Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie, Catedra de Geografie Umană Prof.dr.

Ionel MUNTELE GEOGRAFIA POPULAŢIEI Note de curs pentru anul şcolar 2009-20010 (pentru uzul studenţilor din anul II) Capitolul I Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice I.1.Domeniul de studiu De la geografia populaţiei concepută într-o manieră extinsă la demografia spaţială definită restrictiv, studiul geografic al populaţiei poate lua diverse căi. Drept una din cauzele acestei situaţii este evocată adesea extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interes geografic referitoare la populaţie, organizate în jurul studiului distribuţiei fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spaţiu, există un consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuanţe pe care le poate exprima noţiunea de populaţie. Multă vreme, până spre 1960, geografia avea o viziune mai cuprinzătoare asupra acestei noţiuni, incluzând toate caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare măsură geografiei umane. Amploarea tematicii a impus limitarea interesului geografiei populaţiei la investigaţiile asupra informaţiilor statistice accesibile şi uşor de spaţializat. Chiar şi aşa domeniul de studiu rămâne destul de vast, încât au apărut tendinţe de limitare la două teme majore : studiul celor două componente demografice principale, fecunditatea şi mortalitatea; mobilitatea populaţiei. Cu toate argumentele aduse, excluderea completă a distribuţiilor spaţiale nu a întrunit o largă adeziune. Opţiunile cele mai frecvente converg spre ideea existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei : - distribuţia spaţială a populaţiei - dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală) - structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice - mobilitatea populaţiei I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar Geografia nu este singura disciplină ştiinţifică interesată de problematica populaţiilor umane. Există discipline, precum demografia, care par mai îndreptăţite să o studieze1. Demografia are însă un net caracter interdisciplinar, suprapunându-se parţial, în diverse proporţii, cu alte discipline socio-umane : -demografia statistică, subordonată statisticii, care urmăreşte variaţiile unor fenomene şi procese cuantificabile; -demografia socială, subordonată sociologiei, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social; -demografia istorică, subordonată istoriei, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în spaţiul politic; -demografia politică, subordonată politologiei, care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;
1

Cea mai succintă definiţie a acestei ştiinţe este cea dată de J.Véron, „aritmetică a populaţiilor” (L’homme dénombré în Géographie et Démographie, vol.1, sub direcţia lui Y.Michaud, pp.31-49, Odile Jacob, Paris, 2002.

1

-demografia economică, subordonată economiei, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic; -geodemografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora. Astfel definită, geografia populaţiei apare înscrisă într-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstracţie. Frecvenţa utilizării termenilor demogeografie sau geodemografie, substituiţi geografiei populaţiei sugerează conştientizarea acestui context interdisciplinar. Interesată de distribuţia populaţiilor umane şi de modul în care structurile acestora se diferenţiază în spaţiu, încercând să le explice, geografia populaţiei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variaţiile statistice fie pe interacţiunile cu sferele vieţii social-economice sau politice. De alfel încă L.Febvre (1938) observa că geografia pleacă de la sol şi nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiinţele sociale2. Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale geosistemului, suportul populaţiilor umane care poate indica sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene geodemografice. Fără a exagera, unii autori atribuie geografiei populaţiei rolul esenţial în analiza geografică datorită dublei perspective pe care aceasta o propune : studiul colectivităţilor umane, cu toate particularităţile acestora şi studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu3. Dubla dimensiune, socială şi teritorială, a populaţiilor favorizează geografia în contextul actual dominat de mondializarea modelelor evolutive sau a fluxurilor al căror efect este o combinaţie între tendinţele de uniformizare şi cele de menţinere a diferenţierilor spaţiale, rezultat al luptei dintre inerţiile trecutului şi mutaţiile sistemice ale structurilor sociale. Originalitatea geografiei faţă de celelalte discipline socio-umane care studiază populaţia rezidă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care acestea le examinează pe verticală4.Geografia este menită astfel să concilieze observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice asupra diversităţii populaţiilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbările socio-demografice şi mediul în care oamenii trăiesc şi se multiplică5. I.2.1.Evoluţia curentelor de gândire asupra studiului populaţiei Preocupările în domeniul populaţiei sunt foarte vechi dar au cunoscut o mai mare afirmare în perioada modernă odată cu dezvoltarea societăţilor de tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a populaţiei la nivel global. Geografia s-a interesat de problematica populaţiei umane încă de la începuturile sale, în perioada modernă ajustîndu-şi modul de abordare la marile curente de gândire asupra studiului populaţiei. Cel mai vechi dintre aceste curente este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus prin publicarea lucrării sale „Eseu asupra principiului populaţiei”6. Pentru Malthus, populaţia creşte conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilităţile de subzistenţă (hrană) sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea populaţiei o alegere între două căi : fie, acceptă voluntar să-şi limiteze creşterea (prin „moral restraint” sau abţinerea de la mariaj), fie, va fi distrusă de războaie, foamete, ciumă etc. A ajuta săracii în această concepţie înseamnă a încuraja creşterea demografică şi pe termen lung, distrugerea societăţii. Teoria malthusiană este unul din pilonii teoriei stării staţionare a economistului David Ricardo7 şi s-a inspirat mult din ideile care circulau în epocă, atât în Marea Britanie cât şi în Franţa, într-un context special, acela care a succedat revoluţiilor burgheze din vestul Europei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. După
2 3

La terre et l’évolution humaine, cap. I, Albin Michel, Paris, 1938. G.şi Ph.Pinchemel, La face de la terre, cap.I, A.Colin, Paris, 1988. 4 Cf.P.George, Géographie et sociologie, pp.10, PUF, Paris, 1972. 5 Cf.P.-J.Thumerelle, Les populations du monde, pp.7-12, Nathan, Paris,1996. 6 Publicată în 1798 în Anglia a fost tradusă în limba română abia în 1992 la Editura Ştiinţifică 7 Economist britanic (1772-1823) partizan al liberalismului economic şi autor al legii rentei funciare diferenţiale. Opera sa principală, Principiile economiei politice, a fost publicată în 1817

2

1950 această teorie a fost luată sub forma neomalthusianismului care a lărgit dezbaterea prin includerea problemelor ecologice care ar decurge din creşterea populaţiei, fixând obiectivul „creşterii 0”. În 1972, o expertiză a MIT8, comandată de Clubul de la Roma a ajuns la următoarea concluzie : „dacă expansiunea demografică şi consumul resursleor naturale nu sunt stăpânite imediat, secolul XXI va fi marcat de un dezastru uman şi ecologic”.Succesul temporar al acestui curent s-a datorat şi intereselor strategice ale unor state dezvoltate care se vedea „ameninţate” de explozia demografică din Lumea a Treia, aflată la apogeu în epocă. Acestui curent i s-au opus cu vehemenţă statele comuniste şi cele în curs de dezvoltare, în cadrul Congresului mondial al populaţiei ţinut la Bucureşti în 1974. Efectul principal al ofensivei neomaltusiene care a promovat masiv mijloacele anticoncepţionale, pare a fi fost tocmai accelerarea scăderii natalităţii în statele dezvoltate. Curentul populaţionist, are tradiţii chiar mai vechi, fiind dezvoltat de mercantiliştii9 inspiraţi de ideile lui Jacques Bodin („nu există bogăţie mai mare decît oamenii”)10. Creşterea populaţiei are în această viziune o influenţă pozitivă în mai multe direcţii : sporirea cererii de produse incită la sporirea producţiei de bunuri şi la crearea de locuri de muncă; creşterea populaţiei obligă societatea să îşi organizeze mai eficient procesul de producţie şi implicit să-şi mărească productivitatea; o populaţie mai numeroasă permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societăţii. Unul din reprezentanţii de marcă, demograful francez Alfred Sauvy, sublinia că „de fiecare dată când se produce o diferenţiere între două mărimi care ar fi trebuit să fie la acelaşi nivel, există două moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la un nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând că una din mărimi este excedentară, optica malthusiană sugerează instinctiv o aliniere la un nivel inferior”11. Curentul optimumului demografic, încearcă să le concilieze pe cele precedente. Din punct de vedere economic, criteriul optimumului demografic porneşte de la necesitatea realizării unei maxime eficienţe a muncii exprimată prin nivelul productivităţii. Nivelul optim al populaţiei unui teritoriu anumit este definit de mai multe elemente : gradul de echipare tehnologică, volumul resurselor utilizabile, nivelul comerţului exterior etc. Alte elemente definesc structura optimă a populaţiei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă, raportul dintre consumatori şi producători, structura profesională a populaţiei şi repartiţia geografică a acesteia etc. Alte elemente definesc dinamica optimă : ritmul de creştere al populaţiei, ritmul progresului tehnic, rata creşterii venitului naţional sau al produsului intern brut etc.12. Curentul marxist este orientat împotriva teoriei malthusiene. Pentru Karl Marx, suprapopularea nu este legată de creşterea demografică alertă a claselor sărace ci rezultă din modul de organizare a economiei şi de repartiţie a bogăţiilor. Suprapopularea este rezultatul modului de producţie capitalist pentru că acesta favorizează acumularea bogăţiilor. Capitaliştii au prin urmare interesul de avea o populaţie mai numeroasă, o armată de rezervă pentru producţia industrială. Astfel se întreţine un nivel ridicat al şomajului, care permite blocarea salariilor la un nivel coborât permiţând acumularea plusvalorii. Astfel, presiunea demografică a obligat statele mai avansate să adopte tehnicile de mecanizare în agricultură pentru a mări productivitatea agricolă. Spre deosebire, o societate mai „rarefiată” nu incită la modificarea sistemelor de exploatare agricolă a solului. Creşterea demografică are rolul de motor al progresului tehnic, exercitînd o presiune creatoare. Marxiştii opun astfel capcana malthusiană a insuficienţei alimentare capcanei densităţii reduse a populaţiei care întreţine un progres tehnic redus, un climat mai puţin propice inovaţiei13. Curentul economicist, leagă acumularea de bunuri (economiile) de ciclurile vieţii individului care încearcă să-şi maximizeze consumul pe termen lung. Contrar altor specialişti, care consideră că omul
8 9

Massachussets Institute of Technology din Boston (S.U.A.) Adepţi ai unui curent al economiei politice bazat pe rolul primordial al pieţei 10 Economist şi filozof francez (1530-1596), teoretician al monarhiei absolute 11 Théorie générale de la population , 1952 -1954 12 Asupra conceptului de optim demografic insistă şi geograful francez P.George în Géographie de la population, PUF, Paris, 1983. 13 O specialistă a acestui curent este Ester Boserup pentru care principalul stimulent al creşterii productivităţii agricole este creşterea populaţiei, combătând neomaltusianismul din anii ’60 care vehicula prognoze catastrofice asupra viitorului omenirii.

3

Într-o societate industrială.3. în acest context. Pînă la 1900. multe societăţi islamice. Căutarea unei legităţi care să exprime sintetic raportul dintre populaţie. Analiza căsătoriei este astfel asimilată celei a constituirii unei firme. consideră că decizia de a se căsători şi de a avea copii în societatea modernă este rezultatul unei analize de tipul cost-avantaje. Rezultă din aceste considerente că rata de economisire globală este determinată de factorii economici şi demografici – structura pe vârste. care necesită cheltuieli dar oferă şi satisfacţii. nu atât pentru el cât pentru generaţiile următoare. Evoluţiile din ultimele decenii demonstrează însă slăbiciunea acestei afirmaţii. cîştigul de capital afectând consumul într-un mod limitat14. cum este aceea iraniană. cei mai mulţi adepţi ai acestui curent consideră că individul economiseşte în primul rând pentru el. I.Direcţii de studiu în geografia populaţiei Geografia a fost totdeauna preocupată de modul în care populaţiile umane se înscriu în spaţiu. societăţile rigide manifestîndu-se prin tendinţe conservatoare spre deosebire societăţile mai inovatoare care dezvoltă tendinţe progresiste (islamul faţă de creştinsim de ex. îngrijire etc. prin urmare perioada de acumulare este finită. nu constituia o temă distinctă ci un capitol introductiv al geografiei regionale. Dragostea este singurul element care diferenţiază familia de o firmă ! Curentul contabilităţii intergeneraţionale. Acest indicator este relativ constant în decursul timpului.economiseşte toată viaţa. remarcându-se printr-o adaptare excepţională la rigorile impuse de creşterea rapidă a populaţiei.). existând o mare diversitate de moduri de adaptare. în societăţile agricole.Becker 15. Dimpotrivă. reflectate în repartiţia inegală a populaţiei şi activităţilor acesteia. Până la al doilea război mondial s-a impus orientarea ecologistă (environmentalistă) care punea accent pe interacţiunile dintre societate şi mediul fizic.1930) care a examinat raportul dintre investiţiile în capitalul uman. al cărui principal reprezentant este G. Cele două părţi se leagă prin contract să evite costurile suplimentare ale tranzacţiei. prelungirea speranţei de viaţă se traduce într-o creştere a cheltuiellilor legate de pensii şi asigurarea sănătăţii. adoptând un model familial de tip european. datoria publică va creşte. 15 Economist american (n. autorul teoriei ciclurilor vieţii şi al modelului econometric american. Astfel. ceea ce economiseşte în perioada activă fiind consumat după pensionare. speranţa de viaţă la naştere etc. Toate aceste curente conţin realităţi care demonstrează complexitatea studiului populaţiei. 14 Cel mai cunoscut teoretician din această categorie este economistul american de origine italiană Franco Modigliani (n. pleacă de la un model teoretic care arată că acumularea datoriilor. resurse şi teritoriu devine astfel iluzorie. Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului în strînsă legătură cu evoluţia de ansamblu a disciplinei. Organizarea producţiei în echipă costă mai puţin şi evită renegocierile. copilul este considerat o investiţie capitală. Contextul cultural este omis de regulă deşi are o importanţă enormă. dintre cele mai rigide. cheltuielile publice şi transferurile stau la baza unei constrângeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor şi a cheltuielilor între diferitele generaţii. Acest model a fost criticat pentru că pleacă de la ipoteza că cheltuielile publice sunt neproductive. Studiul geografic al populaţiei. în educaţie îndeosebi şi productivitate 4 . Actualizarea fluxurilor financiare viitoare trebuie să prevadă creşterea produsului individul pentru a menţine la un nivel acceptabil contribuţia generaţiilor viitoare. Geografia prin specificul său poate fi adesea mult mai în măsură decât economia sau demografia să răspundă unor chestiuni care privesc unele tendinţe aparent contradictorii în dinamica populaţiilor umane. orientarea a fost mai apropiată de metodele etnologiei şi antropologiei. în măsura în care poate contribui la procesul muncii şi la sporirea veniturilor. copilul este asimilabil unui bun de consum.). Scăderea taliei medii a familiei se explică tocmai prin costul tot mai ridicat de întreţinere a unui copil (educaţie. Curentul microeconomiei familiale.1918). Fără modificarea legislaţiei şi cu un nivel constant de cotizare a contribuabililor. acordându-se o importanţă deosebită particularităţilor culturale.

este un sinonim neindicat din cauza ambiguităţii pe care o presupune. Interacţiunea acestora cu spaţiul geografic. ea deschide căi noi în cunoaşterea geografică. de modelizare şi teoretizare decât alte discipline geografice.).Mijloacele cercetării în geografia populaţiei (sursele de informaţii) Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijină predilect pe colectarea informaţiilor pe teren. În general. a unor mijloace specifice de investigaţie a unei realităţi multiforme. un mod eficace de identificare a unor caracteristici sau de detectare a unor cauze. în special prin apariţia unor noi forme de concentrare umană precum ariile periurbane. 5 . cele mai multe demersuri orientându-se spre studiul societăţii. destinate a furniza date complete referitoare la structurile şi fluxurile populaţiei. dincolo de amprenta acesteia asupra spaţiului terestru. statele au la dispoziţie două sisteme de colectare a datelor : registrele stării civile. cu o inegalitate variabilă. când se constată o apropiere de metodele de investigaţie sociologică. Distribuţia spaţială a populaţiei nu mai prezenta interes decât în măsura în care se produceau modificări esenţiale. megalopolisurile ş. utilizarea forţei de muncă. încredinţate autorităţilor locale. Pentru geografia populaţiei. efectuate periodic. constă în sublinierea unei caracteristici esenţiale a acestora : diversitatea. geografia populaţiei are ca sursă principală de informare materialele statistice coelctate de către instituţiile specializate. Analiza proceselor care generează anumite configuraţii (structuri) spaţiale devine indispensabilă. Problema principală pe care o pun aceste informaţii este pertinenţa.Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o nouă orientare. I. Se poate afirma astfel că. vizând mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei. Termenul demogeografie sau geodemografie.4. Poate avea aplicaţii practice în domenii variate : amenajarea teritoriului şi urbanismul nu pot face abstracţie de analiza spaţială a dinamicii populaţiei.a. Studiul configuraţiilor spaţiale este un remarcabil instrument de cercetare. cu excepţia studiilor efectuate asupra unor teritorii restrânse. demografia oferă în primul rând metode şi modele de analiză a proceselor specifice. la modul de viaţă al acestora (dotări edilitare. numeroşi demografi şi sociologi au descoperit interesul abordării geografice introducând în studiile lor variabilele spaţiale. geografia populaţiei continuă să activeze interesul pentru geografie în general datorită dinamismului problemelor studiate. acordînd astfel geografiei populaţiei un statut distinct. Prin legăturile multiple pe care le întreţine cu celelalte discipline geografice se reduce dependenţa aparentă faţă de metodele demografice sau sociologice. contribuind la înnoirea conceptuală şi metodologică a geografiei. geografia populaţiei s-a născut prin hibridarea geografiei cu demografia. şomajul. eficacitatea colectării lor variind de la stat la stat sau în funcţie de responsabilitatea celor angrenaţi în această activitate. În acelaşi timp. Aportul său la cunoaşterea populaţiilor umane. Astfel concepută. Contextul specific acestei perioade marcate de decolonizare. Astfel se produce apropierea geografiei populaţiei de aceste discipline. presupune şi constituirea unui sistem conceptual propriu. Costul material şi uman al obsevării şi colectării de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat făcând practic imposibile investigaţiile de teren. Indiscutabil. Acum sunt abordate în perspectivă geografică subiecte considerate anterior ca exterioare disciplinei precum cele legate de nupţialitate. mai ales odată cu răspândirea mijloacelor de lucru informatizate. structurile socio-profesionale ş. baza geografiei populaţiei fiind geosistemul. în general. entitate mult mai cuprinzătoare decât societatea sau populaţia umană. O nouă direcţie de aprofundare se manifestă de la sfîrşitul anilor ’60. recensămintele de populaţie. rolul analizei geografice a populaţiiilor umane se va menţine atîta timp cât vor trăi oameni pe Pămînt. şcolarizare. instrucţie etc. explozia demografică şi evoluţia fără precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentru dinamica şi structurile demografice. evocat anterior. Prin abordarea particularităţilor populaţiei umane. Prin specificul său este mult mai atrasă de prelucrarea statistică a informaţiilor. privilegiat fiind limbajul cartografic. mai apropiată de demografie. secundar unele probleme structurale. marketingul constituie un alt debuşeu ca şi politicile sociale pentru care geografia populaţiei devine indispensabilă.a.

I.4.1.Recensămintele Această formă de colectare a informaţiilor referitoare la populaţie constituie, de departe, sursa cea mai bogată de materiale statistice necesare cercetării demografice. Tehnicile moderne de recenzare au apărut odată cu „revoluţia statistică” manifestată începând cu secolul al XIX-lea, în contextul formării unor specialişti capabili să colecteze şi să prelucreze enormele cantităţi de informaţii (statisticieni). Antecedentele nu au lipsit dar nu au atins niciodată performanţele din perioada modernă. Numărători ale populaţiei au fost semnalate pe parcursul antichităţii în Imperiul Roman, în China sau în Orientul Apropiat (menţionate frecvent în Biblie). Şi Evul Mediu furnizează astfel de exemple dar, ca şi cele menţionate, se remarcau prin relativitate şi prin absenţa unui fundament statistic fiind sumare şi parţiale, afectând doar anumite categorii de populaţie (de obicei capii de familie şi bărbaţii buni de luptă), principalul interes fiind impozitarea şi recrutarea războinicilor. Cu tot progresul constatat în perioada modernă, conţinutul recensămintelor rămâne chiar şi astăzi foarte inegal, deşi Naţiunile Unite au recomandat, în 1948, o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalităţi sunt fie tehnice (absenţa unor dotări, a unei infrastructuri adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informaţii ca fiind secrete, monopolizare lor de către unele regimuri autoritare, dificultatea înregistrării populaţiei în mediile tribale sau cu grad redus de instrucţie etc.). Informaţiile colectate pot fi separate astfel : a) Informaţiile asupra localizării populaţiei. Se referă la înregistrarea indivizilor şi familiilor prezente în fiecare localitate în momentul recenzării (conform situaţiei administrative în vigoare). Indivizii temporar absenţi sunt înregistraţi de regulă în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedinţă. De aici provine termenul de populaţie rezidentă, care cuprinde şi flotanţii, diferit de cel de populaţia stabilă (legală, domiciliată), estimată în urma efectuării bilanţului anual al mişcării naturale şi a celei migratorii, a populaţiei. Diferenţele care pot apărea între aceste două înregistrări sunt adesea semnificative fiind datorate în mare parte dificultăţii înregistrării tuturor mişcărilor de populaţie, în primul rând a celor migratorii. În statele dezvoltate se colectează şi informaţii referitoare la locul naşterii, reşedinţele anterioare, locul de muncă etc. b)Informaţii demografice. Toate recensămintele colectează date referitoare la sexul, vârsta, starea civilă, legăturile familiale şi matrimoniale ale indivizilor. Tot mai frecvent sunt înregistrate informaţii asupra structurii familiilor şi a gospodăriilor, asupra descendenţei etc. c)Informaţii socio-culturale. Colectarea unor date referitoare la şcolarizare şi gradul de instrucţie a devenit prioritară în epoca modernă. De asemenea, strângerea unor informaţii pertinente asupra naţionalităţii indivizilor, a limbii utilizate, a confesiunii religioase sau a cetăţeniei a devenit comună chiar dacă unele implicaţii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea. După caz, sunt înregistrate şi date asupra structurii rasiale. d)Informaţii socio-economice. Toate recensămintele moderne acordă o importanţă extremă problemelor legate de structura socio-profesională, pe ramuri de activităţi, ca şi asupra gradului de ocupare a forţei de muncă. Unele state colectează şi informaţii referitoare la veniturile familiilor sau la modul de funcţionare a sistemelor economice. e)Informaţii asupra locuinţelor. Recensămintele oferă ocazia efectuării unor anchete detalitate asupra inventarului general al clădirilor şi locuinţelor, asupra caracteristicilor acestora : material de construcţie, suprafaţă locuibilă, dotări edilitare etc. Se adaugă informaţii asupra modului de ocupare : locuinţe colective, individuale, de necesitate, reşedinţe secundare, clădiri de interes public etc. În afara acestor informaţii de bază, prezente de regulă în toate recensămintele actuale, guvernele care le organizează pot colecta şi o serie de informaţii care interesează politica acestora în scopul planificării teritoriale. Obiectivele şi constrîngerile recensămintelor :

6

-recensămîntul constituie un instrument în serviciul statului fiind un act oficial, coordonat de către stat şi organizat de către administraţia publică. Dubla dimensiune, exhaustivă şi teritorială, a colectării principalelor caracteristici ale fiecărei persoane corespunde unui triplu interes : cunoaşterea stării populaţiei pentru a putea fi gestionată; formarea unei baze de date teritoriale pentru asigurarea funcţionării administraţiei (repartiţia funcţionarilor, a subvenţiilor, echipamentelor, conform efectivelor populaţiei locale); crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economică, socială şi amenajarea regională. -dificultatea asigurării unei înregistrări complete, simultane şi periodice. Un recensământ nu poate răspunde acestor obiective decât dacă este îndeplinit cu maximă seriozitate şi rigoare. Este motivul pentru care niciodată nu se pot obţine date complete, îndeosebi dacă teritoriul este foarte întins şi eterogen. Aceasta depinde de vârsta, sexul, rezidenţa - urbană sau rurală, naţionalitatea individului. Omisiunile sau dubla numărare pot atinge 1-3% din efective, local chiar mai mult. Este practic imposibilă recenzarea tuturor indivizilor în acelaşi moment, pe întreg teritoriul. De obicei se utilizează o oră precisă, a unei date precise, fără ca astfel să fie evitate erorile şi confuziile, mai ales dacă acţiunea se etalează mult în timp. Este dezirabil ca recensămintele să se efectueze cu regularitate. O.N.U. recomandă ca acestea să se desfăşoare în anii terminaţi cu 0 sau 1, aşa cum se întîmplă de câteva decenii în state precum India, S.U.A. sau R.P.Chineză. Totuşi iregularitatea este mult mai frecventă, fapt ce prejudiciază utilizarea lor ştiinţifică, reducând comparabilitatea. Chiar şi unele state dezvoltate cunosc aceasta iregularitate (este cazul Franţei unde ultimele recensăminte au fost efectuate în 1982,1990, 1999, al intervale inegale, dar de mică amplitudine, spre deosebire de situaţia României unde aceste intervale pot fi foarte extinse în timp –1912-1930 sau 1977-1992 de ex.). Fiecare recensămînt are trei faze : -faza preparatorie, cea mai delicată, în care se recrutează şi formează personalul, se stabilesc circumscripţiile, chestionarele şi se efectuează un test pe un eşantion limitat; -faza colectării, cea mai scurtă, efectuată de regulă de personal instruit prealabil în acest sens deşi se poate utiliza şi tehnica autorecenzării prin distribuirea de chestionare fiecărei familii. Ambele tehnici au dezavantaje, legate de civismul cetăţenilor, în primul caz, sau de dispersia şi accesibilitatea populaţiei, care poate mări costul operaţiei, în al doilea caz; -faza prelucrării, după centralizarea prealabilă a informaţiilor. Rezultatele sunt publicate succesiv, în funcţie de complexitatea lor, fără a ajunge la o prelucrare avansată, furnizându-se informaţii brute destinate celor interesaţi care pot efectua studii pe baza lor, etc. Complexitatea şi costul unui recensămînt explică absenţa frecvenţei şi a calităţii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodată un recensămînt, cazul Afganistanului, Arabiei Saudite, Omanului sau Etiopiei, state în care intervin şi unele prejudecăţi. Alte state au efectuat primul recensămînt recent, cazul Laosului în 1995, furnizând informaţii destul de diferite de estimările anterioare. I.4.2.Starea civilă Constituie a doua sursă de informaţii necesare studiului populaţiei, mai pertinentă dar mai greu utilizabilă. Se deosebeşte esenţial de recensăminte, starea civilă fiind o funcţie legală a statului, controlată de magistraţi şi având drept scop colectarea informaţiilor care permit urmărirea principalelor evenimente din viaţa fiecărui individ : naşterea, căsătoria, divorţul, decesul. Practica stării civile este relativ recentă şi este generalizată doar în ţările dezvoltate. Ca şi recensămîntul, se bazează pe declaraţia individuală şi are acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Calitatea informaţiei şi amplitudinea acesteia depinde de eficienţa serviciilor administrative, excelente în statele cu tradiţie în domeniu, lacunară în statele în care personalul este incompetent, suprasolicitat, depăşit de evenimente sau de dimensiunea teritoriului pe care-l acoperă. Înregistrarea actelor stării civile nu a devenit generală şi fiabilă în Europa decât la mijlocul secolului al XIX-lea, în S.U.A. chiar mai tîrziu, iar în Africa subsahariană este încă o raritate.

7

Şi în acest caz O.N.U. a recomandat o listă minimală a datelor ce trebuie înregistrate : născuţi vii, mortinatalitate, mortalitate infantilă, căsătorii, divorţuri, adopţii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrare trebuie să precizeze data şi locul evenimentului. Aceste informaţii sunt brute şi pentru a le putea utiliza sunt necesare tehnici şi mijloace bine puse la punct pentru prelucrarea primară şi publicarea lor sub formă unor buletine lunare, trimestriale, anuale sau periodice16. I.4.3.Alte surse de informaţii Se reproşează adesea celor care studiază populaţia că recurg exclusiv la izvoarele devenite clasice, menţionate anterior. Pentru anumite scopuri pot fi utilizate şi alte surse : registrele de populaţie ale poliţiei, fişele de personal ale unităţilor economice, listele electorale, cărţile imobiliare, evidenţele şcolare, registrele parohiale etc. Toate au dezavantajul colectării la o scară ori prea grosieră ori detaliată, în plus fiind rareori spaţializate, reducându-le astfel interesul. Tot mai adesea, în ultimele decenii, sunt utilizate anchetele efectuate asupra unor eşantioane reprezentative, similare celor frecvent utilizate în sociologie. Acestea pot însoţi recensămintele şi au devenit o practică relativ curentă a institutelor naţionale de statistică din ţările dezvoltate. Rostul lor este acela de a surprinde o cât mai mare varietate de informaţii, foarte recente şi utile pentru planificarea economico-socială pe termen scurt. Unele dintre aceste anchete au dobândit o frecvenţă bine stabilită, cazul „Current Population Survey”, instituit în 1940, în S.U.A., cu o regularitate de cinci ani, ca o completare a „Census of Population and Housing”, efectuat decenal. Anchetele au devenit frecvente în unele state în care se constată o reticenţă a cetăţenilor faţă de recensăminte, cum este cazul Olandei, mai recent şi al Germaniei, unde unele organizaţii condamnă această instituţie ca fiind un atentat la libertatea individuală17. Este o practică tot mai frecventă în multe state vest-europene. Absenţa unor informaţii obligă cel mai adesea cercetătorul la efectuarea propriilor anchete, pe spaţii restrînse cel mai adesea. Tehnicile avansate privilegiază prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate, care nu diferă de cele tradiţionale (tabele, matrici) dar au avantajul posibilităţii de multiplicare rapidă. Dificultatea principală în studiul geografic al populaţiei provine din insuficienta spaţializare a datelor înregistrate. Dezagregarea informaţiei la un nivel mai fin decât cel la care au fost colectate este practic imposibilă încât, de multe ori, înregistrările efectuate la intervale diferite de timp nu sunt comparabile şi obligă cercetătorul la reactualizări, interpolări etc. Se adaugă şi faptul că înregistrările reflectă situaţia administrativă din momentul respectiv obligând pe cei interesaţi şi la reconstituirea informaţiei conform situaţiei administrative prezente. I.5.Fundamentele metodologice ale geografiei populaţiei Aflată la interferenţa ştiinţelor sociale şi a celor naturale, marcată de strânse legături cu demografia, antropologia, sociologia sau economia, geografia populaţiei în accepţia actuală pare prea recentă pentru a-şi fi dezvoltat metode şi mijloace proprii. Specificul său metodologic constă în maniera particulară în care sunt utilizate o serie de metode din ştiinţele socio-umane sau unele modele preluate din ştiinţele exacte. Combinarea originală a metodelor demografiei, statisticii şi geografiei (analiza cartografică în special) impune de fapt această particularitate care îi asigură un loc distinct în cadrul disciplinelor geografice. I.5.1.Proprietăţile spaţiale ale populaţiilor Noţiunea de loc, atît de importantă în geografie, este mai puţin compatibilă, în aparenţă, cu noţiunea de populaţie. Aceasta din urmă este mobilă, existenţa ei desfăşurându-se în mai multe locuri, care pot fi ierarhizate în ordinea frecvenţei. Dacă pentru un statistician singurul criteriu care
16

Cea mai cunoscută publicaţie este Anuarul Demografic al O.N.U. (Demographical Yearbook) care apare odată la cinci ani, bilingv (englez-francez) cu informaţii retrospective. Anual, Population Reference Bureau, serviciu de specialitate al O.N.U., publică World Population Data Sheet, cu informaţii mai sumare dar extrem de utile. 17 Aici sunt preferate aşa-numitele Microcensus cu o periodicitate redusă, de regulă de cinci ani.

8

deşertificarea Sahelului a condus la exodul unor populaţii întregi. Temele de interes ştiinţific în geografia populaţiei nu pot fi abordate la o scară unică. Revoluţia mentalităţilor poate modifica durabil însă dinamica populaţiilor.5. Stăpînirea articulaţiilor dintre diferitele scări de studiu. naţională sau continentală. lăsând să apară anumite regularităţi care permit evidenţierea sapecificului geodemografic şi interacţiunile dintre dinamica internă a populaţiilor şi aceea a geosistemului. caracteristicile lor transmiţându-şi efectul în timp printr-o considerabilă inerţie. Înţelegerea evoluţiei unei populaţii este imposibilă fără să luăm în consideraţie trecutul fiecărei generaţii. definită în raport cu decupajul administrativ al spaţiului. înregistrând indivizii acolo unde domiciliază. fără să limiteze prea mult creşterea naturală. La scara locală. rolul structurilor sau al comportamentelor demografice putând fi ocultat de fenomenele migratorii conjuncturale care antrenează variaţii brutale şi efemere uneori. populaţia este o noţiune abstractă. acestea fiind mai evidente. pentru geograf este mult mai complicat. O creştere a emigraţiei de exemplu.1/1903. în cazul unui regim teocratic – cum este cel iranian. La géographie humaine et ses rapports avec la géographie de la vie. aşa cum afirma de la Blache. paradoxal.Vidal de la Blache. Raporturile dintre populaţie şi complexul spaţio-temporal. Din aceasta decurge pluralitatea scării de studiu în analiza spaţială a fenomenelor şi proceselor specifice. Plasticitatea populaţiilor rezidă tocmai în această ambivalenţă . În studiul acestora trebuie pornit de la două caracteristici esenţiale : a)fluiditatea şi plasticitatea populaţiilor : opoziţia dintre stabilitatea acestora ca ansambluri de indivizi şi reînnoirea lor constantă. Fluiditatea populaţiei în timp şi mobilitatea simultană conduc la imposibilitatea disocierii dimensiunii spaţiale a acesteia de dimensiunea temporală. Se acceptă de obicei că o populaţie formează totalitatea locuitorilor înregistraţi la locul lor de domiciliu. Populaţiile sunt sensibile la aceste constrângeri dar dispun de o dinamică internă proprie. într-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal. constituie contribuţia geografiei la studiul populaţiei. La scara regională. nr. conservând stigmatul unor evenimente (cazul structurii pe grupe de vârstă care conservă încă urmările celor două războaie mondiale). aflat în interacţiune cu celelalte subsisteme ale acestuia dar dovedind de cele mai multe ori o mare inerţie. I. 9 . derivată din interrelaţia componentelor demografice. De exemplu. Orice modificare a unei componente antrenează modificări imediate în celelalte. se traduce imediat prin diminuarea efectivelor adulţilor tineri afectând capacitatea de reproducere. Se poate vorbi de existenţa unui subsistem populaţional. caracteristicile sale sunt exclusiv colective.diferenţiază spaţial populaţia este acela administrativ. Determinarea suprafeţei ocupată de om şi a raporturilor instituite astfel (procesul de teritorializare în limbaj geografic actual) este de altfel.conservarea unor structuri anterioare dublată de capacitatea de amortizare a distorsiunilor datorate unor diverşi factori. principala problemă a geografiei umane18.Raporturile dintre analiza demografică şi analiza geografică 18 P. Acestea sunt interdependente. economice. b)dinamica populaţiilor : raportul dintre evoluţia acestora şi constrângerile exterioare – naturale. ca parte a geosistemului. politice.22 –46. Europa fiind un caz extrem de grăitor. pp. reperarea unor praguri care fac să apară sau să dispară rolul unor componente ale populaţiei ori influenţa unor factori de mediu. populaţiile sunt extrem de diversificate. Fiecare populaţie se înscrie într-un ansamblu mai vast în funcţie de diviziunile administrative. În altă ordine de idei. sociale. modernizarea societăţilor islamice nu a antrenat totdeauna modificări profunde ale comportamentului demografic. Echilibrul aparent al populaţiilor este un echilibru dinamic. constituie o altă problematică majoră a geografiei populaţiei. antrenând în perspectivă îmbătrânirea. deschis şi multiform. capacitatea de dezvoltare în paralel a unei analize la micro. decât în cazul unor monarhii prooccidentale-cum este aceea saudită.2. mai prosperă. dinamica lor fiind strâns legată de aceea a mediului social. rezultat din reajustarea permanentă a componentelor sale. tehnice. Astfel concepută. aceste turbulenţe se atenuează. Populaţia nu există decât ca un grup. Synthèses historiques. ci şi în partea răsăriteană aflată în convalescenţă posttotalitară. mezo şi macroscară. nu numai în partea occidentală.

în favoarea tinerilor în India şi în favoarea bătrînilor în 19 Pentru informaţii suplimentare pot fi consultate lucrări de specialitate precum Ce este demografia. modul de grupare a generaţiilor în funcţie de mai multe caracteristici. în cazul geografiei.)19. rata mortalităţii în India este mai redusă decât în Germania fără ca valorile sa fie întru-totul comparabile. cei mai mulţi fiind estimaţi sau standardizaţi (cazul indicatorilor de fecunditate). după diverse criterii. Neglijate uneori de către demografi. datarea evenimentelor poate fi absolută sau relativă. aşa cum se întîmplă la nivel global. a)Caracteristicile populaţiei în perspectivă spaţio. b)Analiza longitudinală şi analiza transversală Analiza longitudinală urmăreşte manifestarea unui fenomen în decursul unei generaţii (cohorte) de la formarea la dispariţia sa. a componentelor şi factorilor. Acesta din urmă este preferabil pentru înţelegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomene demografice. Analiza geografică porneşte astfel de la distribuţia spaţială a unei populaţii. Pentru a depăşi stadiul elementar al analizei mişcării populaţiei există două posibilităţi : cadrul normal al populaţiilor deschise. de Grenoble. stocurile şi fluxurile de populaţie sunt indispensabile geografilor pentru că determină raporturi diferenţiate cu spaţiul. Orice fenomen este urmărit de-a lungul unui anumit număr de evenimente. devine foarte dificilă atunci când numărul unităţilor geografice este foarte mare.Trebici (Ed. Aceasta permite descompunerea fenomenelor observate şi izolarea. Compararea datelor unui tabel. a proporţiei persoanelor care contribuie la aceste evenimente şi a structurilor rezultate este absolut necesară unei analize geografice pertinente. Vidal. prima pentru observarea schimbărilor. În compararea dinamicii stocurilor şi a fluxurilor de populaţie trebuie să se ţină cont de efectul de talie drept pentru care sunt preferabili coeficienţii valorilor absolute. chiar cu ajutorul reprezentării grafice. a lui Vl. Această standardizare devine necesară pentru a evita interpretările forţate. Les méthodes en démographie.şi Encicl.Pressat (PUF. Studiul mişcării măsoară variaţiile efectivelor unei populaţii între două date de referinţă şi frecvenţa evenimentelor demografice.. 1981) sau A. Presses Univ. a doua pentru desluşirea mecanismelor care guvernează aceste schimbări. devenind necesară. 1994. prin ordonarea indivizilor care trăiesc simultan acelaşi eveniment. Aceşti indicatori (coeficienţi) pot fi dublaţi de o serie de estimări prospective sau de indici standardizaţi în scopul unei analize complete şi corecte. Indicatorii de intensitate măsoară frecvenţa medie a evenimentelor regenerabile. deces).Şt. Paris. -stare şi mişcare : analiza stării unei populaţii la un moment dat porneşte iniţial de la organizărea sa internă.Nici un studiu geografic al populaţiei nu poate face abstracţie de bazele solide ale analizei demografice. -conjunctură. 10 . în care se desfăşoară o dublă mişcare – biologică şi geografică.temporală : -stocuri şi fluxuri : geografia urmăreşte în primul rând raporturile pe care le întreţine populaţia cu spaţiul la un moment dat. cel al populaţiilor antrenează analiza evoluţiei fluxurilor derivate. convertite în indici anuali exprimaţi de regulă în promile(‰). Un fenomen este totdeauna descris de intensitatea şi de calendarul său. Putem privilegia astfel analiza conjuncturală (transversală) sau analiza prospectivă (longitudinală). De aceea se calculează indici care rezumă intensitatea şi calendarul fenomenelor descrise în tabele. ambele necesare. al divorţialităţii etc. în care migraţia este absentă. în importanţa acordată indicatorilor spaţiali în cazul demografiei şi în reprezentarea cartografică a seriilor de date. prin diverse procedee statistice. Divergenţa metodologică între cele două discipline se remarcă. cadul teoretic al populaţiilor închise. înainte de toate. Pentru aceasta are nevoie de construirea unor tabele pe generaţii (de mortalitate. adaptaţi comparării unor unităţi spaţiale de dimensiuni variabile. De exemplu. Numim structură.) şi cele ireversibile (naştere. retrospectivă. Ca orice studiu al unui stoc şi al conţinutului acestuia. -vârstă şi cronologie . Bucureşti. 1982. raportate la calendarul legal sau la istoria personală a individului. distincţia între evenimentele reversibile (cazul nupţialităţii. La démographie. continuând cu dinamica şi structura acesteia. Diferenţele datorate structurii pe grupe de vârstă. capabilă să elimine elementele de conjunctură. de fecunditate etc. Selecţionarea indicilor care permit măsurarea sau observarea frecvenţei evenimentelor. Majoritatea acestor coeficienţi sunt furnizaţi de analiza demografică. fenomen şi eveniment. a lui R. măsurând variaţiile relative ale frecvenţei în decursul evoluţiei sale.

clase echiprobabile.) şi incidenţa spaţială a acestuia (valoarea absolută). diferit cartografiat de doi autori. progresia aritmetică sau geometrică etc. bazate pe corelaţia dintre fenomene. pe similaritatea curbelor de evoluţie sau metode de clasificare ierarhică – descendentă sau ascendentă (mai utilizate şi mai pertinente). fiind calculaţi pe baza efectivelor medii anuale. bazate pe agregarea indivizilor statistici în funcţie de similaritatea modului de manifestare a fenomenului. baza unei prelucrări cartografice al cărei rezultat este în mod obişnuit foarte sugestivă. Pentru o clarificare a metodelor enumerate. Este preferabil să fie reprezentat pe un material grafic. motiv pentru care sunt preferate hărţile combinate. nu clasele ci tipurile vor trebui reprezentate. c)Prelucrearea statistică şi cartografică Este în general o etapă preliminară a oricărei analize geografice a fenomenelor demografice. Pertinenţa unei clasificări este maximă atunci când varianţa în interiorul clasei este redusă iar cea dintre clase cât mai mare. Cu cât este mai simplă o hartă cu atît aceasta cîştigă în claritate şi calitate explicativă. tehnica suprapunerii. necesită hărţi choroplete. clasificărilor sau analizelor multivariate. Analiza transversală furnizează indicatori exprimaţi sub forma unor coeficienţi care măsoară frecvenţa relativă a evenimentelor care afectează o populaţie oarecare. curente în analiza sumară a populaţiei. În analiza geografică a populaţiei se pot deosebi două etape distincte : -vizualizarea distribuţiilor spaţiale care poate utiliza histograma frecvenţei sau diagrama norului de puncte. la care seriile statistice sunt divizate în clase. foarte util este orice curs de 11 . tot mai des utilizate în geografia populaţiei. Totuşi. definite. întrucât componenetele demografice sunt foarte legate între ele putând produce fenomenul concatenării tipurilor20. În scopul prelucrării statistice poate fi utilizată o gamă foarte variată de indici (coeficienţi) sau metode de clasificare (tipologie). În acest caz.). Este cazul coeficienţilor natalităţii brute. eliminând analiza măsurii distribuţiilor. Cel mai adesea se utilizează raportarea la o populaţie-standard care corectează valoarile reale ale evenimentului pentru fiecare unitate spaţială. operaţie delicată. cele în haşuri sau culori fiind mai pertinente. Tipurile vor trebui delimitate. Se confruntă în acest sens două şcoli – cea care privilegiază percepţia vizuală şi preferă divizarea intuitivă în clase fondate pe praguri uşor de urmărit (unitare). Prelucrarea statistică o precede pe aceea cartografică chiar dacă cele mai multe dintre programele de cartografie asistată de calculator asigură simultaneitatea acestora. Hărţile în izolinii acceptă ideea polarităţii şi gradualităţii manifestării fenomenelor geodemografice iar cele în relief privilegiază diferenţele de calibru. Cele mai 20 Enchaînement în limba franceză. făcându-le comparabile. cea care privilegiază divizarea seriilor prin tratamentul matematico-statistic riguros. considerînd populaţiile în dimensiunea lor teritorială. deşi harta rămîne de neînlocuit în analiza configuraţiilor spaţiale a distribuţiei unor fenomene. Hărţile în puncte dimensionate leagă omul de un singur loc. -reprezentarea seriilor statistice. Se utilizează metodele de analiză multivariată. poate conduce la concluzii diferite. ecartul faţă de medie. întrucât acelaşi fenomen. a mortalităţii generale sau a sporului natural. Harta nu este decât un instrument de analiză dar poate servi şi la exprimarea unor sinteze parţiale sau totale. în special dacă între indicatori există o corelaţie. Alegerea datelor pune diverse probleme. aşadar trebuie evitată suprapunerea pe aceeaşi hartă a mai multor indicatori. evitat de obicei prin calculul varianţei. deşi aceasta conduce la exces. un singur indicator. demografia combină analiza longitudinală cu analiza transversală dar geografia populaţiei se limitează cel mai adesea la aceasta din urmă. În mod obişnuit. plecând de la cunoaşterea detaliată a fenomenelor. În geografia populaţiei. atunci când este bine executată poate fi purtătoarea unor informaţii mult mai elaborate. dar abstract (clase de egală amplitudine.Germania. Orice reprezentare grafică se confruntă cu două dificultăţi : alegerea modului de reprezentare şi alegerea datelor reprezentabile. prin discretizare. Dificultatea esenţială survine atunci când dorim să reprezentăm simultan măsura fenomenului (rata natalităţii de ex. acestea din urmă cunosc o utilizare tot mai largă odată cu revoluţia informatică dar este necesară o anumită circumspecţie. ascund mortalitatea mult mai ridicată a populaţiei adulte din primul stat. obligatorie pentru a putea desprinde elementele unor concluzii pertinente asupra diferenţierilor spaţiale care constituie scopul principal al acestora.

Statistica în geografie. în scopul depistării unor cauzalităţi multiple. Flammarion. independente. poate fi raportată atît la întreaga suprafaţă (densitate generală) cât şi la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile. 21 P. Este motivul pentru care. ed. esenţială rămâne cunoaşterea numărului locuitorilor de pe un teritoriu dat. pp. capitol al Encyclopédie de géographie. Univ. indicator utilizat de multă vreme în geografie : d = Pt . De asemenea. corelată cu mobilitatea populaţiei. Masson.Baudelle. Hărţile izoplete sunt mult mai utile pentru comparaţii şi sinteze pentru că simplifică şi omogenizează structurile spaţiale obţinute.I.Cuza” Iaşi. Paris. fiind capital pentru înţelegerea diferenţelor care apar în ocuparea suprafeţei terestre de către om22. Cl. Raportul dintre populaţie şi teritoriul pe care-l ocupă rămâne „axa esenţială a geografiei umane” (Gourou.é 22 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Le peuplement. S Pt. mai rar folosite. 1992 sau Géographie du peuplement. Pour une géographie humaine. 1994).Studiul distribuţiei spaţiale a populaţiei Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea. studiul distribuţiei spaţiale constituia principalul capitol al geografiei populaţiei. scop al oricărui recensămînt. Capitolul II Distribuţia spaţială a populaţiei II. Se adaugă ambiguitatea introdusă de prezenţa sau absenţa temporară a unei părţi din populaţie ori de localizarea unor instituţii de menire socială sau administrativă (aziluri. Noţiunea de densitate a populaţiei se poate aplica atît la populaţia totală cât şi la subpopulaţiile acesteia. 1999) care insistă pe necesitatea geografului de a sistematiza şi structura informaţiile de care dispune.Groza. Paris. de multă vreme comune în geografie. Paris. Les méthodes statistiques en géographie humaine. mai ales în mediul rural. spaţiul efectiv construit. suprafaţa agricolă utilă (densităţile agricole sau subzistenţiale). Eterogenitatea spaţiului impune însă o maximă precauţie în compararea gradului de populare a diverselor teritorii. În afara densităţii populaţiei. H. utilizând trama administrativă. a forţei de muncă în principal. în mod deosebit cele destinate geografilor ca de ex. G. obţinute prin interpolarea valorilor înscrise în centrul unităţilor adminsitrative. mai ales la macroscară. gradienţii. este necesar un decupaj spaţial cât mai detaliat posibil.utile cercetării sunt acele metode care combină cât mai multe criterii demografice. 1973)21. ajungându-se la acordarea unei atenţii sporite dinamicii spaţiale. unităţi militare etc. hărţi izoplete. pentru a putea interpreta diferenţele.Grasland (Ed.Gourou. D. ospicii. suprafaţa teritoriului de referinţă Densitatea este un indicator sintetic. cu variabile fizico-geografice. 2001 12 . Principala problemă este aceea a semnificaţiei pe care o poate avea un anumit număr de locuitori dintr-un teritoriu oarecare. etc. Acest context corespunde manifestării unor fenomene aflate în diverse faze de evoluţie precum concentrarea periurbană sau depopularea ariilor rurale repulsive. Economica. simplu de calculat. 1979) sau Initiation aux pratiques statistiques en géographie (Groupe Chadoule. evidenţiind prezenţa unor gradienţi. Perspectiva acestui studiu s-a modificat progresiv de la descrierea şi explicarea diferenţelor de densitate.) care. „Alex.Pumain. Pentru studiul distribuţiei (repartiţiei) spaţiale a populaţiei. cămine. pentru măsurarea statistică a distribuţiei spaţiale pot fi utilizate şi alţi indici care pot fi grupaţi astfel : a)valorile medii centrale : staistică. în scopuri ştiinţifice. concentrările care apar. în cazul oraşelor etc. Reprezentarea cartografică poate fi realizată sub două forme : hărţi choroplete – monocrome sau policrome.Béguin (Litec. ca principal obiectiv.a II-a.157. Paris.1. în care d este densitatea. poate modifica enorm indicatorii distribuţiei spaţiale. Raportul dintre numărul locuitorilor şi suprafaţa teritoriului reprezintă densitatea generală a populaţiei. Nathan.populaţia totală şi S. O.

Noin şi P. Foarte utilizat. -punctul median. 24 Informaţii suplimentare asupra diverselor metode de reprezentare a distribuţiei populaţiei ca şi a structurii sau dinamicii acesteia pot fi obţinute din diverse lucrări de specialitate. arată concentrarea relativă a unei populaţii la un moment dat. curba se apropie de diagonală iar dacă este puternică. Mesopotamia) sau acolo unde variaţiile sunt extreme (cazul Chinei).M. Preluat şi în alte cazuri ilustrează foarte bine evoluţia disparităţilor regionale mai ales acolo unde modificările distribuţiei sunt spectaculoase23. distribuind pe ordonată proporţia cumulată a suprefeţelor unităţilor respective iar pe abscisă.i = ) ( 1 . nord-estică. vârste. în scopul analizei segregaţiei rasiale din marile centre urbane nord-americane. -coeficientul de concentrare. profesii. Masson. Pentru accentul net metodologic se recomandă L’étude géographique des populations. D. Acest indicator devine însă inutil acolo unde distribuţia populaţiei este relativ constantă de-a lungul mileniilor (Egipt.24 -indicele de concentrare (indicele lui Gini). G. Constă în compararea proporţiei grupei A din populaţia totală P a fiecărei unităţi geografice i cu aceeaşi proporţie observată în ansamblul spaţiului studiat : Ai / Pi .∑ se calculează astfel : xm = -punctul mediu.5∑n. 23 0. şi aceea cuprinsă între curbă şi laturile opuse ale pătratului. vulgarizat de serviciile americane de statistică pentru a ilustra deplasarea generală a centrului de greutate a populaţiei S.U. New York. Ambii pot fi cartografiaţi cu mare uşurinţă şi sunt foarte (5Ai / A)− Pi / P) ( Cazul Spaniei. c)indicatorii de segregaţie. numit şi centru de gravitaţie (centroid sau baricentru) ale cărui coordonate (P *xi ) i P ∑i ∑ iar ym = coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv. etnii.5∑n. b)indicatori de concentraţie : -curbele de concentraţie. Robinson. Cea mai utilizată este diagrama (curba) lui Lorenz. foarte util. Este utilizat pentru a urmări concentrarea unor grupuri distincte de populaţie (sexe. unde Ai şi Bi (5Ai / A)−(Bi / B) constituie proporţiile populaţiilor A şi B în fiecare unitate geografică i. religii etc. coordonatele centrului fiecărei unităţi geografice. al Marii Britanii unde se constată o concentrare progresivă în Midlands şi în regiunea londoneză sau al subcontinentului indian unde de-a lungul timpului baricentrul s-a deplasat dinspre bazinul Indusului spre Golful Bengal. pretându-se la elaborarea unor hărţi simple. Este util pentru urmărirea schimbărilor distribuţiei corelată cu modificările altor fenomene la un moment dat. în diversele unităţi geografice i : id = 0. 13 .i = ) ( 1 . uşor de interpretat. Aceste linii pot fi obţinute prin cumularea valorilor în cele două sensuri (x şi y). pe de altă parte.A. Valorile apropiate de 1 semnifică o concentrare puternică. mai puţin sensibil la variaţiile extreme. John Wiley&Sons. Când concentrarea este redusă.J. pe de o parte. unde populaţia s-a concentrat treptat în zona litorală. 1994 sau Methods and technics in Human Geography. în anii 1930-1940. Indicele de segregaţie este obţinut în manieră identică servind la compararea distribuţiei unei subpopulaţii A faţă de populaţia totală P : is = sugestivi. elaboraţi de şcoala sociologică de la Chicago. Variază între 0 şi 1. Paris. urmată de interpolarea valorilor apropiate de fiecare linie mediană. Pot fi însă utilizaţi şi pentru analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oricărei populaţii. care clasează unităţile geografice în ordinea crescătoare a densităţii. situat la intersecţia liniilor mediane ortogonale care divizează fiecare populaţie în două jumătăţi în sensurile nord-sud şi est-vest. Acest indice variază între 0 şi 1 fiind astfel uşor de comparat. populaţia cumulată a acestora. curba se apropie de laturile pătratului astfel obţinut. Pi este populaţia fiecărei unităţi geografice iar xi şi yi. Rezultatul este (P * yi ) i . în care xm şi ym sunt P ∑i A/ P superior valorii 1 când grupul este suprareprezentat şi inferior atunci când este subreprezentat.Thumerelle. etc. are ca punct de plecare diagrama lui Lorenz şi constituie raportul dintre suprafaţa cuprinsă între curbă şi diagonală. Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate. 1998. dinspre coasta atlantică.). spre sud-vest în aşa numitul Sunbelt. Acesta permite compararea distribuţiei spaţiale a două subpopulaţii A şi B.

pentru fiecare perioadă intercensitară : V=P1-P0. s-au constituit arii de concentrare timpurie a populaţiei. Din focarul african.1).R. materializat prin descoperiri paleontologice şi arheologice care au condus la un consens destul de larg în jurul teoriei monocentrice (out of Africa)25. care grupează dintotdeauna o parte infimă a populaţiei Terrei. Rezultatul. La nivel mondial. London 1996 şi R.e. care adăpostesc. Wood. la distanţă de nucleele asiatice şi având o evoluţie diferită în timp27. în care n este j= 1 numărul de locuri j. Atlas of World Population History. 1994. Aceste concentrări s-au format de cele mai multe ori în regiune bogate în resurse agricole sau. prin difuziune succesivă. George. în Asia. apariţia formelor superioare de organizare socială etc. cf. Astfel. prin efectele sale : sporirea bazei subzistenţiale a populaţiei. PUF. 1972 14 . Cartografierea potenţialului de populaţie nu corespunde întru-totul cu distribuţia spaţială a acestuia. S-au constituit astfel. prezenţa Chinei şi a Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonică urmat de cel european. este susţinută o altă teorie. sudul şi centrul Europei. 1988 ca şi Population et peuplement a lui P.d)indicatorii variaţiei distribuţiei spaţiale. mai tîrziu. Cîmpia Indo-Gangetică şi Marea Cîmpie Chineză. încă de atunci.McEvedy. cu toate vicisitudinile naturii şi ale istoriei. în care V. Human evolution în Companion encyclopedia of geography. Humanitas. M este masa (populaţia) iar D este distanţa. Această analiză este urmată de examinarea variaţiilor relative ale populaţiei.Merlin. Routledge. Bucureşti. negativ sau pozitiv. Originea speciei umane a suscitat în ultimele secole un interes deosebit. Inerţia demografică este caracteristică şi unor regiuni în care omul s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil. presupun analiza variaţiei absolute a populaţiei fiecărei unităţi geografice. idem 27 Încă din mileniile VII-III î. platourile înalte ale Americii Centrale şi de Sud. Expresia sa matematică cea mai curentă este următoarea : Pi =∑Dij . subsolice.. 26 Milford Wolpoff este principalul susţinător.Leakey.Leakey. conform incidenţei factorilor naturali sau socio-economici. C. Penguin Books. Conform acestei teorii. poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilanţului general al populaţiei (bilanţul natural sau bilanţul migratoriu). în Europa. Paris.Factorii distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Glob Această componentă a analizei geografice a populaţiei rezultă din evoluţia procesului de populare (formare a ekumenei). II. acest indicator se exprimă sub forma unui gradient care are drept punct de plecare puternica aglomerare urban-industrială din bazinul Rinului (Olanda. Originea omului. Intervine în această situaţie. în timp ce Antarctica rămîne practic în afara ekumenei (tab. Middlessex. P.Jones. nordul Africii. Belgia şi vestul Germaniei).2. încă din antichitatea timpurie câteva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertilă). esenţialul populaţiei mondiale.n. care dă măsura interacţiunii virtuale a populaţiei dintr-un punct i cu populaţia dintr-o sumă de n M j locuri j. cazul văii Nilului inferior. Paralel. R. policentrică sau multiregională26 care susţine existenţa mai multor arii de formare a lui Homo sapiens sapiens. prezenţa unor puternice concentrări fiind de natură să o distorsioneze. Cel mai utilizat este coeficientul de variaţie : cv = P1 mediu anual de creştere : ra = (P1− 0) − c P 1 P0 − 1 şi ritmul 100 unde rac este ritmul sau rac =P1 − 1 * P0 t − 1 anual de creştere iar t este durata perioadei luate în calcul. La polul opus se situează Oceania. dimpotrivă. Distribuţia inegală este foarte strîns legată dintotdeauna de inegalităţile de dezvoltare28. a cărui dinamică şi intensitate se manifestă variabil în profil cronospaţial. specia umană s-a format în aria platourilor înalte din estul şi sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar. este variaţia. P1. fără a se aduce argumente convingătoare în afara unor speculaţii logice. 25 Conform B. populaţia la începutul perioadei. populaţia la sfârşitul perioadei luate în calcul şi P0. inerţia demografică. multe rezistente în timp. 1978 28 Asupra acestui subiect utilă este lectura lucrării Géographie de l’aménagement. cf. Paris. Un moment cheie în constituirea acestor concentrări a fost revoluţia neolitică. La fel de utilizat este potenţialul de populaţie. PUF.

03 .2 8.Biraben.4 2. ONU. Tabelul nr. cu densităţi extrem de reduse aflându-se Oceania.35 .5 0. între –5000 şi 2000 (%din populaţia Terrei) Contin 0 1 1 1 1 1 2 2 entul/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 Asia 5 6 6 6 6 6 5 5 6 6 8.3 .1 : Distribuţia populaţiei.2 3.3 2.7 Ocean 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ia .4 .6 0.3 8. devansat în prezent de America şi de Africa.1 . Fără a fi foarte exact.3 . pe continente.4 5.8 5.3 2.Jones.5 .4 5. PRB.2 .5 A 0 0 0 0 0 0 3 8 2 2 merica .2).3 29 15 .9 . o schimbare de asemenea proporţii în distribuţia populaţiei.4 7. pe continente între –5000 şi 2000 (loc.8 2.4 6.8 .7 3.7 .12 .4 .N.5 TERR 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 A 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 Surse: J. la nivel continental.05 .6 5. fenomen care nu poate rămîne fără urmări pe plan social-politic în viitorul apropiat.Aceeaşi distribuţie inegală se păstrează şi în cazul densităţii generale a populaţiei.5 3.15 .4 10.1 6.7 .6 1.6 9.3 .7 .3 . Pentru prima oara în ultimele milenii s-a produs.0 5.2 .McEvedy & R./km2) Co 0 1 1 1 1 1 2 2 ntinentul/ 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 anul e st.2 .5 .1 0.6 . World Population Data Sheet.0 1.2.2 . Faţă de aceste valori.7 4. care înregistra un uşor avans faţă de Asia. la polul opus.7 5.1 0.7 .1 7. media globală a evoluat între cele două extreme temporale de la 0. Astfel.4 .3 Eu 0 1 3 5 7 1 3 4 6 6 ropa .4 . fapt ilustrat şi de reducerea drastică a proporţiei „bătrânului continent”.7 .6 .2 . fenomen explicabil prin scăderea dramatică a creşterii naturale a populaţiei.3 0.5 . acest indicator surprinde destul de fidel evoluţia procesului de populare (tab. Asia şi Europa s-au situat totdeauna mult peste medie29 (în condiţiile în care acestea înglobează spaţiile mai slab populate ale Federaţiei Ruse).01 .0 9.3 9.1 6.2 8.7 .05 loc/km2 la 45.3 1. Asi 0 1 2 5 6 1 2 3 8 1 a .1 Africa 1 1 1 1 1 7 7 8 1 1 5.21 .1 7.7 3.1 Af 0 0 0 1 1 2 3 7 2 4 rica .4 Europ 2 1 1 1 1 2 2 2 1 9 a 1. principalul indicator utilizat pentru a exprima sintetic acest aspect. a rămas sensibil în urma acesteia după 1950.2 3.2 4.3 6.9 . pentru suprafaţă şi populaţia din 2000 şi 2003 Trebuie remarcat faptul că Europa.3 Ameri 2 3 3 3 3 2 9 1 1 1 ca .5 .2 . C.2 :Densitatea generală a populaţiei. Tabelul nr.3 . fiind urmate la mare distanţă de Africa şi America.8 7.4 .2 .08 .

Geografia studiază astfel în primul rând raţiunile care conduc la apariţia acestor diferenţieri chiar dacă inegalitatea populării Planetei este încă o „engimă” sau este supusă unei „ordini secrete”(Pumain. estică şi vestică. fără a putea vorbi de o determinare exactă. Este motivul pentru care nu dispunem încă de o teorie generală explicativă. 2000). Le Bras. Cunoaşterea principalelor resorturi prin care cele două mari categorii de factori – naturali şi antropici. PUF. P. constrângeri şi riscuri. 1997.Merlin. Géographie humaine. formând structuri identice.Oc eania TE . mai ales în condiţiile unor societăţi avansate.Colin. Merlin (1997) numeşte aceste influenţe.Baudelle. a forţelor tectonice.George.3 . Métier de géographe. Unii autori. 32 P.McEvedy. masată în emisfera nordică. au fost treptat înlocuite cu o analiza factorială care statuează faptul că mediul nu poate exercita decât influenţe care nu sunt obligatoriu insurmontabile de către om31.8%) unde se concentrează şi cea mai mare parte a populaţiei mondiale (87.5 1 1 .62 .2 2 0 . geometria fractală. Relaţiile cauzale simpliste de tipul. în curs de atenuare. de populare difuză. îşi are originea în popularea diferenţiată : mai timpurie şi mai intensă în Lumea Veche.2. 2000. Europa şi Oceania.05 0 0 . 1988. Astfel. doar explozia demografică din ultima jumătate de secol reuşind să reducă din diferenţă. rezultate din îmbinarea unor factori extrem de numeroşi şi diferiţi. pentru suprafaţa şi populaţia în anii 2000-2003 Schimbând scara de studiu la nivel continental.3 Surse : C.7 4 4 6 RRA . G. pp.2 0. ONU. Mult timp. mediu ospitalier (sănătos) – densitate ridicată sau mediu inospitalier (dificil) – densitate redusă. Cercetarea modului în care s-au îmbinat aceşti factori în conturarea unor arii de intensă populare sau.5 2 3 . între nivelul tehnic al civilizaţiei şi densitatea populaţiei existând o evidentă corelaţie. atât în Mongolia cât şi în China vecină. Pot fi deosebiţi şase vectori naturali care pot ghida repartiţia populaţiei la nivel planetar : a)Repartiţia inegală a suprafeţelor emerse şi a celor submerse Rezultat al interacţiunii îndelungate.4% în anul 2000). în celălalt stat se dajunge la valori de peste 2000 loc/km2. ponderea emisferei nordice a fost chiar mai ridicată. constituie unul din subiectele cele mai incitante ale geografiei populaţiei. PRB. Paris. respectiv. acţionează în diferenţierea distribuţiei spaţiale a populaţiei devine astfel imperativă.7 .6 5.05 .1. în conformitate cu noile teorii ale organizării materiei. mai tardivă şi mai discontinuă în emisfera sudică. A.01 0 . Emisfera estică 30 Cf. Un rezultat similar se obţine prin raportarea populaţiei la cele două emisfere meridiane. ultima acoperind doar Americile şi porţiuni restrînse din Africa. la scară geologică. putem întîlni o mare varietate de tipuri de densităţi. Ceea ce diferă este însă intensitatea prezenţei umane. regional sau naţional. Géographie du peuplement. Paris. Hotărâtor pare totuşi complexul de factori social-economici. Distribuţia inegală a populaţiei emisferelor nordică şi sudică.7 8. populaţia se distribuie de aceeaşi manieră.1 1 0 .7 6 0 . Paris. World Population Data Sheet. repartiţia populaţiei presupune existenţa unor arii de concentrare şi a unor gradienţi de dispersie dar în timp ce în primul stat valorile densităţii în ariile de maximă concentrare abia depăşesc 100 loc/km2. acest factor intervine prin dispunerea preponderentă a masei continentale în emisfera nordică (75. La orice scară.1 0 0 . aşa cum se întâmplă în cazul dinamicii populaţiei. citaţi de Baudelle.4 . 31 Cf.Factorii naturali ai distribuţiei populaţiei: Multă vreme a dominat o viziune deterministă care căuta „legi naturale” care să explice prezenţa extrem de diferenţiată a omului pe Pământ. dimpotrivă.40-60. considerând că acestea impun limitele relativ fragile ale ekumenei 32. 16 .6 1. Fractalii constituie obiectul uneia din cele mai noi ramuri ale matematicii. II. Masson.3 3 0 . susţin că distribuţia populaţiei este de natură fractală30.

3 2.4 .2 Surse: J.0 18 1 20 00 72 60-50 229 255 142 56.1 .7 0 0 60 11 4 70-60 169 188 129 69.Jones.3. 6.2 1.N.2 .7 2.6 7.2 . ONU.4 0.8 .7 .5 .1 4.8 0.4 :Densitatea populaţiei pe zone latitudinale în anul 2000 Zona Lun Sup Usc Usc Pop Densi gime* rafaţa at at (% din ulaţie tate (km) (km2) (mii total (milioane) (loc/km2) km2) zonă) 90348 386 281 7.8 0.3 :Distribuţia populaţiei pe emisfere.3 .3 8.McEvedy & R.6 2.4 7.0 368 26 60 11 77 50-40 282 314 160 51.Biraben. PRB.6 2.8%din suprafaţă în 2000).5 . Nor 9 9 9 9 9 9 9 9 8 8 7 dică 2.7 5.6 5.1 5.2 Esti 8 8 9 9 9 9 8 8 8 8 6 că 9.8 4.7 1.6 9.8 175 19 40 67 9 17 . între –5000 şi 2000 (% din populaţia mondială) Emi 0 1 1 1 1 1 2 2 S sfera/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 upr.4 154 102 40 67 52 0 20-10 386 429 111 26.5 5.1 745 67 40 33 95 10-0 398 442 100 22.9 .3 7. colonizarea Americilor fiind compensată de creşterea populaţiei asiatice şi africane (tab.2 141 15 40 33 2 20-30 362 402 919 22.8 Sud 7 4 3 5 4 4 7 9 1 1 2 ică .3 0 0 80°lat N 0 7 80-70 103 115 342 29. 4) Tabelul nr.1 7.8 Ves 1 1 9 9 9 8 1 1 1 1 3 tică 0.3 390 38 10°lat S 40 67 18 10-20 386 429 953 22.2 5.9 1.a fost şi rămîne mult mai populată (82.7%din populaţie pe 68. C.9 2.9 . World Population Data Sheet. pentru suprafaţă şi populaţia la nivelul anului 2000 şi în perspectiva anului 2025 Tabelul nr.1 731 46 80 22 53 40-30 327 364 152 42.4 4.6 410 41 40 67 14 0398 442 103 23.4 7.nr.0 146 95 60 30 78 0 30-20 362 402 150 37.4 2.5 1.

un factor limitativ. Ou se trouve le centre du monde.5 :Distribuţia populaţiei pe trepte altitudinale în anul 2000 (% din populaţia totală) Cont Suprafaţă Populaţie inentul > > > < > > > < 200m 500m 1000m 1000m 200m 500m 1000m 1000m Asia 3 1 1 3 6 2 1 6. Mappemonde. În zona tropicală sunt atinse valorile maxime (5130 m în Bolivia). zonele înalte se disting şi prin umiditatea mai ridicată.Brunet. altitudinea devenind un factor favorizant faţă de ariile joase. b)Altitudinea Înălţimea este. posibilităţilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri sărace. ambele înglobând spaţii extinse nefavorabile locuirii (Antarctica. în general. Adesea.nr. pentru anul 2050 estimează o sensibilă creştere a ponderii emisferei vestice (17. presiune scăzută.2%) fără a se ajunge la o corespondenţă cu ponderea din uscatul terestru. Abisinia. unde unele zonele montane se disting prin concentrări masive de populaţie (Ruanda-Burundi. 33 Este cazul platourilor andine. alături de climatul moderat de altitudine asigurând condiţii de viaţă mai salubre. sub 500 m (76. datorită dificultăţilor de adaptare fiziologică (frig.30-40 60 40-50 80 50-60 60 60-70 20 70-80 60 80-90 0 Total 327 40 282 22 229 11 169 00 103 11 348 7 363 7 314 255 188 6 115 4 386 7 400 357 176 144 793 386 0 11.U.).N.7 68.5).7 1 7. în special între Ecuator şi Tropicul Racului. Yemen etc.5 605 42 836 382 7 *lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°. concentraţie redusă în oxigen). de refugiu). uşor erodabile).0 1. iar în perioada contemporană se adaugă izolarea şi accesul dificil (în trecut zonele înalte aveau însă rol de adăpost.8%). Tabelul nr. Favorabilitatea se referă în aceste cazuri în primul rând la utilizarea agricolă. la peste 5000 m aşezările fiind aproape exclusiv temporare (tab. 75° etc. În zona intertropicală se produc inversiuni. 73 6 Sub 0 0 0 18 17 Sub1 0 0 0 509 145 28. Groenlanda şi insulele arctice etc. Acest aspect este foarte important în regiunile tropicale aride. Pe zone latitudinale se aşteaptă însă o glisare continuă spre sud a celor mai ridicate valori ale densităţii. mai favorabile locuirii decât Amazonia vecină similar platourilor est-africane faţă de pădurea congoleză sau insulei Jawa faţă de insula Kalimantan. în zona temperată nedepăşindu-se 2000 m iar în cea arctică 200 m (în Islanda). Sursa: R.50/1998 Prognozele O.1 0. domeniul de acţiune al unor agenţi patogeni33.9 100. Cea mai mare parte a populaţiei Globului locuieşte la altitudini joase.9%) şi mai ales a celei sudice (14. 18 . Limita superioară a prezenţei umane coboară odată cu latitudinea. nr.).

În ambele continente.5 3 3. 19 .8 5.-L. masivele muntoase joase.0 3 2. J.5 5 1. în contextul eploziei demografice după care s-a înregistrat o tendinţă continuă de depopulare. în regiunile înalte. opuse celor interioare mai repulsive se verifică într-adevăr şi în ţările dezvoltate (Franţa. Pentru anul 2050 se estimează depăşirea pragului de 50% la nivel mondial34.2 1 3.4 2 5. în Europa. fenomen ale cărui consecinţe sunt în mare parte imprevizibile.6 6 6.6 Surse : Nouvel Atlas Universel. la nivelul anului 2000. Astfel J. intervenind şi salubritatea regiunilor mai înalte.4 2 7. Noua Zeelandă sau America de Nord. Mathieu.2 2 4.3 8 8. complet dependente de variaţiile parametrilor higrotermici.1 2 8. A. multe studii indicând o creştere a ponderii populaţiei din zonele de coastă la nivel mondial în următorul secol. 38% din populaţia mondială trăia la minimum 100 km de litoral.0 8.7 1 1. 1999. concentrarea acesteia în regiunile joase fiind imputabilă.0.2 2 6.-J. cel puţin în sud-est. A.3 9 . La nivel planetar există diferenţe majore. ca efect al populării mai tardive a acestora din urmă sau a absenţei unor sisteme agricole montane. între zone cu un potenţial similar. litorale. Asia se distinge printr-o neconcordanţă extremă între dispunerea treptelor altitudinale şi distribuţia populaţiei. 2000 Multă vreme.3 2 8. valorile maxime fiind caracteristice Oceaniei (84%).6 31 . au cunoscut o intensă umanizare.0 1 4 8.4 3 3. zonele muntoase sunt relativ bine populate faţă de cele din arhipelagul nipon. sediul vechilor civilizaţii precolumbiene.3 Eur opa Afri ca Ame rica Oce ania TER RA 9. c)Climatul Condiţiile climatice formează un factor esenţial.4 1 3. precum cele hercinice din Europa. 1997.3 2 . 1998. Unii autori propun valori care ar atesta o concentrare excesivă în zona litorală dar care nu rezistă unei analize corespunzătoare distribuţiei reale a populaţiei. datorată atât unor sisteme agricole policulturale. World Population Data Sheet.6 . Americilor (45%) şi Europei (41%). Primele mari aglomerări umane s-au constituit tocmai în zonele 34 Conform unor calcule estimative. La population mondiale.3 4 0.7 6. unde chiar şi provinciile costiere tradiţional furnizoare de imigranţi. practicii tradiţionale a riziculturii. cât şi prezenţei unor bogate resurse subsolice sau forestiere. O situaţie similară caracterizează şi regiunile colinare. soluri mai fertile etc.6 8 .1 1 6 1.6 1 0. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate mai ridicată pentru locuire (pante mai reduse. 1 12 7.U. Astfel. Americile se disting prin concentrarea la cei doi „poli” : în regiunile joase. S. au devenit foarte atractive).Colin.) şi în cele în curs de dezvoltare (în China de ex. Bavoux. PRB. Astfel. Asupra particularităţilor regiunilor litorale poate fi consultată.3 5 .6 3 1. Readers Digest. de câmpie. sunt de multă vreme sediul celor mai importante concentrări umane.4 2 0. Géographie humaine des littoraux maritimes. sediul agriculturii coloniale de plantaţie şi al marilor concentrări urbane.9 1 2. ONU. 6 31 . imputabilă accesibilităţii reduse.1 1 4.5 1. Situaţia Africii este oarecum similară. În zonele muntoase mai înalte din Europa. mai ales în cazul comunităţilor agricole tradiţionale. Nivelul maxim al populării a fost înregistrat aici la sfârşitul secolului al XIX-lea.3 0.5 7.2 2 8. tendinţele moderne converg spre concentrarea litorală.A.5 1 8. combinat în general cu altitudinea şi cuvertura de sol. Regiunile joase. propune o pondere irealistă de 60% a populaţiei care ar locui la mai puţin de 20 km de coastă ! Faptul că regiunile litorale sunt atractive.1 1 5. ca Shandong.Colin. ca urmare a favorabilităţii presupuse de relieful plan.Cea mai vizibilă concentrare în regiunile joase caracterizează în prezent Oceania unde intervine atît climatul extrem de arid din interiorul Australiei dar şi caracterul maritim al populaţiilor pacifice.1 0. unele masive au cunoscut o nouă „colonizare” pe parcursul ultimului secol ca urmare a valorificării potenţialului hidroenergetic sau turistic (Alpii îndeosebi).) ca şi bazinele intramontane.9 2 1. complexe.0 2 8.3 2 2.2 3 9.

în zona tropicală. 35 Cf.Lamarre. muntoase sau de platouri. Aceasta ascunde însă concentrarea excesivă a populaţiei mondiale în două contexte climatice deosebite : climatul musonic din sudul şi sud-estul Asiei unde trăieşte 55% din populaţia mondială şi climatul temperat (oceanic. vegetaţia sau solurile. Rolul climatului poate fi descompus în trei tipuri de constrângeri : termice. Indului).38. La un loc aceste regiuni abia depăşesc 10% din suprafaţa uscatului terestru35. faţadele orientale fiind cele mai populate (H. aflată de altfel la baza decalajului dintre „Nord şi Sud” la nivel planetar. pluviometrice şi higrotermice. în funcţie de distanţa faţă de ţărm şi de densitatea proprie fiecărei zone climatice a fost observată opoziţia netă între regiunile litorale şi cele interioare.7% din populaţie zonele climatice subtropicale umede. specia umană preferă temperaturile cuprinse între 10-30ºC.6% în prezent). zona intertropicală deţine în prezent mai mult de jumătate din populaţia mondială. 20 . Esenţială. ariditatea şi căldura umedă sunt vectorii prin care climatul limitează distribuţia populaţiei. doar unele comunităţi primitive fiind adaptate cu succes acestei constrângeri (pigmeii sau unele populaţii amazoniene). omul s-a adaptat şi în condiţii extreme. 2000).Colin. unde necesitatea depăşirii constrîngerilor naturale. mediteraneene şi temperate umede (J.de climă tropicală aridă. Climats et sociétés. corelat cu particularităţile socialeconomice impuse de sistemul de cultură bazat pe orez (rizicultura). în zona arctică sau în cea tropicală aridă dar esenţialul populaţiei mondiale s-a concentrat totdeauna în limitele unor domenii climatice care corespund măcar parţial exigenţelor termice amintite. Este şi rezultatul unor estimări mai vechi. Aceasta din urmă concentra în 1900 aproape 2/3 din populaţia Globului. pp. combinaţia dintre căldură şi umiditate pare o condiţie ideală pentru viaţă dar aceasta limitează capacitatea de acţiune a omului. Constrâns de condiţiile naturale sau de cele sociale. situaţia se inversează.Hambloch. În acest mod se explică formarea concentrărilor umane amintite în Valea Nilului sau în Mesopotamia. a deficitului de umiditate în primul rând. Multe dintre aceste concentrări subzistă încă (văile Nilului.9% din uscatul terestru şi 52. din combinaţia cărora rezultă un potenţial deosebit care privilegiază zonele de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială sau dintre savană şi regiunile înalte. Contextul climatic intervine şi în Africa subsahariană în corelaţie cu alţi factori precum altitudinea. pp.Staszewski. faţă de numai 0. dar mai ales contrastele foarte puternice între faţadele continentale : în zona temperată. fiind favorizată nu atît de condiţiile climatice cât de dezvoltarea social-economică de excepţie. Originară din zona tropicală. recuperând diferenţa care o separa în trecut de zona temperată. condiţiile climatice sunt în bună măsură responsabile de constituirea celor mai mari aglomerări umane de pe Terra – cele din Asia Musonică. Pornind de la astfel de constatări. A priori. 2000). citat de Baudelle. Acest fapt a devenit evident de timpuriu. cu efecte imediate în creşterea populaţiei. considerând uscatul terestru ca fiind continuu.D. cu 16. mediteranean sau continental moderat) din partea central-vestică a Europei care adaugă încă 10%. prin intermediul irigaţiilor.6). s-a încercat construirea unui model teoretic de distribuţie a populaţiei. putându-se adapta sezonier şi la temperaturi care depăşesc aceste limite. pentru 1950. A. favorizând dezvoltarea unor agenţi patogeni. unde acest fenomen este explicabil prin conjuncţia unor factori istorici. consolidându-se continuu (40%din populaţia Globului la finele antichităţii şi peste 50% în anul 2000). Astfel frigul. care creditau. citat de Baudelle. Cu toate acestea. 1999. dar sunt şi cazuri în care acestea şi-au redus ponderea (cazul Mesopotamiei. pentru care omul găseşte cu mai mare uşurinţă soluţii. există spaţii extinse afectate de astfel de condiţii în care prezenţa umană este foarte intensă aşa cum se întâmplă în Asia de Sud-Est.127-146. la începutul erei creştine locuiau aici 2% din populaţia mondială. în zonele aride suprapuse climatului tropical sau subtropical. Pe ansamblu. a permis salturi însemnate în productivitatea şi calitatea produselor agricole. Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice a cunoscut anumite variaţii de-a lungul timpului (tab. Ariditatea este un factor mai puţin limitativ. faţadele vestice sunt mai populate în emisfera nordică decât cele estice. Paris. Astfel. este prezenţa apei în cantităţi suficiente pentru practicarea agriculturii şi asigurarea necesarului fiziologic. Prin urmanre.

21 . zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. Un alt factor limitativ.6 2 2 2 2 1 Temperată 3 5 5 5 5 6 44.4 9.Totuşi. 0. ală 4. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. Deşertului Gobi.1 Surse : Nouvel Atlas Universel. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă.1 9 Intertropic 4 4 4 4 4 3 53. Deşertului Gobi.7 sudică 8 1 1 1 1 9 Rece 0. World Population Data Sheet.2 0. PRB. 0. Cazul Saharei Centrale. exclusiv Antarctica şi Groenlanda) Zona S 0 1 1 1 20 climatică/Anul uprafaţ 5000 000 500 900 00 a Rece 1 0. legat de condiţiile climatice. climatul se manifestă în distribuţia populaţiei prin două direcţii : limitarea condiţiilor propice dezvoltării agroculturii. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare.1 ub 0.9 3 Temperată 5. este şi ariditatea. la 78°N şi la 56°S. la 78°N şi la 56°S. defavorizată de popularea tardivă. S s S s s sub sudică 8 ub 0. 0.4 0. activitatea umană subzistenţială. nordică 1. 1999. Australiei de Vest etc.1 0. 0.5 7.1 ub 0. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate.1 ub 0. este şi ariditatea. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. 38 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard.2 2. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. ONU.Totuşi. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate37. 2000 La polul opus. defavorizată de popularea tardivă. 1. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli. Tabelul nr. cu caracter semipermanent38. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic.1 nordică 6.La polul opus. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme. 0. 0. 0. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. 0.1 0.4 8.1 ub 0.5 8. În concluzie. limitarea optimului 36 37 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. cu caracter semipermanent36. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. Readers Digest. 39 Cazul Saharei Centrale.3 1. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. Australiei de Vest etc. 0. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate39. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi.6 :Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice între –5000 şi 2000 (% din total. 0. legat de condiţiile climatice. Un alt factor limitativ. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli.6 9.

unde zonele înalte constituiau în trecut un refugiu pentru populaţii mai arhaice45. 1954. există şi capacitatea de limitare sau chiar de eliminare a agenţilor patogeni. regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice./ km2. În acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic între marile cîmpii şi regiunile vecine. regiunile colinare sau muntoase. mlăştinoase. bilharziozelor respiratorii produse de viermii trematozi şi onchocercozelor care provoacă orbirea fiind generate de viermii transmişi de muşte. Mg. scade vertiginos. atrasă de solurile mai fertile şi posibilităţile de schimb transfrontalier. Mascarenele sunt dens populate (932loc/km 2 în Jawa. în perioada contemporană se manifestă tendinţa de concentrare a populaţiei în zonele mai joase. odată cu trecerea la cultura plantelor. 22 . se pare. foarte fertile. Géographie de la population./km2 iar în ariile mai izolate chiar mai puţin. Sunt cunoscute cazurile muştei tsetse care provoacă boala somnului. favorabile dezvoltării unor agenţi patogeni. frecvente în Africa. nu sunt capabile să susţină densităţi mari. Oceania.fiziologic al fiinţei umane. un prag de densitate. Paris.) spre deosebire de altele vecine (Kalimantan cu numai 21 loc/km2 de ex. circulatoriu şi urinar (sute de milioane de bolnavi). Cîmpia Indo-Gangetică are o densitate de peste 600 loc. Masson. care beneficiază de pe urma complementarităţii resurselor dar şi de rolul lor de refugiu pentru populaţiile din regiunile mai joase în trecut. Atunci când populaţia este suficient de numeroasă pentru a stăpâni şi amenaja natura sălbatică. anchilostomiazelor digestive produse de viermii nematozi. în anul 2000)./km2 45 În Nepal de exemplu. impusă de complexele patogene40. 1953). endemic altădată şi în zonele mediteraneene joase. sisteme de relaţii într-un circuit natural care include şi omul. Prezenţa solurilor fertile explică multe dintre marile concentrări umane ale lumii precum cele din Asia Musonică. 42 Cazul mlaştinilor pontine de pe coasta tireniană a Italiei sau a câmpiei Myzeqe din vestul Albaniei 43 Cf. unele regiuni ale Africii. Viaţa în acest mediu devine astfel destul de dificilă. fiind sărace în substanţe minerale. unde se concentrează deja 50% din populaţie. obligând practic populaţiile locale să practice agricultura itinerantă. Antile. Paludismul (malaria)./km2. face ravagii ţînţarul anofel. 40 41 Expresia aparţine geografului francez Max Sorre (Les fondements biologiques de la géographie humaine. Acestea sunt specifice zonelor intertropicale umede în primul rând. În contrast. fără contraste pluviometrice majore dar cu o fertilitate diferenţiată a solului. aşa cum explică situaţia din Asia musonică43. aşa cum este cazul mai ales în sudul Asiei. d)Fertilitatatea naturală a solului Este un factor care s-a impus începând cu neoliticul. localizate în cîmpiile aluvionare. o adevărată „epopee”. De regulă. 609loc/km2 în Mauritius etc. situaţie frecventă în sud-estul Asiei. de la graniţa indiană. Terres de bonne espérance. Cîmpia costieră Malabar trece de 700 loc. Marea Cîmpie Chineză depăşeşte 530 loc/ km2. 456 pp. În zonele umede. În Africa. mai înalte (platouri. regiunile cu soluri lateritice (feriiluviale). Nu întîmplător. agentul malariei (sute de milioane de bolnavi). insule precum Jawa. K). le monde tropical. Citat de J. Plon. bogate în elemente minerale esenţiale pentru practicarea unei agriculturi productive (Ca. Există. din lungul marilor fluvii sau în deltele acestora. slab drenate. dependenţi de contextul climatic. Haiti. uşor degradabile. peste care incidenţa unor maladii. În prezent această maladie şi-a restrîns aria de acţiune la Africa subsahariană şi unele regiuni din sud-estul Asiei. cu soluri mai sărace şi mai mobile sunt mai slab populate dar există şi excepţii : regiunile piemontane sau submontane din zona temperată nordică.. după expresia medicului brazilian Carlos Chagas41. cazul Laosului cu numai 21 loc. zonele de populare tradiţională din regiunea prehimalayană au cedat locul regiunii piemontane Terai.P. 1982. În statele cu un relief dispus în trepte altitudinale. munţi)44. 44 De exemplu.Beaujeu-Garnier. Tot în aceste regiuni sunt frecvente schistosomiazele care provoacă boli ale aparatelor digestiv. precum boala somnului. Persistenţa acestor agenţi patogeni este legată de fapt şi de slaba prezenţă umană în unele zone tropicale umede. regiunile muntoase cu substrat vulcanic (vestul Camerunului. Masson. situat în jurul valorii de 30 loc/km2. care se înmulţesc rapid în apele oxigenate din apropierea casacadelor. unde agenţii patogeni pot deveni factori limitativi ai procesului de populare. Poate fi adăugată o a treia direcţie. Ruanda-Burundi) sunt dens populate (peste 200 loc/km2). spre deosebire de Podişul Deccan sau Podişul Yunnan care abia depăşesc 100 loc.Gourou. de câmpie sau piemontane. a fost eliminat prin asanare şi drenare în ultimele secole 42.

Amudaria. solurile pot fi amendate prin chimizare. Astfel s-au format. odată cu difuziunea acesteia în regiunile temperate ale Europei şi Americii de Nord. Se produce astfel o tendinţă de concentrare axială a populaţiei.U. Este o situaţie frecventă în Europa : zonele colinare subcarpatice. Câmpia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planetei. Este cazul zonei de contact dintre Cîmpia Germano-Polonă şi masivele hercinice (Börde). forme de utilizare intensivă a terenurilor. Şi în zona temperată umedă resursele de apă pot impune concentrări în lungul teraselor marilor rîuri care asigură totodată şi soluri fertile sau în lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologică46. capabile să susţină vaste sisteme de irigaţii (Nil. în lungul unor cursuri de apă importante. cu un climat excesiv (arid sau arctic). Eufrat. Tigru. din Platoul Iranian sau din Asia Centrală. vizibilă mai ales în Europa dar şi în Lumea Nouă. utilizate de timpuriu de către colectivităţile agricole. Silezia. Atracţia exercitată de văile marilor râuri este o constantă a evoluţiei sistemului de populare în perioada contemporană. şi Canadei iar în regiunile agricole cerealiere tradiţionale din Europa. graţie accesibilităţii ridicate care canalizează în lungul lor marile axe de comunicaţie. în Franţa sau Lüneburg în nordul Germaniei). În plus. regiunile mlăştinoase sau cele supuse inundaţiilor (deltele. landele Gasconiei. chiar în condiţiile unor soluri mai puţin favorabile practicării agriculturii. înalte. care asigură alături de creşterea animalelor subzistenţa unor populaţii numeroase. Geneza acestor concentrări este determinată de utilizarea complexă a resurselor carbonifere : 46 Un caz foarte cunoscut şi des citat este cel al contactului dintre Podişul Getic şi Câmpia Română 23 . bazinul franco-belgian. Ruhr.). pe depozite loessoide se formează soluri fertile. predinarice. pretabile unei agriculturi performante. Regiunile colinare din zonele temperate posedă totuşi valenţe multiple. marile concentrări de tip urban-industrial din bazinele carbonifere ale Europei (Yorkshire. capabile să conducă la formarea unor concentrări masive de populaţie. prealpine. f)Prezenţa unor resurse energetice şi minerale abundente Este un alt factor natural responsabil de constituirea unor importante concentrări de populaţie. reduc diferenţele impuse de fertilitatea diferenţiată a solului. e)Resursele de apă Completează de obicei factorii pedoclimatici. cu excepţia cazurilor în care aceste resurse sunt localizate în arii izolate. Acest factor s-a impus în epoca modernă ca un efect al revoluţiei industriale. Fertilitatea solului nu mai este în perioada modernă un factor de concentrare a populaţiei. regiunile relativ plane cu soluri sărace. nisipoase. cum se întîmplă frecvent în zona mediteraneeană. În contrast. mai ales în Spania (cunoscute sub numele de huertas). Indus. în nordul Germaniei. Tot apa creează şi concentrările areale din unele mici depresiuni. impunându-se şi astăzi prin densitatea ridicată a populaţiei. Doneţ etc. Sîrdaria etc. favorizată de practicarea riziculturii iar în Evul Mediu şi în unele regiuni ale Europei (Ţările de Jos. s-a constatat o reducere continuă a densităţii (în unele sectoare ale Bazinului Parizian de ex.A. mai ales în secolul al XIX-lea. fiind responsabile de formarea unor concentrări de populaţie în regiunile aride din zona tropicală sau temperată. Mari suprafeţe din această categorie au fost de timpuriu amenajate în Asia Musonică. ating densităţi reduse (Sologne la sud de Loara. în special la contactul cu zonele joase unde sunt localizate masiv livezile şi viile.) sau al piemonturilor de la baza lanţurilor muntoase tinere. preappennine. Prezenţa apei poate fi la originea unor concentrări axiale. doar tehnicile de asanare şi drenare din epoca modernă reuşind să le pună în valoare. şesurile aluviale) fiind frecvent evitate. Mecanizarea agriculturii şi creşterea dimensiunii exploataţiilor au creat astfel densităţi extrem de reduse în Vestul Mijlociu al S. Peninsula Arabică) sau din micile cîmpii litorale situate la gura de vărsare a unor rîuri de dimensiuni modeste. aflate de multe ori în inima deşertului (Sahara. Abundenţa apei nu este totdeauna un factor de concentrare a populaţiei. Astfel.). Condiţiile specifice ale sistemelor agricole din zona temperată.Şi în zona temperată pot fi constatate diferenţieri legate de fertilitatea solului. etc. mai complexe decât cele din zona tropicală.

dând impresia unor anomalii care nu pot fi explicate decât prin grila factorilor antropici. Cel mai faimos exemplu al acestor contraste îl furnizează insula Jawa. Omsk. raportată la condiţiile acestei vaste regiuni cu un climat continental excesiv49. cuplată cu extracţia unor bogate resurse carbonifere şi metalifere a condus la formarea unei concentrări importante. la medii naturale similare corespund de regulă densităţi foarte contrastante. Progresul remarcabil al ultimelor decenii.Cl. factorul morfologic şi prezenţa unor resurse subsolice nu pot genera legităţi ale repartiţiei diferenţiate a populaţiei. metal sau utilizând excendentul de forţă de muncă.. Exploatarea unor resurse poate conduce şi la o concentrare efemeră de populaţie. nivelul tehnologic redus şi slaba coeziune socială pot constitui un handicap. Complexul biopedoclimatic. situaţia multor exploatări auroargentifere din vestul S. suprapusă acestei concentrări are o densitate de 32 loc. reduce caracterul concentraţionar al exploatării resurselor naturale. Inerţia istorică are un rol important în menţinerea acestor concentrări dar nu trebuie neglijat şi faptul că structura activităţilor industriale a devenit tot mai complexă. dovedindu-se extrem de adaptabile cerinţelor economiei postindustriale./ km2.2. Dimpotrivă. Barnaul şi Kemerovo). Krasnoiarsk. cu rezerve bogate şi de calitate superioară – cazul bazinului vest-appalaşian. extrem de dens populată (peste 1000 loc/km2) faţă de imensul Borneo sau de Irian Jaya al căror mediu nu diferă prea mult. O excepţie o constituie Siberia central-sudică unde construirea unor hidrocentrale de mari dimensiuni. industria chimică etc. depăşeşte 10 000 km2 cu o densitate a populaţiei de 530 loc. Alaska sau Australia.U. Cu toate eforturile autorităţilor indoneziene de a reduce decalajul.Factorii antropici ai repartiţiei populaţiei: a)Sistemul social-economic 47 De exemplu. pays noirs 49 Astfel. peste 400 loc. producţia de energie electrică. A. mai ales în cazul unor rezerve reduse sau cu o importanţă economică specifică. Încă Vidal de la Blache (1921) opunea Bengalul suprapopulat./km2 în 1920 şi 344 în 2003 (la nivel mondial valorile fiind de 4. o povară încă pentru statele din blocul ex-sovietic. nu a mai condus la formarea unor concentrări masive de populaţie. dovedind relativa stabilitate a spaţiilor vide sau aglomerate la nivel planetar. mai uşor de exploatat şi cu un consum specific de mână de lucru mult mai redus./km2. frecvent chiar peste 1000loc. Densitatea populaţiei poate atinge aici valori foarte ridicate. regiunea Kemerovo. Problema „ţărilor negre”48. Brazilia. regiuni sărace în resurse. aglomeraţia Ruhr. cu toată criza extracţiei carbonifere această regiune îşi păstrează ponderea în totalul populaţiei Germaniei fiind şi unul din principalele puncte ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă (conf. Kuzneţk. mult pentru condiţiile din Siberia. 48 Expresie preluată din literatura ştiinţifică franceză. aceste regiuni industriale rezistând astfel reconversiei impusă de criza activităţilor tradiţionale. textile etc. 12 şi respectiv 46 loc. contrastul se menţine.). Abundenţa unor resurse nu constituie obligatoriu un factor de concentrare. Rolul factorilor naturali în distribuţia spaţială a populaţiei Globului a fost adesea exagerat. pentru a depăşi 120 loc. ramuri industriale capabile săatragă şi alte industrii consumatoare de energie./ km2. Assamului vecin.2./km 2. pe spaţii foarte extinse47. Deschiderea unor noi bazine de extracţie a cărbunelui. 1997). cu un potenţial pedoclimatic modest au ajuns să găzduiască masive concentrări de populaţie. în special în contextul reducerii ponderii cărbunelui în favoarea hidrocarburilor./km2) 24 .siderurgie. mai ales cea feminină (mecanică. comunităţile aferente dotându-se cu o civilizaţie avansată şi cu o structură socială solidă50./km2. 50 Cazul cel mai ilustrativ este cu siguranţă acela al Japoniei care atinsese încă de la 1500 o densitate de 45 loc. având drept consecinţă diminuarea necesarului de forţă de muncă. II. În consecinţă. prin intermediul posibilităţilor tehnice de valorificare de care dispun comunităţile umane.Collin. Géographie humaine de l’Allemagne. În întreaga parte de sud a Siberiei a apărut astfel o grupare de şapte oraşe cu cel puţin 500 000 locuitori (Novosibirsk. sau compara Europa cu bazinul lui Mississippi degajând această impresie de „inegalitate şi anomalie”care-l conducea la aserţiunea că „densitatea actuală este mobilă şi provizorie”.. a fost depăşită rapid de către statele din vestul Europei. J.A. Aceşti factori se manifestă mai degrabă indirect.Berger.

factor esenţial de intensivizare./km2) aşa cum este cazul unor vaste zone din pădurea ecuatorială congoleză. Cele mai ridicate densităţi au rezultat în regiunile dominate de societăţi tradiţionale bazate pe utilizarea apei în scopul intensivizării producţiei agricole51. În toate societăţile agricole. Tehnicile agricole utilizate diferenţiază însă aceste societăţi./ km2. consolidate din Neolitic. datorită creşterii productivităţii acestei activităţi prin mecanizare. aceste densităţi se explică şi prin caracterul complex al sistemului de cultură : rizicultura asociată cu o serie de culturi secundare (tuberculifere. cu condiţii de mediu similare sau de ce Pampas argentiniană. nu poate crea densităţi mari. caracterizate prin reducerea rolului agriculturii în crearea densităţilor de populaţie. asigurându-şi necesităţile vitale prin vânat. Densităţi similare caracterizează şi societăţile bazate pe creşterea nomadă a animalelor : Sahelul subsaharian. Asia Centrală etc. porci) completată de piscicultură. Corelaţia între productivitatea. 1988)./km2. 52 Densitatea rurală nu depăşeşte aici 5 loc/km2.). cules şi pescuit. slab productivă. societăţile primitive slab organizate nu folosesc toate resursele de care dispun. 25 . densitatea populaţiei prezintă un caracter difuz (mai puţin de 1 loc. sisteme de comunicaţii etc. textile. complexitatea şi eficienţa activităţilor umane. Încă din Antichitate se atingeau valori superioare valorii de 100 loc/ km2 mai ales în Valea Nilului. centralizat. arbori fructiferi) şi combinată cu o zootehnie intensivă (păsări. unde densităţile depăşesc în prezent 1000loc. adaptabil la condiţiile impuse de mediu. cazul vastelor arii din interiorul insulelor Kalimantan sau Noua Guinee. Valea Nilului îndeosebi. în ultimul caz fiind vorba de suprafaţa efectiv utilizată. cu un sistem de cultură simplu şi extensiv care impune permanent defrişarea de noi terenuri. atît în sud-estul Asiei cât şi în Egipt unde terenurile efectiv cultivate sunt de 2. necesităţile de spaţiu vital fiind foarte mari. graţie resurselor de hrană mai abundente şi mai sigure. chimizare şi selecţie genetică dar şi industrializării asociate creşterii populaţiei urbane. prin aglomerarea populaţiei sau prin generararea unor ample deplasări. Astfel se poate explica de ce platoul Dekkan este mult mai dens populat decât platourile din Zimbabwe. Astfel.5 ori mai „întinse” decât în realitate. concentrarea populaţiei. populate de pigmei. societăţile bazate pe agricultura itinerantă. populate de triburi amerindiene etc. Societăţile moderne. expresie a regimului funciar al latifundiilor moştenite din perioada colonială şi al interesului mai redus pentru modernizarea sistemului de cultură. regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest. aptitudini inovatoare. Se adaugă în toate aceste cazuri sistemul politic autoritar. se disting prin caracterul sedentar şi pot forma concentrări mult mai importante. sau din pădurea amazoniană. extinderea „pe verticală” a suprafeţelor cultivate. În Asia Musonică. O altă tehnică de natură să creeze densităţi agricole puternice este posibilitatea practicării mai multor culturi succesive. în pofida unui potenţial agricol excepţional este aproape vidă52. Societăţile agricole tradiţionale. Rareori se depăşesc în aceste condiţii 3 loc. organizat. În această situaţie. indus de costul redus de producţie permis de fertilitatea ridicată a solului şi de bogăţia păşunilor permanente. fiind supuse unei mobilităţi permanente. pe de o parte şi. regim funciar.Modul în care societatea umană îşi structurează existenţa şi utilizează resursele este cel mai important factor din această categorie dat fiind caracterul său activ. din cauza epuizării rapide a fertilităţii solurilor. nucleul celor mai multe organizaţii statale din arhipelagul indonezian şi mai târziu a Indiilor olandeze). bine structurat ierarhic care explică în multe cazuri contrastele intensităţii populării (cazul citat al Jawei. Intensivizarea sectorului primar menţine valori ridicate ale densităţii acolo unde aceasta este integrată activităţilor de tip agro- 51 Asia Musonică. a fost de multă vreme observată. Istoria demonstrează că orice schimbare a formelor de producţie şi a forţelor productive provoacă modificări semnificative în repartiţia cantitativă şi calitativă a populaţiei. pe de altă parte. Studiul repartiţiei populaţiei devine astfel inseparabil de analiza nivelului de trai (George. un rol capital îl deţin tehnicile de încadrare (structuri politice. În contrast.

mai întîi a căilor ferate./km2 în 1859 la 14 loc. Routledge.Berry în 1976. J. acţiunea îndelungată a unor factori regresivi (exod rural. Spania. al unor regiuni din Italia. a creat densităţi rurale mult mai mari decât în partea britanică a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat. Astfel formate. musulmană. Cazuri similare sunt consemnate în regiunile interioare ale Spaniei (Castilia Veche. căile ferate şi autostrăzile. ocupând succesiv regiunile situate mai la vest.industrial. Belgia. În prezent această regiune cunoaşte un echilibru relativ între tendinţele de concentrare urban-industrială şi cele de depopulare a regiunilor rurale dar în ţările în curs de dezvoltare procesul de transformare a formelor de concentrare umană este abia la început. Oltenia. în strînsă legătură cu extinderea reţelelor moderne de transport. în Anglia. Densităţile ridicate din nord-vestul Europei sunt într-o mare măsură şi rezultatul precocităţii manifestării exploziei demografice din acest spaţiu care a asigurat şi o masivă emigraţie transoceanică. Counterurbanization. în Rusia Centrală sau în unele regiuni colinare din sud-vestul României. Chiar dacă vitalitatea demografică se reduce ulterior (pînă la deficit natural în cea mai mare parte a Europei). regiunile nord-estice (Moldova şi ariile vecine ale Transilvaniei) devenind treptat. b)Vitalitatea demografică Decalajele de comportament demografic. 55 Cazul departamentulzui Lozère din sudul Franţei unde aceasta a diminuat de la 45 loc. Principala formă de concentrare umană a societăţilor moderne este cea de tip industrialurban. 1991. cf.A. este legată constituirea megalopolisului Boswash sau concentrarea litorală excesivă a populaţiei din America de Sud. L’éxode rural en France. c)Contextul social-politic 53 De exemplu. În Flandra astfel de concentrări se suprapun peste regiunile de cultură tradiţională a inului. pe parcursul secolului al XX-lea. cu populaţie dominant albaneză. corelate adesea cu standardul de civilizaţie este de natură să producă diferenţieri spaţiale importante în repartiţia populaţiei. New York. 1978 şi ultimului recensământ francez. Pe parcursul acestui proces. intersecţii. ruralul profund păstrându-şi tendinţele de depopulare. unde la începutul secolului al XX-lea densitatea populaţiei era sub media Iugoslaviei actuale pentru ca în prezent să fie de două ori mai mare. 54 Sau contraurbanizare. Acest factor poate fi urmărit şi în America de Nord. Paris. cu excepţia ţărilor dezvoltate. ape repezi şi limpezi. La Mancha. acumulările de populaţie nu s-au suprapus totdeauna concentrărilor anterioare de populaţie53.G. Aragon). Acestea vor impune concentrarea populaţiei. activităţilor industriale şi serviciilor în punctele nodale : capitale. 26 . America furnizează un caz particular. cazul unor state vest-europene precum Olanda. Totuşi. sudul Transilvaniei). cu activităţi economice diversificate şi servicii complexe. De concentrarea primară în zona costieră atlantică. puncte de trecere. Un caz tipic îl furnizează provincia iugoslavă Kossovo. unde populaţia din Quèbec. bogată în resurse petroliere dar şi favorabil situată în sistemul căilor de comunicaţii transcarpatice. Tendinţele actuale converg în aceeaşi direcţie a concentrării populaţiei. Germania etc. baza unei vechi industrii textile iar în Ruhr sau în Silezia s-au suprapus zonelor cu bogate rezerve carbonifere. unde se resimte procesul invers de lentă deconcentrare54) de pe urma căruia beneficiază ariile rurale bine desrvite de căile de comunicaţii ori regiunile turistice. mult mai dens populate decât regiunile sud-vestice (Banat. secundar de existenţa unor resurse. deficit natural) poate conduce la scăderea masivă a densităţii55. apoi a şoselelor. excesiv dezvoltate. Apar astfel metropolele şi ariile metropolitane dens populate. PUF./km2 în 1999. agentul primei revoluţii industriale. marile concentrări de populaţie din Europa şi America de Nord vor deveni tot mai dependente de reţelele de transport şi comunicaţii dezvoltate în secolele XIX-XX. Chiar şi în România poate fi urmărit acest proces care a favorizat Muntenia Centrală. prin inerţie istorică şi prin efectul de masă se acumulează în continuare efective importante de oameni. foarte prolifică altădată. consecutivă aglomerării urbane. bogate în calciu care puneau în mişcare instalaţiile textile şi favorizau prelucrarea lânii etc. Spaţiul românesc furnizează un exemplu similar.Pitié. Danemarca.Champion. populaţia fiind originară predilect din Europa s-a aşezat iniţial pe coasta atlantică. Debutul acestor transformări s-a manifestat în nord-vestul Europei începând cu secolul al XVIII-lea. termen introdus de J. porturi. legată de procesele menţionate. Acest proces este văzut ca o formă de redistribuire a populaţiei. ele sunt legate de contextul geografic specific al masivelor muntoase joase ale Peninilor : păşuni bogate care au stimulat creşterea ovinelor. cf. tot mai neglijabile ca pondere demografică.

58 Poate cel mai tipic caz din această categorie este cel al sud-estului Turciei actuale. regiunile nordice ale insulei Honshu şi insula Hokkaido fiind supuse în perioada modernă unei colonizări care a restrîns masiv aria de răspândire a populaţiei aborigene ainu. un spaţiu de colonizare. D. a fost declanşat după 1970 un vast proces de colonizare a Amazoniei. Contextul social-politic poate limita libera circulaţie a persoanelor. cu resurse bogate dar slab populate. fie pentru punerea în valoare a unor spaţii cu potenţial agricol deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile). Retrasarea frontierelor politice este un alt factor încadrat în acest context. 56 Cazul unor vaste regiuni din Bielorusia afectate de consecinţele celui de-al doilea război mondial sau chiar al unor regiuni afectate de războiul de 30 de ani (1618-1648) în Germania. fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (cazul colonizării Daciei de către romani).Un factor care intervine decisiv adesea în redistribuirea populaţiei este şi contextul socialpolitic.A./km2 (cf. Edisud. Aceasta este valabil mai ales pentru societăţile tradiţionale pentru că în Europa situaţia este mult mai complicată. spre vest pînă la coasta pacifică. densitatea medie nu depăşeşte 25 loc. Madura şi Bali în insulele slab populate. expulzată în cea mai mare parte după 1948. unde Siberia a devenit. eliminând astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea populaţiei. Contextul social-politic intervine şi prin stabilitatea politică. după şapte decenii de colonizare şi creştere naturală excepţională. Japonia a cunoscut un proces similar. spre deosebire de factorii naturali care sunt mai stabili. prin inerţie istorică./km2 în 1927. Situaţiile din acestă categorie au fost şi sunt foarte frecvente. unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantică. constituie o dovadă în acest sens (Marea Câmpie Chineză. La Turquie-à la croisée des chemins. Acest factor a fost foarte important în epoca modernă pentru acele state care dispun de spaţii imense. fără repopularea acestora la nivelul anterior57. În primul caz. a cărei supremaţie s-a menţinut până în pragul epocii moderne. statul a sprijinit colonizarea populaţiei din insulele suprapopulate Jawa. În perioada contemporană. Valea Nilului). stat slab populat care practică o selecţie a imigranţilor. unde intensitatea depopulării după 1920 a atins o proporţie de 66% în 1927. Un caz special este cel al populaţiei palestiniene. Clasic este şi cazul S.Panzac.49-63). Chiar astăzi. 27 . în perioada contemporană intens mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan. nucleul statului armean medieval. Rolul statului în dirijarea procesului de populare este vechi. Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie. Este cazul măsurilor discriminatorii luate de unele state de imigraţie tradiţională cum este Australia. Pomerania Orientală. pp./km 2 în 1914 la 5 loc. atât în ce priveşte intensitatea cât şi direcţia sau structura lor. Câmpia Indogangetică. în contextul formării noului stat Israel. Cea mai afectată este regiunea din jurul lacului Van. vreme îndelungată. în multe cazuri fără a mai fi repatriată. proces cunoscut sub numele de „transmigraţie”. inclusiv prin deportarea unor grupuri sau categorii de populaţie indezirabile. Noua Guinee (Irianul de Vest). Aici. principala arie dens populată a fost antica Galie. densitatea scăzând de la 15 loc.U. începând cu secolul al XVII-lea. De multe ori aceste procese pot antrena o scădere ireversibilă a densităţii populaţiei58. 1993. 57 Cazul vestului şi nord-estului Poloniei actuale : Silezia Inferioară. atât cel extern cât şi cel intern. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate56 sau pot cunoaşte evacuarea forţată a populaţiei. după obţinerea independenţei în 1945. bulversat între 1895-1920 de masacrele îndreptate împotriva populaţiei armene şi de exodul populaţiei asiriene (creştini de rit nestorian) iar în perioada actuală de emigraţia masivă a populaţiei kurde. apoi şi în interiorul imensei păduri ecuatoriale. după 1945. În Brazilia. Kalimantan. Vechimea populării explică de multe ori concentrarea populaţiei în anumite arii chiar dacă astăzi resursele oferite de mediul local s-au redus. Persistenţa unor concentrări umane vechi. cele mai caracteristice exemple din această categorie sunt cele ale Indoneziei şi Braziliei. Ocupaţia străină poate obliga populaţia să se refugieze din teritoriile ocupate. Toţi aceşti factori antropici sunt extrem de variabili în timp şi în spaţiu. în acelaşi scop al descongestionării unor regiuni dens populate (Nordeste). populaţia redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunităţi în ariile de origine. Rolul factorilor social-economici este totuşi esenţial pentru înţelegerea distribuţiei populaţiei pe suprafaţa Globului. în contextul conflictului intern ce opune unele organizaţii ilegale ale acesteia autorităţilor guvernamentale. Este cazul Rusiei mai ales. iniţial în lungul Transamazonianului.

după o susţinută emigraţie spre litoral. aici localizându-se de regulă capitala şi principalele capacităţi industriale. explicabil pare-se. faţă de loc. slab populată. Un caz tipic îl prezintă Kabylia. decalajul faţă de fîşia intermediară sporind şi mai mult.) după care a intrat într-un declin continuu. de depopulare a unor regiuni de veche civilizaţie. Albin Michel.3.n. vechimea populării spaţiului francez îi asigură în continuare o densitate ridicată la nivel mondial. În Liban.VIII-IX e. Quintana Roo.U. pe parcursul ultimelor două secole (1800-2000) vom constata că în timp ce în primul stat densitatea populaţiei abia s-a dublat (de la 50 la 108 loc. După 1920./km2. mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civilizaţia maya ajunsese la apogeu să constituie densităţi de 75-80 loc.5 la 30 loc. paralel cu amorsarea unui proces de modernizare social-economică. Densitatea populaţiei a crescut considerabil (la peste 100 loc./km2 (sec.2./km2) în celălalt a crescut de peste 50 ori (de la 0. Yucatán şi în departamentul guatemaltec Petén nu depăşeşte 20 loc. Astfel de exemple pot fi detectate şi în alte regiuni ale Globului. Comerţul cu sclavi a afectat secole la rând zonele litorale şi cele imediat vecine. aşa cum s-a şi întâmplat în cazurile citate (Principes de géographie humaine. Rolul factorilor antropici se impune şi în zonele de refugiu a unor comunităţi. În ambele cazuri mobilul a fost conservarea identităţii etnice. prin baza economică fragilă : agricultură bazată pe porumb. cu toate eforturile întreprinse de statul român după 1878. dar diferenţa în valori absolute dintre cele două state a crescut de la 49. 1988)./km2 în antichitate şi numai 10 loc. cu posibilităţi reduse de practicare a agriculturii 60./km2 în 1900) dar este departe de valorile atinse în alte arii de veche populare din Asia. una intermediară. regiune muntoasă din nord-estul Algeriei. agricultura de plantaţie a repopulat fîşia litorală. sunt cele mai bine conturate comunităţi creştine din Orientul Apropiat. adesea în medii ostile. unde se disting trei fîşii : una litorală./km2. cu densităţi de 200-350 loc. ultima. milenii la rând unul din „furnicarele” omenirii dar care spre sfârşitul Evului Mediu a intrat într-un declin îndelungat. mai formează densităţi de peste 500 loc. densităţile rezultate sunt impresionante. fără fertilizare. în Kabylia. Europa de Vest sau America. dar în perioada colonială. Paris. în zona de savană./km2). II. 61 Aceasta a şi creat un puternic sentiment identitar. sau confesionale. care adpăpostea o populaţie densă în perioada antică a cunoscut un declin cronic în perioada marilor migraţii. Concentrarea litorală a devenit şi mai evidentă în prezent./km2. accentuat în timpul ocupaţiei otomane. Au existat şi situaţii limită. inegalităţile pe care le diferenţiază fiind o expresie a modului în care omul se adaptează activ 59 60 Trecerea de la sedentarism la seminomadism sau chiar nomadism. sprijinită de imensele resurse de hidrocarburi şi dublată de o vitalitate demografică excepţională./km2. kabylii fiind unul din cele mai active grupuri berbere iar creştinii libanezi./km2 care a generat o puternică emigraţie spre Franţa şi Alger. Dacă vom compara Franţa şi S. în Liban61.A.5 la 78 loc.Semnificaţia geografică a densităţilor de populaţie Densitatea populaţiei este un indicator al „capacităţii geografice a unei populaţii” (Pinchemel. Raportate la condiţiile de mediu extrem de dificile. cu excepţia văii Carasu şi a zonei litorale sudice unde procesul recent de agrlomerare de tip metropolitan a creat o zonă dens populată. cu zootehnie slab dezvoltată. 1922). determinat de invaziile devastatoare venite dinspre Asia Centrală care au afectat profund baza economică (agricultura irigată) şi au impus procesul de „beduinizare” a populaţiei59. această provincie rămîne una din ariile slab populate ale ţării noastre. chiar în ţara noastră Dobrogea. Tot factorii antropici explică repartiţia tradiţională a populaţiei din Africa Occidentală.Industrializarea iniţiată de Marea Britanie a impus noi concentrări legate de exploatarea cărbunilor şi a minereurilor de fier încât Franţa actuală apare relativ slab populată în contextul vest-european. împădurită. mai dens populată. reorganizarea sistemelor de irigaţii a avut drept efect o nouă creştere a populaţiei. densitatea populaţiei în statele mexicane Campeche. populaţia creştină s-a retras în faţa expansiunii arabe şi a cruciadelor spre zona înaltă (munţii LibanAntiliban) unde şi astăzi. Această situaţie a fost frecventă în jurul Mării Mediterane. pînă la contactul cu Sahelul. 28 . Relativ apropiată este situaţia Câmpiei Mesopotamiei. Astăzi. mai ales maroniţii. situaţie frecventă în Orientul Apropiat şi nordul Africii Paul Vidal de la Blache numea concentrările astfel formate densităţi de retragere al căror efect inevitabil în timp este suprapopularea şi imigraţia. dens populată. Cu toate acestea.

Tabelul nr. Unele mici state din Africa de Est (Ruanda. ocupată mai ales în servicii şi în industrie iar agricultorii. Mascarene. ca vectori de favorabilitate a populării. chiar dacă sunt minoritari. populaţia fiind dominant rurală. Olanda. nivelul de trai este foarte coborît (P. Statele cu suprafeţe foarte mari dispun de obicei şi de cele mai întinse suprafeţe rămase în afara exploatării antropice. sau care acoperă zone cu potenţial contrastant. dar şi al factorilor antropici ca resorturi de regularizare a distribuţiilor contrastante. încadrate adesea în arii mai largi./km2). bazinul Amurului etc./km 2. Statele întinse cunosc. bazate de multe ori pe agricultura de plantaţie care necesită forţă de muncă abundentă (Antile.B. Japonia.7)./km2 în 2001). ocupată masiv în agricultură. Se adaugă unele state din Asia Musonică. este sub 400 U. realizate în condiţii morfologice similare (cîmpii aluviale deltaice). din estul Chinei având o densitate medie egală cu aceea a Indiei./km2. cele mici sau medii sunt adesea situate integral în arii favorizate atât din punct de vedere natural cât şi socio-economic (tab./loc. Este motivul pentru care nivelul de pertinenţă al densităţii creşte odată cu reducerea suprafeţei de raportare. aceleaşi densităţi pot avea semnificaţii diverse. principala sursă de venituri./km 2 în 2001) dar dacă vom „exclude” din cadrul Chinei zonele vestice şi nordice slab populate (Tibet. are o populaţie majoritar urbană. cu peste 5000 loc.) diferenţa dispare./km 2. Rusia cu 8 loc. fapt ce poate demonstra rolul important al factorilor naturali.). Analizate la nivelul statelor. fiind doar o valoare medie care poate disimula importante diferenţe. care nu are decât spaţii restrînse cu condiţii extreme de viaţă (zona himalayană înaltă. ating un nivel de productivitate greu de egalt la nivel mondial încât a vorbi despre suprapopulare în acest context este incorect. În afară de aceasta. Olanda. Bilanţul analizei factorilor care influenţează distribuţia populaţiei arată că semnificaţia densităţii generale (brute) a populaţiei este relativă./km2 dar în Valea Nilului se înregistrează peste 2000 loc. dacă vom compara India şi China observăm o diferenţă considerabilă (133./km2 dar în zona Moscovei sau în Donbass variază între 100-200 loc. Singapore. unele arii deşertice din vest). aproape fără excepţie. care nu reuşeşte să acopere necesităţile vitale. intensă. Un caz extrem este acela al Egiptului care are o densitate medie de 70 loc. indiferent de scară ascunde o alta. densitatea populaţiei în Federaţia Rusă nu depăşeşte 8 loc. Orice densitate./km2) având o contribuţie însemnată la această medie. respectiv 316 loc. în funcţie de scara la care ne raportăm. Kazahstan cu 6 loc. cu valori de 250-1000 loc. valori reduse sau relativ reduse ale densităţii (Brazilia cu 20 loc. De exemplu. Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban. Israel) completează lista. dimpotrivă. componente ale vastei regiuni de intensă populare din nord-vestul Europei de ex. dens populate (Belgia.N. Este poate cel mai tipic caz de suprapopulare de pe Glob. în funcţie de locul şi tipul de populaţie care o constituie. aria de populare tradiţională. Dacă analizăm evoluţia densităţii populaţiei statelor Globului pe parcursul secolului al XXlea. după întinderea teritorială. Aceasta face destul de dificilă interpretarea datelor care necesită atât referinţa la o scară pertinentă cât şi cunoaşterea precisă a semnificaţiei lor.D. slaba populare a spaţiilor siberiene (mai ales în partea nordică unde scade sub 1 loc. fiind legată strîns de dimensiunea statului. Sri Lanka. mai dispersă de obicei. Cele mai mari valori sunt atinse în oraşele state (Monaco./km2) 29 . Valori egale sau superioare. Ea nu are importanţă decât plasată în contextul care o determină. În Bangladesh. Diferenţierile interne sunt foarte mari în statele întinse./km2. Chiar în Asia./km2 etc). Xinjiang Uiggur. principala dificultate provenind din dificultatea disocierii populaţiei rurale.)./km2.la condiţiile de mediu.6 :Densitatea populaţiei statelor Globului pe categorii de mărime (loc. respectiv 398 loc. vom observa că populaţia se concentrează mai degrabă tot în statele de dimensiuni mici decât în cele mari. Coreea de Sud. Bangladeshul sau Olanda au densităţi generale foarte ridicate (948. în afara cazului amintit al Bangladeshului : Taiwan. concentrată pe suprafeţe foarte mici. valorile cele mai mari ale densităţii generale sunt caracteristice statelor mici. pot disimula diferenţe însemnate în nivelul economic al populaţiilor aferente. Canada şi Australia cu 3 loc. pînă de curând şi Hong Kong.S. De exemplu. urmate la mică distanţă de statele insulare de talie mică. de populaţia aglomeraţiilor urbane. care dispune de un nivel de trai ridicat. India. Comparaţia se opreşte aici./km 2).

diferenţele mari care separă statele nordice de cele din 62 Astfel. explicabil prin integrarea în acest grup a unor state şi teritorii. World Population Data Sheet. 2000 Corelaţia dintre suprafaţă şi densitate este evidentă. Imperfecţiunile densităţii brute pot fi corectate prin utilizarea unor indicatori standardizaţi – densităţile economice. pepinierele cu 15 ha./100 ha t. Şi în Europa.). respectiv 125 loc.a. respectiv 224 loc. ONU. PRB. 1 ha cu legume sau vii pe rod poate fi cotat cu 8 ha teren arabil convenţional.. 1999. Dacă reluăm comparaţia dintre China şi India vom observa că densitatea subzistenţială „defavorizează” India care dispune de suprafeţe mai reduse de păşuni (282loc. km2 0.5-17. Readers Digest. diferenţele densităţii brute este enormă (948 loc. mil. Sunt astfel ponderate diferenţele impuse de diversele moduri de utilizare a spaţiului.3 2 7. 30 . km km km 2 Mii 920 19 46 56 3 254 0 681 0 167 2 311 2 107 16 9 163 95 4 397 04 616 78 134 1 0 5 2 1 940 1 39 6 5 2 9 6 8 4 4 2 4 2 9 1 8 1 3 1 3 1 1 960 2 69 8 15 2 6 7 01 5 3 3 5 3 6 1 4 1 8 1 7 1 1 980 3 76 1 59 4 7 1 38 6 5 4 0 4 0 2 8 1 9 1 4 2 1 000 5 33 1 36 7 12 1 75 8 04 7 01 6 6 3 6 2 4 2 1 3 2 0001920 8 71% 2 77 1 46 1 93 1 48 1 00 7 61 5 93 4 50 3 83 4 2 5 3 5 2 2 4 2 3 4 2 3 1000 0. păşunile şi fîneţele cu 0.3 ha./100 ha t.c./km 2. orezul în cultură irigată şi culturile semincere cu 6 ha. cu excepţia categoriei de state cu suprafeţe între 10-25 mii km2./100 ha t.1-0. Noua Caledonie) sau care au cunoscut o creştere deosebită a populaţiei abia după 1950 (Israel. de obicei insulare. Swaziland).2 mil. Cea mai des utilizată este densitatea subzistenţială (agricolă). respectiv 231 loc. Dezavantajul acestei modalităţi de calcul constă în faptul că eludează complet ceilalţi factori care intervin în perioada modernă în repartiţia populaţiei (exploatarea resurselor subsolice.5-1 2 mil. concentrarea urban-industrială). De exemplu.-0. km2 TERRA 288 3 7 2 3 5 34 Surse : Nouvel Atlas Universel. slab populate (Falkland./100 ha t.a. calculată prin raportarea populaţiei active la terenul agricol convenţional62. între Bangladesh şi Thailanda.5 mil.1 mil. Vanuatu.c. Această apropiere a valorilor caracterizează întreaga Asie Musonică dovedind legătura strînsă dintre sistemul social-economic. a căror densitate medie este mai redusă decât a categoriei imediat următoare. anulând diferenţele datorate juxtapunerii unor arii cu potenţial umanizabil discordant. Gambia. La scară regională sau locală poate fi mai relevantă decât densitatea generală. Prin standardizare pot fi reduse enorm diferenţele. livezile cu 6 ha. încât utilizarea la scară mare nu dă rezultate satisfăcătoare./km2) dar sunt mult mai reduse în perspectiva densităţii subzistenţiale (306 loc.c.).c.Categoria km2 Sub km2 1-10mii km2 10-25 mii km2 25-50 mii km2 50-100 mii km2 0. potenţialul natural şi densitatea populaţiei. 1-3.a.a..

Cf. fără contraste teritoriale.). zona de contact dintre savană şi pădurea tropicală guineeană sau contactul dintre zonele piemontane. De exemplu. produse vegetale). al bazinului londonez.sudul şi vestul continentului se atenuează. dependente de concentrarea resurselor vitale (pescuit. unde populaţia se concentrează excesiv în lungul râurilor. unde îşi pun amprenta mai 63 64 Vidal de la Blache le considera o „operă a inteligenţei europene” (1922). -distribuţie graduală. Benin. Ciad etc. valea lui Huanhe). o variantă a acesteia fiind distribuţia în agregate. uniforme. toate cu diverse dezavantaje. R. Este extrem de caracteristică Asiei Musonice. Se poate conchide din cele expuse că noţiunea de densitate a populaţiei este relativă. specific în general ariilor metropolitane). zonele colinare sau muntoase fiind sediul unor densităţi în general difuze. 1974. Tipice din acest punct de vedere sunt şi cele două mari concentrări de populaţie ale Planetei : Marea Câmpie Chineză şi Câmpia Indogangetică. cazul pădurilor tropicale sau boreale. -distribuţie uniformă(în pată de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa. la noi în ţară este destul de delicată explicarea concentrării de populaţie din partea centrală a Munteniei. puterea de cumpărare. Mesopotamia. caracteristică în ariile cu un potenţial natural contrastant. Nu există un singur indicator suficient şi satisfăcător. în nordul Africii sau în Orientul Apropiat). O formă particulară este distribuţia litorală. 31 . în unele arii de colonizare recentă (Vestul Mijlociu al S. Industrializarea şi urbanizarea au generat şi ele astfel de distribuţii. prezintă densităţi subzistenţiale similare statelor situate la contactul savanei cu pădurea tropicală guineeană (Nigeria. axul rodanian în Franţa. favorabile agriculturii irigate şi sapţiile deşertice. bine sudate între ele. vânat. care să redea o imagine completă a gradului de populare a unui teritoriu. Masson. chiar dacă agricultura nu mai este principala ramură economică. care iau în calcul cantităţile de alimente produse. ariile de veche populare din Europa care păstrează densităţi rurale ridicate)64. -distribuţie axială (liniară). Togo.Dajoz. Poate fi şi un efect al acţiunii inegale a procesului de depopulare rurală în arii cu o distribuţie uniformă (frecvent în vechile regiuni agricole ale Europei). aparent slab populate. în care oamenii au ştiut să extragă avantajele fiecărei situaţii. Ghana). pornind de la o concentrare progresivă a populaţiei în arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian.U. Dincolo de aceste considerente pot fi separate câteva forme(tipuri) de distribuţie a populaţiei. biogeografic sau climatic (zona subcarpatică. la fel ca şi aceea de suprapopulare sau subpopulare. acolo unde constrângerile naturle au impus extinderea unor societăţi agricole în lungul unor fluvii (valea Nilului. foarte frecventă. Singură combinarea acestor indicatori şi cunoaşterea detaliată a tuturor resorturilor care acţionează într-un spaţiu dat ne poate furniza un diagnostic precis. În literatura de specialitate se foloseşte termenul de distribuţie contagioasă. derivate din imposibilitatea cuantificării nivelului tehnic al producţiei agricole şi din eludarea rolului activităţilor neagricole în contextul actual al mondializării. cu un potenţial natural relativ omogen. încă din Neolitic. tipic fiind bazinul renan în vestul Europei. de asemenea cu vechi tradiţii. Dynamique des populations. au condus la imaginarea altora. specializându-se în funcţie de potenţialul local 63. Dezavantajele pe care le presupune şi acest indicator. specifică ariilor cu densitate redusă a populaţiei.A). Există o diferenţă semnificativă între distribuţiile regulate. Paris. Au rezultat astfel densităţi relativ uniforme. Acelaşi fenomen poae fi urmărit şi în Africa unde statele saheliene (Mali. în unele cazuri ajungându-se la o concentrare masivă (cazul Spaniei este cel mai grăitor). cu o mare regularitate la nivel mondial -distribuţie difuză. -distribuţie mozaicată (dispersată). valea Indusului. caracateristice mai ales acolo unde genul de viaţă se bazează pe agricultura itinerantă şi distribuţiile neregulate. Din aceeaşi categorie fac parte şi concentrările liniare din lungul unor zone de contact morfologic. tot mai frecventă în perioada modernă pe măsură ce oraşul îşi sporeşte capacitatea de polarizare (ariile megalopolitane. Niger. dovedind rolul inerţiei istorice în crearea densităţilor de populaţie.

a gradului de umanizare. Noţiunea de suprapopulare poate fi estimată numai din combinarea densităţilor cu nivelul de trai. Cu atât mai mult. se pare. am putea afirma. cu amorsarea unui proces de metropolizare etc. Studiul densităţilor se dovedeşte a fi astfel una din cele mai fascinante teme ale geografiei umane dar totodată una din cele mai delicate şi mai sensibile la factori adesea greu de cuantificat. Acelaşi lucru îl putem observa şi comparând continentul african cu cel nordamerican. o densitate de 100 loc. Caracterul subiectiv scade pe măsură ce ne apropiem de perioada modernă. Componentele bilanţului migratoriu fac obiectul unui capitol separat. în care BN este bilanţul natural. că Franţa şi Austria par mai degrabă subpopulate. diferenţele constau în urmărirea evoluţiei efectivelor. 1992. comparându-se cu situaţia actuală din anumite zone ale Terrei în care mai trăiesc comunităţi de tip arhaic. a formelor de ocupare a teritoriului de către o populaţie 65. Populaţia este un sistem deschis. Modul de manifestare a dinamicii populaţiei în timp şi spaţiu este cunoscut drept procesul de populare. Rolul acestor patru componente în definirea bilanţului general a variat de-a lungul timpului în funcţie de factorii analizaţi în capitolul anterior. popularea Australiei sau a pampei argentiniene începând cu secolul al XIX-lea). Paris. apropierea de capitală. pp 439-461. în timp ce România are aparenţele unei suprapopulaări relative. dinamica studiază variaţia în timp a efectivelor. Limitele dintre cele două domenii de studiu se întrepătrund atât de intim încât disocierea lor este dificilă. Capitolul III Dinamica populaţiei Spre deosebire de distribuţia populaţiei. dinamica sistemelor de populare oscilând. fie din teama de depopulare a oamenilor politici./km 2 poate să pară redusă în Asia Musonică (în statul indian Rajasthan de exemplu. în Encyclopédie de géographie. Măsura acestui proces este densitatea populaţiei completată cu analiza dinamicii populării. într-un spaţiu definit. Pentru perioadele foarte îndepărtate acest proces poate fi urmărit prin intermediul unor evaluări indirecte. Procesul de populare este intim legat de redistribuirea populaţiei. fără să excludă raporturile spaţiale. rezultat din raportul între emigraţie şi imigraţie. în mai toate lucrările de specialitate. III. Le peuplement. România. are aproximativ aceeaşi densitate generală cu aceea a Franţei sau Austriei dar. manifestată de altfel prin tendinţa foarte vie spre emigraţie. de către noi implantări (de ex.1. Sursele istorice trebuie totdeauna tratate cu circumspecţie dată fiind tendinţa exagerării efectivelor.Pumain. între difuziune şi concentrare.mulţi factori : refugiul în depresiunile subcarpatice.Evoluţia procesului de populare a Terrei Termenul de populare este utilizat cu două sensuri : ocuparea unui teritoriu. prezentată în acest capitol. fără să greşim. potenţial natural diversificat datorat poziţiei de contact. rezultat din raportul între intrări (naşteri) şi ieşiri (decese) iar BM este bilanţul migratoriu. care presupune existenţa unui front pionier în lungul căruia sistemul de populare (de aşezări) se difuzează. comparaţia între unităţi administrative sau arii geografice estge dificilă. D. Economica. comparând gradul de eficienţă al utilizării teritoriului şi a capitalului uman. totdeauna cu repercusiuni în repartiţia populaţiei. denumit de regulă mobilitatea populaţiei. aşa cum a fost deja exemplificat. presupune fluctuaţii mai lungi sau mai scurte – pozitive sau negative. imaginarea unui „optim de populare” fiind iluzorie. dinamica sa reducându-se la ecuaţia cunoscută drept bilanţul general : BG=BN+BM. rezultând astfel organizări teritoriale ierarhizate. poziţie favorabilă în sistemul de populare al spaţiului românesc. suprapus în mare parte peste deşertul Thar). 32 . în rândul tinerei generaţii. medie în Europa (cazul României) dar mare sau chiar foarte mare în Africa şi Americi (cazul Nigeriei sau al Cubei). extrem de stabile. Acest proces. mai mult sau mai puţin liber. Factorii care îl influenţează sunt aceeaşi. exploatarea unor resurse de mare valoare economică (petrol în acest caz). 65 Cf. adesea nejustificată. a doua utilizare este aceea care caracterizează situaţia. la un moment dat. fie din dorinţa impresionării adversarilor.

J. denumesc aceste trei perioade astfel : ciclul primar. restul nedepăşind 50 de ani (citat de M.Lévi-Strauss. 40% înainte de 50 de ani. necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzistenţei este de 8 km2 în cazul pigmeilor din pădurea congoleză (vînători şi culegători).e. pp. cu creşteri şi scăderi spectaculoase. A. a doua se suprapune în mare parte Evului Mediu. şi la circa 5 000 000 locuitori spre anul 10 66 Necesitatea cunoaşterii efectivelor se impunea în societăţile organizate în scopuri defensive.1. generând cea mai spectaculoasă creştere. cu care puteau fi înconjuraţi 20 oameni.Reinhardt. care se vor impune succesiv sub forma „exploziei demografice”. fiind deosebite de celelalte prin salturi calitative. drept pentru care de timpuriu au fost utilizate numărătorile ori metodele ingenioase de genul celei utilizată de Alexandru Macedon care a folosit o funie „standard”. C. Istoricii epocii aveau tendinţa de a exagera de 10 ori cifrele reale (cf. ciclul intermediar şi ciclul actual. 20 000-50 000 locuitori. Routledge. proporţia celor care depăşeau 40 de ani atingea la sfîrşitul paleoliticului.. ajungând astfel la concluzia că nu dispune decât de 34 000 de infanterişti şi 4 000 călăreţi. 13-25. accelerată în ultima fază. Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor de hrană. Studiile efectuate asupra scheletelor descoperite în sudul şi estul Africii (R. INED. pe fondul difuziunii continui a unor grupuri umane de dimensiuni reduse.Valois asupra omului de Neanderthal atestă că 55% dintre indivizi mureau înaintea vârstei de 20 de ani. citat de M. publicată în 1955 şi tradusă în limba română în 1963.Leakey. mai întîi în Europa. nr 1/1979. Histoire générale de la population. în paleoliticul mijlociu. Population. Primul comportă trei faze corespunzătoare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic. durează de la apariţia speciei umane pînă la sfîrşitul Antichităţii şi se caracterizează printr-o creştere lentă. conform studiilor lui H. Fiecare din aceste cicluri şi faze se distinge printr-o evoluţie specifică.N. fiind obligat să trăiască într-un echilibru relativ cu natura. dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continentală eurasiatică. S-a putut astfel concluziona că pe teritoriul actual al Franţei trăiau în a doua parte a Paleoliticului. 1979. de lungime egală. Astfel. 11%. Deşi nu există nici un fel de date exacte se pot trage unele concluzii pornind de la deducţii logice.Există şi situaţii de subevaluare.1. De asemenea. 67 Atlas of World Population History. În plus. fiind caracterizată printr-o evoluţie oscilantă. continuă. se pare că în paleolitic avortul nu era ignorat. 1968). Acelaşi autor. 68 Asupra modului de viaţă al acestor populaţii se recomandă lucrarea Tropice triste a lui Cl. Montchrestien. apoi prin difuziune în aproape toate zonele Globului. 69 Mai cunoscutţi sub numele peiorativ de eschimoşi.1994) atestă o durată a vieţii extrem de redusă (22 de ani în medie). Această situaţie a rămas stabilă pe tot parcursul perioadei. conchide că în cazul lui Homo sapiens. Pentru evaluarea numărului locuitorilor Globului în această perioadă s-a recurs la comparaţia cu acele grupuri umane aflate încă în stadiu preistoric. separate de anul 1950. 1968).Reinhardt et all. London. pornind de la analogia cu populaţia Nambikwara din Amazonia. Ultimul ciclu poate fi divizat la rândul său în două etape : modernă şi contemporană. 33 . 70 Essai sur l’évolution du nombre des hommes. iar spre finalul perioadei şi spre Oceania sau America. începe în secolul al XVIII-lea şi se caracterizează prin manifestarea unor tendinţe de modernizare a comportamentului demografic pe fondul revoluţiei industriale.1978.n.Jones 67. resursele subzistenţiale fiind la fel de reduse. Omul era obligat să trăiască în grupuri mici. de 30 km2 pentru aborigenii din Australia (culegători) sau de 200-300 km2 pentru inuiţi69 (vînători de animale polare). implicând o mobilitate continuă şi conflicte continui între grupuri.Ciclul primar a)Faza paleolitică Este cea mai îndelungată etapă din lungul proces de populare a Planetei deosebindu-se printr-o evoluţie extrem de lentă.Biraben 70 a evaluat populaţia Globului la 1 000 000 locuitori spre anul 50 000 î. III. datorită necunoaşterii unor procedee de combatere a diverselor boli şi pericolului continuu din partea animalelor sălbatice faţă de care dispunea de posibilităţi reduse de apărare. oprindu-se în pragul epocii moderne (circa 1700). aflată la un stadiu de evoluţie preistoric. Paris.Sauvy.McEvedy şi R. a treia. mortalitatea era foarte ridicată. fiind practicat din diverse motive68. atunci când nu erau cunoscute grupurile umane mai izolate sau neintegrate în organismele politice ale timpului66. Neolitic şi Antichitate. În evoluţia procesului de populare a Terrei putem distinge trei perioade distincte : prima.

n. şi 1950(milioane locuitori) A O.e. ar. abundente. d aub cEved nson . alta mai nordică şi mai activă.U nul 2000 . care a colonizat cea mai mare parte a uscatului eurasiatic şi Americile. Cunoscută ca revoluţia neolitică. 72 Cf. des peuples et des langues. delimitarea teritoriilor de referinţă fiind acum mult mai riguroasă. La sfîrşitul paleoliticului.n. acest proces complex începe cel mai devreme spre 10 000 î.n.n. ar. Nevoia continuă de terenuri agricole.N. Revoluţia neolitică a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umane. în lungul văii Dunării şi spre Asia Centrală. dublarea efectivelor producându-se în aceste condiţii odată la 24 000 de ani. după anul 4 000 î. estul Asiei. ar. tecerea la agricultură era deja avansată în jurul anului 3 000 î. a dus la despădurirea şi desţelenirea unor întinse suprafeţe forestiere sau înierbate. care atinsese între 40 000-60 000 î..e.e. fapt oarecum normal dacă ne raportăm la aria de origine a lui Homo sapiens sapiens.Roudart. aşa cum s-au transmis pînă astăzi.e. În această perioadă s-au format cu certitudine şi caracteristicile rasiale majore. fiind clar conturat spre anul 6 000 î.n.e. Tabelul nr. Jones ar. Indiciile arheologice atestă totuşi formarea timpurie a unor areale în care prezenţa omului era mai frecventă : Orientul Apropiat. ar. Flammarion (1994). Ritmul de creştere a populaţiei era extrem de redus.n. L. în Asia Anterioară de unde s-a difuzat spre Europa central-vestică. 34 . într-un context climatic şi social extrem de favorabil care a premers revoluţia neolitică. aşa cum acceptă mulţi autori. ca şi diferenţierile lingvistice majore. ar.. doar 0. a unor regiuni inospitaliere sau abia eliberate de calota glaciară.Cavalli-Sforza. M.e. în primul rând în partea centralestică a Chinei72. Europa Central-Sudică. Noua Guinee şi Australia.N. joasă înaltă n joasă înaltă J î joasă înaltă oasă naltă 1 1 4 1 1 10 0 0 000 5 5 8 000 71 Cf.Mazoyer. În Mezoamerica. Histoire des agricultures du monde.n. Se pare că spre Asia au existat două direcţii de migraţii : una meridională. Seuil. Este dificil de estimat care era distribuţia populaţiei pe Glob în această perioadă. ar. în Les langues du monde. 1997.8 : Evoluţia populaţiei Globlui între 10 000 î.e. Pour la Science (1999) continuare a lucrării Qui sommes nous. cu excepţia unr arii insulare mai izolate.n. Cea mai mare parte a uscatului se caracteriza printr-o populare extrem de difuză.1973 B y. de unde acesta a început să migreze în urmă cu circa 100 000 de ani. Des gênes. L. Astfel de concentrări existau şi în alte regiuni ale Globului. estul Africii..e.UJ Duran H M Thomli O. iar Americile au fost colonizate de cel puţin trei valuri în urmă cu 15-35 000 de ani. Studiul înrudirii genetice a populaţiilor umane converge în bună măsură spre aceleaşi concluzii 71. fiind destul de greu de apreciat dacă este vorba de o difuziune dinspre vest sau de o evoluţie separată.n. Estul Asiei era deja atins spre 60 000 î.000 î.0003% anual. devenind mai puţin dependent de circuitele naturale. Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a populaţiei de pe Glob. Omul colonizase însă aproape întreg uscatul. v v v v V v v v irabe ar.n În estul Asiei. pp78-83. datorită creşterii continui a efectivelor.e. b)Faza neolitică Este o etapă mai scurtă decât cea anterioară şi are drept principală caracteristică descoperirea culturii sistematice a plantelor şi domesticirea animalelor care asigură omului resurse de hrană stabile. acest proces se manifestă independent spre anul 2 000 î. extremitatea vestică a Europei spre 35 000 î.N.e.

6 500 5 000 4 000 3 000 4 2 000 7 1 000 0 500 00 400 62 200 50 1 70 2 00 90 4 00 90 5 00 90 6 00 00 7 00 07 8 00 20 9 00 26 1 000 54 1 100 01 1 200 60 1 250 00 1 300 60 1 340 43 5 0 5 0 7 1 2 1 5 1 50 4 2 7 5 0 1 00 1 62 2 31 31 4 00 55 2 56 56 2 06 06 2 06 06 2 06 06 2 10 07 2 24 24 2 40 26 3 45 54 3 20 01 4 50 00 4 16 16 4 32 32 4 43 4 60 3 00 4 4 50 4 50 4 60 3 20 3 2 75 2 45 3 65 3 2 40 2 40 2 20 2 2 10 2 2 00 2 2 90 2 2 90 1 2 90 1 2 70 2 30 3 00 3 70 1 2 50 1 00 2 00 3 00 1 5 7 1 5 0 2 5 0 1 1 2 5 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 3 3 4 3 4 2 00 4 2 10 3 3 00 4 35 .

2/1995. circa 2% depăşind pragul de 50 de ani74. Historical Estimates of World Population. London.N. pp. înzecirea populaţiei pe parcursul a 1000 de ani pare improbabilă pentru acele timpuri în care totuşi Revoluţia Neolitică se impusese efectiv doar pe arii restrânse. deci o înzecire a populaţiei în 7 000 de ani (tab.5.1/1975. pentru prima dată. dată fiind durata redusă a vieţii.n. propun pentru anul 3 000 î. mortalitatea având valori apropiate..nr. evoluţie contestată de alţi autori (McEvedy de ex.1 400 1 500 1 600 1 650 1 700 1 750 1 800 1 850 1 900 1 910 1 920 1 930 1 940 1 950 300 070 860 750 550 128 13 29 00 70 45 25 50 3 74 4 40 5 79 4 45 6 79 6 61 8 125 1 402 1 762 1 1 3 74 5 61 5 79 5 3 50 4 40 5 45 5 00 45 6 79 10 7 71 35 9 54 00 1 241 265 1 643 650 1 710 1 656 1 625 1 200 7 05 8 95 7 20 4 40 5 25 3 4 00 5 00 5 6 00 7 00 9 00 1 200 1 600 1 650 1 750 1 860 2 070 2 300 1 260 1 762 9 80 1 402 1 7 90 9 125 1 7 61 1 9 6 5 70 4 45 5 5 6 9 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 400 556 527 566 566 500 400 486 520 556 Surse : Historical Estimation of World Population. An Essay Concerning Mankind’s Evolution.e. Comparaţia cu populaţiile care practică agricultura itinerantă în pădurile ecuatoriale. 36 . Pentru această perioadă.Jones.e.. nr. Routledge.of Pennsylvania.n. locuitori. Extrapolarea acestora şi examinarea unor aşezări neolitice din ariile de densă locuire73 poate conduce la aprecierea populaţiei Terrei la circa 15 mil. How Many People Hase Ever Leved On Earth. Population Center. J. C. Privind obiectiv lucrurile.e.Haub.N. 1979.Thomlinson. Population Today. aşa cum confirmă studiile efectuate asupra scheletelor din unele necropole de pe teritoriul Franţei unde se constată o proporţie mult mai ridicată a celor care depăşeau 40 de ani (15%).McEvedy. Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani.U.. pp. spre anul 4 000 î. printre care şi Biraben. Controversy of Population control. document on-line al Population Reference Bureau al O.D. care ar fi fluctuat în jurul acestei valori până spre 400 î.e. var – varianta. un număr de 150 mil. Univ.n. populaţia evolua conform unei creşteri naturale cu valori reduse ale natalităţii (25‰). fapt ce presupune o creştere a excedentului natural pe baza reducerii mortalităţii.8). ( o creştere de 3 ori în 6 000 de ani) şi la 50 mil. Mulţi specialişti. 1974. ritmul de 73 74 Prin numărarea locuinţelor. 4/1980.5. C. R.n.. spre 3 000 î.Biraben. Population. nr. R. atestă o creştere sensibilă a efectivelor.Durand.). J. cum a fost şi cazul aşezărilor din Subcarpaţii Moldovei. Population Today. Demografic Problems. bine studiate. A Population Atlas of World Population.

Pe parcursul celor circa 3500 de ani populaţia Globului s-a dublat în două rânduri. trăind în circa 20 000 de aşezări. productivitatea şi eficienţa muncii au crescut considerabil. c)Faza antică Perioada antichităţii. dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor numărători de populaţie.N.estimărilor lui J. considerată în general între anii 3000 î. Pe acest fond au fost efectuate primele înregistrări parţiale de populaţie. Vîrful acestei evoluţii relativ accelerate este atins la începutul erei creştine. Egiptului (în timpul dinastiei a II-a. Cele mai vechi încercări de acest tip aparţin.n.) sau chiar 6 mil. Este o perioadă marcată de noi revoluţii. aprecierile converg spre 4 mil. Ritmul de creştere a fost în medie de 0.6 mil.0108% anual).U. 37 . sec..Biraben. de către asirieni. dar cele mai cunoscute sunt exilurile populaţiei evreieşti în Egipt. buni de luptă)..n./km2 pe spaţii extinse. prin dezvoltarea formelor de organizare socială.e. Iosif Flavius. sec.e. Creşterea însemnată a populaţiei a fost însoţită de progrese remarcabile ale nivelului de cultură şi civilizaţie. afectând doar populaţia impozabilă (capii de familie) sau incorporabilă (bărbaţii tineri.n.. la sfîrşitul mileniului al III-lea î. Grecia. sec.creştere fiind totuşi sensibil mai ridicat decât în paleolitic (0. în sec. coincizând cu declinul celor două mari imperii sclavagiste antice : Imperiul Roman şi Imperiul Han. Unele informaţii asupra efectivelor populaţiei provin şi din arhivele hitite. apariţia scrisului. Prin extrapolare se poate obţine o imagine a gradului de populare a Planetei. din care 0. Tot asirienii sunt cei care aveau reglementări precise asupra interdicţiei avortului. VI î. Avansul unor regiuni precum cele amintite în dezvoltarea civilizaţiilor agrare a permis depăşirea pragului de 1 loc.e.n. ulterior remarcându-se cele din Mesopotamia. atestând o creştere semnificativă a duratei vieţii. fapt ce atestă existenţa unor politici clare în domeniul controlului populaţiei. preluate de O.8).N. locuitori..e.e. strămutarea unor populaţii numeroase75. şi 476 e.n. Continentul asiatic s-a dovedit ulterior a fi sursă majoră a migraţiei unor populaţii numeroase spre diverse arii.5 mil.. când se ajunge la circa 250 mil.n.n.05% între anii 400 î.0023% anual. vezi tab. Limita inferioară a acestei etape este discutabilă dar cea superioară este unanim acceptată. având efecte imediate în creşterea numerică a populaţiei. Imperiul hitit. I. IX î. încheie ciclul primar printr-o creştere progresivă a populaţiei. vizibil mai accelerat între 4 000-3 000 î. Pentru Mesopotamia.e. al XIII-lea î.5-7. în special de cea metalurgică şi cea socială care au condus la constituirea statelor sclavagiste şi dezvoltarea unor tehnici agricole avansate. spre anul 200.e.n. care privilegiază continentul asiatic.038%anual dar a culminat la 0.n.VI-V î. în ritm lent dar evident mai accelarat decât în perioadele anterioare.e. precum irigaţiile.e. îşi are originea în această perioadă. în timpul lui Sargon I (2800 î. China. 2-4 copii în medie. unii autori antici (Herodot. în Asiria.e. Israel şi Imperiul Roman. şi 200 e.n. parţial păstrate). De la asirieni sunt păstrate şi unele documente din care ne putem da seama care era dimensiunea medie a familiei. Repartiţia actuală a populaţiei. chiar dacă unele civilizaţii avansate nu au lăsat indicii referitoare la numărul locuitorilor (cazul Indiei). şi la Babylon.n. 0.e./km2. locuitori (cf. Toate aceste surse devin utile pentru aprecierea evoluţiei populaţiei Globului.n.locuitori. mai ales în ţinuturile aride.) au apreciat populaţia Egiptului la circa 3. Israelul a lăsat numeroase informaţii asupra numărului de 75 Cea mai spectaculoasă a fost mutarea a 200 000 de aramei de pe actualul teritoriu al Siriei în Mesopotamia. ale Lumii Vechi. distruse ori păstrate parţial şi deformate de către istoricii de mai tîrziu). Pe baza acestor înregistrări.. practica asemenea altor mari puteri din epocă. Creşterea gradului de siguranţă era semnificativă chiar dacă pe spaţii largi domina insecuritatea. cu efecte majore asupra difuziunii unor invenţii. durata de dublare reducându-se la numai 1 000 de ani. care asigurau văii Nilului primul loc între marile aglomerări umane ale lumii cu densităţi de circa 100-200 loc.nr. mai slab populate. amplificarea relaţiilor de schimb la mari distanţe (pe uscat sau pe ape). Acesta din urmă a instituit censul periodic la intervale egale (cinci ani) începând cu secolul al V-lea î. După această dată urmează un declin consecvent marilor migraţii din spaţiul eurasiatic şi destructurării societăţilor sclavagiste. În acest mod. se pare. Hecateu din Abdera – sec.n.

care afecta o mare parte din populaţie. Distribuţia spaţială a acestui efectiv era următoarea : 7 mil. 3 mil. circa 40-70 mil. În realitate este vorba de o exagerare de circa 10 ori a efectivelor.locuitori.) se înregistrau circa 2 mil. Orientul Apropiat). în Asia Mică. că cea de-a treia mare concentrare umană a Globului era cu siguranţă subcontinentul indian.locuitori la fel ca şi regiunile nordice ale Eurasiei. unele arhipelaguri mari nefiind încă populate (Noua Zeelandă. cu circa 8-10 mil. ultima poziţie. unele cetăţi precum. fără rezultate. În Extremul Orient. Polinezia). cu circa 40-50 mil. în Peninsula Iberică. 1 mil. cu circa 5-6 mil./km2. din care 600 000 în Attica. în Galia transalpină. Pe continentul european.locuitori (între 20-25%din populaţia Globului).e. Cartagina sau Numidia) şi a celor din Asia Anterioară (19. de membri. deplînsă de unii autori antici (Polybiu. fapt ce a impus mai tîrziu o tendinţă de depopulare. citat de M. se poate aprecia. Cauzele acestui declin sunt diverse : -slăbirea autorităţii statului. poporul lui Israel ar fi numărat 2 mil.5 mil.Beloch.locuitori. în Grecia antică era permis controlul descendenţei. Tracia).locuitori ocupa. de multe ori. Hawaii. primele informaţii provin din Grecia antică.n.locuitori iar Americile erau slab populate nedepăşind 5-6 mil. ca şi astăzi. conform scrierilor biblice. Aşa cum s-a subliniat. indian şi chinez).locuitori. Existenţa unui paralelism în evoluţia populaţiei din cele două mari arii de civilizaţie ale Globului constituie subiectul unor controverse între demografi.n. 5 mil. Sud-estul Asiei era mult mai slab populat. întemeietorul demografiei istorice (1886. acest ciclu primar se termină printr-o perioadă de declin. ale căror migraţii nu se datorau unei creşteri spectaculoase a efectivelor ci limitării resurselor.locuitori. Spre deosebire de Asiria. Dio Cassius menţiona la Roma câte 2 000 decese zilnic. în contextul unei fiscalităţi apăsătoare. legislaţia încurajând familia.locuitori. războaielor continui dar şi frecvenţei celibatului definitiv. se aflau în prima fază de constituire a unui sistem coerent de populare. a cărei densitate depăşea astfel 200 loc. pentru repopularea unor zone pustiite s-a recurs la prizonieri barbari. aşa cum au fost analizate şi intepretate de către J. 2 mil.5 mil. -frecvenţa epidemiilor de ciumă sau de tifos exantematic completează acest tablou sumbru. Siria. Dacia). luând chiar măsuri de stimulare a natalităţii. În Africa subsahariană locuiau probabil circa 15-17 mil. Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e. prin extrapolare. Zone dens populate astăzi.Reinhardt. Oceania cu circa 1 mil. chiar şi cifra de 200 000 indivizi fiind impresionantă pentru acele vremuri raportată la spaţiul restrâns al anticei Palestine. o forţă de temut pentru acele vremuri dar greu de acceptat. cea mai cunoscută epidemie fiind cea antoniană. Macedonia. în Insulele Britanice iar cea mai mare parte revenea provinciilor africane (11.locuitori la începutul erei noastre. -invaziile unor populaţii nomade dinspre centrul Asiei (ramuri ale aceloraşi huni au atacat toate cele trei mari nuclee amintite) ori dinspre nordul împădurit al Europei. cifră evident exagerată dar grăitoare pentru dimensiunea catastrofei. O concentrare importantă era şi aceea din aria platourilor iraniene. 1968). activă încă din 166 la Seleucia în Orient.) număra 55 mil. locuitori concentraţi în Egipt dar şi în Lybia.. specifică în primul rând celor trei mari nuclee de concentrare a populaţiei (circummediteranean. fapt ce explică presiunea demografică generatoare a marii colonizări greceşti. -slăbirea vitalităţii demografice datorată frecvenţei foametei (mai cunoscută cea din anii 250270 din Imperiul Roman). adusă la Roma în 172 şi extinsă în Galia şi Spania în 180.). -sclavajul. Strabon. 38 . Conform acestuia. germanici îndeosebi (în timpul lui Marc Aurelius de ex. Destul de corecte sunt informaţiile din periaoda romană. Palestina. Răspunsul autorităţilor la aceste evoluţii negative nu a întîrziat. în provinciile dunărene (Retia. 6 mil. în Italia actuală.n.). Noricum.al V-lea î. ca Japonia sau Coreea.K. frontul de populare avansând pînă în Melanezia. unde în perioada de apogeu (sec. puţin credibile însă. datele parţiale asupra populaţiei Chinei indică la apogeul Imperiului Han. fără rezultate. Astfel pe timpul Exodului (din robia egipteană). Plutarh). etc. în secolul I e. De remarcat că o bună parte dintre coloniştii aduşi în Dacia după cucerire au fost recrutaţi din regiunile dens populate (sudul peninsulei Iberice. în Grecia şi regiunile adiacente (Macedonia. Chiar dacă nu există informaţii asupra celorlalte regiuni ale Asiei. Sparta.

migraţiile populaţiilor nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civilizaţie ale Antichităţii. invazii sau războaie care au afectate selectiv ariile de veche civilizaţie din spaţiul eurasiatic dar şi Lumea Nouă după marile descoperiri geografice. Marchizele etc. În Oceanul Pacific frontul de populare atinge treptat. antrenând în mişcarea lor şi alte popoare. precaritate a igienei colective. Aceste efective erau însă suficiente pentru a dezechilibra societăţile bine structurate din spaţiul euromediteranean. suprapuse mai ales Imperiului Bizantin.). nu au fost atinse decât tangenţial de această undă de progres. Astfel. în timp ce aria indiană cunoaşte o creştere continuă cu toate atacurile hunilor albi. unde a decimat jumătate din populaţie. Veneţia).). generând migraţiile populaţiilor germanice şi slave. în contextul dezvoltării tehnicilor de navigaţie. mai ales în secolele VIII-IX. care vor favoriza molimele76. De remarcat că unele zone dens populate în Antichitate. cumani. Noua Zeelandă. efectele cumulate ale invaziilor succesive şi ale fenomenelor menţionate anterior. în nordul Oceanului Atlantic. invaziile migratoare continuând aici pe tot parcursul perioadei medievale (bulgari. pe parcursul acestui ciclu. Un rol important l-a avut noua revoluţie agrară de la începutul mileniului al II-lea. în spaţiul fostului Imperiu Carolingian. Este cazul Islandei. manifestată prin asolamente şi tehnici agricole mai evoluate decât cele antice. mai ales pe teritoriul actualei Germanii (Lamprecht. Declinul amorsat la sfîrşitul Antichităţii se stabilizează la nivel global în jurul anului 600 e. La începutul ciclului. legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se şi înregistrează cele mai notabile salturi. unde încă din secolele VIII-IX se remarcă o extindere a vetrelor unor oraşe. aflate într-o perioadă de profundă criză socială şi morală. Această undă de progres a pornit din Italia. 1968). populat în principal de imigranţi din Insulinda.n. pecenegi. ajunsă la Constantinopol în 542.III. în zigzag. urmate de perioade mai scurte marcate de un declin brusc datorat unor epidemii. unguri. Prima parte a Evului Mediu se impune şi prin popularea unor spaţii insulare mai izolate. Efectivele acestor populaţii nu erau foarte mari. Un rol similar l-a avut rapida extindere a civilizaţiei arabo-islamice. Aceasta va determina de altfel constituirea unui curent secular de difuziune a populaţiilor germanice spre est (marşul spre răsărit) pînă în Transilvania şi Ţările Baltice. al burgunzilor la circa 100 000 iar al vandalilor la cel mult 80 000. unde se observă din această perioadă o sporire a imapctului antropic prin defrişări masive. citat de Reinhardt. unele puţin importante în Antichitate : Pavia. cele mai izolate arhipelaguri (Hawaii. austronezieni) fie de populaţiile migrate din sudul actualei Chine (birmani. Multe din cîştigurile Antichităţii în domeniul calităţii vieţii vor fi pierdute pentru o lungă perioadă. Pornite din inima Asiei. au creat prima mare perioadă de declin demografic la nivel global din ultimele două milenii. Evul Mediu apare în prima sa parte ca o epocă de regres : scăderea speranţei de viaţă. cel intermediar se remarcă prin extensia temporală mai scurtă (1200 de ani) şi o dinamică specifică. specialiştii apreciază numărul ostrogoţilor la cel mult 200 000. Piacenza.locuitori.1. O evoluţie similară o cunoaşte şi populaţia Asiei Musonice. thai). la circa 200 mil. 39 .2. tătari etc. cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean.Ciclul intermediar Spre deosebire de ciclul primar. 76 Cazul unei epidemii de ciumă bubonică pornită din Abisinia în 541. Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei. Stabilizarea efectivelor este urmată de o creştere destul de rapidă al cărei vîrf se situează între 1000-1200. mai ales prin difuziunea riziculturii în Indochina şi Insulinda unde se constituie pentru prima dată formaţiuni statale puternice generate fie de populaţiile locale (khmeri. Verona. de aici extinzându-se spre Roma şi Spania. Lucca. populată de vikingii veniţi din Scandinavia sau cazul şi mai spectaculos al Madagascarului. devenind de pe atunci a doua mare concentrare umană de pe Glob. cu perioade mai lungi de creştere lentă. drenarea unor zone umede. acest progres era chiar mai vizibil (Ravenna. hunii au împins alanii din stepele ponto-caspice spre Europa. În regiunile aflate sub jurisdicţia Imperiului Bizantin.

63. cu scăderi de 50%). Tabelul nr. 88.n.4 26. 105. unde populaţia locală a fost masiv decimată în Antile sau în zonele costiere.9.1 48.0 45.5 0 4 1400 360.J. 365.7 31.4 8 4 1100 327. Franţa. Ţările de Jos.0 0 0 5 1650 547.2 10. în perioada Renaşterii77. durata de dublare a populaţiei scăzând astfel la 750 de ani.3 52. 38.2 1.9 3 3 2 1700 611.2 2 3 1000 276.5 1.27 1. 120.1 2 2 1600 545. 1 3 800 227.Vallin. de la 21 mil. chiar dacă la nivel global se constată o redresare care face ca spre 1550 populaţia Globului să depăşească 500 mil.1 1. 81.4 1. în 1328 la 9 mil. cifra anterioară fiind atinsă din nou abia spre 1500.2 7.4 11.locuitori.7 12.locuitori (pe parcursul secolului al XVI-lea înregistrându-se cel mai rapid ritm de creştere de pînă atunci.55 1.8 7 7 4 Surse : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelul 8 e. 190. (milioane Ocea 1. 234. Aceasta a decimat populaţia din zonele dens populate ale Europei (Italia.9 13.088%. 82. pentru Franţa se estimează că ciuma urmată de războiul de 100 de ani a condus la o scădere dramatică a populaţiei. dublu faţă de valorile maxime înregistrate la începutul erei noastre.3 e.n. 231.4 47.4 9.25 1. Epidemiile de ciumă se datorau şi stării proaste de igienă (mai precare ca în Antichitate). abia după 1650 regăsindu-se nivelul anterior (cf. 230.05 1. 253. 364.23% anual) dar la nivel regional sunt semnalate fluctuaţii extreme. 27. La Découverte.3 13.5 37.4 12. 256.Spre 1340 populaţia Globului depăşea cu siguranţă 400 mil.9 12. 156. Această creştere a fost anulată însă de efectele catastrofale ale epidemiei de ciumă din 1348-1349. 140.3 0 0 1500 430.6 Sfîrşitul ciclului medieval se încadrează în aceeaşi notă. a cărei populaţie s-a redus considerabil pe parcursul secolului al XIII-lea. 58.1 8 1 1340 407. în 1450. :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 600-1700 locuitori) Anul TER Asia Eur Afri Ame RA opa ca rica nia 600 202. 58.0 1.2 15. 62.3 1. mai ales în Americile proaspăt „descoperite” de către europeni. corespunzător unui ritm de creştere anuală de 0. Înainte 77 De exemplu.3 38.9). La fluctuaţia efectivelor au contribuit şi luptele continue dintre feudali sau unele secete urmate de crize subzistenţiale (tab. Paris. încât spre anul 1400 populaţia Globului era mai redusă decât în 1200. 279. 0. 63. 30.1 1 4 1200 366. 40 .0 8.9 41.8 10. 413. 1996).9 0 2 1300 369. 44. La population française.15 1.nr. Un rol important în reducerea avântului demografic din secolele XI-XII. 108. mai ales în Asia. l-a avut şi marea invazie mongolă.

9 pare mai apropiată de realitate şi faţă de estimările maxime de 680 mil. dimpotrivă. În Europa. statul cel mai populat era Franţa (22 mil. după ce în perioada romană se instaurase un echilibru aproape perfect între „pars occidentalis” şi „pars orientalis”. ponderea populaţiei africane scăzând continuu pînă la 1950. Spania cu 8 mil. situaţie care se va perpetua aici pînă în epoca modernă. fiind una din explicaţiile declinului acestei ţări ca mare putere (cf. III. în afara logicii evoluţiei fenomenelor demografice. în 1328.). Urmau Germania şi Italia cu 13 mil. Asupra numărului populaţiei mondiale la sfîrşitul ciclului intermediar (1700) părerile sunt împărţite. fiecare. sunt greu de acceptat. Centrul de greutate al populaţiei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantul nordic al acestuia. şi-au pierdut importanţa demografică. Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarcă o altă perioadă de declin. efectele factorilor regresivi menţionaţi nu au permis o creştere a populaţiei mult peste nivelul maxim anterior epidemiei de ciumă de la 1348.locuitori pe parcursul sec.S. Unii cercetători admit că. Rusia. înregistrate în scopul impozitării. Această din urmă opinie pare mai apropiată de realitate dacă o comparăm cu efectivele populaţiei din epoca modernă (mult mai bine cunoscute) estimările minime propuse pentru 1700 – 532 mil. fiecare cu peste 100 mil. cifră improbabilă dacă urmărim evoluţiile ulterioare.. declinul a atins chiar 50% în 1605 faţă de 1519. Cifra propusă în tabelul nr. pp.R. după estimări efectuate plecând de la numărul focurilor80) fapt ce explică rolul său major în istoria europeană a epocii.15%. Estimările se referă la teritoriul actual al acestor state. al XVIII-lea. cei mai mulţi considerând acest nivel supraestimat. 1968). 41 . 1995.. constă în izolarea insulară (după 1277 arhipelagul nu a mai fost ameninţat niciodată de invazii) dar şi în crearea unei solide civilizaţii proprii.1. altele numai 30-40 mil. subcontinentul indian. conturate în Antichitate.de sosirea europenilor. La population mondiale. estimând populaţia Americii la circa 40 mil.Vallin.locuitori la 1700.locuitori : China... unde între 1590-1650. La Découverte.locuitori. unde s-a suprapus unor epidemii de ciumă). este improbabilă. Marea Britanie cu 5 mil. susţin că dinamismul înregistrat în perioadele amintite a reuşit să relanseze creşterea. Cele circa 612 mil. cu toată extinderea sa nu depăşea efectivele Germaniei sau Italiei81.locuitori care iau în calcul îndeosebi o subestimare a populaţiei africane (unele surse indică pentru acest continent 100 mil. J. imediat după descoperire (Reinhardt. foametei endemice79 – atât în Europa cât şi în sud-estul Asiei. legată de unii specialişti şi de răcirea climatică („mica glaciaţiune”) la care s-a adăugat incidenţa comerţului cu sclavi africani.Ciclul actual Limita inferioară a acestui ciclu se situează la 1700. care devansa toate statele cele mai populate din Europa. locuitori.S.locuitori). Unii autori susţin că în Mexic.59).locuitori de la 1700 se repartizau apropximativ în aceleaşi arii de maximă concentrare. datorită războaielor pustiitoare din Europa (cel de 30 de ani. Explicaţia acestei creşteri impresionante (ritmul de creştere anuală a fost de 0. 79 Unii autori citează situaţia Spaniei. dublul mediei mondiale). cu circa 29 mil. deşi au existat şi perioade mai dinamice (Evul Mediu timpuriu. mult mai redus decât cel din secolul al XIV-lea. 81 Demograful rus Urlanis. evoluând după 1200 în direcţia unui declin lent. populaţia amerindiană se apropia de 15 mil.locuitori la mijlocul sec. avansa pentru teritoriul fostei U. din Orientul Apropiat. O creştere cu aproape 400 mil. grefată pe influenţele sino-budiste. citat de Reinhardt (1968). 80 Adică al gospodăriilor. după care continentul negru începe să îşi ia revanşa. Cele mai multe dintre statele cu pondere însemnată în Antichitate şi la începutul Evului Mediu. situându-se cu certitudine pe locul al III-lea în lume. Europa. la începutul ciclului. cifra de 15 mil. care a pustiit regiuni întinse din Europa Centrală. probabil chiar mai puţin78. Alţii.3. cel mult al unei stabilităţi relative. din mai multe motive : 78 Vârful declinului s-a situat spre mijlocul acestui secol.. Renaşterea). pentru ca în secolul al XVII-lea numărul lor să se reducă pînă la 10 mil.al XVII-lea. Polonia cu 6 mil. majoritatea acestora pierind pe drum. Tot acum se face resimţit şi comerţul cu sclavi negri de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent.. Progresul cel mai spectaculos l-a înregistrat însă Japonia. faţă de numai 3 mil. poziţie pe care o deţinea încă din Evul Mediu timpuriu (15 mil. din cauza foametei repetate populaţia a scăzut de la 9 la 6 mil.

medicamente etc. 62. a celei mai mari părţi a Africii şi Asiei. 120. 100 455.3 13. Franţa şi Ţările de Jos. în contextul colonizării europene.7 750 3 6 1 877. 181. îndeosebi pe plan medical – prin generalizarea unor forme noi de combatere a unor maladii.5 58. Americile şi Australia. -tot acum se manifestă.2 16. 395.1 850 0 8 9 1 1573.10 :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1700-1950 e. primele forme de control al creşterii populaţiei.4 24. 110. colonizarea europeană a Lumii Noi şi împărţirea.5 1. Africa a rămas. 82. efect al exploziei demografice amintite dar şi al expansiunii coloniale. Acest flux este destul de corect apreciat.3 5. 173. 736.8 7. 119.3 482. 147.7 596. 266.n. devenite tot mai intensive etc. dată fiind organizarea curentă a recensămintelor în ţările europene.9 900 2 8 6 6 1 1703. 140.). 64. Perioada de vîrf a acestui val migratoriu se suprapune celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea şi primei părţi a secolului al XXlea (tab. Australia şi unele regiuni ale Americii Latine din secolul al XIX-lea). 190. Tot acum debutează explozia demografică. intră.6 700 7 4 1 705. propagată treptat spre sudul şi estul Europei sau peste ocean. Această creştere a fost susţinută de o puternică emigraţie de sorginte europeană. 69.8 910 0 4 2 4 1 1782. cu mai mare eficienţă. Se poate spune că este momentul în care fenomenele globalizării şi mondializării încep să devină o certitudine.-acum este iniţiată revoluţia industrială. sunt întreprinse primele înregistrări fiabile ale populaţiei iar în agricultură se petrec transformări spectaculoase – introducerea masivă a unor plante de cultură din Lumea Nouă în cea Veche şi invers. O creştere sensibilă a populaţiei se constată şi în Extremul Orient (Japonia. În cadrul acestui ciclu deosebim două faze distincte : modernă şi contemporană.8 1. Germania. fenomen concomitent revoluţiei industriale declanşată în Anglia. modificarea sistemelor de cultură.2 6.9 800 8 6 1 1147. 913. folosirea pe scară largă a unor amendamente. (milioane locuitori) A TER Asi Eur Afr Amer Ocea nul RA a opa ica ica nia 1 611. la scară largă. dimpotrivă. reducându-se astfel mortalitatea generală (vaccinuri.1 1. Fenomenul exploziei demografice este şi expresia creşterii vizibile a standardului de viaţă. 970. între marile puteri coloniale. în America de Nord. într-o fază accelerată de creştere (America de Nord din secolul al XVIII-lea. răspândirea practicii culturilor succesive care au permis subzistenţa unor mase tot mai importante de oameni.4 42 .10). 125. Tabelul nr.7 413. China) determinată însă de progresele înregistrate în agricultură – noi tehnici de cultură a orezului.8 2. în afara acestor evoluţii datorită decalajului tot mai mare pe plan civilizaţional dar şi vînătorii de sclavi sau introducerii unor boli necunoscute. a)Faza modernă Se suprapune perioadei marcate de impunerea relaţiilor capitaliste în Europa şi America de Nord având drept corolar expansiunea colonială vest-europeană în Asia şi Africa (1750-1950). 433. al cărei rol în modificarea sistemului de populare al Planetei a fost capital. pe ansamblu. -relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este ruptă din această perioadă când debutează.nr.

PUF. fenomen surprins frecvent în literatura secolului amintit. Franţa număra 29 mil. Între 1900 şi 1950.5 137 4. creşterea cea mai însemnată revenind Americilor (de 11 ori). 5 513.7 296. 8 549.nr. 56 mil. La population de l’Irlande. rezultat al punerii în valoare a unor teritorii anterior slab populate. aplicat la imensele aglomerări umane de aici.2 143 6 448.2 11.11). 6 217. artizani.Pitié.4 12.0 1 4.9 237.3 ori). 83 Cf.locuitori iar Marea Britanie doar 14 mil. Astfel. în ciuda influenţei nefaste a celor două războaie mondiale. prin deplasarea unor mase imense de populaţie rurală. Abia după 1985. cf. odată cu integrarea în Uniunea Europeană. pentru ca în 1900 să ajungă doar la 40 mil. care intră în secolul al XVIII-lea într-o fază de relativă stagnare. termen impus la sfîrşitul secolului al XIX-lea în vocabularul ştiinţific83. 8 194.7 8. Americile şi Oceania cunosc acelaşi proces de creştere rapidă. care a condus la formarea unor mari concentrări de populaţie de tip urban-industrial. Chiar dacă în Asia ritmul de creştere a fost mai lent. 4 130. La 1900. Durata de dublare a populaţiei mondiale scade la circa 150 de ani într-o primă fază (pînă la 1900). în valori absolute creşterea este mult inferioară celei din Europa. 6 504. vezi tab. primul fiind o componentă a celuilalt care presupune şi plecarea masivă a altor categorii de populaţie rurală : aristocraţi.. 330.9 9. urmare a unui comportament denatalist. Germania.915 1 920 1 930 1 940 1 945 1 950 8 1811. cu valorile cele mai mari după 1900.3 5 4 Sursa : Estimări personale pornind de la matarialele menţionate în tabelele 5-9 Aceste înregistrări relativ exacte permit evaluarea unei creşteri progresiv accelerate pe parcursul întregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0. 3 2347. datorată atât emigrării cât şi foametei teribile din 1848-1851. America Latină şi Asia). De exemplu. dar în contextul debutului manifestării exploziei demografice în Africa.. Franţa.Verrière. Marea Britanie şi Italia). China s-a distanţat după 1800 tot mai mult de subcontinentul indian după ce 82 La 1841 locuiau în Irlanda 8 178 000 persoane (25% în Ulster) pentru ca în 1911 acest număr să se reducă la 4 605 000 (25% în Ulster) iar în 1981 la numai 4 243 000. J.. termenul impunându-se şi în Franţa imediat după 1900.în Germania sau 104 mil. Brazilia şi Mexic.3 208. În ierarhia statelor europene s-au produs însă reaşezări importante. continentul menţinându-şi supremaţia la nivel mondial. Europa a înregistrat proporţia maximă atinsă vreodată (peste ¼ din populaţia mondială).6 275. 3. fapt ce explică rolul său politic pregnant. 3 151. în 1800. J. Oceaniei (3. este depăşită treptat de celelalte state europene importante (Rusia. corolar al industrializării. PUF.A. în Marea Britanie. care-l citează pe britanicul Graham (1882) în L’exode rural. s-au înregistrat cele mai mari creşteri în valori absolute.8 10.6 101 1. a intrat într-o fază de descreştere accelerată a populaţiei. oscilând în jurul unei proporţii de 60%. 6 2380. Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea.3 114 9. 2 516. datorită comportamentului demografic diferenţiat. Totuşi. în condiţiile în care toate aceste ţări au contribuit masiv la fluxul de populaţie dirijat spre ocean (îndeosebi Marea Britanie şi Germania. 8 2512. în Rusia(Imperiul Ţarist). faţă de 42 mil. chiar dacă spre sfîrşitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice – S. din care 1425 000 în Ulster.48%. după 1815. 5 179. 2 2063. 1988.6ori) şi Europei (de 3. Mutaţii importante s-au produs şi în ierarhia statelor asiatice. 1979. această ţară şi-a revenit din aceastăc criză seculară82. 43 .U. fenomen cunoscut sub numele de „exod rural”. Un caz particular în Europa secolului al XIX-lea l-a constituit Irlanda care. Trebuie făcută o distincţie între exodul agricol şi exodul rural.8 133 1. comercianţi.

5 10 ortugali .3 . După 1950. Trebuie remarcat că după 1900 se produc mutaţii importante. impunându-se ca o nouă „forţă” demografică Indonezia. Sursa : H.0 49 pania 1. State care altădată contau printre cele mai populate din lume.3 Da 1 3 2 1 A 1 1 2 95 nemarca . Iranul. au rămas mult în urmă.5 .4 a Notă : cifrele corespund teritoriului din acea perioadă.0 .6 Britanie Irla 5 6 4 P 3 3 5 59 nda .3 Bel 3 4 6 1 It 1 2 3 80 gia .Moller. Population Movements in Modern European History.1 6. a Franţei. prin inerţie populaţia a păstrat o structură mult mai favorabilă pe vârste. Acest din urmă factor a afectat tocmai vârstele tinere.1 22 ermania 4.9 .5 5. aşa cum o cunoaştem astăzi.4 6. Americile şi-au păstrat dinamismul demografic chiar şi după reducerea aportului migratoriu.5 50 ustria 3.4 .5 . generând o supramortalitate şi o reducere a natalităţii.2 5.8 7. înregistrează semnele clare ale unei explozii demografice fără precedent. Este de fapt. mai ales în sudul şi sud-vestul continentului iar Africa. Spre deosebire. Asia începe ultimul secol al celui de-al doilea mileniu ca un reviriment vizibil.3 2. 1964.6 0. Macmillan.7 23 alia 8.5.6 . pp. stat ce va depăşi după 1900 cele mai populate state europene.1 .4 . Tabelul nr. O situaţie similară caracteriza şi nordul Africii. Austria şi Ungaria cuprind teritoriile Imperiului Habsburgic aşa cum au fost divizate după 1867. New York.0 .2 . letargia instaurată încă din Evul Mediu a continuat pînă după 1900. perioada în care ekumena.0 . în centrul şi sud-vestul Asiei. Taiwanul şi Indochina. Spre deosebire. principalul factor de creştere al populaţiei americane va deveni creşterea naturală a populaţiei.2 36 ngaria 0.2 44 ranţa 8.11 :Evoluţia populaţiei unor state europene.7 . care coincide cu cel actual cu excepţia Germaniei considerată în limitele de după 1871. pierderi umane în primul război şi 50 mil. după câteva secole de stagnare. Europa îşi pierde dinamismul anterior.5 Ma 1 2 3 2 S 1 1 1 62 rea 0.9 . Turcia.0 3.5 5.0 Sue 2 3 5 1 G 2 3 5 13 dia .3 8.4 0 Finl 1 1 2 1 E 1 2 3 94 anda . în al doilea).la 1700 ajunseseră la o oarecare egalitate.8 9. ca urmare a generalizării procesului de tranziţie demografică.0 .1 4. avantajul cîştigat menţinându-se şi după 1950. care exclude Alsacia-Lorena şi a Italiei care nu include provinciile aflate sub ocupaţie austriacă. 1800-1900 (milioane) Sta 1 1 1 C S 1 1 1 C tul 800 850 900 reştere tatul 800 850 900 reştere 180018001900 900 (%) (%) Nor 0 1 2 1 F 2 3 3 38 vegia . a emigraţiei peste ocean şi a efectelor catastrofale ale celor două războaie mondiale (10 mil.3 9.1 Ola 2 3 5 1 U 1 1 1 93 nda .4 .4 .6 60 lveţia .5 . Foarte dinamice au fost în această perioadă regiunile din sud-estul Asiei – Insulinda. se constituie 44 . Această perioadă se remarcă poate şi prin cea mai rapidă extindere a sistemului de populare înregistrată vreodată.0 8.

A. Explozia demografică se manifestă acum la cote maxime. Dar cea mai evidentă extindere este opera colonizatorilor originari din Europa. Tabelul nr. extinzându-şi teritoriile în detrimentul spaţiilor forestiere sau al unor populaţii mai puţin avansate. difuzate masiv. Este o epocă în care creşterea populaţiei devine o preocupare majoră de interes global. datorită turbulenţei la care erau expuse din cauza invaziilor migratoare : cîmpiile stepice din sud-estul continentului. populaţia mondială a crescut cu circa 3. unde incidenţa vînătorii de sclavi negri s-a redus treptat pînă la dispariţie. Acum sunt valorificate ultimele regiuni europene rămase slab populate.12 : Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1950-2025 e. depopulate sau complet nevalorificate antropic. fenomen exemplar evidenţiat de formarea S. Mascarene. mai insalubre în general.n.8 0 . Tot acum frontul de populare avansează spre interiorul zonelor muntoase europene.1 0 . caracterizat prin cel mai înalt ritm de creştere atins vreodată. 609. unde modernizarea social-economică este mai lentă sau abia s-a declanşat. mai mult decât în toate perioadele anterioare. dovadă fiind succesivele conferinţe asupra populaţiei de după 1968. cele din sud-est axate pe rizicultură mai ales.6 0 .1 . 921. 507. 981. populaţiile mai active. de multe ori colonizând aici populaţii diverse. fenomen recurent presiunii demografice acumulate. 22.. 15.în liniile sale generale.9 1 5 7 200 6055 3718 693. 470. 19. Colonizarea europeană a Africii a contribuit enorm la trasarea principalelor linii de forţă ale sistemului african de populare. de 36 de ani dacă luăm ca bază anul 1950 sau de 40 de ani dacă ne raportăm la anul 1960. b)Faza contemporană Cea mai scurtă dintre etapele evoluţiei numerice a populaţiei Globului dar şi cea mai spectaculoasă. acoperă timpul scurs după 1950. care vor transforma într-un timp foarte scurt „Lumea Nouă”. efect al exploziei demografice manifestate în continentele rămase anterior în afara acesteia – Africa.7 . africane. 330. Acest interes se justifică şi prin durata redusă a dublării populaţiei. Oceania). mai lax decât cel din spaţiul euro-asiatic. 825. 217. pînă în cele mai sărace state. vor cunoaşte un reviriment sensibil odată cu împărţirea continentului. 26.3 . Asia şi America Latină.1 8 5 6 198 4416 2647 662. (tab. (milioane locuitori) Anu TE Asia Eur Afri Ame Oce l RRA opa ca rica ania 195 2512 1434 516. în contextul dezvoltării agriculturii de plantaţie (Antile. După 1950. aici situându-se majoritatea punctelor de trafic. în interesul exploatării unor resurse indispensabile dezvoltării economiei capitaliste. Se suprapune şi inerţia istorică a populaţiilor africane. 30.4 3 6 1 201 6776 4152 687.U. 355.nr. 273.3 0 . Tot europenii sunt cei care vor stimula popularea unor arii insulare slab umanizate.5 md locuitori (1950-2000).3 5 4 4 196 3002 1724 575. 33. 787. 610. asiatice sau europene. 12.6 45 . Asia a cunoscut şi ea fenomene similare. aşa cum le cunoaştem astăzi. zonele litorale. unde fronturile pioniere s-au succedat rapid.7 0 .6 0 .2 3 0 9 199 5207 3176 691.3 . 413. 702.0 .12). în contextul unor progrese remarcabile în domeniul medical.1 . În Africa subsahariană.9 0 2 1 197 3633 2124 626.

0 202 5 .n 84 1. Cu toată generalizarea recensămintelor. 85 Cazul Iranului este cel mai frapant.0 Sursa : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelele 5-8 Astfel.0 781 474 675. deja puternic resimţit. dar devenită o situaţie obişnuită în majoritatea statelor din sudul şi estul Europei. de locuitori. redus de recensămîntul efectuat în 1992 la 95 mil.1000 î. a căror populaţie cumulată depăşeşte 37% din totalul mondial. tatul 000 atul e.0 6. prognozele bazate pe această din urmă cifră s-au dovedit exagerate.n.U. corespunde anilor 19651975. valoarea maximă a creşterii a întîrziat mai bine de două decenii. Mai tîrziu. Afganistan). estima pentru 1990. prognozele O.4 . putând apărea surprize într-un sens sau altul. Totuşi.2% în 2000. o raritate specifică doar Germaniei şi Ungariei pînă în 1990. un efectiv de 120 mil. tendinţa de scădere se va accentua în primele decenii ale mileniului al III-lea.13 :Evoluţia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori.n.8% spre 2025. Acest fenomen este specific ultimei faze a modernizării comportamentului demografic. avea conform recensămîntului efectuat în acest an.0 9. În altă ordine de idei. pe seama presupusului conservatorism al acestora. Foarte puţin cunoscute sunt efectivele multor state importante la nivel regional. 55 mil. În contrast cu evoluţiile din ţările în curs de dezvoltare. prin ajustarea estimărilor la rezultatele ultimului recensămînt efectuat în 1997.-2003 N s 1 st 1 sta 1 st 1 sta 2 r. Arabia Saudită. 126 107 8..U. supraevaluarea populaţiei Laosului.. fiabilitatea valorilor prezentate în tabel este mai mare ca oricând. Aceste înregistrări sunt de natură să confirme sau să infirme estimările oficiale sau ale diverselor instituţii mondiale. nu numai în ţările dezvoltate ci şi în multe state asiatice sau latin-americane. Diferenţe sensibile între estimări şi recensăminte au fost recent observate şi în unele state islamice ale căror populaţii erau supraestimate.13). dovedită de recensămîntul efectuat în 1994. fenomen care nu îngrijorează atât prin efectul reducerii populaţiei cât prin acela. pentru ca recensămîntul din1950 să îi atribuie 600 mil. Yemen. care încă nu au efectuat nici un recensămînt (Etiopia.4% între 1995-199984. în valori absolute. abia după 1995 se constată o scădere după un nivel record de circa 90 mil. deja cele mai multe state vest-europene menţinându-se în afara declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab.N. efectivele populaţiei mondiale sunt încă relativ cunoscute. bază a estimărilor ulterioare. această ultimă perioadă a ciclului actual este marcată de tendinţa generală de scădere a ritmului de creştere a populaţiei. scăzând apoi treptat pînă la 1.nr. Este o situaţie care va determina modificări majore în ierarhia regională sau mondială chiar dacă globalizarea mişcărilor migratorii ar putea compensa diferenţele de trend demografic dintre cele două categorii de state.0 0 8.locuitori în 1965. O.locuitori anual. de implozie demografică. de peste 2%. 46 . evoluţia populaţiei fiind cunoscută cu suficient de mare exactitate. în multe state fiind datorat deficitului natural. în primul rând în cei doi giganţi demografici – China şi India. Tabelul nr. bazându-se pe un ritm care nu va depăşi 0. estul Asiei etc. cu tendinţa de generalizare la scara întregului continent iar în perspectiva imediată şi în Canada. multe state nu au afectat încă o astfel de anchetă. creditată cu 30 mil.9 3 5 1 40. Totuşi. Un caz cunoscut este şi cel al Nigeriei care. infirmat de studii recente85.e. China era creditată în 1947 cu 476 mil. De exemplu. în ţările dezvoltate.26 % în 2000. nu este de natură să influenţeze estimările mondiale. tul 000 atul 900 tul 003 c î rt .N. al îmbătrînirii acesteia.e. fiind creditat cu o creştere naturală de 3% în 1995 şi de numai 1.. creşterea populaţiei se aplică la mase tot mai mari deşi după 1970 se constată o reducere progresivă a ritmului anual (valoarea maximă. Este de fapt tendinţa inversă.

0 onezia 20.1 hina 2 ndia 3 C 6.5 . dar Europa. Propulsate la nivelul de puteri regionale sau recîştigându-şi poziţia de altădată (Turcia. o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografică îşi menţine încă prin inerţie influenţa.2 I 1 hina 1 C 2.7 nţa 5 T 3 F 6 Ba urcia . Egiptul.0 Ind 2. inclusiv partea europeană a Rusiei.7 5 M 4 Fe .0 kistan 7 I 2 E 5 Egi talia .0 ania 9 I 2 Ir 3 Ni ran . care în funcţie de nivelul lor pot asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural.7 alia . specia umană distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul.1 d. 91.locuitori86.1 5 Fr 4 Ba .5 6 Ja 4 Br .3 6 hina 6 dia 7 U.0 ermania 3. toate cu peste 100 mil.0 In 27. Iranul) aceste state au un rol tot mai important în gestiunea resurselor umane ale Planetei. 2589/1998 47 . Iranul.5 ngladesh 6 I 2 S 6 Pa raq .0 lia 4.0 dia 3. America de Sud a recuperat diferenţa care o separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabilă iar Oceania va rămîne la acelaşi nivel coborît de populare.0 ermania .Sajna.0 rcia 4 E 3 T 6 Fra gipt .A Ch 288.A 6 .0 4 ina 2 ia 7 U. C.Rusă 1. L’économie egyptienne et l’aménagement du territoire. 7.2 ngladesh 46.0 ia P 3 It 7 Tu akistan .5 la sursele menţionate la tabelele 5-8. la vest de Nil şi în Peninsula Sinai. la care se adaugă Vietnamul. Thailanda. Brazilia.5 C 15. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor vieţuitoarelor. crearea a câtorva milioane de locuri de muncă şi strămutarea aici a circa 7 mil.2 donezia 0. Mexic.5 ponia 5.0 S.8 azilia 76.7 Ind 068.9 geria 1 S 2 G 3 Ital 0 pania .5 geria 33.6 S.7 anţa 1.Britanie 1.3 gipt .locuitori în 2003. USD pînă în 2020 şi prevede recuperarea a 534 000 ha teren arabil în oaza El Kharga. progresul societăţii umane a implicat şi un progres continuu al controlului acestor 86 Cf. state a căror pondere depăşeşte 1% din populaţia mondială.9 5 Ita 3 Jap . III. Rezolvarea acestora este posibilă numai prin atingerea unui echilibru al creşterii demografice. Etiopia.2. va pierde teren în faţa Africii şi Americii.Rusă 45. Egiptul.5 ia Sursa: Estimări personale pornind de corespund teritoriului actual.Bilanţul natural al populaţiei Bilanţul natural este determinat de două componente esenţiale în creşterea populaţiei. cu condiţia rezolvării unor probleme derivate din depăşirea raportului optim dintre populaţie şi resursele locale. Problèmes économiques.1 an . soluţia de ultimă oră a Egiptului fiind extremă : proiectul New Valley.2 akistan .5 1 1 2 2 1 1 1 1 1 1 Valorile 2. nr. Asia nu-şi va pierde poziţia.3 6 G 4 Pa .5 5 In 4 Ni . Bangladesh.4 ranţa . Cu toate acestea. care va costa 89 md. Natalitatea este elementul activ în acest bilanţ iar mortalitatea cel pasiv.2 onia 27. Astfel. Pakistan. natalitatea şi mortalitatea. Filipinele.0 .0 kistan 49. Nigeria.5 pania . Turcia. este indubitabilă.8 pt 8 F 2 P 5 Sp ranţa . Fe 7 Ind d.5 urcia .0 In 6 ina 3 Ch 7. Evoluţiile din ultima jumătate de secol au adus în prim plan o serie de state care au devansat statele cele mai populate din Europa – Indonezia.

nici populaţia totală nu este cunoscută. care prezintă unele inconsecvenţe datorate structurii diferenţiate pe grupe de vârstă şi sexe între diversele populaţii. mult mai utilizată. un stat cu o proporţie mare a populaţiei vârstnice apare cu valori foarte reduse ale natalităţii. în ţara noastră.5% în 2001).2%. Este motivul pentru care în practica demografică sunt utilizaţi şi alţi indicatori ai fertilităţii precum : -natalitatea standardizată (Ns). respectiv 28. Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000 Este mai relevant decât natalitatea brută. obţinută prin raportarea la o populaţie standard (Ps) şi nu la una reală (o populaţie cu o structură ideală pe grupe de vârstă) : Ns=Nv/Ps*1000 Este puţin folosită neexistând o unanimitate în privinţa calculului Ps. fie de către stat. dar fertilitatea generală este mult mai ridicată decât în acesta (51.Beaujeu-Garnier. respectiv. Tot în aceste state. Valoarea obţinută se exprimă în copii/femeie de vârstă fertilă şi reflectă cel mai bine tendinţele de evoluţie ale unei populaţii ca şi posibilităţile de regenerare a efectivelor.8. când natalitatea s-a dublat întrun singur an. Spre deosebire.1.1.U. tot mai utilizat în statisticile O.două componente vitale. mortalitatea este mai greu de controlat. putând fi utilizat în prognoza pe termen mediu. judeţul Teleorman este cunoscut astăzi ca având valori foarte reduse ale natalităţii. recent populate sau în curs de populare. 1954) este o comparaţie între Franţa şi Ungaria. În plus. ISF poate fi interpretat în funcţie de pragul de 2. În acest mod pot exista contradicţii între acest indicator şi natalitatea brută. ISF.1%. în acele regiuni cu uşoară dominanţă masculină. ceea ce este cunoscut este natalitatea brută. aşa cum a fost prezentată în capitolul anterior. III. pentru că elimină acele segmente de populaţie care nu participă efectiv la reproducerea populaţiei (femeile aflate în afara vârstei fertile şi bărbaţii). pot apărea abateri semnificative. Practic toate statele europene se află sub 87 O situaţie des citată este aceea care a urmat măsurilor nataliste ale puterii comuniste din 1966 în România.2. Repartiţia sa pe Glob este inegală. Astfel. natalitatea brută era de 16‰. media anilor 1995-1999 fiind de 2.1‰. fiind obţinut prin raportarea numărului de copii născuţi de femeile de vârstă fertilă la totalul acestei populaţii la un moment dat. mai ales în ţările slab dezvoltate unde sunt declaraţi adesea mai tîrziu sau nu sunt declaraţi decât dacă se dovedesc viabili. respectiv 7. indică tendinţe regresive iar peste acesta asigură o creştere naturală a populaţiei (în condiţiile unei mortalităţi reduse). unde pe timpul celui de-al doilea război mondial. La fel. prin măsuri restrictive sau stimulatorii : N=Nv/Pt*1000 Această particularitate implică o mare variabilitate în timp. factorul biologic fiind mult mai puternic impunând o evoluţie mai lentă. se obţine prin raportarea numărului de născuţi vii într-un an la populaţia feminină de vârstă fertilă.2%). raportat la mia de locuitori (Pt*1000) şi este mai uşor controlabilă. fie de către familie. Similară este situaţia şi la nivel regional. îmbătrînirea foarte avanasată a populaţiei constituind principala explicaţie. iar valoarea anului 2003 de 2. 48 .N. -fertilitatea generală a populaţiei. ca şi municipiul Bucureşti (9. 20. Aceste diferenţe se datorau raportării natalităţii brute franceze la o populaţoie relativ îmbătrînită.. dar fertilitatea generală era de 159‰ în Franţa şi de 150‰ în Ungaria.9. conjuncturale87. existând o tendinţă de subevaluare a populaţiei rurale mai ales. în funcţie de dorinţa acesteia de planificare a dimensiunii proprii. Numărul născuţilor vii nu este totdeauna cunoscut. considerat ca fiind limita pînă la care o populaţie îşi asigură înlocuirea. pe când unul cu populaţie tînără va avea valori foarte ridicate. Un exemplu citat în literatura de specialitate (J. astfel încât valorile publicate de către diversele organisme naţionale sau internaţionale sunt relative.Natalitatea Componenta activă a bilanţului natural se exprimă prin numărul de născuţi vii (Nv). De exemplu. Sub acest prag. rezultanta fiind tendinţa de creştere accelerată a populaţiei Globului. natalitatea putând înregistra salturi remarcabile. -indicele conjunctural (sintetic) al fertilităţii.

în Lumea a Treia fiind încă de 1. sporită de practica administrării fierturilor 88 Termenul de «Lumea a Treia» este înţeles în sensul tradiţional care înglobează America Latină. în trecut. fiind influenţată de starea sănătăţii populaţiei. a condus după 1950 la o creştere rapidă a natalităţii. 1996) 49 .N. Până în 1970 caracteristicile social-economice ale acestui vast spaţiu erau relativ omogene dare ulterior s-a produs o rapidă diferenţiere care face caducă expresia de „lume a treia“. Letonia. pare-se. Sub acest prag au coborît deja şi o serie de state în curs de dezvoltare care au dus o politică riguroasă de control demografic (R. de bolile endemice şi mai ales de cele venerice.Chineză. fertilitatea feminină fiind invers proporţională cu consumul de proteine şi direct proporţională cu cel de vegetale.limita menţionată. în funcţie de particularităţile fiziologice putându-se ajunge pînă la 60‰ – cazul unor populaţii africane sau.R. Economie du monde contemporain. Putem distinge astfel o natalitate naturală (potenţială) în absenţa oricăror măsuri de ordin social şi o natalitate reală. 8). Thailanda.U. pe termen mediu. Giraud. a)Natalitatea potenţială (fiziologică) Dacă asupra unei populaţii nu intervin nici un fel de constrîngeri sociale.P. Totuşi. tendinţă manifestă mai ales în regiunile vecine acestora – nordul Africii sau apropiate cultural – America Latină ori cu care întreţin relaţii intense – sud-estul Asiei. Ariile de consum preferenţial al orezului se remarcă printr-o fertilitate potenţială ridicată. susceptibile a induce sterilitatea.A. cu excepţia Albaniei. creşterea destul de rapidă a populaţiei se va menţine astfel prin inerţie. deşi unele statistici internaţionale deosebesc tot mai mult două categorii de state : state în curs de dezvoltare şi state subdezvoltate (vezi P. consecinţă a influenţei factorilor care vor fi prezentaţi în cele ce urmează. Inerţia explică persistenţa acestui termen. România cu 1. Australia).-N. ceea ce înseamnă că populaţia mondială va continua să crească în următoarele decenii. -rata de înlocuire (reproducţie) a populaţiei. natalitatea potenţială este rareori atinsă. Aceeaşi situaţie caracterizează şi alte state dezvoltate (Japonia.1. În ţările în curs de dezvoltare valoarea acestui indicator depăşeşte de regulă valoarea 5 în Africa sau 3 în Asia şi America Latină (maxima în Niger. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950. spre deosebire de ţările dezvoltate unde este sub 0. L’inégalité du monde.Factorii care influenţează natalitatea Natalitatea este un fenomen natural supus unor influenţe puternice din partea unor factori social-economici şi politici. Spania. Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat însă o rapidă scădere a acestui indicator în majoritatea statelor Lumii a Treia. Valoarea medie mondială pentru 1980-1984 era de 1. declinul demografic accentuânduse astfel în deceniile viitoare88. Taiwan) sau multe state insulare din Antile (Cuba în primul rând) mai permisive politicilor denataliste. Este cel mai important indicator pentru prognoza natalităţii. Gallimard. Cehia. sifilis). Eradicarea malariei într-un stat tropical ca Sri Lanka. R. Regimul alimentar are. efect probabil al mondializării. Paris. Africa şi cea mai mare parte a Asiei (cu excepţia Japoniei şi a părţii asiatice a fostei U. se obţine prin raportarea numărului total de copii de sex feminin care au şansa să ajungă la vârsta reproducerii şi care sunt născuţi de către o femeie în decursul vieţii sale. Armenia. S-au apropiat vertiginos de acest prag şi unele state musulmane precum Tunisia sau Iranul. III. Coreea de Sud. exprimă tendinţe de scădere. cunoaşte o tendinţă de scădere rapidă după 1990.34. o influenţă notabilă. Rusia.U.). mai ales după dispariţia bipolarităţii hegemoniei politice mondiale prin căderea comunismului. care o justifica anterior. Această tendinţă obligă la revizuirea continuă a prognozelor O. Distribuţia sa este la fel de neuniformă. la peste 50‰. Canada. al unor populaţii europene (coloniştii francezi din Quebec). explicabil prin aportul de populaţie latino-americană şi prin prezenţa numeroasei comunităţi afro-americane. situaţie schimbată după 1950.59 iar pentru 1995-1999 de 1.85. se menţin la limită. valorile potenţiale ale natalităţii s-ar înscrie între 45-50‰. al generalizării unor comportamente şi mentalităţi specifice statelor dezvoltate. fapt pozitiv dacă îl raportăm la gravele probleme de dezvoltare ale acestora.2). unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau afectate de astfel de boli (boala somnului. de obicei atunci când valoarea sa este supraunitară.61. Ca şi ISF.2.S. în unele cazuri fiind foarte coborît (Bulgaria.S. O parte din reducerea natalităţii în ţările dezvoltate se datorează şi creşterii consumului de proteine.1-1. doar S. Georgia.1. populaţia are tendinţe de creştere iar dacă este subunitară.

Rolul particularităţilor rasiale în diferenţierea natalităţii potenţiale este discutabil şi delicat. situaţie reglată treptat prin mortalitatea mai ridicată. atunci când statul se vede ameninţat de reducerea naturală a populaţiei.6. antrenarea lor în activităţi productive este la fel de important în prezent corelat cu modificarea moravurilor şi a mentalităţilor. au o influenţă negativă (cazul eschimoşilor). Cei mai importanţi dintre aceştia sunt : -standardul de viaţă. vol. spre deosebire de familiile din mediul rural.A. Institutul de Statistică din Noua Zeelandă. Australia sau Noua Zeelandă pot fi observate evoluţii similare91. Populaţiile cu o structură deformată – cazul emigranţilor. cu venituri mai mici. în perioada interbelică. De regulă. Bardet.-P. Climatele excesiv de reci.Key demographic indicators. Creşterea nivelului de trai determină familiile să-şi diminueze descendenţa. Fayard.U. respectiv 4. esenţial.. În afara Europei.86) decât al celor cu studii superioare (1. foarte ridicată în cazul în care există un aflux sporit de populaţie tînără venită din mediul rural. pp 446-462. Constau în măsuri de planning familial : 89 90 Informaţii preluate de pe site-ul US Department of Statistics.5‰ pentru populaţia de origine europeană (cf. fiecare căutând să profite la maximum de binefacerile societăţii de consum. este un alt fctor important în perioada contemporană.5 în trecut la mai puţin de 2 în prezent. pe când astăzi se ajunge la peste 99%. state dezvoltate economic şi cu o densitate redusă a populaţiei . această politică este prezentă şi în Australia. studii efectuate în S..R. dar cu tendinţa de reducere progresivă a diferenţelor pînă la apropiere sau chiar inversare90.A. doar 50% din copii ţărilor vest-europene aveau şansa să atingă vârsta maturităţii. J.38)89.U. politicile denataliste. 1998-2001.6%) sau europoizi (1. în orice caz subsidiar rolului factorilor induşi de standardul de viaţă şi de comportamentul demografic. nefiind concludent.. corelată însă cu nivelul veniturilor.S. copii sunt alăptaţi pînă la 2-3 ani. concedii plătite. Contextul climatic poate de asemenea influenţa natalitatea brută. În anii 1970. Argentina sau în ţările petroliere din sud-vestul Asiei. natalitatea reală este diferită de natalitatea potenţială. segregaţia rasială corelată cu standardul de viaţă poate fi un alt factor de diferenţiere a nivelului natalităţii. generat de tendinţa spre supraconsum. Histoire des populations de l’Europe. Studii efectuate în Franţa anilor 1970 arată o diferenţă importantă între familiile burgheze şi cele de agricultori. arată că în rândul femeilor analfabete. care urmăresc diminuarea creşterii naturale prin intermediul reducerii natalităţii. U. 1999 91 În această din urmă ţară. creşterea timpului liber. structura pe sexe a născuţilor este totdeauna favorabilă sexului masculin (5-6%mai mulţi).III. cu ierni lungi. numărul copiilor este mai mare (3.1%). în general. după 1950 iar mai tîrziu de toate statele europene. unde omul s-a adaptat mai greu. Sigură este frecvenţa mai mare a fenomenului gemelar la negroizi (2% din naşteri). b)Natalitatea reală Ca urmare a conjuncţiei unor factori diverşi. Brazilia. urmate de Franţa. care aveau în medie 3. impune o relaţie invers proporţională.5%) dar mult mai slabă la mongoloizi (0. mamele putând astfel concepe din nou. Primele state care au introdus o astfel de politică au fost Germania nazistă şi Italia fascistă. Nivelul şcolarizării este foarte important. În zonele cu climat diferenţiat apar consecinţe vizibile în frecvenţa mensuală a naşterilor (valoarea maximă se înregistrează în aprilie-mai în Europa) consecinţă a concepţiilor de la începutul verii. 50 . spre deosebire de Africa unde. Numărul mediu de copii pe familie a scăzut masiv în ţările dezvoltate – de la 5. la ţigani (pînă la 4. asigurarea locului de muncă. comunicat din iunie 2002).1 copii). În unele state. aveau în medie 2. cu venituri mari. Gradul de ocupare a populaţiei active feminine. La 1800. Aceste politici constau în măsuri de sprijinire a mamei şi copilului : acordarea de alocaţii. Tipică din acest punct de vedere este Africa de Sud dar şi în S.A.2 copii.de orez de la vârste fragede. media natalităţii în perioada 1998-2001 era de 27‰ pentru populaţia maori şi de numai 12.. în acelaşi sens (2.U. Această scădere este legată şi de modul de viaţă. Mediul urban are de asemenea o influenţă certă. care caută să susţină o natalitate ridicată. familiile urbane din S. cu cât este mai ridicat cu atât natalitatea este mai redusă.9 copii. sau se ghidează după idei expansioniste. -politica statului.S. O influenţă majoră o are structura pe grupe de vârste şi sexe. În funcţie de orientarea acesteia se pot distinge : politici nataliste. au o natalitate mai redusă sau dimpotrivă.

Bangladesh sau Vietnam. La conjoncture des pays développés en chiffres). în Europa. cu excepţia Iaranului şi a Turciei. publicaţie anuală a O.6% (cf. valori reduse ale natalităţii (valori de peste 30 de ani la bărbaţi şi 27 ani la femei în vestul continentului. America Latină prezintă o situaţie complet opusă. Indicatorii care exprimă relativ aceste fenomene sunt nupţialitatea (numărul de căsătorii la mia de locuitori) şi divorţialitatea (numărul de divorţuri la mia de locuitori). pentru că în acest mod cvasimajoritatea femeilor de vârstă fertilă sunt căsătorite. satisfăcător şi redus. prezintă şi modul în care guvernele statelor percep nivelul creşterii populaţiei.6 pentru femei.răspândirea mijloacelor anticoncepţionale. pînă la măsuri şocante de tipul sterilizărilor în masă (India.A. Dimpotrivă. În unele state din Africa subsahariană. în care autorităţile nu intervin în nici un mod. legiferarea unor vârste limită la căsătorie (cazul Chinei).1‰ în S. majoritatea bărbaţilor rămînând necăsătoriţi. În perioada intercensitară 19902000. fapt observat în Africa şi în unele state din Orientul Apropiat.22% pe când acela al minorităţilor naţionale cu 16.2‰. contribuind la diminuarea natalităţii. curente în Europa). 95 Cf. în aceeaşi perioadă indicatorii menţionaţi evoluând de la 9. natalitatea se menţine ridicată94. statul care a iniţiat această politică). Căsătoria precoce a populaţiei feminine în statele Africii subsahariene explică parţial menţinerea unui nivel al natalităţii apropiat de maximumul biologic (cazul menţionat al Nigerului. comunicatul din 2. pe fondul slăbirii influenţei religiei musulmane şi al sărăciei95.1% în 1990. Brazilia) cu probleme serioase legate de suprapopularea marilor metropole. în Ghana.Moldova se constată acelaşi fenomen. Tendinţa de dispariţie a acestui fenomen are drept efect creşterea natalităţii. Scandinavia.2001). -vârsta medie la căsătorie. Olanda. parţial.5%.U. aflat în creştere rapidă în Europa şi America de Nord (peste 50% deja în Danemarca. Un indicator util în prezent este frecvenţa naşterilor ilegitime. Rolul său este contradictoriu totuşi. 55‰ în 2003. în La population du monde. acest indicator este ridicat impunând. chiar mai mult în Irlanda. Kenya şi sudul extrem. este de asemenea foarte importantă.ined. cf.persoane (8. atât la femei cât şi la bărbaţi)92. În America Latină este generalizată în statele mari (Mexic.4% faţă de 8. Acolo unde este tradiţional coborîtă. fiind un factor esenţial în politica denatalistă a unor state.1 la 5. unde a ajuns la 27. faţă de valorile de 3-5‰. politica indiferentă. Chiar şi în state mai « conservatoare » precum R. China. Sh. Enjeux et problemes. respectiv 15 ani (Cf. 51 . paralel cu scăderea nupţialităţii. rata nupţialităţii s-a redus de la 5. cum este cazul Bangladeshului. -structura tradiţională a familiei are un rol important acolo unde poligamia este frecventă. explicând parţial 92 În China. cazul S. numărul acestora a crescut cu 11.U. familiile fiind extrem de stabile (0. în creştere sensibilă faţă de valorile înregistrate în anii 1956-1960. Acest indicator este tradiţional ridicat şi în unele state din Orientul Apropiat (mai ales în cazul bărbaţilor) şi are o tendinţă de creştere în multe ţări ale Lumii a Treia. în Bulgaria. cu valori apropiate şi în celelalte state scandinave.Chesnais. admirabilă sinteză a evoluţiilor demografice la nivel planetar publicată de PUF în 1997. Franţa. unde media era în anul 2000 de 23 de ani la bărbaţi şi 19 ani la femei. minorităţile naţionale fiind parţial excluse din cauza localizării lor în regiuni mai slab populate.fr/bdd. 96 În statele din partea central-estică a Europei.4 mil. Italia sau Spania).7‰ la 4‰ iar ponderea naşterilor ilegitime a crescut de la 15. paralel cu o sporire a numărului femeilor active.Adnan. odată cu generalizarea şcolarizării şi a ocupării unei părţi importante din forţa de muncă feminină în activităţi neagricole.1% pentru grupa de vârstă de 45-49 ani). nupţialitate de peste 7‰.2‰ divorţialitate. unde acest indicator afişează încă cele mai mari valori la nivel mondial. http://www. ponderea naşterilor ilegitime se află într-o creştere accelerată. 93 În ultimul timp World Population Data Sheet. dar mai redus în statele din sud şi est)96. impunerea unor sume familiilor cu mulţi copii. depăşind astfel 106.. 94 Cazul Indiei. pp 41-76. cazul majorităţii statelor europene şi Americii de Nord. sub direcţia lui J-Cl.A.National Bureau of Statistics of China.. bazei de date a INED. Creşterea acesteia poate impune o scădere sensibilă a natalităţii. dar mai puţin vizibile în India. China. De ex. de 19. Germania.7%. Thailanda. respectiv de la 11. Thailanda. Nupţialitatea redusă şi divorţialitatea mare contribuie de regulă la scăderea natalităţii. în contextul celei mai scăzute vârste la căsătorie din Africa. În acest mod se explică scăderea continuă a ponderii populaţiei majoritare han. 16 ani feminin şi 24 ani masculin).3 ani pentru bărbaţi şi 19. Este o politică extrem de răspândită în Asia Musonică unde rezultatele au fost în general pozitive (Japonia. celibatul feminin definitiv este extrem de redus (Niger.U. faţă de 5. În Asia de sud-vest este mai puţin evidentă. între 1991-2000. Baisse de la fecondite en situation de pauvrete absolue. cu trei opţiuni : ridicat. doar 0. această politică a vizat în primul rând populaţia majoritară. ediţiilor succesive ale Demographic Yearbook).5% la 38.8 la 20. al majorităţii statelor latinoamericane şi africane iar mai recent şi al unor state est-europene93.04. mai recent şi în Indonezia. În Africa este mai rar întîlnită dar a dat deja rezultate notabile în nord (mai ales în Tunisia dar şi în Algeria sau Maroc).N.

J.5 8. unde se va generaliza după 1900 iar în prezent avansează şi în ţările în curs de dezvoltare.5 5. 98 România a fost ani la rând pe nedoritul prim loc pe plan mondial din acest punct de vedere. -prescripţiile religioase sunt uneori foarte importante. O situaţie mai greu de caracterizat o prezintă Africa subsahariană.0001974 1979 1984 1989 1994 1999 2 003 Asia 3 3 2 2 2 2 2 4. Invers. încă din secolul al XVIII-lea). caracterizată prin tendinţa de descreştere lentă.7 1 2 Cf.985.1 7.2. În Marea Britanie şi Germania această evoluţie a fost mai tardivă. unde promiscuitatea şi absenţa unei stări civile eficiente nu permit o comparaţie cu situaţia din statele dezvoltate. la 1800 natalitatea înregistra încă un nivel similar celui din ţările slab dezvoltate (37‰. ca o adaptare la noile condiţii impuse de raportul dintre om şi natură (tab.5 1 Europ 1 1 1 1 1 1 1 a 5. III.1.2-3/1997.135-154. Statele asiatice şi cele nord-africane prezintă o situaţie similară. lumea contemporană este marcată de tendinţa generală de reducere a natalităţii.5 0 Afric 4 4 4 4 4 3 3 97 I I SF SF (1970) (2000) 5 . Unele confesiuni religioase proscriu avortul. Influenţa acestui factor se resimte în unele cazuri şi mai puternic acolo unde unele dintre aceste comunităţi religioase sunt minoritare. nr. unde Coranul susţine natalitatea.4 6 . Vârsta medie la căsătorie este foarte coborîtă adesea iar poligamia încă este prezentă chiar dacă tendinţele din ţările dezvoltate se resimt timid în unele state mai avansate.1/1 în 2000.6 0.7 1.975. dar continuă.6 3.995. mai ales în statele care nu au o politică demografică susţinută. când legislaţia referitoare la această metodă contraceptivă s-a liberalizat98.nr. Espace/Population/Société. în 1990 raportul între numărul de avorturi şi cel de născuţi vii a fost de 4. dar şi statele catolice mai tradiţionaliste din Europa (Irlanda. Se disting prin aceasta statele musulmane. cum este cazul musulmanilor din India la care nivelul natalităţii este în medie cu o treime mai ridicat decât în cazul populaţiei hinduse majoritare 97.indicii mai ridicaţi ai natalităţii.990.Tipurile de evoluţie a natalităţii şi distribuţia acesteia pe Glob În ansamblu. cazul statelor din estul Europei. Polonia.2.4 5 . Două teorii se confruntă în explicarea nivelului ridicat al natalităţii din această regiune : prima nu vede în aceasta decât manifestarea clasică a unei subdezvoltări accentuate. 1996.980. acestea putându-se opune politicilor de planning familial sau divorţialităţii.Veron. explicabilă prin influenţa Islamului în ţările musulmane sau prin tradiţiile familiale din estul continentului.4 3. acolo unde această practică este foarte frecventă. frecventă în statele dezvoltate unde industrializarea şi modificarea comportamentului demografic s-au manifestat de multă vreme (mai întîi în Franţa şi Scandinavia. după 1990.14). sau la nivel regional Peninsula Bretagne din Franţa ori satele cu populaţie catolică din vestul Moldovei). dar s-a raliat rapid acestei tendinţe.2/ 1.14 : Evoluţia natalităţii între 1970-2003 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 nentul 970. pp. ultimele fiind variante ale celui dintîi : -evoluţie „normală”. cealaltă. atribuie un rol sporit contextului cultural. alocând femeii un statut inferior.201-206).1 1. sentimentele pronataliste ale populaţiei fiind viguroase chiar şi în rândul tineretului sau al păturilor sociale mai instruite (Thumerelle. Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea acest tip de evoluţie avansează spre sudul şi estul continentului. Se disting trei tipuri de evoluţie a natalităţii. la 1900 ajungând la 29‰ iar în 2000 la 10-12‰). 52 . scăzând până la 1. Tabelul nr. contribuind astfel la păstrarea unei natalităţi mai ridicate (cazul multor comunităţi neoprotestante). favorabil familiei extinse.6 4. pp.7 3. La transition démographique dans l’Inde. natalitatea poate înregistra o cădere rapidă.1 2 . fără a nega acest factor.

chiar în mediul rural s-a trecut de la 8. al respingerii unor valori tradiţionale (autoritarism. 1999.A. cu o structură pe vârste favorabilă tinerilor.9 5.8 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. manifestat mai ales în S. Maroc. urmând unei faze de scădere accelerată a natalităţii.A.1 1 9.5/2002.0 5. ca efect cumulat al unor măsuri anterioare de ocrotire a familiei în cadrul politicii social-democrate (concedii plătite pentru ambii părinţi. Conform unor studii. în afara celor est-europene şi a fost amorsat încă din timpul războiului.N. Thailanda. S. 100 Cf. fenomen cunoscut ca „baby boom”.1 la 2.U.5 3 .)99. -evoluţie în zig-zag.Dupâquier.7 TER 3 2 2 2 2 2 2 5 2 RA 1. naţionalism) şi al instaurării unei mentalităţi strict materaliste şi hedoniste (ale cărei valori sunt tinereţea.6 7. se disting în acest context. Majoritatea statelor afectate de acest fenomen au cunoscut după 1965 o tendinţă inversă. fiind mai rapidă în zona capitalei sau în provinciile cu populaţie dominant persană şi mai lentă în Balucistan sau în ariile izolate din Munţii Zagros (Luristan. dar după 1948 a adoptat o politică inversă. imputabilă.5 Amer 1 1 1 1 1 1 1 2 2 ica de Nord 5.3 2. după 1985 se remarcă printr-o stabilizare a natalităţii la un nivel relativ înalt pentru o ţară dezvoltată (1415‰). Bulgaria. World Population Data Sheet -evoluţie accelerată.5 6.0 . Population Today. combină tendinţele generale de scădere cu reveniri temporare.2 .7 7. forţa şi sănătatea). care pînă în 1940 avea o politică natalistă. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. Kohgiluyeh. Coreea de Sud. efect la îmbătrînirii accentuate a populaţiei (sub 8‰ în Bulgaria sau în Ucraina între 1995-1999).U. a emigranţilor latino-americani.5 9. Paris.6 copii/femeie în 1977 la 2. Un alt caz tipic este acela al României. Sri Lanka etc. Tipică a fost situaţia care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. încât natalitatea scade de la 42‰ în 1948 la 9‰ în 2000.5 9.5 6. Kurdistan). Este cazul Japoniei.J. Iran achieve Remplacement Level Fertility.9 4.2 4 .6 2 2. moralism. Toate acestea s-au reflectat în tulburările sociale grave generate de revoltele tinerei generaţii în marile capitale occidentale (mai ’68).1 9. Ca în toate cazurile această evoluţie urmează modelul centru-periferie. PUF. de scădere accelerată.8 2 0. Ucraina).A. şi vestul Europei. PRB. Surse : Statistical Yearbook of O.6 5. frumuseţea.3 4.4 6. ONU.Tarmann. unde după 1966 politica natalistă a condus la dublarea nivelului 99 Cea mai fulminantă evoluţie a înregistrat-o în ultimele două decenii Iranul.a Ocea nia 6. Tunisia. După ce au cunoscut o tendinţă de scădere normală. corespunzătoare în bună parte crizei din perioada interbelică100.7 3 .1 1 8.2 3. a unor state din sudul şi estul Asiei (China. nr.). Federaţia Rusă.0 Amer 3 3 2 2 2 2 2 5 2 ica Latină 5. în ultimele decenii.6 . Algeria etc.4.8 5. Caracteristică acestei evoluţii este stabilizarea natalităţii la valori foarte reduse.U. Această fază de creştere a natalităţii s-a menţinut până după 1960 în unele cazuri fiind corelat cu atitudinea pronatalistă a societăţii în epocă.6 3.1 2.2 2 3. alocaţii de sprijin etc.9 2 1.) iar mai recent chiar a unor state musulmane considerate mai reticente faţă de politicile demografice denataliste (Iran. caracterizată prin menţinerea unei natalităţi ridicate timp mai îndelungat şi prin introducerea la un moment dat a unor măsuri de reducere a natalităţii. A. La population mondiale au XX-e siècle. concepţiei neomalthusianiste dar şi modificării mentalităţilor în contextul revoluţiei informaţionale (accesul generalizat la mass-media audi-vizuală).2 2 . unde s-a ajuns de la un indice de 6.U. O revenire de scurtă durată a fost consemnată şi în cazul Suediei în perioada 1990-1995. imigraţia unor populaţii mai proflifice). cf.1 în anul 2000. Libia.2 .8 5. când în majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment ca urmare a creşterii nupţialităţii. acest fenomen a caracterizat mai ales state învingătoare.3 2 .9 4. 53 . Similară este şi situaţia unor state din sudul şi estul Europei (Italia. explicat prin sosirea masivă. care se pot repeta din cauze social-politice (războaie.2 8 1 8 .

Columbia) sau asiatice (inclusiv state dens populate ca India. în Lumea a Treia menţinându-se factori de risc care diminuează enorm durata vieţii. Valorile peste 40‰ tind să devină tot mai rare din cauza tendinţelor de scădere normală a natalităţii. Thailanda. Un indicator important pentru calitatea vieţii este astfel mortalitatea infantilă. reprezentând probabil limita inferioară a comportamentelor de tip malthusian101.3‰ în 1966 şi 27. Sunt valori sub care practic nu se mai poate coborî. Oman. nivelul din 1966 fiind regăsit abia în 1990. extrem de coborîte. Vietnam. altele mai recent – Brazilia. Astfel. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate. state cu o politică demografică mai susţinută. mai ales în Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000 Astfel.). Sri Lanka. Pot fi deosebite trei categorii de state : -state cu valori mari. ca şi natalitatea nu este cunoscută cu exactitate. Guatemala. Reducerea acestui indicator este posibilă doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvate mamei şi copilului. În Europa. În Europa astfelde valori au dispărut treptat după 1950. nu erau declarate decât 60% dintre decese. valorile sale oscilează la nivel mondial între 3 şi 150‰ (tab.). Uruguay. excepţional în Africa (Tunisia sau unele mici state insulare din jurul continentului -Mauritius. chiar şi Albania a coborît sub acst nivel. sub 20‰. mai rar în Asia. Porto Rico). III..16). valoarea maximă şi Mali). integrând toate statele europene. Noua Zeelandă.). Filipine. inimaginabile altădată (Germania. Valorile mortalităţii sunt foarte diferite raportate la grupele de vârstă. Statele care aparţin acestei categorii sunt mai avansate economic şi mai urbanizate decât cele din prima categorie. În Europa şi estul Asiei foarte frecvente sunt valorile. Este de fapt mortalitatea brută. mai rare în deceniile trecute datorită polarizării statelor în jurul valorilor extreme. cu o accelerare după 60-70 de ani. Ungaria. în India anului 1950. Iran).). măsuri la îndemîna statelor dezvoltate dar precare în cele în curs de dezvoltare. Canada. -state cu valori reduse.6‰ în 2002). America Latină şi Oceania (Yemen. mai evidente în Asia şi America Latină. al imigranţilor.05. care. pentru ca ulterior să crească lent. Federaţia Rusă. scăzând apoi rapid pînă la un minimum atins între 15-25 de ani. Bulgaria. Australia. sub 10‰. Laos. multe state insulare din Antile (Cuba. mai ales cele din nordul şi sudul extrem. iar la nviel regional mai poate fi remarcată doar provincia iugoslavă Kossovo. valorile care depăşesc 10‰ sunt rare (România. Seychelles etc.A. fiind mai ridicată la grupa sub 1 an. Albania fiind singura care s-a menţinut în această categorie pînă spre 1980.2.nr. Distribuţia actuală a natalităţii pe Glob este tot mai polarizată. peste 30‰ în medie. concentrate în emisfera nrodică. Honduras.6‰ în 1967). Valori excepţionale.Mortalitatea Elementul pasiv al dinamicii populaţiei este calculat prin raportarea numărului de decese într-o perioadă dată (un an de regulă). în Franţa. obţinut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la numărul de născuţi vii : Mi=D<1/Nv*1000 Acest indicator cunoaşte o distribuţie sensibil diferită de aceea a mortalităţii generale (brute) fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare.2. Bangladesh. conform evaluărilor. concentrate în Africa Subsahariană. Ucraina. Letonia. de peste 50‰ mai sunt atinse doar în câteva state africane (Nigerul cu 55‰.natalităţii (14. 54 . Japonia etc. Scăderea recentă a natalităţii încadrează în această categorie majoritatea statelor latino-americane (unele de multă vreme -Argentina sau Chile. 10% din copii născuţi în Franţa aveau cel puţin un părinte străin. Indonezia etc. În Europa nici un stat nu se mai încadrează în această categorie. situaţie schimbată în sens pozitiv în această ţară dar încă frecventă în statele africane unde serviciul stării civile nu funcţionează eficient sau se menţin situaţii conflictuale. De ex.U. -state cu valori medii (20-30‰). la populaţia totală. INSEE certifica în comunicatul de presă din 23. Afganistan. Tot mai multe state africane se încadrează în această categorie. PaupaNoua Guinee etc.2002 că în anul 2001. apropiate de media mondială (22‰ în 2000). după care s-a revenit la o evoluţie „normală” (9. statele asiatice cu politici demografice eficiente (cele din estul Asiei. valori chiar mai mari înregristrându-se în Germania sau Elveţia. între statele cu valori foarte ridicate şi cele cu valori reduse. S. 101 De menţionat aportul notabil în crearea acestor valori şi aşa reduse ale natalităţii. Armenia.

dar 71 ani în 2000-2002. Este o situaţie frapantă mai ales în fosta U. respectiv 74 ani pentru femei. tradiţional mai coborît decât în vestul continentului. specifice perioadei actuale. Kuwait. Este un fenomen greu de explicat. în primul caz media oscilând în jurul valorii de 60 de ani pe când în unele state ale Africii Subsahariene coboară sub 40 de ani (Zambia. Statele asiatice şi cele latino-americane au progresat enorm. ca şi natalităţii brute. fără a putea afirma dacă este o evoluţie conjuncturală sau de durată. România a cunoscut o evoluţie similară. mortalitate brută este mai des utilizată. mai ales în cazul sexului masculin. posibil a fi modificat prin îmbunătăţirea asistenţei sanitare. cea mai mare parte a Americii. cu valori apropiate şi în alte state vecine. „Şansa” unui deces violent este în Rusia de 1 la 4 evenimente din această categorie faţă de 1 la 30 în Marea Britanie. diferenţa între cele două sexe ajungând pînă la 15 ani. Sri Lanka. Pentru a detalia analiza mortalităţii. dar prin standardizare se ajungea la 12‰. Diferenţele între cele două sexe sunt de regulă semnificative şi favorizează populaţia feminină. Având în vedere că la dinamica acestui indicator. care avantajează în prezent statele dezvoltate. exprimat prin nivelul analfabetismului şi mortalitatea infantilă.R. Islanda şi Hong Kong). Incidenţa consumului exagerat de alcool este una din explicaţii. pe fondul unor crize social-politice grave. Camerun. cuprinzând întreaga Europă. respectiv 13‰ în anul 2002. Astfel chiar şi regiuni sărace precum statul Sri Lanka sau statul indian Kerala pot înregistra mortalităţi infantile reduse (16‰. 103 O explicaţie curentă este şi frecvenţa morţilor violente. alături de regimul alimentar care predispune la boli degenerative103. în Franţa antebelică. N. mortalitatea generală avea valori de 15‰. Cu toate progresele notabile din unele state. Russie . prin efectele 102 Se poate vorbi de o corelaţie puternică între gradul de cultură. Ucraina şi Bulgaria) în contrast cu Africa unde valorile de peste 100‰ constituie regula. mult mai mare decât în oricare alt stat dezvoltat. India) demonstrează corelaţia care există între reducerea acestui indicator şi diminuarea fecundităţii (Vallin.S. fără nici o excepţie. cu populaţii îmbătrînite. accentuat după 1990. 1995). în care SVN depăşeşte 65 de ani. Federaţia Rusă. Elveţia.252-2000). Taiwan. S. Şi acesta polarizează statele Globului în două grupuri : -unul avansat. un indicator des utilizat şi foarte concludent este speranţa medie de viaţă la naştere (SVN). ca şi altele din zonă nu a reuşit să controleze decât bolile infecţiose spre deosebire de statele occidentale unde maladiile degenerative. indice conjunctural care exprimă nivelul mediu al duratei vieţii la un moment dat. diferenţa faţă de statele dezvoltate se menţine. Valorile maxime (peste 75 de ani în medie) caracterizează statele vest-europene. surmontat deja de Japonia. Canada. a recuperat diferenţa între 19501970 dar a intrat într-o fază de stagnare sau chiar de regres ulterior. deci sub nivelul mediu al României). Se pare însă. -un al doilea grup. Mortalităţii brute i se pot aduce corecţii. că decisiv este faptul că acest stat. sud-vestul şi estul Asiei. cu 67 ani pentru bărbaţi. de multe ori pe fondul consumului exagerat de votcă – 600 ml zilnic (cf. Explicaţia principală derivă din incidenţa foarte mare a SIDA104 care a creat deja una din marile problemele sanitare ale lumii contemporane. Malaysia. Importanţa scăderii mortalităţii infantile constă în efectul pe care-l produce asupra nivelului natalităţii.U. Toate studiile efectuate asupra unor state în curs de dezvoltare (Cuba. etc. spre deosebire de natalitate.R. progresul fiind vizibil mai ales la sexul masculin. nr.Moldova. Zimbabwe). participă întreaga populaţie.).S.Eberstadt. prin raportarea la populaţii standardizate. Valorile cele mai reduse caracterizează mai ales statele scandinave şi Japonia (cu valori între 2. Japonia. dar în ultimii ani se observă o relativă ameliorare (69 de ani în medie între 1970-1998. Italia. Cuba etc. prezentând adesea valori apropiate de cele înregistrate în statele dezvoltate (sub 10‰ în Coreea de Sud.l’inévitable déclin. Acest nivel a fost obţinut prin îmbunătăţirea continuă a asistenţei sanitare dar se pare cîn ultimul deceniu s-a atins un plafon mai greu de depăşit pentru moment (cel de 80 de ani. Între statele asiatice şi cele africane sunt diferenţe sensibile. De exemplu. 104 Până la 39% din populaţia feminină afectată în Botswana. Sierra Leone (155‰) şi Afganistan (154‰). Kenya. Valorile maxime se înregistrează în Mozambic (201‰ în 2000). Australia.)102. prin accidente sau crime. cu excepţia unor state care au făcut progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii. grupează restul Asiei.8-4‰ în ultimii ani). nivel sub care practic este greu de coborât. Futuribles. sunt mult mai eficient prevenite. Suedia. deşi se observă o uşoară redresare în ultimii ani. mai puţin avansat.A. unde SVN la bărbaţi a scăzut sub la 59 de ani în Federaţia Rusă (sub nivelul înregistrat în India sau în unele state africane). cea mai mare parte a Africii şi unele state insulare din Oceania. Un caz particular printre statele din această categorie îl constituie fostul bloc sovietic unde acest indicator. 55 .

chiar după renunţarea la politica de apartheid.2. mortalitatea infantilă era în medie de 10‰ dar de 8.15 :Speranţa de viaţă la naştere în anii 2000-2003 (în ani) TE As Eu Af O Am A RRA ia ropa rica ceania erica merica de Latină Nord Tot 67 67 74 53 7 77 71 al 4 Ma 65 66 70 52 7 74 68 sculin 2 Fe 69 68 78 54 7 80 74 minin 6 Sursa : World Population Data Sheet III. Şi în S. a cărui importanţă s-a accelerat în paralel cu modernizarea întregii vieţi social-economice. indiferent de sex şi de vârstă (de multe ori femeile sunt net dezavantajate). în primul rând produsul intern brut.nr. are o importanţă extremă în statele ale căror societăţi sunt puternic stratificate. Statele avansate au mortalităţi scăzute.5‰ la populaţia albă şi de 17.Diferenţe din această categorie subzistă şi în statele dezvoltate. R. Les Etats-Unis.Africane. Acest nivel poate fi corelat cu diferiţi indicatori statistici : consumul alimentar. în special în Asia de Sud. în 1988 de ex. de multe ori în favoarea populaţiei masculine. În acest clasament.U. Ruanda. http://www. este un alt factor fundamental. -structura socială. Influenţa sa se manifestă prin diferenţierea nivelului mortalităţii. 106 Cf. Mexicului sau Malaysiei (cf. mai evident la grupele de vârstă tinere şi la sexul feminin. Este cazul R. având un nivel similar celui al Bulgariei.Soppelsa. formează un factor restrictiv. O altă explicaţie o constituie persistenţa unor conflicte militare (Sierra Leone. unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate. De obicei se deosebesc trei categorii de state (cu dezvoltare umană înaltă.Congo. puterea de cumpărare etc.6‰ în cazul populaţiei de culoare106. unde numai în doi ani (1946-1948).dezastruoase pe care le poate antrena. Tabelul nr. Sirey.Factorii determinanţi ai mortalităţii -nivelul de trai este şi în acest caz un factor decisiv. Prin educaţie oamenii învaţă să prevină o serie de boli sau să diminueze unele riscuri prin măsuri de igienă. cu atât mai evident cu cât stratificarea se suprapune unei segregări rasiale sau etnice. unde Mi a populaţiei de culoare este de câteva ori mai mare decât în cazul populaţiei de origine europeană. diferenţele sunt foarte marcante.D.A. Rapport mondial sur le développement humain 2001.2.org/pnud). Afganistan etc. -gradul de instrucţie. acest stat fiind astăzi unul din cele mai avansate din Lumea a Treia în această privinţă (Vallin. Federaţiei Ruse. Persistenţa unor maladii este o altă cauză a menţinerii unui nivel mai redus al speranţei de viaţă. 1995). gradului de alfabetizare şi produsului intern brut ajustat la puterea de cumpărare. -progresele medicinei. C. unde familiile burgheze se deosebesc destul de net printr-o mortalitate infantilă extrem de redusă în primul rând.un. spre deosebire de statele slab dezvoltate în care munca fizică domină.). IDH este obţinut prin combinarea speranţei de viaţă la naştere. mai ales a celei infantile. între cele 174 state luate în calcul. Scăderea ponderii muncii fizice în ţările avansate este un factor de diminuare a mortalităţii. Primul pas a fost descoperirea vaccinurilor contra 105 IDH este un indicator imaginat de către experţii organismelor internaţionale în scopul eliminării inadvertenţelor pe care le presupun alţi indicatori ai dezvoltării. România ocupa locul 57 în anul 2001.15). renunţarea la unele vicii sau excese etc.S.1. Explicaţia principală constă în statutul inferior al femeii (tab. fiind un indicator des utilizat de către organismele internaţionale în stabilirea indicelui de dezvoltare umană (IDH)105. Un caz des citat este acela al Sri Lankăi. O caracteristică generală a acestui grup este diferenţa redusă dintre cele două sexe. pe parcursul unei campanii de eradicare a paludismului sub egida OMS s-a produs un salt de 12 ani a SVN(de la 42 la 54 ani). medie sau joasă). 1992 56 .

unde asistenţa sanitară este cea mai deficitară. S. Printre statele dezvoltate. această categorie de populaţie fiind mai puţin expusă unor accidente sau excese (diferenţiat pe grupe de vârstă.. Notabilă este incidenţa alcoolismului care cauzează 1/3 din decese în Rusia. direct sau indirect. INED. Regimul alimentar ideal. în Europa. Informaţii preluate din. Spre deosebire. Himalaya). Şi în Franţa mortalitatea brută este mai ridicată în regiunile în care alcoolismul este mai frecvent. Progresle înregistrate au eliminat aceşti factori de risc. -distribuţia inegală a obişnuinţelor alimentare este un alt factor. pp.A. se disting de asemenea printr-o incidenţă mai mare a acestor fenomene decât în Europa de Vest sau în Japonia (9 omoruri la 100 000 locuitori). controlând parţial şi pe cei care domină astăzi – bolile degenerative ale sistemului circulatoriu. Şi aceasta este valabil mai ales pentru ţările dezvoltate. efect probabil al aglomerării care favorizează proliferarea unor epidemii. regimul mai degrabă vegetarian. -urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. Există şi excepţii. chiar şi în statele slab dezvoltate. unde mortalitatea urbană este frecvent mai ridicată. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate pentru că în Africa subsahariană. Frecvenţa ridicată a morţilor violente (accidente. putând ajunge pînă la 25%). explicând incidenţa mare a acestora în Europa Centrală. Mortalitatea urbană este mai mică decât cea rurală. ca efect al îmbătrînirii mai accentuate în ultimul caz. legat adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor.. 55 % din decese erau cauzate de boli infecţioase (tuberculoza mai ales). Population. echilibrându-se la vârstele adulte pentru a se accentua la cele avansate. consumul de votcă fiind în această ţară de 600 ml zilnic/locuitor. dar prezintă valori mult mai reduse în sudul Europei sau în România 108. structura deceselor amintind-o pe cea a Europei sec. fără prea multă relevanţă. în cele în curs de dezvoltare.a. faţă de 2050 cât se înregistrează în celelalte state dezvoltate. urmare a exodului rural. urmate de bolile sistemului nervos. Diferenţa în favoarea sexului feminin este foarte mare la vârstele mici. 57 . este totuşi o iluzie. căutat cu aviditate de unii specialişti occidentali. generalizate începând cu sfîrşitul secolului al XIX-lea când. factorii locali având o importanţă deosebită.maladiilor epidemice. Bretania). -sexul intervine în contextul diferenţierii mortalităţii pe grupe de vârstă. Astăzi situaţia este inversată. supusă unor munci fizice grele. cancerul.1/1999. În prima fază a acestui proces (1800-1900) s-a constatat o creştere a mortalităţii în oraşe spre deosebire de mediul rural.127-130. În estul Europei există o diferenţă netă între statele din 107 108 Grupul celor şapte mari state dezvoltate. suprapuse nu regiunilor viticole ci ariilor de cultură intensivă a mărului şi de producţie a cidrului (Normandia. condiţia socială a femeii. Ucraina. bolile infecţioase contribuind doar cu 2%. cea mai mare incidenţă a acestui factor revine Rusiei. La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator. L’homicide et le suicide dans le monde industriel. nr. crime. La accidentele de muncă primul loc îl ocupă tot Rusia cu un nivel record de 209/100 000 locuitori. Consumul ridicat de produse lactate alături de mediul mai salubru favorizează longevitatea în unele zone muntoase înalte (Pirinei. reduce mult aceste diferenţe. Caucaz. V Skolnikov. De obicei mortalitatea feminină este mai mică. unde se înregistrează un indice de 32 omoruri-100 000 loc. Ungaria. Ţările Baltice (44/100 000). -condiţiile climatice nu sunt deloc neglijabile. cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de măsline). bolile sistemului nervos ş. dat fiind faptul că ele constituie un factor favorizant pentru anumite maladii. mult sub nivelul de 4/100 000 cât se înregistrează în G7107. suicid) este adesea corelată şi cu mediul marilor metropole. Multe comunităţi umane se remarcă printr-o adaptare genetică extremă la condiţiile locale de mediu fiind mai rezistente la anumiţi agenţi patogeni.U. favorizează ţările mediteranene. Consumul exagerat de grăsimi animale este adesea indicat ca un factor de risc în producerea maladiilor cardio-vasculare. al XIX-lea (în multe state din această regiune revine adesea un medic la 20-50 mii locuitori). -violenţa şi accidentele intervin într-o măsură destul de importantă. unde chiar şi cele mai puţin dezvoltate au o speranţă de viaţă ridicată (cazul Albaniei). Între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sunt diferenţe însemnate derivate din gradul mai mare de securitate în prima categorie. Suicidul este mai frecvent tot în Rusia (42/100 000). pînă la inversare (cazul unor state din sudul Asiei). cazul Indiei.

unde Coreea de Sud sau Taiwanul prezintă valori sub 7‰ (excepţional în Singapore.nr.S. China. Distribuţia mortalităţii generale pe Glob deosebeşte trei mari grupuri de state : -state cu valori reduse. dacă ne raportăm la numărul relativ redus al populaţiei acestor state. De această scădere a mortalităţii se leagă şi manifestarea puternică a exploziei demografice după 1950. Zambia. state în care natalitatea prezintă deja valori foarte reduse). al Americii de Nord.8‰) dar şi în America Latină. coborând la circa 8-10‰ după 1950 pentru ca după 1980 să urce lejer spre 9-12‰. Turcia. dar păstrează încă o structură pe vârste care favorizează populaţia tânără. unde Costa Rica coboară până la 4‰. aceste state se disting prin valori foarte coborîte. Mortalitatea foarte ridicată din statele desprinse din fosta U. în contextul unei ponderi ridicate a forţei de muncă imigrate). Trecerea de la valori foarte mari (30‰) la cele foarte mici (5-10‰) a fost parcursă adesea doar în două decenii. unele state africane) iar unele dintre ele au intrat în faza de redresare. unde valorile urcă din nou la peste 20‰ (Zimbabwe.S. constituind plafonul minim.16). Tot aici se încadrează majoritatea statelor din Oceania.Tipurile de evoluţie şi distribuţia mortalităţii pe Glob În evoluţia mortalităţii se pot distinge trei faze distincte : o descreştere concomitentă îmbunătăţirii asistenţei sanitare. Asiei şi celei mai mari părţi a Africii.R. Este o situaţie frecventă în Extremul Orient. care au făcut progrese notabile pe calea dezvoltării civilizaţiei în perioada contemporană. pe Glob se pot distinge trei tipuri de state. în contextul incidenţei sporite a SIDA. sub impulsul scăderii continui a natalităţii.2. altele au înregistrat o scădere mai lentă (subcontinentul indian. o tendinţă uşoară de creştere. în curs de dispariţie.2. unele state insulare din jurul Africii. iar mai recent majoritatea statelor islamice din nordul Africii şi din Orientul Apropiat (tab.S. diferit de la caz la caz. nivelul de plecare era foarte ridicat în 1950 iar reducerea acestuia a fost destul de ezitantă. Valorile înregistrate în aceste cazuri nu au coborît decât ocazional sub 20‰.). Cuba. este datorată în mare parte şi insecurităţii. remaniate la circa 15‰ la 1900.R. reflex al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Se adaugă influenţa episodică. 4. apropiindu-se de situaţia statelor dezvoltate (Argentina. neatinse de statele din prima categorie (sub 5‰ adesea). -state care au menţinut valori ridicate pînă la începutul perioadei postbelice. În ultimul timp se constată o diferenţiere a acestei largi categorii de state. mai tardivă în est şi sud). ulterior intrând în faza de uşoară creştere. sau în sud-vestul Asiei unde statele petroliere de la Golful Persic prezintă un nivel excepţional de redus (2-3‰. În Africa situaţia este mult mai complicată. Este o situaţie caracteristică mai ales Americii Latine. Astfel. Thailanda). Australiei şi Japoniei. cu o incidenţă mare a acestor riscuri şi cele din Europa Centrală cu valori similare Europei Vestice. 58 . În prezent. în nord-vestul Europei. III. Porto Rico. Ruanda. sub 8‰ (media mondială a anilor 1995-1999 fiind de 9. care a făcut între 1975-1979 peste 1 milion de victime (mortalitate record de 40‰!). Niger. în funcţie de structura pe vârste. unele dintre cele mai avansate ajungând în faza stabilizării mortalităţii (America Latină. dar la fel de dezastruoase au fost şi conflictele mai recente din Bosnia-Herţegovina sau Rwanda. dar catastrofală adesea.2. sau al unor state insulare din Melanezia. explicat prin înapoierea economică dar şi civilizaţională. grupează ţările în care nu s-a manifestat niciodată un proces de reducere evidentă. pînă la plafonul minim şi al îmbătrînirii efectivelor. inclusiv prin creşterea SVN.S. În perioada contemporană cel mai citat exemplu din această categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor roşii în Cambodgia. a conflictelor (civile sau interstatale). o stabilizare la valori foarte coborîte. cazul unor state africane – Guineea Bissau. Este cazul Europei în ansamblu (tendinţă mai precoce în vest. În prezent. prin combaterea cauzelor de deces. scădere mai rapidă decât în cazul natalităţii. în unele state manifestându-se o redresare sensibilă după 1990.5‰). când au intrat într-un proces rapid de reducere a mortalităţii. la 1800 se înregistrau valori de 35-45‰.fosta U. Botswana etc. -un al treilea grup de state. în funcţie de faza în care se află : -state în care reducerea mortalităţii generale a început de multă vreme (după 1800) coborând lent şi ajungând la plafonul minim după 1950.

5 0 Afric 1 1 1 1 1 1 1 1 8 a 9.5 26 4 Euro 1 1 1 1 1 1 1 2 8 pa 0.1 6.4 4 62 8 Ocea 1 9 8 8 7 7 7 4 2 nia 0.441-461) vorbesc de existenţa unui regim demografic de tip „socialist” caracterizat prin evoluţii similare celor din vestul Europei dar mai brutale şi sensibil defazate. Cambodgia). Natalitatea este în acest caz ridicată.9 . apropiate sau uşor superioare mediei mondiale (8-13‰). Grupează majoritatea statelor europene unde tendinţele de îmbătrînire.3 . se fac peste tot resimţite. Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de creştere naturală a populaţiei : -tipul primitiv.7 .Tabelul nr.S.9 4.5 0.1 .5 0.7 . apoi unele state mai evoluate din Africa subsahariană (Camerun.3 .0 . Se adaugă statele din sudul Asiei (India de ex.6 . Bielorusia. Typologie des changements démographiques en Europe Centrale depuis la chute du communisme. -state cu valori mari (peste 13‰) specifice în primul rând Africii subsahariene.2.U. Senegal) la care se adaugă unele state din Oceania sau America Latină.3.16 Evoluţia mortalităţii pe Glob între 1970-2000 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 M M nentul 970975980985990995000i i 1974 1979 1984 1989 1994 1999 2 (1970) (2003) 003 Asia 1 1 1 9 8 7 7 1 5 3. mai slab dezvoltate economic (Papua-Noua Guinee.9 1. situaţie conjuncturală favorizată de scăderea bruscă a natalităţii şi implict de dezechilibrarea structurii pe vârste (Rusia.3 4. Bulgaria etc. Ucraina.O.3 01 5 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S.8 3.1 9 0 TER 1 1 1 9 9 9 9 1 5 RA 2. III. Bolivia). caracteristic acelor populaţii aflate în faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern. cu 9‰) unde măsurile de reducere a mortalităţii sunt mai puţin eficace.5 0. apropiată de maximul biologic.Seys.1 .4 0. supuse adesea unor conflicte militare îndelungate (Afganistan. dar după 1990 se încadrează în această categorie tot mai multe state din estul Europei.5 .6 0.N.2 .Sporul (excedentul) natural Evoluţia diferenţiată a celor două elemente ale bilanţului natural (natalitate şi mortalitate) determină o varietate de situaţii la nivel global.0 . unde se depăşeşte frecvent nivelul de 20‰. R. În America Latină a devenit o situaţie excepţională (Haiti).Africană. Espace/Population/Societes.5 .2 0. Surse : Statistical Yearbook of O. dar şi 109 Unii autori (F.0 .3/1998 pp. World Population Data Sheet -state cu valori medii. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.1 .U.3 .5 5 6 Ame 8 8 8 8 8 8 8 1 7 rica .6 8.1 .3 1.2 0. Ungaria. fără a se înregistra o tendinţă de reducere. nr.A. mai timpurii sau mai recente.)109.4 .5 .5 . apoi în unele state foarte slab dezvoltate din Asia.0 .8 1.1 .5 6 deNord Ame 9 8 7 6 6 6 6 6 3 rica Latină . 59 .5 .

Petersburg (La Planéte au village. cea mai mare parte a creşterii naturale a populaţiei Globului este concentrată în statele din această categorie. -tipul matur. 111 Cf. Austria. iar după 1900 de celelalte state europene şi de cele formate prin colonizare europeană (S.Hajnal despre existenţa unei „fracturi” demografice în Europa pe direcţia TriesteSt. 7 1 15 20 00-2003 13 . derivă din cel anterior. valori de 28‰ pentru ca în anii 1995-1999 să aibă numai 7‰. nivel redus considerabil. Australia).8 .1 . După 1950 se extinde şi în Extremul Orient (Japonia. Este expresia unei crize demografice care în estul Europei este şi o consecinţă a unui regim demografic „socialist” din perioada totalitară. la un nivel fără precedent. cu un control riguros al vieţii individului dar în acelaşi timp şi cu o relaxare a moralei111. Chiar şi în cazul statelor intrate mai tardiv în această fază valorile sporului natural sunt notabile (GuineeaBissau cu 10‰ între 1960-1964. 7..4 Americ 7. în insulele Antile sau în arhipelagurile din jurul Africii (Cuba. rezultă dintr-o natalitate în reeducere accelerată şi o mortalitate plafonată la nivelul minim. urcând pînă la 39‰ între 1970-1974 şi la 42‰ între 1976-1980. F. Specific întregii populaţii a Planetei pînă în secolul al XIX-lea. fiind întîlnit doar la unele grupuri de populaţie izolate în condiţii naturale dificile (pădurile ecuatoriale din America de Sud.O. 4. Cuba înregistra încă în anii 1960-1964. la numai 29‰ între 1995-1999 şi „doar” 21‰ în 2000-2003.0 . exprimat printr-un spor natural foarte ridicat. Coreea de Sud).2 Oceania 13 13 12 12 . în care s-a instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept „baby crach”.5 24 11 5.17 :Evoluţia sporului natural între 1970-2001 Contine 1 1 1 1 ntul 9709759809859901974 1979 1984 1989 1994 Asia 21 20 18 18 . 0. amorsată în Franţa încă dinainte de 1800. Este de fapt prima fază a modernizării economice care generează fenomenul de „explozie demografică”.7 6. Evoluţia spre acest tip este tot mai rapidă în acele state în curs de dezvoltare în care s-au făcut progrese însemnate în domeniul planningului familial şi al asistenţei medicale. Valori de 30‰ între 1960-1964. sporul natural fiind astfel redus. 7. impus de situaţia actuală a multor state dezvoltate. Această situaţie a fost specifică mai întîi statelor vest-europene (1750-1900) pentru ca după 1900 să se generalizeze în restul Europei iar după 1950 în America Latină. 60 . Capul Verde etc. 5 24 10 5.0 .U.nr.mortalitatea se apropie de nivelul acesteia. -tipul tînăr. 2.6 1.6 . le Bras care preia teoria lui J.7 11 .A.5 1. a de Nord 2 8 9 9 8 110 1 9951999 17 . în Ungaria de două decenii iar în multe state est-europene. China. corespunzător unei perioade de dublare sub 20 de ani. 4. de circa un deceniu (tab. Africa Centrală. Datar. fiind marcat de reducerea masivă a mortalităţii care se apropie treptat de plafonul minim. unele insule din Oceania).0 .0 . rezultând astfel un spor natural foarte scăzut sau în cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural. 1993).4 . în contextul unor posibilităţi mult mai mari de reducere a mortalităţii. Argentina. Este de fapt faza de restrîngere a exploziei demografice.4 .4 28 . Asia şi Africa. -tipul senil. Singapore. În acest mod. în timp ce natalitatea se menţine la valori ridicate înregistrând o tendinţă uşoară de reducere (mult mai lentă decât a mortalităţii).0 . 7.17). Tabelul nr. Mauritius. Nivelul sporului natural poate atinge valori foarte mari aşa cum a fost cazul Kenyei110.5 . urmată apoi de ţările scandinave.Seys (1998) şi H. este pe care de dispariţie în perioada actuală.1 Europa 5. De exemplu.).6 . De exemplu. 17‰ între 1975-1979 şi 22‰ între 1995-1999). în Germania această situaţie durează de mai bine de trei decenii. 4 4 0 6 0 Africa 26 28 29 30 .

Evoluţiile din ultimele decenii (îmbătrânirea accentuată a populaţiei în statele occidentale.2 . Distribuţia geografică a sporului natural : 112 Teorie expusă în 1909 şi reluată în 1934 sub titlul La Révolution démographique : Etudes et essais sur les problèmes de la population .Notenstein care îi asigură o explicaţie clară. La fin de la transition démographique. W.9 . Tranziţia celor două componente demografice esenţiale.A.4 . undeva la 85 de ani. corespunzătoare primelor trei tipuri de spor natural descrise anterior. ca de ex. Ea porneşte de la constatarea că cei doi indicatori demografici principali (natalitatea şi mortalitatea) sunt într-o scădere continuă odată cu modernizarea economică şi culturală. natalitatea şi mortalitatea este atât un proces social inovator cât şi un fenomen cultural. Y. Tot ce se poate preuspune este că la nivel mondial se vor combina în secolul următor două modele : cel al tranziţiei demografice. Iniţiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry112 care propune trei faze de regim demografic : primitiv.5 .6 TERRA 18 17 16 16 15 14 13 . intermediar şi contemporan.U. având intuiţia de a spune că modelul demografic european este universal (1945.1 .U. Tranziţia demografică în formularea sa teoretică este o descriere schematică a schimbărilor demografice care caracterizează istoria contemporană a omenirii. La transition démographique dans le monde. Paris. „transitional growth”. Înainte de toate este caracterizată printr-un decalaj cronologic între scăderea nivelului natalităţii şi cel al mortalităţii. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. Difuziunea sa în spaţiu se desfăşoară în sens descendent în lungul scării socio spaţiale : de la păturile aflate în avangarda modernizării (burghezie. 1981113).4971.9 . Sirey .Americ 26 25 22 21 19 16 17 a Latină . intelectualitate) spre cele situate la baza societăţii (muncitori. prefigurat de evoluţiile din multe state dezvoltate. scăderea ISF sub nivelul de 2. declanşată de explozia demografică. 115 Cf.J.Vallin.7 . fecunditatea stabilizânud-se la nivelul înlocuirii generaţiilor.1 în întreaga Europă etc.). 1981) a dat rezultate pozitive încât poate fi acceptată ca atare fiind de fapt un model. 2. pp. 61 . 1978. 113 D. Masson 1981. citat de Noin. soulagement ou inquiétude?. Şi acesta distinge trei tipuri de creştere naturală : „high potential growth”.N. Paris. Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria în sine apare prima dată formulată de către F. 1969 şi Agyei. consecinţă a progresului social-economic. Critica principală care poate fi adusă acestui model este aceea că nu explică tendinţele manifestate în faza finală şi nu propune un model posttranzitoriu. de către Satin. 114 În conformitate totuşi cu modelul centru-periferie aşa cum explică D. larg acceptată pe plan mondial deşi este criticată de unii specialişti.0 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. cauzală. citaţi de Noin. Pare incredibil astăzi. marcate de instalarea durabilă a deficitului natural115. Surse : Statistical Yearbook of O. dar până în anii ’80 s-a crezut că în final se va ajunge la un echilibru relativ. 1953. nr.Noin într-un articol din Annales de Géographie (La baisse de la fécondité dans le monde.Noin.) au infirmat complet aceste idei.6 . pp.258-271).9 . încă în curs în majoritatea statelor în curs de dezvoltare şi cel postranzitoriu. pe parcursul exploziei demografice. divorţialitate etc. „incipient decline” în momentul în care tranziţia este încheiată iar valorile celor doi indicatori demografici tind să se egalizeze la un nivel cât mai coborît.559/1991. agricultori) şi dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localităţile rurale114. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul că această tranziţie implică şi o schimbare a structurilor demografice (pe vârste) sau a comportamentului demografic (nupţialitate. Verificarea acestei teorii pe baza unor analize complexe (bazate pe 23 de variabile socio-economice.Michaud. Odille Jacob. în Géographie et Démographie. 2002.2 . dir.1 iar speranţa de viaţă la naştere. World Population Data Sheet Această evoluţie diferenţiată stă la baza teoriei tranziţiei demografice.

faţă de peste 20‰ în 1960-1970) şi Thailanda. nr. în estul continentului. musulmană (valori de peste 20‰ în anii 1980-1990). între 1995-1999. Taiwan. unde pe fondul unui deficit cronic. valorile atinse fiind inimaginabile altădată în condiţii de pace (-7‰ în Ucraina şi Rusia. România intră şi ea în această categorie. Trinidad-Tobago etc. acolo unde tranziţia demografică este într-un stadiu incipient – Cambodgia. Este cazul Greciei care după câţiva ani de valori negative (1998-2000) a revenit la valori pozitive în 2001 sau cazul mai vechi al Danemarcăi.). La nivel regional situaţia este chiar mai gravă. Unele state. Coreea de Sud. vizibil şi prin scăderea ponderii populaţiei europene117. Coreea de Nord. Danemarca. Coll. 2001). caracteristic acelor state ale Lumii a Treia în care tranziţia demografică este avansată (Indonezia.van der Kaa. Portugalia. unde această evoluţie părea improbabilă.A. iar conform tendinţelor actuale li se vor alătura tot mai multe state asiatice şi latino-americane.U. la nivel regional există judeţe aflate într-un adevărat „colaps demografic” (sudul şi vestul ţării). Birmania.954/2000. dar deficitul nu a depăşit -3‰. Nepal). -spor natural redus (sub 10‰). apropiat de media mondială.. Honduras. cu un spor natural de 2‰ dar acesta este asigurat exclusiv de provincia Kossovo. unele regiuni din partea asiatică. Diferenţierile distribuţiei sporului natural sunt în realitate mult mai complexe. Iminenţa instalării unui deficit natural durabil se resimte şi în alte state europene (Spania. mult peste media mondială. Austria. Pe arii largi în Africa şi Asia de Sud-Vest valorile ating încă 30‰ (pînă la 40‰ în cazul particular al fîşiei Gaza). unde populaţia de origine hispanică şi cea afro-americană înregistrează indici mult mai înalţi sau în Africa de Sud unde diferenţe enorme opun provincia Cap. Este cazul extrem (mai mult sau mai puţin inevitabil. sau normală pentru alţii.U. fiind oscilant în ultimii ani. atât a natalităţii cât şi a mortalităţii. cu populaţie dominant de origine europeană şi provincia Natal cu populaţie de culoare. Paraguay) şi din Asia (în sud-vest sau izolat în rest. instalat din 1970 în Germania. în realitate Serbia înregistrând un deficit similar celui din Bulgaria vecină. vorbesc despre o « a doua tranziţie demografică » a cărei caracteristică este tocmai echilibrul acesta relativ în jurul valorii 0 (« Second Demographic Transition ». 116 Părerile contrarii sunt determinate de « ezitările » unor state care oscilează în jurul valorii 0. valori păstrate şi după 2000). Spre deosebire. Acest diferenţial funcţionează după cum se observă pe criterii etnice. favorizată de o structură dominant tînără a populaţiei. Bad Hermalb. Iran. din 1980 în Ungaria şi din 1990-1992 în celelalte state europene menţionate116. în extindere. Porto Rico. Finlanda de ex. -5‰ în Bielorusia. Suedia). În Europa singurul stat care subzistă cu astfel de valori este Albania. de 22‰). specific Europei. Bolivia. Americii de Nord şi Australiei la care se adaugă statele din estul Asiei (Japonia. Unii specialişti precum J. Laos. Situaţii similare sunt şi în S. India. acoperă aproape integral Europa central-estică. -deficit natural. Vietnam. Grecia. discuţiile rămîn deschise). mai ales acolo unde se juxtapun arii culturale diferenţiate. cu populaţie albaneză. Turcia etc. Austria. 117 De la 24% în 1936 la numai 12% în 1996. în nord-estul Ucrainei şi în sud-vestul Rusiei atingându-se valori de –15 sau chiar --20‰. încât este de aşteptat ca în viitorul apropiat această situaţie să nu mai constituie o excepţie europeană. Belgia. INED. Se adaugă majoritatea statelor latino-americane. pe fondul scăderii succesive. Recent s-au integrat în această categorie China (8‰ în 2000-2003. faţă de creşterea mondială de 13‰ anual între 2000-2003 (în scădere accelarată faţă de maximul de la începutul anilor 1970. Uruguay. Guatemala. unor state latino-americane (Nicaragua. au evitat pentru moment această tendinţă. cf. cu valori de pînă la 20‰). situaţie conjuncturală pentru unii..N. Population/Societe. se pot distinge patru mari categorii : -spor natural ridicat (peste 20‰).Plecând de la cele expuse mai sus. la care se alăturează şi unele state din sudul şi nordul continentului (Italia.). asiatice (Japonia). din nordul şi sudul extrem al Africii. 62 . nord-americane (Canada). Singapore) sau din America Latină (Cuba. unde la mijlocul anilor ’80 se înregistrau valori negative dar situaţia s-a remediat durabil. unele insule oceaniene etc. Sri Lanka. există arii în care se înregistrează un spor natural foarte ridicat (Caucaz. Este cazul Rusiei. Dacă la nivel naţional situaţia nu pare catastrofală ca în unele state vecine. caracteristic în primul rând Africii Subsahariene. -spor natural moderat (10-20‰). după căderea comunismului s-a instalat progresiv şi durabil. în care o astfel de evoluţie părea iminentă în anii 1980. Cel mai frapant caz este cel al Iugoslaviei restrînse care mai figurează încă în statisticile O. Bulgaria şi Ungaria.

după 1980. Ungaria) fiind considerate conjuncturale. De obicei. începând cu anii ’80 au modificat discursul. nivelul actual fiind considerat plafonul minim. Cairo1994.locuitori). tendinţele din unele state europene (Germania.B. Astfel va rezulta o creştere minimă. prevăzuţi în 2003 de P.5 md în 2100. iar autorii care s- 118 119 P. Politica demografică a statelor poate fi o altă variabilă deşi cuantificarea sa este relativă. cazul Noii Zeelande unde maorii recîştigă treptat teren. Previziunile anterioare. 1999).N.locuitori.67 md. neputând fi prevăzute. doar cu 4% mai mare (faţă de cifra atinsă de 6. Astfel pînă în 1977 populaţia Globului era estimată pentru anul 2000 la minimum 6. O rezistenţă puternică a împiedicat includerea oficială a componentei care autoriza sterilizarea şi avortul.Bardet. de supraveghere a evoluţiei demografice. maternitatea fără risc. unele accidente politice majore – cazul căderii comunismului. iar mortalitatea va înregistra o creştere redusă.3md.036 md. au devenit evoluţiile. nu numai în Europa. Toţi aceştia nu pot fi anticipaţi decât cu o marjă de eroare destul de mare. în 2050 cu o plafonare la circa 10.locuitori. Ultimele conferinţe asupra populaţiei (Mexico –1984.. cu tot optimismul unor specialişti. diferenţa fiind rezultată tocmai de scăderea notabilă a fertilităţii în Europa şi în câteva state în curs de dezvoltare cu o politică denatalistă.-P. unde catolicii sunt mult mai prolifici. organism al O. aceste prognoze pleacă de la trei ipoteze : una înaltă.1 în statele dezvoltate şi în cădere liberă în statele în curs de dezvoltare118). legate de modul de succesiune a proprietăţii funciare (cazul francez unde nordul este mai prolific decât sudul dominat de tradiţia romană a dreptului primului născut). de circa 6‰. par deja improbabile. printre care şi cel enunţat al tranziţiei demografice. având un spor natural dublu faţă de cel al populaţiei protestante (Dupâquier. neaşteptate. Un alt caz cunoscut este cel al Irlandei de Nord.R. antrenând tot mai mulţi cercetători care se bazează pe o serie de modele de prognoză. în locul obiectivului de limitare a creşterii demografice fiind pus cel al sănătăţii reproducerii. 1997. a determinat organismele internaţionale de prognoză.Perspectivele evoluţiei populaţiei Globului Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei populaţiei. De remarcat că în 1995 se previzionau 8. să revizuiască aceste analize în fiecare an. care a dus la instalarea deficitului natural în cele mai multe state fost-comuniste din Europa. sau pe criteriu etnic. fertilitate) dar şi pentru structura pe vârste şi bilanţul migratoriu. pînă la 10‰. Acest diferenţial se poate suprapune şi unor inegalităţi de dezvoltare economică (cazul sudului Italiei. Dacă într-o primă fază. Tot în acest context s-a ajuns la un consens în privinţa scăderii continui a natalităţii care va atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025. Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile foarte strînse dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare. singura parte a acestei ţări care mai înregistrează un spor natural). conform ipotezei unui ISF de 2.4.rasiale sau confesionale. Această prognoză s-a dovedit aproape de realitate.1) sub care nu s-ar fi putut coborî.. pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate. 1999 Varianta medie pentru 2025 a fost de 7. aplicată însă la o masă mult mai mare119.! 63 . Beijing –2000) au pus de acord specialiştii în privinţa acestui obiectiv având trei componente : planificarea familială.907md. acelaşi organism avansând pentru 2050 o variantă medie de 9. de 10 md.U. sau a unor particularităţi juridice. organismele internaţionale au avut un succes limitat în impunerea unei politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au aplicat voluntar).06 md. Generalizarea unei fertilităţi reduse. În prezent. aceste prognoze pleacă de la prelungirea tendinţelor actuale în perspectiva apropiată sau mai îndepărtată. Prudenţa este totdeauna necesară în acest domeniu. bazate pe continuarea tendinţelor actuale sau modificarea acestora în sens pozitiv şi negativ. analiştii au pornit de la ipoteza existenţei unui prag minim al ISF (2.Demeny. Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase. citat de J. atât de rapide şi. una medie şi una joasă. II. de multe ori. Mult timp. reglarea fecundităţii.2.

Japonia. faţă de 0. se vor produce cele mai importante modificări ierarhice. de ex. creditând China cu 1455 mil. fenomen observat la scară mondială în Botswana.N. fenomen greu de prevăzut şi controlat. aflată acum pe locul al 12-lea.loc. nr. Modificările vor fi spectaculoase în ce priveşte ierarhia statelor. au pierdut deja sau vor pierde teren în faţa unor state asiatice şi africane (Vietnam.8 md.U. Consecinţele asupra standardului de viaţă. Modificările de comportament demografic pot bulversa în mare măsură aceste estimări. India fiind favorizată de sporul natural mult mai ridicat (în valori relative. unde o emigraţie puternică este dirijată de mult timp spre S. Pakistan. al statelor care au în prezent 50-100 mil. Filipine. iar pentru anul 2025 poate fi avansată cifra de 7.persoane anual. Iran. S. suprasolicitarea unor medii naturale fragile.N.7 mil.A. Astfel. în cazul S.U. devenit o necesitate atât pentru ţările de plecare (datorită imposibilităţii asigurării de locuri de muncă unor contingente foarte numeroase de tineri). 15. dată fiind speranţa de viaţă la naştere mai ridicată.U. dar vor continua să concentreze cea mai mare parte a economiei mondiale (tab. J. dezirabil pentru ţările în curs de dezvoltare. Etiopia. prevedea pentru anul 2000 circa 6 md. Acest fenomen poate genera în regiunile de plecare scăderea drastică a ritmului de creştere demografică. De ex. Bangladesh şi Nigeria iar în perspectiva imediată va pierde teren şi în faţa Mexicului. în 2025 iar India cu 1363mil.Congo. Asia va înregistra o uşoară scădere a ponderii..6% în 2003. fie prin modificarea comportamentului demografic datorită „contaminare” . este mult mai probabilă. simptomele acestei crize fiind resimţite în anii 1990 în unele state africane (Ruanda.U. Una 120 121 A. Plafonarea la un nivel de circa 8-9md. va coborî în anul 2025 pe locul al 19-lea iar în anul 2050 pe locul al 24-lea121. De remarcat că această evoluţie pare destul de logică în contextul mondializării. favorizate de o creştere naturală încă importantă. iar America Latină îşi va menţine actuala pondere.nr. faţă de 8. dar poate fi sensibil modificată de migraţii. pornind de la un scenariu mai puţin optimist. Population et Sociétés.). ipotezele medii ale O. Egipt.Sauvy.U. abia pentru anul 2050 fiind prevăzută rocada. Statele europene importante (Germania. Turcia. R.A.3 mil. Thailanda. populaţia Mexicului pentru anul 2000 era prevăzută în 1960 la 150 milioane locuitori dar în realitate acest stat a atins 100 milioane locuitori abia în anul 2001 ! (100 millions de Mexicains…seulement. Astfel prognozele O. şi Indonezia îşi vor păstra poziţia a treia.. prevăd că Germania.6%în China iar în valori absolute. în anul 2010. În ultimele decenii. aşa cum se prezintă deja situaţia în Europa. ca şi destabilizarea situaţiei politice. dar şi în cele de primire (impus de deficitul de forţa de muncă tînără). La nivelul primelor patru locuri situaţia pare însă pecetluită. schimbările vor fi spectaculoase. posibil mai devreme de anul 2100. 1952-1954.S. Birmania). Având în vedere diferenţele existente în distribuţia populaţiei pe Glob. Rusia aflată mult timp în poziţia a cincea urmează îndeaproape Japonia. 1. Marea Britanie. Acest tablou arată o deplasare a centrului de greutate al populaţiei mondiale spre regiunile calde ale Planetei. primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva avansată. Somalia). La eşalonul mijlociu. adică în descreştere şi îmbătrînire.locuitori. fie prin prelevarea unei părţi din populaţia tînără.. Pentru multe state mari europene (Germania. Italia. 64 . datorită emigraţiei spre R. Suedia) imigraţia este singura sursă a creşterii populaţiei. care va însuma probabil în momentul plafonării 20-25% din populaţia mondială şi un regres continuu al Europei şi Americii de Nord care nu vor însuma mai mult de 10%. mult timp al şaselea gigant demografic al Planetei. Théorie générale de la population.8 md. Nu este exclusă intrarea Planetei într-o „iarnă demografică”.A. populaţia mondială nu va depăşi cu mult 6. care încă în 1951.18).Quilodran. Toate acestea sunt pure supoziţii a căror bază este situaţia actuală.Africană sau în Porto Rico. a fost depăşită pe rând de Brazilia.375/2002.au dovedit mai pesimişti au fost mai aproape de realitate 120. dar catastrofal pentru cele dezvoltate.. graţie unei creşteri naturale suficient de importante şi fluxurilor migratorii ce depăşeşc 1 mil.. Franţa. îndeosebi datorită previzibilei intrări a Chinei în faza de deficit demografic. date fiind particularităţile exploziei demografice din ţările Lumii a Treia situaţia ar putea deveni chiar mai gravă decât cea actuală a Europei. menţinute prin inerţie. Disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se va accentua la maximum. respectiv a patra. pot fi previzibile.D. Italia) aflate încă între primele 20 de state ale lumii.loc. aşteptându-se o ascensiune continuă a Africii.

din „speranţele”evitării bombei demografice constă tocmai în accentuarea unor disfuncţiuni în ţările slab dezvoltate : sărăcie generalizată, stare sanitară precară, conflicte interetnice, epidemii, etc., toate cu efecte în bilanţul natural prin creşterea mortalităţii (situaţie frecventă în Africa de astăzi). O soluţie umanistă ar fi practicarea unor măsuri care săre reducă enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltării economice şi culturale. De exemplu, la o medie mondială de 2500 kcal/loc., în Africa nu se asigură nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se depăşesc 3000-3500kcal/loc., la aceasta adăugându-se şi structura deficitară în proteine de origine animală. În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante, chiar remaniat la puterea de cumpărare (22030 U.S.D./loc. în anul 2001), dar în cele africane rareori depăşeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală de creştere economică nu reuşeşte să compenseze creşterea naturală a populaţiei, antrenând o scădere a P.N.B./loc. Asia prezintă o situaţie deosebită, pe fondul unei creşteri economice fără precedent (5-10%anual) care depăşeşte cu mult ritmul creşterii anuale a populaţiei. Astfel, dacă Africa prezintă o medie de 2120 U.S.D./loc. (raportat la puterea de cumpărare, Asia depăşea 4290 în anul 2001, iar America Latină prezenta o situaţie şi mai favorabilă cu 6820 U.S.D./loc. Cu toată creşterea economică decalajul faţă de ţările dezvoltate se menţine, creşterea fiind aplicată la un volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii a Treia” în economia mondială este previzibil, China fiind deja a patra putere economică mondială (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocupă poziţiile 9 şi 10. State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia, ocupă deja un loc de prim-plan în economia mondială. Creşterea stocului de produse alimentare s-a făcut în ultimele decenii tot pe seama ţărilor dezvoltate (cu excepţia Asiei Musonice) încât statele sărace, mai ales cele din Africa, au devenit complet dependente din punct de vedere alimentar. Tabelul nr.18 :Evoluţia populaţiei mondiale în perspectiva anului 2050 A TE A Eu Af Oce Am Am RRA sia ropa rica ania erica erica deNord Latină 2 605 3 72 79 31 31 518 7 671 6 9 2 683 4 72 99 35 32 591 0 136 7 8 2 790 4 72 12 42 387 690 7 776 2 89 2 919 5 66 18 50 459 789 8 353 4 83 Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

nul 000 010 025 050

Fără a adopta o viziune malthusianistă, se poate aprecia totuşi că raportul dintre populaţie şi resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problemă cu caracter regional şi relativ fiind dependentă de modul în care omul reuşeşte să-şi adapteze la propriile necesităţi, favorabilitatea mediului. Problema Lumii a Treia nu este suprapopularea, Africa are doar 26 loc./km 2, ci eficacitatea utilizării forţei de muncă şi a resurselor. Ori din acest punct de vedere, dat fiind nivelul scăzut al tehnicilor agricole (ocupaţia de bază este agricultura în aceste state), necesarul de energie umană este imens. Scăderea populaţiei nu ar face decât să agraveze situaţia prin deficitul de forţă de muncă astfel creat. Problema populaţiei optime este discutabilă chiar dacă unii autori au încercat să dea răspuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohen122 prin diverse calcule ajunge la concluzia că populaţia
122

În How many People can the Earth support?, Northon and Co., New York, 1995, unde autorul lansează şi ideea că „SIDA poate regla problema suprapopulării în Africa”!

65

optimă a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiar dacă aceasta poate hrăni 150 miliarde, în prezent umanitatea aflându-se între limitele maximale, suportabile, ale populaţiei, situate între 4-16 md. Cei mai mulţi autori sunt în prezent sceptici în ce priveşte următoarea dublare a efectivelor populaţiei Globului, după ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidă (Chesnais, 1997). Chiar dacă „deriva demografică a continentelor”123 se va menţine, explozia demografică nu se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fi oricum combinată cu implozia demografică în care tinde să plonjeze întregul grup al statelor dezvoltate la care se adaugă „noile state industriale”. Capitolul IV Structura populaţiei Analiza structurilor demografice ocupă un loc important în studiul geografic al populaţiei fiind favorizată de existenţa unor surse documentare abundente şi pertinente, cel puţin în statele dezvoltate. Structurile geo-demografice pot fi grupate în trei categorii : -socio-demografice (vârstă, sex, situaţie matrimonială); -socio-culturale (apartenenţă etnică, lingvistică sau religioasă); -socio-economice (populaţie activă, categorii socio-profesionale, statut social etc.). Se adaugă structura rasială, mai greu de clasificat şi mai discutabilă. Spre deosebire de dinamica populaţiei care după cum s-a observat prezintă unele tendinţe generale de evoluţie, chiar dacă se manifestă decalate în timp, sau de repartiţia populaţiei, marcată de inegalităţi, structurile se impun prin maxima diversitate, creând un mozaic structural greu de descifrat în afara mecanismelor care le reglează. Această complexitate nu face decât să măreasca atracţia descifrării acestor mecanisme. IV.1.Structura rasială Definiţia rasei suscită multiple controverse, mai ales astăzi în contextul globalizării şi al mondializării. Din punct de vedere antropologic, rasa este un grup uman, de dimensiuni variabile, istoriceşte constituit şi care se deosebeşte printr-o serie de trăsături psiho-somatice şi de natură fiziologică specifice (culoarea pielii, părului şi a ochilor, forma craniului, nasului şi buzelor etc.). Privită din punct de vedere psiho-sociologic ea cuprinde şi conştiinţa rasială, pentru care trăsăturile menţionate sunt adesea subsidiare, de multe ori suprapuse unor particularităţi etno-lingvistice. Se adaugă particularităţile patologice care evdenţiază anumite predispoziţii sau imunităţi124. Majoritatea antropologilor sunt de părere că la originea formării raselor a fost stabilitatea influenţelor mediului natural, factor de bază al adaptării selective, transmisă genetic de la o generaţie la alta125. Selecţia rasială este şi rezultatul endogamiei unor populaţii umane, practicată pe un teritoriu restrâns, unde se combinau aceleaşi caracteristici genetice. Grupurile rasiale cele mai personalizate sunt localizate predilect în arii mai izolate, departe de contactul cu alte grupuri.ć Antropologii au imaginat o serie de indici care diferenţiază grupurile umane, mai ales în sec.al XIX-lea şi în prima parte a sec.al XX-lea, când şi interesul pentru studiul raselor era major. Degenerarea în ideologii cu caracter rasist, a impus după 1950 reducerea interesului pentru acest domeniu chiar dacă în sine, antropometria (măsurarea caracteristicilor fizice ale grupurilor umane) este o ştiinţă cu un aport deosebit la cunoaşterea evoluţiei speciei umane126. Dintre indicii menţionaţi cel mai comun este cel care deosebeşte indivizii după forma craniului, indicele cefalic : Ic =b/a, în care b este lungimea iar a este lăţimea craniului. După acest criteriu, grupurile umane au
123

Termen aparţinând lui J.Pouassin, 1995, citat de J.Cl.Chesnais, care deosebeşte patru faze după 1950 – una de creştere rapidă, pînă în 1970, alta de încetinire a creşterii, spre 1980, urmată de o stagnare pînă în 1990 şi apoi de o scădere, pe alocuri accelerată, după 1990. 124 Cf. J.Deniker, Les races et les peuples de la Terre, Payot , Paris, 1926. 125 Cf. J.Hiernaux, Races humaines et racisme, Gramont, Barcelona, 1972. 126 Poate fi citată pentru virulenţa cu care promovează ideea superiorităţii WASP (white/anglo-saxon/protestants) lucrarea lui M.Grant, Le déclin de la grande race, Payot, 1926 (trad.).

66

fost divizate în trei categorii : dolicocefale, cu craniul îngust (Ic sub 0.71), mezocefale, cu Ic între 0.71-0.81 şi brahicefale peste ultima valoare. Frecvenţa grupelor sanguine a ocupat de asemenea un loc important în aceste studii. S-a constatat astfel că la europoizi grupa A2 este mult mai frecventă (25-45%), în timp ce la mongoloizi domină net grupa 0 (50-90%, chiar 100% la unele populaţii izolate). Utilizat este şi factorul Rhessus (Rh) caracteristică genetică predominant sau exclusiv pozitivă la mongoloizi, negroizi şi australoizi, dar frecvent negativ la europoizi (15%, maximum la bascii din Pirinei, 24%), motiv pentru care în Europa este necesară analiza sîngelui pentru determinarea Rh, important în manipularea acestuia în scopuri medicale. Trecând peste aceste particularităţi, subspecia umană este însă foarte unitară. Numărul de trăsături somatice şi fiziologice comune tuturor raselor este infinit mai mare. Aceasta dovedeşte că rasele umane s-au diferenţiat relativ recent iar odată constituite au fost în permanent contact încât nici una din cele patru mari rase invocate de obicei (europoidă, mongoloidă, negroidă şi australoidă) nu mai prezintă trăsături pure. Analizând diferenţele filogenetice dintre rasele umane şi subspecia cea mai apropiată de Homo sapiens – cimpanzeul, se constată că aceasta este de 25-60 de ori mai mare între om şi cimpanzeu. Aceasta dovedeşte faptul că diferenţierea s-a produs în cadrul uneia şi aceleiaşi subspecii, teoriile contrarii fiind subiective. Cauzele acestor diferenţieri trebuie căutate în tendinţa generală de extindere a ekumenei, prin care subspecia umană a fost obligată să se adapteze continuu la condiţii diferite de mediu faţă de cele în care s-a format în estul Africii. Conform aceleiaşi metode a distanţelor filogenetice, Cavalli-Sforza (1999) a stabilit existenţa unei diferenţe mult mai mari între populaţiile din Africa subsahariană şi restul lumii, fapt care certifică faptul că această regiune este aria de origine a speciei umane. La rândul lor, populaţiile autohtone din sud-estul Asiei şi Oceania sunt despărţite de o distanţă genetică superioară celei dintre populaţiile autohtone din restul spaţiului eurasiatic şi din America. Astfel s-a ajuns la concluzia că din leagănul african au existat două mari direcţii de migraţie : prin sudul Asiei spre Oceania; spre Orientul Apropiat, de unde prin migraţii ulterioare omul s-a răspândit spre restul Eurasiei şi spre Americi. Izolarea relativă a celor două ramuri ca şi a subgrupurilor desprinse ulterior a stat la baza formării tipurilor rasiale actuale. Se pare că în lungul celei de-a doua direcţii s-au succedat mai multe valuri de populaţii cu caracteristici rasiale diferite : un prim val mai timpuriu, care a coabitat în sud-vestul Asiei mult timp cu cei care au migrat spre sudul Asiei din care derivă europoizii; un al doilea val mai tardiv, desprins dintr-un grup distinct format în estul Africii şi care au generat rasa mongoloidă, înrudită după cele mai multe aparenţe cu rasa khoisanoidă, relictă în sud-estul Africii. Americile au fost populate succesiv de valuri de populaţii derivate din ambele curente de migraţie, cu un aport decisiv al ultimului val, de tip mongoloid. Toate particularităţile psiho-somatice reflectă în bună măsură adaptări la condiţiile de mediu în care s-a format tipul rasial respectiv. Astfel culoarea neagră a pielii este o adaptare în sensul creşterii capacităţii de apărare împotriva radiaţiilor ultraviolete. Anumite trăsături rasiale au o mare stabilitate, altele se modifică relativ rapid. Culoarea se păstrează (de ex. negrii din America de Nord, deci într-un climat temperat) dar talia se modifică, mai ales la omul contemporan. Talia medie a bărbaţilor la recrutare era în urmă cu 100 de ani de circa 1.65 m iar acum de circa 1.8 m, strâns legat de creşterea nivelului de trai. O altă tendinţă este aceea a brahicefaliei, mai ales la europeni. Clasificarea raselor nu cunoaşte o unitate de opinii. În mare se poate totuşi considera că există cinci mari grupuri rasiale din care se diferenţiază o serie de tipuri rasiale de tranziţie sau de amestec. Aceasta reflectă situaţia actuală, în trecut au existat şi alte tipuri şi subtipuri rasiale, posibil rase, care au dispărut, lăsând rareori urme în particularităţile unor subtipuri actuale. IV.1.1.Rasa khoisanoidă Populaţiile care aparţin acestui grup sunt mai greu acceptate ca o rasă distinctă de unii specialişti, în parte datorită spaţiului restrîns pe care-l ocupă în prezent şi a efectivului redus. Constituie, după toate aparenţele, grupul uman cel mai apropiat de Homo sapiens sapiens primitiv. Aria sa de extindere

67

5 m la bărbaţi şi 1. adaptare la necesitatea efectuării unor drumuri lungi.4 m la femei. proporţie mare a capului în raport cu dimensiunile corpului. unul dintre elementele cele mai distinctive. predomină dolicocefalia. părul creţ şi nasul lat. Se deosebesc trei mari tipuri rasiale. De aici. în regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari. deformare datorată curburii extreme a coloanei vertebrale care favorizează depunerea structurilor adipoase în regiunea fesieră. Grupuri relicte. se disting prin talia foarte mică. reducerea continuă a numărului datorită gradului ridicat de metisare o va încorpora treptat în masa populaţiilor negroide. comune parţial cu unele grupuri de negroizi. Caracterisiticile de bază ale acestei rase sunt : culoarea închisă a pielii. izolaţi în pădurea ecuatorială a Africii Centrale. steatopigia. pescuit şi cules. interiorul peninsulei Malacca. talia variabilă. cea mai mare parte a platourilor din estul şi sudul Africii (pînă la nord de lacul Victoria) dar. numărul celor care mai rezistă în aria iniţială fiind extrem de redus (sudul Tanzaniei).oameni. în vestul Africii. circa 100 mii. cu 1. În structura sanguină există o adaptare la o serie de boli din zona tropicală (un tip aparte de hemoglobină). probabil cel mult 1/10 mai păstrează caracteristicile definitorii care îi deosebesc de negrii africani : prezenţa epicantusului. ocolind pădurea ecuatorială congoleză sau traversând-o. -negritos. Viitorul acestei rase este incert.N. unde a stat şi la baza creării unor tipuri rasiale mixte.3% în 1920 dar 9. aclimatizarea lor la regiuni mai nordice fiind relativ dificilă. dar şi spre nord-est. Astfel. prin mişcări succesive s-au dirijat predilect spre sud. mai ales la femei. Sunt în număr restrîns. în continuă restrîngere. distingându-se prin dinamismul exploziv care îi asigură o pondere tot mai mare din populaţia Globului (5. 127 Cifrele se referă la estimările adaptate ultimelor matariale statistice furnizate de O. cu furtuni de praf şi vînturi puternice. sub impulsul migraţiei populaţiilor negro-africane (bantu) au fost împinşi spre sud-vestul continentului. corespunzător cu circa 625 mil. inclusiv cei rezultaţi dinmetisarea cu negrii africani şi europoizii127. populaţia de rasă neagră a ajuns o prezenţă obişnuită în cele două Americi.n.acoperea pînă în mileniul I al e. culoare ceva mai puţin închisă a pielii. Trăiesc izolaţi în pădurile tropicale ale arhipelagurilor din sud-estul Asiei (centrul insulei Mindanao. scurt şi foarte aspru. IV. insulele Andaman din Golful Bengal) trăind din vânătoare. În raportul trup-membre se constată o proporţie mare a membrelor inferioare. Aria de formare a acestei rase pare a fi după toate probabilităţile. inegale ca dimensiune : -negrii africani propriu-zişi. -negrilii sau pigmeii.U pentru anul 2003. articulaţiile fiind extrem de mobile asigurându-le o agilitate extremă. circa 300 de mii şi se disting prin : talia foarte redusă. ajungând în contact cu populaţii de tip europoid cu care au creat tipuri rasiale de tranziţie. ca multe alte grupuri umane vechi au un viitor incert.9% estimat pentru anul 2003. unele dintre acestea prezentând particularităţi care lasă să se întrevadă un amestec mai vechi. adaptare la insolaţia puternică (prin prezenţa melaninei. dar diferiţi ca aspect psiho-somatic. la nord de Golful Guineii. la fel ca mongoloizii. posibilă adaptare la un climat mai arid. talia mică. sub presiunea populaţiilor avansate din sud-estul Asiei.1. au buzele groase. cu trăsături apropiate de cele prezentate dar cu o mare varietate de subtipuri : grupuri foarte înalte. precum cele nilotice.80m în medie. pilozitatea fiind în general slab dezvoltată. mai rar practicând agricultura itinerantă. părul este totdeauna creţ. pescuit şi cules.Rasa negroidă (melanodermă) Este unul din cele trei mari grupuri rasiale actuale. un pigment care face ca doar 3% din radiaţiile ultraviolete să fie receptate de către piele). asemănători din acest punct de vedere cu pigmeii. mult mai puţin numeroşi. Dintre aceştia. zona de contact dintre pădurea ecuatorială şi savană.2. cuta pleoapei inferioare. grupuri foarte scunde. craniul oscilează de la dolicocefal la mezocefal iar culoarea variază de la maron la negru-albăstrui. 1. 68 . Sunt consideraţi adesea ca făcând parte din rasa australoidă. trăiesc din vânătoare. O nouă extindere a arealului urmează descoperirii Lumii Noi şi punerii în practică a agriculturii de plantaţie pe baza sclavilor aduşi în Africa de Vest. Numărul reprezentanţilor acestei rase este extrem de restrîns – circa 500 de mii. nasul lung şi turtit.

aria de formare a caracteristicilor actuale suprapunîndu-se regiunilor cu climat continental excesiv din Asia Centrală. grupuri rasiale mai dinamice. în Australia. această rasă s-a desprins foarte timpuriu. IV. Izolarea grupurilor relicte pe acest traseu a condus la formarea timpurie a mai multor subtipuri rasiale : -cel mai caracteristic.1. în ce priveşte culoarea pielii (chiar mai închisă) şi nasul lat dar se disting net prin părul ondulat. zonele înalte care bordează Pod. în condiţiile unei regresiuni marine au trecut srîmtoarea Behring. în sens larg putând cuprinde circa 30 mil. pilozitate extremă.. în accepţiunea cea mai largă putând fi estimaţi la circa 1. dispărută în secolul al XIX-lea. Numărul lor nu depăşeşte. în mai multe valuri. s-au răspândit predilect spre estul şi nord-estul Asiei. talie înaltă. arcadele supraorbitale proeminente. pornită din Africa. Desprinşi iniţial dintr-un grup unitar cu cel al khoisanoizilor din estul Africii. Prezintă unele similarităţi cu negroizii din Africa. mai pot fi întîlniţi în câteva grupuri izolate – centrul ins. O ramură a acestora o forma şi populaţia aborigenă din Tasmania. de unde.55m la bărbaţi). Altădată erau dispersaţi şi mai spre vest. având o pondere relativ sutaţionară (tab. Kurile şi peninsula Kamciatka. din sudul peninsulei Arabice până în Oceania. extinsă altădată şi în Sahalin. Noua Caledonie etc. papuaşii fiind mai tipici. constituie populaţia aborigenă a acestuia. 69 . tendinţa de prognatism datorită adîncirii rădăcinii nasului.Rasa mongoloidă (xanthodermă) Formează o bună parte din populaţia Globului. Cei mai mulţi cercetători îi consideră totuşi un relict australoid cu un probabil aport mongoloid sau/şi chiar europoid. deosebindu-se prin nasul îngust şi proeminent la care se adaugă părul abundent şi mai creţ decât al aborigenilor. Sri Lanka. care au şi presupus o serie de adaptări specifice la vînturile puternice şi furtunile de praf – epicantusul. datorită îndelungatei izolări este cel al aborigenilor din Australia. a urmat un traseu în lungul coastelor peninsulelor din sudul Asiei iar prin intermediul punţii constituite de arhipelagul indonezian în timpul ultimei glaciaţii au ajuns în urmă cu circa 40 000 de ani. copleşiţi însă de populaţiile metisate de tip mongoloid venite dinspre nord. al XVIII-lea). constituie alt grup mai numeros. circa 9-10 mil. spre deosebire de melanezienii în a căror formare aportul mongoloid este mai evident.3.20). poate chiar mai devreme. pînă în centrul arhipelagului indonezian. -veddoizii.Dekkan. Rasa australoidă Fără a fi prea numeroasă. apropiaţi de australoizi. realtiv târziu.19. -papuaşii şi melanezienii. Nu este exclus ca primul val de populaţii care au traversat Behringul spre Americi să fi fost de factură australoidă. în S Indiei (Nilgiri Hills). la care poate fi adăugat un umăr mult mai mare de metişi (circa 250 mii). populaţia aborigenă din sudul Asiei. Cele două grupuri rasiale prezintă şi caracteristici specifice. constituind limita extrem-nordică a extinderii actuale a rasei australoide. Sunt ceva mai numeroşi circa 8-10 mil. din extremitatea nordică a arhipelagului nipon. Numărul lor nu depăşeşte în prezent 30 de mii dar au constituit substratul populaţiei japoneze actuale. printr-o migraţie care. sistemul pilos foarte bine dezvoltat. Din această arie. înrudiţi cu ainoizii. Unele studii indică prezenţa unor caracteristici comune pe tot acest traseu. incluzându-i pe cei metisaţi dar păstrând caracteristici dominant australoide. sporite de caracteristicile lor rasiale : piele mai deschisă.oameni.1. în sens restrîns 100 de mii.nr. Solomon.4.IV. Şi viitorul acestora este incert datorită avansării procesului de metisare.7 md. dar a fost înlocuită sau asimilată prin metisaj odată cu înaintarea europoizilor şi a mongoloizilor. Originea lor este subiectul unor controverse. -ainoizii. şi se disting prin talia mai redusă (1. cuta pleoapei inferioare care dă ochilor o poziţie aparent piezişă. au fost împinşi de către aceştia spre zonele inospitaliere din centrul semideşertic al continentului. Mai numeroşi înaintea sosirii europenilor (sfîrşitul sec. s-au dirijat spre nord-est.oameni (în anul 2003). Fiji. Astăzi sunt răspândiţi în primul rând în insula Noua Guinee şi în arhipelagurile melaneziene : Vanuatu. mătăsos. Aria de răspândire era astfel mult mai extinsă în trecut.

Relativ unitară. Deşi provin indubitabil din Asia. 2.0 25 .6 13 . dispersată pe aproape întreg continentul american.6 nordic 4 1 . b)americană. Grupuri întegi de populaţii au fost exterminate sau asimilate pe parcursul colonizării europene a Americilor.Rasa europoidă (leucodermă) Cea mai mare parte a populaţiei Globului formează un vast grup rasial. sau spre nordul extrem al uscatului eurasiatic. mai ales în pădurea ecuatorială. 24 10 32. dispersat în zonele aride ale Asiei Centrale şi în Siberia. unde au creat mai multe tipuri de amestec cu europoizii. unde au fost exterminaţi sistematic sau obligaţi să trăiască în rezervaţii. În Neolitic şi pe parcursul Antichităţii.78m în medie în sudul Patagoniei) dar variabilă. 32 37 29 2. pilozitate mai abundentă. mai probabil în Orientul Apropiat de unde au migrat mai departe spre Europa. eschimoşi). 70 T ERRA 11 . având totuşi o tendinţă mai slabă de brahicefalie şi talie medie.5.5 . koriaci) şi din nordul extrem al Americii (aleutini. faţa deosebit de plată. dominantă (peste1. caracteristicile mongoloizilor nu erau complet definite iar continentul american nu era complet nepopulat. Dintre celelalte trăsături caracteristice amintim : culoarea pielii foarte variabilă.1 . extrem de divers. grupuri cu trăsături distincte. pentru ca mai tîrziu să avanseze şi spre vest. puţin numeros.populând America. 0. unde s-au amestecat cu australoizi. epicantusul mai puţin vizibil sau chiar absent.2 .0 . Tabelul nr 19 :Structura rasială a populaţiei mondiale în1920 (% din totalul) Tipul rasial A A O E A A frica sia ceania uropa merica merica deNord Latină Europoid 0. au trăsături particulare : nas proeminent. . extinsă îndeosebi în estul şi nord-estul continentului. de la alb la cafeniu. talia uneori impresionantă (1. 38 37 40 8. inclusiv în nordul Americii. drept şi foarte rezistent (mai dezvoltat însă decât la negroizi). baza populaţiei din China şi Coreea. iar din Neolitic şi spre sudul Asiei. Se disting două mari ramuri : a)asiatică. existând şi grupuri de talie medie sau mică. faţa relativ plată cu un nas mic.1 . asimilarea lor explicând parţial unele caracteristici.).2 Europoid sudic 2 2 8.3 1. în Asia Centrală. cuprinzând în accepţia cea mai largă circa 2. nasul puternic aplatizat şi o culoare mai deschisă a pielii.8 intermediar 1 . cele mai multe grupuri de amerindieni se află în expansiune.. mai deschisă în nord şi mai închisă în sud. fără a depăşi 250 mii de oameni. populaţii de tip mongoloid s-au răspândit şi spre sud-estul Asiei. Aceste deosebiri pot fi explicate prin faptul că în momentul migraţiei dinspre Asia.1. fapt care creează o mare varietate de tipuri şi subtipuri. prezintă trei subtipuri mai importante : -mongoloid continental. puţin proeminent şi pomeţii feţei bine marcaţi.6 md. cel mai răspândit. Unii specialişti nu exclud şi participarea unor grupuri de populaţie europoidă la acest proces complex. regrupând populaţii restrînse din extremitatea nord-estică a Asiei (ciukci.6 Europoid 1 0. IV. nordul şi estul Africii. a căror pondere se reduce totuşi lent. apropiat de trăsăturile standard descrise anterior. mai restrînsă. Au trăsături distincte faţă de ceilalţi mongoloizi : nas îngust. tendinţa generală spre brahicefalie.2 8 Europoid/Negr 1 0. încă din Paleolitic.3 8. circa 66 mil. Se distinge prin talia mai redusă. sau amerindiană.7 md oameni. -paleoasiatic.3 8 . După o lungă perioadă de declin. de factură australoidă emigraseră anterior. -mongoloid oriental. culoare mai deschisă a pielii. Aria de formare este situată cu certitudine în spaţiul eurasiatic. cu un părde culoare neagră.

4 Mulatru 4 0.2 .2 . 03 4. 0. 8 2. 03 12 .9 4.8 0 5. 4 7.oid Negroid Khoisanoid 4. 7. 4 0. 1. Negroid . opoid 1 4 7 Sursa: estimări proprii.0 . nordic 3 6 .6 . 2.5 2 Mongoloid 4. 5 9 14. 0. 3 0. 5.7 .3 .3 5 8. . 0.1 3 .0 1 1 0 Negroid 63 0. 0. 03 0. 25 31 20 2. 0 1.0 7 4 Europoid 18 33 11 27 18 29 29 sudic .3 1 4 Europoid 0. 12 1. 8 5. 8 3.9 0. 9 5 13 22.3 Europoid/ 15 0.9 7 5 Khoisanoi 0. 5 2 7 . 2 4 5.0 0. d 5 01 Mulatru 0.5 0. 0. 0. 1 Mongoloid continental Mongoloid estic Amerindian Mongoloid/Eur opoid Mongoloid/Aus traloid 2 Metişi Australoid Polinezian Australoid/Eur 0. 37 39 38 7. 2.1 . 0 1.3 . 7 2. 7 1.1 .4 2. 0. 6. 0 6. 0 25 .5 .3 3 11. 1. 0.8 2. 2. intermediar 3 2 . 9. 5 . 3 0. pe baza dinamicii populaţiei Tabelul nr 20 : Structura rasială a populaţiei mondiale în anul 2000 (%din total) Tipul A A O E A A T rasial frica sia ceania uropa merica merica ERRA deNord Latină Europoid 0. 1 5 1. 12 4. 71 .

4 2. 72 . 6 0. 5 0. în Asia Mică. 1 1. specifică celei mai mari părţi a continentului şi ariilor de colonizare din Lumea Nouă. Se distinge prin pielea de culoare mai închisă. 0. care grupează restul ariilor de răspândire. în sud-estul Europei. Australiei. 0 . în Asia.A. caracterizat prin dolicocefalie şi nasul uşor coroiat. 0. 2 14 0. cunoaşte şi cea mai mare diversificare. cf. 7 1. cu toate celelalte rase. ca şi culoarea ochilor. .U. 1924).3 1. 7 8. Absenţa prognatismului şi dezvoltarea sistemului pilos sunt alte caracteristici (prezenţa părului pe falanga a doua a degetelor constituia pentru unii antropologi un indiciu al apartenenţei la această rasă). -semit. prin acţiunea de colonizare a Lumii Noi. 0. specific sudului Europei şi nordului Africii (unde este numit adesea hamit. pe baza dinamicii populaţiei Cea mai mare expansiune o cunosc în perioada modernă. specific Orientului Apropiat. la fel de masivi uneori şi având ca particularitate nasul mare129. Paris. brahicefalie pronunţată şi tendinţă de aplatizare a zonei occipitale a craniului.0 3. Mai bine fundamentată este o altă divizare care recunoaşte trei mari ramuri : a)ramura sudică. această dispersie a creat numeroase tipuri rasiale mixte. cele mai multe vag definite. înrudit cu cel anterior. Trăsătura de bază derivă din culoarea deschisă a pielii (oscilantă ca nuanţă de la alb palid la măsliniu). de statură mai mică. 6 . sudului extrem al Africii. 7 23 . caucaziană128. dominant dolicocefal. circa 2/3 din total. pătrunzând şi mai spre nord în proporţii diferite iar prin emigraţie sunt masiv prezenţi în America Latină dar şi în America de Nord sau Australia. Aria de extindere a acestei ramuri este foarte vastă. cu un aport negroid mai evident). 1 4. În literatura antropologică din perioada clasică acest subtip era cunoscut sub numele de asiroid. . 01 5. /Europoid 1 8 7 1 Sursa: estimări proprii.78m la bărbaţi în Muntenegru). În cadrul acestei ramuri pot fi deosebite mai multe subtipuri. Clasificările cele mai simpliste deosebesc două mari varietăţi : europeană. Caracteristică este şi varietatea nuanţelor şi aspectului părului (de la drept la ondulat sau creţ şi de la blond argintat la negru închis). -balcano-dinaric. La renaissance du livre. Extinşi spre nordul Africii s-au amestecat profund cu hamiţii. Peste tot.8 28 5 0. datorită amestecului succesiv : -mediteranean. 37 1 1. cuprinzând o mare varietate de tipuri şi subtipuri. părul şi ochii negri. -anatolian (armenoid).continental Mongoloid estic 01 Amerindia n Mongoloid /Europoid Mongoloid /Australoid 7 Metişi Australoid 5 0.Deniker (1926) sau E. 0. 7 1.Pittard (Les races et l’histoire. 7 Polinezian 6 1 Australoid 0.4 0. cea mai numeroasă. cel puţin în practica poliţiei din S. ajungând să formeze populaţia de bază a celei mai mari părţi a Americii. di paretea centrală a Indiei pînă în sudul Europei. 12 5 20 1. 8. Este frecvent şi în aria nordică a Carpaţilor Româneşti. 0 2. nordul Africii şi sud-estul Europei. 128 129 Adesea cu apelativul de « caucazian » este desemnat orice europoid. Dată fiind larga sa răspândire pe suprafaţa Globului. de talie foarte mare adesea (1. 5 .5 2. statura medie. regiunea caucaziană şi pe platourile iraniene.

IV. rezultat al unui amestec mai complex (mongoloid-ainoid-polinezian). dintre diversele varietăţi putându-se distinge : japonezii. cu o oarecare frecvenţă a unor trăsături mongoloide (Rusia. de talie scundă. la care pe lîngă mongoloizi şi australoizi au luat parte şi europoizi (discutabil însă).Tipurile rasiale mixte (de tranziţie) În afara acestor cinci rase distincte. din nord-estul Europei cu tendinţe de brahicefalie. prin invazii şi migraţii. dar frecventă şi în peninsulele sudice. cu talie relativ scundă şi culoare a pielii mai deschisă dar cu trăsături australoide evidente. Ucraina). Format prin penetrarea în Neolitic. derivat din cel anterior. faţa alungită. Se disting prin culoarea neagră (arămie) a pielii dar cu trăsături ale feţei de tip europoid. în Europa central-vestică. -tipul mixt mongoloid-europoid (uralic). b)ramura nordică. iar prin migraţii recente şi în sud-estul Asiei. c)ramura intermediară. foarte numeros. cel mai reprezentativ. pentru 2000 estimările indicând circa 20. a unor populaţii de factură mongoloidă în spaţiul unor populaţii australoide. polinezienii şi micronezienii. desoebim trei mari categorii : a)tipuri de tranziţie vechi.-indo-afgan. cuprinzând circa 455 mil.6. din sudul Ucrainei şi România pînă în Franţa şi Insulele Britanice. grup restrîns (circa 2 mil. încât trăsăturile dominante sunt mongoloide. păr castaniu frecvent. interpusă între celelalte două. mai ales la populaţiile montane din Elveţia şi Austria care ar forma după unii un grup distinct (subtipul alpin). mai puţin dinamică (circa 325 mil. specific sudului Asiei. s-au produs numeroase amestecuri. tendinţa de deschidere a pielii. mai dinamic şi mai numeros.8%). Ca şi cealaltă ramură a contribuit masiv la popularea Lumii Noi. suprapuneri. mai bine diferenţiate – statură medie. Australia).)se disting prin talia înaltă (peste 1. dinspre nord. încât o mare parte a populaţiei mondiale face astăzi parte din tipurile rasiale mixte (15. mult mai puţin numeroase. culoarea pielii fiind însă mai închisă. părul blond. robusteţe şi tendinţă de brahicefalie. aportul australoid fiind mai vizibil. foarte înalţi. în Scandinavia şi Scoţia). Cele mai caracteristice sunt : -tipul mixt europoid-negroid din nord-estul Africii. formă veche de tranziţie graduală. arhipelagurile indonezian şi nipon. caracteristic în sudul şi sud-estul Indiei. Este motivul pentru care de cele mai multe ori sunt incluşi în rasa mongoloidă.oameni. sudul Chinei... uneori argintiu. De aici s-au răspândit masiv spre alte continente (America. indochinezii.. de la trăsături dominant mongoloide (hakaşii din sudul Siberiei) la trăsături dominant europoide (başkirii de la 73 . Numărul lor depăşeşte 500 mil..75 în medie la bărbaţi. -tipul mixt mongoloid-australoid. dominant în Indochina.6% în 1920. În funcţie de perioada în care s-au format. în Sri Lanka. dar şi mai la vest. -balticii. în creştere rapidă. de-a lungul istoriei. -est-europenii. rezultat al unui amestec complex. sau a Siberiei Şi această ramură cunoaşte o oarecare diferenţiere : -scandinavii. stratificări. Prezintă unele asemănări cu subtipul armenoid dar se disting în primul rând prin aportul australoid foarte vechi. -tipul mixt australoid-europoid (dravidian). frecvenţa pistruilor.) dar foarte bine particularizat. ochii albaştri sau cenuşii etc. din nord-vestul Europei. circa 358 mil. la care trăsăturile mongoloide sunt dominante. cu nasul drept şi faţa alungită. constituite încă din preistorie sau pe parcursul Antichităţii. mai puţin numeroasă. cu pielea de culoare mai închisă. la unele populaţii de păstori seminomazi (peul) sau chiar în sudul Peninsulei Arabice. Constituie un amestec timpuriu rezultat din suprapunerea unor valuri de populaţii europoide pe un străvechi substrat veddoid. îndeosebi începând din Neolitic. Numărul lor depăşeşte 132 mil.1. nas cîrn şi talie mai mică (numit adesea şi tipul laponoidal. specific Cornul Africii (Etiopia şi Somalia). indonezienii. mult mai numeros. ca o componentă distinctă. frecvent în Ţările Baltice şi Polonia. Trăsăturile specifice constau în combinarea caracteristicilor celorlalte două ramuri.

mai rar cu europoizi proveniţi din sud-vestul Asiei (arabi. -tipul mixt europoid-mongoloid din Asia Centrală (turanic). -mulatrii. Pitcairn) prin amestecul polinezienilor cu europoizi la care se adaugă o componentă asiatică (chineză. prin amestecul populaţiei ruseşti cu unele populaţii locale de tip mongoloid etc. circa 47 mil. Sao Tome). de tip europoid în Turcia şi Azerbaijan.U. asimilându-se parţial lingvistic (sarţi.A. constituite după marile descoperiri geografice şi după colonizarea europeană. Sudan. specific în nord-estul Indiei (Bengal. -malgaşii. caracteristici în Venezuela. populaţia europoidă de tip armenoid sau indo-afgan păstrându-şi intacte caracteristicile. mixt în Asia Centrală şi mongoloid în Siberia. b)formele medievale de tranziţie. Mauritania). Antile şi sud-estul S. circa 15 mil. care poate fi încadrat şi la formele vechi de tranziţie deşi acest amestec este în curs de desfăşurare. Din această prezentare rezultă că nu există o suprapunere perfectă între structura rasială şi cea etno-lingvistică. Constituie un amestec europoid-amerindian. Diferenţe notabile îi opun pe cei din aria platourilor andine. rezultat al invaziei arabe care a împins spre sud populaţii de factură negroidă. fiind rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi amerindieni sau metişi. la care componenta europoidă este mai importantă. uzbeci. cu o mare varietate de forme. negri africani) dar foarte diferenţiate etno-lingvistic datorită izolării şi a slabelor legături reciproce. rezultat al amestecului coloniştilor buri (olandezi în principal) cu negrii bantu sau cu khoisanoizii din sudul extrem al Africii. rezultat al migraţiei unor populaţii mongoloide în spaţiul unor populaţii mai numeroase de tip europoid. -alte grupuri rasiale mixte s-au format în perioada modernă şi în Oceania (Hawaii. există grupuri rasiale de o mare uniformitate antropologică (amerindieni. Există grupuri etno-lingvistice compacte. Este cazul popoarelor turcice. -tipul mixt australoid-mongoloid. format în estul Indoneziei şi sudul Filipinelor pe un substrat parţial papuaş sau chiar negritos. . Numărul lor depăşeşte 16 mil. 74 .). Dintre tipurile rezultate mai importante sînt : -metişii. în oraşe. rezultat al marilor migraţii de la finele Antichităţii şi din prima parte a Evului Mediu.) sînt rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi coloniştii europeni. apropiat de celelalte două forme. în total).vest de Urali). Assam). pe un substrat dominant negroid . Procesul de mulatrizare ca şi cel de metisare este în plină desfăşurare în cele două Americi . Invers. -coloureds. japoneză. care se disting prin număr (circa 169mil. Cele mai multe popoare turcice din zonă s-au format în acest mod (kazahi. Mai puţin numeroşi. Număril populaţiilor rezultate din acest amestec este greu de stabilit datorită continuării procesului şi pe parcursul Evului Mediu sau în epoca modernă. celor din zonele joase sau de pe platoul Mexican . rezultatul migraţiei malaezilor din Insulinda în Madagascar unde s-au amestecat cu populaţii negroide. populaţie cu trăsături dominant mongoloide dar de limbă şi cultură persană. c)formele moderne de mixtare. Toate cele trei forme de amestec au dat naştere la noi varietăţi care fac tot mai dificilă distincţia rasială din zonă . kirghizi. Guyane şi nordul Braziliei. persani) sau cu dravidieni din sudul Indiei. În centrul Afganistanului se adaugă hazara. în Siberia. turkmeni. Procesul de mixtare s-a petrecut mai ales în zonele rurale. prezenţi în ambele Americi (circa 78 mil. circa 4 mil. ironi). Se pot distinge : -tipul mixt negroid-europoid. dar şi în unele arhipelaguri din jurul Africii (Capul Verde. un amestec similar constituindu-l şi populaţiile din Zanzibar şi Comore. Ciad.). parţial asimilate (26 mil. -zambos. -tipul mixt europoid-australoid-mongoloid. caracteristic în Insula Halmahera.. care antropologic se pot caracteriza printr-o mare diversitate rasială. prezent în Africa central-nordică (Egipt. baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane. filipineză) . Foarte numeroşi în Brazilia.. corespunzător varietăţii antropologice a populaţiilor amerindiene. în diverse grade.

Ruhlen. B.Victorri. Dacă nici o limbă n-ar fi fost înlocuită. vorbită de primele comunităţi de Homo sapiens sapiens în urmă cu circa 100 000 de ani în estul Africii. este cel mai înfocat susţinător. PUF. izolarea unor grupuri desprinse dintr-unul deja constituit. limbă şi tip rasial nu există decât cu totul extraordinar. îndeosebi în pădurile ecuatoriale. Discuţii aprinse se poartă în jurul presupusei „limbi-mamă”. cazul unor grupuri mici.) nu derivă obligatoriu din suprapunerea unor valuri migratorii diverse ci şi din dezvoltarea unor inovaţii lingvistice. izolate. care presupun o puternică diferenţiere datorită acumulării în timp a unor familii lingvistice foarte diferite (cazul unor zone muntoase mai ales). Colin Renfrew 133 presupune că diversitatea etno-lingvistică din unele arii reziduale (Noua Guinee de ex.Victorri). aşa cum se prezintă parţial în ariile reziduale.1. 1976. adstrat). vaste regiuni ale Globului fiind apanajul unei singure mari familii etno-lingvistice. caracterizate prin limbi puţin diferenţiate. -mecanismele de substituţie lingvistică. gotica) la câteva mii de ani. acelaşi grup etnic putând cuprinde mai multe grupuri lingvistice şi invers. În plus. Cercetările recente par să demonstreze. în ultimă instanţă la apariţia de noi grupuri etno-lingvistice. M. IV. De aici. R. 1999 75 .Ruhlen consideră că similarităţile între diversele limbi vorbite pe Glob nu pot proveni decât din trei fenomene : împrumuturile. limba vorbită rămîne principalul criteriu130. convergenţa lingvistică. pentru determinarea particularităţilor etnice ale unui grup uman. Géographie des langues. uşor de deosebit. distinge două tipuri de arii geografice : de exapansiune (propagare). foarte rară. cf. Durata medie de viaţă a unei limbi poate varia de la câteva sute de ani (latina. divergenţa ar fi fost principala cauză a schimbărilor iar harta etno-ligvistică a Globului ar fi fost un mozaic. acest lucru132. în strînsă legătură cu relaţiile instituite între diversele grupuri venite în contact131. succesive : 130 131 Etno-lingvistica este o disciplină socio-umană distinctă care studiază relaţiile dintre limbile vorbite şi contextul socio-cultural. Autorul citat susţine existenţa a patru mecanisme de bază care conduc treptat la apariţia unei noi limbi şi a unui nou grup etno-lingvistic într-o regiune dată -colonizarea unui teritoriu neocupat şi evoluţia separată.2. -mecanismele de convergenţă.IV. din care ar descinde toate familiile lingvistice actuale. deşi aceasta din urmă poate fi la fel de vagă în contextul practicării bi.Structura etno-lingvistică Între structura etnică şi structura lingvistică a populaţiei există diferenţe sensibile. ajutate de genetica populaţiilor şi de arheologie. La această extindere s-a ajuns prin patru procese istorice distincte. J. Pour la Science. aparţinând la câteva familii înrudite între ele.Nichols (citat de B. Suprapunerea perfectă între etnie. La astfel de concluzii s-a ajuns prin utilizarea metodei lingvistice comparatiste. Realitatea este însă diferită. Cf. existenţa unei limbi primare. prin extinderea ekumenei s-a ajuns la diversitatea lingvistică actuală. Pour la Science. la nivel local. prin intermediul căreia familiile de limbi cunoscute au fost unite în superfamilii corelate între ele. Paris. 1999 133 Opinie exprimată de acest cunoscut istoric britanic contemporan în La diversification linguistique. reziduale. mai ales în condiţii de izolare.2. Acesta presupune totdeauna o dinamică a unor particularităţi durabile constituite la un moment dat pornind de la un fond de bază (substrat) peste care se pot suprapune particularităţi ulterioare – cu rol modificator sau chiar de substituire (superstrat. -mecanismele de divergenţă. Breton.şi plurilingvismului. Totuşi. Ambiguitatea noţiunii de etnie este mai evidentă decât aceea de grup lingvistic. Débat sur la langue mère în Les langues du monde. 132 M. a unor noi forme de spiritualitate. poate duce cu timpul la evoluţii lingvistice singulare.Formarea grupurilor etno-lingvistice Procesul de diferenţiere etno-lingvistică este cunoscut în general sub numele de etnogeneză.

cazul populaţiilor din nordul Eurasiei şi Americii (laponi. citat de C.Krauss134 doar 4% sunt vorbite în Europa şi Orientul Mijlociu. situaţii similare putând fi întîlnite şi în Africa). sino-tibetană. unde fiecare vale are propria limbă. de pe urma cărora au rezultat familii etno-lingvistice altădată extinse. 134 Profesor la Univ. La fel stau lucrurile în Australia unde 90% din cele 250 de limbi aborigene sunt pe cale de dispariţie sub presiunea englezei. Trebuie remarcat că în afară de acestea au mai existat alte 3900 limbi. -difuziunea agriculturii în Neolitic. cazul unor zone muntoase ca Himalaya sau Caucazul. între ele nefiind cel mai adesea nici o relaţie de înrudire).). -invaziile unor popoare migratoare în ultima parte a Antichităţii şi în Evul Mediu. numărul vorbitorilor fiind extrem de restrîns). cu un rol important în comunicarea dintr-un anumit spaţiu. eliminate ulterior. în primul rând încălzirea survenită în urma retragerii gheţarilor. acelaşi popor. ariile cu cea mai redusă diversitate etno-lingvistică. afroasiatică etc. în perioada contemporană. prin culturalizare subzistând doar acele limbi cu o bază socio-culturală solidă. inuiţi etc. Din această cauză. La fel se petrec lucrurile în fostele colonii care încă mai utilizează oficial limbile metropolelor (engleza.Renfrew 76 . -difuziunea impusă de variaţiile tardive ale climatului terestru. cu excepţia unor mici arii reziduale (cazul bascilor. 15% sunt vorbite în Americi iar restul în Africa. în consecinţă aceştia fiind obligaţi să-şi extindă arealul în arii nelocuite sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. dispărute în decursul proceselor menţionate. al khoisanicilor). Densitatea etno-lingvistică cea mai ridicată subzistă în acele regiuni izolate în care comunicarea este mai dificilă iar modelele sociale sunt de tip patriarhal. austrică. unele foarte limitate numeric şi spaţial. yukaghiri. adesea de origini diferite. Alte 600 se eşalonează între 100 000 şi 1 mil.locutori. suprapuse ca elite dominante asupra unor popoare mult mai numeroase. parţial al unora mai vechi (indo-europeană sau sino-tibetană). Tendinţa modernă este aceea de reducere a numărului limbilor vorbite. O situaţie critică o înregistrează cele mai multe limbi autohtone din America de Nord (puţin tineri inuiţi mai folosesc limba maternă. Dar chiar şi aici există. dar numai circa 200 dintre cele 6 000 depăşesc acest prag considerat ca suficient pentru crearea unei limbi de cultură capabilă să reziste în timp. analizând situaţia actuală a ajuns la concluzia că mass-media actuală pune în pericol circa 70-90% dintre limbile vorbite pe Glob. cărora au reuşit să le impună adesea propria limbă. Din aceste evoluţii au rezultat situaţii extrem de variate. al popoarelor caucaziene.-migraţiile timpurii.Renfrew. Mai puţin critică este situaţia din America Latină unde idiomurile locale rezistă cu mai mult succes în faţa spaniolei sau a portughezei. sedentare. Din cele 6000 limbi şi dialecte reţinute de M. Este cazul marilor familii etno-lingvistice actuale – indo-europeană. samoezi. iar multe idiomuri amerindiene nu mai pot fi salvate. principala cauză a substituirii lingvistice. C. sudul şi sud-estul Asiei. Oceania.din Alaska. mai ales dacă sunt înrudite (cazul unor populaţii caucaziene de dimensiuni reduse din Daghestan care folosesc tot mai mult limbile cu o bază demografică mai consistentă sau în Nepal unde este impusă limba oficială în dauna celorlalte. Fiecare limbă numără în medie 1 mil. pare-se. iar grosul (5200) nu depăşesc pragul minim de 100 000 vorbitori sub care orice limbă este în pericol. În dinamica aceluiaşi proces se poate ajunge şi la situaţia ca mai multe popoare să vorbească aceaşi limbă. poate vorbi o sumedenie de limbi (cazul limită al papuaşilor care vorbesc circa 700 limbi. Este cazul special al familiei de limbi altaice (turco-mongole). fie că a fost impusă (cazul statelor din Lumea Nouă care folosesc engleza sau spaniola) ori s-a impus în dauna unor limbi cu circulaţie mai restrînsă 135. franceza. numărul limbilor vorbite este multe mai mare decât acela al popoarelor (2800-5600 limbi sau chiar 7000 după unii. ciukci. înlăturându-le încet dar sigur pe celelalte. Această revoluţie a fost însoţită de creşterea numărului de locuitori. grupuri etno-lingvistice mai active care reuşesc să-şi impună propriile particularităţi. diferenţele fiind datorate clasării unor idiomuri fie ca dialect fie ca limbă distinctă).vorbitori (6000 dacă folosim mediana). având conştiinţa apartenenţei etnice.

-suprapunerea şi asimilarea reciprocă a două grupuri diferite. unde oficială este bahasa indonesia. individualizarea treptată.S. aşa cum s-a amintit. prin impunerea unei limbi de circulaţie. Peninsula Balcanică. care în Neolitic s-au dispersat spre sud şi vest de aria de origine. după mai multe milenii de separaţie. al unor populaţii autohtone din Caucaz şi Himalaya). O situaţie o deţinea şi limba rusă în fosta U.oameni. grupând sub 4% din populaţia mondială. albanezii în Kossovo şi vestul Macedoniei.2. -apropierea treptată prin strîngerea relaţiilor între mai multe populaţii înrudite lingvistic. Este şi cazul poporului român care în forma cea mai vulgarizată este prezentat ca rezultat al asimilării lingvistice a populaţiei tracofone din Dacia de către o minoritate romanizată. grupurile de populaţie romanizată. altele au evoluat prin asimilare reciprocă spre particularităţi noi sau prin suprapunere parţială (etnică sau lingvistică). Este cazul popoarelor indo-europene în ansamblu. Domină cele mici (4/5).2. Orientul Apropiat etc. plecând de la un trunchi comun. sub 1 mil.). cu tot efortul de impunere a limbilor naţionale. Astfel invocarea Romei ca reper etnic identitar aapre uşor forţată dar din punct de vedere lingvistic este incontestabilă. Unele minorităţi ajung să aibă o pondere relativ importantă iar pe plan local pot fi chiar majoritare (maghiarii în estul Transilvaniei. românii în raioanele ucrainene din lungul frontierei în regiunea Cernăuţi mai ales etc. Acestea au de obicei scriere şi cultură proprie. cazul românilor dar şi al popoarelor nord-americane actuale. în ambele cazuri cu toate eforturile de a impune limbile locale nu se înregistrează progrese notabile. înrudirea noastră cu celelalte popoare neo-latine fiind astfel relativ redusă sub aspect etnic sau rasial.S. nu există nici un popor care să nu cunoască şi statutul minoritar. Cea mai mare parte a populaţiei Globului aparţine astfel unor popoare mari. aveau o compoziţie etnică diversă. un aport deloc neglijabil l-au avut populaţiile de limbă slavă sau turcică adăugate altor grupuri asimilate de substratul tracic (celţi. IV. urmările fiind încă resimţite. putându-se desfăşura pe trei căi principale : -diferenţierea.). În plus. Formarea minorităţilor naţionale Harta politică nu coincide cu distribuţia diverselor popoare (numărul statelor este de câteva zeci de ori mai redus). Astfel.. provenind în mare parte din regiunile periferice ale Imperiului Roman (Peninsula Iberică. cel puţin la nivel european. limbă formată pe baza malaeze cu elemente din celelalte limbi vorbite sau al unor state din estul Africii care folosesc swahili). germanii în Alsacia sau în Tirolul de Sud. Dinamica grupurilor etnice se aseamănă cu aceea a grupurilor lingvistice. formate dintr-un mozaic de grupuri etno-lingvistice care folosesc în primul rând engleza (de factură americană). este mult mai complex. al celui român în cazul de faţă. încât orice dezbatere asupra caracteristicilor unui popor dă naştere unor ambiguităţi. între numeroasele popoare astfel formate există multiple asemănări. Popoareale (grupurile etni-lingvistice) astfel formate se deosebesc mult prin dimensiune.R. spre deosebire de cele mici care în mare parte sunt dominate cultural sau ignoră cultura scrisă. adesea semiartificiale (cazul Indoneziei.portugheza) sau cazul particular al spaniolei care s-a impus până la urmă în cea mai mare parte a Americii Latine. Realitatea este că procesul formării unui popor. a extinderii teritoriale. aşa cum o dovedesc de altfel mărturiile epigrafice. mai ales acolo unde dominaţia colonială a impus frontiere artificiale (cazul Africii) dar chiar şi în Europa.locuitori.). 77 . 135 Cazul Irlandei unde limba naţională este pe cale de dispariţie în favoarea englezei sau chiar al Bielorusiei unde un proces similar a impus rusa. Procesul de etnogeneză. încât popoarele (grupurile etno-lingvistice) actuale nu se află la acelaşi stadiu de evoluţie. deci sunt consolidate. caracteristică astăzi zonelor de maximă fărîmiţare. rezistând pe cale exclusiv orală. este un proces dinamic. Unele subzistă aproape nealterate din substratul vechi preistoric (cazul menţionat al bascilor din Pirinei. în formarea românilor ca grup etnic şi lingvistic distinct. iranieni etc. cu cel puţin 1 mil. dintre care unul se impune. Această problemă a minorităţilor (nu numai etnice de altfel) este frecvent invocată cu diverse prilejuri şi are un rol deosebit în stabilirea unui climat de cooperare. dar chiar şi astăzi. ca urmare a deplasării.

cum a fost cazul polonezilor sau al slovenilor în Germania şi Franţa. ostilităţile generând conflicte sau persecuţii. ainu. minorităţile pot fi clasificate în două mari grupuri care pot fi subdivizate în mai multe categorii : autohtone şi nou-venite136. germanii din fostul Imperiu Ţarist). colonizare. 78 . cazul secuilor din Transilvania). -refugiaţii. mai evoluate.. Este cazul bascilor. Conform PNUD. aromânilor din Peninsula Balcanică etc. încât ei constituie indiscutabil primii locuitori. galezilor. în anul 2001. Toţi au în comun o prezenţă foarte veche pe teritoriul actual. 1998. Longman.). cazul tamililor din Sri Lanka. refugieri etc.U. amerindienii din America de Nord. al mexicanilor în S. al hinduşilor din Trinidad-Tobago şi colonii aduşi de către proprii lor suverani. proprietari (tătarii din Polonia.Genetic. şvabii din Banat. Se poate face o distincţie între coloniştii instalaţi de către o anumită putere dar având o origine etnică diferită de a acesteia. New York. Africa de Est (46%). O altă raţiune este aceea a organizării vieţii urbane în spaţii slab urbanizate. Pot fi deosebite cinci categorii : -invadatorii şi cuceritorii care pot constitui grupuri reziduale după recucerirea teritoriului de către populaţia autohtonă (sau presupus autohtonă). Singurele regiuni ale Globului care sunt ocolite de acest flagel sunt Europa Occidentală şi America de Nord. Deşi victime ale dictaturilor multe din aceste minorităţi nu sunt bine primite în noul loc de reşedinţă. cazul cel mai clasic este cel al negrilor din Americi dar mai recent şi cel al populaţiilor din Caucaz şi Crimeea deportate masiv din ordinul lui Stalin în 1945 spre Kazahstan şi Siberia. la fel de frecvent. drepturile lor asupra acestor teritorii pot fi puse în discuţie ca în cazul turcilor din Bulgaria. a unor calamităţi naturale sau a foametei (etiopieni în Sudan. -grupuri etnice de origine foarte veche. din cauze politice (represiunile datorate unor regimuri dictatoriale ca cele din fostele state comuniste sau din unele state latino-americane). wedda.). laponii din Scandinavia etc. de multe ori grupuri cu o compoziţie etnică eterogenă atrase de politica statului de valorificare a unor resurse sau terenuri. caz frecvent în Europa central-estică unde populaţia urbană iniţială a fost de multe ori de origine germanică sau evreiască. În epoca modernă foarte frecventă a fost colonizarea forţei de muncă în minerit (mai ales în extracţia cărbunelui). regiunile cele mai afectate de subalimentaţie sunt cele din Africa Centrală (50% din populaţie). populaţiilor nord-caucaziene. devastate sau nevalorificate (slovacii din Ungaria. bretonilor. de valorificare a unor teritorii depopulate. interese economice. -persoanele deplasate forţat sau relocalizate în noi regiuni. altădată al francezilor din Algeria. grupuri mai arhaice şi de multe ori cu o origine incertă (negritos. -coloniştii. sau mai recent bosniacii). olandezii din regiunile mlăştinoase din nordul Germaniei) sau ca mînă de lucru pe plantaţii (cazul tamililor din Sri Lanka..).A. a)Minorităţile autohtone sunt acelea a căror prezenţă pe teritoriul actual este istoriceşte constituită din timpuri foarte vechi. Deşi de multe ori au o prezenţă seculară. Taylor. Este cazul tătarilor din Rusia. De cele mai multe ori refugiaţii 136 137 Cf. specializată în comerţ şi meşteşuguri (armenii. având drepturi imprescriptibile asupra tertitoriilor pe care le ocupă. o extindere teritorială coerentă. cum s-a petrecut în cazul turcilor meşkheţi din Georgia deplasaţi de Stalin în Uzbekistan. grupuri relicte din sudul şi estul Asiei. Africa de Sud (29%) şi Asia de Sud (22%). Political geography.) ori.)137 sau din cauza persecuţiilor religioase (creştini din Orientul Apropiat refugiaţi în vestul Europei sau Americi. Raţiunile pentru care cuceritorii recurg la colonizare sunt diverse : interese militare (paza frontierelor. Se pot deosebi două categorii : -aborigenii. P. Caraibe (31%). nobili. musulmanii din Birmania refugiaţi în Bangladesh etc. b)Minorităţile nou-venite sunt acelea care s-au constituit în perioada modernă şi contemporană prin dispersie. triburile şi grupurile primitive. grecii etc. La fel s-a întîmplat şi cu alte populaţii cu vocaţie citadină. al suedezilor din Finlanda. al ruşilor în Basarabia etc. invazii. colectivităţi care fug din calea unor conflicte (palestinienii de ex. grupuri a căror legătură cu teritoriul pe care-l populează astăzi este mai slabă şi care convieţuiesc de obicei cu autohtonii. populaţiile saheliene în statele de la Golful Guineii etc. finlandezii din Suedia. compactă chiar. a căror istorie este ceva mai bine cunoscută şi care sunt indiscutabil autohtone. Dacă primii pot fi primiţi cu ostilitate de populaţia autohtonă ceilalţi se pot bucura iniţial de unele drepturi şi facilităţi.

Actes Sud. caracteristici pentru perioada contemporană. cu o intensitate tot mai mare de la prima la ultima categorie138. Din punctul de vedere al localizării pot fi deosebite patru tipuri de minorităţi: -comunităţi transnaţionale. pe al căror teritoriu se vorbesc mai multe limbi distincte. -comunităţi localizate în vecinătatea statului de referinţă. în Sociologie des nationalismes (dir. Cf. Stabilirea unei clasificări etno-lingvistice a populaţiei Globului este extrem de dificilă. Burundi. Cazul cel mai tipic este astăzi cel al ţiganilor dar şi evreii se încadrau în aceeaşi categorie înainte de înfiinţarea statului Israel.Rey. În statele africane.. deşi raportându-ne la extinderea spaţială a acestuia şi la masa enormă de populaţie. albanezii din Kosovo etc. Cea mai pertinentă modalitate de grupare a celor câteva mii de comunităţi etno-lingvistice de pe Glob pare a fi aceea care ţine cont de vechimea formării acestora dar şi de distribuţia spaţială actuală. Un caz arhicunoscut este acela al kurzilor care spre deosebire de ceilalţi au o anumită coeziune spaţială din sud-estul Turciei până în nord-vestul Iranului sau cazul bascilor. dar şi unor cazuri exemplare din estul Asiei (Japonia. naţionalismul etnic. cazul Belgiei sau din Africa – Ruanda. arabii din sudvestul Iranului. Identité culturelle et interculturalité en Europe.). majoritatea rămîn în regiunile de adopţie (cazul armenilor refugiaţi în Georgia. IV. cunoaşte aceeaşi diversitate. atunci când se manifestă revendicări de autonomie sau chiar de separare139. situaţia nu este cu mult diferită de cea a Europei. care survine atunci când relaţia cu teritoriul este pusă în cauză. 1998.Birnbaum).Coulon. inclusiv României. unde populaţia han este net majoritară. fiind un vehicul frecvent al revendicărilor populare sau al pasiunilor colective în ţările în curs de dezvoltare. unde pe lîngă cele 15 limbi oficiale. sau Kazahstanul unde coexistă două grupuri etnice principale. fără identitate statală. Astfel.P.2. Mulţi dintre ei încearcă să se stabilească în ţara de primire creând mici comunităţi (diaspore) care păstrează legături strînse cu ţara de origine. fără să excludă existenţa unor minorităţi naţionale. create artificial în perioada colonială. Centre Européen de la Culture. Chiar şi China. cazul maghiarilor din Transilvania. urmate de cele rezultate din primele migraţii de extindere a ekumenei – mare parte din Oceania. Geneva . tribalismul. -comunităţi cu identitate statală precisă dispersate la mari distanţe de aria de origine. Indoneza. cazul comunităţilor germane din Transilvania sau sudul Rusiei altădată dar tot mai frecvent sub forma diasporelor. rare dar semnificative. majoritatea statelor din Africa subsahariană. cu o structură unitară sau relativ unitară.3. Federaţia Rusă. M. foarte frecvent în Europa : românii din Ucraina. PUF. -muncitorii imigranţi (gastarbeiter în germană) sau refugiaţii economici cum mai sunt numiţi. La dynamique de l’ethnicité en Afrique noire. -state mononaţionale. a turkmenilor refugiaţi în Iran de teama puterii sovietice etc. unele arii reziduale 138 139 Cf. Peninsula Coreeană). cele mai vechi sunt cu siguranţă cele din aria de origine a omului actual – Africa subsahariană. întîmplător foste colonii belgiene. Fiecare dintre aceste tipuri pot emite diverse revendicări. cazul Indiei. sudul Asiei. există o sumedenie de limbi şi dialecte care dau impresia că subcontinentul indian este un adevărat Turn Babel. Este motivul pentru care continentul african este frământat în ultimele decenii de nenumărate conflicte interne sau interstatale. suportul acestor revendicări poate deriva din trei modalităţi de exprimare a identităţii minoritare : autohtonismul. nu totdeauna precis definite : -state multinaţionale. 79 . 1997. al turcilor în Bulgaria etc. fără continuitate teritorială. State multinaţionale tipice sunt şi Iranul. Canada etc. adesea cu suport etnic. dată fiind varietatea opiniilor şi a metodelor de clasificare.Clasificarea etno-lingvistică a statelor şi a populaţiei Globului Din punctul de vedere al compoziţiei etno-lingvistice se pot distinge mai multe categorii de state. vaste spaţii fiind dominate de grupuri etnice aparţinând la numeroase familii etno-lingvistice. -un caz particular este cel al statelor binaţionale. caracteristic majorităţii statelor europene. care pune accent pe relaţia cu teritoriul.consideră situaţia lor ca una temporară dar de obicei. G. germanii din Alsacia sau Tirolul de Sud. maghiarii din Slovacia. -comunităţi localizate în continuitate teritorială cu statul de referinţă.

fără probe convingătoare. relict a cărui vechime este greu de atestat. specifică nordului Africii şi sud-vestului Asiei. divizată în trei subfamilii : andamană. puternic diferenţiate : yukaghiră. foarte eterogenă. deosebindu-se două mari subfamilii – nordică şi meridională. extrem de diferenţiată. răspândită pe ambii versanţi ai Himalayei şi în N Indochinei. etruscii în primul rând. thai-chuan. care cuprinde două mari subfamilii – nigero-congoleză şi kordofaniană. urarteenii şi hatti (proto-hitiţii). la care se adaugă unele popoare antice. 7)familia amerindiană. reziduală în sudul Chinei şi în Indochina. 17)familia nord-caucaziană. asemănările cu familia nord-caucaziană sunt mai probabil rezultatul unor contacte reciproce. corelată de multe ori cu alte familii relicte din spaţiul eurasiatic. în câteva arii insulare din sudul Asiei şi Oceania. o macro-familie. 4)familia australiană. austroneziană (malaio-polineziană). 80 . apropierea de alte familii fiind dificilă. în Madagascar şi în sudul Indochinei. dispărută complet dar importantă în Antichitate. mult timp considerate familii distincte. cuprinde o singură ramură vie . hamită şi kuşitică. de fapt o macro-familie. de o mare diversitate. cu acea altaică în mod deosebit dar prezentând şi elemente care o apropie de familia austrică.bascii din Pirinei. 13)familia coreeană. această clasificare etno-lingvistică are următoarea distribuţie : 1)familia khoisanică 2)familia nigero-kordofaniană. tibeto-birmană. grupează cea mai mare parte a populaţiilor autohtone din America. posibil înrudită cu alte familii din Asia. malacca şi vietnameză. similară celei anterioare prin situarea într-o zonă muntoasă greu accesibilă. austro-asiatică. 20)familia kartvelică (sud-caucaziană) corelată de multe ori cu cea asianică sau cu cea mediteraneană. considerate a fi înrudite cu populaţiile din nord-estul Asiei. extinsă în arhipelagurile din sud-estul Asiei şi din Oceanul Pacific. restrînsă astăzi la extremitatea sudică a subcontinentului indian. prezentă mai ales în Europa. cuprinzând trei subfamilii inegale. 11)familia ghiliak. La rândul său. vag înrudită cu ce ainu-japoneză şi cu cea altaică. răspândită în zona arctică din Ciukotka până în Groenlanda. 3)familia nilo-sahariană. 8)familia na-déné. apoi cele care s-au format şi extins pe parcursul Neoliticului şi în fine cele care s-au impus într-o perioadă mai apropiată de cea actuală prin migraţii şi dominaţie. reziduală în interiorul marii insule Kalimantan. altădată răspândită în sudul şi sud-vestul Asiei. intermediară între ultimele trei şi cele din interiorul Asiei. foarte puternic diferenţiate. în extincţie în Extremul Orient. de o mare diversitate. papuaşă şi tasmaniană. în China şi în Siberia. cu trei ramuri distincte : semită. 14)familia sino-tibetană. cuprinzând câteva populaţii dispersate în zona forestieră rece din nordul Americii sau chair mai spre sud. reziduală. 22)familia afro-asiatică. 12)familia ainu-japoneză. munda. 6)familia austrică. distinctă şi foarte omogenă. miao-yao. corespunzătoare ultimului val de migraţii spre America. 9)familia eskimo-aleută. 16)familia burushaski. 21)familia elamo-dravidiană. 19)familia asianică. una din cele mai importante. corelată cu ultimele două. când ocupa Anatolia şi cuprindea trei popoare mai importante : huriţii. 18)familia mediteraneană. în aceleaşi arii geografice. cuprinzând patru ramuri distincte – mon-khmer. 5)familia indo-pacifică. cu două subfamilii : sinică. 15)familia uralo-altaică. localizată în nordul Pakistanului.din Eurasia. subfamilia nigero-congoleză cunoaşte o mare diversitate fiind divizată în mai multe ramuri. cu mai multe ramuri distincte. 10)familia ciukot-kamceatka. clar diferenţiată în mai multe subfamilii : dayak. răspândită în Asia Centrală de unde prin migraţii s-a extins predilect spre sud-vest. care ocupă un vast spaţiu în Eurasia. altaică. uralică. Schematic.

1995.Greenberg (Univ. The geography of Language în Companion Encyclopedia of Geography. codurile lingvistice fiind mult mai adânc înrădăcinate în mentalul colectiv decât pare la prima vedere. este suprafamilia eurasiatică. cert înrudite. mai rar şi în cea nilo-sahariană. Limbile normate. etrusca sau georgiana). uralo-altaică şi coreeană. care se deosebesc prin utilizarea tonurilor necesare diferenţierii sensului unor cuvinte aparent homofone. -limbile flexionare. prefixe şi infixe (după caz). mai puţin na-déné care se apropie de limbile izolante. sudului Asiei iar după marile descoperiri geografice şi spre toate componentele Lumii Noi. inclusiv cea coreeană şi aino-japoneză. limbile nord-caucaziene. mai complexe. dintre care cea mai cunoscută este cea nostratică (susţinătorul acestei teorii este Aaron Dolgopolsky. acceptate ca atare prin compararea vocabularului reconstituit al proto-limbilor. se deosebesc de obicei 6 mari categorii.. Şi mai surprinzătoare este superfamilia propusă de M. care alătură pe lîngă familia indo-europeană. 1981 sau Les langages de l’humanité. obţinând astfel o mare varietate de nuanţe semnatice. indo-europeană. care se disting prin existenţa unor radicale triliterale (două consoane şi vocală) pe baza cărora prin alternanţă vocalică sau sufixare se pot obţine diverse structuri sintactice. elemente aglutinante existând şi în unele grupuri de limbi din familia austrică (austroneziană mai ales). între care se situează limbile aglutinante şi cele clasificatorii141. necesare comunicării. -limbile aglutinante. în structuri de tip holofrastic (fraze formate dintr-un singur cuvînt) îşi poate schimba semnificaţia. basca şi burushaski sub numele de dénécaucaziană sau sino-caucaziană. fiind înrudite în cele din urmă între ele. Malherbe. pe cea uraloaltaică şi pe cele din nord-estul Asiei. M.Ruhlen. care cuprinde câteva din cele mai numeroase familii lingvistice din Lumea Veche. probabil cea mai nouă dar sigur cea mai expansivă. Stanford). adăugate unui radical. Edit. mai greu de acceptat totuşi. Caracterizează în primul rând limbile indo-europene chiar dacă se observă o erodare a flexiunii în epoca modernă. kartvelică. Bucureşti. nu întotdeauna complet distincte140 : -limbi izolante. Si Encicl.Brice. O alta propusă mai recent de J. care grupează alături de limbile sinotibetane şi na-dene. elamodravidiene. preocupaţi în prezent de a stabili o schemă completă a raporturilor dintre acestea. Se poate spune că aceste şase categorii prezintă doar diverse moduri de exprimare a realităţii. elamo-dravidiană. Pericolul unei eventuale omogenizări pare mai degrabă virtual. pornind din aria presupusă de origine – stepele ponto-caspice pentru unii sau Anatolia după alţii. după toate aparenţele. de la Univ. Astfel sunt vehiculate mai multe superfamilii lingvistice.23)familia indo-europeană. pp 108-120. Specific limbilor din familia nigerokordofaniană. la fel cele izolante şi holofrastice. diferenţiate probabil la începutul Neoliticului : afro-asiatică. 81 . 1996. Caracterizează mai ales limbile indigene din America. coreeana. mai ales la limba engleză. cele mai simple. -limbile cu flexiune radicală. în unele limbi izolate din Eurasia (basca. Şt. cu un rol social 140 141 Cf. Cele mai caracteristice sunt limbile din familia afro-asiatică.Sala şi I. spre cea mai mare parte a Europei. Aceste 23 familii etno-lingvistice corespund în general clasificărilor propuse de către lingvişti. Detalii despre particularităţile structurale şi lexicale ale limbilor lumii pot fi obţinute din lucrarea Limbile lumii. London. Cele mai caracteristice sunt din acest punct de vedere limbile sino-tibetane şi cele mai multe dintre limbile din familia austrică. Robert Laffont. Routledge. W. Caracteristice sunt limbile uralo-altaice. din Haifa). spre simplificarea sintaxei şi „mondializarea” vocabularului vehiculat de mass-media scrisă şi audio-vizuală sub imperiul „necesităţii” comunicării cât mai rapide. care prin structură se aseamănă tot mai mult cu limbile izolante. Din punctul de vedere al structurii limbilor vorbite pe Glob. M. Astfel limbile flexionare şi cele cu flexiune radicală formează un macrogrup relativ unitar. utilizează în diferenţierea cuvintelor o serie de sufixe. Tendinţele actuale converg. -limbile holofrastice (polisintetice) se diferenţiază prin absenţa unui sens clar al fiecărui cuvînt care în funcţie de combinaţia cu alte cuvinte. japoneza. -limbile clasificatorii se deosebesc prin utilizarea unor prefixe care indică apartenenţa semantică a cuvîntului la o anumită categorie (clasă).Vintilă-Rădulescu. caracterizate prin adăugarea unor sufixe la un radical verbal sau nominal.

unitare din punct de vedere rasial dar extrem de diferenţiat. având şi cel mai înalt ritm de creştere demografică la nivel planetar (vezi tab. cel mult 600-700 mii oameni. uneori cu conflicte sîngeroase sau prin compromisul utilizării limbii fostelor metropole coloniale ca limbă de circulaţie. aceste populaţii au fost considerate ca aparţinând altor familii etno-lingvistice (nilo-sahariană. Din punct de vedere rasial. relativ unitară din punct de vedere rasial.2. IV. un număr de circa 450 mii locuitori aparţin unui grup distinct. IV. pe alocuri în curs de omogenizare.2. preluate şi de vecinii bantu –zuluşi. de multe ori de mici dimensiuni. justificând apelativul nigero-kordofanian. Spaţiul dintre bazinul Nigerului şi masivul Kordofan pare a fi de altfel aria de origine a acestor populaţii. 2)Subfamilia nigero-congoleză La sud de Sahara şi de platourile Abisiniei domină un vast conglomerat de etnii.21. de unde au fost împinşi spre sud de înaintarea populaţiilor bantu. amestecul negroid-europoid este evident dar aportul celei de-a doua componente este destul de redus. cuprinzând circa 467 mil. în contextul absenţei culturii scrise dar şi al politicii de omogenizare a statului.1. Poate fi divizat în două subfamilii inegale : 1)Subfamilia kordofaniană În partea centrală a statului Sudan.4. Viitorul acestor două popoare este incert în condiţiile unei presiuni puternice din partea limbilor oficiale din sudul Africii – engleza. domină o familie etno-lingvistică extrem de diferenţiată.4.precis nu pot fi înlăturate decât prin dispariţia purtătorilor săi. afrikaans şi limbile bantu. Acest spaţiu constituie în prezent un adevărat laborator al procesului de etnogeneză în contextul sporirii mobilităţii populaţiei şi a exploziei demografice. tipul antropologic fiind dominant negroid. apropiate lingvistic.2. Este o tendinţă firească.nr. ca dovadă rămânând unele mici grupuri khoisanice în sudul Tanzaniei (sandawe). suprapuşi rasei khoisanoide. Ambele au rămas la stadiul organizării tribale iar limbile lor au particularităţi absente la celelalte grupuri umane – clicurile. Familiile etno-lingvistice IV. o parte fiind decimaţi sau asimilaţi. Constituie un vast ansamblu de etnii şi triburi. afro-asiatică) dar cele mai multe asemănări le prezintă cu populaţiile din Africa subsahariană. cunoscută de obicei sub numele de nigero-congoloză. Altădată era mult mai extinsă spre nord-est. Nici unul din numeroasele triburi nu depăşeşte câteva zeci de mii de locuitori. înrudite din aproape în aproape. Este cea mai numeroasă familie etno-lingvistică din Africa.Familia nigero-kordofaniană În Africa subsahariană. dacă ne raportăm la cele peste 1000 grupuri etno-lingvistice dar se impune destul de greu. consoane care se rostesc prin aspiraţia aerului în piept (similare unor fluierături sau ândemnurilor folosite pentru cai). cuprinde în principal două populaţii distincte : boşimanii (bushmenii) şi hotentoţii. influenţele exercitate de marile limbi de circulaţie nefiind de natură să le modifice substanţial. Mult timp. xhosa. normate şi utilizate în mass-media şi în învăţămînt. Iniţial erau mult mai răspândiţi spre Africa Central-Estică. procesul de arabizare fiind astfel destul de avansat. 22). dovadă fiind populaţiile din centrul statului Sudan (Kordofan). Se produc astfel convergenţe în jurul unor limbi de circulaţie.2. Colonizarea europeană începută în secolul al XVII-lea în extremitatea sudică a continentului african i-a împins spre zonele aride ale deşerturilor Kalahari şi Namib.Familia khoisanică Familia khoisanică este una din cele mai restrînse numeric. inclusiv metişii.locuitori. divizat în căteva zeci de triburi ale căror limbi sunt puţin studiate şi a căror cultură este puternic influenţată de cea arabă. La venirea europenilor existau diferenţe însemnate între cele două populaţii menţionate : hotentoţii erau crescători de animale şi populau zonele mai umede iar boşimanii trăiau în zonele aride ocupându-se cu vînătoarea şi culesul.2. 82 .

locuiesc în principal în nordul statului Côte d’Ivoire. cu o civilizaţie avansată. Prin urmare limba lor cunoaşte o largă circulaţie.6 mil. după o scurtă rezistenţă împotriva europenilor. Se disting printr-un rol important în comerţul vest-african şi în propagarea Islamului spre regiunea centrală a Golfului Guineii.) şi khasonké (sub 1 mil. asupra populaţiei mondiale (World Population Data Sheet din 2001. b)Grupul guineean (kwa) Este un grup de populaţii ce locuiesc în zona forestieră din lungul Golfului Guineei. Se deosebesc astfel şapte grupuri distincte şi relativ omogene. formând populaţia principală din Liberia şi Sierra Leone.4 mil. de mandingo.N. opunându-se avansului limbii engleze. Côte d’Ivoire şi Ghana. în primul rând prezenţa tonurilor. Unele dintre limbile vorbite de aceste populaţii au dobândit un rol major în comunicare după obţinerea independeţei. Majoritatea practică animismul sau sunt creştinaţi. 2002 şi 2003). se deosebesc prin rezistenţa la islamizare. oficiale în aceste state. sunt cunoscuţi prin propensiunea spre emigraţie pentru muncă. Mandingo era şi limba maternă a majorităţii sclavilor negri din Americi (iniţial). înrudiţi îndeaproape cu mandingo. sunt alte două grupuri înrudite (circa 3 mil. fiind astfel un grup etnic major cu un rol important în statele menţionate. locuitori. suprapus unei divizări politice arbitrare. similare celor din limba chineză. 83 . în întreaga Africă Occidentală. în regiunea de la izvoarele fluviilor Niger şi Senegal.5 mil. cunoscuţi şi sub numele de sarakollé (3-4mil.locuitori142 dar în trecut au avut un rol important. constituie baza populaţiei din unele state vest-africane. în zona de frontieră dintre Burkina Fasso. la mari distanţe. constituind regate puternice înaintea colonizării europene. Majoritatea practică animismul. unde au un rol important.Originea populaţiei care formează acest conglomerat pare să fie în zona de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială.U. fiind elementul cel mai activ în organizarea statelor amintite. vestul statului Mali şi în Gambia fără a fi absenţi în celelalte state vecine. puternic înrudite lingvistic. Puternic afectaţi de seceta din Sahel. Numărul lor este de circa 4.) sunt două populaţii înrudite cu bambara. ca limbă naţională fiind utilizată şi de alte populaţii înrudite. împreună). Originari din zona înaltă a masivului Fouta Djallon s-au dispersat pe cursul mijlociu al Nigerului fiind agricultori şi constituind cu timpul populaţia de bază a statului Mali (în zona capitalei Bamako) dar sunt prezenţi şi în Senegal sau în Côte d’Ivoire.) se remarcă prin particularităţile lingvistice ce le disting net de limbile vecine. este un alt popor mandé. locuind în vestul statului Mali şi în regiunile limitrofe ale Mauritaniei şi Senegalului. în comerţ mai ales. atât Islamul cât şi creştinismul penetrând mai greu.XI-XIV) difuzând Islamul în rândul populaţiilor din zona de coastă sau constituind corpuri de elită în armata colonială franceză.8 mil.VII-X. constituind principala comunitate negro-africană din Franţa. mai unitare. Mali în sec. la izvoarele Nigerului în sec. pescari şi 142 Ca şi alte estimări cifrice şi acestea sunt recalculate pe baza ultimelor estimări ale O. -mende şi kpelle. Totalizează circa 26. mai importante sunt : -mandingo. de unde prin migraţii succesive s-au dirijat spre sud şi est ocolind sau traversând pădurea ecuatorială. la nord de Golful Guineei. Dintre cele câteva zeci de grupuri etnice. fiind parţial creştinaţi sau practicând în continuare animismul. Cele mai multe populaţii practică agricultura dar sunt şi unele grupuri mai puţin avansate de vînători. Foarte numeroşi (circa 89 mil. relicvă a epocii coloniale: a)Grupul mandé. În aria de origine s-a produs o diferenţiere extrem de puternică spre deosebire de ariile de dispersie. Cei circa 6. fiind astfel mai puţin atinşi de Islam. cunoscuţi şi sub numele de malinké sau maninka. întemeind vaste imperii (Ghana. -bambara (banmana). Împreună cu alte grupuri înrudite totalizează circa 4. estul Guineei. unele dintre ele reuşind să atingă un grad avansat de civilizaţie. care se întrepătrund deseori creând un mozaic. localizat în plină savană. chiar dacă în ultimele decenii se constată o expansiune a Islamului. -soninké. avansând pînă pe ţărmurile Golfului Guineei. iar limba lor are un rol tot mai mare în Mali. -dyula.

răspândiţi în estul Côte d’Ivoire şi mai ales în Ghana. Această expansiune este oprită de rezistenţa unor popoare la fel de numeroase şi bine organizate din regiune (haussa şi ibo mai ales).ijo). astăzi fiind agricultori şi pescari. -akan (ashanti. fanti). Agricultori şi artizani reputaţi dar şi comercianţi versaţi. a căror limbă are statut naţional în această ţară (3. În perioada colonială au fost favorizaţi de extinderea agriculturii de plantaţie. în aval de confluenţa cu Benue. foarte amestecate între ele. -ewe. Limba ewe are statut de limbă naţională în Togo. formează majoritatea populaţiei în Guineea fiind dispersaţi pe un spaţiu vast din Senegal pînă în Camerun sau chiar mai la est. în 1965. Constituie unul din cele trei mari ansambluri etno-lingvistice din Nigeria şi se deosebesc din punct de vedere cultural prin dominanţa netă a animismului.).1 mil. Foarte apropiate din puncte de vedere lingvistic. în zona de vărsare a fluviului Niger. fiind un popor relativ important. Păstori seminomazi şi comercianţi. în pofida numărului relativ restrîns (1. al căror număr depăşeşte 26 mil. fapt ce le asigură un rol dominant în regiune. Formaţi prin asimilarea unor popoare diferite. mult mai numeroşi (baulé fiind de fapt o ramură a acestora). unele 84 .) situaţi mai la nord. cu o importanţă mai redusă. ca edo (2.) dar se remarcă prin relativa dispersie spaţială. Cel mai cunoscut dintre aceste popoare este peul (fulbe sau fulani mai spre est sau tuculeor în lungul rîului Senegal). Numărul lor important (8. unul din pretextele sîngerosului conflict din Biafra. Înrudit cu ewe este poporul adja-fon baza populaţiei din Benin.locuitori (din care 5 mil. în expansiune faţă de alte grupuri etnice mai restrînse (circa 4. populaţia de bază din zona central-sudică a Côte d’Ivoire. permisă de climatul mai umed şi de deschiderea spre exterior asigurată de apropierea Golfului Guineei. popoarele din acest grup se deosebesc prin modul de viaţă particular. localizate în zona litorală a celor două state sau spre interior (ga-adangme de ex. În trecut s-au remarcat printr-o civilizaţie avansată. răspândite în sud-estul Nigeriei..). în faţa unor grupuri etnice mai compacte din statele în care sunt prezenţi.culegători. dominând capitala acestui stat.4 mil. mai ales în domeniul prelucrării metalelor dar şi al organizării sociale.75mil.5 mil. Geografic.5 mil. fapt ce le asigură un rol foarte important în statul amintit. locuiesc în zona dens populată din sud-vestul Nigeriei (cel mai populat stat african). -efik-ibibio. se pot menţiona : -baulé.) îi impune în faţa unor grupuri înrudite mai puţin numeroase.).2 mil.. fiind însă dominaţi cultural de ibo sau yoruba.). cel mai important dintre popoarele din acest grup (29. Ca şi baulé au fost favorizaţi în perioada colonială de dezvoltarea economiei de plantaţie sau de prezenţa unor resurse subsolice (aur. circa 1. -ibo(igbo) şi ijo. ocupă o zonă umedă. -yoruba. fie în zona semiaridă a Sahelului fie în zona umedă de pe coasta exrem-vestică a Africii. numără circa 23. Limba lor a devenit astfel o limbă de circulaţie în vestul Africii dar fărîmiţarea dialectală şi dispersia teritorială îi împiedică extinderea.) şi nupe (2. un alt grup de popoare din Nigeria. localizată în zona de cultură a celor mai vaste plantaţii de cacao din lume. în defavoarea altor grupuri etnice. Constituie rezultatul extinderii spre nord-vest a populaţiilor de agricultori sau de crescători de animale din nucleul iniţial guineean. majoritari în partea sudică a statului Togo şi în regiunea vecină a Ghanei (ocupată de britanici prin împărţirea coloniei germane Togo.6 mil. destul de consolidate.5 mil. suprapusă parţial peste areale bogate în petrol. populează cursul inferior al fluviului Niger.). două popoare strîns înrudite. efect al primului război mondial). Agricultori specializaţi în cultura speculativă a palmierului de ulei. diamante). sunt întîlniţi în toată Africa Neagră şi se impun tot mai mult ca unul din marile popoare africane cu toate sciziunile pe care le implică penetrarea creştinismului sau Islamului. limba lor tinzând să devină una din cele mai importante din Africa. Dintre cele aproape 100 grupuri etnice. Sunt prezenţi şi în Benin. de multe ori conform potenţialului natural. Numărul lor se cifrează la aproape 6 mil. Provin din sud-vestul Nigeriei şi aveau odinioară ca principală ocupaţie comerţul cu sare şi cu sclavi. c)grupul atlantic occidental (bantuid vestic) Este mult mai redus numeric (37 mil. împădurită. unde este promovată ca limbă naţională.4 mil. fapt ce a generat animozităţi cu autorităţile de la Lagos.

serer) altele din grupul guineean au avut un rol important în difuziunea Islamului în vestul Africii.3 mil.fiecare).) dispun în prezent de o limbă normată. şi sunt puţin diferenţiaţi. prin islamizare dar şi prin contactul timpuriu cu europenii. au un rol secundar în cele două state. Se remarcă în estul Nigeriei poporul tiv (3. prezente din Senegal pînă în Liberia. unde au împins populaţiile de tip khoisanic spre deşertul Kalahari dar s-au lovit de colonizarea europeană. dată fiind dispersia relativ recentăm începută în primele secole ale erei creştine.locuitori. puternic înrudite.înrudite (wolof.) este limitat la regiunea muntoasă de la graniţa dintre Nigeria şi Camerun. gur) Este restrîns în spaţiu la regiunea de savană. răspândiţi din Ghana pînă în Nigeria. e)Grupul nigero-camerunez (bantuid estic) Mai puţin important (10 mil. Înrudiţi cu peulii sunt popoarele wolof şi serer din Senegal.D. mai umedă.Congo şi R. au fost supuse mult timp altor etnii mai active din zonă. dacă nu s-ar opune uneori diferenţele culturale sau incidenţa divizării arbitrare a Africii în perioada colonială. Spre sud.2 mil.).) iar în Camerun grupul bamiléké.). d)Grupul voltaic (bantuid central. limba. popoare de agricultori (cultivatori de arahide) destul de avansate cultural.5 mil. este mult mai fărîmiţat decât alte grupuri din zonă (circa 100 de etnii).) şi bariba. Personalitatea sa este însă remarcabilă. cazul poporului mossi (peste 7. din nordul statului Côte d’Ivoire pînă în Nigeria având în centru bazinul fluviului Volta. Cele mai multe sunt relativ greu de clasificat prezentând asemănări lingvistice atât cu grupul nigero-camerunez cât şi cu grupul bantu sau chiar cu familia nilosahariană. practicată prin amenajări complexe.). În aceleaşi state se mai remarcă poporul banda (1..2 mil) iar mai spre est poporul zandeh (azande) în zona cumpenei de ape dintre Nil şi Ubangui.1 mil. trăiesc câteva popoare mai puţin numeroase având ca ocupaţie principală pescuitul : dyola (0. Mai la nord o importanţă oarecare o au unele grupuri mai puţin numeroase cunoscute prin tradiţiile artizanale (bobo) sau prin modul de viaţă arhaic (dogon) ambele la frontiera dintre Mali şi Burkina Fasso. Astfel. datorită nivelului de civilizaţie atins de comunităţile de agricultori care valorifică versanţii fertili ai acestei regiuni cu relief vulcanic. răspândit şi în Ghana sau în Mali. cele circa 600-700 etnii componente sunt mult mai susceptibile a forma ansambluri etno-lingvistice vaste prin convergenţă.). dominantă în Senegal. Cele mai importante etnii sunt gbaya şi ngbandi (4-5 mil.7mil. al căror dialect (moré) s-a impus ca limbă oficială.Centrafricană.). După obţinerea independenţei unele dintre ele au căpătat o importanţă deosebită prin ponderea demografică. tem (1 mil. remarcabil prin agricultura avansată. într-o sumedenie de grupuscule etnice. capabilă să întreţină densităţi foarte ridicate (3. pe baza cărora în perioada colonială a fost formată limba sango.1 mil. Numărul lor depăşeşte 252 mil. Totuşi limba fulbe are un rol major în Guineea sau în nordul Camerunului (administraţie. fiind frecventă şi în Côte d’Ivoire ca urmare a migraţiilor recente. f)Grupul ubangian Este un ansamblu de grupuri etnice mai puţin cunoscute şi studiate ocupând un spaţiu destul de vast în regiunile de contact dintre pădurea ecuatorială congoleză şi savanele din bazinele fluviilor Ubangui şi Chari. Populaţii de agricultori. g)Grupul bantu Este cel mai numeros dintre cele şapte ramuri ale subfamiliei nigero-congoleze şi se impune mai ales prin vastitatea spaţiului pe care-l ocupă.) majoritar în Burkina Fasso. Popoare de cultivatori sau crescători de animale.6mil. balanta. alături de alte grupuri mai mici extinzându-se pînă în sudul Sudanului (2. mai exact statul Burkina Fasso. din nordul R.2 mil.5 mil. dar prezentă şi în Gambia la fel ca şi serer (1. În acest din urmă stat se distinge poporul senufo (siene). au avut o contribuţie decisivă la popularea jumătăţii sudice a continentului african iar extrema divizare lasă cu greu să se desprindă grupuri 85 .). Foarte divizat.1mil. În zona de coastă. din estul Nigeriei pînă în sudul extrem al Africii. peste 5. mass-media). din grupul mandé sau de factură sahariană. mai importante sunt popoarele : dagomba (1. Wolof (peste 4. kissi-temne (2. naţională în ultimul stat menţionat dar în regres în faţa altor limbi bantu.

5 mil.D. în zona platourilor Katanga şi Lunda se remarcă popoarele chokwe şi lunda. Nairobi. localizat în jurul capitalei.3 mil. constituie un ansamblu de populaţii care domină centrul şi sudul Angolei precum şi Namibia (peste 9 mil.Centrafricană.D. dominant în R. înrudite (circa 4 mil. tumbuka). buluewondo). constituie principalul ansamblu etnic din cele peste 100 comunităţi bantu din Camerun (circa 2 mil.Congo şi în nordul Angolei (enclava Cabinda mai ales). localizaţi în sudul Tanzaniei şi în nordul Mozambicului formează un alt ansamblu împreună cu chewa.locuitori). din Guineea Ecuatorială şi Gabon (circa 1 mil. Rolul lor dominant în statul menţionat rămîne astfel incert. -nyamwezi şi tsukuma formează principalul ansamblu etno-lingvistic din Tanzania dominând zona dens populată a platourilor dintre lacurile Victoria şi Tanganyika (5. -rundi şi rwanda.4 mil. Ambele popoare dispun de limbi oficiale.P. un alt popor important. alte două popoare bantu importante.Congo. nyoro etc. Aceasta s-a format în zona litorală pe baza unor dialecte bantu aflate în contact cu araba şi persana vorbită de comercianţii stabiliţi în contoarele comerciale.etnice importante..5 il.) dintre care se remarcă etnia omonimă a cărei limbă cîştigă teren în R. -makonde (makua) împreună cu alte grupuri înrudite (yao. principalul popor din Uganda (7. -kikuyu. împreună) ale căror limbi sunt în circulaţie în Angola.). 1. Zambia şi nordul Angolei.5 mil. 2 mil. Mbundu au avut principalul rol în lupta pentru independenţa Angolei (1975) în urma căreia s-a declanşat un război civil care opune diversele grupuri etnice din această ţară. fang). 2 mil. Sprijiniţi în perioada colonială de către englezi au avut unele conflicte după decolonizare cu alte popoare importante din zonă (chiga. -kongo. -ganda.) din Zambia.8mil. ca peste tot în restul Africii s-a impus de timpuriu swahili. ovimbundu şi herero-ovambo..Congo. Limbile acestor popoare sunt în concurenţă cu portugheza moştenită din perioada colonială în Angola. gusii.D.. fiind vorbite şi în Uganda vecină (circa 15.7 mil.Congo. alt ansamblu care cuprinde mai multe comunităţi înrudite. deosebindu. unul din cele mai populate state africane.vorbitori. alături de alte popoare relativ importante (luyia. situat în centrul unei organizaţii statale precoloniale.se prin faptul că formează majoritatea absolută a populaţiei în Burundi şi Ruanda. limba swahili cîştigând teren. având în centru etnia baluba a căror limbă chiluba domină bogata zonă minieră Copperbelt (circa 13. situaţie foarte rară în Africa. locuitori din zona de coastă a Kenyei şi tanzaniei dar cunoaşte cea mai largă răspândire dintre toate limbile negro-africane fiind larg utilizată în statele menţionate. singurele din regiune care rezistă concurenţei limbii swahili. localizate în lungul fluviului Congo (10.D. nyankore. kamba. massaba. Rezistenţa lor în faţa limbii swahili din zona de coastă a acestui stat s-a manifestat şi pe plan militar. un alt ansamblu etno-lingvistic care grupează mai multe populaţii din R. soga. principalul popor din Kenya (6.locuitori.5 mil. R. unele surse indicând între 60-100 mil. -mbundu.1 mil. Înrudit cu acestea este şi poporul bemba (2. Aceasta nu a împiedicat conflictele cu populaţiile nilotice vecine (tutsi).Congo şi R. ewondo şi fang. La est de aceştia.Congo. împreună). -lusengo.). care sunt mai mult crescători de animale.D. De la nord la sud.). în regiunea oraşului Kinshasa. din regiunea Marilor Lacuri Africane. meru. Cu toată importanţa demografică. răspândit în zona de vărsare a fluviului Congo. În acelaşi mod se impune şi lingala. Uganda etc. împreună). Alături de lingala şi swahili asigură comunicarea în R. fiind deja folosită de un sfert din populaţia R. embu. la nord de lacul Victoria. Alături de alte etnii înrudite depăşeşte 10-11 mil. în total). 86 . luhyia).Ocupaţia de bază este agricultura favorizată de fertilitatea solurilor vulcanice dar presiunea demografică este foarte puternică. limbă de circulaţie formată pe baza dialectelor bantu de pe cursul inferior al lui Congo. Constituie nucleul în jurul căruia se produce o convergenţă care poate conduce la formarea unei limbi dominante în sudul Camerunului. Swahili este limba maternă a circa 13. prin rolul cîştigat în impunerea unor limbi vernaculare sau în organizarea politico-statală se pot distinge: -pahuin. limba kikuyu nu are un rol foarte important. nyore. ansamblu de etnii înrudite dintre care se disting bulu. aceştia fiind şi vectorul difuziunii Islamului. Modul de viaţă îi opune pe agricultorii mbundu celorlalte popoare din grup. -luba-lulua.

4 mil. C. mai rar agricultori. din faţa cărora s-au retras spre est.XV-XVII) care şi-a extins dominaţia asupra altora anterioare – Mali. foarte amestecate din punct de vedere antropologic dar originale cultural. djerma (2. grupul etnic dominant în vestul statului Niger. Cele mai importante sunt : ndebele (1. multe grupuri etnice reduse numeric vor fi asimilate într-un timp previzibil.Africană şi Botswana (10 mil. foarte apropiate cultural şi lingvistic. localizat în nordul statului Nigeria şi în regiunile vecine ale statelor Niger. invocat de acele grupuri etnice mai legate de pămînt. Limba haussa este practic cea mai importantă limbă negro-africană (ca limbă maternă) circulând alături de alte limbi înrudite sau din familia nigero-congoleză.). cel mai important grup etnic din sudul Africii. pe un spaţiu vast. în zona capitalei Niamey. populaţia majoritară în Zimbabwe.Africane. O diasporă foarte activă este prezentă în întreaga zonă saheliană şi chiar în nordul Africii. dominant în provincia Natal. în total). Les dynamiques de l’ethnicité en Afrique noire.4.5 mil. sotho. au un rol important în comerţul regional. dstingându-se prin rolul major în constituirea unor formaţiuni statale precoloniale. zulu (11mil.2.).) dominanţi în nordul statului Mali. pînă în Tanzania şi Burundi. baza populaţiei din Lesotho. este cel mai vestic. mult timp având ca ocupaţie de bază păstoritul.în total) formând ramura nordică . aceste populaţii constituie un amestec vehi în care dominante sunt trăsăturile negroide. fiind şi buni artizani şi agricultori.S. -shona. Dată fiind această extremă diversitate etnică. Ciad şi Camerun.S. fiind primii care au intrat în contact cu europenii sosiţi în secolul al XVII-lea. localizat pe cursul mijlociu al fluviului Niger dar dispersaţi şi în regiunile vecine. IV. -nguni este ultimul mare ansamblu etno-lingvistic bantu. PUF.).7 mil. puţin numeros.3. Africa este astăzi teatrul unor numeroase conflicte între grupurile etnice existând trei mobiluri principale ale acestora : autohtonismul. dominanţi în Swaziland şi în estul provinciei sudafricane Natal (2. Se pot deosebi totuşi şase grupuri : a)Grupul nigero-senegalez. Antropologic. alăturând mai multe popoare din sudul extrem al Africii. Din punct de vedere lingvistic sunt foarte divizaţi. Cuprinde două popoare înrudite. xhosa (8. atunci când este pusă în cauză existenţa lor. larg răspândiţi în R. cel mai important. 143 Cf.). fiind mai asemănători cu unele populaţii vecine din subfamilia nigero-congoleză cu care prezintă şi similarităţi ale modului de viaţă. în zona Marilor Lacuri Africane.Familia nilo-sahariană Zona de tranziţie de la deşertul saharian la savana subecuatorială (Sahel) este populată de o serie de grupuri etnice distincte atât faţă de popoarele din familia afro-asiatică cât şi faţă de cele din familia nigero-kordofaniană.8mil. răspândită din Mozambic şi sudul Zambiei pînă la fluviul Limpopo în sud. naţionalismul etnic. majoritatea fiind crescători de animale. popoarele bantu sunt în plin proces de converegenţă.(nyanja)populaţia majoritară din Malawi prezentă şi în Zambia (circa 16 mil. b)Grupul nigero-ciadian. tribalismul. mai ales populaţia citadină. Songhai (sec. din aceasta derivând şi dificultăţile de clasificare. prezenţi şi în statele vecine. tsonga.) din zona amintită extinzându-se timpuriu spre valea Nilului mijlociu iar pe parcursul ultimului mileniu spre sud.8 mil) în sudul Zimbabwe. swazi.) răspândiţi în vestul R. 87 . prin islamizarea timpurie : songhai (1. populaţia principală din Botswana şi regiunile vecine ale R. prezentă şi în Zambia şi în celelalte state vecine (circa 10 mil.7mil. cum este cazul tuaregilor sau zuluşilor143. După cum se observă din prezentare. este înrudit cu cel anterior. sub influenţa modelelor europene care se disting prin revendicarea autonomiei ca premisă a separării şi stabilirii unor frontiere politice.Africane. Ghana eetc. maxima diversitate etnică din regiune putându-se diminua. cuprinde un singur popor – haussa (35 mil.5 mil.). Paris. vehicul al unor revendicări populare.S. ronga şi tonga (10. tswana. 1998. de obicei vechi populaţii agricole. atitudine mai primitivă.Coulon. având un rol similar limbii swahili în estul Africii. Numărul lor este destul de mare (90. Limba lor are un statut oficial dominant în Nigeria şi Niger. Foarte influenţaţi de islam şi de limba arabă (haussa este de multe ori considerată ca limbă afro-asiatică).).

cu condiţii dificile de viaţă. Civilizaţia nubiană. agricultori creştinaţi în perioada colonială (circa 1. secundar culegători şi vînători. din interior. dinka (3. 3 mil. sunt în centrul unei dispute teritoriale între cele două state. de mici dimensiuni. mulţi fiind astfel exterminaţi sau decimaţi de boli.). Foarte divizaţi. dominant în nordul Ciadului şi sudul Libiei. Majoritatea au dispărut înainte de a fi studiate 144 Cf.5 mil. a fost mult influenţată de cea egipteană. care îl înlocuia pe altul mai vechi – Kanem. pictură rupestră) iar din punct de vedere lingvistic erau extrem de divizaţi. inospitaliere. islamizaţi de timpuriu. Numărul populaţiilor aparţinând familiei australiene nu depăşeşte 420 mii.) dar şi extrem de divizat. în Evul Mediu constituind centrul unui puternic stat islamizat – Bornu. Ca şi vecinii lor haussa sunt buni comercianţi şi artizani. dispersaţi pe cursul superior al Nilului.5 mil. fiind astfel supuşi unui proces de arabizare încât tind să-şi piardă caracteristicile etnice. Conform aceleiaşi surse. shilluk (1 mil. nu cunoşteau agricultura şi nu erau sedentari. deşi puţin numeroşi sunt massaii.4. Printre numeroasele populaţii din acest grup pot fi amintite : sara. În general ca şi celelalte grupuri nilo-sahariene nu populează un spaţiu continuu ci sunt dispersaţi printre populaţii aparţinând altor familii etno-lingvistice.) celebri prin cultura lor tradiţională bine păstrată. populaţie emigrată din zonele mai aride ale Ciadului spre bazinul fluviului Congo (cca 2. populaţia secundară din Burundi şi Ruanda.7mil. Colonizarea europeană i-a împins spre zonele aride. în special în Uganda dar şi în statele vecine. împreună cu alte triburi înrudite).) din Kenya şi luo (4 mil. Cel mai important este poporul kanuri din jurul lacului Ciad. de tradiţie antică (Kuş). dispersată printre populaţiile bantu din Tanzania şi Kenya sau printre populaţiile kuşitice din Etiopia. ocupând un spaţiu vast suprapus zonei de savană din sudul Ciadului pînă în Kenya şi Etiopia. lango.5 mil. f)Grupul nilotic ecuatorial.). Opus puterii centrale din Ciad.Familia australiană Continentul australian a fost vreme îndelungată domeniul unei familii etnolingvistice originale.).9 mil.victime). incluzându-i aici şi pe metişi144. publicat parţial pe site-ul Institului Australian de Statistică.) constituie ramura cea mai sudică. Cel mai important popor este cel nubian (3.) rezultat al amestecului unor populaţii agricole locale cu nomazii zaghawa veniţi din zona sahariană (o ramură a acestora subzistă la frontiera dintre Libia. la recensământul din 1996 înregistrându-se doar 353 000. crescători nomazi de vite recent sedentarizaţi în zona rezervaţiilor de la poalele masivului Kilimanjaro (0. La fel de cunoscuţi.).7 mil.) sunt populaţiile majoritare din sudul statului Sudan.5 mil.95 mil. mult mai restrîns dar şi mai dispersat. aflată de mult timp în conflict cu majoritatea bantu (conflict sîngeros în Ruanda în 1994-1995 cu 0. populaţia de bază din sudul Ciadului.victime după 1980. în circa 200 grupuri etnice. acoli şi teso. Înaintea colonizării erau circa 300 mii şi se aflau la nivelul unei organizări tribale. pînă în mijlocul Saharei spre nord şi pînă în nordul Nigeriei spre sud. 88 . este mai omogen şi destul de numeros (12.. Cunoscuţi sunt şi tutsi (1. ca urmare a luptelor şi a foametei).4.6mil.9 mil.2001. Creştinaţi în primele secole ale erei noastre au creat un puternic regat islamizat ulterior.recensământului australian din 7 aug.) extins şi în Tanzania vecină. Mai importante sunt popoarele nandi (sau kalenjin. vorbind o sumedenie de limbi reduse doar la câteva mii sau sute de vorbitori. dispersat pe mari întinderi. sunt în general păstori nomazi sau agricultori sdentari (în Valea Nilului sau la contactul cu savana). Ciad şi Sudan). Majoritatea sunt crescători nomazi de vite. Ocupaţia de bază o constituie păstoritul seminomad şi comerţul caravanier.2. d)Grupul saharian oriental. e)Grupul nilotic este mult mai numeros (24 mil. numărul lor este în creştere rapidă. IV. Aveau o civilizaţie proprie (arme specifice precum bumerangul. dominanţi în nord-estul Nigeriei (8. în grupuri etnice de mici dimensiuni. Spre deosebire de alte populaţii nilo-sahariene au rezistat procesului de islamizare.c)Grupul saharian este mai restrîns. Un alt popor mai important este tubu (1 mil. aflate în conflict cu puterea de la Khartum (circa 0. mangbetu. Se disting prin înălţimea şi svelteţea lor ca şi prin pielea de culoare foarte închisă.). din sudul Egiptului pînă în regiunile central-sudice ale Ciadului şi Sudanului. practicând în general animismul. izolată de restul lumii.) localizat în valea Nilului mijlociu.6 mil. în Egipt şi Sudan. nuer (1.

) formează populaţia autohtonă din Melanezia.8 mil. unele aflate în regres: a)grupul munda.) iar din punct de vedere rasial sunt australoizi. Această macro-familie cuprinde circa 547 mil. subfamiliile componente sunt foarte unitare în pofida dispersie pe mari suprafeţe. limbile lor având afinităţi cu cele din arhipelagul indonezian. În comunicarea dintre diversele populaţii se folosesc limbi europene sau derivate ale acestora precum este bislama din arhpelagul Vanuatu.Familia indo-pacifică În vastul spaţiu întins de la Golful Bengal pînă în vestul Oceanului Pacific se află dispersate o serie de populaţii. provenind din primul val de populare al spaţiilor insulare din sudul şi sud-estul Asiei.locuitori divizaţi în mai multe subfamilii. IV.46mil. numită austrică.5. Ca tip rasial sunt negritos. dar a fost decimată după colonizarea europeană. în mare parte reziduale. dispersat în regiunile mai înalte. formează populaţia autohtonă a insulei Noua Guinee şi a cătorva insule apropiate (New Britain. fiind rezultatul unor amestecuri succesive între mongoloizi şi australoizi. Dintre numeroasele grupuri etnice care convieţuiesc adesea pe aceeaşi insulă. în urma unor studii antropologice şi lingvistice. constituind o punte între acestea. 3)Subfamilia melaneziană. numără doar 10 mii persoane aflate într-un avansat proces de aculturaţie. De multe ori este privită ca o familie distinctă. mai ales din punct de vedere cultural. 2)Subfamilia papuaşă.2. cuprinde o serie de populaţii arhaice. Nici unul din numeroasele grupuri etnice nu se impune.şi cercetate iar în prezent sunt într-o fază avansată de aculturaţie (pierdere a trăsăturilor culturale. Cercetările etno-lingvistice au dovedit însă înrudirea lor. împădurite din nord-estul podişului Dekkan unde a fost împins de populaţiile venite dinspre nord-vest – dravidieni. IV. inclusiv din punct de vedere rasial. localizată în arhipelagul Andamanelor din Golful Bengal. recent acceptate ca fiind înrudite. unele dintre ele înglobate în trecut la familia sino-tibetană. Navigatori îndrăzneţi.2. explicabil prin diversitatea lingvistică. 1Subfamilia austro-asiatică este formată din patru grupuri cert înrudite între ele. ca în insula Halmahera dovedind extinderea anterioară spre vest.6. formată pe baza limbii engleze cu un aport portughez şi spaniol. etnice. În unele limbi australiene era frecvent limbajul semnelor. relativ diferiţi de papuaşi. cu trăsături mai degrabă negroide. unele populaţii apropiindu-se mai degrabă de substratul australoid. Din punct de vedere cultural sunt populaţii arhaice a căror ocupaţie de bază este culesul. O ramură a acestora a ajuns pînă în Tasmania. Din punct de vedere lingvistic există mari diferenţe dar luate separat. ocupaţia principală constituind-o altădată pescuitul şi culesul. au fost aduşi aici de mai multe valuri de migraţii primitive dinspre sud-estul Asiei. Bougainville). dar există şi o agricultură embrionară de tip itinerant de veche tradiţie însă. Numită familia indo-pacifică. relativ recent acceptată ca atare. În extremitatea estică a arhipelagului indonezian trăiesc şi populaţii mixte de papuaşi şi melanezieni. Numărul lor redus se explică şi prin incidenţa epidemiilor sau asimilării. trăind la nivelul organizării tribale. altele mai noi fiind mai apropiate de mongoloizi. Existenţa unor diferenţe lingvistice şi în modul de viaţă îi divizează în trei subfamilii inegale : 1)Subfamilia andamană. în grupuri mici. multe etnii prezentând caractere mixte.2. lingvistice). Papuaşii sunt mai numeroşi (circa 5. 89 . localizate în sudul şi sud-estul Asiei. în diverse grade. mai puţin numeroasă (2 mil.). de dimensiuni diferite. Între cele patru subfamilii există raporturi certe de înrudire. asemănările cu celelalte două ramuri ale familiei indo-pacifice fiind relativ reduse. din arhipelagul Fiji (0. cel mai numeros şi mai omogen este cel fijian. indo-europeni.Familia austrică Cea mai mare parte a populaţiei din sud-estul Asiei şi din arhipelagurile Oceaniei este înrudită din aproape în aproape formând o vastă familie. adverse. rareori depăşind 10 mii de locuitori. secundar vînătoarea şi pescuitul. de tip australoid. pe lîngă cel articulat.4. fapt ce a permis menţinerea unei diversităţi lingvistice extraordinare – peste 700 idiomuri numai în Noua Guinee.

West Bengal şi Orissa.2mil. mai numeroşi fiind muong şi bahnar.8 mil. Comunităţi khmere importante locuiesc şi în sudul Vietnamului (Cochinchina) sau al Thailandei. cel australoid dar spre deosebire de acesta trăsăturile mongoloide sunt frecvente. o populaţie ce atestă limitele răspândirii populaţiilor mon-khmere în trecut. Acest proces. răspândite mai spre sud la limita dintre statele Orissa. Se disting două arii cu o concentrare mai mare.) şi sunt puternic influenţaţi de hinduism. arealul lor era probabil mult mai vast. dar cele mai multe grupuri etnice constituente sunt în diverse faze de asimilare culturală ce a generat de altfel mişcări autonomiste soldate cu înfiinţarea a două state în care ponderea lor este importantă (Jharkand şi Chhatisgarh). Influenţaţi mai mult decât oricare alt popor indochinez de civilizaţia chineză dar şi civilizaţia indiană prin filiera budismului meridional.) grupează majoritatea populaţiei munda. Tipul antropologic iniţial era ca şi la munda. Limba lor are un caracter mixt fiind adesea clasată fie alături de limbile tibeto-birmane. Vietnamezii sunt un popor numeros (76.X-XIII (Angkhor).) singurii care dispun de scriere.) ocupa în timpuri vechi întreaga Indochină dar sub impulsul unor populaţii sino-tibetane venite dinspre nord s-a retras spre sudul extrem al acesteia. subzistenţa multora fiind incertă. a continuat pînă în pragul epocii moderne. Madhya Pradesh (Chhattisgarh). este rezultatul unui amestec etno-lingvistic complex la care au participat populaţii originare din sudul Chinei actuale suprapuse în lungul fîşiei litorale sau în deltele fluviilor Song Ha şi Mekong unor populaţii mai vechi – mon-khmer sau înrudite cu cele din arhipelagul indonezian. Tot grupului monkhmer aparţine şi populaţia indigenă din arhipelagul Nicobare. Populaţiile de agricultori sunt cel mai ameninţate de asimilare spre deosebire de cele care au păstrat un mod de organizare tribală şi un mod de viaţă bazat pe vînătoare şi cules. Foarte apropiaţi cultural şi lingvistic sunt palaung (circa 1 mil. Cei mai numeroşi sunt santalii din Jharkand. Fiind în general de mici dimensiuni populaţiile aparţinând acestui grup sunt ameninţate de asimilare. West Bengal şi Orissa (8 mil. martore ale extinderii anterioare sau recent refugiate.6 mil. c)Grupul vietnamez. b)Grupul mon-khmer.3 mil. Numărul lor este relativ redus (0. fiind singurii care dispun de un stat propriu – Cambodgia. răspândiţi şi în 90 . Lingvistic însă înrudirea cu munda este certă. Gondwana şi Chotta Nagpur în statele indiene Bihar (Jharkand). de cele sinice sau thaichuan. modelul unor organizaţii statale ulterioare aflate la baza celor indochineze actuale. Madhya Pradesh şi Andhra Pradesh. au fost în atenţia opiniei publice mondiale în perioada sîngeroaselor războaie care au opus facţiuni politice rivale între 1975-1990. Spaţiul ocupat de poporul rezultat.7 mil. Printre cele mai importante grupuri etnice componente putem distinge : -khmerii (cambodgienii). locuind astăzi în estul subcontinentului indian (colinele Shillong din statul Meghalya şi nordul Bangladeshului). ca cele mai multe populaţii din zonă. aflaţi la un stadiu superior de civilizaţie. Numărul lor depăşeşte 14. Constituie substratul populaţiei din Indochina formând astăzi enclave izolate între alte populaţii pe care le-a influenţat prin mixtare.lea. formează cea mai mare parte a grupului (12. Apropiaţi khmerilor sunt o serie de populaţii care trăiesc în zona muntoasă dintre Laos şi Vietnam sau chiar mai la vest în Thailanda. premisă a păstrării individualităţii etno-lingvistice. -khassi. vietnamezii. rezistă într-o anumită măsură asimilării din partea populaţiei birmane majoritare. Împreună cu mundari (3. -mon.) pe care l-a dominat politic pînă în sec.8 mil.). al XVII.) dominant în statul Vietnam. de dimensiuni egale cu munda (17. la limita dintre statele Bihar. este adesea întrerupt de reziduurile acestor populaţii. De religie budistă şi practicând rizicultura. restul fiind divizat în mai mutle triburi de mici dimensiuni.Constituie populaţia cea mai veche din subcontinentul indian.7 mil. început înaintea erei noastre. nucleul unui imepriu înfloritor în sec. Având statut minoritar şi o relativă autonomie. o populaţie concentrată în sudul Birmaniei şi al Thailandei (circa 1 mil. se deosebesc astfel esenţial de vecinii lor. Trăsăturile antropologice îi apropie de australoizi (veddoizi) iar din punct de vedere lingvistic sunt net diferiţi de ceilalţi locuitori ai subcontinentului indian.) care locuiesc mai la nord. pînă în sudul Chinei. al căror tip rasial este net australoid.) şi ho(1. a cărui apartenenţă la această subfamilie este controversată datorită caracterului mixt.

1. Pot fi regrupate în două mari ramuri : -chuang. circa 40.3mil. Laosului şi Thailandei. Numărul lor este relativ mare (96. numiţi meo înVietnam şi Thailanda.) răspândiţi în întreg arealul. în cazul celor din sud.restul Indochinei sau formând recent o diasporă importantă în Europa (în Franţa mai ales. de talie mică adesea (negritos. dar şi populaţia aborigenă a insulei Hainan (lai. Apropiaţi aceştora sunt popoarele kam. 4)Subfamilia austroneziană Este cea mai importantă dintre componentele macro-familiei austrice deosebindu-se prin maxima răspândire. în nordul Vietnamului.) care domină Triunghiul de Aur. mişcare amplificată în perioada medievală când au reuşit să ocupe cea mai mare parte a Indochinei şi să formeze regate puternice. populând cele mai multe 91 .împreună) care populează nordul Thailandei ca şi numeroasele populaţii thai (albi.6 mil. ocupaţia de bază fiind culesul şi vînătoarea.2mil.5 mil. formând enclave în mijlocul populaţiei chinezeşti devenite majoritare. Ceva mai deosebite sunt o serie de populaţii puţin avansate din zona forestieră de la frontierele dintre Thailanda. care cuprinde în primul rând poporul omonim din sudul Chinei (18. ca efect al războaielor succesive care au opus populaţia locală imperialismului francez şi nord-american după 1950 dar şi din cauza regimului de inspiraţie sovietică instalat după 1950 în nord..5 mil. Presiunea la care au fost supuşi i-au împins tot mai departe spre sud. divizaţi în numeroase grupuri etnice dar fără mari diferenţe între ele. În această mişcare. unele mici grupuri fiind dispersate pînă în nord-estul Indiei (Arunachal Pradesh).) populaţia majoritară în Laos şi nord-estul Thailandei (platoul Korat). influenţaţi de Islam (3. yao (circa 3. formează un grup rezidual în interiorul peninsulei omonime. din sudul Chinei pînă la Golful Siam. -thaii. fosta metropolă colonială).) iar spaţiul pe care-l ocupă astăzi este relativ continuu. Deşi sunt divizaţi în numeroase triburi. în zonele împădurite care au scăpat defrişării. Dintre acestea mai numeros şi mai cunoscut este poporul sha. purtând de multe ori acelaşi nume.5 mil. au fost împinse încă din Antichitate spre sud. mai ales populaţiile din nord. cea mai importantă minoritate etnică din acest stat. Populaţiile care-l compun sunt de tip australoid. negri. thaii de nord şi yuanii (circa 7 mil. din partea nordică a peninsulei Malacca. Originare din bazinul mijlociu al fluviului Yangtze. Puternic influenţate de civilizaţia chineză. localizate în lungul frontierei chino-vietnameze. d)Grupul malacca.2 mil. arie de interes major în producţia mondială de opiu. pu-i (23mil. mai numeroşi (10. Apropiaţi sunt thaii de sud.5 mil. 2)Subfamilia miao-yao. Numărul mare al chuang justifică autonomia culturală a acestora în cadrul provinciei Guangxi. kadai. reziduuri ale avansării spre sud dinspre aria de origine. este mai restrînsă astăzi dar în trecut se extindea în toată zona muntoasă din sud-estul Chinei de unde au fost împinşi în câteva arii montane mai izolate. populaţiile de factură dominant mongoloidă au asimilat şi grupuri importante de populaţie din familia mon-khmer.). Laos şi China. ca în cazul semangilor. Foarte asemănători sub aspect lingvistic şi antropologic sunt laoţienii (12. dobândind particularităţi rasiale distincte.).) răspândiţi mai ales în China.fiecare). Se află la un nivel inferior de civilizaţie. în America de Nord şi Australia (boat people). puţin diferenţiate pot fi grupaţi în două popoare esenţiale : miao. Altădată erau mai numeroşi şi mai răspândiţi dar s-au retras treptat spre interiorul peninsulei. constituind baza populaţiei din Thailanda – siamezii. multe clasificări apropiindu-i de sino-tibetani. concentraţi în bazinul mijlociu şi inferior al Menamului. sau de cea indiană. cel mai restrîns (circa 115 mii). asemănători cu indigenii din insulele Andaman. formează totuşi un ansamblu unitar în pofida divizării în mai multe etnii distincte. tay) din zona muntoasă dintre Vietnam şi Laos. 3)Subfamilia thai-chuang este una din ramurile familiei austro-asiatice a cărei apartenenţă este controversată ca şi a miao-yao de altfel. intermediar între thai şi chuang (3 mil. din Madagascar pînă în estul Oceanului Pacific. proces care continuă şi astăzi. fără a avea o înrudire lingvistică).). Birmania.

Noua Guinee). Noua Zeelandă). foarte restrîns dar important prin localizarea în apropierea presupusei arii de origine – sudul Vietnamului. ulterior şi spre Filipine de unde s-au dirijat în două direcţii opuse – spre nord pînă în Taiwan şi în sudul arhipelagului nipon unde s-au suprapus altor grupuri venite de pe continent şi spre est. Numărul lor actual se cifrează la 334 mil.) înrudite între ele şi prezentând o remarcabilă omogenitate culturală. au început să se extindă spre sud-est de timpuriu.). localizat în vestul insulei Jawa (36 mil. practicând pînă de curând ritualuri barbare (vînătoarea de capete). mai ales 92 . javanezi musulmani practicanţi ai riziculturii. Este vorba în primul rând de minangkabau. nu a modificat profund aceste evoluţii dar a creat premisele unificării statale. Kalimantan. populaţiile din acest grup au fost treptat convertite la Islam începând cu secolul al XV. şi este rezultatul unei expansiuni relativ recente. b)Grupul dayak. Sub aceste influenţe au creat regate puternice (Srivijaya. se deosebesc astfel de populaţia recent stabilită în insulă. Asemănările lingvistice şi culturale cu populaţiile de tip malaez sunt incontestabile. Puternic influenţate de civilizaţia indiană încă din Antichitate. influenţaţi în ultimul timp de misiunile creştine.) şi o civilizaţie originală. Cauza acestei vaste migraţii poate fi găsită în avansarea dinspre nord a populaţiilor mongoloide dar un rol deloc neglijabil l-a avut stăpînirea unor tehnici de navigaţie. populând insulele Sumatra. populaţia de bază din centrul şi vestul insulei Jawa. Kalimantan şi alte insule apropiate la care se adaugă sudul peninsulei Malacca. fapt ce implică o situaţie conflictuală.arhipelaguri din sud-estul Asiei şi din interiorul Pacificului. Mattaram etc. Dintre numeroasele popoare se remarcă javanezii (circa 103 mil. Limba malaeză. Colonizarea europeană. Alăturează mai multe populaţii retrase în zona montană din regiunea amintită (circa 1.)dintre care unele reuşiseră în perioada medievală să creeze state puternice. Ansamblul format de aceste populaţii este foarte unitar cu toată dispersia amintită. Apartenenţa lor lingvistică la subfamilia austroneziană din care face parte grosul populaţiei din arhipelagul indonezian. circa 15 mil. Limba javaneză este o limbă de veche cultură dar pentru eliminarea eventualelor conflicte cu substrat etnic a fost creată pentru comunicare indoneziana. Originari din sud-estul Asiei (sudul Chinei sau Indochina). Balinezii sunt singurul popor indonezian rămas fidel tradiţiilor hinduiste (4. foarte numeros (250 mil. mai întîi spre Jawa şi Sumatra.). Pot fi deosebite şapte grupuri. Această aventură a durat pînă în al doilea mileniu al erei noastre când sunt populate ultimele insule din Pacific (Hawaii. majoritar. Agricultori itineranţi. olandeză mai ales.) deosebindu-se prin influenţa hinduistă ceva mai îndelungată la fel ca şi madurezii din insula Madura şi din zona oraşului javanez Surabaya (11. Madjapahit etc.) grupând populaţia din Insulinda şi Madagascar divizat în numeroase etnii slab diferenţiate. lampung şi kerintji care împreună cu malaezii totalizează circa 43 mil. Sundanezii sunt un alt popor important.).4 mil. iar mai tîrziu sultanatele malaeze Banten. pe baza limbii malaeze în principal. este considerată ca fiind certă dar particularităţile culturale îi disting net fiind consideraţi urmaşii celor mai vechi locuitori din zonă.. corespunzătoare unor particularităţi lingvistice : a)Grupul continental.1 mil. aparent primitive dar performante. Jawa. Astfel creată indoneziana contează printre limbile cu cel mai mare număr de vorbitori de pe Glob (circa 206 mil. b)Grupul indonezian. Austronezienii (austros – sud şi nessosinsulă în limba greacă) au fost de timpuriu navigatori iscusiţi reuşind să populeze astfel acest vast ansamblu insular. oficială în Malaysia şi Singapore nu se deosebeşte prea mult de indoneziană formând un ansamblu lingvistic major la nivel mondial. dens populată. Populaţiile din Sumatera se disting prin islamizarea mai timpurie.9 mil. lubu. În Sumatera se disting mai multe popoare înrudite cu malaezii care domină sudul peninsulei Malacca (Malaysia) şi nordul insulei Kalimantan.) constituind prin civilizaţia lor rafinată şi simţul artistic deosebit un punct de maximă atracţie turistică. grupează populaţiile cele mai vechi din insula Kalimantan (circa 3 mil. pe baza populaţiei cham. în lungul arhipelagurilor coraligene sau vulcanice din Micronezia şi Polinezia. motiv pentru care după 1950 au fost deplasaţi prin colonizare („transmigraţie”). completată de migraţia unor grupuri spre vest pînă în Madagascar. persoane spre insulele mai slab populate (Sumatera. Este divizat în două subgrupuri : -indonezian de vest. influenţate de civilizaţia indiană – Champa.

mentawai.3mil. Leyte (circa 20. în zona capitalei Manila. deosebită prin influenţa puternică a limbii spaniole în vocabular (ca şi limbile din Filipine de altfel).9 mil. f)Grupul polinezian. circa 4 mil. d)Grupul atayalic (formosan) este în continuă retragere sub presiunea colonizării chineze. este însă foarte fragilă. Palau). divizat şi dispersat ca urmare a colonizării europene.5 mil. tagalog în zilele noastre. Negros. constituind de fapt o macro-familie în interiorul căreia există o mare diversitate deşi din punct de vedere rasial diferenţele sunt minore.6 mil. apropiaţi de indonezieni şi filipinezi sub aspect lingvistic dar având trăsături rasiale distincte. Nauru. În Sulawesi aparţin sugrupului indonezian de vest două populaţii importante prin spiritul comercial – buginezii (5. mai cunoscută fiind chamorro. Acest fapt se explică şi 145 Maorii din Noua Zeelandă.4 mil. -indonezian de est. IV. încă din secolul al XVI-lea. Samoa. 93 . al tahitienilor dar altele au fost complet asimilate (hawaienii).). În afara acestora. ceva mai numeros (1. dispărută.5-1mil. Unitatea acestui vast ansamblu.) înrudită cu cele din nordul insulelor Filipine. între popoare aflate adese al un nivel diferit de dezvoltare dar pot fi deosebite câteva popoare majore : tagalog.8mil.).7. În ultimul secol se constată un reviriment al unora dintre ele. Şi acest grup este foarte divizat.) dar cele din interior sau de pe coasta sud-vestică au păstrat şi caracteristici culturale mai arhaice – batak (toba.1mil. Hawaii) ori de mari dimensiuni (Noua Zeelandă). mai ales în rândul maorilor din Noua Zeelandă (cca 0. baza populaţiei din Luzon. fiind grupată în mai multe triburi dispersate în zona muntoasă (gaoshan). relativ recente (primul mileniu al erei creştine).)şi pangasinan (2. e)Grupul micronezian. Trăind dispersate aceste populaţii au creat o civilizaţie originală bazată pe navigaţie.) şi se remarcă prin dominanţa religiei catolice. motiv care a impus folosirea timpurie a unor limbi de circulaţie – sebuana în trecut.6mil.9%).Institutului de Statistică din Noua Zeelandă).).).).4 mil. explicabil dacă ne raportăm la ponderea mare a populaţiei sub 15 ani (36%). waray (5 mil. după o lungă perioadă de declin sunt în rapidă creştere.). constituie baza populaţiei din peninsula omonimă din sud-estul insulei Luzon (6. În trecut unele dintre aceste popoare erau mai numeroase dar au fost decimate de colonizarea europeană (insulele Hawaii. Tuvlau.). limba acestora stând la baza unei variante normate destinată comunicării în întregul arhipelag. locuiesc în insulele din sud-vestul arhipelagului – Cebu. un adevărat mozaic caracterizează interiorul insulei Mindanao şi nordul extrem al insulei Luzon. Mindanao. inventând tipuri de nave cu mai multe corpuri stabile (catamarane).) dispersaţi în micile arhipelaguri coraligene ale Microneziei – Marshall. Kiribati.Familia amerindiană Este una din familiile etno-lingvistice cu cea mai mare extindere spaţială.2 mil.) şi makasarii (2. unde au creat o civilizaţie originală. alăturează poporul malgaş din Madagascar (15. este destul de numeros (81. urmare a colonizării spaniole.2. Punctul extrem al dispersiei spre est l-a constituit Insula Paştelui.5 mil. Constituie populaţia aborigenă a insulei Taiwan (circa 0. c)Grupul filipinez. Marchize. Totuşi numărul celor care utilizau exclusiv limba maori era de numai 130 482 (cf. numită adesea şi filipineză (18.) pe baza prezumţiei că primii colonizatori austronezieni au venit mai degrabă din estul Indoneziei şi o serie de populaţii de mici dimensiuni din insula Sulawesi şi arhipelagurile Moluce şi Sondele Mici.). În 1996 numărul lor depăşea 548 000 (14.4. Noua Zeelandă).8 mil. Negros şi Mindanao (8.) dispersaţi în întregul arhipelag. Tonga. Unele popoare aparţinând acestui grup trăiesc şi în extremitatea nordică a insulei Sulawesi sau în Kalimantan.5%) pentru ca în 2001 să ajungă la 611 800 (15. Marchize) sau ceva mai mari (Tahiti. bikol. cel mai restrîns (doar 265 mii loc. hiligaynon. înrudit îndeaproape cu cele indoneziene. niassezii etc. acoperind aproape în întregime continentul american. Caroline.2 mil. sebuanii. alături de kapampangan (2.) populează nordul insulei Luzon în provincia Ilocos.9mil.în nord-vestul extrem – acehnezii (2. Înrudite cu populaţiile filipineze sunt şi unele etnii din vestul Microneziei (Guam. ilocanii (10. dispersat pe o vastă suprafaţă oceanică în insule de mici dimensiuni (Tuamotu. baza populaţiei în insula Panay dar sunt răspândiţi şi în insulele Mindoro.)145 al samoanilor (0. cel mai numeros popor filipinez.9mil. mai restrîns.) domină în insulele Samar şi Leyte.

Trei dintre acestea se remarcă în mod deosebit : 146 147 Aztecii constituie rezultatul unei migraţii relativ târzii (sec. decimaţi masiv în urma unor conflicte inegale care i-au împins mai întâi spre zona preeriilor.U. grupând populaţiile reziduale din cea mai mare parte a continentului nord-american (9. nootka. Spre deosebire.). atât pe platou cât şi în zona de coastă a Golfului Mexic (0. ca urmare a decimării la care au fost supuşi în trecut. alături de alte etnii mai reduse numeric. Constituie prototipul amerindian al multor scenarii hollywoodiene după ce unii dintre ei au fost popularizaţi de romanele lui Karl May. Cele mai multe popoare din această subfamilie. inclusiv în S.146. pădurile ecuatoriale ori spre platourile înalte. urmaşi ai unei vechi civilizaţii. cuprinde toate populaţiile indigene din America de Sud şi din zona istmului Panama.).U. pot fi divizaţi în două mari subfamilii: 1)Subfamilia amerindiană de nord. fiind obligaţi să lucreze ca sclavi. Alături de acestea. mohicanii.6 mil.U. din zona preeriilor. penutienii. popoarele din Cordiliera Andină au rezistat mult mai bine. directă sau indirectă continuând şi astăzi. Populaţiile din zona ecuatorială se disting prin numărul redus şi prin incidenţa masivă a colonizării europene. hopi. vecinii lor de la nord. pentru că numărul lor real este mult mai mare). peste 100 mii) 147.6mil. popolocanii şi otomienii menţionaţi anterior formează un grup destul de eterogen -populaţiile din grupul maya.) de care se apropie unele populaţii din partea central-nordică a platoului Mexican şi în Utah formând grupul utoaztecan : tarahumara. 2)Subfamilia amerindiană de sud. Anterior colonizării europene.A. şi Canadei mai subzistă câteva populaţii care rar depăşesc 100 mii locuitori.5 mil.U. irochezii. pe teritoriul actual al S. cunoscând scrierea. kekchi. permiţând cu uşurinţă divergenţa. 94 . sensibil diferit de alte sisteme lingvistice. greu accesibile ale Anzilor centrali. mame. vag înrudite. Amerindienii propriu-zişi au fost împinşi spre regiuni inospitaliere : nordul boreal. sioux.X-XII) cu originea în bazinul fluviului Colorado din sud-vestul S. Peru etc. circa 0. Înaintea venirii europenilor. chinook. răspândite în sudestul Mexicului şi în Guatemala (peste 3 mil. mulţi fiind astfel decimaţi. Amerindienii au suferit enorm în urma colonizării europene.. precursoare celei a aztecilor. formează o unitate geografică mai degrabă. prezente din Mexicul central (totonacii.amerindieni (în sens restrîns. oraşul şi ierarhizarea socială asemănător celor mai avansate civilizaţii din Lumea Veche. popoare întregi dispărând complet (în Antile şi pe coasta nordică a Americii de Sud mai ales). practicând agricultura.A. prezenţi în număr important în Dakota de Nord. şi Canada. din jurul Marilor Lacuri dintre care subzistă mai bine cree (circa 150 mii) şi ojibwa(chippewa.pe baza cărora s-a format o limbă de circulaţie în secolul al XIX-lea în toată aria.prin venirea succesivă a mai multor valuri de populaţii dinspre Asia ca şi prin specificul limbilor amerindiene. Numărul lor nu trece de 0. împinşi de aceştia spre sudul Mexicului actual (statele Oaxaca şi Chiapas). până în bazinul Columbiei britanice (salish. -otomienii. shoshonii. vorbită încă de circa 150 mii persoane. sunt în creştere numerică. sau după caz a englezei este foarte puternică. decimarea. Influenţa limbii spaniole. maya.A şi al Canadei. O mare parte s-au metisat cu colonizatorii.). ultimele locuind în vestul S. constituind baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane (Mexic. deşi puţin numeroase. alţii atinseseră un nivel înalt de civilizaţie. apoi spre Munţii Stâncoşi unde subzistă în câteva « rezervaţii ». vînătoare sau pescuit (în pădurile ecuatoriale sau în cele boreale).). similară situaţiei din America de Nord.) : quiche. vast grup de populaţii reduse numeric. foarte numeroşi până la venirea europenilor în estul S. -zapotecii.A. urmaşii vechilor azteci (1.6 mil. În secolul al XIX-lea foarte cunoscuţi erau cheyenii.2 mil. amerindienii populau continuu America şi se găseau la nivele diferite de dezvoltare : unii trăiau din cules. în partea centrală a Mexicului. mai numeroase şi mai bine individualizate. formau grupuri distincte : algonkin. Cei circa 40 mil. Împreună cu mixtecii (circa 0.).A.5 mil.U.7 mil. este la fel de diversă dar mult mai numeroasă (peste 30. localizat la sud-est de nahua.). Cele mai importante sunt cele care continuă tradiţia unor vechi civilizaţii : -nahua. decimaţi masiv sau împinşi spre interior ulterior. Diferenţierile lingvistice sunt enorme ca şi dimensiunea grupurilor care le vorbesc.

soarta lor fiind astfel pecetluită (tlingit. locuinţele lor de bază fiind construite din piatră. cei mai recenţi.a. IV. deosebiţi prin arhaismul lor cultural. dovadă fiind prezenţa unor comunităţi inuit în peninsula Ciukotka. care mai numără astăzi circa 300 mii locuitori. majoritari în Paraguay. împinşi dinspre pădurea boreală a Siberiei Orientale spre zonele arctice (J. -aymara.. răspândite mai ales pe coasta vestică (Alaska. aflat în expansiune demografică.). Poporul quechua continuă străvechile tradiţii incase remarcându-se prin cultura deosebită. trăiau o serie de populaţii arhaice. sosite mai recent în America de Nord.8. 149 Cunoscute sub numele de iglu. unde limba lor are statut semioficial fiind folosită în şcoală şi mass-media. Greenberg. 1999).U. În sudul extrem al Americii de Sud. în Perù. M.). fiind în mare parte asimilat sau decimat în urma unei rezistenţe acerbe la colonizarea europeană.2. fiind utilizată de multe populaţii amerindiene din Brazilia sau de misionarii creştini. 1996. înrudiţi cu quechua. L’origine linguistique des Amérindiens. stabiliţi de cel puţin 25 000 ani în America . deja dispărute sau aflate în diverse faze de asimilare lingvistică. În Columbia şi î zona istmului Panama. folosind şi spaniola se remarcă prin difuziunea limbii lor pe un vast spaţiu.C.). de la confecţionarea îmbrăcămintei la construcţia bărcilor. deosebirile provenind mai degrabă din modul de viaţă. secundar în Chile şi Argentina. practic dispărute astăzi. astăzi subzistând doar unele grupuri restrânse şi denumirea Mării Caraibilor.A. în Patagonia şi Ţara de Foc. cf.5 mil.9. Dictionnaire des peuples. Prezintă afinităţi cu unele populaţii siberiene sub aspectul genului de viaţă şi al tipului antropologic dar se deosebesc prin limbă. eskimo-aleutinii. Limbile lor sunt foarte înrudite. Larousse-Bordas. înrudiţi. Viaţa în condiţii dure i-a obligat să se adapteze fiind mai ales vînători de animale marine şi semiacvatice. IV. Particularităţile lor antropologice şi culturale îi apropie mai degrabă de unele populaţii siberiene iar lingvistic prezintă asemănări cu familia sino-tibetană. caribii şi arawacii. Bolivia. Cei mai mulţi trec în prezent la un gen de viaţă mai evoluat (în Canada) bazat pe creşterea renului şi a boului moscat. J. bascii ş. Pielea de focă este folosită în diverse scopuri. mai cunoscute sunt populaţiile din grupul chibcha. Aleutinii din zona strîmtorii Behring sunt aproape complet asimilaţi ca şi alte etnii din Alaska. na – déné. unii specialişti admiţând chiar o presupusă înrudire cu unele populaţii relicte din Eurasia (caucazienii de nord. având şi rolul de limbă de circulaţie în întreaga regiune. pp. popoare importante erau cele din nord.Familia eskimo-aleutină Ca şi na-dene este restrînsă numeric (doar 185 mii). haida etc. localizaţi în sud-vestul Groenlandei şi în regiunile din nordul Canadei şi al Alaskăi. stabiliţi mai la sud în zona silvo-tundrei au suferit influenţe amerindiene. Restul este constituit dintr-o duzină de mici etnii grupate în subfamilia athapaskan-eyak. La sosirea europenilor. locuinţele tradiţionale din zăpadă fiind aproape complet abandonate149. Ecuador.Tamisier. În Chile şi Argentina un popor important era mapuché (araucanii).132.-quechua (22. Pour la science.4. cea mai mare parte fiind constituită de poporul navajo din sud-vestul S. 148 Se admite în general că au existat trei valuri principale de populaţii venite dinspre Asia : amerindienii propriu-zişi. Columbia Britanică) de unde s-au dispersat spre sud pînă în Arizona şi Colorado 148. Unii dintre ei.). -guarani (peste 3 mil. nu sunt totuşi atât de caracteristice cum s-ar părea. cunoscuţi din filmele western (apaşii). Aceste popoare au venit dinspre vest înaintând spre Groenlanda în valuri succesive. Populaţiile din pădurea amazoniană sau din zonele de savană vecine prezintă un interes antropologic deosebit dat fiind nivelul lor redus de civilizaţie.4. supusă unui proces avansat de aculturaţie dar ocupând un spaţiu vast în regiunile arctice ale Americii de Nord şi în nord-estul Asiei. 95 . bilingvi. sunt localizaţi în jurul lacului Titicaca (peste 3 mil.Ruhlen.2.). cuprinde o serie de populaţii puţin numeroase. sosiţi mult mai târziu în contextul retragerii gheţarilor.Familia na-déné Mult timp inclusă în familia amerindiană. Cea mai mare parte o constituie poporul inuit (eschimos) care numără circa 130 mii locuitori. răspândiţi şi în Antile. Numărul lor este redus (doar 430 mii). Paris. turbă şi piei de animale.

peste care s-a suprapus un strat mai consistent venit de pe continent.13. cu trăsături mongoloide la care s-au adăugat populaţii de tip polinezian venite dinspre sud-est.U. Poporul ghiliak (nikhvi) mai numără doar 5 mii locuitori risipiţi în sudul insulei Sahalin şi în zona de vărsare a Amurului. combinaţia budismului cu o serie de credinţe animiste etc. prezintă totuşi particularităţi care fac dificilă apropierea de oricare alt grup etni-lingvistic. Supuse unui proces de aculturaţie. Poporul nipon este rezultatul interasimilării între grupuri umane de origini diferite : stratul etnic cel mai vechi este de origine tropicală şi cu trăsături ainoide.. şi în fostele republici sovietice (mai ales în Asia Centrală dar şi în Ucraina.6 mil în afara Coreei.Familia ainu-japoneză Considerate separat mult timp. rezistând încă într-o anumită măsură în insula Hokkaido (circa 16 mii). împreună cu japoneza sau separat.10.Familia ciukot-kamceadală Foarte puţin numeroasă (circa 30 mii) grupează câteva populaţii indigene din peninsulele Ciukotka şi Kamceatka : ciukcii. de la care au preluat şi scrierea hieroglifică odată cu un bogat vocabular şi cu religia budistă.). Ramura sudică a poporului japonez. japoneza nu se înrudeşte cert cu nici o altă limbă.8 mil. tind să-şi piardă specificul dat de ocupaţiile tradiţionale : vînătoarea mamiferelor marine şi creşterea renului.4. pe cale maritimă. 96 .4. în nordul insulei Honshu sau chiar în Kamceatka. este din punct de vedere lingvistic foarte diferită nefiind înrudită cert cu nici o altă familie. Ca şi populaţiile prezentate anterior au suferit un proces avansat de aculturaţie.A. este considerată adesea ca fiind un popor distinct – ryukyuanii.2. Cu toate acestea. Unele trăsături psihocomportamentale – aptitudinea pentru progres şi tenacitatea au permis japonezilor să se înscrie printre popoarele cele mai avansate ale lumii.) formând populaţia de bază a arhipelagului nipon dar prezent şi în diaspora. Acest popor dispune de o civilizaţie proprie.) şi în insulele din Oceania. apropierea de japoneză fiind uşor forţată. dintre care 3. mai ales în unele state americane (Brazilia.2.12. Aino constituie elementul de substrat al populaţiei japoneze contemporane. Ocupaţia rusească. modul de construcţie a caselor etc. Alcătuit dintr-un singur popor – coreenii. ca multe alte grupuri minoritare. Numărul lor este de circa 76. cu care prezintă trăsături tipologice comune. Puternic influenţaţi de civilizaţia chineză. trădează o origine sudică. cele două componente sunt înrudite cel puţin din punct de vedere antropologic.Familia coreeană Considerată de multe ori ramură a subfamiliei altaice. Japonezii sunt astăzi unul din cele mai numeroase popoare ale Planetei (128.U. puternic influenţată de cea chineză ca şi în cazul japonezilor. sub denumirea de familia paleo-asiatică. koriacii. Clasificată adesea printre limbile altaice. doar grupurile ceva mai numeroase având şansa să subziste.2. modul de producere a ţesăturilor – prin împletire şi nu prin ţesut.2 mil.2.A. păstrând o serie de tradiţii care dovedesc acest lucru (îmbrăcămintea. unde au fost deportaţi). veche. prezintă o mare omogenitate. apropierea de limba coreeană nefiind convingătoare. IV. ocupaţia de bază fiind pescuitul salmonidelor. începută în secolul al XVIII-lea a întîmpinat o oarecare rezistenţă dar după trei secole. IV. IV. numeros şi dinamic. păstrează o individualitate care îi distinge şi de chinezi şi de japonezi – alfabet fonetic. Limba ainu este însă complet diferită de oricare alte limbi fiind greu clasificabilă. Sunt în regres evident faţă de secolele trecute când erau întîlniţi în insulele Sahalin şi Kurile.4. vestul S. procesul de asimilare apare inevitabil. kamcedalii etc.11.4.IV. S. care populează arhipelagul Ryukyu. Asimilaţi de către japonezi. locuind atât în peninsula Coreea cât şi în regiunile vecine ale Chinei sau prin emigraţie în Japonia.Familia ghiliak Corelată de multe ori cu cea anterioară şi cu alte populaţii siberiene. la fel ca alte societăţi din Extremul Orient.

deşi există o conştiinţă etnică panchineză. Populaţiile care o formează sunt în majoritate de tip mongoloid estic şi au fost adesea apropiate de cele din familia austrică fără dovezi convingătoare.n. de la numele căruia se trage şi numele singurei etnii reprezentate astăzi. busola. Cei mai mulţi practică un sincretism religios între budism şi confucianism sau daoism. din Asia Centrală pînă în arhipelagurile din estul şi sud-estul Asiei. Antropologic sunt mongoloizi nordici.Unele asemănări indubitabile îi apropie de unele populaţii siberiene sau din nord-vestul Americii (na-déné). cu mari contraste fizice şi umane. În perioada contemporană diaspora chineză a devenit un fenomen global. rezultatul acestor mişcării fiind formarea popoarelor moderne din sud-estul Asiei. la fel de diferite precum cele europene : cea mai răspândită este limba mandarin. în regiunea platourilor înalte ale Tibetului. sunt utilizate mai multe limbi. (1/5 din populaţia Globului) iar spaţiul vast ocupat contrastează cu remarcabila omogenitate antropologică şi culturală. o parte a emigraţiei s-a dirijat şi peste Pacific în America de Nord (mai ales în California). putonghua (limba comună). porţelanul. al cărei rol în dezvoltarea umanităţii a fost considerabil. după numele oficial) îşi are originea în partea centrală a bazinului Fluviului Galben (Huanhe).4. Este divizată în două subfamilii inegale. a cărei variantă normată. Tibetul după toate probabilităţile şi al celei în care locuieşte cea mai mare parte a populaţiei. Numărul lor este de circa 1275 mil. vorbită în sud (provincia Guangdong – Canton pentru europeni) dar şi în diaspora chineză (circa 30 mil.locuitori). cuprinde două grupuri bine personalizate a căror înrudire a fost recent dovedită : a)Grupul eniseic. Devenită nucleul uneia dintre cele mai puternice şi durabile organizări statale.2. loclaizaţi în partea central-nordică a statului chinez unde dispun de o provincie autonomă (Ningxia Hui). numită de regulă sinotibetană. Thailanda (1/10). foarte răspândită este şi cantoneza. aflată la contactul cu populaţiile de pe platourile tibetane. 2)Subfamilia tibeto-birmană La sud vest de poporul chinez. Problema eterogenităţii lingvistice este rezolvată de multă vreme prin scrierea ideografică al cărei avantaj este acela că reprezintă sensul şi nu sunetul. unde au devenit majoritari în Singapore sau formează comunităţi însemnate în Malaysia (1/3 din populaţie). după numele regiunii în care s-a format. b)Grupul sinic. China.IV. Vietnam ş. împingând şi asimilând populaţii diverse. fiind la originea unor mişcări de populaţii care au antrenat populaţii aparţinând familiei austrice. vorbită de 75% dintre chinezi. În perioada modernă. Această extindere teritorială a generat şi o diferenţiere lingvistică puternică. se află localizată cea de-a doua mare familie etno-lingvistică de pe Glob. cel mai numeros de pe Glob şi al cărui rol în istoria omenirii a fost foarte mare.e.). de religie islamică – huii. de mari dimensiuni însă (1200 mil.a.14.persoane) din sud-estul Asiei. China şi-a extins treptat influenţa culturală pe un vast spaţiu. Emigraţia chineză s-a remarcat de timpuriu şi este deosebit de însemnată. Chinezii sunt creatorii cele mai strălucite civilizaţii din Asia de Est. s-a retras în faţa înaintării altor grupuri spre bazinul rîului Ket. explozivii etc. aflată într-o avansată fază de asimilare de către ruşi. America de Nord şi Europa. distincte : 1)Subfamilia sino-eniseică. trăiesc un număr impresionant de grupuri 97 . Mascarene).P. cuprinde un singur popor. dar există şi un grup relativ numeros. comunităţi importante fiind prezente în toate statele europene. răspândit altădată pe vaste suprafeţe în Siberia Central-Sudică. în unele insule ale Oceaniei sau chiar în Oceanul Indian (Madagascar. într-o arie restrînsă. Poporul chinez (han. dar prezintă o originalitate lingvistică remarcabilă care îi apropie de chinezi.Chineză. afluent al lui Enisei. pe ambii versanţi ai Himalayei şi dispersate spre sud-est pînă în Indochina.II î. bazată pe dialectul din Beijing şi având statut oficial în R.Familia sino-tibetană În centrul şi estul continentului asiatic. Indonezia (mai ales la Jakarta). un număr mare de invenţii epocale fiindu-le atribuite (hîrtia. atât în Asia de Sud-Est. deosebindu-se cu dificultate de alte populaţii siberiene. ketii (1113 persoane în 1989). încât. au început să se disperseze spre sud-est şi nord. intermediare între acestea sunt limbile wu – din zona oraşului Shanghai şi min – de pe coasta sud-estică (Fujiang) şi din Taiwan. pe un vast teritoriu. Începând cu mil.

din partea populaţiilor dominante sau a misiunilor creştine.locuitori. locuind în partea central-vestică a Nepalului şi newari (1mil.35 mil.-I e. Cele mai importante etnii din acest grup sunt magar (1mil.5 mil. mult timp grupul dominant al acestui regat himalayan care nu a cunoscut dominaţia britanică.) 150 Pahari în limbile neoindiene înseamnă „montan” 98 . Dintre numeroasele grupuri se impun naga şi meithei. localizat în partea cea mai înaltă a Himalayei (estul Nepalului. spre deosebire de grupurile anterioare. c)Grupul gyarung-mishmi. înrudite între ele şi prezentând afinităţi evident cu sino-eniseicii dar având particularităţi culturale distincte. Localizat la frontiera dintre India şi Myanmar se disting prin influenţa mai veche şi mai consistentă a civilizaţiei indiene. fiecare cu 0. Cele opt grupuri actuale sunt rezultatul unor migraţii succesive. unde sunt reputaţi ghizi pentru ascensiuni. din Assam şi kachin din nordul Myanmar. majoritari în Tibet dar şi în statul Bhutan sau în regiunile muntoase înalte ale Nepalului ori în ariile limitrofe ale provinciei Qinghai. sunt cunoscuţi prin modul de organizare teocratic al societăţii lor. De amploare mai redusă au fost mişcările spre nord-est (Qinghai. declanşând represiuni sîngeroase şi determinând exilul liderului spiritual în nordul Indiei. Majoritatea acestor populaţii de mici dimensiuni sunt supuse unei puternice aculturaţii în ultimul secol. Kachinii erau cunoscuţi în perioada colonială pentru exploatarea lemnului cu ajutorul elefanţilor. unite prin tradiţia budismului lamaist (11.n. împreună) şi chin (1. Problema Tibetului este una din marile probleme nerezolvate ale Chinei actuale.8 mil. unde practica agriculturii este restrînsă iar păstoritul necesită vaste suprafeţe. divizaţi în zece triburi mai puţin avansate cultural. în India şi în Pakistan unde s-au amestecat cu populaţii indo-europene şi au fost parţial islamizaţi (cei din Baltistan. la Dharamsala. dispersate în regiunea himalayană înaltă din Nepal150. Sichuan). tangsa. stabiliţi în Kirghizstan. manifestată şi prin formarea unor organizaţii statale proprii.5 mil. practicată în lungul văilor sau pe versanţi.etnice de diverse dimensiuni. fapt ce explica imensitatea spaţiului ocupat (cca. Puternica fărîmiţare dialectală este compensată de utilizarea unei limbi comune. Numărul grupurilor etnice componente poate fi apreciat la circa 150-200.) dar şi mai dispersat.5-0. influenţată puternic de civilizaţia indiană. 3 mil. dinspre aria de origine din estul Tibetului spre vest. populaţia eponimă a acestui stat. populând zonele mai joase ale lanţului himalayan.) şi prin modul de viaţă adaptat la inospitalierul platou tibetan. din partea central-sudică a Nepalului pînă în sud-vestul Chinei. Ambele popoare sunt puternic influenţate de civilizaţia indiană iar antropologic se disting printr-un aport evident de populaţie europoidă.).km2). situat la sud-est de cel anterior. cunoscuţi pentru spiritul lor războinic. de dimensiuni apropiate (3. Myanmar şi Chinei. provincia de la poalele Karakorumului).locuitori divizaţi în 11 grupuri etnice. care locuiesc în statele indiene Nagaland. secundar de cea chineză. b)Grupul pahari este mai restrâns. dominant pastorale. pe parcursul mileniilor III î.95mil. Cei mai numeroşi sunt tibetanii propriu-zişi (9. d)Grupul kachin. Sikkim). localizată în valea Kathmandu.e.). Foarte apropiaţi de tibetani sunt paii din vestul Yunnanului (1. Extrema diferenţiere este explicată prin maxima fragmentare a regiunii pe care o populează..7 mil. Practicând o formă proprie de budism pe care au propagat-o departe spre inima Asiei Centrale. liderul spiritual (dalai lama. de veche cultură. cumulând circa 80. adună circa 2.9 mil. numărând doar 1.5 mil.).8 mil.n. practicând agricultura itinerantă sau culesul şi vînătoarea în vastele păduri care ocupau odinioară regiunea de la frontierele Indiei. Regimul comunist de la Beijing a încercat să limiteze specificul cultural al Tibetului. a)Grupul tibetan este localizat în aria de origine şi cuprinde mai multe populaţii slab diferenţiate.) şi dunganii. Manipur şi Arunachal Pradesh (1.9 mil. având ca ocupaţie principală agricultura.3mil. pînă în Kashmir sau mai ales spre sud-est în Myanmar şi în provincia chineză Yunnan.) dar fărîmiţat în câteva zeci de triburi. Cele mai importante grupuri etnice sunt garo. „marele lama”) fiind o personalitate recunoscută pe plan internaţional. Cel mai numeros grup este tamang (1 mil. e)Grupul naga-chin. Spre vest ocupă cea mai mare parte a bazinului superior al Indusului (Ladakh). constituind un grup militar de elită în perioada ocupaţiei britanice a Indiei (gurkha).) lcoalizat în partea central-estică a Nepalului dar cel mai cunoscut este sherpa. ceva mai numeros (2. foarte apropiate prin modul de viaţă.

împreună). dispersată pe mari suprafeţe în centrul şi vestul Siberiei. remarcabil prin maxima dispersie pe cuprinsul masei continentale eurasiatice.. IV. fiind originar din Yunnan de unde a avansat spre sud. Apropiaţi acestora sunt popoarele hani şi nahsi (1. fie spre sud-est sau mai ales spre vest. Nucleul principal se localizează în nord-vestul provinciei chineze Yunnan. dirijate fie spre nord-est. au cunoscut ocupaţia britanică.) sunt ceva mai conservatoare. Puternic sinizaţi. fiind integraţi în colonia coroanei. Această dispersie a condus la o diferenţiere lingvistică şi antropologică foarte marcată. Originea populaţiilor care o compun trebuie căutată în zona de contact dintre pădurile boreale din nordul Asiei şi stepele care acoperă ariile mai joase din vestul Siberiei. f)Grupul yi(lolo) este mai numeros şi mai omogen. cele două state fiind de mult timp rivale. Celelalte populaţii dispersate în mozaicul etnic din nordul Indochinei punctează de fapt direcţia deplasării birmanilor. Din acest nucleu s-au desprins de timpuriu mai multe ramuri. unde au ajuns prin migraţii succesive.9 mil. chiar dacă au ajuns în anumite epoci la forme superioare de organizare statală. Cei mai numeroşi sunt karenii din statele Kayah şi Kayin din sud-estul Myanmar (5.care dispune de o oarecare autonomie în statul omonim din Myanmar. se apropie de grupurile kachin şi naga-chin prin modul de viaţă dar se deosebesc prin importanţa mai mare a riziculturii.15.4. O fracţiune a poporului birman – arakanii de pe coasta vestică.6 mil. răspîndit în sud-estul Asiei. Înrudiţi cu birmanii. India. fiind răspândit spre Asia Centrală şi Extremul Orient.locuitori.Familia uralo-altaică Constituie un alt mare ansamblu etno-lingvistic. expresie a unei mobilităţi remarcabile pe parcursul ultimelor milenii. Sosirea lor pe teritoriul actual a implicat retragerea spre sud a unor grupuri austrice. cuprinzând doar căteva popoare. mai avansaţi dar afectaţi de poziţia transfrontalieră. precum şi în 151 Sau « micul vehicul » (hinayana). formă mai apropiată de budismul original. fără să dispară totuşi elementele originii comune. practicând rizicultura şi fiind de religie budistă (forma theravada151). este cel mai numeros (aproape 41.6 mil. 1)Subfamilia altaică Este mai numeroasă şi mai dinamică (178 mil. Cuprinde circa 199 mil. h)Grupul karen formează cea mai sudică ramură a familiei tibeto-birmane. contribuind masiv la marile migraţii ale popoarelor din mileniul I al erei creştine şi din primele secole ale celui de-al doilea. fapt ce a sporit influenţa indiană. opus mahayana (« marele vehicul ») care a dezvoltat elemente supranaturale. g)Grupul birman.). cu mare diversitate a formelor de tranziţie.). Spre deosebire de acestea însă. deci în regiunea munţilor Altai care dă astfel şi numele familiei de altfel. adună circa 12 mil.) răspândit pe un spaţiu destul de extins. obligaţi astfel să emigreze în masă spre Bangladesh şi India (cunoscuţi aici ca rohingya). yi (7. divizaţi în două mari subfamilii. populaţia de bază a statului Myanmar. în primul rând cel omonim. apropiate din punctul de vedere al tipologiei lingvistice dar foarte diferenţiate antropologic. bine organizate (monii). influenţate puternic de civilizaţia indiană. se disting prin aderenţa la Islam care a impus în ultimele decenii o prigoană împotriva lor.6 mil.).9 mil.2. îndeaproape ândrudit cu yi. fiind localizată la frontiera dintre Thailanda şi Birmania. inegale ca dimensiune dar unitare din punct de vedere antropologic şi lingvistic. Constituie ramura cea mai estică a populaţiilor altaice. din bazinul mijlociu al lui Yangtze pînă în nordul Laosului şi al Vietnamului. încât astăzi se disting trei mari grupuri inegale : a)Grupul tunguso-manciurian. deşi practică încă animismul. 99 . divizaţi în nouă grupuri etnice.1 mil) şi din vestul Thailandei. de la tipul mongoloid cel mai pur la cel europoid. aceste popoare (7. Acestea au împrumutat birmanilor cea mai mare parte a fondului lor cultural. Cuprinde în primul rând poporul birman (39. manifestată şi prin stabilirea unor comunităţi hinduse în principala zonă agricolă – delta lui Irrawaddy. În jurul acestora se cristalizează o oarecare tendinţă de omogenizare. Astfel birmanii nu se disting prea mult de alte popoare indochineze. grupurile mai restrînse fiind în diverse faze de asimilare. dar foarte eterogenă din punct de vedere antropologic. în lungul fluviilor Irrawaddy şi Salween.

limbile lor fiind reciproc inteligibile din aproape în aproape. fără a se putea stabili cu exactitate caracteristicile lingvistice. Un grup de manciurieni locuieşte de câteva secole în Djungaria. modul de viaţă nomad a fost abandonat rapid la contactul cu populaţiile sedentare din vechile arii de civilizaţie ale Asiei Anterioare. o ramură a oiraţilor din Djungaria (430 mii). Dispersia actuală este relativ recentă.). Dispersia predilectă spre sud-vest a determinat şi intrarea timpurie a populaţiilor turcice în sfera de influenţă a Islamului şi a culturii arabopersane. încât în vestul ariei turcice. Deplasarea pe arii extinse a condus la mixtarea rasială şi asimilarea etno-lingvistică. sunt concentraţi în Mongolia interioară. instaurat aici încă din 1924. dar antropologic de tip mongoloid 100 . circa 200 mii). c) Grupul turcic este cel mai numeros (153mil. antropologice şi lingvistice astfel : 152 Cazul populaţiei hazara din centrul Afganistanului. Mongolii propriu-zişi. Remarcabil este. în primul rând a hunilor.) dar şi cel mai dispersat – din nordul Siberiei pînă în sud-estul Europei. Aceştia sunt cunoscuţi şi sub numele de khalka. Rolul populaţiilor turcice în istoria medievală şi modernă a acesteia şi a Europei sud-estice a fost majoră. Cei mai numeroşi sunt manciurienii. începând cu mileniul I al erei noastre. nanai) al căror mod de viaţă este asemănător cu al altor populaţii din nordestul Siberiei. Singurii care se deosebesc oarecum. devenită minoritară pe parcursul secolului al XX-lea ca urmare a stabilirii masive a chinezilor în această regiune bogată în resurse subsolice dar şi prin asimilarea etno-lingvistică. al XIII-lea. practicând şi vînătoarea (în trecut) sunt buriaţii din regiunea lacului Baikal (0.1 mil. Se adaugă alte câteva mici grupuri dispersate spre sud. provincie din nordul Chinei. De obicei. Cu toată această dispersie. al XVII-lea (200 mii locuitori). solon. după deschiderea Chinei spre exterior (peste 11 mil. fiind crescători nomazi de vite. ataşamentul acestor populaţii la budismul lamaist preluat de la tibetani. unde a fost deportat (sibe. Multitudinea de popoare turcice. populaţia autohtonă a Chinei de nord-est. asimilându-se populaţiilor locale152. b)Grupul mongol este similar ca dimensiune (13. mongolii constituiau un stat superficial. 65 mii) şi unele populaţii de pe cursul inferior al Amurului (udihe. Nucleul iniţial al populaţiilor turcice îl constituie regiunea Munţilor Altai. Tibet sau Qinghai. cu toată influenţa regimurilor de inspiraţie sovietică. Contribuţia lor la istoria Chinei este majoră. păstrându-şi caracteristicile etnice. erau în mare parte nomazi şi au fost sedentarizaţi în perioada regimului totalitar. ultima dinastie fiind de origine manciuriană. De aici s-au deplasat treptat.nord-estul Chinei. fiind în primul rând crescători nomazi de animale. fapt care a atras mai multe valuri de represiune împotriva lor. Cei din Mongolia exterioară. de limbă persană. Cele aproximativ 10 grupuri etnice componente sunt foarte înrudite între ele (antropologic şi lingvistic).) şi există o tendinţă de revitalizare a limbii şi culturii proprii. acestea devenind tot mai evidente spre est. care i-au purtat pînă în vechile arii de civilizaţie din Europa şi vestul Asiei. consideraţi adesea un conglomerat etnic turcomongol. multe dispărute (prin asimilare) poate fi grupată după unele caracteristici culturale. stabiliţi aici în sec. dar în regiunile aride şi semiaride ale platourilor înalte din Asia central-nordică (Gobi. predilect spre vest. Djungaria) se deosebesc astfel esenţial ca mod de viaţă. popoarele turcice reuşind să creeze imperii. trăsăturile mongoloide s-au estompat pînă la dispariţie. în mai multe valuri. Celelalte populaţii sunt de mici dimensiuni şi au ca ocupaţie de bază vînătoarea şi pescuitul. să impună dinastii strălucite. mai cunoscuţi fiind evencii (sau tunguşii. Singurul popor notabil din afara ariei de origine sunt kalmucii (din nord-vestul Mării Caspice. încât astăzi manciuriana este aproape dispărută.) la fel de dispersat. sub presiunea unor populaţii mongole (hunii). unde sunt supuşi unui proces de sinizare.5 mil. divizarea lor fiind de multe ori un efect al distanţei sau divizării între state diferite. Numărul lor este în creştere după 1980. din India şi Iran pînă în sud-estul Europei. în pofida acestei dispersii. adesea foarte complicată. fiind un efect al marii invazii mongole a lui Gingis Khan din sec. popoarele turcice păstrează legături lingvistice foarte puternice. sedentarizaţi recent. formând unul din grupurile etno-lingvistice majore din spaţiul eurasiatic. secundar spre sud şi nord-est. nereuşind să se impună. Paralel. unde duceau un mod de viaţă similar celui al mongolilor. în Pamir. Suscită discuţii apartenenţa la acest grup a unor populaţii cunoscute în perioada marilor migraţii.

germani etc. mai numeroase. au trăsături antropologice mai apropiate de cele ale uigurilor. puţin numeroase dar prezentând un interes istoric şi etnografic deosebit prin păstrarea unui mod de viaţă şi a unei culturi arhaice. sunt de fapt rezultatul asimilării lingvistice a populaţiei iraniene locale pe parcursul perioadei care a urmat invaziilor turco-mongole din secolele X-XIII.4 mil. inclusiv în nordul Afganistanului. de origine iraniană.5 mil. Apropiaţi acestora sunt karakalpacii de la sud de lacul Aral (0. Amestecul cu acestea a fost mai intens în lungul fluviilor Amu Daria şi Sîr Daria. Turkmenii populează regiunile aride de la sud de Amudaria şi se apropie mai mult de turcii osmanlîi şi de azeri. reprimaţi de către regimul maoist de la Beijing care a practicat o politică de colonizare încât în unele arii au devenit minoritari (în Djungaria mai ales). Azerii. Comunităţi turkmene sunt răspândite şi în nord-estul Iranului (Khorassan) şi nordul Afganistanului.) au redevenit majoritari.5. etc. pe fondul asimilării unor vechi populaţii indo-europene de factură iraniană mai ales. în funcţie de gradul de amestec cu populaţiile sedentare din statele amintite. intrate începând cu secolul al XVIII-lea în sfera de interes a Rusie ţariste şi supuse unui proces de colonizare.6mil. impunând totuşi o asimilare mai avansată a relictelor iraniene. totalizând astfel 5. cunoscute generic sub numele de uiguri (9. având ca centru principal valea Ferghana. Deşi au fost islamizate aceste trei popoare păstrează încă elemente ale tradiţiei şamaniste. ambele populaţii fiind dinamice şi manifestând o autonomie sporită faţă de puterea de la Moscova. circa 470 mii) şi tuvinii din regiunea Munţilor Saian (265 mii). altaii. Numărul lor este de circa 101 . Dorinţa lor de a-şi asuma rolul de lider regional se loveşte de rezistenţa popoarelor vecine.9 mil. unei aculturaţii. prezenţi în întreaga Asie Centrală.) sunt într-o fază avansată de asimilare. principalele regiuni agricole. ramura cea mai îndepărtată de aria de origine. pe ruinele unei delimitări politice arbitrare care nu mai au nimic în comun cu vechile state islamice conturate în jurul unor centre celebre precum Horezm. În mod tradiţional erau păstori nomazi sau seminomazi dar genul lor de viaţă s-a modificat profund prin industrializarea atrasă de bogatele resurse subsolice. Cele cinci popoare componente ale acestui subgrup sunt destul de unitare sub raport antropologic şi lingvistic. se disting prin caracteristici rasiale dominant europoide. Buhara ori Samarkand. graniţele actuale cu Tadjikistanul vecin. practicând irigaţiile în oazele de la poalele Munţilor Tian-Şan şi Kun-Lun. sunt puţin diferenţiaţi lingvistic şi dispun de state proprii numai din 1990.-populaţiile turcice din Altai şi Siberia. Cei mai numeroşi sunt uzbecii (26. În Kashgaria însă îşi păstrează mai bine caracteristicile etnice. -populaţiile turcice dinTurkestanul Occidental.) care dispun de oarecare autonomie în cadrul statului uzbek. sovietice apoi. se străduiesc să construiască după 1990 organizaţii statale coerente.) din stepele de la nordul lacului Aral. arbitrar trasate. -populaţiile turcice din Turkestanul Oriental.). Cei mai numeroşi sunt yakuţii din Siberia Centrală (sakha după numele propriu. populaţia de bază din regiunea situată în sud-vestul Mării Caspice (Azerbaidjan). Politica de colonizare a Rusiei a făcut ca ambele popoare să ajungă minoritare înainte de 1990 dar sprijinite de dinamismul demografic susţinut şi de plecarea unei părţi însemnate din populaţia alogenă (ruşi. fiind copleşiţi de imigranţii stabiliţi în aceste regiuni bogate în resurse naturale. ca multe popoare siberiene. bilingvismul fiind tradiţional în vechile centre culturale Buhara şi Samarkand. unde dispun de propriul stat dar majoritatea trăiesc în nord-vestul Iranului. dar trăsăturile mongoloide devin tot mai evidente spre nord. atât din punct de vedere lingvistic cât şi antropologic. prin colonizarea rusă începută în secolul al XVII-lea în regiunile stepice utilizate ca domeniu pastoral. sedentarizaţi mai recent şi kirghizii (3. agricultori sedentari. -populaţiile turcice din sud-vestul Asiei şi sud-estul Europei.) din Tian-Şan. Celelalte populaţii din grup (hakaşii. Kazahii (11 mil. Limba lor este slab diferenţiată faţă de turca osmanlîie dar se disting prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului ca majoritatea populaţiei din Iran.mil.). Caracteristică uzbecilor este şi influenţa mai puternică a limbii persane (în varianta tadjikă). nucleul anticei Sogdiana. tot aici şi caracteristicile antropologice mongoloide fiind mai estompate. ucraineni. Aparţin rasei mongoloide şi au fost supuşi pe parcursul ocupaţiei ţariste.

reduse numeric şi dispersate dar dinamice (balkari. slave sau mongole. Ciuvaşii de pe Volga mijlocie (circa 2 mil. Grupuri mici de tătari (lipcani) s-au stabilit din Evul Mediu în nord-estul Poloniei şi în Lituania. mai deosebită. Bulgaria şi Gorna Makedonia).8 mil. Cel mai important dintre aceste popoare este cel tătar. Tătarii crimeeni au constituit o forţă politică importantă. Toate acestea ca şi convieţuirea îndelungă în vecinătatea popoarelor europene. Unele s-au deplasat mai de timpuriu (başkirii. 4 din cei 7. karaceai. shahsevani) dispersate în partea central-sudică a Iranului. afshari. la care se adaugă alţi circa 100 mii în nordul Greciei.al XVIII-lea a impus replierea unei părţi însemnate dintre ei în Anatolia. care au trăit în secolele XVI-XVIII şi în nord-vestul Mării Negre (Bugeac. au asimilat numeroase populaţii autohtone din Anatolia. de unde cea mai mare parte au emigrat în sudul Basarabiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea (circa 250 mii. Numărul lor depăşeşte 700 mii iar tipul antropologic se apropie de cel caucazian sau păstrează trăsături mongoloide mai evidente (cazul nogailor.. constituie baza populaţiei din Turcia contemporană (în afara sud-estului dominat de kurzi). slavi. ciuvaşii) altele mai tardiv (tătarii din Kazan. Apropiaţi de turci sunt găgăuzii. venit în mai multe valuri. iar recent şi în Europa Occidentală (Germania mai ales) ca urmare a migraţiilor pentru muncă. După 1990 o parte a tătarilor crimeeni s-au repatriat.) strîns înrudiţi lingvistic cu tătarii din Kazan sunt în mare parte descendenţi ai unor populaţii fino-ugrice turcizate. sau în Dobrogea. greci (sau populaţii grecizate). cu principatul Moldovei. Balcani şi Caucaz – armeni.S. fiind cea mai de timpuriu desprinsă din trunchiul comun. singurul poopor turcic integral creştin. kumîci) constituie reziduurile populaţiilor turanice care nomadizau în stepele ponto-caspice în Evul Mediu. majoritatea fiind bilingvi în mod tradiţional.8 mil. dispersată din ordinul lui Stalin în Asia Centrală. -populaţiile turcice din nordul Caucazului. sprijiniţi de autorităţile de la Kiev iar Tatarstanul se bucură de o autonomie destul de lărgită în cadrul Federaţiei Ruse. stabiliţi în sec. care au întemeiat un hanat în istmul ponto-caspic între sec. cu o concentrare mai mare în Tatarstan (cu centrul la Kazan. larg prezenţi şi în Peninsula Balcanică. nogai.) constituie singurul popor supravieţuitor din ramura bulgară a turcilor. fără să lase prea multe urme. O parte dintre aceste popoare au dominat în anumite perioade vastul spaţiu stepic din estul Europei. tătarii din Crimeea). unde conservă modul de viaţă tradiţional.). cea a kajarilor (sec.XV-XIX) având o origine azeră153. Rolul lor politic a scăzut după a scăzut după dezmembrarea Imperiului Otoman dar se afirmă viguros în ultima vreme. deşi formează o cincime din populaţia Iranului nu manifestă nici un fel de veleităţi autonomiste sau separatiste. nu totdeauna amical. VIII-IX. între secolele X-XIII. sunt cel mai numeros dintre popoarele acestui grup (peste 63 mil. îi apropie mai mult de restul Europei.65 mil.R. fiind acuzaţi de colaboraţionism cu naziştii. Turcii. pe care au dominat-o timp de cinci secole. nedisimulate. Ca şi başkirii s-au amestecat masiv cu populaţiile fino-ugrice locale iar din secolul al XVIII-lea o bună partea u fost convertiţi la creştinismul ortodox. Poporul turc are o etnogeneză foarte complicată. legăturile cu populaţia persană fiind foarte strînse. Înrudiţi cu ciuvaşii erau protobulgarii. caucazieni etc. locuind pe ambii versanţi ai Uralului. În Azerbaidjanul iranian viitorul lor este incert. stabilit în Evul Mediu în sudul Dobrogei şi în Macedonia. format probabil în Asia Mică. inclusiv unele triburi nomade sau seminomade (qashqai. al VII-lea la sud de Dunăre unde au pus bazele primului ţarat bulgar fiind asimilaţi de către slavi şi hazarii..19. În acest mod au dobândit trăsături antropologice tipic europoide care îi apropie mai degrabă de populaţiile din bazinul mediteranean decât de celelalte populaţii turcice.). fiind în contact. Başkirii (1. -populaţiile turcice dintre Volga şi Ural şi din nordul Mării Negre constituie rezultatul deplasării spre nord-vest şi al asimilării unor elemente fino-ugrice. larg dispersat pe teritoriul fostei U. sudul Ucrainei). pe fondul unor transformări culturale profunde impuse de laicizarea demarată de reformele lui Mustafa Kemal Ataturk după 1923. pornind de la fondul altaic. dar ocupare Crimeei de către Rusia ţaristă la sfîrşitul sec. ultima mare dinastie persană. cca. fenomen accentuat în contextul modern al mijloacelor de informare în masă. conform aspiraţiilor proprii. Şi alte 153 Un mig grup turcic numit kajari subzistă în partea centrală a Munţilor Elburz 102 . Pînă în 1945 o concentrare importantă era şi în Crimeea.S. Este şi motivul pentru care.

Rolul lor politic în regiune a fost major.populaţii turcice au dispărut. probabil odată cu încălzirea climatică postglaciară. cu două ramuri – ziriană şi permiană (0.5mil. germani. de locuitori ai acestei familii sunt divizaţi în patru grupuri inegale : a)Grupul yukaghir este cel mai restrîns. supuse de multă vreme unui proces lent de asimilare : komi. dirijate divergent din aria de origine (actuala Başkirie) – spre est sau spre sud-vest. vepşii) sau aproape dispărute (ingrienii. Cei 23. pe ţărmurile Mării Ohotsk.) şi estonienii (1 mil. voţii etc. Tratatul de la Trianon. udmurţii (0.) şi marii (0. înrudirea diverselor grupuri fiind foarte îndepărtată. Viitorul lor este incert ca urmare a asimilării lingvistice în favoarea limbii ruse. mai numeroşi (1. renăscând odată cu integrarea în Imperiul Habsburgic.). 1976). Cei mai numeroşi sunt nenţii (38 mii) singurii care mai rezistă asimilării şi aculturaţiei.2 mil.5 mil. zona probabilă de origine. recent apropiat de celelalte. cazul avarilor. 103 . prin asimilare. livonii. uzilor. cu o puternică influenţă germanică.)155. Prima formează astăzi două mici popoare înrudite din vestul Siberiei .) la sud de aceştia pe cursul mijlociu al Volgăi şi mordvinii. Mai rar. unele grupuri s-au îndreptat şi spre sud contribuind astfel la divergenţa lingvistică. dar aflaţi în stadiu avansat de asimilare. A doua ramură.) cuprinde 14 popoare înrudite dispersate de sosirea slavilor în bazinul mijlociu al Volgăi. spre regiunile nordice ale Eurasiei. cel mai important popor fino-ugric (14.). contribuind la formarea unor particularităţi lingvistice şi antropologice ale popoarelor din sud-estul Europei.1mil. cuprinzând două popoare importante : finlandezii (5 mil. Unii dintre ei s-au dirijat spre nordvest mai de timpuriu – laponii din nordul Scandinaviei. Izolaţi în Extremul Orient. suferind astfel o influenţă lingvistică şi antropologică însemnată care i-a îndepărtat de origini. aparţinând cultural Europei nordice. celelalte fiind mult mai reduse(selkup.2mil.). -orientală (volgaică) cuprinde patru popoare.7 mil. Pot fi deosebite două ramuri distincte : -occidentală.). după ce a asimilat câteva grupuri de populaţii turcice şi iraniene s-a stabilit în sec. români). Rolul lor dominant în Europa Centrală a scăzut începând cu secolul al XVI-lea prin înaintarea influenţei otomane. Totuşi eterogenitatea este mai mare decât în cazul populaţiilor turco-mongole.8mil. dominant protestante. anterior fiind înglobat în presupusa familie paleosiberiană. devenit după 1867 Imperiul Austro-Ungar.) foarte apropiate. aflate în stadiu avansat de asimilare (karelii care dispun şi de o republică în care sunt minoritari. c)Grupul finic este mai numeros (9.. supuse asemenea altor etnii reduse numeric din Federaţia Rusă asimilării. fiecare dispunând de o republică în cadrul Federaţiei Ruse. eneţ). complet asimilate încă din Evul Mediu. convieţuind de mult timp la sud de Volga cu ruşii (în 1926 erau 1. 2)Subfamilia uralo-yukaghiră Este mai restrînsă numeric dar la fel de dispersată. În trecut trăiau şi alte populaţii înrudite în bazinul Okăi (muromii sau meşcerii din zona Riazan de ex. în legătură cu ocupaţia lor primordială – vînătoarea şi creşterea nomadă a renilor.) care făceau legătura cu grupul occidental. al IX-lea în stepele de la nordul Mării Negre de unde au trecut în secolul următor spre Bazinul Panonic dând naştere poporului maghiar (ungar).7mil. după adoptarea catolicismului şi asimilarea populaţiilor locale (slavi. localizaţi în regiunea forestieră boreală din bazinul superior al Kamei. cei 5 mii locuitori sunt divizaţi în patru mici etnii înrudite a căror ocupaţie de bază este vînătoarea şi pescuitul.hantî şi mansi (33 mii împreună). Dispersate în nord-vestul Rusiei actuale sunt o serie de mici etnii înrudite. Din punct de vedere antropologic domină trăsăturile europoide la vest de Urali dar în Siberia tipul mongoloid este frecvent. care a încheiat Primul Război 154 155 Laponii sunt consideraţi adesea ca un grup distinct în cadrul familiei uralo-altaice. ocupă un spaţiu vast în zona de tundră din nordul extrem al Eurasiei unde duc un mod de viaţă bazat pe creşterea renilor şi vînătoare. cumanilor. b)Grupul samoed. Formată în regiunea Munţilor Ural s-a dispersat de timpuriu. d)Grupul ugric este divizat în două ramuri inegale. pecenegilor etc. Asimilarea mai rapidă a mordvinilor se explică şi prin absenţa unor obstacole majore care de obicei atenuează procesul de aculturaţie sau prin apropierea de Moscova şi Nijnîi Novgorod (Breton. al căror mod de viaţă este similar cu cel al samoezilor154.

şi spre deosebire de alte grupuri minoritare din Federaţia Rusă sunt foarte dinamice şi rezistă asimilării lingvistice. deosebindu-se doar două popoare. depăşit în prezent156. se disting prin eterogenitatea lingvistică. în România numărul maghiarilor s-a redus de la 1 718 000 în 1977 la 1 435 000 în 2002 (sau de la 7. unde s-au retras din vechime în faţa invaziilor. proces aflat încă în curs. pornind de la dispersia geografică : cerkezii (inclusiv kabardinii şi adîgheii) la nord de Caucaz (1 mil. cunoscuţi pentru dorinţa lor de independenţă faţă de Moscova manifestată sîngeros după 1990.17.7% la 9.) şi darghinii (0. Numărul lor total este de circa 5-6 mil. numărul maghiarilor din Lumea Nouă.Familia burushaski (hunza) Este un relict etno-lingvistic străvechi. divizate arbitrar de către ruşi.5 mil. 104 . Nagir şi Yasin). se disting prin organizarea socială de tip clanic. izolat pe pantele sud-estice ale Munţilor Hindukuş în nordul Pakistanului (văile Hunza. Inguşetia şi nordul Azerbaidjanului.) au suferit mai mult de pe urma înaintării Imperiului Ţarist în zona caucaziană. mai rar pe cele sudice. consideraţi adesea ca parte componentă a poporului maghiar deşi caracterul bilingv (român-maghiar) al unei părţi importante dintre aceştia indică un cert caracter mixt. IV. majoritar asumată. Pot fi divizaţi în două ramuri distincte : a)caucazienii de nord-est.7%). estimându-se la circa 2 mil. mai numeroşi în prezent.4. Numărul maghiarilor din statele vecine Ungariei este în scădere relativ rapidă. Maghiarii au avut o participare inportantă la migraţiile transatlantice din perioda modernă.. XII-XIII în estul Transilvaniei unde au asimilat populaţia românească locală. fiind românească. b)caucazienii de nord-vest (cca 2. 1995).2. strîns înrudite.). datorită unei tendinţe de regrupare generată de avansul economic al acesteia 157.55 mil.) la care se adaugă cel puţin încă atâţia în 156 Termenul iredentism este de origine italiană şi semnifică tendinţa unui stat de a revendica un teritoriu presupus a-i aparţine. fără nici o legătură cu avarii migratori de origine turco-mongolă). Mai unitari.4.).55 mil. Cei mai numeroşi sunt cecenoinguşii (peste 1. Dintre celelalte doar tabasaranii şi lakii depăşesc cifra de 100 mii. aspră. creând astfel un iredentism.6%) iar în Slovacia de la 588 000 în 1980 la 521 000 în 2001 (sau de la 11. caucazienii de nord. separată încă din preistorie. Unii specialişti presupun că buruşii împreună cu alte populaţii relicte (basci. O etnogeneză şi mai complexă o au „ceangăii” (circa 200 000 persoane) din vestul Moldovei. bilingvismul fiind tot mai frecvent (folosesc unele limbi neoindiene). lezghinii (0. Apropiaţi neconvingător de burushaski sau de caucazienii sudici (kartvelici). locuind în Daghestan.47 mil. regiunea Veneţiei aflată până la 1918 sub ocupaţie austriacă. na-déné) şi sino-tibetanii alcătuiesc o străveche suprafamilie numită déné-caucaziană. fără să se poată vorbi despre o asimilare forţată.16. Secuii (circa 700 000 persoane) constituie o ramură distinctă a maghiarilor fiind la origine o populaţie turcică înrudită cu khazarii din nordul Mării Negre (kabarii) stabiliţi mai întâi în Câmpia Panonică şi mutaţi în sec. Trăsăturile rasiale sunt tipic europoide şi este de presupus că retragerea lor pe văile înalte este anterioară sosirii triburilor ariene în subcontinentul indian. Cei circa 100 mii locuitori vorbesc mai multe dialecte dintre care cel mai important este hunza (după numele văii pe care o populează). remarcându-se prin longevitatea deosebită.caucaziană Este un alt relict străvechi care cuprinde un conglomerat de etnii de dimensiuni foarte mici în general. Tipul antropologic este europoid dar nu prezintă nici o asemănare cu altă familie etno-lingvistică de pe Glob.2. în condiţii de izolare. a lăsat în afara graniţelor actuale ale statului maghiar un număr considerabil de etnici maghiari. localizate pe pantele nordice ale Caucazului Mare.71 mil. identitatea lor actuală. ei se autodesemnează cu termenul Vainakh (Malherbe.Mondial. 157 De ex.9% la 6. majoritate fiind de religie musulmană. Cecenia. Islamizarea tardivă impune totuşi o aculturaţie progresivă. Se disting prin viaţa sobră. o mare parte dintre ei refugiindu-se în Imperiul Otoman unde s-au asimilat populaţiei turce sau arabe (în Iordania şi Siria). IV. « terra iredenta » cum era pentru italieni. ajutaţi şi de particularismul lor cultural. Separaţi adesea din considerente politice. În Daghestan se impun trei popoare mai importante în jurul cărora se produce o convergenţă a celor de mai mici dimensiuni : avarii (0.Familia nord.

Roma fiind moştenitoarea lor directă. corespunzând logicii de difuziune a revoluţiei neolitice dinspre Orientul Apropiat spre sudul Asiei. Poporul sumerian este considerat de către unii specialişti ca făcând parte din această familie.5-6 mil.21. Pe litoral. Islamizaţi tîrziu (în sec.Familia asianică Complet dispărută. aparţinând practic unui singur popor.4. IV. Rămâne o enigmă momentul în care s-au dirijat spre vest şi direcţia – maritimă sau terestră a migraţiei. Numărul lor este de circa 4. originea bascilor rămânând astfel o enigmă158. cu tradiţii vechi.) care au propriul stat.). unde sunt în curs de asimilare completă (regiunea Kars-Ardahan).Familia kartvelică (sud-caucaziană) Foarte probabil înrudită cu cea asianică şi aflată în raporturi foarte vechi cu familia caucaziană de nord. nu este dovedită.) din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei (Ţara Bascilor). Între limba georgiană şi limba bascilor sunt similarităţi sintactice izbitoare. apropiaţi de aceştia fiind svanii şi alte mici grupuri de pe unele văi mai izolate din Caucaz.20. 159 Descoperirea roţii.Familia elamo-dravidiană 158 Etrusca. urarteenii şi proto-hitiţii. ultimii întărind prezumţia unei legături cu populaţiile antice din Peninsula Iberică.2. aflaţi în conflict cu statul georgian de care aparţin politic. La fel de incert este şi caracterul etnic al vechilor populaţii antice din această regiune.4. dar importantă în Antichitatea timpurie când regrupa vechile popoare din Asia Mică. albanii şi iberii (ivirii). IV. IV. la sud de Caucaz.4. O inscripţie într-o limbă înrudită a fost descoperită în insula Lemnos care dă un indiciu despre originea micro-asiatică a etruscilor. parţial musulmani ca şi lazii (0.Turcia şi Orientul Apropiat. precursoare ale indo-europenilor : huriţii. sudul Franţei şi vestul Italiei. slăbite de frecventele invazii migratoare. diferit în eopcă de cel al popoarelor din Câmpia Mesopotamiei care păstrau particularităţi derivate dintr-un străvechi substrat australoid. Poporul basc se distinge prin anumite caracteristici genetice. similar populaţiilor din Peninsula Iberică (celtiberi).18. ocupa în Antichitate spaţii extinse în Peninsula Iberică. divizat pe considerente culturale (majoritatea sunt creştini ortodocşi dar o parte au fost islamizaţi progresiv).1mil. limbă cunoscută dintr-un număr important de inscripţii deşi puternic individualizată pare să aibă afinităţi mai degrabă cu limbile asianice şi kartveliene.2.19.2. Rolul lor în evoluţia civilizaţiei din această regiune a fost foarte important. 105 . Apropierea de familia elamo-dravidiană pare totuşi mai plauzibilă. IV. Tipul antropologic al acestor popoare era europoid. Înrudirea lor cu unele vechi popoare din sudul Europei (ligurii. Mici comunităţi georgiene (ferejdani) locuiesc în partea central-vestică a Iranului. adesea fiind considerate ca formând o singură familie.Familia mediteraneană Apropiată neconvingător de ultimele două. care întăreşte ideea că formarea lor a decurs în timpurile preistorice. Singurul relict este astăzi poporul basc (circa 1 mil.4. abhazii (inclusiv abazinii. au fost la originea unor formaţiuni statale în perioada medievală. fără a se putea vorbi de o înrudire certă. A fost corelată de multe ori cu precedentele trei familii. Ligurii par a fi mai degrabă un amestec complex de populaţii suprapuse peste un substrat posibil înrudit cu bascii dar care treptat a fost supus celtizării. explicând şi unele particularităţi ale limbii şi poporului armean159. în primul rând ponderea maximă a Rh negativ.XVII-XVIII) după ce practicaseră creştinismul ortodox. în absenţa unor dovezi palpabile de berberi deşi numele lor este identic cu cel al iberilor antici din Caucaz. în vechea Colhidă. Majoritatea sunt georgieni ortodocşi (4. fără a se aduce dovezi incontestabile.2.) refugiaţi masiv în nord-estul Turciei actuale. este restrînsă în prezent la pantele sudice ale Caucazului Mare. lăsând urme în civilizaţia hitită şi mai tîrziu în cea medo-persană sau greacă. Cîmpia Colhidei şi Caucazul Mic. O bună parte sunt bilingvi iar în Spania se disting prin grupările teroriste care militează pentru independenţă (ETA). Importanţa lor istorică rezidă în faptul că ei au pus bazele unei civilizaţii avansate în Italia Centrală. 0. etruscii) sau din regiunea alpină (reticii) a căror geneză este incertă.2mil.6 mil. pe care unii îi apropie. a carului de luptă şi a metalurgiei feroase le este atribuită adesea nu fără un fundament arheologic deşi amestecul etnic extrem de complex din spaţiul pe care-l ocupau în antichitate face dificilă separaţia între culturi şi popoare. trăiesc mingrelienii şi adjarii.

). Această retragere este dovedită. limbile lor. este căutată mai degrabă în deportarea unor populaţii dravidiene din Dekkanul occidental şi islamizarea lor în perioada ghaznavidă (sec.55mil sau chiar dublu. gutii). Afgranistan şi Pakistan. Meridiane. Celelalte două. din Bihar şi kurukh. este ramura vie. mai numeros este grupul etnic gondi.Martiş. risipite în regiunile forestiere ale statelor Madhya Pradesh. Din punct de vedere antropologic. a căror contribuţie la indianizarea acestei regiuni a fost capitală. 1988). la est de aceştia spre pantele Munţilor Zagros în actuala provincie iraniană Khuzistan (anticul Elam pomenit în Biblie). 2)Subfamilia dravidiană. Există diferenţe între cei din zona de coastă (Coromandel) şi cei din interior. de existenţa unor grupuri relicte în nordul Indiei şi în Pakistan. fie că practică hinduismul sau Islamul. marchează retragerea spre sud în faţa invaziei indo-europene. complet dispărută în contextul migraţiilor menţionate. Vietnam).2 mil. Antile. în statul Tamil Nadu. cuprinzând trei populaţii strâns înrudite. Indianizarea arhipelagului indonezian în primul mileniu al erei noastre a fost opera navigatorilor tamili. nu este deplin acceptată deşi o serie de dovezi arheologice confirmă acest fapt. 106 . Thailanda.n. unul din cele mai numeroase grupuri etnice din India. amestecaţi cu populaţiile iraniene locale.). în Orissa şi Bengal. menţionate în documentele sumeriene. b)Grupul dravidian central. mulţi fiind bilingvi). care au devenit astfel principalul vector de propagare a spiritualităţii indiene spre sud-estul Asiei. este impropriu. cuprindea în principal două popoare : sumerienii. de alţii familiei kartvelice deşi apropierea de dravidiană pare cea mai plauzibilă. constituind al doilea ansamblu etno-lingvistic major din subcontinentul indian – 250 mil. Pot fi deosebite trei grupuri înrudite între ele dar inegale ca dimensiune: a)Grupul dravidian nordic. după ce au pus bazele civilizaţiei în Lumea Veche. De la Bharata la Gandhi. produs înaintea migraţiilor amintite. despre care nu se cunosc prea multe şi care puteau fi înrudite cu asianicii (kasiţii. clar diferenţiaţi antropologic şi lingvistic faţă de arieni chiar dacă din punct de vedere cultural prezintă numeroase asemănări. fiind alăturate de unii familiei asianice. Atribuirea declinului vechii civilizaţii a Văii Indusului unei invazii indo-europene (ariene) în urmă cu circa 3500 ani tot mai puţin acceptată fiind vorba mai degrabă de o infiltrare progresivă a acestor populaţii în subcontinentul indian şi fuziunea cu populaţiile locale (vezi M. Totuşi originea celor mai vestici dintre ei. malto. Orissa. la care se adaugă altele mai mici. Înrudirea dintre cele două subfamilii – elamo-sumeriană şi dravidiană. unde vechii dravidieni creaseră o strălucită civiliazaţie strîns legată de cea elamo-sumeriană160. 1)Subfamilia elamo-sumeriană. cu caracter tribal (3. fiind centrul unui puternic principat islamic care a rezistat colonizării britanice (Golkonda).. Bucureşti. aparţinând unor caste cu caracter agro-comercial – chettyar. Andhra Pradesh unde practică agricultura itinerantă.) care trăiesc în Balucistan la frontierele dintre Iran. Africa de Sud. este cel mai caracteristic. Apropierea acestor două popoare este în primul rând culturală şi antropologică. nu suficient de convingător. În afara acestora. Malaysia. Popor cu 160 Termenul de invazie folosit în general atunci când este vorba de geneza civilizaţiei indiene. sunt într-adevăr dovada vechii lor prezenţe în Cîmpia Gangelui.VIII-X e. Marea Britanie etc. În trecut grupuri importante de tamili au pus în valoare deltele unor fluvii din Indochina (sudul Myanmar. Creatoare ale celor mai vechi civilizaţii din această regiune (şi poate din lume) aceste populaţii s-au retras treptat spre sud-est sau au fost asimilate sub impulsul migraţiei unor populaţii semitice sau indo-europene. dar cu o puternică diasporă în nord-estul insulei Sri Lanka (Peninsula Jaffna). localizaţi mai la sud. constituiau un amestec vechi europoid-veddoid. Includea şi alte popoare.În Antichitatea timpurie. Singapore. c)Grupul dravidian sudic. relativ recent diferenţiate: -tamilii din sud-estul extrem al Indiei. localizaţi în sudul Mesopotamiei şi elamiţii. influenţaţi de Islam – Hyderabadul. brahuii (2 mil. vastul spaţiu care începea din Cîmpia Mesopotamiei şi se continua spre est pînă în Peninsula Indiană era locuit de o serie de populaţii a căror înrudire a fost recent dovedită. dispersat în nordul Dekkanului. cuprinde în primul rând poporul telugu (andhra) din statul Andhra Pradesh (83.O parte acestora locuiesc în aglomeraţia urbană Mumbai. capitala statului amintit. care a vizat în primul rând bazinul Indusului. relativ bine cunoscute nu prezintă o înrudire certă. explicându-se astfel ponderea mare a lexicului indo-european şi utilizarea largă a limbii urdu.

porturile Calicut. sunt localizaţi la nord de tamili în interiorul Dekkanului (statul Karnataka sau Mysore cum se numea după vechea capitală) numără 41. Cuprinde în principal două popoare : -arabii. deosebit de unitar sub aspect lingvistic dar eterogen sub aspect antropologic. mai numeros.4.2 mil. O altă direcţie de migraţie a popoarelor semite a fost peste Marea Roşie.e. Numărul popoarelor semite este mult mai redus astăzi decât în Antichitate. în 1985 la peste 1200 mil.n. circa 0. cei din sud-estul Turciei fiind exterminaţi în contextul destrămării Imperiului Otoman la începutul sec. fiind unul din marile popoare ale Globului. constituind comunităţi importante în Occident. Asir. London.2.6 mil) contează printre cele mai avansate populaţii din India din punct de vedere cultural şi social : alfabetizare masivă. Diferenţele dialectale sunt foarte mari dar în ultimele decenii se impune tot mai mult araba literară. nature and origins. este cel mai important centru indian al industriei de vârf. în forma sa din Egipt. a căror variantă sudarabică mai subzistă încă în insula Sokotra şi pe coastele Yemenului şi Omanului (Hadhramaut. în statul Karnataka (regiunea oraşului Mangalore) şi în insulele Laccadive.î.). Originea populaţiilor semitice este căutată de obicei în sudul Peninsulei Arabice.locuitori. Numărul lor este de circa 74 mil. cea mai importantă prin număr şi extindere spaţială (peste 292 mil. Denumită familia afro-asiatică. stat situat la interferenţa celor două lumi arabe – Maghreb şi Mashrek dar avantajat şi de faptul că adăposteşte 161 Numărul musulmanilor este în creştere rapidă.n.î. regiune cu un climat tropical umed. dintre care mai bine de 10% trăieşte în diaspora.7-1 mil.IV. -malayalii de pe Coasta Malabar (statul Kerala). în Transcaucazia şi în jurul lacului Urmia din nord-vestul Iranului (aysor). Numărul lor este de circa 254 mil. popoarele semite actuale sunt de obicei divizate în două grupuri : a)Grupul semitic meridional. asimilaţi mai tîrziu prin elenizare şi arabizare. Routledge. localizaţi în nordul aceleiaşi regiuni care mai subzistă sub forma unor mici grupuri izolate în nordul Iraqului sau în diaspora (asiro-caldeenii.I. localizat iniţial în aria de origine din Yemen dar răspândit prin migraţii succesive în întreg arealul ocupat de familia afro-asiatică şi chiar în afara acesteia.).al XX-lea sau au fost obligaţi să ia calea exilului. deschidere tradiţională spre exterior. Puţin diferenţiate lingvistic.pp 120-147 107 . Hedjaz) sau impus graţie religiei islamice care a impulsionat iniţial expansiunea în restul Peninsulei Arabice unde au submers vechile populaţii semitice. IV. dens populată (37. Cochin şi Trivandrum fiind vechi punţi de legătură ale Indiei spre vest. bine personalizate : 1)Subfamilia semitică. creştere demografică redusă.. Religion. de rasă europoidă în esenţă dar cu un aport negroid însemnat. de la 817 mil. încă din mil. numărând circa 375 mil. Dhufar). localizaţi în partea sudică a Mesopotamiei.Parrinder. formează unul din marile ansambluri etno-lingvistice ale lumii. dar rolul limbii arabe este mult mai mare. Astfel.o veche şi bogată tradiţie culturală. fiind foarte puţin diferenţiaţi de tamili. Araba constituie vehicului Islamului fiind răspândită în toate statele cu populaţie majoritar musulmană161.22. armeni) sau evreieşti foarte vechi. numărul vorbitorilor depăşind 283 mil. O dovadă a acestei deschideri este prezenţa unor comunităţi creştine (siro-malabarezi. în Companion Encyclopedia of Geography.).G. cf E. asirienii. Formaţi în Arabia Felix (Yemen. Intermediar între malayali şi kannara este poporul tulu (2. sau spre nordul Africii.5mil.e. de unde au început să migreze de timpuriu (mil. creştini de rit nestorian. sau un rol cultural major – evreii mai ales. -kannarezii. constituie prototipul specificului dravidian în cadrul mai larg al culturii indiene. Familia afro-asiatică Imensul spaţiu suprapus zonei tropicale aride din sud-vestul Asiei şi nordul Africii este populat din vechi timpuri de un grup de popoare. 1996.) spre Mesopotamia şi litoralul estic al Mediteranei. Unele dintre ele au stat la baza unor vaste imperii antice : akkadienii şi babilonienii. Alte populaţii semitice au avut un rol prioritar în dezvoltarea relaţiilor comerciale din bazinul mediteranean – fenicienii.locuitori. Capitala actuală. în Abisinia. în anul 2000. Bangalore. divizaţi în patru subfamilii inegale. localizat mai la nord. mai ales în Africa. arabii formează mai degrabă un ansamblu lingvistic şi cultural decât unul etnic.

în Canada etc.victime). Grupuri arabofone importante s-au constituit în Europa de Vest.). în primul rând în Franţa. Etiopia.. Un caz mai aparte îl prezintă comunitatea iudaică din Etiopia (falasha) vorbitoare de amharică. s-au remarcat prin rolul esenţial pe care lau avut în istoria umanităţii. -etiopienii.3 mil.un sfert din totalul populaţiei arabofone. Istoria poporului evreu este fascinantă şi tragică totodată.e. poporul care a pus bazele primului mare imperiu maritimcomercial în mileniile II-I î. sub diverse forme păstrându-se şi ca limbă de comunicaţie : aisor în Transcaucazia.n. dar cel mai important a rămas cel din Europa Centrală puternic afectat de Holocaustul nazist (circa 6 mil. obiect al unor conflicte încă nestinse cu populaţia arabă locală. Evreii. argobba şi harari care vorbesc dialecte mai arhaice şi sunt parţial islamizaţi). fiind prezenţi şi în Sudan sau în Somalia. baza populaţiei din vechea Palestină. Trăsăturile rasiale sunt mixte. madianiţii etc.. de unde au fost expulzaţi în perioada Inchiziţiei. Există şi tendinţa foarte evidentă de arabizare a unor populaţii marginale. au constituit de timpuriu o diasporă.e. tigrinii care împreună cu populaţiile înrudite depăşesc 10. Siria. accentuată de ocupaţia romană la sfîrşitul mileniului I î. 0. inclusiv în spaţiul românesc. inclusiv cea ebraică (amaleciţii. copţii din Egipt.5 mil. ultimul nucleu de rezistenţă fiind Cartagina din nordul Africii unde se vorbea o variantă a fenicienei – punica. al XIX-lea spre est. de unde s-au răspândit în sec. cu excepţia celor din regiunea de coastă a Eritreii. Aceeaşi soartă au avut-o moabiţii din Iordania actuală şi alte populaţii menţionate în Biblie. î.e. Cei mai vechi dintre ei – akkadienii au preluat civilizaţia sumeriană constituind unul din primele mari imperii ale Antichităţii. b)Grupul semitic septentrional.3 mil. absorbit aproape complet prin arabizare dar întărit în urma reconstituirii statului Israel. adepţi ai Islamului. alt popor semitic vechi. mixtate rasial de obicei. impunându-şi treptat controlul asupra Mesopotamiei iar limba lor s-a răspândit în defavoarea altor limbi semitice spre sfîrşitul primului mileniu î. creştinii ortodocşi din Liban.5 mil. s-au format în Palestina prin sedentarizarea unor triburi semite nomade în mileniul II î. text sfînt comun creştinilor şi mozaicilor.6 mil. O parte din populaţia de limbă arabă din Orient a păstrat religia creştină. apropiaţi prin limbă şi origine de popoarele semitice de nord. Numărul lor este de circa 34. limba lor fiind oficială în Eritreea. fiind limba maternă a lui Isus Christos. spaţiul germano-polon. Se impun în primul rând două grupuri etnice : amharii din partea central-nordică a Etiopiei (23. mai important în trecut. rezultat al migraţiei „popoarelor mării”). India etc. Europa. împreună cu gurage.e. greu acceptată ca aparţinând comunităţii iudaice. dominant negroide. Comercianţi şi meşteşugari iscusiţi. Derivă din vechile populaţii semite din Yemen imigrate peste Marea Roşie şi amestecate cu populaţia locală în mil. a căror limbă are statut oficial . în total peste 11.. majoritară aici înainte de cucerirea arabă (maroniţii din Liban. Arameii.U. Alte popoare vechi din acest grup au fost complet asimilate – canaaniţii. cum e cazul unor populaţii din vestul Sudanului şi din Ciad. limba în care a fost redactată o bună parte a Bibliei. constituiau baza populaţiei din Siria actuală (numită şi Aram). dar repatriată după degradarea situaţiei din această ţară (în 1975-1991 au fost „repatriaţi” circa 50 mii. în S. I. 108 . în Argentina. de rasă neagră.).n. Palestina.n. preluat apoi de babilonieni (caldeeni) şi asirieni.). prin emigraţia populaţiei originare din Maghreb şi Orientul Apropiat (circa 2-3 mil. s-au răspândit spre nordul şi estul Africii.A. fapt ce a grăbit regruparea populaţiei evreieşti în actualul Israel. restul de 30 mii au rămas în Etiopia).e.. Iordania. şi asimilarea unor populaţii preexistente a căror origine este incertă (filistenii consideraţi adesea ca fiind indo-europeni. constituind progresiv mai multe focare ale iudaismului : Spania medievală. Aramaica mai subzistă ca limbă liturgică în unele biserici creştine din Orient. deosebindu-se astfel de restul populaţiilor semite..n. alte focare secundare s-au constituit în Asia Centrală. dintre care s-au remarcat fenicienii. 0. O parte însemnată a participat şi la colonizarea Americii (peste 6 mil. sudul şi centrul Asiei. Consideraţi pe drept cuvînt autorii Vechiului Testament. ansamblu etno-lingvistic omogen ce cuprinde majoritatea populaţiei din actualele state Etiopia şi Eritreea.n. majoritatea fiind creştini monofiziţi.6 mil..). siriacă în câteva sate creştine din Liban şi Siria.

fiind catolici (circa 0. Din 1945. cel mai tipic popor nomad din această regiune deşertică. asimilate parţial în perioada feniciană sau romană. Djibouti) dar sunt întîlniţi şi în 162 Cazul Poloniei cu circa 3 mil. La nord de Caucaz. b)Grupul libico-berber. la 9 mii. constituindu-se două limbi mixte : sefarda (iudeo-spaniola).5 mil. cu trăsături rasiale mixte. formată în Spania şi răspândită în zona mediteraneană. 2)Subfamilia hamită Constituia în Antichitate baza populaţiei din Africa de Nord. dar şi cele din Maroc. parţial arabofone. dar majoritatea sunt bilingvi vorbind şi araba. în anul 2000. 109 . rolul lor în economia şi politica mondială fiind adesea subiectul unor controverse. Numărul lor este greu de precizat. În perioada preislamică iudaismul era destul de prezent în vestul Peninsulei Arabice în rândul populaţiei locale. Numărul total al evreilor este de circa 15-18 mil. populaţie iraniană.5mil. din Crimeea care foloseau un dialect turcic. (1. Se pot deosebi două mari grupuri : a)Grupul egiptean. Cea mai numeroasă comunitate ebraică este în prezent cea nord-americană. muntoase sau deşertice (Atlas. urmată de aceea din Israel (5. karaiţii din Crimeea fiind adesea consideraţi ca urmaşi ai hazarilor.4 mil în 1989 dar sub 0. Astăzi sunt cunoscuţi sub numele generic de berberi. imazighen şi rifanii din Maroc. circa 9 mil.VIII e. Principala arie de concentrare din această perioadă (Europa central-estică) are astăzi o importanţă cu totul secundară162. Evreii din ţările arabe foloseau araba. cei mai mulţi fiind bilingvi (circa 17-26 mil.Această peregrinare a dus la dispariţia din uzul cotidian a limbii ebraice. cele mai puternice comunităţi fiind cele de la Livorno şi Salonic. distribuţia spaţială actuală fiind sensibil diferită de cea antebelică. o bună parte dintre evreii yemeniţi. chleuch. vechii egipteni fiind creatorii uneia din cele mai strălucite civilizaţii. O populaţie semită aparte sunt maltezii. Expansiunea arabă i-a împins spre regiunile izolate. cuprindea în Antichitate mai multe popoare. fapt ce explică de ex. sudul şi estul Etiopiei. Unele surse îi consideră ca fiind majoritari în Maroc şi Algeria.). a căror limbă este considerată un dialect arab dar cu o puternică influenţă italiană. folosirea limbii române în mass-media israeliană după 1950. locuitori concentraţi în cornul Africii (Somalia.6 mil. fiind larg reprezentaţi şi în Tunisia. ca şi cel al României – de la 0. Marea Britanie (peste 400 mii) la care se adaug cele din America de Sud (Argentina mai ales). datorită emigraţiei spre Israel). 3)Subfamilia cuşitică Apropiată din punct de vedere lingvistic de cele anterioare. într-o formă modificată (creştini monofiziţi. Limba lor este folosită în biserica coptă. Libia. destul de diferenţiaţi antropologic dar apropiaţi lingvistic.).n. se deosebeşte prin particularităţile antropologice generate de un amestec foarte vechi între negroizi şi europoizi. numizii etc. Religia mozaică (israelită) este specifică poporului evreu singurele comunităţi alogene convertite mai subzistă în Caucaz. majoritar anglofonă. Mauritania şi Sahara Occidentală. Se adaugă tuaregii din Sahara centrală. Sahara) ori i-au asimilat complet. Antisemitismul este una din cele mai răspândite forme de xenofobie.6 mil. evreii reveniţi în Palestina au început să folosească o nouă limbă – ivrit. asimilat complet dar cu o bogată istorie care fascinează încă prin monumentele lăsate moştenire umanităţii. o parte a taţilor. idiş (iudeo-germană) vorbită în centrul şi estul Europei şi în diaspora americană.evrei înainte de război şi doar câteva mii astăzi. Mai cunoscuţi sunt cei din zona muntoasă a Atlasului : kabylii şi chaouia din Algeria. Niger.S. Mali.). îmbogăţită cu elemente din vocabularul contemporan. Grupează peste 46 mil.R. Un reviriment al conştiinţei etnice berbere se resimte mai ales în Algeria (Kabylia) unde populaţia berberă este mai avansată cultural decât cea arabofonă. Importante sunt încă acelea din spaţiul fostei U. Se adaugă grupul minoritar al karaiţilor. Numărul total al berberilor poate fi apreciat la circa 17-18 mil.). în general această populaţie era bilingvă folosind şi limba ţării adoptive. bazată pe vechea ebraică. Comunităţi dinamice sunt cele din Franţa (peste 600 mii. masiv „repatriaţi” având această origine. locuind mai ales în Egiptul de Sus). proces continuat în timpul cuceririi arabe – libienii. iudaismul se răspândise mai ales în perioada hanatului hazar (sec. având relaţii foarte complexe cu fosta metropolă colonială – Franţa. Prezenţa evreilor este aproape universală..S.

fiind în general subordonate populaţiilor locale de origine nilo-sahariană sau bantuidă. divizaţi într-o sumedenie de clanuri şi triburi rivale care au favorizate dezagregarea statului în urma războaielor civile recente. cu un slab aport europoid. localizate de multă vreme în regiunea lacului Ciad (nordul Camerunului şi al Nigeriei. În afara acestora se mai remarcă prin numărul important : sidamo (5 mil. O variantă a celor două.locuitori. IV. diseminaţi pînă în R.Familia indo-europeană Este cea mai bine reprezentată pe Glob. Din punct de vedere politic au însă un rol secundar. localizaţi în regiunea muntoasă înaltă care separă Valea Nilului de Marea Roşie.2. dominanţi în Somalia şi Djibouti dar sunt prezenţi şi în sud-estul Etiopiei (Ogaden). ambele plauzibile dar insuficient de sigure din punct de vedere arheologic. Această teorie este susţinută în primul rând de Maria Gjimbutas. sprijinindu-se pe un material arheologic destul de consistent163. peste aceste populaţii venind un al doilea val. crescători transhumanţi de animale şi cultivatori.2 mil.1mil. influenţate de amharii creştini. motiv care generează unele mişcări de secesiune. în contact cu populaţiile asianice. walamo şi hadiya. iraqw. limba lor fiind supusă unei presiuni puternice din partea limbii oficiale (amhara). Aceasta se explică prin expansiunea teritorială extremă pe care au cunoscut-o. Cele circa 100 triburi aparţinând acestui grup etno-lingvistic numără circa 5.Centrafricană. prezent şi în nordul Kenyei. în lungul riftului (circa 4.9 md. un cunoscut arheolog american de origine lituaniană.21. cu excepţia armenilor. sau chiar mai mulţi după unele surse).) înrudiţi cu sidamo dar în curs de asimilare de către amhari: danakilii (afarii). Somalii sunt al doilea popor cuşitic important. cuprinzând circa 2. cei mai meridionali. Majoritatea sunt musulmani. cuprinde o serie de populaţii de rasă negroidă. vezi lucrarea ????????.cu excepţia triburilor situate mai spre nord.2mil. în regiunea extrem de aridă a riftului african. Cel mai numeros popor cuşit este oromo (galla) din sudul Etiopiei (22. apărută la editura Meridiane ????????????????? 110 .4.6 mil. 163 Asupra acestui subiect.). 4)Subfamilia ciadiană Alăturată adesea familiei nilo-sahariene. constituie cel mai important grup etnic din Etiopia.Kenya sau în Tanzania. cîştigă teren în ultima vreme o altă teorie. supuşi unei politici de arabizare după ce au fost islamizaţi. Acesta le atribuie vechea civilizaţie agrară din Anatolia Centrală (Çatal Hüyük) şi susţine că dispersia indo-europenilor este rezultatul unei difuziuni lente a practicilor agricole spre regiunile în care aceştia trăiesc astăzi. a britanicului C. cărora le-ar corespunde şi un vocabular agrar comun. nici unul dintre ele nu se distinge însă prin importanţă. păstori nomazi. grecilor şi albanezilor care ar subzista din primul val. Cei circa 10. kartvelice şi elamo-dravidiene.Renfrew. islamizaţi şi recent în curs de sedentarizare (circa 1 mil. existând două opinii. Agricultori sau păstori divizaţi în numeroase triburi. Cea mai răspândită plasează aria lor de formare în stepele ponto-caspice unde această populaţie a domesticit calul dobândind astfel un mijloc de deplasare rapidă care le-a permis colonizarea unor vaste suprafeţe. 23). Pe de altă parte. din Djibouti şi estul Etiopiei. din nordul Eritreei şi nord-estul Sudanului (2. susţine formarea indo-europenilor în Anatolia de unde printr-un prim val migratoriu au populat întreaga Europă. pe la nordul Mării Negre. în amestec cu populaţii nilo-sahariene sau spre nord pînă în Egipt. semitice.) în sudul extrem al Etiopiei.).23.somalezi sunt în cea mai mare parte crescători de animale. sud-vestul Ciadului). Originea indo-europenilor primitivi este extrem de controversată. în partea centrală a acestui stat. subiectul unui conflict între cele două state ca şi în estul Kenyei.22. care a condus la formarea actualelor popoare indo-europene. relativ recent stabilite în teritoriile actuale. bedja. deci cam 45% din total (tab. mai exact în Anatolia. prezenţi în Tanzania şi Kenya unde practică păstoritul nomad.2 mil. conform căreia indo-europenii sau format ca grup distinct în Orientul Apropiat. Conform acestei opinii dispersia populaţiilor indo-europene este rezultatul unor invazii de cucerire a teritoriilor deja ocupate de populaţii exclusiv agricole. cu toate că este una din cele mai recent constituite.

fiind pomenite şi în Biblie (invazia „popoarelor mării”). chiar dacă din punct de vedere rasial este extrem de eterogenă. Tot aici îşi au originea o serie de plante de cultură foarte importante (orez. populaţii de factură semitică sau caucaziană în vest). De aici au avansat treptat spre est. iar din sec. cristalizând civilizaţii originale inspirate de cele anterioare şi al căror rol în istoria umanităţii a fost capital : hitită. al XIX-lea. 111 . inegale. cu excepţia Bhutanului. Surinam. Aceste migraţii au continuat pe tot parcursul Antichităţii. s-au răspândit şi în alte regiuni ale Globului : Guyana. coastele estice şi sud-estice ale Africii. tradiţiile culturale ale celor mai vechi dintre ele indicând un nucleu iniţial. S-a despărţit treptat în două grupuri deosebit de unitare : a)Grupul indian.e. citrice etc. Mauritius şi Reunion în Oceanul Indian. Malaysia. După toate probabilităţile este grupul desprins cel mai timpuriu. În orice caz. prin pasurile Munţilor Hindukuş. avansul cîştigat în domeniul civilizaţiei. rămas unitar multă vreme. în perioada colonială. Spaţiul ocupat de ele era încă de pe atunci imens – de la Atlantic pînă la Golful Bengal. sud-estul Asiei şi Oceania – Singapore. Fiji etc. greu de localizat. spre sud şi spre vest. în America. Mult mai tîrziu (după 1500). împingând spre sud sau în ariile forestiere ori asimilând populaţiile autohtone. Trinidad-Tobago. romană etc. În mod obişnuit sunt acceptate 11 ramuri distincte. greacă . probabil sub impulsul unor populaţii mongoloide sau ca urmare a presiunii demografice. Acest context a permis dislocarea unităţii culturale a subcontinentului indian şi în cele din urmă divizarea politică după 1947. unele de tip australoid (veddoid) altele de tip mongoloid (tibeto-birman). aici avându-şi obîrşia o serie de revoluţii spirituale care au modificat profund spaţiul cultural al Asiei de SudEst şi Est (budismul în primul rând dar şi hinduismul). când au intrat în sfera de influenţă colonială britanică. 165. spre Lumea Nouă. asimilând grupuri rasiale şi populaţii diverse (australoizi în sudul Asiei. cu toată dispersia fiind una dintre cele mai omogene familii. aşa cum o dovedesc vechile texte sanscrite şi avestice. derivată din expansiunea unor populaţii din Asia Centrală (arieni) spre valea Indusului. mai important numeric astăzi (1170 mil. în platoul Dekkan. australoid-europoide. Spre această din urmă regiune. medopersană. Civilizaţia indiană contează printre marile civilizaţii ale lumii. unde sunt majoritari. precum şi a celei britanice. cu trăsături rasiale mixte. relativ dificil de corelat. Acest proces continuă şi în prezent când multe dintre populaţiile originare (adivasis în limba hindi) sunt dispersate în masa populaţiei de origine preponderent indo-europeană. creată de populaţii de origine dravidiană. Astfel limbile indo-iraniene şi cele balto-slave ar fi format un grup distict de grupurile greco-italo-celtic şi germanic. afluentă a Indusului. astfel că astăzi vasta familie pe care o formează cunoaşte cea mai amplă desfăşurare în spaţiu. paralel văii Kabul.n. cert este că înrudirea actualelor popoare indoeuropene nu poate fi întîmplătoare. constituind extremitatea sudică a marii familii indo-europene. Mahmud Ghaznavidul. emigraţia a fost foarte timpurie impunând astfel modele culturale tipice (cazul hinduismului care subzisă în insula Bali). În prezent popoarele din ramura indiană constituie majoritatea populaţiei din toate statele subcontinentului indian. Diferenţierile milenare nu au înlăturat similarităţile lingvistice. anul obţinerii Independenţei. respectiv sanscrită. Ajunşi în această regiune au asimilat vechea civilizaţie a văii Indusului.). traseu utilizat şi de alţi invadatori în diverse perioade ale istoriei : Alexandru Macedon. în mileniul al II-lea î. expansiunea la nivel global. bumbac. cea mai mare parte a acestor populaţii au suferit o înrîurire puternică a civilizaţiei islamice. în bazinul Gangelui şi spre sud. indiană. fiind formată prin deplasarea spre sudul Asiei (indiferent de opiniile asupra poziţiei regiunii de origine) şi prin asimilarea unor populaţii aparţinând în primul rând familiei elamo-dravidiene. asemănările şi deosibirile dintre acestea două fiind extrem de complicate164. în varianta persană mai ales. Pe parcursul ultimului mileniu. 165 Mai ales pasul Khyber.La nord sau la sud de Marea Neagră. deşi multă vreme s-a făcut o distincţie între grupul oriental şi cel occidental.) sau unele invenţii epocale (inclusiv aşa numitele cifre arabe). 1)Ramura indo-iraniană Este cea mai numeroasă şi mai dinamică. a permis unora dintre popoarele indo-europene mai noi. 164 Se miza mult pe unele particularităţi fonetice precum opoziţia centum/satem după modul de pronunţare a cuvântului sută în latină. Babur etc. migraţia lor din această regiune a început la sfîrşitul Neoliticului.

Pe teritoriul lor se află principalul centru economic al Indiei. formată în perioada 166 Numele propus este generic. Rolul lor în cultura şi în istoria Indiei a fost mai degrabă secundar. Majoritatea grupurilor etnice care o compun sunt bine personalizate lingvistic. unele populaţii din zona hymalaiană etc. Tot aici s-a născut budismul. care vorbesc un dialect singhalez (divehi) sunt majoritar musulmani... cu excepţia celor aflate sub influenţa Islamului sau a budismului. Un liant indiscutabil îl constituie sistemul castelor. Cei mai cunoscuţi sunt bengalezii (213. relativ unitar şi cu un rol major în statul indian contemporan. revoluţie spirituală de o importanţă primordială în cultura universală. aceste popoare folosesc tot mai mult în comunicare limba hindi. cuprinzând foarte multe popoare. prezenţi şi în sudul Nepalului. Assam şi din Bangladesh. împreună). mai deosebit prin aportul rasial mongoloid. -subgrupul indic de sud. destul de evident. în realitate existând o mare varietate de denumiri locale suprapuse unei înlănţuiri de dialecte care fac foarte dificilă delimitarea etno-lingvistică în toată partea nordică a Indiei.Aparent. bazată pe acelaşi dialect al limbii punjabi din regiunea oraşului Delhi (khari boli).. majoritar musulman. panindiană.I î. rămasă de atunci centrul cultural al acestei ţări. fiind prezenţi şi în diaspora166. Singhalezii din Sri Lanka (16.. Goanezii (konkanii) se disting prin apartenenţa culturală la catolicism. majoritar musulmană) şi în West Bengal. cuprinde populaţia din statele indiene Bihar. greu de diferenţiat : -subgrupul indic insular. -subgrupul indic central.2 mil. Este rezultatul migraţiei unor grupuri de populaţie din nordul Indiei. dar limba lor – hindi. West Bengal. mijlocită de unitatea culturală. Madhya Pradesh. care fac tranziţia spre subgrupul indic central : biharii (84 mil. fiind şi cel mai divergent din punct de vedere lingvistic iar antropologic având trăsături dominant australoide. cel mai numeros. reminiscenţă a îndelungatei stăpîniri coloniale portugheze. cu cea mai valoroasă literatură modernă din India. Kosala) care au unificat cea mai mare parte a subcontinentului indian. lărgindu-i acesteia aria de influenţă.8 mil. având un spaţiu cultural bine definit. unul din marile popoare ale lumii). Numărul lor. biharii şi kosalii din estul Cîmpiei Gangelui. dispersat şi în alte regiuni ale Indiei şi în Pakistan – urdu. Delhi).5mil. a căror limbă nu este decât o variantă a limbii hindi (hindustani). mai ales cele cristalizate mai timpuriu. în sens restrîns.).). a căror limbă are un trecut prestigios. -subgrupul indic de est. asimilând populaţia veddoidă locală. 1998). 112 . în Assam. oraşul Bombay (Mumbai).5 mil.e. aici aflându-se capitala coloniei britanice India – Calcutta. cuprinde majoritatea populaţiei din statele indiene Maharashtra şi Goa (marathii şi konkanii.4 mil. În statul Bihar şi în estul statului Uttar Pradesh trăiesc alte două popoare înrudite. în statul Orissa îndeosebi) şi assameza (24. reprezentând o strălucită cultură. izolat de restul grupului. Limba bengali are statut oficial în Bangladesh (85% din populaţie. Ambele au creat în Antichitate nucleele unor puternice state (Magadha. Toate posedă însă o conştiinţă naţională unică. expresie atât a religiei hinduse dar şi a organizării sociale sau a unei viziuni asupra lumii (Tamisier. Din cauza fărâmiţării dialectale excesive. 81. fiind îndeaproape înrudită cu oriya (36 mil. această ramură este foarte complexă. pe parcursul mil. Cel mai important popor este cel hindustan. care domină vestul Cîmpiei Gangelui şi nordul Podişului Dekkan (statele Uttar Pradesh. dar raportat la dimensiunile subcontinentului indian şi la masa demografică a acestuia situaţia este similară celei din Europa. antropologic fiind rezultatul amestecului dintre europeni şi populaţia locală (din secolul al XVI-lea pînă după 1960).n. în regiunea piemontului Terai) şi kosalii (48. resturile acesteia rezistând încă în centrul insulei. compus dintr-un număr greu de precizat de comunităţi endogame ordonate ierarhic conform unei scări de valori. Bhutan şi Nepal). Toate aceste populaţii sunt dominant hinduiste şi sunt înrudite lingvistic cu un grup important.) sunt singurul popor neoindian majoritar budist iar maldivienii. este de circa 295 mil. Pornind de la unele criterii lingvistice se pot deosebi nouă mari ansambluri etno-lingvistice. localizat în sudul extrem – insula Sri Lanka şi arhipelagul Maldive. Haryana. Orissa. are statut oficial în India fiind acceptată ca limbă de comunicare de mai multe popoare înrudite îndeaproape : rajasthanii din regiunea aridă a semideşertului Thar (46 mil.

motiv pentru care este în regres în favoarea acestora. Mahatma Gandhi.7 mil. un grup intermediar. Un alt popor important din acest subgrup este gujarati din vestul Indiei (peninsula Kathiavar şi regiunile vecine).9 mil. Punjabul constituie cea mai avansată regiune economică a subcontinentului. astăzi divizată între Pakistan şi India. cu caracter tribal : bhilii (circa 7. Această limbă se distinge şi prin utilizarea alfabetului arab. Numărul lor depăşeşte 25. Între gujarati. De remarcat la acest grup este aportul rasial mongoloid. după toate probabilităţile populaţii de origine dravidiană arianizate la o dată neprecizată.) şi khandesii (1. faţă de media de 17‰ în 2000. Popor cu un spirit comercial puternic. se disting prin viaţa sobră şi spiritul comercial.. amestecul cu populaţiile de tip australoid fiind mult mai redus.Uttaranchal). -subgrupul indic de nord-vest. Limba punjabi este foarte apropiată de hindi-urdu. pe teritoriul Sindului aflându-se principalul centru economic al Pakistanului – portul Karachi. pahari) care au reuşit să se impună în statul Nepal începând cu sec. înrudite cu cele din Cîmpia Gangelui. Sample Registration System Bulletin. alt popor din acest subgrup. respectiv 23. poliţie). la baza acestora a stat de fapt un dialect al său.2. vizibil mai ales pe văile cele mai înalte169. New Delhi).2 mil. şi un conflict latent îi opune puterii de la Islamabad dominată de punjabi. intrate în sfera culturală a limbii hindi (statele Himachal Pradesh şi nordul statului Uttar Pradesh . ca şi unele populaţii din Rajasthanul vecin (marwarii).mogulă (sec. ceea ce îi asigură locul secund în lume după chineză168. R. cuprinde populaţia de pe valea Indusului.5 mil.. cel puţin în partea indiană. sporindu-le rolul cultural. aflat în afara sferei de influenţă a limbii hindi (54. dar limba urdu are statut oficial în Pakistan (în India este în declin). izolate pe văile superioare ale afluenţilor Gangelui sau Indusului. încât numărul celor care utilizează ansamblul lingvistic hindi-urdu este mult mai mare. al XVIII-lea.) le asigură unul din primele locuri printre popoarele neoindiene dar sunt foarte divizaţi cultural. nr. saraiki. înrudită cu cea din Punjab. Punjabii. locuitori se disting prin caracteristicile 167 Urdu de la hoardă. formând o activă diasporă în multe regiuni ale lumii şi având un rol important în sectoare cheie ale administraţiei indiene (armată. fiind iniţial limba soldaţilor din taberele armatei Marilor Moguli. varianta persană. Uttaranchal Pradesh.XVI-XVIII) prin influenţa persano-arabă167 Numărul acestora este de circa 70 mil. depăşind cu mult 500 mil.Puram. Sikhii. regiune cunoscută îndeobşte sub numele de Kaşmir.) din vestul statului Madhya Pradesh. Aceasta îi asigură o rezistenţă mai mare în faţa tendinţei de marginalizare datorată utilizării oficiale excesive a limbii urdu. La vest de aceştia se disting alte trei etnii – pahari de vest. cuprinde câteva populaţii mai conservatoare. Numărul lor (104 mil. cunoaşte una din cele mai importante diaspore interne şi externe dintre popoarele neoindiene. Cei 7. cf. bazat pe irigaţii.). -subgrupul dardic. de multe ori clasificat ca un grup aparte în cadrul ramurii indo-iraniene. Gujaratii ca şi rajasthanii s-au distins în istoria Indiei prin spiritul războinic al unora dintre castele lor (rajpuţii). fiind integrat când unuia când altuia. 168 Populaţiile care utilizează limba hindi sunt favorizate şi de cel mai ridicat ritm de creştere a populaţiei din India (22-24‰. garhwali şi kumauni ce totalizează 11.4 mil. în defavoarea populaţiilor de origine tibeto-birmană (18 mil. dar prezentând asemănări mai mari cu grupul indic. unul din reformatorii Indiei moderne provenea din acest popor. se inserează două grupuri etnice arhaice mai puţin importante. între o majoritate musulmană (în Pakistan) şi o minoritate sikh sau hinduistă (statele indiene Punjab şi Haryana).). -subgrupul indic de nord (himalayan).35.K. numele lor derivând după toate probabilităţile de la numele unui trib al hunilor heftaliţi care au invadat nord-vestul Indiei la începutul erei noastre – gujarii. populează fertila cîmpie Punjab de la poalele Himalayei. nucleul iniţial de expansiune al triburilor ariene. din regiunea muntoasă înaltă a Himalayei occidentale şi a Karakorumului.. Este motivul pentru care limba sindhi este singura limb[ autohtonă din Pakistan căreia i s-a acceptat rolul de limbă co-oficială la nivel regional. 113 . Cuprinde o serie de populaţii mai restrînse numeric. Mai importanţi sunt nepalezii (chetri. Cele două popoare – lahnda (punjabi de vest) şi sindhi se află de fapt într-o continuitate lingvistică. Distincţia principală provine din caracterul agricol al regiunii.5mil.9 mil. sistem utilizat încă din Antichitate ca şi din influenţa arabo-persană mai profundă. 2001. vol. timpuriu islamizată. Tipul lor antropologic este cel mai apropiat de cel europoid meridional. 169 Aceste particularităţi au stat la baza secesiunii regiunii şi constituirii în anul 2000 a unui nou stat indian. rajasthani şi marathi. majoritatea locuind în India.

motiv al disputei continui dintre cele două state. fapt rar în subcontinentul indian iar limbile lor posedă trăsături arhaice. Toate aceste popoare nu depăşesc câteva sute de mii de locuitori fiecare. dar privind obiectiv lucrurile. Kaşmirul era un principat cu o populaţie majoritar musulmană. Afganistan. Tradiţional.171. -subgrupul ţigănesc. Tradiţiile şi obiceiurile proprii par mai bine păstrate în statele balcanice. din Slovacia şi Ungaria pînă în Bulgaria.1994. retrase în regiunea înaltă a Munţilor Hindukuş sau în Pamir (paraci. distingându-se asemenea altor munteni prin traiul sobru : shina din defileul Gilgit al văii Indusului. se recunosc drept…ţigani. chiar şi în ariile de concentrare mai puternică a acestora. mai restrîns numeric (130 mil. Exagerarea numărului este de obicei « opera » unor neprofesionişti în ale statisticii care ignoră realităţile. Formează baza populaţiei din Iran. îndeosebi sub forma unor mici etnii reziduale. spre graniţa afgană.6 mil. prin prisma modului lor de viaţă şi a autodeterminării pot fi acceptate între 3 şi 6 mil.Nehru). estimările de circa 1 million (4% din total) par cele mai realiste. majoritatea populaţiei reclamând independenţa sau unirea cu Pakistanul. 171 Termenul rom impus de mass-media. ormuri. În cazul citat. sangleci. multe surse vorbind de 10 sau chiar 20 mil. kohistani. dialectele vorbite aici având o puternică influenţă românească172. oficial declaraţi fiind 180 000. Populează câteva văi de pe versantul sudic al Hindukuşului. mai ales prin sedentarizare. Paris. işkaşimi etc. -subgrupul nuristani. se apropie prin modul de viaţă şi caracteristicile antropologice de dardici dar lingvistic prezintă o situaţie mai complexă. devenind astfel o problemă de interes major la nivel continental. paşaii din estul Afganistanului. L’aventure des langues en Occident.loc. insesizabilă.). kalaş170 de pe văile afluente ale rîului Kabul. Se deosebesc trei subgrupuri inegale. În afara kaşmirienilor propriu-zişi (6. mai importante fiind grupurile de pe văile Başgal (kati) şi Waigal. din Asia Anterioară în Europa şi de aici peste ocean. aportul australoid fiind marginal iar cel mongoloid local. fiind în diverse stadii de asimilare şi aculturaţie. cu circa 250 mii sau 5%. slab diferenţiate: -subgrupul iranian oriental. ponderea ţiganilor este chiar mai mare. mai ales în România este restrictiv.). Spaţiul ocupat de acest grup nu este continuu fiind întrepătruns cu cel al populaţiilor turcice cu care s-au influenţat reciproc. deşi atât trăsăturile antropologice cât şi cele lingvistice indică subcontinentul indian ca patrie originară a acestei populaţii cu tradiţie nomadă. de asemenea clasificat separat de mulţi specialişti. khowar. cel puţin în România. Iugoslavia cu circa 600 mii sau 5. conflictele din ultima jumătate de secol provocând un exod masiv al populaţiei hinduse spre alte regiuni ale Indiei. Astfel. descurajată de către acestea. conform cifrelor oficiale (Bulgaria cu 475 mii sau 6%) ori oficioase (Slovacia. Tadjikistan şi sunt larg prezenţi în vestul Pakistanului. În prezent se manifestă o tendinţă de migraţie spre ţările Europei Occidentale. J. adoptând limba şi religia ţării în care trăiesc.. dominat de o castă aristocratică hindusă.antropologice aproape pur europoide. dispersată pe un vast spaţiu. cuprinde astăzi circa 38 mil.Walter. Rolul popoarelor iraniene în istoria umanităţii a fost la fel de important în special în modul de organizare statală. oficial 138 mii). încât cu greu pot fi stabilite trăsături comune. 170 Unul din ultimele grupuri etnice din regiune care au scăpat procesului de islamizare şi care sunt refugiaţi relativ recent din estul Afganistanului fiind înrudiţi cu paşaii. grupurile ţigăneşti sunt supuse unei asimilări progresive. Prezentând o mare varietate de dialecte şi ocupaţii. doar o mică parte din populaţiile ţigăneşti autodenumindu-se ca atare. În Antichitate populau şi stepele pontocaspice unde au fost treptat asimilaţi sau împinşi spre regiunile muntoase ale Caucazului şi Pamirului. 172 H. Robert Laffont. în Uzbekistan.5%. Orientul Apropiat. Majoritatea. În alte state din zonă.) dar ocupând un spaţiu mai vast. dar dintre numeroasele popoare care-l formau în Antichitate mai rezistă doar câteva. în Afganistan şi au fost islamizaţi în ultimul secol. estimări de 3 sau 4 mil. Kaşmirul are un rol simbolic atât pentru India cât şi pentru Pakistan (este patria părintelui Indiei moderne.. celelalte popoare. ţigani în România sunt de-a dreptul irealiste pentru simplul motiv că ar semnifica o proporţie de 13-18% din totalul populaţiei. cel mai greu de clasificat. 114 . Pretinsul caracter pejorativ al acestei denumiri derivă de fapt din automarginalizarea acestor comunităţi şi reticenţei faţă de exigenţele unor societăţi cu solide tradiţii sedentare. Numărul lor nu depăşeşte 300 de mii. fiind creatorii unor mari şi strălucite imperii. la est de Kabul. Numărul lor constituie obiectul unor dispute. b)Grupul iranian. Nucleul principal de concentrare se suprapune în prezent bazinului Dunării. mai recent islamizate au un rol secundar. se distinge în primul rând prin apartenenţa la lumea islamică dar şi prin trăsăturile antropologice. sud-estul Turciei sau izolat în Caucaz.

vorbind astăzi limbi puţin diferenţiate.) din sud-vestul Afganistanului şi vestul Pakistanului (regiunea oraşului Peshawar) a căror limbă. deosebite prin modul de viaţă transhumant.. Persana este limba unei vechi culturi. corasmienii.Fac excepţie pathanii sau afganii (peste 38 mil.67 mil.). unde dominau statul Horezm.de Planhol. contopindu-se cu populaţia locală (în Bengalul Oriental. exemplară este lucrarea lui X. popor însemnat în Antichitatea tîrzie. o ramură a sciţilor. culturale şi istorice ale populaţiilor din Afganistan şi alte state majoritar musulmane. bahtiarii (circa 3 mil. wakhi. actualul Bangladesh şi în provincia Rohilkhand. Răut în nordul Basarabiei. încă frecvente173. majoritar creştini ortodocşi şi care cuprindeau în Evul Mediu o ramură care a emigrat în sec. care au dăinuit în Asia Centrală pînă la marea invazie a lui Gingis Han.). utilizată în perioada medievală. 115 . 173 Asupra particularităţilor geografice. trimiţând la rădăcina comună indo-iraniană arya. circa 0. grupuri importante de pathani sau stabili în bazinul Gangelui. Este cazul unor popoare din Zagrosul Central – lurii. 176 Provincia Seistan din bazinul endoreic al râului Helmand provine din Sakhastana. de la sud de lacul Aral. asemenea modului lor de viaţă bazat pe nomadismul pastoral şi transhumanţă. roşani. în diferite epoci. prototipul nomadului în Antichitate. numiţi generic pamirieni (circa 200 mii). Autorul demonstrează în primul rând existenţa a două lumi islamice distincte : cea arabă şi cea persano-turcă fiecare cu propria „arie de influenţă”. baza populaţiei din Iran şi din unele regiuni ale Afganistanului (circa 38. Organizarea lor tribală. concurând multă vreme cu araba în lumea islamică. rolul dominant pe care-l aveau fiind serios zdruncinat. Astăzi are statut oficial în cele două state (exclusiv în Iran şi alături de paşto în Afganistan unde este numită dari177) încât numărul vorbitorilor este mult mai mare. profund influenţaţi cultural de cultura elenistică şi de cea budistă au avut o soartă similară. paşto (puştu) este mai arhaică. mai ales în sud-estul continentului. uzbeci)174. regiuni întinse fiind controlate de alte grupuri etnice (tadjici. multă vreme stăpînii stepelor nord-pontice. pe ambii versanţi ai acestuia (Vahş. şugni. 175 Presupoziţia originii numelui oraşului Iaşi de la această populaţie nu este întru-totul convingătoare chiar dacă originea iraniană este certă în cazul unor hidronime din bazinul Prutului mijlociu precum Cubolta. originari din estul Platoului Iranian. asemenea altor popoare din acest grup. pe cursul superior al lui Heri Rud). pe care-l controlează de câteva secole.8 mil. parţii. lăsând însă o serie de mici grupuri care prezintă interes etnologic pe văile înalte din Pamir.A. care controlau regiunile piemontane ale Pamirului şi Tian Şanului. unde un proces de asimilare este resimţit atât de către populaţiile iraniene înrudite dar şi de cele turcice (circa 76. cel puţin în Iran. înrudită cu parţii şi care stau după toate aparenţele la baza formării conglomeratului etnic pashtun. Pe parcursul perioadei medievale. yazghulami. Les nations du Prophète. În acest din urmă stat este vorba de o populaţie mongoloidă. 1993. a fost profund bulversat de ocupaţia sovietică (1979-1989). care au lăsat un relict etnic pe versanţii Caucazului Mare (osetinii. opus sedentarismului tipic majorităţii populaţiei persane. Se disting în primul rând persanii. « ţara sacilor ». spiritul islamic fervent sau spiritul de clan sunt alte trăsături caracteristice ale unei populaţii situată la confluenţa civilizaţiilor indiană şi persană. ataşată culturii persane prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului.5 mil. Popor majoritar în Afganistan. au dispărut practic fără urmă topiţi în masa populaţiei persane176. Autodenumirea lor este iron. -subgrupul iranian occidental. un lexic important pătrunzând şi în limbile europene. element definitoriu al persanilor contemporani (hazarii din provincia Hezarajat. mai important.). astfel exercitând o influenţă masivă asupra limbilor din India sau a celor turcice. inclusiv ca limbă secundă). Yaghnob. Piandj) : yaghnobi. la est de Delhi. au fost decimaţi ulterior sau asimilaţi de populaţiile turcice. cuprinde o serie de popoare desprinse din trunchiul comun medo-persan antic. rude cu sciţii. 174 Proces accentuat în contextul războiului împotriva terorismului. deosebite prin apartenenţa la secta şiită a ismaeliţilor. prin diverse filiere. Dintre popoarele dispărute din acest grup merită a fi menţionate : sciţii şi sarmaţii. bartangi. cu vechi tradiţii citadine. Fayard. 177 Persana de curte. sub comanda S.U.IX-XI spre Ungaria (alanii sau iasii175). sogdienii şi bactrienii antici.

adesea umbrită sau confundată cu cea arabo-musulmană în care se încadrează în sens mai larg în epoca modernă. Remarcabilă în cazul tuturor popoarelor iraniene este stabilitatea lor în aceleaşi locuri în care s-au format acum câteva milenii.. au creat un imperiu înfloritor. ocupând în Antichitate cea mai mare parte a Anatoliei unde au creat o civilizaţie originală influenţată de cele din Orientul Apropiat (sfîrşitul mil.e. impunându-şi autoritatea temporar. J. 179 Regiunile oraşelor Buhara şi Samarkand mai ales. unele surse indicând peste 25 mil.n.N.e. împreună). cf. Aceştia trăiesc atât în Iran cât şi în Azerbaidjan sau Daghestan: taţii şi talîşii. modul lor de viaţă fiind pînă de curând seminomad. de la Golful Oman pînă în Turkmenistan. legate de migraţia „popoarelor mării” (sfîrşitul mileniului II î. nu numai dreptul la autodeterminare dar chiar dreptul la existenţă ca grup etnic distinct. precursori ai lydienilor.mil. aceste oraşe fiind revendicate de tadjici drept capitale istorice. dispărute de multă vreme.6 mil. citadină prin excelenţă.). după cele mai multe păreri sunt urmaşii anticilor mezi. se remarcă prin spiritul războinic şi prin aptitudinile mercantile.. Principalul popor era cel hitit ale căror incursiuni au avansat pînă în Egipt şi Mesopotamia. în numele unor principii.).) sau la cunoscutelor „O mie şi una de nopţi” considerate adesea drept arabe deşi sunt de origine persană. probabil chiar mai mulţi.6 mil. suprapuşi unor populaţii asianice. luviţii. În Turcia practic minoritatea kurdă nu este recunoscută. Alte popoare din aceeaşi zonă erau palaiţii. în sudul Uzbekistanului179 în vestul extrem al Chinei. Limba hitită. Dincolo de asemănările cu lumea arabă. 1999. populaţiile iraniene au trăsături culturale profund originale pe care le afirmă în orice ocazie. mazanderanii şi ghilakii de pe coasta sudică a Mării Caspice. asimilarea lingvistică avansează în pofida diferenţelor religioase (kurzii sunt musulmani suniţi) dar şi în contextul unei dispersii. Iran (1/5) la care se adaugă fracţiuni mai reduse în Siria şi ţările caucaziene precum şi o diasporă masivă în Europa Occidentală. motiv suficient pentru autorităţile uzbece au închis în 1996 toate şcolile tadjice.U. apartenenţa la iudaism. Un caz tipic este cel al unor mari cărturari musulmani (Avicenna de ex.).3 mil. 2)Ramura anatoliană Constituie cel mai vechi grup de popoare indo-europene. determinat de climatul blând şi umed de pe coastele Mării Caspice (circa 6.7 mil.I î.R. 116 . Kurzii. De l’U. caz mai rar în istorie. care dispun de autonomie şi sunt sprijiniţi de forţele O. şi ocupând un spaţiu continuu. denumit Kurdistan li se refuză. III. în regiunile nord-estice ale Afganistanului (Herat. majoritatea trăind în vestul extrem al Pakistanului. Izmir.). cu un aport lexical turcic consistent. grupuri importante de kurzi trăind pînă în nord-estul Iranului. fiind supuşi din toate părţile unei politici de asimilare. continuatori ai unor vechi populaţii antice. asemenea arabilor. Suprapuse unor elemente asianice pe care le-au asimilat. dovadă a solidităţii civilizaţiei medo-persane.n. Irak (1/5). motiv pentru care cunosc o dispersie maximă. majoritari în Tadjikistan.I.S. 178 Termenul tadjik desemna arabii în perioada sasanidă. fiind larg răspândiţi în afara ariei de origine (Istanbul.S. Ellipses. -subgrupul iranian de nord-vest (caspic). alăturează o serie de populaţii înrudite cu persanii dar cu un mod de viaţă distinct. Balucii (8. probabil iranizate. deşi formează după cele mai plauzibile surse între 15-20% din populaţie.n. unitar.e.) sunt înrudiţi îndeaproape cu persanii dar prezintă trăsături mai arhaice. a la C.IV î. Divizaţi între Turcia (2/5). după toate probabilităţile.Radvanyi.4 mil. Badakhshan etc. Ankara etc.).) când a început un proces de elenizare. fiind primii indo-europeni ajunşi la un stadiu avansat de civilizaţie.E.Foarte apropiaţi de persani sunt tadjicii (12. Un statut aparte îl au kurzii din Irak. carienilor şi ai altor popoare care au rezistat pînă la cucerirea macedoneană (sec. favorizată de absenţa unei unităţi lingvistice. Aflaţi în centrul atenţiei în ultimele decenii fiind unul din rarele popoare atât de numeroase (22. Originari din regiunea Mării Caspice. deosebiţi prin apartenenţa la ramura sunită a Islamului şi prin păstrarea în uz ca limbă literară a persanei medievale. după ce în prealabil au suportat refugiul dramatic în Turcia pe durata războiului americano-irakian din 1991. Constituie componenta de fond a populaţiei din Anatolia actuală. prin urmare tadjicii sunt persani de rit sunnit. mai numeroşi (5. În Iran.)178. primii distingându-se parţial printr-o particularitate culturală rară. deşi au fost situaţi în calea marilor migraţii.

n. Micene)..VI e.). 117 . nr.n.descifrată de B. Tendinţa spre emigrare a acestui popor cu vocaţie comercială şi artizanală. indiciu pentru unii specialişti al localizării ariei de origine a acestora în această regiune. au fost creatorii unei vechi civilizaţii originale. cei mai mulţi considerându-i invadatori proveniţi din estul Peninsulei Balcanice ca şi frigienii sau armenii de mai tîrziu. în S. Grecii (elenii) stabiliţi în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice pe parcursul mileniului al II-lea î. prezintă un interes comparativ deosebit fiind cea mai veche limbă indo-europeană scrisă. armenii.) când sub presiunea demografică din îngustele cîmpii litorale ale Eladei şi a ţărmului estic al Mării Egee s-a produs o masivă mişcare de colonizare cu profund rol civilzator în jurul Mării Mediterane şi al Mării Negre. B. Un caz aparte îl prezintă Karabahul de Munte.e. Numărul lor depăşeşte 7 mil. Un al treilea moment important l-a constituit formarea Imperiului Bizantin pe ruinele celui roman căzut sub loviturile marilor migraţii (sec. influenţată iniţial de cea egipteană sau feniciană (Creta.9 mil. acest popor rezistând doar în Armenia Mică. factor de răspândire a creştinismului şi civilizaţiei în estul Europei.1/1993. încă nereglementat.III e. 0.e.VII-V î. aflată sub ocupaţie ţaristă de la începutul sec. poate chiar mai devreme. angrenaţi în migraţia „popoarelor mării” s-au stabilit în Anatolia Orientală unde au asimilat populaţiile asianice ale regatului Urartu.n.Hrozny în 1920. Paris în care este demonstrată înrudirea culturală a hitiţilor cu purtătorii culturilor Cucuteni şi Gumelniţa din Neoliticul târziu. constituind unul din principalele elemente comercial-meşteşugăreşti.U. 0..5 mil.A. Les Hittites et la diaspora indo-européenne.). prezentând asemănări cu toate celelalte ramuri ale acestei vaste familii.) şi a rezistat în aria de formare pînă la începutul secolului al XX-lea când conjunctura dezagregării Imperiului Otoman a generat represiuni din partea tinerei republici turce a lui Kemal Ataturk.e.Sargent. în Siria şi Liban. O mare parte a populaţiei a fost obligată să se refugieze în diverse ţări ale Europei. evenimentele tragice menţionate amplificând de fapt acest fenomen care continuă şi în zilele noastre când grupuri masive de armeni stabiliţi în alte republici ex-sovietice (Azerbaidjan mai ales) se refugiază în statul armean independent din 1991. cuprinzând în limitele sale toate marile focare de cultură şi civilizaţie ale Orientului Antic. 0. în Rusia sau în Occident. Un alt moment important este cel macedonean (sec. Revue d’études anatoliennes.victime). manifestate printr-un adevărat genocid care continua masacrele anterioare din perioada 1890-1915 (circa 1. al XIXlea. este foarte veche. a căror istorie este deosebit de zbucuiumată.n. 4)Ramura greco-macedoneană (elenă) La fel de redusă ca întindere spaţială dar cu un rol capital în evoluţia culturii şi civilizaţiei europene.180 3)Ramura armeană Este formată dintr-un singur popor. Orientului Apropiat şi peste ocean formând una din cele mai caracteristice diaspore.n. Originari din Peninsula Balcanică.IV î. Ciclade. în Franţa. încă de la fondarea lor în sec. Procesul de elenizare care a urmat a favorizat sinteza acestor diverse civilizaţii şi penetrarea influenţei romane în Orient. fără probe arheologice convingătoare.5 mil. Aceasta a modificat profund harta etnică a Asiei Mici. din care peste jumătate trăiesc în diaspora (0. Limba armeană este apropiată lexical de grupul iranian dar prezintă trăsături structurale comune cu limba greacă sau cu unele limbi vecine din alte familii (georgiană.) când într-o conjunctură favorabilă este creat cel mai vast Imperiu cunoscut pînă atunci pe ruinele fostului Imperiu ahemenid. asemenea evreilor. Este considerat cel mai vechi popor creştinat (sec. azeră). încât Armenia Mare şi Cilicia (azi în Turcia) şi-au pierdut complet caracterul armean. include cel mai vechi popor civilizat al Europei. în Rusia etc. teritoriu cu populaţie majoritar armeană care aparţine de jure Azerbaidjanului dar este ocupat de facto de armata armeană în urma unui conflict sîngeros (1989-1993).3 mil. Apogeul dezvoltării civilzaţiei greceşti a fost atins însă mai tîrziu (sec. În spaţiul românesc prezenţa armenilor este veche. cel puţin în tîrgurile moldoveneşti. atingând la est Indusul şi trecând în Asia Centrală dincolo de Sîr Daria.8 mil. 180 Cf. XIV-XV.

fiind europoizi nordici. Astfel. au avut mult de suferit de pe urma convulsiilor Imperiului Otoman în dezagregare. macedonenii erau un popor distinct. constituiau grupuri lingvistice distincte. Unele comunităţi. Insular sunt prezenţi şi în sudul Italiei. în special cele din fosta Uniune Sovietică (Georgia. Înrudiţi după toate aparenţele cu armenii şi greco-macedonenii. precum şi ciprioţii.I al erei noastre. azi Trabzon) au fost evacuate în urma războiului greco-turc din 1920-1923 ca şi regiunea din jurul oraşului Istanbul sau mai recent nordul insulei Cipru (circa 1. fapt cu urmări importante în dispersia lor spaţială.Roux. unele constituindu-se treptat ca popoare distincte. Numărul total al grecilor este apreciat la 13. aşa cum a fost şi cazul geto-dacilor din spaţiul carpatodunărean. asemenea armenilor.. limba populară şi katharevusa. Cultura şi arta greacă este de regulă concepută ca fundamentul modelului cultural european. stând la baza unui bogat lexic cu vocaţie universală din domeniul cultural sau tehnic. 118 .I î. popor complet diferit de indo-iranienii vecini. încă din Evul Mediu (Sicilia. Tracii ca şi ilirii cuprindeau mai multe populaţii înrudite. dintre care în Grecia şi Cipru trăiesc circa 11 mil. Bithinia). Din 1976. musulmani sau mai rar catolici în nord (regiunea oraşului Shkoder).). diferenţiate parţial şi de apartenenţa religioasă sau confesională. Tot în această perioadă. remarcaţi mai târziu prin adoptarea budismului. Albanezii sunt urmaşii probabili ai vechilor traci (sau şi iliri) fiind majoritari în Albania.persoane evacuate). baza populaţiei din spaţiul carpato-balcanic şi nord-vestul Anatoliei (Mysia. 1992. creştini ortodocşi în sud. unde sunt pomeniţi de la sfârşitul mil. limba purificată. Paris. de la MSH. gravitând în sfera de influenţă culturală grecească. regiuni întinse populate de greci în Anatolia (regiunea oraşului Smirna. în provincia iugoslavă Kosovo şi în vestul Macedoniei181. cappadocienii şi ponticii din Asia Mică.e.5-15 mil. dovedite arheologic prin culturi similare celor din stepele nord-pontice dar probabil au fost asimilate de alte grupuri vecine aşa cum s-a întîmplat şi cu toharii. În Antichitate. Ed. romanizat sau slavizat pe parcursul mil. Prezintă interes comparativ pentru limba română datorită elementelor lexicael comune provenite din substratul trac comun. cât şi 181 Pentru detalii referitoare la modul în care s-a format minoritatea albaneză în fosta Iugoslavie şi corelaţia dintre înapoierea economică şi conflictele latente din zonă (în anul scrierii lucrării) poate fi consultat M. 6)Ramura toharică Constituie ramura cea mai orientală a vastei familii indo-europene. arcadienii din Pelopones. derivate din trunchiul grecesc dar au fost reabsorbite ulterior. destul de divergente – tosca în sud şi ghega în nord. 5)Ramura traco-iliră Unul din marile grupuri de populaţii indo-europene în Antichitate. prima variantă a fost promovată ca limbă oficială. Frigia. azi Izmir. dispărută în condiţii la fel de misterioase ca acelea în care s-a stabilit în vestul Chinei actuale. Albaneza cunoaşte două forme lingvistice. academică.Din aceste sinteze continui s-a născut poporul grec actual care. Constituie substratul majorităţii populaţiei din sud-estul Europei. nu s-au remarcat printr-un rol deosebit în istorie. Forma actuală este esenţial diferită de cea antică (elina) fiind numită neogreacă şi prezentând două variante aflate în uz – dimothiki.n. Calabria) sau prin emigraţie recentă în diverse state occidentale şi peste ocean. dar care au fost profund influenţaţi de civilizaţia greacă. reprezentat astăzi doar de albanezi (circa 6 mil. spre deosebire de latina care a evoluat spre limbi distincte (romanice).6-2 mil. Limba greacă are o importanţă majoră. despărţite de rîul Shkumbin. sudul Rusiei şi al Ucrainei) s-au repliat pe teritoriul actual al Greciei după 1990. Populaţii indoeuropene au trăit în acest spaţiu din timpuri străvechi. apropiat de traci după unele păreri. De timpuriu s-a constituit o diaspora grecească activă (termen grec care desemnează pe cei răspândiţi în afara ariei de origine). Les Albanais de Yougoslavie. vestul Europei şi Australia. atât antropologic. litoralul pontic din regiunea oraşului Trapezunt. cealaltă rămânând doar în sfera de interes a religiei ortodoxe. în tot bazinul mediteranean şi în cel pontic (încă din Antichitate) iar în ultimele secole secole şi în Americi. la poalele Munţilor Kunlun.

proces la care au participat masiv împreună cu ruşii. Mult mai importanţi numeric (45.) originar din regiunea forestieră.6% în 2000 pe când populaţia rusă a scăzut de la 34. Concomitent se produce şi diferenţierea celor trei popoare. Puţin diferenţiată lingvistic. maloruşii sau rutenii). mai ales că aceasta nu beneficiază de drepturi politice depline decât dacă dovedesc loialitate statului şi o bună cunoaştere a limbii oficiale182. rezultând astfel trei subgrupuri distincte. majoritatea gravitând în orbita statului medieval polon. corelată de multe ori cu ramura baltică de care se apropie lingvistic şi antropologic. în contextul plecării unei părţi din populaţia slavă dar şi al asimilării. O distincţie netă separă ucrainenii vestici (rutenii).1% la 29. au asimilat în drumul lor spre est şi nord-est. între hanatul tătar al Crimeei şi cnezatul moscovit al ruşilor. armeană şi traco-frigiană fapt ce ar putea trăda o desprindere timpurie şi o migraţie spre est dar prezintă paralelisme frapante cu limbile indo-europene din extremitatea vestică a Europei (celtice sau germanice).A. inclusiv cei trecuţi după 1596 sub jurisdicţia confesională a Romei (uniatism).) au suportat ca şi bieloruşii.). unele dintre ele au fost asimilate de către slavi : mazurii din Polonia sau o parte a lituanienilor care constituie substratul populaţiei bieloruse.2 mil. care au scăpat ocupaţiei ţariste fiind totdeauna încorporaţi în statul polon. vorbind şi rusa.U. Popoarele baltice ocupau un spaţiu mai extins în trecut. populaţia de bază a Bielorusiei şi a regiunilor vecine din Polonia şi Ucraina (9. Un număr important au emigrat spre Americi şi Australia în contextul ocupaţiei ţariste sau mai tîrziu. Limba maternă letonă a fost revendicată însă de 62% din populaţie (cf. dar o parte importantă (cazacii) şi-au păstrat o independenţă formală în stepele nord-pontice. separate adesea cultural : a)slavii estici. este formată din popoare recent constituite ca urmare a migraţiei din aria de origine. migraţia populaţiei slave a diminuat enorm ponderea populaţiei autohtone. Kuşanii. fiind astfel ocoliţi de invazii. creatoare a unui vast imperiu. cei mai numeroşi. cunoscută din numeroase texte.n.VI e. Distincţia principală provine din faptul că sunt majoritar uniaţi şi au participat masiv la emigraţia peste ocean – Canada (0. majoritatea fiind bilingvi. Localizaţi la est de Marea Baltică s-au conservat într-o regiune disputată între germani şi slavi. populaţie central-asiatică. 7)Ramura baltică Redusă numeric (circa 5 mil. 2002).6 mil. sub impulsul unor influenţe diverse: -bieloruşii.2mil. mai tîrziu în Imperiul habsburgic. După 1990 se observă o tendinţă inversă.lingvistic.. foarte apropiate de altfel. diverse populaţii de origine turanică şi fino-ugrică.8 mil. (1. din estul Iranului până în nordul Indiei la începutul erei noastre erau probabil înrudiţi cu toharii deşi unii văd în ei doar o ramură a sciţilor orientali. S. de aceea sunt utile în studiile comparative indo-europene – letonii şi lituanii. fenomen explicabil prin caracterul mlăştinos al ariei lor de răspândire.6%. -ucrainenii (ruşii meridionali. prusienii şi jatvienii au fost asimilaţi de către germani în Prusia Orientală etc. mai tîrziu spre est. Adoptând creştinismul ortodox în sec. au avut o evoluţie ceva mai complexă.) este formată în prezent din două popoare ale căror limbi sunt foarte arhaice. mai ales în ariile marginale (Kuban. unde cel puţin în oraşe. dar eterogenă din punct de vedere antropologic. colinară şi umedă dintre Vistula şi Nipru (Polesia). Argentina (0. supusă mult timp deznaţionalizării. sovietice. Donbass) sau în regiunile de colonizare din sudul Siberiei şi din Extremul Orient. Limba (dialectele) lor. spre sud şi vest. unui comunicat al Institului Naţional de Statistică din Riga din 17 ian. Brazilia.). era mai apropiată de hitită. începând cu sec. În perioada ocupaţiei sovietice (1940-1989) Lituania şi-a păstrat mai bine caracterul dominant baltic spre deosebire de Letonia. în perioada ţaristă şi sovietică (sec-XVII-XX) un proces de deznaţionalizare care face dificilă diferenţierea etnică.).) 182 Ponderea populaţiei letone a crescut de la 52% în 1989 la 57. al X-lea şi organizându-se într-un stat puternic sub comanda unei elite scandinave (varegii) s-au impus durabil în estul Europei cu o paranteză între secolele XIII-XV când marea invazie tătară a pus sub semnul întrebării soarta numeroaselor cnezate ruseşti.6 mil. 8)Ramura slavă Constituie unul din grupurile majore de popoare din Europa (290 mil. mult timp sub jurisdicţie polono-lituaniană. 119 .

Marea Britanie) fiind complet asimilate. În perioada sovietică s-a format o puternică diasporă internă. creând şi o cultură originală. Numărul vorbitorilor de polonă este mult mai mic. 120 . Lübeckul dar şi Berlinul au o origine slavă). Distincte sunt şi alte grupuri localizate mai ales în regiunea carpatică : huţulii din Carpaţii Păduroşi. pe cursul inferior al Vistulei şi polabii. înaintând treptat spre est pînă la Pacific sau chiar dincolo de acesta. Limba rusă cunoaşte încă o utilizare masivă în tot acest spaţiu dar şi-a pierdut rolul în comunicarea internaţională. trăieşte în diaspora (una din cele mai puternice din S. în Sociologie des nationalismes. P. Între 1918-1992 au format un stat unitar divizat amiabil în 1991. comunităţile din Asia Centrală şi Caucaz reducândiu-se drastic ca urmare a conflictelor generate de dezagregarea statului sovietic183. lemkii şi boikii din Beskizi care locuiesc şi în estul Slovaciei sau în sudul Poloniei.Moldova. între 1991-2000 au plecat din Kazahstan peste 2 000 000 persoane (12% din populaţie). Totuşi o mare parte a ruşilor (circa 22 mil. asimilaţi de multă vreme. kaşubii.2 mil. patriotismul ruşilor fiind unul de sorginte „imperială”. Teritoriul actual a fost delimitat prin Tratatul de la Paris din 1947.Mendras. Conform Institutului Naţional de Statistică din această ţară.5 mil. concetraţi în partea înaltă a provinciei (L. soldul migraţiei externe a depăşit totdeauna nivelul de –1%anual.) sunt două popoare strîns înrudite.Birnbaum. de neînţeles pentru occidentalii de care îi desparte individualismul. circa 8 mil.repatriaţi).). în contextul geopolitic extrem de instabil al Peninsulei Balcanice. -cehii (11.etc. multe comunităţi plecate pentru muncă sau refugiate în statele Europei Occidentale (Franţa. O mare parte din populaţia de origine poloneză. Poporul dominant din Imperiul Ţarist şi fost U. efectele căruia creează încă tensiuni între Slovacia şi Ungaria. în majoritate ruşi şi germani.R.). b)slavii vestici. 1916). statul polon dispărând practic între 1769-1918. mai divizaţi şi mai diferenţiaţi.S. Estimările actuale oscilează între 25-50 mii.A. al VII-lea. La race slave.G. Au fost puse astfel bazele mai 183 Cele mai masive plecări ale ruşilor s-au constatat în Kazahstan. numărul celor care o vorbesc curent nedepăşind totuşi cu mult 175 mil. dir. proprietatea privată.S. În total. mărturie rămînând doar toponimia (Rostockul. Se adaugă acestor trei popoare. Limba rusă face o diferenţă netă între russkii (rusesc în sens etnic) şi rossiannîi (rusesc în sens statal) ca şi între Rus’ (Rusia etnică) şi Rossia (Rusia imperială).5 mil. din aceasta derivând multe dintre atitudinile ruşilor.D.. mai puţin numeroşi. c)slavii meridionali. răspândiţi pe un spaţiu vast.) şi slovacii (5.S (circa 300 mil. 185 La 1880 erau în număr de 176 000 şi locuiau în întreaga Luzacie pentru ca în 1900 să se înregistreze doar 93 000. cuprind în prezent trei popoare principale : -polonezii (48. Felix Alcan. pe cale de asimilare totală185.) continuă să trăiască în „străinătatea apropiată”. Le mythe du nationalisme russe. în celelalte republici ex-sovietice. nedepăşind 40 mil.. Bielorusia şi Lituania (circa 1. spre acesta repliindu-se majoritatea polonezilor din Europa.5 mil. între 1991 şi 1998.. generate de tendinţele expansioniste ale germanilor şi ruşilor.. M. cauzate în primul rând de criza regiunilor industriale din nordul acestui stat. în care s-au instalat începând cu sec. comparabilă ca valoare celor occidentale.) de unde cea mai mare parte s-au retras după 1945. parţial retrasă după prăbuşirea acestui stat în 1991 (circa 3-4 mil. diferenţiate de jurisdicţia politică diferită (germanică respectiv maghiară). care locuiesc în mare parte în aria de origine a slavilor dar au cunoscut fluxuri şi refluxuri spre est şi vest.) de multe ori din motive politice. -ruşii sunt unul din marile popoare ale lumii (141 mil. Germania. 1998. unde au fost supuşi unui proces intens de maghiarizare. aflaţi în fază avansată de asimilare cu toată politica de sprijin acordată încă din timpul fostei R. Paris. fiind apropiaţi de populaţiile majoritare din aceste state etc.) sau în vestul Ucrainei. statele baltice şi R. Caracteristic Rusiei este faptul că ea nu s-a constituit ca un stat naţional ci ca un imperiu. PUF. câteva grupuri mai reduse dovedind extinderea anterioară a populaţiei slave spre vest : luzacienii (sorbii) din sud-estul Germaniei.). Niederle. Ca şi polonezii formează comunităţi importante în diaspora (America de Nord mai ales) iar slovacii au contribuit într-o măsură însemnată la popularea unor regiuni din Cîmpia Panonică. capitalismul şi democraţia184.R. 184 Cf. de confesiune catolică. rezultat al amestecului cu o veche populaţie românească.7 mil. unde ruşii constituiau de multe ori elita politico-economică. Ca şi ucrainenii au contribuit masiv la migraţia eruopeană modernă (2. în pofida unor aprecieri care consideră în mod exagerat rusofonă întreaga populaţie a fostei U.5%anual). de pe cursul inferior al Elbei.U.S. şi-a impus limba în aceste limite. în principal în Ucraina şi Kazahstan. valorile maxime fiind înregistrate în anii 1993-1995 (până la –2.

în Géographie et culture. nu au nici o bază ştiinţifică. în care şi-au asumat rolul principal.Tito era croat.L. de amble părţi ale frontierei greco-bulgare. precum Rusia ţaristă. cu preţul unor deplasări masive de populaţie.).al VII-lea).5mil. Numiţi pomaci aceşti locuiesc în special în regiunea munşilor Rodopi. incomplet evaluate. catolici şi influenţaţi timp îndelungat de către italieni (asimilare a dalmaţilor. regatului maghiar iar mai tîrziu Imperiului Habsburgic. sîrbii din sangeacul Novi Pazar. O parte a acestor populaţii a fost antrenată în perioada războaielor ruso-turce de la sfîrşitul sec-al XVIII-lea în colonizarea regiunilor din nordul Mării Negre (sudul Basarabiei şi al Ucrainei). secesiunea survenită în 1991 declanşând un conflict care avea să detoneze complicata problemă bosniacă. Cei circa 16. doar 18mii croaţi şi numai 16 mii sîrbi (cf. Constituirea statelor moderne ale slavilor sudici a generat în aceste împrejurări controverse care au degenerat adeseori în conflicte sîngeroase. pe lîngă substratul trac romanizat adăugându-se un aport turanic important (proto-bulgarii veniţi din bazinul Volgăi în sec. Secesiunea acestora din urmă a dus la cel mai sîngeros conflict armat cunoscut de Europa postbelică. asigură un echilibru fragil şi o relativă omogenizare186. Divizarea macedo-slavilor este recentă şi are mai degrabă raţiuni politice.B. fie prin interesul economic sau politic arătat acestei regiuni. Paris. În prezent. În 1997. ortodocşi ca şi bulgarii s-au remarcat prin spiritul de independenţă clar exprimat. compozită ca origine etnică (aport albanez.5mil..) şi macedo-slavii (1. cel mai vast dar şi cel mai divizat ansamblu. mai deosebiţi de ceilalţi slavi meridionali prin afinităţile antropologice şi lingvistice cu popoarelor neslave vecine (români. Germaniei sau Italiei. Croaţii din vest. erijate fie în apărătoare ale creştinilor sau slavilor din Balcani.sîrbo-croaţi (inclusiv musulmanii) formează astăzi şi o diasporă importantă în unele state vest-europene sau peste ocean. la care se adaugă prolifica populaţie musulmană. în care au fost implicate marile puteri europene. 251 mii erau bosniaci musulmani (52%). albanezi). 35 mii croaţi şi 134 mii sîrbi. au devenit destul de divizaţi din punct de vedere cultural. Numărul lor în această regiune era mai mare înainte de războaiele balcanice dar cea mai mare parte au preferat să plece spre Bulgaria. turcesc) dar de limbă sîrbo-croată. opusă limbii sîrbe. cu toată existenţa unei unităţi lingvistice indiscutabile. sîrbii bosniaci în bună parte. 121 . restul declarându-se „iugoslavi”. mulţi pomaci au preferat pe parcursul sec. -sîrbo-croaţii. Tendinţele tot mai clar exprimate de delimitare a unei limbi croate. în schimbul populaţiei greceşti. Dialectul lor este destul de diferit de bulgara literară datorită masivelor împrumuturi lexicale din limba turcă. unele comunităţi fiind islamizate : pomacii din Rodopi. cazul Austro-Ungariei. la Saraievo în 1991 din cei 493 mii loc. scrisă ca şi bulgara cu alfabetul chirilic. Harmattan. au suportat mai greu această dominaţie sîrbească cu toate că principalul conducător iugoslav din perioada comunistă.6 mil. limba oficială în Gorna Makedonia fiind de fapt un dialect al limbii bulgare. scrisă cu alfabetul latin.). efect al deplasărilor pentru lucru de după 1950 dar şi al unor migraţii mai vechi sau generate de recentele conflicte. greşit catalogat ca interetnic. influenţând astfel semnificativ limba română. creuzetul unui amestec de populaţii în care rolul substratului traco-ilir romanizat a fost esenţial. greci. din cei 355 mii locuitori deja 309 mii (87%) erau bosniaci musulmani.multor organizaţii statale de inspiraţie bizantină. De la est la vest se pot distinge astăzi trei mari ansambluri etno-lingvistice a căror delimitare nu este totdeauna facilă : -bulgarii (7. I. al XX-lea să plece în această ţară.4 mil. populaţia romanizată de pe coasta adriatică) şi de către maghiari. Bosniacii din partea centrală sunt constituiţi din ambele comunităţi – sîrbă şi croată. Antropologic. nr 27/1998. Sarajevo avant et après le siège. divizarea Bosniei-Herţegovina în două entităţi – sîrbă şi croato-musulmană. Solidari cu Turcia. Majoritatea bulgarilor şi macedoslavilor sunt creştini ortodocşi dar un număr important (400 mii) sunt musulmani. Expresia cea mai recentă a acestor divizări sunt conflictele care au urmat dezmembrării fostei Iugoslavii (1992-1996). torbeşii din Macedonia etc. după conflict. Slavona folosită în biserica ortodoxă din ţările române în perioada medievală era de origine bulgară. 186 De ex. unde trăiesc şi astăzi (0. Supuşi din sec. foarte numeroasă pe atunci în această ţară. Sîrbii din est. Un număr estimat la circa 300 mii. subzistă încă în nordul Greciei actuale unde sunt supuşi unei asimilări rapide. bulgarii şi macedo-slavii sunt un amestec complex.A.Sanguin. constituind nucleul statului iugoslav creat în 1918. al XIV-lea Imperiului Otoman sau în cazul celor din extremitatea vestică.

peste o treime din efectivele menţionate trăind în diaspora nord-americană. Popoarele germanice din această perioadă se distingeau prin spiritul militar deosebit. exprimată şi prin numărul actual (389 mil. Stabilit în ultima parte a mil. dar nu au lăsat urme durabile.5mil. Astfel a început marşul spre est al germanilor propriu-zişi sa colonizarea vikingă ori mai tîrziu aventura britanică a colonizării Lumii Noi. asimilarea lor completă fiind o chestiune de timp187.) formează cel mai vestic şi cel mai redus ansamblu. prin inventarea etnonimului wendisch.) sau prin rolul coordonator al vieţii politicoeconomice mondiale. cu un rol hotărâtor în istoria ultimelor două milenii şi mai ales a ultimelor secole. I.9 mil.). Asimilând tradiţiile culturale romane prin filiera creştinismului catolic au asigurat astfel o unitate culturală Europei Occidentale. în vecinătatea slavilor şi celţilor. Sunt urmaşii vechilor vikingi şi vorbesc limbi strîns înrudite.4 mil. efect al îndelungatei convieţuiri cu austriecii. unde s-au asimilat rapid datorită apropierii culturale de britanicii dominanţi. Populaţiile de factură gotică. Participarea popoarelor scandinave la popularea Americii de Nord a fost foarte importantă. sub impulsul unor populaţii turanice. b)grupul scandinav. format probabil în sudul Scandinaviei unde există o insulă numită Götland dar şi o provincie Gotland sau un oraş Göteborg.4mil. Popoarele germanice s-au diferenţiat de timpuriu în trei grupuri bine personalizate dintre care unul a dispărut prin asimilare în timpul marilor migraţii : a) grupul gotic.) la care se adaugă populaţiile insulare ale Islandei şi Far Oer (0. c)grupul germanic occidental. distingându-se prin dispersia extremă ca urmare a colonizării unor regiuni din Lumea Nouă.Bayer. Iniţial. Cei mai numeroşi sunt suedezii (12. de unde o parte importantă s-a deplasat spre Insulele 187 Astfel dacă în 1880 trăiau în Carinthia circa 85 000 sloveni. H. î. puternic conştientizată astăzi şi văzută ca un model universal mai ales după ce s-a extins în Lumea Nouă şi s-a impus prin capacitatea de progres în faţa altor civilizaţii.) şi danezi (5. germanii ocupau regiunile forestiere ale Europei Nord-Vestice. vorbeau limbi distincte de cele germanice actuale. Paris. mai inovatoare. se distinge în primul rând prin tipul antropologic specific europoizilor nordici. numărul lor s-a redus la 43 000 în 1951 şi la numai 15 000 în prezent. în absenţa unui flux de repatriere dar în contextul unei politici de izolare culturală şi divizare a grupului.n. 9)Ramura germanică Este una din ramurile indo-europene majore. polarizarea culturală de către grupul majoritar şi cultivarea unei anumite superiorităţi faţă de cultura minoritară. 1997.e. cu o puternică amprentă culturală germanică. apoi spre sud şi sud-est. în direcţia Bizanţului pentru ca în final să se orienteze spre sud-vest în direcţia Imperiului Roman de Apus.2mil.). izolarea şi divizarea grupului minoritar prin slăbirea coeziunii şi deteritorializare. în Italia şi Austria (Carinthia). unde tratamentul lor nu este totdeauna la înălţimea drepturilor clamate în alte situaţii de către statele occidentale. Harmattan. dar la începutul erei noastre au început o lentă migraţie. Popoarele germanice s-au remarcat pe parcursul întregului Ev Mediu prin prolificitatea lor care a generat destul de rapid o presiune demografică. grupează populaţiile formate pe baza mixtării unor elemente de factură celtică sau romanizată pronind de la un fond dominant germanic al cărui nucleu se suprapune bazinului inferior al Rinului şi Wesserului. amestecându-se cu populaţiile locale romanizate sau împingându-le spre extremităţile vestice ale continentului (cazul numeroaselor populaţii celtice). dispărând în contextul amplelor mişcări amintite. O parte a slovenilor trăieşte în afara frontierelor actuale. Autorul deosebeşte şi trei faze în procesul de asimilare forţată : limitarea accesului la cultura proprie prin crearea unei conştiinţe artificiale (wendisch în cazul dat). Plurilinguisme – „contact” ou conflict des langues. mai întîi spre est. în special a suedezilor şi norvegienilor. pe coastele sudice ale Mării Baltice a migrat câteva secole mai târziu spre stepele nord-pontice unde s-au divizat în mai multe ramuri. 122 . Au generat. Aceasta se petrece într-un stat occidental şi este perfect aplicabil la situaţia românilor din teritoriile ocupate de sovietici sau a celor sud-dunăreni. deosebirile pe plan cultural sau economic între cele patru popoare scandinave fiind minore. cf. Sunt majoritar protestanţi şi au aptitudini deosebite pentru democraţie şi valorile umane cele mai înalte. fiind unul din cele mai avansate popoare din lagărul fost comunist. astfel ajungând să domine cea mai mare parte a Europei Occidentale.-slovenii (2. urmaţi de norvegieni (6. marile migraţii care aveau să pună capăt Imperiului Roman. atingându-se astfel o dispersie maximă la scară planetară.

5mil.). baza limbii literare (sudul Germaniei. dominant protestant şi de tip antropologic europoid nordic. multe dintre inovaţiile şi invenţiile care au marcat lumea modernă aparţinându-le.). Austria. care vorbesc o limbă arhaică..) s-a repliat spre spaţiul originar. rezultat al suprapunerii unor 123 .6 mil. a căror repatriere este în curs după 1990. expresie a gradului avansat de civilizaţie specific germanilor. Olanda fiind una din puterile maritime ale sec. nordestul Elveţiei. locuitorii Ţărilor de Jos. Brazilia. Flamanzii şi olandezii s-au remarcat încă din perioada medievală prin tenacitatea cu care au amenajat un spaţiu nu totdeauna ospitalier. dintre care o treime nu mai foloseşte limba germană fiind asimilată în ţările de adopţie.R. mai apropiată de olandeză şi de engleza veche. Evoluţiile lingvistice ulterioare au produs diferenţieri însemnate. Banat. constituie un ansamblu etno-lingvistic apropiat de germani cuprinzând trei componente diferenţiate cultural. Mexic. vizibil exagerate mergând pînă la 700 mil. constituind baza populaţiei din Germania. Importanţa limbii engleze este însă mult mai mare.) sau lingvistic. germanii actuali constituie un popor unitar. Numărul total al populaţiei germane poate fi estimat la circa 137 mil.Sud-Africană. cunoscuţi generic sub numele de buri. sau chiar mai mult. o populaţie compozită cu o bază olandeză la care s-au adăugat emigranţi protestanţi de origine franceză (hughenoţi) şi germani. Unitatea amintită nu împiedică însă existenţa unei conştiinţe naţionale profunde în Austria sau Elveţia.). chiar alsacienii din Franţa fiind ataşaţi naţiunii franceze. limba literară fiind un garant al acestei unitaţi în pofida păstrării unei multitudini de dialecte şi graiuri locale adesea foarte diferite.. -neerlandezii. formând cea mai mare parte a populaţiei europene din această ţară (circa 5. flamanzii catolici din nord-vestul Belgiei (5. cel puţin în perioada nazistă. Mult timp divizaţi între sudul dominant catolic. Luxemburg. cetăţeni cu ascendenţă germană numai în S. Argentina. când şi-a constituit un important imperiu colonial în sud-estul Asiei şi în Antile. Transilvania. fiind principala limbă de circulaţie mondială în prezent. nord-estul Franţei (Alsacia.A. având astfel o poziţie dominantă în cadrul continentului. Lorena).Britanice. militarist.S. Aceasta s-a manifestat în cazul celor din Germania şi prin politica expansionistă..U. Şi neerlandezii (mai ales cei din Olanda) au participat masiv la emigraţia peste ocean (circa 4 mil. Un caz particular îl constituie populaţia din Luxemburg care este trilingvă. Slovacia. nordul extrem al Italiei (Tirolul de Sud) iar înainte de 1945 formau comunităţi importante în tot bazinul dunărean şi în estul continentului unde au participat la exploatarea unor resurse subsolice sau la punerea în valoare a unor terenuri agricole fiind un popor cu abilităţi deosebit în aceste domenii (Prusia Orientală.4mil. mai ales între cei rămaşi pe continent şi insulari : -germanii propriu-zişi (teutonii) ocupă un spaţiu întins în Europa Centrală. cursul inferior al Volgăi etc. Elveţia) şi germana de jos (nordul Germaniei).S.5mil. numărând circa 192. cu trăsături antropologice central europene şi nordul prusac. nordul Mării Negre. folosind pe lîngă dialectul luxemburghez. -englezii sunt în prezent cel mai numeros popor germanic (incluzând componentele din Lumea Nouă). frizonii din Insulele Frisice şi regiunile litorale vecine. Această importanţă majoră este explicabilă prin contextul în care s-a format şi a evoluat acest popor. cu excepţia celor din fosta U. Austria.XVII-XIX. unele evaluări.5 mil. Rolul germanilor în evoluţia culturii şi tehnicii europene este foarte important. La aceştia se adaugă afrikaanerii din R. cea mai mare parte a acestor comunităţi (circa 16 mil. care a marcat profund spiritul german atât datorită grelelor pierderi umane din cele două războaie mondiale cât şi responsabilităţii asumate a genocidului practicat împotriva unor populaţii pe parcursul ultimului război mondial.) şi olandezii protestanţi din Olanda (19. Chile sau Australia). de la germana de sus. Participarea germanilor la punerea în valoare a vastelor spaţii din Lumea Nouă a fost una de prim ordin (peste 40 mil.).).A. cu statut oficial în cel mai puternic stat contemporan (S. dar foarte numeroşi sunt şi cei din Canada. Ţările Baltice.U. Ca urmare a celui de-al doilea război mondial. Bilingve sunt şi numeroasele comunităţi germanofone din Franţa şi Italia. similară englezei vechi (0. fiind populaţii de timpuriu urbanizate (prima revoluţie burgheză a avut loc în Olanda) şi cu tradiţii manufacturiere puternice care alături de performanţele agricole şi spiritul mercantil şi tolerant explică formarea celei mai dens populate regiuni din Europa. germana literară ca limbă de cultură şi franceza ca limbă de circulaţie. Boemia. numărul celor care o folosesc curent ca limbă maternă sau secundă apropiindu-se de 400 mil.

care au preluat multe din valorile etice şi morale specifice poporului englez chiar dacă ulterior coloniştii aparţinând acestuia au devenit minoritari188. amplificată un secol mai tîrziu prin avantajul adus de situarea în avangarda procesului de industrializare. engleza domina net pe site-urile Internet. deosebită de cea a majorităţii limbilor indo-europene care o face uşor accesibilă. mai întâi între cele originare din Europa.elemente germanice (anglo-saxone. această scădere fiind în favoarea altor limbi de circulaţie. mai ales prin caracterul său mixt – cea mai mare parte a vocabularului este romanic. dar şi prin structura sa relativ simplă. germanii sudici. circa 3-4mil. dar mai ales faptul că în Lumea Nouă a fost adoptată de populaţii vorbind diferite limbi. Lyon. Forţa modelului cultural englez a impus-o în întreg arhipelagul britanic.). Aptitudinile tehnice. al XVII-lea ca una din principalele forţe politice europene. Viena de ex. englezii).1% din naşteri în 1978 la 3. În acest mod au fost puse bazele unor state noi. a fost obligată de natura locurilor să îşi însuşească temeinic tehnica navigaţiei maritime. helveţii. determinat de acelaşi interes practic. Englezii au reuşit să creeze astfel cel mai întins imperiu care a existat vreodată (colonial e adevărat). 10)Ramura celtică În Antichitate constituia unul din marile ansambluri etno-lingvistice indo-europene. nordvestul Anatoliei. afirmându-se astfel ca o forţă capabilă să intervină în multe rânduri în rezolvarea conflictelor de pe continent. Varianta americană este mai dinamică. De altfel. Izolată de continent. începând cu sec. italienii nordici. Dar principala realizare a englezilor din această perioadă a fost declanşarea operei de populare a unor vaste spaţii nelocuite sau ocupate de populaţii rămase la un stadiu mai arhaic de evoluţie. Aceeaşi ciritcă poate fi adusă şi altor epitete atribuite unor limbi : frumoasă.2 mil. Altele au contribuit esenţial la etnogeneza unor popoare romanice sau germanice (francezii. în 1994. asigurându-şi în cele din urmă şi originalitatea culturală prin despărţirea de catolicismul roman şi adoptarea protestantismului anglican. dinamice. Rolul civilizator al englezilor în aceste colonii. interesul pe care-l suscită neavând legătură neapărat cu particularităţile structurale. populaţia din acest spaţiu a fost oarecum ferită de multe dintre convulsiile care au frămîntat Europa. dispoziţia spre inovaţie şi spiritul justiţiar au impus acest popor. 189 Este o opinie curentă deşi motivaţia utilizării limbii engleze derivă în primul rând din raţiuni practice. peste 1. chiar dacă uneori este exacerbat.9% în 1992. a fost real. stabilirea certă a originii este tot mai dificilă datorită amestecului avansat al populaţiilor imigrate pe „pământul făgăduinţei“. Limba vorbită de englezi se deosebeşte destul de mult de celelalte limbi germanice. De ex. mai ales în America de Nord. cazul Americii de Nord şi al Australiei. Acest fenomen capătă amploare mai ales în ce priveşte combinaţiile interrasiale (de la 2.locutori). Extinderea la scară planetară. înlăturând aproape complet limbile celtice chiar şi în catolica Irlandă. sprijinită de mass-media modernă şi de propagarea curentelor culturale formate în Lumea Nouă. cupluri fiind considerate interrasiale. Dintre cele trei grupuri de populaţii celtice mai subzistă astăzi două. marginalizarea altora etc. care în faza de extindere maximă atingeau în vest Insulele Britanice şi Peninsula Iberică iar în est. boii (din Boemia) sau au lăsat urme în toponimia actuală (Milano. împrumutat din franceza care în Evul Mediu a fost limba oficială. Mondializarea relaţiilor comerciale şi a celor culturale datorează de asemenea mult englezilor. 124 . Prevalenţa limbii engleze în comunicarea modernă este un argument circumstanţial. acaparând poziţiile cheie în comunicaţiile maritime. urâtă sau bogată. Din vastele confederaţii de triburi celtice (celtizate) nu au subzistat decât cele izolate în extremităţile vestice ale ariei lor de dispersie dar şi acestea au fost supuse pe parcursul Evului Mediu şi al epocii moderne unui proces de asimilare lingvistică fără săşi piardă totuşi unele particularităţi culturale intens mediatizate astăzi (mai ales în domeniul muzical şi coregrafic).. cu toate excesele manifestate în dese rânduri (exterminarea unor populaţii. a favorizat formarea unor particularităţi locale care disting în general engleza britanică de cea americană. Unele dintre popoarele celtice antice au dat numele unor state sau regiuni actuale – belgii. tendinţele recente arată o diminuare a acestei dominaţii. normande) peste substratul dominant celtic. parţial romanizat din Insulele Britanice. pentru ca în 1998 să ajungă la o pondere de 75% iar în 2000 sub 60%.). În unele colonii s-au format o serie de dialecte creole pe baza englezei (mai ales în Antile dar şi în Asia şi Oceania. fiind una din raţiunile care pare că au impus-o ca limbă de circulaţie mondială189. Nici o limbă nu este de fapt uşoară sau grea. pe parcursul primului mileniu al erei noastre. galii continentali al căror nucleu central îl constituia teritoriul actual al Franţei fiind romanizaţi încă din Antichitate : 188 Doar 18% din populaţia nord-americană reclamă originea britanică. dintre care un sfert erau formate din albi şi afroamericani).

Cele două popoare care subzistă sunt numeroase dar aproape integral asimilate din punct de vedere lingvistic. distinctă ca apartenenţă culturală dar care a sfîrşit prin a adopta limba puterii ocupante190. 11)Ramura romanică(neolatină) Este a doua mare ramură a familiei indo-europene din punct de vedere numeric (circa 766mil. În Marea Britanie numărul lor poate fi apreciat la 5 mil.A. dialectul vorbit fiind dispărut recent şi făcând obiectul unei acţiuni de revitalizare.U. Situaţia limbilor celtice actuale demonstrează faptul că supravieţuirea unei limbi nu este condiţionată neapărat de accesul la independenţă sau de politicile de sprijin. dintre care doar 70 mii mai folosesc curent scoţiana. unde procesele de asimilare sunt adesea de lungă durată. inclusiv diaspora din Lumea Nouă. mai bine păstrat din punct de vedere lingvistic. impuse de către Parlamentul european par să oprească declinul iremediabil al bretonei. V e.5 mil. bretonii din Peninsula Bretagne. sau 12%din populaţia mondială) şi cu cea mai mare dispersie fiind şi unul din cele mai dinamice în prezent. urmaşii unor populaţii emigrate din Marea Britanie în sec. dintre care doar 5 mil. de bretoni actuali sunt în cea mai mare parte asimilaţi.5 mil. fiind intermediară între bretonă şi galeză. În 1851.. 1994). constituie populaţia autohtonă a Irlandei (inclusiv a Ulsterului). al unei populaţii aflată multă vreme sub ocupaţie. va avea vreun efect în stoparea declinului ineluctabil al acesteia. datorită componentei latino-americane. Este poate o lecţie care ar trebui însuşită ca atare şi utilizată ca exemplu pentru gravele încălcări ale drepturilor unor comunităţi lingvistice numeroase a căror asimilare este într-o fază mai puţin avansată. În Europa.). numără în total 16.. populaţia celtică anterioară fiind romanizată.A. Aria lor de extindere maximă atingea spre est oraşul Rennes dar sub impulsul centralizator al limbii franceze s-a retras treptat spre ariile mai izolate ale Masivului Armorican. 190 Conform statisticilor oficiale numărul celor care cunosc irlandeza este în creştere în ultimul timp.. repliaţi treptat spre sud-vestul Marii Britanii şi având şanse reale de rezistenţă în noul context al unei autonomii sporite. unde constituie una din principalele comunităţi (circa 40 mil. Este greu de crezut că menţinerea statutului oficial al limbii gaelice în Scoţia şi Irlanda. se deosebeşte de cel britonic prin arhaismul său fiind exponentul unor populaţii stabilite multe mai de timpuriu în arhipelagul britanic. folosită paralel cu franceza. Măsurile de protejare a limbilor minoritare. cea mai mare parte trăind în diaspora din Lumea Nouă : scoţienii.persoane pentru ca în 1971 acest număr să se reducă la numai 120 mii (Walter. Poporul scoţian este de multă vreme integrat în ansamblul populaţiei britanice căreia îi furnizează o serie de repere identitare dar au avut si propriul lor stat pînă în sec. în regiunea de origine dintre care 0. majoritatea trăind în S. Numărul lor total depăşeşte 45.5 mil.A. Hebride. distribuiţi relativ egal între R. este mult prea târzie atitudinea de favorizare a culturilor minoritare. dar 1.U. mai ales aceea din S. şansele de a rezista sunt minime cu atât mai mult cu cât strînsele relaţii pe care le întreţine cu influenta diasporă din S. fiind de fapt un dialect al acesteia. locuiesc în Irlanda iar dintre aceştia doar 300 mii mai cunosc irlandeza.5 mil. remarcându-se prin impresionanta diasporă. Shetland). Australia şi Canada. b)grupul gaelic. favorizează limba engleză. repliaţi spre nordul extrem al Marii Britanii (nordvestul Scoţiei şi arhipelagurile vecine : Orkney. irlandeza mai era vorbită încă de 1. Este un caz destul de particular. Cu tot statutul oficial pe care-l are irlandeza. deosebiţi de restul populaţiei din arhipelagul britanic prin apartenenţa la catolicism. Cei circa 1 mil. 125 . noul context al autonomiei politice acordat de guvernul britanic fiind de natură să îi întărească particularismul. a căror limbă a fost vorbită pînă în secolul al XVIII-lea în Peninsula Cornwall. cornicii.folosesc curent galeza ca limbă maternă).3 mil. limbă foarte apropiată de irlandeză.8 mil. mai mult decorativ.al XVII-lea.a)grupul britonic.U. doar 200 mii de persoane mai cunosc limba bretonă. irlandezii. cuprinde trei popoare : galezii (welshii sau cymrii) din Ţara Galilor (circa 6.. în vestul extrem al Franţei.Irlanda şi Irlanda de Nord)..n. populaţia din insula Man este considerată de multe ori aparte în cadrul acestui grup. un număr şi mai redus folosind-o curent (150 mii.

Popoarele romanice (neolatine) s-au format prin romanizarea, în timpul expansiunii Imperiului Roman, a unor populaţii indo-europene diferite – traco-ilire în sud-estul Europei, celtice în Franţa, nordul Italiei şi sudul Marii Britanii, celto-iberice în Peninsula Iberică sau chiar a unor populaţii de alte origini – etrusci, liguri, basci etc., în vestul Italiei, sudul Franţei şi Pirinei. Evoluţia divergentă şi asimilarea ulterioară a unor elemente etnice şi lingvistice la fel de diverse, în timpul marilor migraţii – germanice în vest, turanice şi slave în est, arabo-maure în Spania, au condus la formarea mai multor popoare între care înrudirea este mai degrabă lingvistică decât genetică. Prestigiul culturii romane, formată pe parcursul primului mileniu î.e.n. prin asimilarea unor componente etrusce şi greceşti a asigurat această unitate peste milenii, limba latină păstrându-şi multă vreme rolul de vehicul cultural, după dispariţia sa ca limbă vorbită, contribuind alături de greaca veche la formarea celei mai mari părţi a vocabularului modern internaţional. În acest fel se poate afirma, fără teama de a greşi, că vocabularul latin (romanic) a constituit principala sursă de îmbogăţire a celor mai diverse limbi vorbite pe Glob, în primul rând în Europa, cazul limbii engleze fiind foarte evident. Domeniul lingvistic nu este singurul în care romanii au lăsat o moştenire consistentă. Alături de moştenirea greacă a stat la baza succesivelor revoluţii culturale care au avut loc în Occident pe parcursul Evului Mediu şi în pragul epocii moderne, cea mai mare parte a modului de organizare şi administrare social-politică şi economică derivând direct din modelul roman de societate, ajustat necesităţilor epocii moderne. Cele mai multe dintre popoarele rezultate au avut un rol esenţial în evoluţia culturii şi civilizaţiei pe parcursul ultimului mileniu, fiind precursoarele celor germanice în acţiunea de colonizare a Lumii Noi. Dominant catolice, formează un ansamblu cultural relativ unitar în care însă fiecare componentă are propria personalitate. Pot fi deosebite trei mari grupuri : a)grupul galo-romanic, cuprinde acele populaţii formate prin romanizarea populaţiilor celtice peste care s-au suprapus ulterior şi elementele germanice. Ca rezultat al acestui proces s-au format mai multe populaţii distincte supuse de timpuriu unei centralizări etnice şi lingvistice. Astfel astăzi nu se mai poate vorbi decât de o singură individualitate etnică, cea franceză, chiar dacă occitanii din sudul Franţei actuale şi unele regiuni vecine din Spania şi Italia, mai păstrează local anumite particularisme culturale sau dialectale (circa 7-10mil.). Francezii s-au remarcat de-a lungul timpului ca unul din popoarele dominante ale Europei, multă vreme, pînă la începutul sec.al XIX-lea au fost şi cei mai numeroşi, fiind în avangarda unor evoluţii socio-culturale. Participanţi activi la colonizarea Lumii Noi, fără a se impune printr-o particpare demografică masivă, din cele circa 66.4 mil.francezi doar o treime trăind în afara Europei (estul Canadei, unele regiuni ale S.U.A. sau în unele teritorii de peste mări, reminiscenţe ale vastului imperiu colonial antebelic). În Europa, francezii formează populaţia de bază în Franţa, sud-estul Belgiei, sud-vestul Elveţiei şi nord-vestul Italiei (Val d'Aosta). În perioada colonială un număr important de francezi s-a stabilit în colonii de unde s-au retras în cea mai mare parte după decolonizare (cazul celor din Algeria este cel mai cunoscut). Limba franceză a fost şi rămîne una din marile limbi de circulaţie mondială, efect al supremaţiei franceze în secolele trecute cât şi al adoptării sale ca limbă oficială în multe dintre fostele colonii. Numărul populaţiei francofone este dificil de estimat, putându-se conta pe circa 65 mil. în Europa, la care se adaugă peste 10 mil. în Canada, S.U.A.şi 11 mil. vorbitori de creolă franceză în Antile, Mascarene şi Guyana franceză etc. Ca limbă secundă are o utilizare largă în Africa (circa 25-60 mil.) şi în unele regiuni ale Oceaniei (Noua Caledonie, Polinezia Franceză). Concurată de limba engleză, are un rol secundar în prezent, fiind limbă oficială a O.N.U. (alături de engleză, spaniolă, rusă, chineză şi arabă) dar în cadrul Europei lărgite este posibil ca rolul său, alături de cel al limbii germane, să crească. b)grupul ibero-romanic este cel mai complex deşi la origine este rezultatul romanizării populaţiilor autohtone ale Peninsulei Iberice, influenţate ulterior de invaziile germanice (cu un impact mai redus) şi de cea arabo-maură, mai durabilă. Ca şi în cazul grupului galo-romanic, iniţial s-au format mai multe populaţii distincte supuse ulterior unui efort de centralizare. Spre deosebire însă de acesta, rezistenţa unor populaţii locale a fost mai puternică, inclusiv din partea unor vechi comunităţi din substratul preindo-european (bascii). Astăzi putem distinge trei mari ansambluri etno-lingvistice, a căror

126

complexitate este sporită de rolul primordial al statelor iberice în descoperirea Lumii Noi, unde prin colonizare şi mai ales prin amestec au dat naştere unor varietăţi locale extrem de viguroase. Aceasta se exprimă şi prin numărul total de circa 544 mil. dintre care doar o mică parte locuieşte în Europa. -catalanii, localizaţi la interferenţa cu grupul galo-romanic, fiind foarte apropiaţi de occitani (9 mil.), locuiesc în nord-estul Spaniei (Catalonia, Valencia, ins.Baleare, Aragon), Andorra, sudul Franţei (Roussillon) şi în număr mai mic în Sardinia (Alghero). Un număr greu de precizat trăieşte şi în America Latină unde se confundă în masa populaţiei ibero-americane. Regiunile populate de catalani se disting prin nivelul cel mai înalt de dezvoltare economică din Spania, Barcelona fiind capitala economică a acestei ţări. Alături de particularităţile lingvistice acest aspect explică gradul ridicat de autonomie de care se bucură în cadrul statului spaniol, catalana, spre deosebire de alte limbi regionale din vestul Europei, fiind o limbă vie, cu acces în toate sferele vieţii socialeconomice. Se disting de restul populaţiei spaniole prin influenţa arabo-maură mai redusă (cu excepţia Valenciei) şi printr-o mai mare deschidere spre exterior, favorizată de comerţul mediteranean; -spaniolii, sau mai exact castilienii, alături de hispano-americani se impun prin număr – 363 mil., fiind din acest punct al doilea ansamblu etnic de pe Glob şi al patrulea din punct de vedere lingvistic. Castilienii propriu-zişi din Spania şi din diaspora pe care au format-o recent în ţările vesteuropene, prin migraţiile pentru lucru, nu depăşesc cu mult 30 mil., incluzând galicienii din nordvest, mai apropiaţi lingvistic de portughezi şi care păstrează o serie de particularităţi culturale distincte. Creatori ai unui mare imperiu, al cărui apogeu coincide cu sec. XVI-XVII, când controlau o mare parte a Europei (Ţările de Jos, multe state germanice), cea mai mare parte a continentului american, Filipinele şi unele regiuni ale Africii. Avantajul descoperirii Lumii Noi, sub patronajul casei regale spaniole, nu a fost fructificat decât într-o anumită măsură, începând cu sec. al XVII-lea influenţa lor începe să scadă atât în Europa cât şi în lume, Spania intrând într-un con de umbră din care nu avea să iasă decât în ultima jumătate de secol când şi-a redescoperit vocaţia europeană, devenind o componentă esenţială a procesului de integrare. Spre deosebire de englezi care au dus o politică de colonizare efectivă a Americii de Nord, înlăturând sau confinând în rezervaţii populaţiile indigene, Spania catolică a preferat varianta unei fuziuni cu elementele locale, asimilând total sau parţial culturile precolumbiene, creându-se astfel mai multe popoare hispanofone distincte (mexican, peruan, argentinian, columbian, cubanez etc.). Unele dintre acestea sunt alcătuite masiv din metişi şi indigeni (America Centrală, regiunea andină) şi mulatri (Antile, Venezuela), mai rar fiind constituite din urmaşii emigranţilor europeni, de origine dominant romanică – iberică sau italiană (Urugauy, Argentina). Acest ansamblu eterogen, formează totuşi o unitate culturală distinctă la nivel mondial, remarcându-se prin dinamism şi exotism, impunând multe modele culturale, inclusiv în Europa. În acest mod numărul populaţiei hispanofone este ceva mai ridicat, dacă includem populaţia indigenă bilingvă sau numărul tot mai mare de emigranţi din ţările latino-americane trăind în S.U.A. (peste 36 mil. în 2000191). Aprecierile pot merge de la 350 la 400 mil. vorbitori de limbă spaniolă, numărul acestora fiind în creştere relativ rapidă faţă de alte limbi europene de circulaţie (engleză sau franceză). Ca şi acestea a dat naştere unor variante creole, în Filipine, Antile, circa 2.5 mil. şi a influenţat vocabularul multor limbi cu care a intrat în contact. Spre deosebire de diversele variante ale englezei, spaniola americană este mai unitară şi mai apropiată de limba vorbită în Europa; -portughezii, alături de brazilieni au cunoscut o evoluţie similară cu aceea a spaniolilor, diferenţiindu-se timpuriu de aceştia, graniţa hispano-portugheză fiind cea mai veche din Europa. Navigatori îndrăzneţi au avut un rol cel puţin la fel de important ca putere maritimă şi mondială, portughezii fiind precursorii tuturor europenilor în comerţul cu Africa şi Extremul Orient, imperiul colonial pe care l-au creat dovedindu-se cel mai durabil dintre toate. Intraţi ca şi spaniolii într-un con de umbră (într-o perioadă Portugalia fiind chiar anexată regatului castilian), s-au regăsit
191

Cf. recensământului federal efectuat la finele anului 2000 (12.6%din total). Faţă de 1990 s-a înregistrat o creştere cu 58%, majoritatea fiind de origine mexicană (20.6 mil.), urmaţi de portoricani şi cubanezi dar, fapt notabil, creşterea cea mai vizibilă s-a înregistrat în cazul celor veniţi din istmul central-american şi America de Sud ( de la 5 la 10 mil. în intervalul menţionat).

127

într-o poziţie inferioară din punctul de vedere al performanţelor economice în noua Europă. Din fosta glorie a epocii coloniale a rămas însă o construcţie statală de mari dimensiuni în America de Sud – Brazilia, stat cu un mare potenţial economic. Astfel celor 11.7 mil.portughezi continentali (inclusiv puternica diaspora din Franţa, Germania etc.) li se adaugă încă 167 mil. de locuitori care asigură limbii poretugheze un rol important pe plan mondial. Adăugând vorbitorii de creolă portugheză din diverse state africane sau din fostele colonii asiatice şi pe cei care o folosesc ca limbă secundă în Africa, numărul lusofonilor poate fi estimat la 198 mil. Brazilienii constituie principala concentrare de populaţie lusofonă, fiind constituiţi din trei componente de bază – urmaşii populaţiei europene emigrate, dominant de origine romanică dar cu un aport germanic şi slav mai însemnat ca în alte regiuni ale Americii Latine; urmaşii sclavilor negri, masiv amestecaţi, mai numeroşi ca oriunde în America; populaţia indigenă, dispersată în vastele păduri amazoniene sau în savane. Portugheza vorbită în Brazilia este mai arhaică şi se diferenţiază tot mai mult de cea vorbită în Portugalia. c)grupul italo-romanic, cuprinde urmaşii populaţiilor romanizate din Peninsula Italică şi sudestul Europei. Legăturile cu celelalte două sunt numeroase, atât pe plan lingvistic cât şi antropologic, cu excepţia notabilă a romanităţii sud-est europene. Cele câteva comunităţi etnice formate au avut o evoluţie diferită, divizată între creştinismul occidental şi cel oriental: -reto-romanii, împreună cu friulanii, constituie o populaţie mai restrînsă care nu depăşeşte 800 mii loc., dispersaţi pe versanţii Alpilor Retici şi Dolomitici, în sud-estul Elveţiei şi nord-estul Italiei. Aflaţi în recul, mai ales în Elveţia, ocupau iniţial un spaţiu mult mai extins, făcând legătura cu grupul galo-romanic. Oameni de la munte, se deosebesc prin particularităţile antropologice şi prin modul de viaţă, similar celorlalte populaţii, de origine dominant germanică, din regiunea alpină; -italienii, unul din popoarele majore ale Europei, sunt urmaşii direcţi ai populaţiei romanizate din regiunea centrală a Imperiului Roman, moştenind de la acesta cea mai mare parte a elementelor vieţii sociale, a culturii şi civilizaţiei, exprimat şi prin faptul că pe parcursul Evului Mediu, această regiune constituia nucleul cel mai avansat al civilizaţiei europene, aici manifestându-se iniţial Renaşterea care avea să modifice esenţial cursul destinului Europei. Absenţa unei unităţi statale a împiedicat mult timp dezvoltarea societăţii italiene, marcată încă de decalaje economice regionale puternice, dar a fost compensată de rolul major jucat pe tărîm cultural, multe din modelele culturale europene avându-şi aici originea. Defavorizaţi mult timp de deplasarea centrului de greutate al vieţii economice dinspre Mediterana spre Atlantic, după ce au dominat comerţul dintre Orient şi Occident, deţin în prezent o poziţie cheie în arhitectura europeană, în relaţiile pe care Europa unită le întreţine în cadrul bazinului mediteranean. Participanţi activi la migraţia transatlantică, italienii au avut un rol important în construcţia Lumii Noi, chiar dacă adesea contradictoriu, exportând peste ocean şi unele forme de organizare socială nocive, exacerbate de mass-media uneori (mafia). Numărul italienilor poate fi apreciat la circa 89 mil., dintre care o treime trăiesc în Lumea Nouă (15 mil. în S.U.A., un număr chiar mai mare în Argentina, Uruguay, Brazilia etc.), o diasporă importantă trăind în diverse state europene, în afara regiunilor tradiţionale de populare italiană din Corsica şi sudul Elveţiei (Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia germanică). Limba italiană este înainte de toate o limbă de comunicare, variantele dialectale fiind foarte numeroase şi adesea foarte diferite. Numărul vorbitorul poate fi estimat la circa 66 mil., rolul său fiind astăzi restrîns, dar în trecut a avut o influenţă majoră asupra vocabularului celor mai multe limbi europene, în special în domeniul artistic şi cultural. Trebuie menţionat şi rolul simbolic pe care îl are capitala italiană, ca centru al catolicismului, cea mai răspândită formă a creştinismului. -sarzii din Sardinia (circa 1.3mil.) sunt de cele mai multe ori priviţi ca un grup etno-lingvistic aparte şi se remarcă prin arhaismul cultural, păstrând elemente ale vechii civilizaţii mediteranene. Fără să aibă un statut privilegiat, limba sardă este practicată în bilingvism cu italiana, la fel ca în restul Italiei. Între limbile sardă şi română sunt numeroase paralelisme.

128

sunt pe cale de dispariţie. unde sunt recunoscuţi oficial doar în Voivodina deşi cei mai numeroşi trăiesc în Valea Timocului. Cu toată dorinţa de reducere a acestor influenţe manifestată începând cu redeşteptarea sentimentului naţional la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. nordul Bucovinei). 50 mii în Kazahstan etc. sudul Albaniei.4 mil. Gravitând mult timp în sfera de influenţă a imperiilor succesive constituite în estul şi sudestul Europei. Ungaria etc. distingându-se prin etnogeneza specifică şi apartenenţa culturală dominantă. maghiare etc.. numărul total al vorbitorilor de limbă română192. Iugoslavia. multe comunităţi similare fiind de multă vreme asimilate în restul spaţiului iugoslav (Bosnia mai ales). în special în sudul Dobrogei (Cadrilater) de unde au fost evacuaţi în nordul provinciei în urma Tratatului de la Craiova din 1940 (circa 35 mii după recensămîntul din 1992). Canada sau în unele state europene (Italia. unde formează comunităţi importante. în bună parte deznaţionalizaţi mai ales în afara regiunilor de populare tradiţională din nordul Bucovinei. în vestul Croaţiei.-dalmaţii. trăind în două state – România şi R.A. unde se păstrează o bogată toponimie românească. Limba română este vorbită în afara populaţiei de origine etnică românească şi de minorităţile naţionale de pe teritoriul statului român. Buni comercianţi. Spre deosebire de alte popoare europene. separate de aşezarea slavilor în această regiune. au fost angrenaţi de timpuriu în migraţiile spre Europa Centrală unde şi-au constituit comunităţi importante. Caracteristica acestora este rapiditatea cu care se asimilează culturii ţării de adopţie şi slaba capacitate de a forma o diasporă coerentă. vlahi. Ca şi în cazul celorlalte popoare din sud-estul Europei. unde sunt majoritari dar şi în unele regiuni ale statelor vecine : Ucraina. românii nu au contribuit într-o măsură prea mare la migraţia transoceanică. la care s-au adăugat o serie de influenţe lingvistice deosebite (greceşti. America de Nord sau Australia. circa 0.XIII-XIV.Moldova şi o parte din pseudo-intelectualitatea basarabeană reclamă existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc ţine de domeniul patologicului neavând absolut nici un fundament ştiinţific.U. Romanizarea substratului trac a fost urmată de asimilarea unei mase importante de populaţie slavă sau turanică (de origine turcică în principal).Moldova. altădată stăpînii litoralului est-adriatic erau şi ei apropiaţi italienilor din punct de vedere cultural (fiind catolici)..1mil. fără argumente concludente. spre Valea Timocului.S. de pe cursul inferior al Vardarului) fiind antrenaţi în mişcările de regrupare a populaţiei musulmane din Peninsula Balcanică spre teritoriul actual al Turciei. Istroromânii din Peninsula Istria. formând o punte lingvistică între Italia şi romanitatea orientală dar au fost asimilaţi complet de către slavii sudici. circa 200 mii în Federaţia Rusă. când s-au format comunităţi importante în S. Ramura sud-dunăreană este considerată de unii ca popor distinct (aromâni. Fără să fi avut un rol deosebit în istoria europeană. Numărul lor este mult redus astăzi prin asimilare şi emigraţie. Bulgaria. etnogeneza românilor a fost un proces mai complex şi mai îndelungat. Franţa. Un caz particular îl prezintă populaţia românească din teritoriile ocupate de fosta U. mai puţin în R.R. 129 . 192 Insistenţa cu care autorităţile din R. s-au distanţat destul de mult de restul popoarelor romanice. încât putem estima la circa 28 mil. Acest proces s-a finalizat în mare parte în sec.4mil. încât poate fi apreciat la circa 300-500 mii. circa 0. în Gorna Makedonia.6-1 mil. Germania). încât din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei păstrează afinităţi puternice cu lumea slavo-bizantină.S. sudul Basarabiei şi regiunea transcarpatică. supusă unor migraţii mai mult sau mai puţin forţate spre regiunile slab populate ale acesteia. la creştinismul de rit bizantin. în vestul Europei. propensiunea pentru emigraţie manifestându-se abia în ultimele decenii. izolat şi în Serbia sau Bulgaria. O parte dintre ei au fost islamizaţi (megleniţii. chiar în cea regională se disting prin importanţa demografică fiind un popor relativ important la scară europeană – circa 25. (Basarabia.români.Moldova. prezenţi mai masiv în nordul Greciei. O parte a acestora s-au stabilit în ultimele secole şi pe teritoriul actual al României. -românii.. macedoromâni). din tradiţia lor comercială rămînând o bogată moştenire în oraşele de pe coasta dalmată. cu circa 0.). când iau naştere şi primele formaţiuni statale româneşti şi se accentuează divergenţa dintre populaţiile de la nord de Dunăre şi cele din Balcani. acestea subzistă. formează ansamblul extrem-oriental al ramurii romanice. cu concentrări importante în nord-vest.

63 0 130 . % a Khoisanică 0.2 8.1 0 01 8 Eskimo0 0 0 0 0.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A Am Ame otal în urop sia frica erica de N rica Lat. în favoarea altora mai dinamice. 0 0 0 0.21 japoneză 03 . 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0.2 0 tibetană 2. 63 0 0.001 Aino3.35 9. elamo-dravidiană.1 0. indo-europeană şi sino-tibetană. ca de exemplu aceea uralo-altaică.0 0 aleută 5 Ciukot0 0 0 0 0 0 kamceadală . Toate aceste mutaţii demonstrează faptul că structura etno-lingvistică a populaţiei Globului se află într-o continuă transformare. 75 0 0 0 0 0 0. 0 1 2.34 Nilo0. 0 0 9. sau dimpotrivă o scădere a acestuia (America de Nord. Se poate observa astfel o scădere a ponderii celor două familii dominante. Tabelul nr. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0. 0 0 18 0.5 0 altaică 01 . 0 0 01 19 Nigero3. Oceania). 39 1 3.Acest vast tablou al structurii etno-lingvistice a populaţiei Globului este completat cu cele trei tabele anexate care sintetizează informaţiile expuse fiind pline de semnificaţii referitoare la dinamica marilor familii. 0 0 0. austrică.53 nă 46 9 Na-déné 0. uralo-altaică etc. fie că este vorba de o sporire a gradului de omogenitate (Europa. 5 3 0 0. 0 5 0 0. 0 1 0 0 0 04 .02 7 O ceania 0 0 0 4. America Latină).001 Ghiliak 0 0 0 0 0 0 . accentuată de diferenţierea puternică a dinamicii naturale în perioada contemporană. altele păstrând o pondere constantă.16 .72 9 Uralo3. Semnificativă este şi mutaţia produsă în Asia unde familia indo-europeană a depăşit-o proporţional pe cea sino-tibetană sau creşterea importantă a ponderii familiei nigerokordofaniene în Africa. 0 0 0 0 0 pacifică 07 . a cărei pondere este în creştere în Asia (domeniu al limbilor altaice) dar în scădere în Europa (domeniu al limbilor uralice).55 8.61 37 Amerindia 0. Modificări importante pot fi observate la nivelul continentelor. Importante sunt şi evoluţiile care caracterizează unele familii secundare. nigerokordofaniană şi afro-asiatică.02 Austrică 6.35 0 Coreeană 1. 0 0 0 0.85 Sino2 0 3 0 0. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9.

0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 39 1 3.55 8.8 europeană 1. 0 0. 0 0 0 0 0 ană 04 . 0 5. 8. 0 0 0 0.01 .26 1. 63 7 0.80 22 Afro3. 0 0. 0 1. 0 aleută 05 Ciukot0 0 0. 0 0 0.61 39 20 8 Tabelul nr. 0 0 0 001 Aino3.16 Asianică D ispărută Kartvelică 0.35 9.60 2. 0 0 0 0. 96.72 29 0 0. 0 0 18 0. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0. 75 0 0 0 0 0 0. 63 0 0. 90. 0 0 0 0 0 ă de nord 09 .34 Nilo0. 0 0 0 pacifică 07 02 Austrică 6. 0. 63 0. 0 6 0.85 4. 0 0 0 04 85 Sino2 0 3 0 0.81 O ceania 0 0 0 4.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A A A otal în uropa sia frica merica merica % de Latină Nord Khoisanică 0.09 .05 8 Indo5 9 3 4.11 dravidiană 85 .01 Caucazian 0. 0 01 18 Eskimo0 0 0 0 0.61 37 Amerindia 0. 2 0 3 2. 63 131 . 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. 0 0 0 0 0 08 . 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9.Burushaski 0 0 0 0 0 0 0 0 0 . japoneză 03 35 10 21 Coreeană 1.02 Mediterane 0.32 . nă 46 29 53 Na-déné 0. 0 0. 0 1 2. 0 tibetană 2.27 asiatică 71 . 0 0 9.3 0. 0 0 01 19 Nigero3.14 Elamo3.

22 0.20 0 0 11 2.81 0 0.70 Australian 0. 63 9 0. 63 0.71 89 33 02 54 Amerindia 0. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Caucazian 0. 0 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 0 0 57 0 0 0 0. 27 9 0. 3 38 4. 16 0 32 5.Uraloaltaică 01 Burushaski 3. 0 0 0 0 0 1.22 :Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în anul 2000 Familia T E A A A A O otal în uropa sia frica merica merica ceania % de Latină Nord Khoisanică 0. 0 nă 61 98 56 Na-déné 0. 0 0. 09 9 2. 73 07 3. 02 0 01 0.95 Nilo1. 0 0 132 . 08 Elamo3. 0 0 0 0. 0. 0.88 0 0. 02 0. 0. 6. 0. 0 0 0 1 pacifică 12 03 9. 3. 0. 1 1. 0. dravidiană 85 Afro3. 7 Tabelul nr. 0. 0 0. ă de nord 09 Mediterane 0. 0. 0 0 0 01 08 Nigero7. 0 0 1 0 0 0 sahariană 39 0. 0 0 0. 0. ă 01 15 Indo0.05 3 39 0 0. 16 0. 0 0. 6. 6.61 85 14 3. 0. 4. 0 0 aleută 05 Ciukci0 0 0. 0 5 0 0 0 kordofaniană 16 07 4. 01 0 80 2. asiatică 71 Indo5 europeană 1. 0 0 0 0. 0 0 0 0 001 Aino2.45 Austrică 8. japoneză 11 01 36 66 10 33 Coreeană 1.26 1. 0. 0 0 01 14 Eskimo0 0 0 0 0. 1. ană 04 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 6.60 0.

de pe locul 21 coborând pe locul 36. 0. deşi în perioada luată în calcul poziţia sa a slăbit. 33 0 0 0 0. 98 0. 0. cu excepţia notabilă a celor care s-au implantat durabil în America – spaniola. Importantă este şi apariţia printre limbile cu o importanţă majoră a unor idiomuri cu şanse de a deveni limbi de comunicare pe spaţii vaste din Africa. Majoritatea limbilor din Europa pierd teren.23 01 0.10 0 1. Sino2 tibetană 0. unele limbi din subcontinentul indian sau unele recent formate prin normarea necesară facilitării comunicării în spaţii eterogene lingvistic – indoneziana. portugheza şi engleza. 0 0 01 0 0. italiană. 3. Tabelul nr. 6.0 250. 07 3 29 0.44 3 86 0 0.0 0 3 *engle 1 4 1 2 Polonă 2 4 % 3 3 9 133 . 29 0.97 62 16 0. 19 9 3.53 07 Uralo3. ană 02 Asianică D ispărută Kartvelică 0. asiatică 80 Indo4 europeană 4. 04 2. rămînând totuşi între primele 10 limbi europene. altaică 18 66 Burushaski 0 Caucazian 0.0 12 5 i 3. cum se crede adesea. marcată de o eterogenitate extremă (swahili. Inserarea în acest tabel şi a limbii române este menită a demonstra că locul pe care aceasta îl ocupă nu este chiar unul secundar. 04 0.05 0 0.61 4. 0 0 0.vorbitori în anul 2000. 44 0 01 0. tagalog (filipineza).0 3. 06 2. cele cu minimum 20 mil. 1.0 07 2 *hindi1 5 3 2 Ucrain 3 4 urdu 15. 07 Elamo3.0 3. 6 Tabelul care ilustrează evoluţia principalelor limbi vorbite pe Glob. germană. ă de nord 08 Mediterane 0.22 4. este de asemenea grăitor. 31 0. dravidiană 97 Afro5. 65 9 4. 01 0. 02 0.25 45 42 11 0. 82 9 9.0 35. 97 3 3. 33 2.23 : Principalele limbi vorbite pe Glob între 1920-2000 (mil.22 0 0. haussa). 0.0 65 6 eană 3.vorbitori) N Limba 1 2 % N Limba 1 2 r.crt 920 000 1 *chine 4 1 2 2 Gujarat 1 5 ză 00. ucraineană care au lăsat locul altor limbi favorizate de explozia demografică de după 1950 (araba). Reculul în clasamentul celor mai vorbite limbi de pe Glob este foarte evident în cazul limbilor franceză. 66 0 0 0 02 0 0 0 02 0. 2.crt 920 000 r.

0 22.0 75 Notă : Estimări personale pornind de la diverse surse.5 88 1 ua .0 0.0 90.5 7.0 67 8 *portu 4 1 3 3 *hauss 5 3 6 gheză 0.0 2.7 5. Semnul (*) înaintea unor limbi este utilizat pentru a diferenţia acele limbi care sînt folosite în comunicarea pe spaţii care depăşesc aria de origine.0 06 0 lam 2.0 0.5 0.0 * 8 ă . spre deosebire de celelalte.0 00 4 .0 74 3 .0 * 2 eză .0 64 7 .0 2 65.5 4.0 9 5 ndeză 2. corelate cu dinamica generală a populaţiei în perioada 1920-2000.5 32 1 Japone 5 1 1 3 Oriya 8 3 3 0 ză 5.0 1.0 7 4.0 2 7 .0 5 2 Turcă 1 6 4 4 Oromo 3 2 5 2 2.0 28.0 1 1.0 2 57 4 22 5 30 3 7 2 8 2 9 3 da Malaya ă Kanna Birman 1.0 0.5 5.5 3 5 4 00 2 62 2 2.0 00 2 Thai1 6 4 4 *igbo 3 2 4 3 lao 1.0 2 6 ă 4.5 3.0 75 2 *swahi 2 6 * 4 Sebuan 3 2 4 4 li .5 0.0 0 3 eză . Semnul (**) arată o creştere maximă a numărului de 134 .0 * 1 .5 1.0 67 9 .0 00 9 *rusă 9 1 9 3 Sundan 8 3 3 2.0 1 1.5 14 2 Italiană 4 6 5 4 Neerla 1 2 7 1 2.0 1.0 50 6 (galla) .0 4 0.0 10.0 4.0 5.0 00 1 *franc 5 1 9 3 Român 1 2 8 2 eză 7.5 10 1 Javane 2 9 3 3 *amhar 4 2 4 4 ză 3.0 6.0 67 1 Telugu 2 8 2 3 Uzbekă 4 2 4 5 2.0 35 5 ă .0 4 2.0 00.5 1.0 75.0 5 00.0 4.0 80 1 *tagalo 2 7 * 4 Assam 4 2 4 8 g .0 28 8 a .0 04 0 .0 60 1 Vietna 1 7 4 4 *fulbe 4 2 5 6 meză 5.0 2.0 10.0 7.0 33 4 .5 06 1 Punjab 2 1 3 3 Malaez 6 3 4 1 i/lahnda 8.0 00.0 1 0.0 6.5 5.5 04 *indon 0 2 * 3 Pashto 7 3 3 eziană . la care reprezintă doar numărul locuitorlor care le utilizează ca limbă maternă.0 00 1 Marath 2 7 2 4 *quech 5 2 3 7 i 0.0 3 9.0 3 85.ză 4 olă 5 6 i 7 *arabă Bengal *spani 56.0 8.5 7. efectivele înscrise corespunzând acestei realităţi.0 7.5 8.0 0.0 75 2 a .0 4.5 9 1 Germa 7 1 3 3 Yoruba 4 2 5 3 nă 6.0 10 1 Tamil 1 7 2 4 Sindhi 5 2 3 9 9.0 40 2 *persa 1 7 7 4 Kurdă 3 2 5 0 nă 0.5 5.

Kernbach. Les langages de l’humanité. excelentă radiografie a genezei şi difuziunii marilor curente religioase. Acestea sunt doar cele mai importante faţete ale acestui complex fenomen195. 31.Smart. Tabelul nr. Atlas of the World’s Religions. În această perspectivă se poate accepta o anumită succesiune a formelor pe care fenomenul 193 Cazul celui publicat sub direcţia lui N. populaţia mondială 2 8 3 2 1 Surse: adaptare după Wilcox W. R.Eliade în Tratat de istorie a religiilor (Humanitas. 1940 şi Malherbe M. Problemele structurii confesionale sunt adesea trecute pe plan secundar. încorporate în structura etno-lingvistică sau chiar evitate de către geografi datorită sensibilităţilor pe care le suscită. Adeziunea la o credinţă religioasă este o opţiune individuală dar ceea ce interesează geograful este modul în care religia creează legături sociale înscrise într-un teritoriu pe care-l personalizează. Bucureşti. Laffont. 195 M. Aceste dezbateri se datorează de fapt confuziei între religie ca fenomen pur spiritual. lingvistic şi economic…“ (pp. Ed.15-19). Calmann&King Ltd. una din puţinele surse bibiliografice accesibile în limba română. Bucureşti. derivat din necesitatea profund umană de a-şi explica realitatea şi religia ca fenomen social ce contribuie la structurarea comunităţilor umane.Politică. Ceilalţi văd în fenomenul religios un rezultat al constrângerilor impuse de civilizaţie. Biserica în involuţie. IV.5 20 11 19 35 6 5 0 Spaniolă 8. publicându-se chiar şi atlase de specialitate193.5 9. 1999.24 : Evoluţia numărului de vorbitori ai principalelor limbi europene între 15001992(mil. 1995.3. Paris.F.Structura confesională a populaţiei Interesul geografiei pentru religie poate să pară surprinzător. Aceasta în timp ce toate disciplinele socio-umane acordă religiei o atenţie deosebită. 1984. anul 1920 fiind considerat 100%. Ca orice fenomen sociocultural şi religia se manifestă printr-o anumită dinamică spaţială care interesează în mod deosebit geografia. Religia fiind un fenomen uman.5 26 44 80 31 5 Rusă 3 5 25 70 13 16 0 5 Portugheză 1 4 6 24 47 16 0 Germană 10 11 30 75 78 90 Franceză 12 20 27 45 62 75 Italiană 9.. 1992) afirmă că nu există fenomen religios pur întrucât nu există „fenomen care să fie în chip abslut şi exclusiv religios. 16 26. Studies in American Demography. Londra. Ithaca. stabilindu-i norme morale şi etice. 23.) Limba 15 17 18 19 19 19 00 00 00 00 35 92 Engleză 4 8. între adepţii primordialităţii sale şi cei care consideră că este un rezultat al evoluţiei istorice.5 10 14 34 41 65 Poloneză 4 7 9 26 32 42 Total 52 75 15 43 66 12 7 4 5 62 % din 10. prin însuşi acest fapt este şi un fenomen social. 194 Pentru acest subiect poate fi consultată pe larg lucrarea lui V. Originea fenomenului religios a suscitat numeroase dezbateri. 135 .vorbitori specifică unor limbi de comunicare interetnică din sud-estul Asiei şi Africa. o reacţie la amoralitatea presupusă a fi dominat în preistorie 194. Primii se bazează pe faptul că chiar şi cele mai primitive comunităţi umane care au mai putut fi studiate în ultimele secole dispun de un sistem de credinţe şi idei religioase. 10. Procentul reprezintă dinamica numărului de vorbitori între 1920-2000.

5 Islamism 3 4 6 2 8 0.2 15 3.3 8.6 43.4 33.7 . A caracterizat majoritatea religiilor din Antichitate (egipteană.7 Hinduism 3 0 0 3 1 0. A fost specific unor popoare antice. cazul budismului sau antireligioasă. specifică în primul rând religiilor apărute în Orientul Apropiat (mozaism.religios le-a luat de-a lungul timpului.2 501. specifice în Antichitate sau în Evul Mediu singurul relict este cel zoroastrian. chiar la nivel individual se pot produce modificări pe parcursul vieţii. -ateismul.3 395. 1999). greco-romană) şi sub o formă modernă este întâlnită în subcontinentul indian (hinduism).9 . creştinism.1 1. fiecare fiind dominată de unul sau mai multe sisteme religioase. cazul marxismului căruia însă cultul personalităţii şi fastul oficial îi conferea adesea o alura religioasă. se pot suprapune formând sincretisme complexe. care consideră că lumea este rezultatul unei lupte între două forţe contrarii.1 18.4 creştine orientale 02.2 0. J. difuzându-se în spaţiu şi conducând astfel la suprapunerea unor straturi diferite care complică studiul structurii confesionale a populaţiei. aflate în raporturi ierarhice complexe.-M.3 5 .2 .6 8. 1990.2 Budism 1 0 0 1 0 0.3 Animism 8 0 0 2 5 3 4 196 O ceania 1 2.3 0 1 O detaliere a acestor sisteme religioase o face printre alţii. grupuri sociale se pot schimba mult mai rapid. Caracteristicile confesionale ale unor popoare.8 Mozaism 1 2 0 1 0 5.5 .8 0.6 . încurajează venerarea mai multor divinităţi.7 0.de l’Institut Biblique.1 Sincretism 5 0 0 5 0 0. Ed. În evoluţia fenomenului religios pot fi deosebite patru momente cruciale : preistoria.3 73. -dualismul.8 02.5 04. antichitatea clasică şi perioada dominaţiei occidentale (Smart. a binelui şi a răului sau a luminii şi a întunericului.1 8 .8 Culte 2 8 9 1 1 3. -animismul care se distinge prin cultul spiritelor care animează forţele naturii sau îşi au originea în sufletele celor dispăruţi.4 . -politeismul.25 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 1950 Mil.2 4.3 .8 3.5 1. islam) dar rudimentar prezent în aproape toate religiile.7 73.1 0 .9 101 97.9 2. aşa cum apar ele diferenţiate de către istorici : -monoteismul.5 01.8 Catolicism 4 2 0 3 3 87. aceasta se remarcă şi prin mobilitatea mai accentuată. mesopotamiană. care nu admite existenţa divinităţii dar poate lua o formă religioasă.8 112.5 1 . 136 .1 2 Culte 2 1 2 1 2 116.pers.6 71.3 0 .2 74.2 2. bazat pe convingerea că există un singur Dumnezeu.1 0 .3 protestante 88.8 3 .6 0 e orientale 35 54. Nicole în Précis d’histoire des religions. T E R A A Amer Amer ERR uropa usia sia frica ica de N ica de S A Total 2 4 1 1 2 217.2 0 . care pune în centru o divinitate unică dar admite şi existenţa altora. Un caz particular îl reprezintă totemismul care se deosebeşte prin influenţa asupra structurii societăţii. -henotismul. Nogent sur Marne.1 0 . fiecare având un totem (de regulă o plantă sau un animal) drept protector196. Tabelul nr. Dintre numeroasele curente religioase de acest tip. revoluţia neolitică. La fel de complicată ca şi structura etno-lingvistică.3 0.8 0.

0.2 Culte 3 1 1 2 4 9. ediţiile dintre 1960-2000. IGN. 3. 2.7 1 6 9 2 Sincre 1 0.1 6 6 9 3 Budis 4 0.9 11.7 5 74. 0. 0. 0.8 37. Novara. 0.1 97 6.4 33.9 1 1 orientale Animi 2 0.1 6 6 9 3 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini. sincretismele orientale se referă la practica concomitentă a doctrinelor budiste. Note: cultele neoprotestante sunt înglobate la cele protestante.7 721 12.5 5 04. active sau efectiv ocupate deci resursele de forţă de muncă ale unui stat. Acelaşi raport influenţează capacitatea de reproducere a unei anumite populaţii.3 40. 1.3 9 3 Hindu 8 0.8 18. 1.7 44.8 1 2 1. 1 1 2 3 8.3. 1.7 24. 0. ism 79 5 74.6 2 1 04.9 Catoli 1 3 0.3 7 3 5 3 3 1 1 Islami 1 1 1 9 3 7 0. creştine 25.1 0. tisme 242.pe T E R A A A A O rs.2 3 1 239.8 9.4 27. confucianiste sau şintoiste.1 6 Culte 5 1 2.7 1. 137 . 1 0. religii 8.6 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini. Novara. 1 0 2 0. 4 0.9 9 5. 0.26 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 2001 Mil.Structura populaţiei pe grupe de vârstă Unul din cei mai importanţi parametri ai unei populaţii este şi modul în care aceasta este structurată în profil cronologic. 4 1 1 1 2 protestante 43. ediţiile dintre 1960-2000. IGN. taoiste. sm 329.7 4.6 6 Alte 2 0.2 6. Un rol esenţial în acest sens îl are ponderea populaţiei feminine în vârstă de 15-49 ani. 0 8 1.3 0. cultele creştine orientale înglobează ortodoxismul şi cultele necalcedonice inclusiv cele unite cu Roma.9 0. 0. Raportul între grupele de vârstă determină ponderea populaţiei în vârstă de muncă.6 Alte religii . m 09. 0. zoroastrismul. cu un rol determinant în dinamica naturală. 0. Tabelul nr.7 1 0 0 1 0 0 0 0 1. sm 5. 5. 0. ERRA uropa usia sia frica merica merica ceania de N de S Total 6 5 1 3 8 4 3 3 134. la categoria alte religii sunt înglobate sikhismul.6 91. 0 8 1. regiuni sau localităţi. jainismul. 4 1 8.9 56.8 30. 1. Notă : estimările se referă la apartenenţa culturală şi nu la opţiunea individuală. 6.8 7. bahai’ismul şi alte sisteme religioase cu o iradiere mai restrânsă.4 4. IV.4.6 7 1 5 orientale Mozai 1 1. sm 26.4 13.7 1 0.3 52. 0. 0. cism 133. 0.4 81.5 65.

în statele sau în regiunile spre care se dirijează aceste fluxuri migratorii se constată o creştere anormală a populaţiei în vârstă de muncă. la femei fiind de numai 22% iar la bărbaţi de 58%. Corelaţia între dinamica şi structura populaţiei este astfel foarte puternică. în coformitate cu legislaţia muncii (vârsta pensionării. localităţi etc. conflicte armate mai ales. influenţând astfel capacitatea de repoducere a populaţiei.) şi cu speranţa de viaţă la naştere superioară acestui prag.N. unde ponderea populaţiei între 20-30 ani în rândul imigranţilor din prima generaţie este de 29%. o scădere a ponderii populaţiei în vârstă de muncă (antrenată de obicei în aceste mişcări) şi implicit o creştere a grupelor vârstnice (peste 60 ani) paralel cu reducerea celor tinere (0-19 ani).Informaţiile referitoare la structura pe grupe de vârstă sînt indispensabile oricărei planificări economice a teritoriului. directorul de atunci al Biroului Federal pentru Recensământul populaţiei. Modul de structurare a populaţiei unei unităţi date. De exemplu.U). Dacă cei doi indicatori sunt constanţi iar creşterea naturală este nulă. fiind des utilizat în scopuri comparative. dispersia lor fiind legată de ponderile specifice celor trei subpopulaţii. Aceste trei componente pot fi uşor reprezentate prin intermediul diagramelor triangulare. Spre deosebire. dar în ultimul timp se generalizează pragul de 64 de ani) şi populaţia vârstnică (peste 60 de ani ori tot mai frecvent peste 65 aşa cum apare în statisticile O. Prin interpolarea valorilor se poate obţine poziţia unei unităţi oarecare. Pragurile de 15 şi 65 de ani sunt utilizate de statele occidentale. Într-un astfel de triunghi pot fi înscrise practic n puncte. prin divizarea în sectoare a dreptei perpendiculare pe bază197. de obicei procesele dinamice le devansează pe cele structurale. putând fi astfel afectate anumite contingente de populaţie (bărbaţii tineri între 20-50 de ani). populaţia adultă (15-59 sau 20-59 ani. în primul rând scăderea rapidă a natalităţii sau dimpotrivă menţinerea unor valori ridicate ale acesteia pe durata mai multor generaţii. Pot fi utilizate şi în scopuri comparative. depinde de particularităţile evoluţiei indicatorilor demografici principali.U.A. Un alt factor esenţial care controlează structurarea unei populaţii pe vârste este şi mobilitatea. feminin) specifice fiecărei generaţii (din cinci în cinci ani sau din an în an).) şi realizare astfel a unor sugestive tipologii. Aceste modele grafice sunt foarte sugestive şi sunt foarte 197 Piramida vârstelor a fost inventată de generalul american Francis Walker. pentru clasificarea unor unităţi (state. Regiunile cu plecări masive (emigraţie) înregistrează proporţional. în funcţie de acest aspect fiind necesare anumite dotări sociale sau producţia unor mărfuri şi servicii specifice anumitor categorii de vârstă. Este cazul clasic al S. în funcţie de dominanţa unor categorii. prin suprapunerea valorilor a două unităţi diferite sau pentru studii diacronice în scopul observării modificării în timp a structurii pe vârste a unei unităţi date. Foarte evident este acest fenomen în statele petroliere de la Golful Persic unde ponderea populaţiei de 20-35 ani ajunge la circa 40%. fiecare corespunzând uneia din cele trei mari grupe de vârstă. instituţiile de ocrotire a sănătăţii şi de asistenţă socială trebuind să fie corelate în aşa fel încât să corespundă necesităţilor. Structura populaţiei pe vârste la un moment dat depinde aşadar de evoluţia curbelor natalităţii şi mortalităţii în ultima sută de ani. Structura pe grupe de vârstă influenţează în mod direct şi morbiditatea unei populaţii. vârsta recrutării forţei de muncă etc. 138 . La fel de utilizate în analiza acestor structuri sunt piramidele structurale care constau în dispunerea într-un sistem de drepte perpendiculare a proporţiei celor două sexe (masculin. în 1870. în ansamblul unităţilor luate în calcul. în funcţie de speranţa medie de viaţă la naştere. populaţia respectivă este numită staţionară. De obicei structura pe grupe de vârstă este studiată pornind de la trei mari categorii : populaţie tînără (0-15ani sau 0-19 ani în unele cazuri). din combinarea cărora rezultă ponderi specifice fiecărei grupe de vârstă. scăderea natalităţii la un moment dat va afecta structura pe grupe de vârstă pe întreaga durată de viaţă a acelei generaţii. La fel de importante sînt şi efectele tranziţiei demografice. diferenţiat pe sexe. care folosesc un triunghi echilateral ale cărui laturi sunt divizate în procente de la 0 la 100%. Sensibilitatea la fenomenele conjuncturale. în timp ce calculat la nivelul întregii populaţii nu depăşeşte 15%. este deosebit de mare. indiferent de modificările dinamice ulterioare.

care poate exprima cu maximă claritate evoluţia proceselor specifice într-un spaţiu dat. Pv populaţia vârstnică (peste 60 sau 65 de ani după caz) şi Pt populaţia tânără (0-14 sau 0-19 ani după caz). frecvent între 15-20% în Europa unde valorile minime tind să scadă sub această valoare (Italia. Rezultatul obţinut. Grecia. Acest proces poate fi exprimat matematic astfel : Iv = Pv/Pt. În statele aferente. foarte utile sunt clasificările tipologice. În această categorie. în cazuri extreme ajungându-se la îngroşarea excesivă a părţii superioare. 26) de regulă sub 25%. depăşind cu mult 50%.5% populaţie în vârstă de muncă (faţă de 46% în 1991)198.) şi Pt.utilizate pentru că dau o imagine sintetică. în care natalitatea se păstrează la un nivel superior celorlalte state dezvoltate datorită specificului populaţiei imigrate din statele latinoamericane.A. în Germania s-a ajuns în anul 2001 la numai 41. Un raport supraunitar demonstrează deja o îmbătrânire avansată. încă din sec. în majoritatea statelor europene dar peste 40% au depăşit vârsta de 40 de ani). fapt care demonstrează că îmbătrânirea demografică tinde să devină o problemă planetară după ce a fost considerată un caz particular aplicabil doar câtorva state dezvoltate din Europa. mai ales în sudul şi estul Europei (Germania. rezolvarea acestei dileme trebuie căutată după cum se pare în soluţii endogene prin stimularea natalităţii. restrîngerea continuă a tineretului fiind o ameninţare la fel de mare ca şi sporirea rapidă a ponderii vârstnicilor (circa 60-65% între 15-64 ani. dar cu valori de peste 20% se înscriu şi unele state din estul Asiei sau din America de Sud (Singapore. mai ales cele ierarhic ascendente. paralel cu reducerea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă la naştere.25. cunoscut drept procesul de îmbătrînire demografică. Bundesinstitut für Bevölkerungsforschung.Mikrozensus 2001. cu tendinţa de depăşire a valorilor populaţiei tinere. Efectul acestora este tocmai tendinţa menţionată.) dar şi în Japonia sau Hong Kong. în care Pa.5 pentru 0-4 ani. de exemplu. 139 . Populaţia adultă din aceste state atestă pentru moment un potenţial încă ridicat al forţei de muncă. Spania. Bulgaria etc. Piramidele din categoria menţionată prezintă un Iv cu valori care tind spre 1(în România era de 0. comunicat din mai 2002. dar acesta se concentrează la vârstele de peste 40 de ani. în care Iv este indicele de îmbătrânire.2 după ce mult timp „recordul” a fost deţinut de Suedia). poate fi exprimat printr-o piramidă medie. accesibile în prezent cu ajutorul programelor informatizate. prin revigorarea populaţiei tinere adulte (20-40 ani). Problema asigurării înlocuirii forţei de muncă a devenit capitală în Europa. Aceste forme sunt determinate de reducerea puternică a natalităţii.5 pentru 5-9 ani etc. populaţia totală. începută în Europa. este vârsta medie a fiecărei tranşe (2. expresivă a structurii pe vârste dar nu pot fi utilizate decât pentru o singură unitate (cu excepţia menţionată anterior). China.U. ponderea populaţiei sub 15 ani este tot mai scăzută (tab. Trebuie spus că în statele europene se fac încă resimţite urmările celor două războaie mondiale care îngustează excesiv grupele de vârstă născute în timpul conflagraţiilor când natalitatea s-a redus 198 Cf. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra diferenţierilor structurale dintr-un anumit spaţiu. Ponderea populaţiei adulte este ridicată. Mult timp afluxul de imigranţi a constituit o soluţie. Un caz particular îl prezintă S. Studiul piramidelor structurale la nivelul statelor Globului pune în evidenţă existenţa unei game variate de structuri. al XIX-lea. Uruguay etc. Situaţia se agravează rapid în cele mai multe state europene. specifice statelor dezvoltate – de forma unui clopot sau a unui balon. distincţia esenţială fiind aceea dintre piramidele specifice statelor dezvoltate care au parcurs integral tranziţia demografică şi cele caracteristice statelor în curs de dezvoltare în care acest proces se află în diverse stadii de evoluţie: a)piramidele cu tendinţa de îngustare la bază. Spania dar şi în Japonia). cel mai îmbătrânit stat din lume fiind în acelaşi an Italia cu un Iv de 1. dar acest surplus nu mai reuşeşte să acopere deficitul din cauza natalităţii extrem de reduse. Ponderea vârstnicilor (peste 65 de ani) este foarte mare. proprie fiecărei clase (tip).74 în 2001. Evoluţia procesului de (Pa * Ax ) îmbătrânire este ilustrată şi de calculul vârstei medii : ∑ . Coreea de Sud. Ax. 7.). Italia. de îngustare a bazei piramidei şi de îngroşare la mijloc şi la partea superioară. este efectivul fiecărei Pt tranşe de vârstă.

de obicei tinerii buni de luptă. cazul Chinei în primul rând.5% în 1970 la 31% în 2000 şi cel mult 24. Situaţii similare se întîlnesc şi în unele state musulmane recent intrate în faza de accelerare a tranziţiei demografice (statele din Maghreb. indisponibilizarea fizică este de natură să mărească acest indice. statele din Asia Centrală etc. prin scăderea continuă a mortalităţii la vârstele foarte avansate.Calot. J. scăderea mortalităţii infantile atenua într-o anumită măsură fenomenul de îmbătrînire. dar în prezent aceasta a atins valori minime. încât se poate afirma că în timp ce ţările dezvoltate adulţii au în întreţinere mulţi vârstnici. paralel cu menţinerea unei mortalităţi generale mai ridicate. nr. de regulă peste 40 %. Decalajele dintre cele două categorii de state se vor menţine prin inerţie. apropiindu-se sau depăşind pragul de 10% populaţie vârstnică. redusă rapid după vârsta de 20 de ani. Care dintre cele două situaţii este mai favorabilă este greu de apreciat. chiar şi în multe state în curs de dezvoltare tendinţele de îmbătrînire se vor manifesta viguros în perioada imediată. a populaţiei Globului. grupele de vârstă sub 15 ani fiind tot mai puţin numeroase.5% în 1970 şi 7% în 2000 se va depăşi 10%în 2025. Din această combinaţie rezultă o proporţie ridicată a populaţiei tinere. faţă de ţările în curs de dezvoltare. Ponderea populaţiei adulte este în general mai redusă în această categorie de state (circa 50%). cea mai vizibilă îmbătrînire producându-se tot în statele dezvoltate. Factorii enumeraţi anterior pot modifica aceste previziuni.8% în 2025. Iran. de la 5. În ultimele decenii aceasta este însoţită de îmbătrînirea la vîrf. Procesul de îmbătrînire s-a manifestat mult timp numai ca urmare a reducerii natalităţii. adesea peste 50% în unele state africane sau din Orientul Apropiat. inevitabilă. Un caz particular îl prezintă şi statele latino-americane şi cele din sud-estul Asiei unde baza piramidei a început să se îngusteze.Sardon. Prezenţa unor valori ridicate ale unor fenomene precum şomajul. Turcia. Africa) fiind deja puternic resimţite. populaţia inactivă (neocupată) iar Pa. Anterior. în statele în curs de dezvoltare trebuie să susţină mai mulţi copii.P. INED. la vârste comparabile. Această formă este determinată de menţinerea unui nivel înalt al natalităţii. populaţia activă (ocupată). în paralel ponderea tinerilor reducându-se de şa 37. în care Id este indicele (rata) de dependenţă. Prognozele indică o îmbătrînire rapidă.3/1999. Dincolo de acest tablou general al „Lumii a Treia” există o serie de diferenţe în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de avansul tranziţiei demografice.drastic dar şi pe cele mobilizate. Statele de la Golful Persic se disting astfel prin ponderea mai redusă a populaţiei tinere şi o pondere disproporţionată a populaţiei adulte (masculine mai ales) datorită imigraţiei masive a forţei de muncă (Qatar şi Kuweit cu peste 70% adulţi).). Vîrful piramidei este extrem de îngust. cu valori mai ridicate în statele latino-americane şi foarte coborîte în Africa subsahariană. Tot aici. Indicele de dependenţă care măsoară acest raport are astfel valori mai omogene la nivel mondial : Id=Pi/Pa. Tabelul nr. Population. procesul de îmbătrînire avansează mai rapid. previziunile conducând la o situaţie catastrofală cu ponderi de 25-30% vârstnici în anul 2025. caracterizează statele în curs de dezvoltare. b)piramidele cu baza larg desfăşurată. Aceasta nu înseamnă că statele aflate în prezent la adăpost de acest pericol sunt complet ferite.XXI aceste efecte vor dispărea treptat şi este de aşteptat ca procesul de îmbătrînire să se accelereze. Les facteurs du vieillissement démographique. sub forma îmbătrînirii la bază199. Paris 140 . ponderea vârstnicilor variind între 3 şi 6 %. lupta împotriva morbidităţii fiind dusă aproape exclusiv la vârstele înaintate. fluxuri inevitabile de populaţie tînără dinspre statele cu presiune demografică puternică (sudul Asiei. datorită conjuncţiei dintre creşterea speranţei de viaţă la naştere şi scăderea drastică a natalităţii. G. Pi. În primele decenii ale sec. mai ales acolo unde tranziţia demografică a debutat mai timpuriu.27 : Structura populaţiei pe grupe de vârstă între 1980-2000 (în %) Continen 0-15 ani Peste 65 ani Indicel tul (regiunea) e de îmbătrînire 1 1 2 1 1 2 1 2 980 990 000 980 990 000 980 000 199 Cf.

31 0 .8 6.7 2 0.6 -Caraibe 6. 8 9. .62 0 .8 4 6.1 2 5. 3 4. .1 2 7.6 7. .0 4 9. 6 2.30 0 .08 2.8 4 3. 6 4.5 3 5 4 0 3 7 4 7 4 7 4 6 3 9 2 3 3 5 3 6 3 4 3 4 2 7 2 0 2 1. .2 1 9. 8 8. . 8 2.1 AMERI CA 2.2 -de Nord 2.4 1 4. 7 5.8 -de Vest 7.10 7.3 Fed.7 -de Vest 9. 4 1 3.4 1 4.18 0 .9 1 2.6 1 1. 8 4.9 1 4. 5 3.1 4.12 0 .9 3 0. .5 EUROP A 1.1 -Centrală 1.14 0 . 4 1 4. 9 2.2 5.11 4.2 3 7.1 -de SudEst 2.07 0 . 0 6. 7 2.71 1 .1 2 1.8 2 6.6 -Centrală 6.58 1 .7 -de Est 4. 5 5.4 3 2.1 4.60 1 .7 2 6.7 2 2. 4 4.11 0 .19 3.3 1 7 2 9.8 2 6 2 0.11 0 . 0. . 6 2.52 4.0 -de Est 7.4 3 2.6 -de Nord 3.5 1 3.7 2 8.1 1 3.5 1 3. 0 1 2.06 0 .3 AFRICA 6.5 6. 7.06 5.5 OCEAN IA ASIA 6.79 0 .2 -de Est 8.6 6.3 4 8. .34 6.19 0 .87 0 .95 0 .9 3 4.8 1 1.0 -de SudVest 4.9 3 3.3 4 7.3 3 0.1 -de Sud 1.24 8. .06 2. 0 6.81 0 .14 0 . .Rus ă 2. 1 9.06 2.10 7.06 0 .5 4 7.4 4 1. 9 3. 1 2.3 4 7.9 3 8.39 0 .1 -de Nord 9.8 4 5. 9. .06 0 .3 1 8. .5 3 1 3 3 3 6 1 2. 1 6.4 4 1.47 1 .10 4.15 4.6 4 7. 3 1 3. 4 8.0 1 3.8 4 5.2 3 3.8 7. 6 6.17 5.13 0 .25 1 .1 1 5.4 1 6.07 4.2 3 1.4 2.22 0 .77 1 .8 3 5. .2 3 5.78 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 141 . .9 3 1.24 0 . 3 6.5 4 6. 5 4.6 4 6. 1 3.9 4 7. 9 2.7 2 3.9 -de Sud 1.4 7 1.3 -de Sud 8.8 1 2.12 1 . 0 4.7 1 4. .8 1 5.69 0 .6 3 0.52 0 . 4 4.2 -CentralSudică 2.1 4 4.TERRA 4. 5 4.15 1 . .

4 0.2 .8 2.1 9.5 4.2 Vietn 3 4 3 2 6 5 5 6 3 4 4 7 am 4.5 .3 1.5 9.9 6.1 5.1 .8 1.6 6.9 5.7 6.7 5.8 8.2 3.2 1.7 0.0 3.9 9.8 2.0 3.4 0.7 .3 2.4 .1 7.1 .4 5.1 5.4 .8 7.9 .1 .2 . în %) Statu 0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste l 1 1 1 2 1 1 1 2 1 1 1 2 950 970 995 025 950 970 995 025 950 970 995 025 China 3 3 2 2 6 5 6 6 4 4 6 1 3.7 4.7 Etiop 4 4 4 4 5 5 5 5 3 2 2 3 ia 4.5 .0 Turci 3 4 3 2 5 5 6 6 3 4 5 9 a 8.6 142 .1 5.7 8.6 4.2 3.6 0.1 2.6 1.5 .2 .1 7.5 .9 5.3 4.6 8.9 5.3 2.6 5.3 2.1 8.0 .0 6.0 2.3 .3 Thail 3 4 3 1 5 5 6 6 4 3 5 1 anda 6.4 8.2 .3 5.3 .2 6.5 .0 . New York şi World Population Data Sheet.7 2.3 .1 .7 8. New York.5 7.1 8.0 6.7 8.6 .1 6.9 1.4 2.0 .0 3.8 8.1 .9 2.4 5.9 9.4 4. 2 2 2 1 6 6 6 6 8 9 1 1 A.5 6.7 .4 .9 0.7 2.7 .1 1.5 2.7 5.4 0.5 1.9 0.5 8.9 .9 7.1 8.U.4 .5 .8 1.2 6.7 Niger 4 4 4 3 5 5 5 5 2 2 2 3 ia 5.0 Egipt 3 4 3 2 5 5 5 6 3 4 4 8 9.6 5. Population Reference Bureau.4 .2 3.3 6. O.7 .4 .9 8. Tabelul nr.4 .8 .3 .1 1.8 6.5 7.9 .1 Indon 3 4 3 2 5 5 6 6 4 3 4 8 ezia 9.5 0.1 3.0 Feder 2 2 2 1 6 6 6 6 6 7 1 1 aţia Rusă 8.8 Japon 3 2 1 1 5 6 6 6 4 7 1 2 ia 5.0 6.3 S.0 3.1 .0 7.9 India 3 4 3 2 5 5 6 6 3 3 4 8 8.8 .9 2.8 3.5 9.3 1.8 7.3 2.5 .9 .3 3.2 . The 2000 Revision.6 .2 Iran 3 4 4 2 5 5 5 6 5 3 3 5 9.1 .1 4.2 .5 3.28 :Structura populaţiei pe grupe de vârstă în principalele state ale Globului între 1950-2025 (estimări şi proiecţii.2 8.4 4.U.4 .8 6.6 .3 8.7 .6 9.6 2.2 .3 .1 3.7 9.2 2.2 0.0 .7 4.6 7.9 3.9 2.6 0.2 8.0 .7 9.9 .2 1.9 4.0 .6 . ediţiile din 1990-2002..9 5.8 Mexi 4 4 3 2 5 4 5 6 4 4 4 9 c 2.4 5.7 3.6 4.1 Bangl 3 4 3 2 5 5 5 7 3 3 3 5 adesh 7.7 1.0 .9 6. 6.7 5.1 3.7 5.9 1.6 1.1 8.0 Germ 2 2 1 1 6 6 6 6 9 1 1 2 ania 3.9 8.N.0 7.2 .Surse : World Urbanization Prospects.9 9.3 3.7 3.3 Brazi 4 4 3 2 5 5 6 6 2 3 5 1 lia 2.3 .9 .5 4.1 2.9 Filipi 4 4 3 2 5 5 5 6 3 2 3 7 ne 3.0 .8 Pakis 3 4 4 3 5 5 5 6 5 3 3 5 tan 7.4 4.7 9.1 6.3 7.5 .4 9.3 .0 .2 2.3 4.8 1.

6 .D.8 .6 8. Dacă.8 5. 4 4 4 4 5 5 4 5 3 2 2 2 Congo 3. efect al mecanismelor care se manifestă la alte nivele ale structurii pe vârste.4 4.9 .9 2.RB. New York. Mortalitatea masculină mai ridicată.3 4.4 1. Îmbătrânirea este astfel mai degrabă un fenomen rezidual.5 9. 2000 Procesul de îmbătrânire a structurilor demografice au generat un interes deosebit din partea specialiştilor. dificil de măsurat. Trebuie spus că nici un stat nu se încadrează practic în acest model al populaţiei staţionare datorită incidenţei celorlalţi factori (mobilitatea.9 Ucrai 2 2 2 1 6 6 6 6 7 9 1 1 na 7.7 5.3 Italia 2 2 1 1 6 6 6 6 8 1 1 2 6.6 Sursa: adaptare după World Urbanization Prospects.3 5.4/2002).7 2.0 0.7 4. modificarea comportamentului demografic etc.6 5.Paillat. Implicaţiile demografice ale acestui proces sunt contradictorii. Population Today. C. fiind în acelaşi timp un efect al scăderii natalităţii dar şi o cauză suplimentară a acestuia.0 . 3/1993. bolilor profesionale.1 Franţ 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 2 a 2.1 4.U. consecinţă a faptului că la sexul masculin atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt sensibil mai ridicate decât la cel feminin. pp.3 4. 143 .1 3. Himes. Noţiunea de îmbătrânire demografică are un dublu sens : primul se referă la situaţiile în care se observă o pondere ridicată a persoanelor în vârstă.4 2.2 6. nivelul fecundităţii este mai mare sau mai mic decât cel necesar înlocuirii generaţiilor. consecinţă a unei frecvenţe sporite a accidentelor.9 . 314-322.1 7.4 5. nr. al doilea se referă la procesul în cursul căruia această proporţie este în creştere 200.3 0.N. cu efecte majore asupra productivităţii muncii ori asupra cheltuielilor salariale (personalul mai experimentat şi cu vechime este de obicei mai bine remunerat).). la vârstele tinere se înregistrează în mod obişnuit o dominare a sexului masculin ca urmare a unei natalităţi superioare cu circa 5%.Regat 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 1 ul Unit 2.O. Este motivul pentru care unii specialişti susţin că fenomenul îmbătrânirii nu poate fi „combătut” decât prin creşterea natalităţii. unde imigrarea continuă a hispanicilor. conduce la o „întinerire“ a populaţiei. consumului de alcool. structura pe sexe a populaţiei este foarte echilibrată.9 2.5 1.2 6. Implicaţiile sociale provin din combinarea cu procesele de feminizare şi pauperizare la care se adaugă creşterea bugetului asistenţei sanitare.3 9. vizibil mai ales în „îmbătrânirea mentalităţilor”. „albii“ se află întro fază avansată a acestui proces spre deosebire de „negri“ sau „hispanici“ (cf. IV.2 R. Le vieillissemment de la population : défi et contradiction.7 4.9 1.9 4. Implicaţiile economice provin mai ales din creşterea numărului de pensionari care poate modifica în sens negativ indicele de dependenţă dar şi din creşterea vârstei medii a populaţiei active.0 0.0 5. Acest proces nu este continuu ci prezintă discontinuităţi (creşteri bruşte sau plafonări) datorate influenţei unor modificări endogene (căderi sau relansări ale natalităţii ori ale mortalităţii) sau exogene (migraţii.9 5. structura pe vârste devine mai tânără sau mai îmbătrânită decât cea ideală. Elderly Americans.9 .9 5.8 9. europeni în primul rând.2 5.5.4 . 46% adulţi şi 30% vârstnici. Astfel.7 2.5 2.A. imigraţia fiind un factor suplimentar de creştere a ponderii populaţiei vârstnice pe termen mediu. rasiale sau confesionale care alcătuiresc populaţia acestei ţări.U.9 2. Acest fals efect ascunde însă o netă diferenţiere a procesului de îmbătrânire între diversele componente etnice.L.6 7.3 8.9 9.5 8.2 5. Espace/Population/ Société nr. Este cazul S.9 6.8 0. tutun şi droguri dar şi a participării 200 201 Cf. Un surplus de populaţie tânără are ca efect imediat scăderea mortalităţii la fel cum un deficit implică o creştere a acesteia.2 5. conflicte) 201.Structura populaţiei pe sexe În mod normal. P. Structura ideală a unei populaţii staţionare este considerată următoarea : 24% tineri.9 5. The 2000 Revision.0 2.0 7. R. predilect în sud-vest.. Implicaţiile psiho-sociale constituie mai degrabă un risc. În general.

prin revenirea celor plecaţi pentru lucru dar şi pentru că fenomenul antrenează tot mai mult şi populaţia feminină. Mobilitatea teritorială deformează la rândul ei profund structura pe sexe prin participarea prioritară a forţei de muncă masculine la migraţiile interne sau internaţionale. Nauru). Raportul numeric între cele două sexe. dar în ultimul timp şi unor regiuni rurale profund afectate de exodul rural care a antrenat masiv populaţia feminină (cazul unor arii largi din Podişul Bîrladului de ex. generatoare de vicii şi probleme sociale inerente ca în cazul tinerelor oraşe miniere din insula Bougainville (Papua-Noua Guinee) unde în 1975 peste 88% din populaţie era constituită din bărbaţi.U.U.2% masculin ori unele insule din Antile precum Grenada cu 47. femeile având o participare tot mai semnificativă atât pentru a ocupa locurile de muncă excedentare cât şi pentru reîntregirea familiilor.A. situaţie care se accelerează după 65 de ani. benevol sau altădată forţat. astăzi bărbaţii prezentând o raritate la peste 70 de ani în state ca Rusia sau Ucraina (24% masculin). în rândul bărbaţilor mobilizabili.1% bărbaţi şi 49. de tratamentul inegal al femeilor în unele societăţi etc. Astfel şi acest stat dezvoltat s-a raliat la procesul de feminizare determinat de creşterea speranţei de viaţă la naştere (în 1999 circa 48. În România este încă un fenomen caracteristic bazinelor carbonifere din Oltenia (Motru-Rovinari). orice diferenţă între proporţiile celor două sexe la vârste avansate fiind imputabile mortalităţii diferenţiale care cel puţin în Rusia afectează foarte mult bărbaţii înainte de 70 de ani. deşi continuă să constituie principala destinaţie a migraţiei internaţionale nu mai deţin o preponderenţă masculină ca în trecut. La celălalt pol. echilibrează proporţia celor două sexe. Tipice au fost în Europa statele mediteranene precum Portugalia cu 47. localităţile polarizatoare. Aceste valori s-au modificat sensibil în ultimele decenii. Astfel de situaţii sunt încă frapante la state ca Ucraina (46. Noua Zeelandă. în statele. în fosta U. de mobilitatea teritorială. 144 . după 20 vârsta de ani iar de la 4045 de ani sexul feminin devine dominant.7% în 2002).S.active la conflictele militare. mai rapid în Germania prin intermediul migraţiilor pentru muncă. acest fenomen este de obicei evident acolo unde domină muncile grele (industria extractivă. dezvoltat paralel cu creşterea populaţiei vârstnice. Acesta este un efect al pierderilor umane imense (17 mil. regiunile şi localităţile cu bilanţ migratoriu negativ.9%femei. urmare a plecării tinerilor adulţi.). Germania (48. cazul unor regiuni ale Siberiei – Yakuţia.7%masculin). cu 64. de stările sociale specifice diverselor comunităţi. ultimele decenii au modificat profund structura populaţiei imigrate. În perspectiva imediată acest efect va dispărea. Acest echilibru este frecvent perturbat de efectele conflictelor militare. şantiere de construcţii.5% masculin în 1990. Kamceatka. au fost imense (actuala generaţie de 80-85 ani). Trebuie remarcat că şi în acest domeniu. Botswana cu 46.2% masculin. exploatări forestiere) mai ales dacă şi condiţiile climatice sunt foarte grele. Qatar cu 63.9%masculin). sau 9% din populaţie. Australia. Rusia (46. marchează în general o egalitate aproape perfectă la nivelul populaţiei mondiale : 50.3%masculin în1992 şi 48.5% masculin înainte de 1985 sau Malta. Un dezechilibru evident între sexe este încă prezent în statele angajate masiv în ultimul război mondial unde pierderile umane.7% din populaţia acestui stat era de sex masculin). S.S. efect al reducerii imigraţiei individuale în favoarea celei familiale dar şi a ponderii mai reduse a imigraţiei în creşterea totală a populaţiei. regiunile.A.6%) dar şi unele state atractive din sud-estul Asiei. cu un bilanţ migratoriu pozitiv cunosc tendinţa generală de creştere proporţională a populaţiei masculine. în mod obişnuit se produc creşteri anormale ale ponderii populaţiei feminine.R.5%masculin) sau în alte state din Europa central-estică. Dezechilibrul era şi mai mare după război dar s-a redus treptat în următoarele decenii. În situaţii extreme la nivel mondial s-au înregistrat şi stări anormale. unor centre miniere din Munţii Apuseni sau petroliere din bazinul Tazlăului Sărat. unde se constată o reducere sensibilă a ponderii populaţiei masculine după 1980 ca urmare a speranţei de viaţă mai reduse a bărbaţilor (49. Oceania sau America Latină (Singapore. În mod curent statele. În Asia de Sud-Vest se remarcă Yemenul cu 48% masculin iar în sudul Africii. România prezintă o situaţie mai apropiată de aceea a statelor din sudul Europei. Tipice sunt statele petroliere de la Golful Persic (E. Venezuela. unde populaţia masculină vine adesea temporar.). Pe plan regional.

1 0.0 ASIA 5 4 5 4 -de 4 5 4 0.7 0.5 9.7 8.7 3.9 2.1).1 Sudică -de 4 5 4 5 Fed. Nivelul de dezvoltare social-economică prin intermediul speranţei medii de viaţă la naştere generează procesul de feminizare în statele dezvoltate.4 1. Teleorman.5 0.6 9.8 0.6 0. Giurgiu. Sălaj) dar după 1990 situaţia s-a „ameliorat” prin disponibilizare.1 1.1 3.0 1.0 1.5 8.. Vaslui.9 AFRI 5 4 4 5 AMER 4 5 4 CA 0.5 1.0 1.U.9 5 4 5 4 -de Est 4 5 4 Central1. Este de altfel o situaţie tot mai frecventă in estul Europei unde emigraţia forţei de muncă feminine este foarte importantă. dezechilibru şi mai evident la unele unităţi teritoriale mici cu standard economic înalt şi cu o tendinţă de concentrarea a unor pături sociale vârstnice.7 2. fenomen favorizat de atractivitatea climatico-turistică.6 Centrală 0.3 0.6 0.6 -de Sud 5 4 4 5 EURO 4 5 4 0.1 9. Există şi situaţii mai rare în care mobilitatea teritorială a antrenat masiv populaţia feminină.7 8.7%.Pe plan regional acest fenomen este larg prezent în regiunile rurale lipsite de suficiente locuri de muncă pentru bărbaţi.9 0.5 9.9 0.4 OCEA 5 4 4 5 -de 4 5 4 NIA 0.9 9.5 8.3 Vest 8. Tabelul nr.Ru 4 5 4 Sud-Est 9.4 ICA 9.2 0. corelat cu creşterea ponderii vârstnicilor (tab.9 9.1 9.6 0.3 7.2 9.1 9.4 0.3 Sursa : Demographic Yearbook.7 9.5 4 5 4 5 -de Sud 4 5 4 Centrală 9.1 9.3 9.1 0.5 1. cazul unor judeţe mai slab dezvoltate din România (Botoşani.3 PA 8.0 9.5 0.4 9. Un caz particular a fost pînă de curând cel al Irlandei unde emigraţia tradiţională a femeilor în Marea Britanie sau peste ocean.0 9. O.9 0.6 1. deşi după integrarea în comunitatea economică europeană această ţară a cunoscut un veritabil boom economic (50. cu un evident specific profesional.1 0.9 6.5% masculin).1 9.8 9.9 9.4 9. Proporţia populaţiei masculine în aceste state este simţitor mai redusă decât media mondială (48.4 0.6 1.4 0.4 9.4 -de 5 4 5 4 -de Sud 4 5 4 Sud-Vest 1. eviedntă încă.8 1.6 0.1 9.6 -de Est 4 5 4 5 4 5 4 9.6 8.6 0.2 Nord 9.9 -de 5 4 5 4 -de 4 5 4 Nord 0.1 9.7 9.9 8.4% faţă de 50.5 8. New York.9 9.4 să 6.4 9.2 -de 5 4 4 5 5 4 4 Vest 0.8 0.3 7.3 9.6 Caraibe 9.9 0. Este cazul unor centre ale industriei textile (Ivanovo şi Vladimir în centrul Rusiei de ex.1 9.27).7 0.3 9. în scopul prestării unor servicii prost remunerate în paralel cu ocuparea masivă a bărbaţilor în muncile agricole specifice. ediţiile din 1979 şi 1999 F 4 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 145 . genera o dominanţă masculină. cazul Principatului Monaco cu 45.4 0.N.29 : Structura populaţiei pe sexe între 1975-1995 Contin 1975 1995 Contin 19751995entul -1977 -1997 entul 1977 1997 (regiunea) M F M F(regiunea) M F M TERR 5 4 5 4 -de Est 5 4 5 A 0.7 Nord 9.) unde feminizarea populaţiei este foarte accentuată.

cu o economie complexă şi cu o diviziune internă derivată din combinaţia aptitudinilor şi performanţelor individuale sau de grup. fiind profund implicată în organizarea. lipsa asistenţei medicale acordată fetiţelor bolnave.Dimpotrivă. pe când cea economică este mai mobilă. Aceste grupuri se pot constitui pe diverse criterii dintre care cele mai importante derivă din poziţia pe care fiecare individ o ocupă în cadrul societăţii. mai greu de definit şi de obţinut. Oamenii sunt fiinţe sociale pentru care apartenenţa la un grup este definitorie.6.Boudon. corespunzător diviziunii sociale a muncii şi a complicatelor raporturi de putere. aceasta concentrându-se la un nivel mediu.6. în ceea ce este cunoscut astăzi drept clasa de mijloc care asigură echilibrul social. Dictionnaire de sociologie. cu toate progresele înregistrate de societatea de consum de tip occidental. În prima categorie de state. muncile grele prestate în agricultură sau în activităţile casnice etc. sex).7% masculin). în cazul singular al Albaniei (51. Structura social-economică a populaţiei a fost dintotdeauna foarte complexă. voit comuniste dar care în esenţă erau bazate pe inegalităţi mascate. reieşite nu din calitatea categoriilor privilegiate cât din acapararea funcţiilor vitale ale statului şi asigurarea controlului asupra societăţii şi individului. India şi China se încadrează în aceeaşi categorie determinând uşoara preponderenţă a populaţiei masculine la nivel mondial. egalitatea juridică şi politică nu este perfectă date fiind diferenţele derivate din nivelul de educaţie. În fond chiar şi în statele cele mai democratice. De modul în care o populaţie dată este structurată social şi economic depind multe dintre procesele dinamice sau structurale de ansamblu ale acesteia. IV. sunt numeroase întrepătrunderi fără să existe o suprapunere completă. statutul social moştenit şi distribuţia veniturilor (R. progresul social din ultimele două secole a redus polarizarea la extreme a societăţii.5% în 1997). Acest dezechilibru este exacerbat de starea de inferioritate a femeilor în multe state din această categorie. Societatea cunoaşte în ansamblu două forme de structuri sociale : egalitare şi inegalitare. Ordinea socială este de multe ori stabilită prin tradiţie (scrisă ori perpetuată prin cutume) fiind ceva mai rigidă.Structura socială Structura socială prezintă un interes geografic deosebit în măsura în care conduce la apariţia unor clivaje sau diferenţieri spaţiale. mai întâi prin egalitatea juridică. Un caz particular l-au constituit societăţile de tip sovietic.). definită altădată de raporturile de putere care impunea constituirea unor clase sociale iar astăzi se manifestă în primul rând prin specificul profesiei. Societăţile egalitare sunt specifice mai ales unor comunităţi primitive. IV. În general se admite că diferenţele sociale sunt un rezultat al inegalităţii şanselor şi că eliminarea acestora este posibilă doar progresiv. Majoritatea societăţilor moderne sunt profund inegalitare. în ţările Lumii a Treia standardul coborît al nivelului de trai.Structura social-economică a populaţiei Este o altă componentă esenţială în studiul populaţiei.Pe parcursul unei vieţi individul poate să-şi schimbe mult mai lesne poziţia economică decât pe cea socială. funcţionarea şi administrarea societăţii. 1998). caracteristice comunităţilor evoluate. Societăţile inegalitare. speranţa medie de viaţă la naştere redusă şi ponderea foarte mare a tineretului reprezintă tot atâtea explicaţii ale conturării unei anumite predominanţe masculine (50. apoi prin egalitatea politică şi în cele din urmă prin asigurarea unei egalităţi sociale. conducând şi la supramortalitate feminină (lipspă de asistenţă socială la repetatele naşteri.1.3% masculin în 1950 şi 51. Această amprentă a subdezvoltării s-a menţinut şi în Europa. Tipice din acest punct de vedere sunt uneel state din Melanezia (52%masculin) şi Asia Musonică (52. Între cele două categorii de structură (socială şi economică). O diferenţă profundă marchează însă ţările dezvoltate de cele în curs de dezvoltare.6% în Bangladesh sau în China) precum şi unele state musulmane sau din America Centrală. cu o economie simplă şi o diviziune internă bazată mai degrabă pe caracteristicile biologice (vârstă. 146 .4%masculin în Pakistan sau 51.

fiind unul din factorii care frînează progresul social. Această structură corespunde în primul rând modelului american dar este perfect aplicabilă şi în celelalte state dezvoltate.S. -societăţi rurale occidentale tradiţionale cu o pondere ridicată a populaţiei neagricole şi standard de viaţă relativ omogen. cazul tipic al fostei U. care au tendinţa de a se contopi cu cea anterioară. formate prin juxtapunerea unor populaţii cu tradiţii culturale şi nivel de trai diferenţiat. muncitorii. 1996)202. 2000). -societăţi rurale de tip colonial. deosebea următoarele tipuri -societăţi rurale primitive. Vietnamului.Colin. unele foarte vechi. În ţările în curs de dezvoltare. polarizarea societăţii este încă foarte puternică. IV. văzut ca fiind mai dinamic şi mai instabil. deosebindu-se astfel câteva mari clase : ţărănimea. pătura de mijloc intelectualizată (notabilităţile în special). specifice în ariile mai izolate din zona intertropicală mai rar în zona boreală. tipice în America Latină.6. caracteristice în zonele de veche civilizaţie din sudul Asiei. Lumea a Treia propune o multitudine de modele sociale.2. artizani). Structura economică Acest mod de structurare a unei populaţii pleacă de la una din caracteristicile umane esenţiale – natura muncii prestate. dualismul rezultat în absenţa dialogului dintre majoritatea constrânsă să accepte normele unei minorităţi de factură oligarhică în cele mai multe cazuri. cu o pondere relativ ridicată a populaţiei agricole. În primul caz categoriile de populaţie sunt raportate la locul pe care-l ocupă în sistemul productiv. imigranţii ilegali etc (Nonjon. Evoluţia societăţii face mai adaptabilă situaţiei actuale al doilea concept. de sorginte marxistă şi cei care folosesc conceptul de pătură socială. extrem de polarizate din punctul de vedere al standardului de viaţă. Orientul Apropiat şi nordul Africii.R. cu o structură mai complexă.Clasele suprapuse de altădată subzistă în diverse proporţii – nobilimea cu un rol simbolic în unele state (cele monarhice) iar burghezia este tot mai integrată în clasa de mijloc. burghezia (din care se divizează de obicei mica burghezie) şi intelectualitatea. care cuprinde muncitorii necalificaţi. micii întreprinzători şi producători particulari (agricultori. cazul sistemului de caste din India. marii proprietari funciari. 147 . dar cele mai multe sunt profund bulversate de procesele mondializării şi globalizării. cu structură tribală. În literatura sociologică există o dispută între cei care folosesc conceptul de clasă socială. -societăţi rurale avansate. Astfel China evoluează tot mai mult pe orbita liberalismului şi a polarizării nivelului de trai iar statele est-europene sunt încadrate în categoria „societăţi în tranziţie”. aşa cum este cazul Americii de Nord. A. Astfel sociologii americani deosebesc de regulă următoarele strate (pături) sociale : elita (clasa superioară). comercianţi. dominată de „clasa de mijloc”. -societăţi rurale cu structură seniorială a proprietăţii. Europei de Vest sau Japoniei. Societăţile în tranziţie tind şi ele spre acest model. specifice în primul rând Europei sudice şi central-estice dar tot mai prezente şi în Asia sau America Latină. necesitatea practicării unei activităţi conforme cu aspiraţiile 202 Géographie humaine. pe fondul unor reforme agrare. Totuşi în cele mai multe dintre aceste state îşi face loc treptat şi modelul social occidental bazat pe egalitatea şanselor şi afirmarea plenară a fiecărui individ.S. Structurile sociale evoluează permanent iar ultimele două categorii s-au transformat enorm după 1980. muncitorii specializaţi. -societăţi puternic urbanizate. de obicei prin pîrghia corupţiei. Paris. noii îmbogăţiţi. R. pătura de mijloc propriu-zisă formată din grosul funcţionarilor publici. cazul Chinei. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai redus şi cu tradiţii comunitare puternice.Coreene etc.D. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai ridicat dar mai polarizate din punct de vedere social. O tipologie a structurii sociale poate pleca şi de la stadiul atins în dezvoltarea societăţii. şi fostelor state comuniste europene.P. Derruau (1976. pătura inferioară proletarizată. şomerii. aflate în restrângere.

vehiculate mai des. -nivelul morbidităţii este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate. -populaţia în vârstă de muncă.D. corespunzând cu circa 2 496 mil. care în statele moderne delimitată legal. -populaţia aflată dincolo de vârsta activă. studenţii.U. explica nivelul ridicat de ocupare a forţei de muncă dar şi veniturile modeste ale personalului. multe inutile. 203 Plein emploi în limba franceză sau full employment în limba engleză.personale. la nivelul anului 2000. angrenaţi în studiu.3% din efectivele totale. nivel considerat ca fiind „natural”. ponderea populaţiei active a scăzut lent (Rusia de la 48.Coreeană – 54.)203. constituie elementul activ al societăţii. Nu toată populaţia capabilă de muncă este antrenată efectiv în activitate. sau al agricultorilor pentru care de regulă nu există limită de vârstă.persoane. în funcţie de aceasta populaţia putând fi divizată în trei mari categorii : -populaţia aflată înainte de vârsta de muncă : copiii şi o parte dintre adolescenţi. asemenea multor state occidentale (România cu 53.). de cele mai multe ori între 16-60(65) de ani. unor tradiţii. realitate fiind mult mai complexă.2 % în 1998). cuprinzând populaţia care a depăşit vârsta legală de muncă. situaţiilor politice diverse. cu creativitatea de care dispune fiecare dar şi în funcţie de nevoile sociale. Noţiunea de populaţie activă defineşte o categorie imprecis determinată.5% în 1990 la 47. 42. România etc. Informaţiile cantitative la nivel mondial asupra acestei categorii lipsesc. s-a înregistrat mult timp în statele care au avut sau mai au încă. După 1990 această situaţie s-a păstrat în general datorită scăderii ponderii populaţiei tinere.. Restul formează populaţia întreţinută sau inactivă. asigurarea unui loc de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei în vârstă de muncă (valori maxime înregistrau R. 148 . spre deosebire de cele asupra populaţiei active.M. populaţia întreţinută cuprinzând 57. În practica ţărilor dezvoltate se consideră atins acest deziderat atunci când şomajul nu depăşeşte 5-7%. unde s-a căutat fără succes. în special acolo unde Islamul creează cadrul juridic. Populaţia activă reprezintă la nivel mondial după O. antrenat în activităţi productive sau de servicii. care cuprinde numai acele persoane care lucrează efectiv şi stabil. Există un număr important de persoane care muncesc şi înainte şi după vârsta de muncă : cazul copiilor în multe state ale Lumii a Treia şi nu numai. peste 50%. Ponderea mai ridicată a populaţiei active. Pe de altă parte există şi persoane în vârstă de muncă incapabile să presteze o activitate utilă (handicapaţii). tinerii care efectuează serviciul militar etc. în unele state se operează şi cu noţiunea de populaţie ocupată. Această situaţie este una pur teoretică.7% deci 3 397 mil. De aceea.I. -nivelul mai înalt de dezvoltare care creează în statele dezvoltate cerinţe mai mari de forţă de muncă în servicii.4% în 1998 de ex. -slaba utilizare a forţei de muncă feminine din statele în curs de dezvoltare.N.5%) decât în cele în curs de dezvoltare (circa 40%) din mai multe motive : -diferenţele care apar în structura pe grupe de vârstă – ponderea mai ridicată a adulţilor în ţările dezvoltate şi invers a copiilor şi adolescenţilor în ţările în curs de dezvoltare. Industrializarea forţată însoţită de deschiderea a numeroase şantiere pentru diverse obiective economice. diferenţiat pe sexe. Capacitatea de muncă a individului este strîns legată de structura pe grupe de vârstă. impunând o frecvenţă mai mare a incapacităţii de muncă. o economie centralizat-planificată (estul Europei şi al Asiei). în primul rând ca urmare a diminuării locurilor de muncă pentru femei. legiferată de la caz la caz între 57 şi 65 de ani. indiferent de rentabilitatea şi productivitatea activităţii prestate. datorită condiţiilor social-economice concrete. întrucât cuprinde şi şomerii. Ponderea populaţiei active în totalul populaţiei este în general mai ridicată în statele dezvoltate (46. Există astfel o diferenţă între populaţia în vârstă de muncă şi populaţia capabilă de muncă (resursele de muncă). ci numai populaţia activă.6%. Diferenţa dintre populaţia activă şi cea capabilă de muncă este dată de o serie de grupuri mai mult sau mai puţin importante numeric de la un stat la altul : femeile casnice. dar şi fosta Cehoslovacie.P. nivelului redus de pregătire. membrii familiei car asigură un ajutor temporar în procesul muncii etc. În unele dintre aceste state. deziderat imposibil de atins chiar dacă este prevăzut în articolul 55 al Cartei O.

proporţia populaţiei feminine este din nou în scădere. Şi în această categorie de state există unele excepţii. în medie. în care indicele de activitate este foarte înalt. Mai mult. state în care şi utilizarea forţei de muncă feminine este ridicată. activităţile disimulate ale unor artizani. De exemplu în Franţa. Este cazul Egiptului în care ponderea populaţiei active era de 30% în 1976. ponderea populaţiei ocupate era în general mai redusă decât în categoria anterioară – 43.2% în 1998. O creştere vizibilă a gradului de ocupare a forţei de muncă feminine s-a înregistrat în statele din sudul Europei cu un nivel în general scăzut (Grecia.. doar în Suedia se menţine constantă. producându-se o nivelare atât datorită îmbătrînirii generale a populaţiei din statele est-europene cât şi creşterii continui a gradului de ocupare a femeilor din statele occidentale. unde mult timp proporţia femeilor active nu depăşea 30%. Cele mai multe curente de gândire 149 .1%. Toate aceste informaţii statistice trebuie privite cu precauţie întrucât chiar în statele dezvoltate un rol important îl are economia subterană.2% pentru a coborî la 45. faţă 39. ca fenomen social poate fi total sau parţial. munca la negru. Australia ş. explicânduse de ce în multe state islamice. În statele occidentale acest sector este cu atât mai greu de controlat cu cât populaţia activă este în general formată din imigranţi. în cazul forţei de muncă feminine creşterea fiind şi mai semnificativă. dar numai 30% la populaţia feminină. în S.) sau 50% (Chile cu 51.. Italia.a În ţările în curs de dezvoltare şi în cele subdezvoltate. în Finlanda ajunsese în 1990 la 47.I.U. (1999) pentru ca în ţările în tranziţie să ajungă la 20-30% sau chiar mai mult. coborând adesea sub 30% (Pakistan cu 27. În ultimul timp însă. statistica oficială acordă o proporţie anormal de mică femeilor antrenate în activităţi productive (doar 8. la circa 46. datorită antrenării într-o măsură mai mică a femeilor în procesele productive. Coreea de Sud. fenomen vizibil mai ales în statele afectate de şomaj. De exemplu. societatea contemporană nefiind capabilă să creeze un front de lucru corespunzător pentru a absorbi întreaga populaţie activă. reprezentate de statele cu o economie dinamică. întreprinzătorii înşişi sunt interesaţi în menţinerea şomajului pentru a putea exercita presiuni asupra salariaţilor. Se includ aici acele activităţi clandestine care scapă fiscalităţii : servicii de vecinătate.5%.A. salariile ridicate ale bărbaţilor fiind adesea suficiente întreţinerii familiei (la un nivel de trai modest). Indicele de activitate al populaţiei masculine era aici de 53% faţă de 57% în fostele state comuniste. Populaţia activă este afectată tot mai mult de grava problemă a şomajului în întreaga lume. de la 9% la 14.U. permanent sau temporar.B. creşterea economică mai lentă decât aceea a sporului natural face ca în multe din statele în curs de dezvoltare să se producă o scădere a ponderii populaţiei active în populaţia totală. inclusiv a celei feminine.3% în 1998. gradul de ocupare a populaţiei în diferite activităţi este mai redus. peste 40%).9%. Un grad înalt de utilizare a forţei de muncă masculine caracterizează întreaga Americă Latină. dar şi ponderii ridicate a populaţiei vârstnice. reflex al creşterii cerinţelor materiale ale familiilor.7% în 1998. Datele referitoare la Africa sau Asia de Sud (38. sursele statistice indică o pondere de 4% a acestui sector în P. în cazuri extreme depăşindu-se 60% (E. Mai mult. Avansul tranziţiei demografice manifestat prin scăderea proporţiei populaţiei tinere impune după 1990 o creştere a proporţiei populaţiei active.2% în medie) sau cu o dezvoltare amplă a serviciilor (Elveţia cu 55%) valori peste 50% caracterizând în prezent şi S. astăzi depăşind cu mult 40%). atelierele clandestine. Singapore. rezultat combinat al speranţei de viaţă ridicate şi a natalităţii reduse. mai ales în statele în care procesul de industrializare şi de dezvoltare a serviciilor se manifestă viguros.7% în 1990.6%.4% în 1986 dar ulterior se impune o creştere pînă la 30. Nu trebuie confundată cu activităţile temporare (specifice în turism). Canada. Spania.9% în cazul citat al Pakistanului). Taiwan. afectând mase imense de oameni. Valori ridicate ale ponderii populaţiei active se înregistrează în unele state cu o industrie puternică precum Japonia (53. înainte de 1980. în descreştere pînă la 28.8%. respectiv 38. statele scandinave. După această dată diferenţele dintre aceste state s-au redus.U.În statele occidentale industrializate.A. cu corolarul ei. de la 17% în 1980 s-a ajuns la 43.1%) reflectă doar într-o măsură redusă realitatea ignorând adesea muncile agricole foarte grele depuse de majoritatea femeilor.8%în 1984 în pentru a coborî lent la 40.A.). dubla activitate a multor angajaţi. Şomajul.9% de ex.

faza de recesiune economică declanşată în 1982) şi reduceri în perioadele de avînt economic (cazul perioadei de avînt economic din America de Nord după 1990). Tendinţa din ultimii ani indică şi în aceste state o scădere dar o mare parte a şomajului este încă mascată sub forma şomajului tehnic su a muncii la „negru”.. an de an. În acest cadru nu pot exista decât două forme de şomaj : şomajul voluntar. 1883-1946). cu creşteri în perioadele de criză sau stagnare economică (de exemplu. peste 80 mil. state suprapopulate cu puţine resurse economice. pe piaţa muncii a unor generaţii tot mai numeroase de tineri. fiind complet înregistrat şi mai vizibil. Condiţiile menţionate introduc o doză ridicată de ambiguitate în contabilizarea fenomenului la nivel mondial încât informaţiile furnizate nu sunt deplin comparabile de la un stat la altul. să fii în căutarea unui loc de muncă. această căutare să fie una activă în sensul acceptării oricărei oferte compatibile cu nivelul profesional.) dintre care 16. În acest caz este vorba de un şomaj în primul rând rural determinat de lipsa de pămînt.O.D. O apreciere vagă a numărului şomerilor din aceste state poate conduce la circa 400 mil. de distribuţia inegală a proprietăţii funciare şi de creşterea explozivă a populaţiei ((80% dintre şomeri trăiesc în mediul rural).5 în Uniunea Europeană unde indicele mediu era de 8% din populaţia activă. Danemarca) dar coborând sub 5% în S. necesar pentru constituirea unei rezerve de mînă de lucru dar se acceptă că depăşirea unor limite constituie un semnal al unei crize socialeconomice profunde..Marshall. Salvador). Pentru a fi şomer trebuie „întrunite” câteva condiţii de bază : să fii lipsit de un loc de muncă remunerat. ponderea ridicată fiind datorată intrării.U. inclusiv în China unde este un fenomen larg răspândit cu toată politica de creare a unui număr cât mai mare de locuri de muncă. Gravitatea acestui fenomen se manifestă în ansamblul statelor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate chiar dacă este greu de apreciat. Pentru 1998 numărul şomerilor era evaluat la circa 7 mil. Singura modalitate de a relansa piaţa muncii este astfel intervenţia voluntaristă a statului prin creşterea cheltuielilor publice. Africa are cel puţin 115 mil. autor al General theory of employment (1936). şomajul tranzitoriu. Tranziţia economică din Europa Central-Estică a creat o nouă problemă pentru aceste state. cum a fost cazul Iranului după dezastruosul război cu Iraqul (40% şomeri în 1994). fiind cronic în statele desprinse din fosta Iugoslavie (Macedonia cu 31. Belgia.C. Circa jumătate dintre aceşti şomeri trăiesc în Asia.6% sau Iugoslavia restrînsă cu 24. 204 Economist britanic (John Maynard. anterior şomajul fiind camuflat sub diverse forme.7%). adică ¼ din populaţia activă.4% respectiv de la 2. Influenţa teoriei sale a fost enormă în plan practic după criza din 1929 dar şi după al doilea război mondial. Teoria liberală neoclasică pleacă de la raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii.E.economică văd în şomaj un fenomen absolut normal. în Brazilia. investiţii. datorat refuzului de a ocupa un loc de muncă. În statele industrializate.A. rezultate din explozia demografică. Spania. Distribuţia geografică a şomajului este inegală. şomeri (circa 30% din populaţia activă) iar America Latină. elev al lui A. Keynes204 consideră şomajul un efect al insuficienţei cererii globale (consum. Aici înregistrează oscilaţii ciclice permanente. atingând 12% în statele cu probleme economice (Finlanda. dintre care 15 mil. Conflictele militare pot avea ca efect stagnarea economică şi implicit creşterea şomajului. şomajul este mai puţin grav. Explicaţiile aduse acestui fenomen sunt diverse. corespunzător adaptării la oferta pieţei de muncă. Astfel un individ care refuză orice ofertă sau nu caută de lucru nu poate fi considerat şomer.5% la 3. şomeri (cf.8% la 4%. Există cazuri extreme în care chiar 50% din populaţie este şomeră (Haiti. Paradigma centrală a acesteia este echilibrul general dintre piaţa de consum şi piaţa muncii a căror ajustare poate conduce la utilizarea cvasicompletă a populaţiei active. să fii apt de muncă. reflectând dinamismul economic al acestor state dar şi sensibilitatea la crizele conjuncturale precum aceea din 1997 care a afectat Asia de Sud-Est). exporturi) întreţinută adesea de întreprinderile care preferă să menţină un nivel scăzut al salarizării. constituind un fenomen specific mediului urban. În ansamblu statele occidentale industrializate înregistrau în 1998 circa 30 mil. 150 . şi având valori constant reduse în Japonia unde practica muncii cu jumătate de normă este frecventă ca şi în Coreea de Sud (cu valori în creştere în ultimul deceniu de la 2.

cibernetizare) şi la reducerea necesarului de forţă de muncă în sectoarele productive. Niger sau Egipt). mai ales în Lumea a Treia (peste 50% din populaţia feminină activă în Angola. Paris. Nonjon.M în primul rând). 205 206 Pentru detalii poate fi consultată Geografia industriei. numit cuaternar care ar cuprinde cercetarea ştiinţifică şi deservirea activităţilor terţiare (consultanţă. când fostele ţări comuniste aveau propriile criterii. care au un loc de muncă permanent şi populaţia în vârstă de muncă. Ambiguitatea oricărei clasificări provine şi din faptul că este tot mai greu de făcut o distincţie între sectoarele productive şi cele de deservire („neproductive”). populaţie se împarte în trei mari sectoare de activitate : -sectorul primar. Acesta are o pondere tot mai ridicată în utilizarea forţei de muncă207. în Dictionnaire de Sociologie. Două soluţii pot rezolva astfel criza locurilor de muncă : ameliorarea cererii de bunuri care ar implica o creştere a producţiei. Absenţa unei unităţi de opinii asupra delimitării celor trei sectoare îşi are originea în perioada anterioară anului 1990. rentabilităţii reduse a echipamentelor.Univ. raportul dintre persoanele ocupate într-un anumit sector. inadpatării producţiei la piaţa de consum şi insuficienţei competitivităţii. 151 . pp. Expresia statistică a celor trei (patru) sectoare este dată de rata de activitate sectorială. R. În S.110-119. O. Sociologii vorbesc despre o anumită selectivitate a acestui fenomen.Groza. considerate a fi cele mai vulnerabile. învăţămînt.. nivel de pregătire profesională etc. Din acest punct de vedere. ameliorarea rentabilităţii întreprinderilor prin creşterea profitului care poate sprijini modernizarea procesului de producţie. Structura profesională a populaţiei active Este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai structurii şi nivelului de dezvoltare a economiei statelor Globului. necalificaţii şi imigranţii. „Alex. cuprinzând populaţie care luncrează în agricultură. comerţ. care nu coincideau cu cele practicate în Occident şi care coincid în mare parte cu clasificarea organismelor internaţionale (O. A. sex.I Cuza“ Iaşi. Ellipses. naţionalitate. respectiv 6%) cu o pregătire superioară. alăturează populaţia care lucrează în diversele servicii de utilitate publică – transport. cultură.Teoria dezechilibrului conciliază cele două teorii anterioare considerând că sursa disfuncţiiilor pieţei muncii este lipsa supleţei activităţilor economice datorată insuficienţei cererii de bunuri. -sectorul secundar. 1998. Paris. Albin Michel. în funcţie de vârstă. în 1995. Teoria marxistă este apropiată de cea keynesiană punând accent pe contradicţia structurală dintre interesul de ansamblu al sistemului social de a spori veniturile salariale şi interesul particular al întreprinderilor de maximizare a profitului prin scăderea salariilor. cercetare ştiinţifică. sănătate. IV. Ed. Şomajul este de regulă mult mai răspândit în rândul femeilor decât al bărbaţilor. Proporţia şomajului este foarte diferenţiată dacă ne raportăm la diversele categorii de populaţie. în funcţie de context : şomajul de „prosperitate” afectează în primul rând categoriile tinere de populaţie. 2000. şomajul de criză se manifestă mai haotic conform eficienţei fiecărui sector de activitate la nivel local sau regional sau concurenţei dintre firmele producătoare206. 2000.3. Absorbţia acestui surplus de către activităţile terţiare de multe ori nesigure a devenit astfel un vector al creşterii şomajului văzut ca efect al crizei unui model de creştere economică. administraţie.).4%.A. vînat şi pescuit iar în statele occidentale şi din industria extractivă.U. telecomunicaţii. Este motivul pentru care tot mai mulţi specialişti iau în considerare un al patrulea sector. care înglobează industria şi cosntrucţiile (în statele occidentale doar industria de transformare). Teoria regulaţionistă corespunde realităţilor derivate din criza modelului fordist de creştere economică205 care a condus la înlocuirea investiţiilor în capacităţile productive cu cele destinate creşterii productivităţii (automatizare.6. servicii informatice etc. 921 pp. rasă. justiţie. la care în statele occidentale se adaugă şi construcţiile.I. 207 Cf. Concepts et mécanismes de la géographie économique contemporaine. silvicultură. mai eterogen. proporţia şomerilor în rândul populaţiei afro-americane era de peste două ori mai mare decât media celei de origine europeană (14.Ledrut. gospodărie comunală. -sectorul terţiar. Foarte afectate sunt grupele de vârstă tinere care se inserează mai greu pe o piaţă a muncii deja saturată. finanţe şi asigurări.

R. 11. 50. sub care practic nu se mai poate coborî (2. 54 50.7 7. 22. 7. 37. 38. ajungându-se astăzi la valori extrem de reduse. Tabelul nr. Această situaţie se datorează ponderii marilor aglomerări de populaţie rurală din Asia şi Africa.8 2. 12. 18. 24.7 Nord 9 Oceania 16.A. 38.9 2. 29.0 Occidentală 8 2 1 3 5 Europa 22. 30. 7.1 9. 18.S.6 0. 15.U.7 0.0 3. 29.2 5. 51. ? Occidentală 6 9 9 9 7 Europa 49. Central-Estică 4 0 8 9 2 2 Ex-U.3 5.1% în S. 10. 11. 13.7 8.9 Nord Oceania 0.2 3.S. 45. 12. ? 8 0 3 152 . 20. 22. tab. ? Central-Estică 7 7 6 0 2 Ex-U.6 4. 22.R. 48. ? 3 2 0 4 3 America de 8.S. 1 2 0 6 8 6 America de 12.6 3.9 17. 23.S.30 :Evoluţia populaţiei active în agricultură în statele dezvoltate (1950-1995) 19 19 19 19 19 19 50 60 70 80 90 95 Populaţia activă în agricultură (mil. 27. 16. 18. sau 2. 36.R. populaţia activă mondială prezintă încă o dominanţă primară.6 Ponderea activilor agricoli din totalul populaţiei active Europa 30. 2. 8.2 Occidentală 4 8 2 7 Europa 59.S. 29.4 16.5% în Belgia.1 5.6 0. 49.6 0. 40.persoane) Europa 43. 6 1 2 6 7 4 America de 9. 32. mecanizării şi concentrării producţiei agricole. restul revenind sectorului secundar (20%) şi celui terţiar (25%). 25.Divizată pe cele trei sectoare de activitate. 34. ? Nord 5 7 0 Oceania 5. care pot fi grupate în trei categorii: a)statele occidentale dezvoltate.6 0. 21. 37. 22. 52. Pornind de la această medie mondială există o serie de diferenţe majore între statele Globului. 26. unde agricultura constituie principala formă de subzistenţă.4 4. 26. 53.3 6. 45.2% în Regatul Unit.6 0 9 Proporţia femeilor în totalul populaţiei active în agricultură Europa 30. deşi activităţile agricole se află de multă vreme într-o vizibilă şi continuă restrîngere proporţională. Se poate aprecia pentru sfîrşitul sec. care au intrat primele în procesul de restrîngere a populaţiei ocupate în sectorul primar ca urmare a dezvoltării activităţilor urbane. 38.al XX-lea că sectorul primar mai deţine cel puţin 55% din populaţia activă. 9.S.28). Central-Estică 7 8 3 8 4 1 Ex-U. 24.7 4.

unde evoluţiile au urmat pînă la un anumit punct acelaşi traseu. sectorul secundar (în acepţia îngustă. ca urmare a crizei industriilor tradiţionale (siderurgie. unde după o dezvoltarea rapidă a sectorului secundar (16. Bulgariei. agenţi de asigurare etc. eliberată din sectorul agricol prin modernizare şi prin suprimarea aproape completă a formelor tradiţionale de exploatare şi proprietate a terenurilor. criza profundă a acestui sector dirijând o parte a populaţiei spre serviciile neglijate înainte de 1990 şi recent diversificate sau în cazuri extreme. Acestea cunosc şi ele o diversificare extremă. În aceste state s-au atins valorile maxime ale ocupării în sectorul secundar (peste 50% în fosta R. capabilă să absoarbă masivul surplus de populaţie rurală. paralel cu difuzia în spaţiu. intermediari. tinzând în general spre 75%. agenţi de bursă. apropiind România mai degrabă de situaţia din statele Lumii a Treia. spre agricultură. Ulterior.5% în Regatul Unit în 1951. multiplicarea tipurilor de servicii puse la dispoziţia clientelei. fără construcţii) să atingă proporţiile cele mai mari : 48. Slovaciei. Se adaugă însă şi proliferarea adesea exagerată a aparatului administrativ ca şi apariţia unui număr mare de intermediari în circuitul desfacerii mărfurilor. cu câteva excepţii notabile. 1998. Această evoluţie este ilustrativă pentru România. S-a ajuns astfel ca spre 1950. deosebind astfel esenţial aceste state de cele din Europa Centrală unde serviciile au fost principalul beneficiar al restrîngerii activităţilor industriale. ponderea acestui sector s-a restrîns într-un mod aproape generalizat. vol.D. Proporţia populaţiei active în servicii s-a menţinut mult timp la un nivel coborît (sub 30%) datorită organizării centralizate a sectoarelor cu pondere în ocuparea forţei de muncă (comerţ.3/4. populaţia activă de origine rurală a fost masiv absorbită de industrie. unde acest sector este încă larg reprezentat datorită specializării în ramuri cu consum ridicat de forţă de muncă (39% din populaţia activă în 1998).9%.5% în 1985) se observă o scădere accentuată pînă la 31. după 1975. Aici însă.A. s-a stabilizat la circa 3840 % după 1995. valoare care aşază încă România printre cele mai „industrializate” state europene. toate cu peste 40%. Novara. b)statele care au avut pînă în 1990 o economie centralizat-planificată. Ucraina (ceva mai atenuate) sau în R. mai ales în estul continentului. Paralel însă. fenomenul de restrîngere rapidă a populaţiei din sectorul primar a debutat tardiv. Evoluţii similare se observă şi în Bulgaria.U.2% în 2000.5% în 1956. pe fondul reducerii necesarului de forţă de muncă. Atlante Anuario de Agostini.4% sau al S. creşterea volumului şi varietăţii tipurilor de mărfuri manipulate. păstrate pînă după 1990 – cazul Cehiei cu 49% populaţie ocupată în industrie şi construcţii în 1993. textile). valori foarte mari.O.A.8% în Belgia în 1948 sau 47.Moldova (mult mai accentuate). 44. cu 72. odată cu revenirea la proprietatea privată. atingându-se treptat. Este o urmare firească a modificărilor structurale ale economiei – dezvoltarea sectoarelor de concepţie şi proiectare. neatinse vreodată de sectorul secundar – mult peste 50% din populaţia activă. majoritatea bazându-se pe o industrializare extensivă.). forţa de muncă eliberată din industrie. după al doilea război mondial.G. are loc o reconversie a activităţilor economice. nr. urmare a modernizării procesului de producţie. s-a dirijat deopotrivă spre serviciile revigorate de liberalizarea schimburilor dar şi spre agricultura care după ce atinsese valoarea minimă de 22% în 1985-1990.Surse : F.. transporturi) sau dispariţiei unor categorii sociale şi a unor profesiuni specifice economiei liberale de piaţă – mici negustori. furnizate de câteva state ca Japonia unde s-a continuat mai mult timp o politică de industrializare accentuată sau Germania. sau al Ucrainei. ca urmare a automatizării şi cibernetizării producţiei. 1996. Într-o primă fază a acestui proces. Buletinul trimestrial. Proporţiile cele mai mari. ale cărei ramuri s-au diversificat la maximum.9. în favoarea serviciilor (mai ales în cele dinamice precum turismul şi telecomunicaţiile). Lituaniei. caracterizează statele mai recent industrializate care nu au avut de înfruntat criza vechii industrii şi nu au avut nici o masă de populaţie rurală importantă – cazul Canadei cu 73. ocupând o pondere tot mai mare din totalul populaţiei active. IGN. La aceasta se adaugă un factor care se menţine încă – dimensiunea redusă a bugetelor acordate unor servicii precum 153 .Evoluţiile din perioada de tranziţie a modificat această tendinţă. Într-o a doua fază. nu numai în aglomeraţiile urban-industriale ci şi în regiunile dominant rurale.

cu toate progresele indiscutabile. Face excepţie America Latină. Ponderea populaţiei agricole poate atinge sau depăşi 85%. menţinându-se ridicată – peste 60% în China.) (mil. proprţia populaţiei active în sectorul primar fiind covîrşitoare. mai ales dacă există resurse subsolice bogate – cazul statelor de la Golful Persic (Kuweit cu doar 2% populaţie ocupată în agricultură.U. c)statele în curs de dezvoltare. a formării cadrelor calificate.). mai apropiată prin nivelul de dezvoltare de cele asiatice are încă valori de 56% fiind singurul stat european dominant agricol (la fel ca R. Există şi state în care ponderea sectorului terţiar sa ridicat la un nivel apreciabil. Tabelul nr. dar la popul opus există o serie de state ale căror condiţii naturale dificile restrîng importanţa agriculturii. populaţia activă în sectorul primar depăşeşte 60% (Africa cu 64%. 64% în Vietnam. Qatar.Moldova sau unele regiuni rural din estul şi sud-estul României după 1990). o reţea diversificată de servicii. subvenţionării cercetării şi proiectării etc. care apare mult mai evoluată cu doar 30%. regiune mai evoluată.. veniturile modeste ale salariaţilor şi agricultorilor care nu pot susţine în calitate de clienţi. ca efect al necesităţii sprijinirii dezvoltării întregii economii de către infrastructura comunicaţională şi telecomunicaţională.învăţămîntul şi sănătatea. Un grup aparte în această categorie este constituit de statele asiatice. E. Asia de Sud cu 63%). Cehiei şi Rusiei (cu 44-46%). chiar Albania. Nivelul de plecarea a fost aici net inferior. cel al subdezvoltării de fapt. în care predominanţa sectorului primar constituie regula.cazul Slovaciei. În marea majoritate a acestora.31 :Evoluţia structurii populaţiei active pe Glob între 1980-1997 Continent P P S T P P S ul (regiunea) A A (mil.A.) 1980-1982 1995-1997 TERRA 2 5 1 2 2 4 2 100 2 9 9 826 8 0 2 AFRICA 1 6 1 2 3 6 1 93 9 1 2 15 4 3 4 -de Nord 3 4 2 3 6 4 2 9 9 0 1 0 2 3 5 -de Vest 5 7 7 2 9 6 8 6 0 3 4 3 9 -de Est 6 8 5 1 1 8 7 4 2 3 05 1 2 -Centrală 2 7 9 1 3 7 1 2 8 3 7 3 0 7 -de Sud 1 3 2 3 1 2 2 3 6 6 8 9 1 3 6 OCEANI 1 1 2 6 1 1 2 A 1 4 5 1 4 3 2 5 ASIA 1 6 1 2 1 5 1 308 4 5 1 789 9 7 4 -de Sud4 4 2 3 6 3 2 Vest 3 2 1 7 9 4 4 2 -Central4 6 1 2 6 5 1 Sudică 02 3 2 5 12 8 4 8 -de Sud1 6 1 2 2 5 1 Est 59 4 1 5 43 6 5 9 -de Est 7 6 1 1 8 6 1 T 3 2 3 2 1 1 5 6 2 4 2 2 1 154 . cu toată tendinţa recentă de reducere.

U. obişnuinţa de a avea oameni de serviciu. Yearbook of Labour Statistic. O. ineficient. mai ridicată decât a celor din secundar – 22%.A. pletoric. Media este de 18%. etc. datorate slabei dezvoltări a industriei. în scopul păstrării unui anumit prestigiu social.). toţi cu venituri modeste. Psectorul primar. inclusiv silvicultură şi piscicultură. Surprinzătoare este proporţia activilor din sectorul terţiar. Bahrain cu 60%) de obicei state de mici dimensiuni. deţine proporţii relativ reduse. Novara. Surse : Statistical Yearbook.. birocratic. întreţinerea unui aparat administrativ. Coreea de Sud.U. interpuşi între producător şi consumator. IGN. Singapore cu 64%. S-sectorul secundar.06 AMERIC A -de Nord 22 -Centrală 2 -Caraibe 2 -de Sud 4 EUROP A -de Nord 6 -de Vest 2 -de Sud 2 -de Est 6 RUSIA 7 7 5 8 56 4 2 9 1 3 60 1 2 6 1 9 3 3 8 4 6 3 1 1 3 5 6 8 2 8 3 1 2 9 2 2 2 4 3 9 3 0 4 4 2 3 5 2 4 4 1 4 6 5 3 6 6 3 3 3 2 4 5 4 8 6 5 5 0 4 5 3 3 4 63 3 58 1 50 5 1 1 7 1 40 2 73 4 8 8 6 5 8 8 1 7 2 1 5 3 2 6 3 3 2 1 1 1 4 4 9 2 6 2 4 2 7 2 4 2 7 3 2 2 7 3 3 1 2 9 2 3 8 1 4 9 5 9 7 3 4 7 4 3 5 2 5 7 6 9 6 3 5 8 3 9 4 0 3 3 3 2 4 6 0 7 3 3 4 Notă : valorile reprezintă o medie a anilor menţionaţi.6%. O categorie distinctă o formează acele state specializate în domeniul comercial-bancar. coborând în statele cel mai puţin avansate la 6% (Bhutan) dar urcând într-un număr restrîns de state diseminate în Extremul Orient (Singapore cu 65% de ex. 155 . plăci turnante ale comerţului mondial. I. Malaysia. cu proporţii care se ridică la nivelul celor mai avansate state occidentale (Iordania cu 73.L. mai mari sau mai mici. Images économiques du monde (anii 1980-1999). Este vorba de un fenomen complex care nu corespunde nici cu standardul de viaţă coborît nici cu nivelul precar de dezvoltare a serviciilor. 1997. Atlante anuario de Agostini. Geneva. transformate în pieţe majore ale capitalului internaţional. 1986. deşi în creştere. PA este populaţia activă (milioane). 1988. Kuwait cu 68%. inclusiv mineritul şi construcţiile.) sau unele situate în apropierea Europei (Turcia. Taiwan.O. cu 49%. 1983/1984. O excepţie o constituie şi noile state industriale din sudul şi sud-estul Asiei (Singapore. T-sectorul terţiar (în procente). Liban cu 69%..N. din zona Golfului Persic (E. Populaţia activă din sectorul secundar. New York. chiar pe lîngă familii lipsite de venituri mari. Kuwait cu 30% sau Iran cu 24%) ca şi în nordul Africii (Tunisia cu 32%) sau în America Latină (Trinidad-Tobago cu 38% sau Uruguay cu 32%). găsindu-şi explicaţia în tradiţia organizării societăţii şi relaţiilor umane : prezenţa unui număr excesiv de comercianţi. Maghreb) unde situaţia se apropie treptat de aceea din ţările dezvoltate.

În sectorul primar al statelor din Lumea Nouă. Pornind de la analiza distribuţiei produsului intern brut exprimat prin puterea de cumpărare.9% la femei şi 57.6% la bărbaţi. S. în timp ce populaţia feminină cunoaşte proporţii peste medie în unele servicii (învăţămînt. cu un P.. Se încadrează aici multe state latino-americane (în primul rând Brazilia. structura profesională a populaţiei ocupate prezintă şi importante diferenţe între sexe. Slovacia şi Estonia.).) sau a producţiei agricole subzistenţiale.4% femei active în agricultură faţă de numai 30. la fel ca şi în Canada. statele cu structură rasială şi etnică eterogenă se remarcă printr-o puternică segregare profesională. unele state petroliere (monarhiile de la Golful Arabo-Persic. în timp ce sectorul extractiv cu condiţii grele de muncă datorită adîncimii minelor de aur şi temperaturilor ridicate este dominat de forţa de muncă africană (90%). Pentru evaluarea acestuia există mai multe variante care raportează la numărul de locuitori fie produsul naţional brut (PNB). unde 4. b)state în care procesul de dezvoltare economică este mai avansat.N. depăşeşte 10 000 USD. Elveţia. Uruguay. fie produsul intern brut (P.A. Cuprinde toate statele europene occidentale.I.A.I.D.I. de gradul de calificare etc. Frapant este cazul Africii de Sud unde cea mai mare parte a populaţiei de origine europeană este ocupată în sfera serviciilor (administraţie. dar cu inegalităţi sociale extreme şi grave probleme de adaptare la exigenţele economiei de piaţă.A. pază etc. dificultăţii de convertire într-o monedă unică. cu agricultură puternic mecanizată.B. în funcţie de poziţia dominantă a anumitor grupuri. Toţi aceşti indicatori trebuie priviţi cu maximă circumspecţie datorită dificultăţilor de comparare a statisticilor naţionale.). De exemplu.7% bărbaţi. excluderii din înregistrările oficiale a serviciilor domestice (menaj. Australia şi Noua Zeelandă la care s-au adăugat în ultimele decenii o serie de state asiatice aflate într-o rapidă dezvoltare economică (Singapore..U. majoritatea 208 Diferenţa dintre PNB şi PIB derivă din includerea în cel din urmă a balanţei comerciale !!!!!!!!!!!!!!! 156 .7% din populaţia activă masculină este ocupată în industrie şi construcţii faţă de 18. desfacerea mărfurilor). sănătate. Australia.7% dintre bărbaţii activi lucrează în agricultură faţă de numai 1. Argentina şi Mexicul). Canada. Japonia. Ungaria. Thailanda). Dintre statele est-europene. a modului în care este gestionat „capitalul uman”. Coreea de Sud). Nivelul de trai şi nivelul de instrucţie exprimă sintetic diferenţele enorme între statele avansate şi cele lăsate pradă subdezvoltării. ţările scandinave. doar Slovenia a depăşit această barieră.4% în cazul celei feminine.U.H.A. în S.B. mai ales în industria grea. pentru anul 2000 se pot distinge la nivel global patru categorii de state.4.Calitatea resurselor umane : nivelul de dezvoltare şi nivelul de instrucţie Un alt criteriu socio-economic de clasificare a populaţiei este şi cel care derivă din calitatea resurselor umane. între 5 000 şi 10 000 USD/loc.D. statele est-europene aflate în tranziţie (cu excepţia Albaniei şi R.B.În afara acestor deosebiri. exprimate sau nu prin puterea de cumpărare208. masiv sprijinit financiar de către americani.6. unele state sud-est asiatice lansate după 1990 în cursa pentru dezvoltarea activităţilor neagricole (Malaysia. Frecvent. domină categoric forţa de muncă masculină – cazul S. Taiwan. comerţ) şi în conducerea întreprinderilor.).I.U. Invers.7% dintre femei. cu o agricultură puţin mecanizată forţa de muncă feminină este dominantă (Coreea de Sud cu 40. cu un P. IV./loc. care depăşeşte cu mult 20-30 mii USD (S. În cazul sectorului primar se manifestă de asemenea deosebiri. ecartul între cele mai avantajate şi cele mai defavorizate fiind de peste 1 la 100 : a)state dezvoltate. În ultima vreme tot mai utilizat este indicele de dezvoltare umană (I.. dar foarte aproape sunt şi Cehia. 37.) furnizat anual în rapoartele P.U. Pentru analiza nivelului de trai cel mai frecvend indicator utilizat este venitul. Dintre statele latinoamericane cel mai aproape de acest grup este Chile. Brunei) şi Israelul. Thailanda etc.U. în statele de veche populare din Asia. Canada.Moldova). Luxemburg etc. În rândul populaţiei masculine se înregistrează în mod normal ponderi mai ridicate ale activilor industriali.B. al căror P. astfel subestimându-se nivelul real al veniturilor. Noua Zeelandă etc. dimpotrivă în sectorul terţiar ponderea este de 79. Indonezia. Se remarcă existenţa unui grup de state aflat în avangardă.

Sunt state în general dependente de asistenţa financiară şi alimentară acordată de statele dezvoltate. În Africa se înscriu în această categorie R. în care rata analfabetismului este extrem de redusă (în limitele câtorva procente). Astfel.Merlin (1997).S. c)state în care procesul de dezvoltare economică este abia la început. Pot fi deosebite şi în acest caz patru categorii de state : a)state dezvoltate. întrucât multe persoane nu mai stăpânesc după câţiva ani exigenţele minime ale gradului de instrucţie209. Sunt state în care numărul studenţilor şi al posesorilor de diplome universitare este ridicat. afişând creşteri notabile ale P. Este nu numai cazul unor state subdezvoltate din Africa 209 210 P. Este cazul unor state latino-americane mai sărace (Bolivia. Pornind de la aceste considerente.UNESCO). Iordania). investiţiile în acest domeniu fiind pe termen lung.statelor din Orientul Apropiat (Turcia. numărul de studenţi. aflate de obicei şi într-o fază mai avansată de dezvoltare economică (majoritatea statelor latino-americane mai avansate şi statele din Orientul Apropiat. Algeria. La nivel mondial un bărbat adult din cinci este analfabet faţă de o femeie din trei (cf.I. Aceste state cumulează peste 10% din populaţia mondială şi cunosc cel mai înalt ritm de creştere demografică. Canada.D. Sri Lanka iar la nivel local şi unele state indiene sau provincii chineze). b)state în care s-au făcut progrese considerabile în domeniul educaţiei. Majoritatea acestora fac eforturi considerabile pentru a ţine pasul cu statele avansate. Ecuador) şi Brazilia care cunoaşte disparităţi regionale extrem de puternice. c)state în care analfabetismul afectează încă o parte importantă a populaţiei (15-40%). De remarcat că în această categorie este concentrată mai mult de jumătate din populaţia mondială. Australia şi Noua Zeelandă. Peru).Sud-Africană şi Gabonul favorizate de bogăţiile minerale iar în nord. Siria. Gradul de alfabetizare se situează în jur de 85-90% iar accesul la educaţie. Se adaugă unele state latino-americane mai slab dezvoltate (Bolivia. diferenţele între sexe fiind foarte mari. Iran. diferenţele între sexe fiind tot mai reduse. inclusiv India şi China. integrarea unor criterii care ţin de accesul la serviciile publice şi culturale sau dotarea cu aparatură electrocasnică conducând la diferenţieri în statele din aceeaşi categorie. statele din nordul Africii) ca şi cele mai multe state din Asia Musonică. pp. Sunt state în care populaţia este încă dominant agricolă. Majoritatea se află în Africa Subsahariană. d) state în care accesul la educaţie este extrem de restrictiv.. Un caz particular este cel al Iraqului care după războiul din 1991 este supus embargoului. capabile să depăşească nivelul încă înalt al creşterii demografice. să scrie şi să socotească (nivelul elementar de instrucţie sau rata de alfabetizare cu corolarul ei analfabetismul). activităţile industriale şi serviciile fiind insuficient diversificate. 157 . Pentru evaluarea acestuia se utilizează mai mulţi indicatori precum : gradul de şcolarizare a copiilor între 6-15 ani. proporţia titularilor de diplome universitare. cu un P. S. un sfert din populaţia mondială de peste 15 ani este analfabetă.U. Această clasificare este imperfectă dând doar o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare.I. cu un P. Indonezia.A.B între 2 000 şi 5 000 U. inferior nivelului de 2 000 U./loc. Coreea de Sud. Se integrează aici Europa în întregime. Cu toate acestea unele studii indică o subestimare a analfabetismului. beneficiind de deschiderea spre Europa. proporţia populaţiei care ştie să citească. Tunisia devenită una din principalele destinaţii turistice. inclusiv la cea superioară tinde să se generalizeze. Se încadrează aici majoritatea statelor islamice (Iranul. în multe cazuri majoritatea populaţiei fiind analfabetă (mai ales femeile210). Egipt) şi a majorităţii statelor din Asia Musonică şi Asia Centrală. d)state subdezvoltate. Cambodgia) sau gravele probleme sociale (Haiti). în restul lumii constituind excepţii explicabile prin conflictele îndelungate (Afganistan.D/loc.B. statele est-europene din multe puncte de vedere sunt mai apropiate de statele occidentale decât de cele asiatice sau latinoamericane. Nivelul de instrucţie constituie un astfel de criteriu suplimentar care dă măsură calităţii resurselor umane viitoare.B.156. al statelor din nordul Africii (Maroc. Japonia.S. în primul rând a celor doi giganţi : India şi China.I.

Mobilitatea umană presupune existenţa unui schimb de populaţie între două zone : de plecare şi de primire. D. aceasta găsea un debuşeu sub forma unor terenuri libere. zonele slab populate. China dar şi majoritatea statelor esteuropene). cu un potenţial ridicat însă deveneau atractive până la momentul egalizării densităţii. nepopulate sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. În trecut însă situaţia era inversă. Totuşi diferenţele de potenţial economic pot perturba această legitate ca şi corelaţia care există între densitatea populaţiei şi nivelul mobilităţii. Ea nu constituie decât o latură a unei mobilităţi mult mai largi care antrenează fluxuri umane şi materiale (mărfuri. Egiptul. explicându-se astfel tendinţa de concentrare a populaţiei umane. 211 Cf. Mobilitatea geografică este generată de o multitudine de cauze îmbinate în proporţii variabile.Courgeau. Această mobilitate multiformă. Capitolul V Mobilitatea spaţială (geografică) a populaţiei Mobilitatea este o trăsătură definitorie a populaţiei umane fiind unul din factorii responsabili de formarea ekumenei. corelaţia cu nivelul de dezvoltare nefiind totdeauna perfectă. nivelul migraţiei interne sau reciproce este proporţional cu extinderea teritoriului211. 1986). Astfel s-a întâmplat în unele regiuni slab populate din sud-estul Europei. Este cunoscut de altfel că pentru multe state dezvoltate este deja mai comod să importe forţă de muncă înalt calificată decât să cheltuiască sume enorme pentru pregătirea acesteia pe loc. 158 . Deşi se susţine că această „drenare a creierelor” este în beneficiul umanităţii. În plus. Exemple ilustrative pentru aceste cauze ecomomice pot fi găsite de-a lungul întregii istorii a umanităţii. dictată în primul rând de căutarea unor materii prime indispensabile civilizaţiei bronzului (cupru. O altă regularitate observată este aceea care postulează că în două zone cu o densitate similară a populaţiei dar cu suprafeţe diferite. prin adaptarea unor grupuri umane la noi condiţii de mediu sau prin amestectul acestora precum şi la formarea actualei structuri etno-lingvistice a populaţiei. întreruperea acestor fluxuri fiind practic imposibilă. furnizând an de an specialişti ţărilor dezvoltate (tipice sunt India. în perioada contemporană. activităţi) la care se adaugă fluxurile informaţionale de o importanţă majoră în epoca în care trăim. Mobilitatea populaţiei este influenţată de contradicţiile şi ambiguităţile raporturilor dintre societăţi şi spaţiul în care trăiesc. demograf francez preocupat de cauzalitatea mobilităţii umane în Migrations et décompositions du territoire. derivate din permanenta tendinţă a grupurilor umane sau a indivizilor de a găsi condiţii mai bune de viaţă. O lungă perioadă. Population nr. Tot mobilitatea a contribuit şi la formarea raselor. produc şi se reproduc. pentru statele furnizoare de materie cenuşie semnifică o dublă pierdere : a sumelor alocate pentru pregătire şi a valorificării capitalului uman în scopul dezvoltării economice. Este cazul marilor colonizări antice – feniciană. ea a devenit şi o axă fundamentală a funcţionalităţii şi dinamicii societăţii contemporane (Thumerelle. Epoca modernă şi perioada contemporană este marcată dimpotrivă de căutarea unor surse de materii prime (agricole sau subsolice) şi mai ales de tentaţia unor locuri de muncă mai bine remunerate şi a accesului la facilităţile societăţii de consum de tip occidental. capitaluri.Subsahariană ci şi al unor state în care accesul femeilor la educaţie este extrem de limitat (Arabia Saudită). devenite foarte atractive pentru migranţi de diverse naţionalităţi în secolele XVIII-XIX. închiderea în sine. Numărul migranţilor schimbaţi între două zone este de obicei direct proporţional cu produsul populaţiei acestora şi invers proporţional cu pătratul distanţei care le separă. zonele dens populate sunt mai atractive decât cele slab populate. regiunile din nord-vestul Mării Negre). Se observă din cele prezentate că polarizarea nord-sud este mai evidentă în cazul nivelului de instrucţie a populaţiei.3/1973. În general. tehnici. Numeroasele cauze care contribuie la mobilizarea populaţiei pot fi grupate astfel : a)cauzele economice. aflată într-o continuă evoluţie este indispensabilă bunei funcţionări a oricărei societăţi. după eliminarea ocupaţiei otomane (Câmpia Panonică. Multe state cu posibilităţi economice reduse fac eforturi imense în domeniul instrucţiei.

datorată de multe ori unei gestionări nechibzuite a spaţiului dar şi al unor modificări climatice a fost responsabilă parţial de mişcările unor populaţii din jurul Mediteranei pe parcursul Antichităţii. foarte frecvente. generată de suprapopularea îngustelor cîmpii litorale ale Eladei care nu puteau asigura subzistenţa unei populaţii numeroase. mai multe popoare din Caucaz şi Crimeea au fost deportate în masă în Asia Centrală : tătarii din Crimeea. insatisfacţiile acesteia fiind mult mai pregnante.R. mijloace financiare şi relaţii. c)cauzele demografice.). A population geography. drenajul elitelor profesionale spre statele avansate şi organizarea migraţiilor polarizate de marile metropole integrate în sistemul economic internaţional. de romani la care se adaugă un număr cel puţin dublu de cetăţeni de alte origini. 2002. kalmucii etc. celelalte primind permisiunea de a reveni după moartea lui Stalin în 1953. generatoare a puternicilor curenţi migratorii spre regiunile slab populate ale Americii de Nord ori spre regiunile urban-industriale care ofereau alternative la ocupaţia agricolă tradiţională. Exodul inteligenţei are astfel o pronunţată conotaţie economică212. Cauze similare au împins în valuri succesive populaţiile nomade în căutarea de păşuni pentru turmele lor.U.A. sărăcia dar se pare că acesta este un factor secundar. considerată nesigură sau chiar periculoasă. Tendinţa de creare a unei pieţe unice planetare determină mondializarea fluxurilor umane. Unul dintre acestea a rămas dislocat pînă la destrămarea imperiului la începutul anilor '90 când s-au putut reîntoarce parţial în regiunile de baştină (tătarii din Crimeea). Cel mai clasic exemplu este cel al poporului evreu care a cunoscut în Antichitate mai multe astfel de transferuri au fost comune tuturor marilor imperii (în Egipt în secolul al XIII-lea î. continuator al unor tradiţii viguroase încă din perioada ţaristă. cecenii. Este cazul statelor germane (Prusia. ajungând dominante în unele regiuni : la est de Elba. în scopul asigurării controlului vastului spaţiu fiind transferaţi circa 3 mil. 1981. spre Lumea Nouă. frecvente încă din vechime. combinat cu alte cauze. Clasic este cazul irlandezilor sub ocupaţia engleză.). la Babylon în sec. Informaţii preluate de la H.. spre alte regiuni în care poate fi mai uşor controlată. Alaska. regiunile aride ale Australiei. 159 . nogaii.e. Emigraţia economică cuprinde în prezent o mare varietate de forme. constau în voinţa unor state cu tendinţă imperialistă de a-şi asigura controlul teritoriilor periferice prin colonizarea cu populaţie fidelă.n. pînă în pragul epocii moderne.Bernard. în Prusia Orientală etc. Cele mai recente cazuri pot fi extrase din fostul imperiu sovietic. explozia demografică. d)cauzele sociale datorate lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt menţinute anumite grupuri. Presiunea demografică. Routledge. Evoluţia tehnicilor de transport la distantţă în ultimele secole (calea ferată. VI î. chiar dacă de multe ori temporare (unele regiuni din vestul S. Mult timp s-a invocat drept cauză principală a acestei emigraţii. Gallimard. Immigration : le défi mondial. b)cauzele politice.n. care s-a derulat rapid şi eficient chiar şi în arii periferice cum a fost Dacia 213. inguşii. Anzii chilieni etc. De altfel este un fapt cunoscut că elitele emigrează mai mult decât majoritatea populaţiei (proporţional). Paris. generând noi deplasări de populaţie. London. a favorizat emigraţia pe motive economice. transporturile transoceanice. s-au manifestat masiv în perioada modernă. În acest mod trebuie de altfel înţeles procesul de romanizare. Imperiul Roman a procedat în aceeaşi manieră în antichitate. Aceste tehnici au permis şi extinderea ekumenei în arii geografice cu condiţii naturale mai dificile dar bogate în resurse. Acesta nu este un caz singular. automobilul. Existenţa unor regiuni subpopulate sau insuficient exploatate era esenţială în acest proces aşa cum s-a întîmplat şi în Europa unde ca efect al revoluţiei industriale se manifestă începând din secolul al XVIII-lea. Austria) care au colonizat masiv populaţii germane în centrul şi estul Europei. La fel de frecventă este şi politica unor state expansioniste de a transfera populaţia ocupată. al căror efectiv este mai mare astăzi în aceste regiuni decât în Europa.e.Jones. fiind integrată de fapt procesului de mondializare. în special din Orient şi din Spania. În acest mod s-a extins aria ocupată astăzi de popoarele europene. reduşi la statutul de simpli 212 213 O analiză recentă a fenomenului migraţiilor internaţionale aparţine lui P. La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial ca urmare a „colaborării” cu naziştii. Pentru a pleca în căutare de lucru peste graniţe este nevoie în prezent în primul rând de un minimum de educaţie. avionul). inclusiv a grecilor.cositor) sau mai ales cea grecească.

h)cauzele sanitare. pînăn la distrugerea parţială sau completă a habitatului. specifice epocii moderne. Cambridge. Poate fi avut în vedere în primul rând criteriul temporal. menonniţii etc. i)cauzele culturale. Migraţia este considerată acea formă de mobilitate care modifică distribuţia spaţială a unui teritoriu dat într-o manieră durabilă214. metodiştii. mai ales spresud. Europa nordică a fost prima dată populată în decursul primului interglaciar (Mindel-Riess) cunoscând mai multe astfel de cicluri. Tot aici pot fi integrate marile pelerinaje religioase şi alte mişcări cu caracter cultural. parcursul lor fiind astfel circular. Dacă cele mai multe persoane nu migrează niciodată în decursul existenţei lor. Oprimarea unor grupuri le obligă adesea să se replieze în alte regiuni în care libertăţile individului sunt mai bine respectate sau există o atitudine tolerantă faţă de diversitatea etno-confesională. acestea din urmă divizate în funcţie de durată. manifestate sub forma tendinţelor de regrupare a familiilor. ulterior familia se consolidează cu ceilalţi membri.). lăsând acest vast spaţiu practic nepopulat.) sau şi mai evident în cazul unor oraşe mai mici cu profil universitar din Germania. care împing la emigrare numai o parte a familiei –membrii tineri mai ales.U. ajungându-se în cele din urmă la migraţii de retur. având ca destinaţie predilectă statele occidentale dezvoltate. acestea din urmă cu o dimensiune socială şi politică specifică. 1995 160 . constau în deplasarea bolnavilor sau mai ales a populaţiei vârstnice spre centre spitaliceşti localizate adesea în aşezări cu funcţii balneo-climaterice. cutremure). care au înfiinţat statul Massachussets. Sahara oferea încă păşuni întinse capabile să întreţină populaţii de păstori nomazi.Domenech. integrate mişcărilor turistice.): g)cauzele educaţionale generate de atracţia exercitată de marile centre universitare. al stabilităţii deplasării. e)cauze psiho-sociale. unele populaţii din vestul Africii etc. 214 Conf.muncitori agricoli dar astfel de situaţii au devenit foarte frecvente în ţările în curs de dezvoltare. Les migrations. Este cazul ruşilor lipoveni (staroveri) obligaţi să plece din regiunile de baştină din sudul Rusiei în sec. Este cazul situaţiei din Pleistocen. care constituie o formă particulară de mobilitate. O. de rangul doi etc. Este aşa numita migraţie de pensionare. Freiburg. unde acest contingent de populaţie se dirijează masiv în ultimul timp spre mediul rural. f)cauzele etnice sau religioase.). spre marile centre ale festivalurilor muzicale. Un criteriu des utilizat în practica mondială este cel spaţial. Iniţial acestea sunt declanşate de alte cauze. Este aşa-numita emigraţie în etape. Mobilitatea poate lua astfel o mare varietate de forme de manifestare. criteriile după care pot fi analizate fiind multiple. obligaţi să se retragă treptat. de tip turistic adesea. combinate cu persecuţiile etnice sau religioase. Tubingen. de factură climatică cel mai adesea dar şi telurică (vulcanism. presbiterienii. situate îndeosebi în zonele montane sau pe riviere. Între mobilitate şi migraţie există a anumită ambiguitate semantică. j)cauzele naturale. se pot combina cu celelalte. Uppsala etc. Fenomenul de aridizare poate acţiona în sens negativ. teatrale. cu caracter temporar. când pe parcursul perioadelor interglaciare. frecvente dintotdeauna. Bayreuth sau Cannes de ex. cinematografice (Salzburg. favorabile extinderii ekumenei. mai ales acolo unde grupul respectiv are şi o conotaţie socio-profesională (cazul unor populaţii cu spirit comercial – chinezii în sud-estul Asiei. anabaptiştii. frecventă în ultimele decenii. XVII-XVIII spre bazinul Dunării Inferioare (Dobrogea şi Moldova în principal) sau spre Extremul Orient.) care le conduc în locuri diferite sau îi readuc în locul de origine. Marea Britanie sau Suedia (Heidelberg. Statele Unite ale Americii sunt într-o anumită măsură rezultatul oprimării religioase la care erau supuse unele secte neoprotestante în insulele britanice sau în restul Europei (pelerinii.). exprimat în primul rând de frontiere care separă migraţiile interne de cele internaţionale. consideră migraţiile acele deplasări de populaţie care traversează o limită pentru a-şi stabili o nouă reşedinţă. PUF. grupurile de vînători au migrat spre zonele arctice de unde s-au retras spre sud în perioadele glaciare. H. Se formează astfel mari aglomerări de populaţie şcolară (peste 300 000 studenţi la Paris de ex. Acestea pot deteriora condiţiile de viaţă ale unor grupuri. obiect al celei mai dinamice activităţi economice contemporane. deosebind astfel migraţiile definitive de cele temporare.N. altele dimpotrivă participă la migraţii succesive (primare. Oxford. foarte larg dezvoltată în ţările avansate. prin reducerea ecumenei – cazul zonelor tropicale ale Africii de Nord unde pe parcursul Antichităţii.

dar strămutarea unor populaţii întregi ca efect al unor acorduri interstatale este recentă.1. un număr important au plecat şi spre fosta U. nu numai în jurul bazinului mediteranean ci şi în alte arii civilizate ale Globului.S. În contrapondere au părăsit Grecia circa 300 mii de musulmani. în special odată cu dezvoltarea agriculturii de plantaţie (sec. principalii actori implicaţi fiind britanicii. la nivelul unei generaţii sau ca etapă în migraţia succesivă. 1980. Fluxurile de migraţie din România. a lui D. frontierea fiind stabilită cu preţul unui conflict sîngeros. Ca urmare a pierderii războiului greco-turc din 1923.1. acestea s-au manifestat de multă vreme. Bordeaux). 161 .J. Aceasta exprimă de fapt bilanţul migratoriu. mulţi dintre „grecii” anatolieni erau turcofoni (în special cei din Cappadochia) iar cei mai mulţi musulmani din Creta. în bună parte având şi o nuanţă religioasă. Din zona de coastă a Mării Negre (regiunea Trabzon). SEDES. au trecut pe teritoriul recunoscut oficial al Eritreei. Un caz clasic l-au furnizat grecii anatolieni (din regiunea oraşului Izmir şi de pe ţărmul Mării Negre mai ales) şi cei din regiunea oraşului Istanbul. Rata brută a migraţiei nete se poate exprima astfel : Mn = . creştină în general. Astfel au fost repopulate Antilele. greu de asigurat în unele regiuni din jurul Mării Caraibilor. Similar a fost schimbul efectuat între Bulgaria şi România în urma Tratatului de la Craiova (7 sept. o parte din administraţia etiopiană. sudul S. de etnie tigrina în special. Se pot deosebi mai multe variante dar cauza principală a tuturor o constituie căutarea unei situaţii socio-economice mai bune. în care I exprimă intrările (sosirile) în sistemul populaţional iar E ieşirile (plecările). Această tendinţă de regrupare în cadrul unor frontiere recunoscute prin tratate este frecventă pe parcursul secolului XX.2-1. Masson. 1984. Pot fi deosebite ca forme principale următoarele : a)migraţiile de regrupare a unor populaţii în cadrul unor state naţionale sau schimburile de populaţii efectuate între state ca efect al unor tratate. Paris. Cel mai notoriu a fost comerţul organizat de către europeni după descoperirea Americilor. deplasaţi în special spre aglomeraţia urbană Istanbul. contribuţia lor la formarea aglomeraţiilor urbane ale Atenei şi Salonicului fiind esenţială. XVIIXVIII) care necesita o mare cantitate de forţă de muncă. Bucureşti. componentă a bilanţului general al populaţiei : BM = I-E. majoritar grecească pînă în 1923.1. Acest comerţ a stat la baza prosperităţii multor porturi atlantice (Bristol. Aceste tip de migraţii se manifestă la distanţe variabile. Într-o formă specifică. a lui D. 1986 a lui P. Academiei.5 mil. repliindu-se spre Grecia actuală sau plecând peste ocean.S.În literatura de specialitate se utilizează adesea termenul de migraţie netă 215.1940). Acest schimb de populaţii nu a avut caracter etnic exclusiv. Peuples en mouvement. Numărul populaţiei afectate de această strămutare a fost de circa 1.Sandu .Thumerelle etc. fiind retrasă odată cu alte populaţii fidele iar o parte din populaţia musulmană. b)comerţul cu sclavi. Ed.Courgeau . depopulate prin genocidul sistematic al populaţiei indigene.R. un ultim exemplu fiind cel furnizat de recunoaşterea independenţei Eritreei care a generat o mişcare în ambele sensuri. Rezultanta este soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv sau negativ dar la nivel mondial este egal cu 2(I −E) 0. în care n este durata. deplasaţi spre Turcia erau de fapt greci islamizaţi. de asemenea de veche tradiţie. după o prezenţă care urcă pînă în antichitatea timpurie. Migraţiile definitive Este o categorie de migraţii care presupune stabilizarea migrantului într-un alt loc decât cel de origine.U. sau nord-estul Braziliei.Clasificarea migraţiilor după criteriul temporal V.. 215 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Analyse quantitative des migrations humaines. aceştia au fost constrînşi să-şi părăsească locurile natale. afectând circa 100 mii bulgari din nordul Dobrogei şi peste 150 mii de români din Cadrilater (mai ales aromâni) obligaţi să-şi schimbe definitiv domiciliul. Paris.A. olandezii şi francezii. V. P0 n(P 0 +Pn ) este populaţia iniţială şi Pn populaţia la capătul duratei. pentru ultimele decenii fiind remarcabilă mondializarea lor. consecutive de cele mai multe ori unor războaie.

inclusiv în regiunea actuale capitale. cazul arabilor plecaţi din sud-vestul Peninsulei Arabice în sec. astfel explicându-se slavizarea treptată a populaţiilor romanizate sau elenizate de la sudul Dunării. dar cu potenţial economic mai ridicat. O situaţie similară a fost şi cea din regiunea Caucazului Mare. III-IV e.n. În perioada modernă foarte caracteristice au devenit migraţiile pentru muncă sau studii. Kabul. fiind urmată de tentative de revenire în perioadele de acalmie.VII. Acesta a fost cazul Europei şi Asiei Mici. populate tradiţional de populaţii turcofone (uzbeci. populaţiile germanice au migrat din regiunile nord-pontice sau baltice spre sudul Europei antrenând şi deplasarea slavilor ori a altor populaţii venite dinspre Asia (turco-mongole sau iraniene)216.2. proces care a devenit treptat o politică de stat. Payot. explicând rutenizarea unor regiuni de populare tradiţional românească (nordul Bucovinei şi al Maramureşului). ocupate parţial de populaţii slave colonizate aici în timpul Imperiului Ţarist. spre care s-au repliat populaţii de diverse origini (caucaziene. când sub impulsul hunilor.Migraţiile temporare La fel de frecvent omul se poate deplasa temporar în diverse scopuri. iraniene) care abia în ultimul secol au început să coboare spre regiunile piemontane. Este cazul paştunilor (afganilor) originari din regiunea muntoasă din sud-estul Afganistanului actual s-au infiltrat treptat în regiunile vecine de la nord şi nord-est. dar depăşirea unui prag numeric atunci când imigranţii devin tot mai numeroşi. a căror populaţie actuală este în mare parte rezultatul acestor migraţii.2. o formă chiar mai veche. Cazul cel mai recunoscut este cel al marilor migraţii declanşate în sec. e)migraţiile de retragere a populaţiei locale din faţa înaintării unor grupuri migratoare sunt de asemenea foarte frecvente. au ca efect deplasarea în masă a unei populaţii.1. regiuni mlăştinoase sau deşertice). aceste infiltrări etnice nu modifică imediat structura etnică a regiunii afectate. 162 . Karakorum) din faţa expansiunii populaţiilor turco-mongole în Evul Mediu. domeniul unor populaţii sedentare de limbă persană sau tadjikă. Astfel de mişcări de pendulare între ariile de refugiu şi cele expuse invaziilor.1. deplasarea lor din aria de origine (regiunea dintre Nipru şi Vistula). d)infilitrările continui pe teritoriul altui stat sau grup etnic. De multe ori. vestul Tibetului) spre regiunile muntoase înalte (Pamir.. De obicei replierea se efectua în arii mai izolate şi mai greu accesibile (văile munţilor înalţi. prin alimentarea continuă a curentului de populaţie pot deveni majoritari sau asimila chiar populaţia autohtonă. sunt cunoscute sub numele de mişcări metanastatice217. Aceste infiltrări au continuat pînă în pragul epocii moderne. la mare distanţă de locul de origine. Astfel de exemple pot fi extrase şi din alte regiuni ale Globului.1. Paris. Astfel de migraţii pot schimba complet tabloul etnic al unor vaste regiuni prin asimilarea sau refugierea populaţiei locale. Migraţia slavilor a fost mai degrabă de acest tip decât de cucerire. de multe ori consecutive sedentarizării unor populaţii nomade sau seminomade. constituie una din cele mai frecvente forme de migraţie definitivă. V. fiind responsabile de formarea unor izolate etno-lingvistice. În alte cazuri o parte a etniei antrenată în migraţii de cucerire rămîne în patria de origine. turkmeni). având particularitatea că nu se desfăşoară în masă ci în grupuri mici sau adesea individual. 217 După numele dat de geograful iugoslav Jovan Cvijić care le-a studiat în Peninsula Balcanică (Cf. proces facilitat de contextul specific al ocupaţiei habsburgice dar şi de apropierea culturală. Hindukuş.c)migraţiile de cucerire. Retragerea khoisanoizilor spre regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari din faţa înaintării populaţiilor bantu este un alt exemplu la fel ca retragerea populaţiilor iraniene din Asia Centrală (Turkestan. împinşi de alte grupuri de multe ori. fiind colonizaţi după 1950 şi în regiunile nordice ale acestui stat. motivând suplimentar conflictele interetnice din această ţară. turcice. La Péninsule Balkanique. V. fiind lentă. elementele imigrate fiind asimilate.Migraţiile alternante 216 Marile migraţii nu trebuie înţelese ca un fenomen insolit. 1918). declanşat la un moment dat ci ca un apogeu al unor mişcări perpetui de populaţii care au contribuit în cele din urmă la formarea structurii rasiale şi etno-lingvistice a populaţiei. din diverse motive. pe parcursul mai multor secole. cu sporadice deplasări în masă.

Semnificativă este şi ponderea forţei de muncă slab calificate (construcţii. depind de ciclicitatea anuală a perioadelor vegetative. Aceste mişcări au un caracter tot mai net internaţional.A. concentrate în zona centrală sau în zonele industriale periferice. faruri etc. La noi în ţară. b) migraţiile săptămînale. de la periferie spre centru. Amploarea maximă este înregistrată în marile aglomeraţii urbane. cu o intensitate mai redusă de obicei şi cu un caracter terţiar. spre ariile periurbane. silvice.A. De exemplu în S. în funcţie de motivaţia migrantului. De regulă. Amploarea maximă a navetismului caracterizează perioadele de avînt economic – cazul Germaniei postbelice. cu o frecvenţă satisfăcătoare. de regulă sezoniere. Dirijate spre activităţi agricole. similare celor cotidiene. capacitatea de absorbţie a metropolei fiind foarte mare.U. mişcări favorizate de existenţa unei reţele de transport rapid între centru şi suburbii. sud-estul Japoniei. structura grupului migrator etc. de obicei dinspre statele mai slab dezvoltate economic spre cele cu o agricultură modernă. Este mai difuz în spaţiu. în ambele sensuri: -mişcările centripete. ambigui219. când în oraşe s-a construit masiv atât în domeniul industrial cât şi în cel edilitar. limita maximă a timpului de parcurs nu depăşeşte două ore. mai ales în ce priveşte mişcările centripete. antrenând populaţie cu calificare superioară. care necesită forţă de muncă necalificată. care se deplasează progresiv spre nord pe măsura maturizării recoltei (în iunie în sud dar în septembrie mai spre nord.): c)migraţiile periodice. deci un sfert din populaţia aglomeraţiei. O revigorare a activităţilor economice este de natură să relanseze într-o anumită măsură aceste fluxuri în noul context al tendinţei unor categorii de populaţie de a se stabili la periferia marilor aglomeraţii. de multe ori spre regiuni mai izolate. tot mai frecvente în perioada contemporană : a)navetismul. 219 Bauerarbeitern în literatura germană de specialitate.5mil. existând o relaţie direct proporţională cu dimensiunea acestora. Navetismul cuprinde de fapt două serii de mişcări. la Paris. Mişcări navetiste de mare amploare sunt cele înregistrate în ariile megalopolitane – nordestul S. specializată. mai rar invers – circa 2. la peste 600 km distanţă. atunci când reconstrucţia a necesitat un maximum de forţă de muncă. Aceste mişcări cotidiene pot conduce la constituirea unor categorii socio-profesionale distincte. Restructurarea activităţilor industriale şi diminuarea construcţiilor civile au făcut ca acest flux să scadă treptat după 1990. sunt frecvent echipe specializate de muncitori agricoli utilizaţi în recoltarea cerealelor. remarcabile 218 În Franţa se practică navetismul chiar şi între Paris şi Bordeaux cu TGV. distanţa fiind determinată de performanţele tehnice ale mijloacelor de transport 218. mişcări intense de acest tip existând şi în megalopolisul de pe coasta atlantică a Americii de Nord. suplinită parţial cu imigranţi.Una din modalităţile de deplasare temporară este cea alternantă care poate fi punctul de plecare spre o deplasare definitivă şi prezintă o mare varietate. mai ales dacă sunt înconjurate de arii rurale excedentare în forţă de muncă. spre centrul polarizator. staţii meteorologice. devenind în multe cazuri nesemnificativ. Marile aglomeraţii urbane sunt sediul unor puternice mişcări navetiste locale. Acest flux antrenează personal cu calificări foarte diferite. agricultură. fiind vizibil şi în cazul unor mici centre de polarizare locală.U. insule izolate. unde acestea se desfăşoară ierarhic dinspre oraşele mai mici spre cele mai mari. cu o infrastructură de transport mai precară. capabilă să reducă la minimum pierderea de timp dar şi existenţa unei oferte excedentare de locuri de muncă. muncitorii ocupându-se în afara orelor de program şi cu agricultura. studiu) se disting prin distanţa mai mare. având tot caracter pendulatoriu şi fiind dictate de multe ori de un motiv similar (muncă. industria extractivă). frecvent în cazul marilor aglomeraţii urbane cu activităţi economice foarte dezvoltate. În acest timp Bucureştii atrăgeau zilnic circa 100 000 persoane emiţând alţi 18 000 spre regiunile limitrofe.. în Canada). Se impun câteva forme. dar există şi cazuri în care cei antrenaţi deservesc unele instalaţii situate în zone cu acces dificil (zona arctică. -mişcările centrifuge. Pentru ca astfel de mişcări să se poată desfăşura este necesară o reţea de transport bine organizată. nivelul maxim al navetismului a caracterizat anii ’70-’80. 163 . cu o perioadă mai lungă de alternanţă. absentă sau slab reprezentată în aceste arii. mişcare de tip pendulatoriu permisă de evoluţia mijlaocelor de transport. Navetismul se dezvoltă şi în jurul oraşelor mai mici dar dinamice.

comunităţile care-l practică păstrându-l chiar şi atunci când condiţiile naturale şi sociale impun traiul sedentar. azerii qaşqai etc. V. suplinind lipsa specialiştilor din ţările în curs de dezvoltare cu resurse bogate. înlocuiţi treptat cu muncitori sezonieri din statele mai sărace ale acestui continent (Bolivia. specialişti din diverse domenii etc. cu plantaţii vaste (Coasta de Fildeş mai ales). supuse de asemenea sedentarizării (atunci când nu sunt decimate sistematic ca în Brazilia).1. modul de viaţă nomad fiind greu de dizlocuit. cazul păstorilor din Mărginimea Sibiului care ajungeau pînă la Volga sau al aromânilor din Balcani. Tot din această categorie fac parte şi migraţiile la termen. sudul Franţei. Foarte frecvente şi având în primul rând caracter internaţional. Paraguay). Italia. În general aceste migraţii sunt sensibile la relaţiile autohtonmigrant şi se soldează uneori cu stabilirea definitivă în ţara de primire. Seminomadismul este o variantă a acestei forme de mobilitate care presupune alternanţa mişcărilor cu o perioadă mai lungă de stabilitate într-o anumită regiune. adesea la distanţă foarte mare. Burkina Fasso) spre cele costiere. mongolii din Asia Centrală etc. profitând de complementaritatea celor două emisfere (numiţi golondrinas). Sedentarizarea este totdeauna mai facilă acolo unde există resurse complementare. în cazul în care ţara de origine se confruntă cu dificultăţi economice sau politice. Anatolia.S. seminomadismul se manifestă în condiţii climatice mai puţin restrictive. Un caz aparte îl constituie specialiştii care asigură consultanţă în domeniul industrial sau de servicii. a)Nomadismul este o formă de mobilitate determinată de condiţiile naturale mai puţin prielnice organizării unei economii agricole stabile şi cu o productivitate ridicată sau de specificul unor civilizaţii marcate de menţinerea unor tehnici agricole rudimentare. Un caz citat altădată de literatura de specialitate era cel al muncitorilor agricoli italieni care plecau din sudul Italiei spre America de Sud în timpul iernii. abia recent sedentarizaţi (nu în totalitate). confundată de unii cu nomadismul. Nomadismul constituie un mod de viaţă foarte rigid. de care o apropie caracterul personal. paralel cu utilizarea forţei de muncă masculine în extracţia petrolului.2. Pot fi citate drept cazuri tipice de populaţii nomade : tuaregii din Sahara.fiind mişcările unor muncitori agricoli sezonieri din statele Europei de Est spre Grecia. Procesul de sedentarizare este mai facil acolo unde nomadismul este de dată mai recentă. pot constitui în unele cazuri etape ale migraţiei definitive.2. cazul ţiganilor veniţi în Europa. Se deosebeşte total de acesta fiind vorba de o deplasare parţială a unor categorii de populaţie (bărbaţii tineri) în scop pastoral.) sau prin politici sistematice de creare a unor condiţii mai evoluate de existenţă – cazul statelor petroliere de la Golful Persic unde s-a dezvoltat agricultura irigată în oaze. 164 .). populaţiile aferente formând un fel de interfaţă între populaţiile sedentare şi cele tipic nomade.). Sedentarizarea nu este totdeauna completă. b)Transhumanţa. În general.Nomadismul şi transhumanţa În trecut foarte frecvente erau două forme de migraţie temporară cu un caracter mai complex. cazul occidentalilor rezidenţi în statele petroliere de la Golful Persic de ex. beduinii (populaţii semite arabofone) din Orientul Apropiat şi nord-estul Africii. Peru. supuse astăzi unei presiuni care le limitează aria de acţiune. Spania sau Germania dar mai ales în Africa unde se înregistrează mişcări ample dinspre statele saheliene (Mali. situaţii similare fiind întîlnite în toate regiunile circummediteranene : Spania. Nomadismul nu se limitează numai la populaţii de păstori ci poate fi întîlnit şi la comunităţile de culegători sau vînători din regiunea tropicală umedă. pentru diverse perioade.R. Multe popoare nomade au fost sedentarizate forţat (cazul kazahilor din fost U. recurent fenomenului de „beduinizare” a unor populaţii anterior seminomade sau chiar sedentare (caz frecvent altădată în spaţiul iranian – bahtiarii din Zagros. massaii din estul Africii. de la câteva luni la cîţiva ani (diplomaţi de carieră. Maghreb etc.S. Nomadismul a fost foarte răspândit la populaţiile pastorale din regiunile aride temperate sau tropicale. Sardinia. multe din populaţiile afectate practicând comerţul ambulant şi contrabanda care păstrează ceva din vechiul mod de viaţă (cazul tuaregilor din Sahara).

transhumanţa mai este prezentă izolat în sudvestul Asiei (Afganistan. responsabil de mixtarea populaţiei în Yemen. Egiptul meridional. destinată să descongestioneze suprapopulatele insule Jawa. o redistribuire complementară a forţei de muncă în funcţie de excedentele sau deficitele de forţă de muncă. practicată pînă într-o epocă recentă de unele regimuri totalitare. c)Migraţiile forţate se desfăşoară fără consimţămîntul migranţilor. În acest mod. Ele au la bază opţiunea individuală. atraşi aici de mari avantaje materiale. de diferenţele de venituri dintre diversele regiuni sau state etc. unde mai continuă încă prin implantările organizate de statul brazilian în lungul Transamazonianului. datorită presiunii demografice mari din aria menţionată. modificând semnificativ distribuţia spaţială a unor grupuri etnice. masiv colonizat cu şvabi în sec. De cele mai multe ori aceste migraţii au un caracter definitiv. cunoscută sub numele de „transmigraţie”. Cele mai tipice sunt din acest punct de vedere colonizările care urmăresc popularea (repopularea) unor teritorii ale căror resurse naturale sunt insuficient valorificate dar de multe ori a mascat şi stabilirea unor populaţii fidele la marginile unor imperii apuse. în care a primit terenuri o parte din populaţia sărăcită din nord-estul secetos al Braziliei (majoritar mulatră sau de origine africană). Clasică este şi colonizarea organizată de statul indonezian după obţinerea independenţei. Australia. Boua Guinee (Irianul de Vest). a)Migraţiile spontane. Madura şi Bali. Deportările constituie o altă categorie. au o istorie îndelungată dar s-au amplificat în perioada contemporană. Clasice au fost migraţiile impuse de comerţul cu sclavi negri din Africa de Vest (sec. care pentru a fi determinate sunt adesea stimulate material. Apropiate de transhumanţă şi mai frecvente astăzi sunt pendulările pastorale locale la mici distanţe. practicând agricultura sau activităţile meşteşugăreşti. la nivel local. fiecare cu un impact specific asupra mediului de primire şi cu particularităţi proprii referitoare la dimensiunea fluxurilor.XVI-XVIII).Cauzele acestora erau fie politice fie sociale. Iran. frecvente încă în spaţiul românesc (de ex.Clasificarea migraţiilor după criteriul cauzal Mobilitatea populaţiei poate fi diferenţiată şi în funcţie de motivaţia deplasării. Tipice au fost colonizările din Lumea Nouă – în Americi. dar prin amploarea lor creează imaginea unor mişcări de masă. Regula generală este pendularea între regiunile înalte cu păşuni de vară şi zonele mai joase cu climat mai blând pentru iernat (cazul litoralului dobrogean la noi altădată). care a continuat de fapt comerţul similar mult mai vechi efectuat de arabi. unde a fost defrişată o bandă de o lărgime variabilă. la care revin sistematic şi în care o parte din populaţie locuieşte permanent.Transhumanţa se deosebeşte de nomadism şi pentru că populaţiile antrenate în astfel de mişcări dispun de aşezări stabile. prin constrângere directă sau indirectă. Turcia) unde pendularea între zonele înalte (yaylîk în turceşte şi ardşir în persană) şi zonele mai joase (kîşlak în turceşte şi garmşir în persană) constituie modul de viaţă al multor comunităţi care combină agricultura irigată din zonele piemontane cu activităţile pastorale. fiind iniţiate de stat. b)Migraţiile organizate. având caracter temporar însă. în contextul liberei circulaţii a persoanelor (relativă la nivel internaţional) şi a creşterii securităţii individuale. Numărul populaţiei deplasate a depăşit cifra de 10 mil. Un caracter organizat îl au şi deplasările generate de muncile agricole sau de caracterul sezonier al unor activităţi precum cele din industria zahărului. structura socio-demografică a acestora etc.2. cu deţinuţi de drept comun a 165 . au de asemenea o istorie îndelungată. utilizând potenţialul nevalorificat din marile insule slab populate – Kalimantan. cazul Banatului. Aceste migraţii reprezintă de fapt. Acest criteriu deosebeşte trei categorii de migraţii. cum sunt cele generate de exodul rural. regional sau internaţional. V. nordul Sudanului. al XVIII-lea. Este în cele din urmă o supapă de siguranţă pentru eliminarea presiunii demografice care poate să apară într-un anumit context într-o regiune oarecare. de importanţă locală deosebită. În acest ultim caz migraţiile au sfîrşit prin a deveni spontane. prin reprezentanţii săi direcţi sau prin intermediari de tipul unor organizaţii sau întreprinderi particulare cu atribuţii în domeniul recrutării forţei de muncă (mai ales în perioada contemporană). Aceste migraţii au la bază acordul persoanelor deplasate. Oman. de-o parte şi de alta.persoane. Restrînsă masiv în Europa. dinspre Depresiunea Maramureşului şi Valea Someşului spre Munţii Rodnei).

demarat procesul populării europene a Australiei, Guyanei franceze sau unor regiuni din Siberia şi Extremul Orient rusesc (pe parcursul perioadei ţariste – „pohod na Sibir”). Un alt caz notoriu este cel al deplasării forţate a populaţiei apte de muncă în timpul unor conflicte militare sau sub regimuri totalitare. Aceasta a fost o practică frecventă a Reichului nazist sau în perioada stalinistă, fiind astfel antrenate mase imense, de milioane de persoane, spre minerit, construcţii diverse (hidrotehnice mai ales) şi exploatarea lemnului220. Ca şi în imperiul sovietic, în celelalte state cu regim similar, după 1945, clienţii predilecţi ai deportărilor au fost intelectualii, ţăranii înstăriţi (chiaburi în România, culaci în Rusia), practicanţi ai unor profesiuni liberale, preoţi etc. Tot în această categorie pot fi incluse şi regrupările (schimburile de populaţii), cu caracter definitiv, în urma unor tratate sau reglementări politice aşa cum s-a întîmplat între Turcia şi statele balcanice pe măsură ce acestea au dobândit independenţa şi au eliberat întreg teritoriu de sub tutela otomană. Cel mai masiv flux de acest tip a fost însă cel creat de partajarea coloniei britanice India în 1947, în momentul declarării independeţei când cea mai mare parte a populaţiei hinduiste din actualul Pakistan şi din Bangladesh s-a repliat spre teritoriul actual al Indiei, în sens invers deplasându-se o parte din populaţia musulmană din Cîmpia Gangelui şi Dekkan, numărul total al persoanelor afectate fiind după unele surse de 14-15 mil. (circa 4%din populaţia totală), generând numeroase masacre şi resentimente care răbufnesc încă în conflictul din Kaşmir. La fel de masivă a fost şi expulzarea germanilor după retrasarea frontierelor postbelice care au atribuit Poloniei Pomerania Orientală şi Silezia Inferioară iar Pomerania Orientală a fost divizată întra aceasta şi fosta U.R.S.S., afectând 8 mil.persoane la care s-au adăugat 1.5 mil. germani expulzaţi de către cehi din regiunea Sudeţilor. Polonia a fost şi ea afectată de această retrasare a frontierelor prin ocuparea de către armata sovietică, a Galiţiei Orientale şi vestului Bielorusiei, ce a generat plecarea a 1.5 mil.polonezi. Tot în această categorie se încadrează şi refugierile din diverse motive, frecvente astăzi în Lumea a Treia, drept pentru care O.N.U. dispune de un organism special de supraveghere (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi înfiinţat în 1951)221. Cele mai multe refugieri sunt generate de conflictele militare sau de persecuţiile religioase sau etnice. Se ajunge în unele cazuri la situaţii în care refugiaţii sunt mai numeroşi decât cei rămaşi pe teritoriul ancestral – cazul palestinienilor, al căror număr total depăşeşte probabil 8-9 mil. dintre care 4.5 mil sunt refugiaţi în alte state arabe – Siria, Liban, ţările de la Golful Persic, Iordania (unde formează majoritatea populaţiei) sau constituie o diasporă importantă în Europa şi America de Nord. Accesul la independenţă prefigurat din primăvara anului 2000 nu va schimba prea mult soarta acestor refugiaţi, integraţi deja în statele menţionate. Refugierile nu implică numai deplasarea dintr-un stat în altul ci şi deplasări interne, în state supuse unor conflicte locale. Astfel circa 900 mii de columbieni au fost constrânşi să se aglomereze în bidonvilluri sau în tabere de refugiaţi pentru a scăpa de luptele dintre forţele guvernamentale şi gherilele de orientare marxistă, desfăşurate pe teritoriile lor. În fosta Iugoslavie se apreciază la circa 800 mii numărul refugiaţilor interni (mai ales în Bosnia), în Sri Lanka la 600 mii, în Sierra Leone la peste 500 mii etc. Afganistanul, Liberia, Sudanul, Georgia sau R.Moldova completează această lungă listă. Refugierile sunt foarte frecvente în Africa, devenind aproape incontrolabile şi greu de estimat, unele state fiind foarte afectate – Somalia, Ruanda, Sierra Leone, Liberia, majoritatea statelor din Africa subsahariană fiind atinse de acest fenomen direct sau indirect, prin găzduirea refugiaţilor. Masele de oameni dislocate în această regiune sunt de ordinul milioanelor de persoane. Nici Asia nu este ocolită de astfel de mişcări, amplificate aici de masa imensă a populaţiei, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Afganistanului, unde au fost deplasate circa 5-6 mil. persoane, mai ales spre Pakistan, repatriate în mare parte în ultimii ani. Importante sunt şi mişcările generate de destrămarea imperiului sovietic şi a fostei Iugoslavii (Caucaz, Asia Centrală, Bosnia-Herţegovina etc.)222.
220

Gulagul sovietic a presupus deplasarea câtorva zeci de milioane de persoane dintre care cea mai mare parte a pierit în condiţiile grele ale Siberiei. România a practicat şi ea în perioada dictaturilor care s-au succedat după 1938 astfel de deplasări, în timpul războiului (deportarea evreilor şi ţiganilor în Transnistria) sau în perioada comunistă (deportarea „chiaburilor” sau a şvabilor din Banat în Bărăgan şi Dobrogea). 221 În urma unei convenţii ţinută la Geneva, semnată treptat de majoritatea statelor lumii. 222 P.J.Thumerelle, în Réfugiés, déplacés et rapatriés, Population nr.3/1999, pp.509-536, citând surse O.N.U, estima la 23 mil. numărul refugiaţilor în 1995-1996, din care 8.3 mil, în Africa, 8.1.mil în Asia şi 5.8 mil. în Europa (incl, Fed. Rusă).

166

Între refugiu şi expulzare limitele nu sunt totdeauna clare. Un caz mai recent de expulzare a fost acela al turcilor din Bulgaria, obligaţi la sfîrşitul perioadei totalitare să-şi bulgarizeze numele şi instigaţi de autorităţi să plece în Turcia. Între 1985-1989 au plecat astfel 370 mii de turci din cei 848 mii223. Bulgaria a continuat de fapt o „tradiţie“ mai veche a Imperiului Ţarist care, după fiecare extindere în dauna rivalului otoman, obişnuia să expulzeze sau să deporteze populaţiile musulmane224. Numărul total al refugiaţilor aflaţi în evidenţa O.N.U este de circa 22 mil (cf.H.C.R., 2001), obligate să trăiască în tabere unde nu condiţiile sunt de cele mai multe ori sub limita decenţei. Numărul acestora este greu de stabilit, fiecare sursă având propriile estimări, cele ale O.N.U. fiind mai apropiate de realitate. Nivelul maxim al acestor mişcări s-a manifestat în perioada postbelică la începutul anilor ’90, când s-au suprapus mai multe conflicte majore (invazia irakiană a Kuweitului, dezmembrarea Iugoslaviei, războaiele civile din Ruanda şi Somalia etc.). În afara acestora se află însă un număr cel puţin la fel de mare neluaţi în evidenţă (28 mil. după Sadako Ogata, înalt comisar al O.N.U, cu problemele refugiaţilor)225 V.3.Clasificarea migraţiilor după criteriul administrativ Teritoriul pe care se desfăşoară migraţiile este divizat între numeorase entităţi statale, regionale, locale încît există o diferenţă destul de netă între două mari categorii de mişcări delimitate de frontierele recunoscute pe plan internaţional : interne şi internaţionale. Trebuie remarcat că un rol important îl are dimensiunea teritoriului aflat sub jurisdicţia unui stat. În statele de mari dimensiuni, migraţiile interne sunt mai degrabă migraţiilor internaţionale. În această categorie intră şi migraţiile transfrontaliere, tot mai intense între statele cu frontiere permisive, deschise. V.3.1.Migraţiile interne Desfăşurate în interiorul graniţelor unui stat, au o importanţă deosebită în statele de mari dimensiuni (S.U.A., Federaţia Rusă, R.P.Chineză). În ultimele două secole aceste mişcări s-au efectuat de obicei dinspre regiunile agricole dens populate spre aglomerările urban-industriale. Este vorba de aşa-numitul exod rural, termen încetăţenit de la sfîrşitul sec.al XIX-lea, în vestul Europei pentru a desemna caracterul de masă al unor deplasări tradiţionale dar de mică amploare până atunci226. Efectul principal al exodului rural constă în reducerea continuă a populaţiei rurale (depopulare) şi implicit în creşterea populaţiei urbane (urbanizare, metropolizare). Cauza principală este de sorginte economică, generată de diferenţele de venituri dintre sat şi oraş dar şi nivelul dotării social-edilitare care avantajează regiunile urbanizate. Exodul rural a condus la depopularea completă a unor aşezări rurale, în special a celor izolate sau sărace în resurse, fenomen caracteristic în special în Europa unde în extremis s-a ajuns la reinstalarea vegetaţiei naturale secundare – cazul unor arii extinse din Masivul Central Francez (Lozère), din Ţara Galilor sau nordul Scoţiei etc. Cele mai afectate sunt statele din vestul Europei unde acest proces s-a desfăşurat în cicluri succesive începând cu secolul al XVIII-lea. În estul continentului s-a declanşat mai tardiv, după 1900, dar a fost mai brutal, pe parcursul câtorva decenii spaţiile rurale fiind efectiv stoarse de forţele lor vitale. Consecinţele acestui exod au fost atenuate în statele dezvoltate, într-o anumită măsură, de procesul de „contraurbanizare”, inversare a ritmurilor creşterii populaţiei în favoarea mediului rural, în contextul delocalizării activităţilor economice, al dezvoltării turismului şi comunicaţiilor. De aceasta au beneficiat însă doar acele arii rurale aflate în proximitatea aglomeraţiilor urbane, situate în
223

Reprezentând 43.6% din total, după 1990 s-au mai întors doar 155 mii. Aceasta a fost o practică curentă a statului bulgar, apropierea turcilor de pragul de 10% din populaţia totală creând îngrijorare în contextul păstrării de către aceştia a unui indice mai ridicat al natalităţii (cf. Taylor P., Political Greography, Longman, New York, 1997). Cu toate acestea, ultimul recensământ bulgar din 01.03.2001 atestă o proporţie de 12% a populaţiei turceşti (peste 950 000). 224 Numai între 1780 şi 1800 au fost expulzaţi între 300 şi 500 mii de tătari din Crimeea şi regiunea Kazan urmaţi de alţi 400 mii între 1854-1862. Între 1802-1864, din Caucazul de Nord au fost alungaţi peste 1 million de musulmani (cerchezi, abhazi şi ceceni mai ales), stabiliţi în Anatolia, Orientul Apropiat şi Rumelia, din aceasta din urmă fiind obligaţi din nou să plece după constituirea statului bulgar modern în 1878. 225 Citată de J.P.Thumerrelle, Réfugies, délacés et rapatriés, Espace/Populations/Société, nr.1-1998, pp.97-118. 226 Pentru detalii suplimentare asupra acestui fenomen important în dinamica spaţială a populaţiei din perioada modernă poate fi consultată lucrarea lui J. Pitié, L’exode rural, PUF, 1979.

167

lungul căilor de comunicaţii sau dispunând de un potenţial turistic deosebit. Problematica exodului rural este mult mai complexă datorită desfăşurării sale în timp şi a cauzalităţii multiple. În ultimele decenii, acest proces a luat o amploare fără precedent în statele Lumii a Treia, sprijinit de speranţa maselor de migranţi rural de a găsi o slujbă sau de a-şi asigura un trai mai bun este iluzorie, efectul vizibil fiind supraaglomerarea periferiilor urbane. Lipsa oricărei perspective şi masivul şomaj rural alimentează continuu aceste fluxuri, iar în prima parte a sec.XXI este aşteptată o amplificare ca efect al unei presiuni demografice greu de stăvilit. Migraţiile interne nu se desfăşoară exclusiv între sat şi oraş. În statele dezvoltate, tipice au devenit şi migraţiile interurbane, de regulă ierarhizate, dispre oraşele mai mici spre cele tot mai mari care oferă posibilităţi mai largi de afirmare. Tot în aceste state au luat o amploare maximă migraţiile inverse, dinspre oraş spre ariile rurale (contraurbanizarea), fenomen care este deja sensibil în estul Europei şi se prefigurează ca o formă majoră de migraţii interne la nivel global având rolul de a descongestiona aglomeraţiile urbane, de a reechilibra distribuţia populaţiei. Pot exista şi migraţii rural-rural acolo unde mai sunt încă rezerve de terenuri agricole, fertile cazurile invocate în Brazilia sau Indonezia dar şi colonizarea stepelor Kazahstanului în perioada sovietică (mobilitate devenită internaţională după divizarea imperiului). V.3.2.Migraţiile internaţionale Se desfăşoară la nivel interstatal şi sunt mai greu de înregistrat statistic, mai ales în contextul mondializării, pentru că în afara migraţiei legale, controlabilem există o puternică migraţie clandestină. De exemplu, în S.U.A. numărul imigranţilor clandestini se cifrează la mai multe milioane (4-6 mil., sau după unele surse chiar mai mult), aria de provenienţă fiind în special Mexicul (los chicanos) şi arhipelagul antilez. Desfăşurate la distanţe foarte mari, aceste mişcări pun probleme şi mai complexe din punct de vedere economic şi psiho-social, efortul de adaptare al individului fiind mult mai mare. Diferenţele de standard de viaţă şi de comportament dintre migrant şi localnic poate crea situaţii conflictuale, reacţii de respingere sub forma unor mişcări xenofobe sau rasiste, frecvente în întreaga lume occidentală. Generale astăzi la nivel mondial, având ca principale destinaţii statele dezvoltate sau cele aflate în boom economic datorat resurselor de hidrocarburi (Asia de Sud-Vest în mod deosebit) dar şi în state cu agricultură speculativă (Coasta de Fildeş, Malaysia etc.)227. Fostele state comuniste au frânat aceste mişcări, rareori se înregistrau plecări sezoniere dinspre Bulgaria spre nordul Rusiei în vederea exploatării lemnului. În general, migraţiile internaţionale au ca destinaţie marile aglomeraţii urbane din ţările de primire, capabile să asigure locuri de mucnă diverse, conforme calificării (cazul tipic al S.U.A.). A existat însă şi o migraţie internaţională dirijată spre mediul rural (cazul Americii Latine unde s-au stabilit masiv populaţii din sudul şi centrul Europei sau cazul Canadei, la începutul secolului al XX-lea). V.4.Particularităţile ale migraţiei populaţiei în perioada modernă şi contemporană V.4.1.Perioada modernă (1700-1950) Spre deosebire de perioadele anterioare în care mobilitatea populaţiei era condiţionată de distanţă, desfăşurându-se mai lent (cu excepţia migraţiilor de cucerire) şi antrena o parte redusă a populaţiei Globului, după 1700, industrializarea şi urbanizarea au imprimat o dinamică ascendentă mobilităţii populaţiei, atât pe plan intern cât şi internaţional. Premisele acestei accelerări le-au constituit însă evoluţiile din perioada medievală şi mai ales Marile Descoperiri Geografice care au deschis noi direcţii de colonizare, populaţiilor europene în primul rând. Explozia demografică resimţită la sfîrşitul sec.al XVIII-lea constituie o altă premisă care explică concentrarea principalelor fluxuri migratorii în regiunile din nord-vestul Europei unde a debutat acest proces. În afara acestui context general pot fi invocate şi alte cauze care au favorizat accelerarea mobilităţii :
227

În unele din aceste state, ponderea străinilor poate atinge valori foarte mari, peste 30% în Coasta de Fildeş de ex.

168

balkarii. spre vest.. germanii de pe Volga etc. pe parcursul conflictelor mondiale. Berlin. Tipice au fost cazurile unor populaţii din imperiile multinaţionale : polonezii. London. Londra. inerţia istorică acţionând invers decât în Lumea Veche unde asigură stabilitatea comuntăţilor umane. pp. Ţările Baltice) a fost deportată în aceleaşi regiuni din raţiuni economico-sociale concomitent cu deplasarea în masă a unor grupuri etnice acuzate de colaboraţionism (ceceno-inguşii.R.U... calmucii. 169 .persoane pe parcursul sec. -agravarea unor persecuţii pe fondul avîntului mişcărilor naţionale (persecuţii religioase.8 mil persoane229. în partea europeană (nordul Mării Negre).S.al XVII-lea.XVII-XIX228. Este vorba de varianta medie. karaceaii. politice sau naţionale). şi procesul de migrare a populaţiei afro-americane din sud spre nord-estul industrializat unde a devenit treptat majoritară în unele cartiere sau oraşe. populaţiile creştine din Balcani (bulgari. românii din Moldova. manifestându-se trei vârfuri : 1930-1934. 1947-1952. adaptândiu-se uşor locului de muncă şi economiei de piaţă liberale. La această mişcare au participat nu numai slavii răsăriteni ci şi germanii din Ducatul Varşoviei. este prin excelenţă mobilă. totalizând circa 10 mil. românii din Imperiul Habsburgic. în perioada 228 229 Cf. regiuni cu terenuri fertile favorizate de conectarea la reţeaua de căi ferate.).R. 1940-1944. armenii din Imperiul Otoman.S. mai ales de origine slavă (ruşi. Franţa. 1996. Persecuţiile au culminat cu numeroasele pogromuri organizate asupra ghettourilor evreieşti sau cu un veritabil genocid cum a fost cazul armenilor sau creştinilor nestorieni între 1894-1915. Mişcările cele mai masive s-au produs spre bazinele carbonifere (Yorkshire. acest proces continuând pînă între cele două războaie mondiale. barăci). INED.I. Galiţia. fenomen care a antrenat migraţia micilor artizani spre centrele urbane. Mai tîrziu. nr.A. La fel de activă a fost şi migraţia populaţiei rurale din S.S. populaţia nord-americană nu este atât de intim legată de un anumit teritoriu. găgăuzi etc. ucrainenii. debutat încă din sec.. J. Ruhr. evreii din Imperiul Ţarist. Germania. -apariţia crizelor economice de supraproducţie care au lovit de obicei micii producători forţaţi astfel să părăsească locurile natale. În Imperiul Ţaris şi mai tîrziu în U.-tendinţele de extindere a marilor proprietăţi în dauna micilor proprietari rurali forţaţi astfel să îngroaşe rândurile proletariatului urban sau să emigreze. sîrbi. ţările scandinave.249-274.R.S. Tipică a fost situaţia din Marea Britanie. Fiind mai recent constituită. fapt manifestat şi în peisaj prin importanţa locuinţelor temporare la periferia oraşelor (rulote.A. Tot în acest imperiu. Changes in Global Demography. odată cu desfiinţarea Hanatulul Crimeii şi cu retragerea Imperiului Otoman spre sud. tătarii din Crimeea. mai ales după înlăturarea iobăgiei şi tendinţa burgheziei de a-şi însuşi vaste domenii utilizate ca păşuni pentru oi (enclosures). Routledge.Clarke. Regimul sovietic s-a remarcat încă de la început prin practica migraţiilor forţate. După 1920 se accentuează în S.U. a)Migraţia internă a fost mai activă pe parcursul acestei perioade în statele în care industrializarea a fost mai precoce : Marea Britanie. ucraineni). Companion Encyclopedia of Geography. . un rol important în popularea regiunilor asiatice ale U. Populaţia S. Population et Sociétés.A.S. prezentată în Géographie des migrations forcés en U. greci. -declinul activităţilor meşteşugăreşti prin dezvoltarea producţiei de fabrică. kabardinii.S. Colonizările cele mai puternice s-au efectuat spre Cîmpia Mississippi-Missouri şi spre vestul îndepărtat. Între 19191953 (până la moartea lui Stalin) au fost astfel deplasate circa 5. din care o parte nu s-a mai întors. procesul de colonizare a Siberiei şi Extremului Orient. Colonizarea era adesea apanajul unor companii de construcţii feroviare care aveau interesul să îşi asigure produse transportabile. nordul Bucovinei.al XVIII-lea. când cea mai mare parte a ţăranilor înstăriţi (culaci) au fost strămutaţi în regiunile nordice sau asiatice ale vastului imperiu. în perioada colectivizării forţate.U. bazinul franco-belgian) sau spre marile metropole – Paris.2/2000?. l-a avut şi refugiul masiv al populaţiei din partea europeană. Alte surse indică un număr mult mai mare datorat dificultăţii de a separa migraţiile forţate de cele impuse de transformările economice. când o bună parte a populaţiei din teritoriile ocupate la frontiera apuseană (Basarabia. mai legate de teritoriul pe care-l ocupă. o amplă mişcare de colonizare a fost aceea iniţiată la sfîrşitul sec. amplificat odată cu deschiderea căilor ferate care au antrenat mase importante de populaţie. unde au colonizat teritoriile triburilor amerindiene obligate să se retragă în rezervaţii.

). Marea Britanie. marea migraţie europeană a antrenat între 1700-1914 circa 70 mil.. minorităţi indezirabile. între 1814-1970. Aceste politici aveau în general un caracter segregativ. prostituate. În perioada modernă atinge punctul culminant şi îşi schimbă caracterul. evrei. Consecinţele acestora au fost suportate atât de categorii intelectuale (filozofii din centrele urbane importantă în 1922. Pe ansamblu.U. fluxurile fiind dirijate predilect spre Franţa230. majoritatea dirijaţi spre S. accentuat mai tîrziu. când peste 45 000 ţărani ucraineni au fost deportaţi spre bazinul Peciorei din cauza refuzului de înscriere în colhoz). hoţi. iranienii din Azerbaidjan. Cehia).). cel mai important flux migratoriu din întreaga evoluţie istorică a umanităţii. în cadrul unor operaţiuni de „purificare etnică”. lipsiţi de capital sau cu o anumităn origine etnică sau rasială (asiaticii erau excluşi mai ales în Australia). elemente antisociale (în 1930 mai ales. unguri. Pînă la 1920. Au fost şi cazuri în care unele state au luat măsuri pentru limitarea migraţiei interne –cazul Italiei fasciste care a încercat frînarea exodului populaţiei rurale din Mezzogiorno în scopul reducerii şomajului din regiunile industriale nordice.) urmate la distanţă de Spania (6 mil.al XIX-lea.) şi Italia (15mil. în contextul exploziei demografice. Un proces similar s-a petrecut în nord-estul Chinei (Manciuria). Belgia).). În Marea Britanie un flux masiv era asigurat de Irlanda sau de unele colonii (Antile. majoritatea erau din sudul 230 În 1931. cerşetori etc. coreenii din Extremul Orient etc. Portugalia. italienii şi est-europenii (polonezi. supraproducţie şi în ţările de primire au condus la adoptarea unor politici de limitare a migraţiei internaţionale (Australia ia astfel de măsuri încă de la sfîrşitul sec. intelectualii „contrarevoluţionari” din Ţările Baltice şi Basarabia în 1940-1944). eliminându-i pe cei necalificaţi.aplicării programului de colectivizare forţată în regiunile vestice a căror ocupare a fost consfinţită de tratatul de la Paris. emigranţi. mai ales în urma războaielor napoleoniene. stabiliţi în statele Europei de Vest (Franţa şi Marea Britanie îndeosebi) şi peste ocean.A.Petersburg. Structura etnică a masei de imigranţi a fost însă realtiv diferită în nordul Americii faţă de sudul acesteia.29).5 mil. la fel ca în portul Marsilia.U. Marea Britanie. ucraineni. în Franţa se înregistrau 800 000 emigranţi italieni.A. Un caz particular l-a constituit refugierea masivă a aristocraţiei ruseşti şi a unei părţi din burghezia fostului Imperiu Ţarist.9. ( tab. care asigurau 80% din forţa de muncă din minele Lorenei şi din Nord-Pas de Calais. astfel modificându-se complet structura etnică a regiunii.persoane.). în locul migraţiei de colonizare(adesea prin deportare) apare migraţia spontană. Principalele state emiţătoare au fost la început cele mediteranene (Italia şi Spania în primul rând) apoi acelea din Europa Centrală (Polonia. Olanda) în scopul asigurării controlului şi extragerii unor resurse sau materii prime agricole necesare economiei acestora.) sau insurgenţi ostili puterii sovietice (basmacii din Tadjikistan sau djighiţii din Caucazul de Nord). Ca urmare. Mai mult. ruşi. în contextul reducerii masive a natalităţii în Europa ca efect al tranziţiei demografice. a deteriorării condiţiilor economice. 500 000 polonezi etc. persoane. de exemplu. Portugalia şi Polonia (câte 3 mil. unde au fost colonizaţi ţăranii originari din Marea Cîmpie Chineză. al XVI-lea pe seama formării sistemului colonial prin organizarea sistematică de colonii de către metropole (Spania. Germania (5 mil.). în special acolo unde reducerea natalităţii a fost foarte timpurie (Franţa. greci etc. englezii). ţărani înstăriţi dar şi ţărani „sabotori” (ca în 1932. Numai între 1920-1930 emigraţia netă în Franţa a fost de 1. în 1924 etc. S. în Europa se manifestă procesul invers de imigrare. din cei aproximativ 5. Franţa. Apariţia fenomenelor inerente economiei de piaţă – şomaj. încă neasumate de statul rus (finlandezii din regiunea St. Ponderea cea mai însemnată a fost asigurată de Insulele Britanice (17 mil. curba migraţiei a urmat un trend descendent. în urma Revoluţiei din Octombrie 1917. ţările scandinave etc. 170 . „ruşii albi”. Motivaţia acestor migraţii forţate a fost foarte complexă.2 mil. între 1850-1900 dominau germanii şi scandinavii iar după 1900. dens populată. apariţiei crizelor de supraproducţie (precum aceea din 1816-1820). b)Migraţia internaţională s-a accentuat încă din sec. scoţienii. curba evoluţiei migraţiei europene a fost continuu ascendentă iar structura etnică s-a schimbat progresiv : pînă la 1850 dominau britanicii (irlandezii. Astfel se formează un flux important de migranţi dinspre estul spre vestul continentului. În Brazilia. subcontinentul indian).

Distribuţia regională a acestor fluxuri în ţările emiţătoare a fost inegală. Asimilarea reciprocă s-a produs destul de greu în aceste zone. Tabelul nr. aceştia s-au aşezat cu precădere în regiunile industriale din nord-est constituiau o resursă ieftină de forţă de muncă. În S. baza acumulării capitalului american. având originea predilectă în metropole : francezii spre nordul Africii. „La piccola Italia” la New York sau ţinutul populat de metodiştii elveţieni din secta Amish în Pennsylvania sunt două exemple. plecările afectând mai ales regiunile cu reminiscenţe ale relaţiilor feudale (provinciile spaniole Andaluzia. 1. evrei etc231. Extremadura sau sudul Italiei) ori cu o populaţie densă (Galicia. ucraineni.) urmaţi la mare distanţă de alte grupuri din cele mai diverse : germani.U. în perioada menţionată).R. japonezi.U.S.63 mil.S. distribuţia acestor fluxuri a fost inegală. nordul Portugaliei). britanicii în Africa de Sud. ţinta principală a imigranţilor (40 mil.A.Europei (1.A. subcontinentul indian sau Extremul Orient etc. Aşa-numitul „melting-pot”american a rămas mai degrabă un deziderat.32 : Evoluţia numărului de imigranţi din S. între 1820-1995 (mii persoane) Ţara de 182 189 191 194 196 182 origine 0-1889 0-1914 5-1945 6-1965 6-1995 0-1995 EUROP 132 157 363 242 283 379 A 80 39 8 8 3 18 Marea 268 110 475 367 444 508 Britanie 7 7 0 Irlanda 343 888 273 112 112 481 2 7 Germani 441 106 547 816 245 709 a 3 9 U. 171 . imigranţii agregându-se mult timp în regiuni ori cartiere cu specific etnic sau confesional232. 0.78 mil portughezi. Şi în ţările primitoare. 221 305 152 13 409 385 5 0 Italia 337 363 745 321 310 535 9 2 AMERI 117 822 251 203 911 156 CA 3 0 7 4 47 Canada 104 456 155 740 479 427 8 6 9 Mexic 27 120 649 566 400 536 4 6 America 98 246 305 731 154 292 de Sud 9 9 ASIA 316 451 224 288 640 768 3 2 China 289 42 50 33 994 140 8 India 1 6 6 4 655 672 Coreea 16 731 747 Filipine 1 39 123 127 1 1 231 232 Informaţii preluate dintr-un studiu colectiv publicat de CNRS din Franţa în 1980 (Les migrations internationales de 1815 à nos jours).72 mil. O parte din emigraţia europeană s-a dirijat şi spre coloniile africane şi asiatice pentru administrarea acesteia.italieni. greci etc. multiculturalismul fiind un model american care se extinde şi în întreaga Europă Occidentală. polonezi.spanioli.

Statistical Yearbook.U. 172 . vestul S. Se produce aici fenomenul.. maroniţi. datorită epuizării rezervelor de forţă de muncă rurală.4. Brazilia. Australia frânând de timpuriu emigrarea asiaticilor233. Japonezii au participat şi ei la acest flux asiatic cu circa 2 mil. dirijată spre Asia de Sud-Est unde au ajuns adesea majoritari (Singapore) sau formează o parte însemnată a populaţiei (Malaysia. fiind strîns legată de necesităţile economice ale metropolei coloniale britanice. de emigranţi dirijaţi spre insulele din Pacific (Hawaii) sau spre Americi (Brazilia. În S. care preferă migraţiile alternante (navetismul).A. adăugându-se unui flux tradiţional spre sud-estul Asiei – Birmania. persoane). Singapore. Thailanda. Astfel cei mai mulţi s-au dirijat spre unele colonii ale Imperiului Britanic în care necesitatea forţei de muncă de pe plantaţii era stringentă – Guyana Britanică. în special ca intermediari (în Africa de Est).U. nestorieni) şi proveneau din Siria. Emigraţia indiană (3 mil. Acest fenomen apare şi în regiunile industriale tradiţionale decăzute (vechi bazine carbonifere dezafectate – nordul Franţei sau Middlands de ex. Malaysia. O migraţie mai puţin cunoscută este cea a populaţiei de origine arabă din Orientul Apropiat. O bună parte dintre aceştia erau antrenaţi şi în administraţia acestor colonii. Fiji.33 : Ritmul anual de creştere a populaţiei Globului.Vietnam AFRIC A Alte regiuni TOTAL 2 209 149 13 46 170 13 24 640 29 48 483 857 464 118 189 857 521 445 622 80 72 9 0 34 23 Surse : U. constituindu-se astfel marile aglomeraţii periurbane (rurbanizarea). consecinţă a creşterii posibilităţilor de mişcare a populaţiilor. marcat de tendinţa de reducere a populaţiei unor mari metropole (Paris.). Franţa). prognozat pentru anii 2001-2005 (în % anual) Contin entul (regiunea) 233 P P P Continent P P P opulaţi opulaţi opulaţi ul (regiunea) opulaţi opulaţi opulaţi a totală a a a a a urbană rurală totală urbană rurală La fel ca şi S. în special spre America de Sud (Argentina.A. circa 12 mil. Venezuela) dar şi spre America de Nord sau Europa. generată de convulsiile Imperiului Otoman în descompunere (peste 1 mil. dirijându-se predilect spre Sunbelt – vastă arie care cuprinde în primul rând Florida. Londra).31-32).Perioada contemporană (după 1950) a)Migraţiile interne Caracteristica esenţială a migraţiilor interne pe parcursul acestei perioade constă în diminuarea importanţei lor în statele dezvoltate (proporţional nu şi numeric). mai modestă. migraţia internă capătă o importanţă mai mare decât cea internaţională. 1997 (imigraţia legală brută.A. în statele Oregon şi Washington (tab. Trinidad-Tobago. Germania. siriaci. Mauritius.Immigration and Naturalization Service. Tabelul nr.). numit contraurbanizare. cel puţin pentru ultima perioadă) Paralel cu marea migraţie europeană s-a produs şi migraţia chineză. estul Africii. V.U. totuşi. Djakarta). Un traseu similar l-a cunoscut şi emigraţia armeană din Anatolia. ambiguu de altfel..2. Ţările de Jos.U.) apare redusă raportată la potenţialul enorm al subcontinentului indian. Texas. Arizona. Liban. care încă din 1882 au adoptat Chinese Exclusion Act. Majoritatea acestora erau creştini (ortodocşi. Washington. Natal.A. dată fiind şi dimensiunea teritoriului.S. O parte s-au ândreptat şi spre insulele din Pacific ori spre coasta de vest a S. California şi spre nord-vest. Columbia. Palestina sau nordul Irakului (circa 1 milion). Acest proces se manifestă mai timpuriu în statele industrializate (Marea Britanie.

Est 0.2 . 2 9 7 5 7 2. 5 2.3 0 .2 1 . -de Sud. CA 1.2 0 .N. 3. Population Division.2 0 1.N.9 1 .3 .8 2.9 1 .U.4 0 .8 dezvoltare Africa 1 2 7 2 -de 7 7 4 0 173 .0 1.TERR A State dezvoltate State în curs de dezvoltare State subdezvoltate AFRIC A -de Nord -de Vest -de Est 2 2 1. 7 2. 0 0.5 0 . Caraibe 1. 3 1.9 0. 4 0.1 1 ..1999 1999 1999 TOTA 1 2 4 3 -de Sud 1 2 5 2 L 922 753 61 70 82 67. 0.4 -de Est . 2 2..6 . 5 1.3 2 . -de Nord 4 6 4 . 0.3 0 .3 1. 7 4.2 -de Sud 0.7 7. 0 8 5 2 . 1.7 0 1 0 0 - America de Nord 0.7 0.1 1 0.0 3 . 2. America Centrală 1. -de Sud 0 Sud-Vest 1 8 3 .1 -de 2.) Contin P P S S Contine P P S S entul U U N M ntul U U N M (regiunea) 1 1 1 1985.3 .0 .9 .7 State 8 8 4 1 Oceani 1 2 2 1 dezvoltate 21 84 8 5 a 7.1 ASIA 1.6 1 . 8 2.9 1 .3 0.34 :Componentele creşterii populaţiei urbane pe Glob (1985-1999. mlioane loc. O.7 26. 0. 2001 Tabelul nr. 6 4. -de Vest 0 3 5 4 . New York. 0.2 1.1999 985 985.U. 6 2. 4. Centrală 0 3 0 0.0 1 0.8 9. 5 2. IA 1.Rusia) 0.6 1 . 2 4. 1. EUROP A 0.(regiunea) 1 1999 1 1985985 999 985. America de Sud 2. -de Est Central7 0 0 (incl.5 Sudică Sursa : P.2 AMERI .4 7.2 .2 1 0.4 3.2 1 0.7 OCEAN . 2.D.0 1 .4 0 .4 State în 1 1 4 3 Europa 4 4 1 0 curs de 101 869 13 55 06.

S.4 H. New York.6 2 . prin desţelenirea întinderilor stepice. Statele cu suprafeţe extinse şi mai slab populate.3 4 .0 6 . Cei mai mulţi au fost evacuaţi sau expulzaţi din vestul Poloniei şi Cehia dar o bună parte au plecat voluntar. credibilă în contextul dezvoltării exagerate a marilor metropole.9 4 3 9 7 9 2 4. Schimburile de populaţie din Europa au afectat imediat după război în primul rând Germania (12 mil. unde s-au manifestat cele mai complexe deplasări s-au transformat rapid în migraţii ale forţei de muncă. dintre care 1 430 000 din Polonia. a 300 mil. în special în partea sudică a acesteia şi a Kazahstanului. 234 -de Sud-Vest 6 CentralSudică 2 -de Sud-Est -de Est 330.2 2 1 4 9 2 9 2 3 2 . anual.6 1.S.2 1 39. 174 . Se explică astfel explozia fenomenului urban din aceste ţări. aşezaţi în vestul Poloniei actuale.8 Surse : Statistical Yearbook.2 2 0.6 5.Fassmann într-un articol din Revue européenne des migrations internationales.5 7. 2000.8 2 Centrală 2.8 2 .6 4.3 2 4 1 7 59. Migraţiile forţate au avut un rol deosebit în acest stat.U. în care a predominat caracterul dirijat al migraţiei interne (mascat sau pe faţă).1 3 8.1 22.1 1 01.3 4 .R.N..0 7 6 1 9 9.5 40.4 6.6 4. Banat).8 9.S. 1997. Un caz particular l-au constituit statele cu regim politic de tip sovietic.9 1 06.2 61. În fosta U.2 66.7 1 1.7 1.6 3.7 49.6 Nord -de Vest -de Sud 4.8 91.9 0.0 51. s-a cotinuat acţiunea de populare a Siberiei.D.4 1 00.1 3 5. continuă acţiunea de populare a regiunilor potenţial umanizabile. 402 000 din România şi 105 000 din Cehoslovacia. Unele cifre indică deplasarea.1/1995.8 6 07. Exodul rural se manifestă astăzi viguros în statele în curs de dezvoltare. La fel de afectaţi au fost şi polonezii din estul Galiţiei (3 mil. indica pentru perioada 1950-1952 un număr de 8 049 000 germani „repatriaţi” din ţările est-europene (inclusiv 5 275 000 din fosta R. b)Migraţiile internaţionale Marcate iniţial de schimburile de populaţie. în contextul instaurării comunismului în Estul Europei (Transilvania.3 .1 1 5. P. 235 Sursele oficiale bulgare admit expulzarea a 155 000 turci şi pomaci (bulgari islamizaţi) între 1920-1952.42 -de Nord -de Vest -de Est 3. prin deschiderea unor noi fronturi pioniere.G. Mişcări de amploare mai redusă s-au semnalat în Balcani. 746 000 din fosta U.6 3. World Population Data Sheet.4 Americ 4 a 66 09 -de 2 Nord 04 31 6 9 2 9 1 4 5 Centrală 3.1 9. germani „repatriaţi”)234. O. nr.4 0. populaţii sau categorii întregi au fost deportate în ceea ce este cunoscut drept gulagul sovietic..R.8 0.0 1 .3 Asia 77.5 1 .7 1 2 3 2. cifră depăşită cu mult ulterior.9 0. cazul Amazoniei în Brazilia sau al insulei Kalimantan în Indonezia.R.7 2.2 .). numai între 1960-1984. persoane din mediul rural în cel urban din Lumea a Treia. cel puţin în Europa.6 . 43 000 între 1969-1976 şi 350 000 între 1982-1992 (132 000 au revenit ulterior). prin plecarea populaţiilor turceşti sau slave islamizate din Bulgaria şi fost Iugoslavie spre Turcia235. Şi China a întreprins acţiuni similare în regiunile mai aride din partea central-vestică prin extinderea sistemelor de irigaţii sau prin exploatarea unor resurse subsolice.6 1 06. New York.3 -de Est 5.4 01.4 -de Sud 1 6.B.8 2 52 3 1 60 2 60 8 0.S.2 1 1 3 3 5 6 1 Caraibe 6.5 Rusia 02. unde asistăm la creşterea exagerată a metropolelor.5 1 36. când în anii 1990 s-a estimat o medie de cel puţin 30 mil.9 1.6 12.4 2 .7 1. în locul germanilor.).6 1 .

veniţi în perioada colonială s-au retras de asemenea treptat spre subcontinentul indian sau spre Marea Britanie.4 . în Uzbekistan. loc. mulţi fiind de origine spaniolă. ii ii ii ‰) loc. Cea mai mare parte a acestor migraţii s-a desfăşurat sub impulsul unor conflicte interetnice (Nagorno-Karabah.0 Fi 4 5 1 7 2 1 R 2 2 - S M ( ‰) 2 0. De exemplu. Population Today.În Asia s-au manifestat de asemenea masive regrupări de populaţie.7 . Russia’s Demographic Decline Continues. Şi ampla migraţie declanşată de destrămarea U. măsuri relaxate ulterior. în 2000 iar în Tadjikistan.7 mil.5 N 4 4 1 1 3 2 C 1 1 2 orvegia 233 492 45 14 . adesea în state slab dezvoltate precum cele din subcontinentul indian sau Egiptul. de francezi din nordul Africii mai ales (nu toţi erau etnici francezi. italiană sau evreiască) reaşezaţi pe litoralul sudic (pied-noirs)236.3 . determină după 1960 repatrierea masivă a populaţiei de origine europeană din fostele colonii : 1. valea Ferghana) sau politice (Tadjikistan. decolonizarea.1mil.U.7 mil. fenomen nociv pentru statele slab dezvoltate dar profitabil pentru cele dinainte care reuşesc astfel să-şi menţină decalajul tehnologic. pe baze confesionale a dus la regruparea a circa 15 mil. 237 Cf. spre S. Tot de aici.7 - S ( 0 - 236 Emigraţia nord-africană spre Franţa a început încă în perioada colonială. sunt formaţi în alte ţări. unde ponderea populaţiei ruseşti s-a redus drastic spre deosebire de republicile din partea europeană unde reducerea este mai degrabă imputabilă îmbătrânirii demografice. Aceasta a fost mai intensă în republicile caucaziene sau central asiatice. de la 0. portughezi s-au retras după 1975 din Angola.2 2 0. Canada în 1978. Acelaşi proces istoric.35 R olul mobilităţii în dinamica populaţiei din statele dezvoltate între 1990-2000 St P P S S S S St P P S S atul 199 2N M) N M atul 199 N M N 0 000 0 2000 M M M M ( ( M M M M ii ii ii ii ‰) ‰) ii loc. este similară efectelor induse de procesul decolonizării. Abkhazia.persoane între 1990-2000 care a redus impactul scăderii catastrofale a natalităţii în Rusia237. O tendinţă contemporană este şi aşa-numitul „braindrain”.5 mil. persoane (cvasitotalitatea hinduşilor din Punjabul de Vest şi o parte din musulmanii din Cîmpia Gangelui) lăsând deoparte masacrele reciproce. loc. loc. ca urmare a decolonizării un număr neprecizat de locuitori au plecat în Marea Britanie (anglo-indienii). nr. loc.4 mil.A.R.4 . Is 2 2 2 1 9 0 Sl 5 5 1 landa 54 81 6 . ONU. fie în Portugalia fie în Brazilia.3 ovacia 288 400 35 23 ..1 S 8 8 1 2 1 2 P 3 3 7 uedia 527 867 22 18 .„Decolonizarea” acestor vaste spaţii a produs un flux estimat la circa 4 mil. Tabelul nr. Mişcări similare s-au produs şi ca urmare a conflictelor « interne » din Caucazul de Nord sau Tuva care au obligat mase importante de populaţie să părăsească regiunile nesigure. 175 .A. O oarecare creştere se constată imediat după război. spre deosebire de cei colonizaţi în Africa de Sud unde constituie o comunitate solidă. între 1949-1955 s-au instalat în metropolă peste 180 mii musulmani din Algeria.S.Heleniak. indienii din estul Africii. numărul ruşilor a scăzut de la 1. După 1950 se iau noi măsuri de frânare a imigraţiei în contextul ascensiunii noilor curente originare din America Latină şi estul Asiei (coreeni.S. De exemplu peste 50% din medicii practicanţi şi peste 25% din inginerii din S. 2002).U. în 1989 la doar 0. 0.5 olonia 8038 8548 63 253 . După independenţa acestui stat. filipinezi şi chinezi mai ales) – S.A în 1965. loc. „diaspora” rusă în Asia Centrală tinzând să devină o amintire.U. cea mai mare parte a acestora au rămas în Franţa unde s-au venit şi loialiştii (harki) scăpaţi de epurarea forţelor naţionaliste (Bernard. îndeosebi în fosta colonie britanică India. unde formarea statelor independente Pakistan şi India. T.6/2002. Restricţiile impuse de statele de imigrare din Lumea Nouă au slăbit după 1950 dar amploarea fenomenului nu a mai atins nivelul anterior anului 1920. Transnistria).6 ehia 0362 0272 112 2 1.5 mil. loc. Mozambic sau Guineea Bissau. la 0. atragerea cadrelor cu pregătire superioară în statele dezvoltate.

4 3 705 2 678 526 2 373 3 9 2 208 .8 9 5 6 1 2 248 321 346 273 3.3 .4 1 4 B 8 8 ulgaria 718 106 354 258 4.9 craina 6 4 3 3 2 8 5 2 B 507 793 00 6 .2 974 176 28 4 .8 5 4 2 1.5 7 8 1 139 049 089 177 4.9 0 6 A 7 8 7 3 ustria 660 112 7 75 .7 0.7 ituania 2 4 9 1 1 1 1 1 L 948 024 30 71 .5 2 2 5 2 0317 4524 276 106 3.0 1 1 0218 0005 170 43 1.7 6 3 It 5 5 9 alia 750 836 92 59 0.3 4 1 1 1 1 8 6667 5478 421 261 .0 4 4 eorgia A rmenia 0 A zerbaija n 0 K azahsta n 2 K irghizst an 1 U zbekista n 5 T adjikista n T urkmeni a Is rael 3 usia G R 3202 2043 174 985 0.3 1 2.2 5 2 G 1 1 4 5 recia 012 075 0 93 .2 .2 3 3 3 1 352 811 05 54 .7 3.1 4 0.7 etonia 9 3 4 1 4 3 1 E 81 38 4 3 .5 omânia 5 5 7 1 1 2 R 135 339 0 34 .0 E 6 7 1 3 lveţia 674 184 91 19 .8 8.2 2.3 4.9 176 .9 a 0 S 3 3 2 8 pania 882 996 92 45 .7 1 .8 16.0 10.3 .5 .2 8 .4 4 4 1 2 369 112 23 380 .8 0 5.2 1 1 M 1 2 1 8 acedoni 924 032 63 55 .Moldo va 5 5 1 1 1 1 U 745 967 089 129 .3 9.7 2 .2 1 1 2 4826 4518 540 316 3.nlanda D anemarc a M area Britanie Ir landa O landa B elgia L uxembu rg G 7 8 3 ermania 988 217 732 028 0.5 0 .8 F 5 5 2 5 ranţa 660 914 035 06 .0 3 .4 104 201 1 1 573 368 45 160 3.9 .5 2 0.8 4.6 .7 7 2 1 5 5 2 432 028 31 635 .1 7.5 1 2 P 9 1 8 5 ortugali 920 005 8 2 .6 4 12.3 stonia .5 4.3 0.6 .9 - 4.7 0 .2 0 4 4 8 1 359 764 36 431 8.8 .4 ielorusi a 1 1 5 4 3 2 L 489 591 86 36 .9 0 .4 1691 8946 037 708 4.6 1 4.5 .7 3 609 4 662 219 922 6 66 4 77 7 91 8 36 7 4.

O mare parte a acestora sunt azilanţi. Population (numerele din 1990-2000).7 . în special din sudul Europei (Peninsula Iberică. nr. Fenomenul de reîntoarcere (migraţia de retur) este specific doar acelor state care s-au integrat în Uniunea Europeană (Spania.). Rolul acestor migraţii la constituirea stocului actual de populaţie vesteuropeană este foarte important dacă luăm în calcul şi pe urmaşii acestora (circa o cincime din populaţie în Franţa şi Elveţia.0 .A. asiaticii în general. Portugalia. fosta Iugoslavie şi nordul Africii pentru ca în prezent est-europenii să constituie principalul val 238.Robatel.U. pp. Petrolul generează cele mai ample mişcări.4 1 1 3 2 2354 2666 161 41 . C roaţia Sl ovenia U ngaria 3 3 5 1 262 419 64 407 6. Europa de Vest a devenit un atractor la fel de important ca şi S.A.3 3. La început această emigraţie a fost dirijată. Italia sau Grecia. mai ales ponticii refugiaţi după 1920 în Imperiul Ţarist.6 1 1 3 0 998 992 9 .45-60 care insistă mai ales asupra migraţiei ţigăneşti văzută ca una din componentele cele mai active a migraţiei est-europenilor. Caracteristică perioadei contemporane este şi constituirea unor noi arii de atracţie. Italia) dar ulterior ponderea maximă a revenit celor din Turcia. La conjoncture demographique. mai ales în Orientul 238 Cf. Cea mai permisivă pentru azilanţi este Germania (cu un vârf ed 438 000 cereri în 1992). 4997 8138 697 444 . 2 2 1 1 6 5 U. mai ales în regiunile bogate în resurse subsolice. Mulţi au devenit cetăţeni ai statului de adopţie dar o mare parte au un statut incert (cel puţin 10 mil. alături de cei din regiunile extraeuropene (kurzii din Turcia. Irlanda) dar şi aici nu în totalitate.6 5 4 Notă : SN – spor natural SM – spor migratoriu . după 1989 în principal din spaţiul ex-sovietic şi România. chiar şi în Norvegia sau Finlanda. tradiţional mai reticente. Regards sur l’actualité.4 8 4 4 3 1 2 518 832 02 788 . negrii din Africa subsahariană etc. Austria. vezi tab. N. regruparea unor populaţii în spaţiul lor de referinţă continuă. 9 4 4 778 598 13 167 0.8 2 2 0 0 0 Ja 1 1 6 037 012 315 4 3. Elveţia). circa 300 000 în Danemarca şi câte 200 000 în Norvegia şi Finlanda.5 ponia N 3 3 3 1 9 5 .4 18.1 dă C 2 3 1 2 5 8 anada 6937 0911 649 325 . 239 Ponderea străinilor în statele scandinave a crescut masiv în ultimele decenii. 177 . încât majoritatea absolută a germanilor trăiesc astăzi în spaţiul lor istoric originar (Germania. Ces migrants venus de l’est. pînă aproape de extincţia unor comunităţi seculare.1 .35.5 0. motiv pentru care multe state au luat măsuri drastice de stopare a cererilor de azil (Franţa. unde în 1989 se îregistrau 60 000 cereri de azil iar în 1992 doar 29 000. Important este faptul că în ultimii ani ţări tradiţional furnizoare de imigranţi devin atractive (Spania. Grecia.1 2 2 A 1 1 1 1 7 6 ustralia 6696 9124 256 172 . I.E. urmată de ţările nordice 239. fenomen accentuat după 1990 prin emigraţia aproape incontrolabilă dinspre estul Europei sau din Asia şi Africa. peste un sfert în Luxemburg sau peste 10% în Germania sau Marea Britanie).).0 S. Statisticile oficiale menţionează peste 600 000 străini în Suedia. cazul germanilor (2 mil. multe companii atrăgându-şi „clienţii” direct de la sursă.1/1994.Monnier.0 1. Paris Europa Occidentală este caracterizată într-o primă fază prin imigraţia masivă de populaţie datorită necesarului de forţă de muncă pe parcursul celor „trei decenii glorioase”. în spiritul legii lui Ch.N.. 4 1 1 3 3 026 043 11 145 . De asemenea. Grecii manifestă o mişcare similară.5 . justificat sau nu.1 0. Sursa : A. Grecia.6 12.D.Pasqua de limitare a imigraţiei).5 .).Zeelan 368 859 07 84 .a A lbania Iu goslavia B osnia-H.

dezvoltare acestei ţări permite afluxul unui număr însemnat de cetăţeni din statele vecine mai sărace (Malawi.8 2. mai ales în statele de la Golful Persic.9 7.N.2 16.4 0 State dezvoltate 11 11 4.5 Nord 9. pp193-221).. majoritatea populaţiei din aceste state este străină (E.5 8.14.1/1998. Deşi populaţia neagră a R. imigranţii provin din alte ţări arabe cu populaţie densă (circa 3 mil.7 0. liberieni etc.dolari U.7 68.4 3 Europa-Rusia 72 72 5.1 4. 8.) dar şi din subcontinentul indian sau din sud-estul Asiei (Filipine.2 69. Tot în Africa se constată o imigraţie 240 A.7 5.Sud-Africane este numeroasă.Sud-Africană. Atracţia acestei zone s-a extins iniţial spre ţările arabe vecine şi subcontinentul indian dar manifestă tendinţa de lărgire continuă a ariei de recrutare spre sud-estul Asiei.0 10. Venezuela (columbieni.. în contextul tot mai des invocat al mondializării migraţiilor.6 1 0 2.2 2. peruvieni). Mişcări similare se constată şi spre Libia (turci. în Immigration et immigrés en Afrique du Sud (Revue Européenne des Migrations Internationales. Tabelul nr.) TERRA 56 60 38 0 13. Trimiterea unei părţi din venituri în ţările de origine constituie o sursă însemnată de venituri pentru acestea (circa 3 md. O atracţie însemnată o exercită şi regiunile miniere ale Africii Australe unde forţa de muncă africană este utilizată exclusiv.0 4. dezvoltare 034 68. Kuwait) sau asigură grosul populaţiei active (Arabia Saudită.7 0.1 9 Africa 70 79 93. maltezi) sau Nigeria (ghanezi. vol.5 1 State în curs de 45 48 38 15.).0 3.Bouillon.(‰ ( il) 1999) 1999) anual) mil.U. 32 1. Oman). 0. al Kuwaitului).nr. Mozambic) care asigură 40%din forţa de muncă din minerit240. Această atracţie s-a amplificat după 1973. Thailanda).Apropiat.2 88. 24. beninezi. Se ajunge astfel la expulzarea imigranţilor (cazul Nigeriei.4 1.0 5. În general. Division of Population. Qatar.egipteni. combinatele petrochimice sau ramurile industriale noi ca siderurgia ori aluminiul. 716 57.U.5 1. Latină 0.8 0 2. pornind de la cifre oficiale estima pentru 1991la circa 905 343 numărul străinilor din R.6 1.A.2 5.7 1 Sursa : O.D. din care 508324 africani şi 305282 europeni. anual numai în India şi Pakistan de ex.0 1.4 7 America de 28 30 9.3 .6 Astfel. Componentele creşterii populaţiei pe Glob (1995-2000) Continentul Po Po Sp Sp Sp pulaţia pulaţia or or or 19 2000 natural migrator natural 95 (m (1995iu (1995. yemeniţi etc. 28.1 America 48 52 42.4 9. Bahrain.2 16.). 2000 Sp or migratori u (‰ anual) 0 2.7 0. cam tot atâţia palestinieni. la care se adăugau între 2-5 milioane 178 .7 8 Asia 34 36 25 14. nord-estul Africii sau chiar sud-estul Europei.3 3 Oceania 30. Aceste fluxuri tind să scadă în importanţă ca efect al saturării pieţei forţei de muncă sau ca urmare a creşterii explozive a populaţiei (pe cale naturală). pe măsura creşterii veniturilor şi necesarului de forţă de muncă în exploatările petroliere.S. New York.5 0. 16.

Sud-Africană. avantajate de proximitatea statelor dezvoltate sau de legături strânse cu acestea. cu toate măsurile de precauţie luate de statele atractive. va constitui fără îndoială un mobil al accentuării acestei presiuni greu de stăvilit. Taiwan. Vietnam) sau afectate multă vreme de conflicte (Cambodgia) ori supuse unui regim politic autoritar (Birmania.intensă şi spre statele cu o agricultură de plantaţie performantă. vol. Burundi.A. Afganistan. avantajate de instituirea unor relaţii complexe încă din perioada colonială (Franţa. unde o treime din forţa de muncă este venită din Mali. Japonia). de multe ori situate în „zone gri”.U. care furnizează dar şi primesc migranţi. Thailandei. Tendinţele actuale urmează acelaşi curs. Brunei sau Thailanda. precum R. PUF. -state de tranzit. Venezuela. Într-o anumită măsură şi România sau Federaţia Rusă prezintă caracteristici similare . presiunea fiind foarte puternică din partea unor state cu o populaţie densă şi cu un nivel de dezvoltare mai scăzut (Bangladesh. Israelul este un alt punct de atracţie. Complexitatea acestor fluxuri derivă din faptul că unele din aceste state sau teritorii sunt atât emiţătoare cât şi furnizoare de migranţi (Thailanda.Chineză). Filipine. -state atractive la nivel regional. în curs încă în Lumea a Treia. Argentina). foarte vechi. Malaysia241). nr.S. Chile. Olanda) sau de rolul major pe care-l deţin pe scena muncitori ilegali.Husson. Mexicul sau Filipinele dar şi România a evoluat după 1990 în această direcţie .S.5-3 mil.253-262). unele state latino-americane (Brazilia. Asia Centrală.14. Laos. în primul rând marile metropole Singapore şi Hong Kong dar şi spre Malaysia. G. Revue Européenne des Migrations Internationales. cazul Poloniei.R. pradă unor conflicte social-politice şi unei stări economice precare (Haiti. datorită regrupării populaţiei evreieşti în urma constituirii statului după 1948 : S-au dirijat spre Israel îndeosebi populaţiile evreieşti din Europa central-estică (originarii din România au fost mult timp cei mai numeroşi. Tipice sunt din acest punct de vedere Turcia.Simon. prin imigraţie clandestină. Fluxuri tot mai importante de migranţi bat la porţile Europei sau Americii de Nord unde se adaugă un flux cel puţin la fel de important provenind din America Latină. mai rar din vestul Europei sau S. doar venirea masivă a evreilor din fosta U. Pe parcursul perioadei contemporane. Europa) cît şi spre zona Pacificului (Oceania. pentru a li se face loc au fost expropriaţi localnicii palestinieni. creându-se astfel o puternica diasporă a acestora în alte state arabe. atât spre vest (Golful Persic. multe dintre statele africane) . Tunisia) din Etiopia. din nordul Africii (Maroc. Procesele migratorii din Orientul Apropiat sunt contradictorii şi instabile. cu specificaţia că se constată o creştere continuă a presiunii populaţiei din ţările slab dezvoltate. Les travailleurs immigrés victimes de la crise financière asiatique. având toate şansele să capete în viitorul apropiat dimensiunea celorlalte două mari circuite migratorii (cel din bazinul mediteranean şi cel din bazinul Caraibelor). Această regiune constituie o importantă intersecţie migratorie. R. Puternice fluxuri migratorii se evidenţiază în ultimele decenii în Asia de Sud-Est. 1/1998. Explozia demografică. 241 Numărul imigranţilor ilegali în această ţară era estimat la peste 1 million în 1995. Numărul populaţiei regrupate în Israel poate fi apreciat la circa 2. mai ales în Asia de Sud şi Africa.P. 1995 179 . mult afectate de evoluţiile politice foarte tensionate. după 1990 a schimbat ierarhia) dar şi comunităţi importante. în timp ce peste 200 000 malaezi lucrau ilegal în Japonia şi Taiwan (L. avantajate de abundenţa unor resurse sau de extinderea plantaţiilor tropicale . 242 Cf. Indonezia. între 1945-2000. pp. Marea Britanie. Important este faptul că ei nu au revenit pe un teren gol. -state atractive la nivel internaţional. -state furnizoare de mână de lucru. Géodynamique des migrations internationales dans le monde. cazul Côte d’Ivoire. Ruanda sunt printre cele mai cunoscute exemple) . putem conchide că s-au diferenţiat şapte categorii de state din punctul de vedere al migraţiilor internaţionale242 : -state repulsive. aproape exclusiv africani din ţările vecine. -state marcate de practica „purificării etnice” (ex-Iugoslavia. Burkina Fasso sau Niger. Côte d’Ivoire. statele din Maghreb.

Unii specialişti deosebesc două cicluri distincte după 1950 : primul corespunde cererii de forţă de muncă necesară reconstrucţiei postbelice în statele occidentale devastate de război (1950-1975). 248 Cf. estima la începutul anului 2002. între 500-1000 dolari USD la trecerea unei frontiere.) iar după 1972 şi spre statele asiatice deşi se manifestă încă unele excese (cazul imigranţilor afgani sau irakieni frecvent expulzaţi în ultimii ani). practicând o discriminare în favoarea britanicilor. furnizoare tradiţionale de mână de lucru devenite recent ţări primitoare. La population du Japon – reflux et vieillissement. nr. 3-7/2002.3 mil.3. cunoştinţe. în mâinile unor organizaţii criminale de origine chineză. După 1970. cazul tipic fiind Israelului. în La population du monde-enjeux et problèmes.dolari S. după toate aparenţele.) sau economică (Germania. O deplasare între China şi Europa sau Statele Unite se dovedeşte a fi o adevărată epopee care poate costa migrantul cîteva mii de dolari pe care trebuie să-i ramburseze muncind sau prostituându-se ani la rând. Aceştia proveneau în special din statele Asiei Musonice (din India pînă în peninsula Coreea) dar şi din state latino-americane sau chiar din Europa (cf. pentru refugiaţi. ţările scandinave.Chasteland şi J. Începând cu 1960 s-a deschis totuşi spre emigraţia din statele mediteraneene şi est-europene (greci. polonezi etc. străini la care se adăugau 300 mii imigranţi ilegali. 246 Cf. 1996). La migration permet de maintenir la croissance de la population de l’UE.2002.I.3/1998. Multe state slab dezvoltate sunt practic susţinute aproape exclusiv de sumele trimise de conaţionalii aflaţi la muncă în străinătate (Yemen. al doilea este declanşat de criza petrolieră din 1973 care a creat necesităţi tot mai mari de forţă de muncă în statele mari producătoare şi a impus o selecţie mai strictă a migranţilor în statele dezvoltate prin intermediul „brain-drain”.A.4. În aceeaşi categorie intră însă şi monarhiile arabe de la Golful Arabo-Persic. Grecia) s-a datorat însă şi democratizării societăţii. 245 Australia a fost multă vreme mai reticentă la imigraţie. Eurostat. Inst. 244 Recensământul din anul 2001 înregistra în această ţară un număr de 267 630 străini rezidenţi. Migraţiile internaţionale sunt văzute astăzi şi ca un efect al procesului de metropolizare (concentrarea populaţiei în mari aglomeraţii urbane).M. turcă şi albaneză mai ales (Bernard. stat artificial creat prin regruparea unei părţi din populaţia evreiască pe un teritoriu considerat patria lor istorică. Se aşteaptă acelaşi efect şi pentru statele din estul Europei. Astfel dacă în 1959 doar 3% din imigranţi erau asiatici în 1975 se ajunge la 14. Le multiculturalisme en Australie. coord. creând astfel o adevărată dependenţă de această sursă de venituri. Italia sau chiar Marea Britanie246. Această dependenţă este tot mai marcată în multe din statele europene importante datorită reducerii potenţialului forţei de muncă : Germania. 180 .29). de J.C. Efectul general este însă contradictoriu : aparent. 1997). parţial datorită abundenţei forţei de muncă. X. În anul 2001. italieni. Elveţia. arhipelagul nipon a fost aproape închis migraţiei internaţionale.politică (S. -state dependente de migraţiile internaţionale.U.8% din populaţie iar musulmanii 1% (cf.în 1998 sau 2. PUF. Courrier de la Planéte. mai recent şi statele din sudul Europei. În 1996 se înregistrau circa 3.2% iar în 1990 la peste 50% încât în 1991 ortodocşii formau deja 2.A. comunicat de presă din 20 ian. 243 Mult timp. Acest trafic clandestin este. Emergenţa recentă a acestor state (Spania. se constată însă o tendinţă de creştere a numărului imigranţilor în contextul creşterii continui a standardului de viaţă şi al îmbătrânirii populaţiei. principala destinaţie fiind Italia (180 000) urmată de Marea Britanie (140 000) şi Germania (105 000). modele culturale poate fi modificată balanţa economică a unor state. din care 35-40% aveau o motivaţie economică) 247. Statistiques en bref. 2002. Prin repatrierea unei părţi din veniturile obţinute dar şi prin vehicularea unor tehnici.1% din populaţia mondială. numărul persoanelor care trăiau temporar sau permanent în afara ţării de origine. la 150 mil.persoane traficate248 iar la nivel mondial numărul lor depăşeşte 30 de milioane.).U. în cea mai mare parte veniţi din China şi sud-estul Asiei (cf. În mare parte acest trafic este controlat de structuri mafiote care percep taxe exorbitante pentru aceste „servicii“. a căror dezvoltare a fost masiv sprijinită de fondurile strânse în străinătate dar trebuie spus că nivelul de plecare al acestora era mai degrabă unul favorabil. în acest mod poate fi redus gradul de sărăcie în ţara de origine dar în realitate poate bloca structurile economice locale atunci când veniturile sunt dirijate exclusiv în scopuri personale.Înaltului Comisariat al O. V.Pons.C.Inoue. O bună parte din această migraţie face obiectul unui trafic inuman care aduce celor care îl controlează circa 15 md. Japonia243. pp. 247 Cf. Acest al doilea ciclu corespunde şi mondializării fluxurilor migratorii care au devenit tot mai greu de controlat (125 mil. Portugalia.U. pp. Harmattan. S. Numai spre vestul Europei se estimează un flux ilegal de circa 4 mil. Uniunea Europeană a primit 680 000 imigranţi. cu bogăţiile lor imense de hidrocarburi dar şi Australia245 sau Canada. Burkina Fasso de ex.48-66. O. Migraţiile internaţionale şi dezvoltarea O problemă viu disputată priveşte rolul migraţiilor internaţionale în dezvoltarea economică a statelor emiţătoare. De multe ori se citează cazul statelor din sudul Europei.N.Naţional de Statistică din Seul).Chesnais. sau chiar Coreea de Sud244).

2000). în vestul statului Mali (regiunea Kayes) de unde pleacă grosul emigranţilor spre Franţa. de pe urma căruia statele dezvoltate câştigă enorm. o treime din africanii cu studii superioare lucrează în ţările dezvoltate. Universităţile şi întreprinderile occidentale. geografice sau lingvistice. Albaniei etc. India. nu neapărat dintre cele mai sărace se află în această situaţie : Turcia.). Ţările de imigraţie constituie de multe ori un debuşeu pentru mărfurile din ţările de emigraţie. mai ales informaticienii. De remarcat că ponderea mare a economiei subterane şi transferurile de bani pe căi oculte ascund o mare parte din aceste venituri dirijate de multe ori spre achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată sau spre construcţia de case (Bernard. Filipinele. 181 . 251 Cei 4 milioane de emigranţi filipinezi (în mare parte femei angajate ca menajere în Orientul Apropiat. de multe ori la limita legalităţii. explicabil prin protecţionismul corporatist al elitelor naţionale dar penuria de informaticieni a determinat în anii 1998-1999. Stimularea sectorului construcţiilor este o realitate dar acestea nu atenueaza criza spaţiului de locuit şi în plus necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinere. Exodul forţei de muncă şi al inteligenţei reduce substanţial şansele de dezvoltare a ţărilor emiţătoare fiindcă prelevează contingentul cel mai dinamic al populaţiei. de multe ori sosite prin aceleaşi circuite ca şi emigranţii. Succesul acestei deschideri este pentru moment 249 250 Organizaţii nonguvernamentale Este într-o anumită măsură şi cazul României. dacă nu secole. La nivel local. nedorit în esenţă. Mulţi emigranţi africani (maghrebini mai ales) s-au grupat încă din anii ’70 în scopul finanţării unor proiecte locale precum forarea unor puţuri. Statul în general nu a văzut niciodată în aceste acţiuni de dezvoltare o soluţie viabilă. şi Mexic.). Importanţa acestor transferuri financiare este atât de mare încât multe state sărace practică o politică de export a forţei de muncă 250. Egipt.dolari USD. între Marea Britanie şi subcontinentul indian. între S. R. în care funcţionează o puzderie de societăţi sau ONG care are ca ocupaţie traficul cu forţă de muncă. Prăpastia dintre aceste state şi clubul restrâns al ţărilor prospere este atât de profundă încât sunt necesare decenii. Bulgariei. instalarea unei reţele de curent electric etc. sunt puternic curtaţi de firmele de profil din America de Nord sau Europa de Vest. Mexicul etc. Fondurile transferate sunt de multe ori consacrate cumpărării unor mărfuri din import şi nu a produselor locale. Transferul de fonduri de către emigranţi tinde să agraveze inflaţia în ţările de origine (frecvent în Turcia) şi impun tranzacţiile în valută străină ăn dauna monedei naţionale. constituie deja o modalitate clasică de dezvoltare locală.A. de multe ori în statele menţionate anterior (cazul României. Multe state. Pentru multe state slab dezvoltate însă. Grecia sau Italia) repatriau anual în anii 1995-1997 circa 5 md. Emigraţia nu prezintă numai aspecte pozitive pentru ţara de origine. puternic devalorizate. construcţia unei şcoli sau a unui dispensar. În multe cazuri sumele repatriate depăşesc nivelul exporturilor (Lesotho. practică deschis acest „drenaj al creierelor“. Inginerii din subcontinentul indian. Emigraţia are astfel un dublu rol : constituirea unei surse sigure de devize şi reducerea şomajului. pentru a o acoperi. acţionând în sens contrar. Europa a fost până de curând mai reticentă la importul de inteligenţă. Emigraţia nu este doar o sursă de venituri ci este şi o creatoare de relaţii umane şi comerciale. unele mici state antileze etc. Chiar şi în Mexic aceste sume echivalează cu 10% din exporturi. cu efecte asupra eliminării unor tensiuni sociale sau politice. Sri Lanka. Nivelul veniturilor expediate de către muncitorii imigranţi în ţările de origine era evalută de FMI în 1997 la circa 77 md dolari USD faţă de numai 5 md în 1970. Iniţiativele lor.U. Turcia. Pakistan sau Filipine251. acest raport între emigraţie şi dezvoltare este nerealist. dimpotrivă. Conform Organizaţiei internaţionale pentru migraţii. transferul anual depăşeşte cu mult valoarea creditelor internaţionale de cooperare. Este vorba despre un veritabil transfer de tehnologie în sens invers. prin intermediul înfrăţirii dintre localităţi. mai ales cele americane.Moldova. neexistând nici un semn de decolaj economic. susţinute de numeroase ONG249 şi de colectivităţile locale din ţările de primire. ridicarea obstacolelor administrative şi regularizarea imigranţilor supercalificaţi în special în Franţa şi Germania. într-un mijloc al dezvoltării locale îl are solidaritatea. Adaptarea mâinii de lucru în ţările de origine este facilitată de legăturile istorice. Un rol important în transformarea acestui fenomen. înscris într-o veritabilă piaţă mondială a inteligenţei. sau mai recent între Spania şi America Latină. O mare parte din deficitul balanţei comerciale este acoperit în acest mod în statele din Maghreb.intrate în această fază de migraţie masivă pentru lucru. sub oblăduirea factorilor politici. Astfel s-au instaurat fluxuri preferenţiale între Franţa şi Maghreb sau Africa de Vest. Yemen.

Majoritatea specialiştilor sunt de acord cu această corelaţie dar admit existenţa unui decalaj.U. riscând să destructureze sectoare întregi ale economiei tradiţionale. majoritatea celor vizaţi preferând S.U. În prezent majoritatea statelor europene practică o politică mai deschisă. atat timp cat agricultura californiana sufera de lipsa de forta de munca. Mexicul a beneficiat de un transfer imens de fonduri. fara vreun rezultat palpabil.A. Astfel. precum cele care alternează perioadele de formare în Europa şi exercitarea profesiei în ţara de origine. Suprimarea sau diminuarea tarifelor vamale este văzută ca o măsură de impulsionare a exporturilor şi a creşterii economice în statele în curs de dezvoltare. Această politică de „codezvoltare“. reuşesc să stabilească un echilibru în bilanţul migraţiilor forţei de muncă specializate. în care salariile sunt net superioare mediei naţionale dari mult inferioare celor din S. iniţiată de Franţa este dublată de susţinerea unor proiecte de dezvoltare rurală. Mult timp circulaţia între statele emiţătoare şi cele primitoare a fost strict supravegheată. inclusiv din raţiuni lingvistice (majoritatea asiaticilor cunosc limba engleză). Situaţia actuală a multor ţări „în tranziţie“ din estul Europei se datorează acestor efecte perverse ale liberalizării. Liberalizarea schimburilor economice este văzută adesea ca un alt factor al dezvoltării şi ca o frână în calea emigraţiei. Această măsură permite însă Europei să invadeze pieţele acestor state cu propriile produse. localizate în lungul frontierei. Similară este şi politica S. statul respectiv devenind atractiv. majoritatea persoanelor calificate nu se vor întoarce în ţările de origine atâta timp cât competenţele lor nu sunt totdeauna recunoscute iar mediul politico-economic este mai degrabă ostil. Spania sau Portugalia. mai ales după crearea ALENA. S-a sperat astfel. iar sectorul serviciilor domestice ramane inca o sursa sigura de venit pentru multi emigranti. resuscitând exodul rural. pe termen lung.A.. dezvoltarea economică necesită mai ales forţă de muncă mai puţin calificată. Aceasta ilustrează relativitatea luptei împotriva exodului materiei cenuşii.A. inclusiv prin regularizarea periodică a emigranţilor clandestini. Turcia). o parte din forţa de muncă va continua să emigreze şi abia într-o a doua fază se va ajunge la un echilibru sau la inversarea balanţei migratorii. În acest context se poate pune legitim întrebarea dacă dezvoltarea poate frâna emigraţia. stoparea exodului venind mai târziu decât decolajul economic. să se pună capăt emigraţiei ilegale. şi Canada. 182 . aşa cum s-a întâmplat în Irlanda. Această logică liberală este aplicată de Uniunea Europeană în acordurile de cooperare cu statele de la periferie (Maghreb.minim. acceptând o fluidizare a deplasărilor. Formule contractuale inventive. destinat producţiei şi serviciilor în aşanumitele maquiladoras.U. Într-o primă fază. des clamat de forurile internaţionale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful