Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie, Catedra de Geografie Umană Prof.dr.

Ionel MUNTELE GEOGRAFIA POPULAŢIEI Note de curs pentru anul şcolar 2009-20010 (pentru uzul studenţilor din anul II) Capitolul I Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice I.1.Domeniul de studiu De la geografia populaţiei concepută într-o manieră extinsă la demografia spaţială definită restrictiv, studiul geografic al populaţiei poate lua diverse căi. Drept una din cauzele acestei situaţii este evocată adesea extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interes geografic referitoare la populaţie, organizate în jurul studiului distribuţiei fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spaţiu, există un consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuanţe pe care le poate exprima noţiunea de populaţie. Multă vreme, până spre 1960, geografia avea o viziune mai cuprinzătoare asupra acestei noţiuni, incluzând toate caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare măsură geografiei umane. Amploarea tematicii a impus limitarea interesului geografiei populaţiei la investigaţiile asupra informaţiilor statistice accesibile şi uşor de spaţializat. Chiar şi aşa domeniul de studiu rămâne destul de vast, încât au apărut tendinţe de limitare la două teme majore : studiul celor două componente demografice principale, fecunditatea şi mortalitatea; mobilitatea populaţiei. Cu toate argumentele aduse, excluderea completă a distribuţiilor spaţiale nu a întrunit o largă adeziune. Opţiunile cele mai frecvente converg spre ideea existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei : - distribuţia spaţială a populaţiei - dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală) - structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice - mobilitatea populaţiei I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar Geografia nu este singura disciplină ştiinţifică interesată de problematica populaţiilor umane. Există discipline, precum demografia, care par mai îndreptăţite să o studieze1. Demografia are însă un net caracter interdisciplinar, suprapunându-se parţial, în diverse proporţii, cu alte discipline socio-umane : -demografia statistică, subordonată statisticii, care urmăreşte variaţiile unor fenomene şi procese cuantificabile; -demografia socială, subordonată sociologiei, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social; -demografia istorică, subordonată istoriei, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în spaţiul politic; -demografia politică, subordonată politologiei, care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;
1

Cea mai succintă definiţie a acestei ştiinţe este cea dată de J.Véron, „aritmetică a populaţiilor” (L’homme dénombré în Géographie et Démographie, vol.1, sub direcţia lui Y.Michaud, pp.31-49, Odile Jacob, Paris, 2002.

1

-demografia economică, subordonată economiei, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic; -geodemografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora. Astfel definită, geografia populaţiei apare înscrisă într-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstracţie. Frecvenţa utilizării termenilor demogeografie sau geodemografie, substituiţi geografiei populaţiei sugerează conştientizarea acestui context interdisciplinar. Interesată de distribuţia populaţiilor umane şi de modul în care structurile acestora se diferenţiază în spaţiu, încercând să le explice, geografia populaţiei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variaţiile statistice fie pe interacţiunile cu sferele vieţii social-economice sau politice. De alfel încă L.Febvre (1938) observa că geografia pleacă de la sol şi nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiinţele sociale2. Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale geosistemului, suportul populaţiilor umane care poate indica sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene geodemografice. Fără a exagera, unii autori atribuie geografiei populaţiei rolul esenţial în analiza geografică datorită dublei perspective pe care aceasta o propune : studiul colectivităţilor umane, cu toate particularităţile acestora şi studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu3. Dubla dimensiune, socială şi teritorială, a populaţiilor favorizează geografia în contextul actual dominat de mondializarea modelelor evolutive sau a fluxurilor al căror efect este o combinaţie între tendinţele de uniformizare şi cele de menţinere a diferenţierilor spaţiale, rezultat al luptei dintre inerţiile trecutului şi mutaţiile sistemice ale structurilor sociale. Originalitatea geografiei faţă de celelalte discipline socio-umane care studiază populaţia rezidă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care acestea le examinează pe verticală4.Geografia este menită astfel să concilieze observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice asupra diversităţii populaţiilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbările socio-demografice şi mediul în care oamenii trăiesc şi se multiplică5. I.2.1.Evoluţia curentelor de gândire asupra studiului populaţiei Preocupările în domeniul populaţiei sunt foarte vechi dar au cunoscut o mai mare afirmare în perioada modernă odată cu dezvoltarea societăţilor de tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a populaţiei la nivel global. Geografia s-a interesat de problematica populaţiei umane încă de la începuturile sale, în perioada modernă ajustîndu-şi modul de abordare la marile curente de gândire asupra studiului populaţiei. Cel mai vechi dintre aceste curente este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus prin publicarea lucrării sale „Eseu asupra principiului populaţiei”6. Pentru Malthus, populaţia creşte conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilităţile de subzistenţă (hrană) sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea populaţiei o alegere între două căi : fie, acceptă voluntar să-şi limiteze creşterea (prin „moral restraint” sau abţinerea de la mariaj), fie, va fi distrusă de războaie, foamete, ciumă etc. A ajuta săracii în această concepţie înseamnă a încuraja creşterea demografică şi pe termen lung, distrugerea societăţii. Teoria malthusiană este unul din pilonii teoriei stării staţionare a economistului David Ricardo7 şi s-a inspirat mult din ideile care circulau în epocă, atât în Marea Britanie cât şi în Franţa, într-un context special, acela care a succedat revoluţiilor burgheze din vestul Europei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. După
2 3

La terre et l’évolution humaine, cap. I, Albin Michel, Paris, 1938. G.şi Ph.Pinchemel, La face de la terre, cap.I, A.Colin, Paris, 1988. 4 Cf.P.George, Géographie et sociologie, pp.10, PUF, Paris, 1972. 5 Cf.P.-J.Thumerelle, Les populations du monde, pp.7-12, Nathan, Paris,1996. 6 Publicată în 1798 în Anglia a fost tradusă în limba română abia în 1992 la Editura Ştiinţifică 7 Economist britanic (1772-1823) partizan al liberalismului economic şi autor al legii rentei funciare diferenţiale. Opera sa principală, Principiile economiei politice, a fost publicată în 1817

2

1950 această teorie a fost luată sub forma neomalthusianismului care a lărgit dezbaterea prin includerea problemelor ecologice care ar decurge din creşterea populaţiei, fixând obiectivul „creşterii 0”. În 1972, o expertiză a MIT8, comandată de Clubul de la Roma a ajuns la următoarea concluzie : „dacă expansiunea demografică şi consumul resursleor naturale nu sunt stăpânite imediat, secolul XXI va fi marcat de un dezastru uman şi ecologic”.Succesul temporar al acestui curent s-a datorat şi intereselor strategice ale unor state dezvoltate care se vedea „ameninţate” de explozia demografică din Lumea a Treia, aflată la apogeu în epocă. Acestui curent i s-au opus cu vehemenţă statele comuniste şi cele în curs de dezvoltare, în cadrul Congresului mondial al populaţiei ţinut la Bucureşti în 1974. Efectul principal al ofensivei neomaltusiene care a promovat masiv mijloacele anticoncepţionale, pare a fi fost tocmai accelerarea scăderii natalităţii în statele dezvoltate. Curentul populaţionist, are tradiţii chiar mai vechi, fiind dezvoltat de mercantiliştii9 inspiraţi de ideile lui Jacques Bodin („nu există bogăţie mai mare decît oamenii”)10. Creşterea populaţiei are în această viziune o influenţă pozitivă în mai multe direcţii : sporirea cererii de produse incită la sporirea producţiei de bunuri şi la crearea de locuri de muncă; creşterea populaţiei obligă societatea să îşi organizeze mai eficient procesul de producţie şi implicit să-şi mărească productivitatea; o populaţie mai numeroasă permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societăţii. Unul din reprezentanţii de marcă, demograful francez Alfred Sauvy, sublinia că „de fiecare dată când se produce o diferenţiere între două mărimi care ar fi trebuit să fie la acelaşi nivel, există două moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la un nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând că una din mărimi este excedentară, optica malthusiană sugerează instinctiv o aliniere la un nivel inferior”11. Curentul optimumului demografic, încearcă să le concilieze pe cele precedente. Din punct de vedere economic, criteriul optimumului demografic porneşte de la necesitatea realizării unei maxime eficienţe a muncii exprimată prin nivelul productivităţii. Nivelul optim al populaţiei unui teritoriu anumit este definit de mai multe elemente : gradul de echipare tehnologică, volumul resurselor utilizabile, nivelul comerţului exterior etc. Alte elemente definesc structura optimă a populaţiei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă, raportul dintre consumatori şi producători, structura profesională a populaţiei şi repartiţia geografică a acesteia etc. Alte elemente definesc dinamica optimă : ritmul de creştere al populaţiei, ritmul progresului tehnic, rata creşterii venitului naţional sau al produsului intern brut etc.12. Curentul marxist este orientat împotriva teoriei malthusiene. Pentru Karl Marx, suprapopularea nu este legată de creşterea demografică alertă a claselor sărace ci rezultă din modul de organizare a economiei şi de repartiţie a bogăţiilor. Suprapopularea este rezultatul modului de producţie capitalist pentru că acesta favorizează acumularea bogăţiilor. Capitaliştii au prin urmare interesul de avea o populaţie mai numeroasă, o armată de rezervă pentru producţia industrială. Astfel se întreţine un nivel ridicat al şomajului, care permite blocarea salariilor la un nivel coborât permiţând acumularea plusvalorii. Astfel, presiunea demografică a obligat statele mai avansate să adopte tehnicile de mecanizare în agricultură pentru a mări productivitatea agricolă. Spre deosebire, o societate mai „rarefiată” nu incită la modificarea sistemelor de exploatare agricolă a solului. Creşterea demografică are rolul de motor al progresului tehnic, exercitînd o presiune creatoare. Marxiştii opun astfel capcana malthusiană a insuficienţei alimentare capcanei densităţii reduse a populaţiei care întreţine un progres tehnic redus, un climat mai puţin propice inovaţiei13. Curentul economicist, leagă acumularea de bunuri (economiile) de ciclurile vieţii individului care încearcă să-şi maximizeze consumul pe termen lung. Contrar altor specialişti, care consideră că omul
8 9

Massachussets Institute of Technology din Boston (S.U.A.) Adepţi ai unui curent al economiei politice bazat pe rolul primordial al pieţei 10 Economist şi filozof francez (1530-1596), teoretician al monarhiei absolute 11 Théorie générale de la population , 1952 -1954 12 Asupra conceptului de optim demografic insistă şi geograful francez P.George în Géographie de la population, PUF, Paris, 1983. 13 O specialistă a acestui curent este Ester Boserup pentru care principalul stimulent al creşterii productivităţii agricole este creşterea populaţiei, combătând neomaltusianismul din anii ’60 care vehicula prognoze catastrofice asupra viitorului omenirii.

3

Dragostea este singurul element care diferenţiază familia de o firmă ! Curentul contabilităţii intergeneraţionale. în societăţile agricole. nu constituia o temă distinctă ci un capitol introductiv al geografiei regionale. Scăderea taliei medii a familiei se explică tocmai prin costul tot mai ridicat de întreţinere a unui copil (educaţie. Contextul cultural este omis de regulă deşi are o importanţă enormă. Rezultă din aceste considerente că rata de economisire globală este determinată de factorii economici şi demografici – structura pe vârste. remarcându-se printr-o adaptare excepţională la rigorile impuse de creşterea rapidă a populaţiei. orientarea a fost mai apropiată de metodele etnologiei şi antropologiei. datoria publică va creşte. nu atât pentru el cât pentru generaţiile următoare. cei mai mulţi adepţi ai acestui curent consideră că individul economiseşte în primul rând pentru el. resurse şi teritoriu devine astfel iluzorie. speranţa de viaţă la naştere etc. Până la al doilea război mondial s-a impus orientarea ecologistă (environmentalistă) care punea accent pe interacţiunile dintre societate şi mediul fizic. care necesită cheltuieli dar oferă şi satisfacţii. copilul este asimilabil unui bun de consum. ceea ce economiseşte în perioada activă fiind consumat după pensionare. Căutarea unei legităţi care să exprime sintetic raportul dintre populaţie. Astfel. Toate aceste curente conţin realităţi care demonstrează complexitatea studiului populaţiei. prelungirea speranţei de viaţă se traduce într-o creştere a cheltuiellilor legate de pensii şi asigurarea sănătăţii. Studiul geografic al populaţiei. Dimpotrivă. în măsura în care poate contribui la procesul muncii şi la sporirea veniturilor. adoptând un model familial de tip european. Organizarea producţiei în echipă costă mai puţin şi evită renegocierile. în educaţie îndeosebi şi productivitate 4 . multe societăţi islamice. prin urmare perioada de acumulare este finită.1930) care a examinat raportul dintre investiţiile în capitalul uman. Într-o societate industrială. consideră că decizia de a se căsători şi de a avea copii în societatea modernă este rezultatul unei analize de tipul cost-avantaje. Fără modificarea legislaţiei şi cu un nivel constant de cotizare a contribuabililor. 14 Cel mai cunoscut teoretician din această categorie este economistul american de origine italiană Franco Modigliani (n. cheltuielile publice şi transferurile stau la baza unei constrângeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor şi a cheltuielilor între diferitele generaţii.Direcţii de studiu în geografia populaţiei Geografia a fost totdeauna preocupată de modul în care populaţiile umane se înscriu în spaţiu. al cărui principal reprezentant este G. Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului în strînsă legătură cu evoluţia de ansamblu a disciplinei. societăţile rigide manifestîndu-se prin tendinţe conservatoare spre deosebire societăţile mai inovatoare care dezvoltă tendinţe progresiste (islamul faţă de creştinsim de ex. îngrijire etc. reflectate în repartiţia inegală a populaţiei şi activităţilor acesteia. Acest indicator este relativ constant în decursul timpului. 15 Economist american (n. Evoluţiile din ultimele decenii demonstrează însă slăbiciunea acestei afirmaţii. cîştigul de capital afectând consumul într-un mod limitat14. copilul este considerat o investiţie capitală. dintre cele mai rigide. Actualizarea fluxurilor financiare viitoare trebuie să prevadă creşterea produsului individul pentru a menţine la un nivel acceptabil contribuţia generaţiilor viitoare. pleacă de la un model teoretic care arată că acumularea datoriilor.).3. existând o mare diversitate de moduri de adaptare. autorul teoriei ciclurilor vieţii şi al modelului econometric american. în acest context. Analiza căsătoriei este astfel asimilată celei a constituirii unei firme. acordându-se o importanţă deosebită particularităţilor culturale.). Geografia prin specificul său poate fi adesea mult mai în măsură decât economia sau demografia să răspundă unor chestiuni care privesc unele tendinţe aparent contradictorii în dinamica populaţiilor umane.Becker 15. Curentul microeconomiei familiale. Pînă la 1900. I.economiseşte toată viaţa. cum este aceea iraniană.1918). Acest model a fost criticat pentru că pleacă de la ipoteza că cheltuielile publice sunt neproductive. Cele două părţi se leagă prin contract să evite costurile suplimentare ale tranzacţiei.

constă în sublinierea unei caracteristici esenţiale a acestora : diversitatea. Costul material şi uman al obsevării şi colectării de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat făcând practic imposibile investigaţiile de teren. structurile socio-profesionale ş. Prin abordarea particularităţilor populaţiei umane. Distribuţia spaţială a populaţiei nu mai prezenta interes decât în măsura în care se produceau modificări esenţiale. explozia demografică şi evoluţia fără precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentru dinamica şi structurile demografice. eficacitatea colectării lor variind de la stat la stat sau în funcţie de responsabilitatea celor angrenaţi în această activitate. mai ales odată cu răspândirea mijloacelor de lucru informatizate. şcolarizare. de modelizare şi teoretizare decât alte discipline geografice. recensămintele de populaţie. instrucţie etc.a. presupune şi constituirea unui sistem conceptual propriu. efectuate periodic. dincolo de amprenta acesteia asupra spaţiului terestru. Acum sunt abordate în perspectivă geografică subiecte considerate anterior ca exterioare disciplinei precum cele legate de nupţialitate. evocat anterior. demografia oferă în primul rând metode şi modele de analiză a proceselor specifice. geografia populaţiei continuă să activeze interesul pentru geografie în general datorită dinamismului problemelor studiate. geografia populaţiei s-a născut prin hibridarea geografiei cu demografia. este un sinonim neindicat din cauza ambiguităţii pe care o presupune. Indiscutabil. Astfel se produce apropierea geografiei populaţiei de aceste discipline. Prin specificul său este mult mai atrasă de prelucrarea statistică a informaţiilor. Interacţiunea acestora cu spaţiul geografic. I. ea deschide căi noi în cunoaşterea geografică. Problema principală pe care o pun aceste informaţii este pertinenţa.Mijloacele cercetării în geografia populaţiei (sursele de informaţii) Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijină predilect pe colectarea informaţiilor pe teren. şomajul. un mod eficace de identificare a unor caracteristici sau de detectare a unor cauze. numeroşi demografi şi sociologi au descoperit interesul abordării geografice introducând în studiile lor variabilele spaţiale. Contextul specific acestei perioade marcate de decolonizare. Studiul configuraţiilor spaţiale este un remarcabil instrument de cercetare. în general. 5 . rolul analizei geografice a populaţiiilor umane se va menţine atîta timp cât vor trăi oameni pe Pămînt. geografia populaţiei are ca sursă principală de informare materialele statistice coelctate de către instituţiile specializate. Poate avea aplicaţii practice în domenii variate : amenajarea teritoriului şi urbanismul nu pot face abstracţie de analiza spaţială a dinamicii populaţiei. a unor mijloace specifice de investigaţie a unei realităţi multiforme. utilizarea forţei de muncă. cu o inegalitate variabilă. Pentru geografia populaţiei. Aportul său la cunoaşterea populaţiilor umane. mai apropiată de demografie. la modul de viaţă al acestora (dotări edilitare. încredinţate autorităţilor locale. entitate mult mai cuprinzătoare decât societatea sau populaţia umană. Astfel concepută. marketingul constituie un alt debuşeu ca şi politicile sociale pentru care geografia populaţiei devine indispensabilă. megalopolisurile ş.a. contribuind la înnoirea conceptuală şi metodologică a geografiei. când se constată o apropiere de metodele de investigaţie sociologică. vizând mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei. Analiza proceselor care generează anumite configuraţii (structuri) spaţiale devine indispensabilă.4. Prin legăturile multiple pe care le întreţine cu celelalte discipline geografice se reduce dependenţa aparentă faţă de metodele demografice sau sociologice. secundar unele probleme structurale. cu excepţia studiilor efectuate asupra unor teritorii restrânse.Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o nouă orientare.). În general. Se poate afirma astfel că. privilegiat fiind limbajul cartografic. În acelaşi timp. baza geografiei populaţiei fiind geosistemul. O nouă direcţie de aprofundare se manifestă de la sfîrşitul anilor ’60. statele au la dispoziţie două sisteme de colectare a datelor : registrele stării civile. Termenul demogeografie sau geodemografie. în special prin apariţia unor noi forme de concentrare umană precum ariile periurbane. acordînd astfel geografiei populaţiei un statut distinct. destinate a furniza date complete referitoare la structurile şi fluxurile populaţiei. cele mai multe demersuri orientându-se spre studiul societăţii.

I.4.1.Recensămintele Această formă de colectare a informaţiilor referitoare la populaţie constituie, de departe, sursa cea mai bogată de materiale statistice necesare cercetării demografice. Tehnicile moderne de recenzare au apărut odată cu „revoluţia statistică” manifestată începând cu secolul al XIX-lea, în contextul formării unor specialişti capabili să colecteze şi să prelucreze enormele cantităţi de informaţii (statisticieni). Antecedentele nu au lipsit dar nu au atins niciodată performanţele din perioada modernă. Numărători ale populaţiei au fost semnalate pe parcursul antichităţii în Imperiul Roman, în China sau în Orientul Apropiat (menţionate frecvent în Biblie). Şi Evul Mediu furnizează astfel de exemple dar, ca şi cele menţionate, se remarcau prin relativitate şi prin absenţa unui fundament statistic fiind sumare şi parţiale, afectând doar anumite categorii de populaţie (de obicei capii de familie şi bărbaţii buni de luptă), principalul interes fiind impozitarea şi recrutarea războinicilor. Cu tot progresul constatat în perioada modernă, conţinutul recensămintelor rămâne chiar şi astăzi foarte inegal, deşi Naţiunile Unite au recomandat, în 1948, o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalităţi sunt fie tehnice (absenţa unor dotări, a unei infrastructuri adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informaţii ca fiind secrete, monopolizare lor de către unele regimuri autoritare, dificultatea înregistrării populaţiei în mediile tribale sau cu grad redus de instrucţie etc.). Informaţiile colectate pot fi separate astfel : a) Informaţiile asupra localizării populaţiei. Se referă la înregistrarea indivizilor şi familiilor prezente în fiecare localitate în momentul recenzării (conform situaţiei administrative în vigoare). Indivizii temporar absenţi sunt înregistraţi de regulă în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedinţă. De aici provine termenul de populaţie rezidentă, care cuprinde şi flotanţii, diferit de cel de populaţia stabilă (legală, domiciliată), estimată în urma efectuării bilanţului anual al mişcării naturale şi a celei migratorii, a populaţiei. Diferenţele care pot apărea între aceste două înregistrări sunt adesea semnificative fiind datorate în mare parte dificultăţii înregistrării tuturor mişcărilor de populaţie, în primul rând a celor migratorii. În statele dezvoltate se colectează şi informaţii referitoare la locul naşterii, reşedinţele anterioare, locul de muncă etc. b)Informaţii demografice. Toate recensămintele colectează date referitoare la sexul, vârsta, starea civilă, legăturile familiale şi matrimoniale ale indivizilor. Tot mai frecvent sunt înregistrate informaţii asupra structurii familiilor şi a gospodăriilor, asupra descendenţei etc. c)Informaţii socio-culturale. Colectarea unor date referitoare la şcolarizare şi gradul de instrucţie a devenit prioritară în epoca modernă. De asemenea, strângerea unor informaţii pertinente asupra naţionalităţii indivizilor, a limbii utilizate, a confesiunii religioase sau a cetăţeniei a devenit comună chiar dacă unele implicaţii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea. După caz, sunt înregistrate şi date asupra structurii rasiale. d)Informaţii socio-economice. Toate recensămintele moderne acordă o importanţă extremă problemelor legate de structura socio-profesională, pe ramuri de activităţi, ca şi asupra gradului de ocupare a forţei de muncă. Unele state colectează şi informaţii referitoare la veniturile familiilor sau la modul de funcţionare a sistemelor economice. e)Informaţii asupra locuinţelor. Recensămintele oferă ocazia efectuării unor anchete detalitate asupra inventarului general al clădirilor şi locuinţelor, asupra caracteristicilor acestora : material de construcţie, suprafaţă locuibilă, dotări edilitare etc. Se adaugă informaţii asupra modului de ocupare : locuinţe colective, individuale, de necesitate, reşedinţe secundare, clădiri de interes public etc. În afara acestor informaţii de bază, prezente de regulă în toate recensămintele actuale, guvernele care le organizează pot colecta şi o serie de informaţii care interesează politica acestora în scopul planificării teritoriale. Obiectivele şi constrîngerile recensămintelor :

6

-recensămîntul constituie un instrument în serviciul statului fiind un act oficial, coordonat de către stat şi organizat de către administraţia publică. Dubla dimensiune, exhaustivă şi teritorială, a colectării principalelor caracteristici ale fiecărei persoane corespunde unui triplu interes : cunoaşterea stării populaţiei pentru a putea fi gestionată; formarea unei baze de date teritoriale pentru asigurarea funcţionării administraţiei (repartiţia funcţionarilor, a subvenţiilor, echipamentelor, conform efectivelor populaţiei locale); crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economică, socială şi amenajarea regională. -dificultatea asigurării unei înregistrări complete, simultane şi periodice. Un recensământ nu poate răspunde acestor obiective decât dacă este îndeplinit cu maximă seriozitate şi rigoare. Este motivul pentru care niciodată nu se pot obţine date complete, îndeosebi dacă teritoriul este foarte întins şi eterogen. Aceasta depinde de vârsta, sexul, rezidenţa - urbană sau rurală, naţionalitatea individului. Omisiunile sau dubla numărare pot atinge 1-3% din efective, local chiar mai mult. Este practic imposibilă recenzarea tuturor indivizilor în acelaşi moment, pe întreg teritoriul. De obicei se utilizează o oră precisă, a unei date precise, fără ca astfel să fie evitate erorile şi confuziile, mai ales dacă acţiunea se etalează mult în timp. Este dezirabil ca recensămintele să se efectueze cu regularitate. O.N.U. recomandă ca acestea să se desfăşoare în anii terminaţi cu 0 sau 1, aşa cum se întîmplă de câteva decenii în state precum India, S.U.A. sau R.P.Chineză. Totuşi iregularitatea este mult mai frecventă, fapt ce prejudiciază utilizarea lor ştiinţifică, reducând comparabilitatea. Chiar şi unele state dezvoltate cunosc aceasta iregularitate (este cazul Franţei unde ultimele recensăminte au fost efectuate în 1982,1990, 1999, al intervale inegale, dar de mică amplitudine, spre deosebire de situaţia României unde aceste intervale pot fi foarte extinse în timp –1912-1930 sau 1977-1992 de ex.). Fiecare recensămînt are trei faze : -faza preparatorie, cea mai delicată, în care se recrutează şi formează personalul, se stabilesc circumscripţiile, chestionarele şi se efectuează un test pe un eşantion limitat; -faza colectării, cea mai scurtă, efectuată de regulă de personal instruit prealabil în acest sens deşi se poate utiliza şi tehnica autorecenzării prin distribuirea de chestionare fiecărei familii. Ambele tehnici au dezavantaje, legate de civismul cetăţenilor, în primul caz, sau de dispersia şi accesibilitatea populaţiei, care poate mări costul operaţiei, în al doilea caz; -faza prelucrării, după centralizarea prealabilă a informaţiilor. Rezultatele sunt publicate succesiv, în funcţie de complexitatea lor, fără a ajunge la o prelucrare avansată, furnizându-se informaţii brute destinate celor interesaţi care pot efectua studii pe baza lor, etc. Complexitatea şi costul unui recensămînt explică absenţa frecvenţei şi a calităţii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodată un recensămînt, cazul Afganistanului, Arabiei Saudite, Omanului sau Etiopiei, state în care intervin şi unele prejudecăţi. Alte state au efectuat primul recensămînt recent, cazul Laosului în 1995, furnizând informaţii destul de diferite de estimările anterioare. I.4.2.Starea civilă Constituie a doua sursă de informaţii necesare studiului populaţiei, mai pertinentă dar mai greu utilizabilă. Se deosebeşte esenţial de recensăminte, starea civilă fiind o funcţie legală a statului, controlată de magistraţi şi având drept scop colectarea informaţiilor care permit urmărirea principalelor evenimente din viaţa fiecărui individ : naşterea, căsătoria, divorţul, decesul. Practica stării civile este relativ recentă şi este generalizată doar în ţările dezvoltate. Ca şi recensămîntul, se bazează pe declaraţia individuală şi are acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Calitatea informaţiei şi amplitudinea acesteia depinde de eficienţa serviciilor administrative, excelente în statele cu tradiţie în domeniu, lacunară în statele în care personalul este incompetent, suprasolicitat, depăşit de evenimente sau de dimensiunea teritoriului pe care-l acoperă. Înregistrarea actelor stării civile nu a devenit generală şi fiabilă în Europa decât la mijlocul secolului al XIX-lea, în S.U.A. chiar mai tîrziu, iar în Africa subsahariană este încă o raritate.

7

Şi în acest caz O.N.U. a recomandat o listă minimală a datelor ce trebuie înregistrate : născuţi vii, mortinatalitate, mortalitate infantilă, căsătorii, divorţuri, adopţii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrare trebuie să precizeze data şi locul evenimentului. Aceste informaţii sunt brute şi pentru a le putea utiliza sunt necesare tehnici şi mijloace bine puse la punct pentru prelucrarea primară şi publicarea lor sub formă unor buletine lunare, trimestriale, anuale sau periodice16. I.4.3.Alte surse de informaţii Se reproşează adesea celor care studiază populaţia că recurg exclusiv la izvoarele devenite clasice, menţionate anterior. Pentru anumite scopuri pot fi utilizate şi alte surse : registrele de populaţie ale poliţiei, fişele de personal ale unităţilor economice, listele electorale, cărţile imobiliare, evidenţele şcolare, registrele parohiale etc. Toate au dezavantajul colectării la o scară ori prea grosieră ori detaliată, în plus fiind rareori spaţializate, reducându-le astfel interesul. Tot mai adesea, în ultimele decenii, sunt utilizate anchetele efectuate asupra unor eşantioane reprezentative, similare celor frecvent utilizate în sociologie. Acestea pot însoţi recensămintele şi au devenit o practică relativ curentă a institutelor naţionale de statistică din ţările dezvoltate. Rostul lor este acela de a surprinde o cât mai mare varietate de informaţii, foarte recente şi utile pentru planificarea economico-socială pe termen scurt. Unele dintre aceste anchete au dobândit o frecvenţă bine stabilită, cazul „Current Population Survey”, instituit în 1940, în S.U.A., cu o regularitate de cinci ani, ca o completare a „Census of Population and Housing”, efectuat decenal. Anchetele au devenit frecvente în unele state în care se constată o reticenţă a cetăţenilor faţă de recensăminte, cum este cazul Olandei, mai recent şi al Germaniei, unde unele organizaţii condamnă această instituţie ca fiind un atentat la libertatea individuală17. Este o practică tot mai frecventă în multe state vest-europene. Absenţa unor informaţii obligă cel mai adesea cercetătorul la efectuarea propriilor anchete, pe spaţii restrînse cel mai adesea. Tehnicile avansate privilegiază prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate, care nu diferă de cele tradiţionale (tabele, matrici) dar au avantajul posibilităţii de multiplicare rapidă. Dificultatea principală în studiul geografic al populaţiei provine din insuficienta spaţializare a datelor înregistrate. Dezagregarea informaţiei la un nivel mai fin decât cel la care au fost colectate este practic imposibilă încât, de multe ori, înregistrările efectuate la intervale diferite de timp nu sunt comparabile şi obligă cercetătorul la reactualizări, interpolări etc. Se adaugă şi faptul că înregistrările reflectă situaţia administrativă din momentul respectiv obligând pe cei interesaţi şi la reconstituirea informaţiei conform situaţiei administrative prezente. I.5.Fundamentele metodologice ale geografiei populaţiei Aflată la interferenţa ştiinţelor sociale şi a celor naturale, marcată de strânse legături cu demografia, antropologia, sociologia sau economia, geografia populaţiei în accepţia actuală pare prea recentă pentru a-şi fi dezvoltat metode şi mijloace proprii. Specificul său metodologic constă în maniera particulară în care sunt utilizate o serie de metode din ştiinţele socio-umane sau unele modele preluate din ştiinţele exacte. Combinarea originală a metodelor demografiei, statisticii şi geografiei (analiza cartografică în special) impune de fapt această particularitate care îi asigură un loc distinct în cadrul disciplinelor geografice. I.5.1.Proprietăţile spaţiale ale populaţiilor Noţiunea de loc, atît de importantă în geografie, este mai puţin compatibilă, în aparenţă, cu noţiunea de populaţie. Aceasta din urmă este mobilă, existenţa ei desfăşurându-se în mai multe locuri, care pot fi ierarhizate în ordinea frecvenţei. Dacă pentru un statistician singurul criteriu care
16

Cea mai cunoscută publicaţie este Anuarul Demografic al O.N.U. (Demographical Yearbook) care apare odată la cinci ani, bilingv (englez-francez) cu informaţii retrospective. Anual, Population Reference Bureau, serviciu de specialitate al O.N.U., publică World Population Data Sheet, cu informaţii mai sumare dar extrem de utile. 17 Aici sunt preferate aşa-numitele Microcensus cu o periodicitate redusă, de regulă de cinci ani.

8

Înţelegerea evoluţiei unei populaţii este imposibilă fără să luăm în consideraţie trecutul fiecărei generaţii. I. conservând stigmatul unor evenimente (cazul structurii pe grupe de vârstă care conservă încă urmările celor două războaie mondiale). paradoxal.Vidal de la Blache. înregistrând indivizii acolo unde domiciliază.5. se traduce imediat prin diminuarea efectivelor adulţilor tineri afectând capacitatea de reproducere. Populaţiile sunt sensibile la aceste constrângeri dar dispun de o dinamică internă proprie. ca parte a geosistemului. pentru geograf este mult mai complicat. modernizarea societăţilor islamice nu a antrenat totdeauna modificări profunde ale comportamentului demografic. Raporturile dintre populaţie şi complexul spaţio-temporal. Fiecare populaţie se înscrie într-un ansamblu mai vast în funcţie de diviziunile administrative. nr. politice. economice. Fluiditatea populaţiei în timp şi mobilitatea simultană conduc la imposibilitatea disocierii dimensiunii spaţiale a acesteia de dimensiunea temporală. sociale. mai prosperă. aceste turbulenţe se atenuează. 9 . b)dinamica populaţiilor : raportul dintre evoluţia acestora şi constrângerile exterioare – naturale. De exemplu. antrenând în perspectivă îmbătrânirea. aflat în interacţiune cu celelalte subsisteme ale acestuia dar dovedind de cele mai multe ori o mare inerţie. Echilibrul aparent al populaţiilor este un echilibru dinamic. definită în raport cu decupajul administrativ al spaţiului. acestea fiind mai evidente.Raporturile dintre analiza demografică şi analiza geografică 18 P. Astfel concepută. deschis şi multiform. aşa cum afirma de la Blache. caracteristicile sale sunt exclusiv colective.22 –46. populaţiile sunt extrem de diversificate. La scara regională. ci şi în partea răsăriteană aflată în convalescenţă posttotalitară. Revoluţia mentalităţilor poate modifica durabil însă dinamica populaţiilor. rezultat din reajustarea permanentă a componentelor sale. Orice modificare a unei componente antrenează modificări imediate în celelalte. reperarea unor praguri care fac să apară sau să dispară rolul unor componente ale populaţiei ori influenţa unor factori de mediu. lăsând să apară anumite regularităţi care permit evidenţierea sapecificului geodemografic şi interacţiunile dintre dinamica internă a populaţiilor şi aceea a geosistemului. În altă ordine de idei. capacitatea de dezvoltare în paralel a unei analize la micro. constituie o altă problematică majoră a geografiei populaţiei. Din aceasta decurge pluralitatea scării de studiu în analiza spaţială a fenomenelor şi proceselor specifice. nu numai în partea occidentală. populaţia este o noţiune abstractă. dinamica lor fiind strâns legată de aceea a mediului social. deşertificarea Sahelului a condus la exodul unor populaţii întregi. Synthèses historiques. decât în cazul unor monarhii prooccidentale-cum este aceea saudită. La scara locală. Temele de interes ştiinţific în geografia populaţiei nu pot fi abordate la o scară unică. rolul structurilor sau al comportamentelor demografice putând fi ocultat de fenomenele migratorii conjuncturale care antrenează variaţii brutale şi efemere uneori. Populaţia nu există decât ca un grup. Europa fiind un caz extrem de grăitor.conservarea unor structuri anterioare dublată de capacitatea de amortizare a distorsiunilor datorate unor diverşi factori. tehnice. O creştere a emigraţiei de exemplu.2. într-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal. fără să limiteze prea mult creşterea naturală. derivată din interrelaţia componentelor demografice.1/1903. Acestea sunt interdependente. principala problemă a geografiei umane18.diferenţiază spaţial populaţia este acela administrativ. în cazul unui regim teocratic – cum este cel iranian. pp. În studiul acestora trebuie pornit de la două caracteristici esenţiale : a)fluiditatea şi plasticitatea populaţiilor : opoziţia dintre stabilitatea acestora ca ansambluri de indivizi şi reînnoirea lor constantă. Stăpînirea articulaţiilor dintre diferitele scări de studiu. Plasticitatea populaţiilor rezidă tocmai în această ambivalenţă . Se poate vorbi de existenţa unui subsistem populaţional. constituie contribuţia geografiei la studiul populaţiei. La géographie humaine et ses rapports avec la géographie de la vie. Determinarea suprafeţei ocupată de om şi a raporturilor instituite astfel (procesul de teritorializare în limbaj geografic actual) este de altfel. naţională sau continentală. caracteristicile lor transmiţându-şi efectul în timp printr-o considerabilă inerţie. mezo şi macroscară. Se acceptă de obicei că o populaţie formează totalitatea locuitorilor înregistraţi la locul lor de domiciliu.

în cazul geografiei. Orice fenomen este urmărit de-a lungul unui anumit număr de evenimente. aşa cum se întîmplă la nivel global. retrospectivă. stocurile şi fluxurile de populaţie sunt indispensabile geografilor pentru că determină raporturi diferenţiate cu spaţiul. În compararea dinamicii stocurilor şi a fluxurilor de populaţie trebuie să se ţină cont de efectul de talie drept pentru care sunt preferabili coeficienţii valorilor absolute. Diferenţele datorate structurii pe grupe de vârstă. devine foarte dificilă atunci când numărul unităţilor geografice este foarte mare. Majoritatea acestor coeficienţi sunt furnizaţi de analiza demografică. distincţia între evenimentele reversibile (cazul nupţialităţii. prima pentru observarea schimbărilor. Presses Univ.temporală : -stocuri şi fluxuri : geografia urmăreşte în primul rând raporturile pe care le întreţine populaţia cu spaţiul la un moment dat.şi Encicl. rata mortalităţii în India este mai redusă decât în Germania fără ca valorile sa fie întru-totul comparabile. a componentelor şi factorilor. Putem privilegia astfel analiza conjuncturală (transversală) sau analiza prospectivă (longitudinală). La démographie. înainte de toate. capabilă să elimine elementele de conjunctură.Nici un studiu geografic al populaţiei nu poate face abstracţie de bazele solide ale analizei demografice. a lui Vl. cei mai mulţi fiind estimaţi sau standardizaţi (cazul indicatorilor de fecunditate). Vidal. de Grenoble. fenomen şi eveniment. raportate la calendarul legal sau la istoria personală a individului. -vârstă şi cronologie . Un fenomen este totdeauna descris de intensitatea şi de calendarul său. Indicatorii de intensitate măsoară frecvenţa medie a evenimentelor regenerabile. Această standardizare devine necesară pentru a evita interpretările forţate. a doua pentru desluşirea mecanismelor care guvernează aceste schimbări. cel al populaţiilor antrenează analiza evoluţiei fluxurilor derivate. modul de grupare a generaţiilor în funcţie de mai multe caracteristici.Trebici (Ed. prin diverse procedee statistice. Paris. de fecunditate etc. Ca orice studiu al unui stoc şi al conţinutului acestuia. în importanţa acordată indicatorilor spaţiali în cazul demografiei şi în reprezentarea cartografică a seriilor de date. devenind necesară.Şt. continuând cu dinamica şi structura acesteia. Pentru aceasta are nevoie de construirea unor tabele pe generaţii (de mortalitate. măsurând variaţiile relative ale frecvenţei în decursul evoluţiei sale. De aceea se calculează indici care rezumă intensitatea şi calendarul fenomenelor descrise în tabele. prin ordonarea indivizilor care trăiesc simultan acelaşi eveniment. Aceasta permite descompunerea fenomenelor observate şi izolarea. Studiul mişcării măsoară variaţiile efectivelor unei populaţii între două date de referinţă şi frecvenţa evenimentelor demografice. 1982. Divergenţa metodologică între cele două discipline se remarcă. Bucureşti.) şi cele ireversibile (naştere. Acesta din urmă este preferabil pentru înţelegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomene demografice. Aceşti indicatori (coeficienţi) pot fi dublaţi de o serie de estimări prospective sau de indici standardizaţi în scopul unei analize complete şi corecte. Les méthodes en démographie. adaptaţi comparării unor unităţi spaţiale de dimensiuni variabile. datarea evenimentelor poate fi absolută sau relativă. De exemplu. în care migraţia este absentă. în care se desfăşoară o dublă mişcare – biologică şi geografică. Neglijate uneori de către demografi. după diverse criterii. chiar cu ajutorul reprezentării grafice. a)Caracteristicile populaţiei în perspectivă spaţio. 1981) sau A. al divorţialităţii etc. Selecţionarea indicilor care permit măsurarea sau observarea frecvenţei evenimentelor..)19. convertite în indici anuali exprimaţi de regulă în promile(‰).Pressat (PUF. a proporţiei persoanelor care contribuie la aceste evenimente şi a structurilor rezultate este absolut necesară unei analize geografice pertinente. -conjunctură. 1994. în favoarea tinerilor în India şi în favoarea bătrînilor în 19 Pentru informaţii suplimentare pot fi consultate lucrări de specialitate precum Ce este demografia. b)Analiza longitudinală şi analiza transversală Analiza longitudinală urmăreşte manifestarea unui fenomen în decursul unei generaţii (cohorte) de la formarea la dispariţia sa. ambele necesare. Compararea datelor unui tabel. Analiza geografică porneşte astfel de la distribuţia spaţială a unei populaţii. a lui R. -stare şi mişcare : analiza stării unei populaţii la un moment dat porneşte iniţial de la organizărea sa internă. Numim structură. cadul teoretic al populaţiilor închise. 10 . deces). Pentru a depăşi stadiul elementar al analizei mişcării populaţiei există două posibilităţi : cadrul normal al populaţiilor deschise.

curente în analiza sumară a populaţiei. În geografia populaţiei. necesită hărţi choroplete. Este cazul coeficienţilor natalităţii brute. Este preferabil să fie reprezentat pe un material grafic. baza unei prelucrări cartografice al cărei rezultat este în mod obişnuit foarte sugestivă. a mortalităţii generale sau a sporului natural. progresia aritmetică sau geometrică etc. în special dacă între indicatori există o corelaţie. prin discretizare. Se utilizează metodele de analiză multivariată. În mod obişnuit. Pertinenţa unei clasificări este maximă atunci când varianţa în interiorul clasei este redusă iar cea dintre clase cât mai mare.) şi incidenţa spaţială a acestuia (valoarea absolută). dar abstract (clase de egală amplitudine. tot mai des utilizate în geografia populaţiei. Dificultatea esenţială survine atunci când dorim să reprezentăm simultan măsura fenomenului (rata natalităţii de ex. Pentru o clarificare a metodelor enumerate. Totuşi. nu clasele ci tipurile vor trebui reprezentate. plecând de la cunoaşterea detaliată a fenomenelor. obligatorie pentru a putea desprinde elementele unor concluzii pertinente asupra diferenţierilor spaţiale care constituie scopul principal al acestora. aşadar trebuie evitată suprapunerea pe aceeaşi hartă a mai multor indicatori. întrucât acelaşi fenomen. atunci când este bine executată poate fi purtătoarea unor informaţii mult mai elaborate. În scopul prelucrării statistice poate fi utilizată o gamă foarte variată de indici (coeficienţi) sau metode de clasificare (tipologie).). motiv pentru care sunt preferate hărţile combinate. făcându-le comparabile. demografia combină analiza longitudinală cu analiza transversală dar geografia populaţiei se limitează cel mai adesea la aceasta din urmă. deşi harta rămîne de neînlocuit în analiza configuraţiilor spaţiale a distribuţiei unor fenomene. poate conduce la concluzii diferite. -reprezentarea seriilor statistice. Hărţile în izolinii acceptă ideea polarităţii şi gradualităţii manifestării fenomenelor geodemografice iar cele în relief privilegiază diferenţele de calibru. Prelucrarea statistică o precede pe aceea cartografică chiar dacă cele mai multe dintre programele de cartografie asistată de calculator asigură simultaneitatea acestora. considerînd populaţiile în dimensiunea lor teritorială. întrucât componenetele demografice sunt foarte legate între ele putând produce fenomenul concatenării tipurilor20. ecartul faţă de medie. Cele mai 20 Enchaînement în limba franceză. foarte util este orice curs de 11 . Alegerea datelor pune diverse probleme. bazate pe corelaţia dintre fenomene. eliminând analiza măsurii distribuţiilor. diferit cartografiat de doi autori. În acest caz. acestea din urmă cunosc o utilizare tot mai largă odată cu revoluţia informatică dar este necesară o anumită circumspecţie. pe similaritatea curbelor de evoluţie sau metode de clasificare ierarhică – descendentă sau ascendentă (mai utilizate şi mai pertinente). Tipurile vor trebui delimitate. fiind calculaţi pe baza efectivelor medii anuale. Analiza transversală furnizează indicatori exprimaţi sub forma unor coeficienţi care măsoară frecvenţa relativă a evenimentelor care afectează o populaţie oarecare. Se confruntă în acest sens două şcoli – cea care privilegiază percepţia vizuală şi preferă divizarea intuitivă în clase fondate pe praguri uşor de urmărit (unitare). Harta nu este decât un instrument de analiză dar poate servi şi la exprimarea unor sinteze parţiale sau totale. cea care privilegiază divizarea seriilor prin tratamentul matematico-statistic riguros. clase echiprobabile. deşi aceasta conduce la exces. definite. Orice reprezentare grafică se confruntă cu două dificultăţi : alegerea modului de reprezentare şi alegerea datelor reprezentabile. un singur indicator. Hărţile în puncte dimensionate leagă omul de un singur loc. evitat de obicei prin calculul varianţei. ascund mortalitatea mult mai ridicată a populaţiei adulte din primul stat. Cel mai adesea se utilizează raportarea la o populaţie-standard care corectează valoarile reale ale evenimentului pentru fiecare unitate spaţială. clasificărilor sau analizelor multivariate. În analiza geografică a populaţiei se pot deosebi două etape distincte : -vizualizarea distribuţiilor spaţiale care poate utiliza histograma frecvenţei sau diagrama norului de puncte.Germania. cele în haşuri sau culori fiind mai pertinente. bazate pe agregarea indivizilor statistici în funcţie de similaritatea modului de manifestare a fenomenului. c)Prelucrearea statistică şi cartografică Este în general o etapă preliminară a oricărei analize geografice a fenomenelor demografice. Cu cât este mai simplă o hartă cu atît aceasta cîştigă în claritate şi calitate explicativă. operaţie delicată. la care seriile statistice sunt divizate în clase. tehnica suprapunerii.

gradienţii.Studiul distribuţiei spaţiale a populaţiei Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea. evidenţiind prezenţa unor gradienţi. În afara densităţii populaţiei. 1999) care insistă pe necesitatea geografului de a sistematiza şi structura informaţiile de care dispune. H. 1994). Se adaugă ambiguitatea introdusă de prezenţa sau absenţa temporară a unei părţi din populaţie ori de localizarea unor instituţii de menire socială sau administrativă (aziluri. capitol al Encyclopédie de géographie. cu variabile fizico-geografice. pentru a putea interpreta diferenţele. Acest context corespunde manifestării unor fenomene aflate în diverse faze de evoluţie precum concentrarea periurbană sau depopularea ariilor rurale repulsive. mai ales la macroscară. Pentru studiul distribuţiei (repartiţiei) spaţiale a populaţiei. „Alex. suprafaţa agricolă utilă (densităţile agricole sau subzistenţiale). Raportul dintre numărul locuitorilor şi suprafaţa teritoriului reprezintă densitatea generală a populaţiei. studiul distribuţiei spaţiale constituia principalul capitol al geografiei populaţiei. scop al oricărui recensămînt. corelată cu mobilitatea populaţiei.Pumain. S Pt. pentru măsurarea statistică a distribuţiei spaţiale pot fi utilizate şi alţi indici care pot fi grupaţi astfel : a)valorile medii centrale : staistică. fiind capital pentru înţelegerea diferenţelor care apar în ocuparea suprafeţei terestre de către om22. G. în scopul depistării unor cauzalităţi multiple.é 22 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Le peuplement.populaţia totală şi S. Capitolul II Distribuţia spaţială a populaţiei II. Hărţile izoplete sunt mult mai utile pentru comparaţii şi sinteze pentru că simplifică şi omogenizează structurile spaţiale obţinute. 21 P. Economica. cămine. etc.) care. Eterogenitatea spaţiului impune însă o maximă precauţie în compararea gradului de populare a diverselor teritorii. O. Noţiunea de densitate a populaţiei se poate aplica atît la populaţia totală cât şi la subpopulaţiile acesteia. în mod deosebit cele destinate geografilor ca de ex. indicator utilizat de multă vreme în geografie : d = Pt . Masson. spaţiul efectiv construit. concentrările care apar. simplu de calculat. poate fi raportată atît la întreaga suprafaţă (densitate generală) cât şi la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile.Cuza” Iaşi. 1979) sau Initiation aux pratiques statistiques en géographie (Groupe Chadoule. ospicii. Reprezentarea cartografică poate fi realizată sub două forme : hărţi choroplete – monocrome sau policrome. Univ. hărţi izoplete. în scopuri ştiinţifice. Les méthodes statistiques en géographie humaine. ed.1. Principala problemă este aceea a semnificaţiei pe care o poate avea un anumit număr de locuitori dintr-un teritoriu oarecare. Este motivul pentru care. ajungându-se la acordarea unei atenţii sporite dinamicii spaţiale. obţinute prin interpolarea valorilor înscrise în centrul unităţilor adminsitrative. Raportul dintre populaţie şi teritoriul pe care-l ocupă rămâne „axa esenţială a geografiei umane” (Gourou.Groza. ca principal obiectiv. Perspectiva acestui studiu s-a modificat progresiv de la descrierea şi explicarea diferenţelor de densitate. Flammarion. Nathan. esenţială rămâne cunoaşterea numărului locuitorilor de pe un teritoriu dat. Paris. D. unităţi militare etc.Gourou. poate modifica enorm indicatorii distribuţiei spaţiale. suprafaţa teritoriului de referinţă Densitatea este un indicator sintetic. mai ales în mediul rural. 1973)21.Grasland (Ed. mai rar folosite. a forţei de muncă în principal.Béguin (Litec.Baudelle.a II-a.I. este necesar un decupaj spaţial cât mai detaliat posibil. Cl. Statistica în geografie. Paris. De asemenea. 2001 12 . Paris.utile cercetării sunt acele metode care combină cât mai multe criterii demografice. independente. în cazul oraşelor etc. utilizând trama administrativă. de multă vreme comune în geografie. pp. Paris. 1992 sau Géographie du peuplement. în care d este densitatea. Pour une géographie humaine.157.

M. Pot fi însă utilizaţi şi pentru analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oricărei populaţii. coordonatele centrului fiecărei unităţi geografice. etc. Preluat şi în alte cazuri ilustrează foarte bine evoluţia disparităţilor regionale mai ales acolo unde modificările distribuţiei sunt spectaculoase23.). 1994 sau Methods and technics in Human Geography. -punctul median. etnii. situat la intersecţia liniilor mediane ortogonale care divizează fiecare populaţie în două jumătăţi în sensurile nord-sud şi est-vest. mai puţin sensibil la variaţiile extreme. Pentru accentul net metodologic se recomandă L’étude géographique des populations. Variază între 0 şi 1. unde populaţia s-a concentrat treptat în zona litorală. al Marii Britanii unde se constată o concentrare progresivă în Midlands şi în regiunea londoneză sau al subcontinentului indian unde de-a lungul timpului baricentrul s-a deplasat dinspre bazinul Indusului spre Golful Bengal.A. -coeficientul de concentrare. Cea mai utilizată este diagrama (curba) lui Lorenz.Thumerelle. elaboraţi de şcoala sociologică de la Chicago. dinspre coasta atlantică.i = ) ( 1 . Rezultatul este (P * yi ) i . care clasează unităţile geografice în ordinea crescătoare a densităţii. pretându-se la elaborarea unor hărţi simple.∑ se calculează astfel : xm = -punctul mediu. are ca punct de plecare diagrama lui Lorenz şi constituie raportul dintre suprafaţa cuprinsă între curbă şi diagonală.J.24 -indicele de concentrare (indicele lui Gini). arată concentrarea relativă a unei populaţii la un moment dat.5∑n. spre sud-vest în aşa numitul Sunbelt. Acest indice variază între 0 şi 1 fiind astfel uşor de comparat. John Wiley&Sons. profesii. populaţia cumulată a acestora. Este util pentru urmărirea schimbărilor distribuţiei corelată cu modificările altor fenomene la un moment dat. b)indicatori de concentraţie : -curbele de concentraţie. c)indicatorii de segregaţie. Foarte utilizat. Aceste linii pot fi obţinute prin cumularea valorilor în cele două sensuri (x şi y). Pi este populaţia fiecărei unităţi geografice iar xi şi yi. vârste. Indicele de segregaţie este obţinut în manieră identică servind la compararea distribuţiei unei subpopulaţii A faţă de populaţia totală P : is = sugestivi. Acest indicator devine însă inutil acolo unde distribuţia populaţiei este relativ constantă de-a lungul mileniilor (Egipt. 24 Informaţii suplimentare asupra diverselor metode de reprezentare a distribuţiei populaţiei ca şi a structurii sau dinamicii acesteia pot fi obţinute din diverse lucrări de specialitate. New York. Robinson. în diversele unităţi geografice i : id = 0. pe de o parte. D. în care xm şi ym sunt P ∑i A/ P superior valorii 1 când grupul este suprareprezentat şi inferior atunci când este subreprezentat.U. Ambii pot fi cartografiaţi cu mare uşurinţă şi sunt foarte (5Ai / A)− Pi / P) ( Cazul Spaniei. vulgarizat de serviciile americane de statistică pentru a ilustra deplasarea generală a centrului de greutate a populaţiei S. 13 . Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate. Când concentrarea este redusă. Valorile apropiate de 1 semnifică o concentrare puternică. 1998. 23 0. numit şi centru de gravitaţie (centroid sau baricentru) ale cărui coordonate (P *xi ) i P ∑i ∑ iar ym = coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv. şi aceea cuprinsă între curbă şi laturile opuse ale pătratului. distribuind pe ordonată proporţia cumulată a suprefeţelor unităţilor respective iar pe abscisă. uşor de interpretat. Paris. Masson. Acesta permite compararea distribuţiei spaţiale a două subpopulaţii A şi B. în scopul analizei segregaţiei rasiale din marile centre urbane nord-americane.i = ) ( 1 . urmată de interpolarea valorilor apropiate de fiecare linie mediană.5∑n. G. Noin şi P. curba se apropie de diagonală iar dacă este puternică. în anii 1930-1940. foarte util. pe de altă parte. nord-estică. unde Ai şi Bi (5Ai / A)−(Bi / B) constituie proporţiile populaţiilor A şi B în fiecare unitate geografică i. curba se apropie de laturile pătratului astfel obţinut. Mesopotamia) sau acolo unde variaţiile sunt extreme (cazul Chinei). religii etc. Este utilizat pentru a urmări concentrarea unor grupuri distincte de populaţie (sexe. Constă în compararea proporţiei grupei A din populaţia totală P a fiecărei unităţi geografice i cu aceeaşi proporţie observată în ansamblul spaţiului studiat : Ai / Pi .

prin difuziune succesivă. este variaţia. apariţia formelor superioare de organizare socială etc. presupun analiza variaţiei absolute a populaţiei fiecărei unităţi geografice.2. nordul Africii.. în care n este j= 1 numărul de locuri j. PUF. 25 Conform B. Originea speciei umane a suscitat în ultimele secole un interes deosebit. Paris. Această analiză este urmată de examinarea variaţiilor relative ale populaţiei. Cîmpia Indo-Gangetică şi Marea Cîmpie Chineză. esenţialul populaţiei mondiale. La fel de utilizat este potenţialul de populaţie. P1. R. acest indicator se exprimă sub forma unui gradient care are drept punct de plecare puternica aglomerare urban-industrială din bazinul Rinului (Olanda. încă din antichitatea timpurie câteva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertilă). Din focarul african.McEvedy.e. cu toate vicisitudinile naturii şi ale istoriei. s-au constituit arii de concentrare timpurie a populaţiei. Atlas of World Population History. Humanitas. Wood. în care V. cazul văii Nilului inferior. Bucureşti. 1994. care grupează dintotdeauna o parte infimă a populaţiei Terrei. fără a se aduce argumente convingătoare în afara unor speculaţii logice. multe rezistente în timp. Inerţia demografică este caracteristică şi unor regiuni în care omul s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil. încă de atunci. Distribuţia inegală este foarte strîns legată dintotdeauna de inegalităţile de dezvoltare28. pentru fiecare perioadă intercensitară : V=P1-P0. II. negativ sau pozitiv. prezenţa unor puternice concentrări fiind de natură să o distorsioneze. în Asia.d)indicatorii variaţiei distribuţiei spaţiale. în timp ce Antarctica rămîne practic în afara ekumenei (tab. cf. conform incidenţei factorilor naturali sau socio-economici. 1972 14 . Astfel. Originea omului.R. George. P. este susţinută o altă teorie.Jones. La polul opus se situează Oceania. mai tîrziu. inerţia demografică. 1978 28 Asupra acestui subiect utilă este lectura lucrării Géographie de l’aménagement. materializat prin descoperiri paleontologice şi arheologice care au condus la un consens destul de larg în jurul teoriei monocentrice (out of Africa)25. populaţia la sfârşitul perioadei luate în calcul şi P0. 1988 ca şi Population et peuplement a lui P. Middlessex.Leakey. în Europa.n. 26 Milford Wolpoff este principalul susţinător. Belgia şi vestul Germaniei). Penguin Books. a cărui dinamică şi intensitate se manifestă variabil în profil cronospaţial. Paris. prin efectele sale : sporirea bazei subzistenţiale a populaţiei. Paralel.1). S-au constituit astfel. idem 27 Încă din mileniile VII-III î. Human evolution în Companion encyclopedia of geography. care adăpostesc. subsolice.Leakey. dimpotrivă. cf. la distanţă de nucleele asiatice şi având o evoluţie diferită în timp27. care dă măsura interacţiunii virtuale a populaţiei dintr-un punct i cu populaţia dintr-o sumă de n M j locuri j. sudul şi centrul Europei. Aceste concentrări s-au format de cele mai multe ori în regiune bogate în resurse agricole sau. M este masa (populaţia) iar D este distanţa. populaţia la începutul perioadei. Cel mai utilizat este coeficientul de variaţie : cv = P1 mediu anual de creştere : ra = (P1− 0) − c P 1 P0 − 1 şi ritmul 100 unde rac este ritmul sau rac =P1 − 1 * P0 t − 1 anual de creştere iar t este durata perioadei luate în calcul. Un moment cheie în constituirea acestor concentrări a fost revoluţia neolitică. Intervine în această situaţie. C. Expresia sa matematică cea mai curentă este următoarea : Pi =∑Dij . poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilanţului general al populaţiei (bilanţul natural sau bilanţul migratoriu). London 1996 şi R. PUF. policentrică sau multiregională26 care susţine existenţa mai multor arii de formare a lui Homo sapiens sapiens. Cartografierea potenţialului de populaţie nu corespunde întru-totul cu distribuţia spaţială a acestuia. Conform acestei teorii. specia umană s-a format în aria platourilor înalte din estul şi sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar.Factorii distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Glob Această componentă a analizei geografice a populaţiei rezultă din evoluţia procesului de populare (formare a ekumenei). Routledge.Merlin. Rezultatul. La nivel mondial. platourile înalte ale Americii Centrale şi de Sud. prezenţa Chinei şi a Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonică urmat de cel european.

3 2.1 . între –5000 şi 2000 (%din populaţia Terrei) Contin 0 1 1 1 1 1 2 2 entul/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 Asia 5 6 6 6 6 6 5 5 6 6 8. Astfel. fapt ilustrat şi de reducerea drastică a proporţiei „bătrânului continent”.1 6.4 . Faţă de aceste valori. pe continente.35 .3 8.6 0. C.7 .2 3.2 .2 .4 5.2 :Densitatea generală a populaţiei.4 .05 . Tabelul nr.8 2.2 8. Asia şi Europa s-au situat totdeauna mult peste medie29 (în condiţiile în care acestea înglobează spaţiile mai slab populate ale Federaţiei Ruse).3 .7 5.7 .2 3.3 Ameri 2 3 3 3 3 2 9 1 1 1 ca .4 .7 .7 3.2 .5 .1 0.N.12 .01 .8 7.0 5.4 7. pentru suprafaţă şi populaţia din 2000 şi 2003 Trebuie remarcat faptul că Europa.6 .15 .Biraben.3 0. Tabelul nr.McEvedy & R.7 .3 1.0 9.4 5.2.2 .21 .2 8.3 Eu 0 1 3 5 7 1 3 4 6 6 ropa . World Population Data Sheet.1 6. principalul indicator utilizat pentru a exprima sintetic acest aspect.3 .Jones. Asi 0 1 2 5 6 1 2 3 8 1 a .3 6.7 Ocean 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ia .5 3.2).3 .1 Africa 1 1 1 1 1 7 7 8 1 1 5.Aceeaşi distribuţie inegală se păstrează şi în cazul densităţii generale a populaţiei.1 0.4 2.05 loc/km2 la 45.8 5. Pentru prima oara în ultimele milenii s-a produs.3 .5 . acest indicator surprinde destul de fidel evoluţia procesului de populare (tab.5 .9 .2 4. o schimbare de asemenea proporţii în distribuţia populaţiei.9 .3 2.08 .4 .2 .1 Af 0 0 0 1 1 2 3 7 2 4 rica . care înregistra un uşor avans faţă de Asia. devansat în prezent de America şi de Africa.7 . a rămas sensibil în urma acesteia după 1950. PRB.2 .6 1.1 7.5 .4 6. fenomen care nu poate rămîne fără urmări pe plan social-politic în viitorul apropiat.3 29 15 .7 4.8 .7 3. la polul opus.6 .6 9.7 . ONU. Fără a fi foarte exact.1 : Distribuţia populaţiei.3 9. cu densităţi extrem de reduse aflându-se Oceania.1 7.5 TERR 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 A 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 Surse: J. fenomen explicabil prin scăderea dramatică a creşterii naturale a populaţiei. pe continente între –5000 şi 2000 (loc.2 .4 Europ 2 1 1 1 1 2 2 2 1 9 a 1.5 0. la nivel continental. media globală a evoluat între cele două extreme temporale de la 0./km2) Co 0 1 1 1 1 1 2 2 ntinentul/ 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 anul e st.0 1.5 A 0 0 0 0 0 0 3 8 2 2 merica .6 5.3 . fiind urmate la mare distanţă de Africa şi America.03 .4 10.4 .

ponderea emisferei nordice a fost chiar mai ridicată. Relaţiile cauzale simpliste de tipul.7 . Mult timp.05 . PRB.7 4 4 6 RRA . pentru suprafaţa şi populaţia în anii 2000-2003 Schimbând scara de studiu la nivel continental. aşa cum se întâmplă în cazul dinamicii populaţiei.8%) unde se concentrează şi cea mai mare parte a populaţiei mondiale (87.George. G. 31 Cf. Cunoaşterea principalelor resorturi prin care cele două mari categorii de factori – naturali şi antropici. a forţelor tectonice. citaţi de Baudelle. între nivelul tehnic al civilizaţiei şi densitatea populaţiei existând o evidentă corelaţie. Cercetarea modului în care s-au îmbinat aceşti factori în conturarea unor arii de intensă populare sau.Baudelle. repartiţia populaţiei presupune existenţa unor arii de concentrare şi a unor gradienţi de dispersie dar în timp ce în primul stat valorile densităţii în ariile de maximă concentrare abia depăşesc 100 loc/km2. Pot fi deosebiţi şase vectori naturali care pot ghida repartiţia populaţiei la nivel planetar : a)Repartiţia inegală a suprafeţelor emerse şi a celor submerse Rezultat al interacţiunii îndelungate. constituie unul din subiectele cele mai incitante ale geografiei populaţiei. 1988.Oc eania TE . doar explozia demografică din ultima jumătate de secol reuşind să reducă din diferenţă. Métier de géographe. regional sau naţional. 1997. 2000. Hotărâtor pare totuşi complexul de factori social-economici.McEvedy. rezultate din îmbinarea unor factori extrem de numeroşi şi diferiţi. acest factor intervine prin dispunerea preponderentă a masei continentale în emisfera nordică (75. Le Bras. populaţia se distribuie de aceeaşi manieră.62 . mai ales în condiţiile unor societăţi avansate. formând structuri identice. susţin că distribuţia populaţiei este de natură fractală30.4 . putem întîlni o mare varietate de tipuri de densităţi.Factorii naturali ai distribuţiei populaţiei: Multă vreme a dominat o viziune deterministă care căuta „legi naturale” care să explice prezenţa extrem de diferenţiată a omului pe Pământ. P.1 1 0 .Colin.2 2 0 . Géographie du peuplement. Paris. 16 . acţionează în diferenţierea distribuţiei spaţiale a populaţiei devine astfel imperativă. Ceea ce diferă este însă intensitatea prezenţei umane. Fractalii constituie obiectul uneia din cele mai noi ramuri ale matematicii.7 6 0 .2 0.5 1 1 . A. Distribuţia inegală a populaţiei emisferelor nordică şi sudică.3 Surse : C.40-60. Geografia studiază astfel în primul rând raţiunile care conduc la apariţia acestor diferenţieri chiar dacă inegalitatea populării Planetei este încă o „engimă” sau este supusă unei „ordini secrete”(Pumain. World Population Data Sheet. la scară geologică. de populare difuză.7 8.Merlin.1. Un rezultat similar se obţine prin raportarea populaţiei la cele două emisfere meridiane. au fost treptat înlocuite cu o analiza factorială care statuează faptul că mediul nu poate exercita decât influenţe care nu sunt obligatoriu insurmontabile de către om31. geometria fractală.3 . Este motivul pentru care nu dispunem încă de o teorie generală explicativă. Géographie humaine. în curs de atenuare.5 2 3 . La orice scară. în conformitate cu noile teorii ale organizării materiei.1 0 0 . masată în emisfera nordică. fără a putea vorbi de o determinare exactă. Astfel. atât în Mongolia cât şi în China vecină. II. Unii autori. ultima acoperind doar Americile şi porţiuni restrînse din Africa.3 3 0 . mediu ospitalier (sănătos) – densitate ridicată sau mediu inospitalier (dificil) – densitate redusă. îşi are originea în popularea diferenţiată : mai timpurie şi mai intensă în Lumea Veche.01 0 . PUF. Europa şi Oceania. pp. constrângeri şi riscuri. Masson. estică şi vestică.6 5. ONU.4% în anul 2000). Paris.05 0 0 . Paris. Merlin (1997) numeşte aceste influenţe.2.6 1. 2000). considerând că acestea impun limitele relativ fragile ale ekumenei 32. Emisfera estică 30 Cf. respectiv. dimpotrivă. 32 P. în celălalt stat se dajunge la valori de peste 2000 loc/km2. mai tardivă şi mai discontinuă în emisfera sudică.

8 175 19 40 67 9 17 .3 :Distribuţia populaţiei pe emisfere.3 7.4 7.1 731 46 80 22 53 40-30 327 364 152 42.9 2.5 5.8 4.3 8.7%din populaţie pe 68.0 146 95 60 30 78 0 30-20 362 402 150 37.8 .0 18 1 20 00 72 60-50 229 255 142 56. ONU.8 0.2 1.2 Esti 8 8 9 9 9 9 8 8 8 8 6 că 9.3 2.1 7.9 .8 Ves 1 1 9 9 9 8 1 1 1 1 3 tică 0. 4) Tabelul nr.5 .6 5.3 390 38 10°lat S 40 67 18 10-20 386 429 953 22. Nor 9 9 9 9 9 9 9 9 8 8 7 dică 2.7 2.7 5.4 4.5 .4 7.0 368 26 60 11 77 50-40 282 314 160 51.9 .6 7.8 Sud 7 4 3 5 4 4 7 9 1 1 2 ică .1 745 67 40 33 95 10-0 398 442 100 22.Biraben.4 0.2 .7 1. 6.1 5.4 154 102 40 67 52 0 20-10 386 429 111 26.1 .nr.5 1.7 0 0 60 11 4 70-60 169 188 129 69.4 .1 4.4 2.2 5.6 9. C. pentru suprafaţă şi populaţia la nivelul anului 2000 şi în perspectiva anului 2025 Tabelul nr.8 0.McEvedy & R.a fost şi rămîne mult mai populată (82.6 2.3.6 410 41 40 67 14 0398 442 103 23.7 .2 Surse: J. PRB.Jones.8%din suprafaţă în 2000).6 2.N.3 0 0 80°lat N 0 7 80-70 103 115 342 29. World Population Data Sheet.3 .4 :Densitatea populaţiei pe zone latitudinale în anul 2000 Zona Lun Sup Usc Usc Pop Densi gime* rafaţa at at (% din ulaţie tate (km) (km2) (mii total (milioane) (loc/km2) km2) zonă) 90348 386 281 7. colonizarea Americilor fiind compensată de creşterea populaţiei asiatice şi africane (tab.2 . între –5000 şi 2000 (% din populaţia mondială) Emi 0 1 1 1 1 1 2 2 S sfera/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 upr.9 1.2 141 15 40 33 2 20-30 362 402 919 22.

în zona temperată nedepăşindu-se 2000 m iar în cea arctică 200 m (în Islanda). 18 . la peste 5000 m aşezările fiind aproape exclusiv temporare (tab. 33 Este cazul platourilor andine. Acest aspect este foarte important în regiunile tropicale aride.). ambele înglobând spaţii extinse nefavorabile locuirii (Antarctica.5 :Distribuţia populaţiei pe trepte altitudinale în anul 2000 (% din populaţia totală) Cont Suprafaţă Populaţie inentul > > > < > > > < 200m 500m 1000m 1000m 200m 500m 1000m 1000m Asia 3 1 1 3 6 2 1 6.9 100. iar în perioada contemporană se adaugă izolarea şi accesul dificil (în trecut zonele înalte aveau însă rol de adăpost. Limita superioară a prezenţei umane coboară odată cu latitudinea. Tabelul nr. Yemen etc. Adesea.Brunet.2%) fără a se ajunge la o corespondenţă cu ponderea din uscatul terestru. În zona tropicală sunt atinse valorile maxime (5130 m în Bolivia). Cea mai mare parte a populaţiei Globului locuieşte la altitudini joase. Pe zone latitudinale se aşteaptă însă o glisare continuă spre sud a celor mai ridicate valori ale densităţii. pentru anul 2050 estimează o sensibilă creştere a ponderii emisferei vestice (17.8%).7 1 7. datorită dificultăţilor de adaptare fiziologică (frig. de refugiu). nr. b)Altitudinea Înălţimea este.5).). Ou se trouve le centre du monde.50/1998 Prognozele O. presiune scăzută. un factor limitativ. Mappemonde. domeniul de acţiune al unor agenţi patogeni33. mai favorabile locuirii decât Amazonia vecină similar platourilor est-africane faţă de pădurea congoleză sau insulei Jawa faţă de insula Kalimantan. alături de climatul moderat de altitudine asigurând condiţii de viaţă mai salubre. posibilităţilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri sărace. altitudinea devenind un factor favorizant faţă de ariile joase. Sursa: R. zonele înalte se disting şi prin umiditatea mai ridicată. în special între Ecuator şi Tropicul Racului. Abisinia. Groenlanda şi insulele arctice etc.0 1.N. În zona intertropicală se produc inversiuni.nr. uşor erodabile).1 0. în general. Favorabilitatea se referă în aceste cazuri în primul rând la utilizarea agricolă.9%) şi mai ales a celei sudice (14. unde unele zonele montane se disting prin concentrări masive de populaţie (Ruanda-Burundi.U. 73 6 Sub 0 0 0 18 17 Sub1 0 0 0 509 145 28. sub 500 m (76. concentraţie redusă în oxigen). 75° etc.5 605 42 836 382 7 *lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°.7 68.30-40 60 40-50 80 50-60 60 60-70 20 70-80 60 80-90 0 Total 327 40 282 22 229 11 169 00 103 11 348 7 363 7 314 255 188 6 115 4 386 7 400 357 176 144 793 386 0 11.

6 Surse : Nouvel Atlas Universel.3 4 0.1 2 8.6 .Cea mai vizibilă concentrare în regiunile joase caracterizează în prezent Oceania unde intervine atît climatul extrem de arid din interiorul Australiei dar şi caracterul maritim al populaţiilor pacifice. complexe. 1999. mai ales în cazul comunităţilor agricole tradiţionale.0 3 2.3 9 .U.3 0. datorată atât unor sisteme agricole policulturale. unde chiar şi provinciile costiere tradiţional furnizoare de imigranţi. Primele mari aglomerări umane s-au constituit tocmai în zonele 34 Conform unor calcule estimative. Asia se distinge printr-o neconcordanţă extremă între dispunerea treptelor altitudinale şi distribuţia populaţiei. la nivelul anului 2000. ONU.3 2 8. 2000 Multă vreme.6 1 0. soluri mai fertile etc. precum cele hercinice din Europa.6 3 1. Mathieu. ca urmare a favorabilităţii presupuse de relieful plan. practicii tradiţionale a riziculturii.3 5 . sediul vechilor civilizaţii precolumbiene. masivele muntoase joase.2 2 8.) şi în cele în curs de dezvoltare (în China de ex.6 8 . O situaţie similară caracterizează şi regiunile colinare.4 2 7. valorile maxime fiind caracteristice Oceaniei (84%).3 Eur opa Afri ca Ame rica Oce ania TER RA 9.4 2 5. Americile se disting prin concentrarea la cei doi „poli” : în regiunile joase. Pentru anul 2050 se estimează depăşirea pragului de 50% la nivel mondial34. Unii autori propun valori care ar atesta o concentrare excesivă în zona litorală dar care nu rezistă unei analize corespunzătoare distribuţiei reale a populaţiei.9 2 1.4 3 3.2 2 4. de câmpie. în Europa. Astfel. World Population Data Sheet. unele masive au cunoscut o nouă „colonizare” pe parcursul ultimului secol ca urmare a valorificării potenţialului hidroenergetic sau turistic (Alpii îndeosebi). c)Climatul Condiţiile climatice formează un factor esenţial.Colin.5 1.3 8 8. S.8 5. au devenit foarte atractive). Americilor (45%) şi Europei (41%). sunt de multă vreme sediul celor mai importante concentrări umane. tendinţele moderne converg spre concentrarea litorală. 1 12 7.5 7.4 1 3.4 2 0.Colin. au cunoscut o intensă umanizare.6 6 6. La nivel planetar există diferenţe majore.7 1 1. 6 31 . între zone cu un potenţial similar. în contextul eploziei demografice după care s-a înregistrat o tendinţă continuă de depopulare.0. cât şi prezenţei unor bogate resurse subsolice sau forestiere. intervenind şi salubritatea regiunilor mai înalte.2 2 6. Nivelul maxim al populării a fost înregistrat aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. zonele muntoase sunt relativ bine populate faţă de cele din arhipelagul nipon.1 1 5. Regiunile joase. Asupra particularităţilor regiunilor litorale poate fi consultată.-J.6 31 . în regiunile înalte.1 0.5 5 1.7 6. Situaţia Africii este oarecum similară.) ca şi bazinele intramontane. ca Shandong. combinat în general cu altitudinea şi cuvertura de sol. În ambele continente. 19 .2 1 3. A. Readers Digest. complet dependente de variaţiile parametrilor higrotermici. Astfel J.5 1 8.0 2 8. concentrarea acesteia în regiunile joase fiind imputabilă.0 8.1 1 4. 38% din populaţia mondială trăia la minimum 100 km de litoral. Géographie humaine des littoraux maritimes. imputabilă accesibilităţii reduse. cel puţin în sud-est.3 2 2. PRB.0 1 4 8. propune o pondere irealistă de 60% a populaţiei care ar locui la mai puţin de 20 km de coastă ! Faptul că regiunile litorale sunt atractive. A. multe studii indicând o creştere a ponderii populaţiei din zonele de coastă la nivel mondial în următorul secol.1 1 6 1. 1998. Noua Zeelandă sau America de Nord.3 2 . 1997. fenomen ale cărui consecinţe sunt în mare parte imprevizibile.A. La population mondiale. sediul agriculturii coloniale de plantaţie şi al marilor concentrări urbane. Bavoux. litorale. Astfel.9 1 2. opuse celor interioare mai repulsive se verifică într-adevăr şi în ţările dezvoltate (Franţa. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate mai ridicată pentru locuire (pante mai reduse.5 3 3. În zonele muntoase mai înalte din Europa. J.-L. ca efect al populării mai tardive a acestora din urmă sau a absenţei unor sisteme agricole montane.2 3 9.

corelat cu particularităţile socialeconomice impuse de sistemul de cultură bazat pe orez (rizicultura). Astfel frigul. zona intertropicală deţine în prezent mai mult de jumătate din populaţia mondială. în funcţie de distanţa faţă de ţărm şi de densitatea proprie fiecărei zone climatice a fost observată opoziţia netă între regiunile litorale şi cele interioare. la începutul erei creştine locuiau aici 2% din populaţia mondială. pentru 1950. În acest mod se explică formarea concentrărilor umane amintite în Valea Nilului sau în Mesopotamia. aflată de altfel la baza decalajului dintre „Nord şi Sud” la nivel planetar.de climă tropicală aridă. este prezenţa apei în cantităţi suficiente pentru practicarea agriculturii şi asigurarea necesarului fiziologic. mediteraneene şi temperate umede (J. faţă de numai 0. s-a încercat construirea unui model teoretic de distribuţie a populaţiei. Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice a cunoscut anumite variaţii de-a lungul timpului (tab. condiţiile climatice sunt în bună măsură responsabile de constituirea celor mai mari aglomerări umane de pe Terra – cele din Asia Musonică. Indului). considerând uscatul terestru ca fiind continuu. Pe ansamblu. unde necesitatea depăşirii constrîngerilor naturale. dar sunt şi cazuri în care acestea şi-au redus ponderea (cazul Mesopotamiei. Rolul climatului poate fi descompus în trei tipuri de constrângeri : termice. cu efecte imediate în creşterea populaţiei.6). unde acest fenomen este explicabil prin conjuncţia unor factori istorici. faţadele orientale fiind cele mai populate (H. Acest fapt a devenit evident de timpuriu.9% din uscatul terestru şi 52. Astfel. Ariditatea este un factor mai puţin limitativ. Climats et sociétés. recuperând diferenţa care o separa în trecut de zona temperată. 2000). specia umană preferă temperaturile cuprinse între 10-30ºC. favorizând dezvoltarea unor agenţi patogeni. 35 Cf. ariditatea şi căldura umedă sunt vectorii prin care climatul limitează distribuţia populaţiei. mediteranean sau continental moderat) din partea central-vestică a Europei care adaugă încă 10%. Cu toate acestea. Aceasta din urmă concentra în 1900 aproape 2/3 din populaţia Globului. 20 . Este şi rezultatul unor estimări mai vechi. citat de Baudelle. a permis salturi însemnate în productivitatea şi calitatea produselor agricole.6% în prezent).38. vegetaţia sau solurile. Aceasta ascunde însă concentrarea excesivă a populaţiei mondiale în două contexte climatice deosebite : climatul musonic din sudul şi sud-estul Asiei unde trăieşte 55% din populaţia mondială şi climatul temperat (oceanic. Paris. a deficitului de umiditate în primul rând. faţadele vestice sunt mai populate în emisfera nordică decât cele estice.Colin. din combinaţia cărora rezultă un potenţial deosebit care privilegiază zonele de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială sau dintre savană şi regiunile înalte. pluviometrice şi higrotermice. pp. Originară din zona tropicală. Multe dintre aceste concentrări subzistă încă (văile Nilului. situaţia se inversează.Staszewski. citat de Baudelle. putându-se adapta sezonier şi la temperaturi care depăşesc aceste limite. prin intermediul irigaţiilor. combinaţia dintre căldură şi umiditate pare o condiţie ideală pentru viaţă dar aceasta limitează capacitatea de acţiune a omului. în zona tropicală. pentru care omul găseşte cu mai mare uşurinţă soluţii. Contextul climatic intervine şi în Africa subsahariană în corelaţie cu alţi factori precum altitudinea.Hambloch.7% din populaţie zonele climatice subtropicale umede. pp. Pornind de la astfel de constatări. muntoase sau de platouri. fiind favorizată nu atît de condiţiile climatice cât de dezvoltarea social-economică de excepţie. A priori.127-146.Lamarre. consolidându-se continuu (40%din populaţia Globului la finele antichităţii şi peste 50% în anul 2000). care creditau. Constrâns de condiţiile naturale sau de cele sociale. există spaţii extinse afectate de astfel de condiţii în care prezenţa umană este foarte intensă aşa cum se întâmplă în Asia de Sud-Est. A. dar mai ales contrastele foarte puternice între faţadele continentale : în zona temperată. 2000). omul s-a adaptat şi în condiţii extreme. 1999. La un loc aceste regiuni abia depăşesc 10% din suprafaţa uscatului terestru35. Esenţială. în zonele aride suprapuse climatului tropical sau subtropical. Prin urmanre. doar unele comunităţi primitive fiind adaptate cu succes acestei constrângeri (pigmeii sau unele populaţii amazoniene).D. cu 16. în zona arctică sau în cea tropicală aridă dar esenţialul populaţiei mondiale s-a concentrat totdeauna în limitele unor domenii climatice care corespund măcar parţial exigenţelor termice amintite.

6 2 2 2 2 1 Temperată 3 5 5 5 5 6 44.1 Surse : Nouvel Atlas Universel.1 nordică 6. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. 39 Cazul Saharei Centrale. exclusiv Antarctica şi Groenlanda) Zona S 0 1 1 1 20 climatică/Anul uprafaţ 5000 000 500 900 00 a Rece 1 0. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. limitarea optimului 36 37 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. Readers Digest.5 8. ală 4. 1. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme.3 1. Australiei de Vest etc. 0. ONU.1 ub 0.Totuşi.9 3 Temperată 5. 0.1 ub 0.4 9. este şi ariditatea.7 sudică 8 1 1 1 1 9 Rece 0.5 7.1 0. Deşertului Gobi. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. Un alt factor limitativ. la 78°N şi la 56°S. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. cu caracter semipermanent36. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli. la 78°N şi la 56°S. 38 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. legat de condiţiile climatice. cu caracter semipermanent38. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate37. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate.1 ub 0.1 0. 21 . 0. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. Un alt factor limitativ. World Population Data Sheet. Tabelul nr. S s S s s sub sudică 8 ub 0.6 :Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice între –5000 şi 2000 (% din total. activitatea umană subzistenţială.4 8. Deşertului Gobi. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. Cazul Saharei Centrale. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. defavorizată de popularea tardivă. 0.2 2. legat de condiţiile climatice. este şi ariditatea. 0.1 9 Intertropic 4 4 4 4 4 3 53. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. În concluzie. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme. 0. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. climatul se manifestă în distribuţia populaţiei prin două direcţii : limitarea condiţiilor propice dezvoltării agroculturii. 0. 0. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole.La polul opus. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone.2 0. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. 2000 La polul opus. nordică 1. 0. PRB. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate39. Australiei de Vest etc.1 ub 0. 0. defavorizată de popularea tardivă. 1999.Totuşi.4 0.6 9. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli.

de la graniţa indiană./km2. 1954. localizate în cîmpiile aluvionare. care se înmulţesc rapid în apele oxigenate din apropierea casacadelor. 1953). În contrast. Plon. Terres de bonne espérance. Haiti. insule precum Jawa. Acestea sunt specifice zonelor intertropicale umede în primul rând.P. Atunci când populaţia este suficient de numeroasă pentru a stăpâni şi amenaja natura sălbatică. Marea Cîmpie Chineză depăşeşte 530 loc/ km2. K). Mascarenele sunt dens populate (932loc/km 2 în Jawa. situaţie frecventă în sud-estul Asiei. favorabile dezvoltării unor agenţi patogeni. Masson. regiunile cu soluri lateritice (feriiluviale). d)Fertilitatatea naturală a solului Este un factor care s-a impus începând cu neoliticul. unde zonele înalte constituiau în trecut un refugiu pentru populaţii mai arhaice45. unele regiuni ale Africii. Ruanda-Burundi) sunt dens populate (peste 200 loc/km2).) spre deosebire de altele vecine (Kalimantan cu numai 21 loc/km2 de ex. care beneficiază de pe urma complementarităţii resurselor dar şi de rolul lor de refugiu pentru populaţiile din regiunile mai joase în trecut. Tot în aceste regiuni sunt frecvente schistosomiazele care provoacă boli ale aparatelor digestiv. Există. Paludismul (malaria). există şi capacitatea de limitare sau chiar de eliminare a agenţilor patogeni. cazul Laosului cu numai 21 loc. foarte fertile. Sunt cunoscute cazurile muştei tsetse care provoacă boala somnului. sisteme de relaţii într-un circuit natural care include şi omul. În acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic între marile cîmpii şi regiunile vecine./km2 iar în ariile mai izolate chiar mai puţin. Oceania.. o adevărată „epopee”. cu soluri mai sărace şi mai mobile sunt mai slab populate dar există şi excepţii : regiunile piemontane sau submontane din zona temperată nordică. Citat de J. frecvente în Africa. Persistenţa acestor agenţi patogeni este legată de fapt şi de slaba prezenţă umană în unele zone tropicale umede. munţi)44./ km2. Paris. regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice. În statele cu un relief dispus în trepte altitudinale. De regulă. le monde tropical. agentul malariei (sute de milioane de bolnavi). aşa cum explică situaţia din Asia musonică43. face ravagii ţînţarul anofel. În zonele umede.Beaujeu-Garnier. situat în jurul valorii de 30 loc/km2. 456 pp. în anul 2000). Nu întîmplător.fiziologic al fiinţei umane. Antile. dependenţi de contextul climatic. Cîmpia Indo-Gangetică are o densitate de peste 600 loc. Poate fi adăugată o a treia direcţie. 22 . aşa cum este cazul mai ales în sudul Asiei. a fost eliminat prin asanare şi drenare în ultimele secole 42. 1982. fără contraste pluviometrice majore dar cu o fertilitate diferenţiată a solului. bogate în elemente minerale esenţiale pentru practicarea unei agriculturi productive (Ca. precum boala somnului. 609loc/km2 în Mauritius etc. Viaţa în acest mediu devine astfel destul de dificilă. zonele de populare tradiţională din regiunea prehimalayană au cedat locul regiunii piemontane Terai. Cîmpia costieră Malabar trece de 700 loc. Mg. Masson. unde agenţii patogeni pot deveni factori limitativi ai procesului de populare. în perioada contemporană se manifestă tendinţa de concentrare a populaţiei în zonele mai joase. obligând practic populaţiile locale să practice agricultura itinerantă. bilharziozelor respiratorii produse de viermii trematozi şi onchocercozelor care provoacă orbirea fiind generate de viermii transmişi de muşte. 40 41 Expresia aparţine geografului francez Max Sorre (Les fondements biologiques de la géographie humaine. 42 Cazul mlaştinilor pontine de pe coasta tireniană a Italiei sau a câmpiei Myzeqe din vestul Albaniei 43 Cf. regiunile colinare sau muntoase. scade vertiginos. atrasă de solurile mai fertile şi posibilităţile de schimb transfrontalier. Géographie de la population. nu sunt capabile să susţină densităţi mari./km2 45 În Nepal de exemplu. 44 De exemplu. În Africa. odată cu trecerea la cultura plantelor. mai înalte (platouri. fiind sărace în substanţe minerale. circulatoriu şi urinar (sute de milioane de bolnavi). spre deosebire de Podişul Deccan sau Podişul Yunnan care abia depăşesc 100 loc. se pare. endemic altădată şi în zonele mediteraneene joase. după expresia medicului brazilian Carlos Chagas41. de câmpie sau piemontane. Prezenţa solurilor fertile explică multe dintre marile concentrări umane ale lumii precum cele din Asia Musonică. În prezent această maladie şi-a restrîns aria de acţiune la Africa subsahariană şi unele regiuni din sud-estul Asiei. un prag de densitate. uşor degradabile. regiunile muntoase cu substrat vulcanic (vestul Camerunului. anchilostomiazelor digestive produse de viermii nematozi. peste care incidenţa unor maladii.Gourou. impusă de complexele patogene40. slab drenate. unde se concentrează deja 50% din populaţie. mlăştinoase. din lungul marilor fluvii sau în deltele acestora.

Şi în zona temperată pot fi constatate diferenţieri legate de fertilitatea solului. cu excepţia cazurilor în care aceste resurse sunt localizate în arii izolate. doar tehnicile de asanare şi drenare din epoca modernă reuşind să le pună în valoare. capabile să conducă la formarea unor concentrări masive de populaţie. Silezia.A. capabile să susţină vaste sisteme de irigaţii (Nil. în lungul unor cursuri de apă importante.U. landele Gasconiei.) sau al piemonturilor de la baza lanţurilor muntoase tinere. etc. Atracţia exercitată de văile marilor râuri este o constantă a evoluţiei sistemului de populare în perioada contemporană. mai ales în secolul al XIX-lea. În plus. Prezenţa apei poate fi la originea unor concentrări axiale. Doneţ etc. Şi în zona temperată umedă resursele de apă pot impune concentrări în lungul teraselor marilor rîuri care asigură totodată şi soluri fertile sau în lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologică46. s-a constatat o reducere continuă a densităţii (în unele sectoare ale Bazinului Parizian de ex. Astfel. Acest factor s-a impus în epoca modernă ca un efect al revoluţiei industriale. Geneza acestor concentrări este determinată de utilizarea complexă a resurselor carbonifere : 46 Un caz foarte cunoscut şi des citat este cel al contactului dintre Podişul Getic şi Câmpia Română 23 . pretabile unei agriculturi performante. Astfel s-au format. înalte. Câmpia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planetei. f)Prezenţa unor resurse energetice şi minerale abundente Este un alt factor natural responsabil de constituirea unor importante concentrări de populaţie. cu un climat excesiv (arid sau arctic). odată cu difuziunea acesteia în regiunile temperate ale Europei şi Americii de Nord. fiind responsabile de formarea unor concentrări de populaţie în regiunile aride din zona tropicală sau temperată. Abundenţa apei nu este totdeauna un factor de concentrare a populaţiei. reduc diferenţele impuse de fertilitatea diferenţiată a solului. bazinul franco-belgian. Sîrdaria etc.). Regiunile colinare din zonele temperate posedă totuşi valenţe multiple. impunându-se şi astăzi prin densitatea ridicată a populaţiei. favorizată de practicarea riziculturii iar în Evul Mediu şi în unele regiuni ale Europei (Ţările de Jos. ating densităţi reduse (Sologne la sud de Loara. În contrast.). chiar în condiţiile unor soluri mai puţin favorabile practicării agriculturii. vizibilă mai ales în Europa dar şi în Lumea Nouă. cum se întîmplă frecvent în zona mediteraneeană. Mari suprafeţe din această categorie au fost de timpuriu amenajate în Asia Musonică. în nordul Germaniei. Tot apa creează şi concentrările areale din unele mici depresiuni. utilizate de timpuriu de către colectivităţile agricole. Ruhr. pe depozite loessoide se formează soluri fertile. preappennine. Tigru. Este o situaţie frecventă în Europa : zonele colinare subcarpatice. marile concentrări de tip urban-industrial din bazinele carbonifere ale Europei (Yorkshire. Fertilitatea solului nu mai este în perioada modernă un factor de concentrare a populaţiei. aflate de multe ori în inima deşertului (Sahara. forme de utilizare intensivă a terenurilor. în Franţa sau Lüneburg în nordul Germaniei). Indus. Peninsula Arabică) sau din micile cîmpii litorale situate la gura de vărsare a unor rîuri de dimensiuni modeste. Eufrat. Amudaria. regiunile mlăştinoase sau cele supuse inundaţiilor (deltele. predinarice. Se produce astfel o tendinţă de concentrare axială a populaţiei. e)Resursele de apă Completează de obicei factorii pedoclimatici. şi Canadei iar în regiunile agricole cerealiere tradiţionale din Europa. Este cazul zonei de contact dintre Cîmpia Germano-Polonă şi masivele hercinice (Börde). solurile pot fi amendate prin chimizare. graţie accesibilităţii ridicate care canalizează în lungul lor marile axe de comunicaţie. prealpine. mai ales în Spania (cunoscute sub numele de huertas). Mecanizarea agriculturii şi creşterea dimensiunii exploataţiilor au creat astfel densităţi extrem de reduse în Vestul Mijlociu al S. mai complexe decât cele din zona tropicală. Condiţiile specifice ale sistemelor agricole din zona temperată. nisipoase. în special la contactul cu zonele joase unde sunt localizate masiv livezile şi viile. din Platoul Iranian sau din Asia Centrală. regiunile relativ plane cu soluri sărace. care asigură alături de creşterea animalelor subzistenţa unor populaţii numeroase. şesurile aluviale) fiind frecvent evitate.

cuplată cu extracţia unor bogate resurse carbonifere şi metalifere a condus la formarea unei concentrări importante. Progresul remarcabil al ultimelor decenii.Berger. mai ales cea feminină (mecanică. pays noirs 49 Astfel.2./km2 în 1920 şi 344 în 2003 (la nivel mondial valorile fiind de 4. II. cu rezerve bogate şi de calitate superioară – cazul bazinului vest-appalaşian. cu toată criza extracţiei carbonifere această regiune îşi păstrează ponderea în totalul populaţiei Germaniei fiind şi unul din principalele puncte ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă (conf. Inerţia istorică are un rol important în menţinerea acestor concentrări dar nu trebuie neglijat şi faptul că structura activităţilor industriale a devenit tot mai complexă./ km2. Încă Vidal de la Blache (1921) opunea Bengalul suprapopulat. Kuzneţk./ km2. Assamului vecin. producţia de energie electrică. Cu toate eforturile autorităţilor indoneziene de a reduce decalajul. nu a mai condus la formarea unor concentrări masive de populaţie. O excepţie o constituie Siberia central-sudică unde construirea unor hidrocentrale de mari dimensiuni.siderurgie. Barnaul şi Kemerovo)./km2) 24 ./km2. pe spaţii foarte extinse47. contrastul se menţine.Factorii antropici ai repartiţiei populaţiei: a)Sistemul social-economic 47 De exemplu. Dimpotrivă. Abundenţa unor resurse nu constituie obligatoriu un factor de concentrare. o povară încă pentru statele din blocul ex-sovietic.. Deschiderea unor noi bazine de extracţie a cărbunelui. Rolul factorilor naturali în distribuţia spaţială a populaţiei Globului a fost adesea exagerat. frecvent chiar peste 1000loc. regiunea Kemerovo./km 2. în special în contextul reducerii ponderii cărbunelui în favoarea hidrocarburilor. situaţia multor exploatări auroargentifere din vestul S. ramuri industriale capabile săatragă şi alte industrii consumatoare de energie. J. raportată la condiţiile acestei vaste regiuni cu un climat continental excesiv49. a fost depăşită rapid de către statele din vestul Europei.Cl. aceste regiuni industriale rezistând astfel reconversiei impusă de criza activităţilor tradiţionale. 1997). regiuni sărace în resurse. suprapusă acestei concentrări are o densitate de 32 loc. cu un potenţial pedoclimatic modest au ajuns să găzduiască masive concentrări de populaţie. Aceşti factori se manifestă mai degrabă indirect. În întreaga parte de sud a Siberiei a apărut astfel o grupare de şapte oraşe cu cel puţin 500 000 locuitori (Novosibirsk. Alaska sau Australia. Problema „ţărilor negre”48. mult pentru condiţiile din Siberia. la medii naturale similare corespund de regulă densităţi foarte contrastante. În consecinţă. pentru a depăşi 120 loc./km2..).2. dovedind relativa stabilitate a spaţiilor vide sau aglomerate la nivel planetar. 48 Expresie preluată din literatura ştiinţifică franceză. dând impresia unor anomalii care nu pot fi explicate decât prin grila factorilor antropici.A. Géographie humaine de l’Allemagne. având drept consecinţă diminuarea necesarului de forţă de muncă. industria chimică etc. Brazilia. reduce caracterul concentraţionar al exploatării resurselor naturale. Complexul biopedoclimatic. textile etc. depăşeşte 10 000 km2 cu o densitate a populaţiei de 530 loc. factorul morfologic şi prezenţa unor resurse subsolice nu pot genera legităţi ale repartiţiei diferenţiate a populaţiei. A. metal sau utilizând excendentul de forţă de muncă. Cel mai faimos exemplu al acestor contraste îl furnizează insula Jawa.Collin. peste 400 loc. extrem de dens populată (peste 1000 loc/km2) faţă de imensul Borneo sau de Irian Jaya al căror mediu nu diferă prea mult. mai uşor de exploatat şi cu un consum specific de mână de lucru mult mai redus. Exploatarea unor resurse poate conduce şi la o concentrare efemeră de populaţie. aglomeraţia Ruhr. sau compara Europa cu bazinul lui Mississippi degajând această impresie de „inegalitate şi anomalie”care-l conducea la aserţiunea că „densitatea actuală este mobilă şi provizorie”. nivelul tehnologic redus şi slaba coeziune socială pot constitui un handicap. comunităţile aferente dotându-se cu o civilizaţie avansată şi cu o structură socială solidă50. prin intermediul posibilităţilor tehnice de valorificare de care dispun comunităţile umane.U. dovedindu-se extrem de adaptabile cerinţelor economiei postindustriale. 50 Cazul cel mai ilustrativ este cu siguranţă acela al Japoniei care atinsese încă de la 1500 o densitate de 45 loc. mai ales în cazul unor rezerve reduse sau cu o importanţă economică specifică. 12 şi respectiv 46 loc. Krasnoiarsk. Densitatea populaţiei poate atinge aici valori foarte ridicate. Omsk.

societăţile bazate pe agricultura itinerantă. Astfel. Densităţi similare caracterizează şi societăţile bazate pe creşterea nomadă a animalelor : Sahelul subsaharian. cazul vastelor arii din interiorul insulelor Kalimantan sau Noua Guinee. Tehnicile agricole utilizate diferenţiază însă aceste societăţi. bine structurat ierarhic care explică în multe cazuri contrastele intensităţii populării (cazul citat al Jawei. Intensivizarea sectorului primar menţine valori ridicate ale densităţii acolo unde aceasta este integrată activităţilor de tip agro- 51 Asia Musonică. În contrast. societăţile primitive slab organizate nu folosesc toate resursele de care dispun. asigurându-şi necesităţile vitale prin vânat. textile. regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest. Studiul repartiţiei populaţiei devine astfel inseparabil de analiza nivelului de trai (George. necesităţile de spaţiu vital fiind foarte mari. Astfel se poate explica de ce platoul Dekkan este mult mai dens populat decât platourile din Zimbabwe. Corelaţia între productivitatea. nu poate crea densităţi mari. se disting prin caracterul sedentar şi pot forma concentrări mult mai importante. regim funciar. centralizat. O altă tehnică de natură să creeze densităţi agricole puternice este posibilitatea practicării mai multor culturi succesive. din cauza epuizării rapide a fertilităţii solurilor. consolidate din Neolitic. în ultimul caz fiind vorba de suprafaţa efectiv utilizată. pe de o parte şi. slab productivă. populate de triburi amerindiene etc. adaptabil la condiţiile impuse de mediu. factor esenţial de intensivizare. 52 Densitatea rurală nu depăşeşte aici 5 loc/km2. aceste densităţi se explică şi prin caracterul complex al sistemului de cultură : rizicultura asociată cu o serie de culturi secundare (tuberculifere. a fost de multă vreme observată. un rol capital îl deţin tehnicile de încadrare (structuri politice./ km2. prin aglomerarea populaţiei sau prin generararea unor ample deplasări. Se adaugă în toate aceste cazuri sistemul politic autoritar. cu un sistem de cultură simplu şi extensiv care impune permanent defrişarea de noi terenuri./km2) aşa cum este cazul unor vaste zone din pădurea ecuatorială congoleză. fiind supuse unei mobilităţi permanente.Modul în care societatea umană îşi structurează existenţa şi utilizează resursele este cel mai important factor din această categorie dat fiind caracterul său activ. complexitatea şi eficienţa activităţilor umane.).5 ori mai „întinse” decât în realitate. Cele mai ridicate densităţi au rezultat în regiunile dominate de societăţi tradiţionale bazate pe utilizarea apei în scopul intensivizării producţiei agricole51. chimizare şi selecţie genetică dar şi industrializării asociate creşterii populaţiei urbane./km2. Încă din Antichitate se atingeau valori superioare valorii de 100 loc/ km2 mai ales în Valea Nilului. extinderea „pe verticală” a suprafeţelor cultivate. În toate societăţile agricole. Istoria demonstrează că orice schimbare a formelor de producţie şi a forţelor productive provoacă modificări semnificative în repartiţia cantitativă şi calitativă a populaţiei. atît în sud-estul Asiei cât şi în Egipt unde terenurile efectiv cultivate sunt de 2. aptitudini inovatoare. sisteme de comunicaţii etc. organizat. expresie a regimului funciar al latifundiilor moştenite din perioada colonială şi al interesului mai redus pentru modernizarea sistemului de cultură. Valea Nilului îndeosebi. densitatea populaţiei prezintă un caracter difuz (mai puţin de 1 loc. concentrarea populaţiei. În această situaţie. graţie resurselor de hrană mai abundente şi mai sigure. porci) completată de piscicultură. 1988). populate de pigmei. cules şi pescuit. Societăţile moderne. Rareori se depăşesc în aceste condiţii 3 loc. Societăţile agricole tradiţionale. caracterizate prin reducerea rolului agriculturii în crearea densităţilor de populaţie. arbori fructiferi) şi combinată cu o zootehnie intensivă (păsări. 25 . În Asia Musonică. cu condiţii de mediu similare sau de ce Pampas argentiniană. datorită creşterii productivităţii acestei activităţi prin mecanizare. unde densităţile depăşesc în prezent 1000loc. indus de costul redus de producţie permis de fertilitatea ridicată a solului şi de bogăţia păşunilor permanente. nucleul celor mai multe organizaţii statale din arhipelagul indonezian şi mai târziu a Indiilor olandeze). pe de altă parte. sau din pădurea amazoniană. Asia Centrală etc. în pofida unui potenţial agricol excepţional este aproape vidă52.

unde la începutul secolului al XX-lea densitatea populaţiei era sub media Iugoslaviei actuale pentru ca în prezent să fie de două ori mai mare. porturi. J. În Flandra astfel de concentrări se suprapun peste regiunile de cultură tradiţională a inului. Apar astfel metropolele şi ariile metropolitane dens populate. consecutivă aglomerării urbane. ape repezi şi limpezi. deficit natural) poate conduce la scăderea masivă a densităţii55. prin inerţie istorică şi prin efectul de masă se acumulează în continuare efective importante de oameni. intersecţii. unde populaţia din Quèbec. Germania etc. tot mai neglijabile ca pondere demografică. Aragon). acumulările de populaţie nu s-au suprapus totdeauna concentrărilor anterioare de populaţie53. Pe parcursul acestui proces. cf. ruralul profund păstrându-şi tendinţele de depopulare.Pitié. în Anglia. New York. Debutul acestor transformări s-a manifestat în nord-vestul Europei începând cu secolul al XVIII-lea. Spania. cf./km2 în 1859 la 14 loc. cu activităţi economice diversificate şi servicii complexe. 55 Cazul departamentulzui Lozère din sudul Franţei unde aceasta a diminuat de la 45 loc. De concentrarea primară în zona costieră atlantică. mult mai dens populate decât regiunile sud-vestice (Banat. Acest factor poate fi urmărit şi în America de Nord. Densităţile ridicate din nord-vestul Europei sunt într-o mare măsură şi rezultatul precocităţii manifestării exploziei demografice din acest spaţiu care a asigurat şi o masivă emigraţie transoceanică. L’éxode rural en France. unde se resimte procesul invers de lentă deconcentrare54) de pe urma căruia beneficiază ariile rurale bine desrvite de căile de comunicaţii ori regiunile turistice. mai întîi a căilor ferate. excesiv dezvoltate. este legată constituirea megalopolisului Boswash sau concentrarea litorală excesivă a populaţiei din America de Sud. PUF. b)Vitalitatea demografică Decalajele de comportament demografic. 1991. puncte de trecere. Counterurbanization. regiunile nord-estice (Moldova şi ariile vecine ale Transilvaniei) devenind treptat. Paris. Danemarca. căile ferate şi autostrăzile. Routledge. Cazuri similare sunt consemnate în regiunile interioare ale Spaniei (Castilia Veche. În prezent această regiune cunoaşte un echilibru relativ între tendinţele de concentrare urban-industrială şi cele de depopulare a regiunilor rurale dar în ţările în curs de dezvoltare procesul de transformare a formelor de concentrare umană este abia la început. pe parcursul secolului al XX-lea.Berry în 1976. bogate în calciu care puneau în mişcare instalaţiile textile şi favorizau prelucrarea lânii etc. c)Contextul social-politic 53 De exemplu.A. apoi a şoselelor. cazul unor state vest-europene precum Olanda. 26 . Principala formă de concentrare umană a societăţilor moderne este cea de tip industrialurban. a creat densităţi rurale mult mai mari decât în partea britanică a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat. acţiunea îndelungată a unor factori regresivi (exod rural.Champion. Oltenia.industrial. al unor regiuni din Italia. Totuşi. Spaţiul românesc furnizează un exemplu similar. Chiar dacă vitalitatea demografică se reduce ulterior (pînă la deficit natural în cea mai mare parte a Europei). în Rusia Centrală sau în unele regiuni colinare din sud-vestul României. La Mancha. Un caz tipic îl furnizează provincia iugoslavă Kossovo. ele sunt legate de contextul geografic specific al masivelor muntoase joase ale Peninilor : păşuni bogate care au stimulat creşterea ovinelor.G. Astfel formate. secundar de existenţa unor resurse. cu excepţia ţărilor dezvoltate. 1978 şi ultimului recensământ francez. cu populaţie dominant albaneză. agentul primei revoluţii industriale. musulmană. foarte prolifică altădată. în strînsă legătură cu extinderea reţelelor moderne de transport. 54 Sau contraurbanizare. termen introdus de J. ocupând succesiv regiunile situate mai la vest. baza unei vechi industrii textile iar în Ruhr sau în Silezia s-au suprapus zonelor cu bogate rezerve carbonifere./km2 în 1999. sudul Transilvaniei). legată de procesele menţionate. Acest proces este văzut ca o formă de redistribuire a populaţiei. Belgia. Chiar şi în România poate fi urmărit acest proces care a favorizat Muntenia Centrală. America furnizează un caz particular. populaţia fiind originară predilect din Europa s-a aşezat iniţial pe coasta atlantică. corelate adesea cu standardul de civilizaţie este de natură să producă diferenţieri spaţiale importante în repartiţia populaţiei. Acestea vor impune concentrarea populaţiei. bogată în resurse petroliere dar şi favorabil situată în sistemul căilor de comunicaţii transcarpatice. marile concentrări de populaţie din Europa şi America de Nord vor deveni tot mai dependente de reţelele de transport şi comunicaţii dezvoltate în secolele XIX-XX. activităţilor industriale şi serviciilor în punctele nodale : capitale. Tendinţele actuale converg în aceeaşi direcţie a concentrării populaţiei.

În perioada contemporană. Situaţiile din acestă categorie au fost şi sunt foarte frecvente. Este cazul Rusiei mai ales.A. 58 Poate cel mai tipic caz din această categorie este cel al sud-estului Turciei actuale. iniţial în lungul Transamazonianului. 56 Cazul unor vaste regiuni din Bielorusia afectate de consecinţele celui de-al doilea război mondial sau chiar al unor regiuni afectate de războiul de 30 de ani (1618-1648) în Germania. un spaţiu de colonizare. după şapte decenii de colonizare şi creştere naturală excepţională./km 2 în 1914 la 5 loc. Noua Guinee (Irianul de Vest). Acest factor a fost foarte important în epoca modernă pentru acele state care dispun de spaţii imense. inclusiv prin deportarea unor grupuri sau categorii de populaţie indezirabile. Aici. apoi şi în interiorul imensei păduri ecuatoriale. unde intensitatea depopulării după 1920 a atins o proporţie de 66% în 1927. spre vest pînă la coasta pacifică. densitatea medie nu depăşeşte 25 loc. constituie o dovadă în acest sens (Marea Câmpie Chineză. Pomerania Orientală. pp. populaţia redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunităţi în ariile de origine./km2 în 1927. 57 Cazul vestului şi nord-estului Poloniei actuale : Silezia Inferioară. La Turquie-à la croisée des chemins. Aceasta este valabil mai ales pentru societăţile tradiţionale pentru că în Europa situaţia este mult mai complicată. a cărei supremaţie s-a menţinut până în pragul epocii moderne. principala arie dens populată a fost antica Galie. în acelaşi scop al descongestionării unor regiuni dens populate (Nordeste). unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantică. fără repopularea acestora la nivelul anterior57. densitatea scăzând de la 15 loc. Ocupaţia străină poate obliga populaţia să se refugieze din teritoriile ocupate. după obţinerea independenţei în 1945. statul a sprijinit colonizarea populaţiei din insulele suprapopulate Jawa. atât în ce priveşte intensitatea cât şi direcţia sau structura lor. Persistenţa unor concentrări umane vechi. Vechimea populării explică de multe ori concentrarea populaţiei în anumite arii chiar dacă astăzi resursele oferite de mediul local s-au redus. Rolul factorilor social-economici este totuşi esenţial pentru înţelegerea distribuţiei populaţiei pe suprafaţa Globului. Cea mai afectată este regiunea din jurul lacului Van. fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (cazul colonizării Daciei de către romani). regiunile nordice ale insulei Honshu şi insula Hokkaido fiind supuse în perioada modernă unei colonizări care a restrîns masiv aria de răspândire a populaţiei aborigene ainu. bulversat între 1895-1920 de masacrele îndreptate împotriva populaţiei armene şi de exodul populaţiei asiriene (creştini de rit nestorian) iar în perioada actuală de emigraţia masivă a populaţiei kurde.U. Madura şi Bali în insulele slab populate.Un factor care intervine decisiv adesea în redistribuirea populaţiei este şi contextul socialpolitic. a fost declanşat după 1970 un vast proces de colonizare a Amazoniei. Un caz special este cel al populaţiei palestiniene. unde Siberia a devenit. Retrasarea frontierelor politice este un alt factor încadrat în acest context.Panzac. proces cunoscut sub numele de „transmigraţie”. după 1945. vreme îndelungată. Contextul social-politic poate limita libera circulaţie a persoanelor. fie pentru punerea în valoare a unor spaţii cu potenţial agricol deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile). D. 27 . Toţi aceşti factori antropici sunt extrem de variabili în timp şi în spaţiu. Clasic este şi cazul S. în perioada contemporană intens mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan. atât cel extern cât şi cel intern. nucleul statului armean medieval. stat slab populat care practică o selecţie a imigranţilor. eliminând astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea populaţiei. cele mai caracteristice exemple din această categorie sunt cele ale Indoneziei şi Braziliei.49-63). începând cu secolul al XVII-lea. În Brazilia. în contextul conflictului intern ce opune unele organizaţii ilegale ale acesteia autorităţilor guvernamentale. Edisud. Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie./km2 (cf. expulzată în cea mai mare parte după 1948. în contextul formării noului stat Israel. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate56 sau pot cunoaşte evacuarea forţată a populaţiei. Este cazul măsurilor discriminatorii luate de unele state de imigraţie tradiţională cum este Australia. În primul caz. în multe cazuri fără a mai fi repatriată. Rolul statului în dirijarea procesului de populare este vechi. Valea Nilului). Japonia a cunoscut un proces similar. cu resurse bogate dar slab populate. Contextul social-politic intervine şi prin stabilitatea politică. prin inerţie istorică. spre deosebire de factorii naturali care sunt mai stabili. De multe ori aceste procese pot antrena o scădere ireversibilă a densităţii populaţiei58. 1993. Câmpia Indogangetică. Chiar astăzi. Kalimantan.

) după care a intrat într-un declin continuu. kabylii fiind unul din cele mai active grupuri berbere iar creştinii libanezi. Comerţul cu sclavi a afectat secole la rând zonele litorale şi cele imediat vecine. agricultura de plantaţie a repopulat fîşia litorală. situaţie frecventă în Orientul Apropiat şi nordul Africii Paul Vidal de la Blache numea concentrările astfel formate densităţi de retragere al căror efect inevitabil în timp este suprapopularea şi imigraţia. sunt cele mai bine conturate comunităţi creştine din Orientul Apropiat.5 la 30 loc. dens populată. densitatea populaţiei în statele mexicane Campeche.Semnificaţia geografică a densităţilor de populaţie Densitatea populaţiei este un indicator al „capacităţii geografice a unei populaţii” (Pinchemel. În ambele cazuri mobilul a fost conservarea identităţii etnice. regiune muntoasă din nord-estul Algeriei. pînă la contactul cu Sahelul. II. cu excepţia văii Carasu şi a zonei litorale sudice unde procesul recent de agrlomerare de tip metropolitan a creat o zonă dens populată. 61 Aceasta a şi creat un puternic sentiment identitar. dar în perioada colonială. prin baza economică fragilă : agricultură bazată pe porumb. Un caz tipic îl prezintă Kabylia. Densitatea populaţiei a crescut considerabil (la peste 100 loc. 1922). decalajul faţă de fîşia intermediară sporind şi mai mult./km2 în antichitate şi numai 10 loc. Rolul factorilor antropici se impune şi în zonele de refugiu a unor comunităţi. unde se disting trei fîşii : una litorală. în Kabylia. vechimea populării spaţiului francez îi asigură în continuare o densitate ridicată la nivel mondial. cu toate eforturile întreprinse de statul român după 1878. în zona de savană. sprijinită de imensele resurse de hidrocarburi şi dublată de o vitalitate demografică excepţională.3. Paris.Industrializarea iniţiată de Marea Britanie a impus noi concentrări legate de exploatarea cărbunilor şi a minereurilor de fier încât Franţa actuală apare relativ slab populată în contextul vest-european. Quintana Roo. slab populată./km2./km2)./km2) în celălalt a crescut de peste 50 ori (de la 0. explicabil pare-se.VIII-IX e. una intermediară. ultima. care adpăpostea o populaţie densă în perioada antică a cunoscut un declin cronic în perioada marilor migraţii. Au existat şi situaţii limită. Această situaţie a fost frecventă în jurul Mării Mediterane. această provincie rămîne una din ariile slab populate ale ţării noastre. Concentrarea litorală a devenit şi mai evidentă în prezent./km2. mai formează densităţi de peste 500 loc. accentuat în timpul ocupaţiei otomane. Tot factorii antropici explică repartiţia tradiţională a populaţiei din Africa Occidentală. Raportate la condiţiile de mediu extrem de dificile. faţă de loc. împădurită./km2 (sec. aşa cum s-a şi întâmplat în cazurile citate (Principes de géographie humaine. Europa de Vest sau America. paralel cu amorsarea unui proces de modernizare social-economică. milenii la rând unul din „furnicarele” omenirii dar care spre sfârşitul Evului Mediu a intrat într-un declin îndelungat. reorganizarea sistemelor de irigaţii a avut drept efect o nouă creştere a populaţiei. dar diferenţa în valori absolute dintre cele două state a crescut de la 49. Cu toate acestea. mai ales maroniţii. Yucatán şi în departamentul guatemaltec Petén nu depăşeşte 20 loc. Relativ apropiată este situaţia Câmpiei Mesopotamiei. după o susţinută emigraţie spre litoral. densităţile rezultate sunt impresionante. 1988). Astfel de exemple pot fi detectate şi în alte regiuni ale Globului. Astăzi. inegalităţile pe care le diferenţiază fiind o expresie a modului în care omul se adaptează activ 59 60 Trecerea de la sedentarism la seminomadism sau chiar nomadism. de depopulare a unor regiuni de veche civilizaţie./km2 în 1900) dar este departe de valorile atinse în alte arii de veche populare din Asia. populaţia creştină s-a retras în faţa expansiunii arabe şi a cruciadelor spre zona înaltă (munţii LibanAntiliban) unde şi astăzi.2.U. Dacă vom compara Franţa şi S.A. adesea în medii ostile./km2 care a generat o puternică emigraţie spre Franţa şi Alger. cu zootehnie slab dezvoltată. sau confesionale. Albin Michel. În Liban.5 la 78 loc. cu densităţi de 200-350 loc./km2. fără fertilizare. cu posibilităţi reduse de practicare a agriculturii 60. determinat de invaziile devastatoare venite dinspre Asia Centrală care au afectat profund baza economică (agricultura irigată) şi au impus procesul de „beduinizare” a populaţiei59. După 1920. chiar în ţara noastră Dobrogea.n. mai dens populată. 28 . în Liban61. mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civilizaţia maya ajunsese la apogeu să constituie densităţi de 75-80 loc./km2. pe parcursul ultimelor două secole (1800-2000) vom constata că în timp ce în primul stat densitatea populaţiei abia s-a dublat (de la 50 la 108 loc. aici localizându-se de regulă capitala şi principalele capacităţi industriale.

pot disimula diferenţe însemnate în nivelul economic al populaţiilor aferente.6 :Densitatea populaţiei statelor Globului pe categorii de mărime (loc.) diferenţa dispare. cu peste 5000 loc. Diferenţierile interne sunt foarte mari în statele întinse. populaţia fiind dominant rurală. dens populate (Belgia. în funcţie de scara la care ne raportăm. aria de populare tradiţională. Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban. Comparaţia se opreşte aici./km2. Bilanţul analizei factorilor care influenţează distribuţia populaţiei arată că semnificaţia densităţii generale (brute) a populaţiei este relativă. intensă. indiferent de scară ascunde o alta. slaba populare a spaţiilor siberiene (mai ales în partea nordică unde scade sub 1 loc. principala sursă de venituri. în funcţie de locul şi tipul de populaţie care o constituie. Olanda. Kazahstan cu 6 loc./km2 etc). vom observa că populaţia se concentrează mai degrabă tot în statele de dimensiuni mici decât în cele mari. principala dificultate provenind din dificultatea disocierii populaţiei rurale. Tabelul nr./loc. bazinul Amurului etc. dar şi al factorilor antropici ca resorturi de regularizare a distribuţiilor contrastante. Statele întinse cunosc. ocupată mai ales în servicii şi în industrie iar agricultorii. Canada şi Australia cu 3 loc. respectiv 398 loc. după întinderea teritorială. din estul Chinei având o densitate medie egală cu aceea a Indiei. încadrate adesea în arii mai largi. aproape fără excepţie. În Bangladesh. Se adaugă unele state din Asia Musonică. componente ale vastei regiuni de intensă populare din nord-vestul Europei de ex. pînă de curând şi Hong Kong. Mascarene. fapt ce poate demonstra rolul important al factorilor naturali. fiind doar o valoare medie care poate disimula importante diferenţe. ating un nivel de productivitate greu de egalt la nivel mondial încât a vorbi despre suprapopulare în acest context este incorect./km2./km2) 29 . care nu are decât spaţii restrînse cu condiţii extreme de viaţă (zona himalayană înaltă./km2 în 2001). Dacă analizăm evoluţia densităţii populaţiei statelor Globului pe parcursul secolului al XXlea./km 2. aceleaşi densităţi pot avea semnificaţii diverse. Un caz extrem este acela al Egiptului care are o densitate medie de 70 loc. nivelul de trai este foarte coborît (P.N. în afara cazului amintit al Bangladeshului : Taiwan. De exemplu. Este motivul pentru care nivelul de pertinenţă al densităţii creşte odată cu reducerea suprafeţei de raportare. Olanda. Statele cu suprafeţe foarte mari dispun de obicei şi de cele mai întinse suprafeţe rămase în afara exploatării antropice.B. De exemplu. chiar dacă sunt minoritari. Valori egale sau superioare. dimpotrivă. Sri Lanka. bazate de multe ori pe agricultura de plantaţie care necesită forţă de muncă abundentă (Antile. Orice densitate. Chiar în Asia. care dispune de un nivel de trai ridicat. Ea nu are importanţă decât plasată în contextul care o determină.). Analizate la nivelul statelor. Rusia cu 8 loc. mai dispersă de obicei./km2. Singapore. Japonia. urmate la mică distanţă de statele insulare de talie mică. concentrată pe suprafeţe foarte mici./km 2). de populaţia aglomeraţiilor urbane. ca vectori de favorabilitate a populării. India./km2) având o contribuţie însemnată la această medie.S. ocupată masiv în agricultură.7). valorile cele mai mari ale densităţii generale sunt caracteristice statelor mici. Xinjiang Uiggur. Bangladeshul sau Olanda au densităţi generale foarte ridicate (948.). valori reduse sau relativ reduse ale densităţii (Brazilia cu 20 loc. cele mici sau medii sunt adesea situate integral în arii favorizate atât din punct de vedere natural cât şi socio-economic (tab./km2). care nu reuşeşte să acopere necesităţile vitale. este sub 400 U.la condiţiile de mediu./km2 dar în Valea Nilului se înregistrează peste 2000 loc. Aceasta face destul de dificilă interpretarea datelor care necesită atât referinţa la o scară pertinentă cât şi cunoaşterea precisă a semnificaţiei lor. cu valori de 250-1000 loc. sau care acoperă zone cu potenţial contrastant. densitatea populaţiei în Federaţia Rusă nu depăşeşte 8 loc. În afară de aceasta./km2 dar în zona Moscovei sau în Donbass variază între 100-200 loc. Unele mici state din Africa de Est (Ruanda. Israel) completează lista. Cele mai mari valori sunt atinse în oraşele state (Monaco. dacă vom compara India şi China observăm o diferenţă considerabilă (133. fiind legată strîns de dimensiunea statului.D. Este poate cel mai tipic caz de suprapopulare de pe Glob. are o populaţie majoritar urbană. Coreea de Sud./km 2. unele arii deşertice din vest)./km 2 în 2001) dar dacă vom „exclude” din cadrul Chinei zonele vestice şi nordice slab populate (Tibet. realizate în condiţii morfologice similare (cîmpii aluviale deltaice). respectiv 316 loc.

Vanuatu.). Sunt astfel ponderate diferenţele impuse de diversele moduri de utilizare a spaţiului. mil. anulând diferenţele datorate juxtapunerii unor arii cu potenţial umanizabil discordant. Noua Caledonie) sau care au cunoscut o creştere deosebită a populaţiei abia după 1950 (Israel. Gambia.a.). livezile cu 6 ha./100 ha t. Swaziland).3 2 7. Imperfecţiunile densităţii brute pot fi corectate prin utilizarea unor indicatori standardizaţi – densităţile economice.1-0. PRB./100 ha t. World Population Data Sheet. slab populate (Falkland. ONU./km 2. 2000 Corelaţia dintre suprafaţă şi densitate este evidentă. 1 ha cu legume sau vii pe rod poate fi cotat cu 8 ha teren arabil convenţional. Dezavantajul acestei modalităţi de calcul constă în faptul că eludează complet ceilalţi factori care intervin în perioada modernă în repartiţia populaţiei (exploatarea resurselor subsolice. Această apropiere a valorilor caracterizează întreaga Asie Musonică dovedind legătura strînsă dintre sistemul social-economic.c./100 ha t. de obicei insulare. 1999. potenţialul natural şi densitatea populaţiei. Şi în Europa.a.-0. De exemplu. km2 TERRA 288 3 7 2 3 5 34 Surse : Nouvel Atlas Universel. Prin standardizare pot fi reduse enorm diferenţele.c.a. Readers Digest. încât utilizarea la scară mare nu dă rezultate satisfăcătoare.. calculată prin raportarea populaţiei active la terenul agricol convenţional62.. a căror densitate medie este mai redusă decât a categoriei imediat următoare.5-17. păşunile şi fîneţele cu 0.Categoria km2 Sub km2 1-10mii km2 10-25 mii km2 25-50 mii km2 50-100 mii km2 0. Dacă reluăm comparaţia dintre China şi India vom observa că densitatea subzistenţială „defavorizează” India care dispune de suprafeţe mai reduse de păşuni (282loc. pepinierele cu 15 ha. La scară regională sau locală poate fi mai relevantă decât densitatea generală. km km km 2 Mii 920 19 46 56 3 254 0 681 0 167 2 311 2 107 16 9 163 95 4 397 04 616 78 134 1 0 5 2 1 940 1 39 6 5 2 9 6 8 4 4 2 4 2 9 1 8 1 3 1 3 1 1 960 2 69 8 15 2 6 7 01 5 3 3 5 3 6 1 4 1 8 1 7 1 1 980 3 76 1 59 4 7 1 38 6 5 4 0 4 0 2 8 1 9 1 4 2 1 000 5 33 1 36 7 12 1 75 8 04 7 01 6 6 3 6 2 4 2 1 3 2 0001920 8 71% 2 77 1 46 1 93 1 48 1 00 7 61 5 93 4 50 3 83 4 2 5 3 5 2 2 4 2 3 4 2 3 1000 0. respectiv 125 loc. explicabil prin integrarea în acest grup a unor state şi teritorii.c. respectiv 224 loc./100 ha t. concentrarea urban-industrială).1 mil.3 ha. diferenţele densităţii brute este enormă (948 loc.a. între Bangladesh şi Thailanda. km2 0.5 mil.5-1 2 mil. diferenţele mari care separă statele nordice de cele din 62 Astfel. 30 . Cea mai des utilizată este densitatea subzistenţială (agricolă). cu excepţia categoriei de state cu suprafeţe între 10-25 mii km2.c.2 mil. 1-3. respectiv 231 loc. orezul în cultură irigată şi culturile semincere cu 6 ha./km2) dar sunt mult mai reduse în perspectiva densităţii subzistenţiale (306 loc.

valea lui Huanhe). Se poate conchide din cele expuse că noţiunea de densitate a populaţiei este relativă. unde îşi pun amprenta mai 63 64 Vidal de la Blache le considera o „operă a inteligenţei europene” (1922). specializându-se în funcţie de potenţialul local 63. Masson. axul rodanian în Franţa. o variantă a acesteia fiind distribuţia în agregate. de asemenea cu vechi tradiţii. caracteristică în ariile cu un potenţial natural contrastant. vânat. foarte frecventă. unde populaţia se concentrează excesiv în lungul râurilor. biogeografic sau climatic (zona subcarpatică. în care oamenii au ştiut să extragă avantajele fiecărei situaţii. valea Indusului. specific în general ariilor metropolitane). -distribuţie axială (liniară).A). specifică ariilor cu densitate redusă a populaţiei. cazul pădurilor tropicale sau boreale. Dezavantajele pe care le presupune şi acest indicator. puterea de cumpărare. cu o mare regularitate la nivel mondial -distribuţie difuză. care iau în calcul cantităţile de alimente produse.sudul şi vestul continentului se atenuează. Există o diferenţă semnificativă între distribuţiile regulate. Au rezultat astfel densităţi relativ uniforme. Benin. favorabile agriculturii irigate şi sapţiile deşertice. au condus la imaginarea altora. -distribuţie mozaicată (dispersată). derivate din imposibilitatea cuantificării nivelului tehnic al producţiei agricole şi din eludarea rolului activităţilor neagricole în contextul actual al mondializării. ariile de veche populare din Europa care păstrează densităţi rurale ridicate)64. Mesopotamia. Singură combinarea acestor indicatori şi cunoaşterea detaliată a tuturor resorturilor care acţionează într-un spaţiu dat ne poate furniza un diagnostic precis.). în nordul Africii sau în Orientul Apropiat). toate cu diverse dezavantaje. -distribuţie uniformă(în pată de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa. Tipice din acest punct de vedere sunt şi cele două mari concentrări de populaţie ale Planetei : Marea Câmpie Chineză şi Câmpia Indogangetică. dovedind rolul inerţiei istorice în crearea densităţilor de populaţie. 31 . aparent slab populate. 1974. Dynamique des populations. care să redea o imagine completă a gradului de populare a unui teritoriu. Cf. al bazinului londonez. produse vegetale). în unele cazuri ajungându-se la o concentrare masivă (cazul Spaniei este cel mai grăitor). chiar dacă agricultura nu mai este principala ramură economică. la fel ca şi aceea de suprapopulare sau subpopulare. caracateristice mai ales acolo unde genul de viaţă se bazează pe agricultura itinerantă şi distribuţiile neregulate. Acelaşi fenomen poae fi urmărit şi în Africa unde statele saheliene (Mali. prezintă densităţi subzistenţiale similare statelor situate la contactul savanei cu pădurea tropicală guineeană (Nigeria. Paris. pornind de la o concentrare progresivă a populaţiei în arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian. zonele colinare sau muntoase fiind sediul unor densităţi în general difuze. Industrializarea şi urbanizarea au generat şi ele astfel de distribuţii. dependente de concentrarea resurselor vitale (pescuit. Togo. cu un potenţial natural relativ omogen. Este extrem de caracteristică Asiei Musonice. R. Poate fi şi un efect al acţiunii inegale a procesului de depopulare rurală în arii cu o distribuţie uniformă (frecvent în vechile regiuni agricole ale Europei). tot mai frecventă în perioada modernă pe măsură ce oraşul îşi sporeşte capacitatea de polarizare (ariile megalopolitane. De exemplu. fără contraste teritoriale. acolo unde constrângerile naturle au impus extinderea unor societăţi agricole în lungul unor fluvii (valea Nilului. uniforme. Ghana). -distribuţie graduală. O formă particulară este distribuţia litorală. Din aceeaşi categorie fac parte şi concentrările liniare din lungul unor zone de contact morfologic. Niger. Ciad etc. zona de contact dintre savană şi pădurea tropicală guineeană sau contactul dintre zonele piemontane. bine sudate între ele.Dajoz. încă din Neolitic. Nu există un singur indicator suficient şi satisfăcător. în unele arii de colonizare recentă (Vestul Mijlociu al S. tipic fiind bazinul renan în vestul Europei. Dincolo de aceste considerente pot fi separate câteva forme(tipuri) de distribuţie a populaţiei.U. la noi în ţară este destul de delicată explicarea concentrării de populaţie din partea centrală a Munteniei. În literatura de specialitate se foloseşte termenul de distribuţie contagioasă.

în rândul tinerei generaţii. România.Pumain. rezultat din raportul între emigraţie şi imigraţie. comparaţia între unităţi administrative sau arii geografice estge dificilă. în Encyclopédie de géographie. presupune fluctuaţii mai lungi sau mai scurte – pozitive sau negative. Limitele dintre cele două domenii de studiu se întrepătrund atât de intim încât disocierea lor este dificilă. mai mult sau mai puţin liber. exploatarea unor resurse de mare valoare economică (petrol în acest caz). Măsura acestui proces este densitatea populaţiei completată cu analiza dinamicii populării. 32 . apropierea de capitală. Componentele bilanţului migratoriu fac obiectul unui capitol separat. dinamica sa reducându-se la ecuaţia cunoscută drept bilanţul general : BG=BN+BM. într-un spaţiu definit. aşa cum a fost deja exemplificat. la un moment dat. Studiul densităţilor se dovedeşte a fi astfel una din cele mai fascinante teme ale geografiei umane dar totodată una din cele mai delicate şi mai sensibile la factori adesea greu de cuantificat. 1992. de către noi implantări (de ex. Modul de manifestare a dinamicii populaţiei în timp şi spaţiu este cunoscut drept procesul de populare. Economica.Evoluţia procesului de populare a Terrei Termenul de populare este utilizat cu două sensuri : ocuparea unui teritoriu. între difuziune şi concentrare. comparând gradul de eficienţă al utilizării teritoriului şi a capitalului uman. Le peuplement.1. totdeauna cu repercusiuni în repartiţia populaţiei. Sursele istorice trebuie totdeauna tratate cu circumspecţie dată fiind tendinţa exagerării efectivelor. fără să excludă raporturile spaţiale. Paris. adesea nejustificată. care presupune existenţa unui front pionier în lungul căruia sistemul de populare (de aşezări) se difuzează. denumit de regulă mobilitatea populaţiei. dinamica sistemelor de populare oscilând. Acelaşi lucru îl putem observa şi comparând continentul african cu cel nordamerican. fie din dorinţa impresionării adversarilor./km 2 poate să pară redusă în Asia Musonică (în statul indian Rajasthan de exemplu. a doua utilizare este aceea care caracterizează situaţia. dinamica studiază variaţia în timp a efectivelor. că Franţa şi Austria par mai degrabă subpopulate. imaginarea unui „optim de populare” fiind iluzorie. Cu atât mai mult. fie din teama de depopulare a oamenilor politici. pp 439-461. rezultat din raportul între intrări (naşteri) şi ieşiri (decese) iar BM este bilanţul migratoriu. cu amorsarea unui proces de metropolizare etc. D. a gradului de umanizare. suprapus în mare parte peste deşertul Thar). o densitate de 100 loc. fără să greşim. în care BN este bilanţul natural. am putea afirma. în mai toate lucrările de specialitate. diferenţele constau în urmărirea evoluţiei efectivelor. 65 Cf. manifestată de altfel prin tendinţa foarte vie spre emigraţie. Populaţia este un sistem deschis. Acest proces.mulţi factori : refugiul în depresiunile subcarpatice. în timp ce România are aparenţele unei suprapopulaări relative. Rolul acestor patru componente în definirea bilanţului general a variat de-a lungul timpului în funcţie de factorii analizaţi în capitolul anterior. a formelor de ocupare a teritoriului de către o populaţie 65. prezentată în acest capitol. Noţiunea de suprapopulare poate fi estimată numai din combinarea densităţilor cu nivelul de trai. comparându-se cu situaţia actuală din anumite zone ale Terrei în care mai trăiesc comunităţi de tip arhaic. Pentru perioadele foarte îndepărtate acest proces poate fi urmărit prin intermediul unor evaluări indirecte. Factorii care îl influenţează sunt aceeaşi. III. medie în Europa (cazul României) dar mare sau chiar foarte mare în Africa şi Americi (cazul Nigeriei sau al Cubei). are aproximativ aceeaşi densitate generală cu aceea a Franţei sau Austriei dar. se pare. poziţie favorabilă în sistemul de populare al spaţiului românesc. potenţial natural diversificat datorat poziţiei de contact. rezultând astfel organizări teritoriale ierarhizate. Capitolul III Dinamica populaţiei Spre deosebire de distribuţia populaţiei. Caracterul subiectiv scade pe măsură ce ne apropiem de perioada modernă. extrem de stabile. popularea Australiei sau a pampei argentiniene începând cu secolul al XIX-lea). Procesul de populare este intim legat de redistribuirea populaţiei.

nr 1/1979.1.Lévi-Strauss. Paris. se pare că în paleolitic avortul nu era ignorat. începe în secolul al XVIII-lea şi se caracterizează prin manifestarea unor tendinţe de modernizare a comportamentului demografic pe fondul revoluţiei industriale. 70 Essai sur l’évolution du nombre des hommes. publicată în 1955 şi tradusă în limba română în 1963. Omul era obligat să trăiască în grupuri mici. implicând o mobilitate continuă şi conflicte continui între grupuri.. fiind practicat din diverse motive68. datorită necunoaşterii unor procedee de combatere a diverselor boli şi pericolului continuu din partea animalelor sălbatice faţă de care dispunea de posibilităţi reduse de apărare. 1968). pp. Ultimul ciclu poate fi divizat la rândul său în două etape : modernă şi contemporană.1978.n. Astfel. de 30 km2 pentru aborigenii din Australia (culegători) sau de 200-300 km2 pentru inuiţi69 (vînători de animale polare).e. drept pentru care de timpuriu au fost utilizate numărătorile ori metodele ingenioase de genul celei utilizată de Alexandru Macedon care a folosit o funie „standard”. Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor de hrană. Această situaţie a rămas stabilă pe tot parcursul perioadei. Acelaşi autor. Deşi nu există nici un fel de date exacte se pot trage unele concluzii pornind de la deducţii logice. Pentru evaluarea numărului locuitorilor Globului în această perioadă s-a recurs la comparaţia cu acele grupuri umane aflate încă în stadiu preistoric. Istoricii epocii aveau tendinţa de a exagera de 10 ori cifrele reale (cf. durează de la apariţia speciei umane pînă la sfîrşitul Antichităţii şi se caracterizează printr-o creştere lentă. cu creşteri şi scăderi spectaculoase.McEvedy şi R. J. 1979. atunci când nu erau cunoscute grupurile umane mai izolate sau neintegrate în organismele politice ale timpului66. 1968).Există şi situaţii de subevaluare. denumesc aceste trei perioade astfel : ciclul primar. ajungând astfel la concluzia că nu dispune decât de 34 000 de infanterişti şi 4 000 călăreţi.Reinhardt et all. 13-25. 20 000-50 000 locuitori. de lungime egală. accelerată în ultima fază. mortalitatea era foarte ridicată.Reinhardt. dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continentală eurasiatică. C. continuă. De asemenea. Routledge.1994) atestă o durată a vieţii extrem de redusă (22 de ani în medie). Studiile efectuate asupra scheletelor descoperite în sudul şi estul Africii (R. apoi prin difuziune în aproape toate zonele Globului. necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzistenţei este de 8 km2 în cazul pigmeilor din pădurea congoleză (vînători şi culegători).N. citat de M. iar spre finalul perioadei şi spre Oceania sau America. 33 .1. 11%. care se vor impune succesiv sub forma „exploziei demografice”.Biraben 70 a evaluat populaţia Globului la 1 000 000 locuitori spre anul 50 000 î. III. proporţia celor care depăşeau 40 de ani atingea la sfîrşitul paleoliticului. conform studiilor lui H. 69 Mai cunoscutţi sub numele peiorativ de eschimoşi. S-a putut astfel concluziona că pe teritoriul actual al Franţei trăiau în a doua parte a Paleoliticului. mai întîi în Europa. fiind caracterizată printr-o evoluţie oscilantă. Population.Valois asupra omului de Neanderthal atestă că 55% dintre indivizi mureau înaintea vârstei de 20 de ani. pe fondul difuziunii continui a unor grupuri umane de dimensiuni reduse. în paleoliticul mijlociu. cu care puteau fi înconjuraţi 20 oameni. a treia.Jones 67. oprindu-se în pragul epocii moderne (circa 1700). fiind deosebite de celelalte prin salturi calitative. Neolitic şi Antichitate. 67 Atlas of World Population History. generând cea mai spectaculoasă creştere. restul nedepăşind 50 de ani (citat de M. INED. separate de anul 1950.Leakey. pornind de la analogia cu populaţia Nambikwara din Amazonia. În evoluţia procesului de populare a Terrei putem distinge trei perioade distincte : prima. a doua se suprapune în mare parte Evului Mediu. şi la circa 5 000 000 locuitori spre anul 10 66 Necesitatea cunoaşterii efectivelor se impunea în societăţile organizate în scopuri defensive. A. aflată la un stadiu de evoluţie preistoric.Sauvy.Ciclul primar a)Faza paleolitică Este cea mai îndelungată etapă din lungul proces de populare a Planetei deosebindu-se printr-o evoluţie extrem de lentă. ciclul intermediar şi ciclul actual. London. 68 Asupra modului de viaţă al acestor populaţii se recomandă lucrarea Tropice triste a lui Cl. 40% înainte de 50 de ani. conchide că în cazul lui Homo sapiens. resursele subzistenţiale fiind la fel de reduse. fiind obligat să trăiască într-un echilibru relativ cu natura. Primul comportă trei faze corespunzătoare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic. Montchrestien. Histoire générale de la population. În plus. Fiecare din aceste cicluri şi faze se distinge printr-o evoluţie specifică.

e. d aub cEved nson . L. iar Americile au fost colonizate de cel puţin trei valuri în urmă cu 15-35 000 de ani. extremitatea vestică a Europei spre 35 000 î. În Mezoamerica. aşa cum acceptă mulţi autori. tecerea la agricultură era deja avansată în jurul anului 3 000 î. fapt oarecum normal dacă ne raportăm la aria de origine a lui Homo sapiens sapiens.n. în Asia Anterioară de unde s-a difuzat spre Europa central-vestică. Revoluţia neolitică a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umane. Omul colonizase însă aproape întreg uscatul. ar.1973 B y. în Les langues du monde.n. Histoire des agricultures du monde. şi 1950(milioane locuitori) A O. Astfel de concentrări existau şi în alte regiuni ale Globului.U nul 2000 . estul Africii.e. Pour la Science (1999) continuare a lucrării Qui sommes nous. aşa cum s-au transmis pînă astăzi. 72 Cf. ar.n. de unde acesta a început să migreze în urmă cu circa 100 000 de ani. joasă înaltă n joasă înaltă J î joasă înaltă oasă naltă 1 1 4 1 1 10 0 0 000 5 5 8 000 71 Cf. ca şi diferenţierile lingvistice majore.e. În această perioadă s-au format cu certitudine şi caracteristicile rasiale majore. ar. Se pare că spre Asia au existat două direcţii de migraţii : una meridională. v v v v V v v v irabe ar. Seuil. Indiciile arheologice atestă totuşi formarea timpurie a unor areale în care prezenţa omului era mai frecventă : Orientul Apropiat.UJ Duran H M Thomli O. într-un context climatic şi social extrem de favorabil care a premers revoluţia neolitică.e. în primul rând în partea centralestică a Chinei72.. cu excepţia unr arii insulare mai izolate. Jones ar.000 î.. L. Flammarion (1994). delimitarea teritoriilor de referinţă fiind acum mult mai riguroasă. care a colonizat cea mai mare parte a uscatului eurasiatic şi Americile. Nevoia continuă de terenuri agricole. alta mai nordică şi mai activă. Studiul înrudirii genetice a populaţiilor umane converge în bună măsură spre aceleaşi concluzii 71.N.. fiind destul de greu de apreciat dacă este vorba de o difuziune dinspre vest sau de o evoluţie separată. care atinsese între 40 000-60 000 î.n. Cunoscută ca revoluţia neolitică.n. devenind mai puţin dependent de circuitele naturale. datorită creşterii continui a efectivelor. Este dificil de estimat care era distribuţia populaţiei pe Glob în această perioadă. acest proces complex începe cel mai devreme spre 10 000 î.e. ar. pp78-83. Cea mai mare parte a uscatului se caracteriza printr-o populare extrem de difuză. a dus la despădurirea şi desţelenirea unor întinse suprafeţe forestiere sau înierbate. Estul Asiei era deja atins spre 60 000 î.Cavalli-Sforza. Tabelul nr.e. b)Faza neolitică Este o etapă mai scurtă decât cea anterioară şi are drept principală caracteristică descoperirea culturii sistematice a plantelor şi domesticirea animalelor care asigură omului resurse de hrană stabile. Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a populaţiei de pe Glob. M. a unor regiuni inospitaliere sau abia eliberate de calota glaciară.n. ar.e. în lungul văii Dunării şi spre Asia Centrală. des peuples et des langues. 1997.n. după anul 4 000 î.Roudart. Europa Central-Sudică.N.n.0003% anual. Noua Guinee şi Australia.e. Des gênes.e. 34 . fiind clar conturat spre anul 6 000 î. Ritmul de creştere a populaţiei era extrem de redus.e.n În estul Asiei. dublarea efectivelor producându-se în aceste condiţii odată la 24 000 de ani.n. estul Asiei. La sfîrşitul paleoliticului. abundente. acest proces se manifestă independent spre anul 2 000 î. ar.8 : Evoluţia populaţiei Globlui între 10 000 î. doar 0.N.Mazoyer.

6 500 5 000 4 000 3 000 4 2 000 7 1 000 0 500 00 400 62 200 50 1 70 2 00 90 4 00 90 5 00 90 6 00 00 7 00 07 8 00 20 9 00 26 1 000 54 1 100 01 1 200 60 1 250 00 1 300 60 1 340 43 5 0 5 0 7 1 2 1 5 1 50 4 2 7 5 0 1 00 1 62 2 31 31 4 00 55 2 56 56 2 06 06 2 06 06 2 06 06 2 10 07 2 24 24 2 40 26 3 45 54 3 20 01 4 50 00 4 16 16 4 32 32 4 43 4 60 3 00 4 4 50 4 50 4 60 3 20 3 2 75 2 45 3 65 3 2 40 2 40 2 20 2 2 10 2 2 00 2 2 90 2 2 90 1 2 90 1 2 70 2 30 3 00 3 70 1 2 50 1 00 2 00 3 00 1 5 7 1 5 0 2 5 0 1 1 2 5 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 3 3 4 3 4 2 00 4 2 10 3 3 00 4 35 .

spre 3 000 î. Historical Estimates of World Population.. Mulţi specialişti.2/1995. C. Demografic Problems.e. evoluţie contestată de alţi autori (McEvedy de ex. Controversy of Population control. printre care şi Biraben. Univ. Population Center. pp. Routledge. J. nr. Population Today.n.Thomlinson. bine studiate. nr. cum a fost şi cazul aşezărilor din Subcarpaţii Moldovei. ( o creştere de 3 ori în 6 000 de ani) şi la 50 mil..N. Population Today. dată fiind durata redusă a vieţii.n. London. deci o înzecire a populaţiei în 7 000 de ani (tab. 1979. înzecirea populaţiei pe parcursul a 1000 de ani pare improbabilă pentru acele timpuri în care totuşi Revoluţia Neolitică se impusese efectiv doar pe arii restrânse.5.1 400 1 500 1 600 1 650 1 700 1 750 1 800 1 850 1 900 1 910 1 920 1 930 1 940 1 950 300 070 860 750 550 128 13 29 00 70 45 25 50 3 74 4 40 5 79 4 45 6 79 6 61 8 125 1 402 1 762 1 1 3 74 5 61 5 79 5 3 50 4 40 5 45 5 00 45 6 79 10 7 71 35 9 54 00 1 241 265 1 643 650 1 710 1 656 1 625 1 200 7 05 8 95 7 20 4 40 5 25 3 4 00 5 00 5 6 00 7 00 9 00 1 200 1 600 1 650 1 750 1 860 2 070 2 300 1 260 1 762 9 80 1 402 1 7 90 9 125 1 7 61 1 9 6 5 70 4 45 5 5 6 9 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 400 556 527 566 566 500 400 486 520 556 Surse : Historical Estimation of World Population. Population.n.N. care ar fi fluctuat în jurul acestei valori până spre 400 î. 4/1980. aşa cum confirmă studiile efectuate asupra scheletelor din unele necropole de pe teritoriul Franţei unde se constată o proporţie mult mai ridicată a celor care depăşeau 40 de ani (15%). C.e.n. var – varianta. R. R. Pentru această perioadă.of Pennsylvania.nr. 1974. ritmul de 73 74 Prin numărarea locuinţelor. Comparaţia cu populaţiile care practică agricultura itinerantă în pădurile ecuatoriale. Privind obiectiv lucrurile. circa 2% depăşind pragul de 50 de ani74. An Essay Concerning Mankind’s Evolution. populaţia evolua conform unei creşteri naturale cu valori reduse ale natalităţii (25‰). atestă o creştere sensibilă a efectivelor. 36 ..U.D. Extrapolarea acestora şi examinarea unor aşezări neolitice din ariile de densă locuire73 poate conduce la aprecierea populaţiei Terrei la circa 15 mil. pentru prima dată.8).5..Jones.e. Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani.1/1975. locuitori. fapt ce presupune o creştere a excedentului natural pe baza reducerii mortalităţii. un număr de 150 mil. pp. A Population Atlas of World Population. J. propun pentru anul 3 000 î.Durand.).Haub. mortalitatea având valori apropiate.Biraben. How Many People Hase Ever Leved On Earth. spre anul 4 000 î.e.McEvedy. document on-line al Population Reference Bureau al O.

n. Prin extrapolare se poate obţine o imagine a gradului de populare a Planetei. vizibil mai accelerat între 4 000-3 000 î. VI î. spre anul 200. preluate de O.n. locuitori. la sfîrşitul mileniului al III-lea î.n.n. afectând doar populaţia impozabilă (capii de familie) sau incorporabilă (bărbaţii tineri. Avansul unor regiuni precum cele amintite în dezvoltarea civilizaţiilor agrare a permis depăşirea pragului de 1 loc. din care 0..e. prin dezvoltarea formelor de organizare socială. Pe baza acestor înregistrări.e.038%anual dar a culminat la 0.locuitori. se pare..creştere fiind totuşi sensibil mai ridicat decât în paleolitic (0.n.N.n.n. ulterior remarcându-se cele din Mesopotamia. şi la Babylon. trăind în circa 20 000 de aşezări.nr. mai ales în ţinuturile aride. care asigurau văii Nilului primul loc între marile aglomerări umane ale lumii cu densităţi de circa 100-200 loc. În acest mod. precum irigaţiile.VI-V î. Grecia. care privilegiază continentul asiatic. Repartiţia actuală a populaţiei.U.e. cu efecte majore asupra difuziunii unor invenţii. Pe acest fond au fost efectuate primele înregistrări parţiale de populaţie./km2 pe spaţii extinse. Ritmul de creştere a fost în medie de 0.n.0023% anual. când se ajunge la circa 250 mil.e.n./km2. Imperiul hitit. Hecateu din Abdera – sec.Biraben. China.6 mil. fapt ce atestă existenţa unor politici clare în domeniul controlului populaţiei.e. sec. productivitatea şi eficienţa muncii au crescut considerabil. în special de cea metalurgică şi cea socială care au condus la constituirea statelor sclavagiste şi dezvoltarea unor tehnici agricole avansate. IX î. al XIII-lea î. I. De la asirieni sunt păstrate şi unele documente din care ne putem da seama care era dimensiunea medie a familiei.n. în Asiria. dar cele mai cunoscute sunt exilurile populaţiei evreieşti în Egipt. Toate aceste surse devin utile pentru aprecierea evoluţiei populaţiei Globului.. 0.e. Tot asirienii sunt cei care aveau reglementări precise asupra interdicţiei avortului.) sau chiar 6 mil. Este o perioadă marcată de noi revoluţii. buni de luptă). Pe parcursul celor circa 3500 de ani populaţia Globului s-a dublat în două rânduri. Continentul asiatic s-a dovedit ulterior a fi sursă majoră a migraţiei unor populaţii numeroase spre diverse arii.. încheie ciclul primar printr-o creştere progresivă a populaţiei. Acesta din urmă a instituit censul periodic la intervale egale (cinci ani) începând cu secolul al V-lea î. considerată în general între anii 3000 î. Unele informaţii asupra efectivelor populaţiei provin şi din arhivele hitite.) au apreciat populaţia Egiptului la circa 3. şi 200 e. Limita inferioară a acestei etape este discutabilă dar cea superioară este unanim acceptată. având efecte imediate în creşterea numerică a populaţiei. practica asemenea altor mari puteri din epocă. Pentru Mesopotamia. apariţia scrisului. 37 . mai slab populate.5 mil.e. sec.n. Vîrful acestei evoluţii relativ accelerate este atins la începutul erei creştine. strămutarea unor populaţii numeroase75. atestând o creştere semnificativă a duratei vieţii.8). în ritm lent dar evident mai accelarat decât în perioadele anterioare.n. Iosif Flavius.N.e. durata de dublare reducându-se la numai 1 000 de ani. chiar dacă unele civilizaţii avansate nu au lăsat indicii referitoare la numărul locuitorilor (cazul Indiei).n. dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor numărători de populaţie. amplificarea relaţiilor de schimb la mari distanţe (pe uscat sau pe ape).e. Israelul a lăsat numeroase informaţii asupra numărului de 75 Cea mai spectaculoasă a fost mutarea a 200 000 de aramei de pe actualul teritoriu al Siriei în Mesopotamia..estimărilor lui J.5-7. Creşterea gradului de siguranţă era semnificativă chiar dacă pe spaţii largi domina insecuritatea. distruse ori păstrate parţial şi deformate de către istoricii de mai tîrziu).05% între anii 400 î. unii autori antici (Herodot. în sec. vezi tab. îşi are originea în această perioadă. Egiptului (în timpul dinastiei a II-a. aprecierile converg spre 4 mil. coincizând cu declinul celor două mari imperii sclavagiste antice : Imperiul Roman şi Imperiul Han. După această dată urmează un declin consecvent marilor migraţii din spaţiul eurasiatic şi destructurării societăţilor sclavagiste. parţial păstrate).e. în timpul lui Sargon I (2800 î. c)Faza antică Perioada antichităţii. sec. 2-4 copii în medie. şi 476 e. locuitori (cf.e. ale Lumii Vechi. Israel şi Imperiul Roman.. de către asirieni. Cele mai vechi încercări de acest tip aparţin.0108% anual). Creşterea însemnată a populaţiei a fost însoţită de progrese remarcabile ale nivelului de cultură şi civilizaţie.

Macedonia.5 mil.) se înregistrau circa 2 mil. În Extremul Orient. adusă la Roma în 172 şi extinsă în Galia şi Spania în 180. cu circa 40-50 mil.locuitori iar Americile erau slab populate nedepăşind 5-6 mil.locuitori la fel ca şi regiunile nordice ale Eurasiei. Noricum. se aflau în prima fază de constituire a unui sistem coerent de populare. unde în perioada de apogeu (sec. conform scrierilor biblice. 5 mil. De remarcat că o bună parte dintre coloniştii aduşi în Dacia după cucerire au fost recrutaţi din regiunile dens populate (sudul peninsulei Iberice.5 mil. legislaţia încurajând familia. Tracia). -sclavajul. Pe continentul european. poporul lui Israel ar fi numărat 2 mil. o forţă de temut pentru acele vremuri dar greu de acceptat. etc. cu circa 8-10 mil. Strabon. acest ciclu primar se termină printr-o perioadă de declin. cea mai cunoscută epidemie fiind cea antoniană. Aşa cum s-a subliniat. fapt ce explică presiunea demografică generatoare a marii colonizări greceşti. frontul de populare avansând pînă în Melanezia. a cărei densitate depăşea astfel 200 loc.K.) număra 55 mil. în provinciile dunărene (Retia. activă încă din 166 la Seleucia în Orient. în contextul unei fiscalităţi apăsătoare.locuitori. 3 mil. -frecvenţa epidemiilor de ciumă sau de tifos exantematic completează acest tablou sumbru. în Grecia antică era permis controlul descendenţei. Cartagina sau Numidia) şi a celor din Asia Anterioară (19. Sparta. unele cetăţi precum. fapt ce a impus mai tîrziu o tendinţă de depopulare. în Galia transalpină.locuitori. Polinezia). locuitori concentraţi în Egipt dar şi în Lybia. Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e. În realitate este vorba de o exagerare de circa 10 ori a efectivelor. în Grecia şi regiunile adiacente (Macedonia. În Africa subsahariană locuiau probabil circa 15-17 mil. în Peninsula Iberică.e. Hawaii. ca Japonia sau Coreea. circa 40-70 mil. Sud-estul Asiei era mult mai slab populat. Astfel pe timpul Exodului (din robia egipteană).n. Conform acestuia. se poate aprecia.Beloch. Dacia).locuitori. 38 . războaielor continui dar şi frecvenţei celibatului definitiv. de membri.locuitori ocupa./km2.Reinhardt.locuitori la începutul erei noastre.n. Spre deosebire de Asiria. cifră evident exagerată dar grăitoare pentru dimensiunea catastrofei.locuitori. unele arhipelaguri mari nefiind încă populate (Noua Zeelandă. chiar şi cifra de 200 000 indivizi fiind impresionantă pentru acele vremuri raportată la spaţiul restrâns al anticei Palestine. specifică în primul rând celor trei mari nuclee de concentrare a populaţiei (circummediteranean. deplînsă de unii autori antici (Polybiu. că cea de-a treia mare concentrare umană a Globului era cu siguranţă subcontinentul indian. pentru repopularea unor zone pustiite s-a recurs la prizonieri barbari.). ca şi astăzi. luând chiar măsuri de stimulare a natalităţii.. Plutarh). fără rezultate. 6 mil. 1968). din care 600 000 în Attica. Chiar dacă nu există informaţii asupra celorlalte regiuni ale Asiei. Destul de corecte sunt informaţiile din periaoda romană. O concentrare importantă era şi aceea din aria platourilor iraniene. Zone dens populate astăzi. primele informaţii provin din Grecia antică. în Italia actuală. de multe ori. ale căror migraţii nu se datorau unei creşteri spectaculoase a efectivelor ci limitării resurselor.locuitori (între 20-25%din populaţia Globului).n. -invaziile unor populaţii nomade dinspre centrul Asiei (ramuri ale aceloraşi huni au atacat toate cele trei mari nuclee amintite) ori dinspre nordul împădurit al Europei. cu circa 5-6 mil. în Insulele Britanice iar cea mai mare parte revenea provinciilor africane (11. ultima poziţie. Cauzele acestui declin sunt diverse : -slăbirea autorităţii statului. Existenţa unui paralelism în evoluţia populaţiei din cele două mari arii de civilizaţie ale Globului constituie subiectul unor controverse între demografi. în secolul I e.locuitori. care afecta o mare parte din populaţie. indian şi chinez). citat de M. întemeietorul demografiei istorice (1886. Palestina.al V-lea î. Distribuţia spaţială a acestui efectiv era următoarea : 7 mil. fără rezultate. aşa cum au fost analizate şi intepretate de către J. germanici îndeosebi (în timpul lui Marc Aurelius de ex. datele parţiale asupra populaţiei Chinei indică la apogeul Imperiului Han. prin extrapolare. Dio Cassius menţiona la Roma câte 2 000 decese zilnic.). 1 mil. Siria. puţin credibile însă. în Asia Mică. Oceania cu circa 1 mil. -slăbirea vitalităţii demografice datorată frecvenţei foametei (mai cunoscută cea din anii 250270 din Imperiul Roman). Orientul Apropiat). 2 mil. Răspunsul autorităţilor la aceste evoluţii negative nu a întîrziat.

unele puţin importante în Antichitate : Pavia. tătari etc. ajunsă la Constantinopol în 542. unguri. aflate într-o perioadă de profundă criză socială şi morală. Verona. generând migraţiile populaţiilor germanice şi slave.1. Multe din cîştigurile Antichităţii în domeniul calităţii vieţii vor fi pierdute pentru o lungă perioadă. Piacenza. în zigzag. mai ales prin difuziunea riziculturii în Indochina şi Insulinda unde se constituie pentru prima dată formaţiuni statale puternice generate fie de populaţiile locale (khmeri. în spaţiul fostului Imperiu Carolingian. antrenând în mişcarea lor şi alte popoare. manifestată prin asolamente şi tehnici agricole mai evoluate decât cele antice. urmate de perioade mai scurte marcate de un declin brusc datorat unor epidemii. 76 Cazul unei epidemii de ciumă bubonică pornită din Abisinia în 541. Noua Zeelandă.n.). pe parcursul acestui ciclu. nu au fost atinse decât tangenţial de această undă de progres. migraţiile populaţiilor nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civilizaţie ale Antichităţii. pecenegi. Lucca. cumani. citat de Reinhardt. Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei. Marchizele etc. Aceste efective erau însă suficiente pentru a dezechilibra societăţile bine structurate din spaţiul euromediteranean. unde a decimat jumătate din populaţie. La începutul ciclului. austronezieni) fie de populaţiile migrate din sudul actualei Chine (birmani. Stabilizarea efectivelor este urmată de o creştere destul de rapidă al cărei vîrf se situează între 1000-1200. Prima parte a Evului Mediu se impune şi prin popularea unor spaţii insulare mai izolate. legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se şi înregistrează cele mai notabile salturi. specialiştii apreciază numărul ostrogoţilor la cel mult 200 000. unde încă din secolele VIII-IX se remarcă o extindere a vetrelor unor oraşe. Pornite din inima Asiei. O evoluţie similară o cunoaşte şi populaţia Asiei Musonice. al burgunzilor la circa 100 000 iar al vandalilor la cel mult 80 000.III. devenind de pe atunci a doua mare concentrare umană de pe Glob. invazii sau războaie care au afectate selectiv ariile de veche civilizaţie din spaţiul eurasiatic dar şi Lumea Nouă după marile descoperiri geografice. Evul Mediu apare în prima sa parte ca o epocă de regres : scăderea speranţei de viaţă. mai ales pe teritoriul actualei Germanii (Lamprecht. unde se observă din această perioadă o sporire a imapctului antropic prin defrişări masive. În Oceanul Pacific frontul de populare atinge treptat. care vor favoriza molimele76. Efectivele acestor populaţii nu erau foarte mari. populată de vikingii veniţi din Scandinavia sau cazul şi mai spectaculos al Madagascarului.locuitori. Veneţia). Astfel. precaritate a igienei colective. thai). Aceasta va determina de altfel constituirea unui curent secular de difuziune a populaţiilor germanice spre est (marşul spre răsărit) pînă în Transilvania şi Ţările Baltice. Un rol similar l-a avut rapida extindere a civilizaţiei arabo-islamice. Declinul amorsat la sfîrşitul Antichităţii se stabilizează la nivel global în jurul anului 600 e. de aici extinzându-se spre Roma şi Spania. În regiunile aflate sub jurisdicţia Imperiului Bizantin. au creat prima mare perioadă de declin demografic la nivel global din ultimele două milenii. 39 .). la circa 200 mil.2. invaziile migratoare continuând aici pe tot parcursul perioadei medievale (bulgari. în nordul Oceanului Atlantic. Această undă de progres a pornit din Italia. De remarcat că unele zone dens populate în Antichitate. cu perioade mai lungi de creştere lentă. 1968). hunii au împins alanii din stepele ponto-caspice spre Europa. drenarea unor zone umede. Este cazul Islandei. cele mai izolate arhipelaguri (Hawaii. cel intermediar se remarcă prin extensia temporală mai scurtă (1200 de ani) şi o dinamică specifică. în timp ce aria indiană cunoaşte o creştere continuă cu toate atacurile hunilor albi. cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean.Ciclul intermediar Spre deosebire de ciclul primar. Un rol important l-a avut noua revoluţie agrară de la începutul mileniului al II-lea. suprapuse mai ales Imperiului Bizantin. în contextul dezvoltării tehnicilor de navigaţie. efectele cumulate ale invaziilor succesive şi ale fenomenelor menţionate anterior. populat în principal de imigranţi din Insulinda. acest progres era chiar mai vizibil (Ravenna. mai ales în secolele VIII-IX.

4 1. 1996). 105. La population française. Un rol important în reducerea avântului demografic din secolele XI-XII.7 12. 44. Aceasta a decimat populaţia din zonele dens populate ale Europei (Italia.4 11.4 12.5 37.4 8 4 1100 327. în 1450. Ţările de Jos. cu scăderi de 50%). l-a avut şi marea invazie mongolă. Epidemiile de ciumă se datorau şi stării proaste de igienă (mai precare ca în Antichitate). Tabelul nr. (milioane Ocea 1.55 1.4 26. 413. 230. 30. 253. de la 21 mil.1 1.3 38. Franţa. dublu faţă de valorile maxime înregistrate la începutul erei noastre. 120.9 0 2 1300 369. 81. în 1328 la 9 mil.6 Sfîrşitul ciclului medieval se încadrează în aceeaşi notă.9).3 e. 63. durata de dublare a populaţiei scăzând astfel la 750 de ani.15 1. 364. 38. Înainte 77 De exemplu.088%. pentru Franţa se estimează că ciuma urmată de războiul de 100 de ani a condus la o scădere dramatică a populaţiei. 156.1 2 2 1600 545.3 1. 231. a cărei populaţie s-a redus considerabil pe parcursul secolului al XIII-lea. abia după 1650 regăsindu-se nivelul anterior (cf. 82.9 12. 58. 0.4 47.1 48.8 7 7 4 Surse : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelul 8 e. 1 3 800 227. 62.2 1.23% anual) dar la nivel regional sunt semnalate fluctuaţii extreme.Spre 1340 populaţia Globului depăşea cu siguranţă 400 mil. 279.1 8 1 1340 407. 27. Această creştere a fost anulată însă de efectele catastrofale ale epidemiei de ciumă din 1348-1349.n. 234. 256. mai ales în Americile proaspăt „descoperite” de către europeni.25 1. 40 . cifra anterioară fiind atinsă din nou abia spre 1500.2 15.9 13. mai ales în Asia.2 10.8 10. în perioada Renaşterii77.1 1 4 1200 366.0 8.9. :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 600-1700 locuitori) Anul TER Asia Eur Afri Ame RA opa ca rica nia 600 202. chiar dacă la nivel global se constată o redresare care face ca spre 1550 populaţia Globului să depăşească 500 mil. corespunzător unui ritm de creştere anuală de 0.27 1. unde populaţia locală a fost masiv decimată în Antile sau în zonele costiere.9 3 3 2 1700 611. Paris. 140.n. 190.2 2 3 1000 276. 88.3 0 0 1500 430.0 45. 108. 365.7 31.3 13. încât spre anul 1400 populaţia Globului era mai redusă decât în 1200.3 52. La Découverte.05 1.9 41.J. 58.0 1.0 0 0 5 1650 547.Vallin.nr.4 9.5 0 4 1400 360.locuitori.2 7.locuitori (pe parcursul secolului al XVI-lea înregistrându-se cel mai rapid ritm de creştere de pînă atunci.5 1. La fluctuaţia efectivelor au contribuit şi luptele continue dintre feudali sau unele secete urmate de crize subzistenţiale (tab. 63.

locuitori la 1700. declinul a atins chiar 50% în 1605 faţă de 1519. cei mai mulţi considerând acest nivel supraestimat.S.locuitori). Cele mai multe dintre statele cu pondere însemnată în Antichitate şi la începutul Evului Mediu. Urmau Germania şi Italia cu 13 mil. estimând populaţia Americii la circa 40 mil. efectele factorilor regresivi menţionaţi nu au permis o creştere a populaţiei mult peste nivelul maxim anterior epidemiei de ciumă de la 1348. III. Unii autori susţin că în Mexic.R. din mai multe motive : 78 Vârful declinului s-a situat spre mijlocul acestui secol. situaţie care se va perpetua aici pînă în epoca modernă. Polonia cu 6 mil.locuitori la mijlocul sec. mult mai redus decât cel din secolul al XIV-lea. fiecare cu peste 100 mil. locuitori.. la începutul ciclului. care a pustiit regiuni întinse din Europa Centrală. grefată pe influenţele sino-budiste. Cele circa 612 mil. pentru ca în secolul al XVII-lea numărul lor să se reducă pînă la 10 mil. foametei endemice79 – atât în Europa cât şi în sud-estul Asiei. Această din urmă opinie pare mai apropiată de realitate dacă o comparăm cu efectivele populaţiei din epoca modernă (mult mai bine cunoscute) estimările minime propuse pentru 1700 – 532 mil. după estimări efectuate plecând de la numărul focurilor80) fapt ce explică rolul său major în istoria europeană a epocii.). din Orientul Apropiat. evoluând după 1200 în direcţia unui declin lent. probabil chiar mai puţin78. pp.de sosirea europenilor. constă în izolarea insulară (după 1277 arhipelagul nu a mai fost ameninţat niciodată de invazii) dar şi în crearea unei solide civilizaţii proprii. populaţia amerindiană se apropia de 15 mil. 79 Unii autori citează situaţia Spaniei. sunt greu de acceptat. 81 Demograful rus Urlanis. 1995. situându-se cu certitudine pe locul al III-lea în lume. Tot acum se face resimţit şi comerţul cu sclavi negri de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent. Unii cercetători admit că. cel mult al unei stabilităţi relative. faţă de numai 3 mil. Centrul de greutate al populaţiei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantul nordic al acestuia. Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarcă o altă perioadă de declin. Alţii.S. cifră improbabilă dacă urmărim evoluţiile ulterioare.locuitori pe parcursul sec. înregistrate în scopul impozitării. care devansa toate statele cele mai populate din Europa. după ce în perioada romană se instaurase un echilibru aproape perfect între „pars occidentalis” şi „pars orientalis”. statul cel mai populat era Franţa (22 mil. Asupra numărului populaţiei mondiale la sfîrşitul ciclului intermediar (1700) părerile sunt împărţite. în 1328. Europa. subcontinentul indian. Cifra propusă în tabelul nr. avansa pentru teritoriul fostei U. fiind una din explicaţiile declinului acestei ţări ca mare putere (cf.locuitori care iau în calcul îndeosebi o subestimare a populaţiei africane (unele surse indică pentru acest continent 100 mil. cu circa 29 mil. unde între 1590-1650.59). J. În Europa. deşi au existat şi perioade mai dinamice (Evul Mediu timpuriu.al XVII-lea. O creştere cu aproape 400 mil.Ciclul actual Limita inferioară a acestui ciclu se situează la 1700. susţin că dinamismul înregistrat în perioadele amintite a reuşit să relanseze creşterea. Rusia. 41 .Vallin. majoritatea acestora pierind pe drum. în afara logicii evoluţiei fenomenelor demografice. conturate în Antichitate. al XVIII-lea. 1968). Progresul cel mai spectaculos l-a înregistrat însă Japonia.. legată de unii specialişti şi de răcirea climatică („mica glaciaţiune”) la care s-a adăugat incidenţa comerţului cu sclavi africani.. ponderea populaţiei africane scăzând continuu pînă la 1950. datorită războaielor pustiitoare din Europa (cel de 30 de ani. după care continentul negru începe să îşi ia revanşa.locuitori de la 1700 se repartizau apropximativ în aceleaşi arii de maximă concentrare. Marea Britanie cu 5 mil.1.3. şi-au pierdut importanţa demografică. 80 Adică al gospodăriilor. dublul mediei mondiale). unde s-a suprapus unor epidemii de ciumă). este improbabilă.. La Découverte. imediat după descoperire (Reinhardt. citat de Reinhardt (1968). din cauza foametei repetate populaţia a scăzut de la 9 la 6 mil. poziţie pe care o deţinea încă din Evul Mediu timpuriu (15 mil. cifra de 15 mil. Renaşterea). Estimările se referă la teritoriul actual al acestor state.. altele numai 30-40 mil.locuitori.locuitori : China. La population mondiale.9 pare mai apropiată de realitate şi faţă de estimările maxime de 680 mil.15%. fiecare. dimpotrivă.. Explicaţia acestei creşteri impresionante (ritmul de creştere anuală a fost de 0. Spania cu 8 mil. cu toată extinderea sa nu depăşea efectivele Germaniei sau Italiei81.

Tabelul nr. în America de Nord.2 6. 110. 266. 913.9 900 2 8 6 6 1 1703. 64. dată fiind organizarea curentă a recensămintelor în ţările europene.7 750 3 6 1 877.7 596. O creştere sensibilă a populaţiei se constată şi în Extremul Orient (Japonia.5 1. al cărei rol în modificarea sistemului de populare al Planetei a fost capital. medicamente etc. Se poate spune că este momentul în care fenomenele globalizării şi mondializării încep să devină o certitudine. propagată treptat spre sudul şi estul Europei sau peste ocean. Australia şi unele regiuni ale Americii Latine din secolul al XIX-lea).8 7. 970.10). 120. reducându-se astfel mortalitatea generală (vaccinuri. modificarea sistemelor de cultură. -tot acum se manifestă. 173. 69. efect al exploziei demografice amintite dar şi al expansiunii coloniale. 147.3 5. Fenomenul exploziei demografice este şi expresia creşterii vizibile a standardului de viaţă. pe ansamblu.9 800 8 6 1 1147. răspândirea practicii culturilor succesive care au permis subzistenţa unor mase tot mai importante de oameni. 181.1 1.). 62. 125. 433. China) determinată însă de progresele înregistrate în agricultură – noi tehnici de cultură a orezului.nr.4 42 . devenite tot mai intensive etc.4 24. sunt întreprinse primele înregistrări fiabile ale populaţiei iar în agricultură se petrec transformări spectaculoase – introducerea masivă a unor plante de cultură din Lumea Nouă în cea Veche şi invers.8 1. colonizarea europeană a Lumii Noi şi împărţirea. cu mai mare eficienţă. îndeosebi pe plan medical – prin generalizarea unor forme noi de combatere a unor maladii. 119. Acest flux este destul de corect apreciat. 100 455. Germania. folosirea pe scară largă a unor amendamente.3 13.8 2. fenomen concomitent revoluţiei industriale declanşată în Anglia. dimpotrivă.n. Africa a rămas. la scară largă. a)Faza modernă Se suprapune perioadei marcate de impunerea relaţiilor capitaliste în Europa şi America de Nord având drept corolar expansiunea colonială vest-europeană în Asia şi Africa (1750-1950).3 482. în contextul colonizării europene.1 850 0 8 9 1 1573. intră.6 700 7 4 1 705. Tot acum debutează explozia demografică. (milioane locuitori) A TER Asi Eur Afr Amer Ocea nul RA a opa ica ica nia 1 611. Americile şi Australia. în afara acestor evoluţii datorită decalajului tot mai mare pe plan civilizaţional dar şi vînătorii de sclavi sau introducerii unor boli necunoscute.5 58. -relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este ruptă din această perioadă când debutează. 736.10 :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1700-1950 e. Franţa şi Ţările de Jos. 190. între marile puteri coloniale.8 910 0 4 2 4 1 1782.-acum este iniţiată revoluţia industrială. 395. a celei mai mari părţi a Africii şi Asiei. Această creştere a fost susţinută de o puternică emigraţie de sorginte europeană.2 16.7 413. într-o fază accelerată de creştere (America de Nord din secolul al XVIII-lea. Perioada de vîrf a acestui val migratoriu se suprapune celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea şi primei părţi a secolului al XXlea (tab. 140. primele forme de control al creşterii populaţiei. În cadrul acestui ciclu deosebim două faze distincte : modernă şi contemporană. 82.

datorită comportamentului demografic diferenţiat.0 1 4. 3 2347. Durata de dublare a populaţiei mondiale scade la circa 150 de ani într-o primă fază (pînă la 1900). aplicat la imensele aglomerări umane de aici. 5 179. 83 Cf. a intrat într-o fază de descreştere accelerată a populaţiei.3 ori). care intră în secolul al XVIII-lea într-o fază de relativă stagnare. care-l citează pe britanicul Graham (1882) în L’exode rural.nr. această ţară şi-a revenit din aceastăc criză seculară82. din care 1425 000 în Ulster. Un caz particular în Europa secolului al XIX-lea l-a constituit Irlanda care. pentru ca în 1900 să ajungă doar la 40 mil. Totuşi.în Germania sau 104 mil. fapt ce explică rolul său politic pregnant. în ciuda influenţei nefaste a celor două războaie mondiale. 8 549. datorată atât emigrării cât şi foametei teribile din 1848-1851.3 114 9. Abia după 1985. corolar al industrializării. cu valorile cele mai mari după 1900. 56 mil. Astfel.Pitié.4 12. La population de l’Irlande. În ierarhia statelor europene s-au produs însă reaşezări importante. 6 2380. Franţa număra 29 mil. Americile şi Oceania cunosc acelaşi proces de creştere rapidă. fenomen surprins frecvent în literatura secolului amintit.. Între 1900 şi 1950. comercianţi.A.9 9.48%. 1979. s-au înregistrat cele mai mari creşteri în valori absolute. urmare a unui comportament denatalist. Trebuie făcută o distincţie între exodul agricol şi exodul rural. termen impus la sfîrşitul secolului al XIX-lea în vocabularul ştiinţific83. Mutaţii importante s-au produs şi în ierarhia statelor asiatice. 5 513.6 101 1. faţă de 42 mil. 6 217. oscilând în jurul unei proporţii de 60%.915 1 920 1 930 1 940 1 945 1 950 8 1811. prin deplasarea unor mase imense de populaţie rurală.11). rezultat al punerii în valoare a unor teritorii anterior slab populate.6 275. fenomen cunoscut sub numele de „exod rural”.locuitori iar Marea Britanie doar 14 mil. 2 2063. 2 516. dar în contextul debutului manifestării exploziei demografice în Africa. 4 130.U. creşterea cea mai însemnată revenind Americilor (de 11 ori). 3 151. 3. De exemplu.9 237. PUF. 6 504. odată cu integrarea în Uniunea Europeană. Oceaniei (3. continentul menţinându-şi supremaţia la nivel mondial. PUF. cf. artizani. 43 . în Marea Britanie.2 143 6 448. care a condus la formarea unor mari concentrări de populaţie de tip urban-industrial.6ori) şi Europei (de 3. în Rusia(Imperiul Ţarist). chiar dacă spre sfîrşitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice – S. termenul impunându-se şi în Franţa imediat după 1900.8 10. 8 194. în 1800. după 1815. J.7 8. vezi tab. China s-a distanţat după 1800 tot mai mult de subcontinentul indian după ce 82 La 1841 locuiau în Irlanda 8 178 000 persoane (25% în Ulster) pentru ca în 1911 acest număr să se reducă la 4 605 000 (25% în Ulster) iar în 1981 la numai 4 243 000.Verrière. Franţa. Europa a înregistrat proporţia maximă atinsă vreodată (peste ¼ din populaţia mondială). Brazilia şi Mexic.. în valori absolute creşterea este mult inferioară celei din Europa. este depăşită treptat de celelalte state europene importante (Rusia. Marea Britanie şi Italia).3 208.7 296. Chiar dacă în Asia ritmul de creştere a fost mai lent.5 137 4. America Latină şi Asia).8 133 1. Germania.3 5 4 Sursa : Estimări personale pornind de la matarialele menţionate în tabelele 5-9 Aceste înregistrări relativ exacte permit evaluarea unei creşteri progresiv accelerate pe parcursul întregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0. în condiţiile în care toate aceste ţări au contribuit masiv la fluxul de populaţie dirijat spre ocean (îndeosebi Marea Britanie şi Germania. 8 2512. J. primul fiind o componentă a celuilalt care presupune şi plecarea masivă a altor categorii de populaţie rurală : aristocraţi. La 1900. Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea.2 11.. 1988. 330.

0 . Spre deosebire. pp.8 9.5 10 ortugali . generând o supramortalitate şi o reducere a natalităţii. New York. mai ales în sudul şi sud-vestul continentului iar Africa.0 .5 .2 36 ngaria 0. a Franţei.5 .0 Sue 2 3 5 1 G 2 3 5 13 dia . au rămas mult în urmă.2 5. Această perioadă se remarcă poate şi prin cea mai rapidă extindere a sistemului de populare înregistrată vreodată.5 Ma 1 2 3 2 S 1 1 1 62 rea 0. care exclude Alsacia-Lorena şi a Italiei care nu include provinciile aflate sub ocupaţie austriacă.6 0. Este de fapt. care coincide cu cel actual cu excepţia Germaniei considerată în limitele de după 1871.6 Britanie Irla 5 6 4 P 3 3 5 59 nda . 1800-1900 (milioane) Sta 1 1 1 C S 1 1 1 C tul 800 850 900 reştere tatul 800 850 900 reştere 180018001900 900 (%) (%) Nor 0 1 2 1 F 2 3 3 38 vegia . pierderi umane în primul război şi 50 mil.3 . în centrul şi sud-vestul Asiei. avantajul cîştigat menţinându-se şi după 1950. Turcia. Acest din urmă factor a afectat tocmai vârstele tinere. State care altădată contau printre cele mai populate din lume. Austria şi Ungaria cuprind teritoriile Imperiului Habsburgic aşa cum au fost divizate după 1867. înregistrează semnele clare ale unei explozii demografice fără precedent.3 Da 1 3 2 1 A 1 1 2 95 nemarca . a emigraţiei peste ocean şi a efectelor catastrofale ale celor două războaie mondiale (10 mil.1 4. impunându-se ca o nouă „forţă” demografică Indonezia.1 6.0 3. stat ce va depăşi după 1900 cele mai populate state europene. 1964.Moller.3 Bel 3 4 6 1 It 1 2 3 80 gia . letargia instaurată încă din Evul Mediu a continuat pînă după 1900.11 :Evoluţia populaţiei unor state europene.4 6. Macmillan.4 0 Finl 1 1 2 1 E 1 2 3 94 anda .2 44 ranţa 8.4 .1 .1 Ola 2 3 5 1 U 1 1 1 93 nda . perioada în care ekumena. ca urmare a generalizării procesului de tranziţie demografică.4 . Trebuie remarcat că după 1900 se produc mutaţii importante. Spre deosebire.9 .1 22 ermania 4.4 .5 50 ustria 3. O situaţie similară caracteriza şi nordul Africii.5. Iranul.4 a Notă : cifrele corespund teritoriului din acea perioadă. Tabelul nr.4 .5 .0 .5 5. Europa îşi pierde dinamismul anterior.0 49 pania 1.9 . după câteva secole de stagnare.6 60 lveţia .0 8.2 . Asia începe ultimul secol al celui de-al doilea mileniu ca un reviriment vizibil. se constituie 44 . principalul factor de creştere al populaţiei americane va deveni creşterea naturală a populaţiei.8 7. Americile şi-au păstrat dinamismul demografic chiar şi după reducerea aportului migratoriu. Taiwanul şi Indochina. Sursa : H.3 2. Population Movements in Modern European History.7 .5 5. După 1950.6 .la 1700 ajunseseră la o oarecare egalitate.0 . aşa cum o cunoaştem astăzi. Foarte dinamice au fost în această perioadă regiunile din sud-estul Asiei – Insulinda.3 9.7 23 alia 8. în al doilea).3 8. prin inerţie populaţia a păstrat o structură mult mai favorabilă pe vârste.

19. unde modernizarea social-economică este mai lentă sau abia s-a declanşat.3 . caracterizat prin cel mai înalt ritm de creştere atins vreodată.3 . 787. 30. 26. acoperă timpul scurs după 1950. cele din sud-est axate pe rizicultură mai ales. 470.1 8 5 6 198 4416 2647 662.9 0 2 1 197 3633 2124 626. efect al exploziei demografice manifestate în continentele rămase anterior în afara acesteia – Africa. care vor transforma într-un timp foarte scurt „Lumea Nouă”.1 . unde fronturile pioniere s-au succedat rapid. Explozia demografică se manifestă acum la cote maxime. Asia a cunoscut şi ea fenomene similare.3 5 4 4 196 3002 1724 575. 825. dovadă fiind succesivele conferinţe asupra populaţiei de după 1968. 22.4 3 6 1 201 6776 4152 687. africane. Colonizarea europeană a Africii a contribuit enorm la trasarea principalelor linii de forţă ale sistemului african de populare.A. Este o epocă în care creşterea populaţiei devine o preocupare majoră de interes global. 15. Tabelul nr. mai insalubre în general. (milioane locuitori) Anu TE Asia Eur Afri Ame Oce l RRA opa ca rica ania 195 2512 1434 516. zonele litorale. depopulate sau complet nevalorificate antropic. După 1950. populaţiile mai active. Tot europenii sunt cei care vor stimula popularea unor arii insulare slab umanizate. datorită turbulenţei la care erau expuse din cauza invaziilor migratoare : cîmpiile stepice din sud-estul continentului. Se suprapune şi inerţia istorică a populaţiilor africane. În Africa subsahariană.1 0 . 921. (tab. mai lax decât cel din spaţiul euro-asiatic. Asia şi America Latină.nr. aici situându-se majoritatea punctelor de trafic. 981. 330. populaţia mondială a crescut cu circa 3. Acum sunt valorificate ultimele regiuni europene rămase slab populate.12). aşa cum le cunoaştem astăzi.3 0 .U. extinzându-şi teritoriile în detrimentul spaţiilor forestiere sau al unor populaţii mai puţin avansate.9 1 5 7 200 6055 3718 693. Oceania).6 0 .7 . 273. în contextul unor progrese remarcabile în domeniul medical. fenomen recurent presiunii demografice acumulate.8 0 . 702. vor cunoaşte un reviriment sensibil odată cu împărţirea continentului.6 0 . de 36 de ani dacă luăm ca bază anul 1950 sau de 40 de ani dacă ne raportăm la anul 1960.5 md locuitori (1950-2000). difuzate masiv. unde incidenţa vînătorii de sclavi negri s-a redus treptat pînă la dispariţie.0 .12 : Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1950-2025 e. asiatice sau europene.2 3 0 9 199 5207 3176 691. Tot acum frontul de populare avansează spre interiorul zonelor muntoase europene. 355.în liniile sale generale. 507. mai mult decât în toate perioadele anterioare. 12. 413.. fenomen exemplar evidenţiat de formarea S. Acest interes se justifică şi prin durata redusă a dublării populaţiei. 33. 610.6 45 . pînă în cele mai sărace state. de multe ori colonizând aici populaţii diverse.n. în interesul exploatării unor resurse indispensabile dezvoltării economiei capitaliste.1 . în contextul dezvoltării agriculturii de plantaţie (Antile. 609.7 0 . b)Faza contemporană Cea mai scurtă dintre etapele evoluţiei numerice a populaţiei Globului dar şi cea mai spectaculoasă. Mascarene. Dar cea mai evidentă extindere este opera colonizatorilor originari din Europa. 217.

1000 î. estima pentru 1990..13). în multe state fiind datorat deficitului natural. un efectiv de 120 mil. de peste 2%. prognozele O. în valori absolute.0 0 8. supraevaluarea populaţiei Laosului. valoarea maximă a creşterii a întîrziat mai bine de două decenii.8% spre 2025. nu numai în ţările dezvoltate ci şi în multe state asiatice sau latin-americane. o raritate specifică doar Germaniei şi Ungariei pînă în 1990.U.0 6. Aceste înregistrări sunt de natură să confirme sau să infirme estimările oficiale sau ale diverselor instituţii mondiale.e. nu este de natură să influenţeze estimările mondiale. această ultimă perioadă a ciclului actual este marcată de tendinţa generală de scădere a ritmului de creştere a populaţiei.4 . În contrast cu evoluţiile din ţările în curs de dezvoltare. de implozie demografică. Foarte puţin cunoscute sunt efectivele multor state importante la nivel regional. tul 000 atul 900 tul 003 c î rt . Este o situaţie care va determina modificări majore în ierarhia regională sau mondială chiar dacă globalizarea mişcărilor migratorii ar putea compensa diferenţele de trend demografic dintre cele două categorii de state. 85 Cazul Iranului este cel mai frapant. Totuşi. tendinţa de scădere se va accentua în primele decenii ale mileniului al III-lea.13 :Evoluţia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori. în primul rând în cei doi giganţi demografici – China şi India.0 Sursa : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelele 5-8 Astfel.n. bază a estimărilor ulterioare. care încă nu au efectuat nici un recensămînt (Etiopia. Totuşi. China era creditată în 1947 cu 476 mil. pentru ca recensămîntul din1950 să îi atribuie 600 mil. abia după 1995 se constată o scădere după un nivel record de circa 90 mil. de locuitori. Un caz cunoscut este şi cel al Nigeriei care. al îmbătrînirii acesteia.n 84 1. Yemen. evoluţia populaţiei fiind cunoscută cu suficient de mare exactitate. deja cele mai multe state vest-europene menţinându-se în afara declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab. 55 mil. dar devenită o situaţie obişnuită în majoritatea statelor din sudul şi estul Europei. Este de fapt tendinţa inversă. În altă ordine de idei. prin ajustarea estimărilor la rezultatele ultimului recensămînt efectuat în 1997. tatul 000 atul e.2% în 2000. 46 .locuitori anual.e.4% între 1995-199984. multe state nu au afectat încă o astfel de anchetă. Afganistan).26 % în 2000. creşterea populaţiei se aplică la mase tot mai mari deşi după 1970 se constată o reducere progresivă a ritmului anual (valoarea maximă.0 781 474 675. cu tendinţa de generalizare la scara întregului continent iar în perspectiva imediată şi în Canada. redus de recensămîntul efectuat în 1992 la 95 mil. corespunde anilor 19651975.0 9.0 202 5 . dovedită de recensămîntul efectuat în 1994. estul Asiei etc. avea conform recensămîntului efectuat în acest an. prognozele bazate pe această din urmă cifră s-au dovedit exagerate. Tabelul nr.. Cu toată generalizarea recensămintelor. deja puternic resimţit. Acest fenomen este specific ultimei faze a modernizării comportamentului demografic.locuitori în 1965.n. bazându-se pe un ritm care nu va depăşi 0..-2003 N s 1 st 1 sta 1 st 1 sta 2 r. fiabilitatea valorilor prezentate în tabel este mai mare ca oricând. De exemplu. a căror populaţie cumulată depăşeşte 37% din totalul mondial. putând apărea surprize într-un sens sau altul. fenomen care nu îngrijorează atât prin efectul reducerii populaţiei cât prin acela. infirmat de studii recente85. 126 107 8. pe seama presupusului conservatorism al acestora. scăzând apoi treptat pînă la 1. fiind creditat cu o creştere naturală de 3% în 1995 şi de numai 1. Mai tîrziu. efectivele populaţiei mondiale sunt încă relativ cunoscute.N. O. Diferenţe sensibile între estimări şi recensăminte au fost recent observate şi în unele state islamice ale căror populaţii erau supraestimate. creditată cu 30 mil.9 3 5 1 40.U.nr.N. în ţările dezvoltate. Arabia Saudită.

inclusiv partea europeană a Rusiei. la vest de Nil şi în Peninsula Sinai. Bangladesh. America de Sud a recuperat diferenţa care o separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabilă iar Oceania va rămîne la acelaşi nivel coborît de populare. o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografică îşi menţine încă prin inerţie influenţa.3 gipt .Britanie 1. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor vieţuitoarelor.6 S. Iranul.locuitori în 2003. Natalitatea este elementul activ în acest bilanţ iar mortalitatea cel pasiv. va pierde teren în faţa Africii şi Americii. Pakistan.A Ch 288.Sajna. toate cu peste 100 mil. 2589/1998 47 . este indubitabilă. C.5 6 Ja 4 Br .0 rcia 4 E 3 T 6 Fra gipt . specia umană distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul. nr. Astfel.3 6 hina 6 dia 7 U.2 donezia 0.0 onezia 20.2 onia 27. Propulsate la nivelul de puteri regionale sau recîştigându-şi poziţia de altădată (Turcia. III.0 lia 4.5 5 In 4 Ni . Fe 7 Ind d.0 kistan 49.0 S.2.2 akistan . natalitatea şi mortalitatea. 91.5 geria 33.1 5 Fr 4 Ba .locuitori86.0 ermania .5 C 15.5 1 1 2 2 1 1 1 1 1 1 Valorile 2.0 4 ina 2 ia 7 U. Cu toate acestea. Mexic. Asia nu-şi va pierde poziţia.5 pania .1 d.0 kistan 7 I 2 E 5 Egi talia .5 ia Sursa: Estimări personale pornind de corespund teritoriului actual. care va costa 89 md. dar Europa.0 .2 ngladesh 46. Problèmes économiques. Egiptul.0 In 27. state a căror pondere depăşeşte 1% din populaţia mondială. cu condiţia rezolvării unor probleme derivate din depăşirea raportului optim dintre populaţie şi resursele locale. Evoluţiile din ultima jumătate de secol au adus în prim plan o serie de state care au devansat statele cele mai populate din Europa – Indonezia.7 anţa 1. soluţia de ultimă oră a Egiptului fiind extremă : proiectul New Valley. progresul societăţii umane a implicat şi un progres continuu al controlului acestor 86 Cf. Filipinele.7 Ind 068.Rusă 45. Brazilia. L’économie egyptienne et l’aménagement du territoire. Egiptul.5 la sursele menţionate la tabelele 5-8. Iranul) aceste state au un rol tot mai important în gestiunea resurselor umane ale Planetei.7 5 M 4 Fe .A 6 .5 ngladesh 6 I 2 S 6 Pa raq .1 hina 2 ndia 3 C 6.1 an .2 I 1 hina 1 C 2.8 pt 8 F 2 P 5 Sp ranţa . care în funcţie de nivelul lor pot asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural.9 5 Ita 3 Jap . Nigeria. Turcia. Etiopia.0 dia 3. 7. USD pînă în 2020 şi prevede recuperarea a 534 000 ha teren arabil în oaza El Kharga.5 urcia .0 ania 9 I 2 Ir 3 Ni ran .4 ranţa .3 6 G 4 Pa .0 ia P 3 It 7 Tu akistan . Thailanda.9 geria 1 S 2 G 3 Ital 0 pania .5 ponia 5.0 In 6 ina 3 Ch 7.Bilanţul natural al populaţiei Bilanţul natural este determinat de două componente esenţiale în creşterea populaţiei.8 azilia 76.0 ermania 3.7 alia .Rusă 1. Rezolvarea acestora este posibilă numai prin atingerea unui echilibru al creşterii demografice.7 nţa 5 T 3 F 6 Ba urcia . crearea a câtorva milioane de locuri de muncă şi strămutarea aici a circa 7 mil. la care se adaugă Vietnamul.0 Ind 2.5 .

obţinută prin raportarea la o populaţie standard (Ps) şi nu la una reală (o populaţie cu o structură ideală pe grupe de vârstă) : Ns=Nv/Ps*1000 Este puţin folosită neexistând o unanimitate în privinţa calculului Ps. media anilor 1995-1999 fiind de 2. Spre deosebire. Tot în aceste state.1.8. indică tendinţe regresive iar peste acesta asigură o creştere naturală a populaţiei (în condiţiile unei mortalităţi reduse). 1954) este o comparaţie între Franţa şi Ungaria.1. dar fertilitatea generală este mult mai ridicată decât în acesta (51.1%.9. rezultanta fiind tendinţa de creştere accelerată a populaţiei Globului. existând o tendinţă de subevaluare a populaţiei rurale mai ales.Natalitatea Componenta activă a bilanţului natural se exprimă prin numărul de născuţi vii (Nv). raportat la mia de locuitori (Pt*1000) şi este mai uşor controlabilă. Similară este situaţia şi la nivel regional. Repartiţia sa pe Glob este inegală. pe când unul cu populaţie tînără va avea valori foarte ridicate. prin măsuri restrictive sau stimulatorii : N=Nv/Pt*1000 Această particularitate implică o mare variabilitate în timp. III. tot mai utilizat în statisticile O. astfel încât valorile publicate de către diversele organisme naţionale sau internaţionale sunt relative. Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000 Este mai relevant decât natalitatea brută. În acest mod pot exista contradicţii între acest indicator şi natalitatea brută. Aceste diferenţe se datorau raportării natalităţii brute franceze la o populaţoie relativ îmbătrînită. ceea ce este cunoscut este natalitatea brută. Sub acest prag. unde pe timpul celui de-al doilea război mondial. natalitatea brută era de 16‰. se obţine prin raportarea numărului de născuţi vii într-un an la populaţia feminină de vârstă fertilă. fie de către familie. respectiv 7. Este motivul pentru care în practica demografică sunt utilizaţi şi alţi indicatori ai fertilităţii precum : -natalitatea standardizată (Ns). putând fi utilizat în prognoza pe termen mediu. un stat cu o proporţie mare a populaţiei vârstnice apare cu valori foarte reduse ale natalităţii.Beaujeu-Garnier.5% în 2001). factorul biologic fiind mult mai puternic impunând o evoluţie mai lentă. în acele regiuni cu uşoară dominanţă masculină. În plus. -indicele conjunctural (sintetic) al fertilităţii. -fertilitatea generală a populaţiei. pot apărea abateri semnificative. ISF poate fi interpretat în funcţie de pragul de 2. mai ales în ţările slab dezvoltate unde sunt declaraţi adesea mai tîrziu sau nu sunt declaraţi decât dacă se dovedesc viabili.. iar valoarea anului 2003 de 2.două componente vitale. natalitatea putând înregistra salturi remarcabile. care prezintă unele inconsecvenţe datorate structurii diferenţiate pe grupe de vârstă şi sexe între diversele populaţii.U. Valoarea obţinută se exprimă în copii/femeie de vârstă fertilă şi reflectă cel mai bine tendinţele de evoluţie ale unei populaţii ca şi posibilităţile de regenerare a efectivelor.2%. Astfel. judeţul Teleorman este cunoscut astăzi ca având valori foarte reduse ale natalităţii. mortalitatea este mai greu de controlat. ISF. în ţara noastră. Practic toate statele europene se află sub 87 O situaţie des citată este aceea care a urmat măsurilor nataliste ale puterii comuniste din 1966 în România. dar fertilitatea generală era de 159‰ în Franţa şi de 150‰ în Ungaria. în funcţie de dorinţa acesteia de planificare a dimensiunii proprii. conjuncturale87. mult mai utilizată. pentru că elimină acele segmente de populaţie care nu participă efectiv la reproducerea populaţiei (femeile aflate în afara vârstei fertile şi bărbaţii). 48 . aşa cum a fost prezentată în capitolul anterior. fie de către stat.2. recent populate sau în curs de populare. De exemplu. Un exemplu citat în literatura de specialitate (J. fiind obţinut prin raportarea numărului de copii născuţi de femeile de vârstă fertilă la totalul acestei populaţii la un moment dat.1‰. considerat ca fiind limita pînă la care o populaţie îşi asigură înlocuirea. respectiv 28. ca şi municipiul Bucureşti (9. când natalitatea s-a dublat întrun singur an. îmbătrînirea foarte avanasată a populaţiei constituind principala explicaţie. La fel. respectiv. 20.2%).N. Numărul născuţilor vii nu este totdeauna cunoscut. nici populaţia totală nu este cunoscută.

2). pe termen mediu.S.1. susceptibile a induce sterilitatea. Cehia. Sub acest prag au coborît deja şi o serie de state în curs de dezvoltare care au dus o politică riguroasă de control demografic (R. natalitatea potenţială este rareori atinsă. al generalizării unor comportamente şi mentalităţi specifice statelor dezvoltate. a)Natalitatea potenţială (fiziologică) Dacă asupra unei populaţii nu intervin nici un fel de constrîngeri sociale. în funcţie de particularităţile fiziologice putându-se ajunge pînă la 60‰ – cazul unor populaţii africane sau. Africa şi cea mai mare parte a Asiei (cu excepţia Japoniei şi a părţii asiatice a fostei U. în Lumea a Treia fiind încă de 1. se menţin la limită. Armenia. -rata de înlocuire (reproducţie) a populaţiei. Coreea de Sud. Totuşi. Aceeaşi situaţie caracterizează şi alte state dezvoltate (Japonia. explicabil prin aportul de populaţie latino-americană şi prin prezenţa numeroasei comunităţi afro-americane. fapt pozitiv dacă îl raportăm la gravele probleme de dezvoltare ale acestora. mai ales după dispariţia bipolarităţii hegemoniei politice mondiale prin căderea comunismului. 1996) 49 . sporită de practica administrării fierturilor 88 Termenul de «Lumea a Treia» este înţeles în sensul tradiţional care înglobează America Latină. Gallimard.61.34. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950. spre deosebire de ţările dezvoltate unde este sub 0.N. valorile potenţiale ale natalităţii s-ar înscrie între 45-50‰. pare-se. Această tendinţă obligă la revizuirea continuă a prognozelor O. III. o influenţă notabilă.-N. deşi unele statistici internaţionale deosebesc tot mai mult două categorii de state : state în curs de dezvoltare şi state subdezvoltate (vezi P. Ariile de consum preferenţial al orezului se remarcă printr-o fertilitate potenţială ridicată. cunoaşte o tendinţă de scădere rapidă după 1990. a condus după 1950 la o creştere rapidă a natalităţii. sifilis). la peste 50‰. Inerţia explică persistenţa acestui termen. de bolile endemice şi mai ales de cele venerice. efect probabil al mondializării.2. Australia). Putem distinge astfel o natalitate naturală (potenţială) în absenţa oricăror măsuri de ordin social şi o natalitate reală.U. fiind influenţată de starea sănătăţii populaţiei. Georgia. Taiwan) sau multe state insulare din Antile (Cuba în primul rând) mai permisive politicilor denataliste. Până în 1970 caracteristicile social-economice ale acestui vast spaţiu erau relativ omogene dare ulterior s-a produs o rapidă diferenţiere care face caducă expresia de „lume a treia“.U.P. declinul demografic accentuânduse astfel în deceniile viitoare88. în trecut. situaţie schimbată după 1950. ceea ce înseamnă că populaţia mondială va continua să crească în următoarele decenii.85. tendinţă manifestă mai ales în regiunile vecine acestora – nordul Africii sau apropiate cultural – America Latină ori cu care întreţin relaţii intense – sud-estul Asiei. cu excepţia Albaniei. Distribuţia sa este la fel de neuniformă. Rusia.A.). Regimul alimentar are. doar S. L’inégalité du monde. Giraud. R. România cu 1.S. exprimă tendinţe de scădere. Thailanda. care o justifica anterior.1. În ţările în curs de dezvoltare valoarea acestui indicator depăşeşte de regulă valoarea 5 în Africa sau 3 în Asia şi America Latină (maxima în Niger. Valoarea medie mondială pentru 1980-1984 era de 1. 8). Spania. creşterea destul de rapidă a populaţiei se va menţine astfel prin inerţie. de obicei atunci când valoarea sa este supraunitară.Factorii care influenţează natalitatea Natalitatea este un fenomen natural supus unor influenţe puternice din partea unor factori social-economici şi politici. unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau afectate de astfel de boli (boala somnului.59 iar pentru 1995-1999 de 1. Letonia. Paris. S-au apropiat vertiginos de acest prag şi unele state musulmane precum Tunisia sau Iranul. Este cel mai important indicator pentru prognoza natalităţii. O parte din reducerea natalităţii în ţările dezvoltate se datorează şi creşterii consumului de proteine.1-1. Canada.limita menţionată.Chineză. al unor populaţii europene (coloniştii francezi din Quebec). Eradicarea malariei într-un stat tropical ca Sri Lanka. se obţine prin raportarea numărului total de copii de sex feminin care au şansa să ajungă la vârsta reproducerii şi care sunt născuţi de către o femeie în decursul vieţii sale. fertilitatea feminină fiind invers proporţională cu consumul de proteine şi direct proporţională cu cel de vegetale. Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat însă o rapidă scădere a acestui indicator în majoritatea statelor Lumii a Treia. consecinţă a influenţei factorilor care vor fi prezentaţi în cele ce urmează. populaţia are tendinţe de creştere iar dacă este subunitară. Economie du monde contemporain. Ca şi ISF.R. în unele cazuri fiind foarte coborît (Bulgaria.

cu venituri mai mici. pp 446-462. respectiv 4. structura pe sexe a născuţilor este totdeauna favorabilă sexului masculin (5-6%mai mulţi). copii sunt alăptaţi pînă la 2-3 ani. Populaţiile cu o structură deformată – cazul emigranţilor. corelată însă cu nivelul veniturilor. -politica statului.U. care caută să susţină o natalitate ridicată. aveau în medie 2. Institutul de Statistică din Noua Zeelandă. sau se ghidează după idei expansioniste. În afara Europei. J. Bardet. În unele state. state dezvoltate economic şi cu o densitate redusă a populaţiei . Mediul urban are de asemenea o influenţă certă. Numărul mediu de copii pe familie a scăzut masiv în ţările dezvoltate – de la 5.Key demographic indicators. este un alt fctor important în perioada contemporană. cu ierni lungi. spre deosebire de familiile din mediul rural.A. comunicat din iunie 2002). asigurarea locului de muncă. care aveau în medie 3. nefiind concludent. au o natalitate mai redusă sau dimpotrivă. la ţigani (pînă la 4.1 copii). această politică este prezentă şi în Australia. creşterea timpului liber.U.5 în trecut la mai puţin de 2 în prezent. arată că în rândul femeilor analfabete.S. pe când astăzi se ajunge la peste 99%.1%). În anii 1970. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt : -standardul de viaţă. b)Natalitatea reală Ca urmare a conjuncţiei unor factori diverşi. Aceste politici constau în măsuri de sprijinire a mamei şi copilului : acordarea de alocaţii. în perioada interbelică.. 1999 91 În această din urmă ţară. segregaţia rasială corelată cu standardul de viaţă poate fi un alt factor de diferenţiere a nivelului natalităţii. unde omul s-a adaptat mai greu.R. Brazilia..5%) dar mult mai slabă la mongoloizi (0.6%) sau europoizi (1. atunci când statul se vede ameninţat de reducerea naturală a populaţiei. Contextul climatic poate de asemenea influenţa natalitatea brută. Creşterea nivelului de trai determină familiile să-şi diminueze descendenţa. în general. Studii efectuate în Franţa anilor 1970 arată o diferenţă importantă între familiile burgheze şi cele de agricultori.de orez de la vârste fragede. cu cât este mai ridicat cu atât natalitatea este mai redusă. numărul copiilor este mai mare (3. Tipică din acest punct de vedere este Africa de Sud dar şi în S. esenţial. urmate de Franţa. natalitatea reală este diferită de natalitatea potenţială. în acelaşi sens (2. dar cu tendinţa de reducere progresivă a diferenţelor pînă la apropiere sau chiar inversare90.2 copii. La 1800. foarte ridicată în cazul în care există un aflux sporit de populaţie tînără venită din mediul rural.-P. fiecare căutând să profite la maximum de binefacerile societăţii de consum. În funcţie de orientarea acesteia se pot distinge : politici nataliste. generat de tendinţa spre supraconsum.9 copii..5‰ pentru populaţia de origine europeană (cf. Rolul particularităţilor rasiale în diferenţierea natalităţii potenţiale este discutabil şi delicat. Histoire des populations de l’Europe.U. De regulă. studii efectuate în S. O influenţă majoră o are structura pe grupe de vârste şi sexe. antrenarea lor în activităţi productive este la fel de important în prezent corelat cu modificarea moravurilor şi a mentalităţilor. Australia sau Noua Zeelandă pot fi observate evoluţii similare91. după 1950 iar mai tîrziu de toate statele europene. doar 50% din copii ţărilor vest-europene aveau şansa să atingă vârsta maturităţii.III. Constau în măsuri de planning familial : 89 90 Informaţii preluate de pe site-ul US Department of Statistics. Această scădere este legată şi de modul de viaţă. Nivelul şcolarizării este foarte important. concedii plătite. politicile denataliste.A. vol. În zonele cu climat diferenţiat apar consecinţe vizibile în frecvenţa mensuală a naşterilor (valoarea maximă se înregistrează în aprilie-mai în Europa) consecinţă a concepţiilor de la începutul verii. au o influenţă negativă (cazul eschimoşilor). 1998-2001. media natalităţii în perioada 1998-2001 era de 27‰ pentru populaţia maori şi de numai 12. Sigură este frecvenţa mai mare a fenomenului gemelar la negroizi (2% din naşteri). 50 . impune o relaţie invers proporţională. care urmăresc diminuarea creşterii naturale prin intermediul reducerii natalităţii. Argentina sau în ţările petroliere din sud-vestul Asiei. în orice caz subsidiar rolului factorilor induşi de standardul de viaţă şi de comportamentul demografic.86) decât al celor cu studii superioare (1..S. cu venituri mari.6. Climatele excesiv de reci. spre deosebire de Africa unde. U.38)89. Primele state care au introdus o astfel de politică au fost Germania nazistă şi Italia fascistă. situaţie reglată treptat prin mortalitatea mai ridicată.A. Fayard. Gradul de ocupare a populaţiei active feminine. mamele putând astfel concepe din nou. familiile urbane din S.

bazei de date a INED. pp 41-76.7%. Thailanda.. unde media era în anul 2000 de 23 de ani la bărbaţi şi 19 ani la femei.U.persoane (8.A. China. pentru că în acest mod cvasimajoritatea femeilor de vârstă fertilă sunt căsătorite. cum este cazul Bangladeshului.2‰ divorţialitate. cu excepţia Iaranului şi a Turciei..4% faţă de 8. Sh. 95 Cf. aflat în creştere rapidă în Europa şi America de Nord (peste 50% deja în Danemarca. Căsătoria precoce a populaţiei feminine în statele Africii subsahariene explică parţial menţinerea unui nivel al natalităţii apropiat de maximumul biologic (cazul menţionat al Nigerului. celibatul feminin definitiv este extrem de redus (Niger. impunerea unor sume familiilor cu mulţi copii.răspândirea mijloacelor anticoncepţionale. explicând parţial 92 În China.A. este de asemenea foarte importantă. odată cu generalizarea şcolarizării şi a ocupării unei părţi importante din forţa de muncă feminină în activităţi neagricole. în Ghana.6% (cf.1‰ în S. cu valori apropiate şi în celelalte state scandinave. în La population du monde. De ex.3 ani pentru bărbaţi şi 19. http://www.Moldova se constată acelaşi fenomen. Olanda. comunicatul din 2. valori reduse ale natalităţii (valori de peste 30 de ani la bărbaţi şi 27 ani la femei în vestul continentului. respectiv de la 11. majoritatea bărbaţilor rămînând necăsătoriţi. -vârsta medie la căsătorie. Creşterea acesteia poate impune o scădere sensibilă a natalităţii. al majorităţii statelor latinoamericane şi africane iar mai recent şi al unor state est-europene93.N. familiile fiind extrem de stabile (0. în contextul celei mai scăzute vârste la căsătorie din Africa. În perioada intercensitară 19902000. Este o politică extrem de răspândită în Asia Musonică unde rezultatele au fost în general pozitive (Japonia. Kenya şi sudul extrem. dar mai puţin vizibile în India. faţă de valorile de 3-5‰. rata nupţialităţii s-a redus de la 5. Baisse de la fecondite en situation de pauvrete absolue. Un indicator util în prezent este frecvenţa naşterilor ilegitime. Nupţialitatea redusă şi divorţialitatea mare contribuie de regulă la scăderea natalităţii. unde acest indicator afişează încă cele mai mari valori la nivel mondial. 51 . -structura tradiţională a familiei are un rol important acolo unde poligamia este frecventă. Dimpotrivă. prezintă şi modul în care guvernele statelor percep nivelul creşterii populaţiei. Brazilia) cu probleme serioase legate de suprapopularea marilor metropole. în aceeaşi perioadă indicatorii menţionaţi evoluând de la 9. numărul acestora a crescut cu 11. Germania.Adnan. Acest indicator este tradiţional ridicat şi în unele state din Orientul Apropiat (mai ales în cazul bărbaţilor) şi are o tendinţă de creştere în multe ţări ale Lumii a Treia. La conjoncture des pays développés en chiffres).1% pentru grupa de vârstă de 45-49 ani). Acolo unde este tradiţional coborîtă. această politică a vizat în primul rând populaţia majoritară. legiferarea unor vârste limită la căsătorie (cazul Chinei). În Asia de sud-vest este mai puţin evidentă. Franţa. Tendinţa de dispariţie a acestui fenomen are drept efect creşterea natalităţii. nupţialitate de peste 7‰.7‰ la 4‰ iar ponderea naşterilor ilegitime a crescut de la 15. Scandinavia. politica indiferentă. statul care a iniţiat această politică).U. admirabilă sinteză a evoluţiilor demografice la nivel planetar publicată de PUF în 1997. dar mai redus în statele din sud şi est)96. satisfăcător şi redus. în care autorităţile nu intervin în nici un mod. China. Thailanda.Chesnais. paralel cu o sporire a numărului femeilor active. curente în Europa). ponderea naşterilor ilegitime se află într-o creştere accelerată. 55‰ în 2003. cu trei opţiuni : ridicat. 94 Cazul Indiei. depăşind astfel 106. faţă de 5.5% la 38. fiind un factor esenţial în politica denatalistă a unor state. paralel cu scăderea nupţialităţii. Rolul său este contradictoriu totuşi. Chiar şi în state mai « conservatoare » precum R. Indicatorii care exprimă relativ aceste fenomene sunt nupţialitatea (numărul de căsătorii la mia de locuitori) şi divorţialitatea (numărul de divorţuri la mia de locuitori). Bangladesh sau Vietnam. chiar mai mult în Irlanda. Italia sau Spania). ediţiilor succesive ale Demographic Yearbook). fapt observat în Africa şi în unele state din Orientul Apropiat.fr/bdd. natalitatea se menţine ridicată94.2001).5%. doar 0. de 19. parţial. În unele state din Africa subsahariană.U. 96 În statele din partea central-estică a Europei.National Bureau of Statistics of China. minorităţile naţionale fiind parţial excluse din cauza localizării lor în regiuni mai slab populate. acest indicator este ridicat impunând.2‰. 93 În ultimul timp World Population Data Sheet. Enjeux et problemes. În Africa este mai rar întîlnită dar a dat deja rezultate notabile în nord (mai ales în Tunisia dar şi în Algeria sau Maroc). între 1991-2000. publicaţie anuală a O.1 la 5. contribuind la diminuarea natalităţii. respectiv 15 ani (Cf. în creştere sensibilă faţă de valorile înregistrate în anii 1956-1960. cazul majorităţii statelor europene şi Americii de Nord. cazul S. în Bulgaria.4 mil.1% în 1990. În America Latină este generalizată în statele mari (Mexic.ined.22% pe când acela al minorităţilor naţionale cu 16.6 pentru femei. mai recent şi în Indonezia. în Europa.04. atât la femei cât şi la bărbaţi)92. America Latină prezintă o situaţie complet opusă. sub direcţia lui J-Cl. pe fondul slăbirii influenţei religiei musulmane şi al sărăciei95. pînă la măsuri şocante de tipul sterilizărilor în masă (India. În acest mod se explică scăderea continuă a ponderii populaţiei majoritare han. unde a ajuns la 27. cf. 16 ani feminin şi 24 ani masculin).8 la 20.

1996.6 3. acolo unde această practică este foarte frecventă.14). Invers.985. În Marea Britanie şi Germania această evoluţie a fost mai tardivă. La transition démographique dans l’Inde. caracterizată prin tendinţa de descreştere lentă. pp. fără a nega acest factor.4 5 . mai ales în statele care nu au o politică demografică susţinută.980.2-3/1997. atribuie un rol sporit contextului cultural.4 6 . ultimele fiind variante ale celui dintîi : -evoluţie „normală”.0001974 1979 1984 1989 1994 1999 2 003 Asia 3 3 2 2 2 2 2 4. III. contribuind astfel la păstrarea unei natalităţi mai ridicate (cazul multor comunităţi neoprotestante). J.Tipurile de evoluţie a natalităţii şi distribuţia acesteia pe Glob În ansamblu. sau la nivel regional Peninsula Bretagne din Franţa ori satele cu populaţie catolică din vestul Moldovei).7 1 2 Cf. cealaltă.5 8.1 2 . ca o adaptare la noile condiţii impuse de raportul dintre om şi natură (tab.995. scăzând până la 1. sentimentele pronataliste ale populaţiei fiind viguroase chiar şi în rândul tineretului sau al păturilor sociale mai instruite (Thumerelle.5 1 Europ 1 1 1 1 1 1 1 a 5. după 1990. încă din secolul al XVIII-lea).7 3. Se disting prin aceasta statele musulmane.1 1. Unele confesiuni religioase proscriu avortul.5 5. cum este cazul musulmanilor din India la care nivelul natalităţii este în medie cu o treime mai ridicat decât în cazul populaţiei hinduse majoritare 97.6 4. dar şi statele catolice mai tradiţionaliste din Europa (Irlanda. cazul statelor din estul Europei.135-154. -prescripţiile religioase sunt uneori foarte importante. dar s-a raliat rapid acestei tendinţe. 52 .7 1. unde se va generaliza după 1900 iar în prezent avansează şi în ţările în curs de dezvoltare. la 1900 ajungând la 29‰ iar în 2000 la 10-12‰). Influenţa acestui factor se resimte în unele cazuri şi mai puternic acolo unde unele dintre aceste comunităţi religioase sunt minoritare.4 3.1 7.nr. alocând femeii un statut inferior. lumea contemporană este marcată de tendinţa generală de reducere a natalităţii. Două teorii se confruntă în explicarea nivelului ridicat al natalităţii din această regiune : prima nu vede în aceasta decât manifestarea clasică a unei subdezvoltări accentuate. la 1800 natalitatea înregistra încă un nivel similar celui din ţările slab dezvoltate (37‰.2. Tabelul nr.5 0 Afric 4 4 4 4 4 3 3 97 I I SF SF (1970) (2000) 5 . 98 România a fost ani la rând pe nedoritul prim loc pe plan mondial din acest punct de vedere. unde Coranul susţine natalitatea.Veron.1. nr. natalitatea poate înregistra o cădere rapidă. Vârsta medie la căsătorie este foarte coborîtă adesea iar poligamia încă este prezentă chiar dacă tendinţele din ţările dezvoltate se resimt timid în unele state mai avansate. unde promiscuitatea şi absenţa unei stări civile eficiente nu permit o comparaţie cu situaţia din statele dezvoltate. Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea acest tip de evoluţie avansează spre sudul şi estul continentului. Statele asiatice şi cele nord-africane prezintă o situaţie similară. favorabil familiei extinse. când legislaţia referitoare la această metodă contraceptivă s-a liberalizat98. acestea putându-se opune politicilor de planning familial sau divorţialităţii.14 : Evoluţia natalităţii între 1970-2003 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 nentul 970. Se disting trei tipuri de evoluţie a natalităţii.2.990. O situaţie mai greu de caracterizat o prezintă Africa subsahariană. pp. Polonia. explicabilă prin influenţa Islamului în ţările musulmane sau prin tradiţiile familiale din estul continentului. frecventă în statele dezvoltate unde industrializarea şi modificarea comportamentului demografic s-au manifestat de multă vreme (mai întîi în Franţa şi Scandinavia. Espace/Population/Société.6 0.2/ 1. în 1990 raportul între numărul de avorturi şi cel de născuţi vii a fost de 4.indicii mai ridicaţi ai natalităţii.201-206).1/1 în 2000.975. dar continuă.

Population Today. Paris. Este cazul Japoniei.J. Bulgaria. fenomen cunoscut ca „baby boom”.1 1 8. a emigranţilor latino-americani.8 5.6 3.1 2. Conform unor studii. PUF. Kohgiluyeh.4 6. nr.0 5. Similară este şi situaţia unor state din sudul şi estul Europei (Italia. concepţiei neomalthusianiste dar şi modificării mentalităţilor în contextul revoluţiei informaţionale (accesul generalizat la mass-media audi-vizuală). Maroc.U. a unor state din sudul şi estul Asiei (China. în afara celor est-europene şi a fost amorsat încă din timpul războiului. Caracteristică acestei evoluţii este stabilizarea natalităţii la valori foarte reduse.4.A.a Ocea nia 6.5 3 . Ca în toate cazurile această evoluţie urmează modelul centru-periferie. După ce au cunoscut o tendinţă de scădere normală. Această fază de creştere a natalităţii s-a menţinut până după 1960 în unele cazuri fiind corelat cu atitudinea pronatalistă a societăţii în epocă.9 4.2 2 3. încât natalitatea scade de la 42‰ în 1948 la 9‰ în 2000. Iran achieve Remplacement Level Fertility.3 2 .0 . Tipică a fost situaţia care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. fiind mai rapidă în zona capitalei sau în provinciile cu populaţie dominant persană şi mai lentă în Balucistan sau în ariile izolate din Munţii Zagros (Luristan.6 5.2 4 .). imputabilă. 100 Cf. se disting în acest context. când în majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment ca urmare a creşterii nupţialităţii. Majoritatea statelor afectate de acest fenomen au cunoscut după 1965 o tendinţă inversă.2 8 1 8 .1 1 9.1 în anul 2000.9 4. World Population Data Sheet -evoluţie accelerată.N.2 . care pînă în 1940 avea o politică natalistă.A.2 3. Thailanda.5 6. explicat prin sosirea masivă. manifestat mai ales în S.7 TER 3 2 2 2 2 2 2 5 2 RA 1. frumuseţea. imigraţia unor populaţii mai proflifice).2 2 .5 9.3 2. Sri Lanka etc. după 1985 se remarcă printr-o stabilizare a natalităţii la un nivel relativ înalt pentru o ţară dezvoltată (1415‰). Libia. Kurdistan). 53 . Federaţia Rusă. unde s-a ajuns de la un indice de 6.5/2002. PRB. moralism. 1999.U.6 2 2.5 Amer 1 1 1 1 1 1 1 2 2 ica de Nord 5. combină tendinţele generale de scădere cu reveniri temporare. Ucraina). ONU. -evoluţie în zig-zag. unde după 1966 politica natalistă a condus la dublarea nivelului 99 Cea mai fulminantă evoluţie a înregistrat-o în ultimele două decenii Iranul. chiar în mediul rural s-a trecut de la 8.5 9. Algeria etc.U. şi vestul Europei. Tunisia.U.Dupâquier.0 Amer 3 3 2 2 2 2 2 5 2 ica Latină 5. de scădere accelerată. Surse : Statistical Yearbook of O.8 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. Coreea de Sud. S. urmând unei faze de scădere accelerată a natalităţii.Tarmann. A. în ultimele decenii. caracterizată prin menţinerea unei natalităţi ridicate timp mai îndelungat şi prin introducerea la un moment dat a unor măsuri de reducere a natalităţii.3 4. O revenire de scurtă durată a fost consemnată şi în cazul Suediei în perioada 1990-1995. naţionalism) şi al instaurării unei mentalităţi strict materaliste şi hedoniste (ale cărei valori sunt tinereţea.2 . iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.9 2 1.7 3 . La population mondiale au XX-e siècle.9 5.7 7. ca efect cumulat al unor măsuri anterioare de ocrotire a familiei în cadrul politicii social-democrate (concedii plătite pentru ambii părinţi. forţa şi sănătatea). Toate acestea s-au reflectat în tulburările sociale grave generate de revoltele tinerei generaţii în marile capitale occidentale (mai ’68).) iar mai recent chiar a unor state musulmane considerate mai reticente faţă de politicile demografice denataliste (Iran.6 . alocaţii de sprijin etc. Un alt caz tipic este acela al României.6 7. corespunzătoare în bună parte crizei din perioada interbelică100. acest fenomen a caracterizat mai ales state învingătoare.8 2 0. dar după 1948 a adoptat o politică inversă.A. care se pot repeta din cauze social-politice (războaie. al respingerii unor valori tradiţionale (autoritarism.6 copii/femeie în 1977 la 2.1 la 2. cf. efect la îmbătrînirii accentuate a populaţiei (sub 8‰ în Bulgaria sau în Ucraina între 1995-1999). cu o structură pe vârste favorabilă tinerilor.5 6.)99.8 5.1 9.

Indonezia etc. peste 30‰ în medie. În Europa şi estul Asiei foarte frecvente sunt valorile. fiind mai ridicată la grupa sub 1 an. Canada. iar la nviel regional mai poate fi remarcată doar provincia iugoslavă Kossovo. În Europa astfelde valori au dispărut treptat după 1950. Valorile peste 40‰ tind să devină tot mai rare din cauza tendinţelor de scădere normală a natalităţii. INSEE certifica în comunicatul de presă din 23. Uruguay. mai evidente în Asia şi America Latină. mai ales cele din nordul şi sudul extrem.). Ucraina. statele asiatice cu politici demografice eficiente (cele din estul Asiei. Armenia. extrem de coborîte. concentrate în Africa Subsahariană. Astfel. -state cu valori reduse.2. Valori excepţionale.16). integrând toate statele europene. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate. Sri Lanka. ca şi natalitatea nu este cunoscută cu exactitate. apropiate de media mondială (22‰ în 2000).. Seychelles etc.). sub 20‰. În Europa.2002 că în anul 2001. America Latină şi Oceania (Yemen. concentrate în emisfera nrodică.nr. chiar şi Albania a coborît sub acst nivel. după care s-a revenit la o evoluţie „normală” (9. sub 10‰. Noua Zeelandă. mai rar în Asia. valorile care depăşesc 10‰ sunt rare (România. Porto Rico). Sunt valori sub care practic nu se mai poate coborî. între statele cu valori foarte ridicate şi cele cu valori reduse. Australia. Ungaria. În Europa nici un stat nu se mai încadrează în această categorie. valorile sale oscilează la nivel mondial între 3 şi 150‰ (tab. 101 De menţionat aportul notabil în crearea acestor valori şi aşa reduse ale natalităţii.natalităţii (14. Bulgaria. Honduras. 10% din copii născuţi în Franţa aveau cel puţin un părinte străin. Thailanda. măsuri la îndemîna statelor dezvoltate dar precare în cele în curs de dezvoltare. excepţional în Africa (Tunisia sau unele mici state insulare din jurul continentului -Mauritius. III. cu o accelerare după 60-70 de ani.).2. multe state insulare din Antile (Cuba. Federaţia Rusă. Filipine. care.6‰ în 1967). de peste 50‰ mai sunt atinse doar în câteva state africane (Nigerul cu 55‰. valoarea maximă şi Mali). situaţie schimbată în sens pozitiv în această ţară dar încă frecventă în statele africane unde serviciul stării civile nu funcţionează eficient sau se menţin situaţii conflictuale. pentru ca ulterior să crească lent. Reducerea acestui indicator este posibilă doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvate mamei şi copilului.).U. De ex. nu erau declarate decât 60% dintre decese. Valorile mortalităţii sunt foarte diferite raportate la grupele de vârstă. Afganistan. 54 . Columbia) sau asiatice (inclusiv state dens populate ca India. inimaginabile altădată (Germania. în Franţa. în India anului 1950. în Lumea a Treia menţinându-se factori de risc care diminuează enorm durata vieţii. obţinut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la numărul de născuţi vii : Mi=D<1/Nv*1000 Acest indicator cunoaşte o distribuţie sensibil diferită de aceea a mortalităţii generale (brute) fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare. Scăderea recentă a natalităţii încadrează în această categorie majoritatea statelor latino-americane (unele de multă vreme -Argentina sau Chile. mai ales în Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000 Astfel. valori chiar mai mari înregristrându-se în Germania sau Elveţia. state cu o politică demografică mai susţinută. S. Pot fi deosebite trei categorii de state : -state cu valori mari. Laos. la populaţia totală. Este de fapt mortalitatea brută. conform evaluărilor. Guatemala. nivelul din 1966 fiind regăsit abia în 1990. Un indicator important pentru calitatea vieţii este astfel mortalitatea infantilă. altele mai recent – Brazilia. -state cu valori medii (20-30‰). Tot mai multe state africane se încadrează în această categorie.A. Albania fiind singura care s-a menţinut în această categorie pînă spre 1980. scăzând apoi rapid pînă la un minimum atins între 15-25 de ani. Oman. Bangladesh. mai rare în deceniile trecute datorită polarizării statelor în jurul valorilor extreme. reprezentând probabil limita inferioară a comportamentelor de tip malthusian101.Mortalitatea Elementul pasiv al dinamicii populaţiei este calculat prin raportarea numărului de decese într-o perioadă dată (un an de regulă). Letonia. Japonia etc. Distribuţia actuală a natalităţii pe Glob este tot mai polarizată. Vietnam.3‰ în 1966 şi 27.6‰ în 2002).05. al imigranţilor. Iran). PaupaNoua Guinee etc. Statele care aparţin acestei categorii sunt mai avansate economic şi mai urbanizate decât cele din prima categorie.

252-2000).Moldova. surmontat deja de Japonia. exprimat prin nivelul analfabetismului şi mortalitatea infantilă. -un al doilea grup. Italia.U.l’inévitable déclin. dar în ultimii ani se observă o relativă ameliorare (69 de ani în medie între 1970-1998. specifice perioadei actuale. Futuribles. 103 O explicaţie curentă este şi frecvenţa morţilor violente. grupează restul Asiei. diferenţa între cele două sexe ajungând pînă la 15 ani. tradiţional mai coborît decât în vestul continentului. mortalitatea generală avea valori de 15‰.Eberstadt. unde SVN la bărbaţi a scăzut sub la 59 de ani în Federaţia Rusă (sub nivelul înregistrat în India sau în unele state africane). respectiv 74 ani pentru femei. diferenţa faţă de statele dezvoltate se menţine. cu 67 ani pentru bărbaţi. alături de regimul alimentar care predispune la boli degenerative103. Şi acesta polarizează statele Globului în două grupuri : -unul avansat. Un caz particular printre statele din această categorie îl constituie fostul bloc sovietic unde acest indicator. posibil a fi modificat prin îmbunătăţirea asistenţei sanitare. Diferenţele între cele două sexe sunt de regulă semnificative şi favorizează populaţia feminină. Islanda şi Hong Kong). Statele asiatice şi cele latino-americane au progresat enorm. Se pare însă. „Şansa” unui deces violent este în Rusia de 1 la 4 evenimente din această categorie faţă de 1 la 30 în Marea Britanie.8-4‰ în ultimii ani). Camerun. în care SVN depăşeşte 65 de ani. Valorile maxime se înregistrează în Mozambic (201‰ în 2000). Toate studiile efectuate asupra unor state în curs de dezvoltare (Cuba. Acest nivel a fost obţinut prin îmbunătăţirea continuă a asistenţei sanitare dar se pare cîn ultimul deceniu s-a atins un plafon mai greu de depăşit pentru moment (cel de 80 de ani. Canada. Elveţia. Având în vedere că la dinamica acestui indicator.S. 1995). Ucraina şi Bulgaria) în contrast cu Africa unde valorile de peste 100‰ constituie regula. Între statele asiatice şi cele africane sunt diferenţe sensibile. prezentând adesea valori apropiate de cele înregistrate în statele dezvoltate (sub 10‰ în Coreea de Sud. cu excepţia unor state care au făcut progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii. dar 71 ani în 2000-2002. spre deosebire de natalitate. Valorile maxime (peste 75 de ani în medie) caracterizează statele vest-europene. indice conjunctural care exprimă nivelul mediu al duratei vieţii la un moment dat. Mortalităţii brute i se pot aduce corecţii. nivel sub care practic este greu de coborât. a recuperat diferenţa între 19501970 dar a intrat într-o fază de stagnare sau chiar de regres ulterior. Este o situaţie frapantă mai ales în fosta U. participă întreaga populaţie. România a cunoscut o evoluţie similară. cu populaţii îmbătrînite. Russie . sunt mult mai eficient prevenite. un indicator des utilizat şi foarte concludent este speranţa medie de viaţă la naştere (SVN). cu valori apropiate şi în alte state vecine. Explicaţia principală derivă din incidenţa foarte mare a SIDA104 care a creat deja una din marile problemele sanitare ale lumii contemporane. S. Astfel chiar şi regiuni sărace precum statul Sri Lanka sau statul indian Kerala pot înregistra mortalităţi infantile reduse (16‰. prin accidente sau crime. cuprinzând întreaga Europă. prin efectele 102 Se poate vorbi de o corelaţie puternică între gradul de cultură. mult mai mare decât în oricare alt stat dezvoltat. mortalitate brută este mai des utilizată. Malaysia. respectiv 13‰ în anul 2002. care avantajează în prezent statele dezvoltate. că decisiv este faptul că acest stat. N. nr. Este un fenomen greu de explicat. în primul caz media oscilând în jurul valorii de 60 de ani pe când în unele state ale Africii Subsahariene coboară sub 40 de ani (Zambia. progresul fiind vizibil mai ales la sexul masculin.)102.A. Pentru a detalia analiza mortalităţii. cea mai mare parte a Americii. Australia. 55 . 104 Până la 39% din populaţia feminină afectată în Botswana. Suedia. Cu toate progresele notabile din unele state. în Franţa antebelică. pe fondul unor crize social-politice grave. sud-vestul şi estul Asiei. accentuat după 1990. deşi se observă o uşoară redresare în ultimii ani.R. mai puţin avansat. Taiwan. Japonia. fără nici o excepţie. Kenya. cea mai mare parte a Africii şi unele state insulare din Oceania. dar prin standardizare se ajungea la 12‰. Valorile cele mai reduse caracterizează mai ales statele scandinave şi Japonia (cu valori între 2. fără a putea afirma dacă este o evoluţie conjuncturală sau de durată. Zimbabwe). deci sub nivelul mediu al României). etc. mai ales în cazul sexului masculin. India) demonstrează corelaţia care există între reducerea acestui indicator şi diminuarea fecundităţii (Vallin. de multe ori pe fondul consumului exagerat de votcă – 600 ml zilnic (cf. Sierra Leone (155‰) şi Afganistan (154‰). prin raportarea la populaţii standardizate. Importanţa scăderii mortalităţii infantile constă în efectul pe care-l produce asupra nivelului natalităţii. Sri Lanka.S. Kuwait. ca şi altele din zonă nu a reuşit să controleze decât bolile infecţiose spre deosebire de statele occidentale unde maladiile degenerative.). Incidenţa consumului exagerat de alcool este una din explicaţii. Federaţia Rusă. Cuba etc. De exemplu.R. ca şi natalităţii brute.

Rapport mondial sur le développement humain 2001.org/pnud). în 1988 de ex. spre deosebire de statele slab dezvoltate în care munca fizică domină.6‰ în cazul populaţiei de culoare106.15). http://www. Este cazul R.2. În acest clasament. Primul pas a fost descoperirea vaccinurilor contra 105 IDH este un indicator imaginat de către experţii organismelor internaţionale în scopul eliminării inadvertenţelor pe care le presupun alţi indicatori ai dezvoltării. unde Mi a populaţiei de culoare este de câteva ori mai mare decât în cazul populaţiei de origine europeană. în primul rând produsul intern brut. formează un factor restrictiv. puterea de cumpărare etc. fiind un indicator des utilizat de către organismele internaţionale în stabilirea indicelui de dezvoltare umană (IDH)105. Explicaţia principală constă în statutul inferior al femeii (tab. R. mai ales a celei infantile. 106 Cf. C. mai evident la grupele de vârstă tinere şi la sexul feminin. Scăderea ponderii muncii fizice în ţările avansate este un factor de diminuare a mortalităţii. O altă explicaţie o constituie persistenţa unor conflicte militare (Sierra Leone.un. este un alt factor fundamental.1.dezastruoase pe care le poate antrena. Sirey.S.). gradului de alfabetizare şi produsului intern brut ajustat la puterea de cumpărare. diferenţele sunt foarte marcante. pe parcursul unei campanii de eradicare a paludismului sub egida OMS s-a produs un salt de 12 ani a SVN(de la 42 la 54 ani). Influenţa sa se manifestă prin diferenţierea nivelului mortalităţii. având un nivel similar celui al Bulgariei. -progresele medicinei. între cele 174 state luate în calcul. unde familiile burgheze se deosebesc destul de net printr-o mortalitate infantilă extrem de redusă în primul rând. 1995).Congo. unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate.15 :Speranţa de viaţă la naştere în anii 2000-2003 (în ani) TE As Eu Af O Am A RRA ia ropa rica ceania erica merica de Latină Nord Tot 67 67 74 53 7 77 71 al 4 Ma 65 66 70 52 7 74 68 sculin 2 Fe 69 68 78 54 7 80 74 minin 6 Sursa : World Population Data Sheet III. -structura socială.nr. De obicei se deosebesc trei categorii de state (cu dezvoltare umană înaltă.U. medie sau joasă). în special în Asia de Sud. -gradul de instrucţie. Acest nivel poate fi corelat cu diferiţi indicatori statistici : consumul alimentar. Un caz des citat este acela al Sri Lankăi. 1992 56 . de multe ori în favoarea populaţiei masculine. renunţarea la unele vicii sau excese etc.Factorii determinanţi ai mortalităţii -nivelul de trai este şi în acest caz un factor decisiv. are o importanţă extremă în statele ale căror societăţi sunt puternic stratificate. unde numai în doi ani (1946-1948).Soppelsa. Persistenţa unor maladii este o altă cauză a menţinerii unui nivel mai redus al speranţei de viaţă. cu atât mai evident cu cât stratificarea se suprapune unei segregări rasiale sau etnice. mortalitatea infantilă era în medie de 10‰ dar de 8. O caracteristică generală a acestui grup este diferenţa redusă dintre cele două sexe. IDH este obţinut prin combinarea speranţei de viaţă la naştere. România ocupa locul 57 în anul 2001. Prin educaţie oamenii învaţă să prevină o serie de boli sau să diminueze unele riscuri prin măsuri de igienă. Les Etats-Unis.A.5‰ la populaţia albă şi de 17. Afganistan etc.Africane. Statele avansate au mortalităţi scăzute. Şi în S. indiferent de sex şi de vârstă (de multe ori femeile sunt net dezavantajate).Diferenţe din această categorie subzistă şi în statele dezvoltate. Tabelul nr. a cărui importanţă s-a accelerat în paralel cu modernizarea întregii vieţi social-economice. acest stat fiind astăzi unul din cele mai avansate din Lumea a Treia în această privinţă (Vallin. Mexicului sau Malaysiei (cf.2.D. chiar după renunţarea la politica de apartheid. Ruanda. Federaţiei Ruse.

direct sau indirect.. Şi aceasta este valabil mai ales pentru ţările dezvoltate. în Europa. unde mortalitatea urbană este frecvent mai ridicată. Frecvenţa ridicată a morţilor violente (accidente. unde chiar şi cele mai puţin dezvoltate au o speranţă de viaţă ridicată (cazul Albaniei). V Skolnikov. al XIX-lea (în multe state din această regiune revine adesea un medic la 20-50 mii locuitori). Ucraina. Există şi excepţii. unde se înregistrează un indice de 32 omoruri-100 000 loc. -condiţiile climatice nu sunt deloc neglijabile. cea mai mare incidenţă a acestui factor revine Rusiei. Spre deosebire. Printre statele dezvoltate. Ţările Baltice (44/100 000). Astăzi situaţia este inversată. căutat cu aviditate de unii specialişti occidentali. La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator. efect probabil al aglomerării care favorizează proliferarea unor epidemii. această categorie de populaţie fiind mai puţin expusă unor accidente sau excese (diferenţiat pe grupe de vârstă. structura deceselor amintind-o pe cea a Europei sec. bolile infecţioase contribuind doar cu 2%. suicid) este adesea corelată şi cu mediul marilor metropole.a. unde asistenţa sanitară este cea mai deficitară. Mortalitatea urbană este mai mică decât cea rurală. crime.. faţă de 2050 cât se înregistrează în celelalte state dezvoltate. Bretania). Notabilă este incidenţa alcoolismului care cauzează 1/3 din decese în Rusia. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate pentru că în Africa subsahariană. Suicidul este mai frecvent tot în Rusia (42/100 000). S. 55 % din decese erau cauzate de boli infecţioase (tuberculoza mai ales). favorizează ţările mediteranene. dat fiind faptul că ele constituie un factor favorizant pentru anumite maladii. dar prezintă valori mult mai reduse în sudul Europei sau în România 108. cancerul. explicând incidenţa mare a acestora în Europa Centrală. consumul de votcă fiind în această ţară de 600 ml zilnic/locuitor. bolile sistemului nervos ş. Multe comunităţi umane se remarcă printr-o adaptare genetică extremă la condiţiile locale de mediu fiind mai rezistente la anumiţi agenţi patogeni. Ungaria.maladiilor epidemice. nr. putând ajunge pînă la 25%). Între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sunt diferenţe însemnate derivate din gradul mai mare de securitate în prima categorie. mult sub nivelul de 4/100 000 cât se înregistrează în G7107. La accidentele de muncă primul loc îl ocupă tot Rusia cu un nivel record de 209/100 000 locuitori. suprapuse nu regiunilor viticole ci ariilor de cultură intensivă a mărului şi de producţie a cidrului (Normandia. condiţia socială a femeii. Population.A. Caucaz. generalizate începând cu sfîrşitul secolului al XIX-lea când. INED. -sexul intervine în contextul diferenţierii mortalităţii pe grupe de vârstă. urmate de bolile sistemului nervos. pp. L’homicide et le suicide dans le monde industriel. urmare a exodului rural.1/1999. cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de măsline). Himalaya). pînă la inversare (cazul unor state din sudul Asiei). factorii locali având o importanţă deosebită. -urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. Consumul exagerat de grăsimi animale este adesea indicat ca un factor de risc în producerea maladiilor cardio-vasculare. regimul mai degrabă vegetarian. reduce mult aceste diferenţe.U. se disting de asemenea printr-o incidenţă mai mare a acestor fenomene decât în Europa de Vest sau în Japonia (9 omoruri la 100 000 locuitori). ca efect al îmbătrînirii mai accentuate în ultimul caz. chiar şi în statele slab dezvoltate. Diferenţa în favoarea sexului feminin este foarte mare la vârstele mici. De obicei mortalitatea feminină este mai mică. În prima fază a acestui proces (1800-1900) s-a constatat o creştere a mortalităţii în oraşe spre deosebire de mediul rural. Consumul ridicat de produse lactate alături de mediul mai salubru favorizează longevitatea în unele zone muntoase înalte (Pirinei. Şi în Franţa mortalitatea brută este mai ridicată în regiunile în care alcoolismul este mai frecvent. în cele în curs de dezvoltare. Informaţii preluate din. cazul Indiei.127-130. 57 . controlând parţial şi pe cei care domină astăzi – bolile degenerative ale sistemului circulatoriu. supusă unor munci fizice grele. -violenţa şi accidentele intervin într-o măsură destul de importantă. legat adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor. echilibrându-se la vârstele adulte pentru a se accentua la cele avansate. fără prea multă relevanţă. este totuşi o iluzie. Progresle înregistrate au eliminat aceşti factori de risc. -distribuţia inegală a obişnuinţelor alimentare este un alt factor. În estul Europei există o diferenţă netă între statele din 107 108 Grupul celor şapte mari state dezvoltate. Regimul alimentar ideal.

De această scădere a mortalităţii se leagă şi manifestarea puternică a exploziei demografice după 1950. unde valorile urcă din nou la peste 20‰ (Zimbabwe. în nord-vestul Europei. Cuba. în contextul incidenţei sporite a SIDA. altele au înregistrat o scădere mai lentă (subcontinentul indian. În perioada contemporană cel mai citat exemplu din această categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor roşii în Cambodgia. Asiei şi celei mai mari părţi a Africii. prin combaterea cauzelor de deces.2.8‰) dar şi în America Latină. dar la fel de dezastruoase au fost şi conflictele mai recente din Bosnia-Herţegovina sau Rwanda. unele dintre cele mai avansate ajungând în faza stabilizării mortalităţii (America Latină. inclusiv prin creşterea SVN. mai tardivă în est şi sud). pe Glob se pot distinge trei tipuri de state. cazul unor state africane – Guineea Bissau. Este o situaţie frecventă în Extremul Orient. În ultimul timp se constată o diferenţiere a acestei largi categorii de state. cu o incidenţă mare a acestor riscuri şi cele din Europa Centrală cu valori similare Europei Vestice. grupează ţările în care nu s-a manifestat niciodată un proces de reducere evidentă. Australiei şi Japoniei. Zambia. Tot aici se încadrează majoritatea statelor din Oceania. III. în funcţie de faza în care se află : -state în care reducerea mortalităţii generale a început de multă vreme (după 1800) coborând lent şi ajungând la plafonul minim după 1950. 58 . în funcţie de structura pe vârste. în unele state manifestându-se o redresare sensibilă după 1990. constituind plafonul minim. În prezent.2. state în care natalitatea prezintă deja valori foarte reduse). remaniate la circa 15‰ la 1900. Distribuţia mortalităţii generale pe Glob deosebeşte trei mari grupuri de state : -state cu valori reduse. Valorile înregistrate în aceste cazuri nu au coborît decât ocazional sub 20‰. sau în sud-vestul Asiei unde statele petroliere de la Golful Persic prezintă un nivel excepţional de redus (2-3‰.Tipurile de evoluţie şi distribuţia mortalităţii pe Glob În evoluţia mortalităţii se pot distinge trei faze distincte : o descreştere concomitentă îmbunătăţirii asistenţei sanitare. 4. Este o situaţie caracteristică mai ales Americii Latine.16). -un al treilea grup de state.R. apropiindu-se de situaţia statelor dezvoltate (Argentina. a conflictelor (civile sau interstatale).S.S. Porto Rico. Ruanda. sub impulsul scăderii continui a natalităţii. o tendinţă uşoară de creştere. unde Costa Rica coboară până la 4‰. unele state africane) iar unele dintre ele au intrat în faza de redresare.5‰). coborând la circa 8-10‰ după 1950 pentru ca după 1980 să urce lejer spre 9-12‰. Trecerea de la valori foarte mari (30‰) la cele foarte mici (5-10‰) a fost parcursă adesea doar în două decenii. reflex al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă.S. unde Coreea de Sud sau Taiwanul prezintă valori sub 7‰ (excepţional în Singapore. când au intrat într-un proces rapid de reducere a mortalităţii. nivelul de plecare era foarte ridicat în 1950 iar reducerea acestuia a fost destul de ezitantă. Botswana etc. în contextul unei ponderi ridicate a forţei de muncă imigrate). În Africa situaţia este mult mai complicată. al Americii de Nord. Thailanda). care a făcut între 1975-1979 peste 1 milion de victime (mortalitate record de 40‰!). la 1800 se înregistrau valori de 35-45‰.R. Mortalitatea foarte ridicată din statele desprinse din fosta U. care au făcut progrese notabile pe calea dezvoltării civilizaţiei în perioada contemporană. pînă la plafonul minim şi al îmbătrînirii efectivelor.).nr.S. explicat prin înapoierea economică dar şi civilizaţională. ulterior intrând în faza de uşoară creştere. neatinse de statele din prima categorie (sub 5‰ adesea). este datorată în mare parte şi insecurităţii. dacă ne raportăm la numărul relativ redus al populaţiei acestor state. sau al unor state insulare din Melanezia.2. unele state insulare din jurul Africii. -state care au menţinut valori ridicate pînă la începutul perioadei postbelice. Se adaugă influenţa episodică. o stabilizare la valori foarte coborîte. Turcia. dar catastrofală adesea. iar mai recent majoritatea statelor islamice din nordul Africii şi din Orientul Apropiat (tab. Niger. sub 8‰ (media mondială a anilor 1995-1999 fiind de 9. În prezent. în curs de dispariţie. China. Este cazul Europei în ansamblu (tendinţă mai precoce în vest. aceste state se disting prin valori foarte coborîte. dar păstrează încă o structură pe vârste care favorizează populaţia tânără.fosta U. scădere mai rapidă decât în cazul natalităţii. Astfel. diferit de la caz la caz.

441-461) vorbesc de existenţa unui regim demografic de tip „socialist” caracterizat prin evoluţii similare celor din vestul Europei dar mai brutale şi sensibil defazate.0 .8 1. Senegal) la care se adaugă unele state din Oceania sau America Latină.Seys.5 6 deNord Ame 9 8 7 6 6 6 6 6 3 rica Latină .Tabelul nr. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.3.U.3 1. Cambodgia).3 . Natalitatea este în acest caz ridicată.6 . apropiate sau uşor superioare mediei mondiale (8-13‰). Bulgaria etc.5 .4 . -state cu valori mari (peste 13‰) specifice în primul rând Africii subsahariene. Espace/Population/Societes.1 .6 0.1 .6 8. Typologie des changements démographiques en Europe Centrale depuis la chute du communisme. Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de creştere naturală a populaţiei : -tipul primitiv. Surse : Statistical Yearbook of O.S.3 01 5 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S.9 1.1 6.2.5 .5 26 4 Euro 1 1 1 1 1 1 1 2 8 pa 0.5 .2 .)109.16 Evoluţia mortalităţii pe Glob între 1970-2000 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 M M nentul 970975980985990995000i i 1974 1979 1984 1989 1994 1999 2 (1970) (2003) 003 Asia 1 1 1 9 8 7 7 1 5 3.9 4.7 .5 5 6 Ame 8 8 8 8 8 8 8 1 7 rica .5 .3 .U. dar după 1990 se încadrează în această categorie tot mai multe state din estul Europei. apropiată de maximul biologic.0 .3 . Grupează majoritatea statelor europene unde tendinţele de îmbătrînire. se fac peste tot resimţite. Bolivia). mai slab dezvoltate economic (Papua-Noua Guinee. dar şi 109 Unii autori (F. R.Sporul (excedentul) natural Evoluţia diferenţiată a celor două elemente ale bilanţului natural (natalitate şi mortalitate) determină o varietate de situaţii la nivel global. III. În America Latină a devenit o situaţie excepţională (Haiti). apoi unele state mai evoluate din Africa subsahariană (Camerun.5 0 Afric 1 1 1 1 1 1 1 1 8 a 9.1 .4 4 62 8 Ocea 1 9 8 8 7 7 7 4 2 nia 0.9 .1 .8 3.3 4.2 0.Africană.0 . Ucraina. apoi în unele state foarte slab dezvoltate din Asia.1 9 0 TER 1 1 1 9 9 9 9 1 5 RA 2. fără a se înregistra o tendinţă de reducere.5 .O. cu 9‰) unde măsurile de reducere a mortalităţii sunt mai puţin eficace. caracteristic acelor populaţii aflate în faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern. Ungaria. mai timpurii sau mai recente. supuse adesea unor conflicte militare îndelungate (Afganistan. nr.5 0.7 . 59 .4 0.5 0.0 . Se adaugă statele din sudul Asiei (India de ex.A. World Population Data Sheet -state cu valori medii.1 . situaţie conjuncturală favorizată de scăderea bruscă a natalităţii şi implict de dezechilibrarea structurii pe vârste (Rusia. Bielorusia.5 0.N.2 0. unde se depăşeşte frecvent nivelul de 20‰.3/1998 pp.

6 1. 60 . 111 Cf. la un nivel fără precedent.4 . urmată apoi de ţările scandinave. De exemplu. fiind întîlnit doar la unele grupuri de populaţie izolate în condiţii naturale dificile (pădurile ecuatoriale din America de Sud. urcând pînă la 39‰ între 1970-1974 şi la 42‰ între 1976-1980. rezultă dintr-o natalitate în reeducere accelerată şi o mortalitate plafonată la nivelul minim. Specific întregii populaţii a Planetei pînă în secolul al XIX-lea. în Germania această situaţie durează de mai bine de trei decenii.4 28 .0 . 4. Este de fapt prima fază a modernizării economice care generează fenomenul de „explozie demografică”. Această situaţie a fost specifică mai întîi statelor vest-europene (1750-1900) pentru ca după 1900 să se generalizeze în restul Europei iar după 1950 în America Latină. iar după 1900 de celelalte state europene şi de cele formate prin colonizare europeană (S. Tabelul nr.0 . Este de fapt faza de restrîngere a exploziei demografice.17 :Evoluţia sporului natural între 1970-2001 Contine 1 1 1 1 ntul 9709759809859901974 1979 1984 1989 1994 Asia 21 20 18 18 .). Evoluţia spre acest tip este tot mai rapidă în acele state în curs de dezvoltare în care s-au făcut progrese însemnate în domeniul planningului familial şi al asistenţei medicale.Petersburg (La Planéte au village. -tipul senil. 2. Datar.0 .6 . -tipul matur. În acest mod.0 . După 1950 se extinde şi în Extremul Orient (Japonia. Valori de 30‰ între 1960-1964. Africa Centrală.nr.5 1. 17‰ între 1975-1979 şi 22‰ între 1995-1999).2 Oceania 13 13 12 12 . rezultând astfel un spor natural foarte scăzut sau în cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural.7 6. Nivelul sporului natural poate atinge valori foarte mari aşa cum a fost cazul Kenyei110. F. sporul natural fiind astfel redus. în timp ce natalitatea se menţine la valori ridicate înregistrând o tendinţă uşoară de reducere (mult mai lentă decât a mortalităţii). 1993). impus de situaţia actuală a multor state dezvoltate. 7 1 15 20 00-2003 13 . Coreea de Sud).Hajnal despre existenţa unei „fracturi” demografice în Europa pe direcţia TriesteSt.1 . cea mai mare parte a creşterii naturale a populaţiei Globului este concentrată în statele din această categorie. în insulele Antile sau în arhipelagurile din jurul Africii (Cuba. corespunzător unei perioade de dublare sub 20 de ani. Argentina. China.Seys (1998) şi H. este pe care de dispariţie în perioada actuală.17). 7.7 11 . cu un control riguros al vieţii individului dar în acelaşi timp şi cu o relaxare a moralei111. Australia).5 24 11 5. 7.5 .4 . valori de 28‰ pentru ca în anii 1995-1999 să aibă numai 7‰. -tipul tînăr. în Ungaria de două decenii iar în multe state est-europene. Asia şi Africa. exprimat printr-un spor natural foarte ridicat.A. Capul Verde etc. le Bras care preia teoria lui J. 4 4 0 6 0 Africa 26 28 29 30 .U. amorsată în Franţa încă dinainte de 1800.8 . Mauritius. Austria. Singapore. fiind marcat de reducerea masivă a mortalităţii care se apropie treptat de plafonul minim. la numai 29‰ între 1995-1999 şi „doar” 21‰ în 2000-2003.. 5 24 10 5. 7. în contextul unor posibilităţi mult mai mari de reducere a mortalităţii.mortalitatea se apropie de nivelul acesteia.6 . 4.0 . de circa un deceniu (tab. Este expresia unei crize demografice care în estul Europei este şi o consecinţă a unui regim demografic „socialist” din perioada totalitară. în care s-a instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept „baby crach”. a de Nord 2 8 9 9 8 110 1 9951999 17 . De exemplu. 0. Chiar şi în cazul statelor intrate mai tardiv în această fază valorile sporului natural sunt notabile (GuineeaBissau cu 10‰ între 1960-1964.4 Americ 7. derivă din cel anterior. Cuba înregistra încă în anii 1960-1964. unele insule din Oceania). nivel redus considerabil.O.1 Europa 5.

Critica principală care poate fi adusă acestui model este aceea că nu explică tendinţele manifestate în faza finală şi nu propune un model posttranzitoriu. soulagement ou inquiétude?. 61 . dir. încă în curs în majoritatea statelor în curs de dezvoltare şi cel postranzitoriu.559/1991. consecinţă a progresului social-economic. Odille Jacob. natalitatea şi mortalitatea este atât un proces social inovator cât şi un fenomen cultural. 1981) a dat rezultate pozitive încât poate fi acceptată ca atare fiind de fapt un model. Tranziţia celor două componente demografice esenţiale.258-271).1 . Ea porneşte de la constatarea că cei doi indicatori demografici principali (natalitatea şi mortalitatea) sunt într-o scădere continuă odată cu modernizarea economică şi culturală. Tranziţia demografică în formularea sa teoretică este o descriere schematică a schimbărilor demografice care caracterizează istoria contemporană a omenirii. 1969 şi Agyei. Evoluţiile din ultimele decenii (îmbătrânirea accentuată a populaţiei în statele occidentale. La fin de la transition démographique. Surse : Statistical Yearbook of O.6 . intermediar şi contemporan. pe parcursul exploziei demografice. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul că această tranziţie implică şi o schimbare a structurilor demografice (pe vârste) sau a comportamentului demografic (nupţialitate. Masson 1981.4971. marcate de instalarea durabilă a deficitului natural115. Distribuţia geografică a sporului natural : 112 Teorie expusă în 1909 şi reluată în 1934 sub titlul La Révolution démographique : Etudes et essais sur les problèmes de la population . citat de Noin. 1981113).1 iar speranţa de viaţă la naştere.Vallin. Tot ce se poate preuspune este că la nivel mondial se vor combina în secolul următor două modele : cel al tranziţiei demografice. „incipient decline” în momentul în care tranziţia este încheiată iar valorile celor doi indicatori demografici tind să se egalizeze la un nivel cât mai coborît. pp. undeva la 85 de ani. Paris.U. Şi acesta distinge trei tipuri de creştere naturală : „high potential growth”. declanşată de explozia demografică. 2. Iniţiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry112 care propune trei faze de regim demografic : primitiv. în Géographie et Démographie.2 . Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria în sine apare prima dată formulată de către F. agricultori) şi dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localităţile rurale114.1 în întreaga Europă etc. larg acceptată pe plan mondial deşi este criticată de unii specialişti. World Population Data Sheet Această evoluţie diferenţiată stă la baza teoriei tranziţiei demografice. 113 D.0 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S.Notenstein care îi asigură o explicaţie clară. pp. prefigurat de evoluţiile din multe state dezvoltate. Pare incredibil astăzi. Y. La transition démographique dans le monde.6 TERRA 18 17 16 16 15 14 13 . 1978.5 .Noin. corespunzătoare primelor trei tipuri de spor natural descrise anterior.Americ 26 25 22 21 19 16 17 a Latină . scăderea ISF sub nivelul de 2. divorţialitate etc. W.9 .9 . de către Satin.U.A. Difuziunea sa în spaţiu se desfăşoară în sens descendent în lungul scării socio spaţiale : de la păturile aflate în avangarda modernizării (burghezie. Verificarea acestei teorii pe baza unor analize complexe (bazate pe 23 de variabile socio-economice. intelectualitate) spre cele situate la baza societăţii (muncitori.9 .Noin într-un articol din Annales de Géographie (La baisse de la fécondité dans le monde. Paris. 2002.7 . ca de ex. Sirey .N. nr. dar până în anii ’80 s-a crezut că în final se va ajunge la un echilibru relativ. Înainte de toate este caracterizată printr-un decalaj cronologic între scăderea nivelului natalităţii şi cel al mortalităţii. citaţi de Noin. având intuiţia de a spune că modelul demografic european este universal (1945.J. 1953.) au infirmat complet aceste idei.2 .4 . iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. cauzală. 114 În conformitate totuşi cu modelul centru-periferie aşa cum explică D. fecunditatea stabilizânud-se la nivelul înlocuirii generaţiilor.). „transitional growth”.Michaud. 115 Cf.

caracteristic în primul rând Africii Subsahariene. Iran. Singapore) sau din America Latină (Cuba. Turcia etc. mult peste media mondială. între 1995-1999. Vietnam. Guatemala. unde pe fondul unui deficit cronic. Recent s-au integrat în această categorie China (8‰ în 2000-2003. Finlanda de ex.U. România intră şi ea în această categorie. Portugalia. Iminenţa instalării unui deficit natural durabil se resimte şi în alte state europene (Spania. Suedia). mai ales acolo unde se juxtapun arii culturale diferenţiate. faţă de creşterea mondială de 13‰ anual între 2000-2003 (în scădere accelarată faţă de maximul de la începutul anilor 1970. Dacă la nivel naţional situaţia nu pare catastrofală ca în unele state vecine. Bolivia. situaţie conjuncturală pentru unii. se pot distinge patru mari categorii : -spor natural ridicat (peste 20‰). cu un spor natural de 2‰ dar acesta este asigurat exclusiv de provincia Kossovo. Paraguay) şi din Asia (în sud-vest sau izolat în rest. caracteristic acelor state ale Lumii a Treia în care tranziţia demografică este avansată (Indonezia. Population/Societe. nord-americane (Canada). Honduras.A. iar conform tendinţelor actuale li se vor alătura tot mai multe state asiatice şi latino-americane. cf.Plecând de la cele expuse mai sus. Belgia. după căderea comunismului s-a instalat progresiv şi durabil. 62 . cu valori de pînă la 20‰). vizibil şi prin scăderea ponderii populaţiei europene117. Birmania. atât a natalităţii cât şi a mortalităţii. La nivel regional situaţia este chiar mai gravă. din 1980 în Ungaria şi din 1990-1992 în celelalte state europene menţionate116. În Europa singurul stat care subzistă cu astfel de valori este Albania. acolo unde tranziţia demografică este într-un stadiu incipient – Cambodgia. vorbesc despre o « a doua tranziţie demografică » a cărei caracteristică este tocmai echilibrul acesta relativ în jurul valorii 0 (« Second Demographic Transition ».). -deficit natural. apropiat de media mondială. Austria. sau normală pentru alţii.U. unele regiuni din partea asiatică. Diferenţierile distribuţiei sporului natural sunt în realitate mult mai complexe. există arii în care se înregistrează un spor natural foarte ridicat (Caucaz. Porto Rico. cu populaţie albaneză. Pe arii largi în Africa şi Asia de Sud-Vest valorile ating încă 30‰ (pînă la 40‰ în cazul particular al fîşiei Gaza). Uruguay. India. unor state latino-americane (Nicaragua. cu populaţie dominant de origine europeană şi provincia Natal cu populaţie de culoare. dar deficitul nu a depăşit -3‰. încât este de aşteptat ca în viitorul apropiat această situaţie să nu mai constituie o excepţie europeană. la care se alăturează şi unele state din sudul şi nordul continentului (Italia. Taiwan. valori păstrate şi după 2000). -spor natural moderat (10-20‰). -5‰ în Bielorusia. 117 De la 24% în 1936 la numai 12% în 1996. valorile atinse fiind inimaginabile altădată în condiţii de pace (-7‰ în Ucraina şi Rusia. nr. Cel mai frapant caz este cel al Iugoslaviei restrînse care mai figurează încă în statisticile O. Spre deosebire. discuţiile rămîn deschise). de 22‰). Unele state. Coreea de Nord. asiatice (Japonia). Este cazul extrem (mai mult sau mai puţin inevitabil. Austria. Acest diferenţial funcţionează după cum se observă pe criterii etnice. Bulgaria şi Ungaria. Unii specialişti precum J. Situaţii similare sunt şi în S. unde la mijlocul anilor ’80 se înregistrau valori negative dar situaţia s-a remediat durabil. Sri Lanka. în extindere. Nepal). unde această evoluţie părea improbabilă. în care o astfel de evoluţie părea iminentă în anii 1980. 2001). fiind oscilant în ultimii ani. unele insule oceaniene etc. instalat din 1970 în Germania. acoperă aproape integral Europa central-estică. favorizată de o structură dominant tînără a populaţiei.van der Kaa. au evitat pentru moment această tendinţă. Este cazul Rusiei. în estul continentului. unde populaţia de origine hispanică şi cea afro-americană înregistrează indici mult mai înalţi sau în Africa de Sud unde diferenţe enorme opun provincia Cap.. Danemarca. 116 Părerile contrarii sunt determinate de « ezitările » unor state care oscilează în jurul valorii 0. Bad Hermalb.). Se adaugă majoritatea statelor latino-americane. Americii de Nord şi Australiei la care se adaugă statele din estul Asiei (Japonia. faţă de peste 20‰ în 1960-1970) şi Thailanda..954/2000. musulmană (valori de peste 20‰ în anii 1980-1990). Este cazul Greciei care după câţiva ani de valori negative (1998-2000) a revenit la valori pozitive în 2001 sau cazul mai vechi al Danemarcăi. -spor natural redus (sub 10‰). Coreea de Sud. la nivel regional există judeţe aflate într-un adevărat „colaps demografic” (sudul şi vestul ţării). în nord-estul Ucrainei şi în sud-vestul Rusiei atingându-se valori de –15 sau chiar --20‰.N. în realitate Serbia înregistrând un deficit similar celui din Bulgaria vecină. Coll. Laos. Trinidad-Tobago etc. INED. specific Europei. pe fondul scăderii succesive. din nordul şi sudul extrem al Africii. Grecia.

Acest diferenţial se poate suprapune şi unor inegalităţi de dezvoltare economică (cazul sudului Italiei. par deja improbabile. Un alt caz cunoscut este cel al Irlandei de Nord. Toţi aceştia nu pot fi anticipaţi decât cu o marjă de eroare destul de mare. neputând fi prevăzute. Generalizarea unei fertilităţi reduse.locuitori). Mult timp. organism al O.locuitori. pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate. fertilitate) dar şi pentru structura pe vârste şi bilanţul migratoriu. de circa 6‰. 1999). care a dus la instalarea deficitului natural în cele mai multe state fost-comuniste din Europa.rasiale sau confesionale. începând cu anii ’80 au modificat discursul. Beijing –2000) au pus de acord specialiştii în privinţa acestui obiectiv având trei componente : planificarea familială. diferenţa fiind rezultată tocmai de scăderea notabilă a fertilităţii în Europa şi în câteva state în curs de dezvoltare cu o politică denatalistă. Astfel va rezulta o creştere minimă. reglarea fecundităţii. O rezistenţă puternică a împiedicat includerea oficială a componentei care autoriza sterilizarea şi avortul. unde catolicii sunt mult mai prolifici. prevăzuţi în 2003 de P. iar autorii care s- 118 119 P.. unele accidente politice majore – cazul căderii comunismului. De obicei. sau pe criteriu etnic. atât de rapide şi. citat de J.locuitori.! 63 . singura parte a acestei ţări care mai înregistrează un spor natural). având un spor natural dublu faţă de cel al populaţiei protestante (Dupâquier.Bardet. tendinţele din unele state europene (Germania. acelaşi organism avansând pentru 2050 o variantă medie de 9.2. a determinat organismele internaţionale de prognoză. după 1980. sau a unor particularităţi juridice.. Ungaria) fiind considerate conjuncturale. aceste prognoze pleacă de la prelungirea tendinţelor actuale în perspectiva apropiată sau mai îndepărtată.5 md în 2100. Tot în acest context s-a ajuns la un consens în privinţa scăderii continui a natalităţii care va atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025. Prudenţa este totdeauna necesară în acest domeniu. nivelul actual fiind considerat plafonul minim.1) sub care nu s-ar fi putut coborî.B. organismele internaţionale au avut un succes limitat în impunerea unei politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au aplicat voluntar). Politica demografică a statelor poate fi o altă variabilă deşi cuantificarea sa este relativă.Perspectivele evoluţiei populaţiei Globului Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei populaţiei. legate de modul de succesiune a proprietăţii funciare (cazul francez unde nordul este mai prolific decât sudul dominat de tradiţia romană a dreptului primului născut). de multe ori.3md. Ultimele conferinţe asupra populaţiei (Mexico –1984. au devenit evoluţiile. pînă la 10‰. 1997.1 în statele dezvoltate şi în cădere liberă în statele în curs de dezvoltare118). printre care şi cel enunţat al tranziţiei demografice. iar mortalitatea va înregistra o creştere redusă. Previziunile anterioare.U. doar cu 4% mai mare (faţă de cifra atinsă de 6. maternitatea fără risc.Demeny. II.036 md. Astfel pînă în 1977 populaţia Globului era estimată pentru anul 2000 la minimum 6. de 10 md.06 md. să revizuiască aceste analize în fiecare an. aceste prognoze pleacă de la trei ipoteze : una înaltă. conform ipotezei unui ISF de 2. Dacă într-o primă fază. de supraveghere a evoluţiei demografice. De remarcat că în 1995 se previzionau 8. cazul Noii Zeelande unde maorii recîştigă treptat teren. una medie şi una joasă. nu numai în Europa. analiştii au pornit de la ipoteza existenţei unui prag minim al ISF (2. În prezent. aplicată însă la o masă mult mai mare119.-P. 1999 Varianta medie pentru 2025 a fost de 7. antrenând tot mai mulţi cercetători care se bazează pe o serie de modele de prognoză.67 md. neaşteptate.907md. bazate pe continuarea tendinţelor actuale sau modificarea acestora în sens pozitiv şi negativ. cu tot optimismul unor specialişti. Cairo1994. în 2050 cu o plafonare la circa 10. în locul obiectivului de limitare a creşterii demografice fiind pus cel al sănătăţii reproducerii.R. Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase. Această prognoză s-a dovedit aproape de realitate. Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile foarte strînse dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare.4.N.

7 mil. şi Indonezia îşi vor păstra poziţia a treia. în cazul S. suprasolicitarea unor medii naturale fragile.au dovedit mai pesimişti au fost mai aproape de realitate 120. Astfel prognozele O. va coborî în anul 2025 pe locul al 19-lea iar în anul 2050 pe locul al 24-lea121. Birmania). Asia va înregistra o uşoară scădere a ponderii.. al statelor care au în prezent 50-100 mil. Théorie générale de la population. se vor produce cele mai importante modificări ierarhice. Una 120 121 A. adică în descreştere şi îmbătrînire. Consecinţele asupra standardului de viaţă. ca şi destabilizarea situaţiei politice. India fiind favorizată de sporul natural mult mai ridicat (în valori relative. 64 . pornind de la un scenariu mai puţin optimist. R.loc. dată fiind speranţa de viaţă la naştere mai ridicată. Statele europene importante (Germania. 1.N. Nu este exclusă intrarea Planetei într-o „iarnă demografică”.U. 1952-1954..S. faţă de 0.3 mil.D. graţie unei creşteri naturale suficient de importante şi fluxurilor migratorii ce depăşeşc 1 mil.. devenit o necesitate atât pentru ţările de plecare (datorită imposibilităţii asigurării de locuri de muncă unor contingente foarte numeroase de tineri). Etiopia. Italia) aflate încă între primele 20 de state ale lumii.Africană sau în Porto Rico. Italia. În ultimele decenii. dar catastrofal pentru cele dezvoltate. posibil mai devreme de anul 2100.6% în 2003. schimbările vor fi spectaculoase. menţinute prin inerţie. a fost depăşită pe rând de Brazilia. care încă în 1951.8 md.persoane anual. au pierdut deja sau vor pierde teren în faţa unor state asiatice şi africane (Vietnam. Bangladesh şi Nigeria iar în perspectiva imediată va pierde teren şi în faţa Mexicului. primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva avansată.18). faţă de 8. Disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se va accentua la maximum. J. 15.Sauvy. Astfel. îndeosebi datorită previzibilei intrări a Chinei în faza de deficit demografic. Rusia aflată mult timp în poziţia a cincea urmează îndeaproape Japonia. Modificările de comportament demografic pot bulversa în mare măsură aceste estimări.loc.locuitori. care va însuma probabil în momentul plafonării 20-25% din populaţia mondială şi un regres continuu al Europei şi Americii de Nord care nu vor însuma mai mult de 10%. Japonia. Acest fenomen poate genera în regiunile de plecare scăderea drastică a ritmului de creştere demografică. Modificările vor fi spectaculoase în ce priveşte ierarhia statelor. fenomen observat la scară mondială în Botswana. Plafonarea la un nivel de circa 8-9md. mult timp al şaselea gigant demografic al Planetei. Pakistan.. date fiind particularităţile exploziei demografice din ţările Lumii a Treia situaţia ar putea deveni chiar mai gravă decât cea actuală a Europei.U.nr. aflată acum pe locul al 12-lea. prevedea pentru anul 2000 circa 6 md.. nr. La eşalonul mijlociu. De remarcat că această evoluţie pare destul de logică în contextul mondializării. Thailanda.375/2002.U. Turcia. populaţia Mexicului pentru anul 2000 era prevăzută în 1960 la 150 milioane locuitori dar în realitate acest stat a atins 100 milioane locuitori abia în anul 2001 ! (100 millions de Mexicains…seulement. simptomele acestei crize fiind resimţite în anii 1990 în unele state africane (Ruanda. Franţa. aşteptându-se o ascensiune continuă a Africii. favorizate de o creştere naturală încă importantă.U. Având în vedere diferenţele existente în distribuţia populaţiei pe Glob.U.6%în China iar în valori absolute.). ipotezele medii ale O. pot fi previzibile. aşa cum se prezintă deja situaţia în Europa. datorită emigraţiei spre R. în 2025 iar India cu 1363mil. Suedia) imigraţia este singura sursă a creşterii populaţiei. Iran. de ex. abia pentru anul 2050 fiind prevăzută rocada. fie prin prelevarea unei părţi din populaţia tînără.N. dar vor continua să concentreze cea mai mare parte a economiei mondiale (tab. iar pentru anul 2025 poate fi avansată cifra de 7. iar America Latină îşi va menţine actuala pondere. prevăd că Germania. Acest tablou arată o deplasare a centrului de greutate al populaţiei mondiale spre regiunile calde ale Planetei. unde o emigraţie puternică este dirijată de mult timp spre S. S. dezirabil pentru ţările în curs de dezvoltare. dar poate fi sensibil modificată de migraţii. Somalia). Egipt. populaţia mondială nu va depăşi cu mult 6.A. este mult mai probabilă. Population et Sociétés. fie prin modificarea comportamentului demografic datorită „contaminare” . Toate acestea sunt pure supoziţii a căror bază este situaţia actuală. fenomen greu de prevăzut şi controlat. La nivelul primelor patru locuri situaţia pare însă pecetluită.Congo. De ex. respectiv a patra.Quilodran. în anul 2010.A.8 md. dar şi în cele de primire (impus de deficitul de forţa de muncă tînără). Filipine.A. Pentru multe state mari europene (Germania. Marea Britanie. creditând China cu 1455 mil.

din „speranţele”evitării bombei demografice constă tocmai în accentuarea unor disfuncţiuni în ţările slab dezvoltate : sărăcie generalizată, stare sanitară precară, conflicte interetnice, epidemii, etc., toate cu efecte în bilanţul natural prin creşterea mortalităţii (situaţie frecventă în Africa de astăzi). O soluţie umanistă ar fi practicarea unor măsuri care săre reducă enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltării economice şi culturale. De exemplu, la o medie mondială de 2500 kcal/loc., în Africa nu se asigură nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se depăşesc 3000-3500kcal/loc., la aceasta adăugându-se şi structura deficitară în proteine de origine animală. În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante, chiar remaniat la puterea de cumpărare (22030 U.S.D./loc. în anul 2001), dar în cele africane rareori depăşeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală de creştere economică nu reuşeşte să compenseze creşterea naturală a populaţiei, antrenând o scădere a P.N.B./loc. Asia prezintă o situaţie deosebită, pe fondul unei creşteri economice fără precedent (5-10%anual) care depăşeşte cu mult ritmul creşterii anuale a populaţiei. Astfel, dacă Africa prezintă o medie de 2120 U.S.D./loc. (raportat la puterea de cumpărare, Asia depăşea 4290 în anul 2001, iar America Latină prezenta o situaţie şi mai favorabilă cu 6820 U.S.D./loc. Cu toată creşterea economică decalajul faţă de ţările dezvoltate se menţine, creşterea fiind aplicată la un volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii a Treia” în economia mondială este previzibil, China fiind deja a patra putere economică mondială (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocupă poziţiile 9 şi 10. State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia, ocupă deja un loc de prim-plan în economia mondială. Creşterea stocului de produse alimentare s-a făcut în ultimele decenii tot pe seama ţărilor dezvoltate (cu excepţia Asiei Musonice) încât statele sărace, mai ales cele din Africa, au devenit complet dependente din punct de vedere alimentar. Tabelul nr.18 :Evoluţia populaţiei mondiale în perspectiva anului 2050 A TE A Eu Af Oce Am Am RRA sia ropa rica ania erica erica deNord Latină 2 605 3 72 79 31 31 518 7 671 6 9 2 683 4 72 99 35 32 591 0 136 7 8 2 790 4 72 12 42 387 690 7 776 2 89 2 919 5 66 18 50 459 789 8 353 4 83 Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

nul 000 010 025 050

Fără a adopta o viziune malthusianistă, se poate aprecia totuşi că raportul dintre populaţie şi resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problemă cu caracter regional şi relativ fiind dependentă de modul în care omul reuşeşte să-şi adapteze la propriile necesităţi, favorabilitatea mediului. Problema Lumii a Treia nu este suprapopularea, Africa are doar 26 loc./km 2, ci eficacitatea utilizării forţei de muncă şi a resurselor. Ori din acest punct de vedere, dat fiind nivelul scăzut al tehnicilor agricole (ocupaţia de bază este agricultura în aceste state), necesarul de energie umană este imens. Scăderea populaţiei nu ar face decât să agraveze situaţia prin deficitul de forţă de muncă astfel creat. Problema populaţiei optime este discutabilă chiar dacă unii autori au încercat să dea răspuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohen122 prin diverse calcule ajunge la concluzia că populaţia
122

În How many People can the Earth support?, Northon and Co., New York, 1995, unde autorul lansează şi ideea că „SIDA poate regla problema suprapopulării în Africa”!

65

optimă a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiar dacă aceasta poate hrăni 150 miliarde, în prezent umanitatea aflându-se între limitele maximale, suportabile, ale populaţiei, situate între 4-16 md. Cei mai mulţi autori sunt în prezent sceptici în ce priveşte următoarea dublare a efectivelor populaţiei Globului, după ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidă (Chesnais, 1997). Chiar dacă „deriva demografică a continentelor”123 se va menţine, explozia demografică nu se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fi oricum combinată cu implozia demografică în care tinde să plonjeze întregul grup al statelor dezvoltate la care se adaugă „noile state industriale”. Capitolul IV Structura populaţiei Analiza structurilor demografice ocupă un loc important în studiul geografic al populaţiei fiind favorizată de existenţa unor surse documentare abundente şi pertinente, cel puţin în statele dezvoltate. Structurile geo-demografice pot fi grupate în trei categorii : -socio-demografice (vârstă, sex, situaţie matrimonială); -socio-culturale (apartenenţă etnică, lingvistică sau religioasă); -socio-economice (populaţie activă, categorii socio-profesionale, statut social etc.). Se adaugă structura rasială, mai greu de clasificat şi mai discutabilă. Spre deosebire de dinamica populaţiei care după cum s-a observat prezintă unele tendinţe generale de evoluţie, chiar dacă se manifestă decalate în timp, sau de repartiţia populaţiei, marcată de inegalităţi, structurile se impun prin maxima diversitate, creând un mozaic structural greu de descifrat în afara mecanismelor care le reglează. Această complexitate nu face decât să măreasca atracţia descifrării acestor mecanisme. IV.1.Structura rasială Definiţia rasei suscită multiple controverse, mai ales astăzi în contextul globalizării şi al mondializării. Din punct de vedere antropologic, rasa este un grup uman, de dimensiuni variabile, istoriceşte constituit şi care se deosebeşte printr-o serie de trăsături psiho-somatice şi de natură fiziologică specifice (culoarea pielii, părului şi a ochilor, forma craniului, nasului şi buzelor etc.). Privită din punct de vedere psiho-sociologic ea cuprinde şi conştiinţa rasială, pentru care trăsăturile menţionate sunt adesea subsidiare, de multe ori suprapuse unor particularităţi etno-lingvistice. Se adaugă particularităţile patologice care evdenţiază anumite predispoziţii sau imunităţi124. Majoritatea antropologilor sunt de părere că la originea formării raselor a fost stabilitatea influenţelor mediului natural, factor de bază al adaptării selective, transmisă genetic de la o generaţie la alta125. Selecţia rasială este şi rezultatul endogamiei unor populaţii umane, practicată pe un teritoriu restrâns, unde se combinau aceleaşi caracteristici genetice. Grupurile rasiale cele mai personalizate sunt localizate predilect în arii mai izolate, departe de contactul cu alte grupuri.ć Antropologii au imaginat o serie de indici care diferenţiază grupurile umane, mai ales în sec.al XIX-lea şi în prima parte a sec.al XX-lea, când şi interesul pentru studiul raselor era major. Degenerarea în ideologii cu caracter rasist, a impus după 1950 reducerea interesului pentru acest domeniu chiar dacă în sine, antropometria (măsurarea caracteristicilor fizice ale grupurilor umane) este o ştiinţă cu un aport deosebit la cunoaşterea evoluţiei speciei umane126. Dintre indicii menţionaţi cel mai comun este cel care deosebeşte indivizii după forma craniului, indicele cefalic : Ic =b/a, în care b este lungimea iar a este lăţimea craniului. După acest criteriu, grupurile umane au
123

Termen aparţinând lui J.Pouassin, 1995, citat de J.Cl.Chesnais, care deosebeşte patru faze după 1950 – una de creştere rapidă, pînă în 1970, alta de încetinire a creşterii, spre 1980, urmată de o stagnare pînă în 1990 şi apoi de o scădere, pe alocuri accelerată, după 1990. 124 Cf. J.Deniker, Les races et les peuples de la Terre, Payot , Paris, 1926. 125 Cf. J.Hiernaux, Races humaines et racisme, Gramont, Barcelona, 1972. 126 Poate fi citată pentru virulenţa cu care promovează ideea superiorităţii WASP (white/anglo-saxon/protestants) lucrarea lui M.Grant, Le déclin de la grande race, Payot, 1926 (trad.).

66

fost divizate în trei categorii : dolicocefale, cu craniul îngust (Ic sub 0.71), mezocefale, cu Ic între 0.71-0.81 şi brahicefale peste ultima valoare. Frecvenţa grupelor sanguine a ocupat de asemenea un loc important în aceste studii. S-a constatat astfel că la europoizi grupa A2 este mult mai frecventă (25-45%), în timp ce la mongoloizi domină net grupa 0 (50-90%, chiar 100% la unele populaţii izolate). Utilizat este şi factorul Rhessus (Rh) caracteristică genetică predominant sau exclusiv pozitivă la mongoloizi, negroizi şi australoizi, dar frecvent negativ la europoizi (15%, maximum la bascii din Pirinei, 24%), motiv pentru care în Europa este necesară analiza sîngelui pentru determinarea Rh, important în manipularea acestuia în scopuri medicale. Trecând peste aceste particularităţi, subspecia umană este însă foarte unitară. Numărul de trăsături somatice şi fiziologice comune tuturor raselor este infinit mai mare. Aceasta dovedeşte că rasele umane s-au diferenţiat relativ recent iar odată constituite au fost în permanent contact încât nici una din cele patru mari rase invocate de obicei (europoidă, mongoloidă, negroidă şi australoidă) nu mai prezintă trăsături pure. Analizând diferenţele filogenetice dintre rasele umane şi subspecia cea mai apropiată de Homo sapiens – cimpanzeul, se constată că aceasta este de 25-60 de ori mai mare între om şi cimpanzeu. Aceasta dovedeşte faptul că diferenţierea s-a produs în cadrul uneia şi aceleiaşi subspecii, teoriile contrarii fiind subiective. Cauzele acestor diferenţieri trebuie căutate în tendinţa generală de extindere a ekumenei, prin care subspecia umană a fost obligată să se adapteze continuu la condiţii diferite de mediu faţă de cele în care s-a format în estul Africii. Conform aceleiaşi metode a distanţelor filogenetice, Cavalli-Sforza (1999) a stabilit existenţa unei diferenţe mult mai mari între populaţiile din Africa subsahariană şi restul lumii, fapt care certifică faptul că această regiune este aria de origine a speciei umane. La rândul lor, populaţiile autohtone din sud-estul Asiei şi Oceania sunt despărţite de o distanţă genetică superioară celei dintre populaţiile autohtone din restul spaţiului eurasiatic şi din America. Astfel s-a ajuns la concluzia că din leagănul african au existat două mari direcţii de migraţie : prin sudul Asiei spre Oceania; spre Orientul Apropiat, de unde prin migraţii ulterioare omul s-a răspândit spre restul Eurasiei şi spre Americi. Izolarea relativă a celor două ramuri ca şi a subgrupurilor desprinse ulterior a stat la baza formării tipurilor rasiale actuale. Se pare că în lungul celei de-a doua direcţii s-au succedat mai multe valuri de populaţii cu caracteristici rasiale diferite : un prim val mai timpuriu, care a coabitat în sud-vestul Asiei mult timp cu cei care au migrat spre sudul Asiei din care derivă europoizii; un al doilea val mai tardiv, desprins dintr-un grup distinct format în estul Africii şi care au generat rasa mongoloidă, înrudită după cele mai multe aparenţe cu rasa khoisanoidă, relictă în sud-estul Africii. Americile au fost populate succesiv de valuri de populaţii derivate din ambele curente de migraţie, cu un aport decisiv al ultimului val, de tip mongoloid. Toate particularităţile psiho-somatice reflectă în bună măsură adaptări la condiţiile de mediu în care s-a format tipul rasial respectiv. Astfel culoarea neagră a pielii este o adaptare în sensul creşterii capacităţii de apărare împotriva radiaţiilor ultraviolete. Anumite trăsături rasiale au o mare stabilitate, altele se modifică relativ rapid. Culoarea se păstrează (de ex. negrii din America de Nord, deci într-un climat temperat) dar talia se modifică, mai ales la omul contemporan. Talia medie a bărbaţilor la recrutare era în urmă cu 100 de ani de circa 1.65 m iar acum de circa 1.8 m, strâns legat de creşterea nivelului de trai. O altă tendinţă este aceea a brahicefaliei, mai ales la europeni. Clasificarea raselor nu cunoaşte o unitate de opinii. În mare se poate totuşi considera că există cinci mari grupuri rasiale din care se diferenţiază o serie de tipuri rasiale de tranziţie sau de amestec. Aceasta reflectă situaţia actuală, în trecut au existat şi alte tipuri şi subtipuri rasiale, posibil rase, care au dispărut, lăsând rareori urme în particularităţile unor subtipuri actuale. IV.1.1.Rasa khoisanoidă Populaţiile care aparţin acestui grup sunt mai greu acceptate ca o rasă distinctă de unii specialişti, în parte datorită spaţiului restrîns pe care-l ocupă în prezent şi a efectivului redus. Constituie, după toate aparenţele, grupul uman cel mai apropiat de Homo sapiens sapiens primitiv. Aria sa de extindere

67

circa 300 de mii şi se disting prin : talia foarte redusă. unele dintre acestea prezentând particularităţi care lasă să se întrevadă un amestec mai vechi. Se deosebesc trei mari tipuri rasiale. dar şi spre nord-est. un pigment care face ca doar 3% din radiaţiile ultraviolete să fie receptate de către piele). părul creţ şi nasul lat. posibilă adaptare la un climat mai arid. interiorul peninsulei Malacca. trăiesc din vânătoare. predomină dolicocefalia. probabil cel mult 1/10 mai păstrează caracteristicile definitorii care îi deosebesc de negrii africani : prezenţa epicantusului. în vestul Africii. sub presiunea populaţiilor avansate din sud-estul Asiei. dar diferiţi ca aspect psiho-somatic. adaptare la necesitatea efectuării unor drumuri lungi. inegale ca dimensiune : -negrii africani propriu-zişi. pilozitatea fiind în general slab dezvoltată. articulaţiile fiind extrem de mobile asigurându-le o agilitate extremă. grupuri foarte scunde. precum cele nilotice.oameni.9% estimat pentru anul 2003. cuta pleoapei inferioare.3% în 1920 dar 9. deformare datorată curburii extreme a coloanei vertebrale care favorizează depunerea structurilor adipoase în regiunea fesieră. reducerea continuă a numărului datorită gradului ridicat de metisare o va încorpora treptat în masa populaţiilor negroide. cu 1. nasul lung şi turtit. craniul oscilează de la dolicocefal la mezocefal iar culoarea variază de la maron la negru-albăstrui. unul dintre elementele cele mai distinctive. mai ales la femei. Trăiesc izolaţi în pădurile tropicale ale arhipelagurilor din sud-estul Asiei (centrul insulei Mindanao.Rasa negroidă (melanodermă) Este unul din cele trei mari grupuri rasiale actuale. mult mai puţin numeroşi. Sunt consideraţi adesea ca făcând parte din rasa australoidă.1. -negritos. asemănători din acest punct de vedere cu pigmeii.80m în medie.N.U pentru anul 2003. proporţie mare a capului în raport cu dimensiunile corpului. 68 . corespunzător cu circa 625 mil. Aria de formare a acestei rase pare a fi după toate probabilităţile. IV. Dintre aceştia.4 m la femei.5 m la bărbaţi şi 1. talia variabilă. circa 100 mii. comune parţial cu unele grupuri de negroizi. cea mai mare parte a platourilor din estul şi sudul Africii (pînă la nord de lacul Victoria) dar. zona de contact dintre pădurea ecuatorială şi savană. Numărul reprezentanţilor acestei rase este extrem de restrîns – circa 500 de mii.2. De aici. -negrilii sau pigmeii.acoperea pînă în mileniul I al e. aclimatizarea lor la regiuni mai nordice fiind relativ dificilă. O nouă extindere a arealului urmează descoperirii Lumii Noi şi punerii în practică a agriculturii de plantaţie pe baza sclavilor aduşi în Africa de Vest. ajungând în contact cu populaţii de tip europoid cu care au creat tipuri rasiale de tranziţie. prin mişcări succesive s-au dirijat predilect spre sud. insulele Andaman din Golful Bengal) trăind din vânătoare. inclusiv cei rezultaţi dinmetisarea cu negrii africani şi europoizii127. numărul celor care mai rezistă în aria iniţială fiind extrem de redus (sudul Tanzaniei). părul este totdeauna creţ. Caracterisiticile de bază ale acestei rase sunt : culoarea închisă a pielii. ca multe alte grupuri umane vechi au un viitor incert. sub impulsul migraţiei populaţiilor negro-africane (bantu) au fost împinşi spre sud-vestul continentului. izolaţi în pădurea ecuatorială a Africii Centrale. ocolind pădurea ecuatorială congoleză sau traversând-o. steatopigia. cu trăsături apropiate de cele prezentate dar cu o mare varietate de subtipuri : grupuri foarte înalte. pescuit şi cules. mai rar practicând agricultura itinerantă. pescuit şi cules. populaţia de rasă neagră a ajuns o prezenţă obişnuită în cele două Americi. În raportul trup-membre se constată o proporţie mare a membrelor inferioare. adaptare la insolaţia puternică (prin prezenţa melaninei. culoare ceva mai puţin închisă a pielii. Viitorul acestei rase este incert. la nord de Golful Guineii. la fel ca mongoloizii. în regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari. se disting prin talia foarte mică. Grupuri relicte.n. Sunt în număr restrîns. 1. scurt şi foarte aspru. talia mică. În structura sanguină există o adaptare la o serie de boli din zona tropicală (un tip aparte de hemoglobină). în continuă restrîngere. Astfel. au buzele groase. cu furtuni de praf şi vînturi puternice. distingându-se prin dinamismul exploziv care îi asigură o pondere tot mai mare din populaţia Globului (5. 127 Cifrele se referă la estimările adaptate ultimelor matariale statistice furnizate de O. unde a stat şi la baza creării unor tipuri rasiale mixte.

Numărul lor nu depăşeşte.1.oameni (în anul 2003). -ainoizii. care au şi presupus o serie de adaptări specifice la vînturile puternice şi furtunile de praf – epicantusul. extinsă altădată şi în Sahalin. Mai numeroşi înaintea sosirii europenilor (sfîrşitul sec. Numărul lor nu depăşeşte în prezent 30 de mii dar au constituit substratul populaţiei japoneze actuale.3. Originea lor este subiectul unor controverse. al XVIII-lea). arcadele supraorbitale proeminente. în mai multe valuri. în accepţiunea cea mai largă putând fi estimaţi la circa 1.20). Astăzi sunt răspândiţi în primul rând în insula Noua Guinee şi în arhipelagurile melaneziene : Vanuatu. aria de formare a caracteristicilor actuale suprapunîndu-se regiunilor cu climat continental excesiv din Asia Centrală. pilozitate extremă. din sudul peninsulei Arabice până în Oceania. realtiv târziu. mătăsos. poate chiar mai devreme. cuta pleoapei inferioare care dă ochilor o poziţie aparent piezişă. Kurile şi peninsula Kamciatka. Unele studii indică prezenţa unor caracteristici comune pe tot acest traseu. Sri Lanka. s-au dirijat spre nord-est. având o pondere relativ sutaţionară (tab. în sens larg putând cuprinde circa 30 mil. au fost împinşi de către aceştia spre zonele inospitaliere din centrul semideşertic al continentului. Noua Caledonie etc. s-au răspândit predilect spre estul şi nord-estul Asiei.55m la bărbaţi). Solomon. de unde.Rasa mongoloidă (xanthodermă) Formează o bună parte din populaţia Globului. Cei mai mulţi cercetători îi consideră totuşi un relict australoid cu un probabil aport mongoloid sau/şi chiar europoid. talie înaltă. sistemul pilos foarte bine dezvoltat. incluzându-i pe cei metisaţi dar păstrând caracteristici dominant australoide. şi se disting prin talia mai redusă (1. sporite de caracteristicile lor rasiale : piele mai deschisă.IV. Fiji. O ramură a acestora o forma şi populaţia aborigenă din Tasmania. în S Indiei (Nilgiri Hills). pînă în centrul arhipelagului indonezian. zonele înalte care bordează Pod. deosebindu-se prin nasul îngust şi proeminent la care se adaugă părul abundent şi mai creţ decât al aborigenilor. -papuaşii şi melanezienii. printr-o migraţie care. constituie alt grup mai numeros.1.19. papuaşii fiind mai tipici. Nu este exclus ca primul val de populaţii care au traversat Behringul spre Americi să fi fost de factură australoidă. Aria de răspândire era astfel mult mai extinsă în trecut. apropiaţi de australoizi. a urmat un traseu în lungul coastelor peninsulelor din sudul Asiei iar prin intermediul punţii constituite de arhipelagul indonezian în timpul ultimei glaciaţii au ajuns în urmă cu circa 40 000 de ani. Altădată erau dispersaţi şi mai spre vest.. din extremitatea nordică a arhipelagului nipon. Desprinşi iniţial dintr-un grup unitar cu cel al khoisanoizilor din estul Africii. spre deosebire de melanezienii în a căror formare aportul mongoloid este mai evident. grupuri rasiale mai dinamice. în ce priveşte culoarea pielii (chiar mai închisă) şi nasul lat dar se disting net prin părul ondulat. Prezintă unele similarităţi cu negroizii din Africa. Rasa australoidă Fără a fi prea numeroasă. circa 9-10 mil. Izolarea grupurilor relicte pe acest traseu a condus la formarea timpurie a mai multor subtipuri rasiale : -cel mai caracteristic. Cele două grupuri rasiale prezintă şi caracteristici specifice. dar a fost înlocuită sau asimilată prin metisaj odată cu înaintarea europoizilor şi a mongoloizilor.oameni. -veddoizii. Din această arie.Dekkan. în sens restrîns 100 de mii. la care poate fi adăugat un umăr mult mai mare de metişi (circa 250 mii). mai pot fi întîlniţi în câteva grupuri izolate – centrul ins.7 md. Şi viitorul acestora este incert datorită avansării procesului de metisare. datorită îndelungatei izolări este cel al aborigenilor din Australia. constituie populaţia aborigenă a acestuia.4. dispărută în secolul al XIX-lea. 69 . tendinţa de prognatism datorită adîncirii rădăcinii nasului. IV. copleşiţi însă de populaţiile metisate de tip mongoloid venite dinspre nord. această rasă s-a desprins foarte timpuriu. populaţia aborigenă din sudul Asiei. Sunt ceva mai numeroşi circa 8-10 mil. în condiţiile unei regresiuni marine au trecut srîmtoarea Behring.nr. în Australia. înrudiţi cu ainoizii. pornită din Africa. constituind limita extrem-nordică a extinderii actuale a rasei australoide.

Deşi provin indubitabil din Asia. 24 10 32. unde au fost exterminaţi sistematic sau obligaţi să trăiască în rezervaţii. având totuşi o tendinţă mai slabă de brahicefalie şi talie medie. Grupuri întegi de populaţii au fost exterminate sau asimilate pe parcursul colonizării europene a Americilor. mai ales în pădurea ecuatorială. pentru ca mai tîrziu să avanseze şi spre vest.2 Europoid sudic 2 2 8. unde s-au amestecat cu australoizi.1 . tendinţa generală spre brahicefalie.2 8 Europoid/Negr 1 0. 0. încă din Paleolitic. cel mai răspândit. de la alb la cafeniu.3 8.6 md. circa 66 mil.Rasa europoidă (leucodermă) Cea mai mare parte a populaţiei Globului formează un vast grup rasial. au trăsături particulare : nas proeminent. Relativ unitară.6 Europoid 1 0.5. drept şi foarte rezistent (mai dezvoltat însă decât la negroizi). populaţii de tip mongoloid s-au răspândit şi spre sud-estul Asiei. . Dintre celelalte trăsături caracteristice amintim : culoarea pielii foarte variabilă. faţa relativ plată cu un nas mic.78m în medie în sudul Patagoniei) dar variabilă.1 . 70 T ERRA 11 ..1. cuprinzând în accepţia cea mai largă circa 2.0 25 . sau spre nordul extrem al uscatului eurasiatic. de factură australoidă emigraseră anterior. Se distinge prin talia mai redusă. Se disting două mari ramuri : a)asiatică. 38 37 40 8. fapt care creează o mare varietate de tipuri şi subtipuri. IV. dominantă (peste1. cele mai multe grupuri de amerindieni se află în expansiune. grupuri cu trăsături distincte. mai restrînsă. eschimoşi).5 . a căror pondere se reduce totuşi lent. cu un părde culoare neagră. caracteristicile mongoloizilor nu erau complet definite iar continentul american nu era complet nepopulat. koriaci) şi din nordul extrem al Americii (aleutini.2 . fără a depăşi 250 mii de oameni. 32 37 29 2. baza populaţiei din China şi Coreea. -mongoloid oriental.6 13 .3 1.6 nordic 4 1 .0 . iar din Neolitic şi spre sudul Asiei. apropiat de trăsăturile standard descrise anterior. nasul puternic aplatizat şi o culoare mai deschisă a pielii. inclusiv în nordul Americii. mai deschisă în nord şi mai închisă în sud. prezintă trei subtipuri mai importante : -mongoloid continental. în Asia Centrală. puţin proeminent şi pomeţii feţei bine marcaţi. faţa deosebit de plată.3 8 . Unii specialişti nu exclud şi participarea unor grupuri de populaţie europoidă la acest proces complex. extinsă îndeosebi în estul şi nord-estul continentului. unde au creat mai multe tipuri de amestec cu europoizii. pilozitate mai abundentă. Au trăsături distincte faţă de ceilalţi mongoloizi : nas îngust. epicantusul mai puţin vizibil sau chiar absent.7 md oameni. b)americană. Aceste deosebiri pot fi explicate prin faptul că în momentul migraţiei dinspre Asia. culoare mai deschisă a pielii. regrupând populaţii restrînse din extremitatea nord-estică a Asiei (ciukci. existând şi grupuri de talie medie sau mică. În Neolitic şi pe parcursul Antichităţii. sau amerindiană. Tabelul nr 19 :Structura rasială a populaţiei mondiale în1920 (% din totalul) Tipul rasial A A O E A A frica sia ceania uropa merica merica deNord Latină Europoid 0. -paleoasiatic. dispersată pe aproape întreg continentul american. 2.8 intermediar 1 . dispersat în zonele aride ale Asiei Centrale şi în Siberia. extrem de divers. nordul şi estul Africii. După o lungă perioadă de declin. puţin numeros. Aria de formare este situată cu certitudine în spaţiul eurasiatic. talia uneori impresionantă (1. asimilarea lor explicând parţial unele caracteristici.).populând America. mai probabil în Orientul Apropiat de unde au migrat mai departe spre Europa.

4 7. .1 .1 . 6. 2 4 5.5 .9 0.3 . 5 .7 . 0. 7 2. 8 3. 12 1.0 7 4 Europoid 18 33 11 27 18 29 29 sudic . 12 4. 1. 0. 9. 5. 4 Mulatru 4 0.5 2 Mongoloid 4.6 . Negroid . 3 0.3 Europoid/ 15 0. 5 9 14.0 0. 3 0.2 . 2.1 3 . 7 1.8 2. 4 0. 2. 0. 0.4 2. nordic 3 6 . 5 2 7 .5 0. 0 1. 0 25 . pe baza dinamicii populaţiei Tabelul nr 20 : Structura rasială a populaţiei mondiale în anul 2000 (%din total) Tipul A A O E A A T rasial frica sia ceania uropa merica merica ERRA deNord Latină Europoid 0. 2. intermediar 3 2 .3 .9 7 5 Khoisanoi 0.3 1 4 Europoid 0. opoid 1 4 7 Sursa: estimări proprii.oid Negroid Khoisanoid 4. 03 12 . 9 5 13 22.3 5 8. 0. 37 39 38 7.8 0 5. 8 2. 7. 0. 1 Mongoloid continental Mongoloid estic Amerindian Mongoloid/Eur opoid Mongoloid/Aus traloid 2 Metişi Australoid Polinezian Australoid/Eur 0.3 3 11. 03 4. 1.0 . 8 5. 03 0.0 1 1 0 Negroid 63 0.9 4.2 . 0. 1 5 1. 71 . 0 1. 25 31 20 2. 0. d 5 01 Mulatru 0. 0 6.

continental Mongoloid estic 01 Amerindia n Mongoloid /Europoid Mongoloid /Australoid 7 Metişi Australoid 5 0. cele mai multe vag definite. 72 . în sud-estul Europei.Deniker (1926) sau E.78m la bărbaţi în Muntenegru). 12 5 20 1. -balcano-dinaric. 0. 01 5. de talie foarte mare adesea (1. di paretea centrală a Indiei pînă în sudul Europei. cu un aport negroid mai evident). în Asia Mică. 5 0. această dispersie a creat numeroase tipuri rasiale mixte. . 37 1 1. statura medie. Australiei. 128 129 Adesea cu apelativul de « caucazian » este desemnat orice europoid. Clasificările cele mai simpliste deosebesc două mari varietăţi : europeană.8 28 5 0. 0 . 6 0. -semit. regiunea caucaziană şi pe platourile iraniene. specifică celei mai mari părţi a continentului şi ariilor de colonizare din Lumea Nouă. specific Orientului Apropiat. Mai bine fundamentată este o altă divizare care recunoaşte trei mari ramuri : a)ramura sudică. Se distinge prin pielea de culoare mai închisă.Pittard (Les races et l’histoire. În cadrul acestei ramuri pot fi deosebite mai multe subtipuri.4 0. cea mai numeroasă. 0. pătrunzând şi mai spre nord în proporţii diferite iar prin emigraţie sunt masiv prezenţi în America Latină dar şi în America de Nord sau Australia. Dată fiind larga sa răspândire pe suprafaţa Globului.5 2. brahicefalie pronunţată şi tendinţă de aplatizare a zonei occipitale a craniului.0 3. ajungând să formeze populaţia de bază a celei mai mari părţi a Americii. cf. 0. 7 23 . nordul Africii şi sud-estul Europei. specific sudului Europei şi nordului Africii (unde este numit adesea hamit. 2 14 0. cel puţin în practica poliţiei din S. . 8. cu toate celelalte rase. datorită amestecului succesiv : -mediteranean. La renaissance du livre. părul şi ochii negri. caucaziană128. 6 . Absenţa prognatismului şi dezvoltarea sistemului pilos sunt alte caracteristici (prezenţa părului pe falanga a doua a degetelor constituia pentru unii antropologi un indiciu al apartenenţei la această rasă). cuprinzând o mare varietate de tipuri şi subtipuri. Aria de extindere a acestei ramuri este foarte vastă. caracterizat prin dolicocefalie şi nasul uşor coroiat. în Asia. la fel de masivi uneori şi având ca particularitate nasul mare129.A. /Europoid 1 8 7 1 Sursa: estimări proprii. În literatura antropologică din perioada clasică acest subtip era cunoscut sub numele de asiroid. circa 2/3 din total. 1924). 7 1. cunoaşte şi cea mai mare diversificare. pe baza dinamicii populaţiei Cea mai mare expansiune o cunosc în perioada modernă. prin acţiunea de colonizare a Lumii Noi.4 2. Peste tot. care grupează restul ariilor de răspândire. 0 2. Caracteristică este şi varietatea nuanţelor şi aspectului părului (de la drept la ondulat sau creţ şi de la blond argintat la negru închis). de statură mai mică. 7 1.U. 7 8. 7 Polinezian 6 1 Australoid 0. 1 1. 1 4. 0.3 1. Extinşi spre nordul Africii s-au amestecat profund cu hamiţii. Este frecvent şi în aria nordică a Carpaţilor Româneşti. Paris. sudului extrem al Africii. Trăsătura de bază derivă din culoarea deschisă a pielii (oscilantă ca nuanţă de la alb palid la măsliniu). ca şi culoarea ochilor. dominant dolicocefal. -anatolian (armenoid). 5 . înrudit cu cel anterior.

-tipul mixt mongoloid-europoid (uralic). în Europa central-vestică. mult mai numeros. dinspre nord. tendinţa de deschidere a pielii. încât trăsăturile dominante sunt mongoloide. interpusă între celelalte două.Tipurile rasiale mixte (de tranziţie) În afara acestor cinci rase distincte. c)ramura intermediară. de la trăsături dominant mongoloide (hakaşii din sudul Siberiei) la trăsături dominant europoide (başkirii de la 73 . foarte înalţi.. circa 358 mil. cu talie relativ scundă şi culoare a pielii mai deschisă dar cu trăsături australoide evidente. dintre diversele varietăţi putându-se distinge : japonezii. b)ramura nordică. cu nasul drept şi faţa alungită. Prezintă unele asemănări cu subtipul armenoid dar se disting în primul rând prin aportul australoid foarte vechi. de-a lungul istoriei. mai bine diferenţiate – statură medie. din nord-vestul Europei. rezultat al unui amestec complex. iar prin migraţii recente şi în sud-estul Asiei.1. cuprinzând circa 455 mil. dar frecventă şi în peninsulele sudice. încât o mare parte a populaţiei mondiale face astăzi parte din tipurile rasiale mixte (15. -balticii. cel mai reprezentativ. nas cîrn şi talie mai mică (numit adesea şi tipul laponoidal. faţa alungită. suprapuneri. Este motivul pentru care de cele mai multe ori sunt incluşi în rasa mongoloidă. stratificări.-indo-afgan. la care trăsăturile mongoloide sunt dominante. mai puţin numeroasă. constituite încă din preistorie sau pe parcursul Antichităţii. prin invazii şi migraţii.. derivat din cel anterior. Numărul lor depăşeşte 132 mil. Constituie un amestec timpuriu rezultat din suprapunerea unor valuri de populaţii europoide pe un străvechi substrat veddoid. De aici s-au răspândit masiv spre alte continente (America. Format prin penetrarea în Neolitic. mai puţin dinamică (circa 325 mil.75 în medie la bărbaţi. mai ales la populaţiile montane din Elveţia şi Austria care ar forma după unii un grup distinct (subtipul alpin). specific sudului Asiei.) dar foarte bine particularizat. -tipul mixt australoid-europoid (dravidian). Trăsăturile specifice constau în combinarea caracteristicilor celorlalte două ramuri. s-au produs numeroase amestecuri. cu o oarecare frecvenţă a unor trăsături mongoloide (Rusia. mult mai puţin numeroase. la care pe lîngă mongoloizi şi australoizi au luat parte şi europoizi (discutabil însă). IV.6. foarte numeros. indochinezii. Australia). robusteţe şi tendinţă de brahicefalie. sudul Chinei. frecvent în Ţările Baltice şi Polonia. la unele populaţii de păstori seminomazi (peul) sau chiar în sudul Peninsulei Arabice.oameni. în Sri Lanka. frecvenţa pistruilor. Ucraina). de talie scundă. Ca şi cealaltă ramură a contribuit masiv la popularea Lumii Noi. în creştere rapidă. părul blond. caracteristic în sudul şi sud-estul Indiei. a unor populaţii de factură mongoloidă în spaţiul unor populaţii australoide. culoarea pielii fiind însă mai închisă.)se disting prin talia înaltă (peste 1. arhipelagurile indonezian şi nipon. îndeosebi începând din Neolitic.8%). uneori argintiu. pentru 2000 estimările indicând circa 20.. ochii albaştri sau cenuşii etc. aportul australoid fiind mai vizibil. din nord-estul Europei cu tendinţe de brahicefalie. din sudul Ucrainei şi România pînă în Franţa şi Insulele Britanice. în Scandinavia şi Scoţia). Cele mai caracteristice sunt : -tipul mixt europoid-negroid din nord-estul Africii. -tipul mixt mongoloid-australoid. indonezienii. Se disting prin culoarea neagră (arămie) a pielii dar cu trăsături ale feţei de tip europoid. sau a Siberiei Şi această ramură cunoaşte o oarecare diferenţiere : -scandinavii. păr castaniu frecvent. grup restrîns (circa 2 mil. -est-europenii.6% în 1920. desoebim trei mari categorii : a)tipuri de tranziţie vechi. ca o componentă distinctă. Numărul lor depăşeşte 500 mil. dominant în Indochina. polinezienii şi micronezienii. specific Cornul Africii (Etiopia şi Somalia). dar şi mai la vest.. În funcţie de perioada în care s-au format. formă veche de tranziţie graduală. rezultat al unui amestec mai complex (mongoloid-ainoid-polinezian). mai dinamic şi mai numeros. cu pielea de culoare mai închisă.

-tipul mixt australoid-mongoloid. Mai puţin numeroşi.vest de Urali). Pitcairn) prin amestecul polinezienilor cu europoizi la care se adaugă o componentă asiatică (chineză. rezultat al marilor migraţii de la finele Antichităţii şi din prima parte a Evului Mediu.). -tipul mixt europoid-australoid-mongoloid. Procesul de mulatrizare ca şi cel de metisare este în plină desfăşurare în cele două Americi . -alte grupuri rasiale mixte s-au format în perioada modernă şi în Oceania (Hawaii. rezultat al amestecului coloniştilor buri (olandezi în principal) cu negrii bantu sau cu khoisanoizii din sudul extrem al Africii. mixt în Asia Centrală şi mongoloid în Siberia.). kirghizi. turkmeni. corespunzător varietăţii antropologice a populaţiilor amerindiene. parţial asimilate (26 mil. format în estul Indoneziei şi sudul Filipinelor pe un substrat parţial papuaş sau chiar negritos. Ciad. Există grupuri etno-lingvistice compacte. dar şi în unele arhipelaguri din jurul Africii (Capul Verde. Procesul de mixtare s-a petrecut mai ales în zonele rurale. Se pot distinge : -tipul mixt negroid-europoid.) sînt rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi coloniştii europeni. care poate fi încadrat şi la formele vechi de tranziţie deşi acest amestec este în curs de desfăşurare.A. caracteristic în Insula Halmahera. apropiat de celelalte două forme. În centrul Afganistanului se adaugă hazara. ironi). uzbeci. în Siberia. -coloureds. de tip europoid în Turcia şi Azerbaijan. rezultat al invaziei arabe care a împins spre sud populaţii de factură negroidă. în diverse grade. Mauritania). circa 4 mil. Dintre tipurile rezultate mai importante sînt : -metişii. persani) sau cu dravidieni din sudul Indiei. la care componenta europoidă este mai importantă. Este cazul popoarelor turcice. negri africani) dar foarte diferenţiate etno-lingvistic datorită izolării şi a slabelor legături reciproce. -tipul mixt europoid-mongoloid din Asia Centrală (turanic). -malgaşii.. circa 47 mil. -mulatrii. baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane. 74 . Invers. prin amestecul populaţiei ruseşti cu unele populaţii locale de tip mongoloid etc. circa 15 mil. japoneză. există grupuri rasiale de o mare uniformitate antropologică (amerindieni. fiind rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi amerindieni sau metişi. prezenţi în ambele Americi (circa 78 mil. mai rar cu europoizi proveniţi din sud-vestul Asiei (arabi. Din această prezentare rezultă că nu există o suprapunere perfectă între structura rasială şi cea etno-lingvistică. rezultatul migraţiei malaezilor din Insulinda în Madagascar unde s-au amestecat cu populaţii negroide. Assam).U. . prezent în Africa central-nordică (Egipt. asimilându-se parţial lingvistic (sarţi. pe un substrat dominant negroid . în oraşe. care se disting prin număr (circa 169mil. populaţie cu trăsături dominant mongoloide dar de limbă şi cultură persană. rezultat al migraţiei unor populaţii mongoloide în spaţiul unor populaţii mai numeroase de tip europoid. -zambos. celor din zonele joase sau de pe platoul Mexican . un amestec similar constituindu-l şi populaţiile din Zanzibar şi Comore. Toate cele trei forme de amestec au dat naştere la noi varietăţi care fac tot mai dificilă distincţia rasială din zonă . Numărul lor depăşeşte 16 mil. Foarte numeroşi în Brazilia. constituite după marile descoperiri geografice şi după colonizarea europeană.. cu o mare varietate de forme. Antile şi sud-estul S. Constituie un amestec europoid-amerindian. care antropologic se pot caracteriza printr-o mare diversitate rasială. caracteristici în Venezuela. b)formele medievale de tranziţie. Diferenţe notabile îi opun pe cei din aria platourilor andine. populaţia europoidă de tip armenoid sau indo-afgan păstrându-şi intacte caracteristicile. în total). Sudan. Număril populaţiilor rezultate din acest amestec este greu de stabilit datorită continuării procesului şi pe parcursul Evului Mediu sau în epoca modernă. filipineză) . Sao Tome). specific în nord-estul Indiei (Bengal. Cele mai multe popoare turcice din zonă s-au format în acest mod (kazahi. Guyane şi nordul Braziliei. c)formele moderne de mixtare.

deşi aceasta din urmă poate fi la fel de vagă în contextul practicării bi. Realitatea este însă diferită. acelaşi grup etnic putând cuprinde mai multe grupuri lingvistice şi invers. La această extindere s-a ajuns prin patru procese istorice distincte. reziduale. R. prin intermediul căreia familiile de limbi cunoscute au fost unite în superfamilii corelate între ele. izolate. aşa cum se prezintă parţial în ariile reziduale. vorbită de primele comunităţi de Homo sapiens sapiens în urmă cu circa 100 000 de ani în estul Africii. la nivel local. -mecanismele de substituţie lingvistică.2. Totuşi. Colin Renfrew 133 presupune că diversitatea etno-lingvistică din unele arii reziduale (Noua Guinee de ex. 1976. De aici. La astfel de concluzii s-a ajuns prin utilizarea metodei lingvistice comparatiste. -mecanismele de convergenţă.Formarea grupurilor etno-lingvistice Procesul de diferenţiere etno-lingvistică este cunoscut în general sub numele de etnogeneză. J. M. Pour la Science. aparţinând la câteva familii înrudite între ele. Discuţii aprinse se poartă în jurul presupusei „limbi-mamă”. 1999 75 . în ultimă instanţă la apariţia de noi grupuri etno-lingvistice. ajutate de genetica populaţiilor şi de arheologie. Autorul citat susţine existenţa a patru mecanisme de bază care conduc treptat la apariţia unei noi limbi şi a unui nou grup etno-lingvistic într-o regiune dată -colonizarea unui teritoriu neocupat şi evoluţia separată. -mecanismele de divergenţă. Débat sur la langue mère în Les langues du monde. Pour la Science. distinge două tipuri de arii geografice : de exapansiune (propagare).Ruhlen consideră că similarităţile între diversele limbi vorbite pe Glob nu pot proveni decât din trei fenomene : împrumuturile. 1999 133 Opinie exprimată de acest cunoscut istoric britanic contemporan în La diversification linguistique. cf. uşor de deosebit. convergenţa lingvistică. în strînsă legătură cu relaţiile instituite între diversele grupuri venite în contact131.Victorri. cazul unor grupuri mici. mai ales în condiţii de izolare. adstrat). acest lucru132. 132 M. vaste regiuni ale Globului fiind apanajul unei singure mari familii etno-lingvistice. În plus. Breton.Structura etno-lingvistică Între structura etnică şi structura lingvistică a populaţiei există diferenţe sensibile. poate duce cu timpul la evoluţii lingvistice singulare. IV. Géographie des langues.Ruhlen.Victorri). Ambiguitatea noţiunii de etnie este mai evidentă decât aceea de grup lingvistic. divergenţa ar fi fost principala cauză a schimbărilor iar harta etno-ligvistică a Globului ar fi fost un mozaic. B. îndeosebi în pădurile ecuatoriale.) nu derivă obligatoriu din suprapunerea unor valuri migratorii diverse ci şi din dezvoltarea unor inovaţii lingvistice. a unor noi forme de spiritualitate.Nichols (citat de B.1. Suprapunerea perfectă între etnie. care presupun o puternică diferenţiere datorită acumulării în timp a unor familii lingvistice foarte diferite (cazul unor zone muntoase mai ales). limbă şi tip rasial nu există decât cu totul extraordinar. Cf. Durata medie de viaţă a unei limbi poate varia de la câteva sute de ani (latina. succesive : 130 131 Etno-lingvistica este o disciplină socio-umană distinctă care studiază relaţiile dintre limbile vorbite şi contextul socio-cultural. limba vorbită rămîne principalul criteriu130.şi plurilingvismului. prin extinderea ekumenei s-a ajuns la diversitatea lingvistică actuală. este cel mai înfocat susţinător. foarte rară. existenţa unei limbi primare. Acesta presupune totdeauna o dinamică a unor particularităţi durabile constituite la un moment dat pornind de la un fond de bază (substrat) peste care se pot suprapune particularităţi ulterioare – cu rol modificator sau chiar de substituire (superstrat.2. caracterizate prin limbi puţin diferenţiate. din care ar descinde toate familiile lingvistice actuale. Dacă nici o limbă n-ar fi fost înlocuită. Paris. gotica) la câteva mii de ani. izolarea unor grupuri desprinse dintr-unul deja constituit.IV. PUF. Cercetările recente par să demonstreze. pentru determinarea particularităţilor etnice ale unui grup uman.

Această revoluţie a fost însoţită de creşterea numărului de locuitori.locutori. -difuziunea agriculturii în Neolitic. Din această cauză. poate vorbi o sumedenie de limbi (cazul limită al papuaşilor care vorbesc circa 700 limbi. O situaţie critică o înregistrează cele mai multe limbi autohtone din America de Nord (puţin tineri inuiţi mai folosesc limba maternă.Krauss134 doar 4% sunt vorbite în Europa şi Orientul Mijlociu. ariile cu cea mai redusă diversitate etno-lingvistică.-migraţiile timpurii. grupuri etno-lingvistice mai active care reuşesc să-şi impună propriile particularităţi. al popoarelor caucaziene. suprapuse ca elite dominante asupra unor popoare mult mai numeroase. -invaziile unor popoare migratoare în ultima parte a Antichităţii şi în Evul Mediu. principala cauză a substituirii lingvistice. Din aceste evoluţii au rezultat situaţii extrem de variate. Fiecare limbă numără în medie 1 mil. unele foarte limitate numeric şi spaţial. 134 Profesor la Univ. dispărute în decursul proceselor menţionate. Tendinţa modernă este aceea de reducere a numărului limbilor vorbite. Trebuie remarcat că în afară de acestea au mai existat alte 3900 limbi. Mai puţin critică este situaţia din America Latină unde idiomurile locale rezistă cu mai mult succes în faţa spaniolei sau a portughezei. Din cele 6000 limbi şi dialecte reţinute de M.Renfrew 76 . având conştiinţa apartenenţei etnice. eliminate ulterior. Oceania. de pe urma cărora au rezultat familii etno-lingvistice altădată extinse. Dar chiar şi aici există. Alte 600 se eşalonează între 100 000 şi 1 mil. afroasiatică etc. cărora au reuşit să le impună adesea propria limbă. mai ales dacă sunt înrudite (cazul unor populaţii caucaziene de dimensiuni reduse din Daghestan care folosesc tot mai mult limbile cu o bază demografică mai consistentă sau în Nepal unde este impusă limba oficială în dauna celorlalte. unde fiecare vale are propria limbă. pare-se. iar grosul (5200) nu depăşesc pragul minim de 100 000 vorbitori sub care orice limbă este în pericol. al khoisanicilor). austrică. analizând situaţia actuală a ajuns la concluzia că mass-media actuală pune în pericol circa 70-90% dintre limbile vorbite pe Glob.vorbitori (6000 dacă folosim mediana). sino-tibetană.). Este cazul marilor familii etno-lingvistice actuale – indo-europeană. adesea de origini diferite. sudul şi sud-estul Asiei. situaţii similare putând fi întîlnite şi în Africa). în primul rând încălzirea survenită în urma retragerii gheţarilor. parţial al unora mai vechi (indo-europeană sau sino-tibetană). La fel stau lucrurile în Australia unde 90% din cele 250 de limbi aborigene sunt pe cale de dispariţie sub presiunea englezei. citat de C. samoezi. în perioada contemporană. înlăturându-le încet dar sigur pe celelalte. cazul populaţiilor din nordul Eurasiei şi Americii (laponi. iar multe idiomuri amerindiene nu mai pot fi salvate. cu excepţia unor mici arii reziduale (cazul bascilor. ciukci. inuiţi etc. sedentare. prin culturalizare subzistând doar acele limbi cu o bază socio-culturală solidă. La fel se petrec lucrurile în fostele colonii care încă mai utilizează oficial limbile metropolelor (engleza. C. în consecinţă aceştia fiind obligaţi să-şi extindă arealul în arii nelocuite sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. numărul limbilor vorbite este multe mai mare decât acela al popoarelor (2800-5600 limbi sau chiar 7000 după unii. fie că a fost impusă (cazul statelor din Lumea Nouă care folosesc engleza sau spaniola) ori s-a impus în dauna unor limbi cu circulaţie mai restrînsă 135. cu un rol important în comunicarea dintr-un anumit spaţiu. acelaşi popor. între ele nefiind cel mai adesea nici o relaţie de înrudire). -difuziunea impusă de variaţiile tardive ale climatului terestru. yukaghiri.Renfrew. franceza. În dinamica aceluiaşi proces se poate ajunge şi la situaţia ca mai multe popoare să vorbească aceaşi limbă. dar numai circa 200 dintre cele 6 000 depăşesc acest prag considerat ca suficient pentru crearea unei limbi de cultură capabilă să reziste în timp. cazul unor zone muntoase ca Himalaya sau Caucazul. 15% sunt vorbite în Americi iar restul în Africa. numărul vorbitorilor fiind extrem de restrîns). diferenţele fiind datorate clasării unor idiomuri fie ca dialect fie ca limbă distinctă). Densitatea etno-lingvistică cea mai ridicată subzistă în acele regiuni izolate în care comunicarea este mai dificilă iar modelele sociale sunt de tip patriarhal. Este cazul special al familiei de limbi altaice (turco-mongole).din Alaska.

). Cea mai mare parte a populaţiei Globului aparţine astfel unor popoare mari. plecând de la un trunchi comun. cel puţin la nivel european. al celui român în cazul de faţă.S. individualizarea treptată. IV.). este mult mai complex.2. dintre care unul se impune.locuitori. mai ales acolo unde dominaţia colonială a impus frontiere artificiale (cazul Africii) dar chiar şi în Europa. un aport deloc neglijabil l-au avut populaţiile de limbă slavă sau turcică adăugate altor grupuri asimilate de substratul tracic (celţi. Astfel.2. prin impunerea unei limbi de circulaţie. între numeroasele popoare astfel formate există multiple asemănări. Astfel invocarea Romei ca reper etnic identitar aapre uşor forţată dar din punct de vedere lingvistic este incontestabilă. este un proces dinamic. deci sunt consolidate. după mai multe milenii de separaţie. spre deosebire de cele mici care în mare parte sunt dominate cultural sau ignoră cultura scrisă. albanezii în Kossovo şi vestul Macedoniei. limbă formată pe baza malaeze cu elemente din celelalte limbi vorbite sau al unor state din estul Africii care folosesc swahili). provenind în mare parte din regiunile periferice ale Imperiului Roman (Peninsula Iberică. altele au evoluat prin asimilare reciprocă spre particularităţi noi sau prin suprapunere parţială (etnică sau lingvistică). Peninsula Balcanică. În plus. Dinamica grupurilor etnice se aseamănă cu aceea a grupurilor lingvistice. Este şi cazul poporului român care în forma cea mai vulgarizată este prezentat ca rezultat al asimilării lingvistice a populaţiei tracofone din Dacia de către o minoritate romanizată.. a extinderii teritoriale. putându-se desfăşura pe trei căi principale : -diferenţierea. rezistând pe cale exclusiv orală. Domină cele mici (4/5). Unele subzistă aproape nealterate din substratul vechi preistoric (cazul menţionat al bascilor din Pirinei. aşa cum s-a amintit. O situaţie o deţinea şi limba rusă în fosta U. Realitatea este că procesul formării unui popor. în ambele cazuri cu toate eforturile de a impune limbile locale nu se înregistrează progrese notabile. -suprapunerea şi asimilarea reciprocă a două grupuri diferite. Formarea minorităţilor naţionale Harta politică nu coincide cu distribuţia diverselor popoare (numărul statelor este de câteva zeci de ori mai redus). 135 Cazul Irlandei unde limba naţională este pe cale de dispariţie în favoarea englezei sau chiar al Bielorusiei unde un proces similar a impus rusa. în formarea românilor ca grup etnic şi lingvistic distinct. caracteristică astăzi zonelor de maximă fărîmiţare. ca urmare a deplasării. Orientul Apropiat etc.S. care în Neolitic s-au dispersat spre sud şi vest de aria de origine. adesea semiartificiale (cazul Indoneziei. Popoareale (grupurile etni-lingvistice) astfel formate se deosebesc mult prin dimensiune. -apropierea treptată prin strîngerea relaţiilor între mai multe populaţii înrudite lingvistic. unde oficială este bahasa indonesia. nu există nici un popor care să nu cunoască şi statutul minoritar. aşa cum o dovedesc de altfel mărturiile epigrafice. aveau o compoziţie etnică diversă. românii în raioanele ucrainene din lungul frontierei în regiunea Cernăuţi mai ales etc. 77 . cazul românilor dar şi al popoarelor nord-americane actuale. iranieni etc. al unor populaţii autohtone din Caucaz şi Himalaya).portugheza) sau cazul particular al spaniolei care s-a impus până la urmă în cea mai mare parte a Americii Latine. Unele minorităţi ajung să aibă o pondere relativ importantă iar pe plan local pot fi chiar majoritare (maghiarii în estul Transilvaniei. Procesul de etnogeneză. germanii în Alsacia sau în Tirolul de Sud. formate dintr-un mozaic de grupuri etno-lingvistice care folosesc în primul rând engleza (de factură americană). cu tot efortul de impunere a limbilor naţionale. înrudirea noastră cu celelalte popoare neo-latine fiind astfel relativ redusă sub aspect etnic sau rasial. Acestea au de obicei scriere şi cultură proprie.R. grupurile de populaţie romanizată. dar chiar şi astăzi. urmările fiind încă resimţite. sub 1 mil. încât popoarele (grupurile etno-lingvistice) actuale nu se află la acelaşi stadiu de evoluţie. cu cel puţin 1 mil. Această problemă a minorităţilor (nu numai etnice de altfel) este frecvent invocată cu diverse prilejuri şi are un rol deosebit în stabilirea unui climat de cooperare.oameni. Este cazul popoarelor indo-europene în ansamblu.). încât orice dezbatere asupra caracteristicilor unui popor dă naştere unor ambiguităţi. grupând sub 4% din populaţia mondială.

bretonilor. wedda. Se poate face o distincţie între coloniştii instalaţi de către o anumită putere dar având o origine etnică diferită de a acesteia. Caraibe (31%). Political geography. grupuri mai arhaice şi de multe ori cu o origine incertă (negritos. Dacă primii pot fi primiţi cu ostilitate de populaţia autohtonă ceilalţi se pot bucura iniţial de unele drepturi şi facilităţi. în anul 2001. Se pot deosebi două categorii : -aborigenii. germanii din fostul Imperiu Ţarist). De cele mai multe ori refugiaţii 136 137 Cf. interese economice. de valorificare a unor teritorii depopulate. La fel s-a întîmplat şi cu alte populaţii cu vocaţie citadină. galezilor. caz frecvent în Europa central-estică unde populaţia urbană iniţială a fost de multe ori de origine germanică sau evreiască. şvabii din Banat.) ori. ostilităţile generând conflicte sau persecuţii. -refugiaţii.).. -persoanele deplasate forţat sau relocalizate în noi regiuni. b)Minorităţile nou-venite sunt acelea care s-au constituit în perioada modernă şi contemporană prin dispersie. a căror istorie este ceva mai bine cunoscută şi care sunt indiscutabil autohtone. 1998. de multe ori grupuri cu o compoziţie etnică eterogenă atrase de politica statului de valorificare a unor resurse sau terenuri. cum s-a petrecut în cazul turcilor meşkheţi din Georgia deplasaţi de Stalin în Uzbekistan. P. New York. O altă raţiune este aceea a organizării vieţii urbane în spaţii slab urbanizate. Africa de Est (46%). Conform PNUD. 78 . grupuri relicte din sudul şi estul Asiei. colectivităţi care fug din calea unor conflicte (palestinienii de ex.Genetic. al hinduşilor din Trinidad-Tobago şi colonii aduşi de către proprii lor suverani. Singurele regiuni ale Globului care sunt ocolite de acest flagel sunt Europa Occidentală şi America de Nord. Este cazul bascilor. amerindienii din America de Nord. sau mai recent bosniacii). compactă chiar. devastate sau nevalorificate (slovacii din Ungaria. grupuri a căror legătură cu teritoriul pe care-l populează astăzi este mai slabă şi care convieţuiesc de obicei cu autohtonii. Pot fi deosebite cinci categorii : -invadatorii şi cuceritorii care pot constitui grupuri reziduale după recucerirea teritoriului de către populaţia autohtonă (sau presupus autohtonă). al ruşilor în Basarabia etc. regiunile cele mai afectate de subalimentaţie sunt cele din Africa Centrală (50% din populaţie). finlandezii din Suedia. Africa de Sud (29%) şi Asia de Sud (22%). refugieri etc. cazul secuilor din Transilvania). olandezii din regiunile mlăştinoase din nordul Germaniei) sau ca mînă de lucru pe plantaţii (cazul tamililor din Sri Lanka.U. a unor calamităţi naturale sau a foametei (etiopieni în Sudan. Este cazul tătarilor din Rusia. mai evoluate. având drepturi imprescriptibile asupra tertitoriilor pe care le ocupă. al mexicanilor în S. cazul tamililor din Sri Lanka. invazii. încât ei constituie indiscutabil primii locuitori. minorităţile pot fi clasificate în două mari grupuri care pot fi subdivizate în mai multe categorii : autohtone şi nou-venite136.. populaţiilor nord-caucaziene. Toţi au în comun o prezenţă foarte veche pe teritoriul actual. ainu. drepturile lor asupra acestor teritorii pot fi puse în discuţie ca în cazul turcilor din Bulgaria. cum a fost cazul polonezilor sau al slovenilor în Germania şi Franţa. Taylor.).). Raţiunile pentru care cuceritorii recurg la colonizare sunt diverse : interese militare (paza frontierelor. laponii din Scandinavia etc. cazul cel mai clasic este cel al negrilor din Americi dar mai recent şi cel al populaţiilor din Caucaz şi Crimeea deportate masiv din ordinul lui Stalin în 1945 spre Kazahstan şi Siberia. -grupuri etnice de origine foarte veche.)137 sau din cauza persecuţiilor religioase (creştini din Orientul Apropiat refugiaţi în vestul Europei sau Americi. colonizare. al suedezilor din Finlanda.A. În epoca modernă foarte frecventă a fost colonizarea forţei de muncă în minerit (mai ales în extracţia cărbunelui). Deşi de multe ori au o prezenţă seculară. proprietari (tătarii din Polonia. la fel de frecvent. -coloniştii. triburile şi grupurile primitive. musulmanii din Birmania refugiaţi în Bangladesh etc. grecii etc. din cauze politice (represiunile datorate unor regimuri dictatoriale ca cele din fostele state comuniste sau din unele state latino-americane). Longman. altădată al francezilor din Algeria. populaţiile saheliene în statele de la Golful Guineii etc. Deşi victime ale dictaturilor multe din aceste minorităţi nu sunt bine primite în noul loc de reşedinţă. nobili. aromânilor din Peninsula Balcanică etc. specializată în comerţ şi meşteşuguri (armenii. a)Minorităţile autohtone sunt acelea a căror prezenţă pe teritoriul actual este istoriceşte constituită din timpuri foarte vechi. o extindere teritorială coerentă.

Mulţi dintre ei încearcă să se stabilească în ţara de primire creând mici comunităţi (diaspore) care păstrează legături strînse cu ţara de origine. care survine atunci când relaţia cu teritoriul este pusă în cauză. suportul acestor revendicări poate deriva din trei modalităţi de exprimare a identităţii minoritare : autohtonismul. Este motivul pentru care continentul african este frământat în ultimele decenii de nenumărate conflicte interne sau interstatale. Din punctul de vedere al localizării pot fi deosebite patru tipuri de minorităţi: -comunităţi transnaţionale. maghiarii din Slovacia. există o sumedenie de limbi şi dialecte care dau impresia că subcontinentul indian este un adevărat Turn Babel. caracteristici pentru perioada contemporană. cazul Indiei. majoritatea rămîn în regiunile de adopţie (cazul armenilor refugiaţi în Georgia. Un caz arhicunoscut este acela al kurzilor care spre deosebire de ceilalţi au o anumită coeziune spaţială din sud-estul Turciei până în nord-vestul Iranului sau cazul bascilor. fără identitate statală. State multinaţionale tipice sunt şi Iranul. arabii din sudvestul Iranului. cu o intensitate tot mai mare de la prima la ultima categorie138.2.Coulon. dar şi unor cazuri exemplare din estul Asiei (Japonia. unde populaţia han este net majoritară.Rey.Birnbaum). atunci când se manifestă revendicări de autonomie sau chiar de separare139. G. în Sociologie des nationalismes (dir. cele mai vechi sunt cu siguranţă cele din aria de origine a omului actual – Africa subsahariană. În statele africane. Centre Européen de la Culture. fără să excludă existenţa unor minorităţi naţionale. germanii din Alsacia sau Tirolul de Sud. Chiar şi China. a turkmenilor refugiaţi în Iran de teama puterii sovietice etc. majoritatea statelor din Africa subsahariană. cazul comunităţilor germane din Transilvania sau sudul Rusiei altădată dar tot mai frecvent sub forma diasporelor. Identité culturelle et interculturalité en Europe. cazul maghiarilor din Transilvania. Fiecare dintre aceste tipuri pot emite diverse revendicări. sudul Asiei. PUF.P. 79 . fiind un vehicul frecvent al revendicărilor populare sau al pasiunilor colective în ţările în curs de dezvoltare. sau Kazahstanul unde coexistă două grupuri etnice principale. Stabilirea unei clasificări etno-lingvistice a populaţiei Globului este extrem de dificilă. Canada etc. unele arii reziduale 138 139 Cf. caracteristic majorităţii statelor europene. Indoneza. rare dar semnificative. Cf. Peninsula Coreeană). Actes Sud. foarte frecvent în Europa : românii din Ucraina. vaste spaţii fiind dominate de grupuri etnice aparţinând la numeroase familii etno-lingvistice. Geneva . IV. La dynamique de l’ethnicité en Afrique noire. create artificial în perioada colonială. 1997. inclusiv României. cazul Belgiei sau din Africa – Ruanda. dată fiind varietatea opiniilor şi a metodelor de clasificare. urmate de cele rezultate din primele migraţii de extindere a ekumenei – mare parte din Oceania. Burundi. deşi raportându-ne la extinderea spaţială a acestuia şi la masa enormă de populaţie. Cea mai pertinentă modalitate de grupare a celor câteva mii de comunităţi etno-lingvistice de pe Glob pare a fi aceea care ţine cont de vechimea formării acestora dar şi de distribuţia spaţială actuală.Clasificarea etno-lingvistică a statelor şi a populaţiei Globului Din punctul de vedere al compoziţiei etno-lingvistice se pot distinge mai multe categorii de state. -comunităţi localizate în continuitate teritorială cu statul de referinţă. -comunităţi cu identitate statală precisă dispersate la mari distanţe de aria de origine. -state mononaţionale. cunoaşte aceeaşi diversitate. cu o structură unitară sau relativ unitară. Cazul cel mai tipic este astăzi cel al ţiganilor dar şi evreii se încadrau în aceeaşi categorie înainte de înfiinţarea statului Israel. naţionalismul etnic. 1998. fără continuitate teritorială.. unde pe lîngă cele 15 limbi oficiale. al turcilor în Bulgaria etc. situaţia nu este cu mult diferită de cea a Europei. -muncitorii imigranţi (gastarbeiter în germană) sau refugiaţii economici cum mai sunt numiţi.3.consideră situaţia lor ca una temporară dar de obicei. tribalismul. Federaţia Rusă. întîmplător foste colonii belgiene. adesea cu suport etnic. -comunităţi localizate în vecinătatea statului de referinţă. pe al căror teritoriu se vorbesc mai multe limbi distincte. nu totdeauna precis definite : -state multinaţionale. albanezii din Kosovo etc. Astfel. M. -un caz particular este cel al statelor binaţionale. care pune accent pe relaţia cu teritoriul.).

cuprinzând trei subfamilii inegale. extrem de diferenţiată. intermediară între ultimele trei şi cele din interiorul Asiei. uralică. fără probe convingătoare. extinsă în arhipelagurile din sud-estul Asiei şi din Oceanul Pacific. hamită şi kuşitică. reziduală în interiorul marii insule Kalimantan. răspândită în zona arctică din Ciukotka până în Groenlanda. cuprinzând câteva populaţii dispersate în zona forestieră rece din nordul Americii sau chair mai spre sud. clar diferenţiată în mai multe subfamilii : dayak. corelată de multe ori cu alte familii relicte din spaţiul eurasiatic. 6)familia austrică. foarte puternic diferenţiate. thai-chuan. cuprinde o singură ramură vie . malacca şi vietnameză. în aceleaşi arii geografice. 18)familia mediteraneană. 20)familia kartvelică (sud-caucaziană) corelată de multe ori cu cea asianică sau cu cea mediteraneană. mult timp considerate familii distincte. divizată în trei subfamilii : andamană. 16)familia burushaski. apropierea de alte familii fiind dificilă. munda. etruscii în primul rând. 19)familia asianică. 22)familia afro-asiatică. localizată în nordul Pakistanului. de fapt o macro-familie. corelată cu ultimele două.din Eurasia. reziduală în sudul Chinei şi în Indochina. una din cele mai importante. în China şi în Siberia. 9)familia eskimo-aleută. când ocupa Anatolia şi cuprindea trei popoare mai importante : huriţii. subfamilia nigero-congoleză cunoaşte o mare diversitate fiind divizată în mai multe ramuri. 12)familia ainu-japoneză. prezentă mai ales în Europa. 3)familia nilo-sahariană. 15)familia uralo-altaică. vag înrudită cu ce ainu-japoneză şi cu cea altaică. foarte eterogenă. apoi cele care s-au format şi extins pe parcursul Neoliticului şi în fine cele care s-au impus într-o perioadă mai apropiată de cea actuală prin migraţii şi dominaţie. posibil înrudită cu alte familii din Asia. considerate a fi înrudite cu populaţiile din nord-estul Asiei. specifică nordului Africii şi sud-vestului Asiei. care ocupă un vast spaţiu în Eurasia. altădată răspândită în sudul şi sud-vestul Asiei. 17)familia nord-caucaziană. reziduală. austro-asiatică. o macro-familie. restrînsă astăzi la extremitatea sudică a subcontinentului indian. La rândul său. această clasificare etno-lingvistică are următoarea distribuţie : 1)familia khoisanică 2)familia nigero-kordofaniană. în câteva arii insulare din sudul Asiei şi Oceania. puternic diferenţiate : yukaghiră. cu două subfamilii : sinică. 5)familia indo-pacifică. 80 . în Madagascar şi în sudul Indochinei. de o mare diversitate. tibeto-birmană. deosebindu-se două mari subfamilii – nordică şi meridională. Schematic. corespunzătoare ultimului val de migraţii spre America. altaică. papuaşă şi tasmaniană. cu trei ramuri distincte : semită. dispărută complet dar importantă în Antichitate.bascii din Pirinei. 4)familia australiană. austroneziană (malaio-polineziană). răspândită pe ambii versanţi ai Himalayei şi în N Indochinei. grupează cea mai mare parte a populaţiilor autohtone din America. cu mai multe ramuri distincte. 21)familia elamo-dravidiană. care cuprinde două mari subfamilii – nigero-congoleză şi kordofaniană. de o mare diversitate. în extincţie în Extremul Orient. 7)familia amerindiană. răspândită în Asia Centrală de unde prin migraţii s-a extins predilect spre sud-vest. 11)familia ghiliak. distinctă şi foarte omogenă. asemănările cu familia nord-caucaziană sunt mai probabil rezultatul unor contacte reciproce. miao-yao. la care se adaugă unele popoare antice. similară celei anterioare prin situarea într-o zonă muntoasă greu accesibilă. cu acea altaică în mod deosebit dar prezentând şi elemente care o apropie de familia austrică. 14)familia sino-tibetană. 8)familia na-déné. cuprinzând patru ramuri distincte – mon-khmer. relict a cărui vechime este greu de atestat. urarteenii şi hatti (proto-hitiţii). 10)familia ciukot-kamceatka. 13)familia coreeană.

în unele limbi izolate din Eurasia (basca. Şi mai surprinzătoare este superfamilia propusă de M. care se deosebesc prin utilizarea tonurilor necesare diferenţierii sensului unor cuvinte aparent homofone. care se disting prin existenţa unor radicale triliterale (două consoane şi vocală) pe baza cărora prin alternanţă vocalică sau sufixare se pot obţine diverse structuri sintactice. japoneza. M. utilizează în diferenţierea cuvintelor o serie de sufixe. limbile nord-caucaziene. W. în structuri de tip holofrastic (fraze formate dintr-un singur cuvînt) îşi poate schimba semnificaţia. mai puţin na-déné care se apropie de limbile izolante. după toate aparenţele. Cele mai caracteristice sunt din acest punct de vedere limbile sino-tibetane şi cele mai multe dintre limbile din familia austrică. basca şi burushaski sub numele de dénécaucaziană sau sino-caucaziană.Vintilă-Rădulescu. adăugate unui radical. Malherbe. Limbile normate. inclusiv cea coreeană şi aino-japoneză. prefixe şi infixe (după caz). spre simplificarea sintaxei şi „mondializarea” vocabularului vehiculat de mass-media scrisă şi audio-vizuală sub imperiul „necesităţii” comunicării cât mai rapide. -limbile holofrastice (polisintetice) se diferenţiază prin absenţa unui sens clar al fiecărui cuvînt care în funcţie de combinaţia cu alte cuvinte. Astfel limbile flexionare şi cele cu flexiune radicală formează un macrogrup relativ unitar. elamo-dravidiană. caracterizate prin adăugarea unor sufixe la un radical verbal sau nominal. nu întotdeauna complet distincte140 : -limbi izolante. Astfel sunt vehiculate mai multe superfamilii lingvistice. cele mai simple. -limbile flexionare. Specific limbilor din familia nigerokordofaniană. care grupează alături de limbile sinotibetane şi na-dene. obţinând astfel o mare varietate de nuanţe semnatice. 1981 sau Les langages de l’humanité.Sala şi I. sudului Asiei iar după marile descoperiri geografice şi spre toate componentele Lumii Noi.23)familia indo-europeană. fiind înrudite în cele din urmă între ele.Greenberg (Univ. codurile lingvistice fiind mult mai adânc înrădăcinate în mentalul colectiv decât pare la prima vedere. Tendinţele actuale converg. dintre care cea mai cunoscută este cea nostratică (susţinătorul acestei teorii este Aaron Dolgopolsky. Detalii despre particularităţile structurale şi lexicale ale limbilor lumii pot fi obţinute din lucrarea Limbile lumii. -limbile cu flexiune radicală. M.Ruhlen. Si Encicl. Robert Laffont. Din punctul de vedere al structurii limbilor vorbite pe Glob. de la Univ. etrusca sau georgiana). London. mai rar şi în cea nilo-sahariană. Caracteristice sunt limbile uralo-altaice. Edit. indo-europeană. Bucureşti. cu un rol social 140 141 Cf. Aceste 23 familii etno-lingvistice corespund în general clasificărilor propuse de către lingvişti. cert înrudite. Caracterizează în primul rând limbile indo-europene chiar dacă se observă o erodare a flexiunii în epoca modernă. spre cea mai mare parte a Europei. care alătură pe lîngă familia indo-europeană. Routledge.. pp 108-120. 1996. 81 . pe cea uraloaltaică şi pe cele din nord-estul Asiei. din Haifa). -limbile clasificatorii se deosebesc prin utilizarea unor prefixe care indică apartenenţa semantică a cuvîntului la o anumită categorie (clasă). elamodravidiene. uralo-altaică şi coreeană. coreeana. preocupaţi în prezent de a stabili o schemă completă a raporturilor dintre acestea. care cuprinde câteva din cele mai numeroase familii lingvistice din Lumea Veche. care prin structură se aseamănă tot mai mult cu limbile izolante. Pericolul unei eventuale omogenizări pare mai degrabă virtual. mai complexe. kartvelică. Cele mai caracteristice sunt limbile din familia afro-asiatică. -limbile aglutinante. The geography of Language în Companion Encyclopedia of Geography. pornind din aria presupusă de origine – stepele ponto-caspice pentru unii sau Anatolia după alţii. între care se situează limbile aglutinante şi cele clasificatorii141. mai greu de acceptat totuşi. diferenţiate probabil la începutul Neoliticului : afro-asiatică. O alta propusă mai recent de J. Şt. necesare comunicării. se deosebesc de obicei 6 mari categorii. 1995. Caracterizează mai ales limbile indigene din America. mai ales la limba engleză. elemente aglutinante existând şi în unele grupuri de limbi din familia austrică (austroneziană mai ales). Stanford). Se poate spune că aceste şase categorii prezintă doar diverse moduri de exprimare a realităţii. acceptate ca atare prin compararea vocabularului reconstituit al proto-limbilor. probabil cea mai nouă dar sigur cea mai expansivă. este suprafamilia eurasiatică.Brice. la fel cele izolante şi holofrastice.

Nici unul din numeroasele triburi nu depăşeşte câteva zeci de mii de locuitori. relativ unitară din punct de vedere rasial. influenţele exercitate de marile limbi de circulaţie nefiind de natură să le modifice substanţial. Din punct de vedere rasial.Familia nigero-kordofaniană În Africa subsahariană. ca dovadă rămânând unele mici grupuri khoisanice în sudul Tanzaniei (sandawe). cuprinzând circa 467 mil. IV.4. Colonizarea europeană începută în secolul al XVII-lea în extremitatea sudică a continentului african i-a împins spre zonele aride ale deşerturilor Kalahari şi Namib. Ambele au rămas la stadiul organizării tribale iar limbile lor au particularităţi absente la celelalte grupuri umane – clicurile.locuitori. Acest spaţiu constituie în prezent un adevărat laborator al procesului de etnogeneză în contextul sporirii mobilităţii populaţiei şi a exploziei demografice. Viitorul acestor două popoare este incert în condiţiile unei presiuni puternice din partea limbilor oficiale din sudul Africii – engleza. 82 . 22). inclusiv metişii.21. La venirea europenilor existau diferenţe însemnate între cele două populaţii menţionate : hotentoţii erau crescători de animale şi populau zonele mai umede iar boşimanii trăiau în zonele aride ocupându-se cu vînătoarea şi culesul.2. Familiile etno-lingvistice IV. de unde au fost împinşi spre sud de înaintarea populaţiilor bantu. preluate şi de vecinii bantu –zuluşi. Constituie un vast ansamblu de etnii şi triburi.2. amestecul negroid-europoid este evident dar aportul celei de-a doua componente este destul de redus. suprapuşi rasei khoisanoide.4. justificând apelativul nigero-kordofanian. Este o tendinţă firească. uneori cu conflicte sîngeroase sau prin compromisul utilizării limbii fostelor metropole coloniale ca limbă de circulaţie. divizat în căteva zeci de triburi ale căror limbi sunt puţin studiate şi a căror cultură este puternic influenţată de cea arabă. afrikaans şi limbile bantu.Familia khoisanică Familia khoisanică este una din cele mai restrînse numeric. procesul de arabizare fiind astfel destul de avansat. Poate fi divizat în două subfamilii inegale : 1)Subfamilia kordofaniană În partea centrală a statului Sudan. Este cea mai numeroasă familie etno-lingvistică din Africa. un număr de circa 450 mii locuitori aparţin unui grup distinct. dovadă fiind populaţiile din centrul statului Sudan (Kordofan). aceste populaţii au fost considerate ca aparţinând altor familii etno-lingvistice (nilo-sahariană.2.1. de multe ori de mici dimensiuni. cunoscută de obicei sub numele de nigero-congoloză. având şi cel mai înalt ritm de creştere demografică la nivel planetar (vezi tab. Se produc astfel convergenţe în jurul unor limbi de circulaţie.nr. xhosa.2. Spaţiul dintre bazinul Nigerului şi masivul Kordofan pare a fi de altfel aria de origine a acestor populaţii. 2)Subfamilia nigero-congoleză La sud de Sahara şi de platourile Abisiniei domină un vast conglomerat de etnii.2. cuprinde în principal două populaţii distincte : boşimanii (bushmenii) şi hotentoţii. unitare din punct de vedere rasial dar extrem de diferenţiat. cel mult 600-700 mii oameni. domină o familie etno-lingvistică extrem de diferenţiată. IV. Iniţial erau mult mai răspândiţi spre Africa Central-Estică. normate şi utilizate în mass-media şi în învăţămînt. în contextul absenţei culturii scrise dar şi al politicii de omogenizare a statului. dacă ne raportăm la cele peste 1000 grupuri etno-lingvistice dar se impune destul de greu. înrudite din aproape în aproape. pe alocuri în curs de omogenizare. o parte fiind decimaţi sau asimilaţi. tipul antropologic fiind dominant negroid. Mult timp. Altădată era mult mai extinsă spre nord-est. consoane care se rostesc prin aspiraţia aerului în piept (similare unor fluierături sau ândemnurilor folosite pentru cai). afro-asiatică) dar cele mai multe asemănări le prezintă cu populaţiile din Africa subsahariană. apropiate lingvistic.precis nu pot fi înlăturate decât prin dispariţia purtătorilor săi.

înrudiţi îndeaproape cu mandingo. locuind în vestul statului Mali şi în regiunile limitrofe ale Mauritaniei şi Senegalului. Se disting printr-un rol important în comerţul vest-african şi în propagarea Islamului spre regiunea centrală a Golfului Guineii.4 mil. -bambara (banmana). puternic înrudite lingvistic. Mali în sec. Dintre cele câteva zeci de grupuri etnice. mai unitare. Totalizează circa 26. unde au un rol important. Împreună cu alte grupuri înrudite totalizează circa 4. Numărul lor este de circa 4. opunându-se avansului limbii engleze. locuiesc în principal în nordul statului Côte d’Ivoire. suprapus unei divizări politice arbitrare. fiind parţial creştinaţi sau practicând în continuare animismul. fiind astfel mai puţin atinşi de Islam.5 mil. fiind astfel un grup etnic major cu un rol important în statele menţionate. la nord de Golful Guineei. estul Guineei. Prin urmare limba lor cunoaşte o largă circulaţie. Majoritatea practică animismul sau sunt creştinaţi. -mende şi kpelle. de mandingo. împreună). 2002 şi 2003). Se deosebesc astfel şapte grupuri distincte şi relativ omogene. la mari distanţe. în întreaga Africă Occidentală. Puternic afectaţi de seceta din Sahel.Originea populaţiei care formează acest conglomerat pare să fie în zona de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială. Originari din zona înaltă a masivului Fouta Djallon s-au dispersat pe cursul mijlociu al Nigerului fiind agricultori şi constituind cu timpul populaţia de bază a statului Mali (în zona capitalei Bamako) dar sunt prezenţi şi în Senegal sau în Côte d’Ivoire. este un alt popor mandé. iar limba lor are un rol tot mai mare în Mali. întemeind vaste imperii (Ghana. în comerţ mai ales. avansând pînă pe ţărmurile Golfului Guineei. Cele mai multe populaţii practică agricultura dar sunt şi unele grupuri mai puţin avansate de vînători. la izvoarele Nigerului în sec. -dyula.locuitori142 dar în trecut au avut un rol important. în zona de frontieră dintre Burkina Fasso. sunt cunoscuţi prin propensiunea spre emigraţie pentru muncă. Foarte numeroşi (circa 89 mil. Unele dintre limbile vorbite de aceste populaţii au dobândit un rol major în comunicare după obţinerea independeţei. în regiunea de la izvoarele fluviilor Niger şi Senegal. oficiale în aceste state. Côte d’Ivoire şi Ghana. constituie baza populaţiei din unele state vest-africane.N. care se întrepătrund deseori creând un mozaic. 83 . unele dintre ele reuşind să atingă un grad avansat de civilizaţie. atât Islamul cât şi creştinismul penetrând mai greu. pescari şi 142 Ca şi alte estimări cifrice şi acestea sunt recalculate pe baza ultimelor estimări ale O. sunt alte două grupuri înrudite (circa 3 mil.6 mil. formând populaţia principală din Liberia şi Sierra Leone.) şi khasonké (sub 1 mil.XI-XIV) difuzând Islamul în rândul populaţiilor din zona de coastă sau constituind corpuri de elită în armata colonială franceză.) se remarcă prin particularităţile lingvistice ce le disting net de limbile vecine. constituind regate puternice înaintea colonizării europene.U.8 mil. fiind elementul cel mai activ în organizarea statelor amintite. similare celor din limba chineză. se deosebesc prin rezistenţa la islamizare. În aria de origine s-a produs o diferenţiere extrem de puternică spre deosebire de ariile de dispersie. constituind principala comunitate negro-africană din Franţa. Majoritatea practică animismul. cunoscuţi şi sub numele de malinké sau maninka. b)Grupul guineean (kwa) Este un grup de populaţii ce locuiesc în zona forestieră din lungul Golfului Guineei. cu o civilizaţie avansată. mai importante sunt : -mandingo.VII-X. în primul rând prezenţa tonurilor. locuitori.) sunt două populaţii înrudite cu bambara. relicvă a epocii coloniale: a)Grupul mandé. Mandingo era şi limba maternă a majorităţii sclavilor negri din Americi (iniţial). după o scurtă rezistenţă împotriva europenilor. vestul statului Mali şi în Gambia fără a fi absenţi în celelalte state vecine. cunoscuţi şi sub numele de sarakollé (3-4mil. localizat în plină savană. ca limbă naţională fiind utilizată şi de alte populaţii înrudite. asupra populaţiei mondiale (World Population Data Sheet din 2001. Cei circa 6. de unde prin migraţii succesive s-au dirijat spre sud şi est ocolind sau traversând pădurea ecuatorială. -soninké. chiar dacă în ultimele decenii se constată o expansiune a Islamului.

a căror limbă are statut naţional în această ţară (3.). fanti). popoarele din acest grup se deosebesc prin modul de viaţă particular. ca edo (2.4 mil. localizată în zona de cultură a celor mai vaste plantaţii de cacao din lume. diamante). locuiesc în zona dens populată din sud-vestul Nigeriei (cel mai populat stat african). sunt întîlniţi în toată Africa Neagră şi se impun tot mai mult ca unul din marile popoare africane cu toate sciziunile pe care le implică penetrarea creştinismului sau Islamului. Agricultori şi artizani reputaţi dar şi comercianţi versaţi. unde este promovată ca limbă naţională.. în faţa unor grupuri etnice mai compacte din statele în care sunt prezenţi. Limba lor a devenit astfel o limbă de circulaţie în vestul Africii dar fărîmiţarea dialectală şi dispersia teritorială îi împiedică extinderea.). Înrudit cu ewe este poporul adja-fon baza populaţiei din Benin. limba lor tinzând să devină una din cele mai importante din Africa. fie în zona semiaridă a Sahelului fie în zona umedă de pe coasta exrem-vestică a Africii. În perioada colonială au fost favorizaţi de extinderea agriculturii de plantaţie. al căror număr depăşeşte 26 mil. Constituie rezultatul extinderii spre nord-vest a populaţiilor de agricultori sau de crescători de animale din nucleul iniţial guineean. în aval de confluenţa cu Benue. destul de consolidate.locuitori (din care 5 mil. Formaţi prin asimilarea unor popoare diferite.).). în zona de vărsare a fluviului Niger. cel mai important dintre popoarele din acest grup (29. Sunt prezenţi şi în Benin. formează majoritatea populaţiei în Guineea fiind dispersaţi pe un spaţiu vast din Senegal pînă în Camerun sau chiar mai la est. în 1965.5 mil. -ewe. populează cursul inferior al fluviului Niger.1 mil. dominând capitala acestui stat. mult mai numeroşi (baulé fiind de fapt o ramură a acestora). Această expansiune este oprită de rezistenţa unor popoare la fel de numeroase şi bine organizate din regiune (haussa şi ibo mai ales). în defavoarea altor grupuri etnice. fapt ce a generat animozităţi cu autorităţile de la Lagos. efect al primului război mondial). localizate în zona litorală a celor două state sau spre interior (ga-adangme de ex.2 mil. Dintre cele aproape 100 grupuri etnice. ocupă o zonă umedă. Ca şi baulé au fost favorizaţi în perioada colonială de dezvoltarea economiei de plantaţie sau de prezenţa unor resurse subsolice (aur. unul din pretextele sîngerosului conflict din Biafra. Numărul lor se cifrează la aproape 6 mil.6 mil. suprapusă parţial peste areale bogate în petrol. un alt grup de popoare din Nigeria. fapt ce le asigură un rol foarte important în statul amintit. În trecut s-au remarcat printr-o civilizaţie avansată. -ibo(igbo) şi ijo. mai ales în domeniul prelucrării metalelor dar şi al organizării sociale. astăzi fiind agricultori şi pescari. două popoare strîns înrudite. în pofida numărului relativ restrîns (1.5 mil. Păstori seminomazi şi comercianţi. fiind însă dominaţi cultural de ibo sau yoruba.4 mil. circa 1. Provin din sud-vestul Nigeriei şi aveau odinioară ca principală ocupaţie comerţul cu sare şi cu sclavi. se pot menţiona : -baulé. -yoruba. unele 84 .75mil. foarte amestecate între ele. împădurită. majoritari în partea sudică a statului Togo şi în regiunea vecină a Ghanei (ocupată de britanici prin împărţirea coloniei germane Togo.. c)grupul atlantic occidental (bantuid vestic) Este mult mai redus numeric (37 mil. fiind un popor relativ important.).) şi nupe (2. în expansiune faţă de alte grupuri etnice mai restrînse (circa 4. răspândite în sud-estul Nigeriei. -akan (ashanti.) dar se remarcă prin relativa dispersie spaţială. Numărul lor important (8. Cel mai cunoscut dintre aceste popoare este peul (fulbe sau fulani mai spre est sau tuculeor în lungul rîului Senegal). Constituie unul din cele trei mari ansambluri etno-lingvistice din Nigeria şi se deosebesc din punct de vedere cultural prin dominanţa netă a animismului. numără circa 23. Foarte apropiate din puncte de vedere lingvistic.ijo). răspândiţi în estul Côte d’Ivoire şi mai ales în Ghana. populaţia de bază din zona central-sudică a Côte d’Ivoire. permisă de climatul mai umed şi de deschiderea spre exterior asigurată de apropierea Golfului Guineei.culegători.) situaţi mai la nord. fapt ce le asigură un rol dominant în regiune. cu o importanţă mai redusă. Geografic. de multe ori conform potenţialului natural. Agricultori specializaţi în cultura speculativă a palmierului de ulei.) îi impune în faţa unor grupuri înrudite mai puţin numeroase. Limba ewe are statut de limbă naţională în Togo.5 mil. -efik-ibibio.

Mai la nord o importanţă oarecare o au unele grupuri mai puţin numeroase cunoscute prin tradiţiile artizanale (bobo) sau prin modul de viaţă arhaic (dogon) ambele la frontiera dintre Mali şi Burkina Fasso. răspândiţi din Ghana pînă în Nigeria. dar prezentă şi în Gambia la fel ca şi serer (1.fiecare). Astfel. popoare de agricultori (cultivatori de arahide) destul de avansate cultural.. Se remarcă în estul Nigeriei poporul tiv (3. răspândit şi în Ghana sau în Mali. În aceleaşi state se mai remarcă poporul banda (1.6mil.). datorită nivelului de civilizaţie atins de comunităţile de agricultori care valorifică versanţii fertili ai acestei regiuni cu relief vulcanic. au un rol secundar în cele două state. g)Grupul bantu Este cel mai numeros dintre cele şapte ramuri ale subfamiliei nigero-congoleze şi se impune mai ales prin vastitatea spaţiului pe care-l ocupă.). tem (1 mil. Spre sud. Foarte divizat. unde au împins populaţiile de tip khoisanic spre deşertul Kalahari dar s-au lovit de colonizarea europeană. În zona de coastă.1mil. pe baza cărora în perioada colonială a fost formată limba sango.5 mil. naţională în ultimul stat menţionat dar în regres în faţa altor limbi bantu. alături de alte grupuri mai mici extinzându-se pînă în sudul Sudanului (2.Centrafricană. peste 5. mai exact statul Burkina Fasso. Înrudiţi cu peulii sunt popoarele wolof şi serer din Senegal.). puternic înrudite. prezente din Senegal pînă în Liberia. din grupul mandé sau de factură sahariană.5 mil. mai importante sunt popoarele : dagomba (1. f)Grupul ubangian Este un ansamblu de grupuri etnice mai puţin cunoscute şi studiate ocupând un spaţiu destul de vast în regiunile de contact dintre pădurea ecuatorială congoleză şi savanele din bazinele fluviilor Ubangui şi Chari.) iar în Camerun grupul bamiléké.2 mil) iar mai spre est poporul zandeh (azande) în zona cumpenei de ape dintre Nil şi Ubangui. Totuşi limba fulbe are un rol major în Guineea sau în nordul Camerunului (administraţie. au avut o contribuţie decisivă la popularea jumătăţii sudice a continentului african iar extrema divizare lasă cu greu să se desprindă grupuri 85 .). al căror dialect (moré) s-a impus ca limbă oficială.1 mil. Populaţii de agricultori. Wolof (peste 4. dată fiind dispersia relativ recentăm începută în primele secole ale erei creştine.).locuitori. gur) Este restrîns în spaţiu la regiunea de savană. Numărul lor depăşeşte 252 mil. dominantă în Senegal. După obţinerea independenţei unele dintre ele au căpătat o importanţă deosebită prin ponderea demografică. cele circa 600-700 etnii componente sunt mult mai susceptibile a forma ansambluri etno-lingvistice vaste prin convergenţă.).7mil. balanta. Popoare de cultivatori sau crescători de animale.D.) şi bariba. remarcabil prin agricultura avansată.înrudite (wolof.) majoritar în Burkina Fasso. este mult mai fărîmiţat decât alte grupuri din zonă (circa 100 de etnii). din nordul statului Côte d’Ivoire pînă în Nigeria având în centru bazinul fluviului Volta. fiind frecventă şi în Côte d’Ivoire ca urmare a migraţiilor recente.) este limitat la regiunea muntoasă de la graniţa dintre Nigeria şi Camerun.2 mil. şi sunt puţin diferenţiaţi. trăiesc câteva popoare mai puţin numeroase având ca ocupaţie principală pescuitul : dyola (0. într-o sumedenie de grupuscule etnice. Cele mai importante etnii sunt gbaya şi ngbandi (4-5 mil. limba.2 mil. au fost supuse mult timp altor etnii mai active din zonă. practicată prin amenajări complexe. dacă nu s-ar opune uneori diferenţele culturale sau incidenţa divizării arbitrare a Africii în perioada colonială. În acest din urmă stat se distinge poporul senufo (siene).3 mil. cazul poporului mossi (peste 7. kissi-temne (2. Cele mai multe sunt relativ greu de clasificat prezentând asemănări lingvistice atât cu grupul nigero-camerunez cât şi cu grupul bantu sau chiar cu familia nilosahariană. mai umedă. din nordul R.Congo şi R. Personalitatea sa este însă remarcabilă. d)Grupul voltaic (bantuid central. serer) altele din grupul guineean au avut un rol important în difuziunea Islamului în vestul Africii.1 mil.) dispun în prezent de o limbă normată. mass-media). prin islamizare dar şi prin contactul timpuriu cu europenii. capabilă să întreţină densităţi foarte ridicate (3. e)Grupul nigero-camerunez (bantuid estic) Mai puţin important (10 mil. din estul Nigeriei pînă în sudul extrem al Africii.

locuitori din zona de coastă a Kenyei şi tanzaniei dar cunoaşte cea mai largă răspândire dintre toate limbile negro-africane fiind larg utilizată în statele menţionate. în regiunea oraşului Kinshasa. nyoro etc. Constituie nucleul în jurul căruia se produce o convergenţă care poate conduce la formarea unei limbi dominante în sudul Camerunului. -kongo. nyankore. massaba. Înrudit cu acestea este şi poporul bemba (2.D. alături de alte popoare relativ importante (luyia. Uganda etc. la nord de lacul Victoria. Ambele popoare dispun de limbi oficiale. limba swahili cîştigând teren. ansamblu de etnii înrudite dintre care se disting bulu.P. prin rolul cîştigat în impunerea unor limbi vernaculare sau în organizarea politico-statală se pot distinge: -pahuin. R. De la nord la sud.5 mil. Sprijiniţi în perioada colonială de către englezi au avut unele conflicte după decolonizare cu alte popoare importante din zonă (chiga. În acelaşi mod se impune şi lingala. -mbundu. înrudite (circa 4 mil.Congo şi R.5 mil. -luba-lulua. principalul popor din Kenya (6.Congo. unele surse indicând între 60-100 mil. din Guineea Ecuatorială şi Gabon (circa 1 mil..D. situaţie foarte rară în Africa.D. 86 .Congo.1 mil.Congo şi în nordul Angolei (enclava Cabinda mai ales).).. un alt ansamblu etno-lingvistic care grupează mai multe populaţii din R. Rolul lor dominant în statul menţionat rămîne astfel incert.Centrafricană.se prin faptul că formează majoritatea absolută a populaţiei în Burundi şi Ruanda. singurele din regiune care rezistă concurenţei limbii swahili. Modul de viaţă îi opune pe agricultorii mbundu celorlalte popoare din grup. alte două popoare bantu importante. fiind deja folosită de un sfert din populaţia R.D. 2 mil. având în centru etnia baluba a căror limbă chiluba domină bogata zonă minieră Copperbelt (circa 13. ewondo şi fang. Zambia şi nordul Angolei. aceştia fiind şi vectorul difuziunii Islamului. din regiunea Marilor Lacuri Africane. meru.) dintre care se remarcă etnia omonimă a cărei limbă cîştigă teren în R. în total).5 mil. Swahili este limba maternă a circa 13. deosebindu. limba kikuyu nu are un rol foarte important.. -lusengo. ovimbundu şi herero-ovambo.Ocupaţia de bază este agricultura favorizată de fertilitatea solurilor vulcanice dar presiunea demografică este foarte puternică.vorbitori.4 mil.3 mil. Alături de lingala şi swahili asigură comunicarea în R. -nyamwezi şi tsukuma formează principalul ansamblu etno-lingvistic din Tanzania dominând zona dens populată a platourilor dintre lacurile Victoria şi Tanganyika (5.Congo.locuitori. dominant în R.).D. embu. limbă de circulaţie formată pe baza dialectelor bantu de pe cursul inferior al lui Congo. principalul popor din Uganda (7. 2 mil. alt ansamblu care cuprinde mai multe comunităţi înrudite. localizate în lungul fluviului Congo (10. gusii. Nairobi. constituie principalul ansamblu etnic din cele peste 100 comunităţi bantu din Camerun (circa 2 mil.5 il. răspândit în zona de vărsare a fluviului Congo. Aceasta nu a împiedicat conflictele cu populaţiile nilotice vecine (tutsi).Congo. situat în centrul unei organizaţii statale precoloniale. La est de aceştia. soga.). -makonde (makua) împreună cu alte grupuri înrudite (yao. Limbile acestor popoare sunt în concurenţă cu portugheza moştenită din perioada colonială în Angola. unul din cele mai populate state africane. localizaţi în sudul Tanzaniei şi în nordul Mozambicului formează un alt ansamblu împreună cu chewa. în zona platourilor Katanga şi Lunda se remarcă popoarele chokwe şi lunda. Mbundu au avut principalul rol în lupta pentru independenţa Angolei (1975) în urma căreia s-a declanşat un război civil care opune diversele grupuri etnice din această ţară. kamba. care sunt mai mult crescători de animale.etnice importante. ca peste tot în restul Africii s-a impus de timpuriu swahili. localizat în jurul capitalei. tumbuka).7 mil. -ganda. -kikuyu. fang). împreună). fiind vorbite şi în Uganda vecină (circa 15.locuitori). Rezistenţa lor în faţa limbii swahili din zona de coastă a acestui stat s-a manifestat şi pe plan militar. împreună). -rundi şi rwanda. constituie un ansamblu de populaţii care domină centrul şi sudul Angolei precum şi Namibia (peste 9 mil. un alt popor important. Cu toată importanţa demografică. Aceasta s-a format în zona litorală pe baza unor dialecte bantu aflate în contact cu araba şi persana vorbită de comercianţii stabiliţi în contoarele comerciale. Alături de alte etnii înrudite depăşeşte 10-11 mil.8mil. nyore.) din Zambia. buluewondo). luhyia). împreună) ale căror limbi sunt în circulaţie în Angola. 1.

fiind primii care au intrat în contact cu europenii sosiţi în secolul al XVII-lea.S. zulu (11mil. mai ales populaţia citadină.) dominanţi în nordul statului Mali. dominant în provincia Natal.7 mil. -shona. Se pot deosebi totuşi şase grupuri : a)Grupul nigero-senegalez. foarte amestecate din punct de vedere antropologic dar originale cultural. este înrudit cu cel anterior.S.S. 143 Cf. naţionalismul etnic. cum este cazul tuaregilor sau zuluşilor143.) din zona amintită extinzându-se timpuriu spre valea Nilului mijlociu iar pe parcursul ultimului mileniu spre sud. localizat pe cursul mijlociu al fluviului Niger dar dispersaţi şi în regiunile vecine. tsonga. pînă în Tanzania şi Burundi. IV.). prezentă şi în Zambia şi în celelalte state vecine (circa 10 mil. aceste populaţii constituie un amestec vehi în care dominante sunt trăsăturile negroide. mult timp având ca ocupaţie de bază păstoritul. ronga şi tonga (10. Numărul lor este destul de mare (90. din aceasta derivând şi dificultăţile de clasificare. fiind mai asemănători cu unele populaţii vecine din subfamilia nigero-congoleză cu care prezintă şi similarităţi ale modului de viaţă. în zona capitalei Niamey.4. sotho. Din punct de vedere lingvistic sunt foarte divizaţi. multe grupuri etnice reduse numeric vor fi asimilate într-un timp previzibil. tswana. dominanţi în Swaziland şi în estul provinciei sudafricane Natal (2. larg răspândiţi în R.8mil. Antropologic.în total) formând ramura nordică .5 mil. Paris. grupul etnic dominant în vestul statului Niger. foarte apropiate cultural şi lingvistic. b)Grupul nigero-ciadian.).Familia nilo-sahariană Zona de tranziţie de la deşertul saharian la savana subecuatorială (Sahel) este populată de o serie de grupuri etnice distincte atât faţă de popoarele din familia afro-asiatică cât şi faţă de cele din familia nigero-kordofaniană. prin islamizarea timpurie : songhai (1. O diasporă foarte activă este prezentă în întreaga zonă saheliană şi chiar în nordul Africii. maxima diversitate etnică din regiune putându-se diminua.) răspândiţi în vestul R. Les dynamiques de l’ethnicité en Afrique noire. 1998. populaţia principală din Botswana şi regiunile vecine ale R.Coulon.2.8 mil) în sudul Zimbabwe. puţin numeros. răspândită din Mozambic şi sudul Zambiei pînă la fluviul Limpopo în sud. popoarele bantu sunt în plin proces de converegenţă. Africa este astăzi teatrul unor numeroase conflicte între grupurile etnice existând trei mobiluri principale ale acestora : autohtonismul.). localizat în nordul statului Nigeria şi în regiunile vecine ale statelor Niger.XV-XVII) care şi-a extins dominaţia asupra altora anterioare – Mali. dstingându-se prin rolul major în constituirea unor formaţiuni statale precoloniale. După cum se observă din prezentare.5 mil. djerma (2.Africane. Songhai (sec. atunci când este pusă în cauză existenţa lor. -nguni este ultimul mare ansamblu etno-lingvistic bantu. cel mai important. fiind şi buni artizani şi agricultori. swazi. Cuprinde două popoare înrudite. tribalismul. cuprinde un singur popor – haussa (35 mil. Limba lor are un statut oficial dominant în Nigeria şi Niger. au un rol important în comerţul regional. Dată fiind această extremă diversitate etnică.3. C. prezenţi şi în statele vecine. invocat de acele grupuri etnice mai legate de pămînt. baza populaţiei din Lesotho. Foarte influenţaţi de islam şi de limba arabă (haussa este de multe ori considerată ca limbă afro-asiatică).7mil. Ciad şi Camerun.). atitudine mai primitivă. de obicei vechi populaţii agricole. Cele mai importante sunt : ndebele (1. Ghana eetc. PUF. sub influenţa modelelor europene care se disting prin revendicarea autonomiei ca premisă a separării şi stabilirii unor frontiere politice. cel mai important grup etnic din sudul Africii.Africană şi Botswana (10 mil. Limba haussa este practic cea mai importantă limbă negro-africană (ca limbă maternă) circulând alături de alte limbi înrudite sau din familia nigero-congoleză. majoritatea fiind crescători de animale. populaţia majoritară în Zimbabwe.). pe un spaţiu vast. având un rol similar limbii swahili în estul Africii. în zona Marilor Lacuri Africane.). xhosa (8. din faţa cărora s-au retras spre est. este cel mai vestic.(nyanja)populaţia majoritară din Malawi prezentă şi în Zambia (circa 16 mil.Africane. în total). 87 . vehicul al unor revendicări populare.4 mil. mai rar agricultori. alăturând mai multe popoare din sudul extrem al Africii.

7mil. populaţia secundară din Burundi şi Ruanda.) dar şi extrem de divizat. nu cunoşteau agricultura şi nu erau sedentari.) constituie ramura cea mai sudică. d)Grupul saharian oriental. a fost mult influenţată de cea egipteană. Cel mai important este poporul kanuri din jurul lacului Ciad. pînă în mijlocul Saharei spre nord şi pînă în nordul Nigeriei spre sud. deşi puţin numeroşi sunt massaii.5 mil. mulţi fiind astfel exterminaţi sau decimaţi de boli.6mil. Numărul populaţiilor aparţinând familiei australiene nu depăşeşte 420 mii. Creştinaţi în primele secole ale erei noastre au creat un puternic regat islamizat ulterior. fiind astfel supuşi unui proces de arabizare încât tind să-şi piardă caracteristicile etnice. pictură rupestră) iar din punct de vedere lingvistic erau extrem de divizaţi. Mai importante sunt popoarele nandi (sau kalenjin.4. agricultori creştinaţi în perioada colonială (circa 1. IV. ca urmare a luptelor şi a foametei). nuer (1. izolată de restul lumii.) celebri prin cultura lor tradiţională bine păstrată. islamizaţi de timpuriu. din sudul Egiptului pînă în regiunile central-sudice ale Ciadului şi Sudanului. cu condiţii dificile de viaţă. shilluk (1 mil.5 mil.5 mil. acoli şi teso. Printre numeroasele populaţii din acest grup pot fi amintite : sara. Spre deosebire de alte populaţii nilo-sahariene au rezistat procesului de islamizare.) extins şi în Tanzania vecină. crescători nomazi de vite recent sedentarizaţi în zona rezervaţiilor de la poalele masivului Kilimanjaro (0.). Ocupaţia de bază o constituie păstoritul seminomad şi comerţul caravanier.9 mil. din interior. Ca şi vecinii lor haussa sunt buni comercianţi şi artizani. aflate în conflict cu puterea de la Khartum (circa 0. în grupuri etnice de mici dimensiuni. mangbetu.c)Grupul saharian este mai restrîns. incluzându-i aici şi pe metişi144. Civilizaţia nubiană. secundar culegători şi vînători. Cunoscuţi sunt şi tutsi (1. ocupând un spaţiu vast suprapus zonei de savană din sudul Ciadului pînă în Kenya şi Etiopia. Înaintea colonizării erau circa 300 mii şi se aflau la nivelul unei organizări tribale. împreună cu alte triburi înrudite). de mici dimensiuni. în Egipt şi Sudan.victime după 1980. vorbind o sumedenie de limbi reduse doar la câteva mii sau sute de vorbitori. Conform aceleiaşi surse. Foarte divizaţi.95 mil. numărul lor este în creştere rapidă. la recensământul din 1996 înregistrându-se doar 353 000.).7 mil.5 mil.) sunt populaţiile majoritare din sudul statului Sudan. e)Grupul nilotic este mult mai numeros (24 mil. sunt în general păstori nomazi sau agricultori sdentari (în Valea Nilului sau la contactul cu savana). Opus puterii centrale din Ciad. dominanţi în nord-estul Nigeriei (8.). practicând în general animismul.). Aveau o civilizaţie proprie (arme specifice precum bumerangul. este mai omogen şi destul de numeros (12.9 mil. în special în Uganda dar şi în statele vecine.) localizat în valea Nilului mijlociu. f)Grupul nilotic ecuatorial. în Evul Mediu constituind centrul unui puternic stat islamizat – Bornu. La fel de cunoscuţi. în circa 200 grupuri etnice. publicat parţial pe site-ul Institului Australian de Statistică.Familia australiană Continentul australian a fost vreme îndelungată domeniul unei familii etnolingvistice originale. Un alt popor mai important este tubu (1 mil. de tradiţie antică (Kuş).4. 3 mil. inospitaliere. dispersat pe mari întinderi. Majoritatea au dispărut înainte de a fi studiate 144 Cf. dinka (3. Colonizarea europeană i-a împins spre zonele aride.. Se disting prin înălţimea şi svelteţea lor ca şi prin pielea de culoare foarte închisă. populaţia de bază din sudul Ciadului. Majoritatea sunt crescători nomazi de vite.2001. lango. populaţie emigrată din zonele mai aride ale Ciadului spre bazinul fluviului Congo (cca 2. În general ca şi celelalte grupuri nilo-sahariene nu populează un spaţiu continuu ci sunt dispersaţi printre populaţii aparţinând altor familii etno-lingvistice. care îl înlocuia pe altul mai vechi – Kanem. dispersată printre populaţiile bantu din Tanzania şi Kenya sau printre populaţiile kuşitice din Etiopia.) rezultat al amestecului unor populaţii agricole locale cu nomazii zaghawa veniţi din zona sahariană (o ramură a acestora subzistă la frontiera dintre Libia.2. sunt în centrul unei dispute teritoriale între cele două state. mult mai restrîns dar şi mai dispersat.recensământului australian din 7 aug. Ciad şi Sudan). Cel mai important popor este cel nubian (3.6 mil. dominant în nordul Ciadului şi sudul Libiei. aflată de mult timp în conflict cu majoritatea bantu (conflict sîngeros în Ruanda în 1994-1995 cu 0.) din Kenya şi luo (4 mil.victime). 88 . dispersaţi pe cursul superior al Nilului.).

formată pe baza limbii engleze cu un aport portughez şi spaniol.locuitori divizaţi în mai multe subfamilii. De multe ori este privită ca o familie distinctă. mai puţin numeroasă (2 mil. relativ recent acceptată ca atare. localizată în arhipelagul Andamanelor din Golful Bengal. În unele limbi australiene era frecvent limbajul semnelor. provenind din primul val de populare al spaţiilor insulare din sudul şi sud-estul Asiei. unele populaţii apropiindu-se mai degrabă de substratul australoid. în urma unor studii antropologice şi lingvistice. numită austrică. Între cele patru subfamilii există raporturi certe de înrudire.Familia austrică Cea mai mare parte a populaţiei din sud-estul Asiei şi din arhipelagurile Oceaniei este înrudită din aproape în aproape formând o vastă familie. trăind la nivelul organizării tribale. Din punct de vedere cultural sunt populaţii arhaice a căror ocupaţie de bază este culesul. dispersat în regiunile mai înalte. fiind rezultatul unor amestecuri succesive între mongoloizi şi australoizi.4. O ramură a acestora a ajuns pînă în Tasmania. Existenţa unor diferenţe lingvistice şi în modul de viaţă îi divizează în trei subfamilii inegale : 1)Subfamilia andamană.46mil. adverse. în mare parte reziduale.5. lingvistice). Dintre numeroasele grupuri etnice care convieţuiesc adesea pe aceeaşi insulă. 3)Subfamilia melaneziană. împădurite din nord-estul podişului Dekkan unde a fost împins de populaţiile venite dinspre nord-vest – dravidieni.Familia indo-pacifică În vastul spaţiu întins de la Golful Bengal pînă în vestul Oceanului Pacific se află dispersate o serie de populaţii. Cercetările etno-lingvistice au dovedit însă înrudirea lor. constituind o punte între acestea.) formează populaţia autohtonă din Melanezia.).) iar din punct de vedere rasial sunt australoizi. unele dintre ele înglobate în trecut la familia sino-tibetană. limbile lor având afinităţi cu cele din arhipelagul indonezian. IV. multe etnii prezentând caractere mixte. cuprinde o serie de populaţii arhaice. pe lîngă cel articulat.2. Numită familia indo-pacifică. au fost aduşi aici de mai multe valuri de migraţii primitive dinspre sud-estul Asiei. în grupuri mici. secundar vînătoarea şi pescuitul. indo-europeni. numără doar 10 mii persoane aflate într-un avansat proces de aculturaţie.8 mil. dar există şi o agricultură embrionară de tip itinerant de veche tradiţie însă. inclusiv din punct de vedere rasial. Numărul lor redus se explică şi prin incidenţa epidemiilor sau asimilării. Bougainville). din arhipelagul Fiji (0. 1Subfamilia austro-asiatică este formată din patru grupuri cert înrudite între ele. subfamiliile componente sunt foarte unitare în pofida dispersie pe mari suprafeţe. explicabil prin diversitatea lingvistică. Această macro-familie cuprinde circa 547 mil. ocupaţia principală constituind-o altădată pescuitul şi culesul. în diverse grade. asemănările cu celelalte două ramuri ale familiei indo-pacifice fiind relativ reduse. rareori depăşind 10 mii de locuitori. În comunicarea dintre diversele populaţii se folosesc limbi europene sau derivate ale acestora precum este bislama din arhpelagul Vanuatu. Nici unul din numeroasele grupuri etnice nu se impune. În extremitatea estică a arhipelagului indonezian trăiesc şi populaţii mixte de papuaşi şi melanezieni. localizate în sudul şi sud-estul Asiei. ca în insula Halmahera dovedind extinderea anterioară spre vest. etnice. mai ales din punct de vedere cultural. Ca tip rasial sunt negritos. de tip australoid. cel mai numeros şi mai omogen este cel fijian. IV. de dimensiuni diferite. relativ diferiţi de papuaşi. fapt ce a permis menţinerea unei diversităţi lingvistice extraordinare – peste 700 idiomuri numai în Noua Guinee. unele aflate în regres: a)grupul munda. cu trăsături mai degrabă negroide.2.6. Papuaşii sunt mai numeroşi (circa 5. 89 . dar a fost decimată după colonizarea europeană. recent acceptate ca fiind înrudite. formează populaţia autohtonă a insulei Noua Guinee şi a cătorva insule apropiate (New Britain. Din punct de vedere lingvistic există mari diferenţe dar luate separat. altele mai noi fiind mai apropiate de mongoloizi. Navigatori îndrăzneţi. 2)Subfamilia papuaşă.2.şi cercetate iar în prezent sunt într-o fază avansată de aculturaţie (pierdere a trăsăturilor culturale.

ca cele mai multe populaţii din zonă.8 mil. Lingvistic însă înrudirea cu munda este certă. Numărul lor depăşeşte 14. o populaţie ce atestă limitele răspândirii populaţiilor mon-khmere în trecut.) ocupa în timpuri vechi întreaga Indochină dar sub impulsul unor populaţii sino-tibetane venite dinspre nord s-a retras spre sudul extrem al acesteia. de cele sinice sau thaichuan.) şi ho(1. Spaţiul ocupat de poporul rezultat.7 mil. vietnamezii. o populaţie concentrată în sudul Birmaniei şi al Thailandei (circa 1 mil. pînă în sudul Chinei. martore ale extinderii anterioare sau recent refugiate. Constituie substratul populaţiei din Indochina formând astăzi enclave izolate între alte populaţii pe care le-a influenţat prin mixtare. dar cele mai multe grupuri etnice constituente sunt în diverse faze de asimilare culturală ce a generat de altfel mişcări autonomiste soldate cu înfiinţarea a două state în care ponderea lor este importantă (Jharkand şi Chhatisgarh). început înaintea erei noastre. Fiind în general de mici dimensiuni populaţiile aparţinând acestui grup sunt ameninţate de asimilare. Influenţaţi mai mult decât oricare alt popor indochinez de civilizaţia chineză dar şi civilizaţia indiană prin filiera budismului meridional. b)Grupul mon-khmer. este rezultatul unui amestec etno-lingvistic complex la care au participat populaţii originare din sudul Chinei actuale suprapuse în lungul fîşiei litorale sau în deltele fluviilor Song Ha şi Mekong unor populaţii mai vechi – mon-khmer sau înrudite cu cele din arhipelagul indonezian. modelul unor organizaţii statale ulterioare aflate la baza celor indochineze actuale.lea. Foarte apropiaţi cultural şi lingvistic sunt palaung (circa 1 mil. subzistenţa multora fiind incertă. Numărul lor este relativ redus (0. se deosebesc astfel esenţial de vecinii lor. aflaţi la un stadiu superior de civilizaţie. Madhya Pradesh (Chhattisgarh). formează cea mai mare parte a grupului (12. -khassi. Limba lor are un caracter mixt fiind adesea clasată fie alături de limbile tibeto-birmane. De religie budistă şi practicând rizicultura. Trăsăturile antropologice îi apropie de australoizi (veddoizi) iar din punct de vedere lingvistic sunt net diferiţi de ceilalţi locuitori ai subcontinentului indian. cel australoid dar spre deosebire de acesta trăsăturile mongoloide sunt frecvente. Cei mai numeroşi sunt santalii din Jharkand. de dimensiuni egale cu munda (17. al XVII. Madhya Pradesh şi Andhra Pradesh.Constituie populaţia cea mai veche din subcontinentul indian. este adesea întrerupt de reziduurile acestor populaţii.8 mil. c)Grupul vietnamez.) singurii care dispun de scriere. la limita dintre statele Bihar.6 mil. Populaţiile de agricultori sunt cel mai ameninţate de asimilare spre deosebire de cele care au păstrat un mod de organizare tribală şi un mod de viaţă bazat pe vînătoare şi cules.X-XIII (Angkhor). au fost în atenţia opiniei publice mondiale în perioada sîngeroaselor războaie care au opus facţiuni politice rivale între 1975-1990. Gondwana şi Chotta Nagpur în statele indiene Bihar (Jharkand). Tipul antropologic iniţial era ca şi la munda. locuind astăzi în estul subcontinentului indian (colinele Shillong din statul Meghalya şi nordul Bangladeshului). Tot grupului monkhmer aparţine şi populaţia indigenă din arhipelagul Nicobare. rezistă într-o anumită măsură asimilării din partea populaţiei birmane majoritare. Având statut minoritar şi o relativă autonomie. al căror tip rasial este net australoid. Acest proces.2mil. premisă a păstrării individualităţii etno-lingvistice.) care locuiesc mai la nord. Printre cele mai importante grupuri etnice componente putem distinge : -khmerii (cambodgienii).) şi sunt puternic influenţaţi de hinduism. fiind singurii care dispun de un stat propriu – Cambodgia.) grupează majoritatea populaţiei munda. West Bengal şi Orissa (8 mil. răspândite mai spre sud la limita dintre statele Orissa. răspândiţi şi în 90 . West Bengal şi Orissa. Împreună cu mundari (3. arealul lor era probabil mult mai vast. Se disting două arii cu o concentrare mai mare. restul fiind divizat în mai mutle triburi de mici dimensiuni. -mon. mai numeroşi fiind muong şi bahnar. nucleul unui imepriu înfloritor în sec.). Comunităţi khmere importante locuiesc şi în sudul Vietnamului (Cochinchina) sau al Thailandei. a cărui apartenenţă la această subfamilie este controversată datorită caracterului mixt.) dominant în statul Vietnam.3 mil. Vietnamezii sunt un popor numeros (76.) pe care l-a dominat politic pînă în sec. a continuat pînă în pragul epocii moderne.7 mil. Apropiaţi khmerilor sunt o serie de populaţii care trăiesc în zona muntoasă dintre Laos şi Vietnam sau chiar mai la vest în Thailanda.

4)Subfamilia austroneziană Este cea mai importantă dintre componentele macro-familiei austrice deosebindu-se prin maxima răspândire. în zonele împădurite care au scăpat defrişării.3mil. circa 40. ocupaţia de bază fiind culesul şi vînătoarea. Pot fi regrupate în două mari ramuri : -chuang. 2)Subfamilia miao-yao. populând cele mai multe 91 .). mai numeroşi (10. cea mai importantă minoritate etnică din acest stat. din Madagascar pînă în estul Oceanului Pacific. proces care continuă şi astăzi. d)Grupul malacca. cel mai restrîns (circa 115 mii). formând enclave în mijlocul populaţiei chinezeşti devenite majoritare. Numărul lor este relativ mare (96. în nordul Vietnamului. dar şi populaţia aborigenă a insulei Hainan (lai. au fost împinse încă din Antichitate spre sud. Puternic influenţate de civilizaţia chineză. yao (circa 3. Originare din bazinul mijlociu al fluviului Yangtze. intermediar între thai şi chuang (3 mil. Foarte asemănători sub aspect lingvistic şi antropologic sunt laoţienii (12. multe clasificări apropiindu-i de sino-tibetani. localizate în lungul frontierei chino-vietnameze.). Laosului şi Thailandei. în America de Nord şi Australia (boat people). dobândind particularităţi rasiale distincte. formează un grup rezidual în interiorul peninsulei omonime. În această mişcare. numiţi meo înVietnam şi Thailanda.) răspândiţi în întreg arealul. Laos şi China.) populaţia majoritară în Laos şi nord-estul Thailandei (platoul Korat). Dintre acestea mai numeros şi mai cunoscut este poporul sha. arie de interes major în producţia mondială de opiu. Populaţiile care-l compun sunt de tip australoid. kadai. Se află la un nivel inferior de civilizaţie. fără a avea o înrudire lingvistică). care cuprinde în primul rând poporul omonim din sudul Chinei (18. Numărul mare al chuang justifică autonomia culturală a acestora în cadrul provinciei Guangxi. Altădată erau mai numeroşi şi mai răspândiţi dar s-au retras treptat spre interiorul peninsulei. Presiunea la care au fost supuşi i-au împins tot mai departe spre sud. Apropiaţi aceştora sunt popoarele kam. Birmania.. formează totuşi un ansamblu unitar în pofida divizării în mai multe etnii distincte. -thaii. purtând de multe ori acelaşi nume. influenţaţi de Islam (3. ca efect al războaielor succesive care au opus populaţia locală imperialismului francez şi nord-american după 1950 dar şi din cauza regimului de inspiraţie sovietică instalat după 1950 în nord. divizaţi în numeroase grupuri etnice dar fără mari diferenţe între ele. thaii de nord şi yuanii (circa 7 mil. este mai restrînsă astăzi dar în trecut se extindea în toată zona muntoasă din sud-estul Chinei de unde au fost împinşi în câteva arii montane mai izolate. din sudul Chinei pînă la Golful Siam. din partea nordică a peninsulei Malacca. fosta metropolă colonială).5 mil. sau de cea indiană. 1. în cazul celor din sud. mişcare amplificată în perioada medievală când au reuşit să ocupe cea mai mare parte a Indochinei şi să formeze regate puternice. ca în cazul semangilor. tay) din zona muntoasă dintre Vietnam şi Laos.) răspândiţi mai ales în China. pu-i (23mil.fiecare). negri.restul Indochinei sau formând recent o diasporă importantă în Europa (în Franţa mai ales.2mil. reziduuri ale avansării spre sud dinspre aria de origine. de talie mică adesea (negritos.).5 mil. concentraţi în bazinul mijlociu şi inferior al Menamului. constituind baza populaţiei din Thailanda – siamezii. puţin diferenţiate pot fi grupaţi în două popoare esenţiale : miao. Ceva mai deosebite sunt o serie de populaţii puţin avansate din zona forestieră de la frontierele dintre Thailanda. unele mici grupuri fiind dispersate pînă în nord-estul Indiei (Arunachal Pradesh).5 mil.5 mil. populaţiile de factură dominant mongoloidă au asimilat şi grupuri importante de populaţie din familia mon-khmer. Deşi sunt divizaţi în numeroase triburi. 3)Subfamilia thai-chuang este una din ramurile familiei austro-asiatice a cărei apartenenţă este controversată ca şi a miao-yao de altfel. asemănători cu indigenii din insulele Andaman.) iar spaţiul pe care-l ocupă astăzi este relativ continuu. mai ales populaţiile din nord.6 mil. Apropiaţi sunt thaii de sud.împreună) care populează nordul Thailandei ca şi numeroasele populaţii thai (albi.) care domină Triunghiul de Aur.2 mil.

influenţaţi în ultimul timp de misiunile creştine. foarte restrîns dar important prin localizarea în apropierea presupusei arii de origine – sudul Vietnamului. Sub aceste influenţe au creat regate puternice (Srivijaya. dens populată. localizat în vestul insulei Jawa (36 mil. b)Grupul indonezian. Mattaram etc. Cauza acestei vaste migraţii poate fi găsită în avansarea dinspre nord a populaţiilor mongoloide dar un rol deloc neglijabil l-a avut stăpînirea unor tehnici de navigaţie.arhipelaguri din sud-estul Asiei şi din interiorul Pacificului. mai ales 92 .) şi o civilizaţie originală. Este vorba în primul rând de minangkabau. foarte numeros (250 mil.) constituind prin civilizaţia lor rafinată şi simţul artistic deosebit un punct de maximă atracţie turistică. ulterior şi spre Filipine de unde s-au dirijat în două direcţii opuse – spre nord pînă în Taiwan şi în sudul arhipelagului nipon unde s-au suprapus altor grupuri venite de pe continent şi spre est.. olandeză mai ales. iar mai tîrziu sultanatele malaeze Banten. grupează populaţiile cele mai vechi din insula Kalimantan (circa 3 mil. Limba malaeză. pe baza limbii malaeze în principal. Kalimantan şi alte insule apropiate la care se adaugă sudul peninsulei Malacca.) grupând populaţia din Insulinda şi Madagascar divizat în numeroase etnii slab diferenţiate. corespunzătoare unor particularităţi lingvistice : a)Grupul continental. Agricultori itineranţi. aparent primitive dar performante. motiv pentru care după 1950 au fost deplasaţi prin colonizare („transmigraţie”). Puternic influenţate de civilizaţia indiană încă din Antichitate.) deosebindu-se prin influenţa hinduistă ceva mai îndelungată la fel ca şi madurezii din insula Madura şi din zona oraşului javanez Surabaya (11. Madjapahit etc. javanezi musulmani practicanţi ai riziculturii. Austronezienii (austros – sud şi nessosinsulă în limba greacă) au fost de timpuriu navigatori iscusiţi reuşind să populeze astfel acest vast ansamblu insular. nu a modificat profund aceste evoluţii dar a creat premisele unificării statale.). şi este rezultatul unei expansiuni relativ recente. populând insulele Sumatra. Balinezii sunt singurul popor indonezian rămas fidel tradiţiilor hinduiste (4. majoritar. au început să se extindă spre sud-est de timpuriu. populaţiile din acest grup au fost treptat convertite la Islam începând cu secolul al XV. circa 15 mil.) înrudite între ele şi prezentând o remarcabilă omogenitate culturală.). Apartenenţa lor lingvistică la subfamilia austroneziană din care face parte grosul populaţiei din arhipelagul indonezian. lubu. pe baza populaţiei cham. influenţate de civilizaţia indiană – Champa.9 mil. Noua Zeelandă). oficială în Malaysia şi Singapore nu se deosebeşte prea mult de indoneziană formând un ansamblu lingvistic major la nivel mondial. Această aventură a durat pînă în al doilea mileniu al erei noastre când sunt populate ultimele insule din Pacific (Hawaii. mai întîi spre Jawa şi Sumatra. Este divizat în două subgrupuri : -indonezian de vest. Kalimantan. Dintre numeroasele popoare se remarcă javanezii (circa 103 mil. Limba javaneză este o limbă de veche cultură dar pentru eliminarea eventualelor conflicte cu substrat etnic a fost creată pentru comunicare indoneziana. în lungul arhipelagurilor coraligene sau vulcanice din Micronezia şi Polinezia.). Astfel creată indoneziana contează printre limbile cu cel mai mare număr de vorbitori de pe Glob (circa 206 mil. Alăturează mai multe populaţii retrase în zona montană din regiunea amintită (circa 1. fapt ce implică o situaţie conflictuală. În Sumatera se disting mai multe popoare înrudite cu malaezii care domină sudul peninsulei Malacca (Malaysia) şi nordul insulei Kalimantan. se deosebesc astfel de populaţia recent stabilită în insulă.)dintre care unele reuşiseră în perioada medievală să creeze state puternice. Originari din sud-estul Asiei (sudul Chinei sau Indochina). populaţia de bază din centrul şi vestul insulei Jawa. Numărul lor actual se cifrează la 334 mil. este considerată ca fiind certă dar particularităţile culturale îi disting net fiind consideraţi urmaşii celor mai vechi locuitori din zonă. Ansamblul format de aceste populaţii este foarte unitar cu toată dispersia amintită. Populaţiile din Sumatera se disting prin islamizarea mai timpurie. Sundanezii sunt un alt popor important. Jawa. practicând pînă de curând ritualuri barbare (vînătoarea de capete). Colonizarea europeană.4 mil. persoane spre insulele mai slab populate (Sumatera. lampung şi kerintji care împreună cu malaezii totalizează circa 43 mil. Pot fi deosebite şapte grupuri. completată de migraţia unor grupuri spre vest pînă în Madagascar.1 mil. Noua Guinee). Asemănările lingvistice şi culturale cu populaţiile de tip malaez sunt incontestabile. b)Grupul dayak.

dispărută. În 1996 numărul lor depăşea 548 000 (14.4 mil.). inventând tipuri de nave cu mai multe corpuri stabile (catamarane). niassezii etc. Mindanao. relativ recente (primul mileniu al erei creştine). al tahitienilor dar altele au fost complet asimilate (hawaienii).7. circa 4 mil.). Înrudite cu populaţiile filipineze sunt şi unele etnii din vestul Microneziei (Guam. alăturează poporul malgaş din Madagascar (15.4.6mil.4 mil.) înrudită cu cele din nordul insulelor Filipine. 93 . f)Grupul polinezian.) populează nordul insulei Luzon în provincia Ilocos. Nauru.5 mil. constituind de fapt o macro-familie în interiorul căreia există o mare diversitate deşi din punct de vedere rasial diferenţele sunt minore.2. unde au creat o civilizaţie originală. waray (5 mil. În Sulawesi aparţin sugrupului indonezian de vest două populaţii importante prin spiritul comercial – buginezii (5.5-1mil.5 mil. numită adesea şi filipineză (18.8mil.3mil. IV. Marchize) sau ceva mai mari (Tahiti. fiind grupată în mai multe triburi dispersate în zona muntoasă (gaoshan). Hawaii) ori de mari dimensiuni (Noua Zeelandă).)145 al samoanilor (0. Kiribati. hiligaynon. baza populaţiei din Luzon. locuiesc în insulele din sud-vestul arhipelagului – Cebu. e)Grupul micronezian. explicabil dacă ne raportăm la ponderea mare a populaţiei sub 15 ani (36%). încă din secolul al XVI-lea. sebuanii. ceva mai numeros (1. Palau). urmare a colonizării spaniole.) şi makasarii (2.) dispersaţi în micile arhipelaguri coraligene ale Microneziei – Marshall. Negros şi Mindanao (8. Tuvlau. Caroline. înrudit îndeaproape cu cele indoneziene.2 mil. Constituie populaţia aborigenă a insulei Taiwan (circa 0. dispersat pe o vastă suprafaţă oceanică în insule de mici dimensiuni (Tuamotu. În trecut unele dintre aceste popoare erau mai numeroase dar au fost decimate de colonizarea europeană (insulele Hawaii. În afara acestora. Acest fapt se explică şi 145 Maorii din Noua Zeelandă. limba acestora stând la baza unei variante normate destinată comunicării în întregul arhipelag. Trăind dispersate aceste populaţii au creat o civilizaţie originală bazată pe navigaţie.)şi pangasinan (2.Familia amerindiană Este una din familiile etno-lingvistice cu cea mai mare extindere spaţială. În ultimul secol se constată un reviriment al unora dintre ele. Leyte (circa 20. este însă foarte fragilă. cel mai restrîns (doar 265 mii loc. Punctul extrem al dispersiei spre est l-a constituit Insula Paştelui. d)Grupul atayalic (formosan) este în continuă retragere sub presiunea colonizării chineze. motiv care a impus folosirea timpurie a unor limbi de circulaţie – sebuana în trecut. -indonezian de est.8 mil.2 mil. mai restrîns.9mil. în zona capitalei Manila.5%) pentru ca în 2001 să ajungă la 611 800 (15. Noua Zeelandă).).) domină în insulele Samar şi Leyte. Negros.9mil. mai ales în rândul maorilor din Noua Zeelandă (cca 0. ilocanii (10.9%).Institutului de Statistică din Noua Zeelandă).). Unele popoare aparţinând acestui grup trăiesc şi în extremitatea nordică a insulei Sulawesi sau în Kalimantan. mai cunoscută fiind chamorro.). este destul de numeros (81. bikol. Marchize.) dar cele din interior sau de pe coasta sud-vestică au păstrat şi caracteristici culturale mai arhaice – batak (toba.). Şi acest grup este foarte divizat. apropiaţi de indonezieni şi filipinezi sub aspect lingvistic dar având trăsături rasiale distincte.) pe baza prezumţiei că primii colonizatori austronezieni au venit mai degrabă din estul Indoneziei şi o serie de populaţii de mici dimensiuni din insula Sulawesi şi arhipelagurile Moluce şi Sondele Mici. mentawai. c)Grupul filipinez.1mil.6 mil.).). Totuşi numărul celor care utilizau exclusiv limba maori era de numai 130 482 (cf. divizat şi dispersat ca urmare a colonizării europene. deosebită prin influenţa puternică a limbii spaniole în vocabular (ca şi limbile din Filipine de altfel). Samoa. acoperind aproape în întregime continentul american. constituie baza populaţiei din peninsula omonimă din sud-estul insulei Luzon (6.în nord-vestul extrem – acehnezii (2. Tonga. după o lungă perioadă de declin sunt în rapidă creştere.9 mil. un adevărat mozaic caracterizează interiorul insulei Mindanao şi nordul extrem al insulei Luzon. între popoare aflate adese al un nivel diferit de dezvoltare dar pot fi deosebite câteva popoare majore : tagalog. tagalog în zilele noastre. cel mai numeros popor filipinez. alături de kapampangan (2.) şi se remarcă prin dominanţa religiei catolice. Unitatea acestui vast ansamblu.) dispersaţi în întregul arhipelag. baza populaţiei în insula Panay dar sunt răspândiţi şi în insulele Mindoro.

Alături de acestea. 94 . popolocanii şi otomienii menţionaţi anterior formează un grup destul de eterogen -populaţiile din grupul maya. cuprinde toate populaţiile indigene din America de Sud şi din zona istmului Panama.prin venirea succesivă a mai multor valuri de populaţii dinspre Asia ca şi prin specificul limbilor amerindiene. vast grup de populaţii reduse numeric. foarte numeroşi până la venirea europenilor în estul S.7 mil. din zona preeriilor. chinook. vorbită încă de circa 150 mii persoane. împinşi de aceştia spre sudul Mexicului actual (statele Oaxaca şi Chiapas). sau după caz a englezei este foarte puternică. alături de alte etnii mai reduse numeric.6 mil. pe teritoriul actual al S. sioux.6 mil. greu accesibile ale Anzilor centrali. precursoare celei a aztecilor. ca urmare a decimării la care au fost supuşi în trecut. mulţi fiind astfel decimaţi. Spre deosebire. localizat la sud-est de nahua. -zapotecii.5 mil.A. şi Canada.pe baza cărora s-a format o limbă de circulaţie în secolul al XIX-lea în toată aria. răspândite în sudestul Mexicului şi în Guatemala (peste 3 mil. inclusiv în S. urmaşi ai unei vechi civilizaţii.2 mil. kekchi. Anterior colonizării europene. popoarele din Cordiliera Andină au rezistat mult mai bine. formează o unitate geografică mai degrabă. 2)Subfamilia amerindiană de sud. în partea centrală a Mexicului. şi Canadei mai subzistă câteva populaţii care rar depăşesc 100 mii locuitori.5 mil.A şi al Canadei.A. vînătoare sau pescuit (în pădurile ecuatoriale sau în cele boreale). Influenţa limbii spaniole. permiţând cu uşurinţă divergenţa. urmaşii vechilor azteci (1. Diferenţierile lingvistice sunt enorme ca şi dimensiunea grupurilor care le vorbesc.U. Împreună cu mixtecii (circa 0. Înaintea venirii europenilor. mohicanii. sunt în creştere numerică. pentru că numărul lor real este mult mai mare). practicând agricultura.). Cele mai multe popoare din această subfamilie. circa 0. nootka.A.) : quiche. Cei circa 40 mil.U. hopi. În secolul al XIX-lea foarte cunoscuţi erau cheyenii. grupând populaţiile reziduale din cea mai mare parte a continentului nord-american (9. amerindienii populau continuu America şi se găseau la nivele diferite de dezvoltare : unii trăiau din cules.U. vecinii lor de la nord. cunoscând scrierea. Peru etc. maya. prezente din Mexicul central (totonacii. este la fel de diversă dar mult mai numeroasă (peste 30. prezenţi în număr important în Dakota de Nord. irochezii. Cele mai importante sunt cele care continuă tradiţia unor vechi civilizaţii : -nahua.A. formau grupuri distincte : algonkin. peste 100 mii) 147. directă sau indirectă continuând şi astăzi.). Numărul lor nu trece de 0. sensibil diferit de alte sisteme lingvistice. popoare întregi dispărând complet (în Antile şi pe coasta nordică a Americii de Sud mai ales).).). Amerindienii au suferit enorm în urma colonizării europene. vag înrudite. O mare parte s-au metisat cu colonizatorii.146. până în bazinul Columbiei britanice (salish.. fiind obligaţi să lucreze ca sclavi. decimaţi masiv în urma unor conflicte inegale care i-au împins mai întâi spre zona preeriilor. penutienii.).X-XII) cu originea în bazinul fluviului Colorado din sud-vestul S. Populaţiile din zona ecuatorială se disting prin numărul redus şi prin incidenţa masivă a colonizării europene. shoshonii. mai numeroase şi mai bine individualizate.6mil.amerindieni (în sens restrîns.) de care se apropie unele populaţii din partea central-nordică a platoului Mexican şi în Utah formând grupul utoaztecan : tarahumara. mame. constituind baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane (Mexic.U. Amerindienii propriu-zişi au fost împinşi spre regiuni inospitaliere : nordul boreal. pădurile ecuatoriale ori spre platourile înalte. similară situaţiei din America de Nord. atât pe platou cât şi în zona de coastă a Golfului Mexic (0. oraşul şi ierarhizarea socială asemănător celor mai avansate civilizaţii din Lumea Veche. Constituie prototipul amerindian al multor scenarii hollywoodiene după ce unii dintre ei au fost popularizaţi de romanele lui Karl May. decimarea. ultimele locuind în vestul S. Trei dintre acestea se remarcă în mod deosebit : 146 147 Aztecii constituie rezultatul unei migraţii relativ târzii (sec. pot fi divizaţi în două mari subfamilii: 1)Subfamilia amerindiană de nord. decimaţi masiv sau împinşi spre interior ulterior. apoi spre Munţii Stâncoşi unde subzistă în câteva « rezervaţii ». alţii atinseseră un nivel înalt de civilizaţie.U. deşi puţin numeroase.). -otomienii. din jurul Marilor Lacuri dintre care subzistă mai bine cree (circa 150 mii) şi ojibwa(chippewa.

mai cunoscute sunt populaţiile din grupul chibcha. de la confecţionarea îmbrăcămintei la construcţia bărcilor.C.4. răspândite mai ales pe coasta vestică (Alaska.9.. Dictionnaire des peuples. împinşi dinspre pădurea boreală a Siberiei Orientale spre zonele arctice (J.). bascii ş. Bolivia. cea mai mare parte fiind constituită de poporul navajo din sud-vestul S. Larousse-Bordas. IV. stabiliţi de cel puţin 25 000 ani în America . pp. locuinţele lor de bază fiind construite din piatră. IV.Familia eskimo-aleutină Ca şi na-dene este restrînsă numeric (doar 185 mii). aflat în expansiune demografică. Limbile lor sunt foarte înrudite. unde limba lor are statut semioficial fiind folosită în şcoală şi mass-media. 1999). sunt localizaţi în jurul lacului Titicaca (peste 3 mil. Viaţa în condiţii dure i-a obligat să se adapteze fiind mai ales vînători de animale marine şi semiacvatice.).4. -guarani (peste 3 mil. sosiţi mult mai târziu în contextul retragerii gheţarilor. Aleutinii din zona strîmtorii Behring sunt aproape complet asimilaţi ca şi alte etnii din Alaska. supusă unui proces avansat de aculturaţie dar ocupând un spaţiu vast în regiunile arctice ale Americii de Nord şi în nord-estul Asiei. soarta lor fiind astfel pecetluită (tlingit.2.8. Prezintă afinităţi cu unele populaţii siberiene sub aspectul genului de viaţă şi al tipului antropologic dar se deosebesc prin limbă.-quechua (22. În sudul extrem al Americii de Sud. cunoscuţi din filmele western (apaşii). Cei mai mulţi trec în prezent la un gen de viaţă mai evoluat (în Canada) bazat pe creşterea renului şi a boului moscat.A. -aymara. înrudiţi cu quechua. Paris. cf. na – déné. popoare importante erau cele din nord. cei mai recenţi. caribii şi arawacii. bilingvi. Restul este constituit dintr-o duzină de mici etnii grupate în subfamilia athapaskan-eyak. deosebirile provenind mai degrabă din modul de viaţă.Ruhlen.Tamisier. 1996. J. Pielea de focă este folosită în diverse scopuri. deja dispărute sau aflate în diverse faze de asimilare lingvistică. 149 Cunoscute sub numele de iglu. În Chile şi Argentina un popor important era mapuché (araucanii). Columbia Britanică) de unde s-au dispersat spre sud pînă în Arizona şi Colorado 148. astăzi subzistând doar unele grupuri restrânse şi denumirea Mării Caraibilor. Particularităţile lor antropologice şi culturale îi apropie mai degrabă de unele populaţii siberiene iar lingvistic prezintă asemănări cu familia sino-tibetană. dovadă fiind prezenţa unor comunităţi inuit în peninsula Ciukotka. turbă şi piei de animale. cuprinde o serie de populaţii puţin numeroase. având şi rolul de limbă de circulaţie în întreaga regiune. La sosirea europenilor. în Perù. localizaţi în sud-vestul Groenlandei şi în regiunile din nordul Canadei şi al Alaskăi. haida etc. 148 Se admite în general că au existat trei valuri principale de populaţii venite dinspre Asia : amerindienii propriu-zişi. locuinţele tradiţionale din zăpadă fiind aproape complet abandonate149. Greenberg. practic dispărute astăzi. în Patagonia şi Ţara de Foc. 95 . Numărul lor este redus (doar 430 mii).).U. care mai numără astăzi circa 300 mii locuitori.a. L’origine linguistique des Amérindiens.).Familia na-déné Mult timp inclusă în familia amerindiană. folosind şi spaniola se remarcă prin difuziunea limbii lor pe un vast spaţiu.132. Cea mai mare parte o constituie poporul inuit (eschimos) care numără circa 130 mii locuitori. M. Aceste popoare au venit dinspre vest înaintând spre Groenlanda în valuri succesive. Unii dintre ei. fiind în mare parte asimilat sau decimat în urma unei rezistenţe acerbe la colonizarea europeană.5 mil. Ecuador. sosite mai recent în America de Nord. trăiau o serie de populaţii arhaice. eskimo-aleutinii.). răspândiţi şi în Antile. Populaţiile din pădurea amazoniană sau din zonele de savană vecine prezintă un interes antropologic deosebit dat fiind nivelul lor redus de civilizaţie. majoritari în Paraguay. deosebiţi prin arhaismul lor cultural. nu sunt totuşi atât de caracteristice cum s-ar părea. secundar în Chile şi Argentina.2. înrudiţi. În Columbia şi î zona istmului Panama. stabiliţi mai la sud în zona silvo-tundrei au suferit influenţe amerindiene. unii specialişti admiţând chiar o presupusă înrudire cu unele populaţii relicte din Eurasia (caucazienii de nord. fiind utilizată de multe populaţii amerindiene din Brazilia sau de misionarii creştini. Pour la science. Poporul quechua continuă străvechile tradiţii incase remarcându-se prin cultura deosebită.

Ramura sudică a poporului japonez. sub denumirea de familia paleo-asiatică. împreună cu japoneza sau separat. Acest popor dispune de o civilizaţie proprie. este considerată adesea ca fiind un popor distinct – ryukyuanii. pe cale maritimă. Puternic influenţaţi de civilizaţia chineză. cele două componente sunt înrudite cel puţin din punct de vedere antropologic.4. la fel ca alte societăţi din Extremul Orient.A.). Japonezii sunt astăzi unul din cele mai numeroase popoare ale Planetei (128. Asimilaţi de către japonezi. S.2.U. şi în fostele republici sovietice (mai ales în Asia Centrală dar şi în Ucraina. IV. prezintă o mare omogenitate. care populează arhipelagul Ryukyu.12.4. Aino constituie elementul de substrat al populaţiei japoneze contemporane.2. păstrează o individualitate care îi distinge şi de chinezi şi de japonezi – alfabet fonetic. Unele trăsături psihocomportamentale – aptitudinea pentru progres şi tenacitatea au permis japonezilor să se înscrie printre popoarele cele mai avansate ale lumii.A. IV. procesul de asimilare apare inevitabil. IV. este din punct de vedere lingvistic foarte diferită nefiind înrudită cert cu nici o altă familie. trădează o origine sudică.4. 96 . modul de producere a ţesăturilor – prin împletire şi nu prin ţesut. cu care prezintă trăsături tipologice comune. Alcătuit dintr-un singur popor – coreenii. cu trăsături mongoloide la care s-au adăugat populaţii de tip polinezian venite dinspre sud-est. Cu toate acestea. începută în secolul al XVIII-lea a întîmpinat o oarecare rezistenţă dar după trei secole. Poporul ghiliak (nikhvi) mai numără doar 5 mii locuitori risipiţi în sudul insulei Sahalin şi în zona de vărsare a Amurului. ca multe alte grupuri minoritare.Familia ainu-japoneză Considerate separat mult timp. Poporul nipon este rezultatul interasimilării între grupuri umane de origini diferite : stratul etnic cel mai vechi este de origine tropicală şi cu trăsături ainoide. ocupaţia de bază fiind pescuitul salmonidelor. apropierea de limba coreeană nefiind convingătoare. doar grupurile ceva mai numeroase având şansa să subziste.10. Supuse unui proces de aculturaţie. mai ales în unele state americane (Brazilia. kamcedalii etc. păstrând o serie de tradiţii care dovedesc acest lucru (îmbrăcămintea.2.) formând populaţia de bază a arhipelagului nipon dar prezent şi în diaspora. Sunt în regres evident faţă de secolele trecute când erau întîlniţi în insulele Sahalin şi Kurile.11. Limba ainu este însă complet diferită de oricare alte limbi fiind greu clasificabilă. puternic influenţată de cea chineză ca şi în cazul japonezilor.Familia ciukot-kamceadală Foarte puţin numeroasă (circa 30 mii) grupează câteva populaţii indigene din peninsulele Ciukotka şi Kamceatka : ciukcii. în nordul insulei Honshu sau chiar în Kamceatka. combinaţia budismului cu o serie de credinţe animiste etc. modul de construcţie a caselor etc.) şi în insulele din Oceania. dintre care 3.6 mil în afara Coreei. locuind atât în peninsula Coreea cât şi în regiunile vecine ale Chinei sau prin emigraţie în Japonia. apropierea de japoneză fiind uşor forţată. Ocupaţia rusească. Ca şi populaţiile prezentate anterior au suferit un proces avansat de aculturaţie.Familia ghiliak Corelată de multe ori cu cea anterioară şi cu alte populaţii siberiene.IV. rezistând încă într-o anumită măsură în insula Hokkaido (circa 16 mii).2.13. tind să-şi piardă specificul dat de ocupaţiile tradiţionale : vînătoarea mamiferelor marine şi creşterea renului. Clasificată adesea printre limbile altaice..Familia coreeană Considerată de multe ori ramură a subfamiliei altaice. prezintă totuşi particularităţi care fac dificilă apropierea de oricare alt grup etni-lingvistic. veche. Numărul lor este de circa 76.4.8 mil.U. vestul S. de la care au preluat şi scrierea hieroglifică odată cu un bogat vocabular şi cu religia budistă. peste care s-a suprapus un strat mai consistent venit de pe continent. unde au fost deportaţi). japoneza nu se înrudeşte cert cu nici o altă limbă.2 mil. numeros şi dinamic. koriacii.

foarte răspândită este şi cantoneza. de religie islamică – huii. Populaţiile care o formează sunt în majoritate de tip mongoloid estic şi au fost adesea apropiate de cele din familia austrică fără dovezi convingătoare. dar există şi un grup relativ numeros.P. (1/5 din populaţia Globului) iar spaţiul vast ocupat contrastează cu remarcabila omogenitate antropologică şi culturală. deşi există o conştiinţă etnică panchineză. într-o arie restrînsă. cuprinde două grupuri bine personalizate a căror înrudire a fost recent dovedită : a)Grupul eniseic. cel mai numeros de pe Glob şi al cărui rol în istoria omenirii a fost foarte mare.14. s-a retras în faţa înaintării altor grupuri spre bazinul rîului Ket. pe ambii versanţi ai Himalayei şi dispersate spre sud-est pînă în Indochina. b)Grupul sinic. după numele oficial) îşi are originea în partea centrală a bazinului Fluviului Galben (Huanhe). sunt utilizate mai multe limbi. afluent al lui Enisei. Indonezia (mai ales la Jakarta). după numele regiunii în care s-a format.e. cuprinde un singur popor. din Asia Centrală pînă în arhipelagurile din estul şi sud-estul Asiei. Această extindere teritorială a generat şi o diferenţiere lingvistică puternică. Poporul chinez (han.locuitori).Familia sino-tibetană În centrul şi estul continentului asiatic.4. Tibetul după toate probabilităţile şi al celei în care locuieşte cea mai mare parte a populaţiei. au început să se disperseze spre sud-est şi nord.2. Chinezii sunt creatorii cele mai strălucite civilizaţii din Asia de Est. o parte a emigraţiei s-a dirijat şi peste Pacific în America de Nord (mai ales în California). Thailanda (1/10). fiind la originea unor mişcări de populaţii care au antrenat populaţii aparţinând familiei austrice. bazată pe dialectul din Beijing şi având statut oficial în R.). loclaizaţi în partea central-nordică a statului chinez unde dispun de o provincie autonomă (Ningxia Hui). distincte : 1)Subfamilia sino-eniseică.persoane) din sud-estul Asiei. atât în Asia de Sud-Est. deosebindu-se cu dificultate de alte populaţii siberiene. trăiesc un număr impresionant de grupuri 97 .II î.Unele asemănări indubitabile îi apropie de unele populaţii siberiene sau din nord-vestul Americii (na-déné). Problema eterogenităţii lingvistice este rezolvată de multă vreme prin scrierea ideografică al cărei avantaj este acela că reprezintă sensul şi nu sunetul. Începând cu mil. de mari dimensiuni însă (1200 mil. rezultatul acestor mişcării fiind formarea popoarelor moderne din sud-estul Asiei. pe un vast teritoriu. unde au devenit majoritari în Singapore sau formează comunităţi însemnate în Malaysia (1/3 din populaţie). de la numele căruia se trage şi numele singurei etnii reprezentate astăzi. vorbită de 75% dintre chinezi.a. busola. cu mari contraste fizice şi umane. intermediare între acestea sunt limbile wu – din zona oraşului Shanghai şi min – de pe coasta sud-estică (Fujiang) şi din Taiwan. Mascarene). aflată la contactul cu populaţiile de pe platourile tibetane. comunităţi importante fiind prezente în toate statele europene. se află localizată cea de-a doua mare familie etno-lingvistică de pe Glob. încât. al cărei rol în dezvoltarea umanităţii a fost considerabil. în regiunea platourilor înalte ale Tibetului. putonghua (limba comună). la fel de diferite precum cele europene : cea mai răspândită este limba mandarin. Cei mai mulţi practică un sincretism religios între budism şi confucianism sau daoism. Vietnam ş. un număr mare de invenţii epocale fiindu-le atribuite (hîrtia. China. 2)Subfamilia tibeto-birmană La sud vest de poporul chinez. ketii (1113 persoane în 1989).IV. Emigraţia chineză s-a remarcat de timpuriu şi este deosebit de însemnată. împingând şi asimilând populaţii diverse. În perioada modernă. porţelanul. numită de regulă sinotibetană. a cărei variantă normată. explozivii etc. America de Nord şi Europa. Antropologic sunt mongoloizi nordici. China şi-a extins treptat influenţa culturală pe un vast spaţiu. Este divizată în două subfamilii inegale. vorbită în sud (provincia Guangdong – Canton pentru europeni) dar şi în diaspora chineză (circa 30 mil. dar prezintă o originalitate lingvistică remarcabilă care îi apropie de chinezi. răspândit altădată pe vaste suprafeţe în Siberia Central-Sudică.n. în unele insule ale Oceaniei sau chiar în Oceanul Indian (Madagascar. aflată într-o avansată fază de asimilare de către ruşi. Devenită nucleul uneia dintre cele mai puternice şi durabile organizări statale. Numărul lor este de circa 1275 mil.Chineză. În perioada contemporană diaspora chineză a devenit un fenomen global.

având ca ocupaţie principală agricultura.95mil.5 mil. influenţată puternic de civilizaţia indiană. din partea central-sudică a Nepalului pînă în sud-vestul Chinei. Cele mai importante etnii din acest grup sunt magar (1mil. b)Grupul pahari este mai restrâns. de veche cultură.9 mil.).) dar fărîmiţat în câteva zeci de triburi. practicând agricultura itinerantă sau culesul şi vînătoarea în vastele păduri care ocupau odinioară regiunea de la frontierele Indiei. care locuiesc în statele indiene Nagaland. unde sunt reputaţi ghizi pentru ascensiuni. Majoritatea acestor populaţii de mici dimensiuni sunt supuse unei puternice aculturaţii în ultimul secol. populaţia eponimă a acestui stat. stabiliţi în Kirghizstan. provincia de la poalele Karakorumului).) şi prin modul de viaţă adaptat la inospitalierul platou tibetan. fapt ce explica imensitatea spaţiului ocupat (cca. din partea populaţiilor dominante sau a misiunilor creştine.locuitori. Extrema diferenţiere este explicată prin maxima fragmentare a regiunii pe care o populează.) lcoalizat în partea central-estică a Nepalului dar cel mai cunoscut este sherpa. cumulând circa 80. Cele mai importante grupuri etnice sunt garo. înrudite între ele şi prezentând afinităţi evident cu sino-eniseicii dar având particularităţi culturale distincte. cunoscuţi pentru spiritul lor războinic. locuind în partea central-vestică a Nepalului şi newari (1mil. dinspre aria de origine din estul Tibetului spre vest. de dimensiuni apropiate (3. 3 mil.9 mil.5 mil.km2). foarte apropiate prin modul de viaţă.-I e.8 mil. situat la sud-est de cel anterior. Manipur şi Arunachal Pradesh (1.8 mil. unite prin tradiţia budismului lamaist (11. împreună) şi chin (1. Myanmar şi Chinei. Cel mai numeros grup este tamang (1 mil.5-0. tangsa. Dintre numeroasele grupuri se impun naga şi meithei. declanşând represiuni sîngeroase şi determinând exilul liderului spiritual în nordul Indiei. secundar de cea chineză. Sikkim). manifestată şi prin formarea unor organizaţii statale proprii. Foarte apropiaţi de tibetani sunt paii din vestul Yunnanului (1.). adună circa 2. localizată în valea Kathmandu. dispersate în regiunea himalayană înaltă din Nepal150. e)Grupul naga-chin.3mil.etnice de diverse dimensiuni.) dar şi mai dispersat. Sichuan). ceva mai numeros (2. majoritari în Tibet dar şi în statul Bhutan sau în regiunile muntoase înalte ale Nepalului ori în ariile limitrofe ale provinciei Qinghai. Kachinii erau cunoscuţi în perioada colonială pentru exploatarea lemnului cu ajutorul elefanţilor. „marele lama”) fiind o personalitate recunoscută pe plan internaţional.) 150 Pahari în limbile neoindiene înseamnă „montan” 98 . Problema Tibetului este una din marile probleme nerezolvate ale Chinei actuale. constituind un grup militar de elită în perioada ocupaţiei britanice a Indiei (gurkha). liderul spiritual (dalai lama. De amploare mai redusă au fost mişcările spre nord-est (Qinghai.35 mil. Localizat la frontiera dintre India şi Myanmar se disting prin influenţa mai veche şi mai consistentă a civilizaţiei indiene. pînă în Kashmir sau mai ales spre sud-est în Myanmar şi în provincia chineză Yunnan. unde practica agriculturii este restrînsă iar păstoritul necesită vaste suprafeţe. Spre vest ocupă cea mai mare parte a bazinului superior al Indusului (Ladakh). Cei mai numeroşi sunt tibetanii propriu-zişi (9.). din Assam şi kachin din nordul Myanmar. Regimul comunist de la Beijing a încercat să limiteze specificul cultural al Tibetului.locuitori divizaţi în 11 grupuri etnice. Numărul grupurilor etnice componente poate fi apreciat la circa 150-200. populând zonele mai joase ale lanţului himalayan. numărând doar 1. la Dharamsala. fiecare cu 0. practicată în lungul văilor sau pe versanţi.n.. sunt cunoscuţi prin modul de organizare teocratic al societăţii lor. Practicând o formă proprie de budism pe care au propagat-o departe spre inima Asiei Centrale. pe parcursul mileniilor III î. localizat în partea cea mai înaltă a Himalayei (estul Nepalului. în India şi în Pakistan unde s-au amestecat cu populaţii indo-europene şi au fost parţial islamizaţi (cei din Baltistan.e.) şi dunganii. c)Grupul gyarung-mishmi.5 mil. mult timp grupul dominant al acestui regat himalayan care nu a cunoscut dominaţia britanică. d)Grupul kachin. Ambele popoare sunt puternic influenţate de civilizaţia indiană iar antropologic se disting printr-un aport evident de populaţie europoidă. divizaţi în zece triburi mai puţin avansate cultural. spre deosebire de grupurile anterioare. Puternica fărîmiţare dialectală este compensată de utilizarea unei limbi comune.n. a)Grupul tibetan este localizat în aria de origine şi cuprinde mai multe populaţii slab diferenţiate.7 mil. dominant pastorale. Cele opt grupuri actuale sunt rezultatul unor migraţii succesive.

2. se apropie de grupurile kachin şi naga-chin prin modul de viaţă dar se deosebesc prin importanţa mai mare a riziculturii. încât astăzi se disting trei mari grupuri inegale : a)Grupul tunguso-manciurian. IV.care dispune de o oarecare autonomie în statul omonim din Myanmar. cu mare diversitate a formelor de tranziţie.4. unde au ajuns prin migraţii succesive. India. Originea populaţiilor care o compun trebuie căutată în zona de contact dintre pădurile boreale din nordul Asiei şi stepele care acoperă ariile mai joase din vestul Siberiei. chiar dacă au ajuns în anumite epoci la forme superioare de organizare statală. fie spre sud-est sau mai ales spre vest.locuitori. precum şi în 151 Sau « micul vehicul » (hinayana). Nucleul principal se localizează în nord-vestul provinciei chineze Yunnan. îndeaproape ândrudit cu yi. Celelalte populaţii dispersate în mozaicul etnic din nordul Indochinei punctează de fapt direcţia deplasării birmanilor. răspîndit în sud-estul Asiei. în lungul fluviilor Irrawaddy şi Salween. de la tipul mongoloid cel mai pur la cel europoid.). aceste popoare (7. apropiate din punctul de vedere al tipologiei lingvistice dar foarte diferenţiate antropologic. Din acest nucleu s-au desprins de timpuriu mai multe ramuri. inegale ca dimensiune dar unitare din punct de vedere antropologic şi lingvistic.). Cuprinde în primul rând poporul birman (39.) sunt ceva mai conservatoare. grupurile mai restrînse fiind în diverse faze de asimilare. 1)Subfamilia altaică Este mai numeroasă şi mai dinamică (178 mil. contribuind masiv la marile migraţii ale popoarelor din mileniul I al erei creştine şi din primele secole ale celui de-al doilea. dar foarte eterogenă din punct de vedere antropologic.. deci în regiunea munţilor Altai care dă astfel şi numele familiei de altfel. divizaţi în două mari subfamilii. deşi practică încă animismul. Constituie ramura cea mai estică a populaţiilor altaice. O fracţiune a poporului birman – arakanii de pe coasta vestică. în primul rând cel omonim. fapt ce a sporit influenţa indiană.6 mil. adună circa 12 mil. fiind originar din Yunnan de unde a avansat spre sud. Acestea au împrumutat birmanilor cea mai mare parte a fondului lor cultural. practicând rizicultura şi fiind de religie budistă (forma theravada151). h)Grupul karen formează cea mai sudică ramură a familiei tibeto-birmane.15. expresie a unei mobilităţi remarcabile pe parcursul ultimelor milenii.). influenţate puternic de civilizaţia indiană. bine organizate (monii). g)Grupul birman. Cei mai numeroşi sunt karenii din statele Kayah şi Kayin din sud-estul Myanmar (5. Cuprinde circa 199 mil. formă mai apropiată de budismul original. divizaţi în nouă grupuri etnice.9 mil. Apropiaţi acestora sunt popoarele hani şi nahsi (1. au cunoscut ocupaţia britanică. remarcabil prin maxima dispersie pe cuprinsul masei continentale eurasiatice. obligaţi astfel să emigreze în masă spre Bangladesh şi India (cunoscuţi aici ca rohingya).1 mil) şi din vestul Thailandei. din bazinul mijlociu al lui Yangtze pînă în nordul Laosului şi al Vietnamului.împreună). este cel mai numeros (aproape 41.9 mil. fiind localizată la frontiera dintre Thailanda şi Birmania. fiind răspândit spre Asia Centrală şi Extremul Orient. manifestată şi prin stabilirea unor comunităţi hinduse în principala zonă agricolă – delta lui Irrawaddy. cuprinzând doar căteva popoare. fără să dispară totuşi elementele originii comune.6 mil. Sosirea lor pe teritoriul actual a implicat retragerea spre sud a unor grupuri austrice.Familia uralo-altaică Constituie un alt mare ansamblu etno-lingvistic. f)Grupul yi(lolo) este mai numeros şi mai omogen. dispersată pe mari suprafeţe în centrul şi vestul Siberiei. yi (7. Această dispersie a condus la o diferenţiere lingvistică şi antropologică foarte marcată. opus mahayana (« marele vehicul ») care a dezvoltat elemente supranaturale. fiind integraţi în colonia coroanei. În jurul acestora se cristalizează o oarecare tendinţă de omogenizare. Astfel birmanii nu se disting prea mult de alte popoare indochineze.6 mil. mai avansaţi dar afectaţi de poziţia transfrontalieră. 99 . Înrudiţi cu birmanii. Spre deosebire de acestea însă. cele două state fiind de mult timp rivale. se disting prin aderenţa la Islam care a impus în ultimele decenii o prigoană împotriva lor. populaţia de bază a statului Myanmar.) răspândit pe un spaţiu destul de extins. dirijate fie spre nord-est. Puternic sinizaţi.

în Pamir. formând unul din grupurile etno-lingvistice majore din spaţiul eurasiatic. Cele aproximativ 10 grupuri etnice componente sunt foarte înrudite între ele (antropologic şi lingvistic). Rolul populaţiilor turcice în istoria medievală şi modernă a acesteia şi a Europei sud-estice a fost majoră. modul de viaţă nomad a fost abandonat rapid la contactul cu populaţiile sedentare din vechile arii de civilizaţie ale Asiei Anterioare. multe dispărute (prin asimilare) poate fi grupată după unele caracteristici culturale. nereuşind să se impună. secundar spre sud şi nord-est. încât astăzi manciuriana este aproape dispărută. Deplasarea pe arii extinse a condus la mixtarea rasială şi asimilarea etno-lingvistică. Cei din Mongolia exterioară. c) Grupul turcic este cel mai numeros (153mil. de limbă persană.1 mil. Contribuţia lor la istoria Chinei este majoră. Paralel.nord-estul Chinei. după deschiderea Chinei spre exterior (peste 11 mil. antropologice şi lingvistice astfel : 152 Cazul populaţiei hazara din centrul Afganistanului. al XIII-lea. în pofida acestei dispersii. De obicei. încât în vestul ariei turcice. Aceştia sunt cunoscuţi şi sub numele de khalka. din India şi Iran pînă în sud-estul Europei. adesea foarte complicată. Celelalte populaţii sunt de mici dimensiuni şi au ca ocupaţie de bază vînătoarea şi pescuitul. Suscită discuţii apartenenţa la acest grup a unor populaţii cunoscute în perioada marilor migraţii. mongolii constituiau un stat superficial. Dispersia predilectă spre sud-vest a determinat şi intrarea timpurie a populaţiilor turcice în sfera de influenţă a Islamului şi a culturii arabopersane. dar antropologic de tip mongoloid 100 . Singurii care se deosebesc oarecum. fără a se putea stabili cu exactitate caracteristicile lingvistice.5 mil. nanai) al căror mod de viaţă este asemănător cu al altor populaţii din nordestul Siberiei. predilect spre vest. Tibet sau Qinghai. Remarcabil este. sub presiunea unor populaţii mongole (hunii). o ramură a oiraţilor din Djungaria (430 mii).). unde sunt supuşi unui proces de sinizare. Cu toată această dispersie. fiind un efect al marii invazii mongole a lui Gingis Khan din sec. al XVII-lea (200 mii locuitori). fiind în primul rând crescători nomazi de animale. Dispersia actuală este relativ recentă. ataşamentul acestor populaţii la budismul lamaist preluat de la tibetani. unde a fost deportat (sibe. Mongolii propriu-zişi. în mai multe valuri. Se adaugă alte câteva mici grupuri dispersate spre sud. sedentarizaţi recent. Djungaria) se deosebesc astfel esenţial ca mod de viaţă. Multitudinea de popoare turcice. ultima dinastie fiind de origine manciuriană.) dar şi cel mai dispersat – din nordul Siberiei pînă în sud-estul Europei. provincie din nordul Chinei. De aici s-au deplasat treptat. popoarele turcice păstrează legături lingvistice foarte puternice. unde duceau un mod de viaţă similar celui al mongolilor. consideraţi adesea un conglomerat etnic turcomongol. fiind crescători nomazi de vite. populaţia autohtonă a Chinei de nord-est. păstrându-şi caracteristicile etnice. b)Grupul mongol este similar ca dimensiune (13. instaurat aici încă din 1924. Numărul lor este în creştere după 1980. practicând şi vînătoarea (în trecut) sunt buriaţii din regiunea lacului Baikal (0. Nucleul iniţial al populaţiilor turcice îl constituie regiunea Munţilor Altai. fapt care a atras mai multe valuri de represiune împotriva lor. în primul rând a hunilor. devenită minoritară pe parcursul secolului al XX-lea ca urmare a stabilirii masive a chinezilor în această regiune bogată în resurse subsolice dar şi prin asimilarea etno-lingvistică.) şi există o tendinţă de revitalizare a limbii şi culturii proprii. acestea devenind tot mai evidente spre est. divizarea lor fiind de multe ori un efect al distanţei sau divizării între state diferite. circa 200 mii). dar în regiunile aride şi semiaride ale platourilor înalte din Asia central-nordică (Gobi. trăsăturile mongoloide s-au estompat pînă la dispariţie.) la fel de dispersat. 65 mii) şi unele populaţii de pe cursul inferior al Amurului (udihe. mai cunoscuţi fiind evencii (sau tunguşii. limbile lor fiind reciproc inteligibile din aproape în aproape. erau în mare parte nomazi şi au fost sedentarizaţi în perioada regimului totalitar. care i-au purtat pînă în vechile arii de civilizaţie din Europa şi vestul Asiei. asimilându-se populaţiilor locale152. Singurul popor notabil din afara ariei de origine sunt kalmucii (din nord-vestul Mării Caspice. stabiliţi aici în sec. sunt concentraţi în Mongolia interioară. să impună dinastii strălucite. începând cu mileniul I al erei noastre. Cei mai numeroşi sunt manciurienii. popoarele turcice reuşind să creeze imperii. cu toată influenţa regimurilor de inspiraţie sovietică. solon. Un grup de manciurieni locuieşte de câteva secole în Djungaria.

ucraineni. Comunităţi turkmene sunt răspândite şi în nord-estul Iranului (Khorassan) şi nordul Afganistanului.).5 mil.6mil.-populaţiile turcice din Altai şi Siberia. Buhara ori Samarkand. cunoscute generic sub numele de uiguri (9. dar trăsăturile mongoloide devin tot mai evidente spre nord.) au redevenit majoritari. Amestecul cu acestea a fost mai intens în lungul fluviilor Amu Daria şi Sîr Daria. pe ruinele unei delimitări politice arbitrare care nu mai au nimic în comun cu vechile state islamice conturate în jurul unor centre celebre precum Horezm. având ca centru principal valea Ferghana. de origine iraniană. Cele cinci popoare componente ale acestui subgrup sunt destul de unitare sub raport antropologic şi lingvistic. intrate începând cu secolul al XVIII-lea în sfera de interes a Rusie ţariste şi supuse unui proces de colonizare. bilingvismul fiind tradiţional în vechile centre culturale Buhara şi Samarkand. -populaţiile turcice din sud-vestul Asiei şi sud-estul Europei. -populaţiile turcice dinTurkestanul Occidental. unde dispun de propriul stat dar majoritatea trăiesc în nord-vestul Iranului. reprimaţi de către regimul maoist de la Beijing care a practicat o politică de colonizare încât în unele arii au devenit minoritari (în Djungaria mai ales).4 mil. Turkmenii populează regiunile aride de la sud de Amudaria şi se apropie mai mult de turcii osmanlîi şi de azeri. altaii. sedentarizaţi mai recent şi kirghizii (3. ramura cea mai îndepărtată de aria de origine. ca multe popoare siberiene. practicând irigaţiile în oazele de la poalele Munţilor Tian-Şan şi Kun-Lun.) din stepele de la nordul lacului Aral. puţin numeroase dar prezentând un interes istoric şi etnografic deosebit prin păstrarea unui mod de viaţă şi a unei culturi arhaice.9 mil. sovietice apoi. Aparţin rasei mongoloide şi au fost supuşi pe parcursul ocupaţiei ţariste. prezenţi în întreaga Asie Centrală. Deşi au fost islamizate aceste trei popoare păstrează încă elemente ale tradiţiei şamaniste. nucleul anticei Sogdiana. Cei mai numeroşi sunt uzbecii (26. în funcţie de gradul de amestec cu populaţiile sedentare din statele amintite. Numărul lor este de circa 101 . Azerii.5. tot aici şi caracteristicile antropologice mongoloide fiind mai estompate. unei aculturaţii. -populaţiile turcice din Turkestanul Oriental. Celelalte populaţii din grup (hakaşii.) din Tian-Şan. agricultori sedentari. circa 470 mii) şi tuvinii din regiunea Munţilor Saian (265 mii). sunt puţin diferenţiaţi lingvistic şi dispun de state proprii numai din 1990. se străduiesc să construiască după 1990 organizaţii statale coerente. În mod tradiţional erau păstori nomazi sau seminomazi dar genul lor de viaţă s-a modificat profund prin industrializarea atrasă de bogatele resurse subsolice. Apropiaţi acestora sunt karakalpacii de la sud de lacul Aral (0. prin colonizarea rusă începută în secolul al XVII-lea în regiunile stepice utilizate ca domeniu pastoral.). Caracteristică uzbecilor este şi influenţa mai puternică a limbii persane (în varianta tadjikă). Limba lor este slab diferenţiată faţă de turca osmanlîie dar se disting prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului ca majoritatea populaţiei din Iran. Cei mai numeroşi sunt yakuţii din Siberia Centrală (sakha după numele propriu. graniţele actuale cu Tadjikistanul vecin.mil. arbitrar trasate. ambele populaţii fiind dinamice şi manifestând o autonomie sporită faţă de puterea de la Moscova. etc. pe fondul asimilării unor vechi populaţii indo-europene de factură iraniană mai ales. germani etc. inclusiv în nordul Afganistanului. se disting prin caracteristici rasiale dominant europoide.) care dispun de oarecare autonomie în cadrul statului uzbek. impunând totuşi o asimilare mai avansată a relictelor iraniene. fiind copleşiţi de imigranţii stabiliţi în aceste regiuni bogate în resurse naturale. principalele regiuni agricole. Kazahii (11 mil. Politica de colonizare a Rusiei a făcut ca ambele popoare să ajungă minoritare înainte de 1990 dar sprijinite de dinamismul demografic susţinut şi de plecarea unei părţi însemnate din populaţia alogenă (ruşi.) sunt într-o fază avansată de asimilare. atât din punct de vedere lingvistic cât şi antropologic. Dorinţa lor de a-şi asuma rolul de lider regional se loveşte de rezistenţa popoarelor vecine. sunt de fapt rezultatul asimilării lingvistice a populaţiei iraniene locale pe parcursul perioadei care a urmat invaziilor turco-mongole din secolele X-XIII. mai numeroase. au trăsături antropologice mai apropiate de cele ale uigurilor. populaţia de bază din regiunea situată în sud-vestul Mării Caspice (Azerbaidjan). În Kashgaria însă îşi păstrează mai bine caracteristicile etnice. totalizând astfel 5.

cu principatul Moldovei. sunt cel mai numeros dintre popoarele acestui grup (peste 63 mil. În acest mod au dobândit trăsături antropologice tipic europoide care îi apropie mai degrabă de populaţiile din bazinul mediteranean decât de celelalte populaţii turcice. greci (sau populaţii grecizate). iar recent şi în Europa Occidentală (Germania mai ales) ca urmare a migraţiilor pentru muncă. După 1990 o parte a tătarilor crimeeni s-au repatriat. Poporul turc are o etnogeneză foarte complicată.). locuind pe ambii versanţi ai Uralului. reduse numeric şi dispersate dar dinamice (balkari. fenomen accentuat în contextul modern al mijloacelor de informare în masă. fără să lase prea multe urme. Şi alte 153 Un mig grup turcic numit kajari subzistă în partea centrală a Munţilor Elburz 102 . Cel mai important dintre aceste popoare este cel tătar. fiind cea mai de timpuriu desprinsă din trunchiul comun. conform aspiraţiilor proprii. ciuvaşii) altele mai tardiv (tătarii din Kazan.19. Ca şi başkirii s-au amestecat masiv cu populaţiile fino-ugrice locale iar din secolul al XVIII-lea o bună partea u fost convertiţi la creştinismul ortodox.XV-XIX) având o origine azeră153. au asimilat numeroase populaţii autohtone din Anatolia. dispersată din ordinul lui Stalin în Asia Centrală. cca. sprijiniţi de autorităţile de la Kiev iar Tatarstanul se bucură de o autonomie destul de lărgită în cadrul Federaţiei Ruse. stabiliţi în sec. Toate acestea ca şi convieţuirea îndelungă în vecinătatea popoarelor europene. Rolul lor politic a scăzut după a scăzut după dezmembrarea Imperiului Otoman dar se afirmă viguros în ultima vreme. între secolele X-XIII. la care se adaugă alţi circa 100 mii în nordul Greciei. Unele s-au deplasat mai de timpuriu (başkirii. dar ocupare Crimeei de către Rusia ţaristă la sfîrşitul sec. Bulgaria şi Gorna Makedonia). tătarii din Crimeea). Tătarii crimeeni au constituit o forţă politică importantă. majoritatea fiind bilingvi în mod tradiţional. Înrudiţi cu ciuvaşii erau protobulgarii.8 mil. Este şi motivul pentru care.). Pînă în 1945 o concentrare importantă era şi în Crimeea. kumîci) constituie reziduurile populaţiilor turanice care nomadizau în stepele ponto-caspice în Evul Mediu. fiind în contact. pornind de la fondul altaic. care au trăit în secolele XVI-XVIII şi în nord-vestul Mării Negre (Bugeac. În Azerbaidjanul iranian viitorul lor este incert. sau în Dobrogea. stabilit în Evul Mediu în sudul Dobrogei şi în Macedonia. pe care au dominat-o timp de cinci secole. Apropiaţi de turci sunt găgăuzii. singurul poopor turcic integral creştin. larg dispersat pe teritoriul fostei U. legăturile cu populaţia persană fiind foarte strînse. Başkirii (1. Grupuri mici de tătari (lipcani) s-au stabilit din Evul Mediu în nord-estul Poloniei şi în Lituania. nu totdeauna amical.) strîns înrudiţi lingvistic cu tătarii din Kazan sunt în mare parte descendenţi ai unor populaţii fino-ugrice turcizate. -populaţiile turcice dintre Volga şi Ural şi din nordul Mării Negre constituie rezultatul deplasării spre nord-vest şi al asimilării unor elemente fino-ugrice. nogai.R. venit în mai multe valuri. constituie baza populaţiei din Turcia contemporană (în afara sud-estului dominat de kurzi). care au întemeiat un hanat în istmul ponto-caspic între sec. fiind acuzaţi de colaboraţionism cu naziştii. Balcani şi Caucaz – armeni.al XVIII-lea a impus replierea unei părţi însemnate dintre ei în Anatolia. VIII-IX. -populaţiile turcice din nordul Caucazului.. Turcii. al VII-lea la sud de Dunăre unde au pus bazele primului ţarat bulgar fiind asimilaţi de către slavi şi hazarii. sudul Ucrainei). O parte dintre aceste popoare au dominat în anumite perioade vastul spaţiu stepic din estul Europei. caucazieni etc.S.8 mil. deşi formează o cincime din populaţia Iranului nu manifestă nici un fel de veleităţi autonomiste sau separatiste. afshari. cea a kajarilor (sec. de unde cea mai mare parte au emigrat în sudul Basarabiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea (circa 250 mii. inclusiv unele triburi nomade sau seminomade (qashqai. slave sau mongole. ultima mare dinastie persană. pe fondul unor transformări culturale profunde impuse de laicizarea demarată de reformele lui Mustafa Kemal Ataturk după 1923. cu o concentrare mai mare în Tatarstan (cu centrul la Kazan.) constituie singurul popor supravieţuitor din ramura bulgară a turcilor. Numărul lor depăşeşte 700 mii iar tipul antropologic se apropie de cel caucazian sau păstrează trăsături mongoloide mai evidente (cazul nogailor. format probabil în Asia Mică. slavi. Ciuvaşii de pe Volga mijlocie (circa 2 mil.S. nedisimulate. shahsevani) dispersate în partea central-sudică a Iranului.65 mil. 4 din cei 7. îi apropie mai mult de restul Europei.. karaceai. larg prezenţi şi în Peninsula Balcanică. mai deosebită. unde conservă modul de viaţă tradiţional.

1976). supuse de multă vreme unui proces lent de asimilare : komi. mai numeroşi (1. înrudirea diverselor grupuri fiind foarte îndepărtată. care a încheiat Primul Război 154 155 Laponii sunt consideraţi adesea ca un grup distinct în cadrul familiei uralo-altaice. Viitorul lor este incert ca urmare a asimilării lingvistice în favoarea limbii ruse.) cuprinde 14 popoare înrudite dispersate de sosirea slavilor în bazinul mijlociu al Volgăi. Pot fi deosebite două ramuri distincte : -occidentală.) care făceau legătura cu grupul occidental. pe ţărmurile Mării Ohotsk.2 mil. udmurţii (0. Cei mai numeroşi sunt nenţii (38 mii) singurii care mai rezistă asimilării şi aculturaţiei. devenit după 1867 Imperiul Austro-Ungar. cu două ramuri – ziriană şi permiană (0. complet asimilate încă din Evul Mediu. al IX-lea în stepele de la nordul Mării Negre de unde au trecut în secolul următor spre Bazinul Panonic dând naştere poporului maghiar (ungar). Formată în regiunea Munţilor Ural s-a dispersat de timpuriu. livonii.) la sud de aceştia pe cursul mijlociu al Volgăi şi mordvinii. cel mai important popor fino-ugric (14. c)Grupul finic este mai numeros (9. În trecut trăiau şi alte populaţii înrudite în bazinul Okăi (muromii sau meşcerii din zona Riazan de ex. eneţ). voţii etc.7 mil. A doua ramură.. cu o puternică influenţă germanică. prin asimilare. supuse asemenea altor etnii reduse numeric din Federaţia Rusă asimilării. dirijate divergent din aria de origine (actuala Başkirie) – spre est sau spre sud-vest. aflate în stadiu avansat de asimilare (karelii care dispun şi de o republică în care sunt minoritari.2mil. după adoptarea catolicismului şi asimilarea populaţiilor locale (slavi. cuprinzând două popoare importante : finlandezii (5 mil. uzilor. Prima formează astăzi două mici popoare înrudite din vestul Siberiei . ocupă un spaţiu vast în zona de tundră din nordul extrem al Eurasiei unde duc un mod de viaţă bazat pe creşterea renilor şi vînătoare. Mai rar. cumanilor. 103 . Asimilarea mai rapidă a mordvinilor se explică şi prin absenţa unor obstacole majore care de obicei atenuează procesul de aculturaţie sau prin apropierea de Moscova şi Nijnîi Novgorod (Breton.8mil. vepşii) sau aproape dispărute (ingrienii. după ce a asimilat câteva grupuri de populaţii turcice şi iraniene s-a stabilit în sec. Cei 23.5mil. Rolul lor dominant în Europa Centrală a scăzut începând cu secolul al XVI-lea prin înaintarea influenţei otomane. zona probabilă de origine. Dispersate în nord-vestul Rusiei actuale sunt o serie de mici etnii înrudite. cazul avarilor.). renăscând odată cu integrarea în Imperiul Habsburgic. Totuşi eterogenitatea este mai mare decât în cazul populaţiilor turco-mongole. unele grupuri s-au îndreptat şi spre sud contribuind astfel la divergenţa lingvistică. suferind astfel o influenţă lingvistică şi antropologică însemnată care i-a îndepărtat de origini.) foarte apropiate. dominant protestante. d)Grupul ugric este divizat în două ramuri inegale. de locuitori ai acestei familii sunt divizaţi în patru grupuri inegale : a)Grupul yukaghir este cel mai restrîns. celelalte fiind mult mai reduse(selkup.hantî şi mansi (33 mii împreună). anterior fiind înglobat în presupusa familie paleosiberiană. spre regiunile nordice ale Eurasiei.1mil. fiecare dispunând de o republică în cadrul Federaţiei Ruse.populaţii turcice au dispărut. -orientală (volgaică) cuprinde patru popoare.5 mil. Rolul lor politic în regiune a fost major. pecenegilor etc. dar aflaţi în stadiu avansat de asimilare.) şi estonienii (1 mil. germani.). cei 5 mii locuitori sunt divizaţi în patru mici etnii înrudite a căror ocupaţie de bază este vînătoarea şi pescuitul. 2)Subfamilia uralo-yukaghiră Este mai restrînsă numeric dar la fel de dispersată. Tratatul de la Trianon.) şi marii (0. convieţuind de mult timp la sud de Volga cu ruşii (în 1926 erau 1. recent apropiat de celelalte. aparţinând cultural Europei nordice.7mil. b)Grupul samoed. localizaţi în regiunea forestieră boreală din bazinul superior al Kamei. români).). contribuind la formarea unor particularităţi lingvistice şi antropologice ale popoarelor din sud-estul Europei. al căror mod de viaţă este similar cu cel al samoezilor154.)155. Izolaţi în Extremul Orient. Unii dintre ei s-au dirijat spre nordvest mai de timpuriu – laponii din nordul Scandinaviei. în legătură cu ocupaţia lor primordială – vînătoarea şi creşterea nomadă a renilor. Din punct de vedere antropologic domină trăsăturile europoide la vest de Urali dar în Siberia tipul mongoloid este frecvent.). probabil odată cu încălzirea climatică postglaciară.

157 De ex. Islamizarea tardivă impune totuşi o aculturaţie progresivă. mai numeroşi în prezent.Familia burushaski (hunza) Este un relict etno-lingvistic străvechi. Secuii (circa 700 000 persoane) constituie o ramură distinctă a maghiarilor fiind la origine o populaţie turcică înrudită cu khazarii din nordul Mării Negre (kabarii) stabiliţi mai întâi în Câmpia Panonică şi mutaţi în sec. izolat pe pantele sud-estice ale Munţilor Hindukuş în nordul Pakistanului (văile Hunza. IV. consideraţi adesea ca parte componentă a poporului maghiar deşi caracterul bilingv (român-maghiar) al unei părţi importante dintre aceştia indică un cert caracter mixt.). proces aflat încă în curs. Inguşetia şi nordul Azerbaidjanului. locuind în Daghestan. datorită unei tendinţe de regrupare generată de avansul economic al acesteia 157.55 mil. identitatea lor actuală. fără să se poată vorbi despre o asimilare forţată. lezghinii (0.) au suferit mai mult de pe urma înaintării Imperiului Ţarist în zona caucaziană. regiunea Veneţiei aflată până la 1918 sub ocupaţie austriacă.7%).5 mil. 104 . Cecenia.6%) iar în Slovacia de la 588 000 în 1980 la 521 000 în 2001 (sau de la 11.47 mil.9% la 6. în condiţii de izolare. creând astfel un iredentism. Numărul maghiarilor din statele vecine Ungariei este în scădere relativ rapidă. în România numărul maghiarilor s-a redus de la 1 718 000 în 1977 la 1 435 000 în 2002 (sau de la 7.7% la 9. Separaţi adesea din considerente politice. 1995). remarcându-se prin longevitatea deosebită. fără nici o legătură cu avarii migratori de origine turco-mongolă).2. Unii specialişti presupun că buruşii împreună cu alte populaţii relicte (basci. şi spre deosebire de alte grupuri minoritare din Federaţia Rusă sunt foarte dinamice şi rezistă asimilării lingvistice. XII-XIII în estul Transilvaniei unde au asimilat populaţia românească locală. aspră. Tipul antropologic este europoid dar nu prezintă nici o asemănare cu altă familie etno-lingvistică de pe Glob. O etnogeneză şi mai complexă o au „ceangăii” (circa 200 000 persoane) din vestul Moldovei. majoritate fiind de religie musulmană. Cei circa 100 mii locuitori vorbesc mai multe dialecte dintre care cel mai important este hunza (după numele văii pe care o populează). strîns înrudite. ajutaţi şi de particularismul lor cultural. mai rar pe cele sudice. divizate arbitrar de către ruşi.Mondial. separată încă din preistorie. Cei mai numeroşi sunt cecenoinguşii (peste 1. Nagir şi Yasin). depăşit în prezent156.) şi darghinii (0. se disting prin organizarea socială de tip clanic.55 mil. Se disting prin viaţa sobră.16.4. fiind românească. estimându-se la circa 2 mil.caucaziană Este un alt relict străvechi care cuprinde un conglomerat de etnii de dimensiuni foarte mici în general. unde s-au retras din vechime în faţa invaziilor. deosebindu-se doar două popoare. se disting prin eterogenitatea lingvistică. Numărul lor total este de circa 5-6 mil.) la care se adaugă cel puţin încă atâţia în 156 Termenul iredentism este de origine italiană şi semnifică tendinţa unui stat de a revendica un teritoriu presupus a-i aparţine. Pot fi divizaţi în două ramuri distincte : a)caucazienii de nord-est. cunoscuţi pentru dorinţa lor de independenţă faţă de Moscova manifestată sîngeros după 1990.71 mil.Familia nord. numărul maghiarilor din Lumea Nouă. Maghiarii au avut o participare inportantă la migraţiile transatlantice din perioda modernă. pornind de la dispersia geografică : cerkezii (inclusiv kabardinii şi adîgheii) la nord de Caucaz (1 mil. caucazienii de nord. Dintre celelalte doar tabasaranii şi lakii depăşesc cifra de 100 mii. bilingvismul fiind tot mai frecvent (folosesc unele limbi neoindiene). Mai unitari. b)caucazienii de nord-vest (cca 2. o mare parte dintre ei refugiindu-se în Imperiul Otoman unde s-au asimilat populaţiei turce sau arabe (în Iordania şi Siria). Trăsăturile rasiale sunt tipic europoide şi este de presupus că retragerea lor pe văile înalte este anterioară sosirii triburilor ariene în subcontinentul indian. a lăsat în afara graniţelor actuale ale statului maghiar un număr considerabil de etnici maghiari. na-déné) şi sino-tibetanii alcătuiesc o străveche suprafamilie numită déné-caucaziană. IV. majoritar asumată. localizate pe pantele nordice ale Caucazului Mare.4. În Daghestan se impun trei popoare mai importante în jurul cărora se produce o convergenţă a celor de mai mici dimensiuni : avarii (0. « terra iredenta » cum era pentru italieni. Apropiaţi neconvingător de burushaski sau de caucazienii sudici (kartvelici).17.).. ei se autodesemnează cu termenul Vainakh (Malherbe.2.

4. precursoare ale indo-europenilor : huriţii. sudul Franţei şi vestul Italiei. fără a se aduce dovezi incontestabile. explicând şi unele particularităţi ale limbii şi poporului armean159. în primul rând ponderea maximă a Rh negativ. ocupa în Antichitate spaţii extinse în Peninsula Iberică.) din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei (Ţara Bascilor). similar populaţiilor din Peninsula Iberică (celtiberi). 159 Descoperirea roţii. O bună parte sunt bilingvi iar în Spania se disting prin grupările teroriste care militează pentru independenţă (ETA). IV.XVII-XVIII) după ce practicaseră creştinismul ortodox. ultimii întărind prezumţia unei legături cu populaţiile antice din Peninsula Iberică.Familia elamo-dravidiană 158 Etrusca. divizat pe considerente culturale (majoritatea sunt creştini ortodocşi dar o parte au fost islamizaţi progresiv). Poporul basc se distinge prin anumite caracteristici genetice. limbă cunoscută dintr-un număr important de inscripţii deşi puternic individualizată pare să aibă afinităţi mai degrabă cu limbile asianice şi kartveliene.19. a carului de luptă şi a metalurgiei feroase le este atribuită adesea nu fără un fundament arheologic deşi amestecul etnic extrem de complex din spaţiul pe care-l ocupau în antichitate face dificilă separaţia între culturi şi popoare.18. unde sunt în curs de asimilare completă (regiunea Kars-Ardahan).Familia asianică Complet dispărută. urarteenii şi proto-hitiţii.2. aflaţi în conflict cu statul georgian de care aparţin politic.2. La fel de incert este şi caracterul etnic al vechilor populaţii antice din această regiune. Mici comunităţi georgiene (ferejdani) locuiesc în partea central-vestică a Iranului. nu este dovedită.2. la sud de Caucaz. apropiaţi de aceştia fiind svanii şi alte mici grupuri de pe unele văi mai izolate din Caucaz. abhazii (inclusiv abazinii.Familia mediteraneană Apropiată neconvingător de ultimele două. Numărul lor este de circa 4. Ligurii par a fi mai degrabă un amestec complex de populaţii suprapuse peste un substrat posibil înrudit cu bascii dar care treptat a fost supus celtizării. Pe litoral. aparţinând practic unui singur popor. este restrînsă în prezent la pantele sudice ale Caucazului Mare. adesea fiind considerate ca formând o singură familie. Poporul sumerian este considerat de către unii specialişti ca făcând parte din această familie. în vechea Colhidă. 105 .1mil. IV. Roma fiind moştenitoarea lor directă. Rămâne o enigmă momentul în care s-au dirijat spre vest şi direcţia – maritimă sau terestră a migraţiei.4. albanii şi iberii (ivirii).4. trăiesc mingrelienii şi adjarii. Rolul lor în evoluţia civilizaţiei din această regiune a fost foarte important. etruscii) sau din regiunea alpină (reticii) a căror geneză este incertă. care întăreşte ideea că formarea lor a decurs în timpurile preistorice. Islamizaţi tîrziu (în sec. corespunzând logicii de difuziune a revoluţiei neolitice dinspre Orientul Apropiat spre sudul Asiei. Între limba georgiană şi limba bascilor sunt similarităţi sintactice izbitoare. O inscripţie într-o limbă înrudită a fost descoperită în insula Lemnos care dă un indiciu despre originea micro-asiatică a etruscilor.5-6 mil. IV. originea bascilor rămânând astfel o enigmă158.4.21. diferit în eopcă de cel al popoarelor din Câmpia Mesopotamiei care păstrau particularităţi derivate dintr-un străvechi substrat australoid. dar importantă în Antichitatea timpurie când regrupa vechile popoare din Asia Mică. lăsând urme în civilizaţia hitită şi mai tîrziu în cea medo-persană sau greacă. Înrudirea lor cu unele vechi popoare din sudul Europei (ligurii. Singurul relict este astăzi poporul basc (circa 1 mil. Importanţa lor istorică rezidă în faptul că ei au pus bazele unei civilizaţii avansate în Italia Centrală. în absenţa unor dovezi palpabile de berberi deşi numele lor este identic cu cel al iberilor antici din Caucaz. Cîmpia Colhidei şi Caucazul Mic. Tipul antropologic al acestor popoare era europoid.) refugiaţi masiv în nord-estul Turciei actuale.Turcia şi Orientul Apropiat. IV.) care au propriul stat.). 0. A fost corelată de multe ori cu precedentele trei familii.20.Familia kartvelică (sud-caucaziană) Foarte probabil înrudită cu cea asianică şi aflată în raporturi foarte vechi cu familia caucaziană de nord. au fost la originea unor formaţiuni statale în perioada medievală. pe care unii îi apropie. Majoritatea sunt georgieni ortodocşi (4. fără a se putea vorbi de o înrudire certă.2mil. parţial musulmani ca şi lazii (0.6 mil. cu tradiţii vechi. slăbite de frecventele invazii migratoare.2. Apropierea de familia elamo-dravidiană pare totuşi mai plauzibilă.

relativ recent diferenţiate: -tamilii din sud-estul extrem al Indiei. mulţi fiind bilingvi). este căutată mai degrabă în deportarea unor populaţii dravidiene din Dekkanul occidental şi islamizarea lor în perioada ghaznavidă (sec. Creatoare ale celor mai vechi civilizaţii din această regiune (şi poate din lume) aceste populaţii s-au retras treptat spre sud-est sau au fost asimilate sub impulsul migraţiei unor populaţii semitice sau indo-europene. Vietnam). Atribuirea declinului vechii civilizaţii a Văii Indusului unei invazii indo-europene (ariene) în urmă cu circa 3500 ani tot mai puţin acceptată fiind vorba mai degrabă de o infiltrare progresivă a acestor populaţii în subcontinentul indian şi fuziunea cu populaţiile locale (vezi M. în Orissa şi Bengal. Înrudirea dintre cele două subfamilii – elamo-sumeriană şi dravidiană. În trecut grupuri importante de tamili au pus în valoare deltele unor fluvii din Indochina (sudul Myanmar.n. Indianizarea arhipelagului indonezian în primul mileniu al erei noastre a fost opera navigatorilor tamili. de existenţa unor grupuri relicte în nordul Indiei şi în Pakistan. brahuii (2 mil. cuprindea în principal două popoare : sumerienii.55mil sau chiar dublu. risipite în regiunile forestiere ale statelor Madhya Pradesh. care au devenit astfel principalul vector de propagare a spiritualităţii indiene spre sud-estul Asiei. menţionate în documentele sumeriene. explicându-se astfel ponderea mare a lexicului indo-european şi utilizarea largă a limbii urdu. De la Bharata la Gandhi. nu suficient de convingător. Celelalte două. despre care nu se cunosc prea multe şi care puteau fi înrudite cu asianicii (kasiţii. vastul spaţiu care începea din Cîmpia Mesopotamiei şi se continua spre est pînă în Peninsula Indiană era locuit de o serie de populaţii a căror înrudire a fost recent dovedită. unde vechii dravidieni creaseră o strălucită civiliazaţie strîns legată de cea elamo-sumeriană160. unul din cele mai numeroase grupuri etnice din India. 2)Subfamilia dravidiană. nu este deplin acceptată deşi o serie de dovezi arheologice confirmă acest fapt. la est de aceştia spre pantele Munţilor Zagros în actuala provincie iraniană Khuzistan (anticul Elam pomenit în Biblie). a căror contribuţie la indianizarea acestei regiuni a fost capitală. cuprinde în primul rând poporul telugu (andhra) din statul Andhra Pradesh (83. dar cu o puternică diasporă în nord-estul insulei Sri Lanka (Peninsula Jaffna). aparţinând unor caste cu caracter agro-comercial – chettyar. Există diferenţe între cei din zona de coastă (Coromandel) şi cei din interior.VIII-X e. este cel mai caracteristic. complet dispărută în contextul migraţiilor menţionate. Singapore. Africa de Sud. localizaţi în sudul Mesopotamiei şi elamiţii. care a vizat în primul rând bazinul Indusului. Meridiane. 1)Subfamilia elamo-sumeriană. 1988). Această retragere este dovedită. Totuşi originea celor mai vestici dintre ei.Martiş. localizaţi mai la sud. gutii). la care se adaugă altele mai mici. Antile. limbile lor. după ce au pus bazele civilizaţiei în Lumea Veche. sunt într-adevăr dovada vechii lor prezenţe în Cîmpia Gangelui. fie că practică hinduismul sau Islamul. produs înaintea migraţiilor amintite. Includea şi alte popoare. fiind centrul unui puternic principat islamic care a rezistat colonizării britanice (Golkonda). de alţii familiei kartvelice deşi apropierea de dravidiană pare cea mai plauzibilă. Orissa.). constituiau un amestec vechi europoid-veddoid. malto. dispersat în nordul Dekkanului. din Bihar şi kurukh. Malaysia. Bucureşti. relativ bine cunoscute nu prezintă o înrudire certă. este ramura vie. c)Grupul dravidian sudic.2 mil. capitala statului amintit.O parte acestora locuiesc în aglomeraţia urbană Mumbai. Apropierea acestor două popoare este în primul rând culturală şi antropologică. mai numeros este grupul etnic gondi. în statul Tamil Nadu. amestecaţi cu populaţiile iraniene locale. fiind alăturate de unii familiei asianice. marchează retragerea spre sud în faţa invaziei indo-europene.În Antichitatea timpurie.). b)Grupul dravidian central. influenţaţi de Islam – Hyderabadul. Afgranistan şi Pakistan. cu caracter tribal (3. Din punct de vedere antropologic. Andhra Pradesh unde practică agricultura itinerantă.) care trăiesc în Balucistan la frontierele dintre Iran. Popor cu 160 Termenul de invazie folosit în general atunci când este vorba de geneza civilizaţiei indiene. Marea Britanie etc. constituind al doilea ansamblu etno-lingvistic major din subcontinentul indian – 250 mil. Thailanda. În afara acestora.. 106 . cuprinzând trei populaţii strâns înrudite. clar diferenţiaţi antropologic şi lingvistic faţă de arieni chiar dacă din punct de vedere cultural prezintă numeroase asemănări. este impropriu. Pot fi deosebite trei grupuri înrudite între ele dar inegale ca dimensiune: a)Grupul dravidian nordic.

G. Cochin şi Trivandrum fiind vechi punţi de legătură ale Indiei spre vest. de rasă europoidă în esenţă dar cu un aport negroid însemnat. -malayalii de pe Coasta Malabar (statul Kerala). constituie prototipul specificului dravidian în cadrul mai larg al culturii indiene. Religion. localizaţi în partea sudică a Mesopotamiei. London.e. în anul 2000.î. constituind comunităţi importante în Occident. Diferenţele dialectale sunt foarte mari dar în ultimele decenii se impune tot mai mult araba literară. în Companion Encyclopedia of Geography. mai numeros.6 mil) contează printre cele mai avansate populaţii din India din punct de vedere cultural şi social : alfabetizare masivă. -kannarezii. Numărul popoarelor semite este mult mai redus astăzi decât în Antichitate. localizaţi în nordul aceleiaşi regiuni care mai subzistă sub forma unor mici grupuri izolate în nordul Iraqului sau în diaspora (asiro-caldeenii. Dhufar).locuitori. Formaţi în Arabia Felix (Yemen.n. numărând circa 375 mil. divizaţi în patru subfamilii inegale.î. Denumită familia afro-asiatică.locuitori. circa 0. asirienii. IV.7-1 mil. dens populată (37. cf E. de unde au început să migreze de timpuriu (mil.). Hedjaz) sau impus graţie religiei islamice care a impulsionat iniţial expansiunea în restul Peninsulei Arabice unde au submers vechile populaţii semitice. fiind unul din marile popoare ale Globului.2 mil.al XX-lea sau au fost obligaţi să ia calea exilului.Parrinder.5mil. Unele dintre ele au stat la baza unor vaste imperii antice : akkadienii şi babilonienii. O dovadă a acestei deschideri este prezenţa unor comunităţi creştine (siro-malabarezi. a căror variantă sudarabică mai subzistă încă în insula Sokotra şi pe coastele Yemenului şi Omanului (Hadhramaut. Bangalore.2. Alte populaţii semitice au avut un rol prioritar în dezvoltarea relaţiilor comerciale din bazinul mediteranean – fenicienii. cei din sud-estul Turciei fiind exterminaţi în contextul destrămării Imperiului Otoman la începutul sec.o veche şi bogată tradiţie culturală. stat situat la interferenţa celor două lumi arabe – Maghreb şi Mashrek dar avantajat şi de faptul că adăposteşte 161 Numărul musulmanilor este în creştere rapidă.IV. mai ales în Africa. Puţin diferenţiate lingvistic. sau spre nordul Africii.pp 120-147 107 . în forma sa din Egipt. Numărul lor este de circa 254 mil. de la 817 mil.4. Numărul lor este de circa 74 mil. în Transcaucazia şi în jurul lacului Urmia din nord-vestul Iranului (aysor). deschidere tradiţională spre exterior. bine personalizate : 1)Subfamilia semitică. dar rolul limbii arabe este mult mai mare. în Abisinia.) spre Mesopotamia şi litoralul estic al Mediteranei. este cel mai important centru indian al industriei de vârf.).). Astfel. Intermediar între malayali şi kannara este poporul tulu (2. fiind foarte puţin diferenţiaţi de tamili. popoarele semite actuale sunt de obicei divizate în două grupuri : a)Grupul semitic meridional.. Araba constituie vehicului Islamului fiind răspândită în toate statele cu populaţie majoritar musulmană161. Asir. creştini de rit nestorian. în 1985 la peste 1200 mil.I. Familia afro-asiatică Imensul spaţiu suprapus zonei tropicale aride din sud-vestul Asiei şi nordul Africii este populat din vechi timpuri de un grup de popoare. Capitala actuală. 1996. arabii formează mai degrabă un ansamblu lingvistic şi cultural decât unul etnic. armeni) sau evreieşti foarte vechi. localizat mai la nord. Cuprinde în principal două popoare : -arabii. localizat iniţial în aria de origine din Yemen dar răspândit prin migraţii succesive în întreg arealul ocupat de familia afro-asiatică şi chiar în afara acesteia. numărul vorbitorilor depăşind 283 mil. Originea populaţiilor semitice este căutată de obicei în sudul Peninsulei Arabice. cea mai importantă prin număr şi extindere spaţială (peste 292 mil.e. sunt localizaţi la nord de tamili în interiorul Dekkanului (statul Karnataka sau Mysore cum se numea după vechea capitală) numără 41. creştere demografică redusă. asimilaţi mai tîrziu prin elenizare şi arabizare. porturile Calicut. Routledge. O altă direcţie de migraţie a popoarelor semite a fost peste Marea Roşie.n. nature and origins. deosebit de unitar sub aspect lingvistic dar eterogen sub aspect antropologic. dintre care mai bine de 10% trăieşte în diaspora. în statul Karnataka (regiunea oraşului Mangalore) şi în insulele Laccadive. încă din mil. regiune cu un climat tropical umed. sau un rol cultural major – evreii mai ales. formează unul din marile ansambluri etno-lingvistice ale lumii.22.

de unde s-au răspândit în sec. 0.n. Europa.e.e. Aceeaşi soartă au avut-o moabiţii din Iordania actuală şi alte populaţii menţionate în Biblie. poporul care a pus bazele primului mare imperiu maritimcomercial în mileniile II-I î. în S. deosebindu-se astfel de restul populaţiilor semite. Grupuri arabofone importante s-au constituit în Europa de Vest.)..n. baza populaţiei din vechea Palestină. Un caz mai aparte îl prezintă comunitatea iudaică din Etiopia (falasha) vorbitoare de amharică.. O parte din populaţia de limbă arabă din Orient a păstrat religia creştină. limba lor fiind oficială în Eritreea.. 0. Istoria poporului evreu este fascinantă şi tragică totodată.3 mil. Numărul lor este de circa 34. de rasă neagră. argobba şi harari care vorbesc dialecte mai arhaice şi sunt parţial islamizaţi). adepţi ai Islamului. î. mai important în trecut.). ansamblu etno-lingvistic omogen ce cuprinde majoritatea populaţiei din actualele state Etiopia şi Eritreea. constituind progresiv mai multe focare ale iudaismului : Spania medievală. Alte popoare vechi din acest grup au fost complet asimilate – canaaniţii. dominant negroide. majoritară aici înainte de cucerirea arabă (maroniţii din Liban. preluat apoi de babilonieni (caldeeni) şi asirieni. Există şi tendinţa foarte evidentă de arabizare a unor populaţii marginale. apropiaţi prin limbă şi origine de popoarele semitice de nord. s-au remarcat prin rolul esenţial pe care lau avut în istoria umanităţii. Etiopia. dar cel mai important a rămas cel din Europa Centrală puternic afectat de Holocaustul nazist (circa 6 mil. Se impun în primul rând două grupuri etnice : amharii din partea central-nordică a Etiopiei (23. rezultat al migraţiei „popoarelor mării”). restul de 30 mii au rămas în Etiopia).U. în primul rând în Franţa.6 mil. Consideraţi pe drept cuvînt autorii Vechiului Testament. 108 . prin emigraţia populaţiei originare din Maghreb şi Orientul Apropiat (circa 2-3 mil. siriacă în câteva sate creştine din Liban şi Siria. majoritatea fiind creştini monofiziţi. absorbit aproape complet prin arabizare dar întărit în urma reconstituirii statului Israel. India etc. cu excepţia celor din regiunea de coastă a Eritreii.5 mil. s-au răspândit spre nordul şi estul Africii. constituiau baza populaţiei din Siria actuală (numită şi Aram). Comercianţi şi meşteşugari iscusiţi.e. în total peste 11. greu acceptată ca aparţinând comunităţii iudaice.e. Arameii. limba în care a fost redactată o bună parte a Bibliei. Iordania. accentuată de ocupaţia romană la sfîrşitul mileniului I î. creştinii ortodocşi din Liban. Cei mai vechi dintre ei – akkadienii au preluat civilizaţia sumeriană constituind unul din primele mari imperii ale Antichităţii. Palestina.3 mil.A. alt popor semitic vechi.e. Siria. s-au format în Palestina prin sedentarizarea unor triburi semite nomade în mileniul II î.n. alte focare secundare s-au constituit în Asia Centrală. madianiţii etc. au constituit de timpuriu o diasporă. împreună cu gurage.n. dintre care s-au remarcat fenicienii. impunându-şi treptat controlul asupra Mesopotamiei iar limba lor s-a răspândit în defavoarea altor limbi semitice spre sfîrşitul primului mileniu î. şi asimilarea unor populaţii preexistente a căror origine este incertă (filistenii consideraţi adesea ca fiind indo-europeni. inclusiv cea ebraică (amaleciţii.. fiind limba maternă a lui Isus Christos..). al XIX-lea spre est. tigrinii care împreună cu populaţiile înrudite depăşesc 10. sub diverse forme păstrându-se şi ca limbă de comunicaţie : aisor în Transcaucazia. fapt ce a grăbit regruparea populaţiei evreieşti în actualul Israel.victime). cum e cazul unor populaţii din vestul Sudanului şi din Ciad. sudul şi centrul Asiei. a căror limbă are statut oficial . I. Trăsăturile rasiale sunt mixte. dar repatriată după degradarea situaţiei din această ţară (în 1975-1991 au fost „repatriaţi” circa 50 mii. copţii din Egipt. obiect al unor conflicte încă nestinse cu populaţia arabă locală.). în Canada etc. fiind prezenţi şi în Sudan sau în Somalia. Evreii. b)Grupul semitic septentrional. de unde au fost expulzaţi în perioada Inchiziţiei. ultimul nucleu de rezistenţă fiind Cartagina din nordul Africii unde se vorbea o variantă a fenicienei – punica. inclusiv în spaţiul românesc. -etiopienii.n. text sfînt comun creştinilor şi mozaicilor. Derivă din vechile populaţii semite din Yemen imigrate peste Marea Roşie şi amestecate cu populaţia locală în mil.5 mil. O parte însemnată a participat şi la colonizarea Americii (peste 6 mil. Aramaica mai subzistă ca limbă liturgică în unele biserici creştine din Orient.un sfert din totalul populaţiei arabofone. în Argentina.. spaţiul germano-polon. mixtate rasial de obicei.6 mil.

Principala arie de concentrare din această perioadă (Europa central-estică) are astăzi o importanţă cu totul secundară162. Niger. 3)Subfamilia cuşitică Apropiată din punct de vedere lingvistic de cele anterioare. chleuch. Importante sunt încă acelea din spaţiul fostei U. distribuţia spaţială actuală fiind sensibil diferită de cea antebelică. locuind mai ales în Egiptul de Sus). se deosebeşte prin particularităţile antropologice generate de un amestec foarte vechi între negroizi şi europoizi. majoritar anglofonă. Se pot deosebi două mari grupuri : a)Grupul egiptean. o bună parte dintre evreii yemeniţi. a căror limbă este considerată un dialect arab dar cu o puternică influenţă italiană. Cea mai numeroasă comunitate ebraică este în prezent cea nord-americană. parţial arabofone. sudul şi estul Etiopiei.4 mil în 1989 dar sub 0. fapt ce explică de ex. 109 . cele mai puternice comunităţi fiind cele de la Livorno şi Salonic. Mai cunoscuţi sunt cei din zona muntoasă a Atlasului : kabylii şi chaouia din Algeria. dar majoritatea sunt bilingvi vorbind şi araba.n.5mil. având relaţii foarte complexe cu fosta metropolă colonială – Franţa. Antisemitismul este una din cele mai răspândite forme de xenofobie. fiind larg reprezentaţi şi în Tunisia. Se adaugă grupul minoritar al karaiţilor. asimilat complet dar cu o bogată istorie care fascinează încă prin monumentele lăsate moştenire umanităţii. asimilate parţial în perioada feniciană sau romană. Numărul total al berberilor poate fi apreciat la circa 17-18 mil. Grupează peste 46 mil. (1. Marea Britanie (peste 400 mii) la care se adaug cele din America de Sud (Argentina mai ales). Mali. bazată pe vechea ebraică. evreii reveniţi în Palestina au început să folosească o nouă limbă – ivrit. proces continuat în timpul cuceririi arabe – libienii. folosirea limbii române în mass-media israeliană după 1950. fiind catolici (circa 0. urmată de aceea din Israel (5. b)Grupul libico-berber. Limba lor este folosită în biserica coptă. Astăzi sunt cunoscuţi sub numele generic de berberi. Djibouti) dar sunt întîlniţi şi în 162 Cazul Poloniei cu circa 3 mil. Un reviriment al conştiinţei etnice berbere se resimte mai ales în Algeria (Kabylia) unde populaţia berberă este mai avansată cultural decât cea arabofonă.VIII e. într-o formă modificată (creştini monofiziţi. numizii etc.). locuitori concentraţi în cornul Africii (Somalia.S. Din 1945. la 9 mii.6 mil.S. iudaismul se răspândise mai ales în perioada hanatului hazar (sec. Mauritania şi Sahara Occidentală. Prezenţa evreilor este aproape universală. karaiţii din Crimeea fiind adesea consideraţi ca urmaşi ai hazarilor. îmbogăţită cu elemente din vocabularul contemporan. La nord de Caucaz. Sahara) ori i-au asimilat complet. O populaţie semită aparte sunt maltezii. populaţie iraniană.). Expansiunea arabă i-a împins spre regiunile izolate. Numărul total al evreilor este de circa 15-18 mil. constituindu-se două limbi mixte : sefarda (iudeo-spaniola). În perioada preislamică iudaismul era destul de prezent în vestul Peninsulei Arabice în rândul populaţiei locale. Numărul lor este greu de precizat. cuprindea în Antichitate mai multe popoare.5 mil. idiş (iudeo-germană) vorbită în centrul şi estul Europei şi în diaspora americană. formată în Spania şi răspândită în zona mediteraneană.). 2)Subfamilia hamită Constituia în Antichitate baza populaţiei din Africa de Nord. Libia. muntoase sau deşertice (Atlas.R. ca şi cel al României – de la 0. Comunităţi dinamice sunt cele din Franţa (peste 600 mii. masiv „repatriaţi” având această origine.Această peregrinare a dus la dispariţia din uzul cotidian a limbii ebraice. vechii egipteni fiind creatorii uneia din cele mai strălucite civilizaţii.evrei înainte de război şi doar câteva mii astăzi. în general această populaţie era bilingvă folosind şi limba ţării adoptive. datorită emigraţiei spre Israel). imazighen şi rifanii din Maroc. Se adaugă tuaregii din Sahara centrală. Unele surse îi consideră ca fiind majoritari în Maroc şi Algeria. în anul 2000. din Crimeea care foloseau un dialect turcic. destul de diferenţiaţi antropologic dar apropiaţi lingvistic. rolul lor în economia şi politica mondială fiind adesea subiectul unor controverse. cei mai mulţi fiind bilingvi (circa 17-26 mil. cu trăsături rasiale mixte. cel mai tipic popor nomad din această regiune deşertică. o parte a taţilor. Religia mozaică (israelită) este specifică poporului evreu singurele comunităţi alogene convertite mai subzistă în Caucaz.. circa 9 mil. dar şi cele din Maroc.6 mil. Evreii din ţările arabe foloseau araba.).

diseminaţi pînă în R. din nordul Eritreei şi nord-estul Sudanului (2. peste aceste populaţii venind un al doilea val.Kenya sau în Tanzania. localizaţi în regiunea muntoasă înaltă care separă Valea Nilului de Marea Roşie. apărută la editura Meridiane ????????????????? 110 . Originea indo-europenilor primitivi este extrem de controversată.). Pe de altă parte. cîştigă teren în ultima vreme o altă teorie. în regiunea extrem de aridă a riftului african. kartvelice şi elamo-dravidiene. în amestec cu populaţii nilo-sahariene sau spre nord pînă în Egipt. mai exact în Anatolia. Majoritatea sunt musulmani.6 mil. crescători transhumanţi de animale şi cultivatori. 163 Asupra acestui subiect.). păstori nomazi. în contact cu populaţiile asianice. Cei circa 10.) în sudul extrem al Etiopiei.somalezi sunt în cea mai mare parte crescători de animale.21. cu excepţia armenilor.4.9 md. din Djibouti şi estul Etiopiei.2mil. prezenţi în Tanzania şi Kenya unde practică păstoritul nomad.Centrafricană. sau chiar mai mulţi după unele surse). existând două opinii. motiv care generează unele mişcări de secesiune. conform căreia indo-europenii sau format ca grup distinct în Orientul Apropiat.) înrudiţi cu sidamo dar în curs de asimilare de către amhari: danakilii (afarii). fiind în general subordonate populaţiilor locale de origine nilo-sahariană sau bantuidă. Agricultori sau păstori divizaţi în numeroase triburi. influenţate de amharii creştini. Cele circa 100 triburi aparţinând acestui grup etno-lingvistic numără circa 5. iraqw.1mil. În afara acestora se mai remarcă prin numărul important : sidamo (5 mil. susţine formarea indo-europenilor în Anatolia de unde printr-un prim val migratoriu au populat întreaga Europă.23. Somalii sunt al doilea popor cuşitic important. un cunoscut arheolog american de origine lituaniană. ambele plauzibile dar insuficient de sigure din punct de vedere arheologic. localizate de multă vreme în regiunea lacului Ciad (nordul Camerunului şi al Nigeriei. walamo şi hadiya. Acesta le atribuie vechea civilizaţie agrară din Anatolia Centrală (Çatal Hüyük) şi susţine că dispersia indo-europenilor este rezultatul unei difuziuni lente a practicilor agricole spre regiunile în care aceştia trăiesc astăzi.Familia indo-europeană Este cea mai bine reprezentată pe Glob. cărora le-ar corespunde şi un vocabular agrar comun. Cea mai răspândită plasează aria lor de formare în stepele ponto-caspice unde această populaţie a domesticit calul dobândind astfel un mijloc de deplasare rapidă care le-a permis colonizarea unor vaste suprafeţe. cu toate că este una din cele mai recent constituite. divizaţi într-o sumedenie de clanuri şi triburi rivale care au favorizate dezagregarea statului în urma războaielor civile recente.2. limba lor fiind supusă unei presiuni puternice din partea limbii oficiale (amhara). în lungul riftului (circa 4. sud-vestul Ciadului). a britanicului C. cuprinde o serie de populaţii de rasă negroidă. dominanţi în Somalia şi Djibouti dar sunt prezenţi şi în sud-estul Etiopiei (Ogaden).cu excepţia triburilor situate mai spre nord. 23). Aceasta se explică prin expansiunea teritorială extremă pe care au cunoscut-o. cu un slab aport europoid. cuprinzând circa 2. supuşi unei politici de arabizare după ce au fost islamizaţi. sprijinindu-se pe un material arheologic destul de consistent163. islamizaţi şi recent în curs de sedentarizare (circa 1 mil.2 mil. nici unul dintre ele nu se distinge însă prin importanţă. vezi lucrarea ????????. bedja. Din punct de vedere politic au însă un rol secundar. grecilor şi albanezilor care ar subzista din primul val.locuitori.22. pe la nordul Mării Negre.2 mil. prezent şi în nordul Kenyei. Conform acestei opinii dispersia populaţiilor indo-europene este rezultatul unor invazii de cucerire a teritoriilor deja ocupate de populaţii exclusiv agricole. Cel mai numeros popor cuşit este oromo (galla) din sudul Etiopiei (22. deci cam 45% din total (tab. IV. Această teorie este susţinută în primul rând de Maria Gjimbutas. care a condus la formarea actualelor popoare indo-europene. în partea centrală a acestui stat. semitice. relativ recent stabilite în teritoriile actuale. cei mai meridionali. subiectul unui conflict între cele două state ca şi în estul Kenyei. constituie cel mai important grup etnic din Etiopia. O variantă a celor două.Renfrew. 4)Subfamilia ciadiană Alăturată adesea familiei nilo-sahariene.

a permis unora dintre popoarele indo-europene mai noi. tradiţiile culturale ale celor mai vechi dintre ele indicând un nucleu iniţial. Aceste migraţii au continuat pe tot parcursul Antichităţii. Mauritius şi Reunion în Oceanul Indian. Mahmud Ghaznavidul. bumbac. iar din sec. s-au răspândit şi în alte regiuni ale Globului : Guyana. medopersană. Pe parcursul ultimului mileniu.La nord sau la sud de Marea Neagră. Babur etc. prin pasurile Munţilor Hindukuş. creată de populaţii de origine dravidiană. rămas unitar multă vreme. Spaţiul ocupat de ele era încă de pe atunci imens – de la Atlantic pînă la Golful Bengal. cu trăsături rasiale mixte. Tot aici îşi au originea o serie de plante de cultură foarte importante (orez. avansul cîştigat în domeniul civilizaţiei. romană etc. anul obţinerii Independenţei. în varianta persană mai ales. Fiji etc. Mult mai tîrziu (după 1500). aşa cum o dovedesc vechile texte sanscrite şi avestice. cu toată dispersia fiind una dintre cele mai omogene familii. în perioada colonială. Diferenţierile milenare nu au înlăturat similarităţile lingvistice. paralel văii Kabul. greacă . când au intrat în sfera de influenţă colonială britanică. australoid-europoide. chiar dacă din punct de vedere rasial este extrem de eterogenă. 111 . Acest context a permis dislocarea unităţii culturale a subcontinentului indian şi în cele din urmă divizarea politică după 1947. astfel că astăzi vasta familie pe care o formează cunoaşte cea mai amplă desfăşurare în spaţiu. în mileniul al II-lea î. Ajunşi în această regiune au asimilat vechea civilizaţie a văii Indusului. spre sud şi spre vest. în America. relativ dificil de corelat. 165. 1)Ramura indo-iraniană Este cea mai numeroasă şi mai dinamică. migraţia lor din această regiune a început la sfîrşitul Neoliticului. citrice etc.). probabil sub impulsul unor populaţii mongoloide sau ca urmare a presiunii demografice. cristalizând civilizaţii originale inspirate de cele anterioare şi al căror rol în istoria umanităţii a fost capital : hitită. expansiunea la nivel global. deşi multă vreme s-a făcut o distincţie între grupul oriental şi cel occidental. asemănările şi deosibirile dintre acestea două fiind extrem de complicate164. De aici au avansat treptat spre est. sud-estul Asiei şi Oceania – Singapore. asimilând grupuri rasiale şi populaţii diverse (australoizi în sudul Asiei. derivată din expansiunea unor populaţii din Asia Centrală (arieni) spre valea Indusului. spre Lumea Nouă. unele de tip australoid (veddoid) altele de tip mongoloid (tibeto-birman). 165 Mai ales pasul Khyber. mai important numeric astăzi (1170 mil. cea mai mare parte a acestor populaţii au suferit o înrîurire puternică a civilizaţiei islamice. coastele estice şi sud-estice ale Africii. afluentă a Indusului. 164 Se miza mult pe unele particularităţi fonetice precum opoziţia centum/satem după modul de pronunţare a cuvântului sută în latină. cert este că înrudirea actualelor popoare indoeuropene nu poate fi întîmplătoare. în bazinul Gangelui şi spre sud. fiind pomenite şi în Biblie (invazia „popoarelor mării”). emigraţia a fost foarte timpurie impunând astfel modele culturale tipice (cazul hinduismului care subzisă în insula Bali). în platoul Dekkan. precum şi a celei britanice. Surinam. În mod obişnuit sunt acceptate 11 ramuri distincte. aici avându-şi obîrşia o serie de revoluţii spirituale care au modificat profund spaţiul cultural al Asiei de SudEst şi Est (budismul în primul rând dar şi hinduismul). Civilizaţia indiană contează printre marile civilizaţii ale lumii. unde sunt majoritari. fiind formată prin deplasarea spre sudul Asiei (indiferent de opiniile asupra poziţiei regiunii de origine) şi prin asimilarea unor populaţii aparţinând în primul rând familiei elamo-dravidiene. respectiv sanscrită. traseu utilizat şi de alţi invadatori în diverse perioade ale istoriei : Alexandru Macedon. Trinidad-Tobago. greu de localizat. Spre această din urmă regiune. În prezent popoarele din ramura indiană constituie majoritatea populaţiei din toate statele subcontinentului indian. După toate probabilităţile este grupul desprins cel mai timpuriu. constituind extremitatea sudică a marii familii indo-europene. Astfel limbile indo-iraniene şi cele balto-slave ar fi format un grup distict de grupurile greco-italo-celtic şi germanic. S-a despărţit treptat în două grupuri deosebit de unitare : a)Grupul indian. cu excepţia Bhutanului. al XIX-lea. În orice caz.e.n. populaţii de factură semitică sau caucaziană în vest). indiană. Malaysia.) sau unele invenţii epocale (inclusiv aşa numitele cifre arabe). inegale. Acest proces continuă şi în prezent când multe dintre populaţiile originare (adivasis în limba hindi) sunt dispersate în masa populaţiei de origine preponderent indo-europeană. împingând spre sud sau în ariile forestiere ori asimilând populaţiile autohtone.

dar raportat la dimensiunile subcontinentului indian şi la masa demografică a acestuia situaţia este similară celei din Europa. având un spaţiu cultural bine definit. 81. în sens restrîns. Este rezultatul migraţiei unor grupuri de populaţie din nordul Indiei. mijlocită de unitatea culturală. Toate aceste populaţii sunt dominant hinduiste şi sunt înrudite lingvistic cu un grup important. Cei mai cunoscuţi sunt bengalezii (213. asimilând populaţia veddoidă locală. în realitate existând o mare varietate de denumiri locale suprapuse unei înlănţuiri de dialecte care fac foarte dificilă delimitarea etno-lingvistică în toată partea nordică a Indiei.. are statut oficial în India fiind acceptată ca limbă de comunicare de mai multe popoare înrudite îndeaproape : rajasthanii din regiunea aridă a semideşertului Thar (46 mil. destul de evident. cuprinde majoritatea populaţiei din statele indiene Maharashtra şi Goa (marathii şi konkanii. Pornind de la unele criterii lingvistice se pot deosebi nouă mari ansambluri etno-lingvistice. bazată pe acelaşi dialect al limbii punjabi din regiunea oraşului Delhi (khari boli). Delhi). Goanezii (konkanii) se disting prin apartenenţa culturală la catolicism. Numărul lor. unele populaţii din zona hymalaiană etc. -subgrupul indic de sud. Un liant indiscutabil îl constituie sistemul castelor. care vorbesc un dialect singhalez (divehi) sunt majoritar musulmani. antropologic fiind rezultatul amestecului dintre europeni şi populaţia locală (din secolul al XVI-lea pînă după 1960).I î. Kosala) care au unificat cea mai mare parte a subcontinentului indian. cuprinde populaţia din statele indiene Bihar. cu excepţia celor aflate sub influenţa Islamului sau a budismului. Pe teritoriul lor se află principalul centru economic al Indiei. Assam şi din Bangladesh. Orissa. 1998). West Bengal. resturile acesteia rezistând încă în centrul insulei. Cel mai important popor este cel hindustan..2 mil. dar limba lor – hindi. este de circa 295 mil. Ambele au creat în Antichitate nucleele unor puternice state (Magadha. pe parcursul mil.) sunt singurul popor neoindian majoritar budist iar maldivienii. 112 . majoritar musulmană) şi în West Bengal. biharii şi kosalii din estul Cîmpiei Gangelui. În statul Bihar şi în estul statului Uttar Pradesh trăiesc alte două popoare înrudite. a căror limbă nu este decât o variantă a limbii hindi (hindustani). aceste popoare folosesc tot mai mult în comunicare limba hindi. dispersat şi în alte regiuni ale Indiei şi în Pakistan – urdu. care fac tranziţia spre subgrupul indic central : biharii (84 mil. fiind şi cel mai divergent din punct de vedere lingvistic iar antropologic având trăsături dominant australoide. această ramură este foarte complexă.5mil. fiind prezenţi şi în diaspora166. mai deosebit prin aportul rasial mongoloid. mai ales cele cristalizate mai timpuriu.. greu de diferenţiat : -subgrupul indic insular. aici aflându-se capitala coloniei britanice India – Calcutta. formată în perioada 166 Numele propus este generic. prezenţi şi în sudul Nepalului. -subgrupul indic central. Bhutan şi Nepal). Majoritatea grupurilor etnice care o compun sunt bine personalizate lingvistic. Tot aici s-a născut budismul. relativ unitar şi cu un rol major în statul indian contemporan.e.5 mil.Aparent. lărgindu-i acesteia aria de influenţă. Singhalezii din Sri Lanka (16. Rolul lor în cultura şi în istoria Indiei a fost mai degrabă secundar. compus dintr-un număr greu de precizat de comunităţi endogame ordonate ierarhic conform unei scări de valori. în Assam.. cu cea mai valoroasă literatură modernă din India. Din cauza fărâmiţării dialectale excesive. revoluţie spirituală de o importanţă primordială în cultura universală. cel mai numeros. care domină vestul Cîmpiei Gangelui şi nordul Podişului Dekkan (statele Uttar Pradesh.4 mil. cuprinzând foarte multe popoare. Madhya Pradesh. reminiscenţă a îndelungatei stăpîniri coloniale portugheze. localizat în sudul extrem – insula Sri Lanka şi arhipelagul Maldive. reprezentând o strălucită cultură. în regiunea piemontului Terai) şi kosalii (48. majoritar musulman. expresie atât a religiei hinduse dar şi a organizării sociale sau a unei viziuni asupra lumii (Tamisier.n. Limba bengali are statut oficial în Bangladesh (85% din populaţie. unul din marile popoare ale lumii).). rămasă de atunci centrul cultural al acestei ţări. panindiană. oraşul Bombay (Mumbai). izolat de restul grupului. împreună). -subgrupul indic de est. Haryana. în statul Orissa îndeosebi) şi assameza (24.8 mil.). a căror limbă are un trecut prestigios. fiind îndeaproape înrudită cu oriya (36 mil. Toate posedă însă o conştiinţă naţională unică.

între o majoritate musulmană (în Pakistan) şi o minoritate sikh sau hinduistă (statele indiene Punjab şi Haryana). -subgrupul indic de nord-vest. în defavoarea populaţiilor de origine tibeto-birmană (18 mil.5mil. populează fertila cîmpie Punjab de la poalele Himalayei.5 mil.9 mil. încât numărul celor care utilizează ansamblul lingvistic hindi-urdu este mult mai mare.). un grup intermediar. Distincţia principală provine din caracterul agricol al regiunii. Punjabul constituie cea mai avansată regiune economică a subcontinentului. cuprinde câteva populaţii mai conservatoare. vizibil mai ales pe văile cele mai înalte169. Mahatma Gandhi. Cele două popoare – lahnda (punjabi de vest) şi sindhi se află de fapt într-o continuitate lingvistică.) le asigură unul din primele locuri printre popoarele neoindiene dar sunt foarte divizaţi cultural. respectiv 23. regiune cunoscută îndeobşte sub numele de Kaşmir. Popor cu un spirit comercial puternic. motiv pentru care este în regres în favoarea acestora.4 mil.) şi khandesii (1. 113 .. Gujaratii ca şi rajasthanii s-au distins în istoria Indiei prin spiritul războinic al unora dintre castele lor (rajpuţii).mogulă (sec. fiind iniţial limba soldaţilor din taberele armatei Marilor Moguli. varianta persană. -subgrupul indic de nord (himalayan).7 mil. astăzi divizată între Pakistan şi India. Sample Registration System Bulletin. cf.). sporindu-le rolul cultural.. 2001. aflat în afara sferei de influenţă a limbii hindi (54. bazat pe irigaţii. Numărul lor depăşeşte 25.2. pahari) care au reuşit să se impună în statul Nepal începând cu sec. cuprinde populaţia de pe valea Indusului. saraiki. rajasthani şi marathi. Uttaranchal Pradesh. unul din reformatorii Indiei moderne provenea din acest popor. Între gujarati. cu caracter tribal : bhilii (circa 7. sistem utilizat încă din Antichitate ca şi din influenţa arabo-persană mai profundă. fiind integrat când unuia când altuia. Un alt popor important din acest subgrup este gujarati din vestul Indiei (peninsula Kathiavar şi regiunile vecine). numele lor derivând după toate probabilităţile de la numele unui trib al hunilor heftaliţi care au invadat nord-vestul Indiei la începutul erei noastre – gujarii. Punjabii. izolate pe văile superioare ale afluenţilor Gangelui sau Indusului. depăşind cu mult 500 mil. Tipul lor antropologic este cel mai apropiat de cel europoid meridional. se disting prin viaţa sobră şi spiritul comercial. Aceasta îi asigură o rezistenţă mai mare în faţa tendinţei de marginalizare datorată utilizării oficiale excesive a limbii urdu.2 mil. amestecul cu populaţiile de tip australoid fiind mult mai redus. ca şi unele populaţii din Rajasthanul vecin (marwarii). dar prezentând asemănări mai mari cu grupul indic. nr. De remarcat la acest grup este aportul rasial mongoloid. Numărul lor (104 mil. dar limba urdu are statut oficial în Pakistan (în India este în declin).Puram. Această limbă se distinge şi prin utilizarea alfabetului arab. cel puţin în partea indiană. faţă de media de 17‰ în 2000. Limba punjabi este foarte apropiată de hindi-urdu. -subgrupul dardic. vol. poliţie). 169 Aceste particularităţi au stat la baza secesiunii regiunii şi constituirii în anul 2000 a unui nou stat indian. şi un conflict latent îi opune puterii de la Islamabad dominată de punjabi. cunoaşte una din cele mai importante diaspore interne şi externe dintre popoarele neoindiene.) din vestul statului Madhya Pradesh. al XVIII-lea. după toate probabilităţile populaţii de origine dravidiană arianizate la o dată neprecizată. Este motivul pentru care limba sindhi este singura limb[ autohtonă din Pakistan căreia i s-a acceptat rolul de limbă co-oficială la nivel regional. ceea ce îi asigură locul secund în lume după chineză168. La vest de aceştia se disting alte trei etnii – pahari de vest. locuitori se disting prin caracteristicile 167 Urdu de la hoardă. Sikhii..XVI-XVIII) prin influenţa persano-arabă167 Numărul acestora este de circa 70 mil. se inserează două grupuri etnice arhaice mai puţin importante.9 mil. alt popor din acest subgrup. timpuriu islamizată.35. pe teritoriul Sindului aflându-se principalul centru economic al Pakistanului – portul Karachi.Uttaranchal).K. la baza acestora a stat de fapt un dialect al său. garhwali şi kumauni ce totalizează 11. înrudită cu cea din Punjab. formând o activă diasporă în multe regiuni ale lumii şi având un rol important în sectoare cheie ale administraţiei indiene (armată. R. intrate în sfera culturală a limbii hindi (statele Himachal Pradesh şi nordul statului Uttar Pradesh . Cei 7. 168 Populaţiile care utilizează limba hindi sunt favorizate şi de cel mai ridicat ritm de creştere a populaţiei din India (22-24‰. înrudite cu cele din Cîmpia Gangelui. nucleul iniţial de expansiune al triburilor ariene. din regiunea muntoasă înaltă a Himalayei occidentale şi a Karakorumului. majoritatea locuind în India. Cuprinde o serie de populaţii mai restrînse numeric. de multe ori clasificat ca un grup aparte în cadrul ramurii indo-iraniene. New Delhi). Mai importanţi sunt nepalezii (chetri.

). dispersată pe un vast spaţiu. retrase în regiunea înaltă a Munţilor Hindukuş sau în Pamir (paraci. celelalte popoare..antropologice aproape pur europoide. oficial declaraţi fiind 180 000. mai ales prin sedentarizare. kalaş170 de pe văile afluente ale rîului Kabul. În prezent se manifestă o tendinţă de migraţie spre ţările Europei Occidentale. se recunosc drept…ţigani. dar privind obiectiv lucrurile. Kaşmirul era un principat cu o populaţie majoritar musulmană. b)Grupul iranian. ormuri. distingându-se asemenea altor munteni prin traiul sobru : shina din defileul Gilgit al văii Indusului. din Asia Anterioară în Europa şi de aici peste ocean. 170 Unul din ultimele grupuri etnice din regiune care au scăpat procesului de islamizare şi care sunt refugiaţi relativ recent din estul Afganistanului fiind înrudiţi cu paşaii. Formează baza populaţiei din Iran. dialectele vorbite aici având o puternică influenţă românească172. cuprinde astăzi circa 38 mil. cu circa 250 mii sau 5%. încât cu greu pot fi stabilite trăsături comune. la est de Kabul. doar o mică parte din populaţiile ţigăneşti autodenumindu-se ca atare. Tradiţiile şi obiceiurile proprii par mai bine păstrate în statele balcanice. paşaii din estul Afganistanului. spre graniţa afgană. -subgrupul nuristani.. dar dintre numeroasele popoare care-l formau în Antichitate mai rezistă doar câteva.Walter. În cazul citat. ţigani în România sunt de-a dreptul irealiste pentru simplul motiv că ar semnifica o proporţie de 13-18% din totalul populaţiei. mai ales în România este restrictiv. Exagerarea numărului este de obicei « opera » unor neprofesionişti în ale statisticii care ignoră realităţile. fapt rar în subcontinentul indian iar limbile lor posedă trăsături arhaice. kohistani.) dar ocupând un spaţiu mai vast. Paris. mai recent islamizate au un rol secundar. fiind creatorii unor mari şi strălucite imperii. se distinge în primul rând prin apartenenţa la lumea islamică dar şi prin trăsăturile antropologice. Tradiţional. se apropie prin modul de viaţă şi caracteristicile antropologice de dardici dar lingvistic prezintă o situaţie mai complexă. mai importante fiind grupurile de pe văile Başgal (kati) şi Waigal. Iugoslavia cu circa 600 mii sau 5. Spaţiul ocupat de acest grup nu este continuu fiind întrepătruns cu cel al populaţiilor turcice cu care s-au influenţat reciproc.6 mil. Nucleul principal de concentrare se suprapune în prezent bazinului Dunării. Robert Laffont. oficial 138 mii). 114 . Afganistan. conform cifrelor oficiale (Bulgaria cu 475 mii sau 6%) ori oficioase (Slovacia. Astfel. Numărul lor nu depăşeşte 300 de mii.5%. mai restrîns numeric (130 mil. motiv al disputei continui dintre cele două state. insesizabilă. aportul australoid fiind marginal iar cel mongoloid local. descurajată de către acestea. grupurile ţigăneşti sunt supuse unei asimilări progresive.171. fiind în diverse stadii de asimilare şi aculturaţie. în Uzbekistan. slab diferenţiate: -subgrupul iranian oriental. în Afganistan şi au fost islamizaţi în ultimul secol. Numărul lor constituie obiectul unor dispute. multe surse vorbind de 10 sau chiar 20 mil. işkaşimi etc. sud-estul Turciei sau izolat în Caucaz. estimările de circa 1 million (4% din total) par cele mai realiste. de asemenea clasificat separat de mulţi specialişti. -subgrupul ţigănesc. cel mai greu de clasificat. îndeosebi sub forma unor mici etnii reziduale. khowar. conflictele din ultima jumătate de secol provocând un exod masiv al populaţiei hinduse spre alte regiuni ale Indiei. Kaşmirul are un rol simbolic atât pentru India cât şi pentru Pakistan (este patria părintelui Indiei moderne. Prezentând o mare varietate de dialecte şi ocupaţii. devenind astfel o problemă de interes major la nivel continental. Toate aceste popoare nu depăşesc câteva sute de mii de locuitori fiecare. Tadjikistan şi sunt larg prezenţi în vestul Pakistanului. cel puţin în România. majoritatea populaţiei reclamând independenţa sau unirea cu Pakistanul. chiar şi în ariile de concentrare mai puternică a acestora. În alte state din zonă. Se deosebesc trei subgrupuri inegale. ponderea ţiganilor este chiar mai mare. Orientul Apropiat.loc. Populează câteva văi de pe versantul sudic al Hindukuşului. Rolul popoarelor iraniene în istoria umanităţii a fost la fel de important în special în modul de organizare statală. Majoritatea. 171 Termenul rom impus de mass-media. estimări de 3 sau 4 mil. dominat de o castă aristocratică hindusă.1994. deşi atât trăsăturile antropologice cât şi cele lingvistice indică subcontinentul indian ca patrie originară a acestei populaţii cu tradiţie nomadă. În afara kaşmirienilor propriu-zişi (6. adoptând limba şi religia ţării în care trăiesc.Nehru). În Antichitate populau şi stepele pontocaspice unde au fost treptat asimilaţi sau împinşi spre regiunile muntoase ale Caucazului şi Pamirului. J. Pretinsul caracter pejorativ al acestei denumiri derivă de fapt din automarginalizarea acestor comunităţi şi reticenţei faţă de exigenţele unor societăţi cu solide tradiţii sedentare. sangleci. L’aventure des langues en Occident. 172 H. din Slovacia şi Ungaria pînă în Bulgaria.). prin prisma modului lor de viaţă şi a autodeterminării pot fi acceptate între 3 şi 6 mil.

mai ales în sud-estul continentului. Yaghnob. lăsând însă o serie de mici grupuri care prezintă interes etnologic pe văile înalte din Pamir. circa 0. contopindu-se cu populaţia locală (în Bengalul Oriental. sub comanda S.67 mil. un lexic important pătrunzând şi în limbile europene. Persana este limba unei vechi culturi. încă frecvente173. care au lăsat un relict etnic pe versanţii Caucazului Mare (osetinii. 1993. popor însemnat în Antichitatea tîrzie. 173 Asupra particularităţilor geografice.). uzbeci)174.A. 175 Presupoziţia originii numelui oraşului Iaşi de la această populaţie nu este întru-totul convingătoare chiar dacă originea iraniană este certă în cazul unor hidronime din bazinul Prutului mijlociu precum Cubolta. mai important. profund influenţaţi cultural de cultura elenistică şi de cea budistă au avut o soartă similară. Se disting în primul rând persanii. Răut în nordul Basarabiei. Les nations du Prophète. numiţi generic pamirieni (circa 200 mii). 115 .IX-XI spre Ungaria (alanii sau iasii175). wakhi. cu vechi tradiţii citadine. cuprinde o serie de popoare desprinse din trunchiul comun medo-persan antic. prin diverse filiere. 177 Persana de curte. Fayard. -subgrupul iranian occidental. bartangi. au dispărut practic fără urmă topiţi în masa populaţiei persane176. şugni. « ţara sacilor ». trimiţând la rădăcina comună indo-iraniană arya. rude cu sciţii. cel puţin în Iran.8 mil. multă vreme stăpînii stepelor nord-pontice. utilizată în perioada medievală.5 mil. unde dominau statul Horezm. regiuni întinse fiind controlate de alte grupuri etnice (tadjici. concurând multă vreme cu araba în lumea islamică. bahtiarii (circa 3 mil. pe cursul superior al lui Heri Rud). de la sud de lacul Aral. Este cazul unor popoare din Zagrosul Central – lurii. Popor majoritar în Afganistan. înrudită cu parţii şi care stau după toate aparenţele la baza formării conglomeratului etnic pashtun. culturale şi istorice ale populaţiilor din Afganistan şi alte state majoritar musulmane. pe ambii versanţi ai acestuia (Vahş. exemplară este lucrarea lui X. pe care-l controlează de câteva secole. care au dăinuit în Asia Centrală pînă la marea invazie a lui Gingis Han. a fost profund bulversat de ocupaţia sovietică (1979-1989). la est de Delhi. 176 Provincia Seistan din bazinul endoreic al râului Helmand provine din Sakhastana. astfel exercitând o influenţă masivă asupra limbilor din India sau a celor turcice. Astăzi are statut oficial în cele două state (exclusiv în Iran şi alături de paşto în Afganistan unde este numită dari177) încât numărul vorbitorilor este mult mai mare. yazghulami. Autodenumirea lor este iron. deosebite prin modul de viaţă transhumant. inclusiv ca limbă secundă). Pe parcursul perioadei medievale. roşani. grupuri importante de pathani sau stabili în bazinul Gangelui. originari din estul Platoului Iranian. În acest din urmă stat este vorba de o populaţie mongoloidă. asemenea modului lor de viaţă bazat pe nomadismul pastoral şi transhumanţă. care controlau regiunile piemontane ale Pamirului şi Tian Şanului. ataşată culturii persane prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului. prototipul nomadului în Antichitate. opus sedentarismului tipic majorităţii populaţiei persane. Autorul demonstrează în primul rând existenţa a două lumi islamice distincte : cea arabă şi cea persano-turcă fiecare cu propria „arie de influenţă”.U. asemenea altor popoare din acest grup.) din sud-vestul Afganistanului şi vestul Pakistanului (regiunea oraşului Peshawar) a căror limbă.de Planhol. 174 Proces accentuat în contextul războiului împotriva terorismului. Piandj) : yaghnobi. corasmienii. majoritar creştini ortodocşi şi care cuprindeau în Evul Mediu o ramură care a emigrat în sec.. paşto (puştu) este mai arhaică. în diferite epoci. actualul Bangladesh şi în provincia Rohilkhand.Fac excepţie pathanii sau afganii (peste 38 mil. spiritul islamic fervent sau spiritul de clan sunt alte trăsături caracteristice ale unei populaţii situată la confluenţa civilizaţiilor indiană şi persană. deosebite prin apartenenţa la secta şiită a ismaeliţilor.). au fost decimaţi ulterior sau asimilaţi de populaţiile turcice.). element definitoriu al persanilor contemporani (hazarii din provincia Hezarajat. unde un proces de asimilare este resimţit atât de către populaţiile iraniene înrudite dar şi de cele turcice (circa 76. vorbind astăzi limbi puţin diferenţiate. o ramură a sciţilor. baza populaţiei din Iran şi din unele regiuni ale Afganistanului (circa 38. rolul dominant pe care-l aveau fiind serios zdruncinat. parţii. sogdienii şi bactrienii antici. Dintre popoarele dispărute din acest grup merită a fi menţionate : sciţii şi sarmaţii. Organizarea lor tribală.

6 mil. motiv suficient pentru autorităţile uzbece au închis în 1996 toate şcolile tadjice. Badakhshan etc. În Turcia practic minoritatea kurdă nu este recunoscută. Ankara etc.)..E. fiind larg răspândiţi în afara ariei de origine (Istanbul.S. asemenea arabilor. mai numeroşi (5. adesea umbrită sau confundată cu cea arabo-musulmană în care se încadrează în sens mai larg în epoca modernă.n.4 mil. se remarcă prin spiritul războinic şi prin aptitudinile mercantile. Irak (1/5). primii distingându-se parţial printr-o particularitate culturală rară. împreună). suprapuşi unor populaţii asianice. impunându-şi autoritatea temporar.I. aceste oraşe fiind revendicate de tadjici drept capitale istorice. Kurzii.S. Un statut aparte îl au kurzii din Irak. după toate probabilităţile.). probabil chiar mai mulţi.). 116 . precursori ai lydienilor. ocupând în Antichitate cea mai mare parte a Anatoliei unde au creat o civilizaţie originală influenţată de cele din Orientul Apropiat (sfîrşitul mil.R.e. legate de migraţia „popoarelor mării” (sfîrşitul mileniului II î. favorizată de absenţa unei unităţi lingvistice. J. dovadă a solidităţii civilizaţiei medo-persane. care dispun de autonomie şi sunt sprijiniţi de forţele O. Izmir. dispărute de multă vreme.6 mil. Suprapuse unor elemente asianice pe care le-au asimilat. alăturează o serie de populaţii înrudite cu persanii dar cu un mod de viaţă distinct. Alte popoare din aceeaşi zonă erau palaiţii.I î. prin urmare tadjicii sunt persani de rit sunnit.IV î.). cf. Dincolo de asemănările cu lumea arabă. modul lor de viaţă fiind pînă de curând seminomad. Iran (1/5) la care se adaugă fracţiuni mai reduse în Siria şi ţările caucaziene precum şi o diasporă masivă în Europa Occidentală. Un caz tipic este cel al unor mari cărturari musulmani (Avicenna de ex.U. a la C.Radvanyi.) sunt înrudiţi îndeaproape cu persanii dar prezintă trăsături mai arhaice. continuatori ai unor vechi populaţii antice. mazanderanii şi ghilakii de pe coasta sudică a Mării Caspice.) sau la cunoscutelor „O mie şi una de nopţi” considerate adesea drept arabe deşi sunt de origine persană. Remarcabilă în cazul tuturor popoarelor iraniene este stabilitatea lor în aceleaşi locuri în care s-au format acum câteva milenii. denumit Kurdistan li se refuză. cu un aport lexical turcic consistent. luviţii. fiind supuşi din toate părţile unei politici de asimilare.N. 179 Regiunile oraşelor Buhara şi Samarkand mai ales. grupuri importante de kurzi trăind pînă în nord-estul Iranului. În Iran. probabil iranizate. au creat un imperiu înfloritor.n. majoritari în Tadjikistan.n. în numele unor principii. Aflaţi în centrul atenţiei în ultimele decenii fiind unul din rarele popoare atât de numeroase (22. nu numai dreptul la autodeterminare dar chiar dreptul la existenţă ca grup etnic distinct. deosebiţi prin apartenenţa la ramura sunită a Islamului şi prin păstrarea în uz ca limbă literară a persanei medievale.)178. caz mai rar în istorie. -subgrupul iranian de nord-vest (caspic). Constituie componenta de fond a populaţiei din Anatolia actuală.e. populaţiile iraniene au trăsături culturale profund originale pe care le afirmă în orice ocazie. De l’U. 1999. Divizaţi între Turcia (2/5). în sudul Uzbekistanului179 în vestul extrem al Chinei.. Aceştia trăiesc atât în Iran cât şi în Azerbaidjan sau Daghestan: taţii şi talîşii. citadină prin excelenţă. după ce în prealabil au suportat refugiul dramatic în Turcia pe durata războiului americano-irakian din 1991.7 mil. determinat de climatul blând şi umed de pe coastele Mării Caspice (circa 6. deşi formează după cele mai plauzibile surse între 15-20% din populaţie.). III. apartenenţa la iudaism. unitar. Limba hitită.) când a început un proces de elenizare. şi ocupând un spaţiu continuu. după cele mai multe păreri sunt urmaşii anticilor mezi. deşi au fost situaţi în calea marilor migraţii. în regiunile nord-estice ale Afganistanului (Herat. Ellipses. carienilor şi ai altor popoare care au rezistat pînă la cucerirea macedoneană (sec.mil.Foarte apropiaţi de persani sunt tadjicii (12. Balucii (8. fiind primii indo-europeni ajunşi la un stadiu avansat de civilizaţie. de la Golful Oman pînă în Turkmenistan. unele surse indicând peste 25 mil. 178 Termenul tadjik desemna arabii în perioada sasanidă. Originari din regiunea Mării Caspice. asimilarea lingvistică avansează în pofida diferenţelor religioase (kurzii sunt musulmani suniţi) dar şi în contextul unei dispersii. majoritatea trăind în vestul extrem al Pakistanului. 2)Ramura anatoliană Constituie cel mai vechi grup de popoare indo-europene.3 mil. Principalul popor era cel hitit ale căror incursiuni au avansat pînă în Egipt şi Mesopotamia.e. motiv pentru care cunosc o dispersie maximă.

Tendinţa spre emigrare a acestui popor cu vocaţie comercială şi artizanală. Paris în care este demonstrată înrudirea culturală a hitiţilor cu purtătorii culturilor Cucuteni şi Gumelniţa din Neoliticul târziu. încât Armenia Mare şi Cilicia (azi în Turcia) şi-au pierdut complet caracterul armean. O mare parte a populaţiei a fost obligată să se refugieze în diverse ţări ale Europei. prezintă un interes comparativ deosebit fiind cea mai veche limbă indo-europeană scrisă. 0.).e.. include cel mai vechi popor civilizat al Europei. manifestate printr-un adevărat genocid care continua masacrele anterioare din perioada 1890-1915 (circa 1.). XIV-XV. în S.A.8 mil.n.n. Limba armeană este apropiată lexical de grupul iranian dar prezintă trăsături structurale comune cu limba greacă sau cu unele limbi vecine din alte familii (georgiană. 0. acest popor rezistând doar în Armenia Mică. 117 . Numărul lor depăşeşte 7 mil. din care peste jumătate trăiesc în diaspora (0. Revue d’études anatoliennes. 4)Ramura greco-macedoneană (elenă) La fel de redusă ca întindere spaţială dar cu un rol capital în evoluţia culturii şi civilizaţiei europene. Orientului Apropiat şi peste ocean formând una din cele mai caracteristice diaspore.9 mil. evenimentele tragice menţionate amplificând de fapt acest fenomen care continuă şi în zilele noastre când grupuri masive de armeni stabiliţi în alte republici ex-sovietice (Azerbaidjan mai ales) se refugiază în statul armean independent din 1991. Aceasta a modificat profund harta etnică a Asiei Mici. prezentând asemănări cu toate celelalte ramuri ale acestei vaste familii. au fost creatorii unei vechi civilizaţii originale. Un caz aparte îl prezintă Karabahul de Munte.e. factor de răspândire a creştinismului şi civilizaţiei în estul Europei.5 mil. Les Hittites et la diaspora indo-européenne. Un al treilea moment important l-a constituit formarea Imperiului Bizantin pe ruinele celui roman căzut sub loviturile marilor migraţii (sec. fără probe arheologice convingătoare. în Rusia etc. atingând la est Indusul şi trecând în Asia Centrală dincolo de Sîr Daria. Originari din Peninsula Balcanică.) când într-o conjunctură favorabilă este creat cel mai vast Imperiu cunoscut pînă atunci pe ruinele fostului Imperiu ahemenid.180 3)Ramura armeană Este formată dintr-un singur popor. aflată sub ocupaţie ţaristă de la începutul sec.) şi a rezistat în aria de formare pînă la începutul secolului al XX-lea când conjunctura dezagregării Imperiului Otoman a generat represiuni din partea tinerei republici turce a lui Kemal Ataturk. Micene).1/1993.) când sub presiunea demografică din îngustele cîmpii litorale ale Eladei şi a ţărmului estic al Mării Egee s-a produs o masivă mişcare de colonizare cu profund rol civilzator în jurul Mării Mediterane şi al Mării Negre.descifrată de B. 0.e. este foarte veche.VII-V î. cei mai mulţi considerându-i invadatori proveniţi din estul Peninsulei Balcanice ca şi frigienii sau armenii de mai tîrziu. Un alt moment important este cel macedonean (sec. Este considerat cel mai vechi popor creştinat (sec. angrenaţi în migraţia „popoarelor mării” s-au stabilit în Anatolia Orientală unde au asimilat populaţiile asianice ale regatului Urartu. Grecii (elenii) stabiliţi în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice pe parcursul mileniului al II-lea î.VI e. teritoriu cu populaţie majoritar armeană care aparţine de jure Azerbaidjanului dar este ocupat de facto de armata armeană în urma unui conflict sîngeros (1989-1993).Hrozny în 1920. Procesul de elenizare care a urmat a favorizat sinteza acestor diverse civilizaţii şi penetrarea influenţei romane în Orient. în Franţa. indiciu pentru unii specialişti al localizării ariei de origine a acestora în această regiune.. cuprinzând în limitele sale toate marile focare de cultură şi civilizaţie ale Orientului Antic. cel puţin în tîrgurile moldoveneşti.victime).IV î. al XIXlea.Sargent. B. poate chiar mai devreme. azeră). constituind unul din principalele elemente comercial-meşteşugăreşti.5 mil. Apogeul dezvoltării civilzaţiei greceşti a fost atins însă mai tîrziu (sec.n. Ciclade. încă nereglementat.n. armenii. în Rusia sau în Occident. nr.III e.3 mil. influenţată iniţial de cea egipteană sau feniciană (Creta. în Siria şi Liban.n. a căror istorie este deosebit de zbucuiumată.U. încă de la fondarea lor în sec. asemenea evreilor. În spaţiul românesc prezenţa armenilor este veche. 180 Cf.

Ed.). cealaltă rămânând doar în sfera de interes a religiei ortodoxe.e. despărţite de rîul Shkumbin. arcadienii din Pelopones. dar care au fost profund influenţaţi de civilizaţia greacă. Astfel. Paris. la poalele Munţilor Kunlun. 1992. aşa cum a fost şi cazul geto-dacilor din spaţiul carpatodunărean. Calabria) sau prin emigraţie recentă în diverse state occidentale şi peste ocean. Les Albanais de Yougoslavie. asemenea armenilor. unde sunt pomeniţi de la sfârşitul mil. de la MSH.I î. limba purificată. limba populară şi katharevusa. Tot în această perioadă. Din 1976. Unele comunităţi. 5)Ramura traco-iliră Unul din marile grupuri de populaţii indo-europene în Antichitate. De timpuriu s-a constituit o diaspora grecească activă (termen grec care desemnează pe cei răspândiţi în afara ariei de origine). încă din Evul Mediu (Sicilia. Insular sunt prezenţi şi în sudul Italiei. Bithinia). creştini ortodocşi în sud. 6)Ramura toharică Constituie ramura cea mai orientală a vastei familii indo-europene. dintre care în Grecia şi Cipru trăiesc circa 11 mil. În Antichitate. atât antropologic. spre deosebire de latina care a evoluat spre limbi distincte (romanice). în special cele din fosta Uniune Sovietică (Georgia.n. apropiat de traci după unele păreri.Roux. prima variantă a fost promovată ca limbă oficială. Albanezii sunt urmaşii probabili ai vechilor traci (sau şi iliri) fiind majoritari în Albania. dovedite arheologic prin culturi similare celor din stepele nord-pontice dar probabil au fost asimilate de alte grupuri vecine aşa cum s-a întîmplat şi cu toharii. au avut mult de suferit de pe urma convulsiilor Imperiului Otoman în dezagregare.5-15 mil. academică. precum şi ciprioţii. destul de divergente – tosca în sud şi ghega în nord. regiuni întinse populate de greci în Anatolia (regiunea oraşului Smirna. constituiau grupuri lingvistice distincte. în provincia iugoslavă Kosovo şi în vestul Macedoniei181. fapt cu urmări importante în dispersia lor spaţială. Populaţii indoeuropene au trăit în acest spaţiu din timpuri străvechi. gravitând în sfera de influenţă culturală grecească. sudul Rusiei şi al Ucrainei) s-au repliat pe teritoriul actual al Greciei după 1990. în tot bazinul mediteranean şi în cel pontic (încă din Antichitate) iar în ultimele secole secole şi în Americi. musulmani sau mai rar catolici în nord (regiunea oraşului Shkoder). vestul Europei şi Australia. romanizat sau slavizat pe parcursul mil. Cultura şi arta greacă este de regulă concepută ca fundamentul modelului cultural european. Constituie substratul majorităţii populaţiei din sud-estul Europei. Prezintă interes comparativ pentru limba română datorită elementelor lexicael comune provenite din substratul trac comun. nu s-au remarcat printr-un rol deosebit în istorie. unele constituindu-se treptat ca popoare distincte. Albaneza cunoaşte două forme lingvistice.Din aceste sinteze continui s-a născut poporul grec actual care. macedonenii erau un popor distinct. 118 . popor complet diferit de indo-iranienii vecini. dispărută în condiţii la fel de misterioase ca acelea în care s-a stabilit în vestul Chinei actuale. diferenţiate parţial şi de apartenenţa religioasă sau confesională. Forma actuală este esenţial diferită de cea antică (elina) fiind numită neogreacă şi prezentând două variante aflate în uz – dimothiki. reprezentat astăzi doar de albanezi (circa 6 mil. cât şi 181 Pentru detalii referitoare la modul în care s-a format minoritatea albaneză în fosta Iugoslavie şi corelaţia dintre înapoierea economică şi conflictele latente din zonă (în anul scrierii lucrării) poate fi consultat M. stând la baza unui bogat lexic cu vocaţie universală din domeniul cultural sau tehnic. Numărul total al grecilor este apreciat la 13. litoralul pontic din regiunea oraşului Trapezunt.I al erei noastre. Înrudiţi după toate aparenţele cu armenii şi greco-macedonenii. derivate din trunchiul grecesc dar au fost reabsorbite ulterior. fiind europoizi nordici.6-2 mil. Limba greacă are o importanţă majoră. baza populaţiei din spaţiul carpato-balcanic şi nord-vestul Anatoliei (Mysia. Frigia. azi Trabzon) au fost evacuate în urma războiului greco-turc din 1920-1923 ca şi regiunea din jurul oraşului Istanbul sau mai recent nordul insulei Cipru (circa 1.. cappadocienii şi ponticii din Asia Mică. Tracii ca şi ilirii cuprindeau mai multe populaţii înrudite.persoane evacuate). remarcaţi mai târziu prin adoptarea budismului. azi Izmir.

rezultând astfel trei subgrupuri distincte.A. spre sud şi vest. majoritatea fiind bilingvi. Localizaţi la est de Marea Baltică s-au conservat într-o regiune disputată între germani şi slavi.) au suportat ca şi bieloruşii. Un număr important au emigrat spre Americi şi Australia în contextul ocupaţiei ţariste sau mai tîrziu. Brazilia. 7)Ramura baltică Redusă numeric (circa 5 mil. Argentina (0. începând cu sec. 119 .6 mil. inclusiv cei trecuţi după 1596 sub jurisdicţia confesională a Romei (uniatism).n. Puţin diferenţiată lingvistic. Adoptând creştinismul ortodox în sec.VI e. în perioada ţaristă şi sovietică (sec-XVII-XX) un proces de deznaţionalizare care face dificilă diferenţierea etnică. corelată de multe ori cu ramura baltică de care se apropie lingvistic şi antropologic. mai ales în ariile marginale (Kuban. 8)Ramura slavă Constituie unul din grupurile majore de popoare din Europa (290 mil. dar eterogenă din punct de vedere antropologic. Popoarele baltice ocupau un spaţiu mai extins în trecut.. migraţia populaţiei slave a diminuat enorm ponderea populaţiei autohtone. care au scăpat ocupaţiei ţariste fiind totdeauna încorporaţi în statul polon. cei mai numeroşi. cunoscută din numeroase texte. supusă mult timp deznaţionalizării.1% la 29.6%. în contextul plecării unei părţi din populaţia slavă dar şi al asimilării.6 mil. fiind astfel ocoliţi de invazii. între hanatul tătar al Crimeei şi cnezatul moscovit al ruşilor.lingvistic. unde cel puţin în oraşe. 2002). au asimilat în drumul lor spre est şi nord-est. (1. Concomitent se produce şi diferenţierea celor trei popoare. vorbind şi rusa. foarte apropiate de altfel. mai ales că aceasta nu beneficiază de drepturi politice depline decât dacă dovedesc loialitate statului şi o bună cunoaştere a limbii oficiale182. este formată din popoare recent constituite ca urmare a migraţiei din aria de origine. unele dintre ele au fost asimilate de către slavi : mazurii din Polonia sau o parte a lituanienilor care constituie substratul populaţiei bieloruse. Limba maternă letonă a fost revendicată însă de 62% din populaţie (cf. majoritatea gravitând în orbita statului medieval polon.8 mil. populaţie central-asiatică. Distincţia principală provine din faptul că sunt majoritar uniaţi şi au participat masiv la emigraţia peste ocean – Canada (0. sovietice.2 mil. diverse populaţii de origine turanică şi fino-ugrică. dar o parte importantă (cazacii) şi-au păstrat o independenţă formală în stepele nord-pontice. S. populaţia de bază a Bielorusiei şi a regiunilor vecine din Polonia şi Ucraina (9.) este formată în prezent din două popoare ale căror limbi sunt foarte arhaice. al X-lea şi organizându-se într-un stat puternic sub comanda unei elite scandinave (varegii) s-au impus durabil în estul Europei cu o paranteză între secolele XIII-XV când marea invazie tătară a pus sub semnul întrebării soarta numeroaselor cnezate ruseşti. mult timp sub jurisdicţie polono-lituaniană.).). În perioada ocupaţiei sovietice (1940-1989) Lituania şi-a păstrat mai bine caracterul dominant baltic spre deosebire de Letonia. mai tîrziu spre est. colinară şi umedă dintre Vistula şi Nipru (Polesia).). armeană şi traco-frigiană fapt ce ar putea trăda o desprindere timpurie şi o migraţie spre est dar prezintă paralelisme frapante cu limbile indo-europene din extremitatea vestică a Europei (celtice sau germanice). creatoare a unui vast imperiu. O distincţie netă separă ucrainenii vestici (rutenii). Donbass) sau în regiunile de colonizare din sudul Siberiei şi din Extremul Orient. era mai apropiată de hitită.6% în 2000 pe când populaţia rusă a scăzut de la 34. -ucrainenii (ruşii meridionali.2mil. de aceea sunt utile în studiile comparative indo-europene – letonii şi lituanii.) originar din regiunea forestieră.) 182 Ponderea populaţiei letone a crescut de la 52% în 1989 la 57. din estul Iranului până în nordul Indiei la începutul erei noastre erau probabil înrudiţi cu toharii deşi unii văd în ei doar o ramură a sciţilor orientali. Mult mai importanţi numeric (45. Limba (dialectele) lor.U. maloruşii sau rutenii). mai tîrziu în Imperiul habsburgic. prusienii şi jatvienii au fost asimilaţi de către germani în Prusia Orientală etc. unui comunicat al Institului Naţional de Statistică din Riga din 17 ian. separate adesea cultural : a)slavii estici. au avut o evoluţie ceva mai complexă. sub impulsul unor influenţe diverse: -bieloruşii. proces la care au participat masiv împreună cu ruşii. fenomen explicabil prin caracterul mlăştinos al ariei lor de răspândire. După 1990 se observă o tendinţă inversă. Kuşanii.

R. Caracteristic Rusiei este faptul că ea nu s-a constituit ca un stat naţional ci ca un imperiu. rezultat al amestecului cu o veche populaţie românească. mai puţin numeroşi. Totuşi o mare parte a ruşilor (circa 22 mil.) şi slovacii (5.Mendras. unde ruşii constituiau de multe ori elita politico-economică. M. între 1991-2000 au plecat din Kazahstan peste 2 000 000 persoane (12% din populaţie). mărturie rămînând doar toponimia (Rostockul. parţial retrasă după prăbuşirea acestui stat în 1991 (circa 3-4 mil.G. La race slave. generate de tendinţele expansioniste ale germanilor şi ruşilor. Le mythe du nationalisme russe. statele baltice şi R. de confesiune catolică. câteva grupuri mai reduse dovedind extinderea anterioară a populaţiei slave spre vest : luzacienii (sorbii) din sud-estul Germaniei. multe comunităţi plecate pentru muncă sau refugiate în statele Europei Occidentale (Franţa. Distincte sunt şi alte grupuri localizate mai ales în regiunea carpatică : huţulii din Carpaţii Păduroşi. mai divizaţi şi mai diferenţiaţi. şi-a impus limba în aceste limite. numărul celor care o vorbesc curent nedepăşind totuşi cu mult 175 mil. aflaţi în fază avansată de asimilare cu toată politica de sprijin acordată încă din timpul fostei R. 120 . P. 185 La 1880 erau în număr de 176 000 şi locuiau în întreaga Luzacie pentru ca în 1900 să se înregistreze doar 93 000. capitalismul şi democraţia184.U.5 mil.) sau în vestul Ucrainei. Au fost puse astfel bazele mai 183 Cele mai masive plecări ale ruşilor s-au constatat în Kazahstan. concetraţi în partea înaltă a provinciei (L. pe cale de asimilare totală185.) continuă să trăiască în „străinătatea apropiată”. cuprind în prezent trei popoare principale : -polonezii (48. trăieşte în diaspora (una din cele mai puternice din S..D.5 mil. În perioada sovietică s-a format o puternică diasporă internă. PUF.. soldul migraţiei externe a depăşit totdeauna nivelul de –1%anual. în celelalte republici ex-sovietice. -cehii (11. Limba rusă cunoaşte încă o utilizare masivă în tot acest spaţiu dar şi-a pierdut rolul în comunicarea internaţională. din aceasta derivând multe dintre atitudinile ruşilor. 1916).). Marea Britanie) fiind complet asimilate. Limba rusă face o diferenţă netă între russkii (rusesc în sens etnic) şi rossiannîi (rusesc în sens statal) ca şi între Rus’ (Rusia etnică) şi Rossia (Rusia imperială). 1998. circa 8 mil. efectele căruia creează încă tensiuni între Slovacia şi Ungaria.S.).Birnbaum.S.) de multe ori din motive politice. patriotismul ruşilor fiind unul de sorginte „imperială”. Estimările actuale oscilează între 25-50 mii. între 1991 şi 1998. c)slavii meridionali. creând şi o cultură originală. în care s-au instalat începând cu sec. pe cursul inferior al Vistulei şi polabii. comparabilă ca valoare celor occidentale. kaşubii.S.. în majoritate ruşi şi germani.etc.5 mil. asimilaţi de multă vreme. de neînţeles pentru occidentalii de care îi desparte individualismul. Lübeckul dar şi Berlinul au o origine slavă). înaintând treptat spre est pînă la Pacific sau chiar dincolo de acesta. Poporul dominant din Imperiul Ţarist şi fost U.) de unde cea mai mare parte s-au retras după 1945.7 mil.). Ca şi polonezii formează comunităţi importante în diaspora (America de Nord mai ales) iar slovacii au contribuit într-o măsură însemnată la popularea unor regiuni din Cîmpia Panonică.Moldova.A. Ca şi ucrainenii au contribuit masiv la migraţia eruopeană modernă (2. spre acesta repliindu-se majoritatea polonezilor din Europa. Conform Institutului Naţional de Statistică din această ţară. Se adaugă acestor trei popoare. al VII-lea. diferenţiate de jurisdicţia politică diferită (germanică respectiv maghiară). O mare parte din populaţia de origine poloneză. b)slavii vestici. care locuiesc în mare parte în aria de origine a slavilor dar au cunoscut fluxuri şi refluxuri spre est şi vest.) sunt două popoare strîns înrudite. Paris. cauzate în primul rând de criza regiunilor industriale din nordul acestui stat. de pe cursul inferior al Elbei. Bielorusia şi Lituania (circa 1. în principal în Ucraina şi Kazahstan. valorile maxime fiind înregistrate în anii 1993-1995 (până la –2. lemkii şi boikii din Beskizi care locuiesc şi în estul Slovaciei sau în sudul Poloniei.S (circa 300 mil.repatriaţi). dir. în contextul geopolitic extrem de instabil al Peninsulei Balcanice. comunităţile din Asia Centrală şi Caucaz reducândiu-se drastic ca urmare a conflictelor generate de dezagregarea statului sovietic183.5%anual). proprietatea privată. Între 1918-1992 au format un stat unitar divizat amiabil în 1991.. unde au fost supuşi unui proces intens de maghiarizare. 184 Cf. nedepăşind 40 mil. statul polon dispărând practic între 1769-1918. în pofida unor aprecieri care consideră în mod exagerat rusofonă întreaga populaţie a fostei U.2 mil. Felix Alcan. răspândiţi pe un spaţiu vast. În total.R. Numărul vorbitorilor de polonă este mult mai mic. -ruşii sunt unul din marile popoare ale lumii (141 mil. Niederle. în Sociologie des nationalismes. Teritoriul actual a fost delimitat prin Tratatul de la Paris din 1947. fiind apropiaţi de populaţiile majoritare din aceste state etc. Germania.

unele comunităţi fiind islamizate : pomacii din Rodopi. cu preţul unor deplasări masive de populaţie. Paris. scrisă ca şi bulgara cu alfabetul chirilic. unde trăiesc şi astăzi (0. Sarajevo avant et après le siège.5mil. greşit catalogat ca interetnic.4 mil. compozită ca origine etnică (aport albanez. Cei circa 16. influenţând astfel semnificativ limba română. greci. au devenit destul de divizaţi din punct de vedere cultural. Sîrbii din est. Harmattan. -sîrbo-croaţii. în Géographie et culture. subzistă încă în nordul Greciei actuale unde sunt supuşi unei asimilări rapide. În prezent. Expresia cea mai recentă a acestor divizări sunt conflictele care au urmat dezmembrării fostei Iugoslavii (1992-1996).al VII-lea).Sanguin. restul declarându-se „iugoslavi”. în care au fost implicate marile puteri europene. cel mai vast dar şi cel mai divizat ansamblu. erijate fie în apărătoare ale creştinilor sau slavilor din Balcani.. Tendinţele tot mai clar exprimate de delimitare a unei limbi croate. pe lîngă substratul trac romanizat adăugându-se un aport turanic important (proto-bulgarii veniţi din bazinul Volgăi în sec. la care se adaugă prolifica populaţie musulmană. asigură un echilibru fragil şi o relativă omogenizare186. sîrbii bosniaci în bună parte. populaţia romanizată de pe coasta adriatică) şi de către maghiari. secesiunea survenită în 1991 declanşând un conflict care avea să detoneze complicata problemă bosniacă.L.sîrbo-croaţi (inclusiv musulmanii) formează astăzi şi o diasporă importantă în unele state vest-europene sau peste ocean. divizarea Bosniei-Herţegovina în două entităţi – sîrbă şi croato-musulmană. Divizarea macedo-slavilor este recentă şi are mai degrabă raţiuni politice.multor organizaţii statale de inspiraţie bizantină. Majoritatea bulgarilor şi macedoslavilor sunt creştini ortodocşi dar un număr important (400 mii) sunt musulmani. opusă limbii sîrbe. cu toată existenţa unei unităţi lingvistice indiscutabile. În 1997. 251 mii erau bosniaci musulmani (52%). Un număr estimat la circa 300 mii. mai deosebiţi de ceilalţi slavi meridionali prin afinităţile antropologice şi lingvistice cu popoarelor neslave vecine (români. Croaţii din vest. ortodocşi ca şi bulgarii s-au remarcat prin spiritul de independenţă clar exprimat. Numiţi pomaci aceşti locuiesc în special în regiunea munşilor Rodopi. la Saraievo în 1991 din cei 493 mii loc. limba oficială în Gorna Makedonia fiind de fapt un dialect al limbii bulgare.B. efect al deplasărilor pentru lucru de după 1950 dar şi al unor migraţii mai vechi sau generate de recentele conflicte. I. Numărul lor în această regiune era mai mare înainte de războaiele balcanice dar cea mai mare parte au preferat să plece spre Bulgaria. în care şi-au asumat rolul principal. foarte numeroasă pe atunci în această ţară.). mulţi pomaci au preferat pe parcursul sec. 121 . regatului maghiar iar mai tîrziu Imperiului Habsburgic. turcesc) dar de limbă sîrbo-croată. torbeşii din Macedonia etc. 186 De ex.Tito era croat. scrisă cu alfabetul latin. în schimbul populaţiei greceşti. Slavona folosită în biserica ortodoxă din ţările române în perioada medievală era de origine bulgară. după conflict. bulgarii şi macedo-slavii sunt un amestec complex. incomplet evaluate. fie prin interesul economic sau politic arătat acestei regiuni. al XX-lea să plece în această ţară. 35 mii croaţi şi 134 mii sîrbi. Secesiunea acestora din urmă a dus la cel mai sîngeros conflict armat cunoscut de Europa postbelică. Bosniacii din partea centrală sunt constituiţi din ambele comunităţi – sîrbă şi croată. Dialectul lor este destul de diferit de bulgara literară datorită masivelor împrumuturi lexicale din limba turcă.5mil. au suportat mai greu această dominaţie sîrbească cu toate că principalul conducător iugoslav din perioada comunistă. nu au nici o bază ştiinţifică. precum Rusia ţaristă. Antropologic. Constituirea statelor moderne ale slavilor sudici a generat în aceste împrejurări controverse care au degenerat adeseori în conflicte sîngeroase. sîrbii din sangeacul Novi Pazar. O parte a acestor populaţii a fost antrenată în perioada războaielor ruso-turce de la sfîrşitul sec-al XVIII-lea în colonizarea regiunilor din nordul Mării Negre (sudul Basarabiei şi al Ucrainei).A. Germaniei sau Italiei. Solidari cu Turcia. creuzetul unui amestec de populaţii în care rolul substratului traco-ilir romanizat a fost esenţial.). albanezi).) şi macedo-slavii (1. al XIV-lea Imperiului Otoman sau în cazul celor din extremitatea vestică. cazul Austro-Ungariei. catolici şi influenţaţi timp îndelungat de către italieni (asimilare a dalmaţilor. Supuşi din sec.6 mil. doar 18mii croaţi şi numai 16 mii sîrbi (cf. de amble părţi ale frontierei greco-bulgare. din cei 355 mii locuitori deja 309 mii (87%) erau bosniaci musulmani. constituind nucleul statului iugoslav creat în 1918. De la est la vest se pot distinge astăzi trei mari ansambluri etno-lingvistice a căror delimitare nu este totdeauna facilă : -bulgarii (7. nr 27/1998.

efect al îndelungatei convieţuiri cu austriecii. mai întîi spre est. dispărând în contextul amplelor mişcări amintite.) şi danezi (5. apoi spre sud şi sud-est. unde s-au asimilat rapid datorită apropierii culturale de britanicii dominanţi. în direcţia Bizanţului pentru ca în final să se orienteze spre sud-vest în direcţia Imperiului Roman de Apus. O parte a slovenilor trăieşte în afara frontierelor actuale. distingându-se prin dispersia extremă ca urmare a colonizării unor regiuni din Lumea Nouă. cf. î. 9)Ramura germanică Este una din ramurile indo-europene majore. exprimată şi prin numărul actual (389 mil. Sunt majoritar protestanţi şi au aptitudini deosebite pentru democraţie şi valorile umane cele mai înalte.9 mil. unde tratamentul lor nu este totdeauna la înălţimea drepturilor clamate în alte situaţii de către statele occidentale. Popoarele germanice din această perioadă se distingeau prin spiritul militar deosebit.5mil. Au generat. în absenţa unui flux de repatriere dar în contextul unei politici de izolare culturală şi divizare a grupului. în special a suedezilor şi norvegienilor. Popoarele germanice s-au diferenţiat de timpuriu în trei grupuri bine personalizate dintre care unul a dispărut prin asimilare în timpul marilor migraţii : a) grupul gotic. Sunt urmaşii vechilor vikingi şi vorbesc limbi strîns înrudite. grupează populaţiile formate pe baza mixtării unor elemente de factură celtică sau romanizată pronind de la un fond dominant germanic al cărui nucleu se suprapune bazinului inferior al Rinului şi Wesserului. urmaţi de norvegieni (6. amestecându-se cu populaţiile locale romanizate sau împingându-le spre extremităţile vestice ale continentului (cazul numeroaselor populaţii celtice). Iniţial. Populaţiile de factură gotică. Astfel a început marşul spre est al germanilor propriu-zişi sa colonizarea vikingă ori mai tîrziu aventura britanică a colonizării Lumii Noi. fiind unul din cele mai avansate popoare din lagărul fost comunist.2mil. Asimilând tradiţiile culturale romane prin filiera creştinismului catolic au asigurat astfel o unitate culturală Europei Occidentale. deosebirile pe plan cultural sau economic între cele patru popoare scandinave fiind minore.-slovenii (2. izolarea şi divizarea grupului minoritar prin slăbirea coeziunii şi deteritorializare. sub impulsul unor populaţii turanice. germanii ocupau regiunile forestiere ale Europei Nord-Vestice. în Italia şi Austria (Carinthia). b)grupul scandinav. c)grupul germanic occidental. Aceasta se petrece într-un stat occidental şi este perfect aplicabil la situaţia românilor din teritoriile ocupate de sovietici sau a celor sud-dunăreni. Stabilit în ultima parte a mil. Participarea popoarelor scandinave la popularea Americii de Nord a fost foarte importantă. asimilarea lor completă fiind o chestiune de timp187. puternic conştientizată astăzi şi văzută ca un model universal mai ales după ce s-a extins în Lumea Nouă şi s-a impus prin capacitatea de progres în faţa altor civilizaţii. Paris. se distinge în primul rând prin tipul antropologic specific europoizilor nordici. Cei mai numeroşi sunt suedezii (12.Bayer. dar nu au lăsat urme durabile. format probabil în sudul Scandinaviei unde există o insulă numită Götland dar şi o provincie Gotland sau un oraş Göteborg. în vecinătatea slavilor şi celţilor. H. polarizarea culturală de către grupul majoritar şi cultivarea unei anumite superiorităţi faţă de cultura minoritară. cu o puternică amprentă culturală germanică. prin inventarea etnonimului wendisch. Plurilinguisme – „contact” ou conflict des langues.4 mil. peste o treime din efectivele menţionate trăind în diaspora nord-americană. 122 .4mil.n.e. cu un rol hotărâtor în istoria ultimelor două milenii şi mai ales a ultimelor secole. Popoarele germanice s-au remarcat pe parcursul întregului Ev Mediu prin prolificitatea lor care a generat destul de rapid o presiune demografică.) formează cel mai vestic şi cel mai redus ansamblu. marile migraţii care aveau să pună capăt Imperiului Roman. pe coastele sudice ale Mării Baltice a migrat câteva secole mai târziu spre stepele nord-pontice unde s-au divizat în mai multe ramuri.). numărul lor s-a redus la 43 000 în 1951 şi la numai 15 000 în prezent. mai inovatoare. Harmattan. 1997. I. dar la începutul erei noastre au început o lentă migraţie.). astfel ajungând să domine cea mai mare parte a Europei Occidentale. de unde o parte importantă s-a deplasat spre Insulele 187 Astfel dacă în 1880 trăiau în Carinthia circa 85 000 sloveni.) sau prin rolul coordonator al vieţii politicoeconomice mondiale. Autorul deosebeşte şi trei faze în procesul de asimilare forţată : limitarea accesului la cultura proprie prin crearea unei conştiinţe artificiale (wendisch în cazul dat). atingându-se astfel o dispersie maximă la scară planetară.) la care se adaugă populaţiile insulare ale Islandei şi Far Oer (0. vorbeau limbi distincte de cele germanice actuale.

Austria.5mil. dintre care o treime nu mai foloseşte limba germană fiind asimilată în ţările de adopţie. multe dintre inovaţiile şi invenţiile care au marcat lumea modernă aparţinându-le. Banat. chiar alsacienii din Franţa fiind ataşaţi naţiunii franceze.S.U.. cu trăsături antropologice central europene şi nordul prusac.Britanice.Sud-Africană. numărând circa 192. germana literară ca limbă de cultură şi franceza ca limbă de circulaţie. numărul celor care o folosesc curent ca limbă maternă sau secundă apropiindu-se de 400 mil. constituind baza populaţiei din Germania. mai ales între cei rămaşi pe continent şi insulari : -germanii propriu-zişi (teutonii) ocupă un spaţiu întins în Europa Centrală. unele evaluări. Boemia. sau chiar mai mult. germanii actuali constituie un popor unitar. -englezii sunt în prezent cel mai numeros popor germanic (incluzând componentele din Lumea Nouă). constituie un ansamblu etno-lingvistic apropiat de germani cuprinzând trei componente diferenţiate cultural. Participarea germanilor la punerea în valoare a vastelor spaţii din Lumea Nouă a fost una de prim ordin (peste 40 mil.4mil. limba literară fiind un garant al acestei unitaţi în pofida păstrării unei multitudini de dialecte şi graiuri locale adesea foarte diferite.) sau lingvistic. Olanda fiind una din puterile maritime ale sec. Un caz particular îl constituie populaţia din Luxemburg care este trilingvă.). folosind pe lîngă dialectul luxemburghez.XVII-XIX.5mil. cunoscuţi generic sub numele de buri. nordul Mării Negre. care vorbesc o limbă arhaică. Evoluţiile lingvistice ulterioare au produs diferenţieri însemnate. frizonii din Insulele Frisice şi regiunile litorale vecine. cea mai mare parte a acestor comunităţi (circa 16 mil. rezultat al suprapunerii unor 123 . nord-estul Franţei (Alsacia. Argentina. fiind principala limbă de circulaţie mondială în prezent. Austria. Lorena). cursul inferior al Volgăi etc. locuitorii Ţărilor de Jos. Aceasta s-a manifestat în cazul celor din Germania şi prin politica expansionistă. cu statut oficial în cel mai puternic stat contemporan (S.R. dar foarte numeroşi sunt şi cei din Canada. Brazilia. Şi neerlandezii (mai ales cei din Olanda) au participat masiv la emigraţia peste ocean (circa 4 mil.S. vizibil exagerate mergând pînă la 700 mil. Mexic. Ţările Baltice. Mult timp divizaţi între sudul dominant catolic. Rolul germanilor în evoluţia culturii şi tehnicii europene este foarte important. flamanzii catolici din nord-vestul Belgiei (5..). Chile sau Australia).. Elveţia) şi germana de jos (nordul Germaniei). când şi-a constituit un important imperiu colonial în sud-estul Asiei şi în Antile. Ca urmare a celui de-al doilea război mondial.6 mil. dominant protestant şi de tip antropologic europoid nordic. baza limbii literare (sudul Germaniei. cel puţin în perioada nazistă. La aceştia se adaugă afrikaanerii din R. Numărul total al populaţiei germane poate fi estimat la circa 137 mil. -neerlandezii. nordul extrem al Italiei (Tirolul de Sud) iar înainte de 1945 formau comunităţi importante în tot bazinul dunărean şi în estul continentului unde au participat la exploatarea unor resurse subsolice sau la punerea în valoare a unor terenuri agricole fiind un popor cu abilităţi deosebit în aceste domenii (Prusia Orientală. având astfel o poziţie dominantă în cadrul continentului.U. a căror repatriere este în curs după 1990.A. Importanţa limbii engleze este însă mult mai mare.). nordestul Elveţiei. o populaţie compozită cu o bază olandeză la care s-au adăugat emigranţi protestanţi de origine franceză (hughenoţi) şi germani. expresie a gradului avansat de civilizaţie specific germanilor. Unitatea amintită nu împiedică însă existenţa unei conştiinţe naţionale profunde în Austria sau Elveţia. mai apropiată de olandeză şi de engleza veche.). care a marcat profund spiritul german atât datorită grelelor pierderi umane din cele două războaie mondiale cât şi responsabilităţii asumate a genocidului practicat împotriva unor populaţii pe parcursul ultimului război mondial. formând cea mai mare parte a populaţiei europene din această ţară (circa 5. similară englezei vechi (0. cetăţeni cu ascendenţă germană numai în S. Această importanţă majoră este explicabilă prin contextul în care s-a format şi a evoluat acest popor. de la germana de sus. Flamanzii şi olandezii s-au remarcat încă din perioada medievală prin tenacitatea cu care au amenajat un spaţiu nu totdeauna ospitalier. militarist. cu excepţia celor din fosta U.).A.) şi olandezii protestanţi din Olanda (19. Slovacia.5 mil. Bilingve sunt şi numeroasele comunităţi germanofone din Franţa şi Italia. Luxemburg. fiind populaţii de timpuriu urbanizate (prima revoluţie burgheză a avut loc în Olanda) şi cu tradiţii manufacturiere puternice care alături de performanţele agricole şi spiritul mercantil şi tolerant explică formarea celei mai dens populate regiuni din Europa. Transilvania.) s-a repliat spre spaţiul originar.

2 mil. dar mai ales faptul că în Lumea Nouă a fost adoptată de populaţii vorbind diferite limbi. amplificată un secol mai tîrziu prin avantajul adus de situarea în avangarda procesului de industrializare. înlăturând aproape complet limbile celtice chiar şi în catolica Irlandă. determinat de acelaşi interes practic.). Din vastele confederaţii de triburi celtice (celtizate) nu au subzistat decât cele izolate în extremităţile vestice ale ariei lor de dispersie dar şi acestea au fost supuse pe parcursul Evului Mediu şi al epocii moderne unui proces de asimilare lingvistică fără săşi piardă totuşi unele particularităţi culturale intens mediatizate astăzi (mai ales în domeniul muzical şi coregrafic). Aptitudinile tehnice. fiind una din raţiunile care pare că au impus-o ca limbă de circulaţie mondială189. a fost obligată de natura locurilor să îşi însuşească temeinic tehnica navigaţiei maritime. populaţia din acest spaţiu a fost oarecum ferită de multe dintre convulsiile care au frămîntat Europa. mai ales în America de Nord. tendinţele recente arată o diminuare a acestei dominaţii. asigurându-şi în cele din urmă şi originalitatea culturală prin despărţirea de catolicismul roman şi adoptarea protestantismului anglican. Englezii au reuşit să creeze astfel cel mai întins imperiu care a existat vreodată (colonial e adevărat). Prevalenţa limbii engleze în comunicarea modernă este un argument circumstanţial. Acest fenomen capătă amploare mai ales în ce priveşte combinaţiile interrasiale (de la 2. În unele colonii s-au format o serie de dialecte creole pe baza englezei (mai ales în Antile dar şi în Asia şi Oceania. englezii). Aceeaşi ciritcă poate fi adusă şi altor epitete atribuite unor limbi : frumoasă. chiar dacă uneori este exacerbat. nordvestul Anatoliei. începând cu sec. galii continentali al căror nucleu central îl constituia teritoriul actual al Franţei fiind romanizaţi încă din Antichitate : 188 Doar 18% din populaţia nord-americană reclamă originea britanică. dar şi prin structura sa relativ simplă. Viena de ex. Dar principala realizare a englezilor din această perioadă a fost declanşarea operei de populare a unor vaste spaţii nelocuite sau ocupate de populaţii rămase la un stadiu mai arhaic de evoluţie. 124 . circa 3-4mil. cupluri fiind considerate interrasiale. În acest mod au fost puse bazele unor state noi. engleza domina net pe site-urile Internet. sprijinită de mass-media modernă şi de propagarea curentelor culturale formate în Lumea Nouă. germanii sudici. boii (din Boemia) sau au lăsat urme în toponimia actuală (Milano.elemente germanice (anglo-saxone. pe parcursul primului mileniu al erei noastre. Dintre cele trei grupuri de populaţii celtice mai subzistă astăzi două. care în faza de extindere maximă atingeau în vest Insulele Britanice şi Peninsula Iberică iar în est. parţial romanizat din Insulele Britanice. Altele au contribuit esenţial la etnogeneza unor popoare romanice sau germanice (francezii. Unele dintre popoarele celtice antice au dat numele unor state sau regiuni actuale – belgii. în 1994. De ex. Extinderea la scară planetară. peste 1. a fost real. 10)Ramura celtică În Antichitate constituia unul din marile ansambluri etno-lingvistice indo-europene. al XVII-lea ca una din principalele forţe politice europene. dintre care un sfert erau formate din albi şi afroamericani). cazul Americii de Nord şi al Australiei. împrumutat din franceza care în Evul Mediu a fost limba oficială. Lyon. marginalizarea altora etc. Rolul civilizator al englezilor în aceste colonii. cu toate excesele manifestate în dese rânduri (exterminarea unor populaţii. dispoziţia spre inovaţie şi spiritul justiţiar au impus acest popor. deosebită de cea a majorităţii limbilor indo-europene care o face uşor accesibilă. Forţa modelului cultural englez a impus-o în întreg arhipelagul britanic. a favorizat formarea unor particularităţi locale care disting în general engleza britanică de cea americană. 189 Este o opinie curentă deşi motivaţia utilizării limbii engleze derivă în primul rând din raţiuni practice. urâtă sau bogată. normande) peste substratul dominant celtic.. stabilirea certă a originii este tot mai dificilă datorită amestecului avansat al populaţiilor imigrate pe „pământul făgăduinţei“. Nici o limbă nu este de fapt uşoară sau grea.locutori).). afirmându-se astfel ca o forţă capabilă să intervină în multe rânduri în rezolvarea conflictelor de pe continent. mai ales prin caracterul său mixt – cea mai mare parte a vocabularului este romanic. această scădere fiind în favoarea altor limbi de circulaţie. De altfel. italienii nordici.9% în 1992. helveţii.1% din naşteri în 1978 la 3. mai întâi între cele originare din Europa. dinamice. Mondializarea relaţiilor comerciale şi a celor culturale datorează de asemenea mult englezilor. interesul pe care-l suscită neavând legătură neapărat cu particularităţile structurale. Varianta americană este mai dinamică. Izolată de continent. care au preluat multe din valorile etice şi morale specifice poporului englez chiar dacă ulterior coloniştii aparţinând acestuia au devenit minoritari188. Limba vorbită de englezi se deosebeşte destul de mult de celelalte limbi germanice. acaparând poziţiile cheie în comunicaţiile maritime. pentru ca în 1998 să ajungă la o pondere de 75% iar în 2000 sub 60%.

Cei circa 1 mil.A. cea mai mare parte trăind în diaspora din Lumea Nouă : scoţienii. unde constituie una din principalele comunităţi (circa 40 mil. Hebride. noul context al autonomiei politice acordat de guvernul britanic fiind de natură să îi întărească particularismul. unde procesele de asimilare sunt adesea de lungă durată. 11)Ramura romanică(neolatină) Este a doua mare ramură a familiei indo-europene din punct de vedere numeric (circa 766mil. 125 . în vestul extrem al Franţei.. deosebiţi de restul populaţiei din arhipelagul britanic prin apartenenţa la catolicism. Aria lor de extindere maximă atingea spre est oraşul Rennes dar sub impulsul centralizator al limbii franceze s-a retras treptat spre ariile mai izolate ale Masivului Armorican. irlandeza mai era vorbită încă de 1.Irlanda şi Irlanda de Nord). se deosebeşte de cel britonic prin arhaismul său fiind exponentul unor populaţii stabilite multe mai de timpuriu în arhipelagul britanic. distribuiţi relativ egal între R. Este greu de crezut că menţinerea statutului oficial al limbii gaelice în Scoţia şi Irlanda. remarcându-se prin impresionanta diasporă. în regiunea de origine dintre care 0. dialectul vorbit fiind dispărut recent şi făcând obiectul unei acţiuni de revitalizare.folosesc curent galeza ca limbă maternă). şansele de a rezista sunt minime cu atât mai mult cu cât strînsele relaţii pe care le întreţine cu influenta diasporă din S. fiind intermediară între bretonă şi galeză. urmaşii unor populaţii emigrate din Marea Britanie în sec. numără în total 16. b)grupul gaelic. mai ales aceea din S.A.. doar 200 mii de persoane mai cunosc limba bretonă.n. irlandezii. populaţia celtică anterioară fiind romanizată. constituie populaţia autohtonă a Irlandei (inclusiv a Ulsterului). al unei populaţii aflată multă vreme sub ocupaţie.U.5 mil. dar 1.a)grupul britonic. un număr şi mai redus folosind-o curent (150 mii. cornicii. Numărul lor total depăşeşte 45. 190 Conform statisticilor oficiale numărul celor care cunosc irlandeza este în creştere în ultimul timp. favorizează limba engleză. datorită componentei latino-americane. distinctă ca apartenenţă culturală dar care a sfîrşit prin a adopta limba puterii ocupante190. În 1851. Shetland). dintre care doar 70 mii mai folosesc curent scoţiana. În Marea Britanie numărul lor poate fi apreciat la 5 mil. fiind de fapt un dialect al acesteia.5 mil. În Europa. cuprinde trei popoare : galezii (welshii sau cymrii) din Ţara Galilor (circa 6.). bretonii din Peninsula Bretagne. sau 12%din populaţia mondială) şi cu cea mai mare dispersie fiind şi unul din cele mai dinamice în prezent. este mult prea târzie atitudinea de favorizare a culturilor minoritare.5 mil.U. a căror limbă a fost vorbită pînă în secolul al XVIII-lea în Peninsula Cornwall. Cu tot statutul oficial pe care-l are irlandeza. locuiesc în Irlanda iar dintre aceştia doar 300 mii mai cunosc irlandeza. Măsurile de protejare a limbilor minoritare.U. populaţia din insula Man este considerată de multe ori aparte în cadrul acestui grup. va avea vreun efect în stoparea declinului ineluctabil al acesteia. limbă foarte apropiată de irlandeză. mai bine păstrat din punct de vedere lingvistic.. impuse de către Parlamentul european par să oprească declinul iremediabil al bretonei.5 mil. Cele două popoare care subzistă sunt numeroase dar aproape integral asimilate din punct de vedere lingvistic. 1994). Poporul scoţian este de multă vreme integrat în ansamblul populaţiei britanice căreia îi furnizează o serie de repere identitare dar au avut si propriul lor stat pînă în sec.. inclusiv diaspora din Lumea Nouă.8 mil.3 mil. V e. folosită paralel cu franceza. mai mult decorativ. Este poate o lecţie care ar trebui însuşită ca atare şi utilizată ca exemplu pentru gravele încălcări ale drepturilor unor comunităţi lingvistice numeroase a căror asimilare este într-o fază mai puţin avansată. de bretoni actuali sunt în cea mai mare parte asimilaţi. Este un caz destul de particular. Situaţia limbilor celtice actuale demonstrează faptul că supravieţuirea unei limbi nu este condiţionată neapărat de accesul la independenţă sau de politicile de sprijin. repliaţi treptat spre sud-vestul Marii Britanii şi având şanse reale de rezistenţă în noul context al unei autonomii sporite. dintre care doar 5 mil.al XVII-lea.A.. majoritatea trăind în S. repliaţi spre nordul extrem al Marii Britanii (nordvestul Scoţiei şi arhipelagurile vecine : Orkney.persoane pentru ca în 1971 acest număr să se reducă la numai 120 mii (Walter. Australia şi Canada.

Popoarele romanice (neolatine) s-au format prin romanizarea, în timpul expansiunii Imperiului Roman, a unor populaţii indo-europene diferite – traco-ilire în sud-estul Europei, celtice în Franţa, nordul Italiei şi sudul Marii Britanii, celto-iberice în Peninsula Iberică sau chiar a unor populaţii de alte origini – etrusci, liguri, basci etc., în vestul Italiei, sudul Franţei şi Pirinei. Evoluţia divergentă şi asimilarea ulterioară a unor elemente etnice şi lingvistice la fel de diverse, în timpul marilor migraţii – germanice în vest, turanice şi slave în est, arabo-maure în Spania, au condus la formarea mai multor popoare între care înrudirea este mai degrabă lingvistică decât genetică. Prestigiul culturii romane, formată pe parcursul primului mileniu î.e.n. prin asimilarea unor componente etrusce şi greceşti a asigurat această unitate peste milenii, limba latină păstrându-şi multă vreme rolul de vehicul cultural, după dispariţia sa ca limbă vorbită, contribuind alături de greaca veche la formarea celei mai mari părţi a vocabularului modern internaţional. În acest fel se poate afirma, fără teama de a greşi, că vocabularul latin (romanic) a constituit principala sursă de îmbogăţire a celor mai diverse limbi vorbite pe Glob, în primul rând în Europa, cazul limbii engleze fiind foarte evident. Domeniul lingvistic nu este singurul în care romanii au lăsat o moştenire consistentă. Alături de moştenirea greacă a stat la baza succesivelor revoluţii culturale care au avut loc în Occident pe parcursul Evului Mediu şi în pragul epocii moderne, cea mai mare parte a modului de organizare şi administrare social-politică şi economică derivând direct din modelul roman de societate, ajustat necesităţilor epocii moderne. Cele mai multe dintre popoarele rezultate au avut un rol esenţial în evoluţia culturii şi civilizaţiei pe parcursul ultimului mileniu, fiind precursoarele celor germanice în acţiunea de colonizare a Lumii Noi. Dominant catolice, formează un ansamblu cultural relativ unitar în care însă fiecare componentă are propria personalitate. Pot fi deosebite trei mari grupuri : a)grupul galo-romanic, cuprinde acele populaţii formate prin romanizarea populaţiilor celtice peste care s-au suprapus ulterior şi elementele germanice. Ca rezultat al acestui proces s-au format mai multe populaţii distincte supuse de timpuriu unei centralizări etnice şi lingvistice. Astfel astăzi nu se mai poate vorbi decât de o singură individualitate etnică, cea franceză, chiar dacă occitanii din sudul Franţei actuale şi unele regiuni vecine din Spania şi Italia, mai păstrează local anumite particularisme culturale sau dialectale (circa 7-10mil.). Francezii s-au remarcat de-a lungul timpului ca unul din popoarele dominante ale Europei, multă vreme, pînă la începutul sec.al XIX-lea au fost şi cei mai numeroşi, fiind în avangarda unor evoluţii socio-culturale. Participanţi activi la colonizarea Lumii Noi, fără a se impune printr-o particpare demografică masivă, din cele circa 66.4 mil.francezi doar o treime trăind în afara Europei (estul Canadei, unele regiuni ale S.U.A. sau în unele teritorii de peste mări, reminiscenţe ale vastului imperiu colonial antebelic). În Europa, francezii formează populaţia de bază în Franţa, sud-estul Belgiei, sud-vestul Elveţiei şi nord-vestul Italiei (Val d'Aosta). În perioada colonială un număr important de francezi s-a stabilit în colonii de unde s-au retras în cea mai mare parte după decolonizare (cazul celor din Algeria este cel mai cunoscut). Limba franceză a fost şi rămîne una din marile limbi de circulaţie mondială, efect al supremaţiei franceze în secolele trecute cât şi al adoptării sale ca limbă oficială în multe dintre fostele colonii. Numărul populaţiei francofone este dificil de estimat, putându-se conta pe circa 65 mil. în Europa, la care se adaugă peste 10 mil. în Canada, S.U.A.şi 11 mil. vorbitori de creolă franceză în Antile, Mascarene şi Guyana franceză etc. Ca limbă secundă are o utilizare largă în Africa (circa 25-60 mil.) şi în unele regiuni ale Oceaniei (Noua Caledonie, Polinezia Franceză). Concurată de limba engleză, are un rol secundar în prezent, fiind limbă oficială a O.N.U. (alături de engleză, spaniolă, rusă, chineză şi arabă) dar în cadrul Europei lărgite este posibil ca rolul său, alături de cel al limbii germane, să crească. b)grupul ibero-romanic este cel mai complex deşi la origine este rezultatul romanizării populaţiilor autohtone ale Peninsulei Iberice, influenţate ulterior de invaziile germanice (cu un impact mai redus) şi de cea arabo-maură, mai durabilă. Ca şi în cazul grupului galo-romanic, iniţial s-au format mai multe populaţii distincte supuse ulterior unui efort de centralizare. Spre deosebire însă de acesta, rezistenţa unor populaţii locale a fost mai puternică, inclusiv din partea unor vechi comunităţi din substratul preindo-european (bascii). Astăzi putem distinge trei mari ansambluri etno-lingvistice, a căror

126

complexitate este sporită de rolul primordial al statelor iberice în descoperirea Lumii Noi, unde prin colonizare şi mai ales prin amestec au dat naştere unor varietăţi locale extrem de viguroase. Aceasta se exprimă şi prin numărul total de circa 544 mil. dintre care doar o mică parte locuieşte în Europa. -catalanii, localizaţi la interferenţa cu grupul galo-romanic, fiind foarte apropiaţi de occitani (9 mil.), locuiesc în nord-estul Spaniei (Catalonia, Valencia, ins.Baleare, Aragon), Andorra, sudul Franţei (Roussillon) şi în număr mai mic în Sardinia (Alghero). Un număr greu de precizat trăieşte şi în America Latină unde se confundă în masa populaţiei ibero-americane. Regiunile populate de catalani se disting prin nivelul cel mai înalt de dezvoltare economică din Spania, Barcelona fiind capitala economică a acestei ţări. Alături de particularităţile lingvistice acest aspect explică gradul ridicat de autonomie de care se bucură în cadrul statului spaniol, catalana, spre deosebire de alte limbi regionale din vestul Europei, fiind o limbă vie, cu acces în toate sferele vieţii socialeconomice. Se disting de restul populaţiei spaniole prin influenţa arabo-maură mai redusă (cu excepţia Valenciei) şi printr-o mai mare deschidere spre exterior, favorizată de comerţul mediteranean; -spaniolii, sau mai exact castilienii, alături de hispano-americani se impun prin număr – 363 mil., fiind din acest punct al doilea ansamblu etnic de pe Glob şi al patrulea din punct de vedere lingvistic. Castilienii propriu-zişi din Spania şi din diaspora pe care au format-o recent în ţările vesteuropene, prin migraţiile pentru lucru, nu depăşesc cu mult 30 mil., incluzând galicienii din nordvest, mai apropiaţi lingvistic de portughezi şi care păstrează o serie de particularităţi culturale distincte. Creatori ai unui mare imperiu, al cărui apogeu coincide cu sec. XVI-XVII, când controlau o mare parte a Europei (Ţările de Jos, multe state germanice), cea mai mare parte a continentului american, Filipinele şi unele regiuni ale Africii. Avantajul descoperirii Lumii Noi, sub patronajul casei regale spaniole, nu a fost fructificat decât într-o anumită măsură, începând cu sec. al XVII-lea influenţa lor începe să scadă atât în Europa cât şi în lume, Spania intrând într-un con de umbră din care nu avea să iasă decât în ultima jumătate de secol când şi-a redescoperit vocaţia europeană, devenind o componentă esenţială a procesului de integrare. Spre deosebire de englezi care au dus o politică de colonizare efectivă a Americii de Nord, înlăturând sau confinând în rezervaţii populaţiile indigene, Spania catolică a preferat varianta unei fuziuni cu elementele locale, asimilând total sau parţial culturile precolumbiene, creându-se astfel mai multe popoare hispanofone distincte (mexican, peruan, argentinian, columbian, cubanez etc.). Unele dintre acestea sunt alcătuite masiv din metişi şi indigeni (America Centrală, regiunea andină) şi mulatri (Antile, Venezuela), mai rar fiind constituite din urmaşii emigranţilor europeni, de origine dominant romanică – iberică sau italiană (Urugauy, Argentina). Acest ansamblu eterogen, formează totuşi o unitate culturală distinctă la nivel mondial, remarcându-se prin dinamism şi exotism, impunând multe modele culturale, inclusiv în Europa. În acest mod numărul populaţiei hispanofone este ceva mai ridicat, dacă includem populaţia indigenă bilingvă sau numărul tot mai mare de emigranţi din ţările latino-americane trăind în S.U.A. (peste 36 mil. în 2000191). Aprecierile pot merge de la 350 la 400 mil. vorbitori de limbă spaniolă, numărul acestora fiind în creştere relativ rapidă faţă de alte limbi europene de circulaţie (engleză sau franceză). Ca şi acestea a dat naştere unor variante creole, în Filipine, Antile, circa 2.5 mil. şi a influenţat vocabularul multor limbi cu care a intrat în contact. Spre deosebire de diversele variante ale englezei, spaniola americană este mai unitară şi mai apropiată de limba vorbită în Europa; -portughezii, alături de brazilieni au cunoscut o evoluţie similară cu aceea a spaniolilor, diferenţiindu-se timpuriu de aceştia, graniţa hispano-portugheză fiind cea mai veche din Europa. Navigatori îndrăzneţi au avut un rol cel puţin la fel de important ca putere maritimă şi mondială, portughezii fiind precursorii tuturor europenilor în comerţul cu Africa şi Extremul Orient, imperiul colonial pe care l-au creat dovedindu-se cel mai durabil dintre toate. Intraţi ca şi spaniolii într-un con de umbră (într-o perioadă Portugalia fiind chiar anexată regatului castilian), s-au regăsit
191

Cf. recensământului federal efectuat la finele anului 2000 (12.6%din total). Faţă de 1990 s-a înregistrat o creştere cu 58%, majoritatea fiind de origine mexicană (20.6 mil.), urmaţi de portoricani şi cubanezi dar, fapt notabil, creşterea cea mai vizibilă s-a înregistrat în cazul celor veniţi din istmul central-american şi America de Sud ( de la 5 la 10 mil. în intervalul menţionat).

127

într-o poziţie inferioară din punctul de vedere al performanţelor economice în noua Europă. Din fosta glorie a epocii coloniale a rămas însă o construcţie statală de mari dimensiuni în America de Sud – Brazilia, stat cu un mare potenţial economic. Astfel celor 11.7 mil.portughezi continentali (inclusiv puternica diaspora din Franţa, Germania etc.) li se adaugă încă 167 mil. de locuitori care asigură limbii poretugheze un rol important pe plan mondial. Adăugând vorbitorii de creolă portugheză din diverse state africane sau din fostele colonii asiatice şi pe cei care o folosesc ca limbă secundă în Africa, numărul lusofonilor poate fi estimat la 198 mil. Brazilienii constituie principala concentrare de populaţie lusofonă, fiind constituiţi din trei componente de bază – urmaşii populaţiei europene emigrate, dominant de origine romanică dar cu un aport germanic şi slav mai însemnat ca în alte regiuni ale Americii Latine; urmaşii sclavilor negri, masiv amestecaţi, mai numeroşi ca oriunde în America; populaţia indigenă, dispersată în vastele păduri amazoniene sau în savane. Portugheza vorbită în Brazilia este mai arhaică şi se diferenţiază tot mai mult de cea vorbită în Portugalia. c)grupul italo-romanic, cuprinde urmaşii populaţiilor romanizate din Peninsula Italică şi sudestul Europei. Legăturile cu celelalte două sunt numeroase, atât pe plan lingvistic cât şi antropologic, cu excepţia notabilă a romanităţii sud-est europene. Cele câteva comunităţi etnice formate au avut o evoluţie diferită, divizată între creştinismul occidental şi cel oriental: -reto-romanii, împreună cu friulanii, constituie o populaţie mai restrînsă care nu depăşeşte 800 mii loc., dispersaţi pe versanţii Alpilor Retici şi Dolomitici, în sud-estul Elveţiei şi nord-estul Italiei. Aflaţi în recul, mai ales în Elveţia, ocupau iniţial un spaţiu mult mai extins, făcând legătura cu grupul galo-romanic. Oameni de la munte, se deosebesc prin particularităţile antropologice şi prin modul de viaţă, similar celorlalte populaţii, de origine dominant germanică, din regiunea alpină; -italienii, unul din popoarele majore ale Europei, sunt urmaşii direcţi ai populaţiei romanizate din regiunea centrală a Imperiului Roman, moştenind de la acesta cea mai mare parte a elementelor vieţii sociale, a culturii şi civilizaţiei, exprimat şi prin faptul că pe parcursul Evului Mediu, această regiune constituia nucleul cel mai avansat al civilizaţiei europene, aici manifestându-se iniţial Renaşterea care avea să modifice esenţial cursul destinului Europei. Absenţa unei unităţi statale a împiedicat mult timp dezvoltarea societăţii italiene, marcată încă de decalaje economice regionale puternice, dar a fost compensată de rolul major jucat pe tărîm cultural, multe din modelele culturale europene avându-şi aici originea. Defavorizaţi mult timp de deplasarea centrului de greutate al vieţii economice dinspre Mediterana spre Atlantic, după ce au dominat comerţul dintre Orient şi Occident, deţin în prezent o poziţie cheie în arhitectura europeană, în relaţiile pe care Europa unită le întreţine în cadrul bazinului mediteranean. Participanţi activi la migraţia transatlantică, italienii au avut un rol important în construcţia Lumii Noi, chiar dacă adesea contradictoriu, exportând peste ocean şi unele forme de organizare socială nocive, exacerbate de mass-media uneori (mafia). Numărul italienilor poate fi apreciat la circa 89 mil., dintre care o treime trăiesc în Lumea Nouă (15 mil. în S.U.A., un număr chiar mai mare în Argentina, Uruguay, Brazilia etc.), o diasporă importantă trăind în diverse state europene, în afara regiunilor tradiţionale de populare italiană din Corsica şi sudul Elveţiei (Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia germanică). Limba italiană este înainte de toate o limbă de comunicare, variantele dialectale fiind foarte numeroase şi adesea foarte diferite. Numărul vorbitorul poate fi estimat la circa 66 mil., rolul său fiind astăzi restrîns, dar în trecut a avut o influenţă majoră asupra vocabularului celor mai multe limbi europene, în special în domeniul artistic şi cultural. Trebuie menţionat şi rolul simbolic pe care îl are capitala italiană, ca centru al catolicismului, cea mai răspândită formă a creştinismului. -sarzii din Sardinia (circa 1.3mil.) sunt de cele mai multe ori priviţi ca un grup etno-lingvistic aparte şi se remarcă prin arhaismul cultural, păstrând elemente ale vechii civilizaţii mediteranene. Fără să aibă un statut privilegiat, limba sardă este practicată în bilingvism cu italiana, la fel ca în restul Italiei. Între limbile sardă şi română sunt numeroase paralelisme.

128

fără argumente concludente.U. s-au distanţat destul de mult de restul popoarelor romanice. etnogeneza românilor a fost un proces mai complex şi mai îndelungat. America de Nord sau Australia.R. Iugoslavia. circa 0. macedoromâni).S. O parte dintre ei au fost islamizaţi (megleniţii. unde formează comunităţi importante.. Spre deosebire de alte popoare europene. unde sunt recunoscuţi oficial doar în Voivodina deşi cei mai numeroşi trăiesc în Valea Timocului. din tradiţia lor comercială rămînând o bogată moştenire în oraşele de pe coasta dalmată. de pe cursul inferior al Vardarului) fiind antrenaţi în mişcările de regrupare a populaţiei musulmane din Peninsula Balcanică spre teritoriul actual al Turciei. separate de aşezarea slavilor în această regiune. Canada sau în unele state europene (Italia. la creştinismul de rit bizantin.XIII-XIV.A.S. O parte a acestora s-au stabilit în ultimele secole şi pe teritoriul actual al României. sudul Albaniei. în bună parte deznaţionalizaţi mai ales în afara regiunilor de populare tradiţională din nordul Bucovinei. Un caz particular îl prezintă populaţia românească din teritoriile ocupate de fosta U.Moldova şi o parte din pseudo-intelectualitatea basarabeană reclamă existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc ţine de domeniul patologicului neavând absolut nici un fundament ştiinţific. Cu toată dorinţa de reducere a acestor influenţe manifestată începând cu redeşteptarea sentimentului naţional la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. (Basarabia. cu circa 0. supusă unor migraţii mai mult sau mai puţin forţate spre regiunile slab populate ale acesteia.-dalmaţii. formând o punte lingvistică între Italia şi romanitatea orientală dar au fost asimilaţi complet de către slavii sudici. Limba română este vorbită în afara populaţiei de origine etnică românească şi de minorităţile naţionale de pe teritoriul statului român. 50 mii în Kazahstan etc. nordul Bucovinei). formează ansamblul extrem-oriental al ramurii romanice. circa 0.). 129 .. maghiare etc. Franţa. românii nu au contribuit într-o măsură prea mare la migraţia transoceanică. numărul total al vorbitorilor de limbă română192.Moldova. 192 Insistenţa cu care autorităţile din R. spre Valea Timocului. Germania).4 mil. când s-au format comunităţi importante în S. unde se păstrează o bogată toponimie românească. mai puţin în R. Ramura sud-dunăreană este considerată de unii ca popor distinct (aromâni. în special în sudul Dobrogei (Cadrilater) de unde au fost evacuaţi în nordul provinciei în urma Tratatului de la Craiova din 1940 (circa 35 mii după recensămîntul din 1992). Ungaria etc. prezenţi mai masiv în nordul Greciei. în vestul Europei. chiar în cea regională se disting prin importanţa demografică fiind un popor relativ important la scară europeană – circa 25.6-1 mil.4mil. Buni comercianţi. la care s-au adăugat o serie de influenţe lingvistice deosebite (greceşti. în Gorna Makedonia. circa 200 mii în Federaţia Rusă. sunt pe cale de dispariţie.. vlahi. în vestul Croaţiei.români. Gravitând mult timp în sfera de influenţă a imperiilor succesive constituite în estul şi sudestul Europei. propensiunea pentru emigraţie manifestându-se abia în ultimele decenii. cu concentrări importante în nord-vest. Istroromânii din Peninsula Istria. Caracteristica acestora este rapiditatea cu care se asimilează culturii ţării de adopţie şi slaba capacitate de a forma o diasporă coerentă. sudul Basarabiei şi regiunea transcarpatică. trăind în două state – România şi R.1mil. Acest proces s-a finalizat în mare parte în sec. Romanizarea substratului trac a fost urmată de asimilarea unei mase importante de populaţie slavă sau turanică (de origine turcică în principal).Moldova. au fost angrenaţi de timpuriu în migraţiile spre Europa Centrală unde şi-au constituit comunităţi importante. -românii. unde sunt majoritari dar şi în unele regiuni ale statelor vecine : Ucraina. încât din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei păstrează afinităţi puternice cu lumea slavo-bizantină. multe comunităţi similare fiind de multă vreme asimilate în restul spaţiului iugoslav (Bosnia mai ales). Fără să fi avut un rol deosebit în istoria europeană. altădată stăpînii litoralului est-adriatic erau şi ei apropiaţi italienilor din punct de vedere cultural (fiind catolici). Numărul lor este mult redus astăzi prin asimilare şi emigraţie. izolat şi în Serbia sau Bulgaria. Ca şi în cazul celorlalte popoare din sud-estul Europei. acestea subzistă. distingându-se prin etnogeneza specifică şi apartenenţa culturală dominantă. când iau naştere şi primele formaţiuni statale româneşti şi se accentuează divergenţa dintre populaţiile de la nord de Dunăre şi cele din Balcani. încât putem estima la circa 28 mil. Bulgaria. încât poate fi apreciat la circa 300-500 mii.

63 0 130 . nigerokordofaniană şi afro-asiatică. austrică. America Latină).35 0 Coreeană 1. 75 0 0 0 0 0 0. 0 0 0 0 0 pacifică 07 .1 0 01 8 Eskimo0 0 0 0 0. sau dimpotrivă o scădere a acestuia (America de Nord. 5 3 0 0. 0 1 2. accentuată de diferenţierea puternică a dinamicii naturale în perioada contemporană. Modificări importante pot fi observate la nivelul continentelor. 39 1 3. indo-europeană şi sino-tibetană. Oceania). 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A Am Ame otal în urop sia frica erica de N rica Lat.53 nă 46 9 Na-déné 0. uralo-altaică etc. ca de exemplu aceea uralo-altaică.02 Austrică 6.2 0 tibetană 2.85 Sino2 0 3 0 0.1 0. 0 0 18 0. 0 1 0 0 0 04 . 0 0 sahariană 71 38 Australian 0.001 Ghiliak 0 0 0 0 0 0 . 0 0 9.21 japoneză 03 .34 Nilo0. 63 0 0.72 9 Uralo3. elamo-dravidiană.61 37 Amerindia 0. Tabelul nr. 0 0 0 0.55 8.001 Aino3. în favoarea altora mai dinamice. Se poate observa astfel o scădere a ponderii celor două familii dominante.Acest vast tablou al structurii etno-lingvistice a populaţiei Globului este completat cu cele trei tabele anexate care sintetizează informaţiile expuse fiind pline de semnificaţii referitoare la dinamica marilor familii.5 0 altaică 01 . 0 0 0. altele păstrând o pondere constantă.16 .0 0 aleută 5 Ciukot0 0 0 0 0 0 kamceadală .35 9.02 7 O ceania 0 0 0 4. % a Khoisanică 0. Toate aceste mutaţii demonstrează faptul că structura etno-lingvistică a populaţiei Globului se află într-o continuă transformare. a cărei pondere este în creştere în Asia (domeniu al limbilor altaice) dar în scădere în Europa (domeniu al limbilor uralice). fie că este vorba de o sporire a gradului de omogenitate (Europa. Importante sunt şi evoluţiile care caracterizează unele familii secundare. 0 5 0 0. 0 0 0 0. Semnificativă este şi mutaţia produsă în Asia unde familia indo-europeană a depăşit-o proporţional pe cea sino-tibetană sau creşterea importantă a ponderii familiei nigerokordofaniene în Africa.2 8. 0 0 01 19 Nigero3. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0.

0 0 0 pacifică 07 02 Austrică 6. 39 1 3.11 dravidiană 85 . 0 0 0 0 0 ană 04 . 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0.72 29 0 0. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0.85 4.01 Caucazian 0. 0 0 0 0.81 O ceania 0 0 0 4.34 Nilo0. japoneză 03 35 10 21 Coreeană 1.60 2.05 8 Indo5 9 3 4. nă 46 29 53 Na-déné 0. 0 tibetană 2. 0 5. 0 0 0 0 0 ă de nord 09 .55 8. 0 0 0 001 Aino3.26 1. 63 0 0. 90.8 europeană 1.61 39 20 8 Tabelul nr. 0 1.09 . 0 aleută 05 Ciukot0 0 0. 0 0 0 0 0 08 . 8. 0 0.02 Mediterane 0.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A A A otal în uropa sia frica merica merica % de Latină Nord Khoisanică 0. 2 0 3 2. 0 0.3 0. 0 6 0.14 Elamo3. 0 1 2. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9. 0. 63 131 .61 37 Amerindia 0. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0. 0 01 18 Eskimo0 0 0 0 0. 0 0 01 19 Nigero3.80 22 Afro3. 0 0 0 04 85 Sino2 0 3 0 0. 75 0 0 0 0 0 0.32 . 63 7 0.35 9. 0 0 0 0. 0 0 9.01 .16 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 63 0. 0 0.27 asiatică 71 . 0 0 0. 96.Burushaski 0 0 0 0 0 0 0 0 0 . 0 0 18 0.

0 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 0. japoneză 11 01 36 66 10 33 Coreeană 1. 3.71 89 33 02 54 Amerindia 0. 0 0 0. 16 0. 0. 08 Elamo3. 02 0 01 0. 3 38 4. 02 0. 0.60 0. 16 0 32 5.20 0 0 11 2. 0 0 0 0. 0 0 1 0 0 0 sahariană 39 0.81 0 0. 1. 0. 63 0. 01 0 80 2. 0 0 57 0 0 0 0. 0. 63 9 0. ă de nord 09 Mediterane 0.95 Nilo1. ană 04 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 4. 0. 0 0 0 0 0 1. 0 0 01 14 Eskimo0 0 0 0 0. 0 0 0 0 001 Aino2. ă 01 15 Indo0. 0 0 0 01 08 Nigero7. 0 0. 6. 7 Tabelul nr. 1 1.05 3 39 0 0. asiatică 71 Indo5 europeană 1. 0 0 aleută 05 Ciukci0 0 0.45 Austrică 8. 0 0. 0.26 1. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Caucazian 0. 6. 0. 0 0 132 . 0 0 0 0. 6.22 :Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în anul 2000 Familia T E A A A A O otal în uropa sia frica merica merica ceania % de Latină Nord Khoisanică 0.88 0 0. 0 5 0 0 0 kordofaniană 16 07 4. 22 0.70 Australian 0. 0 0. 09 9 2. 27 9 0.61 85 14 3. dravidiană 85 Afro3. 73 07 3.Uraloaltaică 01 Burushaski 3. 0 0 0 1 pacifică 12 03 9. 0. 0. 0. 0 nă 61 98 56 Na-déné 0. 6.

dravidiană 97 Afro5. cum se crede adesea.23 : Principalele limbi vorbite pe Glob între 1920-2000 (mil. Reculul în clasamentul celor mai vorbite limbi de pe Glob este foarte evident în cazul limbilor franceză.0 35. 04 0. ucraineană care au lăsat locul altor limbi favorizate de explozia demografică de după 1950 (araba). cu excepţia notabilă a celor care s-au implantat durabil în America – spaniola.0 3. 44 0 01 0. italiană.22 4. Majoritatea limbilor din Europa pierd teren. 04 2. portugheza şi engleza.vorbitori) N Limba 1 2 % N Limba 1 2 r. de pe locul 21 coborând pe locul 36. ă de nord 08 Mediterane 0.61 4.97 62 16 0. Inserarea în acest tabel şi a limbii române este menită a demonstra că locul pe care aceasta îl ocupă nu este chiar unul secundar. este de asemenea grăitor.0 3. 2. asiatică 80 Indo4 europeană 4. 29 0. 6. 82 9 9. cele cu minimum 20 mil.0 12 5 i 3. Sino2 tibetană 0.10 0 1. 65 9 4. marcată de o eterogenitate extremă (swahili. 01 0. germană.22 0 0.25 45 42 11 0. altaică 18 66 Burushaski 0 Caucazian 0. deşi în perioada luată în calcul poziţia sa a slăbit. ană 02 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 66 0 0 0 02 0 0 0 02 0. 98 0. 33 0 0 0 0. 06 2. 0. unele limbi din subcontinentul indian sau unele recent formate prin normarea necesară facilitării comunicării în spaţii eterogene lingvistic – indoneziana. 33 2.vorbitori în anul 2000. 1. haussa).0 0 3 *engle 1 4 1 2 Polonă 2 4 % 3 3 9 133 . Importantă este şi apariţia printre limbile cu o importanţă majoră a unor idiomuri cu şanse de a deveni limbi de comunicare pe spaţii vaste din Africa.0 250. 0 0 01 0 0. 3.crt 920 000 r. 02 0. 07 Elamo3. 0. rămînând totuşi între primele 10 limbi europene. 0 0 0. 31 0.0 07 2 *hindi1 5 3 2 Ucrain 3 4 urdu 15.05 0 0. Tabelul nr.23 01 0.crt 920 000 1 *chine 4 1 2 2 Gujarat 1 5 ză 00.53 07 Uralo3. 0.44 3 86 0 0.0 65 6 eană 3. 07 3 29 0. 6 Tabelul care ilustrează evoluţia principalelor limbi vorbite pe Glob. tagalog (filipineza). 97 3 3. 19 9 3.

5 88 1 ua .0 35 5 ă .5 32 1 Japone 5 1 1 3 Oriya 8 3 3 0 ză 5.0 2.0 7 4.5 0.0 00 9 *rusă 9 1 9 3 Sundan 8 3 3 2.0 10.0 28.5 5.0 22.0 5 2 Turcă 1 6 4 4 Oromo 3 2 5 2 2.0 1 0.0 00 1 *franc 5 1 9 3 Român 1 2 8 2 eză 7.0 75.0 2 7 .0 4.5 9 1 Germa 7 1 3 3 Yoruba 4 2 5 3 nă 6.0 4 2.0 67 9 .0 0 3 eză .0 10.0 0.0 * 2 eză .5 14 2 Italiană 4 6 5 4 Neerla 1 2 7 1 2.0 04 0 .0 2 6 ă 4.0 3 85.0 67 1 Telugu 2 8 2 3 Uzbekă 4 2 4 5 2.5 5.5 3 5 4 00 2 62 2 2.0 0.0 00.0 2 57 4 22 5 30 3 7 2 8 2 9 3 da Malaya ă Kanna Birman 1. corelate cu dinamica generală a populaţiei în perioada 1920-2000.0 10 1 Tamil 1 7 2 4 Sindhi 5 2 3 9 9.0 2 65.0 2.0 4.0 06 0 lam 2.5 5.0 00 4 .0 00.5 4. la care reprezintă doar numărul locuitorlor care le utilizează ca limbă maternă.0 40 2 *persa 1 7 7 4 Kurdă 3 2 5 0 nă 0.0 8.0 80 1 *tagalo 2 7 * 4 Assam 4 2 4 8 g .7 5.0 7.0 64 7 .0 67 8 *portu 4 1 3 3 *hauss 5 3 6 gheză 0.0 0.0 1.5 7.0 33 4 .5 1.0 00 2 Thai1 6 4 4 *igbo 3 2 4 3 lao 1. efectivele înscrise corespunzând acestei realităţi.5 3.ză 4 olă 5 6 i 7 *arabă Bengal *spani 56.0 5 00.0 90.0 4.0 6.0 * 8 ă . spre deosebire de celelalte.5 04 *indon 0 2 * 3 Pashto 7 3 3 eziană .0 75 2 *swahi 2 6 * 4 Sebuan 3 2 4 4 li .0 50 6 (galla) .5 10 1 Javane 2 9 3 3 *amhar 4 2 4 4 ză 3.0 74 3 .0 9 5 ndeză 2.5 06 1 Punjab 2 1 3 3 Malaez 6 3 4 1 i/lahnda 8.0 7.0 4 0.0 60 1 Vietna 1 7 4 4 *fulbe 4 2 5 6 meză 5.0 75 2 a . Semnul (**) arată o creştere maximă a numărului de 134 .0 1 1.0 1.5 7.5 1.0 1 1.0 0.0 3 9.5 0. Semnul (*) înaintea unor limbi este utilizat pentru a diferenţia acele limbi care sînt folosite în comunicarea pe spaţii care depăşesc aria de origine.0 00 1 Marath 2 7 2 4 *quech 5 2 3 7 i 0.5 8.0 28 8 a .0 6.0 75 Notă : Estimări personale pornind de la diverse surse.0 * 1 .0 5.

Problemele structurii confesionale sunt adesea trecute pe plan secundar. R.vorbitori specifică unor limbi de comunicare interetnică din sud-estul Asiei şi Africa.Smart. 1995. stabilindu-i norme morale şi etice. derivat din necesitatea profund umană de a-şi explica realitatea şi religia ca fenomen social ce contribuie la structurarea comunităţilor umane.. Aceste dezbateri se datorează de fapt confuziei între religie ca fenomen pur spiritual. populaţia mondială 2 8 3 2 1 Surse: adaptare după Wilcox W. Ed. Primii se bazează pe faptul că chiar şi cele mai primitive comunităţi umane care au mai putut fi studiate în ultimele secole dispun de un sistem de credinţe şi idei religioase.5 9. În această perspectivă se poate accepta o anumită succesiune a formelor pe care fenomenul 193 Cazul celui publicat sub direcţia lui N. Originea fenomenului religios a suscitat numeroase dezbateri. Aceasta în timp ce toate disciplinele socio-umane acordă religiei o atenţie deosebită. excelentă radiografie a genezei şi difuziunii marilor curente religioase.5 10 14 34 41 65 Poloneză 4 7 9 26 32 42 Total 52 75 15 43 66 12 7 4 5 62 % din 10. 194 Pentru acest subiect poate fi consultată pe larg lucrarea lui V.Structura confesională a populaţiei Interesul geografiei pentru religie poate să pară surprinzător.Kernbach. Paris. Procentul reprezintă dinamica numărului de vorbitori între 1920-2000.24 : Evoluţia numărului de vorbitori ai principalelor limbi europene între 15001992(mil. Ceilalţi văd în fenomenul religios un rezultat al constrângerilor impuse de civilizaţie. 1992) afirmă că nu există fenomen religios pur întrucât nu există „fenomen care să fie în chip abslut şi exclusiv religios. publicându-se chiar şi atlase de specialitate193. Ithaca.5 26 44 80 31 5 Rusă 3 5 25 70 13 16 0 5 Portugheză 1 4 6 24 47 16 0 Germană 10 11 30 75 78 90 Franceză 12 20 27 45 62 75 Italiană 9. Biserica în involuţie. 31. 23.F.5 20 11 19 35 6 5 0 Spaniolă 8. Religia fiind un fenomen uman. lingvistic şi economic…“ (pp. Laffont. Adeziunea la o credinţă religioasă este o opţiune individuală dar ceea ce interesează geograful este modul în care religia creează legături sociale înscrise într-un teritoriu pe care-l personalizează. Calmann&King Ltd. Bucureşti. 16 26. 10. prin însuşi acest fapt este şi un fenomen social. Bucureşti. 135 . Londra. IV. Tabelul nr. Ca orice fenomen sociocultural şi religia se manifestă printr-o anumită dinamică spaţială care interesează în mod deosebit geografia. încorporate în structura etno-lingvistică sau chiar evitate de către geografi datorită sensibilităţilor pe care le suscită.Eliade în Tratat de istorie a religiilor (Humanitas. Studies in American Demography. 195 M. una din puţinele surse bibiliografice accesibile în limba română. 1940 şi Malherbe M. Acestea sunt doar cele mai importante faţete ale acestui complex fenomen195. Atlas of the World’s Religions. 1999. 1984. o reacţie la amoralitatea presupusă a fi dominat în preistorie 194.Politică.) Limba 15 17 18 19 19 19 00 00 00 00 35 92 Engleză 4 8.15-19). între adepţii primordialităţii sale şi cei care consideră că este un rezultat al evoluţiei istorice. anul 1920 fiind considerat 100%. Les langages de l’humanité.3.

5 04. aşa cum apar ele diferenţiate de către istorici : -monoteismul. -dualismul. grupuri sociale se pot schimba mult mai rapid. încurajează venerarea mai multor divinităţi.2 0.8 0.1 2 Culte 2 1 2 1 2 116. bazat pe convingerea că există un singur Dumnezeu. care nu admite existenţa divinităţii dar poate lua o formă religioasă. care consideră că lumea este rezultatul unei lupte între două forţe contrarii. T E R A A Amer Amer ERR uropa usia sia frica ica de N ica de S A Total 2 4 1 1 2 217.8 02.8 112. Ed.3 73. specifice în Antichitate sau în Evul Mediu singurul relict este cel zoroastrian.5 .de l’Institut Biblique. specifică în primul rând religiilor apărute în Orientul Apropiat (mozaism. se pot suprapune formând sincretisme complexe. -animismul care se distinge prin cultul spiritelor care animează forţele naturii sau îşi au originea în sufletele celor dispăruţi.4 33. 1990. Nogent sur Marne. Tabelul nr. -politeismul.7 0.5 1 . islam) dar rudimentar prezent în aproape toate religiile.25 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 1950 Mil.3 0 .1 Sincretism 5 0 0 5 0 0.2 2. -henotismul.2 Budism 1 0 0 1 0 0. revoluţia neolitică.8 0.4 creştine orientale 02.3 8.1 8 .8 Culte 2 8 9 1 1 3. care pune în centru o divinitate unică dar admite şi existenţa altora.2 74. aceasta se remarcă şi prin mobilitatea mai accentuată.7 .3 Animism 8 0 0 2 5 3 4 196 O ceania 1 2. 1999). 136 .9 2.5 Islamism 3 4 6 2 8 0.3 0. fiecare fiind dominată de unul sau mai multe sisteme religioase.3 5 .7 73.1 0 . mesopotamiană. A fost specific unor popoare antice.5 01. difuzându-se în spaţiu şi conducând astfel la suprapunerea unor straturi diferite care complică studiul structurii confesionale a populaţiei.8 Catolicism 4 2 0 3 3 87.8 3.2 4.1 1.6 43. fiecare având un totem (de regulă o plantă sau un animal) drept protector196.3 .4 .6 .2 0 . Dintre numeroasele curente religioase de acest tip.3 395.9 101 97. Caracteristicile confesionale ale unor popoare.3 0 1 O detaliere a acestor sisteme religioase o face printre alţii.8 3 . A caracterizat majoritatea religiilor din Antichitate (egipteană.3 protestante 88. Nicole în Précis d’histoire des religions.6 8.religios le-a luat de-a lungul timpului.5 1. -ateismul. antichitatea clasică şi perioada dominaţiei occidentale (Smart. În evoluţia fenomenului religios pot fi deosebite patru momente cruciale : preistoria. J.6 0 e orientale 35 54.6 71.1 0 . Un caz particular îl reprezintă totemismul care se deosebeşte prin influenţa asupra structurii societăţii. creştinism. La fel de complicată ca şi structura etno-lingvistică.7 Hinduism 3 0 0 3 1 0.1 0 .8 Mozaism 1 2 0 1 0 5. aflate în raporturi ierarhice complexe.2 15 3.1 18.2 501. chiar la nivel individual se pot produce modificări pe parcursul vieţii.pers.9 . a binelui şi a răului sau a luminii şi a întunericului.-M. cazul budismului sau antireligioasă. greco-romană) şi sub o formă modernă este întâlnită în subcontinentul indian (hinduism). cazul marxismului căruia însă cultul personalităţii şi fastul oficial îi conferea adesea o alura religioasă.2 .

0. zoroastrismul.7 721 12. 4 0.4 81. cultele creştine orientale înglobează ortodoxismul şi cultele necalcedonice inclusiv cele unite cu Roma. 137 .3 7 3 5 3 3 1 1 Islami 1 1 1 9 3 7 0. 4 1 8. regiuni sau localităţi.8 7.1 97 6. 0. cu un rol determinant în dinamica naturală. 0.4. 0. ERRA uropa usia sia frica merica merica ceania de N de S Total 6 5 1 3 8 4 3 3 134. confucianiste sau şintoiste.6 7 1 5 orientale Mozai 1 1. cism 133.6 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini. ism 79 5 74.3. 1 0 2 0. bahai’ismul şi alte sisteme religioase cu o iradiere mai restrânsă.9 11.9 9 5. sm 5.5 5 04.5 65.3 9 3 Hindu 8 0. 1. Acelaşi raport influenţează capacitatea de reproducere a unei anumite populaţii. 1.2 Culte 3 1 1 2 4 9.9 1 1 orientale Animi 2 0.3 52. 0 8 1. Novara. 1. tisme 242. 0.7 4. sincretismele orientale se referă la practica concomitentă a doctrinelor budiste. m 09. la categoria alte religii sunt înglobate sikhismul.4 13.9 Catoli 1 3 0.6 2 1 04. IGN.2 3 1 239.7 1 6 9 2 Sincre 1 0.4 27. IV. 0. 4 1 1 1 2 protestante 43. 0. jainismul.4 33. 2.7 44. 0. active sau efectiv ocupate deci resursele de forţă de muncă ale unui stat. IGN.8 37.1 6 6 9 3 Budis 4 0. 0.3 40.26 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 2001 Mil.pe T E R A A A A O rs. 0 8 1. Tabelul nr. Raportul între grupele de vârstă determină ponderea populaţiei în vârstă de muncă.9 0.1 0.7 1 0 0 1 0 0 0 0 1.4 4. Novara. 1 0.1 6 6 9 3 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini.7 1 0.3 0. Notă : estimările se referă la apartenenţa culturală şi nu la opţiunea individuală.9 56. sm 329. Note: cultele neoprotestante sunt înglobate la cele protestante. 0. 0. ediţiile dintre 1960-2000.8 18. taoiste. 0.7 1.8 30. 3. 5. 1.8 1 2 1. 6. 0. religii 8.8 9.6 6 Alte 2 0.Structura populaţiei pe grupe de vârstă Unul din cei mai importanţi parametri ai unei populaţii este şi modul în care aceasta este structurată în profil cronologic.1 6 Culte 5 1 2. Un rol esenţial în acest sens îl are ponderea populaţiei feminine în vârstă de 15-49 ani.2 6. sm 26. 0.7 5 74.6 91. ediţiile dintre 1960-2000.7 24. 1 1 2 3 8. creştine 25.6 Alte religii .

U). localităţi etc. în funcţie de acest aspect fiind necesare anumite dotări sociale sau producţia unor mărfuri şi servicii specifice anumitor categorii de vârstă. prin suprapunerea valorilor a două unităţi diferite sau pentru studii diacronice în scopul observării modificării în timp a structurii pe vârste a unei unităţi date. dispersia lor fiind legată de ponderile specifice celor trei subpopulaţii. putând fi astfel afectate anumite contingente de populaţie (bărbaţii tineri între 20-50 de ani). Este cazul clasic al S.N. Modul de structurare a populaţiei unei unităţi date. vârsta recrutării forţei de muncă etc. care folosesc un triunghi echilateral ale cărui laturi sunt divizate în procente de la 0 la 100%. Structura populaţiei pe vârste la un moment dat depinde aşadar de evoluţia curbelor natalităţii şi mortalităţii în ultima sută de ani. influenţând astfel capacitatea de repoducere a populaţiei. Aceste trei componente pot fi uşor reprezentate prin intermediul diagramelor triangulare. depinde de particularităţile evoluţiei indicatorilor demografici principali. Structura pe grupe de vârstă influenţează în mod direct şi morbiditatea unei populaţii. Spre deosebire. Sensibilitatea la fenomenele conjuncturale. o scădere a ponderii populaţiei în vârstă de muncă (antrenată de obicei în aceste mişcări) şi implicit o creştere a grupelor vârstnice (peste 60 ani) paralel cu reducerea celor tinere (0-19 ani). din combinarea cărora rezultă ponderi specifice fiecărei grupe de vârstă. instituţiile de ocrotire a sănătăţii şi de asistenţă socială trebuind să fie corelate în aşa fel încât să corespundă necesităţilor. pentru clasificarea unor unităţi (state. scăderea natalităţii la un moment dat va afecta structura pe grupe de vârstă pe întreaga durată de viaţă a acelei generaţii. populaţia adultă (15-59 sau 20-59 ani. în ansamblul unităţilor luate în calcul.) şi realizare astfel a unor sugestive tipologii. 138 . în funcţie de dominanţa unor categorii. în primul rând scăderea rapidă a natalităţii sau dimpotrivă menţinerea unor valori ridicate ale acesteia pe durata mai multor generaţii. în 1870. indiferent de modificările dinamice ulterioare. diferenţiat pe sexe. feminin) specifice fiecărei generaţii (din cinci în cinci ani sau din an în an). Aceste modele grafice sunt foarte sugestive şi sunt foarte 197 Piramida vârstelor a fost inventată de generalul american Francis Walker. La fel de utilizate în analiza acestor structuri sunt piramidele structurale care constau în dispunerea într-un sistem de drepte perpendiculare a proporţiei celor două sexe (masculin. prin divizarea în sectoare a dreptei perpendiculare pe bază197. Regiunile cu plecări masive (emigraţie) înregistrează proporţional. Într-un astfel de triunghi pot fi înscrise practic n puncte. Pot fi utilizate şi în scopuri comparative. fiecare corespunzând uneia din cele trei mari grupe de vârstă.Informaţiile referitoare la structura pe grupe de vârstă sînt indispensabile oricărei planificări economice a teritoriului. în funcţie de speranţa medie de viaţă la naştere. directorul de atunci al Biroului Federal pentru Recensământul populaţiei. este deosebit de mare. Foarte evident este acest fenomen în statele petroliere de la Golful Persic unde ponderea populaţiei de 20-35 ani ajunge la circa 40%. de obicei procesele dinamice le devansează pe cele structurale. în coformitate cu legislaţia muncii (vârsta pensionării. în statele sau în regiunile spre care se dirijează aceste fluxuri migratorii se constată o creştere anormală a populaţiei în vârstă de muncă. unde ponderea populaţiei între 20-30 ani în rândul imigranţilor din prima generaţie este de 29%. De exemplu. De obicei structura pe grupe de vârstă este studiată pornind de la trei mari categorii : populaţie tînără (0-15ani sau 0-19 ani în unele cazuri). La fel de importante sînt şi efectele tranziţiei demografice. la femei fiind de numai 22% iar la bărbaţi de 58%.) şi cu speranţa de viaţă la naştere superioară acestui prag. Corelaţia între dinamica şi structura populaţiei este astfel foarte puternică.A. Prin interpolarea valorilor se poate obţine poziţia unei unităţi oarecare. fiind des utilizat în scopuri comparative. în timp ce calculat la nivelul întregii populaţii nu depăşeşte 15%.U. Dacă cei doi indicatori sunt constanţi iar creşterea naturală este nulă. conflicte armate mai ales. Pragurile de 15 şi 65 de ani sunt utilizate de statele occidentale. dar în ultimul timp se generalizează pragul de 64 de ani) şi populaţia vârstnică (peste 60 de ani ori tot mai frecvent peste 65 aşa cum apare în statisticile O. Un alt factor esenţial care controlează structurarea unei populaţii pe vârste este şi mobilitatea. populaţia respectivă este numită staţionară.

cu tendinţa de depăşire a valorilor populaţiei tinere. paralel cu reducerea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă la naştere. 26) de regulă sub 25%. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra diferenţierilor structurale dintr-un anumit spaţiu. Pv populaţia vârstnică (peste 60 sau 65 de ani după caz) şi Pt populaţia tânără (0-14 sau 0-19 ani după caz). proprie fiecărei clase (tip). frecvent între 15-20% în Europa unde valorile minime tind să scadă sub această valoare (Italia. poate fi exprimat printr-o piramidă medie. Spania dar şi în Japonia). Italia. Trebuie spus că în statele europene se fac încă resimţite urmările celor două războaie mondiale care îngustează excesiv grupele de vârstă născute în timpul conflagraţiilor când natalitatea s-a redus 198 Cf.5% populaţie în vârstă de muncă (faţă de 46% în 1991)198. Un caz particular îl prezintă S. Bulgaria etc. 139 .) dar şi în Japonia sau Hong Kong. populaţia totală. restrîngerea continuă a tineretului fiind o ameninţare la fel de mare ca şi sporirea rapidă a ponderii vârstnicilor (circa 60-65% între 15-64 ani. Ponderea vârstnicilor (peste 65 de ani) este foarte mare. fapt care demonstrează că îmbătrânirea demografică tinde să devină o problemă planetară după ce a fost considerată un caz particular aplicabil doar câtorva state dezvoltate din Europa. expresivă a structurii pe vârste dar nu pot fi utilizate decât pentru o singură unitate (cu excepţia menţionată anterior). distincţia esenţială fiind aceea dintre piramidele specifice statelor dezvoltate care au parcurs integral tranziţia demografică şi cele caracteristice statelor în curs de dezvoltare în care acest proces se află în diverse stadii de evoluţie: a)piramidele cu tendinţa de îngustare la bază. care poate exprima cu maximă claritate evoluţia proceselor specifice într-un spaţiu dat.74 în 2001. Populaţia adultă din aceste state atestă pentru moment un potenţial încă ridicat al forţei de muncă. Aceste forme sunt determinate de reducerea puternică a natalităţii. Coreea de Sud. de îngustare a bazei piramidei şi de îngroşare la mijloc şi la partea superioară. este vârsta medie a fiecărei tranşe (2. Rezultatul obţinut.25. comunicat din mai 2002. în care Pa. prin revigorarea populaţiei tinere adulte (20-40 ani). Spania. În statele aferente. Efectul acestora este tocmai tendinţa menţionată. ponderea populaţiei sub 15 ani este tot mai scăzută (tab. în care Iv este indicele de îmbătrânire. încă din sec. în Germania s-a ajuns în anul 2001 la numai 41. În această categorie. Bundesinstitut für Bevölkerungsforschung. depăşind cu mult 50%. de exemplu. începută în Europa. în majoritatea statelor europene dar peste 40% au depăşit vârsta de 40 de ani). Ax.). al XIX-lea. Uruguay etc. mai ales în sudul şi estul Europei (Germania. cel mai îmbătrânit stat din lume fiind în acelaşi an Italia cu un Iv de 1. Piramidele din categoria menţionată prezintă un Iv cu valori care tind spre 1(în România era de 0. 7. în cazuri extreme ajungându-se la îngroşarea excesivă a părţii superioare. cunoscut drept procesul de îmbătrînire demografică. Un raport supraunitar demonstrează deja o îmbătrânire avansată. Mult timp afluxul de imigranţi a constituit o soluţie. Problema asigurării înlocuirii forţei de muncă a devenit capitală în Europa. Evoluţia procesului de (Pa * Ax ) îmbătrânire este ilustrată şi de calculul vârstei medii : ∑ . accesibile în prezent cu ajutorul programelor informatizate. dar acesta se concentrează la vârstele de peste 40 de ani.2 după ce mult timp „recordul” a fost deţinut de Suedia). foarte utile sunt clasificările tipologice.U. Studiul piramidelor structurale la nivelul statelor Globului pune în evidenţă existenţa unei game variate de structuri.5 pentru 5-9 ani etc. Situaţia se agravează rapid în cele mai multe state europene. rezolvarea acestei dileme trebuie căutată după cum se pare în soluţii endogene prin stimularea natalităţii.5 pentru 0-4 ani. Ponderea populaţiei adulte este ridicată. dar cu valori de peste 20% se înscriu şi unele state din estul Asiei sau din America de Sud (Singapore.Mikrozensus 2001. specifice statelor dezvoltate – de forma unui clopot sau a unui balon. China. mai ales cele ierarhic ascendente. Grecia. este efectivul fiecărei Pt tranşe de vârstă.utilizate pentru că dau o imagine sintetică.A. în care natalitatea se păstrează la un nivel superior celorlalte state dezvoltate datorită specificului populaţiei imigrate din statele latinoamericane. Acest proces poate fi exprimat matematic astfel : Iv = Pv/Pt. dar acest surplus nu mai reuşeşte să acopere deficitul din cauza natalităţii extrem de reduse.) şi Pt.

lupta împotriva morbidităţii fiind dusă aproape exclusiv la vârstele înaintate. statele din Asia Centrală etc. chiar şi în multe state în curs de dezvoltare tendinţele de îmbătrînire se vor manifesta viguros în perioada imediată. Population. Decalajele dintre cele două categorii de state se vor menţine prin inerţie. sub forma îmbătrînirii la bază199.5% în 1970 şi 7% în 2000 se va depăşi 10%în 2025. Paris 140 . Ponderea populaţiei adulte este în general mai redusă în această categorie de state (circa 50%). Iran. Factorii enumeraţi anterior pot modifica aceste previziuni.P. cu valori mai ridicate în statele latino-americane şi foarte coborîte în Africa subsahariană. În primele decenii ale sec. Vîrful piramidei este extrem de îngust.Calot. G. J. Din această combinaţie rezultă o proporţie ridicată a populaţiei tinere. Africa) fiind deja puternic resimţite. încât se poate afirma că în timp ce ţările dezvoltate adulţii au în întreţinere mulţi vârstnici. Statele de la Golful Persic se disting astfel prin ponderea mai redusă a populaţiei tinere şi o pondere disproporţionată a populaţiei adulte (masculine mai ales) datorită imigraţiei masive a forţei de muncă (Qatar şi Kuweit cu peste 70% adulţi). fluxuri inevitabile de populaţie tînără dinspre statele cu presiune demografică puternică (sudul Asiei. cazul Chinei în primul rând.Sardon. populaţia inactivă (neocupată) iar Pa. de obicei tinerii buni de luptă.3/1999. Tabelul nr. ponderea vârstnicilor variind între 3 şi 6 %. Care dintre cele două situaţii este mai favorabilă este greu de apreciat. INED. redusă rapid după vârsta de 20 de ani. Situaţii similare se întîlnesc şi în unele state musulmane recent intrate în faza de accelerare a tranziţiei demografice (statele din Maghreb. paralel cu menţinerea unei mortalităţi generale mai ridicate.drastic dar şi pe cele mobilizate. a populaţiei Globului. de regulă peste 40 %.XXI aceste efecte vor dispărea treptat şi este de aşteptat ca procesul de îmbătrînire să se accelereze. Turcia. prin scăderea continuă a mortalităţii la vârstele foarte avansate. Prognozele indică o îmbătrînire rapidă. Les facteurs du vieillissement démographique.).5% în 1970 la 31% în 2000 şi cel mult 24. Indicele de dependenţă care măsoară acest raport are astfel valori mai omogene la nivel mondial : Id=Pi/Pa. Prezenţa unor valori ridicate ale unor fenomene precum şomajul. cea mai vizibilă îmbătrînire producându-se tot în statele dezvoltate. mai ales acolo unde tranziţia demografică a debutat mai timpuriu.27 : Structura populaţiei pe grupe de vârstă între 1980-2000 (în %) Continen 0-15 ani Peste 65 ani Indicel tul (regiunea) e de îmbătrînire 1 1 2 1 1 2 1 2 980 990 000 980 990 000 980 000 199 Cf. scăderea mortalităţii infantile atenua într-o anumită măsură fenomenul de îmbătrînire. b)piramidele cu baza larg desfăşurată. Aceasta nu înseamnă că statele aflate în prezent la adăpost de acest pericol sunt complet ferite. în statele în curs de dezvoltare trebuie să susţină mai mulţi copii. faţă de ţările în curs de dezvoltare. Dincolo de acest tablou general al „Lumii a Treia” există o serie de diferenţe în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de avansul tranziţiei demografice. populaţia activă (ocupată). Anterior. datorită conjuncţiei dintre creşterea speranţei de viaţă la naştere şi scăderea drastică a natalităţii. Un caz particular îl prezintă şi statele latino-americane şi cele din sud-estul Asiei unde baza piramidei a început să se îngusteze. caracterizează statele în curs de dezvoltare. apropiindu-se sau depăşind pragul de 10% populaţie vârstnică.8% în 2025. inevitabilă. grupele de vârstă sub 15 ani fiind tot mai puţin numeroase. nr. previziunile conducând la o situaţie catastrofală cu ponderi de 25-30% vârstnici în anul 2025. dar în prezent aceasta a atins valori minime. la vârste comparabile. indisponibilizarea fizică este de natură să mărească acest indice. în care Id este indicele (rata) de dependenţă. Tot aici. de la 5. Pi. Această formă este determinată de menţinerea unui nivel înalt al natalităţii. procesul de îmbătrînire avansează mai rapid. adesea peste 50% în unele state africane sau din Orientul Apropiat. În ultimele decenii aceasta este însoţită de îmbătrînirea la vîrf. Procesul de îmbătrînire s-a manifestat mult timp numai ca urmare a reducerii natalităţii. în paralel ponderea tinerilor reducându-se de şa 37.

0 -de Est 7.06 2.8 1 1.2 3 1.1 2 5. 1 3.19 3.22 0 . 0 6.06 5.25 1 .2 5.4 1 6.6 1 1.1 -de Sud 1.15 1 .15 4.3 4 7.1 -Centrală 1.4 1 4. 0 4. 6 2.11 4.6 3 0.58 1 . 6 2.1 4.6 -Centrală 6.24 8. .8 7. .7 2 2.3 AFRICA 6. 7 5.18 0 .7 -de Vest 9.6 4 6. 4 1 4.39 0 . 7 2.5 3 1 3 3 3 6 1 2.4 4 1.7 2 0.06 0 .14 0 .3 4 7. 1 9. 8 4. . .2 3 5. 0 6.7 1 4.08 2.3 1 7 2 9.8 1 2. 8 2.0 4 9.11 0 .8 3 5.79 0 .7 -de Est 4.TERRA 4.81 0 .4 3 2. 9.1 -de Nord 9. .5 OCEAN IA ASIA 6.10 7. . .2 -de Nord 2.2 3 3.6 7.06 2.5 6. 4 4.07 0 .6 -Caraibe 6. 3 6.9 3 8.95 0 . 6 4. 5 5.8 4 5.5 1 3.34 6.52 4.4 7 1. 8 8.14 0 .11 0 .60 1 . 9 3.4 1 4.19 0 . 1 2.Rus ă 2.2 -CentralSudică 2.69 0 .5 1 3.8 4 5.9 3 4.10 7. 4 4. 9 2.3 -de Sud 8. .0 -de SudVest 4.1 1 3. 3 4. .8 2 6. 1 6.12 1 .4 4 1.5 EUROP A 1.8 2 6 2 0.1 2 7. 9 2.13 0 .2 1 9. 8 9. .06 0 .87 0 . 4 8.10 4.5 3 5 4 0 3 7 4 7 4 7 4 6 3 9 2 3 3 5 3 6 3 4 3 4 2 7 2 0 2 1.77 1 . .3 4 8.8 4 6.1 2 1.2 3 7.8 -de Vest 7.4 2.7 2 8. .47 1 .9 3 0.1 4 4.30 0 .2 -de Est 8.1 -de SudEst 2.17 5. 5 3.9 3 3.07 4. 4 1 3.7 2 6.62 0 .12 0 .4 3 2.8 6.3 1 8.1 1 5.1 AMERI CA 2.78 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 141 .06 0 .5 4 7.9 -de Sud 1. .7 2 3.9 3 1. .1 4.9 4 7.3 Fed. .9 1 2.6 6.0 1 3. 5 4.8 4 3.52 0 .6 -de Nord 3. 5 4. 0 1 2. .5 4 6.9 1 4.6 4 7. 7. 3 1 3.8 1 5.71 1 . 0. 6 6.31 0 .3 3 0.24 0 .

9 5.7 2.3 .6 8.1 2.5 3.7 2.3 .1 .9 5.2 .6 .0 .7 0. 2 2 2 1 6 6 6 6 8 9 1 1 A.7 8.2 1.1 .7 5.8 1.9 Filipi 4 4 3 2 5 5 5 6 3 2 3 7 ne 3.1 8.8 1.6 4.0 .0 .4 0.1 8.9 2.1 9.0 2.7 3.0 3.9 .2 .2 3.1 .3 3. ediţiile din 1990-2002.3 2.5 4.4 . The 2000 Revision.U.3 7.28 :Structura populaţiei pe grupe de vârstă în principalele state ale Globului între 1950-2025 (estimări şi proiecţii.2 3.8 7.1 . O.5 .6 .3 4.0 Feder 2 2 2 1 6 6 6 6 6 7 1 1 aţia Rusă 8.1 7.3 .7 Niger 4 4 4 3 5 5 5 5 2 2 2 3 ia 5.8 Mexi 4 4 3 2 5 4 5 6 4 4 4 9 c 2.6 .4 0.3 2.3 5.6 6.U.2 2.2 3.6 142 .9 9.2 .8 Japon 3 2 1 1 5 6 6 6 4 7 1 2 ia 5.1 .3 1.5 .7 9.0 .4 5.2 6.9 0.7 8.4 .2 2. în %) Statu 0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste l 1 1 1 2 1 1 1 2 1 1 1 2 950 970 995 025 950 970 995 025 950 970 995 025 China 3 3 2 2 6 5 6 6 4 4 6 1 3.0 .4 4.2 0.3 2. Tabelul nr.6 1.1 5.8 .6 5.2 Iran 3 4 4 2 5 5 5 6 5 3 3 5 9.7 .1 .8 Pakis 3 4 4 3 5 5 5 6 5 3 3 5 tan 7.4 .6 7.9 6.0 Egipt 3 4 3 2 5 5 5 6 3 4 4 8 9.Surse : World Urbanization Prospects.9 3.0 6.8 1.0 7.9 .1 6.9 7.6 9.9 .1 3.9 5. 6.9 . New York.4 .9 8. New York şi World Population Data Sheet. Population Reference Bureau.0 3.1 5.1 5.4 8.1 1.8 7.8 2.3 4.6 4.0 7.2 .2 .2 .3 Brazi 4 4 3 2 5 5 6 6 2 3 5 1 lia 2.3 S.3 1.6 0.4 .7 4.9 4.1 8.7 .5 9.4 4.7 9.7 5.7 .1 1.0 3.5 7.7 8.6 1.2 1.0 .8 8.3 .0 6.3 2.5 1.7 Etiop 4 4 4 4 5 5 5 5 3 2 2 3 ia 4.1 4.4 .9 9.0 Germ 2 2 1 1 6 6 6 6 9 1 1 2 ania 3.1 .5 8.1 8.0 3.5 4.4 2.3 3.7 5.3 .N.7 3.9 6.0 Turci 3 4 3 2 5 5 6 6 3 4 5 9 a 8.8 .1 Indon 3 4 3 2 5 5 6 6 4 3 4 8 ezia 9.3 .0 .3 Thail 3 4 3 1 5 5 6 6 4 3 5 1 anda 6.7 1.9 1..5 .9 .8 8.1 7.7 6.6 5.9 .4 0.9 2.9 5.7 9.8 3.5 6.7 .1 2.8 6.5 0.4 .5 9.4 4.3 6.5 .8 6.1 3.4 5.2 6.9 0.0 .2 .3 .5 .0 6.0 .1 Bangl 3 4 3 2 5 5 5 7 3 3 3 5 adesh 7.5 .2 8.7 4.1 3.1 6.5 2.9 8.7 .4 .9 1.7 5.2 8.2 Vietn 3 4 3 2 6 5 5 6 3 4 4 7 am 4.9 2.5 .6 2.9 9.9 India 3 4 3 2 5 5 6 6 3 3 4 8 8.2 .3 8.4 9.8 2.4 5.5 7.6 0.6 .5 .

6 7.1 4.0 7.3 Italia 2 2 1 1 6 6 6 6 8 1 1 2 6. 4 4 4 4 5 5 4 5 3 2 2 2 Congo 3. Implicaţiile psiho-sociale constituie mai degrabă un risc.Structura populaţiei pe sexe În mod normal.O.4 4.2 6. tutun şi droguri dar şi a participării 200 201 Cf. europeni în primul rând.3 0. P. Le vieillissemment de la population : défi et contradiction.2 5. unde imigrarea continuă a hispanicilor.2 R.9 6.4 .5 1. Noţiunea de îmbătrânire demografică are un dublu sens : primul se referă la situaţiile în care se observă o pondere ridicată a persoanelor în vârstă.2 6. The 2000 Revision.A.6 Sursa: adaptare după World Urbanization Prospects.RB. predilect în sud-vest. 46% adulţi şi 30% vârstnici.9 2. Trebuie spus că nici un stat nu se încadrează practic în acest model al populaţiei staţionare datorită incidenţei celorlalţi factori (mobilitatea..L. „albii“ se află întro fază avansată a acestui proces spre deosebire de „negri“ sau „hispanici“ (cf.6 5.0 . Implicaţiile economice provin mai ales din creşterea numărului de pensionari care poate modifica în sens negativ indicele de dependenţă dar şi din creşterea vârstei medii a populaţiei active.Regat 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 1 ul Unit 2.8 9.N. Implicaţiile sociale provin din combinarea cu procesele de feminizare şi pauperizare la care se adaugă creşterea bugetului asistenţei sanitare.U. Population Today.4 5.3 9.0 0. nivelul fecundităţii este mai mare sau mai mic decât cel necesar înlocuirii generaţiilor. consumului de alcool.9 1. vizibil mai ales în „îmbătrânirea mentalităţilor”.9 5.4/2002).9 5.7 4. Himes. conflicte) 201.5 8.1 7. rasiale sau confesionale care alcătuiresc populaţia acestei ţări.0 0. modificarea comportamentului demografic etc.9 . consecinţă a faptului că la sexul masculin atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt sensibil mai ridicate decât la cel feminin. cu efecte majore asupra productivităţii muncii ori asupra cheltuielilor salariale (personalul mai experimentat şi cu vechime este de obicei mai bine remunerat). Este cazul S. Un surplus de populaţie tânără are ca efect imediat scăderea mortalităţii la fel cum un deficit implică o creştere a acesteia. fiind în acelaşi timp un efect al scăderii natalităţii dar şi o cauză suplimentară a acestuia.8 0.9 2. Structura ideală a unei populaţii staţionare este considerată următoarea : 24% tineri. Dacă. Implicaţiile demografice ale acestui proces sunt contradictorii.9 . Acest proces nu este continuu ci prezintă discontinuităţi (creşteri bruşte sau plafonări) datorate influenţei unor modificări endogene (căderi sau relansări ale natalităţii ori ale mortalităţii) sau exogene (migraţii. New York. În general.9 5. Îmbătrânirea este astfel mai degrabă un fenomen rezidual.9 Ucrai 2 2 2 1 6 6 6 6 7 9 1 1 na 7.5 2. Espace/Population/ Société nr.5.1 3.Paillat.9 2.8 .9 4.4 2. consecinţă a unei frecvenţe sporite a accidentelor.7 2. C. Mortalitatea masculină mai ridicată. Elderly Americans. al doilea se referă la procesul în cursul căruia această proporţie este în creştere 200. structura pe vârste devine mai tânără sau mai îmbătrânită decât cea ideală.7 4. 2000 Procesul de îmbătrânire a structurilor demografice au generat un interes deosebit din partea specialiştilor. IV.3 4.5 9. R.1 Franţ 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 2 a 2.7 5. Acest fals efect ascunde însă o netă diferenţiere a procesului de îmbătrânire între diversele componente etnice. efect al mecanismelor care se manifestă la alte nivele ale structurii pe vârste.3 4.0 2.0 5. la vârstele tinere se înregistrează în mod obişnuit o dominare a sexului masculin ca urmare a unei natalităţi superioare cu circa 5%. pp. 314-322.6 .2 5.9 .4 1.9 9. 3/1993.2 5.6 8.3 5. dificil de măsurat.U. 143 . Este motivul pentru care unii specialişti susţin că fenomenul îmbătrânirii nu poate fi „combătut” decât prin creşterea natalităţii. nr. conduce la o „întinerire“ a populaţiei.3 8.8 5.). imigraţia fiind un factor suplimentar de creştere a ponderii populaţiei vârstnice pe termen mediu.7 2. Astfel. structura pe sexe a populaţiei este foarte echilibrată.D. bolilor profesionale.

2% masculin. Rusia (46. Kamceatka. unor centre miniere din Munţii Apuseni sau petroliere din bazinul Tazlăului Sărat. urmare a plecării tinerilor adulţi.A. Tipice au fost în Europa statele mediteranene precum Portugalia cu 47. de mobilitatea teritorială. exploatări forestiere) mai ales dacă şi condiţiile climatice sunt foarte grele. unde populaţia masculină vine adesea temporar. Acest echilibru este frecvent perturbat de efectele conflictelor militare. În perspectiva imediată acest efect va dispărea. Oceania sau America Latină (Singapore. Astfel de situaţii sunt încă frapante la state ca Ucraina (46. au fost imense (actuala generaţie de 80-85 ani).). Noua Zeelandă.7%masculin). regiunile. 144 .5% masculin înainte de 1985 sau Malta.9%femei. astăzi bărbaţii prezentând o raritate la peste 70 de ani în state ca Rusia sau Ucraina (24% masculin). În România este încă un fenomen caracteristic bazinelor carbonifere din Oltenia (Motru-Rovinari). generatoare de vicii şi probleme sociale inerente ca în cazul tinerelor oraşe miniere din insula Bougainville (Papua-Noua Guinee) unde în 1975 peste 88% din populaţie era constituită din bărbaţi.3%masculin în1992 şi 48.6%) dar şi unele state atractive din sud-estul Asiei. dar în ultimul timp şi unor regiuni rurale profund afectate de exodul rural care a antrenat masiv populaţia feminină (cazul unor arii largi din Podişul Bîrladului de ex. prin revenirea celor plecaţi pentru lucru dar şi pentru că fenomenul antrenează tot mai mult şi populaţia feminină.U. sau 9% din populaţie.).5% masculin în 1990. în fosta U. deşi continuă să constituie principala destinaţie a migraţiei internaţionale nu mai deţin o preponderenţă masculină ca în trecut. mai rapid în Germania prin intermediul migraţiilor pentru muncă.1% bărbaţi şi 49. Aceste valori s-au modificat sensibil în ultimele decenii. dezvoltat paralel cu creşterea populaţiei vârstnice.7% în 2002). În situaţii extreme la nivel mondial s-au înregistrat şi stări anormale. marchează în general o egalitate aproape perfectă la nivelul populaţiei mondiale : 50. Venezuela. în mod obişnuit se produc creşteri anormale ale ponderii populaţiei feminine. Astfel şi acest stat dezvoltat s-a raliat la procesul de feminizare determinat de creşterea speranţei de viaţă la naştere (în 1999 circa 48. situaţie care se accelerează după 65 de ani. benevol sau altădată forţat. ultimele decenii au modificat profund structura populaţiei imigrate. Germania (48. În Asia de Sud-Vest se remarcă Yemenul cu 48% masculin iar în sudul Africii. Un dezechilibru evident între sexe este încă prezent în statele angajate masiv în ultimul război mondial unde pierderile umane. femeile având o participare tot mai semnificativă atât pentru a ocupa locurile de muncă excedentare cât şi pentru reîntregirea familiilor.U. Mobilitatea teritorială deformează la rândul ei profund structura pe sexe prin participarea prioritară a forţei de muncă masculine la migraţiile interne sau internaţionale. şantiere de construcţii. România prezintă o situaţie mai apropiată de aceea a statelor din sudul Europei. Tipice sunt statele petroliere de la Golful Persic (E. după 20 vârsta de ani iar de la 4045 de ani sexul feminin devine dominant. de stările sociale specifice diverselor comunităţi. Australia. cu un bilanţ migratoriu pozitiv cunosc tendinţa generală de creştere proporţională a populaţiei masculine.active la conflictele militare. efect al reducerii imigraţiei individuale în favoarea celei familiale dar şi a ponderii mai reduse a imigraţiei în creşterea totală a populaţiei. echilibrează proporţia celor două sexe.S.A. În mod curent statele. Qatar cu 63. în rândul bărbaţilor mobilizabili.2% masculin ori unele insule din Antile precum Grenada cu 47. în statele. localităţile polarizatoare. Trebuie remarcat că şi în acest domeniu. Pe plan regional. Acesta este un efect al pierderilor umane imense (17 mil. cazul unor regiuni ale Siberiei – Yakuţia. Nauru). acest fenomen este de obicei evident acolo unde domină muncile grele (industria extractivă.5%masculin) sau în alte state din Europa central-estică. Botswana cu 46.R.S. de tratamentul inegal al femeilor în unele societăţi etc. regiunile şi localităţile cu bilanţ migratoriu negativ. S. unde se constată o reducere sensibilă a ponderii populaţiei masculine după 1980 ca urmare a speranţei de viaţă mai reduse a bărbaţilor (49.9%masculin). La celălalt pol. orice diferenţă între proporţiile celor două sexe la vârste avansate fiind imputabile mortalităţii diferenţiale care cel puţin în Rusia afectează foarte mult bărbaţii înainte de 70 de ani.7% din populaţia acestui stat era de sex masculin). Raportul numeric între cele două sexe. Dezechilibrul era şi mai mare după război dar s-a redus treptat în următoarele decenii. cu 64.

0 1.6 -de Est 4 5 4 5 4 5 4 9. în scopul prestării unor servicii prost remunerate în paralel cu ocuparea masivă a bărbaţilor în muncile agricole specifice.4 9.9 0.4% faţă de 50.8 1.7 2.2 9.4 0.9 9.4 ICA 9.9 9.0 1. Vaslui.3 9.9 -de 5 4 5 4 -de 4 5 4 Nord 0.3 7.2 Nord 9.5 9. ediţiile din 1979 şi 1999 F 4 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 145 .1 9. Proporţia populaţiei masculine în aceste state este simţitor mai redusă decât media mondială (48.1 9.7 8.4 9.7 8. cu un evident specific profesional.6 -de Sud 5 4 4 5 EURO 4 5 4 0.9 5 4 5 4 -de Est 4 5 4 Central1. Nivelul de dezvoltare social-economică prin intermediul speranţei medii de viaţă la naştere generează procesul de feminizare în statele dezvoltate. genera o dominanţă masculină.4 OCEA 5 4 4 5 -de 4 5 4 NIA 0.29 : Structura populaţiei pe sexe între 1975-1995 Contin 1975 1995 Contin 19751995entul -1977 -1997 entul 1977 1997 (regiunea) M F M F(regiunea) M F M TERR 5 4 5 4 -de Est 5 4 5 A 0.1 0.4 0.2 0.6 Centrală 0. cazul unor judeţe mai slab dezvoltate din România (Botoşani.1).27).9 9.9 2.5% masculin).9 0.9 9.Pe plan regional acest fenomen este larg prezent în regiunile rurale lipsite de suficiente locuri de muncă pentru bărbaţi.6 1.9 0.0 ASIA 5 4 5 4 -de 4 5 4 0.8 0.4 9.7 0.1 9. eviedntă încă.Ru 4 5 4 Sud-Est 9.0 9. cazul Principatului Monaco cu 45.7 3. Este de altfel o situaţie tot mai frecventă in estul Europei unde emigraţia forţei de muncă feminine este foarte importantă.4 1.1 9.U.1 Sudică -de 4 5 4 5 Fed. O.1 9.3 0.4 0. Teleorman.6 8.7 9.) unde feminizarea populaţiei este foarte accentuată.5 0.0 9. Sălaj) dar după 1990 situaţia s-a „ameliorat” prin disponibilizare.6 Caraibe 9.9 AFRI 5 4 4 5 AMER 4 5 4 CA 0.7%.9 8.6 0.5 1..9 6.4 să 6.7 Nord 9.5 1.3 Vest 8. fenomen favorizat de atractivitatea climatico-turistică.1 1.7 9.5 9.4 -de 5 4 5 4 -de Sud 4 5 4 Sud-Vest 1.0 1.6 0.5 8. Există şi situaţii mai rare în care mobilitatea teritorială a antrenat masiv populaţia feminină.N. deşi după integrarea în comunitatea economică europeană această ţară a cunoscut un veritabil boom economic (50.3 PA 8.1 9.6 0.1 0.1 9.4 9.3 9. dezechilibru şi mai evident la unele unităţi teritoriale mici cu standard economic înalt şi cu o tendinţă de concentrarea a unor pături sociale vârstnice.3 Sursa : Demographic Yearbook.3 7.9 0.6 9. corelat cu creşterea ponderii vârstnicilor (tab.8 0.1 3.5 4 5 4 5 -de Sud 4 5 4 Centrală 9.6 0.5 0. New York. Un caz particular a fost pînă de curând cel al Irlandei unde emigraţia tradiţională a femeilor în Marea Britanie sau peste ocean. Este cazul unor centre ale industriei textile (Ivanovo şi Vladimir în centrul Rusiei de ex.1 0.4 0.6 1. Giurgiu. Tabelul nr.6 0.7 0.5 8.5 8.1 9.2 -de 5 4 4 5 5 4 4 Vest 0.3 9.8 9.

funcţionarea şi administrarea societăţii. Între cele două categorii de structură (socială şi economică). egalitatea juridică şi politică nu este perfectă date fiind diferenţele derivate din nivelul de educaţie. În general se admite că diferenţele sociale sunt un rezultat al inegalităţii şanselor şi că eliminarea acestora este posibilă doar progresiv.6. muncile grele prestate în agricultură sau în activităţile casnice etc. IV. În prima categorie de state. cu toate progresele înregistrate de societatea de consum de tip occidental. cu o economie simplă şi o diviziune internă bazată mai degrabă pe caracteristicile biologice (vârstă. Majoritatea societăţilor moderne sunt profund inegalitare. speranţa medie de viaţă la naştere redusă şi ponderea foarte mare a tineretului reprezintă tot atâtea explicaţii ale conturării unei anumite predominanţe masculine (50. sex).6% în Bangladesh sau în China) precum şi unele state musulmane sau din America Centrală. în cazul singular al Albaniei (51.Dimpotrivă. mai greu de definit şi de obţinut. Structura social-economică a populaţiei a fost dintotdeauna foarte complexă.). caracteristice comunităţilor evoluate. Acest dezechilibru este exacerbat de starea de inferioritate a femeilor în multe state din această categorie.6. definită altădată de raporturile de putere care impunea constituirea unor clase sociale iar astăzi se manifestă în primul rând prin specificul profesiei. Dictionnaire de sociologie.5% în 1997).Structura socială Structura socială prezintă un interes geografic deosebit în măsura în care conduce la apariţia unor clivaje sau diferenţieri spaţiale. lipsa asistenţei medicale acordată fetiţelor bolnave. Această amprentă a subdezvoltării s-a menţinut şi în Europa. sunt numeroase întrepătrunderi fără să existe o suprapunere completă. De modul în care o populaţie dată este structurată social şi economic depind multe dintre procesele dinamice sau structurale de ansamblu ale acesteia. India şi China se încadrează în aceeaşi categorie determinând uşoara preponderenţă a populaţiei masculine la nivel mondial. voit comuniste dar care în esenţă erau bazate pe inegalităţi mascate. Oamenii sunt fiinţe sociale pentru care apartenenţa la un grup este definitorie. Un caz particular l-au constituit societăţile de tip sovietic. reieşite nu din calitatea categoriilor privilegiate cât din acapararea funcţiilor vitale ale statului şi asigurarea controlului asupra societăţii şi individului. Societăţile egalitare sunt specifice mai ales unor comunităţi primitive. în ţările Lumii a Treia standardul coborît al nivelului de trai.3% masculin în 1950 şi 51.7% masculin). Societatea cunoaşte în ansamblu două forme de structuri sociale : egalitare şi inegalitare. cu o economie complexă şi cu o diviziune internă derivată din combinaţia aptitudinilor şi performanţelor individuale sau de grup. Ordinea socială este de multe ori stabilită prin tradiţie (scrisă ori perpetuată prin cutume) fiind ceva mai rigidă.Pe parcursul unei vieţi individul poate să-şi schimbe mult mai lesne poziţia economică decât pe cea socială. Aceste grupuri se pot constitui pe diverse criterii dintre care cele mai importante derivă din poziţia pe care fiecare individ o ocupă în cadrul societăţii. conducând şi la supramortalitate feminină (lipspă de asistenţă socială la repetatele naşteri. mai întâi prin egalitatea juridică. corespunzător diviziunii sociale a muncii şi a complicatelor raporturi de putere. 146 . aceasta concentrându-se la un nivel mediu. 1998). IV.4%masculin în Pakistan sau 51. Societăţile inegalitare. apoi prin egalitatea politică şi în cele din urmă prin asigurarea unei egalităţi sociale. fiind profund implicată în organizarea. O diferenţă profundă marchează însă ţările dezvoltate de cele în curs de dezvoltare. în ceea ce este cunoscut astăzi drept clasa de mijloc care asigură echilibrul social. Tipice din acest punct de vedere sunt uneel state din Melanezia (52%masculin) şi Asia Musonică (52. progresul social din ultimele două secole a redus polarizarea la extreme a societăţii. pe când cea economică este mai mobilă. statutul social moştenit şi distribuţia veniturilor (R.Structura social-economică a populaţiei Este o altă componentă esenţială în studiul populaţiei.1.Boudon. În fond chiar şi în statele cele mai democratice.

formate prin juxtapunerea unor populaţii cu tradiţii culturale şi nivel de trai diferenţiat. Evoluţia societăţii face mai adaptabilă situaţiei actuale al doilea concept. pătura inferioară proletarizată. micii întreprinzători şi producători particulari (agricultori.D. cu o pondere relativ ridicată a populaţiei agricole. pătura de mijloc intelectualizată (notabilităţile în special). -societăţi puternic urbanizate. 147 . cu o structură mai complexă. dualismul rezultat în absenţa dialogului dintre majoritatea constrânsă să accepte normele unei minorităţi de factură oligarhică în cele mai multe cazuri. aflate în restrângere. Vietnamului. Structura economică Acest mod de structurare a unei populaţii pleacă de la una din caracteristicile umane esenţiale – natura muncii prestate. polarizarea societăţii este încă foarte puternică. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai ridicat dar mai polarizate din punct de vedere social.S. comercianţi. cazul tipic al fostei U. burghezia (din care se divizează de obicei mica burghezie) şi intelectualitatea. cazul sistemului de caste din India. IV. artizani). O tipologie a structurii sociale poate pleca şi de la stadiul atins în dezvoltarea societăţii. Structurile sociale evoluează permanent iar ultimele două categorii s-au transformat enorm după 1980. -societăţi rurale de tip colonial. aşa cum este cazul Americii de Nord. Astfel sociologii americani deosebesc de regulă următoarele strate (pături) sociale : elita (clasa superioară). care cuprinde muncitorii necalificaţi. caracteristice în zonele de veche civilizaţie din sudul Asiei. cu structură tribală. 1996)202.Clasele suprapuse de altădată subzistă în diverse proporţii – nobilimea cu un rol simbolic în unele state (cele monarhice) iar burghezia este tot mai integrată în clasa de mijloc. Orientul Apropiat şi nordul Africii. Această structură corespunde în primul rând modelului american dar este perfect aplicabilă şi în celelalte state dezvoltate.S. unele foarte vechi. fiind unul din factorii care frînează progresul social. şomerii. tipice în America Latină. de sorginte marxistă şi cei care folosesc conceptul de pătură socială. marii proprietari funciari.Colin.Coreene etc. -societăţi rurale cu structură seniorială a proprietăţii. necesitatea practicării unei activităţi conforme cu aspiraţiile 202 Géographie humaine. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai redus şi cu tradiţii comunitare puternice. cazul Chinei.6. Lumea a Treia propune o multitudine de modele sociale.P. Totuşi în cele mai multe dintre aceste state îşi face loc treptat şi modelul social occidental bazat pe egalitatea şanselor şi afirmarea plenară a fiecărui individ.R. 2000). dar cele mai multe sunt profund bulversate de procesele mondializării şi globalizării. dominată de „clasa de mijloc”. muncitorii specializaţi. imigranţii ilegali etc (Nonjon. de obicei prin pîrghia corupţiei. Paris. -societăţi rurale avansate. În primul caz categoriile de populaţie sunt raportate la locul pe care-l ocupă în sistemul productiv. şi fostelor state comuniste europene. care au tendinţa de a se contopi cu cea anterioară. noii îmbogăţiţi. -societăţi rurale occidentale tradiţionale cu o pondere ridicată a populaţiei neagricole şi standard de viaţă relativ omogen. Europei de Vest sau Japoniei. În ţările în curs de dezvoltare. muncitorii. deosebea următoarele tipuri -societăţi rurale primitive. În literatura sociologică există o dispută între cei care folosesc conceptul de clasă socială.2. pe fondul unor reforme agrare. R. specifice în ariile mai izolate din zona intertropicală mai rar în zona boreală. A. Societăţile în tranziţie tind şi ele spre acest model. extrem de polarizate din punctul de vedere al standardului de viaţă. Derruau (1976. deosebindu-se astfel câteva mari clase : ţărănimea. văzut ca fiind mai dinamic şi mai instabil. specifice în primul rând Europei sudice şi central-estice dar tot mai prezente şi în Asia sau America Latină. pătura de mijloc propriu-zisă formată din grosul funcţionarilor publici. Astfel China evoluează tot mai mult pe orbita liberalismului şi a polarizării nivelului de trai iar statele est-europene sunt încadrate în categoria „societăţi în tranziţie”.

sau al agricultorilor pentru care de regulă nu există limită de vârstă. vehiculate mai des. nivel considerat ca fiind „natural”. ci numai populaţia activă. care în statele moderne delimitată legal. în special acolo unde Islamul creează cadrul juridic. În practica ţărilor dezvoltate se consideră atins acest deziderat atunci când şomajul nu depăşeşte 5-7%.U.N.P. Pe de altă parte există şi persoane în vârstă de muncă incapabile să presteze o activitate utilă (handicapaţii). 42. în funcţie de aceasta populaţia putând fi divizată în trei mari categorii : -populaţia aflată înainte de vârsta de muncă : copiii şi o parte dintre adolescenţi. constituie elementul activ al societăţii. multe inutile. Diferenţa dintre populaţia activă şi cea capabilă de muncă este dată de o serie de grupuri mai mult sau mai puţin importante numeric de la un stat la altul : femeile casnice. Ponderea populaţiei active în totalul populaţiei este în general mai ridicată în statele dezvoltate (46. Există un număr important de persoane care muncesc şi înainte şi după vârsta de muncă : cazul copiilor în multe state ale Lumii a Treia şi nu numai. situaţiilor politice diverse.2 % în 1998). ponderea populaţiei active a scăzut lent (Rusia de la 48. Nu toată populaţia capabilă de muncă este antrenată efectiv în activitate. întrucât cuprinde şi şomerii. unde s-a căutat fără succes.). o economie centralizat-planificată (estul Europei şi al Asiei). corespunzând cu circa 2 496 mil. la nivelul anului 2000. în primul rând ca urmare a diminuării locurilor de muncă pentru femei. de cele mai multe ori între 16-60(65) de ani. -populaţia aflată dincolo de vârsta activă.3% din efectivele totale. în unele state se operează şi cu noţiunea de populaţie ocupată. diferenţiat pe sexe. Ponderea mai ridicată a populaţiei active. asigurarea unui loc de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei în vârstă de muncă (valori maxime înregistrau R. dar şi fosta Cehoslovacie. Această situaţie este una pur teoretică. După 1990 această situaţie s-a păstrat în general datorită scăderii ponderii populaţiei tinere. 203 Plein emploi în limba franceză sau full employment în limba engleză. Informaţiile cantitative la nivel mondial asupra acestei categorii lipsesc. deziderat imposibil de atins chiar dacă este prevăzut în articolul 55 al Cartei O.I. -slaba utilizare a forţei de muncă feminine din statele în curs de dezvoltare. În unele dintre aceste state. Există astfel o diferenţă între populaţia în vârstă de muncă şi populaţia capabilă de muncă (resursele de muncă). spre deosebire de cele asupra populaţiei active. legiferată de la caz la caz între 57 şi 65 de ani. Industrializarea forţată însoţită de deschiderea a numeroase şantiere pentru diverse obiective economice. -nivelul morbidităţii este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate. Restul formează populaţia întreţinută sau inactivă. datorită condiţiilor social-economice concrete.D. populaţia întreţinută cuprinzând 57. peste 50%. cuprinzând populaţia care a depăşit vârsta legală de muncă. angrenaţi în studiu. realitate fiind mult mai complexă. -populaţia în vârstă de muncă.persoane. De aceea. studenţii. cu creativitatea de care dispune fiecare dar şi în funcţie de nevoile sociale. unor tradiţii.5% în 1990 la 47. impunând o frecvenţă mai mare a incapacităţii de muncă.)203.4% în 1998 de ex. care cuprinde numai acele persoane care lucrează efectiv şi stabil. antrenat în activităţi productive sau de servicii. Capacitatea de muncă a individului este strîns legată de structura pe grupe de vârstă. indiferent de rentabilitatea şi productivitatea activităţii prestate. explica nivelul ridicat de ocupare a forţei de muncă dar şi veniturile modeste ale personalului.personale. nivelului redus de pregătire. România etc. -nivelul mai înalt de dezvoltare care creează în statele dezvoltate cerinţe mai mari de forţă de muncă în servicii. membrii familiei car asigură un ajutor temporar în procesul muncii etc. Noţiunea de populaţie activă defineşte o categorie imprecis determinată.5%) decât în cele în curs de dezvoltare (circa 40%) din mai multe motive : -diferenţele care apar în structura pe grupe de vârstă – ponderea mai ridicată a adulţilor în ţările dezvoltate şi invers a copiilor şi adolescenţilor în ţările în curs de dezvoltare.7% deci 3 397 mil.. Populaţia activă reprezintă la nivel mondial după O. asemenea multor state occidentale (România cu 53.Coreeană – 54. s-a înregistrat mult timp în statele care au avut sau mai au încă.6%. 148 . tinerii care efectuează serviciul militar etc.M.

9% de ex. Şi în această categorie de state există unele excepţii. gradul de ocupare a populaţiei în diferite activităţi este mai redus.6%. Datele referitoare la Africa sau Asia de Sud (38. Mai mult.A.9% în cazul citat al Pakistanului). la circa 46.4% în 1986 dar ulterior se impune o creştere pînă la 30. salariile ridicate ale bărbaţilor fiind adesea suficiente întreţinerii familiei (la un nivel de trai modest).2% în medie) sau cu o dezvoltare amplă a serviciilor (Elveţia cu 55%) valori peste 50% caracterizând în prezent şi S.9%.5%. (1999) pentru ca în ţările în tranziţie să ajungă la 20-30% sau chiar mai mult. ponderea populaţiei ocupate era în general mai redusă decât în categoria anterioară – 43. mai ales în statele în care procesul de industrializare şi de dezvoltare a serviciilor se manifestă viguros. dar şi ponderii ridicate a populaţiei vârstnice. În statele occidentale acest sector este cu atât mai greu de controlat cu cât populaţia activă este în general formată din imigranţi. ca fenomen social poate fi total sau parţial.A. Canada. O creştere vizibilă a gradului de ocupare a forţei de muncă feminine s-a înregistrat în statele din sudul Europei cu un nivel în general scăzut (Grecia. Taiwan. Coreea de Sud. Nu trebuie confundată cu activităţile temporare (specifice în turism). în Finlanda ajunsese în 1990 la 47.). Singapore. reflex al creşterii cerinţelor materiale ale familiilor. în descreştere pînă la 28. Un grad înalt de utilizare a forţei de muncă masculine caracterizează întreaga Americă Latină.8%în 1984 în pentru a coborî lent la 40.7% în 1998. Australia ş. în medie. înainte de 1980. de la 9% la 14. După această dată diferenţele dintre aceste state s-au redus. state în care şi utilizarea forţei de muncă feminine este ridicată.a În ţările în curs de dezvoltare şi în cele subdezvoltate. Indicele de activitate al populaţiei masculine era aici de 53% faţă de 57% în fostele state comuniste. peste 40%). Valori ridicate ale ponderii populaţiei active se înregistrează în unele state cu o industrie puternică precum Japonia (53. Se includ aici acele activităţi clandestine care scapă fiscalităţii : servicii de vecinătate.U. întreprinzătorii înşişi sunt interesaţi în menţinerea şomajului pentru a putea exercita presiuni asupra salariaţilor. atelierele clandestine. statele scandinave. activităţile disimulate ale unor artizani. sursele statistice indică o pondere de 4% a acestui sector în P. Spania. societatea contemporană nefiind capabilă să creeze un front de lucru corespunzător pentru a absorbi întreaga populaţie activă.2% pentru a coborî la 45. munca la negru. în cazul forţei de muncă feminine creşterea fiind şi mai semnificativă. statistica oficială acordă o proporţie anormal de mică femeilor antrenate în activităţi productive (doar 8.) sau 50% (Chile cu 51. fenomen vizibil mai ales în statele afectate de şomaj. afectând mase imense de oameni. în S. În ultimul timp însă. datorită antrenării într-o măsură mai mică a femeilor în procesele productive. dar numai 30% la populaţia feminină. De exemplu. în cazuri extreme depăşindu-se 60% (E. Populaţia activă este afectată tot mai mult de grava problemă a şomajului în întreaga lume. Este cazul Egiptului în care ponderea populaţiei active era de 30% în 1976. unde mult timp proporţia femeilor active nu depăşea 30%.2% în 1998. coborând adesea sub 30% (Pakistan cu 27. în care indicele de activitate este foarte înalt.B. de la 17% în 1980 s-a ajuns la 43.A..7% în 1990. producându-se o nivelare atât datorită îmbătrînirii generale a populaţiei din statele est-europene cât şi creşterii continui a gradului de ocupare a femeilor din statele occidentale. Mai mult. Toate aceste informaţii statistice trebuie privite cu precauţie întrucât chiar în statele dezvoltate un rol important îl are economia subterană. dubla activitate a multor angajaţi.1%) reflectă doar într-o măsură redusă realitatea ignorând adesea muncile agricole foarte grele depuse de majoritatea femeilor. Cele mai multe curente de gândire 149 . faţă 39. astăzi depăşind cu mult 40%).I. De exemplu în Franţa. creşterea economică mai lentă decât aceea a sporului natural face ca în multe din statele în curs de dezvoltare să se producă o scădere a ponderii populaţiei active în populaţia totală.. Italia. doar în Suedia se menţine constantă. Şomajul. cu corolarul ei. respectiv 38.În statele occidentale industrializate.U.3% în 1998. reprezentate de statele cu o economie dinamică. Avansul tranziţiei demografice manifestat prin scăderea proporţiei populaţiei tinere impune după 1990 o creştere a proporţiei populaţiei active. permanent sau temporar. inclusiv a celei feminine.1%. proporţia populaţiei feminine este din nou în scădere. rezultat combinat al speranţei de viaţă ridicate şi a natalităţii reduse. explicânduse de ce în multe state islamice.U.8%.

ponderea ridicată fiind datorată intrării. corespunzător adaptării la oferta pieţei de muncă. adică ¼ din populaţia activă. Salvador). reflectând dinamismul economic al acestor state dar şi sensibilitatea la crizele conjuncturale precum aceea din 1997 care a afectat Asia de Sud-Est). pe piaţa muncii a unor generaţii tot mai numeroase de tineri. Spania. Explicaţiile aduse acestui fenomen sunt diverse.Marshall. fiind cronic în statele desprinse din fosta Iugoslavie (Macedonia cu 31. Tranziţia economică din Europa Central-Estică a creat o nouă problemă pentru aceste state. Keynes204 consideră şomajul un efect al insuficienţei cererii globale (consum.4% respectiv de la 2. necesar pentru constituirea unei rezerve de mînă de lucru dar se acceptă că depăşirea unor limite constituie un semnal al unei crize socialeconomice profunde. În acest cadru nu pot exista decât două forme de şomaj : şomajul voluntar. Astfel un individ care refuză orice ofertă sau nu caută de lucru nu poate fi considerat şomer. 150 . Tendinţa din ultimii ani indică şi în aceste state o scădere dar o mare parte a şomajului este încă mascată sub forma şomajului tehnic su a muncii la „negru”.5% la 3. anterior şomajul fiind camuflat sub diverse forme. autor al General theory of employment (1936). Circa jumătate dintre aceşti şomeri trăiesc în Asia. Pentru 1998 numărul şomerilor era evaluat la circa 7 mil.E. Teoria liberală neoclasică pleacă de la raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii. rezultate din explozia demografică. constituind un fenomen specific mediului urban. 204 Economist britanic (John Maynard. Danemarca) dar coborând sub 5% în S. şomajul este mai puţin grav.economică văd în şomaj un fenomen absolut normal. Pentru a fi şomer trebuie „întrunite” câteva condiţii de bază : să fii lipsit de un loc de muncă remunerat.D.O. inclusiv în China unde este un fenomen larg răspândit cu toată politica de creare a unui număr cât mai mare de locuri de muncă. Gravitatea acestui fenomen se manifestă în ansamblul statelor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate chiar dacă este greu de apreciat. elev al lui A. să fii apt de muncă. să fii în căutarea unui loc de muncă.5 în Uniunea Europeană unde indicele mediu era de 8% din populaţia activă. Condiţiile menţionate introduc o doză ridicată de ambiguitate în contabilizarea fenomenului la nivel mondial încât informaţiile furnizate nu sunt deplin comparabile de la un stat la altul. Conflictele militare pot avea ca efect stagnarea economică şi implicit creşterea şomajului. Distribuţia geografică a şomajului este inegală. fiind complet înregistrat şi mai vizibil. În statele industrializate. Africa are cel puţin 115 mil. atingând 12% în statele cu probleme economice (Finlanda.. În ansamblu statele occidentale industrializate înregistrau în 1998 circa 30 mil. an de an.C. şi având valori constant reduse în Japonia unde practica muncii cu jumătate de normă este frecventă ca şi în Coreea de Sud (cu valori în creştere în ultimul deceniu de la 2. În acest caz este vorba de un şomaj în primul rând rural determinat de lipsa de pămînt. Belgia. această căutare să fie una activă în sensul acceptării oricărei oferte compatibile cu nivelul profesional. Paradigma centrală a acesteia este echilibrul general dintre piaţa de consum şi piaţa muncii a căror ajustare poate conduce la utilizarea cvasicompletă a populaţiei active. Există cazuri extreme în care chiar 50% din populaţie este şomeră (Haiti. Aici înregistrează oscilaţii ciclice permanente. şomajul tranzitoriu. şomeri (cf. şomeri (circa 30% din populaţia activă) iar America Latină. O apreciere vagă a numărului şomerilor din aceste state poate conduce la circa 400 mil.U. Influenţa teoriei sale a fost enormă în plan practic după criza din 1929 dar şi după al doilea război mondial.6% sau Iugoslavia restrînsă cu 24. investiţii. exporturi) întreţinută adesea de întreprinderile care preferă să menţină un nivel scăzut al salarizării. dintre care 15 mil. peste 80 mil.A.) dintre care 16. de distribuţia inegală a proprietăţii funciare şi de creşterea explozivă a populaţiei ((80% dintre şomeri trăiesc în mediul rural). datorat refuzului de a ocupa un loc de muncă..8% la 4%. în Brazilia. cu creşteri în perioadele de criză sau stagnare economică (de exemplu. 1883-1946). faza de recesiune economică declanşată în 1982) şi reduceri în perioadele de avînt economic (cazul perioadei de avînt economic din America de Nord după 1990). Singura modalitate de a relansa piaţa muncii este astfel intervenţia voluntaristă a statului prin creşterea cheltuielilor publice.7%). cum a fost cazul Iranului după dezastruosul război cu Iraqul (40% şomeri în 1994). state suprapopulate cu puţine resurse economice.

Teoria marxistă este apropiată de cea keynesiană punând accent pe contradicţia structurală dintre interesul de ansamblu al sistemului social de a spori veniturile salariale şi interesul particular al întreprinderilor de maximizare a profitului prin scăderea salariilor. mai eterogen. administraţie. sănătate. în funcţie de context : şomajul de „prosperitate” afectează în primul rând categoriile tinere de populaţie.6. Paris. cibernetizare) şi la reducerea necesarului de forţă de muncă în sectoarele productive. în funcţie de vârstă. servicii informatice etc. Din acest punct de vedere. comerţ. Structura profesională a populaţiei active Este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai structurii şi nivelului de dezvoltare a economiei statelor Globului. finanţe şi asigurări. Nonjon.Ledrut. proporţia şomerilor în rândul populaţiei afro-americane era de peste două ori mai mare decât media celei de origine europeană (14. 2000. vînat şi pescuit iar în statele occidentale şi din industria extractivă. silvicultură. care înglobează industria şi cosntrucţiile (în statele occidentale doar industria de transformare). Albin Michel.Groza. Două soluţii pot rezolva astfel criza locurilor de muncă : ameliorarea cererii de bunuri care ar implica o creştere a producţiei. Sociologii vorbesc despre o anumită selectivitate a acestui fenomen. pp. inadpatării producţiei la piaţa de consum şi insuficienţei competitivităţii. -sectorul secundar.I Cuza“ Iaşi. raportul dintre persoanele ocupate într-un anumit sector. 151 .110-119. rentabilităţii reduse a echipamentelor. telecomunicaţii. 2000. 1998. cuprinzând populaţie care luncrează în agricultură. R. în Dictionnaire de Sociologie. A. când fostele ţări comuniste aveau propriile criterii. „Alex.).4%. Acesta are o pondere tot mai ridicată în utilizarea forţei de muncă207. şomajul de criză se manifestă mai haotic conform eficienţei fiecărui sector de activitate la nivel local sau regional sau concurenţei dintre firmele producătoare206.I. numit cuaternar care ar cuprinde cercetarea ştiinţifică şi deservirea activităţilor terţiare (consultanţă. 207 Cf. naţionalitate. O. Ambiguitatea oricărei clasificări provine şi din faptul că este tot mai greu de făcut o distincţie între sectoarele productive şi cele de deservire („neproductive”). cercetare ştiinţifică. Niger sau Egipt). sex. Concepts et mécanismes de la géographie économique contemporaine.U. alăturează populaţia care lucrează în diversele servicii de utilitate publică – transport.M în primul rând). -sectorul terţiar. populaţie se împarte în trei mari sectoare de activitate : -sectorul primar. 921 pp. Este motivul pentru care tot mai mulţi specialişti iau în considerare un al patrulea sector. Foarte afectate sunt grupele de vârstă tinere care se inserează mai greu pe o piaţă a muncii deja saturată. Proporţia şomajului este foarte diferenţiată dacă ne raportăm la diversele categorii de populaţie. rasă. învăţămînt. care au un loc de muncă permanent şi populaţia în vârstă de muncă. Şomajul este de regulă mult mai răspândit în rândul femeilor decât al bărbaţilor.A. justiţie.3.Univ. Expresia statistică a celor trei (patru) sectoare este dată de rata de activitate sectorială. necalificaţii şi imigranţii.Teoria dezechilibrului conciliază cele două teorii anterioare considerând că sursa disfuncţiiilor pieţei muncii este lipsa supleţei activităţilor economice datorată insuficienţei cererii de bunuri. considerate a fi cele mai vulnerabile. care nu coincideau cu cele practicate în Occident şi care coincid în mare parte cu clasificarea organismelor internaţionale (O.. 205 206 Pentru detalii poate fi consultată Geografia industriei. Absorbţia acestui surplus de către activităţile terţiare de multe ori nesigure a devenit astfel un vector al creşterii şomajului văzut ca efect al crizei unui model de creştere economică. la care în statele occidentale se adaugă şi construcţiile. Ellipses. mai ales în Lumea a Treia (peste 50% din populaţia feminină activă în Angola. Paris. În S. Absenţa unei unităţi de opinii asupra delimitării celor trei sectoare îşi are originea în perioada anterioară anului 1990. cultură. nivel de pregătire profesională etc. Teoria regulaţionistă corespunde realităţilor derivate din criza modelului fordist de creştere economică205 care a condus la înlocuirea investiţiilor în capacităţile productive cu cele destinate creşterii productivităţii (automatizare. IV. Ed. ameliorarea rentabilităţii întreprinderilor prin creşterea profitului care poate sprijini modernizarea procesului de producţie. în 1995. gospodărie comunală. respectiv 6%) cu o pregătire superioară.

al XX-lea că sectorul primar mai deţine cel puţin 55% din populaţia activă.6 0. 23. ? 8 0 3 152 . 12. Se poate aprecia pentru sfîrşitul sec.1 5. 10.0 Occidentală 8 2 1 3 5 Europa 22. 12. 25. 45. 9. ? Occidentală 6 9 9 9 7 Europa 49. populaţia activă mondială prezintă încă o dominanţă primară. 37. 6 1 2 6 7 4 America de 9. 8. ? Central-Estică 7 7 6 0 2 Ex-U. 45. 7.6 0. 21.30 :Evoluţia populaţiei active în agricultură în statele dezvoltate (1950-1995) 19 19 19 19 19 19 50 60 70 80 90 95 Populaţia activă în agricultură (mil.28).4 4. 22. unde agricultura constituie principala formă de subzistenţă. 36.7 4. mecanizării şi concentrării producţiei agricole.1 9.S. 22. care au intrat primele în procesul de restrîngere a populaţiei ocupate în sectorul primar ca urmare a dezvoltării activităţilor urbane. 26. sau 2. Tabelul nr. 48. 29. 11. 22. restul revenind sectorului secundar (20%) şi celui terţiar (25%).6 Ponderea activilor agricoli din totalul populaţiei active Europa 30. 38.2% în Regatul Unit.R.S.R. 27.6 0 9 Proporţia femeilor în totalul populaţiei active în agricultură Europa 30.U.R. care pot fi grupate în trei categorii: a)statele occidentale dezvoltate. 51. Central-Estică 7 8 3 8 4 1 Ex-U.7 8.4 16.9 2. 40.3 6.8 2. 53. 24.9 Nord Oceania 0. deşi activităţile agricole se află de multă vreme într-o vizibilă şi continuă restrîngere proporţională. 1 2 0 6 8 6 America de 12.6 4.6 3.7 Nord 9 Oceania 16.7 7. 37. 18. 22. 50. 54 50.S. tab. 34. 2.2 5.7 0.S.1% în S. Această situaţie se datorează ponderii marilor aglomerări de populaţie rurală din Asia şi Africa. 32. 16. ? Nord 5 7 0 Oceania 5. 20. 38. ajungându-se astăzi la valori extrem de reduse. Pornind de la această medie mondială există o serie de diferenţe majore între statele Globului.9 17. 24. 7.2 Occidentală 4 8 2 7 Europa 59. Central-Estică 4 0 8 9 2 2 Ex-U. 11. sub care practic nu se mai poate coborî (2.A.0 3. 18.5% în Belgia.S.6 0. 13.2 3.S.3 5. 29. 26. 30. 29. ? 3 2 0 4 3 America de 8.6 0. 18.persoane) Europa 43.Divizată pe cele trei sectoare de activitate. 52. 49. 38. 15.

fenomenul de restrîngere rapidă a populaţiei din sectorul primar a debutat tardiv. Este o urmare firească a modificărilor structurale ale economiei – dezvoltarea sectoarelor de concepţie şi proiectare. atingându-se treptat.Evoluţiile din perioada de tranziţie a modificat această tendinţă.G. Proporţia populaţiei active în servicii s-a menţinut mult timp la un nivel coborît (sub 30%) datorită organizării centralizate a sectoarelor cu pondere în ocuparea forţei de muncă (comerţ. IGN. nu numai în aglomeraţiile urban-industriale ci şi în regiunile dominant rurale. paralel cu difuzia în spaţiu.Moldova (mult mai accentuate).A.8% în Belgia în 1948 sau 47. Se adaugă însă şi proliferarea adesea exagerată a aparatului administrativ ca şi apariţia unui număr mare de intermediari în circuitul desfacerii mărfurilor. Paralel însă. În aceste state s-au atins valorile maxime ale ocupării în sectorul secundar (peste 50% în fosta R.. ca urmare a crizei industriilor tradiţionale (siderurgie. criza profundă a acestui sector dirijând o parte a populaţiei spre serviciile neglijate înainte de 1990 şi recent diversificate sau în cazuri extreme. capabilă să absoarbă masivul surplus de populaţie rurală.Surse : F.5% în Regatul Unit în 1951. nr. tinzând în general spre 75%. s-a dirijat deopotrivă spre serviciile revigorate de liberalizarea schimburilor dar şi spre agricultura care după ce atinsese valoarea minimă de 22% în 1985-1990. sectorul secundar (în acepţia îngustă. ocupând o pondere tot mai mare din totalul populaţiei active.3/4. Atlante Anuario de Agostini. păstrate pînă după 1990 – cazul Cehiei cu 49% populaţie ocupată în industrie şi construcţii în 1993. S-a ajuns astfel ca spre 1950. valori foarte mari. Buletinul trimestrial. s-a stabilizat la circa 3840 % după 1995.O. neatinse vreodată de sectorul secundar – mult peste 50% din populaţia activă. textile).D. Bulgariei.9. Ulterior. ca urmare a automatizării şi cibernetizării producţiei.5% în 1985) se observă o scădere accentuată pînă la 31. Aici însă. vol.). are loc o reconversie a activităţilor economice. apropiind România mai degrabă de situaţia din statele Lumii a Treia. eliberată din sectorul agricol prin modernizare şi prin suprimarea aproape completă a formelor tradiţionale de exploatare şi proprietate a terenurilor.5% în 1956. spre agricultură. transporturi) sau dispariţiei unor categorii sociale şi a unor profesiuni specifice economiei liberale de piaţă – mici negustori. Evoluţii similare se observă şi în Bulgaria. după 1975. Slovaciei. Ucraina (ceva mai atenuate) sau în R. forţa de muncă eliberată din industrie. unde acest sector este încă larg reprezentat datorită specializării în ramuri cu consum ridicat de forţă de muncă (39% din populaţia activă în 1998). după al doilea război mondial. 1996. Proporţiile cele mai mari. majoritatea bazându-se pe o industrializare extensivă. sau al Ucrainei. 44. unde evoluţiile au urmat pînă la un anumit punct acelaşi traseu. ale cărei ramuri s-au diversificat la maximum. unde după o dezvoltarea rapidă a sectorului secundar (16. cu 72. caracterizează statele mai recent industrializate care nu au avut de înfruntat criza vechii industrii şi nu au avut nici o masă de populaţie rurală importantă – cazul Canadei cu 73. toate cu peste 40%. creşterea volumului şi varietăţii tipurilor de mărfuri manipulate. valoare care aşază încă România printre cele mai „industrializate” state europene.4% sau al S. Într-o primă fază a acestui proces. pe fondul reducerii necesarului de forţă de muncă. urmare a modernizării procesului de producţie. Acestea cunosc şi ele o diversificare extremă. La aceasta se adaugă un factor care se menţine încă – dimensiunea redusă a bugetelor acordate unor servicii precum 153 . deosebind astfel esenţial aceste state de cele din Europa Centrală unde serviciile au fost principalul beneficiar al restrîngerii activităţilor industriale.U. ponderea acestui sector s-a restrîns într-un mod aproape generalizat. furnizate de câteva state ca Japonia unde s-a continuat mai mult timp o politică de industrializare accentuată sau Germania. cu câteva excepţii notabile. în favoarea serviciilor (mai ales în cele dinamice precum turismul şi telecomunicaţiile). multiplicarea tipurilor de servicii puse la dispoziţia clientelei. fără construcţii) să atingă proporţiile cele mai mari : 48.A. populaţia activă de origine rurală a fost masiv absorbită de industrie. agenţi de asigurare etc.9%. Într-o a doua fază. mai ales în estul continentului. intermediari. Novara. odată cu revenirea la proprietatea privată. Această evoluţie este ilustrativă pentru România. b)statele care au avut pînă în 1990 o economie centralizat-planificată. agenţi de bursă.2% în 2000. 1998. Lituaniei.

mai apropiată prin nivelul de dezvoltare de cele asiatice are încă valori de 56% fiind singurul stat european dominant agricol (la fel ca R. proprţia populaţiei active în sectorul primar fiind covîrşitoare. Un grup aparte în această categorie este constituit de statele asiatice. Qatar. a formării cadrelor calificate. în care predominanţa sectorului primar constituie regula. E.A. În marea majoritate a acestora. Există şi state în care ponderea sectorului terţiar sa ridicat la un nivel apreciabil. subvenţionării cercetării şi proiectării etc. veniturile modeste ale salariaţilor şi agricultorilor care nu pot susţine în calitate de clienţi. cu toată tendinţa recentă de reducere. Asia de Sud cu 63%).). mai ales dacă există resurse subsolice bogate – cazul statelor de la Golful Persic (Kuweit cu doar 2% populaţie ocupată în agricultură. menţinându-se ridicată – peste 60% în China. Cehiei şi Rusiei (cu 44-46%). regiune mai evoluată. ca efect al necesităţii sprijinirii dezvoltării întregii economii de către infrastructura comunicaţională şi telecomunicaţională. o reţea diversificată de servicii. populaţia activă în sectorul primar depăşeşte 60% (Africa cu 64%.31 :Evoluţia structurii populaţiei active pe Glob între 1980-1997 Continent P P S T P P S ul (regiunea) A A (mil. cu toate progresele indiscutabile. dar la popul opus există o serie de state ale căror condiţii naturale dificile restrîng importanţa agriculturii.U. chiar Albania. Tabelul nr.) 1980-1982 1995-1997 TERRA 2 5 1 2 2 4 2 100 2 9 9 826 8 0 2 AFRICA 1 6 1 2 3 6 1 93 9 1 2 15 4 3 4 -de Nord 3 4 2 3 6 4 2 9 9 0 1 0 2 3 5 -de Vest 5 7 7 2 9 6 8 6 0 3 4 3 9 -de Est 6 8 5 1 1 8 7 4 2 3 05 1 2 -Centrală 2 7 9 1 3 7 1 2 8 3 7 3 0 7 -de Sud 1 3 2 3 1 2 2 3 6 6 8 9 1 3 6 OCEANI 1 1 2 6 1 1 2 A 1 4 5 1 4 3 2 5 ASIA 1 6 1 2 1 5 1 308 4 5 1 789 9 7 4 -de Sud4 4 2 3 6 3 2 Vest 3 2 1 7 9 4 4 2 -Central4 6 1 2 6 5 1 Sudică 02 3 2 5 12 8 4 8 -de Sud1 6 1 2 2 5 1 Est 59 4 1 5 43 6 5 9 -de Est 7 6 1 1 8 6 1 T 3 2 3 2 1 1 5 6 2 4 2 2 1 154 . 64% în Vietnam. Nivelul de plecarea a fost aici net inferior. Face excepţie America Latină.Moldova sau unele regiuni rural din estul şi sud-estul României după 1990). Ponderea populaţiei agricole poate atinge sau depăşi 85%.. cel al subdezvoltării de fapt.învăţămîntul şi sănătatea. care apare mult mai evoluată cu doar 30%.) (mil. c)statele în curs de dezvoltare.cazul Slovaciei.

din zona Golfului Persic (E. IGN. Kuwait cu 68%. pletoric. Maghreb) unde situaţia se apropie treptat de aceea din ţările dezvoltate. I. Novara. Taiwan. Psectorul primar. Media este de 18%. în scopul păstrării unui anumit prestigiu social. deşi în creştere. plăci turnante ale comerţului mondial. cu proporţii care se ridică la nivelul celor mai avansate state occidentale (Iordania cu 73. O.) sau unele situate în apropierea Europei (Turcia.06 AMERIC A -de Nord 22 -Centrală 2 -Caraibe 2 -de Sud 4 EUROP A -de Nord 6 -de Vest 2 -de Sud 2 -de Est 6 RUSIA 7 7 5 8 56 4 2 9 1 3 60 1 2 6 1 9 3 3 8 4 6 3 1 1 3 5 6 8 2 8 3 1 2 9 2 2 2 4 3 9 3 0 4 4 2 3 5 2 4 4 1 4 6 5 3 6 6 3 3 3 2 4 5 4 8 6 5 5 0 4 5 3 3 4 63 3 58 1 50 5 1 1 7 1 40 2 73 4 8 8 6 5 8 8 1 7 2 1 5 3 2 6 3 3 2 1 1 1 4 4 9 2 6 2 4 2 7 2 4 2 7 3 2 2 7 3 3 1 2 9 2 3 8 1 4 9 5 9 7 3 4 7 4 3 5 2 5 7 6 9 6 3 5 8 3 9 4 0 3 3 3 2 4 6 0 7 3 3 4 Notă : valorile reprezintă o medie a anilor menţionaţi. Images économiques du monde (anii 1980-1999). 1983/1984.N. T-sectorul terţiar (în procente). S-sectorul secundar.L.. ineficient.U.6%. Surprinzătoare este proporţia activilor din sectorul terţiar. Este vorba de un fenomen complex care nu corespunde nici cu standardul de viaţă coborît nici cu nivelul precar de dezvoltare a serviciilor. transformate în pieţe majore ale capitalului internaţional. coborând în statele cel mai puţin avansate la 6% (Bhutan) dar urcând într-un număr restrîns de state diseminate în Extremul Orient (Singapore cu 65% de ex. interpuşi între producător şi consumator. inclusiv silvicultură şi piscicultură. Coreea de Sud. toţi cu venituri modeste. etc. O excepţie o constituie şi noile state industriale din sudul şi sud-estul Asiei (Singapore. cu 49%. Surse : Statistical Yearbook. O categorie distinctă o formează acele state specializate în domeniul comercial-bancar. 1988. 1986. Kuwait cu 30% sau Iran cu 24%) ca şi în nordul Africii (Tunisia cu 32%) sau în America Latină (Trinidad-Tobago cu 38% sau Uruguay cu 32%). Yearbook of Labour Statistic. Atlante anuario de Agostini.). New York. chiar pe lîngă familii lipsite de venituri mari. 1997. PA este populaţia activă (milioane). inclusiv mineritul şi construcţiile. Populaţia activă din sectorul secundar. Malaysia. întreţinerea unui aparat administrativ.A.O. găsindu-şi explicaţia în tradiţia organizării societăţii şi relaţiilor umane : prezenţa unui număr excesiv de comercianţi. Geneva. deţine proporţii relativ reduse. obişnuinţa de a avea oameni de serviciu. birocratic. Bahrain cu 60%) de obicei state de mici dimensiuni.U. Singapore cu 64%. 155 .. mai ridicată decât a celor din secundar – 22%. mai mari sau mai mici. datorate slabei dezvoltări a industriei. Liban cu 69%.

). Toţi aceşti indicatori trebuie priviţi cu maximă circumspecţie datorită dificultăţilor de comparare a statisticilor naţionale.A. masiv sprijinit financiar de către americani. Pornind de la analiza distribuţiei produsului intern brut exprimat prin puterea de cumpărare.7% bărbaţi. Uruguay.6. în timp ce populaţia feminină cunoaşte proporţii peste medie în unele servicii (învăţămînt. de gradul de calificare etc. Argentina şi Mexicul).. De exemplu.D. Se remarcă existenţa unui grup de state aflat în avangardă. În ultima vreme tot mai utilizat este indicele de dezvoltare umană (I. excluderii din înregistrările oficiale a serviciilor domestice (menaj.Moldova). mai ales în industria grea. În cazul sectorului primar se manifestă de asemenea deosebiri. Thailanda etc. exprimate sau nu prin puterea de cumpărare208.6% la bărbaţi. Coreea de Sud). S. cu un P. IV.N. la fel ca şi în Canada.I. Pentru evaluarea acestuia există mai multe variante care raportează la numărul de locuitori fie produsul naţional brut (PNB).) furnizat anual în rapoartele P. unde 4.B. În sectorul primar al statelor din Lumea Nouă.) sau a producţiei agricole subzistenţiale. în timp ce sectorul extractiv cu condiţii grele de muncă datorită adîncimii minelor de aur şi temperaturilor ridicate este dominat de forţa de muncă africană (90%).B. sănătate. statele est-europene aflate în tranziţie (cu excepţia Albaniei şi R. comerţ) şi în conducerea întreprinderilor. pentru anul 2000 se pot distinge la nivel global patru categorii de state. Dintre statele est-europene. Dintre statele latinoamericane cel mai aproape de acest grup este Chile. Taiwan. Luxemburg etc. Ungaria.U. cu un P.4. Frapant este cazul Africii de Sud unde cea mai mare parte a populaţiei de origine europeană este ocupată în sfera serviciilor (administraţie.Calitatea resurselor umane : nivelul de dezvoltare şi nivelul de instrucţie Un alt criteriu socio-economic de clasificare a populaţiei este şi cel care derivă din calitatea resurselor umane. unele state petroliere (monarhiile de la Golful Arabo-Persic. Australia..I. b)state în care procesul de dezvoltare economică este mai avansat. Invers. cu agricultură puternic mecanizată. în funcţie de poziţia dominantă a anumitor grupuri.). doar Slovenia a depăşit această barieră. Australia şi Noua Zeelandă la care s-au adăugat în ultimele decenii o serie de state asiatice aflate într-o rapidă dezvoltare economică (Singapore. Frecvent.7% dintre bărbaţii activi lucrează în agricultură faţă de numai 1.D. între 5 000 şi 10 000 USD/loc. ecartul între cele mai avantajate şi cele mai defavorizate fiind de peste 1 la 100 : a)state dezvoltate. dificultăţii de convertire într-o monedă unică. Cuprinde toate statele europene occidentale. Canada. Indonezia.B.U. pază etc. Nivelul de trai şi nivelul de instrucţie exprimă sintetic diferenţele enorme între statele avansate şi cele lăsate pradă subdezvoltării. a modului în care este gestionat „capitalul uman”./loc. Japonia. Elveţia.4% în cazul celei feminine.H.U. statele cu structură rasială şi etnică eterogenă se remarcă printr-o puternică segregare profesională. domină categoric forţa de muncă masculină – cazul S.).. unele state sud-est asiatice lansate după 1990 în cursa pentru dezvoltarea activităţilor neagricole (Malaysia. structura profesională a populaţiei ocupate prezintă şi importante diferenţe între sexe.A. depăşeşte 10 000 USD.9% la femei şi 57. În rândul populaţiei masculine se înregistrează în mod normal ponderi mai ridicate ale activilor industriali.7% din populaţia activă masculină este ocupată în industrie şi construcţii faţă de 18. Thailanda). Brunei) şi Israelul. dar cu inegalităţi sociale extreme şi grave probleme de adaptare la exigenţele economiei de piaţă. dar foarte aproape sunt şi Cehia.I. 37. care depăşeşte cu mult 20-30 mii USD (S.4% femei active în agricultură faţă de numai 30. dimpotrivă în sectorul terţiar ponderea este de 79. Canada.B. ţările scandinave.În afara acestor deosebiri. în statele de veche populare din Asia. majoritatea 208 Diferenţa dintre PNB şi PIB derivă din includerea în cel din urmă a balanţei comerciale !!!!!!!!!!!!!!! 156 . Noua Zeelandă etc.A. în S. al căror P.A. Se încadrează aici multe state latino-americane (în primul rând Brazilia. Pentru analiza nivelului de trai cel mai frecvend indicator utilizat este venitul.U.7% dintre femei.I.U. desfacerea mărfurilor). astfel subestimându-se nivelul real al veniturilor. cu o agricultură puţin mecanizată forţa de muncă feminină este dominantă (Coreea de Sud cu 40. fie produsul intern brut (P. Slovacia şi Estonia.

Sunt state în care populaţia este încă dominant agricolă. Egipt) şi a majorităţii statelor din Asia Musonică şi Asia Centrală. În Africa se înscriu în această categorie R.S. c)state în care analfabetismul afectează încă o parte importantă a populaţiei (15-40%). să scrie şi să socotească (nivelul elementar de instrucţie sau rata de alfabetizare cu corolarul ei analfabetismul). Ecuador) şi Brazilia care cunoaşte disparităţi regionale extrem de puternice. Sunt state în care numărul studenţilor şi al posesorilor de diplome universitare este ridicat.A. Pentru evaluarea acestuia se utilizează mai mulţi indicatori precum : gradul de şcolarizare a copiilor între 6-15 ani. activităţile industriale şi serviciile fiind insuficient diversificate. în primul rând a celor doi giganţi : India şi China. diferenţele între sexe fiind tot mai reduse. Sunt state în general dependente de asistenţa financiară şi alimentară acordată de statele dezvoltate.B între 2 000 şi 5 000 U. inferior nivelului de 2 000 U. Este cazul unor state latino-americane mai sărace (Bolivia. Majoritatea acestora fac eforturi considerabile pentru a ţine pasul cu statele avansate. inclusiv India şi China.. Se încadrează aici majoritatea statelor islamice (Iranul. un sfert din populaţia mondială de peste 15 ani este analfabetă. diferenţele între sexe fiind foarte mari. cu un P. pp.I. Canada. întrucât multe persoane nu mai stăpânesc după câţiva ani exigenţele minime ale gradului de instrucţie209. Iran. proporţia titularilor de diplome universitare. Gradul de alfabetizare se situează în jur de 85-90% iar accesul la educaţie. capabile să depăşească nivelul încă înalt al creşterii demografice. Cambodgia) sau gravele probleme sociale (Haiti).B. Nivelul de instrucţie constituie un astfel de criteriu suplimentar care dă măsură calităţii resurselor umane viitoare. Cu toate acestea unele studii indică o subestimare a analfabetismului. d) state în care accesul la educaţie este extrem de restrictiv. al statelor din nordul Africii (Maroc. b)state în care s-au făcut progrese considerabile în domeniul educaţiei. afişând creşteri notabile ale P. investiţiile în acest domeniu fiind pe termen lung. Australia şi Noua Zeelandă. Un caz particular este cel al Iraqului care după războiul din 1991 este supus embargoului. Astfel. d)state subdezvoltate. inclusiv la cea superioară tinde să se generalizeze.D/loc.I.S. numărul de studenţi. Coreea de Sud. în multe cazuri majoritatea populaţiei fiind analfabetă (mai ales femeile210). în restul lumii constituind excepţii explicabile prin conflictele îndelungate (Afganistan. Algeria. Această clasificare este imperfectă dând doar o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare./loc. De remarcat că în această categorie este concentrată mai mult de jumătate din populaţia mondială. integrarea unor criterii care ţin de accesul la serviciile publice şi culturale sau dotarea cu aparatură electrocasnică conducând la diferenţieri în statele din aceeaşi categorie.B. Aceste state cumulează peste 10% din populaţia mondială şi cunosc cel mai înalt ritm de creştere demografică.U. Este nu numai cazul unor state subdezvoltate din Africa 209 210 P. aflate de obicei şi într-o fază mai avansată de dezvoltare economică (majoritatea statelor latino-americane mai avansate şi statele din Orientul Apropiat. c)state în care procesul de dezvoltare economică este abia la început. Majoritatea se află în Africa Subsahariană. Peru). Indonezia. în care rata analfabetismului este extrem de redusă (în limitele câtorva procente). Sri Lanka iar la nivel local şi unele state indiene sau provincii chineze). proporţia populaţiei care ştie să citească. Siria. 157 . beneficiind de deschiderea spre Europa.Merlin (1997). S.statelor din Orientul Apropiat (Turcia. Se integrează aici Europa în întregime.156. Se adaugă unele state latino-americane mai slab dezvoltate (Bolivia. Tunisia devenită una din principalele destinaţii turistice.UNESCO).I.D. La nivel mondial un bărbat adult din cinci este analfabet faţă de o femeie din trei (cf. cu un P. statele din nordul Africii) ca şi cele mai multe state din Asia Musonică. Iordania). Japonia. Pot fi deosebite şi în acest caz patru categorii de state : a)state dezvoltate.Sud-Africană şi Gabonul favorizate de bogăţiile minerale iar în nord. statele est-europene din multe puncte de vedere sunt mai apropiate de statele occidentale decât de cele asiatice sau latinoamericane. Pornind de la aceste considerente.

O lungă perioadă. închiderea în sine. aceasta găsea un debuşeu sub forma unor terenuri libere. Exemple ilustrative pentru aceste cauze ecomomice pot fi găsite de-a lungul întregii istorii a umanităţii. capitaluri. cu un potenţial ridicat însă deveneau atractive până la momentul egalizării densităţii. Această mobilitate multiformă. 1986). demograf francez preocupat de cauzalitatea mobilităţii umane în Migrations et décompositions du territoire. pentru statele furnizoare de materie cenuşie semnifică o dublă pierdere : a sumelor alocate pentru pregătire şi a valorificării capitalului uman în scopul dezvoltării economice. Mobilitatea umană presupune existenţa unui schimb de populaţie între două zone : de plecare şi de primire. Totuşi diferenţele de potenţial economic pot perturba această legitate ca şi corelaţia care există între densitatea populaţiei şi nivelul mobilităţii. produc şi se reproduc. după eliminarea ocupaţiei otomane (Câmpia Panonică. Capitolul V Mobilitatea spaţială (geografică) a populaţiei Mobilitatea este o trăsătură definitorie a populaţiei umane fiind unul din factorii responsabili de formarea ekumenei.3/1973. devenite foarte atractive pentru migranţi de diverse naţionalităţi în secolele XVIII-XIX. 158 . Tot mobilitatea a contribuit şi la formarea raselor. activităţi) la care se adaugă fluxurile informaţionale de o importanţă majoră în epoca în care trăim. În trecut însă situaţia era inversă. aflată într-o continuă evoluţie este indispensabilă bunei funcţionări a oricărei societăţi. 211 Cf. dictată în primul rând de căutarea unor materii prime indispensabile civilizaţiei bronzului (cupru. Epoca modernă şi perioada contemporană este marcată dimpotrivă de căutarea unor surse de materii prime (agricole sau subsolice) şi mai ales de tentaţia unor locuri de muncă mai bine remunerate şi a accesului la facilităţile societăţii de consum de tip occidental. zonele dens populate sunt mai atractive decât cele slab populate. Egiptul. zonele slab populate. corelaţia cu nivelul de dezvoltare nefiind totdeauna perfectă. derivate din permanenta tendinţă a grupurilor umane sau a indivizilor de a găsi condiţii mai bune de viaţă. întreruperea acestor fluxuri fiind practic imposibilă. Astfel s-a întâmplat în unele regiuni slab populate din sud-estul Europei.Courgeau. Mobilitatea populaţiei este influenţată de contradicţiile şi ambiguităţile raporturilor dintre societăţi şi spaţiul în care trăiesc. Mobilitatea geografică este generată de o multitudine de cauze îmbinate în proporţii variabile.Subsahariană ci şi al unor state în care accesul femeilor la educaţie este extrem de limitat (Arabia Saudită). regiunile din nord-vestul Mării Negre). în perioada contemporană. tehnici. furnizând an de an specialişti ţărilor dezvoltate (tipice sunt India. nepopulate sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. Ea nu constituie decât o latură a unei mobilităţi mult mai largi care antrenează fluxuri umane şi materiale (mărfuri. Este cunoscut de altfel că pentru multe state dezvoltate este deja mai comod să importe forţă de muncă înalt calificată decât să cheltuiască sume enorme pentru pregătirea acesteia pe loc. Deşi se susţine că această „drenare a creierelor” este în beneficiul umanităţii. Numărul migranţilor schimbaţi între două zone este de obicei direct proporţional cu produsul populaţiei acestora şi invers proporţional cu pătratul distanţei care le separă. În general. O altă regularitate observată este aceea care postulează că în două zone cu o densitate similară a populaţiei dar cu suprafeţe diferite. nivelul migraţiei interne sau reciproce este proporţional cu extinderea teritoriului211. Se observă din cele prezentate că polarizarea nord-sud este mai evidentă în cazul nivelului de instrucţie a populaţiei. explicându-se astfel tendinţa de concentrare a populaţiei umane. China dar şi majoritatea statelor esteuropene). prin adaptarea unor grupuri umane la noi condiţii de mediu sau prin amestectul acestora precum şi la formarea actualei structuri etno-lingvistice a populaţiei. Multe state cu posibilităţi economice reduse fac eforturi imense în domeniul instrucţiei. ea a devenit şi o axă fundamentală a funcţionalităţii şi dinamicii societăţii contemporane (Thumerelle. Numeroasele cauze care contribuie la mobilizarea populaţiei pot fi grupate astfel : a)cauzele economice. D. Este cazul marilor colonizări antice – feniciană. În plus. Population nr.

. Gallimard. a favorizat emigraţia pe motive economice. sărăcia dar se pare că acesta este un factor secundar. Evoluţia tehnicilor de transport la distantţă în ultimele secole (calea ferată. Presiunea demografică. s-au manifestat masiv în perioada modernă. Exodul inteligenţei are astfel o pronunţată conotaţie economică212. Pentru a pleca în căutare de lucru peste graniţe este nevoie în prezent în primul rând de un minimum de educaţie. celelalte primind permisiunea de a reveni după moartea lui Stalin în 1953.). d)cauzele sociale datorate lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt menţinute anumite grupuri. ajungând dominante în unele regiuni : la est de Elba. mai multe popoare din Caucaz şi Crimeea au fost deportate în masă în Asia Centrală : tătarii din Crimeea. Cauze similare au împins în valuri succesive populaţiile nomade în căutarea de păşuni pentru turmele lor.R. Acesta nu este un caz singular. Unul dintre acestea a rămas dislocat pînă la destrămarea imperiului la începutul anilor '90 când s-au putut reîntoarce parţial în regiunile de baştină (tătarii din Crimeea). frecvente încă din vechime. spre alte regiuni în care poate fi mai uşor controlată. în scopul asigurării controlului vastului spaţiu fiind transferaţi circa 3 mil. La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial ca urmare a „colaborării” cu naziştii. foarte frecvente. al căror efectiv este mai mare astăzi în aceste regiuni decât în Europa. chiar dacă de multe ori temporare (unele regiuni din vestul S. În acest mod trebuie de altfel înţeles procesul de romanizare. constau în voinţa unor state cu tendinţă imperialistă de a-şi asigura controlul teritoriilor periferice prin colonizarea cu populaţie fidelă. reduşi la statutul de simpli 212 213 O analiză recentă a fenomenului migraţiilor internaţionale aparţine lui P. Paris. c)cauzele demografice. transporturile transoceanice. fiind integrată de fapt procesului de mondializare. insatisfacţiile acesteia fiind mult mai pregnante. combinat cu alte cauze.e. London. spre Lumea Nouă. inguşii. În acest mod s-a extins aria ocupată astăzi de popoarele europene. Imperiul Roman a procedat în aceeaşi manieră în antichitate.A. VI î. generatoare a puternicilor curenţi migratorii spre regiunile slab populate ale Americii de Nord ori spre regiunile urban-industriale care ofereau alternative la ocupaţia agricolă tradiţională. mijloace financiare şi relaţii. Mult timp s-a invocat drept cauză principală a acestei emigraţii. Este cazul statelor germane (Prusia. Existenţa unor regiuni subpopulate sau insuficient exploatate era esenţială în acest proces aşa cum s-a întîmplat şi în Europa unde ca efect al revoluţiei industriale se manifestă începând din secolul al XVIII-lea. b)cauzele politice. Tendinţa de creare a unei pieţe unice planetare determină mondializarea fluxurilor umane. Anzii chilieni etc. automobilul. Cel mai clasic exemplu este cel al poporului evreu care a cunoscut în Antichitate mai multe astfel de transferuri au fost comune tuturor marilor imperii (în Egipt în secolul al XIII-lea î. care s-a derulat rapid şi eficient chiar şi în arii periferice cum a fost Dacia 213. la Babylon în sec. De altfel este un fapt cunoscut că elitele emigrează mai mult decât majoritatea populaţiei (proporţional). A population geography. Immigration : le défi mondial.n. explozia demografică.Jones.U. Austria) care au colonizat masiv populaţii germane în centrul şi estul Europei.). Alaska. 159 . drenajul elitelor profesionale spre statele avansate şi organizarea migraţiilor polarizate de marile metropole integrate în sistemul economic internaţional. regiunile aride ale Australiei. kalmucii etc.n. 1981. Cele mai recente cazuri pot fi extrase din fostul imperiu sovietic. de romani la care se adaugă un număr cel puţin dublu de cetăţeni de alte origini.Bernard. generând noi deplasări de populaţie. La fel de frecventă este şi politica unor state expansioniste de a transfera populaţia ocupată. datorată de multe ori unei gestionări nechibzuite a spaţiului dar şi al unor modificări climatice a fost responsabilă parţial de mişcările unor populaţii din jurul Mediteranei pe parcursul Antichităţii. continuator al unor tradiţii viguroase încă din perioada ţaristă. nogaii. Routledge. avionul). considerată nesigură sau chiar periculoasă. în Prusia Orientală etc. Informaţii preluate de la H. Aceste tehnici au permis şi extinderea ekumenei în arii geografice cu condiţii naturale mai dificile dar bogate în resurse. Emigraţia economică cuprinde în prezent o mare varietate de forme. inclusiv a grecilor. Clasic este cazul irlandezilor sub ocupaţia engleză. pînă în pragul epocii moderne. 2002. în special din Orient şi din Spania. generată de suprapopularea îngustelor cîmpii litorale ale Eladei care nu puteau asigura subzistenţa unei populaţii numeroase.e. cecenii.cositor) sau mai ales cea grecească.

) sau şi mai evident în cazul unor oraşe mai mici cu profil universitar din Germania. Les migrations. unde acest contingent de populaţie se dirijează masiv în ultimul timp spre mediul rural. având ca destinaţie predilectă statele occidentale dezvoltate. Sahara oferea încă păşuni întinse capabile să întreţină populaţii de păstori nomazi. Poate fi avut în vedere în primul rând criteriul temporal. frecventă în ultimele decenii. Se formează astfel mari aglomerări de populaţie şcolară (peste 300 000 studenţi la Paris de ex. Europa nordică a fost prima dată populată în decursul primului interglaciar (Mindel-Riess) cunoscând mai multe astfel de cicluri. cutremure). h)cauzele sanitare. grupurile de vînători au migrat spre zonele arctice de unde s-au retras spre sud în perioadele glaciare. presbiterienii. Oprimarea unor grupuri le obligă adesea să se replieze în alte regiuni în care libertăţile individului sunt mai bine respectate sau există o atitudine tolerantă faţă de diversitatea etno-confesională. f)cauzele etnice sau religioase. cu caracter temporar.): g)cauzele educaţionale generate de atracţia exercitată de marile centre universitare. Mobilitatea poate lua astfel o mare varietate de forme de manifestare. care constituie o formă particulară de mobilitate. e)cauze psiho-sociale. de tip turistic adesea.) care le conduc în locuri diferite sau îi readuc în locul de origine. O. consideră migraţiile acele deplasări de populaţie care traversează o limită pentru a-şi stabili o nouă reşedinţă. mai ales acolo unde grupul respectiv are şi o conotaţie socio-profesională (cazul unor populaţii cu spirit comercial – chinezii în sud-estul Asiei.Domenech. Tot aici pot fi integrate marile pelerinaje religioase şi alte mişcări cu caracter cultural. prin reducerea ecumenei – cazul zonelor tropicale ale Africii de Nord unde pe parcursul Antichităţii.). j)cauzele naturale. H. Tubingen. integrate mişcărilor turistice. Dacă cele mai multe persoane nu migrează niciodată în decursul existenţei lor. obiect al celei mai dinamice activităţi economice contemporane. favorabile extinderii ekumenei. deosebind astfel migraţiile definitive de cele temporare. care împing la emigrare numai o parte a familiei –membrii tineri mai ales. de rangul doi etc. Cambridge. 214 Conf. XVII-XVIII spre bazinul Dunării Inferioare (Dobrogea şi Moldova în principal) sau spre Extremul Orient. anabaptiştii. mai ales spresud. parcursul lor fiind astfel circular. al stabilităţii deplasării. 1995 160 .N. Este cazul situaţiei din Pleistocen. foarte larg dezvoltată în ţările avansate. Între mobilitate şi migraţie există a anumită ambiguitate semantică. Migraţia este considerată acea formă de mobilitate care modifică distribuţia spaţială a unui teritoriu dat într-o manieră durabilă214. menonniţii etc.). ajungându-se în cele din urmă la migraţii de retur. teatrale. acestea din urmă cu o dimensiune socială şi politică specifică. frecvente dintotdeauna. Este aşa-numita emigraţie în etape. când pe parcursul perioadelor interglaciare.U. pînăn la distrugerea parţială sau completă a habitatului. Freiburg. Este cazul ruşilor lipoveni (staroveri) obligaţi să plece din regiunile de baştină din sudul Rusiei în sec. situate îndeosebi în zonele montane sau pe riviere.). Acestea pot deteriora condiţiile de viaţă ale unor grupuri. manifestate sub forma tendinţelor de regrupare a familiilor. ulterior familia se consolidează cu ceilalţi membri. se pot combina cu celelalte. exprimat în primul rând de frontiere care separă migraţiile interne de cele internaţionale. acestea din urmă divizate în funcţie de durată. combinate cu persecuţiile etnice sau religioase. Marea Britanie sau Suedia (Heidelberg. Fenomenul de aridizare poate acţiona în sens negativ. lăsând acest vast spaţiu practic nepopulat. care au înfiinţat statul Massachussets. cinematografice (Salzburg. Uppsala etc. de factură climatică cel mai adesea dar şi telurică (vulcanism. constau în deplasarea bolnavilor sau mai ales a populaţiei vârstnice spre centre spitaliceşti localizate adesea în aşezări cu funcţii balneo-climaterice. i)cauzele culturale. specifice epocii moderne. Statele Unite ale Americii sunt într-o anumită măsură rezultatul oprimării religioase la care erau supuse unele secte neoprotestante în insulele britanice sau în restul Europei (pelerinii. obligaţi să se retragă treptat.muncitori agricoli dar astfel de situaţii au devenit foarte frecvente în ţările în curs de dezvoltare. altele dimpotrivă participă la migraţii succesive (primare. Iniţial acestea sunt declanşate de alte cauze. criteriile după care pot fi analizate fiind multiple. PUF. metodiştii. Oxford. Un criteriu des utilizat în practica mondială este cel spaţial. Bayreuth sau Cannes de ex. spre marile centre ale festivalurilor muzicale. Este aşa numita migraţie de pensionare. unele populaţii din vestul Africii etc.

în special odată cu dezvoltarea agriculturii de plantaţie (sec.S. fiind retrasă odată cu alte populaţii fidele iar o parte din populaţia musulmană. a lui D.În literatura de specialitate se utilizează adesea termenul de migraţie netă 215. Ca urmare a pierderii războiului greco-turc din 1923. un număr important au plecat şi spre fosta U. Această tendinţă de regrupare în cadrul unor frontiere recunoscute prin tratate este frecventă pe parcursul secolului XX. de etnie tigrina în special. Bucureşti. dar strămutarea unor populaţii întregi ca efect al unor acorduri interstatale este recentă. repliindu-se spre Grecia actuală sau plecând peste ocean. mulţi dintre „grecii” anatolieni erau turcofoni (în special cei din Cappadochia) iar cei mai mulţi musulmani din Creta.S. În contrapondere au părăsit Grecia circa 300 mii de musulmani. Aceste tip de migraţii se manifestă la distanţe variabile. Cel mai notoriu a fost comerţul organizat de către europeni după descoperirea Americilor. la nivelul unei generaţii sau ca etapă în migraţia succesivă. Fluxurile de migraţie din România. consecutive de cele mai multe ori unor războaie. Academiei. deplasaţi în special spre aglomeraţia urbană Istanbul. afectând circa 100 mii bulgari din nordul Dobrogei şi peste 150 mii de români din Cadrilater (mai ales aromâni) obligaţi să-şi schimbe definitiv domiciliul. aceştia au fost constrînşi să-şi părăsească locurile natale.J. deplasaţi spre Turcia erau de fapt greci islamizaţi. Rezultanta este soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv sau negativ dar la nivel mondial este egal cu 2(I −E) 0.2-1.Courgeau . în care I exprimă intrările (sosirile) în sistemul populaţional iar E ieşirile (plecările). pentru ultimele decenii fiind remarcabilă mondializarea lor.Thumerelle etc.Clasificarea migraţiilor după criteriul temporal V. Migraţiile definitive Este o categorie de migraţii care presupune stabilizarea migrantului într-un alt loc decât cel de origine.A. Ed. de asemenea de veche tradiţie. în care n este durata. Masson. Numărul populaţiei afectate de această strămutare a fost de circa 1. creştină în general. V. în bună parte având şi o nuanţă religioasă. XVIIXVIII) care necesita o mare cantitate de forţă de muncă. majoritar grecească pînă în 1923. acestea s-au manifestat de multă vreme. sau nord-estul Braziliei. 1986 a lui P. au trecut pe teritoriul recunoscut oficial al Eritreei. olandezii şi francezii.5 mil.U. sudul S. SEDES. Acest schimb de populaţii nu a avut caracter etnic exclusiv. depopulate prin genocidul sistematic al populaţiei indigene. contribuţia lor la formarea aglomeraţiilor urbane ale Atenei şi Salonicului fiind esenţială. Un caz clasic l-au furnizat grecii anatolieni (din regiunea oraşului Izmir şi de pe ţărmul Mării Negre mai ales) şi cei din regiunea oraşului Istanbul. frontierea fiind stabilită cu preţul unui conflict sîngeros. principalii actori implicaţi fiind britanicii. Acest comerţ a stat la baza prosperităţii multor porturi atlantice (Bristol. 1984. Din zona de coastă a Mării Negre (regiunea Trabzon). nu numai în jurul bazinului mediteranean ci şi în alte arii civilizate ale Globului. Similar a fost schimbul efectuat între Bulgaria şi România în urma Tratatului de la Craiova (7 sept.1. o parte din administraţia etiopiană.1. 161 . P0 n(P 0 +Pn ) este populaţia iniţială şi Pn populaţia la capătul duratei. Se pot deosebi mai multe variante dar cauza principală a tuturor o constituie căutarea unei situaţii socio-economice mai bune. Aceasta exprimă de fapt bilanţul migratoriu. greu de asigurat în unele regiuni din jurul Mării Caraibilor. Rata brută a migraţiei nete se poate exprima astfel : Mn = . după o prezenţă care urcă pînă în antichitatea timpurie. Paris.R. Bordeaux). Într-o formă specifică. componentă a bilanţului general al populaţiei : BM = I-E. Pot fi deosebite ca forme principale următoarele : a)migraţiile de regrupare a unor populaţii în cadrul unor state naţionale sau schimburile de populaţii efectuate între state ca efect al unor tratate. a lui D.1940). Peuples en mouvement. Paris.Sandu . 215 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Analyse quantitative des migrations humaines. 1980.1. un ultim exemplu fiind cel furnizat de recunoaşterea independenţei Eritreei care a generat o mişcare în ambele sensuri. b)comerţul cu sclavi.. Astfel au fost repopulate Antilele.

d)infilitrările continui pe teritoriul altui stat sau grup etnic. Cazul cel mai recunoscut este cel al marilor migraţii declanşate în sec. Paris. fiind lentă. motivând suplimentar conflictele interetnice din această ţară. iraniene) care abia în ultimul secol au început să coboare spre regiunile piemontane. Acesta a fost cazul Europei şi Asiei Mici. inclusiv în regiunea actuale capitale. aceste infiltrări etnice nu modifică imediat structura etnică a regiunii afectate. elementele imigrate fiind asimilate. spre care s-au repliat populaţii de diverse origini (caucaziene. La Péninsule Balkanique. regiuni mlăştinoase sau deşertice). prin alimentarea continuă a curentului de populaţie pot deveni majoritari sau asimila chiar populaţia autohtonă. 162 . declanşat la un moment dat ci ca un apogeu al unor mişcări perpetui de populaţii care au contribuit în cele din urmă la formarea structurii rasiale şi etno-lingvistice a populaţiei. fiind urmată de tentative de revenire în perioadele de acalmie. Retragerea khoisanoizilor spre regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari din faţa înaintării populaţiilor bantu este un alt exemplu la fel ca retragerea populaţiilor iraniene din Asia Centrală (Turkestan. vestul Tibetului) spre regiunile muntoase înalte (Pamir.Migraţiile temporare La fel de frecvent omul se poate deplasa temporar în diverse scopuri. fiind responsabile de formarea unor izolate etno-lingvistice. astfel explicându-se slavizarea treptată a populaţiilor romanizate sau elenizate de la sudul Dunării. o formă chiar mai veche. dar cu potenţial economic mai ridicat. ocupate parţial de populaţii slave colonizate aici în timpul Imperiului Ţarist. În perioada modernă foarte caracteristice au devenit migraţiile pentru muncă sau studii.c)migraţiile de cucerire.VII. cazul arabilor plecaţi din sud-vestul Peninsulei Arabice în sec. au ca efect deplasarea în masă a unei populaţii. V. domeniul unor populaţii sedentare de limbă persană sau tadjikă. De obicei replierea se efectua în arii mai izolate şi mai greu accesibile (văile munţilor înalţi.1.1. V. În alte cazuri o parte a etniei antrenată în migraţii de cucerire rămîne în patria de origine. O situaţie similară a fost şi cea din regiunea Caucazului Mare. fiind colonizaţi după 1950 şi în regiunile nordice ale acestui stat. populate tradiţional de populaţii turcofone (uzbeci. Payot. 1918). cu sporadice deplasări în masă. când sub impulsul hunilor. Migraţia slavilor a fost mai degrabă de acest tip decât de cucerire. pe parcursul mai multor secole. De multe ori. având particularitatea că nu se desfăşoară în masă ci în grupuri mici sau adesea individual. Astfel de exemple pot fi extrase şi din alte regiuni ale Globului. din diverse motive. dar depăşirea unui prag numeric atunci când imigranţii devin tot mai numeroşi. Kabul. Aceste infiltrări au continuat pînă în pragul epocii moderne.2. proces care a devenit treptat o politică de stat. de multe ori consecutive sedentarizării unor populaţii nomade sau seminomade. Astfel de migraţii pot schimba complet tabloul etnic al unor vaste regiuni prin asimilarea sau refugierea populaţiei locale. turcice. III-IV e.2..Migraţiile alternante 216 Marile migraţii nu trebuie înţelese ca un fenomen insolit. Karakorum) din faţa expansiunii populaţiilor turco-mongole în Evul Mediu. sunt cunoscute sub numele de mişcări metanastatice217.n. Astfel de mişcări de pendulare între ariile de refugiu şi cele expuse invaziilor. explicând rutenizarea unor regiuni de populare tradiţional românească (nordul Bucovinei şi al Maramureşului). e)migraţiile de retragere a populaţiei locale din faţa înaintării unor grupuri migratoare sunt de asemenea foarte frecvente. la mare distanţă de locul de origine. populaţiile germanice au migrat din regiunile nord-pontice sau baltice spre sudul Europei antrenând şi deplasarea slavilor ori a altor populaţii venite dinspre Asia (turco-mongole sau iraniene)216. constituie una din cele mai frecvente forme de migraţie definitivă. turkmeni). deplasarea lor din aria de origine (regiunea dintre Nipru şi Vistula). a căror populaţie actuală este în mare parte rezultatul acestor migraţii. proces facilitat de contextul specific al ocupaţiei habsburgice dar şi de apropierea culturală. 217 După numele dat de geograful iugoslav Jovan Cvijić care le-a studiat în Peninsula Balcanică (Cf. împinşi de alte grupuri de multe ori. Este cazul paştunilor (afganilor) originari din regiunea muntoasă din sud-estul Afganistanului actual s-au infiltrat treptat în regiunile vecine de la nord şi nord-est. Hindukuş.1.

insule izolate. de multe ori spre regiuni mai izolate. Aceste mişcări au un caracter tot mai net internaţional. muncitorii ocupându-se în afara orelor de program şi cu agricultura. similare celor cotidiene. mişcări favorizate de existenţa unei reţele de transport rapid între centru şi suburbii. depind de ciclicitatea anuală a perioadelor vegetative. Semnificativă este şi ponderea forţei de muncă slab calificate (construcţii. atunci când reconstrucţia a necesitat un maximum de forţă de muncă. ambigui219. -mişcările centrifuge. în Canada). Mişcări navetiste de mare amploare sunt cele înregistrate în ariile megalopolitane – nordestul S. mai ales dacă sunt înconjurate de arii rurale excedentare în forţă de muncă. existând o relaţie direct proporţională cu dimensiunea acestora.A. silvice. structura grupului migrator etc. capabilă să reducă la minimum pierderea de timp dar şi existenţa unei oferte excedentare de locuri de muncă. limita maximă a timpului de parcurs nu depăşeşte două ore. concentrate în zona centrală sau în zonele industriale periferice. faruri etc. având tot caracter pendulatoriu şi fiind dictate de multe ori de un motiv similar (muncă. care necesită forţă de muncă necalificată. Amploarea maximă este înregistrată în marile aglomeraţii urbane. De exemplu în S. când în oraşe s-a construit masiv atât în domeniul industrial cât şi în cel edilitar.Una din modalităţile de deplasare temporară este cea alternantă care poate fi punctul de plecare spre o deplasare definitivă şi prezintă o mare varietate. de regulă sezoniere. cu o perioadă mai lungă de alternanţă. cu o frecvenţă satisfăcătoare. industria extractivă).A. care se deplasează progresiv spre nord pe măsura maturizării recoltei (în iunie în sud dar în septembrie mai spre nord. sud-estul Japoniei. Navetismul se dezvoltă şi în jurul oraşelor mai mici dar dinamice. cu o intensitate mai redusă de obicei şi cu un caracter terţiar. suplinită parţial cu imigranţi. mişcare de tip pendulatoriu permisă de evoluţia mijlaocelor de transport. 163 . în funcţie de motivaţia migrantului.. cu o infrastructură de transport mai precară. antrenând populaţie cu calificare superioară. fiind vizibil şi în cazul unor mici centre de polarizare locală. nivelul maxim al navetismului a caracterizat anii ’70-’80. distanţa fiind determinată de performanţele tehnice ale mijloacelor de transport 218. spre centrul polarizator. Acest flux antrenează personal cu calificări foarte diferite. tot mai frecvente în perioada contemporană : a)navetismul. Amploarea maximă a navetismului caracterizează perioadele de avînt economic – cazul Germaniei postbelice. Este mai difuz în spaţiu.U.): c)migraţiile periodice. deci un sfert din populaţia aglomeraţiei. Restructurarea activităţilor industriale şi diminuarea construcţiilor civile au făcut ca acest flux să scadă treptat după 1990. agricultură. devenind în multe cazuri nesemnificativ. în ambele sensuri: -mişcările centripete. Se impun câteva forme. specializată. În acest timp Bucureştii atrăgeau zilnic circa 100 000 persoane emiţând alţi 18 000 spre regiunile limitrofe. capacitatea de absorbţie a metropolei fiind foarte mare. Pentru ca astfel de mişcări să se poată desfăşura este necesară o reţea de transport bine organizată. mai rar invers – circa 2. de obicei dinspre statele mai slab dezvoltate economic spre cele cu o agricultură modernă. Marile aglomeraţii urbane sunt sediul unor puternice mişcări navetiste locale. studiu) se disting prin distanţa mai mare. Navetismul cuprinde de fapt două serii de mişcări.5mil. O revigorare a activităţilor economice este de natură să relanseze într-o anumită măsură aceste fluxuri în noul context al tendinţei unor categorii de populaţie de a se stabili la periferia marilor aglomeraţii. spre ariile periurbane.U. Dirijate spre activităţi agricole. De regulă. b) migraţiile săptămînale. de la periferie spre centru. Aceste mişcări cotidiene pot conduce la constituirea unor categorii socio-profesionale distincte. 219 Bauerarbeitern în literatura germană de specialitate. remarcabile 218 În Franţa se practică navetismul chiar şi între Paris şi Bordeaux cu TGV. mişcări intense de acest tip existând şi în megalopolisul de pe coasta atlantică a Americii de Nord. la peste 600 km distanţă. mai ales în ce priveşte mişcările centripete. sunt frecvent echipe specializate de muncitori agricoli utilizaţi în recoltarea cerealelor. staţii meteorologice. dar există şi cazuri în care cei antrenaţi deservesc unele instalaţii situate în zone cu acces dificil (zona arctică. unde acestea se desfăşoară ierarhic dinspre oraşele mai mici spre cele mai mari. la Paris. La noi în ţară. frecvent în cazul marilor aglomeraţii urbane cu activităţi economice foarte dezvoltate. absentă sau slab reprezentată în aceste arii.

R. abia recent sedentarizaţi (nu în totalitate). supuse de asemenea sedentarizării (atunci când nu sunt decimate sistematic ca în Brazilia). massaii din estul Africii. Multe popoare nomade au fost sedentarizate forţat (cazul kazahilor din fost U. În general.). în cazul în care ţara de origine se confruntă cu dificultăţi economice sau politice. cazul ţiganilor veniţi în Europa.2. sudul Franţei. Italia. Tot din această categorie fac parte şi migraţiile la termen. Foarte frecvente şi având în primul rând caracter internaţional. supuse astăzi unei presiuni care le limitează aria de acţiune. Un caz aparte îl constituie specialiştii care asigură consultanţă în domeniul industrial sau de servicii. Paraguay). modul de viaţă nomad fiind greu de dizlocuit. Anatolia. pentru diverse perioade. V. profitând de complementaritatea celor două emisfere (numiţi golondrinas).fiind mişcările unor muncitori agricoli sezonieri din statele Europei de Est spre Grecia.1. de care o apropie caracterul personal. Peru. Sardinia. Sedentarizarea este totdeauna mai facilă acolo unde există resurse complementare. cazul occidentalilor rezidenţi în statele petroliere de la Golful Persic de ex. suplinind lipsa specialiştilor din ţările în curs de dezvoltare cu resurse bogate. Se deosebeşte total de acesta fiind vorba de o deplasare parţială a unor categorii de populaţie (bărbaţii tineri) în scop pastoral.S. Nomadismul constituie un mod de viaţă foarte rigid. Seminomadismul este o variantă a acestei forme de mobilitate care presupune alternanţa mişcărilor cu o perioadă mai lungă de stabilitate într-o anumită regiune. Nomadismul a fost foarte răspândit la populaţiile pastorale din regiunile aride temperate sau tropicale. comunităţile care-l practică păstrându-l chiar şi atunci când condiţiile naturale şi sociale impun traiul sedentar. confundată de unii cu nomadismul. Spania sau Germania dar mai ales în Africa unde se înregistrează mişcări ample dinspre statele saheliene (Mali. multe din populaţiile afectate practicând comerţul ambulant şi contrabanda care păstrează ceva din vechiul mod de viaţă (cazul tuaregilor din Sahara). paralel cu utilizarea forţei de muncă masculine în extracţia petrolului. cazul păstorilor din Mărginimea Sibiului care ajungeau pînă la Volga sau al aromânilor din Balcani. Nomadismul nu se limitează numai la populaţii de păstori ci poate fi întîlnit şi la comunităţile de culegători sau vînători din regiunea tropicală umedă. specialişti din diverse domenii etc. 164 . mongolii din Asia Centrală etc. b)Transhumanţa. beduinii (populaţii semite arabofone) din Orientul Apropiat şi nord-estul Africii. de la câteva luni la cîţiva ani (diplomaţi de carieră. cu plantaţii vaste (Coasta de Fildeş mai ales).). Procesul de sedentarizare este mai facil acolo unde nomadismul este de dată mai recentă. recurent fenomenului de „beduinizare” a unor populaţii anterior seminomade sau chiar sedentare (caz frecvent altădată în spaţiul iranian – bahtiarii din Zagros. Sedentarizarea nu este totdeauna completă.Nomadismul şi transhumanţa În trecut foarte frecvente erau două forme de migraţie temporară cu un caracter mai complex. azerii qaşqai etc. Pot fi citate drept cazuri tipice de populaţii nomade : tuaregii din Sahara. populaţiile aferente formând un fel de interfaţă între populaţiile sedentare şi cele tipic nomade.) sau prin politici sistematice de creare a unor condiţii mai evoluate de existenţă – cazul statelor petroliere de la Golful Persic unde s-a dezvoltat agricultura irigată în oaze. Burkina Fasso) spre cele costiere. înlocuiţi treptat cu muncitori sezonieri din statele mai sărace ale acestui continent (Bolivia. pot constitui în unele cazuri etape ale migraţiei definitive. a)Nomadismul este o formă de mobilitate determinată de condiţiile naturale mai puţin prielnice organizării unei economii agricole stabile şi cu o productivitate ridicată sau de specificul unor civilizaţii marcate de menţinerea unor tehnici agricole rudimentare.2. Maghreb etc. adesea la distanţă foarte mare.S. seminomadismul se manifestă în condiţii climatice mai puţin restrictive. În general aceste migraţii sunt sensibile la relaţiile autohtonmigrant şi se soldează uneori cu stabilirea definitivă în ţara de primire. Un caz citat altădată de literatura de specialitate era cel al muncitorilor agricoli italieni care plecau din sudul Italiei spre America de Sud în timpul iernii. situaţii similare fiind întîlnite în toate regiunile circummediteranene : Spania.

Apropiate de transhumanţă şi mai frecvente astăzi sunt pendulările pastorale locale la mici distanţe. au de asemenea o istorie îndelungată. de importanţă locală deosebită. Cele mai tipice sunt din acest punct de vedere colonizările care urmăresc popularea (repopularea) unor teritorii ale căror resurse naturale sunt insuficient valorificate dar de multe ori a mascat şi stabilirea unor populaţii fidele la marginile unor imperii apuse. cunoscută sub numele de „transmigraţie”. practicată pînă într-o epocă recentă de unele regimuri totalitare.Cauzele acestora erau fie politice fie sociale.Transhumanţa se deosebeşte de nomadism şi pentru că populaţiile antrenate în astfel de mişcări dispun de aşezări stabile. utilizând potenţialul nevalorificat din marile insule slab populate – Kalimantan. structura socio-demografică a acestora etc. Un caracter organizat îl au şi deplasările generate de muncile agricole sau de caracterul sezonier al unor activităţi precum cele din industria zahărului. Regula generală este pendularea între regiunile înalte cu păşuni de vară şi zonele mai joase cu climat mai blând pentru iernat (cazul litoralului dobrogean la noi altădată). nordul Sudanului. cazul Banatului. fiecare cu un impact specific asupra mediului de primire şi cu particularităţi proprii referitoare la dimensiunea fluxurilor. dar prin amploarea lor creează imaginea unor mişcări de masă. cum sunt cele generate de exodul rural. regional sau internaţional. V. cu deţinuţi de drept comun a 165 . Acest criteriu deosebeşte trei categorii de migraţii. responsabil de mixtarea populaţiei în Yemen. al XVIII-lea. fiind iniţiate de stat. atraşi aici de mari avantaje materiale. la nivel local. de-o parte şi de alta. frecvente încă în spaţiul românesc (de ex. Numărul populaţiei deplasate a depăşit cifra de 10 mil. Boua Guinee (Irianul de Vest). Clasice au fost migraţiile impuse de comerţul cu sclavi negri din Africa de Vest (sec. de diferenţele de venituri dintre diversele regiuni sau state etc. Madura şi Bali. Ele au la bază opţiunea individuală. la care revin sistematic şi în care o parte din populaţie locuieşte permanent. Iran. Clasică este şi colonizarea organizată de statul indonezian după obţinerea independenţei. în contextul liberei circulaţii a persoanelor (relativă la nivel internaţional) şi a creşterii securităţii individuale. care a continuat de fapt comerţul similar mult mai vechi efectuat de arabi. c)Migraţiile forţate se desfăşoară fără consimţămîntul migranţilor. unde mai continuă încă prin implantările organizate de statul brazilian în lungul Transamazonianului. Oman. Aceste migraţii reprezintă de fapt. Egiptul meridional. care pentru a fi determinate sunt adesea stimulate material. Tipice au fost colonizările din Lumea Nouă – în Americi. De cele mai multe ori aceste migraţii au un caracter definitiv.persoane. datorită presiunii demografice mari din aria menţionată. având caracter temporar însă. Este în cele din urmă o supapă de siguranţă pentru eliminarea presiunii demografice care poate să apară într-un anumit context într-o regiune oarecare. modificând semnificativ distribuţia spaţială a unor grupuri etnice. În acest mod. practicând agricultura sau activităţile meşteşugăreşti. În acest ultim caz migraţiile au sfîrşit prin a deveni spontane. prin constrângere directă sau indirectă.XVI-XVIII). au o istorie îndelungată dar s-au amplificat în perioada contemporană. Australia. Deportările constituie o altă categorie.Clasificarea migraţiilor după criteriul cauzal Mobilitatea populaţiei poate fi diferenţiată şi în funcţie de motivaţia deplasării. destinată să descongestioneze suprapopulatele insule Jawa. masiv colonizat cu şvabi în sec. unde a fost defrişată o bandă de o lărgime variabilă. transhumanţa mai este prezentă izolat în sudvestul Asiei (Afganistan. Restrînsă masiv în Europa. b)Migraţiile organizate. Aceste migraţii au la bază acordul persoanelor deplasate. în care a primit terenuri o parte din populaţia sărăcită din nord-estul secetos al Braziliei (majoritar mulatră sau de origine africană). dinspre Depresiunea Maramureşului şi Valea Someşului spre Munţii Rodnei). a)Migraţiile spontane. prin reprezentanţii săi direcţi sau prin intermediari de tipul unor organizaţii sau întreprinderi particulare cu atribuţii în domeniul recrutării forţei de muncă (mai ales în perioada contemporană). o redistribuire complementară a forţei de muncă în funcţie de excedentele sau deficitele de forţă de muncă. Turcia) unde pendularea între zonele înalte (yaylîk în turceşte şi ardşir în persană) şi zonele mai joase (kîşlak în turceşte şi garmşir în persană) constituie modul de viaţă al multor comunităţi care combină agricultura irigată din zonele piemontane cu activităţile pastorale.2.

demarat procesul populării europene a Australiei, Guyanei franceze sau unor regiuni din Siberia şi Extremul Orient rusesc (pe parcursul perioadei ţariste – „pohod na Sibir”). Un alt caz notoriu este cel al deplasării forţate a populaţiei apte de muncă în timpul unor conflicte militare sau sub regimuri totalitare. Aceasta a fost o practică frecventă a Reichului nazist sau în perioada stalinistă, fiind astfel antrenate mase imense, de milioane de persoane, spre minerit, construcţii diverse (hidrotehnice mai ales) şi exploatarea lemnului220. Ca şi în imperiul sovietic, în celelalte state cu regim similar, după 1945, clienţii predilecţi ai deportărilor au fost intelectualii, ţăranii înstăriţi (chiaburi în România, culaci în Rusia), practicanţi ai unor profesiuni liberale, preoţi etc. Tot în această categorie pot fi incluse şi regrupările (schimburile de populaţii), cu caracter definitiv, în urma unor tratate sau reglementări politice aşa cum s-a întîmplat între Turcia şi statele balcanice pe măsură ce acestea au dobândit independenţa şi au eliberat întreg teritoriu de sub tutela otomană. Cel mai masiv flux de acest tip a fost însă cel creat de partajarea coloniei britanice India în 1947, în momentul declarării independeţei când cea mai mare parte a populaţiei hinduiste din actualul Pakistan şi din Bangladesh s-a repliat spre teritoriul actual al Indiei, în sens invers deplasându-se o parte din populaţia musulmană din Cîmpia Gangelui şi Dekkan, numărul total al persoanelor afectate fiind după unele surse de 14-15 mil. (circa 4%din populaţia totală), generând numeroase masacre şi resentimente care răbufnesc încă în conflictul din Kaşmir. La fel de masivă a fost şi expulzarea germanilor după retrasarea frontierelor postbelice care au atribuit Poloniei Pomerania Orientală şi Silezia Inferioară iar Pomerania Orientală a fost divizată întra aceasta şi fosta U.R.S.S., afectând 8 mil.persoane la care s-au adăugat 1.5 mil. germani expulzaţi de către cehi din regiunea Sudeţilor. Polonia a fost şi ea afectată de această retrasare a frontierelor prin ocuparea de către armata sovietică, a Galiţiei Orientale şi vestului Bielorusiei, ce a generat plecarea a 1.5 mil.polonezi. Tot în această categorie se încadrează şi refugierile din diverse motive, frecvente astăzi în Lumea a Treia, drept pentru care O.N.U. dispune de un organism special de supraveghere (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi înfiinţat în 1951)221. Cele mai multe refugieri sunt generate de conflictele militare sau de persecuţiile religioase sau etnice. Se ajunge în unele cazuri la situaţii în care refugiaţii sunt mai numeroşi decât cei rămaşi pe teritoriul ancestral – cazul palestinienilor, al căror număr total depăşeşte probabil 8-9 mil. dintre care 4.5 mil sunt refugiaţi în alte state arabe – Siria, Liban, ţările de la Golful Persic, Iordania (unde formează majoritatea populaţiei) sau constituie o diasporă importantă în Europa şi America de Nord. Accesul la independenţă prefigurat din primăvara anului 2000 nu va schimba prea mult soarta acestor refugiaţi, integraţi deja în statele menţionate. Refugierile nu implică numai deplasarea dintr-un stat în altul ci şi deplasări interne, în state supuse unor conflicte locale. Astfel circa 900 mii de columbieni au fost constrânşi să se aglomereze în bidonvilluri sau în tabere de refugiaţi pentru a scăpa de luptele dintre forţele guvernamentale şi gherilele de orientare marxistă, desfăşurate pe teritoriile lor. În fosta Iugoslavie se apreciază la circa 800 mii numărul refugiaţilor interni (mai ales în Bosnia), în Sri Lanka la 600 mii, în Sierra Leone la peste 500 mii etc. Afganistanul, Liberia, Sudanul, Georgia sau R.Moldova completează această lungă listă. Refugierile sunt foarte frecvente în Africa, devenind aproape incontrolabile şi greu de estimat, unele state fiind foarte afectate – Somalia, Ruanda, Sierra Leone, Liberia, majoritatea statelor din Africa subsahariană fiind atinse de acest fenomen direct sau indirect, prin găzduirea refugiaţilor. Masele de oameni dislocate în această regiune sunt de ordinul milioanelor de persoane. Nici Asia nu este ocolită de astfel de mişcări, amplificate aici de masa imensă a populaţiei, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Afganistanului, unde au fost deplasate circa 5-6 mil. persoane, mai ales spre Pakistan, repatriate în mare parte în ultimii ani. Importante sunt şi mişcările generate de destrămarea imperiului sovietic şi a fostei Iugoslavii (Caucaz, Asia Centrală, Bosnia-Herţegovina etc.)222.
220

Gulagul sovietic a presupus deplasarea câtorva zeci de milioane de persoane dintre care cea mai mare parte a pierit în condiţiile grele ale Siberiei. România a practicat şi ea în perioada dictaturilor care s-au succedat după 1938 astfel de deplasări, în timpul războiului (deportarea evreilor şi ţiganilor în Transnistria) sau în perioada comunistă (deportarea „chiaburilor” sau a şvabilor din Banat în Bărăgan şi Dobrogea). 221 În urma unei convenţii ţinută la Geneva, semnată treptat de majoritatea statelor lumii. 222 P.J.Thumerelle, în Réfugiés, déplacés et rapatriés, Population nr.3/1999, pp.509-536, citând surse O.N.U, estima la 23 mil. numărul refugiaţilor în 1995-1996, din care 8.3 mil, în Africa, 8.1.mil în Asia şi 5.8 mil. în Europa (incl, Fed. Rusă).

166

Între refugiu şi expulzare limitele nu sunt totdeauna clare. Un caz mai recent de expulzare a fost acela al turcilor din Bulgaria, obligaţi la sfîrşitul perioadei totalitare să-şi bulgarizeze numele şi instigaţi de autorităţi să plece în Turcia. Între 1985-1989 au plecat astfel 370 mii de turci din cei 848 mii223. Bulgaria a continuat de fapt o „tradiţie“ mai veche a Imperiului Ţarist care, după fiecare extindere în dauna rivalului otoman, obişnuia să expulzeze sau să deporteze populaţiile musulmane224. Numărul total al refugiaţilor aflaţi în evidenţa O.N.U este de circa 22 mil (cf.H.C.R., 2001), obligate să trăiască în tabere unde nu condiţiile sunt de cele mai multe ori sub limita decenţei. Numărul acestora este greu de stabilit, fiecare sursă având propriile estimări, cele ale O.N.U. fiind mai apropiate de realitate. Nivelul maxim al acestor mişcări s-a manifestat în perioada postbelică la începutul anilor ’90, când s-au suprapus mai multe conflicte majore (invazia irakiană a Kuweitului, dezmembrarea Iugoslaviei, războaiele civile din Ruanda şi Somalia etc.). În afara acestora se află însă un număr cel puţin la fel de mare neluaţi în evidenţă (28 mil. după Sadako Ogata, înalt comisar al O.N.U, cu problemele refugiaţilor)225 V.3.Clasificarea migraţiilor după criteriul administrativ Teritoriul pe care se desfăşoară migraţiile este divizat între numeorase entităţi statale, regionale, locale încît există o diferenţă destul de netă între două mari categorii de mişcări delimitate de frontierele recunoscute pe plan internaţional : interne şi internaţionale. Trebuie remarcat că un rol important îl are dimensiunea teritoriului aflat sub jurisdicţia unui stat. În statele de mari dimensiuni, migraţiile interne sunt mai degrabă migraţiilor internaţionale. În această categorie intră şi migraţiile transfrontaliere, tot mai intense între statele cu frontiere permisive, deschise. V.3.1.Migraţiile interne Desfăşurate în interiorul graniţelor unui stat, au o importanţă deosebită în statele de mari dimensiuni (S.U.A., Federaţia Rusă, R.P.Chineză). În ultimele două secole aceste mişcări s-au efectuat de obicei dinspre regiunile agricole dens populate spre aglomerările urban-industriale. Este vorba de aşa-numitul exod rural, termen încetăţenit de la sfîrşitul sec.al XIX-lea, în vestul Europei pentru a desemna caracterul de masă al unor deplasări tradiţionale dar de mică amploare până atunci226. Efectul principal al exodului rural constă în reducerea continuă a populaţiei rurale (depopulare) şi implicit în creşterea populaţiei urbane (urbanizare, metropolizare). Cauza principală este de sorginte economică, generată de diferenţele de venituri dintre sat şi oraş dar şi nivelul dotării social-edilitare care avantajează regiunile urbanizate. Exodul rural a condus la depopularea completă a unor aşezări rurale, în special a celor izolate sau sărace în resurse, fenomen caracteristic în special în Europa unde în extremis s-a ajuns la reinstalarea vegetaţiei naturale secundare – cazul unor arii extinse din Masivul Central Francez (Lozère), din Ţara Galilor sau nordul Scoţiei etc. Cele mai afectate sunt statele din vestul Europei unde acest proces s-a desfăşurat în cicluri succesive începând cu secolul al XVIII-lea. În estul continentului s-a declanşat mai tardiv, după 1900, dar a fost mai brutal, pe parcursul câtorva decenii spaţiile rurale fiind efectiv stoarse de forţele lor vitale. Consecinţele acestui exod au fost atenuate în statele dezvoltate, într-o anumită măsură, de procesul de „contraurbanizare”, inversare a ritmurilor creşterii populaţiei în favoarea mediului rural, în contextul delocalizării activităţilor economice, al dezvoltării turismului şi comunicaţiilor. De aceasta au beneficiat însă doar acele arii rurale aflate în proximitatea aglomeraţiilor urbane, situate în
223

Reprezentând 43.6% din total, după 1990 s-au mai întors doar 155 mii. Aceasta a fost o practică curentă a statului bulgar, apropierea turcilor de pragul de 10% din populaţia totală creând îngrijorare în contextul păstrării de către aceştia a unui indice mai ridicat al natalităţii (cf. Taylor P., Political Greography, Longman, New York, 1997). Cu toate acestea, ultimul recensământ bulgar din 01.03.2001 atestă o proporţie de 12% a populaţiei turceşti (peste 950 000). 224 Numai între 1780 şi 1800 au fost expulzaţi între 300 şi 500 mii de tătari din Crimeea şi regiunea Kazan urmaţi de alţi 400 mii între 1854-1862. Între 1802-1864, din Caucazul de Nord au fost alungaţi peste 1 million de musulmani (cerchezi, abhazi şi ceceni mai ales), stabiliţi în Anatolia, Orientul Apropiat şi Rumelia, din aceasta din urmă fiind obligaţi din nou să plece după constituirea statului bulgar modern în 1878. 225 Citată de J.P.Thumerrelle, Réfugies, délacés et rapatriés, Espace/Populations/Société, nr.1-1998, pp.97-118. 226 Pentru detalii suplimentare asupra acestui fenomen important în dinamica spaţială a populaţiei din perioada modernă poate fi consultată lucrarea lui J. Pitié, L’exode rural, PUF, 1979.

167

lungul căilor de comunicaţii sau dispunând de un potenţial turistic deosebit. Problematica exodului rural este mult mai complexă datorită desfăşurării sale în timp şi a cauzalităţii multiple. În ultimele decenii, acest proces a luat o amploare fără precedent în statele Lumii a Treia, sprijinit de speranţa maselor de migranţi rural de a găsi o slujbă sau de a-şi asigura un trai mai bun este iluzorie, efectul vizibil fiind supraaglomerarea periferiilor urbane. Lipsa oricărei perspective şi masivul şomaj rural alimentează continuu aceste fluxuri, iar în prima parte a sec.XXI este aşteptată o amplificare ca efect al unei presiuni demografice greu de stăvilit. Migraţiile interne nu se desfăşoară exclusiv între sat şi oraş. În statele dezvoltate, tipice au devenit şi migraţiile interurbane, de regulă ierarhizate, dispre oraşele mai mici spre cele tot mai mari care oferă posibilităţi mai largi de afirmare. Tot în aceste state au luat o amploare maximă migraţiile inverse, dinspre oraş spre ariile rurale (contraurbanizarea), fenomen care este deja sensibil în estul Europei şi se prefigurează ca o formă majoră de migraţii interne la nivel global având rolul de a descongestiona aglomeraţiile urbane, de a reechilibra distribuţia populaţiei. Pot exista şi migraţii rural-rural acolo unde mai sunt încă rezerve de terenuri agricole, fertile cazurile invocate în Brazilia sau Indonezia dar şi colonizarea stepelor Kazahstanului în perioada sovietică (mobilitate devenită internaţională după divizarea imperiului). V.3.2.Migraţiile internaţionale Se desfăşoară la nivel interstatal şi sunt mai greu de înregistrat statistic, mai ales în contextul mondializării, pentru că în afara migraţiei legale, controlabilem există o puternică migraţie clandestină. De exemplu, în S.U.A. numărul imigranţilor clandestini se cifrează la mai multe milioane (4-6 mil., sau după unele surse chiar mai mult), aria de provenienţă fiind în special Mexicul (los chicanos) şi arhipelagul antilez. Desfăşurate la distanţe foarte mari, aceste mişcări pun probleme şi mai complexe din punct de vedere economic şi psiho-social, efortul de adaptare al individului fiind mult mai mare. Diferenţele de standard de viaţă şi de comportament dintre migrant şi localnic poate crea situaţii conflictuale, reacţii de respingere sub forma unor mişcări xenofobe sau rasiste, frecvente în întreaga lume occidentală. Generale astăzi la nivel mondial, având ca principale destinaţii statele dezvoltate sau cele aflate în boom economic datorat resurselor de hidrocarburi (Asia de Sud-Vest în mod deosebit) dar şi în state cu agricultură speculativă (Coasta de Fildeş, Malaysia etc.)227. Fostele state comuniste au frânat aceste mişcări, rareori se înregistrau plecări sezoniere dinspre Bulgaria spre nordul Rusiei în vederea exploatării lemnului. În general, migraţiile internaţionale au ca destinaţie marile aglomeraţii urbane din ţările de primire, capabile să asigure locuri de mucnă diverse, conforme calificării (cazul tipic al S.U.A.). A existat însă şi o migraţie internaţională dirijată spre mediul rural (cazul Americii Latine unde s-au stabilit masiv populaţii din sudul şi centrul Europei sau cazul Canadei, la începutul secolului al XX-lea). V.4.Particularităţile ale migraţiei populaţiei în perioada modernă şi contemporană V.4.1.Perioada modernă (1700-1950) Spre deosebire de perioadele anterioare în care mobilitatea populaţiei era condiţionată de distanţă, desfăşurându-se mai lent (cu excepţia migraţiilor de cucerire) şi antrena o parte redusă a populaţiei Globului, după 1700, industrializarea şi urbanizarea au imprimat o dinamică ascendentă mobilităţii populaţiei, atât pe plan intern cât şi internaţional. Premisele acestei accelerări le-au constituit însă evoluţiile din perioada medievală şi mai ales Marile Descoperiri Geografice care au deschis noi direcţii de colonizare, populaţiilor europene în primul rând. Explozia demografică resimţită la sfîrşitul sec.al XVIII-lea constituie o altă premisă care explică concentrarea principalelor fluxuri migratorii în regiunile din nord-vestul Europei unde a debutat acest proces. În afara acestui context general pot fi invocate şi alte cauze care au favorizat accelerarea mobilităţii :
227

În unele din aceste state, ponderea străinilor poate atinge valori foarte mari, peste 30% în Coasta de Fildeş de ex.

168

populaţiile creştine din Balcani (bulgari. spre vest. debutat încă din sec. prezentată în Géographie des migrations forcés en U. 1940-1944.-tendinţele de extindere a marilor proprietăţi în dauna micilor proprietari rurali forţaţi astfel să îngroaşe rândurile proletariatului urban sau să emigreze. ucraineni). bazinul franco-belgian) sau spre marile metropole – Paris. procesul de colonizare a Siberiei şi Extremului Orient. mai ales după înlăturarea iobăgiei şi tendinţa burgheziei de a-şi însuşi vaste domenii utilizate ca păşuni pentru oi (enclosures). fenomen care a antrenat migraţia micilor artizani spre centrele urbane. London. adaptândiu-se uşor locului de muncă şi economiei de piaţă liberale. totalizând circa 10 mil. când cea mai mare parte a ţăranilor înstăriţi (culaci) au fost strămutaţi în regiunile nordice sau asiatice ale vastului imperiu. românii din Moldova. nordul Bucovinei. acest proces continuând pînă între cele două războaie mondiale.persoane pe parcursul sec.R. Galiţia.U. Population et Sociétés. când o bună parte a populaţiei din teritoriile ocupate la frontiera apuseană (Basarabia. balkarii.XVII-XIX228. în perioada colectivizării forţate.A. şi procesul de migrare a populaţiei afro-americane din sud spre nord-estul industrializat unde a devenit treptat majoritară în unele cartiere sau oraşe. mai ales de origine slavă (ruşi. inerţia istorică acţionând invers decât în Lumea Veche unde asigură stabilitatea comuntăţilor umane.S. politice sau naţionale).2/2000?.A. unde au colonizat teritoriile triburilor amerindiene obligate să se retragă în rezervaţii. Regimul sovietic s-a remarcat încă de la început prin practica migraţiilor forţate. La această mişcare au participat nu numai slavii răsăriteni ci şi germanii din Ducatul Varşoviei. românii din Imperiul Habsburgic.I. Persecuţiile au culminat cu numeroasele pogromuri organizate asupra ghettourilor evreieşti sau cu un veritabil genocid cum a fost cazul armenilor sau creştinilor nestorieni între 1894-1915. Mai tîrziu. Germania.U. odată cu desfiinţarea Hanatulul Crimeii şi cu retragerea Imperiului Otoman spre sud. După 1920 se accentuează în S. este prin excelenţă mobilă.A. în perioada 228 229 Cf. Changes in Global Demography.R.249-274. populaţia nord-americană nu este atât de intim legată de un anumit teritoriu. Companion Encyclopedia of Geography. amplificat odată cu deschiderea căilor ferate care au antrenat mase importante de populaţie. Londra.al XVII-lea.al XVIII-lea. Berlin. manifestându-se trei vârfuri : 1930-1934. din care o parte nu s-a mai întors. Mişcările cele mai masive s-au produs spre bazinele carbonifere (Yorkshire. regiuni cu terenuri fertile favorizate de conectarea la reţeaua de căi ferate. Colonizările cele mai puternice s-au efectuat spre Cîmpia Mississippi-Missouri şi spre vestul îndepărtat. calmucii. Ţările Baltice) a fost deportată în aceleaşi regiuni din raţiuni economico-sociale concomitent cu deplasarea în masă a unor grupuri etnice acuzate de colaboraţionism (ceceno-inguşii. germanii de pe Volga etc. -agravarea unor persecuţii pe fondul avîntului mişcărilor naţionale (persecuţii religioase.S. un rol important în popularea regiunilor asiatice ale U. evreii din Imperiul Ţarist. mai legate de teritoriul pe care-l ocupă. Este vorba de varianta medie. pp... INED. Populaţia S.). l-a avut şi refugiul masiv al populaţiei din partea europeană. ucrainenii. J. La fel de activă a fost şi migraţia populaţiei rurale din S. -declinul activităţilor meşteşugăreşti prin dezvoltarea producţiei de fabrică. kabardinii. găgăuzi etc.Clarke. Alte surse indică un număr mult mai mare datorat dificultăţii de a separa migraţiile forţate de cele impuse de transformările economice. Franţa. .S.S. Tot în acest imperiu.S.8 mil persoane229. 169 .. fapt manifestat şi în peisaj prin importanţa locuinţelor temporare la periferia oraşelor (rulote. a)Migraţia internă a fost mai activă pe parcursul acestei perioade în statele în care industrializarea a fost mai precoce : Marea Britanie. 1947-1952. -apariţia crizelor economice de supraproducţie care au lovit de obicei micii producători forţaţi astfel să părăsească locurile natale.S. Între 19191953 (până la moartea lui Stalin) au fost astfel deplasate circa 5.U. barăci).. nr. în partea europeană (nordul Mării Negre). karaceaii. Tipice au fost cazurile unor populaţii din imperiile multinaţionale : polonezii. Colonizarea era adesea apanajul unor companii de construcţii feroviare care aveau interesul să îşi asigure produse transportabile. o amplă mişcare de colonizare a fost aceea iniţiată la sfîrşitul sec. Fiind mai recent constituită. În Imperiul Ţaris şi mai tîrziu în U. tătarii din Crimeea. Routledge. Ruhr. sîrbi. 1996. Tipică a fost situaţia din Marea Britanie.R. greci. pe parcursul conflictelor mondiale. ţările scandinave. armenii din Imperiul Otoman.

între 1850-1900 dominau germanii şi scandinavii iar după 1900. Un caz particular l-a constituit refugierea masivă a aristocraţiei ruseşti şi a unei părţi din burghezia fostului Imperiu Ţarist. Mai mult. Consecinţele acestora au fost suportate atât de categorii intelectuale (filozofii din centrele urbane importantă în 1922. marea migraţie europeană a antrenat între 1700-1914 circa 70 mil. unde au fost colonizaţi ţăranii originari din Marea Cîmpie Chineză. scoţienii. stabiliţi în statele Europei de Vest (Franţa şi Marea Britanie îndeosebi) şi peste ocean. Germania (5 mil.5 mil. 170 . între 1814-1970. la fel ca în portul Marsilia. În Marea Britanie un flux masiv era asigurat de Irlanda sau de unele colonii (Antile.) şi Italia (15mil. accentuat mai tîrziu. englezii). cel mai important flux migratoriu din întreaga evoluţie istorică a umanităţii. Motivaţia acestor migraţii forţate a fost foarte complexă. supraproducţie şi în ţările de primire au condus la adoptarea unor politici de limitare a migraţiei internaţionale (Australia ia astfel de măsuri încă de la sfîrşitul sec.). unguri.) urmate la distanţă de Spania (6 mil. ţările scandinave etc. dens populată. Au fost şi cazuri în care unele state au luat măsuri pentru limitarea migraţiei interne –cazul Italiei fasciste care a încercat frînarea exodului populaţiei rurale din Mezzogiorno în scopul reducerii şomajului din regiunile industriale nordice. încă neasumate de statul rus (finlandezii din regiunea St. majoritatea erau din sudul 230 În 1931. Principalele state emiţătoare au fost la început cele mediteranene (Italia şi Spania în primul rând) apoi acelea din Europa Centrală (Polonia. italienii şi est-europenii (polonezi. Marea Britanie. emigranţi. Belgia). Numai între 1920-1930 emigraţia netă în Franţa a fost de 1. Apariţia fenomenelor inerente economiei de piaţă – şomaj. când peste 45 000 ţărani ucraineni au fost deportaţi spre bazinul Peciorei din cauza refuzului de înscriere în colhoz). curba migraţiei a urmat un trend descendent. în Franţa se înregistrau 800 000 emigranţi italieni.).9. în locul migraţiei de colonizare(adesea prin deportare) apare migraţia spontană. evrei.aplicării programului de colectivizare forţată în regiunile vestice a căror ocupare a fost consfinţită de tratatul de la Paris.A. ( tab. în cadrul unor operaţiuni de „purificare etnică”. În Brazilia. eliminându-i pe cei necalificaţi. din cei aproximativ 5. în Europa se manifestă procesul invers de imigrare. minorităţi indezirabile. Aceste politici aveau în general un caracter segregativ. ucraineni. al XVI-lea pe seama formării sistemului colonial prin organizarea sistematică de colonii de către metropole (Spania. ruşi.persoane. subcontinentul indian).A. Un proces similar s-a petrecut în nord-estul Chinei (Manciuria). Ponderea cea mai însemnată a fost asigurată de Insulele Britanice (17 mil. fluxurile fiind dirijate predilect spre Franţa230. în special acolo unde reducerea natalităţii a fost foarte timpurie (Franţa. Astfel se formează un flux important de migranţi dinspre estul spre vestul continentului. 500 000 polonezi etc.Petersburg.U. Pînă la 1920. Portugalia şi Polonia (câte 3 mil. Structura etnică a masei de imigranţi a fost însă realtiv diferită în nordul Americii faţă de sudul acesteia.. Portugalia. b)Migraţia internaţională s-a accentuat încă din sec. persoane. Cehia).29). În perioada modernă atinge punctul culminant şi îşi schimbă caracterul. în urma Revoluţiei din Octombrie 1917. lipsiţi de capital sau cu o anumităn origine etnică sau rasială (asiaticii erau excluşi mai ales în Australia). greci etc. astfel modificându-se complet structura etnică a regiunii.) sau insurgenţi ostili puterii sovietice (basmacii din Tadjikistan sau djighiţii din Caucazul de Nord).al XIX-lea. Ca urmare. care asigurau 80% din forţa de muncă din minele Lorenei şi din Nord-Pas de Calais.2 mil.). în contextul exploziei demografice. Marea Britanie. ţărani înstăriţi dar şi ţărani „sabotori” (ca în 1932. curba evoluţiei migraţiei europene a fost continuu ascendentă iar structura etnică s-a schimbat progresiv : pînă la 1850 dominau britanicii (irlandezii. S. cerşetori etc.). în contextul reducerii masive a natalităţii în Europa ca efect al tranziţiei demografice. Pe ansamblu.U. Olanda) în scopul asigurării controlului şi extragerii unor resurse sau materii prime agricole necesare economiei acestora. mai ales în urma războaielor napoleoniene. „ruşii albi”. hoţi. apariţiei crizelor de supraproducţie (precum aceea din 1816-1820). Franţa. intelectualii „contrarevoluţionari” din Ţările Baltice şi Basarabia în 1940-1944). majoritatea dirijaţi spre S. a deteriorării condiţiilor economice.). elemente antisociale (în 1930 mai ales. în 1924 etc. prostituate. iranienii din Azerbaidjan. coreenii din Extremul Orient etc. de exemplu.

între 1820-1995 (mii persoane) Ţara de 182 189 191 194 196 182 origine 0-1889 0-1914 5-1945 6-1965 6-1995 0-1995 EUROP 132 157 363 242 283 379 A 80 39 8 8 3 18 Marea 268 110 475 367 444 508 Britanie 7 7 0 Irlanda 343 888 273 112 112 481 2 7 Germani 441 106 547 816 245 709 a 3 9 U. ucraineni. 221 305 152 13 409 385 5 0 Italia 337 363 745 321 310 535 9 2 AMERI 117 822 251 203 911 156 CA 3 0 7 4 47 Canada 104 456 155 740 479 427 8 6 9 Mexic 27 120 649 566 400 536 4 6 America 98 246 305 731 154 292 de Sud 9 9 ASIA 316 451 224 288 640 768 3 2 China 289 42 50 33 994 140 8 India 1 6 6 4 655 672 Coreea 16 731 747 Filipine 1 39 123 127 1 1 231 232 Informaţii preluate dintr-un studiu colectiv publicat de CNRS din Franţa în 1980 (Les migrations internationales de 1815 à nos jours).italieni.U. imigranţii agregându-se mult timp în regiuni ori cartiere cu specific etnic sau confesional232. ţinta principală a imigranţilor (40 mil. O parte din emigraţia europeană s-a dirijat şi spre coloniile africane şi asiatice pentru administrarea acesteia. Asimilarea reciprocă s-a produs destul de greu în aceste zone.S.63 mil. evrei etc231.spanioli. plecările afectând mai ales regiunile cu reminiscenţe ale relaţiilor feudale (provinciile spaniole Andaluzia. nordul Portugaliei). distribuţia acestor fluxuri a fost inegală.32 : Evoluţia numărului de imigranţi din S. subcontinentul indian sau Extremul Orient etc. greci etc. Şi în ţările primitoare.A.78 mil portughezi. multiculturalismul fiind un model american care se extinde şi în întreaga Europă Occidentală. 171 . având originea predilectă în metropole : francezii spre nordul Africii.S. aceştia s-au aşezat cu precădere în regiunile industriale din nord-est constituiau o resursă ieftină de forţă de muncă. britanicii în Africa de Sud.A.U. polonezi. baza acumulării capitalului american. „La piccola Italia” la New York sau ţinutul populat de metodiştii elveţieni din secta Amish în Pennsylvania sunt două exemple. Aşa-numitul „melting-pot”american a rămas mai degrabă un deziderat. în perioada menţionată). Extremadura sau sudul Italiei) ori cu o populaţie densă (Galicia. În S. Distribuţia regională a acestor fluxuri în ţările emiţătoare a fost inegală. Tabelul nr. 1.Europei (1.) urmaţi la mare distanţă de alte grupuri din cele mai diverse : germani.72 mil.R. 0. japonezi.

Statistical Yearbook.). Franţa). dirijându-se predilect spre Sunbelt – vastă arie care cuprinde în primul rând Florida. California şi spre nord-vest.4. Ţările de Jos.33 : Ritmul anual de creştere a populaţiei Globului.Perioada contemporană (după 1950) a)Migraţiile interne Caracteristica esenţială a migraţiilor interne pe parcursul acestei perioade constă în diminuarea importanţei lor în statele dezvoltate (proporţional nu şi numeric). Un traseu similar l-a cunoscut şi emigraţia armeană din Anatolia. de emigranţi dirijaţi spre insulele din Pacific (Hawaii) sau spre Americi (Brazilia. În S. ambiguu de altfel. Astfel cei mai mulţi s-au dirijat spre unele colonii ale Imperiului Britanic în care necesitatea forţei de muncă de pe plantaţii era stringentă – Guyana Britanică. marcat de tendinţa de reducere a populaţiei unor mari metropole (Paris. dată fiind şi dimensiunea teritoriului. mai modestă.31-32). constituindu-se astfel marile aglomeraţii periurbane (rurbanizarea). maroniţi. Washington.U.Vietnam AFRIC A Alte regiuni TOTAL 2 209 149 13 46 170 13 24 640 29 48 483 857 464 118 189 857 521 445 622 80 72 9 0 34 23 Surse : U. Germania. în statele Oregon şi Washington (tab. generată de convulsiile Imperiului Otoman în descompunere (peste 1 mil. Acest proces se manifestă mai timpuriu în statele industrializate (Marea Britanie. Mauritius. 1997 (imigraţia legală brută.A. datorită epuizării rezervelor de forţă de muncă rurală. Thailanda. Emigraţia indiană (3 mil. în special ca intermediari (în Africa de Est). migraţia internă capătă o importanţă mai mare decât cea internaţională. care preferă migraţiile alternante (navetismul). dirijată spre Asia de Sud-Est unde au ajuns adesea majoritari (Singapore) sau formează o parte însemnată a populaţiei (Malaysia.A. totuşi. Trinidad-Tobago. Malaysia.Immigration and Naturalization Service. Acest fenomen apare şi în regiunile industriale tradiţionale decăzute (vechi bazine carbonifere dezafectate – nordul Franţei sau Middlands de ex. Japonezii au participat şi ei la acest flux asiatic cu circa 2 mil.U. Singapore. Palestina sau nordul Irakului (circa 1 milion). prognozat pentru anii 2001-2005 (în % anual) Contin entul (regiunea) 233 P P P Continent P P P opulaţi opulaţi opulaţi ul (regiunea) opulaţi opulaţi opulaţi a totală a a a a a urbană rurală totală urbană rurală La fel ca şi S. Liban. fiind strîns legată de necesităţile economice ale metropolei coloniale britanice.A.S. Djakarta). persoane). Australia frânând de timpuriu emigrarea asiaticilor233. Fiji. V. în special spre America de Sud (Argentina. Brazilia. Columbia. estul Africii. adăugându-se unui flux tradiţional spre sud-estul Asiei – Birmania. circa 12 mil. siriaci. Se produce aici fenomenul. Natal. care încă din 1882 au adoptat Chinese Exclusion Act. Arizona. Texas.) apare redusă raportată la potenţialul enorm al subcontinentului indian.U. O bună parte dintre aceştia erau antrenaţi şi în administraţia acestor colonii. Venezuela) dar şi spre America de Nord sau Europa.A. vestul S.)..U. numit contraurbanizare. Majoritatea acestora erau creştini (ortodocşi. Tabelul nr. Londra). O migraţie mai puţin cunoscută este cea a populaţiei de origine arabă din Orientul Apropiat. nestorieni) şi proveneau din Siria. consecinţă a creşterii posibilităţilor de mişcare a populaţiilor. O parte s-au ândreptat şi spre insulele din Pacific ori spre coasta de vest a S.. cel puţin pentru ultima perioadă) Paralel cu marea migraţie europeană s-a produs şi migraţia chineză.2. 172 .

U.2 -de Sud 0.7 0. New York. Est 0. 4. -de Sud 0 Sud-Vest 1 8 3 . 4 0.0 .9 . O.U.7 OCEAN . 2 2.3 0 . 3 1.0 1 0.5 Sudică Sursa : P. 8 2.2 .2 0 1.0 1 . 5 2. 0.34 :Componentele creşterii populaţiei urbane pe Glob (1985-1999. 0 8 5 2 . 2001 Tabelul nr. Population Division. 2 4.N.4 0 .7 0 1 0 0 - America de Nord 0. 7 2.0 1.2 0 . -de Vest 0 3 5 4 . IA 1. mlioane loc.6 1 . CA 1.1 1 .3 .3 . 2 9 7 5 7 2.1999 1999 1999 TOTA 1 2 4 3 -de Sud 1 2 5 2 L 922 753 61 70 82 67.1 -de 2.TERR A State dezvoltate State în curs de dezvoltare State subdezvoltate AFRIC A -de Nord -de Vest -de Est 2 2 1.N.2 1 .6 1 . -de Sud.Rusia) 0.9 1 . -de Est Central7 0 0 (incl. 3.2 AMERI . 6 2. Centrală 0 3 0 0.2 .1 1 0.7 26.2 1 0.6 .4 3. 0.7 7.) Contin P P S S Contine P P S S entul U U N M ntul U U N M (regiunea) 1 1 1 1985.5 0 .2 1 0.4 -de Est .8 9.9 1 .8 2. 5 1.3 0.3 0 .8 dezvoltare Africa 1 2 7 2 -de 7 7 4 0 173 .3 2 . 0.D.0 3 . 6 4. 7 4.4 0 . Caraibe 1. 1. 1. -de Nord 4 6 4 .4 7. 0 0.4 State în 1 1 4 3 Europa 4 4 1 0 curs de 101 869 13 55 06. 2. EUROP A 0...9 0.(regiunea) 1 1999 1 1985985 999 985. America de Sud 2. 0. 5 2.1 ASIA 1.3 1.9 1 . America Centrală 1.2 1.7 State 8 8 4 1 Oceani 1 2 2 1 dezvoltate 21 84 8 5 a 7. 2.1999 985 985.

6 4.9 4 3 9 7 9 2 4. 402 000 din România şi 105 000 din Cehoslovacia.6 3. credibilă în contextul dezvoltării exagerate a marilor metropole. continuă acţiunea de populare a regiunilor potenţial umanizabile. 746 000 din fosta U.R. Mişcări de amploare mai redusă s-au semnalat în Balcani.4 2 .S.7 2. prin deschiderea unor noi fronturi pioniere.8 2 52 3 1 60 2 60 8 0.2 1 1 3 3 5 6 1 Caraibe 6. în locul germanilor.8 0. Statele cu suprafeţe extinse şi mai slab populate.9 1.). Se explică astfel explozia fenomenului urban din aceste ţări.7 1 1.6 5. populaţii sau categorii întregi au fost deportate în ceea ce este cunoscut drept gulagul sovietic.3 Asia 77.1/1995.9 0.5 1 36.4 01.B.S. O.0 6 . germani „repatriaţi”)234.0 7 6 1 9 9.4 Americ 4 a 66 09 -de 2 Nord 04 31 6 9 2 9 1 4 5 Centrală 3. persoane din mediul rural în cel urban din Lumea a Treia.4 -de Sud 1 6. numai între 1960-1984.8 9.6 1 06.4 0.1 1 5. 1997.2 66. s-a cotinuat acţiunea de populare a Siberiei. World Population Data Sheet.2 1 39.8 2 Centrală 2. cel puţin în Europa.R.8 2 .9 1 06. unde asistăm la creşterea exagerată a metropolelor.Fassmann într-un articol din Revue européenne des migrations internationales.2 . prin desţelenirea întinderilor stepice.8 91.0 51. unde s-au manifestat cele mai complexe deplasări s-au transformat rapid în migraţii ale forţei de muncă. P.7 1.8 6 07. cazul Amazoniei în Brazilia sau al insulei Kalimantan în Indonezia. 235 Sursele oficiale bulgare admit expulzarea a 155 000 turci şi pomaci (bulgari islamizaţi) între 1920-1952.6 3.G.0 1 .9 0.6 .1 1 01..).4 1 00.1 9. prin plecarea populaţiilor turceşti sau slave islamizate din Bulgaria şi fost Iugoslavie spre Turcia235.5 Rusia 02. Un caz particular l-au constituit statele cu regim politic de tip sovietic.S.1 22. b)Migraţiile internaţionale Marcate iniţial de schimburile de populaţie. aşezaţi în vestul Poloniei actuale. anual.4 H.6 1 . 43 000 între 1969-1976 şi 350 000 între 1982-1992 (132 000 au revenit ulterior).2 2 1 4 9 2 9 2 3 2 . Exodul rural se manifestă astăzi viguros în statele în curs de dezvoltare.5 40.3 4 .3 -de Est 5. indica pentru perioada 1950-1952 un număr de 8 049 000 germani „repatriaţi” din ţările est-europene (inclusiv 5 275 000 din fosta R. 2000.2 61.5 1 .1 3 8.. 234 -de Sud-Vest 6 CentralSudică 2 -de Sud-Est -de Est 330.6 12.R.3 2 4 1 7 59.7 49.S. în care a predominat caracterul dirijat al migraţiei interne (mascat sau pe faţă). în special în partea sudică a acesteia şi a Kazahstanului. Schimburile de populaţie din Europa au afectat imediat după război în primul rând Germania (12 mil. când în anii 1990 s-a estimat o medie de cel puţin 30 mil.U.3 . Banat). Migraţiile forţate au avut un rol deosebit în acest stat.N.2 2 0. În fosta U.3 4 . a 300 mil.1 3 5. New York. Şi China a întreprins acţiuni similare în regiunile mai aride din partea central-vestică prin extinderea sistemelor de irigaţii sau prin exploatarea unor resurse subsolice.7 1 2 3 2.7 1. nr. 174 .6 Nord -de Vest -de Sud 4.4 6. Cei mai mulţi au fost evacuaţi sau expulzaţi din vestul Poloniei şi Cehia dar o bună parte au plecat voluntar.D.42 -de Nord -de Vest -de Est 3.6 4. New York.8 Surse : Statistical Yearbook. în contextul instaurării comunismului în Estul Europei (Transilvania. La fel de afectaţi au fost şi polonezii din estul Galiţiei (3 mil.5 7. Unele cifre indică deplasarea. cifră depăşită cu mult ulterior.6 1.6 2 . dintre care 1 430 000 din Polonia.

veniţi în perioada colonială s-au retras de asemenea treptat spre subcontinentul indian sau spre Marea Britanie.7 mil. cea mai mare parte a acestora au rămas în Franţa unde s-au venit şi loialiştii (harki) scăpaţi de epurarea forţelor naţionaliste (Bernard. italiană sau evreiască) reaşezaţi pe litoralul sudic (pied-noirs)236.S. Is 2 2 2 1 9 0 Sl 5 5 1 landa 54 81 6 . Cea mai mare parte a acestor migraţii s-a desfăşurat sub impulsul unor conflicte interetnice (Nagorno-Karabah. îndeosebi în fosta colonie britanică India.„Decolonizarea” acestor vaste spaţii a produs un flux estimat la circa 4 mil. loc.R. Abkhazia.2 2 0. Mişcări similare s-au produs şi ca urmare a conflictelor « interne » din Caucazul de Nord sau Tuva care au obligat mase importante de populaţie să părăsească regiunile nesigure. 2002). în Uzbekistan. De exemplu.A în 1965. „diaspora” rusă în Asia Centrală tinzând să devină o amintire. filipinezi şi chinezi mai ales) – S. Population Today. fenomen nociv pentru statele slab dezvoltate dar profitabil pentru cele dinainte care reuşesc astfel să-şi menţină decalajul tehnologic. ii ii ii ‰) loc.. este similară efectelor induse de procesul decolonizării. De exemplu peste 50% din medicii practicanţi şi peste 25% din inginerii din S.1 S 8 8 1 2 1 2 P 3 3 7 uedia 527 867 22 18 . 175 . Canada în 1978.În Asia s-au manifestat de asemenea masive regrupări de populaţie.4 .7 mil. După 1950 se iau noi măsuri de frânare a imigraţiei în contextul ascensiunii noilor curente originare din America Latină şi estul Asiei (coreeni. decolonizarea. Tabelul nr. Tot de aici. de la 0. loc. persoane (cvasitotalitatea hinduşilor din Punjabul de Vest şi o parte din musulmanii din Cîmpia Gangelui) lăsând deoparte masacrele reciproce. După independenţa acestui stat. măsuri relaxate ulterior. nr. numărul ruşilor a scăzut de la 1. unde formarea statelor independente Pakistan şi India. pe baze confesionale a dus la regruparea a circa 15 mil.4 .3 . Aceasta a fost mai intensă în republicile caucaziene sau central asiatice. indienii din estul Africii. loc. portughezi s-au retras după 1975 din Angola.S.5 mil. mulţi fiind de origine spaniolă. loc. T. Russia’s Demographic Decline Continues.Heleniak. Acelaşi proces istoric.6 ehia 0362 0272 112 2 1. de francezi din nordul Africii mai ales (nu toţi erau etnici francezi. în 2000 iar în Tadjikistan. spre deosebire de cei colonizaţi în Africa de Sud unde constituie o comunitate solidă. Şi ampla migraţie declanşată de destrămarea U. Mozambic sau Guineea Bissau. Restricţiile impuse de statele de imigrare din Lumea Nouă au slăbit după 1950 dar amploarea fenomenului nu a mai atins nivelul anterior anului 1920. adesea în state slab dezvoltate precum cele din subcontinentul indian sau Egiptul. O oarecare creştere se constată imediat după război. spre S.0 Fi 4 5 1 7 2 1 R 2 2 - S M ( ‰) 2 0. 0. între 1949-1955 s-au instalat în metropolă peste 180 mii musulmani din Algeria. atragerea cadrelor cu pregătire superioară în statele dezvoltate.5 mil.U. determină după 1960 repatrierea masivă a populaţiei de origine europeană din fostele colonii : 1. 237 Cf.4 mil.A. la 0. ONU. sunt formaţi în alte ţări. fie în Portugalia fie în Brazilia. loc.3 ovacia 288 400 35 23 .35 R olul mobilităţii în dinamica populaţiei din statele dezvoltate între 1990-2000 St P P S S S S St P P S S atul 199 2N M) N M atul 199 N M N 0 000 0 2000 M M M M ( ( M M M M ii ii ii ii ‰) ‰) ii loc.1mil.7 .5 N 4 4 1 1 3 2 C 1 1 2 orvegia 233 492 45 14 .7 - S ( 0 - 236 Emigraţia nord-africană spre Franţa a început încă în perioada colonială. loc.5 olonia 8038 8548 63 253 .U. unde ponderea populaţiei ruseşti s-a redus drastic spre deosebire de republicile din partea europeană unde reducerea este mai degrabă imputabilă îmbătrânirii demografice. Transnistria).A. valea Ferghana) sau politice (Tadjikistan. ca urmare a decolonizării un număr neprecizat de locuitori au plecat în Marea Britanie (anglo-indienii).6/2002. O tendinţă contemporană este şi aşa-numitul „braindrain”.persoane între 1990-2000 care a redus impactul scăderii catastrofale a natalităţii în Rusia237.U. în 1989 la doar 0.

9 176 .7 3.1 7.4 104 201 1 1 573 368 45 160 3.8 .1 4 0.5 7 8 1 139 049 089 177 4.Moldo va 5 5 1 1 1 1 U 745 967 089 129 .8 16.0 3 .5 omânia 5 5 7 1 1 2 R 135 339 0 34 .7 etonia 9 3 4 1 4 3 1 E 81 38 4 3 .7 0.9 a 0 S 3 3 2 8 pania 882 996 92 45 .6 .2 1 1 M 1 2 1 8 acedoni 924 032 63 55 .9 0 .7 1 .3 .2 1 1 2 4826 4518 540 316 3.5 0 .7 2 .7 7 2 1 5 5 2 432 028 31 635 .0 4 4 eorgia A rmenia 0 A zerbaija n 0 K azahsta n 2 K irghizst an 1 U zbekista n 5 T adjikista n T urkmeni a Is rael 3 usia G R 3202 2043 174 985 0.4 4 4 1 2 369 112 23 380 .2 3 3 3 1 352 811 05 54 .2 8 .9 - 4.5 .5 2 0.6 1 4.2 974 176 28 4 .2 2.nlanda D anemarc a M area Britanie Ir landa O landa B elgia L uxembu rg G 7 8 3 ermania 988 217 732 028 0.8 4.7 6 3 It 5 5 9 alia 750 836 92 59 0.3 9.2 5 2 G 1 1 4 5 recia 012 075 0 93 .8 0 5.5 4.5 .5 2 2 5 2 0317 4524 276 106 3.8 5 4 2 1.9 0 6 A 7 8 7 3 ustria 660 112 7 75 .6 4 12.4 1 4 B 8 8 ulgaria 718 106 354 258 4.4 3 705 2 678 526 2 373 3 9 2 208 .2 .0 1 1 0218 0005 170 43 1.4 1691 8946 037 708 4.3 .8 8.4 ielorusi a 1 1 5 4 3 2 L 489 591 86 36 .3 1 2.7 0 .3 0.8 F 5 5 2 5 ranţa 660 914 035 06 .0 10.8 9 5 6 1 2 248 321 346 273 3.7 3 609 4 662 219 922 6 66 4 77 7 91 8 36 7 4.3 4.3 stonia .7 ituania 2 4 9 1 1 1 1 1 L 948 024 30 71 .0 E 6 7 1 3 lveţia 674 184 91 19 .6 .2 0 4 4 8 1 359 764 36 431 8.9 craina 6 4 3 3 2 8 5 2 B 507 793 00 6 .3 4 1 1 1 1 8 6667 5478 421 261 .5 1 2 P 9 1 8 5 ortugali 920 005 8 2 .9 .

N. Regards sur l’actualité. negrii din Africa subsahariană etc. 239 Ponderea străinilor în statele scandinave a crescut masiv în ultimele decenii.Robatel.45-60 care insistă mai ales asupra migraţiei ţigăneşti văzută ca una din componentele cele mai active a migraţiei est-europenilor. Rolul acestor migraţii la constituirea stocului actual de populaţie vesteuropeană este foarte important dacă luăm în calcul şi pe urmaşii acestora (circa o cincime din populaţie în Franţa şi Elveţia.E. 177 . în spiritul legii lui Ch. pp. C roaţia Sl ovenia U ngaria 3 3 5 1 262 419 64 407 6. Portugalia. unde în 1989 se îregistrau 60 000 cereri de azil iar în 1992 doar 29 000.Monnier.4 1 1 3 2 2354 2666 161 41 .5 ponia N 3 3 3 1 9 5 . încât majoritatea absolută a germanilor trăiesc astăzi în spaţiul lor istoric originar (Germania.6 5 4 Notă : SN – spor natural SM – spor migratoriu .6 1 1 3 0 998 992 9 . I.0 .1 2 2 A 1 1 1 1 7 6 ustralia 6696 9124 256 172 .1 . fosta Iugoslavie şi nordul Africii pentru ca în prezent est-europenii să constituie principalul val 238. Italia sau Grecia. 4997 8138 697 444 .35. tradiţional mai reticente. mai ales ponticii refugiaţi după 1920 în Imperiul Ţarist.A. La început această emigraţie a fost dirijată.. pînă aproape de extincţia unor comunităţi seculare.5 . circa 300 000 în Danemarca şi câte 200 000 în Norvegia şi Finlanda.8 2 2 0 0 0 Ja 1 1 6 037 012 315 4 3. asiaticii în general.U.N. vezi tab. fenomen accentuat după 1990 prin emigraţia aproape incontrolabilă dinspre estul Europei sau din Asia şi Africa. De asemenea. chiar şi în Norvegia sau Finlanda. Paris Europa Occidentală este caracterizată într-o primă fază prin imigraţia masivă de populaţie datorită necesarului de forţă de muncă pe parcursul celor „trei decenii glorioase”.3 3. 4 1 1 3 3 026 043 11 145 .A.0 S. cazul germanilor (2 mil.4 18. Mulţi au devenit cetăţeni ai statului de adopţie dar o mare parte au un statut incert (cel puţin 10 mil.1/1994. Statisticile oficiale menţionează peste 600 000 străini în Suedia.).0 1.a A lbania Iu goslavia B osnia-H. după 1989 în principal din spaţiul ex-sovietic şi România. alături de cei din regiunile extraeuropene (kurzii din Turcia. Elveţia). Petrolul generează cele mai ample mişcări. 2 2 1 1 6 5 U. Austria. Important este faptul că în ultimii ani ţări tradiţional furnizoare de imigranţi devin atractive (Spania.Pasqua de limitare a imigraţiei). Ces migrants venus de l’est.5 0. Grecii manifestă o mişcare similară. nr. Sursa : A.5 .1 dă C 2 3 1 2 5 8 anada 6937 0911 649 325 .). La conjoncture demographique. regruparea unor populaţii în spaţiul lor de referinţă continuă. Cea mai permisivă pentru azilanţi este Germania (cu un vârf ed 438 000 cereri în 1992). Europa de Vest a devenit un atractor la fel de important ca şi S. Fenomenul de reîntoarcere (migraţia de retur) este specific doar acelor state care s-au integrat în Uniunea Europeană (Spania.).4 8 4 4 3 1 2 518 832 02 788 . multe companii atrăgându-şi „clienţii” direct de la sursă. justificat sau nu. motiv pentru care multe state au luat măsuri drastice de stopare a cererilor de azil (Franţa. în special din sudul Europei (Peninsula Iberică. Grecia. peste un sfert în Luxemburg sau peste 10% în Germania sau Marea Britanie). Population (numerele din 1990-2000). urmată de ţările nordice 239. Irlanda) dar şi aici nu în totalitate.6 12. mai ales în regiunile bogate în resurse subsolice.Zeelan 368 859 07 84 .7 . Grecia.1 0. O mare parte a acestora sunt azilanţi.D. 9 4 4 778 598 13 167 0. mai ales în Orientul 238 Cf. Italia) dar ulterior ponderea maximă a revenit celor din Turcia. Caracteristică perioadei contemporane este şi constituirea unor noi arii de atracţie.

8.2 2.4 0 State dezvoltate 11 11 4. combinatele petrochimice sau ramurile industriale noi ca siderurgia ori aluminiul.9 7.7 0. al Kuwaitului). 716 57. în Immigration et immigrés en Afrique du Sud (Revue Européenne des Migrations Internationales. În general. anual numai în India şi Pakistan de ex.8 2.0 10.4 1.U.4 7 America de 28 30 9. Deşi populaţia neagră a R.4 9.7 0.0 3.2 16. Venezuela (columbieni. 16.Sud-Africană. 32 1. Bahrain. Trimiterea unei părţi din venituri în ţările de origine constituie o sursă însemnată de venituri pentru acestea (circa 3 md.S. pornind de la cifre oficiale estima pentru 1991la circa 905 343 numărul străinilor din R. din care 508324 africani şi 305282 europeni.0 4.) dar şi din subcontinentul indian sau din sud-estul Asiei (Filipine.2 5.2 69. beninezi.D.) TERRA 56 60 38 0 13.Bouillon.Sud-Africane este numeroasă.1 9 Africa 70 79 93. majoritatea populaţiei din aceste state este străină (E.0 1. dezvoltare acestei ţări permite afluxul unui număr însemnat de cetăţeni din statele vecine mai sărace (Malawi.6 1. vol. maltezi) sau Nigeria (ghanezi. Thailanda). Aceste fluxuri tind să scadă în importanţă ca efect al saturării pieţei forţei de muncă sau ca urmare a creşterii explozive a populaţiei (pe cale naturală).1 America 48 52 42.egipteni.14. Această atracţie s-a amplificat după 1973.4 3 Europa-Rusia 72 72 5.A. 28.7 0.7 68. Oman).5 1 State în curs de 45 48 38 15.5 0.1 4.3 3 Oceania 30.dolari U. dezvoltare 034 68. imigranţii provin din alte ţări arabe cu populaţie densă (circa 3 mil. Tabelul nr..2 16. Qatar. cam tot atâţia palestinieni. liberieni etc. în contextul tot mai des invocat al mondializării migraţiilor. peruvieni). 0. pe măsura creşterii veniturilor şi necesarului de forţă de muncă în exploatările petroliere.0 5.5 8.5 Nord 9. Latină 0.1/1998. mai ales în statele de la Golful Persic.6 1 0 2.Apropiat. nord-estul Africii sau chiar sud-estul Europei.. New York. Mozambic) care asigură 40%din forţa de muncă din minerit240.7 8 Asia 34 36 25 14.nr. Kuwait) sau asigură grosul populaţiei active (Arabia Saudită.).6 Astfel.3 .U. Se ajunge astfel la expulzarea imigranţilor (cazul Nigeriei. 2000 Sp or migratori u (‰ anual) 0 2. O atracţie însemnată o exercită şi regiunile miniere ale Africii Australe unde forţa de muncă africană este utilizată exclusiv. Division of Population. 24. yemeniţi etc.). pp193-221).N. Componentele creşterii populaţiei pe Glob (1995-2000) Continentul Po Po Sp Sp Sp pulaţia pulaţia or or or 19 2000 natural migrator natural 95 (m (1995iu (1995. Atracţia acestei zone s-a extins iniţial spre ţările arabe vecine şi subcontinentul indian dar manifestă tendinţa de lărgire continuă a ariei de recrutare spre sud-estul Asiei. Mişcări similare se constată şi spre Libia (turci.(‰ ( il) 1999) 1999) anual) mil.7 1 Sursa : O.8 0 2.5 1.2 88. Tot în Africa se constată o imigraţie 240 A. la care se adăugau între 2-5 milioane 178 .7 5.

Argentina). avantajate de instituirea unor relaţii complexe încă din perioada colonială (Franţa.S. Brunei sau Thailanda. Thailandei. presiunea fiind foarte puternică din partea unor state cu o populaţie densă şi cu un nivel de dezvoltare mai scăzut (Bangladesh. precum R.P. -state atractive la nivel internaţional. PUF.A. între 1945-2000. care furnizează dar şi primesc migranţi. Într-o anumită măsură şi România sau Federaţia Rusă prezintă caracteristici similare . cazul Côte d’Ivoire. Asia Centrală. Important este faptul că ei nu au revenit pe un teren gol. Venezuela. 241 Numărul imigranţilor ilegali în această ţară era estimat la peste 1 million în 1995. Filipine.Husson. de multe ori situate în „zone gri”. va constitui fără îndoială un mobil al accentuării acestei presiuni greu de stăvilit. cu specificaţia că se constată o creştere continuă a presiunii populaţiei din ţările slab dezvoltate.R. Malaysia241). Procesele migratorii din Orientul Apropiat sunt contradictorii şi instabile. cu toate măsurile de precauţie luate de statele atractive. Côte d’Ivoire. Géodynamique des migrations internationales dans le monde. pp. în curs încă în Lumea a Treia. Marea Britanie. Indonezia. vol. Pe parcursul perioadei contemporane. Vietnam) sau afectate multă vreme de conflicte (Cambodgia) ori supuse unui regim politic autoritar (Birmania.5-3 mil.S. -state furnizoare de mână de lucru. Complexitatea acestor fluxuri derivă din faptul că unele din aceste state sau teritorii sunt atât emiţătoare cât şi furnizoare de migranţi (Thailanda. Burundi. aproape exclusiv africani din ţările vecine. nr. Tunisia) din Etiopia. Israelul este un alt punct de atracţie. după 1990 a schimbat ierarhia) dar şi comunităţi importante. pentru a li se face loc au fost expropriaţi localnicii palestinieni. avantajate de abundenţa unor resurse sau de extinderea plantaţiilor tropicale .Sud-Africană. Taiwan. din nordul Africii (Maroc. Explozia demografică. Puternice fluxuri migratorii se evidenţiază în ultimele decenii în Asia de Sud-Est. în primul rând marile metropole Singapore şi Hong Kong dar şi spre Malaysia. R.intensă şi spre statele cu o agricultură de plantaţie performantă. 242 Cf. mult afectate de evoluţiile politice foarte tensionate. G. Fluxuri tot mai importante de migranţi bat la porţile Europei sau Americii de Nord unde se adaugă un flux cel puţin la fel de important provenind din America Latină. mai rar din vestul Europei sau S.U.253-262).Chineză). Burkina Fasso sau Niger. Les travailleurs immigrés victimes de la crise financière asiatique. cazul Poloniei. Laos. Această regiune constituie o importantă intersecţie migratorie. Chile. în timp ce peste 200 000 malaezi lucrau ilegal în Japonia şi Taiwan (L. -state marcate de practica „purificării etnice” (ex-Iugoslavia. statele din Maghreb. multe dintre statele africane) . 1995 179 . Numărul populaţiei regrupate în Israel poate fi apreciat la circa 2. -state de tranzit. pradă unor conflicte social-politice şi unei stări economice precare (Haiti. doar venirea masivă a evreilor din fosta U. Tipice sunt din acest punct de vedere Turcia. 1/1998.14. putem conchide că s-au diferenţiat şapte categorii de state din punctul de vedere al migraţiilor internaţionale242 : -state repulsive. avantajate de proximitatea statelor dezvoltate sau de legături strânse cu acestea. atât spre vest (Golful Persic. creându-se astfel o puternica diasporă a acestora în alte state arabe.Simon. Europa) cît şi spre zona Pacificului (Oceania. Japonia). unde o treime din forţa de muncă este venită din Mali. prin imigraţie clandestină. Afganistan. Tendinţele actuale urmează acelaşi curs. având toate şansele să capete în viitorul apropiat dimensiunea celorlalte două mari circuite migratorii (cel din bazinul mediteranean şi cel din bazinul Caraibelor). Ruanda sunt printre cele mai cunoscute exemple) . foarte vechi. Olanda) sau de rolul major pe care-l deţin pe scena muncitori ilegali. datorită regrupării populaţiei evreieşti în urma constituirii statului după 1948 : S-au dirijat spre Israel îndeosebi populaţiile evreieşti din Europa central-estică (originarii din România au fost mult timp cei mai numeroşi. Revue Européenne des Migrations Internationales. unele state latino-americane (Brazilia. -state atractive la nivel regional. Mexicul sau Filipinele dar şi România a evoluat după 1990 în această direcţie . mai ales în Asia de Sud şi Africa.

3/1998. Burkina Fasso de ex. 243 Mult timp. Se aşteaptă acelaşi efect şi pentru statele din estul Europei. Prin repatrierea unei părţi din veniturile obţinute dar şi prin vehicularea unor tehnici. În aceeaşi categorie intră însă şi monarhiile arabe de la Golful Arabo-Persic. din care 35-40% aveau o motivaţie economică) 247.). pentru refugiaţi. la 150 mil. mai recent şi statele din sudul Europei. Japonia243. Italia sau chiar Marea Britanie246. Migraţiile internaţionale şi dezvoltarea O problemă viu disputată priveşte rolul migraţiilor internaţionale în dezvoltarea economică a statelor emiţătoare. Inst. X. PUF. a căror dezvoltare a fost masiv sprijinită de fondurile strânse în străinătate dar trebuie spus că nivelul de plecare al acestora era mai degrabă unul favorabil. 1997). estima la începutul anului 2002. arhipelagul nipon a fost aproape închis migraţiei internaţionale. în acest mod poate fi redus gradul de sărăcie în ţara de origine dar în realitate poate bloca structurile economice locale atunci când veniturile sunt dirijate exclusiv în scopuri personale. Migraţiile internaţionale sunt văzute astăzi şi ca un efect al procesului de metropolizare (concentrarea populaţiei în mari aglomeraţii urbane). pp.M.2002. 248 Cf.48-66. 180 . Elveţia.U. sau chiar Coreea de Sud244). O.A.3. Acest trafic clandestin este.) iar după 1972 şi spre statele asiatice deşi se manifestă încă unele excese (cazul imigranţilor afgani sau irakieni frecvent expulzaţi în ultimii ani). Efectul general este însă contradictoriu : aparent. cunoştinţe. S. 244 Recensământul din anul 2001 înregistra în această ţară un număr de 267 630 străini rezidenţi. 246 Cf. pp. nr. Numai spre vestul Europei se estimează un flux ilegal de circa 4 mil.29). Uniunea Europeană a primit 680 000 imigranţi. cazul tipic fiind Israelului. În anul 2001.C.politică (S. parţial datorită abundenţei forţei de muncă. în La population du monde-enjeux et problèmes. V. turcă şi albaneză mai ales (Bernard. 3-7/2002. Acest al doilea ciclu corespunde şi mondializării fluxurilor migratorii care au devenit tot mai greu de controlat (125 mil.Înaltului Comisariat al O. La population du Japon – reflux et vieillissement.I.Chesnais. -state dependente de migraţiile internaţionale.Inoue. Grecia) s-a datorat însă şi democratizării societăţii. polonezi etc.) sau economică (Germania. comunicat de presă din 20 ian. Harmattan. Această dependenţă este tot mai marcată în multe din statele europene importante datorită reducerii potenţialului forţei de muncă : Germania. 1996). În mare parte acest trafic este controlat de structuri mafiote care percep taxe exorbitante pentru aceste „servicii“. 245 Australia a fost multă vreme mai reticentă la imigraţie. de J. Unii specialişti deosebesc două cicluri distincte după 1950 : primul corespunde cererii de forţă de muncă necesară reconstrucţiei postbelice în statele occidentale devastate de război (1950-1975). după toate aparenţele. străini la care se adăugau 300 mii imigranţi ilegali. stat artificial creat prin regruparea unei părţi din populaţia evreiască pe un teritoriu considerat patria lor istorică. Astfel dacă în 1959 doar 3% din imigranţi erau asiatici în 1975 se ajunge la 14. Le multiculturalisme en Australie.Naţional de Statistică din Seul). La migration permet de maintenir la croissance de la population de l’UE.U. Multe state slab dezvoltate sunt practic susţinute aproape exclusiv de sumele trimise de conaţionalii aflaţi la muncă în străinătate (Yemen. între 500-1000 dolari USD la trecerea unei frontiere.A.8% din populaţie iar musulmanii 1% (cf. numărul persoanelor care trăiau temporar sau permanent în afara ţării de origine.C. se constată însă o tendinţă de creştere a numărului imigranţilor în contextul creşterii continui a standardului de viaţă şi al îmbătrânirii populaţiei. Aceştia proveneau în special din statele Asiei Musonice (din India pînă în peninsula Coreea) dar şi din state latino-americane sau chiar din Europa (cf.1% din populaţia mondială.în 1998 sau 2. cu bogăţiile lor imense de hidrocarburi dar şi Australia245 sau Canada. Emergenţa recentă a acestor state (Spania. ţările scandinave. O deplasare între China şi Europa sau Statele Unite se dovedeşte a fi o adevărată epopee care poate costa migrantul cîteva mii de dolari pe care trebuie să-i ramburseze muncind sau prostituându-se ani la rând.persoane traficate248 iar la nivel mondial numărul lor depăşeşte 30 de milioane. în mâinile unor organizaţii criminale de origine chineză.N. Statistiques en bref. furnizoare tradiţionale de mână de lucru devenite recent ţări primitoare. modele culturale poate fi modificată balanţa economică a unor state. italieni. Începând cu 1960 s-a deschis totuşi spre emigraţia din statele mediteraneene şi est-europene (greci. Eurostat. În 1996 se înregistrau circa 3. De multe ori se citează cazul statelor din sudul Europei. coord.Chasteland şi J. După 1970.2% iar în 1990 la peste 50% încât în 1991 ortodocşii formau deja 2.dolari S. O bună parte din această migraţie face obiectul unui trafic inuman care aduce celor care îl controlează circa 15 md.4. principala destinaţie fiind Italia (180 000) urmată de Marea Britanie (140 000) şi Germania (105 000).Pons. în cea mai mare parte veniţi din China şi sud-estul Asiei (cf. 247 Cf. creând astfel o adevărată dependenţă de această sursă de venituri. al doilea este declanşat de criza petrolieră din 1973 care a creat necesităţi tot mai mari de forţă de muncă în statele mari producătoare şi a impus o selecţie mai strictă a migranţilor în statele dezvoltate prin intermediul „brain-drain”. 2002. practicând o discriminare în favoarea britanicilor. Portugalia.U. Courrier de la Planéte.3 mil.

dimpotrivă. constituie deja o modalitate clasică de dezvoltare locală. între S. nedorit în esenţă. neexistând nici un semn de decolaj economic. Pentru multe state slab dezvoltate însă. 181 . Pakistan sau Filipine251.intrate în această fază de migraţie masivă pentru lucru. în care funcţionează o puzderie de societăţi sau ONG care are ca ocupaţie traficul cu forţă de muncă. Conform Organizaţiei internaţionale pentru migraţii. Prăpastia dintre aceste state şi clubul restrâns al ţărilor prospere este atât de profundă încât sunt necesare decenii. acest raport între emigraţie şi dezvoltare este nerealist. Grecia sau Italia) repatriau anual în anii 1995-1997 circa 5 md. De remarcat că ponderea mare a economiei subterane şi transferurile de bani pe căi oculte ascund o mare parte din aceste venituri dirijate de multe ori spre achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată sau spre construcţia de case (Bernard. Inginerii din subcontinentul indian. Este vorba despre un veritabil transfer de tehnologie în sens invers. Bulgariei. Albaniei etc. în vestul statului Mali (regiunea Kayes) de unde pleacă grosul emigranţilor spre Franţa. Fondurile transferate sunt de multe ori consacrate cumpărării unor mărfuri din import şi nu a produselor locale.). Exodul forţei de muncă şi al inteligenţei reduce substanţial şansele de dezvoltare a ţărilor emiţătoare fiindcă prelevează contingentul cel mai dinamic al populaţiei. Yemen. acţionând în sens contrar. înscris într-o veritabilă piaţă mondială a inteligenţei. În multe cazuri sumele repatriate depăşesc nivelul exporturilor (Lesotho. Importanţa acestor transferuri financiare este atât de mare încât multe state sărace practică o politică de export a forţei de muncă 250. Mexicul etc. sub oblăduirea factorilor politici. de multe ori sosite prin aceleaşi circuite ca şi emigranţii. Stimularea sectorului construcţiilor este o realitate dar acestea nu atenueaza criza spaţiului de locuit şi în plus necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinere.A. de pe urma căruia statele dezvoltate câştigă enorm. o treime din africanii cu studii superioare lucrează în ţările dezvoltate. Europa a fost până de curând mai reticentă la importul de inteligenţă. de multe ori în statele menţionate anterior (cazul României. mai ales informaticienii. Chiar şi în Mexic aceste sume echivalează cu 10% din exporturi. Sri Lanka. între Marea Britanie şi subcontinentul indian. La nivel local. Succesul acestei deschideri este pentru moment 249 250 Organizaţii nonguvernamentale Este într-o anumită măsură şi cazul României. şi Mexic. nu neapărat dintre cele mai sărace se află în această situaţie : Turcia. Iniţiativele lor. Turcia. puternic devalorizate. sunt puternic curtaţi de firmele de profil din America de Nord sau Europa de Vest. practică deschis acest „drenaj al creierelor“. 2000). Emigraţia nu prezintă numai aspecte pozitive pentru ţara de origine. dacă nu secole. Emigraţia nu este doar o sursă de venituri ci este şi o creatoare de relaţii umane şi comerciale. construcţia unei şcoli sau a unui dispensar.). O mare parte din deficitul balanţei comerciale este acoperit în acest mod în statele din Maghreb. India. mai ales cele americane. prin intermediul înfrăţirii dintre localităţi. Mulţi emigranţi africani (maghrebini mai ales) s-au grupat încă din anii ’70 în scopul finanţării unor proiecte locale precum forarea unor puţuri. Filipinele. instalarea unei reţele de curent electric etc. explicabil prin protecţionismul corporatist al elitelor naţionale dar penuria de informaticieni a determinat în anii 1998-1999. R. unele mici state antileze etc. geografice sau lingvistice. sau mai recent între Spania şi America Latină. Egipt. Statul în general nu a văzut niciodată în aceste acţiuni de dezvoltare o soluţie viabilă. cu efecte asupra eliminării unor tensiuni sociale sau politice. Nivelul veniturilor expediate de către muncitorii imigranţi în ţările de origine era evalută de FMI în 1997 la circa 77 md dolari USD faţă de numai 5 md în 1970. pentru a o acoperi. Multe state. 251 Cei 4 milioane de emigranţi filipinezi (în mare parte femei angajate ca menajere în Orientul Apropiat. ridicarea obstacolelor administrative şi regularizarea imigranţilor supercalificaţi în special în Franţa şi Germania.dolari USD. Un rol important în transformarea acestui fenomen. Universităţile şi întreprinderile occidentale. Adaptarea mâinii de lucru în ţările de origine este facilitată de legăturile istorice. Astfel s-au instaurat fluxuri preferenţiale între Franţa şi Maghreb sau Africa de Vest. Emigraţia are astfel un dublu rol : constituirea unei surse sigure de devize şi reducerea şomajului. de multe ori la limita legalităţii. Transferul de fonduri de către emigranţi tinde să agraveze inflaţia în ţările de origine (frecvent în Turcia) şi impun tranzacţiile în valută străină ăn dauna monedei naţionale.Moldova. într-un mijloc al dezvoltării locale îl are solidaritatea. transferul anual depăşeşte cu mult valoarea creditelor internaţionale de cooperare. Ţările de imigraţie constituie de multe ori un debuşeu pentru mărfurile din ţările de emigraţie. susţinute de numeroase ONG249 şi de colectivităţile locale din ţările de primire.U.

reuşesc să stabilească un echilibru în bilanţul migraţiilor forţei de muncă specializate. S-a sperat astfel. şi Canada. statul respectiv devenind atractiv.. inclusiv din raţiuni lingvistice (majoritatea asiaticilor cunosc limba engleză). Astfel. în care salariile sunt net superioare mediei naţionale dari mult inferioare celor din S. pe termen lung. o parte din forţa de muncă va continua să emigreze şi abia într-o a doua fază se va ajunge la un echilibru sau la inversarea balanţei migratorii. dezvoltarea economică necesită mai ales forţă de muncă mai puţin calificată. fara vreun rezultat palpabil. riscând să destructureze sectoare întregi ale economiei tradiţionale. Această măsură permite însă Europei să invadeze pieţele acestor state cu propriile produse. Această logică liberală este aplicată de Uniunea Europeană în acordurile de cooperare cu statele de la periferie (Maghreb. Într-o primă fază. iar sectorul serviciilor domestice ramane inca o sursa sigura de venit pentru multi emigranti. majoritatea celor vizaţi preferând S. Formule contractuale inventive.A. inclusiv prin regularizarea periodică a emigranţilor clandestini. Similară este şi politica S. precum cele care alternează perioadele de formare în Europa şi exercitarea profesiei în ţara de origine. des clamat de forurile internaţionale. destinat producţiei şi serviciilor în aşanumitele maquiladoras. să se pună capăt emigraţiei ilegale. stoparea exodului venind mai târziu decât decolajul economic.A. Situaţia actuală a multor ţări „în tranziţie“ din estul Europei se datorează acestor efecte perverse ale liberalizării. Mexicul a beneficiat de un transfer imens de fonduri. Mult timp circulaţia între statele emiţătoare şi cele primitoare a fost strict supravegheată. localizate în lungul frontierei. Suprimarea sau diminuarea tarifelor vamale este văzută ca o măsură de impulsionare a exporturilor şi a creşterii economice în statele în curs de dezvoltare. atat timp cat agricultura californiana sufera de lipsa de forta de munca. majoritatea persoanelor calificate nu se vor întoarce în ţările de origine atâta timp cât competenţele lor nu sunt totdeauna recunoscute iar mediul politico-economic este mai degrabă ostil.U.minim. Turcia).A. mai ales după crearea ALENA. Aceasta ilustrează relativitatea luptei împotriva exodului materiei cenuşii. 182 . Liberalizarea schimburilor economice este văzută adesea ca un alt factor al dezvoltării şi ca o frână în calea emigraţiei. Această politică de „codezvoltare“.U. În acest context se poate pune legitim întrebarea dacă dezvoltarea poate frâna emigraţia. Spania sau Portugalia.U. acceptând o fluidizare a deplasărilor. aşa cum s-a întâmplat în Irlanda. resuscitând exodul rural. Majoritatea specialiştilor sunt de acord cu această corelaţie dar admit existenţa unui decalaj. iniţiată de Franţa este dublată de susţinerea unor proiecte de dezvoltare rurală. În prezent majoritatea statelor europene practică o politică mai deschisă.