P. 1
Geografia Populatiei

Geografia Populatiei

|Views: 2,350|Likes:
Published by Lars Andrew

More info:

Published by: Lars Andrew on Oct 27, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/17/2013

pdf

text

original

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie, Catedra de Geografie Umană Prof.dr.

Ionel MUNTELE GEOGRAFIA POPULAŢIEI Note de curs pentru anul şcolar 2009-20010 (pentru uzul studenţilor din anul II) Capitolul I Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice I.1.Domeniul de studiu De la geografia populaţiei concepută într-o manieră extinsă la demografia spaţială definită restrictiv, studiul geografic al populaţiei poate lua diverse căi. Drept una din cauzele acestei situaţii este evocată adesea extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interes geografic referitoare la populaţie, organizate în jurul studiului distribuţiei fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spaţiu, există un consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuanţe pe care le poate exprima noţiunea de populaţie. Multă vreme, până spre 1960, geografia avea o viziune mai cuprinzătoare asupra acestei noţiuni, incluzând toate caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare măsură geografiei umane. Amploarea tematicii a impus limitarea interesului geografiei populaţiei la investigaţiile asupra informaţiilor statistice accesibile şi uşor de spaţializat. Chiar şi aşa domeniul de studiu rămâne destul de vast, încât au apărut tendinţe de limitare la două teme majore : studiul celor două componente demografice principale, fecunditatea şi mortalitatea; mobilitatea populaţiei. Cu toate argumentele aduse, excluderea completă a distribuţiilor spaţiale nu a întrunit o largă adeziune. Opţiunile cele mai frecvente converg spre ideea existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei : - distribuţia spaţială a populaţiei - dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală) - structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice - mobilitatea populaţiei I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar Geografia nu este singura disciplină ştiinţifică interesată de problematica populaţiilor umane. Există discipline, precum demografia, care par mai îndreptăţite să o studieze1. Demografia are însă un net caracter interdisciplinar, suprapunându-se parţial, în diverse proporţii, cu alte discipline socio-umane : -demografia statistică, subordonată statisticii, care urmăreşte variaţiile unor fenomene şi procese cuantificabile; -demografia socială, subordonată sociologiei, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social; -demografia istorică, subordonată istoriei, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în spaţiul politic; -demografia politică, subordonată politologiei, care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;
1

Cea mai succintă definiţie a acestei ştiinţe este cea dată de J.Véron, „aritmetică a populaţiilor” (L’homme dénombré în Géographie et Démographie, vol.1, sub direcţia lui Y.Michaud, pp.31-49, Odile Jacob, Paris, 2002.

1

-demografia economică, subordonată economiei, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic; -geodemografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora. Astfel definită, geografia populaţiei apare înscrisă într-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstracţie. Frecvenţa utilizării termenilor demogeografie sau geodemografie, substituiţi geografiei populaţiei sugerează conştientizarea acestui context interdisciplinar. Interesată de distribuţia populaţiilor umane şi de modul în care structurile acestora se diferenţiază în spaţiu, încercând să le explice, geografia populaţiei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variaţiile statistice fie pe interacţiunile cu sferele vieţii social-economice sau politice. De alfel încă L.Febvre (1938) observa că geografia pleacă de la sol şi nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiinţele sociale2. Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale geosistemului, suportul populaţiilor umane care poate indica sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene geodemografice. Fără a exagera, unii autori atribuie geografiei populaţiei rolul esenţial în analiza geografică datorită dublei perspective pe care aceasta o propune : studiul colectivităţilor umane, cu toate particularităţile acestora şi studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu3. Dubla dimensiune, socială şi teritorială, a populaţiilor favorizează geografia în contextul actual dominat de mondializarea modelelor evolutive sau a fluxurilor al căror efect este o combinaţie între tendinţele de uniformizare şi cele de menţinere a diferenţierilor spaţiale, rezultat al luptei dintre inerţiile trecutului şi mutaţiile sistemice ale structurilor sociale. Originalitatea geografiei faţă de celelalte discipline socio-umane care studiază populaţia rezidă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care acestea le examinează pe verticală4.Geografia este menită astfel să concilieze observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice asupra diversităţii populaţiilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbările socio-demografice şi mediul în care oamenii trăiesc şi se multiplică5. I.2.1.Evoluţia curentelor de gândire asupra studiului populaţiei Preocupările în domeniul populaţiei sunt foarte vechi dar au cunoscut o mai mare afirmare în perioada modernă odată cu dezvoltarea societăţilor de tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a populaţiei la nivel global. Geografia s-a interesat de problematica populaţiei umane încă de la începuturile sale, în perioada modernă ajustîndu-şi modul de abordare la marile curente de gândire asupra studiului populaţiei. Cel mai vechi dintre aceste curente este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus prin publicarea lucrării sale „Eseu asupra principiului populaţiei”6. Pentru Malthus, populaţia creşte conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilităţile de subzistenţă (hrană) sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea populaţiei o alegere între două căi : fie, acceptă voluntar să-şi limiteze creşterea (prin „moral restraint” sau abţinerea de la mariaj), fie, va fi distrusă de războaie, foamete, ciumă etc. A ajuta săracii în această concepţie înseamnă a încuraja creşterea demografică şi pe termen lung, distrugerea societăţii. Teoria malthusiană este unul din pilonii teoriei stării staţionare a economistului David Ricardo7 şi s-a inspirat mult din ideile care circulau în epocă, atât în Marea Britanie cât şi în Franţa, într-un context special, acela care a succedat revoluţiilor burgheze din vestul Europei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. După
2 3

La terre et l’évolution humaine, cap. I, Albin Michel, Paris, 1938. G.şi Ph.Pinchemel, La face de la terre, cap.I, A.Colin, Paris, 1988. 4 Cf.P.George, Géographie et sociologie, pp.10, PUF, Paris, 1972. 5 Cf.P.-J.Thumerelle, Les populations du monde, pp.7-12, Nathan, Paris,1996. 6 Publicată în 1798 în Anglia a fost tradusă în limba română abia în 1992 la Editura Ştiinţifică 7 Economist britanic (1772-1823) partizan al liberalismului economic şi autor al legii rentei funciare diferenţiale. Opera sa principală, Principiile economiei politice, a fost publicată în 1817

2

1950 această teorie a fost luată sub forma neomalthusianismului care a lărgit dezbaterea prin includerea problemelor ecologice care ar decurge din creşterea populaţiei, fixând obiectivul „creşterii 0”. În 1972, o expertiză a MIT8, comandată de Clubul de la Roma a ajuns la următoarea concluzie : „dacă expansiunea demografică şi consumul resursleor naturale nu sunt stăpânite imediat, secolul XXI va fi marcat de un dezastru uman şi ecologic”.Succesul temporar al acestui curent s-a datorat şi intereselor strategice ale unor state dezvoltate care se vedea „ameninţate” de explozia demografică din Lumea a Treia, aflată la apogeu în epocă. Acestui curent i s-au opus cu vehemenţă statele comuniste şi cele în curs de dezvoltare, în cadrul Congresului mondial al populaţiei ţinut la Bucureşti în 1974. Efectul principal al ofensivei neomaltusiene care a promovat masiv mijloacele anticoncepţionale, pare a fi fost tocmai accelerarea scăderii natalităţii în statele dezvoltate. Curentul populaţionist, are tradiţii chiar mai vechi, fiind dezvoltat de mercantiliştii9 inspiraţi de ideile lui Jacques Bodin („nu există bogăţie mai mare decît oamenii”)10. Creşterea populaţiei are în această viziune o influenţă pozitivă în mai multe direcţii : sporirea cererii de produse incită la sporirea producţiei de bunuri şi la crearea de locuri de muncă; creşterea populaţiei obligă societatea să îşi organizeze mai eficient procesul de producţie şi implicit să-şi mărească productivitatea; o populaţie mai numeroasă permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societăţii. Unul din reprezentanţii de marcă, demograful francez Alfred Sauvy, sublinia că „de fiecare dată când se produce o diferenţiere între două mărimi care ar fi trebuit să fie la acelaşi nivel, există două moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la un nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând că una din mărimi este excedentară, optica malthusiană sugerează instinctiv o aliniere la un nivel inferior”11. Curentul optimumului demografic, încearcă să le concilieze pe cele precedente. Din punct de vedere economic, criteriul optimumului demografic porneşte de la necesitatea realizării unei maxime eficienţe a muncii exprimată prin nivelul productivităţii. Nivelul optim al populaţiei unui teritoriu anumit este definit de mai multe elemente : gradul de echipare tehnologică, volumul resurselor utilizabile, nivelul comerţului exterior etc. Alte elemente definesc structura optimă a populaţiei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă, raportul dintre consumatori şi producători, structura profesională a populaţiei şi repartiţia geografică a acesteia etc. Alte elemente definesc dinamica optimă : ritmul de creştere al populaţiei, ritmul progresului tehnic, rata creşterii venitului naţional sau al produsului intern brut etc.12. Curentul marxist este orientat împotriva teoriei malthusiene. Pentru Karl Marx, suprapopularea nu este legată de creşterea demografică alertă a claselor sărace ci rezultă din modul de organizare a economiei şi de repartiţie a bogăţiilor. Suprapopularea este rezultatul modului de producţie capitalist pentru că acesta favorizează acumularea bogăţiilor. Capitaliştii au prin urmare interesul de avea o populaţie mai numeroasă, o armată de rezervă pentru producţia industrială. Astfel se întreţine un nivel ridicat al şomajului, care permite blocarea salariilor la un nivel coborât permiţând acumularea plusvalorii. Astfel, presiunea demografică a obligat statele mai avansate să adopte tehnicile de mecanizare în agricultură pentru a mări productivitatea agricolă. Spre deosebire, o societate mai „rarefiată” nu incită la modificarea sistemelor de exploatare agricolă a solului. Creşterea demografică are rolul de motor al progresului tehnic, exercitînd o presiune creatoare. Marxiştii opun astfel capcana malthusiană a insuficienţei alimentare capcanei densităţii reduse a populaţiei care întreţine un progres tehnic redus, un climat mai puţin propice inovaţiei13. Curentul economicist, leagă acumularea de bunuri (economiile) de ciclurile vieţii individului care încearcă să-şi maximizeze consumul pe termen lung. Contrar altor specialişti, care consideră că omul
8 9

Massachussets Institute of Technology din Boston (S.U.A.) Adepţi ai unui curent al economiei politice bazat pe rolul primordial al pieţei 10 Economist şi filozof francez (1530-1596), teoretician al monarhiei absolute 11 Théorie générale de la population , 1952 -1954 12 Asupra conceptului de optim demografic insistă şi geograful francez P.George în Géographie de la population, PUF, Paris, 1983. 13 O specialistă a acestui curent este Ester Boserup pentru care principalul stimulent al creşterii productivităţii agricole este creşterea populaţiei, combătând neomaltusianismul din anii ’60 care vehicula prognoze catastrofice asupra viitorului omenirii.

3

Becker 15. pleacă de la un model teoretic care arată că acumularea datoriilor. nu atât pentru el cât pentru generaţiile următoare. reflectate în repartiţia inegală a populaţiei şi activităţilor acesteia. remarcându-se printr-o adaptare excepţională la rigorile impuse de creşterea rapidă a populaţiei. Rezultă din aceste considerente că rata de economisire globală este determinată de factorii economici şi demografici – structura pe vârste. Dimpotrivă.1930) care a examinat raportul dintre investiţiile în capitalul uman. orientarea a fost mai apropiată de metodele etnologiei şi antropologiei. Până la al doilea război mondial s-a impus orientarea ecologistă (environmentalistă) care punea accent pe interacţiunile dintre societate şi mediul fizic. prelungirea speranţei de viaţă se traduce într-o creştere a cheltuiellilor legate de pensii şi asigurarea sănătăţii. nu constituia o temă distinctă ci un capitol introductiv al geografiei regionale. cei mai mulţi adepţi ai acestui curent consideră că individul economiseşte în primul rând pentru el. datoria publică va creşte. copilul este considerat o investiţie capitală. ceea ce economiseşte în perioada activă fiind consumat după pensionare. Studiul geografic al populaţiei. Dragostea este singurul element care diferenţiază familia de o firmă ! Curentul contabilităţii intergeneraţionale. Într-o societate industrială. copilul este asimilabil unui bun de consum. Pînă la 1900. Căutarea unei legităţi care să exprime sintetic raportul dintre populaţie. multe societăţi islamice. Acest model a fost criticat pentru că pleacă de la ipoteza că cheltuielile publice sunt neproductive. resurse şi teritoriu devine astfel iluzorie. Contextul cultural este omis de regulă deşi are o importanţă enormă.). acordându-se o importanţă deosebită particularităţilor culturale. cum este aceea iraniană. Organizarea producţiei în echipă costă mai puţin şi evită renegocierile. adoptând un model familial de tip european. Acest indicator este relativ constant în decursul timpului. care necesită cheltuieli dar oferă şi satisfacţii.Direcţii de studiu în geografia populaţiei Geografia a fost totdeauna preocupată de modul în care populaţiile umane se înscriu în spaţiu. în educaţie îndeosebi şi productivitate 4 . speranţa de viaţă la naştere etc. Evoluţiile din ultimele decenii demonstrează însă slăbiciunea acestei afirmaţii. Geografia prin specificul său poate fi adesea mult mai în măsură decât economia sau demografia să răspundă unor chestiuni care privesc unele tendinţe aparent contradictorii în dinamica populaţiilor umane. în acest context. Curentul microeconomiei familiale. Cele două părţi se leagă prin contract să evite costurile suplimentare ale tranzacţiei. Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului în strînsă legătură cu evoluţia de ansamblu a disciplinei. societăţile rigide manifestîndu-se prin tendinţe conservatoare spre deosebire societăţile mai inovatoare care dezvoltă tendinţe progresiste (islamul faţă de creştinsim de ex.economiseşte toată viaţa. al cărui principal reprezentant este G. cîştigul de capital afectând consumul într-un mod limitat14. 14 Cel mai cunoscut teoretician din această categorie este economistul american de origine italiană Franco Modigliani (n. 15 Economist american (n. în măsura în care poate contribui la procesul muncii şi la sporirea veniturilor. în societăţile agricole. Scăderea taliei medii a familiei se explică tocmai prin costul tot mai ridicat de întreţinere a unui copil (educaţie. Toate aceste curente conţin realităţi care demonstrează complexitatea studiului populaţiei.1918). îngrijire etc. autorul teoriei ciclurilor vieţii şi al modelului econometric american. Astfel.3.). prin urmare perioada de acumulare este finită. existând o mare diversitate de moduri de adaptare. dintre cele mai rigide. Analiza căsătoriei este astfel asimilată celei a constituirii unei firme. Fără modificarea legislaţiei şi cu un nivel constant de cotizare a contribuabililor. I. cheltuielile publice şi transferurile stau la baza unei constrângeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor şi a cheltuielilor între diferitele generaţii. consideră că decizia de a se căsători şi de a avea copii în societatea modernă este rezultatul unei analize de tipul cost-avantaje. Actualizarea fluxurilor financiare viitoare trebuie să prevadă creşterea produsului individul pentru a menţine la un nivel acceptabil contribuţia generaţiilor viitoare.

Costul material şi uman al obsevării şi colectării de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat făcând practic imposibile investigaţiile de teren. În acelaşi timp.4. în general. ea deschide căi noi în cunoaşterea geografică.Mijloacele cercetării în geografia populaţiei (sursele de informaţii) Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijină predilect pe colectarea informaţiilor pe teren. explozia demografică şi evoluţia fără precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentru dinamica şi structurile demografice. În general. rolul analizei geografice a populaţiiilor umane se va menţine atîta timp cât vor trăi oameni pe Pămînt. Indiscutabil. Prin abordarea particularităţilor populaţiei umane. Prin legăturile multiple pe care le întreţine cu celelalte discipline geografice se reduce dependenţa aparentă faţă de metodele demografice sau sociologice. în special prin apariţia unor noi forme de concentrare umană precum ariile periurbane. mai apropiată de demografie. demografia oferă în primul rând metode şi modele de analiză a proceselor specifice. Contextul specific acestei perioade marcate de decolonizare. geografia populaţiei continuă să activeze interesul pentru geografie în general datorită dinamismului problemelor studiate. megalopolisurile ş. la modul de viaţă al acestora (dotări edilitare. Se poate afirma astfel că. Astfel concepută. O nouă direcţie de aprofundare se manifestă de la sfîrşitul anilor ’60. secundar unele probleme structurale. utilizarea forţei de muncă. Acum sunt abordate în perspectivă geografică subiecte considerate anterior ca exterioare disciplinei precum cele legate de nupţialitate. structurile socio-profesionale ş. recensămintele de populaţie. Aportul său la cunoaşterea populaţiilor umane. Poate avea aplicaţii practice în domenii variate : amenajarea teritoriului şi urbanismul nu pot face abstracţie de analiza spaţială a dinamicii populaţiei. Astfel se produce apropierea geografiei populaţiei de aceste discipline. marketingul constituie un alt debuşeu ca şi politicile sociale pentru care geografia populaţiei devine indispensabilă. baza geografiei populaţiei fiind geosistemul. şcolarizare. Analiza proceselor care generează anumite configuraţii (structuri) spaţiale devine indispensabilă. dincolo de amprenta acesteia asupra spaţiului terestru.). a unor mijloace specifice de investigaţie a unei realităţi multiforme. presupune şi constituirea unui sistem conceptual propriu. mai ales odată cu răspândirea mijloacelor de lucru informatizate. acordînd astfel geografiei populaţiei un statut distinct. Interacţiunea acestora cu spaţiul geografic. destinate a furniza date complete referitoare la structurile şi fluxurile populaţiei.a. Studiul configuraţiilor spaţiale este un remarcabil instrument de cercetare. vizând mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei. entitate mult mai cuprinzătoare decât societatea sau populaţia umană. privilegiat fiind limbajul cartografic. 5 . geografia populaţiei are ca sursă principală de informare materialele statistice coelctate de către instituţiile specializate. I.Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o nouă orientare. efectuate periodic. contribuind la înnoirea conceptuală şi metodologică a geografiei. când se constată o apropiere de metodele de investigaţie sociologică. este un sinonim neindicat din cauza ambiguităţii pe care o presupune. Termenul demogeografie sau geodemografie. încredinţate autorităţilor locale.a. de modelizare şi teoretizare decât alte discipline geografice. Pentru geografia populaţiei. cu excepţia studiilor efectuate asupra unor teritorii restrânse. instrucţie etc. Prin specificul său este mult mai atrasă de prelucrarea statistică a informaţiilor. evocat anterior. geografia populaţiei s-a născut prin hibridarea geografiei cu demografia. cele mai multe demersuri orientându-se spre studiul societăţii. un mod eficace de identificare a unor caracteristici sau de detectare a unor cauze. eficacitatea colectării lor variind de la stat la stat sau în funcţie de responsabilitatea celor angrenaţi în această activitate. Distribuţia spaţială a populaţiei nu mai prezenta interes decât în măsura în care se produceau modificări esenţiale. constă în sublinierea unei caracteristici esenţiale a acestora : diversitatea. Problema principală pe care o pun aceste informaţii este pertinenţa. şomajul. cu o inegalitate variabilă. numeroşi demografi şi sociologi au descoperit interesul abordării geografice introducând în studiile lor variabilele spaţiale. statele au la dispoziţie două sisteme de colectare a datelor : registrele stării civile.

I.4.1.Recensămintele Această formă de colectare a informaţiilor referitoare la populaţie constituie, de departe, sursa cea mai bogată de materiale statistice necesare cercetării demografice. Tehnicile moderne de recenzare au apărut odată cu „revoluţia statistică” manifestată începând cu secolul al XIX-lea, în contextul formării unor specialişti capabili să colecteze şi să prelucreze enormele cantităţi de informaţii (statisticieni). Antecedentele nu au lipsit dar nu au atins niciodată performanţele din perioada modernă. Numărători ale populaţiei au fost semnalate pe parcursul antichităţii în Imperiul Roman, în China sau în Orientul Apropiat (menţionate frecvent în Biblie). Şi Evul Mediu furnizează astfel de exemple dar, ca şi cele menţionate, se remarcau prin relativitate şi prin absenţa unui fundament statistic fiind sumare şi parţiale, afectând doar anumite categorii de populaţie (de obicei capii de familie şi bărbaţii buni de luptă), principalul interes fiind impozitarea şi recrutarea războinicilor. Cu tot progresul constatat în perioada modernă, conţinutul recensămintelor rămâne chiar şi astăzi foarte inegal, deşi Naţiunile Unite au recomandat, în 1948, o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalităţi sunt fie tehnice (absenţa unor dotări, a unei infrastructuri adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informaţii ca fiind secrete, monopolizare lor de către unele regimuri autoritare, dificultatea înregistrării populaţiei în mediile tribale sau cu grad redus de instrucţie etc.). Informaţiile colectate pot fi separate astfel : a) Informaţiile asupra localizării populaţiei. Se referă la înregistrarea indivizilor şi familiilor prezente în fiecare localitate în momentul recenzării (conform situaţiei administrative în vigoare). Indivizii temporar absenţi sunt înregistraţi de regulă în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedinţă. De aici provine termenul de populaţie rezidentă, care cuprinde şi flotanţii, diferit de cel de populaţia stabilă (legală, domiciliată), estimată în urma efectuării bilanţului anual al mişcării naturale şi a celei migratorii, a populaţiei. Diferenţele care pot apărea între aceste două înregistrări sunt adesea semnificative fiind datorate în mare parte dificultăţii înregistrării tuturor mişcărilor de populaţie, în primul rând a celor migratorii. În statele dezvoltate se colectează şi informaţii referitoare la locul naşterii, reşedinţele anterioare, locul de muncă etc. b)Informaţii demografice. Toate recensămintele colectează date referitoare la sexul, vârsta, starea civilă, legăturile familiale şi matrimoniale ale indivizilor. Tot mai frecvent sunt înregistrate informaţii asupra structurii familiilor şi a gospodăriilor, asupra descendenţei etc. c)Informaţii socio-culturale. Colectarea unor date referitoare la şcolarizare şi gradul de instrucţie a devenit prioritară în epoca modernă. De asemenea, strângerea unor informaţii pertinente asupra naţionalităţii indivizilor, a limbii utilizate, a confesiunii religioase sau a cetăţeniei a devenit comună chiar dacă unele implicaţii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea. După caz, sunt înregistrate şi date asupra structurii rasiale. d)Informaţii socio-economice. Toate recensămintele moderne acordă o importanţă extremă problemelor legate de structura socio-profesională, pe ramuri de activităţi, ca şi asupra gradului de ocupare a forţei de muncă. Unele state colectează şi informaţii referitoare la veniturile familiilor sau la modul de funcţionare a sistemelor economice. e)Informaţii asupra locuinţelor. Recensămintele oferă ocazia efectuării unor anchete detalitate asupra inventarului general al clădirilor şi locuinţelor, asupra caracteristicilor acestora : material de construcţie, suprafaţă locuibilă, dotări edilitare etc. Se adaugă informaţii asupra modului de ocupare : locuinţe colective, individuale, de necesitate, reşedinţe secundare, clădiri de interes public etc. În afara acestor informaţii de bază, prezente de regulă în toate recensămintele actuale, guvernele care le organizează pot colecta şi o serie de informaţii care interesează politica acestora în scopul planificării teritoriale. Obiectivele şi constrîngerile recensămintelor :

6

-recensămîntul constituie un instrument în serviciul statului fiind un act oficial, coordonat de către stat şi organizat de către administraţia publică. Dubla dimensiune, exhaustivă şi teritorială, a colectării principalelor caracteristici ale fiecărei persoane corespunde unui triplu interes : cunoaşterea stării populaţiei pentru a putea fi gestionată; formarea unei baze de date teritoriale pentru asigurarea funcţionării administraţiei (repartiţia funcţionarilor, a subvenţiilor, echipamentelor, conform efectivelor populaţiei locale); crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economică, socială şi amenajarea regională. -dificultatea asigurării unei înregistrări complete, simultane şi periodice. Un recensământ nu poate răspunde acestor obiective decât dacă este îndeplinit cu maximă seriozitate şi rigoare. Este motivul pentru care niciodată nu se pot obţine date complete, îndeosebi dacă teritoriul este foarte întins şi eterogen. Aceasta depinde de vârsta, sexul, rezidenţa - urbană sau rurală, naţionalitatea individului. Omisiunile sau dubla numărare pot atinge 1-3% din efective, local chiar mai mult. Este practic imposibilă recenzarea tuturor indivizilor în acelaşi moment, pe întreg teritoriul. De obicei se utilizează o oră precisă, a unei date precise, fără ca astfel să fie evitate erorile şi confuziile, mai ales dacă acţiunea se etalează mult în timp. Este dezirabil ca recensămintele să se efectueze cu regularitate. O.N.U. recomandă ca acestea să se desfăşoare în anii terminaţi cu 0 sau 1, aşa cum se întîmplă de câteva decenii în state precum India, S.U.A. sau R.P.Chineză. Totuşi iregularitatea este mult mai frecventă, fapt ce prejudiciază utilizarea lor ştiinţifică, reducând comparabilitatea. Chiar şi unele state dezvoltate cunosc aceasta iregularitate (este cazul Franţei unde ultimele recensăminte au fost efectuate în 1982,1990, 1999, al intervale inegale, dar de mică amplitudine, spre deosebire de situaţia României unde aceste intervale pot fi foarte extinse în timp –1912-1930 sau 1977-1992 de ex.). Fiecare recensămînt are trei faze : -faza preparatorie, cea mai delicată, în care se recrutează şi formează personalul, se stabilesc circumscripţiile, chestionarele şi se efectuează un test pe un eşantion limitat; -faza colectării, cea mai scurtă, efectuată de regulă de personal instruit prealabil în acest sens deşi se poate utiliza şi tehnica autorecenzării prin distribuirea de chestionare fiecărei familii. Ambele tehnici au dezavantaje, legate de civismul cetăţenilor, în primul caz, sau de dispersia şi accesibilitatea populaţiei, care poate mări costul operaţiei, în al doilea caz; -faza prelucrării, după centralizarea prealabilă a informaţiilor. Rezultatele sunt publicate succesiv, în funcţie de complexitatea lor, fără a ajunge la o prelucrare avansată, furnizându-se informaţii brute destinate celor interesaţi care pot efectua studii pe baza lor, etc. Complexitatea şi costul unui recensămînt explică absenţa frecvenţei şi a calităţii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodată un recensămînt, cazul Afganistanului, Arabiei Saudite, Omanului sau Etiopiei, state în care intervin şi unele prejudecăţi. Alte state au efectuat primul recensămînt recent, cazul Laosului în 1995, furnizând informaţii destul de diferite de estimările anterioare. I.4.2.Starea civilă Constituie a doua sursă de informaţii necesare studiului populaţiei, mai pertinentă dar mai greu utilizabilă. Se deosebeşte esenţial de recensăminte, starea civilă fiind o funcţie legală a statului, controlată de magistraţi şi având drept scop colectarea informaţiilor care permit urmărirea principalelor evenimente din viaţa fiecărui individ : naşterea, căsătoria, divorţul, decesul. Practica stării civile este relativ recentă şi este generalizată doar în ţările dezvoltate. Ca şi recensămîntul, se bazează pe declaraţia individuală şi are acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Calitatea informaţiei şi amplitudinea acesteia depinde de eficienţa serviciilor administrative, excelente în statele cu tradiţie în domeniu, lacunară în statele în care personalul este incompetent, suprasolicitat, depăşit de evenimente sau de dimensiunea teritoriului pe care-l acoperă. Înregistrarea actelor stării civile nu a devenit generală şi fiabilă în Europa decât la mijlocul secolului al XIX-lea, în S.U.A. chiar mai tîrziu, iar în Africa subsahariană este încă o raritate.

7

Şi în acest caz O.N.U. a recomandat o listă minimală a datelor ce trebuie înregistrate : născuţi vii, mortinatalitate, mortalitate infantilă, căsătorii, divorţuri, adopţii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrare trebuie să precizeze data şi locul evenimentului. Aceste informaţii sunt brute şi pentru a le putea utiliza sunt necesare tehnici şi mijloace bine puse la punct pentru prelucrarea primară şi publicarea lor sub formă unor buletine lunare, trimestriale, anuale sau periodice16. I.4.3.Alte surse de informaţii Se reproşează adesea celor care studiază populaţia că recurg exclusiv la izvoarele devenite clasice, menţionate anterior. Pentru anumite scopuri pot fi utilizate şi alte surse : registrele de populaţie ale poliţiei, fişele de personal ale unităţilor economice, listele electorale, cărţile imobiliare, evidenţele şcolare, registrele parohiale etc. Toate au dezavantajul colectării la o scară ori prea grosieră ori detaliată, în plus fiind rareori spaţializate, reducându-le astfel interesul. Tot mai adesea, în ultimele decenii, sunt utilizate anchetele efectuate asupra unor eşantioane reprezentative, similare celor frecvent utilizate în sociologie. Acestea pot însoţi recensămintele şi au devenit o practică relativ curentă a institutelor naţionale de statistică din ţările dezvoltate. Rostul lor este acela de a surprinde o cât mai mare varietate de informaţii, foarte recente şi utile pentru planificarea economico-socială pe termen scurt. Unele dintre aceste anchete au dobândit o frecvenţă bine stabilită, cazul „Current Population Survey”, instituit în 1940, în S.U.A., cu o regularitate de cinci ani, ca o completare a „Census of Population and Housing”, efectuat decenal. Anchetele au devenit frecvente în unele state în care se constată o reticenţă a cetăţenilor faţă de recensăminte, cum este cazul Olandei, mai recent şi al Germaniei, unde unele organizaţii condamnă această instituţie ca fiind un atentat la libertatea individuală17. Este o practică tot mai frecventă în multe state vest-europene. Absenţa unor informaţii obligă cel mai adesea cercetătorul la efectuarea propriilor anchete, pe spaţii restrînse cel mai adesea. Tehnicile avansate privilegiază prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate, care nu diferă de cele tradiţionale (tabele, matrici) dar au avantajul posibilităţii de multiplicare rapidă. Dificultatea principală în studiul geografic al populaţiei provine din insuficienta spaţializare a datelor înregistrate. Dezagregarea informaţiei la un nivel mai fin decât cel la care au fost colectate este practic imposibilă încât, de multe ori, înregistrările efectuate la intervale diferite de timp nu sunt comparabile şi obligă cercetătorul la reactualizări, interpolări etc. Se adaugă şi faptul că înregistrările reflectă situaţia administrativă din momentul respectiv obligând pe cei interesaţi şi la reconstituirea informaţiei conform situaţiei administrative prezente. I.5.Fundamentele metodologice ale geografiei populaţiei Aflată la interferenţa ştiinţelor sociale şi a celor naturale, marcată de strânse legături cu demografia, antropologia, sociologia sau economia, geografia populaţiei în accepţia actuală pare prea recentă pentru a-şi fi dezvoltat metode şi mijloace proprii. Specificul său metodologic constă în maniera particulară în care sunt utilizate o serie de metode din ştiinţele socio-umane sau unele modele preluate din ştiinţele exacte. Combinarea originală a metodelor demografiei, statisticii şi geografiei (analiza cartografică în special) impune de fapt această particularitate care îi asigură un loc distinct în cadrul disciplinelor geografice. I.5.1.Proprietăţile spaţiale ale populaţiilor Noţiunea de loc, atît de importantă în geografie, este mai puţin compatibilă, în aparenţă, cu noţiunea de populaţie. Aceasta din urmă este mobilă, existenţa ei desfăşurându-se în mai multe locuri, care pot fi ierarhizate în ordinea frecvenţei. Dacă pentru un statistician singurul criteriu care
16

Cea mai cunoscută publicaţie este Anuarul Demografic al O.N.U. (Demographical Yearbook) care apare odată la cinci ani, bilingv (englez-francez) cu informaţii retrospective. Anual, Population Reference Bureau, serviciu de specialitate al O.N.U., publică World Population Data Sheet, cu informaţii mai sumare dar extrem de utile. 17 Aici sunt preferate aşa-numitele Microcensus cu o periodicitate redusă, de regulă de cinci ani.

8

La scara regională. caracteristicile sale sunt exclusiv colective. I. sociale. caracteristicile lor transmiţându-şi efectul în timp printr-o considerabilă inerţie. tehnice. Fiecare populaţie se înscrie într-un ansamblu mai vast în funcţie de diviziunile administrative. capacitatea de dezvoltare în paralel a unei analize la micro. Se acceptă de obicei că o populaţie formează totalitatea locuitorilor înregistraţi la locul lor de domiciliu. Stăpînirea articulaţiilor dintre diferitele scări de studiu. în cazul unui regim teocratic – cum este cel iranian. economice. aceste turbulenţe se atenuează. Europa fiind un caz extrem de grăitor. Fluiditatea populaţiei în timp şi mobilitatea simultană conduc la imposibilitatea disocierii dimensiunii spaţiale a acesteia de dimensiunea temporală. b)dinamica populaţiilor : raportul dintre evoluţia acestora şi constrângerile exterioare – naturale. Populaţia nu există decât ca un grup. ca parte a geosistemului. Temele de interes ştiinţific în geografia populaţiei nu pot fi abordate la o scară unică. pentru geograf este mult mai complicat. mezo şi macroscară. acestea fiind mai evidente. În altă ordine de idei. La géographie humaine et ses rapports avec la géographie de la vie.Raporturile dintre analiza demografică şi analiza geografică 18 P. La scara locală. într-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal. pp. naţională sau continentală. politice. O creştere a emigraţiei de exemplu. De exemplu. Synthèses historiques. nu numai în partea occidentală. principala problemă a geografiei umane18. Determinarea suprafeţei ocupată de om şi a raporturilor instituite astfel (procesul de teritorializare în limbaj geografic actual) este de altfel. conservând stigmatul unor evenimente (cazul structurii pe grupe de vârstă care conservă încă urmările celor două războaie mondiale). rezultat din reajustarea permanentă a componentelor sale.22 –46. rolul structurilor sau al comportamentelor demografice putând fi ocultat de fenomenele migratorii conjuncturale care antrenează variaţii brutale şi efemere uneori. reperarea unor praguri care fac să apară sau să dispară rolul unor componente ale populaţiei ori influenţa unor factori de mediu.2. modernizarea societăţilor islamice nu a antrenat totdeauna modificări profunde ale comportamentului demografic. Raporturile dintre populaţie şi complexul spaţio-temporal. Echilibrul aparent al populaţiilor este un echilibru dinamic. Plasticitatea populaţiilor rezidă tocmai în această ambivalenţă . ci şi în partea răsăriteană aflată în convalescenţă posttotalitară. 9 . definită în raport cu decupajul administrativ al spaţiului. aflat în interacţiune cu celelalte subsisteme ale acestuia dar dovedind de cele mai multe ori o mare inerţie.diferenţiază spaţial populaţia este acela administrativ.conservarea unor structuri anterioare dublată de capacitatea de amortizare a distorsiunilor datorate unor diverşi factori. populaţia este o noţiune abstractă. paradoxal. lăsând să apară anumite regularităţi care permit evidenţierea sapecificului geodemografic şi interacţiunile dintre dinamica internă a populaţiilor şi aceea a geosistemului.5. mai prosperă. nr. Se poate vorbi de existenţa unui subsistem populaţional. antrenând în perspectivă îmbătrânirea. se traduce imediat prin diminuarea efectivelor adulţilor tineri afectând capacitatea de reproducere. Orice modificare a unei componente antrenează modificări imediate în celelalte. Revoluţia mentalităţilor poate modifica durabil însă dinamica populaţiilor. Populaţiile sunt sensibile la aceste constrângeri dar dispun de o dinamică internă proprie. Înţelegerea evoluţiei unei populaţii este imposibilă fără să luăm în consideraţie trecutul fiecărei generaţii. populaţiile sunt extrem de diversificate. constituie contribuţia geografiei la studiul populaţiei. înregistrând indivizii acolo unde domiciliază.1/1903. Astfel concepută. deschis şi multiform. Acestea sunt interdependente. Din aceasta decurge pluralitatea scării de studiu în analiza spaţială a fenomenelor şi proceselor specifice. dinamica lor fiind strâns legată de aceea a mediului social. decât în cazul unor monarhii prooccidentale-cum este aceea saudită. fără să limiteze prea mult creşterea naturală.Vidal de la Blache. constituie o altă problematică majoră a geografiei populaţiei. derivată din interrelaţia componentelor demografice. În studiul acestora trebuie pornit de la două caracteristici esenţiale : a)fluiditatea şi plasticitatea populaţiilor : opoziţia dintre stabilitatea acestora ca ansambluri de indivizi şi reînnoirea lor constantă. aşa cum afirma de la Blache. deşertificarea Sahelului a condus la exodul unor populaţii întregi.

retrospectivă. în care migraţia este absentă. Divergenţa metodologică între cele două discipline se remarcă. Bucureşti. prima pentru observarea schimbărilor. Pentru a depăşi stadiul elementar al analizei mişcării populaţiei există două posibilităţi : cadrul normal al populaţiilor deschise.)19. 10 . De exemplu. -conjunctură. Neglijate uneori de către demografi. Orice fenomen este urmărit de-a lungul unui anumit număr de evenimente. datarea evenimentelor poate fi absolută sau relativă. Numim structură. La démographie. în care se desfăşoară o dublă mişcare – biologică şi geografică. Les méthodes en démographie. prin diverse procedee statistice. Aceşti indicatori (coeficienţi) pot fi dublaţi de o serie de estimări prospective sau de indici standardizaţi în scopul unei analize complete şi corecte. fenomen şi eveniment. în favoarea tinerilor în India şi în favoarea bătrînilor în 19 Pentru informaţii suplimentare pot fi consultate lucrări de specialitate precum Ce este demografia. Analiza geografică porneşte astfel de la distribuţia spaţială a unei populaţii. în importanţa acordată indicatorilor spaţiali în cazul demografiei şi în reprezentarea cartografică a seriilor de date. -stare şi mişcare : analiza stării unei populaţii la un moment dat porneşte iniţial de la organizărea sa internă. a componentelor şi factorilor. Acesta din urmă este preferabil pentru înţelegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomene demografice. Pentru aceasta are nevoie de construirea unor tabele pe generaţii (de mortalitate. devine foarte dificilă atunci când numărul unităţilor geografice este foarte mare. Studiul mişcării măsoară variaţiile efectivelor unei populaţii între două date de referinţă şi frecvenţa evenimentelor demografice.Nici un studiu geografic al populaţiei nu poate face abstracţie de bazele solide ale analizei demografice. Ca orice studiu al unui stoc şi al conţinutului acestuia. Paris.. devenind necesară. b)Analiza longitudinală şi analiza transversală Analiza longitudinală urmăreşte manifestarea unui fenomen în decursul unei generaţii (cohorte) de la formarea la dispariţia sa. distincţia între evenimentele reversibile (cazul nupţialităţii. deces). Diferenţele datorate structurii pe grupe de vârstă. Această standardizare devine necesară pentru a evita interpretările forţate. a)Caracteristicile populaţiei în perspectivă spaţio. Majoritatea acestor coeficienţi sunt furnizaţi de analiza demografică.Şt.) şi cele ireversibile (naştere. după diverse criterii. adaptaţi comparării unor unităţi spaţiale de dimensiuni variabile.şi Encicl. rata mortalităţii în India este mai redusă decât în Germania fără ca valorile sa fie întru-totul comparabile. Compararea datelor unui tabel. Presses Univ. Aceasta permite descompunerea fenomenelor observate şi izolarea. aşa cum se întîmplă la nivel global. cadul teoretic al populaţiilor închise. a lui Vl. capabilă să elimine elementele de conjunctură. modul de grupare a generaţiilor în funcţie de mai multe caracteristici. a doua pentru desluşirea mecanismelor care guvernează aceste schimbări. stocurile şi fluxurile de populaţie sunt indispensabile geografilor pentru că determină raporturi diferenţiate cu spaţiul. cei mai mulţi fiind estimaţi sau standardizaţi (cazul indicatorilor de fecunditate). continuând cu dinamica şi structura acesteia. în cazul geografiei. Indicatorii de intensitate măsoară frecvenţa medie a evenimentelor regenerabile.temporală : -stocuri şi fluxuri : geografia urmăreşte în primul rând raporturile pe care le întreţine populaţia cu spaţiul la un moment dat. 1981) sau A. cel al populaţiilor antrenează analiza evoluţiei fluxurilor derivate. Putem privilegia astfel analiza conjuncturală (transversală) sau analiza prospectivă (longitudinală). De aceea se calculează indici care rezumă intensitatea şi calendarul fenomenelor descrise în tabele. Selecţionarea indicilor care permit măsurarea sau observarea frecvenţei evenimentelor. a lui R. Vidal. chiar cu ajutorul reprezentării grafice. În compararea dinamicii stocurilor şi a fluxurilor de populaţie trebuie să se ţină cont de efectul de talie drept pentru care sunt preferabili coeficienţii valorilor absolute.Trebici (Ed. al divorţialităţii etc. prin ordonarea indivizilor care trăiesc simultan acelaşi eveniment. 1982. raportate la calendarul legal sau la istoria personală a individului. -vârstă şi cronologie . ambele necesare. înainte de toate. Un fenomen este totdeauna descris de intensitatea şi de calendarul său. măsurând variaţiile relative ale frecvenţei în decursul evoluţiei sale. de fecunditate etc. de Grenoble. a proporţiei persoanelor care contribuie la aceste evenimente şi a structurilor rezultate este absolut necesară unei analize geografice pertinente. 1994.Pressat (PUF. convertite în indici anuali exprimaţi de regulă în promile(‰).

Hărţile în puncte dimensionate leagă omul de un singur loc. bazate pe agregarea indivizilor statistici în funcţie de similaritatea modului de manifestare a fenomenului. Harta nu este decât un instrument de analiză dar poate servi şi la exprimarea unor sinteze parţiale sau totale. cele în haşuri sau culori fiind mai pertinente. a mortalităţii generale sau a sporului natural.). Prelucrarea statistică o precede pe aceea cartografică chiar dacă cele mai multe dintre programele de cartografie asistată de calculator asigură simultaneitatea acestora. motiv pentru care sunt preferate hărţile combinate. atunci când este bine executată poate fi purtătoarea unor informaţii mult mai elaborate. deşi aceasta conduce la exces. plecând de la cunoaşterea detaliată a fenomenelor. progresia aritmetică sau geometrică etc. considerînd populaţiile în dimensiunea lor teritorială. În analiza geografică a populaţiei se pot deosebi două etape distincte : -vizualizarea distribuţiilor spaţiale care poate utiliza histograma frecvenţei sau diagrama norului de puncte. obligatorie pentru a putea desprinde elementele unor concluzii pertinente asupra diferenţierilor spaţiale care constituie scopul principal al acestora. În acest caz. baza unei prelucrări cartografice al cărei rezultat este în mod obişnuit foarte sugestivă. operaţie delicată. Analiza transversală furnizează indicatori exprimaţi sub forma unor coeficienţi care măsoară frecvenţa relativă a evenimentelor care afectează o populaţie oarecare. Se utilizează metodele de analiză multivariată. Orice reprezentare grafică se confruntă cu două dificultăţi : alegerea modului de reprezentare şi alegerea datelor reprezentabile. fiind calculaţi pe baza efectivelor medii anuale. deşi harta rămîne de neînlocuit în analiza configuraţiilor spaţiale a distribuţiei unor fenomene. bazate pe corelaţia dintre fenomene. ascund mortalitatea mult mai ridicată a populaţiei adulte din primul stat. tehnica suprapunerii. Pertinenţa unei clasificări este maximă atunci când varianţa în interiorul clasei este redusă iar cea dintre clase cât mai mare. Alegerea datelor pune diverse probleme. demografia combină analiza longitudinală cu analiza transversală dar geografia populaţiei se limitează cel mai adesea la aceasta din urmă.) şi incidenţa spaţială a acestuia (valoarea absolută). Dificultatea esenţială survine atunci când dorim să reprezentăm simultan măsura fenomenului (rata natalităţii de ex. Hărţile în izolinii acceptă ideea polarităţii şi gradualităţii manifestării fenomenelor geodemografice iar cele în relief privilegiază diferenţele de calibru. Cel mai adesea se utilizează raportarea la o populaţie-standard care corectează valoarile reale ale evenimentului pentru fiecare unitate spaţială. cea care privilegiază divizarea seriilor prin tratamentul matematico-statistic riguros. definite. aşadar trebuie evitată suprapunerea pe aceeaşi hartă a mai multor indicatori. tot mai des utilizate în geografia populaţiei. Se confruntă în acest sens două şcoli – cea care privilegiază percepţia vizuală şi preferă divizarea intuitivă în clase fondate pe praguri uşor de urmărit (unitare). întrucât acelaşi fenomen. foarte util este orice curs de 11 . pe similaritatea curbelor de evoluţie sau metode de clasificare ierarhică – descendentă sau ascendentă (mai utilizate şi mai pertinente). făcându-le comparabile. prin discretizare. la care seriile statistice sunt divizate în clase. clase echiprobabile. eliminând analiza măsurii distribuţiilor. Este cazul coeficienţilor natalităţii brute. evitat de obicei prin calculul varianţei. curente în analiza sumară a populaţiei. necesită hărţi choroplete. nu clasele ci tipurile vor trebui reprezentate. Tipurile vor trebui delimitate. -reprezentarea seriilor statistice.Germania. În geografia populaţiei. Cu cât este mai simplă o hartă cu atît aceasta cîştigă în claritate şi calitate explicativă. În scopul prelucrării statistice poate fi utilizată o gamă foarte variată de indici (coeficienţi) sau metode de clasificare (tipologie). dar abstract (clase de egală amplitudine. poate conduce la concluzii diferite. acestea din urmă cunosc o utilizare tot mai largă odată cu revoluţia informatică dar este necesară o anumită circumspecţie. Este preferabil să fie reprezentat pe un material grafic. Totuşi. întrucât componenetele demografice sunt foarte legate între ele putând produce fenomenul concatenării tipurilor20. c)Prelucrearea statistică şi cartografică Este în general o etapă preliminară a oricărei analize geografice a fenomenelor demografice. clasificărilor sau analizelor multivariate. un singur indicator. în special dacă între indicatori există o corelaţie. În mod obişnuit. ecartul faţă de medie. Cele mai 20 Enchaînement în limba franceză. diferit cartografiat de doi autori. Pentru o clarificare a metodelor enumerate.

Noţiunea de densitate a populaţiei se poate aplica atît la populaţia totală cât şi la subpopulaţiile acesteia. Paris. D. S Pt. 21 P.Baudelle. independente. Capitolul II Distribuţia spaţială a populaţiei II. Paris. Principala problemă este aceea a semnificaţiei pe care o poate avea un anumit număr de locuitori dintr-un teritoriu oarecare. Pentru studiul distribuţiei (repartiţiei) spaţiale a populaţiei. în mod deosebit cele destinate geografilor ca de ex. capitol al Encyclopédie de géographie.) care. H. Paris. în scopuri ştiinţifice.utile cercetării sunt acele metode care combină cât mai multe criterii demografice. pentru a putea interpreta diferenţele. În afara densităţii populaţiei. mai ales în mediul rural. Economica. Eterogenitatea spaţiului impune însă o maximă precauţie în compararea gradului de populare a diverselor teritorii.é 22 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Le peuplement. suprafaţa teritoriului de referinţă Densitatea este un indicator sintetic. Perspectiva acestui studiu s-a modificat progresiv de la descrierea şi explicarea diferenţelor de densitate. Cl. Flammarion. simplu de calculat. poate fi raportată atît la întreaga suprafaţă (densitate generală) cât şi la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile.Pumain. gradienţii. Statistica în geografie.Groza. Raportul dintre numărul locuitorilor şi suprafaţa teritoriului reprezintă densitatea generală a populaţiei. poate modifica enorm indicatorii distribuţiei spaţiale.Studiul distribuţiei spaţiale a populaţiei Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea. „Alex. evidenţiind prezenţa unor gradienţi.populaţia totală şi S. G.a II-a. ed. pentru măsurarea statistică a distribuţiei spaţiale pot fi utilizate şi alţi indici care pot fi grupaţi astfel : a)valorile medii centrale : staistică. cu variabile fizico-geografice. în cazul oraşelor etc. 1994). în scopul depistării unor cauzalităţi multiple. Masson. de multă vreme comune în geografie. este necesar un decupaj spaţial cât mai detaliat posibil. Univ.157. O. mai rar folosite. Les méthodes statistiques en géographie humaine. ca principal obiectiv. 1973)21. 1979) sau Initiation aux pratiques statistiques en géographie (Groupe Chadoule.1. cămine. scop al oricărui recensămînt. a forţei de muncă în principal. 1999) care insistă pe necesitatea geografului de a sistematiza şi structura informaţiile de care dispune. Raportul dintre populaţie şi teritoriul pe care-l ocupă rămâne „axa esenţială a geografiei umane” (Gourou. Reprezentarea cartografică poate fi realizată sub două forme : hărţi choroplete – monocrome sau policrome. studiul distribuţiei spaţiale constituia principalul capitol al geografiei populaţiei.Gourou. esenţială rămâne cunoaşterea numărului locuitorilor de pe un teritoriu dat. utilizând trama administrativă. Acest context corespunde manifestării unor fenomene aflate în diverse faze de evoluţie precum concentrarea periurbană sau depopularea ariilor rurale repulsive.Grasland (Ed. fiind capital pentru înţelegerea diferenţelor care apar în ocuparea suprafeţei terestre de către om22. hărţi izoplete. ajungându-se la acordarea unei atenţii sporite dinamicii spaţiale. pp. obţinute prin interpolarea valorilor înscrise în centrul unităţilor adminsitrative. corelată cu mobilitatea populaţiei. indicator utilizat de multă vreme în geografie : d = Pt . Hărţile izoplete sunt mult mai utile pentru comparaţii şi sinteze pentru că simplifică şi omogenizează structurile spaţiale obţinute. concentrările care apar. etc. Paris.Béguin (Litec. De asemenea. în care d este densitatea.I. 1992 sau Géographie du peuplement. unităţi militare etc. 2001 12 . Nathan. Pour une géographie humaine. Este motivul pentru care. spaţiul efectiv construit. ospicii. Se adaugă ambiguitatea introdusă de prezenţa sau absenţa temporară a unei părţi din populaţie ori de localizarea unor instituţii de menire socială sau administrativă (aziluri. suprafaţa agricolă utilă (densităţile agricole sau subzistenţiale).Cuza” Iaşi. mai ales la macroscară.

John Wiley&Sons. urmată de interpolarea valorilor apropiate de fiecare linie mediană. Acest indice variază între 0 şi 1 fiind astfel uşor de comparat. curba se apropie de diagonală iar dacă este puternică. D. Mesopotamia) sau acolo unde variaţiile sunt extreme (cazul Chinei). care clasează unităţile geografice în ordinea crescătoare a densităţii. situat la intersecţia liniilor mediane ortogonale care divizează fiecare populaţie în două jumătăţi în sensurile nord-sud şi est-vest. Variază între 0 şi 1. arată concentrarea relativă a unei populaţii la un moment dat. Pot fi însă utilizaţi şi pentru analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oricărei populaţii. uşor de interpretat. unde Ai şi Bi (5Ai / A)−(Bi / B) constituie proporţiile populaţiilor A şi B în fiecare unitate geografică i. etnii. c)indicatorii de segregaţie. Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate.5∑n. pe de altă parte.). Ambii pot fi cartografiaţi cu mare uşurinţă şi sunt foarte (5Ai / A)− Pi / P) ( Cazul Spaniei. Este util pentru urmărirea schimbărilor distribuţiei corelată cu modificările altor fenomene la un moment dat. are ca punct de plecare diagrama lui Lorenz şi constituie raportul dintre suprafaţa cuprinsă între curbă şi diagonală. foarte util. Cea mai utilizată este diagrama (curba) lui Lorenz. 1998. Robinson. vârste. etc. pe de o parte. vulgarizat de serviciile americane de statistică pentru a ilustra deplasarea generală a centrului de greutate a populaţiei S. populaţia cumulată a acestora. Indicele de segregaţie este obţinut în manieră identică servind la compararea distribuţiei unei subpopulaţii A faţă de populaţia totală P : is = sugestivi. 1994 sau Methods and technics in Human Geography. -punctul median. Este utilizat pentru a urmări concentrarea unor grupuri distincte de populaţie (sexe.∑ se calculează astfel : xm = -punctul mediu. elaboraţi de şcoala sociologică de la Chicago. 13 . dinspre coasta atlantică. b)indicatori de concentraţie : -curbele de concentraţie. G. Masson. Aceste linii pot fi obţinute prin cumularea valorilor în cele două sensuri (x şi y). Noin şi P. Preluat şi în alte cazuri ilustrează foarte bine evoluţia disparităţilor regionale mai ales acolo unde modificările distribuţiei sunt spectaculoase23. curba se apropie de laturile pătratului astfel obţinut. 23 0.U. coordonatele centrului fiecărei unităţi geografice. nord-estică. Valorile apropiate de 1 semnifică o concentrare puternică.24 -indicele de concentrare (indicele lui Gini). spre sud-vest în aşa numitul Sunbelt. pretându-se la elaborarea unor hărţi simple. Paris.i = ) ( 1 .Thumerelle. în care xm şi ym sunt P ∑i A/ P superior valorii 1 când grupul este suprareprezentat şi inferior atunci când este subreprezentat.A. Constă în compararea proporţiei grupei A din populaţia totală P a fiecărei unităţi geografice i cu aceeaşi proporţie observată în ansamblul spaţiului studiat : Ai / Pi . -coeficientul de concentrare. şi aceea cuprinsă între curbă şi laturile opuse ale pătratului. în anii 1930-1940. Foarte utilizat. Acesta permite compararea distribuţiei spaţiale a două subpopulaţii A şi B. în scopul analizei segregaţiei rasiale din marile centre urbane nord-americane. numit şi centru de gravitaţie (centroid sau baricentru) ale cărui coordonate (P *xi ) i P ∑i ∑ iar ym = coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv. în diversele unităţi geografice i : id = 0.M. mai puţin sensibil la variaţiile extreme. religii etc. Rezultatul este (P * yi ) i . Pi este populaţia fiecărei unităţi geografice iar xi şi yi.J. Când concentrarea este redusă. al Marii Britanii unde se constată o concentrare progresivă în Midlands şi în regiunea londoneză sau al subcontinentului indian unde de-a lungul timpului baricentrul s-a deplasat dinspre bazinul Indusului spre Golful Bengal. Pentru accentul net metodologic se recomandă L’étude géographique des populations. distribuind pe ordonată proporţia cumulată a suprefeţelor unităţilor respective iar pe abscisă. 24 Informaţii suplimentare asupra diverselor metode de reprezentare a distribuţiei populaţiei ca şi a structurii sau dinamicii acesteia pot fi obţinute din diverse lucrări de specialitate. unde populaţia s-a concentrat treptat în zona litorală.5∑n.i = ) ( 1 . profesii. Acest indicator devine însă inutil acolo unde distribuţia populaţiei este relativ constantă de-a lungul mileniilor (Egipt. New York.

s-au constituit arii de concentrare timpurie a populaţiei. subsolice. Penguin Books. Din focarul african. în care V. nordul Africii. negativ sau pozitiv. Conform acestei teorii. cazul văii Nilului inferior. specia umană s-a format în aria platourilor înalte din estul şi sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar. Această analiză este urmată de examinarea variaţiilor relative ale populaţiei. materializat prin descoperiri paleontologice şi arheologice care au condus la un consens destul de larg în jurul teoriei monocentrice (out of Africa)25.Jones. Humanitas. C.R.Leakey. II. Cartografierea potenţialului de populaţie nu corespunde întru-totul cu distribuţia spaţială a acestuia. cf. PUF. presupun analiza variaţiei absolute a populaţiei fiecărei unităţi geografice. Belgia şi vestul Germaniei). policentrică sau multiregională26 care susţine existenţa mai multor arii de formare a lui Homo sapiens sapiens. încă din antichitatea timpurie câteva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertilă). Paralel. 1994. Human evolution în Companion encyclopedia of geography. prezenţa Chinei şi a Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonică urmat de cel european. PUF. Rezultatul. idem 27 Încă din mileniile VII-III î.n. P. Originea speciei umane a suscitat în ultimele secole un interes deosebit. prin efectele sale : sporirea bazei subzistenţiale a populaţiei. 1978 28 Asupra acestui subiect utilă este lectura lucrării Géographie de l’aménagement. Cîmpia Indo-Gangetică şi Marea Cîmpie Chineză. fără a se aduce argumente convingătoare în afara unor speculaţii logice. care dă măsura interacţiunii virtuale a populaţiei dintr-un punct i cu populaţia dintr-o sumă de n M j locuri j. George. este susţinută o altă teorie. inerţia demografică.e. 1988 ca şi Population et peuplement a lui P. London 1996 şi R.d)indicatorii variaţiei distribuţiei spaţiale. La nivel mondial.1). în timp ce Antarctica rămîne practic în afara ekumenei (tab. în Asia. sudul şi centrul Europei. Inerţia demografică este caracteristică şi unor regiuni în care omul s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil. Un moment cheie în constituirea acestor concentrări a fost revoluţia neolitică. pentru fiecare perioadă intercensitară : V=P1-P0. Bucureşti. Paris. platourile înalte ale Americii Centrale şi de Sud. în Europa.Factorii distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Glob Această componentă a analizei geografice a populaţiei rezultă din evoluţia procesului de populare (formare a ekumenei). La fel de utilizat este potenţialul de populaţie. esenţialul populaţiei mondiale. care adăpostesc. dimpotrivă. la distanţă de nucleele asiatice şi având o evoluţie diferită în timp27. cf. cu toate vicisitudinile naturii şi ale istoriei. Intervine în această situaţie. R. populaţia la începutul perioadei. Distribuţia inegală este foarte strîns legată dintotdeauna de inegalităţile de dezvoltare28. 25 Conform B. Expresia sa matematică cea mai curentă este următoarea : Pi =∑Dij . Wood. Cel mai utilizat este coeficientul de variaţie : cv = P1 mediu anual de creştere : ra = (P1− 0) − c P 1 P0 − 1 şi ritmul 100 unde rac este ritmul sau rac =P1 − 1 * P0 t − 1 anual de creştere iar t este durata perioadei luate în calcul. a cărui dinamică şi intensitate se manifestă variabil în profil cronospaţial. 26 Milford Wolpoff este principalul susţinător. Aceste concentrări s-au format de cele mai multe ori în regiune bogate în resurse agricole sau. prin difuziune succesivă. populaţia la sfârşitul perioadei luate în calcul şi P0. conform incidenţei factorilor naturali sau socio-economici.2. 1972 14 . încă de atunci. La polul opus se situează Oceania. Routledge. Originea omului. Atlas of World Population History. multe rezistente în timp. P1. prezenţa unor puternice concentrări fiind de natură să o distorsioneze..Merlin. în care n este j= 1 numărul de locuri j. poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilanţului general al populaţiei (bilanţul natural sau bilanţul migratoriu). apariţia formelor superioare de organizare socială etc. S-au constituit astfel. Middlessex.McEvedy. Astfel. M este masa (populaţia) iar D este distanţa. este variaţia.Leakey. Paris. care grupează dintotdeauna o parte infimă a populaţiei Terrei. mai tîrziu. acest indicator se exprimă sub forma unui gradient care are drept punct de plecare puternica aglomerare urban-industrială din bazinul Rinului (Olanda.

N.1 Af 0 0 0 1 1 2 3 7 2 4 rica .8 5.1 0.7 . pe continente între –5000 şi 2000 (loc. Asia şi Europa s-au situat totdeauna mult peste medie29 (în condiţiile în care acestea înglobează spaţiile mai slab populate ale Federaţiei Ruse).4 7.1 0.3 2.2 .05 loc/km2 la 45.01 .1 7.7 3.8 2.3 6. devansat în prezent de America şi de Africa.2 .3 2.7 .08 .2.1 6.2 :Densitatea generală a populaţiei.5 . C.4 . fenomen explicabil prin scăderea dramatică a creşterii naturale a populaţiei.7 3.4 . pentru suprafaţă şi populaţia din 2000 şi 2003 Trebuie remarcat faptul că Europa.15 .3 .3 Eu 0 1 3 5 7 1 3 4 6 6 ropa .3 1.6 9.3 . Faţă de aceste valori.8 .5 0. media globală a evoluat între cele două extreme temporale de la 0. cu densităţi extrem de reduse aflându-se Oceania.5 A 0 0 0 0 0 0 3 8 2 2 merica . World Population Data Sheet.0 1. Fără a fi foarte exact.3 .2 .2 4.35 .1 Africa 1 1 1 1 1 7 7 8 1 1 5.1 7. Tabelul nr.03 .4 5.0 9. Tabelul nr.8 7.2 3.2 8. fapt ilustrat şi de reducerea drastică a proporţiei „bătrânului continent”.12 .3 9.21 .3 0.5 3. Astfel.05 .3 Ameri 2 3 3 3 3 2 9 1 1 1 ca .4 6.2).5 .7 4.4 Europ 2 1 1 1 1 2 2 2 1 9 a 1.2 .2 3./km2) Co 0 1 1 1 1 1 2 2 ntinentul/ 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 anul e st.2 8.6 0.5 . la polul opus. care înregistra un uşor avans faţă de Asia. o schimbare de asemenea proporţii în distribuţia populaţiei.9 .3 .Aceeaşi distribuţie inegală se păstrează şi în cazul densităţii generale a populaţiei.0 5.4 10. fenomen care nu poate rămîne fără urmări pe plan social-politic în viitorul apropiat.2 .4 .7 Ocean 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ia .2 .2 . a rămas sensibil în urma acesteia după 1950. Pentru prima oara în ultimele milenii s-a produs.McEvedy & R.1 .4 . pe continente.7 .6 1.Jones.1 : Distribuţia populaţiei.6 . fiind urmate la mare distanţă de Africa şi America. Asi 0 1 2 5 6 1 2 3 8 1 a .5 .6 5.7 5.3 .7 . la nivel continental.7 .6 . principalul indicator utilizat pentru a exprima sintetic acest aspect.1 6.7 .Biraben. acest indicator surprinde destul de fidel evoluţia procesului de populare (tab.4 . PRB. între –5000 şi 2000 (%din populaţia Terrei) Contin 0 1 1 1 1 1 2 2 entul/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 Asia 5 6 6 6 6 6 5 5 6 6 8.9 .4 2.3 8.5 TERR 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 A 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 Surse: J.4 5.3 29 15 . ONU.

1 0 0 . La orice scară. repartiţia populaţiei presupune existenţa unor arii de concentrare şi a unor gradienţi de dispersie dar în timp ce în primul stat valorile densităţii în ariile de maximă concentrare abia depăşesc 100 loc/km2. Relaţiile cauzale simpliste de tipul. constituie unul din subiectele cele mai incitante ale geografiei populaţiei. Le Bras. ONU. în celălalt stat se dajunge la valori de peste 2000 loc/km2. a forţelor tectonice. 16 . regional sau naţional.Factorii naturali ai distribuţiei populaţiei: Multă vreme a dominat o viziune deterministă care căuta „legi naturale” care să explice prezenţa extrem de diferenţiată a omului pe Pământ. 32 P.7 6 0 . Europa şi Oceania. Cunoaşterea principalelor resorturi prin care cele două mari categorii de factori – naturali şi antropici. Unii autori.Oc eania TE . Paris. mai tardivă şi mai discontinuă în emisfera sudică. 2000.05 0 0 . Merlin (1997) numeşte aceste influenţe. formând structuri identice. atât în Mongolia cât şi în China vecină. Distribuţia inegală a populaţiei emisferelor nordică şi sudică. la scară geologică.7 . Pot fi deosebiţi şase vectori naturali care pot ghida repartiţia populaţiei la nivel planetar : a)Repartiţia inegală a suprafeţelor emerse şi a celor submerse Rezultat al interacţiunii îndelungate.6 1.05 . susţin că distribuţia populaţiei este de natură fractală30. în conformitate cu noile teorii ale organizării materiei. Mult timp. Fractalii constituie obiectul uneia din cele mai noi ramuri ale matematicii. Ceea ce diferă este însă intensitatea prezenţei umane. A. dimpotrivă. 1988. ponderea emisferei nordice a fost chiar mai ridicată.2 0.62 . îşi are originea în popularea diferenţiată : mai timpurie şi mai intensă în Lumea Veche. Astfel. considerând că acestea impun limitele relativ fragile ale ekumenei 32. au fost treptat înlocuite cu o analiza factorială care statuează faptul că mediul nu poate exercita decât influenţe care nu sunt obligatoriu insurmontabile de către om31. Géographie du peuplement. populaţia se distribuie de aceeaşi manieră. masată în emisfera nordică. de populare difuză.7 4 4 6 RRA . 1997.McEvedy. G. rezultate din îmbinarea unor factori extrem de numeroşi şi diferiţi.4% în anul 2000). Paris. pp.George. acţionează în diferenţierea distribuţiei spaţiale a populaţiei devine astfel imperativă. Métier de géographe. între nivelul tehnic al civilizaţiei şi densitatea populaţiei existând o evidentă corelaţie. Este motivul pentru care nu dispunem încă de o teorie generală explicativă.3 . constrângeri şi riscuri. citaţi de Baudelle. Masson. P. acest factor intervine prin dispunerea preponderentă a masei continentale în emisfera nordică (75. respectiv. World Population Data Sheet. mai ales în condiţiile unor societăţi avansate.Colin. mediu ospitalier (sănătos) – densitate ridicată sau mediu inospitalier (dificil) – densitate redusă.Merlin.8%) unde se concentrează şi cea mai mare parte a populaţiei mondiale (87. 31 Cf. PRB.1 1 0 .2 2 0 .4 . Hotărâtor pare totuşi complexul de factori social-economici.3 Surse : C. Emisfera estică 30 Cf.3 3 0 . Un rezultat similar se obţine prin raportarea populaţiei la cele două emisfere meridiane. ultima acoperind doar Americile şi porţiuni restrînse din Africa.40-60. Paris. în curs de atenuare. Cercetarea modului în care s-au îmbinat aceşti factori în conturarea unor arii de intensă populare sau. geometria fractală. PUF. estică şi vestică.7 8.2.01 0 .1. Geografia studiază astfel în primul rând raţiunile care conduc la apariţia acestor diferenţieri chiar dacă inegalitatea populării Planetei este încă o „engimă” sau este supusă unei „ordini secrete”(Pumain.6 5. aşa cum se întâmplă în cazul dinamicii populaţiei. putem întîlni o mare varietate de tipuri de densităţi. pentru suprafaţa şi populaţia în anii 2000-2003 Schimbând scara de studiu la nivel continental.Baudelle. Géographie humaine.5 2 3 . 2000). fără a putea vorbi de o determinare exactă. doar explozia demografică din ultima jumătate de secol reuşind să reducă din diferenţă.5 1 1 . II.

Jones.0 18 1 20 00 72 60-50 229 255 142 56.Biraben.0 146 95 60 30 78 0 30-20 362 402 150 37.N.2 5.nr. PRB.2 1.1 7. pentru suprafaţă şi populaţia la nivelul anului 2000 şi în perspectiva anului 2025 Tabelul nr.6 2.6 5.7 2.4 154 102 40 67 52 0 20-10 386 429 111 26.a fost şi rămîne mult mai populată (82.9 .4 2. World Population Data Sheet.8 175 19 40 67 9 17 .5 .5 1. colonizarea Americilor fiind compensată de creşterea populaţiei asiatice şi africane (tab.3 8.7 . între –5000 şi 2000 (% din populaţia mondială) Emi 0 1 1 1 1 1 2 2 S sfera/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 upr.7%din populaţie pe 68.2 141 15 40 33 2 20-30 362 402 919 22.9 . Nor 9 9 9 9 9 9 9 9 8 8 7 dică 2.4 7.1 745 67 40 33 95 10-0 398 442 100 22.3 7.3.8 4.8 Ves 1 1 9 9 9 8 1 1 1 1 3 tică 0.9 2.2 Esti 8 8 9 9 9 9 8 8 8 8 6 că 9.3 390 38 10°lat S 40 67 18 10-20 386 429 953 22.8 0.8 0.8 .7 5.6 9.2 Surse: J.5 5.McEvedy & R.7 0 0 60 11 4 70-60 169 188 129 69.5 .0 368 26 60 11 77 50-40 282 314 160 51.1 4.1 .3 .7 1.3 :Distribuţia populaţiei pe emisfere.1 731 46 80 22 53 40-30 327 364 152 42.2 .1 5. 6.4 .2 . C.6 2. 4) Tabelul nr. ONU.8 Sud 7 4 3 5 4 4 7 9 1 1 2 ică .3 2.6 410 41 40 67 14 0398 442 103 23.4 :Densitatea populaţiei pe zone latitudinale în anul 2000 Zona Lun Sup Usc Usc Pop Densi gime* rafaţa at at (% din ulaţie tate (km) (km2) (mii total (milioane) (loc/km2) km2) zonă) 90348 386 281 7.4 7.4 0.3 0 0 80°lat N 0 7 80-70 103 115 342 29.4 4.9 1.8%din suprafaţă în 2000).6 7.

Groenlanda şi insulele arctice etc. 73 6 Sub 0 0 0 18 17 Sub1 0 0 0 509 145 28. sub 500 m (76. mai favorabile locuirii decât Amazonia vecină similar platourilor est-africane faţă de pădurea congoleză sau insulei Jawa faţă de insula Kalimantan. alături de climatul moderat de altitudine asigurând condiţii de viaţă mai salubre. Abisinia.). În zona tropicală sunt atinse valorile maxime (5130 m în Bolivia).30-40 60 40-50 80 50-60 60 60-70 20 70-80 60 80-90 0 Total 327 40 282 22 229 11 169 00 103 11 348 7 363 7 314 255 188 6 115 4 386 7 400 357 176 144 793 386 0 11.9%) şi mai ales a celei sudice (14. un factor limitativ. Favorabilitatea se referă în aceste cazuri în primul rând la utilizarea agricolă. 75° etc. Mappemonde.U. de refugiu). Acest aspect este foarte important în regiunile tropicale aride.5). altitudinea devenind un factor favorizant faţă de ariile joase. Tabelul nr.). b)Altitudinea Înălţimea este. Sursa: R. în general. pentru anul 2050 estimează o sensibilă creştere a ponderii emisferei vestice (17. în special între Ecuator şi Tropicul Racului. 18 . concentraţie redusă în oxigen).N. posibilităţilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri sărace.1 0. 33 Este cazul platourilor andine.5 :Distribuţia populaţiei pe trepte altitudinale în anul 2000 (% din populaţia totală) Cont Suprafaţă Populaţie inentul > > > < > > > < 200m 500m 1000m 1000m 200m 500m 1000m 1000m Asia 3 1 1 3 6 2 1 6.Brunet. Limita superioară a prezenţei umane coboară odată cu latitudinea.9 100.7 1 7. presiune scăzută.0 1. Pe zone latitudinale se aşteaptă însă o glisare continuă spre sud a celor mai ridicate valori ale densităţii. Cea mai mare parte a populaţiei Globului locuieşte la altitudini joase. În zona intertropicală se produc inversiuni. datorită dificultăţilor de adaptare fiziologică (frig. uşor erodabile). unde unele zonele montane se disting prin concentrări masive de populaţie (Ruanda-Burundi.nr.5 605 42 836 382 7 *lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°. ambele înglobând spaţii extinse nefavorabile locuirii (Antarctica. Yemen etc. în zona temperată nedepăşindu-se 2000 m iar în cea arctică 200 m (în Islanda). domeniul de acţiune al unor agenţi patogeni33.50/1998 Prognozele O.7 68. iar în perioada contemporană se adaugă izolarea şi accesul dificil (în trecut zonele înalte aveau însă rol de adăpost. zonele înalte se disting şi prin umiditatea mai ridicată. Ou se trouve le centre du monde. Adesea. nr.8%).2%) fără a se ajunge la o corespondenţă cu ponderea din uscatul terestru. la peste 5000 m aşezările fiind aproape exclusiv temporare (tab.

2000 Multă vreme. J. intervenind şi salubritatea regiunilor mai înalte. de câmpie.-J.5 1 8. ONU.3 9 . masivele muntoase joase. Astfel. A.Colin. Regiunile joase. soluri mai fertile etc. Géographie humaine des littoraux maritimes. opuse celor interioare mai repulsive se verifică într-adevăr şi în ţările dezvoltate (Franţa. ca Shandong.5 7. cel puţin în sud-est.3 5 . În zonele muntoase mai înalte din Europa. Asia se distinge printr-o neconcordanţă extremă între dispunerea treptelor altitudinale şi distribuţia populaţiei. Mathieu.4 2 7. datorată atât unor sisteme agricole policulturale. practicii tradiţionale a riziculturii.2 2 8. ca urmare a favorabilităţii presupuse de relieful plan.0 8. multe studii indicând o creştere a ponderii populaţiei din zonele de coastă la nivel mondial în următorul secol.7 6.9 1 2. sediul vechilor civilizaţii precolumbiene. sediul agriculturii coloniale de plantaţie şi al marilor concentrări urbane. Unii autori propun valori care ar atesta o concentrare excesivă în zona litorală dar care nu rezistă unei analize corespunzătoare distribuţiei reale a populaţiei.6 8 .4 2 0.3 0.1 0. în contextul eploziei demografice după care s-a înregistrat o tendinţă continuă de depopulare. Noua Zeelandă sau America de Nord. 6 31 . imputabilă accesibilităţii reduse.5 5 1. S. Asupra particularităţilor regiunilor litorale poate fi consultată.U.0 2 8.6 6 6.3 2 2. propune o pondere irealistă de 60% a populaţiei care ar locui la mai puţin de 20 km de coastă ! Faptul că regiunile litorale sunt atractive.5 3 3. concentrarea acesteia în regiunile joase fiind imputabilă.0.6 31 .2 3 9.4 2 5. Bavoux. 1 12 7. unele masive au cunoscut o nouă „colonizare” pe parcursul ultimului secol ca urmare a valorificării potenţialului hidroenergetic sau turistic (Alpii îndeosebi). Americilor (45%) şi Europei (41%).6 . World Population Data Sheet. 1999.4 1 3. cât şi prezenţei unor bogate resurse subsolice sau forestiere.1 1 5.2 1 3.5 1.1 2 8.2 2 6. 1998. 38% din populaţia mondială trăia la minimum 100 km de litoral. combinat în general cu altitudinea şi cuvertura de sol.8 5. sunt de multă vreme sediul celor mai importante concentrări umane.1 1 6 1. litorale.0 3 2.7 1 1. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate mai ridicată pentru locuire (pante mai reduse. ca efect al populării mai tardive a acestora din urmă sau a absenţei unor sisteme agricole montane. O situaţie similară caracterizează şi regiunile colinare.A. 1997. Pentru anul 2050 se estimează depăşirea pragului de 50% la nivel mondial34. la nivelul anului 2000. În ambele continente. complexe. unde chiar şi provinciile costiere tradiţional furnizoare de imigranţi. Astfel J. complet dependente de variaţiile parametrilor higrotermici. au cunoscut o intensă umanizare. Americile se disting prin concentrarea la cei doi „poli” : în regiunile joase. au devenit foarte atractive). precum cele hercinice din Europa.3 2 8. între zone cu un potenţial similar.1 1 4. La population mondiale. în regiunile înalte.4 3 3. zonele muntoase sunt relativ bine populate faţă de cele din arhipelagul nipon. 19 .3 4 0.9 2 1. în Europa. Nivelul maxim al populării a fost înregistrat aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. La nivel planetar există diferenţe majore.-L. tendinţele moderne converg spre concentrarea litorală.) ca şi bazinele intramontane.Colin.3 2 .) şi în cele în curs de dezvoltare (în China de ex.6 3 1. c)Climatul Condiţiile climatice formează un factor esenţial. PRB. Astfel. Primele mari aglomerări umane s-au constituit tocmai în zonele 34 Conform unor calcule estimative. Readers Digest.2 2 4.0 1 4 8. Situaţia Africii este oarecum similară. valorile maxime fiind caracteristice Oceaniei (84%). fenomen ale cărui consecinţe sunt în mare parte imprevizibile.Cea mai vizibilă concentrare în regiunile joase caracterizează în prezent Oceania unde intervine atît climatul extrem de arid din interiorul Australiei dar şi caracterul maritim al populaţiilor pacifice.3 Eur opa Afri ca Ame rica Oce ania TER RA 9. A.3 8 8. mai ales în cazul comunităţilor agricole tradiţionale.6 Surse : Nouvel Atlas Universel.6 1 0.

2000). în zona tropicală. pentru care omul găseşte cu mai mare uşurinţă soluţii. zona intertropicală deţine în prezent mai mult de jumătate din populaţia mondială. pluviometrice şi higrotermice. 2000). s-a încercat construirea unui model teoretic de distribuţie a populaţiei. doar unele comunităţi primitive fiind adaptate cu succes acestei constrângeri (pigmeii sau unele populaţii amazoniene). prin intermediul irigaţiilor. dar mai ales contrastele foarte puternice între faţadele continentale : în zona temperată. a permis salturi însemnate în productivitatea şi calitatea produselor agricole. corelat cu particularităţile socialeconomice impuse de sistemul de cultură bazat pe orez (rizicultura). consolidându-se continuu (40%din populaţia Globului la finele antichităţii şi peste 50% în anul 2000). specia umană preferă temperaturile cuprinse între 10-30ºC. 20 . Prin urmanre. Pe ansamblu.38. 35 Cf. aflată de altfel la baza decalajului dintre „Nord şi Sud” la nivel planetar. fiind favorizată nu atît de condiţiile climatice cât de dezvoltarea social-economică de excepţie. mediteraneene şi temperate umede (J. Aceasta din urmă concentra în 1900 aproape 2/3 din populaţia Globului. Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice a cunoscut anumite variaţii de-a lungul timpului (tab.6). putându-se adapta sezonier şi la temperaturi care depăşesc aceste limite. La un loc aceste regiuni abia depăşesc 10% din suprafaţa uscatului terestru35. muntoase sau de platouri.D. a deficitului de umiditate în primul rând. mediteranean sau continental moderat) din partea central-vestică a Europei care adaugă încă 10%. pp.Colin. Astfel. din combinaţia cărora rezultă un potenţial deosebit care privilegiază zonele de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială sau dintre savană şi regiunile înalte. există spaţii extinse afectate de astfel de condiţii în care prezenţa umană este foarte intensă aşa cum se întâmplă în Asia de Sud-Est.6% în prezent). Acest fapt a devenit evident de timpuriu. Aceasta ascunde însă concentrarea excesivă a populaţiei mondiale în două contexte climatice deosebite : climatul musonic din sudul şi sud-estul Asiei unde trăieşte 55% din populaţia mondială şi climatul temperat (oceanic. Pornind de la astfel de constatări. Indului). situaţia se inversează. favorizând dezvoltarea unor agenţi patogeni.127-146.de climă tropicală aridă. faţadele orientale fiind cele mai populate (H. Astfel frigul. Originară din zona tropicală. Climats et sociétés.Lamarre. Contextul climatic intervine şi în Africa subsahariană în corelaţie cu alţi factori precum altitudinea. condiţiile climatice sunt în bună măsură responsabile de constituirea celor mai mari aglomerări umane de pe Terra – cele din Asia Musonică. Cu toate acestea. în zonele aride suprapuse climatului tropical sau subtropical. citat de Baudelle. la începutul erei creştine locuiau aici 2% din populaţia mondială. Ariditatea este un factor mai puţin limitativ. recuperând diferenţa care o separa în trecut de zona temperată. este prezenţa apei în cantităţi suficiente pentru practicarea agriculturii şi asigurarea necesarului fiziologic.9% din uscatul terestru şi 52. 1999. Paris. Multe dintre aceste concentrări subzistă încă (văile Nilului. în funcţie de distanţa faţă de ţărm şi de densitatea proprie fiecărei zone climatice a fost observată opoziţia netă între regiunile litorale şi cele interioare. care creditau. cu 16. Rolul climatului poate fi descompus în trei tipuri de constrângeri : termice. A priori. unde acest fenomen este explicabil prin conjuncţia unor factori istorici.Hambloch. omul s-a adaptat şi în condiţii extreme. faţadele vestice sunt mai populate în emisfera nordică decât cele estice. În acest mod se explică formarea concentrărilor umane amintite în Valea Nilului sau în Mesopotamia.7% din populaţie zonele climatice subtropicale umede. dar sunt şi cazuri în care acestea şi-au redus ponderea (cazul Mesopotamiei. vegetaţia sau solurile.Staszewski. cu efecte imediate în creşterea populaţiei. Este şi rezultatul unor estimări mai vechi. A. unde necesitatea depăşirii constrîngerilor naturale. pp. Constrâns de condiţiile naturale sau de cele sociale. în zona arctică sau în cea tropicală aridă dar esenţialul populaţiei mondiale s-a concentrat totdeauna în limitele unor domenii climatice care corespund măcar parţial exigenţelor termice amintite. faţă de numai 0. pentru 1950. considerând uscatul terestru ca fiind continuu. combinaţia dintre căldură şi umiditate pare o condiţie ideală pentru viaţă dar aceasta limitează capacitatea de acţiune a omului. Esenţială. citat de Baudelle. ariditatea şi căldura umedă sunt vectorii prin care climatul limitează distribuţia populaţiei.

PRB. Readers Digest. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. 0. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare.1 ub 0.4 9.5 7. cu caracter semipermanent38. 0. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. World Population Data Sheet.1 nordică 6. la 78°N şi la 56°S. Australiei de Vest etc.6 :Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice între –5000 şi 2000 (% din total.9 3 Temperată 5.1 9 Intertropic 4 4 4 4 4 3 53. climatul se manifestă în distribuţia populaţiei prin două direcţii : limitarea condiţiilor propice dezvoltării agroculturii.1 0. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. nordică 1. 0. este şi ariditatea.Totuşi.6 9. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. 39 Cazul Saharei Centrale. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme.5 8. În concluzie.3 1. 21 .6 2 2 2 2 1 Temperată 3 5 5 5 5 6 44. defavorizată de popularea tardivă. 0. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli. activitatea umană subzistenţială.1 0. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate39. Un alt factor limitativ. S s S s s sub sudică 8 ub 0.7 sudică 8 1 1 1 1 9 Rece 0. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. 1. legat de condiţiile climatice. este şi ariditatea. exclusiv Antarctica şi Groenlanda) Zona S 0 1 1 1 20 climatică/Anul uprafaţ 5000 000 500 900 00 a Rece 1 0.Totuşi. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. 0. Deşertului Gobi. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. ală 4. Un alt factor limitativ. Tabelul nr.La polul opus. limitarea optimului 36 37 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. Australiei de Vest etc.2 2.2 0. 38 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. Cazul Saharei Centrale. 0. 0. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme. Deşertului Gobi. defavorizată de popularea tardivă. 0.1 ub 0. la 78°N şi la 56°S. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate37. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. 2000 La polul opus. 1999. 0.1 Surse : Nouvel Atlas Universel.4 0. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli. 0. legat de condiţiile climatice.4 8. ONU.1 ub 0.1 ub 0. cu caracter semipermanent36.

1982. Terres de bonne espérance. Cîmpia Indo-Gangetică are o densitate de peste 600 loc. Există. 456 pp. Haiti. unde se concentrează deja 50% din populaţie. munţi)44. spre deosebire de Podişul Deccan sau Podişul Yunnan care abia depăşesc 100 loc. 609loc/km2 în Mauritius etc.fiziologic al fiinţei umane. localizate în cîmpiile aluvionare. există şi capacitatea de limitare sau chiar de eliminare a agenţilor patogeni. 1953). Mascarenele sunt dens populate (932loc/km 2 în Jawa. unde agenţii patogeni pot deveni factori limitativi ai procesului de populare. endemic altădată şi în zonele mediteraneene joase. situaţie frecventă în sud-estul Asiei. Acestea sunt specifice zonelor intertropicale umede în primul rând. precum boala somnului. Paludismul (malaria). situat în jurul valorii de 30 loc/km2. regiunile cu soluri lateritice (feriiluviale). fără contraste pluviometrice majore dar cu o fertilitate diferenţiată a solului. dependenţi de contextul climatic. Sunt cunoscute cazurile muştei tsetse care provoacă boala somnului. zonele de populare tradiţională din regiunea prehimalayană au cedat locul regiunii piemontane Terai. Ruanda-Burundi) sunt dens populate (peste 200 loc/km2). Géographie de la population./km2 45 În Nepal de exemplu. Atunci când populaţia este suficient de numeroasă pentru a stăpâni şi amenaja natura sălbatică. face ravagii ţînţarul anofel. frecvente în Africa. Cîmpia costieră Malabar trece de 700 loc. mai înalte (platouri. 40 41 Expresia aparţine geografului francez Max Sorre (Les fondements biologiques de la géographie humaine. În statele cu un relief dispus în trepte altitudinale.) spre deosebire de altele vecine (Kalimantan cu numai 21 loc/km2 de ex. regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice. obligând practic populaţiile locale să practice agricultura itinerantă. în perioada contemporană se manifestă tendinţa de concentrare a populaţiei în zonele mai joase. regiunile muntoase cu substrat vulcanic (vestul Camerunului. De regulă. bogate în elemente minerale esenţiale pentru practicarea unei agriculturi productive (Ca. cu soluri mai sărace şi mai mobile sunt mai slab populate dar există şi excepţii : regiunile piemontane sau submontane din zona temperată nordică. un prag de densitate. circulatoriu şi urinar (sute de milioane de bolnavi). Antile. Marea Cîmpie Chineză depăşeşte 530 loc/ km2. Citat de J. Masson. odată cu trecerea la cultura plantelor. Oceania. de la graniţa indiană. în anul 2000). care beneficiază de pe urma complementarităţii resurselor dar şi de rolul lor de refugiu pentru populaţiile din regiunile mai joase în trecut. nu sunt capabile să susţină densităţi mari. scade vertiginos.Beaujeu-Garnier. Paris. după expresia medicului brazilian Carlos Chagas41. atrasă de solurile mai fertile şi posibilităţile de schimb transfrontalier. insule precum Jawa. unele regiuni ale Africii. se pare.. aşa cum este cazul mai ales în sudul Asiei. În prezent această maladie şi-a restrîns aria de acţiune la Africa subsahariană şi unele regiuni din sud-estul Asiei. Persistenţa acestor agenţi patogeni este legată de fapt şi de slaba prezenţă umană în unele zone tropicale umede. le monde tropical. 1954. o adevărată „epopee”. d)Fertilitatatea naturală a solului Este un factor care s-a impus începând cu neoliticul. Viaţa în acest mediu devine astfel destul de dificilă. slab drenate.Gourou./km2 iar în ariile mai izolate chiar mai puţin. mlăştinoase. care se înmulţesc rapid în apele oxigenate din apropierea casacadelor. cazul Laosului cu numai 21 loc. impusă de complexele patogene40. fiind sărace în substanţe minerale. sisteme de relaţii într-un circuit natural care include şi omul. 22 ./km2. Prezenţa solurilor fertile explică multe dintre marile concentrări umane ale lumii precum cele din Asia Musonică. anchilostomiazelor digestive produse de viermii nematozi./ km2. aşa cum explică situaţia din Asia musonică43. În contrast. foarte fertile. K). peste care incidenţa unor maladii. Poate fi adăugată o a treia direcţie. regiunile colinare sau muntoase. În acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic între marile cîmpii şi regiunile vecine. În zonele umede. Nu întîmplător. din lungul marilor fluvii sau în deltele acestora. a fost eliminat prin asanare şi drenare în ultimele secole 42. uşor degradabile. de câmpie sau piemontane. 44 De exemplu.P. Masson. favorabile dezvoltării unor agenţi patogeni. bilharziozelor respiratorii produse de viermii trematozi şi onchocercozelor care provoacă orbirea fiind generate de viermii transmişi de muşte. În Africa. Mg. agentul malariei (sute de milioane de bolnavi). 42 Cazul mlaştinilor pontine de pe coasta tireniană a Italiei sau a câmpiei Myzeqe din vestul Albaniei 43 Cf. unde zonele înalte constituiau în trecut un refugiu pentru populaţii mai arhaice45. Tot în aceste regiuni sunt frecvente schistosomiazele care provoacă boli ale aparatelor digestiv. Plon.

Este cazul zonei de contact dintre Cîmpia Germano-Polonă şi masivele hercinice (Börde). Şi în zona temperată umedă resursele de apă pot impune concentrări în lungul teraselor marilor rîuri care asigură totodată şi soluri fertile sau în lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologică46. şesurile aluviale) fiind frecvent evitate. marile concentrări de tip urban-industrial din bazinele carbonifere ale Europei (Yorkshire. fiind responsabile de formarea unor concentrări de populaţie în regiunile aride din zona tropicală sau temperată. Prezenţa apei poate fi la originea unor concentrări axiale. Doneţ etc. Tigru. aflate de multe ori în inima deşertului (Sahara. în special la contactul cu zonele joase unde sunt localizate masiv livezile şi viile. e)Resursele de apă Completează de obicei factorii pedoclimatici. pe depozite loessoide se formează soluri fertile.) sau al piemonturilor de la baza lanţurilor muntoase tinere. Ruhr. mai complexe decât cele din zona tropicală. în Franţa sau Lüneburg în nordul Germaniei). cu excepţia cazurilor în care aceste resurse sunt localizate în arii izolate. care asigură alături de creşterea animalelor subzistenţa unor populaţii numeroase. regiunile relativ plane cu soluri sărace. Sîrdaria etc. ating densităţi reduse (Sologne la sud de Loara. Tot apa creează şi concentrările areale din unele mici depresiuni. cum se întîmplă frecvent în zona mediteraneeană. Amudaria. odată cu difuziunea acesteia în regiunile temperate ale Europei şi Americii de Nord. vizibilă mai ales în Europa dar şi în Lumea Nouă. forme de utilizare intensivă a terenurilor. Peninsula Arabică) sau din micile cîmpii litorale situate la gura de vărsare a unor rîuri de dimensiuni modeste. favorizată de practicarea riziculturii iar în Evul Mediu şi în unele regiuni ale Europei (Ţările de Jos. Silezia. utilizate de timpuriu de către colectivităţile agricole. Eufrat. În contrast. predinarice. chiar în condiţiile unor soluri mai puţin favorabile practicării agriculturii. prealpine. landele Gasconiei. Regiunile colinare din zonele temperate posedă totuşi valenţe multiple. În plus. pretabile unei agriculturi performante.U. impunându-se şi astăzi prin densitatea ridicată a populaţiei. şi Canadei iar în regiunile agricole cerealiere tradiţionale din Europa. Fertilitatea solului nu mai este în perioada modernă un factor de concentrare a populaţiei. regiunile mlăştinoase sau cele supuse inundaţiilor (deltele. solurile pot fi amendate prin chimizare. cu un climat excesiv (arid sau arctic).). mai ales în secolul al XIX-lea. bazinul franco-belgian. capabile să conducă la formarea unor concentrări masive de populaţie. Astfel s-au format. Este o situaţie frecventă în Europa : zonele colinare subcarpatice.). Mari suprafeţe din această categorie au fost de timpuriu amenajate în Asia Musonică. Atracţia exercitată de văile marilor râuri este o constantă a evoluţiei sistemului de populare în perioada contemporană. Astfel. din Platoul Iranian sau din Asia Centrală. înalte. mai ales în Spania (cunoscute sub numele de huertas). s-a constatat o reducere continuă a densităţii (în unele sectoare ale Bazinului Parizian de ex. Acest factor s-a impus în epoca modernă ca un efect al revoluţiei industriale. Mecanizarea agriculturii şi creşterea dimensiunii exploataţiilor au creat astfel densităţi extrem de reduse în Vestul Mijlociu al S. Condiţiile specifice ale sistemelor agricole din zona temperată. doar tehnicile de asanare şi drenare din epoca modernă reuşind să le pună în valoare. Câmpia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planetei. reduc diferenţele impuse de fertilitatea diferenţiată a solului. Se produce astfel o tendinţă de concentrare axială a populaţiei. capabile să susţină vaste sisteme de irigaţii (Nil. etc. în nordul Germaniei. f)Prezenţa unor resurse energetice şi minerale abundente Este un alt factor natural responsabil de constituirea unor importante concentrări de populaţie.A. Indus. în lungul unor cursuri de apă importante. Abundenţa apei nu este totdeauna un factor de concentrare a populaţiei. nisipoase. Geneza acestor concentrări este determinată de utilizarea complexă a resurselor carbonifere : 46 Un caz foarte cunoscut şi des citat este cel al contactului dintre Podişul Getic şi Câmpia Română 23 .Şi în zona temperată pot fi constatate diferenţieri legate de fertilitatea solului. graţie accesibilităţii ridicate care canalizează în lungul lor marile axe de comunicaţie. preappennine.

având drept consecinţă diminuarea necesarului de forţă de muncă. Omsk. textile etc. Kuzneţk. metal sau utilizând excendentul de forţă de muncă. dovedind relativa stabilitate a spaţiilor vide sau aglomerate la nivel planetar. Barnaul şi Kemerovo). Aceşti factori se manifestă mai degrabă indirect. la medii naturale similare corespund de regulă densităţi foarte contrastante. Cu toate eforturile autorităţilor indoneziene de a reduce decalajul. mai ales în cazul unor rezerve reduse sau cu o importanţă economică specifică. mai uşor de exploatat şi cu un consum specific de mână de lucru mult mai redus. aglomeraţia Ruhr.2. Abundenţa unor resurse nu constituie obligatoriu un factor de concentrare.A. J.. prin intermediul posibilităţilor tehnice de valorificare de care dispun comunităţile umane. 50 Cazul cel mai ilustrativ este cu siguranţă acela al Japoniei care atinsese încă de la 1500 o densitate de 45 loc.Cl. 12 şi respectiv 46 loc./ km2. regiunea Kemerovo./km2. Exploatarea unor resurse poate conduce şi la o concentrare efemeră de populaţie.siderurgie./km 2. 48 Expresie preluată din literatura ştiinţifică franceză. factorul morfologic şi prezenţa unor resurse subsolice nu pot genera legităţi ale repartiţiei diferenţiate a populaţiei. producţia de energie electrică. sau compara Europa cu bazinul lui Mississippi degajând această impresie de „inegalitate şi anomalie”care-l conducea la aserţiunea că „densitatea actuală este mobilă şi provizorie”. a fost depăşită rapid de către statele din vestul Europei. o povară încă pentru statele din blocul ex-sovietic. situaţia multor exploatări auroargentifere din vestul S. Dimpotrivă. mai ales cea feminină (mecanică. mult pentru condiţiile din Siberia. Brazilia. Complexul biopedoclimatic. depăşeşte 10 000 km2 cu o densitate a populaţiei de 530 loc. pentru a depăşi 120 loc. Inerţia istorică are un rol important în menţinerea acestor concentrări dar nu trebuie neglijat şi faptul că structura activităţilor industriale a devenit tot mai complexă.U. Problema „ţărilor negre”48. pe spaţii foarte extinse47. extrem de dens populată (peste 1000 loc/km2) faţă de imensul Borneo sau de Irian Jaya al căror mediu nu diferă prea mult. 1997). Cel mai faimos exemplu al acestor contraste îl furnizează insula Jawa. peste 400 loc. ramuri industriale capabile săatragă şi alte industrii consumatoare de energie.. cu toată criza extracţiei carbonifere această regiune îşi păstrează ponderea în totalul populaţiei Germaniei fiind şi unul din principalele puncte ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă (conf.Berger. Deschiderea unor noi bazine de extracţie a cărbunelui. Assamului vecin. reduce caracterul concentraţionar al exploatării resurselor naturale. dând impresia unor anomalii care nu pot fi explicate decât prin grila factorilor antropici. O excepţie o constituie Siberia central-sudică unde construirea unor hidrocentrale de mari dimensiuni.Factorii antropici ai repartiţiei populaţiei: a)Sistemul social-economic 47 De exemplu./km2.Collin. În întreaga parte de sud a Siberiei a apărut astfel o grupare de şapte oraşe cu cel puţin 500 000 locuitori (Novosibirsk. Încă Vidal de la Blache (1921) opunea Bengalul suprapopulat. în special în contextul reducerii ponderii cărbunelui în favoarea hidrocarburilor./km2) 24 ./ km2. dovedindu-se extrem de adaptabile cerinţelor economiei postindustriale. pays noirs 49 Astfel. industria chimică etc. cuplată cu extracţia unor bogate resurse carbonifere şi metalifere a condus la formarea unei concentrări importante.). cu un potenţial pedoclimatic modest au ajuns să găzduiască masive concentrări de populaţie. Alaska sau Australia. cu rezerve bogate şi de calitate superioară – cazul bazinului vest-appalaşian. contrastul se menţine. raportată la condiţiile acestei vaste regiuni cu un climat continental excesiv49. regiuni sărace în resurse. Krasnoiarsk. A. Géographie humaine de l’Allemagne. Progresul remarcabil al ultimelor decenii. suprapusă acestei concentrări are o densitate de 32 loc. Rolul factorilor naturali în distribuţia spaţială a populaţiei Globului a fost adesea exagerat. frecvent chiar peste 1000loc. II. Densitatea populaţiei poate atinge aici valori foarte ridicate. nu a mai condus la formarea unor concentrări masive de populaţie. În consecinţă./km2 în 1920 şi 344 în 2003 (la nivel mondial valorile fiind de 4. nivelul tehnologic redus şi slaba coeziune socială pot constitui un handicap. comunităţile aferente dotându-se cu o civilizaţie avansată şi cu o structură socială solidă50. aceste regiuni industriale rezistând astfel reconversiei impusă de criza activităţilor tradiţionale.2.

bine structurat ierarhic care explică în multe cazuri contrastele intensităţii populării (cazul citat al Jawei. 25 .). Istoria demonstrează că orice schimbare a formelor de producţie şi a forţelor productive provoacă modificări semnificative în repartiţia cantitativă şi calitativă a populaţiei. factor esenţial de intensivizare. consolidate din Neolitic. În contrast. arbori fructiferi) şi combinată cu o zootehnie intensivă (păsări. cu condiţii de mediu similare sau de ce Pampas argentiniană. se disting prin caracterul sedentar şi pot forma concentrări mult mai importante. Tehnicile agricole utilizate diferenţiază însă aceste societăţi. cules şi pescuit. caracterizate prin reducerea rolului agriculturii în crearea densităţilor de populaţie. Încă din Antichitate se atingeau valori superioare valorii de 100 loc/ km2 mai ales în Valea Nilului. populate de triburi amerindiene etc. concentrarea populaţiei. fiind supuse unei mobilităţi permanente. asigurându-şi necesităţile vitale prin vânat. un rol capital îl deţin tehnicile de încadrare (structuri politice. atît în sud-estul Asiei cât şi în Egipt unde terenurile efectiv cultivate sunt de 2. regim funciar. slab productivă. unde densităţile depăşesc în prezent 1000loc. regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest. din cauza epuizării rapide a fertilităţii solurilor. Astfel se poate explica de ce platoul Dekkan este mult mai dens populat decât platourile din Zimbabwe. O altă tehnică de natură să creeze densităţi agricole puternice este posibilitatea practicării mai multor culturi succesive. expresie a regimului funciar al latifundiilor moştenite din perioada colonială şi al interesului mai redus pentru modernizarea sistemului de cultură. centralizat.Modul în care societatea umană îşi structurează existenţa şi utilizează resursele este cel mai important factor din această categorie dat fiind caracterul său activ. Cele mai ridicate densităţi au rezultat în regiunile dominate de societăţi tradiţionale bazate pe utilizarea apei în scopul intensivizării producţiei agricole51. pe de altă parte. Rareori se depăşesc în aceste condiţii 3 loc. aptitudini inovatoare. a fost de multă vreme observată. Astfel. sau din pădurea amazoniană. populate de pigmei. datorită creşterii productivităţii acestei activităţi prin mecanizare. În toate societăţile agricole. în ultimul caz fiind vorba de suprafaţa efectiv utilizată. Societăţile moderne. sisteme de comunicaţii etc. Intensivizarea sectorului primar menţine valori ridicate ale densităţii acolo unde aceasta este integrată activităţilor de tip agro- 51 Asia Musonică. În Asia Musonică. indus de costul redus de producţie permis de fertilitatea ridicată a solului şi de bogăţia păşunilor permanente. societăţile bazate pe agricultura itinerantă. chimizare şi selecţie genetică dar şi industrializării asociate creşterii populaţiei urbane./km2) aşa cum este cazul unor vaste zone din pădurea ecuatorială congoleză. Studiul repartiţiei populaţiei devine astfel inseparabil de analiza nivelului de trai (George. pe de o parte şi. extinderea „pe verticală” a suprafeţelor cultivate. nu poate crea densităţi mari. Densităţi similare caracterizează şi societăţile bazate pe creşterea nomadă a animalelor : Sahelul subsaharian.5 ori mai „întinse” decât în realitate. adaptabil la condiţiile impuse de mediu. Corelaţia între productivitatea. porci) completată de piscicultură. în pofida unui potenţial agricol excepţional este aproape vidă52. 1988). cu un sistem de cultură simplu şi extensiv care impune permanent defrişarea de noi terenuri. În această situaţie. 52 Densitatea rurală nu depăşeşte aici 5 loc/km2. densitatea populaţiei prezintă un caracter difuz (mai puţin de 1 loc. graţie resurselor de hrană mai abundente şi mai sigure. aceste densităţi se explică şi prin caracterul complex al sistemului de cultură : rizicultura asociată cu o serie de culturi secundare (tuberculifere./ km2. Se adaugă în toate aceste cazuri sistemul politic autoritar. Valea Nilului îndeosebi. organizat. textile. nucleul celor mai multe organizaţii statale din arhipelagul indonezian şi mai târziu a Indiilor olandeze). prin aglomerarea populaţiei sau prin generararea unor ample deplasări. cazul vastelor arii din interiorul insulelor Kalimantan sau Noua Guinee. complexitatea şi eficienţa activităţilor umane. Asia Centrală etc. societăţile primitive slab organizate nu folosesc toate resursele de care dispun. Societăţile agricole tradiţionale./km2. necesităţile de spaţiu vital fiind foarte mari.

Tendinţele actuale converg în aceeaşi direcţie a concentrării populaţiei. al unor regiuni din Italia. ele sunt legate de contextul geografic specific al masivelor muntoase joase ale Peninilor : păşuni bogate care au stimulat creşterea ovinelor. apoi a şoselelor. tot mai neglijabile ca pondere demografică. c)Contextul social-politic 53 De exemplu. unde se resimte procesul invers de lentă deconcentrare54) de pe urma căruia beneficiază ariile rurale bine desrvite de căile de comunicaţii ori regiunile turistice. ocupând succesiv regiunile situate mai la vest. Counterurbanization. Paris. Principala formă de concentrare umană a societăţilor moderne este cea de tip industrialurban. Germania etc. secundar de existenţa unor resurse. L’éxode rural en France. 54 Sau contraurbanizare. cu populaţie dominant albaneză. cu excepţia ţărilor dezvoltate. De concentrarea primară în zona costieră atlantică./km2 în 1859 la 14 loc. mult mai dens populate decât regiunile sud-vestice (Banat. Aragon). intersecţii. New York. Un caz tipic îl furnizează provincia iugoslavă Kossovo.A. termen introdus de J. ruralul profund păstrându-şi tendinţele de depopulare. corelate adesea cu standardul de civilizaţie este de natură să producă diferenţieri spaţiale importante în repartiţia populaţiei. prin inerţie istorică şi prin efectul de masă se acumulează în continuare efective importante de oameni.G. musulmană. Densităţile ridicate din nord-vestul Europei sunt într-o mare măsură şi rezultatul precocităţii manifestării exploziei demografice din acest spaţiu care a asigurat şi o masivă emigraţie transoceanică. puncte de trecere. Chiar şi în România poate fi urmărit acest proces care a favorizat Muntenia Centrală. cu activităţi economice diversificate şi servicii complexe. populaţia fiind originară predilect din Europa s-a aşezat iniţial pe coasta atlantică. marile concentrări de populaţie din Europa şi America de Nord vor deveni tot mai dependente de reţelele de transport şi comunicaţii dezvoltate în secolele XIX-XX. a creat densităţi rurale mult mai mari decât în partea britanică a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat.Pitié. În Flandra astfel de concentrări se suprapun peste regiunile de cultură tradiţională a inului. acumulările de populaţie nu s-au suprapus totdeauna concentrărilor anterioare de populaţie53. J. deficit natural) poate conduce la scăderea masivă a densităţii55. PUF. La Mancha. 26 . Acest proces este văzut ca o formă de redistribuire a populaţiei.industrial. cf. baza unei vechi industrii textile iar în Ruhr sau în Silezia s-au suprapus zonelor cu bogate rezerve carbonifere. ape repezi şi limpezi. agentul primei revoluţii industriale. cf./km2 în 1999. 55 Cazul departamentulzui Lozère din sudul Franţei unde aceasta a diminuat de la 45 loc. în strînsă legătură cu extinderea reţelelor moderne de transport. sudul Transilvaniei). Apar astfel metropolele şi ariile metropolitane dens populate. unde populaţia din Quèbec. Belgia. Pe parcursul acestui proces. Spania. b)Vitalitatea demografică Decalajele de comportament demografic. Acest factor poate fi urmărit şi în America de Nord. foarte prolifică altădată. porturi. legată de procesele menţionate. căile ferate şi autostrăzile. regiunile nord-estice (Moldova şi ariile vecine ale Transilvaniei) devenind treptat. Totuşi. mai întîi a căilor ferate. excesiv dezvoltate. Danemarca. Acestea vor impune concentrarea populaţiei. 1991. Chiar dacă vitalitatea demografică se reduce ulterior (pînă la deficit natural în cea mai mare parte a Europei). Astfel formate. În prezent această regiune cunoaşte un echilibru relativ între tendinţele de concentrare urban-industrială şi cele de depopulare a regiunilor rurale dar în ţările în curs de dezvoltare procesul de transformare a formelor de concentrare umană este abia la început. în Anglia. America furnizează un caz particular.Berry în 1976. 1978 şi ultimului recensământ francez. activităţilor industriale şi serviciilor în punctele nodale : capitale. cazul unor state vest-europene precum Olanda. Cazuri similare sunt consemnate în regiunile interioare ale Spaniei (Castilia Veche. Oltenia. acţiunea îndelungată a unor factori regresivi (exod rural. bogată în resurse petroliere dar şi favorabil situată în sistemul căilor de comunicaţii transcarpatice. Routledge. bogate în calciu care puneau în mişcare instalaţiile textile şi favorizau prelucrarea lânii etc. Debutul acestor transformări s-a manifestat în nord-vestul Europei începând cu secolul al XVIII-lea. consecutivă aglomerării urbane. este legată constituirea megalopolisului Boswash sau concentrarea litorală excesivă a populaţiei din America de Sud. Spaţiul românesc furnizează un exemplu similar. unde la începutul secolului al XX-lea densitatea populaţiei era sub media Iugoslaviei actuale pentru ca în prezent să fie de două ori mai mare. în Rusia Centrală sau în unele regiuni colinare din sud-vestul României. pe parcursul secolului al XX-lea.Champion.

după şapte decenii de colonizare şi creştere naturală excepţională. prin inerţie istorică. densitatea scăzând de la 15 loc. expulzată în cea mai mare parte după 1948. după obţinerea independenţei în 1945. nucleul statului armean medieval. Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie. în perioada contemporană intens mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan. începând cu secolul al XVII-lea. un spaţiu de colonizare. Kalimantan. pp. Contextul social-politic intervine şi prin stabilitatea politică. cele mai caracteristice exemple din această categorie sunt cele ale Indoneziei şi Braziliei. Persistenţa unor concentrări umane vechi. cu resurse bogate dar slab populate. Clasic este şi cazul S. inclusiv prin deportarea unor grupuri sau categorii de populaţie indezirabile.49-63). Situaţiile din acestă categorie au fost şi sunt foarte frecvente./km 2 în 1914 la 5 loc. Aceasta este valabil mai ales pentru societăţile tradiţionale pentru că în Europa situaţia este mult mai complicată. iniţial în lungul Transamazonianului. eliminând astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea populaţiei. vreme îndelungată. 27 . 56 Cazul unor vaste regiuni din Bielorusia afectate de consecinţele celui de-al doilea război mondial sau chiar al unor regiuni afectate de războiul de 30 de ani (1618-1648) în Germania. Vechimea populării explică de multe ori concentrarea populaţiei în anumite arii chiar dacă astăzi resursele oferite de mediul local s-au redus. La Turquie-à la croisée des chemins. Valea Nilului). proces cunoscut sub numele de „transmigraţie”. Japonia a cunoscut un proces similar.A. regiunile nordice ale insulei Honshu şi insula Hokkaido fiind supuse în perioada modernă unei colonizări care a restrîns masiv aria de răspândire a populaţiei aborigene ainu. Câmpia Indogangetică. fie pentru punerea în valoare a unor spaţii cu potenţial agricol deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile). Retrasarea frontierelor politice este un alt factor încadrat în acest context. spre vest pînă la coasta pacifică. 1993. constituie o dovadă în acest sens (Marea Câmpie Chineză. Acest factor a fost foarte important în epoca modernă pentru acele state care dispun de spaţii imense. Un caz special este cel al populaţiei palestiniene. Contextul social-politic poate limita libera circulaţie a persoanelor. atât cel extern cât şi cel intern. Rolul factorilor social-economici este totuşi esenţial pentru înţelegerea distribuţiei populaţiei pe suprafaţa Globului. în multe cazuri fără a mai fi repatriată. în acelaşi scop al descongestionării unor regiuni dens populate (Nordeste). Madura şi Bali în insulele slab populate. D. Toţi aceşti factori antropici sunt extrem de variabili în timp şi în spaţiu. 57 Cazul vestului şi nord-estului Poloniei actuale : Silezia Inferioară.Panzac. principala arie dens populată a fost antica Galie. Aici. după 1945. stat slab populat care practică o selecţie a imigranţilor. Este cazul măsurilor discriminatorii luate de unele state de imigraţie tradiţională cum este Australia. Rolul statului în dirijarea procesului de populare este vechi. unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantică. Cea mai afectată este regiunea din jurul lacului Van. Este cazul Rusiei mai ales.Un factor care intervine decisiv adesea în redistribuirea populaţiei este şi contextul socialpolitic. a cărei supremaţie s-a menţinut până în pragul epocii moderne.U. atât în ce priveşte intensitatea cât şi direcţia sau structura lor. În perioada contemporană. spre deosebire de factorii naturali care sunt mai stabili. apoi şi în interiorul imensei păduri ecuatoriale. Chiar astăzi. În Brazilia. Noua Guinee (Irianul de Vest). 58 Poate cel mai tipic caz din această categorie este cel al sud-estului Turciei actuale. fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (cazul colonizării Daciei de către romani). unde intensitatea depopulării după 1920 a atins o proporţie de 66% în 1927./km2 (cf. bulversat între 1895-1920 de masacrele îndreptate împotriva populaţiei armene şi de exodul populaţiei asiriene (creştini de rit nestorian) iar în perioada actuală de emigraţia masivă a populaţiei kurde. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate56 sau pot cunoaşte evacuarea forţată a populaţiei. unde Siberia a devenit. De multe ori aceste procese pot antrena o scădere ireversibilă a densităţii populaţiei58. În primul caz. în contextul conflictului intern ce opune unele organizaţii ilegale ale acesteia autorităţilor guvernamentale./km2 în 1927. Edisud. statul a sprijinit colonizarea populaţiei din insulele suprapopulate Jawa. densitatea medie nu depăşeşte 25 loc. fără repopularea acestora la nivelul anterior57. Pomerania Orientală. în contextul formării noului stat Israel. a fost declanşat după 1970 un vast proces de colonizare a Amazoniei. Ocupaţia străină poate obliga populaţia să se refugieze din teritoriile ocupate. populaţia redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunităţi în ariile de origine.

cu posibilităţi reduse de practicare a agriculturii 60. sunt cele mai bine conturate comunităţi creştine din Orientul Apropiat. Această situaţie a fost frecventă în jurul Mării Mediterane.5 la 78 loc. Cu toate acestea. pe parcursul ultimelor două secole (1800-2000) vom constata că în timp ce în primul stat densitatea populaţiei abia s-a dublat (de la 50 la 108 loc./km2. 1988). densitatea populaţiei în statele mexicane Campeche. dens populată. accentuat în timpul ocupaţiei otomane. vechimea populării spaţiului francez îi asigură în continuare o densitate ridicată la nivel mondial.A. Rolul factorilor antropici se impune şi în zonele de refugiu a unor comunităţi.2. Yucatán şi în departamentul guatemaltec Petén nu depăşeşte 20 loc. în Kabylia./km2 care a generat o puternică emigraţie spre Franţa şi Alger. Europa de Vest sau America. aşa cum s-a şi întâmplat în cazurile citate (Principes de géographie humaine.Industrializarea iniţiată de Marea Britanie a impus noi concentrări legate de exploatarea cărbunilor şi a minereurilor de fier încât Franţa actuală apare relativ slab populată în contextul vest-european. Densitatea populaţiei a crescut considerabil (la peste 100 loc. kabylii fiind unul din cele mai active grupuri berbere iar creştinii libanezi. 1922). densităţile rezultate sunt impresionante. determinat de invaziile devastatoare venite dinspre Asia Centrală care au afectat profund baza economică (agricultura irigată) şi au impus procesul de „beduinizare” a populaţiei59./km2). Tot factorii antropici explică repartiţia tradiţională a populaţiei din Africa Occidentală. 28 . Astfel de exemple pot fi detectate şi în alte regiuni ale Globului./km2. ultima. Raportate la condiţiile de mediu extrem de dificile. chiar în ţara noastră Dobrogea. inegalităţile pe care le diferenţiază fiind o expresie a modului în care omul se adaptează activ 59 60 Trecerea de la sedentarism la seminomadism sau chiar nomadism. reorganizarea sistemelor de irigaţii a avut drept efect o nouă creştere a populaţiei. această provincie rămîne una din ariile slab populate ale ţării noastre. mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civilizaţia maya ajunsese la apogeu să constituie densităţi de 75-80 loc. slab populată.Semnificaţia geografică a densităţilor de populaţie Densitatea populaţiei este un indicator al „capacităţii geografice a unei populaţii” (Pinchemel. populaţia creştină s-a retras în faţa expansiunii arabe şi a cruciadelor spre zona înaltă (munţii LibanAntiliban) unde şi astăzi./km2. cu toate eforturile întreprinse de statul român după 1878.n. în zona de savană. care adpăpostea o populaţie densă în perioada antică a cunoscut un declin cronic în perioada marilor migraţii. regiune muntoasă din nord-estul Algeriei. Albin Michel. situaţie frecventă în Orientul Apropiat şi nordul Africii Paul Vidal de la Blache numea concentrările astfel formate densităţi de retragere al căror efect inevitabil în timp este suprapopularea şi imigraţia./km2 în antichitate şi numai 10 loc. aici localizându-se de regulă capitala şi principalele capacităţi industriale.5 la 30 loc. explicabil pare-se. II. mai dens populată. Un caz tipic îl prezintă Kabylia./km2 (sec. Astăzi./km2 în 1900) dar este departe de valorile atinse în alte arii de veche populare din Asia. una intermediară.VIII-IX e. În ambele cazuri mobilul a fost conservarea identităţii etnice.) după care a intrat într-un declin continuu. pînă la contactul cu Sahelul. Comerţul cu sclavi a afectat secole la rând zonele litorale şi cele imediat vecine. împădurită. adesea în medii ostile. În Liban.U.3./km2) în celălalt a crescut de peste 50 ori (de la 0. Quintana Roo. în Liban61. paralel cu amorsarea unui proces de modernizare social-economică. dar diferenţa în valori absolute dintre cele două state a crescut de la 49. mai formează densităţi de peste 500 loc. dar în perioada colonială. de depopulare a unor regiuni de veche civilizaţie. decalajul faţă de fîşia intermediară sporind şi mai mult. milenii la rând unul din „furnicarele” omenirii dar care spre sfârşitul Evului Mediu a intrat într-un declin îndelungat. mai ales maroniţii. 61 Aceasta a şi creat un puternic sentiment identitar. fără fertilizare. după o susţinută emigraţie spre litoral. Concentrarea litorală a devenit şi mai evidentă în prezent. Paris./km2. sau confesionale. unde se disting trei fîşii : una litorală. faţă de loc. Au existat şi situaţii limită. agricultura de plantaţie a repopulat fîşia litorală. cu zootehnie slab dezvoltată. Dacă vom compara Franţa şi S. După 1920. prin baza economică fragilă : agricultură bazată pe porumb. sprijinită de imensele resurse de hidrocarburi şi dublată de o vitalitate demografică excepţională. cu densităţi de 200-350 loc. Relativ apropiată este situaţia Câmpiei Mesopotamiei. cu excepţia văii Carasu şi a zonei litorale sudice unde procesul recent de agrlomerare de tip metropolitan a creat o zonă dens populată.

Kazahstan cu 6 loc./km 2./km2). de populaţia aglomeraţiilor urbane. în afara cazului amintit al Bangladeshului : Taiwan. încadrate adesea în arii mai largi./km2 dar în zona Moscovei sau în Donbass variază între 100-200 loc. aria de populare tradiţională.D.6 :Densitatea populaţiei statelor Globului pe categorii de mărime (loc. Xinjiang Uiggur. pînă de curând şi Hong Kong. India. urmate la mică distanţă de statele insulare de talie mică./km2. dar şi al factorilor antropici ca resorturi de regularizare a distribuţiilor contrastante. componente ale vastei regiuni de intensă populare din nord-vestul Europei de ex./km2) având o contribuţie însemnată la această medie. principala dificultate provenind din dificultatea disocierii populaţiei rurale.). mai dispersă de obicei. care nu reuşeşte să acopere necesităţile vitale. ca vectori de favorabilitate a populării. Olanda. vom observa că populaţia se concentrează mai degrabă tot în statele de dimensiuni mici decât în cele mari. indiferent de scară ascunde o alta. după întinderea teritorială. Ea nu are importanţă decât plasată în contextul care o determină. Dacă analizăm evoluţia densităţii populaţiei statelor Globului pe parcursul secolului al XXlea. De exemplu.B. aceleaşi densităţi pot avea semnificaţii diverse. ocupată masiv în agricultură. din estul Chinei având o densitate medie egală cu aceea a Indiei. Statele întinse cunosc. Canada şi Australia cu 3 loc. Bangladeshul sau Olanda au densităţi generale foarte ridicate (948.7). care dispune de un nivel de trai ridicat. valorile cele mai mari ale densităţii generale sunt caracteristice statelor mici. Cele mai mari valori sunt atinse în oraşele state (Monaco. Olanda. fapt ce poate demonstra rolul important al factorilor naturali. cu valori de 250-1000 loc. fiind legată strîns de dimensiunea statului. cu peste 5000 loc. concentrată pe suprafeţe foarte mici. Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban. Orice densitate. Analizate la nivelul statelor. Israel) completează lista. Tabelul nr. este sub 400 U. aproape fără excepţie.) diferenţa dispare.la condiţiile de mediu. Unele mici state din Africa de Est (Ruanda. populaţia fiind dominant rurală. care nu are decât spaţii restrînse cu condiţii extreme de viaţă (zona himalayană înaltă. în funcţie de locul şi tipul de populaţie care o constituie. respectiv 316 loc. Diferenţierile interne sunt foarte mari în statele întinse. valori reduse sau relativ reduse ale densităţii (Brazilia cu 20 loc. De exemplu./km 2.).N. respectiv 398 loc./km2. fiind doar o valoare medie care poate disimula importante diferenţe. În Bangladesh. ocupată mai ales în servicii şi în industrie iar agricultorii. Japonia. slaba populare a spaţiilor siberiene (mai ales în partea nordică unde scade sub 1 loc. chiar dacă sunt minoritari. Bilanţul analizei factorilor care influenţează distribuţia populaţiei arată că semnificaţia densităţii generale (brute) a populaţiei este relativă. Se adaugă unele state din Asia Musonică. Statele cu suprafeţe foarte mari dispun de obicei şi de cele mai întinse suprafeţe rămase în afara exploatării antropice./km2. Un caz extrem este acela al Egiptului care are o densitate medie de 70 loc./km2 etc). dens populate (Belgia./km2 dar în Valea Nilului se înregistrează peste 2000 loc. nivelul de trai este foarte coborît (P. unele arii deşertice din vest). Comparaţia se opreşte aici. are o populaţie majoritar urbană. intensă. bazate de multe ori pe agricultura de plantaţie care necesită forţă de muncă abundentă (Antile. Singapore. densitatea populaţiei în Federaţia Rusă nu depăşeşte 8 loc. Aceasta face destul de dificilă interpretarea datelor care necesită atât referinţa la o scară pertinentă cât şi cunoaşterea precisă a semnificaţiei lor. dimpotrivă. Rusia cu 8 loc. în funcţie de scara la care ne raportăm. realizate în condiţii morfologice similare (cîmpii aluviale deltaice). pot disimula diferenţe însemnate în nivelul economic al populaţiilor aferente. Este motivul pentru care nivelul de pertinenţă al densităţii creşte odată cu reducerea suprafeţei de raportare. ating un nivel de productivitate greu de egalt la nivel mondial încât a vorbi despre suprapopulare în acest context este incorect.S. În afară de aceasta./km2) 29 . Valori egale sau superioare./km2 în 2001). Chiar în Asia. principala sursă de venituri. cele mici sau medii sunt adesea situate integral în arii favorizate atât din punct de vedere natural cât şi socio-economic (tab. dacă vom compara India şi China observăm o diferenţă considerabilă (133. bazinul Amurului etc. Mascarene./loc. Sri Lanka./km 2 în 2001) dar dacă vom „exclude” din cadrul Chinei zonele vestice şi nordice slab populate (Tibet. sau care acoperă zone cu potenţial contrastant./km 2). Coreea de Sud. Este poate cel mai tipic caz de suprapopulare de pe Glob.

Dacă reluăm comparaţia dintre China şi India vom observa că densitatea subzistenţială „defavorizează” India care dispune de suprafeţe mai reduse de păşuni (282loc.a.a. Sunt astfel ponderate diferenţele impuse de diversele moduri de utilizare a spaţiului. a căror densitate medie este mai redusă decât a categoriei imediat următoare. diferenţele densităţii brute este enormă (948 loc.5 mil./km 2.a. cu excepţia categoriei de state cu suprafeţe între 10-25 mii km2. respectiv 231 loc.5-17. 1-3.. mil. livezile cu 6 ha. Această apropiere a valorilor caracterizează întreaga Asie Musonică dovedind legătura strînsă dintre sistemul social-economic. km2 TERRA 288 3 7 2 3 5 34 Surse : Nouvel Atlas Universel. calculată prin raportarea populaţiei active la terenul agricol convenţional62./100 ha t. Gambia. concentrarea urban-industrială).1-0. păşunile şi fîneţele cu 0. explicabil prin integrarea în acest grup a unor state şi teritorii.-0. orezul în cultură irigată şi culturile semincere cu 6 ha. World Population Data Sheet.c.c. Prin standardizare pot fi reduse enorm diferenţele.2 mil. de obicei insulare.1 mil. slab populate (Falkland.c. Readers Digest. respectiv 125 loc.Categoria km2 Sub km2 1-10mii km2 10-25 mii km2 25-50 mii km2 50-100 mii km2 0.3 2 7./100 ha t.. Vanuatu.a. 30 . Imperfecţiunile densităţii brute pot fi corectate prin utilizarea unor indicatori standardizaţi – densităţile economice. Cea mai des utilizată este densitatea subzistenţială (agricolă).5-1 2 mil. km km km 2 Mii 920 19 46 56 3 254 0 681 0 167 2 311 2 107 16 9 163 95 4 397 04 616 78 134 1 0 5 2 1 940 1 39 6 5 2 9 6 8 4 4 2 4 2 9 1 8 1 3 1 3 1 1 960 2 69 8 15 2 6 7 01 5 3 3 5 3 6 1 4 1 8 1 7 1 1 980 3 76 1 59 4 7 1 38 6 5 4 0 4 0 2 8 1 9 1 4 2 1 000 5 33 1 36 7 12 1 75 8 04 7 01 6 6 3 6 2 4 2 1 3 2 0001920 8 71% 2 77 1 46 1 93 1 48 1 00 7 61 5 93 4 50 3 83 4 2 5 3 5 2 2 4 2 3 4 2 3 1000 0.). Şi în Europa./km2) dar sunt mult mai reduse în perspectiva densităţii subzistenţiale (306 loc. potenţialul natural şi densitatea populaţiei. pepinierele cu 15 ha. diferenţele mari care separă statele nordice de cele din 62 Astfel. Dezavantajul acestei modalităţi de calcul constă în faptul că eludează complet ceilalţi factori care intervin în perioada modernă în repartiţia populaţiei (exploatarea resurselor subsolice. km2 0. PRB./100 ha t.c. între Bangladesh şi Thailanda. 2000 Corelaţia dintre suprafaţă şi densitate este evidentă. De exemplu. La scară regională sau locală poate fi mai relevantă decât densitatea generală. ONU.). respectiv 224 loc. Swaziland). Noua Caledonie) sau care au cunoscut o creştere deosebită a populaţiei abia după 1950 (Israel. 1999. anulând diferenţele datorate juxtapunerii unor arii cu potenţial umanizabil discordant./100 ha t. încât utilizarea la scară mare nu dă rezultate satisfăcătoare.3 ha. 1 ha cu legume sau vii pe rod poate fi cotat cu 8 ha teren arabil convenţional.

Ghana). Poate fi şi un efect al acţiunii inegale a procesului de depopulare rurală în arii cu o distribuţie uniformă (frecvent în vechile regiuni agricole ale Europei). biogeografic sau climatic (zona subcarpatică. al bazinului londonez. zona de contact dintre savană şi pădurea tropicală guineeană sau contactul dintre zonele piemontane. cazul pădurilor tropicale sau boreale. foarte frecventă. au condus la imaginarea altora. toate cu diverse dezavantaje. Tipice din acest punct de vedere sunt şi cele două mari concentrări de populaţie ale Planetei : Marea Câmpie Chineză şi Câmpia Indogangetică. Există o diferenţă semnificativă între distribuţiile regulate.sudul şi vestul continentului se atenuează. derivate din imposibilitatea cuantificării nivelului tehnic al producţiei agricole şi din eludarea rolului activităţilor neagricole în contextul actual al mondializării. 31 . -distribuţie graduală. -distribuţie mozaicată (dispersată). axul rodanian în Franţa. Masson. Nu există un singur indicator suficient şi satisfăcător. cu un potenţial natural relativ omogen. Dynamique des populations. -distribuţie axială (liniară). -distribuţie uniformă(în pată de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa. R. unde populaţia se concentrează excesiv în lungul râurilor. valea lui Huanhe). uniforme. Ciad etc.). specific în general ariilor metropolitane). dovedind rolul inerţiei istorice în crearea densităţilor de populaţie. tipic fiind bazinul renan în vestul Europei. cu o mare regularitate la nivel mondial -distribuţie difuză. caracteristică în ariile cu un potenţial natural contrastant. fără contraste teritoriale. Din aceeaşi categorie fac parte şi concentrările liniare din lungul unor zone de contact morfologic. dependente de concentrarea resurselor vitale (pescuit. caracateristice mai ales acolo unde genul de viaţă se bazează pe agricultura itinerantă şi distribuţiile neregulate. Paris.A). vânat. De exemplu. unde îşi pun amprenta mai 63 64 Vidal de la Blache le considera o „operă a inteligenţei europene” (1922). de asemenea cu vechi tradiţii. încă din Neolitic. o variantă a acesteia fiind distribuţia în agregate. prezintă densităţi subzistenţiale similare statelor situate la contactul savanei cu pădurea tropicală guineeană (Nigeria. chiar dacă agricultura nu mai este principala ramură economică. Togo. care să redea o imagine completă a gradului de populare a unui teritoriu. Industrializarea şi urbanizarea au generat şi ele astfel de distribuţii. Se poate conchide din cele expuse că noţiunea de densitate a populaţiei este relativă. puterea de cumpărare. la fel ca şi aceea de suprapopulare sau subpopulare.Dajoz. Au rezultat astfel densităţi relativ uniforme. în unele arii de colonizare recentă (Vestul Mijlociu al S. produse vegetale). tot mai frecventă în perioada modernă pe măsură ce oraşul îşi sporeşte capacitatea de polarizare (ariile megalopolitane. acolo unde constrângerile naturle au impus extinderea unor societăţi agricole în lungul unor fluvii (valea Nilului. Mesopotamia. Singură combinarea acestor indicatori şi cunoaşterea detaliată a tuturor resorturilor care acţionează într-un spaţiu dat ne poate furniza un diagnostic precis. 1974. În literatura de specialitate se foloseşte termenul de distribuţie contagioasă. Cf. aparent slab populate. favorabile agriculturii irigate şi sapţiile deşertice.U. Niger. Benin. specifică ariilor cu densitate redusă a populaţiei. Acelaşi fenomen poae fi urmărit şi în Africa unde statele saheliene (Mali. bine sudate între ele. zonele colinare sau muntoase fiind sediul unor densităţi în general difuze. O formă particulară este distribuţia litorală. la noi în ţară este destul de delicată explicarea concentrării de populaţie din partea centrală a Munteniei. ariile de veche populare din Europa care păstrează densităţi rurale ridicate)64. Dezavantajele pe care le presupune şi acest indicator. în care oamenii au ştiut să extragă avantajele fiecărei situaţii. în unele cazuri ajungându-se la o concentrare masivă (cazul Spaniei este cel mai grăitor). valea Indusului. în nordul Africii sau în Orientul Apropiat). pornind de la o concentrare progresivă a populaţiei în arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian. specializându-se în funcţie de potenţialul local 63. care iau în calcul cantităţile de alimente produse. Este extrem de caracteristică Asiei Musonice. Dincolo de aceste considerente pot fi separate câteva forme(tipuri) de distribuţie a populaţiei.

între difuziune şi concentrare. medie în Europa (cazul României) dar mare sau chiar foarte mare în Africa şi Americi (cazul Nigeriei sau al Cubei). în timp ce România are aparenţele unei suprapopulaări relative. presupune fluctuaţii mai lungi sau mai scurte – pozitive sau negative. dinamica sa reducându-se la ecuaţia cunoscută drept bilanţul general : BG=BN+BM. Acelaşi lucru îl putem observa şi comparând continentul african cu cel nordamerican. în care BN este bilanţul natural. a gradului de umanizare. III. pp 439-461. mai mult sau mai puţin liber. comparaţia între unităţi administrative sau arii geografice estge dificilă.Pumain. rezultat din raportul între emigraţie şi imigraţie. că Franţa şi Austria par mai degrabă subpopulate. rezultând astfel organizări teritoriale ierarhizate. Procesul de populare este intim legat de redistribuirea populaţiei. Limitele dintre cele două domenii de studiu se întrepătrund atât de intim încât disocierea lor este dificilă. Măsura acestui proces este densitatea populaţiei completată cu analiza dinamicii populării. aşa cum a fost deja exemplificat. Cu atât mai mult.Evoluţia procesului de populare a Terrei Termenul de populare este utilizat cu două sensuri : ocuparea unui teritoriu. Caracterul subiectiv scade pe măsură ce ne apropiem de perioada modernă. Componentele bilanţului migratoriu fac obiectul unui capitol separat. care presupune existenţa unui front pionier în lungul căruia sistemul de populare (de aşezări) se difuzează. fie din teama de depopulare a oamenilor politici. se pare. Studiul densităţilor se dovedeşte a fi astfel una din cele mai fascinante teme ale geografiei umane dar totodată una din cele mai delicate şi mai sensibile la factori adesea greu de cuantificat. într-un spaţiu definit./km 2 poate să pară redusă în Asia Musonică (în statul indian Rajasthan de exemplu. rezultat din raportul între intrări (naşteri) şi ieşiri (decese) iar BM este bilanţul migratoriu. la un moment dat. cu amorsarea unui proces de metropolizare etc. totdeauna cu repercusiuni în repartiţia populaţiei. Noţiunea de suprapopulare poate fi estimată numai din combinarea densităţilor cu nivelul de trai. în Encyclopédie de géographie.1. comparând gradul de eficienţă al utilizării teritoriului şi a capitalului uman. apropierea de capitală. denumit de regulă mobilitatea populaţiei. 32 . Sursele istorice trebuie totdeauna tratate cu circumspecţie dată fiind tendinţa exagerării efectivelor. o densitate de 100 loc. Le peuplement. manifestată de altfel prin tendinţa foarte vie spre emigraţie. Rolul acestor patru componente în definirea bilanţului general a variat de-a lungul timpului în funcţie de factorii analizaţi în capitolul anterior. fie din dorinţa impresionării adversarilor. Modul de manifestare a dinamicii populaţiei în timp şi spaţiu este cunoscut drept procesul de populare. fără să excludă raporturile spaţiale. în rândul tinerei generaţii. D. România. Populaţia este un sistem deschis. popularea Australiei sau a pampei argentiniene începând cu secolul al XIX-lea). Economica. comparându-se cu situaţia actuală din anumite zone ale Terrei în care mai trăiesc comunităţi de tip arhaic. Pentru perioadele foarte îndepărtate acest proces poate fi urmărit prin intermediul unor evaluări indirecte. are aproximativ aceeaşi densitate generală cu aceea a Franţei sau Austriei dar. a doua utilizare este aceea care caracterizează situaţia. diferenţele constau în urmărirea evoluţiei efectivelor. prezentată în acest capitol. adesea nejustificată. dinamica sistemelor de populare oscilând. suprapus în mare parte peste deşertul Thar). 1992. 65 Cf. Factorii care îl influenţează sunt aceeaşi. Acest proces. Paris. imaginarea unui „optim de populare” fiind iluzorie.mulţi factori : refugiul în depresiunile subcarpatice. a formelor de ocupare a teritoriului de către o populaţie 65. am putea afirma. exploatarea unor resurse de mare valoare economică (petrol în acest caz). potenţial natural diversificat datorat poziţiei de contact. extrem de stabile. de către noi implantări (de ex. dinamica studiază variaţia în timp a efectivelor. în mai toate lucrările de specialitate. poziţie favorabilă în sistemul de populare al spaţiului românesc. fără să greşim. Capitolul III Dinamica populaţiei Spre deosebire de distribuţia populaţiei.

e. pornind de la analogia cu populaţia Nambikwara din Amazonia. Pentru evaluarea numărului locuitorilor Globului în această perioadă s-a recurs la comparaţia cu acele grupuri umane aflate încă în stadiu preistoric. implicând o mobilitate continuă şi conflicte continui între grupuri. De asemenea.N. publicată în 1955 şi tradusă în limba română în 1963.1. INED. A. continuă.Biraben 70 a evaluat populaţia Globului la 1 000 000 locuitori spre anul 50 000 î. fiind caracterizată printr-o evoluţie oscilantă. 11%. Histoire générale de la population.Leakey. ajungând astfel la concluzia că nu dispune decât de 34 000 de infanterişti şi 4 000 călăreţi. fiind obligat să trăiască într-un echilibru relativ cu natura.Valois asupra omului de Neanderthal atestă că 55% dintre indivizi mureau înaintea vârstei de 20 de ani. mai întîi în Europa. oprindu-se în pragul epocii moderne (circa 1700). începe în secolul al XVIII-lea şi se caracterizează prin manifestarea unor tendinţe de modernizare a comportamentului demografic pe fondul revoluţiei industriale. Omul era obligat să trăiască în grupuri mici. III. Routledge. a doua se suprapune în mare parte Evului Mediu. dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continentală eurasiatică. cu creşteri şi scăderi spectaculoase..McEvedy şi R.Reinhardt et all. care se vor impune succesiv sub forma „exploziei demografice”. de lungime egală. 13-25. 40% înainte de 50 de ani. Montchrestien. 67 Atlas of World Population History. Neolitic şi Antichitate. C. Studiile efectuate asupra scheletelor descoperite în sudul şi estul Africii (R. aflată la un stadiu de evoluţie preistoric. Paris. cu care puteau fi înconjuraţi 20 oameni. 1979. denumesc aceste trei perioade astfel : ciclul primar. S-a putut astfel concluziona că pe teritoriul actual al Franţei trăiau în a doua parte a Paleoliticului.n. accelerată în ultima fază. atunci când nu erau cunoscute grupurile umane mai izolate sau neintegrate în organismele politice ale timpului66. drept pentru care de timpuriu au fost utilizate numărătorile ori metodele ingenioase de genul celei utilizată de Alexandru Macedon care a folosit o funie „standard”. fiind deosebite de celelalte prin salturi calitative. de 30 km2 pentru aborigenii din Australia (culegători) sau de 200-300 km2 pentru inuiţi69 (vînători de animale polare). proporţia celor care depăşeau 40 de ani atingea la sfîrşitul paleoliticului. Istoricii epocii aveau tendinţa de a exagera de 10 ori cifrele reale (cf. în paleoliticul mijlociu. fiind practicat din diverse motive68.1994) atestă o durată a vieţii extrem de redusă (22 de ani în medie). şi la circa 5 000 000 locuitori spre anul 10 66 Necesitatea cunoaşterii efectivelor se impunea în societăţile organizate în scopuri defensive. În plus. 70 Essai sur l’évolution du nombre des hommes. mortalitatea era foarte ridicată. 68 Asupra modului de viaţă al acestor populaţii se recomandă lucrarea Tropice triste a lui Cl. 33 .Sauvy. Acelaşi autor. resursele subzistenţiale fiind la fel de reduse.Jones 67. Fiecare din aceste cicluri şi faze se distinge printr-o evoluţie specifică. se pare că în paleolitic avortul nu era ignorat. pe fondul difuziunii continui a unor grupuri umane de dimensiuni reduse. conchide că în cazul lui Homo sapiens.1. citat de M. apoi prin difuziune în aproape toate zonele Globului. nr 1/1979. Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor de hrană. În evoluţia procesului de populare a Terrei putem distinge trei perioade distincte : prima. conform studiilor lui H.Există şi situaţii de subevaluare. Ultimul ciclu poate fi divizat la rândul său în două etape : modernă şi contemporană. J. generând cea mai spectaculoasă creştere. a treia. restul nedepăşind 50 de ani (citat de M. Population. Această situaţie a rămas stabilă pe tot parcursul perioadei. datorită necunoaşterii unor procedee de combatere a diverselor boli şi pericolului continuu din partea animalelor sălbatice faţă de care dispunea de posibilităţi reduse de apărare.1978. iar spre finalul perioadei şi spre Oceania sau America. Astfel.Ciclul primar a)Faza paleolitică Este cea mai îndelungată etapă din lungul proces de populare a Planetei deosebindu-se printr-o evoluţie extrem de lentă. pp. 69 Mai cunoscutţi sub numele peiorativ de eschimoşi.Lévi-Strauss. 1968).Reinhardt. Primul comportă trei faze corespunzătoare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic. separate de anul 1950. necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzistenţei este de 8 km2 în cazul pigmeilor din pădurea congoleză (vînători şi culegători). London. ciclul intermediar şi ciclul actual. durează de la apariţia speciei umane pînă la sfîrşitul Antichităţii şi se caracterizează printr-o creştere lentă. 1968). 20 000-50 000 locuitori. Deşi nu există nici un fel de date exacte se pot trage unele concluzii pornind de la deducţii logice.

delimitarea teritoriilor de referinţă fiind acum mult mai riguroasă. Noua Guinee şi Australia. 72 Cf. în Asia Anterioară de unde s-a difuzat spre Europa central-vestică. d aub cEved nson . ar.U nul 2000 .n.Roudart.n.. ar.1973 B y. Jones ar.. ar. care a colonizat cea mai mare parte a uscatului eurasiatic şi Americile. şi 1950(milioane locuitori) A O.N. cu excepţia unr arii insulare mai izolate.8 : Evoluţia populaţiei Globlui între 10 000 î. b)Faza neolitică Este o etapă mai scurtă decât cea anterioară şi are drept principală caracteristică descoperirea culturii sistematice a plantelor şi domesticirea animalelor care asigură omului resurse de hrană stabile. joasă înaltă n joasă înaltă J î joasă înaltă oasă naltă 1 1 4 1 1 10 0 0 000 5 5 8 000 71 Cf.Cavalli-Sforza. Astfel de concentrări existau şi în alte regiuni ale Globului. M.n.e. ar. pp78-83.e. fiind destul de greu de apreciat dacă este vorba de o difuziune dinspre vest sau de o evoluţie separată. L. de unde acesta a început să migreze în urmă cu circa 100 000 de ani.e.e. fiind clar conturat spre anul 6 000 î. estul Asiei. după anul 4 000 î.n. devenind mai puţin dependent de circuitele naturale. des peuples et des langues. iar Americile au fost colonizate de cel puţin trei valuri în urmă cu 15-35 000 de ani. Des gênes.e.UJ Duran H M Thomli O. Este dificil de estimat care era distribuţia populaţiei pe Glob în această perioadă. acest proces se manifestă independent spre anul 2 000 î. Cunoscută ca revoluţia neolitică. Ritmul de creştere a populaţiei era extrem de redus.N. extremitatea vestică a Europei spre 35 000 î.n. Nevoia continuă de terenuri agricole. acest proces complex începe cel mai devreme spre 10 000 î. În Mezoamerica.n. ar. în primul rând în partea centralestică a Chinei72. abundente. v v v v V v v v irabe ar.Mazoyer. Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a populaţiei de pe Glob.e. La sfîrşitul paleoliticului. Indiciile arheologice atestă totuşi formarea timpurie a unor areale în care prezenţa omului era mai frecventă : Orientul Apropiat. estul Africii. alta mai nordică şi mai activă. Revoluţia neolitică a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umane.e. tecerea la agricultură era deja avansată în jurul anului 3 000 î. aşa cum acceptă mulţi autori. ca şi diferenţierile lingvistice majore. Pour la Science (1999) continuare a lucrării Qui sommes nous. 1997. Se pare că spre Asia au existat două direcţii de migraţii : una meridională.0003% anual. Tabelul nr. Omul colonizase însă aproape întreg uscatul.e. care atinsese între 40 000-60 000 î. în lungul văii Dunării şi spre Asia Centrală. 34 . Flammarion (1994). a unor regiuni inospitaliere sau abia eliberate de calota glaciară. a dus la despădurirea şi desţelenirea unor întinse suprafeţe forestiere sau înierbate.e. În această perioadă s-au format cu certitudine şi caracteristicile rasiale majore. Europa Central-Sudică. aşa cum s-au transmis pînă astăzi.000 î.n. Studiul înrudirii genetice a populaţiilor umane converge în bună măsură spre aceleaşi concluzii 71. doar 0. fapt oarecum normal dacă ne raportăm la aria de origine a lui Homo sapiens sapiens. Seuil.e.n. Estul Asiei era deja atins spre 60 000 î. dublarea efectivelor producându-se în aceste condiţii odată la 24 000 de ani. într-un context climatic şi social extrem de favorabil care a premers revoluţia neolitică.n. ar. datorită creşterii continui a efectivelor..n În estul Asiei.N. L. Cea mai mare parte a uscatului se caracteriza printr-o populare extrem de difuză. în Les langues du monde. Histoire des agricultures du monde.

6 500 5 000 4 000 3 000 4 2 000 7 1 000 0 500 00 400 62 200 50 1 70 2 00 90 4 00 90 5 00 90 6 00 00 7 00 07 8 00 20 9 00 26 1 000 54 1 100 01 1 200 60 1 250 00 1 300 60 1 340 43 5 0 5 0 7 1 2 1 5 1 50 4 2 7 5 0 1 00 1 62 2 31 31 4 00 55 2 56 56 2 06 06 2 06 06 2 06 06 2 10 07 2 24 24 2 40 26 3 45 54 3 20 01 4 50 00 4 16 16 4 32 32 4 43 4 60 3 00 4 4 50 4 50 4 60 3 20 3 2 75 2 45 3 65 3 2 40 2 40 2 20 2 2 10 2 2 00 2 2 90 2 2 90 1 2 90 1 2 70 2 30 3 00 3 70 1 2 50 1 00 2 00 3 00 1 5 7 1 5 0 2 5 0 1 1 2 5 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 3 3 4 3 4 2 00 4 2 10 3 3 00 4 35 .

R. Population Center. C. Comparaţia cu populaţiile care practică agricultura itinerantă în pădurile ecuatoriale.McEvedy.n. propun pentru anul 3 000 î.n. mortalitatea având valori apropiate. 1979. cum a fost şi cazul aşezărilor din Subcarpaţii Moldovei. deci o înzecire a populaţiei în 7 000 de ani (tab. Routledge. evoluţie contestată de alţi autori (McEvedy de ex.of Pennsylvania. aşa cum confirmă studiile efectuate asupra scheletelor din unele necropole de pe teritoriul Franţei unde se constată o proporţie mult mai ridicată a celor care depăşeau 40 de ani (15%).e. printre care şi Biraben.Jones.2/1995. pentru prima dată. Pentru această perioadă.1 400 1 500 1 600 1 650 1 700 1 750 1 800 1 850 1 900 1 910 1 920 1 930 1 940 1 950 300 070 860 750 550 128 13 29 00 70 45 25 50 3 74 4 40 5 79 4 45 6 79 6 61 8 125 1 402 1 762 1 1 3 74 5 61 5 79 5 3 50 4 40 5 45 5 00 45 6 79 10 7 71 35 9 54 00 1 241 265 1 643 650 1 710 1 656 1 625 1 200 7 05 8 95 7 20 4 40 5 25 3 4 00 5 00 5 6 00 7 00 9 00 1 200 1 600 1 650 1 750 1 860 2 070 2 300 1 260 1 762 9 80 1 402 1 7 90 9 125 1 7 61 1 9 6 5 70 4 45 5 5 6 9 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 400 556 527 566 566 500 400 486 520 556 Surse : Historical Estimation of World Population. Population.Haub. An Essay Concerning Mankind’s Evolution. 36 ..n.U. How Many People Hase Ever Leved On Earth.Thomlinson. var – varianta. atestă o creştere sensibilă a efectivelor.Durand. ritmul de 73 74 Prin numărarea locuinţelor. Mulţi specialişti. London. Historical Estimates of World Population. un număr de 150 mil. C. fapt ce presupune o creştere a excedentului natural pe baza reducerii mortalităţii. înzecirea populaţiei pe parcursul a 1000 de ani pare improbabilă pentru acele timpuri în care totuşi Revoluţia Neolitică se impusese efectiv doar pe arii restrânse. nr. care ar fi fluctuat în jurul acestei valori până spre 400 î. spre 3 000 î.5.D. circa 2% depăşind pragul de 50 de ani74. Privind obiectiv lucrurile.). R. bine studiate. A Population Atlas of World Population. spre anul 4 000 î.N.8).1/1975.. Population Today.N. pp..e.e.n. Population Today. populaţia evolua conform unei creşteri naturale cu valori reduse ale natalităţii (25‰). dată fiind durata redusă a vieţii. Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani.nr. locuitori. Univ.e..Biraben. Controversy of Population control. J. J. pp. 1974. Demografic Problems. document on-line al Population Reference Bureau al O. ( o creştere de 3 ori în 6 000 de ani) şi la 50 mil. Extrapolarea acestora şi examinarea unor aşezări neolitice din ariile de densă locuire73 poate conduce la aprecierea populaţiei Terrei la circa 15 mil. nr. 4/1980.5.

Tot asirienii sunt cei care aveau reglementări precise asupra interdicţiei avortului.N. şi 200 e. Vîrful acestei evoluţii relativ accelerate este atins la începutul erei creştine.. strămutarea unor populaţii numeroase75. trăind în circa 20 000 de aşezări. productivitatea şi eficienţa muncii au crescut considerabil. 2-4 copii în medie. În acest mod. în sec.e. considerată în general între anii 3000 î.e.Biraben.U.e. Este o perioadă marcată de noi revoluţii.e. apariţia scrisului. Imperiul hitit.creştere fiind totuşi sensibil mai ridicat decât în paleolitic (0. ale Lumii Vechi. preluate de O. Pe baza acestor înregistrări. sec.locuitori. când se ajunge la circa 250 mil..) sau chiar 6 mil. Hecateu din Abdera – sec.n. vizibil mai accelerat între 4 000-3 000 î. China. Limita inferioară a acestei etape este discutabilă dar cea superioară este unanim acceptată.n. practica asemenea altor mari puteri din epocă. îşi are originea în această perioadă. atestând o creştere semnificativă a duratei vieţii. Iosif Flavius. buni de luptă). durata de dublare reducându-se la numai 1 000 de ani. se pare. precum irigaţiile.5 mil. prin dezvoltarea formelor de organizare socială. fapt ce atestă existenţa unor politici clare în domeniul controlului populaţiei. şi la Babylon.n.n. Pentru Mesopotamia. cu efecte majore asupra difuziunii unor invenţii. având efecte imediate în creşterea numerică a populaţiei. parţial păstrate). Avansul unor regiuni precum cele amintite în dezvoltarea civilizaţiilor agrare a permis depăşirea pragului de 1 loc.n. Continentul asiatic s-a dovedit ulterior a fi sursă majoră a migraţiei unor populaţii numeroase spre diverse arii. şi 476 e.8).nr.. locuitori (cf.05% între anii 400 î. dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor numărători de populaţie./km2. locuitori.0108% anual). Pe parcursul celor circa 3500 de ani populaţia Globului s-a dublat în două rânduri. sec. de către asirieni. Prin extrapolare se poate obţine o imagine a gradului de populare a Planetei. mai ales în ţinuturile aride. încheie ciclul primar printr-o creştere progresivă a populaţiei. Toate aceste surse devin utile pentru aprecierea evoluţiei populaţiei Globului. IX î.038%anual dar a culminat la 0.e.) au apreciat populaţia Egiptului la circa 3. dar cele mai cunoscute sunt exilurile populaţiei evreieşti în Egipt. Repartiţia actuală a populaţiei.n.. care privilegiază continentul asiatic. I. în Asiria. Israel şi Imperiul Roman. spre anul 200. din care 0. distruse ori păstrate parţial şi deformate de către istoricii de mai tîrziu)..VI-V î. mai slab populate.n. Unele informaţii asupra efectivelor populaţiei provin şi din arhivele hitite. De la asirieni sunt păstrate şi unele documente din care ne putem da seama care era dimensiunea medie a familiei. sec. la sfîrşitul mileniului al III-lea î.estimărilor lui J. Pe acest fond au fost efectuate primele înregistrări parţiale de populaţie. coincizând cu declinul celor două mari imperii sclavagiste antice : Imperiul Roman şi Imperiul Han.e.n. Egiptului (în timpul dinastiei a II-a. c)Faza antică Perioada antichităţii.e. în timpul lui Sargon I (2800 î. Creşterea gradului de siguranţă era semnificativă chiar dacă pe spaţii largi domina insecuritatea.e. aprecierile converg spre 4 mil.e. VI î. amplificarea relaţiilor de schimb la mari distanţe (pe uscat sau pe ape). afectând doar populaţia impozabilă (capii de familie) sau incorporabilă (bărbaţii tineri.n. După această dată urmează un declin consecvent marilor migraţii din spaţiul eurasiatic şi destructurării societăţilor sclavagiste.. Acesta din urmă a instituit censul periodic la intervale egale (cinci ani) începând cu secolul al V-lea î.6 mil. Grecia.e. ulterior remarcându-se cele din Mesopotamia.N. în special de cea metalurgică şi cea socială care au condus la constituirea statelor sclavagiste şi dezvoltarea unor tehnici agricole avansate.n. vezi tab.5-7. 37 .0023% anual. chiar dacă unele civilizaţii avansate nu au lăsat indicii referitoare la numărul locuitorilor (cazul Indiei).n.n. Creşterea însemnată a populaţiei a fost însoţită de progrese remarcabile ale nivelului de cultură şi civilizaţie. în ritm lent dar evident mai accelarat decât în perioadele anterioare. unii autori antici (Herodot. care asigurau văii Nilului primul loc între marile aglomerări umane ale lumii cu densităţi de circa 100-200 loc. Israelul a lăsat numeroase informaţii asupra numărului de 75 Cea mai spectaculoasă a fost mutarea a 200 000 de aramei de pe actualul teritoriu al Siriei în Mesopotamia./km2 pe spaţii extinse.n. 0. Cele mai vechi încercări de acest tip aparţin. al XIII-lea î.e. Ritmul de creştere a fost în medie de 0.

-frecvenţa epidemiilor de ciumă sau de tifos exantematic completează acest tablou sumbru. Hawaii. întemeietorul demografiei istorice (1886. ca Japonia sau Coreea. 5 mil. Polinezia). În realitate este vorba de o exagerare de circa 10 ori a efectivelor. Siria. în Insulele Britanice iar cea mai mare parte revenea provinciilor africane (11.locuitori.Beloch. în Asia Mică. în Italia actuală.locuitori (între 20-25%din populaţia Globului). în secolul I e. 1 mil. -sclavajul. O concentrare importantă era şi aceea din aria platourilor iraniene. conform scrierilor biblice. puţin credibile însă.al V-lea î.e. 6 mil. de multe ori. ca şi astăzi. Conform acestuia. prin extrapolare.5 mil. cu circa 8-10 mil. cu circa 40-50 mil. pentru repopularea unor zone pustiite s-a recurs la prizonieri barbari.5 mil. luând chiar măsuri de stimulare a natalităţii. fără rezultate. Strabon. Plutarh). cu circa 5-6 mil. legislaţia încurajând familia. unele arhipelaguri mari nefiind încă populate (Noua Zeelandă. în Galia transalpină. care afecta o mare parte din populaţie. Macedonia.Reinhardt. indian şi chinez). 2 mil.locuitori ocupa. fapt ce a impus mai tîrziu o tendinţă de depopulare.) număra 55 mil. Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e. în Grecia antică era permis controlul descendenţei. Oceania cu circa 1 mil. deplînsă de unii autori antici (Polybiu. o forţă de temut pentru acele vremuri dar greu de acceptat. se aflau în prima fază de constituire a unui sistem coerent de populare. ale căror migraţii nu se datorau unei creşteri spectaculoase a efectivelor ci limitării resurselor. Pe continentul european. de membri. Aşa cum s-a subliniat. germanici îndeosebi (în timpul lui Marc Aurelius de ex. Destul de corecte sunt informaţiile din periaoda romană. în Peninsula Iberică. Spre deosebire de Asiria. chiar şi cifra de 200 000 indivizi fiind impresionantă pentru acele vremuri raportată la spaţiul restrâns al anticei Palestine. Tracia). Sparta./km2.K. fără rezultate. 3 mil. primele informaţii provin din Grecia antică. Răspunsul autorităţilor la aceste evoluţii negative nu a întîrziat. fapt ce explică presiunea demografică generatoare a marii colonizări greceşti. Distribuţia spaţială a acestui efectiv era următoarea : 7 mil.locuitori. cifră evident exagerată dar grăitoare pentru dimensiunea catastrofei. activă încă din 166 la Seleucia în Orient. unele cetăţi precum.locuitori. Zone dens populate astăzi. aşa cum au fost analizate şi intepretate de către J. Palestina. În Extremul Orient.). unde în perioada de apogeu (sec. 1968). ultima poziţie.locuitori la începutul erei noastre. citat de M. Cartagina sau Numidia) şi a celor din Asia Anterioară (19. circa 40-70 mil.n.. 38 . acest ciclu primar se termină printr-o perioadă de declin. a cărei densitate depăşea astfel 200 loc. frontul de populare avansând pînă în Melanezia. De remarcat că o bună parte dintre coloniştii aduşi în Dacia după cucerire au fost recrutaţi din regiunile dens populate (sudul peninsulei Iberice. Existenţa unui paralelism în evoluţia populaţiei din cele două mari arii de civilizaţie ale Globului constituie subiectul unor controverse între demografi. cea mai cunoscută epidemie fiind cea antoniană. adusă la Roma în 172 şi extinsă în Galia şi Spania în 180. etc.) se înregistrau circa 2 mil.locuitori iar Americile erau slab populate nedepăşind 5-6 mil. -slăbirea vitalităţii demografice datorată frecvenţei foametei (mai cunoscută cea din anii 250270 din Imperiul Roman). Orientul Apropiat). Chiar dacă nu există informaţii asupra celorlalte regiuni ale Asiei. Noricum. se poate aprecia. datele parţiale asupra populaţiei Chinei indică la apogeul Imperiului Han. -invaziile unor populaţii nomade dinspre centrul Asiei (ramuri ale aceloraşi huni au atacat toate cele trei mari nuclee amintite) ori dinspre nordul împădurit al Europei. Sud-estul Asiei era mult mai slab populat.locuitori.locuitori. că cea de-a treia mare concentrare umană a Globului era cu siguranţă subcontinentul indian. Astfel pe timpul Exodului (din robia egipteană). specifică în primul rând celor trei mari nuclee de concentrare a populaţiei (circummediteranean.n. în Grecia şi regiunile adiacente (Macedonia. poporul lui Israel ar fi numărat 2 mil. din care 600 000 în Attica.). În Africa subsahariană locuiau probabil circa 15-17 mil. în provinciile dunărene (Retia.n. Dacia). războaielor continui dar şi frecvenţei celibatului definitiv. locuitori concentraţi în Egipt dar şi în Lybia.locuitori la fel ca şi regiunile nordice ale Eurasiei. în contextul unei fiscalităţi apăsătoare. Dio Cassius menţiona la Roma câte 2 000 decese zilnic. Cauzele acestui declin sunt diverse : -slăbirea autorităţii statului.

Noua Zeelandă. ajunsă la Constantinopol în 542. În regiunile aflate sub jurisdicţia Imperiului Bizantin. în contextul dezvoltării tehnicilor de navigaţie. 1968). mai ales pe teritoriul actualei Germanii (Lamprecht. Aceste efective erau însă suficiente pentru a dezechilibra societăţile bine structurate din spaţiul euromediteranean. Este cazul Islandei. unguri. cumani. Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei. Verona. migraţiile populaţiilor nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civilizaţie ale Antichităţii. Efectivele acestor populaţii nu erau foarte mari. în timp ce aria indiană cunoaşte o creştere continuă cu toate atacurile hunilor albi.III. Evul Mediu apare în prima sa parte ca o epocă de regres : scăderea speranţei de viaţă. O evoluţie similară o cunoaşte şi populaţia Asiei Musonice. nu au fost atinse decât tangenţial de această undă de progres. Pornite din inima Asiei. Stabilizarea efectivelor este urmată de o creştere destul de rapidă al cărei vîrf se situează între 1000-1200. unele puţin importante în Antichitate : Pavia. devenind de pe atunci a doua mare concentrare umană de pe Glob.Ciclul intermediar Spre deosebire de ciclul primar. unde se observă din această perioadă o sporire a imapctului antropic prin defrişări masive. de aici extinzându-se spre Roma şi Spania. Astfel. precaritate a igienei colective. Un rol important l-a avut noua revoluţie agrară de la începutul mileniului al II-lea. 39 . drenarea unor zone umede. au creat prima mare perioadă de declin demografic la nivel global din ultimele două milenii.2. efectele cumulate ale invaziilor succesive şi ale fenomenelor menţionate anterior. în spaţiul fostului Imperiu Carolingian. mai ales în secolele VIII-IX. al burgunzilor la circa 100 000 iar al vandalilor la cel mult 80 000. tătari etc. thai). generând migraţiile populaţiilor germanice şi slave. invazii sau războaie care au afectate selectiv ariile de veche civilizaţie din spaţiul eurasiatic dar şi Lumea Nouă după marile descoperiri geografice. suprapuse mai ales Imperiului Bizantin. austronezieni) fie de populaţiile migrate din sudul actualei Chine (birmani. cel intermediar se remarcă prin extensia temporală mai scurtă (1200 de ani) şi o dinamică specifică. manifestată prin asolamente şi tehnici agricole mai evoluate decât cele antice. acest progres era chiar mai vizibil (Ravenna. citat de Reinhardt. Lucca. cu perioade mai lungi de creştere lentă. pecenegi. care vor favoriza molimele76. unde a decimat jumătate din populaţie. antrenând în mişcarea lor şi alte popoare. mai ales prin difuziunea riziculturii în Indochina şi Insulinda unde se constituie pentru prima dată formaţiuni statale puternice generate fie de populaţiile locale (khmeri.locuitori. cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean. populată de vikingii veniţi din Scandinavia sau cazul şi mai spectaculos al Madagascarului. în nordul Oceanului Atlantic. Marchizele etc.). Această undă de progres a pornit din Italia. 76 Cazul unei epidemii de ciumă bubonică pornită din Abisinia în 541. pe parcursul acestui ciclu. Multe din cîştigurile Antichităţii în domeniul calităţii vieţii vor fi pierdute pentru o lungă perioadă.1. În Oceanul Pacific frontul de populare atinge treptat. cele mai izolate arhipelaguri (Hawaii. invaziile migratoare continuând aici pe tot parcursul perioadei medievale (bulgari. De remarcat că unele zone dens populate în Antichitate. Aceasta va determina de altfel constituirea unui curent secular de difuziune a populaţiilor germanice spre est (marşul spre răsărit) pînă în Transilvania şi Ţările Baltice. Piacenza. urmate de perioade mai scurte marcate de un declin brusc datorat unor epidemii. Un rol similar l-a avut rapida extindere a civilizaţiei arabo-islamice.). populat în principal de imigranţi din Insulinda. legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se şi înregistrează cele mai notabile salturi. hunii au împins alanii din stepele ponto-caspice spre Europa.n. Declinul amorsat la sfîrşitul Antichităţii se stabilizează la nivel global în jurul anului 600 e. unde încă din secolele VIII-IX se remarcă o extindere a vetrelor unor oraşe. Veneţia). la circa 200 mil. în zigzag. La începutul ciclului. Prima parte a Evului Mediu se impune şi prin popularea unor spaţii insulare mai izolate. aflate într-o perioadă de profundă criză socială şi morală. specialiştii apreciază numărul ostrogoţilor la cel mult 200 000.

05 1.2 7. 63. :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 600-1700 locuitori) Anul TER Asia Eur Afri Ame RA opa ca rica nia 600 202. 256.3 1. pentru Franţa se estimează că ciuma urmată de războiul de 100 de ani a condus la o scădere dramatică a populaţiei.4 9. 230.3 e. 234.2 15.15 1.55 1.088%. 1 3 800 227.5 37. unde populaţia locală a fost masiv decimată în Antile sau în zonele costiere. 253. 0.3 52. mai ales în Asia. 82. Această creştere a fost anulată însă de efectele catastrofale ale epidemiei de ciumă din 1348-1349.9 3 3 2 1700 611. 140. 1996). Aceasta a decimat populaţia din zonele dens populate ale Europei (Italia. La Découverte.n. cu scăderi de 50%).7 12. 108.J. abia după 1650 regăsindu-se nivelul anterior (cf.6 Sfîrşitul ciclului medieval se încadrează în aceeaşi notă.Spre 1340 populaţia Globului depăşea cu siguranţă 400 mil.0 0 0 5 1650 547.4 26.4 11.1 2 2 1600 545. 62. chiar dacă la nivel global se constată o redresare care face ca spre 1550 populaţia Globului să depăşească 500 mil.8 10. l-a avut şi marea invazie mongolă.locuitori.9. Epidemiile de ciumă se datorau şi stării proaste de igienă (mai precare ca în Antichitate).5 1. 58. dublu faţă de valorile maxime înregistrate la începutul erei noastre.0 8. 40 . Tabelul nr. Un rol important în reducerea avântului demografic din secolele XI-XII.8 7 7 4 Surse : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelul 8 e. în 1450.23% anual) dar la nivel regional sunt semnalate fluctuaţii extreme.3 38.3 0 0 1500 430.1 1 4 1200 366.9 13. mai ales în Americile proaspăt „descoperite” de către europeni. 156. La population française. 413.9 12. corespunzător unui ritm de creştere anuală de 0.2 1.1 1.n.4 12. în perioada Renaşterii77.2 10.7 31.Vallin. Franţa.4 47.1 8 1 1340 407. de la 21 mil.3 13. 105. Paris.4 8 4 1100 327. cifra anterioară fiind atinsă din nou abia spre 1500. 44. (milioane Ocea 1.locuitori (pe parcursul secolului al XVI-lea înregistrându-se cel mai rapid ritm de creştere de pînă atunci. La fluctuaţia efectivelor au contribuit şi luptele continue dintre feudali sau unele secete urmate de crize subzistenţiale (tab. în 1328 la 9 mil.27 1.9 41. 58.9 0 2 1300 369. 365.1 48.2 2 3 1000 276. Înainte 77 De exemplu. 30. 38.0 1. 27. 231. 364.9).nr. 279. a cărei populaţie s-a redus considerabil pe parcursul secolului al XIII-lea. 81. 63.5 0 4 1400 360. 190. 88.0 45.4 1. Ţările de Jos. încât spre anul 1400 populaţia Globului era mai redusă decât în 1200. durata de dublare a populaţiei scăzând astfel la 750 de ani.25 1. 120.

Cele circa 612 mil. este improbabilă. pp. conturate în Antichitate. J. din Orientul Apropiat. al XVIII-lea. La population mondiale.de sosirea europenilor.. şi-au pierdut importanţa demografică. Alţii. Tot acum se face resimţit şi comerţul cu sclavi negri de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent. Renaşterea). poziţie pe care o deţinea încă din Evul Mediu timpuriu (15 mil. Urmau Germania şi Italia cu 13 mil. constă în izolarea insulară (după 1277 arhipelagul nu a mai fost ameninţat niciodată de invazii) dar şi în crearea unei solide civilizaţii proprii. Spania cu 8 mil. avansa pentru teritoriul fostei U.3.locuitori care iau în calcul îndeosebi o subestimare a populaţiei africane (unele surse indică pentru acest continent 100 mil. Estimările se referă la teritoriul actual al acestor state. 79 Unii autori citează situaţia Spaniei. Progresul cel mai spectaculos l-a înregistrat însă Japonia. 1995. faţă de numai 3 mil. imediat după descoperire (Reinhardt. situându-se cu certitudine pe locul al III-lea în lume. cifră improbabilă dacă urmărim evoluţiile ulterioare.Vallin..59). susţin că dinamismul înregistrat în perioadele amintite a reuşit să relanseze creşterea.locuitori de la 1700 se repartizau apropximativ în aceleaşi arii de maximă concentrare.locuitori). care a pustiit regiuni întinse din Europa Centrală. după care continentul negru începe să îşi ia revanşa. care devansa toate statele cele mai populate din Europa. grefată pe influenţele sino-budiste.R. Europa. Această din urmă opinie pare mai apropiată de realitate dacă o comparăm cu efectivele populaţiei din epoca modernă (mult mai bine cunoscute) estimările minime propuse pentru 1700 – 532 mil. Unii autori susţin că în Mexic. estimând populaţia Americii la circa 40 mil. în 1328.locuitori la mijlocul sec. locuitori. În Europa.al XVII-lea. sunt greu de acceptat.15%. III. populaţia amerindiană se apropia de 15 mil. fiecare. cei mai mulţi considerând acest nivel supraestimat. deşi au existat şi perioade mai dinamice (Evul Mediu timpuriu. Explicaţia acestei creşteri impresionante (ritmul de creştere anuală a fost de 0. ponderea populaţiei africane scăzând continuu pînă la 1950. O creştere cu aproape 400 mil. înregistrate în scopul impozitării. Unii cercetători admit că. unde s-a suprapus unor epidemii de ciumă). efectele factorilor regresivi menţionaţi nu au permis o creştere a populaţiei mult peste nivelul maxim anterior epidemiei de ciumă de la 1348. Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarcă o altă perioadă de declin. în afara logicii evoluţiei fenomenelor demografice. 41 . probabil chiar mai puţin78. situaţie care se va perpetua aici pînă în epoca modernă. după estimări efectuate plecând de la numărul focurilor80) fapt ce explică rolul său major în istoria europeană a epocii.locuitori. din cauza foametei repetate populaţia a scăzut de la 9 la 6 mil. subcontinentul indian.S. dublul mediei mondiale). fiecare cu peste 100 mil. Asupra numărului populaţiei mondiale la sfîrşitul ciclului intermediar (1700) părerile sunt împărţite. la începutul ciclului. cu circa 29 mil.1.locuitori la 1700. Centrul de greutate al populaţiei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantul nordic al acestuia. fiind una din explicaţiile declinului acestei ţări ca mare putere (cf. Cele mai multe dintre statele cu pondere însemnată în Antichitate şi la începutul Evului Mediu. 81 Demograful rus Urlanis. datorită războaielor pustiitoare din Europa (cel de 30 de ani. declinul a atins chiar 50% în 1605 faţă de 1519.. Marea Britanie cu 5 mil. cel mult al unei stabilităţi relative..9 pare mai apropiată de realitate şi faţă de estimările maxime de 680 mil. 80 Adică al gospodăriilor. cifra de 15 mil. Rusia. citat de Reinhardt (1968).locuitori pe parcursul sec. unde între 1590-1650. după ce în perioada romană se instaurase un echilibru aproape perfect între „pars occidentalis” şi „pars orientalis”.Ciclul actual Limita inferioară a acestui ciclu se situează la 1700. Cifra propusă în tabelul nr. La Découverte. legată de unii specialişti şi de răcirea climatică („mica glaciaţiune”) la care s-a adăugat incidenţa comerţului cu sclavi africani.. dimpotrivă. mult mai redus decât cel din secolul al XIV-lea..). cu toată extinderea sa nu depăşea efectivele Germaniei sau Italiei81. majoritatea acestora pierind pe drum. din mai multe motive : 78 Vârful declinului s-a situat spre mijlocul acestui secol. Polonia cu 6 mil. altele numai 30-40 mil. foametei endemice79 – atât în Europa cât şi în sud-estul Asiei. evoluând după 1200 în direcţia unui declin lent.locuitori : China.S. pentru ca în secolul al XVII-lea numărul lor să se reducă pînă la 10 mil. 1968). statul cel mai populat era Franţa (22 mil.

62. Tot acum debutează explozia demografică. Tabelul nr.7 413. în afara acestor evoluţii datorită decalajului tot mai mare pe plan civilizaţional dar şi vînătorii de sclavi sau introducerii unor boli necunoscute. 395.-acum este iniţiată revoluţia industrială. 433. îndeosebi pe plan medical – prin generalizarea unor forme noi de combatere a unor maladii.9 800 8 6 1 1147.1 850 0 8 9 1 1573. propagată treptat spre sudul şi estul Europei sau peste ocean. efect al exploziei demografice amintite dar şi al expansiunii coloniale. 736. medicamente etc.nr.n.8 7. O creştere sensibilă a populaţiei se constată şi în Extremul Orient (Japonia. pe ansamblu.1 1. 266. -relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este ruptă din această perioadă când debutează.2 16. (milioane locuitori) A TER Asi Eur Afr Amer Ocea nul RA a opa ica ica nia 1 611.4 24. -tot acum se manifestă.). Această creştere a fost susţinută de o puternică emigraţie de sorginte europeană. 69. într-o fază accelerată de creştere (America de Nord din secolul al XVIII-lea. 110. Africa a rămas.4 42 . în contextul colonizării europene. 100 455. a)Faza modernă Se suprapune perioadei marcate de impunerea relaţiilor capitaliste în Europa şi America de Nord având drept corolar expansiunea colonială vest-europeană în Asia şi Africa (1750-1950). 82.3 5. la scară largă. 913. răspândirea practicii culturilor succesive care au permis subzistenţa unor mase tot mai importante de oameni. al cărei rol în modificarea sistemului de populare al Planetei a fost capital. fenomen concomitent revoluţiei industriale declanşată în Anglia.8 910 0 4 2 4 1 1782. 970. Germania.3 482. cu mai mare eficienţă. dimpotrivă. reducându-se astfel mortalitatea generală (vaccinuri. 173. Franţa şi Ţările de Jos. 120.5 58. colonizarea europeană a Lumii Noi şi împărţirea. 181. a celei mai mari părţi a Africii şi Asiei. Australia şi unele regiuni ale Americii Latine din secolul al XIX-lea).7 596. Americile şi Australia. folosirea pe scară largă a unor amendamente. primele forme de control al creşterii populaţiei. Perioada de vîrf a acestui val migratoriu se suprapune celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea şi primei părţi a secolului al XXlea (tab.5 1.10). dată fiind organizarea curentă a recensămintelor în ţările europene. Acest flux este destul de corect apreciat. intră.8 2. în America de Nord. 125. 64.8 1. devenite tot mai intensive etc. Se poate spune că este momentul în care fenomenele globalizării şi mondializării încep să devină o certitudine. 140. sunt întreprinse primele înregistrări fiabile ale populaţiei iar în agricultură se petrec transformări spectaculoase – introducerea masivă a unor plante de cultură din Lumea Nouă în cea Veche şi invers.7 750 3 6 1 877. În cadrul acestui ciclu deosebim două faze distincte : modernă şi contemporană. Fenomenul exploziei demografice este şi expresia creşterii vizibile a standardului de viaţă. 119. 147.6 700 7 4 1 705. China) determinată însă de progresele înregistrate în agricultură – noi tehnici de cultură a orezului. între marile puteri coloniale.10 :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1700-1950 e.9 900 2 8 6 6 1 1703.3 13. 190.2 6. modificarea sistemelor de cultură.

faţă de 42 mil.8 10. Oceaniei (3. Durata de dublare a populaţiei mondiale scade la circa 150 de ani într-o primă fază (pînă la 1900). comercianţi.3 ori).în Germania sau 104 mil. J. 8 194.5 137 4. America Latină şi Asia). în valori absolute creşterea este mult inferioară celei din Europa. fenomen cunoscut sub numele de „exod rural”.nr. urmare a unui comportament denatalist.Verrière. 3 151. cu valorile cele mai mari după 1900. 2 516. 330. Trebuie făcută o distincţie între exodul agricol şi exodul rural. 3 2347.6 101 1. fapt ce explică rolul său politic pregnant. primul fiind o componentă a celuilalt care presupune şi plecarea masivă a altor categorii de populaţie rurală : aristocraţi.11). corolar al industrializării. este depăşită treptat de celelalte state europene importante (Rusia. cf.. 6 2380. PUF. care a condus la formarea unor mari concentrări de populaţie de tip urban-industrial.. fenomen surprins frecvent în literatura secolului amintit.A.6 275.2 11.Pitié. continentul menţinându-şi supremaţia la nivel mondial.3 114 9. La population de l’Irlande. J.7 296. 1979. Franţa. Astfel. datorită comportamentului demografic diferenţiat. Totuşi. Europa a înregistrat proporţia maximă atinsă vreodată (peste ¼ din populaţia mondială). aplicat la imensele aglomerări umane de aici. prin deplasarea unor mase imense de populaţie rurală. în condiţiile în care toate aceste ţări au contribuit masiv la fluxul de populaţie dirijat spre ocean (îndeosebi Marea Britanie şi Germania.7 8.8 133 1.U.3 5 4 Sursa : Estimări personale pornind de la matarialele menţionate în tabelele 5-9 Aceste înregistrări relativ exacte permit evaluarea unei creşteri progresiv accelerate pe parcursul întregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0. în Rusia(Imperiul Ţarist). Marea Britanie şi Italia). Între 1900 şi 1950. termen impus la sfîrşitul secolului al XIX-lea în vocabularul ştiinţific83. Mutaţii importante s-au produs şi în ierarhia statelor asiatice. PUF. 6 217. odată cu integrarea în Uniunea Europeană. În ierarhia statelor europene s-au produs însă reaşezări importante. după 1815.9 9. Abia după 1985. Franţa număra 29 mil. 4 130. Un caz particular în Europa secolului al XIX-lea l-a constituit Irlanda care. 8 2512.3 208. Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea.6ori) şi Europei (de 3. în 1800. oscilând în jurul unei proporţii de 60%. Germania. în Marea Britanie. termenul impunându-se şi în Franţa imediat după 1900. a intrat într-o fază de descreştere accelerată a populaţiei. din care 1425 000 în Ulster.4 12. La 1900. chiar dacă spre sfîrşitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice – S. Brazilia şi Mexic. rezultat al punerii în valoare a unor teritorii anterior slab populate. De exemplu. 56 mil. 5 513. această ţară şi-a revenit din aceastăc criză seculară82.9 237. 43 . datorată atât emigrării cât şi foametei teribile din 1848-1851. creşterea cea mai însemnată revenind Americilor (de 11 ori). dar în contextul debutului manifestării exploziei demografice în Africa. 83 Cf.0 1 4. 3. care-l citează pe britanicul Graham (1882) în L’exode rural.915 1 920 1 930 1 940 1 945 1 950 8 1811. în ciuda influenţei nefaste a celor două războaie mondiale. 5 179. Americile şi Oceania cunosc acelaşi proces de creştere rapidă. 8 549. pentru ca în 1900 să ajungă doar la 40 mil. vezi tab. care intră în secolul al XVIII-lea într-o fază de relativă stagnare.2 143 6 448. 6 504. s-au înregistrat cele mai mari creşteri în valori absolute.locuitori iar Marea Britanie doar 14 mil. 1988. Chiar dacă în Asia ritmul de creştere a fost mai lent. artizani. China s-a distanţat după 1800 tot mai mult de subcontinentul indian după ce 82 La 1841 locuiau în Irlanda 8 178 000 persoane (25% în Ulster) pentru ca în 1911 acest număr să se reducă la 4 605 000 (25% în Ulster) iar în 1981 la numai 4 243 000. 2 2063.48%..

4 .1 6. Asia începe ultimul secol al celui de-al doilea mileniu ca un reviriment vizibil.6 .1 22 ermania 4. pp. După 1950.3 9. în al doilea).5 .1 . Este de fapt.9 . stat ce va depăşi după 1900 cele mai populate state europene. au rămas mult în urmă. Tabelul nr.5 Ma 1 2 3 2 S 1 1 1 62 rea 0.Moller.7 23 alia 8.2 44 ranţa 8.5 .0 8. Macmillan. ca urmare a generalizării procesului de tranziţie demografică.4 .8 7. pierderi umane în primul război şi 50 mil.6 Britanie Irla 5 6 4 P 3 3 5 59 nda . se constituie 44 .1 Ola 2 3 5 1 U 1 1 1 93 nda . a Franţei. letargia instaurată încă din Evul Mediu a continuat pînă după 1900.la 1700 ajunseseră la o oarecare egalitate.5 50 ustria 3.5 5. aşa cum o cunoaştem astăzi. Spre deosebire.5 5.0 3. generând o supramortalitate şi o reducere a natalităţii. Americile şi-au păstrat dinamismul demografic chiar şi după reducerea aportului migratoriu. a emigraţiei peste ocean şi a efectelor catastrofale ale celor două războaie mondiale (10 mil.3 .4 0 Finl 1 1 2 1 E 1 2 3 94 anda . în centrul şi sud-vestul Asiei.11 :Evoluţia populaţiei unor state europene.2 .0 . care coincide cu cel actual cu excepţia Germaniei considerată în limitele de după 1871.3 Da 1 3 2 1 A 1 1 2 95 nemarca .1 4. New York.4 . principalul factor de creştere al populaţiei americane va deveni creşterea naturală a populaţiei.4 .0 49 pania 1. avantajul cîştigat menţinându-se şi după 1950.5 10 ortugali . Spre deosebire. Europa îşi pierde dinamismul anterior. Foarte dinamice au fost în această perioadă regiunile din sud-estul Asiei – Insulinda.9 . Trebuie remarcat că după 1900 se produc mutaţii importante. Acest din urmă factor a afectat tocmai vârstele tinere.3 2.0 . după câteva secole de stagnare. prin inerţie populaţia a păstrat o structură mult mai favorabilă pe vârste.8 9. 1800-1900 (milioane) Sta 1 1 1 C S 1 1 1 C tul 800 850 900 reştere tatul 800 850 900 reştere 180018001900 900 (%) (%) Nor 0 1 2 1 F 2 3 3 38 vegia . Iranul.5.0 .3 8. O situaţie similară caracteriza şi nordul Africii.3 Bel 3 4 6 1 It 1 2 3 80 gia . State care altădată contau printre cele mai populate din lume.4 a Notă : cifrele corespund teritoriului din acea perioadă. Această perioadă se remarcă poate şi prin cea mai rapidă extindere a sistemului de populare înregistrată vreodată. perioada în care ekumena.0 Sue 2 3 5 1 G 2 3 5 13 dia .6 60 lveţia .2 36 ngaria 0. 1964. mai ales în sudul şi sud-vestul continentului iar Africa. înregistrează semnele clare ale unei explozii demografice fără precedent. care exclude Alsacia-Lorena şi a Italiei care nu include provinciile aflate sub ocupaţie austriacă.2 5.4 6. Turcia. Population Movements in Modern European History. Taiwanul şi Indochina. Austria şi Ungaria cuprind teritoriile Imperiului Habsburgic aşa cum au fost divizate după 1867. Sursa : H. impunându-se ca o nouă „forţă” demografică Indonezia.5 .0 .7 .6 0.

Este o epocă în care creşterea populaţiei devine o preocupare majoră de interes global. Acum sunt valorificate ultimele regiuni europene rămase slab populate.3 0 . unde fronturile pioniere s-au succedat rapid. 470.0 . Tabelul nr. de 36 de ani dacă luăm ca bază anul 1950 sau de 40 de ani dacă ne raportăm la anul 1960. în contextul dezvoltării agriculturii de plantaţie (Antile. difuzate masiv. Tot acum frontul de populare avansează spre interiorul zonelor muntoase europene. populaţia mondială a crescut cu circa 3. extinzându-şi teritoriile în detrimentul spaţiilor forestiere sau al unor populaţii mai puţin avansate. Dar cea mai evidentă extindere este opera colonizatorilor originari din Europa. 22.12 : Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1950-2025 e. Oceania).1 8 5 6 198 4416 2647 662. asiatice sau europene. zonele litorale. 787.3 5 4 4 196 3002 1724 575.6 0 . acoperă timpul scurs după 1950.U.3 . 507.9 0 2 1 197 3633 2124 626.2 3 0 9 199 5207 3176 691.6 0 .A.1 . unde modernizarea social-economică este mai lentă sau abia s-a declanşat. dovadă fiind succesivele conferinţe asupra populaţiei de după 1968. aici situându-se majoritatea punctelor de trafic. datorită turbulenţei la care erau expuse din cauza invaziilor migratoare : cîmpiile stepice din sud-estul continentului. Colonizarea europeană a Africii a contribuit enorm la trasarea principalelor linii de forţă ale sistemului african de populare. efect al exploziei demografice manifestate în continentele rămase anterior în afara acesteia – Africa. mai lax decât cel din spaţiul euro-asiatic. Asia a cunoscut şi ea fenomene similare. caracterizat prin cel mai înalt ritm de creştere atins vreodată. 15.1 0 . 609.5 md locuitori (1950-2000). 30. După 1950. 610. 26.7 0 . 330. fenomen exemplar evidenţiat de formarea S.8 0 . (milioane locuitori) Anu TE Asia Eur Afri Ame Oce l RRA opa ca rica ania 195 2512 1434 516. Se suprapune şi inerţia istorică a populaţiilor africane. în contextul unor progrese remarcabile în domeniul medical. Tot europenii sunt cei care vor stimula popularea unor arii insulare slab umanizate. cele din sud-est axate pe rizicultură mai ales. 413. care vor transforma într-un timp foarte scurt „Lumea Nouă”. Asia şi America Latină.7 . Explozia demografică se manifestă acum la cote maxime.nr. În Africa subsahariană. populaţiile mai active. de multe ori colonizând aici populaţii diverse.. mai insalubre în general. Mascarene. depopulate sau complet nevalorificate antropic. 19. 217. 273.12).4 3 6 1 201 6776 4152 687. 921. 12. 825. pînă în cele mai sărace state. 33. unde incidenţa vînătorii de sclavi negri s-a redus treptat pînă la dispariţie.1 . 981. 702. mai mult decât în toate perioadele anterioare.3 . africane.6 45 . 355. fenomen recurent presiunii demografice acumulate. în interesul exploatării unor resurse indispensabile dezvoltării economiei capitaliste. (tab. b)Faza contemporană Cea mai scurtă dintre etapele evoluţiei numerice a populaţiei Globului dar şi cea mai spectaculoasă. vor cunoaşte un reviriment sensibil odată cu împărţirea continentului. aşa cum le cunoaştem astăzi.n. Acest interes se justifică şi prin durata redusă a dublării populaţiei.9 1 5 7 200 6055 3718 693.în liniile sale generale.

În contrast cu evoluţiile din ţările în curs de dezvoltare. în valori absolute. al îmbătrînirii acesteia.. a căror populaţie cumulată depăşeşte 37% din totalul mondial.U. tul 000 atul 900 tul 003 c î rt . Tabelul nr. Este de fapt tendinţa inversă. Diferenţe sensibile între estimări şi recensăminte au fost recent observate şi în unele state islamice ale căror populaţii erau supraestimate. prin ajustarea estimărilor la rezultatele ultimului recensămînt efectuat în 1997. 126 107 8. Este o situaţie care va determina modificări majore în ierarhia regională sau mondială chiar dacă globalizarea mişcărilor migratorii ar putea compensa diferenţele de trend demografic dintre cele două categorii de state. fiabilitatea valorilor prezentate în tabel este mai mare ca oricând. De exemplu. în ţările dezvoltate. estima pentru 1990. Cu toată generalizarea recensămintelor.e.n 84 1. dar devenită o situaţie obişnuită în majoritatea statelor din sudul şi estul Europei. bază a estimărilor ulterioare... fiind creditat cu o creştere naturală de 3% în 1995 şi de numai 1.locuitori anual. această ultimă perioadă a ciclului actual este marcată de tendinţa generală de scădere a ritmului de creştere a populaţiei.N. valoarea maximă a creşterii a întîrziat mai bine de două decenii. o raritate specifică doar Germaniei şi Ungariei pînă în 1990. un efectiv de 120 mil.0 Sursa : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelele 5-8 Astfel. fenomen care nu îngrijorează atât prin efectul reducerii populaţiei cât prin acela. Mai tîrziu. dovedită de recensămîntul efectuat în 1994. tendinţa de scădere se va accentua în primele decenii ale mileniului al III-lea. prognozele bazate pe această din urmă cifră s-au dovedit exagerate. prognozele O. China era creditată în 1947 cu 476 mil. în primul rând în cei doi giganţi demografici – China şi India.9 3 5 1 40. multe state nu au afectat încă o astfel de anchetă. evoluţia populaţiei fiind cunoscută cu suficient de mare exactitate.13). în multe state fiind datorat deficitului natural.0 0 8. Totuşi.N. pe seama presupusului conservatorism al acestora. efectivele populaţiei mondiale sunt încă relativ cunoscute.locuitori în 1965.n. pentru ca recensămîntul din1950 să îi atribuie 600 mil.U. scăzând apoi treptat pînă la 1. de locuitori. O. estul Asiei etc.0 781 474 675. Acest fenomen este specific ultimei faze a modernizării comportamentului demografic.-2003 N s 1 st 1 sta 1 st 1 sta 2 r. deja cele mai multe state vest-europene menţinându-se în afara declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab.4% între 1995-199984. abia după 1995 se constată o scădere după un nivel record de circa 90 mil.1000 î. de implozie demografică. nu este de natură să influenţeze estimările mondiale. cu tendinţa de generalizare la scara întregului continent iar în perspectiva imediată şi în Canada. Yemen.4 . bazându-se pe un ritm care nu va depăşi 0.n. putând apărea surprize într-un sens sau altul.0 9. În altă ordine de idei. infirmat de studii recente85. Foarte puţin cunoscute sunt efectivele multor state importante la nivel regional. Totuşi.13 :Evoluţia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori. de peste 2%.2% în 2000. redus de recensămîntul efectuat în 1992 la 95 mil. 85 Cazul Iranului este cel mai frapant. creşterea populaţiei se aplică la mase tot mai mari deşi după 1970 se constată o reducere progresivă a ritmului anual (valoarea maximă. avea conform recensămîntului efectuat în acest an. Aceste înregistrări sunt de natură să confirme sau să infirme estimările oficiale sau ale diverselor instituţii mondiale. corespunde anilor 19651975.e.8% spre 2025.0 202 5 . Afganistan). Un caz cunoscut este şi cel al Nigeriei care. creditată cu 30 mil. care încă nu au efectuat nici un recensămînt (Etiopia. Arabia Saudită.26 % în 2000. 55 mil.0 6. nu numai în ţările dezvoltate ci şi în multe state asiatice sau latin-americane. 46 . tatul 000 atul e.nr. deja puternic resimţit. supraevaluarea populaţiei Laosului.

soluţia de ultimă oră a Egiptului fiind extremă : proiectul New Valley. Cu toate acestea.9 5 Ita 3 Jap . Natalitatea este elementul activ în acest bilanţ iar mortalitatea cel pasiv.5 pania .1 d.5 ponia 5.Rusă 45.2 onia 27.locuitori în 2003.3 6 G 4 Pa . C.5 geria 33. Mexic.0 In 6 ina 3 Ch 7.Britanie 1.0 lia 4.7 nţa 5 T 3 F 6 Ba urcia . crearea a câtorva milioane de locuri de muncă şi strămutarea aici a circa 7 mil.7 Ind 068.0 S. Propulsate la nivelul de puteri regionale sau recîştigându-şi poziţia de altădată (Turcia. specia umană distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul.A Ch 288.Bilanţul natural al populaţiei Bilanţul natural este determinat de două componente esenţiale în creşterea populaţiei. Thailanda.0 4 ina 2 ia 7 U.0 kistan 49.5 1 1 2 2 1 1 1 1 1 1 Valorile 2. la vest de Nil şi în Peninsula Sinai. Nigeria. o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografică îşi menţine încă prin inerţie influenţa. la care se adaugă Vietnamul. America de Sud a recuperat diferenţa care o separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabilă iar Oceania va rămîne la acelaşi nivel coborît de populare.2 donezia 0. este indubitabilă. 91. Asia nu-şi va pierde poziţia.0 dia 3.0 Ind 2.5 6 Ja 4 Br .5 urcia .7 5 M 4 Fe . Evoluţiile din ultima jumătate de secol au adus în prim plan o serie de state care au devansat statele cele mai populate din Europa – Indonezia. toate cu peste 100 mil. USD pînă în 2020 şi prevede recuperarea a 534 000 ha teren arabil în oaza El Kharga.9 geria 1 S 2 G 3 Ital 0 pania . Rezolvarea acestora este posibilă numai prin atingerea unui echilibru al creşterii demografice.8 azilia 76.1 an .7 anţa 1.0 ia P 3 It 7 Tu akistan .5 la sursele menţionate la tabelele 5-8.3 gipt . Pakistan.0 ermania 3.locuitori86. 2589/1998 47 .7 alia . Etiopia.5 . care în funcţie de nivelul lor pot asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural.A 6 . dar Europa.5 5 In 4 Ni . III. Iranul) aceste state au un rol tot mai important în gestiunea resurselor umane ale Planetei.3 6 hina 6 dia 7 U.5 ia Sursa: Estimări personale pornind de corespund teritoriului actual.1 hina 2 ndia 3 C 6. Brazilia.4 ranţa .0 ania 9 I 2 Ir 3 Ni ran .0 ermania . Fe 7 Ind d. Iranul. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor vieţuitoarelor. inclusiv partea europeană a Rusiei. Turcia. state a căror pondere depăşeşte 1% din populaţia mondială. Problèmes économiques. progresul societăţii umane a implicat şi un progres continuu al controlului acestor 86 Cf.Sajna. Astfel. Egiptul. cu condiţia rezolvării unor probleme derivate din depăşirea raportului optim dintre populaţie şi resursele locale.0 In 27.2 akistan . Bangladesh. natalitatea şi mortalitatea. va pierde teren în faţa Africii şi Americii. care va costa 89 md.2 I 1 hina 1 C 2.5 C 15.0 onezia 20.0 . nr. Egiptul. L’économie egyptienne et l’aménagement du territoire.8 pt 8 F 2 P 5 Sp ranţa .Rusă 1.0 rcia 4 E 3 T 6 Fra gipt .0 kistan 7 I 2 E 5 Egi talia .2 ngladesh 46.6 S.5 ngladesh 6 I 2 S 6 Pa raq .2.1 5 Fr 4 Ba . 7. Filipinele.

La fel. În plus. rezultanta fiind tendinţa de creştere accelerată a populaţiei Globului. 48 . existând o tendinţă de subevaluare a populaţiei rurale mai ales. Este motivul pentru care în practica demografică sunt utilizaţi şi alţi indicatori ai fertilităţii precum : -natalitatea standardizată (Ns). conjuncturale87. ceea ce este cunoscut este natalitatea brută.1%. Sub acest prag. media anilor 1995-1999 fiind de 2.1‰. natalitatea brută era de 16‰. respectiv 28.Beaujeu-Garnier. natalitatea putând înregistra salturi remarcabile. De exemplu.2%). iar valoarea anului 2003 de 2. indică tendinţe regresive iar peste acesta asigură o creştere naturală a populaţiei (în condiţiile unei mortalităţi reduse). obţinută prin raportarea la o populaţie standard (Ps) şi nu la una reală (o populaţie cu o structură ideală pe grupe de vârstă) : Ns=Nv/Ps*1000 Este puţin folosită neexistând o unanimitate în privinţa calculului Ps. Numărul născuţilor vii nu este totdeauna cunoscut. dar fertilitatea generală este mult mai ridicată decât în acesta (51.. -indicele conjunctural (sintetic) al fertilităţii. fie de către stat.2. mortalitatea este mai greu de controlat. recent populate sau în curs de populare. Similară este situaţia şi la nivel regional. Repartiţia sa pe Glob este inegală. tot mai utilizat în statisticile O. se obţine prin raportarea numărului de născuţi vii într-un an la populaţia feminină de vârstă fertilă. Valoarea obţinută se exprimă în copii/femeie de vârstă fertilă şi reflectă cel mai bine tendinţele de evoluţie ale unei populaţii ca şi posibilităţile de regenerare a efectivelor.8. III. un stat cu o proporţie mare a populaţiei vârstnice apare cu valori foarte reduse ale natalităţii. Practic toate statele europene se află sub 87 O situaţie des citată este aceea care a urmat măsurilor nataliste ale puterii comuniste din 1966 în România. în ţara noastră. considerat ca fiind limita pînă la care o populaţie îşi asigură înlocuirea. îmbătrînirea foarte avanasată a populaţiei constituind principala explicaţie. factorul biologic fiind mult mai puternic impunând o evoluţie mai lentă.9.1.Natalitatea Componenta activă a bilanţului natural se exprimă prin numărul de născuţi vii (Nv). raportat la mia de locuitori (Pt*1000) şi este mai uşor controlabilă. fie de către familie.5% în 2001).două componente vitale. pot apărea abateri semnificative. ca şi municipiul Bucureşti (9. În acest mod pot exista contradicţii între acest indicator şi natalitatea brută. mult mai utilizată. nici populaţia totală nu este cunoscută. Un exemplu citat în literatura de specialitate (J. -fertilitatea generală a populaţiei. ISF poate fi interpretat în funcţie de pragul de 2. unde pe timpul celui de-al doilea război mondial. ISF. mai ales în ţările slab dezvoltate unde sunt declaraţi adesea mai tîrziu sau nu sunt declaraţi decât dacă se dovedesc viabili.2%.U. Tot în aceste state. care prezintă unele inconsecvenţe datorate structurii diferenţiate pe grupe de vârstă şi sexe între diversele populaţii. pe când unul cu populaţie tînără va avea valori foarte ridicate. aşa cum a fost prezentată în capitolul anterior. Spre deosebire. respectiv 7. 20. respectiv. dar fertilitatea generală era de 159‰ în Franţa şi de 150‰ în Ungaria. Aceste diferenţe se datorau raportării natalităţii brute franceze la o populaţoie relativ îmbătrînită.1. pentru că elimină acele segmente de populaţie care nu participă efectiv la reproducerea populaţiei (femeile aflate în afara vârstei fertile şi bărbaţii). Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000 Este mai relevant decât natalitatea brută. judeţul Teleorman este cunoscut astăzi ca având valori foarte reduse ale natalităţii. prin măsuri restrictive sau stimulatorii : N=Nv/Pt*1000 Această particularitate implică o mare variabilitate în timp. astfel încât valorile publicate de către diversele organisme naţionale sau internaţionale sunt relative. Astfel. când natalitatea s-a dublat întrun singur an. fiind obţinut prin raportarea numărului de copii născuţi de femeile de vârstă fertilă la totalul acestei populaţii la un moment dat. putând fi utilizat în prognoza pe termen mediu. în acele regiuni cu uşoară dominanţă masculină. 1954) este o comparaţie între Franţa şi Ungaria.N. în funcţie de dorinţa acesteia de planificare a dimensiunii proprii.

Thailanda. natalitatea potenţială este rareori atinsă. R. de obicei atunci când valoarea sa este supraunitară. o influenţă notabilă.).limita menţionată. fapt pozitiv dacă îl raportăm la gravele probleme de dezvoltare ale acestora. deşi unele statistici internaţionale deosebesc tot mai mult două categorii de state : state în curs de dezvoltare şi state subdezvoltate (vezi P. pare-se. declinul demografic accentuânduse astfel în deceniile viitoare88. susceptibile a induce sterilitatea. Ariile de consum preferenţial al orezului se remarcă printr-o fertilitate potenţială ridicată. sporită de practica administrării fierturilor 88 Termenul de «Lumea a Treia» este înţeles în sensul tradiţional care înglobează America Latină.Chineză. Inerţia explică persistenţa acestui termen. cunoaşte o tendinţă de scădere rapidă după 1990. al generalizării unor comportamente şi mentalităţi specifice statelor dezvoltate. Cehia. fiind influenţată de starea sănătăţii populaţiei.U. în Lumea a Treia fiind încă de 1. sifilis).1. III. Australia). tendinţă manifestă mai ales în regiunile vecine acestora – nordul Africii sau apropiate cultural – America Latină ori cu care întreţin relaţii intense – sud-estul Asiei. fertilitatea feminină fiind invers proporţională cu consumul de proteine şi direct proporţională cu cel de vegetale. care o justifica anterior. Africa şi cea mai mare parte a Asiei (cu excepţia Japoniei şi a părţii asiatice a fostei U. cu excepţia Albaniei. pe termen mediu. 1996) 49 . Eradicarea malariei într-un stat tropical ca Sri Lanka. al unor populaţii europene (coloniştii francezi din Quebec).R. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950. consecinţă a influenţei factorilor care vor fi prezentaţi în cele ce urmează. S-au apropiat vertiginos de acest prag şi unele state musulmane precum Tunisia sau Iranul. efect probabil al mondializării. Armenia. Economie du monde contemporain.P.U. valorile potenţiale ale natalităţii s-ar înscrie între 45-50‰. 8). Valoarea medie mondială pentru 1980-1984 era de 1. Taiwan) sau multe state insulare din Antile (Cuba în primul rând) mai permisive politicilor denataliste. -rata de înlocuire (reproducţie) a populaţiei. Gallimard.A. unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau afectate de astfel de boli (boala somnului. exprimă tendinţe de scădere.61. Georgia. Letonia. Paris. în funcţie de particularităţile fiziologice putându-se ajunge pînă la 60‰ – cazul unor populaţii africane sau. Regimul alimentar are. de bolile endemice şi mai ales de cele venerice.2. Această tendinţă obligă la revizuirea continuă a prognozelor O.N.59 iar pentru 1995-1999 de 1. În ţările în curs de dezvoltare valoarea acestui indicator depăşeşte de regulă valoarea 5 în Africa sau 3 în Asia şi America Latină (maxima în Niger.1.S. la peste 50‰. a)Natalitatea potenţială (fiziologică) Dacă asupra unei populaţii nu intervin nici un fel de constrîngeri sociale. se obţine prin raportarea numărului total de copii de sex feminin care au şansa să ajungă la vârsta reproducerii şi care sunt născuţi de către o femeie în decursul vieţii sale. în unele cazuri fiind foarte coborît (Bulgaria.S. O parte din reducerea natalităţii în ţările dezvoltate se datorează şi creşterii consumului de proteine. Distribuţia sa este la fel de neuniformă.1-1.-N. România cu 1. situaţie schimbată după 1950. a condus după 1950 la o creştere rapidă a natalităţii. Putem distinge astfel o natalitate naturală (potenţială) în absenţa oricăror măsuri de ordin social şi o natalitate reală.85. spre deosebire de ţările dezvoltate unde este sub 0. mai ales după dispariţia bipolarităţii hegemoniei politice mondiale prin căderea comunismului. Coreea de Sud. populaţia are tendinţe de creştere iar dacă este subunitară. Este cel mai important indicator pentru prognoza natalităţii. creşterea destul de rapidă a populaţiei se va menţine astfel prin inerţie. Ca şi ISF. Sub acest prag au coborît deja şi o serie de state în curs de dezvoltare care au dus o politică riguroasă de control demografic (R. Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat însă o rapidă scădere a acestui indicator în majoritatea statelor Lumii a Treia. Totuşi. Giraud. în trecut. Până în 1970 caracteristicile social-economice ale acestui vast spaţiu erau relativ omogene dare ulterior s-a produs o rapidă diferenţiere care face caducă expresia de „lume a treia“.34. doar S. Rusia.2). Aceeaşi situaţie caracterizează şi alte state dezvoltate (Japonia. explicabil prin aportul de populaţie latino-americană şi prin prezenţa numeroasei comunităţi afro-americane. L’inégalité du monde. Spania. se menţin la limită. Canada. ceea ce înseamnă că populaţia mondială va continua să crească în următoarele decenii.Factorii care influenţează natalitatea Natalitatea este un fenomen natural supus unor influenţe puternice din partea unor factori social-economici şi politici.

5‰ pentru populaţia de origine europeană (cf.6. creşterea timpului liber. respectiv 4. au o influenţă negativă (cazul eschimoşilor).U. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt : -standardul de viaţă. care caută să susţină o natalitate ridicată.5%) dar mult mai slabă la mongoloizi (0. pe când astăzi se ajunge la peste 99%.9 copii. Mediul urban are de asemenea o influenţă certă. în perioada interbelică.. fiecare căutând să profite la maximum de binefacerile societăţii de consum. Aceste politici constau în măsuri de sprijinire a mamei şi copilului : acordarea de alocaţii. Constau în măsuri de planning familial : 89 90 Informaţii preluate de pe site-ul US Department of Statistics. În unele state. numărul copiilor este mai mare (3. politicile denataliste. cu ierni lungi. esenţial. În funcţie de orientarea acesteia se pot distinge : politici nataliste. această politică este prezentă şi în Australia. Tipică din acest punct de vedere este Africa de Sud dar şi în S. care urmăresc diminuarea creşterii naturale prin intermediul reducerii natalităţii. impune o relaţie invers proporţională. urmate de Franţa.R.2 copii. studii efectuate în S. Brazilia. este un alt fctor important în perioada contemporană. 1998-2001. media natalităţii în perioada 1998-2001 era de 27‰ pentru populaţia maori şi de numai 12. comunicat din iunie 2002). foarte ridicată în cazul în care există un aflux sporit de populaţie tînără venită din mediul rural. vol. Histoire des populations de l’Europe. cu cât este mai ridicat cu atât natalitatea este mai redusă. arată că în rândul femeilor analfabete.U. O influenţă majoră o are structura pe grupe de vârste şi sexe. în orice caz subsidiar rolului factorilor induşi de standardul de viaţă şi de comportamentul demografic. Rolul particularităţilor rasiale în diferenţierea natalităţii potenţiale este discutabil şi delicat. În zonele cu climat diferenţiat apar consecinţe vizibile în frecvenţa mensuală a naşterilor (valoarea maximă se înregistrează în aprilie-mai în Europa) consecinţă a concepţiilor de la începutul verii.de orez de la vârste fragede.1 copii). Australia sau Noua Zeelandă pot fi observate evoluţii similare91. state dezvoltate economic şi cu o densitate redusă a populaţiei . Fayard. Bardet. Creşterea nivelului de trai determină familiile să-şi diminueze descendenţa.-P. în acelaşi sens (2. La 1800. doar 50% din copii ţărilor vest-europene aveau şansa să atingă vârsta maturităţii. unde omul s-a adaptat mai greu. cu venituri mai mici. în general. mamele putând astfel concepe din nou.38)89. Institutul de Statistică din Noua Zeelandă. Argentina sau în ţările petroliere din sud-vestul Asiei. sau se ghidează după idei expansioniste. spre deosebire de Africa unde. după 1950 iar mai tîrziu de toate statele europene. De regulă. U. Contextul climatic poate de asemenea influenţa natalitatea brută. spre deosebire de familiile din mediul rural.1%).S. segregaţia rasială corelată cu standardul de viaţă poate fi un alt factor de diferenţiere a nivelului natalităţii. aveau în medie 2. 50 . copii sunt alăptaţi pînă la 2-3 ani. În afara Europei. J. care aveau în medie 3. concedii plătite. nefiind concludent. Sigură este frecvenţa mai mare a fenomenului gemelar la negroizi (2% din naşteri). Gradul de ocupare a populaţiei active feminine. cu venituri mari.S.. familiile urbane din S. Populaţiile cu o structură deformată – cazul emigranţilor.6%) sau europoizi (1. pp 446-462. generat de tendinţa spre supraconsum. antrenarea lor în activităţi productive este la fel de important în prezent corelat cu modificarea moravurilor şi a mentalităţilor. În anii 1970. Studii efectuate în Franţa anilor 1970 arată o diferenţă importantă între familiile burgheze şi cele de agricultori. asigurarea locului de muncă.. situaţie reglată treptat prin mortalitatea mai ridicată.U.A. dar cu tendinţa de reducere progresivă a diferenţelor pînă la apropiere sau chiar inversare90. Primele state care au introdus o astfel de politică au fost Germania nazistă şi Italia fascistă. Nivelul şcolarizării este foarte important. b)Natalitatea reală Ca urmare a conjuncţiei unor factori diverşi. natalitatea reală este diferită de natalitatea potenţială. Numărul mediu de copii pe familie a scăzut masiv în ţările dezvoltate – de la 5.A.86) decât al celor cu studii superioare (1. -politica statului. au o natalitate mai redusă sau dimpotrivă.Key demographic indicators.III. la ţigani (pînă la 4.A.5 în trecut la mai puţin de 2 în prezent. Această scădere este legată şi de modul de viaţă.. 1999 91 În această din urmă ţară. corelată însă cu nivelul veniturilor. atunci când statul se vede ameninţat de reducerea naturală a populaţiei. structura pe sexe a născuţilor este totdeauna favorabilă sexului masculin (5-6%mai mulţi). Climatele excesiv de reci.

această politică a vizat în primul rând populaţia majoritară.U.5%. faţă de 5.U. În unele state din Africa subsahariană. China. În Africa este mai rar întîlnită dar a dat deja rezultate notabile în nord (mai ales în Tunisia dar şi în Algeria sau Maroc). 16 ani feminin şi 24 ani masculin). este de asemenea foarte importantă.1 la 5.7‰ la 4‰ iar ponderea naşterilor ilegitime a crescut de la 15.4% faţă de 8. Bangladesh sau Vietnam. satisfăcător şi redus. America Latină prezintă o situaţie complet opusă. unde acest indicator afişează încă cele mai mari valori la nivel mondial. între 1991-2000.răspândirea mijloacelor anticoncepţionale. familiile fiind extrem de stabile (0.persoane (8. celibatul feminin definitiv este extrem de redus (Niger. Chiar şi în state mai « conservatoare » precum R. paralel cu scăderea nupţialităţii. curente în Europa). minorităţile naţionale fiind parţial excluse din cauza localizării lor în regiuni mai slab populate.fr/bdd. în contextul celei mai scăzute vârste la căsătorie din Africa. dar mai redus în statele din sud şi est)96. Acolo unde este tradiţional coborîtă..8 la 20. statul care a iniţiat această politică).U.ined. natalitatea se menţine ridicată94. ediţiilor succesive ale Demographic Yearbook). Căsătoria precoce a populaţiei feminine în statele Africii subsahariene explică parţial menţinerea unui nivel al natalităţii apropiat de maximumul biologic (cazul menţionat al Nigerului. http://www. de 19. Enjeux et problemes.5% la 38. rata nupţialităţii s-a redus de la 5.A. În America Latină este generalizată în statele mari (Mexic.Chesnais. -structura tradiţională a familiei are un rol important acolo unde poligamia este frecventă. respectiv de la 11.6% (cf.A. Italia sau Spania). respectiv 15 ani (Cf. Tendinţa de dispariţie a acestui fenomen are drept efect creşterea natalităţii.6 pentru femei. cf.National Bureau of Statistics of China. 93 În ultimul timp World Population Data Sheet. politica indiferentă. cu excepţia Iaranului şi a Turciei. Olanda. Creşterea acesteia poate impune o scădere sensibilă a natalităţii. majoritatea bărbaţilor rămînând necăsătoriţi. acest indicator este ridicat impunând. contribuind la diminuarea natalităţii. valori reduse ale natalităţii (valori de peste 30 de ani la bărbaţi şi 27 ani la femei în vestul continentului. 94 Cazul Indiei. 96 În statele din partea central-estică a Europei. bazei de date a INED. Un indicator util în prezent este frecvenţa naşterilor ilegitime.3 ani pentru bărbaţi şi 19. în creştere sensibilă faţă de valorile înregistrate în anii 1956-1960. 55‰ în 2003.N. comunicatul din 2. admirabilă sinteză a evoluţiilor demografice la nivel planetar publicată de PUF în 1997. pe fondul slăbirii influenţei religiei musulmane şi al sărăciei95.. sub direcţia lui J-Cl.22% pe când acela al minorităţilor naţionale cu 16. Rolul său este contradictoriu totuşi. doar 0. ponderea naşterilor ilegitime se află într-o creştere accelerată. Este o politică extrem de răspândită în Asia Musonică unde rezultatele au fost în general pozitive (Japonia. cu valori apropiate şi în celelalte state scandinave. în care autorităţile nu intervin în nici un mod.2‰ divorţialitate. în aceeaşi perioadă indicatorii menţionaţi evoluând de la 9. prezintă şi modul în care guvernele statelor percep nivelul creşterii populaţiei.Adnan. unde media era în anul 2000 de 23 de ani la bărbaţi şi 19 ani la femei. De ex. fapt observat în Africa şi în unele state din Orientul Apropiat. 51 . Nupţialitatea redusă şi divorţialitatea mare contribuie de regulă la scăderea natalităţii. Baisse de la fecondite en situation de pauvrete absolue. paralel cu o sporire a numărului femeilor active. explicând parţial 92 În China. Dimpotrivă.1‰ în S. -vârsta medie la căsătorie. al majorităţii statelor latinoamericane şi africane iar mai recent şi al unor state est-europene93. în Ghana. Thailanda.4 mil. cu trei opţiuni : ridicat. în Europa.7%. În perioada intercensitară 19902000. China. atât la femei cât şi la bărbaţi)92. legiferarea unor vârste limită la căsătorie (cazul Chinei). odată cu generalizarea şcolarizării şi a ocupării unei părţi importante din forţa de muncă feminină în activităţi neagricole. nupţialitate de peste 7‰. pp 41-76. faţă de valorile de 3-5‰.2‰.1% pentru grupa de vârstă de 45-49 ani). în La population du monde. chiar mai mult în Irlanda. Scandinavia. Brazilia) cu probleme serioase legate de suprapopularea marilor metropole. cazul S. Germania. pentru că în acest mod cvasimajoritatea femeilor de vârstă fertilă sunt căsătorite. La conjoncture des pays développés en chiffres). Indicatorii care exprimă relativ aceste fenomene sunt nupţialitatea (numărul de căsătorii la mia de locuitori) şi divorţialitatea (numărul de divorţuri la mia de locuitori).2001). pînă la măsuri şocante de tipul sterilizărilor în masă (India. Kenya şi sudul extrem. unde a ajuns la 27. parţial. impunerea unor sume familiilor cu mulţi copii. publicaţie anuală a O.Moldova se constată acelaşi fenomen. numărul acestora a crescut cu 11. cazul majorităţii statelor europene şi Americii de Nord. mai recent şi în Indonezia.1% în 1990. fiind un factor esenţial în politica denatalistă a unor state. Acest indicator este tradiţional ridicat şi în unele state din Orientul Apropiat (mai ales în cazul bărbaţilor) şi are o tendinţă de creştere în multe ţări ale Lumii a Treia. Franţa. în Bulgaria. În Asia de sud-vest este mai puţin evidentă. aflat în creştere rapidă în Europa şi America de Nord (peste 50% deja în Danemarca. Thailanda. 95 Cf.04. depăşind astfel 106. cum este cazul Bangladeshului. dar mai puţin vizibile în India. În acest mod se explică scăderea continuă a ponderii populaţiei majoritare han. Sh.

la 1900 ajungând la 29‰ iar în 2000 la 10-12‰). scăzând până la 1. contribuind astfel la păstrarea unei natalităţi mai ridicate (cazul multor comunităţi neoprotestante). acestea putându-se opune politicilor de planning familial sau divorţialităţii.980.995.2/ 1.5 8. încă din secolul al XVIII-lea). natalitatea poate înregistra o cădere rapidă.2-3/1997. Două teorii se confruntă în explicarea nivelului ridicat al natalităţii din această regiune : prima nu vede în aceasta decât manifestarea clasică a unei subdezvoltări accentuate. pp.1 7.135-154. după 1990.7 1. alocând femeii un statut inferior.1/1 în 2000.1 1. Statele asiatice şi cele nord-africane prezintă o situaţie similară. În Marea Britanie şi Germania această evoluţie a fost mai tardivă. favorabil familiei extinse.nr.Veron. cazul statelor din estul Europei. la 1800 natalitatea înregistra încă un nivel similar celui din ţările slab dezvoltate (37‰. frecventă în statele dezvoltate unde industrializarea şi modificarea comportamentului demografic s-au manifestat de multă vreme (mai întîi în Franţa şi Scandinavia. cealaltă. lumea contemporană este marcată de tendinţa generală de reducere a natalităţii.Tipurile de evoluţie a natalităţii şi distribuţia acesteia pe Glob În ansamblu. 52 .2. fără a nega acest factor. Influenţa acestui factor se resimte în unele cazuri şi mai puternic acolo unde unele dintre aceste comunităţi religioase sunt minoritare. Espace/Population/Société. unde Coranul susţine natalitatea. explicabilă prin influenţa Islamului în ţările musulmane sau prin tradiţiile familiale din estul continentului. unde se va generaliza după 1900 iar în prezent avansează şi în ţările în curs de dezvoltare.7 1 2 Cf. Vârsta medie la căsătorie este foarte coborîtă adesea iar poligamia încă este prezentă chiar dacă tendinţele din ţările dezvoltate se resimt timid în unele state mai avansate. atribuie un rol sporit contextului cultural. unde promiscuitatea şi absenţa unei stări civile eficiente nu permit o comparaţie cu situaţia din statele dezvoltate.6 4. acolo unde această practică este foarte frecventă. Se disting trei tipuri de evoluţie a natalităţii. La transition démographique dans l’Inde.4 5 .2.4 3. ca o adaptare la noile condiţii impuse de raportul dintre om şi natură (tab.5 5. 98 România a fost ani la rând pe nedoritul prim loc pe plan mondial din acest punct de vedere. 1996. Se disting prin aceasta statele musulmane. cum este cazul musulmanilor din India la care nivelul natalităţii este în medie cu o treime mai ridicat decât în cazul populaţiei hinduse majoritare 97.990. caracterizată prin tendinţa de descreştere lentă. sentimentele pronataliste ale populaţiei fiind viguroase chiar şi în rândul tineretului sau al păturilor sociale mai instruite (Thumerelle. în 1990 raportul între numărul de avorturi şi cel de născuţi vii a fost de 4.1 2 . Invers.14). dar şi statele catolice mai tradiţionaliste din Europa (Irlanda.6 0.201-206). mai ales în statele care nu au o politică demografică susţinută. Polonia.5 1 Europ 1 1 1 1 1 1 1 a 5. J.975.7 3. sau la nivel regional Peninsula Bretagne din Franţa ori satele cu populaţie catolică din vestul Moldovei).985.1. -prescripţiile religioase sunt uneori foarte importante. când legislaţia referitoare la această metodă contraceptivă s-a liberalizat98.0001974 1979 1984 1989 1994 1999 2 003 Asia 3 3 2 2 2 2 2 4.14 : Evoluţia natalităţii între 1970-2003 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 nentul 970.indicii mai ridicaţi ai natalităţii. dar continuă. ultimele fiind variante ale celui dintîi : -evoluţie „normală”.5 0 Afric 4 4 4 4 4 3 3 97 I I SF SF (1970) (2000) 5 . nr. Tabelul nr.6 3. Unele confesiuni religioase proscriu avortul. O situaţie mai greu de caracterizat o prezintă Africa subsahariană. Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea acest tip de evoluţie avansează spre sudul şi estul continentului. dar s-a raliat rapid acestei tendinţe. III.4 6 . pp.

2 8 1 8 .9 4. ca efect cumulat al unor măsuri anterioare de ocrotire a familiei în cadrul politicii social-democrate (concedii plătite pentru ambii părinţi. cf. forţa şi sănătatea). şi vestul Europei. Kurdistan). efect la îmbătrînirii accentuate a populaţiei (sub 8‰ în Bulgaria sau în Ucraina între 1995-1999).7 3 .2 .A. se disting în acest context.8 5.6 2 2.1 în anul 2000.9 5.) iar mai recent chiar a unor state musulmane considerate mai reticente faţă de politicile demografice denataliste (Iran. nr.5 6. a unor state din sudul şi estul Asiei (China. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. La population mondiale au XX-e siècle. fiind mai rapidă în zona capitalei sau în provinciile cu populaţie dominant persană şi mai lentă în Balucistan sau în ariile izolate din Munţii Zagros (Luristan.N.8 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. cu o structură pe vârste favorabilă tinerilor.3 4.9 4. concepţiei neomalthusianiste dar şi modificării mentalităţilor în contextul revoluţiei informaţionale (accesul generalizat la mass-media audi-vizuală). acest fenomen a caracterizat mai ales state învingătoare. S. 53 .U. PRB. Majoritatea statelor afectate de acest fenomen au cunoscut după 1965 o tendinţă inversă. Surse : Statistical Yearbook of O. O revenire de scurtă durată a fost consemnată şi în cazul Suediei în perioada 1990-1995.6 5.0 . Iran achieve Remplacement Level Fertility.5 Amer 1 1 1 1 1 1 1 2 2 ica de Nord 5. imputabilă.2 4 . unde după 1966 politica natalistă a condus la dublarea nivelului 99 Cea mai fulminantă evoluţie a înregistrat-o în ultimele două decenii Iranul.0 Amer 3 3 2 2 2 2 2 5 2 ica Latină 5.A. Population Today.2 2 3. Maroc.U. explicat prin sosirea masivă. A. Coreea de Sud. în afara celor est-europene şi a fost amorsat încă din timpul războiului.3 2 . Federaţia Rusă. Algeria etc.5 3 .U. a emigranţilor latino-americani. care pînă în 1940 avea o politică natalistă. în ultimele decenii. 1999. moralism. care se pot repeta din cauze social-politice (războaie.1 1 8.6 3.2 . Această fază de creştere a natalităţii s-a menţinut până după 1960 în unele cazuri fiind corelat cu atitudinea pronatalistă a societăţii în epocă.4. chiar în mediul rural s-a trecut de la 8. Bulgaria.6 7. de scădere accelerată. Este cazul Japoniei.5 6.8 2 0. Tunisia. 100 Cf.6 . imigraţia unor populaţii mai proflifice). Toate acestea s-au reflectat în tulburările sociale grave generate de revoltele tinerei generaţii în marile capitale occidentale (mai ’68). caracterizată prin menţinerea unei natalităţi ridicate timp mai îndelungat şi prin introducerea la un moment dat a unor măsuri de reducere a natalităţii. naţionalism) şi al instaurării unei mentalităţi strict materaliste şi hedoniste (ale cărei valori sunt tinereţea. Ca în toate cazurile această evoluţie urmează modelul centru-periferie.7 7. după 1985 se remarcă printr-o stabilizare a natalităţii la un nivel relativ înalt pentru o ţară dezvoltată (1415‰). manifestat mai ales în S. alocaţii de sprijin etc. Un alt caz tipic este acela al României. Kohgiluyeh.1 2.1 1 9.a Ocea nia 6. După ce au cunoscut o tendinţă de scădere normală. fenomen cunoscut ca „baby boom”. Tipică a fost situaţia care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial.7 TER 3 2 2 2 2 2 2 5 2 RA 1.Dupâquier. când în majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment ca urmare a creşterii nupţialităţii. Sri Lanka etc. Thailanda. World Population Data Sheet -evoluţie accelerată. corespunzătoare în bună parte crizei din perioada interbelică100.5/2002. Ucraina).U. Caracteristică acestei evoluţii este stabilizarea natalităţii la valori foarte reduse.4 6.0 5.1 9.)99. ONU.5 9. dar după 1948 a adoptat o politică inversă. combină tendinţele generale de scădere cu reveniri temporare.5 9.3 2.2 3. Libia.J. urmând unei faze de scădere accelerată a natalităţii.1 la 2.6 copii/femeie în 1977 la 2. încât natalitatea scade de la 42‰ în 1948 la 9‰ în 2000. -evoluţie în zig-zag. PUF.A. unde s-a ajuns de la un indice de 6.).2 2 . Paris.9 2 1. Conform unor studii. al respingerii unor valori tradiţionale (autoritarism.8 5. Similară este şi situaţia unor state din sudul şi estul Europei (Italia.Tarmann. frumuseţea.

situaţie schimbată în sens pozitiv în această ţară dar încă frecventă în statele africane unde serviciul stării civile nu funcţionează eficient sau se menţin situaţii conflictuale.05. conform evaluărilor.6‰ în 2002). Seychelles etc. Tot mai multe state africane se încadrează în această categorie. mai ales în Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000 Astfel.U. Sri Lanka. nu erau declarate decât 60% dintre decese. America Latină şi Oceania (Yemen. după care s-a revenit la o evoluţie „normală” (9. sub 10‰. Reducerea acestui indicator este posibilă doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvate mamei şi copilului. -state cu valori medii (20-30‰). Pot fi deosebite trei categorii de state : -state cu valori mari. Scăderea recentă a natalităţii încadrează în această categorie majoritatea statelor latino-americane (unele de multă vreme -Argentina sau Chile. 54 . În Europa astfelde valori au dispărut treptat după 1950. III. între statele cu valori foarte ridicate şi cele cu valori reduse. S. în Lumea a Treia menţinându-se factori de risc care diminuează enorm durata vieţii. excepţional în Africa (Tunisia sau unele mici state insulare din jurul continentului -Mauritius. Statele care aparţin acestei categorii sunt mai avansate economic şi mai urbanizate decât cele din prima categorie. Federaţia Rusă.). Armenia.6‰ în 1967). mai evidente în Asia şi America Latină. fiind mai ridicată la grupa sub 1 an. Thailanda. Vietnam. reprezentând probabil limita inferioară a comportamentelor de tip malthusian101. Este de fapt mortalitatea brută.2. Honduras.3‰ în 1966 şi 27. Uruguay. Valorile peste 40‰ tind să devină tot mai rare din cauza tendinţelor de scădere normală a natalităţii. statele asiatice cu politici demografice eficiente (cele din estul Asiei. cu o accelerare după 60-70 de ani. altele mai recent – Brazilia.16). Indonezia etc. Un indicator important pentru calitatea vieţii este astfel mortalitatea infantilă. apropiate de media mondială (22‰ în 2000).Mortalitatea Elementul pasiv al dinamicii populaţiei este calculat prin raportarea numărului de decese într-o perioadă dată (un an de regulă). Japonia etc.). ca şi natalitatea nu este cunoscută cu exactitate. concentrate în emisfera nrodică.A. În Europa şi estul Asiei foarte frecvente sunt valorile. valori chiar mai mari înregristrându-se în Germania sau Elveţia. Letonia. inimaginabile altădată (Germania. în India anului 1950. Bulgaria. sub 20‰. peste 30‰ în medie. state cu o politică demografică mai susţinută. extrem de coborîte. nivelul din 1966 fiind regăsit abia în 1990. -state cu valori reduse. Valorile mortalităţii sunt foarte diferite raportate la grupele de vârstă. Albania fiind singura care s-a menţinut în această categorie pînă spre 1980. scăzând apoi rapid pînă la un minimum atins între 15-25 de ani. Canada. PaupaNoua Guinee etc. valoarea maximă şi Mali). Filipine. măsuri la îndemîna statelor dezvoltate dar precare în cele în curs de dezvoltare. obţinut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la numărul de născuţi vii : Mi=D<1/Nv*1000 Acest indicator cunoaşte o distribuţie sensibil diferită de aceea a mortalităţii generale (brute) fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare. multe state insulare din Antile (Cuba. Australia.nr. mai ales cele din nordul şi sudul extrem. În Europa nici un stat nu se mai încadrează în această categorie. care.). pentru ca ulterior să crească lent. mai rare în deceniile trecute datorită polarizării statelor în jurul valorilor extreme. concentrate în Africa Subsahariană. la populaţia totală. mai rar în Asia. Distribuţia actuală a natalităţii pe Glob este tot mai polarizată. Laos. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate. Valori excepţionale. Oman. valorile care depăşesc 10‰ sunt rare (România.2. În Europa.). Bangladesh. de peste 50‰ mai sunt atinse doar în câteva state africane (Nigerul cu 55‰.2002 că în anul 2001. 101 De menţionat aportul notabil în crearea acestor valori şi aşa reduse ale natalităţii. Afganistan.. INSEE certifica în comunicatul de presă din 23. chiar şi Albania a coborît sub acst nivel. Ucraina. al imigranţilor. Noua Zeelandă. valorile sale oscilează la nivel mondial între 3 şi 150‰ (tab. De ex. Astfel. în Franţa. iar la nviel regional mai poate fi remarcată doar provincia iugoslavă Kossovo. Columbia) sau asiatice (inclusiv state dens populate ca India. integrând toate statele europene. Ungaria.natalităţii (14. 10% din copii născuţi în Franţa aveau cel puţin un părinte străin. Porto Rico). Iran). Sunt valori sub care practic nu se mai poate coborî. Guatemala.

a recuperat diferenţa între 19501970 dar a intrat într-o fază de stagnare sau chiar de regres ulterior. Între statele asiatice şi cele africane sunt diferenţe sensibile. Cu toate progresele notabile din unele state.). participă întreaga populaţie. pe fondul unor crize social-politice grave. Kenya. Kuwait. Valorile maxime se înregistrează în Mozambic (201‰ în 2000). Statele asiatice şi cele latino-americane au progresat enorm. alături de regimul alimentar care predispune la boli degenerative103. accentuat după 1990. indice conjunctural care exprimă nivelul mediu al duratei vieţii la un moment dat. N. deci sub nivelul mediu al României). Russie . sunt mult mai eficient prevenite. Cuba etc. Sierra Leone (155‰) şi Afganistan (154‰). -un al doilea grup. Valorile cele mai reduse caracterizează mai ales statele scandinave şi Japonia (cu valori între 2. cea mai mare parte a Africii şi unele state insulare din Oceania. Se pare însă. Este un fenomen greu de explicat. România a cunoscut o evoluţie similară. 103 O explicaţie curentă este şi frecvenţa morţilor violente. nivel sub care practic este greu de coborât. Mortalităţii brute i se pot aduce corecţii. de multe ori pe fondul consumului exagerat de votcă – 600 ml zilnic (cf.S. prin efectele 102 Se poate vorbi de o corelaţie puternică între gradul de cultură. prezentând adesea valori apropiate de cele înregistrate în statele dezvoltate (sub 10‰ în Coreea de Sud. Taiwan. Elveţia. Sri Lanka. dar 71 ani în 2000-2002. fără nici o excepţie. ca şi natalităţii brute. Camerun. în primul caz media oscilând în jurul valorii de 60 de ani pe când în unele state ale Africii Subsahariene coboară sub 40 de ani (Zambia. mortalitate brută este mai des utilizată. Futuribles. mai puţin avansat. prin accidente sau crime. cu populaţii îmbătrînite. Importanţa scăderii mortalităţii infantile constă în efectul pe care-l produce asupra nivelului natalităţii. Explicaţia principală derivă din incidenţa foarte mare a SIDA104 care a creat deja una din marile problemele sanitare ale lumii contemporane.8-4‰ în ultimii ani). tradiţional mai coborît decât în vestul continentului. Toate studiile efectuate asupra unor state în curs de dezvoltare (Cuba. cu 67 ani pentru bărbaţi. mortalitatea generală avea valori de 15‰. dar în ultimii ani se observă o relativă ameliorare (69 de ani în medie între 1970-1998. deşi se observă o uşoară redresare în ultimii ani. 55 . „Şansa” unui deces violent este în Rusia de 1 la 4 evenimente din această categorie faţă de 1 la 30 în Marea Britanie. Federaţia Rusă.l’inévitable déclin. care avantajează în prezent statele dezvoltate.252-2000). etc. Şi acesta polarizează statele Globului în două grupuri : -unul avansat. Un caz particular printre statele din această categorie îl constituie fostul bloc sovietic unde acest indicator. Având în vedere că la dinamica acestui indicator. în care SVN depăşeşte 65 de ani. specifice perioadei actuale. De exemplu. Ucraina şi Bulgaria) în contrast cu Africa unde valorile de peste 100‰ constituie regula. grupează restul Asiei. spre deosebire de natalitate. mult mai mare decât în oricare alt stat dezvoltat.Moldova. respectiv 74 ani pentru femei. nr. Diferenţele între cele două sexe sunt de regulă semnificative şi favorizează populaţia feminină. respectiv 13‰ în anul 2002. posibil a fi modificat prin îmbunătăţirea asistenţei sanitare. că decisiv este faptul că acest stat. Acest nivel a fost obţinut prin îmbunătăţirea continuă a asistenţei sanitare dar se pare cîn ultimul deceniu s-a atins un plafon mai greu de depăşit pentru moment (cel de 80 de ani. prin raportarea la populaţii standardizate. ca şi altele din zonă nu a reuşit să controleze decât bolile infecţiose spre deosebire de statele occidentale unde maladiile degenerative.A. 104 Până la 39% din populaţia feminină afectată în Botswana. S. Islanda şi Hong Kong).U. Australia.)102. cu excepţia unor state care au făcut progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii. Japonia. sud-vestul şi estul Asiei. progresul fiind vizibil mai ales la sexul masculin. Valorile maxime (peste 75 de ani în medie) caracterizează statele vest-europene. Este o situaţie frapantă mai ales în fosta U. în Franţa antebelică. cea mai mare parte a Americii.Eberstadt. diferenţa faţă de statele dezvoltate se menţine.R.R. Malaysia. Zimbabwe). fără a putea afirma dacă este o evoluţie conjuncturală sau de durată. diferenţa între cele două sexe ajungând pînă la 15 ani. un indicator des utilizat şi foarte concludent este speranţa medie de viaţă la naştere (SVN). surmontat deja de Japonia. Suedia. Pentru a detalia analiza mortalităţii. Incidenţa consumului exagerat de alcool este una din explicaţii. mai ales în cazul sexului masculin. cu valori apropiate şi în alte state vecine. unde SVN la bărbaţi a scăzut sub la 59 de ani în Federaţia Rusă (sub nivelul înregistrat în India sau în unele state africane). Italia.S. exprimat prin nivelul analfabetismului şi mortalitatea infantilă. Canada. India) demonstrează corelaţia care există între reducerea acestui indicator şi diminuarea fecundităţii (Vallin. cuprinzând întreaga Europă. Astfel chiar şi regiuni sărace precum statul Sri Lanka sau statul indian Kerala pot înregistra mortalităţi infantile reduse (16‰. dar prin standardizare se ajungea la 12‰. 1995).

Scăderea ponderii muncii fizice în ţările avansate este un factor de diminuare a mortalităţii. unde Mi a populaţiei de culoare este de câteva ori mai mare decât în cazul populaţiei de origine europeană. de multe ori în favoarea populaţiei masculine.dezastruoase pe care le poate antrena. Rapport mondial sur le développement humain 2001. 106 Cf. pe parcursul unei campanii de eradicare a paludismului sub egida OMS s-a produs un salt de 12 ani a SVN(de la 42 la 54 ani). IDH este obţinut prin combinarea speranţei de viaţă la naştere. Statele avansate au mortalităţi scăzute. unde numai în doi ani (1946-1948). cu atât mai evident cu cât stratificarea se suprapune unei segregări rasiale sau etnice. în special în Asia de Sud. puterea de cumpărare etc. R.1. gradului de alfabetizare şi produsului intern brut ajustat la puterea de cumpărare. mortalitatea infantilă era în medie de 10‰ dar de 8. Ruanda. Explicaţia principală constă în statutul inferior al femeii (tab. renunţarea la unele vicii sau excese etc. Prin educaţie oamenii învaţă să prevină o serie de boli sau să diminueze unele riscuri prin măsuri de igienă. -gradul de instrucţie.D.Congo.un. unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate. formează un factor restrictiv. Les Etats-Unis.S. O caracteristică generală a acestui grup este diferenţa redusă dintre cele două sexe. În acest clasament. Influenţa sa se manifestă prin diferenţierea nivelului mortalităţii. diferenţele sunt foarte marcante. 1992 56 . acest stat fiind astăzi unul din cele mai avansate din Lumea a Treia în această privinţă (Vallin. http://www. spre deosebire de statele slab dezvoltate în care munca fizică domină.). Este cazul R. -structura socială.15). Acest nivel poate fi corelat cu diferiţi indicatori statistici : consumul alimentar.2.U. Şi în S. între cele 174 state luate în calcul. în 1988 de ex. Persistenţa unor maladii este o altă cauză a menţinerii unui nivel mai redus al speranţei de viaţă. fiind un indicator des utilizat de către organismele internaţionale în stabilirea indicelui de dezvoltare umană (IDH)105.Africane.Factorii determinanţi ai mortalităţii -nivelul de trai este şi în acest caz un factor decisiv. chiar după renunţarea la politica de apartheid. mai evident la grupele de vârstă tinere şi la sexul feminin. indiferent de sex şi de vârstă (de multe ori femeile sunt net dezavantajate). Afganistan etc.5‰ la populaţia albă şi de 17. Federaţiei Ruse.org/pnud). C. De obicei se deosebesc trei categorii de state (cu dezvoltare umană înaltă.15 :Speranţa de viaţă la naştere în anii 2000-2003 (în ani) TE As Eu Af O Am A RRA ia ropa rica ceania erica merica de Latină Nord Tot 67 67 74 53 7 77 71 al 4 Ma 65 66 70 52 7 74 68 sculin 2 Fe 69 68 78 54 7 80 74 minin 6 Sursa : World Population Data Sheet III. -progresele medicinei. Un caz des citat este acela al Sri Lankăi. este un alt factor fundamental.Soppelsa. O altă explicaţie o constituie persistenţa unor conflicte militare (Sierra Leone. a cărui importanţă s-a accelerat în paralel cu modernizarea întregii vieţi social-economice. în primul rând produsul intern brut. mai ales a celei infantile.6‰ în cazul populaţiei de culoare106.Diferenţe din această categorie subzistă şi în statele dezvoltate. având un nivel similar celui al Bulgariei. Tabelul nr. unde familiile burgheze se deosebesc destul de net printr-o mortalitate infantilă extrem de redusă în primul rând. medie sau joasă). Mexicului sau Malaysiei (cf.A. Sirey.nr. 1995).2. are o importanţă extremă în statele ale căror societăţi sunt puternic stratificate. Primul pas a fost descoperirea vaccinurilor contra 105 IDH este un indicator imaginat de către experţii organismelor internaţionale în scopul eliminării inadvertenţelor pe care le presupun alţi indicatori ai dezvoltării. România ocupa locul 57 în anul 2001.

căutat cu aviditate de unii specialişti occidentali. 57 . Suicidul este mai frecvent tot în Rusia (42/100 000). Himalaya). Ucraina. Progresle înregistrate au eliminat aceşti factori de risc.127-130. bolile infecţioase contribuind doar cu 2%. -sexul intervine în contextul diferenţierii mortalităţii pe grupe de vârstă. Ungaria. al XIX-lea (în multe state din această regiune revine adesea un medic la 20-50 mii locuitori). condiţia socială a femeii. echilibrându-se la vârstele adulte pentru a se accentua la cele avansate. cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de măsline). regimul mai degrabă vegetarian. ca efect al îmbătrînirii mai accentuate în ultimul caz. unde asistenţa sanitară este cea mai deficitară. -violenţa şi accidentele intervin într-o măsură destul de importantă. suicid) este adesea corelată şi cu mediul marilor metropole. suprapuse nu regiunilor viticole ci ariilor de cultură intensivă a mărului şi de producţie a cidrului (Normandia. efect probabil al aglomerării care favorizează proliferarea unor epidemii. se disting de asemenea printr-o incidenţă mai mare a acestor fenomene decât în Europa de Vest sau în Japonia (9 omoruri la 100 000 locuitori). Frecvenţa ridicată a morţilor violente (accidente. această categorie de populaţie fiind mai puţin expusă unor accidente sau excese (diferenţiat pe grupe de vârstă. în cele în curs de dezvoltare. dar prezintă valori mult mai reduse în sudul Europei sau în România 108. direct sau indirect. La accidentele de muncă primul loc îl ocupă tot Rusia cu un nivel record de 209/100 000 locuitori. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate pentru că în Africa subsahariană. Şi în Franţa mortalitatea brută este mai ridicată în regiunile în care alcoolismul este mai frecvent. consumul de votcă fiind în această ţară de 600 ml zilnic/locuitor. -condiţiile climatice nu sunt deloc neglijabile. mult sub nivelul de 4/100 000 cât se înregistrează în G7107. explicând incidenţa mare a acestora în Europa Centrală. favorizează ţările mediteranene. Informaţii preluate din. generalizate începând cu sfîrşitul secolului al XIX-lea când. 55 % din decese erau cauzate de boli infecţioase (tuberculoza mai ales). putând ajunge pînă la 25%). cancerul.U. Şi aceasta este valabil mai ales pentru ţările dezvoltate. chiar şi în statele slab dezvoltate. De obicei mortalitatea feminină este mai mică.A.maladiilor epidemice. cazul Indiei. Astăzi situaţia este inversată. Consumul exagerat de grăsimi animale este adesea indicat ca un factor de risc în producerea maladiilor cardio-vasculare. Ţările Baltice (44/100 000).. Există şi excepţii. L’homicide et le suicide dans le monde industriel. unde se înregistrează un indice de 32 omoruri-100 000 loc. fără prea multă relevanţă. pp. este totuşi o iluzie. -urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. unde mortalitatea urbană este frecvent mai ridicată. Regimul alimentar ideal. cea mai mare incidenţă a acestui factor revine Rusiei. Multe comunităţi umane se remarcă printr-o adaptare genetică extremă la condiţiile locale de mediu fiind mai rezistente la anumiţi agenţi patogeni.. supusă unor munci fizice grele. În prima fază a acestui proces (1800-1900) s-a constatat o creştere a mortalităţii în oraşe spre deosebire de mediul rural. în Europa. V Skolnikov. nr. La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator. dat fiind faptul că ele constituie un factor favorizant pentru anumite maladii. S. bolile sistemului nervos ş. INED. reduce mult aceste diferenţe.1/1999. structura deceselor amintind-o pe cea a Europei sec.a. În estul Europei există o diferenţă netă între statele din 107 108 Grupul celor şapte mari state dezvoltate. Population. Spre deosebire. -distribuţia inegală a obişnuinţelor alimentare este un alt factor. urmate de bolile sistemului nervos. Notabilă este incidenţa alcoolismului care cauzează 1/3 din decese în Rusia. factorii locali având o importanţă deosebită. urmare a exodului rural. Caucaz. unde chiar şi cele mai puţin dezvoltate au o speranţă de viaţă ridicată (cazul Albaniei). faţă de 2050 cât se înregistrează în celelalte state dezvoltate. crime. controlând parţial şi pe cei care domină astăzi – bolile degenerative ale sistemului circulatoriu. Bretania). Consumul ridicat de produse lactate alături de mediul mai salubru favorizează longevitatea în unele zone muntoase înalte (Pirinei. legat adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor. Mortalitatea urbană este mai mică decât cea rurală. pînă la inversare (cazul unor state din sudul Asiei). Între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sunt diferenţe însemnate derivate din gradul mai mare de securitate în prima categorie. Printre statele dezvoltate. Diferenţa în favoarea sexului feminin este foarte mare la vârstele mici.

Asiei şi celei mai mari părţi a Africii. care a făcut între 1975-1979 peste 1 milion de victime (mortalitate record de 40‰!). dar păstrează încă o structură pe vârste care favorizează populaţia tânără. Porto Rico. unde valorile urcă din nou la peste 20‰ (Zimbabwe.R. Se adaugă influenţa episodică. la 1800 se înregistrau valori de 35-45‰. Tot aici se încadrează majoritatea statelor din Oceania.5‰). cu o incidenţă mare a acestor riscuri şi cele din Europa Centrală cu valori similare Europei Vestice. unele state africane) iar unele dintre ele au intrat în faza de redresare. cazul unor state africane – Guineea Bissau.Tipurile de evoluţie şi distribuţia mortalităţii pe Glob În evoluţia mortalităţii se pot distinge trei faze distincte : o descreştere concomitentă îmbunătăţirii asistenţei sanitare. în contextul unei ponderi ridicate a forţei de muncă imigrate). constituind plafonul minim. ulterior intrând în faza de uşoară creştere. scădere mai rapidă decât în cazul natalităţii. unele state insulare din jurul Africii. în funcţie de faza în care se află : -state în care reducerea mortalităţii generale a început de multă vreme (după 1800) coborând lent şi ajungând la plafonul minim după 1950. unde Coreea de Sud sau Taiwanul prezintă valori sub 7‰ (excepţional în Singapore. Astfel.S. state în care natalitatea prezintă deja valori foarte reduse).2. al Americii de Nord. o stabilizare la valori foarte coborîte.). în funcţie de structura pe vârste. În prezent. mai tardivă în est şi sud). unde Costa Rica coboară până la 4‰.nr. China.S. este datorată în mare parte şi insecurităţii. Distribuţia mortalităţii generale pe Glob deosebeşte trei mari grupuri de state : -state cu valori reduse.2. Botswana etc.2. o tendinţă uşoară de creştere. dar la fel de dezastruoase au fost şi conflictele mai recente din Bosnia-Herţegovina sau Rwanda. -state care au menţinut valori ridicate pînă la începutul perioadei postbelice. a conflictelor (civile sau interstatale). Trecerea de la valori foarte mari (30‰) la cele foarte mici (5-10‰) a fost parcursă adesea doar în două decenii. sub impulsul scăderii continui a natalităţii. explicat prin înapoierea economică dar şi civilizaţională. reflex al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Cuba. în unele state manifestându-se o redresare sensibilă după 1990. în contextul incidenţei sporite a SIDA. inclusiv prin creşterea SVN. Este o situaţie frecventă în Extremul Orient. sub 8‰ (media mondială a anilor 1995-1999 fiind de 9. III. În prezent. În Africa situaţia este mult mai complicată. iar mai recent majoritatea statelor islamice din nordul Africii şi din Orientul Apropiat (tab. Mortalitatea foarte ridicată din statele desprinse din fosta U. pînă la plafonul minim şi al îmbătrînirii efectivelor. prin combaterea cauzelor de deces. altele au înregistrat o scădere mai lentă (subcontinentul indian. care au făcut progrese notabile pe calea dezvoltării civilizaţiei în perioada contemporană. sau în sud-vestul Asiei unde statele petroliere de la Golful Persic prezintă un nivel excepţional de redus (2-3‰. -un al treilea grup de state. coborând la circa 8-10‰ după 1950 pentru ca după 1980 să urce lejer spre 9-12‰. dar catastrofală adesea. neatinse de statele din prima categorie (sub 5‰ adesea). Zambia.16). Ruanda. Valorile înregistrate în aceste cazuri nu au coborît decât ocazional sub 20‰.S. Thailanda). Niger. apropiindu-se de situaţia statelor dezvoltate (Argentina. în nord-vestul Europei. remaniate la circa 15‰ la 1900. diferit de la caz la caz. unele dintre cele mai avansate ajungând în faza stabilizării mortalităţii (America Latină. În perioada contemporană cel mai citat exemplu din această categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor roşii în Cambodgia. În ultimul timp se constată o diferenţiere a acestei largi categorii de state. aceste state se disting prin valori foarte coborîte.R. sau al unor state insulare din Melanezia. 58 . pe Glob se pot distinge trei tipuri de state. când au intrat într-un proces rapid de reducere a mortalităţii. Australiei şi Japoniei. nivelul de plecare era foarte ridicat în 1950 iar reducerea acestuia a fost destul de ezitantă.S.fosta U. în curs de dispariţie. Turcia. 4. dacă ne raportăm la numărul relativ redus al populaţiei acestor state.8‰) dar şi în America Latină. De această scădere a mortalităţii se leagă şi manifestarea puternică a exploziei demografice după 1950. Este o situaţie caracteristică mai ales Americii Latine. Este cazul Europei în ansamblu (tendinţă mai precoce în vest. grupează ţările în care nu s-a manifestat niciodată un proces de reducere evidentă.

441-461) vorbesc de existenţa unui regim demografic de tip „socialist” caracterizat prin evoluţii similare celor din vestul Europei dar mai brutale şi sensibil defazate.2.4 0. se fac peste tot resimţite. caracteristic acelor populaţii aflate în faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern.5 .2 0.1 .4 .6 0.1 9 0 TER 1 1 1 9 9 9 9 1 5 RA 2. apoi în unele state foarte slab dezvoltate din Asia.5 . supuse adesea unor conflicte militare îndelungate (Afganistan. Bulgaria etc.3 . Espace/Population/Societes. unde se depăşeşte frecvent nivelul de 20‰. R. Ungaria.)109. Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de creştere naturală a populaţiei : -tipul primitiv.5 6 deNord Ame 9 8 7 6 6 6 6 6 3 rica Latină .5 0. apropiată de maximul biologic. Bielorusia.4 4 62 8 Ocea 1 9 8 8 7 7 7 4 2 nia 0.O. dar după 1990 se încadrează în această categorie tot mai multe state din estul Europei. dar şi 109 Unii autori (F.3/1998 pp.8 1.7 . Ucraina.1 . apropiate sau uşor superioare mediei mondiale (8-13‰).9 1.1 .Seys.3.8 3.A.U.3 4. Typologie des changements démographiques en Europe Centrale depuis la chute du communisme.3 1. World Population Data Sheet -state cu valori medii.0 .N.Tabelul nr. Surse : Statistical Yearbook of O. III. cu 9‰) unde măsurile de reducere a mortalităţii sunt mai puţin eficace.0 . mai timpurii sau mai recente.U. În America Latină a devenit o situaţie excepţională (Haiti). 59 .5 5 6 Ame 8 8 8 8 8 8 8 1 7 rica . Bolivia).1 .7 .5 26 4 Euro 1 1 1 1 1 1 1 2 8 pa 0. Senegal) la care se adaugă unele state din Oceania sau America Latină.2 .6 8. Cambodgia).S. mai slab dezvoltate economic (Papua-Noua Guinee.5 .9 4.16 Evoluţia mortalităţii pe Glob între 1970-2000 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 M M nentul 970975980985990995000i i 1974 1979 1984 1989 1994 1999 2 (1970) (2003) 003 Asia 1 1 1 9 8 7 7 1 5 3. Se adaugă statele din sudul Asiei (India de ex.5 0 Afric 1 1 1 1 1 1 1 1 8 a 9.6 . Grupează majoritatea statelor europene unde tendinţele de îmbătrînire. situaţie conjuncturală favorizată de scăderea bruscă a natalităţii şi implict de dezechilibrarea structurii pe vârste (Rusia. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.3 .9 .2 0.3 01 5 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. -state cu valori mari (peste 13‰) specifice în primul rând Africii subsahariene.Africană.0 . fără a se înregistra o tendinţă de reducere.5 .1 .1 6. nr.0 . Natalitatea este în acest caz ridicată.5 0.3 .5 . apoi unele state mai evoluate din Africa subsahariană (Camerun.Sporul (excedentul) natural Evoluţia diferenţiată a celor două elemente ale bilanţului natural (natalitate şi mortalitate) determină o varietate de situaţii la nivel global.5 0.

0 . Tabelul nr.7 11 .Seys (1998) şi H.17 :Evoluţia sporului natural între 1970-2001 Contine 1 1 1 1 ntul 9709759809859901974 1979 1984 1989 1994 Asia 21 20 18 18 . a de Nord 2 8 9 9 8 110 1 9951999 17 . -tipul tînăr. Mauritius.). 7. urcând pînă la 39‰ între 1970-1974 şi la 42‰ între 1976-1980. derivă din cel anterior. Este de fapt prima fază a modernizării economice care generează fenomenul de „explozie demografică”. sporul natural fiind astfel redus. 5 24 10 5. 0. 4.7 6.1 . fiind marcat de reducerea masivă a mortalităţii care se apropie treptat de plafonul minim. unele insule din Oceania). rezultând astfel un spor natural foarte scăzut sau în cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural.Petersburg (La Planéte au village. Chiar şi în cazul statelor intrate mai tardiv în această fază valorile sporului natural sunt notabile (GuineeaBissau cu 10‰ între 1960-1964. în contextul unor posibilităţi mult mai mari de reducere a mortalităţii. nivel redus considerabil..4 28 . 60 .U. În acest mod. în care s-a instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept „baby crach”. Evoluţia spre acest tip este tot mai rapidă în acele state în curs de dezvoltare în care s-au făcut progrese însemnate în domeniul planningului familial şi al asistenţei medicale. cu un control riguros al vieţii individului dar în acelaşi timp şi cu o relaxare a moralei111. Coreea de Sud). le Bras care preia teoria lui J. Capul Verde etc. în timp ce natalitatea se menţine la valori ridicate înregistrând o tendinţă uşoară de reducere (mult mai lentă decât a mortalităţii). în Germania această situaţie durează de mai bine de trei decenii. Nivelul sporului natural poate atinge valori foarte mari aşa cum a fost cazul Kenyei110.2 Oceania 13 13 12 12 . 7. Această situaţie a fost specifică mai întîi statelor vest-europene (1750-1900) pentru ca după 1900 să se generalizeze în restul Europei iar după 1950 în America Latină.O. Argentina. Africa Centrală.8 . Asia şi Africa. amorsată în Franţa încă dinainte de 1800. este pe care de dispariţie în perioada actuală.6 . 4 4 0 6 0 Africa 26 28 29 30 .mortalitatea se apropie de nivelul acesteia. corespunzător unei perioade de dublare sub 20 de ani. impus de situaţia actuală a multor state dezvoltate. Datar. la un nivel fără precedent. 4.Hajnal despre existenţa unei „fracturi” demografice în Europa pe direcţia TriesteSt.5 1. 111 Cf. urmată apoi de ţările scandinave. valori de 28‰ pentru ca în anii 1995-1999 să aibă numai 7‰. de circa un deceniu (tab. China. Cuba înregistra încă în anii 1960-1964.6 1. exprimat printr-un spor natural foarte ridicat.4 . 7. Specific întregii populaţii a Planetei pînă în secolul al XIX-lea. Este expresia unei crize demografice care în estul Europei este şi o consecinţă a unui regim demografic „socialist” din perioada totalitară. Australia). De exemplu. Valori de 30‰ între 1960-1964. Singapore.0 . rezultă dintr-o natalitate în reeducere accelerată şi o mortalitate plafonată la nivelul minim.6 .5 .0 . După 1950 se extinde şi în Extremul Orient (Japonia. De exemplu. 1993).4 . în Ungaria de două decenii iar în multe state est-europene.4 Americ 7. -tipul matur.1 Europa 5. fiind întîlnit doar la unele grupuri de populaţie izolate în condiţii naturale dificile (pădurile ecuatoriale din America de Sud. cea mai mare parte a creşterii naturale a populaţiei Globului este concentrată în statele din această categorie. în insulele Antile sau în arhipelagurile din jurul Africii (Cuba.A. 2. la numai 29‰ între 1995-1999 şi „doar” 21‰ în 2000-2003.5 24 11 5. Este de fapt faza de restrîngere a exploziei demografice. iar după 1900 de celelalte state europene şi de cele formate prin colonizare europeană (S. -tipul senil. 17‰ între 1975-1979 şi 22‰ între 1995-1999). 7 1 15 20 00-2003 13 . F. Austria.nr.0 .0 .17).

61 .1 iar speranţa de viaţă la naştere.559/1991. Tranziţia demografică în formularea sa teoretică este o descriere schematică a schimbărilor demografice care caracterizează istoria contemporană a omenirii.Vallin. de către Satin. Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria în sine apare prima dată formulată de către F.).9 . prefigurat de evoluţiile din multe state dezvoltate. 1969 şi Agyei.2 .6 .N.5 . iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.0 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. 2002. încă în curs în majoritatea statelor în curs de dezvoltare şi cel postranzitoriu.1 .2 . consecinţă a progresului social-economic. Pare incredibil astăzi. 1953.258-271). Înainte de toate este caracterizată printr-un decalaj cronologic între scăderea nivelului natalităţii şi cel al mortalităţii. cauzală. divorţialitate etc. pe parcursul exploziei demografice. nr. „incipient decline” în momentul în care tranziţia este încheiată iar valorile celor doi indicatori demografici tind să se egalizeze la un nivel cât mai coborît.6 TERRA 18 17 16 16 15 14 13 . dir. agricultori) şi dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localităţile rurale114. declanşată de explozia demografică. Paris. 114 În conformitate totuşi cu modelul centru-periferie aşa cum explică D. pp.7 . Difuziunea sa în spaţiu se desfăşoară în sens descendent în lungul scării socio spaţiale : de la păturile aflate în avangarda modernizării (burghezie. pp. W. undeva la 85 de ani. corespunzătoare primelor trei tipuri de spor natural descrise anterior. 1981113).J.4971.Americ 26 25 22 21 19 16 17 a Latină . soulagement ou inquiétude?.U.Noin.U.A. La fin de la transition démographique.9 . Distribuţia geografică a sporului natural : 112 Teorie expusă în 1909 şi reluată în 1934 sub titlul La Révolution démographique : Etudes et essais sur les problèmes de la population . citat de Noin. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul că această tranziţie implică şi o schimbare a structurilor demografice (pe vârste) sau a comportamentului demografic (nupţialitate. intelectualitate) spre cele situate la baza societăţii (muncitori. Critica principală care poate fi adusă acestui model este aceea că nu explică tendinţele manifestate în faza finală şi nu propune un model posttranzitoriu. 1978. Paris. Tot ce se poate preuspune este că la nivel mondial se vor combina în secolul următor două modele : cel al tranziţiei demografice. World Population Data Sheet Această evoluţie diferenţiată stă la baza teoriei tranziţiei demografice. Evoluţiile din ultimele decenii (îmbătrânirea accentuată a populaţiei în statele occidentale. Ea porneşte de la constatarea că cei doi indicatori demografici principali (natalitatea şi mortalitatea) sunt într-o scădere continuă odată cu modernizarea economică şi culturală. 115 Cf.Noin într-un articol din Annales de Géographie (La baisse de la fécondité dans le monde. având intuiţia de a spune că modelul demografic european este universal (1945. natalitatea şi mortalitatea este atât un proces social inovator cât şi un fenomen cultural.Michaud. Y. larg acceptată pe plan mondial deşi este criticată de unii specialişti. La transition démographique dans le monde. 2.1 în întreaga Europă etc. dar până în anii ’80 s-a crezut că în final se va ajunge la un echilibru relativ. Şi acesta distinge trei tipuri de creştere naturală : „high potential growth”. intermediar şi contemporan. Surse : Statistical Yearbook of O. 113 D.Notenstein care îi asigură o explicaţie clară. Verificarea acestei teorii pe baza unor analize complexe (bazate pe 23 de variabile socio-economice. Odille Jacob.9 . în Géographie et Démographie. „transitional growth”. ca de ex. Iniţiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry112 care propune trei faze de regim demografic : primitiv. marcate de instalarea durabilă a deficitului natural115.) au infirmat complet aceste idei. Tranziţia celor două componente demografice esenţiale. Masson 1981. Sirey . 1981) a dat rezultate pozitive încât poate fi acceptată ca atare fiind de fapt un model. fecunditatea stabilizânud-se la nivelul înlocuirii generaţiilor. scăderea ISF sub nivelul de 2.4 . citaţi de Noin.

Dacă la nivel naţional situaţia nu pare catastrofală ca în unele state vecine. pe fondul scăderii succesive. specific Europei. instalat din 1970 în Germania. Danemarca. Honduras. din 1980 în Ungaria şi din 1990-1992 în celelalte state europene menţionate116. Coreea de Sud. 62 . unele regiuni din partea asiatică. se pot distinge patru mari categorii : -spor natural ridicat (peste 20‰). nord-americane (Canada). Sri Lanka. cu valori de pînă la 20‰). -deficit natural. Uruguay. unele insule oceaniene etc. dar deficitul nu a depăşit -3‰. între 1995-1999. 2001). iar conform tendinţelor actuale li se vor alătura tot mai multe state asiatice şi latino-americane. Diferenţierile distribuţiei sporului natural sunt în realitate mult mai complexe. România intră şi ea în această categorie. de 22‰). Se adaugă majoritatea statelor latino-americane. Americii de Nord şi Australiei la care se adaugă statele din estul Asiei (Japonia. Iminenţa instalării unui deficit natural durabil se resimte şi în alte state europene (Spania. vorbesc despre o « a doua tranziţie demografică » a cărei caracteristică este tocmai echilibrul acesta relativ în jurul valorii 0 (« Second Demographic Transition ». la nivel regional există judeţe aflate într-un adevărat „colaps demografic” (sudul şi vestul ţării). Birmania. fiind oscilant în ultimii ani. INED. caracteristic acelor state ale Lumii a Treia în care tranziţia demografică este avansată (Indonezia. acoperă aproape integral Europa central-estică. valori păstrate şi după 2000). Singapore) sau din America Latină (Cuba. India. Spre deosebire. unde la mijlocul anilor ’80 se înregistrau valori negative dar situaţia s-a remediat durabil. mult peste media mondială. discuţiile rămîn deschise).. acolo unde tranziţia demografică este într-un stadiu incipient – Cambodgia. Belgia.A. există arii în care se înregistrează un spor natural foarte ridicat (Caucaz. musulmană (valori de peste 20‰ în anii 1980-1990).Plecând de la cele expuse mai sus.van der Kaa. în extindere. -spor natural moderat (10-20‰). Austria. atât a natalităţii cât şi a mortalităţii. în estul continentului.). situaţie conjuncturală pentru unii. unde populaţia de origine hispanică şi cea afro-americană înregistrează indici mult mai înalţi sau în Africa de Sud unde diferenţe enorme opun provincia Cap. faţă de peste 20‰ în 1960-1970) şi Thailanda. Este cazul Rusiei. Grecia. Bulgaria şi Ungaria. 116 Părerile contrarii sunt determinate de « ezitările » unor state care oscilează în jurul valorii 0. unor state latino-americane (Nicaragua. cu populaţie dominant de origine europeană şi provincia Natal cu populaţie de culoare. cf. Pe arii largi în Africa şi Asia de Sud-Vest valorile ating încă 30‰ (pînă la 40‰ în cazul particular al fîşiei Gaza). unde pe fondul unui deficit cronic. Portugalia. valorile atinse fiind inimaginabile altădată în condiţii de pace (-7‰ în Ucraina şi Rusia.U. unde această evoluţie părea improbabilă. Porto Rico.954/2000. sau normală pentru alţii. În Europa singurul stat care subzistă cu astfel de valori este Albania. Taiwan. Cel mai frapant caz este cel al Iugoslaviei restrînse care mai figurează încă în statisticile O. Guatemala. La nivel regional situaţia este chiar mai gravă. în care o astfel de evoluţie părea iminentă în anii 1980. Trinidad-Tobago etc. Population/Societe. din nordul şi sudul extrem al Africii. Laos. Paraguay) şi din Asia (în sud-vest sau izolat în rest. Este cazul Greciei care după câţiva ani de valori negative (1998-2000) a revenit la valori pozitive în 2001 sau cazul mai vechi al Danemarcăi. caracteristic în primul rând Africii Subsahariene. Bad Hermalb. Este cazul extrem (mai mult sau mai puţin inevitabil.N. Turcia etc. mai ales acolo unde se juxtapun arii culturale diferenţiate. vizibil şi prin scăderea ponderii populaţiei europene117. Iran. încât este de aşteptat ca în viitorul apropiat această situaţie să nu mai constituie o excepţie europeană. Austria. Suedia).U. faţă de creşterea mondială de 13‰ anual între 2000-2003 (în scădere accelarată faţă de maximul de la începutul anilor 1970. Unii specialişti precum J. Finlanda de ex. Acest diferenţial funcţionează după cum se observă pe criterii etnice. în realitate Serbia înregistrând un deficit similar celui din Bulgaria vecină. favorizată de o structură dominant tînără a populaţiei. -spor natural redus (sub 10‰). cu populaţie albaneză. au evitat pentru moment această tendinţă. 117 De la 24% în 1936 la numai 12% în 1996. -5‰ în Bielorusia.).. Unele state. Coreea de Nord. Nepal). după căderea comunismului s-a instalat progresiv şi durabil. Coll. nr. cu un spor natural de 2‰ dar acesta este asigurat exclusiv de provincia Kossovo. Recent s-au integrat în această categorie China (8‰ în 2000-2003. la care se alăturează şi unele state din sudul şi nordul continentului (Italia. apropiat de media mondială. în nord-estul Ucrainei şi în sud-vestul Rusiei atingându-se valori de –15 sau chiar --20‰. Situaţii similare sunt şi în S. Vietnam. asiatice (Japonia). Bolivia.

Astfel va rezulta o creştere minimă.2. aplicată însă la o masă mult mai mare119. Beijing –2000) au pus de acord specialiştii în privinţa acestui obiectiv având trei componente : planificarea familială.907md. tendinţele din unele state europene (Germania.06 md. de multe ori.Perspectivele evoluţiei populaţiei Globului Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei populaţiei. Această prognoză s-a dovedit aproape de realitate. organism al O. cu tot optimismul unor specialişti.N. Cairo1994.4. 1997.U. care a dus la instalarea deficitului natural în cele mai multe state fost-comuniste din Europa.036 md. Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase. organismele internaţionale au avut un succes limitat în impunerea unei politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au aplicat voluntar). neaşteptate. unde catolicii sunt mult mai prolifici. Ungaria) fiind considerate conjuncturale. pînă la 10‰.R. Un alt caz cunoscut este cel al Irlandei de Nord. maternitatea fără risc. să revizuiască aceste analize în fiecare an. Ultimele conferinţe asupra populaţiei (Mexico –1984. au devenit evoluţiile. diferenţa fiind rezultată tocmai de scăderea notabilă a fertilităţii în Europa şi în câteva state în curs de dezvoltare cu o politică denatalistă. Acest diferenţial se poate suprapune şi unor inegalităţi de dezvoltare economică (cazul sudului Italiei.3md. De obicei. antrenând tot mai mulţi cercetători care se bazează pe o serie de modele de prognoză. conform ipotezei unui ISF de 2.. a determinat organismele internaţionale de prognoză. 1999 Varianta medie pentru 2025 a fost de 7. II.1 în statele dezvoltate şi în cădere liberă în statele în curs de dezvoltare118). par deja improbabile. nu numai în Europa.5 md în 2100. singura parte a acestei ţări care mai înregistrează un spor natural). Mult timp. cazul Noii Zeelande unde maorii recîştigă treptat teren. neputând fi prevăzute. Toţi aceştia nu pot fi anticipaţi decât cu o marjă de eroare destul de mare. aceste prognoze pleacă de la trei ipoteze : una înaltă. De remarcat că în 1995 se previzionau 8. pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate.! 63 . având un spor natural dublu faţă de cel al populaţiei protestante (Dupâquier. Dacă într-o primă fază. aceste prognoze pleacă de la prelungirea tendinţelor actuale în perspectiva apropiată sau mai îndepărtată.B. bazate pe continuarea tendinţelor actuale sau modificarea acestora în sens pozitiv şi negativ. 1999). în locul obiectivului de limitare a creşterii demografice fiind pus cel al sănătăţii reproducerii. Astfel pînă în 1977 populaţia Globului era estimată pentru anul 2000 la minimum 6. acelaşi organism avansând pentru 2050 o variantă medie de 9. de 10 md.locuitori. Prudenţa este totdeauna necesară în acest domeniu. fertilitate) dar şi pentru structura pe vârste şi bilanţul migratoriu. iar mortalitatea va înregistra o creştere redusă. O rezistenţă puternică a împiedicat includerea oficială a componentei care autoriza sterilizarea şi avortul. atât de rapide şi. Previziunile anterioare. reglarea fecundităţii. Tot în acest context s-a ajuns la un consens în privinţa scăderii continui a natalităţii care va atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025.-P. citat de J. de supraveghere a evoluţiei demografice. prevăzuţi în 2003 de P. de circa 6‰. nivelul actual fiind considerat plafonul minim. iar autorii care s- 118 119 P. una medie şi una joasă.67 md. Generalizarea unei fertilităţi reduse.rasiale sau confesionale. unele accidente politice majore – cazul căderii comunismului. Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile foarte strînse dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare. sau a unor particularităţi juridice.1) sub care nu s-ar fi putut coborî. în 2050 cu o plafonare la circa 10. începând cu anii ’80 au modificat discursul. analiştii au pornit de la ipoteza existenţei unui prag minim al ISF (2. legate de modul de succesiune a proprietăţii funciare (cazul francez unde nordul este mai prolific decât sudul dominat de tradiţia romană a dreptului primului născut). după 1980.locuitori). sau pe criteriu etnic.Demeny.Bardet.locuitori. doar cu 4% mai mare (faţă de cifra atinsă de 6.. În prezent. printre care şi cel enunţat al tranziţiei demografice. Politica demografică a statelor poate fi o altă variabilă deşi cuantificarea sa este relativă.

nr. îndeosebi datorită previzibilei intrări a Chinei în faza de deficit demografic. Una 120 121 A. respectiv a patra.U. a fost depăşită pe rând de Brazilia. iar pentru anul 2025 poate fi avansată cifra de 7.Sauvy. Filipine.7 mil. dar şi în cele de primire (impus de deficitul de forţa de muncă tînără). Asia va înregistra o uşoară scădere a ponderii.loc.N. Modificările de comportament demografic pot bulversa în mare măsură aceste estimări. Nu este exclusă intrarea Planetei într-o „iarnă demografică”.. faţă de 0.D. Population et Sociétés. al statelor care au în prezent 50-100 mil. aflată acum pe locul al 12-lea. fie prin prelevarea unei părţi din populaţia tînără.. Birmania). populaţia mondială nu va depăşi cu mult 6. iar America Latină îşi va menţine actuala pondere. au pierdut deja sau vor pierde teren în faţa unor state asiatice şi africane (Vietnam. care va însuma probabil în momentul plafonării 20-25% din populaţia mondială şi un regres continuu al Europei şi Americii de Nord care nu vor însuma mai mult de 10%. 64 . favorizate de o creştere naturală încă importantă. Théorie générale de la population. Japonia. nr. în anul 2010. date fiind particularităţile exploziei demografice din ţările Lumii a Treia situaţia ar putea deveni chiar mai gravă decât cea actuală a Europei. Marea Britanie.6%în China iar în valori absolute.18). J. S. prevedea pentru anul 2000 circa 6 md. Astfel prognozele O. se vor produce cele mai importante modificări ierarhice.Africană sau în Porto Rico. fie prin modificarea comportamentului demografic datorită „contaminare” . devenit o necesitate atât pentru ţările de plecare (datorită imposibilităţii asigurării de locuri de muncă unor contingente foarte numeroase de tineri). Consecinţele asupra standardului de viaţă.Quilodran. dar poate fi sensibil modificată de migraţii. Bangladesh şi Nigeria iar în perspectiva imediată va pierde teren şi în faţa Mexicului. În ultimele decenii. pornind de la un scenariu mai puţin optimist. 1952-1954. şi Indonezia îşi vor păstra poziţia a treia. Pakistan.au dovedit mai pesimişti au fost mai aproape de realitate 120. graţie unei creşteri naturale suficient de importante şi fluxurilor migratorii ce depăşeşc 1 mil.3 mil..U. datorită emigraţiei spre R.U. dar catastrofal pentru cele dezvoltate. Italia) aflate încă între primele 20 de state ale lumii. fenomen observat la scară mondială în Botswana. Egipt. pot fi previzibile.loc. Având în vedere diferenţele existente în distribuţia populaţiei pe Glob. fenomen greu de prevăzut şi controlat.A. dezirabil pentru ţările în curs de dezvoltare. Somalia).U. 15. Iran.A.A. dar vor continua să concentreze cea mai mare parte a economiei mondiale (tab.U. posibil mai devreme de anul 2100. suprasolicitarea unor medii naturale fragile. Pentru multe state mari europene (Germania.. R.375/2002. este mult mai probabilă. faţă de 8. care încă în 1951. La eşalonul mijlociu. India fiind favorizată de sporul natural mult mai ridicat (în valori relative.). adică în descreştere şi îmbătrînire.. simptomele acestei crize fiind resimţite în anii 1990 în unele state africane (Ruanda. De remarcat că această evoluţie pare destul de logică în contextul mondializării.6% în 2003. primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva avansată.S. unde o emigraţie puternică este dirijată de mult timp spre S. Thailanda. ipotezele medii ale O. Statele europene importante (Germania. va coborî în anul 2025 pe locul al 19-lea iar în anul 2050 pe locul al 24-lea121. abia pentru anul 2050 fiind prevăzută rocada. Suedia) imigraţia este singura sursă a creşterii populaţiei. ca şi destabilizarea situaţiei politice. De ex.locuitori.Congo.persoane anual. de ex. Franţa. Italia. Etiopia. Toate acestea sunt pure supoziţii a căror bază este situaţia actuală. La nivelul primelor patru locuri situaţia pare însă pecetluită.8 md. în 2025 iar India cu 1363mil. Plafonarea la un nivel de circa 8-9md. aşa cum se prezintă deja situaţia în Europa. 1. Turcia.N. Acest fenomen poate genera în regiunile de plecare scăderea drastică a ritmului de creştere demografică. menţinute prin inerţie. Astfel. dată fiind speranţa de viaţă la naştere mai ridicată. în cazul S. Rusia aflată mult timp în poziţia a cincea urmează îndeaproape Japonia. mult timp al şaselea gigant demografic al Planetei. creditând China cu 1455 mil. prevăd că Germania. aşteptându-se o ascensiune continuă a Africii.8 md. Modificările vor fi spectaculoase în ce priveşte ierarhia statelor. populaţia Mexicului pentru anul 2000 era prevăzută în 1960 la 150 milioane locuitori dar în realitate acest stat a atins 100 milioane locuitori abia în anul 2001 ! (100 millions de Mexicains…seulement. Disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se va accentua la maximum. Acest tablou arată o deplasare a centrului de greutate al populaţiei mondiale spre regiunile calde ale Planetei. schimbările vor fi spectaculoase.

din „speranţele”evitării bombei demografice constă tocmai în accentuarea unor disfuncţiuni în ţările slab dezvoltate : sărăcie generalizată, stare sanitară precară, conflicte interetnice, epidemii, etc., toate cu efecte în bilanţul natural prin creşterea mortalităţii (situaţie frecventă în Africa de astăzi). O soluţie umanistă ar fi practicarea unor măsuri care săre reducă enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltării economice şi culturale. De exemplu, la o medie mondială de 2500 kcal/loc., în Africa nu se asigură nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se depăşesc 3000-3500kcal/loc., la aceasta adăugându-se şi structura deficitară în proteine de origine animală. În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante, chiar remaniat la puterea de cumpărare (22030 U.S.D./loc. în anul 2001), dar în cele africane rareori depăşeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală de creştere economică nu reuşeşte să compenseze creşterea naturală a populaţiei, antrenând o scădere a P.N.B./loc. Asia prezintă o situaţie deosebită, pe fondul unei creşteri economice fără precedent (5-10%anual) care depăşeşte cu mult ritmul creşterii anuale a populaţiei. Astfel, dacă Africa prezintă o medie de 2120 U.S.D./loc. (raportat la puterea de cumpărare, Asia depăşea 4290 în anul 2001, iar America Latină prezenta o situaţie şi mai favorabilă cu 6820 U.S.D./loc. Cu toată creşterea economică decalajul faţă de ţările dezvoltate se menţine, creşterea fiind aplicată la un volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii a Treia” în economia mondială este previzibil, China fiind deja a patra putere economică mondială (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocupă poziţiile 9 şi 10. State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia, ocupă deja un loc de prim-plan în economia mondială. Creşterea stocului de produse alimentare s-a făcut în ultimele decenii tot pe seama ţărilor dezvoltate (cu excepţia Asiei Musonice) încât statele sărace, mai ales cele din Africa, au devenit complet dependente din punct de vedere alimentar. Tabelul nr.18 :Evoluţia populaţiei mondiale în perspectiva anului 2050 A TE A Eu Af Oce Am Am RRA sia ropa rica ania erica erica deNord Latină 2 605 3 72 79 31 31 518 7 671 6 9 2 683 4 72 99 35 32 591 0 136 7 8 2 790 4 72 12 42 387 690 7 776 2 89 2 919 5 66 18 50 459 789 8 353 4 83 Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

nul 000 010 025 050

Fără a adopta o viziune malthusianistă, se poate aprecia totuşi că raportul dintre populaţie şi resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problemă cu caracter regional şi relativ fiind dependentă de modul în care omul reuşeşte să-şi adapteze la propriile necesităţi, favorabilitatea mediului. Problema Lumii a Treia nu este suprapopularea, Africa are doar 26 loc./km 2, ci eficacitatea utilizării forţei de muncă şi a resurselor. Ori din acest punct de vedere, dat fiind nivelul scăzut al tehnicilor agricole (ocupaţia de bază este agricultura în aceste state), necesarul de energie umană este imens. Scăderea populaţiei nu ar face decât să agraveze situaţia prin deficitul de forţă de muncă astfel creat. Problema populaţiei optime este discutabilă chiar dacă unii autori au încercat să dea răspuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohen122 prin diverse calcule ajunge la concluzia că populaţia
122

În How many People can the Earth support?, Northon and Co., New York, 1995, unde autorul lansează şi ideea că „SIDA poate regla problema suprapopulării în Africa”!

65

optimă a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiar dacă aceasta poate hrăni 150 miliarde, în prezent umanitatea aflându-se între limitele maximale, suportabile, ale populaţiei, situate între 4-16 md. Cei mai mulţi autori sunt în prezent sceptici în ce priveşte următoarea dublare a efectivelor populaţiei Globului, după ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidă (Chesnais, 1997). Chiar dacă „deriva demografică a continentelor”123 se va menţine, explozia demografică nu se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fi oricum combinată cu implozia demografică în care tinde să plonjeze întregul grup al statelor dezvoltate la care se adaugă „noile state industriale”. Capitolul IV Structura populaţiei Analiza structurilor demografice ocupă un loc important în studiul geografic al populaţiei fiind favorizată de existenţa unor surse documentare abundente şi pertinente, cel puţin în statele dezvoltate. Structurile geo-demografice pot fi grupate în trei categorii : -socio-demografice (vârstă, sex, situaţie matrimonială); -socio-culturale (apartenenţă etnică, lingvistică sau religioasă); -socio-economice (populaţie activă, categorii socio-profesionale, statut social etc.). Se adaugă structura rasială, mai greu de clasificat şi mai discutabilă. Spre deosebire de dinamica populaţiei care după cum s-a observat prezintă unele tendinţe generale de evoluţie, chiar dacă se manifestă decalate în timp, sau de repartiţia populaţiei, marcată de inegalităţi, structurile se impun prin maxima diversitate, creând un mozaic structural greu de descifrat în afara mecanismelor care le reglează. Această complexitate nu face decât să măreasca atracţia descifrării acestor mecanisme. IV.1.Structura rasială Definiţia rasei suscită multiple controverse, mai ales astăzi în contextul globalizării şi al mondializării. Din punct de vedere antropologic, rasa este un grup uman, de dimensiuni variabile, istoriceşte constituit şi care se deosebeşte printr-o serie de trăsături psiho-somatice şi de natură fiziologică specifice (culoarea pielii, părului şi a ochilor, forma craniului, nasului şi buzelor etc.). Privită din punct de vedere psiho-sociologic ea cuprinde şi conştiinţa rasială, pentru care trăsăturile menţionate sunt adesea subsidiare, de multe ori suprapuse unor particularităţi etno-lingvistice. Se adaugă particularităţile patologice care evdenţiază anumite predispoziţii sau imunităţi124. Majoritatea antropologilor sunt de părere că la originea formării raselor a fost stabilitatea influenţelor mediului natural, factor de bază al adaptării selective, transmisă genetic de la o generaţie la alta125. Selecţia rasială este şi rezultatul endogamiei unor populaţii umane, practicată pe un teritoriu restrâns, unde se combinau aceleaşi caracteristici genetice. Grupurile rasiale cele mai personalizate sunt localizate predilect în arii mai izolate, departe de contactul cu alte grupuri.ć Antropologii au imaginat o serie de indici care diferenţiază grupurile umane, mai ales în sec.al XIX-lea şi în prima parte a sec.al XX-lea, când şi interesul pentru studiul raselor era major. Degenerarea în ideologii cu caracter rasist, a impus după 1950 reducerea interesului pentru acest domeniu chiar dacă în sine, antropometria (măsurarea caracteristicilor fizice ale grupurilor umane) este o ştiinţă cu un aport deosebit la cunoaşterea evoluţiei speciei umane126. Dintre indicii menţionaţi cel mai comun este cel care deosebeşte indivizii după forma craniului, indicele cefalic : Ic =b/a, în care b este lungimea iar a este lăţimea craniului. După acest criteriu, grupurile umane au
123

Termen aparţinând lui J.Pouassin, 1995, citat de J.Cl.Chesnais, care deosebeşte patru faze după 1950 – una de creştere rapidă, pînă în 1970, alta de încetinire a creşterii, spre 1980, urmată de o stagnare pînă în 1990 şi apoi de o scădere, pe alocuri accelerată, după 1990. 124 Cf. J.Deniker, Les races et les peuples de la Terre, Payot , Paris, 1926. 125 Cf. J.Hiernaux, Races humaines et racisme, Gramont, Barcelona, 1972. 126 Poate fi citată pentru virulenţa cu care promovează ideea superiorităţii WASP (white/anglo-saxon/protestants) lucrarea lui M.Grant, Le déclin de la grande race, Payot, 1926 (trad.).

66

fost divizate în trei categorii : dolicocefale, cu craniul îngust (Ic sub 0.71), mezocefale, cu Ic între 0.71-0.81 şi brahicefale peste ultima valoare. Frecvenţa grupelor sanguine a ocupat de asemenea un loc important în aceste studii. S-a constatat astfel că la europoizi grupa A2 este mult mai frecventă (25-45%), în timp ce la mongoloizi domină net grupa 0 (50-90%, chiar 100% la unele populaţii izolate). Utilizat este şi factorul Rhessus (Rh) caracteristică genetică predominant sau exclusiv pozitivă la mongoloizi, negroizi şi australoizi, dar frecvent negativ la europoizi (15%, maximum la bascii din Pirinei, 24%), motiv pentru care în Europa este necesară analiza sîngelui pentru determinarea Rh, important în manipularea acestuia în scopuri medicale. Trecând peste aceste particularităţi, subspecia umană este însă foarte unitară. Numărul de trăsături somatice şi fiziologice comune tuturor raselor este infinit mai mare. Aceasta dovedeşte că rasele umane s-au diferenţiat relativ recent iar odată constituite au fost în permanent contact încât nici una din cele patru mari rase invocate de obicei (europoidă, mongoloidă, negroidă şi australoidă) nu mai prezintă trăsături pure. Analizând diferenţele filogenetice dintre rasele umane şi subspecia cea mai apropiată de Homo sapiens – cimpanzeul, se constată că aceasta este de 25-60 de ori mai mare între om şi cimpanzeu. Aceasta dovedeşte faptul că diferenţierea s-a produs în cadrul uneia şi aceleiaşi subspecii, teoriile contrarii fiind subiective. Cauzele acestor diferenţieri trebuie căutate în tendinţa generală de extindere a ekumenei, prin care subspecia umană a fost obligată să se adapteze continuu la condiţii diferite de mediu faţă de cele în care s-a format în estul Africii. Conform aceleiaşi metode a distanţelor filogenetice, Cavalli-Sforza (1999) a stabilit existenţa unei diferenţe mult mai mari între populaţiile din Africa subsahariană şi restul lumii, fapt care certifică faptul că această regiune este aria de origine a speciei umane. La rândul lor, populaţiile autohtone din sud-estul Asiei şi Oceania sunt despărţite de o distanţă genetică superioară celei dintre populaţiile autohtone din restul spaţiului eurasiatic şi din America. Astfel s-a ajuns la concluzia că din leagănul african au existat două mari direcţii de migraţie : prin sudul Asiei spre Oceania; spre Orientul Apropiat, de unde prin migraţii ulterioare omul s-a răspândit spre restul Eurasiei şi spre Americi. Izolarea relativă a celor două ramuri ca şi a subgrupurilor desprinse ulterior a stat la baza formării tipurilor rasiale actuale. Se pare că în lungul celei de-a doua direcţii s-au succedat mai multe valuri de populaţii cu caracteristici rasiale diferite : un prim val mai timpuriu, care a coabitat în sud-vestul Asiei mult timp cu cei care au migrat spre sudul Asiei din care derivă europoizii; un al doilea val mai tardiv, desprins dintr-un grup distinct format în estul Africii şi care au generat rasa mongoloidă, înrudită după cele mai multe aparenţe cu rasa khoisanoidă, relictă în sud-estul Africii. Americile au fost populate succesiv de valuri de populaţii derivate din ambele curente de migraţie, cu un aport decisiv al ultimului val, de tip mongoloid. Toate particularităţile psiho-somatice reflectă în bună măsură adaptări la condiţiile de mediu în care s-a format tipul rasial respectiv. Astfel culoarea neagră a pielii este o adaptare în sensul creşterii capacităţii de apărare împotriva radiaţiilor ultraviolete. Anumite trăsături rasiale au o mare stabilitate, altele se modifică relativ rapid. Culoarea se păstrează (de ex. negrii din America de Nord, deci într-un climat temperat) dar talia se modifică, mai ales la omul contemporan. Talia medie a bărbaţilor la recrutare era în urmă cu 100 de ani de circa 1.65 m iar acum de circa 1.8 m, strâns legat de creşterea nivelului de trai. O altă tendinţă este aceea a brahicefaliei, mai ales la europeni. Clasificarea raselor nu cunoaşte o unitate de opinii. În mare se poate totuşi considera că există cinci mari grupuri rasiale din care se diferenţiază o serie de tipuri rasiale de tranziţie sau de amestec. Aceasta reflectă situaţia actuală, în trecut au existat şi alte tipuri şi subtipuri rasiale, posibil rase, care au dispărut, lăsând rareori urme în particularităţile unor subtipuri actuale. IV.1.1.Rasa khoisanoidă Populaţiile care aparţin acestui grup sunt mai greu acceptate ca o rasă distinctă de unii specialişti, în parte datorită spaţiului restrîns pe care-l ocupă în prezent şi a efectivului redus. Constituie, după toate aparenţele, grupul uman cel mai apropiat de Homo sapiens sapiens primitiv. Aria sa de extindere

67

cuta pleoapei inferioare. Trăiesc izolaţi în pădurile tropicale ale arhipelagurilor din sud-estul Asiei (centrul insulei Mindanao. grupuri foarte scunde. dar diferiţi ca aspect psiho-somatic. În raportul trup-membre se constată o proporţie mare a membrelor inferioare. în continuă restrîngere.U pentru anul 2003.2. Aria de formare a acestei rase pare a fi după toate probabilităţile. Viitorul acestei rase este incert.Rasa negroidă (melanodermă) Este unul din cele trei mari grupuri rasiale actuale. -negrilii sau pigmeii. aclimatizarea lor la regiuni mai nordice fiind relativ dificilă.N. cu furtuni de praf şi vînturi puternice. comune parţial cu unele grupuri de negroizi. unde a stat şi la baza creării unor tipuri rasiale mixte. circa 300 de mii şi se disting prin : talia foarte redusă. se disting prin talia foarte mică. Sunt în număr restrîns. la nord de Golful Guineii. precum cele nilotice. deformare datorată curburii extreme a coloanei vertebrale care favorizează depunerea structurilor adipoase în regiunea fesieră.n. cea mai mare parte a platourilor din estul şi sudul Africii (pînă la nord de lacul Victoria) dar. trăiesc din vânătoare. mai rar practicând agricultura itinerantă. la fel ca mongoloizii. dar şi spre nord-est.9% estimat pentru anul 2003. sub presiunea populaţiilor avansate din sud-estul Asiei. IV. izolaţi în pădurea ecuatorială a Africii Centrale. ajungând în contact cu populaţii de tip europoid cu care au creat tipuri rasiale de tranziţie. talia variabilă. pilozitatea fiind în general slab dezvoltată.1. corespunzător cu circa 625 mil. 68 . Numărul reprezentanţilor acestei rase este extrem de restrîns – circa 500 de mii. culoare ceva mai puţin închisă a pielii. 1.80m în medie. Caracterisiticile de bază ale acestei rase sunt : culoarea închisă a pielii. De aici. articulaţiile fiind extrem de mobile asigurându-le o agilitate extremă.3% în 1920 dar 9. steatopigia. Dintre aceştia. au buzele groase. probabil cel mult 1/10 mai păstrează caracteristicile definitorii care îi deosebesc de negrii africani : prezenţa epicantusului. interiorul peninsulei Malacca. un pigment care face ca doar 3% din radiaţiile ultraviolete să fie receptate de către piele). talia mică. asemănători din acest punct de vedere cu pigmeii. în vestul Africii. pescuit şi cules. inegale ca dimensiune : -negrii africani propriu-zişi. populaţia de rasă neagră a ajuns o prezenţă obişnuită în cele două Americi. cu trăsături apropiate de cele prezentate dar cu o mare varietate de subtipuri : grupuri foarte înalte. Sunt consideraţi adesea ca făcând parte din rasa australoidă. În structura sanguină există o adaptare la o serie de boli din zona tropicală (un tip aparte de hemoglobină). prin mişcări succesive s-au dirijat predilect spre sud.acoperea pînă în mileniul I al e. reducerea continuă a numărului datorită gradului ridicat de metisare o va încorpora treptat în masa populaţiilor negroide. ca multe alte grupuri umane vechi au un viitor incert. Se deosebesc trei mari tipuri rasiale. mult mai puţin numeroşi. inclusiv cei rezultaţi dinmetisarea cu negrii africani şi europoizii127. posibilă adaptare la un climat mai arid. scurt şi foarte aspru. circa 100 mii. pescuit şi cules. insulele Andaman din Golful Bengal) trăind din vânătoare. distingându-se prin dinamismul exploziv care îi asigură o pondere tot mai mare din populaţia Globului (5. 127 Cifrele se referă la estimările adaptate ultimelor matariale statistice furnizate de O. nasul lung şi turtit. cu 1.5 m la bărbaţi şi 1. sub impulsul migraţiei populaţiilor negro-africane (bantu) au fost împinşi spre sud-vestul continentului. în regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari. predomină dolicocefalia. proporţie mare a capului în raport cu dimensiunile corpului. părul este totdeauna creţ. ocolind pădurea ecuatorială congoleză sau traversând-o. craniul oscilează de la dolicocefal la mezocefal iar culoarea variază de la maron la negru-albăstrui. unele dintre acestea prezentând particularităţi care lasă să se întrevadă un amestec mai vechi. numărul celor care mai rezistă în aria iniţială fiind extrem de redus (sudul Tanzaniei). Grupuri relicte. părul creţ şi nasul lat.4 m la femei. mai ales la femei.oameni. adaptare la necesitatea efectuării unor drumuri lungi. Astfel. adaptare la insolaţia puternică (prin prezenţa melaninei. unul dintre elementele cele mai distinctive. zona de contact dintre pădurea ecuatorială şi savană. -negritos. O nouă extindere a arealului urmează descoperirii Lumii Noi şi punerii în practică a agriculturii de plantaţie pe baza sclavilor aduşi în Africa de Vest.

papuaşii fiind mai tipici. a urmat un traseu în lungul coastelor peninsulelor din sudul Asiei iar prin intermediul punţii constituite de arhipelagul indonezian în timpul ultimei glaciaţii au ajuns în urmă cu circa 40 000 de ani. Cei mai mulţi cercetători îi consideră totuşi un relict australoid cu un probabil aport mongoloid sau/şi chiar europoid. Originea lor este subiectul unor controverse. în condiţiile unei regresiuni marine au trecut srîmtoarea Behring. sistemul pilos foarte bine dezvoltat.IV. în S Indiei (Nilgiri Hills).4. care au şi presupus o serie de adaptări specifice la vînturile puternice şi furtunile de praf – epicantusul.7 md. înrudiţi cu ainoizii.. copleşiţi însă de populaţiile metisate de tip mongoloid venite dinspre nord. Altădată erau dispersaţi şi mai spre vest. Solomon. mătăsos. Cele două grupuri rasiale prezintă şi caracteristici specifice. Izolarea grupurilor relicte pe acest traseu a condus la formarea timpurie a mai multor subtipuri rasiale : -cel mai caracteristic. au fost împinşi de către aceştia spre zonele inospitaliere din centrul semideşertic al continentului. -ainoizii.oameni (în anul 2003).1. din sudul peninsulei Arabice până în Oceania. pînă în centrul arhipelagului indonezian. Unele studii indică prezenţa unor caracteristici comune pe tot acest traseu. şi se disting prin talia mai redusă (1. Fiji. cuta pleoapei inferioare care dă ochilor o poziţie aparent piezişă.Rasa mongoloidă (xanthodermă) Formează o bună parte din populaţia Globului. Sri Lanka. O ramură a acestora o forma şi populaţia aborigenă din Tasmania. poate chiar mai devreme. tendinţa de prognatism datorită adîncirii rădăcinii nasului. circa 9-10 mil.Dekkan. Kurile şi peninsula Kamciatka.3. în accepţiunea cea mai largă putând fi estimaţi la circa 1. Sunt ceva mai numeroşi circa 8-10 mil. având o pondere relativ sutaţionară (tab. pilozitate extremă. Nu este exclus ca primul val de populaţii care au traversat Behringul spre Americi să fi fost de factură australoidă. zonele înalte care bordează Pod. constituie populaţia aborigenă a acestuia. de unde. -veddoizii.1. deosebindu-se prin nasul îngust şi proeminent la care se adaugă părul abundent şi mai creţ decât al aborigenilor. dar a fost înlocuită sau asimilată prin metisaj odată cu înaintarea europoizilor şi a mongoloizilor. sporite de caracteristicile lor rasiale : piele mai deschisă. Prezintă unele similarităţi cu negroizii din Africa. Astăzi sunt răspândiţi în primul rând în insula Noua Guinee şi în arhipelagurile melaneziene : Vanuatu. în ce priveşte culoarea pielii (chiar mai închisă) şi nasul lat dar se disting net prin părul ondulat.oameni. arcadele supraorbitale proeminente. Desprinşi iniţial dintr-un grup unitar cu cel al khoisanoizilor din estul Africii. Noua Caledonie etc. apropiaţi de australoizi. Din această arie. în sens larg putând cuprinde circa 30 mil.19. populaţia aborigenă din sudul Asiei.20). 69 . al XVIII-lea). Numărul lor nu depăşeşte. printr-o migraţie care.55m la bărbaţi). spre deosebire de melanezienii în a căror formare aportul mongoloid este mai evident. Rasa australoidă Fără a fi prea numeroasă. constituie alt grup mai numeros. dispărută în secolul al XIX-lea. pornită din Africa. grupuri rasiale mai dinamice. constituind limita extrem-nordică a extinderii actuale a rasei australoide. Şi viitorul acestora este incert datorită avansării procesului de metisare. mai pot fi întîlniţi în câteva grupuri izolate – centrul ins. -papuaşii şi melanezienii. din extremitatea nordică a arhipelagului nipon. în Australia.nr. în mai multe valuri. Numărul lor nu depăşeşte în prezent 30 de mii dar au constituit substratul populaţiei japoneze actuale. s-au dirijat spre nord-est. extinsă altădată şi în Sahalin. s-au răspândit predilect spre estul şi nord-estul Asiei. în sens restrîns 100 de mii. datorită îndelungatei izolări este cel al aborigenilor din Australia. realtiv târziu. aria de formare a caracteristicilor actuale suprapunîndu-se regiunilor cu climat continental excesiv din Asia Centrală. la care poate fi adăugat un umăr mult mai mare de metişi (circa 250 mii). IV. incluzându-i pe cei metisaţi dar păstrând caracteristici dominant australoide. această rasă s-a desprins foarte timpuriu. talie înaltă. Mai numeroşi înaintea sosirii europenilor (sfîrşitul sec. Aria de răspândire era astfel mult mai extinsă în trecut.

0 25 . existând şi grupuri de talie medie sau mică. extinsă îndeosebi în estul şi nord-estul continentului. . Au trăsături distincte faţă de ceilalţi mongoloizi : nas îngust.Rasa europoidă (leucodermă) Cea mai mare parte a populaţiei Globului formează un vast grup rasial. Relativ unitară. Deşi provin indubitabil din Asia.2 8 Europoid/Negr 1 0. asimilarea lor explicând parţial unele caracteristici. cuprinzând în accepţia cea mai largă circa 2.1 .6 Europoid 1 0. 24 10 32. Aceste deosebiri pot fi explicate prin faptul că în momentul migraţiei dinspre Asia. de factură australoidă emigraseră anterior. 2. b)americană.. 0. iar din Neolitic şi spre sudul Asiei. dominantă (peste1.3 1. tendinţa generală spre brahicefalie. Grupuri întegi de populaţii au fost exterminate sau asimilate pe parcursul colonizării europene a Americilor.). unde au fost exterminaţi sistematic sau obligaţi să trăiască în rezervaţii. au trăsături particulare : nas proeminent. Dintre celelalte trăsături caracteristice amintim : culoarea pielii foarte variabilă.6 13 . koriaci) şi din nordul extrem al Americii (aleutini. sau spre nordul extrem al uscatului eurasiatic. unde au creat mai multe tipuri de amestec cu europoizii. prezintă trei subtipuri mai importante : -mongoloid continental. cu un părde culoare neagră. regrupând populaţii restrînse din extremitatea nord-estică a Asiei (ciukci. -paleoasiatic. mai ales în pădurea ecuatorială. culoare mai deschisă a pielii. cele mai multe grupuri de amerindieni se află în expansiune. Se distinge prin talia mai redusă. 32 37 29 2.5 . faţa relativ plată cu un nas mic. mai probabil în Orientul Apropiat de unde au migrat mai departe spre Europa.8 intermediar 1 .2 .7 md oameni. Unii specialişti nu exclud şi participarea unor grupuri de populaţie europoidă la acest proces complex. mai deschisă în nord şi mai închisă în sud. apropiat de trăsăturile standard descrise anterior. mai restrînsă. pilozitate mai abundentă.0 . fără a depăşi 250 mii de oameni.5. baza populaţiei din China şi Coreea. cel mai răspândit.2 Europoid sudic 2 2 8. În Neolitic şi pe parcursul Antichităţii.1 . eschimoşi).1. epicantusul mai puţin vizibil sau chiar absent. nordul şi estul Africii. faţa deosebit de plată. pentru ca mai tîrziu să avanseze şi spre vest. nasul puternic aplatizat şi o culoare mai deschisă a pielii. de la alb la cafeniu. IV. populaţii de tip mongoloid s-au răspândit şi spre sud-estul Asiei. încă din Paleolitic.6 nordic 4 1 . Se disting două mari ramuri : a)asiatică. 38 37 40 8. caracteristicile mongoloizilor nu erau complet definite iar continentul american nu era complet nepopulat. a căror pondere se reduce totuşi lent. sau amerindiană. dispersat în zonele aride ale Asiei Centrale şi în Siberia. Tabelul nr 19 :Structura rasială a populaţiei mondiale în1920 (% din totalul) Tipul rasial A A O E A A frica sia ceania uropa merica merica deNord Latină Europoid 0. drept şi foarte rezistent (mai dezvoltat însă decât la negroizi).3 8. puţin numeros. După o lungă perioadă de declin. circa 66 mil.populând America.78m în medie în sudul Patagoniei) dar variabilă. talia uneori impresionantă (1. unde s-au amestecat cu australoizi. în Asia Centrală. 70 T ERRA 11 . grupuri cu trăsături distincte. având totuşi o tendinţă mai slabă de brahicefalie şi talie medie. puţin proeminent şi pomeţii feţei bine marcaţi. fapt care creează o mare varietate de tipuri şi subtipuri. extrem de divers.6 md. inclusiv în nordul Americii. dispersată pe aproape întreg continentul american.3 8 . -mongoloid oriental. Aria de formare este situată cu certitudine în spaţiul eurasiatic.

3 . 0.2 . 5 . 0. 7 1. 0 1. 1.9 7 5 Khoisanoi 0. 4 0. 5 2 7 . 0. 0 1.0 1 1 0 Negroid 63 0. 03 0. 71 . 7 2. 5 9 14. 4 7.8 0 5.oid Negroid Khoisanoid 4. 8 3.3 3 11. 0.0 7 4 Europoid 18 33 11 27 18 29 29 sudic .1 .6 . 1 5 1. 25 31 20 2.4 2.3 . 0.3 5 8.1 . 0 6.5 2 Mongoloid 4. 1.2 . 3 0.0 . 9. 37 39 38 7. 4 Mulatru 4 0. nordic 3 6 . Negroid . 12 1.0 0. 6. 5. 2 4 5. 03 12 .5 . 0.5 0. . 2. 12 4. 0. 7. 03 4. intermediar 3 2 . 3 0.1 3 . 2.3 Europoid/ 15 0.9 0. d 5 01 Mulatru 0.3 1 4 Europoid 0. 2. 8 5.7 . pe baza dinamicii populaţiei Tabelul nr 20 : Structura rasială a populaţiei mondiale în anul 2000 (%din total) Tipul A A O E A A T rasial frica sia ceania uropa merica merica ERRA deNord Latină Europoid 0. opoid 1 4 7 Sursa: estimări proprii. 9 5 13 22. 8 2. 1 Mongoloid continental Mongoloid estic Amerindian Mongoloid/Eur opoid Mongoloid/Aus traloid 2 Metişi Australoid Polinezian Australoid/Eur 0.8 2. 0 25 . 0.9 4.

4 2. pătrunzând şi mai spre nord în proporţii diferite iar prin emigraţie sunt masiv prezenţi în America Latină dar şi în America de Nord sau Australia. 1 4. 7 8. 128 129 Adesea cu apelativul de « caucazian » este desemnat orice europoid. 7 1. -semit. Este frecvent şi în aria nordică a Carpaţilor Româneşti. Trăsătura de bază derivă din culoarea deschisă a pielii (oscilantă ca nuanţă de la alb palid la măsliniu). 0. cunoaşte şi cea mai mare diversificare. care grupează restul ariilor de răspândire. statura medie. 0. 7 1. specific sudului Europei şi nordului Africii (unde este numit adesea hamit. Caracteristică este şi varietatea nuanţelor şi aspectului părului (de la drept la ondulat sau creţ şi de la blond argintat la negru închis). cele mai multe vag definite.U. di paretea centrală a Indiei pînă în sudul Europei. cuprinzând o mare varietate de tipuri şi subtipuri. ajungând să formeze populaţia de bază a celei mai mari părţi a Americii. 72 . de statură mai mică. -balcano-dinaric. nordul Africii şi sud-estul Europei. specific Orientului Apropiat. Clasificările cele mai simpliste deosebesc două mari varietăţi : europeană. 5 0.78m la bărbaţi în Muntenegru).0 3. pe baza dinamicii populaţiei Cea mai mare expansiune o cunosc în perioada modernă. 0. Australiei. cu toate celelalte rase. 0 . ca şi culoarea ochilor. cf. în sud-estul Europei. Se distinge prin pielea de culoare mai închisă. 6 . Absenţa prognatismului şi dezvoltarea sistemului pilos sunt alte caracteristici (prezenţa părului pe falanga a doua a degetelor constituia pentru unii antropologi un indiciu al apartenenţei la această rasă). 0. 1924). de talie foarte mare adesea (1.8 28 5 0.Deniker (1926) sau E. Extinşi spre nordul Africii s-au amestecat profund cu hamiţii. 12 5 20 1.4 0.3 1. dominant dolicocefal. În cadrul acestei ramuri pot fi deosebite mai multe subtipuri. -anatolian (armenoid). Dată fiind larga sa răspândire pe suprafaţa Globului. 7 Polinezian 6 1 Australoid 0. înrudit cu cel anterior. specifică celei mai mari părţi a continentului şi ariilor de colonizare din Lumea Nouă. la fel de masivi uneori şi având ca particularitate nasul mare129. . cu un aport negroid mai evident).5 2. brahicefalie pronunţată şi tendinţă de aplatizare a zonei occipitale a craniului. 37 1 1. La renaissance du livre. Mai bine fundamentată este o altă divizare care recunoaşte trei mari ramuri : a)ramura sudică. caracterizat prin dolicocefalie şi nasul uşor coroiat.continental Mongoloid estic 01 Amerindia n Mongoloid /Europoid Mongoloid /Australoid 7 Metişi Australoid 5 0. În literatura antropologică din perioada clasică acest subtip era cunoscut sub numele de asiroid. 2 14 0. circa 2/3 din total. cel puţin în practica poliţiei din S. cea mai numeroasă. această dispersie a creat numeroase tipuri rasiale mixte. regiunea caucaziană şi pe platourile iraniene. părul şi ochii negri. prin acţiunea de colonizare a Lumii Noi. sudului extrem al Africii. 7 23 . în Asia. Peste tot. /Europoid 1 8 7 1 Sursa: estimări proprii. 01 5. 1 1. 8. 5 . Paris. . 6 0. în Asia Mică.A. datorită amestecului succesiv : -mediteranean. caucaziană128. Aria de extindere a acestei ramuri este foarte vastă.Pittard (Les races et l’histoire. 0 2.

din sudul Ucrainei şi România pînă în Franţa şi Insulele Britanice. mult mai puţin numeroase. mult mai numeros. -tipul mixt mongoloid-europoid (uralic). Prezintă unele asemănări cu subtipul armenoid dar se disting în primul rând prin aportul australoid foarte vechi. -tipul mixt australoid-europoid (dravidian). caracteristic în sudul şi sud-estul Indiei. încât o mare parte a populaţiei mondiale face astăzi parte din tipurile rasiale mixte (15. faţa alungită. suprapuneri.1. iar prin migraţii recente şi în sud-estul Asiei. din nord-estul Europei cu tendinţe de brahicefalie. interpusă între celelalte două.75 în medie la bărbaţi. culoarea pielii fiind însă mai închisă. IV. în creştere rapidă.8%). -tipul mixt mongoloid-australoid. Trăsăturile specifice constau în combinarea caracteristicilor celorlalte două ramuri. frecvent în Ţările Baltice şi Polonia. arhipelagurile indonezian şi nipon. desoebim trei mari categorii : a)tipuri de tranziţie vechi. sudul Chinei.6. -balticii. părul blond.)se disting prin talia înaltă (peste 1. de-a lungul istoriei. foarte înalţi. a unor populaţii de factură mongoloidă în spaţiul unor populaţii australoide. Numărul lor depăşeşte 132 mil. ochii albaştri sau cenuşii etc. Ucraina).Tipurile rasiale mixte (de tranziţie) În afara acestor cinci rase distincte.-indo-afgan. uneori argintiu. Cele mai caracteristice sunt : -tipul mixt europoid-negroid din nord-estul Africii. cuprinzând circa 455 mil.oameni. indochinezii. Ca şi cealaltă ramură a contribuit masiv la popularea Lumii Noi. Constituie un amestec timpuriu rezultat din suprapunerea unor valuri de populaţii europoide pe un străvechi substrat veddoid. în Europa central-vestică. În funcţie de perioada în care s-au format. păr castaniu frecvent.) dar foarte bine particularizat. Australia). circa 358 mil. mai puţin numeroasă. indonezienii. de talie scundă. rezultat al unui amestec mai complex (mongoloid-ainoid-polinezian). mai bine diferenţiate – statură medie. nas cîrn şi talie mai mică (numit adesea şi tipul laponoidal. în Sri Lanka.. cel mai reprezentativ. stratificări. dar frecventă şi în peninsulele sudice. cu nasul drept şi faţa alungită. Format prin penetrarea în Neolitic. b)ramura nordică. s-au produs numeroase amestecuri. rezultat al unui amestec complex. De aici s-au răspândit masiv spre alte continente (America. polinezienii şi micronezienii. grup restrîns (circa 2 mil. sau a Siberiei Şi această ramură cunoaşte o oarecare diferenţiere : -scandinavii.. încât trăsăturile dominante sunt mongoloide. din nord-vestul Europei. Se disting prin culoarea neagră (arămie) a pielii dar cu trăsături ale feţei de tip europoid. dar şi mai la vest. robusteţe şi tendinţă de brahicefalie. -est-europenii. la care pe lîngă mongoloizi şi australoizi au luat parte şi europoizi (discutabil însă). Numărul lor depăşeşte 500 mil. derivat din cel anterior. cu talie relativ scundă şi culoare a pielii mai deschisă dar cu trăsături australoide evidente. prin invazii şi migraţii.6% în 1920. constituite încă din preistorie sau pe parcursul Antichităţii. la unele populaţii de păstori seminomazi (peul) sau chiar în sudul Peninsulei Arabice. cu o oarecare frecvenţă a unor trăsături mongoloide (Rusia. cu pielea de culoare mai închisă. formă veche de tranziţie graduală. mai ales la populaţiile montane din Elveţia şi Austria care ar forma după unii un grup distinct (subtipul alpin). la care trăsăturile mongoloide sunt dominante. în Scandinavia şi Scoţia). îndeosebi începând din Neolitic. aportul australoid fiind mai vizibil. pentru 2000 estimările indicând circa 20. dominant în Indochina. tendinţa de deschidere a pielii. specific sudului Asiei.. ca o componentă distinctă. mai dinamic şi mai numeros. dintre diversele varietăţi putându-se distinge : japonezii. foarte numeros. Este motivul pentru care de cele mai multe ori sunt incluşi în rasa mongoloidă. c)ramura intermediară. de la trăsături dominant mongoloide (hakaşii din sudul Siberiei) la trăsături dominant europoide (başkirii de la 73 . dinspre nord. specific Cornul Africii (Etiopia şi Somalia). frecvenţa pistruilor.. mai puţin dinamică (circa 325 mil.

în total). Cele mai multe popoare turcice din zonă s-au format în acest mod (kazahi. -alte grupuri rasiale mixte s-au format în perioada modernă şi în Oceania (Hawaii. circa 15 mil.A. persani) sau cu dravidieni din sudul Indiei. Sudan.vest de Urali). un amestec similar constituindu-l şi populaţiile din Zanzibar şi Comore. asimilându-se parţial lingvistic (sarţi. constituite după marile descoperiri geografice şi după colonizarea europeană. care antropologic se pot caracteriza printr-o mare diversitate rasială. Guyane şi nordul Braziliei. de tip europoid în Turcia şi Azerbaijan. apropiat de celelalte două forme. Mai puţin numeroşi.U. mixt în Asia Centrală şi mongoloid în Siberia. Constituie un amestec europoid-amerindian. Foarte numeroşi în Brazilia.. în diverse grade.) sînt rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi coloniştii europeni. Există grupuri etno-lingvistice compacte. kirghizi. filipineză) . negri africani) dar foarte diferenţiate etno-lingvistic datorită izolării şi a slabelor legături reciproce. mai rar cu europoizi proveniţi din sud-vestul Asiei (arabi. Dintre tipurile rezultate mai importante sînt : -metişii. uzbeci. fiind rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi amerindieni sau metişi. baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane. Toate cele trei forme de amestec au dat naştere la noi varietăţi care fac tot mai dificilă distincţia rasială din zonă . în oraşe. Procesul de mixtare s-a petrecut mai ales în zonele rurale. În centrul Afganistanului se adaugă hazara. -malgaşii. b)formele medievale de tranziţie. Numărul lor depăşeşte 16 mil. Pitcairn) prin amestecul polinezienilor cu europoizi la care se adaugă o componentă asiatică (chineză. rezultatul migraţiei malaezilor din Insulinda în Madagascar unde s-au amestecat cu populaţii negroide. format în estul Indoneziei şi sudul Filipinelor pe un substrat parţial papuaş sau chiar negritos. japoneză. Număril populaţiilor rezultate din acest amestec este greu de stabilit datorită continuării procesului şi pe parcursul Evului Mediu sau în epoca modernă. Procesul de mulatrizare ca şi cel de metisare este în plină desfăşurare în cele două Americi . celor din zonele joase sau de pe platoul Mexican . Se pot distinge : -tipul mixt negroid-europoid. circa 4 mil.. Antile şi sud-estul S. Din această prezentare rezultă că nu există o suprapunere perfectă între structura rasială şi cea etno-lingvistică. Diferenţe notabile îi opun pe cei din aria platourilor andine. -tipul mixt europoid-australoid-mongoloid. -coloureds. circa 47 mil. corespunzător varietăţii antropologice a populaţiilor amerindiene. Sao Tome). -zambos. dar şi în unele arhipelaguri din jurul Africii (Capul Verde. există grupuri rasiale de o mare uniformitate antropologică (amerindieni. 74 . Este cazul popoarelor turcice. în Siberia. rezultat al migraţiei unor populaţii mongoloide în spaţiul unor populaţii mai numeroase de tip europoid. prin amestecul populaţiei ruseşti cu unele populaţii locale de tip mongoloid etc.). rezultat al invaziei arabe care a împins spre sud populaţii de factură negroidă.). -mulatrii. Invers. -tipul mixt europoid-mongoloid din Asia Centrală (turanic). c)formele moderne de mixtare. prezent în Africa central-nordică (Egipt. rezultat al amestecului coloniştilor buri (olandezi în principal) cu negrii bantu sau cu khoisanoizii din sudul extrem al Africii. populaţie cu trăsături dominant mongoloide dar de limbă şi cultură persană. . la care componenta europoidă este mai importantă. specific în nord-estul Indiei (Bengal. rezultat al marilor migraţii de la finele Antichităţii şi din prima parte a Evului Mediu. care se disting prin număr (circa 169mil. Ciad. caracteristici în Venezuela. prezenţi în ambele Americi (circa 78 mil. parţial asimilate (26 mil. turkmeni. care poate fi încadrat şi la formele vechi de tranziţie deşi acest amestec este în curs de desfăşurare. Mauritania). cu o mare varietate de forme. -tipul mixt australoid-mongoloid. caracteristic în Insula Halmahera. pe un substrat dominant negroid . populaţia europoidă de tip armenoid sau indo-afgan păstrându-şi intacte caracteristicile. ironi). Assam).

Pour la Science. IV. aparţinând la câteva familii înrudite între ele. izolate. Discuţii aprinse se poartă în jurul presupusei „limbi-mamă”. La astfel de concluzii s-a ajuns prin utilizarea metodei lingvistice comparatiste.Victorri). caracterizate prin limbi puţin diferenţiate. izolarea unor grupuri desprinse dintr-unul deja constituit. J.Nichols (citat de B. a unor noi forme de spiritualitate. M. mai ales în condiţii de izolare. limba vorbită rămîne principalul criteriu130. ajutate de genetica populaţiilor şi de arheologie. vaste regiuni ale Globului fiind apanajul unei singure mari familii etno-lingvistice. La această extindere s-a ajuns prin patru procese istorice distincte. la nivel local. 1999 133 Opinie exprimată de acest cunoscut istoric britanic contemporan în La diversification linguistique. Durata medie de viaţă a unei limbi poate varia de la câteva sute de ani (latina. vorbită de primele comunităţi de Homo sapiens sapiens în urmă cu circa 100 000 de ani în estul Africii. care presupun o puternică diferenţiere datorită acumulării în timp a unor familii lingvistice foarte diferite (cazul unor zone muntoase mai ales). acest lucru132. în ultimă instanţă la apariţia de noi grupuri etno-lingvistice. 132 M. prin intermediul căreia familiile de limbi cunoscute au fost unite în superfamilii corelate între ele. cazul unor grupuri mici. îndeosebi în pădurile ecuatoriale. Realitatea este însă diferită. Acesta presupune totdeauna o dinamică a unor particularităţi durabile constituite la un moment dat pornind de la un fond de bază (substrat) peste care se pot suprapune particularităţi ulterioare – cu rol modificator sau chiar de substituire (superstrat. foarte rară. reziduale. distinge două tipuri de arii geografice : de exapansiune (propagare). B. este cel mai înfocat susţinător. Ambiguitatea noţiunii de etnie este mai evidentă decât aceea de grup lingvistic. în strînsă legătură cu relaţiile instituite între diversele grupuri venite în contact131. acelaşi grup etnic putând cuprinde mai multe grupuri lingvistice şi invers.Ruhlen consideră că similarităţile între diversele limbi vorbite pe Glob nu pot proveni decât din trei fenomene : împrumuturile. -mecanismele de divergenţă. deşi aceasta din urmă poate fi la fel de vagă în contextul practicării bi. aşa cum se prezintă parţial în ariile reziduale. 1976. Cercetările recente par să demonstreze. R.Ruhlen. Paris. convergenţa lingvistică. Colin Renfrew 133 presupune că diversitatea etno-lingvistică din unele arii reziduale (Noua Guinee de ex. -mecanismele de convergenţă.Victorri. -mecanismele de substituţie lingvistică. În plus. Breton. adstrat). Autorul citat susţine existenţa a patru mecanisme de bază care conduc treptat la apariţia unei noi limbi şi a unui nou grup etno-lingvistic într-o regiune dată -colonizarea unui teritoriu neocupat şi evoluţia separată.Structura etno-lingvistică Între structura etnică şi structura lingvistică a populaţiei există diferenţe sensibile.1. Débat sur la langue mère în Les langues du monde. pentru determinarea particularităţilor etnice ale unui grup uman. limbă şi tip rasial nu există decât cu totul extraordinar. Cf. 1999 75 . Suprapunerea perfectă între etnie. poate duce cu timpul la evoluţii lingvistice singulare. din care ar descinde toate familiile lingvistice actuale.şi plurilingvismului. cf.Formarea grupurilor etno-lingvistice Procesul de diferenţiere etno-lingvistică este cunoscut în general sub numele de etnogeneză. divergenţa ar fi fost principala cauză a schimbărilor iar harta etno-ligvistică a Globului ar fi fost un mozaic. existenţa unei limbi primare. Totuşi.) nu derivă obligatoriu din suprapunerea unor valuri migratorii diverse ci şi din dezvoltarea unor inovaţii lingvistice. De aici. Dacă nici o limbă n-ar fi fost înlocuită. Pour la Science. PUF. gotica) la câteva mii de ani. uşor de deosebit. Géographie des langues. prin extinderea ekumenei s-a ajuns la diversitatea lingvistică actuală.2.2. succesive : 130 131 Etno-lingvistica este o disciplină socio-umană distinctă care studiază relaţiile dintre limbile vorbite şi contextul socio-cultural.IV.

15% sunt vorbite în Americi iar restul în Africa. ciukci. situaţii similare putând fi întîlnite şi în Africa). principala cauză a substituirii lingvistice. sedentare. 134 Profesor la Univ. În dinamica aceluiaşi proces se poate ajunge şi la situaţia ca mai multe popoare să vorbească aceaşi limbă. citat de C. sino-tibetană. C. adesea de origini diferite. -invaziile unor popoare migratoare în ultima parte a Antichităţii şi în Evul Mediu. samoezi. -difuziunea agriculturii în Neolitic.Renfrew.). Tendinţa modernă este aceea de reducere a numărului limbilor vorbite. Fiecare limbă numără în medie 1 mil. -difuziunea impusă de variaţiile tardive ale climatului terestru. fie că a fost impusă (cazul statelor din Lumea Nouă care folosesc engleza sau spaniola) ori s-a impus în dauna unor limbi cu circulaţie mai restrînsă 135. unde fiecare vale are propria limbă. La fel stau lucrurile în Australia unde 90% din cele 250 de limbi aborigene sunt pe cale de dispariţie sub presiunea englezei. în primul rând încălzirea survenită în urma retragerii gheţarilor. al popoarelor caucaziene. poate vorbi o sumedenie de limbi (cazul limită al papuaşilor care vorbesc circa 700 limbi. Este cazul marilor familii etno-lingvistice actuale – indo-europeană. O situaţie critică o înregistrează cele mai multe limbi autohtone din America de Nord (puţin tineri inuiţi mai folosesc limba maternă. suprapuse ca elite dominante asupra unor popoare mult mai numeroase. numărul limbilor vorbite este multe mai mare decât acela al popoarelor (2800-5600 limbi sau chiar 7000 după unii. unele foarte limitate numeric şi spaţial. cu excepţia unor mici arii reziduale (cazul bascilor. Din această cauză. în perioada contemporană.din Alaska. ariile cu cea mai redusă diversitate etno-lingvistică. austrică. eliminate ulterior. Este cazul special al familiei de limbi altaice (turco-mongole). franceza. Oceania. numărul vorbitorilor fiind extrem de restrîns). analizând situaţia actuală a ajuns la concluzia că mass-media actuală pune în pericol circa 70-90% dintre limbile vorbite pe Glob. acelaşi popor. Alte 600 se eşalonează între 100 000 şi 1 mil.-migraţiile timpurii. de pe urma cărora au rezultat familii etno-lingvistice altădată extinse.vorbitori (6000 dacă folosim mediana). grupuri etno-lingvistice mai active care reuşesc să-şi impună propriile particularităţi. pare-se. iar grosul (5200) nu depăşesc pragul minim de 100 000 vorbitori sub care orice limbă este în pericol. La fel se petrec lucrurile în fostele colonii care încă mai utilizează oficial limbile metropolelor (engleza. al khoisanicilor). dispărute în decursul proceselor menţionate.Krauss134 doar 4% sunt vorbite în Europa şi Orientul Mijlociu. parţial al unora mai vechi (indo-europeană sau sino-tibetană). cărora au reuşit să le impună adesea propria limbă. Mai puţin critică este situaţia din America Latină unde idiomurile locale rezistă cu mai mult succes în faţa spaniolei sau a portughezei. cazul populaţiilor din nordul Eurasiei şi Americii (laponi. cu un rol important în comunicarea dintr-un anumit spaţiu. având conştiinţa apartenenţei etnice. între ele nefiind cel mai adesea nici o relaţie de înrudire). iar multe idiomuri amerindiene nu mai pot fi salvate. mai ales dacă sunt înrudite (cazul unor populaţii caucaziene de dimensiuni reduse din Daghestan care folosesc tot mai mult limbile cu o bază demografică mai consistentă sau în Nepal unde este impusă limba oficială în dauna celorlalte. sudul şi sud-estul Asiei. cazul unor zone muntoase ca Himalaya sau Caucazul. dar numai circa 200 dintre cele 6 000 depăşesc acest prag considerat ca suficient pentru crearea unei limbi de cultură capabilă să reziste în timp.locutori. inuiţi etc. afroasiatică etc. înlăturându-le încet dar sigur pe celelalte. Densitatea etno-lingvistică cea mai ridicată subzistă în acele regiuni izolate în care comunicarea este mai dificilă iar modelele sociale sunt de tip patriarhal. Din cele 6000 limbi şi dialecte reţinute de M. Din aceste evoluţii au rezultat situaţii extrem de variate. în consecinţă aceştia fiind obligaţi să-şi extindă arealul în arii nelocuite sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. diferenţele fiind datorate clasării unor idiomuri fie ca dialect fie ca limbă distinctă). prin culturalizare subzistând doar acele limbi cu o bază socio-culturală solidă. Dar chiar şi aici există. yukaghiri.Renfrew 76 . Această revoluţie a fost însoţită de creşterea numărului de locuitori. Trebuie remarcat că în afară de acestea au mai existat alte 3900 limbi.

iranieni etc. Formarea minorităţilor naţionale Harta politică nu coincide cu distribuţia diverselor popoare (numărul statelor este de câteva zeci de ori mai redus). aveau o compoziţie etnică diversă. în formarea românilor ca grup etnic şi lingvistic distinct.oameni.). caracteristică astăzi zonelor de maximă fărîmiţare.). unde oficială este bahasa indonesia. adesea semiartificiale (cazul Indoneziei. Acestea au de obicei scriere şi cultură proprie. plecând de la un trunchi comun. formate dintr-un mozaic de grupuri etno-lingvistice care folosesc în primul rând engleza (de factură americană). încât popoarele (grupurile etno-lingvistice) actuale nu se află la acelaşi stadiu de evoluţie. În plus. 135 Cazul Irlandei unde limba naţională este pe cale de dispariţie în favoarea englezei sau chiar al Bielorusiei unde un proces similar a impus rusa. germanii în Alsacia sau în Tirolul de Sud. O situaţie o deţinea şi limba rusă în fosta U. putându-se desfăşura pe trei căi principale : -diferenţierea. nu există nici un popor care să nu cunoască şi statutul minoritar. cu cel puţin 1 mil. ca urmare a deplasării. rezistând pe cale exclusiv orală. Orientul Apropiat etc. Cea mai mare parte a populaţiei Globului aparţine astfel unor popoare mari. grupând sub 4% din populaţia mondială. urmările fiind încă resimţite. cu tot efortul de impunere a limbilor naţionale. Popoareale (grupurile etni-lingvistice) astfel formate se deosebesc mult prin dimensiune. Astfel. Este cazul popoarelor indo-europene în ansamblu.S. românii în raioanele ucrainene din lungul frontierei în regiunea Cernăuţi mai ales etc. în ambele cazuri cu toate eforturile de a impune limbile locale nu se înregistrează progrese notabile. Procesul de etnogeneză. mai ales acolo unde dominaţia colonială a impus frontiere artificiale (cazul Africii) dar chiar şi în Europa. al celui român în cazul de faţă.S. Este şi cazul poporului român care în forma cea mai vulgarizată este prezentat ca rezultat al asimilării lingvistice a populaţiei tracofone din Dacia de către o minoritate romanizată. aşa cum o dovedesc de altfel mărturiile epigrafice. grupurile de populaţie romanizată..2. cel puţin la nivel european. 77 . albanezii în Kossovo şi vestul Macedoniei. individualizarea treptată. Realitatea este că procesul formării unui popor. -suprapunerea şi asimilarea reciprocă a două grupuri diferite. după mai multe milenii de separaţie.R. provenind în mare parte din regiunile periferice ale Imperiului Roman (Peninsula Iberică. al unor populaţii autohtone din Caucaz şi Himalaya). cazul românilor dar şi al popoarelor nord-americane actuale. a extinderii teritoriale. sub 1 mil. este mult mai complex. care în Neolitic s-au dispersat spre sud şi vest de aria de origine. spre deosebire de cele mici care în mare parte sunt dominate cultural sau ignoră cultura scrisă. -apropierea treptată prin strîngerea relaţiilor între mai multe populaţii înrudite lingvistic.locuitori. Dinamica grupurilor etnice se aseamănă cu aceea a grupurilor lingvistice. este un proces dinamic. aşa cum s-a amintit. dar chiar şi astăzi. între numeroasele popoare astfel formate există multiple asemănări. Unele subzistă aproape nealterate din substratul vechi preistoric (cazul menţionat al bascilor din Pirinei. limbă formată pe baza malaeze cu elemente din celelalte limbi vorbite sau al unor state din estul Africii care folosesc swahili). deci sunt consolidate. Astfel invocarea Romei ca reper etnic identitar aapre uşor forţată dar din punct de vedere lingvistic este incontestabilă. un aport deloc neglijabil l-au avut populaţiile de limbă slavă sau turcică adăugate altor grupuri asimilate de substratul tracic (celţi. înrudirea noastră cu celelalte popoare neo-latine fiind astfel relativ redusă sub aspect etnic sau rasial. Această problemă a minorităţilor (nu numai etnice de altfel) este frecvent invocată cu diverse prilejuri şi are un rol deosebit în stabilirea unui climat de cooperare. IV. Domină cele mici (4/5). Peninsula Balcanică. prin impunerea unei limbi de circulaţie. altele au evoluat prin asimilare reciprocă spre particularităţi noi sau prin suprapunere parţială (etnică sau lingvistică). dintre care unul se impune.2.). încât orice dezbatere asupra caracteristicilor unui popor dă naştere unor ambiguităţi.portugheza) sau cazul particular al spaniolei care s-a impus până la urmă în cea mai mare parte a Americii Latine. Unele minorităţi ajung să aibă o pondere relativ importantă iar pe plan local pot fi chiar majoritare (maghiarii în estul Transilvaniei.

-persoanele deplasate forţat sau relocalizate în noi regiuni. Africa de Est (46%). al suedezilor din Finlanda. musulmanii din Birmania refugiaţi în Bangladesh etc. 1998. populaţiilor nord-caucaziene. de multe ori grupuri cu o compoziţie etnică eterogenă atrase de politica statului de valorificare a unor resurse sau terenuri. -refugiaţii. cazul tamililor din Sri Lanka. ainu. 78 . la fel de frecvent.U. caz frecvent în Europa central-estică unde populaţia urbană iniţială a fost de multe ori de origine germanică sau evreiască. drepturile lor asupra acestor teritorii pot fi puse în discuţie ca în cazul turcilor din Bulgaria. -grupuri etnice de origine foarte veche.)137 sau din cauza persecuţiilor religioase (creştini din Orientul Apropiat refugiaţi în vestul Europei sau Americi.. minorităţile pot fi clasificate în două mari grupuri care pot fi subdivizate în mai multe categorii : autohtone şi nou-venite136. grupuri relicte din sudul şi estul Asiei. compactă chiar. Deşi victime ale dictaturilor multe din aceste minorităţi nu sunt bine primite în noul loc de reşedinţă. populaţiile saheliene în statele de la Golful Guineii etc. Este cazul bascilor. a unor calamităţi naturale sau a foametei (etiopieni în Sudan. galezilor. proprietari (tătarii din Polonia.). a căror istorie este ceva mai bine cunoscută şi care sunt indiscutabil autohtone. grecii etc. olandezii din regiunile mlăştinoase din nordul Germaniei) sau ca mînă de lucru pe plantaţii (cazul tamililor din Sri Lanka. devastate sau nevalorificate (slovacii din Ungaria. Dacă primii pot fi primiţi cu ostilitate de populaţia autohtonă ceilalţi se pot bucura iniţial de unele drepturi şi facilităţi. amerindienii din America de Nord. Africa de Sud (29%) şi Asia de Sud (22%). din cauze politice (represiunile datorate unor regimuri dictatoriale ca cele din fostele state comuniste sau din unele state latino-americane). P. aromânilor din Peninsula Balcanică etc. încât ei constituie indiscutabil primii locuitori. cazul cel mai clasic este cel al negrilor din Americi dar mai recent şi cel al populaţiilor din Caucaz şi Crimeea deportate masiv din ordinul lui Stalin în 1945 spre Kazahstan şi Siberia. laponii din Scandinavia etc. bretonilor. Singurele regiuni ale Globului care sunt ocolite de acest flagel sunt Europa Occidentală şi America de Nord. O altă raţiune este aceea a organizării vieţii urbane în spaţii slab urbanizate. cum a fost cazul polonezilor sau al slovenilor în Germania şi Franţa. refugieri etc. Este cazul tătarilor din Rusia.). Raţiunile pentru care cuceritorii recurg la colonizare sunt diverse : interese militare (paza frontierelor. Political geography. şvabii din Banat. grupuri a căror legătură cu teritoriul pe care-l populează astăzi este mai slabă şi care convieţuiesc de obicei cu autohtonii. Conform PNUD. a)Minorităţile autohtone sunt acelea a căror prezenţă pe teritoriul actual este istoriceşte constituită din timpuri foarte vechi. Pot fi deosebite cinci categorii : -invadatorii şi cuceritorii care pot constitui grupuri reziduale după recucerirea teritoriului de către populaţia autohtonă (sau presupus autohtonă). interese economice. specializată în comerţ şi meşteşuguri (armenii.. Longman. nobili.). de valorificare a unor teritorii depopulate. Se poate face o distincţie între coloniştii instalaţi de către o anumită putere dar având o origine etnică diferită de a acesteia. germanii din fostul Imperiu Ţarist). Se pot deosebi două categorii : -aborigenii. având drepturi imprescriptibile asupra tertitoriilor pe care le ocupă.Genetic. al hinduşilor din Trinidad-Tobago şi colonii aduşi de către proprii lor suverani.) ori. triburile şi grupurile primitive. mai evoluate. -coloniştii. regiunile cele mai afectate de subalimentaţie sunt cele din Africa Centrală (50% din populaţie). altădată al francezilor din Algeria. sau mai recent bosniacii). New York. al mexicanilor în S. cum s-a petrecut în cazul turcilor meşkheţi din Georgia deplasaţi de Stalin în Uzbekistan. colectivităţi care fug din calea unor conflicte (palestinienii de ex. în anul 2001. invazii. b)Minorităţile nou-venite sunt acelea care s-au constituit în perioada modernă şi contemporană prin dispersie. cazul secuilor din Transilvania). ostilităţile generând conflicte sau persecuţii. De cele mai multe ori refugiaţii 136 137 Cf.A. colonizare. În epoca modernă foarte frecventă a fost colonizarea forţei de muncă în minerit (mai ales în extracţia cărbunelui). Deşi de multe ori au o prezenţă seculară. Taylor. La fel s-a întîmplat şi cu alte populaţii cu vocaţie citadină. al ruşilor în Basarabia etc. Caraibe (31%). finlandezii din Suedia. wedda. grupuri mai arhaice şi de multe ori cu o origine incertă (negritos. o extindere teritorială coerentă. Toţi au în comun o prezenţă foarte veche pe teritoriul actual.

arabii din sudvestul Iranului. albanezii din Kosovo etc. G. maghiarii din Slovacia. cazul maghiarilor din Transilvania. Este motivul pentru care continentul african este frământat în ultimele decenii de nenumărate conflicte interne sau interstatale. Un caz arhicunoscut este acela al kurzilor care spre deosebire de ceilalţi au o anumită coeziune spaţială din sud-estul Turciei până în nord-vestul Iranului sau cazul bascilor. cazul Belgiei sau din Africa – Ruanda. Burundi. unde pe lîngă cele 15 limbi oficiale. 1998.3. -muncitorii imigranţi (gastarbeiter în germană) sau refugiaţii economici cum mai sunt numiţi. -comunităţi cu identitate statală precisă dispersate la mari distanţe de aria de origine. Mulţi dintre ei încearcă să se stabilească în ţara de primire creând mici comunităţi (diaspore) care păstrează legături strînse cu ţara de origine. Din punctul de vedere al localizării pot fi deosebite patru tipuri de minorităţi: -comunităţi transnaţionale. -state mononaţionale. 1997. dar şi unor cazuri exemplare din estul Asiei (Japonia. fără să excludă existenţa unor minorităţi naţionale. caracteristic majorităţii statelor europene.2. adesea cu suport etnic. fără identitate statală. cunoaşte aceeaşi diversitate. La dynamique de l’ethnicité en Afrique noire. Astfel. întîmplător foste colonii belgiene. dată fiind varietatea opiniilor şi a metodelor de clasificare.. care pune accent pe relaţia cu teritoriul. În statele africane. care survine atunci când relaţia cu teritoriul este pusă în cauză. rare dar semnificative. unele arii reziduale 138 139 Cf. deşi raportându-ne la extinderea spaţială a acestuia şi la masa enormă de populaţie.Birnbaum). atunci când se manifestă revendicări de autonomie sau chiar de separare139. Indoneza. unde populaţia han este net majoritară. cu o structură unitară sau relativ unitară. Identité culturelle et interculturalité en Europe. vaste spaţii fiind dominate de grupuri etnice aparţinând la numeroase familii etno-lingvistice. în Sociologie des nationalismes (dir. Actes Sud. inclusiv României. majoritatea rămîn în regiunile de adopţie (cazul armenilor refugiaţi în Georgia. -comunităţi localizate în continuitate teritorială cu statul de referinţă. 79 . Cea mai pertinentă modalitate de grupare a celor câteva mii de comunităţi etno-lingvistice de pe Glob pare a fi aceea care ţine cont de vechimea formării acestora dar şi de distribuţia spaţială actuală. cu o intensitate tot mai mare de la prima la ultima categorie138. nu totdeauna precis definite : -state multinaţionale.P. naţionalismul etnic. fiind un vehicul frecvent al revendicărilor populare sau al pasiunilor colective în ţările în curs de dezvoltare. a turkmenilor refugiaţi în Iran de teama puterii sovietice etc.Coulon. Federaţia Rusă. majoritatea statelor din Africa subsahariană. Geneva . sau Kazahstanul unde coexistă două grupuri etnice principale. fără continuitate teritorială. IV. M. cazul Indiei. foarte frecvent în Europa : românii din Ucraina. Canada etc. al turcilor în Bulgaria etc. Stabilirea unei clasificări etno-lingvistice a populaţiei Globului este extrem de dificilă. situaţia nu este cu mult diferită de cea a Europei. există o sumedenie de limbi şi dialecte care dau impresia că subcontinentul indian este un adevărat Turn Babel. germanii din Alsacia sau Tirolul de Sud. Cazul cel mai tipic este astăzi cel al ţiganilor dar şi evreii se încadrau în aceeaşi categorie înainte de înfiinţarea statului Israel. urmate de cele rezultate din primele migraţii de extindere a ekumenei – mare parte din Oceania. pe al căror teritoriu se vorbesc mai multe limbi distincte. Chiar şi China. Centre Européen de la Culture. Cf. Fiecare dintre aceste tipuri pot emite diverse revendicări. suportul acestor revendicări poate deriva din trei modalităţi de exprimare a identităţii minoritare : autohtonismul. PUF. caracteristici pentru perioada contemporană.Rey. cazul comunităţilor germane din Transilvania sau sudul Rusiei altădată dar tot mai frecvent sub forma diasporelor. create artificial în perioada colonială.consideră situaţia lor ca una temporară dar de obicei.Clasificarea etno-lingvistică a statelor şi a populaţiei Globului Din punctul de vedere al compoziţiei etno-lingvistice se pot distinge mai multe categorii de state. State multinaţionale tipice sunt şi Iranul.). sudul Asiei. Peninsula Coreeană). tribalismul. -comunităţi localizate în vecinătatea statului de referinţă. -un caz particular este cel al statelor binaţionale. cele mai vechi sunt cu siguranţă cele din aria de origine a omului actual – Africa subsahariană.

extrem de diferenţiată. hamită şi kuşitică. 16)familia burushaski. 8)familia na-déné. răspândită pe ambii versanţi ai Himalayei şi în N Indochinei. corespunzătoare ultimului val de migraţii spre America. cu trei ramuri distincte : semită. foarte eterogenă. tibeto-birmană. cuprinzând câteva populaţii dispersate în zona forestieră rece din nordul Americii sau chair mai spre sud. puternic diferenţiate : yukaghiră. urarteenii şi hatti (proto-hitiţii). fără probe convingătoare. altădată răspândită în sudul şi sud-vestul Asiei. una din cele mai importante. 6)familia austrică. 17)familia nord-caucaziană. reziduală în sudul Chinei şi în Indochina. localizată în nordul Pakistanului. dispărută complet dar importantă în Antichitate. extinsă în arhipelagurile din sud-estul Asiei şi din Oceanul Pacific. apropierea de alte familii fiind dificilă. reziduală în interiorul marii insule Kalimantan. grupează cea mai mare parte a populaţiilor autohtone din America. care cuprinde două mari subfamilii – nigero-congoleză şi kordofaniană. cuprinzând patru ramuri distincte – mon-khmer. această clasificare etno-lingvistică are următoarea distribuţie : 1)familia khoisanică 2)familia nigero-kordofaniană. de o mare diversitate. în Madagascar şi în sudul Indochinei. prezentă mai ales în Europa. 18)familia mediteraneană. o macro-familie. apoi cele care s-au format şi extins pe parcursul Neoliticului şi în fine cele care s-au impus într-o perioadă mai apropiată de cea actuală prin migraţii şi dominaţie. în aceleaşi arii geografice. cuprinde o singură ramură vie . clar diferenţiată în mai multe subfamilii : dayak. cu două subfamilii : sinică. vag înrudită cu ce ainu-japoneză şi cu cea altaică. în câteva arii insulare din sudul Asiei şi Oceania. 13)familia coreeană. în China şi în Siberia. restrînsă astăzi la extremitatea sudică a subcontinentului indian. asemănările cu familia nord-caucaziană sunt mai probabil rezultatul unor contacte reciproce. similară celei anterioare prin situarea într-o zonă muntoasă greu accesibilă.bascii din Pirinei. subfamilia nigero-congoleză cunoaşte o mare diversitate fiind divizată în mai multe ramuri. La rândul său. munda. considerate a fi înrudite cu populaţiile din nord-estul Asiei. 12)familia ainu-japoneză. 10)familia ciukot-kamceatka. distinctă şi foarte omogenă. corelată de multe ori cu alte familii relicte din spaţiul eurasiatic. miao-yao. 11)familia ghiliak. uralică. 19)familia asianică. de o mare diversitate. mult timp considerate familii distincte.din Eurasia. foarte puternic diferenţiate. posibil înrudită cu alte familii din Asia. 15)familia uralo-altaică. 14)familia sino-tibetană. în extincţie în Extremul Orient. deosebindu-se două mari subfamilii – nordică şi meridională. etruscii în primul rând. răspândită în Asia Centrală de unde prin migraţii s-a extins predilect spre sud-vest. 4)familia australiană. austroneziană (malaio-polineziană). 7)familia amerindiană. Schematic. 3)familia nilo-sahariană. 22)familia afro-asiatică. altaică. răspândită în zona arctică din Ciukotka până în Groenlanda. care ocupă un vast spaţiu în Eurasia. intermediară între ultimele trei şi cele din interiorul Asiei. thai-chuan. divizată în trei subfamilii : andamană. 20)familia kartvelică (sud-caucaziană) corelată de multe ori cu cea asianică sau cu cea mediteraneană. cu acea altaică în mod deosebit dar prezentând şi elemente care o apropie de familia austrică. la care se adaugă unele popoare antice. 21)familia elamo-dravidiană. de fapt o macro-familie. corelată cu ultimele două. cuprinzând trei subfamilii inegale. 80 . când ocupa Anatolia şi cuprindea trei popoare mai importante : huriţii. relict a cărui vechime este greu de atestat. reziduală. specifică nordului Africii şi sud-vestului Asiei. 9)familia eskimo-aleută. malacca şi vietnameză. austro-asiatică. papuaşă şi tasmaniană. cu mai multe ramuri distincte. 5)familia indo-pacifică.

-limbile cu flexiune radicală. -limbile flexionare. sudului Asiei iar după marile descoperiri geografice şi spre toate componentele Lumii Noi. diferenţiate probabil la începutul Neoliticului : afro-asiatică. pe cea uraloaltaică şi pe cele din nord-estul Asiei. Limbile normate. necesare comunicării. Detalii despre particularităţile structurale şi lexicale ale limbilor lumii pot fi obţinute din lucrarea Limbile lumii. Astfel sunt vehiculate mai multe superfamilii lingvistice. Routledge. cele mai simple. după toate aparenţele. de la Univ. Bucureşti. între care se situează limbile aglutinante şi cele clasificatorii141. care se deosebesc prin utilizarea tonurilor necesare diferenţierii sensului unor cuvinte aparent homofone. utilizează în diferenţierea cuvintelor o serie de sufixe. japoneza. Specific limbilor din familia nigerokordofaniană. W. 1996. care alătură pe lîngă familia indo-europeană. Caracteristice sunt limbile uralo-altaice. Cele mai caracteristice sunt limbile din familia afro-asiatică. adăugate unui radical. elamo-dravidiană. este suprafamilia eurasiatică. din Haifa). -limbile holofrastice (polisintetice) se diferenţiază prin absenţa unui sens clar al fiecărui cuvînt care în funcţie de combinaţia cu alte cuvinte. pornind din aria presupusă de origine – stepele ponto-caspice pentru unii sau Anatolia după alţii. The geography of Language în Companion Encyclopedia of Geography. în unele limbi izolate din Eurasia (basca. Se poate spune că aceste şase categorii prezintă doar diverse moduri de exprimare a realităţii. care prin structură se aseamănă tot mai mult cu limbile izolante. în structuri de tip holofrastic (fraze formate dintr-un singur cuvînt) îşi poate schimba semnificaţia.Greenberg (Univ. Din punctul de vedere al structurii limbilor vorbite pe Glob. Robert Laffont. limbile nord-caucaziene. Pericolul unei eventuale omogenizări pare mai degrabă virtual. -limbile aglutinante.Vintilă-Rădulescu.. cu un rol social 140 141 Cf. M. care se disting prin existenţa unor radicale triliterale (două consoane şi vocală) pe baza cărora prin alternanţă vocalică sau sufixare se pot obţine diverse structuri sintactice. nu întotdeauna complet distincte140 : -limbi izolante. Astfel limbile flexionare şi cele cu flexiune radicală formează un macrogrup relativ unitar. mai rar şi în cea nilo-sahariană. spre simplificarea sintaxei şi „mondializarea” vocabularului vehiculat de mass-media scrisă şi audio-vizuală sub imperiul „necesităţii” comunicării cât mai rapide. codurile lingvistice fiind mult mai adânc înrădăcinate în mentalul colectiv decât pare la prima vedere. dintre care cea mai cunoscută este cea nostratică (susţinătorul acestei teorii este Aaron Dolgopolsky. Cele mai caracteristice sunt din acest punct de vedere limbile sino-tibetane şi cele mai multe dintre limbile din familia austrică. Tendinţele actuale converg. care cuprinde câteva din cele mai numeroase familii lingvistice din Lumea Veche. elamodravidiene. etrusca sau georgiana). la fel cele izolante şi holofrastice. caracterizate prin adăugarea unor sufixe la un radical verbal sau nominal. acceptate ca atare prin compararea vocabularului reconstituit al proto-limbilor. O alta propusă mai recent de J. prefixe şi infixe (după caz). elemente aglutinante existând şi în unele grupuri de limbi din familia austrică (austroneziană mai ales). Stanford). Caracterizează în primul rând limbile indo-europene chiar dacă se observă o erodare a flexiunii în epoca modernă. -limbile clasificatorii se deosebesc prin utilizarea unor prefixe care indică apartenenţa semantică a cuvîntului la o anumită categorie (clasă). se deosebesc de obicei 6 mari categorii. Aceste 23 familii etno-lingvistice corespund în general clasificărilor propuse de către lingvişti. London. probabil cea mai nouă dar sigur cea mai expansivă. 1981 sau Les langages de l’humanité. kartvelică.Brice. M. inclusiv cea coreeană şi aino-japoneză. indo-europeană. Si Encicl. coreeana. Edit. mai puţin na-déné care se apropie de limbile izolante.Sala şi I. Caracterizează mai ales limbile indigene din America.Ruhlen. preocupaţi în prezent de a stabili o schemă completă a raporturilor dintre acestea. uralo-altaică şi coreeană. care grupează alături de limbile sinotibetane şi na-dene. Malherbe. 1995. cert înrudite. Şt. pp 108-120. fiind înrudite în cele din urmă între ele. spre cea mai mare parte a Europei. mai ales la limba engleză. Şi mai surprinzătoare este superfamilia propusă de M. 81 . mai complexe. obţinând astfel o mare varietate de nuanţe semnatice. basca şi burushaski sub numele de dénécaucaziană sau sino-caucaziană. mai greu de acceptat totuşi.23)familia indo-europeană.

1. influenţele exercitate de marile limbi de circulaţie nefiind de natură să le modifice substanţial. de multe ori de mici dimensiuni. Nici unul din numeroasele triburi nu depăşeşte câteva zeci de mii de locuitori. Spaţiul dintre bazinul Nigerului şi masivul Kordofan pare a fi de altfel aria de origine a acestor populaţii. cuprinde în principal două populaţii distincte : boşimanii (bushmenii) şi hotentoţii.2. Colonizarea europeană începută în secolul al XVII-lea în extremitatea sudică a continentului african i-a împins spre zonele aride ale deşerturilor Kalahari şi Namib. divizat în căteva zeci de triburi ale căror limbi sunt puţin studiate şi a căror cultură este puternic influenţată de cea arabă. Este o tendinţă firească. procesul de arabizare fiind astfel destul de avansat. în contextul absenţei culturii scrise dar şi al politicii de omogenizare a statului. consoane care se rostesc prin aspiraţia aerului în piept (similare unor fluierături sau ândemnurilor folosite pentru cai). Din punct de vedere rasial. afrikaans şi limbile bantu. cel mult 600-700 mii oameni. Ambele au rămas la stadiul organizării tribale iar limbile lor au particularităţi absente la celelalte grupuri umane – clicurile. Acest spaţiu constituie în prezent un adevărat laborator al procesului de etnogeneză în contextul sporirii mobilităţii populaţiei şi a exploziei demografice. Este cea mai numeroasă familie etno-lingvistică din Africa. Constituie un vast ansamblu de etnii şi triburi.nr.2. suprapuşi rasei khoisanoide. pe alocuri în curs de omogenizare.21. normate şi utilizate în mass-media şi în învăţămînt. un număr de circa 450 mii locuitori aparţin unui grup distinct. 2)Subfamilia nigero-congoleză La sud de Sahara şi de platourile Abisiniei domină un vast conglomerat de etnii. preluate şi de vecinii bantu –zuluşi. relativ unitară din punct de vedere rasial.2. apropiate lingvistic. IV.4. cunoscută de obicei sub numele de nigero-congoloză. afro-asiatică) dar cele mai multe asemănări le prezintă cu populaţiile din Africa subsahariană. cuprinzând circa 467 mil. Iniţial erau mult mai răspândiţi spre Africa Central-Estică.2. Poate fi divizat în două subfamilii inegale : 1)Subfamilia kordofaniană În partea centrală a statului Sudan. aceste populaţii au fost considerate ca aparţinând altor familii etno-lingvistice (nilo-sahariană. unitare din punct de vedere rasial dar extrem de diferenţiat. 22).locuitori. tipul antropologic fiind dominant negroid. având şi cel mai înalt ritm de creştere demografică la nivel planetar (vezi tab. xhosa. inclusiv metişii.2.Familia khoisanică Familia khoisanică este una din cele mai restrînse numeric.4. dacă ne raportăm la cele peste 1000 grupuri etno-lingvistice dar se impune destul de greu. Se produc astfel convergenţe în jurul unor limbi de circulaţie. uneori cu conflicte sîngeroase sau prin compromisul utilizării limbii fostelor metropole coloniale ca limbă de circulaţie. domină o familie etno-lingvistică extrem de diferenţiată.precis nu pot fi înlăturate decât prin dispariţia purtătorilor săi. IV. 82 . Viitorul acestor două popoare este incert în condiţiile unei presiuni puternice din partea limbilor oficiale din sudul Africii – engleza. Altădată era mult mai extinsă spre nord-est. La venirea europenilor existau diferenţe însemnate între cele două populaţii menţionate : hotentoţii erau crescători de animale şi populau zonele mai umede iar boşimanii trăiau în zonele aride ocupându-se cu vînătoarea şi culesul. dovadă fiind populaţiile din centrul statului Sudan (Kordofan). ca dovadă rămânând unele mici grupuri khoisanice în sudul Tanzaniei (sandawe). Mult timp. Familiile etno-lingvistice IV. o parte fiind decimaţi sau asimilaţi. de unde au fost împinşi spre sud de înaintarea populaţiilor bantu. amestecul negroid-europoid este evident dar aportul celei de-a doua componente este destul de redus. justificând apelativul nigero-kordofanian.Familia nigero-kordofaniană În Africa subsahariană. înrudite din aproape în aproape.

la nord de Golful Guineei.) se remarcă prin particularităţile lingvistice ce le disting net de limbile vecine. la mari distanţe.N. cu o civilizaţie avansată. În aria de origine s-a produs o diferenţiere extrem de puternică spre deosebire de ariile de dispersie. Foarte numeroşi (circa 89 mil. locuitori. Prin urmare limba lor cunoaşte o largă circulaţie. împreună).) sunt două populaţii înrudite cu bambara. în primul rând prezenţa tonurilor. b)Grupul guineean (kwa) Este un grup de populaţii ce locuiesc în zona forestieră din lungul Golfului Guineei. Totalizează circa 26. care se întrepătrund deseori creând un mozaic. vestul statului Mali şi în Gambia fără a fi absenţi în celelalte state vecine. în comerţ mai ales.VII-X. puternic înrudite lingvistic.6 mil.XI-XIV) difuzând Islamul în rândul populaţiilor din zona de coastă sau constituind corpuri de elită în armata colonială franceză. -soninké. constituie baza populaţiei din unele state vest-africane. Se disting printr-un rol important în comerţul vest-african şi în propagarea Islamului spre regiunea centrală a Golfului Guineii. -dyula. la izvoarele Nigerului în sec. Unele dintre limbile vorbite de aceste populaţii au dobândit un rol major în comunicare după obţinerea independeţei. fiind parţial creştinaţi sau practicând în continuare animismul.) şi khasonké (sub 1 mil. asupra populaţiei mondiale (World Population Data Sheet din 2001. Majoritatea practică animismul. Mandingo era şi limba maternă a majorităţii sclavilor negri din Americi (iniţial). sunt alte două grupuri înrudite (circa 3 mil. Mali în sec.U. constituind principala comunitate negro-africană din Franţa. ca limbă naţională fiind utilizată şi de alte populaţii înrudite. în regiunea de la izvoarele fluviilor Niger şi Senegal. mai importante sunt : -mandingo. de mandingo. locuind în vestul statului Mali şi în regiunile limitrofe ale Mauritaniei şi Senegalului. formând populaţia principală din Liberia şi Sierra Leone. avansând pînă pe ţărmurile Golfului Guineei.4 mil. Originari din zona înaltă a masivului Fouta Djallon s-au dispersat pe cursul mijlociu al Nigerului fiind agricultori şi constituind cu timpul populaţia de bază a statului Mali (în zona capitalei Bamako) dar sunt prezenţi şi în Senegal sau în Côte d’Ivoire. Cele mai multe populaţii practică agricultura dar sunt şi unele grupuri mai puţin avansate de vînători. Majoritatea practică animismul sau sunt creştinaţi. unde au un rol important. întemeind vaste imperii (Ghana. unele dintre ele reuşind să atingă un grad avansat de civilizaţie. atât Islamul cât şi creştinismul penetrând mai greu. locuiesc în principal în nordul statului Côte d’Ivoire. 2002 şi 2003). după o scurtă rezistenţă împotriva europenilor. Côte d’Ivoire şi Ghana. 83 . sunt cunoscuţi prin propensiunea spre emigraţie pentru muncă. de unde prin migraţii succesive s-au dirijat spre sud şi est ocolind sau traversând pădurea ecuatorială. fiind elementul cel mai activ în organizarea statelor amintite. Numărul lor este de circa 4. estul Guineei. localizat în plină savană. pescari şi 142 Ca şi alte estimări cifrice şi acestea sunt recalculate pe baza ultimelor estimări ale O.locuitori142 dar în trecut au avut un rol important. Dintre cele câteva zeci de grupuri etnice. -bambara (banmana). chiar dacă în ultimele decenii se constată o expansiune a Islamului. suprapus unei divizări politice arbitrare. fiind astfel un grup etnic major cu un rol important în statele menţionate. Împreună cu alte grupuri înrudite totalizează circa 4.Originea populaţiei care formează acest conglomerat pare să fie în zona de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială. este un alt popor mandé.5 mil. cunoscuţi şi sub numele de sarakollé (3-4mil. oficiale în aceste state. Se deosebesc astfel şapte grupuri distincte şi relativ omogene. în întreaga Africă Occidentală. similare celor din limba chineză. constituind regate puternice înaintea colonizării europene. se deosebesc prin rezistenţa la islamizare.8 mil. în zona de frontieră dintre Burkina Fasso. înrudiţi îndeaproape cu mandingo. relicvă a epocii coloniale: a)Grupul mandé. Cei circa 6. iar limba lor are un rol tot mai mare în Mali. fiind astfel mai puţin atinşi de Islam. opunându-se avansului limbii engleze. Puternic afectaţi de seceta din Sahel. mai unitare. -mende şi kpelle. cunoscuţi şi sub numele de malinké sau maninka.

Această expansiune este oprită de rezistenţa unor popoare la fel de numeroase şi bine organizate din regiune (haussa şi ibo mai ales)..75mil. a căror limbă are statut naţional în această ţară (3. fiind însă dominaţi cultural de ibo sau yoruba. în pofida numărului relativ restrîns (1. Constituie rezultatul extinderii spre nord-vest a populaţiilor de agricultori sau de crescători de animale din nucleul iniţial guineean. în faţa unor grupuri etnice mai compacte din statele în care sunt prezenţi.5 mil.) dar se remarcă prin relativa dispersie spaţială. ocupă o zonă umedă.) îi impune în faţa unor grupuri înrudite mai puţin numeroase. fapt ce le asigură un rol foarte important în statul amintit. astăzi fiind agricultori şi pescari. Limba ewe are statut de limbă naţională în Togo. fanti). Sunt prezenţi şi în Benin. numără circa 23. Constituie unul din cele trei mari ansambluri etno-lingvistice din Nigeria şi se deosebesc din punct de vedere cultural prin dominanţa netă a animismului. sunt întîlniţi în toată Africa Neagră şi se impun tot mai mult ca unul din marile popoare africane cu toate sciziunile pe care le implică penetrarea creştinismului sau Islamului.) şi nupe (2. -akan (ashanti. efect al primului război mondial).4 mil. fie în zona semiaridă a Sahelului fie în zona umedă de pe coasta exrem-vestică a Africii.locuitori (din care 5 mil. Numărul lor se cifrează la aproape 6 mil. fiind un popor relativ important. Foarte apropiate din puncte de vedere lingvistic. localizate în zona litorală a celor două state sau spre interior (ga-adangme de ex. populează cursul inferior al fluviului Niger. răspândiţi în estul Côte d’Ivoire şi mai ales în Ghana. Limba lor a devenit astfel o limbă de circulaţie în vestul Africii dar fărîmiţarea dialectală şi dispersia teritorială îi împiedică extinderea. Geografic. -yoruba.1 mil. popoarele din acest grup se deosebesc prin modul de viaţă particular. cel mai important dintre popoarele din acest grup (29. în aval de confluenţa cu Benue.) situaţi mai la nord. Înrudit cu ewe este poporul adja-fon baza populaţiei din Benin. Ca şi baulé au fost favorizaţi în perioada colonială de dezvoltarea economiei de plantaţie sau de prezenţa unor resurse subsolice (aur. mai ales în domeniul prelucrării metalelor dar şi al organizării sociale. cu o importanţă mai redusă. -ibo(igbo) şi ijo.4 mil. unele 84 . dominând capitala acestui stat.6 mil.2 mil. majoritari în partea sudică a statului Togo şi în regiunea vecină a Ghanei (ocupată de britanici prin împărţirea coloniei germane Togo. permisă de climatul mai umed şi de deschiderea spre exterior asigurată de apropierea Golfului Guineei. c)grupul atlantic occidental (bantuid vestic) Este mult mai redus numeric (37 mil.ijo). populaţia de bază din zona central-sudică a Côte d’Ivoire. Cel mai cunoscut dintre aceste popoare este peul (fulbe sau fulani mai spre est sau tuculeor în lungul rîului Senegal). în zona de vărsare a fluviului Niger. diamante).). Dintre cele aproape 100 grupuri etnice. în defavoarea altor grupuri etnice. suprapusă parţial peste areale bogate în petrol.5 mil. Provin din sud-vestul Nigeriei şi aveau odinioară ca principală ocupaţie comerţul cu sare şi cu sclavi. Agricultori şi artizani reputaţi dar şi comercianţi versaţi.). -ewe. limba lor tinzând să devină una din cele mai importante din Africa. destul de consolidate.). Formaţi prin asimilarea unor popoare diferite. Numărul lor important (8. al căror număr depăşeşte 26 mil. formează majoritatea populaţiei în Guineea fiind dispersaţi pe un spaţiu vast din Senegal pînă în Camerun sau chiar mai la est. -efik-ibibio. în expansiune faţă de alte grupuri etnice mai restrînse (circa 4. ca edo (2.). Agricultori specializaţi în cultura speculativă a palmierului de ulei. împădurită.). circa 1. locuiesc în zona dens populată din sud-vestul Nigeriei (cel mai populat stat african). în 1965. localizată în zona de cultură a celor mai vaste plantaţii de cacao din lume. două popoare strîns înrudite. În trecut s-au remarcat printr-o civilizaţie avansată. mult mai numeroşi (baulé fiind de fapt o ramură a acestora). se pot menţiona : -baulé.. unul din pretextele sîngerosului conflict din Biafra. fapt ce le asigură un rol dominant în regiune. foarte amestecate între ele. unde este promovată ca limbă naţională. răspândite în sud-estul Nigeriei.5 mil.culegători. un alt grup de popoare din Nigeria. În perioada colonială au fost favorizaţi de extinderea agriculturii de plantaţie. Păstori seminomazi şi comercianţi. fapt ce a generat animozităţi cu autorităţile de la Lagos. de multe ori conform potenţialului natural.

Spre sud. şi sunt puţin diferenţiaţi. kissi-temne (2.1 mil.) iar în Camerun grupul bamiléké. dacă nu s-ar opune uneori diferenţele culturale sau incidenţa divizării arbitrare a Africii în perioada colonială. Mai la nord o importanţă oarecare o au unele grupuri mai puţin numeroase cunoscute prin tradiţiile artizanale (bobo) sau prin modul de viaţă arhaic (dogon) ambele la frontiera dintre Mali şi Burkina Fasso.înrudite (wolof. răspândit şi în Ghana sau în Mali. dar prezentă şi în Gambia la fel ca şi serer (1. Totuşi limba fulbe are un rol major în Guineea sau în nordul Camerunului (administraţie. din nordul R.5 mil. datorită nivelului de civilizaţie atins de comunităţile de agricultori care valorifică versanţii fertili ai acestei regiuni cu relief vulcanic. au fost supuse mult timp altor etnii mai active din zonă. tem (1 mil.). au avut o contribuţie decisivă la popularea jumătăţii sudice a continentului african iar extrema divizare lasă cu greu să se desprindă grupuri 85 . remarcabil prin agricultura avansată. mai umedă. trăiesc câteva popoare mai puţin numeroase având ca ocupaţie principală pescuitul : dyola (0.locuitori. d)Grupul voltaic (bantuid central. g)Grupul bantu Este cel mai numeros dintre cele şapte ramuri ale subfamiliei nigero-congoleze şi se impune mai ales prin vastitatea spaţiului pe care-l ocupă.5 mil. dominantă în Senegal. Wolof (peste 4.Congo şi R. În acest din urmă stat se distinge poporul senufo (siene). Foarte divizat. Cele mai importante etnii sunt gbaya şi ngbandi (4-5 mil.fiecare). este mult mai fărîmiţat decât alte grupuri din zonă (circa 100 de etnii). În aceleaşi state se mai remarcă poporul banda (1. După obţinerea independenţei unele dintre ele au căpătat o importanţă deosebită prin ponderea demografică. mai exact statul Burkina Fasso. e)Grupul nigero-camerunez (bantuid estic) Mai puţin important (10 mil. balanta. Astfel.1 mil.2 mil. peste 5.) majoritar în Burkina Fasso. cele circa 600-700 etnii componente sunt mult mai susceptibile a forma ansambluri etno-lingvistice vaste prin convergenţă. Personalitatea sa este însă remarcabilă. practicată prin amenajări complexe. puternic înrudite. Înrudiţi cu peulii sunt popoarele wolof şi serer din Senegal. mass-media). pe baza cărora în perioada colonială a fost formată limba sango. popoare de agricultori (cultivatori de arahide) destul de avansate cultural. într-o sumedenie de grupuscule etnice.) dispun în prezent de o limbă normată. Numărul lor depăşeşte 252 mil. limba. au un rol secundar în cele două state. al căror dialect (moré) s-a impus ca limbă oficială.6mil.). din estul Nigeriei pînă în sudul extrem al Africii. capabilă să întreţină densităţi foarte ridicate (3. alături de alte grupuri mai mici extinzându-se pînă în sudul Sudanului (2. fiind frecventă şi în Côte d’Ivoire ca urmare a migraţiilor recente. În zona de coastă. Cele mai multe sunt relativ greu de clasificat prezentând asemănări lingvistice atât cu grupul nigero-camerunez cât şi cu grupul bantu sau chiar cu familia nilosahariană.) şi bariba. dată fiind dispersia relativ recentăm începută în primele secole ale erei creştine. prezente din Senegal pînă în Liberia. Se remarcă în estul Nigeriei poporul tiv (3.) este limitat la regiunea muntoasă de la graniţa dintre Nigeria şi Camerun.2 mil) iar mai spre est poporul zandeh (azande) în zona cumpenei de ape dintre Nil şi Ubangui..7mil. răspândiţi din Ghana pînă în Nigeria. din grupul mandé sau de factură sahariană.).). cazul poporului mossi (peste 7. Populaţii de agricultori.3 mil. mai importante sunt popoarele : dagomba (1. Popoare de cultivatori sau crescători de animale.1mil. f)Grupul ubangian Este un ansamblu de grupuri etnice mai puţin cunoscute şi studiate ocupând un spaţiu destul de vast în regiunile de contact dintre pădurea ecuatorială congoleză şi savanele din bazinele fluviilor Ubangui şi Chari.). serer) altele din grupul guineean au avut un rol important în difuziunea Islamului în vestul Africii. naţională în ultimul stat menţionat dar în regres în faţa altor limbi bantu. unde au împins populaţiile de tip khoisanic spre deşertul Kalahari dar s-au lovit de colonizarea europeană. prin islamizare dar şi prin contactul timpuriu cu europenii.D.). din nordul statului Côte d’Ivoire pînă în Nigeria având în centru bazinul fluviului Volta. gur) Este restrîns în spaţiu la regiunea de savană.Centrafricană.2 mil.

La est de aceştia.etnice importante.Congo.D. Aceasta s-a format în zona litorală pe baza unor dialecte bantu aflate în contact cu araba şi persana vorbită de comercianţii stabiliţi în contoarele comerciale. nyoro etc. -mbundu.Congo.5 mil. Aceasta nu a împiedicat conflictele cu populaţiile nilotice vecine (tutsi).D. ewondo şi fang.Centrafricană. unul din cele mai populate state africane. fang).locuitori. unele surse indicând între 60-100 mil. având în centru etnia baluba a căror limbă chiluba domină bogata zonă minieră Copperbelt (circa 13. alt ansamblu care cuprinde mai multe comunităţi înrudite. răspândit în zona de vărsare a fluviului Congo. constituie un ansamblu de populaţii care domină centrul şi sudul Angolei precum şi Namibia (peste 9 mil. Ambele popoare dispun de limbi oficiale. massaba. Constituie nucleul în jurul căruia se produce o convergenţă care poate conduce la formarea unei limbi dominante în sudul Camerunului. În acelaşi mod se impune şi lingala. -luba-lulua.) dintre care se remarcă etnia omonimă a cărei limbă cîştigă teren în R. nyore. fiind deja folosită de un sfert din populaţia R. meru. De la nord la sud.vorbitori. limba swahili cîştigând teren. un alt popor important. 86 .se prin faptul că formează majoritatea absolută a populaţiei în Burundi şi Ruanda.5 il. constituie principalul ansamblu etnic din cele peste 100 comunităţi bantu din Camerun (circa 2 mil. înrudite (circa 4 mil. 1.locuitori). Swahili este limba maternă a circa 13. R.Congo şi R. Sprijiniţi în perioada colonială de către englezi au avut unele conflicte după decolonizare cu alte popoare importante din zonă (chiga. localizate în lungul fluviului Congo (10. -kikuyu. limbă de circulaţie formată pe baza dialectelor bantu de pe cursul inferior al lui Congo. Cu toată importanţa demografică.P. Modul de viaţă îi opune pe agricultorii mbundu celorlalte popoare din grup.8mil. buluewondo).. -kongo. -ganda.). -makonde (makua) împreună cu alte grupuri înrudite (yao. aceştia fiind şi vectorul difuziunii Islamului.D. în total). luhyia). -nyamwezi şi tsukuma formează principalul ansamblu etno-lingvistic din Tanzania dominând zona dens populată a platourilor dintre lacurile Victoria şi Tanganyika (5. Rolul lor dominant în statul menţionat rămîne astfel incert.7 mil. limba kikuyu nu are un rol foarte important. Mbundu au avut principalul rol în lupta pentru independenţa Angolei (1975) în urma căreia s-a declanşat un război civil care opune diversele grupuri etnice din această ţară.Congo. deosebindu. la nord de lacul Victoria. 2 mil. Rezistenţa lor în faţa limbii swahili din zona de coastă a acestui stat s-a manifestat şi pe plan militar. prin rolul cîştigat în impunerea unor limbi vernaculare sau în organizarea politico-statală se pot distinge: -pahuin.. ovimbundu şi herero-ovambo. din regiunea Marilor Lacuri Africane. soga.Ocupaţia de bază este agricultura favorizată de fertilitatea solurilor vulcanice dar presiunea demografică este foarte puternică. alte două popoare bantu importante. localizaţi în sudul Tanzaniei şi în nordul Mozambicului formează un alt ansamblu împreună cu chewa. în regiunea oraşului Kinshasa..Congo şi în nordul Angolei (enclava Cabinda mai ales).1 mil. Alături de alte etnii înrudite depăşeşte 10-11 mil. în zona platourilor Katanga şi Lunda se remarcă popoarele chokwe şi lunda. Nairobi.5 mil. Alături de lingala şi swahili asigură comunicarea în R.4 mil. Zambia şi nordul Angolei. nyankore. -lusengo. împreună).) din Zambia. situat în centrul unei organizaţii statale precoloniale.). singurele din regiune care rezistă concurenţei limbii swahili. principalul popor din Uganda (7. embu.). situaţie foarte rară în Africa. kamba. -rundi şi rwanda. localizat în jurul capitalei. principalul popor din Kenya (6. dominant în R. fiind vorbite şi în Uganda vecină (circa 15. ansamblu de etnii înrudite dintre care se disting bulu. un alt ansamblu etno-lingvistic care grupează mai multe populaţii din R.Congo. împreună) ale căror limbi sunt în circulaţie în Angola.3 mil. gusii. care sunt mai mult crescători de animale. împreună). Uganda etc. locuitori din zona de coastă a Kenyei şi tanzaniei dar cunoaşte cea mai largă răspândire dintre toate limbile negro-africane fiind larg utilizată în statele menţionate. tumbuka).D. din Guineea Ecuatorială şi Gabon (circa 1 mil. alături de alte popoare relativ importante (luyia. 2 mil.5 mil. ca peste tot în restul Africii s-a impus de timpuriu swahili. Limbile acestor popoare sunt în concurenţă cu portugheza moştenită din perioada colonială în Angola.D. Înrudit cu acestea este şi poporul bemba (2.

este înrudit cu cel anterior.4. -shona. pe un spaţiu vast. PUF.7 mil.XV-XVII) care şi-a extins dominaţia asupra altora anterioare – Mali.). din faţa cărora s-au retras spre est. dominanţi în Swaziland şi în estul provinciei sudafricane Natal (2. localizat în nordul statului Nigeria şi în regiunile vecine ale statelor Niger. localizat pe cursul mijlociu al fluviului Niger dar dispersaţi şi în regiunile vecine.5 mil. Limba lor are un statut oficial dominant în Nigeria şi Niger. vehicul al unor revendicări populare. fiind primii care au intrat în contact cu europenii sosiţi în secolul al XVII-lea. Foarte influenţaţi de islam şi de limba arabă (haussa este de multe ori considerată ca limbă afro-asiatică).S. prezentă şi în Zambia şi în celelalte state vecine (circa 10 mil. 143 Cf. swazi. prin islamizarea timpurie : songhai (1. au un rol important în comerţul regional. Numărul lor este destul de mare (90. Cele mai importante sunt : ndebele (1. Cuprinde două popoare înrudite.5 mil.Africane. grupul etnic dominant în vestul statului Niger. atitudine mai primitivă. -nguni este ultimul mare ansamblu etno-lingvistic bantu. foarte apropiate cultural şi lingvistic.8 mil) în sudul Zimbabwe. cel mai important.S.). IV.7mil. sotho. din aceasta derivând şi dificultăţile de clasificare. este cel mai vestic. fiind mai asemănători cu unele populaţii vecine din subfamilia nigero-congoleză cu care prezintă şi similarităţi ale modului de viaţă. larg răspândiţi în R. tsonga. Les dynamiques de l’ethnicité en Afrique noire. dominant în provincia Natal.). djerma (2. mai ales populaţia citadină.). alăturând mai multe popoare din sudul extrem al Africii.). Limba haussa este practic cea mai importantă limbă negro-africană (ca limbă maternă) circulând alături de alte limbi înrudite sau din familia nigero-congoleză. dstingându-se prin rolul major în constituirea unor formaţiuni statale precoloniale. mult timp având ca ocupaţie de bază păstoritul. 87 . populaţia majoritară în Zimbabwe.) din zona amintită extinzându-se timpuriu spre valea Nilului mijlociu iar pe parcursul ultimului mileniu spre sud. După cum se observă din prezentare. ronga şi tonga (10. Africa este astăzi teatrul unor numeroase conflicte între grupurile etnice existând trei mobiluri principale ale acestora : autohtonismul. fiind şi buni artizani şi agricultori. 1998. prezenţi şi în statele vecine.Africană şi Botswana (10 mil. în zona Marilor Lacuri Africane. O diasporă foarte activă este prezentă în întreaga zonă saheliană şi chiar în nordul Africii.). Antropologic. cuprinde un singur popor – haussa (35 mil. popoarele bantu sunt în plin proces de converegenţă. invocat de acele grupuri etnice mai legate de pămînt. cum este cazul tuaregilor sau zuluşilor143. în zona capitalei Niamey. foarte amestecate din punct de vedere antropologic dar originale cultural.2. naţionalismul etnic.Familia nilo-sahariană Zona de tranziţie de la deşertul saharian la savana subecuatorială (Sahel) este populată de o serie de grupuri etnice distincte atât faţă de popoarele din familia afro-asiatică cât şi faţă de cele din familia nigero-kordofaniană. mai rar agricultori. C.S. atunci când este pusă în cauză existenţa lor. multe grupuri etnice reduse numeric vor fi asimilate într-un timp previzibil. Songhai (sec. de obicei vechi populaţii agricole. aceste populaţii constituie un amestec vehi în care dominante sunt trăsăturile negroide. cel mai important grup etnic din sudul Africii. în total). Paris. Ciad şi Camerun.3.Coulon. Din punct de vedere lingvistic sunt foarte divizaţi.Africane. maxima diversitate etnică din regiune putându-se diminua. b)Grupul nigero-ciadian.4 mil. având un rol similar limbii swahili în estul Africii. tribalismul. Ghana eetc. zulu (11mil. majoritatea fiind crescători de animale.) răspândiţi în vestul R. puţin numeros. populaţia principală din Botswana şi regiunile vecine ale R. xhosa (8. sub influenţa modelelor europene care se disting prin revendicarea autonomiei ca premisă a separării şi stabilirii unor frontiere politice.8mil. răspândită din Mozambic şi sudul Zambiei pînă la fluviul Limpopo în sud.în total) formând ramura nordică .(nyanja)populaţia majoritară din Malawi prezentă şi în Zambia (circa 16 mil. tswana. Dată fiind această extremă diversitate etnică. baza populaţiei din Lesotho.) dominanţi în nordul statului Mali. pînă în Tanzania şi Burundi. Se pot deosebi totuşi şase grupuri : a)Grupul nigero-senegalez.

). Ocupaţia de bază o constituie păstoritul seminomad şi comerţul caravanier. aflate în conflict cu puterea de la Khartum (circa 0. 3 mil. populaţia de bază din sudul Ciadului.7 mil. Majoritatea sunt crescători nomazi de vite. Cel mai important popor este cel nubian (3. vorbind o sumedenie de limbi reduse doar la câteva mii sau sute de vorbitori. shilluk (1 mil. populaţia secundară din Burundi şi Ruanda. Ca şi vecinii lor haussa sunt buni comercianţi şi artizani. în Egipt şi Sudan. deşi puţin numeroşi sunt massaii. izolată de restul lumii. cu condiţii dificile de viaţă. ocupând un spaţiu vast suprapus zonei de savană din sudul Ciadului pînă în Kenya şi Etiopia. de tradiţie antică (Kuş). Creştinaţi în primele secole ale erei noastre au creat un puternic regat islamizat ulterior. e)Grupul nilotic este mult mai numeros (24 mil. IV.) dar şi extrem de divizat. a fost mult influenţată de cea egipteană.) celebri prin cultura lor tradiţională bine păstrată. Ciad şi Sudan). Numărul populaţiilor aparţinând familiei australiene nu depăşeşte 420 mii. lango. Aveau o civilizaţie proprie (arme specifice precum bumerangul. sunt în centrul unei dispute teritoriale între cele două state. populaţie emigrată din zonele mai aride ale Ciadului spre bazinul fluviului Congo (cca 2. mult mai restrîns dar şi mai dispersat. nu cunoşteau agricultura şi nu erau sedentari. d)Grupul saharian oriental.. Mai importante sunt popoarele nandi (sau kalenjin.) localizat în valea Nilului mijlociu.victime după 1980. aflată de mult timp în conflict cu majoritatea bantu (conflict sîngeros în Ruanda în 1994-1995 cu 0. mulţi fiind astfel exterminaţi sau decimaţi de boli.) extins şi în Tanzania vecină. ca urmare a luptelor şi a foametei). islamizaţi de timpuriu.2001. crescători nomazi de vite recent sedentarizaţi în zona rezervaţiilor de la poalele masivului Kilimanjaro (0. f)Grupul nilotic ecuatorial. agricultori creştinaţi în perioada colonială (circa 1. Spre deosebire de alte populaţii nilo-sahariene au rezistat procesului de islamizare.c)Grupul saharian este mai restrîns. inospitaliere. numărul lor este în creştere rapidă. nuer (1.recensământului australian din 7 aug. Foarte divizaţi. incluzându-i aici şi pe metişi144. Civilizaţia nubiană. În general ca şi celelalte grupuri nilo-sahariene nu populează un spaţiu continuu ci sunt dispersaţi printre populaţii aparţinând altor familii etno-lingvistice. Printre numeroasele populaţii din acest grup pot fi amintite : sara.) rezultat al amestecului unor populaţii agricole locale cu nomazii zaghawa veniţi din zona sahariană (o ramură a acestora subzistă la frontiera dintre Libia. în special în Uganda dar şi în statele vecine. pictură rupestră) iar din punct de vedere lingvistic erau extrem de divizaţi. Un alt popor mai important este tubu (1 mil. pînă în mijlocul Saharei spre nord şi pînă în nordul Nigeriei spre sud. secundar culegători şi vînători.7mil. în Evul Mediu constituind centrul unui puternic stat islamizat – Bornu. Conform aceleiaşi surse. acoli şi teso.5 mil. Colonizarea europeană i-a împins spre zonele aride. publicat parţial pe site-ul Institului Australian de Statistică. dispersaţi pe cursul superior al Nilului. La fel de cunoscuţi.). Se disting prin înălţimea şi svelteţea lor ca şi prin pielea de culoare foarte închisă. care îl înlocuia pe altul mai vechi – Kanem.9 mil.).5 mil. dispersată printre populaţiile bantu din Tanzania şi Kenya sau printre populaţiile kuşitice din Etiopia. mangbetu.9 mil.4. este mai omogen şi destul de numeros (12.4.). de mici dimensiuni. împreună cu alte triburi înrudite). 88 . fiind astfel supuşi unui proces de arabizare încât tind să-şi piardă caracteristicile etnice. Majoritatea au dispărut înainte de a fi studiate 144 Cf. Înaintea colonizării erau circa 300 mii şi se aflau la nivelul unei organizări tribale.5 mil. Cel mai important este poporul kanuri din jurul lacului Ciad.) sunt populaţiile majoritare din sudul statului Sudan.95 mil. Opus puterii centrale din Ciad. sunt în general păstori nomazi sau agricultori sdentari (în Valea Nilului sau la contactul cu savana).) constituie ramura cea mai sudică. Cunoscuţi sunt şi tutsi (1. în circa 200 grupuri etnice. dispersat pe mari întinderi.) din Kenya şi luo (4 mil. practicând în general animismul. dinka (3. în grupuri etnice de mici dimensiuni.Familia australiană Continentul australian a fost vreme îndelungată domeniul unei familii etnolingvistice originale. dominanţi în nord-estul Nigeriei (8.).victime). din sudul Egiptului pînă în regiunile central-sudice ale Ciadului şi Sudanului.5 mil.2.6 mil. dominant în nordul Ciadului şi sudul Libiei.6mil. la recensământul din 1996 înregistrându-se doar 353 000. din interior.

explicabil prin diversitatea lingvistică. 89 . Navigatori îndrăzneţi. În unele limbi australiene era frecvent limbajul semnelor. ca în insula Halmahera dovedind extinderea anterioară spre vest. Ca tip rasial sunt negritos. cel mai numeros şi mai omogen este cel fijian. 1Subfamilia austro-asiatică este formată din patru grupuri cert înrudite între ele. mai puţin numeroasă (2 mil. formată pe baza limbii engleze cu un aport portughez şi spaniol. unele dintre ele înglobate în trecut la familia sino-tibetană.46mil. localizată în arhipelagul Andamanelor din Golful Bengal.) formează populaţia autohtonă din Melanezia. fapt ce a permis menţinerea unei diversităţi lingvistice extraordinare – peste 700 idiomuri numai în Noua Guinee. O ramură a acestora a ajuns pînă în Tasmania. Cercetările etno-lingvistice au dovedit însă înrudirea lor. IV. IV.locuitori divizaţi în mai multe subfamilii. localizate în sudul şi sud-estul Asiei. relativ recent acceptată ca atare.) iar din punct de vedere rasial sunt australoizi. În comunicarea dintre diversele populaţii se folosesc limbi europene sau derivate ale acestora precum este bislama din arhpelagul Vanuatu. Dintre numeroasele grupuri etnice care convieţuiesc adesea pe aceeaşi insulă. ocupaţia principală constituind-o altădată pescuitul şi culesul. În extremitatea estică a arhipelagului indonezian trăiesc şi populaţii mixte de papuaşi şi melanezieni. Numărul lor redus se explică şi prin incidenţa epidemiilor sau asimilării.8 mil. altele mai noi fiind mai apropiate de mongoloizi.2. au fost aduşi aici de mai multe valuri de migraţii primitive dinspre sud-estul Asiei. în diverse grade. din arhipelagul Fiji (0. recent acceptate ca fiind înrudite. unele aflate în regres: a)grupul munda. inclusiv din punct de vedere rasial. numără doar 10 mii persoane aflate într-un avansat proces de aculturaţie. de tip australoid. cuprinde o serie de populaţii arhaice. împădurite din nord-estul podişului Dekkan unde a fost împins de populaţiile venite dinspre nord-vest – dravidieni. Nici unul din numeroasele grupuri etnice nu se impune. Papuaşii sunt mai numeroşi (circa 5. trăind la nivelul organizării tribale. dar a fost decimată după colonizarea europeană. mai ales din punct de vedere cultural. 3)Subfamilia melaneziană. Între cele patru subfamilii există raporturi certe de înrudire. subfamiliile componente sunt foarte unitare în pofida dispersie pe mari suprafeţe. în grupuri mici. Din punct de vedere lingvistic există mari diferenţe dar luate separat. numită austrică.). De multe ori este privită ca o familie distinctă. în mare parte reziduale.Familia austrică Cea mai mare parte a populaţiei din sud-estul Asiei şi din arhipelagurile Oceaniei este înrudită din aproape în aproape formând o vastă familie. secundar vînătoarea şi pescuitul. Existenţa unor diferenţe lingvistice şi în modul de viaţă îi divizează în trei subfamilii inegale : 1)Subfamilia andamană. relativ diferiţi de papuaşi. Din punct de vedere cultural sunt populaţii arhaice a căror ocupaţie de bază este culesul. dispersat în regiunile mai înalte. unele populaţii apropiindu-se mai degrabă de substratul australoid. multe etnii prezentând caractere mixte. Numită familia indo-pacifică. în urma unor studii antropologice şi lingvistice. rareori depăşind 10 mii de locuitori.4.6.şi cercetate iar în prezent sunt într-o fază avansată de aculturaţie (pierdere a trăsăturilor culturale. etnice.5. pe lîngă cel articulat. fiind rezultatul unor amestecuri succesive între mongoloizi şi australoizi.2. 2)Subfamilia papuaşă. cu trăsături mai degrabă negroide. lingvistice). dar există şi o agricultură embrionară de tip itinerant de veche tradiţie însă. constituind o punte între acestea. asemănările cu celelalte două ramuri ale familiei indo-pacifice fiind relativ reduse. de dimensiuni diferite. Bougainville).Familia indo-pacifică În vastul spaţiu întins de la Golful Bengal pînă în vestul Oceanului Pacific se află dispersate o serie de populaţii. provenind din primul val de populare al spaţiilor insulare din sudul şi sud-estul Asiei. formează populaţia autohtonă a insulei Noua Guinee şi a cătorva insule apropiate (New Britain. limbile lor având afinităţi cu cele din arhipelagul indonezian.2. adverse. Această macro-familie cuprinde circa 547 mil. indo-europeni.

West Bengal şi Orissa (8 mil. c)Grupul vietnamez. Acest proces. Influenţaţi mai mult decât oricare alt popor indochinez de civilizaţia chineză dar şi civilizaţia indiană prin filiera budismului meridional. a cărui apartenenţă la această subfamilie este controversată datorită caracterului mixt. restul fiind divizat în mai mutle triburi de mici dimensiuni.) şi ho(1.6 mil. Populaţiile de agricultori sunt cel mai ameninţate de asimilare spre deosebire de cele care au păstrat un mod de organizare tribală şi un mod de viaţă bazat pe vînătoare şi cules. subzistenţa multora fiind incertă. Spaţiul ocupat de poporul rezultat. West Bengal şi Orissa. a continuat pînă în pragul epocii moderne. Constituie substratul populaţiei din Indochina formând astăzi enclave izolate între alte populaţii pe care le-a influenţat prin mixtare.). Printre cele mai importante grupuri etnice componente putem distinge : -khmerii (cambodgienii). vietnamezii. b)Grupul mon-khmer. la limita dintre statele Bihar.3 mil. Numărul lor este relativ redus (0. mai numeroşi fiind muong şi bahnar. Comunităţi khmere importante locuiesc şi în sudul Vietnamului (Cochinchina) sau al Thailandei. De religie budistă şi practicând rizicultura.8 mil. Foarte apropiaţi cultural şi lingvistic sunt palaung (circa 1 mil.Constituie populaţia cea mai veche din subcontinentul indian.7 mil. al căror tip rasial este net australoid.) pe care l-a dominat politic pînă în sec. de cele sinice sau thaichuan.X-XIII (Angkhor). fiind singurii care dispun de un stat propriu – Cambodgia. Fiind în general de mici dimensiuni populaţiile aparţinând acestui grup sunt ameninţate de asimilare. modelul unor organizaţii statale ulterioare aflate la baza celor indochineze actuale.) şi sunt puternic influenţaţi de hinduism. Trăsăturile antropologice îi apropie de australoizi (veddoizi) iar din punct de vedere lingvistic sunt net diferiţi de ceilalţi locuitori ai subcontinentului indian.) grupează majoritatea populaţiei munda. Se disting două arii cu o concentrare mai mare. început înaintea erei noastre.) dominant în statul Vietnam. este rezultatul unui amestec etno-lingvistic complex la care au participat populaţii originare din sudul Chinei actuale suprapuse în lungul fîşiei litorale sau în deltele fluviilor Song Ha şi Mekong unor populaţii mai vechi – mon-khmer sau înrudite cu cele din arhipelagul indonezian. locuind astăzi în estul subcontinentului indian (colinele Shillong din statul Meghalya şi nordul Bangladeshului). Numărul lor depăşeşte 14. formează cea mai mare parte a grupului (12.2mil.) ocupa în timpuri vechi întreaga Indochină dar sub impulsul unor populaţii sino-tibetane venite dinspre nord s-a retras spre sudul extrem al acesteia. ca cele mai multe populaţii din zonă. Lingvistic însă înrudirea cu munda este certă. nucleul unui imepriu înfloritor în sec. Tipul antropologic iniţial era ca şi la munda. o populaţie ce atestă limitele răspândirii populaţiilor mon-khmere în trecut. dar cele mai multe grupuri etnice constituente sunt în diverse faze de asimilare culturală ce a generat de altfel mişcări autonomiste soldate cu înfiinţarea a două state în care ponderea lor este importantă (Jharkand şi Chhatisgarh). pînă în sudul Chinei. -khassi. se deosebesc astfel esenţial de vecinii lor. arealul lor era probabil mult mai vast. rezistă într-o anumită măsură asimilării din partea populaţiei birmane majoritare.lea.8 mil. răspândite mai spre sud la limita dintre statele Orissa. Madhya Pradesh şi Andhra Pradesh. au fost în atenţia opiniei publice mondiale în perioada sîngeroaselor războaie care au opus facţiuni politice rivale între 1975-1990. este adesea întrerupt de reziduurile acestor populaţii. Limba lor are un caracter mixt fiind adesea clasată fie alături de limbile tibeto-birmane. Gondwana şi Chotta Nagpur în statele indiene Bihar (Jharkand). Având statut minoritar şi o relativă autonomie. Apropiaţi khmerilor sunt o serie de populaţii care trăiesc în zona muntoasă dintre Laos şi Vietnam sau chiar mai la vest în Thailanda. martore ale extinderii anterioare sau recent refugiate.) care locuiesc mai la nord. Madhya Pradesh (Chhattisgarh). cel australoid dar spre deosebire de acesta trăsăturile mongoloide sunt frecvente. Vietnamezii sunt un popor numeros (76.) singurii care dispun de scriere. de dimensiuni egale cu munda (17. răspândiţi şi în 90 . Împreună cu mundari (3. o populaţie concentrată în sudul Birmaniei şi al Thailandei (circa 1 mil.7 mil. -mon. aflaţi la un stadiu superior de civilizaţie. al XVII. premisă a păstrării individualităţii etno-lingvistice. Tot grupului monkhmer aparţine şi populaţia indigenă din arhipelagul Nicobare. Cei mai numeroşi sunt santalii din Jharkand.

5 mil. Puternic influenţate de civilizaţia chineză. 1. este mai restrînsă astăzi dar în trecut se extindea în toată zona muntoasă din sud-estul Chinei de unde au fost împinşi în câteva arii montane mai izolate.) răspândiţi în întreg arealul. 2)Subfamilia miao-yao. au fost împinse încă din Antichitate spre sud. arie de interes major în producţia mondială de opiu. Laos şi China. populând cele mai multe 91 . cel mai restrîns (circa 115 mii). 4)Subfamilia austroneziană Este cea mai importantă dintre componentele macro-familiei austrice deosebindu-se prin maxima răspândire. fosta metropolă colonială). Populaţiile care-l compun sunt de tip australoid.). din sudul Chinei pînă la Golful Siam. influenţaţi de Islam (3.) populaţia majoritară în Laos şi nord-estul Thailandei (platoul Korat). în cazul celor din sud. Apropiaţi aceştora sunt popoarele kam. concentraţi în bazinul mijlociu şi inferior al Menamului. purtând de multe ori acelaşi nume. Numărul mare al chuang justifică autonomia culturală a acestora în cadrul provinciei Guangxi. formează un grup rezidual în interiorul peninsulei omonime.) care domină Triunghiul de Aur. ocupaţia de bază fiind culesul şi vînătoarea. tay) din zona muntoasă dintre Vietnam şi Laos.împreună) care populează nordul Thailandei ca şi numeroasele populaţii thai (albi. din partea nordică a peninsulei Malacca. în nordul Vietnamului.). În această mişcare.5 mil.6 mil.5 mil. Foarte asemănători sub aspect lingvistic şi antropologic sunt laoţienii (12. populaţiile de factură dominant mongoloidă au asimilat şi grupuri importante de populaţie din familia mon-khmer. proces care continuă şi astăzi. care cuprinde în primul rând poporul omonim din sudul Chinei (18. Altădată erau mai numeroşi şi mai răspândiţi dar s-au retras treptat spre interiorul peninsulei. Dintre acestea mai numeros şi mai cunoscut este poporul sha. dar şi populaţia aborigenă a insulei Hainan (lai. în America de Nord şi Australia (boat people). Numărul lor este relativ mare (96.) răspândiţi mai ales în China. Deşi sunt divizaţi în numeroase triburi. din Madagascar pînă în estul Oceanului Pacific. negri. reziduuri ale avansării spre sud dinspre aria de origine. formând enclave în mijlocul populaţiei chinezeşti devenite majoritare. Birmania.restul Indochinei sau formând recent o diasporă importantă în Europa (în Franţa mai ales.2mil. divizaţi în numeroase grupuri etnice dar fără mari diferenţe între ele. localizate în lungul frontierei chino-vietnameze. Pot fi regrupate în două mari ramuri : -chuang. ca efect al războaielor succesive care au opus populaţia locală imperialismului francez şi nord-american după 1950 dar şi din cauza regimului de inspiraţie sovietică instalat după 1950 în nord.). unele mici grupuri fiind dispersate pînă în nord-estul Indiei (Arunachal Pradesh). 3)Subfamilia thai-chuang este una din ramurile familiei austro-asiatice a cărei apartenenţă este controversată ca şi a miao-yao de altfel.2 mil. Apropiaţi sunt thaii de sud. Laosului şi Thailandei. constituind baza populaţiei din Thailanda – siamezii.) iar spaţiul pe care-l ocupă astăzi este relativ continuu. Se află la un nivel inferior de civilizaţie. Ceva mai deosebite sunt o serie de populaţii puţin avansate din zona forestieră de la frontierele dintre Thailanda. Originare din bazinul mijlociu al fluviului Yangtze.fiecare). numiţi meo înVietnam şi Thailanda.. intermediar între thai şi chuang (3 mil. ca în cazul semangilor. fără a avea o înrudire lingvistică). mişcare amplificată în perioada medievală când au reuşit să ocupe cea mai mare parte a Indochinei şi să formeze regate puternice. pu-i (23mil. dobândind particularităţi rasiale distincte. în zonele împădurite care au scăpat defrişării. cea mai importantă minoritate etnică din acest stat. mai numeroşi (10. yao (circa 3. formează totuşi un ansamblu unitar în pofida divizării în mai multe etnii distincte. de talie mică adesea (negritos. multe clasificări apropiindu-i de sino-tibetani. kadai. asemănători cu indigenii din insulele Andaman. puţin diferenţiate pot fi grupaţi în două popoare esenţiale : miao. circa 40.3mil.5 mil. mai ales populaţiile din nord. sau de cea indiană. d)Grupul malacca. thaii de nord şi yuanii (circa 7 mil. Presiunea la care au fost supuşi i-au împins tot mai departe spre sud. -thaii.

motiv pentru care după 1950 au fost deplasaţi prin colonizare („transmigraţie”).4 mil.arhipelaguri din sud-estul Asiei şi din interiorul Pacificului. foarte restrîns dar important prin localizarea în apropierea presupusei arii de origine – sudul Vietnamului.) constituind prin civilizaţia lor rafinată şi simţul artistic deosebit un punct de maximă atracţie turistică. Limba malaeză. Noua Zeelandă). Asemănările lingvistice şi culturale cu populaţiile de tip malaez sunt incontestabile. corespunzătoare unor particularităţi lingvistice : a)Grupul continental. populaţiile din acest grup au fost treptat convertite la Islam începând cu secolul al XV. mai ales 92 . Ansamblul format de aceste populaţii este foarte unitar cu toată dispersia amintită.) înrudite între ele şi prezentând o remarcabilă omogenitate culturală. Kalimantan şi alte insule apropiate la care se adaugă sudul peninsulei Malacca. Alăturează mai multe populaţii retrase în zona montană din regiunea amintită (circa 1. Sundanezii sunt un alt popor important. nu a modificat profund aceste evoluţii dar a creat premisele unificării statale. fapt ce implică o situaţie conflictuală.9 mil. se deosebesc astfel de populaţia recent stabilită în insulă. Puternic influenţate de civilizaţia indiană încă din Antichitate. Colonizarea europeană. Madjapahit etc. persoane spre insulele mai slab populate (Sumatera. În Sumatera se disting mai multe popoare înrudite cu malaezii care domină sudul peninsulei Malacca (Malaysia) şi nordul insulei Kalimantan. Agricultori itineranţi. Această aventură a durat pînă în al doilea mileniu al erei noastre când sunt populate ultimele insule din Pacific (Hawaii. populaţia de bază din centrul şi vestul insulei Jawa. Austronezienii (austros – sud şi nessosinsulă în limba greacă) au fost de timpuriu navigatori iscusiţi reuşind să populeze astfel acest vast ansamblu insular. influenţaţi în ultimul timp de misiunile creştine. majoritar.. practicând pînă de curând ritualuri barbare (vînătoarea de capete). foarte numeros (250 mil. mai întîi spre Jawa şi Sumatra. Apartenenţa lor lingvistică la subfamilia austroneziană din care face parte grosul populaţiei din arhipelagul indonezian. Noua Guinee). este considerată ca fiind certă dar particularităţile culturale îi disting net fiind consideraţi urmaşii celor mai vechi locuitori din zonă. localizat în vestul insulei Jawa (36 mil. Dintre numeroasele popoare se remarcă javanezii (circa 103 mil.). şi este rezultatul unei expansiuni relativ recente. Jawa.) grupând populaţia din Insulinda şi Madagascar divizat în numeroase etnii slab diferenţiate. influenţate de civilizaţia indiană – Champa. Numărul lor actual se cifrează la 334 mil. Este vorba în primul rând de minangkabau. ulterior şi spre Filipine de unde s-au dirijat în două direcţii opuse – spre nord pînă în Taiwan şi în sudul arhipelagului nipon unde s-au suprapus altor grupuri venite de pe continent şi spre est. lampung şi kerintji care împreună cu malaezii totalizează circa 43 mil.). b)Grupul dayak. Sub aceste influenţe au creat regate puternice (Srivijaya.). Populaţiile din Sumatera se disting prin islamizarea mai timpurie. pe baza limbii malaeze în principal. Mattaram etc. Originari din sud-estul Asiei (sudul Chinei sau Indochina).1 mil.) şi o civilizaţie originală. Cauza acestei vaste migraţii poate fi găsită în avansarea dinspre nord a populaţiilor mongoloide dar un rol deloc neglijabil l-a avut stăpînirea unor tehnici de navigaţie. aparent primitive dar performante.)dintre care unele reuşiseră în perioada medievală să creeze state puternice. populând insulele Sumatra. iar mai tîrziu sultanatele malaeze Banten. au început să se extindă spre sud-est de timpuriu. oficială în Malaysia şi Singapore nu se deosebeşte prea mult de indoneziană formând un ansamblu lingvistic major la nivel mondial.) deosebindu-se prin influenţa hinduistă ceva mai îndelungată la fel ca şi madurezii din insula Madura şi din zona oraşului javanez Surabaya (11. grupează populaţiile cele mai vechi din insula Kalimantan (circa 3 mil. circa 15 mil. b)Grupul indonezian. Balinezii sunt singurul popor indonezian rămas fidel tradiţiilor hinduiste (4. lubu. în lungul arhipelagurilor coraligene sau vulcanice din Micronezia şi Polinezia. Limba javaneză este o limbă de veche cultură dar pentru eliminarea eventualelor conflicte cu substrat etnic a fost creată pentru comunicare indoneziana. Este divizat în două subgrupuri : -indonezian de vest. completată de migraţia unor grupuri spre vest pînă în Madagascar. Kalimantan. olandeză mai ales. pe baza populaţiei cham. dens populată. Astfel creată indoneziana contează printre limbile cu cel mai mare număr de vorbitori de pe Glob (circa 206 mil. javanezi musulmani practicanţi ai riziculturii. Pot fi deosebite şapte grupuri.

dispersat pe o vastă suprafaţă oceanică în insule de mici dimensiuni (Tuamotu. Tuvlau. fiind grupată în mai multe triburi dispersate în zona muntoasă (gaoshan). Unele popoare aparţinând acestui grup trăiesc şi în extremitatea nordică a insulei Sulawesi sau în Kalimantan. Hawaii) ori de mari dimensiuni (Noua Zeelandă). mai restrîns. circa 4 mil.5 mil.2.) dispersaţi în micile arhipelaguri coraligene ale Microneziei – Marshall. inventând tipuri de nave cu mai multe corpuri stabile (catamarane).).5 mil. acoperind aproape în întregime continentul american.6mil.8 mil. relativ recente (primul mileniu al erei creştine).9 mil.)şi pangasinan (2.).8mil. Totuşi numărul celor care utilizau exclusiv limba maori era de numai 130 482 (cf. între popoare aflate adese al un nivel diferit de dezvoltare dar pot fi deosebite câteva popoare majore : tagalog. 93 . Leyte (circa 20. Marchize. explicabil dacă ne raportăm la ponderea mare a populaţiei sub 15 ani (36%).Familia amerindiană Este una din familiile etno-lingvistice cu cea mai mare extindere spaţială.) şi makasarii (2.5%) pentru ca în 2001 să ajungă la 611 800 (15. limba acestora stând la baza unei variante normate destinată comunicării în întregul arhipelag. locuiesc în insulele din sud-vestul arhipelagului – Cebu.6 mil. Negros şi Mindanao (8. ceva mai numeros (1. este însă foarte fragilă.4.). constituie baza populaţiei din peninsula omonimă din sud-estul insulei Luzon (6. Tonga. IV. tagalog în zilele noastre. mai ales în rândul maorilor din Noua Zeelandă (cca 0.3mil. e)Grupul micronezian. constituind de fapt o macro-familie în interiorul căreia există o mare diversitate deşi din punct de vedere rasial diferenţele sunt minore. dispărută. cel mai restrîns (doar 265 mii loc.) dispersaţi în întregul arhipelag. Punctul extrem al dispersiei spre est l-a constituit Insula Paştelui. numită adesea şi filipineză (18. Trăind dispersate aceste populaţii au creat o civilizaţie originală bazată pe navigaţie. alături de kapampangan (2. baza populaţiei în insula Panay dar sunt răspândiţi şi în insulele Mindoro.7.9mil.4 mil.) pe baza prezumţiei că primii colonizatori austronezieni au venit mai degrabă din estul Indoneziei şi o serie de populaţii de mici dimensiuni din insula Sulawesi şi arhipelagurile Moluce şi Sondele Mici. un adevărat mozaic caracterizează interiorul insulei Mindanao şi nordul extrem al insulei Luzon. sebuanii.2 mil.) populează nordul insulei Luzon în provincia Ilocos. Unitatea acestui vast ansamblu.)145 al samoanilor (0. în zona capitalei Manila. d)Grupul atayalic (formosan) este în continuă retragere sub presiunea colonizării chineze.Institutului de Statistică din Noua Zeelandă). waray (5 mil. În Sulawesi aparţin sugrupului indonezian de vest două populaţii importante prin spiritul comercial – buginezii (5. alăturează poporul malgaş din Madagascar (15. Marchize) sau ceva mai mari (Tahiti.5-1mil.) şi se remarcă prin dominanţa religiei catolice. hiligaynon. apropiaţi de indonezieni şi filipinezi sub aspect lingvistic dar având trăsături rasiale distincte.).) domină în insulele Samar şi Leyte. baza populaţiei din Luzon.9mil. bikol.) înrudită cu cele din nordul insulelor Filipine. În ultimul secol se constată un reviriment al unora dintre ele. În 1996 numărul lor depăşea 548 000 (14. înrudit îndeaproape cu cele indoneziene.1mil. al tahitienilor dar altele au fost complet asimilate (hawaienii). niassezii etc. divizat şi dispersat ca urmare a colonizării europene.). Nauru. urmare a colonizării spaniole. Şi acest grup este foarte divizat. Noua Zeelandă). este destul de numeros (81. Înrudite cu populaţiile filipineze sunt şi unele etnii din vestul Microneziei (Guam. -indonezian de est. Mindanao.2 mil. Kiribati. motiv care a impus folosirea timpurie a unor limbi de circulaţie – sebuana în trecut.) dar cele din interior sau de pe coasta sud-vestică au păstrat şi caracteristici culturale mai arhaice – batak (toba. Acest fapt se explică şi 145 Maorii din Noua Zeelandă. mentawai. c)Grupul filipinez. după o lungă perioadă de declin sunt în rapidă creştere.9%). cel mai numeros popor filipinez. ilocanii (10. unde au creat o civilizaţie originală. încă din secolul al XVI-lea. În trecut unele dintre aceste popoare erau mai numeroase dar au fost decimate de colonizarea europeană (insulele Hawaii. deosebită prin influenţa puternică a limbii spaniole în vocabular (ca şi limbile din Filipine de altfel). mai cunoscută fiind chamorro.4 mil. Samoa.în nord-vestul extrem – acehnezii (2.). Caroline. În afara acestora.). Palau). Constituie populaţia aborigenă a insulei Taiwan (circa 0. f)Grupul polinezian. Negros.).

decimaţi masiv sau împinşi spre interior ulterior. Cei circa 40 mil. hopi.U. pot fi divizaţi în două mari subfamilii: 1)Subfamilia amerindiană de nord. Peru etc. sau după caz a englezei este foarte puternică.). shoshonii. pe teritoriul actual al S. inclusiv în S.X-XII) cu originea în bazinul fluviului Colorado din sud-vestul S. Înaintea venirii europenilor. popoarele din Cordiliera Andină au rezistat mult mai bine.5 mil. permiţând cu uşurinţă divergenţa. urmaşi ai unei vechi civilizaţii. popoare întregi dispărând complet (în Antile şi pe coasta nordică a Americii de Sud mai ales). nootka. Spre deosebire.) : quiche.).) de care se apropie unele populaţii din partea central-nordică a platoului Mexican şi în Utah formând grupul utoaztecan : tarahumara. Cele mai multe popoare din această subfamilie. Amerindienii au suferit enorm în urma colonizării europene. atât pe platou cât şi în zona de coastă a Golfului Mexic (0. precursoare celei a aztecilor. cuprinde toate populaţiile indigene din America de Sud şi din zona istmului Panama. foarte numeroşi până la venirea europenilor în estul S. oraşul şi ierarhizarea socială asemănător celor mai avansate civilizaţii din Lumea Veche. Numărul lor nu trece de 0. împinşi de aceştia spre sudul Mexicului actual (statele Oaxaca şi Chiapas). În secolul al XIX-lea foarte cunoscuţi erau cheyenii. constituind baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane (Mexic. Împreună cu mixtecii (circa 0. decimarea.).amerindieni (în sens restrîns.).U. 2)Subfamilia amerindiană de sud. formează o unitate geografică mai degrabă. vorbită încă de circa 150 mii persoane. răspândite în sudestul Mexicului şi în Guatemala (peste 3 mil. cunoscând scrierea. până în bazinul Columbiei britanice (salish. vag înrudite.U. fiind obligaţi să lucreze ca sclavi. directă sau indirectă continuând şi astăzi. mulţi fiind astfel decimaţi. penutienii. greu accesibile ale Anzilor centrali. şi Canada. este la fel de diversă dar mult mai numeroasă (peste 30. şi Canadei mai subzistă câteva populaţii care rar depăşesc 100 mii locuitori. prezenţi în număr important în Dakota de Nord.). kekchi.). deşi puţin numeroase. Populaţiile din zona ecuatorială se disting prin numărul redus şi prin incidenţa masivă a colonizării europene. vecinii lor de la nord. alături de alte etnii mai reduse numeric.U. alţii atinseseră un nivel înalt de civilizaţie. Diferenţierile lingvistice sunt enorme ca şi dimensiunea grupurilor care le vorbesc. maya. pentru că numărul lor real este mult mai mare). sunt în creştere numerică. similară situaţiei din America de Nord.6 mil.U. formau grupuri distincte : algonkin.A. ultimele locuind în vestul S. urmaşii vechilor azteci (1. mai numeroase şi mai bine individualizate.6mil. Anterior colonizării europene. pădurile ecuatoriale ori spre platourile înalte. grupând populaţiile reziduale din cea mai mare parte a continentului nord-american (9.7 mil. popolocanii şi otomienii menţionaţi anterior formează un grup destul de eterogen -populaţiile din grupul maya. -otomienii. localizat la sud-est de nahua.2 mil. mohicanii. Amerindienii propriu-zişi au fost împinşi spre regiuni inospitaliere : nordul boreal. Trei dintre acestea se remarcă în mod deosebit : 146 147 Aztecii constituie rezultatul unei migraţii relativ târzii (sec. 94 . ca urmare a decimării la care au fost supuşi în trecut.A şi al Canadei.A. practicând agricultura.A. amerindienii populau continuu America şi se găseau la nivele diferite de dezvoltare : unii trăiau din cules. prezente din Mexicul central (totonacii. sensibil diferit de alte sisteme lingvistice. circa 0.146. chinook. din jurul Marilor Lacuri dintre care subzistă mai bine cree (circa 150 mii) şi ojibwa(chippewa.A. mame. decimaţi masiv în urma unor conflicte inegale care i-au împins mai întâi spre zona preeriilor. apoi spre Munţii Stâncoşi unde subzistă în câteva « rezervaţii ». irochezii.pe baza cărora s-a format o limbă de circulaţie în secolul al XIX-lea în toată aria. -zapotecii.. vast grup de populaţii reduse numeric. O mare parte s-au metisat cu colonizatorii.prin venirea succesivă a mai multor valuri de populaţii dinspre Asia ca şi prin specificul limbilor amerindiene. din zona preeriilor. în partea centrală a Mexicului. Alături de acestea. Influenţa limbii spaniole. Constituie prototipul amerindian al multor scenarii hollywoodiene după ce unii dintre ei au fost popularizaţi de romanele lui Karl May. sioux.6 mil. peste 100 mii) 147.5 mil. vînătoare sau pescuit (în pădurile ecuatoriale sau în cele boreale). Cele mai importante sunt cele care continuă tradiţia unor vechi civilizaţii : -nahua.

M. J. bascii ş. 1999).). înrudiţi.a.). sosiţi mult mai târziu în contextul retragerii gheţarilor. Poporul quechua continuă străvechile tradiţii incase remarcându-se prin cultura deosebită. În Chile şi Argentina un popor important era mapuché (araucanii). stabiliţi mai la sud în zona silvo-tundrei au suferit influenţe amerindiene.2. Populaţiile din pădurea amazoniană sau din zonele de savană vecine prezintă un interes antropologic deosebit dat fiind nivelul lor redus de civilizaţie. răspândite mai ales pe coasta vestică (Alaska. La sosirea europenilor.A.C. 95 . Numărul lor este redus (doar 430 mii). secundar în Chile şi Argentina. 1996. Pielea de focă este folosită în diverse scopuri.Familia na-déné Mult timp inclusă în familia amerindiană. haida etc. Unii dintre ei. trăiau o serie de populaţii arhaice. na – déné. pp. caribii şi arawacii.Ruhlen.). Cei mai mulţi trec în prezent la un gen de viaţă mai evoluat (în Canada) bazat pe creşterea renului şi a boului moscat. cea mai mare parte fiind constituită de poporul navajo din sud-vestul S. cei mai recenţi.4. Bolivia. bilingvi.Tamisier. soarta lor fiind astfel pecetluită (tlingit.Familia eskimo-aleutină Ca şi na-dene este restrînsă numeric (doar 185 mii). 148 Se admite în general că au existat trei valuri principale de populaţii venite dinspre Asia : amerindienii propriu-zişi. cf. Larousse-Bordas.U. de la confecţionarea îmbrăcămintei la construcţia bărcilor. Ecuador. Aleutinii din zona strîmtorii Behring sunt aproape complet asimilaţi ca şi alte etnii din Alaska. eskimo-aleutinii. mai cunoscute sunt populaţiile din grupul chibcha. folosind şi spaniola se remarcă prin difuziunea limbii lor pe un vast spaţiu. locuinţele tradiţionale din zăpadă fiind aproape complet abandonate149. unii specialişti admiţând chiar o presupusă înrudire cu unele populaţii relicte din Eurasia (caucazienii de nord. în Patagonia şi Ţara de Foc. Aceste popoare au venit dinspre vest înaintând spre Groenlanda în valuri succesive. L’origine linguistique des Amérindiens. Greenberg.). aflat în expansiune demografică. practic dispărute astăzi. Restul este constituit dintr-o duzină de mici etnii grupate în subfamilia athapaskan-eyak. În Columbia şi î zona istmului Panama. fiind utilizată de multe populaţii amerindiene din Brazilia sau de misionarii creştini. -guarani (peste 3 mil.4. În sudul extrem al Americii de Sud. stabiliţi de cel puţin 25 000 ani în America . care mai numără astăzi circa 300 mii locuitori. astăzi subzistând doar unele grupuri restrânse şi denumirea Mării Caraibilor. sosite mai recent în America de Nord. dovadă fiind prezenţa unor comunităţi inuit în peninsula Ciukotka. Particularităţile lor antropologice şi culturale îi apropie mai degrabă de unele populaţii siberiene iar lingvistic prezintă asemănări cu familia sino-tibetană.8.-quechua (22. Paris. nu sunt totuşi atât de caracteristice cum s-ar părea. unde limba lor are statut semioficial fiind folosită în şcoală şi mass-media. locuinţele lor de bază fiind construite din piatră. Viaţa în condiţii dure i-a obligat să se adapteze fiind mai ales vînători de animale marine şi semiacvatice. turbă şi piei de animale. deja dispărute sau aflate în diverse faze de asimilare lingvistică. supusă unui proces avansat de aculturaţie dar ocupând un spaţiu vast în regiunile arctice ale Americii de Nord şi în nord-estul Asiei.9. IV. fiind în mare parte asimilat sau decimat în urma unei rezistenţe acerbe la colonizarea europeană. cuprinde o serie de populaţii puţin numeroase.5 mil. 149 Cunoscute sub numele de iglu.2. IV. Limbile lor sunt foarte înrudite. sunt localizaţi în jurul lacului Titicaca (peste 3 mil. cunoscuţi din filmele western (apaşii). împinşi dinspre pădurea boreală a Siberiei Orientale spre zonele arctice (J. înrudiţi cu quechua. deosebiţi prin arhaismul lor cultural. majoritari în Paraguay. răspândiţi şi în Antile. Pour la science. Prezintă afinităţi cu unele populaţii siberiene sub aspectul genului de viaţă şi al tipului antropologic dar se deosebesc prin limbă. Cea mai mare parte o constituie poporul inuit (eschimos) care numără circa 130 mii locuitori. Columbia Britanică) de unde s-au dispersat spre sud pînă în Arizona şi Colorado 148. -aymara. popoare importante erau cele din nord. având şi rolul de limbă de circulaţie în întreaga regiune.132.). Dictionnaire des peuples. deosebirile provenind mai degrabă din modul de viaţă. localizaţi în sud-vestul Groenlandei şi în regiunile din nordul Canadei şi al Alaskăi.. în Perù.

Cu toate acestea. Puternic influenţaţi de civilizaţia chineză. IV. Acest popor dispune de o civilizaţie proprie. Ramura sudică a poporului japonez. vestul S. Asimilaţi de către japonezi. cu care prezintă trăsături tipologice comune.4. păstrează o individualitate care îi distinge şi de chinezi şi de japonezi – alfabet fonetic.6 mil în afara Coreei. la fel ca alte societăţi din Extremul Orient. Ca şi populaţiile prezentate anterior au suferit un proces avansat de aculturaţie.U. doar grupurile ceva mai numeroase având şansa să subziste. este considerată adesea ca fiind un popor distinct – ryukyuanii.4. Alcătuit dintr-un singur popor – coreenii. şi în fostele republici sovietice (mai ales în Asia Centrală dar şi în Ucraina. începută în secolul al XVIII-lea a întîmpinat o oarecare rezistenţă dar după trei secole. sub denumirea de familia paleo-asiatică. de la care au preluat şi scrierea hieroglifică odată cu un bogat vocabular şi cu religia budistă. peste care s-a suprapus un strat mai consistent venit de pe continent. rezistând încă într-o anumită măsură în insula Hokkaido (circa 16 mii).IV.2 mil. cele două componente sunt înrudite cel puţin din punct de vedere antropologic. numeros şi dinamic. este din punct de vedere lingvistic foarte diferită nefiind înrudită cert cu nici o altă familie. dintre care 3. Sunt în regres evident faţă de secolele trecute când erau întîlniţi în insulele Sahalin şi Kurile. pe cale maritimă. apropierea de japoneză fiind uşor forţată. ca multe alte grupuri minoritare. procesul de asimilare apare inevitabil. veche.Familia ghiliak Corelată de multe ori cu cea anterioară şi cu alte populaţii siberiene.13. cu trăsături mongoloide la care s-au adăugat populaţii de tip polinezian venite dinspre sud-est. locuind atât în peninsula Coreea cât şi în regiunile vecine ale Chinei sau prin emigraţie în Japonia. modul de producere a ţesăturilor – prin împletire şi nu prin ţesut. S. IV. mai ales în unele state americane (Brazilia. Poporul ghiliak (nikhvi) mai numără doar 5 mii locuitori risipiţi în sudul insulei Sahalin şi în zona de vărsare a Amurului. păstrând o serie de tradiţii care dovedesc acest lucru (îmbrăcămintea. Limba ainu este însă complet diferită de oricare alte limbi fiind greu clasificabilă.2. ocupaţia de bază fiind pescuitul salmonidelor. apropierea de limba coreeană nefiind convingătoare.. Ocupaţia rusească. unde au fost deportaţi). Poporul nipon este rezultatul interasimilării între grupuri umane de origini diferite : stratul etnic cel mai vechi este de origine tropicală şi cu trăsături ainoide.) şi în insulele din Oceania.) formând populaţia de bază a arhipelagului nipon dar prezent şi în diaspora.2.12.A.4. modul de construcţie a caselor etc. IV. Supuse unui proces de aculturaţie. koriacii.4.10. trădează o origine sudică. Aino constituie elementul de substrat al populaţiei japoneze contemporane. puternic influenţată de cea chineză ca şi în cazul japonezilor. Numărul lor este de circa 76.8 mil. japoneza nu se înrudeşte cert cu nici o altă limbă.Familia coreeană Considerată de multe ori ramură a subfamiliei altaice. prezintă o mare omogenitate.Familia ciukot-kamceadală Foarte puţin numeroasă (circa 30 mii) grupează câteva populaţii indigene din peninsulele Ciukotka şi Kamceatka : ciukcii. combinaţia budismului cu o serie de credinţe animiste etc.Familia ainu-japoneză Considerate separat mult timp. în nordul insulei Honshu sau chiar în Kamceatka.A.).U.2. tind să-şi piardă specificul dat de ocupaţiile tradiţionale : vînătoarea mamiferelor marine şi creşterea renului. care populează arhipelagul Ryukyu.2. Clasificată adesea printre limbile altaice.11. împreună cu japoneza sau separat. Japonezii sunt astăzi unul din cele mai numeroase popoare ale Planetei (128. 96 . kamcedalii etc. prezintă totuşi particularităţi care fac dificilă apropierea de oricare alt grup etni-lingvistic. Unele trăsături psihocomportamentale – aptitudinea pentru progres şi tenacitatea au permis japonezilor să se înscrie printre popoarele cele mai avansate ale lumii.

Începând cu mil. deosebindu-se cu dificultate de alte populaţii siberiene. ketii (1113 persoane în 1989).14. după numele regiunii în care s-a format.Familia sino-tibetană În centrul şi estul continentului asiatic. s-a retras în faţa înaintării altor grupuri spre bazinul rîului Ket.P. rezultatul acestor mişcării fiind formarea popoarelor moderne din sud-estul Asiei. Emigraţia chineză s-a remarcat de timpuriu şi este deosebit de însemnată. numită de regulă sinotibetană. se află localizată cea de-a doua mare familie etno-lingvistică de pe Glob. putonghua (limba comună). în regiunea platourilor înalte ale Tibetului. distincte : 1)Subfamilia sino-eniseică. vorbită de 75% dintre chinezi. 2)Subfamilia tibeto-birmană La sud vest de poporul chinez. În perioada modernă. intermediare între acestea sunt limbile wu – din zona oraşului Shanghai şi min – de pe coasta sud-estică (Fujiang) şi din Taiwan. Cei mai mulţi practică un sincretism religios între budism şi confucianism sau daoism. fiind la originea unor mişcări de populaţii care au antrenat populaţii aparţinând familiei austrice. Thailanda (1/10). împingând şi asimilând populaţii diverse. un număr mare de invenţii epocale fiindu-le atribuite (hîrtia. din Asia Centrală pînă în arhipelagurile din estul şi sud-estul Asiei. Vietnam ş.n. Tibetul după toate probabilităţile şi al celei în care locuieşte cea mai mare parte a populaţiei. America de Nord şi Europa. pe ambii versanţi ai Himalayei şi dispersate spre sud-est pînă în Indochina.IV. trăiesc un număr impresionant de grupuri 97 . loclaizaţi în partea central-nordică a statului chinez unde dispun de o provincie autonomă (Ningxia Hui). China. Poporul chinez (han. dar există şi un grup relativ numeros.locuitori). bazată pe dialectul din Beijing şi având statut oficial în R. afluent al lui Enisei. Este divizată în două subfamilii inegale. o parte a emigraţiei s-a dirijat şi peste Pacific în America de Nord (mai ales în California). de la numele căruia se trage şi numele singurei etnii reprezentate astăzi.e.2. Numărul lor este de circa 1275 mil.Chineză. Problema eterogenităţii lingvistice este rezolvată de multă vreme prin scrierea ideografică al cărei avantaj este acela că reprezintă sensul şi nu sunetul. după numele oficial) îşi are originea în partea centrală a bazinului Fluviului Galben (Huanhe). deşi există o conştiinţă etnică panchineză. unde au devenit majoritari în Singapore sau formează comunităţi însemnate în Malaysia (1/3 din populaţie). cuprinde două grupuri bine personalizate a căror înrudire a fost recent dovedită : a)Grupul eniseic.II î. În perioada contemporană diaspora chineză a devenit un fenomen global. vorbită în sud (provincia Guangdong – Canton pentru europeni) dar şi în diaspora chineză (circa 30 mil. explozivii etc. la fel de diferite precum cele europene : cea mai răspândită este limba mandarin. pe un vast teritoriu. porţelanul. a cărei variantă normată. într-o arie restrînsă. în unele insule ale Oceaniei sau chiar în Oceanul Indian (Madagascar. comunităţi importante fiind prezente în toate statele europene. dar prezintă o originalitate lingvistică remarcabilă care îi apropie de chinezi. busola. aflată într-o avansată fază de asimilare de către ruşi. Populaţiile care o formează sunt în majoritate de tip mongoloid estic şi au fost adesea apropiate de cele din familia austrică fără dovezi convingătoare.). Indonezia (mai ales la Jakarta). (1/5 din populaţia Globului) iar spaţiul vast ocupat contrastează cu remarcabila omogenitate antropologică şi culturală. Această extindere teritorială a generat şi o diferenţiere lingvistică puternică.Unele asemănări indubitabile îi apropie de unele populaţii siberiene sau din nord-vestul Americii (na-déné).4. răspândit altădată pe vaste suprafeţe în Siberia Central-Sudică. aflată la contactul cu populaţiile de pe platourile tibetane. al cărei rol în dezvoltarea umanităţii a fost considerabil. cu mari contraste fizice şi umane. foarte răspândită este şi cantoneza. Devenită nucleul uneia dintre cele mai puternice şi durabile organizări statale. sunt utilizate mai multe limbi. încât. de mari dimensiuni însă (1200 mil. China şi-a extins treptat influenţa culturală pe un vast spaţiu. de religie islamică – huii. Antropologic sunt mongoloizi nordici. au început să se disperseze spre sud-est şi nord. atât în Asia de Sud-Est.a.persoane) din sud-estul Asiei. cel mai numeros de pe Glob şi al cărui rol în istoria omenirii a fost foarte mare. cuprinde un singur popor. Chinezii sunt creatorii cele mai strălucite civilizaţii din Asia de Est. Mascarene). b)Grupul sinic.

Cele opt grupuri actuale sunt rezultatul unor migraţii succesive.3mil.). divizaţi în zece triburi mai puţin avansate cultural. tangsa. foarte apropiate prin modul de viaţă.) lcoalizat în partea central-estică a Nepalului dar cel mai cunoscut este sherpa. unde practica agriculturii este restrînsă iar păstoritul necesită vaste suprafeţe. împreună) şi chin (1. localizată în valea Kathmandu. Puternica fărîmiţare dialectală este compensată de utilizarea unei limbi comune.locuitori divizaţi în 11 grupuri etnice. Regimul comunist de la Beijing a încercat să limiteze specificul cultural al Tibetului. la Dharamsala. Myanmar şi Chinei. din partea central-sudică a Nepalului pînă în sud-vestul Chinei.5-0. adună circa 2. manifestată şi prin formarea unor organizaţii statale proprii. localizat în partea cea mai înaltă a Himalayei (estul Nepalului. populaţia eponimă a acestui stat. sunt cunoscuţi prin modul de organizare teocratic al societăţii lor. secundar de cea chineză.9 mil. Localizat la frontiera dintre India şi Myanmar se disting prin influenţa mai veche şi mai consistentă a civilizaţiei indiene..km2).8 mil. Spre vest ocupă cea mai mare parte a bazinului superior al Indusului (Ladakh). Practicând o formă proprie de budism pe care au propagat-o departe spre inima Asiei Centrale. dominant pastorale.n. Foarte apropiaţi de tibetani sunt paii din vestul Yunnanului (1. din partea populaţiilor dominante sau a misiunilor creştine.8 mil.5 mil. populând zonele mai joase ale lanţului himalayan. spre deosebire de grupurile anterioare. influenţată puternic de civilizaţia indiană. mult timp grupul dominant al acestui regat himalayan care nu a cunoscut dominaţia britanică. constituind un grup militar de elită în perioada ocupaţiei britanice a Indiei (gurkha). în India şi în Pakistan unde s-au amestecat cu populaţii indo-europene şi au fost parţial islamizaţi (cei din Baltistan. unite prin tradiţia budismului lamaist (11.7 mil. De amploare mai redusă au fost mişcările spre nord-est (Qinghai. Kachinii erau cunoscuţi în perioada colonială pentru exploatarea lemnului cu ajutorul elefanţilor. declanşând represiuni sîngeroase şi determinând exilul liderului spiritual în nordul Indiei. 3 mil. locuind în partea central-vestică a Nepalului şi newari (1mil. liderul spiritual (dalai lama.35 mil. Cel mai numeros grup este tamang (1 mil. fapt ce explica imensitatea spaţiului ocupat (cca. Ambele popoare sunt puternic influenţate de civilizaţia indiană iar antropologic se disting printr-un aport evident de populaţie europoidă. a)Grupul tibetan este localizat în aria de origine şi cuprinde mai multe populaţii slab diferenţiate. ceva mai numeros (2. Manipur şi Arunachal Pradesh (1. din Assam şi kachin din nordul Myanmar.) şi prin modul de viaţă adaptat la inospitalierul platou tibetan. având ca ocupaţie principală agricultura.) dar fărîmiţat în câteva zeci de triburi. stabiliţi în Kirghizstan. d)Grupul kachin. „marele lama”) fiind o personalitate recunoscută pe plan internaţional.etnice de diverse dimensiuni. Problema Tibetului este una din marile probleme nerezolvate ale Chinei actuale. dispersate în regiunea himalayană înaltă din Nepal150. unde sunt reputaţi ghizi pentru ascensiuni. fiecare cu 0.-I e. înrudite între ele şi prezentând afinităţi evident cu sino-eniseicii dar având particularităţi culturale distincte.). Extrema diferenţiere este explicată prin maxima fragmentare a regiunii pe care o populează.) şi dunganii.9 mil.5 mil. practicată în lungul văilor sau pe versanţi.). Cei mai numeroşi sunt tibetanii propriu-zişi (9. de veche cultură. c)Grupul gyarung-mishmi. pe parcursul mileniilor III î. situat la sud-est de cel anterior. de dimensiuni apropiate (3.) dar şi mai dispersat.locuitori. Sikkim). numărând doar 1. Dintre numeroasele grupuri se impun naga şi meithei. provincia de la poalele Karakorumului). cumulând circa 80. Cele mai importante grupuri etnice sunt garo. practicând agricultura itinerantă sau culesul şi vînătoarea în vastele păduri care ocupau odinioară regiunea de la frontierele Indiei. dinspre aria de origine din estul Tibetului spre vest. majoritari în Tibet dar şi în statul Bhutan sau în regiunile muntoase înalte ale Nepalului ori în ariile limitrofe ale provinciei Qinghai. b)Grupul pahari este mai restrâns.e. Majoritatea acestor populaţii de mici dimensiuni sunt supuse unei puternice aculturaţii în ultimul secol.) 150 Pahari în limbile neoindiene înseamnă „montan” 98 . care locuiesc în statele indiene Nagaland.5 mil. Numărul grupurilor etnice componente poate fi apreciat la circa 150-200. cunoscuţi pentru spiritul lor războinic. Cele mai importante etnii din acest grup sunt magar (1mil. e)Grupul naga-chin.95mil. pînă în Kashmir sau mai ales spre sud-est în Myanmar şi în provincia chineză Yunnan. Sichuan).n.

chiar dacă au ajuns în anumite epoci la forme superioare de organizare statală. Puternic sinizaţi. din bazinul mijlociu al lui Yangtze pînă în nordul Laosului şi al Vietnamului. se disting prin aderenţa la Islam care a impus în ultimele decenii o prigoană împotriva lor. yi (7. 1)Subfamilia altaică Este mai numeroasă şi mai dinamică (178 mil. inegale ca dimensiune dar unitare din punct de vedere antropologic şi lingvistic. IV. contribuind masiv la marile migraţii ale popoarelor din mileniul I al erei creştine şi din primele secole ale celui de-al doilea. populaţia de bază a statului Myanmar.9 mil.1 mil) şi din vestul Thailandei. fiind răspândit spre Asia Centrală şi Extremul Orient.care dispune de o oarecare autonomie în statul omonim din Myanmar. Nucleul principal se localizează în nord-vestul provinciei chineze Yunnan. divizaţi în nouă grupuri etnice.) sunt ceva mai conservatoare. h)Grupul karen formează cea mai sudică ramură a familiei tibeto-birmane.locuitori. Înrudiţi cu birmanii.). dispersată pe mari suprafeţe în centrul şi vestul Siberiei. practicând rizicultura şi fiind de religie budistă (forma theravada151). Constituie ramura cea mai estică a populaţiilor altaice. divizaţi în două mari subfamilii. precum şi în 151 Sau « micul vehicul » (hinayana). f)Grupul yi(lolo) este mai numeros şi mai omogen. încât astăzi se disting trei mari grupuri inegale : a)Grupul tunguso-manciurian. bine organizate (monii). cele două state fiind de mult timp rivale.). Cei mai numeroşi sunt karenii din statele Kayah şi Kayin din sud-estul Myanmar (5. răspîndit în sud-estul Asiei. fără să dispară totuşi elementele originii comune. grupurile mai restrînse fiind în diverse faze de asimilare. unde au ajuns prin migraţii succesive. Celelalte populaţii dispersate în mozaicul etnic din nordul Indochinei punctează de fapt direcţia deplasării birmanilor.6 mil.). g)Grupul birman. adună circa 12 mil. îndeaproape ândrudit cu yi. se apropie de grupurile kachin şi naga-chin prin modul de viaţă dar se deosebesc prin importanţa mai mare a riziculturii.Familia uralo-altaică Constituie un alt mare ansamblu etno-lingvistic. apropiate din punctul de vedere al tipologiei lingvistice dar foarte diferenţiate antropologic.15. dar foarte eterogenă din punct de vedere antropologic. cu mare diversitate a formelor de tranziţie. de la tipul mongoloid cel mai pur la cel europoid. fie spre sud-est sau mai ales spre vest.6 mil. fiind localizată la frontiera dintre Thailanda şi Birmania. O fracţiune a poporului birman – arakanii de pe coasta vestică. expresie a unei mobilităţi remarcabile pe parcursul ultimelor milenii.) răspândit pe un spaţiu destul de extins. În jurul acestora se cristalizează o oarecare tendinţă de omogenizare. obligaţi astfel să emigreze în masă spre Bangladesh şi India (cunoscuţi aici ca rohingya). Acestea au împrumutat birmanilor cea mai mare parte a fondului lor cultural. Din acest nucleu s-au desprins de timpuriu mai multe ramuri. mai avansaţi dar afectaţi de poziţia transfrontalieră. India. fiind integraţi în colonia coroanei. fapt ce a sporit influenţa indiană. aceste popoare (7. deşi practică încă animismul.2.9 mil. Cuprinde circa 199 mil. influenţate puternic de civilizaţia indiană..4. dirijate fie spre nord-est. este cel mai numeros (aproape 41. Sosirea lor pe teritoriul actual a implicat retragerea spre sud a unor grupuri austrice. opus mahayana (« marele vehicul ») care a dezvoltat elemente supranaturale. Astfel birmanii nu se disting prea mult de alte popoare indochineze. 99 . în lungul fluviilor Irrawaddy şi Salween. au cunoscut ocupaţia britanică. fiind originar din Yunnan de unde a avansat spre sud. Spre deosebire de acestea însă. remarcabil prin maxima dispersie pe cuprinsul masei continentale eurasiatice. Apropiaţi acestora sunt popoarele hani şi nahsi (1. Cuprinde în primul rând poporul birman (39. deci în regiunea munţilor Altai care dă astfel şi numele familiei de altfel. manifestată şi prin stabilirea unor comunităţi hinduse în principala zonă agricolă – delta lui Irrawaddy.împreună). formă mai apropiată de budismul original. cuprinzând doar căteva popoare. în primul rând cel omonim. Originea populaţiilor care o compun trebuie căutată în zona de contact dintre pădurile boreale din nordul Asiei şi stepele care acoperă ariile mai joase din vestul Siberiei.6 mil. Această dispersie a condus la o diferenţiere lingvistică şi antropologică foarte marcată.

popoarele turcice reuşind să creeze imperii. Djungaria) se deosebesc astfel esenţial ca mod de viaţă.nord-estul Chinei. Cele aproximativ 10 grupuri etnice componente sunt foarte înrudite între ele (antropologic şi lingvistic). nereuşind să se impună. consideraţi adesea un conglomerat etnic turcomongol. Tibet sau Qinghai. începând cu mileniul I al erei noastre. circa 200 mii). popoarele turcice păstrează legături lingvistice foarte puternice. Rolul populaţiilor turcice în istoria medievală şi modernă a acesteia şi a Europei sud-estice a fost majoră. b)Grupul mongol este similar ca dimensiune (13. Singurii care se deosebesc oarecum.) la fel de dispersat. fiind în primul rând crescători nomazi de animale. încât în vestul ariei turcice. dar antropologic de tip mongoloid 100 . divizarea lor fiind de multe ori un efect al distanţei sau divizării între state diferite. unde duceau un mod de viaţă similar celui al mongolilor. în mai multe valuri.) dar şi cel mai dispersat – din nordul Siberiei pînă în sud-estul Europei. fiind un efect al marii invazii mongole a lui Gingis Khan din sec. Un grup de manciurieni locuieşte de câteva secole în Djungaria. stabiliţi aici în sec. al XVII-lea (200 mii locuitori). predilect spre vest. mai cunoscuţi fiind evencii (sau tunguşii. multe dispărute (prin asimilare) poate fi grupată după unele caracteristici culturale. Remarcabil este. Nucleul iniţial al populaţiilor turcice îl constituie regiunea Munţilor Altai. unde a fost deportat (sibe. asimilându-se populaţiilor locale152. Cu toată această dispersie. să impună dinastii strălucite. ultima dinastie fiind de origine manciuriană. dar în regiunile aride şi semiaride ale platourilor înalte din Asia central-nordică (Gobi. c) Grupul turcic este cel mai numeros (153mil. populaţia autohtonă a Chinei de nord-est. formând unul din grupurile etno-lingvistice majore din spaţiul eurasiatic. De aici s-au deplasat treptat. Mongolii propriu-zişi. Se adaugă alte câteva mici grupuri dispersate spre sud. secundar spre sud şi nord-est.). Paralel. care i-au purtat pînă în vechile arii de civilizaţie din Europa şi vestul Asiei. păstrându-şi caracteristicile etnice. nanai) al căror mod de viaţă este asemănător cu al altor populaţii din nordestul Siberiei. în Pamir. limbile lor fiind reciproc inteligibile din aproape în aproape. în primul rând a hunilor. trăsăturile mongoloide s-au estompat pînă la dispariţie. Cei mai numeroşi sunt manciurienii. fără a se putea stabili cu exactitate caracteristicile lingvistice. Aceştia sunt cunoscuţi şi sub numele de khalka.) şi există o tendinţă de revitalizare a limbii şi culturii proprii. Dispersia predilectă spre sud-vest a determinat şi intrarea timpurie a populaţiilor turcice în sfera de influenţă a Islamului şi a culturii arabopersane. provincie din nordul Chinei. mongolii constituiau un stat superficial. al XIII-lea. sedentarizaţi recent. adesea foarte complicată. Suscită discuţii apartenenţa la acest grup a unor populaţii cunoscute în perioada marilor migraţii. Singurul popor notabil din afara ariei de origine sunt kalmucii (din nord-vestul Mării Caspice. în pofida acestei dispersii. ataşamentul acestor populaţii la budismul lamaist preluat de la tibetani. antropologice şi lingvistice astfel : 152 Cazul populaţiei hazara din centrul Afganistanului. acestea devenind tot mai evidente spre est. încât astăzi manciuriana este aproape dispărută. sunt concentraţi în Mongolia interioară. unde sunt supuşi unui proces de sinizare. Multitudinea de popoare turcice. de limbă persană. Cei din Mongolia exterioară. Celelalte populaţii sunt de mici dimensiuni şi au ca ocupaţie de bază vînătoarea şi pescuitul. fiind crescători nomazi de vite. Dispersia actuală este relativ recentă. 65 mii) şi unele populaţii de pe cursul inferior al Amurului (udihe. Deplasarea pe arii extinse a condus la mixtarea rasială şi asimilarea etno-lingvistică. practicând şi vînătoarea (în trecut) sunt buriaţii din regiunea lacului Baikal (0. o ramură a oiraţilor din Djungaria (430 mii). Contribuţia lor la istoria Chinei este majoră. după deschiderea Chinei spre exterior (peste 11 mil. sub presiunea unor populaţii mongole (hunii). cu toată influenţa regimurilor de inspiraţie sovietică.5 mil. modul de viaţă nomad a fost abandonat rapid la contactul cu populaţiile sedentare din vechile arii de civilizaţie ale Asiei Anterioare. De obicei.1 mil. din India şi Iran pînă în sud-estul Europei. Numărul lor este în creştere după 1980. devenită minoritară pe parcursul secolului al XX-lea ca urmare a stabilirii masive a chinezilor în această regiune bogată în resurse subsolice dar şi prin asimilarea etno-lingvistică. fapt care a atras mai multe valuri de represiune împotriva lor. solon. erau în mare parte nomazi şi au fost sedentarizaţi în perioada regimului totalitar. instaurat aici încă din 1924.

) sunt într-o fază avansată de asimilare. ucraineni. nucleul anticei Sogdiana. arbitrar trasate. Apropiaţi acestora sunt karakalpacii de la sud de lacul Aral (0. puţin numeroase dar prezentând un interes istoric şi etnografic deosebit prin păstrarea unui mod de viaţă şi a unei culturi arhaice. -populaţiile turcice dinTurkestanul Occidental. dar trăsăturile mongoloide devin tot mai evidente spre nord. prin colonizarea rusă începută în secolul al XVII-lea în regiunile stepice utilizate ca domeniu pastoral. Comunităţi turkmene sunt răspândite şi în nord-estul Iranului (Khorassan) şi nordul Afganistanului. în funcţie de gradul de amestec cu populaţiile sedentare din statele amintite. etc. sovietice apoi.).-populaţiile turcice din Altai şi Siberia. Cei mai numeroşi sunt yakuţii din Siberia Centrală (sakha după numele propriu. sedentarizaţi mai recent şi kirghizii (3. având ca centru principal valea Ferghana.5 mil. bilingvismul fiind tradiţional în vechile centre culturale Buhara şi Samarkand. În Kashgaria însă îşi păstrează mai bine caracteristicile etnice. se disting prin caracteristici rasiale dominant europoide. Limba lor este slab diferenţiată faţă de turca osmanlîie dar se disting prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului ca majoritatea populaţiei din Iran. reprimaţi de către regimul maoist de la Beijing care a practicat o politică de colonizare încât în unele arii au devenit minoritari (în Djungaria mai ales).) din stepele de la nordul lacului Aral. Cele cinci popoare componente ale acestui subgrup sunt destul de unitare sub raport antropologic şi lingvistic. se străduiesc să construiască după 1990 organizaţii statale coerente. ambele populaţii fiind dinamice şi manifestând o autonomie sporită faţă de puterea de la Moscova. Celelalte populaţii din grup (hakaşii. au trăsături antropologice mai apropiate de cele ale uigurilor. Kazahii (11 mil. fiind copleşiţi de imigranţii stabiliţi în aceste regiuni bogate în resurse naturale. Aparţin rasei mongoloide şi au fost supuşi pe parcursul ocupaţiei ţariste. tot aici şi caracteristicile antropologice mongoloide fiind mai estompate.) din Tian-Şan. unei aculturaţii. sunt de fapt rezultatul asimilării lingvistice a populaţiei iraniene locale pe parcursul perioadei care a urmat invaziilor turco-mongole din secolele X-XIII. atât din punct de vedere lingvistic cât şi antropologic.6mil.4 mil.). -populaţiile turcice din Turkestanul Oriental. În mod tradiţional erau păstori nomazi sau seminomazi dar genul lor de viaţă s-a modificat profund prin industrializarea atrasă de bogatele resurse subsolice. pe fondul asimilării unor vechi populaţii indo-europene de factură iraniană mai ales. Deşi au fost islamizate aceste trei popoare păstrează încă elemente ale tradiţiei şamaniste. practicând irigaţiile în oazele de la poalele Munţilor Tian-Şan şi Kun-Lun. sunt puţin diferenţiaţi lingvistic şi dispun de state proprii numai din 1990. intrate începând cu secolul al XVIII-lea în sfera de interes a Rusie ţariste şi supuse unui proces de colonizare. Numărul lor este de circa 101 . -populaţiile turcice din sud-vestul Asiei şi sud-estul Europei. Turkmenii populează regiunile aride de la sud de Amudaria şi se apropie mai mult de turcii osmanlîi şi de azeri. mai numeroase. Dorinţa lor de a-şi asuma rolul de lider regional se loveşte de rezistenţa popoarelor vecine. inclusiv în nordul Afganistanului.) care dispun de oarecare autonomie în cadrul statului uzbek. altaii. Amestecul cu acestea a fost mai intens în lungul fluviilor Amu Daria şi Sîr Daria. impunând totuşi o asimilare mai avansată a relictelor iraniene. circa 470 mii) şi tuvinii din regiunea Munţilor Saian (265 mii).mil. cunoscute generic sub numele de uiguri (9.5. agricultori sedentari. ramura cea mai îndepărtată de aria de origine. Cei mai numeroşi sunt uzbecii (26. graniţele actuale cu Tadjikistanul vecin. germani etc. principalele regiuni agricole. unde dispun de propriul stat dar majoritatea trăiesc în nord-vestul Iranului. Politica de colonizare a Rusiei a făcut ca ambele popoare să ajungă minoritare înainte de 1990 dar sprijinite de dinamismul demografic susţinut şi de plecarea unei părţi însemnate din populaţia alogenă (ruşi.9 mil. Azerii. de origine iraniană. prezenţi în întreaga Asie Centrală. totalizând astfel 5. Buhara ori Samarkand. pe ruinele unei delimitări politice arbitrare care nu mai au nimic în comun cu vechile state islamice conturate în jurul unor centre celebre precum Horezm. populaţia de bază din regiunea situată în sud-vestul Mării Caspice (Azerbaidjan). ca multe popoare siberiene.) au redevenit majoritari. Caracteristică uzbecilor este şi influenţa mai puternică a limbii persane (în varianta tadjikă).

. singurul poopor turcic integral creştin. Apropiaţi de turci sunt găgăuzii. fiind în contact. Unele s-au deplasat mai de timpuriu (başkirii. iar recent şi în Europa Occidentală (Germania mai ales) ca urmare a migraţiilor pentru muncă. Pînă în 1945 o concentrare importantă era şi în Crimeea. stabiliţi în sec. unde conservă modul de viaţă tradiţional. Şi alte 153 Un mig grup turcic numit kajari subzistă în partea centrală a Munţilor Elburz 102 . legăturile cu populaţia persană fiind foarte strînse. VIII-IX. După 1990 o parte a tătarilor crimeeni s-au repatriat.XV-XIX) având o origine azeră153. slave sau mongole. constituie baza populaţiei din Turcia contemporană (în afara sud-estului dominat de kurzi). Grupuri mici de tătari (lipcani) s-au stabilit din Evul Mediu în nord-estul Poloniei şi în Lituania. O parte dintre aceste popoare au dominat în anumite perioade vastul spaţiu stepic din estul Europei. sunt cel mai numeros dintre popoarele acestui grup (peste 63 mil.. dispersată din ordinul lui Stalin în Asia Centrală. Poporul turc are o etnogeneză foarte complicată. shahsevani) dispersate în partea central-sudică a Iranului. cu o concentrare mai mare în Tatarstan (cu centrul la Kazan. deşi formează o cincime din populaţia Iranului nu manifestă nici un fel de veleităţi autonomiste sau separatiste. reduse numeric şi dispersate dar dinamice (balkari. Rolul lor politic a scăzut după a scăzut după dezmembrarea Imperiului Otoman dar se afirmă viguros în ultima vreme. venit în mai multe valuri. îi apropie mai mult de restul Europei. cu principatul Moldovei.8 mil. greci (sau populaţii grecizate). nu totdeauna amical. sudul Ucrainei). pe care au dominat-o timp de cinci secole.). format probabil în Asia Mică. fără să lase prea multe urme. locuind pe ambii versanţi ai Uralului. cca. karaceai. caucazieni etc. fiind cea mai de timpuriu desprinsă din trunchiul comun.S. În acest mod au dobândit trăsături antropologice tipic europoide care îi apropie mai degrabă de populaţiile din bazinul mediteranean decât de celelalte populaţii turcice. care au întemeiat un hanat în istmul ponto-caspic între sec. nogai. al VII-lea la sud de Dunăre unde au pus bazele primului ţarat bulgar fiind asimilaţi de către slavi şi hazarii. la care se adaugă alţi circa 100 mii în nordul Greciei. Ca şi başkirii s-au amestecat masiv cu populaţiile fino-ugrice locale iar din secolul al XVIII-lea o bună partea u fost convertiţi la creştinismul ortodox.19.) strîns înrudiţi lingvistic cu tătarii din Kazan sunt în mare parte descendenţi ai unor populaţii fino-ugrice turcizate. slavi. Toate acestea ca şi convieţuirea îndelungă în vecinătatea popoarelor europene. Balcani şi Caucaz – armeni. Cel mai important dintre aceste popoare este cel tătar. au asimilat numeroase populaţii autohtone din Anatolia. Numărul lor depăşeşte 700 mii iar tipul antropologic se apropie de cel caucazian sau păstrează trăsături mongoloide mai evidente (cazul nogailor. larg prezenţi şi în Peninsula Balcanică.). kumîci) constituie reziduurile populaţiilor turanice care nomadizau în stepele ponto-caspice în Evul Mediu. pe fondul unor transformări culturale profunde impuse de laicizarea demarată de reformele lui Mustafa Kemal Ataturk după 1923. majoritatea fiind bilingvi în mod tradiţional. Turcii. sau în Dobrogea. sprijiniţi de autorităţile de la Kiev iar Tatarstanul se bucură de o autonomie destul de lărgită în cadrul Federaţiei Ruse. ciuvaşii) altele mai tardiv (tătarii din Kazan. ultima mare dinastie persană. cea a kajarilor (sec.al XVIII-lea a impus replierea unei părţi însemnate dintre ei în Anatolia.8 mil. fiind acuzaţi de colaboraţionism cu naziştii. între secolele X-XIII. Ciuvaşii de pe Volga mijlocie (circa 2 mil. inclusiv unele triburi nomade sau seminomade (qashqai. Este şi motivul pentru care. În Azerbaidjanul iranian viitorul lor este incert. Înrudiţi cu ciuvaşii erau protobulgarii. -populaţiile turcice din nordul Caucazului. fenomen accentuat în contextul modern al mijloacelor de informare în masă. 4 din cei 7.S. nedisimulate. tătarii din Crimeea). Bulgaria şi Gorna Makedonia).R. Tătarii crimeeni au constituit o forţă politică importantă. stabilit în Evul Mediu în sudul Dobrogei şi în Macedonia.) constituie singurul popor supravieţuitor din ramura bulgară a turcilor. pornind de la fondul altaic.65 mil. de unde cea mai mare parte au emigrat în sudul Basarabiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea (circa 250 mii. care au trăit în secolele XVI-XVIII şi în nord-vestul Mării Negre (Bugeac. -populaţiile turcice dintre Volga şi Ural şi din nordul Mării Negre constituie rezultatul deplasării spre nord-vest şi al asimilării unor elemente fino-ugrice. larg dispersat pe teritoriul fostei U. mai deosebită. dar ocupare Crimeei de către Rusia ţaristă la sfîrşitul sec. conform aspiraţiilor proprii. Başkirii (1. afshari.

Mai rar.) cuprinde 14 popoare înrudite dispersate de sosirea slavilor în bazinul mijlociu al Volgăi. pecenegilor etc. supuse asemenea altor etnii reduse numeric din Federaţia Rusă asimilării. d)Grupul ugric este divizat în două ramuri inegale. Asimilarea mai rapidă a mordvinilor se explică şi prin absenţa unor obstacole majore care de obicei atenuează procesul de aculturaţie sau prin apropierea de Moscova şi Nijnîi Novgorod (Breton. cuprinzând două popoare importante : finlandezii (5 mil. după ce a asimilat câteva grupuri de populaţii turcice şi iraniene s-a stabilit în sec. vepşii) sau aproape dispărute (ingrienii.8mil. Cei 23. aparţinând cultural Europei nordice.populaţii turcice au dispărut. Viitorul lor este incert ca urmare a asimilării lingvistice în favoarea limbii ruse.). udmurţii (0. Pot fi deosebite două ramuri distincte : -occidentală. anterior fiind înglobat în presupusa familie paleosiberiană. localizaţi în regiunea forestieră boreală din bazinul superior al Kamei. al căror mod de viaţă este similar cu cel al samoezilor154. Cei mai numeroşi sunt nenţii (38 mii) singurii care mai rezistă asimilării şi aculturaţiei. livonii.7mil. supuse de multă vreme unui proces lent de asimilare : komi.7 mil. probabil odată cu încălzirea climatică postglaciară. suferind astfel o influenţă lingvistică şi antropologică însemnată care i-a îndepărtat de origini.) foarte apropiate. 103 .2mil. înrudirea diverselor grupuri fiind foarte îndepărtată. în legătură cu ocupaţia lor primordială – vînătoarea şi creşterea nomadă a renilor. Prima formează astăzi două mici popoare înrudite din vestul Siberiei .). cu două ramuri – ziriană şi permiană (0. cumanilor. cei 5 mii locuitori sunt divizaţi în patru mici etnii înrudite a căror ocupaţie de bază este vînătoarea şi pescuitul. În trecut trăiau şi alte populaţii înrudite în bazinul Okăi (muromii sau meşcerii din zona Riazan de ex. ocupă un spaţiu vast în zona de tundră din nordul extrem al Eurasiei unde duc un mod de viaţă bazat pe creşterea renilor şi vînătoare. după adoptarea catolicismului şi asimilarea populaţiilor locale (slavi.). al IX-lea în stepele de la nordul Mării Negre de unde au trecut în secolul următor spre Bazinul Panonic dând naştere poporului maghiar (ungar). recent apropiat de celelalte. Izolaţi în Extremul Orient.). complet asimilate încă din Evul Mediu. Formată în regiunea Munţilor Ural s-a dispersat de timpuriu. dar aflaţi în stadiu avansat de asimilare. contribuind la formarea unor particularităţi lingvistice şi antropologice ale popoarelor din sud-estul Europei. Rolul lor politic în regiune a fost major. cel mai important popor fino-ugric (14. spre regiunile nordice ale Eurasiei.2 mil. fiecare dispunând de o republică în cadrul Federaţiei Ruse. germani.1mil.) la sud de aceştia pe cursul mijlociu al Volgăi şi mordvinii. Unii dintre ei s-au dirijat spre nordvest mai de timpuriu – laponii din nordul Scandinaviei. b)Grupul samoed. Tratatul de la Trianon. zona probabilă de origine.hantî şi mansi (33 mii împreună). aflate în stadiu avansat de asimilare (karelii care dispun şi de o republică în care sunt minoritari. -orientală (volgaică) cuprinde patru popoare. 2)Subfamilia uralo-yukaghiră Este mai restrînsă numeric dar la fel de dispersată. dominant protestante. eneţ). Din punct de vedere antropologic domină trăsăturile europoide la vest de Urali dar în Siberia tipul mongoloid este frecvent. unele grupuri s-au îndreptat şi spre sud contribuind astfel la divergenţa lingvistică. cu o puternică influenţă germanică. pe ţărmurile Mării Ohotsk. mai numeroşi (1. convieţuind de mult timp la sud de Volga cu ruşii (în 1926 erau 1. Dispersate în nord-vestul Rusiei actuale sunt o serie de mici etnii înrudite. prin asimilare.5mil. de locuitori ai acestei familii sunt divizaţi în patru grupuri inegale : a)Grupul yukaghir este cel mai restrîns. celelalte fiind mult mai reduse(selkup. devenit după 1867 Imperiul Austro-Ungar. Rolul lor dominant în Europa Centrală a scăzut începând cu secolul al XVI-lea prin înaintarea influenţei otomane.. cazul avarilor. dirijate divergent din aria de origine (actuala Başkirie) – spre est sau spre sud-vest. c)Grupul finic este mai numeros (9.) şi marii (0.) care făceau legătura cu grupul occidental. 1976). Totuşi eterogenitatea este mai mare decât în cazul populaţiilor turco-mongole. renăscând odată cu integrarea în Imperiul Habsburgic. români). A doua ramură. care a încheiat Primul Război 154 155 Laponii sunt consideraţi adesea ca un grup distinct în cadrul familiei uralo-altaice.)155. voţii etc. uzilor.) şi estonienii (1 mil.5 mil.

b)caucazienii de nord-vest (cca 2.. bilingvismul fiind tot mai frecvent (folosesc unele limbi neoindiene). « terra iredenta » cum era pentru italieni. 104 . Trăsăturile rasiale sunt tipic europoide şi este de presupus că retragerea lor pe văile înalte este anterioară sosirii triburilor ariene în subcontinentul indian.) la care se adaugă cel puţin încă atâţia în 156 Termenul iredentism este de origine italiană şi semnifică tendinţa unui stat de a revendica un teritoriu presupus a-i aparţine. şi spre deosebire de alte grupuri minoritare din Federaţia Rusă sunt foarte dinamice şi rezistă asimilării lingvistice. deosebindu-se doar două popoare.).71 mil. majoritar asumată. regiunea Veneţiei aflată până la 1918 sub ocupaţie austriacă. localizate pe pantele nordice ale Caucazului Mare. O etnogeneză şi mai complexă o au „ceangăii” (circa 200 000 persoane) din vestul Moldovei. separată încă din preistorie.Familia burushaski (hunza) Este un relict etno-lingvistic străvechi.5 mil. proces aflat încă în curs.caucaziană Este un alt relict străvechi care cuprinde un conglomerat de etnii de dimensiuni foarte mici în general. ajutaţi şi de particularismul lor cultural. Cecenia. Cei mai numeroşi sunt cecenoinguşii (peste 1. mai rar pe cele sudice.17. în România numărul maghiarilor s-a redus de la 1 718 000 în 1977 la 1 435 000 în 2002 (sau de la 7. Islamizarea tardivă impune totuşi o aculturaţie progresivă. datorită unei tendinţe de regrupare generată de avansul economic al acesteia 157. mai numeroşi în prezent. Tipul antropologic este europoid dar nu prezintă nici o asemănare cu altă familie etno-lingvistică de pe Glob.4. se disting prin organizarea socială de tip clanic. fiind românească.6%) iar în Slovacia de la 588 000 în 1980 la 521 000 în 2001 (sau de la 11. 1995). strîns înrudite.2. Pot fi divizaţi în două ramuri distincte : a)caucazienii de nord-est. depăşit în prezent156. Nagir şi Yasin). remarcându-se prin longevitatea deosebită. în condiţii de izolare. a lăsat în afara graniţelor actuale ale statului maghiar un număr considerabil de etnici maghiari. caucazienii de nord. Apropiaţi neconvingător de burushaski sau de caucazienii sudici (kartvelici). numărul maghiarilor din Lumea Nouă.7% la 9. Separaţi adesea din considerente politice. IV. Se disting prin viaţa sobră. estimându-se la circa 2 mil. Mai unitari. Secuii (circa 700 000 persoane) constituie o ramură distinctă a maghiarilor fiind la origine o populaţie turcică înrudită cu khazarii din nordul Mării Negre (kabarii) stabiliţi mai întâi în Câmpia Panonică şi mutaţi în sec. aspră. izolat pe pantele sud-estice ale Munţilor Hindukuş în nordul Pakistanului (văile Hunza.47 mil. identitatea lor actuală.55 mil. Unii specialişti presupun că buruşii împreună cu alte populaţii relicte (basci.). Dintre celelalte doar tabasaranii şi lakii depăşesc cifra de 100 mii. IV. Inguşetia şi nordul Azerbaidjanului. XII-XIII în estul Transilvaniei unde au asimilat populaţia românească locală.7%). cunoscuţi pentru dorinţa lor de independenţă faţă de Moscova manifestată sîngeros după 1990. lezghinii (0. divizate arbitrar de către ruşi.Mondial.) au suferit mai mult de pe urma înaintării Imperiului Ţarist în zona caucaziană. Numărul maghiarilor din statele vecine Ungariei este în scădere relativ rapidă.16. locuind în Daghestan.2. unde s-au retras din vechime în faţa invaziilor. Maghiarii au avut o participare inportantă la migraţiile transatlantice din perioda modernă. Numărul lor total este de circa 5-6 mil. creând astfel un iredentism.55 mil. o mare parte dintre ei refugiindu-se în Imperiul Otoman unde s-au asimilat populaţiei turce sau arabe (în Iordania şi Siria). 157 De ex. fără nici o legătură cu avarii migratori de origine turco-mongolă). consideraţi adesea ca parte componentă a poporului maghiar deşi caracterul bilingv (român-maghiar) al unei părţi importante dintre aceştia indică un cert caracter mixt. În Daghestan se impun trei popoare mai importante în jurul cărora se produce o convergenţă a celor de mai mici dimensiuni : avarii (0.Familia nord. na-déné) şi sino-tibetanii alcătuiesc o străveche suprafamilie numită déné-caucaziană. Cei circa 100 mii locuitori vorbesc mai multe dialecte dintre care cel mai important este hunza (după numele văii pe care o populează). majoritate fiind de religie musulmană. ei se autodesemnează cu termenul Vainakh (Malherbe. fără să se poată vorbi despre o asimilare forţată.9% la 6.) şi darghinii (0. pornind de la dispersia geografică : cerkezii (inclusiv kabardinii şi adîgheii) la nord de Caucaz (1 mil. se disting prin eterogenitatea lingvistică.4.

Importanţa lor istorică rezidă în faptul că ei au pus bazele unei civilizaţii avansate în Italia Centrală.2.21. Mici comunităţi georgiene (ferejdani) locuiesc în partea central-vestică a Iranului. IV. este restrînsă în prezent la pantele sudice ale Caucazului Mare. Majoritatea sunt georgieni ortodocşi (4. ocupa în Antichitate spaţii extinse în Peninsula Iberică.Familia kartvelică (sud-caucaziană) Foarte probabil înrudită cu cea asianică şi aflată în raporturi foarte vechi cu familia caucaziană de nord. fără a se putea vorbi de o înrudire certă. Tipul antropologic al acestor popoare era europoid. diferit în eopcă de cel al popoarelor din Câmpia Mesopotamiei care păstrau particularităţi derivate dintr-un străvechi substrat australoid. Ligurii par a fi mai degrabă un amestec complex de populaţii suprapuse peste un substrat posibil înrudit cu bascii dar care treptat a fost supus celtizării. care întăreşte ideea că formarea lor a decurs în timpurile preistorice.Familia mediteraneană Apropiată neconvingător de ultimele două. precursoare ale indo-europenilor : huriţii. Poporul sumerian este considerat de către unii specialişti ca făcând parte din această familie.4. în absenţa unor dovezi palpabile de berberi deşi numele lor este identic cu cel al iberilor antici din Caucaz. Rolul lor în evoluţia civilizaţiei din această regiune a fost foarte important. nu este dovedită.4.XVII-XVIII) după ce practicaseră creştinismul ortodox. abhazii (inclusiv abazinii. ultimii întărind prezumţia unei legături cu populaţiile antice din Peninsula Iberică.). Apropierea de familia elamo-dravidiană pare totuşi mai plauzibilă.19. Poporul basc se distinge prin anumite caracteristici genetice. 159 Descoperirea roţii.Turcia şi Orientul Apropiat.2. apropiaţi de aceştia fiind svanii şi alte mici grupuri de pe unele văi mai izolate din Caucaz. albanii şi iberii (ivirii). fără a se aduce dovezi incontestabile. pe care unii îi apropie.5-6 mil. sudul Franţei şi vestul Italiei. urarteenii şi proto-hitiţii. trăiesc mingrelienii şi adjarii.20.Familia elamo-dravidiană 158 Etrusca. O bună parte sunt bilingvi iar în Spania se disting prin grupările teroriste care militează pentru independenţă (ETA). în vechea Colhidă. similar populaţiilor din Peninsula Iberică (celtiberi). în primul rând ponderea maximă a Rh negativ. a carului de luptă şi a metalurgiei feroase le este atribuită adesea nu fără un fundament arheologic deşi amestecul etnic extrem de complex din spaţiul pe care-l ocupau în antichitate face dificilă separaţia între culturi şi popoare.2. adesea fiind considerate ca formând o singură familie. la sud de Caucaz. cu tradiţii vechi.) din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei (Ţara Bascilor). Între limba georgiană şi limba bascilor sunt similarităţi sintactice izbitoare. corespunzând logicii de difuziune a revoluţiei neolitice dinspre Orientul Apropiat spre sudul Asiei.4. La fel de incert este şi caracterul etnic al vechilor populaţii antice din această regiune. au fost la originea unor formaţiuni statale în perioada medievală. Islamizaţi tîrziu (în sec. Pe litoral. IV. Singurul relict este astăzi poporul basc (circa 1 mil. explicând şi unele particularităţi ale limbii şi poporului armean159. limbă cunoscută dintr-un număr important de inscripţii deşi puternic individualizată pare să aibă afinităţi mai degrabă cu limbile asianice şi kartveliene. aparţinând practic unui singur popor. dar importantă în Antichitatea timpurie când regrupa vechile popoare din Asia Mică.) care au propriul stat.Familia asianică Complet dispărută. divizat pe considerente culturale (majoritatea sunt creştini ortodocşi dar o parte au fost islamizaţi progresiv).6 mil.1mil. aflaţi în conflict cu statul georgian de care aparţin politic.2mil. Numărul lor este de circa 4. slăbite de frecventele invazii migratoare. unde sunt în curs de asimilare completă (regiunea Kars-Ardahan). O inscripţie într-o limbă înrudită a fost descoperită în insula Lemnos care dă un indiciu despre originea micro-asiatică a etruscilor.2. IV. 0. 105 . Roma fiind moştenitoarea lor directă. originea bascilor rămânând astfel o enigmă158. Rămâne o enigmă momentul în care s-au dirijat spre vest şi direcţia – maritimă sau terestră a migraţiei. IV. lăsând urme în civilizaţia hitită şi mai tîrziu în cea medo-persană sau greacă. Înrudirea lor cu unele vechi popoare din sudul Europei (ligurii.18. A fost corelată de multe ori cu precedentele trei familii.) refugiaţi masiv în nord-estul Turciei actuale. etruscii) sau din regiunea alpină (reticii) a căror geneză este incertă.4. Cîmpia Colhidei şi Caucazul Mic. parţial musulmani ca şi lazii (0.

care a vizat în primul rând bazinul Indusului. din Bihar şi kurukh. 1)Subfamilia elamo-sumeriană. limbile lor. nu suficient de convingător.O parte acestora locuiesc în aglomeraţia urbană Mumbai. Totuşi originea celor mai vestici dintre ei. la care se adaugă altele mai mici. Antile. Vietnam). în statul Tamil Nadu. marchează retragerea spre sud în faţa invaziei indo-europene. Din punct de vedere antropologic. Africa de Sud. dispersat în nordul Dekkanului. unde vechii dravidieni creaseră o strălucită civiliazaţie strîns legată de cea elamo-sumeriană160.2 mil. de alţii familiei kartvelice deşi apropierea de dravidiană pare cea mai plauzibilă. În trecut grupuri importante de tamili au pus în valoare deltele unor fluvii din Indochina (sudul Myanmar. fiind centrul unui puternic principat islamic care a rezistat colonizării britanice (Golkonda). Malaysia. Orissa. localizaţi în sudul Mesopotamiei şi elamiţii. 1988). Marea Britanie etc. În afara acestora. capitala statului amintit.) care trăiesc în Balucistan la frontierele dintre Iran. este impropriu. 2)Subfamilia dravidiană. cuprinde în primul rând poporul telugu (andhra) din statul Andhra Pradesh (83. malto. fiind alăturate de unii familiei asianice. cu caracter tribal (3. brahuii (2 mil. Această retragere este dovedită. cuprinzând trei populaţii strâns înrudite.. nu este deplin acceptată deşi o serie de dovezi arheologice confirmă acest fapt. fie că practică hinduismul sau Islamul. vastul spaţiu care începea din Cîmpia Mesopotamiei şi se continua spre est pînă în Peninsula Indiană era locuit de o serie de populaţii a căror înrudire a fost recent dovedită. explicându-se astfel ponderea mare a lexicului indo-european şi utilizarea largă a limbii urdu. Celelalte două. relativ recent diferenţiate: -tamilii din sud-estul extrem al Indiei. este căutată mai degrabă în deportarea unor populaţii dravidiene din Dekkanul occidental şi islamizarea lor în perioada ghaznavidă (sec.În Antichitatea timpurie. Meridiane. complet dispărută în contextul migraţiilor menţionate. Există diferenţe între cei din zona de coastă (Coromandel) şi cei din interior. unul din cele mai numeroase grupuri etnice din India.n. în Orissa şi Bengal. De la Bharata la Gandhi. este cel mai caracteristic. Indianizarea arhipelagului indonezian în primul mileniu al erei noastre a fost opera navigatorilor tamili. b)Grupul dravidian central. produs înaintea migraţiilor amintite.). Popor cu 160 Termenul de invazie folosit în general atunci când este vorba de geneza civilizaţiei indiene. mulţi fiind bilingvi). risipite în regiunile forestiere ale statelor Madhya Pradesh. Apropierea acestor două popoare este în primul rând culturală şi antropologică. despre care nu se cunosc prea multe şi care puteau fi înrudite cu asianicii (kasiţii. menţionate în documentele sumeriene. constituind al doilea ansamblu etno-lingvistic major din subcontinentul indian – 250 mil. Includea şi alte popoare.Martiş. sunt într-adevăr dovada vechii lor prezenţe în Cîmpia Gangelui. localizaţi mai la sud. mai numeros este grupul etnic gondi.55mil sau chiar dublu. la est de aceştia spre pantele Munţilor Zagros în actuala provincie iraniană Khuzistan (anticul Elam pomenit în Biblie). Bucureşti. aparţinând unor caste cu caracter agro-comercial – chettyar. de existenţa unor grupuri relicte în nordul Indiei şi în Pakistan. clar diferenţiaţi antropologic şi lingvistic faţă de arieni chiar dacă din punct de vedere cultural prezintă numeroase asemănări. Andhra Pradesh unde practică agricultura itinerantă. relativ bine cunoscute nu prezintă o înrudire certă.). amestecaţi cu populaţiile iraniene locale. influenţaţi de Islam – Hyderabadul. c)Grupul dravidian sudic. a căror contribuţie la indianizarea acestei regiuni a fost capitală. dar cu o puternică diasporă în nord-estul insulei Sri Lanka (Peninsula Jaffna). este ramura vie. 106 . Pot fi deosebite trei grupuri înrudite între ele dar inegale ca dimensiune: a)Grupul dravidian nordic. Thailanda. Creatoare ale celor mai vechi civilizaţii din această regiune (şi poate din lume) aceste populaţii s-au retras treptat spre sud-est sau au fost asimilate sub impulsul migraţiei unor populaţii semitice sau indo-europene. constituiau un amestec vechi europoid-veddoid. care au devenit astfel principalul vector de propagare a spiritualităţii indiene spre sud-estul Asiei. Atribuirea declinului vechii civilizaţii a Văii Indusului unei invazii indo-europene (ariene) în urmă cu circa 3500 ani tot mai puţin acceptată fiind vorba mai degrabă de o infiltrare progresivă a acestor populaţii în subcontinentul indian şi fuziunea cu populaţiile locale (vezi M. după ce au pus bazele civilizaţiei în Lumea Veche. Înrudirea dintre cele două subfamilii – elamo-sumeriană şi dravidiană. cuprindea în principal două popoare : sumerienii.VIII-X e. Afgranistan şi Pakistan. gutii). Singapore.

pp 120-147 107 . Unele dintre ele au stat la baza unor vaste imperii antice : akkadienii şi babilonienii. numărul vorbitorilor depăşind 283 mil.) spre Mesopotamia şi litoralul estic al Mediteranei. localizaţi în partea sudică a Mesopotamiei. divizaţi în patru subfamilii inegale. deosebit de unitar sub aspect lingvistic dar eterogen sub aspect antropologic. fiind foarte puţin diferenţiaţi de tamili. Formaţi în Arabia Felix (Yemen. constituind comunităţi importante în Occident.e. fiind unul din marile popoare ale Globului. Religion.). arabii formează mai degrabă un ansamblu lingvistic şi cultural decât unul etnic. 1996.22.Parrinder. creştere demografică redusă. în statul Karnataka (regiunea oraşului Mangalore) şi în insulele Laccadive. Alte populaţii semitice au avut un rol prioritar în dezvoltarea relaţiilor comerciale din bazinul mediteranean – fenicienii.o veche şi bogată tradiţie culturală. dar rolul limbii arabe este mult mai mare. cf E. Cuprinde în principal două popoare : -arabii. Denumită familia afro-asiatică. Hedjaz) sau impus graţie religiei islamice care a impulsionat iniţial expansiunea în restul Peninsulei Arabice unde au submers vechile populaţii semitice.locuitori. stat situat la interferenţa celor două lumi arabe – Maghreb şi Mashrek dar avantajat şi de faptul că adăposteşte 161 Numărul musulmanilor este în creştere rapidă.5mil.î. cea mai importantă prin număr şi extindere spaţială (peste 292 mil. Intermediar între malayali şi kannara este poporul tulu (2. sau spre nordul Africii.). popoarele semite actuale sunt de obicei divizate în două grupuri : a)Grupul semitic meridional. -kannarezii. London. mai ales în Africa.e. în forma sa din Egipt.2 mil. dintre care mai bine de 10% trăieşte în diaspora. Asir. constituie prototipul specificului dravidian în cadrul mai larg al culturii indiene. de unde au început să migreze de timpuriu (mil. de la 817 mil. în Transcaucazia şi în jurul lacului Urmia din nord-vestul Iranului (aysor). deschidere tradiţională spre exterior. Dhufar). încă din mil.4. porturile Calicut. Araba constituie vehicului Islamului fiind răspândită în toate statele cu populaţie majoritar musulmană161.2.î. Originea populaţiilor semitice este căutată de obicei în sudul Peninsulei Arabice. este cel mai important centru indian al industriei de vârf.7-1 mil. în 1985 la peste 1200 mil. creştini de rit nestorian.IV. Cochin şi Trivandrum fiind vechi punţi de legătură ale Indiei spre vest. Astfel. de rasă europoidă în esenţă dar cu un aport negroid însemnat. Numărul lor este de circa 254 mil.n. regiune cu un climat tropical umed. formează unul din marile ansambluri etno-lingvistice ale lumii.I. Bangalore. bine personalizate : 1)Subfamilia semitică. Familia afro-asiatică Imensul spaţiu suprapus zonei tropicale aride din sud-vestul Asiei şi nordul Africii este populat din vechi timpuri de un grup de popoare. asimilaţi mai tîrziu prin elenizare şi arabizare. localizat mai la nord. O dovadă a acestei deschideri este prezenţa unor comunităţi creştine (siro-malabarezi. numărând circa 375 mil. în anul 2000. -malayalii de pe Coasta Malabar (statul Kerala). IV.. sau un rol cultural major – evreii mai ales. sunt localizaţi la nord de tamili în interiorul Dekkanului (statul Karnataka sau Mysore cum se numea după vechea capitală) numără 41. mai numeros. asirienii. Puţin diferenţiate lingvistic. circa 0. Numărul lor este de circa 74 mil. localizaţi în nordul aceleiaşi regiuni care mai subzistă sub forma unor mici grupuri izolate în nordul Iraqului sau în diaspora (asiro-caldeenii.G. Diferenţele dialectale sunt foarte mari dar în ultimele decenii se impune tot mai mult araba literară.). Capitala actuală. dens populată (37. Numărul popoarelor semite este mult mai redus astăzi decât în Antichitate. armeni) sau evreieşti foarte vechi.6 mil) contează printre cele mai avansate populaţii din India din punct de vedere cultural şi social : alfabetizare masivă. în Abisinia. O altă direcţie de migraţie a popoarelor semite a fost peste Marea Roşie.n. localizat iniţial în aria de origine din Yemen dar răspândit prin migraţii succesive în întreg arealul ocupat de familia afro-asiatică şi chiar în afara acesteia. în Companion Encyclopedia of Geography.locuitori.al XX-lea sau au fost obligaţi să ia calea exilului. Routledge. a căror variantă sudarabică mai subzistă încă în insula Sokotra şi pe coastele Yemenului şi Omanului (Hadhramaut. nature and origins. cei din sud-estul Turciei fiind exterminaţi în contextul destrămării Imperiului Otoman la începutul sec.

n. s-au format în Palestina prin sedentarizarea unor triburi semite nomade în mileniul II î. al XIX-lea spre est. inclusiv în spaţiul românesc. cu excepţia celor din regiunea de coastă a Eritreii. argobba şi harari care vorbesc dialecte mai arhaice şi sunt parţial islamizaţi). limba în care a fost redactată o bună parte a Bibliei. Trăsăturile rasiale sunt mixte. fapt ce a grăbit regruparea populaţiei evreieşti în actualul Israel. împreună cu gurage. Siria.e. inclusiv cea ebraică (amaleciţii.3 mil. deosebindu-se astfel de restul populaţiilor semite.e. tigrinii care împreună cu populaţiile înrudite depăşesc 10. Evreii. s-au răspândit spre nordul şi estul Africii. de unde au fost expulzaţi în perioada Inchiziţiei. majoritatea fiind creştini monofiziţi. siriacă în câteva sate creştine din Liban şi Siria. dominant negroide.n..6 mil. Comercianţi şi meşteşugari iscusiţi. Arameii.. Derivă din vechile populaţii semite din Yemen imigrate peste Marea Roşie şi amestecate cu populaţia locală în mil. O parte din populaţia de limbă arabă din Orient a păstrat religia creştină. preluat apoi de babilonieni (caldeeni) şi asirieni. 108 .e. fiind prezenţi şi în Sudan sau în Somalia. text sfînt comun creştinilor şi mozaicilor. madianiţii etc.. baza populaţiei din vechea Palestină. dintre care s-au remarcat fenicienii. limba lor fiind oficială în Eritreea. Aceeaşi soartă au avut-o moabiţii din Iordania actuală şi alte populaţii menţionate în Biblie. în primul rând în Franţa.e. -etiopienii.e.U.). ultimul nucleu de rezistenţă fiind Cartagina din nordul Africii unde se vorbea o variantă a fenicienei – punica. fiind limba maternă a lui Isus Christos. copţii din Egipt. Etiopia. şi asimilarea unor populaţii preexistente a căror origine este incertă (filistenii consideraţi adesea ca fiind indo-europeni.5 mil. apropiaţi prin limbă şi origine de popoarele semitice de nord. constituind progresiv mai multe focare ale iudaismului : Spania medievală. Numărul lor este de circa 34. alt popor semitic vechi. cum e cazul unor populaţii din vestul Sudanului şi din Ciad. 0. dar cel mai important a rămas cel din Europa Centrală puternic afectat de Holocaustul nazist (circa 6 mil. India etc.). b)Grupul semitic septentrional. I. în Argentina. obiect al unor conflicte încă nestinse cu populaţia arabă locală. Istoria poporului evreu este fascinantă şi tragică totodată. în total peste 11. de rasă neagră. Aramaica mai subzistă ca limbă liturgică în unele biserici creştine din Orient. î. Iordania. au constituit de timpuriu o diasporă..). în Canada etc. Alte popoare vechi din acest grup au fost complet asimilate – canaaniţii. Palestina. accentuată de ocupaţia romană la sfîrşitul mileniului I î. 0. restul de 30 mii au rămas în Etiopia). rezultat al migraţiei „popoarelor mării”). Există şi tendinţa foarte evidentă de arabizare a unor populaţii marginale. greu acceptată ca aparţinând comunităţii iudaice.3 mil. Grupuri arabofone importante s-au constituit în Europa de Vest. prin emigraţia populaţiei originare din Maghreb şi Orientul Apropiat (circa 2-3 mil. alte focare secundare s-au constituit în Asia Centrală. de unde s-au răspândit în sec.6 mil.victime).. impunându-şi treptat controlul asupra Mesopotamiei iar limba lor s-a răspândit în defavoarea altor limbi semitice spre sfîrşitul primului mileniu î..n. majoritară aici înainte de cucerirea arabă (maroniţii din Liban. constituiau baza populaţiei din Siria actuală (numită şi Aram). s-au remarcat prin rolul esenţial pe care lau avut în istoria umanităţii. Europa. mai important în trecut. creştinii ortodocşi din Liban. sub diverse forme păstrându-se şi ca limbă de comunicaţie : aisor în Transcaucazia. adepţi ai Islamului. sudul şi centrul Asiei. poporul care a pus bazele primului mare imperiu maritimcomercial în mileniile II-I î. în S. dar repatriată după degradarea situaţiei din această ţară (în 1975-1991 au fost „repatriaţi” circa 50 mii.).n. Consideraţi pe drept cuvînt autorii Vechiului Testament. spaţiul germano-polon.5 mil.un sfert din totalul populaţiei arabofone. Se impun în primul rând două grupuri etnice : amharii din partea central-nordică a Etiopiei (23. a căror limbă are statut oficial . O parte însemnată a participat şi la colonizarea Americii (peste 6 mil. ansamblu etno-lingvistic omogen ce cuprinde majoritatea populaţiei din actualele state Etiopia şi Eritreea.A. absorbit aproape complet prin arabizare dar întărit în urma reconstituirii statului Israel.n. Un caz mai aparte îl prezintă comunitatea iudaică din Etiopia (falasha) vorbitoare de amharică. Cei mai vechi dintre ei – akkadienii au preluat civilizaţia sumeriană constituind unul din primele mari imperii ale Antichităţii. mixtate rasial de obicei.

cei mai mulţi fiind bilingvi (circa 17-26 mil. Grupează peste 46 mil. asimilat complet dar cu o bogată istorie care fascinează încă prin monumentele lăsate moştenire umanităţii. Numărul lor este greu de precizat. Se pot deosebi două mari grupuri : a)Grupul egiptean. Astăzi sunt cunoscuţi sub numele generic de berberi. În perioada preislamică iudaismul era destul de prezent în vestul Peninsulei Arabice în rândul populaţiei locale. în general această populaţie era bilingvă folosind şi limba ţării adoptive. dar şi cele din Maroc. fapt ce explică de ex. o parte a taţilor. circa 9 mil. la 9 mii. Marea Britanie (peste 400 mii) la care se adaug cele din America de Sud (Argentina mai ales).Această peregrinare a dus la dispariţia din uzul cotidian a limbii ebraice. Limba lor este folosită în biserica coptă. parţial arabofone.). Sahara) ori i-au asimilat complet.R. locuitori concentraţi în cornul Africii (Somalia. muntoase sau deşertice (Atlas. numizii etc. 109 .n. într-o formă modificată (creştini monofiziţi. Numărul total al berberilor poate fi apreciat la circa 17-18 mil. se deosebeşte prin particularităţile antropologice generate de un amestec foarte vechi între negroizi şi europoizi. La nord de Caucaz. imazighen şi rifanii din Maroc. Expansiunea arabă i-a împins spre regiunile izolate. Prezenţa evreilor este aproape universală. constituindu-se două limbi mixte : sefarda (iudeo-spaniola). vechii egipteni fiind creatorii uneia din cele mai strălucite civilizaţii. iudaismul se răspândise mai ales în perioada hanatului hazar (sec. în anul 2000.. majoritar anglofonă. Un reviriment al conştiinţei etnice berbere se resimte mai ales în Algeria (Kabylia) unde populaţia berberă este mai avansată cultural decât cea arabofonă.6 mil. Numărul total al evreilor este de circa 15-18 mil. formată în Spania şi răspândită în zona mediteraneană. Se adaugă tuaregii din Sahara centrală. Libia.S. Importante sunt încă acelea din spaţiul fostei U. Principala arie de concentrare din această perioadă (Europa central-estică) are astăzi o importanţă cu totul secundară162. masiv „repatriaţi” având această origine. fiind larg reprezentaţi şi în Tunisia. idiş (iudeo-germană) vorbită în centrul şi estul Europei şi în diaspora americană. Unele surse îi consideră ca fiind majoritari în Maroc şi Algeria. (1. 3)Subfamilia cuşitică Apropiată din punct de vedere lingvistic de cele anterioare. locuind mai ales în Egiptul de Sus). rolul lor în economia şi politica mondială fiind adesea subiectul unor controverse. O populaţie semită aparte sunt maltezii. chleuch. sudul şi estul Etiopiei. cuprindea în Antichitate mai multe popoare. datorită emigraţiei spre Israel). 2)Subfamilia hamită Constituia în Antichitate baza populaţiei din Africa de Nord. populaţie iraniană.4 mil în 1989 dar sub 0. distribuţia spaţială actuală fiind sensibil diferită de cea antebelică. urmată de aceea din Israel (5. asimilate parţial în perioada feniciană sau romană. Antisemitismul este una din cele mai răspândite forme de xenofobie.). ca şi cel al României – de la 0. karaiţii din Crimeea fiind adesea consideraţi ca urmaşi ai hazarilor.). dar majoritatea sunt bilingvi vorbind şi araba. o bună parte dintre evreii yemeniţi. îmbogăţită cu elemente din vocabularul contemporan. destul de diferenţiaţi antropologic dar apropiaţi lingvistic. Din 1945. a căror limbă este considerată un dialect arab dar cu o puternică influenţă italiană. fiind catolici (circa 0. Mauritania şi Sahara Occidentală. b)Grupul libico-berber. Djibouti) dar sunt întîlniţi şi în 162 Cazul Poloniei cu circa 3 mil. Religia mozaică (israelită) este specifică poporului evreu singurele comunităţi alogene convertite mai subzistă în Caucaz.5 mil. Comunităţi dinamice sunt cele din Franţa (peste 600 mii. Niger. Se adaugă grupul minoritar al karaiţilor.S. proces continuat în timpul cuceririi arabe – libienii. cel mai tipic popor nomad din această regiune deşertică. având relaţii foarte complexe cu fosta metropolă colonială – Franţa. evreii reveniţi în Palestina au început să folosească o nouă limbă – ivrit. Mali.evrei înainte de război şi doar câteva mii astăzi.6 mil. Cea mai numeroasă comunitate ebraică este în prezent cea nord-americană.). cu trăsături rasiale mixte.VIII e. Mai cunoscuţi sunt cei din zona muntoasă a Atlasului : kabylii şi chaouia din Algeria. folosirea limbii române în mass-media israeliană după 1950. din Crimeea care foloseau un dialect turcic. bazată pe vechea ebraică.5mil. cele mai puternice comunităţi fiind cele de la Livorno şi Salonic. Evreii din ţările arabe foloseau araba.

apărută la editura Meridiane ????????????????? 110 . sud-vestul Ciadului). diseminaţi pînă în R. 4)Subfamilia ciadiană Alăturată adesea familiei nilo-sahariene. Majoritatea sunt musulmani. IV. prezenţi în Tanzania şi Kenya unde practică păstoritul nomad. Din punct de vedere politic au însă un rol secundar.22.21. Agricultori sau păstori divizaţi în numeroase triburi.23. Aceasta se explică prin expansiunea teritorială extremă pe care au cunoscut-o. conform căreia indo-europenii sau format ca grup distinct în Orientul Apropiat. un cunoscut arheolog american de origine lituaniană. Cei circa 10.2 mil. care a condus la formarea actualelor popoare indo-europene. cărora le-ar corespunde şi un vocabular agrar comun.). cuprinde o serie de populaţii de rasă negroidă. limba lor fiind supusă unei presiuni puternice din partea limbii oficiale (amhara).Familia indo-europeană Este cea mai bine reprezentată pe Glob. constituie cel mai important grup etnic din Etiopia. Conform acestei opinii dispersia populaţiilor indo-europene este rezultatul unor invazii de cucerire a teritoriilor deja ocupate de populaţii exclusiv agricole. localizate de multă vreme în regiunea lacului Ciad (nordul Camerunului şi al Nigeriei. cu un slab aport europoid. Cele circa 100 triburi aparţinând acestui grup etno-lingvistic numără circa 5. mai exact în Anatolia. 23). pe la nordul Mării Negre. din nordul Eritreei şi nord-estul Sudanului (2.) în sudul extrem al Etiopiei. Cea mai răspândită plasează aria lor de formare în stepele ponto-caspice unde această populaţie a domesticit calul dobândind astfel un mijloc de deplasare rapidă care le-a permis colonizarea unor vaste suprafeţe. Pe de altă parte. cîştigă teren în ultima vreme o altă teorie. Cel mai numeros popor cuşit este oromo (galla) din sudul Etiopiei (22.9 md. în contact cu populaţiile asianice.2mil. susţine formarea indo-europenilor în Anatolia de unde printr-un prim val migratoriu au populat întreaga Europă. În afara acestora se mai remarcă prin numărul important : sidamo (5 mil. în partea centrală a acestui stat. cu toate că este una din cele mai recent constituite.cu excepţia triburilor situate mai spre nord. deci cam 45% din total (tab. ambele plauzibile dar insuficient de sigure din punct de vedere arheologic.somalezi sunt în cea mai mare parte crescători de animale. cei mai meridionali.1mil.2 mil. bedja.Kenya sau în Tanzania. divizaţi într-o sumedenie de clanuri şi triburi rivale care au favorizate dezagregarea statului în urma războaielor civile recente. Originea indo-europenilor primitivi este extrem de controversată. a britanicului C. peste aceste populaţii venind un al doilea val.2. sau chiar mai mulţi după unele surse). supuşi unei politici de arabizare după ce au fost islamizaţi. motiv care generează unele mişcări de secesiune. dominanţi în Somalia şi Djibouti dar sunt prezenţi şi în sud-estul Etiopiei (Ogaden). prezent şi în nordul Kenyei. semitice. walamo şi hadiya. Somalii sunt al doilea popor cuşitic important.6 mil. localizaţi în regiunea muntoasă înaltă care separă Valea Nilului de Marea Roşie. din Djibouti şi estul Etiopiei. în regiunea extrem de aridă a riftului african. influenţate de amharii creştini.locuitori. Această teorie este susţinută în primul rând de Maria Gjimbutas. iraqw. cuprinzând circa 2. nici unul dintre ele nu se distinge însă prin importanţă. 163 Asupra acestui subiect. relativ recent stabilite în teritoriile actuale.). fiind în general subordonate populaţiilor locale de origine nilo-sahariană sau bantuidă. cu excepţia armenilor. Acesta le atribuie vechea civilizaţie agrară din Anatolia Centrală (Çatal Hüyük) şi susţine că dispersia indo-europenilor este rezultatul unei difuziuni lente a practicilor agricole spre regiunile în care aceştia trăiesc astăzi. grecilor şi albanezilor care ar subzista din primul val. existând două opinii.Renfrew. sprijinindu-se pe un material arheologic destul de consistent163.4.) înrudiţi cu sidamo dar în curs de asimilare de către amhari: danakilii (afarii).Centrafricană. vezi lucrarea ????????. crescători transhumanţi de animale şi cultivatori. în lungul riftului (circa 4. în amestec cu populaţii nilo-sahariene sau spre nord pînă în Egipt. islamizaţi şi recent în curs de sedentarizare (circa 1 mil. păstori nomazi. subiectul unui conflict între cele două state ca şi în estul Kenyei. O variantă a celor două. kartvelice şi elamo-dravidiene.

cea mai mare parte a acestor populaţii au suferit o înrîurire puternică a civilizaţiei islamice. 165. Malaysia. aşa cum o dovedesc vechile texte sanscrite şi avestice. spre Lumea Nouă. mai important numeric astăzi (1170 mil. inegale. în bazinul Gangelui şi spre sud. spre sud şi spre vest. în platoul Dekkan. iar din sec. al XIX-lea.) sau unele invenţii epocale (inclusiv aşa numitele cifre arabe).e. cu toată dispersia fiind una dintre cele mai omogene familii. Spaţiul ocupat de ele era încă de pe atunci imens – de la Atlantic pînă la Golful Bengal. australoid-europoide. Civilizaţia indiană contează printre marile civilizaţii ale lumii. derivată din expansiunea unor populaţii din Asia Centrală (arieni) spre valea Indusului. Ajunşi în această regiune au asimilat vechea civilizaţie a văii Indusului. În mod obişnuit sunt acceptate 11 ramuri distincte. afluentă a Indusului. relativ dificil de corelat. precum şi a celei britanice. emigraţia a fost foarte timpurie impunând astfel modele culturale tipice (cazul hinduismului care subzisă în insula Bali). în mileniul al II-lea î. Tot aici îşi au originea o serie de plante de cultură foarte importante (orez. asemănările şi deosibirile dintre acestea două fiind extrem de complicate164. Trinidad-Tobago. Mahmud Ghaznavidul. coastele estice şi sud-estice ale Africii. în perioada colonială. greu de localizat. cristalizând civilizaţii originale inspirate de cele anterioare şi al căror rol în istoria umanităţii a fost capital : hitită. anul obţinerii Independenţei. astfel că astăzi vasta familie pe care o formează cunoaşte cea mai amplă desfăşurare în spaţiu. Astfel limbile indo-iraniene şi cele balto-slave ar fi format un grup distict de grupurile greco-italo-celtic şi germanic. respectiv sanscrită. Fiji etc. De aici au avansat treptat spre est. fiind pomenite şi în Biblie (invazia „popoarelor mării”). romană etc. greacă . împingând spre sud sau în ariile forestiere ori asimilând populaţiile autohtone. 111 . citrice etc. s-au răspândit şi în alte regiuni ale Globului : Guyana. avansul cîştigat în domeniul civilizaţiei. 1)Ramura indo-iraniană Este cea mai numeroasă şi mai dinamică.n. când au intrat în sfera de influenţă colonială britanică. unele de tip australoid (veddoid) altele de tip mongoloid (tibeto-birman). În prezent popoarele din ramura indiană constituie majoritatea populaţiei din toate statele subcontinentului indian. S-a despărţit treptat în două grupuri deosebit de unitare : a)Grupul indian. Mult mai tîrziu (după 1500). traseu utilizat şi de alţi invadatori în diverse perioade ale istoriei : Alexandru Macedon.). aici avându-şi obîrşia o serie de revoluţii spirituale care au modificat profund spaţiul cultural al Asiei de SudEst şi Est (budismul în primul rând dar şi hinduismul). Surinam. 164 Se miza mult pe unele particularităţi fonetice precum opoziţia centum/satem după modul de pronunţare a cuvântului sută în latină.La nord sau la sud de Marea Neagră. Diferenţierile milenare nu au înlăturat similarităţile lingvistice. indiană. a permis unora dintre popoarele indo-europene mai noi. probabil sub impulsul unor populaţii mongoloide sau ca urmare a presiunii demografice. bumbac. constituind extremitatea sudică a marii familii indo-europene. Mauritius şi Reunion în Oceanul Indian. în varianta persană mai ales. După toate probabilităţile este grupul desprins cel mai timpuriu. fiind formată prin deplasarea spre sudul Asiei (indiferent de opiniile asupra poziţiei regiunii de origine) şi prin asimilarea unor populaţii aparţinând în primul rând familiei elamo-dravidiene. rămas unitar multă vreme. tradiţiile culturale ale celor mai vechi dintre ele indicând un nucleu iniţial. Spre această din urmă regiune. cert este că înrudirea actualelor popoare indoeuropene nu poate fi întîmplătoare. În orice caz. 165 Mai ales pasul Khyber. migraţia lor din această regiune a început la sfîrşitul Neoliticului. medopersană. Acest context a permis dislocarea unităţii culturale a subcontinentului indian şi în cele din urmă divizarea politică după 1947. cu trăsături rasiale mixte. unde sunt majoritari. creată de populaţii de origine dravidiană. Babur etc. Aceste migraţii au continuat pe tot parcursul Antichităţii. sud-estul Asiei şi Oceania – Singapore. paralel văii Kabul. cu excepţia Bhutanului. în America. Pe parcursul ultimului mileniu. Acest proces continuă şi în prezent când multe dintre populaţiile originare (adivasis în limba hindi) sunt dispersate în masa populaţiei de origine preponderent indo-europeană. asimilând grupuri rasiale şi populaţii diverse (australoizi în sudul Asiei. deşi multă vreme s-a făcut o distincţie între grupul oriental şi cel occidental. chiar dacă din punct de vedere rasial este extrem de eterogenă. populaţii de factură semitică sau caucaziană în vest). prin pasurile Munţilor Hindukuş. expansiunea la nivel global.

cuprinde majoritatea populaţiei din statele indiene Maharashtra şi Goa (marathii şi konkanii. este de circa 295 mil. Un liant indiscutabil îl constituie sistemul castelor.. dar raportat la dimensiunile subcontinentului indian şi la masa demografică a acestuia situaţia este similară celei din Europa. fiind şi cel mai divergent din punct de vedere lingvistic iar antropologic având trăsături dominant australoide. Tot aici s-a născut budismul. Haryana. aici aflându-se capitala coloniei britanice India – Calcutta. fiind prezenţi şi în diaspora166. cuprinzând foarte multe popoare. 81.e. mai deosebit prin aportul rasial mongoloid. care vorbesc un dialect singhalez (divehi) sunt majoritar musulmani. Delhi).2 mil.5 mil. Orissa. Toate posedă însă o conştiinţă naţională unică. aceste popoare folosesc tot mai mult în comunicare limba hindi.) sunt singurul popor neoindian majoritar budist iar maldivienii. În statul Bihar şi în estul statului Uttar Pradesh trăiesc alte două popoare înrudite. Este rezultatul migraţiei unor grupuri de populaţie din nordul Indiei. Rolul lor în cultura şi în istoria Indiei a fost mai degrabă secundar. cu cea mai valoroasă literatură modernă din India.Aparent. în Assam.I î. relativ unitar şi cu un rol major în statul indian contemporan. mijlocită de unitatea culturală. având un spaţiu cultural bine definit. împreună). reminiscenţă a îndelungatei stăpîniri coloniale portugheze. cuprinde populaţia din statele indiene Bihar.). West Bengal. reprezentând o strălucită cultură. izolat de restul grupului. Din cauza fărâmiţării dialectale excesive.5mil. -subgrupul indic de est. -subgrupul indic de sud. a căror limbă are un trecut prestigios. dar limba lor – hindi. asimilând populaţia veddoidă locală. Bhutan şi Nepal). compus dintr-un număr greu de precizat de comunităţi endogame ordonate ierarhic conform unei scări de valori. Kosala) care au unificat cea mai mare parte a subcontinentului indian.. Majoritatea grupurilor etnice care o compun sunt bine personalizate lingvistic. localizat în sudul extrem – insula Sri Lanka şi arhipelagul Maldive. are statut oficial în India fiind acceptată ca limbă de comunicare de mai multe popoare înrudite îndeaproape : rajasthanii din regiunea aridă a semideşertului Thar (46 mil. bazată pe acelaşi dialect al limbii punjabi din regiunea oraşului Delhi (khari boli). Pe teritoriul lor se află principalul centru economic al Indiei. a căror limbă nu este decât o variantă a limbii hindi (hindustani). 112 . unele populaţii din zona hymalaiană etc. fiind îndeaproape înrudită cu oriya (36 mil. unul din marile popoare ale lumii).. resturile acesteia rezistând încă în centrul insulei. pe parcursul mil. Limba bengali are statut oficial în Bangladesh (85% din populaţie.8 mil. destul de evident. majoritar musulman. Madhya Pradesh. Singhalezii din Sri Lanka (16. panindiană.n. mai ales cele cristalizate mai timpuriu. formată în perioada 166 Numele propus este generic.). Goanezii (konkanii) se disting prin apartenenţa culturală la catolicism. -subgrupul indic central. dispersat şi în alte regiuni ale Indiei şi în Pakistan – urdu. cel mai numeros. Numărul lor. Cei mai cunoscuţi sunt bengalezii (213. această ramură este foarte complexă. în realitate existând o mare varietate de denumiri locale suprapuse unei înlănţuiri de dialecte care fac foarte dificilă delimitarea etno-lingvistică în toată partea nordică a Indiei. biharii şi kosalii din estul Cîmpiei Gangelui. Pornind de la unele criterii lingvistice se pot deosebi nouă mari ansambluri etno-lingvistice. 1998). în sens restrîns. oraşul Bombay (Mumbai). cu excepţia celor aflate sub influenţa Islamului sau a budismului. rămasă de atunci centrul cultural al acestei ţări. Toate aceste populaţii sunt dominant hinduiste şi sunt înrudite lingvistic cu un grup important. Cel mai important popor este cel hindustan. care domină vestul Cîmpiei Gangelui şi nordul Podişului Dekkan (statele Uttar Pradesh. Assam şi din Bangladesh.4 mil. în regiunea piemontului Terai) şi kosalii (48. revoluţie spirituală de o importanţă primordială în cultura universală. antropologic fiind rezultatul amestecului dintre europeni şi populaţia locală (din secolul al XVI-lea pînă după 1960).. expresie atât a religiei hinduse dar şi a organizării sociale sau a unei viziuni asupra lumii (Tamisier. lărgindu-i acesteia aria de influenţă. greu de diferenţiat : -subgrupul indic insular. majoritar musulmană) şi în West Bengal. în statul Orissa îndeosebi) şi assameza (24. prezenţi şi în sudul Nepalului. care fac tranziţia spre subgrupul indic central : biharii (84 mil. Ambele au creat în Antichitate nucleele unor puternice state (Magadha.

în defavoarea populaţiilor de origine tibeto-birmană (18 mil.35.K. Această limbă se distinge şi prin utilizarea alfabetului arab. cf. încât numărul celor care utilizează ansamblul lingvistic hindi-urdu este mult mai mare. fiind integrat când unuia când altuia. cu caracter tribal : bhilii (circa 7.7 mil. sistem utilizat încă din Antichitate ca şi din influenţa arabo-persană mai profundă. al XVIII-lea. majoritatea locuind în India. Popor cu un spirit comercial puternic. ca şi unele populaţii din Rajasthanul vecin (marwarii). saraiki. Cele două popoare – lahnda (punjabi de vest) şi sindhi se află de fapt într-o continuitate lingvistică. fiind iniţial limba soldaţilor din taberele armatei Marilor Moguli. De remarcat la acest grup este aportul rasial mongoloid.9 mil. dar limba urdu are statut oficial în Pakistan (în India este în declin). formând o activă diasporă în multe regiuni ale lumii şi având un rol important în sectoare cheie ale administraţiei indiene (armată. vol. Mahatma Gandhi. un grup intermediar. Limba punjabi este foarte apropiată de hindi-urdu. New Delhi). locuitori se disting prin caracteristicile 167 Urdu de la hoardă. astăzi divizată între Pakistan şi India. -subgrupul indic de nord-vest.5 mil.9 mil. Distincţia principală provine din caracterul agricol al regiunii. vizibil mai ales pe văile cele mai înalte169.) le asigură unul din primele locuri printre popoarele neoindiene dar sunt foarte divizaţi cultural.. timpuriu islamizată. între o majoritate musulmană (în Pakistan) şi o minoritate sikh sau hinduistă (statele indiene Punjab şi Haryana). de multe ori clasificat ca un grup aparte în cadrul ramurii indo-iraniene. izolate pe văile superioare ale afluenţilor Gangelui sau Indusului. Este motivul pentru care limba sindhi este singura limb[ autohtonă din Pakistan căreia i s-a acceptat rolul de limbă co-oficială la nivel regional. alt popor din acest subgrup. Sample Registration System Bulletin.Uttaranchal). -subgrupul indic de nord (himalayan). R. Gujaratii ca şi rajasthanii s-au distins în istoria Indiei prin spiritul războinic al unora dintre castele lor (rajpuţii). regiune cunoscută îndeobşte sub numele de Kaşmir. cuprinde câteva populaţii mai conservatoare.Puram. Tipul lor antropologic este cel mai apropiat de cel europoid meridional. Uttaranchal Pradesh. garhwali şi kumauni ce totalizează 11.). cuprinde populaţia de pe valea Indusului. 168 Populaţiile care utilizează limba hindi sunt favorizate şi de cel mai ridicat ritm de creştere a populaţiei din India (22-24‰. Sikhii. unul din reformatorii Indiei moderne provenea din acest popor. aflat în afara sferei de influenţă a limbii hindi (54.mogulă (sec. Aceasta îi asigură o rezistenţă mai mare în faţa tendinţei de marginalizare datorată utilizării oficiale excesive a limbii urdu. bazat pe irigaţii. Numărul lor (104 mil. după toate probabilităţile populaţii de origine dravidiană arianizate la o dată neprecizată.. Numărul lor depăşeşte 25. se disting prin viaţa sobră şi spiritul comercial. sporindu-le rolul cultural.4 mil. la baza acestora a stat de fapt un dialect al său. Punjabul constituie cea mai avansată regiune economică a subcontinentului. populează fertila cîmpie Punjab de la poalele Himalayei.). faţă de media de 17‰ în 2000.2 mil. 113 . cunoaşte una din cele mai importante diaspore interne şi externe dintre popoarele neoindiene. Mai importanţi sunt nepalezii (chetri. rajasthani şi marathi.. respectiv 23. intrate în sfera culturală a limbii hindi (statele Himachal Pradesh şi nordul statului Uttar Pradesh . Cei 7. varianta persană. şi un conflict latent îi opune puterii de la Islamabad dominată de punjabi. pe teritoriul Sindului aflându-se principalul centru economic al Pakistanului – portul Karachi. 2001. dar prezentând asemănări mai mari cu grupul indic. Un alt popor important din acest subgrup este gujarati din vestul Indiei (peninsula Kathiavar şi regiunile vecine). se inserează două grupuri etnice arhaice mai puţin importante. nucleul iniţial de expansiune al triburilor ariene. din regiunea muntoasă înaltă a Himalayei occidentale şi a Karakorumului. 169 Aceste particularităţi au stat la baza secesiunii regiunii şi constituirii în anul 2000 a unui nou stat indian. poliţie). amestecul cu populaţiile de tip australoid fiind mult mai redus. Punjabii. -subgrupul dardic. numele lor derivând după toate probabilităţile de la numele unui trib al hunilor heftaliţi care au invadat nord-vestul Indiei la începutul erei noastre – gujarii. motiv pentru care este în regres în favoarea acestora.2.) şi khandesii (1.5mil. nr. La vest de aceştia se disting alte trei etnii – pahari de vest. înrudite cu cele din Cîmpia Gangelui. Între gujarati.XVI-XVIII) prin influenţa persano-arabă167 Numărul acestora este de circa 70 mil.) din vestul statului Madhya Pradesh. ceea ce îi asigură locul secund în lume după chineză168. înrudită cu cea din Punjab. pahari) care au reuşit să se impună în statul Nepal începând cu sec. cel puţin în partea indiană. Cuprinde o serie de populaţii mai restrînse numeric. depăşind cu mult 500 mil.

grupurile ţigăneşti sunt supuse unei asimilări progresive. işkaşimi etc. Rolul popoarelor iraniene în istoria umanităţii a fost la fel de important în special în modul de organizare statală..loc.6 mil. sangleci. 114 . dispersată pe un vast spaţiu. Prezentând o mare varietate de dialecte şi ocupaţii. cel puţin în România. b)Grupul iranian. Paris. mai ales prin sedentarizare. paşaii din estul Afganistanului.). deşi atât trăsăturile antropologice cât şi cele lingvistice indică subcontinentul indian ca patrie originară a acestei populaţii cu tradiţie nomadă. Robert Laffont. în Uzbekistan. se recunosc drept…ţigani. estimările de circa 1 million (4% din total) par cele mai realiste. cuprinde astăzi circa 38 mil. în Afganistan şi au fost islamizaţi în ultimul secol. se distinge în primul rând prin apartenenţa la lumea islamică dar şi prin trăsăturile antropologice. În Antichitate populau şi stepele pontocaspice unde au fost treptat asimilaţi sau împinşi spre regiunile muntoase ale Caucazului şi Pamirului. conflictele din ultima jumătate de secol provocând un exod masiv al populaţiei hinduse spre alte regiuni ale Indiei.Nehru). de asemenea clasificat separat de mulţi specialişti. fiind în diverse stadii de asimilare şi aculturaţie.5%. din Asia Anterioară în Europa şi de aici peste ocean. În prezent se manifestă o tendinţă de migraţie spre ţările Europei Occidentale. fiind creatorii unor mari şi strălucite imperii. Tadjikistan şi sunt larg prezenţi în vestul Pakistanului. conform cifrelor oficiale (Bulgaria cu 475 mii sau 6%) ori oficioase (Slovacia. L’aventure des langues en Occident. oficial 138 mii). Numărul lor nu depăşeşte 300 de mii. 171 Termenul rom impus de mass-media. Spaţiul ocupat de acest grup nu este continuu fiind întrepătruns cu cel al populaţiilor turcice cu care s-au influenţat reciproc. Iugoslavia cu circa 600 mii sau 5. mai importante fiind grupurile de pe văile Başgal (kati) şi Waigal. 170 Unul din ultimele grupuri etnice din regiune care au scăpat procesului de islamizare şi care sunt refugiaţi relativ recent din estul Afganistanului fiind înrudiţi cu paşaii. Astfel. descurajată de către acestea. ormuri. mai recent islamizate au un rol secundar. Populează câteva văi de pe versantul sudic al Hindukuşului. Afganistan. îndeosebi sub forma unor mici etnii reziduale. chiar şi în ariile de concentrare mai puternică a acestora. cu circa 250 mii sau 5%. Tradiţional. doar o mică parte din populaţiile ţigăneşti autodenumindu-se ca atare.Walter. devenind astfel o problemă de interes major la nivel continental. Toate aceste popoare nu depăşesc câteva sute de mii de locuitori fiecare. Tradiţiile şi obiceiurile proprii par mai bine păstrate în statele balcanice. 172 H. slab diferenţiate: -subgrupul iranian oriental. ponderea ţiganilor este chiar mai mare. În afara kaşmirienilor propriu-zişi (6.1994. retrase în regiunea înaltă a Munţilor Hindukuş sau în Pamir (paraci. kohistani. khowar. fapt rar în subcontinentul indian iar limbile lor posedă trăsături arhaice. ţigani în România sunt de-a dreptul irealiste pentru simplul motiv că ar semnifica o proporţie de 13-18% din totalul populaţiei. J. prin prisma modului lor de viaţă şi a autodeterminării pot fi acceptate între 3 şi 6 mil. Numărul lor constituie obiectul unor dispute. se apropie prin modul de viaţă şi caracteristicile antropologice de dardici dar lingvistic prezintă o situaţie mai complexă. din Slovacia şi Ungaria pînă în Bulgaria. -subgrupul nuristani.). dominat de o castă aristocratică hindusă. mai restrîns numeric (130 mil. Majoritatea. spre graniţa afgană. oficial declaraţi fiind 180 000. dar dintre numeroasele popoare care-l formau în Antichitate mai rezistă doar câteva. mai ales în România este restrictiv.171. -subgrupul ţigănesc. distingându-se asemenea altor munteni prin traiul sobru : shina din defileul Gilgit al văii Indusului. cel mai greu de clasificat. Nucleul principal de concentrare se suprapune în prezent bazinului Dunării.antropologice aproape pur europoide. Kaşmirul era un principat cu o populaţie majoritar musulmană. estimări de 3 sau 4 mil. multe surse vorbind de 10 sau chiar 20 mil. motiv al disputei continui dintre cele două state. majoritatea populaţiei reclamând independenţa sau unirea cu Pakistanul. la est de Kabul. Se deosebesc trei subgrupuri inegale. insesizabilă. Exagerarea numărului este de obicei « opera » unor neprofesionişti în ale statisticii care ignoră realităţile. Kaşmirul are un rol simbolic atât pentru India cât şi pentru Pakistan (este patria părintelui Indiei moderne.) dar ocupând un spaţiu mai vast. celelalte popoare. În cazul citat. Pretinsul caracter pejorativ al acestei denumiri derivă de fapt din automarginalizarea acestor comunităţi şi reticenţei faţă de exigenţele unor societăţi cu solide tradiţii sedentare. dialectele vorbite aici având o puternică influenţă românească172. Formează baza populaţiei din Iran. dar privind obiectiv lucrurile. În alte state din zonă. aportul australoid fiind marginal iar cel mongoloid local. Orientul Apropiat. adoptând limba şi religia ţării în care trăiesc. încât cu greu pot fi stabilite trăsături comune.. sud-estul Turciei sau izolat în Caucaz. kalaş170 de pe văile afluente ale rîului Kabul.

5 mil. majoritar creştini ortodocşi şi care cuprindeau în Evul Mediu o ramură care a emigrat în sec. Fayard.U. de la sud de lacul Aral. opus sedentarismului tipic majorităţii populaţiei persane. încă frecvente173. pe ambii versanţi ai acestuia (Vahş. în diferite epoci. Popor majoritar în Afganistan. care au dăinuit în Asia Centrală pînă la marea invazie a lui Gingis Han. mai important. prin diverse filiere. -subgrupul iranian occidental.de Planhol. Persana este limba unei vechi culturi. 1993. exemplară este lucrarea lui X. care au lăsat un relict etnic pe versanţii Caucazului Mare (osetinii. asemenea altor popoare din acest grup. inclusiv ca limbă secundă).. popor însemnat în Antichitatea tîrzie.IX-XI spre Ungaria (alanii sau iasii175). utilizată în perioada medievală.Fac excepţie pathanii sau afganii (peste 38 mil. lăsând însă o serie de mici grupuri care prezintă interes etnologic pe văile înalte din Pamir. Se disting în primul rând persanii. Răut în nordul Basarabiei. Les nations du Prophète. Este cazul unor popoare din Zagrosul Central – lurii. asemenea modului lor de viaţă bazat pe nomadismul pastoral şi transhumanţă. Organizarea lor tribală.). grupuri importante de pathani sau stabili în bazinul Gangelui. regiuni întinse fiind controlate de alte grupuri etnice (tadjici. rolul dominant pe care-l aveau fiind serios zdruncinat. vorbind astăzi limbi puţin diferenţiate. trimiţând la rădăcina comună indo-iraniană arya. multă vreme stăpînii stepelor nord-pontice. cuprinde o serie de popoare desprinse din trunchiul comun medo-persan antic. care controlau regiunile piemontane ale Pamirului şi Tian Şanului. contopindu-se cu populaţia locală (în Bengalul Oriental. Piandj) : yaghnobi. deosebite prin modul de viaţă transhumant.). 173 Asupra particularităţilor geografice. la est de Delhi. o ramură a sciţilor. circa 0. baza populaţiei din Iran şi din unele regiuni ale Afganistanului (circa 38. În acest din urmă stat este vorba de o populaţie mongoloidă. cu vechi tradiţii citadine. 175 Presupoziţia originii numelui oraşului Iaşi de la această populaţie nu este întru-totul convingătoare chiar dacă originea iraniană este certă în cazul unor hidronime din bazinul Prutului mijlociu precum Cubolta. originari din estul Platoului Iranian.67 mil. culturale şi istorice ale populaţiilor din Afganistan şi alte state majoritar musulmane. pe care-l controlează de câteva secole. mai ales în sud-estul continentului. actualul Bangladesh şi în provincia Rohilkhand. cel puţin în Iran. unde un proces de asimilare este resimţit atât de către populaţiile iraniene înrudite dar şi de cele turcice (circa 76. înrudită cu parţii şi care stau după toate aparenţele la baza formării conglomeratului etnic pashtun. « ţara sacilor ».). deosebite prin apartenenţa la secta şiită a ismaeliţilor. bartangi.) din sud-vestul Afganistanului şi vestul Pakistanului (regiunea oraşului Peshawar) a căror limbă. 174 Proces accentuat în contextul războiului împotriva terorismului. roşani. Autorul demonstrează în primul rând existenţa a două lumi islamice distincte : cea arabă şi cea persano-turcă fiecare cu propria „arie de influenţă”. şugni. 115 . numiţi generic pamirieni (circa 200 mii). sub comanda S. wakhi. Autodenumirea lor este iron. Dintre popoarele dispărute din acest grup merită a fi menţionate : sciţii şi sarmaţii. sogdienii şi bactrienii antici. paşto (puştu) este mai arhaică.A. parţii. pe cursul superior al lui Heri Rud). unde dominau statul Horezm. astfel exercitând o influenţă masivă asupra limbilor din India sau a celor turcice. spiritul islamic fervent sau spiritul de clan sunt alte trăsături caracteristice ale unei populaţii situată la confluenţa civilizaţiilor indiană şi persană. profund influenţaţi cultural de cultura elenistică şi de cea budistă au avut o soartă similară. yazghulami.8 mil. ataşată culturii persane prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului. prototipul nomadului în Antichitate. Pe parcursul perioadei medievale. un lexic important pătrunzând şi în limbile europene. au fost decimaţi ulterior sau asimilaţi de populaţiile turcice. rude cu sciţii. corasmienii. 177 Persana de curte. au dispărut practic fără urmă topiţi în masa populaţiei persane176. Yaghnob. concurând multă vreme cu araba în lumea islamică. a fost profund bulversat de ocupaţia sovietică (1979-1989). element definitoriu al persanilor contemporani (hazarii din provincia Hezarajat. 176 Provincia Seistan din bazinul endoreic al râului Helmand provine din Sakhastana. bahtiarii (circa 3 mil. Astăzi are statut oficial în cele două state (exclusiv în Iran şi alături de paşto în Afganistan unde este numită dari177) încât numărul vorbitorilor este mult mai mare. uzbeci)174.

Kurzii. au creat un imperiu înfloritor. -subgrupul iranian de nord-vest (caspic). În Turcia practic minoritatea kurdă nu este recunoscută. Badakhshan etc.S. Alte popoare din aceeaşi zonă erau palaiţii. prin urmare tadjicii sunt persani de rit sunnit.) când a început un proces de elenizare.3 mil.). continuatori ai unor vechi populaţii antice. probabil chiar mai mulţi. Principalul popor era cel hitit ale căror incursiuni au avansat pînă în Egipt şi Mesopotamia. Suprapuse unor elemente asianice pe care le-au asimilat. 1999. Originari din regiunea Mării Caspice.n.6 mil. suprapuşi unor populaţii asianice. după cele mai multe păreri sunt urmaşii anticilor mezi. caz mai rar în istorie. primii distingându-se parţial printr-o particularitate culturală rară.I. 116 . 179 Regiunile oraşelor Buhara şi Samarkand mai ales.e. de la Golful Oman pînă în Turkmenistan. III. J..6 mil. probabil iranizate.n. a la C. În Iran.n. citadină prin excelenţă. Remarcabilă în cazul tuturor popoarelor iraniene este stabilitatea lor în aceleaşi locuri în care s-au format acum câteva milenii. deşi formează după cele mai plauzibile surse între 15-20% din populaţie. luviţii. în sudul Uzbekistanului179 în vestul extrem al Chinei. în regiunile nord-estice ale Afganistanului (Herat. majoritatea trăind în vestul extrem al Pakistanului. Aflaţi în centrul atenţiei în ultimele decenii fiind unul din rarele popoare atât de numeroase (22.N.R. 178 Termenul tadjik desemna arabii în perioada sasanidă. se remarcă prin spiritul războinic şi prin aptitudinile mercantile. asimilarea lingvistică avansează în pofida diferenţelor religioase (kurzii sunt musulmani suniţi) dar şi în contextul unei dispersii. favorizată de absenţa unei unităţi lingvistice.) sau la cunoscutelor „O mie şi una de nopţi” considerate adesea drept arabe deşi sunt de origine persană.). Aceştia trăiesc atât în Iran cât şi în Azerbaidjan sau Daghestan: taţii şi talîşii. modul lor de viaţă fiind pînă de curând seminomad.E.Radvanyi. carienilor şi ai altor popoare care au rezistat pînă la cucerirea macedoneană (sec. împreună).). Iran (1/5) la care se adaugă fracţiuni mai reduse în Siria şi ţările caucaziene precum şi o diasporă masivă în Europa Occidentală. fiind supuşi din toate părţile unei politici de asimilare. mai numeroşi (5. precursori ai lydienilor. deosebiţi prin apartenenţa la ramura sunită a Islamului şi prin păstrarea în uz ca limbă literară a persanei medievale.). Balucii (8. aceste oraşe fiind revendicate de tadjici drept capitale istorice. după ce în prealabil au suportat refugiul dramatic în Turcia pe durata războiului americano-irakian din 1991. fiind primii indo-europeni ajunşi la un stadiu avansat de civilizaţie.7 mil. şi ocupând un spaţiu continuu. populaţiile iraniene au trăsături culturale profund originale pe care le afirmă în orice ocazie. motiv pentru care cunosc o dispersie maximă. Izmir. De l’U. denumit Kurdistan li se refuză.S. Ankara etc. cf. dovadă a solidităţii civilizaţiei medo-persane. motiv suficient pentru autorităţile uzbece au închis în 1996 toate şcolile tadjice.IV î. asemenea arabilor. alăturează o serie de populaţii înrudite cu persanii dar cu un mod de viaţă distinct. dispărute de multă vreme. majoritari în Tadjikistan. grupuri importante de kurzi trăind pînă în nord-estul Iranului.e. unitar. fiind larg răspândiţi în afara ariei de origine (Istanbul. legate de migraţia „popoarelor mării” (sfîrşitul mileniului II î.Foarte apropiaţi de persani sunt tadjicii (12. Divizaţi între Turcia (2/5). Constituie componenta de fond a populaţiei din Anatolia actuală. după toate probabilităţile.. Dincolo de asemănările cu lumea arabă. deşi au fost situaţi în calea marilor migraţii. Ellipses. 2)Ramura anatoliană Constituie cel mai vechi grup de popoare indo-europene.)178.mil. Irak (1/5). cu un aport lexical turcic consistent. Limba hitită. nu numai dreptul la autodeterminare dar chiar dreptul la existenţă ca grup etnic distinct. unele surse indicând peste 25 mil. determinat de climatul blând şi umed de pe coastele Mării Caspice (circa 6. ocupând în Antichitate cea mai mare parte a Anatoliei unde au creat o civilizaţie originală influenţată de cele din Orientul Apropiat (sfîrşitul mil.4 mil. apartenenţa la iudaism.U. în numele unor principii. adesea umbrită sau confundată cu cea arabo-musulmană în care se încadrează în sens mai larg în epoca modernă.). care dispun de autonomie şi sunt sprijiniţi de forţele O. mazanderanii şi ghilakii de pe coasta sudică a Mării Caspice.e. Un statut aparte îl au kurzii din Irak.) sunt înrudiţi îndeaproape cu persanii dar prezintă trăsături mai arhaice.I î. impunându-şi autoritatea temporar. Un caz tipic este cel al unor mari cărturari musulmani (Avicenna de ex.

este foarte veche.n. în Franţa. Orientului Apropiat şi peste ocean formând una din cele mai caracteristice diaspore.e.Sargent. nr. Tendinţa spre emigrare a acestui popor cu vocaţie comercială şi artizanală. 0.) când sub presiunea demografică din îngustele cîmpii litorale ale Eladei şi a ţărmului estic al Mării Egee s-a produs o masivă mişcare de colonizare cu profund rol civilzator în jurul Mării Mediterane şi al Mării Negre.VII-V î. încă nereglementat. încât Armenia Mare şi Cilicia (azi în Turcia) şi-au pierdut complet caracterul armean. În spaţiul românesc prezenţa armenilor este veche. încă de la fondarea lor în sec.n. include cel mai vechi popor civilizat al Europei. Grecii (elenii) stabiliţi în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice pe parcursul mileniului al II-lea î. Este considerat cel mai vechi popor creştinat (sec. Limba armeană este apropiată lexical de grupul iranian dar prezintă trăsături structurale comune cu limba greacă sau cu unele limbi vecine din alte familii (georgiană. prezintă un interes comparativ deosebit fiind cea mai veche limbă indo-europeană scrisă.U. cei mai mulţi considerându-i invadatori proveniţi din estul Peninsulei Balcanice ca şi frigienii sau armenii de mai tîrziu. influenţată iniţial de cea egipteană sau feniciană (Creta.) când într-o conjunctură favorabilă este creat cel mai vast Imperiu cunoscut pînă atunci pe ruinele fostului Imperiu ahemenid.3 mil. factor de răspândire a creştinismului şi civilizaţiei în estul Europei. Un al treilea moment important l-a constituit formarea Imperiului Bizantin pe ruinele celui roman căzut sub loviturile marilor migraţii (sec. 117 . acest popor rezistând doar în Armenia Mică.n. teritoriu cu populaţie majoritar armeană care aparţine de jure Azerbaidjanului dar este ocupat de facto de armata armeană în urma unui conflict sîngeros (1989-1993).n. asemenea evreilor. cuprinzând în limitele sale toate marile focare de cultură şi civilizaţie ale Orientului Antic. armenii.5 mil.9 mil. evenimentele tragice menţionate amplificând de fapt acest fenomen care continuă şi în zilele noastre când grupuri masive de armeni stabiliţi în alte republici ex-sovietice (Azerbaidjan mai ales) se refugiază în statul armean independent din 1991. în S. al XIXlea. în Siria şi Liban. XIV-XV.VI e.e. prezentând asemănări cu toate celelalte ramuri ale acestei vaste familii.III e. angrenaţi în migraţia „popoarelor mării” s-au stabilit în Anatolia Orientală unde au asimilat populaţiile asianice ale regatului Urartu. din care peste jumătate trăiesc în diaspora (0. poate chiar mai devreme. cel puţin în tîrgurile moldoveneşti. constituind unul din principalele elemente comercial-meşteşugăreşti.180 3)Ramura armeană Este formată dintr-un singur popor. manifestate printr-un adevărat genocid care continua masacrele anterioare din perioada 1890-1915 (circa 1.IV î. Aceasta a modificat profund harta etnică a Asiei Mici. O mare parte a populaţiei a fost obligată să se refugieze în diverse ţări ale Europei..8 mil.A. Numărul lor depăşeşte 7 mil.descifrată de B. aflată sub ocupaţie ţaristă de la începutul sec. Paris în care este demonstrată înrudirea culturală a hitiţilor cu purtătorii culturilor Cucuteni şi Gumelniţa din Neoliticul târziu. 4)Ramura greco-macedoneană (elenă) La fel de redusă ca întindere spaţială dar cu un rol capital în evoluţia culturii şi civilizaţiei europene. Revue d’études anatoliennes. 180 Cf.5 mil. Originari din Peninsula Balcanică. Procesul de elenizare care a urmat a favorizat sinteza acestor diverse civilizaţii şi penetrarea influenţei romane în Orient. Micene). Un alt moment important este cel macedonean (sec. 0.n.) şi a rezistat în aria de formare pînă la începutul secolului al XX-lea când conjunctura dezagregării Imperiului Otoman a generat represiuni din partea tinerei republici turce a lui Kemal Ataturk. Un caz aparte îl prezintă Karabahul de Munte.).Hrozny în 1920.victime).e. B. în Rusia etc. indiciu pentru unii specialişti al localizării ariei de origine a acestora în această regiune. a căror istorie este deosebit de zbucuiumată.1/1993. Ciclade. 0. azeră). Apogeul dezvoltării civilzaţiei greceşti a fost atins însă mai tîrziu (sec.). Les Hittites et la diaspora indo-européenne. atingând la est Indusul şi trecând în Asia Centrală dincolo de Sîr Daria. fără probe arheologice convingătoare. în Rusia sau în Occident.. au fost creatorii unei vechi civilizaţii originale.

remarcaţi mai târziu prin adoptarea budismului.. Bithinia). în provincia iugoslavă Kosovo şi în vestul Macedoniei181.n.Din aceste sinteze continui s-a născut poporul grec actual care. Cultura şi arta greacă este de regulă concepută ca fundamentul modelului cultural european. În Antichitate. musulmani sau mai rar catolici în nord (regiunea oraşului Shkoder). 6)Ramura toharică Constituie ramura cea mai orientală a vastei familii indo-europene. Populaţii indoeuropene au trăit în acest spaţiu din timpuri străvechi. constituiau grupuri lingvistice distincte. de la MSH. stând la baza unui bogat lexic cu vocaţie universală din domeniul cultural sau tehnic. gravitând în sfera de influenţă culturală grecească. dintre care în Grecia şi Cipru trăiesc circa 11 mil. atât antropologic. unde sunt pomeniţi de la sfârşitul mil.Roux. apropiat de traci după unele păreri. Frigia. popor complet diferit de indo-iranienii vecini. limba purificată. Limba greacă are o importanţă majoră. derivate din trunchiul grecesc dar au fost reabsorbite ulterior. Forma actuală este esenţial diferită de cea antică (elina) fiind numită neogreacă şi prezentând două variante aflate în uz – dimothiki.). Constituie substratul majorităţii populaţiei din sud-estul Europei. despărţite de rîul Shkumbin. Ed. Albanezii sunt urmaşii probabili ai vechilor traci (sau şi iliri) fiind majoritari în Albania. în tot bazinul mediteranean şi în cel pontic (încă din Antichitate) iar în ultimele secole secole şi în Americi. cealaltă rămânând doar în sfera de interes a religiei ortodoxe. dispărută în condiţii la fel de misterioase ca acelea în care s-a stabilit în vestul Chinei actuale. baza populaţiei din spaţiul carpato-balcanic şi nord-vestul Anatoliei (Mysia.persoane evacuate).5-15 mil. Albaneza cunoaşte două forme lingvistice. De timpuriu s-a constituit o diaspora grecească activă (termen grec care desemnează pe cei răspândiţi în afara ariei de origine). spre deosebire de latina care a evoluat spre limbi distincte (romanice). Les Albanais de Yougoslavie. limba populară şi katharevusa. creştini ortodocşi în sud. prima variantă a fost promovată ca limbă oficială. Tracii ca şi ilirii cuprindeau mai multe populaţii înrudite. Tot în această perioadă. în special cele din fosta Uniune Sovietică (Georgia. unele constituindu-se treptat ca popoare distincte. nu s-au remarcat printr-un rol deosebit în istorie. cât şi 181 Pentru detalii referitoare la modul în care s-a format minoritatea albaneză în fosta Iugoslavie şi corelaţia dintre înapoierea economică şi conflictele latente din zonă (în anul scrierii lucrării) poate fi consultat M. Paris. sudul Rusiei şi al Ucrainei) s-au repliat pe teritoriul actual al Greciei după 1990. azi Trabzon) au fost evacuate în urma războiului greco-turc din 1920-1923 ca şi regiunea din jurul oraşului Istanbul sau mai recent nordul insulei Cipru (circa 1. vestul Europei şi Australia. diferenţiate parţial şi de apartenenţa religioasă sau confesională.I al erei noastre.6-2 mil. aşa cum a fost şi cazul geto-dacilor din spaţiul carpatodunărean. Insular sunt prezenţi şi în sudul Italiei. romanizat sau slavizat pe parcursul mil. Unele comunităţi. regiuni întinse populate de greci în Anatolia (regiunea oraşului Smirna. arcadienii din Pelopones. 5)Ramura traco-iliră Unul din marile grupuri de populaţii indo-europene în Antichitate. au avut mult de suferit de pe urma convulsiilor Imperiului Otoman în dezagregare. încă din Evul Mediu (Sicilia. Numărul total al grecilor este apreciat la 13. Înrudiţi după toate aparenţele cu armenii şi greco-macedonenii. Prezintă interes comparativ pentru limba română datorită elementelor lexicael comune provenite din substratul trac comun. 1992.e. Din 1976. Calabria) sau prin emigraţie recentă în diverse state occidentale şi peste ocean. Astfel. dar care au fost profund influenţaţi de civilizaţia greacă.I î. la poalele Munţilor Kunlun. precum şi ciprioţii. 118 . academică. dovedite arheologic prin culturi similare celor din stepele nord-pontice dar probabil au fost asimilate de alte grupuri vecine aşa cum s-a întîmplat şi cu toharii. litoralul pontic din regiunea oraşului Trapezunt. destul de divergente – tosca în sud şi ghega în nord. cappadocienii şi ponticii din Asia Mică. fapt cu urmări importante în dispersia lor spaţială. azi Izmir. macedonenii erau un popor distinct. reprezentat astăzi doar de albanezi (circa 6 mil. asemenea armenilor. fiind europoizi nordici.

Limba (dialectele) lor.). 8)Ramura slavă Constituie unul din grupurile majore de popoare din Europa (290 mil.A. unui comunicat al Institului Naţional de Statistică din Riga din 17 ian.n. mai ales în ariile marginale (Kuban.. migraţia populaţiei slave a diminuat enorm ponderea populaţiei autohtone. creatoare a unui vast imperiu. 2002). (1. rezultând astfel trei subgrupuri distincte. era mai apropiată de hitită. foarte apropiate de altfel.6 mil. în perioada ţaristă şi sovietică (sec-XVII-XX) un proces de deznaţionalizare care face dificilă diferenţierea etnică. prusienii şi jatvienii au fost asimilaţi de către germani în Prusia Orientală etc. dar eterogenă din punct de vedere antropologic. 119 . începând cu sec. între hanatul tătar al Crimeei şi cnezatul moscovit al ruşilor. Localizaţi la est de Marea Baltică s-au conservat într-o regiune disputată între germani şi slavi. S.VI e. mai tîrziu spre est. de aceea sunt utile în studiile comparative indo-europene – letonii şi lituanii. După 1990 se observă o tendinţă inversă. sovietice. colinară şi umedă dintre Vistula şi Nipru (Polesia). corelată de multe ori cu ramura baltică de care se apropie lingvistic şi antropologic.6% în 2000 pe când populaţia rusă a scăzut de la 34. Un număr important au emigrat spre Americi şi Australia în contextul ocupaţiei ţariste sau mai tîrziu.) 182 Ponderea populaţiei letone a crescut de la 52% în 1989 la 57. supusă mult timp deznaţionalizării. separate adesea cultural : a)slavii estici. mai ales că aceasta nu beneficiază de drepturi politice depline decât dacă dovedesc loialitate statului şi o bună cunoaştere a limbii oficiale182. -ucrainenii (ruşii meridionali. dar o parte importantă (cazacii) şi-au păstrat o independenţă formală în stepele nord-pontice.lingvistic. maloruşii sau rutenii). armeană şi traco-frigiană fapt ce ar putea trăda o desprindere timpurie şi o migraţie spre est dar prezintă paralelisme frapante cu limbile indo-europene din extremitatea vestică a Europei (celtice sau germanice). sub impulsul unor influenţe diverse: -bieloruşii. al X-lea şi organizându-se într-un stat puternic sub comanda unei elite scandinave (varegii) s-au impus durabil în estul Europei cu o paranteză între secolele XIII-XV când marea invazie tătară a pus sub semnul întrebării soarta numeroaselor cnezate ruseşti.) au suportat ca şi bieloruşii. O distincţie netă separă ucrainenii vestici (rutenii). din estul Iranului până în nordul Indiei la începutul erei noastre erau probabil înrudiţi cu toharii deşi unii văd în ei doar o ramură a sciţilor orientali. Puţin diferenţiată lingvistic. Kuşanii. fiind astfel ocoliţi de invazii.8 mil. Brazilia. Distincţia principală provine din faptul că sunt majoritar uniaţi şi au participat masiv la emigraţia peste ocean – Canada (0. majoritatea fiind bilingvi. proces la care au participat masiv împreună cu ruşii. populaţia de bază a Bielorusiei şi a regiunilor vecine din Polonia şi Ucraina (9. inclusiv cei trecuţi după 1596 sub jurisdicţia confesională a Romei (uniatism).1% la 29. mai tîrziu în Imperiul habsburgic.2 mil. este formată din popoare recent constituite ca urmare a migraţiei din aria de origine. au avut o evoluţie ceva mai complexă.). Argentina (0. diverse populaţii de origine turanică şi fino-ugrică. Popoarele baltice ocupau un spaţiu mai extins în trecut. cunoscută din numeroase texte.6%. vorbind şi rusa.6 mil. în contextul plecării unei părţi din populaţia slavă dar şi al asimilării.2mil. fenomen explicabil prin caracterul mlăştinos al ariei lor de răspândire.U. populaţie central-asiatică. care au scăpat ocupaţiei ţariste fiind totdeauna încorporaţi în statul polon. unde cel puţin în oraşe. Donbass) sau în regiunile de colonizare din sudul Siberiei şi din Extremul Orient.). În perioada ocupaţiei sovietice (1940-1989) Lituania şi-a păstrat mai bine caracterul dominant baltic spre deosebire de Letonia. 7)Ramura baltică Redusă numeric (circa 5 mil. unele dintre ele au fost asimilate de către slavi : mazurii din Polonia sau o parte a lituanienilor care constituie substratul populaţiei bieloruse. Adoptând creştinismul ortodox în sec.) originar din regiunea forestieră. spre sud şi vest. majoritatea gravitând în orbita statului medieval polon. Limba maternă letonă a fost revendicată însă de 62% din populaţie (cf. mult timp sub jurisdicţie polono-lituaniană. Concomitent se produce şi diferenţierea celor trei popoare. cei mai numeroşi. au asimilat în drumul lor spre est şi nord-est. Mult mai importanţi numeric (45.) este formată în prezent din două popoare ale căror limbi sunt foarte arhaice.

şi-a impus limba în aceste limite. Lübeckul dar şi Berlinul au o origine slavă).) continuă să trăiască în „străinătatea apropiată”. în care s-au instalat începând cu sec. mai divizaţi şi mai diferenţiaţi.S. M. în contextul geopolitic extrem de instabil al Peninsulei Balcanice. O mare parte din populaţia de origine poloneză. valorile maxime fiind înregistrate în anii 1993-1995 (până la –2. Poporul dominant din Imperiul Ţarist şi fost U. răspândiţi pe un spaţiu vast. -cehii (11. Au fost puse astfel bazele mai 183 Cele mai masive plecări ale ruşilor s-au constatat în Kazahstan. pe cale de asimilare totală185. în principal în Ucraina şi Kazahstan. parţial retrasă după prăbuşirea acestui stat în 1991 (circa 3-4 mil. de confesiune catolică. asimilaţi de multă vreme. între 1991 şi 1998. în pofida unor aprecieri care consideră în mod exagerat rusofonă întreaga populaţie a fostei U. Le mythe du nationalisme russe. 184 Cf. fiind apropiaţi de populaţiile majoritare din aceste state etc. în Sociologie des nationalismes. câteva grupuri mai reduse dovedind extinderea anterioară a populaţiei slave spre vest : luzacienii (sorbii) din sud-estul Germaniei. Bielorusia şi Lituania (circa 1. rezultat al amestecului cu o veche populaţie românească. de neînţeles pentru occidentalii de care îi desparte individualismul. cuprind în prezent trei popoare principale : -polonezii (48.2 mil.. 1916).etc. c)slavii meridionali.5%anual).) şi slovacii (5. 120 . pe cursul inferior al Vistulei şi polabii. 1998. Felix Alcan. circa 8 mil. proprietatea privată. patriotismul ruşilor fiind unul de sorginte „imperială”. În perioada sovietică s-a format o puternică diasporă internă.5 mil. Limba rusă face o diferenţă netă între russkii (rusesc în sens etnic) şi rossiannîi (rusesc în sens statal) ca şi între Rus’ (Rusia etnică) şi Rossia (Rusia imperială).S.) sau în vestul Ucrainei. kaşubii.. Teritoriul actual a fost delimitat prin Tratatul de la Paris din 1947. 185 La 1880 erau în număr de 176 000 şi locuiau în întreaga Luzacie pentru ca în 1900 să se înregistreze doar 93 000. mai puţin numeroşi.G. generate de tendinţele expansioniste ale germanilor şi ruşilor.) de unde cea mai mare parte s-au retras după 1945.7 mil. în majoritate ruşi şi germani.Mendras. trăieşte în diaspora (una din cele mai puternice din S. nedepăşind 40 mil. înaintând treptat spre est pînă la Pacific sau chiar dincolo de acesta.R. Estimările actuale oscilează între 25-50 mii. care locuiesc în mare parte în aria de origine a slavilor dar au cunoscut fluxuri şi refluxuri spre est şi vest.). Limba rusă cunoaşte încă o utilizare masivă în tot acest spaţiu dar şi-a pierdut rolul în comunicarea internaţională. soldul migraţiei externe a depăşit totdeauna nivelul de –1%anual.R.5 mil. Ca şi ucrainenii au contribuit masiv la migraţia eruopeană modernă (2. Ca şi polonezii formează comunităţi importante în diaspora (America de Nord mai ales) iar slovacii au contribuit într-o măsură însemnată la popularea unor regiuni din Cîmpia Panonică.) sunt două popoare strîns înrudite.A.S (circa 300 mil. b)slavii vestici. statele baltice şi R. de pe cursul inferior al Elbei. din aceasta derivând multe dintre atitudinile ruşilor. cauzate în primul rând de criza regiunilor industriale din nordul acestui stat. numărul celor care o vorbesc curent nedepăşind totuşi cu mult 175 mil.repatriaţi). statul polon dispărând practic între 1769-1918..U. unde ruşii constituiau de multe ori elita politico-economică. PUF. Numărul vorbitorilor de polonă este mult mai mic. diferenţiate de jurisdicţia politică diferită (germanică respectiv maghiară). În total. concetraţi în partea înaltă a provinciei (L. comunităţile din Asia Centrală şi Caucaz reducândiu-se drastic ca urmare a conflictelor generate de dezagregarea statului sovietic183..5 mil.).S. P.Moldova. lemkii şi boikii din Beskizi care locuiesc şi în estul Slovaciei sau în sudul Poloniei. La race slave. Paris. Germania. creând şi o cultură originală. dir. unde au fost supuşi unui proces intens de maghiarizare.) de multe ori din motive politice.Birnbaum. Marea Britanie) fiind complet asimilate. aflaţi în fază avansată de asimilare cu toată politica de sprijin acordată încă din timpul fostei R. efectele căruia creează încă tensiuni între Slovacia şi Ungaria. Între 1918-1992 au format un stat unitar divizat amiabil în 1991. spre acesta repliindu-se majoritatea polonezilor din Europa. al VII-lea. mărturie rămînând doar toponimia (Rostockul. Niederle.). multe comunităţi plecate pentru muncă sau refugiate în statele Europei Occidentale (Franţa. Se adaugă acestor trei popoare. capitalismul şi democraţia184.D. comparabilă ca valoare celor occidentale. Distincte sunt şi alte grupuri localizate mai ales în regiunea carpatică : huţulii din Carpaţii Păduroşi. Conform Institutului Naţional de Statistică din această ţară. între 1991-2000 au plecat din Kazahstan peste 2 000 000 persoane (12% din populaţie). -ruşii sunt unul din marile popoare ale lumii (141 mil. Caracteristic Rusiei este faptul că ea nu s-a constituit ca un stat naţional ci ca un imperiu. în celelalte republici ex-sovietice. Totuşi o mare parte a ruşilor (circa 22 mil.

limba oficială în Gorna Makedonia fiind de fapt un dialect al limbii bulgare. pe lîngă substratul trac romanizat adăugându-se un aport turanic important (proto-bulgarii veniţi din bazinul Volgăi în sec. influenţând astfel semnificativ limba română. al XIV-lea Imperiului Otoman sau în cazul celor din extremitatea vestică. Sîrbii din est. în Géographie et culture. Majoritatea bulgarilor şi macedoslavilor sunt creştini ortodocşi dar un număr important (400 mii) sunt musulmani. catolici şi influenţaţi timp îndelungat de către italieni (asimilare a dalmaţilor.5mil. În 1997. Dialectul lor este destul de diferit de bulgara literară datorită masivelor împrumuturi lexicale din limba turcă. al XX-lea să plece în această ţară. mulţi pomaci au preferat pe parcursul sec. Expresia cea mai recentă a acestor divizări sunt conflictele care au urmat dezmembrării fostei Iugoslavii (1992-1996). cazul Austro-Ungariei.4 mil. 251 mii erau bosniaci musulmani (52%). la Saraievo în 1991 din cei 493 mii loc. au suportat mai greu această dominaţie sîrbească cu toate că principalul conducător iugoslav din perioada comunistă. Harmattan. unde trăiesc şi astăzi (0. torbeşii din Macedonia etc. cu preţul unor deplasări masive de populaţie. Tendinţele tot mai clar exprimate de delimitare a unei limbi croate. incomplet evaluate. mai deosebiţi de ceilalţi slavi meridionali prin afinităţile antropologice şi lingvistice cu popoarelor neslave vecine (români. Croaţii din vest. populaţia romanizată de pe coasta adriatică) şi de către maghiari. Slavona folosită în biserica ortodoxă din ţările române în perioada medievală era de origine bulgară. secesiunea survenită în 1991 declanşând un conflict care avea să detoneze complicata problemă bosniacă. Un număr estimat la circa 300 mii. regatului maghiar iar mai tîrziu Imperiului Habsburgic. cel mai vast dar şi cel mai divizat ansamblu.B. Divizarea macedo-slavilor este recentă şi are mai degrabă raţiuni politice. unele comunităţi fiind islamizate : pomacii din Rodopi. în care şi-au asumat rolul principal.5mil. precum Rusia ţaristă. Secesiunea acestora din urmă a dus la cel mai sîngeros conflict armat cunoscut de Europa postbelică.Sanguin. fie prin interesul economic sau politic arătat acestei regiuni. 186 De ex. la care se adaugă prolifica populaţie musulmană. de amble părţi ale frontierei greco-bulgare. -sîrbo-croaţii. nu au nici o bază ştiinţifică. Constituirea statelor moderne ale slavilor sudici a generat în aceste împrejurări controverse care au degenerat adeseori în conflicte sîngeroase. De la est la vest se pot distinge astăzi trei mari ansambluri etno-lingvistice a căror delimitare nu este totdeauna facilă : -bulgarii (7.. Bosniacii din partea centrală sunt constituiţi din ambele comunităţi – sîrbă şi croată.L. din cei 355 mii locuitori deja 309 mii (87%) erau bosniaci musulmani. creuzetul unui amestec de populaţii în care rolul substratului traco-ilir romanizat a fost esenţial. doar 18mii croaţi şi numai 16 mii sîrbi (cf. în schimbul populaţiei greceşti. I. 121 . Germaniei sau Italiei. Sarajevo avant et après le siège. efect al deplasărilor pentru lucru de după 1950 dar şi al unor migraţii mai vechi sau generate de recentele conflicte. 35 mii croaţi şi 134 mii sîrbi.Tito era croat. după conflict. erijate fie în apărătoare ale creştinilor sau slavilor din Balcani. Antropologic.). Supuşi din sec.) şi macedo-slavii (1. O parte a acestor populaţii a fost antrenată în perioada războaielor ruso-turce de la sfîrşitul sec-al XVIII-lea în colonizarea regiunilor din nordul Mării Negre (sudul Basarabiei şi al Ucrainei). subzistă încă în nordul Greciei actuale unde sunt supuşi unei asimilări rapide. greşit catalogat ca interetnic. albanezi). Solidari cu Turcia. În prezent. turcesc) dar de limbă sîrbo-croată. au devenit destul de divizaţi din punct de vedere cultural. Numărul lor în această regiune era mai mare înainte de războaiele balcanice dar cea mai mare parte au preferat să plece spre Bulgaria. divizarea Bosniei-Herţegovina în două entităţi – sîrbă şi croato-musulmană. bulgarii şi macedo-slavii sunt un amestec complex. Numiţi pomaci aceşti locuiesc în special în regiunea munşilor Rodopi. Paris. constituind nucleul statului iugoslav creat în 1918.6 mil. compozită ca origine etnică (aport albanez. scrisă cu alfabetul latin. sîrbii din sangeacul Novi Pazar.A. foarte numeroasă pe atunci în această ţară.multor organizaţii statale de inspiraţie bizantină. sîrbii bosniaci în bună parte. nr 27/1998. restul declarându-se „iugoslavi”. ortodocşi ca şi bulgarii s-au remarcat prin spiritul de independenţă clar exprimat. asigură un echilibru fragil şi o relativă omogenizare186.sîrbo-croaţi (inclusiv musulmanii) formează astăzi şi o diasporă importantă în unele state vest-europene sau peste ocean. scrisă ca şi bulgara cu alfabetul chirilic. în care au fost implicate marile puteri europene. Cei circa 16. greci. opusă limbii sîrbe.). cu toată existenţa unei unităţi lingvistice indiscutabile.al VII-lea).

4 mil. dispărând în contextul amplelor mişcări amintite. Participarea popoarelor scandinave la popularea Americii de Nord a fost foarte importantă. peste o treime din efectivele menţionate trăind în diaspora nord-americană. prin inventarea etnonimului wendisch. dar la începutul erei noastre au început o lentă migraţie.) formează cel mai vestic şi cel mai redus ansamblu.) şi danezi (5. Cei mai numeroşi sunt suedezii (12. Sunt urmaşii vechilor vikingi şi vorbesc limbi strîns înrudite. Asimilând tradiţiile culturale romane prin filiera creştinismului catolic au asigurat astfel o unitate culturală Europei Occidentale.2mil.) sau prin rolul coordonator al vieţii politicoeconomice mondiale. Astfel a început marşul spre est al germanilor propriu-zişi sa colonizarea vikingă ori mai tîrziu aventura britanică a colonizării Lumii Noi. numărul lor s-a redus la 43 000 în 1951 şi la numai 15 000 în prezent. grupează populaţiile formate pe baza mixtării unor elemente de factură celtică sau romanizată pronind de la un fond dominant germanic al cărui nucleu se suprapune bazinului inferior al Rinului şi Wesserului. apoi spre sud şi sud-est. sub impulsul unor populaţii turanice.) la care se adaugă populaţiile insulare ale Islandei şi Far Oer (0. unde s-au asimilat rapid datorită apropierii culturale de britanicii dominanţi.). marile migraţii care aveau să pună capăt Imperiului Roman. în absenţa unui flux de repatriere dar în contextul unei politici de izolare culturală şi divizare a grupului. cu o puternică amprentă culturală germanică. de unde o parte importantă s-a deplasat spre Insulele 187 Astfel dacă în 1880 trăiau în Carinthia circa 85 000 sloveni.n. Aceasta se petrece într-un stat occidental şi este perfect aplicabil la situaţia românilor din teritoriile ocupate de sovietici sau a celor sud-dunăreni. Plurilinguisme – „contact” ou conflict des langues. c)grupul germanic occidental. în direcţia Bizanţului pentru ca în final să se orienteze spre sud-vest în direcţia Imperiului Roman de Apus. fiind unul din cele mai avansate popoare din lagărul fost comunist. b)grupul scandinav. Au generat. 122 . cu un rol hotărâtor în istoria ultimelor două milenii şi mai ales a ultimelor secole.4mil. Autorul deosebeşte şi trei faze în procesul de asimilare forţată : limitarea accesului la cultura proprie prin crearea unei conştiinţe artificiale (wendisch în cazul dat). Popoarele germanice s-au remarcat pe parcursul întregului Ev Mediu prin prolificitatea lor care a generat destul de rapid o presiune demografică. atingându-se astfel o dispersie maximă la scară planetară. 9)Ramura germanică Este una din ramurile indo-europene majore.5mil. dar nu au lăsat urme durabile. vorbeau limbi distincte de cele germanice actuale. Iniţial. Harmattan. mai inovatoare. efect al îndelungatei convieţuiri cu austriecii. deosebirile pe plan cultural sau economic între cele patru popoare scandinave fiind minore. germanii ocupau regiunile forestiere ale Europei Nord-Vestice. H. urmaţi de norvegieni (6. exprimată şi prin numărul actual (389 mil. se distinge în primul rând prin tipul antropologic specific europoizilor nordici. distingându-se prin dispersia extremă ca urmare a colonizării unor regiuni din Lumea Nouă. în Italia şi Austria (Carinthia). asimilarea lor completă fiind o chestiune de timp187. izolarea şi divizarea grupului minoritar prin slăbirea coeziunii şi deteritorializare. Populaţiile de factură gotică. Popoarele germanice s-au diferenţiat de timpuriu în trei grupuri bine personalizate dintre care unul a dispărut prin asimilare în timpul marilor migraţii : a) grupul gotic. mai întîi spre est. Sunt majoritar protestanţi şi au aptitudini deosebite pentru democraţie şi valorile umane cele mai înalte. Popoarele germanice din această perioadă se distingeau prin spiritul militar deosebit. I. Stabilit în ultima parte a mil.). cf.e. în vecinătatea slavilor şi celţilor.Bayer. unde tratamentul lor nu este totdeauna la înălţimea drepturilor clamate în alte situaţii de către statele occidentale. Paris. î. amestecându-se cu populaţiile locale romanizate sau împingându-le spre extremităţile vestice ale continentului (cazul numeroaselor populaţii celtice). pe coastele sudice ale Mării Baltice a migrat câteva secole mai târziu spre stepele nord-pontice unde s-au divizat în mai multe ramuri. astfel ajungând să domine cea mai mare parte a Europei Occidentale.9 mil. în special a suedezilor şi norvegienilor. puternic conştientizată astăzi şi văzută ca un model universal mai ales după ce s-a extins în Lumea Nouă şi s-a impus prin capacitatea de progres în faţa altor civilizaţii. format probabil în sudul Scandinaviei unde există o insulă numită Götland dar şi o provincie Gotland sau un oraş Göteborg. O parte a slovenilor trăieşte în afara frontierelor actuale.-slovenii (2. 1997. polarizarea culturală de către grupul majoritar şi cultivarea unei anumite superiorităţi faţă de cultura minoritară.

-neerlandezii. cel puţin în perioada nazistă. unele evaluări. Boemia. cursul inferior al Volgăi etc.R. Această importanţă majoră este explicabilă prin contextul în care s-a format şi a evoluat acest popor. Unitatea amintită nu împiedică însă existenţa unei conştiinţe naţionale profunde în Austria sau Elveţia.A. Ţările Baltice. fiind principala limbă de circulaţie mondială în prezent. -englezii sunt în prezent cel mai numeros popor germanic (incluzând componentele din Lumea Nouă). a căror repatriere este în curs după 1990. Austria. dominant protestant şi de tip antropologic europoid nordic. La aceştia se adaugă afrikaanerii din R. sau chiar mai mult. Ca urmare a celui de-al doilea război mondial. cetăţeni cu ascendenţă germană numai în S.U. flamanzii catolici din nord-vestul Belgiei (5. de la germana de sus.S.S. folosind pe lîngă dialectul luxemburghez. Participarea germanilor la punerea în valoare a vastelor spaţii din Lumea Nouă a fost una de prim ordin (peste 40 mil.U.6 mil. dintre care o treime nu mai foloseşte limba germană fiind asimilată în ţările de adopţie. limba literară fiind un garant al acestei unitaţi în pofida păstrării unei multitudini de dialecte şi graiuri locale adesea foarte diferite.) sau lingvistic. cu trăsături antropologice central europene şi nordul prusac.. Slovacia.5mil. Luxemburg. Elveţia) şi germana de jos (nordul Germaniei). similară englezei vechi (0. care a marcat profund spiritul german atât datorită grelelor pierderi umane din cele două războaie mondiale cât şi responsabilităţii asumate a genocidului practicat împotriva unor populaţii pe parcursul ultimului război mondial. locuitorii Ţărilor de Jos. nordestul Elveţiei. Brazilia. dar foarte numeroşi sunt şi cei din Canada. Mult timp divizaţi între sudul dominant catolic. rezultat al suprapunerii unor 123 . mai apropiată de olandeză şi de engleza veche.) s-a repliat spre spaţiul originar. Un caz particular îl constituie populaţia din Luxemburg care este trilingvă. Flamanzii şi olandezii s-au remarcat încă din perioada medievală prin tenacitatea cu care au amenajat un spaţiu nu totdeauna ospitalier. când şi-a constituit un important imperiu colonial în sud-estul Asiei şi în Antile. Bilingve sunt şi numeroasele comunităţi germanofone din Franţa şi Italia.). germana literară ca limbă de cultură şi franceza ca limbă de circulaţie. fiind populaţii de timpuriu urbanizate (prima revoluţie burgheză a avut loc în Olanda) şi cu tradiţii manufacturiere puternice care alături de performanţele agricole şi spiritul mercantil şi tolerant explică formarea celei mai dens populate regiuni din Europa. germanii actuali constituie un popor unitar. cu statut oficial în cel mai puternic stat contemporan (S. cea mai mare parte a acestor comunităţi (circa 16 mil. Banat. chiar alsacienii din Franţa fiind ataşaţi naţiunii franceze. Mexic. formând cea mai mare parte a populaţiei europene din această ţară (circa 5.XVII-XIX. Argentina. Evoluţiile lingvistice ulterioare au produs diferenţieri însemnate.). nordul extrem al Italiei (Tirolul de Sud) iar înainte de 1945 formau comunităţi importante în tot bazinul dunărean şi în estul continentului unde au participat la exploatarea unor resurse subsolice sau la punerea în valoare a unor terenuri agricole fiind un popor cu abilităţi deosebit în aceste domenii (Prusia Orientală. Importanţa limbii engleze este însă mult mai mare. Chile sau Australia). Transilvania. care vorbesc o limbă arhaică. cunoscuţi generic sub numele de buri. constituie un ansamblu etno-lingvistic apropiat de germani cuprinzând trei componente diferenţiate cultural.). expresie a gradului avansat de civilizaţie specific germanilor. o populaţie compozită cu o bază olandeză la care s-au adăugat emigranţi protestanţi de origine franceză (hughenoţi) şi germani. Olanda fiind una din puterile maritime ale sec. constituind baza populaţiei din Germania.A.. multe dintre inovaţiile şi invenţiile care au marcat lumea modernă aparţinându-le. Aceasta s-a manifestat în cazul celor din Germania şi prin politica expansionistă. Numărul total al populaţiei germane poate fi estimat la circa 137 mil.). având astfel o poziţie dominantă în cadrul continentului. militarist.) şi olandezii protestanţi din Olanda (19. Şi neerlandezii (mai ales cei din Olanda) au participat masiv la emigraţia peste ocean (circa 4 mil. Austria.Britanice. Rolul germanilor în evoluţia culturii şi tehnicii europene este foarte important.Sud-Africană.5 mil. mai ales între cei rămaşi pe continent şi insulari : -germanii propriu-zişi (teutonii) ocupă un spaţiu întins în Europa Centrală. vizibil exagerate mergând pînă la 700 mil.5mil.4mil. nordul Mării Negre. numărând circa 192.. Lorena). numărul celor care o folosesc curent ca limbă maternă sau secundă apropiindu-se de 400 mil.). nord-estul Franţei (Alsacia. baza limbii literare (sudul Germaniei. frizonii din Insulele Frisice şi regiunile litorale vecine. cu excepţia celor din fosta U.

10)Ramura celtică În Antichitate constituia unul din marile ansambluri etno-lingvistice indo-europene. a fost obligată de natura locurilor să îşi însuşească temeinic tehnica navigaţiei maritime. tendinţele recente arată o diminuare a acestei dominaţii. a favorizat formarea unor particularităţi locale care disting în general engleza britanică de cea americană. De ex. împrumutat din franceza care în Evul Mediu a fost limba oficială. În unele colonii s-au format o serie de dialecte creole pe baza englezei (mai ales în Antile dar şi în Asia şi Oceania. dar şi prin structura sa relativ simplă. În acest mod au fost puse bazele unor state noi. urâtă sau bogată.).locutori). sprijinită de mass-media modernă şi de propagarea curentelor culturale formate în Lumea Nouă. Prevalenţa limbii engleze în comunicarea modernă este un argument circumstanţial. Aceeaşi ciritcă poate fi adusă şi altor epitete atribuite unor limbi : frumoasă. galii continentali al căror nucleu central îl constituia teritoriul actual al Franţei fiind romanizaţi încă din Antichitate : 188 Doar 18% din populaţia nord-americană reclamă originea britanică. marginalizarea altora etc. 189 Este o opinie curentă deşi motivaţia utilizării limbii engleze derivă în primul rând din raţiuni practice. Din vastele confederaţii de triburi celtice (celtizate) nu au subzistat decât cele izolate în extremităţile vestice ale ariei lor de dispersie dar şi acestea au fost supuse pe parcursul Evului Mediu şi al epocii moderne unui proces de asimilare lingvistică fără săşi piardă totuşi unele particularităţi culturale intens mediatizate astăzi (mai ales în domeniul muzical şi coregrafic). nordvestul Anatoliei. chiar dacă uneori este exacerbat.. amplificată un secol mai tîrziu prin avantajul adus de situarea în avangarda procesului de industrializare. dispoziţia spre inovaţie şi spiritul justiţiar au impus acest popor. mai întâi între cele originare din Europa. italienii nordici. mai ales prin caracterul său mixt – cea mai mare parte a vocabularului este romanic. Mondializarea relaţiilor comerciale şi a celor culturale datorează de asemenea mult englezilor. Viena de ex. acaparând poziţiile cheie în comunicaţiile maritime. Varianta americană este mai dinamică. în 1994.9% în 1992. Izolată de continent. Nici o limbă nu este de fapt uşoară sau grea. a fost real. parţial romanizat din Insulele Britanice.elemente germanice (anglo-saxone. Forţa modelului cultural englez a impus-o în întreg arhipelagul britanic. Dar principala realizare a englezilor din această perioadă a fost declanşarea operei de populare a unor vaste spaţii nelocuite sau ocupate de populaţii rămase la un stadiu mai arhaic de evoluţie. engleza domina net pe site-urile Internet. Extinderea la scară planetară. Rolul civilizator al englezilor în aceste colonii. deosebită de cea a majorităţii limbilor indo-europene care o face uşor accesibilă. populaţia din acest spaţiu a fost oarecum ferită de multe dintre convulsiile care au frămîntat Europa. dinamice. De altfel. interesul pe care-l suscită neavând legătură neapărat cu particularităţile structurale. circa 3-4mil. cazul Americii de Nord şi al Australiei. 124 . normande) peste substratul dominant celtic. boii (din Boemia) sau au lăsat urme în toponimia actuală (Milano. pe parcursul primului mileniu al erei noastre. asigurându-şi în cele din urmă şi originalitatea culturală prin despărţirea de catolicismul roman şi adoptarea protestantismului anglican. înlăturând aproape complet limbile celtice chiar şi în catolica Irlandă. Altele au contribuit esenţial la etnogeneza unor popoare romanice sau germanice (francezii. dar mai ales faptul că în Lumea Nouă a fost adoptată de populaţii vorbind diferite limbi. dintre care un sfert erau formate din albi şi afroamericani). determinat de acelaşi interes practic. Acest fenomen capătă amploare mai ales în ce priveşte combinaţiile interrasiale (de la 2.1% din naşteri în 1978 la 3.2 mil. Aptitudinile tehnice. Englezii au reuşit să creeze astfel cel mai întins imperiu care a existat vreodată (colonial e adevărat). cu toate excesele manifestate în dese rânduri (exterminarea unor populaţii. stabilirea certă a originii este tot mai dificilă datorită amestecului avansat al populaţiilor imigrate pe „pământul făgăduinţei“. Unele dintre popoarele celtice antice au dat numele unor state sau regiuni actuale – belgii. Dintre cele trei grupuri de populaţii celtice mai subzistă astăzi două. englezii). cupluri fiind considerate interrasiale. germanii sudici. peste 1. care în faza de extindere maximă atingeau în vest Insulele Britanice şi Peninsula Iberică iar în est. afirmându-se astfel ca o forţă capabilă să intervină în multe rânduri în rezolvarea conflictelor de pe continent. fiind una din raţiunile care pare că au impus-o ca limbă de circulaţie mondială189. care au preluat multe din valorile etice şi morale specifice poporului englez chiar dacă ulterior coloniştii aparţinând acestuia au devenit minoritari188.). helveţii. Limba vorbită de englezi se deosebeşte destul de mult de celelalte limbi germanice. această scădere fiind în favoarea altor limbi de circulaţie. începând cu sec. Lyon. al XVII-lea ca una din principalele forţe politice europene. pentru ca în 1998 să ajungă la o pondere de 75% iar în 2000 sub 60%. mai ales în America de Nord.

125 . fiind de fapt un dialect al acesteia.. Situaţia limbilor celtice actuale demonstrează faptul că supravieţuirea unei limbi nu este condiţionată neapărat de accesul la independenţă sau de politicile de sprijin.. remarcându-se prin impresionanta diasporă. limbă foarte apropiată de irlandeză. Este poate o lecţie care ar trebui însuşită ca atare şi utilizată ca exemplu pentru gravele încălcări ale drepturilor unor comunităţi lingvistice numeroase a căror asimilare este într-o fază mai puţin avansată. al unei populaţii aflată multă vreme sub ocupaţie. Numărul lor total depăşeşte 45. Cei circa 1 mil. deosebiţi de restul populaţiei din arhipelagul britanic prin apartenenţa la catolicism. cornicii. unde procesele de asimilare sunt adesea de lungă durată. repliaţi treptat spre sud-vestul Marii Britanii şi având şanse reale de rezistenţă în noul context al unei autonomii sporite.A. în vestul extrem al Franţei. favorizează limba engleză.U.. unde constituie una din principalele comunităţi (circa 40 mil. irlandeza mai era vorbită încă de 1. mai mult decorativ. a căror limbă a fost vorbită pînă în secolul al XVIII-lea în Peninsula Cornwall. Aria lor de extindere maximă atingea spre est oraşul Rennes dar sub impulsul centralizator al limbii franceze s-a retras treptat spre ariile mai izolate ale Masivului Armorican. dar 1.5 mil. mai ales aceea din S.5 mil.n. dialectul vorbit fiind dispărut recent şi făcând obiectul unei acţiuni de revitalizare. dintre care doar 5 mil. fiind intermediară între bretonă şi galeză. datorită componentei latino-americane. cuprinde trei popoare : galezii (welshii sau cymrii) din Ţara Galilor (circa 6. numără în total 16.al XVII-lea. de bretoni actuali sunt în cea mai mare parte asimilaţi.5 mil. 11)Ramura romanică(neolatină) Este a doua mare ramură a familiei indo-europene din punct de vedere numeric (circa 766mil. folosită paralel cu franceza. locuiesc în Irlanda iar dintre aceştia doar 300 mii mai cunosc irlandeza. Hebride. mai bine păstrat din punct de vedere lingvistic. Shetland). În 1851. populaţia din insula Man este considerată de multe ori aparte în cadrul acestui grup. şansele de a rezista sunt minime cu atât mai mult cu cât strînsele relaţii pe care le întreţine cu influenta diasporă din S. Măsurile de protejare a limbilor minoritare. Cu tot statutul oficial pe care-l are irlandeza. doar 200 mii de persoane mai cunosc limba bretonă. Este greu de crezut că menţinerea statutului oficial al limbii gaelice în Scoţia şi Irlanda..3 mil. majoritatea trăind în S. distinctă ca apartenenţă culturală dar care a sfîrşit prin a adopta limba puterii ocupante190. 1994). Cele două popoare care subzistă sunt numeroase dar aproape integral asimilate din punct de vedere lingvistic. cea mai mare parte trăind în diaspora din Lumea Nouă : scoţienii.. În Europa. va avea vreun efect în stoparea declinului ineluctabil al acesteia. dintre care doar 70 mii mai folosesc curent scoţiana. Australia şi Canada. sau 12%din populaţia mondială) şi cu cea mai mare dispersie fiind şi unul din cele mai dinamice în prezent. Poporul scoţian este de multă vreme integrat în ansamblul populaţiei britanice căreia îi furnizează o serie de repere identitare dar au avut si propriul lor stat pînă în sec.5 mil.folosesc curent galeza ca limbă maternă). irlandezii. Este un caz destul de particular.U. se deosebeşte de cel britonic prin arhaismul său fiind exponentul unor populaţii stabilite multe mai de timpuriu în arhipelagul britanic.Irlanda şi Irlanda de Nord). impuse de către Parlamentul european par să oprească declinul iremediabil al bretonei. b)grupul gaelic. constituie populaţia autohtonă a Irlandei (inclusiv a Ulsterului). urmaşii unor populaţii emigrate din Marea Britanie în sec. populaţia celtică anterioară fiind romanizată.a)grupul britonic. bretonii din Peninsula Bretagne. este mult prea târzie atitudinea de favorizare a culturilor minoritare. În Marea Britanie numărul lor poate fi apreciat la 5 mil. un număr şi mai redus folosind-o curent (150 mii. 190 Conform statisticilor oficiale numărul celor care cunosc irlandeza este în creştere în ultimul timp. inclusiv diaspora din Lumea Nouă.).persoane pentru ca în 1971 acest număr să se reducă la numai 120 mii (Walter.A. în regiunea de origine dintre care 0.8 mil.U. V e. noul context al autonomiei politice acordat de guvernul britanic fiind de natură să îi întărească particularismul.A. repliaţi spre nordul extrem al Marii Britanii (nordvestul Scoţiei şi arhipelagurile vecine : Orkney. distribuiţi relativ egal între R.

Popoarele romanice (neolatine) s-au format prin romanizarea, în timpul expansiunii Imperiului Roman, a unor populaţii indo-europene diferite – traco-ilire în sud-estul Europei, celtice în Franţa, nordul Italiei şi sudul Marii Britanii, celto-iberice în Peninsula Iberică sau chiar a unor populaţii de alte origini – etrusci, liguri, basci etc., în vestul Italiei, sudul Franţei şi Pirinei. Evoluţia divergentă şi asimilarea ulterioară a unor elemente etnice şi lingvistice la fel de diverse, în timpul marilor migraţii – germanice în vest, turanice şi slave în est, arabo-maure în Spania, au condus la formarea mai multor popoare între care înrudirea este mai degrabă lingvistică decât genetică. Prestigiul culturii romane, formată pe parcursul primului mileniu î.e.n. prin asimilarea unor componente etrusce şi greceşti a asigurat această unitate peste milenii, limba latină păstrându-şi multă vreme rolul de vehicul cultural, după dispariţia sa ca limbă vorbită, contribuind alături de greaca veche la formarea celei mai mari părţi a vocabularului modern internaţional. În acest fel se poate afirma, fără teama de a greşi, că vocabularul latin (romanic) a constituit principala sursă de îmbogăţire a celor mai diverse limbi vorbite pe Glob, în primul rând în Europa, cazul limbii engleze fiind foarte evident. Domeniul lingvistic nu este singurul în care romanii au lăsat o moştenire consistentă. Alături de moştenirea greacă a stat la baza succesivelor revoluţii culturale care au avut loc în Occident pe parcursul Evului Mediu şi în pragul epocii moderne, cea mai mare parte a modului de organizare şi administrare social-politică şi economică derivând direct din modelul roman de societate, ajustat necesităţilor epocii moderne. Cele mai multe dintre popoarele rezultate au avut un rol esenţial în evoluţia culturii şi civilizaţiei pe parcursul ultimului mileniu, fiind precursoarele celor germanice în acţiunea de colonizare a Lumii Noi. Dominant catolice, formează un ansamblu cultural relativ unitar în care însă fiecare componentă are propria personalitate. Pot fi deosebite trei mari grupuri : a)grupul galo-romanic, cuprinde acele populaţii formate prin romanizarea populaţiilor celtice peste care s-au suprapus ulterior şi elementele germanice. Ca rezultat al acestui proces s-au format mai multe populaţii distincte supuse de timpuriu unei centralizări etnice şi lingvistice. Astfel astăzi nu se mai poate vorbi decât de o singură individualitate etnică, cea franceză, chiar dacă occitanii din sudul Franţei actuale şi unele regiuni vecine din Spania şi Italia, mai păstrează local anumite particularisme culturale sau dialectale (circa 7-10mil.). Francezii s-au remarcat de-a lungul timpului ca unul din popoarele dominante ale Europei, multă vreme, pînă la începutul sec.al XIX-lea au fost şi cei mai numeroşi, fiind în avangarda unor evoluţii socio-culturale. Participanţi activi la colonizarea Lumii Noi, fără a se impune printr-o particpare demografică masivă, din cele circa 66.4 mil.francezi doar o treime trăind în afara Europei (estul Canadei, unele regiuni ale S.U.A. sau în unele teritorii de peste mări, reminiscenţe ale vastului imperiu colonial antebelic). În Europa, francezii formează populaţia de bază în Franţa, sud-estul Belgiei, sud-vestul Elveţiei şi nord-vestul Italiei (Val d'Aosta). În perioada colonială un număr important de francezi s-a stabilit în colonii de unde s-au retras în cea mai mare parte după decolonizare (cazul celor din Algeria este cel mai cunoscut). Limba franceză a fost şi rămîne una din marile limbi de circulaţie mondială, efect al supremaţiei franceze în secolele trecute cât şi al adoptării sale ca limbă oficială în multe dintre fostele colonii. Numărul populaţiei francofone este dificil de estimat, putându-se conta pe circa 65 mil. în Europa, la care se adaugă peste 10 mil. în Canada, S.U.A.şi 11 mil. vorbitori de creolă franceză în Antile, Mascarene şi Guyana franceză etc. Ca limbă secundă are o utilizare largă în Africa (circa 25-60 mil.) şi în unele regiuni ale Oceaniei (Noua Caledonie, Polinezia Franceză). Concurată de limba engleză, are un rol secundar în prezent, fiind limbă oficială a O.N.U. (alături de engleză, spaniolă, rusă, chineză şi arabă) dar în cadrul Europei lărgite este posibil ca rolul său, alături de cel al limbii germane, să crească. b)grupul ibero-romanic este cel mai complex deşi la origine este rezultatul romanizării populaţiilor autohtone ale Peninsulei Iberice, influenţate ulterior de invaziile germanice (cu un impact mai redus) şi de cea arabo-maură, mai durabilă. Ca şi în cazul grupului galo-romanic, iniţial s-au format mai multe populaţii distincte supuse ulterior unui efort de centralizare. Spre deosebire însă de acesta, rezistenţa unor populaţii locale a fost mai puternică, inclusiv din partea unor vechi comunităţi din substratul preindo-european (bascii). Astăzi putem distinge trei mari ansambluri etno-lingvistice, a căror

126

complexitate este sporită de rolul primordial al statelor iberice în descoperirea Lumii Noi, unde prin colonizare şi mai ales prin amestec au dat naştere unor varietăţi locale extrem de viguroase. Aceasta se exprimă şi prin numărul total de circa 544 mil. dintre care doar o mică parte locuieşte în Europa. -catalanii, localizaţi la interferenţa cu grupul galo-romanic, fiind foarte apropiaţi de occitani (9 mil.), locuiesc în nord-estul Spaniei (Catalonia, Valencia, ins.Baleare, Aragon), Andorra, sudul Franţei (Roussillon) şi în număr mai mic în Sardinia (Alghero). Un număr greu de precizat trăieşte şi în America Latină unde se confundă în masa populaţiei ibero-americane. Regiunile populate de catalani se disting prin nivelul cel mai înalt de dezvoltare economică din Spania, Barcelona fiind capitala economică a acestei ţări. Alături de particularităţile lingvistice acest aspect explică gradul ridicat de autonomie de care se bucură în cadrul statului spaniol, catalana, spre deosebire de alte limbi regionale din vestul Europei, fiind o limbă vie, cu acces în toate sferele vieţii socialeconomice. Se disting de restul populaţiei spaniole prin influenţa arabo-maură mai redusă (cu excepţia Valenciei) şi printr-o mai mare deschidere spre exterior, favorizată de comerţul mediteranean; -spaniolii, sau mai exact castilienii, alături de hispano-americani se impun prin număr – 363 mil., fiind din acest punct al doilea ansamblu etnic de pe Glob şi al patrulea din punct de vedere lingvistic. Castilienii propriu-zişi din Spania şi din diaspora pe care au format-o recent în ţările vesteuropene, prin migraţiile pentru lucru, nu depăşesc cu mult 30 mil., incluzând galicienii din nordvest, mai apropiaţi lingvistic de portughezi şi care păstrează o serie de particularităţi culturale distincte. Creatori ai unui mare imperiu, al cărui apogeu coincide cu sec. XVI-XVII, când controlau o mare parte a Europei (Ţările de Jos, multe state germanice), cea mai mare parte a continentului american, Filipinele şi unele regiuni ale Africii. Avantajul descoperirii Lumii Noi, sub patronajul casei regale spaniole, nu a fost fructificat decât într-o anumită măsură, începând cu sec. al XVII-lea influenţa lor începe să scadă atât în Europa cât şi în lume, Spania intrând într-un con de umbră din care nu avea să iasă decât în ultima jumătate de secol când şi-a redescoperit vocaţia europeană, devenind o componentă esenţială a procesului de integrare. Spre deosebire de englezi care au dus o politică de colonizare efectivă a Americii de Nord, înlăturând sau confinând în rezervaţii populaţiile indigene, Spania catolică a preferat varianta unei fuziuni cu elementele locale, asimilând total sau parţial culturile precolumbiene, creându-se astfel mai multe popoare hispanofone distincte (mexican, peruan, argentinian, columbian, cubanez etc.). Unele dintre acestea sunt alcătuite masiv din metişi şi indigeni (America Centrală, regiunea andină) şi mulatri (Antile, Venezuela), mai rar fiind constituite din urmaşii emigranţilor europeni, de origine dominant romanică – iberică sau italiană (Urugauy, Argentina). Acest ansamblu eterogen, formează totuşi o unitate culturală distinctă la nivel mondial, remarcându-se prin dinamism şi exotism, impunând multe modele culturale, inclusiv în Europa. În acest mod numărul populaţiei hispanofone este ceva mai ridicat, dacă includem populaţia indigenă bilingvă sau numărul tot mai mare de emigranţi din ţările latino-americane trăind în S.U.A. (peste 36 mil. în 2000191). Aprecierile pot merge de la 350 la 400 mil. vorbitori de limbă spaniolă, numărul acestora fiind în creştere relativ rapidă faţă de alte limbi europene de circulaţie (engleză sau franceză). Ca şi acestea a dat naştere unor variante creole, în Filipine, Antile, circa 2.5 mil. şi a influenţat vocabularul multor limbi cu care a intrat în contact. Spre deosebire de diversele variante ale englezei, spaniola americană este mai unitară şi mai apropiată de limba vorbită în Europa; -portughezii, alături de brazilieni au cunoscut o evoluţie similară cu aceea a spaniolilor, diferenţiindu-se timpuriu de aceştia, graniţa hispano-portugheză fiind cea mai veche din Europa. Navigatori îndrăzneţi au avut un rol cel puţin la fel de important ca putere maritimă şi mondială, portughezii fiind precursorii tuturor europenilor în comerţul cu Africa şi Extremul Orient, imperiul colonial pe care l-au creat dovedindu-se cel mai durabil dintre toate. Intraţi ca şi spaniolii într-un con de umbră (într-o perioadă Portugalia fiind chiar anexată regatului castilian), s-au regăsit
191

Cf. recensământului federal efectuat la finele anului 2000 (12.6%din total). Faţă de 1990 s-a înregistrat o creştere cu 58%, majoritatea fiind de origine mexicană (20.6 mil.), urmaţi de portoricani şi cubanezi dar, fapt notabil, creşterea cea mai vizibilă s-a înregistrat în cazul celor veniţi din istmul central-american şi America de Sud ( de la 5 la 10 mil. în intervalul menţionat).

127

într-o poziţie inferioară din punctul de vedere al performanţelor economice în noua Europă. Din fosta glorie a epocii coloniale a rămas însă o construcţie statală de mari dimensiuni în America de Sud – Brazilia, stat cu un mare potenţial economic. Astfel celor 11.7 mil.portughezi continentali (inclusiv puternica diaspora din Franţa, Germania etc.) li se adaugă încă 167 mil. de locuitori care asigură limbii poretugheze un rol important pe plan mondial. Adăugând vorbitorii de creolă portugheză din diverse state africane sau din fostele colonii asiatice şi pe cei care o folosesc ca limbă secundă în Africa, numărul lusofonilor poate fi estimat la 198 mil. Brazilienii constituie principala concentrare de populaţie lusofonă, fiind constituiţi din trei componente de bază – urmaşii populaţiei europene emigrate, dominant de origine romanică dar cu un aport germanic şi slav mai însemnat ca în alte regiuni ale Americii Latine; urmaşii sclavilor negri, masiv amestecaţi, mai numeroşi ca oriunde în America; populaţia indigenă, dispersată în vastele păduri amazoniene sau în savane. Portugheza vorbită în Brazilia este mai arhaică şi se diferenţiază tot mai mult de cea vorbită în Portugalia. c)grupul italo-romanic, cuprinde urmaşii populaţiilor romanizate din Peninsula Italică şi sudestul Europei. Legăturile cu celelalte două sunt numeroase, atât pe plan lingvistic cât şi antropologic, cu excepţia notabilă a romanităţii sud-est europene. Cele câteva comunităţi etnice formate au avut o evoluţie diferită, divizată între creştinismul occidental şi cel oriental: -reto-romanii, împreună cu friulanii, constituie o populaţie mai restrînsă care nu depăşeşte 800 mii loc., dispersaţi pe versanţii Alpilor Retici şi Dolomitici, în sud-estul Elveţiei şi nord-estul Italiei. Aflaţi în recul, mai ales în Elveţia, ocupau iniţial un spaţiu mult mai extins, făcând legătura cu grupul galo-romanic. Oameni de la munte, se deosebesc prin particularităţile antropologice şi prin modul de viaţă, similar celorlalte populaţii, de origine dominant germanică, din regiunea alpină; -italienii, unul din popoarele majore ale Europei, sunt urmaşii direcţi ai populaţiei romanizate din regiunea centrală a Imperiului Roman, moştenind de la acesta cea mai mare parte a elementelor vieţii sociale, a culturii şi civilizaţiei, exprimat şi prin faptul că pe parcursul Evului Mediu, această regiune constituia nucleul cel mai avansat al civilizaţiei europene, aici manifestându-se iniţial Renaşterea care avea să modifice esenţial cursul destinului Europei. Absenţa unei unităţi statale a împiedicat mult timp dezvoltarea societăţii italiene, marcată încă de decalaje economice regionale puternice, dar a fost compensată de rolul major jucat pe tărîm cultural, multe din modelele culturale europene avându-şi aici originea. Defavorizaţi mult timp de deplasarea centrului de greutate al vieţii economice dinspre Mediterana spre Atlantic, după ce au dominat comerţul dintre Orient şi Occident, deţin în prezent o poziţie cheie în arhitectura europeană, în relaţiile pe care Europa unită le întreţine în cadrul bazinului mediteranean. Participanţi activi la migraţia transatlantică, italienii au avut un rol important în construcţia Lumii Noi, chiar dacă adesea contradictoriu, exportând peste ocean şi unele forme de organizare socială nocive, exacerbate de mass-media uneori (mafia). Numărul italienilor poate fi apreciat la circa 89 mil., dintre care o treime trăiesc în Lumea Nouă (15 mil. în S.U.A., un număr chiar mai mare în Argentina, Uruguay, Brazilia etc.), o diasporă importantă trăind în diverse state europene, în afara regiunilor tradiţionale de populare italiană din Corsica şi sudul Elveţiei (Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia germanică). Limba italiană este înainte de toate o limbă de comunicare, variantele dialectale fiind foarte numeroase şi adesea foarte diferite. Numărul vorbitorul poate fi estimat la circa 66 mil., rolul său fiind astăzi restrîns, dar în trecut a avut o influenţă majoră asupra vocabularului celor mai multe limbi europene, în special în domeniul artistic şi cultural. Trebuie menţionat şi rolul simbolic pe care îl are capitala italiană, ca centru al catolicismului, cea mai răspândită formă a creştinismului. -sarzii din Sardinia (circa 1.3mil.) sunt de cele mai multe ori priviţi ca un grup etno-lingvistic aparte şi se remarcă prin arhaismul cultural, păstrând elemente ale vechii civilizaţii mediteranene. Fără să aibă un statut privilegiat, limba sardă este practicată în bilingvism cu italiana, la fel ca în restul Italiei. Între limbile sardă şi română sunt numeroase paralelisme.

128

unde formează comunităţi importante.Moldova. formând o punte lingvistică între Italia şi romanitatea orientală dar au fost asimilaţi complet de către slavii sudici. altădată stăpînii litoralului est-adriatic erau şi ei apropiaţi italienilor din punct de vedere cultural (fiind catolici). formează ansamblul extrem-oriental al ramurii romanice. circa 0.U. nordul Bucovinei). cu circa 0.A. sudul Basarabiei şi regiunea transcarpatică. O parte dintre ei au fost islamizaţi (megleniţii. Canada sau în unele state europene (Italia.4mil.-dalmaţii. Romanizarea substratului trac a fost urmată de asimilarea unei mase importante de populaţie slavă sau turanică (de origine turcică în principal). Fără să fi avut un rol deosebit în istoria europeană. în Gorna Makedonia. unde sunt majoritari dar şi în unele regiuni ale statelor vecine : Ucraina. prezenţi mai masiv în nordul Greciei.). etnogeneza românilor a fost un proces mai complex şi mai îndelungat. acestea subzistă. fără argumente concludente. Limba română este vorbită în afara populaţiei de origine etnică românească şi de minorităţile naţionale de pe teritoriul statului român. chiar în cea regională se disting prin importanţa demografică fiind un popor relativ important la scară europeană – circa 25. Iugoslavia. circa 0. de pe cursul inferior al Vardarului) fiind antrenaţi în mişcările de regrupare a populaţiei musulmane din Peninsula Balcanică spre teritoriul actual al Turciei. când s-au format comunităţi importante în S. distingându-se prin etnogeneza specifică şi apartenenţa culturală dominantă.1mil. mai puţin în R.XIII-XIV. în special în sudul Dobrogei (Cadrilater) de unde au fost evacuaţi în nordul provinciei în urma Tratatului de la Craiova din 1940 (circa 35 mii după recensămîntul din 1992). O parte a acestora s-au stabilit în ultimele secole şi pe teritoriul actual al României. separate de aşezarea slavilor în această regiune. unde sunt recunoscuţi oficial doar în Voivodina deşi cei mai numeroşi trăiesc în Valea Timocului. Numărul lor este mult redus astăzi prin asimilare şi emigraţie. Gravitând mult timp în sfera de influenţă a imperiilor succesive constituite în estul şi sudestul Europei. 129 . în bună parte deznaţionalizaţi mai ales în afara regiunilor de populare tradiţională din nordul Bucovinei.. numărul total al vorbitorilor de limbă română192. încât din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei păstrează afinităţi puternice cu lumea slavo-bizantină. supusă unor migraţii mai mult sau mai puţin forţate spre regiunile slab populate ale acesteia. circa 200 mii în Federaţia Rusă. izolat şi în Serbia sau Bulgaria.Moldova. la creştinismul de rit bizantin. propensiunea pentru emigraţie manifestându-se abia în ultimele decenii. spre Valea Timocului. au fost angrenaţi de timpuriu în migraţiile spre Europa Centrală unde şi-au constituit comunităţi importante. sudul Albaniei. încât putem estima la circa 28 mil. multe comunităţi similare fiind de multă vreme asimilate în restul spaţiului iugoslav (Bosnia mai ales). -românii. Acest proces s-a finalizat în mare parte în sec. vlahi. când iau naştere şi primele formaţiuni statale româneşti şi se accentuează divergenţa dintre populaţiile de la nord de Dunăre şi cele din Balcani. în vestul Europei. 50 mii în Kazahstan etc. Ramura sud-dunăreană este considerată de unii ca popor distinct (aromâni. 192 Insistenţa cu care autorităţile din R.S. din tradiţia lor comercială rămînând o bogată moştenire în oraşele de pe coasta dalmată. Ca şi în cazul celorlalte popoare din sud-estul Europei. românii nu au contribuit într-o măsură prea mare la migraţia transoceanică. Cu toată dorinţa de reducere a acestor influenţe manifestată începând cu redeşteptarea sentimentului naţional la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. în vestul Croaţiei. sunt pe cale de dispariţie. Ungaria etc. macedoromâni). Germania).. Istroromânii din Peninsula Istria.6-1 mil. încât poate fi apreciat la circa 300-500 mii.R.. Un caz particular îl prezintă populaţia românească din teritoriile ocupate de fosta U. trăind în două state – România şi R. America de Nord sau Australia. maghiare etc. unde se păstrează o bogată toponimie românească. (Basarabia. Franţa. Caracteristica acestora este rapiditatea cu care se asimilează culturii ţării de adopţie şi slaba capacitate de a forma o diasporă coerentă. Buni comercianţi. la care s-au adăugat o serie de influenţe lingvistice deosebite (greceşti.români.Moldova şi o parte din pseudo-intelectualitatea basarabeană reclamă existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc ţine de domeniul patologicului neavând absolut nici un fundament ştiinţific.S. Bulgaria.4 mil. Spre deosebire de alte popoare europene. cu concentrări importante în nord-vest. s-au distanţat destul de mult de restul popoarelor romanice.

02 Austrică 6. 5 3 0 0.55 8.Acest vast tablou al structurii etno-lingvistice a populaţiei Globului este completat cu cele trei tabele anexate care sintetizează informaţiile expuse fiind pline de semnificaţii referitoare la dinamica marilor familii.5 0 altaică 01 .2 0 tibetană 2.02 7 O ceania 0 0 0 4. a cărei pondere este în creştere în Asia (domeniu al limbilor altaice) dar în scădere în Europa (domeniu al limbilor uralice).35 9. nigerokordofaniană şi afro-asiatică. uralo-altaică etc. 63 0 0. 0 5 0 0.001 Ghiliak 0 0 0 0 0 0 .2 8. Oceania). 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. 63 0 130 .21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A Am Ame otal în urop sia frica erica de N rica Lat. altele păstrând o pondere constantă. Semnificativă este şi mutaţia produsă în Asia unde familia indo-europeană a depăşit-o proporţional pe cea sino-tibetană sau creşterea importantă a ponderii familiei nigerokordofaniene în Africa. accentuată de diferenţierea puternică a dinamicii naturale în perioada contemporană. % a Khoisanică 0. Tabelul nr.61 37 Amerindia 0. 0 1 2.0 0 aleută 5 Ciukot0 0 0 0 0 0 kamceadală . America Latină). Modificări importante pot fi observate la nivelul continentelor.34 Nilo0.35 0 Coreeană 1. 0 0 18 0. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0.16 . Toate aceste mutaţii demonstrează faptul că structura etno-lingvistică a populaţiei Globului se află într-o continuă transformare. ca de exemplu aceea uralo-altaică. 0 0 0. fie că este vorba de o sporire a gradului de omogenitate (Europa. sau dimpotrivă o scădere a acestuia (America de Nord. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9.1 0.001 Aino3.1 0 01 8 Eskimo0 0 0 0 0.72 9 Uralo3. 75 0 0 0 0 0 0.53 nă 46 9 Na-déné 0.21 japoneză 03 . 39 1 3.85 Sino2 0 3 0 0. indo-europeană şi sino-tibetană. 0 0 0 0. 0 0 0 0 0 pacifică 07 . Se poate observa astfel o scădere a ponderii celor două familii dominante. 0 0 01 19 Nigero3. austrică. 0 1 0 0 0 04 . 0 0 0 0. Importante sunt şi evoluţiile care caracterizează unele familii secundare. în favoarea altora mai dinamice. elamo-dravidiană. 0 0 9.

8 europeană 1. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0.09 .01 .02 Mediterane 0. nă 46 29 53 Na-déné 0. 0. 0 0 0 001 Aino3. 75 0 0 0 0 0 0. 0 1 2. 0 0. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. 2 0 3 2.60 2.14 Elamo3. 0 6 0.01 Caucazian 0. 0 aleută 05 Ciukot0 0 0.61 39 20 8 Tabelul nr.16 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 0 0 0 0 0 ă de nord 09 . 39 1 3. 8.81 O ceania 0 0 0 4. 0 5. 0 0 0 04 85 Sino2 0 3 0 0. 0 0. 96. 0 1. 0 0 0. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9. 63 131 . 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0.3 0.26 1.55 8. 63 7 0.27 asiatică 71 . japoneză 03 35 10 21 Coreeană 1.61 37 Amerindia 0.34 Nilo0. 0 0.11 dravidiană 85 .05 8 Indo5 9 3 4. 0 0 0 0 0 ană 04 . 0 tibetană 2.32 . 90.85 4.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A A A otal în uropa sia frica merica merica % de Latină Nord Khoisanică 0.80 22 Afro3.Burushaski 0 0 0 0 0 0 0 0 0 . 63 0. 0 0 0 pacifică 07 02 Austrică 6. 0 0 0 0. 0 0 0 0 0 08 . 0 0 01 19 Nigero3.72 29 0 0.35 9. 0 0 9. 63 0 0. 0 0 18 0. 0 01 18 Eskimo0 0 0 0 0. 0 0 0 0.

6. 0 0 132 . asiatică 71 Indo5 europeană 1.95 Nilo1. 27 9 0. 0.88 0 0. 3.81 0 0. 0. 63 9 0. ană 04 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 7 Tabelul nr. 6. 0 0 01 14 Eskimo0 0 0 0 0.05 3 39 0 0.20 0 0 11 2.71 89 33 02 54 Amerindia 0.70 Australian 0.26 1. 22 0. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Caucazian 0. 0 0 0 1 pacifică 12 03 9. ă 01 15 Indo0. 08 Elamo3. 0. 0 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. dravidiană 85 Afro3.61 85 14 3. 0. 0 0. 16 0. 09 9 2. 0 0 0 0. 0. 73 07 3. 0 0 0 01 08 Nigero7. 0 0. 1 1. 0. 02 0.22 :Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în anul 2000 Familia T E A A A A O otal în uropa sia frica merica merica ceania % de Latină Nord Khoisanică 0. 0 0 aleută 05 Ciukci0 0 0. 0 5 0 0 0 kordofaniană 16 07 4. 0. 6. 0 nă 61 98 56 Na-déné 0. ă de nord 09 Mediterane 0. 0.60 0. 0 0 0 0 001 Aino2. 0 0 1 0 0 0 sahariană 39 0. 63 0. 0 0 57 0 0 0 0. 0. 6. 0 0 0. 3 38 4. 0 0 0 0. 16 0 32 5.45 Austrică 8. 4. 0. 01 0 80 2. 1. 02 0 01 0. japoneză 11 01 36 66 10 33 Coreeană 1. 0 0. 0. 0 0 0 0 0 1.Uraloaltaică 01 Burushaski 3.

07 3 29 0.23 : Principalele limbi vorbite pe Glob între 1920-2000 (mil. 33 2. Importantă este şi apariţia printre limbile cu o importanţă majoră a unor idiomuri cu şanse de a deveni limbi de comunicare pe spaţii vaste din Africa.crt 920 000 r.25 45 42 11 0. germană. asiatică 80 Indo4 europeană 4. 0 0 0. 0. 02 0.crt 920 000 1 *chine 4 1 2 2 Gujarat 1 5 ză 00. de pe locul 21 coborând pe locul 36. altaică 18 66 Burushaski 0 Caucazian 0.05 0 0. 66 0 0 0 02 0 0 0 02 0. 1.0 3. 04 0. 6 Tabelul care ilustrează evoluţia principalelor limbi vorbite pe Glob. ană 02 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 19 9 3.0 65 6 eană 3. 06 2. 0. 0 0 01 0 0. 97 3 3. unele limbi din subcontinentul indian sau unele recent formate prin normarea necesară facilitării comunicării în spaţii eterogene lingvistic – indoneziana. 31 0. cum se crede adesea. este de asemenea grăitor. 04 2.0 250.0 07 2 *hindi1 5 3 2 Ucrain 3 4 urdu 15. 65 9 4.vorbitori) N Limba 1 2 % N Limba 1 2 r. Sino2 tibetană 0.10 0 1.61 4.vorbitori în anul 2000. cele cu minimum 20 mil.97 62 16 0. 01 0. italiană. haussa).0 12 5 i 3. portugheza şi engleza. 6.22 0 0. 3. tagalog (filipineza). ă de nord 08 Mediterane 0. 29 0. 44 0 01 0. 0. 07 Elamo3. 2. 82 9 9. cu excepţia notabilă a celor care s-au implantat durabil în America – spaniola.44 3 86 0 0. ucraineană care au lăsat locul altor limbi favorizate de explozia demografică de după 1950 (araba).0 0 3 *engle 1 4 1 2 Polonă 2 4 % 3 3 9 133 . deşi în perioada luată în calcul poziţia sa a slăbit. Tabelul nr.0 3.22 4.0 35. dravidiană 97 Afro5. marcată de o eterogenitate extremă (swahili. 33 0 0 0 0. Inserarea în acest tabel şi a limbii române este menită a demonstra că locul pe care aceasta îl ocupă nu este chiar unul secundar. Majoritatea limbilor din Europa pierd teren.53 07 Uralo3. rămînând totuşi între primele 10 limbi europene.23 01 0. 98 0. Reculul în clasamentul celor mai vorbite limbi de pe Glob este foarte evident în cazul limbilor franceză.

0 75 Notă : Estimări personale pornind de la diverse surse.0 35 5 ă .0 7 4.0 64 7 .0 4. Semnul (*) înaintea unor limbi este utilizat pentru a diferenţia acele limbi care sînt folosite în comunicarea pe spaţii care depăşesc aria de origine.0 9 5 ndeză 2.0 7.0 8.0 * 8 ă .5 1.5 04 *indon 0 2 * 3 Pashto 7 3 3 eziană .0 33 4 .5 5.0 4 0.5 32 1 Japone 5 1 1 3 Oriya 8 3 3 0 ză 5.5 3 5 4 00 2 62 2 2.5 7.5 0.0 50 6 (galla) . corelate cu dinamica generală a populaţiei în perioada 1920-2000. efectivele înscrise corespunzând acestei realităţi.0 0.0 1 0.0 10.0 0.0 2 65.5 10 1 Javane 2 9 3 3 *amhar 4 2 4 4 ză 3.0 0.0 10 1 Tamil 1 7 2 4 Sindhi 5 2 3 9 9.0 67 8 *portu 4 1 3 3 *hauss 5 3 6 gheză 0.5 8.0 0 3 eză .0 67 9 .5 9 1 Germa 7 1 3 3 Yoruba 4 2 5 3 nă 6.0 2.0 3 9.5 5.0 0.0 60 1 Vietna 1 7 4 4 *fulbe 4 2 5 6 meză 5.0 5 2 Turcă 1 6 4 4 Oromo 3 2 5 2 2.0 3 85. spre deosebire de celelalte.0 74 3 .0 06 0 lam 2.0 1 1.0 75 2 a .0 * 2 eză .0 00 9 *rusă 9 1 9 3 Sundan 8 3 3 2.5 06 1 Punjab 2 1 3 3 Malaez 6 3 4 1 i/lahnda 8.0 1.0 00 4 .0 28.5 88 1 ua .0 00 1 *franc 5 1 9 3 Român 1 2 8 2 eză 7.0 4 2.5 4.0 80 1 *tagalo 2 7 * 4 Assam 4 2 4 8 g .5 14 2 Italiană 4 6 5 4 Neerla 1 2 7 1 2.0 5 00.0 5.5 5. Semnul (**) arată o creştere maximă a numărului de 134 .0 40 2 *persa 1 7 7 4 Kurdă 3 2 5 0 nă 0.0 2 6 ă 4.0 2 7 .0 4.0 00.0 * 1 .0 6.0 75.0 6.0 67 1 Telugu 2 8 2 3 Uzbekă 4 2 4 5 2.0 2.5 1.0 00 2 Thai1 6 4 4 *igbo 3 2 4 3 lao 1.0 1 1.7 5.0 22.0 90. la care reprezintă doar numărul locuitorlor care le utilizează ca limbă maternă.0 75 2 *swahi 2 6 * 4 Sebuan 3 2 4 4 li .0 7.0 4.0 10.0 2 57 4 22 5 30 3 7 2 8 2 9 3 da Malaya ă Kanna Birman 1.ză 4 olă 5 6 i 7 *arabă Bengal *spani 56.5 3.0 28 8 a .0 1.0 00 1 Marath 2 7 2 4 *quech 5 2 3 7 i 0.0 04 0 .5 7.0 00.5 0.

Calmann&King Ltd. IV.5 9. Ithaca. 1984. încorporate în structura etno-lingvistică sau chiar evitate de către geografi datorită sensibilităţilor pe care le suscită. prin însuşi acest fapt este şi un fenomen social.Eliade în Tratat de istorie a religiilor (Humanitas. Acestea sunt doar cele mai importante faţete ale acestui complex fenomen195. Aceste dezbateri se datorează de fapt confuziei între religie ca fenomen pur spiritual. stabilindu-i norme morale şi etice. Biserica în involuţie. În această perspectivă se poate accepta o anumită succesiune a formelor pe care fenomenul 193 Cazul celui publicat sub direcţia lui N. Atlas of the World’s Religions. Problemele structurii confesionale sunt adesea trecute pe plan secundar. 194 Pentru acest subiect poate fi consultată pe larg lucrarea lui V. anul 1920 fiind considerat 100%. între adepţii primordialităţii sale şi cei care consideră că este un rezultat al evoluţiei istorice.. lingvistic şi economic…“ (pp. derivat din necesitatea profund umană de a-şi explica realitatea şi religia ca fenomen social ce contribuie la structurarea comunităţilor umane. Adeziunea la o credinţă religioasă este o opţiune individuală dar ceea ce interesează geograful este modul în care religia creează legături sociale înscrise într-un teritoriu pe care-l personalizează. populaţia mondială 2 8 3 2 1 Surse: adaptare după Wilcox W.Politică.Kernbach. 1995. 16 26. Paris. 10. 23. Studies in American Demography. Procentul reprezintă dinamica numărului de vorbitori între 1920-2000. Tabelul nr.Smart.vorbitori specifică unor limbi de comunicare interetnică din sud-estul Asiei şi Africa.5 10 14 34 41 65 Poloneză 4 7 9 26 32 42 Total 52 75 15 43 66 12 7 4 5 62 % din 10.24 : Evoluţia numărului de vorbitori ai principalelor limbi europene între 15001992(mil. excelentă radiografie a genezei şi difuziunii marilor curente religioase.3. 1999. una din puţinele surse bibiliografice accesibile în limba română. Ed.15-19). 1992) afirmă că nu există fenomen religios pur întrucât nu există „fenomen care să fie în chip abslut şi exclusiv religios. Londra. Religia fiind un fenomen uman. Laffont. R. Ceilalţi văd în fenomenul religios un rezultat al constrângerilor impuse de civilizaţie. 135 . 195 M.5 26 44 80 31 5 Rusă 3 5 25 70 13 16 0 5 Portugheză 1 4 6 24 47 16 0 Germană 10 11 30 75 78 90 Franceză 12 20 27 45 62 75 Italiană 9. Primii se bazează pe faptul că chiar şi cele mai primitive comunităţi umane care au mai putut fi studiate în ultimele secole dispun de un sistem de credinţe şi idei religioase. Bucureşti. 31. Ca orice fenomen sociocultural şi religia se manifestă printr-o anumită dinamică spaţială care interesează în mod deosebit geografia. Originea fenomenului religios a suscitat numeroase dezbateri. Les langages de l’humanité.F. 1940 şi Malherbe M.) Limba 15 17 18 19 19 19 00 00 00 00 35 92 Engleză 4 8.5 20 11 19 35 6 5 0 Spaniolă 8. publicându-se chiar şi atlase de specialitate193. Bucureşti.Structura confesională a populaţiei Interesul geografiei pentru religie poate să pară surprinzător. o reacţie la amoralitatea presupusă a fi dominat în preistorie 194. Aceasta în timp ce toate disciplinele socio-umane acordă religiei o atenţie deosebită.

3 73.8 0.3 0 . greco-romană) şi sub o formă modernă este întâlnită în subcontinentul indian (hinduism).3 8.2 4. creştinism.9 2. islam) dar rudimentar prezent în aproape toate religiile. cazul marxismului căruia însă cultul personalităţii şi fastul oficial îi conferea adesea o alura religioasă.5 04. aceasta se remarcă şi prin mobilitatea mai accentuată.8 0. specifică în primul rând religiilor apărute în Orientul Apropiat (mozaism.7 73. se pot suprapune formând sincretisme complexe.1 1. A fost specific unor popoare antice. care pune în centru o divinitate unică dar admite şi existenţa altora. revoluţia neolitică. Nogent sur Marne.3 protestante 88.2 15 3.7 0. -animismul care se distinge prin cultul spiritelor care animează forţele naturii sau îşi au originea în sufletele celor dispăruţi.2 .8 Culte 2 8 9 1 1 3.pers.2 501. În evoluţia fenomenului religios pot fi deosebite patru momente cruciale : preistoria.3 395. specifice în Antichitate sau în Evul Mediu singurul relict este cel zoroastrian. încurajează venerarea mai multor divinităţi.5 01.7 Hinduism 3 0 0 3 1 0.religios le-a luat de-a lungul timpului. difuzându-se în spaţiu şi conducând astfel la suprapunerea unor straturi diferite care complică studiul structurii confesionale a populaţiei. 136 . fiecare având un totem (de regulă o plantă sau un animal) drept protector196.6 0 e orientale 35 54.4 33.2 74. J.8 Mozaism 1 2 0 1 0 5. Dintre numeroasele curente religioase de acest tip.4 creştine orientale 02. bazat pe convingerea că există un singur Dumnezeu. A caracterizat majoritatea religiilor din Antichitate (egipteană. Ed.2 0.1 8 .8 Catolicism 4 2 0 3 3 87. -politeismul. cazul budismului sau antireligioasă. fiecare fiind dominată de unul sau mai multe sisteme religioase.5 .3 5 . aşa cum apar ele diferenţiate de către istorici : -monoteismul.25 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 1950 Mil.6 71. Un caz particular îl reprezintă totemismul care se deosebeşte prin influenţa asupra structurii societăţii. mesopotamiană. care consideră că lumea este rezultatul unei lupte între două forţe contrarii.5 Islamism 3 4 6 2 8 0.de l’Institut Biblique.1 18.9 .9 101 97.-M. a binelui şi a răului sau a luminii şi a întunericului. 1999). Caracteristicile confesionale ale unor popoare.3 . Nicole în Précis d’histoire des religions.5 1 .1 2 Culte 2 1 2 1 2 116.7 .2 Budism 1 0 0 1 0 0.6 . Tabelul nr.2 2. T E R A A Amer Amer ERR uropa usia sia frica ica de N ica de S A Total 2 4 1 1 2 217. chiar la nivel individual se pot produce modificări pe parcursul vieţii. -dualismul. La fel de complicată ca şi structura etno-lingvistică.8 02. grupuri sociale se pot schimba mult mai rapid. -ateismul.3 Animism 8 0 0 2 5 3 4 196 O ceania 1 2.8 3.2 0 .1 0 .8 3 .5 1.6 8. aflate în raporturi ierarhice complexe.4 . care nu admite existenţa divinităţii dar poate lua o formă religioasă. antichitatea clasică şi perioada dominaţiei occidentale (Smart.6 43. 1990.3 0.1 0 .1 Sincretism 5 0 0 5 0 0.8 112. -henotismul.3 0 1 O detaliere a acestor sisteme religioase o face printre alţii.1 0 .

1. 1 1 2 3 8.9 56. 4 1 1 1 2 protestante 43. sm 26.8 7. 0. m 09. 4 0.26 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 2001 Mil.6 2 1 04. 5. 137 . 1 0. 0. IGN.5 65.4 4.8 30. Tabelul nr. 0.3 9 3 Hindu 8 0.6 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini.6 91. 1. bahai’ismul şi alte sisteme religioase cu o iradiere mai restrânsă.7 24.4 81. 1. ediţiile dintre 1960-2000. jainismul.3 7 3 5 3 3 1 1 Islami 1 1 1 9 3 7 0. 1 0 2 0.8 37.3 0.7 1 6 9 2 Sincre 1 0.3 40.7 44.1 0. ism 79 5 74.Structura populaţiei pe grupe de vârstă Unul din cei mai importanţi parametri ai unei populaţii este şi modul în care aceasta este structurată în profil cronologic.7 1 0 0 1 0 0 0 0 1.7 5 74. 2. sm 329.9 9 5.3. cultele creştine orientale înglobează ortodoxismul şi cultele necalcedonice inclusiv cele unite cu Roma.1 97 6.9 Catoli 1 3 0.2 3 1 239.8 9.8 18. 0.2 Culte 3 1 1 2 4 9.7 1.7 721 12.6 Alte religii . 4 1 8. regiuni sau localităţi. cism 133. Acelaşi raport influenţează capacitatea de reproducere a unei anumite populaţii.9 0.1 6 Culte 5 1 2.7 4. 0. 0. 0.7 1 0. 6. IGN.pe T E R A A A A O rs. sm 5.4 13.1 6 6 9 3 Budis 4 0. religii 8. Un rol esenţial în acest sens îl are ponderea populaţiei feminine în vârstă de 15-49 ani. 0.2 6. 0. 0. Notă : estimările se referă la apartenenţa culturală şi nu la opţiunea individuală.3 52. Novara. la categoria alte religii sunt înglobate sikhismul. IV. Note: cultele neoprotestante sunt înglobate la cele protestante. Raportul între grupele de vârstă determină ponderea populaţiei în vârstă de muncă. sincretismele orientale se referă la practica concomitentă a doctrinelor budiste. ERRA uropa usia sia frica merica merica ceania de N de S Total 6 5 1 3 8 4 3 3 134. 0 8 1. 0. Novara. ediţiile dintre 1960-2000. 3.6 7 1 5 orientale Mozai 1 1. 1. confucianiste sau şintoiste. taoiste. 0. zoroastrismul. active sau efectiv ocupate deci resursele de forţă de muncă ale unui stat. cu un rol determinant în dinamica naturală. creştine 25.4 27. 0. 0 8 1. 0. tisme 242.9 1 1 orientale Animi 2 0.6 6 Alte 2 0.1 6 6 9 3 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini.4 33.5 5 04.4.8 1 2 1.9 11.

depinde de particularităţile evoluţiei indicatorilor demografici principali. Pot fi utilizate şi în scopuri comparative. în funcţie de acest aspect fiind necesare anumite dotări sociale sau producţia unor mărfuri şi servicii specifice anumitor categorii de vârstă. putând fi astfel afectate anumite contingente de populaţie (bărbaţii tineri între 20-50 de ani). La fel de utilizate în analiza acestor structuri sunt piramidele structurale care constau în dispunerea într-un sistem de drepte perpendiculare a proporţiei celor două sexe (masculin. Un alt factor esenţial care controlează structurarea unei populaţii pe vârste este şi mobilitatea. în primul rând scăderea rapidă a natalităţii sau dimpotrivă menţinerea unor valori ridicate ale acesteia pe durata mai multor generaţii. Foarte evident este acest fenomen în statele petroliere de la Golful Persic unde ponderea populaţiei de 20-35 ani ajunge la circa 40%. Corelaţia între dinamica şi structura populaţiei este astfel foarte puternică. în coformitate cu legislaţia muncii (vârsta pensionării. dar în ultimul timp se generalizează pragul de 64 de ani) şi populaţia vârstnică (peste 60 de ani ori tot mai frecvent peste 65 aşa cum apare în statisticile O. Dacă cei doi indicatori sunt constanţi iar creşterea naturală este nulă.N. Aceste trei componente pot fi uşor reprezentate prin intermediul diagramelor triangulare. Structura populaţiei pe vârste la un moment dat depinde aşadar de evoluţia curbelor natalităţii şi mortalităţii în ultima sută de ani. care folosesc un triunghi echilateral ale cărui laturi sunt divizate în procente de la 0 la 100%. dispersia lor fiind legată de ponderile specifice celor trei subpopulaţii. Prin interpolarea valorilor se poate obţine poziţia unei unităţi oarecare. din combinarea cărora rezultă ponderi specifice fiecărei grupe de vârstă. fiecare corespunzând uneia din cele trei mari grupe de vârstă. pentru clasificarea unor unităţi (state. Modul de structurare a populaţiei unei unităţi date. o scădere a ponderii populaţiei în vârstă de muncă (antrenată de obicei în aceste mişcări) şi implicit o creştere a grupelor vârstnice (peste 60 ani) paralel cu reducerea celor tinere (0-19 ani). 138 . la femei fiind de numai 22% iar la bărbaţi de 58%. De obicei structura pe grupe de vârstă este studiată pornind de la trei mari categorii : populaţie tînără (0-15ani sau 0-19 ani în unele cazuri). Spre deosebire. populaţia respectivă este numită staţionară. Într-un astfel de triunghi pot fi înscrise practic n puncte.U. feminin) specifice fiecărei generaţii (din cinci în cinci ani sau din an în an). fiind des utilizat în scopuri comparative. în 1870. în funcţie de speranţa medie de viaţă la naştere. scăderea natalităţii la un moment dat va afecta structura pe grupe de vârstă pe întreaga durată de viaţă a acelei generaţii.U). Structura pe grupe de vârstă influenţează în mod direct şi morbiditatea unei populaţii. prin divizarea în sectoare a dreptei perpendiculare pe bază197. La fel de importante sînt şi efectele tranziţiei demografice. în statele sau în regiunile spre care se dirijează aceste fluxuri migratorii se constată o creştere anormală a populaţiei în vârstă de muncă. influenţând astfel capacitatea de repoducere a populaţiei. localităţi etc. Pragurile de 15 şi 65 de ani sunt utilizate de statele occidentale. de obicei procesele dinamice le devansează pe cele structurale. Regiunile cu plecări masive (emigraţie) înregistrează proporţional. De exemplu. în timp ce calculat la nivelul întregii populaţii nu depăşeşte 15%. este deosebit de mare.) şi realizare astfel a unor sugestive tipologii.A. în funcţie de dominanţa unor categorii. instituţiile de ocrotire a sănătăţii şi de asistenţă socială trebuind să fie corelate în aşa fel încât să corespundă necesităţilor. conflicte armate mai ales. indiferent de modificările dinamice ulterioare. diferenţiat pe sexe. directorul de atunci al Biroului Federal pentru Recensământul populaţiei. Este cazul clasic al S.Informaţiile referitoare la structura pe grupe de vârstă sînt indispensabile oricărei planificări economice a teritoriului. unde ponderea populaţiei între 20-30 ani în rândul imigranţilor din prima generaţie este de 29%. Sensibilitatea la fenomenele conjuncturale.) şi cu speranţa de viaţă la naştere superioară acestui prag. populaţia adultă (15-59 sau 20-59 ani. Aceste modele grafice sunt foarte sugestive şi sunt foarte 197 Piramida vârstelor a fost inventată de generalul american Francis Walker. prin suprapunerea valorilor a două unităţi diferite sau pentru studii diacronice în scopul observării modificării în timp a structurii pe vârste a unei unităţi date. vârsta recrutării forţei de muncă etc. în ansamblul unităţilor luate în calcul.

Rezultatul obţinut.25. cunoscut drept procesul de îmbătrînire demografică. Trebuie spus că în statele europene se fac încă resimţite urmările celor două războaie mondiale care îngustează excesiv grupele de vârstă născute în timpul conflagraţiilor când natalitatea s-a redus 198 Cf. specifice statelor dezvoltate – de forma unui clopot sau a unui balon. dar cu valori de peste 20% se înscriu şi unele state din estul Asiei sau din America de Sud (Singapore. care poate exprima cu maximă claritate evoluţia proceselor specifice într-un spaţiu dat. dar acest surplus nu mai reuşeşte să acopere deficitul din cauza natalităţii extrem de reduse. Piramidele din categoria menţionată prezintă un Iv cu valori care tind spre 1(în România era de 0. Ponderea vârstnicilor (peste 65 de ani) este foarte mare. Efectul acestora este tocmai tendinţa menţionată.5% populaţie în vârstă de muncă (faţă de 46% în 1991)198. 139 . depăşind cu mult 50%. cel mai îmbătrânit stat din lume fiind în acelaşi an Italia cu un Iv de 1. de exemplu. Bulgaria etc.5 pentru 5-9 ani etc. expresivă a structurii pe vârste dar nu pot fi utilizate decât pentru o singură unitate (cu excepţia menţionată anterior).74 în 2001. prin revigorarea populaţiei tinere adulte (20-40 ani). al XIX-lea.) şi Pt. în care Pa. În statele aferente. Studiul piramidelor structurale la nivelul statelor Globului pune în evidenţă existenţa unei game variate de structuri. începută în Europa. frecvent între 15-20% în Europa unde valorile minime tind să scadă sub această valoare (Italia. în Germania s-a ajuns în anul 2001 la numai 41. încă din sec.utilizate pentru că dau o imagine sintetică. în majoritatea statelor europene dar peste 40% au depăşit vârsta de 40 de ani). de îngustare a bazei piramidei şi de îngroşare la mijloc şi la partea superioară. comunicat din mai 2002. China.2 după ce mult timp „recordul” a fost deţinut de Suedia). Aceste forme sunt determinate de reducerea puternică a natalităţii. dar acesta se concentrează la vârstele de peste 40 de ani. paralel cu reducerea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă la naştere. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra diferenţierilor structurale dintr-un anumit spaţiu. Acest proces poate fi exprimat matematic astfel : Iv = Pv/Pt.Mikrozensus 2001. Coreea de Sud. cu tendinţa de depăşire a valorilor populaţiei tinere. în care natalitatea se păstrează la un nivel superior celorlalte state dezvoltate datorită specificului populaţiei imigrate din statele latinoamericane. Evoluţia procesului de (Pa * Ax ) îmbătrânire este ilustrată şi de calculul vârstei medii : ∑ . în care Iv este indicele de îmbătrânire. Un raport supraunitar demonstrează deja o îmbătrânire avansată. Situaţia se agravează rapid în cele mai multe state europene. accesibile în prezent cu ajutorul programelor informatizate. Mult timp afluxul de imigranţi a constituit o soluţie. restrîngerea continuă a tineretului fiind o ameninţare la fel de mare ca şi sporirea rapidă a ponderii vârstnicilor (circa 60-65% între 15-64 ani. este vârsta medie a fiecărei tranşe (2. Ponderea populaţiei adulte este ridicată. Populaţia adultă din aceste state atestă pentru moment un potenţial încă ridicat al forţei de muncă. distincţia esenţială fiind aceea dintre piramidele specifice statelor dezvoltate care au parcurs integral tranziţia demografică şi cele caracteristice statelor în curs de dezvoltare în care acest proces se află în diverse stadii de evoluţie: a)piramidele cu tendinţa de îngustare la bază.U.A. 7. fapt care demonstrează că îmbătrânirea demografică tinde să devină o problemă planetară după ce a fost considerată un caz particular aplicabil doar câtorva state dezvoltate din Europa. ponderea populaţiei sub 15 ani este tot mai scăzută (tab. proprie fiecărei clase (tip). În această categorie. Spania dar şi în Japonia). poate fi exprimat printr-o piramidă medie. populaţia totală. Bundesinstitut für Bevölkerungsforschung.) dar şi în Japonia sau Hong Kong. Ax. 26) de regulă sub 25%. Problema asigurării înlocuirii forţei de muncă a devenit capitală în Europa. Grecia. Pv populaţia vârstnică (peste 60 sau 65 de ani după caz) şi Pt populaţia tânără (0-14 sau 0-19 ani după caz).). mai ales cele ierarhic ascendente. este efectivul fiecărei Pt tranşe de vârstă. foarte utile sunt clasificările tipologice. în cazuri extreme ajungându-se la îngroşarea excesivă a părţii superioare. Un caz particular îl prezintă S.5 pentru 0-4 ani. Italia. rezolvarea acestei dileme trebuie căutată după cum se pare în soluţii endogene prin stimularea natalităţii. Uruguay etc. mai ales în sudul şi estul Europei (Germania. Spania.

Statele de la Golful Persic se disting astfel prin ponderea mai redusă a populaţiei tinere şi o pondere disproporţionată a populaţiei adulte (masculine mai ales) datorită imigraţiei masive a forţei de muncă (Qatar şi Kuweit cu peste 70% adulţi). INED. scăderea mortalităţii infantile atenua într-o anumită măsură fenomenul de îmbătrînire. Indicele de dependenţă care măsoară acest raport are astfel valori mai omogene la nivel mondial : Id=Pi/Pa. Aceasta nu înseamnă că statele aflate în prezent la adăpost de acest pericol sunt complet ferite.Sardon. Care dintre cele două situaţii este mai favorabilă este greu de apreciat. grupele de vârstă sub 15 ani fiind tot mai puţin numeroase.XXI aceste efecte vor dispărea treptat şi este de aşteptat ca procesul de îmbătrînire să se accelereze. G. În primele decenii ale sec. chiar şi în multe state în curs de dezvoltare tendinţele de îmbătrînire se vor manifesta viguros în perioada imediată.8% în 2025. Africa) fiind deja puternic resimţite. cazul Chinei în primul rând. sub forma îmbătrînirii la bază199. la vârste comparabile. inevitabilă. apropiindu-se sau depăşind pragul de 10% populaţie vârstnică.5% în 1970 şi 7% în 2000 se va depăşi 10%în 2025. fluxuri inevitabile de populaţie tînără dinspre statele cu presiune demografică puternică (sudul Asiei. faţă de ţările în curs de dezvoltare. cu valori mai ridicate în statele latino-americane şi foarte coborîte în Africa subsahariană. caracterizează statele în curs de dezvoltare.3/1999. Din această combinaţie rezultă o proporţie ridicată a populaţiei tinere. în paralel ponderea tinerilor reducându-se de şa 37.P. Tabelul nr. paralel cu menţinerea unei mortalităţi generale mai ridicate. Pi. în statele în curs de dezvoltare trebuie să susţină mai mulţi copii. datorită conjuncţiei dintre creşterea speranţei de viaţă la naştere şi scăderea drastică a natalităţii. procesul de îmbătrînire avansează mai rapid.drastic dar şi pe cele mobilizate. Această formă este determinată de menţinerea unui nivel înalt al natalităţii. statele din Asia Centrală etc. Paris 140 . previziunile conducând la o situaţie catastrofală cu ponderi de 25-30% vârstnici în anul 2025.27 : Structura populaţiei pe grupe de vârstă între 1980-2000 (în %) Continen 0-15 ani Peste 65 ani Indicel tul (regiunea) e de îmbătrînire 1 1 2 1 1 2 1 2 980 990 000 980 990 000 980 000 199 Cf. de la 5. J. Situaţii similare se întîlnesc şi în unele state musulmane recent intrate în faza de accelerare a tranziţiei demografice (statele din Maghreb. indisponibilizarea fizică este de natură să mărească acest indice. nr. încât se poate afirma că în timp ce ţările dezvoltate adulţii au în întreţinere mulţi vârstnici.5% în 1970 la 31% în 2000 şi cel mult 24. Decalajele dintre cele două categorii de state se vor menţine prin inerţie. Les facteurs du vieillissement démographique. Dincolo de acest tablou general al „Lumii a Treia” există o serie de diferenţe în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de avansul tranziţiei demografice. redusă rapid după vârsta de 20 de ani. cea mai vizibilă îmbătrînire producându-se tot în statele dezvoltate. b)piramidele cu baza larg desfăşurată. Prognozele indică o îmbătrînire rapidă. de regulă peste 40 %. Factorii enumeraţi anterior pot modifica aceste previziuni. dar în prezent aceasta a atins valori minime. Iran. Un caz particular îl prezintă şi statele latino-americane şi cele din sud-estul Asiei unde baza piramidei a început să se îngusteze. Anterior. Turcia. Procesul de îmbătrînire s-a manifestat mult timp numai ca urmare a reducerii natalităţii. Ponderea populaţiei adulte este în general mai redusă în această categorie de state (circa 50%). în care Id este indicele (rata) de dependenţă. a populaţiei Globului. mai ales acolo unde tranziţia demografică a debutat mai timpuriu. populaţia inactivă (neocupată) iar Pa. prin scăderea continuă a mortalităţii la vârstele foarte avansate. lupta împotriva morbidităţii fiind dusă aproape exclusiv la vârstele înaintate. adesea peste 50% în unele state africane sau din Orientul Apropiat. În ultimele decenii aceasta este însoţită de îmbătrînirea la vîrf. de obicei tinerii buni de luptă. populaţia activă (ocupată). Population.Calot.). Tot aici. Vîrful piramidei este extrem de îngust. ponderea vârstnicilor variind între 3 şi 6 %. Prezenţa unor valori ridicate ale unor fenomene precum şomajul.

19 0 .18 0 . .1 4 4. 5 4. 1 3. 4 4. 4 1 3.12 1 .6 -Caraibe 6. 6 2.TERRA 4.39 0 .06 0 .52 0 .0 -de SudVest 4.71 1 .10 7.62 0 .6 -Centrală 6.87 0 . .3 1 8. 9 2.15 4. 7.25 1 .4 1 4.3 Fed.1 4.95 0 .6 6.9 1 4.78 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 141 .11 0 .8 3 5. 6 4.34 6.Rus ă 2.3 4 7.6 1 1.2 3 7.1 -de Nord 9.5 EUROP A 1.13 0 .8 4 3.6 -de Nord 3.3 4 7.0 1 3.2 3 3. 8 9. 9 3.6 3 0.07 4.24 0 . 5 4.60 1 . .8 6.9 -de Sud 1.8 -de Vest 7.4 1 4.3 -de Sud 8.6 4 7.22 0 .5 3 1 3 3 3 6 1 2.58 1 .12 0 .2 3 5. .7 2 2.1 1 5.7 2 3.8 2 6. .8 1 2. 3 4.15 1 . .1 2 1.0 4 9. .9 3 3.14 0 .9 3 4.1 2 5.5 1 3. 6 6.7 -de Vest 9.3 4 8. .3 1 7 2 9.6 4 6.7 1 4. .77 1 .19 3.11 4. 8 4.4 1 6.1 2 7.1 AMERI CA 2.4 4 1.5 3 5 4 0 3 7 4 7 4 7 4 6 3 9 2 3 3 5 3 6 3 4 3 4 2 7 2 0 2 1.4 2. 1 9.1 -de Sud 1. 1 2. .9 3 8.7 2 6. 4 4.2 -de Nord 2.31 0 .17 5.10 7. 4 1 4.2 -CentralSudică 2. .81 0 . 0 1 2. 0.6 7. 3 1 3.8 4 5. .10 4. . 0 6.7 2 0.2 -de Est 8.5 OCEAN IA ASIA 6. .79 0 .06 5. 6 2.06 0 . 7 2.0 -de Est 7. 8 2.06 2.8 2 6 2 0.7 2 8.1 1 3.07 0 . .52 4.14 0 .2 3 1.4 4 1. 3 6.08 2.4 7 1. . 0 6.30 0 .9 3 0.11 0 .4 3 2. 5 5.5 1 3.8 7.5 6. 9. 8 8. 7 5.9 3 1.8 1 1.2 5.69 0 .8 4 6. 9 2.5 4 6.4 3 2.9 1 2.2 1 9.24 8.7 -de Est 4.8 4 5.3 AFRICA 6.06 2.1 4.8 1 5.9 4 7.1 -de SudEst 2. 1 6. 5 3.3 3 0.5 4 7.1 -Centrală 1.06 0 .47 1 . 4 8. 0 4.

7 6.7 .2 1.3 7.0 .5 .6 5.0 7.9 9.4 8.5 .6 6.1 5.0 Germ 2 2 1 1 6 6 6 6 9 1 1 2 ania 3.2 . O.3 .1 .0 2.3 2.7 5. New York.6 2.8 1.1 8.2 3.3 8.5 .3 .4 5.3 5.6 .2 .0 6.5 9.6 4.4 .6 4.1 .7 Niger 4 4 4 3 5 5 5 5 2 2 2 3 ia 5.5 0.6 .5 2.4 0.0 3.3 1.9 .0 .0 6.8 1.7 2.2 .8 Japon 3 2 1 1 5 6 6 6 4 7 1 2 ia 5.5 7.1 3.0 .8 1.7 8.3 2.2 2.1 1.4 .7 .2 0.6 142 .9 6.7 .4 .3 4.7 8.8 Mexi 4 4 3 2 5 4 5 6 4 4 4 9 c 2.U.2 3.4 4.4 .1 .4 .9 .0 3.3 6.28 :Structura populaţiei pe grupe de vârstă în principalele state ale Globului între 1950-2025 (estimări şi proiecţii.4 5.9 0.6 1.7 0.6 9.8 .5 3.9 9.3 3.8 2.0 .5 7.2 .1 .1 2.9 .9 3.5 .5 .Surse : World Urbanization Prospects.3 .1 . New York şi World Population Data Sheet.1 .9 1.9 5.6 1.9 5. în %) Statu 0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste l 1 1 1 2 1 1 1 2 1 1 1 2 950 970 995 025 950 970 995 025 950 970 995 025 China 3 3 2 2 6 5 6 6 4 4 6 1 3.5 .1 9.3 2.6 0.9 5.7 5.1 1.2 8.7 4.9 7.7 5.7 .2 3.3 .4 .2 6.1 6.2 Vietn 3 4 3 2 6 5 5 6 3 4 4 7 am 4.3 .9 Filipi 4 4 3 2 5 5 5 6 3 2 3 7 ne 3.1 2..0 7.9 1.3 1.8 Pakis 3 4 4 3 5 5 5 6 5 3 3 5 tan 7.7 Etiop 4 4 4 4 5 5 5 5 3 2 2 3 ia 4.2 6.8 3.5 8.1 5.8 7. 6.4 .9 India 3 4 3 2 5 5 6 6 3 3 4 8 8.9 6.6 7.8 8.4 5.3 3.0 . Tabelul nr.3 S.9 5.1 7.6 5.5 1.0 Egipt 3 4 3 2 5 5 5 6 3 4 4 8 9.0 3.8 6.2 .1 4.1 7.2 1.6 8.6 .9 .2 .9 4.9 8.2 8.1 Bangl 3 4 3 2 5 5 5 7 3 3 3 5 adesh 7.4 9. 2 2 2 1 6 6 6 6 8 9 1 1 A.7 3.0 Turci 3 4 3 2 5 5 6 6 3 4 5 9 a 8.5 .1 5.1 .2 .1 8.7 8.5 6.1 8.5 4.6 0.0 .3 Thail 3 4 3 1 5 5 6 6 4 3 5 1 anda 6.0 . The 2000 Revision.1 8.4 0.0 Feder 2 2 2 1 6 6 6 6 6 7 1 1 aţia Rusă 8.3 .7 1.9 0.5 4.7 9.7 9.1 3.U.9 2.4 .0 .8 2.8 .4 0.7 .9 8. ediţiile din 1990-2002.3 Brazi 4 4 3 2 5 5 6 6 2 3 5 1 lia 2.0 3.7 5.4 4.8 7.4 4.1 6.9 .N. Population Reference Bureau.3 4.0 6.2 2.1 Indon 3 4 3 2 5 5 6 6 4 3 4 8 ezia 9.1 3.5 9.8 8.7 4.3 .0 .2 .7 2.9 .6 .9 2.9 9.9 2.5 .8 6.4 2.3 2.7 9.2 Iran 3 4 4 2 5 5 5 6 5 3 3 5 9.7 3.

3 5. 314-322. Este motivul pentru care unii specialişti susţin că fenomenul îmbătrânirii nu poate fi „combătut” decât prin creşterea natalităţii.7 4.8 0.).6 Sursa: adaptare după World Urbanization Prospects. Himes.9 5. IV.1 4. nivelul fecundităţii este mai mare sau mai mic decât cel necesar înlocuirii generaţiilor. predilect în sud-vest.0 0. Le vieillissemment de la population : défi et contradiction. Este cazul S.U.7 4. Implicaţiile demografice ale acestui proces sunt contradictorii. 4 4 4 4 5 5 4 5 3 2 2 2 Congo 3. imigraţia fiind un factor suplimentar de creştere a ponderii populaţiei vârstnice pe termen mediu. Implicaţiile sociale provin din combinarea cu procesele de feminizare şi pauperizare la care se adaugă creşterea bugetului asistenţei sanitare. nr.7 2. tutun şi droguri dar şi a participării 200 201 Cf. conflicte) 201. În general.9 6. 2000 Procesul de îmbătrânire a structurilor demografice au generat un interes deosebit din partea specialiştilor. 46% adulţi şi 30% vârstnici. R.2 5.9 2.8 .6 5.4 1.4 2. unde imigrarea continuă a hispanicilor. consecinţă a faptului că la sexul masculin atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt sensibil mai ridicate decât la cel feminin.4/2002). la vârstele tinere se înregistrează în mod obişnuit o dominare a sexului masculin ca urmare a unei natalităţi superioare cu circa 5%. Îmbătrânirea este astfel mai degrabă un fenomen rezidual.D.4 5.5. Dacă. bolilor profesionale. dificil de măsurat. europeni în primul rând. New York. Implicaţiile economice provin mai ales din creşterea numărului de pensionari care poate modifica în sens negativ indicele de dependenţă dar şi din creşterea vârstei medii a populaţiei active.N. consumului de alcool. structura pe sexe a populaţiei este foarte echilibrată. Population Today.9 Ucrai 2 2 2 1 6 6 6 6 7 9 1 1 na 7. Trebuie spus că nici un stat nu se încadrează practic în acest model al populaţiei staţionare datorită incidenţei celorlalţi factori (mobilitatea.3 4. pp.U.9 2. Noţiunea de îmbătrânire demografică are un dublu sens : primul se referă la situaţiile în care se observă o pondere ridicată a persoanelor în vârstă. C. structura pe vârste devine mai tânără sau mai îmbătrânită decât cea ideală.5 9. Elderly Americans.5 2.0 0.6 . rasiale sau confesionale care alcătuiresc populaţia acestei ţări.0 5.2 5.9 1.8 9.9 5. „albii“ se află întro fază avansată a acestui proces spre deosebire de „negri“ sau „hispanici“ (cf. Implicaţiile psiho-sociale constituie mai degrabă un risc.2 5.2 6.Regat 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 1 ul Unit 2.9 .9 5.0 7. al doilea se referă la procesul în cursul căruia această proporţie este în creştere 200. Structura ideală a unei populaţii staţionare este considerată următoarea : 24% tineri. 3/1993. Mortalitatea masculină mai ridicată.1 Franţ 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 2 a 2..2 6.0 .8 5. consecinţă a unei frecvenţe sporite a accidentelor. efect al mecanismelor care se manifestă la alte nivele ale structurii pe vârste. Acest proces nu este continuu ci prezintă discontinuităţi (creşteri bruşte sau plafonări) datorate influenţei unor modificări endogene (căderi sau relansări ale natalităţii ori ale mortalităţii) sau exogene (migraţii.3 0.9 4.9 2.9 9.5 1.Paillat. vizibil mai ales în „îmbătrânirea mentalităţilor”.3 8. conduce la o „întinerire“ a populaţiei. P.1 7.2 R.4 .3 9. The 2000 Revision.7 5. Acest fals efect ascunde însă o netă diferenţiere a procesului de îmbătrânire între diversele componente etnice.5 8. Espace/Population/ Société nr. modificarea comportamentului demografic etc.0 2.6 8.Structura populaţiei pe sexe În mod normal. Un surplus de populaţie tânără are ca efect imediat scăderea mortalităţii la fel cum un deficit implică o creştere a acesteia.9 .7 2.RB.O.4 4.3 4. cu efecte majore asupra productivităţii muncii ori asupra cheltuielilor salariale (personalul mai experimentat şi cu vechime este de obicei mai bine remunerat). fiind în acelaşi timp un efect al scăderii natalităţii dar şi o cauză suplimentară a acestuia.9 .3 Italia 2 2 1 1 6 6 6 6 8 1 1 2 6.A. 143 . Astfel.L.1 3.6 7.

echilibrează proporţia celor două sexe. orice diferenţă între proporţiile celor două sexe la vârste avansate fiind imputabile mortalităţii diferenţiale care cel puţin în Rusia afectează foarte mult bărbaţii înainte de 70 de ani. Mobilitatea teritorială deformează la rândul ei profund structura pe sexe prin participarea prioritară a forţei de muncă masculine la migraţiile interne sau internaţionale. Rusia (46. de tratamentul inegal al femeilor în unele societăţi etc. În perspectiva imediată acest efect va dispărea.1% bărbaţi şi 49. femeile având o participare tot mai semnificativă atât pentru a ocupa locurile de muncă excedentare cât şi pentru reîntregirea familiilor. în fosta U. Qatar cu 63. în rândul bărbaţilor mobilizabili.2% masculin.3%masculin în1992 şi 48. Trebuie remarcat că şi în acest domeniu. Germania (48. Astfel de situaţii sunt încă frapante la state ca Ucraina (46. de mobilitatea teritorială.S.). mai rapid în Germania prin intermediul migraţiilor pentru muncă. astăzi bărbaţii prezentând o raritate la peste 70 de ani în state ca Rusia sau Ucraina (24% masculin). Venezuela. Nauru). după 20 vârsta de ani iar de la 4045 de ani sexul feminin devine dominant.7% în 2002). Pe plan regional. Noua Zeelandă. prin revenirea celor plecaţi pentru lucru dar şi pentru că fenomenul antrenează tot mai mult şi populaţia feminină. Astfel şi acest stat dezvoltat s-a raliat la procesul de feminizare determinat de creşterea speranţei de viaţă la naştere (în 1999 circa 48.U. urmare a plecării tinerilor adulţi.7% din populaţia acestui stat era de sex masculin). în statele.S. Kamceatka.U. deşi continuă să constituie principala destinaţie a migraţiei internaţionale nu mai deţin o preponderenţă masculină ca în trecut. generatoare de vicii şi probleme sociale inerente ca în cazul tinerelor oraşe miniere din insula Bougainville (Papua-Noua Guinee) unde în 1975 peste 88% din populaţie era constituită din bărbaţi.active la conflictele militare. exploatări forestiere) mai ales dacă şi condiţiile climatice sunt foarte grele. efect al reducerii imigraţiei individuale în favoarea celei familiale dar şi a ponderii mai reduse a imigraţiei în creşterea totală a populaţiei. sau 9% din populaţie. În România este încă un fenomen caracteristic bazinelor carbonifere din Oltenia (Motru-Rovinari).R. Aceste valori s-au modificat sensibil în ultimele decenii. 144 . ultimele decenii au modificat profund structura populaţiei imigrate. Un dezechilibru evident între sexe este încă prezent în statele angajate masiv în ultimul război mondial unde pierderile umane.5%masculin) sau în alte state din Europa central-estică. acest fenomen este de obicei evident acolo unde domină muncile grele (industria extractivă. regiunile. unde populaţia masculină vine adesea temporar. cazul unor regiuni ale Siberiei – Yakuţia.A. Dezechilibrul era şi mai mare după război dar s-a redus treptat în următoarele decenii. unde se constată o reducere sensibilă a ponderii populaţiei masculine după 1980 ca urmare a speranţei de viaţă mai reduse a bărbaţilor (49. au fost imense (actuala generaţie de 80-85 ani). Tipice sunt statele petroliere de la Golful Persic (E. S. cu 64. marchează în general o egalitate aproape perfectă la nivelul populaţiei mondiale : 50. Raportul numeric între cele două sexe. Acesta este un efect al pierderilor umane imense (17 mil. benevol sau altădată forţat. La celălalt pol. situaţie care se accelerează după 65 de ani. Acest echilibru este frecvent perturbat de efectele conflictelor militare. cu un bilanţ migratoriu pozitiv cunosc tendinţa generală de creştere proporţională a populaţiei masculine. dar în ultimul timp şi unor regiuni rurale profund afectate de exodul rural care a antrenat masiv populaţia feminină (cazul unor arii largi din Podişul Bîrladului de ex.7%masculin).2% masculin ori unele insule din Antile precum Grenada cu 47. de stările sociale specifice diverselor comunităţi. dezvoltat paralel cu creşterea populaţiei vârstnice. În situaţii extreme la nivel mondial s-au înregistrat şi stări anormale. regiunile şi localităţile cu bilanţ migratoriu negativ.5% masculin în 1990.6%) dar şi unele state atractive din sud-estul Asiei. România prezintă o situaţie mai apropiată de aceea a statelor din sudul Europei.A.9%femei.5% masculin înainte de 1985 sau Malta. Oceania sau America Latină (Singapore. unor centre miniere din Munţii Apuseni sau petroliere din bazinul Tazlăului Sărat. Australia. Botswana cu 46. localităţile polarizatoare. în mod obişnuit se produc creşteri anormale ale ponderii populaţiei feminine. În mod curent statele. şantiere de construcţii. În Asia de Sud-Vest se remarcă Yemenul cu 48% masculin iar în sudul Africii. Tipice au fost în Europa statele mediteranene precum Portugalia cu 47.).9%masculin).

Este cazul unor centre ale industriei textile (Ivanovo şi Vladimir în centrul Rusiei de ex. Giurgiu.3 7.8 9. Un caz particular a fost pînă de curând cel al Irlandei unde emigraţia tradiţională a femeilor în Marea Britanie sau peste ocean. Tabelul nr.4 9.0 9.4 să 6.9 2.2 -de 5 4 4 5 5 4 4 Vest 0.1 Sudică -de 4 5 4 5 Fed. cazul Principatului Monaco cu 45.0 1.9 0.4 0.9 9. Este de altfel o situaţie tot mai frecventă in estul Europei unde emigraţia forţei de muncă feminine este foarte importantă.5 8.4 ICA 9.) unde feminizarea populaţiei este foarte accentuată.5 9. fenomen favorizat de atractivitatea climatico-turistică.4 -de 5 4 5 4 -de Sud 4 5 4 Sud-Vest 1.3 PA 8.1 9.3 9.6 0.1 0.1).0 9.2 0.1 9.4 9.5 0.3 Vest 8.7 Nord 9.3 9.9 6.3 Sursa : Demographic Yearbook.6 -de Est 4 5 4 5 4 5 4 9.2 Nord 9.4 9.1 9.6 0.5 8.3 0.7 9.9 0.1 3. cu un evident specific profesional.6 0. Vaslui. dezechilibru şi mai evident la unele unităţi teritoriale mici cu standard economic înalt şi cu o tendinţă de concentrarea a unor pături sociale vârstnice.6 1.9 9.5 8. cazul unor judeţe mai slab dezvoltate din România (Botoşani.7 8..1 9.7 0.Pe plan regional acest fenomen este larg prezent în regiunile rurale lipsite de suficiente locuri de muncă pentru bărbaţi.7%.6 Centrală 0. deşi după integrarea în comunitatea economică europeană această ţară a cunoscut un veritabil boom economic (50. eviedntă încă.3 7.6 0.9 8.6 1.5 9.0 ASIA 5 4 5 4 -de 4 5 4 0.7 2.1 9. Sălaj) dar după 1990 situaţia s-a „ameliorat” prin disponibilizare.0 1. Există şi situaţii mai rare în care mobilitatea teritorială a antrenat masiv populaţia feminină.29 : Structura populaţiei pe sexe între 1975-1995 Contin 1975 1995 Contin 19751995entul -1977 -1997 entul 1977 1997 (regiunea) M F M F(regiunea) M F M TERR 5 4 5 4 -de Est 5 4 5 A 0.7 9.1 9.8 1.1 0.7 3.4 9.9 0.3 9. Nivelul de dezvoltare social-economică prin intermediul speranţei medii de viaţă la naştere generează procesul de feminizare în statele dezvoltate.9 AFRI 5 4 4 5 AMER 4 5 4 CA 0.0 1.4 0.4 0.6 -de Sud 5 4 4 5 EURO 4 5 4 0.9 0. O.5 4 5 4 5 -de Sud 4 5 4 Centrală 9.N.6 0. Proporţia populaţiei masculine în aceste state este simţitor mai redusă decât media mondială (48. corelat cu creşterea ponderii vârstnicilor (tab. ediţiile din 1979 şi 1999 F 4 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 145 .5 1.4 0.9 9.4 1.Ru 4 5 4 Sud-Est 9.1 0. New York.9 5 4 5 4 -de Est 4 5 4 Central1.9 9.1 9. genera o dominanţă masculină.7 8.6 Caraibe 9.6 8.2 9.8 0.4 OCEA 5 4 4 5 -de 4 5 4 NIA 0.9 -de 5 4 5 4 -de 4 5 4 Nord 0.U.1 1.1 9. în scopul prestării unor servicii prost remunerate în paralel cu ocuparea masivă a bărbaţilor în muncile agricole specifice.4% faţă de 50.5 1.7 0.27).5% masculin).8 0.5 0.6 9. Teleorman.

în ceea ce este cunoscut astăzi drept clasa de mijloc care asigură echilibrul social. sex). cu o economie complexă şi cu o diviziune internă derivată din combinaţia aptitudinilor şi performanţelor individuale sau de grup. reieşite nu din calitatea categoriilor privilegiate cât din acapararea funcţiilor vitale ale statului şi asigurarea controlului asupra societăţii şi individului.5% în 1997). Societăţile inegalitare. De modul în care o populaţie dată este structurată social şi economic depind multe dintre procesele dinamice sau structurale de ansamblu ale acesteia. mai greu de definit şi de obţinut. Societatea cunoaşte în ansamblu două forme de structuri sociale : egalitare şi inegalitare. Tipice din acest punct de vedere sunt uneel state din Melanezia (52%masculin) şi Asia Musonică (52.Structura social-economică a populaţiei Este o altă componentă esenţială în studiul populaţiei. în ţările Lumii a Treia standardul coborît al nivelului de trai. corespunzător diviziunii sociale a muncii şi a complicatelor raporturi de putere. O diferenţă profundă marchează însă ţările dezvoltate de cele în curs de dezvoltare.3% masculin în 1950 şi 51. În general se admite că diferenţele sociale sunt un rezultat al inegalităţii şanselor şi că eliminarea acestora este posibilă doar progresiv. funcţionarea şi administrarea societăţii. În prima categorie de state. conducând şi la supramortalitate feminină (lipspă de asistenţă socială la repetatele naşteri.). Oamenii sunt fiinţe sociale pentru care apartenenţa la un grup este definitorie. mai întâi prin egalitatea juridică.6% în Bangladesh sau în China) precum şi unele state musulmane sau din America Centrală.Dimpotrivă. Majoritatea societăţilor moderne sunt profund inegalitare.Boudon. 1998). Ordinea socială este de multe ori stabilită prin tradiţie (scrisă ori perpetuată prin cutume) fiind ceva mai rigidă. statutul social moştenit şi distribuţia veniturilor (R. Dictionnaire de sociologie. Aceste grupuri se pot constitui pe diverse criterii dintre care cele mai importante derivă din poziţia pe care fiecare individ o ocupă în cadrul societăţii.6. sunt numeroase întrepătrunderi fără să existe o suprapunere completă. muncile grele prestate în agricultură sau în activităţile casnice etc. pe când cea economică este mai mobilă. caracteristice comunităţilor evoluate. apoi prin egalitatea politică şi în cele din urmă prin asigurarea unei egalităţi sociale. IV. Acest dezechilibru este exacerbat de starea de inferioritate a femeilor în multe state din această categorie. progresul social din ultimele două secole a redus polarizarea la extreme a societăţii. În fond chiar şi în statele cele mai democratice.Structura socială Structura socială prezintă un interes geografic deosebit în măsura în care conduce la apariţia unor clivaje sau diferenţieri spaţiale. aceasta concentrându-se la un nivel mediu. Structura social-economică a populaţiei a fost dintotdeauna foarte complexă. Această amprentă a subdezvoltării s-a menţinut şi în Europa. egalitatea juridică şi politică nu este perfectă date fiind diferenţele derivate din nivelul de educaţie. fiind profund implicată în organizarea. 146 . în cazul singular al Albaniei (51.4%masculin în Pakistan sau 51. voit comuniste dar care în esenţă erau bazate pe inegalităţi mascate.1. cu toate progresele înregistrate de societatea de consum de tip occidental. speranţa medie de viaţă la naştere redusă şi ponderea foarte mare a tineretului reprezintă tot atâtea explicaţii ale conturării unei anumite predominanţe masculine (50. India şi China se încadrează în aceeaşi categorie determinând uşoara preponderenţă a populaţiei masculine la nivel mondial. Un caz particular l-au constituit societăţile de tip sovietic. cu o economie simplă şi o diviziune internă bazată mai degrabă pe caracteristicile biologice (vârstă. IV.7% masculin). definită altădată de raporturile de putere care impunea constituirea unor clase sociale iar astăzi se manifestă în primul rând prin specificul profesiei. lipsa asistenţei medicale acordată fetiţelor bolnave. Societăţile egalitare sunt specifice mai ales unor comunităţi primitive. Între cele două categorii de structură (socială şi economică).6.Pe parcursul unei vieţi individul poate să-şi schimbe mult mai lesne poziţia economică decât pe cea socială.

R. Vietnamului. Totuşi în cele mai multe dintre aceste state îşi face loc treptat şi modelul social occidental bazat pe egalitatea şanselor şi afirmarea plenară a fiecărui individ.R. deosebindu-se astfel câteva mari clase : ţărănimea. aşa cum este cazul Americii de Nord. dar cele mai multe sunt profund bulversate de procesele mondializării şi globalizării. care cuprinde muncitorii necalificaţi. deosebea următoarele tipuri -societăţi rurale primitive.6. Astfel sociologii americani deosebesc de regulă următoarele strate (pături) sociale : elita (clasa superioară). Această structură corespunde în primul rând modelului american dar este perfect aplicabilă şi în celelalte state dezvoltate. văzut ca fiind mai dinamic şi mai instabil.Clasele suprapuse de altădată subzistă în diverse proporţii – nobilimea cu un rol simbolic în unele state (cele monarhice) iar burghezia este tot mai integrată în clasa de mijloc. cu o pondere relativ ridicată a populaţiei agricole. comercianţi. -societăţi rurale cu structură seniorială a proprietăţii. artizani). 147 . muncitorii specializaţi. IV. Europei de Vest sau Japoniei.D. cu structură tribală. pătura inferioară proletarizată. -societăţi rurale de tip colonial. burghezia (din care se divizează de obicei mica burghezie) şi intelectualitatea. de sorginte marxistă şi cei care folosesc conceptul de pătură socială.S. aflate în restrângere.S. unele foarte vechi. şomerii. muncitorii. care au tendinţa de a se contopi cu cea anterioară. polarizarea societăţii este încă foarte puternică. specifice în ariile mai izolate din zona intertropicală mai rar în zona boreală. Societăţile în tranziţie tind şi ele spre acest model. caracteristice în zonele de veche civilizaţie din sudul Asiei. În ţările în curs de dezvoltare. imigranţii ilegali etc (Nonjon. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai ridicat dar mai polarizate din punct de vedere social. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai redus şi cu tradiţii comunitare puternice. specifice în primul rând Europei sudice şi central-estice dar tot mai prezente şi în Asia sau America Latină. -societăţi rurale occidentale tradiţionale cu o pondere ridicată a populaţiei neagricole şi standard de viaţă relativ omogen. dualismul rezultat în absenţa dialogului dintre majoritatea constrânsă să accepte normele unei minorităţi de factură oligarhică în cele mai multe cazuri. Orientul Apropiat şi nordul Africii. cazul Chinei. În primul caz categoriile de populaţie sunt raportate la locul pe care-l ocupă în sistemul productiv. cazul sistemului de caste din India. În literatura sociologică există o dispută între cei care folosesc conceptul de clasă socială. necesitatea practicării unei activităţi conforme cu aspiraţiile 202 Géographie humaine. O tipologie a structurii sociale poate pleca şi de la stadiul atins în dezvoltarea societăţii. micii întreprinzători şi producători particulari (agricultori. Structura economică Acest mod de structurare a unei populaţii pleacă de la una din caracteristicile umane esenţiale – natura muncii prestate. Evoluţia societăţii face mai adaptabilă situaţiei actuale al doilea concept. extrem de polarizate din punctul de vedere al standardului de viaţă. formate prin juxtapunerea unor populaţii cu tradiţii culturale şi nivel de trai diferenţiat. dominată de „clasa de mijloc”.Coreene etc. Paris. pătura de mijloc intelectualizată (notabilităţile în special).Colin. 1996)202. Astfel China evoluează tot mai mult pe orbita liberalismului şi a polarizării nivelului de trai iar statele est-europene sunt încadrate în categoria „societăţi în tranziţie”. şi fostelor state comuniste europene. Lumea a Treia propune o multitudine de modele sociale.2. cazul tipic al fostei U. pătura de mijloc propriu-zisă formată din grosul funcţionarilor publici.P. Structurile sociale evoluează permanent iar ultimele două categorii s-au transformat enorm după 1980. A. de obicei prin pîrghia corupţiei. fiind unul din factorii care frînează progresul social. -societăţi puternic urbanizate. noii îmbogăţiţi. tipice în America Latină. marii proprietari funciari. Derruau (1976. 2000). pe fondul unor reforme agrare. -societăţi rurale avansate. cu o structură mai complexă.

indiferent de rentabilitatea şi productivitatea activităţii prestate. antrenat în activităţi productive sau de servicii. peste 50%. Nu toată populaţia capabilă de muncă este antrenată efectiv în activitate.. Restul formează populaţia întreţinută sau inactivă. situaţiilor politice diverse. întrucât cuprinde şi şomerii. -nivelul mai înalt de dezvoltare care creează în statele dezvoltate cerinţe mai mari de forţă de muncă în servicii. Informaţiile cantitative la nivel mondial asupra acestei categorii lipsesc. dar şi fosta Cehoslovacie. deziderat imposibil de atins chiar dacă este prevăzut în articolul 55 al Cartei O. nivelului redus de pregătire. De aceea. cu creativitatea de care dispune fiecare dar şi în funcţie de nevoile sociale. ci numai populaţia activă. care cuprinde numai acele persoane care lucrează efectiv şi stabil. nivel considerat ca fiind „natural”. În unele dintre aceste state. România etc. asigurarea unui loc de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei în vârstă de muncă (valori maxime înregistrau R. Populaţia activă reprezintă la nivel mondial după O. Industrializarea forţată însoţită de deschiderea a numeroase şantiere pentru diverse obiective economice.5% în 1990 la 47. ponderea populaţiei active a scăzut lent (Rusia de la 48. populaţia întreţinută cuprinzând 57. în primul rând ca urmare a diminuării locurilor de muncă pentru femei. cuprinzând populaţia care a depăşit vârsta legală de muncă. Această situaţie este una pur teoretică. în unele state se operează şi cu noţiunea de populaţie ocupată.U. Ponderea mai ridicată a populaţiei active.persoane.Coreeană – 54. unor tradiţii.5%) decât în cele în curs de dezvoltare (circa 40%) din mai multe motive : -diferenţele care apar în structura pe grupe de vârstă – ponderea mai ridicată a adulţilor în ţările dezvoltate şi invers a copiilor şi adolescenţilor în ţările în curs de dezvoltare.4% în 1998 de ex. vehiculate mai des.7% deci 3 397 mil. în special acolo unde Islamul creează cadrul juridic. impunând o frecvenţă mai mare a incapacităţii de muncă. asemenea multor state occidentale (România cu 53.)203. de cele mai multe ori între 16-60(65) de ani. corespunzând cu circa 2 496 mil. diferenţiat pe sexe. 148 . în funcţie de aceasta populaţia putând fi divizată în trei mari categorii : -populaţia aflată înainte de vârsta de muncă : copiii şi o parte dintre adolescenţi. -nivelul morbidităţii este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate. la nivelul anului 2000. multe inutile. tinerii care efectuează serviciul militar etc. 42.M. Pe de altă parte există şi persoane în vârstă de muncă incapabile să presteze o activitate utilă (handicapaţii).D.I.). realitate fiind mult mai complexă.P.2 % în 1998). constituie elementul activ al societăţii. sau al agricultorilor pentru care de regulă nu există limită de vârstă. care în statele moderne delimitată legal. Există astfel o diferenţă între populaţia în vârstă de muncă şi populaţia capabilă de muncă (resursele de muncă). membrii familiei car asigură un ajutor temporar în procesul muncii etc.6%. o economie centralizat-planificată (estul Europei şi al Asiei). angrenaţi în studiu. Noţiunea de populaţie activă defineşte o categorie imprecis determinată. studenţii. legiferată de la caz la caz între 57 şi 65 de ani.N. -populaţia în vârstă de muncă. Capacitatea de muncă a individului este strîns legată de structura pe grupe de vârstă. După 1990 această situaţie s-a păstrat în general datorită scăderii ponderii populaţiei tinere. Diferenţa dintre populaţia activă şi cea capabilă de muncă este dată de o serie de grupuri mai mult sau mai puţin importante numeric de la un stat la altul : femeile casnice.personale. Există un număr important de persoane care muncesc şi înainte şi după vârsta de muncă : cazul copiilor în multe state ale Lumii a Treia şi nu numai. Ponderea populaţiei active în totalul populaţiei este în general mai ridicată în statele dezvoltate (46. -slaba utilizare a forţei de muncă feminine din statele în curs de dezvoltare. unde s-a căutat fără succes. 203 Plein emploi în limba franceză sau full employment în limba engleză.3% din efectivele totale. datorită condiţiilor social-economice concrete. explica nivelul ridicat de ocupare a forţei de muncă dar şi veniturile modeste ale personalului. s-a înregistrat mult timp în statele care au avut sau mai au încă. -populaţia aflată dincolo de vârsta activă. spre deosebire de cele asupra populaţiei active. În practica ţărilor dezvoltate se consideră atins acest deziderat atunci când şomajul nu depăşeşte 5-7%.

respectiv 38. Şi în această categorie de state există unele excepţii. Este cazul Egiptului în care ponderea populaţiei active era de 30% în 1976.3% în 1998. Mai mult. În ultimul timp însă. Australia ş.8%.B.5%. Mai mult. în descreştere pînă la 28. în Finlanda ajunsese în 1990 la 47.6%. fenomen vizibil mai ales în statele afectate de şomaj. Cele mai multe curente de gândire 149 . rezultat combinat al speranţei de viaţă ridicate şi a natalităţii reduse. societatea contemporană nefiind capabilă să creeze un front de lucru corespunzător pentru a absorbi întreaga populaţie activă.7% în 1998. După această dată diferenţele dintre aceste state s-au redus. cu corolarul ei. statistica oficială acordă o proporţie anormal de mică femeilor antrenate în activităţi productive (doar 8. De exemplu în Franţa. întreprinzătorii înşişi sunt interesaţi în menţinerea şomajului pentru a putea exercita presiuni asupra salariaţilor. munca la negru. O creştere vizibilă a gradului de ocupare a forţei de muncă feminine s-a înregistrat în statele din sudul Europei cu un nivel în general scăzut (Grecia. Avansul tranziţiei demografice manifestat prin scăderea proporţiei populaţiei tinere impune după 1990 o creştere a proporţiei populaţiei active.2% în medie) sau cu o dezvoltare amplă a serviciilor (Elveţia cu 55%) valori peste 50% caracterizând în prezent şi S. coborând adesea sub 30% (Pakistan cu 27. Coreea de Sud. faţă 39. inclusiv a celei feminine.A. la circa 46. permanent sau temporar. Un grad înalt de utilizare a forţei de muncă masculine caracterizează întreaga Americă Latină.A. Toate aceste informaţii statistice trebuie privite cu precauţie întrucât chiar în statele dezvoltate un rol important îl are economia subterană. Populaţia activă este afectată tot mai mult de grava problemă a şomajului în întreaga lume. astăzi depăşind cu mult 40%).. în cazul forţei de muncă feminine creşterea fiind şi mai semnificativă.A. Italia. (1999) pentru ca în ţările în tranziţie să ajungă la 20-30% sau chiar mai mult. state în care şi utilizarea forţei de muncă feminine este ridicată. activităţile disimulate ale unor artizani. în medie. proporţia populaţiei feminine este din nou în scădere.2% în 1998.9% de ex.1%) reflectă doar într-o măsură redusă realitatea ignorând adesea muncile agricole foarte grele depuse de majoritatea femeilor. Nu trebuie confundată cu activităţile temporare (specifice în turism). dar numai 30% la populaţia feminină. În statele occidentale acest sector este cu atât mai greu de controlat cu cât populaţia activă este în general formată din imigranţi. Spania.9%.). dubla activitate a multor angajaţi.În statele occidentale industrializate.U.2% pentru a coborî la 45. în cazuri extreme depăşindu-se 60% (E. ca fenomen social poate fi total sau parţial.) sau 50% (Chile cu 51. afectând mase imense de oameni.9% în cazul citat al Pakistanului).8%în 1984 în pentru a coborî lent la 40. Singapore. statele scandinave. sursele statistice indică o pondere de 4% a acestui sector în P.U. dar şi ponderii ridicate a populaţiei vârstnice.4% în 1986 dar ulterior se impune o creştere pînă la 30. Valori ridicate ale ponderii populaţiei active se înregistrează în unele state cu o industrie puternică precum Japonia (53.I. De exemplu.U. Datele referitoare la Africa sau Asia de Sud (38. explicânduse de ce în multe state islamice. salariile ridicate ale bărbaţilor fiind adesea suficiente întreţinerii familiei (la un nivel de trai modest). gradul de ocupare a populaţiei în diferite activităţi este mai redus. reflex al creşterii cerinţelor materiale ale familiilor. Şomajul. reprezentate de statele cu o economie dinamică. Indicele de activitate al populaţiei masculine era aici de 53% faţă de 57% în fostele state comuniste. unde mult timp proporţia femeilor active nu depăşea 30%. în care indicele de activitate este foarte înalt. creşterea economică mai lentă decât aceea a sporului natural face ca în multe din statele în curs de dezvoltare să se producă o scădere a ponderii populaţiei active în populaţia totală. Taiwan. ponderea populaţiei ocupate era în general mai redusă decât în categoria anterioară – 43. producându-se o nivelare atât datorită îmbătrînirii generale a populaţiei din statele est-europene cât şi creşterii continui a gradului de ocupare a femeilor din statele occidentale. datorită antrenării într-o măsură mai mică a femeilor în procesele productive.a În ţările în curs de dezvoltare şi în cele subdezvoltate. mai ales în statele în care procesul de industrializare şi de dezvoltare a serviciilor se manifestă viguros. doar în Suedia se menţine constantă.. de la 17% în 1980 s-a ajuns la 43. peste 40%). înainte de 1980.7% în 1990. de la 9% la 14. Canada. Se includ aici acele activităţi clandestine care scapă fiscalităţii : servicii de vecinătate. atelierele clandestine.1%. în S.

an de an. Conflictele militare pot avea ca efect stagnarea economică şi implicit creşterea şomajului.4% respectiv de la 2. Tranziţia economică din Europa Central-Estică a creat o nouă problemă pentru aceste state. de distribuţia inegală a proprietăţii funciare şi de creşterea explozivă a populaţiei ((80% dintre şomeri trăiesc în mediul rural). rezultate din explozia demografică. datorat refuzului de a ocupa un loc de muncă. această căutare să fie una activă în sensul acceptării oricărei oferte compatibile cu nivelul profesional. 204 Economist britanic (John Maynard. să fii în căutarea unui loc de muncă. Africa are cel puţin 115 mil.U. şomajul este mai puţin grav. autor al General theory of employment (1936). În acest cadru nu pot exista decât două forme de şomaj : şomajul voluntar..5% la 3. Pentru 1998 numărul şomerilor era evaluat la circa 7 mil. Condiţiile menţionate introduc o doză ridicată de ambiguitate în contabilizarea fenomenului la nivel mondial încât informaţiile furnizate nu sunt deplin comparabile de la un stat la altul. Singura modalitate de a relansa piaţa muncii este astfel intervenţia voluntaristă a statului prin creşterea cheltuielilor publice. faza de recesiune economică declanşată în 1982) şi reduceri în perioadele de avînt economic (cazul perioadei de avînt economic din America de Nord după 1990). Distribuţia geografică a şomajului este inegală. Explicaţiile aduse acestui fenomen sunt diverse. Tendinţa din ultimii ani indică şi în aceste state o scădere dar o mare parte a şomajului este încă mascată sub forma şomajului tehnic su a muncii la „negru”. şomeri (circa 30% din populaţia activă) iar America Latină.7%). peste 80 mil. Circa jumătate dintre aceşti şomeri trăiesc în Asia. dintre care 15 mil.6% sau Iugoslavia restrînsă cu 24.) dintre care 16. constituind un fenomen specific mediului urban. fiind cronic în statele desprinse din fosta Iugoslavie (Macedonia cu 31. Gravitatea acestui fenomen se manifestă în ansamblul statelor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate chiar dacă este greu de apreciat. exporturi) întreţinută adesea de întreprinderile care preferă să menţină un nivel scăzut al salarizării.D.E. elev al lui A. Există cazuri extreme în care chiar 50% din populaţie este şomeră (Haiti. Salvador). să fii apt de muncă. Belgia.O. O apreciere vagă a numărului şomerilor din aceste state poate conduce la circa 400 mil.Marshall. fiind complet înregistrat şi mai vizibil. Danemarca) dar coborând sub 5% în S. reflectând dinamismul economic al acestor state dar şi sensibilitatea la crizele conjuncturale precum aceea din 1997 care a afectat Asia de Sud-Est). adică ¼ din populaţia activă. pe piaţa muncii a unor generaţii tot mai numeroase de tineri. În acest caz este vorba de un şomaj în primul rând rural determinat de lipsa de pămînt. cu creşteri în perioadele de criză sau stagnare economică (de exemplu. Paradigma centrală a acesteia este echilibrul general dintre piaţa de consum şi piaţa muncii a căror ajustare poate conduce la utilizarea cvasicompletă a populaţiei active.A.C. investiţii. în Brazilia. În ansamblu statele occidentale industrializate înregistrau în 1998 circa 30 mil.5 în Uniunea Europeană unde indicele mediu era de 8% din populaţia activă. 150 . cum a fost cazul Iranului după dezastruosul război cu Iraqul (40% şomeri în 1994). necesar pentru constituirea unei rezerve de mînă de lucru dar se acceptă că depăşirea unor limite constituie un semnal al unei crize socialeconomice profunde. Keynes204 consideră şomajul un efect al insuficienţei cererii globale (consum. anterior şomajul fiind camuflat sub diverse forme.8% la 4%. Spania. Influenţa teoriei sale a fost enormă în plan practic după criza din 1929 dar şi după al doilea război mondial. Teoria liberală neoclasică pleacă de la raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii.economică văd în şomaj un fenomen absolut normal. inclusiv în China unde este un fenomen larg răspândit cu toată politica de creare a unui număr cât mai mare de locuri de muncă.. În statele industrializate. şi având valori constant reduse în Japonia unde practica muncii cu jumătate de normă este frecventă ca şi în Coreea de Sud (cu valori în creştere în ultimul deceniu de la 2. şomeri (cf. Aici înregistrează oscilaţii ciclice permanente. Astfel un individ care refuză orice ofertă sau nu caută de lucru nu poate fi considerat şomer. Pentru a fi şomer trebuie „întrunite” câteva condiţii de bază : să fii lipsit de un loc de muncă remunerat. 1883-1946). state suprapopulate cu puţine resurse economice. atingând 12% în statele cu probleme economice (Finlanda. ponderea ridicată fiind datorată intrării. şomajul tranzitoriu. corespunzător adaptării la oferta pieţei de muncă.

Expresia statistică a celor trei (patru) sectoare este dată de rata de activitate sectorială. Concepts et mécanismes de la géographie économique contemporaine.3. numit cuaternar care ar cuprinde cercetarea ştiinţifică şi deservirea activităţilor terţiare (consultanţă. cibernetizare) şi la reducerea necesarului de forţă de muncă în sectoarele productive. Două soluţii pot rezolva astfel criza locurilor de muncă : ameliorarea cererii de bunuri care ar implica o creştere a producţiei. Absorbţia acestui surplus de către activităţile terţiare de multe ori nesigure a devenit astfel un vector al creşterii şomajului văzut ca efect al crizei unui model de creştere economică. O. sănătate. Şomajul este de regulă mult mai răspândit în rândul femeilor decât al bărbaţilor. Ellipses. Este motivul pentru care tot mai mulţi specialişti iau în considerare un al patrulea sector. 2000. alăturează populaţia care lucrează în diversele servicii de utilitate publică – transport.Univ.U. Acesta are o pondere tot mai ridicată în utilizarea forţei de muncă207. Paris. telecomunicaţii.A. IV. când fostele ţări comuniste aveau propriile criterii. considerate a fi cele mai vulnerabile. 921 pp. în funcţie de vârstă.6. care au un loc de muncă permanent şi populaţia în vârstă de muncă. sex. Ambiguitatea oricărei clasificări provine şi din faptul că este tot mai greu de făcut o distincţie între sectoarele productive şi cele de deservire („neproductive”). Structura profesională a populaţiei active Este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai structurii şi nivelului de dezvoltare a economiei statelor Globului.M în primul rând).Groza. 151 . la care în statele occidentale se adaugă şi construcţiile.I. rentabilităţii reduse a echipamentelor. -sectorul secundar. proporţia şomerilor în rândul populaţiei afro-americane era de peste două ori mai mare decât media celei de origine europeană (14. Sociologii vorbesc despre o anumită selectivitate a acestui fenomen. justiţie. respectiv 6%) cu o pregătire superioară. comerţ. în funcţie de context : şomajul de „prosperitate” afectează în primul rând categoriile tinere de populaţie. ameliorarea rentabilităţii întreprinderilor prin creşterea profitului care poate sprijini modernizarea procesului de producţie. inadpatării producţiei la piaţa de consum şi insuficienţei competitivităţii. pp. Nonjon. cercetare ştiinţifică. nivel de pregătire profesională etc. în 1995. necalificaţii şi imigranţii. mai ales în Lumea a Treia (peste 50% din populaţia feminină activă în Angola. silvicultură. populaţie se împarte în trei mari sectoare de activitate : -sectorul primar. 2000. În S. R. finanţe şi asigurări. rasă. şomajul de criză se manifestă mai haotic conform eficienţei fiecărui sector de activitate la nivel local sau regional sau concurenţei dintre firmele producătoare206. Absenţa unei unităţi de opinii asupra delimitării celor trei sectoare îşi are originea în perioada anterioară anului 1990.. care nu coincideau cu cele practicate în Occident şi care coincid în mare parte cu clasificarea organismelor internaţionale (O. Proporţia şomajului este foarte diferenţiată dacă ne raportăm la diversele categorii de populaţie. învăţămînt. Albin Michel. 205 206 Pentru detalii poate fi consultată Geografia industriei. mai eterogen. în Dictionnaire de Sociologie. 207 Cf. gospodărie comunală. A.4%. „Alex. raportul dintre persoanele ocupate într-un anumit sector.). Ed. Teoria regulaţionistă corespunde realităţilor derivate din criza modelului fordist de creştere economică205 care a condus la înlocuirea investiţiilor în capacităţile productive cu cele destinate creşterii productivităţii (automatizare. cultură.Teoria dezechilibrului conciliază cele două teorii anterioare considerând că sursa disfuncţiiilor pieţei muncii este lipsa supleţei activităţilor economice datorată insuficienţei cererii de bunuri. Teoria marxistă este apropiată de cea keynesiană punând accent pe contradicţia structurală dintre interesul de ansamblu al sistemului social de a spori veniturile salariale şi interesul particular al întreprinderilor de maximizare a profitului prin scăderea salariilor.110-119. Niger sau Egipt).I Cuza“ Iaşi. Foarte afectate sunt grupele de vârstă tinere care se inserează mai greu pe o piaţă a muncii deja saturată. naţionalitate. cuprinzând populaţie care luncrează în agricultură. 1998. -sectorul terţiar. Paris. care înglobează industria şi cosntrucţiile (în statele occidentale doar industria de transformare). Din acest punct de vedere. servicii informatice etc. vînat şi pescuit iar în statele occidentale şi din industria extractivă.Ledrut. administraţie.

6 Ponderea activilor agricoli din totalul populaţiei active Europa 30. 24.R.6 3. 53.1 5. 22. 10.4 16.6 0.7 7. 8.2 5. 18.R.7 Nord 9 Oceania 16.4 4.0 Occidentală 8 2 1 3 5 Europa 22. Tabelul nr. ? 3 2 0 4 3 America de 8.S. 13. 48.2% în Regatul Unit.S. 37.1 9. 38. 7. 37.28).6 4.6 0. Această situaţie se datorează ponderii marilor aglomerări de populaţie rurală din Asia şi Africa. 24. 52. 20. 18. 45. 6 1 2 6 7 4 America de 9.A. Pornind de la această medie mondială există o serie de diferenţe majore între statele Globului.persoane) Europa 43.S. 32.R. ? 8 0 3 152 . Central-Estică 7 8 3 8 4 1 Ex-U. restul revenind sectorului secundar (20%) şi celui terţiar (25%). 2.5% în Belgia.3 5.2 3. sub care practic nu se mai poate coborî (2. 18. 27. 9. 45.S.8 2. populaţia activă mondială prezintă încă o dominanţă primară. 36. sau 2. 50. 11. 25. Se poate aprecia pentru sfîrşitul sec. ? Nord 5 7 0 Oceania 5.U.9 2. 26. 11. 30. 23. 29.1% în S. 38. 54 50. care au intrat primele în procesul de restrîngere a populaţiei ocupate în sectorul primar ca urmare a dezvoltării activităţilor urbane. 38.7 0.6 0.7 4. 26. mecanizării şi concentrării producţiei agricole. ? Occidentală 6 9 9 9 7 Europa 49. care pot fi grupate în trei categorii: a)statele occidentale dezvoltate. 15.30 :Evoluţia populaţiei active în agricultură în statele dezvoltate (1950-1995) 19 19 19 19 19 19 50 60 70 80 90 95 Populaţia activă în agricultură (mil. 22. 21. ajungându-se astăzi la valori extrem de reduse.0 3. 29.3 6.S. 22. 12. 49. 29.S.al XX-lea că sectorul primar mai deţine cel puţin 55% din populaţia activă.6 0 9 Proporţia femeilor în totalul populaţiei active în agricultură Europa 30.7 8. tab.2 Occidentală 4 8 2 7 Europa 59. 22. ? Central-Estică 7 7 6 0 2 Ex-U.Divizată pe cele trei sectoare de activitate.9 Nord Oceania 0. Central-Estică 4 0 8 9 2 2 Ex-U. 40. 34. 12. 7. 1 2 0 6 8 6 America de 12. deşi activităţile agricole se află de multă vreme într-o vizibilă şi continuă restrîngere proporţională. 16. unde agricultura constituie principala formă de subzistenţă.6 0.9 17. 51.

4% sau al S. nr.3/4. Bulgariei. valoare care aşază încă România printre cele mai „industrializate” state europene. pe fondul reducerii necesarului de forţă de muncă. deosebind astfel esenţial aceste state de cele din Europa Centrală unde serviciile au fost principalul beneficiar al restrîngerii activităţilor industriale. păstrate pînă după 1990 – cazul Cehiei cu 49% populaţie ocupată în industrie şi construcţii în 1993. sectorul secundar (în acepţia îngustă. creşterea volumului şi varietăţii tipurilor de mărfuri manipulate.O. Novara.A. ocupând o pondere tot mai mare din totalul populaţiei active. Acestea cunosc şi ele o diversificare extremă. ca urmare a automatizării şi cibernetizării producţiei. Aici însă.U. tinzând în general spre 75%. Lituaniei. în favoarea serviciilor (mai ales în cele dinamice precum turismul şi telecomunicaţiile). IGN. toate cu peste 40%. apropiind România mai degrabă de situaţia din statele Lumii a Treia.2% în 2000. neatinse vreodată de sectorul secundar – mult peste 50% din populaţia activă. La aceasta se adaugă un factor care se menţine încă – dimensiunea redusă a bugetelor acordate unor servicii precum 153 . cu câteva excepţii notabile. ca urmare a crizei industriilor tradiţionale (siderurgie. Proporţiile cele mai mari. unde evoluţiile au urmat pînă la un anumit punct acelaşi traseu. mai ales în estul continentului.D. b)statele care au avut pînă în 1990 o economie centralizat-planificată. odată cu revenirea la proprietatea privată. sau al Ucrainei. 1996.).A. agenţi de asigurare etc. majoritatea bazându-se pe o industrializare extensivă.9.5% în Regatul Unit în 1951. S-a ajuns astfel ca spre 1950. Proporţia populaţiei active în servicii s-a menţinut mult timp la un nivel coborît (sub 30%) datorită organizării centralizate a sectoarelor cu pondere în ocuparea forţei de muncă (comerţ. capabilă să absoarbă masivul surplus de populaţie rurală. Slovaciei.Surse : F.Moldova (mult mai accentuate). Într-o a doua fază. Este o urmare firească a modificărilor structurale ale economiei – dezvoltarea sectoarelor de concepţie şi proiectare. Evoluţii similare se observă şi în Bulgaria. unde acest sector este încă larg reprezentat datorită specializării în ramuri cu consum ridicat de forţă de muncă (39% din populaţia activă în 1998). paralel cu difuzia în spaţiu. s-a stabilizat la circa 3840 % după 1995. Paralel însă. Ulterior.9%.Evoluţiile din perioada de tranziţie a modificat această tendinţă. furnizate de câteva state ca Japonia unde s-a continuat mai mult timp o politică de industrializare accentuată sau Germania. ponderea acestui sector s-a restrîns într-un mod aproape generalizat. după 1975. unde după o dezvoltarea rapidă a sectorului secundar (16. fenomenul de restrîngere rapidă a populaţiei din sectorul primar a debutat tardiv. fără construcţii) să atingă proporţiile cele mai mari : 48. criza profundă a acestui sector dirijând o parte a populaţiei spre serviciile neglijate înainte de 1990 şi recent diversificate sau în cazuri extreme.G. populaţia activă de origine rurală a fost masiv absorbită de industrie. Atlante Anuario de Agostini.. spre agricultură. urmare a modernizării procesului de producţie. valori foarte mari. forţa de muncă eliberată din industrie. 1998. Această evoluţie este ilustrativă pentru România.5% în 1985) se observă o scădere accentuată pînă la 31. după al doilea război mondial. textile). transporturi) sau dispariţiei unor categorii sociale şi a unor profesiuni specifice economiei liberale de piaţă – mici negustori. Buletinul trimestrial. Se adaugă însă şi proliferarea adesea exagerată a aparatului administrativ ca şi apariţia unui număr mare de intermediari în circuitul desfacerii mărfurilor. Ucraina (ceva mai atenuate) sau în R. atingându-se treptat. multiplicarea tipurilor de servicii puse la dispoziţia clientelei. Într-o primă fază a acestui proces. cu 72.5% în 1956. intermediari. eliberată din sectorul agricol prin modernizare şi prin suprimarea aproape completă a formelor tradiţionale de exploatare şi proprietate a terenurilor. s-a dirijat deopotrivă spre serviciile revigorate de liberalizarea schimburilor dar şi spre agricultura care după ce atinsese valoarea minimă de 22% în 1985-1990. agenţi de bursă. vol. ale cărei ramuri s-au diversificat la maximum. nu numai în aglomeraţiile urban-industriale ci şi în regiunile dominant rurale.8% în Belgia în 1948 sau 47. 44. caracterizează statele mai recent industrializate care nu au avut de înfruntat criza vechii industrii şi nu au avut nici o masă de populaţie rurală importantă – cazul Canadei cu 73. În aceste state s-au atins valorile maxime ale ocupării în sectorul secundar (peste 50% în fosta R. are loc o reconversie a activităţilor economice.

Cehiei şi Rusiei (cu 44-46%). populaţia activă în sectorul primar depăşeşte 60% (Africa cu 64%. în care predominanţa sectorului primar constituie regula. cu toate progresele indiscutabile.). ca efect al necesităţii sprijinirii dezvoltării întregii economii de către infrastructura comunicaţională şi telecomunicaţională.cazul Slovaciei. menţinându-se ridicată – peste 60% în China. regiune mai evoluată. cel al subdezvoltării de fapt. Ponderea populaţiei agricole poate atinge sau depăşi 85%. veniturile modeste ale salariaţilor şi agricultorilor care nu pot susţine în calitate de clienţi. Există şi state în care ponderea sectorului terţiar sa ridicat la un nivel apreciabil. Tabelul nr.U. Nivelul de plecarea a fost aici net inferior.31 :Evoluţia structurii populaţiei active pe Glob între 1980-1997 Continent P P S T P P S ul (regiunea) A A (mil. dar la popul opus există o serie de state ale căror condiţii naturale dificile restrîng importanţa agriculturii.Moldova sau unele regiuni rural din estul şi sud-estul României după 1990). Qatar. proprţia populaţiei active în sectorul primar fiind covîrşitoare. Asia de Sud cu 63%). În marea majoritate a acestora.) 1980-1982 1995-1997 TERRA 2 5 1 2 2 4 2 100 2 9 9 826 8 0 2 AFRICA 1 6 1 2 3 6 1 93 9 1 2 15 4 3 4 -de Nord 3 4 2 3 6 4 2 9 9 0 1 0 2 3 5 -de Vest 5 7 7 2 9 6 8 6 0 3 4 3 9 -de Est 6 8 5 1 1 8 7 4 2 3 05 1 2 -Centrală 2 7 9 1 3 7 1 2 8 3 7 3 0 7 -de Sud 1 3 2 3 1 2 2 3 6 6 8 9 1 3 6 OCEANI 1 1 2 6 1 1 2 A 1 4 5 1 4 3 2 5 ASIA 1 6 1 2 1 5 1 308 4 5 1 789 9 7 4 -de Sud4 4 2 3 6 3 2 Vest 3 2 1 7 9 4 4 2 -Central4 6 1 2 6 5 1 Sudică 02 3 2 5 12 8 4 8 -de Sud1 6 1 2 2 5 1 Est 59 4 1 5 43 6 5 9 -de Est 7 6 1 1 8 6 1 T 3 2 3 2 1 1 5 6 2 4 2 2 1 154 . c)statele în curs de dezvoltare. 64% în Vietnam. a formării cadrelor calificate.învăţămîntul şi sănătatea.) (mil. E. mai apropiată prin nivelul de dezvoltare de cele asiatice are încă valori de 56% fiind singurul stat european dominant agricol (la fel ca R. Un grup aparte în această categorie este constituit de statele asiatice.. o reţea diversificată de servicii. Face excepţie America Latină. care apare mult mai evoluată cu doar 30%. chiar Albania. subvenţionării cercetării şi proiectării etc. mai ales dacă există resurse subsolice bogate – cazul statelor de la Golful Persic (Kuweit cu doar 2% populaţie ocupată în agricultură. cu toată tendinţa recentă de reducere.A.

mai mari sau mai mici. Surprinzătoare este proporţia activilor din sectorul terţiar. cu 49%. cu proporţii care se ridică la nivelul celor mai avansate state occidentale (Iordania cu 73. Images économiques du monde (anii 1980-1999). inclusiv mineritul şi construcţiile.A. Malaysia. Yearbook of Labour Statistic. IGN. obişnuinţa de a avea oameni de serviciu. S-sectorul secundar. PA este populaţia activă (milioane). Psectorul primar. transformate în pieţe majore ale capitalului internaţional. Liban cu 69%. 155 . Atlante anuario de Agostini. I. Novara. întreţinerea unui aparat administrativ.L.O. etc. coborând în statele cel mai puţin avansate la 6% (Bhutan) dar urcând într-un număr restrîns de state diseminate în Extremul Orient (Singapore cu 65% de ex. Bahrain cu 60%) de obicei state de mici dimensiuni. Coreea de Sud...U. T-sectorul terţiar (în procente). Taiwan. datorate slabei dezvoltări a industriei.06 AMERIC A -de Nord 22 -Centrală 2 -Caraibe 2 -de Sud 4 EUROP A -de Nord 6 -de Vest 2 -de Sud 2 -de Est 6 RUSIA 7 7 5 8 56 4 2 9 1 3 60 1 2 6 1 9 3 3 8 4 6 3 1 1 3 5 6 8 2 8 3 1 2 9 2 2 2 4 3 9 3 0 4 4 2 3 5 2 4 4 1 4 6 5 3 6 6 3 3 3 2 4 5 4 8 6 5 5 0 4 5 3 3 4 63 3 58 1 50 5 1 1 7 1 40 2 73 4 8 8 6 5 8 8 1 7 2 1 5 3 2 6 3 3 2 1 1 1 4 4 9 2 6 2 4 2 7 2 4 2 7 3 2 2 7 3 3 1 2 9 2 3 8 1 4 9 5 9 7 3 4 7 4 3 5 2 5 7 6 9 6 3 5 8 3 9 4 0 3 3 3 2 4 6 0 7 3 3 4 Notă : valorile reprezintă o medie a anilor menţionaţi. din zona Golfului Persic (E. Maghreb) unde situaţia se apropie treptat de aceea din ţările dezvoltate. interpuşi între producător şi consumator. 1986. New York.U. inclusiv silvicultură şi piscicultură. Geneva.). pletoric. 1983/1984. 1988. plăci turnante ale comerţului mondial. mai ridicată decât a celor din secundar – 22%. Singapore cu 64%.6%. O. O excepţie o constituie şi noile state industriale din sudul şi sud-estul Asiei (Singapore. chiar pe lîngă familii lipsite de venituri mari. Media este de 18%. toţi cu venituri modeste. deţine proporţii relativ reduse.) sau unele situate în apropierea Europei (Turcia. Kuwait cu 30% sau Iran cu 24%) ca şi în nordul Africii (Tunisia cu 32%) sau în America Latină (Trinidad-Tobago cu 38% sau Uruguay cu 32%). în scopul păstrării unui anumit prestigiu social. O categorie distinctă o formează acele state specializate în domeniul comercial-bancar. găsindu-şi explicaţia în tradiţia organizării societăţii şi relaţiilor umane : prezenţa unui număr excesiv de comercianţi. deşi în creştere. Este vorba de un fenomen complex care nu corespunde nici cu standardul de viaţă coborît nici cu nivelul precar de dezvoltare a serviciilor. Populaţia activă din sectorul secundar. birocratic. Surse : Statistical Yearbook. ineficient. Kuwait cu 68%.N. 1997.

A.A. b)state în care procesul de dezvoltare economică este mai avansat. statele est-europene aflate în tranziţie (cu excepţia Albaniei şi R. cu o agricultură puţin mecanizată forţa de muncă feminină este dominantă (Coreea de Sud cu 40.4% în cazul celei feminine.A. dificultăţii de convertire într-o monedă unică. desfacerea mărfurilor). în timp ce sectorul extractiv cu condiţii grele de muncă datorită adîncimii minelor de aur şi temperaturilor ridicate este dominat de forţa de muncă africană (90%). Se încadrează aici multe state latino-americane (în primul rând Brazilia.În afara acestor deosebiri.) furnizat anual în rapoartele P. pentru anul 2000 se pot distinge la nivel global patru categorii de state. În sectorul primar al statelor din Lumea Nouă. Pentru analiza nivelului de trai cel mai frecvend indicator utilizat este venitul. IV. Brunei) şi Israelul. la fel ca şi în Canada. unele state sud-est asiatice lansate după 1990 în cursa pentru dezvoltarea activităţilor neagricole (Malaysia. S. dimpotrivă în sectorul terţiar ponderea este de 79.6.. Toţi aceşti indicatori trebuie priviţi cu maximă circumspecţie datorită dificultăţilor de comparare a statisticilor naţionale. În ultima vreme tot mai utilizat este indicele de dezvoltare umană (I. doar Slovenia a depăşit această barieră. Dintre statele est-europene.. depăşeşte 10 000 USD. cu un P. În cazul sectorului primar se manifestă de asemenea deosebiri. dar cu inegalităţi sociale extreme şi grave probleme de adaptare la exigenţele economiei de piaţă.7% dintre bărbaţii activi lucrează în agricultură faţă de numai 1. Luxemburg etc.U.). unde 4.). în S. masiv sprijinit financiar de către americani. cu un P.Moldova). Australia şi Noua Zeelandă la care s-au adăugat în ultimele decenii o serie de state asiatice aflate într-o rapidă dezvoltare economică (Singapore.B.B. unele state petroliere (monarhiile de la Golful Arabo-Persic. pază etc.U. majoritatea 208 Diferenţa dintre PNB şi PIB derivă din includerea în cel din urmă a balanţei comerciale !!!!!!!!!!!!!!! 156 . astfel subestimându-se nivelul real al veniturilor. Frecvent. Noua Zeelandă etc. Pornind de la analiza distribuţiei produsului intern brut exprimat prin puterea de cumpărare. Frapant este cazul Africii de Sud unde cea mai mare parte a populaţiei de origine europeană este ocupată în sfera serviciilor (administraţie. Taiwan. Cuprinde toate statele europene occidentale.4% femei active în agricultură faţă de numai 30.I..B. ecartul între cele mai avantajate şi cele mai defavorizate fiind de peste 1 la 100 : a)state dezvoltate.I.U. între 5 000 şi 10 000 USD/loc.D. Japonia. a modului în care este gestionat „capitalul uman”.) sau a producţiei agricole subzistenţiale.B. Nivelul de trai şi nivelul de instrucţie exprimă sintetic diferenţele enorme între statele avansate şi cele lăsate pradă subdezvoltării. Pentru evaluarea acestuia există mai multe variante care raportează la numărul de locuitori fie produsul naţional brut (PNB). Canada. Ungaria. mai ales în industria grea.I. excluderii din înregistrările oficiale a serviciilor domestice (menaj. Indonezia.). Thailanda).U.Calitatea resurselor umane : nivelul de dezvoltare şi nivelul de instrucţie Un alt criteriu socio-economic de clasificare a populaţiei este şi cel care derivă din calitatea resurselor umane.7% dintre femei.7% din populaţia activă masculină este ocupată în industrie şi construcţii faţă de 18. comerţ) şi în conducerea întreprinderilor. Australia.A. Canada. fie produsul intern brut (P. ţările scandinave.N. Invers. Slovacia şi Estonia. De exemplu.I. sănătate.6% la bărbaţi. în timp ce populaţia feminină cunoaşte proporţii peste medie în unele servicii (învăţămînt. structura profesională a populaţiei ocupate prezintă şi importante diferenţe între sexe. Argentina şi Mexicul). Thailanda etc. al căror P. Dintre statele latinoamericane cel mai aproape de acest grup este Chile. Coreea de Sud). în statele de veche populare din Asia. cu agricultură puternic mecanizată. care depăşeşte cu mult 20-30 mii USD (S. Se remarcă existenţa unui grup de state aflat în avangardă. În rândul populaţiei masculine se înregistrează în mod normal ponderi mai ridicate ale activilor industriali.D. domină categoric forţa de muncă masculină – cazul S.U. de gradul de calificare etc. Uruguay./loc.4. exprimate sau nu prin puterea de cumpărare208. în funcţie de poziţia dominantă a anumitor grupuri.H.7% bărbaţi. Elveţia. 37.9% la femei şi 57. statele cu structură rasială şi etnică eterogenă se remarcă printr-o puternică segregare profesională. dar foarte aproape sunt şi Cehia.

S. numărul de studenţi. Majoritatea se află în Africa Subsahariană. aflate de obicei şi într-o fază mai avansată de dezvoltare economică (majoritatea statelor latino-americane mai avansate şi statele din Orientul Apropiat. capabile să depăşească nivelul încă înalt al creşterii demografice. inclusiv la cea superioară tinde să se generalizeze. Cu toate acestea unele studii indică o subestimare a analfabetismului. Ecuador) şi Brazilia care cunoaşte disparităţi regionale extrem de puternice. pp. Aceste state cumulează peste 10% din populaţia mondială şi cunosc cel mai înalt ritm de creştere demografică. Australia şi Noua Zeelandă.156.D. Sunt state în general dependente de asistenţa financiară şi alimentară acordată de statele dezvoltate. Algeria.Sud-Africană şi Gabonul favorizate de bogăţiile minerale iar în nord.statelor din Orientul Apropiat (Turcia. Japonia. investiţiile în acest domeniu fiind pe termen lung. statele est-europene din multe puncte de vedere sunt mai apropiate de statele occidentale decât de cele asiatice sau latinoamericane. beneficiind de deschiderea spre Europa. 157 . cu un P. Majoritatea acestora fac eforturi considerabile pentru a ţine pasul cu statele avansate. d) state în care accesul la educaţie este extrem de restrictiv.I.B între 2 000 şi 5 000 U. S. Un caz particular este cel al Iraqului care după războiul din 1991 este supus embargoului. inferior nivelului de 2 000 U. un sfert din populaţia mondială de peste 15 ani este analfabetă. diferenţele între sexe fiind tot mai reduse. Tunisia devenită una din principalele destinaţii turistice. Coreea de Sud. Nivelul de instrucţie constituie un astfel de criteriu suplimentar care dă măsură calităţii resurselor umane viitoare. c)state în care analfabetismul afectează încă o parte importantă a populaţiei (15-40%). statele din nordul Africii) ca şi cele mai multe state din Asia Musonică. proporţia populaţiei care ştie să citească.D/loc. Această clasificare este imperfectă dând doar o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare.. Se încadrează aici majoritatea statelor islamice (Iranul.UNESCO). Este cazul unor state latino-americane mai sărace (Bolivia. în restul lumii constituind excepţii explicabile prin conflictele îndelungate (Afganistan. în multe cazuri majoritatea populaţiei fiind analfabetă (mai ales femeile210). b)state în care s-au făcut progrese considerabile în domeniul educaţiei. întrucât multe persoane nu mai stăpânesc după câţiva ani exigenţele minime ale gradului de instrucţie209. Sunt state în care numărul studenţilor şi al posesorilor de diplome universitare este ridicat.B. în primul rând a celor doi giganţi : India şi China. Peru).Merlin (1997).I. Iordania). proporţia titularilor de diplome universitare. Cambodgia) sau gravele probleme sociale (Haiti).A. Siria.U. d)state subdezvoltate. Sunt state în care populaţia este încă dominant agricolă. De remarcat că în această categorie este concentrată mai mult de jumătate din populaţia mondială. să scrie şi să socotească (nivelul elementar de instrucţie sau rata de alfabetizare cu corolarul ei analfabetismul). La nivel mondial un bărbat adult din cinci este analfabet faţă de o femeie din trei (cf.I. Iran. Pentru evaluarea acestuia se utilizează mai mulţi indicatori precum : gradul de şcolarizare a copiilor între 6-15 ani. Se integrează aici Europa în întregime. Astfel. Canada. diferenţele între sexe fiind foarte mari. integrarea unor criterii care ţin de accesul la serviciile publice şi culturale sau dotarea cu aparatură electrocasnică conducând la diferenţieri în statele din aceeaşi categorie./loc. Pot fi deosebite şi în acest caz patru categorii de state : a)state dezvoltate. cu un P. al statelor din nordul Africii (Maroc. c)state în care procesul de dezvoltare economică este abia la început. În Africa se înscriu în această categorie R. în care rata analfabetismului este extrem de redusă (în limitele câtorva procente). Egipt) şi a majorităţii statelor din Asia Musonică şi Asia Centrală.B. Sri Lanka iar la nivel local şi unele state indiene sau provincii chineze). Pornind de la aceste considerente. Indonezia. inclusiv India şi China. Gradul de alfabetizare se situează în jur de 85-90% iar accesul la educaţie. Se adaugă unele state latino-americane mai slab dezvoltate (Bolivia. activităţile industriale şi serviciile fiind insuficient diversificate.S. afişând creşteri notabile ale P. Este nu numai cazul unor state subdezvoltate din Africa 209 210 P.

Este cunoscut de altfel că pentru multe state dezvoltate este deja mai comod să importe forţă de muncă înalt calificată decât să cheltuiască sume enorme pentru pregătirea acesteia pe loc. nivelul migraţiei interne sau reciproce este proporţional cu extinderea teritoriului211. Se observă din cele prezentate că polarizarea nord-sud este mai evidentă în cazul nivelului de instrucţie a populaţiei. întreruperea acestor fluxuri fiind practic imposibilă. regiunile din nord-vestul Mării Negre). China dar şi majoritatea statelor esteuropene). 158 . prin adaptarea unor grupuri umane la noi condiţii de mediu sau prin amestectul acestora precum şi la formarea actualei structuri etno-lingvistice a populaţiei. produc şi se reproduc. Mobilitatea populaţiei este influenţată de contradicţiile şi ambiguităţile raporturilor dintre societăţi şi spaţiul în care trăiesc. Numeroasele cauze care contribuie la mobilizarea populaţiei pot fi grupate astfel : a)cauzele economice. activităţi) la care se adaugă fluxurile informaţionale de o importanţă majoră în epoca în care trăim. zonele slab populate. Mobilitatea umană presupune existenţa unui schimb de populaţie între două zone : de plecare şi de primire. Mobilitatea geografică este generată de o multitudine de cauze îmbinate în proporţii variabile. Epoca modernă şi perioada contemporană este marcată dimpotrivă de căutarea unor surse de materii prime (agricole sau subsolice) şi mai ales de tentaţia unor locuri de muncă mai bine remunerate şi a accesului la facilităţile societăţii de consum de tip occidental. corelaţia cu nivelul de dezvoltare nefiind totdeauna perfectă. În trecut însă situaţia era inversă. În plus. tehnici. Totuşi diferenţele de potenţial economic pot perturba această legitate ca şi corelaţia care există între densitatea populaţiei şi nivelul mobilităţii. Este cazul marilor colonizări antice – feniciană.Courgeau. Exemple ilustrative pentru aceste cauze ecomomice pot fi găsite de-a lungul întregii istorii a umanităţii. pentru statele furnizoare de materie cenuşie semnifică o dublă pierdere : a sumelor alocate pentru pregătire şi a valorificării capitalului uman în scopul dezvoltării economice. ea a devenit şi o axă fundamentală a funcţionalităţii şi dinamicii societăţii contemporane (Thumerelle. D. explicându-se astfel tendinţa de concentrare a populaţiei umane. Numărul migranţilor schimbaţi între două zone este de obicei direct proporţional cu produsul populaţiei acestora şi invers proporţional cu pătratul distanţei care le separă. O altă regularitate observată este aceea care postulează că în două zone cu o densitate similară a populaţiei dar cu suprafeţe diferite. Ea nu constituie decât o latură a unei mobilităţi mult mai largi care antrenează fluxuri umane şi materiale (mărfuri. dictată în primul rând de căutarea unor materii prime indispensabile civilizaţiei bronzului (cupru. demograf francez preocupat de cauzalitatea mobilităţii umane în Migrations et décompositions du territoire. devenite foarte atractive pentru migranţi de diverse naţionalităţi în secolele XVIII-XIX. după eliminarea ocupaţiei otomane (Câmpia Panonică.3/1973. aceasta găsea un debuşeu sub forma unor terenuri libere. Această mobilitate multiformă. 1986). Deşi se susţine că această „drenare a creierelor” este în beneficiul umanităţii. În general. închiderea în sine. Astfel s-a întâmplat în unele regiuni slab populate din sud-estul Europei. în perioada contemporană. O lungă perioadă. Egiptul. Population nr. furnizând an de an specialişti ţărilor dezvoltate (tipice sunt India. derivate din permanenta tendinţă a grupurilor umane sau a indivizilor de a găsi condiţii mai bune de viaţă. zonele dens populate sunt mai atractive decât cele slab populate. Multe state cu posibilităţi economice reduse fac eforturi imense în domeniul instrucţiei. nepopulate sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. Capitolul V Mobilitatea spaţială (geografică) a populaţiei Mobilitatea este o trăsătură definitorie a populaţiei umane fiind unul din factorii responsabili de formarea ekumenei. capitaluri. aflată într-o continuă evoluţie este indispensabilă bunei funcţionări a oricărei societăţi. 211 Cf.Subsahariană ci şi al unor state în care accesul femeilor la educaţie este extrem de limitat (Arabia Saudită). Tot mobilitatea a contribuit şi la formarea raselor. cu un potenţial ridicat însă deveneau atractive până la momentul egalizării densităţii.

Exodul inteligenţei are astfel o pronunţată conotaţie economică212. insatisfacţiile acesteia fiind mult mai pregnante. a favorizat emigraţia pe motive economice. Gallimard. în scopul asigurării controlului vastului spaţiu fiind transferaţi circa 3 mil. Austria) care au colonizat masiv populaţii germane în centrul şi estul Europei. care s-a derulat rapid şi eficient chiar şi în arii periferice cum a fost Dacia 213. continuator al unor tradiţii viguroase încă din perioada ţaristă.Jones. în Prusia Orientală etc. VI î. fiind integrată de fapt procesului de mondializare. spre alte regiuni în care poate fi mai uşor controlată.). Evoluţia tehnicilor de transport la distantţă în ultimele secole (calea ferată. Paris. cecenii. frecvente încă din vechime. Cauze similare au împins în valuri succesive populaţiile nomade în căutarea de păşuni pentru turmele lor. Presiunea demografică. pînă în pragul epocii moderne. celelalte primind permisiunea de a reveni după moartea lui Stalin în 1953. datorată de multe ori unei gestionări nechibzuite a spaţiului dar şi al unor modificări climatice a fost responsabilă parţial de mişcările unor populaţii din jurul Mediteranei pe parcursul Antichităţii.R. sărăcia dar se pare că acesta este un factor secundar. Informaţii preluate de la H. s-au manifestat masiv în perioada modernă. Pentru a pleca în căutare de lucru peste graniţe este nevoie în prezent în primul rând de un minimum de educaţie.cositor) sau mai ales cea grecească. Cel mai clasic exemplu este cel al poporului evreu care a cunoscut în Antichitate mai multe astfel de transferuri au fost comune tuturor marilor imperii (în Egipt în secolul al XIII-lea î.). d)cauzele sociale datorate lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt menţinute anumite grupuri. al căror efectiv este mai mare astăzi în aceste regiuni decât în Europa.n. foarte frecvente. A population geography. transporturile transoceanice. reduşi la statutul de simpli 212 213 O analiză recentă a fenomenului migraţiilor internaţionale aparţine lui P. la Babylon în sec. Alaska. generând noi deplasări de populaţie. London. Mult timp s-a invocat drept cauză principală a acestei emigraţii.U. considerată nesigură sau chiar periculoasă. În acest mod trebuie de altfel înţeles procesul de romanizare. Anzii chilieni etc. spre Lumea Nouă. Cele mai recente cazuri pot fi extrase din fostul imperiu sovietic. La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial ca urmare a „colaborării” cu naziştii. chiar dacă de multe ori temporare (unele regiuni din vestul S. kalmucii etc. automobilul. avionul).e. În acest mod s-a extins aria ocupată astăzi de popoarele europene. Imperiul Roman a procedat în aceeaşi manieră în antichitate. mijloace financiare şi relaţii.A. Routledge. constau în voinţa unor state cu tendinţă imperialistă de a-şi asigura controlul teritoriilor periferice prin colonizarea cu populaţie fidelă. generatoare a puternicilor curenţi migratorii spre regiunile slab populate ale Americii de Nord ori spre regiunile urban-industriale care ofereau alternative la ocupaţia agricolă tradiţională. Este cazul statelor germane (Prusia. Acesta nu este un caz singular.n. Emigraţia economică cuprinde în prezent o mare varietate de forme. generată de suprapopularea îngustelor cîmpii litorale ale Eladei care nu puteau asigura subzistenţa unei populaţii numeroase. c)cauzele demografice. Tendinţa de creare a unei pieţe unice planetare determină mondializarea fluxurilor umane.. Existenţa unor regiuni subpopulate sau insuficient exploatate era esenţială în acest proces aşa cum s-a întîmplat şi în Europa unde ca efect al revoluţiei industriale se manifestă începând din secolul al XVIII-lea. de romani la care se adaugă un număr cel puţin dublu de cetăţeni de alte origini. De altfel este un fapt cunoscut că elitele emigrează mai mult decât majoritatea populaţiei (proporţional). drenajul elitelor profesionale spre statele avansate şi organizarea migraţiilor polarizate de marile metropole integrate în sistemul economic internaţional. Aceste tehnici au permis şi extinderea ekumenei în arii geografice cu condiţii naturale mai dificile dar bogate în resurse. regiunile aride ale Australiei. Unul dintre acestea a rămas dislocat pînă la destrămarea imperiului la începutul anilor '90 când s-au putut reîntoarce parţial în regiunile de baştină (tătarii din Crimeea). explozia demografică. mai multe popoare din Caucaz şi Crimeea au fost deportate în masă în Asia Centrală : tătarii din Crimeea. 2002.Bernard. inclusiv a grecilor. inguşii. ajungând dominante în unele regiuni : la est de Elba. Clasic este cazul irlandezilor sub ocupaţia engleză. nogaii.e. 1981. b)cauzele politice. La fel de frecventă este şi politica unor state expansioniste de a transfera populaţia ocupată. Immigration : le défi mondial. combinat cu alte cauze. în special din Orient şi din Spania. 159 .

frecventă în ultimele decenii. e)cauze psiho-sociale. H. pînăn la distrugerea parţială sau completă a habitatului. unde acest contingent de populaţie se dirijează masiv în ultimul timp spre mediul rural. Acestea pot deteriora condiţiile de viaţă ale unor grupuri. teatrale. obiect al celei mai dinamice activităţi economice contemporane. XVII-XVIII spre bazinul Dunării Inferioare (Dobrogea şi Moldova în principal) sau spre Extremul Orient.) sau şi mai evident în cazul unor oraşe mai mici cu profil universitar din Germania. Dacă cele mai multe persoane nu migrează niciodată în decursul existenţei lor. care au înfiinţat statul Massachussets. specifice epocii moderne. spre marile centre ale festivalurilor muzicale. al stabilităţii deplasării. cinematografice (Salzburg. metodiştii.muncitori agricoli dar astfel de situaţii au devenit foarte frecvente în ţările în curs de dezvoltare. Este cazul ruşilor lipoveni (staroveri) obligaţi să plece din regiunile de baştină din sudul Rusiei în sec. de tip turistic adesea. exprimat în primul rând de frontiere care separă migraţiile interne de cele internaţionale. foarte larg dezvoltată în ţările avansate. având ca destinaţie predilectă statele occidentale dezvoltate. cu caracter temporar. mai ales spresud. Europa nordică a fost prima dată populată în decursul primului interglaciar (Mindel-Riess) cunoscând mai multe astfel de cicluri. parcursul lor fiind astfel circular. Se formează astfel mari aglomerări de populaţie şcolară (peste 300 000 studenţi la Paris de ex. deosebind astfel migraţiile definitive de cele temporare. favorabile extinderii ekumenei. Oxford. Tubingen. se pot combina cu celelalte. consideră migraţiile acele deplasări de populaţie care traversează o limită pentru a-şi stabili o nouă reşedinţă. de factură climatică cel mai adesea dar şi telurică (vulcanism. Între mobilitate şi migraţie există a anumită ambiguitate semantică. mai ales acolo unde grupul respectiv are şi o conotaţie socio-profesională (cazul unor populaţii cu spirit comercial – chinezii în sud-estul Asiei. Mobilitatea poate lua astfel o mare varietate de forme de manifestare. lăsând acest vast spaţiu practic nepopulat. Statele Unite ale Americii sunt într-o anumită măsură rezultatul oprimării religioase la care erau supuse unele secte neoprotestante în insulele britanice sau în restul Europei (pelerinii. 1995 160 . Uppsala etc. Migraţia este considerată acea formă de mobilitate care modifică distribuţia spaţială a unui teritoriu dat într-o manieră durabilă214. Les migrations. altele dimpotrivă participă la migraţii succesive (primare. Freiburg. h)cauzele sanitare. care împing la emigrare numai o parte a familiei –membrii tineri mai ales.). care constituie o formă particulară de mobilitate. Este aşa numita migraţie de pensionare. situate îndeosebi în zonele montane sau pe riviere. combinate cu persecuţiile etnice sau religioase. Este cazul situaţiei din Pleistocen. O. cutremure). Oprimarea unor grupuri le obligă adesea să se replieze în alte regiuni în care libertăţile individului sunt mai bine respectate sau există o atitudine tolerantă faţă de diversitatea etno-confesională. f)cauzele etnice sau religioase. Fenomenul de aridizare poate acţiona în sens negativ. 214 Conf. acestea din urmă cu o dimensiune socială şi politică specifică. menonniţii etc. ulterior familia se consolidează cu ceilalţi membri.Domenech. i)cauzele culturale. anabaptiştii. Tot aici pot fi integrate marile pelerinaje religioase şi alte mişcări cu caracter cultural. Cambridge. PUF. Este aşa-numita emigraţie în etape. integrate mişcărilor turistice. constau în deplasarea bolnavilor sau mai ales a populaţiei vârstnice spre centre spitaliceşti localizate adesea în aşezări cu funcţii balneo-climaterice. criteriile după care pot fi analizate fiind multiple. grupurile de vînători au migrat spre zonele arctice de unde s-au retras spre sud în perioadele glaciare. de rangul doi etc. Bayreuth sau Cannes de ex. j)cauzele naturale. presbiterienii. Iniţial acestea sunt declanşate de alte cauze.). prin reducerea ecumenei – cazul zonelor tropicale ale Africii de Nord unde pe parcursul Antichităţii. frecvente dintotdeauna.).U. Un criteriu des utilizat în practica mondială este cel spaţial. unele populaţii din vestul Africii etc.N. când pe parcursul perioadelor interglaciare. Poate fi avut în vedere în primul rând criteriul temporal.): g)cauzele educaţionale generate de atracţia exercitată de marile centre universitare. manifestate sub forma tendinţelor de regrupare a familiilor. ajungându-se în cele din urmă la migraţii de retur. obligaţi să se retragă treptat. Marea Britanie sau Suedia (Heidelberg.) care le conduc în locuri diferite sau îi readuc în locul de origine. Sahara oferea încă păşuni întinse capabile să întreţină populaţii de păstori nomazi. acestea din urmă divizate în funcţie de durată.

Într-o formă specifică. Bordeaux). în care n este durata.Courgeau . fiind retrasă odată cu alte populaţii fidele iar o parte din populaţia musulmană. Astfel au fost repopulate Antilele. Rata brută a migraţiei nete se poate exprima astfel : Mn = . 1986 a lui P. olandezii şi francezii. de asemenea de veche tradiţie. 1980. b)comerţul cu sclavi. în care I exprimă intrările (sosirile) în sistemul populaţional iar E ieşirile (plecările).1. frontierea fiind stabilită cu preţul unui conflict sîngeros. Rezultanta este soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv sau negativ dar la nivel mondial este egal cu 2(I −E) 0. Aceste tip de migraţii se manifestă la distanţe variabile. Academiei.U. Masson. Un caz clasic l-au furnizat grecii anatolieni (din regiunea oraşului Izmir şi de pe ţărmul Mării Negre mai ales) şi cei din regiunea oraşului Istanbul. V.1. la nivelul unei generaţii sau ca etapă în migraţia succesivă.În literatura de specialitate se utilizează adesea termenul de migraţie netă 215. Din zona de coastă a Mării Negre (regiunea Trabzon).R. majoritar grecească pînă în 1923. 1984. 215 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Analyse quantitative des migrations humaines. a lui D. Migraţiile definitive Este o categorie de migraţii care presupune stabilizarea migrantului într-un alt loc decât cel de origine. mulţi dintre „grecii” anatolieni erau turcofoni (în special cei din Cappadochia) iar cei mai mulţi musulmani din Creta. au trecut pe teritoriul recunoscut oficial al Eritreei.Thumerelle etc.A. În contrapondere au părăsit Grecia circa 300 mii de musulmani. P0 n(P 0 +Pn ) este populaţia iniţială şi Pn populaţia la capătul duratei. deplasaţi spre Turcia erau de fapt greci islamizaţi. componentă a bilanţului general al populaţiei : BM = I-E. contribuţia lor la formarea aglomeraţiilor urbane ale Atenei şi Salonicului fiind esenţială. sudul S. Numărul populaţiei afectate de această strămutare a fost de circa 1. Ca urmare a pierderii războiului greco-turc din 1923. consecutive de cele mai multe ori unor războaie. XVIIXVIII) care necesita o mare cantitate de forţă de muncă. Acest comerţ a stat la baza prosperităţii multor porturi atlantice (Bristol. principalii actori implicaţi fiind britanicii. Acest schimb de populaţii nu a avut caracter etnic exclusiv. SEDES. afectând circa 100 mii bulgari din nordul Dobrogei şi peste 150 mii de români din Cadrilater (mai ales aromâni) obligaţi să-şi schimbe definitiv domiciliul. a lui D.Clasificarea migraţiilor după criteriul temporal V. Bucureşti. acestea s-au manifestat de multă vreme. de etnie tigrina în special.S.Sandu . Se pot deosebi mai multe variante dar cauza principală a tuturor o constituie căutarea unei situaţii socio-economice mai bune. Similar a fost schimbul efectuat între Bulgaria şi România în urma Tratatului de la Craiova (7 sept. depopulate prin genocidul sistematic al populaţiei indigene.1940). sau nord-estul Braziliei. în special odată cu dezvoltarea agriculturii de plantaţie (sec. greu de asigurat în unele regiuni din jurul Mării Caraibilor. după o prezenţă care urcă pînă în antichitatea timpurie. Cel mai notoriu a fost comerţul organizat de către europeni după descoperirea Americilor. Paris. Această tendinţă de regrupare în cadrul unor frontiere recunoscute prin tratate este frecventă pe parcursul secolului XX. creştină în general. Paris.. un ultim exemplu fiind cel furnizat de recunoaşterea independenţei Eritreei care a generat o mişcare în ambele sensuri. Fluxurile de migraţie din România. repliindu-se spre Grecia actuală sau plecând peste ocean. 161 .S.2-1. un număr important au plecat şi spre fosta U. Ed.J. Aceasta exprimă de fapt bilanţul migratoriu.5 mil. pentru ultimele decenii fiind remarcabilă mondializarea lor. deplasaţi în special spre aglomeraţia urbană Istanbul. Peuples en mouvement. nu numai în jurul bazinului mediteranean ci şi în alte arii civilizate ale Globului. Pot fi deosebite ca forme principale următoarele : a)migraţiile de regrupare a unor populaţii în cadrul unor state naţionale sau schimburile de populaţii efectuate între state ca efect al unor tratate. aceştia au fost constrînşi să-şi părăsească locurile natale. dar strămutarea unor populaţii întregi ca efect al unor acorduri interstatale este recentă.1. în bună parte având şi o nuanţă religioasă. o parte din administraţia etiopiană.

fiind urmată de tentative de revenire în perioadele de acalmie. III-IV e. Migraţia slavilor a fost mai degrabă de acest tip decât de cucerire. când sub impulsul hunilor. motivând suplimentar conflictele interetnice din această ţară. populate tradiţional de populaţii turcofone (uzbeci. sunt cunoscute sub numele de mişcări metanastatice217. Acesta a fost cazul Europei şi Asiei Mici. În alte cazuri o parte a etniei antrenată în migraţii de cucerire rămîne în patria de origine.1. e)migraţiile de retragere a populaţiei locale din faţa înaintării unor grupuri migratoare sunt de asemenea foarte frecvente. d)infilitrările continui pe teritoriul altui stat sau grup etnic. În perioada modernă foarte caracteristice au devenit migraţiile pentru muncă sau studii. împinşi de alte grupuri de multe ori. de multe ori consecutive sedentarizării unor populaţii nomade sau seminomade. având particularitatea că nu se desfăşoară în masă ci în grupuri mici sau adesea individual. ocupate parţial de populaţii slave colonizate aici în timpul Imperiului Ţarist. 162 . prin alimentarea continuă a curentului de populaţie pot deveni majoritari sau asimila chiar populaţia autohtonă.1. Este cazul paştunilor (afganilor) originari din regiunea muntoasă din sud-estul Afganistanului actual s-au infiltrat treptat în regiunile vecine de la nord şi nord-est.Migraţiile temporare La fel de frecvent omul se poate deplasa temporar în diverse scopuri. deplasarea lor din aria de origine (regiunea dintre Nipru şi Vistula). 1918). fiind lentă.Migraţiile alternante 216 Marile migraţii nu trebuie înţelese ca un fenomen insolit. dar depăşirea unui prag numeric atunci când imigranţii devin tot mai numeroşi. fiind colonizaţi după 1950 şi în regiunile nordice ale acestui stat. domeniul unor populaţii sedentare de limbă persană sau tadjikă.c)migraţiile de cucerire. fiind responsabile de formarea unor izolate etno-lingvistice. Astfel de exemple pot fi extrase şi din alte regiuni ale Globului. au ca efect deplasarea în masă a unei populaţii. elementele imigrate fiind asimilate.VII. cu sporadice deplasări în masă. regiuni mlăştinoase sau deşertice). Karakorum) din faţa expansiunii populaţiilor turco-mongole în Evul Mediu. proces facilitat de contextul specific al ocupaţiei habsburgice dar şi de apropierea culturală. Astfel de mişcări de pendulare între ariile de refugiu şi cele expuse invaziilor. De obicei replierea se efectua în arii mai izolate şi mai greu accesibile (văile munţilor înalţi. V. iraniene) care abia în ultimul secol au început să coboare spre regiunile piemontane. proces care a devenit treptat o politică de stat. turkmeni).2. La Péninsule Balkanique.n. dar cu potenţial economic mai ridicat. Cazul cel mai recunoscut este cel al marilor migraţii declanşate în sec. a căror populaţie actuală este în mare parte rezultatul acestor migraţii. inclusiv în regiunea actuale capitale.1. 217 După numele dat de geograful iugoslav Jovan Cvijić care le-a studiat în Peninsula Balcanică (Cf. declanşat la un moment dat ci ca un apogeu al unor mişcări perpetui de populaţii care au contribuit în cele din urmă la formarea structurii rasiale şi etno-lingvistice a populaţiei. la mare distanţă de locul de origine. o formă chiar mai veche. constituie una din cele mai frecvente forme de migraţie definitivă. astfel explicându-se slavizarea treptată a populaţiilor romanizate sau elenizate de la sudul Dunării. Retragerea khoisanoizilor spre regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari din faţa înaintării populaţiilor bantu este un alt exemplu la fel ca retragerea populaţiilor iraniene din Asia Centrală (Turkestan. populaţiile germanice au migrat din regiunile nord-pontice sau baltice spre sudul Europei antrenând şi deplasarea slavilor ori a altor populaţii venite dinspre Asia (turco-mongole sau iraniene)216. vestul Tibetului) spre regiunile muntoase înalte (Pamir. Astfel de migraţii pot schimba complet tabloul etnic al unor vaste regiuni prin asimilarea sau refugierea populaţiei locale.. pe parcursul mai multor secole. Hindukuş. V. turcice. Kabul. Aceste infiltrări au continuat pînă în pragul epocii moderne.2. Paris. cazul arabilor plecaţi din sud-vestul Peninsulei Arabice în sec. Payot. spre care s-au repliat populaţii de diverse origini (caucaziene. aceste infiltrări etnice nu modifică imediat structura etnică a regiunii afectate. din diverse motive. O situaţie similară a fost şi cea din regiunea Caucazului Mare. De multe ori. explicând rutenizarea unor regiuni de populare tradiţional românească (nordul Bucovinei şi al Maramureşului).

cu o perioadă mai lungă de alternanţă. depind de ciclicitatea anuală a perioadelor vegetative. de obicei dinspre statele mai slab dezvoltate economic spre cele cu o agricultură modernă. de la periferie spre centru. tot mai frecvente în perioada contemporană : a)navetismul.A. antrenând populaţie cu calificare superioară. deci un sfert din populaţia aglomeraţiei.A. insule izolate. Aceste mişcări cotidiene pot conduce la constituirea unor categorii socio-profesionale distincte.U. La noi în ţară. faruri etc. -mişcările centrifuge. mişcări intense de acest tip existând şi în megalopolisul de pe coasta atlantică a Americii de Nord. structura grupului migrator etc. muncitorii ocupându-se în afara orelor de program şi cu agricultura. Marile aglomeraţii urbane sunt sediul unor puternice mişcări navetiste locale. care se deplasează progresiv spre nord pe măsura maturizării recoltei (în iunie în sud dar în septembrie mai spre nord. în funcţie de motivaţia migrantului. b) migraţiile săptămînale. mai ales dacă sunt înconjurate de arii rurale excedentare în forţă de muncă. care necesită forţă de muncă necalificată. atunci când reconstrucţia a necesitat un maximum de forţă de muncă. silvice. staţii meteorologice. cu o infrastructură de transport mai precară. cu o intensitate mai redusă de obicei şi cu un caracter terţiar. spre centrul polarizator. când în oraşe s-a construit masiv atât în domeniul industrial cât şi în cel edilitar. Dirijate spre activităţi agricole. unde acestea se desfăşoară ierarhic dinspre oraşele mai mici spre cele mai mari. Navetismul cuprinde de fapt două serii de mişcări. absentă sau slab reprezentată în aceste arii. în Canada). Este mai difuz în spaţiu. Se impun câteva forme. suplinită parţial cu imigranţi. spre ariile periurbane. având tot caracter pendulatoriu şi fiind dictate de multe ori de un motiv similar (muncă. concentrate în zona centrală sau în zonele industriale periferice. de regulă sezoniere. capabilă să reducă la minimum pierderea de timp dar şi existenţa unei oferte excedentare de locuri de muncă. fiind vizibil şi în cazul unor mici centre de polarizare locală. mai rar invers – circa 2. Aceste mişcări au un caracter tot mai net internaţional. similare celor cotidiene. Semnificativă este şi ponderea forţei de muncă slab calificate (construcţii. De exemplu în S. Acest flux antrenează personal cu calificări foarte diferite.Una din modalităţile de deplasare temporară este cea alternantă care poate fi punctul de plecare spre o deplasare definitivă şi prezintă o mare varietate.5mil. mişcări favorizate de existenţa unei reţele de transport rapid între centru şi suburbii. cu o frecvenţă satisfăcătoare. la peste 600 km distanţă. 163 . la Paris. O revigorare a activităţilor economice este de natură să relanseze într-o anumită măsură aceste fluxuri în noul context al tendinţei unor categorii de populaţie de a se stabili la periferia marilor aglomeraţii. sud-estul Japoniei. Restructurarea activităţilor industriale şi diminuarea construcţiilor civile au făcut ca acest flux să scadă treptat după 1990. mai ales în ce priveşte mişcările centripete. agricultură. Amploarea maximă este înregistrată în marile aglomeraţii urbane. nivelul maxim al navetismului a caracterizat anii ’70-’80. existând o relaţie direct proporţională cu dimensiunea acestora.U. De regulă. Pentru ca astfel de mişcări să se poată desfăşura este necesară o reţea de transport bine organizată. capacitatea de absorbţie a metropolei fiind foarte mare. specializată.): c)migraţiile periodice. mişcare de tip pendulatoriu permisă de evoluţia mijlaocelor de transport. Mişcări navetiste de mare amploare sunt cele înregistrate în ariile megalopolitane – nordestul S. în ambele sensuri: -mişcările centripete. dar există şi cazuri în care cei antrenaţi deservesc unele instalaţii situate în zone cu acces dificil (zona arctică. În acest timp Bucureştii atrăgeau zilnic circa 100 000 persoane emiţând alţi 18 000 spre regiunile limitrofe. remarcabile 218 În Franţa se practică navetismul chiar şi între Paris şi Bordeaux cu TGV. sunt frecvent echipe specializate de muncitori agricoli utilizaţi în recoltarea cerealelor. ambigui219. de multe ori spre regiuni mai izolate. devenind în multe cazuri nesemnificativ. Amploarea maximă a navetismului caracterizează perioadele de avînt economic – cazul Germaniei postbelice. Navetismul se dezvoltă şi în jurul oraşelor mai mici dar dinamice.. limita maximă a timpului de parcurs nu depăşeşte două ore. studiu) se disting prin distanţa mai mare. industria extractivă). 219 Bauerarbeitern în literatura germană de specialitate. distanţa fiind determinată de performanţele tehnice ale mijloacelor de transport 218. frecvent în cazul marilor aglomeraţii urbane cu activităţi economice foarte dezvoltate.

comunităţile care-l practică păstrându-l chiar şi atunci când condiţiile naturale şi sociale impun traiul sedentar. supuse de asemenea sedentarizării (atunci când nu sunt decimate sistematic ca în Brazilia).S. massaii din estul Africii. Nomadismul nu se limitează numai la populaţii de păstori ci poate fi întîlnit şi la comunităţile de culegători sau vînători din regiunea tropicală umedă. V. multe din populaţiile afectate practicând comerţul ambulant şi contrabanda care păstrează ceva din vechiul mod de viaţă (cazul tuaregilor din Sahara). Anatolia. cu plantaţii vaste (Coasta de Fildeş mai ales). sudul Franţei. abia recent sedentarizaţi (nu în totalitate).2. seminomadismul se manifestă în condiţii climatice mai puţin restrictive. În general. cazul ţiganilor veniţi în Europa. În general aceste migraţii sunt sensibile la relaţiile autohtonmigrant şi se soldează uneori cu stabilirea definitivă în ţara de primire. Multe popoare nomade au fost sedentarizate forţat (cazul kazahilor din fost U. Se deosebeşte total de acesta fiind vorba de o deplasare parţială a unor categorii de populaţie (bărbaţii tineri) în scop pastoral. în cazul în care ţara de origine se confruntă cu dificultăţi economice sau politice. Paraguay). de care o apropie caracterul personal. recurent fenomenului de „beduinizare” a unor populaţii anterior seminomade sau chiar sedentare (caz frecvent altădată în spaţiul iranian – bahtiarii din Zagros. înlocuiţi treptat cu muncitori sezonieri din statele mai sărace ale acestui continent (Bolivia. populaţiile aferente formând un fel de interfaţă între populaţiile sedentare şi cele tipic nomade. specialişti din diverse domenii etc.). azerii qaşqai etc. mongolii din Asia Centrală etc. Nomadismul a fost foarte răspândit la populaţiile pastorale din regiunile aride temperate sau tropicale. cazul păstorilor din Mărginimea Sibiului care ajungeau pînă la Volga sau al aromânilor din Balcani. situaţii similare fiind întîlnite în toate regiunile circummediteranene : Spania.1.S. Peru. Un caz citat altădată de literatura de specialitate era cel al muncitorilor agricoli italieni care plecau din sudul Italiei spre America de Sud în timpul iernii.R. profitând de complementaritatea celor două emisfere (numiţi golondrinas).Nomadismul şi transhumanţa În trecut foarte frecvente erau două forme de migraţie temporară cu un caracter mai complex. Spania sau Germania dar mai ales în Africa unde se înregistrează mişcări ample dinspre statele saheliene (Mali. suplinind lipsa specialiştilor din ţările în curs de dezvoltare cu resurse bogate. confundată de unii cu nomadismul. beduinii (populaţii semite arabofone) din Orientul Apropiat şi nord-estul Africii.2.) sau prin politici sistematice de creare a unor condiţii mai evoluate de existenţă – cazul statelor petroliere de la Golful Persic unde s-a dezvoltat agricultura irigată în oaze. Procesul de sedentarizare este mai facil acolo unde nomadismul este de dată mai recentă. Foarte frecvente şi având în primul rând caracter internaţional. 164 . Sedentarizarea nu este totdeauna completă. Sardinia. adesea la distanţă foarte mare.). supuse astăzi unei presiuni care le limitează aria de acţiune. cazul occidentalilor rezidenţi în statele petroliere de la Golful Persic de ex. a)Nomadismul este o formă de mobilitate determinată de condiţiile naturale mai puţin prielnice organizării unei economii agricole stabile şi cu o productivitate ridicată sau de specificul unor civilizaţii marcate de menţinerea unor tehnici agricole rudimentare. Un caz aparte îl constituie specialiştii care asigură consultanţă în domeniul industrial sau de servicii. Pot fi citate drept cazuri tipice de populaţii nomade : tuaregii din Sahara. Italia. Maghreb etc. modul de viaţă nomad fiind greu de dizlocuit. Seminomadismul este o variantă a acestei forme de mobilitate care presupune alternanţa mişcărilor cu o perioadă mai lungă de stabilitate într-o anumită regiune.fiind mişcările unor muncitori agricoli sezonieri din statele Europei de Est spre Grecia. b)Transhumanţa. de la câteva luni la cîţiva ani (diplomaţi de carieră. pentru diverse perioade. paralel cu utilizarea forţei de muncă masculine în extracţia petrolului. Nomadismul constituie un mod de viaţă foarte rigid. pot constitui în unele cazuri etape ale migraţiei definitive. Tot din această categorie fac parte şi migraţiile la termen. Sedentarizarea este totdeauna mai facilă acolo unde există resurse complementare. Burkina Fasso) spre cele costiere.

destinată să descongestioneze suprapopulatele insule Jawa. au o istorie îndelungată dar s-au amplificat în perioada contemporană. cunoscută sub numele de „transmigraţie”. de diferenţele de venituri dintre diversele regiuni sau state etc. Acest criteriu deosebeşte trei categorii de migraţii. Egiptul meridional. în contextul liberei circulaţii a persoanelor (relativă la nivel internaţional) şi a creşterii securităţii individuale.XVI-XVIII). dar prin amploarea lor creează imaginea unor mişcări de masă. o redistribuire complementară a forţei de muncă în funcţie de excedentele sau deficitele de forţă de muncă. transhumanţa mai este prezentă izolat în sudvestul Asiei (Afganistan. prin reprezentanţii săi direcţi sau prin intermediari de tipul unor organizaţii sau întreprinderi particulare cu atribuţii în domeniul recrutării forţei de muncă (mai ales în perioada contemporană). frecvente încă în spaţiul românesc (de ex. având caracter temporar însă. În acest ultim caz migraţiile au sfîrşit prin a deveni spontane. Numărul populaţiei deplasate a depăşit cifra de 10 mil. Deportările constituie o altă categorie. Aceste migraţii reprezintă de fapt. structura socio-demografică a acestora etc. c)Migraţiile forţate se desfăşoară fără consimţămîntul migranţilor. în care a primit terenuri o parte din populaţia sărăcită din nord-estul secetos al Braziliei (majoritar mulatră sau de origine africană). cum sunt cele generate de exodul rural. masiv colonizat cu şvabi în sec. au de asemenea o istorie îndelungată.Clasificarea migraţiilor după criteriul cauzal Mobilitatea populaţiei poate fi diferenţiată şi în funcţie de motivaţia deplasării. Turcia) unde pendularea între zonele înalte (yaylîk în turceşte şi ardşir în persană) şi zonele mai joase (kîşlak în turceşte şi garmşir în persană) constituie modul de viaţă al multor comunităţi care combină agricultura irigată din zonele piemontane cu activităţile pastorale.persoane. responsabil de mixtarea populaţiei în Yemen. prin constrângere directă sau indirectă. modificând semnificativ distribuţia spaţială a unor grupuri etnice. care a continuat de fapt comerţul similar mult mai vechi efectuat de arabi. Iran. fiind iniţiate de stat. Ele au la bază opţiunea individuală. În acest mod. care pentru a fi determinate sunt adesea stimulate material. de importanţă locală deosebită. Tipice au fost colonizările din Lumea Nouă – în Americi. al XVIII-lea. Aceste migraţii au la bază acordul persoanelor deplasate. la nivel local. nordul Sudanului. Australia. atraşi aici de mari avantaje materiale. cu deţinuţi de drept comun a 165 . Apropiate de transhumanţă şi mai frecvente astăzi sunt pendulările pastorale locale la mici distanţe. Cele mai tipice sunt din acest punct de vedere colonizările care urmăresc popularea (repopularea) unor teritorii ale căror resurse naturale sunt insuficient valorificate dar de multe ori a mascat şi stabilirea unor populaţii fidele la marginile unor imperii apuse. Clasică este şi colonizarea organizată de statul indonezian după obţinerea independenţei. regional sau internaţional. practicată pînă într-o epocă recentă de unele regimuri totalitare. utilizând potenţialul nevalorificat din marile insule slab populate – Kalimantan. fiecare cu un impact specific asupra mediului de primire şi cu particularităţi proprii referitoare la dimensiunea fluxurilor. unde mai continuă încă prin implantările organizate de statul brazilian în lungul Transamazonianului. unde a fost defrişată o bandă de o lărgime variabilă. Madura şi Bali. de-o parte şi de alta. De cele mai multe ori aceste migraţii au un caracter definitiv. Oman. dinspre Depresiunea Maramureşului şi Valea Someşului spre Munţii Rodnei). b)Migraţiile organizate. la care revin sistematic şi în care o parte din populaţie locuieşte permanent. Clasice au fost migraţiile impuse de comerţul cu sclavi negri din Africa de Vest (sec. Regula generală este pendularea între regiunile înalte cu păşuni de vară şi zonele mai joase cu climat mai blând pentru iernat (cazul litoralului dobrogean la noi altădată). Un caracter organizat îl au şi deplasările generate de muncile agricole sau de caracterul sezonier al unor activităţi precum cele din industria zahărului. a)Migraţiile spontane. Boua Guinee (Irianul de Vest). Restrînsă masiv în Europa. Este în cele din urmă o supapă de siguranţă pentru eliminarea presiunii demografice care poate să apară într-un anumit context într-o regiune oarecare. datorită presiunii demografice mari din aria menţionată.2.Transhumanţa se deosebeşte de nomadism şi pentru că populaţiile antrenate în astfel de mişcări dispun de aşezări stabile.Cauzele acestora erau fie politice fie sociale. practicând agricultura sau activităţile meşteşugăreşti. cazul Banatului. V.

demarat procesul populării europene a Australiei, Guyanei franceze sau unor regiuni din Siberia şi Extremul Orient rusesc (pe parcursul perioadei ţariste – „pohod na Sibir”). Un alt caz notoriu este cel al deplasării forţate a populaţiei apte de muncă în timpul unor conflicte militare sau sub regimuri totalitare. Aceasta a fost o practică frecventă a Reichului nazist sau în perioada stalinistă, fiind astfel antrenate mase imense, de milioane de persoane, spre minerit, construcţii diverse (hidrotehnice mai ales) şi exploatarea lemnului220. Ca şi în imperiul sovietic, în celelalte state cu regim similar, după 1945, clienţii predilecţi ai deportărilor au fost intelectualii, ţăranii înstăriţi (chiaburi în România, culaci în Rusia), practicanţi ai unor profesiuni liberale, preoţi etc. Tot în această categorie pot fi incluse şi regrupările (schimburile de populaţii), cu caracter definitiv, în urma unor tratate sau reglementări politice aşa cum s-a întîmplat între Turcia şi statele balcanice pe măsură ce acestea au dobândit independenţa şi au eliberat întreg teritoriu de sub tutela otomană. Cel mai masiv flux de acest tip a fost însă cel creat de partajarea coloniei britanice India în 1947, în momentul declarării independeţei când cea mai mare parte a populaţiei hinduiste din actualul Pakistan şi din Bangladesh s-a repliat spre teritoriul actual al Indiei, în sens invers deplasându-se o parte din populaţia musulmană din Cîmpia Gangelui şi Dekkan, numărul total al persoanelor afectate fiind după unele surse de 14-15 mil. (circa 4%din populaţia totală), generând numeroase masacre şi resentimente care răbufnesc încă în conflictul din Kaşmir. La fel de masivă a fost şi expulzarea germanilor după retrasarea frontierelor postbelice care au atribuit Poloniei Pomerania Orientală şi Silezia Inferioară iar Pomerania Orientală a fost divizată întra aceasta şi fosta U.R.S.S., afectând 8 mil.persoane la care s-au adăugat 1.5 mil. germani expulzaţi de către cehi din regiunea Sudeţilor. Polonia a fost şi ea afectată de această retrasare a frontierelor prin ocuparea de către armata sovietică, a Galiţiei Orientale şi vestului Bielorusiei, ce a generat plecarea a 1.5 mil.polonezi. Tot în această categorie se încadrează şi refugierile din diverse motive, frecvente astăzi în Lumea a Treia, drept pentru care O.N.U. dispune de un organism special de supraveghere (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi înfiinţat în 1951)221. Cele mai multe refugieri sunt generate de conflictele militare sau de persecuţiile religioase sau etnice. Se ajunge în unele cazuri la situaţii în care refugiaţii sunt mai numeroşi decât cei rămaşi pe teritoriul ancestral – cazul palestinienilor, al căror număr total depăşeşte probabil 8-9 mil. dintre care 4.5 mil sunt refugiaţi în alte state arabe – Siria, Liban, ţările de la Golful Persic, Iordania (unde formează majoritatea populaţiei) sau constituie o diasporă importantă în Europa şi America de Nord. Accesul la independenţă prefigurat din primăvara anului 2000 nu va schimba prea mult soarta acestor refugiaţi, integraţi deja în statele menţionate. Refugierile nu implică numai deplasarea dintr-un stat în altul ci şi deplasări interne, în state supuse unor conflicte locale. Astfel circa 900 mii de columbieni au fost constrânşi să se aglomereze în bidonvilluri sau în tabere de refugiaţi pentru a scăpa de luptele dintre forţele guvernamentale şi gherilele de orientare marxistă, desfăşurate pe teritoriile lor. În fosta Iugoslavie se apreciază la circa 800 mii numărul refugiaţilor interni (mai ales în Bosnia), în Sri Lanka la 600 mii, în Sierra Leone la peste 500 mii etc. Afganistanul, Liberia, Sudanul, Georgia sau R.Moldova completează această lungă listă. Refugierile sunt foarte frecvente în Africa, devenind aproape incontrolabile şi greu de estimat, unele state fiind foarte afectate – Somalia, Ruanda, Sierra Leone, Liberia, majoritatea statelor din Africa subsahariană fiind atinse de acest fenomen direct sau indirect, prin găzduirea refugiaţilor. Masele de oameni dislocate în această regiune sunt de ordinul milioanelor de persoane. Nici Asia nu este ocolită de astfel de mişcări, amplificate aici de masa imensă a populaţiei, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Afganistanului, unde au fost deplasate circa 5-6 mil. persoane, mai ales spre Pakistan, repatriate în mare parte în ultimii ani. Importante sunt şi mişcările generate de destrămarea imperiului sovietic şi a fostei Iugoslavii (Caucaz, Asia Centrală, Bosnia-Herţegovina etc.)222.
220

Gulagul sovietic a presupus deplasarea câtorva zeci de milioane de persoane dintre care cea mai mare parte a pierit în condiţiile grele ale Siberiei. România a practicat şi ea în perioada dictaturilor care s-au succedat după 1938 astfel de deplasări, în timpul războiului (deportarea evreilor şi ţiganilor în Transnistria) sau în perioada comunistă (deportarea „chiaburilor” sau a şvabilor din Banat în Bărăgan şi Dobrogea). 221 În urma unei convenţii ţinută la Geneva, semnată treptat de majoritatea statelor lumii. 222 P.J.Thumerelle, în Réfugiés, déplacés et rapatriés, Population nr.3/1999, pp.509-536, citând surse O.N.U, estima la 23 mil. numărul refugiaţilor în 1995-1996, din care 8.3 mil, în Africa, 8.1.mil în Asia şi 5.8 mil. în Europa (incl, Fed. Rusă).

166

Între refugiu şi expulzare limitele nu sunt totdeauna clare. Un caz mai recent de expulzare a fost acela al turcilor din Bulgaria, obligaţi la sfîrşitul perioadei totalitare să-şi bulgarizeze numele şi instigaţi de autorităţi să plece în Turcia. Între 1985-1989 au plecat astfel 370 mii de turci din cei 848 mii223. Bulgaria a continuat de fapt o „tradiţie“ mai veche a Imperiului Ţarist care, după fiecare extindere în dauna rivalului otoman, obişnuia să expulzeze sau să deporteze populaţiile musulmane224. Numărul total al refugiaţilor aflaţi în evidenţa O.N.U este de circa 22 mil (cf.H.C.R., 2001), obligate să trăiască în tabere unde nu condiţiile sunt de cele mai multe ori sub limita decenţei. Numărul acestora este greu de stabilit, fiecare sursă având propriile estimări, cele ale O.N.U. fiind mai apropiate de realitate. Nivelul maxim al acestor mişcări s-a manifestat în perioada postbelică la începutul anilor ’90, când s-au suprapus mai multe conflicte majore (invazia irakiană a Kuweitului, dezmembrarea Iugoslaviei, războaiele civile din Ruanda şi Somalia etc.). În afara acestora se află însă un număr cel puţin la fel de mare neluaţi în evidenţă (28 mil. după Sadako Ogata, înalt comisar al O.N.U, cu problemele refugiaţilor)225 V.3.Clasificarea migraţiilor după criteriul administrativ Teritoriul pe care se desfăşoară migraţiile este divizat între numeorase entităţi statale, regionale, locale încît există o diferenţă destul de netă între două mari categorii de mişcări delimitate de frontierele recunoscute pe plan internaţional : interne şi internaţionale. Trebuie remarcat că un rol important îl are dimensiunea teritoriului aflat sub jurisdicţia unui stat. În statele de mari dimensiuni, migraţiile interne sunt mai degrabă migraţiilor internaţionale. În această categorie intră şi migraţiile transfrontaliere, tot mai intense între statele cu frontiere permisive, deschise. V.3.1.Migraţiile interne Desfăşurate în interiorul graniţelor unui stat, au o importanţă deosebită în statele de mari dimensiuni (S.U.A., Federaţia Rusă, R.P.Chineză). În ultimele două secole aceste mişcări s-au efectuat de obicei dinspre regiunile agricole dens populate spre aglomerările urban-industriale. Este vorba de aşa-numitul exod rural, termen încetăţenit de la sfîrşitul sec.al XIX-lea, în vestul Europei pentru a desemna caracterul de masă al unor deplasări tradiţionale dar de mică amploare până atunci226. Efectul principal al exodului rural constă în reducerea continuă a populaţiei rurale (depopulare) şi implicit în creşterea populaţiei urbane (urbanizare, metropolizare). Cauza principală este de sorginte economică, generată de diferenţele de venituri dintre sat şi oraş dar şi nivelul dotării social-edilitare care avantajează regiunile urbanizate. Exodul rural a condus la depopularea completă a unor aşezări rurale, în special a celor izolate sau sărace în resurse, fenomen caracteristic în special în Europa unde în extremis s-a ajuns la reinstalarea vegetaţiei naturale secundare – cazul unor arii extinse din Masivul Central Francez (Lozère), din Ţara Galilor sau nordul Scoţiei etc. Cele mai afectate sunt statele din vestul Europei unde acest proces s-a desfăşurat în cicluri succesive începând cu secolul al XVIII-lea. În estul continentului s-a declanşat mai tardiv, după 1900, dar a fost mai brutal, pe parcursul câtorva decenii spaţiile rurale fiind efectiv stoarse de forţele lor vitale. Consecinţele acestui exod au fost atenuate în statele dezvoltate, într-o anumită măsură, de procesul de „contraurbanizare”, inversare a ritmurilor creşterii populaţiei în favoarea mediului rural, în contextul delocalizării activităţilor economice, al dezvoltării turismului şi comunicaţiilor. De aceasta au beneficiat însă doar acele arii rurale aflate în proximitatea aglomeraţiilor urbane, situate în
223

Reprezentând 43.6% din total, după 1990 s-au mai întors doar 155 mii. Aceasta a fost o practică curentă a statului bulgar, apropierea turcilor de pragul de 10% din populaţia totală creând îngrijorare în contextul păstrării de către aceştia a unui indice mai ridicat al natalităţii (cf. Taylor P., Political Greography, Longman, New York, 1997). Cu toate acestea, ultimul recensământ bulgar din 01.03.2001 atestă o proporţie de 12% a populaţiei turceşti (peste 950 000). 224 Numai între 1780 şi 1800 au fost expulzaţi între 300 şi 500 mii de tătari din Crimeea şi regiunea Kazan urmaţi de alţi 400 mii între 1854-1862. Între 1802-1864, din Caucazul de Nord au fost alungaţi peste 1 million de musulmani (cerchezi, abhazi şi ceceni mai ales), stabiliţi în Anatolia, Orientul Apropiat şi Rumelia, din aceasta din urmă fiind obligaţi din nou să plece după constituirea statului bulgar modern în 1878. 225 Citată de J.P.Thumerrelle, Réfugies, délacés et rapatriés, Espace/Populations/Société, nr.1-1998, pp.97-118. 226 Pentru detalii suplimentare asupra acestui fenomen important în dinamica spaţială a populaţiei din perioada modernă poate fi consultată lucrarea lui J. Pitié, L’exode rural, PUF, 1979.

167

lungul căilor de comunicaţii sau dispunând de un potenţial turistic deosebit. Problematica exodului rural este mult mai complexă datorită desfăşurării sale în timp şi a cauzalităţii multiple. În ultimele decenii, acest proces a luat o amploare fără precedent în statele Lumii a Treia, sprijinit de speranţa maselor de migranţi rural de a găsi o slujbă sau de a-şi asigura un trai mai bun este iluzorie, efectul vizibil fiind supraaglomerarea periferiilor urbane. Lipsa oricărei perspective şi masivul şomaj rural alimentează continuu aceste fluxuri, iar în prima parte a sec.XXI este aşteptată o amplificare ca efect al unei presiuni demografice greu de stăvilit. Migraţiile interne nu se desfăşoară exclusiv între sat şi oraş. În statele dezvoltate, tipice au devenit şi migraţiile interurbane, de regulă ierarhizate, dispre oraşele mai mici spre cele tot mai mari care oferă posibilităţi mai largi de afirmare. Tot în aceste state au luat o amploare maximă migraţiile inverse, dinspre oraş spre ariile rurale (contraurbanizarea), fenomen care este deja sensibil în estul Europei şi se prefigurează ca o formă majoră de migraţii interne la nivel global având rolul de a descongestiona aglomeraţiile urbane, de a reechilibra distribuţia populaţiei. Pot exista şi migraţii rural-rural acolo unde mai sunt încă rezerve de terenuri agricole, fertile cazurile invocate în Brazilia sau Indonezia dar şi colonizarea stepelor Kazahstanului în perioada sovietică (mobilitate devenită internaţională după divizarea imperiului). V.3.2.Migraţiile internaţionale Se desfăşoară la nivel interstatal şi sunt mai greu de înregistrat statistic, mai ales în contextul mondializării, pentru că în afara migraţiei legale, controlabilem există o puternică migraţie clandestină. De exemplu, în S.U.A. numărul imigranţilor clandestini se cifrează la mai multe milioane (4-6 mil., sau după unele surse chiar mai mult), aria de provenienţă fiind în special Mexicul (los chicanos) şi arhipelagul antilez. Desfăşurate la distanţe foarte mari, aceste mişcări pun probleme şi mai complexe din punct de vedere economic şi psiho-social, efortul de adaptare al individului fiind mult mai mare. Diferenţele de standard de viaţă şi de comportament dintre migrant şi localnic poate crea situaţii conflictuale, reacţii de respingere sub forma unor mişcări xenofobe sau rasiste, frecvente în întreaga lume occidentală. Generale astăzi la nivel mondial, având ca principale destinaţii statele dezvoltate sau cele aflate în boom economic datorat resurselor de hidrocarburi (Asia de Sud-Vest în mod deosebit) dar şi în state cu agricultură speculativă (Coasta de Fildeş, Malaysia etc.)227. Fostele state comuniste au frânat aceste mişcări, rareori se înregistrau plecări sezoniere dinspre Bulgaria spre nordul Rusiei în vederea exploatării lemnului. În general, migraţiile internaţionale au ca destinaţie marile aglomeraţii urbane din ţările de primire, capabile să asigure locuri de mucnă diverse, conforme calificării (cazul tipic al S.U.A.). A existat însă şi o migraţie internaţională dirijată spre mediul rural (cazul Americii Latine unde s-au stabilit masiv populaţii din sudul şi centrul Europei sau cazul Canadei, la începutul secolului al XX-lea). V.4.Particularităţile ale migraţiei populaţiei în perioada modernă şi contemporană V.4.1.Perioada modernă (1700-1950) Spre deosebire de perioadele anterioare în care mobilitatea populaţiei era condiţionată de distanţă, desfăşurându-se mai lent (cu excepţia migraţiilor de cucerire) şi antrena o parte redusă a populaţiei Globului, după 1700, industrializarea şi urbanizarea au imprimat o dinamică ascendentă mobilităţii populaţiei, atât pe plan intern cât şi internaţional. Premisele acestei accelerări le-au constituit însă evoluţiile din perioada medievală şi mai ales Marile Descoperiri Geografice care au deschis noi direcţii de colonizare, populaţiilor europene în primul rând. Explozia demografică resimţită la sfîrşitul sec.al XVIII-lea constituie o altă premisă care explică concentrarea principalelor fluxuri migratorii în regiunile din nord-vestul Europei unde a debutat acest proces. În afara acestui context general pot fi invocate şi alte cauze care au favorizat accelerarea mobilităţii :
227

În unele din aceste state, ponderea străinilor poate atinge valori foarte mari, peste 30% în Coasta de Fildeş de ex.

168

1947-1952. Galiţia.A.S. Changes in Global Demography.U. totalizând circa 10 mil. La această mişcare au participat nu numai slavii răsăriteni ci şi germanii din Ducatul Varşoviei. În Imperiul Ţaris şi mai tîrziu în U. adaptândiu-se uşor locului de muncă şi economiei de piaţă liberale. Între 19191953 (până la moartea lui Stalin) au fost astfel deplasate circa 5. kabardinii. J.. La fel de activă a fost şi migraţia populaţiei rurale din S. greci. Germania.R. Londra. karaceaii. pp.XVII-XIX228.R. odată cu desfiinţarea Hanatulul Crimeii şi cu retragerea Imperiului Otoman spre sud. din care o parte nu s-a mai întors. Berlin.). Este vorba de varianta medie. o amplă mişcare de colonizare a fost aceea iniţiată la sfîrşitul sec. românii din Moldova.A. Colonizările cele mai puternice s-au efectuat spre Cîmpia Mississippi-Missouri şi spre vestul îndepărtat. Tipice au fost cazurile unor populaţii din imperiile multinaţionale : polonezii..A. găgăuzi etc. inerţia istorică acţionând invers decât în Lumea Veche unde asigură stabilitatea comuntăţilor umane. 1940-1944. Tot în acest imperiu. Ruhr. . în perioada colectivizării forţate.8 mil persoane229. Alte surse indică un număr mult mai mare datorat dificultăţii de a separa migraţiile forţate de cele impuse de transformările economice. INED.Clarke. pe parcursul conflictelor mondiale. evreii din Imperiul Ţarist.persoane pe parcursul sec. 169 . ucraineni). 1996. românii din Imperiul Habsburgic. regiuni cu terenuri fertile favorizate de conectarea la reţeaua de căi ferate. mai legate de teritoriul pe care-l ocupă. bazinul franco-belgian) sau spre marile metropole – Paris. Franţa.al XVIII-lea. populaţia nord-americană nu este atât de intim legată de un anumit teritoriu.. Population et Sociétés. armenii din Imperiul Otoman. a)Migraţia internă a fost mai activă pe parcursul acestei perioade în statele în care industrializarea a fost mai precoce : Marea Britanie. acest proces continuând pînă între cele două războaie mondiale. populaţiile creştine din Balcani (bulgari. Mai tîrziu. London.S. fapt manifestat şi în peisaj prin importanţa locuinţelor temporare la periferia oraşelor (rulote. când cea mai mare parte a ţăranilor înstăriţi (culaci) au fost strămutaţi în regiunile nordice sau asiatice ale vastului imperiu. Tipică a fost situaţia din Marea Britanie. este prin excelenţă mobilă.S. calmucii. sîrbi. fenomen care a antrenat migraţia micilor artizani spre centrele urbane. Ţările Baltice) a fost deportată în aceleaşi regiuni din raţiuni economico-sociale concomitent cu deplasarea în masă a unor grupuri etnice acuzate de colaboraţionism (ceceno-inguşii. germanii de pe Volga etc. mai ales de origine slavă (ruşi. Populaţia S. Fiind mai recent constituită. ucrainenii.al XVII-lea. amplificat odată cu deschiderea căilor ferate care au antrenat mase importante de populaţie. un rol important în popularea regiunilor asiatice ale U. când o bună parte a populaţiei din teritoriile ocupate la frontiera apuseană (Basarabia. şi procesul de migrare a populaţiei afro-americane din sud spre nord-estul industrializat unde a devenit treptat majoritară în unele cartiere sau oraşe. -apariţia crizelor economice de supraproducţie care au lovit de obicei micii producători forţaţi astfel să părăsească locurile natale. mai ales după înlăturarea iobăgiei şi tendinţa burgheziei de a-şi însuşi vaste domenii utilizate ca păşuni pentru oi (enclosures). politice sau naţionale). -declinul activităţilor meşteşugăreşti prin dezvoltarea producţiei de fabrică. După 1920 se accentuează în S. -agravarea unor persecuţii pe fondul avîntului mişcărilor naţionale (persecuţii religioase.I.S.. nr. în perioada 228 229 Cf.U. în partea europeană (nordul Mării Negre).2/2000?. manifestându-se trei vârfuri : 1930-1934. prezentată în Géographie des migrations forcés en U. debutat încă din sec. Persecuţiile au culminat cu numeroasele pogromuri organizate asupra ghettourilor evreieşti sau cu un veritabil genocid cum a fost cazul armenilor sau creştinilor nestorieni între 1894-1915. procesul de colonizare a Siberiei şi Extremului Orient.U. Routledge. Colonizarea era adesea apanajul unor companii de construcţii feroviare care aveau interesul să îşi asigure produse transportabile.-tendinţele de extindere a marilor proprietăţi în dauna micilor proprietari rurali forţaţi astfel să îngroaşe rândurile proletariatului urban sau să emigreze. spre vest. tătarii din Crimeea.S. Regimul sovietic s-a remarcat încă de la început prin practica migraţiilor forţate.S. nordul Bucovinei. unde au colonizat teritoriile triburilor amerindiene obligate să se retragă în rezervaţii. Companion Encyclopedia of Geography. Mişcările cele mai masive s-au produs spre bazinele carbonifere (Yorkshire.R.249-274. ţările scandinave. barăci). balkarii. l-a avut şi refugiul masiv al populaţiei din partea europeană.

). Numai între 1920-1930 emigraţia netă în Franţa a fost de 1.).persoane. în Europa se manifestă procesul invers de imigrare. Germania (5 mil. coreenii din Extremul Orient etc. Apariţia fenomenelor inerente economiei de piaţă – şomaj. Marea Britanie. Pînă la 1920. 500 000 polonezi etc. fluxurile fiind dirijate predilect spre Franţa230. hoţi. iranienii din Azerbaidjan. curba evoluţiei migraţiei europene a fost continuu ascendentă iar structura etnică s-a schimbat progresiv : pînă la 1850 dominau britanicii (irlandezii. în 1924 etc. emigranţi. Franţa. Un proces similar s-a petrecut în nord-estul Chinei (Manciuria). în contextul reducerii masive a natalităţii în Europa ca efect al tranziţiei demografice. subcontinentul indian).). În Brazilia. în urma Revoluţiei din Octombrie 1917. în locul migraţiei de colonizare(adesea prin deportare) apare migraţia spontană.2 mil. unguri. în Franţa se înregistrau 800 000 emigranţi italieni. a deteriorării condiţiilor economice. Pe ansamblu. eliminându-i pe cei necalificaţi. majoritatea dirijaţi spre S. Olanda) în scopul asigurării controlului şi extragerii unor resurse sau materii prime agricole necesare economiei acestora. curba migraţiei a urmat un trend descendent.A. Ca urmare. stabiliţi în statele Europei de Vest (Franţa şi Marea Britanie îndeosebi) şi peste ocean. de exemplu. când peste 45 000 ţărani ucraineni au fost deportaţi spre bazinul Peciorei din cauza refuzului de înscriere în colhoz). „ruşii albi”.al XIX-lea. Un caz particular l-a constituit refugierea masivă a aristocraţiei ruseşti şi a unei părţi din burghezia fostului Imperiu Ţarist. astfel modificându-se complet structura etnică a regiunii. În Marea Britanie un flux masiv era asigurat de Irlanda sau de unele colonii (Antile. Marea Britanie. evrei. ( tab. Portugalia. încă neasumate de statul rus (finlandezii din regiunea St.) sau insurgenţi ostili puterii sovietice (basmacii din Tadjikistan sau djighiţii din Caucazul de Nord). în contextul exploziei demografice.) şi Italia (15mil. elemente antisociale (în 1930 mai ales.).Petersburg. ucraineni. scoţienii. al XVI-lea pe seama formării sistemului colonial prin organizarea sistematică de colonii de către metropole (Spania. cel mai important flux migratoriu din întreaga evoluţie istorică a umanităţii.5 mil. Mai mult. lipsiţi de capital sau cu o anumităn origine etnică sau rasială (asiaticii erau excluşi mai ales în Australia). la fel ca în portul Marsilia. care asigurau 80% din forţa de muncă din minele Lorenei şi din Nord-Pas de Calais. În perioada modernă atinge punctul culminant şi îşi schimbă caracterul. Ponderea cea mai însemnată a fost asigurată de Insulele Britanice (17 mil. englezii). mai ales în urma războaielor napoleoniene. cerşetori etc. Motivaţia acestor migraţii forţate a fost foarte complexă. între 1814-1970. în cadrul unor operaţiuni de „purificare etnică”. Aceste politici aveau în general un caracter segregativ.A. intelectualii „contrarevoluţionari” din Ţările Baltice şi Basarabia în 1940-1944). în special acolo unde reducerea natalităţii a fost foarte timpurie (Franţa.U. Astfel se formează un flux important de migranţi dinspre estul spre vestul continentului. Consecinţele acestora au fost suportate atât de categorii intelectuale (filozofii din centrele urbane importantă în 1922. b)Migraţia internaţională s-a accentuat încă din sec. accentuat mai tîrziu. prostituate. majoritatea erau din sudul 230 În 1931.U. Cehia). minorităţi indezirabile. între 1850-1900 dominau germanii şi scandinavii iar după 1900. greci etc. dens populată..29). unde au fost colonizaţi ţăranii originari din Marea Cîmpie Chineză. Belgia). apariţiei crizelor de supraproducţie (precum aceea din 1816-1820). ruşi. supraproducţie şi în ţările de primire au condus la adoptarea unor politici de limitare a migraţiei internaţionale (Australia ia astfel de măsuri încă de la sfîrşitul sec. Principalele state emiţătoare au fost la început cele mediteranene (Italia şi Spania în primul rând) apoi acelea din Europa Centrală (Polonia. ţările scandinave etc.). din cei aproximativ 5. Structura etnică a masei de imigranţi a fost însă realtiv diferită în nordul Americii faţă de sudul acesteia. S. Portugalia şi Polonia (câte 3 mil. marea migraţie europeană a antrenat între 1700-1914 circa 70 mil. 170 . ţărani înstăriţi dar şi ţărani „sabotori” (ca în 1932.) urmate la distanţă de Spania (6 mil. Au fost şi cazuri în care unele state au luat măsuri pentru limitarea migraţiei interne –cazul Italiei fasciste care a încercat frînarea exodului populaţiei rurale din Mezzogiorno în scopul reducerii şomajului din regiunile industriale nordice.aplicării programului de colectivizare forţată în regiunile vestice a căror ocupare a fost consfinţită de tratatul de la Paris.9. persoane. italienii şi est-europenii (polonezi.

1. În S. multiculturalismul fiind un model american care se extinde şi în întreaga Europă Occidentală.32 : Evoluţia numărului de imigranţi din S. ţinta principală a imigranţilor (40 mil.Europei (1. având originea predilectă în metropole : francezii spre nordul Africii.U. polonezi. ucraineni.72 mil.U. Tabelul nr.italieni. 221 305 152 13 409 385 5 0 Italia 337 363 745 321 310 535 9 2 AMERI 117 822 251 203 911 156 CA 3 0 7 4 47 Canada 104 456 155 740 479 427 8 6 9 Mexic 27 120 649 566 400 536 4 6 America 98 246 305 731 154 292 de Sud 9 9 ASIA 316 451 224 288 640 768 3 2 China 289 42 50 33 994 140 8 India 1 6 6 4 655 672 Coreea 16 731 747 Filipine 1 39 123 127 1 1 231 232 Informaţii preluate dintr-un studiu colectiv publicat de CNRS din Franţa în 1980 (Les migrations internationales de 1815 à nos jours).R. între 1820-1995 (mii persoane) Ţara de 182 189 191 194 196 182 origine 0-1889 0-1914 5-1945 6-1965 6-1995 0-1995 EUROP 132 157 363 242 283 379 A 80 39 8 8 3 18 Marea 268 110 475 367 444 508 Britanie 7 7 0 Irlanda 343 888 273 112 112 481 2 7 Germani 441 106 547 816 245 709 a 3 9 U. britanicii în Africa de Sud. Distribuţia regională a acestor fluxuri în ţările emiţătoare a fost inegală.S. 171 .S.A. O parte din emigraţia europeană s-a dirijat şi spre coloniile africane şi asiatice pentru administrarea acesteia. Asimilarea reciprocă s-a produs destul de greu în aceste zone.A. Extremadura sau sudul Italiei) ori cu o populaţie densă (Galicia. Şi în ţările primitoare.) urmaţi la mare distanţă de alte grupuri din cele mai diverse : germani.spanioli. evrei etc231. subcontinentul indian sau Extremul Orient etc. imigranţii agregându-se mult timp în regiuni ori cartiere cu specific etnic sau confesional232.78 mil portughezi.63 mil. greci etc. distribuţia acestor fluxuri a fost inegală. „La piccola Italia” la New York sau ţinutul populat de metodiştii elveţieni din secta Amish în Pennsylvania sunt două exemple. Aşa-numitul „melting-pot”american a rămas mai degrabă un deziderat. 0. japonezi. în perioada menţionată). baza acumulării capitalului american. aceştia s-au aşezat cu precădere în regiunile industriale din nord-est constituiau o resursă ieftină de forţă de muncă. nordul Portugaliei). plecările afectând mai ales regiunile cu reminiscenţe ale relaţiilor feudale (provinciile spaniole Andaluzia.

Arizona.31-32). Franţa). estul Africii. Brazilia.U. Liban. circa 12 mil.Perioada contemporană (după 1950) a)Migraţiile interne Caracteristica esenţială a migraţiilor interne pe parcursul acestei perioade constă în diminuarea importanţei lor în statele dezvoltate (proporţional nu şi numeric). Texas. constituindu-se astfel marile aglomeraţii periurbane (rurbanizarea). vestul S. mai modestă. Venezuela) dar şi spre America de Nord sau Europa.U. în special ca intermediari (în Africa de Est). adăugându-se unui flux tradiţional spre sud-estul Asiei – Birmania. În S. Acest proces se manifestă mai timpuriu în statele industrializate (Marea Britanie.). dată fiind şi dimensiunea teritoriului. Un traseu similar l-a cunoscut şi emigraţia armeană din Anatolia.33 : Ritmul anual de creştere a populaţiei Globului. Ţările de Jos. O bună parte dintre aceştia erau antrenaţi şi în administraţia acestor colonii. Singapore. care încă din 1882 au adoptat Chinese Exclusion Act. totuşi. Germania. marcat de tendinţa de reducere a populaţiei unor mari metropole (Paris. O migraţie mai puţin cunoscută este cea a populaţiei de origine arabă din Orientul Apropiat. consecinţă a creşterii posibilităţilor de mişcare a populaţiilor. Se produce aici fenomenul.2. datorită epuizării rezervelor de forţă de muncă rurală.A.U.A.Vietnam AFRIC A Alte regiuni TOTAL 2 209 149 13 46 170 13 24 640 29 48 483 857 464 118 189 857 521 445 622 80 72 9 0 34 23 Surse : U.4. fiind strîns legată de necesităţile economice ale metropolei coloniale britanice. de emigranţi dirijaţi spre insulele din Pacific (Hawaii) sau spre Americi (Brazilia. Londra). numit contraurbanizare. Australia frânând de timpuriu emigrarea asiaticilor233. persoane). Malaysia. nestorieni) şi proveneau din Siria. Astfel cei mai mulţi s-au dirijat spre unele colonii ale Imperiului Britanic în care necesitatea forţei de muncă de pe plantaţii era stringentă – Guyana Britanică. Trinidad-Tobago. V. Washington. dirijată spre Asia de Sud-Est unde au ajuns adesea majoritari (Singapore) sau formează o parte însemnată a populaţiei (Malaysia.) apare redusă raportată la potenţialul enorm al subcontinentului indian.A. 1997 (imigraţia legală brută. maroniţi. ambiguu de altfel. Natal. 172 . Emigraţia indiană (3 mil. siriaci. Tabelul nr. Japonezii au participat şi ei la acest flux asiatic cu circa 2 mil. care preferă migraţiile alternante (navetismul).Immigration and Naturalization Service.U.). generată de convulsiile Imperiului Otoman în descompunere (peste 1 mil. Statistical Yearbook. O parte s-au ândreptat şi spre insulele din Pacific ori spre coasta de vest a S. Mauritius. Thailanda. în statele Oregon şi Washington (tab. cel puţin pentru ultima perioadă) Paralel cu marea migraţie europeană s-a produs şi migraţia chineză.S. în special spre America de Sud (Argentina. Acest fenomen apare şi în regiunile industriale tradiţionale decăzute (vechi bazine carbonifere dezafectate – nordul Franţei sau Middlands de ex. migraţia internă capătă o importanţă mai mare decât cea internaţională.. dirijându-se predilect spre Sunbelt – vastă arie care cuprinde în primul rând Florida. California şi spre nord-vest.. Fiji. Palestina sau nordul Irakului (circa 1 milion). Majoritatea acestora erau creştini (ortodocşi.A. prognozat pentru anii 2001-2005 (în % anual) Contin entul (regiunea) 233 P P P Continent P P P opulaţi opulaţi opulaţi ul (regiunea) opulaţi opulaţi opulaţi a totală a a a a a urbană rurală totală urbană rurală La fel ca şi S. Columbia. Djakarta).

4 0.2 1.6 1 .3 .6 . 3 1. 5 2. Population Division.6 1 .1999 985 985.5 Sudică Sursa : P.2 AMERI .4 0 .U. Est 0. America de Sud 2.2 0 1. -de Vest 0 3 5 4 .2 .8 dezvoltare Africa 1 2 7 2 -de 7 7 4 0 173 .1 -de 2.1999 1999 1999 TOTA 1 2 4 3 -de Sud 1 2 5 2 L 922 753 61 70 82 67.0 1.8 2. 6 4.7 State 8 8 4 1 Oceani 1 2 2 1 dezvoltate 21 84 8 5 a 7. 0.3 0 . 1.2 -de Sud 0.7 0 1 0 0 - America de Nord 0. 1.2 .7 OCEAN . 2.7 0.9 1 .9 .0 1 0. Caraibe 1.8 9.7 26. 0.4 3. 5 1.D.0 1 . 7 2.9 0. -de Est Central7 0 0 (incl.) Contin P P S S Contine P P S S entul U U N M ntul U U N M (regiunea) 1 1 1 1985.1 ASIA 1.N. -de Sud 0 Sud-Vest 1 8 3 . 6 2. mlioane loc. EUROP A 0. 0.0 3 . 2001 Tabelul nr.7 7.Rusia) 0.5 0 . 0 0.0 . IA 1.U. 5 2.2 0 . 4. 8 2. America Centrală 1.4 7. -de Sud. 7 4.4 State în 1 1 4 3 Europa 4 4 1 0 curs de 101 869 13 55 06. -de Nord 4 6 4 .9 1 .9 1 .3 2 .1 1 0. O.4 0 .3 0 .2 1 0.TERR A State dezvoltate State în curs de dezvoltare State subdezvoltate AFRIC A -de Nord -de Vest -de Est 2 2 1.N.3 1.(regiunea) 1 1999 1 1985985 999 985.. 2 2. 0. 2 4.1 1 .2 1 .3 0.2 1 0. 2.34 :Componentele creşterii populaţiei urbane pe Glob (1985-1999. Centrală 0 3 0 0.3 . New York. 3.. 0 8 5 2 . CA 1.4 -de Est . 2 9 7 5 7 2.

în locul germanilor.0 6 . 43 000 între 1969-1976 şi 350 000 între 1982-1992 (132 000 au revenit ulterior). 2000.4 6.1 1 5. cel puţin în Europa.4 Americ 4 a 66 09 -de 2 Nord 04 31 6 9 2 9 1 4 5 Centrală 3.6 1 . unde asistăm la creşterea exagerată a metropolelor.9 1.5 40.5 Rusia 02.3 Asia 77.4 -de Sud 1 6. 234 -de Sud-Vest 6 CentralSudică 2 -de Sud-Est -de Est 330.7 1 1. indica pentru perioada 1950-1952 un număr de 8 049 000 germani „repatriaţi” din ţările est-europene (inclusiv 5 275 000 din fosta R.6 12.1 3 5.2 1 1 3 3 5 6 1 Caraibe 6.6 3.4 1 00.4 0. P. persoane din mediul rural în cel urban din Lumea a Treia. Un caz particular l-au constituit statele cu regim politic de tip sovietic.4 2 .2 . credibilă în contextul dezvoltării exagerate a marilor metropole.7 2. Banat).D. Exodul rural se manifestă astăzi viguros în statele în curs de dezvoltare. nr.S.3 2 4 1 7 59.2 61. prin plecarea populaţiilor turceşti sau slave islamizate din Bulgaria şi fost Iugoslavie spre Turcia235.9 0. Schimburile de populaţie din Europa au afectat imediat după război în primul rând Germania (12 mil.S. New York. Mişcări de amploare mai redusă s-au semnalat în Balcani. anual.6 1 06.7 1. în care a predominat caracterul dirijat al migraţiei interne (mascat sau pe faţă).1 3 8. când în anii 1990 s-a estimat o medie de cel puţin 30 mil.).8 2 52 3 1 60 2 60 8 0.6 5. cifră depăşită cu mult ulterior.6 4.2 66.8 2 . numai între 1960-1984. aşezaţi în vestul Poloniei actuale. 235 Sursele oficiale bulgare admit expulzarea a 155 000 turci şi pomaci (bulgari islamizaţi) între 1920-1952.6 3. b)Migraţiile internaţionale Marcate iniţial de schimburile de populaţie.).3 4 .5 1 36.8 6 07. în special în partea sudică a acesteia şi a Kazahstanului.Fassmann într-un articol din Revue européenne des migrations internationales. 402 000 din România şi 105 000 din Cehoslovacia. Statele cu suprafeţe extinse şi mai slab populate.R. La fel de afectaţi au fost şi polonezii din estul Galiţiei (3 mil.0 51.7 1 2 3 2. Migraţiile forţate au avut un rol deosebit în acest stat.42 -de Nord -de Vest -de Est 3. 746 000 din fosta U.8 2 Centrală 2.6 Nord -de Vest -de Sud 4.3 -de Est 5.7 1.2 2 1 4 9 2 9 2 3 2 . unde s-au manifestat cele mai complexe deplasări s-au transformat rapid în migraţii ale forţei de muncă. dintre care 1 430 000 din Polonia.. Se explică astfel explozia fenomenului urban din aceste ţări. populaţii sau categorii întregi au fost deportate în ceea ce este cunoscut drept gulagul sovietic.4 H.R. cazul Amazoniei în Brazilia sau al insulei Kalimantan în Indonezia. World Population Data Sheet.N.5 1 . prin deschiderea unor noi fronturi pioniere.6 1. s-a cotinuat acţiunea de populare a Siberiei.6 4.9 1 06. O..R.3 . germani „repatriaţi”)234. Unele cifre indică deplasarea.6 .G.0 1 .9 0.1/1995.1 1 01.8 91. New York.S.S.3 4 .2 2 0.U.6 2 . continuă acţiunea de populare a regiunilor potenţial umanizabile. În fosta U.1 9.4 01.0 7 6 1 9 9. 1997. în contextul instaurării comunismului în Estul Europei (Transilvania. Cei mai mulţi au fost evacuaţi sau expulzaţi din vestul Poloniei şi Cehia dar o bună parte au plecat voluntar.9 4 3 9 7 9 2 4.7 49.8 9. Şi China a întreprins acţiuni similare în regiunile mai aride din partea central-vestică prin extinderea sistemelor de irigaţii sau prin exploatarea unor resurse subsolice.1 22. prin desţelenirea întinderilor stepice.2 1 39. a 300 mil. 174 .5 7.8 Surse : Statistical Yearbook.8 0.B.

3 .A în 1965.5 mil. După 1950 se iau noi măsuri de frânare a imigraţiei în contextul ascensiunii noilor curente originare din America Latină şi estul Asiei (coreeni. Tot de aici. loc. loc.„Decolonizarea” acestor vaste spaţii a produs un flux estimat la circa 4 mil. „diaspora” rusă în Asia Centrală tinzând să devină o amintire. pe baze confesionale a dus la regruparea a circa 15 mil. la 0.persoane între 1990-2000 care a redus impactul scăderii catastrofale a natalităţii în Rusia237. în Uzbekistan. 0. După independenţa acestui stat. spre deosebire de cei colonizaţi în Africa de Sud unde constituie o comunitate solidă. nr. loc. în 2000 iar în Tadjikistan. adesea în state slab dezvoltate precum cele din subcontinentul indian sau Egiptul. unde ponderea populaţiei ruseşti s-a redus drastic spre deosebire de republicile din partea europeană unde reducerea este mai degrabă imputabilă îmbătrânirii demografice.7 mil. măsuri relaxate ulterior. Abkhazia. cea mai mare parte a acestora au rămas în Franţa unde s-au venit şi loialiştii (harki) scăpaţi de epurarea forţelor naţionaliste (Bernard. atragerea cadrelor cu pregătire superioară în statele dezvoltate. Mozambic sau Guineea Bissau. Acelaşi proces istoric. loc.U. de la 0.1mil. O oarecare creştere se constată imediat după război.A. persoane (cvasitotalitatea hinduşilor din Punjabul de Vest şi o parte din musulmanii din Cîmpia Gangelui) lăsând deoparte masacrele reciproce. filipinezi şi chinezi mai ales) – S. mulţi fiind de origine spaniolă. T. Şi ampla migraţie declanşată de destrămarea U. sunt formaţi în alte ţări.7 mil. Population Today.7 . numărul ruşilor a scăzut de la 1. Aceasta a fost mai intensă în republicile caucaziene sau central asiatice.5 mil. decolonizarea. determină după 1960 repatrierea masivă a populaţiei de origine europeană din fostele colonii : 1. Mişcări similare s-au produs şi ca urmare a conflictelor « interne » din Caucazul de Nord sau Tuva care au obligat mase importante de populaţie să părăsească regiunile nesigure.4 .0 Fi 4 5 1 7 2 1 R 2 2 - S M ( ‰) 2 0. este similară efectelor induse de procesul decolonizării.5 olonia 8038 8548 63 253 . Tabelul nr.6 ehia 0362 0272 112 2 1. Restricţiile impuse de statele de imigrare din Lumea Nouă au slăbit după 1950 dar amploarea fenomenului nu a mai atins nivelul anterior anului 1920. Transnistria).. loc. fie în Portugalia fie în Brazilia. 175 .U. ONU. în 1989 la doar 0. veniţi în perioada colonială s-au retras de asemenea treptat spre subcontinentul indian sau spre Marea Britanie.Heleniak. 237 Cf. spre S.În Asia s-au manifestat de asemenea masive regrupări de populaţie.R. indienii din estul Africii.S.1 S 8 8 1 2 1 2 P 3 3 7 uedia 527 867 22 18 . ii ii ii ‰) loc.4 mil.U.7 - S ( 0 - 236 Emigraţia nord-africană spre Franţa a început încă în perioada colonială. O tendinţă contemporană este şi aşa-numitul „braindrain”. valea Ferghana) sau politice (Tadjikistan.A.35 R olul mobilităţii în dinamica populaţiei din statele dezvoltate între 1990-2000 St P P S S S S St P P S S atul 199 2N M) N M atul 199 N M N 0 000 0 2000 M M M M ( ( M M M M ii ii ii ii ‰) ‰) ii loc.4 . loc.5 N 4 4 1 1 3 2 C 1 1 2 orvegia 233 492 45 14 . De exemplu peste 50% din medicii practicanţi şi peste 25% din inginerii din S. ca urmare a decolonizării un număr neprecizat de locuitori au plecat în Marea Britanie (anglo-indienii). Canada în 1978. între 1949-1955 s-au instalat în metropolă peste 180 mii musulmani din Algeria. 2002).6/2002. unde formarea statelor independente Pakistan şi India. îndeosebi în fosta colonie britanică India. De exemplu.2 2 0.3 ovacia 288 400 35 23 . Is 2 2 2 1 9 0 Sl 5 5 1 landa 54 81 6 . fenomen nociv pentru statele slab dezvoltate dar profitabil pentru cele dinainte care reuşesc astfel să-şi menţină decalajul tehnologic. portughezi s-au retras după 1975 din Angola.S. Cea mai mare parte a acestor migraţii s-a desfăşurat sub impulsul unor conflicte interetnice (Nagorno-Karabah. de francezi din nordul Africii mai ales (nu toţi erau etnici francezi. italiană sau evreiască) reaşezaţi pe litoralul sudic (pied-noirs)236. Russia’s Demographic Decline Continues.

8 .9 a 0 S 3 3 2 8 pania 882 996 92 45 .5 2 0.7 2 .4 1691 8946 037 708 4.3 4 1 1 1 1 8 6667 5478 421 261 .0 E 6 7 1 3 lveţia 674 184 91 19 .4 ielorusi a 1 1 5 4 3 2 L 489 591 86 36 .7 etonia 9 3 4 1 4 3 1 E 81 38 4 3 .9 176 .7 7 2 1 5 5 2 432 028 31 635 .3 0.5 .2 1 1 2 4826 4518 540 316 3.8 8.9 .8 16.0 3 .2 8 .4 3 705 2 678 526 2 373 3 9 2 208 .Moldo va 5 5 1 1 1 1 U 745 967 089 129 .7 3 609 4 662 219 922 6 66 4 77 7 91 8 36 7 4.2 2.7 0.7 ituania 2 4 9 1 1 1 1 1 L 948 024 30 71 .6 1 4.3 1 2.3 .0 1 1 0218 0005 170 43 1.5 .6 4 12.8 F 5 5 2 5 ranţa 660 914 035 06 .4 4 4 1 2 369 112 23 380 .9 - 4.5 4.8 0 5.3 9.5 1 2 P 9 1 8 5 ortugali 920 005 8 2 .2 .3 .7 1 .4 104 201 1 1 573 368 45 160 3.2 974 176 28 4 .2 5 2 G 1 1 4 5 recia 012 075 0 93 .2 3 3 3 1 352 811 05 54 .9 0 6 A 7 8 7 3 ustria 660 112 7 75 .8 9 5 6 1 2 248 321 346 273 3.7 0 .6 .2 1 1 M 1 2 1 8 acedoni 924 032 63 55 .7 6 3 It 5 5 9 alia 750 836 92 59 0.9 0 .8 4.1 7.5 7 8 1 139 049 089 177 4.nlanda D anemarc a M area Britanie Ir landa O landa B elgia L uxembu rg G 7 8 3 ermania 988 217 732 028 0.1 4 0.6 .5 0 .3 4.8 5 4 2 1.5 omânia 5 5 7 1 1 2 R 135 339 0 34 .9 craina 6 4 3 3 2 8 5 2 B 507 793 00 6 .2 0 4 4 8 1 359 764 36 431 8.4 1 4 B 8 8 ulgaria 718 106 354 258 4.3 stonia .5 2 2 5 2 0317 4524 276 106 3.0 10.7 3.0 4 4 eorgia A rmenia 0 A zerbaija n 0 K azahsta n 2 K irghizst an 1 U zbekista n 5 T adjikista n T urkmeni a Is rael 3 usia G R 3202 2043 174 985 0.

Portugalia. I. 2 2 1 1 6 5 U. tradiţional mai reticente.Robatel. De asemenea.5 ponia N 3 3 3 1 9 5 .)..A. O mare parte a acestora sunt azilanţi. fenomen accentuat după 1990 prin emigraţia aproape incontrolabilă dinspre estul Europei sau din Asia şi Africa. mai ales în regiunile bogate în resurse subsolice. 177 .6 12.5 . chiar şi în Norvegia sau Finlanda.35.4 8 4 4 3 1 2 518 832 02 788 . 9 4 4 778 598 13 167 0. Italia sau Grecia.1 0. regruparea unor populaţii în spaţiul lor de referinţă continuă. justificat sau nu. nr.Zeelan 368 859 07 84 . Rolul acestor migraţii la constituirea stocului actual de populaţie vesteuropeană este foarte important dacă luăm în calcul şi pe urmaşii acestora (circa o cincime din populaţie în Franţa şi Elveţia.0 S.1 2 2 A 1 1 1 1 7 6 ustralia 6696 9124 256 172 . La început această emigraţie a fost dirijată. motiv pentru care multe state au luat măsuri drastice de stopare a cererilor de azil (Franţa. în special din sudul Europei (Peninsula Iberică. cazul germanilor (2 mil. urmată de ţările nordice 239. Fenomenul de reîntoarcere (migraţia de retur) este specific doar acelor state care s-au integrat în Uniunea Europeană (Spania. Regards sur l’actualité.N.45-60 care insistă mai ales asupra migraţiei ţigăneşti văzută ca una din componentele cele mai active a migraţiei est-europenilor. încât majoritatea absolută a germanilor trăiesc astăzi în spaţiul lor istoric originar (Germania.7 . vezi tab.1 . Grecia. Population (numerele din 1990-2000).3 3.a A lbania Iu goslavia B osnia-H. Grecii manifestă o mişcare similară. La conjoncture demographique.5 0. unde în 1989 se îregistrau 60 000 cereri de azil iar în 1992 doar 29 000.6 1 1 3 0 998 992 9 .A.1/1994. pp.5 . Cea mai permisivă pentru azilanţi este Germania (cu un vârf ed 438 000 cereri în 1992).). Grecia. alături de cei din regiunile extraeuropene (kurzii din Turcia. negrii din Africa subsahariană etc.Monnier. fosta Iugoslavie şi nordul Africii pentru ca în prezent est-europenii să constituie principalul val 238. pînă aproape de extincţia unor comunităţi seculare. Petrolul generează cele mai ample mişcări. 4 1 1 3 3 026 043 11 145 . multe companii atrăgându-şi „clienţii” direct de la sursă.8 2 2 0 0 0 Ja 1 1 6 037 012 315 4 3. Ces migrants venus de l’est. Statisticile oficiale menţionează peste 600 000 străini în Suedia.E. asiaticii în general. Italia) dar ulterior ponderea maximă a revenit celor din Turcia. 239 Ponderea străinilor în statele scandinave a crescut masiv în ultimele decenii. peste un sfert în Luxemburg sau peste 10% în Germania sau Marea Britanie). după 1989 în principal din spaţiul ex-sovietic şi România.0 1. Europa de Vest a devenit un atractor la fel de important ca şi S.1 dă C 2 3 1 2 5 8 anada 6937 0911 649 325 . C roaţia Sl ovenia U ngaria 3 3 5 1 262 419 64 407 6. Mulţi au devenit cetăţeni ai statului de adopţie dar o mare parte au un statut incert (cel puţin 10 mil.U.4 18.).6 5 4 Notă : SN – spor natural SM – spor migratoriu . Paris Europa Occidentală este caracterizată într-o primă fază prin imigraţia masivă de populaţie datorită necesarului de forţă de muncă pe parcursul celor „trei decenii glorioase”. circa 300 000 în Danemarca şi câte 200 000 în Norvegia şi Finlanda.Pasqua de limitare a imigraţiei). mai ales în Orientul 238 Cf. Important este faptul că în ultimii ani ţări tradiţional furnizoare de imigranţi devin atractive (Spania.4 1 1 3 2 2354 2666 161 41 . Elveţia). Caracteristică perioadei contemporane este şi constituirea unor noi arii de atracţie. mai ales ponticii refugiaţi după 1920 în Imperiul Ţarist. Sursa : A.D. Irlanda) dar şi aici nu în totalitate. Austria. în spiritul legii lui Ch.0 . 4997 8138 697 444 . N.

6 1.3 . 0.4 7 America de 28 30 9.8 2. Această atracţie s-a amplificat după 1973. În general. yemeniţi etc.Apropiat.7 68.). Division of Population.1/1998. imigranţii provin din alte ţări arabe cu populaţie densă (circa 3 mil.7 0.egipteni. Tabelul nr.) TERRA 56 60 38 0 13. majoritatea populaţiei din aceste state este străină (E. mai ales în statele de la Golful Persic. Bahrain. Thailanda). Mozambic) care asigură 40%din forţa de muncă din minerit240. New York.7 8 Asia 34 36 25 14. în Immigration et immigrés en Afrique du Sud (Revue Européenne des Migrations Internationales.0 1.4 0 State dezvoltate 11 11 4. la care se adăugau între 2-5 milioane 178 . Deşi populaţia neagră a R.0 3. Aceste fluxuri tind să scadă în importanţă ca efect al saturării pieţei forţei de muncă sau ca urmare a creşterii explozive a populaţiei (pe cale naturală). Se ajunge astfel la expulzarea imigranţilor (cazul Nigeriei. Mişcări similare se constată şi spre Libia (turci. al Kuwaitului).nr.S. pp193-221). anual numai în India şi Pakistan de ex. peruvieni).A.U. Atracţia acestei zone s-a extins iniţial spre ţările arabe vecine şi subcontinentul indian dar manifestă tendinţa de lărgire continuă a ariei de recrutare spre sud-estul Asiei.6 1 0 2.2 16. Componentele creşterii populaţiei pe Glob (1995-2000) Continentul Po Po Sp Sp Sp pulaţia pulaţia or or or 19 2000 natural migrator natural 95 (m (1995iu (1995.) dar şi din subcontinentul indian sau din sud-estul Asiei (Filipine.7 1 Sursa : O.8 0 2. 24. cam tot atâţia palestinieni. 16. în contextul tot mai des invocat al mondializării migraţiilor. Kuwait) sau asigură grosul populaţiei active (Arabia Saudită. 716 57. Qatar.D.1 America 48 52 42.2 5. 32 1. Tot în Africa se constată o imigraţie 240 A..4 1.1 9 Africa 70 79 93.0 10. liberieni etc.0 4.N.14..5 Nord 9. Latină 0. nord-estul Africii sau chiar sud-estul Europei.1 4.2 69. 2000 Sp or migratori u (‰ anual) 0 2.5 1 State în curs de 45 48 38 15.5 0.7 5.U. din care 508324 africani şi 305282 europeni. dezvoltare acestei ţări permite afluxul unui număr însemnat de cetăţeni din statele vecine mai sărace (Malawi. Venezuela (columbieni. pe măsura creşterii veniturilor şi necesarului de forţă de muncă în exploatările petroliere. combinatele petrochimice sau ramurile industriale noi ca siderurgia ori aluminiul.Sud-Africană.4 3 Europa-Rusia 72 72 5. O atracţie însemnată o exercită şi regiunile miniere ale Africii Australe unde forţa de muncă africană este utilizată exclusiv.6 Astfel.9 7.2 88. 8.7 0. Trimiterea unei părţi din venituri în ţările de origine constituie o sursă însemnată de venituri pentru acestea (circa 3 md. Oman). 28.5 8. maltezi) sau Nigeria (ghanezi.2 2.Bouillon.2 16. vol.dolari U. pornind de la cifre oficiale estima pentru 1991la circa 905 343 numărul străinilor din R.3 3 Oceania 30.).7 0.(‰ ( il) 1999) 1999) anual) mil.5 1.4 9. dezvoltare 034 68.0 5. beninezi.Sud-Africane este numeroasă.

creându-se astfel o puternica diasporă a acestora în alte state arabe. mai rar din vestul Europei sau S.U. aproape exclusiv africani din ţările vecine. Burundi. nr. Tunisia) din Etiopia. Brunei sau Thailanda. cu toate măsurile de precauţie luate de statele atractive. Laos. vol. între 1945-2000. Afganistan. Les travailleurs immigrés victimes de la crise financière asiatique. -state de tranzit. Numărul populaţiei regrupate în Israel poate fi apreciat la circa 2. unde o treime din forţa de muncă este venită din Mali. pentru a li se face loc au fost expropriaţi localnicii palestinieni. în primul rând marile metropole Singapore şi Hong Kong dar şi spre Malaysia. Tendinţele actuale urmează acelaşi curs.P. Indonezia. Filipine.S. prin imigraţie clandestină. Complexitatea acestor fluxuri derivă din faptul că unele din aceste state sau teritorii sunt atât emiţătoare cât şi furnizoare de migranţi (Thailanda.Sud-Africană. -state furnizoare de mână de lucru. datorită regrupării populaţiei evreieşti în urma constituirii statului după 1948 : S-au dirijat spre Israel îndeosebi populaţiile evreieşti din Europa central-estică (originarii din România au fost mult timp cei mai numeroşi.5-3 mil. putem conchide că s-au diferenţiat şapte categorii de state din punctul de vedere al migraţiilor internaţionale242 : -state repulsive. -state marcate de practica „purificării etnice” (ex-Iugoslavia. statele din Maghreb.S. mult afectate de evoluţiile politice foarte tensionate. Argentina). Pe parcursul perioadei contemporane. după 1990 a schimbat ierarhia) dar şi comunităţi importante. Géodynamique des migrations internationales dans le monde. în timp ce peste 200 000 malaezi lucrau ilegal în Japonia şi Taiwan (L. pradă unor conflicte social-politice şi unei stări economice precare (Haiti. -state atractive la nivel internaţional. presiunea fiind foarte puternică din partea unor state cu o populaţie densă şi cu un nivel de dezvoltare mai scăzut (Bangladesh.Husson. cazul Poloniei. atât spre vest (Golful Persic. cazul Côte d’Ivoire. Revue Européenne des Migrations Internationales. Taiwan. 1995 179 . Într-o anumită măsură şi România sau Federaţia Rusă prezintă caracteristici similare . avantajate de instituirea unor relaţii complexe încă din perioada colonială (Franţa. Malaysia241). Important este faptul că ei nu au revenit pe un teren gol. Venezuela.14. avantajate de proximitatea statelor dezvoltate sau de legături strânse cu acestea. care furnizează dar şi primesc migranţi. Puternice fluxuri migratorii se evidenţiază în ultimele decenii în Asia de Sud-Est. pp. Tipice sunt din acest punct de vedere Turcia. 242 Cf. Marea Britanie. Burkina Fasso sau Niger. avantajate de abundenţa unor resurse sau de extinderea plantaţiilor tropicale . Olanda) sau de rolul major pe care-l deţin pe scena muncitori ilegali. va constitui fără îndoială un mobil al accentuării acestei presiuni greu de stăvilit.A. Israelul este un alt punct de atracţie. din nordul Africii (Maroc. precum R. Japonia). cu specificaţia că se constată o creştere continuă a presiunii populaţiei din ţările slab dezvoltate. G. foarte vechi. 241 Numărul imigranţilor ilegali în această ţară era estimat la peste 1 million în 1995. Europa) cît şi spre zona Pacificului (Oceania. având toate şansele să capete în viitorul apropiat dimensiunea celorlalte două mari circuite migratorii (cel din bazinul mediteranean şi cel din bazinul Caraibelor).Simon. Vietnam) sau afectate multă vreme de conflicte (Cambodgia) ori supuse unui regim politic autoritar (Birmania. 1/1998. PUF. multe dintre statele africane) . Această regiune constituie o importantă intersecţie migratorie. Côte d’Ivoire. Fluxuri tot mai importante de migranţi bat la porţile Europei sau Americii de Nord unde se adaugă un flux cel puţin la fel de important provenind din America Latină. unele state latino-americane (Brazilia. Ruanda sunt printre cele mai cunoscute exemple) . Asia Centrală. doar venirea masivă a evreilor din fosta U. R. Procesele migratorii din Orientul Apropiat sunt contradictorii şi instabile. -state atractive la nivel regional.intensă şi spre statele cu o agricultură de plantaţie performantă. Chile.Chineză). în curs încă în Lumea a Treia.R.253-262). de multe ori situate în „zone gri”. Thailandei. Mexicul sau Filipinele dar şi România a evoluat după 1990 în această direcţie . Explozia demografică. mai ales în Asia de Sud şi Africa.

cazul tipic fiind Israelului. În anul 2001.politică (S. a căror dezvoltare a fost masiv sprijinită de fondurile strânse în străinătate dar trebuie spus că nivelul de plecare al acestora era mai degrabă unul favorabil. 3-7/2002.Naţional de Statistică din Seul).3/1998. arhipelagul nipon a fost aproape închis migraţiei internaţionale. În mare parte acest trafic este controlat de structuri mafiote care percep taxe exorbitante pentru aceste „servicii“.în 1998 sau 2. 247 Cf.) sau economică (Germania.Chesnais.8% din populaţie iar musulmanii 1% (cf. Efectul general este însă contradictoriu : aparent. numărul persoanelor care trăiau temporar sau permanent în afara ţării de origine. Această dependenţă este tot mai marcată în multe din statele europene importante datorită reducerii potenţialului forţei de muncă : Germania. Courrier de la Planéte.1% din populaţia mondială.A.C.2002. O. -state dependente de migraţiile internaţionale. creând astfel o adevărată dependenţă de această sursă de venituri. practicând o discriminare în favoarea britanicilor. în cea mai mare parte veniţi din China şi sud-estul Asiei (cf. Aceştia proveneau în special din statele Asiei Musonice (din India pînă în peninsula Coreea) dar şi din state latino-americane sau chiar din Europa (cf.C. Italia sau chiar Marea Britanie246.2% iar în 1990 la peste 50% încât în 1991 ortodocşii formau deja 2. străini la care se adăugau 300 mii imigranţi ilegali. de J. PUF. estima la începutul anului 2002. în acest mod poate fi redus gradul de sărăcie în ţara de origine dar în realitate poate bloca structurile economice locale atunci când veniturile sunt dirijate exclusiv în scopuri personale.Pons.M. nr. Le multiculturalisme en Australie. S. furnizoare tradiţionale de mână de lucru devenite recent ţări primitoare.U. Elveţia. 243 Mult timp. italieni. 248 Cf. 245 Australia a fost multă vreme mai reticentă la imigraţie. Harmattan. Prin repatrierea unei părţi din veniturile obţinute dar şi prin vehicularea unor tehnici. Astfel dacă în 1959 doar 3% din imigranţi erau asiatici în 1975 se ajunge la 14.N. Migraţiile internaţionale şi dezvoltarea O problemă viu disputată priveşte rolul migraţiilor internaţionale în dezvoltarea economică a statelor emiţătoare. La migration permet de maintenir la croissance de la population de l’UE. turcă şi albaneză mai ales (Bernard. Numai spre vestul Europei se estimează un flux ilegal de circa 4 mil. Se aşteaptă acelaşi efect şi pentru statele din estul Europei. În aceeaşi categorie intră însă şi monarhiile arabe de la Golful Arabo-Persic. se constată însă o tendinţă de creştere a numărului imigranţilor în contextul creşterii continui a standardului de viaţă şi al îmbătrânirii populaţiei. ţările scandinave. La population du Japon – reflux et vieillissement. al doilea este declanşat de criza petrolieră din 1973 care a creat necesităţi tot mai mari de forţă de muncă în statele mari producătoare şi a impus o selecţie mai strictă a migranţilor în statele dezvoltate prin intermediul „brain-drain”. Multe state slab dezvoltate sunt practic susţinute aproape exclusiv de sumele trimise de conaţionalii aflaţi la muncă în străinătate (Yemen. comunicat de presă din 20 ian. O bună parte din această migraţie face obiectul unui trafic inuman care aduce celor care îl controlează circa 15 md. În 1996 se înregistrau circa 3.3 mil. Portugalia. coord. Unii specialişti deosebesc două cicluri distincte după 1950 : primul corespunde cererii de forţă de muncă necesară reconstrucţiei postbelice în statele occidentale devastate de război (1950-1975).) iar după 1972 şi spre statele asiatice deşi se manifestă încă unele excese (cazul imigranţilor afgani sau irakieni frecvent expulzaţi în ultimii ani). pp. 1997). cu bogăţiile lor imense de hidrocarburi dar şi Australia245 sau Canada.persoane traficate248 iar la nivel mondial numărul lor depăşeşte 30 de milioane. Acest al doilea ciclu corespunde şi mondializării fluxurilor migratorii care au devenit tot mai greu de controlat (125 mil. în La population du monde-enjeux et problèmes. pentru refugiaţi. Inst. După 1970. mai recent şi statele din sudul Europei. la 150 mil. cunoştinţe. Grecia) s-a datorat însă şi democratizării societăţii.I. 246 Cf. Acest trafic clandestin este.48-66.Înaltului Comisariat al O. De multe ori se citează cazul statelor din sudul Europei.A.4.U. Emergenţa recentă a acestor state (Spania. V. pp. X.Inoue. Statistiques en bref. O deplasare între China şi Europa sau Statele Unite se dovedeşte a fi o adevărată epopee care poate costa migrantul cîteva mii de dolari pe care trebuie să-i ramburseze muncind sau prostituându-se ani la rând. polonezi etc. Japonia243. stat artificial creat prin regruparea unei părţi din populaţia evreiască pe un teritoriu considerat patria lor istorică. din care 35-40% aveau o motivaţie economică) 247. după toate aparenţele. Uniunea Europeană a primit 680 000 imigranţi. Începând cu 1960 s-a deschis totuşi spre emigraţia din statele mediteraneene şi est-europene (greci.). principala destinaţie fiind Italia (180 000) urmată de Marea Britanie (140 000) şi Germania (105 000). sau chiar Coreea de Sud244). 2002. în mâinile unor organizaţii criminale de origine chineză.Chasteland şi J.dolari S. parţial datorită abundenţei forţei de muncă. 180 .3. Migraţiile internaţionale sunt văzute astăzi şi ca un efect al procesului de metropolizare (concentrarea populaţiei în mari aglomeraţii urbane). modele culturale poate fi modificată balanţa economică a unor state.U. Burkina Fasso de ex. 1996). 244 Recensământul din anul 2001 înregistra în această ţară un număr de 267 630 străini rezidenţi.29). între 500-1000 dolari USD la trecerea unei frontiere. Eurostat.

sunt puternic curtaţi de firmele de profil din America de Nord sau Europa de Vest. sau mai recent între Spania şi America Latină. Emigraţia are astfel un dublu rol : constituirea unei surse sigure de devize şi reducerea şomajului. Yemen. înscris într-o veritabilă piaţă mondială a inteligenţei.). O mare parte din deficitul balanţei comerciale este acoperit în acest mod în statele din Maghreb. Conform Organizaţiei internaţionale pentru migraţii. de multe ori la limita legalităţii. de multe ori în statele menţionate anterior (cazul României. de pe urma căruia statele dezvoltate câştigă enorm.dolari USD. Ţările de imigraţie constituie de multe ori un debuşeu pentru mărfurile din ţările de emigraţie. Grecia sau Italia) repatriau anual în anii 1995-1997 circa 5 md. R. în vestul statului Mali (regiunea Kayes) de unde pleacă grosul emigranţilor spre Franţa. geografice sau lingvistice. Prăpastia dintre aceste state şi clubul restrâns al ţărilor prospere este atât de profundă încât sunt necesare decenii. Astfel s-au instaurat fluxuri preferenţiale între Franţa şi Maghreb sau Africa de Vest. În multe cazuri sumele repatriate depăşesc nivelul exporturilor (Lesotho. Este vorba despre un veritabil transfer de tehnologie în sens invers. Statul în general nu a văzut niciodată în aceste acţiuni de dezvoltare o soluţie viabilă. susţinute de numeroase ONG249 şi de colectivităţile locale din ţările de primire. nu neapărat dintre cele mai sărace se află în această situaţie : Turcia. instalarea unei reţele de curent electric etc. unele mici state antileze etc. practică deschis acest „drenaj al creierelor“. Filipinele. Succesul acestei deschideri este pentru moment 249 250 Organizaţii nonguvernamentale Este într-o anumită măsură şi cazul României. între Marea Britanie şi subcontinentul indian. şi Mexic. Adaptarea mâinii de lucru în ţările de origine este facilitată de legăturile istorice. Pakistan sau Filipine251. dacă nu secole. în care funcţionează o puzderie de societăţi sau ONG care are ca ocupaţie traficul cu forţă de muncă. De remarcat că ponderea mare a economiei subterane şi transferurile de bani pe căi oculte ascund o mare parte din aceste venituri dirijate de multe ori spre achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată sau spre construcţia de case (Bernard. Importanţa acestor transferuri financiare este atât de mare încât multe state sărace practică o politică de export a forţei de muncă 250. Exodul forţei de muncă şi al inteligenţei reduce substanţial şansele de dezvoltare a ţărilor emiţătoare fiindcă prelevează contingentul cel mai dinamic al populaţiei. Europa a fost până de curând mai reticentă la importul de inteligenţă. acest raport între emigraţie şi dezvoltare este nerealist. ridicarea obstacolelor administrative şi regularizarea imigranţilor supercalificaţi în special în Franţa şi Germania. Un rol important în transformarea acestui fenomen. Albaniei etc. Chiar şi în Mexic aceste sume echivalează cu 10% din exporturi. La nivel local. Emigraţia nu este doar o sursă de venituri ci este şi o creatoare de relaţii umane şi comerciale. puternic devalorizate. Turcia. Sri Lanka. Stimularea sectorului construcţiilor este o realitate dar acestea nu atenueaza criza spaţiului de locuit şi în plus necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinere. Fondurile transferate sunt de multe ori consacrate cumpărării unor mărfuri din import şi nu a produselor locale. Mulţi emigranţi africani (maghrebini mai ales) s-au grupat încă din anii ’70 în scopul finanţării unor proiecte locale precum forarea unor puţuri.intrate în această fază de migraţie masivă pentru lucru. cu efecte asupra eliminării unor tensiuni sociale sau politice. într-un mijloc al dezvoltării locale îl are solidaritatea. Nivelul veniturilor expediate de către muncitorii imigranţi în ţările de origine era evalută de FMI în 1997 la circa 77 md dolari USD faţă de numai 5 md în 1970.). 181 . India. mai ales cele americane. acţionând în sens contrar. Pentru multe state slab dezvoltate însă. pentru a o acoperi. construcţia unei şcoli sau a unui dispensar. Mexicul etc. Iniţiativele lor. Egipt. Multe state.Moldova. mai ales informaticienii. Emigraţia nu prezintă numai aspecte pozitive pentru ţara de origine.A. dimpotrivă. o treime din africanii cu studii superioare lucrează în ţările dezvoltate. Transferul de fonduri de către emigranţi tinde să agraveze inflaţia în ţările de origine (frecvent în Turcia) şi impun tranzacţiile în valută străină ăn dauna monedei naţionale. constituie deja o modalitate clasică de dezvoltare locală. nedorit în esenţă. Inginerii din subcontinentul indian. Universităţile şi întreprinderile occidentale.U. sub oblăduirea factorilor politici. neexistând nici un semn de decolaj economic. Bulgariei. transferul anual depăşeşte cu mult valoarea creditelor internaţionale de cooperare. 2000). 251 Cei 4 milioane de emigranţi filipinezi (în mare parte femei angajate ca menajere în Orientul Apropiat. de multe ori sosite prin aceleaşi circuite ca şi emigranţii. prin intermediul înfrăţirii dintre localităţi. explicabil prin protecţionismul corporatist al elitelor naţionale dar penuria de informaticieni a determinat în anii 1998-1999. între S.

dezvoltarea economică necesită mai ales forţă de muncă mai puţin calificată. Spania sau Portugalia. Majoritatea specialiştilor sunt de acord cu această corelaţie dar admit existenţa unui decalaj. majoritatea persoanelor calificate nu se vor întoarce în ţările de origine atâta timp cât competenţele lor nu sunt totdeauna recunoscute iar mediul politico-economic este mai degrabă ostil. acceptând o fluidizare a deplasărilor. În prezent majoritatea statelor europene practică o politică mai deschisă. mai ales după crearea ALENA. S-a sperat astfel. stoparea exodului venind mai târziu decât decolajul economic. în care salariile sunt net superioare mediei naţionale dari mult inferioare celor din S. să se pună capăt emigraţiei ilegale. Această politică de „codezvoltare“.A. majoritatea celor vizaţi preferând S.minim. Similară este şi politica S.A. inclusiv prin regularizarea periodică a emigranţilor clandestini. Turcia). des clamat de forurile internaţionale. Mult timp circulaţia între statele emiţătoare şi cele primitoare a fost strict supravegheată. statul respectiv devenind atractiv. precum cele care alternează perioadele de formare în Europa şi exercitarea profesiei în ţara de origine. În acest context se poate pune legitim întrebarea dacă dezvoltarea poate frâna emigraţia. fara vreun rezultat palpabil.A. destinat producţiei şi serviciilor în aşanumitele maquiladoras.U. Situaţia actuală a multor ţări „în tranziţie“ din estul Europei se datorează acestor efecte perverse ale liberalizării. localizate în lungul frontierei. pe termen lung. Astfel. reuşesc să stabilească un echilibru în bilanţul migraţiilor forţei de muncă specializate. Această logică liberală este aplicată de Uniunea Europeană în acordurile de cooperare cu statele de la periferie (Maghreb. Liberalizarea schimburilor economice este văzută adesea ca un alt factor al dezvoltării şi ca o frână în calea emigraţiei. iniţiată de Franţa este dublată de susţinerea unor proiecte de dezvoltare rurală.U. riscând să destructureze sectoare întregi ale economiei tradiţionale. Aceasta ilustrează relativitatea luptei împotriva exodului materiei cenuşii. iar sectorul serviciilor domestice ramane inca o sursa sigura de venit pentru multi emigranti. Într-o primă fază. resuscitând exodul rural. atat timp cat agricultura californiana sufera de lipsa de forta de munca.U. şi Canada. 182 . inclusiv din raţiuni lingvistice (majoritatea asiaticilor cunosc limba engleză). Mexicul a beneficiat de un transfer imens de fonduri. Formule contractuale inventive. Suprimarea sau diminuarea tarifelor vamale este văzută ca o măsură de impulsionare a exporturilor şi a creşterii economice în statele în curs de dezvoltare. o parte din forţa de muncă va continua să emigreze şi abia într-o a doua fază se va ajunge la un echilibru sau la inversarea balanţei migratorii.. Această măsură permite însă Europei să invadeze pieţele acestor state cu propriile produse. aşa cum s-a întâmplat în Irlanda.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->