupă cea mai mare parte a bazinului superior al Indusului (Ladakh). Extrema diferenţiere este explicată prin maxima fragmentare a regiunii pe care o populează.95mil. 3 mil. dispersate în regiunea himalayană înaltă din Nepal150. Localizat la frontiera dintre India şi Myanmar se disting prin influenţa mai veche şi mai consistentă a civilizaţiei indiene. pînă în Kashmir sau mai ales spre sud-est în Myanmar şi în provincia chineză Yunnan. mult timp grupul dominant al acestui regat himalayan care nu a cunoscut dominaţia britanică. De amploare mai redusă au fost mişcările spre nord-est (Qinghai. adună circa 2.35 mil.locuitori divizaţi în 11 grupuri etnice. Cel mai numeros grup este tamang (1 mil. fiecare cu 0. a)Grupul tibetan este localizat în aria de origine şi cuprinde mai multe populaţii slab diferenţiate. Dintre numeroasele grupuri se impun naga şi meithei. cunoscuţi pentru spiritul lor războinic. provincia de la poalele Karakorumului). pe parcursul mileniilor III î.5 mil.). Ambele popoare sunt puternic influenţate de civilizaţia indiană iar antropologic se disting printr-un aport evident de populaţie europoidă.) lcoalizat în partea central-estică a Nepalului dar cel mai cunoscut este sherpa. de veche cultură. c)Grupul gyarung-mishmi.) şi prin modul de viaţă adaptat la inospitalierul platou tibetan. Myanmar şi Chinei.e.

) sunt ceva mai conservatoare.).9 mil. mai avansaţi dar afectaţi de poziţia transfrontalieră.6 mil. dispersată pe mari suprafeţe în centrul şi vestul Siberiei.. deşi practică încă animismul. cuprinzând doar căteva popoare. g)Grupul birman. chiar dacă au ajuns în anumite epoci la forme superioare de organizare statală.împreună).6 mil. este cel mai numeros (aproape 41. IV. practicând rizicultura şi fiind de religie budistă (forma theravada151). remarcabil prin maxima dispersie pe cuprinsul masei continentale eurasiatice. bine organizate (monii).Familia uralo-altaică Constituie un alt mare ansamblu etno-lingvistic.2. yi (7. Apropiaţi acestora sunt popoarele hani şi nahsi (1. Cuprinde circa 199 mil. 1)Subfamilia altaică Este mai numeroasă şi mai dinamică (178 mil. fapt ce a sporit influenţa indiană.locuitori. populaţia de bază a statului Myanmar. 99 .6 mil. Nucleul principal se localizează în nord-vestul provinciei chineze Yunnan. au cunoscut ocupaţia britanică. Această dispersie a condus la o diferenţiere lingvistică şi antropologică foarte marcată. opus mahayana (« marele vehicul ») care a dezvoltat elemente supranaturale. contribuind masiv la marile migraţii ale popoarelor din mileniul I al erei creştine şi din primele secole ale celui de-al doilea. fiind răspândit spre Asia Centrală şi Extremul Orient. adună circa 12 mil. divizaţi în două mari subfamilii. Cuprinde în primul rând poporul birman (39. din bazinul mijlociu al lui Yangtze pînă în nordul Laosului şi al Vietnamului. fiind originar din Yunnan de unde a avansat spre sud. se disting prin aderenţa la Islam care a impus în ultimele decenii o prigoană împotriva lor. răspîndit în sud-estul Asiei. influenţate puternic de civilizaţia indiană.9 mil.) răspândit pe un spaţiu destul de extins. de la tipul mongoloid cel mai pur la cel europoid. Înrudiţi cu birmanii. Acestea au împrumutat birmanilor cea mai mare parte a fondului lor cultural. h)Grupul karen formează cea mai sudică ramură a familiei tibeto-birmane. Originea populaţiilor care o compun trebuie căutată în zona de contact dintre pădurile boreale din nordul Asiei şi stepele care acoperă ariile mai joase din vestul Siberiei. în primul rând cel omonim. cele două state fiind de mult timp rivale.care dispune de o oarecare autonomie în statul omonim din Myanmar. se apropie de grupurile kachin şi naga-chin prin modul de viaţă dar se deosebesc prin importanţa mai mare a riziculturii. India. Din acest nucleu s-au desprins de timpuriu mai multe ramuri. încât astăzi se disting trei mari grupuri inegale : a)Grupul tunguso-manciurian.1 mil) şi din vestul Thailandei. Astfel birmanii nu se disting prea mult de alte popoare indochineze. Constituie ramura cea mai estică a populaţiilor altaice. fiind integraţi în colonia coroanei.15. unde au ajuns prin migraţii succesive. îndeaproape ândrudit cu yi. dar foarte eterogenă din punct de vedere antropologic. O fracţiune a poporului birman – arakanii de pe coasta vestică.). Spre deosebire de acestea însă. Puternic sinizaţi. apropiate din punctul de vedere al tipologiei lingvistice dar foarte diferenţiate antropologic. Cei mai numeroşi sunt karenii din statele Kayah şi Kayin din sud-estul Myanmar (5. aceste popoare (7. precum şi în 151 Sau « micul vehicul » (hinayana). grupurile mai restrînse fiind în diverse faze de asimilare. Sosirea lor pe teritoriul actual a implicat retragerea spre sud a unor grupuri austrice. dirijate fie spre nord-est. deci în regiunea munţilor Altai care dă astfel şi numele familiei de altfel. fie spre sud-est sau mai ales spre vest. fără să dispară totuşi elementele originii comune. divizaţi în nouă grupuri etnice.). cu mare diversitate a formelor de tranziţie. Celelalte populaţii dispersate în mozaicul etnic din nordul Indochinei punctează de fapt direcţia deplasării birmanilor. formă mai apropiată de budismul original. f)Grupul yi(lolo) este mai numeros şi mai omogen. inegale ca dimensiune dar unitare din punct de vedere antropologic şi lingvistic. manifestată şi prin stabilirea unor comunităţi hinduse în principala zonă agricolă – delta lui Irrawaddy.4. în lungul fluviilor Irrawaddy şi Salween. fiind localizată la frontiera dintre Thailanda şi Birmania. expresie a unei mobilităţi remarcabile pe parcursul ultimelor milenii. În jurul acestora se cristalizează o oarecare tendinţă de omogenizare. obligaţi astfel să emigreze în masă spre Bangladesh şi India (cunoscuţi aici ca rohingya).

multe dispărute (prin asimilare) poate fi grupată după unele caracteristici culturale. adesea foarte complicată. modul de viaţă nomad a fost abandonat rapid la contactul cu populaţiile sedentare din vechile arii de civilizaţie ale Asiei Anterioare. Djungaria) se deosebesc astfel esenţial ca mod de viaţă. ataşamentul acestor populaţii la budismul lamaist preluat de la tibetani. al XIII-lea.5 mil. formând unul din grupurile etno-lingvistice majore din spaţiul eurasiatic. Singurul popor notabil din afara ariei de origine sunt kalmucii (din nord-vestul Mării Caspice. Nucleul iniţial al populaţiilor turcice îl constituie regiunea Munţilor Altai. care i-au purtat pînă în vechile arii de civilizaţie din Europa şi vestul Asiei. nereuşind să se impună. unde a fost deportat (sibe. dar în regiunile aride şi semiaride ale platourilor înalte din Asia central-nordică (Gobi.). al XVII-lea (200 mii locuitori). Tibet sau Qinghai. încât astăzi manciuriana este aproape dispărută. 65 mii) şi unele populaţii de pe cursul inferior al Amurului (udihe. Paralel. Aceştia sunt cunoscuţi şi sub numele de khalka. Mongolii propriu-zişi. sedentarizaţi recent.nord-estul Chinei. sub presiunea unor populaţii mongole (hunii). începând cu mileniul I al erei noastre. Dispersia actuală este relativ recentă. Cele aproximativ 10 grupuri etnice componente sunt foarte înrudite între ele (antropologic şi lingvistic). sunt concentraţi în Mongolia interioară. Cei din Mongolia exterioară. Suscită discuţii apartenenţa la acest grup a unor populaţii cunoscute în perioada marilor migraţii. Se adaugă alte câteva mici grupuri dispersate spre sud. Celelalte populaţii sunt de mici dimensiuni şi au ca ocupaţie de bază vînătoarea şi pescuitul. practicând şi vînătoarea (în trecut) sunt buriaţii din regiunea lacului Baikal (0. solon. unde sunt supuşi unui proces de sinizare. instaurat aici încă din 1924. devenită minoritară pe parcursul secolului al XX-lea ca urmare a stabilirii masive a chinezilor în această regiune bogată în resurse subsolice dar şi prin asimilarea etno-lingvistică. de limbă persană. limbile lor fiind reciproc inteligibile din aproape în aproape. popoarele turcice păstrează legături lingvistice foarte puternice. erau în mare parte nomazi şi au fost sedentarizaţi în perioada regimului totalitar. în mai multe valuri. mai cunoscuţi fiind evencii (sau tunguşii. Cei mai numeroşi sunt manciurienii. secundar spre sud şi nord-est. trăsăturile mongoloide s-au estompat pînă la dispariţie. în primul rând a hunilor. din India şi Iran pînă în sud-estul Europei. Rolul populaţiilor turcice în istoria medievală şi modernă a acesteia şi a Europei sud-estice a fost majoră.) la fel de dispersat. Cu toată această dispersie. Singurii care se deosebesc oarecum. Numărul lor este în creştere după 1980. fiind în primul rând crescători nomazi de animale. populaţia autohtonă a Chinei de nord-est. acestea devenind tot mai evidente spre est.) dar şi cel mai dispersat – din nordul Siberiei pînă în sud-estul Europei. divizarea lor fiind de multe ori un efect al distanţei sau divizării între state diferite. Remarcabil este. provincie din nordul Chinei. Un grup de manciurieni locuieşte de câteva secole în Djungaria. fără a se putea stabili cu exactitate caracteristicile lingvistice.) şi există o tendinţă de revitalizare a limbii şi culturii proprii. nanai) al căror mod de viaţă este asemănător cu al altor populaţii din nordestul Siberiei. Multitudinea de popoare turcice. De obicei. o ramură a oiraţilor din Djungaria (430 mii). să impună dinastii strălucite. ultima dinastie fiind de origine manciuriană. cu toată influenţa regimurilor de inspiraţie sovietică. stabiliţi aici în sec. fiind crescători nomazi de vite. în Pamir. popoarele turcice reuşind să creeze imperii. antropologice şi lingvistice astfel : 152 Cazul populaţiei hazara din centrul Afganistanului. asimilându-se populaţiilor locale152. după deschiderea Chinei spre exterior (peste 11 mil. Contribuţia lor la istoria Chinei este majoră. c) Grupul turcic este cel mai numeros (153mil. Dispersia predilectă spre sud-vest a determinat şi intrarea timpurie a populaţiilor turcice în sfera de influenţă a Islamului şi a culturii arabopersane. unde duceau un mod de viaţă similar celui al mongolilor. fiind un efect al marii invazii mongole a lui Gingis Khan din sec. dar antropologic de tip mongoloid 100 . încât în vestul ariei turcice. fapt care a atras mai multe valuri de represiune împotriva lor. consideraţi adesea un conglomerat etnic turcomongol. păstrându-şi caracteristicile etnice.1 mil. predilect spre vest. b)Grupul mongol este similar ca dimensiune (13. circa 200 mii). în pofida acestei dispersii. mongolii constituiau un stat superficial. Deplasarea pe arii extinse a condus la mixtarea rasială şi asimilarea etno-lingvistică. De aici s-au deplasat treptat.

) care dispun de oarecare autonomie în cadrul statului uzbek. populaţia de bază din regiunea situată în sud-vestul Mării Caspice (Azerbaidjan). Comunităţi turkmene sunt răspândite şi în nord-estul Iranului (Khorassan) şi nordul Afganistanului.) din Tian-Şan. practicând irigaţiile în oazele de la poalele Munţilor Tian-Şan şi Kun-Lun.4 mil. puţin numeroase dar prezentând un interes istoric şi etnografic deosebit prin păstrarea unui mod de viaţă şi a unei culturi arhaice. -populaţiile turcice din sud-vestul Asiei şi sud-estul Europei. unei aculturaţii. totalizând astfel 5. arbitrar trasate. Aparţin rasei mongoloide şi au fost supuşi pe parcursul ocupaţiei ţariste. bilingvismul fiind tradiţional în vechile centre culturale Buhara şi Samarkand. de origine iraniană. prin colonizarea rusă începută în secolul al XVII-lea în regiunile stepice utilizate ca domeniu pastoral. Apropiaţi acestora sunt karakalpacii de la sud de lacul Aral (0. Caracteristică uzbecilor este şi influenţa mai puternică a limbii persane (în varianta tadjikă). sunt de fapt rezultatul asimilării lingvistice a populaţiei iraniene locale pe parcursul perioadei care a urmat invaziilor turco-mongole din secolele X-XIII. circa 470 mii) şi tuvinii din regiunea Munţilor Saian (265 mii). pe fondul asimilării unor vechi populaţii indo-europene de factură iraniană mai ales.9 mil. Cei mai numeroşi sunt uzbecii (26. având ca centru principal valea Ferghana. Azerii. Kazahii (11 mil. Limba lor este slab diferenţiată faţă de turca osmanlîie dar se disting prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului ca majoritatea populaţiei din Iran. Turkmenii populează regiunile aride de la sud de Amudaria şi se apropie mai mult de turcii osmanlîi şi de azeri.) au redevenit majoritari. agricultori sedentari.5. reprimaţi de către regimul maoist de la Beijing care a practicat o politică de colonizare încât în unele arii au devenit minoritari (în Djungaria mai ales). Dorinţa lor de a-şi asuma rolul de lider regional se loveşte de rezistenţa popoarelor vecine. cunoscute generic sub numele de uiguri (9. Celelalte populaţii din grup (hakaşii. ucraineni. În mod tradiţional erau păstori nomazi sau seminomazi dar genul lor de viaţă s-a modificat profund prin industrializarea atrasă de bogatele resurse subsolice. altaii. -populaţiile turcice dinTurkestanul Occidental. se străduiesc să construiască după 1990 organizaţii statale coerente. În Kashgaria însă îşi păstrează mai bine caracteristicile etnice. germani etc. în funcţie de gradul de amestec cu populaţiile sedentare din statele amintite. Politica de colonizare a Rusiei a făcut ca ambele popoare să ajungă minoritare înainte de 1990 dar sprijinite de dinamismul demografic susţinut şi de plecarea unei părţi însemnate din populaţia alogenă (ruşi. impunând totuşi o asimilare mai avansată a relictelor iraniene. tot aici şi caracteristicile antropologice mongoloide fiind mai estompate. Numărul lor este de circa 101 . principalele regiuni agricole. Buhara ori Samarkand. graniţele actuale cu Tadjikistanul vecin. fiind copleşiţi de imigranţii stabiliţi în aceste regiuni bogate în resurse naturale. nucleul anticei Sogdiana.mil.) sunt într-o fază avansată de asimilare. pe ruinele unei delimitări politice arbitrare care nu mai au nimic în comun cu vechile state islamice conturate în jurul unor centre celebre precum Horezm. inclusiv în nordul Afganistanului.). au trăsături antropologice mai apropiate de cele ale uigurilor. Cele cinci popoare componente ale acestui subgrup sunt destul de unitare sub raport antropologic şi lingvistic. ca multe popoare siberiene. Deşi au fost islamizate aceste trei popoare păstrează încă elemente ale tradiţiei şamaniste. dar trăsăturile mongoloide devin tot mai evidente spre nord. sedentarizaţi mai recent şi kirghizii (3. Cei mai numeroşi sunt yakuţii din Siberia Centrală (sakha după numele propriu. etc. se disting prin caracteristici rasiale dominant europoide. atât din punct de vedere lingvistic cât şi antropologic.5 mil.6mil. sovietice apoi. ambele populaţii fiind dinamice şi manifestând o autonomie sporită faţă de puterea de la Moscova. mai numeroase.). intrate începând cu secolul al XVIII-lea în sfera de interes a Rusie ţariste şi supuse unui proces de colonizare. Amestecul cu acestea a fost mai intens în lungul fluviilor Amu Daria şi Sîr Daria.) din stepele de la nordul lacului Aral.-populaţiile turcice din Altai şi Siberia. sunt puţin diferenţiaţi lingvistic şi dispun de state proprii numai din 1990. -populaţiile turcice din Turkestanul Oriental. ramura cea mai îndepărtată de aria de origine. prezenţi în întreaga Asie Centrală. unde dispun de propriul stat dar majoritatea trăiesc în nord-vestul Iranului.

locuind pe ambii versanţi ai Uralului. karaceai. stabiliţi în sec. cu principatul Moldovei. Pînă în 1945 o concentrare importantă era şi în Crimeea. larg prezenţi şi în Peninsula Balcanică. kumîci) constituie reziduurile populaţiilor turanice care nomadizau în stepele ponto-caspice în Evul Mediu. shahsevani) dispersate în partea central-sudică a Iranului. Apropiaţi de turci sunt găgăuzii. îi apropie mai mult de restul Europei. Unele s-au deplasat mai de timpuriu (başkirii. de unde cea mai mare parte au emigrat în sudul Basarabiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea (circa 250 mii. care au întemeiat un hanat în istmul ponto-caspic între sec.19. Numărul lor depăşeşte 700 mii iar tipul antropologic se apropie de cel caucazian sau păstrează trăsături mongoloide mai evidente (cazul nogailor.. dar ocupare Crimeei de către Rusia ţaristă la sfîrşitul sec. cca. fiind acuzaţi de colaboraţionism cu naziştii. sprijiniţi de autorităţile de la Kiev iar Tatarstanul se bucură de o autonomie destul de lărgită în cadrul Federaţiei Ruse. Başkirii (1. pe care au dominat-o timp de cinci secole. majoritatea fiind bilingvi în mod tradiţional. Ciuvaşii de pe Volga mijlocie (circa 2 mil. Tătarii crimeeni au constituit o forţă politică importantă. 4 din cei 7. inclusiv unele triburi nomade sau seminomade (qashqai. fiind cea mai de timpuriu desprinsă din trunchiul comun. O parte dintre aceste popoare au dominat în anumite perioade vastul spaţiu stepic din estul Europei. singurul poopor turcic integral creştin.. care au trăit în secolele XVI-XVIII şi în nord-vestul Mării Negre (Bugeac.) constituie singurul popor supravieţuitor din ramura bulgară a turcilor. VIII-IX. fără să lase prea multe urme.al XVIII-lea a impus replierea unei părţi însemnate dintre ei în Anatolia. În acest mod au dobândit trăsături antropologice tipic europoide care îi apropie mai degrabă de populaţiile din bazinul mediteranean decât de celelalte populaţii turcice. între secolele X-XIII. Rolul lor politic a scăzut după a scăzut după dezmembrarea Imperiului Otoman dar se afirmă viguros în ultima vreme.65 mil. legăturile cu populaţia persană fiind foarte strînse. tătarii din Crimeea). Bulgaria şi Gorna Makedonia). pe fondul unor transformări culturale profunde impuse de laicizarea demarată de reformele lui Mustafa Kemal Ataturk după 1923. unde conservă modul de viaţă tradiţional. -populaţiile turcice din nordul Caucazului. Înrudiţi cu ciuvaşii erau protobulgarii. afshari. constituie baza populaţiei din Turcia contemporană (în afara sud-estului dominat de kurzi). format probabil în Asia Mică.) strîns înrudiţi lingvistic cu tătarii din Kazan sunt în mare parte descendenţi ai unor populaţii fino-ugrice turcizate. pornind de la fondul altaic. fiind în contact. -populaţiile turcice dintre Volga şi Ural şi din nordul Mării Negre constituie rezultatul deplasării spre nord-vest şi al asimilării unor elemente fino-ugrice. Grupuri mici de tătari (lipcani) s-au stabilit din Evul Mediu în nord-estul Poloniei şi în Lituania. sau în Dobrogea. nedisimulate. nogai. sudul Ucrainei). slave sau mongole.8 mil. fenomen accentuat în contextul modern al mijloacelor de informare în masă. Este şi motivul pentru care. iar recent şi în Europa Occidentală (Germania mai ales) ca urmare a migraţiilor pentru muncă.). dispersată din ordinul lui Stalin în Asia Centrală. După 1990 o parte a tătarilor crimeeni s-au repatriat. nu totdeauna amical.8 mil.XV-XIX) având o origine azeră153. sunt cel mai numeros dintre popoarele acestui grup (peste 63 mil. Şi alte 153 Un mig grup turcic numit kajari subzistă în partea centrală a Munţilor Elburz 102 .R. În Azerbaidjanul iranian viitorul lor este incert. cea a kajarilor (sec. deşi formează o cincime din populaţia Iranului nu manifestă nici un fel de veleităţi autonomiste sau separatiste. slavi. larg dispersat pe teritoriul fostei U. Turcii. Balcani şi Caucaz – armeni. caucazieni etc. Poporul turc are o etnogeneză foarte complicată. Toate acestea ca şi convieţuirea îndelungă în vecinătatea popoarelor europene. reduse numeric şi dispersate dar dinamice (balkari. ciuvaşii) altele mai tardiv (tătarii din Kazan. la care se adaugă alţi circa 100 mii în nordul Greciei. au asimilat numeroase populaţii autohtone din Anatolia. conform aspiraţiilor proprii. cu o concentrare mai mare în Tatarstan (cu centrul la Kazan. ultima mare dinastie persană.S.). venit în mai multe valuri. al VII-lea la sud de Dunăre unde au pus bazele primului ţarat bulgar fiind asimilaţi de către slavi şi hazarii. greci (sau populaţii grecizate). mai deosebită. stabilit în Evul Mediu în sudul Dobrogei şi în Macedonia.S. Ca şi başkirii s-au amestecat masiv cu populaţiile fino-ugrice locale iar din secolul al XVIII-lea o bună partea u fost convertiţi la creştinismul ortodox. Cel mai important dintre aceste popoare este cel tătar.

Tratatul de la Trianon.). al IX-lea în stepele de la nordul Mării Negre de unde au trecut în secolul următor spre Bazinul Panonic dând naştere poporului maghiar (ungar).1mil. Prima formează astăzi două mici popoare înrudite din vestul Siberiei . În trecut trăiau şi alte populaţii înrudite în bazinul Okăi (muromii sau meşcerii din zona Riazan de ex. c)Grupul finic este mai numeros (9.5 mil.populaţii turcice au dispărut. 2)Subfamilia uralo-yukaghiră Este mai restrînsă numeric dar la fel de dispersată. Rolul lor dominant în Europa Centrală a scăzut începând cu secolul al XVI-lea prin înaintarea influenţei otomane. Formată în regiunea Munţilor Ural s-a dispersat de timpuriu. zona probabilă de origine. eneţ). cel mai important popor fino-ugric (14. cazul avarilor. -orientală (volgaică) cuprinde patru popoare. aparţinând cultural Europei nordice. prin asimilare. livonii. convieţuind de mult timp la sud de Volga cu ruşii (în 1926 erau 1. mai numeroşi (1.. uzilor. după ce a asimilat câteva grupuri de populaţii turcice şi iraniene s-a stabilit în sec. Mai rar. supuse asemenea altor etnii reduse numeric din Federaţia Rusă asimilării. pe ţărmurile Mării Ohotsk. Din punct de vedere antropologic domină trăsăturile europoide la vest de Urali dar în Siberia tipul mongoloid este frecvent. în legătură cu ocupaţia lor primordială – vînătoarea şi creşterea nomadă a renilor.) şi marii (0.) care făceau legătura cu grupul occidental. dar aflaţi în stadiu avansat de asimilare. Cei mai numeroşi sunt nenţii (38 mii) singurii care mai rezistă asimilării şi aculturaţiei. pecenegilor etc.2mil. fiecare dispunând de o republică în cadrul Federaţiei Ruse. renăscând odată cu integrarea în Imperiul Habsburgic. cei 5 mii locuitori sunt divizaţi în patru mici etnii înrudite a căror ocupaţie de bază este vînătoarea şi pescuitul. înrudirea diverselor grupuri fiind foarte îndepărtată. celelalte fiind mult mai reduse(selkup. Asimilarea mai rapidă a mordvinilor se explică şi prin absenţa unor obstacole majore care de obicei atenuează procesul de aculturaţie sau prin apropierea de Moscova şi Nijnîi Novgorod (Breton. ocupă un spaţiu vast în zona de tundră din nordul extrem al Eurasiei unde duc un mod de viaţă bazat pe creşterea renilor şi vînătoare. 1976). complet asimilate încă din Evul Mediu.) şi estonienii (1 mil. Pot fi deosebite două ramuri distincte : -occidentală.).7 mil.).). Cei 23. Viitorul lor este incert ca urmare a asimilării lingvistice în favoarea limbii ruse. d)Grupul ugric este divizat în două ramuri inegale. cuprinzând două popoare importante : finlandezii (5 mil. dominant protestante. supuse de multă vreme unui proces lent de asimilare : komi. 103 .)155. A doua ramură. al căror mod de viaţă este similar cu cel al samoezilor154.) foarte apropiate.2 mil. aflate în stadiu avansat de asimilare (karelii care dispun şi de o republică în care sunt minoritari. dirijate divergent din aria de origine (actuala Başkirie) – spre est sau spre sud-vest. voţii etc. probabil odată cu încălzirea climatică postglaciară.7mil. udmurţii (0. români). b)Grupul samoed. vepşii) sau aproape dispărute (ingrienii. cu două ramuri – ziriană şi permiană (0.5mil. spre regiunile nordice ale Eurasiei. cu o puternică influenţă germanică.) cuprinde 14 popoare înrudite dispersate de sosirea slavilor în bazinul mijlociu al Volgăi. unele grupuri s-au îndreptat şi spre sud contribuind astfel la divergenţa lingvistică. cumanilor. după adoptarea catolicismului şi asimilarea populaţiilor locale (slavi.8mil. care a încheiat Primul Război 154 155 Laponii sunt consideraţi adesea ca un grup distinct în cadrul familiei uralo-altaice.) la sud de aceştia pe cursul mijlociu al Volgăi şi mordvinii. recent apropiat de celelalte. suferind astfel o influenţă lingvistică şi antropologică însemnată care i-a îndepărtat de origini. contribuind la formarea unor particularităţi lingvistice şi antropologice ale popoarelor din sud-estul Europei.hantî şi mansi (33 mii împreună). localizaţi în regiunea forestieră boreală din bazinul superior al Kamei. de locuitori ai acestei familii sunt divizaţi în patru grupuri inegale : a)Grupul yukaghir este cel mai restrîns. devenit după 1867 Imperiul Austro-Ungar. Dispersate în nord-vestul Rusiei actuale sunt o serie de mici etnii înrudite. Unii dintre ei s-au dirijat spre nordvest mai de timpuriu – laponii din nordul Scandinaviei. Izolaţi în Extremul Orient. germani. Totuşi eterogenitatea este mai mare decât în cazul populaţiilor turco-mongole. Rolul lor politic în regiune a fost major. anterior fiind înglobat în presupusa familie paleosiberiană.

1995). na-déné) şi sino-tibetanii alcătuiesc o străveche suprafamilie numită déné-caucaziană.Mondial. Numărul maghiarilor din statele vecine Ungariei este în scădere relativ rapidă.16.2.9% la 6. o mare parte dintre ei refugiindu-se în Imperiul Otoman unde s-au asimilat populaţiei turce sau arabe (în Iordania şi Siria). Numărul lor total este de circa 5-6 mil. datorită unei tendinţe de regrupare generată de avansul economic al acesteia 157.5 mil. Apropiaţi neconvingător de burushaski sau de caucazienii sudici (kartvelici).7%). regiunea Veneţiei aflată până la 1918 sub ocupaţie austriacă.Familia nord. Islamizarea tardivă impune totuşi o aculturaţie progresivă. « terra iredenta » cum era pentru italieni. localizate pe pantele nordice ale Caucazului Mare. Secuii (circa 700 000 persoane) constituie o ramură distinctă a maghiarilor fiind la origine o populaţie turcică înrudită cu khazarii din nordul Mării Negre (kabarii) stabiliţi mai întâi în Câmpia Panonică şi mutaţi în sec.7% la 9. Maghiarii au avut o participare inportantă la migraţiile transatlantice din perioda modernă. unde s-au retras din vechime în faţa invaziilor. mai rar pe cele sudice. se disting prin organizarea socială de tip clanic. aspră.. se disting prin eterogenitatea lingvistică. Separaţi adesea din considerente politice.17.caucaziană Este un alt relict străvechi care cuprinde un conglomerat de etnii de dimensiuni foarte mici în general. fiind românească. 104 . strîns înrudite. Mai unitari. identitatea lor actuală.Familia burushaski (hunza) Este un relict etno-lingvistic străvechi.). Tipul antropologic este europoid dar nu prezintă nici o asemănare cu altă familie etno-lingvistică de pe Glob. În Daghestan se impun trei popoare mai importante în jurul cărora se produce o convergenţă a celor de mai mici dimensiuni : avarii (0. IV. proces aflat încă în curs. remarcându-se prin longevitatea deosebită. divizate arbitrar de către ruşi. 157 De ex.). Cei mai numeroşi sunt cecenoinguşii (peste 1. estimându-se la circa 2 mil.4. ei se autodesemnează cu termenul Vainakh (Malherbe. Cei circa 100 mii locuitori vorbesc mai multe dialecte dintre care cel mai important este hunza (după numele văii pe care o populează).2. bilingvismul fiind tot mai frecvent (folosesc unele limbi neoindiene). mai numeroşi în prezent. Pot fi divizaţi în două ramuri distincte : a)caucazienii de nord-est. ajutaţi şi de particularismul lor cultural. creând astfel un iredentism. fără nici o legătură cu avarii migratori de origine turco-mongolă). locuind în Daghestan. caucazienii de nord. Trăsăturile rasiale sunt tipic europoide şi este de presupus că retragerea lor pe văile înalte este anterioară sosirii triburilor ariene în subcontinentul indian. separată încă din preistorie. majoritar asumată.55 mil. Se disting prin viaţa sobră.55 mil.) au suferit mai mult de pe urma înaintării Imperiului Ţarist în zona caucaziană. Inguşetia şi nordul Azerbaidjanului.47 mil. lezghinii (0. fără să se poată vorbi despre o asimilare forţată. a lăsat în afara graniţelor actuale ale statului maghiar un număr considerabil de etnici maghiari. Cecenia. b)caucazienii de nord-vest (cca 2. deosebindu-se doar două popoare.4. în condiţii de izolare. cunoscuţi pentru dorinţa lor de independenţă faţă de Moscova manifestată sîngeros după 1990. IV. O etnogeneză şi mai complexă o au „ceangăii” (circa 200 000 persoane) din vestul Moldovei. consideraţi adesea ca parte componentă a poporului maghiar deşi caracterul bilingv (român-maghiar) al unei părţi importante dintre aceştia indică un cert caracter mixt.6%) iar în Slovacia de la 588 000 în 1980 la 521 000 în 2001 (sau de la 11. Dintre celelalte doar tabasaranii şi lakii depăşesc cifra de 100 mii. pornind de la dispersia geografică : cerkezii (inclusiv kabardinii şi adîgheii) la nord de Caucaz (1 mil. depăşit în prezent156. în România numărul maghiarilor s-a redus de la 1 718 000 în 1977 la 1 435 000 în 2002 (sau de la 7. Unii specialişti presupun că buruşii împreună cu alte populaţii relicte (basci.) şi darghinii (0. Nagir şi Yasin).71 mil.) la care se adaugă cel puţin încă atâţia în 156 Termenul iredentism este de origine italiană şi semnifică tendinţa unui stat de a revendica un teritoriu presupus a-i aparţine. izolat pe pantele sud-estice ale Munţilor Hindukuş în nordul Pakistanului (văile Hunza. XII-XIII în estul Transilvaniei unde au asimilat populaţia românească locală. numărul maghiarilor din Lumea Nouă. şi spre deosebire de alte grupuri minoritare din Federaţia Rusă sunt foarte dinamice şi rezistă asimilării lingvistice. majoritate fiind de religie musulmană.

Între limba georgiană şi limba bascilor sunt similarităţi sintactice izbitoare.4. lăsând urme în civilizaţia hitită şi mai tîrziu în cea medo-persană sau greacă. apropiaţi de aceştia fiind svanii şi alte mici grupuri de pe unele văi mai izolate din Caucaz. fără a se putea vorbi de o înrudire certă. a carului de luptă şi a metalurgiei feroase le este atribuită adesea nu fără un fundament arheologic deşi amestecul etnic extrem de complex din spaţiul pe care-l ocupau în antichitate face dificilă separaţia între culturi şi popoare. trăiesc mingrelienii şi adjarii. în primul rând ponderea maximă a Rh negativ. este restrînsă în prezent la pantele sudice ale Caucazului Mare. urarteenii şi proto-hitiţii. în absenţa unor dovezi palpabile de berberi deşi numele lor este identic cu cel al iberilor antici din Caucaz. 105 . pe care unii îi apropie.Familia kartvelică (sud-caucaziană) Foarte probabil înrudită cu cea asianică şi aflată în raporturi foarte vechi cu familia caucaziană de nord.2. A fost corelată de multe ori cu precedentele trei familii. ultimii întărind prezumţia unei legături cu populaţiile antice din Peninsula Iberică.4. explicând şi unele particularităţi ale limbii şi poporului armean159. originea bascilor rămânând astfel o enigmă158. Singurul relict este astăzi poporul basc (circa 1 mil. parţial musulmani ca şi lazii (0.20. Rămâne o enigmă momentul în care s-au dirijat spre vest şi direcţia – maritimă sau terestră a migraţiei. Majoritatea sunt georgieni ortodocşi (4.2.) din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei (Ţara Bascilor). albanii şi iberii (ivirii). sudul Franţei şi vestul Italiei. Poporul basc se distinge prin anumite caracteristici genetice. diferit în eopcă de cel al popoarelor din Câmpia Mesopotamiei care păstrau particularităţi derivate dintr-un străvechi substrat australoid. cu tradiţii vechi. corespunzând logicii de difuziune a revoluţiei neolitice dinspre Orientul Apropiat spre sudul Asiei. dar importantă în Antichitatea timpurie când regrupa vechile popoare din Asia Mică.2. Tipul antropologic al acestor popoare era europoid. Numărul lor este de circa 4. Importanţa lor istorică rezidă în faptul că ei au pus bazele unei civilizaţii avansate în Italia Centrală. Cîmpia Colhidei şi Caucazul Mic. aparţinând practic unui singur popor. 159 Descoperirea roţii.2mil. nu este dovedită.Turcia şi Orientul Apropiat.19. Islamizaţi tîrziu (în sec.Familia elamo-dravidiană 158 Etrusca. Ligurii par a fi mai degrabă un amestec complex de populaţii suprapuse peste un substrat posibil înrudit cu bascii dar care treptat a fost supus celtizării.1mil. unde sunt în curs de asimilare completă (regiunea Kars-Ardahan).18.4. etruscii) sau din regiunea alpină (reticii) a căror geneză este incertă. Roma fiind moştenitoarea lor directă.XVII-XVIII) după ce practicaseră creştinismul ortodox. Pe litoral.) care au propriul stat. slăbite de frecventele invazii migratoare.). divizat pe considerente culturale (majoritatea sunt creştini ortodocşi dar o parte au fost islamizaţi progresiv). Înrudirea lor cu unele vechi popoare din sudul Europei (ligurii.4.21. abhazii (inclusiv abazinii. Mici comunităţi georgiene (ferejdani) locuiesc în partea central-vestică a Iranului.) refugiaţi masiv în nord-estul Turciei actuale. O inscripţie într-o limbă înrudită a fost descoperită în insula Lemnos care dă un indiciu despre originea micro-asiatică a etruscilor.Familia mediteraneană Apropiată neconvingător de ultimele două.5-6 mil. IV. IV. fără a se aduce dovezi incontestabile. ocupa în Antichitate spaţii extinse în Peninsula Iberică. similar populaţiilor din Peninsula Iberică (celtiberi). Poporul sumerian este considerat de către unii specialişti ca făcând parte din această familie.2.Familia asianică Complet dispărută. IV. IV. la sud de Caucaz. O bună parte sunt bilingvi iar în Spania se disting prin grupările teroriste care militează pentru independenţă (ETA). La fel de incert este şi caracterul etnic al vechilor populaţii antice din această regiune. aflaţi în conflict cu statul georgian de care aparţin politic. limbă cunoscută dintr-un număr important de inscripţii deşi puternic individualizată pare să aibă afinităţi mai degrabă cu limbile asianice şi kartveliene. Rolul lor în evoluţia civilizaţiei din această regiune a fost foarte important.6 mil. precursoare ale indo-europenilor : huriţii. Apropierea de familia elamo-dravidiană pare totuşi mai plauzibilă. în vechea Colhidă. 0. care întăreşte ideea că formarea lor a decurs în timpurile preistorice. au fost la originea unor formaţiuni statale în perioada medievală. adesea fiind considerate ca formând o singură familie.

sunt într-adevăr dovada vechii lor prezenţe în Cîmpia Gangelui. 1)Subfamilia elamo-sumeriană. Celelalte două. marchează retragerea spre sud în faţa invaziei indo-europene. Bucureşti. explicându-se astfel ponderea mare a lexicului indo-european şi utilizarea largă a limbii urdu. mulţi fiind bilingvi). unde vechii dravidieni creaseră o strălucită civiliazaţie strîns legată de cea elamo-sumeriană160. localizaţi în sudul Mesopotamiei şi elamiţii. la care se adaugă altele mai mici. fie că practică hinduismul sau Islamul. Afgranistan şi Pakistan. Această retragere este dovedită. În afara acestora. unul din cele mai numeroase grupuri etnice din India. relativ bine cunoscute nu prezintă o înrudire certă. Apropierea acestor două popoare este în primul rând culturală şi antropologică.). în Orissa şi Bengal. Creatoare ale celor mai vechi civilizaţii din această regiune (şi poate din lume) aceste populaţii s-au retras treptat spre sud-est sau au fost asimilate sub impulsul migraţiei unor populaţii semitice sau indo-europene. cuprinde în primul rând poporul telugu (andhra) din statul Andhra Pradesh (83. Vietnam). cu caracter tribal (3. Orissa.În Antichitatea timpurie. Africa de Sud. În trecut grupuri importante de tamili au pus în valoare deltele unor fluvii din Indochina (sudul Myanmar. despre care nu se cunosc prea multe şi care puteau fi înrudite cu asianicii (kasiţii. din Bihar şi kurukh. De la Bharata la Gandhi. localizaţi mai la sud. de existenţa unor grupuri relicte în nordul Indiei şi în Pakistan.O parte acestora locuiesc în aglomeraţia urbană Mumbai. este impropriu. a căror contribuţie la indianizarea acestei regiuni a fost capitală. fiind centrul unui puternic principat islamic care a rezistat colonizării britanice (Golkonda). dar cu o puternică diasporă în nord-estul insulei Sri Lanka (Peninsula Jaffna). Thailanda. clar diferenţiaţi antropologic şi lingvistic faţă de arieni chiar dacă din punct de vedere cultural prezintă numeroase asemănări. brahuii (2 mil. malto. Totuşi originea celor mai vestici dintre ei. cuprindea în principal două popoare : sumerienii. relativ recent diferenţiate: -tamilii din sud-estul extrem al Indiei. Popor cu 160 Termenul de invazie folosit în general atunci când este vorba de geneza civilizaţiei indiene. este căutată mai degrabă în deportarea unor populaţii dravidiene din Dekkanul occidental şi islamizarea lor în perioada ghaznavidă (sec. nu este deplin acceptată deşi o serie de dovezi arheologice confirmă acest fapt.55mil sau chiar dublu. influenţaţi de Islam – Hyderabadul. menţionate în documentele sumeriene. 2)Subfamilia dravidiană.n. capitala statului amintit. de alţii familiei kartvelice deşi apropierea de dravidiană pare cea mai plauzibilă. Din punct de vedere antropologic.) care trăiesc în Balucistan la frontierele dintre Iran. Indianizarea arhipelagului indonezian în primul mileniu al erei noastre a fost opera navigatorilor tamili.2 mil. după ce au pus bazele civilizaţiei în Lumea Veche. care au devenit astfel principalul vector de propagare a spiritualităţii indiene spre sud-estul Asiei. mai numeros este grupul etnic gondi. Marea Britanie etc. la est de aceştia spre pantele Munţilor Zagros în actuala provincie iraniană Khuzistan (anticul Elam pomenit în Biblie). gutii). complet dispărută în contextul migraţiilor menţionate. Includea şi alte popoare. amestecaţi cu populaţiile iraniene locale. Andhra Pradesh unde practică agricultura itinerantă. Pot fi deosebite trei grupuri înrudite între ele dar inegale ca dimensiune: a)Grupul dravidian nordic. limbile lor. constituind al doilea ansamblu etno-lingvistic major din subcontinentul indian – 250 mil. constituiau un amestec vechi europoid-veddoid. este cel mai caracteristic. Există diferenţe între cei din zona de coastă (Coromandel) şi cei din interior.VIII-X e. Antile. c)Grupul dravidian sudic. în statul Tamil Nadu. produs înaintea migraţiilor amintite. vastul spaţiu care începea din Cîmpia Mesopotamiei şi se continua spre est pînă în Peninsula Indiană era locuit de o serie de populaţii a căror înrudire a fost recent dovedită. dispersat în nordul Dekkanului. 1988). cuprinzând trei populaţii strâns înrudite. nu suficient de convingător. aparţinând unor caste cu caracter agro-comercial – chettyar. Malaysia.Martiş. fiind alăturate de unii familiei asianice. Singapore.. 106 . risipite în regiunile forestiere ale statelor Madhya Pradesh. Meridiane. care a vizat în primul rând bazinul Indusului. este ramura vie. Înrudirea dintre cele două subfamilii – elamo-sumeriană şi dravidiană. b)Grupul dravidian central. Atribuirea declinului vechii civilizaţii a Văii Indusului unei invazii indo-europene (ariene) în urmă cu circa 3500 ani tot mai puţin acceptată fiind vorba mai degrabă de o infiltrare progresivă a acestor populaţii în subcontinentul indian şi fuziunea cu populaţiile locale (vezi M.).

al XX-lea sau au fost obligaţi să ia calea exilului. în statul Karnataka (regiunea oraşului Mangalore) şi în insulele Laccadive. porturile Calicut. cei din sud-estul Turciei fiind exterminaţi în contextul destrămării Imperiului Otoman la începutul sec. creştere demografică redusă. în Companion Encyclopedia of Geography.) spre Mesopotamia şi litoralul estic al Mediteranei. creştini de rit nestorian. încă din mil. Diferenţele dialectale sunt foarte mari dar în ultimele decenii se impune tot mai mult araba literară. dens populată (37. mai ales în Africa.). localizaţi în partea sudică a Mesopotamiei. Numărul lor este de circa 254 mil. IV.e. fiind unul din marile popoare ale Globului. constituie prototipul specificului dravidian în cadrul mai larg al culturii indiene.22.6 mil) contează printre cele mai avansate populaţii din India din punct de vedere cultural şi social : alfabetizare masivă. deosebit de unitar sub aspect lingvistic dar eterogen sub aspect antropologic. Dhufar). constituind comunităţi importante în Occident. -kannarezii.n.locuitori. în forma sa din Egipt. Cochin şi Trivandrum fiind vechi punţi de legătură ale Indiei spre vest. Unele dintre ele au stat la baza unor vaste imperii antice : akkadienii şi babilonienii. circa 0. popoarele semite actuale sunt de obicei divizate în două grupuri : a)Grupul semitic meridional.). Numărul lor este de circa 74 mil.IV.n. bine personalizate : 1)Subfamilia semitică. de rasă europoidă în esenţă dar cu un aport negroid însemnat. Denumită familia afro-asiatică. numărând circa 375 mil. localizaţi în nordul aceleiaşi regiuni care mai subzistă sub forma unor mici grupuri izolate în nordul Iraqului sau în diaspora (asiro-caldeenii. Cuprinde în principal două popoare : -arabii. sunt localizaţi la nord de tamili în interiorul Dekkanului (statul Karnataka sau Mysore cum se numea după vechea capitală) numără 41.2. regiune cu un climat tropical umed. O altă direcţie de migraţie a popoarelor semite a fost peste Marea Roşie. este cel mai important centru indian al industriei de vârf.î. Numărul popoarelor semite este mult mai redus astăzi decât în Antichitate. Familia afro-asiatică Imensul spaţiu suprapus zonei tropicale aride din sud-vestul Asiei şi nordul Africii este populat din vechi timpuri de un grup de popoare.e. -malayalii de pe Coasta Malabar (statul Kerala). Puţin diferenţiate lingvistic. cf E. Bangalore. Hedjaz) sau impus graţie religiei islamice care a impulsionat iniţial expansiunea în restul Peninsulei Arabice unde au submers vechile populaţii semitice. localizat iniţial în aria de origine din Yemen dar răspândit prin migraţii succesive în întreg arealul ocupat de familia afro-asiatică şi chiar în afara acesteia. stat situat la interferenţa celor două lumi arabe – Maghreb şi Mashrek dar avantajat şi de faptul că adăposteşte 161 Numărul musulmanilor este în creştere rapidă..o veche şi bogată tradiţie culturală. Alte populaţii semitice au avut un rol prioritar în dezvoltarea relaţiilor comerciale din bazinul mediteranean – fenicienii. arabii formează mai degrabă un ansamblu lingvistic şi cultural decât unul etnic. în Abisinia.pp 120-147 107 . dar rolul limbii arabe este mult mai mare. Originea populaţiilor semitice este căutată de obicei în sudul Peninsulei Arabice. Intermediar între malayali şi kannara este poporul tulu (2.I. Araba constituie vehicului Islamului fiind răspândită în toate statele cu populaţie majoritar musulmană161. deschidere tradiţională spre exterior. armeni) sau evreieşti foarte vechi. localizat mai la nord. dintre care mai bine de 10% trăieşte în diaspora. mai numeros.5mil. asirienii. O dovadă a acestei deschideri este prezenţa unor comunităţi creştine (siro-malabarezi.). a căror variantă sudarabică mai subzistă încă în insula Sokotra şi pe coastele Yemenului şi Omanului (Hadhramaut. nature and origins.Parrinder. sau un rol cultural major – evreii mai ales. numărul vorbitorilor depăşind 283 mil.2 mil. de unde au început să migreze de timpuriu (mil. în 1985 la peste 1200 mil. Astfel. în anul 2000. cea mai importantă prin număr şi extindere spaţială (peste 292 mil. asimilaţi mai tîrziu prin elenizare şi arabizare. fiind foarte puţin diferenţiaţi de tamili. în Transcaucazia şi în jurul lacului Urmia din nord-vestul Iranului (aysor).G. formează unul din marile ansambluri etno-lingvistice ale lumii. Formaţi în Arabia Felix (Yemen.locuitori. Capitala actuală. divizaţi în patru subfamilii inegale. sau spre nordul Africii. London.î.4. Religion.7-1 mil. de la 817 mil. Asir. Routledge. 1996.

fiind limba maternă a lui Isus Christos. constituind progresiv mai multe focare ale iudaismului : Spania medievală. Consideraţi pe drept cuvînt autorii Vechiului Testament. mixtate rasial de obicei. sudul şi centrul Asiei.). India etc.e. şi asimilarea unor populaţii preexistente a căror origine este incertă (filistenii consideraţi adesea ca fiind indo-europeni. sub diverse forme păstrându-se şi ca limbă de comunicaţie : aisor în Transcaucazia.A. î. cum e cazul unor populaţii din vestul Sudanului şi din Ciad. în total peste 11.n. Arameii.6 mil. Evreii. de rasă neagră. Siria. majoritatea fiind creştini monofiziţi. inclusiv în spaţiul românesc. ansamblu etno-lingvistic omogen ce cuprinde majoritatea populaţiei din actualele state Etiopia şi Eritreea.n. dar repatriată după degradarea situaţiei din această ţară (în 1975-1991 au fost „repatriaţi” circa 50 mii. de unde au fost expulzaţi în perioada Inchiziţiei. apropiaţi prin limbă şi origine de popoarele semitice de nord. alte focare secundare s-au constituit în Asia Centrală. text sfînt comun creştinilor şi mozaicilor. argobba şi harari care vorbesc dialecte mai arhaice şi sunt parţial islamizaţi).e.victime). siriacă în câteva sate creştine din Liban şi Siria. au constituit de timpuriu o diasporă. b)Grupul semitic septentrional. alt popor semitic vechi.n. mai important în trecut. Aceeaşi soartă au avut-o moabiţii din Iordania actuală şi alte populaţii menţionate în Biblie. copţii din Egipt. majoritară aici înainte de cucerirea arabă (maroniţii din Liban. fapt ce a grăbit regruparea populaţiei evreieşti în actualul Israel. accentuată de ocupaţia romană la sfîrşitul mileniului I î. restul de 30 mii au rămas în Etiopia). Numărul lor este de circa 34. fiind prezenţi şi în Sudan sau în Somalia.e. 108 . Există şi tendinţa foarte evidentă de arabizare a unor populaţii marginale. Iordania. constituiau baza populaţiei din Siria actuală (numită şi Aram). O parte însemnată a participat şi la colonizarea Americii (peste 6 mil.e. de unde s-au răspândit în sec. Etiopia.. I. absorbit aproape complet prin arabizare dar întărit în urma reconstituirii statului Israel. baza populaţiei din vechea Palestină. dominant negroide.e.n. limba lor fiind oficială în Eritreea. în primul rând în Franţa. inclusiv cea ebraică (amaleciţii.5 mil. cu excepţia celor din regiunea de coastă a Eritreii. a căror limbă are statut oficial .5 mil. spaţiul germano-polon. în Canada etc. tigrinii care împreună cu populaţiile înrudite depăşesc 10. -etiopienii. adepţi ai Islamului. impunându-şi treptat controlul asupra Mesopotamiei iar limba lor s-a răspândit în defavoarea altor limbi semitice spre sfîrşitul primului mileniu î.6 mil. Grupuri arabofone importante s-au constituit în Europa de Vest. obiect al unor conflicte încă nestinse cu populaţia arabă locală.3 mil. preluat apoi de babilonieni (caldeeni) şi asirieni. rezultat al migraţiei „popoarelor mării”). Derivă din vechile populaţii semite din Yemen imigrate peste Marea Roşie şi amestecate cu populaţia locală în mil. Se impun în primul rând două grupuri etnice : amharii din partea central-nordică a Etiopiei (23.n. 0. s-au format în Palestina prin sedentarizarea unor triburi semite nomade în mileniul II î. madianiţii etc. Comercianţi şi meşteşugari iscusiţi. Cei mai vechi dintre ei – akkadienii au preluat civilizaţia sumeriană constituind unul din primele mari imperii ale Antichităţii.3 mil.un sfert din totalul populaţiei arabofone. Alte popoare vechi din acest grup au fost complet asimilate – canaaniţii.. prin emigraţia populaţiei originare din Maghreb şi Orientul Apropiat (circa 2-3 mil.. limba în care a fost redactată o bună parte a Bibliei. în Argentina. Un caz mai aparte îl prezintă comunitatea iudaică din Etiopia (falasha) vorbitoare de amharică.). Istoria poporului evreu este fascinantă şi tragică totodată. Europa.U.. O parte din populaţia de limbă arabă din Orient a păstrat religia creştină.). Trăsăturile rasiale sunt mixte. Aramaica mai subzistă ca limbă liturgică în unele biserici creştine din Orient. deosebindu-se astfel de restul populaţiilor semite. 0. s-au remarcat prin rolul esenţial pe care lau avut în istoria umanităţii. s-au răspândit spre nordul şi estul Africii.. împreună cu gurage. în S.. Palestina. dintre care s-au remarcat fenicienii.). greu acceptată ca aparţinând comunităţii iudaice. al XIX-lea spre est. ultimul nucleu de rezistenţă fiind Cartagina din nordul Africii unde se vorbea o variantă a fenicienei – punica. poporul care a pus bazele primului mare imperiu maritimcomercial în mileniile II-I î. dar cel mai important a rămas cel din Europa Centrală puternic afectat de Holocaustul nazist (circa 6 mil. creştinii ortodocşi din Liban.

). fiind larg reprezentaţi şi în Tunisia.. karaiţii din Crimeea fiind adesea consideraţi ca urmaşi ai hazarilor. ca şi cel al României – de la 0. (1. într-o formă modificată (creştini monofiziţi. asimilat complet dar cu o bogată istorie care fascinează încă prin monumentele lăsate moştenire umanităţii.5 mil. muntoase sau deşertice (Atlas. folosirea limbii române în mass-media israeliană după 1950. parţial arabofone. Un reviriment al conştiinţei etnice berbere se resimte mai ales în Algeria (Kabylia) unde populaţia berberă este mai avansată cultural decât cea arabofonă. Mauritania şi Sahara Occidentală. Limba lor este folosită în biserica coptă. Numărul total al evreilor este de circa 15-18 mil.6 mil. cel mai tipic popor nomad din această regiune deşertică.S. iudaismul se răspândise mai ales în perioada hanatului hazar (sec. Se adaugă grupul minoritar al karaiţilor. Prezenţa evreilor este aproape universală. Grupează peste 46 mil. la 9 mii. sudul şi estul Etiopiei.S. rolul lor în economia şi politica mondială fiind adesea subiectul unor controverse. fiind catolici (circa 0. formată în Spania şi răspândită în zona mediteraneană.). cei mai mulţi fiind bilingvi (circa 17-26 mil. destul de diferenţiaţi antropologic dar apropiaţi lingvistic.evrei înainte de război şi doar câteva mii astăzi.VIII e. circa 9 mil. Religia mozaică (israelită) este specifică poporului evreu singurele comunităţi alogene convertite mai subzistă în Caucaz. Din 1945. se deosebeşte prin particularităţile antropologice generate de un amestec foarte vechi între negroizi şi europoizi. Numărul lor este greu de precizat.). Expansiunea arabă i-a împins spre regiunile izolate. majoritar anglofonă. Principala arie de concentrare din această perioadă (Europa central-estică) are astăzi o importanţă cu totul secundară162. La nord de Caucaz. locuitori concentraţi în cornul Africii (Somalia. Unele surse îi consideră ca fiind majoritari în Maroc şi Algeria. Evreii din ţările arabe foloseau araba. Mali. îmbogăţită cu elemente din vocabularul contemporan. dar majoritatea sunt bilingvi vorbind şi araba. vechii egipteni fiind creatorii uneia din cele mai strălucite civilizaţii. Sahara) ori i-au asimilat complet. Importante sunt încă acelea din spaţiul fostei U. bazată pe vechea ebraică. constituindu-se două limbi mixte : sefarda (iudeo-spaniola).Această peregrinare a dus la dispariţia din uzul cotidian a limbii ebraice. în general această populaţie era bilingvă folosind şi limba ţării adoptive. urmată de aceea din Israel (5. Marea Britanie (peste 400 mii) la care se adaug cele din America de Sud (Argentina mai ales). din Crimeea care foloseau un dialect turcic. Comunităţi dinamice sunt cele din Franţa (peste 600 mii. b)Grupul libico-berber. proces continuat în timpul cuceririi arabe – libienii.5mil. numizii etc. 109 . O populaţie semită aparte sunt maltezii. cu trăsături rasiale mixte. a căror limbă este considerată un dialect arab dar cu o puternică influenţă italiană. fapt ce explică de ex. datorită emigraţiei spre Israel).). În perioada preislamică iudaismul era destul de prezent în vestul Peninsulei Arabice în rândul populaţiei locale. Se adaugă tuaregii din Sahara centrală.R. Libia. asimilate parţial în perioada feniciană sau romană. masiv „repatriaţi” având această origine. populaţie iraniană.4 mil în 1989 dar sub 0. Djibouti) dar sunt întîlniţi şi în 162 Cazul Poloniei cu circa 3 mil. Niger. Numărul total al berberilor poate fi apreciat la circa 17-18 mil. cele mai puternice comunităţi fiind cele de la Livorno şi Salonic. distribuţia spaţială actuală fiind sensibil diferită de cea antebelică. imazighen şi rifanii din Maroc. Se pot deosebi două mari grupuri : a)Grupul egiptean. chleuch. o parte a taţilor. dar şi cele din Maroc. evreii reveniţi în Palestina au început să folosească o nouă limbă – ivrit. în anul 2000. Cea mai numeroasă comunitate ebraică este în prezent cea nord-americană. 2)Subfamilia hamită Constituia în Antichitate baza populaţiei din Africa de Nord. 3)Subfamilia cuşitică Apropiată din punct de vedere lingvistic de cele anterioare. Mai cunoscuţi sunt cei din zona muntoasă a Atlasului : kabylii şi chaouia din Algeria.n. locuind mai ales în Egiptul de Sus). având relaţii foarte complexe cu fosta metropolă colonială – Franţa.6 mil. cuprindea în Antichitate mai multe popoare. idiş (iudeo-germană) vorbită în centrul şi estul Europei şi în diaspora americană. Astăzi sunt cunoscuţi sub numele generic de berberi. Antisemitismul este una din cele mai răspândite forme de xenofobie. o bună parte dintre evreii yemeniţi.

pe la nordul Mării Negre. mai exact în Anatolia. kartvelice şi elamo-dravidiene. 163 Asupra acestui subiect. cu toate că este una din cele mai recent constituite.). fiind în general subordonate populaţiilor locale de origine nilo-sahariană sau bantuidă. prezenţi în Tanzania şi Kenya unde practică păstoritul nomad. Majoritatea sunt musulmani. limba lor fiind supusă unei presiuni puternice din partea limbii oficiale (amhara). cărora le-ar corespunde şi un vocabular agrar comun.somalezi sunt în cea mai mare parte crescători de animale.9 md. Conform acestei opinii dispersia populaţiilor indo-europene este rezultatul unor invazii de cucerire a teritoriilor deja ocupate de populaţii exclusiv agricole. Cel mai numeros popor cuşit este oromo (galla) din sudul Etiopiei (22. a britanicului C.1mil. Cele circa 100 triburi aparţinând acestui grup etno-lingvistic numără circa 5. Somalii sunt al doilea popor cuşitic important. cuprinzând circa 2. relativ recent stabilite în teritoriile actuale.4. conform căreia indo-europenii sau format ca grup distinct în Orientul Apropiat. din Djibouti şi estul Etiopiei.2 mil. Această teorie este susţinută în primul rând de Maria Gjimbutas.Kenya sau în Tanzania. apărută la editura Meridiane ????????????????? 110 . influenţate de amharii creştini. prezent şi în nordul Kenyei. ambele plauzibile dar insuficient de sigure din punct de vedere arheologic. divizaţi într-o sumedenie de clanuri şi triburi rivale care au favorizate dezagregarea statului în urma războaielor civile recente. cuprinde o serie de populaţii de rasă negroidă.21. dominanţi în Somalia şi Djibouti dar sunt prezenţi şi în sud-estul Etiopiei (Ogaden). grecilor şi albanezilor care ar subzista din primul val. cu excepţia armenilor. vezi lucrarea ????????.2 mil. existând două opinii.) înrudiţi cu sidamo dar în curs de asimilare de către amhari: danakilii (afarii).Familia indo-europeană Este cea mai bine reprezentată pe Glob.cu excepţia triburilor situate mai spre nord. din nordul Eritreei şi nord-estul Sudanului (2. crescători transhumanţi de animale şi cultivatori. walamo şi hadiya. sau chiar mai mulţi după unele surse).2mil.locuitori. în partea centrală a acestui stat. nici unul dintre ele nu se distinge însă prin importanţă. IV. cei mai meridionali. în contact cu populaţiile asianice. În afara acestora se mai remarcă prin numărul important : sidamo (5 mil. sprijinindu-se pe un material arheologic destul de consistent163. islamizaţi şi recent în curs de sedentarizare (circa 1 mil. subiectul unui conflict între cele două state ca şi în estul Kenyei.2. în lungul riftului (circa 4.Centrafricană. Aceasta se explică prin expansiunea teritorială extremă pe care au cunoscut-o. bedja. Acesta le atribuie vechea civilizaţie agrară din Anatolia Centrală (Çatal Hüyük) şi susţine că dispersia indo-europenilor este rezultatul unei difuziuni lente a practicilor agricole spre regiunile în care aceştia trăiesc astăzi.). 4)Subfamilia ciadiană Alăturată adesea familiei nilo-sahariene. sud-vestul Ciadului). 23). Cei circa 10. Din punct de vedere politic au însă un rol secundar. în amestec cu populaţii nilo-sahariene sau spre nord pînă în Egipt. în regiunea extrem de aridă a riftului african. localizate de multă vreme în regiunea lacului Ciad (nordul Camerunului şi al Nigeriei. deci cam 45% din total (tab. Agricultori sau păstori divizaţi în numeroase triburi. cu un slab aport europoid. constituie cel mai important grup etnic din Etiopia. supuşi unei politici de arabizare după ce au fost islamizaţi.) în sudul extrem al Etiopiei.Renfrew. motiv care generează unele mişcări de secesiune.6 mil. Originea indo-europenilor primitivi este extrem de controversată.22. iraqw. semitice. cîştigă teren în ultima vreme o altă teorie. susţine formarea indo-europenilor în Anatolia de unde printr-un prim val migratoriu au populat întreaga Europă. diseminaţi pînă în R.23. care a condus la formarea actualelor popoare indo-europene. un cunoscut arheolog american de origine lituaniană. Pe de altă parte. O variantă a celor două. păstori nomazi. peste aceste populaţii venind un al doilea val. localizaţi în regiunea muntoasă înaltă care separă Valea Nilului de Marea Roşie. Cea mai răspândită plasează aria lor de formare în stepele ponto-caspice unde această populaţie a domesticit calul dobândind astfel un mijloc de deplasare rapidă care le-a permis colonizarea unor vaste suprafeţe.

). citrice etc. asimilând grupuri rasiale şi populaţii diverse (australoizi în sudul Asiei. aşa cum o dovedesc vechile texte sanscrite şi avestice. derivată din expansiunea unor populaţii din Asia Centrală (arieni) spre valea Indusului. bumbac. inegale. în bazinul Gangelui şi spre sud. paralel văii Kabul. După toate probabilităţile este grupul desprins cel mai timpuriu. Acest context a permis dislocarea unităţii culturale a subcontinentului indian şi în cele din urmă divizarea politică după 1947. cea mai mare parte a acestor populaţii au suferit o înrîurire puternică a civilizaţiei islamice.n. spre Lumea Nouă. Civilizaţia indiană contează printre marile civilizaţii ale lumii. astfel că astăzi vasta familie pe care o formează cunoaşte cea mai amplă desfăşurare în spaţiu. fiind formată prin deplasarea spre sudul Asiei (indiferent de opiniile asupra poziţiei regiunii de origine) şi prin asimilarea unor populaţii aparţinând în primul rând familiei elamo-dravidiene. Acest proces continuă şi în prezent când multe dintre populaţiile originare (adivasis în limba hindi) sunt dispersate în masa populaţiei de origine preponderent indo-europeană. în perioada colonială. s-au răspândit şi în alte regiuni ale Globului : Guyana. În mod obişnuit sunt acceptate 11 ramuri distincte. în varianta persană mai ales. aici avându-şi obîrşia o serie de revoluţii spirituale care au modificat profund spaţiul cultural al Asiei de SudEst şi Est (budismul în primul rând dar şi hinduismul). spre sud şi spre vest. cu toată dispersia fiind una dintre cele mai omogene familii. Pe parcursul ultimului mileniu. în platoul Dekkan. Mult mai tîrziu (după 1500). indiană. 165. expansiunea la nivel global. unde sunt majoritari. când au intrat în sfera de influenţă colonială britanică. cu excepţia Bhutanului. iar din sec. împingând spre sud sau în ariile forestiere ori asimilând populaţiile autohtone. 1)Ramura indo-iraniană Este cea mai numeroasă şi mai dinamică.e. al XIX-lea. În orice caz. Malaysia.La nord sau la sud de Marea Neagră. emigraţia a fost foarte timpurie impunând astfel modele culturale tipice (cazul hinduismului care subzisă în insula Bali). cristalizând civilizaţii originale inspirate de cele anterioare şi al căror rol în istoria umanităţii a fost capital : hitită. fiind pomenite şi în Biblie (invazia „popoarelor mării”). Mauritius şi Reunion în Oceanul Indian. Ajunşi în această regiune au asimilat vechea civilizaţie a văii Indusului. 165 Mai ales pasul Khyber. Diferenţierile milenare nu au înlăturat similarităţile lingvistice. în America. probabil sub impulsul unor populaţii mongoloide sau ca urmare a presiunii demografice. rămas unitar multă vreme. populaţii de factură semitică sau caucaziană în vest). tradiţiile culturale ale celor mai vechi dintre ele indicând un nucleu iniţial. deşi multă vreme s-a făcut o distincţie între grupul oriental şi cel occidental. cert este că înrudirea actualelor popoare indoeuropene nu poate fi întîmplătoare. Spre această din urmă regiune. În prezent popoarele din ramura indiană constituie majoritatea populaţiei din toate statele subcontinentului indian. prin pasurile Munţilor Hindukuş. medopersană. greacă . De aici au avansat treptat spre est. Tot aici îşi au originea o serie de plante de cultură foarte importante (orez. avansul cîştigat în domeniul civilizaţiei. Spaţiul ocupat de ele era încă de pe atunci imens – de la Atlantic pînă la Golful Bengal. Surinam. romană etc. constituind extremitatea sudică a marii familii indo-europene. greu de localizat. precum şi a celei britanice. asemănările şi deosibirile dintre acestea două fiind extrem de complicate164.) sau unele invenţii epocale (inclusiv aşa numitele cifre arabe). 111 . Trinidad-Tobago. australoid-europoide. unele de tip australoid (veddoid) altele de tip mongoloid (tibeto-birman). coastele estice şi sud-estice ale Africii. sud-estul Asiei şi Oceania – Singapore. creată de populaţii de origine dravidiană. S-a despărţit treptat în două grupuri deosebit de unitare : a)Grupul indian. traseu utilizat şi de alţi invadatori în diverse perioade ale istoriei : Alexandru Macedon. anul obţinerii Independenţei. chiar dacă din punct de vedere rasial este extrem de eterogenă. Fiji etc. respectiv sanscrită. relativ dificil de corelat. migraţia lor din această regiune a început la sfîrşitul Neoliticului. mai important numeric astăzi (1170 mil. Aceste migraţii au continuat pe tot parcursul Antichităţii. 164 Se miza mult pe unele particularităţi fonetice precum opoziţia centum/satem după modul de pronunţare a cuvântului sută în latină. afluentă a Indusului. Astfel limbile indo-iraniene şi cele balto-slave ar fi format un grup distict de grupurile greco-italo-celtic şi germanic. cu trăsături rasiale mixte. în mileniul al II-lea î. a permis unora dintre popoarele indo-europene mai noi. Babur etc. Mahmud Ghaznavidul.

. oraşul Bombay (Mumbai). rămasă de atunci centrul cultural al acestei ţări. a căror limbă nu este decât o variantă a limbii hindi (hindustani).5 mil. biharii şi kosalii din estul Cîmpiei Gangelui. Assam şi din Bangladesh. Pornind de la unele criterii lingvistice se pot deosebi nouă mari ansambluri etno-lingvistice. asimilând populaţia veddoidă locală.).Aparent. antropologic fiind rezultatul amestecului dintre europeni şi populaţia locală (din secolul al XVI-lea pînă după 1960).n. cuprinzând foarte multe popoare. Majoritatea grupurilor etnice care o compun sunt bine personalizate lingvistic. Delhi). Un liant indiscutabil îl constituie sistemul castelor. revoluţie spirituală de o importanţă primordială în cultura universală. aici aflându-se capitala coloniei britanice India – Calcutta. în statul Orissa îndeosebi) şi assameza (24. compus dintr-un număr greu de precizat de comunităţi endogame ordonate ierarhic conform unei scări de valori. împreună). Din cauza fărâmiţării dialectale excesive.). fiind şi cel mai divergent din punct de vedere lingvistic iar antropologic având trăsături dominant australoide. această ramură este foarte complexă.e. care domină vestul Cîmpiei Gangelui şi nordul Podişului Dekkan (statele Uttar Pradesh. Este rezultatul migraţiei unor grupuri de populaţie din nordul Indiei.I î. mai ales cele cristalizate mai timpuriu. greu de diferenţiat : -subgrupul indic insular.5mil. 81. localizat în sudul extrem – insula Sri Lanka şi arhipelagul Maldive. resturile acesteia rezistând încă în centrul insulei. cel mai numeros. Cei mai cunoscuţi sunt bengalezii (213. izolat de restul grupului.. majoritar musulmană) şi în West Bengal..8 mil. cu cea mai valoroasă literatură modernă din India. este de circa 295 mil. aceste popoare folosesc tot mai mult în comunicare limba hindi.) sunt singurul popor neoindian majoritar budist iar maldivienii. West Bengal. formată în perioada 166 Numele propus este generic. Pe teritoriul lor se află principalul centru economic al Indiei. unele populaţii din zona hymalaiană etc.. Kosala) care au unificat cea mai mare parte a subcontinentului indian. dispersat şi în alte regiuni ale Indiei şi în Pakistan – urdu. bazată pe acelaşi dialect al limbii punjabi din regiunea oraşului Delhi (khari boli). Limba bengali are statut oficial în Bangladesh (85% din populaţie. mijlocită de unitatea culturală. pe parcursul mil. fiind prezenţi şi în diaspora166. reminiscenţă a îndelungatei stăpîniri coloniale portugheze. -subgrupul indic central. dar raportat la dimensiunile subcontinentului indian şi la masa demografică a acestuia situaţia este similară celei din Europa. relativ unitar şi cu un rol major în statul indian contemporan. majoritar musulman. Bhutan şi Nepal). Toate posedă însă o conştiinţă naţională unică. cuprinde populaţia din statele indiene Bihar. expresie atât a religiei hinduse dar şi a organizării sociale sau a unei viziuni asupra lumii (Tamisier. care fac tranziţia spre subgrupul indic central : biharii (84 mil. cu excepţia celor aflate sub influenţa Islamului sau a budismului. reprezentând o strălucită cultură. Cel mai important popor este cel hindustan. are statut oficial în India fiind acceptată ca limbă de comunicare de mai multe popoare înrudite îndeaproape : rajasthanii din regiunea aridă a semideşertului Thar (46 mil.4 mil. panindiană. în regiunea piemontului Terai) şi kosalii (48. Rolul lor în cultura şi în istoria Indiei a fost mai degrabă secundar. -subgrupul indic de est. în Assam. a căror limbă are un trecut prestigios. în realitate existând o mare varietate de denumiri locale suprapuse unei înlănţuiri de dialecte care fac foarte dificilă delimitarea etno-lingvistică în toată partea nordică a Indiei. Tot aici s-a născut budismul. -subgrupul indic de sud. prezenţi şi în sudul Nepalului. dar limba lor – hindi. având un spaţiu cultural bine definit. în sens restrîns. care vorbesc un dialect singhalez (divehi) sunt majoritar musulmani. Goanezii (konkanii) se disting prin apartenenţa culturală la catolicism. Madhya Pradesh. unul din marile popoare ale lumii). 1998). lărgindu-i acesteia aria de influenţă. Ambele au creat în Antichitate nucleele unor puternice state (Magadha. Orissa. Singhalezii din Sri Lanka (16. Numărul lor. În statul Bihar şi în estul statului Uttar Pradesh trăiesc alte două popoare înrudite. mai deosebit prin aportul rasial mongoloid. destul de evident.2 mil. Toate aceste populaţii sunt dominant hinduiste şi sunt înrudite lingvistic cu un grup important. fiind îndeaproape înrudită cu oriya (36 mil. Haryana. 112 . cuprinde majoritatea populaţiei din statele indiene Maharashtra şi Goa (marathii şi konkanii.

New Delhi).4 mil. se disting prin viaţa sobră şi spiritul comercial. R. cuprinde populaţia de pe valea Indusului. depăşind cu mult 500 mil. din regiunea muntoasă înaltă a Himalayei occidentale şi a Karakorumului. în defavoarea populaţiilor de origine tibeto-birmană (18 mil. formând o activă diasporă în multe regiuni ale lumii şi având un rol important în sectoare cheie ale administraţiei indiene (armată. după toate probabilităţile populaţii de origine dravidiană arianizate la o dată neprecizată. astăzi divizată între Pakistan şi India. Un alt popor important din acest subgrup este gujarati din vestul Indiei (peninsula Kathiavar şi regiunile vecine). bazat pe irigaţii. Sample Registration System Bulletin. alt popor din acest subgrup.Puram.). varianta persană. vol.7 mil.) şi khandesii (1. al XVIII-lea. Aceasta îi asigură o rezistenţă mai mare în faţa tendinţei de marginalizare datorată utilizării oficiale excesive a limbii urdu.. cf.35. de multe ori clasificat ca un grup aparte în cadrul ramurii indo-iraniene. -subgrupul indic de nord-vest. pe teritoriul Sindului aflându-se principalul centru economic al Pakistanului – portul Karachi. pahari) care au reuşit să se impună în statul Nepal începând cu sec. sporindu-le rolul cultural. Cuprinde o serie de populaţii mai restrînse numeric. motiv pentru care este în regres în favoarea acestora. respectiv 23. ca şi unele populaţii din Rajasthanul vecin (marwarii). sistem utilizat încă din Antichitate ca şi din influenţa arabo-persană mai profundă. izolate pe văile superioare ale afluenţilor Gangelui sau Indusului..). Tipul lor antropologic este cel mai apropiat de cel europoid meridional. încât numărul celor care utilizează ansamblul lingvistic hindi-urdu este mult mai mare. Este motivul pentru care limba sindhi este singura limb[ autohtonă din Pakistan căreia i s-a acceptat rolul de limbă co-oficială la nivel regional. nucleul iniţial de expansiune al triburilor ariene. garhwali şi kumauni ce totalizează 11. De remarcat la acest grup este aportul rasial mongoloid. 2001. Cele două popoare – lahnda (punjabi de vest) şi sindhi se află de fapt într-o continuitate lingvistică. Distincţia principală provine din caracterul agricol al regiunii. între o majoritate musulmană (în Pakistan) şi o minoritate sikh sau hinduistă (statele indiene Punjab şi Haryana).2 mil. -subgrupul indic de nord (himalayan). unul din reformatorii Indiei moderne provenea din acest popor.XVI-XVIII) prin influenţa persano-arabă167 Numărul acestora este de circa 70 mil.K. ceea ce îi asigură locul secund în lume după chineză168. majoritatea locuind în India. Cei 7. Această limbă se distinge şi prin utilizarea alfabetului arab. poliţie). -subgrupul dardic. dar prezentând asemănări mai mari cu grupul indic. fiind iniţial limba soldaţilor din taberele armatei Marilor Moguli.) din vestul statului Madhya Pradesh. 169 Aceste particularităţi au stat la baza secesiunii regiunii şi constituirii în anul 2000 a unui nou stat indian. Punjabii. timpuriu islamizată.mogulă (sec. Numărul lor depăşeşte 25. saraiki. cuprinde câteva populaţii mai conservatoare. numele lor derivând după toate probabilităţile de la numele unui trib al hunilor heftaliţi care au invadat nord-vestul Indiei la începutul erei noastre – gujarii. înrudite cu cele din Cîmpia Gangelui. Popor cu un spirit comercial puternic. nr. Între gujarati.5 mil. Punjabul constituie cea mai avansată regiune economică a subcontinentului. cunoaşte una din cele mai importante diaspore interne şi externe dintre popoarele neoindiene. la baza acestora a stat de fapt un dialect al său. Uttaranchal Pradesh.Uttaranchal). dar limba urdu are statut oficial în Pakistan (în India este în declin). Limba punjabi este foarte apropiată de hindi-urdu.) le asigură unul din primele locuri printre popoarele neoindiene dar sunt foarte divizaţi cultural. locuitori se disting prin caracteristicile 167 Urdu de la hoardă. fiind integrat când unuia când altuia. se inserează două grupuri etnice arhaice mai puţin importante. regiune cunoscută îndeobşte sub numele de Kaşmir.2. Sikhii. Mahatma Gandhi. faţă de media de 17‰ în 2000. Gujaratii ca şi rajasthanii s-au distins în istoria Indiei prin spiritul războinic al unora dintre castele lor (rajpuţii). intrate în sfera culturală a limbii hindi (statele Himachal Pradesh şi nordul statului Uttar Pradesh . 168 Populaţiile care utilizează limba hindi sunt favorizate şi de cel mai ridicat ritm de creştere a populaţiei din India (22-24‰. aflat în afara sferei de influenţă a limbii hindi (54. cu caracter tribal : bhilii (circa 7.5mil. un grup intermediar. 113 . populează fertila cîmpie Punjab de la poalele Himalayei. cel puţin în partea indiană..9 mil. Mai importanţi sunt nepalezii (chetri. Numărul lor (104 mil. vizibil mai ales pe văile cele mai înalte169.9 mil. amestecul cu populaţiile de tip australoid fiind mult mai redus. înrudită cu cea din Punjab. rajasthani şi marathi. La vest de aceştia se disting alte trei etnii – pahari de vest. şi un conflict latent îi opune puterii de la Islamabad dominată de punjabi.

Nehru). Kaşmirul are un rol simbolic atât pentru India cât şi pentru Pakistan (este patria părintelui Indiei moderne. În Antichitate populau şi stepele pontocaspice unde au fost treptat asimilaţi sau împinşi spre regiunile muntoase ale Caucazului şi Pamirului. conform cifrelor oficiale (Bulgaria cu 475 mii sau 6%) ori oficioase (Slovacia. b)Grupul iranian. fiind în diverse stadii de asimilare şi aculturaţie. devenind astfel o problemă de interes major la nivel continental. -subgrupul nuristani. insesizabilă. Spaţiul ocupat de acest grup nu este continuu fiind întrepătruns cu cel al populaţiilor turcice cu care s-au influenţat reciproc. estimări de 3 sau 4 mil. se apropie prin modul de viaţă şi caracteristicile antropologice de dardici dar lingvistic prezintă o situaţie mai complexă. slab diferenţiate: -subgrupul iranian oriental. fiind creatorii unor mari şi strălucite imperii. sud-estul Turciei sau izolat în Caucaz. Robert Laffont..antropologice aproape pur europoide. mai importante fiind grupurile de pe văile Başgal (kati) şi Waigal. Se deosebesc trei subgrupuri inegale. Tadjikistan şi sunt larg prezenţi în vestul Pakistanului. grupurile ţigăneşti sunt supuse unei asimilări progresive. deşi atât trăsăturile antropologice cât şi cele lingvistice indică subcontinentul indian ca patrie originară a acestei populaţii cu tradiţie nomadă.1994. încât cu greu pot fi stabilite trăsături comune. Prezentând o mare varietate de dialecte şi ocupaţii. Tradiţiile şi obiceiurile proprii par mai bine păstrate în statele balcanice. în Uzbekistan. În cazul citat.) dar ocupând un spaţiu mai vast.). oficial 138 mii). Numărul lor constituie obiectul unor dispute. kohistani.171. Paris. fapt rar în subcontinentul indian iar limbile lor posedă trăsături arhaice. Majoritatea. 172 H. işkaşimi etc. descurajată de către acestea. mai ales în România este restrictiv. Rolul popoarelor iraniene în istoria umanităţii a fost la fel de important în special în modul de organizare statală. Numărul lor nu depăşeşte 300 de mii. dominat de o castă aristocratică hindusă. în Afganistan şi au fost islamizaţi în ultimul secol. din Asia Anterioară în Europa şi de aici peste ocean. Pretinsul caracter pejorativ al acestei denumiri derivă de fapt din automarginalizarea acestor comunităţi şi reticenţei faţă de exigenţele unor societăţi cu solide tradiţii sedentare. Toate aceste popoare nu depăşesc câteva sute de mii de locuitori fiecare. distingându-se asemenea altor munteni prin traiul sobru : shina din defileul Gilgit al văii Indusului. ţigani în România sunt de-a dreptul irealiste pentru simplul motiv că ar semnifica o proporţie de 13-18% din totalul populaţiei. prin prisma modului lor de viaţă şi a autodeterminării pot fi acceptate între 3 şi 6 mil. Tradiţional. conflictele din ultima jumătate de secol provocând un exod masiv al populaţiei hinduse spre alte regiuni ale Indiei.6 mil. În prezent se manifestă o tendinţă de migraţie spre ţările Europei Occidentale. adoptând limba şi religia ţării în care trăiesc. Astfel. Orientul Apropiat. multe surse vorbind de 10 sau chiar 20 mil. 114 . khowar. spre graniţa afgană. Afganistan. celelalte popoare. dialectele vorbite aici având o puternică influenţă românească172. mai recent islamizate au un rol secundar. dispersată pe un vast spaţiu. sangleci. Kaşmirul era un principat cu o populaţie majoritar musulmană. L’aventure des langues en Occident. motiv al disputei continui dintre cele două state.5%. chiar şi în ariile de concentrare mai puternică a acestora. kalaş170 de pe văile afluente ale rîului Kabul. ormuri. 171 Termenul rom impus de mass-media. mai restrîns numeric (130 mil. de asemenea clasificat separat de mulţi specialişti. aportul australoid fiind marginal iar cel mongoloid local. paşaii din estul Afganistanului. se recunosc drept…ţigani. cel mai greu de clasificat. se distinge în primul rând prin apartenenţa la lumea islamică dar şi prin trăsăturile antropologice. Exagerarea numărului este de obicei « opera » unor neprofesionişti în ale statisticii care ignoră realităţile. oficial declaraţi fiind 180 000. cu circa 250 mii sau 5%. dar privind obiectiv lucrurile. din Slovacia şi Ungaria pînă în Bulgaria. -subgrupul ţigănesc. doar o mică parte din populaţiile ţigăneşti autodenumindu-se ca atare. îndeosebi sub forma unor mici etnii reziduale. majoritatea populaţiei reclamând independenţa sau unirea cu Pakistanul.. Iugoslavia cu circa 600 mii sau 5. la est de Kabul. Nucleul principal de concentrare se suprapune în prezent bazinului Dunării. ponderea ţiganilor este chiar mai mare. dar dintre numeroasele popoare care-l formau în Antichitate mai rezistă doar câteva. Populează câteva văi de pe versantul sudic al Hindukuşului.).Walter. cel puţin în România. cuprinde astăzi circa 38 mil. J. În alte state din zonă. estimările de circa 1 million (4% din total) par cele mai realiste. mai ales prin sedentarizare. În afara kaşmirienilor propriu-zişi (6. 170 Unul din ultimele grupuri etnice din regiune care au scăpat procesului de islamizare şi care sunt refugiaţi relativ recent din estul Afganistanului fiind înrudiţi cu paşaii. Formează baza populaţiei din Iran. retrase în regiunea înaltă a Munţilor Hindukuş sau în Pamir (paraci.loc.

bahtiarii (circa 3 mil. Dintre popoarele dispărute din acest grup merită a fi menţionate : sciţii şi sarmaţii. 176 Provincia Seistan din bazinul endoreic al râului Helmand provine din Sakhastana. Organizarea lor tribală. Autodenumirea lor este iron. au dispărut practic fără urmă topiţi în masa populaţiei persane176. Piandj) : yaghnobi. cel puţin în Iran. Este cazul unor popoare din Zagrosul Central – lurii. sub comanda S. uzbeci)174. deosebite prin apartenenţa la secta şiită a ismaeliţilor. element definitoriu al persanilor contemporani (hazarii din provincia Hezarajat.). sogdienii şi bactrienii antici. au fost decimaţi ulterior sau asimilaţi de populaţiile turcice. deosebite prin modul de viaţă transhumant. cu vechi tradiţii citadine.5 mil. ataşată culturii persane prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului. concurând multă vreme cu araba în lumea islamică. asemenea modului lor de viaţă bazat pe nomadismul pastoral şi transhumanţă.) din sud-vestul Afganistanului şi vestul Pakistanului (regiunea oraşului Peshawar) a căror limbă. rolul dominant pe care-l aveau fiind serios zdruncinat. rude cu sciţii. 175 Presupoziţia originii numelui oraşului Iaşi de la această populaţie nu este întru-totul convingătoare chiar dacă originea iraniană este certă în cazul unor hidronime din bazinul Prutului mijlociu precum Cubolta. Se disting în primul rând persanii. cuprinde o serie de popoare desprinse din trunchiul comun medo-persan antic.8 mil. Autorul demonstrează în primul rând existenţa a două lumi islamice distincte : cea arabă şi cea persano-turcă fiecare cu propria „arie de influenţă”. Răut în nordul Basarabiei. mai important. popor însemnat în Antichitatea tîrzie. 174 Proces accentuat în contextul războiului împotriva terorismului.). -subgrupul iranian occidental. opus sedentarismului tipic majorităţii populaţiei persane. În acest din urmă stat este vorba de o populaţie mongoloidă.de Planhol. 1993. profund influenţaţi cultural de cultura elenistică şi de cea budistă au avut o soartă similară. exemplară este lucrarea lui X. şugni. Fayard. lăsând însă o serie de mici grupuri care prezintă interes etnologic pe văile înalte din Pamir. pe cursul superior al lui Heri Rud). la est de Delhi. un lexic important pătrunzând şi în limbile europene. de la sud de lacul Aral. numiţi generic pamirieni (circa 200 mii). multă vreme stăpînii stepelor nord-pontice. asemenea altor popoare din acest grup. circa 0.Fac excepţie pathanii sau afganii (peste 38 mil. 115 . culturale şi istorice ale populaţiilor din Afganistan şi alte state majoritar musulmane. 173 Asupra particularităţilor geografice. pe ambii versanţi ai acestuia (Vahş. « ţara sacilor ». contopindu-se cu populaţia locală (în Bengalul Oriental. pe care-l controlează de câteva secole. yazghulami. wakhi. astfel exercitând o influenţă masivă asupra limbilor din India sau a celor turcice. înrudită cu parţii şi care stau după toate aparenţele la baza formării conglomeratului etnic pashtun. Les nations du Prophète.IX-XI spre Ungaria (alanii sau iasii175). majoritar creştini ortodocşi şi care cuprindeau în Evul Mediu o ramură care a emigrat în sec. corasmienii. actualul Bangladesh şi în provincia Rohilkhand. care au dăinuit în Asia Centrală pînă la marea invazie a lui Gingis Han. regiuni întinse fiind controlate de alte grupuri etnice (tadjici. Pe parcursul perioadei medievale.U. a fost profund bulversat de ocupaţia sovietică (1979-1989). încă frecvente173. o ramură a sciţilor. 177 Persana de curte. vorbind astăzi limbi puţin diferenţiate. în diferite epoci. prototipul nomadului în Antichitate. Popor majoritar în Afganistan. Astăzi are statut oficial în cele două state (exclusiv în Iran şi alături de paşto în Afganistan unde este numită dari177) încât numărul vorbitorilor este mult mai mare. Persana este limba unei vechi culturi. inclusiv ca limbă secundă). Yaghnob. unde dominau statul Horezm. care au lăsat un relict etnic pe versanţii Caucazului Mare (osetinii.). unde un proces de asimilare este resimţit atât de către populaţiile iraniene înrudite dar şi de cele turcice (circa 76. originari din estul Platoului Iranian. paşto (puştu) este mai arhaică.67 mil. roşani. prin diverse filiere. bartangi. spiritul islamic fervent sau spiritul de clan sunt alte trăsături caracteristice ale unei populaţii situată la confluenţa civilizaţiilor indiană şi persană. parţii.. baza populaţiei din Iran şi din unele regiuni ale Afganistanului (circa 38. trimiţând la rădăcina comună indo-iraniană arya. grupuri importante de pathani sau stabili în bazinul Gangelui. mai ales în sud-estul continentului. care controlau regiunile piemontane ale Pamirului şi Tian Şanului. utilizată în perioada medievală.A.

).7 mil. citadină prin excelenţă. În Turcia practic minoritatea kurdă nu este recunoscută. cu un aport lexical turcic consistent. împreună).) sau la cunoscutelor „O mie şi una de nopţi” considerate adesea drept arabe deşi sunt de origine persană. motiv pentru care cunosc o dispersie maximă. populaţiile iraniene au trăsături culturale profund originale pe care le afirmă în orice ocazie.n. deşi formează după cele mai plauzibile surse între 15-20% din populaţie. Badakhshan etc.) sunt înrudiţi îndeaproape cu persanii dar prezintă trăsături mai arhaice. majoritatea trăind în vestul extrem al Pakistanului. după ce în prealabil au suportat refugiul dramatic în Turcia pe durata războiului americano-irakian din 1991. nu numai dreptul la autodeterminare dar chiar dreptul la existenţă ca grup etnic distinct. Alte popoare din aceeaşi zonă erau palaiţii. J. Ellipses. după toate probabilităţile. alăturează o serie de populaţii înrudite cu persanii dar cu un mod de viaţă distinct. În Iran.)178.mil. Aceştia trăiesc atât în Iran cât şi în Azerbaidjan sau Daghestan: taţii şi talîşii. De l’U. 1999. 179 Regiunile oraşelor Buhara şi Samarkand mai ales.). dispărute de multă vreme. continuatori ai unor vechi populaţii antice. modul lor de viaţă fiind pînă de curând seminomad. în sudul Uzbekistanului179 în vestul extrem al Chinei. unitar. asemenea arabilor.Radvanyi. precursori ai lydienilor. ocupând în Antichitate cea mai mare parte a Anatoliei unde au creat o civilizaţie originală influenţată de cele din Orientul Apropiat (sfîrşitul mil. dovadă a solidităţii civilizaţiei medo-persane. se remarcă prin spiritul războinic şi prin aptitudinile mercantile. unele surse indicând peste 25 mil. care dispun de autonomie şi sunt sprijiniţi de forţele O. Un caz tipic este cel al unor mari cărturari musulmani (Avicenna de ex. în numele unor principii. -subgrupul iranian de nord-vest (caspic). Divizaţi între Turcia (2/5). apartenenţa la iudaism. în regiunile nord-estice ale Afganistanului (Herat. Irak (1/5).n.6 mil. probabil chiar mai mulţi.) când a început un proces de elenizare. Aflaţi în centrul atenţiei în ultimele decenii fiind unul din rarele popoare atât de numeroase (22. cf.).S. fiind larg răspândiţi în afara ariei de origine (Istanbul. probabil iranizate. denumit Kurdistan li se refuză.S. favorizată de absenţa unei unităţi lingvistice. primii distingându-se parţial printr-o particularitate culturală rară.6 mil. fiind primii indo-europeni ajunşi la un stadiu avansat de civilizaţie. III. a la C. 116 .IV î. luviţii. Suprapuse unor elemente asianice pe care le-au asimilat. 2)Ramura anatoliană Constituie cel mai vechi grup de popoare indo-europene.N.e. Un statut aparte îl au kurzii din Irak.e. carienilor şi ai altor popoare care au rezistat pînă la cucerirea macedoneană (sec. suprapuşi unor populaţii asianice.e.I î. Originari din regiunea Mării Caspice. motiv suficient pentru autorităţile uzbece au închis în 1996 toate şcolile tadjice. Izmir. adesea umbrită sau confundată cu cea arabo-musulmană în care se încadrează în sens mai larg în epoca modernă.4 mil. Ankara etc. aceste oraşe fiind revendicate de tadjici drept capitale istorice.). asimilarea lingvistică avansează în pofida diferenţelor religioase (kurzii sunt musulmani suniţi) dar şi în contextul unei dispersii. Dincolo de asemănările cu lumea arabă. deşi au fost situaţi în calea marilor migraţii.3 mil.. impunându-şi autoritatea temporar. caz mai rar în istorie. după cele mai multe păreri sunt urmaşii anticilor mezi. Constituie componenta de fond a populaţiei din Anatolia actuală. mai numeroşi (5.Foarte apropiaţi de persani sunt tadjicii (12. prin urmare tadjicii sunt persani de rit sunnit.. determinat de climatul blând şi umed de pe coastele Mării Caspice (circa 6.I. Limba hitită.n.E.U. grupuri importante de kurzi trăind pînă în nord-estul Iranului. mazanderanii şi ghilakii de pe coasta sudică a Mării Caspice. au creat un imperiu înfloritor. majoritari în Tadjikistan. de la Golful Oman pînă în Turkmenistan. deosebiţi prin apartenenţa la ramura sunită a Islamului şi prin păstrarea în uz ca limbă literară a persanei medievale. Remarcabilă în cazul tuturor popoarelor iraniene este stabilitatea lor în aceleaşi locuri în care s-au format acum câteva milenii. Iran (1/5) la care se adaugă fracţiuni mai reduse în Siria şi ţările caucaziene precum şi o diasporă masivă în Europa Occidentală. fiind supuşi din toate părţile unei politici de asimilare.R. Principalul popor era cel hitit ale căror incursiuni au avansat pînă în Egipt şi Mesopotamia. Balucii (8.). legate de migraţia „popoarelor mării” (sfîrşitul mileniului II î. şi ocupând un spaţiu continuu. 178 Termenul tadjik desemna arabii în perioada sasanidă. Kurzii.

A. încă nereglementat. în Rusia sau în Occident.n.n.III e.. din care peste jumătate trăiesc în diaspora (0.1/1993. Aceasta a modificat profund harta etnică a Asiei Mici. cuprinzând în limitele sale toate marile focare de cultură şi civilizaţie ale Orientului Antic. include cel mai vechi popor civilizat al Europei. Orientului Apropiat şi peste ocean formând una din cele mai caracteristice diaspore.victime).n. Este considerat cel mai vechi popor creştinat (sec.3 mil. azeră). asemenea evreilor. indiciu pentru unii specialişti al localizării ariei de origine a acestora în această regiune. în Rusia etc. 0. în Siria şi Liban. factor de răspândire a creştinismului şi civilizaţiei în estul Europei. prezentând asemănări cu toate celelalte ramuri ale acestei vaste familii. Les Hittites et la diaspora indo-européenne.VI e. teritoriu cu populaţie majoritar armeană care aparţine de jure Azerbaidjanului dar este ocupat de facto de armata armeană în urma unui conflict sîngeros (1989-1993). O mare parte a populaţiei a fost obligată să se refugieze în diverse ţări ale Europei. au fost creatorii unei vechi civilizaţii originale.U. Originari din Peninsula Balcanică.e. încât Armenia Mare şi Cilicia (azi în Turcia) şi-au pierdut complet caracterul armean. Paris în care este demonstrată înrudirea culturală a hitiţilor cu purtătorii culturilor Cucuteni şi Gumelniţa din Neoliticul târziu. Tendinţa spre emigrare a acestui popor cu vocaţie comercială şi artizanală. Un alt moment important este cel macedonean (sec. prezintă un interes comparativ deosebit fiind cea mai veche limbă indo-europeană scrisă. influenţată iniţial de cea egipteană sau feniciană (Creta. încă de la fondarea lor în sec. fără probe arheologice convingătoare. 4)Ramura greco-macedoneană (elenă) La fel de redusă ca întindere spaţială dar cu un rol capital în evoluţia culturii şi civilizaţiei europene. 0. Revue d’études anatoliennes. 0.e. nr.180 3)Ramura armeană Este formată dintr-un singur popor. Grecii (elenii) stabiliţi în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice pe parcursul mileniului al II-lea î.5 mil.5 mil. constituind unul din principalele elemente comercial-meşteşugăreşti. este foarte veche. cel puţin în tîrgurile moldoveneşti. acest popor rezistând doar în Armenia Mică.VII-V î. Un caz aparte îl prezintă Karabahul de Munte. al XIXlea. manifestate printr-un adevărat genocid care continua masacrele anterioare din perioada 1890-1915 (circa 1. aflată sub ocupaţie ţaristă de la începutul sec. B.Sargent. în Franţa.) când sub presiunea demografică din îngustele cîmpii litorale ale Eladei şi a ţărmului estic al Mării Egee s-a produs o masivă mişcare de colonizare cu profund rol civilzator în jurul Mării Mediterane şi al Mării Negre.descifrată de B.n.n.) şi a rezistat în aria de formare pînă la începutul secolului al XX-lea când conjunctura dezagregării Imperiului Otoman a generat represiuni din partea tinerei republici turce a lui Kemal Ataturk. 180 Cf.e.). angrenaţi în migraţia „popoarelor mării” s-au stabilit în Anatolia Orientală unde au asimilat populaţiile asianice ale regatului Urartu.) când într-o conjunctură favorabilă este creat cel mai vast Imperiu cunoscut pînă atunci pe ruinele fostului Imperiu ahemenid.8 mil. armenii. Apogeul dezvoltării civilzaţiei greceşti a fost atins însă mai tîrziu (sec.IV î.). evenimentele tragice menţionate amplificând de fapt acest fenomen care continuă şi în zilele noastre când grupuri masive de armeni stabiliţi în alte republici ex-sovietice (Azerbaidjan mai ales) se refugiază în statul armean independent din 1991. 117 .9 mil.Hrozny în 1920. Limba armeană este apropiată lexical de grupul iranian dar prezintă trăsături structurale comune cu limba greacă sau cu unele limbi vecine din alte familii (georgiană. atingând la est Indusul şi trecând în Asia Centrală dincolo de Sîr Daria. Micene). XIV-XV. cei mai mulţi considerându-i invadatori proveniţi din estul Peninsulei Balcanice ca şi frigienii sau armenii de mai tîrziu. Procesul de elenizare care a urmat a favorizat sinteza acestor diverse civilizaţii şi penetrarea influenţei romane în Orient. a căror istorie este deosebit de zbucuiumată. poate chiar mai devreme. În spaţiul românesc prezenţa armenilor este veche. Ciclade.. Numărul lor depăşeşte 7 mil. în S. Un al treilea moment important l-a constituit formarea Imperiului Bizantin pe ruinele celui roman căzut sub loviturile marilor migraţii (sec.

creştini ortodocşi în sud. Paris. dovedite arheologic prin culturi similare celor din stepele nord-pontice dar probabil au fost asimilate de alte grupuri vecine aşa cum s-a întîmplat şi cu toharii. Cultura şi arta greacă este de regulă concepută ca fundamentul modelului cultural european. dispărută în condiţii la fel de misterioase ca acelea în care s-a stabilit în vestul Chinei actuale. 1992. apropiat de traci după unele păreri. reprezentat astăzi doar de albanezi (circa 6 mil. constituiau grupuri lingvistice distincte. vestul Europei şi Australia.Roux. Înrudiţi după toate aparenţele cu armenii şi greco-macedonenii. 5)Ramura traco-iliră Unul din marile grupuri de populaţii indo-europene în Antichitate. De timpuriu s-a constituit o diaspora grecească activă (termen grec care desemnează pe cei răspândiţi în afara ariei de origine). gravitând în sfera de influenţă culturală grecească. unele constituindu-se treptat ca popoare distincte.I î. aşa cum a fost şi cazul geto-dacilor din spaţiul carpatodunărean. precum şi ciprioţii. Prezintă interes comparativ pentru limba română datorită elementelor lexicael comune provenite din substratul trac comun. Tracii ca şi ilirii cuprindeau mai multe populaţii înrudite. Limba greacă are o importanţă majoră. Unele comunităţi. Forma actuală este esenţial diferită de cea antică (elina) fiind numită neogreacă şi prezentând două variante aflate în uz – dimothiki. în provincia iugoslavă Kosovo şi în vestul Macedoniei181. de la MSH. în tot bazinul mediteranean şi în cel pontic (încă din Antichitate) iar în ultimele secole secole şi în Americi. unde sunt pomeniţi de la sfârşitul mil. nu s-au remarcat printr-un rol deosebit în istorie. baza populaţiei din spaţiul carpato-balcanic şi nord-vestul Anatoliei (Mysia. Constituie substratul majorităţii populaţiei din sud-estul Europei. Calabria) sau prin emigraţie recentă în diverse state occidentale şi peste ocean. la poalele Munţilor Kunlun. limba purificată. litoralul pontic din regiunea oraşului Trapezunt. Frigia.n. Albanezii sunt urmaşii probabili ai vechilor traci (sau şi iliri) fiind majoritari în Albania. fapt cu urmări importante în dispersia lor spaţială.. romanizat sau slavizat pe parcursul mil.5-15 mil. Tot în această perioadă. În Antichitate. cealaltă rămânând doar în sfera de interes a religiei ortodoxe. dintre care în Grecia şi Cipru trăiesc circa 11 mil. Ed. Din 1976. spre deosebire de latina care a evoluat spre limbi distincte (romanice). azi Izmir. remarcaţi mai târziu prin adoptarea budismului. atât antropologic. sudul Rusiei şi al Ucrainei) s-au repliat pe teritoriul actual al Greciei după 1990. 6)Ramura toharică Constituie ramura cea mai orientală a vastei familii indo-europene. dar care au fost profund influenţaţi de civilizaţia greacă.Din aceste sinteze continui s-a născut poporul grec actual care. arcadienii din Pelopones. musulmani sau mai rar catolici în nord (regiunea oraşului Shkoder). Numărul total al grecilor este apreciat la 13. regiuni întinse populate de greci în Anatolia (regiunea oraşului Smirna.I al erei noastre. cât şi 181 Pentru detalii referitoare la modul în care s-a format minoritatea albaneză în fosta Iugoslavie şi corelaţia dintre înapoierea economică şi conflictele latente din zonă (în anul scrierii lucrării) poate fi consultat M. Albaneza cunoaşte două forme lingvistice. popor complet diferit de indo-iranienii vecini. Insular sunt prezenţi şi în sudul Italiei. Bithinia).6-2 mil. fiind europoizi nordici. destul de divergente – tosca în sud şi ghega în nord. asemenea armenilor. derivate din trunchiul grecesc dar au fost reabsorbite ulterior. au avut mult de suferit de pe urma convulsiilor Imperiului Otoman în dezagregare. Astfel. limba populară şi katharevusa. diferenţiate parţial şi de apartenenţa religioasă sau confesională. în special cele din fosta Uniune Sovietică (Georgia. despărţite de rîul Shkumbin. Les Albanais de Yougoslavie. prima variantă a fost promovată ca limbă oficială.). Populaţii indoeuropene au trăit în acest spaţiu din timpuri străvechi.persoane evacuate). stând la baza unui bogat lexic cu vocaţie universală din domeniul cultural sau tehnic. azi Trabzon) au fost evacuate în urma războiului greco-turc din 1920-1923 ca şi regiunea din jurul oraşului Istanbul sau mai recent nordul insulei Cipru (circa 1. cappadocienii şi ponticii din Asia Mică.e. academică. 118 . încă din Evul Mediu (Sicilia. macedonenii erau un popor distinct.

al X-lea şi organizându-se într-un stat puternic sub comanda unei elite scandinave (varegii) s-au impus durabil în estul Europei cu o paranteză între secolele XIII-XV când marea invazie tătară a pus sub semnul întrebării soarta numeroaselor cnezate ruseşti.).).) originar din regiunea forestieră. Donbass) sau în regiunile de colonizare din sudul Siberiei şi din Extremul Orient. corelată de multe ori cu ramura baltică de care se apropie lingvistic şi antropologic. (1. începând cu sec.2mil. dar o parte importantă (cazacii) şi-au păstrat o independenţă formală în stepele nord-pontice.6% în 2000 pe când populaţia rusă a scăzut de la 34. Mult mai importanţi numeric (45. mult timp sub jurisdicţie polono-lituaniană. din estul Iranului până în nordul Indiei la începutul erei noastre erau probabil înrudiţi cu toharii deşi unii văd în ei doar o ramură a sciţilor orientali. mai ales că aceasta nu beneficiază de drepturi politice depline decât dacă dovedesc loialitate statului şi o bună cunoaştere a limbii oficiale182.6 mil.) este formată în prezent din două popoare ale căror limbi sunt foarte arhaice.VI e. majoritatea fiind bilingvi. vorbind şi rusa. populaţia de bază a Bielorusiei şi a regiunilor vecine din Polonia şi Ucraina (9.A. Kuşanii. care au scăpat ocupaţiei ţariste fiind totdeauna încorporaţi în statul polon. populaţie central-asiatică. Un număr important au emigrat spre Americi şi Australia în contextul ocupaţiei ţariste sau mai tîrziu. Distincţia principală provine din faptul că sunt majoritar uniaţi şi au participat masiv la emigraţia peste ocean – Canada (0.6%. Adoptând creştinismul ortodox în sec. cunoscută din numeroase texte.). După 1990 se observă o tendinţă inversă. 119 .) au suportat ca şi bieloruşii. O distincţie netă separă ucrainenii vestici (rutenii). prusienii şi jatvienii au fost asimilaţi de către germani în Prusia Orientală etc. 8)Ramura slavă Constituie unul din grupurile majore de popoare din Europa (290 mil. sub impulsul unor influenţe diverse: -bieloruşii. Limba (dialectele) lor. au asimilat în drumul lor spre est şi nord-est. inclusiv cei trecuţi după 1596 sub jurisdicţia confesională a Romei (uniatism). mai ales în ariile marginale (Kuban. în contextul plecării unei părţi din populaţia slavă dar şi al asimilării.) 182 Ponderea populaţiei letone a crescut de la 52% în 1989 la 57. diverse populaţii de origine turanică şi fino-ugrică. În perioada ocupaţiei sovietice (1940-1989) Lituania şi-a păstrat mai bine caracterul dominant baltic spre deosebire de Letonia. colinară şi umedă dintre Vistula şi Nipru (Polesia). era mai apropiată de hitită. fenomen explicabil prin caracterul mlăştinos al ariei lor de răspândire. majoritatea gravitând în orbita statului medieval polon.1% la 29.U. fiind astfel ocoliţi de invazii. sovietice. mai tîrziu spre est.2 mil.n. de aceea sunt utile în studiile comparative indo-europene – letonii şi lituanii. proces la care au participat masiv împreună cu ruşii. Concomitent se produce şi diferenţierea celor trei popoare. Popoarele baltice ocupau un spaţiu mai extins în trecut. migraţia populaţiei slave a diminuat enorm ponderea populaţiei autohtone. Limba maternă letonă a fost revendicată însă de 62% din populaţie (cf. cei mai numeroşi. au avut o evoluţie ceva mai complexă. 7)Ramura baltică Redusă numeric (circa 5 mil. maloruşii sau rutenii). Puţin diferenţiată lingvistic. 2002).8 mil. supusă mult timp deznaţionalizării. armeană şi traco-frigiană fapt ce ar putea trăda o desprindere timpurie şi o migraţie spre est dar prezintă paralelisme frapante cu limbile indo-europene din extremitatea vestică a Europei (celtice sau germanice). unde cel puţin în oraşe. Argentina (0. unele dintre ele au fost asimilate de către slavi : mazurii din Polonia sau o parte a lituanienilor care constituie substratul populaţiei bieloruse. în perioada ţaristă şi sovietică (sec-XVII-XX) un proces de deznaţionalizare care face dificilă diferenţierea etnică. -ucrainenii (ruşii meridionali. mai tîrziu în Imperiul habsburgic. spre sud şi vest. foarte apropiate de altfel. Brazilia. Localizaţi la est de Marea Baltică s-au conservat într-o regiune disputată între germani şi slavi.lingvistic. este formată din popoare recent constituite ca urmare a migraţiei din aria de origine. rezultând astfel trei subgrupuri distincte. separate adesea cultural : a)slavii estici. între hanatul tătar al Crimeei şi cnezatul moscovit al ruşilor. S.6 mil. creatoare a unui vast imperiu. dar eterogenă din punct de vedere antropologic. unui comunicat al Institului Naţional de Statistică din Riga din 17 ian..

Numărul vorbitorilor de polonă este mult mai mic. PUF. Ca şi ucrainenii au contribuit masiv la migraţia eruopeană modernă (2. În perioada sovietică s-a format o puternică diasporă internă. spre acesta repliindu-se majoritatea polonezilor din Europa. Totuşi o mare parte a ruşilor (circa 22 mil. Paris. din aceasta derivând multe dintre atitudinile ruşilor. de confesiune catolică. M.) continuă să trăiască în „străinătatea apropiată”. efectele căruia creează încă tensiuni între Slovacia şi Ungaria. multe comunităţi plecate pentru muncă sau refugiate în statele Europei Occidentale (Franţa.S. comunităţile din Asia Centrală şi Caucaz reducândiu-se drastic ca urmare a conflictelor generate de dezagregarea statului sovietic183. Poporul dominant din Imperiul Ţarist şi fost U. valorile maxime fiind înregistrate în anii 1993-1995 (până la –2. -cehii (11. unde au fost supuşi unui proces intens de maghiarizare.5 mil. câteva grupuri mai reduse dovedind extinderea anterioară a populaţiei slave spre vest : luzacienii (sorbii) din sud-estul Germaniei. unde ruşii constituiau de multe ori elita politico-economică. în majoritate ruşi şi germani. O mare parte din populaţia de origine poloneză. Limba rusă face o diferenţă netă între russkii (rusesc în sens etnic) şi rossiannîi (rusesc în sens statal) ca şi între Rus’ (Rusia etnică) şi Rossia (Rusia imperială).Moldova.etc. În total. Marea Britanie) fiind complet asimilate. aflaţi în fază avansată de asimilare cu toată politica de sprijin acordată încă din timpul fostei R.S. Caracteristic Rusiei este faptul că ea nu s-a constituit ca un stat naţional ci ca un imperiu. în contextul geopolitic extrem de instabil al Peninsulei Balcanice.. La race slave.Mendras. P. pe cursul inferior al Vistulei şi polabii.S.U. nedepăşind 40 mil.. kaşubii..5 mil. în care s-au instalat începând cu sec. generate de tendinţele expansioniste ale germanilor şi ruşilor. de pe cursul inferior al Elbei.Birnbaum. rezultat al amestecului cu o veche populaţie românească. înaintând treptat spre est pînă la Pacific sau chiar dincolo de acesta. de neînţeles pentru occidentalii de care îi desparte individualismul. Felix Alcan. în Sociologie des nationalismes.) sunt două popoare strîns înrudite. Teritoriul actual a fost delimitat prin Tratatul de la Paris din 1947. în celelalte republici ex-sovietice. Germania.) şi slovacii (5. mărturie rămînând doar toponimia (Rostockul. Între 1918-1992 au format un stat unitar divizat amiabil în 1991. Estimările actuale oscilează între 25-50 mii. Niederle. lemkii şi boikii din Beskizi care locuiesc şi în estul Slovaciei sau în sudul Poloniei. în pofida unor aprecieri care consideră în mod exagerat rusofonă întreaga populaţie a fostei U. între 1991 şi 1998. -ruşii sunt unul din marile popoare ale lumii (141 mil. trăieşte în diaspora (una din cele mai puternice din S. Le mythe du nationalisme russe. c)slavii meridionali. între 1991-2000 au plecat din Kazahstan peste 2 000 000 persoane (12% din populaţie). în principal în Ucraina şi Kazahstan. asimilaţi de multă vreme. Lübeckul dar şi Berlinul au o origine slavă). răspândiţi pe un spaţiu vast. statul polon dispărând practic între 1769-1918. parţial retrasă după prăbuşirea acestui stat în 1991 (circa 3-4 mil.5 mil.A.repatriaţi). fiind apropiaţi de populaţiile majoritare din aceste state etc. 184 Cf. pe cale de asimilare totală185. 1998. dir. 1916). proprietatea privată. şi-a impus limba în aceste limite.7 mil.. creând şi o cultură originală. diferenţiate de jurisdicţia politică diferită (germanică respectiv maghiară). b)slavii vestici. concetraţi în partea înaltă a provinciei (L.R. Conform Institutului Naţional de Statistică din această ţară.5%anual). 185 La 1880 erau în număr de 176 000 şi locuiau în întreaga Luzacie pentru ca în 1900 să se înregistreze doar 93 000. care locuiesc în mare parte în aria de origine a slavilor dar au cunoscut fluxuri şi refluxuri spre est şi vest.S (circa 300 mil. 120 .G.R. Se adaugă acestor trei popoare.) de multe ori din motive politice.) sau în vestul Ucrainei.). Au fost puse astfel bazele mai 183 Cele mai masive plecări ale ruşilor s-au constatat în Kazahstan. Limba rusă cunoaşte încă o utilizare masivă în tot acest spaţiu dar şi-a pierdut rolul în comunicarea internaţională. circa 8 mil.).2 mil. comparabilă ca valoare celor occidentale. numărul celor care o vorbesc curent nedepăşind totuşi cu mult 175 mil. mai puţin numeroşi. cauzate în primul rând de criza regiunilor industriale din nordul acestui stat.). Distincte sunt şi alte grupuri localizate mai ales în regiunea carpatică : huţulii din Carpaţii Păduroşi. soldul migraţiei externe a depăşit totdeauna nivelul de –1%anual. al VII-lea. capitalismul şi democraţia184. Bielorusia şi Lituania (circa 1. mai divizaţi şi mai diferenţiaţi.) de unde cea mai mare parte s-au retras după 1945. cuprind în prezent trei popoare principale : -polonezii (48. Ca şi polonezii formează comunităţi importante în diaspora (America de Nord mai ales) iar slovacii au contribuit într-o măsură însemnată la popularea unor regiuni din Cîmpia Panonică. statele baltice şi R. patriotismul ruşilor fiind unul de sorginte „imperială”.D.

-sîrbo-croaţii. la care se adaugă prolifica populaţie musulmană. O parte a acestor populaţii a fost antrenată în perioada războaielor ruso-turce de la sfîrşitul sec-al XVIII-lea în colonizarea regiunilor din nordul Mării Negre (sudul Basarabiei şi al Ucrainei). în care au fost implicate marile puteri europene. turcesc) dar de limbă sîrbo-croată. al XX-lea să plece în această ţară. Secesiunea acestora din urmă a dus la cel mai sîngeros conflict armat cunoscut de Europa postbelică. din cei 355 mii locuitori deja 309 mii (87%) erau bosniaci musulmani. constituind nucleul statului iugoslav creat în 1918. sîrbii bosniaci în bună parte. Croaţii din vest. cel mai vast dar şi cel mai divizat ansamblu. în Géographie et culture. 186 De ex. bulgarii şi macedo-slavii sunt un amestec complex. mulţi pomaci au preferat pe parcursul sec. 121 . I. greci.5mil. efect al deplasărilor pentru lucru de după 1950 dar şi al unor migraţii mai vechi sau generate de recentele conflicte. Expresia cea mai recentă a acestor divizări sunt conflictele care au urmat dezmembrării fostei Iugoslavii (1992-1996). Tendinţele tot mai clar exprimate de delimitare a unei limbi croate. unde trăiesc şi astăzi (0. Paris.B. În prezent.Tito era croat. Supuşi din sec. Numărul lor în această regiune era mai mare înainte de războaiele balcanice dar cea mai mare parte au preferat să plece spre Bulgaria. opusă limbii sîrbe.L. compozită ca origine etnică (aport albanez. scrisă cu alfabetul latin. mai deosebiţi de ceilalţi slavi meridionali prin afinităţile antropologice şi lingvistice cu popoarelor neslave vecine (români.multor organizaţii statale de inspiraţie bizantină. cu preţul unor deplasări masive de populaţie.) şi macedo-slavii (1.5mil. Harmattan.al VII-lea). influenţând astfel semnificativ limba română. la Saraievo în 1991 din cei 493 mii loc. după conflict. torbeşii din Macedonia etc. Constituirea statelor moderne ale slavilor sudici a generat în aceste împrejurări controverse care au degenerat adeseori în conflicte sîngeroase. De la est la vest se pot distinge astăzi trei mari ansambluri etno-lingvistice a căror delimitare nu este totdeauna facilă : -bulgarii (7. Dialectul lor este destul de diferit de bulgara literară datorită masivelor împrumuturi lexicale din limba turcă.). erijate fie în apărătoare ale creştinilor sau slavilor din Balcani. În 1997. Majoritatea bulgarilor şi macedoslavilor sunt creştini ortodocşi dar un număr important (400 mii) sunt musulmani. cazul Austro-Ungariei. asigură un echilibru fragil şi o relativă omogenizare186. populaţia romanizată de pe coasta adriatică) şi de către maghiari. ortodocşi ca şi bulgarii s-au remarcat prin spiritul de independenţă clar exprimat. au devenit destul de divizaţi din punct de vedere cultural. fie prin interesul economic sau politic arătat acestei regiuni. incomplet evaluate. Germaniei sau Italiei. greşit catalogat ca interetnic. Bosniacii din partea centrală sunt constituiţi din ambele comunităţi – sîrbă şi croată. restul declarându-se „iugoslavi”. în schimbul populaţiei greceşti. scrisă ca şi bulgara cu alfabetul chirilic. Divizarea macedo-slavilor este recentă şi are mai degrabă raţiuni politice. unele comunităţi fiind islamizate : pomacii din Rodopi. Cei circa 16. cu toată existenţa unei unităţi lingvistice indiscutabile. subzistă încă în nordul Greciei actuale unde sunt supuşi unei asimilări rapide. albanezi). al XIV-lea Imperiului Otoman sau în cazul celor din extremitatea vestică. limba oficială în Gorna Makedonia fiind de fapt un dialect al limbii bulgare. precum Rusia ţaristă. creuzetul unui amestec de populaţii în care rolul substratului traco-ilir romanizat a fost esenţial. nr 27/1998.). Solidari cu Turcia. regatului maghiar iar mai tîrziu Imperiului Habsburgic. de amble părţi ale frontierei greco-bulgare. Sarajevo avant et après le siège.. Slavona folosită în biserica ortodoxă din ţările române în perioada medievală era de origine bulgară. sîrbii din sangeacul Novi Pazar. divizarea Bosniei-Herţegovina în două entităţi – sîrbă şi croato-musulmană. Antropologic.6 mil. secesiunea survenită în 1991 declanşând un conflict care avea să detoneze complicata problemă bosniacă. pe lîngă substratul trac romanizat adăugându-se un aport turanic important (proto-bulgarii veniţi din bazinul Volgăi în sec. Sîrbii din est. catolici şi influenţaţi timp îndelungat de către italieni (asimilare a dalmaţilor.4 mil. doar 18mii croaţi şi numai 16 mii sîrbi (cf. foarte numeroasă pe atunci în această ţară. Numiţi pomaci aceşti locuiesc în special în regiunea munşilor Rodopi. în care şi-au asumat rolul principal. 251 mii erau bosniaci musulmani (52%). nu au nici o bază ştiinţifică. 35 mii croaţi şi 134 mii sîrbi. au suportat mai greu această dominaţie sîrbească cu toate că principalul conducător iugoslav din perioada comunistă. Un număr estimat la circa 300 mii.A.sîrbo-croaţi (inclusiv musulmanii) formează astăzi şi o diasporă importantă în unele state vest-europene sau peste ocean.Sanguin.

în special a suedezilor şi norvegienilor.) la care se adaugă populaţiile insulare ale Islandei şi Far Oer (0. Autorul deosebeşte şi trei faze în procesul de asimilare forţată : limitarea accesului la cultura proprie prin crearea unei conştiinţe artificiale (wendisch în cazul dat).9 mil. mai întîi spre est. Aceasta se petrece într-un stat occidental şi este perfect aplicabil la situaţia românilor din teritoriile ocupate de sovietici sau a celor sud-dunăreni. Astfel a început marşul spre est al germanilor propriu-zişi sa colonizarea vikingă ori mai tîrziu aventura britanică a colonizării Lumii Noi. efect al îndelungatei convieţuiri cu austriecii. Popoarele germanice s-au diferenţiat de timpuriu în trei grupuri bine personalizate dintre care unul a dispărut prin asimilare în timpul marilor migraţii : a) grupul gotic. sub impulsul unor populaţii turanice. fiind unul din cele mai avansate popoare din lagărul fost comunist. Harmattan. Participarea popoarelor scandinave la popularea Americii de Nord a fost foarte importantă. se distinge în primul rând prin tipul antropologic specific europoizilor nordici. astfel ajungând să domine cea mai mare parte a Europei Occidentale. distingându-se prin dispersia extremă ca urmare a colonizării unor regiuni din Lumea Nouă. amestecându-se cu populaţiile locale romanizate sau împingându-le spre extremităţile vestice ale continentului (cazul numeroaselor populaţii celtice). cu o puternică amprentă culturală germanică. Paris. atingându-se astfel o dispersie maximă la scară planetară.4mil. dar nu au lăsat urme durabile.). Popoarele germanice s-au remarcat pe parcursul întregului Ev Mediu prin prolificitatea lor care a generat destul de rapid o presiune demografică. O parte a slovenilor trăieşte în afara frontierelor actuale. Cei mai numeroşi sunt suedezii (12. Sunt urmaşii vechilor vikingi şi vorbesc limbi strîns înrudite. asimilarea lor completă fiind o chestiune de timp187. polarizarea culturală de către grupul majoritar şi cultivarea unei anumite superiorităţi faţă de cultura minoritară. germanii ocupau regiunile forestiere ale Europei Nord-Vestice.4 mil. prin inventarea etnonimului wendisch. unde tratamentul lor nu este totdeauna la înălţimea drepturilor clamate în alte situaţii de către statele occidentale. pe coastele sudice ale Mării Baltice a migrat câteva secole mai târziu spre stepele nord-pontice unde s-au divizat în mai multe ramuri. I. deosebirile pe plan cultural sau economic între cele patru popoare scandinave fiind minore. Au generat.2mil. apoi spre sud şi sud-est. Iniţial.).) sau prin rolul coordonator al vieţii politicoeconomice mondiale. 9)Ramura germanică Este una din ramurile indo-europene majore. format probabil în sudul Scandinaviei unde există o insulă numită Götland dar şi o provincie Gotland sau un oraş Göteborg.) şi danezi (5. 122 . izolarea şi divizarea grupului minoritar prin slăbirea coeziunii şi deteritorializare. Populaţiile de factură gotică. dar la începutul erei noastre au început o lentă migraţie. Stabilit în ultima parte a mil. puternic conştientizată astăzi şi văzută ca un model universal mai ales după ce s-a extins în Lumea Nouă şi s-a impus prin capacitatea de progres în faţa altor civilizaţii. c)grupul germanic occidental.Bayer.) formează cel mai vestic şi cel mai redus ansamblu. în absenţa unui flux de repatriere dar în contextul unei politici de izolare culturală şi divizare a grupului. urmaţi de norvegieni (6. î. cu un rol hotărâtor în istoria ultimelor două milenii şi mai ales a ultimelor secole. mai inovatoare. H. marile migraţii care aveau să pună capăt Imperiului Roman.n. Plurilinguisme – „contact” ou conflict des langues. vorbeau limbi distincte de cele germanice actuale.5mil. numărul lor s-a redus la 43 000 în 1951 şi la numai 15 000 în prezent. dispărând în contextul amplelor mişcări amintite. exprimată şi prin numărul actual (389 mil. cf.e. b)grupul scandinav. Sunt majoritar protestanţi şi au aptitudini deosebite pentru democraţie şi valorile umane cele mai înalte. 1997. în vecinătatea slavilor şi celţilor.-slovenii (2. în Italia şi Austria (Carinthia). grupează populaţiile formate pe baza mixtării unor elemente de factură celtică sau romanizată pronind de la un fond dominant germanic al cărui nucleu se suprapune bazinului inferior al Rinului şi Wesserului. peste o treime din efectivele menţionate trăind în diaspora nord-americană. în direcţia Bizanţului pentru ca în final să se orienteze spre sud-vest în direcţia Imperiului Roman de Apus. de unde o parte importantă s-a deplasat spre Insulele 187 Astfel dacă în 1880 trăiau în Carinthia circa 85 000 sloveni. unde s-au asimilat rapid datorită apropierii culturale de britanicii dominanţi. Popoarele germanice din această perioadă se distingeau prin spiritul militar deosebit. Asimilând tradiţiile culturale romane prin filiera creştinismului catolic au asigurat astfel o unitate culturală Europei Occidentale.

4mil. nordul extrem al Italiei (Tirolul de Sud) iar înainte de 1945 formau comunităţi importante în tot bazinul dunărean şi în estul continentului unde au participat la exploatarea unor resurse subsolice sau la punerea în valoare a unor terenuri agricole fiind un popor cu abilităţi deosebit în aceste domenii (Prusia Orientală. constituie un ansamblu etno-lingvistic apropiat de germani cuprinzând trei componente diferenţiate cultural. Bilingve sunt şi numeroasele comunităţi germanofone din Franţa şi Italia. nordestul Elveţiei. Austria. Argentina. mai apropiată de olandeză şi de engleza veche. numărând circa 192..R.XVII-XIX. o populaţie compozită cu o bază olandeză la care s-au adăugat emigranţi protestanţi de origine franceză (hughenoţi) şi germani. germana literară ca limbă de cultură şi franceza ca limbă de circulaţie. dominant protestant şi de tip antropologic europoid nordic. Această importanţă majoră este explicabilă prin contextul în care s-a format şi a evoluat acest popor.) s-a repliat spre spaţiul originar. când şi-a constituit un important imperiu colonial în sud-estul Asiei şi în Antile.). dintre care o treime nu mai foloseşte limba germană fiind asimilată în ţările de adopţie. Chile sau Australia). Flamanzii şi olandezii s-au remarcat încă din perioada medievală prin tenacitatea cu care au amenajat un spaţiu nu totdeauna ospitalier.). Slovacia. Ţările Baltice.). cu trăsături antropologice central europene şi nordul prusac. fiind populaţii de timpuriu urbanizate (prima revoluţie burgheză a avut loc în Olanda) şi cu tradiţii manufacturiere puternice care alături de performanţele agricole şi spiritul mercantil şi tolerant explică formarea celei mai dens populate regiuni din Europa. germanii actuali constituie un popor unitar.). Luxemburg. Banat. Rolul germanilor în evoluţia culturii şi tehnicii europene este foarte important. numărul celor care o folosesc curent ca limbă maternă sau secundă apropiindu-se de 400 mil. vizibil exagerate mergând pînă la 700 mil. nord-estul Franţei (Alsacia.Britanice. fiind principala limbă de circulaţie mondială în prezent. -neerlandezii. cu statut oficial în cel mai puternic stat contemporan (S.) şi olandezii protestanţi din Olanda (19.6 mil.U. mai ales între cei rămaşi pe continent şi insulari : -germanii propriu-zişi (teutonii) ocupă un spaţiu întins în Europa Centrală. Elveţia) şi germana de jos (nordul Germaniei). militarist.. flamanzii catolici din nord-vestul Belgiei (5.) sau lingvistic. multe dintre inovaţiile şi invenţiile care au marcat lumea modernă aparţinându-le. Mult timp divizaţi între sudul dominant catolic. Lorena).5mil. frizonii din Insulele Frisice şi regiunile litorale vecine. Numărul total al populaţiei germane poate fi estimat la circa 137 mil.U.. Şi neerlandezii (mai ales cei din Olanda) au participat masiv la emigraţia peste ocean (circa 4 mil. expresie a gradului avansat de civilizaţie specific germanilor. chiar alsacienii din Franţa fiind ataşaţi naţiunii franceze. Importanţa limbii engleze este însă mult mai mare. Aceasta s-a manifestat în cazul celor din Germania şi prin politica expansionistă. Transilvania. Ca urmare a celui de-al doilea război mondial.Sud-Africană. unele evaluări. Un caz particular îl constituie populaţia din Luxemburg care este trilingvă.S. cu excepţia celor din fosta U.5mil. a căror repatriere este în curs după 1990. cetăţeni cu ascendenţă germană numai în S. Participarea germanilor la punerea în valoare a vastelor spaţii din Lumea Nouă a fost una de prim ordin (peste 40 mil. baza limbii literare (sudul Germaniei. constituind baza populaţiei din Germania. cursul inferior al Volgăi etc. Unitatea amintită nu împiedică însă existenţa unei conştiinţe naţionale profunde în Austria sau Elveţia. Boemia. folosind pe lîngă dialectul luxemburghez.S. Brazilia. Olanda fiind una din puterile maritime ale sec. nordul Mării Negre. limba literară fiind un garant al acestei unitaţi în pofida păstrării unei multitudini de dialecte şi graiuri locale adesea foarte diferite. similară englezei vechi (0. care a marcat profund spiritul german atât datorită grelelor pierderi umane din cele două războaie mondiale cât şi responsabilităţii asumate a genocidului practicat împotriva unor populaţii pe parcursul ultimului război mondial. Evoluţiile lingvistice ulterioare au produs diferenţieri însemnate. care vorbesc o limbă arhaică.). locuitorii Ţărilor de Jos. cel puţin în perioada nazistă. cea mai mare parte a acestor comunităţi (circa 16 mil.A. Mexic. rezultat al suprapunerii unor 123 . cunoscuţi generic sub numele de buri. formând cea mai mare parte a populaţiei europene din această ţară (circa 5. La aceştia se adaugă afrikaanerii din R. dar foarte numeroşi sunt şi cei din Canada.A. de la germana de sus. având astfel o poziţie dominantă în cadrul continentului.5 mil. sau chiar mai mult. Austria. -englezii sunt în prezent cel mai numeros popor germanic (incluzând componentele din Lumea Nouă).

dinamice. începând cu sec. populaţia din acest spaţiu a fost oarecum ferită de multe dintre convulsiile care au frămîntat Europa. sprijinită de mass-media modernă şi de propagarea curentelor culturale formate în Lumea Nouă. mai ales prin caracterul său mixt – cea mai mare parte a vocabularului este romanic. circa 3-4mil.elemente germanice (anglo-saxone. acaparând poziţiile cheie în comunicaţiile maritime. Lyon.1% din naşteri în 1978 la 3. Nici o limbă nu este de fapt uşoară sau grea. care în faza de extindere maximă atingeau în vest Insulele Britanice şi Peninsula Iberică iar în est. peste 1. al XVII-lea ca una din principalele forţe politice europene. Varianta americană este mai dinamică. pe parcursul primului mileniu al erei noastre. Altele au contribuit esenţial la etnogeneza unor popoare romanice sau germanice (francezii. stabilirea certă a originii este tot mai dificilă datorită amestecului avansat al populaţiilor imigrate pe „pământul făgăduinţei“. împrumutat din franceza care în Evul Mediu a fost limba oficială. 189 Este o opinie curentă deşi motivaţia utilizării limbii engleze derivă în primul rând din raţiuni practice. cu toate excesele manifestate în dese rânduri (exterminarea unor populaţii. Dar principala realizare a englezilor din această perioadă a fost declanşarea operei de populare a unor vaste spaţii nelocuite sau ocupate de populaţii rămase la un stadiu mai arhaic de evoluţie. dar mai ales faptul că în Lumea Nouă a fost adoptată de populaţii vorbind diferite limbi. a fost real. interesul pe care-l suscită neavând legătură neapărat cu particularităţile structurale. 10)Ramura celtică În Antichitate constituia unul din marile ansambluri etno-lingvistice indo-europene. dar şi prin structura sa relativ simplă. care au preluat multe din valorile etice şi morale specifice poporului englez chiar dacă ulterior coloniştii aparţinând acestuia au devenit minoritari188. dispoziţia spre inovaţie şi spiritul justiţiar au impus acest popor. amplificată un secol mai tîrziu prin avantajul adus de situarea în avangarda procesului de industrializare. Aptitudinile tehnice. germanii sudici. De ex.9% în 1992. englezii). Extinderea la scară planetară.. Englezii au reuşit să creeze astfel cel mai întins imperiu care a existat vreodată (colonial e adevărat). afirmându-se astfel ca o forţă capabilă să intervină în multe rânduri în rezolvarea conflictelor de pe continent. normande) peste substratul dominant celtic. marginalizarea altora etc. Viena de ex.). înlăturând aproape complet limbile celtice chiar şi în catolica Irlandă. Rolul civilizator al englezilor în aceste colonii. parţial romanizat din Insulele Britanice. mai ales în America de Nord. determinat de acelaşi interes practic. Mondializarea relaţiilor comerciale şi a celor culturale datorează de asemenea mult englezilor. În acest mod au fost puse bazele unor state noi. tendinţele recente arată o diminuare a acestei dominaţii. Izolată de continent.locutori). deosebită de cea a majorităţii limbilor indo-europene care o face uşor accesibilă. dintre care un sfert erau formate din albi şi afroamericani). mai întâi între cele originare din Europa. nordvestul Anatoliei. În unele colonii s-au format o serie de dialecte creole pe baza englezei (mai ales în Antile dar şi în Asia şi Oceania. în 1994. italienii nordici. boii (din Boemia) sau au lăsat urme în toponimia actuală (Milano. Dintre cele trei grupuri de populaţii celtice mai subzistă astăzi două. cupluri fiind considerate interrasiale. această scădere fiind în favoarea altor limbi de circulaţie. Din vastele confederaţii de triburi celtice (celtizate) nu au subzistat decât cele izolate în extremităţile vestice ale ariei lor de dispersie dar şi acestea au fost supuse pe parcursul Evului Mediu şi al epocii moderne unui proces de asimilare lingvistică fără săşi piardă totuşi unele particularităţi culturale intens mediatizate astăzi (mai ales în domeniul muzical şi coregrafic). fiind una din raţiunile care pare că au impus-o ca limbă de circulaţie mondială189. a fost obligată de natura locurilor să îşi însuşească temeinic tehnica navigaţiei maritime. De altfel. Prevalenţa limbii engleze în comunicarea modernă este un argument circumstanţial.). Unele dintre popoarele celtice antice au dat numele unor state sau regiuni actuale – belgii. a favorizat formarea unor particularităţi locale care disting în general engleza britanică de cea americană. engleza domina net pe site-urile Internet. Forţa modelului cultural englez a impus-o în întreg arhipelagul britanic. asigurându-şi în cele din urmă şi originalitatea culturală prin despărţirea de catolicismul roman şi adoptarea protestantismului anglican. urâtă sau bogată. galii continentali al căror nucleu central îl constituia teritoriul actual al Franţei fiind romanizaţi încă din Antichitate : 188 Doar 18% din populaţia nord-americană reclamă originea britanică. cazul Americii de Nord şi al Australiei. Limba vorbită de englezi se deosebeşte destul de mult de celelalte limbi germanice. 124 . Aceeaşi ciritcă poate fi adusă şi altor epitete atribuite unor limbi : frumoasă. helveţii. pentru ca în 1998 să ajungă la o pondere de 75% iar în 2000 sub 60%. chiar dacă uneori este exacerbat.2 mil. Acest fenomen capătă amploare mai ales în ce priveşte combinaţiile interrasiale (de la 2.

cuprinde trei popoare : galezii (welshii sau cymrii) din Ţara Galilor (circa 6.. constituie populaţia autohtonă a Irlandei (inclusiv a Ulsterului).A. favorizează limba engleză. Cele două popoare care subzistă sunt numeroase dar aproape integral asimilate din punct de vedere lingvistic. limbă foarte apropiată de irlandeză. b)grupul gaelic. repliaţi treptat spre sud-vestul Marii Britanii şi având şanse reale de rezistenţă în noul context al unei autonomii sporite. Este poate o lecţie care ar trebui însuşită ca atare şi utilizată ca exemplu pentru gravele încălcări ale drepturilor unor comunităţi lingvistice numeroase a căror asimilare este într-o fază mai puţin avansată. irlandeza mai era vorbită încă de 1.n.folosesc curent galeza ca limbă maternă). mai mult decorativ.5 mil. populaţia din insula Man este considerată de multe ori aparte în cadrul acestui grup.. 125 . numără în total 16.A.U. Poporul scoţian este de multă vreme integrat în ansamblul populaţiei britanice căreia îi furnizează o serie de repere identitare dar au avut si propriul lor stat pînă în sec. inclusiv diaspora din Lumea Nouă. impuse de către Parlamentul european par să oprească declinul iremediabil al bretonei..3 mil. repliaţi spre nordul extrem al Marii Britanii (nordvestul Scoţiei şi arhipelagurile vecine : Orkney. de bretoni actuali sunt în cea mai mare parte asimilaţi. 1994). noul context al autonomiei politice acordat de guvernul britanic fiind de natură să îi întărească particularismul. remarcându-se prin impresionanta diasporă.5 mil. distinctă ca apartenenţă culturală dar care a sfîrşit prin a adopta limba puterii ocupante190. Măsurile de protejare a limbilor minoritare. majoritatea trăind în S. deosebiţi de restul populaţiei din arhipelagul britanic prin apartenenţa la catolicism. Situaţia limbilor celtice actuale demonstrează faptul că supravieţuirea unei limbi nu este condiţionată neapărat de accesul la independenţă sau de politicile de sprijin. bretonii din Peninsula Bretagne. 11)Ramura romanică(neolatină) Este a doua mare ramură a familiei indo-europene din punct de vedere numeric (circa 766mil.U. folosită paralel cu franceza.persoane pentru ca în 1971 acest număr să se reducă la numai 120 mii (Walter.a)grupul britonic. dialectul vorbit fiind dispărut recent şi făcând obiectul unei acţiuni de revitalizare. Numărul lor total depăşeşte 45.). şansele de a rezista sunt minime cu atât mai mult cu cât strînsele relaţii pe care le întreţine cu influenta diasporă din S.U. unde constituie una din principalele comunităţi (circa 40 mil.al XVII-lea. doar 200 mii de persoane mai cunosc limba bretonă. dintre care doar 70 mii mai folosesc curent scoţiana. distribuiţi relativ egal între R. a căror limbă a fost vorbită pînă în secolul al XVIII-lea în Peninsula Cornwall. În Marea Britanie numărul lor poate fi apreciat la 5 mil. dar 1. Este greu de crezut că menţinerea statutului oficial al limbii gaelice în Scoţia şi Irlanda. datorită componentei latino-americane. în vestul extrem al Franţei. este mult prea târzie atitudinea de favorizare a culturilor minoritare. sau 12%din populaţia mondială) şi cu cea mai mare dispersie fiind şi unul din cele mai dinamice în prezent. Aria lor de extindere maximă atingea spre est oraşul Rennes dar sub impulsul centralizator al limbii franceze s-a retras treptat spre ariile mai izolate ale Masivului Armorican. Cei circa 1 mil.5 mil.5 mil. fiind de fapt un dialect al acesteia. se deosebeşte de cel britonic prin arhaismul său fiind exponentul unor populaţii stabilite multe mai de timpuriu în arhipelagul britanic. va avea vreun efect în stoparea declinului ineluctabil al acesteia. dintre care doar 5 mil. cea mai mare parte trăind în diaspora din Lumea Nouă : scoţienii. V e. fiind intermediară între bretonă şi galeză. cornicii.A. în regiunea de origine dintre care 0.Irlanda şi Irlanda de Nord). unde procesele de asimilare sunt adesea de lungă durată. Hebride. mai ales aceea din S. 190 Conform statisticilor oficiale numărul celor care cunosc irlandeza este în creştere în ultimul timp. Shetland).. mai bine păstrat din punct de vedere lingvistic. al unei populaţii aflată multă vreme sub ocupaţie. Australia şi Canada. irlandezii. urmaşii unor populaţii emigrate din Marea Britanie în sec. un număr şi mai redus folosind-o curent (150 mii. În 1851.8 mil.. populaţia celtică anterioară fiind romanizată. Cu tot statutul oficial pe care-l are irlandeza. Este un caz destul de particular. locuiesc în Irlanda iar dintre aceştia doar 300 mii mai cunosc irlandeza. În Europa.

Popoarele romanice (neolatine) s-au format prin romanizarea, în timpul expansiunii Imperiului Roman, a unor populaţii indo-europene diferite – traco-ilire în sud-estul Europei, celtice în Franţa, nordul Italiei şi sudul Marii Britanii, celto-iberice în Peninsula Iberică sau chiar a unor populaţii de alte origini – etrusci, liguri, basci etc., în vestul Italiei, sudul Franţei şi Pirinei. Evoluţia divergentă şi asimilarea ulterioară a unor elemente etnice şi lingvistice la fel de diverse, în timpul marilor migraţii – germanice în vest, turanice şi slave în est, arabo-maure în Spania, au condus la formarea mai multor popoare între care înrudirea este mai degrabă lingvistică decât genetică. Prestigiul culturii romane, formată pe parcursul primului mileniu î.e.n. prin asimilarea unor componente etrusce şi greceşti a asigurat această unitate peste milenii, limba latină păstrându-şi multă vreme rolul de vehicul cultural, după dispariţia sa ca limbă vorbită, contribuind alături de greaca veche la formarea celei mai mari părţi a vocabularului modern internaţional. În acest fel se poate afirma, fără teama de a greşi, că vocabularul latin (romanic) a constituit principala sursă de îmbogăţire a celor mai diverse limbi vorbite pe Glob, în primul rând în Europa, cazul limbii engleze fiind foarte evident. Domeniul lingvistic nu este singurul în care romanii au lăsat o moştenire consistentă. Alături de moştenirea greacă a stat la baza succesivelor revoluţii culturale care au avut loc în Occident pe parcursul Evului Mediu şi în pragul epocii moderne, cea mai mare parte a modului de organizare şi administrare social-politică şi economică derivând direct din modelul roman de societate, ajustat necesităţilor epocii moderne. Cele mai multe dintre popoarele rezultate au avut un rol esenţial în evoluţia culturii şi civilizaţiei pe parcursul ultimului mileniu, fiind precursoarele celor germanice în acţiunea de colonizare a Lumii Noi. Dominant catolice, formează un ansamblu cultural relativ unitar în care însă fiecare componentă are propria personalitate. Pot fi deosebite trei mari grupuri : a)grupul galo-romanic, cuprinde acele populaţii formate prin romanizarea populaţiilor celtice peste care s-au suprapus ulterior şi elementele germanice. Ca rezultat al acestui proces s-au format mai multe populaţii distincte supuse de timpuriu unei centralizări etnice şi lingvistice. Astfel astăzi nu se mai poate vorbi decât de o singură individualitate etnică, cea franceză, chiar dacă occitanii din sudul Franţei actuale şi unele regiuni vecine din Spania şi Italia, mai păstrează local anumite particularisme culturale sau dialectale (circa 7-10mil.). Francezii s-au remarcat de-a lungul timpului ca unul din popoarele dominante ale Europei, multă vreme, pînă la începutul sec.al XIX-lea au fost şi cei mai numeroşi, fiind în avangarda unor evoluţii socio-culturale. Participanţi activi la colonizarea Lumii Noi, fără a se impune printr-o particpare demografică masivă, din cele circa 66.4 mil.francezi doar o treime trăind în afara Europei (estul Canadei, unele regiuni ale S.U.A. sau în unele teritorii de peste mări, reminiscenţe ale vastului imperiu colonial antebelic). În Europa, francezii formează populaţia de bază în Franţa, sud-estul Belgiei, sud-vestul Elveţiei şi nord-vestul Italiei (Val d'Aosta). În perioada colonială un număr important de francezi s-a stabilit în colonii de unde s-au retras în cea mai mare parte după decolonizare (cazul celor din Algeria este cel mai cunoscut). Limba franceză a fost şi rămîne una din marile limbi de circulaţie mondială, efect al supremaţiei franceze în secolele trecute cât şi al adoptării sale ca limbă oficială în multe dintre fostele colonii. Numărul populaţiei francofone este dificil de estimat, putându-se conta pe circa 65 mil. în Europa, la care se adaugă peste 10 mil. în Canada, S.U.A.şi 11 mil. vorbitori de creolă franceză în Antile, Mascarene şi Guyana franceză etc. Ca limbă secundă are o utilizare largă în Africa (circa 25-60 mil.) şi în unele regiuni ale Oceaniei (Noua Caledonie, Polinezia Franceză). Concurată de limba engleză, are un rol secundar în prezent, fiind limbă oficială a O.N.U. (alături de engleză, spaniolă, rusă, chineză şi arabă) dar în cadrul Europei lărgite este posibil ca rolul său, alături de cel al limbii germane, să crească. b)grupul ibero-romanic este cel mai complex deşi la origine este rezultatul romanizării populaţiilor autohtone ale Peninsulei Iberice, influenţate ulterior de invaziile germanice (cu un impact mai redus) şi de cea arabo-maură, mai durabilă. Ca şi în cazul grupului galo-romanic, iniţial s-au format mai multe populaţii distincte supuse ulterior unui efort de centralizare. Spre deosebire însă de acesta, rezistenţa unor populaţii locale a fost mai puternică, inclusiv din partea unor vechi comunităţi din substratul preindo-european (bascii). Astăzi putem distinge trei mari ansambluri etno-lingvistice, a căror

126

complexitate este sporită de rolul primordial al statelor iberice în descoperirea Lumii Noi, unde prin colonizare şi mai ales prin amestec au dat naştere unor varietăţi locale extrem de viguroase. Aceasta se exprimă şi prin numărul total de circa 544 mil. dintre care doar o mică parte locuieşte în Europa. -catalanii, localizaţi la interferenţa cu grupul galo-romanic, fiind foarte apropiaţi de occitani (9 mil.), locuiesc în nord-estul Spaniei (Catalonia, Valencia, ins.Baleare, Aragon), Andorra, sudul Franţei (Roussillon) şi în număr mai mic în Sardinia (Alghero). Un număr greu de precizat trăieşte şi în America Latină unde se confundă în masa populaţiei ibero-americane. Regiunile populate de catalani se disting prin nivelul cel mai înalt de dezvoltare economică din Spania, Barcelona fiind capitala economică a acestei ţări. Alături de particularităţile lingvistice acest aspect explică gradul ridicat de autonomie de care se bucură în cadrul statului spaniol, catalana, spre deosebire de alte limbi regionale din vestul Europei, fiind o limbă vie, cu acces în toate sferele vieţii socialeconomice. Se disting de restul populaţiei spaniole prin influenţa arabo-maură mai redusă (cu excepţia Valenciei) şi printr-o mai mare deschidere spre exterior, favorizată de comerţul mediteranean; -spaniolii, sau mai exact castilienii, alături de hispano-americani se impun prin număr – 363 mil., fiind din acest punct al doilea ansamblu etnic de pe Glob şi al patrulea din punct de vedere lingvistic. Castilienii propriu-zişi din Spania şi din diaspora pe care au format-o recent în ţările vesteuropene, prin migraţiile pentru lucru, nu depăşesc cu mult 30 mil., incluzând galicienii din nordvest, mai apropiaţi lingvistic de portughezi şi care păstrează o serie de particularităţi culturale distincte. Creatori ai unui mare imperiu, al cărui apogeu coincide cu sec. XVI-XVII, când controlau o mare parte a Europei (Ţările de Jos, multe state germanice), cea mai mare parte a continentului american, Filipinele şi unele regiuni ale Africii. Avantajul descoperirii Lumii Noi, sub patronajul casei regale spaniole, nu a fost fructificat decât într-o anumită măsură, începând cu sec. al XVII-lea influenţa lor începe să scadă atât în Europa cât şi în lume, Spania intrând într-un con de umbră din care nu avea să iasă decât în ultima jumătate de secol când şi-a redescoperit vocaţia europeană, devenind o componentă esenţială a procesului de integrare. Spre deosebire de englezi care au dus o politică de colonizare efectivă a Americii de Nord, înlăturând sau confinând în rezervaţii populaţiile indigene, Spania catolică a preferat varianta unei fuziuni cu elementele locale, asimilând total sau parţial culturile precolumbiene, creându-se astfel mai multe popoare hispanofone distincte (mexican, peruan, argentinian, columbian, cubanez etc.). Unele dintre acestea sunt alcătuite masiv din metişi şi indigeni (America Centrală, regiunea andină) şi mulatri (Antile, Venezuela), mai rar fiind constituite din urmaşii emigranţilor europeni, de origine dominant romanică – iberică sau italiană (Urugauy, Argentina). Acest ansamblu eterogen, formează totuşi o unitate culturală distinctă la nivel mondial, remarcându-se prin dinamism şi exotism, impunând multe modele culturale, inclusiv în Europa. În acest mod numărul populaţiei hispanofone este ceva mai ridicat, dacă includem populaţia indigenă bilingvă sau numărul tot mai mare de emigranţi din ţările latino-americane trăind în S.U.A. (peste 36 mil. în 2000191). Aprecierile pot merge de la 350 la 400 mil. vorbitori de limbă spaniolă, numărul acestora fiind în creştere relativ rapidă faţă de alte limbi europene de circulaţie (engleză sau franceză). Ca şi acestea a dat naştere unor variante creole, în Filipine, Antile, circa 2.5 mil. şi a influenţat vocabularul multor limbi cu care a intrat în contact. Spre deosebire de diversele variante ale englezei, spaniola americană este mai unitară şi mai apropiată de limba vorbită în Europa; -portughezii, alături de brazilieni au cunoscut o evoluţie similară cu aceea a spaniolilor, diferenţiindu-se timpuriu de aceştia, graniţa hispano-portugheză fiind cea mai veche din Europa. Navigatori îndrăzneţi au avut un rol cel puţin la fel de important ca putere maritimă şi mondială, portughezii fiind precursorii tuturor europenilor în comerţul cu Africa şi Extremul Orient, imperiul colonial pe care l-au creat dovedindu-se cel mai durabil dintre toate. Intraţi ca şi spaniolii într-un con de umbră (într-o perioadă Portugalia fiind chiar anexată regatului castilian), s-au regăsit
191

Cf. recensământului federal efectuat la finele anului 2000 (12.6%din total). Faţă de 1990 s-a înregistrat o creştere cu 58%, majoritatea fiind de origine mexicană (20.6 mil.), urmaţi de portoricani şi cubanezi dar, fapt notabil, creşterea cea mai vizibilă s-a înregistrat în cazul celor veniţi din istmul central-american şi America de Sud ( de la 5 la 10 mil. în intervalul menţionat).

127

într-o poziţie inferioară din punctul de vedere al performanţelor economice în noua Europă. Din fosta glorie a epocii coloniale a rămas însă o construcţie statală de mari dimensiuni în America de Sud – Brazilia, stat cu un mare potenţial economic. Astfel celor 11.7 mil.portughezi continentali (inclusiv puternica diaspora din Franţa, Germania etc.) li se adaugă încă 167 mil. de locuitori care asigură limbii poretugheze un rol important pe plan mondial. Adăugând vorbitorii de creolă portugheză din diverse state africane sau din fostele colonii asiatice şi pe cei care o folosesc ca limbă secundă în Africa, numărul lusofonilor poate fi estimat la 198 mil. Brazilienii constituie principala concentrare de populaţie lusofonă, fiind constituiţi din trei componente de bază – urmaşii populaţiei europene emigrate, dominant de origine romanică dar cu un aport germanic şi slav mai însemnat ca în alte regiuni ale Americii Latine; urmaşii sclavilor negri, masiv amestecaţi, mai numeroşi ca oriunde în America; populaţia indigenă, dispersată în vastele păduri amazoniene sau în savane. Portugheza vorbită în Brazilia este mai arhaică şi se diferenţiază tot mai mult de cea vorbită în Portugalia. c)grupul italo-romanic, cuprinde urmaşii populaţiilor romanizate din Peninsula Italică şi sudestul Europei. Legăturile cu celelalte două sunt numeroase, atât pe plan lingvistic cât şi antropologic, cu excepţia notabilă a romanităţii sud-est europene. Cele câteva comunităţi etnice formate au avut o evoluţie diferită, divizată între creştinismul occidental şi cel oriental: -reto-romanii, împreună cu friulanii, constituie o populaţie mai restrînsă care nu depăşeşte 800 mii loc., dispersaţi pe versanţii Alpilor Retici şi Dolomitici, în sud-estul Elveţiei şi nord-estul Italiei. Aflaţi în recul, mai ales în Elveţia, ocupau iniţial un spaţiu mult mai extins, făcând legătura cu grupul galo-romanic. Oameni de la munte, se deosebesc prin particularităţile antropologice şi prin modul de viaţă, similar celorlalte populaţii, de origine dominant germanică, din regiunea alpină; -italienii, unul din popoarele majore ale Europei, sunt urmaşii direcţi ai populaţiei romanizate din regiunea centrală a Imperiului Roman, moştenind de la acesta cea mai mare parte a elementelor vieţii sociale, a culturii şi civilizaţiei, exprimat şi prin faptul că pe parcursul Evului Mediu, această regiune constituia nucleul cel mai avansat al civilizaţiei europene, aici manifestându-se iniţial Renaşterea care avea să modifice esenţial cursul destinului Europei. Absenţa unei unităţi statale a împiedicat mult timp dezvoltarea societăţii italiene, marcată încă de decalaje economice regionale puternice, dar a fost compensată de rolul major jucat pe tărîm cultural, multe din modelele culturale europene avându-şi aici originea. Defavorizaţi mult timp de deplasarea centrului de greutate al vieţii economice dinspre Mediterana spre Atlantic, după ce au dominat comerţul dintre Orient şi Occident, deţin în prezent o poziţie cheie în arhitectura europeană, în relaţiile pe care Europa unită le întreţine în cadrul bazinului mediteranean. Participanţi activi la migraţia transatlantică, italienii au avut un rol important în construcţia Lumii Noi, chiar dacă adesea contradictoriu, exportând peste ocean şi unele forme de organizare socială nocive, exacerbate de mass-media uneori (mafia). Numărul italienilor poate fi apreciat la circa 89 mil., dintre care o treime trăiesc în Lumea Nouă (15 mil. în S.U.A., un număr chiar mai mare în Argentina, Uruguay, Brazilia etc.), o diasporă importantă trăind în diverse state europene, în afara regiunilor tradiţionale de populare italiană din Corsica şi sudul Elveţiei (Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia germanică). Limba italiană este înainte de toate o limbă de comunicare, variantele dialectale fiind foarte numeroase şi adesea foarte diferite. Numărul vorbitorul poate fi estimat la circa 66 mil., rolul său fiind astăzi restrîns, dar în trecut a avut o influenţă majoră asupra vocabularului celor mai multe limbi europene, în special în domeniul artistic şi cultural. Trebuie menţionat şi rolul simbolic pe care îl are capitala italiană, ca centru al catolicismului, cea mai răspândită formă a creştinismului. -sarzii din Sardinia (circa 1.3mil.) sunt de cele mai multe ori priviţi ca un grup etno-lingvistic aparte şi se remarcă prin arhaismul cultural, păstrând elemente ale vechii civilizaţii mediteranene. Fără să aibă un statut privilegiat, limba sardă este practicată în bilingvism cu italiana, la fel ca în restul Italiei. Între limbile sardă şi română sunt numeroase paralelisme.

128

unde sunt recunoscuţi oficial doar în Voivodina deşi cei mai numeroşi trăiesc în Valea Timocului.4 mil. propensiunea pentru emigraţie manifestându-se abia în ultimele decenii. Istroromânii din Peninsula Istria. în vestul Croaţiei. O parte a acestora s-au stabilit în ultimele secole şi pe teritoriul actual al României.S. separate de aşezarea slavilor în această regiune. Numărul lor este mult redus astăzi prin asimilare şi emigraţie. maghiare etc. 129 . cu concentrări importante în nord-vest. distingându-se prin etnogeneza specifică şi apartenenţa culturală dominantă. macedoromâni).români. trăind în două state – România şi R. vlahi. chiar în cea regională se disting prin importanţa demografică fiind un popor relativ important la scară europeană – circa 25. Ca şi în cazul celorlalte popoare din sud-estul Europei. în vestul Europei.6-1 mil. Ungaria etc. când iau naştere şi primele formaţiuni statale româneşti şi se accentuează divergenţa dintre populaţiile de la nord de Dunăre şi cele din Balcani. Gravitând mult timp în sfera de influenţă a imperiilor succesive constituite în estul şi sudestul Europei.1mil. etnogeneza românilor a fost un proces mai complex şi mai îndelungat. acestea subzistă. în bună parte deznaţionalizaţi mai ales în afara regiunilor de populare tradiţională din nordul Bucovinei. unde se păstrează o bogată toponimie românească. America de Nord sau Australia. la care s-au adăugat o serie de influenţe lingvistice deosebite (greceşti. formând o punte lingvistică între Italia şi romanitatea orientală dar au fost asimilaţi complet de către slavii sudici.XIII-XIV. cu circa 0.Moldova. Iugoslavia. Limba română este vorbită în afara populaţiei de origine etnică românească şi de minorităţile naţionale de pe teritoriul statului român.. la creştinismul de rit bizantin. Canada sau în unele state europene (Italia. prezenţi mai masiv în nordul Greciei.. fără argumente concludente.. Ramura sud-dunăreană este considerată de unii ca popor distinct (aromâni. spre Valea Timocului. au fost angrenaţi de timpuriu în migraţiile spre Europa Centrală unde şi-au constituit comunităţi importante.S. 50 mii în Kazahstan etc. Franţa. nordul Bucovinei). în special în sudul Dobrogei (Cadrilater) de unde au fost evacuaţi în nordul provinciei în urma Tratatului de la Craiova din 1940 (circa 35 mii după recensămîntul din 1992). Un caz particular îl prezintă populaţia românească din teritoriile ocupate de fosta U. circa 0. Fără să fi avut un rol deosebit în istoria europeană. supusă unor migraţii mai mult sau mai puţin forţate spre regiunile slab populate ale acesteia. circa 200 mii în Federaţia Rusă. Caracteristica acestora este rapiditatea cu care se asimilează culturii ţării de adopţie şi slaba capacitate de a forma o diasporă coerentă. -românii.Moldova şi o parte din pseudo-intelectualitatea basarabeană reclamă existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc ţine de domeniul patologicului neavând absolut nici un fundament ştiinţific. s-au distanţat destul de mult de restul popoarelor romanice. Buni comercianţi.R. unde formează comunităţi importante. încât din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei păstrează afinităţi puternice cu lumea slavo-bizantină.-dalmaţii. multe comunităţi similare fiind de multă vreme asimilate în restul spaţiului iugoslav (Bosnia mai ales). în Gorna Makedonia.Moldova.U. izolat şi în Serbia sau Bulgaria. altădată stăpînii litoralului est-adriatic erau şi ei apropiaţi italienilor din punct de vedere cultural (fiind catolici). mai puţin în R. Acest proces s-a finalizat în mare parte în sec. unde sunt majoritari dar şi în unele regiuni ale statelor vecine : Ucraina.4mil. formează ansamblul extrem-oriental al ramurii romanice. încât poate fi apreciat la circa 300-500 mii. Bulgaria. numărul total al vorbitorilor de limbă română192. încât putem estima la circa 28 mil. Romanizarea substratului trac a fost urmată de asimilarea unei mase importante de populaţie slavă sau turanică (de origine turcică în principal). când s-au format comunităţi importante în S. circa 0. românii nu au contribuit într-o măsură prea mare la migraţia transoceanică. sudul Albaniei. Cu toată dorinţa de reducere a acestor influenţe manifestată începând cu redeşteptarea sentimentului naţional la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. (Basarabia. sudul Basarabiei şi regiunea transcarpatică. Spre deosebire de alte popoare europene. 192 Insistenţa cu care autorităţile din R. O parte dintre ei au fost islamizaţi (megleniţii.).A. din tradiţia lor comercială rămînând o bogată moştenire în oraşele de pe coasta dalmată. de pe cursul inferior al Vardarului) fiind antrenaţi în mişcările de regrupare a populaţiei musulmane din Peninsula Balcanică spre teritoriul actual al Turciei. Germania). sunt pe cale de dispariţie.

53 nă 46 9 Na-déné 0. austrică.35 9.001 Ghiliak 0 0 0 0 0 0 . 0 0 0 0. Modificări importante pot fi observate la nivelul continentelor.55 8.2 8. a cărei pondere este în creştere în Asia (domeniu al limbilor altaice) dar în scădere în Europa (domeniu al limbilor uralice).1 0.21 japoneză 03 . 0 0 18 0. Toate aceste mutaţii demonstrează faptul că structura etno-lingvistică a populaţiei Globului se află într-o continuă transformare. 0 1 2. elamo-dravidiană. sau dimpotrivă o scădere a acestuia (America de Nord. 63 0 0. indo-europeană şi sino-tibetană.5 0 altaică 01 . 0 0 9.02 Austrică 6.0 0 aleută 5 Ciukot0 0 0 0 0 0 kamceadală . Importante sunt şi evoluţiile care caracterizează unele familii secundare.02 7 O ceania 0 0 0 4. Oceania). altele păstrând o pondere constantă. % a Khoisanică 0.2 0 tibetană 2. Semnificativă este şi mutaţia produsă în Asia unde familia indo-europeană a depăşit-o proporţional pe cea sino-tibetană sau creşterea importantă a ponderii familiei nigerokordofaniene în Africa. uralo-altaică etc. 0 0 01 19 Nigero3. 0 0 0 0.001 Aino3. 0 0 0. 75 0 0 0 0 0 0. în favoarea altora mai dinamice.85 Sino2 0 3 0 0. 0 1 0 0 0 04 .16 .72 9 Uralo3.34 Nilo0. accentuată de diferenţierea puternică a dinamicii naturale în perioada contemporană. 39 1 3. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9. 0 0 0 0 0 pacifică 07 . America Latină).35 0 Coreeană 1. nigerokordofaniană şi afro-asiatică. ca de exemplu aceea uralo-altaică. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0. 63 0 130 .1 0 01 8 Eskimo0 0 0 0 0. 5 3 0 0. fie că este vorba de o sporire a gradului de omogenitate (Europa.Acest vast tablou al structurii etno-lingvistice a populaţiei Globului este completat cu cele trei tabele anexate care sintetizează informaţiile expuse fiind pline de semnificaţii referitoare la dinamica marilor familii.61 37 Amerindia 0.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A Am Ame otal în urop sia frica erica de N rica Lat. 0 5 0 0. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. Tabelul nr. Se poate observa astfel o scădere a ponderii celor două familii dominante.

0 0 0 0 0 08 .85 4. 96. 90. 39 1 3. nă 46 29 53 Na-déné 0.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A A A otal în uropa sia frica merica merica % de Latină Nord Khoisanică 0. 0 0 0 0 0 ană 04 .26 1. 0 0. 2 0 3 2.Burushaski 0 0 0 0 0 0 0 0 0 .02 Mediterane 0. 0 0 0 pacifică 07 02 Austrică 6.01 Caucazian 0. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. 63 131 . 0 tibetană 2. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9. 0 0 0 0 0 ă de nord 09 .32 . 8. 0 0 01 19 Nigero3.34 Nilo0. 63 0.60 2.16 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 0 01 18 Eskimo0 0 0 0 0.11 dravidiană 85 .01 . 0 0 sahariană 71 38 Australian 0. 0 0 0 04 85 Sino2 0 3 0 0. 0 0 0 0.27 asiatică 71 .35 9. 0 6 0. 0 0 0.72 29 0 0. 0 1. 75 0 0 0 0 0 0. 0 0 9.09 . 0 aleută 05 Ciukot0 0 0.61 37 Amerindia 0. 0 1 2. 0. 0 0.61 39 20 8 Tabelul nr.80 22 Afro3. 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 0 0 0 001 Aino3. 63 7 0. 63 0 0. japoneză 03 35 10 21 Coreeană 1.14 Elamo3. 0 0 18 0.8 europeană 1.81 O ceania 0 0 0 4.55 8. 0 0. 0 0 0 0.3 0.05 8 Indo5 9 3 4. 0 5.

02 0. 0. 0. 0 0 0 0. 0 0 1 0 0 0 sahariană 39 0.95 Nilo1. 0 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 0 0 0 0. 08 Elamo3.20 0 0 11 2. 0 0. 0. 02 0 01 0. asiatică 71 Indo5 europeană 1. 6. 0 0.61 85 14 3. 0 0 0. 0. 0 0 aleută 05 Ciukci0 0 0. 6.45 Austrică 8. 0 0. 63 9 0. 0. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Caucazian 0. 0 0 132 . 0 nă 61 98 56 Na-déné 0. 22 0.60 0. 1 1.70 Australian 0.05 3 39 0 0.88 0 0. 0. 0 0 57 0 0 0 0. 4. 0. 01 0 80 2. 0 0 01 14 Eskimo0 0 0 0 0. 27 9 0. 09 9 2. ă de nord 09 Mediterane 0. 0 5 0 0 0 kordofaniană 16 07 4. 3 38 4.Uraloaltaică 01 Burushaski 3. 0. ană 04 Asianică D ispărută Kartvelică 0. ă 01 15 Indo0. 0 0 0 01 08 Nigero7. 0.71 89 33 02 54 Amerindia 0. 7 Tabelul nr. 1. 0. japoneză 11 01 36 66 10 33 Coreeană 1. 73 07 3. dravidiană 85 Afro3. 16 0 32 5. 6.81 0 0. 0 0 0 1 pacifică 12 03 9.22 :Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în anul 2000 Familia T E A A A A O otal în uropa sia frica merica merica ceania % de Latină Nord Khoisanică 0. 0 0 0 0 0 1. 3. 6. 16 0. 0 0 0 0 001 Aino2. 63 0. 0.26 1.

0 35. 02 0. marcată de o eterogenitate extremă (swahili. 07 Elamo3. cele cu minimum 20 mil. altaică 18 66 Burushaski 0 Caucazian 0. 04 0.05 0 0. unele limbi din subcontinentul indian sau unele recent formate prin normarea necesară facilitării comunicării în spaţii eterogene lingvistic – indoneziana. 98 0. 2. 97 3 3.crt 920 000 1 *chine 4 1 2 2 Gujarat 1 5 ză 00. asiatică 80 Indo4 europeană 4. ucraineană care au lăsat locul altor limbi favorizate de explozia demografică de după 1950 (araba).23 : Principalele limbi vorbite pe Glob între 1920-2000 (mil. 6.0 3. de pe locul 21 coborând pe locul 36. cum se crede adesea. Sino2 tibetană 0. rămînând totuşi între primele 10 limbi europene.0 0 3 *engle 1 4 1 2 Polonă 2 4 % 3 3 9 133 . Majoritatea limbilor din Europa pierd teren. ă de nord 08 Mediterane 0.0 250. 01 0. 07 3 29 0.53 07 Uralo3.44 3 86 0 0.22 4. 33 0 0 0 0. 0 0 0. 29 0.0 65 6 eană 3. 66 0 0 0 02 0 0 0 02 0. Tabelul nr.23 01 0. 06 2.97 62 16 0. haussa). 1. cu excepţia notabilă a celor care s-au implantat durabil în America – spaniola.25 45 42 11 0. 04 2. 31 0. 65 9 4. deşi în perioada luată în calcul poziţia sa a slăbit.0 12 5 i 3. dravidiană 97 Afro5. 44 0 01 0. portugheza şi engleza. 19 9 3. 0 0 01 0 0. 82 9 9. 0.22 0 0.0 07 2 *hindi1 5 3 2 Ucrain 3 4 urdu 15. Inserarea în acest tabel şi a limbii române este menită a demonstra că locul pe care aceasta îl ocupă nu este chiar unul secundar. 6 Tabelul care ilustrează evoluţia principalelor limbi vorbite pe Glob. 0. 3.crt 920 000 r. ană 02 Asianică D ispărută Kartvelică 0.10 0 1. Importantă este şi apariţia printre limbile cu o importanţă majoră a unor idiomuri cu şanse de a deveni limbi de comunicare pe spaţii vaste din Africa. tagalog (filipineza).vorbitori) N Limba 1 2 % N Limba 1 2 r.61 4. 0. 33 2. italiană.0 3. este de asemenea grăitor. Reculul în clasamentul celor mai vorbite limbi de pe Glob este foarte evident în cazul limbilor franceză. germană.vorbitori în anul 2000.

corelate cu dinamica generală a populaţiei în perioada 1920-2000.0 04 0 .5 9 1 Germa 7 1 3 3 Yoruba 4 2 5 3 nă 6.0 2.0 40 2 *persa 1 7 7 4 Kurdă 3 2 5 0 nă 0.0 06 0 lam 2.7 5.5 0.5 0.0 9 5 ndeză 2. spre deosebire de celelalte.0 75 Notă : Estimări personale pornind de la diverse surse.0 * 1 .0 00.5 3 5 4 00 2 62 2 2.0 67 8 *portu 4 1 3 3 *hauss 5 3 6 gheză 0.0 4 2.5 5.0 6.0 22.0 00 9 *rusă 9 1 9 3 Sundan 8 3 3 2.0 80 1 *tagalo 2 7 * 4 Assam 4 2 4 8 g . Semnul (**) arată o creştere maximă a numărului de 134 .0 28 8 a .0 5. Semnul (*) înaintea unor limbi este utilizat pentru a diferenţia acele limbi care sînt folosite în comunicarea pe spaţii care depăşesc aria de origine.0 10.0 74 3 .0 10.5 3.0 75 2 *swahi 2 6 * 4 Sebuan 3 2 4 4 li .0 67 9 .0 75.0 10 1 Tamil 1 7 2 4 Sindhi 5 2 3 9 9.0 00 1 *franc 5 1 9 3 Român 1 2 8 2 eză 7.0 28.5 7.0 4.0 67 1 Telugu 2 8 2 3 Uzbekă 4 2 4 5 2.0 1.0 * 2 eză .0 00 1 Marath 2 7 2 4 *quech 5 2 3 7 i 0. la care reprezintă doar numărul locuitorlor care le utilizează ca limbă maternă.0 2.5 1.5 5.0 * 8 ă .0 00 2 Thai1 6 4 4 *igbo 3 2 4 3 lao 1.0 2 7 .5 8.0 1 0.0 2 57 4 22 5 30 3 7 2 8 2 9 3 da Malaya ă Kanna Birman 1.0 4.5 1.0 1 1.5 04 *indon 0 2 * 3 Pashto 7 3 3 eziană .0 5 00.5 4.5 06 1 Punjab 2 1 3 3 Malaez 6 3 4 1 i/lahnda 8.0 3 9.5 32 1 Japone 5 1 1 3 Oriya 8 3 3 0 ză 5.0 1 1.0 4 0.0 6.0 33 4 .5 5.0 35 5 ă .0 75 2 a .0 64 7 .0 0.5 7.0 7 4. efectivele înscrise corespunzând acestei realităţi.0 0.0 4.5 10 1 Javane 2 9 3 3 *amhar 4 2 4 4 ză 3.0 1.5 88 1 ua .0 3 85.0 0 3 eză .0 00.ză 4 olă 5 6 i 7 *arabă Bengal *spani 56.0 7.0 0.5 14 2 Italiană 4 6 5 4 Neerla 1 2 7 1 2.0 00 4 .0 8.0 0.0 5 2 Turcă 1 6 4 4 Oromo 3 2 5 2 2.0 90.0 50 6 (galla) .0 60 1 Vietna 1 7 4 4 *fulbe 4 2 5 6 meză 5.0 2 6 ă 4.0 2 65.0 7.

1940 şi Malherbe M. Aceste dezbateri se datorează de fapt confuziei între religie ca fenomen pur spiritual. 1999.F. Religia fiind un fenomen uman. Bucureşti. derivat din necesitatea profund umană de a-şi explica realitatea şi religia ca fenomen social ce contribuie la structurarea comunităţilor umane.3. încorporate în structura etno-lingvistică sau chiar evitate de către geografi datorită sensibilităţilor pe care le suscită.Eliade în Tratat de istorie a religiilor (Humanitas. 16 26. Londra. Ca orice fenomen sociocultural şi religia se manifestă printr-o anumită dinamică spaţială care interesează în mod deosebit geografia. 23. Les langages de l’humanité.Smart.5 10 14 34 41 65 Poloneză 4 7 9 26 32 42 Total 52 75 15 43 66 12 7 4 5 62 % din 10. 195 M. 10. 1995. Aceasta în timp ce toate disciplinele socio-umane acordă religiei o atenţie deosebită.24 : Evoluţia numărului de vorbitori ai principalelor limbi europene între 15001992(mil.) Limba 15 17 18 19 19 19 00 00 00 00 35 92 Engleză 4 8. Tabelul nr. Atlas of the World’s Religions. Ceilalţi văd în fenomenul religios un rezultat al constrângerilor impuse de civilizaţie. Studies in American Demography. Problemele structurii confesionale sunt adesea trecute pe plan secundar.vorbitori specifică unor limbi de comunicare interetnică din sud-estul Asiei şi Africa. stabilindu-i norme morale şi etice.Kernbach. Paris. În această perspectivă se poate accepta o anumită succesiune a formelor pe care fenomenul 193 Cazul celui publicat sub direcţia lui N. Acestea sunt doar cele mai importante faţete ale acestui complex fenomen195. Bucureşti. o reacţie la amoralitatea presupusă a fi dominat în preistorie 194. R. populaţia mondială 2 8 3 2 1 Surse: adaptare după Wilcox W. anul 1920 fiind considerat 100%.5 26 44 80 31 5 Rusă 3 5 25 70 13 16 0 5 Portugheză 1 4 6 24 47 16 0 Germană 10 11 30 75 78 90 Franceză 12 20 27 45 62 75 Italiană 9. lingvistic şi economic…“ (pp. Adeziunea la o credinţă religioasă este o opţiune individuală dar ceea ce interesează geograful este modul în care religia creează legături sociale înscrise într-un teritoriu pe care-l personalizează. Biserica în involuţie. Originea fenomenului religios a suscitat numeroase dezbateri.Politică. Calmann&King Ltd. 1984.15-19). Primii se bazează pe faptul că chiar şi cele mai primitive comunităţi umane care au mai putut fi studiate în ultimele secole dispun de un sistem de credinţe şi idei religioase. 1992) afirmă că nu există fenomen religios pur întrucât nu există „fenomen care să fie în chip abslut şi exclusiv religios. prin însuşi acest fapt este şi un fenomen social. Ithaca. excelentă radiografie a genezei şi difuziunii marilor curente religioase. IV.Structura confesională a populaţiei Interesul geografiei pentru religie poate să pară surprinzător.5 20 11 19 35 6 5 0 Spaniolă 8. Laffont. Ed.. 135 .5 9. 31. Procentul reprezintă dinamica numărului de vorbitori între 1920-2000. una din puţinele surse bibiliografice accesibile în limba română. între adepţii primordialităţii sale şi cei care consideră că este un rezultat al evoluţiei istorice. publicându-se chiar şi atlase de specialitate193. 194 Pentru acest subiect poate fi consultată pe larg lucrarea lui V.

2 4. -animismul care se distinge prin cultul spiritelor care animează forţele naturii sau îşi au originea în sufletele celor dispăruţi. mesopotamiană.pers.3 0. care pune în centru o divinitate unică dar admite şi existenţa altora.2 0.7 73.religios le-a luat de-a lungul timpului.7 0.-M. -politeismul. chiar la nivel individual se pot produce modificări pe parcursul vieţii. grupuri sociale se pot schimba mult mai rapid.2 Budism 1 0 0 1 0 0. care consideră că lumea este rezultatul unei lupte între două forţe contrarii. Ed. A fost specific unor popoare antice.8 Catolicism 4 2 0 3 3 87. 1990. care nu admite existenţa divinităţii dar poate lua o formă religioasă.1 1.6 71.6 0 e orientale 35 54.1 Sincretism 5 0 0 5 0 0.8 0.7 Hinduism 3 0 0 3 1 0.8 Mozaism 1 2 0 1 0 5.5 01.3 73. greco-romană) şi sub o formă modernă este întâlnită în subcontinentul indian (hinduism).6 .2 0 .8 02.3 395. bazat pe convingerea că există un singur Dumnezeu.3 8. J. Nicole în Précis d’histoire des religions.6 8.1 18. 136 . specifică în primul rând religiilor apărute în Orientul Apropiat (mozaism.9 2.1 0 . Caracteristicile confesionale ale unor popoare. -ateismul.9 101 97.6 43. Un caz particular îl reprezintă totemismul care se deosebeşte prin influenţa asupra structurii societăţii.de l’Institut Biblique. antichitatea clasică şi perioada dominaţiei occidentale (Smart.8 3. se pot suprapune formând sincretisme complexe. creştinism. Nogent sur Marne. aşa cum apar ele diferenţiate de către istorici : -monoteismul. -henotismul. aceasta se remarcă şi prin mobilitatea mai accentuată.7 .4 .5 1 .5 . Tabelul nr. difuzându-se în spaţiu şi conducând astfel la suprapunerea unor straturi diferite care complică studiul structurii confesionale a populaţiei.2 501. fiecare având un totem (de regulă o plantă sau un animal) drept protector196. specifice în Antichitate sau în Evul Mediu singurul relict este cel zoroastrian.2 . aflate în raporturi ierarhice complexe. încurajează venerarea mai multor divinităţi.1 0 .3 5 .9 .4 33.2 2. cazul budismului sau antireligioasă.1 2 Culte 2 1 2 1 2 116. islam) dar rudimentar prezent în aproape toate religiile.1 8 . A caracterizat majoritatea religiilor din Antichitate (egipteană.3 0 .8 112.5 1. a binelui şi a răului sau a luminii şi a întunericului. -dualismul.3 protestante 88.5 04. revoluţia neolitică. fiecare fiind dominată de unul sau mai multe sisteme religioase.3 .3 0 1 O detaliere a acestor sisteme religioase o face printre alţii.8 Culte 2 8 9 1 1 3.2 15 3.8 0. La fel de complicată ca şi structura etno-lingvistică. 1999). Dintre numeroasele curente religioase de acest tip.25 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 1950 Mil.1 0 . T E R A A Amer Amer ERR uropa usia sia frica ica de N ica de S A Total 2 4 1 1 2 217. În evoluţia fenomenului religios pot fi deosebite patru momente cruciale : preistoria.4 creştine orientale 02.5 Islamism 3 4 6 2 8 0.8 3 .3 Animism 8 0 0 2 5 3 4 196 O ceania 1 2. cazul marxismului căruia însă cultul personalităţii şi fastul oficial îi conferea adesea o alura religioasă.2 74.

7 5 74.1 97 6.4 4.1 6 6 9 3 Budis 4 0. Notă : estimările se referă la apartenenţa culturală şi nu la opţiunea individuală.9 0. 4 0.7 24. IGN. 0. 0. IGN. Acelaşi raport influenţează capacitatea de reproducere a unei anumite populaţii.3 52. active sau efectiv ocupate deci resursele de forţă de muncă ale unui stat.7 1 0. Note: cultele neoprotestante sunt înglobate la cele protestante. cism 133. Raportul între grupele de vârstă determină ponderea populaţiei în vârstă de muncă. taoiste.6 6 Alte 2 0.7 44. 0. 2. 1. 0.5 5 04. 0 8 1. 0. cu un rol determinant în dinamica naturală. 0 8 1.9 Catoli 1 3 0. 0.7 1. Novara. 0.9 1 1 orientale Animi 2 0. 1.4 13. cultele creştine orientale înglobează ortodoxismul şi cultele necalcedonice inclusiv cele unite cu Roma. ERRA uropa usia sia frica merica merica ceania de N de S Total 6 5 1 3 8 4 3 3 134.8 7. sincretismele orientale se referă la practica concomitentă a doctrinelor budiste. m 09.5 65.9 9 5. sm 5.2 6. Tabelul nr.2 3 1 239. bahai’ismul şi alte sisteme religioase cu o iradiere mai restrânsă. 1.1 6 6 9 3 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini. 1 0 2 0.9 11. 1.1 6 Culte 5 1 2. Novara.6 91. sm 329. 137 . 0. religii 8.3 40.3.3 7 3 5 3 3 1 1 Islami 1 1 1 9 3 7 0. 0. ism 79 5 74. 1 0.6 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini.26 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 2001 Mil. 0.7 4.8 37.4 81. 1 1 2 3 8.Structura populaţiei pe grupe de vârstă Unul din cei mai importanţi parametri ai unei populaţii este şi modul în care aceasta este structurată în profil cronologic. 0.8 30.2 Culte 3 1 1 2 4 9. 0. 3. sm 26.9 56. confucianiste sau şintoiste.4 27.6 Alte religii . jainismul.6 2 1 04.6 7 1 5 orientale Mozai 1 1.8 1 2 1. 6. 4 1 1 1 2 protestante 43. creştine 25. regiuni sau localităţi. 0. tisme 242.8 18. ediţiile dintre 1960-2000.4. ediţiile dintre 1960-2000. IV.1 0. 4 1 8.4 33.7 721 12.3 0.7 1 0 0 1 0 0 0 0 1.pe T E R A A A A O rs. 0. zoroastrismul.8 9. Un rol esenţial în acest sens îl are ponderea populaţiei feminine în vârstă de 15-49 ani.3 9 3 Hindu 8 0.7 1 6 9 2 Sincre 1 0. la categoria alte religii sunt înglobate sikhismul. 5.

dispersia lor fiind legată de ponderile specifice celor trei subpopulaţii. fiind des utilizat în scopuri comparative. scăderea natalităţii la un moment dat va afecta structura pe grupe de vârstă pe întreaga durată de viaţă a acelei generaţii.) şi realizare astfel a unor sugestive tipologii. indiferent de modificările dinamice ulterioare. Foarte evident este acest fenomen în statele petroliere de la Golful Persic unde ponderea populaţiei de 20-35 ani ajunge la circa 40%. care folosesc un triunghi echilateral ale cărui laturi sunt divizate în procente de la 0 la 100%. Regiunile cu plecări masive (emigraţie) înregistrează proporţional. vârsta recrutării forţei de muncă etc. Corelaţia între dinamica şi structura populaţiei este astfel foarte puternică. Dacă cei doi indicatori sunt constanţi iar creşterea naturală este nulă.N. Structura populaţiei pe vârste la un moment dat depinde aşadar de evoluţia curbelor natalităţii şi mortalităţii în ultima sută de ani. diferenţiat pe sexe. putând fi astfel afectate anumite contingente de populaţie (bărbaţii tineri între 20-50 de ani). populaţia respectivă este numită staţionară. directorul de atunci al Biroului Federal pentru Recensământul populaţiei. Un alt factor esenţial care controlează structurarea unei populaţii pe vârste este şi mobilitatea. pentru clasificarea unor unităţi (state. instituţiile de ocrotire a sănătăţii şi de asistenţă socială trebuind să fie corelate în aşa fel încât să corespundă necesităţilor. în ansamblul unităţilor luate în calcul. Aceste trei componente pot fi uşor reprezentate prin intermediul diagramelor triangulare. dar în ultimul timp se generalizează pragul de 64 de ani) şi populaţia vârstnică (peste 60 de ani ori tot mai frecvent peste 65 aşa cum apare în statisticile O. prin divizarea în sectoare a dreptei perpendiculare pe bază197. în coformitate cu legislaţia muncii (vârsta pensionării. Modul de structurare a populaţiei unei unităţi date. populaţia adultă (15-59 sau 20-59 ani. feminin) specifice fiecărei generaţii (din cinci în cinci ani sau din an în an). Pragurile de 15 şi 65 de ani sunt utilizate de statele occidentale. depinde de particularităţile evoluţiei indicatorilor demografici principali. din combinarea cărora rezultă ponderi specifice fiecărei grupe de vârstă. 138 . De obicei structura pe grupe de vârstă este studiată pornind de la trei mari categorii : populaţie tînără (0-15ani sau 0-19 ani în unele cazuri). în funcţie de acest aspect fiind necesare anumite dotări sociale sau producţia unor mărfuri şi servicii specifice anumitor categorii de vârstă.A. este deosebit de mare. Prin interpolarea valorilor se poate obţine poziţia unei unităţi oarecare.U. la femei fiind de numai 22% iar la bărbaţi de 58%. de obicei procesele dinamice le devansează pe cele structurale. o scădere a ponderii populaţiei în vârstă de muncă (antrenată de obicei în aceste mişcări) şi implicit o creştere a grupelor vârstnice (peste 60 ani) paralel cu reducerea celor tinere (0-19 ani). Este cazul clasic al S. Pot fi utilizate şi în scopuri comparative. Sensibilitatea la fenomenele conjuncturale. în funcţie de speranţa medie de viaţă la naştere. fiecare corespunzând uneia din cele trei mari grupe de vârstă. De exemplu. Structura pe grupe de vârstă influenţează în mod direct şi morbiditatea unei populaţii. Aceste modele grafice sunt foarte sugestive şi sunt foarte 197 Piramida vârstelor a fost inventată de generalul american Francis Walker.) şi cu speranţa de viaţă la naştere superioară acestui prag. în funcţie de dominanţa unor categorii.U). în 1870.Informaţiile referitoare la structura pe grupe de vârstă sînt indispensabile oricărei planificări economice a teritoriului. influenţând astfel capacitatea de repoducere a populaţiei. Spre deosebire. La fel de importante sînt şi efectele tranziţiei demografice. în timp ce calculat la nivelul întregii populaţii nu depăşeşte 15%. în statele sau în regiunile spre care se dirijează aceste fluxuri migratorii se constată o creştere anormală a populaţiei în vârstă de muncă. unde ponderea populaţiei între 20-30 ani în rândul imigranţilor din prima generaţie este de 29%. Într-un astfel de triunghi pot fi înscrise practic n puncte. La fel de utilizate în analiza acestor structuri sunt piramidele structurale care constau în dispunerea într-un sistem de drepte perpendiculare a proporţiei celor două sexe (masculin. localităţi etc. conflicte armate mai ales. prin suprapunerea valorilor a două unităţi diferite sau pentru studii diacronice în scopul observării modificării în timp a structurii pe vârste a unei unităţi date. în primul rând scăderea rapidă a natalităţii sau dimpotrivă menţinerea unor valori ridicate ale acesteia pe durata mai multor generaţii.

Mult timp afluxul de imigranţi a constituit o soluţie. accesibile în prezent cu ajutorul programelor informatizate. Studiul piramidelor structurale la nivelul statelor Globului pune în evidenţă existenţa unei game variate de structuri. al XIX-lea. mai ales în sudul şi estul Europei (Germania. Pv populaţia vârstnică (peste 60 sau 65 de ani după caz) şi Pt populaţia tânără (0-14 sau 0-19 ani după caz).5 pentru 5-9 ani etc. frecvent între 15-20% în Europa unde valorile minime tind să scadă sub această valoare (Italia. Bulgaria etc. mai ales cele ierarhic ascendente. în care Pa.Mikrozensus 2001. În statele aferente.25. Acest proces poate fi exprimat matematic astfel : Iv = Pv/Pt. încă din sec. Spania dar şi în Japonia). 139 . în care natalitatea se păstrează la un nivel superior celorlalte state dezvoltate datorită specificului populaţiei imigrate din statele latinoamericane. în majoritatea statelor europene dar peste 40% au depăşit vârsta de 40 de ani). rezolvarea acestei dileme trebuie căutată după cum se pare în soluţii endogene prin stimularea natalităţii. Spania.). În această categorie. Efectul acestora este tocmai tendinţa menţionată. Un raport supraunitar demonstrează deja o îmbătrânire avansată. începută în Europa. Ponderea populaţiei adulte este ridicată.utilizate pentru că dau o imagine sintetică. specifice statelor dezvoltate – de forma unui clopot sau a unui balon. în Germania s-a ajuns în anul 2001 la numai 41.74 în 2001. de exemplu. dar acesta se concentrează la vârstele de peste 40 de ani. Trebuie spus că în statele europene se fac încă resimţite urmările celor două războaie mondiale care îngustează excesiv grupele de vârstă născute în timpul conflagraţiilor când natalitatea s-a redus 198 Cf. Grecia. Evoluţia procesului de (Pa * Ax ) îmbătrânire este ilustrată şi de calculul vârstei medii : ∑ . Ponderea vârstnicilor (peste 65 de ani) este foarte mare. Italia. Situaţia se agravează rapid în cele mai multe state europene. Uruguay etc.5 pentru 0-4 ani. 7. cunoscut drept procesul de îmbătrînire demografică. Piramidele din categoria menţionată prezintă un Iv cu valori care tind spre 1(în România era de 0. în care Iv este indicele de îmbătrânire. este efectivul fiecărei Pt tranşe de vârstă. cu tendinţa de depăşire a valorilor populaţiei tinere. paralel cu reducerea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă la naştere. distincţia esenţială fiind aceea dintre piramidele specifice statelor dezvoltate care au parcurs integral tranziţia demografică şi cele caracteristice statelor în curs de dezvoltare în care acest proces se află în diverse stadii de evoluţie: a)piramidele cu tendinţa de îngustare la bază. în cazuri extreme ajungându-se la îngroşarea excesivă a părţii superioare. ponderea populaţiei sub 15 ani este tot mai scăzută (tab.2 după ce mult timp „recordul” a fost deţinut de Suedia). Bundesinstitut für Bevölkerungsforschung. de îngustare a bazei piramidei şi de îngroşare la mijloc şi la partea superioară.) şi Pt. dar cu valori de peste 20% se înscriu şi unele state din estul Asiei sau din America de Sud (Singapore. Coreea de Sud. foarte utile sunt clasificările tipologice.A. proprie fiecărei clase (tip). care poate exprima cu maximă claritate evoluţia proceselor specifice într-un spaţiu dat. 26) de regulă sub 25%. este vârsta medie a fiecărei tranşe (2. Ax. Populaţia adultă din aceste state atestă pentru moment un potenţial încă ridicat al forţei de muncă. dar acest surplus nu mai reuşeşte să acopere deficitul din cauza natalităţii extrem de reduse. poate fi exprimat printr-o piramidă medie. depăşind cu mult 50%. China. expresivă a structurii pe vârste dar nu pot fi utilizate decât pentru o singură unitate (cu excepţia menţionată anterior).) dar şi în Japonia sau Hong Kong. Problema asigurării înlocuirii forţei de muncă a devenit capitală în Europa. Aceste forme sunt determinate de reducerea puternică a natalităţii. restrîngerea continuă a tineretului fiind o ameninţare la fel de mare ca şi sporirea rapidă a ponderii vârstnicilor (circa 60-65% între 15-64 ani. Rezultatul obţinut.U. Un caz particular îl prezintă S. cel mai îmbătrânit stat din lume fiind în acelaşi an Italia cu un Iv de 1. populaţia totală. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra diferenţierilor structurale dintr-un anumit spaţiu. fapt care demonstrează că îmbătrânirea demografică tinde să devină o problemă planetară după ce a fost considerată un caz particular aplicabil doar câtorva state dezvoltate din Europa. prin revigorarea populaţiei tinere adulte (20-40 ani). comunicat din mai 2002.5% populaţie în vârstă de muncă (faţă de 46% în 1991)198.

Ponderea populaţiei adulte este în general mai redusă în această categorie de state (circa 50%). încât se poate afirma că în timp ce ţările dezvoltate adulţii au în întreţinere mulţi vârstnici. cea mai vizibilă îmbătrînire producându-se tot în statele dezvoltate. Această formă este determinată de menţinerea unui nivel înalt al natalităţii. a populaţiei Globului. J. Dincolo de acest tablou general al „Lumii a Treia” există o serie de diferenţe în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de avansul tranziţiei demografice. b)piramidele cu baza larg desfăşurată. de la 5. faţă de ţările în curs de dezvoltare. Statele de la Golful Persic se disting astfel prin ponderea mai redusă a populaţiei tinere şi o pondere disproporţionată a populaţiei adulte (masculine mai ales) datorită imigraţiei masive a forţei de muncă (Qatar şi Kuweit cu peste 70% adulţi). Africa) fiind deja puternic resimţite. previziunile conducând la o situaţie catastrofală cu ponderi de 25-30% vârstnici în anul 2025. în statele în curs de dezvoltare trebuie să susţină mai mulţi copii. Anterior. Procesul de îmbătrînire s-a manifestat mult timp numai ca urmare a reducerii natalităţii. datorită conjuncţiei dintre creşterea speranţei de viaţă la naştere şi scăderea drastică a natalităţii. În primele decenii ale sec. redusă rapid după vârsta de 20 de ani. dar în prezent aceasta a atins valori minime. ponderea vârstnicilor variind între 3 şi 6 %. grupele de vârstă sub 15 ani fiind tot mai puţin numeroase. Situaţii similare se întîlnesc şi în unele state musulmane recent intrate în faza de accelerare a tranziţiei demografice (statele din Maghreb. fluxuri inevitabile de populaţie tînără dinspre statele cu presiune demografică puternică (sudul Asiei. Les facteurs du vieillissement démographique. Prezenţa unor valori ridicate ale unor fenomene precum şomajul. Population. Indicele de dependenţă care măsoară acest raport are astfel valori mai omogene la nivel mondial : Id=Pi/Pa. INED. indisponibilizarea fizică este de natură să mărească acest indice. mai ales acolo unde tranziţia demografică a debutat mai timpuriu. Iran. Vîrful piramidei este extrem de îngust. cu valori mai ridicate în statele latino-americane şi foarte coborîte în Africa subsahariană. scăderea mortalităţii infantile atenua într-o anumită măsură fenomenul de îmbătrînire. paralel cu menţinerea unei mortalităţi generale mai ridicate. în care Id este indicele (rata) de dependenţă. Paris 140 . În ultimele decenii aceasta este însoţită de îmbătrînirea la vîrf. Pi. procesul de îmbătrînire avansează mai rapid. Care dintre cele două situaţii este mai favorabilă este greu de apreciat.5% în 1970 şi 7% în 2000 se va depăşi 10%în 2025. Un caz particular îl prezintă şi statele latino-americane şi cele din sud-estul Asiei unde baza piramidei a început să se îngusteze. apropiindu-se sau depăşind pragul de 10% populaţie vârstnică. cazul Chinei în primul rând. nr. adesea peste 50% în unele state africane sau din Orientul Apropiat. G. Factorii enumeraţi anterior pot modifica aceste previziuni.Calot. de obicei tinerii buni de luptă. Prognozele indică o îmbătrînire rapidă. prin scăderea continuă a mortalităţii la vârstele foarte avansate. la vârste comparabile.8% în 2025.27 : Structura populaţiei pe grupe de vârstă între 1980-2000 (în %) Continen 0-15 ani Peste 65 ani Indicel tul (regiunea) e de îmbătrînire 1 1 2 1 1 2 1 2 980 990 000 980 990 000 980 000 199 Cf.5% în 1970 la 31% în 2000 şi cel mult 24. de regulă peste 40 %.Sardon. sub forma îmbătrînirii la bază199. în paralel ponderea tinerilor reducându-se de şa 37. Tabelul nr. caracterizează statele în curs de dezvoltare. Tot aici.). statele din Asia Centrală etc. lupta împotriva morbidităţii fiind dusă aproape exclusiv la vârstele înaintate.P. populaţia activă (ocupată). Decalajele dintre cele două categorii de state se vor menţine prin inerţie. Din această combinaţie rezultă o proporţie ridicată a populaţiei tinere. populaţia inactivă (neocupată) iar Pa.XXI aceste efecte vor dispărea treptat şi este de aşteptat ca procesul de îmbătrînire să se accelereze. chiar şi în multe state în curs de dezvoltare tendinţele de îmbătrînire se vor manifesta viguros în perioada imediată.drastic dar şi pe cele mobilizate. Turcia.3/1999. Aceasta nu înseamnă că statele aflate în prezent la adăpost de acest pericol sunt complet ferite. inevitabilă.

2 -de Est 8.6 -Centrală 6.52 0 .6 6.25 1 . 6 2. .87 0 .7 2 3.8 1 5. .8 7.3 3 0.3 1 8.78 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 141 .19 0 .1 2 5.9 3 4.06 2. .TERRA 4. 4 8.9 4 7.5 3 5 4 0 3 7 4 7 4 7 4 6 3 9 2 3 3 5 3 6 3 4 3 4 2 7 2 0 2 1. 9 3.3 AFRICA 6.9 -de Sud 1.1 2 1.11 0 . 1 6.06 0 . 3 1 3.2 3 7. 5 4.10 7.10 7.22 0 .8 2 6.4 1 4.1 -de Sud 1.34 6. 3 4.07 4.4 2.5 EUROP A 1.8 3 5.3 -de Sud 8.1 -de Nord 9. .12 1 . .7 2 0. 6 4.69 0 .4 4 1.06 0 .8 4 5.24 0 .19 3.10 4.24 8.5 OCEAN IA ASIA 6.06 2.8 4 5. 1 2.1 4. 0 1 2.5 3 1 3 3 3 6 1 2. 8 4.07 0 . .8 4 6.13 0 . .7 2 2.3 1 7 2 9.52 4.4 7 1.11 4.8 4 3.15 4.1 1 5. 8 2.2 3 1.9 1 4.3 4 8.8 2 6 2 0. 9 2.17 5.5 6.9 3 0. . 5 4.4 3 2.15 1 . .9 3 1.Rus ă 2. 9.58 1 .1 4.30 0 . 1 9. 0 6.4 1 6. 9 2. 0 4.2 3 3.5 4 7.2 -de Nord 2.3 4 7.2 -CentralSudică 2.9 1 2.71 1 . 4 1 4.18 0 .7 1 4.1 2 7.1 AMERI CA 2.7 -de Est 4.11 0 .1 4 4.7 2 6.47 1 . .06 0 .8 1 2. .7 2 8.6 -Caraibe 6.6 -de Nord 3. 4 4.6 1 1.4 4 1.0 -de Est 7.3 4 7.95 0 .31 0 .4 3 2. 7 5. . 3 6.60 1 .6 3 0. .6 4 6. 8 9.79 0 . 5 3.2 1 9.7 -de Vest 9.8 1 1.2 5.81 0 . .1 -de SudEst 2.08 2. 5 5.8 6.0 -de SudVest 4. 1 3.14 0 . 4 4.12 0 .8 -de Vest 7.6 4 7.5 1 3.5 4 6.6 7. 0 6.2 3 5. 7. 4 1 3. . 7 2.1 -Centrală 1.4 1 4.9 3 8.39 0 .3 Fed. 8 8.1 1 3.77 1 .14 0 .06 5.0 4 9.9 3 3. 6 2. 6 6.62 0 . .5 1 3. 0.0 1 3.

2 8.3 .0 2.2 3.7 4.9 2.U.0 6.5 1.6 9.6 .9 2.5 2.1 .2 1.N.8 Japon 3 2 1 1 5 6 6 6 4 7 1 2 ia 5.8 6.5 .0 .U.8 2.7 Etiop 4 4 4 4 5 5 5 5 3 2 2 3 ia 4.3 2.3 2.7 Niger 4 4 4 3 5 5 5 5 2 2 2 3 ia 5.0 .3 Brazi 4 4 3 2 5 5 6 6 2 3 5 1 lia 2.7 2.8 8.Surse : World Urbanization Prospects.6 5.3 3.1 2.3 5.6 2.6 5.2 Vietn 3 4 3 2 6 5 5 6 3 4 4 7 am 4.2 .4 5.1 4.8 2.5 .1 3.1 8.9 5.4 0.1 1. în %) Statu 0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste l 1 1 1 2 1 1 1 2 1 1 1 2 950 970 995 025 950 970 995 025 950 970 995 025 China 3 3 2 2 6 5 6 6 4 4 6 1 3.9 .2 .9 4.9 3.2 .7 .1 8.4 .7 8.6 1.0 Germ 2 2 1 1 6 6 6 6 9 1 1 2 ania 3.2 .1 8.5 . 6.6 4.3 S.7 2.1 Indon 3 4 3 2 5 5 6 6 4 3 4 8 ezia 9.7 .7 5.4 . O.1 .0 3.1 8.1 5.0 6.9 6.1 1.0 3.7 .7 4.2 6.3 .7 .4 .3 4.7 5.6 4.9 India 3 4 3 2 5 5 6 6 3 3 4 8 8.5 7.9 .2 3.9 .3 6.1 .9 7.7 9.8 1.9 .5 0.8 7.0 Egipt 3 4 3 2 5 5 5 6 3 4 4 8 9.9 8.2 .4 8.0 6.8 Pakis 3 4 4 3 5 5 5 6 5 3 3 5 tan 7.7 9.2 0.5 6.3 8.0 3.4 .7 .7 9.9 8.4 4.9 1.8 .3 .1 Bangl 3 4 3 2 5 5 5 7 3 3 3 5 adesh 7.7 3.3 2.0 .1 .0 7.5 ..9 Filipi 4 4 3 2 5 5 5 6 3 2 3 7 ne 3.4 0.8 1.1 5. 2 2 2 1 6 6 6 6 8 9 1 1 A.5 .4 4.9 .6 8.2 .8 3.0 .2 3.5 .9 9.8 Mexi 4 4 3 2 5 4 5 6 4 4 4 9 c 2.6 .8 .4 0.2 .3 .1 3.7 0.7 8.9 5.0 .2 2.0 . Tabelul nr.0 Turci 3 4 3 2 5 5 6 6 3 4 5 9 a 8.7 6.2 Iran 3 4 4 2 5 5 5 6 5 3 3 5 9.3 1.9 5.3 7.1 7.5 8.3 .9 . ediţiile din 1990-2002.4 .2 2.5 9.1 5. New York şi World Population Data Sheet.1 3.3 .8 8.5 3.2 6.8 6.0 Feder 2 2 2 1 6 6 6 6 6 7 1 1 aţia Rusă 8. The 2000 Revision.3 3.5 9.9 5.5 .7 5. Population Reference Bureau.4 9.28 :Structura populaţiei pe grupe de vârstă în principalele state ale Globului între 1950-2025 (estimări şi proiecţii.7 8.0 .0 7.3 Thail 3 4 3 1 5 5 6 6 4 3 5 1 anda 6.1 7.5 .0 3.6 6.6 142 .9 9.9 2.6 .1 9.9 0.4 .1 6.6 0.6 7.0 .1 .1 6.2 8.5 4.9 1.8 1.1 . New York.3 .2 1.0 .5 4.5 7.4 .8 7.4 2.4 4.1 .3 1.9 0.6 0.3 2.9 9.2 .4 5.7 5.7 1.4 .6 1.6 .4 5.9 6.1 2.3 4.7 3.

P.D.3 5. 143 .6 8.8 . rasiale sau confesionale care alcătuiresc populaţia acestei ţări. Trebuie spus că nici un stat nu se încadrează practic în acest model al populaţiei staţionare datorită incidenţei celorlalţi factori (mobilitatea.3 0.3 Italia 2 2 1 1 6 6 6 6 8 1 1 2 6. tutun şi droguri dar şi a participării 200 201 Cf. Mortalitatea masculină mai ridicată. predilect în sud-vest.5.9 2.4 1. europeni în primul rând.4 .).A.8 9. conflicte) 201. nivelul fecundităţii este mai mare sau mai mic decât cel necesar înlocuirii generaţiilor.9 2. modificarea comportamentului demografic etc.8 5. Acest fals efect ascunde însă o netă diferenţiere a procesului de îmbătrânire între diversele componente etnice.7 2.9 5. imigraţia fiind un factor suplimentar de creştere a ponderii populaţiei vârstnice pe termen mediu.5 1.1 3. „albii“ se află întro fază avansată a acestui proces spre deosebire de „negri“ sau „hispanici“ (cf.9 5. Himes.5 2.4 2.N.9 .7 2.0 5.0 0.2 6. structura pe sexe a populaţiei este foarte echilibrată. consecinţă a faptului că la sexul masculin atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt sensibil mai ridicate decât la cel feminin.O.9 . IV.6 .9 9. fiind în acelaşi timp un efect al scăderii natalităţii dar şi o cauză suplimentară a acestuia. Implicaţiile sociale provin din combinarea cu procesele de feminizare şi pauperizare la care se adaugă creşterea bugetului asistenţei sanitare.9 6.0 . Îmbătrânirea este astfel mai degrabă un fenomen rezidual. Elderly Americans. 314-322.3 4.Regat 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 1 ul Unit 2. consecinţă a unei frecvenţe sporite a accidentelor.9 5.9 Ucrai 2 2 2 1 6 6 6 6 7 9 1 1 na 7.0 0.7 4. Implicaţiile economice provin mai ales din creşterea numărului de pensionari care poate modifica în sens negativ indicele de dependenţă dar şi din creşterea vârstei medii a populaţiei active.8 0.2 5. Population Today. 46% adulţi şi 30% vârstnici.U. Este cazul S.6 Sursa: adaptare după World Urbanization Prospects.4 4.3 4.6 7.9 4. al doilea se referă la procesul în cursul căruia această proporţie este în creştere 200.3 8.3 9. Implicaţiile psiho-sociale constituie mai degrabă un risc.7 5. Dacă.4/2002).1 7. Le vieillissemment de la population : défi et contradiction.0 2. 4 4 4 4 5 5 4 5 3 2 2 2 Congo 3. New York. În general.L. conduce la o „întinerire“ a populaţiei. C.2 5. Acest proces nu este continuu ci prezintă discontinuităţi (creşteri bruşte sau plafonări) datorate influenţei unor modificări endogene (căderi sau relansări ale natalităţii ori ale mortalităţii) sau exogene (migraţii.2 R. Un surplus de populaţie tânără are ca efect imediat scăderea mortalităţii la fel cum un deficit implică o creştere a acesteia.1 4. The 2000 Revision. Implicaţiile demografice ale acestui proces sunt contradictorii. structura pe vârste devine mai tânără sau mai îmbătrânită decât cea ideală.9 2. Noţiunea de îmbătrânire demografică are un dublu sens : primul se referă la situaţiile în care se observă o pondere ridicată a persoanelor în vârstă. Structura ideală a unei populaţii staţionare este considerată următoarea : 24% tineri. Astfel. la vârstele tinere se înregistrează în mod obişnuit o dominare a sexului masculin ca urmare a unei natalităţi superioare cu circa 5%.2 6. dificil de măsurat.. cu efecte majore asupra productivităţii muncii ori asupra cheltuielilor salariale (personalul mai experimentat şi cu vechime este de obicei mai bine remunerat).Paillat.1 Franţ 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 2 a 2.7 4.9 . R.4 5.5 8. consumului de alcool. nr. vizibil mai ales în „îmbătrânirea mentalităţilor”.U. Espace/Population/ Société nr. pp. Este motivul pentru care unii specialişti susţin că fenomenul îmbătrânirii nu poate fi „combătut” decât prin creşterea natalităţii.9 1. 2000 Procesul de îmbătrânire a structurilor demografice au generat un interes deosebit din partea specialiştilor. 3/1993. bolilor profesionale.0 7. efect al mecanismelor care se manifestă la alte nivele ale structurii pe vârste.5 9.RB.Structura populaţiei pe sexe În mod normal. unde imigrarea continuă a hispanicilor.2 5.6 5.

Qatar cu 63. Botswana cu 46. de tratamentul inegal al femeilor în unele societăţi etc.A. În Asia de Sud-Vest se remarcă Yemenul cu 48% masculin iar în sudul Africii. Acesta este un efect al pierderilor umane imense (17 mil. situaţie care se accelerează după 65 de ani. unde populaţia masculină vine adesea temporar. localităţile polarizatoare. astăzi bărbaţii prezentând o raritate la peste 70 de ani în state ca Rusia sau Ucraina (24% masculin). regiunile şi localităţile cu bilanţ migratoriu negativ.9%masculin). de stările sociale specifice diverselor comunităţi. cu 64. Dezechilibrul era şi mai mare după război dar s-a redus treptat în următoarele decenii. S. deşi continuă să constituie principala destinaţie a migraţiei internaţionale nu mai deţin o preponderenţă masculină ca în trecut. generatoare de vicii şi probleme sociale inerente ca în cazul tinerelor oraşe miniere din insula Bougainville (Papua-Noua Guinee) unde în 1975 peste 88% din populaţie era constituită din bărbaţi. dar în ultimul timp şi unor regiuni rurale profund afectate de exodul rural care a antrenat masiv populaţia feminină (cazul unor arii largi din Podişul Bîrladului de ex. Rusia (46. în mod obişnuit se produc creşteri anormale ale ponderii populaţiei feminine. Astfel de situaţii sunt încă frapante la state ca Ucraina (46. de mobilitatea teritorială.1% bărbaţi şi 49. Trebuie remarcat că şi în acest domeniu. după 20 vârsta de ani iar de la 4045 de ani sexul feminin devine dominant. şantiere de construcţii. România prezintă o situaţie mai apropiată de aceea a statelor din sudul Europei. în rândul bărbaţilor mobilizabili. dezvoltat paralel cu creşterea populaţiei vârstnice.). regiunile.7%masculin).S. sau 9% din populaţie. mai rapid în Germania prin intermediul migraţiilor pentru muncă. Aceste valori s-au modificat sensibil în ultimele decenii.5% masculin în 1990.5%masculin) sau în alte state din Europa central-estică.2% masculin. marchează în general o egalitate aproape perfectă la nivelul populaţiei mondiale : 50. În perspectiva imediată acest efect va dispărea.5% masculin înainte de 1985 sau Malta. Noua Zeelandă. La celălalt pol. ultimele decenii au modificat profund structura populaţiei imigrate. cazul unor regiuni ale Siberiei – Yakuţia. unor centre miniere din Munţii Apuseni sau petroliere din bazinul Tazlăului Sărat. Astfel şi acest stat dezvoltat s-a raliat la procesul de feminizare determinat de creşterea speranţei de viaţă la naştere (în 1999 circa 48. Oceania sau America Latină (Singapore. Australia. Tipice au fost în Europa statele mediteranene precum Portugalia cu 47.R.active la conflictele militare. Kamceatka. prin revenirea celor plecaţi pentru lucru dar şi pentru că fenomenul antrenează tot mai mult şi populaţia feminină. Tipice sunt statele petroliere de la Golful Persic (E. Acest echilibru este frecvent perturbat de efectele conflictelor militare.6%) dar şi unele state atractive din sud-estul Asiei.S. exploatări forestiere) mai ales dacă şi condiţiile climatice sunt foarte grele.A. În România este încă un fenomen caracteristic bazinelor carbonifere din Oltenia (Motru-Rovinari). Pe plan regional. În situaţii extreme la nivel mondial s-au înregistrat şi stări anormale. urmare a plecării tinerilor adulţi. cu un bilanţ migratoriu pozitiv cunosc tendinţa generală de creştere proporţională a populaţiei masculine. femeile având o participare tot mai semnificativă atât pentru a ocupa locurile de muncă excedentare cât şi pentru reîntregirea familiilor.7% din populaţia acestui stat era de sex masculin).7% în 2002). echilibrează proporţia celor două sexe. Mobilitatea teritorială deformează la rândul ei profund structura pe sexe prin participarea prioritară a forţei de muncă masculine la migraţiile interne sau internaţionale. acest fenomen este de obicei evident acolo unde domină muncile grele (industria extractivă. Venezuela. benevol sau altădată forţat. 144 . în statele.9%femei.U. Germania (48. în fosta U.). au fost imense (actuala generaţie de 80-85 ani). Nauru). unde se constată o reducere sensibilă a ponderii populaţiei masculine după 1980 ca urmare a speranţei de viaţă mai reduse a bărbaţilor (49. orice diferenţă între proporţiile celor două sexe la vârste avansate fiind imputabile mortalităţii diferenţiale care cel puţin în Rusia afectează foarte mult bărbaţii înainte de 70 de ani. efect al reducerii imigraţiei individuale în favoarea celei familiale dar şi a ponderii mai reduse a imigraţiei în creşterea totală a populaţiei. Raportul numeric între cele două sexe.3%masculin în1992 şi 48. În mod curent statele.2% masculin ori unele insule din Antile precum Grenada cu 47.U. Un dezechilibru evident între sexe este încă prezent în statele angajate masiv în ultimul război mondial unde pierderile umane.

4 0.8 1.5% masculin).1 9.1 9.7 2.27).) unde feminizarea populaţiei este foarte accentuată.5 0. Giurgiu. eviedntă încă.8 0.4 ICA 9.3 0.1 0.3 Vest 8.6 1.5 8.7%.1).3 9.9 AFRI 5 4 4 5 AMER 4 5 4 CA 0.1 0.7 9. Nivelul de dezvoltare social-economică prin intermediul speranţei medii de viaţă la naştere generează procesul de feminizare în statele dezvoltate. cazul Principatului Monaco cu 45. dezechilibru şi mai evident la unele unităţi teritoriale mici cu standard economic înalt şi cu o tendinţă de concentrarea a unor pături sociale vârstnice.0 1.6 -de Est 4 5 4 5 4 5 4 9. cazul unor judeţe mai slab dezvoltate din România (Botoşani.6 0.6 8.7 9.2 Nord 9.8 0.6 0.4 9.3 Sursa : Demographic Yearbook.4 0.Ru 4 5 4 Sud-Est 9.2 0.8 9.1 9.7 8. New York. Este de altfel o situaţie tot mai frecventă in estul Europei unde emigraţia forţei de muncă feminine este foarte importantă.4% faţă de 50.9 -de 5 4 5 4 -de 4 5 4 Nord 0.9 9.4 0.Pe plan regional acest fenomen este larg prezent în regiunile rurale lipsite de suficiente locuri de muncă pentru bărbaţi.6 Caraibe 9.5 9.6 1. fenomen favorizat de atractivitatea climatico-turistică.3 7.1 0.3 9. Un caz particular a fost pînă de curând cel al Irlandei unde emigraţia tradiţională a femeilor în Marea Britanie sau peste ocean.1 9.4 1. Tabelul nr.4 OCEA 5 4 4 5 -de 4 5 4 NIA 0. deşi după integrarea în comunitatea economică europeană această ţară a cunoscut un veritabil boom economic (50. Există şi situaţii mai rare în care mobilitatea teritorială a antrenat masiv populaţia feminină.6 Centrală 0.5 9.3 9.1 3.6 0.5 8.1 9.9 8. O.2 9.0 1.9 5 4 5 4 -de Est 4 5 4 Central1. ediţiile din 1979 şi 1999 F 4 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 145 .3 7.0 9. Proporţia populaţiei masculine în aceste state este simţitor mai redusă decât media mondială (48.5 8.7 0.29 : Structura populaţiei pe sexe între 1975-1995 Contin 1975 1995 Contin 19751995entul -1977 -1997 entul 1977 1997 (regiunea) M F M F(regiunea) M F M TERR 5 4 5 4 -de Est 5 4 5 A 0..0 ASIA 5 4 5 4 -de 4 5 4 0.0 9.6 0.5 4 5 4 5 -de Sud 4 5 4 Centrală 9.9 0.4 9.9 0.2 -de 5 4 4 5 5 4 4 Vest 0.7 3.1 Sudică -de 4 5 4 5 Fed. Sălaj) dar după 1990 situaţia s-a „ameliorat” prin disponibilizare.1 9. Vaslui.6 -de Sud 5 4 4 5 EURO 4 5 4 0. Teleorman. corelat cu creşterea ponderii vârstnicilor (tab. în scopul prestării unor servicii prost remunerate în paralel cu ocuparea masivă a bărbaţilor în muncile agricole specifice.7 Nord 9.6 0.4 9.7 0.1 9. Este cazul unor centre ale industriei textile (Ivanovo şi Vladimir în centrul Rusiei de ex.9 9.4 să 6.7 8. genera o dominanţă masculină.6 9.5 1.9 6.9 9.0 1.4 0.1 1. cu un evident specific profesional.U.1 9.3 PA 8.N.4 -de 5 4 5 4 -de Sud 4 5 4 Sud-Vest 1.9 0.5 1.9 0.9 2.9 9.5 0.4 9.

voit comuniste dar care în esenţă erau bazate pe inegalităţi mascate. 146 . statutul social moştenit şi distribuţia veniturilor (R.Structura socială Structura socială prezintă un interes geografic deosebit în măsura în care conduce la apariţia unor clivaje sau diferenţieri spaţiale. funcţionarea şi administrarea societăţii. IV. În general se admite că diferenţele sociale sunt un rezultat al inegalităţii şanselor şi că eliminarea acestora este posibilă doar progresiv. corespunzător diviziunii sociale a muncii şi a complicatelor raporturi de putere.5% în 1997). Societăţile egalitare sunt specifice mai ales unor comunităţi primitive. În prima categorie de state. Societatea cunoaşte în ansamblu două forme de structuri sociale : egalitare şi inegalitare. mai greu de definit şi de obţinut.3% masculin în 1950 şi 51. Un caz particular l-au constituit societăţile de tip sovietic. 1998). conducând şi la supramortalitate feminină (lipspă de asistenţă socială la repetatele naşteri.Structura social-economică a populaţiei Este o altă componentă esenţială în studiul populaţiei.Pe parcursul unei vieţi individul poate să-şi schimbe mult mai lesne poziţia economică decât pe cea socială.6.6. în ceea ce este cunoscut astăzi drept clasa de mijloc care asigură echilibrul social. în ţările Lumii a Treia standardul coborît al nivelului de trai. în cazul singular al Albaniei (51. Structura social-economică a populaţiei a fost dintotdeauna foarte complexă. Majoritatea societăţilor moderne sunt profund inegalitare. definită altădată de raporturile de putere care impunea constituirea unor clase sociale iar astăzi se manifestă în primul rând prin specificul profesiei. muncile grele prestate în agricultură sau în activităţile casnice etc. Tipice din acest punct de vedere sunt uneel state din Melanezia (52%masculin) şi Asia Musonică (52. cu toate progresele înregistrate de societatea de consum de tip occidental.). O diferenţă profundă marchează însă ţările dezvoltate de cele în curs de dezvoltare. Această amprentă a subdezvoltării s-a menţinut şi în Europa. IV. Oamenii sunt fiinţe sociale pentru care apartenenţa la un grup este definitorie. sunt numeroase întrepătrunderi fără să existe o suprapunere completă.6% în Bangladesh sau în China) precum şi unele state musulmane sau din America Centrală. sex). Dictionnaire de sociologie.1. fiind profund implicată în organizarea. lipsa asistenţei medicale acordată fetiţelor bolnave. Ordinea socială este de multe ori stabilită prin tradiţie (scrisă ori perpetuată prin cutume) fiind ceva mai rigidă. mai întâi prin egalitatea juridică. India şi China se încadrează în aceeaşi categorie determinând uşoara preponderenţă a populaţiei masculine la nivel mondial. În fond chiar şi în statele cele mai democratice.Dimpotrivă. De modul în care o populaţie dată este structurată social şi economic depind multe dintre procesele dinamice sau structurale de ansamblu ale acesteia. apoi prin egalitatea politică şi în cele din urmă prin asigurarea unei egalităţi sociale. caracteristice comunităţilor evoluate. egalitatea juridică şi politică nu este perfectă date fiind diferenţele derivate din nivelul de educaţie. aceasta concentrându-se la un nivel mediu. speranţa medie de viaţă la naştere redusă şi ponderea foarte mare a tineretului reprezintă tot atâtea explicaţii ale conturării unei anumite predominanţe masculine (50. Aceste grupuri se pot constitui pe diverse criterii dintre care cele mai importante derivă din poziţia pe care fiecare individ o ocupă în cadrul societăţii. Societăţile inegalitare. Acest dezechilibru este exacerbat de starea de inferioritate a femeilor în multe state din această categorie. Între cele două categorii de structură (socială şi economică).7% masculin). cu o economie simplă şi o diviziune internă bazată mai degrabă pe caracteristicile biologice (vârstă. reieşite nu din calitatea categoriilor privilegiate cât din acapararea funcţiilor vitale ale statului şi asigurarea controlului asupra societăţii şi individului.4%masculin în Pakistan sau 51. progresul social din ultimele două secole a redus polarizarea la extreme a societăţii. cu o economie complexă şi cu o diviziune internă derivată din combinaţia aptitudinilor şi performanţelor individuale sau de grup. pe când cea economică este mai mobilă.Boudon.

artizani). -societăţi rurale cu structură seniorială a proprietăţii. micii întreprinzători şi producători particulari (agricultori. pătura de mijloc propriu-zisă formată din grosul funcţionarilor publici.6. Structurile sociale evoluează permanent iar ultimele două categorii s-au transformat enorm după 1980. şomerii. Paris. cu o pondere relativ ridicată a populaţiei agricole. 1996)202. deosebindu-se astfel câteva mari clase : ţărănimea. văzut ca fiind mai dinamic şi mai instabil. aflate în restrângere. A. cazul sistemului de caste din India. cazul tipic al fostei U. 147 . O tipologie a structurii sociale poate pleca şi de la stadiul atins în dezvoltarea societăţii. Totuşi în cele mai multe dintre aceste state îşi face loc treptat şi modelul social occidental bazat pe egalitatea şanselor şi afirmarea plenară a fiecărui individ.Clasele suprapuse de altădată subzistă în diverse proporţii – nobilimea cu un rol simbolic în unele state (cele monarhice) iar burghezia este tot mai integrată în clasa de mijloc. de obicei prin pîrghia corupţiei. În primul caz categoriile de populaţie sunt raportate la locul pe care-l ocupă în sistemul productiv. Europei de Vest sau Japoniei. aşa cum este cazul Americii de Nord. comercianţi.S. dualismul rezultat în absenţa dialogului dintre majoritatea constrânsă să accepte normele unei minorităţi de factură oligarhică în cele mai multe cazuri.R. IV. şi fostelor state comuniste europene. 2000). cu structură tribală. specifice în ariile mai izolate din zona intertropicală mai rar în zona boreală. muncitorii. formate prin juxtapunerea unor populaţii cu tradiţii culturale şi nivel de trai diferenţiat. Această structură corespunde în primul rând modelului american dar este perfect aplicabilă şi în celelalte state dezvoltate.P. unele foarte vechi. În literatura sociologică există o dispută între cei care folosesc conceptul de clasă socială. R.D. fiind unul din factorii care frînează progresul social. Astfel sociologii americani deosebesc de regulă următoarele strate (pături) sociale : elita (clasa superioară).2. Vietnamului. -societăţi rurale de tip colonial. caracteristice în zonele de veche civilizaţie din sudul Asiei. În ţările în curs de dezvoltare. pe fondul unor reforme agrare. deosebea următoarele tipuri -societăţi rurale primitive. Structura economică Acest mod de structurare a unei populaţii pleacă de la una din caracteristicile umane esenţiale – natura muncii prestate. muncitorii specializaţi.Coreene etc. dominată de „clasa de mijloc”. dar cele mai multe sunt profund bulversate de procesele mondializării şi globalizării. Evoluţia societăţii face mai adaptabilă situaţiei actuale al doilea concept. Derruau (1976. necesitatea practicării unei activităţi conforme cu aspiraţiile 202 Géographie humaine. pătura inferioară proletarizată. noii îmbogăţiţi. cu o structură mai complexă. -societăţi puternic urbanizate. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai ridicat dar mai polarizate din punct de vedere social. extrem de polarizate din punctul de vedere al standardului de viaţă. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai redus şi cu tradiţii comunitare puternice. burghezia (din care se divizează de obicei mica burghezie) şi intelectualitatea. -societăţi rurale avansate. care cuprinde muncitorii necalificaţi. tipice în America Latină. marii proprietari funciari. imigranţii ilegali etc (Nonjon. care au tendinţa de a se contopi cu cea anterioară. Astfel China evoluează tot mai mult pe orbita liberalismului şi a polarizării nivelului de trai iar statele est-europene sunt încadrate în categoria „societăţi în tranziţie”. specifice în primul rând Europei sudice şi central-estice dar tot mai prezente şi în Asia sau America Latină.Colin. cazul Chinei. pătura de mijloc intelectualizată (notabilităţile în special). Lumea a Treia propune o multitudine de modele sociale. -societăţi rurale occidentale tradiţionale cu o pondere ridicată a populaţiei neagricole şi standard de viaţă relativ omogen. Orientul Apropiat şi nordul Africii.S. Societăţile în tranziţie tind şi ele spre acest model. polarizarea societăţii este încă foarte puternică. de sorginte marxistă şi cei care folosesc conceptul de pătură socială.

203 Plein emploi în limba franceză sau full employment în limba engleză.6%. ci numai populaţia activă. asemenea multor state occidentale (România cu 53. dar şi fosta Cehoslovacie.7% deci 3 397 mil. Populaţia activă reprezintă la nivel mondial după O. ponderea populaţiei active a scăzut lent (Rusia de la 48.2 % în 1998). constituie elementul activ al societăţii. -slaba utilizare a forţei de muncă feminine din statele în curs de dezvoltare. Noţiunea de populaţie activă defineşte o categorie imprecis determinată. România etc.5% în 1990 la 47. Diferenţa dintre populaţia activă şi cea capabilă de muncă este dată de o serie de grupuri mai mult sau mai puţin importante numeric de la un stat la altul : femeile casnice. studenţii. 42. de cele mai multe ori între 16-60(65) de ani. realitate fiind mult mai complexă. Industrializarea forţată însoţită de deschiderea a numeroase şantiere pentru diverse obiective economice. la nivelul anului 2000. nivel considerat ca fiind „natural”.D. în funcţie de aceasta populaţia putând fi divizată în trei mari categorii : -populaţia aflată înainte de vârsta de muncă : copiii şi o parte dintre adolescenţi.I. Capacitatea de muncă a individului este strîns legată de structura pe grupe de vârstă. Această situaţie este una pur teoretică. impunând o frecvenţă mai mare a incapacităţii de muncă.P.N. spre deosebire de cele asupra populaţiei active.M. diferenţiat pe sexe.U. corespunzând cu circa 2 496 mil. 148 . nivelului redus de pregătire. în primul rând ca urmare a diminuării locurilor de muncă pentru femei. După 1990 această situaţie s-a păstrat în general datorită scăderii ponderii populaţiei tinere. vehiculate mai des. situaţiilor politice diverse..)203. Nu toată populaţia capabilă de muncă este antrenată efectiv în activitate. multe inutile. antrenat în activităţi productive sau de servicii. Pe de altă parte există şi persoane în vârstă de muncă incapabile să presteze o activitate utilă (handicapaţii). care cuprinde numai acele persoane care lucrează efectiv şi stabil.persoane. În practica ţărilor dezvoltate se consideră atins acest deziderat atunci când şomajul nu depăşeşte 5-7%. Restul formează populaţia întreţinută sau inactivă.personale. Ponderea mai ridicată a populaţiei active. deziderat imposibil de atins chiar dacă este prevăzut în articolul 55 al Cartei O. datorită condiţiilor social-economice concrete. unde s-a căutat fără succes. tinerii care efectuează serviciul militar etc. în special acolo unde Islamul creează cadrul juridic. cuprinzând populaţia care a depăşit vârsta legală de muncă. Ponderea populaţiei active în totalul populaţiei este în general mai ridicată în statele dezvoltate (46. indiferent de rentabilitatea şi productivitatea activităţii prestate. legiferată de la caz la caz între 57 şi 65 de ani. Există astfel o diferenţă între populaţia în vârstă de muncă şi populaţia capabilă de muncă (resursele de muncă). Există un număr important de persoane care muncesc şi înainte şi după vârsta de muncă : cazul copiilor în multe state ale Lumii a Treia şi nu numai. membrii familiei car asigură un ajutor temporar în procesul muncii etc.). De aceea. sau al agricultorilor pentru care de regulă nu există limită de vârstă. care în statele moderne delimitată legal. în unele state se operează şi cu noţiunea de populaţie ocupată. populaţia întreţinută cuprinzând 57.3% din efectivele totale. unor tradiţii. întrucât cuprinde şi şomerii. angrenaţi în studiu.Coreeană – 54. o economie centralizat-planificată (estul Europei şi al Asiei). -nivelul morbidităţii este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate. -populaţia aflată dincolo de vârsta activă. -nivelul mai înalt de dezvoltare care creează în statele dezvoltate cerinţe mai mari de forţă de muncă în servicii. Informaţiile cantitative la nivel mondial asupra acestei categorii lipsesc. s-a înregistrat mult timp în statele care au avut sau mai au încă. explica nivelul ridicat de ocupare a forţei de muncă dar şi veniturile modeste ale personalului. asigurarea unui loc de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei în vârstă de muncă (valori maxime înregistrau R.4% în 1998 de ex. cu creativitatea de care dispune fiecare dar şi în funcţie de nevoile sociale. -populaţia în vârstă de muncă.5%) decât în cele în curs de dezvoltare (circa 40%) din mai multe motive : -diferenţele care apar în structura pe grupe de vârstă – ponderea mai ridicată a adulţilor în ţările dezvoltate şi invers a copiilor şi adolescenţilor în ţările în curs de dezvoltare. peste 50%. În unele dintre aceste state.

Cele mai multe curente de gândire 149 . După această dată diferenţele dintre aceste state s-au redus. dar şi ponderii ridicate a populaţiei vârstnice. Populaţia activă este afectată tot mai mult de grava problemă a şomajului în întreaga lume. În ultimul timp însă. ca fenomen social poate fi total sau parţial.3% în 1998. reprezentate de statele cu o economie dinamică. gradul de ocupare a populaţiei în diferite activităţi este mai redus. creşterea economică mai lentă decât aceea a sporului natural face ca în multe din statele în curs de dezvoltare să se producă o scădere a ponderii populaţiei active în populaţia totală.. Şomajul. Datele referitoare la Africa sau Asia de Sud (38.U. În statele occidentale acest sector este cu atât mai greu de controlat cu cât populaţia activă este în general formată din imigranţi.2% în medie) sau cu o dezvoltare amplă a serviciilor (Elveţia cu 55%) valori peste 50% caracterizând în prezent şi S. permanent sau temporar. Toate aceste informaţii statistice trebuie privite cu precauţie întrucât chiar în statele dezvoltate un rol important îl are economia subterană. Mai mult.A. Valori ridicate ale ponderii populaţiei active se înregistrează în unele state cu o industrie puternică precum Japonia (53.4% în 1986 dar ulterior se impune o creştere pînă la 30. munca la negru.9% în cazul citat al Pakistanului). afectând mase imense de oameni. peste 40%). ponderea populaţiei ocupate era în general mai redusă decât în categoria anterioară – 43.A. întreprinzătorii înşişi sunt interesaţi în menţinerea şomajului pentru a putea exercita presiuni asupra salariaţilor. proporţia populaţiei feminine este din nou în scădere. Canada.. Coreea de Sud. respectiv 38. Mai mult. Este cazul Egiptului în care ponderea populaţiei active era de 30% în 1976. Nu trebuie confundată cu activităţile temporare (specifice în turism). Indicele de activitate al populaţiei masculine era aici de 53% faţă de 57% în fostele state comuniste.5%. unde mult timp proporţia femeilor active nu depăşea 30%. dar numai 30% la populaţia feminină. în cazuri extreme depăşindu-se 60% (E. (1999) pentru ca în ţările în tranziţie să ajungă la 20-30% sau chiar mai mult.1%.U.I.7% în 1990.B. De exemplu în Franţa. coborând adesea sub 30% (Pakistan cu 27. Australia ş. Spania. O creştere vizibilă a gradului de ocupare a forţei de muncă feminine s-a înregistrat în statele din sudul Europei cu un nivel în general scăzut (Grecia.).a În ţările în curs de dezvoltare şi în cele subdezvoltate.9%. în cazul forţei de muncă feminine creşterea fiind şi mai semnificativă. faţă 39. De exemplu.8%în 1984 în pentru a coborî lent la 40. de la 9% la 14. dubla activitate a multor angajaţi. la circa 46. în Finlanda ajunsese în 1990 la 47. doar în Suedia se menţine constantă. explicânduse de ce în multe state islamice. astăzi depăşind cu mult 40%). rezultat combinat al speranţei de viaţă ridicate şi a natalităţii reduse. producându-se o nivelare atât datorită îmbătrînirii generale a populaţiei din statele est-europene cât şi creşterii continui a gradului de ocupare a femeilor din statele occidentale. cu corolarul ei. Italia. Taiwan. Singapore. salariile ridicate ale bărbaţilor fiind adesea suficiente întreţinerii familiei (la un nivel de trai modest). reflex al creşterii cerinţelor materiale ale familiilor.6%. Şi în această categorie de state există unele excepţii. societatea contemporană nefiind capabilă să creeze un front de lucru corespunzător pentru a absorbi întreaga populaţie activă. în descreştere pînă la 28. Un grad înalt de utilizare a forţei de muncă masculine caracterizează întreaga Americă Latină.1%) reflectă doar într-o măsură redusă realitatea ignorând adesea muncile agricole foarte grele depuse de majoritatea femeilor.U. atelierele clandestine. activităţile disimulate ale unor artizani. mai ales în statele în care procesul de industrializare şi de dezvoltare a serviciilor se manifestă viguros. inclusiv a celei feminine.2% pentru a coborî la 45. Se includ aici acele activităţi clandestine care scapă fiscalităţii : servicii de vecinătate. state în care şi utilizarea forţei de muncă feminine este ridicată.8%. datorită antrenării într-o măsură mai mică a femeilor în procesele productive. în medie.7% în 1998. înainte de 1980.) sau 50% (Chile cu 51. Avansul tranziţiei demografice manifestat prin scăderea proporţiei populaţiei tinere impune după 1990 o creştere a proporţiei populaţiei active. sursele statistice indică o pondere de 4% a acestui sector în P. de la 17% în 1980 s-a ajuns la 43. în care indicele de activitate este foarte înalt. statistica oficială acordă o proporţie anormal de mică femeilor antrenate în activităţi productive (doar 8. fenomen vizibil mai ales în statele afectate de şomaj. statele scandinave. în S.9% de ex.2% în 1998.În statele occidentale industrializate.A.

această căutare să fie una activă în sensul acceptării oricărei oferte compatibile cu nivelul profesional. O apreciere vagă a numărului şomerilor din aceste state poate conduce la circa 400 mil. Conflictele militare pot avea ca efect stagnarea economică şi implicit creşterea şomajului.7%). corespunzător adaptării la oferta pieţei de muncă.U. să fii în căutarea unui loc de muncă. Aici înregistrează oscilaţii ciclice permanente.) dintre care 16. cu creşteri în perioadele de criză sau stagnare economică (de exemplu. În ansamblu statele occidentale industrializate înregistrau în 1998 circa 30 mil. Gravitatea acestui fenomen se manifestă în ansamblul statelor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate chiar dacă este greu de apreciat. Pentru a fi şomer trebuie „întrunite” câteva condiţii de bază : să fii lipsit de un loc de muncă remunerat. şomajul tranzitoriu. Explicaţiile aduse acestui fenomen sunt diverse. investiţii. şomeri (circa 30% din populaţia activă) iar America Latină. ponderea ridicată fiind datorată intrării. Condiţiile menţionate introduc o doză ridicată de ambiguitate în contabilizarea fenomenului la nivel mondial încât informaţiile furnizate nu sunt deplin comparabile de la un stat la altul.5 în Uniunea Europeană unde indicele mediu era de 8% din populaţia activă. Paradigma centrală a acesteia este echilibrul general dintre piaţa de consum şi piaţa muncii a căror ajustare poate conduce la utilizarea cvasicompletă a populaţiei active. Pentru 1998 numărul şomerilor era evaluat la circa 7 mil. autor al General theory of employment (1936). atingând 12% în statele cu probleme economice (Finlanda. să fii apt de muncă. în Brazilia. fiind complet înregistrat şi mai vizibil.economică văd în şomaj un fenomen absolut normal. şomajul este mai puţin grav. 204 Economist britanic (John Maynard. 1883-1946). Spania.8% la 4%. dintre care 15 mil.. În statele industrializate. Teoria liberală neoclasică pleacă de la raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii. an de an. datorat refuzului de a ocupa un loc de muncă. Influenţa teoriei sale a fost enormă în plan practic după criza din 1929 dar şi după al doilea război mondial.E.6% sau Iugoslavia restrînsă cu 24. Tranziţia economică din Europa Central-Estică a creat o nouă problemă pentru aceste state.Marshall. pe piaţa muncii a unor generaţii tot mai numeroase de tineri.A. reflectând dinamismul economic al acestor state dar şi sensibilitatea la crizele conjuncturale precum aceea din 1997 care a afectat Asia de Sud-Est). faza de recesiune economică declanşată în 1982) şi reduceri în perioadele de avînt economic (cazul perioadei de avînt economic din America de Nord după 1990). În acest caz este vorba de un şomaj în primul rând rural determinat de lipsa de pămînt. peste 80 mil. Există cazuri extreme în care chiar 50% din populaţie este şomeră (Haiti. Singura modalitate de a relansa piaţa muncii este astfel intervenţia voluntaristă a statului prin creşterea cheltuielilor publice. constituind un fenomen specific mediului urban. Danemarca) dar coborând sub 5% în S. Africa are cel puţin 115 mil.O. 150 . adică ¼ din populaţia activă. Astfel un individ care refuză orice ofertă sau nu caută de lucru nu poate fi considerat şomer. În acest cadru nu pot exista decât două forme de şomaj : şomajul voluntar. Belgia. Circa jumătate dintre aceşti şomeri trăiesc în Asia. Salvador).5% la 3. inclusiv în China unde este un fenomen larg răspândit cu toată politica de creare a unui număr cât mai mare de locuri de muncă. elev al lui A.D. necesar pentru constituirea unei rezerve de mînă de lucru dar se acceptă că depăşirea unor limite constituie un semnal al unei crize socialeconomice profunde. cum a fost cazul Iranului după dezastruosul război cu Iraqul (40% şomeri în 1994). şi având valori constant reduse în Japonia unde practica muncii cu jumătate de normă este frecventă ca şi în Coreea de Sud (cu valori în creştere în ultimul deceniu de la 2. şomeri (cf. state suprapopulate cu puţine resurse economice.4% respectiv de la 2. Keynes204 consideră şomajul un efect al insuficienţei cererii globale (consum. Tendinţa din ultimii ani indică şi în aceste state o scădere dar o mare parte a şomajului este încă mascată sub forma şomajului tehnic su a muncii la „negru”. exporturi) întreţinută adesea de întreprinderile care preferă să menţină un nivel scăzut al salarizării. Distribuţia geografică a şomajului este inegală. anterior şomajul fiind camuflat sub diverse forme.C. rezultate din explozia demografică. de distribuţia inegală a proprietăţii funciare şi de creşterea explozivă a populaţiei ((80% dintre şomeri trăiesc în mediul rural).. fiind cronic în statele desprinse din fosta Iugoslavie (Macedonia cu 31.

În S.110-119. finanţe şi asigurări. -sectorul terţiar. Ambiguitatea oricărei clasificări provine şi din faptul că este tot mai greu de făcut o distincţie între sectoarele productive şi cele de deservire („neproductive”). A. -sectorul secundar.). comerţ.3. Albin Michel. necalificaţii şi imigranţii. R. alăturează populaţia care lucrează în diversele servicii de utilitate publică – transport. 207 Cf. naţionalitate. rasă. în 1995. sănătate. care nu coincideau cu cele practicate în Occident şi care coincid în mare parte cu clasificarea organismelor internaţionale (O.4%. „Alex. raportul dintre persoanele ocupate într-un anumit sector. Din acest punct de vedere. mai eterogen. rentabilităţii reduse a echipamentelor.I Cuza“ Iaşi. Concepts et mécanismes de la géographie économique contemporaine. Absorbţia acestui surplus de către activităţile terţiare de multe ori nesigure a devenit astfel un vector al creşterii şomajului văzut ca efect al crizei unui model de creştere economică. Acesta are o pondere tot mai ridicată în utilizarea forţei de muncă207. 1998. inadpatării producţiei la piaţa de consum şi insuficienţei competitivităţii. Foarte afectate sunt grupele de vârstă tinere care se inserează mai greu pe o piaţă a muncii deja saturată. Teoria regulaţionistă corespunde realităţilor derivate din criza modelului fordist de creştere economică205 care a condus la înlocuirea investiţiilor în capacităţile productive cu cele destinate creşterii productivităţii (automatizare.Groza.Univ. la care în statele occidentale se adaugă şi construcţiile. Expresia statistică a celor trei (patru) sectoare este dată de rata de activitate sectorială. învăţămînt. 151 . sex. populaţie se împarte în trei mari sectoare de activitate : -sectorul primar. 2000. servicii informatice etc. IV.A. Sociologii vorbesc despre o anumită selectivitate a acestui fenomen. în Dictionnaire de Sociologie. Este motivul pentru care tot mai mulţi specialişti iau în considerare un al patrulea sector.6. în funcţie de context : şomajul de „prosperitate” afectează în primul rând categoriile tinere de populaţie. Şomajul este de regulă mult mai răspândit în rândul femeilor decât al bărbaţilor. O. şomajul de criză se manifestă mai haotic conform eficienţei fiecărui sector de activitate la nivel local sau regional sau concurenţei dintre firmele producătoare206. când fostele ţări comuniste aveau propriile criterii.Teoria dezechilibrului conciliază cele două teorii anterioare considerând că sursa disfuncţiiilor pieţei muncii este lipsa supleţei activităţilor economice datorată insuficienţei cererii de bunuri. gospodărie comunală. Structura profesională a populaţiei active Este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai structurii şi nivelului de dezvoltare a economiei statelor Globului. pp. Nonjon. Ed.U. proporţia şomerilor în rândul populaţiei afro-americane era de peste două ori mai mare decât media celei de origine europeană (14.. Ellipses. ameliorarea rentabilităţii întreprinderilor prin creşterea profitului care poate sprijini modernizarea procesului de producţie. în funcţie de vârstă. care înglobează industria şi cosntrucţiile (în statele occidentale doar industria de transformare). mai ales în Lumea a Treia (peste 50% din populaţia feminină activă în Angola. Paris. cuprinzând populaţie care luncrează în agricultură. 921 pp. Proporţia şomajului este foarte diferenţiată dacă ne raportăm la diversele categorii de populaţie. care au un loc de muncă permanent şi populaţia în vârstă de muncă. justiţie. respectiv 6%) cu o pregătire superioară.M în primul rând). nivel de pregătire profesională etc. cultură. administraţie. Paris. numit cuaternar care ar cuprinde cercetarea ştiinţifică şi deservirea activităţilor terţiare (consultanţă. considerate a fi cele mai vulnerabile. Niger sau Egipt). cibernetizare) şi la reducerea necesarului de forţă de muncă în sectoarele productive. Două soluţii pot rezolva astfel criza locurilor de muncă : ameliorarea cererii de bunuri care ar implica o creştere a producţiei. 2000. Teoria marxistă este apropiată de cea keynesiană punând accent pe contradicţia structurală dintre interesul de ansamblu al sistemului social de a spori veniturile salariale şi interesul particular al întreprinderilor de maximizare a profitului prin scăderea salariilor. silvicultură. Absenţa unei unităţi de opinii asupra delimitării celor trei sectoare îşi are originea în perioada anterioară anului 1990. cercetare ştiinţifică. vînat şi pescuit iar în statele occidentale şi din industria extractivă.Ledrut. 205 206 Pentru detalii poate fi consultată Geografia industriei.I. telecomunicaţii.

11.3 5. 48. 45. 11.1% în S. care pot fi grupate în trei categorii: a)statele occidentale dezvoltate.6 Ponderea activilor agricoli din totalul populaţiei active Europa 30.6 0. sau 2. 24. 6 1 2 6 7 4 America de 9. Central-Estică 4 0 8 9 2 2 Ex-U. sub care practic nu se mai poate coborî (2.2 3.S.6 4.al XX-lea că sectorul primar mai deţine cel puţin 55% din populaţia activă. 15. 23. Această situaţie se datorează ponderii marilor aglomerări de populaţie rurală din Asia şi Africa.6 0. unde agricultura constituie principala formă de subzistenţă.2% în Regatul Unit. 21. Pornind de la această medie mondială există o serie de diferenţe majore între statele Globului. 12. Tabelul nr. 52. 30. 2.8 2. ? 8 0 3 152 . 26. 29.1 9. 8. 53. 22.9 17. 18. 27. 12. 29.7 8.6 0. ? 3 2 0 4 3 America de 8. ? Occidentală 6 9 9 9 7 Europa 49. 40.5% în Belgia.4 16. 25. 37. 18.A. 50.S. 38. 18.S.3 6.0 3.0 Occidentală 8 2 1 3 5 Europa 22. Se poate aprecia pentru sfîrşitul sec. 32.6 0 9 Proporţia femeilor în totalul populaţiei active în agricultură Europa 30. 7. 29. 54 50.R.2 Occidentală 4 8 2 7 Europa 59.persoane) Europa 43.Divizată pe cele trei sectoare de activitate. 49. Central-Estică 7 8 3 8 4 1 Ex-U. 22.R. 34.28). ? Nord 5 7 0 Oceania 5.9 2. ajungându-se astăzi la valori extrem de reduse.7 7.4 4.7 Nord 9 Oceania 16. 22.S.1 5.R.7 0. tab. 51. 22. mecanizării şi concentrării producţiei agricole.S. 13. 37.6 3.2 5. 38. restul revenind sectorului secundar (20%) şi celui terţiar (25%). 16.7 4. deşi activităţile agricole se află de multă vreme într-o vizibilă şi continuă restrîngere proporţională. 45.6 0. 9. ? Central-Estică 7 7 6 0 2 Ex-U. 36. 38. 24. populaţia activă mondială prezintă încă o dominanţă primară. 26. 20.30 :Evoluţia populaţiei active în agricultură în statele dezvoltate (1950-1995) 19 19 19 19 19 19 50 60 70 80 90 95 Populaţia activă în agricultură (mil. 10. care au intrat primele în procesul de restrîngere a populaţiei ocupate în sectorul primar ca urmare a dezvoltării activităţilor urbane. 7.U.S. 1 2 0 6 8 6 America de 12.9 Nord Oceania 0.

cu 72. nr. agenţi de bursă. are loc o reconversie a activităţilor economice. Se adaugă însă şi proliferarea adesea exagerată a aparatului administrativ ca şi apariţia unui număr mare de intermediari în circuitul desfacerii mărfurilor. transporturi) sau dispariţiei unor categorii sociale şi a unor profesiuni specifice economiei liberale de piaţă – mici negustori. Evoluţii similare se observă şi în Bulgaria. odată cu revenirea la proprietatea privată. populaţia activă de origine rurală a fost masiv absorbită de industrie. Atlante Anuario de Agostini.Moldova (mult mai accentuate). apropiind România mai degrabă de situaţia din statele Lumii a Treia. pe fondul reducerii necesarului de forţă de muncă. Într-o a doua fază. criza profundă a acestui sector dirijând o parte a populaţiei spre serviciile neglijate înainte de 1990 şi recent diversificate sau în cazuri extreme.A.4% sau al S. unde acest sector este încă larg reprezentat datorită specializării în ramuri cu consum ridicat de forţă de muncă (39% din populaţia activă în 1998). majoritatea bazându-se pe o industrializare extensivă. ale cărei ramuri s-au diversificat la maximum. toate cu peste 40%. cu câteva excepţii notabile. furnizate de câteva state ca Japonia unde s-a continuat mai mult timp o politică de industrializare accentuată sau Germania. s-a stabilizat la circa 3840 % după 1995. Acestea cunosc şi ele o diversificare extremă.9. forţa de muncă eliberată din industrie. mai ales în estul continentului. fenomenul de restrîngere rapidă a populaţiei din sectorul primar a debutat tardiv. unde evoluţiile au urmat pînă la un anumit punct acelaşi traseu. 1996.A. ca urmare a crizei industriilor tradiţionale (siderurgie. eliberată din sectorul agricol prin modernizare şi prin suprimarea aproape completă a formelor tradiţionale de exploatare şi proprietate a terenurilor. valoare care aşază încă România printre cele mai „industrializate” state europene. IGN. păstrate pînă după 1990 – cazul Cehiei cu 49% populaţie ocupată în industrie şi construcţii în 1993. în favoarea serviciilor (mai ales în cele dinamice precum turismul şi telecomunicaţiile). b)statele care au avut pînă în 1990 o economie centralizat-planificată. caracterizează statele mai recent industrializate care nu au avut de înfruntat criza vechii industrii şi nu au avut nici o masă de populaţie rurală importantă – cazul Canadei cu 73.G. urmare a modernizării procesului de producţie. multiplicarea tipurilor de servicii puse la dispoziţia clientelei..D. Aici însă. unde după o dezvoltarea rapidă a sectorului secundar (16.5% în Regatul Unit în 1951. fără construcţii) să atingă proporţiile cele mai mari : 48. agenţi de asigurare etc. 1998. nu numai în aglomeraţiile urban-industriale ci şi în regiunile dominant rurale. S-a ajuns astfel ca spre 1950. Bulgariei.O.5% în 1985) se observă o scădere accentuată pînă la 31. sau al Ucrainei. Novara. valori foarte mari. Paralel însă.2% în 2000. sectorul secundar (în acepţia îngustă.). Este o urmare firească a modificărilor structurale ale economiei – dezvoltarea sectoarelor de concepţie şi proiectare. textile). Slovaciei. capabilă să absoarbă masivul surplus de populaţie rurală. La aceasta se adaugă un factor care se menţine încă – dimensiunea redusă a bugetelor acordate unor servicii precum 153 . Proporţiile cele mai mari. Într-o primă fază a acestui proces. spre agricultură. paralel cu difuzia în spaţiu. s-a dirijat deopotrivă spre serviciile revigorate de liberalizarea schimburilor dar şi spre agricultura care după ce atinsese valoarea minimă de 22% în 1985-1990. creşterea volumului şi varietăţii tipurilor de mărfuri manipulate. Ulterior. atingându-se treptat. ca urmare a automatizării şi cibernetizării producţiei. neatinse vreodată de sectorul secundar – mult peste 50% din populaţia activă. Proporţia populaţiei active în servicii s-a menţinut mult timp la un nivel coborît (sub 30%) datorită organizării centralizate a sectoarelor cu pondere în ocuparea forţei de muncă (comerţ.U. tinzând în general spre 75%. intermediari. 44.Evoluţiile din perioada de tranziţie a modificat această tendinţă.9%. după 1975.8% în Belgia în 1948 sau 47. Lituaniei.5% în 1956.Surse : F.3/4. ponderea acestui sector s-a restrîns într-un mod aproape generalizat. Buletinul trimestrial. ocupând o pondere tot mai mare din totalul populaţiei active. vol. Această evoluţie este ilustrativă pentru România. după al doilea război mondial. În aceste state s-au atins valorile maxime ale ocupării în sectorul secundar (peste 50% în fosta R. deosebind astfel esenţial aceste state de cele din Europa Centrală unde serviciile au fost principalul beneficiar al restrîngerii activităţilor industriale. Ucraina (ceva mai atenuate) sau în R.

c)statele în curs de dezvoltare.. Un grup aparte în această categorie este constituit de statele asiatice. E. populaţia activă în sectorul primar depăşeşte 60% (Africa cu 64%.) (mil.Moldova sau unele regiuni rural din estul şi sud-estul României după 1990). o reţea diversificată de servicii. proprţia populaţiei active în sectorul primar fiind covîrşitoare. cel al subdezvoltării de fapt. menţinându-se ridicată – peste 60% în China. cu toate progresele indiscutabile. a formării cadrelor calificate. Cehiei şi Rusiei (cu 44-46%).învăţămîntul şi sănătatea.31 :Evoluţia structurii populaţiei active pe Glob între 1980-1997 Continent P P S T P P S ul (regiunea) A A (mil. cu toată tendinţa recentă de reducere. În marea majoritate a acestora. Nivelul de plecarea a fost aici net inferior. 64% în Vietnam. Există şi state în care ponderea sectorului terţiar sa ridicat la un nivel apreciabil.cazul Slovaciei. Face excepţie America Latină. regiune mai evoluată. ca efect al necesităţii sprijinirii dezvoltării întregii economii de către infrastructura comunicaţională şi telecomunicaţională. care apare mult mai evoluată cu doar 30%. Asia de Sud cu 63%). mai apropiată prin nivelul de dezvoltare de cele asiatice are încă valori de 56% fiind singurul stat european dominant agricol (la fel ca R. Ponderea populaţiei agricole poate atinge sau depăşi 85%.) 1980-1982 1995-1997 TERRA 2 5 1 2 2 4 2 100 2 9 9 826 8 0 2 AFRICA 1 6 1 2 3 6 1 93 9 1 2 15 4 3 4 -de Nord 3 4 2 3 6 4 2 9 9 0 1 0 2 3 5 -de Vest 5 7 7 2 9 6 8 6 0 3 4 3 9 -de Est 6 8 5 1 1 8 7 4 2 3 05 1 2 -Centrală 2 7 9 1 3 7 1 2 8 3 7 3 0 7 -de Sud 1 3 2 3 1 2 2 3 6 6 8 9 1 3 6 OCEANI 1 1 2 6 1 1 2 A 1 4 5 1 4 3 2 5 ASIA 1 6 1 2 1 5 1 308 4 5 1 789 9 7 4 -de Sud4 4 2 3 6 3 2 Vest 3 2 1 7 9 4 4 2 -Central4 6 1 2 6 5 1 Sudică 02 3 2 5 12 8 4 8 -de Sud1 6 1 2 2 5 1 Est 59 4 1 5 43 6 5 9 -de Est 7 6 1 1 8 6 1 T 3 2 3 2 1 1 5 6 2 4 2 2 1 154 .). chiar Albania. mai ales dacă există resurse subsolice bogate – cazul statelor de la Golful Persic (Kuweit cu doar 2% populaţie ocupată în agricultură. Qatar. dar la popul opus există o serie de state ale căror condiţii naturale dificile restrîng importanţa agriculturii. în care predominanţa sectorului primar constituie regula. veniturile modeste ale salariaţilor şi agricultorilor care nu pot susţine în calitate de clienţi.A. Tabelul nr.U. subvenţionării cercetării şi proiectării etc.

din zona Golfului Persic (E. IGN. toţi cu venituri modeste. transformate în pieţe majore ale capitalului internaţional. coborând în statele cel mai puţin avansate la 6% (Bhutan) dar urcând într-un număr restrîns de state diseminate în Extremul Orient (Singapore cu 65% de ex.).06 AMERIC A -de Nord 22 -Centrală 2 -Caraibe 2 -de Sud 4 EUROP A -de Nord 6 -de Vest 2 -de Sud 2 -de Est 6 RUSIA 7 7 5 8 56 4 2 9 1 3 60 1 2 6 1 9 3 3 8 4 6 3 1 1 3 5 6 8 2 8 3 1 2 9 2 2 2 4 3 9 3 0 4 4 2 3 5 2 4 4 1 4 6 5 3 6 6 3 3 3 2 4 5 4 8 6 5 5 0 4 5 3 3 4 63 3 58 1 50 5 1 1 7 1 40 2 73 4 8 8 6 5 8 8 1 7 2 1 5 3 2 6 3 3 2 1 1 1 4 4 9 2 6 2 4 2 7 2 4 2 7 3 2 2 7 3 3 1 2 9 2 3 8 1 4 9 5 9 7 3 4 7 4 3 5 2 5 7 6 9 6 3 5 8 3 9 4 0 3 3 3 2 4 6 0 7 3 3 4 Notă : valorile reprezintă o medie a anilor menţionaţi. deţine proporţii relativ reduse.N. mai mari sau mai mici. Este vorba de un fenomen complex care nu corespunde nici cu standardul de viaţă coborît nici cu nivelul precar de dezvoltare a serviciilor. obişnuinţa de a avea oameni de serviciu.U. 1988. găsindu-şi explicaţia în tradiţia organizării societăţii şi relaţiilor umane : prezenţa unui număr excesiv de comercianţi. birocratic.) sau unele situate în apropierea Europei (Turcia. pletoric. Coreea de Sud. inclusiv mineritul şi construcţiile.. Taiwan. 155 . cu 49%. Liban cu 69%. Surse : Statistical Yearbook. Geneva. S-sectorul secundar. New York. în scopul păstrării unui anumit prestigiu social.O. 1997. ineficient. 1986. Yearbook of Labour Statistic. Maghreb) unde situaţia se apropie treptat de aceea din ţările dezvoltate. I. T-sectorul terţiar (în procente). Malaysia. O.L. 1983/1984. Atlante anuario de Agostini. Psectorul primar. chiar pe lîngă familii lipsite de venituri mari. cu proporţii care se ridică la nivelul celor mai avansate state occidentale (Iordania cu 73. O categorie distinctă o formează acele state specializate în domeniul comercial-bancar. O excepţie o constituie şi noile state industriale din sudul şi sud-estul Asiei (Singapore. plăci turnante ale comerţului mondial. interpuşi între producător şi consumator. mai ridicată decât a celor din secundar – 22%. Novara.. întreţinerea unui aparat administrativ. Images économiques du monde (anii 1980-1999). Media este de 18%. Populaţia activă din sectorul secundar. Kuwait cu 30% sau Iran cu 24%) ca şi în nordul Africii (Tunisia cu 32%) sau în America Latină (Trinidad-Tobago cu 38% sau Uruguay cu 32%).6%.A. etc. Kuwait cu 68%. inclusiv silvicultură şi piscicultură. PA este populaţia activă (milioane). deşi în creştere. Singapore cu 64%.U. Bahrain cu 60%) de obicei state de mici dimensiuni. datorate slabei dezvoltări a industriei. Surprinzătoare este proporţia activilor din sectorul terţiar.

în funcţie de poziţia dominantă a anumitor grupuri. pază etc.Calitatea resurselor umane : nivelul de dezvoltare şi nivelul de instrucţie Un alt criteriu socio-economic de clasificare a populaţiei este şi cel care derivă din calitatea resurselor umane. doar Slovenia a depăşit această barieră. Invers. statele cu structură rasială şi etnică eterogenă se remarcă printr-o puternică segregare profesională. Frecvent. în statele de veche populare din Asia. Elveţia.9% la femei şi 57.7% din populaţia activă masculină este ocupată în industrie şi construcţii faţă de 18. S.U.). Australia şi Noua Zeelandă la care s-au adăugat în ultimele decenii o serie de state asiatice aflate într-o rapidă dezvoltare economică (Singapore.I. Pentru evaluarea acestuia există mai multe variante care raportează la numărul de locuitori fie produsul naţional brut (PNB).I. Ungaria.În afara acestor deosebiri.I. În rândul populaţiei masculine se înregistrează în mod normal ponderi mai ridicate ale activilor industriali.U. dificultăţii de convertire într-o monedă unică. Australia. majoritatea 208 Diferenţa dintre PNB şi PIB derivă din includerea în cel din urmă a balanţei comerciale !!!!!!!!!!!!!!! 156 . a modului în care este gestionat „capitalul uman”. cu un P. în timp ce sectorul extractiv cu condiţii grele de muncă datorită adîncimii minelor de aur şi temperaturilor ridicate este dominat de forţa de muncă africană (90%). unde 4. cu agricultură puternic mecanizată.B.A. Thailanda). la fel ca şi în Canada. structura profesională a populaţiei ocupate prezintă şi importante diferenţe între sexe.B. În ultima vreme tot mai utilizat este indicele de dezvoltare umană (I. exprimate sau nu prin puterea de cumpărare208. ţările scandinave. excluderii din înregistrările oficiale a serviciilor domestice (menaj. b)state în care procesul de dezvoltare economică este mai avansat.D.A. în timp ce populaţia feminină cunoaşte proporţii peste medie în unele servicii (învăţămînt. 37. Noua Zeelandă etc. între 5 000 şi 10 000 USD/loc. unele state sud-est asiatice lansate după 1990 în cursa pentru dezvoltarea activităţilor neagricole (Malaysia.U. comerţ) şi în conducerea întreprinderilor.6% la bărbaţi. De exemplu. fie produsul intern brut (P. Indonezia..N. desfacerea mărfurilor). de gradul de calificare etc. Dintre statele latinoamericane cel mai aproape de acest grup este Chile. Canada. dar foarte aproape sunt şi Cehia. În cazul sectorului primar se manifestă de asemenea deosebiri.H. al căror P.) sau a producţiei agricole subzistenţiale.).7% dintre bărbaţii activi lucrează în agricultură faţă de numai 1. pentru anul 2000 se pot distinge la nivel global patru categorii de state.4% în cazul celei feminine.7% bărbaţi. depăşeşte 10 000 USD.B. IV.U.4. Se remarcă existenţa unui grup de state aflat în avangardă..B. În sectorul primar al statelor din Lumea Nouă.A. Toţi aceşti indicatori trebuie priviţi cu maximă circumspecţie datorită dificultăţilor de comparare a statisticilor naţionale. Dintre statele est-europene.7% dintre femei. Uruguay. cu un P. Luxemburg etc. statele est-europene aflate în tranziţie (cu excepţia Albaniei şi R. care depăşeşte cu mult 20-30 mii USD (S.D. în S. Brunei) şi Israelul.) furnizat anual în rapoartele P. sănătate. Argentina şi Mexicul).U.). dar cu inegalităţi sociale extreme şi grave probleme de adaptare la exigenţele economiei de piaţă. cu o agricultură puţin mecanizată forţa de muncă feminină este dominantă (Coreea de Sud cu 40. mai ales în industria grea.6. Pornind de la analiza distribuţiei produsului intern brut exprimat prin puterea de cumpărare. domină categoric forţa de muncă masculină – cazul S. Canada. Frapant este cazul Africii de Sud unde cea mai mare parte a populaţiei de origine europeană este ocupată în sfera serviciilor (administraţie..A. Coreea de Sud).4% femei active în agricultură faţă de numai 30. Nivelul de trai şi nivelul de instrucţie exprimă sintetic diferenţele enorme între statele avansate şi cele lăsate pradă subdezvoltării. Slovacia şi Estonia.I. Thailanda etc. dimpotrivă în sectorul terţiar ponderea este de 79. masiv sprijinit financiar de către americani./loc. Se încadrează aici multe state latino-americane (în primul rând Brazilia. Taiwan. Pentru analiza nivelului de trai cel mai frecvend indicator utilizat este venitul. unele state petroliere (monarhiile de la Golful Arabo-Persic. Cuprinde toate statele europene occidentale. Japonia. ecartul între cele mai avantajate şi cele mai defavorizate fiind de peste 1 la 100 : a)state dezvoltate. astfel subestimându-se nivelul real al veniturilor.Moldova).

. c)state în care procesul de dezvoltare economică este abia la început. Majoritatea acestora fac eforturi considerabile pentru a ţine pasul cu statele avansate. Pornind de la aceste considerente.S. investiţiile în acest domeniu fiind pe termen lung.S. Siria. Pot fi deosebite şi în acest caz patru categorii de state : a)state dezvoltate. La nivel mondial un bărbat adult din cinci este analfabet faţă de o femeie din trei (cf.UNESCO). proporţia titularilor de diplome universitare. Se integrează aici Europa în întregime. Se încadrează aici majoritatea statelor islamice (Iranul. Pentru evaluarea acestuia se utilizează mai mulţi indicatori precum : gradul de şcolarizare a copiilor între 6-15 ani.D. Această clasificare este imperfectă dând doar o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare. în care rata analfabetismului este extrem de redusă (în limitele câtorva procente). Iordania). Un caz particular este cel al Iraqului care după războiul din 1991 este supus embargoului. Canada. în multe cazuri majoritatea populaţiei fiind analfabetă (mai ales femeile210).Sud-Africană şi Gabonul favorizate de bogăţiile minerale iar în nord.I. Sunt state în care numărul studenţilor şi al posesorilor de diplome universitare este ridicat.I. Sunt state în care populaţia este încă dominant agricolă. activităţile industriale şi serviciile fiind insuficient diversificate. afişând creşteri notabile ale P. beneficiind de deschiderea spre Europa. d)state subdezvoltate. inferior nivelului de 2 000 U. pp.B între 2 000 şi 5 000 U. c)state în care analfabetismul afectează încă o parte importantă a populaţiei (15-40%). În Africa se înscriu în această categorie R. proporţia populaţiei care ştie să citească. Este cazul unor state latino-americane mai sărace (Bolivia. cu un P. inclusiv India şi China./loc.statelor din Orientul Apropiat (Turcia. în restul lumii constituind excepţii explicabile prin conflictele îndelungate (Afganistan. 157 . Sunt state în general dependente de asistenţa financiară şi alimentară acordată de statele dezvoltate.156. Este nu numai cazul unor state subdezvoltate din Africa 209 210 P. al statelor din nordul Africii (Maroc. diferenţele între sexe fiind foarte mari. Tunisia devenită una din principalele destinaţii turistice. Astfel. statele est-europene din multe puncte de vedere sunt mai apropiate de statele occidentale decât de cele asiatice sau latinoamericane.A. cu un P. întrucât multe persoane nu mai stăpânesc după câţiva ani exigenţele minime ale gradului de instrucţie209. Majoritatea se află în Africa Subsahariană. Nivelul de instrucţie constituie un astfel de criteriu suplimentar care dă măsură calităţii resurselor umane viitoare. inclusiv la cea superioară tinde să se generalizeze. statele din nordul Africii) ca şi cele mai multe state din Asia Musonică. aflate de obicei şi într-o fază mai avansată de dezvoltare economică (majoritatea statelor latino-americane mai avansate şi statele din Orientul Apropiat. Aceste state cumulează peste 10% din populaţia mondială şi cunosc cel mai înalt ritm de creştere demografică. numărul de studenţi. Ecuador) şi Brazilia care cunoaşte disparităţi regionale extrem de puternice. Sri Lanka iar la nivel local şi unele state indiene sau provincii chineze).B. Cu toate acestea unele studii indică o subestimare a analfabetismului.Merlin (1997). Cambodgia) sau gravele probleme sociale (Haiti). Algeria.I. diferenţele între sexe fiind tot mai reduse. să scrie şi să socotească (nivelul elementar de instrucţie sau rata de alfabetizare cu corolarul ei analfabetismul).U. Peru). Indonezia. integrarea unor criterii care ţin de accesul la serviciile publice şi culturale sau dotarea cu aparatură electrocasnică conducând la diferenţieri în statele din aceeaşi categorie. Iran.D/loc. Gradul de alfabetizare se situează în jur de 85-90% iar accesul la educaţie. Coreea de Sud. d) state în care accesul la educaţie este extrem de restrictiv. Se adaugă unele state latino-americane mai slab dezvoltate (Bolivia. capabile să depăşească nivelul încă înalt al creşterii demografice. De remarcat că în această categorie este concentrată mai mult de jumătate din populaţia mondială. Egipt) şi a majorităţii statelor din Asia Musonică şi Asia Centrală.B. în primul rând a celor doi giganţi : India şi China. S. Australia şi Noua Zeelandă. b)state în care s-au făcut progrese considerabile în domeniul educaţiei. un sfert din populaţia mondială de peste 15 ani este analfabetă. Japonia.

regiunile din nord-vestul Mării Negre). derivate din permanenta tendinţă a grupurilor umane sau a indivizilor de a găsi condiţii mai bune de viaţă. închiderea în sine. produc şi se reproduc. În plus. dictată în primul rând de căutarea unor materii prime indispensabile civilizaţiei bronzului (cupru. Mobilitatea geografică este generată de o multitudine de cauze îmbinate în proporţii variabile.Subsahariană ci şi al unor state în care accesul femeilor la educaţie este extrem de limitat (Arabia Saudită). China dar şi majoritatea statelor esteuropene). zonele dens populate sunt mai atractive decât cele slab populate. 211 Cf. Mobilitatea populaţiei este influenţată de contradicţiile şi ambiguităţile raporturilor dintre societăţi şi spaţiul în care trăiesc. 1986). Capitolul V Mobilitatea spaţială (geografică) a populaţiei Mobilitatea este o trăsătură definitorie a populaţiei umane fiind unul din factorii responsabili de formarea ekumenei.Courgeau. explicându-se astfel tendinţa de concentrare a populaţiei umane. Exemple ilustrative pentru aceste cauze ecomomice pot fi găsite de-a lungul întregii istorii a umanităţii. zonele slab populate. Această mobilitate multiformă. Este cazul marilor colonizări antice – feniciană. capitaluri. Deşi se susţine că această „drenare a creierelor” este în beneficiul umanităţii. Numeroasele cauze care contribuie la mobilizarea populaţiei pot fi grupate astfel : a)cauzele economice. demograf francez preocupat de cauzalitatea mobilităţii umane în Migrations et décompositions du territoire. ea a devenit şi o axă fundamentală a funcţionalităţii şi dinamicii societăţii contemporane (Thumerelle. Mobilitatea umană presupune existenţa unui schimb de populaţie între două zone : de plecare şi de primire. Population nr. întreruperea acestor fluxuri fiind practic imposibilă. Tot mobilitatea a contribuit şi la formarea raselor. Egiptul. În trecut însă situaţia era inversă. Este cunoscut de altfel că pentru multe state dezvoltate este deja mai comod să importe forţă de muncă înalt calificată decât să cheltuiască sume enorme pentru pregătirea acesteia pe loc. O altă regularitate observată este aceea care postulează că în două zone cu o densitate similară a populaţiei dar cu suprafeţe diferite. pentru statele furnizoare de materie cenuşie semnifică o dublă pierdere : a sumelor alocate pentru pregătire şi a valorificării capitalului uman în scopul dezvoltării economice. Epoca modernă şi perioada contemporană este marcată dimpotrivă de căutarea unor surse de materii prime (agricole sau subsolice) şi mai ales de tentaţia unor locuri de muncă mai bine remunerate şi a accesului la facilităţile societăţii de consum de tip occidental. Ea nu constituie decât o latură a unei mobilităţi mult mai largi care antrenează fluxuri umane şi materiale (mărfuri. corelaţia cu nivelul de dezvoltare nefiind totdeauna perfectă. Se observă din cele prezentate că polarizarea nord-sud este mai evidentă în cazul nivelului de instrucţie a populaţiei. aceasta găsea un debuşeu sub forma unor terenuri libere. În general. activităţi) la care se adaugă fluxurile informaţionale de o importanţă majoră în epoca în care trăim. cu un potenţial ridicat însă deveneau atractive până la momentul egalizării densităţii. Multe state cu posibilităţi economice reduse fac eforturi imense în domeniul instrucţiei. în perioada contemporană. prin adaptarea unor grupuri umane la noi condiţii de mediu sau prin amestectul acestora precum şi la formarea actualei structuri etno-lingvistice a populaţiei. aflată într-o continuă evoluţie este indispensabilă bunei funcţionări a oricărei societăţi. nepopulate sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. 158 . tehnici. furnizând an de an specialişti ţărilor dezvoltate (tipice sunt India. Astfel s-a întâmplat în unele regiuni slab populate din sud-estul Europei. D. după eliminarea ocupaţiei otomane (Câmpia Panonică.3/1973. nivelul migraţiei interne sau reciproce este proporţional cu extinderea teritoriului211. O lungă perioadă. Totuşi diferenţele de potenţial economic pot perturba această legitate ca şi corelaţia care există între densitatea populaţiei şi nivelul mobilităţii. devenite foarte atractive pentru migranţi de diverse naţionalităţi în secolele XVIII-XIX. Numărul migranţilor schimbaţi între două zone este de obicei direct proporţional cu produsul populaţiei acestora şi invers proporţional cu pătratul distanţei care le separă.

celelalte primind permisiunea de a reveni după moartea lui Stalin în 1953. pînă în pragul epocii moderne. Clasic este cazul irlandezilor sub ocupaţia engleză. sărăcia dar se pare că acesta este un factor secundar. la Babylon în sec. d)cauzele sociale datorate lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt menţinute anumite grupuri. mai multe popoare din Caucaz şi Crimeea au fost deportate în masă în Asia Centrală : tătarii din Crimeea.R. London. Anzii chilieni etc. inguşii. frecvente încă din vechime. spre Lumea Nouă. transporturile transoceanice. De altfel este un fapt cunoscut că elitele emigrează mai mult decât majoritatea populaţiei (proporţional).. În acest mod s-a extins aria ocupată astăzi de popoarele europene. în scopul asigurării controlului vastului spaţiu fiind transferaţi circa 3 mil. combinat cu alte cauze. Tendinţa de creare a unei pieţe unice planetare determină mondializarea fluxurilor umane. 1981. VI î. al căror efectiv este mai mare astăzi în aceste regiuni decât în Europa.n. Imperiul Roman a procedat în aceeaşi manieră în antichitate. continuator al unor tradiţii viguroase încă din perioada ţaristă. Evoluţia tehnicilor de transport la distantţă în ultimele secole (calea ferată. insatisfacţiile acesteia fiind mult mai pregnante. Routledge. Presiunea demografică. avionul). care s-a derulat rapid şi eficient chiar şi în arii periferice cum a fost Dacia 213. generatoare a puternicilor curenţi migratorii spre regiunile slab populate ale Americii de Nord ori spre regiunile urban-industriale care ofereau alternative la ocupaţia agricolă tradiţională. La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial ca urmare a „colaborării” cu naziştii. considerată nesigură sau chiar periculoasă. reduşi la statutul de simpli 212 213 O analiză recentă a fenomenului migraţiilor internaţionale aparţine lui P. cecenii. Cauze similare au împins în valuri succesive populaţiile nomade în căutarea de păşuni pentru turmele lor. a favorizat emigraţia pe motive economice. 2002. nogaii. La fel de frecventă este şi politica unor state expansioniste de a transfera populaţia ocupată.cositor) sau mai ales cea grecească. chiar dacă de multe ori temporare (unele regiuni din vestul S. în Prusia Orientală etc.Bernard. b)cauzele politice. în special din Orient şi din Spania. Alaska. Este cazul statelor germane (Prusia. mijloace financiare şi relaţii. kalmucii etc. Aceste tehnici au permis şi extinderea ekumenei în arii geografice cu condiţii naturale mai dificile dar bogate în resurse. Mult timp s-a invocat drept cauză principală a acestei emigraţii. automobilul. Unul dintre acestea a rămas dislocat pînă la destrămarea imperiului la începutul anilor '90 când s-au putut reîntoarce parţial în regiunile de baştină (tătarii din Crimeea).U. Pentru a pleca în căutare de lucru peste graniţe este nevoie în prezent în primul rând de un minimum de educaţie. Existenţa unor regiuni subpopulate sau insuficient exploatate era esenţială în acest proces aşa cum s-a întîmplat şi în Europa unde ca efect al revoluţiei industriale se manifestă începând din secolul al XVIII-lea. de romani la care se adaugă un număr cel puţin dublu de cetăţeni de alte origini. Informaţii preluate de la H. inclusiv a grecilor. constau în voinţa unor state cu tendinţă imperialistă de a-şi asigura controlul teritoriilor periferice prin colonizarea cu populaţie fidelă.n. Cel mai clasic exemplu este cel al poporului evreu care a cunoscut în Antichitate mai multe astfel de transferuri au fost comune tuturor marilor imperii (în Egipt în secolul al XIII-lea î. foarte frecvente. regiunile aride ale Australiei. drenajul elitelor profesionale spre statele avansate şi organizarea migraţiilor polarizate de marile metropole integrate în sistemul economic internaţional. generată de suprapopularea îngustelor cîmpii litorale ale Eladei care nu puteau asigura subzistenţa unei populaţii numeroase. Emigraţia economică cuprinde în prezent o mare varietate de forme.). Gallimard. explozia demografică.e. ajungând dominante în unele regiuni : la est de Elba. Acesta nu este un caz singular. Cele mai recente cazuri pot fi extrase din fostul imperiu sovietic.e. fiind integrată de fapt procesului de mondializare.Jones. spre alte regiuni în care poate fi mai uşor controlată. 159 . Austria) care au colonizat masiv populaţii germane în centrul şi estul Europei. În acest mod trebuie de altfel înţeles procesul de romanizare. s-au manifestat masiv în perioada modernă.). datorată de multe ori unei gestionări nechibzuite a spaţiului dar şi al unor modificări climatice a fost responsabilă parţial de mişcările unor populaţii din jurul Mediteranei pe parcursul Antichităţii. Immigration : le défi mondial. generând noi deplasări de populaţie. A population geography. c)cauzele demografice. Paris. Exodul inteligenţei are astfel o pronunţată conotaţie economică212.A.

H. care constituie o formă particulară de mobilitate. de rangul doi etc. manifestate sub forma tendinţelor de regrupare a familiilor. Oprimarea unor grupuri le obligă adesea să se replieze în alte regiuni în care libertăţile individului sunt mai bine respectate sau există o atitudine tolerantă faţă de diversitatea etno-confesională. metodiştii. Un criteriu des utilizat în practica mondială este cel spaţial. Migraţia este considerată acea formă de mobilitate care modifică distribuţia spaţială a unui teritoriu dat într-o manieră durabilă214. parcursul lor fiind astfel circular. Este cazul situaţiei din Pleistocen. Europa nordică a fost prima dată populată în decursul primului interglaciar (Mindel-Riess) cunoscând mai multe astfel de cicluri. Iniţial acestea sunt declanşate de alte cauze. O. exprimat în primul rând de frontiere care separă migraţiile interne de cele internaţionale. mai ales spresud. Freiburg. presbiterienii. spre marile centre ale festivalurilor muzicale. XVII-XVIII spre bazinul Dunării Inferioare (Dobrogea şi Moldova în principal) sau spre Extremul Orient.U. Uppsala etc. unele populaţii din vestul Africii etc. 214 Conf.) care le conduc în locuri diferite sau îi readuc în locul de origine.) sau şi mai evident în cazul unor oraşe mai mici cu profil universitar din Germania. constau în deplasarea bolnavilor sau mai ales a populaţiei vârstnice spre centre spitaliceşti localizate adesea în aşezări cu funcţii balneo-climaterice. care împing la emigrare numai o parte a familiei –membrii tineri mai ales. 1995 160 . teatrale. mai ales acolo unde grupul respectiv are şi o conotaţie socio-profesională (cazul unor populaţii cu spirit comercial – chinezii în sud-estul Asiei. Poate fi avut în vedere în primul rând criteriul temporal. Între mobilitate şi migraţie există a anumită ambiguitate semantică. combinate cu persecuţiile etnice sau religioase. Mobilitatea poate lua astfel o mare varietate de forme de manifestare. Se formează astfel mari aglomerări de populaţie şcolară (peste 300 000 studenţi la Paris de ex. frecvente dintotdeauna. consideră migraţiile acele deplasări de populaţie care traversează o limită pentru a-şi stabili o nouă reşedinţă. pînăn la distrugerea parţială sau completă a habitatului. Este aşa numita migraţie de pensionare. obligaţi să se retragă treptat. ajungându-se în cele din urmă la migraţii de retur. favorabile extinderii ekumenei. altele dimpotrivă participă la migraţii succesive (primare. Marea Britanie sau Suedia (Heidelberg.). integrate mişcărilor turistice. grupurile de vînători au migrat spre zonele arctice de unde s-au retras spre sud în perioadele glaciare. având ca destinaţie predilectă statele occidentale dezvoltate. Statele Unite ale Americii sunt într-o anumită măsură rezultatul oprimării religioase la care erau supuse unele secte neoprotestante în insulele britanice sau în restul Europei (pelerinii. foarte larg dezvoltată în ţările avansate. se pot combina cu celelalte. când pe parcursul perioadelor interglaciare. al stabilităţii deplasării.muncitori agricoli dar astfel de situaţii au devenit foarte frecvente în ţările în curs de dezvoltare.). de tip turistic adesea. ulterior familia se consolidează cu ceilalţi membri. de factură climatică cel mai adesea dar şi telurică (vulcanism. care au înfiinţat statul Massachussets. deosebind astfel migraţiile definitive de cele temporare. criteriile după care pot fi analizate fiind multiple. lăsând acest vast spaţiu practic nepopulat. unde acest contingent de populaţie se dirijează masiv în ultimul timp spre mediul rural. frecventă în ultimele decenii. PUF. obiect al celei mai dinamice activităţi economice contemporane. cutremure). h)cauzele sanitare. f)cauzele etnice sau religioase.): g)cauzele educaţionale generate de atracţia exercitată de marile centre universitare. Oxford. prin reducerea ecumenei – cazul zonelor tropicale ale Africii de Nord unde pe parcursul Antichităţii. situate îndeosebi în zonele montane sau pe riviere. i)cauzele culturale. Este aşa-numita emigraţie în etape. acestea din urmă cu o dimensiune socială şi politică specifică. menonniţii etc. Tot aici pot fi integrate marile pelerinaje religioase şi alte mişcări cu caracter cultural. Bayreuth sau Cannes de ex.N. Acestea pot deteriora condiţiile de viaţă ale unor grupuri. Sahara oferea încă păşuni întinse capabile să întreţină populaţii de păstori nomazi.). j)cauzele naturale. Este cazul ruşilor lipoveni (staroveri) obligaţi să plece din regiunile de baştină din sudul Rusiei în sec. Dacă cele mai multe persoane nu migrează niciodată în decursul existenţei lor. Les migrations.Domenech. specifice epocii moderne. e)cauze psiho-sociale. Tubingen. acestea din urmă divizate în funcţie de durată. Cambridge. Fenomenul de aridizare poate acţiona în sens negativ. anabaptiştii. cu caracter temporar. cinematografice (Salzburg.

J.S. fiind retrasă odată cu alte populaţii fidele iar o parte din populaţia musulmană.Thumerelle etc. Această tendinţă de regrupare în cadrul unor frontiere recunoscute prin tratate este frecventă pe parcursul secolului XX. Numărul populaţiei afectate de această strămutare a fost de circa 1. 1980. Bordeaux). acestea s-au manifestat de multă vreme.1. sau nord-estul Braziliei. frontierea fiind stabilită cu preţul unui conflict sîngeros. Aceasta exprimă de fapt bilanţul migratoriu. În contrapondere au părăsit Grecia circa 300 mii de musulmani. b)comerţul cu sclavi.U. au trecut pe teritoriul recunoscut oficial al Eritreei. un ultim exemplu fiind cel furnizat de recunoaşterea independenţei Eritreei care a generat o mişcare în ambele sensuri.Courgeau . un număr important au plecat şi spre fosta U.5 mil. Se pot deosebi mai multe variante dar cauza principală a tuturor o constituie căutarea unei situaţii socio-economice mai bune. Pot fi deosebite ca forme principale următoarele : a)migraţiile de regrupare a unor populaţii în cadrul unor state naţionale sau schimburile de populaţii efectuate între state ca efect al unor tratate. aceştia au fost constrînşi să-şi părăsească locurile natale. deplasaţi spre Turcia erau de fapt greci islamizaţi. Rata brută a migraţiei nete se poate exprima astfel : Mn = .A..R. principalii actori implicaţi fiind britanicii. 215 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Analyse quantitative des migrations humaines. Fluxurile de migraţie din România. în care n este durata. în care I exprimă intrările (sosirile) în sistemul populaţional iar E ieşirile (plecările). repliindu-se spre Grecia actuală sau plecând peste ocean. Paris. Ed. la nivelul unei generaţii sau ca etapă în migraţia succesivă. Aceste tip de migraţii se manifestă la distanţe variabile. Paris. SEDES. Academiei. contribuţia lor la formarea aglomeraţiilor urbane ale Atenei şi Salonicului fiind esenţială. dar strămutarea unor populaţii întregi ca efect al unor acorduri interstatale este recentă.1. o parte din administraţia etiopiană. Masson. în special odată cu dezvoltarea agriculturii de plantaţie (sec. de etnie tigrina în special. afectând circa 100 mii bulgari din nordul Dobrogei şi peste 150 mii de români din Cadrilater (mai ales aromâni) obligaţi să-şi schimbe definitiv domiciliul. după o prezenţă care urcă pînă în antichitatea timpurie. Din zona de coastă a Mării Negre (regiunea Trabzon). consecutive de cele mai multe ori unor războaie. Acest comerţ a stat la baza prosperităţii multor porturi atlantice (Bristol. Astfel au fost repopulate Antilele. depopulate prin genocidul sistematic al populaţiei indigene. nu numai în jurul bazinului mediteranean ci şi în alte arii civilizate ale Globului. Bucureşti. 161 . Peuples en mouvement. de asemenea de veche tradiţie. 1984. 1986 a lui P.Sandu . sudul S. pentru ultimele decenii fiind remarcabilă mondializarea lor. XVIIXVIII) care necesita o mare cantitate de forţă de muncă. Cel mai notoriu a fost comerţul organizat de către europeni după descoperirea Americilor. Un caz clasic l-au furnizat grecii anatolieni (din regiunea oraşului Izmir şi de pe ţărmul Mării Negre mai ales) şi cei din regiunea oraşului Istanbul. Acest schimb de populaţii nu a avut caracter etnic exclusiv. Ca urmare a pierderii războiului greco-turc din 1923. Similar a fost schimbul efectuat între Bulgaria şi România în urma Tratatului de la Craiova (7 sept. greu de asigurat în unele regiuni din jurul Mării Caraibilor. V. Migraţiile definitive Este o categorie de migraţii care presupune stabilizarea migrantului într-un alt loc decât cel de origine.În literatura de specialitate se utilizează adesea termenul de migraţie netă 215. Într-o formă specifică. a lui D. P0 n(P 0 +Pn ) este populaţia iniţială şi Pn populaţia la capătul duratei. componentă a bilanţului general al populaţiei : BM = I-E. mulţi dintre „grecii” anatolieni erau turcofoni (în special cei din Cappadochia) iar cei mai mulţi musulmani din Creta. în bună parte având şi o nuanţă religioasă. creştină în general. Rezultanta este soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv sau negativ dar la nivel mondial este egal cu 2(I −E) 0.1940).2-1. a lui D. majoritar grecească pînă în 1923. olandezii şi francezii.S.Clasificarea migraţiilor după criteriul temporal V. deplasaţi în special spre aglomeraţia urbană Istanbul.1.

spre care s-au repliat populaţii de diverse origini (caucaziene. dar depăşirea unui prag numeric atunci când imigranţii devin tot mai numeroşi. a căror populaţie actuală este în mare parte rezultatul acestor migraţii. De multe ori.1.n. populaţiile germanice au migrat din regiunile nord-pontice sau baltice spre sudul Europei antrenând şi deplasarea slavilor ori a altor populaţii venite dinspre Asia (turco-mongole sau iraniene)216. populate tradiţional de populaţii turcofone (uzbeci. În alte cazuri o parte a etniei antrenată în migraţii de cucerire rămîne în patria de origine. fiind lentă.1.Migraţiile alternante 216 Marile migraţii nu trebuie înţelese ca un fenomen insolit. motivând suplimentar conflictele interetnice din această ţară. din diverse motive. declanşat la un moment dat ci ca un apogeu al unor mişcări perpetui de populaţii care au contribuit în cele din urmă la formarea structurii rasiale şi etno-lingvistice a populaţiei. Payot. fiind responsabile de formarea unor izolate etno-lingvistice. când sub impulsul hunilor. 217 După numele dat de geograful iugoslav Jovan Cvijić care le-a studiat în Peninsula Balcanică (Cf. proces care a devenit treptat o politică de stat. Astfel de exemple pot fi extrase şi din alte regiuni ale Globului. constituie una din cele mai frecvente forme de migraţie definitivă. proces facilitat de contextul specific al ocupaţiei habsburgice dar şi de apropierea culturală. III-IV e. domeniul unor populaţii sedentare de limbă persană sau tadjikă. Karakorum) din faţa expansiunii populaţiilor turco-mongole în Evul Mediu. e)migraţiile de retragere a populaţiei locale din faţa înaintării unor grupuri migratoare sunt de asemenea foarte frecvente. La Péninsule Balkanique. Cazul cel mai recunoscut este cel al marilor migraţii declanşate în sec. Astfel de mişcări de pendulare între ariile de refugiu şi cele expuse invaziilor. fiind colonizaţi după 1950 şi în regiunile nordice ale acestui stat. 1918).2.c)migraţiile de cucerire. Este cazul paştunilor (afganilor) originari din regiunea muntoasă din sud-estul Afganistanului actual s-au infiltrat treptat în regiunile vecine de la nord şi nord-est. au ca efect deplasarea în masă a unei populaţii. Kabul.2. Paris. Astfel de migraţii pot schimba complet tabloul etnic al unor vaste regiuni prin asimilarea sau refugierea populaţiei locale. Hindukuş. Migraţia slavilor a fost mai degrabă de acest tip decât de cucerire. de multe ori consecutive sedentarizării unor populaţii nomade sau seminomade. cazul arabilor plecaţi din sud-vestul Peninsulei Arabice în sec. Acesta a fost cazul Europei şi Asiei Mici. astfel explicându-se slavizarea treptată a populaţiilor romanizate sau elenizate de la sudul Dunării. regiuni mlăştinoase sau deşertice). ocupate parţial de populaţii slave colonizate aici în timpul Imperiului Ţarist. sunt cunoscute sub numele de mişcări metanastatice217. explicând rutenizarea unor regiuni de populare tradiţional românească (nordul Bucovinei şi al Maramureşului). dar cu potenţial economic mai ridicat. cu sporadice deplasări în masă. d)infilitrările continui pe teritoriul altui stat sau grup etnic.VII. Aceste infiltrări au continuat pînă în pragul epocii moderne. deplasarea lor din aria de origine (regiunea dintre Nipru şi Vistula). turcice. prin alimentarea continuă a curentului de populaţie pot deveni majoritari sau asimila chiar populaţia autohtonă.Migraţiile temporare La fel de frecvent omul se poate deplasa temporar în diverse scopuri. iraniene) care abia în ultimul secol au început să coboare spre regiunile piemontane. vestul Tibetului) spre regiunile muntoase înalte (Pamir. împinşi de alte grupuri de multe ori. pe parcursul mai multor secole. la mare distanţă de locul de origine.. inclusiv în regiunea actuale capitale. aceste infiltrări etnice nu modifică imediat structura etnică a regiunii afectate. turkmeni). 162 . fiind urmată de tentative de revenire în perioadele de acalmie. elementele imigrate fiind asimilate. De obicei replierea se efectua în arii mai izolate şi mai greu accesibile (văile munţilor înalţi. O situaţie similară a fost şi cea din regiunea Caucazului Mare. având particularitatea că nu se desfăşoară în masă ci în grupuri mici sau adesea individual. V. În perioada modernă foarte caracteristice au devenit migraţiile pentru muncă sau studii. o formă chiar mai veche. V.1. Retragerea khoisanoizilor spre regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari din faţa înaintării populaţiilor bantu este un alt exemplu la fel ca retragerea populaţiilor iraniene din Asia Centrală (Turkestan.

industria extractivă). în ambele sensuri: -mişcările centripete. de multe ori spre regiuni mai izolate. mai ales dacă sunt înconjurate de arii rurale excedentare în forţă de muncă. Navetismul cuprinde de fapt două serii de mişcări.A. mişcări favorizate de existenţa unei reţele de transport rapid între centru şi suburbii. b) migraţiile săptămînale. 219 Bauerarbeitern în literatura germană de specialitate. staţii meteorologice. Restructurarea activităţilor industriale şi diminuarea construcţiilor civile au făcut ca acest flux să scadă treptat după 1990. care necesită forţă de muncă necalificată. De exemplu în S. insule izolate. Amploarea maximă a navetismului caracterizează perioadele de avînt economic – cazul Germaniei postbelice. -mişcările centrifuge. specializată. cu o infrastructură de transport mai precară. deci un sfert din populaţia aglomeraţiei. suplinită parţial cu imigranţi. sud-estul Japoniei. 163 . existând o relaţie direct proporţională cu dimensiunea acestora. Mişcări navetiste de mare amploare sunt cele înregistrate în ariile megalopolitane – nordestul S. studiu) se disting prin distanţa mai mare. muncitorii ocupându-se în afara orelor de program şi cu agricultura. În acest timp Bucureştii atrăgeau zilnic circa 100 000 persoane emiţând alţi 18 000 spre regiunile limitrofe. Se impun câteva forme. unde acestea se desfăşoară ierarhic dinspre oraşele mai mici spre cele mai mari. faruri etc. tot mai frecvente în perioada contemporană : a)navetismul. cu o frecvenţă satisfăcătoare. de regulă sezoniere.A. limita maximă a timpului de parcurs nu depăşeşte două ore. mai ales în ce priveşte mişcările centripete. similare celor cotidiene. spre centrul polarizator. mişcare de tip pendulatoriu permisă de evoluţia mijlaocelor de transport. de obicei dinspre statele mai slab dezvoltate economic spre cele cu o agricultură modernă. Semnificativă este şi ponderea forţei de muncă slab calificate (construcţii. La noi în ţară. în funcţie de motivaţia migrantului. O revigorare a activităţilor economice este de natură să relanseze într-o anumită măsură aceste fluxuri în noul context al tendinţei unor categorii de populaţie de a se stabili la periferia marilor aglomeraţii. atunci când reconstrucţia a necesitat un maximum de forţă de muncă. absentă sau slab reprezentată în aceste arii. De regulă. dar există şi cazuri în care cei antrenaţi deservesc unele instalaţii situate în zone cu acces dificil (zona arctică. Aceste mişcări au un caracter tot mai net internaţional. remarcabile 218 În Franţa se practică navetismul chiar şi între Paris şi Bordeaux cu TGV. în Canada). Navetismul se dezvoltă şi în jurul oraşelor mai mici dar dinamice. Aceste mişcări cotidiene pot conduce la constituirea unor categorii socio-profesionale distincte. Dirijate spre activităţi agricole. Amploarea maximă este înregistrată în marile aglomeraţii urbane. depind de ciclicitatea anuală a perioadelor vegetative. sunt frecvent echipe specializate de muncitori agricoli utilizaţi în recoltarea cerealelor.5mil. devenind în multe cazuri nesemnificativ. mişcări intense de acest tip existând şi în megalopolisul de pe coasta atlantică a Americii de Nord. structura grupului migrator etc.): c)migraţiile periodice. fiind vizibil şi în cazul unor mici centre de polarizare locală. cu o intensitate mai redusă de obicei şi cu un caracter terţiar. frecvent în cazul marilor aglomeraţii urbane cu activităţi economice foarte dezvoltate. capacitatea de absorbţie a metropolei fiind foarte mare. agricultură.. la Paris. având tot caracter pendulatoriu şi fiind dictate de multe ori de un motiv similar (muncă. ambigui219. nivelul maxim al navetismului a caracterizat anii ’70-’80. când în oraşe s-a construit masiv atât în domeniul industrial cât şi în cel edilitar.U. la peste 600 km distanţă. cu o perioadă mai lungă de alternanţă. distanţa fiind determinată de performanţele tehnice ale mijloacelor de transport 218. concentrate în zona centrală sau în zonele industriale periferice.U. Marile aglomeraţii urbane sunt sediul unor puternice mişcări navetiste locale. care se deplasează progresiv spre nord pe măsura maturizării recoltei (în iunie în sud dar în septembrie mai spre nord. capabilă să reducă la minimum pierderea de timp dar şi existenţa unei oferte excedentare de locuri de muncă. Pentru ca astfel de mişcări să se poată desfăşura este necesară o reţea de transport bine organizată. antrenând populaţie cu calificare superioară. Este mai difuz în spaţiu. Acest flux antrenează personal cu calificări foarte diferite. silvice. mai rar invers – circa 2.Una din modalităţile de deplasare temporară este cea alternantă care poate fi punctul de plecare spre o deplasare definitivă şi prezintă o mare varietate. spre ariile periurbane. de la periferie spre centru.

Tot din această categorie fac parte şi migraţiile la termen. a)Nomadismul este o formă de mobilitate determinată de condiţiile naturale mai puţin prielnice organizării unei economii agricole stabile şi cu o productivitate ridicată sau de specificul unor civilizaţii marcate de menţinerea unor tehnici agricole rudimentare. Sardinia. în cazul în care ţara de origine se confruntă cu dificultăţi economice sau politice.R. adesea la distanţă foarte mare. Anatolia. abia recent sedentarizaţi (nu în totalitate). înlocuiţi treptat cu muncitori sezonieri din statele mai sărace ale acestui continent (Bolivia. multe din populaţiile afectate practicând comerţul ambulant şi contrabanda care păstrează ceva din vechiul mod de viaţă (cazul tuaregilor din Sahara).Nomadismul şi transhumanţa În trecut foarte frecvente erau două forme de migraţie temporară cu un caracter mai complex. mongolii din Asia Centrală etc. Multe popoare nomade au fost sedentarizate forţat (cazul kazahilor din fost U.). Se deosebeşte total de acesta fiind vorba de o deplasare parţială a unor categorii de populaţie (bărbaţii tineri) în scop pastoral. Sedentarizarea este totdeauna mai facilă acolo unde există resurse complementare. populaţiile aferente formând un fel de interfaţă între populaţiile sedentare şi cele tipic nomade. confundată de unii cu nomadismul. azerii qaşqai etc.2. Paraguay). Maghreb etc. Nomadismul a fost foarte răspândit la populaţiile pastorale din regiunile aride temperate sau tropicale.) sau prin politici sistematice de creare a unor condiţii mai evoluate de existenţă – cazul statelor petroliere de la Golful Persic unde s-a dezvoltat agricultura irigată în oaze. cazul păstorilor din Mărginimea Sibiului care ajungeau pînă la Volga sau al aromânilor din Balcani. modul de viaţă nomad fiind greu de dizlocuit.).fiind mişcările unor muncitori agricoli sezonieri din statele Europei de Est spre Grecia. Italia. Pot fi citate drept cazuri tipice de populaţii nomade : tuaregii din Sahara. supuse de asemenea sedentarizării (atunci când nu sunt decimate sistematic ca în Brazilia). Nomadismul constituie un mod de viaţă foarte rigid. 164 .1. sudul Franţei. suplinind lipsa specialiştilor din ţările în curs de dezvoltare cu resurse bogate. de la câteva luni la cîţiva ani (diplomaţi de carieră.S. cazul occidentalilor rezidenţi în statele petroliere de la Golful Persic de ex. În general. Nomadismul nu se limitează numai la populaţii de păstori ci poate fi întîlnit şi la comunităţile de culegători sau vînători din regiunea tropicală umedă. Spania sau Germania dar mai ales în Africa unde se înregistrează mişcări ample dinspre statele saheliene (Mali. Procesul de sedentarizare este mai facil acolo unde nomadismul este de dată mai recentă. pot constitui în unele cazuri etape ale migraţiei definitive. de care o apropie caracterul personal. cu plantaţii vaste (Coasta de Fildeş mai ales). Sedentarizarea nu este totdeauna completă. profitând de complementaritatea celor două emisfere (numiţi golondrinas). paralel cu utilizarea forţei de muncă masculine în extracţia petrolului. cazul ţiganilor veniţi în Europa. beduinii (populaţii semite arabofone) din Orientul Apropiat şi nord-estul Africii. comunităţile care-l practică păstrându-l chiar şi atunci când condiţiile naturale şi sociale impun traiul sedentar. supuse astăzi unei presiuni care le limitează aria de acţiune. recurent fenomenului de „beduinizare” a unor populaţii anterior seminomade sau chiar sedentare (caz frecvent altădată în spaţiul iranian – bahtiarii din Zagros. În general aceste migraţii sunt sensibile la relaţiile autohtonmigrant şi se soldează uneori cu stabilirea definitivă în ţara de primire. V. pentru diverse perioade. specialişti din diverse domenii etc. Un caz aparte îl constituie specialiştii care asigură consultanţă în domeniul industrial sau de servicii.S. Seminomadismul este o variantă a acestei forme de mobilitate care presupune alternanţa mişcărilor cu o perioadă mai lungă de stabilitate într-o anumită regiune. Foarte frecvente şi având în primul rând caracter internaţional. situaţii similare fiind întîlnite în toate regiunile circummediteranene : Spania. Peru. massaii din estul Africii. Burkina Fasso) spre cele costiere. Un caz citat altădată de literatura de specialitate era cel al muncitorilor agricoli italieni care plecau din sudul Italiei spre America de Sud în timpul iernii. b)Transhumanţa. seminomadismul se manifestă în condiţii climatice mai puţin restrictive.2.

în care a primit terenuri o parte din populaţia sărăcită din nord-estul secetos al Braziliei (majoritar mulatră sau de origine africană). a)Migraţiile spontane. al XVIII-lea. au o istorie îndelungată dar s-au amplificat în perioada contemporană.persoane. Iran. Apropiate de transhumanţă şi mai frecvente astăzi sunt pendulările pastorale locale la mici distanţe. dar prin amploarea lor creează imaginea unor mişcări de masă. de diferenţele de venituri dintre diversele regiuni sau state etc. care a continuat de fapt comerţul similar mult mai vechi efectuat de arabi. Cele mai tipice sunt din acest punct de vedere colonizările care urmăresc popularea (repopularea) unor teritorii ale căror resurse naturale sunt insuficient valorificate dar de multe ori a mascat şi stabilirea unor populaţii fidele la marginile unor imperii apuse.Transhumanţa se deosebeşte de nomadism şi pentru că populaţiile antrenate în astfel de mişcări dispun de aşezări stabile. Un caracter organizat îl au şi deplasările generate de muncile agricole sau de caracterul sezonier al unor activităţi precum cele din industria zahărului.Cauzele acestora erau fie politice fie sociale. prin constrângere directă sau indirectă. la nivel local. regional sau internaţional. frecvente încă în spaţiul românesc (de ex. Aceste migraţii reprezintă de fapt. Oman. Egiptul meridional. Madura şi Bali. transhumanţa mai este prezentă izolat în sudvestul Asiei (Afganistan. Acest criteriu deosebeşte trei categorii de migraţii. Clasice au fost migraţiile impuse de comerţul cu sclavi negri din Africa de Vest (sec. Deportările constituie o altă categorie. prin reprezentanţii săi direcţi sau prin intermediari de tipul unor organizaţii sau întreprinderi particulare cu atribuţii în domeniul recrutării forţei de muncă (mai ales în perioada contemporană). V. Regula generală este pendularea între regiunile înalte cu păşuni de vară şi zonele mai joase cu climat mai blând pentru iernat (cazul litoralului dobrogean la noi altădată). au de asemenea o istorie îndelungată. modificând semnificativ distribuţia spaţială a unor grupuri etnice. cunoscută sub numele de „transmigraţie”. unde a fost defrişată o bandă de o lărgime variabilă. utilizând potenţialul nevalorificat din marile insule slab populate – Kalimantan. având caracter temporar însă. Ele au la bază opţiunea individuală. Clasică este şi colonizarea organizată de statul indonezian după obţinerea independenţei. Tipice au fost colonizările din Lumea Nouă – în Americi.XVI-XVIII). responsabil de mixtarea populaţiei în Yemen. cazul Banatului. atraşi aici de mari avantaje materiale. nordul Sudanului. destinată să descongestioneze suprapopulatele insule Jawa. De cele mai multe ori aceste migraţii au un caracter definitiv. Restrînsă masiv în Europa. structura socio-demografică a acestora etc. la care revin sistematic şi în care o parte din populaţie locuieşte permanent. Numărul populaţiei deplasate a depăşit cifra de 10 mil. cu deţinuţi de drept comun a 165 .2. fiind iniţiate de stat. fiecare cu un impact specific asupra mediului de primire şi cu particularităţi proprii referitoare la dimensiunea fluxurilor. c)Migraţiile forţate se desfăşoară fără consimţămîntul migranţilor. Aceste migraţii au la bază acordul persoanelor deplasate. cum sunt cele generate de exodul rural. dinspre Depresiunea Maramureşului şi Valea Someşului spre Munţii Rodnei). b)Migraţiile organizate. În acest ultim caz migraţiile au sfîrşit prin a deveni spontane. masiv colonizat cu şvabi în sec.Clasificarea migraţiilor după criteriul cauzal Mobilitatea populaţiei poate fi diferenţiată şi în funcţie de motivaţia deplasării. Este în cele din urmă o supapă de siguranţă pentru eliminarea presiunii demografice care poate să apară într-un anumit context într-o regiune oarecare. Boua Guinee (Irianul de Vest). care pentru a fi determinate sunt adesea stimulate material. practicată pînă într-o epocă recentă de unele regimuri totalitare. În acest mod. unde mai continuă încă prin implantările organizate de statul brazilian în lungul Transamazonianului. practicând agricultura sau activităţile meşteşugăreşti. de importanţă locală deosebită. Australia. o redistribuire complementară a forţei de muncă în funcţie de excedentele sau deficitele de forţă de muncă. în contextul liberei circulaţii a persoanelor (relativă la nivel internaţional) şi a creşterii securităţii individuale. de-o parte şi de alta. datorită presiunii demografice mari din aria menţionată. Turcia) unde pendularea între zonele înalte (yaylîk în turceşte şi ardşir în persană) şi zonele mai joase (kîşlak în turceşte şi garmşir în persană) constituie modul de viaţă al multor comunităţi care combină agricultura irigată din zonele piemontane cu activităţile pastorale.

demarat procesul populării europene a Australiei, Guyanei franceze sau unor regiuni din Siberia şi Extremul Orient rusesc (pe parcursul perioadei ţariste – „pohod na Sibir”). Un alt caz notoriu este cel al deplasării forţate a populaţiei apte de muncă în timpul unor conflicte militare sau sub regimuri totalitare. Aceasta a fost o practică frecventă a Reichului nazist sau în perioada stalinistă, fiind astfel antrenate mase imense, de milioane de persoane, spre minerit, construcţii diverse (hidrotehnice mai ales) şi exploatarea lemnului220. Ca şi în imperiul sovietic, în celelalte state cu regim similar, după 1945, clienţii predilecţi ai deportărilor au fost intelectualii, ţăranii înstăriţi (chiaburi în România, culaci în Rusia), practicanţi ai unor profesiuni liberale, preoţi etc. Tot în această categorie pot fi incluse şi regrupările (schimburile de populaţii), cu caracter definitiv, în urma unor tratate sau reglementări politice aşa cum s-a întîmplat între Turcia şi statele balcanice pe măsură ce acestea au dobândit independenţa şi au eliberat întreg teritoriu de sub tutela otomană. Cel mai masiv flux de acest tip a fost însă cel creat de partajarea coloniei britanice India în 1947, în momentul declarării independeţei când cea mai mare parte a populaţiei hinduiste din actualul Pakistan şi din Bangladesh s-a repliat spre teritoriul actual al Indiei, în sens invers deplasându-se o parte din populaţia musulmană din Cîmpia Gangelui şi Dekkan, numărul total al persoanelor afectate fiind după unele surse de 14-15 mil. (circa 4%din populaţia totală), generând numeroase masacre şi resentimente care răbufnesc încă în conflictul din Kaşmir. La fel de masivă a fost şi expulzarea germanilor după retrasarea frontierelor postbelice care au atribuit Poloniei Pomerania Orientală şi Silezia Inferioară iar Pomerania Orientală a fost divizată întra aceasta şi fosta U.R.S.S., afectând 8 mil.persoane la care s-au adăugat 1.5 mil. germani expulzaţi de către cehi din regiunea Sudeţilor. Polonia a fost şi ea afectată de această retrasare a frontierelor prin ocuparea de către armata sovietică, a Galiţiei Orientale şi vestului Bielorusiei, ce a generat plecarea a 1.5 mil.polonezi. Tot în această categorie se încadrează şi refugierile din diverse motive, frecvente astăzi în Lumea a Treia, drept pentru care O.N.U. dispune de un organism special de supraveghere (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi înfiinţat în 1951)221. Cele mai multe refugieri sunt generate de conflictele militare sau de persecuţiile religioase sau etnice. Se ajunge în unele cazuri la situaţii în care refugiaţii sunt mai numeroşi decât cei rămaşi pe teritoriul ancestral – cazul palestinienilor, al căror număr total depăşeşte probabil 8-9 mil. dintre care 4.5 mil sunt refugiaţi în alte state arabe – Siria, Liban, ţările de la Golful Persic, Iordania (unde formează majoritatea populaţiei) sau constituie o diasporă importantă în Europa şi America de Nord. Accesul la independenţă prefigurat din primăvara anului 2000 nu va schimba prea mult soarta acestor refugiaţi, integraţi deja în statele menţionate. Refugierile nu implică numai deplasarea dintr-un stat în altul ci şi deplasări interne, în state supuse unor conflicte locale. Astfel circa 900 mii de columbieni au fost constrânşi să se aglomereze în bidonvilluri sau în tabere de refugiaţi pentru a scăpa de luptele dintre forţele guvernamentale şi gherilele de orientare marxistă, desfăşurate pe teritoriile lor. În fosta Iugoslavie se apreciază la circa 800 mii numărul refugiaţilor interni (mai ales în Bosnia), în Sri Lanka la 600 mii, în Sierra Leone la peste 500 mii etc. Afganistanul, Liberia, Sudanul, Georgia sau R.Moldova completează această lungă listă. Refugierile sunt foarte frecvente în Africa, devenind aproape incontrolabile şi greu de estimat, unele state fiind foarte afectate – Somalia, Ruanda, Sierra Leone, Liberia, majoritatea statelor din Africa subsahariană fiind atinse de acest fenomen direct sau indirect, prin găzduirea refugiaţilor. Masele de oameni dislocate în această regiune sunt de ordinul milioanelor de persoane. Nici Asia nu este ocolită de astfel de mişcări, amplificate aici de masa imensă a populaţiei, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Afganistanului, unde au fost deplasate circa 5-6 mil. persoane, mai ales spre Pakistan, repatriate în mare parte în ultimii ani. Importante sunt şi mişcările generate de destrămarea imperiului sovietic şi a fostei Iugoslavii (Caucaz, Asia Centrală, Bosnia-Herţegovina etc.)222.
220

Gulagul sovietic a presupus deplasarea câtorva zeci de milioane de persoane dintre care cea mai mare parte a pierit în condiţiile grele ale Siberiei. România a practicat şi ea în perioada dictaturilor care s-au succedat după 1938 astfel de deplasări, în timpul războiului (deportarea evreilor şi ţiganilor în Transnistria) sau în perioada comunistă (deportarea „chiaburilor” sau a şvabilor din Banat în Bărăgan şi Dobrogea). 221 În urma unei convenţii ţinută la Geneva, semnată treptat de majoritatea statelor lumii. 222 P.J.Thumerelle, în Réfugiés, déplacés et rapatriés, Population nr.3/1999, pp.509-536, citând surse O.N.U, estima la 23 mil. numărul refugiaţilor în 1995-1996, din care 8.3 mil, în Africa, 8.1.mil în Asia şi 5.8 mil. în Europa (incl, Fed. Rusă).

166

Între refugiu şi expulzare limitele nu sunt totdeauna clare. Un caz mai recent de expulzare a fost acela al turcilor din Bulgaria, obligaţi la sfîrşitul perioadei totalitare să-şi bulgarizeze numele şi instigaţi de autorităţi să plece în Turcia. Între 1985-1989 au plecat astfel 370 mii de turci din cei 848 mii223. Bulgaria a continuat de fapt o „tradiţie“ mai veche a Imperiului Ţarist care, după fiecare extindere în dauna rivalului otoman, obişnuia să expulzeze sau să deporteze populaţiile musulmane224. Numărul total al refugiaţilor aflaţi în evidenţa O.N.U este de circa 22 mil (cf.H.C.R., 2001), obligate să trăiască în tabere unde nu condiţiile sunt de cele mai multe ori sub limita decenţei. Numărul acestora este greu de stabilit, fiecare sursă având propriile estimări, cele ale O.N.U. fiind mai apropiate de realitate. Nivelul maxim al acestor mişcări s-a manifestat în perioada postbelică la începutul anilor ’90, când s-au suprapus mai multe conflicte majore (invazia irakiană a Kuweitului, dezmembrarea Iugoslaviei, războaiele civile din Ruanda şi Somalia etc.). În afara acestora se află însă un număr cel puţin la fel de mare neluaţi în evidenţă (28 mil. după Sadako Ogata, înalt comisar al O.N.U, cu problemele refugiaţilor)225 V.3.Clasificarea migraţiilor după criteriul administrativ Teritoriul pe care se desfăşoară migraţiile este divizat între numeorase entităţi statale, regionale, locale încît există o diferenţă destul de netă între două mari categorii de mişcări delimitate de frontierele recunoscute pe plan internaţional : interne şi internaţionale. Trebuie remarcat că un rol important îl are dimensiunea teritoriului aflat sub jurisdicţia unui stat. În statele de mari dimensiuni, migraţiile interne sunt mai degrabă migraţiilor internaţionale. În această categorie intră şi migraţiile transfrontaliere, tot mai intense între statele cu frontiere permisive, deschise. V.3.1.Migraţiile interne Desfăşurate în interiorul graniţelor unui stat, au o importanţă deosebită în statele de mari dimensiuni (S.U.A., Federaţia Rusă, R.P.Chineză). În ultimele două secole aceste mişcări s-au efectuat de obicei dinspre regiunile agricole dens populate spre aglomerările urban-industriale. Este vorba de aşa-numitul exod rural, termen încetăţenit de la sfîrşitul sec.al XIX-lea, în vestul Europei pentru a desemna caracterul de masă al unor deplasări tradiţionale dar de mică amploare până atunci226. Efectul principal al exodului rural constă în reducerea continuă a populaţiei rurale (depopulare) şi implicit în creşterea populaţiei urbane (urbanizare, metropolizare). Cauza principală este de sorginte economică, generată de diferenţele de venituri dintre sat şi oraş dar şi nivelul dotării social-edilitare care avantajează regiunile urbanizate. Exodul rural a condus la depopularea completă a unor aşezări rurale, în special a celor izolate sau sărace în resurse, fenomen caracteristic în special în Europa unde în extremis s-a ajuns la reinstalarea vegetaţiei naturale secundare – cazul unor arii extinse din Masivul Central Francez (Lozère), din Ţara Galilor sau nordul Scoţiei etc. Cele mai afectate sunt statele din vestul Europei unde acest proces s-a desfăşurat în cicluri succesive începând cu secolul al XVIII-lea. În estul continentului s-a declanşat mai tardiv, după 1900, dar a fost mai brutal, pe parcursul câtorva decenii spaţiile rurale fiind efectiv stoarse de forţele lor vitale. Consecinţele acestui exod au fost atenuate în statele dezvoltate, într-o anumită măsură, de procesul de „contraurbanizare”, inversare a ritmurilor creşterii populaţiei în favoarea mediului rural, în contextul delocalizării activităţilor economice, al dezvoltării turismului şi comunicaţiilor. De aceasta au beneficiat însă doar acele arii rurale aflate în proximitatea aglomeraţiilor urbane, situate în
223

Reprezentând 43.6% din total, după 1990 s-au mai întors doar 155 mii. Aceasta a fost o practică curentă a statului bulgar, apropierea turcilor de pragul de 10% din populaţia totală creând îngrijorare în contextul păstrării de către aceştia a unui indice mai ridicat al natalităţii (cf. Taylor P., Political Greography, Longman, New York, 1997). Cu toate acestea, ultimul recensământ bulgar din 01.03.2001 atestă o proporţie de 12% a populaţiei turceşti (peste 950 000). 224 Numai între 1780 şi 1800 au fost expulzaţi între 300 şi 500 mii de tătari din Crimeea şi regiunea Kazan urmaţi de alţi 400 mii între 1854-1862. Între 1802-1864, din Caucazul de Nord au fost alungaţi peste 1 million de musulmani (cerchezi, abhazi şi ceceni mai ales), stabiliţi în Anatolia, Orientul Apropiat şi Rumelia, din aceasta din urmă fiind obligaţi din nou să plece după constituirea statului bulgar modern în 1878. 225 Citată de J.P.Thumerrelle, Réfugies, délacés et rapatriés, Espace/Populations/Société, nr.1-1998, pp.97-118. 226 Pentru detalii suplimentare asupra acestui fenomen important în dinamica spaţială a populaţiei din perioada modernă poate fi consultată lucrarea lui J. Pitié, L’exode rural, PUF, 1979.

167

lungul căilor de comunicaţii sau dispunând de un potenţial turistic deosebit. Problematica exodului rural este mult mai complexă datorită desfăşurării sale în timp şi a cauzalităţii multiple. În ultimele decenii, acest proces a luat o amploare fără precedent în statele Lumii a Treia, sprijinit de speranţa maselor de migranţi rural de a găsi o slujbă sau de a-şi asigura un trai mai bun este iluzorie, efectul vizibil fiind supraaglomerarea periferiilor urbane. Lipsa oricărei perspective şi masivul şomaj rural alimentează continuu aceste fluxuri, iar în prima parte a sec.XXI este aşteptată o amplificare ca efect al unei presiuni demografice greu de stăvilit. Migraţiile interne nu se desfăşoară exclusiv între sat şi oraş. În statele dezvoltate, tipice au devenit şi migraţiile interurbane, de regulă ierarhizate, dispre oraşele mai mici spre cele tot mai mari care oferă posibilităţi mai largi de afirmare. Tot în aceste state au luat o amploare maximă migraţiile inverse, dinspre oraş spre ariile rurale (contraurbanizarea), fenomen care este deja sensibil în estul Europei şi se prefigurează ca o formă majoră de migraţii interne la nivel global având rolul de a descongestiona aglomeraţiile urbane, de a reechilibra distribuţia populaţiei. Pot exista şi migraţii rural-rural acolo unde mai sunt încă rezerve de terenuri agricole, fertile cazurile invocate în Brazilia sau Indonezia dar şi colonizarea stepelor Kazahstanului în perioada sovietică (mobilitate devenită internaţională după divizarea imperiului). V.3.2.Migraţiile internaţionale Se desfăşoară la nivel interstatal şi sunt mai greu de înregistrat statistic, mai ales în contextul mondializării, pentru că în afara migraţiei legale, controlabilem există o puternică migraţie clandestină. De exemplu, în S.U.A. numărul imigranţilor clandestini se cifrează la mai multe milioane (4-6 mil., sau după unele surse chiar mai mult), aria de provenienţă fiind în special Mexicul (los chicanos) şi arhipelagul antilez. Desfăşurate la distanţe foarte mari, aceste mişcări pun probleme şi mai complexe din punct de vedere economic şi psiho-social, efortul de adaptare al individului fiind mult mai mare. Diferenţele de standard de viaţă şi de comportament dintre migrant şi localnic poate crea situaţii conflictuale, reacţii de respingere sub forma unor mişcări xenofobe sau rasiste, frecvente în întreaga lume occidentală. Generale astăzi la nivel mondial, având ca principale destinaţii statele dezvoltate sau cele aflate în boom economic datorat resurselor de hidrocarburi (Asia de Sud-Vest în mod deosebit) dar şi în state cu agricultură speculativă (Coasta de Fildeş, Malaysia etc.)227. Fostele state comuniste au frânat aceste mişcări, rareori se înregistrau plecări sezoniere dinspre Bulgaria spre nordul Rusiei în vederea exploatării lemnului. În general, migraţiile internaţionale au ca destinaţie marile aglomeraţii urbane din ţările de primire, capabile să asigure locuri de mucnă diverse, conforme calificării (cazul tipic al S.U.A.). A existat însă şi o migraţie internaţională dirijată spre mediul rural (cazul Americii Latine unde s-au stabilit masiv populaţii din sudul şi centrul Europei sau cazul Canadei, la începutul secolului al XX-lea). V.4.Particularităţile ale migraţiei populaţiei în perioada modernă şi contemporană V.4.1.Perioada modernă (1700-1950) Spre deosebire de perioadele anterioare în care mobilitatea populaţiei era condiţionată de distanţă, desfăşurându-se mai lent (cu excepţia migraţiilor de cucerire) şi antrena o parte redusă a populaţiei Globului, după 1700, industrializarea şi urbanizarea au imprimat o dinamică ascendentă mobilităţii populaţiei, atât pe plan intern cât şi internaţional. Premisele acestei accelerări le-au constituit însă evoluţiile din perioada medievală şi mai ales Marile Descoperiri Geografice care au deschis noi direcţii de colonizare, populaţiilor europene în primul rând. Explozia demografică resimţită la sfîrşitul sec.al XVIII-lea constituie o altă premisă care explică concentrarea principalelor fluxuri migratorii în regiunile din nord-vestul Europei unde a debutat acest proces. În afara acestui context general pot fi invocate şi alte cauze care au favorizat accelerarea mobilităţii :
227

În unele din aceste state, ponderea străinilor poate atinge valori foarte mari, peste 30% în Coasta de Fildeş de ex.

168

adaptândiu-se uşor locului de muncă şi economiei de piaţă liberale. 1947-1952. Fiind mai recent constituită.. odată cu desfiinţarea Hanatulul Crimeii şi cu retragerea Imperiului Otoman spre sud. Este vorba de varianta medie. Changes in Global Demography.. 1996. greci. în perioada colectivizării forţate.2/2000?. evreii din Imperiul Ţarist..S. populaţiile creştine din Balcani (bulgari. Ruhr. a)Migraţia internă a fost mai activă pe parcursul acestei perioade în statele în care industrializarea a fost mai precoce : Marea Britanie. Între 19191953 (până la moartea lui Stalin) au fost astfel deplasate circa 5. spre vest.-tendinţele de extindere a marilor proprietăţi în dauna micilor proprietari rurali forţaţi astfel să îngroaşe rândurile proletariatului urban sau să emigreze.Clarke. După 1920 se accentuează în S.I.S. germanii de pe Volga etc.A.al XVII-lea.S. Tipică a fost situaţia din Marea Britanie. . -apariţia crizelor economice de supraproducţie care au lovit de obicei micii producători forţaţi astfel să părăsească locurile natale. românii din Moldova. -declinul activităţilor meşteşugăreşti prin dezvoltarea producţiei de fabrică.8 mil persoane229. Colonizarea era adesea apanajul unor companii de construcţii feroviare care aveau interesul să îşi asigure produse transportabile. Regimul sovietic s-a remarcat încă de la început prin practica migraţiilor forţate. tătarii din Crimeea. o amplă mişcare de colonizare a fost aceea iniţiată la sfîrşitul sec. unde au colonizat teritoriile triburilor amerindiene obligate să se retragă în rezervaţii. şi procesul de migrare a populaţiei afro-americane din sud spre nord-estul industrializat unde a devenit treptat majoritară în unele cartiere sau oraşe.A. Populaţia S.R.XVII-XIX228. Mai tîrziu. Persecuţiile au culminat cu numeroasele pogromuri organizate asupra ghettourilor evreieşti sau cu un veritabil genocid cum a fost cazul armenilor sau creştinilor nestorieni între 1894-1915.persoane pe parcursul sec. Londra. calmucii. în perioada 228 229 Cf. La această mişcare au participat nu numai slavii răsăriteni ci şi germanii din Ducatul Varşoviei. românii din Imperiul Habsburgic. populaţia nord-americană nu este atât de intim legată de un anumit teritoriu. totalizând circa 10 mil. pp. ucrainenii. când cea mai mare parte a ţăranilor înstăriţi (culaci) au fost strămutaţi în regiunile nordice sau asiatice ale vastului imperiu. mai ales după înlăturarea iobăgiei şi tendinţa burgheziei de a-şi însuşi vaste domenii utilizate ca păşuni pentru oi (enclosures). Routledge. prezentată în Géographie des migrations forcés en U. inerţia istorică acţionând invers decât în Lumea Veche unde asigură stabilitatea comuntăţilor umane. J. un rol important în popularea regiunilor asiatice ale U. -agravarea unor persecuţii pe fondul avîntului mişcărilor naţionale (persecuţii religioase. fapt manifestat şi în peisaj prin importanţa locuinţelor temporare la periferia oraşelor (rulote. karaceaii. Companion Encyclopedia of Geography. Ţările Baltice) a fost deportată în aceleaşi regiuni din raţiuni economico-sociale concomitent cu deplasarea în masă a unor grupuri etnice acuzate de colaboraţionism (ceceno-inguşii. când o bună parte a populaţiei din teritoriile ocupate la frontiera apuseană (Basarabia. barăci).S. Franţa. La fel de activă a fost şi migraţia populaţiei rurale din S. London. În Imperiul Ţaris şi mai tîrziu în U. 1940-1944.S. balkarii.S. nr. Tipice au fost cazurile unor populaţii din imperiile multinaţionale : polonezii. Tot în acest imperiu. manifestându-se trei vârfuri : 1930-1934.R. mai legate de teritoriul pe care-l ocupă.U. l-a avut şi refugiul masiv al populaţiei din partea europeană. fenomen care a antrenat migraţia micilor artizani spre centrele urbane. politice sau naţionale). armenii din Imperiul Otoman. Colonizările cele mai puternice s-au efectuat spre Cîmpia Mississippi-Missouri şi spre vestul îndepărtat.U. ţările scandinave. ucraineni). amplificat odată cu deschiderea căilor ferate care au antrenat mase importante de populaţie. sîrbi. INED. Berlin.). găgăuzi etc. debutat încă din sec. 169 . bazinul franco-belgian) sau spre marile metropole – Paris. mai ales de origine slavă (ruşi. este prin excelenţă mobilă. kabardinii.249-274. Mişcările cele mai masive s-au produs spre bazinele carbonifere (Yorkshire. pe parcursul conflictelor mondiale. din care o parte nu s-a mai întors.R.A. Galiţia. Population et Sociétés. Alte surse indică un număr mult mai mare datorat dificultăţii de a separa migraţiile forţate de cele impuse de transformările economice. Germania. în partea europeană (nordul Mării Negre).U. acest proces continuând pînă între cele două războaie mondiale. regiuni cu terenuri fertile favorizate de conectarea la reţeaua de căi ferate. procesul de colonizare a Siberiei şi Extremului Orient. nordul Bucovinei.al XVIII-lea..

Petersburg.). ţările scandinave etc. Ponderea cea mai însemnată a fost asigurată de Insulele Britanice (17 mil. b)Migraţia internaţională s-a accentuat încă din sec. care asigurau 80% din forţa de muncă din minele Lorenei şi din Nord-Pas de Calais. ţărani înstăriţi dar şi ţărani „sabotori” (ca în 1932.al XIX-lea. în cadrul unor operaţiuni de „purificare etnică”.). Pe ansamblu.). între 1814-1970. eliminându-i pe cei necalificaţi. În Brazilia. coreenii din Extremul Orient etc. în Franţa se înregistrau 800 000 emigranţi italieni. prostituate.). încă neasumate de statul rus (finlandezii din regiunea St. Un caz particular l-a constituit refugierea masivă a aristocraţiei ruseşti şi a unei părţi din burghezia fostului Imperiu Ţarist. unguri. englezii).U. al XVI-lea pe seama formării sistemului colonial prin organizarea sistematică de colonii de către metropole (Spania. cel mai important flux migratoriu din întreaga evoluţie istorică a umanităţii. Ca urmare. Franţa. între 1850-1900 dominau germanii şi scandinavii iar după 1900. apariţiei crizelor de supraproducţie (precum aceea din 1816-1820). când peste 45 000 ţărani ucraineni au fost deportaţi spre bazinul Peciorei din cauza refuzului de înscriere în colhoz). intelectualii „contrarevoluţionari” din Ţările Baltice şi Basarabia în 1940-1944). în Europa se manifestă procesul invers de imigrare. Portugalia şi Polonia (câte 3 mil. Aceste politici aveau în general un caracter segregativ. iranienii din Azerbaidjan. Principalele state emiţătoare au fost la început cele mediteranene (Italia şi Spania în primul rând) apoi acelea din Europa Centrală (Polonia. În perioada modernă atinge punctul culminant şi îşi schimbă caracterul. astfel modificându-se complet structura etnică a regiunii.U. din cei aproximativ 5. mai ales în urma războaielor napoleoniene.A. curba migraţiei a urmat un trend descendent. Consecinţele acestora au fost suportate atât de categorii intelectuale (filozofii din centrele urbane importantă în 1922. ucraineni.. S. Olanda) în scopul asigurării controlului şi extragerii unor resurse sau materii prime agricole necesare economiei acestora.) sau insurgenţi ostili puterii sovietice (basmacii din Tadjikistan sau djighiţii din Caucazul de Nord). Astfel se formează un flux important de migranţi dinspre estul spre vestul continentului. unde au fost colonizaţi ţăranii originari din Marea Cîmpie Chineză. Numai între 1920-1930 emigraţia netă în Franţa a fost de 1. majoritatea dirijaţi spre S. fluxurile fiind dirijate predilect spre Franţa230. 170 . majoritatea erau din sudul 230 În 1931. stabiliţi în statele Europei de Vest (Franţa şi Marea Britanie îndeosebi) şi peste ocean. în 1924 etc. Au fost şi cazuri în care unele state au luat măsuri pentru limitarea migraţiei interne –cazul Italiei fasciste care a încercat frînarea exodului populaţiei rurale din Mezzogiorno în scopul reducerii şomajului din regiunile industriale nordice. hoţi. În Marea Britanie un flux masiv era asigurat de Irlanda sau de unele colonii (Antile. în contextul reducerii masive a natalităţii în Europa ca efect al tranziţiei demografice. lipsiţi de capital sau cu o anumităn origine etnică sau rasială (asiaticii erau excluşi mai ales în Australia). în special acolo unde reducerea natalităţii a fost foarte timpurie (Franţa. marea migraţie europeană a antrenat între 1700-1914 circa 70 mil. ruşi. Pînă la 1920. Belgia). în locul migraţiei de colonizare(adesea prin deportare) apare migraţia spontană.A. Cehia). greci etc.5 mil.9. Marea Britanie. „ruşii albi”. Motivaţia acestor migraţii forţate a fost foarte complexă.aplicării programului de colectivizare forţată în regiunile vestice a căror ocupare a fost consfinţită de tratatul de la Paris. dens populată.2 mil. evrei. cerşetori etc.).) şi Italia (15mil. ( tab. subcontinentul indian). 500 000 polonezi etc. emigranţi. curba evoluţiei migraţiei europene a fost continuu ascendentă iar structura etnică s-a schimbat progresiv : pînă la 1850 dominau britanicii (irlandezii.) urmate la distanţă de Spania (6 mil. persoane. Marea Britanie. supraproducţie şi în ţările de primire au condus la adoptarea unor politici de limitare a migraţiei internaţionale (Australia ia astfel de măsuri încă de la sfîrşitul sec. Mai mult. scoţienii. de exemplu. accentuat mai tîrziu. în contextul exploziei demografice.persoane. Apariţia fenomenelor inerente economiei de piaţă – şomaj. Germania (5 mil.29). minorităţi indezirabile. Portugalia. elemente antisociale (în 1930 mai ales. în urma Revoluţiei din Octombrie 1917. Un proces similar s-a petrecut în nord-estul Chinei (Manciuria). la fel ca în portul Marsilia. a deteriorării condiţiilor economice. Structura etnică a masei de imigranţi a fost însă realtiv diferită în nordul Americii faţă de sudul acesteia. italienii şi est-europenii (polonezi.

1.32 : Evoluţia numărului de imigranţi din S.63 mil. 221 305 152 13 409 385 5 0 Italia 337 363 745 321 310 535 9 2 AMERI 117 822 251 203 911 156 CA 3 0 7 4 47 Canada 104 456 155 740 479 427 8 6 9 Mexic 27 120 649 566 400 536 4 6 America 98 246 305 731 154 292 de Sud 9 9 ASIA 316 451 224 288 640 768 3 2 China 289 42 50 33 994 140 8 India 1 6 6 4 655 672 Coreea 16 731 747 Filipine 1 39 123 127 1 1 231 232 Informaţii preluate dintr-un studiu colectiv publicat de CNRS din Franţa în 1980 (Les migrations internationales de 1815 à nos jours).A. Aşa-numitul „melting-pot”american a rămas mai degrabă un deziderat. distribuţia acestor fluxuri a fost inegală. aceştia s-au aşezat cu precădere în regiunile industriale din nord-est constituiau o resursă ieftină de forţă de muncă.S.72 mil. multiculturalismul fiind un model american care se extinde şi în întreaga Europă Occidentală. evrei etc231. Tabelul nr. polonezi. nordul Portugaliei).S. Extremadura sau sudul Italiei) ori cu o populaţie densă (Galicia. subcontinentul indian sau Extremul Orient etc. ucraineni. Şi în ţările primitoare. 171 . O parte din emigraţia europeană s-a dirijat şi spre coloniile africane şi asiatice pentru administrarea acesteia. ţinta principală a imigranţilor (40 mil. în perioada menţionată). japonezi. „La piccola Italia” la New York sau ţinutul populat de metodiştii elveţieni din secta Amish în Pennsylvania sunt două exemple. baza acumulării capitalului american. între 1820-1995 (mii persoane) Ţara de 182 189 191 194 196 182 origine 0-1889 0-1914 5-1945 6-1965 6-1995 0-1995 EUROP 132 157 363 242 283 379 A 80 39 8 8 3 18 Marea 268 110 475 367 444 508 Britanie 7 7 0 Irlanda 343 888 273 112 112 481 2 7 Germani 441 106 547 816 245 709 a 3 9 U.italieni. În S.78 mil portughezi. britanicii în Africa de Sud.spanioli. având originea predilectă în metropole : francezii spre nordul Africii.Europei (1.A. Distribuţia regională a acestor fluxuri în ţările emiţătoare a fost inegală.U. imigranţii agregându-se mult timp în regiuni ori cartiere cu specific etnic sau confesional232. Asimilarea reciprocă s-a produs destul de greu în aceste zone.U.R. 0. greci etc. plecările afectând mai ales regiunile cu reminiscenţe ale relaţiilor feudale (provinciile spaniole Andaluzia.) urmaţi la mare distanţă de alte grupuri din cele mai diverse : germani.

Vietnam AFRIC A Alte regiuni TOTAL 2 209 149 13 46 170 13 24 640 29 48 483 857 464 118 189 857 521 445 622 80 72 9 0 34 23 Surse : U.U. care încă din 1882 au adoptat Chinese Exclusion Act. în statele Oregon şi Washington (tab. numit contraurbanizare. Texas. prognozat pentru anii 2001-2005 (în % anual) Contin entul (regiunea) 233 P P P Continent P P P opulaţi opulaţi opulaţi ul (regiunea) opulaţi opulaţi opulaţi a totală a a a a a urbană rurală totală urbană rurală La fel ca şi S. consecinţă a creşterii posibilităţilor de mişcare a populaţiilor. adăugându-se unui flux tradiţional spre sud-estul Asiei – Birmania. Columbia.A. dirijată spre Asia de Sud-Est unde au ajuns adesea majoritari (Singapore) sau formează o parte însemnată a populaţiei (Malaysia. de emigranţi dirijaţi spre insulele din Pacific (Hawaii) sau spre Americi (Brazilia.). Tabelul nr. Germania. migraţia internă capătă o importanţă mai mare decât cea internaţională. siriaci.U.U. Venezuela) dar şi spre America de Nord sau Europa. mai modestă.4. Japonezii au participat şi ei la acest flux asiatic cu circa 2 mil. Australia frânând de timpuriu emigrarea asiaticilor233. Liban. Londra).33 : Ritmul anual de creştere a populaţiei Globului.Perioada contemporană (după 1950) a)Migraţiile interne Caracteristica esenţială a migraţiilor interne pe parcursul acestei perioade constă în diminuarea importanţei lor în statele dezvoltate (proporţional nu şi numeric). fiind strîns legată de necesităţile economice ale metropolei coloniale britanice. Ţările de Jos. circa 12 mil. Astfel cei mai mulţi s-au dirijat spre unele colonii ale Imperiului Britanic în care necesitatea forţei de muncă de pe plantaţii era stringentă – Guyana Britanică. persoane). Singapore.Immigration and Naturalization Service.) apare redusă raportată la potenţialul enorm al subcontinentului indian. Malaysia. Brazilia. Majoritatea acestora erau creştini (ortodocşi..2. 172 . Washington. Franţa). cel puţin pentru ultima perioadă) Paralel cu marea migraţie europeană s-a produs şi migraţia chineză. 1997 (imigraţia legală brută.. Palestina sau nordul Irakului (circa 1 milion). marcat de tendinţa de reducere a populaţiei unor mari metropole (Paris. constituindu-se astfel marile aglomeraţii periurbane (rurbanizarea). Statistical Yearbook. în special ca intermediari (în Africa de Est). ambiguu de altfel.U. Acest proces se manifestă mai timpuriu în statele industrializate (Marea Britanie. în special spre America de Sud (Argentina. maroniţi. nestorieni) şi proveneau din Siria. Fiji. Trinidad-Tobago.). V. totuşi.A. Acest fenomen apare şi în regiunile industriale tradiţionale decăzute (vechi bazine carbonifere dezafectate – nordul Franţei sau Middlands de ex. California şi spre nord-vest. O bună parte dintre aceştia erau antrenaţi şi în administraţia acestor colonii. vestul S. datorită epuizării rezervelor de forţă de muncă rurală. dirijându-se predilect spre Sunbelt – vastă arie care cuprinde în primul rând Florida. O migraţie mai puţin cunoscută este cea a populaţiei de origine arabă din Orientul Apropiat. generată de convulsiile Imperiului Otoman în descompunere (peste 1 mil. estul Africii. Emigraţia indiană (3 mil.A. O parte s-au ândreptat şi spre insulele din Pacific ori spre coasta de vest a S. dată fiind şi dimensiunea teritoriului. care preferă migraţiile alternante (navetismul).31-32). În S.A. Natal. Se produce aici fenomenul. Arizona. Thailanda. Mauritius. Un traseu similar l-a cunoscut şi emigraţia armeană din Anatolia. Djakarta).S.

1 1 . 2 9 7 5 7 2.4 -de Est . 6 4.7 OCEAN .0 1 .8 2.0 1 0. Est 0.7 State 8 8 4 1 Oceani 1 2 2 1 dezvoltate 21 84 8 5 a 7. America Centrală 1. 0. 0. America de Sud 2.7 26.5 0 .4 State în 1 1 4 3 Europa 4 4 1 0 curs de 101 869 13 55 06. 6 2.2 .6 1 . 0 8 5 2 .7 0. 0. 2 2. 8 2.6 .6 1 .N. 0 0. O. 1.9 1 .1999 1999 1999 TOTA 1 2 4 3 -de Sud 1 2 5 2 L 922 753 61 70 82 67. New York.0 3 . Centrală 0 3 0 0.2 0 1.4 3.Rusia) 0.2 1 0.2 -de Sud 0. 0. 5 2.2 1. 2001 Tabelul nr.9 . 4 0.5 Sudică Sursa : P.1 -de 2.7 0 1 0 0 - America de Nord 0. 1.(regiunea) 1 1999 1 1985985 999 985. mlioane loc.1 ASIA 1. -de Sud 0 Sud-Vest 1 8 3 .4 0 . 2.1999 985 985.U. EUROP A 0. Caraibe 1.3 1.TERR A State dezvoltate State în curs de dezvoltare State subdezvoltate AFRIC A -de Nord -de Vest -de Est 2 2 1.8 9.. -de Sud.8 dezvoltare Africa 1 2 7 2 -de 7 7 4 0 173 . CA 1. -de Nord 4 6 4 .3 .) Contin P P S S Contine P P S S entul U U N M ntul U U N M (regiunea) 1 1 1 1985.9 1 .9 0.3 0.2 .0 .4 0 . 5 1.2 0 .N.2 1 . 7 2.3 0 . 7 4.0 1..U. 2 4.2 1 0. Population Division.7 7. 3.34 :Componentele creşterii populaţiei urbane pe Glob (1985-1999. 2.2 AMERI . 4.3 0 .D.4 7. 5 2.3 . -de Vest 0 3 5 4 .3 2 .9 1 . IA 1. -de Est Central7 0 0 (incl.1 1 0. 3 1.

Migraţiile forţate au avut un rol deosebit în acest stat.4 1 00.0 51.Fassmann într-un articol din Revue européenne des migrations internationales. anual. a 300 mil. cazul Amazoniei în Brazilia sau al insulei Kalimantan în Indonezia.5 1 36.8 2 Centrală 2.9 0.6 5. s-a cotinuat acţiunea de populare a Siberiei.S. New York.8 2 52 3 1 60 2 60 8 0. prin desţelenirea întinderilor stepice. cel puţin în Europa.42 -de Nord -de Vest -de Est 3.5 Rusia 02.N. aşezaţi în vestul Poloniei actuale.2 1 1 3 3 5 6 1 Caraibe 6. când în anii 1990 s-a estimat o medie de cel puţin 30 mil.D.8 0..7 49. Se explică astfel explozia fenomenului urban din aceste ţări.3 -de Est 5.5 40. Mişcări de amploare mai redusă s-au semnalat în Balcani.4 -de Sud 1 6.S.6 Nord -de Vest -de Sud 4. germani „repatriaţi”)234.9 1. World Population Data Sheet.8 6 07.1 22.4 Americ 4 a 66 09 -de 2 Nord 04 31 6 9 2 9 1 4 5 Centrală 3. 235 Sursele oficiale bulgare admit expulzarea a 155 000 turci şi pomaci (bulgari islamizaţi) între 1920-1952. în special în partea sudică a acesteia şi a Kazahstanului. indica pentru perioada 1950-1952 un număr de 8 049 000 germani „repatriaţi” din ţările est-europene (inclusiv 5 275 000 din fosta R.3 2 4 1 7 59.9 1 06.. Şi China a întreprins acţiuni similare în regiunile mai aride din partea central-vestică prin extinderea sistemelor de irigaţii sau prin exploatarea unor resurse subsolice.4 6.B.R.S.8 9.8 Surse : Statistical Yearbook. Un caz particular l-au constituit statele cu regim politic de tip sovietic.).4 0. prin deschiderea unor noi fronturi pioniere.7 2.3 .U. nr.1 1 5.6 3.R.9 0. Cei mai mulţi au fost evacuaţi sau expulzaţi din vestul Poloniei şi Cehia dar o bună parte au plecat voluntar. persoane din mediul rural în cel urban din Lumea a Treia. 402 000 din România şi 105 000 din Cehoslovacia.7 1 2 3 2. unde s-au manifestat cele mai complexe deplasări s-au transformat rapid în migraţii ale forţei de muncă. 2000.). cifră depăşită cu mult ulterior.9 4 3 9 7 9 2 4.5 7. 746 000 din fosta U. credibilă în contextul dezvoltării exagerate a marilor metropole.1/1995.6 4.6 3.2 2 0. New York. O. populaţii sau categorii întregi au fost deportate în ceea ce este cunoscut drept gulagul sovietic.6 . 174 . Unele cifre indică deplasarea.6 1 .2 2 1 4 9 2 9 2 3 2 .0 6 . în contextul instaurării comunismului în Estul Europei (Transilvania.S.7 1 1. în care a predominat caracterul dirijat al migraţiei interne (mascat sau pe faţă).7 1.3 4 .2 1 39.G.0 1 . Banat). 234 -de Sud-Vest 6 CentralSudică 2 -de Sud-Est -de Est 330.6 1. continuă acţiunea de populare a regiunilor potenţial umanizabile. În fosta U.8 2 . Exodul rural se manifestă astăzi viguros în statele în curs de dezvoltare. La fel de afectaţi au fost şi polonezii din estul Galiţiei (3 mil.R.1 9. 1997.4 2 . unde asistăm la creşterea exagerată a metropolelor.1 3 5.6 12. Statele cu suprafeţe extinse şi mai slab populate.8 91.2 61. Schimburile de populaţie din Europa au afectat imediat după război în primul rând Germania (12 mil.6 2 . dintre care 1 430 000 din Polonia.6 1 06. b)Migraţiile internaţionale Marcate iniţial de schimburile de populaţie.1 3 8.4 H.3 4 .3 Asia 77. numai între 1960-1984.2 . prin plecarea populaţiilor turceşti sau slave islamizate din Bulgaria şi fost Iugoslavie spre Turcia235.5 1 .4 01. P.2 66.0 7 6 1 9 9.6 4.1 1 01. 43 000 între 1969-1976 şi 350 000 între 1982-1992 (132 000 au revenit ulterior).7 1. în locul germanilor.

unde ponderea populaţiei ruseşti s-a redus drastic spre deosebire de republicile din partea europeană unde reducerea este mai degrabă imputabilă îmbătrânirii demografice. Abkhazia. este similară efectelor induse de procesul decolonizării. loc. măsuri relaxate ulterior.4 mil. ONU. filipinezi şi chinezi mai ales) – S. Canada în 1978. valea Ferghana) sau politice (Tadjikistan.5 mil. numărul ruşilor a scăzut de la 1. în 1989 la doar 0. Restricţiile impuse de statele de imigrare din Lumea Nouă au slăbit după 1950 dar amploarea fenomenului nu a mai atins nivelul anterior anului 1920. Mişcări similare s-au produs şi ca urmare a conflictelor « interne » din Caucazul de Nord sau Tuva care au obligat mase importante de populaţie să părăsească regiunile nesigure. Population Today. italiană sau evreiască) reaşezaţi pe litoralul sudic (pied-noirs)236.A. După independenţa acestui stat. Acelaşi proces istoric.A în 1965. Mozambic sau Guineea Bissau.7 - S ( 0 - 236 Emigraţia nord-africană spre Franţa a început încă în perioada colonială.S. spre S. loc.7 mil. unde formarea statelor independente Pakistan şi India.5 mil.7 . la 0. 0. 175 .. cea mai mare parte a acestora au rămas în Franţa unde s-au venit şi loialiştii (harki) scăpaţi de epurarea forţelor naţionaliste (Bernard. determină după 1960 repatrierea masivă a populaţiei de origine europeană din fostele colonii : 1.1 S 8 8 1 2 1 2 P 3 3 7 uedia 527 867 22 18 . pe baze confesionale a dus la regruparea a circa 15 mil. 237 Cf. loc. persoane (cvasitotalitatea hinduşilor din Punjabul de Vest şi o parte din musulmanii din Cîmpia Gangelui) lăsând deoparte masacrele reciproce.A. loc. atragerea cadrelor cu pregătire superioară în statele dezvoltate.2 2 0.U.1mil.6/2002. între 1949-1955 s-au instalat în metropolă peste 180 mii musulmani din Algeria. Is 2 2 2 1 9 0 Sl 5 5 1 landa 54 81 6 .6 ehia 0362 0272 112 2 1. indienii din estul Africii. Şi ampla migraţie declanşată de destrămarea U.35 R olul mobilităţii în dinamica populaţiei din statele dezvoltate între 1990-2000 St P P S S S S St P P S S atul 199 2N M) N M atul 199 N M N 0 000 0 2000 M M M M ( ( M M M M ii ii ii ii ‰) ‰) ii loc. După 1950 se iau noi măsuri de frânare a imigraţiei în contextul ascensiunii noilor curente originare din America Latină şi estul Asiei (coreeni.U. îndeosebi în fosta colonie britanică India.4 . fenomen nociv pentru statele slab dezvoltate dar profitabil pentru cele dinainte care reuşesc astfel să-şi menţină decalajul tehnologic. Tot de aici. De exemplu.„Decolonizarea” acestor vaste spaţii a produs un flux estimat la circa 4 mil. T.0 Fi 4 5 1 7 2 1 R 2 2 - S M ( ‰) 2 0. portughezi s-au retras după 1975 din Angola.U. De exemplu peste 50% din medicii practicanţi şi peste 25% din inginerii din S.3 ovacia 288 400 35 23 . Transnistria).3 . O oarecare creştere se constată imediat după război. decolonizarea.7 mil. adesea în state slab dezvoltate precum cele din subcontinentul indian sau Egiptul.S. în Uzbekistan. spre deosebire de cei colonizaţi în Africa de Sud unde constituie o comunitate solidă.5 olonia 8038 8548 63 253 . veniţi în perioada colonială s-au retras de asemenea treptat spre subcontinentul indian sau spre Marea Britanie. de la 0. Tabelul nr. de francezi din nordul Africii mai ales (nu toţi erau etnici francezi.5 N 4 4 1 1 3 2 C 1 1 2 orvegia 233 492 45 14 .4 . ii ii ii ‰) loc. nr.În Asia s-au manifestat de asemenea masive regrupări de populaţie. loc.Heleniak.R. 2002). Aceasta a fost mai intensă în republicile caucaziene sau central asiatice. Russia’s Demographic Decline Continues. în 2000 iar în Tadjikistan. loc.persoane între 1990-2000 care a redus impactul scăderii catastrofale a natalităţii în Rusia237. ca urmare a decolonizării un număr neprecizat de locuitori au plecat în Marea Britanie (anglo-indienii). Cea mai mare parte a acestor migraţii s-a desfăşurat sub impulsul unor conflicte interetnice (Nagorno-Karabah. fie în Portugalia fie în Brazilia. O tendinţă contemporană este şi aşa-numitul „braindrain”. sunt formaţi în alte ţări. „diaspora” rusă în Asia Centrală tinzând să devină o amintire. mulţi fiind de origine spaniolă.

4 3 705 2 678 526 2 373 3 9 2 208 .3 .2 2.3 1 2.8 8.9 craina 6 4 3 3 2 8 5 2 B 507 793 00 6 .4 1691 8946 037 708 4.8 4.7 1 .6 .2 1 1 M 1 2 1 8 acedoni 924 032 63 55 .1 4 0.7 3.2 .4 ielorusi a 1 1 5 4 3 2 L 489 591 86 36 .5 4.9 a 0 S 3 3 2 8 pania 882 996 92 45 .4 1 4 B 8 8 ulgaria 718 106 354 258 4.7 etonia 9 3 4 1 4 3 1 E 81 38 4 3 .2 8 .2 974 176 28 4 .5 7 8 1 139 049 089 177 4.0 1 1 0218 0005 170 43 1.9 0 6 A 7 8 7 3 ustria 660 112 7 75 .Moldo va 5 5 1 1 1 1 U 745 967 089 129 .8 F 5 5 2 5 ranţa 660 914 035 06 .7 0 .6 1 4.2 1 1 2 4826 4518 540 316 3.0 3 .8 .nlanda D anemarc a M area Britanie Ir landa O landa B elgia L uxembu rg G 7 8 3 ermania 988 217 732 028 0.6 .1 7.3 9.3 4.5 2 0.8 16.3 0.8 0 5.6 4 12.5 0 .5 1 2 P 9 1 8 5 ortugali 920 005 8 2 .3 4 1 1 1 1 8 6667 5478 421 261 .7 2 .9 176 .8 5 4 2 1.7 3 609 4 662 219 922 6 66 4 77 7 91 8 36 7 4.2 3 3 3 1 352 811 05 54 .7 0.3 stonia .2 5 2 G 1 1 4 5 recia 012 075 0 93 .7 6 3 It 5 5 9 alia 750 836 92 59 0.4 104 201 1 1 573 368 45 160 3.5 .2 0 4 4 8 1 359 764 36 431 8.5 omânia 5 5 7 1 1 2 R 135 339 0 34 .3 .0 10.7 ituania 2 4 9 1 1 1 1 1 L 948 024 30 71 .9 - 4.9 0 .0 4 4 eorgia A rmenia 0 A zerbaija n 0 K azahsta n 2 K irghizst an 1 U zbekista n 5 T adjikista n T urkmeni a Is rael 3 usia G R 3202 2043 174 985 0.5 .0 E 6 7 1 3 lveţia 674 184 91 19 .8 9 5 6 1 2 248 321 346 273 3.5 2 2 5 2 0317 4524 276 106 3.7 7 2 1 5 5 2 432 028 31 635 .9 .4 4 4 1 2 369 112 23 380 .

La început această emigraţie a fost dirijată. în spiritul legii lui Ch.0 S.6 12. Europa de Vest a devenit un atractor la fel de important ca şi S. Cea mai permisivă pentru azilanţi este Germania (cu un vârf ed 438 000 cereri în 1992). Irlanda) dar şi aici nu în totalitate.0 .8 2 2 0 0 0 Ja 1 1 6 037 012 315 4 3. Ces migrants venus de l’est.5 . Caracteristică perioadei contemporane este şi constituirea unor noi arii de atracţie. La conjoncture demographique. 4 1 1 3 3 026 043 11 145 .D..N. asiaticii în general. 177 .5 .4 18. în special din sudul Europei (Peninsula Iberică. pp.E.5 0.0 1.45-60 care insistă mai ales asupra migraţiei ţigăneşti văzută ca una din componentele cele mai active a migraţiei est-europenilor. Regards sur l’actualité. Portugalia.A. mai ales în regiunile bogate în resurse subsolice. Italia sau Grecia. încât majoritatea absolută a germanilor trăiesc astăzi în spaţiul lor istoric originar (Germania. Grecia. Grecii manifestă o mişcare similară. 2 2 1 1 6 5 U. vezi tab.). Austria. cazul germanilor (2 mil. Mulţi au devenit cetăţeni ai statului de adopţie dar o mare parte au un statut incert (cel puţin 10 mil. fosta Iugoslavie şi nordul Africii pentru ca în prezent est-europenii să constituie principalul val 238.5 ponia N 3 3 3 1 9 5 .1 0.35. chiar şi în Norvegia sau Finlanda. Statisticile oficiale menţionează peste 600 000 străini în Suedia. tradiţional mai reticente. circa 300 000 în Danemarca şi câte 200 000 în Norvegia şi Finlanda. 9 4 4 778 598 13 167 0. mai ales în Orientul 238 Cf. motiv pentru care multe state au luat măsuri drastice de stopare a cererilor de azil (Franţa. negrii din Africa subsahariană etc.Pasqua de limitare a imigraţiei).1/1994. după 1989 în principal din spaţiul ex-sovietic şi România. Italia) dar ulterior ponderea maximă a revenit celor din Turcia. alături de cei din regiunile extraeuropene (kurzii din Turcia. 4997 8138 697 444 . I. Important este faptul că în ultimii ani ţări tradiţional furnizoare de imigranţi devin atractive (Spania. Population (numerele din 1990-2000).).Monnier. justificat sau nu. Rolul acestor migraţii la constituirea stocului actual de populaţie vesteuropeană este foarte important dacă luăm în calcul şi pe urmaşii acestora (circa o cincime din populaţie în Franţa şi Elveţia.6 5 4 Notă : SN – spor natural SM – spor migratoriu . Paris Europa Occidentală este caracterizată într-o primă fază prin imigraţia masivă de populaţie datorită necesarului de forţă de muncă pe parcursul celor „trei decenii glorioase”.U. urmată de ţările nordice 239.4 8 4 4 3 1 2 518 832 02 788 .1 dă C 2 3 1 2 5 8 anada 6937 0911 649 325 . C roaţia Sl ovenia U ngaria 3 3 5 1 262 419 64 407 6. pînă aproape de extincţia unor comunităţi seculare. 239 Ponderea străinilor în statele scandinave a crescut masiv în ultimele decenii.3 3.7 .4 1 1 3 2 2354 2666 161 41 . regruparea unor populaţii în spaţiul lor de referinţă continuă. De asemenea. unde în 1989 se îregistrau 60 000 cereri de azil iar în 1992 doar 29 000.6 1 1 3 0 998 992 9 .Robatel.1 . N. Grecia. nr.A. Sursa : A. Petrolul generează cele mai ample mişcări. Elveţia). Fenomenul de reîntoarcere (migraţia de retur) este specific doar acelor state care s-au integrat în Uniunea Europeană (Spania. fenomen accentuat după 1990 prin emigraţia aproape incontrolabilă dinspre estul Europei sau din Asia şi Africa. multe companii atrăgându-şi „clienţii” direct de la sursă. peste un sfert în Luxemburg sau peste 10% în Germania sau Marea Britanie). O mare parte a acestora sunt azilanţi.1 2 2 A 1 1 1 1 7 6 ustralia 6696 9124 256 172 .Zeelan 368 859 07 84 .). mai ales ponticii refugiaţi după 1920 în Imperiul Ţarist.a A lbania Iu goslavia B osnia-H.

2 88. Qatar. yemeniţi etc. mai ales în statele de la Golful Persic.dolari U.. Tot în Africa se constată o imigraţie 240 A. Atracţia acestei zone s-a extins iniţial spre ţările arabe vecine şi subcontinentul indian dar manifestă tendinţa de lărgire continuă a ariei de recrutare spre sud-estul Asiei. vol.) TERRA 56 60 38 0 13.Sud-Africane este numeroasă.6 Astfel.2 2.1 America 48 52 42. în contextul tot mai des invocat al mondializării migraţiilor.Bouillon. Bahrain. Division of Population.4 0 State dezvoltate 11 11 4. majoritatea populaţiei din aceste state este străină (E. al Kuwaitului).) dar şi din subcontinentul indian sau din sud-estul Asiei (Filipine.U.).3 .4 7 America de 28 30 9.U. 28.5 1.0 1.7 0.A.14. Trimiterea unei părţi din venituri în ţările de origine constituie o sursă însemnată de venituri pentru acestea (circa 3 md.0 5. 32 1.6 1. nord-estul Africii sau chiar sud-estul Europei.1/1998.1 9 Africa 70 79 93.7 1 Sursa : O. 24. dezvoltare acestei ţări permite afluxul unui număr însemnat de cetăţeni din statele vecine mai sărace (Malawi.7 0. pornind de la cifre oficiale estima pentru 1991la circa 905 343 numărul străinilor din R. combinatele petrochimice sau ramurile industriale noi ca siderurgia ori aluminiul.1 4. Mozambic) care asigură 40%din forţa de muncă din minerit240.0 3.4 1.3 3 Oceania 30. 8.7 0. Această atracţie s-a amplificat după 1973.0 4.2 5. Mişcări similare se constată şi spre Libia (turci.N.Apropiat. Componentele creşterii populaţiei pe Glob (1995-2000) Continentul Po Po Sp Sp Sp pulaţia pulaţia or or or 19 2000 natural migrator natural 95 (m (1995iu (1995.9 7. Thailanda). În general. 16.S. O atracţie însemnată o exercită şi regiunile miniere ale Africii Australe unde forţa de muncă africană este utilizată exclusiv. 2000 Sp or migratori u (‰ anual) 0 2. 716 57. Venezuela (columbieni.2 69.2 16. beninezi. Tabelul nr. Oman).8 2. pe măsura creşterii veniturilor şi necesarului de forţă de muncă în exploatările petroliere.Sud-Africană.nr. imigranţii provin din alte ţări arabe cu populaţie densă (circa 3 mil.0 10.egipteni. peruvieni).7 68. Deşi populaţia neagră a R. cam tot atâţia palestinieni. dezvoltare 034 68.(‰ ( il) 1999) 1999) anual) mil. anual numai în India şi Pakistan de ex. Aceste fluxuri tind să scadă în importanţă ca efect al saturării pieţei forţei de muncă sau ca urmare a creşterii explozive a populaţiei (pe cale naturală)..5 8.6 1 0 2.5 1 State în curs de 45 48 38 15. la care se adăugau între 2-5 milioane 178 .7 5.).5 Nord 9. Se ajunge astfel la expulzarea imigranţilor (cazul Nigeriei. 0. liberieni etc. Latină 0.8 0 2. New York. în Immigration et immigrés en Afrique du Sud (Revue Européenne des Migrations Internationales.4 9. Kuwait) sau asigură grosul populaţiei active (Arabia Saudită. din care 508324 africani şi 305282 europeni.5 0.D. pp193-221). maltezi) sau Nigeria (ghanezi.4 3 Europa-Rusia 72 72 5.7 8 Asia 34 36 25 14.2 16.

vol. avantajate de instituirea unor relaţii complexe încă din perioada colonială (Franţa. Puternice fluxuri migratorii se evidenţiază în ultimele decenii în Asia de Sud-Est. avantajate de proximitatea statelor dezvoltate sau de legături strânse cu acestea. pp. Malaysia241).Simon. în curs încă în Lumea a Treia. Revue Européenne des Migrations Internationales. va constitui fără îndoială un mobil al accentuării acestei presiuni greu de stăvilit.intensă şi spre statele cu o agricultură de plantaţie performantă. PUF.Chineză). 1/1998. -state atractive la nivel regional. având toate şansele să capete în viitorul apropiat dimensiunea celorlalte două mari circuite migratorii (cel din bazinul mediteranean şi cel din bazinul Caraibelor). aproape exclusiv africani din ţările vecine.Sud-Africană.253-262). doar venirea masivă a evreilor din fosta U.A.5-3 mil. Important este faptul că ei nu au revenit pe un teren gol. -state de tranzit. Tunisia) din Etiopia. Côte d’Ivoire. Fluxuri tot mai importante de migranţi bat la porţile Europei sau Americii de Nord unde se adaugă un flux cel puţin la fel de important provenind din America Latină. statele din Maghreb. -state marcate de practica „purificării etnice” (ex-Iugoslavia. precum R.U. Marea Britanie. după 1990 a schimbat ierarhia) dar şi comunităţi importante. mai ales în Asia de Sud şi Africa. putem conchide că s-au diferenţiat şapte categorii de state din punctul de vedere al migraţiilor internaţionale242 : -state repulsive. 241 Numărul imigranţilor ilegali în această ţară era estimat la peste 1 million în 1995. Laos. Indonezia. presiunea fiind foarte puternică din partea unor state cu o populaţie densă şi cu un nivel de dezvoltare mai scăzut (Bangladesh.14. Thailandei. Ruanda sunt printre cele mai cunoscute exemple) . atât spre vest (Golful Persic.R. foarte vechi. G. cazul Côte d’Ivoire.S. Les travailleurs immigrés victimes de la crise financière asiatique. Mexicul sau Filipinele dar şi România a evoluat după 1990 în această direcţie . Numărul populaţiei regrupate în Israel poate fi apreciat la circa 2. Olanda) sau de rolul major pe care-l deţin pe scena muncitori ilegali. cu toate măsurile de precauţie luate de statele atractive. Taiwan.P. Israelul este un alt punct de atracţie. Venezuela. Asia Centrală. în timp ce peste 200 000 malaezi lucrau ilegal în Japonia şi Taiwan (L. de multe ori situate în „zone gri”. Tendinţele actuale urmează acelaşi curs. -state furnizoare de mână de lucru. Argentina). 242 Cf. cazul Poloniei. Tipice sunt din acest punct de vedere Turcia. nr. creându-se astfel o puternica diasporă a acestora în alte state arabe. mult afectate de evoluţiile politice foarte tensionate. mai rar din vestul Europei sau S. Pe parcursul perioadei contemporane.S. Géodynamique des migrations internationales dans le monde. Brunei sau Thailanda. care furnizează dar şi primesc migranţi. datorită regrupării populaţiei evreieşti în urma constituirii statului după 1948 : S-au dirijat spre Israel îndeosebi populaţiile evreieşti din Europa central-estică (originarii din România au fost mult timp cei mai numeroşi. Filipine. unde o treime din forţa de muncă este venită din Mali.Husson. prin imigraţie clandestină. avantajate de abundenţa unor resurse sau de extinderea plantaţiilor tropicale . Complexitatea acestor fluxuri derivă din faptul că unele din aceste state sau teritorii sunt atât emiţătoare cât şi furnizoare de migranţi (Thailanda. Burkina Fasso sau Niger. din nordul Africii (Maroc. în primul rând marile metropole Singapore şi Hong Kong dar şi spre Malaysia. R. Procesele migratorii din Orientul Apropiat sunt contradictorii şi instabile. Japonia). Explozia demografică. Burundi. Vietnam) sau afectate multă vreme de conflicte (Cambodgia) ori supuse unui regim politic autoritar (Birmania. Europa) cît şi spre zona Pacificului (Oceania. multe dintre statele africane) . 1995 179 . Chile. Într-o anumită măsură şi România sau Federaţia Rusă prezintă caracteristici similare . -state atractive la nivel internaţional. Această regiune constituie o importantă intersecţie migratorie. între 1945-2000. pradă unor conflicte social-politice şi unei stări economice precare (Haiti. Afganistan. pentru a li se face loc au fost expropriaţi localnicii palestinieni. unele state latino-americane (Brazilia. cu specificaţia că se constată o creştere continuă a presiunii populaţiei din ţările slab dezvoltate.

Uniunea Europeană a primit 680 000 imigranţi.A. 245 Australia a fost multă vreme mai reticentă la imigraţie.4.în 1998 sau 2. În anul 2001. în acest mod poate fi redus gradul de sărăcie în ţara de origine dar în realitate poate bloca structurile economice locale atunci când veniturile sunt dirijate exclusiv în scopuri personale. La migration permet de maintenir la croissance de la population de l’UE.C. în La population du monde-enjeux et problèmes. Burkina Fasso de ex. Le multiculturalisme en Australie. O. 2002. Astfel dacă în 1959 doar 3% din imigranţi erau asiatici în 1975 se ajunge la 14.3 mil.Chasteland şi J. Aceştia proveneau în special din statele Asiei Musonice (din India pînă în peninsula Coreea) dar şi din state latino-americane sau chiar din Europa (cf. Migraţiile internaţionale sunt văzute astăzi şi ca un efect al procesului de metropolizare (concentrarea populaţiei în mari aglomeraţii urbane).Chesnais. În 1996 se înregistrau circa 3. Courrier de la Planéte. al doilea este declanşat de criza petrolieră din 1973 care a creat necesităţi tot mai mari de forţă de muncă în statele mari producătoare şi a impus o selecţie mai strictă a migranţilor în statele dezvoltate prin intermediul „brain-drain”.A. pentru refugiaţi. ţările scandinave. cu bogăţiile lor imense de hidrocarburi dar şi Australia245 sau Canada. Multe state slab dezvoltate sunt practic susţinute aproape exclusiv de sumele trimise de conaţionalii aflaţi la muncă în străinătate (Yemen.U. În aceeaşi categorie intră însă şi monarhiile arabe de la Golful Arabo-Persic. De multe ori se citează cazul statelor din sudul Europei. pp. Portugalia.I. 243 Mult timp. 248 Cf. Acest trafic clandestin este. În mare parte acest trafic este controlat de structuri mafiote care percep taxe exorbitante pentru aceste „servicii“.Naţional de Statistică din Seul).N.persoane traficate248 iar la nivel mondial numărul lor depăşeşte 30 de milioane.3/1998. modele culturale poate fi modificată balanţa economică a unor state.48-66. O deplasare între China şi Europa sau Statele Unite se dovedeşte a fi o adevărată epopee care poate costa migrantul cîteva mii de dolari pe care trebuie să-i ramburseze muncind sau prostituându-se ani la rând. S. cunoştinţe. mai recent şi statele din sudul Europei. 247 Cf.1% din populaţia mondială.Pons. la 150 mil.29).8% din populaţie iar musulmanii 1% (cf. PUF. comunicat de presă din 20 ian. Prin repatrierea unei părţi din veniturile obţinute dar şi prin vehicularea unor tehnici.) iar după 1972 şi spre statele asiatice deşi se manifestă încă unele excese (cazul imigranţilor afgani sau irakieni frecvent expulzaţi în ultimii ani). 244 Recensământul din anul 2001 înregistra în această ţară un număr de 267 630 străini rezidenţi. Unii specialişti deosebesc două cicluri distincte după 1950 : primul corespunde cererii de forţă de muncă necesară reconstrucţiei postbelice în statele occidentale devastate de război (1950-1975). 246 Cf. Efectul general este însă contradictoriu : aparent. coord.C. pp.). după toate aparenţele. Migraţiile internaţionale şi dezvoltarea O problemă viu disputată priveşte rolul migraţiilor internaţionale în dezvoltarea economică a statelor emiţătoare. din care 35-40% aveau o motivaţie economică) 247. furnizoare tradiţionale de mână de lucru devenite recent ţări primitoare. practicând o discriminare în favoarea britanicilor. creând astfel o adevărată dependenţă de această sursă de venituri.dolari S. Acest al doilea ciclu corespunde şi mondializării fluxurilor migratorii care au devenit tot mai greu de controlat (125 mil.) sau economică (Germania. 3-7/2002. polonezi etc. La population du Japon – reflux et vieillissement. cazul tipic fiind Israelului. numărul persoanelor care trăiau temporar sau permanent în afara ţării de origine. italieni. 1996). După 1970. Eurostat. 1997). Inst. parţial datorită abundenţei forţei de muncă. O bună parte din această migraţie face obiectul unui trafic inuman care aduce celor care îl controlează circa 15 md. sau chiar Coreea de Sud244). V.U.2002. Începând cu 1960 s-a deschis totuşi spre emigraţia din statele mediteraneene şi est-europene (greci. turcă şi albaneză mai ales (Bernard. se constată însă o tendinţă de creştere a numărului imigranţilor în contextul creşterii continui a standardului de viaţă şi al îmbătrânirii populaţiei. în mâinile unor organizaţii criminale de origine chineză. estima la începutul anului 2002. în cea mai mare parte veniţi din China şi sud-estul Asiei (cf.2% iar în 1990 la peste 50% încât în 1991 ortodocşii formau deja 2. Harmattan. Se aşteaptă acelaşi efect şi pentru statele din estul Europei. 180 . Numai spre vestul Europei se estimează un flux ilegal de circa 4 mil. -state dependente de migraţiile internaţionale. Elveţia. principala destinaţie fiind Italia (180 000) urmată de Marea Britanie (140 000) şi Germania (105 000). Emergenţa recentă a acestor state (Spania.Înaltului Comisariat al O.M.U. Această dependenţă este tot mai marcată în multe din statele europene importante datorită reducerii potenţialului forţei de muncă : Germania. străini la care se adăugau 300 mii imigranţi ilegali. Grecia) s-a datorat însă şi democratizării societăţii.3. Statistiques en bref. X. Italia sau chiar Marea Britanie246. nr. de J. Japonia243.Inoue. a căror dezvoltare a fost masiv sprijinită de fondurile strânse în străinătate dar trebuie spus că nivelul de plecare al acestora era mai degrabă unul favorabil.politică (S. între 500-1000 dolari USD la trecerea unei frontiere. arhipelagul nipon a fost aproape închis migraţiei internaţionale. stat artificial creat prin regruparea unei părţi din populaţia evreiască pe un teritoriu considerat patria lor istorică.

Nivelul veniturilor expediate de către muncitorii imigranţi în ţările de origine era evalută de FMI în 1997 la circa 77 md dolari USD faţă de numai 5 md în 1970. Iniţiativele lor.). La nivel local. în vestul statului Mali (regiunea Kayes) de unde pleacă grosul emigranţilor spre Franţa. Chiar şi în Mexic aceste sume echivalează cu 10% din exporturi. între S. Pakistan sau Filipine251. Egipt.dolari USD. de multe ori în statele menţionate anterior (cazul României. Multe state. Statul în general nu a văzut niciodată în aceste acţiuni de dezvoltare o soluţie viabilă. puternic devalorizate. explicabil prin protecţionismul corporatist al elitelor naţionale dar penuria de informaticieni a determinat în anii 1998-1999. Mulţi emigranţi africani (maghrebini mai ales) s-au grupat încă din anii ’70 în scopul finanţării unor proiecte locale precum forarea unor puţuri. mai ales cele americane. Emigraţia nu prezintă numai aspecte pozitive pentru ţara de origine. Inginerii din subcontinentul indian. 251 Cei 4 milioane de emigranţi filipinezi (în mare parte femei angajate ca menajere în Orientul Apropiat. De remarcat că ponderea mare a economiei subterane şi transferurile de bani pe căi oculte ascund o mare parte din aceste venituri dirijate de multe ori spre achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată sau spre construcţia de case (Bernard. Yemen. dacă nu secole. acţionând în sens contrar. O mare parte din deficitul balanţei comerciale este acoperit în acest mod în statele din Maghreb. geografice sau lingvistice. o treime din africanii cu studii superioare lucrează în ţările dezvoltate. sau mai recent între Spania şi America Latină. dimpotrivă. Este vorba despre un veritabil transfer de tehnologie în sens invers.).U. Albaniei etc. sub oblăduirea factorilor politici. de multe ori la limita legalităţii. Bulgariei. construcţia unei şcoli sau a unui dispensar. Filipinele. neexistând nici un semn de decolaj economic. mai ales informaticienii. Succesul acestei deschideri este pentru moment 249 250 Organizaţii nonguvernamentale Este într-o anumită măsură şi cazul României. Importanţa acestor transferuri financiare este atât de mare încât multe state sărace practică o politică de export a forţei de muncă 250. India. Europa a fost până de curând mai reticentă la importul de inteligenţă. Grecia sau Italia) repatriau anual în anii 1995-1997 circa 5 md. nedorit în esenţă. prin intermediul înfrăţirii dintre localităţi. acest raport între emigraţie şi dezvoltare este nerealist. între Marea Britanie şi subcontinentul indian. constituie deja o modalitate clasică de dezvoltare locală. Fondurile transferate sunt de multe ori consacrate cumpărării unor mărfuri din import şi nu a produselor locale. Turcia. Astfel s-au instaurat fluxuri preferenţiale între Franţa şi Maghreb sau Africa de Vest.intrate în această fază de migraţie masivă pentru lucru. instalarea unei reţele de curent electric etc. Sri Lanka. Prăpastia dintre aceste state şi clubul restrâns al ţărilor prospere este atât de profundă încât sunt necesare decenii. într-un mijloc al dezvoltării locale îl are solidaritatea. de pe urma căruia statele dezvoltate câştigă enorm. transferul anual depăşeşte cu mult valoarea creditelor internaţionale de cooperare. R.Moldova. în care funcţionează o puzderie de societăţi sau ONG care are ca ocupaţie traficul cu forţă de muncă. Transferul de fonduri de către emigranţi tinde să agraveze inflaţia în ţările de origine (frecvent în Turcia) şi impun tranzacţiile în valută străină ăn dauna monedei naţionale. unele mici state antileze etc. înscris într-o veritabilă piaţă mondială a inteligenţei. Un rol important în transformarea acestui fenomen. Conform Organizaţiei internaţionale pentru migraţii. Ţările de imigraţie constituie de multe ori un debuşeu pentru mărfurile din ţările de emigraţie. Emigraţia nu este doar o sursă de venituri ci este şi o creatoare de relaţii umane şi comerciale. Emigraţia are astfel un dublu rol : constituirea unei surse sigure de devize şi reducerea şomajului. de multe ori sosite prin aceleaşi circuite ca şi emigranţii. pentru a o acoperi. cu efecte asupra eliminării unor tensiuni sociale sau politice. Pentru multe state slab dezvoltate însă. Adaptarea mâinii de lucru în ţările de origine este facilitată de legăturile istorice. şi Mexic. Mexicul etc. practică deschis acest „drenaj al creierelor“. ridicarea obstacolelor administrative şi regularizarea imigranţilor supercalificaţi în special în Franţa şi Germania. Stimularea sectorului construcţiilor este o realitate dar acestea nu atenueaza criza spaţiului de locuit şi în plus necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinere. 2000). În multe cazuri sumele repatriate depăşesc nivelul exporturilor (Lesotho. susţinute de numeroase ONG249 şi de colectivităţile locale din ţările de primire. Exodul forţei de muncă şi al inteligenţei reduce substanţial şansele de dezvoltare a ţărilor emiţătoare fiindcă prelevează contingentul cel mai dinamic al populaţiei.A. Universităţile şi întreprinderile occidentale. nu neapărat dintre cele mai sărace se află în această situaţie : Turcia. 181 . sunt puternic curtaţi de firmele de profil din America de Nord sau Europa de Vest.

statul respectiv devenind atractiv. Suprimarea sau diminuarea tarifelor vamale este văzută ca o măsură de impulsionare a exporturilor şi a creşterii economice în statele în curs de dezvoltare. În prezent majoritatea statelor europene practică o politică mai deschisă. iniţiată de Franţa este dublată de susţinerea unor proiecte de dezvoltare rurală. pe termen lung.A. inclusiv prin regularizarea periodică a emigranţilor clandestini.U. Aceasta ilustrează relativitatea luptei împotriva exodului materiei cenuşii. destinat producţiei şi serviciilor în aşanumitele maquiladoras. majoritatea persoanelor calificate nu se vor întoarce în ţările de origine atâta timp cât competenţele lor nu sunt totdeauna recunoscute iar mediul politico-economic este mai degrabă ostil. majoritatea celor vizaţi preferând S. Astfel. Într-o primă fază. Liberalizarea schimburilor economice este văzută adesea ca un alt factor al dezvoltării şi ca o frână în calea emigraţiei. să se pună capăt emigraţiei ilegale. dezvoltarea economică necesită mai ales forţă de muncă mai puţin calificată. des clamat de forurile internaţionale. o parte din forţa de muncă va continua să emigreze şi abia într-o a doua fază se va ajunge la un echilibru sau la inversarea balanţei migratorii.U. Similară este şi politica S. mai ales după crearea ALENA.minim. Turcia). În acest context se poate pune legitim întrebarea dacă dezvoltarea poate frâna emigraţia. riscând să destructureze sectoare întregi ale economiei tradiţionale. localizate în lungul frontierei. Situaţia actuală a multor ţări „în tranziţie“ din estul Europei se datorează acestor efecte perverse ale liberalizării. Spania sau Portugalia. Această politică de „codezvoltare“. aşa cum s-a întâmplat în Irlanda. inclusiv din raţiuni lingvistice (majoritatea asiaticilor cunosc limba engleză). atat timp cat agricultura californiana sufera de lipsa de forta de munca. Mult timp circulaţia între statele emiţătoare şi cele primitoare a fost strict supravegheată. Formule contractuale inventive. S-a sperat astfel. Această măsură permite însă Europei să invadeze pieţele acestor state cu propriile produse. resuscitând exodul rural. Această logică liberală este aplicată de Uniunea Europeană în acordurile de cooperare cu statele de la periferie (Maghreb. iar sectorul serviciilor domestice ramane inca o sursa sigura de venit pentru multi emigranti. în care salariile sunt net superioare mediei naţionale dari mult inferioare celor din S. acceptând o fluidizare a deplasărilor.. şi Canada. precum cele care alternează perioadele de formare în Europa şi exercitarea profesiei în ţara de origine. 182 . fara vreun rezultat palpabil. Mexicul a beneficiat de un transfer imens de fonduri. stoparea exodului venind mai târziu decât decolajul economic.U. Majoritatea specialiştilor sunt de acord cu această corelaţie dar admit existenţa unui decalaj.A.A. reuşesc să stabilească un echilibru în bilanţul migraţiilor forţei de muncă specializate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful