Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie, Catedra de Geografie Umană Prof.dr.

Ionel MUNTELE GEOGRAFIA POPULAŢIEI Note de curs pentru anul şcolar 2009-20010 (pentru uzul studenţilor din anul II) Capitolul I Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice I.1.Domeniul de studiu De la geografia populaţiei concepută într-o manieră extinsă la demografia spaţială definită restrictiv, studiul geografic al populaţiei poate lua diverse căi. Drept una din cauzele acestei situaţii este evocată adesea extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interes geografic referitoare la populaţie, organizate în jurul studiului distribuţiei fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spaţiu, există un consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuanţe pe care le poate exprima noţiunea de populaţie. Multă vreme, până spre 1960, geografia avea o viziune mai cuprinzătoare asupra acestei noţiuni, incluzând toate caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare măsură geografiei umane. Amploarea tematicii a impus limitarea interesului geografiei populaţiei la investigaţiile asupra informaţiilor statistice accesibile şi uşor de spaţializat. Chiar şi aşa domeniul de studiu rămâne destul de vast, încât au apărut tendinţe de limitare la două teme majore : studiul celor două componente demografice principale, fecunditatea şi mortalitatea; mobilitatea populaţiei. Cu toate argumentele aduse, excluderea completă a distribuţiilor spaţiale nu a întrunit o largă adeziune. Opţiunile cele mai frecvente converg spre ideea existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei : - distribuţia spaţială a populaţiei - dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală) - structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice - mobilitatea populaţiei I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar Geografia nu este singura disciplină ştiinţifică interesată de problematica populaţiilor umane. Există discipline, precum demografia, care par mai îndreptăţite să o studieze1. Demografia are însă un net caracter interdisciplinar, suprapunându-se parţial, în diverse proporţii, cu alte discipline socio-umane : -demografia statistică, subordonată statisticii, care urmăreşte variaţiile unor fenomene şi procese cuantificabile; -demografia socială, subordonată sociologiei, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social; -demografia istorică, subordonată istoriei, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în spaţiul politic; -demografia politică, subordonată politologiei, care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;
1

Cea mai succintă definiţie a acestei ştiinţe este cea dată de J.Véron, „aritmetică a populaţiilor” (L’homme dénombré în Géographie et Démographie, vol.1, sub direcţia lui Y.Michaud, pp.31-49, Odile Jacob, Paris, 2002.

1

-demografia economică, subordonată economiei, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic; -geodemografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora. Astfel definită, geografia populaţiei apare înscrisă într-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstracţie. Frecvenţa utilizării termenilor demogeografie sau geodemografie, substituiţi geografiei populaţiei sugerează conştientizarea acestui context interdisciplinar. Interesată de distribuţia populaţiilor umane şi de modul în care structurile acestora se diferenţiază în spaţiu, încercând să le explice, geografia populaţiei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variaţiile statistice fie pe interacţiunile cu sferele vieţii social-economice sau politice. De alfel încă L.Febvre (1938) observa că geografia pleacă de la sol şi nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiinţele sociale2. Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale geosistemului, suportul populaţiilor umane care poate indica sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene geodemografice. Fără a exagera, unii autori atribuie geografiei populaţiei rolul esenţial în analiza geografică datorită dublei perspective pe care aceasta o propune : studiul colectivităţilor umane, cu toate particularităţile acestora şi studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu3. Dubla dimensiune, socială şi teritorială, a populaţiilor favorizează geografia în contextul actual dominat de mondializarea modelelor evolutive sau a fluxurilor al căror efect este o combinaţie între tendinţele de uniformizare şi cele de menţinere a diferenţierilor spaţiale, rezultat al luptei dintre inerţiile trecutului şi mutaţiile sistemice ale structurilor sociale. Originalitatea geografiei faţă de celelalte discipline socio-umane care studiază populaţia rezidă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care acestea le examinează pe verticală4.Geografia este menită astfel să concilieze observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice asupra diversităţii populaţiilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbările socio-demografice şi mediul în care oamenii trăiesc şi se multiplică5. I.2.1.Evoluţia curentelor de gândire asupra studiului populaţiei Preocupările în domeniul populaţiei sunt foarte vechi dar au cunoscut o mai mare afirmare în perioada modernă odată cu dezvoltarea societăţilor de tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a populaţiei la nivel global. Geografia s-a interesat de problematica populaţiei umane încă de la începuturile sale, în perioada modernă ajustîndu-şi modul de abordare la marile curente de gândire asupra studiului populaţiei. Cel mai vechi dintre aceste curente este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus prin publicarea lucrării sale „Eseu asupra principiului populaţiei”6. Pentru Malthus, populaţia creşte conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilităţile de subzistenţă (hrană) sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea populaţiei o alegere între două căi : fie, acceptă voluntar să-şi limiteze creşterea (prin „moral restraint” sau abţinerea de la mariaj), fie, va fi distrusă de războaie, foamete, ciumă etc. A ajuta săracii în această concepţie înseamnă a încuraja creşterea demografică şi pe termen lung, distrugerea societăţii. Teoria malthusiană este unul din pilonii teoriei stării staţionare a economistului David Ricardo7 şi s-a inspirat mult din ideile care circulau în epocă, atât în Marea Britanie cât şi în Franţa, într-un context special, acela care a succedat revoluţiilor burgheze din vestul Europei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. După
2 3

La terre et l’évolution humaine, cap. I, Albin Michel, Paris, 1938. G.şi Ph.Pinchemel, La face de la terre, cap.I, A.Colin, Paris, 1988. 4 Cf.P.George, Géographie et sociologie, pp.10, PUF, Paris, 1972. 5 Cf.P.-J.Thumerelle, Les populations du monde, pp.7-12, Nathan, Paris,1996. 6 Publicată în 1798 în Anglia a fost tradusă în limba română abia în 1992 la Editura Ştiinţifică 7 Economist britanic (1772-1823) partizan al liberalismului economic şi autor al legii rentei funciare diferenţiale. Opera sa principală, Principiile economiei politice, a fost publicată în 1817

2

1950 această teorie a fost luată sub forma neomalthusianismului care a lărgit dezbaterea prin includerea problemelor ecologice care ar decurge din creşterea populaţiei, fixând obiectivul „creşterii 0”. În 1972, o expertiză a MIT8, comandată de Clubul de la Roma a ajuns la următoarea concluzie : „dacă expansiunea demografică şi consumul resursleor naturale nu sunt stăpânite imediat, secolul XXI va fi marcat de un dezastru uman şi ecologic”.Succesul temporar al acestui curent s-a datorat şi intereselor strategice ale unor state dezvoltate care se vedea „ameninţate” de explozia demografică din Lumea a Treia, aflată la apogeu în epocă. Acestui curent i s-au opus cu vehemenţă statele comuniste şi cele în curs de dezvoltare, în cadrul Congresului mondial al populaţiei ţinut la Bucureşti în 1974. Efectul principal al ofensivei neomaltusiene care a promovat masiv mijloacele anticoncepţionale, pare a fi fost tocmai accelerarea scăderii natalităţii în statele dezvoltate. Curentul populaţionist, are tradiţii chiar mai vechi, fiind dezvoltat de mercantiliştii9 inspiraţi de ideile lui Jacques Bodin („nu există bogăţie mai mare decît oamenii”)10. Creşterea populaţiei are în această viziune o influenţă pozitivă în mai multe direcţii : sporirea cererii de produse incită la sporirea producţiei de bunuri şi la crearea de locuri de muncă; creşterea populaţiei obligă societatea să îşi organizeze mai eficient procesul de producţie şi implicit să-şi mărească productivitatea; o populaţie mai numeroasă permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societăţii. Unul din reprezentanţii de marcă, demograful francez Alfred Sauvy, sublinia că „de fiecare dată când se produce o diferenţiere între două mărimi care ar fi trebuit să fie la acelaşi nivel, există două moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la un nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând că una din mărimi este excedentară, optica malthusiană sugerează instinctiv o aliniere la un nivel inferior”11. Curentul optimumului demografic, încearcă să le concilieze pe cele precedente. Din punct de vedere economic, criteriul optimumului demografic porneşte de la necesitatea realizării unei maxime eficienţe a muncii exprimată prin nivelul productivităţii. Nivelul optim al populaţiei unui teritoriu anumit este definit de mai multe elemente : gradul de echipare tehnologică, volumul resurselor utilizabile, nivelul comerţului exterior etc. Alte elemente definesc structura optimă a populaţiei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă, raportul dintre consumatori şi producători, structura profesională a populaţiei şi repartiţia geografică a acesteia etc. Alte elemente definesc dinamica optimă : ritmul de creştere al populaţiei, ritmul progresului tehnic, rata creşterii venitului naţional sau al produsului intern brut etc.12. Curentul marxist este orientat împotriva teoriei malthusiene. Pentru Karl Marx, suprapopularea nu este legată de creşterea demografică alertă a claselor sărace ci rezultă din modul de organizare a economiei şi de repartiţie a bogăţiilor. Suprapopularea este rezultatul modului de producţie capitalist pentru că acesta favorizează acumularea bogăţiilor. Capitaliştii au prin urmare interesul de avea o populaţie mai numeroasă, o armată de rezervă pentru producţia industrială. Astfel se întreţine un nivel ridicat al şomajului, care permite blocarea salariilor la un nivel coborât permiţând acumularea plusvalorii. Astfel, presiunea demografică a obligat statele mai avansate să adopte tehnicile de mecanizare în agricultură pentru a mări productivitatea agricolă. Spre deosebire, o societate mai „rarefiată” nu incită la modificarea sistemelor de exploatare agricolă a solului. Creşterea demografică are rolul de motor al progresului tehnic, exercitînd o presiune creatoare. Marxiştii opun astfel capcana malthusiană a insuficienţei alimentare capcanei densităţii reduse a populaţiei care întreţine un progres tehnic redus, un climat mai puţin propice inovaţiei13. Curentul economicist, leagă acumularea de bunuri (economiile) de ciclurile vieţii individului care încearcă să-şi maximizeze consumul pe termen lung. Contrar altor specialişti, care consideră că omul
8 9

Massachussets Institute of Technology din Boston (S.U.A.) Adepţi ai unui curent al economiei politice bazat pe rolul primordial al pieţei 10 Economist şi filozof francez (1530-1596), teoretician al monarhiei absolute 11 Théorie générale de la population , 1952 -1954 12 Asupra conceptului de optim demografic insistă şi geograful francez P.George în Géographie de la population, PUF, Paris, 1983. 13 O specialistă a acestui curent este Ester Boserup pentru care principalul stimulent al creşterii productivităţii agricole este creşterea populaţiei, combătând neomaltusianismul din anii ’60 care vehicula prognoze catastrofice asupra viitorului omenirii.

3

Actualizarea fluxurilor financiare viitoare trebuie să prevadă creşterea produsului individul pentru a menţine la un nivel acceptabil contribuţia generaţiilor viitoare. cei mai mulţi adepţi ai acestui curent consideră că individul economiseşte în primul rând pentru el.economiseşte toată viaţa. Curentul microeconomiei familiale.). resurse şi teritoriu devine astfel iluzorie. prelungirea speranţei de viaţă se traduce într-o creştere a cheltuiellilor legate de pensii şi asigurarea sănătăţii. copilul este asimilabil unui bun de consum. Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului în strînsă legătură cu evoluţia de ansamblu a disciplinei.3.). în măsura în care poate contribui la procesul muncii şi la sporirea veniturilor. Fără modificarea legislaţiei şi cu un nivel constant de cotizare a contribuabililor. nu atât pentru el cât pentru generaţiile următoare. ceea ce economiseşte în perioada activă fiind consumat după pensionare. în societăţile agricole. speranţa de viaţă la naştere etc. prin urmare perioada de acumulare este finită. societăţile rigide manifestîndu-se prin tendinţe conservatoare spre deosebire societăţile mai inovatoare care dezvoltă tendinţe progresiste (islamul faţă de creştinsim de ex. pleacă de la un model teoretic care arată că acumularea datoriilor. remarcându-se printr-o adaptare excepţională la rigorile impuse de creşterea rapidă a populaţiei. în acest context. dintre cele mai rigide. Pînă la 1900. cum este aceea iraniană. Astfel. Rezultă din aceste considerente că rata de economisire globală este determinată de factorii economici şi demografici – structura pe vârste. consideră că decizia de a se căsători şi de a avea copii în societatea modernă este rezultatul unei analize de tipul cost-avantaje. orientarea a fost mai apropiată de metodele etnologiei şi antropologiei. al cărui principal reprezentant este G. îngrijire etc. 15 Economist american (n. Analiza căsătoriei este astfel asimilată celei a constituirii unei firme. cîştigul de capital afectând consumul într-un mod limitat14. Cele două părţi se leagă prin contract să evite costurile suplimentare ale tranzacţiei. reflectate în repartiţia inegală a populaţiei şi activităţilor acesteia.Becker 15.1918). multe societăţi islamice. 14 Cel mai cunoscut teoretician din această categorie este economistul american de origine italiană Franco Modigliani (n. cheltuielile publice şi transferurile stau la baza unei constrângeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor şi a cheltuielilor între diferitele generaţii. Geografia prin specificul său poate fi adesea mult mai în măsură decât economia sau demografia să răspundă unor chestiuni care privesc unele tendinţe aparent contradictorii în dinamica populaţiilor umane. Evoluţiile din ultimele decenii demonstrează însă slăbiciunea acestei afirmaţii. Acest indicator este relativ constant în decursul timpului. datoria publică va creşte. Toate aceste curente conţin realităţi care demonstrează complexitatea studiului populaţiei. Într-o societate industrială. autorul teoriei ciclurilor vieţii şi al modelului econometric american. nu constituia o temă distinctă ci un capitol introductiv al geografiei regionale.1930) care a examinat raportul dintre investiţiile în capitalul uman. I. acordându-se o importanţă deosebită particularităţilor culturale. Scăderea taliei medii a familiei se explică tocmai prin costul tot mai ridicat de întreţinere a unui copil (educaţie. Până la al doilea război mondial s-a impus orientarea ecologistă (environmentalistă) care punea accent pe interacţiunile dintre societate şi mediul fizic. Studiul geografic al populaţiei. Dimpotrivă. Contextul cultural este omis de regulă deşi are o importanţă enormă.Direcţii de studiu în geografia populaţiei Geografia a fost totdeauna preocupată de modul în care populaţiile umane se înscriu în spaţiu. Acest model a fost criticat pentru că pleacă de la ipoteza că cheltuielile publice sunt neproductive. existând o mare diversitate de moduri de adaptare. Căutarea unei legităţi care să exprime sintetic raportul dintre populaţie. adoptând un model familial de tip european. în educaţie îndeosebi şi productivitate 4 . care necesită cheltuieli dar oferă şi satisfacţii. copilul este considerat o investiţie capitală. Organizarea producţiei în echipă costă mai puţin şi evită renegocierile. Dragostea este singurul element care diferenţiază familia de o firmă ! Curentul contabilităţii intergeneraţionale.

Analiza proceselor care generează anumite configuraţii (structuri) spaţiale devine indispensabilă. acordînd astfel geografiei populaţiei un statut distinct. evocat anterior. mai apropiată de demografie. în general. rolul analizei geografice a populaţiiilor umane se va menţine atîta timp cât vor trăi oameni pe Pămînt. şcolarizare. Pentru geografia populaţiei. Astfel concepută. mai ales odată cu răspândirea mijloacelor de lucru informatizate. Acum sunt abordate în perspectivă geografică subiecte considerate anterior ca exterioare disciplinei precum cele legate de nupţialitate. Se poate afirma astfel că. baza geografiei populaţiei fiind geosistemul. În general. vizând mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei. încredinţate autorităţilor locale. geografia populaţiei s-a născut prin hibridarea geografiei cu demografia. privilegiat fiind limbajul cartografic. Poate avea aplicaţii practice în domenii variate : amenajarea teritoriului şi urbanismul nu pot face abstracţie de analiza spaţială a dinamicii populaţiei.4. Studiul configuraţiilor spaţiale este un remarcabil instrument de cercetare. contribuind la înnoirea conceptuală şi metodologică a geografiei. numeroşi demografi şi sociologi au descoperit interesul abordării geografice introducând în studiile lor variabilele spaţiale. O nouă direcţie de aprofundare se manifestă de la sfîrşitul anilor ’60. cu excepţia studiilor efectuate asupra unor teritorii restrânse. în special prin apariţia unor noi forme de concentrare umană precum ariile periurbane. 5 . entitate mult mai cuprinzătoare decât societatea sau populaţia umană.Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o nouă orientare. Indiscutabil. I. Distribuţia spaţială a populaţiei nu mai prezenta interes decât în măsura în care se produceau modificări esenţiale.). destinate a furniza date complete referitoare la structurile şi fluxurile populaţiei. utilizarea forţei de muncă.a. Interacţiunea acestora cu spaţiul geografic. structurile socio-profesionale ş.a. cele mai multe demersuri orientându-se spre studiul societăţii. este un sinonim neindicat din cauza ambiguităţii pe care o presupune. Contextul specific acestei perioade marcate de decolonizare. efectuate periodic. Aportul său la cunoaşterea populaţiilor umane. Termenul demogeografie sau geodemografie. Prin legăturile multiple pe care le întreţine cu celelalte discipline geografice se reduce dependenţa aparentă faţă de metodele demografice sau sociologice. În acelaşi timp. Prin abordarea particularităţilor populaţiei umane. demografia oferă în primul rând metode şi modele de analiză a proceselor specifice. explozia demografică şi evoluţia fără precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentru dinamica şi structurile demografice. la modul de viaţă al acestora (dotări edilitare.Mijloacele cercetării în geografia populaţiei (sursele de informaţii) Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijină predilect pe colectarea informaţiilor pe teren. cu o inegalitate variabilă. Problema principală pe care o pun aceste informaţii este pertinenţa. geografia populaţiei are ca sursă principală de informare materialele statistice coelctate de către instituţiile specializate. constă în sublinierea unei caracteristici esenţiale a acestora : diversitatea. şomajul. Astfel se produce apropierea geografiei populaţiei de aceste discipline. statele au la dispoziţie două sisteme de colectare a datelor : registrele stării civile. megalopolisurile ş. un mod eficace de identificare a unor caracteristici sau de detectare a unor cauze. secundar unele probleme structurale. de modelizare şi teoretizare decât alte discipline geografice. marketingul constituie un alt debuşeu ca şi politicile sociale pentru care geografia populaţiei devine indispensabilă. Costul material şi uman al obsevării şi colectării de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat făcând practic imposibile investigaţiile de teren. ea deschide căi noi în cunoaşterea geografică. când se constată o apropiere de metodele de investigaţie sociologică. instrucţie etc. recensămintele de populaţie. a unor mijloace specifice de investigaţie a unei realităţi multiforme. Prin specificul său este mult mai atrasă de prelucrarea statistică a informaţiilor. geografia populaţiei continuă să activeze interesul pentru geografie în general datorită dinamismului problemelor studiate. eficacitatea colectării lor variind de la stat la stat sau în funcţie de responsabilitatea celor angrenaţi în această activitate. presupune şi constituirea unui sistem conceptual propriu. dincolo de amprenta acesteia asupra spaţiului terestru.

I.4.1.Recensămintele Această formă de colectare a informaţiilor referitoare la populaţie constituie, de departe, sursa cea mai bogată de materiale statistice necesare cercetării demografice. Tehnicile moderne de recenzare au apărut odată cu „revoluţia statistică” manifestată începând cu secolul al XIX-lea, în contextul formării unor specialişti capabili să colecteze şi să prelucreze enormele cantităţi de informaţii (statisticieni). Antecedentele nu au lipsit dar nu au atins niciodată performanţele din perioada modernă. Numărători ale populaţiei au fost semnalate pe parcursul antichităţii în Imperiul Roman, în China sau în Orientul Apropiat (menţionate frecvent în Biblie). Şi Evul Mediu furnizează astfel de exemple dar, ca şi cele menţionate, se remarcau prin relativitate şi prin absenţa unui fundament statistic fiind sumare şi parţiale, afectând doar anumite categorii de populaţie (de obicei capii de familie şi bărbaţii buni de luptă), principalul interes fiind impozitarea şi recrutarea războinicilor. Cu tot progresul constatat în perioada modernă, conţinutul recensămintelor rămâne chiar şi astăzi foarte inegal, deşi Naţiunile Unite au recomandat, în 1948, o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalităţi sunt fie tehnice (absenţa unor dotări, a unei infrastructuri adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informaţii ca fiind secrete, monopolizare lor de către unele regimuri autoritare, dificultatea înregistrării populaţiei în mediile tribale sau cu grad redus de instrucţie etc.). Informaţiile colectate pot fi separate astfel : a) Informaţiile asupra localizării populaţiei. Se referă la înregistrarea indivizilor şi familiilor prezente în fiecare localitate în momentul recenzării (conform situaţiei administrative în vigoare). Indivizii temporar absenţi sunt înregistraţi de regulă în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedinţă. De aici provine termenul de populaţie rezidentă, care cuprinde şi flotanţii, diferit de cel de populaţia stabilă (legală, domiciliată), estimată în urma efectuării bilanţului anual al mişcării naturale şi a celei migratorii, a populaţiei. Diferenţele care pot apărea între aceste două înregistrări sunt adesea semnificative fiind datorate în mare parte dificultăţii înregistrării tuturor mişcărilor de populaţie, în primul rând a celor migratorii. În statele dezvoltate se colectează şi informaţii referitoare la locul naşterii, reşedinţele anterioare, locul de muncă etc. b)Informaţii demografice. Toate recensămintele colectează date referitoare la sexul, vârsta, starea civilă, legăturile familiale şi matrimoniale ale indivizilor. Tot mai frecvent sunt înregistrate informaţii asupra structurii familiilor şi a gospodăriilor, asupra descendenţei etc. c)Informaţii socio-culturale. Colectarea unor date referitoare la şcolarizare şi gradul de instrucţie a devenit prioritară în epoca modernă. De asemenea, strângerea unor informaţii pertinente asupra naţionalităţii indivizilor, a limbii utilizate, a confesiunii religioase sau a cetăţeniei a devenit comună chiar dacă unele implicaţii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea. După caz, sunt înregistrate şi date asupra structurii rasiale. d)Informaţii socio-economice. Toate recensămintele moderne acordă o importanţă extremă problemelor legate de structura socio-profesională, pe ramuri de activităţi, ca şi asupra gradului de ocupare a forţei de muncă. Unele state colectează şi informaţii referitoare la veniturile familiilor sau la modul de funcţionare a sistemelor economice. e)Informaţii asupra locuinţelor. Recensămintele oferă ocazia efectuării unor anchete detalitate asupra inventarului general al clădirilor şi locuinţelor, asupra caracteristicilor acestora : material de construcţie, suprafaţă locuibilă, dotări edilitare etc. Se adaugă informaţii asupra modului de ocupare : locuinţe colective, individuale, de necesitate, reşedinţe secundare, clădiri de interes public etc. În afara acestor informaţii de bază, prezente de regulă în toate recensămintele actuale, guvernele care le organizează pot colecta şi o serie de informaţii care interesează politica acestora în scopul planificării teritoriale. Obiectivele şi constrîngerile recensămintelor :

6

-recensămîntul constituie un instrument în serviciul statului fiind un act oficial, coordonat de către stat şi organizat de către administraţia publică. Dubla dimensiune, exhaustivă şi teritorială, a colectării principalelor caracteristici ale fiecărei persoane corespunde unui triplu interes : cunoaşterea stării populaţiei pentru a putea fi gestionată; formarea unei baze de date teritoriale pentru asigurarea funcţionării administraţiei (repartiţia funcţionarilor, a subvenţiilor, echipamentelor, conform efectivelor populaţiei locale); crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economică, socială şi amenajarea regională. -dificultatea asigurării unei înregistrări complete, simultane şi periodice. Un recensământ nu poate răspunde acestor obiective decât dacă este îndeplinit cu maximă seriozitate şi rigoare. Este motivul pentru care niciodată nu se pot obţine date complete, îndeosebi dacă teritoriul este foarte întins şi eterogen. Aceasta depinde de vârsta, sexul, rezidenţa - urbană sau rurală, naţionalitatea individului. Omisiunile sau dubla numărare pot atinge 1-3% din efective, local chiar mai mult. Este practic imposibilă recenzarea tuturor indivizilor în acelaşi moment, pe întreg teritoriul. De obicei se utilizează o oră precisă, a unei date precise, fără ca astfel să fie evitate erorile şi confuziile, mai ales dacă acţiunea se etalează mult în timp. Este dezirabil ca recensămintele să se efectueze cu regularitate. O.N.U. recomandă ca acestea să se desfăşoare în anii terminaţi cu 0 sau 1, aşa cum se întîmplă de câteva decenii în state precum India, S.U.A. sau R.P.Chineză. Totuşi iregularitatea este mult mai frecventă, fapt ce prejudiciază utilizarea lor ştiinţifică, reducând comparabilitatea. Chiar şi unele state dezvoltate cunosc aceasta iregularitate (este cazul Franţei unde ultimele recensăminte au fost efectuate în 1982,1990, 1999, al intervale inegale, dar de mică amplitudine, spre deosebire de situaţia României unde aceste intervale pot fi foarte extinse în timp –1912-1930 sau 1977-1992 de ex.). Fiecare recensămînt are trei faze : -faza preparatorie, cea mai delicată, în care se recrutează şi formează personalul, se stabilesc circumscripţiile, chestionarele şi se efectuează un test pe un eşantion limitat; -faza colectării, cea mai scurtă, efectuată de regulă de personal instruit prealabil în acest sens deşi se poate utiliza şi tehnica autorecenzării prin distribuirea de chestionare fiecărei familii. Ambele tehnici au dezavantaje, legate de civismul cetăţenilor, în primul caz, sau de dispersia şi accesibilitatea populaţiei, care poate mări costul operaţiei, în al doilea caz; -faza prelucrării, după centralizarea prealabilă a informaţiilor. Rezultatele sunt publicate succesiv, în funcţie de complexitatea lor, fără a ajunge la o prelucrare avansată, furnizându-se informaţii brute destinate celor interesaţi care pot efectua studii pe baza lor, etc. Complexitatea şi costul unui recensămînt explică absenţa frecvenţei şi a calităţii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodată un recensămînt, cazul Afganistanului, Arabiei Saudite, Omanului sau Etiopiei, state în care intervin şi unele prejudecăţi. Alte state au efectuat primul recensămînt recent, cazul Laosului în 1995, furnizând informaţii destul de diferite de estimările anterioare. I.4.2.Starea civilă Constituie a doua sursă de informaţii necesare studiului populaţiei, mai pertinentă dar mai greu utilizabilă. Se deosebeşte esenţial de recensăminte, starea civilă fiind o funcţie legală a statului, controlată de magistraţi şi având drept scop colectarea informaţiilor care permit urmărirea principalelor evenimente din viaţa fiecărui individ : naşterea, căsătoria, divorţul, decesul. Practica stării civile este relativ recentă şi este generalizată doar în ţările dezvoltate. Ca şi recensămîntul, se bazează pe declaraţia individuală şi are acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Calitatea informaţiei şi amplitudinea acesteia depinde de eficienţa serviciilor administrative, excelente în statele cu tradiţie în domeniu, lacunară în statele în care personalul este incompetent, suprasolicitat, depăşit de evenimente sau de dimensiunea teritoriului pe care-l acoperă. Înregistrarea actelor stării civile nu a devenit generală şi fiabilă în Europa decât la mijlocul secolului al XIX-lea, în S.U.A. chiar mai tîrziu, iar în Africa subsahariană este încă o raritate.

7

Şi în acest caz O.N.U. a recomandat o listă minimală a datelor ce trebuie înregistrate : născuţi vii, mortinatalitate, mortalitate infantilă, căsătorii, divorţuri, adopţii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrare trebuie să precizeze data şi locul evenimentului. Aceste informaţii sunt brute şi pentru a le putea utiliza sunt necesare tehnici şi mijloace bine puse la punct pentru prelucrarea primară şi publicarea lor sub formă unor buletine lunare, trimestriale, anuale sau periodice16. I.4.3.Alte surse de informaţii Se reproşează adesea celor care studiază populaţia că recurg exclusiv la izvoarele devenite clasice, menţionate anterior. Pentru anumite scopuri pot fi utilizate şi alte surse : registrele de populaţie ale poliţiei, fişele de personal ale unităţilor economice, listele electorale, cărţile imobiliare, evidenţele şcolare, registrele parohiale etc. Toate au dezavantajul colectării la o scară ori prea grosieră ori detaliată, în plus fiind rareori spaţializate, reducându-le astfel interesul. Tot mai adesea, în ultimele decenii, sunt utilizate anchetele efectuate asupra unor eşantioane reprezentative, similare celor frecvent utilizate în sociologie. Acestea pot însoţi recensămintele şi au devenit o practică relativ curentă a institutelor naţionale de statistică din ţările dezvoltate. Rostul lor este acela de a surprinde o cât mai mare varietate de informaţii, foarte recente şi utile pentru planificarea economico-socială pe termen scurt. Unele dintre aceste anchete au dobândit o frecvenţă bine stabilită, cazul „Current Population Survey”, instituit în 1940, în S.U.A., cu o regularitate de cinci ani, ca o completare a „Census of Population and Housing”, efectuat decenal. Anchetele au devenit frecvente în unele state în care se constată o reticenţă a cetăţenilor faţă de recensăminte, cum este cazul Olandei, mai recent şi al Germaniei, unde unele organizaţii condamnă această instituţie ca fiind un atentat la libertatea individuală17. Este o practică tot mai frecventă în multe state vest-europene. Absenţa unor informaţii obligă cel mai adesea cercetătorul la efectuarea propriilor anchete, pe spaţii restrînse cel mai adesea. Tehnicile avansate privilegiază prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate, care nu diferă de cele tradiţionale (tabele, matrici) dar au avantajul posibilităţii de multiplicare rapidă. Dificultatea principală în studiul geografic al populaţiei provine din insuficienta spaţializare a datelor înregistrate. Dezagregarea informaţiei la un nivel mai fin decât cel la care au fost colectate este practic imposibilă încât, de multe ori, înregistrările efectuate la intervale diferite de timp nu sunt comparabile şi obligă cercetătorul la reactualizări, interpolări etc. Se adaugă şi faptul că înregistrările reflectă situaţia administrativă din momentul respectiv obligând pe cei interesaţi şi la reconstituirea informaţiei conform situaţiei administrative prezente. I.5.Fundamentele metodologice ale geografiei populaţiei Aflată la interferenţa ştiinţelor sociale şi a celor naturale, marcată de strânse legături cu demografia, antropologia, sociologia sau economia, geografia populaţiei în accepţia actuală pare prea recentă pentru a-şi fi dezvoltat metode şi mijloace proprii. Specificul său metodologic constă în maniera particulară în care sunt utilizate o serie de metode din ştiinţele socio-umane sau unele modele preluate din ştiinţele exacte. Combinarea originală a metodelor demografiei, statisticii şi geografiei (analiza cartografică în special) impune de fapt această particularitate care îi asigură un loc distinct în cadrul disciplinelor geografice. I.5.1.Proprietăţile spaţiale ale populaţiilor Noţiunea de loc, atît de importantă în geografie, este mai puţin compatibilă, în aparenţă, cu noţiunea de populaţie. Aceasta din urmă este mobilă, existenţa ei desfăşurându-se în mai multe locuri, care pot fi ierarhizate în ordinea frecvenţei. Dacă pentru un statistician singurul criteriu care
16

Cea mai cunoscută publicaţie este Anuarul Demografic al O.N.U. (Demographical Yearbook) care apare odată la cinci ani, bilingv (englez-francez) cu informaţii retrospective. Anual, Population Reference Bureau, serviciu de specialitate al O.N.U., publică World Population Data Sheet, cu informaţii mai sumare dar extrem de utile. 17 Aici sunt preferate aşa-numitele Microcensus cu o periodicitate redusă, de regulă de cinci ani.

8

se traduce imediat prin diminuarea efectivelor adulţilor tineri afectând capacitatea de reproducere. b)dinamica populaţiilor : raportul dintre evoluţia acestora şi constrângerile exterioare – naturale. dinamica lor fiind strâns legată de aceea a mediului social. constituie contribuţia geografiei la studiul populaţiei. ci şi în partea răsăriteană aflată în convalescenţă posttotalitară. populaţia este o noţiune abstractă.diferenţiază spaţial populaţia este acela administrativ. La géographie humaine et ses rapports avec la géographie de la vie. Temele de interes ştiinţific în geografia populaţiei nu pot fi abordate la o scară unică. mezo şi macroscară. tehnice. economice. pentru geograf este mult mai complicat. înregistrând indivizii acolo unde domiciliază. Se acceptă de obicei că o populaţie formează totalitatea locuitorilor înregistraţi la locul lor de domiciliu.5. La scara locală. aceste turbulenţe se atenuează. Echilibrul aparent al populaţiilor este un echilibru dinamic. modernizarea societăţilor islamice nu a antrenat totdeauna modificări profunde ale comportamentului demografic. politice. La scara regională. Europa fiind un caz extrem de grăitor. În altă ordine de idei.Raporturile dintre analiza demografică şi analiza geografică 18 P. Din aceasta decurge pluralitatea scării de studiu în analiza spaţială a fenomenelor şi proceselor specifice. Fluiditatea populaţiei în timp şi mobilitatea simultană conduc la imposibilitatea disocierii dimensiunii spaţiale a acesteia de dimensiunea temporală. deşertificarea Sahelului a condus la exodul unor populaţii întregi. rolul structurilor sau al comportamentelor demografice putând fi ocultat de fenomenele migratorii conjuncturale care antrenează variaţii brutale şi efemere uneori. paradoxal. aflat în interacţiune cu celelalte subsisteme ale acestuia dar dovedind de cele mai multe ori o mare inerţie. caracteristicile sale sunt exclusiv colective. I. în cazul unui regim teocratic – cum este cel iranian. Astfel concepută. acestea fiind mai evidente. deschis şi multiform. nu numai în partea occidentală. lăsând să apară anumite regularităţi care permit evidenţierea sapecificului geodemografic şi interacţiunile dintre dinamica internă a populaţiilor şi aceea a geosistemului. naţională sau continentală. reperarea unor praguri care fac să apară sau să dispară rolul unor componente ale populaţiei ori influenţa unor factori de mediu. pp. Acestea sunt interdependente. De exemplu. rezultat din reajustarea permanentă a componentelor sale. Determinarea suprafeţei ocupată de om şi a raporturilor instituite astfel (procesul de teritorializare în limbaj geografic actual) este de altfel.1/1903. conservând stigmatul unor evenimente (cazul structurii pe grupe de vârstă care conservă încă urmările celor două războaie mondiale). Revoluţia mentalităţilor poate modifica durabil însă dinamica populaţiilor. mai prosperă. într-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal. Raporturile dintre populaţie şi complexul spaţio-temporal. Se poate vorbi de existenţa unui subsistem populaţional. Synthèses historiques. Populaţia nu există decât ca un grup.2. caracteristicile lor transmiţându-şi efectul în timp printr-o considerabilă inerţie. decât în cazul unor monarhii prooccidentale-cum este aceea saudită. definită în raport cu decupajul administrativ al spaţiului. ca parte a geosistemului.22 –46. Stăpînirea articulaţiilor dintre diferitele scări de studiu. aşa cum afirma de la Blache. nr. capacitatea de dezvoltare în paralel a unei analize la micro. sociale. fără să limiteze prea mult creşterea naturală.Vidal de la Blache. În studiul acestora trebuie pornit de la două caracteristici esenţiale : a)fluiditatea şi plasticitatea populaţiilor : opoziţia dintre stabilitatea acestora ca ansambluri de indivizi şi reînnoirea lor constantă. Fiecare populaţie se înscrie într-un ansamblu mai vast în funcţie de diviziunile administrative. constituie o altă problematică majoră a geografiei populaţiei. O creştere a emigraţiei de exemplu.conservarea unor structuri anterioare dublată de capacitatea de amortizare a distorsiunilor datorate unor diverşi factori. Plasticitatea populaţiilor rezidă tocmai în această ambivalenţă . Înţelegerea evoluţiei unei populaţii este imposibilă fără să luăm în consideraţie trecutul fiecărei generaţii. Orice modificare a unei componente antrenează modificări imediate în celelalte. principala problemă a geografiei umane18. Populaţiile sunt sensibile la aceste constrângeri dar dispun de o dinamică internă proprie. 9 . antrenând în perspectivă îmbătrânirea. populaţiile sunt extrem de diversificate. derivată din interrelaţia componentelor demografice.

-stare şi mişcare : analiza stării unei populaţii la un moment dat porneşte iniţial de la organizărea sa internă. fenomen şi eveniment. Presses Univ. după diverse criterii.Trebici (Ed.Nici un studiu geografic al populaţiei nu poate face abstracţie de bazele solide ale analizei demografice. De exemplu. prima pentru observarea schimbărilor. a lui R. Aceasta permite descompunerea fenomenelor observate şi izolarea. în importanţa acordată indicatorilor spaţiali în cazul demografiei şi în reprezentarea cartografică a seriilor de date. Pentru aceasta are nevoie de construirea unor tabele pe generaţii (de mortalitate. aşa cum se întîmplă la nivel global. Paris. a doua pentru desluşirea mecanismelor care guvernează aceste schimbări. devine foarte dificilă atunci când numărul unităţilor geografice este foarte mare. convertite în indici anuali exprimaţi de regulă în promile(‰). Numim structură. distincţia între evenimentele reversibile (cazul nupţialităţii. capabilă să elimine elementele de conjunctură. Acesta din urmă este preferabil pentru înţelegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomene demografice.şi Encicl. înainte de toate. Majoritatea acestor coeficienţi sunt furnizaţi de analiza demografică. Pentru a depăşi stadiul elementar al analizei mişcării populaţiei există două posibilităţi : cadrul normal al populaţiilor deschise. 1994. modul de grupare a generaţiilor în funcţie de mai multe caracteristici. a componentelor şi factorilor. -vârstă şi cronologie . a)Caracteristicile populaţiei în perspectivă spaţio. Bucureşti. de Grenoble.Pressat (PUF. b)Analiza longitudinală şi analiza transversală Analiza longitudinală urmăreşte manifestarea unui fenomen în decursul unei generaţii (cohorte) de la formarea la dispariţia sa. ambele necesare. prin ordonarea indivizilor care trăiesc simultan acelaşi eveniment. în cazul geografiei. Un fenomen este totdeauna descris de intensitatea şi de calendarul său. Aceşti indicatori (coeficienţi) pot fi dublaţi de o serie de estimări prospective sau de indici standardizaţi în scopul unei analize complete şi corecte. cei mai mulţi fiind estimaţi sau standardizaţi (cazul indicatorilor de fecunditate). De aceea se calculează indici care rezumă intensitatea şi calendarul fenomenelor descrise în tabele. de fecunditate etc. rata mortalităţii în India este mai redusă decât în Germania fără ca valorile sa fie întru-totul comparabile.) şi cele ireversibile (naştere. stocurile şi fluxurile de populaţie sunt indispensabile geografilor pentru că determină raporturi diferenţiate cu spaţiul. Selecţionarea indicilor care permit măsurarea sau observarea frecvenţei evenimentelor. -conjunctură. Această standardizare devine necesară pentru a evita interpretările forţate. în care se desfăşoară o dublă mişcare – biologică şi geografică. datarea evenimentelor poate fi absolută sau relativă. La démographie. Analiza geografică porneşte astfel de la distribuţia spaţială a unei populaţii. Ca orice studiu al unui stoc şi al conţinutului acestuia. devenind necesară. chiar cu ajutorul reprezentării grafice. în favoarea tinerilor în India şi în favoarea bătrînilor în 19 Pentru informaţii suplimentare pot fi consultate lucrări de specialitate precum Ce este demografia. prin diverse procedee statistice. Orice fenomen este urmărit de-a lungul unui anumit număr de evenimente. a lui Vl. Neglijate uneori de către demografi. Indicatorii de intensitate măsoară frecvenţa medie a evenimentelor regenerabile.temporală : -stocuri şi fluxuri : geografia urmăreşte în primul rând raporturile pe care le întreţine populaţia cu spaţiul la un moment dat. măsurând variaţiile relative ale frecvenţei în decursul evoluţiei sale. adaptaţi comparării unor unităţi spaţiale de dimensiuni variabile. Vidal. a proporţiei persoanelor care contribuie la aceste evenimente şi a structurilor rezultate este absolut necesară unei analize geografice pertinente. continuând cu dinamica şi structura acesteia. 1981) sau A. al divorţialităţii etc. raportate la calendarul legal sau la istoria personală a individului. cadul teoretic al populaţiilor închise. 10 . Putem privilegia astfel analiza conjuncturală (transversală) sau analiza prospectivă (longitudinală).. Divergenţa metodologică între cele două discipline se remarcă.)19. cel al populaţiilor antrenează analiza evoluţiei fluxurilor derivate. Compararea datelor unui tabel. 1982. în care migraţia este absentă. Diferenţele datorate structurii pe grupe de vârstă. deces). Studiul mişcării măsoară variaţiile efectivelor unei populaţii între două date de referinţă şi frecvenţa evenimentelor demografice. În compararea dinamicii stocurilor şi a fluxurilor de populaţie trebuie să se ţină cont de efectul de talie drept pentru care sunt preferabili coeficienţii valorilor absolute. Les méthodes en démographie.Şt. retrospectivă.

cele în haşuri sau culori fiind mai pertinente. motiv pentru care sunt preferate hărţile combinate. Se confruntă în acest sens două şcoli – cea care privilegiază percepţia vizuală şi preferă divizarea intuitivă în clase fondate pe praguri uşor de urmărit (unitare). pe similaritatea curbelor de evoluţie sau metode de clasificare ierarhică – descendentă sau ascendentă (mai utilizate şi mai pertinente). În geografia populaţiei. făcându-le comparabile. Totuşi. necesită hărţi choroplete. prin discretizare. operaţie delicată. Analiza transversală furnizează indicatori exprimaţi sub forma unor coeficienţi care măsoară frecvenţa relativă a evenimentelor care afectează o populaţie oarecare. curente în analiza sumară a populaţiei. demografia combină analiza longitudinală cu analiza transversală dar geografia populaţiei se limitează cel mai adesea la aceasta din urmă. eliminând analiza măsurii distribuţiilor. considerînd populaţiile în dimensiunea lor teritorială. întrucât acelaşi fenomen. foarte util este orice curs de 11 . evitat de obicei prin calculul varianţei. aşadar trebuie evitată suprapunerea pe aceeaşi hartă a mai multor indicatori. Harta nu este decât un instrument de analiză dar poate servi şi la exprimarea unor sinteze parţiale sau totale. tot mai des utilizate în geografia populaţiei. obligatorie pentru a putea desprinde elementele unor concluzii pertinente asupra diferenţierilor spaţiale care constituie scopul principal al acestora. în special dacă între indicatori există o corelaţie. fiind calculaţi pe baza efectivelor medii anuale. a mortalităţii generale sau a sporului natural. bazate pe corelaţia dintre fenomene. În analiza geografică a populaţiei se pot deosebi două etape distincte : -vizualizarea distribuţiilor spaţiale care poate utiliza histograma frecvenţei sau diagrama norului de puncte.Germania. clase echiprobabile. Tipurile vor trebui delimitate. la care seriile statistice sunt divizate în clase. Orice reprezentare grafică se confruntă cu două dificultăţi : alegerea modului de reprezentare şi alegerea datelor reprezentabile. bazate pe agregarea indivizilor statistici în funcţie de similaritatea modului de manifestare a fenomenului. Pertinenţa unei clasificări este maximă atunci când varianţa în interiorul clasei este redusă iar cea dintre clase cât mai mare. Hărţile în puncte dimensionate leagă omul de un singur loc. Cel mai adesea se utilizează raportarea la o populaţie-standard care corectează valoarile reale ale evenimentului pentru fiecare unitate spaţială. Se utilizează metodele de analiză multivariată. deşi harta rămîne de neînlocuit în analiza configuraţiilor spaţiale a distribuţiei unor fenomene. Alegerea datelor pune diverse probleme. baza unei prelucrări cartografice al cărei rezultat este în mod obişnuit foarte sugestivă. -reprezentarea seriilor statistice. În scopul prelucrării statistice poate fi utilizată o gamă foarte variată de indici (coeficienţi) sau metode de clasificare (tipologie). plecând de la cunoaşterea detaliată a fenomenelor. acestea din urmă cunosc o utilizare tot mai largă odată cu revoluţia informatică dar este necesară o anumită circumspecţie.) şi incidenţa spaţială a acestuia (valoarea absolută). ecartul faţă de medie. deşi aceasta conduce la exces. Cele mai 20 Enchaînement în limba franceză. Este preferabil să fie reprezentat pe un material grafic. progresia aritmetică sau geometrică etc. întrucât componenetele demografice sunt foarte legate între ele putând produce fenomenul concatenării tipurilor20. Este cazul coeficienţilor natalităţii brute. ascund mortalitatea mult mai ridicată a populaţiei adulte din primul stat. În acest caz. nu clasele ci tipurile vor trebui reprezentate. În mod obişnuit. Prelucrarea statistică o precede pe aceea cartografică chiar dacă cele mai multe dintre programele de cartografie asistată de calculator asigură simultaneitatea acestora. cea care privilegiază divizarea seriilor prin tratamentul matematico-statistic riguros. dar abstract (clase de egală amplitudine. Cu cât este mai simplă o hartă cu atît aceasta cîştigă în claritate şi calitate explicativă. un singur indicator. c)Prelucrearea statistică şi cartografică Este în general o etapă preliminară a oricărei analize geografice a fenomenelor demografice. Pentru o clarificare a metodelor enumerate. Dificultatea esenţială survine atunci când dorim să reprezentăm simultan măsura fenomenului (rata natalităţii de ex. tehnica suprapunerii. clasificărilor sau analizelor multivariate. atunci când este bine executată poate fi purtătoarea unor informaţii mult mai elaborate. definite. poate conduce la concluzii diferite. diferit cartografiat de doi autori.). Hărţile în izolinii acceptă ideea polarităţii şi gradualităţii manifestării fenomenelor geodemografice iar cele în relief privilegiază diferenţele de calibru.

Statistica în geografie. Eterogenitatea spaţiului impune însă o maximă precauţie în compararea gradului de populare a diverselor teritorii.Gourou. În afara densităţii populaţiei. în scopuri ştiinţifice. H. obţinute prin interpolarea valorilor înscrise în centrul unităţilor adminsitrative. studiul distribuţiei spaţiale constituia principalul capitol al geografiei populaţiei. Raportul dintre populaţie şi teritoriul pe care-l ocupă rămâne „axa esenţială a geografiei umane” (Gourou. esenţială rămâne cunoaşterea numărului locuitorilor de pe un teritoriu dat. simplu de calculat. ed. Cl. suprafaţa agricolă utilă (densităţile agricole sau subzistenţiale).1. poate modifica enorm indicatorii distribuţiei spaţiale.I. hărţi izoplete. pentru a putea interpreta diferenţele. pentru măsurarea statistică a distribuţiei spaţiale pot fi utilizate şi alţi indici care pot fi grupaţi astfel : a)valorile medii centrale : staistică. Paris. Les méthodes statistiques en géographie humaine. G. evidenţiind prezenţa unor gradienţi. scop al oricărui recensămînt. în cazul oraşelor etc.Groza. Paris. Paris. ospicii.Pumain. „Alex. 2001 12 .Baudelle. capitol al Encyclopédie de géographie. pp. cu variabile fizico-geografice. Flammarion. spaţiul efectiv construit. concentrările care apar. ca principal obiectiv. Acest context corespunde manifestării unor fenomene aflate în diverse faze de evoluţie precum concentrarea periurbană sau depopularea ariilor rurale repulsive. Hărţile izoplete sunt mult mai utile pentru comparaţii şi sinteze pentru că simplifică şi omogenizează structurile spaţiale obţinute. 1973)21. De asemenea. 1994). Economica. 1979) sau Initiation aux pratiques statistiques en géographie (Groupe Chadoule. poate fi raportată atît la întreaga suprafaţă (densitate generală) cât şi la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile.a II-a.Béguin (Litec. Pentru studiul distribuţiei (repartiţiei) spaţiale a populaţiei. Noţiunea de densitate a populaţiei se poate aplica atît la populaţia totală cât şi la subpopulaţiile acesteia. Reprezentarea cartografică poate fi realizată sub două forme : hărţi choroplete – monocrome sau policrome. Raportul dintre numărul locuitorilor şi suprafaţa teritoriului reprezintă densitatea generală a populaţiei. de multă vreme comune în geografie. 1992 sau Géographie du peuplement. în mod deosebit cele destinate geografilor ca de ex.é 22 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Le peuplement. Se adaugă ambiguitatea introdusă de prezenţa sau absenţa temporară a unei părţi din populaţie ori de localizarea unor instituţii de menire socială sau administrativă (aziluri. D. cămine. Pour une géographie humaine.populaţia totală şi S. mai rar folosite. Perspectiva acestui studiu s-a modificat progresiv de la descrierea şi explicarea diferenţelor de densitate. Masson. mai ales la macroscară. 21 P. ajungându-se la acordarea unei atenţii sporite dinamicii spaţiale. în scopul depistării unor cauzalităţi multiple. gradienţii. unităţi militare etc. a forţei de muncă în principal. este necesar un decupaj spaţial cât mai detaliat posibil. Capitolul II Distribuţia spaţială a populaţiei II.Grasland (Ed.Studiul distribuţiei spaţiale a populaţiei Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea. 1999) care insistă pe necesitatea geografului de a sistematiza şi structura informaţiile de care dispune.157.utile cercetării sunt acele metode care combină cât mai multe criterii demografice. Este motivul pentru care. independente. Nathan. Principala problemă este aceea a semnificaţiei pe care o poate avea un anumit număr de locuitori dintr-un teritoriu oarecare. O. Univ. etc. utilizând trama administrativă. Paris. S Pt.) care. indicator utilizat de multă vreme în geografie : d = Pt .Cuza” Iaşi. mai ales în mediul rural. în care d este densitatea. suprafaţa teritoriului de referinţă Densitatea este un indicator sintetic. fiind capital pentru înţelegerea diferenţelor care apar în ocuparea suprafeţei terestre de către om22. corelată cu mobilitatea populaţiei.

Robinson. curba se apropie de laturile pătratului astfel obţinut.24 -indicele de concentrare (indicele lui Gini). Este utilizat pentru a urmări concentrarea unor grupuri distincte de populaţie (sexe. Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate. b)indicatori de concentraţie : -curbele de concentraţie. în diversele unităţi geografice i : id = 0. Acesta permite compararea distribuţiei spaţiale a două subpopulaţii A şi B.i = ) ( 1 . 23 0. uşor de interpretat. Foarte utilizat. profesii. Când concentrarea este redusă. care clasează unităţile geografice în ordinea crescătoare a densităţii. unde populaţia s-a concentrat treptat în zona litorală. Pi este populaţia fiecărei unităţi geografice iar xi şi yi. şi aceea cuprinsă între curbă şi laturile opuse ale pătratului. populaţia cumulată a acestora. etnii. distribuind pe ordonată proporţia cumulată a suprefeţelor unităţilor respective iar pe abscisă. Variază între 0 şi 1. New York. în scopul analizei segregaţiei rasiale din marile centre urbane nord-americane. Acest indice variază între 0 şi 1 fiind astfel uşor de comparat. Valorile apropiate de 1 semnifică o concentrare puternică.U. foarte util. 13 . 1994 sau Methods and technics in Human Geography. -coeficientul de concentrare. Aceste linii pot fi obţinute prin cumularea valorilor în cele două sensuri (x şi y). pe de altă parte.Thumerelle.M. vârste.∑ se calculează astfel : xm = -punctul mediu. Noin şi P. religii etc. Masson. Paris.5∑n. elaboraţi de şcoala sociologică de la Chicago.5∑n. Mesopotamia) sau acolo unde variaţiile sunt extreme (cazul Chinei).i = ) ( 1 . -punctul median. 1998. Constă în compararea proporţiei grupei A din populaţia totală P a fiecărei unităţi geografice i cu aceeaşi proporţie observată în ansamblul spaţiului studiat : Ai / Pi . arată concentrarea relativă a unei populaţii la un moment dat.A. D. G. nord-estică. dinspre coasta atlantică. Pot fi însă utilizaţi şi pentru analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oricărei populaţii.J. curba se apropie de diagonală iar dacă este puternică. pe de o parte. John Wiley&Sons. Preluat şi în alte cazuri ilustrează foarte bine evoluţia disparităţilor regionale mai ales acolo unde modificările distribuţiei sunt spectaculoase23. urmată de interpolarea valorilor apropiate de fiecare linie mediană. 24 Informaţii suplimentare asupra diverselor metode de reprezentare a distribuţiei populaţiei ca şi a structurii sau dinamicii acesteia pot fi obţinute din diverse lucrări de specialitate. Indicele de segregaţie este obţinut în manieră identică servind la compararea distribuţiei unei subpopulaţii A faţă de populaţia totală P : is = sugestivi. vulgarizat de serviciile americane de statistică pentru a ilustra deplasarea generală a centrului de greutate a populaţiei S. Acest indicator devine însă inutil acolo unde distribuţia populaţiei este relativ constantă de-a lungul mileniilor (Egipt. unde Ai şi Bi (5Ai / A)−(Bi / B) constituie proporţiile populaţiilor A şi B în fiecare unitate geografică i. coordonatele centrului fiecărei unităţi geografice. Cea mai utilizată este diagrama (curba) lui Lorenz. mai puţin sensibil la variaţiile extreme. în anii 1930-1940. etc. în care xm şi ym sunt P ∑i A/ P superior valorii 1 când grupul este suprareprezentat şi inferior atunci când este subreprezentat. Pentru accentul net metodologic se recomandă L’étude géographique des populations. Este util pentru urmărirea schimbărilor distribuţiei corelată cu modificările altor fenomene la un moment dat. al Marii Britanii unde se constată o concentrare progresivă în Midlands şi în regiunea londoneză sau al subcontinentului indian unde de-a lungul timpului baricentrul s-a deplasat dinspre bazinul Indusului spre Golful Bengal. numit şi centru de gravitaţie (centroid sau baricentru) ale cărui coordonate (P *xi ) i P ∑i ∑ iar ym = coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv. Rezultatul este (P * yi ) i . are ca punct de plecare diagrama lui Lorenz şi constituie raportul dintre suprafaţa cuprinsă între curbă şi diagonală.). situat la intersecţia liniilor mediane ortogonale care divizează fiecare populaţie în două jumătăţi în sensurile nord-sud şi est-vest. Ambii pot fi cartografiaţi cu mare uşurinţă şi sunt foarte (5Ai / A)− Pi / P) ( Cazul Spaniei. spre sud-vest în aşa numitul Sunbelt. pretându-se la elaborarea unor hărţi simple. c)indicatorii de segregaţie.

Bucureşti. P1. în care V.d)indicatorii variaţiei distribuţiei spaţiale. Paris.e. negativ sau pozitiv. R. Cîmpia Indo-Gangetică şi Marea Cîmpie Chineză.Leakey. apariţia formelor superioare de organizare socială etc. 1988 ca şi Population et peuplement a lui P. conform incidenţei factorilor naturali sau socio-economici. populaţia la începutul perioadei. idem 27 Încă din mileniile VII-III î. PUF. London 1996 şi R. S-au constituit astfel. prin difuziune succesivă. P. La nivel mondial. Human evolution în Companion encyclopedia of geography. nordul Africii. esenţialul populaţiei mondiale.Factorii distribuţiei spaţiale a populaţiei pe Glob Această componentă a analizei geografice a populaţiei rezultă din evoluţia procesului de populare (formare a ekumenei). La fel de utilizat este potenţialul de populaţie. Inerţia demografică este caracteristică şi unor regiuni în care omul s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil. 1972 14 . II. Wood. mai tîrziu. Originea omului.Merlin. Intervine în această situaţie.McEvedy. Penguin Books. la distanţă de nucleele asiatice şi având o evoluţie diferită în timp27. încă din antichitatea timpurie câteva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertilă).Leakey. specia umană s-a format în aria platourilor înalte din estul şi sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar. fără a se aduce argumente convingătoare în afara unor speculaţii logice. care dă măsura interacţiunii virtuale a populaţiei dintr-un punct i cu populaţia dintr-o sumă de n M j locuri j. dimpotrivă. Distribuţia inegală este foarte strîns legată dintotdeauna de inegalităţile de dezvoltare28. Originea speciei umane a suscitat în ultimele secole un interes deosebit. Din focarul african. prezenţa Chinei şi a Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonică urmat de cel european. în care n este j= 1 numărul de locuri j. Aceste concentrări s-au format de cele mai multe ori în regiune bogate în resurse agricole sau. în timp ce Antarctica rămîne practic în afara ekumenei (tab. care grupează dintotdeauna o parte infimă a populaţiei Terrei. este susţinută o altă teorie. Un moment cheie în constituirea acestor concentrări a fost revoluţia neolitică. prezenţa unor puternice concentrări fiind de natură să o distorsioneze. George. încă de atunci. Această analiză este urmată de examinarea variaţiilor relative ale populaţiei. Rezultatul. este variaţia. Astfel. PUF. Cartografierea potenţialului de populaţie nu corespunde întru-totul cu distribuţia spaţială a acestuia. cu toate vicisitudinile naturii şi ale istoriei. policentrică sau multiregională26 care susţine existenţa mai multor arii de formare a lui Homo sapiens sapiens. materializat prin descoperiri paleontologice şi arheologice care au condus la un consens destul de larg în jurul teoriei monocentrice (out of Africa)25. Paralel. populaţia la sfârşitul perioadei luate în calcul şi P0. presupun analiza variaţiei absolute a populaţiei fiecărei unităţi geografice. Expresia sa matematică cea mai curentă este următoarea : Pi =∑Dij . acest indicator se exprimă sub forma unui gradient care are drept punct de plecare puternica aglomerare urban-industrială din bazinul Rinului (Olanda. cazul văii Nilului inferior. pentru fiecare perioadă intercensitară : V=P1-P0. în Asia.. C. 25 Conform B. 26 Milford Wolpoff este principalul susţinător. s-au constituit arii de concentrare timpurie a populaţiei. Conform acestei teorii. în Europa. M este masa (populaţia) iar D este distanţa. multe rezistente în timp. care adăpostesc. Belgia şi vestul Germaniei). La polul opus se situează Oceania. cf. 1978 28 Asupra acestui subiect utilă este lectura lucrării Géographie de l’aménagement.n. poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilanţului general al populaţiei (bilanţul natural sau bilanţul migratoriu). Routledge. subsolice. platourile înalte ale Americii Centrale şi de Sud. cf.2. Middlessex.Jones. a cărui dinamică şi intensitate se manifestă variabil în profil cronospaţial. Atlas of World Population History. Cel mai utilizat este coeficientul de variaţie : cv = P1 mediu anual de creştere : ra = (P1− 0) − c P 1 P0 − 1 şi ritmul 100 unde rac este ritmul sau rac =P1 − 1 * P0 t − 1 anual de creştere iar t este durata perioadei luate în calcul. prin efectele sale : sporirea bazei subzistenţiale a populaţiei. inerţia demografică. Humanitas.R.1). sudul şi centrul Europei. Paris. 1994.

2 .6 9. principalul indicator utilizat pentru a exprima sintetic acest aspect.4 5.3 1.6 5.2 4.2 .35 . devansat în prezent de America şi de Africa.7 . fiind urmate la mare distanţă de Africa şi America.2 .3 . Asia şi Europa s-au situat totdeauna mult peste medie29 (în condiţiile în care acestea înglobează spaţiile mai slab populate ale Federaţiei Ruse).6 1.4 5. cu densităţi extrem de reduse aflându-se Oceania.5 0.4 .1 6.1 6.1 7.5 .9 .3 0.7 3. Asi 0 1 2 5 6 1 2 3 8 1 a .05 . Faţă de aceste valori.3 29 15 .3 6.2 3.3 2.2 3. la polul opus.0 1. PRB.01 .Biraben.7 .8 2.5 TERR 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 A 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 Surse: J. ONU.8 .2 .3 .6 .8 5.2 :Densitatea generală a populaţiei.0 5.1 0.McEvedy & R.4 10.5 A 0 0 0 0 0 0 3 8 2 2 merica .4 Europ 2 1 1 1 1 2 2 2 1 9 a 1.7 3.N.0 9.6 0.15 .05 loc/km2 la 45. Pentru prima oara în ultimele milenii s-a produs.3 8.1 : Distribuţia populaţiei. Astfel.7 4.2). între –5000 şi 2000 (%din populaţia Terrei) Contin 0 1 1 1 1 1 2 2 entul/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 Asia 5 6 6 6 6 6 5 5 6 6 8.1 .6 . acest indicator surprinde destul de fidel evoluţia procesului de populare (tab. C.7 .3 .5 3. fenomen explicabil prin scăderea dramatică a creşterii naturale a populaţiei.12 .1 7.7 .9 .2.5 .7 5.7 . Fără a fi foarte exact.3 . Tabelul nr.4 2. fapt ilustrat şi de reducerea drastică a proporţiei „bătrânului continent”. fenomen care nu poate rămîne fără urmări pe plan social-politic în viitorul apropiat.3 .2 .7 Ocean 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ia .4 .7 .3 Eu 0 1 3 5 7 1 3 4 6 6 ropa . la nivel continental./km2) Co 0 1 1 1 1 1 2 2 ntinentul/ 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 anul e st.5 .2 .4 6. pentru suprafaţă şi populaţia din 2000 şi 2003 Trebuie remarcat faptul că Europa.3 Ameri 2 3 3 3 3 2 9 1 1 1 ca .3 9.5 . pe continente între –5000 şi 2000 (loc. pe continente.4 .4 .08 . World Population Data Sheet.03 .1 Af 0 0 0 1 1 2 3 7 2 4 rica .Aceeaşi distribuţie inegală se păstrează şi în cazul densităţii generale a populaţiei.1 Africa 1 1 1 1 1 7 7 8 1 1 5.21 .1 0. o schimbare de asemenea proporţii în distribuţia populaţiei.2 8. media globală a evoluat între cele două extreme temporale de la 0.8 7.2 .2 8.3 2. a rămas sensibil în urma acesteia după 1950. Tabelul nr. care înregistra un uşor avans faţă de Asia.4 .4 7.Jones.

Astfel. Este motivul pentru care nu dispunem încă de o teorie generală explicativă.7 6 0 . 1997. atât în Mongolia cât şi în China vecină. Paris.05 . Europa şi Oceania.7 8. acest factor intervine prin dispunerea preponderentă a masei continentale în emisfera nordică (75. Pot fi deosebiţi şase vectori naturali care pot ghida repartiţia populaţiei la nivel planetar : a)Repartiţia inegală a suprafeţelor emerse şi a celor submerse Rezultat al interacţiunii îndelungate.1 0 0 . dimpotrivă.01 0 . constituie unul din subiectele cele mai incitante ale geografiei populaţiei. A. PUF. doar explozia demografică din ultima jumătate de secol reuşind să reducă din diferenţă.05 0 0 .Oc eania TE .2 0.6 5.7 . considerând că acestea impun limitele relativ fragile ale ekumenei 32. 1988.7 4 4 6 RRA . II. populaţia se distribuie de aceeaşi manieră. Emisfera estică 30 Cf. Géographie humaine. estică şi vestică. mediu ospitalier (sănătos) – densitate ridicată sau mediu inospitalier (dificil) – densitate redusă.George. Paris. regional sau naţional. 31 Cf. Merlin (1997) numeşte aceste influenţe. ponderea emisferei nordice a fost chiar mai ridicată. G. Unii autori. Géographie du peuplement. P.3 3 0 .3 . Un rezultat similar se obţine prin raportarea populaţiei la cele două emisfere meridiane. acţionează în diferenţierea distribuţiei spaţiale a populaţiei devine astfel imperativă. constrângeri şi riscuri.1 1 0 . Métier de géographe. Mult timp. Fractalii constituie obiectul uneia din cele mai noi ramuri ale matematicii. pp. 32 P. PRB.5 2 3 . îşi are originea în popularea diferenţiată : mai timpurie şi mai intensă în Lumea Veche. la scară geologică. repartiţia populaţiei presupune existenţa unor arii de concentrare şi a unor gradienţi de dispersie dar în timp ce în primul stat valorile densităţii în ariile de maximă concentrare abia depăşesc 100 loc/km2.4% în anul 2000). Ceea ce diferă este însă intensitatea prezenţei umane. respectiv.McEvedy. putem întîlni o mare varietate de tipuri de densităţi. Hotărâtor pare totuşi complexul de factori social-economici.Merlin. Masson. de populare difuză.6 1. în curs de atenuare. Cunoaşterea principalelor resorturi prin care cele două mari categorii de factori – naturali şi antropici.40-60. Le Bras.2 2 0 .8%) unde se concentrează şi cea mai mare parte a populaţiei mondiale (87.1.Factorii naturali ai distribuţiei populaţiei: Multă vreme a dominat o viziune deterministă care căuta „legi naturale” care să explice prezenţa extrem de diferenţiată a omului pe Pământ. Relaţiile cauzale simpliste de tipul. ONU. La orice scară. Cercetarea modului în care s-au îmbinat aceşti factori în conturarea unor arii de intensă populare sau. ultima acoperind doar Americile şi porţiuni restrînse din Africa. pentru suprafaţa şi populaţia în anii 2000-2003 Schimbând scara de studiu la nivel continental. citaţi de Baudelle. World Population Data Sheet. susţin că distribuţia populaţiei este de natură fractală30. 16 .2. formând structuri identice. aşa cum se întâmplă în cazul dinamicii populaţiei. între nivelul tehnic al civilizaţiei şi densitatea populaţiei existând o evidentă corelaţie. Geografia studiază astfel în primul rând raţiunile care conduc la apariţia acestor diferenţieri chiar dacă inegalitatea populării Planetei este încă o „engimă” sau este supusă unei „ordini secrete”(Pumain.62 . mai ales în condiţiile unor societăţi avansate. 2000).Colin. a forţelor tectonice. fără a putea vorbi de o determinare exactă. 2000.5 1 1 .3 Surse : C. Paris. în celălalt stat se dajunge la valori de peste 2000 loc/km2. rezultate din îmbinarea unor factori extrem de numeroşi şi diferiţi. Distribuţia inegală a populaţiei emisferelor nordică şi sudică. geometria fractală. în conformitate cu noile teorii ale organizării materiei. masată în emisfera nordică.Baudelle.4 . au fost treptat înlocuite cu o analiza factorială care statuează faptul că mediul nu poate exercita decât influenţe care nu sunt obligatoriu insurmontabile de către om31. mai tardivă şi mai discontinuă în emisfera sudică.

6.Biraben.Jones.3 0 0 80°lat N 0 7 80-70 103 115 342 29. între –5000 şi 2000 (% din populaţia mondială) Emi 0 1 1 1 1 1 2 2 S sfera/anul 5000 1000 000 500 800 900 950 000 025 upr.1 731 46 80 22 53 40-30 327 364 152 42.5 1.9 2.4 7.4 7.6 2.8%din suprafaţă în 2000).3 2.9 . World Population Data Sheet.2 Esti 8 8 9 9 9 9 8 8 8 8 6 că 9.6 9. Nor 9 9 9 9 9 9 9 9 8 8 7 dică 2.McEvedy & R.0 368 26 60 11 77 50-40 282 314 160 51.2 .1 745 67 40 33 95 10-0 398 442 100 22.8 0.2 Surse: J.N.1 4. ONU.8 4.7 .3 7.4 154 102 40 67 52 0 20-10 386 429 111 26.2 5.7 0 0 60 11 4 70-60 169 188 129 69.8 .3 390 38 10°lat S 40 67 18 10-20 386 429 953 22.9 .1 . pentru suprafaţă şi populaţia la nivelul anului 2000 şi în perspectiva anului 2025 Tabelul nr. colonizarea Americilor fiind compensată de creşterea populaţiei asiatice şi africane (tab.1 7.7 2.nr. 4) Tabelul nr.5 5.4 4.0 146 95 60 30 78 0 30-20 362 402 150 37.4 .1 5.6 2.6 410 41 40 67 14 0398 442 103 23.3 8.3.8 Ves 1 1 9 9 9 8 1 1 1 1 3 tică 0.4 2.4 :Densitatea populaţiei pe zone latitudinale în anul 2000 Zona Lun Sup Usc Usc Pop Densi gime* rafaţa at at (% din ulaţie tate (km) (km2) (mii total (milioane) (loc/km2) km2) zonă) 90348 386 281 7.2 141 15 40 33 2 20-30 362 402 919 22.a fost şi rămîne mult mai populată (82.7 1.5 . C.2 .9 1.6 5.8 0.2 1.0 18 1 20 00 72 60-50 229 255 142 56.6 7.4 0.7 5.5 . PRB.8 Sud 7 4 3 5 4 4 7 9 1 1 2 ică .7%din populaţie pe 68.3 :Distribuţia populaţiei pe emisfere.3 .8 175 19 40 67 9 17 .

datorită dificultăţilor de adaptare fiziologică (frig. presiune scăzută. de refugiu).30-40 60 40-50 80 50-60 60 60-70 20 70-80 60 80-90 0 Total 327 40 282 22 229 11 169 00 103 11 348 7 363 7 314 255 188 6 115 4 386 7 400 357 176 144 793 386 0 11. zonele înalte se disting şi prin umiditatea mai ridicată. posibilităţilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri sărace. Limita superioară a prezenţei umane coboară odată cu latitudinea. Yemen etc. 33 Este cazul platourilor andine. nr. Adesea.9 100.U.2%) fără a se ajunge la o corespondenţă cu ponderea din uscatul terestru. în special între Ecuator şi Tropicul Racului.1 0. domeniul de acţiune al unor agenţi patogeni33. Groenlanda şi insulele arctice etc.8%). alături de climatul moderat de altitudine asigurând condiţii de viaţă mai salubre. Cea mai mare parte a populaţiei Globului locuieşte la altitudini joase. În zona tropicală sunt atinse valorile maxime (5130 m în Bolivia). mai favorabile locuirii decât Amazonia vecină similar platourilor est-africane faţă de pădurea congoleză sau insulei Jawa faţă de insula Kalimantan.9%) şi mai ales a celei sudice (14. b)Altitudinea Înălţimea este. altitudinea devenind un factor favorizant faţă de ariile joase. Favorabilitatea se referă în aceste cazuri în primul rând la utilizarea agricolă.). în general. uşor erodabile). sub 500 m (76. Sursa: R.nr.5). ambele înglobând spaţii extinse nefavorabile locuirii (Antarctica. 75° etc. concentraţie redusă în oxigen). Abisinia. Acest aspect este foarte important în regiunile tropicale aride.). în zona temperată nedepăşindu-se 2000 m iar în cea arctică 200 m (în Islanda). iar în perioada contemporană se adaugă izolarea şi accesul dificil (în trecut zonele înalte aveau însă rol de adăpost. Mappemonde. la peste 5000 m aşezările fiind aproape exclusiv temporare (tab. unde unele zonele montane se disting prin concentrări masive de populaţie (Ruanda-Burundi.0 1.5 605 42 836 382 7 *lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°.5 :Distribuţia populaţiei pe trepte altitudinale în anul 2000 (% din populaţia totală) Cont Suprafaţă Populaţie inentul > > > < > > > < 200m 500m 1000m 1000m 200m 500m 1000m 1000m Asia 3 1 1 3 6 2 1 6. un factor limitativ. Tabelul nr.50/1998 Prognozele O. Ou se trouve le centre du monde.7 1 7.7 68. Pe zone latitudinale se aşteaptă însă o glisare continuă spre sud a celor mai ridicate valori ale densităţii.Brunet. 73 6 Sub 0 0 0 18 17 Sub1 0 0 0 509 145 28.N. 18 . pentru anul 2050 estimează o sensibilă creştere a ponderii emisferei vestice (17. În zona intertropicală se produc inversiuni.

ca Shandong. Primele mari aglomerări umane s-au constituit tocmai în zonele 34 Conform unor calcule estimative.5 1. 38% din populaţia mondială trăia la minimum 100 km de litoral. La nivel planetar există diferenţe majore.4 3 3. unele masive au cunoscut o nouă „colonizare” pe parcursul ultimului secol ca urmare a valorificării potenţialului hidroenergetic sau turistic (Alpii îndeosebi). cel puţin în sud-est.5 5 1. complet dependente de variaţiile parametrilor higrotermici.2 1 3.Colin.Colin. c)Climatul Condiţiile climatice formează un factor esenţial. soluri mai fertile etc. Americilor (45%) şi Europei (41%). 6 31 . A. sunt de multă vreme sediul celor mai importante concentrări umane. imputabilă accesibilităţii reduse.5 1 8.3 2 2. la nivelul anului 2000. PRB. cât şi prezenţei unor bogate resurse subsolice sau forestiere. masivele muntoase joase. zonele muntoase sunt relativ bine populate faţă de cele din arhipelagul nipon.) şi în cele în curs de dezvoltare (în China de ex. Bavoux.6 8 . multe studii indicând o creştere a ponderii populaţiei din zonele de coastă la nivel mondial în următorul secol. ONU.0. Astfel J. concentrarea acesteia în regiunile joase fiind imputabilă. Readers Digest. Situaţia Africii este oarecum similară.4 2 7.9 1 2.3 2 8. ca efect al populării mai tardive a acestora din urmă sau a absenţei unor sisteme agricole montane. au cunoscut o intensă umanizare.7 6.6 .8 5. Géographie humaine des littoraux maritimes. litorale.3 4 0.U.3 9 . Regiunile joase. Asupra particularităţilor regiunilor litorale poate fi consultată.0 2 8.2 2 4. ca urmare a favorabilităţii presupuse de relieful plan. 1997.5 7. în Europa. mai ales în cazul comunităţilor agricole tradiţionale.6 31 .Cea mai vizibilă concentrare în regiunile joase caracterizează în prezent Oceania unde intervine atît climatul extrem de arid din interiorul Australiei dar şi caracterul maritim al populaţiilor pacifice. La population mondiale. A.3 0. Noua Zeelandă sau America de Nord.4 1 3. World Population Data Sheet.4 2 0.1 1 5. În zonele muntoase mai înalte din Europa. complexe.5 3 3.6 6 6.9 2 1. combinat în general cu altitudinea şi cuvertura de sol. între zone cu un potenţial similar.1 1 4. În ambele continente. 2000 Multă vreme. J. Asia se distinge printr-o neconcordanţă extremă între dispunerea treptelor altitudinale şi distribuţia populaţiei. Mathieu. fenomen ale cărui consecinţe sunt în mare parte imprevizibile. sediul agriculturii coloniale de plantaţie şi al marilor concentrări urbane. valorile maxime fiind caracteristice Oceaniei (84%). unde chiar şi provinciile costiere tradiţional furnizoare de imigranţi. datorată atât unor sisteme agricole policulturale.1 1 6 1.A. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate mai ridicată pentru locuire (pante mai reduse.1 2 8. Pentru anul 2050 se estimează depăşirea pragului de 50% la nivel mondial34. 19 .2 3 9. Astfel. 1 12 7. opuse celor interioare mai repulsive se verifică într-adevăr şi în ţările dezvoltate (Franţa. Nivelul maxim al populării a fost înregistrat aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. Astfel.4 2 5. în regiunile înalte. Americile se disting prin concentrarea la cei doi „poli” : în regiunile joase.0 1 4 8. intervenind şi salubritatea regiunilor mai înalte.3 5 . practicii tradiţionale a riziculturii.1 0.6 1 0. sediul vechilor civilizaţii precolumbiene. 1999.6 Surse : Nouvel Atlas Universel. O situaţie similară caracterizează şi regiunile colinare.2 2 8.3 8 8. 1998.-L. de câmpie. în contextul eploziei demografice după care s-a înregistrat o tendinţă continuă de depopulare.7 1 1. Unii autori propun valori care ar atesta o concentrare excesivă în zona litorală dar care nu rezistă unei analize corespunzătoare distribuţiei reale a populaţiei.3 2 .3 Eur opa Afri ca Ame rica Oce ania TER RA 9. propune o pondere irealistă de 60% a populaţiei care ar locui la mai puţin de 20 km de coastă ! Faptul că regiunile litorale sunt atractive. au devenit foarte atractive).-J.0 8. precum cele hercinice din Europa. S. tendinţele moderne converg spre concentrarea litorală.6 3 1.) ca şi bazinele intramontane.0 3 2.2 2 6.

A priori. consolidându-se continuu (40%din populaţia Globului la finele antichităţii şi peste 50% în anul 2000). Pornind de la astfel de constatări. faţadele vestice sunt mai populate în emisfera nordică decât cele estice. Pe ansamblu. situaţia se inversează. Ariditatea este un factor mai puţin limitativ. 2000).D.Staszewski. condiţiile climatice sunt în bună măsură responsabile de constituirea celor mai mari aglomerări umane de pe Terra – cele din Asia Musonică. mediteranean sau continental moderat) din partea central-vestică a Europei care adaugă încă 10%. pp. Constrâns de condiţiile naturale sau de cele sociale. Cu toate acestea. a deficitului de umiditate în primul rând. Este şi rezultatul unor estimări mai vechi.7% din populaţie zonele climatice subtropicale umede. Aceasta ascunde însă concentrarea excesivă a populaţiei mondiale în două contexte climatice deosebite : climatul musonic din sudul şi sud-estul Asiei unde trăieşte 55% din populaţia mondială şi climatul temperat (oceanic. faţă de numai 0. pluviometrice şi higrotermice. 20 . muntoase sau de platouri. aflată de altfel la baza decalajului dintre „Nord şi Sud” la nivel planetar. în zona arctică sau în cea tropicală aridă dar esenţialul populaţiei mondiale s-a concentrat totdeauna în limitele unor domenii climatice care corespund măcar parţial exigenţelor termice amintite. Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice a cunoscut anumite variaţii de-a lungul timpului (tab. faţadele orientale fiind cele mai populate (H. Indului). există spaţii extinse afectate de astfel de condiţii în care prezenţa umană este foarte intensă aşa cum se întâmplă în Asia de Sud-Est. dar sunt şi cazuri în care acestea şi-au redus ponderea (cazul Mesopotamiei. cu efecte imediate în creşterea populaţiei. fiind favorizată nu atît de condiţiile climatice cât de dezvoltarea social-economică de excepţie.Lamarre. Climats et sociétés. pentru 1950. combinaţia dintre căldură şi umiditate pare o condiţie ideală pentru viaţă dar aceasta limitează capacitatea de acţiune a omului. În acest mod se explică formarea concentrărilor umane amintite în Valea Nilului sau în Mesopotamia. Paris. doar unele comunităţi primitive fiind adaptate cu succes acestei constrângeri (pigmeii sau unele populaţii amazoniene). prin intermediul irigaţiilor. Rolul climatului poate fi descompus în trei tipuri de constrângeri : termice.127-146. corelat cu particularităţile socialeconomice impuse de sistemul de cultură bazat pe orez (rizicultura).6% în prezent). pentru care omul găseşte cu mai mare uşurinţă soluţii. Esenţială. omul s-a adaptat şi în condiţii extreme. este prezenţa apei în cantităţi suficiente pentru practicarea agriculturii şi asigurarea necesarului fiziologic. în zonele aride suprapuse climatului tropical sau subtropical. a permis salturi însemnate în productivitatea şi calitatea produselor agricole.Colin.de climă tropicală aridă.38. vegetaţia sau solurile.6). pp. Originară din zona tropicală. Multe dintre aceste concentrări subzistă încă (văile Nilului. unde acest fenomen este explicabil prin conjuncţia unor factori istorici. A. recuperând diferenţa care o separa în trecut de zona temperată. unde necesitatea depăşirii constrîngerilor naturale. 35 Cf. specia umană preferă temperaturile cuprinse între 10-30ºC. Aceasta din urmă concentra în 1900 aproape 2/3 din populaţia Globului. Prin urmanre. care creditau. citat de Baudelle. 1999.9% din uscatul terestru şi 52. citat de Baudelle. din combinaţia cărora rezultă un potenţial deosebit care privilegiază zonele de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială sau dintre savană şi regiunile înalte. considerând uscatul terestru ca fiind continuu. zona intertropicală deţine în prezent mai mult de jumătate din populaţia mondială. Contextul climatic intervine şi în Africa subsahariană în corelaţie cu alţi factori precum altitudinea. cu 16. ariditatea şi căldura umedă sunt vectorii prin care climatul limitează distribuţia populaţiei. la începutul erei creştine locuiau aici 2% din populaţia mondială. putându-se adapta sezonier şi la temperaturi care depăşesc aceste limite. favorizând dezvoltarea unor agenţi patogeni. Astfel. Acest fapt a devenit evident de timpuriu.Hambloch. s-a încercat construirea unui model teoretic de distribuţie a populaţiei. Astfel frigul. 2000). în zona tropicală. La un loc aceste regiuni abia depăşesc 10% din suprafaţa uscatului terestru35. dar mai ales contrastele foarte puternice între faţadele continentale : în zona temperată. în funcţie de distanţa faţă de ţărm şi de densitatea proprie fiecărei zone climatice a fost observată opoziţia netă între regiunile litorale şi cele interioare. mediteraneene şi temperate umede (J.

zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. 39 Cazul Saharei Centrale.Totuşi. Readers Digest. Tabelul nr. 0. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. 0.1 ub 0.1 0. 1. 1999. defavorizată de popularea tardivă.4 8.6 9. Un alt factor limitativ. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate39. 0.5 8. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole.4 9. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. World Population Data Sheet. legat de condiţiile climatice. Cazul Saharei Centrale.4 0. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia. Un alt factor limitativ. cu caracter semipermanent38. defavorizată de popularea tardivă.2 2. limitarea optimului 36 37 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. PRB.5 7.1 9 Intertropic 4 4 4 4 4 3 53. Deşertului Gobi. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. în primul caz se observă o tendinţă de creştere a ponderii în ultimele secole. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme.9 3 Temperată 5. S s S s s sub sudică 8 ub 0. cu caracter semipermanent36.Totuşi.2 0. 0.7 sudică 8 1 1 1 1 9 Rece 0. 0. Progresele făcute în domeniul exploatării unor resurse în aceste arii izolate nu au fost de natură să conducă la constituirea unor concentrări importante de populaţie acestea fiind în general foarte mobilă. În concluzie. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. este şi ariditatea. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli. zona temperată sudică şi zonele reci înregistrează în continuare un grad redus de umanizare. Australiei de Vest etc. ONU. 0.1 ub 0. climatul se manifestă în distribuţia populaţiei prin două direcţii : limitarea condiţiilor propice dezvoltării agroculturii. În zonele reci intervin atât limitele impuse activităţilor agricole dar şi dificultăţile de adaptare ale speciei umane la condiţii climatice extreme.1 nordică 6. Australiei de Vest etc. a hidrocarburilor în nordul Alaskăi. 0. legat de condiţiile climatice.6 2 2 2 2 1 Temperată 3 5 5 5 5 6 44. 21 .6 :Distribuţia populaţiei pe mari zone climatice între –5000 şi 2000 (% din total.1 ub 0. nordică 1.La polul opus.1 Surse : Nouvel Atlas Universel. fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploatării unor resurse subsolice bogate37.3 1. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşezări permanente sunt destul de departe de poli.1 0. apropiindu-se de potenţialul real al acestei zone. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. Deşertului Gobi. 2000 La polul opus. 0. este şi ariditatea. 38 Cazul extracţiei cărbunilor în Svalbard. 0. climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic. activitatea umană subzistenţială. la 78°N şi la 56°S. exclusiv Antarctica şi Groenlanda) Zona S 0 1 1 1 20 climatică/Anul uprafaţ 5000 000 500 900 00 a Rece 1 0. ală 4. 0.1 ub 0. deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate. la 78°N şi la 56°S. a unor resurse energetice diverse şi minereuri în Siberia.

foarte fertile. se pare. d)Fertilitatatea naturală a solului Este un factor care s-a impus începând cu neoliticul. Atunci când populaţia este suficient de numeroasă pentru a stăpâni şi amenaja natura sălbatică. Prezenţa solurilor fertile explică multe dintre marile concentrări umane ale lumii precum cele din Asia Musonică. Oceania. 22 . o adevărată „epopee”. situat în jurul valorii de 30 loc/km2. 42 Cazul mlaştinilor pontine de pe coasta tireniană a Italiei sau a câmpiei Myzeqe din vestul Albaniei 43 Cf. Persistenţa acestor agenţi patogeni este legată de fapt şi de slaba prezenţă umană în unele zone tropicale umede. În zonele umede. regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice./km2 45 În Nepal de exemplu. 40 41 Expresia aparţine geografului francez Max Sorre (Les fondements biologiques de la géographie humaine. agentul malariei (sute de milioane de bolnavi). anchilostomiazelor digestive produse de viermii nematozi. Antile. Masson. în perioada contemporană se manifestă tendinţa de concentrare a populaţiei în zonele mai joase. circulatoriu şi urinar (sute de milioane de bolnavi). Marea Cîmpie Chineză depăşeşte 530 loc/ km2. Poate fi adăugată o a treia direcţie. aşa cum explică situaţia din Asia musonică43. Paris.P. Nu întîmplător.Beaujeu-Garnier. mlăştinoase./km2 iar în ariile mai izolate chiar mai puţin. 1954. Cîmpia costieră Malabar trece de 700 loc. unde agenţii patogeni pot deveni factori limitativi ai procesului de populare. aşa cum este cazul mai ales în sudul Asiei. Géographie de la population. de la graniţa indiană. localizate în cîmpiile aluvionare. atrasă de solurile mai fertile şi posibilităţile de schimb transfrontalier. Masson. insule precum Jawa./ km2. regiunile muntoase cu substrat vulcanic (vestul Camerunului. un prag de densitate. regiunile colinare sau muntoase. 1953). mai înalte (platouri. 456 pp. face ravagii ţînţarul anofel. Citat de J. De regulă. unde zonele înalte constituiau în trecut un refugiu pentru populaţii mai arhaice45. peste care incidenţa unor maladii. precum boala somnului. dependenţi de contextul climatic. în anul 2000). unde se concentrează deja 50% din populaţie. fiind sărace în substanţe minerale. fără contraste pluviometrice majore dar cu o fertilitate diferenţiată a solului. munţi)44. din lungul marilor fluvii sau în deltele acestora. Haiti. nu sunt capabile să susţină densităţi mari.fiziologic al fiinţei umane. 609loc/km2 în Mauritius etc. după expresia medicului brazilian Carlos Chagas41. Cîmpia Indo-Gangetică are o densitate de peste 600 loc. obligând practic populaţiile locale să practice agricultura itinerantă. care se înmulţesc rapid în apele oxigenate din apropierea casacadelor. uşor degradabile. cazul Laosului cu numai 21 loc. endemic altădată şi în zonele mediteraneene joase. favorabile dezvoltării unor agenţi patogeni. Tot în aceste regiuni sunt frecvente schistosomiazele care provoacă boli ale aparatelor digestiv. În Africa.) spre deosebire de altele vecine (Kalimantan cu numai 21 loc/km2 de ex. Sunt cunoscute cazurile muştei tsetse care provoacă boala somnului. situaţie frecventă în sud-estul Asiei. Mascarenele sunt dens populate (932loc/km 2 în Jawa. spre deosebire de Podişul Deccan sau Podişul Yunnan care abia depăşesc 100 loc. sisteme de relaţii într-un circuit natural care include şi omul. Viaţa în acest mediu devine astfel destul de dificilă. le monde tropical. unele regiuni ale Africii. În prezent această maladie şi-a restrîns aria de acţiune la Africa subsahariană şi unele regiuni din sud-estul Asiei. În contrast. odată cu trecerea la cultura plantelor. Există. Acestea sunt specifice zonelor intertropicale umede în primul rând. Plon. bogate în elemente minerale esenţiale pentru practicarea unei agriculturi productive (Ca. a fost eliminat prin asanare şi drenare în ultimele secole 42./km2. regiunile cu soluri lateritice (feriiluviale). În acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic între marile cîmpii şi regiunile vecine. de câmpie sau piemontane. 1982. zonele de populare tradiţională din regiunea prehimalayană au cedat locul regiunii piemontane Terai.Gourou. frecvente în Africa. K).. Terres de bonne espérance. care beneficiază de pe urma complementarităţii resurselor dar şi de rolul lor de refugiu pentru populaţiile din regiunile mai joase în trecut. slab drenate. impusă de complexele patogene40. Mg. Paludismul (malaria). cu soluri mai sărace şi mai mobile sunt mai slab populate dar există şi excepţii : regiunile piemontane sau submontane din zona temperată nordică. există şi capacitatea de limitare sau chiar de eliminare a agenţilor patogeni. În statele cu un relief dispus în trepte altitudinale. Ruanda-Burundi) sunt dens populate (peste 200 loc/km2). scade vertiginos. bilharziozelor respiratorii produse de viermii trematozi şi onchocercozelor care provoacă orbirea fiind generate de viermii transmişi de muşte. 44 De exemplu.

în lungul unor cursuri de apă importante. Mari suprafeţe din această categorie au fost de timpuriu amenajate în Asia Musonică. etc. Prezenţa apei poate fi la originea unor concentrări axiale. În plus. f)Prezenţa unor resurse energetice şi minerale abundente Este un alt factor natural responsabil de constituirea unor importante concentrări de populaţie. mai ales în Spania (cunoscute sub numele de huertas). preappennine. Este cazul zonei de contact dintre Cîmpia Germano-Polonă şi masivele hercinice (Börde). cum se întîmplă frecvent în zona mediteraneeană. Abundenţa apei nu este totdeauna un factor de concentrare a populaţiei. în nordul Germaniei. Regiunile colinare din zonele temperate posedă totuşi valenţe multiple. Geneza acestor concentrări este determinată de utilizarea complexă a resurselor carbonifere : 46 Un caz foarte cunoscut şi des citat este cel al contactului dintre Podişul Getic şi Câmpia Română 23 . regiunile mlăştinoase sau cele supuse inundaţiilor (deltele. aflate de multe ori în inima deşertului (Sahara. mai ales în secolul al XIX-lea. pretabile unei agriculturi performante. Mecanizarea agriculturii şi creşterea dimensiunii exploataţiilor au creat astfel densităţi extrem de reduse în Vestul Mijlociu al S. În contrast. impunându-se şi astăzi prin densitatea ridicată a populaţiei. bazinul franco-belgian. doar tehnicile de asanare şi drenare din epoca modernă reuşind să le pună în valoare. utilizate de timpuriu de către colectivităţile agricole. capabile să conducă la formarea unor concentrări masive de populaţie. în special la contactul cu zonele joase unde sunt localizate masiv livezile şi viile. chiar în condiţiile unor soluri mai puţin favorabile practicării agriculturii. Doneţ etc. Astfel. forme de utilizare intensivă a terenurilor. şi Canadei iar în regiunile agricole cerealiere tradiţionale din Europa. Tot apa creează şi concentrările areale din unele mici depresiuni. predinarice. reduc diferenţele impuse de fertilitatea diferenţiată a solului. Ruhr. Silezia. Câmpia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planetei. ating densităţi reduse (Sologne la sud de Loara. şesurile aluviale) fiind frecvent evitate. vizibilă mai ales în Europa dar şi în Lumea Nouă. Atracţia exercitată de văile marilor râuri este o constantă a evoluţiei sistemului de populare în perioada contemporană. nisipoase. capabile să susţină vaste sisteme de irigaţii (Nil. prealpine. Tigru. odată cu difuziunea acesteia în regiunile temperate ale Europei şi Americii de Nord. regiunile relativ plane cu soluri sărace. care asigură alături de creşterea animalelor subzistenţa unor populaţii numeroase. landele Gasconiei. graţie accesibilităţii ridicate care canalizează în lungul lor marile axe de comunicaţie. înalte. mai complexe decât cele din zona tropicală.) sau al piemonturilor de la baza lanţurilor muntoase tinere. Amudaria.A.).Şi în zona temperată pot fi constatate diferenţieri legate de fertilitatea solului. Şi în zona temperată umedă resursele de apă pot impune concentrări în lungul teraselor marilor rîuri care asigură totodată şi soluri fertile sau în lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologică46. Condiţiile specifice ale sistemelor agricole din zona temperată. Astfel s-au format. s-a constatat o reducere continuă a densităţii (în unele sectoare ale Bazinului Parizian de ex. Sîrdaria etc. e)Resursele de apă Completează de obicei factorii pedoclimatici. în Franţa sau Lüneburg în nordul Germaniei). din Platoul Iranian sau din Asia Centrală. Acest factor s-a impus în epoca modernă ca un efect al revoluţiei industriale. cu un climat excesiv (arid sau arctic). Se produce astfel o tendinţă de concentrare axială a populaţiei. favorizată de practicarea riziculturii iar în Evul Mediu şi în unele regiuni ale Europei (Ţările de Jos. solurile pot fi amendate prin chimizare. cu excepţia cazurilor în care aceste resurse sunt localizate în arii izolate. fiind responsabile de formarea unor concentrări de populaţie în regiunile aride din zona tropicală sau temperată. Este o situaţie frecventă în Europa : zonele colinare subcarpatice. Peninsula Arabică) sau din micile cîmpii litorale situate la gura de vărsare a unor rîuri de dimensiuni modeste. Eufrat.). pe depozite loessoide se formează soluri fertile. Fertilitatea solului nu mai este în perioada modernă un factor de concentrare a populaţiei. marile concentrări de tip urban-industrial din bazinele carbonifere ale Europei (Yorkshire.U. Indus.

Aceşti factori se manifestă mai degrabă indirect. producţia de energie electrică. având drept consecinţă diminuarea necesarului de forţă de muncă.Berger.Factorii antropici ai repartiţiei populaţiei: a)Sistemul social-economic 47 De exemplu. mai ales în cazul unor rezerve reduse sau cu o importanţă economică specifică.U./ km2. În întreaga parte de sud a Siberiei a apărut astfel o grupare de şapte oraşe cu cel puţin 500 000 locuitori (Novosibirsk. Cel mai faimos exemplu al acestor contraste îl furnizează insula Jawa. Problema „ţărilor negre”48. Krasnoiarsk./km2./ km2. raportată la condiţiile acestei vaste regiuni cu un climat continental excesiv49. a fost depăşită rapid de către statele din vestul Europei. cuplată cu extracţia unor bogate resurse carbonifere şi metalifere a condus la formarea unei concentrări importante. Inerţia istorică are un rol important în menţinerea acestor concentrări dar nu trebuie neglijat şi faptul că structura activităţilor industriale a devenit tot mai complexă.Collin. dovedind relativa stabilitate a spaţiilor vide sau aglomerate la nivel planetar. ramuri industriale capabile săatragă şi alte industrii consumatoare de energie. sau compara Europa cu bazinul lui Mississippi degajând această impresie de „inegalitate şi anomalie”care-l conducea la aserţiunea că „densitatea actuală este mobilă şi provizorie”. contrastul se menţine. nivelul tehnologic redus şi slaba coeziune socială pot constitui un handicap. J. pe spaţii foarte extinse47. aglomeraţia Ruhr.2. Complexul biopedoclimatic./km2. pays noirs 49 Astfel. nu a mai condus la formarea unor concentrări masive de populaţie. Barnaul şi Kemerovo).siderurgie. situaţia multor exploatări auroargentifere din vestul S. pentru a depăşi 120 loc. Exploatarea unor resurse poate conduce şi la o concentrare efemeră de populaţie. Progresul remarcabil al ultimelor decenii. o povară încă pentru statele din blocul ex-sovietic. Géographie humaine de l’Allemagne. regiuni sărace în resurse. extrem de dens populată (peste 1000 loc/km2) faţă de imensul Borneo sau de Irian Jaya al căror mediu nu diferă prea mult. 48 Expresie preluată din literatura ştiinţifică franceză. Assamului vecin.. A.A. frecvent chiar peste 1000loc.Cl. cu un potenţial pedoclimatic modest au ajuns să găzduiască masive concentrări de populaţie. 50 Cazul cel mai ilustrativ este cu siguranţă acela al Japoniei care atinsese încă de la 1500 o densitate de 45 loc. Cu toate eforturile autorităţilor indoneziene de a reduce decalajul. Kuzneţk.2. factorul morfologic şi prezenţa unor resurse subsolice nu pot genera legităţi ale repartiţiei diferenţiate a populaţiei. II. Rolul factorilor naturali în distribuţia spaţială a populaţiei Globului a fost adesea exagerat. Brazilia. mai ales cea feminină (mecanică. Deschiderea unor noi bazine de extracţie a cărbunelui. depăşeşte 10 000 km2 cu o densitate a populaţiei de 530 loc./km2 în 1920 şi 344 în 2003 (la nivel mondial valorile fiind de 4. dând impresia unor anomalii care nu pot fi explicate decât prin grila factorilor antropici. reduce caracterul concentraţionar al exploatării resurselor naturale. mai uşor de exploatat şi cu un consum specific de mână de lucru mult mai redus. cu rezerve bogate şi de calitate superioară – cazul bazinului vest-appalaşian. Densitatea populaţiei poate atinge aici valori foarte ridicate. comunităţile aferente dotându-se cu o civilizaţie avansată şi cu o structură socială solidă50. O excepţie o constituie Siberia central-sudică unde construirea unor hidrocentrale de mari dimensiuni. aceste regiuni industriale rezistând astfel reconversiei impusă de criza activităţilor tradiţionale. metal sau utilizând excendentul de forţă de muncă. în special în contextul reducerii ponderii cărbunelui în favoarea hidrocarburilor. textile etc. prin intermediul posibilităţilor tehnice de valorificare de care dispun comunităţile umane. Alaska sau Australia../km 2. dovedindu-se extrem de adaptabile cerinţelor economiei postindustriale. regiunea Kemerovo. 1997). mult pentru condiţiile din Siberia. 12 şi respectiv 46 loc./km2) 24 . În consecinţă. Omsk. la medii naturale similare corespund de regulă densităţi foarte contrastante. industria chimică etc. suprapusă acestei concentrări are o densitate de 32 loc. Dimpotrivă. Abundenţa unor resurse nu constituie obligatoriu un factor de concentrare. cu toată criza extracţiei carbonifere această regiune îşi păstrează ponderea în totalul populaţiei Germaniei fiind şi unul din principalele puncte ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă (conf. peste 400 loc.). Încă Vidal de la Blache (1921) opunea Bengalul suprapopulat.

regim funciar. indus de costul redus de producţie permis de fertilitatea ridicată a solului şi de bogăţia păşunilor permanente. concentrarea populaţiei. 1988). factor esenţial de intensivizare. Corelaţia între productivitatea. centralizat. cules şi pescuit.Modul în care societatea umană îşi structurează existenţa şi utilizează resursele este cel mai important factor din această categorie dat fiind caracterul său activ. chimizare şi selecţie genetică dar şi industrializării asociate creşterii populaţiei urbane. nucleul celor mai multe organizaţii statale din arhipelagul indonezian şi mai târziu a Indiilor olandeze). societăţile primitive slab organizate nu folosesc toate resursele de care dispun. expresie a regimului funciar al latifundiilor moştenite din perioada colonială şi al interesului mai redus pentru modernizarea sistemului de cultură. din cauza epuizării rapide a fertilităţii solurilor./km2) aşa cum este cazul unor vaste zone din pădurea ecuatorială congoleză. caracterizate prin reducerea rolului agriculturii în crearea densităţilor de populaţie. Cele mai ridicate densităţi au rezultat în regiunile dominate de societăţi tradiţionale bazate pe utilizarea apei în scopul intensivizării producţiei agricole51. asigurându-şi necesităţile vitale prin vânat. nu poate crea densităţi mari. Astfel se poate explica de ce platoul Dekkan este mult mai dens populat decât platourile din Zimbabwe. bine structurat ierarhic care explică în multe cazuri contrastele intensităţii populării (cazul citat al Jawei. slab productivă.). În Asia Musonică. arbori fructiferi) şi combinată cu o zootehnie intensivă (păsări. în ultimul caz fiind vorba de suprafaţa efectiv utilizată. extinderea „pe verticală” a suprafeţelor cultivate. porci) completată de piscicultură. pe de o parte şi. a fost de multă vreme observată. textile. 52 Densitatea rurală nu depăşeşte aici 5 loc/km2./km2. densitatea populaţiei prezintă un caracter difuz (mai puţin de 1 loc. necesităţile de spaţiu vital fiind foarte mari. datorită creşterii productivităţii acestei activităţi prin mecanizare. sau din pădurea amazoniană. cu condiţii de mediu similare sau de ce Pampas argentiniană. Valea Nilului îndeosebi. Astfel. Societăţile moderne. 25 . Încă din Antichitate se atingeau valori superioare valorii de 100 loc/ km2 mai ales în Valea Nilului. regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest. fiind supuse unei mobilităţi permanente. aceste densităţi se explică şi prin caracterul complex al sistemului de cultură : rizicultura asociată cu o serie de culturi secundare (tuberculifere. Rareori se depăşesc în aceste condiţii 3 loc. Asia Centrală etc.5 ori mai „întinse” decât în realitate. În contrast. se disting prin caracterul sedentar şi pot forma concentrări mult mai importante. pe de altă parte. consolidate din Neolitic. în pofida unui potenţial agricol excepţional este aproape vidă52. cu un sistem de cultură simplu şi extensiv care impune permanent defrişarea de noi terenuri. Se adaugă în toate aceste cazuri sistemul politic autoritar. Intensivizarea sectorului primar menţine valori ridicate ale densităţii acolo unde aceasta este integrată activităţilor de tip agro- 51 Asia Musonică. organizat. un rol capital îl deţin tehnicile de încadrare (structuri politice. prin aglomerarea populaţiei sau prin generararea unor ample deplasări. populate de triburi amerindiene etc. Societăţile agricole tradiţionale. Densităţi similare caracterizează şi societăţile bazate pe creşterea nomadă a animalelor : Sahelul subsaharian. atît în sud-estul Asiei cât şi în Egipt unde terenurile efectiv cultivate sunt de 2. În această situaţie. complexitatea şi eficienţa activităţilor umane. societăţile bazate pe agricultura itinerantă. graţie resurselor de hrană mai abundente şi mai sigure. unde densităţile depăşesc în prezent 1000loc. O altă tehnică de natură să creeze densităţi agricole puternice este posibilitatea practicării mai multor culturi succesive. Tehnicile agricole utilizate diferenţiază însă aceste societăţi. aptitudini inovatoare. În toate societăţile agricole./ km2. Studiul repartiţiei populaţiei devine astfel inseparabil de analiza nivelului de trai (George. populate de pigmei. cazul vastelor arii din interiorul insulelor Kalimantan sau Noua Guinee. Istoria demonstrează că orice schimbare a formelor de producţie şi a forţelor productive provoacă modificări semnificative în repartiţia cantitativă şi calitativă a populaţiei. sisteme de comunicaţii etc. adaptabil la condiţiile impuse de mediu.

tot mai neglijabile ca pondere demografică. L’éxode rural en France. prin inerţie istorică şi prin efectul de masă se acumulează în continuare efective importante de oameni.Pitié. Danemarca. unde populaţia din Quèbec. ruralul profund păstrându-şi tendinţele de depopulare.A. în Anglia. secundar de existenţa unor resurse. b)Vitalitatea demografică Decalajele de comportament demografic. Densităţile ridicate din nord-vestul Europei sunt într-o mare măsură şi rezultatul precocităţii manifestării exploziei demografice din acest spaţiu care a asigurat şi o masivă emigraţie transoceanică. Acest factor poate fi urmărit şi în America de Nord. corelate adesea cu standardul de civilizaţie este de natură să producă diferenţieri spaţiale importante în repartiţia populaţiei. acţiunea îndelungată a unor factori regresivi (exod rural. Counterurbanization. mai întîi a căilor ferate. apoi a şoselelor. Un caz tipic îl furnizează provincia iugoslavă Kossovo. termen introdus de J. 54 Sau contraurbanizare. Aragon). al unor regiuni din Italia. New York. bogate în calciu care puneau în mişcare instalaţiile textile şi favorizau prelucrarea lânii etc. Belgia. Spania. pe parcursul secolului al XX-lea. populaţia fiind originară predilect din Europa s-a aşezat iniţial pe coasta atlantică. cu activităţi economice diversificate şi servicii complexe. foarte prolifică altădată. unde se resimte procesul invers de lentă deconcentrare54) de pe urma căruia beneficiază ariile rurale bine desrvite de căile de comunicaţii ori regiunile turistice.G. în Rusia Centrală sau în unele regiuni colinare din sud-vestul României. cu populaţie dominant albaneză. este legată constituirea megalopolisului Boswash sau concentrarea litorală excesivă a populaţiei din America de Sud. 26 .industrial. consecutivă aglomerării urbane. cu excepţia ţărilor dezvoltate. a creat densităţi rurale mult mai mari decât în partea britanică a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat. J. 55 Cazul departamentulzui Lozère din sudul Franţei unde aceasta a diminuat de la 45 loc. ocupând succesiv regiunile situate mai la vest. Principala formă de concentrare umană a societăţilor moderne este cea de tip industrialurban. Debutul acestor transformări s-a manifestat în nord-vestul Europei începând cu secolul al XVIII-lea. porturi. căile ferate şi autostrăzile. agentul primei revoluţii industriale. ape repezi şi limpezi. În prezent această regiune cunoaşte un echilibru relativ între tendinţele de concentrare urban-industrială şi cele de depopulare a regiunilor rurale dar în ţările în curs de dezvoltare procesul de transformare a formelor de concentrare umană este abia la început. marile concentrări de populaţie din Europa şi America de Nord vor deveni tot mai dependente de reţelele de transport şi comunicaţii dezvoltate în secolele XIX-XX. Tendinţele actuale converg în aceeaşi direcţie a concentrării populaţiei. puncte de trecere./km2 în 1859 la 14 loc. Routledge. musulmană. America furnizează un caz particular. activităţilor industriale şi serviciilor în punctele nodale : capitale. Astfel formate. Paris. Chiar dacă vitalitatea demografică se reduce ulterior (pînă la deficit natural în cea mai mare parte a Europei). De concentrarea primară în zona costieră atlantică. În Flandra astfel de concentrări se suprapun peste regiunile de cultură tradiţională a inului.Champion. Germania etc. în strînsă legătură cu extinderea reţelelor moderne de transport. bogată în resurse petroliere dar şi favorabil situată în sistemul căilor de comunicaţii transcarpatice. 1978 şi ultimului recensământ francez. Cazuri similare sunt consemnate în regiunile interioare ale Spaniei (Castilia Veche. regiunile nord-estice (Moldova şi ariile vecine ale Transilvaniei) devenind treptat. sudul Transilvaniei). deficit natural) poate conduce la scăderea masivă a densităţii55. Acest proces este văzut ca o formă de redistribuire a populaţiei. cf. ele sunt legate de contextul geografic specific al masivelor muntoase joase ale Peninilor : păşuni bogate care au stimulat creşterea ovinelor. Totuşi. excesiv dezvoltate./km2 în 1999. Acestea vor impune concentrarea populaţiei. intersecţii. 1991. cazul unor state vest-europene precum Olanda. acumulările de populaţie nu s-au suprapus totdeauna concentrărilor anterioare de populaţie53. PUF. cf. La Mancha. Chiar şi în România poate fi urmărit acest proces care a favorizat Muntenia Centrală. Pe parcursul acestui proces. Oltenia. unde la începutul secolului al XX-lea densitatea populaţiei era sub media Iugoslaviei actuale pentru ca în prezent să fie de două ori mai mare.Berry în 1976. legată de procesele menţionate. Apar astfel metropolele şi ariile metropolitane dens populate. mult mai dens populate decât regiunile sud-vestice (Banat. baza unei vechi industrii textile iar în Ruhr sau în Silezia s-au suprapus zonelor cu bogate rezerve carbonifere. Spaţiul românesc furnizează un exemplu similar. c)Contextul social-politic 53 De exemplu.

unde intensitatea depopulării după 1920 a atins o proporţie de 66% în 1927. Contextul social-politic poate limita libera circulaţie a persoanelor. atât cel extern cât şi cel intern. Ocupaţia străină poate obliga populaţia să se refugieze din teritoriile ocupate. iniţial în lungul Transamazonianului. unde Siberia a devenit./km 2 în 1914 la 5 loc.A. Un caz special este cel al populaţiei palestiniene. principala arie dens populată a fost antica Galie. densitatea scăzând de la 15 loc. Toţi aceşti factori antropici sunt extrem de variabili în timp şi în spaţiu. spre vest pînă la coasta pacifică. Situaţiile din acestă categorie au fost şi sunt foarte frecvente. în contextul formării noului stat Israel. după şapte decenii de colonizare şi creştere naturală excepţională. Este cazul Rusiei mai ales. cu resurse bogate dar slab populate. stat slab populat care practică o selecţie a imigranţilor. constituie o dovadă în acest sens (Marea Câmpie Chineză. atât în ce priveşte intensitatea cât şi direcţia sau structura lor. spre deosebire de factorii naturali care sunt mai stabili. fără repopularea acestora la nivelul anterior57. după obţinerea independenţei în 1945. Noua Guinee (Irianul de Vest). În primul caz. De multe ori aceste procese pot antrena o scădere ireversibilă a densităţii populaţiei58. a fost declanşat după 1970 un vast proces de colonizare a Amazoniei. Rolul factorilor social-economici este totuşi esenţial pentru înţelegerea distribuţiei populaţiei pe suprafaţa Globului. începând cu secolul al XVII-lea. Japonia a cunoscut un proces similar. Acest factor a fost foarte important în epoca modernă pentru acele state care dispun de spaţii imense. expulzată în cea mai mare parte după 1948. proces cunoscut sub numele de „transmigraţie”. prin inerţie istorică. populaţia redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunităţi în ariile de origine. fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (cazul colonizării Daciei de către romani). Pomerania Orientală. La Turquie-à la croisée des chemins. 57 Cazul vestului şi nord-estului Poloniei actuale : Silezia Inferioară. în perioada contemporană intens mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan. în acelaşi scop al descongestionării unor regiuni dens populate (Nordeste). 27 . 1993.U. eliminând astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea populaţiei. unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantică. Aceasta este valabil mai ales pentru societăţile tradiţionale pentru că în Europa situaţia este mult mai complicată. Retrasarea frontierelor politice este un alt factor încadrat în acest context./km2 (cf. cele mai caracteristice exemple din această categorie sunt cele ale Indoneziei şi Braziliei. Contextul social-politic intervine şi prin stabilitatea politică. pp. statul a sprijinit colonizarea populaţiei din insulele suprapopulate Jawa. densitatea medie nu depăşeşte 25 loc. un spaţiu de colonizare. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate56 sau pot cunoaşte evacuarea forţată a populaţiei. Cea mai afectată este regiunea din jurul lacului Van. regiunile nordice ale insulei Honshu şi insula Hokkaido fiind supuse în perioada modernă unei colonizări care a restrîns masiv aria de răspândire a populaţiei aborigene ainu. Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie. după 1945. 56 Cazul unor vaste regiuni din Bielorusia afectate de consecinţele celui de-al doilea război mondial sau chiar al unor regiuni afectate de războiul de 30 de ani (1618-1648) în Germania.49-63). Valea Nilului). Edisud.Un factor care intervine decisiv adesea în redistribuirea populaţiei este şi contextul socialpolitic. Madura şi Bali în insulele slab populate. Câmpia Indogangetică./km2 în 1927. în contextul conflictului intern ce opune unele organizaţii ilegale ale acesteia autorităţilor guvernamentale. Vechimea populării explică de multe ori concentrarea populaţiei în anumite arii chiar dacă astăzi resursele oferite de mediul local s-au redus. Este cazul măsurilor discriminatorii luate de unele state de imigraţie tradiţională cum este Australia. Persistenţa unor concentrări umane vechi. D. bulversat între 1895-1920 de masacrele îndreptate împotriva populaţiei armene şi de exodul populaţiei asiriene (creştini de rit nestorian) iar în perioada actuală de emigraţia masivă a populaţiei kurde.Panzac. Chiar astăzi. a cărei supremaţie s-a menţinut până în pragul epocii moderne. fie pentru punerea în valoare a unor spaţii cu potenţial agricol deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile). În Brazilia. vreme îndelungată. Clasic este şi cazul S. apoi şi în interiorul imensei păduri ecuatoriale. nucleul statului armean medieval. În perioada contemporană. Rolul statului în dirijarea procesului de populare este vechi. Kalimantan. în multe cazuri fără a mai fi repatriată. 58 Poate cel mai tipic caz din această categorie este cel al sud-estului Turciei actuale. Aici. inclusiv prin deportarea unor grupuri sau categorii de populaţie indezirabile.

61 Aceasta a şi creat un puternic sentiment identitar./km2) în celălalt a crescut de peste 50 ori (de la 0. Paris. Yucatán şi în departamentul guatemaltec Petén nu depăşeşte 20 loc. unde se disting trei fîşii : una litorală. mai dens populată. dar în perioada colonială.2. explicabil pare-se. După 1920. mai formează densităţi de peste 500 loc. cu densităţi de 200-350 loc.5 la 78 loc. inegalităţile pe care le diferenţiază fiind o expresie a modului în care omul se adaptează activ 59 60 Trecerea de la sedentarism la seminomadism sau chiar nomadism.Industrializarea iniţiată de Marea Britanie a impus noi concentrări legate de exploatarea cărbunilor şi a minereurilor de fier încât Franţa actuală apare relativ slab populată în contextul vest-european. cu toate eforturile întreprinse de statul român după 1878. densitatea populaţiei în statele mexicane Campeche. densităţile rezultate sunt impresionante. 1988). Astfel de exemple pot fi detectate şi în alte regiuni ale Globului./km2. această provincie rămîne una din ariile slab populate ale ţării noastre. aici localizându-se de regulă capitala şi principalele capacităţi industriale. Quintana Roo. Raportate la condiţiile de mediu extrem de dificile. dar diferenţa în valori absolute dintre cele două state a crescut de la 49. Tot factorii antropici explică repartiţia tradiţională a populaţiei din Africa Occidentală. după o susţinută emigraţie spre litoral. decalajul faţă de fîşia intermediară sporind şi mai mult. Relativ apropiată este situaţia Câmpiei Mesopotamiei.VIII-IX e. una intermediară. dens populată. mai ales maroniţii.Semnificaţia geografică a densităţilor de populaţie Densitatea populaţiei este un indicator al „capacităţii geografice a unei populaţii” (Pinchemel. kabylii fiind unul din cele mai active grupuri berbere iar creştinii libanezi./km2 (sec.3./km2 în antichitate şi numai 10 loc. Concentrarea litorală a devenit şi mai evidentă în prezent./km2. determinat de invaziile devastatoare venite dinspre Asia Centrală care au afectat profund baza economică (agricultura irigată) şi au impus procesul de „beduinizare” a populaţiei59. Comerţul cu sclavi a afectat secole la rând zonele litorale şi cele imediat vecine./km2 în 1900) dar este departe de valorile atinse în alte arii de veche populare din Asia. împădurită. chiar în ţara noastră Dobrogea. paralel cu amorsarea unui proces de modernizare social-economică.n. pe parcursul ultimelor două secole (1800-2000) vom constata că în timp ce în primul stat densitatea populaţiei abia s-a dublat (de la 50 la 108 loc. în Kabylia. agricultura de plantaţie a repopulat fîşia litorală. care adpăpostea o populaţie densă în perioada antică a cunoscut un declin cronic în perioada marilor migraţii. populaţia creştină s-a retras în faţa expansiunii arabe şi a cruciadelor spre zona înaltă (munţii LibanAntiliban) unde şi astăzi. cu posibilităţi reduse de practicare a agriculturii 60. reorganizarea sistemelor de irigaţii a avut drept efect o nouă creştere a populaţiei./km2. Această situaţie a fost frecventă în jurul Mării Mediterane. de depopulare a unor regiuni de veche civilizaţie. slab populată. Europa de Vest sau America. sunt cele mai bine conturate comunităţi creştine din Orientul Apropiat.A. Rolul factorilor antropici se impune şi în zonele de refugiu a unor comunităţi.5 la 30 loc.U. fără fertilizare. Albin Michel. Un caz tipic îl prezintă Kabylia. aşa cum s-a şi întâmplat în cazurile citate (Principes de géographie humaine. cu zootehnie slab dezvoltată. sau confesionale. pînă la contactul cu Sahelul. Astăzi. mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civilizaţia maya ajunsese la apogeu să constituie densităţi de 75-80 loc./km2). Au existat şi situaţii limită. vechimea populării spaţiului francez îi asigură în continuare o densitate ridicată la nivel mondial.) după care a intrat într-un declin continuu. faţă de loc. 1922). regiune muntoasă din nord-estul Algeriei. sprijinită de imensele resurse de hidrocarburi şi dublată de o vitalitate demografică excepţională. milenii la rând unul din „furnicarele” omenirii dar care spre sfârşitul Evului Mediu a intrat într-un declin îndelungat. În Liban. în zona de savană./km2. cu excepţia văii Carasu şi a zonei litorale sudice unde procesul recent de agrlomerare de tip metropolitan a creat o zonă dens populată. 28 . ultima. accentuat în timpul ocupaţiei otomane. În ambele cazuri mobilul a fost conservarea identităţii etnice./km2 care a generat o puternică emigraţie spre Franţa şi Alger. situaţie frecventă în Orientul Apropiat şi nordul Africii Paul Vidal de la Blache numea concentrările astfel formate densităţi de retragere al căror efect inevitabil în timp este suprapopularea şi imigraţia. Cu toate acestea. II. prin baza economică fragilă : agricultură bazată pe porumb. Dacă vom compara Franţa şi S. adesea în medii ostile. în Liban61. Densitatea populaţiei a crescut considerabil (la peste 100 loc.

încadrate adesea în arii mai largi. aceleaşi densităţi pot avea semnificaţii diverse./km 2. Dacă analizăm evoluţia densităţii populaţiei statelor Globului pe parcursul secolului al XXlea. Orice densitate. bazinul Amurului etc. aproape fără excepţie./km2 în 2001). Chiar în Asia. sau care acoperă zone cu potenţial contrastant. Olanda./km 2 în 2001) dar dacă vom „exclude” din cadrul Chinei zonele vestice şi nordice slab populate (Tibet. cu valori de 250-1000 loc. valori reduse sau relativ reduse ale densităţii (Brazilia cu 20 loc./km 2)./km2 dar în zona Moscovei sau în Donbass variază între 100-200 loc. Cele mai mari valori sunt atinse în oraşele state (Monaco. Mascarene. De exemplu. intensă.7). fiind doar o valoare medie care poate disimula importante diferenţe. Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban. în funcţie de locul şi tipul de populaţie care o constituie. nivelul de trai este foarte coborît (P. ocupată mai ales în servicii şi în industrie iar agricultorii. Statele cu suprafeţe foarte mari dispun de obicei şi de cele mai întinse suprafeţe rămase în afara exploatării antropice. bazate de multe ori pe agricultura de plantaţie care necesită forţă de muncă abundentă (Antile. care nu reuşeşte să acopere necesităţile vitale. Ea nu are importanţă decât plasată în contextul care o determină./km2 dar în Valea Nilului se înregistrează peste 2000 loc. în afara cazului amintit al Bangladeshului : Taiwan. cu peste 5000 loc. Unele mici state din Africa de Est (Ruanda./loc. Rusia cu 8 loc. Israel) completează lista. are o populaţie majoritar urbană. Diferenţierile interne sunt foarte mari în statele întinse. unele arii deşertice din vest). Aceasta face destul de dificilă interpretarea datelor care necesită atât referinţa la o scară pertinentă cât şi cunoaşterea precisă a semnificaţiei lor. în funcţie de scara la care ne raportăm. principala dificultate provenind din dificultatea disocierii populaţiei rurale. este sub 400 U. vom observa că populaţia se concentrează mai degrabă tot în statele de dimensiuni mici decât în cele mari. Este motivul pentru care nivelul de pertinenţă al densităţii creşte odată cu reducerea suprafeţei de raportare. de populaţia aglomeraţiilor urbane. Singapore. De exemplu. indiferent de scară ascunde o alta. Un caz extrem este acela al Egiptului care are o densitate medie de 70 loc.) diferenţa dispare./km2). slaba populare a spaţiilor siberiene (mai ales în partea nordică unde scade sub 1 loc. respectiv 316 loc. Kazahstan cu 6 loc. ating un nivel de productivitate greu de egalt la nivel mondial încât a vorbi despre suprapopulare în acest context este incorect. dimpotrivă. ca vectori de favorabilitate a populării. valorile cele mai mari ale densităţii generale sunt caracteristice statelor mici.S. componente ale vastei regiuni de intensă populare din nord-vestul Europei de ex.6 :Densitatea populaţiei statelor Globului pe categorii de mărime (loc. pînă de curând şi Hong Kong. În afară de aceasta. Se adaugă unele state din Asia Musonică. Analizate la nivelul statelor. Canada şi Australia cu 3 loc.la condiţiile de mediu. Sri Lanka. cele mici sau medii sunt adesea situate integral în arii favorizate atât din punct de vedere natural cât şi socio-economic (tab. chiar dacă sunt minoritari.). Valori egale sau superioare./km2) având o contribuţie însemnată la această medie. dacă vom compara India şi China observăm o diferenţă considerabilă (133. principala sursă de venituri.N. Coreea de Sud. pot disimula diferenţe însemnate în nivelul economic al populaţiilor aferente. Japonia. Statele întinse cunosc. aria de populare tradiţională./km2 etc). densitatea populaţiei în Federaţia Rusă nu depăşeşte 8 loc./km 2. Bangladeshul sau Olanda au densităţi generale foarte ridicate (948.D. Este poate cel mai tipic caz de suprapopulare de pe Glob./km2) 29 . Xinjiang Uiggur. concentrată pe suprafeţe foarte mici./km2. dar şi al factorilor antropici ca resorturi de regularizare a distribuţiilor contrastante. urmate la mică distanţă de statele insulare de talie mică.B. din estul Chinei având o densitate medie egală cu aceea a Indiei. mai dispersă de obicei. care dispune de un nivel de trai ridicat. ocupată masiv în agricultură. realizate în condiţii morfologice similare (cîmpii aluviale deltaice).). fapt ce poate demonstra rolul important al factorilor naturali. dens populate (Belgia./km2. Olanda. după întinderea teritorială. Bilanţul analizei factorilor care influenţează distribuţia populaţiei arată că semnificaţia densităţii generale (brute) a populaţiei este relativă. fiind legată strîns de dimensiunea statului. populaţia fiind dominant rurală. respectiv 398 loc. În Bangladesh. Tabelul nr. India./km2. care nu are decât spaţii restrînse cu condiţii extreme de viaţă (zona himalayană înaltă. Comparaţia se opreşte aici.

Cea mai des utilizată este densitatea subzistenţială (agricolă).3 ha.Categoria km2 Sub km2 1-10mii km2 10-25 mii km2 25-50 mii km2 50-100 mii km2 0. Noua Caledonie) sau care au cunoscut o creştere deosebită a populaţiei abia după 1950 (Israel. Imperfecţiunile densităţii brute pot fi corectate prin utilizarea unor indicatori standardizaţi – densităţile economice./100 ha t. păşunile şi fîneţele cu 0.a.-0.1-0. potenţialul natural şi densitatea populaţiei. între Bangladesh şi Thailanda. 1-3./km 2.. km km km 2 Mii 920 19 46 56 3 254 0 681 0 167 2 311 2 107 16 9 163 95 4 397 04 616 78 134 1 0 5 2 1 940 1 39 6 5 2 9 6 8 4 4 2 4 2 9 1 8 1 3 1 3 1 1 960 2 69 8 15 2 6 7 01 5 3 3 5 3 6 1 4 1 8 1 7 1 1 980 3 76 1 59 4 7 1 38 6 5 4 0 4 0 2 8 1 9 1 4 2 1 000 5 33 1 36 7 12 1 75 8 04 7 01 6 6 3 6 2 4 2 1 3 2 0001920 8 71% 2 77 1 46 1 93 1 48 1 00 7 61 5 93 4 50 3 83 4 2 5 3 5 2 2 4 2 3 4 2 3 1000 0. km2 0./100 ha t.c. încât utilizarea la scară mare nu dă rezultate satisfăcătoare. Dezavantajul acestei modalităţi de calcul constă în faptul că eludează complet ceilalţi factori care intervin în perioada modernă în repartiţia populaţiei (exploatarea resurselor subsolice. 30 . explicabil prin integrarea în acest grup a unor state şi teritorii. Această apropiere a valorilor caracterizează întreaga Asie Musonică dovedind legătura strînsă dintre sistemul social-economic. respectiv 231 loc. Swaziland).a. concentrarea urban-industrială). a căror densitate medie este mai redusă decât a categoriei imediat următoare.c.5-17. Readers Digest. km2 TERRA 288 3 7 2 3 5 34 Surse : Nouvel Atlas Universel.c. livezile cu 6 ha.5-1 2 mil. ONU. respectiv 125 loc./100 ha t./100 ha t. World Population Data Sheet. Vanuatu.a. diferenţele mari care separă statele nordice de cele din 62 Astfel. diferenţele densităţii brute este enormă (948 loc.5 mil. de obicei insulare. De exemplu. Dacă reluăm comparaţia dintre China şi India vom observa că densitatea subzistenţială „defavorizează” India care dispune de suprafeţe mai reduse de păşuni (282loc. Gambia. mil. La scară regională sau locală poate fi mai relevantă decât densitatea generală. calculată prin raportarea populaţiei active la terenul agricol convenţional62.1 mil.3 2 7.a. orezul în cultură irigată şi culturile semincere cu 6 ha.2 mil. anulând diferenţele datorate juxtapunerii unor arii cu potenţial umanizabil discordant.. 1 ha cu legume sau vii pe rod poate fi cotat cu 8 ha teren arabil convenţional. pepinierele cu 15 ha.). slab populate (Falkland. 2000 Corelaţia dintre suprafaţă şi densitate este evidentă. cu excepţia categoriei de state cu suprafeţe între 10-25 mii km2. 1999. Sunt astfel ponderate diferenţele impuse de diversele moduri de utilizare a spaţiului. Şi în Europa.c.). respectiv 224 loc. Prin standardizare pot fi reduse enorm diferenţele./km2) dar sunt mult mai reduse în perspectiva densităţii subzistenţiale (306 loc. PRB.

valea Indusului. la noi în ţară este destul de delicată explicarea concentrării de populaţie din partea centrală a Munteniei. ariile de veche populare din Europa care păstrează densităţi rurale ridicate)64. care să redea o imagine completă a gradului de populare a unui teritoriu. dependente de concentrarea resurselor vitale (pescuit.U. Există o diferenţă semnificativă între distribuţiile regulate. Singură combinarea acestor indicatori şi cunoaşterea detaliată a tuturor resorturilor care acţionează într-un spaţiu dat ne poate furniza un diagnostic precis. foarte frecventă. caracateristice mai ales acolo unde genul de viaţă se bazează pe agricultura itinerantă şi distribuţiile neregulate. caracteristică în ariile cu un potenţial natural contrastant. Industrializarea şi urbanizarea au generat şi ele astfel de distribuţii. unde populaţia se concentrează excesiv în lungul râurilor. Masson. O formă particulară este distribuţia litorală. specific în general ariilor metropolitane). Ciad etc.sudul şi vestul continentului se atenuează. vânat. toate cu diverse dezavantaje. în nordul Africii sau în Orientul Apropiat). Dezavantajele pe care le presupune şi acest indicator. Au rezultat astfel densităţi relativ uniforme. în care oamenii au ştiut să extragă avantajele fiecărei situaţii. biogeografic sau climatic (zona subcarpatică. specializându-se în funcţie de potenţialul local 63. Din aceeaşi categorie fac parte şi concentrările liniare din lungul unor zone de contact morfologic. puterea de cumpărare. favorabile agriculturii irigate şi sapţiile deşertice. cazul pădurilor tropicale sau boreale. aparent slab populate. au condus la imaginarea altora. în unele arii de colonizare recentă (Vestul Mijlociu al S. Paris. cu un potenţial natural relativ omogen. zonele colinare sau muntoase fiind sediul unor densităţi în general difuze. 1974. De exemplu. -distribuţie mozaicată (dispersată). Niger.). -distribuţie axială (liniară). Dincolo de aceste considerente pot fi separate câteva forme(tipuri) de distribuţie a populaţiei. al bazinului londonez. -distribuţie graduală. acolo unde constrângerile naturle au impus extinderea unor societăţi agricole în lungul unor fluvii (valea Nilului. Benin. Dynamique des populations. produse vegetale). la fel ca şi aceea de suprapopulare sau subpopulare. 31 . fără contraste teritoriale. încă din Neolitic. care iau în calcul cantităţile de alimente produse. specifică ariilor cu densitate redusă a populaţiei. tot mai frecventă în perioada modernă pe măsură ce oraşul îşi sporeşte capacitatea de polarizare (ariile megalopolitane. Acelaşi fenomen poae fi urmărit şi în Africa unde statele saheliene (Mali. În literatura de specialitate se foloseşte termenul de distribuţie contagioasă. derivate din imposibilitatea cuantificării nivelului tehnic al producţiei agricole şi din eludarea rolului activităţilor neagricole în contextul actual al mondializării. Ghana). tipic fiind bazinul renan în vestul Europei. dovedind rolul inerţiei istorice în crearea densităţilor de populaţie. Nu există un singur indicator suficient şi satisfăcător. Mesopotamia. Tipice din acest punct de vedere sunt şi cele două mari concentrări de populaţie ale Planetei : Marea Câmpie Chineză şi Câmpia Indogangetică. bine sudate între ele.A). prezintă densităţi subzistenţiale similare statelor situate la contactul savanei cu pădurea tropicală guineeană (Nigeria. R. Se poate conchide din cele expuse că noţiunea de densitate a populaţiei este relativă. în unele cazuri ajungându-se la o concentrare masivă (cazul Spaniei este cel mai grăitor). -distribuţie uniformă(în pată de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa.Dajoz. Togo. pornind de la o concentrare progresivă a populaţiei în arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian. Poate fi şi un efect al acţiunii inegale a procesului de depopulare rurală în arii cu o distribuţie uniformă (frecvent în vechile regiuni agricole ale Europei). valea lui Huanhe). cu o mare regularitate la nivel mondial -distribuţie difuză. de asemenea cu vechi tradiţii. chiar dacă agricultura nu mai este principala ramură economică. uniforme. Cf. unde îşi pun amprenta mai 63 64 Vidal de la Blache le considera o „operă a inteligenţei europene” (1922). o variantă a acesteia fiind distribuţia în agregate. Este extrem de caracteristică Asiei Musonice. axul rodanian în Franţa. zona de contact dintre savană şi pădurea tropicală guineeană sau contactul dintre zonele piemontane.

apropierea de capitală. exploatarea unor resurse de mare valoare economică (petrol în acest caz). pp 439-461. în rândul tinerei generaţii. Caracterul subiectiv scade pe măsură ce ne apropiem de perioada modernă. Studiul densităţilor se dovedeşte a fi astfel una din cele mai fascinante teme ale geografiei umane dar totodată una din cele mai delicate şi mai sensibile la factori adesea greu de cuantificat. a formelor de ocupare a teritoriului de către o populaţie 65. extrem de stabile. România. în Encyclopédie de géographie. în care BN este bilanţul natural. Populaţia este un sistem deschis. imaginarea unui „optim de populare” fiind iluzorie. comparând gradul de eficienţă al utilizării teritoriului şi a capitalului uman. Rolul acestor patru componente în definirea bilanţului general a variat de-a lungul timpului în funcţie de factorii analizaţi în capitolul anterior. Noţiunea de suprapopulare poate fi estimată numai din combinarea densităţilor cu nivelul de trai. mai mult sau mai puţin liber. comparaţia între unităţi administrative sau arii geografice estge dificilă. Limitele dintre cele două domenii de studiu se întrepătrund atât de intim încât disocierea lor este dificilă. presupune fluctuaţii mai lungi sau mai scurte – pozitive sau negative. care presupune existenţa unui front pionier în lungul căruia sistemul de populare (de aşezări) se difuzează. se pare. III. potenţial natural diversificat datorat poziţiei de contact. Le peuplement. fără să greşim. 65 Cf. rezultând astfel organizări teritoriale ierarhizate. aşa cum a fost deja exemplificat. Pentru perioadele foarte îndepărtate acest proces poate fi urmărit prin intermediul unor evaluări indirecte. popularea Australiei sau a pampei argentiniene începând cu secolul al XIX-lea). dinamica studiază variaţia în timp a efectivelor. Modul de manifestare a dinamicii populaţiei în timp şi spaţiu este cunoscut drept procesul de populare. a gradului de umanizare.1. Economica. Procesul de populare este intim legat de redistribuirea populaţiei. fără să excludă raporturile spaţiale. Capitolul III Dinamica populaţiei Spre deosebire de distribuţia populaţiei. are aproximativ aceeaşi densitate generală cu aceea a Franţei sau Austriei dar. la un moment dat. adesea nejustificată. în mai toate lucrările de specialitate. cu amorsarea unui proces de metropolizare etc. de către noi implantări (de ex. Măsura acestui proces este densitatea populaţiei completată cu analiza dinamicii populării. dinamica sa reducându-se la ecuaţia cunoscută drept bilanţul general : BG=BN+BM. 1992. Paris. suprapus în mare parte peste deşertul Thar).Pumain. rezultat din raportul între intrări (naşteri) şi ieşiri (decese) iar BM este bilanţul migratoriu. într-un spaţiu definit. rezultat din raportul între emigraţie şi imigraţie. denumit de regulă mobilitatea populaţiei.mulţi factori : refugiul în depresiunile subcarpatice. diferenţele constau în urmărirea evoluţiei efectivelor. între difuziune şi concentrare. în timp ce România are aparenţele unei suprapopulaări relative. Factorii care îl influenţează sunt aceeaşi. comparându-se cu situaţia actuală din anumite zone ale Terrei în care mai trăiesc comunităţi de tip arhaic. a doua utilizare este aceea care caracterizează situaţia. fie din dorinţa impresionării adversarilor. manifestată de altfel prin tendinţa foarte vie spre emigraţie. Acest proces. 32 . fie din teama de depopulare a oamenilor politici. poziţie favorabilă în sistemul de populare al spaţiului românesc. o densitate de 100 loc. Cu atât mai mult. D. că Franţa şi Austria par mai degrabă subpopulate. am putea afirma./km 2 poate să pară redusă în Asia Musonică (în statul indian Rajasthan de exemplu.Evoluţia procesului de populare a Terrei Termenul de populare este utilizat cu două sensuri : ocuparea unui teritoriu. medie în Europa (cazul României) dar mare sau chiar foarte mare în Africa şi Americi (cazul Nigeriei sau al Cubei). dinamica sistemelor de populare oscilând. prezentată în acest capitol. Sursele istorice trebuie totdeauna tratate cu circumspecţie dată fiind tendinţa exagerării efectivelor. Acelaşi lucru îl putem observa şi comparând continentul african cu cel nordamerican. totdeauna cu repercusiuni în repartiţia populaţiei. Componentele bilanţului migratoriu fac obiectul unui capitol separat.

13-25. resursele subzistenţiale fiind la fel de reduse. C.Valois asupra omului de Neanderthal atestă că 55% dintre indivizi mureau înaintea vârstei de 20 de ani. separate de anul 1950. datorită necunoaşterii unor procedee de combatere a diverselor boli şi pericolului continuu din partea animalelor sălbatice faţă de care dispunea de posibilităţi reduse de apărare. fiind caracterizată printr-o evoluţie oscilantă. ajungând astfel la concluzia că nu dispune decât de 34 000 de infanterişti şi 4 000 călăreţi. iar spre finalul perioadei şi spre Oceania sau America. Primul comportă trei faze corespunzătoare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic. mai întîi în Europa. 1979. fiind obligat să trăiască într-un echilibru relativ cu natura. Population. 20 000-50 000 locuitori. Montchrestien. denumesc aceste trei perioade astfel : ciclul primar.e.Leakey.Reinhardt. dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continentală eurasiatică. conchide că în cazul lui Homo sapiens.Ciclul primar a)Faza paleolitică Este cea mai îndelungată etapă din lungul proces de populare a Planetei deosebindu-se printr-o evoluţie extrem de lentă.N. Neolitic şi Antichitate. Ultimul ciclu poate fi divizat la rândul său în două etape : modernă şi contemporană. atunci când nu erau cunoscute grupurile umane mai izolate sau neintegrate în organismele politice ale timpului66. de 30 km2 pentru aborigenii din Australia (culegători) sau de 200-300 km2 pentru inuiţi69 (vînători de animale polare). 40% înainte de 50 de ani.1. Fiecare din aceste cicluri şi faze se distinge printr-o evoluţie specifică. pornind de la analogia cu populaţia Nambikwara din Amazonia. 1968). Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor de hrană. În evoluţia procesului de populare a Terrei putem distinge trei perioade distincte : prima.Sauvy. fiind deosebite de celelalte prin salturi calitative. Acelaşi autor. J. aflată la un stadiu de evoluţie preistoric. Histoire générale de la population.Lévi-Strauss. Deşi nu există nici un fel de date exacte se pot trage unele concluzii pornind de la deducţii logice.1978. fiind practicat din diverse motive68.1994) atestă o durată a vieţii extrem de redusă (22 de ani în medie). oprindu-se în pragul epocii moderne (circa 1700). în paleoliticul mijlociu. publicată în 1955 şi tradusă în limba română în 1963. Astfel. citat de M. generând cea mai spectaculoasă creştere. Omul era obligat să trăiască în grupuri mici. continuă. apoi prin difuziune în aproape toate zonele Globului. implicând o mobilitate continuă şi conflicte continui între grupuri. 67 Atlas of World Population History.n.Biraben 70 a evaluat populaţia Globului la 1 000 000 locuitori spre anul 50 000 î. se pare că în paleolitic avortul nu era ignorat. mortalitatea era foarte ridicată. accelerată în ultima fază. a doua se suprapune în mare parte Evului Mediu.Reinhardt et all. şi la circa 5 000 000 locuitori spre anul 10 66 Necesitatea cunoaşterii efectivelor se impunea în societăţile organizate în scopuri defensive. INED. 70 Essai sur l’évolution du nombre des hommes. 69 Mai cunoscutţi sub numele peiorativ de eschimoşi. S-a putut astfel concluziona că pe teritoriul actual al Franţei trăiau în a doua parte a Paleoliticului. 68 Asupra modului de viaţă al acestor populaţii se recomandă lucrarea Tropice triste a lui Cl. 33 . cu creşteri şi scăderi spectaculoase. cu care puteau fi înconjuraţi 20 oameni. durează de la apariţia speciei umane pînă la sfîrşitul Antichităţii şi se caracterizează printr-o creştere lentă. Routledge. de lungime egală. nr 1/1979. Studiile efectuate asupra scheletelor descoperite în sudul şi estul Africii (R. Paris. pe fondul difuziunii continui a unor grupuri umane de dimensiuni reduse. ciclul intermediar şi ciclul actual. proporţia celor care depăşeau 40 de ani atingea la sfîrşitul paleoliticului.Există şi situaţii de subevaluare. a treia. drept pentru care de timpuriu au fost utilizate numărătorile ori metodele ingenioase de genul celei utilizată de Alexandru Macedon care a folosit o funie „standard”. conform studiilor lui H. Această situaţie a rămas stabilă pe tot parcursul perioadei. 1968). London. care se vor impune succesiv sub forma „exploziei demografice”. necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzistenţei este de 8 km2 în cazul pigmeilor din pădurea congoleză (vînători şi culegători).1. 11%. De asemenea. începe în secolul al XVIII-lea şi se caracterizează prin manifestarea unor tendinţe de modernizare a comportamentului demografic pe fondul revoluţiei industriale. În plus. A.Jones 67. Pentru evaluarea numărului locuitorilor Globului în această perioadă s-a recurs la comparaţia cu acele grupuri umane aflate încă în stadiu preistoric.McEvedy şi R. pp. Istoricii epocii aveau tendinţa de a exagera de 10 ori cifrele reale (cf. restul nedepăşind 50 de ani (citat de M. III..

Astfel de concentrări existau şi în alte regiuni ale Globului. doar 0. ar. M. delimitarea teritoriilor de referinţă fiind acum mult mai riguroasă. acest proces complex începe cel mai devreme spre 10 000 î. fiind clar conturat spre anul 6 000 î. într-un context climatic şi social extrem de favorabil care a premers revoluţia neolitică. estul Asiei. 72 Cf.Roudart. Revoluţia neolitică a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umane.n.UJ Duran H M Thomli O.n. Cunoscută ca revoluţia neolitică. abundente.e. Flammarion (1994). b)Faza neolitică Este o etapă mai scurtă decât cea anterioară şi are drept principală caracteristică descoperirea culturii sistematice a plantelor şi domesticirea animalelor care asigură omului resurse de hrană stabile. L. Estul Asiei era deja atins spre 60 000 î. Noua Guinee şi Australia. ar. care atinsese între 40 000-60 000 î. acest proces se manifestă independent spre anul 2 000 î.n. Pour la Science (1999) continuare a lucrării Qui sommes nous. Des gênes. În Mezoamerica. fiind destul de greu de apreciat dacă este vorba de o difuziune dinspre vest sau de o evoluţie separată.Cavalli-Sforza. cu excepţia unr arii insulare mai izolate. ar. ca şi diferenţierile lingvistice majore.n. dublarea efectivelor producându-se în aceste condiţii odată la 24 000 de ani. Se pare că spre Asia au existat două direcţii de migraţii : una meridională.1973 B y. Omul colonizase însă aproape întreg uscatul. alta mai nordică şi mai activă. în primul rând în partea centralestică a Chinei72. extremitatea vestică a Europei spre 35 000 î. Tabelul nr. iar Americile au fost colonizate de cel puţin trei valuri în urmă cu 15-35 000 de ani. aşa cum acceptă mulţi autori. care a colonizat cea mai mare parte a uscatului eurasiatic şi Americile. v v v v V v v v irabe ar.e. estul Africii. pp78-83. de unde acesta a început să migreze în urmă cu circa 100 000 de ani. ar. 34 . în lungul văii Dunării şi spre Asia Centrală.e.e.. La sfîrşitul paleoliticului.e. în Les langues du monde.000 î. Jones ar. după anul 4 000 î. tecerea la agricultură era deja avansată în jurul anului 3 000 î. ar. ar. Ritmul de creştere a populaţiei era extrem de redus.n.N. Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a populaţiei de pe Glob.n. Europa Central-Sudică. Studiul înrudirii genetice a populaţiilor umane converge în bună măsură spre aceleaşi concluzii 71.e.n. Seuil.e. d aub cEved nson . în Asia Anterioară de unde s-a difuzat spre Europa central-vestică.e.N. 1997. În această perioadă s-au format cu certitudine şi caracteristicile rasiale majore. joasă înaltă n joasă înaltă J î joasă înaltă oasă naltă 1 1 4 1 1 10 0 0 000 5 5 8 000 71 Cf. Nevoia continuă de terenuri agricole. Este dificil de estimat care era distribuţia populaţiei pe Glob în această perioadă. Indiciile arheologice atestă totuşi formarea timpurie a unor areale în care prezenţa omului era mai frecventă : Orientul Apropiat. datorită creşterii continui a efectivelor. şi 1950(milioane locuitori) A O.n În estul Asiei. Cea mai mare parte a uscatului se caracteriza printr-o populare extrem de difuză. a unor regiuni inospitaliere sau abia eliberate de calota glaciară.8 : Evoluţia populaţiei Globlui între 10 000 î. des peuples et des langues. a dus la despădurirea şi desţelenirea unor întinse suprafeţe forestiere sau înierbate. devenind mai puţin dependent de circuitele naturale.0003% anual..n.Mazoyer. L. Histoire des agricultures du monde. aşa cum s-au transmis pînă astăzi.e.N. fapt oarecum normal dacă ne raportăm la aria de origine a lui Homo sapiens sapiens.e.U nul 2000 .n..

6 500 5 000 4 000 3 000 4 2 000 7 1 000 0 500 00 400 62 200 50 1 70 2 00 90 4 00 90 5 00 90 6 00 00 7 00 07 8 00 20 9 00 26 1 000 54 1 100 01 1 200 60 1 250 00 1 300 60 1 340 43 5 0 5 0 7 1 2 1 5 1 50 4 2 7 5 0 1 00 1 62 2 31 31 4 00 55 2 56 56 2 06 06 2 06 06 2 06 06 2 10 07 2 24 24 2 40 26 3 45 54 3 20 01 4 50 00 4 16 16 4 32 32 4 43 4 60 3 00 4 4 50 4 50 4 60 3 20 3 2 75 2 45 3 65 3 2 40 2 40 2 20 2 2 10 2 2 00 2 2 90 2 2 90 1 2 90 1 2 70 2 30 3 00 3 70 1 2 50 1 00 2 00 3 00 1 5 7 1 5 0 2 5 0 1 1 2 5 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 3 3 4 3 4 2 00 4 2 10 3 3 00 4 35 .

pp. Extrapolarea acestora şi examinarea unor aşezări neolitice din ariile de densă locuire73 poate conduce la aprecierea populaţiei Terrei la circa 15 mil. pp.n. care ar fi fluctuat în jurul acestei valori până spre 400 î. evoluţie contestată de alţi autori (McEvedy de ex. bine studiate. mortalitatea având valori apropiate.Durand. 4/1980. atestă o creştere sensibilă a efectivelor. Univ. Population Today. aşa cum confirmă studiile efectuate asupra scheletelor din unele necropole de pe teritoriul Franţei unde se constată o proporţie mult mai ridicată a celor care depăşeau 40 de ani (15%). Population Today. Mulţi specialişti. locuitori. nr.n.e.e.U.Haub.D. ritmul de 73 74 Prin numărarea locuinţelor..n.e.N.. un număr de 150 mil. populaţia evolua conform unei creşteri naturale cu valori reduse ale natalităţii (25‰).of Pennsylvania. document on-line al Population Reference Bureau al O. cum a fost şi cazul aşezărilor din Subcarpaţii Moldovei. ( o creştere de 3 ori în 6 000 de ani) şi la 50 mil. pentru prima dată. spre anul 4 000 î.2/1995. Controversy of Population control. London.. Demografic Problems. C. înzecirea populaţiei pe parcursul a 1000 de ani pare improbabilă pentru acele timpuri în care totuşi Revoluţia Neolitică se impusese efectiv doar pe arii restrânse. dată fiind durata redusă a vieţii.e.Thomlinson. R. C.nr. spre 3 000 î. An Essay Concerning Mankind’s Evolution. 1979.N. Population Center. Historical Estimates of World Population.n. circa 2% depăşind pragul de 50 de ani74. J. printre care şi Biraben. J. How Many People Hase Ever Leved On Earth.McEvedy.. A Population Atlas of World Population. 1974. 36 . deci o înzecire a populaţiei în 7 000 de ani (tab.Biraben.1/1975.Jones.5. Privind obiectiv lucrurile.). Pentru această perioadă. Routledge.5. R. Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani.1 400 1 500 1 600 1 650 1 700 1 750 1 800 1 850 1 900 1 910 1 920 1 930 1 940 1 950 300 070 860 750 550 128 13 29 00 70 45 25 50 3 74 4 40 5 79 4 45 6 79 6 61 8 125 1 402 1 762 1 1 3 74 5 61 5 79 5 3 50 4 40 5 45 5 00 45 6 79 10 7 71 35 9 54 00 1 241 265 1 643 650 1 710 1 656 1 625 1 200 7 05 8 95 7 20 4 40 5 25 3 4 00 5 00 5 6 00 7 00 9 00 1 200 1 600 1 650 1 750 1 860 2 070 2 300 1 260 1 762 9 80 1 402 1 7 90 9 125 1 7 61 1 9 6 5 70 4 45 5 5 6 9 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 400 556 527 566 566 500 400 486 520 556 Surse : Historical Estimation of World Population. nr.8). Comparaţia cu populaţiile care practică agricultura itinerantă în pădurile ecuatoriale. propun pentru anul 3 000 î. Population. var – varianta. fapt ce presupune o creştere a excedentului natural pe baza reducerii mortalităţii.

n.n. Grecia. unii autori antici (Herodot. Imperiul hitit... Israel şi Imperiul Roman. mai ales în ţinuturile aride. Este o perioadă marcată de noi revoluţii. Tot asirienii sunt cei care aveau reglementări precise asupra interdicţiei avortului.n. De la asirieni sunt păstrate şi unele documente din care ne putem da seama care era dimensiunea medie a familiei. sec. 2-4 copii în medie. chiar dacă unele civilizaţii avansate nu au lăsat indicii referitoare la numărul locuitorilor (cazul Indiei). dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor numărători de populaţie. parţial păstrate). După această dată urmează un declin consecvent marilor migraţii din spaţiul eurasiatic şi destructurării societăţilor sclavagiste. al XIII-lea î. Acesta din urmă a instituit censul periodic la intervale egale (cinci ani) începând cu secolul al V-lea î. în Asiria. Cele mai vechi încercări de acest tip aparţin. ale Lumii Vechi. din care 0. buni de luptă).e. în special de cea metalurgică şi cea socială care au condus la constituirea statelor sclavagiste şi dezvoltarea unor tehnici agricole avansate. mai slab populate. Hecateu din Abdera – sec. Avansul unor regiuni precum cele amintite în dezvoltarea civilizaţiilor agrare a permis depăşirea pragului de 1 loc.. Ritmul de creştere a fost în medie de 0. IX î.e. în timpul lui Sargon I (2800 î. încheie ciclul primar printr-o creştere progresivă a populaţiei. trăind în circa 20 000 de aşezări.e. locuitori (cf.n. sec.N.locuitori.VI-V î.Biraben. în sec. de către asirieni. 37 . îşi are originea în această perioadă.estimărilor lui J. În acest mod.n. Creşterea gradului de siguranţă era semnificativă chiar dacă pe spaţii largi domina insecuritatea.n. Israelul a lăsat numeroase informaţii asupra numărului de 75 Cea mai spectaculoasă a fost mutarea a 200 000 de aramei de pe actualul teritoriu al Siriei în Mesopotamia. distruse ori păstrate parţial şi deformate de către istoricii de mai tîrziu).e.. şi 476 e.5-7.e. dar cele mai cunoscute sunt exilurile populaţiei evreieşti în Egipt. se pare.n. Pe acest fond au fost efectuate primele înregistrări parţiale de populaţie. c)Faza antică Perioada antichităţii. China. fapt ce atestă existenţa unor politici clare în domeniul controlului populaţiei. în ritm lent dar evident mai accelarat decât în perioadele anterioare.05% între anii 400 î.0108% anual). Vîrful acestei evoluţii relativ accelerate este atins la începutul erei creştine. afectând doar populaţia impozabilă (capii de familie) sau incorporabilă (bărbaţii tineri. la sfîrşitul mileniului al III-lea î. Prin extrapolare se poate obţine o imagine a gradului de populare a Planetei. şi la Babylon. prin dezvoltarea formelor de organizare socială.n.U. care asigurau văii Nilului primul loc între marile aglomerări umane ale lumii cu densităţi de circa 100-200 loc.8). ulterior remarcându-se cele din Mesopotamia. Repartiţia actuală a populaţiei.5 mil./km2 pe spaţii extinse. I. Egiptului (în timpul dinastiei a II-a. când se ajunge la circa 250 mil. cu efecte majore asupra difuziunii unor invenţii. spre anul 200. Limita inferioară a acestei etape este discutabilă dar cea superioară este unanim acceptată.e. apariţia scrisului. practica asemenea altor mari puteri din epocă. Unele informaţii asupra efectivelor populaţiei provin şi din arhivele hitite. coincizând cu declinul celor două mari imperii sclavagiste antice : Imperiul Roman şi Imperiul Han. şi 200 e. Pe parcursul celor circa 3500 de ani populaţia Globului s-a dublat în două rânduri. atestând o creştere semnificativă a duratei vieţii. durata de dublare reducându-se la numai 1 000 de ani.e. vezi tab. Toate aceste surse devin utile pentru aprecierea evoluţiei populaţiei Globului.6 mil../km2.n.e. amplificarea relaţiilor de schimb la mari distanţe (pe uscat sau pe ape).038%anual dar a culminat la 0. sec. preluate de O..n.n.nr. VI î. strămutarea unor populaţii numeroase75. Creşterea însemnată a populaţiei a fost însoţită de progrese remarcabile ale nivelului de cultură şi civilizaţie.e.e.n. Pe baza acestor înregistrări. locuitori. vizibil mai accelerat între 4 000-3 000 î. Pentru Mesopotamia. productivitatea şi eficienţa muncii au crescut considerabil. precum irigaţiile. aprecierile converg spre 4 mil.) au apreciat populaţia Egiptului la circa 3. care privilegiază continentul asiatic. 0. Continentul asiatic s-a dovedit ulterior a fi sursă majoră a migraţiei unor populaţii numeroase spre diverse arii. Iosif Flavius.n.) sau chiar 6 mil. considerată în general între anii 3000 î.e.creştere fiind totuşi sensibil mai ridicat decât în paleolitic (0.0023% anual.N. având efecte imediate în creşterea numerică a populaţiei.

locuitori. Macedonia. care afecta o mare parte din populaţie. -invaziile unor populaţii nomade dinspre centrul Asiei (ramuri ale aceloraşi huni au atacat toate cele trei mari nuclee amintite) ori dinspre nordul împădurit al Europei.locuitori. Cauzele acestui declin sunt diverse : -slăbirea autorităţii statului. Astfel pe timpul Exodului (din robia egipteană). Sparta.5 mil. locuitori concentraţi în Egipt dar şi în Lybia. aşa cum au fost analizate şi intepretate de către J. primele informaţii provin din Grecia antică. din care 600 000 în Attica. În Africa subsahariană locuiau probabil circa 15-17 mil. legislaţia încurajând familia. Existenţa unui paralelism în evoluţia populaţiei din cele două mari arii de civilizaţie ale Globului constituie subiectul unor controverse între demografi. În realitate este vorba de o exagerare de circa 10 ori a efectivelor. germanici îndeosebi (în timpul lui Marc Aurelius de ex. Tracia). o forţă de temut pentru acele vremuri dar greu de acceptat.Beloch.e. Cartagina sau Numidia) şi a celor din Asia Anterioară (19. 1 mil.locuitori la începutul erei noastre. 1968). conform scrierilor biblice. cu circa 40-50 mil. Aşa cum s-a subliniat. întemeietorul demografiei istorice (1886.5 mil. Hawaii. în Grecia şi regiunile adiacente (Macedonia. adusă la Roma în 172 şi extinsă în Galia şi Spania în 180.). Distribuţia spaţială a acestui efectiv era următoarea : 7 mil.locuitori la fel ca şi regiunile nordice ale Eurasiei. pentru repopularea unor zone pustiite s-a recurs la prizonieri barbari. Conform acestuia. citat de M. 38 . unele arhipelaguri mari nefiind încă populate (Noua Zeelandă.locuitori ocupa.locuitori iar Americile erau slab populate nedepăşind 5-6 mil. de multe ori. indian şi chinez). Plutarh). datele parţiale asupra populaţiei Chinei indică la apogeul Imperiului Han. -sclavajul.. deplînsă de unii autori antici (Polybiu. în provinciile dunărene (Retia. Chiar dacă nu există informaţii asupra celorlalte regiuni ale Asiei. poporul lui Israel ar fi numărat 2 mil. prin extrapolare.locuitori (între 20-25%din populaţia Globului). Zone dens populate astăzi. Pe continentul european./km2. -slăbirea vitalităţii demografice datorată frecvenţei foametei (mai cunoscută cea din anii 250270 din Imperiul Roman). circa 40-70 mil. în Asia Mică. luând chiar măsuri de stimulare a natalităţii.).n. chiar şi cifra de 200 000 indivizi fiind impresionantă pentru acele vremuri raportată la spaţiul restrâns al anticei Palestine. specifică în primul rând celor trei mari nuclee de concentrare a populaţiei (circummediteranean. în secolul I e. în Insulele Britanice iar cea mai mare parte revenea provinciilor africane (11.) număra 55 mil.al V-lea î. Sud-estul Asiei era mult mai slab populat. Spre deosebire de Asiria. Polinezia). Oceania cu circa 1 mil. ale căror migraţii nu se datorau unei creşteri spectaculoase a efectivelor ci limitării resurselor. în Peninsula Iberică.) se înregistrau circa 2 mil. Siria. cea mai cunoscută epidemie fiind cea antoniană. se poate aprecia. 5 mil. în contextul unei fiscalităţi apăsătoare. -frecvenţa epidemiilor de ciumă sau de tifos exantematic completează acest tablou sumbru. 2 mil. de membri. în Grecia antică era permis controlul descendenţei.locuitori. acest ciclu primar se termină printr-o perioadă de declin. unde în perioada de apogeu (sec. De remarcat că o bună parte dintre coloniştii aduşi în Dacia după cucerire au fost recrutaţi din regiunile dens populate (sudul peninsulei Iberice. Răspunsul autorităţilor la aceste evoluţii negative nu a întîrziat. activă încă din 166 la Seleucia în Orient. ca Japonia sau Coreea. Noricum. războaielor continui dar şi frecvenţei celibatului definitiv. 6 mil. ultima poziţie. fără rezultate. Strabon.n. în Italia actuală. Dio Cassius menţiona la Roma câte 2 000 decese zilnic. fapt ce explică presiunea demografică generatoare a marii colonizări greceşti. Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e. cifră evident exagerată dar grăitoare pentru dimensiunea catastrofei. Dacia). unele cetăţi precum. Palestina. O concentrare importantă era şi aceea din aria platourilor iraniene.locuitori. a cărei densitate depăşea astfel 200 loc.Reinhardt. se aflau în prima fază de constituire a unui sistem coerent de populare. cu circa 8-10 mil. 3 mil. etc. puţin credibile însă.K. fără rezultate.n. că cea de-a treia mare concentrare umană a Globului era cu siguranţă subcontinentul indian. cu circa 5-6 mil. Orientul Apropiat).locuitori. ca şi astăzi. fapt ce a impus mai tîrziu o tendinţă de depopulare. Destul de corecte sunt informaţiile din periaoda romană. În Extremul Orient. frontul de populare avansând pînă în Melanezia. în Galia transalpină.

în contextul dezvoltării tehnicilor de navigaţie. cu perioade mai lungi de creştere lentă. mai ales prin difuziunea riziculturii în Indochina şi Insulinda unde se constituie pentru prima dată formaţiuni statale puternice generate fie de populaţiile locale (khmeri. pecenegi. devenind de pe atunci a doua mare concentrare umană de pe Glob. au creat prima mare perioadă de declin demografic la nivel global din ultimele două milenii. Lucca. O evoluţie similară o cunoaşte şi populaţia Asiei Musonice. invaziile migratoare continuând aici pe tot parcursul perioadei medievale (bulgari. Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei.1. invazii sau războaie care au afectate selectiv ariile de veche civilizaţie din spaţiul eurasiatic dar şi Lumea Nouă după marile descoperiri geografice.n. unde încă din secolele VIII-IX se remarcă o extindere a vetrelor unor oraşe. specialiştii apreciază numărul ostrogoţilor la cel mult 200 000. aflate într-o perioadă de profundă criză socială şi morală. ajunsă la Constantinopol în 542. suprapuse mai ales Imperiului Bizantin. Veneţia). Piacenza. în zigzag. în nordul Oceanului Atlantic. Un rol important l-a avut noua revoluţie agrară de la începutul mileniului al II-lea. 1968).III. În Oceanul Pacific frontul de populare atinge treptat. Aceasta va determina de altfel constituirea unui curent secular de difuziune a populaţiilor germanice spre est (marşul spre răsărit) pînă în Transilvania şi Ţările Baltice. La începutul ciclului. nu au fost atinse decât tangenţial de această undă de progres. efectele cumulate ale invaziilor succesive şi ale fenomenelor menţionate anterior. migraţiile populaţiilor nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civilizaţie ale Antichităţii. Pornite din inima Asiei. În regiunile aflate sub jurisdicţia Imperiului Bizantin. cele mai izolate arhipelaguri (Hawaii. unde se observă din această perioadă o sporire a imapctului antropic prin defrişări masive. generând migraţiile populaţiilor germanice şi slave. al burgunzilor la circa 100 000 iar al vandalilor la cel mult 80 000. Marchizele etc. în timp ce aria indiană cunoaşte o creştere continuă cu toate atacurile hunilor albi. acest progres era chiar mai vizibil (Ravenna. cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean. unde a decimat jumătate din populaţie. citat de Reinhardt. de aici extinzându-se spre Roma şi Spania. Aceste efective erau însă suficiente pentru a dezechilibra societăţile bine structurate din spaţiul euromediteranean. Verona. Este cazul Islandei. mai ales în secolele VIII-IX. Stabilizarea efectivelor este urmată de o creştere destul de rapidă al cărei vîrf se situează între 1000-1200. Declinul amorsat la sfîrşitul Antichităţii se stabilizează la nivel global în jurul anului 600 e. manifestată prin asolamente şi tehnici agricole mai evoluate decât cele antice. Această undă de progres a pornit din Italia. populată de vikingii veniţi din Scandinavia sau cazul şi mai spectaculos al Madagascarului. unguri. populat în principal de imigranţi din Insulinda. cel intermediar se remarcă prin extensia temporală mai scurtă (1200 de ani) şi o dinamică specifică. Efectivele acestor populaţii nu erau foarte mari. thai). la circa 200 mil. precaritate a igienei colective. Noua Zeelandă. unele puţin importante în Antichitate : Pavia. Un rol similar l-a avut rapida extindere a civilizaţiei arabo-islamice. cumani. austronezieni) fie de populaţiile migrate din sudul actualei Chine (birmani.locuitori.). mai ales pe teritoriul actualei Germanii (Lamprecht.Ciclul intermediar Spre deosebire de ciclul primar. tătari etc. Astfel. Prima parte a Evului Mediu se impune şi prin popularea unor spaţii insulare mai izolate. hunii au împins alanii din stepele ponto-caspice spre Europa. De remarcat că unele zone dens populate în Antichitate. care vor favoriza molimele76. drenarea unor zone umede. 76 Cazul unei epidemii de ciumă bubonică pornită din Abisinia în 541. 39 . legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se şi înregistrează cele mai notabile salturi.). urmate de perioade mai scurte marcate de un declin brusc datorat unor epidemii. în spaţiul fostului Imperiu Carolingian. pe parcursul acestui ciclu. Multe din cîştigurile Antichităţii în domeniul calităţii vieţii vor fi pierdute pentru o lungă perioadă. antrenând în mişcarea lor şi alte popoare.2. Evul Mediu apare în prima sa parte ca o epocă de regres : scăderea speranţei de viaţă.

1996). 63. mai ales în Asia.0 0 0 5 1650 547. La Découverte.15 1. în perioada Renaşterii77.1 8 1 1340 407.8 7 7 4 Surse : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelul 8 e.55 1.9 41.7 12.n.1 2 2 1600 545. pentru Franţa se estimează că ciuma urmată de războiul de 100 de ani a condus la o scădere dramatică a populaţiei.Spre 1340 populaţia Globului depăşea cu siguranţă 400 mil.2 10.9.23% anual) dar la nivel regional sunt semnalate fluctuaţii extreme. 40 .5 37.3 13.locuitori (pe parcursul secolului al XVI-lea înregistrându-se cel mai rapid ritm de creştere de pînă atunci. 413.9 12. Franţa. 58. Paris. :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 600-1700 locuitori) Anul TER Asia Eur Afri Ame RA opa ca rica nia 600 202. 63. corespunzător unui ritm de creştere anuală de 0.0 8. încât spre anul 1400 populaţia Globului era mai redusă decât în 1200. Înainte 77 De exemplu.4 9.3 52. 230. Epidemiile de ciumă se datorau şi stării proaste de igienă (mai precare ca în Antichitate). 88.5 0 4 1400 360.Vallin. Această creştere a fost anulată însă de efectele catastrofale ale epidemiei de ciumă din 1348-1349. 62.05 1. 27. dublu faţă de valorile maxime înregistrate la începutul erei noastre.4 8 4 1100 327. chiar dacă la nivel global se constată o redresare care face ca spre 1550 populaţia Globului să depăşească 500 mil. Tabelul nr. de la 21 mil. 231.0 1.0 45.6 Sfîrşitul ciclului medieval se încadrează în aceeaşi notă.1 1. cu scăderi de 50%). 38. 190.1 48. unde populaţia locală a fost masiv decimată în Antile sau în zonele costiere. 234.088%. 1 3 800 227. (milioane Ocea 1.3 0 0 1500 430. 30.9). 108.locuitori.25 1. 0. 44. 58.4 12. Ţările de Jos.n.1 1 4 1200 366. 256.4 1.2 2 3 1000 276. a cărei populaţie s-a redus considerabil pe parcursul secolului al XIII-lea. 120.nr.7 31. 253. La fluctuaţia efectivelor au contribuit şi luptele continue dintre feudali sau unele secete urmate de crize subzistenţiale (tab. 279. abia după 1650 regăsindu-se nivelul anterior (cf.5 1. în 1328 la 9 mil. 82.9 3 3 2 1700 611.8 10. Un rol important în reducerea avântului demografic din secolele XI-XII. în 1450. 81. La population française.4 11. 364. Aceasta a decimat populaţia din zonele dens populate ale Europei (Italia. mai ales în Americile proaspăt „descoperite” de către europeni.2 7.2 15. l-a avut şi marea invazie mongolă. 156.9 13.4 47. 140.3 1. durata de dublare a populaţiei scăzând astfel la 750 de ani.4 26.27 1.J. cifra anterioară fiind atinsă din nou abia spre 1500. 105.3 e. 365.2 1.3 38.9 0 2 1300 369.

constă în izolarea insulară (după 1277 arhipelagul nu a mai fost ameninţat niciodată de invazii) dar şi în crearea unei solide civilizaţii proprii. faţă de numai 3 mil.. statul cel mai populat era Franţa (22 mil. înregistrate în scopul impozitării. 81 Demograful rus Urlanis. susţin că dinamismul înregistrat în perioadele amintite a reuşit să relanseze creşterea. Rusia.locuitori la 1700. altele numai 30-40 mil. pentru ca în secolul al XVII-lea numărul lor să se reducă pînă la 10 mil.locuitori de la 1700 se repartizau apropximativ în aceleaşi arii de maximă concentrare. din cauza foametei repetate populaţia a scăzut de la 9 la 6 mil. 79 Unii autori citează situaţia Spaniei. În Europa. în 1328. J. Cele mai multe dintre statele cu pondere însemnată în Antichitate şi la începutul Evului Mediu.3.de sosirea europenilor.Vallin. cel mult al unei stabilităţi relative. 41 . Cele circa 612 mil. Centrul de greutate al populaţiei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantul nordic al acestuia. sunt greu de acceptat. cifra de 15 mil. Această din urmă opinie pare mai apropiată de realitate dacă o comparăm cu efectivele populaţiei din epoca modernă (mult mai bine cunoscute) estimările minime propuse pentru 1700 – 532 mil. după estimări efectuate plecând de la numărul focurilor80) fapt ce explică rolul său major în istoria europeană a epocii.locuitori la mijlocul sec. Tot acum se face resimţit şi comerţul cu sclavi negri de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent. dublul mediei mondiale). Marea Britanie cu 5 mil.al XVII-lea. estimând populaţia Americii la circa 40 mil.R. la începutul ciclului. al XVIII-lea. care a pustiit regiuni întinse din Europa Centrală. unde s-a suprapus unor epidemii de ciumă). din Orientul Apropiat.locuitori care iau în calcul îndeosebi o subestimare a populaţiei africane (unele surse indică pentru acest continent 100 mil. citat de Reinhardt (1968).9 pare mai apropiată de realitate şi faţă de estimările maxime de 680 mil.S. Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarcă o altă perioadă de declin. La Découverte. Progresul cel mai spectaculos l-a înregistrat însă Japonia.. 1968). Polonia cu 6 mil. declinul a atins chiar 50% în 1605 faţă de 1519.Ciclul actual Limita inferioară a acestui ciclu se situează la 1700. fiind una din explicaţiile declinului acestei ţări ca mare putere (cf. care devansa toate statele cele mai populate din Europa. cei mai mulţi considerând acest nivel supraestimat. Renaşterea). legată de unii specialişti şi de răcirea climatică („mica glaciaţiune”) la care s-a adăugat incidenţa comerţului cu sclavi africani. probabil chiar mai puţin78. 80 Adică al gospodăriilor. Explicaţia acestei creşteri impresionante (ritmul de creştere anuală a fost de 0.. grefată pe influenţele sino-budiste. III. unde între 1590-1650. datorită războaielor pustiitoare din Europa (cel de 30 de ani.59). Unii autori susţin că în Mexic. O creştere cu aproape 400 mil. La population mondiale. foametei endemice79 – atât în Europa cât şi în sud-estul Asiei.1. mult mai redus decât cel din secolul al XIV-lea... după ce în perioada romană se instaurase un echilibru aproape perfect între „pars occidentalis” şi „pars orientalis”. subcontinentul indian. situaţie care se va perpetua aici pînă în epoca modernă. şi-au pierdut importanţa demografică. în afara logicii evoluţiei fenomenelor demografice.locuitori pe parcursul sec.. avansa pentru teritoriul fostei U. fiecare cu peste 100 mil. este improbabilă. populaţia amerindiană se apropia de 15 mil. Europa. cifră improbabilă dacă urmărim evoluţiile ulterioare. cu toată extinderea sa nu depăşea efectivele Germaniei sau Italiei81. poziţie pe care o deţinea încă din Evul Mediu timpuriu (15 mil. Unii cercetători admit că. conturate în Antichitate. Urmau Germania şi Italia cu 13 mil. cu circa 29 mil. situându-se cu certitudine pe locul al III-lea în lume. efectele factorilor regresivi menţionaţi nu au permis o creştere a populaţiei mult peste nivelul maxim anterior epidemiei de ciumă de la 1348. ponderea populaţiei africane scăzând continuu pînă la 1950. fiecare.locuitori). pp. evoluând după 1200 în direcţia unui declin lent. din mai multe motive : 78 Vârful declinului s-a situat spre mijlocul acestui secol. după care continentul negru începe să îşi ia revanşa. Asupra numărului populaţiei mondiale la sfîrşitul ciclului intermediar (1700) părerile sunt împărţite. imediat după descoperire (Reinhardt. Alţii. deşi au existat şi perioade mai dinamice (Evul Mediu timpuriu. Spania cu 8 mil. majoritatea acestora pierind pe drum.S. Cifra propusă în tabelul nr.locuitori. dimpotrivă. 1995.locuitori : China.15%.). locuitori. Estimările se referă la teritoriul actual al acestor state.

125. a celei mai mari părţi a Africii şi Asiei. 110.2 6. -relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este ruptă din această perioadă când debutează. 62. intră.8 2. O creştere sensibilă a populaţiei se constată şi în Extremul Orient (Japonia.9 900 2 8 6 6 1 1703.9 800 8 6 1 1147. 173. folosirea pe scară largă a unor amendamente. Australia şi unele regiuni ale Americii Latine din secolul al XIX-lea). într-o fază accelerată de creştere (America de Nord din secolul al XVIII-lea. 913. propagată treptat spre sudul şi estul Europei sau peste ocean.-acum este iniţiată revoluţia industrială. 266. răspândirea practicii culturilor succesive care au permis subzistenţa unor mase tot mai importante de oameni.1 850 0 8 9 1 1573.10). modificarea sistemelor de cultură. 181.10 :Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1700-1950 e.3 13. dimpotrivă. 119. la scară largă.nr. devenite tot mai intensive etc. 140.7 596. Americile şi Australia.2 16.n.4 24. între marile puteri coloniale. Africa a rămas. Fenomenul exploziei demografice este şi expresia creşterii vizibile a standardului de viaţă.7 750 3 6 1 877. în contextul colonizării europene. Tabelul nr.8 7. fenomen concomitent revoluţiei industriale declanşată în Anglia. Tot acum debutează explozia demografică. a)Faza modernă Se suprapune perioadei marcate de impunerea relaţiilor capitaliste în Europa şi America de Nord având drept corolar expansiunea colonială vest-europeană în Asia şi Africa (1750-1950). 970.7 413.8 1.6 700 7 4 1 705. China) determinată însă de progresele înregistrate în agricultură – noi tehnici de cultură a orezului. 120. colonizarea europeană a Lumii Noi şi împărţirea.3 5. sunt întreprinse primele înregistrări fiabile ale populaţiei iar în agricultură se petrec transformări spectaculoase – introducerea masivă a unor plante de cultură din Lumea Nouă în cea Veche şi invers. pe ansamblu.4 42 .1 1. primele forme de control al creşterii populaţiei. Germania. 69. Această creştere a fost susţinută de o puternică emigraţie de sorginte europeană. Se poate spune că este momentul în care fenomenele globalizării şi mondializării încep să devină o certitudine. Perioada de vîrf a acestui val migratoriu se suprapune celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea şi primei părţi a secolului al XXlea (tab. 395. În cadrul acestui ciclu deosebim două faze distincte : modernă şi contemporană. în afara acestor evoluţii datorită decalajului tot mai mare pe plan civilizaţional dar şi vînătorii de sclavi sau introducerii unor boli necunoscute. al cărei rol în modificarea sistemului de populare al Planetei a fost capital. 147. reducându-se astfel mortalitatea generală (vaccinuri. 736. medicamente etc. îndeosebi pe plan medical – prin generalizarea unor forme noi de combatere a unor maladii. 82.). dată fiind organizarea curentă a recensămintelor în ţările europene. 64. -tot acum se manifestă.5 58. în America de Nord. 433. Franţa şi Ţările de Jos. cu mai mare eficienţă.8 910 0 4 2 4 1 1782.5 1. Acest flux este destul de corect apreciat. efect al exploziei demografice amintite dar şi al expansiunii coloniale. 190.3 482. 100 455. (milioane locuitori) A TER Asi Eur Afr Amer Ocea nul RA a opa ica ica nia 1 611.

PUF. urmare a unui comportament denatalist. La 1900. prin deplasarea unor mase imense de populaţie rurală. creşterea cea mai însemnată revenind Americilor (de 11 ori). La population de l’Irlande.6 275. Franţa număra 29 mil. În ierarhia statelor europene s-au produs însă reaşezări importante. în valori absolute creşterea este mult inferioară celei din Europa.48%.8 10.în Germania sau 104 mil. Germania. J.3 ori). care a condus la formarea unor mari concentrări de populaţie de tip urban-industrial. Mutaţii importante s-au produs şi în ierarhia statelor asiatice. în Rusia(Imperiul Ţarist). Totuşi.8 133 1.2 143 6 448. 5 179. Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea. datorită comportamentului demografic diferenţiat.A. Europa a înregistrat proporţia maximă atinsă vreodată (peste ¼ din populaţia mondială). dar în contextul debutului manifestării exploziei demografice în Africa.11). vezi tab. America Latină şi Asia)..7 296. Un caz particular în Europa secolului al XIX-lea l-a constituit Irlanda care. după 1815. este depăşită treptat de celelalte state europene importante (Rusia.9 237.4 12. PUF.locuitori iar Marea Britanie doar 14 mil. Franţa. Astfel. în 1800. în condiţiile în care toate aceste ţări au contribuit masiv la fluxul de populaţie dirijat spre ocean (îndeosebi Marea Britanie şi Germania. Brazilia şi Mexic. corolar al industrializării. 5 513. cf.3 208. în ciuda influenţei nefaste a celor două războaie mondiale.0 1 4. Marea Britanie şi Italia).6ori) şi Europei (de 3. oscilând în jurul unei proporţii de 60%. 4 130. Oceaniei (3.. chiar dacă spre sfîrşitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice – S. 3. Abia după 1985.915 1 920 1 930 1 940 1 945 1 950 8 1811. 83 Cf. 3 151.3 5 4 Sursa : Estimări personale pornind de la matarialele menţionate în tabelele 5-9 Aceste înregistrări relativ exacte permit evaluarea unei creşteri progresiv accelerate pe parcursul întregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0. Americile şi Oceania cunosc acelaşi proces de creştere rapidă. continentul menţinându-şi supremaţia la nivel mondial.U. 330.7 8. 43 .9 9.Verrière. aplicat la imensele aglomerări umane de aici.Pitié. 8 2512.. J. Trebuie făcută o distincţie între exodul agricol şi exodul rural. artizani.3 114 9. fapt ce explică rolul său politic pregnant. fenomen surprins frecvent în literatura secolului amintit. fenomen cunoscut sub numele de „exod rural”. 8 194. s-au înregistrat cele mai mari creşteri în valori absolute. în Marea Britanie. China s-a distanţat după 1800 tot mai mult de subcontinentul indian după ce 82 La 1841 locuiau în Irlanda 8 178 000 persoane (25% în Ulster) pentru ca în 1911 acest număr să se reducă la 4 605 000 (25% în Ulster) iar în 1981 la numai 4 243 000. 6 217. 6 2380.nr. datorată atât emigrării cât şi foametei teribile din 1848-1851. care intră în secolul al XVIII-lea într-o fază de relativă stagnare. a intrat într-o fază de descreştere accelerată a populaţiei. Între 1900 şi 1950. cu valorile cele mai mari după 1900. Durata de dublare a populaţiei mondiale scade la circa 150 de ani într-o primă fază (pînă la 1900). primul fiind o componentă a celuilalt care presupune şi plecarea masivă a altor categorii de populaţie rurală : aristocraţi. care-l citează pe britanicul Graham (1882) în L’exode rural. 2 2063. termenul impunându-se şi în Franţa imediat după 1900. odată cu integrarea în Uniunea Europeană. pentru ca în 1900 să ajungă doar la 40 mil.6 101 1. Chiar dacă în Asia ritmul de creştere a fost mai lent. 8 549. 3 2347. 6 504. 2 516. comercianţi. 1979. această ţară şi-a revenit din aceastăc criză seculară82. 56 mil.2 11. 1988. De exemplu. faţă de 42 mil. rezultat al punerii în valoare a unor teritorii anterior slab populate. din care 1425 000 în Ulster. termen impus la sfîrşitul secolului al XIX-lea în vocabularul ştiinţific83.5 137 4.

Spre deosebire.1 22 ermania 4.1 4.0 3.4 . stat ce va depăşi după 1900 cele mai populate state europene.5 . înregistrează semnele clare ale unei explozii demografice fără precedent. O situaţie similară caracteriza şi nordul Africii.8 9.3 2.1 .6 . Population Movements in Modern European History. Iranul.0 . Taiwanul şi Indochina. După 1950.6 Britanie Irla 5 6 4 P 3 3 5 59 nda . Spre deosebire. mai ales în sudul şi sud-vestul continentului iar Africa. care exclude Alsacia-Lorena şi a Italiei care nu include provinciile aflate sub ocupaţie austriacă. a Franţei. perioada în care ekumena.2 36 ngaria 0. Tabelul nr. principalul factor de creştere al populaţiei americane va deveni creşterea naturală a populaţiei.8 7. Foarte dinamice au fost în această perioadă regiunile din sud-estul Asiei – Insulinda.3 Bel 3 4 6 1 It 1 2 3 80 gia .0 Sue 2 3 5 1 G 2 3 5 13 dia . Americile şi-au păstrat dinamismul demografic chiar şi după reducerea aportului migratoriu. în centrul şi sud-vestul Asiei. Sursa : H.4 .11 :Evoluţia populaţiei unor state europene.3 9. se constituie 44 .0 49 pania 1.6 0.3 .0 .5 5. 1964.7 23 alia 8.Moller. Asia începe ultimul secol al celui de-al doilea mileniu ca un reviriment vizibil.9 .5 .5 10 ortugali .4 .2 44 ranţa 8.7 . Europa îşi pierde dinamismul anterior. aşa cum o cunoaştem astăzi. Acest din urmă factor a afectat tocmai vârstele tinere. Turcia.6 60 lveţia . în al doilea). New York.4 6. Este de fapt. ca urmare a generalizării procesului de tranziţie demografică. 1800-1900 (milioane) Sta 1 1 1 C S 1 1 1 C tul 800 850 900 reştere tatul 800 850 900 reştere 180018001900 900 (%) (%) Nor 0 1 2 1 F 2 3 3 38 vegia .4 0 Finl 1 1 2 1 E 1 2 3 94 anda . care coincide cu cel actual cu excepţia Germaniei considerată în limitele de după 1871.3 Da 1 3 2 1 A 1 1 2 95 nemarca .4 .1 Ola 2 3 5 1 U 1 1 1 93 nda . Această perioadă se remarcă poate şi prin cea mai rapidă extindere a sistemului de populare înregistrată vreodată. letargia instaurată încă din Evul Mediu a continuat pînă după 1900.0 . generând o supramortalitate şi o reducere a natalităţii. Trebuie remarcat că după 1900 se produc mutaţii importante.5 5. Austria şi Ungaria cuprind teritoriile Imperiului Habsburgic aşa cum au fost divizate după 1867.0 . pierderi umane în primul război şi 50 mil.5.5 Ma 1 2 3 2 S 1 1 1 62 rea 0.4 a Notă : cifrele corespund teritoriului din acea perioadă.9 . State care altădată contau printre cele mai populate din lume.2 .1 6.la 1700 ajunseseră la o oarecare egalitate. avantajul cîştigat menţinându-se şi după 1950. pp.5 .0 8. a emigraţiei peste ocean şi a efectelor catastrofale ale celor două războaie mondiale (10 mil. Macmillan. prin inerţie populaţia a păstrat o structură mult mai favorabilă pe vârste. impunându-se ca o nouă „forţă” demografică Indonezia. după câteva secole de stagnare.3 8.5 50 ustria 3. au rămas mult în urmă.2 5.

7 0 . 355. populaţiile mai active. în interesul exploatării unor resurse indispensabile dezvoltării economiei capitaliste.1 0 . mai lax decât cel din spaţiul euro-asiatic. 787. populaţia mondială a crescut cu circa 3.1 .12 : Evoluţia numerică a populaţiei mondiale între anii 1950-2025 e. 825. unde modernizarea social-economică este mai lentă sau abia s-a declanşat.6 0 . După 1950. unde fronturile pioniere s-au succedat rapid.A. asiatice sau europene. în contextul unor progrese remarcabile în domeniul medical. efect al exploziei demografice manifestate în continentele rămase anterior în afara acesteia – Africa.9 0 2 1 197 3633 2124 626. 609. cele din sud-est axate pe rizicultură mai ales. zonele litorale. vor cunoaşte un reviriment sensibil odată cu împărţirea continentului. Colonizarea europeană a Africii a contribuit enorm la trasarea principalelor linii de forţă ale sistemului african de populare. de multe ori colonizând aici populaţii diverse. Oceania). 22. datorită turbulenţei la care erau expuse din cauza invaziilor migratoare : cîmpiile stepice din sud-estul continentului. aici situându-se majoritatea punctelor de trafic. 413. (tab. Asia a cunoscut şi ea fenomene similare. 26. 33.3 . Acum sunt valorificate ultimele regiuni europene rămase slab populate.3 . 507.1 8 5 6 198 4416 2647 662.0 . Se suprapune şi inerţia istorică a populaţiilor africane. Explozia demografică se manifestă acum la cote maxime.6 45 . Este o epocă în care creşterea populaţiei devine o preocupare majoră de interes global. Dar cea mai evidentă extindere este opera colonizatorilor originari din Europa. mai insalubre în general. (milioane locuitori) Anu TE Asia Eur Afri Ame Oce l RRA opa ca rica ania 195 2512 1434 516.3 0 . 30.3 5 4 4 196 3002 1724 575. de 36 de ani dacă luăm ca bază anul 1950 sau de 40 de ani dacă ne raportăm la anul 1960. pînă în cele mai sărace state. Acest interes se justifică şi prin durata redusă a dublării populaţiei. Tot europenii sunt cei care vor stimula popularea unor arii insulare slab umanizate.8 0 .nr.6 0 . În Africa subsahariană.în liniile sale generale. Tabelul nr. în contextul dezvoltării agriculturii de plantaţie (Antile.n.1 . acoperă timpul scurs după 1950. 273. 330. 610.2 3 0 9 199 5207 3176 691.5 md locuitori (1950-2000).. 470. 981. b)Faza contemporană Cea mai scurtă dintre etapele evoluţiei numerice a populaţiei Globului dar şi cea mai spectaculoasă. 15.12). difuzate masiv. fenomen recurent presiunii demografice acumulate. 921. 702. aşa cum le cunoaştem astăzi. unde incidenţa vînătorii de sclavi negri s-a redus treptat pînă la dispariţie. Tot acum frontul de populare avansează spre interiorul zonelor muntoase europene. extinzându-şi teritoriile în detrimentul spaţiilor forestiere sau al unor populaţii mai puţin avansate. fenomen exemplar evidenţiat de formarea S. 217. care vor transforma într-un timp foarte scurt „Lumea Nouă”. depopulate sau complet nevalorificate antropic. Mascarene.7 .4 3 6 1 201 6776 4152 687.9 1 5 7 200 6055 3718 693.U. caracterizat prin cel mai înalt ritm de creştere atins vreodată. 19. 12. mai mult decât în toate perioadele anterioare. Asia şi America Latină. dovadă fiind succesivele conferinţe asupra populaţiei de după 1968. africane.

Aceste înregistrări sunt de natură să confirme sau să infirme estimările oficiale sau ale diverselor instituţii mondiale.-2003 N s 1 st 1 sta 1 st 1 sta 2 r. China era creditată în 1947 cu 476 mil. scăzând apoi treptat pînă la 1. tendinţa de scădere se va accentua în primele decenii ale mileniului al III-lea. o raritate specifică doar Germaniei şi Ungariei pînă în 1990.0 6..0 9. în multe state fiind datorat deficitului natural. abia după 1995 se constată o scădere după un nivel record de circa 90 mil. infirmat de studii recente85. Diferenţe sensibile între estimări şi recensăminte au fost recent observate şi în unele state islamice ale căror populaţii erau supraestimate. pe seama presupusului conservatorism al acestora. cu tendinţa de generalizare la scara întregului continent iar în perspectiva imediată şi în Canada. fiabilitatea valorilor prezentate în tabel este mai mare ca oricând. nu numai în ţările dezvoltate ci şi în multe state asiatice sau latin-americane. fiind creditat cu o creştere naturală de 3% în 1995 şi de numai 1. de implozie demografică. de peste 2%. corespunde anilor 19651975. a căror populaţie cumulată depăşeşte 37% din totalul mondial. bazându-se pe un ritm care nu va depăşi 0. 126 107 8. Totuşi. deja puternic resimţit.n 84 1. Totuşi. De exemplu.N. estima pentru 1990. creşterea populaţiei se aplică la mase tot mai mari deşi după 1970 se constată o reducere progresivă a ritmului anual (valoarea maximă. în valori absolute. Tabelul nr.9 3 5 1 40. efectivele populaţiei mondiale sunt încă relativ cunoscute. supraevaluarea populaţiei Laosului. Mai tîrziu. nu este de natură să influenţeze estimările mondiale.4 .nr. fenomen care nu îngrijorează atât prin efectul reducerii populaţiei cât prin acela. multe state nu au afectat încă o astfel de anchetă. O.0 202 5 .U.13 :Evoluţia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori. În altă ordine de idei. 46 .locuitori în 1965. dovedită de recensămîntul efectuat în 1994. în ţările dezvoltate. această ultimă perioadă a ciclului actual este marcată de tendinţa generală de scădere a ritmului de creştere a populaţiei. Cu toată generalizarea recensămintelor. tatul 000 atul e. Acest fenomen este specific ultimei faze a modernizării comportamentului demografic.e. deja cele mai multe state vest-europene menţinându-se în afara declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab. pentru ca recensămîntul din1950 să îi atribuie 600 mil. care încă nu au efectuat nici un recensămînt (Etiopia. prognozele bazate pe această din urmă cifră s-au dovedit exagerate.n.26 % în 2000.. al îmbătrînirii acesteia. Afganistan). Este o situaţie care va determina modificări majore în ierarhia regională sau mondială chiar dacă globalizarea mişcărilor migratorii ar putea compensa diferenţele de trend demografic dintre cele două categorii de state. Este de fapt tendinţa inversă.e.0 Sursa : Estimări personale pornind de la sursele menţionate la tabelele 5-8 Astfel. Arabia Saudită.8% spre 2025.2% în 2000. 85 Cazul Iranului este cel mai frapant..U.n. un efectiv de 120 mil.0 781 474 675. 55 mil. dar devenită o situaţie obişnuită în majoritatea statelor din sudul şi estul Europei. bază a estimărilor ulterioare. prin ajustarea estimărilor la rezultatele ultimului recensămînt efectuat în 1997. avea conform recensămîntului efectuat în acest an. Yemen. în primul rând în cei doi giganţi demografici – China şi India. estul Asiei etc. creditată cu 30 mil.N. Un caz cunoscut este şi cel al Nigeriei care. valoarea maximă a creşterii a întîrziat mai bine de două decenii.4% între 1995-199984. putând apărea surprize într-un sens sau altul. În contrast cu evoluţiile din ţările în curs de dezvoltare. prognozele O. evoluţia populaţiei fiind cunoscută cu suficient de mare exactitate.locuitori anual. de locuitori. redus de recensămîntul efectuat în 1992 la 95 mil.0 0 8.1000 î.13). Foarte puţin cunoscute sunt efectivele multor state importante la nivel regional. tul 000 atul 900 tul 003 c î rt .

Astfel. Etiopia. Iranul. specia umană distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul. Problèmes économiques.3 6 hina 6 dia 7 U.0 In 6 ina 3 Ch 7.9 5 Ita 3 Jap .5 urcia . Mexic. Pakistan. III. Propulsate la nivelul de puteri regionale sau recîştigându-şi poziţia de altădată (Turcia.8 pt 8 F 2 P 5 Sp ranţa .8 azilia 76.6 S.0 rcia 4 E 3 T 6 Fra gipt .1 5 Fr 4 Ba .0 4 ina 2 ia 7 U.0 lia 4.2 I 1 hina 1 C 2. Thailanda. care în funcţie de nivelul lor pot asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor vieţuitoarelor. C. USD pînă în 2020 şi prevede recuperarea a 534 000 ha teren arabil în oaza El Kharga.5 pania .0 dia 3.2 onia 27.5 C 15. Egiptul. inclusiv partea europeană a Rusiei.Rusă 1. 7.5 ngladesh 6 I 2 S 6 Pa raq .2 donezia 0.0 Ind 2.2 akistan . care va costa 89 md.5 la sursele menţionate la tabelele 5-8. Cu toate acestea. 91.5 1 1 2 2 1 1 1 1 1 1 Valorile 2.7 Ind 068.Bilanţul natural al populaţiei Bilanţul natural este determinat de două componente esenţiale în creşterea populaţiei.3 6 G 4 Pa . Natalitatea este elementul activ în acest bilanţ iar mortalitatea cel pasiv.7 5 M 4 Fe .9 geria 1 S 2 G 3 Ital 0 pania .5 geria 33.5 . state a căror pondere depăşeşte 1% din populaţia mondială. este indubitabilă. America de Sud a recuperat diferenţa care o separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabilă iar Oceania va rămîne la acelaşi nivel coborît de populare.1 hina 2 ndia 3 C 6. Bangladesh.0 ania 9 I 2 Ir 3 Ni ran . toate cu peste 100 mil.locuitori86.5 ponia 5. nr.5 5 In 4 Ni .1 an . 2589/1998 47 . crearea a câtorva milioane de locuri de muncă şi strămutarea aici a circa 7 mil. Egiptul.4 ranţa . cu condiţia rezolvării unor probleme derivate din depăşirea raportului optim dintre populaţie şi resursele locale. o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografică îşi menţine încă prin inerţie influenţa.7 anţa 1.0 ermania 3. progresul societăţii umane a implicat şi un progres continuu al controlului acestor 86 Cf.7 nţa 5 T 3 F 6 Ba urcia . Iranul) aceste state au un rol tot mai important în gestiunea resurselor umane ale Planetei.0 ermania . Filipinele.0 In 27.0 .1 d.5 ia Sursa: Estimări personale pornind de corespund teritoriului actual. soluţia de ultimă oră a Egiptului fiind extremă : proiectul New Valley.3 gipt . la vest de Nil şi în Peninsula Sinai. dar Europa.0 kistan 49.0 kistan 7 I 2 E 5 Egi talia .5 6 Ja 4 Br . Nigeria.locuitori în 2003. Turcia.Sajna. Fe 7 Ind d.0 S.Rusă 45. Brazilia. va pierde teren în faţa Africii şi Americii. Evoluţiile din ultima jumătate de secol au adus în prim plan o serie de state care au devansat statele cele mai populate din Europa – Indonezia.2 ngladesh 46. L’économie egyptienne et l’aménagement du territoire.0 ia P 3 It 7 Tu akistan . la care se adaugă Vietnamul. Rezolvarea acestora este posibilă numai prin atingerea unui echilibru al creşterii demografice.Britanie 1.7 alia . natalitatea şi mortalitatea.0 onezia 20.2.A 6 .A Ch 288. Asia nu-şi va pierde poziţia.

20. -indicele conjunctural (sintetic) al fertilităţii. Sub acest prag. în ţara noastră. rezultanta fiind tendinţa de creştere accelerată a populaţiei Globului. fie de către stat. Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000 Este mai relevant decât natalitatea brută. Este motivul pentru care în practica demografică sunt utilizaţi şi alţi indicatori ai fertilităţii precum : -natalitatea standardizată (Ns). dar fertilitatea generală este mult mai ridicată decât în acesta (51. tot mai utilizat în statisticile O. Numărul născuţilor vii nu este totdeauna cunoscut. factorul biologic fiind mult mai puternic impunând o evoluţie mai lentă. Aceste diferenţe se datorau raportării natalităţii brute franceze la o populaţoie relativ îmbătrînită.2%). respectiv 7. astfel încât valorile publicate de către diversele organisme naţionale sau internaţionale sunt relative. când natalitatea s-a dublat întrun singur an.2.Natalitatea Componenta activă a bilanţului natural se exprimă prin numărul de născuţi vii (Nv). mai ales în ţările slab dezvoltate unde sunt declaraţi adesea mai tîrziu sau nu sunt declaraţi decât dacă se dovedesc viabili. respectiv 28. iar valoarea anului 2003 de 2.1‰. -fertilitatea generală a populaţiei. fie de către familie. În acest mod pot exista contradicţii între acest indicator şi natalitatea brută.2%. nici populaţia totală nu este cunoscută. media anilor 1995-1999 fiind de 2. indică tendinţe regresive iar peste acesta asigură o creştere naturală a populaţiei (în condiţiile unei mortalităţi reduse). respectiv.Beaujeu-Garnier. îmbătrînirea foarte avanasată a populaţiei constituind principala explicaţie. Astfel. aşa cum a fost prezentată în capitolul anterior.două componente vitale. mortalitatea este mai greu de controlat.N. Repartiţia sa pe Glob este inegală.. Practic toate statele europene se află sub 87 O situaţie des citată este aceea care a urmat măsurilor nataliste ale puterii comuniste din 1966 în România. Tot în aceste state.U. 1954) este o comparaţie între Franţa şi Ungaria. În plus.8. Similară este situaţia şi la nivel regional. putând fi utilizat în prognoza pe termen mediu. 48 . în acele regiuni cu uşoară dominanţă masculină. Valoarea obţinută se exprimă în copii/femeie de vârstă fertilă şi reflectă cel mai bine tendinţele de evoluţie ale unei populaţii ca şi posibilităţile de regenerare a efectivelor. conjuncturale87. pe când unul cu populaţie tînără va avea valori foarte ridicate. ca şi municipiul Bucureşti (9. în funcţie de dorinţa acesteia de planificare a dimensiunii proprii. Spre deosebire. ceea ce este cunoscut este natalitatea brută. raportat la mia de locuitori (Pt*1000) şi este mai uşor controlabilă. natalitatea putând înregistra salturi remarcabile. obţinută prin raportarea la o populaţie standard (Ps) şi nu la una reală (o populaţie cu o structură ideală pe grupe de vârstă) : Ns=Nv/Ps*1000 Este puţin folosită neexistând o unanimitate în privinţa calculului Ps. care prezintă unele inconsecvenţe datorate structurii diferenţiate pe grupe de vârstă şi sexe între diversele populaţii. unde pe timpul celui de-al doilea război mondial. pentru că elimină acele segmente de populaţie care nu participă efectiv la reproducerea populaţiei (femeile aflate în afara vârstei fertile şi bărbaţii). ISF.1. De exemplu. considerat ca fiind limita pînă la care o populaţie îşi asigură înlocuirea. ISF poate fi interpretat în funcţie de pragul de 2. existând o tendinţă de subevaluare a populaţiei rurale mai ales.9. recent populate sau în curs de populare. Un exemplu citat în literatura de specialitate (J. III. mult mai utilizată. pot apărea abateri semnificative. se obţine prin raportarea numărului de născuţi vii într-un an la populaţia feminină de vârstă fertilă. judeţul Teleorman este cunoscut astăzi ca având valori foarte reduse ale natalităţii. La fel. fiind obţinut prin raportarea numărului de copii născuţi de femeile de vârstă fertilă la totalul acestei populaţii la un moment dat.5% în 2001). prin măsuri restrictive sau stimulatorii : N=Nv/Pt*1000 Această particularitate implică o mare variabilitate în timp. un stat cu o proporţie mare a populaţiei vârstnice apare cu valori foarte reduse ale natalităţii.1%.1. dar fertilitatea generală era de 159‰ în Franţa şi de 150‰ în Ungaria. natalitatea brută era de 16‰.

1. fertilitatea feminină fiind invers proporţională cu consumul de proteine şi direct proporţională cu cel de vegetale. spre deosebire de ţările dezvoltate unde este sub 0. a)Natalitatea potenţială (fiziologică) Dacă asupra unei populaţii nu intervin nici un fel de constrîngeri sociale. unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau afectate de astfel de boli (boala somnului. în trecut.limita menţionată. Rusia.U. Armenia.1-1. o influenţă notabilă. valorile potenţiale ale natalităţii s-ar înscrie între 45-50‰. sporită de practica administrării fierturilor 88 Termenul de «Lumea a Treia» este înţeles în sensul tradiţional care înglobează America Latină. Aceeaşi situaţie caracterizează şi alte state dezvoltate (Japonia. explicabil prin aportul de populaţie latino-americană şi prin prezenţa numeroasei comunităţi afro-americane. În ţările în curs de dezvoltare valoarea acestui indicator depăşeşte de regulă valoarea 5 în Africa sau 3 în Asia şi America Latină (maxima în Niger. consecinţă a influenţei factorilor care vor fi prezentaţi în cele ce urmează. al unor populaţii europene (coloniştii francezi din Quebec). Sub acest prag au coborît deja şi o serie de state în curs de dezvoltare care au dus o politică riguroasă de control demografic (R. natalitatea potenţială este rareori atinsă.34. Cehia.S. L’inégalité du monde.). Inerţia explică persistenţa acestui termen. în funcţie de particularităţile fiziologice putându-se ajunge pînă la 60‰ – cazul unor populaţii africane sau. se menţin la limită. exprimă tendinţe de scădere. Ariile de consum preferenţial al orezului se remarcă printr-o fertilitate potenţială ridicată. populaţia are tendinţe de creştere iar dacă este subunitară. Putem distinge astfel o natalitate naturală (potenţială) în absenţa oricăror măsuri de ordin social şi o natalitate reală.-N. cunoaşte o tendinţă de scădere rapidă după 1990. Australia). deşi unele statistici internaţionale deosebesc tot mai mult două categorii de state : state în curs de dezvoltare şi state subdezvoltate (vezi P. Africa şi cea mai mare parte a Asiei (cu excepţia Japoniei şi a părţii asiatice a fostei U.85. R. Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat însă o rapidă scădere a acestui indicator în majoritatea statelor Lumii a Treia. care o justifica anterior. Această tendinţă obligă la revizuirea continuă a prognozelor O. în unele cazuri fiind foarte coborît (Bulgaria. Spania. în Lumea a Treia fiind încă de 1.A.61. Canada. ceea ce înseamnă că populaţia mondială va continua să crească în următoarele decenii. Regimul alimentar are. Ca şi ISF.Chineză. 1996) 49 . Giraud.2). sifilis). de bolile endemice şi mai ales de cele venerice.U. la peste 50‰. mai ales după dispariţia bipolarităţii hegemoniei politice mondiale prin căderea comunismului. Taiwan) sau multe state insulare din Antile (Cuba în primul rând) mai permisive politicilor denataliste. Thailanda. se obţine prin raportarea numărului total de copii de sex feminin care au şansa să ajungă la vârsta reproducerii şi care sunt născuţi de către o femeie în decursul vieţii sale. Totuşi. fiind influenţată de starea sănătăţii populaţiei. al generalizării unor comportamente şi mentalităţi specifice statelor dezvoltate. Georgia. cu excepţia Albaniei. III. pe termen mediu.59 iar pentru 1995-1999 de 1. doar S. susceptibile a induce sterilitatea.1. a condus după 1950 la o creştere rapidă a natalităţii. Valoarea medie mondială pentru 1980-1984 era de 1. tendinţă manifestă mai ales în regiunile vecine acestora – nordul Africii sau apropiate cultural – America Latină ori cu care întreţin relaţii intense – sud-estul Asiei.Factorii care influenţează natalitatea Natalitatea este un fenomen natural supus unor influenţe puternice din partea unor factori social-economici şi politici. România cu 1.S.P. Distribuţia sa este la fel de neuniformă. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950. Letonia. creşterea destul de rapidă a populaţiei se va menţine astfel prin inerţie.R. Coreea de Sud. de obicei atunci când valoarea sa este supraunitară.2. Este cel mai important indicator pentru prognoza natalităţii. Eradicarea malariei într-un stat tropical ca Sri Lanka. declinul demografic accentuânduse astfel în deceniile viitoare88. 8). fapt pozitiv dacă îl raportăm la gravele probleme de dezvoltare ale acestora. -rata de înlocuire (reproducţie) a populaţiei. situaţie schimbată după 1950. Economie du monde contemporain. Paris.N. S-au apropiat vertiginos de acest prag şi unele state musulmane precum Tunisia sau Iranul. Gallimard. pare-se. O parte din reducerea natalităţii în ţările dezvoltate se datorează şi creşterii consumului de proteine. efect probabil al mondializării. Până în 1970 caracteristicile social-economice ale acestui vast spaţiu erau relativ omogene dare ulterior s-a produs o rapidă diferenţiere care face caducă expresia de „lume a treia“.

familiile urbane din S. state dezvoltate economic şi cu o densitate redusă a populaţiei . Populaţiile cu o structură deformată – cazul emigranţilor. În zonele cu climat diferenţiat apar consecinţe vizibile în frecvenţa mensuală a naşterilor (valoarea maximă se înregistrează în aprilie-mai în Europa) consecinţă a concepţiilor de la începutul verii. -politica statului. 1999 91 În această din urmă ţară. aveau în medie 2. Creşterea nivelului de trai determină familiile să-şi diminueze descendenţa.de orez de la vârste fragede.. la ţigani (pînă la 4.Key demographic indicators. b)Natalitatea reală Ca urmare a conjuncţiei unor factori diverşi.2 copii. Argentina sau în ţările petroliere din sud-vestul Asiei. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt : -standardul de viaţă. Australia sau Noua Zeelandă pot fi observate evoluţii similare91.5 în trecut la mai puţin de 2 în prezent. segregaţia rasială corelată cu standardul de viaţă poate fi un alt factor de diferenţiere a nivelului natalităţii. după 1950 iar mai tîrziu de toate statele europene. Histoire des populations de l’Europe. politicile denataliste. urmate de Franţa. antrenarea lor în activităţi productive este la fel de important în prezent corelat cu modificarea moravurilor şi a mentalităţilor. U. care urmăresc diminuarea creşterii naturale prin intermediul reducerii natalităţii. În funcţie de orientarea acesteia se pot distinge : politici nataliste. În unele state.III.1%). în orice caz subsidiar rolului factorilor induşi de standardul de viaţă şi de comportamentul demografic. generat de tendinţa spre supraconsum. spre deosebire de Africa unde. este un alt fctor important în perioada contemporană.5‰ pentru populaţia de origine europeană (cf. dar cu tendinţa de reducere progresivă a diferenţelor pînă la apropiere sau chiar inversare90. asigurarea locului de muncă. media natalităţii în perioada 1998-2001 era de 27‰ pentru populaţia maori şi de numai 12. numărul copiilor este mai mare (3. au o influenţă negativă (cazul eschimoşilor). în acelaşi sens (2. Bardet. cu venituri mai mici. Mediul urban are de asemenea o influenţă certă. studii efectuate în S. unde omul s-a adaptat mai greu.S. Contextul climatic poate de asemenea influenţa natalitatea brută. cu venituri mari.. Numărul mediu de copii pe familie a scăzut masiv în ţările dezvoltate – de la 5. structura pe sexe a născuţilor este totdeauna favorabilă sexului masculin (5-6%mai mulţi). nefiind concludent.5%) dar mult mai slabă la mongoloizi (0.U. cu ierni lungi.A. natalitatea reală este diferită de natalitatea potenţială. Climatele excesiv de reci. esenţial. care aveau în medie 3. Fayard.U.1 copii).. 50 . această politică este prezentă şi în Australia.A. Nivelul şcolarizării este foarte important.86) decât al celor cu studii superioare (1. Aceste politici constau în măsuri de sprijinire a mamei şi copilului : acordarea de alocaţii.S. vol. De regulă. arată că în rândul femeilor analfabete. în general. În anii 1970. mamele putând astfel concepe din nou.U.9 copii. Studii efectuate în Franţa anilor 1970 arată o diferenţă importantă între familiile burgheze şi cele de agricultori.6%) sau europoizi (1. Tipică din acest punct de vedere este Africa de Sud dar şi în S. concedii plătite. O influenţă majoră o are structura pe grupe de vârste şi sexe. Această scădere este legată şi de modul de viaţă. au o natalitate mai redusă sau dimpotrivă. fiecare căutând să profite la maximum de binefacerile societăţii de consum. doar 50% din copii ţărilor vest-europene aveau şansa să atingă vârsta maturităţii. în perioada interbelică. Rolul particularităţilor rasiale în diferenţierea natalităţii potenţiale este discutabil şi delicat. copii sunt alăptaţi pînă la 2-3 ani.A. La 1800. J. În afara Europei.-P. Institutul de Statistică din Noua Zeelandă. Brazilia. Gradul de ocupare a populaţiei active feminine. atunci când statul se vede ameninţat de reducerea naturală a populaţiei. care caută să susţină o natalitate ridicată.6. creşterea timpului liber. spre deosebire de familiile din mediul rural. corelată însă cu nivelul veniturilor. Primele state care au introdus o astfel de politică au fost Germania nazistă şi Italia fascistă. impune o relaţie invers proporţională. foarte ridicată în cazul în care există un aflux sporit de populaţie tînără venită din mediul rural. sau se ghidează după idei expansioniste. Sigură este frecvenţa mai mare a fenomenului gemelar la negroizi (2% din naşteri). pp 446-462.R.. situaţie reglată treptat prin mortalitatea mai ridicată. pe când astăzi se ajunge la peste 99%. comunicat din iunie 2002). respectiv 4. cu cât este mai ridicat cu atât natalitatea este mai redusă.38)89. 1998-2001. Constau în măsuri de planning familial : 89 90 Informaţii preluate de pe site-ul US Department of Statistics.

unde acest indicator afişează încă cele mai mari valori la nivel mondial. cu valori apropiate şi în celelalte state scandinave.1 la 5. cu excepţia Iaranului şi a Turciei. în creştere sensibilă faţă de valorile înregistrate în anii 1956-1960. în Europa. familiile fiind extrem de stabile (0. Enjeux et problemes. China. Creşterea acesteia poate impune o scădere sensibilă a natalităţii. explicând parţial 92 În China. pe fondul slăbirii influenţei religiei musulmane şi al sărăciei95.U. depăşind astfel 106. 96 În statele din partea central-estică a Europei. faţă de 5. Tendinţa de dispariţie a acestui fenomen are drept efect creşterea natalităţii. sub direcţia lui J-Cl.6 pentru femei. La conjoncture des pays développés en chiffres).A. Nupţialitatea redusă şi divorţialitatea mare contribuie de regulă la scăderea natalităţii. dar mai redus în statele din sud şi est)96. Brazilia) cu probleme serioase legate de suprapopularea marilor metropole. bazei de date a INED. prezintă şi modul în care guvernele statelor percep nivelul creşterii populaţiei. 94 Cazul Indiei. cf. 51 . pentru că în acest mod cvasimajoritatea femeilor de vârstă fertilă sunt căsătorite. în care autorităţile nu intervin în nici un mod. De ex.1% în 1990. acest indicator este ridicat impunând.3 ani pentru bărbaţi şi 19. impunerea unor sume familiilor cu mulţi copii. nupţialitate de peste 7‰.ined. Este o politică extrem de răspândită în Asia Musonică unde rezultatele au fost în general pozitive (Japonia. admirabilă sinteză a evoluţiilor demografice la nivel planetar publicată de PUF în 1997.7‰ la 4‰ iar ponderea naşterilor ilegitime a crescut de la 15. legiferarea unor vârste limită la căsătorie (cazul Chinei). cum este cazul Bangladeshului. curente în Europa). Italia sau Spania). pînă la măsuri şocante de tipul sterilizărilor în masă (India. această politică a vizat în primul rând populaţia majoritară. fiind un factor esenţial în politica denatalistă a unor state. chiar mai mult în Irlanda. Un indicator util în prezent este frecvenţa naşterilor ilegitime. cazul S. Scandinavia.5%. Germania. numărul acestora a crescut cu 11. 93 În ultimul timp World Population Data Sheet.Adnan. respectiv de la 11.6% (cf. cu trei opţiuni : ridicat. paralel cu o sporire a numărului femeilor active. minorităţile naţionale fiind parţial excluse din cauza localizării lor în regiuni mai slab populate. -vârsta medie la căsătorie. unde a ajuns la 27. rata nupţialităţii s-a redus de la 5. -structura tradiţională a familiei are un rol important acolo unde poligamia este frecventă.1‰ în S.Chesnais. în contextul celei mai scăzute vârste la căsătorie din Africa. în Ghana.National Bureau of Statistics of China. Baisse de la fecondite en situation de pauvrete absolue. al majorităţii statelor latinoamericane şi africane iar mai recent şi al unor state est-europene93.8 la 20. Rolul său este contradictoriu totuşi.N.5% la 38. 16 ani feminin şi 24 ani masculin). Franţa. Chiar şi în state mai « conservatoare » precum R. ponderea naşterilor ilegitime se află într-o creştere accelerată. În Asia de sud-vest este mai puţin evidentă. În unele state din Africa subsahariană.04. Thailanda.fr/bdd. aflat în creştere rapidă în Europa şi America de Nord (peste 50% deja în Danemarca. contribuind la diminuarea natalităţii. Acolo unde este tradiţional coborîtă. politica indiferentă.22% pe când acela al minorităţilor naţionale cu 16. ediţiilor succesive ale Demographic Yearbook). America Latină prezintă o situaţie complet opusă. în La population du monde.1% pentru grupa de vârstă de 45-49 ani). între 1991-2000. În perioada intercensitară 19902000. natalitatea se menţine ridicată94.U. http://www. Indicatorii care exprimă relativ aceste fenomene sunt nupţialitatea (numărul de căsătorii la mia de locuitori) şi divorţialitatea (numărul de divorţuri la mia de locuitori). este de asemenea foarte importantă. În America Latină este generalizată în statele mari (Mexic.. 95 Cf. atât la femei cât şi la bărbaţi)92. mai recent şi în Indonezia. comunicatul din 2.7%.A.2‰ divorţialitate. statul care a iniţiat această politică). majoritatea bărbaţilor rămînând necăsătoriţi. În acest mod se explică scăderea continuă a ponderii populaţiei majoritare han. odată cu generalizarea şcolarizării şi a ocupării unei părţi importante din forţa de muncă feminină în activităţi neagricole. Căsătoria precoce a populaţiei feminine în statele Africii subsahariene explică parţial menţinerea unui nivel al natalităţii apropiat de maximumul biologic (cazul menţionat al Nigerului. 55‰ în 2003.4% faţă de 8.Moldova se constată acelaşi fenomen.persoane (8. doar 0. cazul majorităţii statelor europene şi Americii de Nord. Bangladesh sau Vietnam. pp 41-76. în Bulgaria. în aceeaşi perioadă indicatorii menţionaţi evoluând de la 9. publicaţie anuală a O. fapt observat în Africa şi în unele state din Orientul Apropiat. parţial.2001). China. Kenya şi sudul extrem. paralel cu scăderea nupţialităţii. Sh.4 mil. Acest indicator este tradiţional ridicat şi în unele state din Orientul Apropiat (mai ales în cazul bărbaţilor) şi are o tendinţă de creştere în multe ţări ale Lumii a Treia. de 19.răspândirea mijloacelor anticoncepţionale. unde media era în anul 2000 de 23 de ani la bărbaţi şi 19 ani la femei. respectiv 15 ani (Cf.. dar mai puţin vizibile în India.2‰. În Africa este mai rar întîlnită dar a dat deja rezultate notabile în nord (mai ales în Tunisia dar şi în Algeria sau Maroc). faţă de valorile de 3-5‰. celibatul feminin definitiv este extrem de redus (Niger. Olanda. satisfăcător şi redus. Thailanda. valori reduse ale natalităţii (valori de peste 30 de ani la bărbaţi şi 27 ani la femei în vestul continentului.U. Dimpotrivă.

fără a nega acest factor. dar şi statele catolice mai tradiţionaliste din Europa (Irlanda. contribuind astfel la păstrarea unei natalităţi mai ridicate (cazul multor comunităţi neoprotestante). La transition démographique dans l’Inde.indicii mai ridicaţi ai natalităţii.1 2 .5 5.6 3.980. unde se va generaliza după 1900 iar în prezent avansează şi în ţările în curs de dezvoltare. 98 România a fost ani la rând pe nedoritul prim loc pe plan mondial din acest punct de vedere. la 1900 ajungând la 29‰ iar în 2000 la 10-12‰). în 1990 raportul între numărul de avorturi şi cel de născuţi vii a fost de 4.0001974 1979 1984 1989 1994 1999 2 003 Asia 3 3 2 2 2 2 2 4. O situaţie mai greu de caracterizat o prezintă Africa subsahariană.135-154. pp. dar s-a raliat rapid acestei tendinţe. natalitatea poate înregistra o cădere rapidă. lumea contemporană este marcată de tendinţa generală de reducere a natalităţii. cazul statelor din estul Europei. dar continuă. Tabelul nr. sau la nivel regional Peninsula Bretagne din Franţa ori satele cu populaţie catolică din vestul Moldovei). scăzând până la 1. alocând femeii un statut inferior. 1996.985. ca o adaptare la noile condiţii impuse de raportul dintre om şi natură (tab. cealaltă. acolo unde această practică este foarte frecventă.5 0 Afric 4 4 4 4 4 3 3 97 I I SF SF (1970) (2000) 5 . J.2-3/1997. Statele asiatice şi cele nord-africane prezintă o situaţie similară.995. 52 . la 1800 natalitatea înregistra încă un nivel similar celui din ţările slab dezvoltate (37‰. favorabil familiei extinse. caracterizată prin tendinţa de descreştere lentă.6 4. Două teorii se confruntă în explicarea nivelului ridicat al natalităţii din această regiune : prima nu vede în aceasta decât manifestarea clasică a unei subdezvoltări accentuate. pp. Se disting trei tipuri de evoluţie a natalităţii. Vârsta medie la căsătorie este foarte coborîtă adesea iar poligamia încă este prezentă chiar dacă tendinţele din ţările dezvoltate se resimt timid în unele state mai avansate.nr. acestea putându-se opune politicilor de planning familial sau divorţialităţii.4 5 . după 1990. cum este cazul musulmanilor din India la care nivelul natalităţii este în medie cu o treime mai ridicat decât în cazul populaţiei hinduse majoritare 97. III. sentimentele pronataliste ale populaţiei fiind viguroase chiar şi în rândul tineretului sau al păturilor sociale mai instruite (Thumerelle. ultimele fiind variante ale celui dintîi : -evoluţie „normală”.2.975. -prescripţiile religioase sunt uneori foarte importante.7 1 2 Cf.7 3.1 7. când legislaţia referitoare la această metodă contraceptivă s-a liberalizat98. Influenţa acestui factor se resimte în unele cazuri şi mai puternic acolo unde unele dintre aceste comunităţi religioase sunt minoritare. unde promiscuitatea şi absenţa unei stări civile eficiente nu permit o comparaţie cu situaţia din statele dezvoltate.6 0.1/1 în 2000. frecventă în statele dezvoltate unde industrializarea şi modificarea comportamentului demografic s-au manifestat de multă vreme (mai întîi în Franţa şi Scandinavia.4 3.Tipurile de evoluţie a natalităţii şi distribuţia acesteia pe Glob În ansamblu. unde Coranul susţine natalitatea. Invers.7 1.2.2/ 1. Polonia. explicabilă prin influenţa Islamului în ţările musulmane sau prin tradiţiile familiale din estul continentului.14).Veron. Se disting prin aceasta statele musulmane. încă din secolul al XVIII-lea).5 8.14 : Evoluţia natalităţii între 1970-2003 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 nentul 970. Espace/Population/Société.1.990. Unele confesiuni religioase proscriu avortul.5 1 Europ 1 1 1 1 1 1 1 a 5. nr. Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea acest tip de evoluţie avansează spre sudul şi estul continentului.1 1. În Marea Britanie şi Germania această evoluţie a fost mai tardivă.201-206).4 6 . mai ales în statele care nu au o politică demografică susţinută. atribuie un rol sporit contextului cultural.

acest fenomen a caracterizat mai ales state învingătoare. Libia.1 la 2.3 2 . Surse : Statistical Yearbook of O. manifestat mai ales în S.Dupâquier. în ultimele decenii.7 3 .6 copii/femeie în 1977 la 2.1 2. PRB. alocaţii de sprijin etc. Similară este şi situaţia unor state din sudul şi estul Europei (Italia. concepţiei neomalthusianiste dar şi modificării mentalităţilor în contextul revoluţiei informaţionale (accesul generalizat la mass-media audi-vizuală).5 3 . 100 Cf.5 6.0 .5/2002.1 1 8. al respingerii unor valori tradiţionale (autoritarism. dar după 1948 a adoptat o politică inversă.) iar mai recent chiar a unor state musulmane considerate mai reticente faţă de politicile demografice denataliste (Iran.2 . moralism. unde s-a ajuns de la un indice de 6. efect la îmbătrînirii accentuate a populaţiei (sub 8‰ în Bulgaria sau în Ucraina între 1995-1999).9 2 1.U. Paris. 53 . Federaţia Rusă.8 2 0. 1999.0 5.2 . Ca în toate cazurile această evoluţie urmează modelul centru-periferie. de scădere accelerată. PUF. explicat prin sosirea masivă.1 9. Maroc. fiind mai rapidă în zona capitalei sau în provinciile cu populaţie dominant persană şi mai lentă în Balucistan sau în ariile izolate din Munţii Zagros (Luristan. Thailanda. frumuseţea. naţionalism) şi al instaurării unei mentalităţi strict materaliste şi hedoniste (ale cărei valori sunt tinereţea.8 5. A.J.7 7.Tarmann. După ce au cunoscut o tendinţă de scădere normală. se disting în acest context.3 4. Tunisia. Conform unor studii. care se pot repeta din cauze social-politice (războaie.5 9. forţa şi sănătatea). O revenire de scurtă durată a fost consemnată şi în cazul Suediei în perioada 1990-1995.6 2 2.2 3. şi vestul Europei. Ucraina). caracterizată prin menţinerea unei natalităţi ridicate timp mai îndelungat şi prin introducerea la un moment dat a unor măsuri de reducere a natalităţii.0 Amer 3 3 2 2 2 2 2 5 2 ica Latină 5. după 1985 se remarcă printr-o stabilizare a natalităţii la un nivel relativ înalt pentru o ţară dezvoltată (1415‰). iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa.4. Sri Lanka etc. în afara celor est-europene şi a fost amorsat încă din timpul războiului.). Iran achieve Remplacement Level Fertility.6 . Kohgiluyeh. care pînă în 1940 avea o politică natalistă. World Population Data Sheet -evoluţie accelerată. ca efect cumulat al unor măsuri anterioare de ocrotire a familiei în cadrul politicii social-democrate (concedii plătite pentru ambii părinţi.7 TER 3 2 2 2 2 2 2 5 2 RA 1.A. încât natalitatea scade de la 42‰ în 1948 la 9‰ în 2000.1 1 9.5 Amer 1 1 1 1 1 1 1 2 2 ica de Nord 5.U. unde după 1966 politica natalistă a condus la dublarea nivelului 99 Cea mai fulminantă evoluţie a înregistrat-o în ultimele două decenii Iranul.3 2.9 4.9 5.4 6. corespunzătoare în bună parte crizei din perioada interbelică100.U. Coreea de Sud. imputabilă. Tipică a fost situaţia care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial.6 3.a Ocea nia 6.2 4 .2 2 . Această fază de creştere a natalităţii s-a menţinut până după 1960 în unele cazuri fiind corelat cu atitudinea pronatalistă a societăţii în epocă.U. Population Today. Caracteristică acestei evoluţii este stabilizarea natalităţii la valori foarte reduse. a emigranţilor latino-americani.)99.2 2 3. cu o structură pe vârste favorabilă tinerilor. a unor state din sudul şi estul Asiei (China.8 5. când în majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment ca urmare a creşterii nupţialităţii. Toate acestea s-au reflectat în tulburările sociale grave generate de revoltele tinerei generaţii în marile capitale occidentale (mai ’68). Kurdistan). urmând unei faze de scădere accelerată a natalităţii.A. chiar în mediul rural s-a trecut de la 8. Bulgaria. cf.5 6. ONU.5 9.1 în anul 2000.8 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. S.2 8 1 8 . imigraţia unor populaţii mai proflifice). Este cazul Japoniei. -evoluţie în zig-zag.9 4. Majoritatea statelor afectate de acest fenomen au cunoscut după 1965 o tendinţă inversă. La population mondiale au XX-e siècle. nr. Algeria etc.N.A. Un alt caz tipic este acela al României. fenomen cunoscut ca „baby boom”.6 7.6 5. combină tendinţele generale de scădere cu reveniri temporare.

nivelul din 1966 fiind regăsit abia în 1990. Valorile peste 40‰ tind să devină tot mai rare din cauza tendinţelor de scădere normală a natalităţii. valorile care depăşesc 10‰ sunt rare (România.). mai ales cele din nordul şi sudul extrem. Uruguay. valori chiar mai mari înregristrându-se în Germania sau Elveţia. altele mai recent – Brazilia. peste 30‰ în medie. Afganistan. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate. Federaţia Rusă. Honduras. Letonia. Scăderea recentă a natalităţii încadrează în această categorie majoritatea statelor latino-americane (unele de multă vreme -Argentina sau Chile. la populaţia totală. măsuri la îndemîna statelor dezvoltate dar precare în cele în curs de dezvoltare. în Franţa. nu erau declarate decât 60% dintre decese. Ungaria. Sunt valori sub care practic nu se mai poate coborî. Australia. Valori excepţionale.Mortalitatea Elementul pasiv al dinamicii populaţiei este calculat prin raportarea numărului de decese într-o perioadă dată (un an de regulă). Filipine. De ex. Guatemala.A. Este de fapt mortalitatea brută. Bulgaria. În Europa astfelde valori au dispărut treptat după 1950. valorile sale oscilează la nivel mondial între 3 şi 150‰ (tab. concentrate în emisfera nrodică. PaupaNoua Guinee etc. Tot mai multe state africane se încadrează în această categorie. mai ales în Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000 Astfel. Columbia) sau asiatice (inclusiv state dens populate ca India. 101 De menţionat aportul notabil în crearea acestor valori şi aşa reduse ale natalităţii.).natalităţii (14.3‰ în 1966 şi 27.2. Astfel. În Europa nici un stat nu se mai încadrează în această categorie. pentru ca ulterior să crească lent. Indonezia etc. În Europa. În Europa şi estul Asiei foarte frecvente sunt valorile. fiind mai ridicată la grupa sub 1 an. inimaginabile altădată (Germania. scăzând apoi rapid pînă la un minimum atins între 15-25 de ani.16). Oman. obţinut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la numărul de născuţi vii : Mi=D<1/Nv*1000 Acest indicator cunoaşte o distribuţie sensibil diferită de aceea a mortalităţii generale (brute) fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare. 54 . chiar şi Albania a coborît sub acst nivel. Seychelles etc. reprezentând probabil limita inferioară a comportamentelor de tip malthusian101.6‰ în 1967). în Lumea a Treia menţinându-se factori de risc care diminuează enorm durata vieţii. al imigranţilor. Un indicator important pentru calitatea vieţii este astfel mortalitatea infantilă. excepţional în Africa (Tunisia sau unele mici state insulare din jurul continentului -Mauritius. Reducerea acestui indicator este posibilă doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvate mamei şi copilului. Canada. sub 20‰. mai evidente în Asia şi America Latină. III. Japonia etc. 10% din copii născuţi în Franţa aveau cel puţin un părinte străin. Laos.2002 că în anul 2001.. în India anului 1950. S. state cu o politică demografică mai susţinută. Sri Lanka. Porto Rico). Thailanda. Noua Zeelandă. cu o accelerare după 60-70 de ani. Armenia. INSEE certifica în comunicatul de presă din 23.U. Albania fiind singura care s-a menţinut în această categorie pînă spre 1980. conform evaluărilor. situaţie schimbată în sens pozitiv în această ţară dar încă frecventă în statele africane unde serviciul stării civile nu funcţionează eficient sau se menţin situaţii conflictuale.nr. ca şi natalitatea nu este cunoscută cu exactitate. Vietnam. de peste 50‰ mai sunt atinse doar în câteva state africane (Nigerul cu 55‰. -state cu valori medii (20-30‰). Statele care aparţin acestei categorii sunt mai avansate economic şi mai urbanizate decât cele din prima categorie. sub 10‰. America Latină şi Oceania (Yemen. între statele cu valori foarte ridicate şi cele cu valori reduse.2. concentrate în Africa Subsahariană. Ucraina. extrem de coborîte. valoarea maximă şi Mali).6‰ în 2002). mai rar în Asia. apropiate de media mondială (22‰ în 2000). Valorile mortalităţii sunt foarte diferite raportate la grupele de vârstă. integrând toate statele europene. -state cu valori reduse. Distribuţia actuală a natalităţii pe Glob este tot mai polarizată.05. multe state insulare din Antile (Cuba. care. Pot fi deosebite trei categorii de state : -state cu valori mari. Bangladesh. mai rare în deceniile trecute datorită polarizării statelor în jurul valorilor extreme. după care s-a revenit la o evoluţie „normală” (9.). iar la nviel regional mai poate fi remarcată doar provincia iugoslavă Kossovo. statele asiatice cu politici demografice eficiente (cele din estul Asiei.). Iran).

Zimbabwe). 55 . Cuba etc. a recuperat diferenţa între 19501970 dar a intrat într-o fază de stagnare sau chiar de regres ulterior. mortalitatea generală avea valori de 15‰. sunt mult mai eficient prevenite. Futuribles. Australia.U. prin raportarea la populaţii standardizate. Kenya. cu 67 ani pentru bărbaţi. progresul fiind vizibil mai ales la sexul masculin. Italia. Malaysia. Astfel chiar şi regiuni sărace precum statul Sri Lanka sau statul indian Kerala pot înregistra mortalităţi infantile reduse (16‰. indice conjunctural care exprimă nivelul mediu al duratei vieţii la un moment dat. cuprinzând întreaga Europă. Russie . prin accidente sau crime.8-4‰ în ultimii ani). Valorile maxime se înregistrează în Mozambic (201‰ în 2000).). deci sub nivelul mediu al României). exprimat prin nivelul analfabetismului şi mortalitatea infantilă. specifice perioadei actuale. N. nr. 1995). cu valori apropiate şi în alte state vecine. fără nici o excepţie. România a cunoscut o evoluţie similară. Este o situaţie frapantă mai ales în fosta U. alături de regimul alimentar care predispune la boli degenerative103. unde SVN la bărbaţi a scăzut sub la 59 de ani în Federaţia Rusă (sub nivelul înregistrat în India sau în unele state africane). Este un fenomen greu de explicat. etc. prezentând adesea valori apropiate de cele înregistrate în statele dezvoltate (sub 10‰ în Coreea de Sud. Între statele asiatice şi cele africane sunt diferenţe sensibile. diferenţa între cele două sexe ajungând pînă la 15 ani.R. prin efectele 102 Se poate vorbi de o corelaţie puternică între gradul de cultură.Eberstadt. Suedia. Canada.l’inévitable déclin. un indicator des utilizat şi foarte concludent este speranţa medie de viaţă la naştere (SVN).S. ca şi natalităţii brute. Japonia. De exemplu. ca şi altele din zonă nu a reuşit să controleze decât bolile infecţiose spre deosebire de statele occidentale unde maladiile degenerative. respectiv 74 ani pentru femei. Toate studiile efectuate asupra unor state în curs de dezvoltare (Cuba. Explicaţia principală derivă din incidenţa foarte mare a SIDA104 care a creat deja una din marile problemele sanitare ale lumii contemporane. dar prin standardizare se ajungea la 12‰. deşi se observă o uşoară redresare în ultimii ani. grupează restul Asiei.A.)102. Camerun. care avantajează în prezent statele dezvoltate. Pentru a detalia analiza mortalităţii. mult mai mare decât în oricare alt stat dezvoltat. „Şansa” unui deces violent este în Rusia de 1 la 4 evenimente din această categorie faţă de 1 la 30 în Marea Britanie. tradiţional mai coborît decât în vestul continentului. în Franţa antebelică. Importanţa scăderii mortalităţii infantile constă în efectul pe care-l produce asupra nivelului natalităţii. fără a putea afirma dacă este o evoluţie conjuncturală sau de durată. mortalitate brută este mai des utilizată. Având în vedere că la dinamica acestui indicator. de multe ori pe fondul consumului exagerat de votcă – 600 ml zilnic (cf. respectiv 13‰ în anul 2002. Valorile maxime (peste 75 de ani în medie) caracterizează statele vest-europene. cu excepţia unor state care au făcut progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii. spre deosebire de natalitate. surmontat deja de Japonia. -un al doilea grup. Se pare însă. Sierra Leone (155‰) şi Afganistan (154‰). în primul caz media oscilând în jurul valorii de 60 de ani pe când în unele state ale Africii Subsahariene coboară sub 40 de ani (Zambia.252-2000). nivel sub care practic este greu de coborât. posibil a fi modificat prin îmbunătăţirea asistenţei sanitare. pe fondul unor crize social-politice grave. Ucraina şi Bulgaria) în contrast cu Africa unde valorile de peste 100‰ constituie regula. mai ales în cazul sexului masculin. sud-vestul şi estul Asiei. Taiwan. Elveţia.Moldova. dar în ultimii ani se observă o relativă ameliorare (69 de ani în medie între 1970-1998. Federaţia Rusă. mai puţin avansat. S. cea mai mare parte a Africii şi unele state insulare din Oceania. diferenţa faţă de statele dezvoltate se menţine. 104 Până la 39% din populaţia feminină afectată în Botswana. Diferenţele între cele două sexe sunt de regulă semnificative şi favorizează populaţia feminină. Islanda şi Hong Kong). Sri Lanka. dar 71 ani în 2000-2002. Cu toate progresele notabile din unele state. Mortalităţii brute i se pot aduce corecţii. Statele asiatice şi cele latino-americane au progresat enorm. Şi acesta polarizează statele Globului în două grupuri : -unul avansat. Valorile cele mai reduse caracterizează mai ales statele scandinave şi Japonia (cu valori între 2. în care SVN depăşeşte 65 de ani. Un caz particular printre statele din această categorie îl constituie fostul bloc sovietic unde acest indicator. accentuat după 1990. Acest nivel a fost obţinut prin îmbunătăţirea continuă a asistenţei sanitare dar se pare cîn ultimul deceniu s-a atins un plafon mai greu de depăşit pentru moment (cel de 80 de ani.R.S. participă întreaga populaţie. India) demonstrează corelaţia care există între reducerea acestui indicator şi diminuarea fecundităţii (Vallin. cu populaţii îmbătrînite. cea mai mare parte a Americii. Kuwait. 103 O explicaţie curentă este şi frecvenţa morţilor violente. că decisiv este faptul că acest stat. Incidenţa consumului exagerat de alcool este una din explicaţii.

în primul rând produsul intern brut. în 1988 de ex. formează un factor restrictiv.nr. cu atât mai evident cu cât stratificarea se suprapune unei segregări rasiale sau etnice. Influenţa sa se manifestă prin diferenţierea nivelului mortalităţii. În acest clasament. Este cazul R. Prin educaţie oamenii învaţă să prevină o serie de boli sau să diminueze unele riscuri prin măsuri de igienă.A. mortalitatea infantilă era în medie de 10‰ dar de 8. Statele avansate au mortalităţi scăzute. 1995). medie sau joasă). http://www. Şi în S. diferenţele sunt foarte marcante. unde familiile burgheze se deosebesc destul de net printr-o mortalitate infantilă extrem de redusă în primul rând. este un alt factor fundamental. Tabelul nr.Diferenţe din această categorie subzistă şi în statele dezvoltate. De obicei se deosebesc trei categorii de state (cu dezvoltare umană înaltă.un.2.Factorii determinanţi ai mortalităţii -nivelul de trai este şi în acest caz un factor decisiv.D. 106 Cf. -structura socială. -progresele medicinei. în special în Asia de Sud.Africane. pe parcursul unei campanii de eradicare a paludismului sub egida OMS s-a produs un salt de 12 ani a SVN(de la 42 la 54 ani). de multe ori în favoarea populaţiei masculine. are o importanţă extremă în statele ale căror societăţi sunt puternic stratificate. fiind un indicator des utilizat de către organismele internaţionale în stabilirea indicelui de dezvoltare umană (IDH)105. a cărui importanţă s-a accelerat în paralel cu modernizarea întregii vieţi social-economice.org/pnud). R. renunţarea la unele vicii sau excese etc. Ruanda. C.Soppelsa. Scăderea ponderii muncii fizice în ţările avansate este un factor de diminuare a mortalităţii. Federaţiei Ruse. Rapport mondial sur le développement humain 2001. mai ales a celei infantile. având un nivel similar celui al Bulgariei. indiferent de sex şi de vârstă (de multe ori femeile sunt net dezavantajate).U. mai evident la grupele de vârstă tinere şi la sexul feminin. -gradul de instrucţie. unde Mi a populaţiei de culoare este de câteva ori mai mare decât în cazul populaţiei de origine europeană. Persistenţa unor maladii este o altă cauză a menţinerii unui nivel mai redus al speranţei de viaţă. Acest nivel poate fi corelat cu diferiţi indicatori statistici : consumul alimentar. România ocupa locul 57 în anul 2001. O altă explicaţie o constituie persistenţa unor conflicte militare (Sierra Leone. Explicaţia principală constă în statutul inferior al femeii (tab.dezastruoase pe care le poate antrena.Congo.2.15). Sirey. gradului de alfabetizare şi produsului intern brut ajustat la puterea de cumpărare.5‰ la populaţia albă şi de 17. Primul pas a fost descoperirea vaccinurilor contra 105 IDH este un indicator imaginat de către experţii organismelor internaţionale în scopul eliminării inadvertenţelor pe care le presupun alţi indicatori ai dezvoltării.S. acest stat fiind astăzi unul din cele mai avansate din Lumea a Treia în această privinţă (Vallin. O caracteristică generală a acestui grup este diferenţa redusă dintre cele două sexe. Un caz des citat este acela al Sri Lankăi. puterea de cumpărare etc. Mexicului sau Malaysiei (cf. Afganistan etc. spre deosebire de statele slab dezvoltate în care munca fizică domină. chiar după renunţarea la politica de apartheid.6‰ în cazul populaţiei de culoare106. între cele 174 state luate în calcul. IDH este obţinut prin combinarea speranţei de viaţă la naştere. Les Etats-Unis. unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate.1.). unde numai în doi ani (1946-1948). 1992 56 .15 :Speranţa de viaţă la naştere în anii 2000-2003 (în ani) TE As Eu Af O Am A RRA ia ropa rica ceania erica merica de Latină Nord Tot 67 67 74 53 7 77 71 al 4 Ma 65 66 70 52 7 74 68 sculin 2 Fe 69 68 78 54 7 80 74 minin 6 Sursa : World Population Data Sheet III.

Şi aceasta este valabil mai ales pentru ţările dezvoltate. -urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. Printre statele dezvoltate. Notabilă este incidenţa alcoolismului care cauzează 1/3 din decese în Rusia. mult sub nivelul de 4/100 000 cât se înregistrează în G7107. regimul mai degrabă vegetarian.. este totuşi o iluzie. supusă unor munci fizice grele.a. -sexul intervine în contextul diferenţierii mortalităţii pe grupe de vârstă. urmate de bolile sistemului nervos. cea mai mare incidenţă a acestui factor revine Rusiei. cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de măsline). cancerul. Consumul ridicat de produse lactate alături de mediul mai salubru favorizează longevitatea în unele zone muntoase înalte (Pirinei. legat adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor. consumul de votcă fiind în această ţară de 600 ml zilnic/locuitor. urmare a exodului rural. În prima fază a acestui proces (1800-1900) s-a constatat o creştere a mortalităţii în oraşe spre deosebire de mediul rural. De obicei mortalitatea feminină este mai mică. bolile infecţioase contribuind doar cu 2%. 57 .U. unde asistenţa sanitară este cea mai deficitară. Population. La accidentele de muncă primul loc îl ocupă tot Rusia cu un nivel record de 209/100 000 locuitori. dat fiind faptul că ele constituie un factor favorizant pentru anumite maladii. unde se înregistrează un indice de 32 omoruri-100 000 loc.maladiilor epidemice. dar prezintă valori mult mai reduse în sudul Europei sau în România 108. crime. Ţările Baltice (44/100 000). direct sau indirect. echilibrându-se la vârstele adulte pentru a se accentua la cele avansate. Mortalitatea urbană este mai mică decât cea rurală. se disting de asemenea printr-o incidenţă mai mare a acestor fenomene decât în Europa de Vest sau în Japonia (9 omoruri la 100 000 locuitori). Progresle înregistrate au eliminat aceşti factori de risc. reduce mult aceste diferenţe. Regimul alimentar ideal. în cele în curs de dezvoltare. Consumul exagerat de grăsimi animale este adesea indicat ca un factor de risc în producerea maladiilor cardio-vasculare. fără prea multă relevanţă. 55 % din decese erau cauzate de boli infecţioase (tuberculoza mai ales). -violenţa şi accidentele intervin într-o măsură destul de importantă. Şi în Franţa mortalitatea brută este mai ridicată în regiunile în care alcoolismul este mai frecvent. această categorie de populaţie fiind mai puţin expusă unor accidente sau excese (diferenţiat pe grupe de vârstă. faţă de 2050 cât se înregistrează în celelalte state dezvoltate.. controlând parţial şi pe cei care domină astăzi – bolile degenerative ale sistemului circulatoriu. -distribuţia inegală a obişnuinţelor alimentare este un alt factor. putând ajunge pînă la 25%). generalizate începând cu sfîrşitul secolului al XIX-lea când. favorizează ţările mediteranene. pp. cazul Indiei. căutat cu aviditate de unii specialişti occidentali. unde mortalitatea urbană este frecvent mai ridicată.A. chiar şi în statele slab dezvoltate.127-130. suicid) este adesea corelată şi cu mediul marilor metropole. în Europa. unde chiar şi cele mai puţin dezvoltate au o speranţă de viaţă ridicată (cazul Albaniei). Spre deosebire. pînă la inversare (cazul unor state din sudul Asiei). La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator. Diferenţa în favoarea sexului feminin este foarte mare la vârstele mici. În estul Europei există o diferenţă netă între statele din 107 108 Grupul celor şapte mari state dezvoltate. Caucaz. suprapuse nu regiunilor viticole ci ariilor de cultură intensivă a mărului şi de producţie a cidrului (Normandia. Frecvenţa ridicată a morţilor violente (accidente. Himalaya). Între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sunt diferenţe însemnate derivate din gradul mai mare de securitate în prima categorie. Există şi excepţii. Ucraina. efect probabil al aglomerării care favorizează proliferarea unor epidemii. Informaţii preluate din. Bretania). Ungaria. ca efect al îmbătrînirii mai accentuate în ultimul caz. S. explicând incidenţa mare a acestora în Europa Centrală. al XIX-lea (în multe state din această regiune revine adesea un medic la 20-50 mii locuitori). L’homicide et le suicide dans le monde industriel. nr. Suicidul este mai frecvent tot în Rusia (42/100 000).1/1999. condiţia socială a femeii. V Skolnikov. -condiţiile climatice nu sunt deloc neglijabile. structura deceselor amintind-o pe cea a Europei sec. Aceasta este o situaţie caracteristică statelor dezvoltate pentru că în Africa subsahariană. factorii locali având o importanţă deosebită. bolile sistemului nervos ş. Astăzi situaţia este inversată. INED. Multe comunităţi umane se remarcă printr-o adaptare genetică extremă la condiţiile locale de mediu fiind mai rezistente la anumiţi agenţi patogeni.

Botswana etc. la 1800 se înregistrau valori de 35-45‰. Porto Rico.2.nr. Thailanda). explicat prin înapoierea economică dar şi civilizaţională. 4. unele state insulare din jurul Africii.2. prin combaterea cauzelor de deces. În perioada contemporană cel mai citat exemplu din această categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor roşii în Cambodgia. Astfel. ulterior intrând în faza de uşoară creştere.5‰). În Africa situaţia este mult mai complicată. unde Costa Rica coboară până la 4‰. care a făcut între 1975-1979 peste 1 milion de victime (mortalitate record de 40‰!). scădere mai rapidă decât în cazul natalităţii. sub 8‰ (media mondială a anilor 1995-1999 fiind de 9. diferit de la caz la caz.).fosta U. 58 . în curs de dispariţie.8‰) dar şi în America Latină. unde Coreea de Sud sau Taiwanul prezintă valori sub 7‰ (excepţional în Singapore. -state care au menţinut valori ridicate pînă la începutul perioadei postbelice. unele state africane) iar unele dintre ele au intrat în faza de redresare. a conflictelor (civile sau interstatale). altele au înregistrat o scădere mai lentă (subcontinentul indian. Distribuţia mortalităţii generale pe Glob deosebeşte trei mari grupuri de state : -state cu valori reduse. De această scădere a mortalităţii se leagă şi manifestarea puternică a exploziei demografice după 1950. Se adaugă influenţa episodică. aceste state se disting prin valori foarte coborîte.S. cazul unor state africane – Guineea Bissau.Tipurile de evoluţie şi distribuţia mortalităţii pe Glob În evoluţia mortalităţii se pot distinge trei faze distincte : o descreştere concomitentă îmbunătăţirii asistenţei sanitare. când au intrat într-un proces rapid de reducere a mortalităţii. în unele state manifestându-se o redresare sensibilă după 1990. Trecerea de la valori foarte mari (30‰) la cele foarte mici (5-10‰) a fost parcursă adesea doar în două decenii. o tendinţă uşoară de creştere. Cuba. Turcia. sau în sud-vestul Asiei unde statele petroliere de la Golful Persic prezintă un nivel excepţional de redus (2-3‰. în funcţie de structura pe vârste.R. o stabilizare la valori foarte coborîte. Mortalitatea foarte ridicată din statele desprinse din fosta U. inclusiv prin creşterea SVN. China.R. în contextul incidenţei sporite a SIDA. în nord-vestul Europei. care au făcut progrese notabile pe calea dezvoltării civilizaţiei în perioada contemporană. sau al unor state insulare din Melanezia. Valorile înregistrate în aceste cazuri nu au coborît decât ocazional sub 20‰. Tot aici se încadrează majoritatea statelor din Oceania. În prezent. pînă la plafonul minim şi al îmbătrînirii efectivelor. Zambia. state în care natalitatea prezintă deja valori foarte reduse). remaniate la circa 15‰ la 1900. Ruanda. Este cazul Europei în ansamblu (tendinţă mai precoce în vest. Este o situaţie frecventă în Extremul Orient. mai tardivă în est şi sud). grupează ţările în care nu s-a manifestat niciodată un proces de reducere evidentă. pe Glob se pot distinge trei tipuri de state. Asiei şi celei mai mari părţi a Africii. apropiindu-se de situaţia statelor dezvoltate (Argentina. -un al treilea grup de state. unele dintre cele mai avansate ajungând în faza stabilizării mortalităţii (America Latină. Niger. Australiei şi Japoniei. III. nivelul de plecare era foarte ridicat în 1950 iar reducerea acestuia a fost destul de ezitantă. dar păstrează încă o structură pe vârste care favorizează populaţia tânără. sub impulsul scăderii continui a natalităţii. reflex al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. iar mai recent majoritatea statelor islamice din nordul Africii şi din Orientul Apropiat (tab. dar catastrofală adesea. constituind plafonul minim. neatinse de statele din prima categorie (sub 5‰ adesea). cu o incidenţă mare a acestor riscuri şi cele din Europa Centrală cu valori similare Europei Vestice. În ultimul timp se constată o diferenţiere a acestei largi categorii de state. în contextul unei ponderi ridicate a forţei de muncă imigrate).S.2. În prezent.S. coborând la circa 8-10‰ după 1950 pentru ca după 1980 să urce lejer spre 9-12‰. unde valorile urcă din nou la peste 20‰ (Zimbabwe. dacă ne raportăm la numărul relativ redus al populaţiei acestor state. este datorată în mare parte şi insecurităţii. dar la fel de dezastruoase au fost şi conflictele mai recente din Bosnia-Herţegovina sau Rwanda.S. al Americii de Nord.16). Este o situaţie caracteristică mai ales Americii Latine. în funcţie de faza în care se află : -state în care reducerea mortalităţii generale a început de multă vreme (după 1800) coborând lent şi ajungând la plafonul minim după 1950.

World Population Data Sheet -state cu valori medii. iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. III.1 6.0 . dar după 1990 se încadrează în această categorie tot mai multe state din estul Europei.N.4 4 62 8 Ocea 1 9 8 8 7 7 7 4 2 nia 0.3 01 5 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. cu 9‰) unde măsurile de reducere a mortalităţii sunt mai puţin eficace. Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de creştere naturală a populaţiei : -tipul primitiv.9 .7 .1 .8 1.Africană.7 . situaţie conjuncturală favorizată de scăderea bruscă a natalităţii şi implict de dezechilibrarea structurii pe vârste (Rusia.1 . se fac peste tot resimţite. 59 . supuse adesea unor conflicte militare îndelungate (Afganistan.5 .A. Ucraina.8 3.5 . unde se depăşeşte frecvent nivelul de 20‰.2 .3 4.6 0. -state cu valori mari (peste 13‰) specifice în primul rând Africii subsahariene.4 .1 . R.)109.2 0. Bielorusia.5 26 4 Euro 1 1 1 1 1 1 1 2 8 pa 0.Tabelul nr. apropiată de maximul biologic. Bulgaria etc. Bolivia).5 0.9 4.S. apoi unele state mai evoluate din Africa subsahariană (Camerun.0 . apropiate sau uşor superioare mediei mondiale (8-13‰).5 .9 1.U. Ungaria.0 .4 0.3 .6 8. mai slab dezvoltate economic (Papua-Noua Guinee.3/1998 pp. nr. Se adaugă statele din sudul Asiei (India de ex. Typologie des changements démographiques en Europe Centrale depuis la chute du communisme. mai timpurii sau mai recente. caracteristic acelor populaţii aflate în faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern.Seys.1 9 0 TER 1 1 1 9 9 9 9 1 5 RA 2. Espace/Population/Societes. apoi în unele state foarte slab dezvoltate din Asia.5 6 deNord Ame 9 8 7 6 6 6 6 6 3 rica Latină .3.3 . Grupează majoritatea statelor europene unde tendinţele de îmbătrînire.5 0 Afric 1 1 1 1 1 1 1 1 8 a 9.O. Surse : Statistical Yearbook of O.0 .1 .3 .5 0.2 0.U.5 . În America Latină a devenit o situaţie excepţională (Haiti).2.1 .16 Evoluţia mortalităţii pe Glob între 1970-2000 (în ‰) Conti 1 1 1 1 1 1 2 M M nentul 970975980985990995000i i 1974 1979 1984 1989 1994 1999 2 (1970) (2003) 003 Asia 1 1 1 9 8 7 7 1 5 3.5 0. dar şi 109 Unii autori (F. Senegal) la care se adaugă unele state din Oceania sau America Latină. fără a se înregistra o tendinţă de reducere. Natalitatea este în acest caz ridicată.441-461) vorbesc de existenţa unui regim demografic de tip „socialist” caracterizat prin evoluţii similare celor din vestul Europei dar mai brutale şi sensibil defazate.5 5 6 Ame 8 8 8 8 8 8 8 1 7 rica .5 .3 1. Cambodgia).Sporul (excedentul) natural Evoluţia diferenţiată a celor două elemente ale bilanţului natural (natalitate şi mortalitate) determină o varietate de situaţii la nivel global.6 .

Cuba înregistra încă în anii 1960-1964.7 11 . F. fiind marcat de reducerea masivă a mortalităţii care se apropie treptat de plafonul minim. 17‰ între 1975-1979 şi 22‰ între 1995-1999).7 6. 4. le Bras care preia teoria lui J. Această situaţie a fost specifică mai întîi statelor vest-europene (1750-1900) pentru ca după 1900 să se generalizeze în restul Europei iar după 1950 în America Latină. amorsată în Franţa încă dinainte de 1800.Seys (1998) şi H. la numai 29‰ între 1995-1999 şi „doar” 21‰ în 2000-2003. în contextul unor posibilităţi mult mai mari de reducere a mortalităţii. urmată apoi de ţările scandinave. Argentina. a de Nord 2 8 9 9 8 110 1 9951999 17 . -tipul matur. Este expresia unei crize demografice care în estul Europei este şi o consecinţă a unui regim demografic „socialist” din perioada totalitară.4 .O. Datar.0 . De exemplu.mortalitatea se apropie de nivelul acesteia. în Germania această situaţie durează de mai bine de trei decenii. 1993).8 ..A. 60 . valori de 28‰ pentru ca în anii 1995-1999 să aibă numai 7‰. în timp ce natalitatea se menţine la valori ridicate înregistrând o tendinţă uşoară de reducere (mult mai lentă decât a mortalităţii). 111 Cf. Este de fapt prima fază a modernizării economice care generează fenomenul de „explozie demografică”. De exemplu.0 . Nivelul sporului natural poate atinge valori foarte mari aşa cum a fost cazul Kenyei110.6 1. cea mai mare parte a creşterii naturale a populaţiei Globului este concentrată în statele din această categorie. Specific întregii populaţii a Planetei pînă în secolul al XIX-lea.17).1 Europa 5. Este de fapt faza de restrîngere a exploziei demografice. -tipul tînăr. Capul Verde etc. rezultând astfel un spor natural foarte scăzut sau în cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural. 5 24 10 5.).4 .U. cu un control riguros al vieţii individului dar în acelaşi timp şi cu o relaxare a moralei111.17 :Evoluţia sporului natural între 1970-2001 Contine 1 1 1 1 ntul 9709759809859901974 1979 1984 1989 1994 Asia 21 20 18 18 . Austria. 7. nivel redus considerabil. 7 1 15 20 00-2003 13 . Asia şi Africa.nr. Coreea de Sud).0 . sporul natural fiind astfel redus. În acest mod. După 1950 se extinde şi în Extremul Orient (Japonia.6 . fiind întîlnit doar la unele grupuri de populaţie izolate în condiţii naturale dificile (pădurile ecuatoriale din America de Sud.Petersburg (La Planéte au village. urcând pînă la 39‰ între 1970-1974 şi la 42‰ între 1976-1980. unele insule din Oceania). Valori de 30‰ între 1960-1964.Hajnal despre existenţa unei „fracturi” demografice în Europa pe direcţia TriesteSt. în care s-a instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept „baby crach”. în Ungaria de două decenii iar în multe state est-europene. exprimat printr-un spor natural foarte ridicat.4 Americ 7.1 . derivă din cel anterior.5 . este pe care de dispariţie în perioada actuală. corespunzător unei perioade de dublare sub 20 de ani. 0.5 24 11 5. impus de situaţia actuală a multor state dezvoltate. 7.6 . -tipul senil.0 . 2.0 . 4 4 0 6 0 Africa 26 28 29 30 . Africa Centrală. iar după 1900 de celelalte state europene şi de cele formate prin colonizare europeană (S. Chiar şi în cazul statelor intrate mai tardiv în această fază valorile sporului natural sunt notabile (GuineeaBissau cu 10‰ între 1960-1964.4 28 . Evoluţia spre acest tip este tot mai rapidă în acele state în curs de dezvoltare în care s-au făcut progrese însemnate în domeniul planningului familial şi al asistenţei medicale. în insulele Antile sau în arhipelagurile din jurul Africii (Cuba.5 1. 7. de circa un deceniu (tab. rezultă dintr-o natalitate în reeducere accelerată şi o mortalitate plafonată la nivelul minim. China.2 Oceania 13 13 12 12 . Singapore. Tabelul nr. Australia). 4. la un nivel fără precedent. Mauritius.

în Géographie et Démographie. citat de Noin.N. Y. nr.5 .J. 1981113).0 Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S. 61 . Difuziunea sa în spaţiu se desfăşoară în sens descendent în lungul scării socio spaţiale : de la păturile aflate în avangarda modernizării (burghezie. Tranziţia celor două componente demografice esenţiale. intelectualitate) spre cele situate la baza societăţii (muncitori. Surse : Statistical Yearbook of O.7 . 115 Cf.6 TERRA 18 17 16 16 15 14 13 . 2002. Masson 1981. citaţi de Noin. W. 1969 şi Agyei.Vallin.U. divorţialitate etc. Înainte de toate este caracterizată printr-un decalaj cronologic între scăderea nivelului natalităţii şi cel al mortalităţii. Pare incredibil astăzi.). Critica principală care poate fi adusă acestui model este aceea că nu explică tendinţele manifestate în faza finală şi nu propune un model posttranzitoriu.A. ca de ex.Noin.Americ 26 25 22 21 19 16 17 a Latină . având intuiţia de a spune că modelul demografic european este universal (1945.1 iar speranţa de viaţă la naştere. 1981) a dat rezultate pozitive încât poate fi acceptată ca atare fiind de fapt un model. larg acceptată pe plan mondial deşi este criticată de unii specialişti. Tranziţia demografică în formularea sa teoretică este o descriere schematică a schimbărilor demografice care caracterizează istoria contemporană a omenirii. fecunditatea stabilizânud-se la nivelul înlocuirii generaţiilor.258-271).4971.1 în întreaga Europă etc.U. Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria în sine apare prima dată formulată de către F. Tot ce se poate preuspune este că la nivel mondial se vor combina în secolul următor două modele : cel al tranziţiei demografice.Michaud. 1953. „incipient decline” în momentul în care tranziţia este încheiată iar valorile celor doi indicatori demografici tind să se egalizeze la un nivel cât mai coborît. Odille Jacob. de către Satin. „transitional growth”. Paris. prefigurat de evoluţiile din multe state dezvoltate.1 . dar până în anii ’80 s-a crezut că în final se va ajunge la un echilibru relativ. 2. dir. 1978. pp. declanşată de explozia demografică. La transition démographique dans le monde. încă în curs în majoritatea statelor în curs de dezvoltare şi cel postranzitoriu. Distribuţia geografică a sporului natural : 112 Teorie expusă în 1909 şi reluată în 1934 sub titlul La Révolution démographique : Etudes et essais sur les problèmes de la population . Paris. Ea porneşte de la constatarea că cei doi indicatori demografici principali (natalitatea şi mortalitatea) sunt într-o scădere continuă odată cu modernizarea economică şi culturală. intermediar şi contemporan.) au infirmat complet aceste idei. cauzală. Evoluţiile din ultimele decenii (îmbătrânirea accentuată a populaţiei în statele occidentale. Verificarea acestei teorii pe baza unor analize complexe (bazate pe 23 de variabile socio-economice. 113 D. 114 În conformitate totuşi cu modelul centru-periferie aşa cum explică D. World Population Data Sheet Această evoluţie diferenţiată stă la baza teoriei tranziţiei demografice.9 . Iniţiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry112 care propune trei faze de regim demografic : primitiv. Sirey .4 . natalitatea şi mortalitatea este atât un proces social inovator cât şi un fenomen cultural.Notenstein care îi asigură o explicaţie clară.2 . soulagement ou inquiétude?. Şi acesta distinge trei tipuri de creştere naturală : „high potential growth”.9 . pe parcursul exploziei demografice.2 .9 . iar Federaţi Rusă este inclusă la Europa. La fin de la transition démographique. undeva la 85 de ani.559/1991. agricultori) şi dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localităţile rurale114. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul că această tranziţie implică şi o schimbare a structurilor demografice (pe vârste) sau a comportamentului demografic (nupţialitate. consecinţă a progresului social-economic.Noin într-un articol din Annales de Géographie (La baisse de la fécondité dans le monde. scăderea ISF sub nivelul de 2. marcate de instalarea durabilă a deficitului natural115.6 . corespunzătoare primelor trei tipuri de spor natural descrise anterior. pp.

de 22‰). nr. -spor natural moderat (10-20‰). musulmană (valori de peste 20‰ în anii 1980-1990). Finlanda de ex. Iran.A. Acest diferenţial funcţionează după cum se observă pe criterii etnice. Honduras. atât a natalităţii cât şi a mortalităţii. Unii specialişti precum J. valori păstrate şi după 2000). fiind oscilant în ultimii ani. Pe arii largi în Africa şi Asia de Sud-Vest valorile ating încă 30‰ (pînă la 40‰ în cazul particular al fîşiei Gaza). în nord-estul Ucrainei şi în sud-vestul Rusiei atingându-se valori de –15 sau chiar --20‰.). discuţiile rămîn deschise). apropiat de media mondială. Taiwan.U. Este cazul extrem (mai mult sau mai puţin inevitabil. Bolivia. Dacă la nivel naţional situaţia nu pare catastrofală ca în unele state vecine. În Europa singurul stat care subzistă cu astfel de valori este Albania. unele insule oceaniene etc. în extindere. Este cazul Rusiei. unele regiuni din partea asiatică. Iminenţa instalării unui deficit natural durabil se resimte şi în alte state europene (Spania. INED. Population/Societe.954/2000. vizibil şi prin scăderea ponderii populaţiei europene117. Sri Lanka. Situaţii similare sunt şi în S. -deficit natural. cu populaţie dominant de origine europeană şi provincia Natal cu populaţie de culoare. România intră şi ea în această categorie. Guatemala. situaţie conjuncturală pentru unii. Cel mai frapant caz este cel al Iugoslaviei restrînse care mai figurează încă în statisticile O. Suedia). -spor natural redus (sub 10‰). Recent s-au integrat în această categorie China (8‰ în 2000-2003. Nepal).U. mai ales acolo unde se juxtapun arii culturale diferenţiate. după căderea comunismului s-a instalat progresiv şi durabil. vorbesc despre o « a doua tranziţie demografică » a cărei caracteristică este tocmai echilibrul acesta relativ în jurul valorii 0 (« Second Demographic Transition ». Diferenţierile distribuţiei sporului natural sunt în realitate mult mai complexe.. în estul continentului. se pot distinge patru mari categorii : -spor natural ridicat (peste 20‰). Laos. faţă de peste 20‰ în 1960-1970) şi Thailanda. pe fondul scăderii succesive. între 1995-1999. în care o astfel de evoluţie părea iminentă în anii 1980. din nordul şi sudul extrem al Africii. unde pe fondul unui deficit cronic. în realitate Serbia înregistrând un deficit similar celui din Bulgaria vecină. mult peste media mondială. 62 . Porto Rico. iar conform tendinţelor actuale li se vor alătura tot mai multe state asiatice şi latino-americane. 2001). caracteristic acelor state ale Lumii a Treia în care tranziţia demografică este avansată (Indonezia. Belgia. Bulgaria şi Ungaria. unde această evoluţie părea improbabilă. la nivel regional există judeţe aflate într-un adevărat „colaps demografic” (sudul şi vestul ţării). Portugalia. caracteristic în primul rând Africii Subsahariene. unde populaţia de origine hispanică şi cea afro-americană înregistrează indici mult mai înalţi sau în Africa de Sud unde diferenţe enorme opun provincia Cap. Paraguay) şi din Asia (în sud-vest sau izolat în rest. Singapore) sau din America Latină (Cuba. Vietnam. Americii de Nord şi Australiei la care se adaugă statele din estul Asiei (Japonia. Grecia. Se adaugă majoritatea statelor latino-americane. Austria. Uruguay.). Birmania. unor state latino-americane (Nicaragua. 117 De la 24% în 1936 la numai 12% în 1996. instalat din 1970 în Germania. unde la mijlocul anilor ’80 se înregistrau valori negative dar situaţia s-a remediat durabil. Spre deosebire.van der Kaa. sau normală pentru alţii. faţă de creşterea mondială de 13‰ anual între 2000-2003 (în scădere accelarată faţă de maximul de la începutul anilor 1970.. La nivel regional situaţia este chiar mai gravă. Unele state.N. există arii în care se înregistrează un spor natural foarte ridicat (Caucaz. Coll. valorile atinse fiind inimaginabile altădată în condiţii de pace (-7‰ în Ucraina şi Rusia. dar deficitul nu a depăşit -3‰. Austria. Turcia etc. Coreea de Sud. cu un spor natural de 2‰ dar acesta este asigurat exclusiv de provincia Kossovo. au evitat pentru moment această tendinţă. asiatice (Japonia). acolo unde tranziţia demografică este într-un stadiu incipient – Cambodgia. cu populaţie albaneză. acoperă aproape integral Europa central-estică. la care se alăturează şi unele state din sudul şi nordul continentului (Italia. cf. cu valori de pînă la 20‰). Este cazul Greciei care după câţiva ani de valori negative (1998-2000) a revenit la valori pozitive în 2001 sau cazul mai vechi al Danemarcăi. încât este de aşteptat ca în viitorul apropiat această situaţie să nu mai constituie o excepţie europeană. Danemarca.Plecând de la cele expuse mai sus. 116 Părerile contrarii sunt determinate de « ezitările » unor state care oscilează în jurul valorii 0. Trinidad-Tobago etc. India. specific Europei. Bad Hermalb. Coreea de Nord. -5‰ în Bielorusia. favorizată de o structură dominant tînără a populaţiei. din 1980 în Ungaria şi din 1990-1992 în celelalte state europene menţionate116. nord-americane (Canada).

Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase. Ungaria) fiind considerate conjuncturale. în 2050 cu o plafonare la circa 10. a determinat organismele internaţionale de prognoză. Dacă într-o primă fază. printre care şi cel enunţat al tranziţiei demografice. bazate pe continuarea tendinţelor actuale sau modificarea acestora în sens pozitiv şi negativ.-P. organismele internaţionale au avut un succes limitat în impunerea unei politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au aplicat voluntar). Prudenţa este totdeauna necesară în acest domeniu. doar cu 4% mai mare (faţă de cifra atinsă de 6. sau a unor particularităţi juridice. cazul Noii Zeelande unde maorii recîştigă treptat teren. Politica demografică a statelor poate fi o altă variabilă deşi cuantificarea sa este relativă. antrenând tot mai mulţi cercetători care se bazează pe o serie de modele de prognoză.1 în statele dezvoltate şi în cădere liberă în statele în curs de dezvoltare118).U. unele accidente politice majore – cazul căderii comunismului.907md. iar mortalitatea va înregistra o creştere redusă.! 63 . conform ipotezei unui ISF de 2.locuitori). Astfel pînă în 1977 populaţia Globului era estimată pentru anul 2000 la minimum 6. Beijing –2000) au pus de acord specialiştii în privinţa acestui obiectiv având trei componente : planificarea familială. aplicată însă la o masă mult mai mare119.Perspectivele evoluţiei populaţiei Globului Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei populaţiei. analiştii au pornit de la ipoteza existenţei unui prag minim al ISF (2. Toţi aceştia nu pot fi anticipaţi decât cu o marjă de eroare destul de mare. diferenţa fiind rezultată tocmai de scăderea notabilă a fertilităţii în Europa şi în câteva state în curs de dezvoltare cu o politică denatalistă..rasiale sau confesionale. au devenit evoluţiile. legate de modul de succesiune a proprietăţii funciare (cazul francez unde nordul este mai prolific decât sudul dominat de tradiţia romană a dreptului primului născut).3md. pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate. iar autorii care s- 118 119 P. 1999 Varianta medie pentru 2025 a fost de 7. de supraveghere a evoluţiei demografice. O rezistenţă puternică a împiedicat includerea oficială a componentei care autoriza sterilizarea şi avortul.06 md. Mult timp. care a dus la instalarea deficitului natural în cele mai multe state fost-comuniste din Europa. nivelul actual fiind considerat plafonul minim. tendinţele din unele state europene (Germania. de multe ori. Previziunile anterioare. unde catolicii sunt mult mai prolifici. prevăzuţi în 2003 de P. Generalizarea unei fertilităţi reduse. De obicei. cu tot optimismul unor specialişti.Bardet.036 md.locuitori. aceste prognoze pleacă de la prelungirea tendinţelor actuale în perspectiva apropiată sau mai îndepărtată. Ultimele conferinţe asupra populaţiei (Mexico –1984. după 1980. Un alt caz cunoscut este cel al Irlandei de Nord. De remarcat că în 1995 se previzionau 8. de 10 md.1) sub care nu s-ar fi putut coborî. având un spor natural dublu faţă de cel al populaţiei protestante (Dupâquier. una medie şi una joasă. pînă la 10‰. aceste prognoze pleacă de la trei ipoteze : una înaltă. par deja improbabile. Cairo1994. în locul obiectivului de limitare a creşterii demografice fiind pus cel al sănătăţii reproducerii. organism al O. de circa 6‰.Demeny.67 md.. neaşteptate. maternitatea fără risc.N. Această prognoză s-a dovedit aproape de realitate. sau pe criteriu etnic. singura parte a acestei ţări care mai înregistrează un spor natural).R. citat de J. Astfel va rezulta o creştere minimă. începând cu anii ’80 au modificat discursul.2.B. neputând fi prevăzute. atât de rapide şi. II. să revizuiască aceste analize în fiecare an. Acest diferenţial se poate suprapune şi unor inegalităţi de dezvoltare economică (cazul sudului Italiei. reglarea fecundităţii. Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile foarte strînse dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare. fertilitate) dar şi pentru structura pe vârste şi bilanţul migratoriu.locuitori.5 md în 2100. În prezent. nu numai în Europa. Tot în acest context s-a ajuns la un consens în privinţa scăderii continui a natalităţii care va atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025. 1997. acelaşi organism avansând pentru 2050 o variantă medie de 9.4. 1999).

şi Indonezia îşi vor păstra poziţia a treia. fie prin prelevarea unei părţi din populaţia tînără. Italia. Turcia. fenomen greu de prevăzut şi controlat.. simptomele acestei crize fiind resimţite în anii 1990 în unele state africane (Ruanda. devenit o necesitate atât pentru ţările de plecare (datorită imposibilităţii asigurării de locuri de muncă unor contingente foarte numeroase de tineri).N. aflată acum pe locul al 12-lea. de ex. iar pentru anul 2025 poate fi avansată cifra de 7. dar catastrofal pentru cele dezvoltate. adică în descreştere şi îmbătrînire. graţie unei creşteri naturale suficient de importante şi fluxurilor migratorii ce depăşeşc 1 mil. prevedea pentru anul 2000 circa 6 md. Nu este exclusă intrarea Planetei într-o „iarnă demografică”. 1952-1954. dată fiind speranţa de viaţă la naştere mai ridicată.locuitori.375/2002. Somalia). schimbările vor fi spectaculoase. India fiind favorizată de sporul natural mult mai ridicat (în valori relative.Africană sau în Porto Rico. în anul 2010. Asia va înregistra o uşoară scădere a ponderii. Modificările vor fi spectaculoase în ce priveşte ierarhia statelor. date fiind particularităţile exploziei demografice din ţările Lumii a Treia situaţia ar putea deveni chiar mai gravă decât cea actuală a Europei. aşteptându-se o ascensiune continuă a Africii. Toate acestea sunt pure supoziţii a căror bază este situaţia actuală. Japonia. Bangladesh şi Nigeria iar în perspectiva imediată va pierde teren şi în faţa Mexicului. dar şi în cele de primire (impus de deficitul de forţa de muncă tînără).loc. datorită emigraţiei spre R.U. populaţia mondială nu va depăşi cu mult 6.persoane anual. al statelor care au în prezent 50-100 mil.. Birmania).N. în 2025 iar India cu 1363mil. unde o emigraţie puternică este dirijată de mult timp spre S. pot fi previzibile. Astfel prognozele O. Statele europene importante (Germania. Pentru multe state mari europene (Germania. Astfel.6%în China iar în valori absolute. pornind de la un scenariu mai puţin optimist. se vor produce cele mai importante modificări ierarhice. Una 120 121 A. R. mult timp al şaselea gigant demografic al Planetei. Filipine. fenomen observat la scară mondială în Botswana.A.U. Acest tablou arată o deplasare a centrului de greutate al populaţiei mondiale spre regiunile calde ale Planetei. menţinute prin inerţie. Consecinţele asupra standardului de viaţă. care încă în 1951. De ex. Thailanda.A. La nivelul primelor patru locuri situaţia pare însă pecetluită. aşa cum se prezintă deja situaţia în Europa.U. dezirabil pentru ţările în curs de dezvoltare. Având în vedere diferenţele existente în distribuţia populaţiei pe Glob. Théorie générale de la population. Egipt. Plafonarea la un nivel de circa 8-9md. La eşalonul mijlociu. prevăd că Germania. Rusia aflată mult timp în poziţia a cincea urmează îndeaproape Japonia. care va însuma probabil în momentul plafonării 20-25% din populaţia mondială şi un regres continuu al Europei şi Americii de Nord care nu vor însuma mai mult de 10%. fie prin modificarea comportamentului demografic datorită „contaminare” . faţă de 0. 15. nr. 64 .. S. J. posibil mai devreme de anul 2100.18).. Acest fenomen poate genera în regiunile de plecare scăderea drastică a ritmului de creştere demografică. populaţia Mexicului pentru anul 2000 era prevăzută în 1960 la 150 milioane locuitori dar în realitate acest stat a atins 100 milioane locuitori abia în anul 2001 ! (100 millions de Mexicains…seulement. în cazul S. ca şi destabilizarea situaţiei politice.au dovedit mai pesimişti au fost mai aproape de realitate 120. respectiv a patra. Population et Sociétés.Congo.U.8 md.A. Etiopia.Quilodran. Suedia) imigraţia este singura sursă a creşterii populaţiei. Marea Britanie. 1.Sauvy. primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva avansată. va coborî în anul 2025 pe locul al 19-lea iar în anul 2050 pe locul al 24-lea121. a fost depăşită pe rând de Brazilia.3 mil. Disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se va accentua la maximum. abia pentru anul 2050 fiind prevăzută rocada. Franţa. suprasolicitarea unor medii naturale fragile.loc. Modificările de comportament demografic pot bulversa în mare măsură aceste estimări.8 md. ipotezele medii ale O. Pakistan.nr.D. De remarcat că această evoluţie pare destul de logică în contextul mondializării. favorizate de o creştere naturală încă importantă.U.7 mil. este mult mai probabilă. În ultimele decenii. iar America Latină îşi va menţine actuala pondere.6% în 2003.. creditând China cu 1455 mil.S. dar vor continua să concentreze cea mai mare parte a economiei mondiale (tab. faţă de 8. au pierdut deja sau vor pierde teren în faţa unor state asiatice şi africane (Vietnam.). Italia) aflate încă între primele 20 de state ale lumii. dar poate fi sensibil modificată de migraţii. Iran. îndeosebi datorită previzibilei intrări a Chinei în faza de deficit demografic.

din „speranţele”evitării bombei demografice constă tocmai în accentuarea unor disfuncţiuni în ţările slab dezvoltate : sărăcie generalizată, stare sanitară precară, conflicte interetnice, epidemii, etc., toate cu efecte în bilanţul natural prin creşterea mortalităţii (situaţie frecventă în Africa de astăzi). O soluţie umanistă ar fi practicarea unor măsuri care săre reducă enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltării economice şi culturale. De exemplu, la o medie mondială de 2500 kcal/loc., în Africa nu se asigură nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se depăşesc 3000-3500kcal/loc., la aceasta adăugându-se şi structura deficitară în proteine de origine animală. În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante, chiar remaniat la puterea de cumpărare (22030 U.S.D./loc. în anul 2001), dar în cele africane rareori depăşeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală de creştere economică nu reuşeşte să compenseze creşterea naturală a populaţiei, antrenând o scădere a P.N.B./loc. Asia prezintă o situaţie deosebită, pe fondul unei creşteri economice fără precedent (5-10%anual) care depăşeşte cu mult ritmul creşterii anuale a populaţiei. Astfel, dacă Africa prezintă o medie de 2120 U.S.D./loc. (raportat la puterea de cumpărare, Asia depăşea 4290 în anul 2001, iar America Latină prezenta o situaţie şi mai favorabilă cu 6820 U.S.D./loc. Cu toată creşterea economică decalajul faţă de ţările dezvoltate se menţine, creşterea fiind aplicată la un volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii a Treia” în economia mondială este previzibil, China fiind deja a patra putere economică mondială (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocupă poziţiile 9 şi 10. State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia, ocupă deja un loc de prim-plan în economia mondială. Creşterea stocului de produse alimentare s-a făcut în ultimele decenii tot pe seama ţărilor dezvoltate (cu excepţia Asiei Musonice) încât statele sărace, mai ales cele din Africa, au devenit complet dependente din punct de vedere alimentar. Tabelul nr.18 :Evoluţia populaţiei mondiale în perspectiva anului 2050 A TE A Eu Af Oce Am Am RRA sia ropa rica ania erica erica deNord Latină 2 605 3 72 79 31 31 518 7 671 6 9 2 683 4 72 99 35 32 591 0 136 7 8 2 790 4 72 12 42 387 690 7 776 2 89 2 919 5 66 18 50 459 789 8 353 4 83 Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

nul 000 010 025 050

Fără a adopta o viziune malthusianistă, se poate aprecia totuşi că raportul dintre populaţie şi resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problemă cu caracter regional şi relativ fiind dependentă de modul în care omul reuşeşte să-şi adapteze la propriile necesităţi, favorabilitatea mediului. Problema Lumii a Treia nu este suprapopularea, Africa are doar 26 loc./km 2, ci eficacitatea utilizării forţei de muncă şi a resurselor. Ori din acest punct de vedere, dat fiind nivelul scăzut al tehnicilor agricole (ocupaţia de bază este agricultura în aceste state), necesarul de energie umană este imens. Scăderea populaţiei nu ar face decât să agraveze situaţia prin deficitul de forţă de muncă astfel creat. Problema populaţiei optime este discutabilă chiar dacă unii autori au încercat să dea răspuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohen122 prin diverse calcule ajunge la concluzia că populaţia
122

În How many People can the Earth support?, Northon and Co., New York, 1995, unde autorul lansează şi ideea că „SIDA poate regla problema suprapopulării în Africa”!

65

optimă a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiar dacă aceasta poate hrăni 150 miliarde, în prezent umanitatea aflându-se între limitele maximale, suportabile, ale populaţiei, situate între 4-16 md. Cei mai mulţi autori sunt în prezent sceptici în ce priveşte următoarea dublare a efectivelor populaţiei Globului, după ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidă (Chesnais, 1997). Chiar dacă „deriva demografică a continentelor”123 se va menţine, explozia demografică nu se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fi oricum combinată cu implozia demografică în care tinde să plonjeze întregul grup al statelor dezvoltate la care se adaugă „noile state industriale”. Capitolul IV Structura populaţiei Analiza structurilor demografice ocupă un loc important în studiul geografic al populaţiei fiind favorizată de existenţa unor surse documentare abundente şi pertinente, cel puţin în statele dezvoltate. Structurile geo-demografice pot fi grupate în trei categorii : -socio-demografice (vârstă, sex, situaţie matrimonială); -socio-culturale (apartenenţă etnică, lingvistică sau religioasă); -socio-economice (populaţie activă, categorii socio-profesionale, statut social etc.). Se adaugă structura rasială, mai greu de clasificat şi mai discutabilă. Spre deosebire de dinamica populaţiei care după cum s-a observat prezintă unele tendinţe generale de evoluţie, chiar dacă se manifestă decalate în timp, sau de repartiţia populaţiei, marcată de inegalităţi, structurile se impun prin maxima diversitate, creând un mozaic structural greu de descifrat în afara mecanismelor care le reglează. Această complexitate nu face decât să măreasca atracţia descifrării acestor mecanisme. IV.1.Structura rasială Definiţia rasei suscită multiple controverse, mai ales astăzi în contextul globalizării şi al mondializării. Din punct de vedere antropologic, rasa este un grup uman, de dimensiuni variabile, istoriceşte constituit şi care se deosebeşte printr-o serie de trăsături psiho-somatice şi de natură fiziologică specifice (culoarea pielii, părului şi a ochilor, forma craniului, nasului şi buzelor etc.). Privită din punct de vedere psiho-sociologic ea cuprinde şi conştiinţa rasială, pentru care trăsăturile menţionate sunt adesea subsidiare, de multe ori suprapuse unor particularităţi etno-lingvistice. Se adaugă particularităţile patologice care evdenţiază anumite predispoziţii sau imunităţi124. Majoritatea antropologilor sunt de părere că la originea formării raselor a fost stabilitatea influenţelor mediului natural, factor de bază al adaptării selective, transmisă genetic de la o generaţie la alta125. Selecţia rasială este şi rezultatul endogamiei unor populaţii umane, practicată pe un teritoriu restrâns, unde se combinau aceleaşi caracteristici genetice. Grupurile rasiale cele mai personalizate sunt localizate predilect în arii mai izolate, departe de contactul cu alte grupuri.ć Antropologii au imaginat o serie de indici care diferenţiază grupurile umane, mai ales în sec.al XIX-lea şi în prima parte a sec.al XX-lea, când şi interesul pentru studiul raselor era major. Degenerarea în ideologii cu caracter rasist, a impus după 1950 reducerea interesului pentru acest domeniu chiar dacă în sine, antropometria (măsurarea caracteristicilor fizice ale grupurilor umane) este o ştiinţă cu un aport deosebit la cunoaşterea evoluţiei speciei umane126. Dintre indicii menţionaţi cel mai comun este cel care deosebeşte indivizii după forma craniului, indicele cefalic : Ic =b/a, în care b este lungimea iar a este lăţimea craniului. După acest criteriu, grupurile umane au
123

Termen aparţinând lui J.Pouassin, 1995, citat de J.Cl.Chesnais, care deosebeşte patru faze după 1950 – una de creştere rapidă, pînă în 1970, alta de încetinire a creşterii, spre 1980, urmată de o stagnare pînă în 1990 şi apoi de o scădere, pe alocuri accelerată, după 1990. 124 Cf. J.Deniker, Les races et les peuples de la Terre, Payot , Paris, 1926. 125 Cf. J.Hiernaux, Races humaines et racisme, Gramont, Barcelona, 1972. 126 Poate fi citată pentru virulenţa cu care promovează ideea superiorităţii WASP (white/anglo-saxon/protestants) lucrarea lui M.Grant, Le déclin de la grande race, Payot, 1926 (trad.).

66

fost divizate în trei categorii : dolicocefale, cu craniul îngust (Ic sub 0.71), mezocefale, cu Ic între 0.71-0.81 şi brahicefale peste ultima valoare. Frecvenţa grupelor sanguine a ocupat de asemenea un loc important în aceste studii. S-a constatat astfel că la europoizi grupa A2 este mult mai frecventă (25-45%), în timp ce la mongoloizi domină net grupa 0 (50-90%, chiar 100% la unele populaţii izolate). Utilizat este şi factorul Rhessus (Rh) caracteristică genetică predominant sau exclusiv pozitivă la mongoloizi, negroizi şi australoizi, dar frecvent negativ la europoizi (15%, maximum la bascii din Pirinei, 24%), motiv pentru care în Europa este necesară analiza sîngelui pentru determinarea Rh, important în manipularea acestuia în scopuri medicale. Trecând peste aceste particularităţi, subspecia umană este însă foarte unitară. Numărul de trăsături somatice şi fiziologice comune tuturor raselor este infinit mai mare. Aceasta dovedeşte că rasele umane s-au diferenţiat relativ recent iar odată constituite au fost în permanent contact încât nici una din cele patru mari rase invocate de obicei (europoidă, mongoloidă, negroidă şi australoidă) nu mai prezintă trăsături pure. Analizând diferenţele filogenetice dintre rasele umane şi subspecia cea mai apropiată de Homo sapiens – cimpanzeul, se constată că aceasta este de 25-60 de ori mai mare între om şi cimpanzeu. Aceasta dovedeşte faptul că diferenţierea s-a produs în cadrul uneia şi aceleiaşi subspecii, teoriile contrarii fiind subiective. Cauzele acestor diferenţieri trebuie căutate în tendinţa generală de extindere a ekumenei, prin care subspecia umană a fost obligată să se adapteze continuu la condiţii diferite de mediu faţă de cele în care s-a format în estul Africii. Conform aceleiaşi metode a distanţelor filogenetice, Cavalli-Sforza (1999) a stabilit existenţa unei diferenţe mult mai mari între populaţiile din Africa subsahariană şi restul lumii, fapt care certifică faptul că această regiune este aria de origine a speciei umane. La rândul lor, populaţiile autohtone din sud-estul Asiei şi Oceania sunt despărţite de o distanţă genetică superioară celei dintre populaţiile autohtone din restul spaţiului eurasiatic şi din America. Astfel s-a ajuns la concluzia că din leagănul african au existat două mari direcţii de migraţie : prin sudul Asiei spre Oceania; spre Orientul Apropiat, de unde prin migraţii ulterioare omul s-a răspândit spre restul Eurasiei şi spre Americi. Izolarea relativă a celor două ramuri ca şi a subgrupurilor desprinse ulterior a stat la baza formării tipurilor rasiale actuale. Se pare că în lungul celei de-a doua direcţii s-au succedat mai multe valuri de populaţii cu caracteristici rasiale diferite : un prim val mai timpuriu, care a coabitat în sud-vestul Asiei mult timp cu cei care au migrat spre sudul Asiei din care derivă europoizii; un al doilea val mai tardiv, desprins dintr-un grup distinct format în estul Africii şi care au generat rasa mongoloidă, înrudită după cele mai multe aparenţe cu rasa khoisanoidă, relictă în sud-estul Africii. Americile au fost populate succesiv de valuri de populaţii derivate din ambele curente de migraţie, cu un aport decisiv al ultimului val, de tip mongoloid. Toate particularităţile psiho-somatice reflectă în bună măsură adaptări la condiţiile de mediu în care s-a format tipul rasial respectiv. Astfel culoarea neagră a pielii este o adaptare în sensul creşterii capacităţii de apărare împotriva radiaţiilor ultraviolete. Anumite trăsături rasiale au o mare stabilitate, altele se modifică relativ rapid. Culoarea se păstrează (de ex. negrii din America de Nord, deci într-un climat temperat) dar talia se modifică, mai ales la omul contemporan. Talia medie a bărbaţilor la recrutare era în urmă cu 100 de ani de circa 1.65 m iar acum de circa 1.8 m, strâns legat de creşterea nivelului de trai. O altă tendinţă este aceea a brahicefaliei, mai ales la europeni. Clasificarea raselor nu cunoaşte o unitate de opinii. În mare se poate totuşi considera că există cinci mari grupuri rasiale din care se diferenţiază o serie de tipuri rasiale de tranziţie sau de amestec. Aceasta reflectă situaţia actuală, în trecut au existat şi alte tipuri şi subtipuri rasiale, posibil rase, care au dispărut, lăsând rareori urme în particularităţile unor subtipuri actuale. IV.1.1.Rasa khoisanoidă Populaţiile care aparţin acestui grup sunt mai greu acceptate ca o rasă distinctă de unii specialişti, în parte datorită spaţiului restrîns pe care-l ocupă în prezent şi a efectivului redus. Constituie, după toate aparenţele, grupul uman cel mai apropiat de Homo sapiens sapiens primitiv. Aria sa de extindere

67

adaptare la insolaţia puternică (prin prezenţa melaninei. De aici. În raportul trup-membre se constată o proporţie mare a membrelor inferioare. la fel ca mongoloizii. populaţia de rasă neagră a ajuns o prezenţă obişnuită în cele două Americi. precum cele nilotice. părul este totdeauna creţ. Caracterisiticile de bază ale acestei rase sunt : culoarea închisă a pielii.U pentru anul 2003.80m în medie. ajungând în contact cu populaţii de tip europoid cu care au creat tipuri rasiale de tranziţie. distingându-se prin dinamismul exploziv care îi asigură o pondere tot mai mare din populaţia Globului (5. nasul lung şi turtit. au buzele groase.5 m la bărbaţi şi 1. talia mică. pilozitatea fiind în general slab dezvoltată. prin mişcări succesive s-au dirijat predilect spre sud. dar şi spre nord-est. mai rar practicând agricultura itinerantă. insulele Andaman din Golful Bengal) trăind din vânătoare. ocolind pădurea ecuatorială congoleză sau traversând-o. O nouă extindere a arealului urmează descoperirii Lumii Noi şi punerii în practică a agriculturii de plantaţie pe baza sclavilor aduşi în Africa de Vest. steatopigia. Dintre aceştia. unele dintre acestea prezentând particularităţi care lasă să se întrevadă un amestec mai vechi. predomină dolicocefalia. Aria de formare a acestei rase pare a fi după toate probabilităţile. 127 Cifrele se referă la estimările adaptate ultimelor matariale statistice furnizate de O. În structura sanguină există o adaptare la o serie de boli din zona tropicală (un tip aparte de hemoglobină). Sunt consideraţi adesea ca făcând parte din rasa australoidă. ca multe alte grupuri umane vechi au un viitor incert.3% în 1920 dar 9. -negrilii sau pigmeii. culoare ceva mai puţin închisă a pielii. la nord de Golful Guineii. circa 100 mii. inegale ca dimensiune : -negrii africani propriu-zişi. în vestul Africii. cu furtuni de praf şi vînturi puternice. cuta pleoapei inferioare.oameni.1.4 m la femei. adaptare la necesitatea efectuării unor drumuri lungi. posibilă adaptare la un climat mai arid. unde a stat şi la baza creării unor tipuri rasiale mixte.2. sub impulsul migraţiei populaţiilor negro-africane (bantu) au fost împinşi spre sud-vestul continentului.Rasa negroidă (melanodermă) Este unul din cele trei mari grupuri rasiale actuale.n. Trăiesc izolaţi în pădurile tropicale ale arhipelagurilor din sud-estul Asiei (centrul insulei Mindanao.acoperea pînă în mileniul I al e. 1. reducerea continuă a numărului datorită gradului ridicat de metisare o va încorpora treptat în masa populaţiilor negroide. cu 1.N. grupuri foarte scunde. proporţie mare a capului în raport cu dimensiunile corpului. cea mai mare parte a platourilor din estul şi sudul Africii (pînă la nord de lacul Victoria) dar. Se deosebesc trei mari tipuri rasiale. asemănători din acest punct de vedere cu pigmeii. -negritos. în continuă restrîngere. probabil cel mult 1/10 mai păstrează caracteristicile definitorii care îi deosebesc de negrii africani : prezenţa epicantusului. mult mai puţin numeroşi. deformare datorată curburii extreme a coloanei vertebrale care favorizează depunerea structurilor adipoase în regiunea fesieră. Grupuri relicte. Numărul reprezentanţilor acestei rase este extrem de restrîns – circa 500 de mii. IV. talia variabilă. mai ales la femei. unul dintre elementele cele mai distinctive. corespunzător cu circa 625 mil. se disting prin talia foarte mică. sub presiunea populaţiilor avansate din sud-estul Asiei. circa 300 de mii şi se disting prin : talia foarte redusă. craniul oscilează de la dolicocefal la mezocefal iar culoarea variază de la maron la negru-albăstrui. Sunt în număr restrîns. trăiesc din vânătoare. comune parţial cu unele grupuri de negroizi. 68 . zona de contact dintre pădurea ecuatorială şi savană. aclimatizarea lor la regiuni mai nordice fiind relativ dificilă. scurt şi foarte aspru. interiorul peninsulei Malacca. un pigment care face ca doar 3% din radiaţiile ultraviolete să fie receptate de către piele). inclusiv cei rezultaţi dinmetisarea cu negrii africani şi europoizii127.9% estimat pentru anul 2003. izolaţi în pădurea ecuatorială a Africii Centrale. dar diferiţi ca aspect psiho-somatic. numărul celor care mai rezistă în aria iniţială fiind extrem de redus (sudul Tanzaniei). părul creţ şi nasul lat. Astfel. Viitorul acestei rase este incert. pescuit şi cules. în regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari. cu trăsături apropiate de cele prezentate dar cu o mare varietate de subtipuri : grupuri foarte înalte. articulaţiile fiind extrem de mobile asigurându-le o agilitate extremă. pescuit şi cules.

Solomon.1.1. în Australia.nr. Din această arie. constituie alt grup mai numeros. datorită îndelungatei izolări este cel al aborigenilor din Australia. incluzându-i pe cei metisaţi dar păstrând caracteristici dominant australoide. mai pot fi întîlniţi în câteva grupuri izolate – centrul ins. pilozitate extremă. Numărul lor nu depăşeşte. copleşiţi însă de populaţiile metisate de tip mongoloid venite dinspre nord. -ainoizii. O ramură a acestora o forma şi populaţia aborigenă din Tasmania. -veddoizii. Fiji. care au şi presupus o serie de adaptări specifice la vînturile puternice şi furtunile de praf – epicantusul. şi se disting prin talia mai redusă (1. au fost împinşi de către aceştia spre zonele inospitaliere din centrul semideşertic al continentului. Kurile şi peninsula Kamciatka. papuaşii fiind mai tipici.IV. printr-o migraţie care. cuta pleoapei inferioare care dă ochilor o poziţie aparent piezişă. populaţia aborigenă din sudul Asiei.4. spre deosebire de melanezienii în a căror formare aportul mongoloid este mai evident. Desprinşi iniţial dintr-un grup unitar cu cel al khoisanoizilor din estul Africii. Izolarea grupurilor relicte pe acest traseu a condus la formarea timpurie a mai multor subtipuri rasiale : -cel mai caracteristic. Astăzi sunt răspândiţi în primul rând în insula Noua Guinee şi în arhipelagurile melaneziene : Vanuatu. în sens larg putând cuprinde circa 30 mil.20). Mai numeroşi înaintea sosirii europenilor (sfîrşitul sec. această rasă s-a desprins foarte timpuriu. în condiţiile unei regresiuni marine au trecut srîmtoarea Behring. extinsă altădată şi în Sahalin. Altădată erau dispersaţi şi mai spre vest. Sunt ceva mai numeroşi circa 8-10 mil. din extremitatea nordică a arhipelagului nipon. Numărul lor nu depăşeşte în prezent 30 de mii dar au constituit substratul populaţiei japoneze actuale. poate chiar mai devreme. pornită din Africa. Cei mai mulţi cercetători îi consideră totuşi un relict australoid cu un probabil aport mongoloid sau/şi chiar europoid.oameni. circa 9-10 mil. în S Indiei (Nilgiri Hills). dispărută în secolul al XIX-lea.19. sporite de caracteristicile lor rasiale : piele mai deschisă. tendinţa de prognatism datorită adîncirii rădăcinii nasului. Şi viitorul acestora este incert datorită avansării procesului de metisare. din sudul peninsulei Arabice până în Oceania. la care poate fi adăugat un umăr mult mai mare de metişi (circa 250 mii). s-au dirijat spre nord-est. Originea lor este subiectul unor controverse.. arcadele supraorbitale proeminente. al XVIII-lea). în accepţiunea cea mai largă putând fi estimaţi la circa 1. Rasa australoidă Fără a fi prea numeroasă. sistemul pilos foarte bine dezvoltat. zonele înalte care bordează Pod. aria de formare a caracteristicilor actuale suprapunîndu-se regiunilor cu climat continental excesiv din Asia Centrală. în sens restrîns 100 de mii.Rasa mongoloidă (xanthodermă) Formează o bună parte din populaţia Globului. deosebindu-se prin nasul îngust şi proeminent la care se adaugă părul abundent şi mai creţ decât al aborigenilor. constituind limita extrem-nordică a extinderii actuale a rasei australoide. constituie populaţia aborigenă a acestuia. având o pondere relativ sutaţionară (tab. înrudiţi cu ainoizii.55m la bărbaţi). dar a fost înlocuită sau asimilată prin metisaj odată cu înaintarea europoizilor şi a mongoloizilor. Noua Caledonie etc. apropiaţi de australoizi. Nu este exclus ca primul val de populaţii care au traversat Behringul spre Americi să fi fost de factură australoidă. mătăsos. de unde. în ce priveşte culoarea pielii (chiar mai închisă) şi nasul lat dar se disting net prin părul ondulat. grupuri rasiale mai dinamice. Prezintă unele similarităţi cu negroizii din Africa. 69 . Aria de răspândire era astfel mult mai extinsă în trecut. Unele studii indică prezenţa unor caracteristici comune pe tot acest traseu.Dekkan. Sri Lanka. -papuaşii şi melanezienii.oameni (în anul 2003). s-au răspândit predilect spre estul şi nord-estul Asiei. a urmat un traseu în lungul coastelor peninsulelor din sudul Asiei iar prin intermediul punţii constituite de arhipelagul indonezian în timpul ultimei glaciaţii au ajuns în urmă cu circa 40 000 de ani. IV.7 md. Cele două grupuri rasiale prezintă şi caracteristici specifice. în mai multe valuri.3. pînă în centrul arhipelagului indonezian. talie înaltă. realtiv târziu.

3 8. fapt care creează o mare varietate de tipuri şi subtipuri. Unii specialişti nu exclud şi participarea unor grupuri de populaţie europoidă la acest proces complex. cele mai multe grupuri de amerindieni se află în expansiune.6 md. pilozitate mai abundentă. koriaci) şi din nordul extrem al Americii (aleutini.).3 1. inclusiv în nordul Americii. regrupând populaţii restrînse din extremitatea nord-estică a Asiei (ciukci. mai restrînsă.6 Europoid 1 0. b)americană.8 intermediar 1 . dominantă (peste1. În Neolitic şi pe parcursul Antichităţii. dispersat în zonele aride ale Asiei Centrale şi în Siberia. mai ales în pădurea ecuatorială. 0.6 nordic 4 1 . au trăsături particulare : nas proeminent. Relativ unitară. faţa deosebit de plată. baza populaţiei din China şi Coreea. încă din Paleolitic. Aria de formare este situată cu certitudine în spaţiul eurasiatic. puţin numeros. Tabelul nr 19 :Structura rasială a populaţiei mondiale în1920 (% din totalul) Tipul rasial A A O E A A frica sia ceania uropa merica merica deNord Latină Europoid 0. Deşi provin indubitabil din Asia.populând America. cel mai răspândit.0 25 . IV. culoare mai deschisă a pielii. puţin proeminent şi pomeţii feţei bine marcaţi. asimilarea lor explicând parţial unele caracteristici. Dintre celelalte trăsături caracteristice amintim : culoarea pielii foarte variabilă. drept şi foarte rezistent (mai dezvoltat însă decât la negroizi). 32 37 29 2. populaţii de tip mongoloid s-au răspândit şi spre sud-estul Asiei. După o lungă perioadă de declin. 24 10 32. circa 66 mil.3 8 . -mongoloid oriental. eschimoşi). având totuşi o tendinţă mai slabă de brahicefalie şi talie medie. cuprinzând în accepţia cea mai largă circa 2.5.5 . unde au fost exterminaţi sistematic sau obligaţi să trăiască în rezervaţii. mai deschisă în nord şi mai închisă în sud.7 md oameni. -paleoasiatic. faţa relativ plată cu un nas mic. 70 T ERRA 11 . cu un părde culoare neagră. unde s-au amestecat cu australoizi. sau spre nordul extrem al uscatului eurasiatic.1 .6 13 . Se distinge prin talia mai redusă. unde au creat mai multe tipuri de amestec cu europoizii. pentru ca mai tîrziu să avanseze şi spre vest. grupuri cu trăsături distincte. Au trăsături distincte faţă de ceilalţi mongoloizi : nas îngust. talia uneori impresionantă (1. 38 37 40 8. Se disting două mari ramuri : a)asiatică. caracteristicile mongoloizilor nu erau complet definite iar continentul american nu era complet nepopulat. existând şi grupuri de talie medie sau mică. extrem de divers. în Asia Centrală. a căror pondere se reduce totuşi lent. iar din Neolitic şi spre sudul Asiei. extinsă îndeosebi în estul şi nord-estul continentului.2 8 Europoid/Negr 1 0. Aceste deosebiri pot fi explicate prin faptul că în momentul migraţiei dinspre Asia. nasul puternic aplatizat şi o culoare mai deschisă a pielii.1. de la alb la cafeniu.1 .78m în medie în sudul Patagoniei) dar variabilă.Rasa europoidă (leucodermă) Cea mai mare parte a populaţiei Globului formează un vast grup rasial. mai probabil în Orientul Apropiat de unde au migrat mai departe spre Europa. fără a depăşi 250 mii de oameni. tendinţa generală spre brahicefalie. Grupuri întegi de populaţii au fost exterminate sau asimilate pe parcursul colonizării europene a Americilor. 2. prezintă trei subtipuri mai importante : -mongoloid continental. sau amerindiană. de factură australoidă emigraseră anterior.2 Europoid sudic 2 2 8.0 . epicantusul mai puţin vizibil sau chiar absent. apropiat de trăsăturile standard descrise anterior. nordul şi estul Africii.2 .. dispersată pe aproape întreg continentul american. .

4 7.5 0. . 8 2. 5 2 7 . 9 5 13 22.8 0 5. opoid 1 4 7 Sursa: estimări proprii. 0.3 1 4 Europoid 0.4 2. 3 0. 5. 1 5 1. 7. 71 . 0.3 Europoid/ 15 0.1 . 37 39 38 7. 1.5 2 Mongoloid 4. 4 0. 4 Mulatru 4 0.9 4.0 7 4 Europoid 18 33 11 27 18 29 29 sudic .oid Negroid Khoisanoid 4. 2 4 5. 0.2 . pe baza dinamicii populaţiei Tabelul nr 20 : Structura rasială a populaţiei mondiale în anul 2000 (%din total) Tipul A A O E A A T rasial frica sia ceania uropa merica merica ERRA deNord Latină Europoid 0. 0. Negroid . 0 6. 5 .7 . 12 1. 0. 8 5.0 1 1 0 Negroid 63 0.8 2.3 3 11. 3 0. 7 2. 6.6 . 0 1.1 3 . 1.3 .0 . 03 4. 0 1.3 . 0.2 . 5 9 14.1 .9 0. 0 25 . 03 12 . 0. 03 0. 2.3 5 8. nordic 3 6 . intermediar 3 2 . d 5 01 Mulatru 0. 25 31 20 2. 9.0 0. 7 1.9 7 5 Khoisanoi 0. 2. 8 3. 1 Mongoloid continental Mongoloid estic Amerindian Mongoloid/Eur opoid Mongoloid/Aus traloid 2 Metişi Australoid Polinezian Australoid/Eur 0.5 . 0. 2. 12 4.

sudului extrem al Africii. 7 1. în Asia Mică. Absenţa prognatismului şi dezvoltarea sistemului pilos sunt alte caracteristici (prezenţa părului pe falanga a doua a degetelor constituia pentru unii antropologi un indiciu al apartenenţei la această rasă).78m la bărbaţi în Muntenegru). părul şi ochii negri.8 28 5 0. 5 . dominant dolicocefal. 0. Se distinge prin pielea de culoare mai închisă. cele mai multe vag definite. Dată fiind larga sa răspândire pe suprafaţa Globului. în Asia. Paris. caracterizat prin dolicocefalie şi nasul uşor coroiat. 1 4. Trăsătura de bază derivă din culoarea deschisă a pielii (oscilantă ca nuanţă de la alb palid la măsliniu). -balcano-dinaric. prin acţiunea de colonizare a Lumii Noi. 7 1.3 1. Mai bine fundamentată este o altă divizare care recunoaşte trei mari ramuri : a)ramura sudică. 12 5 20 1. de talie foarte mare adesea (1. cu un aport negroid mai evident). 6 0. 7 8. Peste tot.A. pe baza dinamicii populaţiei Cea mai mare expansiune o cunosc în perioada modernă. 2 14 0. 0 2. regiunea caucaziană şi pe platourile iraniene. di paretea centrală a Indiei pînă în sudul Europei.continental Mongoloid estic 01 Amerindia n Mongoloid /Europoid Mongoloid /Australoid 7 Metişi Australoid 5 0. Este frecvent şi în aria nordică a Carpaţilor Româneşti. care grupează restul ariilor de răspândire. 7 Polinezian 6 1 Australoid 0. ajungând să formeze populaţia de bază a celei mai mari părţi a Americii. . specific sudului Europei şi nordului Africii (unde este numit adesea hamit.4 0. La renaissance du livre. la fel de masivi uneori şi având ca particularitate nasul mare129.4 2. pătrunzând şi mai spre nord în proporţii diferite iar prin emigraţie sunt masiv prezenţi în America Latină dar şi în America de Nord sau Australia. 5 0. /Europoid 1 8 7 1 Sursa: estimări proprii. statura medie. în sud-estul Europei. În literatura antropologică din perioada clasică acest subtip era cunoscut sub numele de asiroid. ca şi culoarea ochilor.U. cea mai numeroasă. de statură mai mică.Pittard (Les races et l’histoire. Caracteristică este şi varietatea nuanţelor şi aspectului părului (de la drept la ondulat sau creţ şi de la blond argintat la negru închis). cunoaşte şi cea mai mare diversificare. 8. Australiei.5 2. 1924). -semit. datorită amestecului succesiv : -mediteranean. 1 1. cf. În cadrul acestei ramuri pot fi deosebite mai multe subtipuri. . Clasificările cele mai simpliste deosebesc două mari varietăţi : europeană.Deniker (1926) sau E. 0. 0. circa 2/3 din total. cuprinzând o mare varietate de tipuri şi subtipuri. Aria de extindere a acestei ramuri este foarte vastă. 0. 6 . 01 5. 7 23 . această dispersie a creat numeroase tipuri rasiale mixte. cu toate celelalte rase. caucaziană128. înrudit cu cel anterior. 128 129 Adesea cu apelativul de « caucazian » este desemnat orice europoid. 37 1 1. specific Orientului Apropiat. nordul Africii şi sud-estul Europei. 72 . brahicefalie pronunţată şi tendinţă de aplatizare a zonei occipitale a craniului. specifică celei mai mari părţi a continentului şi ariilor de colonizare din Lumea Nouă. Extinşi spre nordul Africii s-au amestecat profund cu hamiţii.0 3. -anatolian (armenoid). 0 . cel puţin în practica poliţiei din S.

faţa alungită. Format prin penetrarea în Neolitic. -balticii. părul blond. circa 358 mil. aportul australoid fiind mai vizibil. -tipul mixt australoid-europoid (dravidian). rezultat al unui amestec mai complex (mongoloid-ainoid-polinezian). Se disting prin culoarea neagră (arămie) a pielii dar cu trăsături ale feţei de tip europoid. cuprinzând circa 455 mil. formă veche de tranziţie graduală. frecvent în Ţările Baltice şi Polonia. culoarea pielii fiind însă mai închisă. Ucraina). -est-europenii. c)ramura intermediară. -tipul mixt mongoloid-australoid.Tipurile rasiale mixte (de tranziţie) În afara acestor cinci rase distincte. stratificări.6% în 1920. constituite încă din preistorie sau pe parcursul Antichităţii. derivat din cel anterior.)se disting prin talia înaltă (peste 1. iar prin migraţii recente şi în sud-estul Asiei. Constituie un amestec timpuriu rezultat din suprapunerea unor valuri de populaţii europoide pe un străvechi substrat veddoid. frecvenţa pistruilor. îndeosebi începând din Neolitic. nas cîrn şi talie mai mică (numit adesea şi tipul laponoidal. rezultat al unui amestec complex. foarte numeros. mult mai numeros.8%). din nord-vestul Europei. pentru 2000 estimările indicând circa 20. dintre diversele varietăţi putându-se distinge : japonezii. mai puţin dinamică (circa 325 mil. caracteristic în sudul şi sud-estul Indiei. uneori argintiu. Australia). polinezienii şi micronezienii. indochinezii. Ca şi cealaltă ramură a contribuit masiv la popularea Lumii Noi. grup restrîns (circa 2 mil. dar frecventă şi în peninsulele sudice. Este motivul pentru care de cele mai multe ori sunt incluşi în rasa mongoloidă. încât trăsăturile dominante sunt mongoloide. Prezintă unele asemănări cu subtipul armenoid dar se disting în primul rând prin aportul australoid foarte vechi. b)ramura nordică. dinspre nord. arhipelagurile indonezian şi nipon. sudul Chinei. -tipul mixt mongoloid-europoid (uralic). robusteţe şi tendinţă de brahicefalie. mai dinamic şi mai numeros. Numărul lor depăşeşte 500 mil. În funcţie de perioada în care s-au format. de-a lungul istoriei. din sudul Ucrainei şi România pînă în Franţa şi Insulele Britanice. la care trăsăturile mongoloide sunt dominante. mai bine diferenţiate – statură medie. cu o oarecare frecvenţă a unor trăsături mongoloide (Rusia. de la trăsături dominant mongoloide (hakaşii din sudul Siberiei) la trăsături dominant europoide (başkirii de la 73 . din nord-estul Europei cu tendinţe de brahicefalie.. mai puţin numeroasă. încât o mare parte a populaţiei mondiale face astăzi parte din tipurile rasiale mixte (15. ca o componentă distinctă. foarte înalţi. în Sri Lanka. De aici s-au răspândit masiv spre alte continente (America. Trăsăturile specifice constau în combinarea caracteristicilor celorlalte două ramuri. mult mai puţin numeroase. specific sudului Asiei.-indo-afgan. în creştere rapidă.. tendinţa de deschidere a pielii. prin invazii şi migraţii. cu pielea de culoare mai închisă. specific Cornul Africii (Etiopia şi Somalia).oameni. interpusă între celelalte două. de talie scundă.6. ochii albaştri sau cenuşii etc. în Europa central-vestică. cu talie relativ scundă şi culoare a pielii mai deschisă dar cu trăsături australoide evidente. cu nasul drept şi faţa alungită.. păr castaniu frecvent. indonezienii. sau a Siberiei Şi această ramură cunoaşte o oarecare diferenţiere : -scandinavii. IV. mai ales la populaţiile montane din Elveţia şi Austria care ar forma după unii un grup distinct (subtipul alpin). în Scandinavia şi Scoţia). Cele mai caracteristice sunt : -tipul mixt europoid-negroid din nord-estul Africii. desoebim trei mari categorii : a)tipuri de tranziţie vechi. s-au produs numeroase amestecuri.1.) dar foarte bine particularizat. la care pe lîngă mongoloizi şi australoizi au luat parte şi europoizi (discutabil însă).75 în medie la bărbaţi. a unor populaţii de factură mongoloidă în spaţiul unor populaţii australoide. dar şi mai la vest. Numărul lor depăşeşte 132 mil. la unele populaţii de păstori seminomazi (peul) sau chiar în sudul Peninsulei Arabice. dominant în Indochina. suprapuneri. cel mai reprezentativ..

Sao Tome). Procesul de mulatrizare ca şi cel de metisare este în plină desfăşurare în cele două Americi . Mai puţin numeroşi. care antropologic se pot caracteriza printr-o mare diversitate rasială. în oraşe. în Siberia.) sînt rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi coloniştii europeni. -malgaşii. -tipul mixt australoid-mongoloid. turkmeni. corespunzător varietăţii antropologice a populaţiilor amerindiene. -tipul mixt europoid-mongoloid din Asia Centrală (turanic). prezent în Africa central-nordică (Egipt. -zambos.A. caracteristic în Insula Halmahera.vest de Urali). Toate cele trei forme de amestec au dat naştere la noi varietăţi care fac tot mai dificilă distincţia rasială din zonă . un amestec similar constituindu-l şi populaţiile din Zanzibar şi Comore. fiind rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi amerindieni sau metişi. ironi). Cele mai multe popoare turcice din zonă s-au format în acest mod (kazahi. -alte grupuri rasiale mixte s-au format în perioada modernă şi în Oceania (Hawaii. la care componenta europoidă este mai importantă. circa 47 mil. prezenţi în ambele Americi (circa 78 mil. de tip europoid în Turcia şi Azerbaijan. populaţie cu trăsături dominant mongoloide dar de limbă şi cultură persană. Diferenţe notabile îi opun pe cei din aria platourilor andine. cu o mare varietate de forme. kirghizi. rezultat al amestecului coloniştilor buri (olandezi în principal) cu negrii bantu sau cu khoisanoizii din sudul extrem al Africii. constituite după marile descoperiri geografice şi după colonizarea europeană. Număril populaţiilor rezultate din acest amestec este greu de stabilit datorită continuării procesului şi pe parcursul Evului Mediu sau în epoca modernă. Din această prezentare rezultă că nu există o suprapunere perfectă între structura rasială şi cea etno-lingvistică. Invers. format în estul Indoneziei şi sudul Filipinelor pe un substrat parţial papuaş sau chiar negritos. Assam). specific în nord-estul Indiei (Bengal. pe un substrat dominant negroid . -tipul mixt europoid-australoid-mongoloid. care poate fi încadrat şi la formele vechi de tranziţie deşi acest amestec este în curs de desfăşurare. circa 4 mil. parţial asimilate (26 mil. în diverse grade. Mauritania). Constituie un amestec europoid-amerindian. b)formele medievale de tranziţie. -mulatrii. populaţia europoidă de tip armenoid sau indo-afgan păstrându-şi intacte caracteristicile. c)formele moderne de mixtare. circa 15 mil. celor din zonele joase sau de pe platoul Mexican . negri africani) dar foarte diferenţiate etno-lingvistic datorită izolării şi a slabelor legături reciproce. . care se disting prin număr (circa 169mil. Guyane şi nordul Braziliei. în total). există grupuri rasiale de o mare uniformitate antropologică (amerindieni. Dintre tipurile rezultate mai importante sînt : -metişii. Procesul de mixtare s-a petrecut mai ales în zonele rurale. mai rar cu europoizi proveniţi din sud-vestul Asiei (arabi. prin amestecul populaţiei ruseşti cu unele populaţii locale de tip mongoloid etc.U. Se pot distinge : -tipul mixt negroid-europoid. asimilându-se parţial lingvistic (sarţi.). filipineză) . Ciad. apropiat de celelalte două forme. caracteristici în Venezuela. Există grupuri etno-lingvistice compacte. Numărul lor depăşeşte 16 mil. Antile şi sud-estul S. Foarte numeroşi în Brazilia. persani) sau cu dravidieni din sudul Indiei. uzbeci. -coloureds. 74 . japoneză. rezultat al migraţiei unor populaţii mongoloide în spaţiul unor populaţii mai numeroase de tip europoid.). rezultat al invaziei arabe care a împins spre sud populaţii de factură negroidă. mixt în Asia Centrală şi mongoloid în Siberia. Pitcairn) prin amestecul polinezienilor cu europoizi la care se adaugă o componentă asiatică (chineză... În centrul Afganistanului se adaugă hazara. Sudan. rezultat al marilor migraţii de la finele Antichităţii şi din prima parte a Evului Mediu. baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane. dar şi în unele arhipelaguri din jurul Africii (Capul Verde. Este cazul popoarelor turcice. rezultatul migraţiei malaezilor din Insulinda în Madagascar unde s-au amestecat cu populaţii negroide.

Totuşi. Colin Renfrew 133 presupune că diversitatea etno-lingvistică din unele arii reziduale (Noua Guinee de ex. la nivel local. prin extinderea ekumenei s-a ajuns la diversitatea lingvistică actuală. uşor de deosebit. îndeosebi în pădurile ecuatoriale.2. Paris. Pour la Science. Suprapunerea perfectă între etnie. -mecanismele de convergenţă. R. gotica) la câteva mii de ani. La această extindere s-a ajuns prin patru procese istorice distincte. Géographie des langues. B. Débat sur la langue mère în Les langues du monde. IV. izolate. mai ales în condiţii de izolare. În plus. în ultimă instanţă la apariţia de noi grupuri etno-lingvistice. 1999 75 . ajutate de genetica populaţiilor şi de arheologie. M. convergenţa lingvistică. foarte rară. Breton. Discuţii aprinse se poartă în jurul presupusei „limbi-mamă”. J. a unor noi forme de spiritualitate. prin intermediul căreia familiile de limbi cunoscute au fost unite în superfamilii corelate între ele.şi plurilingvismului. în strînsă legătură cu relaţiile instituite între diversele grupuri venite în contact131. adstrat). poate duce cu timpul la evoluţii lingvistice singulare. acest lucru132. 1999 133 Opinie exprimată de acest cunoscut istoric britanic contemporan în La diversification linguistique.Ruhlen consideră că similarităţile între diversele limbi vorbite pe Glob nu pot proveni decât din trei fenomene : împrumuturile.Ruhlen. Pour la Science. izolarea unor grupuri desprinse dintr-unul deja constituit. vaste regiuni ale Globului fiind apanajul unei singure mari familii etno-lingvistice. succesive : 130 131 Etno-lingvistica este o disciplină socio-umană distinctă care studiază relaţiile dintre limbile vorbite şi contextul socio-cultural. Dacă nici o limbă n-ar fi fost înlocuită. distinge două tipuri de arii geografice : de exapansiune (propagare). 1976. -mecanismele de divergenţă. limba vorbită rămîne principalul criteriu130. Cf. pentru determinarea particularităţilor etnice ale unui grup uman. -mecanismele de substituţie lingvistică. caracterizate prin limbi puţin diferenţiate.Victorri).IV.1. aşa cum se prezintă parţial în ariile reziduale. Autorul citat susţine existenţa a patru mecanisme de bază care conduc treptat la apariţia unei noi limbi şi a unui nou grup etno-lingvistic într-o regiune dată -colonizarea unui teritoriu neocupat şi evoluţia separată. Realitatea este însă diferită. deşi aceasta din urmă poate fi la fel de vagă în contextul practicării bi. limbă şi tip rasial nu există decât cu totul extraordinar. cf. existenţa unei limbi primare. care presupun o puternică diferenţiere datorită acumulării în timp a unor familii lingvistice foarte diferite (cazul unor zone muntoase mai ales). La astfel de concluzii s-a ajuns prin utilizarea metodei lingvistice comparatiste.) nu derivă obligatoriu din suprapunerea unor valuri migratorii diverse ci şi din dezvoltarea unor inovaţii lingvistice. 132 M. aparţinând la câteva familii înrudite între ele.Nichols (citat de B. reziduale. din care ar descinde toate familiile lingvistice actuale. Cercetările recente par să demonstreze. PUF. Durata medie de viaţă a unei limbi poate varia de la câteva sute de ani (latina. este cel mai înfocat susţinător. divergenţa ar fi fost principala cauză a schimbărilor iar harta etno-ligvistică a Globului ar fi fost un mozaic. De aici.Structura etno-lingvistică Între structura etnică şi structura lingvistică a populaţiei există diferenţe sensibile. cazul unor grupuri mici. vorbită de primele comunităţi de Homo sapiens sapiens în urmă cu circa 100 000 de ani în estul Africii.2. acelaşi grup etnic putând cuprinde mai multe grupuri lingvistice şi invers.Formarea grupurilor etno-lingvistice Procesul de diferenţiere etno-lingvistică este cunoscut în general sub numele de etnogeneză.Victorri. Ambiguitatea noţiunii de etnie este mai evidentă decât aceea de grup lingvistic. Acesta presupune totdeauna o dinamică a unor particularităţi durabile constituite la un moment dat pornind de la un fond de bază (substrat) peste care se pot suprapune particularităţi ulterioare – cu rol modificator sau chiar de substituire (superstrat.

15% sunt vorbite în Americi iar restul în Africa. eliminate ulterior. unde fiecare vale are propria limbă. dispărute în decursul proceselor menţionate.locutori. Trebuie remarcat că în afară de acestea au mai existat alte 3900 limbi. Este cazul marilor familii etno-lingvistice actuale – indo-europeană. având conştiinţa apartenenţei etnice. Alte 600 se eşalonează între 100 000 şi 1 mil. sudul şi sud-estul Asiei. La fel se petrec lucrurile în fostele colonii care încă mai utilizează oficial limbile metropolelor (engleza. principala cauză a substituirii lingvistice. samoezi. înlăturându-le încet dar sigur pe celelalte. ciukci. cazul populaţiilor din nordul Eurasiei şi Americii (laponi. al popoarelor caucaziene. -invaziile unor popoare migratoare în ultima parte a Antichităţii şi în Evul Mediu. unele foarte limitate numeric şi spaţial. inuiţi etc. poate vorbi o sumedenie de limbi (cazul limită al papuaşilor care vorbesc circa 700 limbi. franceza. Mai puţin critică este situaţia din America Latină unde idiomurile locale rezistă cu mai mult succes în faţa spaniolei sau a portughezei. dar numai circa 200 dintre cele 6 000 depăşesc acest prag considerat ca suficient pentru crearea unei limbi de cultură capabilă să reziste în timp. al khoisanicilor). Tendinţa modernă este aceea de reducere a numărului limbilor vorbite. Această revoluţie a fost însoţită de creşterea numărului de locuitori. citat de C.Krauss134 doar 4% sunt vorbite în Europa şi Orientul Mijlociu.). Din aceste evoluţii au rezultat situaţii extrem de variate. mai ales dacă sunt înrudite (cazul unor populaţii caucaziene de dimensiuni reduse din Daghestan care folosesc tot mai mult limbile cu o bază demografică mai consistentă sau în Nepal unde este impusă limba oficială în dauna celorlalte. în perioada contemporană. între ele nefiind cel mai adesea nici o relaţie de înrudire). Dar chiar şi aici există. afroasiatică etc. parţial al unora mai vechi (indo-europeană sau sino-tibetană). Din această cauză.Renfrew 76 . austrică. sino-tibetană. Din cele 6000 limbi şi dialecte reţinute de M. C. 134 Profesor la Univ. acelaşi popor. pare-se. grupuri etno-lingvistice mai active care reuşesc să-şi impună propriile particularităţi. iar multe idiomuri amerindiene nu mai pot fi salvate. Fiecare limbă numără în medie 1 mil. Densitatea etno-lingvistică cea mai ridicată subzistă în acele regiuni izolate în care comunicarea este mai dificilă iar modelele sociale sunt de tip patriarhal.-migraţiile timpurii. ariile cu cea mai redusă diversitate etno-lingvistică.Renfrew. În dinamica aceluiaşi proces se poate ajunge şi la situaţia ca mai multe popoare să vorbească aceaşi limbă. La fel stau lucrurile în Australia unde 90% din cele 250 de limbi aborigene sunt pe cale de dispariţie sub presiunea englezei. yukaghiri. de pe urma cărora au rezultat familii etno-lingvistice altădată extinse. sedentare. analizând situaţia actuală a ajuns la concluzia că mass-media actuală pune în pericol circa 70-90% dintre limbile vorbite pe Glob. cărora au reuşit să le impună adesea propria limbă. situaţii similare putând fi întîlnite şi în Africa). -difuziunea agriculturii în Neolitic. -difuziunea impusă de variaţiile tardive ale climatului terestru. adesea de origini diferite.vorbitori (6000 dacă folosim mediana). diferenţele fiind datorate clasării unor idiomuri fie ca dialect fie ca limbă distinctă). Oceania. prin culturalizare subzistând doar acele limbi cu o bază socio-culturală solidă. cazul unor zone muntoase ca Himalaya sau Caucazul. fie că a fost impusă (cazul statelor din Lumea Nouă care folosesc engleza sau spaniola) ori s-a impus în dauna unor limbi cu circulaţie mai restrînsă 135. Este cazul special al familiei de limbi altaice (turco-mongole). cu excepţia unor mici arii reziduale (cazul bascilor. suprapuse ca elite dominante asupra unor popoare mult mai numeroase. în primul rând încălzirea survenită în urma retragerii gheţarilor. iar grosul (5200) nu depăşesc pragul minim de 100 000 vorbitori sub care orice limbă este în pericol.din Alaska. numărul vorbitorilor fiind extrem de restrîns). cu un rol important în comunicarea dintr-un anumit spaţiu. O situaţie critică o înregistrează cele mai multe limbi autohtone din America de Nord (puţin tineri inuiţi mai folosesc limba maternă. numărul limbilor vorbite este multe mai mare decât acela al popoarelor (2800-5600 limbi sau chiar 7000 după unii. în consecinţă aceştia fiind obligaţi să-şi extindă arealul în arii nelocuite sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare.

între numeroasele popoare astfel formate există multiple asemănări. 77 . mai ales acolo unde dominaţia colonială a impus frontiere artificiale (cazul Africii) dar chiar şi în Europa. Peninsula Balcanică. Astfel invocarea Romei ca reper etnic identitar aapre uşor forţată dar din punct de vedere lingvistic este incontestabilă. 135 Cazul Irlandei unde limba naţională este pe cale de dispariţie în favoarea englezei sau chiar al Bielorusiei unde un proces similar a impus rusa. Dinamica grupurilor etnice se aseamănă cu aceea a grupurilor lingvistice. nu există nici un popor care să nu cunoască şi statutul minoritar. Cea mai mare parte a populaţiei Globului aparţine astfel unor popoare mari. Procesul de etnogeneză.). prin impunerea unei limbi de circulaţie. aşa cum s-a amintit. caracteristică astăzi zonelor de maximă fărîmiţare. cel puţin la nivel european. este mult mai complex.). formate dintr-un mozaic de grupuri etno-lingvistice care folosesc în primul rând engleza (de factură americană). individualizarea treptată. ca urmare a deplasării. aveau o compoziţie etnică diversă. cazul românilor dar şi al popoarelor nord-americane actuale.S. albanezii în Kossovo şi vestul Macedoniei. Domină cele mici (4/5). -suprapunerea şi asimilarea reciprocă a două grupuri diferite. provenind în mare parte din regiunile periferice ale Imperiului Roman (Peninsula Iberică. Această problemă a minorităţilor (nu numai etnice de altfel) este frecvent invocată cu diverse prilejuri şi are un rol deosebit în stabilirea unui climat de cooperare.. al celui român în cazul de faţă. O situaţie o deţinea şi limba rusă în fosta U.2. unde oficială este bahasa indonesia.oameni. -apropierea treptată prin strîngerea relaţiilor între mai multe populaţii înrudite lingvistic. IV. putându-se desfăşura pe trei căi principale : -diferenţierea. rezistând pe cale exclusiv orală. Unele subzistă aproape nealterate din substratul vechi preistoric (cazul menţionat al bascilor din Pirinei. Acestea au de obicei scriere şi cultură proprie. Este cazul popoarelor indo-europene în ansamblu. în formarea românilor ca grup etnic şi lingvistic distinct. care în Neolitic s-au dispersat spre sud şi vest de aria de origine. Popoareale (grupurile etni-lingvistice) astfel formate se deosebesc mult prin dimensiune. Astfel. încât orice dezbatere asupra caracteristicilor unui popor dă naştere unor ambiguităţi.locuitori.S. dar chiar şi astăzi.). sub 1 mil. este un proces dinamic. Este şi cazul poporului român care în forma cea mai vulgarizată este prezentat ca rezultat al asimilării lingvistice a populaţiei tracofone din Dacia de către o minoritate romanizată. urmările fiind încă resimţite. deci sunt consolidate.2. a extinderii teritoriale. Orientul Apropiat etc. iranieni etc. Unele minorităţi ajung să aibă o pondere relativ importantă iar pe plan local pot fi chiar majoritare (maghiarii în estul Transilvaniei. al unor populaţii autohtone din Caucaz şi Himalaya). românii în raioanele ucrainene din lungul frontierei în regiunea Cernăuţi mai ales etc. altele au evoluat prin asimilare reciprocă spre particularităţi noi sau prin suprapunere parţială (etnică sau lingvistică). grupurile de populaţie romanizată. cu cel puţin 1 mil. plecând de la un trunchi comun. spre deosebire de cele mici care în mare parte sunt dominate cultural sau ignoră cultura scrisă. încât popoarele (grupurile etno-lingvistice) actuale nu se află la acelaşi stadiu de evoluţie. un aport deloc neglijabil l-au avut populaţiile de limbă slavă sau turcică adăugate altor grupuri asimilate de substratul tracic (celţi. dintre care unul se impune. Formarea minorităţilor naţionale Harta politică nu coincide cu distribuţia diverselor popoare (numărul statelor este de câteva zeci de ori mai redus). germanii în Alsacia sau în Tirolul de Sud. limbă formată pe baza malaeze cu elemente din celelalte limbi vorbite sau al unor state din estul Africii care folosesc swahili). adesea semiartificiale (cazul Indoneziei. aşa cum o dovedesc de altfel mărturiile epigrafice.portugheza) sau cazul particular al spaniolei care s-a impus până la urmă în cea mai mare parte a Americii Latine. grupând sub 4% din populaţia mondială.R. înrudirea noastră cu celelalte popoare neo-latine fiind astfel relativ redusă sub aspect etnic sau rasial. Realitatea este că procesul formării unui popor. cu tot efortul de impunere a limbilor naţionale. În plus. în ambele cazuri cu toate eforturile de a impune limbile locale nu se înregistrează progrese notabile. după mai multe milenii de separaţie.

)137 sau din cauza persecuţiilor religioase (creştini din Orientul Apropiat refugiaţi în vestul Europei sau Americi. invazii. încât ei constituie indiscutabil primii locuitori.. Dacă primii pot fi primiţi cu ostilitate de populaţia autohtonă ceilalţi se pot bucura iniţial de unele drepturi şi facilităţi. al suedezilor din Finlanda. nobili. laponii din Scandinavia etc. a căror istorie este ceva mai bine cunoscută şi care sunt indiscutabil autohtone. -refugiaţii. triburile şi grupurile primitive. altădată al francezilor din Algeria. Pot fi deosebite cinci categorii : -invadatorii şi cuceritorii care pot constitui grupuri reziduale după recucerirea teritoriului de către populaţia autohtonă (sau presupus autohtonă). wedda.). refugieri etc. colectivităţi care fug din calea unor conflicte (palestinienii de ex. la fel de frecvent. populaţiile saheliene în statele de la Golful Guineii etc. cazul secuilor din Transilvania). caz frecvent în Europa central-estică unde populaţia urbană iniţială a fost de multe ori de origine germanică sau evreiască. minorităţile pot fi clasificate în două mari grupuri care pot fi subdivizate în mai multe categorii : autohtone şi nou-venite136. având drepturi imprescriptibile asupra tertitoriilor pe care le ocupă. -grupuri etnice de origine foarte veche. Caraibe (31%). şvabii din Banat. populaţiilor nord-caucaziene. olandezii din regiunile mlăştinoase din nordul Germaniei) sau ca mînă de lucru pe plantaţii (cazul tamililor din Sri Lanka. 1998. Longman. Africa de Est (46%). Se poate face o distincţie între coloniştii instalaţi de către o anumită putere dar având o origine etnică diferită de a acesteia. P.U. b)Minorităţile nou-venite sunt acelea care s-au constituit în perioada modernă şi contemporană prin dispersie. Se pot deosebi două categorii : -aborigenii. grupuri mai arhaice şi de multe ori cu o origine incertă (negritos. New York. Este cazul bascilor. 78 . galezilor. drepturile lor asupra acestor teritorii pot fi puse în discuţie ca în cazul turcilor din Bulgaria. grecii etc. musulmanii din Birmania refugiaţi în Bangladesh etc. al hinduşilor din Trinidad-Tobago şi colonii aduşi de către proprii lor suverani. interese economice. colonizare. Este cazul tătarilor din Rusia. În epoca modernă foarte frecventă a fost colonizarea forţei de muncă în minerit (mai ales în extracţia cărbunelui). finlandezii din Suedia. sau mai recent bosniacii). în anul 2001. Deşi de multe ori au o prezenţă seculară. cum s-a petrecut în cazul turcilor meşkheţi din Georgia deplasaţi de Stalin în Uzbekistan. compactă chiar. specializată în comerţ şi meşteşuguri (armenii. grupuri a căror legătură cu teritoriul pe care-l populează astăzi este mai slabă şi care convieţuiesc de obicei cu autohtonii. Conform PNUD. O altă raţiune este aceea a organizării vieţii urbane în spaţii slab urbanizate. De cele mai multe ori refugiaţii 136 137 Cf. Deşi victime ale dictaturilor multe din aceste minorităţi nu sunt bine primite în noul loc de reşedinţă. Africa de Sud (29%) şi Asia de Sud (22%). aromânilor din Peninsula Balcanică etc. grupuri relicte din sudul şi estul Asiei. cazul tamililor din Sri Lanka. Political geography. -coloniştii. al ruşilor în Basarabia etc. Singurele regiuni ale Globului care sunt ocolite de acest flagel sunt Europa Occidentală şi America de Nord. a)Minorităţile autohtone sunt acelea a căror prezenţă pe teritoriul actual este istoriceşte constituită din timpuri foarte vechi. cum a fost cazul polonezilor sau al slovenilor în Germania şi Franţa. amerindienii din America de Nord. Taylor. Toţi au în comun o prezenţă foarte veche pe teritoriul actual.).) ori.. germanii din fostul Imperiu Ţarist). regiunile cele mai afectate de subalimentaţie sunt cele din Africa Centrală (50% din populaţie).Genetic. ostilităţile generând conflicte sau persecuţii. La fel s-a întîmplat şi cu alte populaţii cu vocaţie citadină.A. o extindere teritorială coerentă. devastate sau nevalorificate (slovacii din Ungaria. cazul cel mai clasic este cel al negrilor din Americi dar mai recent şi cel al populaţiilor din Caucaz şi Crimeea deportate masiv din ordinul lui Stalin în 1945 spre Kazahstan şi Siberia. bretonilor. mai evoluate. de multe ori grupuri cu o compoziţie etnică eterogenă atrase de politica statului de valorificare a unor resurse sau terenuri. proprietari (tătarii din Polonia. de valorificare a unor teritorii depopulate. al mexicanilor în S.). ainu. din cauze politice (represiunile datorate unor regimuri dictatoriale ca cele din fostele state comuniste sau din unele state latino-americane). Raţiunile pentru care cuceritorii recurg la colonizare sunt diverse : interese militare (paza frontierelor. -persoanele deplasate forţat sau relocalizate în noi regiuni. a unor calamităţi naturale sau a foametei (etiopieni în Sudan.

al turcilor în Bulgaria etc. 79 . maghiarii din Slovacia. Identité culturelle et interculturalité en Europe. Stabilirea unei clasificări etno-lingvistice a populaţiei Globului este extrem de dificilă. cazul comunităţilor germane din Transilvania sau sudul Rusiei altădată dar tot mai frecvent sub forma diasporelor. cunoaşte aceeaşi diversitate. germanii din Alsacia sau Tirolul de Sud. Astfel. vaste spaţii fiind dominate de grupuri etnice aparţinând la numeroase familii etno-lingvistice. Burundi. Cea mai pertinentă modalitate de grupare a celor câteva mii de comunităţi etno-lingvistice de pe Glob pare a fi aceea care ţine cont de vechimea formării acestora dar şi de distribuţia spaţială actuală. fără identitate statală. sudul Asiei. Actes Sud. cazul Belgiei sau din Africa – Ruanda. Din punctul de vedere al localizării pot fi deosebite patru tipuri de minorităţi: -comunităţi transnaţionale. În statele africane. caracteristici pentru perioada contemporană.P. în Sociologie des nationalismes (dir. 1997. Canada etc. -comunităţi localizate în continuitate teritorială cu statul de referinţă. caracteristic majorităţii statelor europene. State multinaţionale tipice sunt şi Iranul. Cf. Este motivul pentru care continentul african este frământat în ultimele decenii de nenumărate conflicte interne sau interstatale. situaţia nu este cu mult diferită de cea a Europei. Centre Européen de la Culture. nu totdeauna precis definite : -state multinaţionale. -un caz particular este cel al statelor binaţionale. Fiecare dintre aceste tipuri pot emite diverse revendicări. Chiar şi China. urmate de cele rezultate din primele migraţii de extindere a ekumenei – mare parte din Oceania. cu o structură unitară sau relativ unitară. -muncitorii imigranţi (gastarbeiter în germană) sau refugiaţii economici cum mai sunt numiţi. -state mononaţionale. care pune accent pe relaţia cu teritoriul. -comunităţi localizate în vecinătatea statului de referinţă. rare dar semnificative. 1998. PUF. M. naţionalismul etnic. create artificial în perioada colonială. dar şi unor cazuri exemplare din estul Asiei (Japonia. cele mai vechi sunt cu siguranţă cele din aria de origine a omului actual – Africa subsahariană.Rey. tribalismul. cazul maghiarilor din Transilvania. Cazul cel mai tipic este astăzi cel al ţiganilor dar şi evreii se încadrau în aceeaşi categorie înainte de înfiinţarea statului Israel.Coulon. întîmplător foste colonii belgiene. suportul acestor revendicări poate deriva din trei modalităţi de exprimare a identităţii minoritare : autohtonismul. fără să excludă existenţa unor minorităţi naţionale.). Mulţi dintre ei încearcă să se stabilească în ţara de primire creând mici comunităţi (diaspore) care păstrează legături strînse cu ţara de origine. a turkmenilor refugiaţi în Iran de teama puterii sovietice etc. La dynamique de l’ethnicité en Afrique noire. dată fiind varietatea opiniilor şi a metodelor de clasificare. foarte frecvent în Europa : românii din Ucraina. atunci când se manifestă revendicări de autonomie sau chiar de separare139. IV.consideră situaţia lor ca una temporară dar de obicei. Federaţia Rusă. pe al căror teritoriu se vorbesc mai multe limbi distincte. unele arii reziduale 138 139 Cf. fiind un vehicul frecvent al revendicărilor populare sau al pasiunilor colective în ţările în curs de dezvoltare. majoritatea rămîn în regiunile de adopţie (cazul armenilor refugiaţi în Georgia. Indoneza. Un caz arhicunoscut este acela al kurzilor care spre deosebire de ceilalţi au o anumită coeziune spaţială din sud-estul Turciei până în nord-vestul Iranului sau cazul bascilor. arabii din sudvestul Iranului.3. care survine atunci când relaţia cu teritoriul este pusă în cauză. cazul Indiei.Birnbaum). albanezii din Kosovo etc. deşi raportându-ne la extinderea spaţială a acestuia şi la masa enormă de populaţie. inclusiv României. unde populaţia han este net majoritară.2. sau Kazahstanul unde coexistă două grupuri etnice principale. Peninsula Coreeană). adesea cu suport etnic. Geneva . fără continuitate teritorială. unde pe lîngă cele 15 limbi oficiale.Clasificarea etno-lingvistică a statelor şi a populaţiei Globului Din punctul de vedere al compoziţiei etno-lingvistice se pot distinge mai multe categorii de state. majoritatea statelor din Africa subsahariană. cu o intensitate tot mai mare de la prima la ultima categorie138. G.. -comunităţi cu identitate statală precisă dispersate la mari distanţe de aria de origine. există o sumedenie de limbi şi dialecte care dau impresia că subcontinentul indian este un adevărat Turn Babel.

de o mare diversitate. 6)familia austrică. de o mare diversitate. 9)familia eskimo-aleută. extinsă în arhipelagurile din sud-estul Asiei şi din Oceanul Pacific. 22)familia afro-asiatică. uralică. reziduală. 5)familia indo-pacifică. restrînsă astăzi la extremitatea sudică a subcontinentului indian. asemănările cu familia nord-caucaziană sunt mai probabil rezultatul unor contacte reciproce. în China şi în Siberia. răspândită în zona arctică din Ciukotka până în Groenlanda. localizată în nordul Pakistanului. reziduală în interiorul marii insule Kalimantan. în extincţie în Extremul Orient. una din cele mai importante. Schematic. reziduală în sudul Chinei şi în Indochina. extrem de diferenţiată.bascii din Pirinei. distinctă şi foarte omogenă. care cuprinde două mari subfamilii – nigero-congoleză şi kordofaniană. 10)familia ciukot-kamceatka. apropierea de alte familii fiind dificilă. 14)familia sino-tibetană. foarte puternic diferenţiate. 11)familia ghiliak. urarteenii şi hatti (proto-hitiţii). cu mai multe ramuri distincte. austroneziană (malaio-polineziană). cuprinzând câteva populaţii dispersate în zona forestieră rece din nordul Americii sau chair mai spre sud. altădată răspândită în sudul şi sud-vestul Asiei. 80 . 21)familia elamo-dravidiană. austro-asiatică. clar diferenţiată în mai multe subfamilii : dayak. cuprinzând patru ramuri distincte – mon-khmer. La rândul său. cuprinzând trei subfamilii inegale. considerate a fi înrudite cu populaţiile din nord-estul Asiei. etruscii în primul rând. 4)familia australiană. posibil înrudită cu alte familii din Asia. 3)familia nilo-sahariană. prezentă mai ales în Europa. cu două subfamilii : sinică. când ocupa Anatolia şi cuprindea trei popoare mai importante : huriţii. munda. răspândită pe ambii versanţi ai Himalayei şi în N Indochinei. malacca şi vietnameză. relict a cărui vechime este greu de atestat. 8)familia na-déné. care ocupă un vast spaţiu în Eurasia. 16)familia burushaski. intermediară între ultimele trei şi cele din interiorul Asiei. 13)familia coreeană. această clasificare etno-lingvistică are următoarea distribuţie : 1)familia khoisanică 2)familia nigero-kordofaniană. 7)familia amerindiană. vag înrudită cu ce ainu-japoneză şi cu cea altaică. dispărută complet dar importantă în Antichitate. thai-chuan. o macro-familie. 12)familia ainu-japoneză.din Eurasia. specifică nordului Africii şi sud-vestului Asiei. 15)familia uralo-altaică. subfamilia nigero-congoleză cunoaşte o mare diversitate fiind divizată în mai multe ramuri. cuprinde o singură ramură vie . mult timp considerate familii distincte. miao-yao. apoi cele care s-au format şi extins pe parcursul Neoliticului şi în fine cele care s-au impus într-o perioadă mai apropiată de cea actuală prin migraţii şi dominaţie. corespunzătoare ultimului val de migraţii spre America. în aceleaşi arii geografice. răspândită în Asia Centrală de unde prin migraţii s-a extins predilect spre sud-vest. puternic diferenţiate : yukaghiră. de fapt o macro-familie. cu trei ramuri distincte : semită. în Madagascar şi în sudul Indochinei. cu acea altaică în mod deosebit dar prezentând şi elemente care o apropie de familia austrică. corelată cu ultimele două. divizată în trei subfamilii : andamană. papuaşă şi tasmaniană. 20)familia kartvelică (sud-caucaziană) corelată de multe ori cu cea asianică sau cu cea mediteraneană. 19)familia asianică. hamită şi kuşitică. tibeto-birmană. 17)familia nord-caucaziană. foarte eterogenă. la care se adaugă unele popoare antice. 18)familia mediteraneană. în câteva arii insulare din sudul Asiei şi Oceania. altaică. fără probe convingătoare. corelată de multe ori cu alte familii relicte din spaţiul eurasiatic. similară celei anterioare prin situarea într-o zonă muntoasă greu accesibilă. grupează cea mai mare parte a populaţiilor autohtone din America. deosebindu-se două mari subfamilii – nordică şi meridională.

de la Univ. Pericolul unei eventuale omogenizări pare mai degrabă virtual. la fel cele izolante şi holofrastice.Greenberg (Univ. Caracterizează în primul rând limbile indo-europene chiar dacă se observă o erodare a flexiunii în epoca modernă. kartvelică. pp 108-120. care prin structură se aseamănă tot mai mult cu limbile izolante. se deosebesc de obicei 6 mari categorii. între care se situează limbile aglutinante şi cele clasificatorii141. mai rar şi în cea nilo-sahariană. Routledge. basca şi burushaski sub numele de dénécaucaziană sau sino-caucaziană. diferenţiate probabil la începutul Neoliticului : afro-asiatică. -limbile flexionare. în unele limbi izolate din Eurasia (basca. Si Encicl. -limbile holofrastice (polisintetice) se diferenţiază prin absenţa unui sens clar al fiecărui cuvînt care în funcţie de combinaţia cu alte cuvinte. Limbile normate. preocupaţi în prezent de a stabili o schemă completă a raporturilor dintre acestea. obţinând astfel o mare varietate de nuanţe semnatice. Stanford). -limbile clasificatorii se deosebesc prin utilizarea unor prefixe care indică apartenenţa semantică a cuvîntului la o anumită categorie (clasă). The geography of Language în Companion Encyclopedia of Geography.Vintilă-Rădulescu. cele mai simple. Edit. M. caracterizate prin adăugarea unor sufixe la un radical verbal sau nominal. mai ales la limba engleză. Aceste 23 familii etno-lingvistice corespund în general clasificărilor propuse de către lingvişti. 1996. fiind înrudite în cele din urmă între ele. cu un rol social 140 141 Cf. Astfel limbile flexionare şi cele cu flexiune radicală formează un macrogrup relativ unitar.Ruhlen. adăugate unui radical. este suprafamilia eurasiatică. -limbile cu flexiune radicală. codurile lingvistice fiind mult mai adânc înrădăcinate în mentalul colectiv decât pare la prima vedere. coreeana. Se poate spune că aceste şase categorii prezintă doar diverse moduri de exprimare a realităţii. M. Tendinţele actuale converg. spre cea mai mare parte a Europei. Şi mai surprinzătoare este superfamilia propusă de M. sudului Asiei iar după marile descoperiri geografice şi spre toate componentele Lumii Noi. 1981 sau Les langages de l’humanité. după toate aparenţele. elamodravidiene. pe cea uraloaltaică şi pe cele din nord-estul Asiei. Astfel sunt vehiculate mai multe superfamilii lingvistice. care cuprinde câteva din cele mai numeroase familii lingvistice din Lumea Veche. necesare comunicării. etrusca sau georgiana). mai complexe. Bucureşti. spre simplificarea sintaxei şi „mondializarea” vocabularului vehiculat de mass-media scrisă şi audio-vizuală sub imperiul „necesităţii” comunicării cât mai rapide. elamo-dravidiană. utilizează în diferenţierea cuvintelor o serie de sufixe. pornind din aria presupusă de origine – stepele ponto-caspice pentru unii sau Anatolia după alţii. elemente aglutinante existând şi în unele grupuri de limbi din familia austrică (austroneziană mai ales). care se deosebesc prin utilizarea tonurilor necesare diferenţierii sensului unor cuvinte aparent homofone. Cele mai caracteristice sunt din acest punct de vedere limbile sino-tibetane şi cele mai multe dintre limbile din familia austrică. în structuri de tip holofrastic (fraze formate dintr-un singur cuvînt) îşi poate schimba semnificaţia. O alta propusă mai recent de J. limbile nord-caucaziene. mai puţin na-déné care se apropie de limbile izolante. Caracterizează mai ales limbile indigene din America. care grupează alături de limbile sinotibetane şi na-dene. indo-europeană. acceptate ca atare prin compararea vocabularului reconstituit al proto-limbilor. Din punctul de vedere al structurii limbilor vorbite pe Glob. 81 . din Haifa). care alătură pe lîngă familia indo-europeană. mai greu de acceptat totuşi. London. Cele mai caracteristice sunt limbile din familia afro-asiatică. Malherbe.. 1995. W.Brice. Caracteristice sunt limbile uralo-altaice. probabil cea mai nouă dar sigur cea mai expansivă.23)familia indo-europeană. nu întotdeauna complet distincte140 : -limbi izolante. cert înrudite. Detalii despre particularităţile structurale şi lexicale ale limbilor lumii pot fi obţinute din lucrarea Limbile lumii. japoneza. care se disting prin existenţa unor radicale triliterale (două consoane şi vocală) pe baza cărora prin alternanţă vocalică sau sufixare se pot obţine diverse structuri sintactice. Specific limbilor din familia nigerokordofaniană. uralo-altaică şi coreeană. prefixe şi infixe (după caz).Sala şi I. inclusiv cea coreeană şi aino-japoneză. Robert Laffont. -limbile aglutinante. Şt. dintre care cea mai cunoscută este cea nostratică (susţinătorul acestei teorii este Aaron Dolgopolsky.

cuprinzând circa 467 mil.Familia nigero-kordofaniană În Africa subsahariană. Constituie un vast ansamblu de etnii şi triburi. cel mult 600-700 mii oameni. suprapuşi rasei khoisanoide. o parte fiind decimaţi sau asimilaţi.2. preluate şi de vecinii bantu –zuluşi. xhosa. Poate fi divizat în două subfamilii inegale : 1)Subfamilia kordofaniană În partea centrală a statului Sudan. un număr de circa 450 mii locuitori aparţin unui grup distinct.2.Familia khoisanică Familia khoisanică este una din cele mai restrînse numeric. Se produc astfel convergenţe în jurul unor limbi de circulaţie. domină o familie etno-lingvistică extrem de diferenţiată. dovadă fiind populaţiile din centrul statului Sudan (Kordofan). afrikaans şi limbile bantu. de multe ori de mici dimensiuni. ca dovadă rămânând unele mici grupuri khoisanice în sudul Tanzaniei (sandawe). amestecul negroid-europoid este evident dar aportul celei de-a doua componente este destul de redus. apropiate lingvistic.2. Este cea mai numeroasă familie etno-lingvistică din Africa. Spaţiul dintre bazinul Nigerului şi masivul Kordofan pare a fi de altfel aria de origine a acestor populaţii.locuitori. Altădată era mult mai extinsă spre nord-est. Ambele au rămas la stadiul organizării tribale iar limbile lor au particularităţi absente la celelalte grupuri umane – clicurile. în contextul absenţei culturii scrise dar şi al politicii de omogenizare a statului. unitare din punct de vedere rasial dar extrem de diferenţiat.precis nu pot fi înlăturate decât prin dispariţia purtătorilor săi. justificând apelativul nigero-kordofanian. pe alocuri în curs de omogenizare. Iniţial erau mult mai răspândiţi spre Africa Central-Estică. IV. Mult timp. dacă ne raportăm la cele peste 1000 grupuri etno-lingvistice dar se impune destul de greu. divizat în căteva zeci de triburi ale căror limbi sunt puţin studiate şi a căror cultură este puternic influenţată de cea arabă.4.nr. influenţele exercitate de marile limbi de circulaţie nefiind de natură să le modifice substanţial. procesul de arabizare fiind astfel destul de avansat. 82 .4. cuprinde în principal două populaţii distincte : boşimanii (bushmenii) şi hotentoţii. 2)Subfamilia nigero-congoleză La sud de Sahara şi de platourile Abisiniei domină un vast conglomerat de etnii. Nici unul din numeroasele triburi nu depăşeşte câteva zeci de mii de locuitori. Familiile etno-lingvistice IV.2. afro-asiatică) dar cele mai multe asemănări le prezintă cu populaţiile din Africa subsahariană. tipul antropologic fiind dominant negroid. relativ unitară din punct de vedere rasial. consoane care se rostesc prin aspiraţia aerului în piept (similare unor fluierături sau ândemnurilor folosite pentru cai). înrudite din aproape în aproape.2. uneori cu conflicte sîngeroase sau prin compromisul utilizării limbii fostelor metropole coloniale ca limbă de circulaţie. Viitorul acestor două popoare este incert în condiţiile unei presiuni puternice din partea limbilor oficiale din sudul Africii – engleza.21.1. inclusiv metişii. normate şi utilizate în mass-media şi în învăţămînt. 22). Este o tendinţă firească. Din punct de vedere rasial. Acest spaţiu constituie în prezent un adevărat laborator al procesului de etnogeneză în contextul sporirii mobilităţii populaţiei şi a exploziei demografice. de unde au fost împinşi spre sud de înaintarea populaţiilor bantu. cunoscută de obicei sub numele de nigero-congoloză. La venirea europenilor existau diferenţe însemnate între cele două populaţii menţionate : hotentoţii erau crescători de animale şi populau zonele mai umede iar boşimanii trăiau în zonele aride ocupându-se cu vînătoarea şi culesul. IV. având şi cel mai înalt ritm de creştere demografică la nivel planetar (vezi tab. aceste populaţii au fost considerate ca aparţinând altor familii etno-lingvistice (nilo-sahariană. Colonizarea europeană începută în secolul al XVII-lea în extremitatea sudică a continentului african i-a împins spre zonele aride ale deşerturilor Kalahari şi Namib.

se deosebesc prin rezistenţa la islamizare. opunându-se avansului limbii engleze. fiind elementul cel mai activ în organizarea statelor amintite. În aria de origine s-a produs o diferenţiere extrem de puternică spre deosebire de ariile de dispersie. care se întrepătrund deseori creând un mozaic. similare celor din limba chineză. unde au un rol important. fiind parţial creştinaţi sau practicând în continuare animismul. Foarte numeroşi (circa 89 mil. suprapus unei divizări politice arbitrare. -bambara (banmana). Cei circa 6.XI-XIV) difuzând Islamul în rândul populaţiilor din zona de coastă sau constituind corpuri de elită în armata colonială franceză. vestul statului Mali şi în Gambia fără a fi absenţi în celelalte state vecine. mai importante sunt : -mandingo. fiind astfel mai puţin atinşi de Islam. Cele mai multe populaţii practică agricultura dar sunt şi unele grupuri mai puţin avansate de vînători. avansând pînă pe ţărmurile Golfului Guineei. -dyula. locuiesc în principal în nordul statului Côte d’Ivoire. Numărul lor este de circa 4. iar limba lor are un rol tot mai mare în Mali. după o scurtă rezistenţă împotriva europenilor. la mari distanţe. Dintre cele câteva zeci de grupuri etnice.) şi khasonké (sub 1 mil. constituind regate puternice înaintea colonizării europene. întemeind vaste imperii (Ghana. cu o civilizaţie avansată. locuind în vestul statului Mali şi în regiunile limitrofe ale Mauritaniei şi Senegalului. oficiale în aceste state. pescari şi 142 Ca şi alte estimări cifrice şi acestea sunt recalculate pe baza ultimelor estimări ale O. în întreaga Africă Occidentală. în primul rând prezenţa tonurilor. Mandingo era şi limba maternă a majorităţii sclavilor negri din Americi (iniţial). Unele dintre limbile vorbite de aceste populaţii au dobândit un rol major în comunicare după obţinerea independeţei. în regiunea de la izvoarele fluviilor Niger şi Senegal. Se deosebesc astfel şapte grupuri distincte şi relativ omogene.Originea populaţiei care formează acest conglomerat pare să fie în zona de contact dintre savană şi pădurea ecuatorială. 2002 şi 2003).N. cunoscuţi şi sub numele de malinké sau maninka. în comerţ mai ales. Mali în sec. unele dintre ele reuşind să atingă un grad avansat de civilizaţie. de unde prin migraţii succesive s-au dirijat spre sud şi est ocolind sau traversând pădurea ecuatorială. la nord de Golful Guineei. sunt alte două grupuri înrudite (circa 3 mil. Prin urmare limba lor cunoaşte o largă circulaţie. relicvă a epocii coloniale: a)Grupul mandé.U. constituie baza populaţiei din unele state vest-africane. la izvoarele Nigerului în sec. mai unitare. Côte d’Ivoire şi Ghana. ca limbă naţională fiind utilizată şi de alte populaţii înrudite. Totalizează circa 26. 83 . sunt cunoscuţi prin propensiunea spre emigraţie pentru muncă. în zona de frontieră dintre Burkina Fasso.) se remarcă prin particularităţile lingvistice ce le disting net de limbile vecine. estul Guineei.4 mil. -mende şi kpelle. înrudiţi îndeaproape cu mandingo. Majoritatea practică animismul sau sunt creştinaţi. locuitori. formând populaţia principală din Liberia şi Sierra Leone. constituind principala comunitate negro-africană din Franţa. de mandingo.6 mil. atât Islamul cât şi creştinismul penetrând mai greu.) sunt două populaţii înrudite cu bambara. este un alt popor mandé. asupra populaţiei mondiale (World Population Data Sheet din 2001. chiar dacă în ultimele decenii se constată o expansiune a Islamului. Puternic afectaţi de seceta din Sahel. cunoscuţi şi sub numele de sarakollé (3-4mil. fiind astfel un grup etnic major cu un rol important în statele menţionate. Majoritatea practică animismul. Originari din zona înaltă a masivului Fouta Djallon s-au dispersat pe cursul mijlociu al Nigerului fiind agricultori şi constituind cu timpul populaţia de bază a statului Mali (în zona capitalei Bamako) dar sunt prezenţi şi în Senegal sau în Côte d’Ivoire.VII-X. puternic înrudite lingvistic.5 mil. -soninké.8 mil. b)Grupul guineean (kwa) Este un grup de populaţii ce locuiesc în zona forestieră din lungul Golfului Guineei.locuitori142 dar în trecut au avut un rol important. Se disting printr-un rol important în comerţul vest-african şi în propagarea Islamului spre regiunea centrală a Golfului Guineii. Împreună cu alte grupuri înrudite totalizează circa 4. localizat în plină savană. împreună).

-efik-ibibio. în faţa unor grupuri etnice mai compacte din statele în care sunt prezenţi. ocupă o zonă umedă. În trecut s-au remarcat printr-o civilizaţie avansată. un alt grup de popoare din Nigeria.5 mil. cu o importanţă mai redusă.locuitori (din care 5 mil.). foarte amestecate între ele. răspândiţi în estul Côte d’Ivoire şi mai ales în Ghana.). numără circa 23. mult mai numeroşi (baulé fiind de fapt o ramură a acestora). Cel mai cunoscut dintre aceste popoare este peul (fulbe sau fulani mai spre est sau tuculeor în lungul rîului Senegal). Numărul lor se cifrează la aproape 6 mil. formează majoritatea populaţiei în Guineea fiind dispersaţi pe un spaţiu vast din Senegal pînă în Camerun sau chiar mai la est.) situaţi mai la nord.2 mil. -ibo(igbo) şi ijo. Ca şi baulé au fost favorizaţi în perioada colonială de dezvoltarea economiei de plantaţie sau de prezenţa unor resurse subsolice (aur.4 mil. mai ales în domeniul prelucrării metalelor dar şi al organizării sociale. Limba ewe are statut de limbă naţională în Togo. Agricultori specializaţi în cultura speculativă a palmierului de ulei. Foarte apropiate din puncte de vedere lingvistic. permisă de climatul mai umed şi de deschiderea spre exterior asigurată de apropierea Golfului Guineei. Agricultori şi artizani reputaţi dar şi comercianţi versaţi. Dintre cele aproape 100 grupuri etnice. fapt ce le asigură un rol dominant în regiune..).) şi nupe (2. ca edo (2. Limba lor a devenit astfel o limbă de circulaţie în vestul Africii dar fărîmiţarea dialectală şi dispersia teritorială îi împiedică extinderea. unul din pretextele sîngerosului conflict din Biafra. locuiesc în zona dens populată din sud-vestul Nigeriei (cel mai populat stat african). În perioada colonială au fost favorizaţi de extinderea agriculturii de plantaţie. în defavoarea altor grupuri etnice.) îi impune în faţa unor grupuri înrudite mai puţin numeroase.culegători. răspândite în sud-estul Nigeriei. diamante). în aval de confluenţa cu Benue. localizată în zona de cultură a celor mai vaste plantaţii de cacao din lume. în pofida numărului relativ restrîns (1. suprapusă parţial peste areale bogate în petrol. în zona de vărsare a fluviului Niger.. fapt ce le asigură un rol foarte important în statul amintit. Numărul lor important (8. -akan (ashanti. circa 1. populaţia de bază din zona central-sudică a Côte d’Ivoire. fapt ce a generat animozităţi cu autorităţile de la Lagos. fanti).75mil. în 1965.4 mil. -yoruba. a căror limbă are statut naţional în această ţară (3. două popoare strîns înrudite. popoarele din acest grup se deosebesc prin modul de viaţă particular. localizate în zona litorală a celor două state sau spre interior (ga-adangme de ex. cel mai important dintre popoarele din acest grup (29.). Constituie rezultatul extinderii spre nord-vest a populaţiilor de agricultori sau de crescători de animale din nucleul iniţial guineean. fiind un popor relativ important. Sunt prezenţi şi în Benin. împădurită. Provin din sud-vestul Nigeriei şi aveau odinioară ca principală ocupaţie comerţul cu sare şi cu sclavi.6 mil. al căror număr depăşeşte 26 mil. Geografic. fie în zona semiaridă a Sahelului fie în zona umedă de pe coasta exrem-vestică a Africii. Păstori seminomazi şi comercianţi. destul de consolidate.1 mil. populează cursul inferior al fluviului Niger. c)grupul atlantic occidental (bantuid vestic) Este mult mai redus numeric (37 mil. sunt întîlniţi în toată Africa Neagră şi se impun tot mai mult ca unul din marile popoare africane cu toate sciziunile pe care le implică penetrarea creştinismului sau Islamului. efect al primului război mondial).). se pot menţiona : -baulé. limba lor tinzând să devină una din cele mai importante din Africa. unele 84 . astăzi fiind agricultori şi pescari. unde este promovată ca limbă naţională. de multe ori conform potenţialului natural.) dar se remarcă prin relativa dispersie spaţială. fiind însă dominaţi cultural de ibo sau yoruba. majoritari în partea sudică a statului Togo şi în regiunea vecină a Ghanei (ocupată de britanici prin împărţirea coloniei germane Togo.5 mil.5 mil. dominând capitala acestui stat. Constituie unul din cele trei mari ansambluri etno-lingvistice din Nigeria şi se deosebesc din punct de vedere cultural prin dominanţa netă a animismului. Formaţi prin asimilarea unor popoare diferite. Această expansiune este oprită de rezistenţa unor popoare la fel de numeroase şi bine organizate din regiune (haussa şi ibo mai ales).ijo). Înrudit cu ewe este poporul adja-fon baza populaţiei din Benin. în expansiune faţă de alte grupuri etnice mai restrînse (circa 4. -ewe.

unde au împins populaţiile de tip khoisanic spre deşertul Kalahari dar s-au lovit de colonizarea europeană. Spre sud. dar prezentă şi în Gambia la fel ca şi serer (1. Foarte divizat. remarcabil prin agricultura avansată. Cele mai multe sunt relativ greu de clasificat prezentând asemănări lingvistice atât cu grupul nigero-camerunez cât şi cu grupul bantu sau chiar cu familia nilosahariană. răspândit şi în Ghana sau în Mali. Personalitatea sa este însă remarcabilă.). După obţinerea independenţei unele dintre ele au căpătat o importanţă deosebită prin ponderea demografică. balanta.) majoritar în Burkina Fasso. din nordul R. kissi-temne (2. Mai la nord o importanţă oarecare o au unele grupuri mai puţin numeroase cunoscute prin tradiţiile artizanale (bobo) sau prin modul de viaţă arhaic (dogon) ambele la frontiera dintre Mali şi Burkina Fasso. cele circa 600-700 etnii componente sunt mult mai susceptibile a forma ansambluri etno-lingvistice vaste prin convergenţă.3 mil.).Centrafricană. mai exact statul Burkina Fasso. gur) Este restrîns în spaţiu la regiunea de savană. din nordul statului Côte d’Ivoire pînă în Nigeria având în centru bazinul fluviului Volta. prin islamizare dar şi prin contactul timpuriu cu europenii. mai umedă. Wolof (peste 4.1mil.) dispun în prezent de o limbă normată. cazul poporului mossi (peste 7.5 mil.) iar în Camerun grupul bamiléké. f)Grupul ubangian Este un ansamblu de grupuri etnice mai puţin cunoscute şi studiate ocupând un spaţiu destul de vast în regiunile de contact dintre pădurea ecuatorială congoleză şi savanele din bazinele fluviilor Ubangui şi Chari. Populaţii de agricultori.locuitori. prezente din Senegal pînă în Liberia. serer) altele din grupul guineean au avut un rol important în difuziunea Islamului în vestul Africii. au avut o contribuţie decisivă la popularea jumătăţii sudice a continentului african iar extrema divizare lasă cu greu să se desprindă grupuri 85 . peste 5. Totuşi limba fulbe are un rol major în Guineea sau în nordul Camerunului (administraţie. limba. puternic înrudite.2 mil. popoare de agricultori (cultivatori de arahide) destul de avansate cultural. dacă nu s-ar opune uneori diferenţele culturale sau incidenţa divizării arbitrare a Africii în perioada colonială.).D.7mil.. În zona de coastă. g)Grupul bantu Este cel mai numeros dintre cele şapte ramuri ale subfamiliei nigero-congoleze şi se impune mai ales prin vastitatea spaţiului pe care-l ocupă. practicată prin amenajări complexe.înrudite (wolof. într-o sumedenie de grupuscule etnice. Astfel. mass-media). mai importante sunt popoarele : dagomba (1. este mult mai fărîmiţat decât alte grupuri din zonă (circa 100 de etnii). În acest din urmă stat se distinge poporul senufo (siene). au fost supuse mult timp altor etnii mai active din zonă. au un rol secundar în cele două state. naţională în ultimul stat menţionat dar în regres în faţa altor limbi bantu. e)Grupul nigero-camerunez (bantuid estic) Mai puţin important (10 mil.).). din estul Nigeriei pînă în sudul extrem al Africii.1 mil. Cele mai importante etnii sunt gbaya şi ngbandi (4-5 mil. d)Grupul voltaic (bantuid central.) şi bariba. alături de alte grupuri mai mici extinzându-se pînă în sudul Sudanului (2.Congo şi R.1 mil.). pe baza cărora în perioada colonială a fost formată limba sango. dominantă în Senegal. Numărul lor depăşeşte 252 mil. Se remarcă în estul Nigeriei poporul tiv (3.5 mil.2 mil. trăiesc câteva popoare mai puţin numeroase având ca ocupaţie principală pescuitul : dyola (0.2 mil) iar mai spre est poporul zandeh (azande) în zona cumpenei de ape dintre Nil şi Ubangui. Popoare de cultivatori sau crescători de animale. Înrudiţi cu peulii sunt popoarele wolof şi serer din Senegal. din grupul mandé sau de factură sahariană. tem (1 mil. al căror dialect (moré) s-a impus ca limbă oficială. răspândiţi din Ghana pînă în Nigeria. şi sunt puţin diferenţiaţi.6mil.fiecare). capabilă să întreţină densităţi foarte ridicate (3. În aceleaşi state se mai remarcă poporul banda (1. dată fiind dispersia relativ recentăm începută în primele secole ale erei creştine. datorită nivelului de civilizaţie atins de comunităţile de agricultori care valorifică versanţii fertili ai acestei regiuni cu relief vulcanic.) este limitat la regiunea muntoasă de la graniţa dintre Nigeria şi Camerun. fiind frecventă şi în Côte d’Ivoire ca urmare a migraţiilor recente.

un alt popor important.) dintre care se remarcă etnia omonimă a cărei limbă cîştigă teren în R. 1. în zona platourilor Katanga şi Lunda se remarcă popoarele chokwe şi lunda. luhyia). -mbundu. ovimbundu şi herero-ovambo. răspândit în zona de vărsare a fluviului Congo.D. Înrudit cu acestea este şi poporul bemba (2. situat în centrul unei organizaţii statale precoloniale. -kikuyu. prin rolul cîştigat în impunerea unor limbi vernaculare sau în organizarea politico-statală se pot distinge: -pahuin. R. 2 mil. -rundi şi rwanda.Centrafricană. situaţie foarte rară în Africa. embu. Modul de viaţă îi opune pe agricultorii mbundu celorlalte popoare din grup. împreună).Congo. principalul popor din Uganda (7. ewondo şi fang. nyore. Cu toată importanţa demografică.5 mil.D.D. la nord de lacul Victoria. împreună).4 mil. kamba. -makonde (makua) împreună cu alte grupuri înrudite (yao. meru. -kongo. În acelaşi mod se impune şi lingala.5 mil. Limbile acestor popoare sunt în concurenţă cu portugheza moştenită din perioada colonială în Angola. deosebindu. singurele din regiune care rezistă concurenţei limbii swahili. aceştia fiind şi vectorul difuziunii Islamului. dominant în R.vorbitori. buluewondo). Sprijiniţi în perioada colonială de către englezi au avut unele conflicte după decolonizare cu alte popoare importante din zonă (chiga..locuitori. limba swahili cîştigând teren. fang). având în centru etnia baluba a căror limbă chiluba domină bogata zonă minieră Copperbelt (circa 13. în total). fiind deja folosită de un sfert din populaţia R.). Alături de alte etnii înrudite depăşeşte 10-11 mil. -lusengo. nyankore. unul din cele mai populate state africane. -ganda. Swahili este limba maternă a circa 13. fiind vorbite şi în Uganda vecină (circa 15.Ocupaţia de bază este agricultura favorizată de fertilitatea solurilor vulcanice dar presiunea demografică este foarte puternică.locuitori).3 mil. care sunt mai mult crescători de animale.5 mil. principalul popor din Kenya (6. alături de alte popoare relativ importante (luyia.Congo.). din regiunea Marilor Lacuri Africane. Aceasta nu a împiedicat conflictele cu populaţiile nilotice vecine (tutsi). massaba. nyoro etc.7 mil.. localizat în jurul capitalei.5 il. soga. alte două popoare bantu importante. Nairobi. unele surse indicând între 60-100 mil. ansamblu de etnii înrudite dintre care se disting bulu.D. alt ansamblu care cuprinde mai multe comunităţi înrudite. La est de aceştia. ca peste tot în restul Africii s-a impus de timpuriu swahili. tumbuka).P.D. Rezistenţa lor în faţa limbii swahili din zona de coastă a acestui stat s-a manifestat şi pe plan militar. Mbundu au avut principalul rol în lupta pentru independenţa Angolei (1975) în urma căreia s-a declanşat un război civil care opune diversele grupuri etnice din această ţară. localizate în lungul fluviului Congo (10.Congo şi în nordul Angolei (enclava Cabinda mai ales). constituie principalul ansamblu etnic din cele peste 100 comunităţi bantu din Camerun (circa 2 mil. Ambele popoare dispun de limbi oficiale. locuitori din zona de coastă a Kenyei şi tanzaniei dar cunoaşte cea mai largă răspândire dintre toate limbile negro-africane fiind larg utilizată în statele menţionate. în regiunea oraşului Kinshasa.. limba kikuyu nu are un rol foarte important. limbă de circulaţie formată pe baza dialectelor bantu de pe cursul inferior al lui Congo. Rolul lor dominant în statul menţionat rămîne astfel incert. Alături de lingala şi swahili asigură comunicarea în R.Congo. 2 mil.8mil.etnice importante. Zambia şi nordul Angolei.se prin faptul că formează majoritatea absolută a populaţiei în Burundi şi Ruanda.) din Zambia. constituie un ansamblu de populaţii care domină centrul şi sudul Angolei precum şi Namibia (peste 9 mil.1 mil.). localizaţi în sudul Tanzaniei şi în nordul Mozambicului formează un alt ansamblu împreună cu chewa. împreună) ale căror limbi sunt în circulaţie în Angola. Constituie nucleul în jurul căruia se produce o convergenţă care poate conduce la formarea unei limbi dominante în sudul Camerunului.Congo. -nyamwezi şi tsukuma formează principalul ansamblu etno-lingvistic din Tanzania dominând zona dens populată a platourilor dintre lacurile Victoria şi Tanganyika (5. un alt ansamblu etno-lingvistic care grupează mai multe populaţii din R. 86 .Congo şi R. din Guineea Ecuatorială şi Gabon (circa 1 mil. gusii. înrudite (circa 4 mil. -luba-lulua. De la nord la sud. Aceasta s-a format în zona litorală pe baza unor dialecte bantu aflate în contact cu araba şi persana vorbită de comercianţii stabiliţi în contoarele comerciale. Uganda etc.

larg răspândiţi în R. Se pot deosebi totuşi şase grupuri : a)Grupul nigero-senegalez. PUF. grupul etnic dominant în vestul statului Niger. maxima diversitate etnică din regiune putându-se diminua. -nguni este ultimul mare ansamblu etno-lingvistic bantu.).7mil. multe grupuri etnice reduse numeric vor fi asimilate într-un timp previzibil. cel mai important grup etnic din sudul Africii. O diasporă foarte activă este prezentă în întreaga zonă saheliană şi chiar în nordul Africii. puţin numeros. prezenţi şi în statele vecine. pînă în Tanzania şi Burundi.). sotho. Limba lor are un statut oficial dominant în Nigeria şi Niger.7 mil. în total).).2.(nyanja)populaţia majoritară din Malawi prezentă şi în Zambia (circa 16 mil. tribalismul.) dominanţi în nordul statului Mali. răspândită din Mozambic şi sudul Zambiei pînă la fluviul Limpopo în sud. aceste populaţii constituie un amestec vehi în care dominante sunt trăsăturile negroide.8 mil) în sudul Zimbabwe. -shona.) răspândiţi în vestul R. dominanţi în Swaziland şi în estul provinciei sudafricane Natal (2. C.S. atitudine mai primitivă. Dată fiind această extremă diversitate etnică. invocat de acele grupuri etnice mai legate de pămînt. mai ales populaţia citadină. localizat în nordul statului Nigeria şi în regiunile vecine ale statelor Niger.3. fiind mai asemănători cu unele populaţii vecine din subfamilia nigero-congoleză cu care prezintă şi similarităţi ale modului de viaţă. Antropologic. prin islamizarea timpurie : songhai (1. Numărul lor este destul de mare (90. b)Grupul nigero-ciadian. dominant în provincia Natal. Din punct de vedere lingvistic sunt foarte divizaţi. foarte amestecate din punct de vedere antropologic dar originale cultural. Foarte influenţaţi de islam şi de limba arabă (haussa este de multe ori considerată ca limbă afro-asiatică). cum este cazul tuaregilor sau zuluşilor143. majoritatea fiind crescători de animale. cuprinde un singur popor – haussa (35 mil. 143 Cf.5 mil.). tswana. populaţia principală din Botswana şi regiunile vecine ale R. este cel mai vestic. din faţa cărora s-au retras spre est. Paris.).Africană şi Botswana (10 mil. ronga şi tonga (10. prezentă şi în Zambia şi în celelalte state vecine (circa 10 mil. fiind primii care au intrat în contact cu europenii sosiţi în secolul al XVII-lea. mai rar agricultori. Africa este astăzi teatrul unor numeroase conflicte între grupurile etnice existând trei mobiluri principale ale acestora : autohtonismul. IV. de obicei vechi populaţii agricole.4.Africane.). vehicul al unor revendicări populare.) din zona amintită extinzându-se timpuriu spre valea Nilului mijlociu iar pe parcursul ultimului mileniu spre sud.4 mil. tsonga. 87 .S. mult timp având ca ocupaţie de bază păstoritul.5 mil. Ciad şi Camerun. Ghana eetc. Limba haussa este practic cea mai importantă limbă negro-africană (ca limbă maternă) circulând alături de alte limbi înrudite sau din familia nigero-congoleză. După cum se observă din prezentare. Les dynamiques de l’ethnicité en Afrique noire. naţionalismul etnic. 1998.XV-XVII) care şi-a extins dominaţia asupra altora anterioare – Mali. baza populaţiei din Lesotho. având un rol similar limbii swahili în estul Africii. localizat pe cursul mijlociu al fluviului Niger dar dispersaţi şi în regiunile vecine.Africane. este înrudit cu cel anterior. au un rol important în comerţul regional. sub influenţa modelelor europene care se disting prin revendicarea autonomiei ca premisă a separării şi stabilirii unor frontiere politice. cel mai important. atunci când este pusă în cauză existenţa lor. din aceasta derivând şi dificultăţile de clasificare. djerma (2. populaţia majoritară în Zimbabwe. fiind şi buni artizani şi agricultori. pe un spaţiu vast. foarte apropiate cultural şi lingvistic. zulu (11mil. Songhai (sec.Familia nilo-sahariană Zona de tranziţie de la deşertul saharian la savana subecuatorială (Sahel) este populată de o serie de grupuri etnice distincte atât faţă de popoarele din familia afro-asiatică cât şi faţă de cele din familia nigero-kordofaniană.S. alăturând mai multe popoare din sudul extrem al Africii.8mil. Cuprinde două popoare înrudite. dstingându-se prin rolul major în constituirea unor formaţiuni statale precoloniale. în zona Marilor Lacuri Africane.în total) formând ramura nordică . în zona capitalei Niamey. popoarele bantu sunt în plin proces de converegenţă.Coulon. Cele mai importante sunt : ndebele (1. xhosa (8. swazi.

5 mil. Majoritatea sunt crescători nomazi de vite. dinka (3. pictură rupestră) iar din punct de vedere lingvistic erau extrem de divizaţi. inospitaliere. Civilizaţia nubiană. Aveau o civilizaţie proprie (arme specifice precum bumerangul. Numărul populaţiilor aparţinând familiei australiene nu depăşeşte 420 mii. dispersat pe mari întinderi. dispersată printre populaţiile bantu din Tanzania şi Kenya sau printre populaţiile kuşitice din Etiopia. e)Grupul nilotic este mult mai numeros (24 mil.5 mil. Spre deosebire de alte populaţii nilo-sahariene au rezistat procesului de islamizare. publicat parţial pe site-ul Institului Australian de Statistică.). Înaintea colonizării erau circa 300 mii şi se aflau la nivelul unei organizări tribale. izolată de restul lumii.victime). populaţia secundară din Burundi şi Ruanda. numărul lor este în creştere rapidă. crescători nomazi de vite recent sedentarizaţi în zona rezervaţiilor de la poalele masivului Kilimanjaro (0.7mil. în special în Uganda dar şi în statele vecine..) dar şi extrem de divizat. 3 mil.95 mil.) sunt populaţiile majoritare din sudul statului Sudan. incluzându-i aici şi pe metişi144. populaţia de bază din sudul Ciadului. Ca şi vecinii lor haussa sunt buni comercianţi şi artizani. practicând în general animismul. Creştinaţi în primele secole ale erei noastre au creat un puternic regat islamizat ulterior. acoli şi teso. sunt în centrul unei dispute teritoriale între cele două state. Ocupaţia de bază o constituie păstoritul seminomad şi comerţul caravanier. mangbetu. ocupând un spaţiu vast suprapus zonei de savană din sudul Ciadului pînă în Kenya şi Etiopia.Familia australiană Continentul australian a fost vreme îndelungată domeniul unei familii etnolingvistice originale. Cunoscuţi sunt şi tutsi (1. în Evul Mediu constituind centrul unui puternic stat islamizat – Bornu. a fost mult influenţată de cea egipteană. în grupuri etnice de mici dimensiuni.4. IV. secundar culegători şi vînători.7 mil.) localizat în valea Nilului mijlociu. vorbind o sumedenie de limbi reduse doar la câteva mii sau sute de vorbitori. Foarte divizaţi. populaţie emigrată din zonele mai aride ale Ciadului spre bazinul fluviului Congo (cca 2.). shilluk (1 mil.). în circa 200 grupuri etnice. aflată de mult timp în conflict cu majoritatea bantu (conflict sîngeros în Ruanda în 1994-1995 cu 0.5 mil. sunt în general păstori nomazi sau agricultori sdentari (în Valea Nilului sau la contactul cu savana). 88 . din sudul Egiptului pînă în regiunile central-sudice ale Ciadului şi Sudanului. mult mai restrîns dar şi mai dispersat. împreună cu alte triburi înrudite).).6 mil. Colonizarea europeană i-a împins spre zonele aride.c)Grupul saharian este mai restrîns. cu condiţii dificile de viaţă.2001.) rezultat al amestecului unor populaţii agricole locale cu nomazii zaghawa veniţi din zona sahariană (o ramură a acestora subzistă la frontiera dintre Libia. La fel de cunoscuţi. lango. Se disting prin înălţimea şi svelteţea lor ca şi prin pielea de culoare foarte închisă.6mil. dispersaţi pe cursul superior al Nilului. de mici dimensiuni. care îl înlocuia pe altul mai vechi – Kanem. Un alt popor mai important este tubu (1 mil. Conform aceleiaşi surse.4. Opus puterii centrale din Ciad. islamizaţi de timpuriu. din interior.2. la recensământul din 1996 înregistrându-se doar 353 000. Cel mai important popor este cel nubian (3. dominanţi în nord-estul Nigeriei (8.) constituie ramura cea mai sudică. dominant în nordul Ciadului şi sudul Libiei. nu cunoşteau agricultura şi nu erau sedentari.).recensământului australian din 7 aug. aflate în conflict cu puterea de la Khartum (circa 0. Printre numeroasele populaţii din acest grup pot fi amintite : sara.) din Kenya şi luo (4 mil. Cel mai important este poporul kanuri din jurul lacului Ciad.victime după 1980. f)Grupul nilotic ecuatorial. este mai omogen şi destul de numeros (12. nuer (1. ca urmare a luptelor şi a foametei). agricultori creştinaţi în perioada colonială (circa 1. Majoritatea au dispărut înainte de a fi studiate 144 Cf. deşi puţin numeroşi sunt massaii. mulţi fiind astfel exterminaţi sau decimaţi de boli. d)Grupul saharian oriental.) celebri prin cultura lor tradiţională bine păstrată. pînă în mijlocul Saharei spre nord şi pînă în nordul Nigeriei spre sud. În general ca şi celelalte grupuri nilo-sahariene nu populează un spaţiu continuu ci sunt dispersaţi printre populaţii aparţinând altor familii etno-lingvistice.9 mil.5 mil. în Egipt şi Sudan. fiind astfel supuşi unui proces de arabizare încât tind să-şi piardă caracteristicile etnice.9 mil. Mai importante sunt popoarele nandi (sau kalenjin.) extins şi în Tanzania vecină. Ciad şi Sudan). de tradiţie antică (Kuş).

asemănările cu celelalte două ramuri ale familiei indo-pacifice fiind relativ reduse. Dintre numeroasele grupuri etnice care convieţuiesc adesea pe aceeaşi insulă. cel mai numeros şi mai omogen este cel fijian. unele dintre ele înglobate în trecut la familia sino-tibetană. de tip australoid. provenind din primul val de populare al spaţiilor insulare din sudul şi sud-estul Asiei. în urma unor studii antropologice şi lingvistice. etnice. Din punct de vedere cultural sunt populaţii arhaice a căror ocupaţie de bază este culesul. lingvistice). pe lîngă cel articulat. Între cele patru subfamilii există raporturi certe de înrudire. rareori depăşind 10 mii de locuitori. unele aflate în regres: a)grupul munda. Numită familia indo-pacifică. explicabil prin diversitatea lingvistică. Navigatori îndrăzneţi. Nici unul din numeroasele grupuri etnice nu se impune. IV. formată pe baza limbii engleze cu un aport portughez şi spaniol. multe etnii prezentând caractere mixte.). secundar vînătoarea şi pescuitul.6.Familia austrică Cea mai mare parte a populaţiei din sud-estul Asiei şi din arhipelagurile Oceaniei este înrudită din aproape în aproape formând o vastă familie. În extremitatea estică a arhipelagului indonezian trăiesc şi populaţii mixte de papuaşi şi melanezieni. formează populaţia autohtonă a insulei Noua Guinee şi a cătorva insule apropiate (New Britain. dar există şi o agricultură embrionară de tip itinerant de veche tradiţie însă. împădurite din nord-estul podişului Dekkan unde a fost împins de populaţiile venite dinspre nord-vest – dravidieni. De multe ori este privită ca o familie distinctă. fapt ce a permis menţinerea unei diversităţi lingvistice extraordinare – peste 700 idiomuri numai în Noua Guinee. localizată în arhipelagul Andamanelor din Golful Bengal. altele mai noi fiind mai apropiate de mongoloizi. 1Subfamilia austro-asiatică este formată din patru grupuri cert înrudite între ele. Numărul lor redus se explică şi prin incidenţa epidemiilor sau asimilării.şi cercetate iar în prezent sunt într-o fază avansată de aculturaţie (pierdere a trăsăturilor culturale. În unele limbi australiene era frecvent limbajul semnelor. Din punct de vedere lingvistic există mari diferenţe dar luate separat. În comunicarea dintre diversele populaţii se folosesc limbi europene sau derivate ale acestora precum este bislama din arhpelagul Vanuatu. numită austrică. Existenţa unor diferenţe lingvistice şi în modul de viaţă îi divizează în trei subfamilii inegale : 1)Subfamilia andamană. IV.2. au fost aduşi aici de mai multe valuri de migraţii primitive dinspre sud-estul Asiei.) iar din punct de vedere rasial sunt australoizi. numără doar 10 mii persoane aflate într-un avansat proces de aculturaţie. cuprinde o serie de populaţii arhaice. indo-europeni. subfamiliile componente sunt foarte unitare în pofida dispersie pe mari suprafeţe.locuitori divizaţi în mai multe subfamilii. relativ diferiţi de papuaşi. cu trăsături mai degrabă negroide.2. trăind la nivelul organizării tribale. localizate în sudul şi sud-estul Asiei. Ca tip rasial sunt negritos. adverse. 3)Subfamilia melaneziană. constituind o punte între acestea. Papuaşii sunt mai numeroşi (circa 5. relativ recent acceptată ca atare. limbile lor având afinităţi cu cele din arhipelagul indonezian.46mil. Bougainville).5. O ramură a acestora a ajuns pînă în Tasmania. ca în insula Halmahera dovedind extinderea anterioară spre vest. Această macro-familie cuprinde circa 547 mil. ocupaţia principală constituind-o altădată pescuitul şi culesul. în mare parte reziduale. în diverse grade.2.Familia indo-pacifică În vastul spaţiu întins de la Golful Bengal pînă în vestul Oceanului Pacific se află dispersate o serie de populaţii. recent acceptate ca fiind înrudite.8 mil. mai ales din punct de vedere cultural. unele populaţii apropiindu-se mai degrabă de substratul australoid. din arhipelagul Fiji (0.) formează populaţia autohtonă din Melanezia. inclusiv din punct de vedere rasial. 2)Subfamilia papuaşă. de dimensiuni diferite. dar a fost decimată după colonizarea europeană. 89 . mai puţin numeroasă (2 mil. Cercetările etno-lingvistice au dovedit însă înrudirea lor. dispersat în regiunile mai înalte. în grupuri mici. fiind rezultatul unor amestecuri succesive între mongoloizi şi australoizi.4.

Constituie populaţia cea mai veche din subcontinentul indian. aflaţi la un stadiu superior de civilizaţie. de dimensiuni egale cu munda (17. este adesea întrerupt de reziduurile acestor populaţii. la limita dintre statele Bihar.) şi ho(1. pînă în sudul Chinei. răspândiţi şi în 90 . al căror tip rasial este net australoid. Împreună cu mundari (3. Limba lor are un caracter mixt fiind adesea clasată fie alături de limbile tibeto-birmane. Trăsăturile antropologice îi apropie de australoizi (veddoizi) iar din punct de vedere lingvistic sunt net diferiţi de ceilalţi locuitori ai subcontinentului indian. Se disting două arii cu o concentrare mai mare. a continuat pînă în pragul epocii moderne.7 mil. Tipul antropologic iniţial era ca şi la munda. Comunităţi khmere importante locuiesc şi în sudul Vietnamului (Cochinchina) sau al Thailandei.6 mil. locuind astăzi în estul subcontinentului indian (colinele Shillong din statul Meghalya şi nordul Bangladeshului).) dominant în statul Vietnam. Constituie substratul populaţiei din Indochina formând astăzi enclave izolate între alte populaţii pe care le-a influenţat prin mixtare. nucleul unui imepriu înfloritor în sec. cel australoid dar spre deosebire de acesta trăsăturile mongoloide sunt frecvente.) singurii care dispun de scriere.8 mil.). rezistă într-o anumită măsură asimilării din partea populaţiei birmane majoritare.3 mil.) şi sunt puternic influenţaţi de hinduism. au fost în atenţia opiniei publice mondiale în perioada sîngeroaselor războaie care au opus facţiuni politice rivale între 1975-1990. restul fiind divizat în mai mutle triburi de mici dimensiuni. Gondwana şi Chotta Nagpur în statele indiene Bihar (Jharkand). arealul lor era probabil mult mai vast. Influenţaţi mai mult decât oricare alt popor indochinez de civilizaţia chineză dar şi civilizaţia indiană prin filiera budismului meridional.) care locuiesc mai la nord. de cele sinice sau thaichuan. mai numeroşi fiind muong şi bahnar. West Bengal şi Orissa (8 mil. modelul unor organizaţii statale ulterioare aflate la baza celor indochineze actuale. o populaţie ce atestă limitele răspândirii populaţiilor mon-khmere în trecut. c)Grupul vietnamez. este rezultatul unui amestec etno-lingvistic complex la care au participat populaţii originare din sudul Chinei actuale suprapuse în lungul fîşiei litorale sau în deltele fluviilor Song Ha şi Mekong unor populaţii mai vechi – mon-khmer sau înrudite cu cele din arhipelagul indonezian.lea. Apropiaţi khmerilor sunt o serie de populaţii care trăiesc în zona muntoasă dintre Laos şi Vietnam sau chiar mai la vest în Thailanda. Foarte apropiaţi cultural şi lingvistic sunt palaung (circa 1 mil. Spaţiul ocupat de poporul rezultat. -mon. Având statut minoritar şi o relativă autonomie. subzistenţa multora fiind incertă. al XVII. Fiind în general de mici dimensiuni populaţiile aparţinând acestui grup sunt ameninţate de asimilare. se deosebesc astfel esenţial de vecinii lor. fiind singurii care dispun de un stat propriu – Cambodgia. o populaţie concentrată în sudul Birmaniei şi al Thailandei (circa 1 mil. Printre cele mai importante grupuri etnice componente putem distinge : -khmerii (cambodgienii).X-XIII (Angkhor).) pe care l-a dominat politic pînă în sec.) grupează majoritatea populaţiei munda. Madhya Pradesh (Chhattisgarh). Numărul lor depăşeşte 14. vietnamezii. răspândite mai spre sud la limita dintre statele Orissa. De religie budistă şi practicând rizicultura. dar cele mai multe grupuri etnice constituente sunt în diverse faze de asimilare culturală ce a generat de altfel mişcări autonomiste soldate cu înfiinţarea a două state în care ponderea lor este importantă (Jharkand şi Chhatisgarh). -khassi. Lingvistic însă înrudirea cu munda este certă. martore ale extinderii anterioare sau recent refugiate. ca cele mai multe populaţii din zonă. Cei mai numeroşi sunt santalii din Jharkand. început înaintea erei noastre. Tot grupului monkhmer aparţine şi populaţia indigenă din arhipelagul Nicobare. a cărui apartenenţă la această subfamilie este controversată datorită caracterului mixt.7 mil. West Bengal şi Orissa. b)Grupul mon-khmer. premisă a păstrării individualităţii etno-lingvistice. Madhya Pradesh şi Andhra Pradesh.8 mil. Populaţiile de agricultori sunt cel mai ameninţate de asimilare spre deosebire de cele care au păstrat un mod de organizare tribală şi un mod de viaţă bazat pe vînătoare şi cules.2mil. Acest proces. formează cea mai mare parte a grupului (12. Vietnamezii sunt un popor numeros (76.) ocupa în timpuri vechi întreaga Indochină dar sub impulsul unor populaţii sino-tibetane venite dinspre nord s-a retras spre sudul extrem al acesteia. Numărul lor este relativ redus (0.

).împreună) care populează nordul Thailandei ca şi numeroasele populaţii thai (albi.2mil. Dintre acestea mai numeros şi mai cunoscut este poporul sha. este mai restrînsă astăzi dar în trecut se extindea în toată zona muntoasă din sud-estul Chinei de unde au fost împinşi în câteva arii montane mai izolate.). mişcare amplificată în perioada medievală când au reuşit să ocupe cea mai mare parte a Indochinei şi să formeze regate puternice.3mil. ca în cazul semangilor. multe clasificări apropiindu-i de sino-tibetani. cel mai restrîns (circa 115 mii).restul Indochinei sau formând recent o diasporă importantă în Europa (în Franţa mai ales. Altădată erau mai numeroşi şi mai răspândiţi dar s-au retras treptat spre interiorul peninsulei. populând cele mai multe 91 . Ceva mai deosebite sunt o serie de populaţii puţin avansate din zona forestieră de la frontierele dintre Thailanda. formează un grup rezidual în interiorul peninsulei omonime. în zonele împădurite care au scăpat defrişării. formează totuşi un ansamblu unitar în pofida divizării în mai multe etnii distincte. influenţaţi de Islam (3. În această mişcare.) populaţia majoritară în Laos şi nord-estul Thailandei (platoul Korat).fiecare). unele mici grupuri fiind dispersate pînă în nord-estul Indiei (Arunachal Pradesh).) care domină Triunghiul de Aur. în America de Nord şi Australia (boat people). tay) din zona muntoasă dintre Vietnam şi Laos. au fost împinse încă din Antichitate spre sud. divizaţi în numeroase grupuri etnice dar fără mari diferenţe între ele. Presiunea la care au fost supuşi i-au împins tot mai departe spre sud.). Apropiaţi sunt thaii de sud.) răspândiţi în întreg arealul. formând enclave în mijlocul populaţiei chinezeşti devenite majoritare. mai numeroşi (10. intermediar între thai şi chuang (3 mil. în cazul celor din sud. negri. ocupaţia de bază fiind culesul şi vînătoarea. Apropiaţi aceştora sunt popoarele kam.5 mil. Puternic influenţate de civilizaţia chineză. 3)Subfamilia thai-chuang este una din ramurile familiei austro-asiatice a cărei apartenenţă este controversată ca şi a miao-yao de altfel. reziduuri ale avansării spre sud dinspre aria de origine.5 mil. Laos şi China. asemănători cu indigenii din insulele Andaman. cea mai importantă minoritate etnică din acest stat. d)Grupul malacca. 4)Subfamilia austroneziană Este cea mai importantă dintre componentele macro-familiei austrice deosebindu-se prin maxima răspândire.6 mil. dobândind particularităţi rasiale distincte. localizate în lungul frontierei chino-vietnameze.2 mil. Numărul mare al chuang justifică autonomia culturală a acestora în cadrul provinciei Guangxi. Populaţiile care-l compun sunt de tip australoid. constituind baza populaţiei din Thailanda – siamezii. arie de interes major în producţia mondială de opiu. ca efect al războaielor succesive care au opus populaţia locală imperialismului francez şi nord-american după 1950 dar şi din cauza regimului de inspiraţie sovietică instalat după 1950 în nord. 2)Subfamilia miao-yao. kadai. -thaii. populaţiile de factură dominant mongoloidă au asimilat şi grupuri importante de populaţie din familia mon-khmer. purtând de multe ori acelaşi nume. Birmania. din partea nordică a peninsulei Malacca. dar şi populaţia aborigenă a insulei Hainan (lai. thaii de nord şi yuanii (circa 7 mil. fără a avea o înrudire lingvistică). circa 40. în nordul Vietnamului. concentraţi în bazinul mijlociu şi inferior al Menamului.5 mil.. Laosului şi Thailandei. sau de cea indiană. din Madagascar pînă în estul Oceanului Pacific. Deşi sunt divizaţi în numeroase triburi. Pot fi regrupate în două mari ramuri : -chuang. de talie mică adesea (negritos. numiţi meo înVietnam şi Thailanda. care cuprinde în primul rând poporul omonim din sudul Chinei (18. 1. Originare din bazinul mijlociu al fluviului Yangtze. din sudul Chinei pînă la Golful Siam. Se află la un nivel inferior de civilizaţie.5 mil.) răspândiţi mai ales în China. yao (circa 3. fosta metropolă colonială). mai ales populaţiile din nord. puţin diferenţiate pot fi grupaţi în două popoare esenţiale : miao. pu-i (23mil. Numărul lor este relativ mare (96. proces care continuă şi astăzi. Foarte asemănători sub aspect lingvistic şi antropologic sunt laoţienii (12.) iar spaţiul pe care-l ocupă astăzi este relativ continuu.

Kalimantan. Asemănările lingvistice şi culturale cu populaţiile de tip malaez sunt incontestabile. b)Grupul indonezian. pe baza limbii malaeze în principal. Jawa. se deosebesc astfel de populaţia recent stabilită în insulă.4 mil. circa 15 mil.. Mattaram etc. Ansamblul format de aceste populaţii este foarte unitar cu toată dispersia amintită. Agricultori itineranţi. mai ales 92 . Kalimantan şi alte insule apropiate la care se adaugă sudul peninsulei Malacca. Această aventură a durat pînă în al doilea mileniu al erei noastre când sunt populate ultimele insule din Pacific (Hawaii. În Sumatera se disting mai multe popoare înrudite cu malaezii care domină sudul peninsulei Malacca (Malaysia) şi nordul insulei Kalimantan. foarte numeros (250 mil. completată de migraţia unor grupuri spre vest pînă în Madagascar. mai întîi spre Jawa şi Sumatra.1 mil. Numărul lor actual se cifrează la 334 mil.) constituind prin civilizaţia lor rafinată şi simţul artistic deosebit un punct de maximă atracţie turistică. Dintre numeroasele popoare se remarcă javanezii (circa 103 mil. au început să se extindă spre sud-est de timpuriu. motiv pentru care după 1950 au fost deplasaţi prin colonizare („transmigraţie”).arhipelaguri din sud-estul Asiei şi din interiorul Pacificului. influenţate de civilizaţia indiană – Champa. Originari din sud-estul Asiei (sudul Chinei sau Indochina). Populaţiile din Sumatera se disting prin islamizarea mai timpurie. populând insulele Sumatra. este considerată ca fiind certă dar particularităţile culturale îi disting net fiind consideraţi urmaşii celor mai vechi locuitori din zonă. Limba malaeză.) deosebindu-se prin influenţa hinduistă ceva mai îndelungată la fel ca şi madurezii din insula Madura şi din zona oraşului javanez Surabaya (11. Este vorba în primul rând de minangkabau. lampung şi kerintji care împreună cu malaezii totalizează circa 43 mil. Limba javaneză este o limbă de veche cultură dar pentru eliminarea eventualelor conflicte cu substrat etnic a fost creată pentru comunicare indoneziana. Apartenenţa lor lingvistică la subfamilia austroneziană din care face parte grosul populaţiei din arhipelagul indonezian.).) înrudite între ele şi prezentând o remarcabilă omogenitate culturală. ulterior şi spre Filipine de unde s-au dirijat în două direcţii opuse – spre nord pînă în Taiwan şi în sudul arhipelagului nipon unde s-au suprapus altor grupuri venite de pe continent şi spre est. Alăturează mai multe populaţii retrase în zona montană din regiunea amintită (circa 1. corespunzătoare unor particularităţi lingvistice : a)Grupul continental. practicând pînă de curând ritualuri barbare (vînătoarea de capete). Austronezienii (austros – sud şi nessosinsulă în limba greacă) au fost de timpuriu navigatori iscusiţi reuşind să populeze astfel acest vast ansamblu insular. b)Grupul dayak. nu a modificat profund aceste evoluţii dar a creat premisele unificării statale. fapt ce implică o situaţie conflictuală. Noua Guinee).). Balinezii sunt singurul popor indonezian rămas fidel tradiţiilor hinduiste (4.)dintre care unele reuşiseră în perioada medievală să creeze state puternice. oficială în Malaysia şi Singapore nu se deosebeşte prea mult de indoneziană formând un ansamblu lingvistic major la nivel mondial. Sub aceste influenţe au creat regate puternice (Srivijaya.). Sundanezii sunt un alt popor important. dens populată. pe baza populaţiei cham. majoritar. lubu. populaţia de bază din centrul şi vestul insulei Jawa. Puternic influenţate de civilizaţia indiană încă din Antichitate. grupează populaţiile cele mai vechi din insula Kalimantan (circa 3 mil. persoane spre insulele mai slab populate (Sumatera. Madjapahit etc. olandeză mai ales. aparent primitive dar performante. Noua Zeelandă). populaţiile din acest grup au fost treptat convertite la Islam începând cu secolul al XV. javanezi musulmani practicanţi ai riziculturii. Colonizarea europeană. şi este rezultatul unei expansiuni relativ recente. Cauza acestei vaste migraţii poate fi găsită în avansarea dinspre nord a populaţiilor mongoloide dar un rol deloc neglijabil l-a avut stăpînirea unor tehnici de navigaţie. Este divizat în două subgrupuri : -indonezian de vest.) grupând populaţia din Insulinda şi Madagascar divizat în numeroase etnii slab diferenţiate.9 mil. foarte restrîns dar important prin localizarea în apropierea presupusei arii de origine – sudul Vietnamului. Astfel creată indoneziana contează printre limbile cu cel mai mare număr de vorbitori de pe Glob (circa 206 mil. iar mai tîrziu sultanatele malaeze Banten. în lungul arhipelagurilor coraligene sau vulcanice din Micronezia şi Polinezia.) şi o civilizaţie originală. influenţaţi în ultimul timp de misiunile creştine. Pot fi deosebite şapte grupuri. localizat în vestul insulei Jawa (36 mil.

).5 mil.). Leyte (circa 20. Mindanao.).1mil. Punctul extrem al dispersiei spre est l-a constituit Insula Paştelui. acoperind aproape în întregime continentul american.5-1mil. după o lungă perioadă de declin sunt în rapidă creştere. bikol.în nord-vestul extrem – acehnezii (2.) populează nordul insulei Luzon în provincia Ilocos. în zona capitalei Manila. sebuanii.). între popoare aflate adese al un nivel diferit de dezvoltare dar pot fi deosebite câteva popoare majore : tagalog. locuiesc în insulele din sud-vestul arhipelagului – Cebu.8 mil. Totuşi numărul celor care utilizau exclusiv limba maori era de numai 130 482 (cf. mentawai. cel mai restrîns (doar 265 mii loc. explicabil dacă ne raportăm la ponderea mare a populaţiei sub 15 ani (36%). mai cunoscută fiind chamorro. fiind grupată în mai multe triburi dispersate în zona muntoasă (gaoshan). Negros. ceva mai numeros (1.) dispersaţi în întregul arhipelag. IV. circa 4 mil. alături de kapampangan (2. încă din secolul al XVI-lea.6mil. Hawaii) ori de mari dimensiuni (Noua Zeelandă). constituind de fapt o macro-familie în interiorul căreia există o mare diversitate deşi din punct de vedere rasial diferenţele sunt minore.) dar cele din interior sau de pe coasta sud-vestică au păstrat şi caracteristici culturale mai arhaice – batak (toba. divizat şi dispersat ca urmare a colonizării europene. motiv care a impus folosirea timpurie a unor limbi de circulaţie – sebuana în trecut. În ultimul secol se constată un reviriment al unora dintre ele. tagalog în zilele noastre.). 93 . În 1996 numărul lor depăşea 548 000 (14. Marchize) sau ceva mai mari (Tahiti. În trecut unele dintre aceste popoare erau mai numeroase dar au fost decimate de colonizarea europeană (insulele Hawaii. constituie baza populaţiei din peninsula omonimă din sud-estul insulei Luzon (6. waray (5 mil.4.7. e)Grupul micronezian.2 mil.Institutului de Statistică din Noua Zeelandă). al tahitienilor dar altele au fost complet asimilate (hawaienii). Kiribati.)145 al samoanilor (0. mai restrîns.8mil. Trăind dispersate aceste populaţii au creat o civilizaţie originală bazată pe navigaţie. Înrudite cu populaţiile filipineze sunt şi unele etnii din vestul Microneziei (Guam.3mil. Constituie populaţia aborigenă a insulei Taiwan (circa 0.9mil. f)Grupul polinezian. Nauru.5 mil. un adevărat mozaic caracterizează interiorul insulei Mindanao şi nordul extrem al insulei Luzon. -indonezian de est. Tonga. Unitatea acestui vast ansamblu. baza populaţiei în insula Panay dar sunt răspândiţi şi în insulele Mindoro.9mil. Acest fapt se explică şi 145 Maorii din Noua Zeelandă.9%). alăturează poporul malgaş din Madagascar (15. În afara acestora. dispersat pe o vastă suprafaţă oceanică în insule de mici dimensiuni (Tuamotu.). relativ recente (primul mileniu al erei creştine). limba acestora stând la baza unei variante normate destinată comunicării în întregul arhipelag.9 mil. Caroline.) şi makasarii (2.) dispersaţi în micile arhipelaguri coraligene ale Microneziei – Marshall. Unele popoare aparţinând acestui grup trăiesc şi în extremitatea nordică a insulei Sulawesi sau în Kalimantan.)şi pangasinan (2. dispărută. d)Grupul atayalic (formosan) este în continuă retragere sub presiunea colonizării chineze. Negros şi Mindanao (8. Tuvlau. numită adesea şi filipineză (18. ilocanii (10. Noua Zeelandă). înrudit îndeaproape cu cele indoneziene. mai ales în rândul maorilor din Noua Zeelandă (cca 0.). apropiaţi de indonezieni şi filipinezi sub aspect lingvistic dar având trăsături rasiale distincte. Palau). niassezii etc.2 mil. unde au creat o civilizaţie originală. urmare a colonizării spaniole.Familia amerindiană Este una din familiile etno-lingvistice cu cea mai mare extindere spaţială. este destul de numeros (81. c)Grupul filipinez. cel mai numeros popor filipinez. hiligaynon.6 mil. baza populaţiei din Luzon.5%) pentru ca în 2001 să ajungă la 611 800 (15.).) domină în insulele Samar şi Leyte.4 mil.) înrudită cu cele din nordul insulelor Filipine. Samoa.4 mil.) şi se remarcă prin dominanţa religiei catolice. deosebită prin influenţa puternică a limbii spaniole în vocabular (ca şi limbile din Filipine de altfel).2.) pe baza prezumţiei că primii colonizatori austronezieni au venit mai degrabă din estul Indoneziei şi o serie de populaţii de mici dimensiuni din insula Sulawesi şi arhipelagurile Moluce şi Sondele Mici. În Sulawesi aparţin sugrupului indonezian de vest două populaţii importante prin spiritul comercial – buginezii (5. Şi acest grup este foarte divizat. Marchize. inventând tipuri de nave cu mai multe corpuri stabile (catamarane). este însă foarte fragilă.

cuprinde toate populaţiile indigene din America de Sud şi din zona istmului Panama. până în bazinul Columbiei britanice (salish.A şi al Canadei. amerindienii populau continuu America şi se găseau la nivele diferite de dezvoltare : unii trăiau din cules. formau grupuri distincte : algonkin. răspândite în sudestul Mexicului şi în Guatemala (peste 3 mil. mulţi fiind astfel decimaţi. alături de alte etnii mai reduse numeric. precursoare celei a aztecilor.). În secolul al XIX-lea foarte cunoscuţi erau cheyenii.A. permiţând cu uşurinţă divergenţa. O mare parte s-au metisat cu colonizatorii.pe baza cărora s-a format o limbă de circulaţie în secolul al XIX-lea în toată aria.). oraşul şi ierarhizarea socială asemănător celor mai avansate civilizaţii din Lumea Veche.5 mil. Diferenţierile lingvistice sunt enorme ca şi dimensiunea grupurilor care le vorbesc. şi Canada. hopi.6 mil.prin venirea succesivă a mai multor valuri de populaţii dinspre Asia ca şi prin specificul limbilor amerindiene. cunoscând scrierea. shoshonii. pe teritoriul actual al S. chinook. circa 0. sioux. popoare întregi dispărând complet (în Antile şi pe coasta nordică a Americii de Sud mai ales). popoarele din Cordiliera Andină au rezistat mult mai bine. Trei dintre acestea se remarcă în mod deosebit : 146 147 Aztecii constituie rezultatul unei migraţii relativ târzii (sec.U. grupând populaţiile reziduale din cea mai mare parte a continentului nord-american (9.5 mil. vecinii lor de la nord. mame. este la fel de diversă dar mult mai numeroasă (peste 30. peste 100 mii) 147. în partea centrală a Mexicului. Spre deosebire. Amerindienii propriu-zişi au fost împinşi spre regiuni inospitaliere : nordul boreal. mohicanii. practicând agricultura. mai numeroase şi mai bine individualizate.U. apoi spre Munţii Stâncoşi unde subzistă în câteva « rezervaţii ». din jurul Marilor Lacuri dintre care subzistă mai bine cree (circa 150 mii) şi ojibwa(chippewa. Peru etc. inclusiv în S. din zona preeriilor. 2)Subfamilia amerindiană de sud.. irochezii.146.).A. maya. vorbită încă de circa 150 mii persoane. vag înrudite. foarte numeroşi până la venirea europenilor în estul S. ca urmare a decimării la care au fost supuşi în trecut. -zapotecii. Alături de acestea. decimarea. Numărul lor nu trece de 0. 94 .) : quiche.). directă sau indirectă continuând şi astăzi. Împreună cu mixtecii (circa 0.A. Populaţiile din zona ecuatorială se disting prin numărul redus şi prin incidenţa masivă a colonizării europene. similară situaţiei din America de Nord. nootka. pentru că numărul lor real este mult mai mare). alţii atinseseră un nivel înalt de civilizaţie.).U. Cei circa 40 mil.7 mil.6mil.U. Cele mai multe popoare din această subfamilie.A. Constituie prototipul amerindian al multor scenarii hollywoodiene după ce unii dintre ei au fost popularizaţi de romanele lui Karl May. decimaţi masiv în urma unor conflicte inegale care i-au împins mai întâi spre zona preeriilor. vast grup de populaţii reduse numeric. urmaşii vechilor azteci (1. atât pe platou cât şi în zona de coastă a Golfului Mexic (0. urmaşi ai unei vechi civilizaţii. fiind obligaţi să lucreze ca sclavi. şi Canadei mai subzistă câteva populaţii care rar depăşesc 100 mii locuitori. formează o unitate geografică mai degrabă. împinşi de aceştia spre sudul Mexicului actual (statele Oaxaca şi Chiapas).X-XII) cu originea în bazinul fluviului Colorado din sud-vestul S. pot fi divizaţi în două mari subfamilii: 1)Subfamilia amerindiană de nord. localizat la sud-est de nahua.6 mil. Amerindienii au suferit enorm în urma colonizării europene. deşi puţin numeroase. sensibil diferit de alte sisteme lingvistice. pădurile ecuatoriale ori spre platourile înalte. popolocanii şi otomienii menţionaţi anterior formează un grup destul de eterogen -populaţiile din grupul maya.2 mil. -otomienii. kekchi. prezente din Mexicul central (totonacii. ultimele locuind în vestul S. penutienii.). sunt în creştere numerică. Anterior colonizării europene. Cele mai importante sunt cele care continuă tradiţia unor vechi civilizaţii : -nahua. Înaintea venirii europenilor. constituind baza populaţiei din cele mai multe state latino-americane (Mexic. sau după caz a englezei este foarte puternică. Influenţa limbii spaniole.amerindieni (în sens restrîns.U. greu accesibile ale Anzilor centrali. decimaţi masiv sau împinşi spre interior ulterior.) de care se apropie unele populaţii din partea central-nordică a platoului Mexican şi în Utah formând grupul utoaztecan : tarahumara. vînătoare sau pescuit (în pădurile ecuatoriale sau în cele boreale). prezenţi în număr important în Dakota de Nord.

L’origine linguistique des Amérindiens.).4. M. cunoscuţi din filmele western (apaşii). Cei mai mulţi trec în prezent la un gen de viaţă mai evoluat (în Canada) bazat pe creşterea renului şi a boului moscat. Columbia Britanică) de unde s-au dispersat spre sud pînă în Arizona şi Colorado 148. Dictionnaire des peuples. de la confecţionarea îmbrăcămintei la construcţia bărcilor. deosebirile provenind mai degrabă din modul de viaţă.). practic dispărute astăzi. având şi rolul de limbă de circulaţie în întreaga regiune. care mai numără astăzi circa 300 mii locuitori. caribii şi arawacii.a. răspândiţi şi în Antile. răspândite mai ales pe coasta vestică (Alaska. unii specialişti admiţând chiar o presupusă înrudire cu unele populaţii relicte din Eurasia (caucazienii de nord. În Columbia şi î zona istmului Panama. sosiţi mult mai târziu în contextul retragerii gheţarilor.9. na – déné. sunt localizaţi în jurul lacului Titicaca (peste 3 mil. popoare importante erau cele din nord. J. Larousse-Bordas. Pour la science. Aleutinii din zona strîmtorii Behring sunt aproape complet asimilaţi ca şi alte etnii din Alaska. folosind şi spaniola se remarcă prin difuziunea limbii lor pe un vast spaţiu. Aceste popoare au venit dinspre vest înaintând spre Groenlanda în valuri succesive. cf.2. bascii ş. stabiliţi de cel puţin 25 000 ani în America . Prezintă afinităţi cu unele populaţii siberiene sub aspectul genului de viaţă şi al tipului antropologic dar se deosebesc prin limbă. fiind în mare parte asimilat sau decimat în urma unei rezistenţe acerbe la colonizarea europeană.). în Perù. Limbile lor sunt foarte înrudite. deosebiţi prin arhaismul lor cultural. dovadă fiind prezenţa unor comunităţi inuit în peninsula Ciukotka. înrudiţi. în Patagonia şi Ţara de Foc. IV. cei mai recenţi.. nu sunt totuşi atât de caracteristice cum s-ar părea. 1999). mai cunoscute sunt populaţiile din grupul chibcha. Populaţiile din pădurea amazoniană sau din zonele de savană vecine prezintă un interes antropologic deosebit dat fiind nivelul lor redus de civilizaţie. Paris. împinşi dinspre pădurea boreală a Siberiei Orientale spre zonele arctice (J. Cea mai mare parte o constituie poporul inuit (eschimos) care numără circa 130 mii locuitori. majoritari în Paraguay.Ruhlen. Poporul quechua continuă străvechile tradiţii incase remarcându-se prin cultura deosebită. cuprinde o serie de populaţii puţin numeroase.Tamisier. În sudul extrem al Americii de Sud. sosite mai recent în America de Nord.2. Ecuador. aflat în expansiune demografică. secundar în Chile şi Argentina. astăzi subzistând doar unele grupuri restrânse şi denumirea Mării Caraibilor. Bolivia.C. Numărul lor este redus (doar 430 mii). eskimo-aleutinii. turbă şi piei de animale.5 mil. Particularităţile lor antropologice şi culturale îi apropie mai degrabă de unele populaţii siberiene iar lingvistic prezintă asemănări cu familia sino-tibetană.4. 1996. soarta lor fiind astfel pecetluită (tlingit. unde limba lor are statut semioficial fiind folosită în şcoală şi mass-media. IV. Pielea de focă este folosită în diverse scopuri. înrudiţi cu quechua. cea mai mare parte fiind constituită de poporul navajo din sud-vestul S. locuinţele tradiţionale din zăpadă fiind aproape complet abandonate149. locuinţele lor de bază fiind construite din piatră. fiind utilizată de multe populaţii amerindiene din Brazilia sau de misionarii creştini. 148 Se admite în general că au existat trei valuri principale de populaţii venite dinspre Asia : amerindienii propriu-zişi. deja dispărute sau aflate în diverse faze de asimilare lingvistică.132. pp. stabiliţi mai la sud în zona silvo-tundrei au suferit influenţe amerindiene. localizaţi în sud-vestul Groenlandei şi în regiunile din nordul Canadei şi al Alaskăi. -guarani (peste 3 mil.Familia na-déné Mult timp inclusă în familia amerindiană. Viaţa în condiţii dure i-a obligat să se adapteze fiind mai ales vînători de animale marine şi semiacvatice. haida etc.A. Greenberg. 95 . În Chile şi Argentina un popor important era mapuché (araucanii). trăiau o serie de populaţii arhaice.8. Unii dintre ei.Familia eskimo-aleutină Ca şi na-dene este restrînsă numeric (doar 185 mii). bilingvi. 149 Cunoscute sub numele de iglu.U.-quechua (22. La sosirea europenilor.).). supusă unui proces avansat de aculturaţie dar ocupând un spaţiu vast în regiunile arctice ale Americii de Nord şi în nord-estul Asiei. Restul este constituit dintr-o duzină de mici etnii grupate în subfamilia athapaskan-eyak. -aymara.

prezintă totuşi particularităţi care fac dificilă apropierea de oricare alt grup etni-lingvistic.6 mil în afara Coreei.U.) şi în insulele din Oceania. Ca şi populaţiile prezentate anterior au suferit un proces avansat de aculturaţie. care populează arhipelagul Ryukyu.Familia coreeană Considerată de multe ori ramură a subfamiliei altaice.A. Numărul lor este de circa 76. IV. apropierea de limba coreeană nefiind convingătoare. Unele trăsături psihocomportamentale – aptitudinea pentru progres şi tenacitatea au permis japonezilor să se înscrie printre popoarele cele mai avansate ale lumii.Familia ciukot-kamceadală Foarte puţin numeroasă (circa 30 mii) grupează câteva populaţii indigene din peninsulele Ciukotka şi Kamceatka : ciukcii.4. păstrând o serie de tradiţii care dovedesc acest lucru (îmbrăcămintea. tind să-şi piardă specificul dat de ocupaţiile tradiţionale : vînătoarea mamiferelor marine şi creşterea renului.10. peste care s-a suprapus un strat mai consistent venit de pe continent. este considerată adesea ca fiind un popor distinct – ryukyuanii.4.13.2.2. Puternic influenţaţi de civilizaţia chineză. combinaţia budismului cu o serie de credinţe animiste etc.2. modul de construcţie a caselor etc. Poporul nipon este rezultatul interasimilării între grupuri umane de origini diferite : stratul etnic cel mai vechi este de origine tropicală şi cu trăsături ainoide. japoneza nu se înrudeşte cert cu nici o altă limbă.U. Poporul ghiliak (nikhvi) mai numără doar 5 mii locuitori risipiţi în sudul insulei Sahalin şi în zona de vărsare a Amurului. doar grupurile ceva mai numeroase având şansa să subziste. puternic influenţată de cea chineză ca şi în cazul japonezilor.4. Acest popor dispune de o civilizaţie proprie. la fel ca alte societăţi din Extremul Orient. IV.A. Cu toate acestea. mai ales în unele state americane (Brazilia. veche. prezintă o mare omogenitate. modul de producere a ţesăturilor – prin împletire şi nu prin ţesut. Clasificată adesea printre limbile altaice.12. Sunt în regres evident faţă de secolele trecute când erau întîlniţi în insulele Sahalin şi Kurile. Asimilaţi de către japonezi.2 mil. cu trăsături mongoloide la care s-au adăugat populaţii de tip polinezian venite dinspre sud-est. IV. păstrează o individualitate care îi distinge şi de chinezi şi de japonezi – alfabet fonetic. şi în fostele republici sovietice (mai ales în Asia Centrală dar şi în Ucraina. pe cale maritimă. Ocupaţia rusească. kamcedalii etc. locuind atât în peninsula Coreea cât şi în regiunile vecine ale Chinei sau prin emigraţie în Japonia. sub denumirea de familia paleo-asiatică.). unde au fost deportaţi). vestul S. rezistând încă într-o anumită măsură în insula Hokkaido (circa 16 mii). ocupaţia de bază fiind pescuitul salmonidelor. Japonezii sunt astăzi unul din cele mai numeroase popoare ale Planetei (128.IV.2. 96 .Familia ainu-japoneză Considerate separat mult timp. Aino constituie elementul de substrat al populaţiei japoneze contemporane. cele două componente sunt înrudite cel puţin din punct de vedere antropologic. Ramura sudică a poporului japonez.. apropierea de japoneză fiind uşor forţată. începută în secolul al XVIII-lea a întîmpinat o oarecare rezistenţă dar după trei secole. numeros şi dinamic. trădează o origine sudică. ca multe alte grupuri minoritare. dintre care 3. Alcătuit dintr-un singur popor – coreenii.Familia ghiliak Corelată de multe ori cu cea anterioară şi cu alte populaţii siberiene. cu care prezintă trăsături tipologice comune.8 mil. împreună cu japoneza sau separat. Supuse unui proces de aculturaţie. procesul de asimilare apare inevitabil. S.) formând populaţia de bază a arhipelagului nipon dar prezent şi în diaspora. de la care au preluat şi scrierea hieroglifică odată cu un bogat vocabular şi cu religia budistă. koriacii.11. în nordul insulei Honshu sau chiar în Kamceatka. Limba ainu este însă complet diferită de oricare alte limbi fiind greu clasificabilă.4. este din punct de vedere lingvistic foarte diferită nefiind înrudită cert cu nici o altă familie.

(1/5 din populaţia Globului) iar spaţiul vast ocupat contrastează cu remarcabila omogenitate antropologică şi culturală. sunt utilizate mai multe limbi. rezultatul acestor mişcării fiind formarea popoarelor moderne din sud-estul Asiei. putonghua (limba comună). Tibetul după toate probabilităţile şi al celei în care locuieşte cea mai mare parte a populaţiei. pe ambii versanţi ai Himalayei şi dispersate spre sud-est pînă în Indochina. distincte : 1)Subfamilia sino-eniseică. intermediare între acestea sunt limbile wu – din zona oraşului Shanghai şi min – de pe coasta sud-estică (Fujiang) şi din Taiwan.a.). vorbită de 75% dintre chinezi. într-o arie restrînsă. unde au devenit majoritari în Singapore sau formează comunităţi însemnate în Malaysia (1/3 din populaţie).persoane) din sud-estul Asiei. Devenită nucleul uneia dintre cele mai puternice şi durabile organizări statale. de la numele căruia se trage şi numele singurei etnii reprezentate astăzi. al cărei rol în dezvoltarea umanităţii a fost considerabil.locuitori). comunităţi importante fiind prezente în toate statele europene. a cărei variantă normată. explozivii etc. Emigraţia chineză s-a remarcat de timpuriu şi este deosebit de însemnată. afluent al lui Enisei. Această extindere teritorială a generat şi o diferenţiere lingvistică puternică. Problema eterogenităţii lingvistice este rezolvată de multă vreme prin scrierea ideografică al cărei avantaj este acela că reprezintă sensul şi nu sunetul.Familia sino-tibetană În centrul şi estul continentului asiatic. în regiunea platourilor înalte ale Tibetului. America de Nord şi Europa.Chineză. Indonezia (mai ales la Jakarta). busola. În perioada modernă. au început să se disperseze spre sud-est şi nord. În perioada contemporană diaspora chineză a devenit un fenomen global.e. Chinezii sunt creatorii cele mai strălucite civilizaţii din Asia de Est. de religie islamică – huii. cu mari contraste fizice şi umane. Cei mai mulţi practică un sincretism religios între budism şi confucianism sau daoism. b)Grupul sinic. încât. s-a retras în faţa înaintării altor grupuri spre bazinul rîului Ket. deosebindu-se cu dificultate de alte populaţii siberiene. 2)Subfamilia tibeto-birmană La sud vest de poporul chinez.4. porţelanul.Unele asemănări indubitabile îi apropie de unele populaţii siberiene sau din nord-vestul Americii (na-déné). China şi-a extins treptat influenţa culturală pe un vast spaţiu. dar prezintă o originalitate lingvistică remarcabilă care îi apropie de chinezi. numită de regulă sinotibetană. cuprinde un singur popor. Este divizată în două subfamilii inegale.14. în unele insule ale Oceaniei sau chiar în Oceanul Indian (Madagascar. Thailanda (1/10). Antropologic sunt mongoloizi nordici.P. pe un vast teritoriu. foarte răspândită este şi cantoneza. Populaţiile care o formează sunt în majoritate de tip mongoloid estic şi au fost adesea apropiate de cele din familia austrică fără dovezi convingătoare. o parte a emigraţiei s-a dirijat şi peste Pacific în America de Nord (mai ales în California). atât în Asia de Sud-Est. bazată pe dialectul din Beijing şi având statut oficial în R. deşi există o conştiinţă etnică panchineză. după numele regiunii în care s-a format. Începând cu mil. Poporul chinez (han. aflată într-o avansată fază de asimilare de către ruşi. cuprinde două grupuri bine personalizate a căror înrudire a fost recent dovedită : a)Grupul eniseic. fiind la originea unor mişcări de populaţii care au antrenat populaţii aparţinând familiei austrice. trăiesc un număr impresionant de grupuri 97 . la fel de diferite precum cele europene : cea mai răspândită este limba mandarin.n. cel mai numeros de pe Glob şi al cărui rol în istoria omenirii a fost foarte mare. după numele oficial) îşi are originea în partea centrală a bazinului Fluviului Galben (Huanhe).II î. din Asia Centrală pînă în arhipelagurile din estul şi sud-estul Asiei. vorbită în sud (provincia Guangdong – Canton pentru europeni) dar şi în diaspora chineză (circa 30 mil.IV. Numărul lor este de circa 1275 mil. aflată la contactul cu populaţiile de pe platourile tibetane. China. loclaizaţi în partea central-nordică a statului chinez unde dispun de o provincie autonomă (Ningxia Hui).2. ketii (1113 persoane în 1989). un număr mare de invenţii epocale fiindu-le atribuite (hîrtia. de mari dimensiuni însă (1200 mil. răspândit altădată pe vaste suprafeţe în Siberia Central-Sudică. împingând şi asimilând populaţii diverse. se află localizată cea de-a doua mare familie etno-lingvistică de pe Glob. Mascarene). dar există şi un grup relativ numeros. Vietnam ş.

localizată în valea Kathmandu. Problema Tibetului este una din marile probleme nerezolvate ale Chinei actuale. populând zonele mai joase ale lanţului himalayan. practicând agricultura itinerantă sau culesul şi vînătoarea în vastele păduri care ocupau odinioară regiunea de la frontierele Indiei. Cei mai numeroşi sunt tibetanii propriu-zişi (9.) dar fărîmiţat în câteva zeci de triburi.) lcoalizat în partea central-estică a Nepalului dar cel mai cunoscut este sherpa.5-0.km2).). Spre vest ocupă cea mai mare parte a bazinului superior al Indusului (Ladakh). Manipur şi Arunachal Pradesh (1.5 mil. e)Grupul naga-chin.n. Cele mai importante grupuri etnice sunt garo. care locuiesc în statele indiene Nagaland. cumulând circa 80.7 mil. din partea populaţiilor dominante sau a misiunilor creştine.5 mil. populaţia eponimă a acestui stat. d)Grupul kachin. declanşând represiuni sîngeroase şi determinând exilul liderului spiritual în nordul Indiei. numărând doar 1. de veche cultură. manifestată şi prin formarea unor organizaţii statale proprii. 3 mil. localizat în partea cea mai înaltă a Himalayei (estul Nepalului.etnice de diverse dimensiuni. Puternica fărîmiţare dialectală este compensată de utilizarea unei limbi comune. Cel mai numeros grup este tamang (1 mil. Ambele popoare sunt puternic influenţate de civilizaţia indiană iar antropologic se disting printr-un aport evident de populaţie europoidă. c)Grupul gyarung-mishmi. influenţată puternic de civilizaţia indiană.3mil. dominant pastorale.8 mil. constituind un grup militar de elită în perioada ocupaţiei britanice a Indiei (gurkha). Localizat la frontiera dintre India şi Myanmar se disting prin influenţa mai veche şi mai consistentă a civilizaţiei indiene. Practicând o formă proprie de budism pe care au propagat-o departe spre inima Asiei Centrale.) şi prin modul de viaţă adaptat la inospitalierul platou tibetan. b)Grupul pahari este mai restrâns. Numărul grupurilor etnice componente poate fi apreciat la circa 150-200. „marele lama”) fiind o personalitate recunoscută pe plan internaţional. cunoscuţi pentru spiritul lor războinic. înrudite între ele şi prezentând afinităţi evident cu sino-eniseicii dar având particularităţi culturale distincte. împreună) şi chin (1. divizaţi în zece triburi mai puţin avansate cultural. adună circa 2.-I e. Myanmar şi Chinei.n.) dar şi mai dispersat. ceva mai numeros (2. pînă în Kashmir sau mai ales spre sud-est în Myanmar şi în provincia chineză Yunnan. spre deosebire de grupurile anterioare. Kachinii erau cunoscuţi în perioada colonială pentru exploatarea lemnului cu ajutorul elefanţilor. având ca ocupaţie principală agricultura. foarte apropiate prin modul de viaţă. unde practica agriculturii este restrînsă iar păstoritul necesită vaste suprafeţe. stabiliţi în Kirghizstan. secundar de cea chineză. pe parcursul mileniilor III î.) 150 Pahari în limbile neoindiene înseamnă „montan” 98 . Sichuan). din partea central-sudică a Nepalului pînă în sud-vestul Chinei. liderul spiritual (dalai lama. situat la sud-est de cel anterior.9 mil. de dimensiuni apropiate (3. Extrema diferenţiere este explicată prin maxima fragmentare a regiunii pe care o populează.5 mil. Cele mai importante etnii din acest grup sunt magar (1mil.). tangsa.) şi dunganii. De amploare mai redusă au fost mişcările spre nord-est (Qinghai.locuitori divizaţi în 11 grupuri etnice. mult timp grupul dominant al acestui regat himalayan care nu a cunoscut dominaţia britanică. practicată în lungul văilor sau pe versanţi. Sikkim).8 mil.e. provincia de la poalele Karakorumului). în India şi în Pakistan unde s-au amestecat cu populaţii indo-europene şi au fost parţial islamizaţi (cei din Baltistan. la Dharamsala. din Assam şi kachin din nordul Myanmar. Foarte apropiaţi de tibetani sunt paii din vestul Yunnanului (1. dispersate în regiunea himalayană înaltă din Nepal150. fiecare cu 0.). fapt ce explica imensitatea spaţiului ocupat (cca. sunt cunoscuţi prin modul de organizare teocratic al societăţii lor. Majoritatea acestor populaţii de mici dimensiuni sunt supuse unei puternice aculturaţii în ultimul secol. unde sunt reputaţi ghizi pentru ascensiuni. dinspre aria de origine din estul Tibetului spre vest. Cele opt grupuri actuale sunt rezultatul unor migraţii succesive.95mil. a)Grupul tibetan este localizat în aria de origine şi cuprinde mai multe populaţii slab diferenţiate.9 mil. unite prin tradiţia budismului lamaist (11. Regimul comunist de la Beijing a încercat să limiteze specificul cultural al Tibetului. majoritari în Tibet dar şi în statul Bhutan sau în regiunile muntoase înalte ale Nepalului ori în ariile limitrofe ale provinciei Qinghai.35 mil.locuitori. locuind în partea central-vestică a Nepalului şi newari (1mil. Dintre numeroasele grupuri se impun naga şi meithei..

împreună). Înrudiţi cu birmanii. g)Grupul birman. În jurul acestora se cristalizează o oarecare tendinţă de omogenizare.9 mil.9 mil. se apropie de grupurile kachin şi naga-chin prin modul de viaţă dar se deosebesc prin importanţa mai mare a riziculturii. cuprinzând doar căteva popoare. manifestată şi prin stabilirea unor comunităţi hinduse în principala zonă agricolă – delta lui Irrawaddy. divizaţi în două mari subfamilii. Sosirea lor pe teritoriul actual a implicat retragerea spre sud a unor grupuri austrice.6 mil.. este cel mai numeros (aproape 41. Originea populaţiilor care o compun trebuie căutată în zona de contact dintre pădurile boreale din nordul Asiei şi stepele care acoperă ariile mai joase din vestul Siberiei. 99 . Celelalte populaţii dispersate în mozaicul etnic din nordul Indochinei punctează de fapt direcţia deplasării birmanilor. fie spre sud-est sau mai ales spre vest. O fracţiune a poporului birman – arakanii de pe coasta vestică. din bazinul mijlociu al lui Yangtze pînă în nordul Laosului şi al Vietnamului. fiind răspândit spre Asia Centrală şi Extremul Orient. fiind integraţi în colonia coroanei. răspîndit în sud-estul Asiei. dispersată pe mari suprafeţe în centrul şi vestul Siberiei. IV.4. aceste popoare (7.). opus mahayana (« marele vehicul ») care a dezvoltat elemente supranaturale. unde au ajuns prin migraţii succesive. chiar dacă au ajuns în anumite epoci la forme superioare de organizare statală. de la tipul mongoloid cel mai pur la cel europoid. fiind localizată la frontiera dintre Thailanda şi Birmania. încât astăzi se disting trei mari grupuri inegale : a)Grupul tunguso-manciurian. Constituie ramura cea mai estică a populaţiilor altaice. Cuprinde circa 199 mil. inegale ca dimensiune dar unitare din punct de vedere antropologic şi lingvistic.1 mil) şi din vestul Thailandei. se disting prin aderenţa la Islam care a impus în ultimele decenii o prigoană împotriva lor. cu mare diversitate a formelor de tranziţie. în lungul fluviilor Irrawaddy şi Salween. Această dispersie a condus la o diferenţiere lingvistică şi antropologică foarte marcată.care dispune de o oarecare autonomie în statul omonim din Myanmar. în primul rând cel omonim. bine organizate (monii). cele două state fiind de mult timp rivale.). Cuprinde în primul rând poporul birman (39. deşi practică încă animismul. influenţate puternic de civilizaţia indiană. Puternic sinizaţi. îndeaproape ândrudit cu yi. Spre deosebire de acestea însă. dar foarte eterogenă din punct de vedere antropologic. formă mai apropiată de budismul original.6 mil. deci în regiunea munţilor Altai care dă astfel şi numele familiei de altfel.) răspândit pe un spaţiu destul de extins.) sunt ceva mai conservatoare. adună circa 12 mil. 1)Subfamilia altaică Este mai numeroasă şi mai dinamică (178 mil. yi (7. Cei mai numeroşi sunt karenii din statele Kayah şi Kayin din sud-estul Myanmar (5. Astfel birmanii nu se disting prea mult de alte popoare indochineze.Familia uralo-altaică Constituie un alt mare ansamblu etno-lingvistic. practicând rizicultura şi fiind de religie budistă (forma theravada151). grupurile mai restrînse fiind în diverse faze de asimilare. Acestea au împrumutat birmanilor cea mai mare parte a fondului lor cultural. precum şi în 151 Sau « micul vehicul » (hinayana). f)Grupul yi(lolo) este mai numeros şi mai omogen. fiind originar din Yunnan de unde a avansat spre sud. Nucleul principal se localizează în nord-vestul provinciei chineze Yunnan. remarcabil prin maxima dispersie pe cuprinsul masei continentale eurasiatice. mai avansaţi dar afectaţi de poziţia transfrontalieră. au cunoscut ocupaţia britanică. populaţia de bază a statului Myanmar. fapt ce a sporit influenţa indiană.). divizaţi în nouă grupuri etnice.6 mil. expresie a unei mobilităţi remarcabile pe parcursul ultimelor milenii. fără să dispară totuşi elementele originii comune. apropiate din punctul de vedere al tipologiei lingvistice dar foarte diferenţiate antropologic. Apropiaţi acestora sunt popoarele hani şi nahsi (1. contribuind masiv la marile migraţii ale popoarelor din mileniul I al erei creştine şi din primele secole ale celui de-al doilea. dirijate fie spre nord-est.locuitori. Din acest nucleu s-au desprins de timpuriu mai multe ramuri. h)Grupul karen formează cea mai sudică ramură a familiei tibeto-birmane. obligaţi astfel să emigreze în masă spre Bangladesh şi India (cunoscuţi aici ca rohingya).15. India.2.

sunt concentraţi în Mongolia interioară. în primul rând a hunilor. încât astăzi manciuriana este aproape dispărută. c) Grupul turcic este cel mai numeros (153mil. fiind crescători nomazi de vite. Suscită discuţii apartenenţa la acest grup a unor populaţii cunoscute în perioada marilor migraţii. Cele aproximativ 10 grupuri etnice componente sunt foarte înrudite între ele (antropologic şi lingvistic). în pofida acestei dispersii. divizarea lor fiind de multe ori un efect al distanţei sau divizării între state diferite. modul de viaţă nomad a fost abandonat rapid la contactul cu populaţiile sedentare din vechile arii de civilizaţie ale Asiei Anterioare. formând unul din grupurile etno-lingvistice majore din spaţiul eurasiatic. dar în regiunile aride şi semiaride ale platourilor înalte din Asia central-nordică (Gobi.) şi există o tendinţă de revitalizare a limbii şi culturii proprii. populaţia autohtonă a Chinei de nord-est. unde sunt supuşi unui proces de sinizare. unde a fost deportat (sibe. sedentarizaţi recent. în Pamir. 65 mii) şi unele populaţii de pe cursul inferior al Amurului (udihe. nanai) al căror mod de viaţă este asemănător cu al altor populaţii din nordestul Siberiei. fapt care a atras mai multe valuri de represiune împotriva lor. Numărul lor este în creştere după 1980. popoarele turcice păstrează legături lingvistice foarte puternice. popoarele turcice reuşind să creeze imperii. ataşamentul acestor populaţii la budismul lamaist preluat de la tibetani. acestea devenind tot mai evidente spre est. încât în vestul ariei turcice. adesea foarte complicată. trăsăturile mongoloide s-au estompat pînă la dispariţie. din India şi Iran pînă în sud-estul Europei. Nucleul iniţial al populaţiilor turcice îl constituie regiunea Munţilor Altai. consideraţi adesea un conglomerat etnic turcomongol. Se adaugă alte câteva mici grupuri dispersate spre sud. asimilându-se populaţiilor locale152. nereuşind să se impună.) dar şi cel mai dispersat – din nordul Siberiei pînă în sud-estul Europei. fiind în primul rând crescători nomazi de animale.) la fel de dispersat.nord-estul Chinei. Dispersia actuală este relativ recentă.5 mil. cu toată influenţa regimurilor de inspiraţie sovietică. practicând şi vînătoarea (în trecut) sunt buriaţii din regiunea lacului Baikal (0. în mai multe valuri. solon. dar antropologic de tip mongoloid 100 . al XVII-lea (200 mii locuitori). Mongolii propriu-zişi. Tibet sau Qinghai. multe dispărute (prin asimilare) poate fi grupată după unele caracteristici culturale. Celelalte populaţii sunt de mici dimensiuni şi au ca ocupaţie de bază vînătoarea şi pescuitul. provincie din nordul Chinei. Singurul popor notabil din afara ariei de origine sunt kalmucii (din nord-vestul Mării Caspice. unde duceau un mod de viaţă similar celui al mongolilor. Cei din Mongolia exterioară. predilect spre vest. Multitudinea de popoare turcice. o ramură a oiraţilor din Djungaria (430 mii). De aici s-au deplasat treptat. de limbă persană. sub presiunea unor populaţii mongole (hunii). De obicei. instaurat aici încă din 1924. ultima dinastie fiind de origine manciuriană. Paralel. stabiliţi aici în sec. Dispersia predilectă spre sud-vest a determinat şi intrarea timpurie a populaţiilor turcice în sfera de influenţă a Islamului şi a culturii arabopersane. Singurii care se deosebesc oarecum. Deplasarea pe arii extinse a condus la mixtarea rasială şi asimilarea etno-lingvistică. mongolii constituiau un stat superficial. Un grup de manciurieni locuieşte de câteva secole în Djungaria. fără a se putea stabili cu exactitate caracteristicile lingvistice. să impună dinastii strălucite. circa 200 mii). care i-au purtat pînă în vechile arii de civilizaţie din Europa şi vestul Asiei. păstrându-şi caracteristicile etnice. Rolul populaţiilor turcice în istoria medievală şi modernă a acesteia şi a Europei sud-estice a fost majoră.). devenită minoritară pe parcursul secolului al XX-lea ca urmare a stabilirii masive a chinezilor în această regiune bogată în resurse subsolice dar şi prin asimilarea etno-lingvistică. începând cu mileniul I al erei noastre.1 mil. Cei mai numeroşi sunt manciurienii. limbile lor fiind reciproc inteligibile din aproape în aproape. antropologice şi lingvistice astfel : 152 Cazul populaţiei hazara din centrul Afganistanului. după deschiderea Chinei spre exterior (peste 11 mil. Contribuţia lor la istoria Chinei este majoră. erau în mare parte nomazi şi au fost sedentarizaţi în perioada regimului totalitar. Djungaria) se deosebesc astfel esenţial ca mod de viaţă. b)Grupul mongol este similar ca dimensiune (13. Cu toată această dispersie. fiind un efect al marii invazii mongole a lui Gingis Khan din sec. Aceştia sunt cunoscuţi şi sub numele de khalka. al XIII-lea. mai cunoscuţi fiind evencii (sau tunguşii. Remarcabil este. secundar spre sud şi nord-est.

pe ruinele unei delimitări politice arbitrare care nu mai au nimic în comun cu vechile state islamice conturate în jurul unor centre celebre precum Horezm. în funcţie de gradul de amestec cu populaţiile sedentare din statele amintite. practicând irigaţiile în oazele de la poalele Munţilor Tian-Şan şi Kun-Lun. Cei mai numeroşi sunt uzbecii (26. -populaţiile turcice din Turkestanul Oriental. populaţia de bază din regiunea situată în sud-vestul Mării Caspice (Azerbaidjan). sedentarizaţi mai recent şi kirghizii (3. având ca centru principal valea Ferghana. nucleul anticei Sogdiana. totalizând astfel 5. unde dispun de propriul stat dar majoritatea trăiesc în nord-vestul Iranului. atât din punct de vedere lingvistic cât şi antropologic. reprimaţi de către regimul maoist de la Beijing care a practicat o politică de colonizare încât în unele arii au devenit minoritari (în Djungaria mai ales).9 mil.6mil. Deşi au fost islamizate aceste trei popoare păstrează încă elemente ale tradiţiei şamaniste.) au redevenit majoritari.4 mil. În Kashgaria însă îşi păstrează mai bine caracteristicile etnice. Comunităţi turkmene sunt răspândite şi în nord-estul Iranului (Khorassan) şi nordul Afganistanului.).5 mil. arbitrar trasate. cunoscute generic sub numele de uiguri (9. de origine iraniană. Cei mai numeroşi sunt yakuţii din Siberia Centrală (sakha după numele propriu. Politica de colonizare a Rusiei a făcut ca ambele popoare să ajungă minoritare înainte de 1990 dar sprijinite de dinamismul demografic susţinut şi de plecarea unei părţi însemnate din populaţia alogenă (ruşi. fiind copleşiţi de imigranţii stabiliţi în aceste regiuni bogate în resurse naturale. bilingvismul fiind tradiţional în vechile centre culturale Buhara şi Samarkand. Turkmenii populează regiunile aride de la sud de Amudaria şi se apropie mai mult de turcii osmanlîi şi de azeri. În mod tradiţional erau păstori nomazi sau seminomazi dar genul lor de viaţă s-a modificat profund prin industrializarea atrasă de bogatele resurse subsolice. germani etc. intrate începând cu secolul al XVIII-lea în sfera de interes a Rusie ţariste şi supuse unui proces de colonizare. sunt de fapt rezultatul asimilării lingvistice a populaţiei iraniene locale pe parcursul perioadei care a urmat invaziilor turco-mongole din secolele X-XIII. -populaţiile turcice din sud-vestul Asiei şi sud-estul Europei. sovietice apoi. prezenţi în întreaga Asie Centrală. Celelalte populaţii din grup (hakaşii. Dorinţa lor de a-şi asuma rolul de lider regional se loveşte de rezistenţa popoarelor vecine. Kazahii (11 mil. Azerii. Caracteristică uzbecilor este şi influenţa mai puternică a limbii persane (în varianta tadjikă). principalele regiuni agricole. etc.) din stepele de la nordul lacului Aral.mil.5. ca multe popoare siberiene. unei aculturaţii.-populaţiile turcice din Altai şi Siberia. Cele cinci popoare componente ale acestui subgrup sunt destul de unitare sub raport antropologic şi lingvistic.) sunt într-o fază avansată de asimilare. prin colonizarea rusă începută în secolul al XVII-lea în regiunile stepice utilizate ca domeniu pastoral. impunând totuşi o asimilare mai avansată a relictelor iraniene. se străduiesc să construiască după 1990 organizaţii statale coerente. puţin numeroase dar prezentând un interes istoric şi etnografic deosebit prin păstrarea unui mod de viaţă şi a unei culturi arhaice. Buhara ori Samarkand. altaii. sunt puţin diferenţiaţi lingvistic şi dispun de state proprii numai din 1990. Apropiaţi acestora sunt karakalpacii de la sud de lacul Aral (0.) din Tian-Şan. ramura cea mai îndepărtată de aria de origine. inclusiv în nordul Afganistanului. se disting prin caracteristici rasiale dominant europoide. pe fondul asimilării unor vechi populaţii indo-europene de factură iraniană mai ales. graniţele actuale cu Tadjikistanul vecin. Limba lor este slab diferenţiată faţă de turca osmanlîie dar se disting prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului ca majoritatea populaţiei din Iran. Amestecul cu acestea a fost mai intens în lungul fluviilor Amu Daria şi Sîr Daria.) care dispun de oarecare autonomie în cadrul statului uzbek. Numărul lor este de circa 101 . dar trăsăturile mongoloide devin tot mai evidente spre nord. Aparţin rasei mongoloide şi au fost supuşi pe parcursul ocupaţiei ţariste. agricultori sedentari. au trăsături antropologice mai apropiate de cele ale uigurilor. ucraineni. circa 470 mii) şi tuvinii din regiunea Munţilor Saian (265 mii). ambele populaţii fiind dinamice şi manifestând o autonomie sporită faţă de puterea de la Moscova. -populaţiile turcice dinTurkestanul Occidental. tot aici şi caracteristicile antropologice mongoloide fiind mai estompate. mai numeroase.).

XV-XIX) având o origine azeră153. Toate acestea ca şi convieţuirea îndelungă în vecinătatea popoarelor europene.. slave sau mongole. Rolul lor politic a scăzut după a scăzut după dezmembrarea Imperiului Otoman dar se afirmă viguros în ultima vreme.) constituie singurul popor supravieţuitor din ramura bulgară a turcilor. caucazieni etc. Ciuvaşii de pe Volga mijlocie (circa 2 mil. cea a kajarilor (sec. nu totdeauna amical.S. nogai. cu o concentrare mai mare în Tatarstan (cu centrul la Kazan. sudul Ucrainei). Înrudiţi cu ciuvaşii erau protobulgarii. În acest mod au dobândit trăsături antropologice tipic europoide care îi apropie mai degrabă de populaţiile din bazinul mediteranean decât de celelalte populaţii turcice. greci (sau populaţii grecizate). constituie baza populaţiei din Turcia contemporană (în afara sud-estului dominat de kurzi). karaceai. care au întemeiat un hanat în istmul ponto-caspic între sec. sunt cel mai numeros dintre popoarele acestui grup (peste 63 mil. Tătarii crimeeni au constituit o forţă politică importantă. Şi alte 153 Un mig grup turcic numit kajari subzistă în partea centrală a Munţilor Elburz 102 . legăturile cu populaţia persană fiind foarte strînse. dispersată din ordinul lui Stalin în Asia Centrală.). Unele s-au deplasat mai de timpuriu (başkirii. îi apropie mai mult de restul Europei. Ca şi başkirii s-au amestecat masiv cu populaţiile fino-ugrice locale iar din secolul al XVIII-lea o bună partea u fost convertiţi la creştinismul ortodox. shahsevani) dispersate în partea central-sudică a Iranului. În Azerbaidjanul iranian viitorul lor este incert. O parte dintre aceste popoare au dominat în anumite perioade vastul spaţiu stepic din estul Europei. format probabil în Asia Mică. inclusiv unele triburi nomade sau seminomade (qashqai. Este şi motivul pentru care. Balcani şi Caucaz – armeni. sau în Dobrogea. unde conservă modul de viaţă tradiţional.19. fără să lase prea multe urme.S.R. tătarii din Crimeea). slavi. pe fondul unor transformări culturale profunde impuse de laicizarea demarată de reformele lui Mustafa Kemal Ataturk după 1923. majoritatea fiind bilingvi în mod tradiţional. fiind în contact. reduse numeric şi dispersate dar dinamice (balkari. VIII-IX. 4 din cei 7. Turcii. Cel mai important dintre aceste popoare este cel tătar. dar ocupare Crimeei de către Rusia ţaristă la sfîrşitul sec. care au trăit în secolele XVI-XVIII şi în nord-vestul Mării Negre (Bugeac.8 mil. fiind cea mai de timpuriu desprinsă din trunchiul comun.) strîns înrudiţi lingvistic cu tătarii din Kazan sunt în mare parte descendenţi ai unor populaţii fino-ugrice turcizate. singurul poopor turcic integral creştin. kumîci) constituie reziduurile populaţiilor turanice care nomadizau în stepele ponto-caspice în Evul Mediu. venit în mai multe valuri. de unde cea mai mare parte au emigrat în sudul Basarabiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea (circa 250 mii. Başkirii (1. larg dispersat pe teritoriul fostei U. nedisimulate. fiind acuzaţi de colaboraţionism cu naziştii. Pînă în 1945 o concentrare importantă era şi în Crimeea.8 mil. stabiliţi în sec. Poporul turc are o etnogeneză foarte complicată. mai deosebită. între secolele X-XIII. După 1990 o parte a tătarilor crimeeni s-au repatriat. deşi formează o cincime din populaţia Iranului nu manifestă nici un fel de veleităţi autonomiste sau separatiste. Bulgaria şi Gorna Makedonia). la care se adaugă alţi circa 100 mii în nordul Greciei. stabilit în Evul Mediu în sudul Dobrogei şi în Macedonia. locuind pe ambii versanţi ai Uralului. Grupuri mici de tătari (lipcani) s-au stabilit din Evul Mediu în nord-estul Poloniei şi în Lituania. conform aspiraţiilor proprii. au asimilat numeroase populaţii autohtone din Anatolia. fenomen accentuat în contextul modern al mijloacelor de informare în masă. -populaţiile turcice din nordul Caucazului. larg prezenţi şi în Peninsula Balcanică.. al VII-lea la sud de Dunăre unde au pus bazele primului ţarat bulgar fiind asimilaţi de către slavi şi hazarii. pe care au dominat-o timp de cinci secole. ciuvaşii) altele mai tardiv (tătarii din Kazan. cu principatul Moldovei. sprijiniţi de autorităţile de la Kiev iar Tatarstanul se bucură de o autonomie destul de lărgită în cadrul Federaţiei Ruse. iar recent şi în Europa Occidentală (Germania mai ales) ca urmare a migraţiilor pentru muncă. ultima mare dinastie persană.65 mil. afshari. -populaţiile turcice dintre Volga şi Ural şi din nordul Mării Negre constituie rezultatul deplasării spre nord-vest şi al asimilării unor elemente fino-ugrice. Numărul lor depăşeşte 700 mii iar tipul antropologic se apropie de cel caucazian sau păstrează trăsături mongoloide mai evidente (cazul nogailor.al XVIII-lea a impus replierea unei părţi însemnate dintre ei în Anatolia. pornind de la fondul altaic.). Apropiaţi de turci sunt găgăuzii. cca.

)155. contribuind la formarea unor particularităţi lingvistice şi antropologice ale popoarelor din sud-estul Europei.1mil.) şi estonienii (1 mil.) care făceau legătura cu grupul occidental.) la sud de aceştia pe cursul mijlociu al Volgăi şi mordvinii. udmurţii (0. germani. Izolaţi în Extremul Orient. ocupă un spaţiu vast în zona de tundră din nordul extrem al Eurasiei unde duc un mod de viaţă bazat pe creşterea renilor şi vînătoare. al căror mod de viaţă este similar cu cel al samoezilor154. Totuşi eterogenitatea este mai mare decât în cazul populaţiilor turco-mongole.2 mil. cu o puternică influenţă germanică. Formată în regiunea Munţilor Ural s-a dispersat de timpuriu. cumanilor. fiecare dispunând de o republică în cadrul Federaţiei Ruse. Cei mai numeroşi sunt nenţii (38 mii) singurii care mai rezistă asimilării şi aculturaţiei.). b)Grupul samoed. zona probabilă de origine. Unii dintre ei s-au dirijat spre nordvest mai de timpuriu – laponii din nordul Scandinaviei. unele grupuri s-au îndreptat şi spre sud contribuind astfel la divergenţa lingvistică. după adoptarea catolicismului şi asimilarea populaţiilor locale (slavi.). Dispersate în nord-vestul Rusiei actuale sunt o serie de mici etnii înrudite. dirijate divergent din aria de origine (actuala Başkirie) – spre est sau spre sud-vest. A doua ramură. convieţuind de mult timp la sud de Volga cu ruşii (în 1926 erau 1. dominant protestante.populaţii turcice au dispărut. prin asimilare. Rolul lor dominant în Europa Centrală a scăzut începând cu secolul al XVI-lea prin înaintarea influenţei otomane. În trecut trăiau şi alte populaţii înrudite în bazinul Okăi (muromii sau meşcerii din zona Riazan de ex.hantî şi mansi (33 mii împreună). Cei 23. 2)Subfamilia uralo-yukaghiră Este mai restrînsă numeric dar la fel de dispersată. spre regiunile nordice ale Eurasiei. cei 5 mii locuitori sunt divizaţi în patru mici etnii înrudite a căror ocupaţie de bază este vînătoarea şi pescuitul. Viitorul lor este incert ca urmare a asimilării lingvistice în favoarea limbii ruse. cel mai important popor fino-ugric (14. Pot fi deosebite două ramuri distincte : -occidentală. suferind astfel o influenţă lingvistică şi antropologică însemnată care i-a îndepărtat de origini. vepşii) sau aproape dispărute (ingrienii.8mil. Asimilarea mai rapidă a mordvinilor se explică şi prin absenţa unor obstacole majore care de obicei atenuează procesul de aculturaţie sau prin apropierea de Moscova şi Nijnîi Novgorod (Breton. celelalte fiind mult mai reduse(selkup. de locuitori ai acestei familii sunt divizaţi în patru grupuri inegale : a)Grupul yukaghir este cel mai restrîns. aflate în stadiu avansat de asimilare (karelii care dispun şi de o republică în care sunt minoritari. d)Grupul ugric este divizat în două ramuri inegale.). localizaţi în regiunea forestieră boreală din bazinul superior al Kamei. cu două ramuri – ziriană şi permiană (0. aparţinând cultural Europei nordice. eneţ). care a încheiat Primul Război 154 155 Laponii sunt consideraţi adesea ca un grup distinct în cadrul familiei uralo-altaice. pecenegilor etc. uzilor. în legătură cu ocupaţia lor primordială – vînătoarea şi creşterea nomadă a renilor. voţii etc.) cuprinde 14 popoare înrudite dispersate de sosirea slavilor în bazinul mijlociu al Volgăi. dar aflaţi în stadiu avansat de asimilare. anterior fiind înglobat în presupusa familie paleosiberiană.) foarte apropiate. Tratatul de la Trianon. 103 . Rolul lor politic în regiune a fost major. Prima formează astăzi două mici popoare înrudite din vestul Siberiei . c)Grupul finic este mai numeros (9. livonii.2mil. Mai rar. cazul avarilor.5 mil. Din punct de vedere antropologic domină trăsăturile europoide la vest de Urali dar în Siberia tipul mongoloid este frecvent.) şi marii (0. al IX-lea în stepele de la nordul Mării Negre de unde au trecut în secolul următor spre Bazinul Panonic dând naştere poporului maghiar (ungar). -orientală (volgaică) cuprinde patru popoare. români). cuprinzând două popoare importante : finlandezii (5 mil. mai numeroşi (1. recent apropiat de celelalte. 1976).5mil. probabil odată cu încălzirea climatică postglaciară. supuse asemenea altor etnii reduse numeric din Federaţia Rusă asimilării.7 mil. renăscând odată cu integrarea în Imperiul Habsburgic.. complet asimilate încă din Evul Mediu. înrudirea diverselor grupuri fiind foarte îndepărtată. pe ţărmurile Mării Ohotsk. după ce a asimilat câteva grupuri de populaţii turcice şi iraniene s-a stabilit în sec.).7mil. devenit după 1867 Imperiul Austro-Ungar. supuse de multă vreme unui proces lent de asimilare : komi.

a lăsat în afara graniţelor actuale ale statului maghiar un număr considerabil de etnici maghiari. pornind de la dispersia geografică : cerkezii (inclusiv kabardinii şi adîgheii) la nord de Caucaz (1 mil. IV. XII-XIII în estul Transilvaniei unde au asimilat populaţia românească locală. Dintre celelalte doar tabasaranii şi lakii depăşesc cifra de 100 mii. caucazienii de nord. remarcându-se prin longevitatea deosebită.47 mil.4. O etnogeneză şi mai complexă o au „ceangăii” (circa 200 000 persoane) din vestul Moldovei. Se disting prin viaţa sobră. o mare parte dintre ei refugiindu-se în Imperiul Otoman unde s-au asimilat populaţiei turce sau arabe (în Iordania şi Siria). şi spre deosebire de alte grupuri minoritare din Federaţia Rusă sunt foarte dinamice şi rezistă asimilării lingvistice. cunoscuţi pentru dorinţa lor de independenţă faţă de Moscova manifestată sîngeros după 1990. Numărul maghiarilor din statele vecine Ungariei este în scădere relativ rapidă. în condiţii de izolare.55 mil.) au suferit mai mult de pe urma înaintării Imperiului Ţarist în zona caucaziană. creând astfel un iredentism.Familia burushaski (hunza) Este un relict etno-lingvistic străvechi. 104 . Secuii (circa 700 000 persoane) constituie o ramură distinctă a maghiarilor fiind la origine o populaţie turcică înrudită cu khazarii din nordul Mării Negre (kabarii) stabiliţi mai întâi în Câmpia Panonică şi mutaţi în sec. « terra iredenta » cum era pentru italieni. fără nici o legătură cu avarii migratori de origine turco-mongolă).9% la 6. Islamizarea tardivă impune totuşi o aculturaţie progresivă. locuind în Daghestan.55 mil.4. Separaţi adesea din considerente politice. proces aflat încă în curs. Inguşetia şi nordul Azerbaidjanului. mai numeroşi în prezent. bilingvismul fiind tot mai frecvent (folosesc unele limbi neoindiene). mai rar pe cele sudice. În Daghestan se impun trei popoare mai importante în jurul cărora se produce o convergenţă a celor de mai mici dimensiuni : avarii (0. Mai unitari. 157 De ex.) la care se adaugă cel puţin încă atâţia în 156 Termenul iredentism este de origine italiană şi semnifică tendinţa unui stat de a revendica un teritoriu presupus a-i aparţine. identitatea lor actuală.2.5 mil. Cei circa 100 mii locuitori vorbesc mai multe dialecte dintre care cel mai important este hunza (după numele văii pe care o populează). numărul maghiarilor din Lumea Nouă. na-déné) şi sino-tibetanii alcătuiesc o străveche suprafamilie numită déné-caucaziană. ajutaţi şi de particularismul lor cultural. Cecenia. majoritar asumată. Trăsăturile rasiale sunt tipic europoide şi este de presupus că retragerea lor pe văile înalte este anterioară sosirii triburilor ariene în subcontinentul indian. Numărul lor total este de circa 5-6 mil. aspră. Pot fi divizaţi în două ramuri distincte : a)caucazienii de nord-est. fiind românească. Nagir şi Yasin). în România numărul maghiarilor s-a redus de la 1 718 000 în 1977 la 1 435 000 în 2002 (sau de la 7.71 mil. divizate arbitrar de către ruşi. se disting prin organizarea socială de tip clanic.Familia nord.Mondial. b)caucazienii de nord-vest (cca 2.17. depăşit în prezent156. majoritate fiind de religie musulmană.7% la 9.caucaziană Este un alt relict străvechi care cuprinde un conglomerat de etnii de dimensiuni foarte mici în general.. localizate pe pantele nordice ale Caucazului Mare. unde s-au retras din vechime în faţa invaziilor. Apropiaţi neconvingător de burushaski sau de caucazienii sudici (kartvelici). separată încă din preistorie. lezghinii (0. 1995). deosebindu-se doar două popoare. Unii specialişti presupun că buruşii împreună cu alte populaţii relicte (basci. estimându-se la circa 2 mil. Maghiarii au avut o participare inportantă la migraţiile transatlantice din perioda modernă.7%). Cei mai numeroşi sunt cecenoinguşii (peste 1.2. consideraţi adesea ca parte componentă a poporului maghiar deşi caracterul bilingv (român-maghiar) al unei părţi importante dintre aceştia indică un cert caracter mixt. izolat pe pantele sud-estice ale Munţilor Hindukuş în nordul Pakistanului (văile Hunza.6%) iar în Slovacia de la 588 000 în 1980 la 521 000 în 2001 (sau de la 11.). strîns înrudite.) şi darghinii (0. datorită unei tendinţe de regrupare generată de avansul economic al acesteia 157. ei se autodesemnează cu termenul Vainakh (Malherbe.16. IV. fără să se poată vorbi despre o asimilare forţată. regiunea Veneţiei aflată până la 1918 sub ocupaţie austriacă. se disting prin eterogenitatea lingvistică.). Tipul antropologic este europoid dar nu prezintă nici o asemănare cu altă familie etno-lingvistică de pe Glob.

Mici comunităţi georgiene (ferejdani) locuiesc în partea central-vestică a Iranului.4. diferit în eopcă de cel al popoarelor din Câmpia Mesopotamiei care păstrau particularităţi derivate dintr-un străvechi substrat australoid.5-6 mil. a carului de luptă şi a metalurgiei feroase le este atribuită adesea nu fără un fundament arheologic deşi amestecul etnic extrem de complex din spaţiul pe care-l ocupau în antichitate face dificilă separaţia între culturi şi popoare.2. Apropierea de familia elamo-dravidiană pare totuşi mai plauzibilă.Familia kartvelică (sud-caucaziană) Foarte probabil înrudită cu cea asianică şi aflată în raporturi foarte vechi cu familia caucaziană de nord. cu tradiţii vechi. Între limba georgiană şi limba bascilor sunt similarităţi sintactice izbitoare. ultimii întărind prezumţia unei legături cu populaţiile antice din Peninsula Iberică.6 mil.2. Poporul basc se distinge prin anumite caracteristici genetice. unde sunt în curs de asimilare completă (regiunea Kars-Ardahan). parţial musulmani ca şi lazii (0. limbă cunoscută dintr-un număr important de inscripţii deşi puternic individualizată pare să aibă afinităţi mai degrabă cu limbile asianice şi kartveliene. Majoritatea sunt georgieni ortodocşi (4.19.1mil. în primul rând ponderea maximă a Rh negativ. precursoare ale indo-europenilor : huriţii. abhazii (inclusiv abazinii. Tipul antropologic al acestor popoare era europoid. explicând şi unele particularităţi ale limbii şi poporului armean159. adesea fiind considerate ca formând o singură familie. Rolul lor în evoluţia civilizaţiei din această regiune a fost foarte important. fără a se putea vorbi de o înrudire certă. Cîmpia Colhidei şi Caucazul Mic.21. Rămâne o enigmă momentul în care s-au dirijat spre vest şi direcţia – maritimă sau terestră a migraţiei. fără a se aduce dovezi incontestabile. O bună parte sunt bilingvi iar în Spania se disting prin grupările teroriste care militează pentru independenţă (ETA).Familia elamo-dravidiană 158 Etrusca. apropiaţi de aceştia fiind svanii şi alte mici grupuri de pe unele văi mai izolate din Caucaz.2mil.4. Importanţa lor istorică rezidă în faptul că ei au pus bazele unei civilizaţii avansate în Italia Centrală. aparţinând practic unui singur popor. în absenţa unor dovezi palpabile de berberi deşi numele lor este identic cu cel al iberilor antici din Caucaz. O inscripţie într-o limbă înrudită a fost descoperită în insula Lemnos care dă un indiciu despre originea micro-asiatică a etruscilor.) care au propriul stat. divizat pe considerente culturale (majoritatea sunt creştini ortodocşi dar o parte au fost islamizaţi progresiv).Turcia şi Orientul Apropiat. au fost la originea unor formaţiuni statale în perioada medievală. etruscii) sau din regiunea alpină (reticii) a căror geneză este incertă. similar populaţiilor din Peninsula Iberică (celtiberi). Poporul sumerian este considerat de către unii specialişti ca făcând parte din această familie. corespunzând logicii de difuziune a revoluţiei neolitice dinspre Orientul Apropiat spre sudul Asiei. pe care unii îi apropie. originea bascilor rămânând astfel o enigmă158. lăsând urme în civilizaţia hitită şi mai tîrziu în cea medo-persană sau greacă. IV. aflaţi în conflict cu statul georgian de care aparţin politic. nu este dovedită. urarteenii şi proto-hitiţii. sudul Franţei şi vestul Italiei. la sud de Caucaz.4.) din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei (Ţara Bascilor).20. Roma fiind moştenitoarea lor directă. 159 Descoperirea roţii. dar importantă în Antichitatea timpurie când regrupa vechile popoare din Asia Mică. Înrudirea lor cu unele vechi popoare din sudul Europei (ligurii. Ligurii par a fi mai degrabă un amestec complex de populaţii suprapuse peste un substrat posibil înrudit cu bascii dar care treptat a fost supus celtizării.Familia asianică Complet dispărută. Numărul lor este de circa 4. este restrînsă în prezent la pantele sudice ale Caucazului Mare.). care întăreşte ideea că formarea lor a decurs în timpurile preistorice. Pe litoral. ocupa în Antichitate spaţii extinse în Peninsula Iberică. în vechea Colhidă.2. 105 . A fost corelată de multe ori cu precedentele trei familii. IV.2.) refugiaţi masiv în nord-estul Turciei actuale.Familia mediteraneană Apropiată neconvingător de ultimele două.18. slăbite de frecventele invazii migratoare. IV. 0. La fel de incert este şi caracterul etnic al vechilor populaţii antice din această regiune. IV. Singurul relict este astăzi poporul basc (circa 1 mil. trăiesc mingrelienii şi adjarii. albanii şi iberii (ivirii).XVII-XVIII) după ce practicaseră creştinismul ortodox.4. Islamizaţi tîrziu (în sec.

care au devenit astfel principalul vector de propagare a spiritualităţii indiene spre sud-estul Asiei. Creatoare ale celor mai vechi civilizaţii din această regiune (şi poate din lume) aceste populaţii s-au retras treptat spre sud-est sau au fost asimilate sub impulsul migraţiei unor populaţii semitice sau indo-europene. 106 . 1988). care a vizat în primul rând bazinul Indusului. 2)Subfamilia dravidiană. este cel mai caracteristic. explicându-se astfel ponderea mare a lexicului indo-european şi utilizarea largă a limbii urdu. dispersat în nordul Dekkanului. malto. despre care nu se cunosc prea multe şi care puteau fi înrudite cu asianicii (kasiţii. limbile lor. Totuşi originea celor mai vestici dintre ei. localizaţi în sudul Mesopotamiei şi elamiţii. Din punct de vedere antropologic. menţionate în documentele sumeriene. din Bihar şi kurukh. Antile. risipite în regiunile forestiere ale statelor Madhya Pradesh. complet dispărută în contextul migraţiilor menţionate. la est de aceştia spre pantele Munţilor Zagros în actuala provincie iraniană Khuzistan (anticul Elam pomenit în Biblie). Bucureşti. constituind al doilea ansamblu etno-lingvistic major din subcontinentul indian – 250 mil.. relativ recent diferenţiate: -tamilii din sud-estul extrem al Indiei. mai numeros este grupul etnic gondi.) care trăiesc în Balucistan la frontierele dintre Iran. constituiau un amestec vechi europoid-veddoid.). cuprinzând trei populaţii strâns înrudite. este căutată mai degrabă în deportarea unor populaţii dravidiene din Dekkanul occidental şi islamizarea lor în perioada ghaznavidă (sec. este ramura vie. cu caracter tribal (3. Marea Britanie etc. Includea şi alte popoare. mulţi fiind bilingvi). unde vechii dravidieni creaseră o strălucită civiliazaţie strîns legată de cea elamo-sumeriană160. sunt într-adevăr dovada vechii lor prezenţe în Cîmpia Gangelui.n.În Antichitatea timpurie. cuprinde în primul rând poporul telugu (andhra) din statul Andhra Pradesh (83. Această retragere este dovedită. gutii).2 mil. este impropriu. Există diferenţe între cei din zona de coastă (Coromandel) şi cei din interior. unul din cele mai numeroase grupuri etnice din India.VIII-X e. Vietnam). Afgranistan şi Pakistan. Orissa. c)Grupul dravidian sudic. brahuii (2 mil. 1)Subfamilia elamo-sumeriană. Thailanda. Singapore. Indianizarea arhipelagului indonezian în primul mileniu al erei noastre a fost opera navigatorilor tamili. după ce au pus bazele civilizaţiei în Lumea Veche. aparţinând unor caste cu caracter agro-comercial – chettyar. produs înaintea migraţiilor amintite. clar diferenţiaţi antropologic şi lingvistic faţă de arieni chiar dacă din punct de vedere cultural prezintă numeroase asemănări. În afara acestora.O parte acestora locuiesc în aglomeraţia urbană Mumbai. capitala statului amintit. Apropierea acestor două popoare este în primul rând culturală şi antropologică. De la Bharata la Gandhi. vastul spaţiu care începea din Cîmpia Mesopotamiei şi se continua spre est pînă în Peninsula Indiană era locuit de o serie de populaţii a căror înrudire a fost recent dovedită. localizaţi mai la sud. Celelalte două. influenţaţi de Islam – Hyderabadul. dar cu o puternică diasporă în nord-estul insulei Sri Lanka (Peninsula Jaffna). Meridiane.). în Orissa şi Bengal. Malaysia. relativ bine cunoscute nu prezintă o înrudire certă. Andhra Pradesh unde practică agricultura itinerantă. nu suficient de convingător. nu este deplin acceptată deşi o serie de dovezi arheologice confirmă acest fapt. În trecut grupuri importante de tamili au pus în valoare deltele unor fluvii din Indochina (sudul Myanmar. b)Grupul dravidian central. cuprindea în principal două popoare : sumerienii.55mil sau chiar dublu. fiind alăturate de unii familiei asianice. la care se adaugă altele mai mici. Popor cu 160 Termenul de invazie folosit în general atunci când este vorba de geneza civilizaţiei indiene. a căror contribuţie la indianizarea acestei regiuni a fost capitală. Pot fi deosebite trei grupuri înrudite între ele dar inegale ca dimensiune: a)Grupul dravidian nordic. Atribuirea declinului vechii civilizaţii a Văii Indusului unei invazii indo-europene (ariene) în urmă cu circa 3500 ani tot mai puţin acceptată fiind vorba mai degrabă de o infiltrare progresivă a acestor populaţii în subcontinentul indian şi fuziunea cu populaţiile locale (vezi M. de existenţa unor grupuri relicte în nordul Indiei şi în Pakistan.Martiş. fie că practică hinduismul sau Islamul. amestecaţi cu populaţiile iraniene locale. în statul Tamil Nadu. Africa de Sud. Înrudirea dintre cele două subfamilii – elamo-sumeriană şi dravidiană. marchează retragerea spre sud în faţa invaziei indo-europene. de alţii familiei kartvelice deşi apropierea de dravidiană pare cea mai plauzibilă. fiind centrul unui puternic principat islamic care a rezistat colonizării britanice (Golkonda).

2 mil. Cuprinde în principal două popoare : -arabii.4. bine personalizate : 1)Subfamilia semitică.). Hedjaz) sau impus graţie religiei islamice care a impulsionat iniţial expansiunea în restul Peninsulei Arabice unde au submers vechile populaţii semitice. divizaţi în patru subfamilii inegale. Diferenţele dialectale sunt foarte mari dar în ultimele decenii se impune tot mai mult araba literară. în statul Karnataka (regiunea oraşului Mangalore) şi în insulele Laccadive.. Cochin şi Trivandrum fiind vechi punţi de legătură ale Indiei spre vest. circa 0. în Abisinia.G. sau spre nordul Africii. dintre care mai bine de 10% trăieşte în diaspora.î.6 mil) contează printre cele mai avansate populaţii din India din punct de vedere cultural şi social : alfabetizare masivă. localizaţi în partea sudică a Mesopotamiei.IV.n.e. Religion. 1996. Numărul lor este de circa 254 mil.) spre Mesopotamia şi litoralul estic al Mediteranei. -kannarezii. localizat iniţial în aria de origine din Yemen dar răspândit prin migraţii succesive în întreg arealul ocupat de familia afro-asiatică şi chiar în afara acesteia.2. London. Astfel. în Companion Encyclopedia of Geography. de rasă europoidă în esenţă dar cu un aport negroid însemnat. Intermediar între malayali şi kannara este poporul tulu (2.locuitori. constituie prototipul specificului dravidian în cadrul mai larg al culturii indiene.7-1 mil.). mai ales în Africa. Formaţi în Arabia Felix (Yemen. numărul vorbitorilor depăşind 283 mil. asirienii. Dhufar). cf E. Araba constituie vehicului Islamului fiind răspândită în toate statele cu populaţie majoritar musulmană161.pp 120-147 107 . este cel mai important centru indian al industriei de vârf. încă din mil. sau un rol cultural major – evreii mai ales. Unele dintre ele au stat la baza unor vaste imperii antice : akkadienii şi babilonienii. Asir. sunt localizaţi la nord de tamili în interiorul Dekkanului (statul Karnataka sau Mysore cum se numea după vechea capitală) numără 41. cei din sud-estul Turciei fiind exterminaţi în contextul destrămării Imperiului Otoman la începutul sec. în Transcaucazia şi în jurul lacului Urmia din nord-vestul Iranului (aysor). regiune cu un climat tropical umed. dar rolul limbii arabe este mult mai mare. mai numeros. creştini de rit nestorian. de la 817 mil. Numărul popoarelor semite este mult mai redus astăzi decât în Antichitate. în anul 2000.22. Alte populaţii semitice au avut un rol prioritar în dezvoltarea relaţiilor comerciale din bazinul mediteranean – fenicienii. armeni) sau evreieşti foarte vechi. creştere demografică redusă. localizaţi în nordul aceleiaşi regiuni care mai subzistă sub forma unor mici grupuri izolate în nordul Iraqului sau în diaspora (asiro-caldeenii. asimilaţi mai tîrziu prin elenizare şi arabizare.î.). Bangalore. -malayalii de pe Coasta Malabar (statul Kerala). Capitala actuală.locuitori. deosebit de unitar sub aspect lingvistic dar eterogen sub aspect antropologic. porturile Calicut. localizat mai la nord. dens populată (37. în forma sa din Egipt. Familia afro-asiatică Imensul spaţiu suprapus zonei tropicale aride din sud-vestul Asiei şi nordul Africii este populat din vechi timpuri de un grup de popoare.al XX-lea sau au fost obligaţi să ia calea exilului.Parrinder.I. stat situat la interferenţa celor două lumi arabe – Maghreb şi Mashrek dar avantajat şi de faptul că adăposteşte 161 Numărul musulmanilor este în creştere rapidă. IV. O dovadă a acestei deschideri este prezenţa unor comunităţi creştine (siro-malabarezi. formează unul din marile ansambluri etno-lingvistice ale lumii. popoarele semite actuale sunt de obicei divizate în două grupuri : a)Grupul semitic meridional. arabii formează mai degrabă un ansamblu lingvistic şi cultural decât unul etnic. Puţin diferenţiate lingvistic. deschidere tradiţională spre exterior. a căror variantă sudarabică mai subzistă încă în insula Sokotra şi pe coastele Yemenului şi Omanului (Hadhramaut. Denumită familia afro-asiatică. cea mai importantă prin număr şi extindere spaţială (peste 292 mil. de unde au început să migreze de timpuriu (mil.e. Routledge. constituind comunităţi importante în Occident. fiind foarte puţin diferenţiaţi de tamili. nature and origins. fiind unul din marile popoare ale Globului. Originea populaţiilor semitice este căutată de obicei în sudul Peninsulei Arabice. numărând circa 375 mil. în 1985 la peste 1200 mil. O altă direcţie de migraţie a popoarelor semite a fost peste Marea Roşie.n.5mil.o veche şi bogată tradiţie culturală. Numărul lor este de circa 74 mil.

Arameii. au constituit de timpuriu o diasporă.5 mil. ansamblu etno-lingvistic omogen ce cuprinde majoritatea populaţiei din actualele state Etiopia şi Eritreea. siriacă în câteva sate creştine din Liban şi Siria. a căror limbă are statut oficial . absorbit aproape complet prin arabizare dar întărit în urma reconstituirii statului Israel. Comercianţi şi meşteşugari iscusiţi.. alte focare secundare s-au constituit în Asia Centrală. Consideraţi pe drept cuvînt autorii Vechiului Testament.e. inclusiv în spaţiul românesc. de unde s-au răspândit în sec.n.. Aramaica mai subzistă ca limbă liturgică în unele biserici creştine din Orient. în Argentina. limba în care a fost redactată o bună parte a Bibliei. restul de 30 mii au rămas în Etiopia).n.n.6 mil. fapt ce a grăbit regruparea populaţiei evreieşti în actualul Israel. obiect al unor conflicte încă nestinse cu populaţia arabă locală. tigrinii care împreună cu populaţiile înrudite depăşesc 10. fiind limba maternă a lui Isus Christos. Evreii. greu acceptată ca aparţinând comunităţii iudaice.n. dar cel mai important a rămas cel din Europa Centrală puternic afectat de Holocaustul nazist (circa 6 mil. apropiaţi prin limbă şi origine de popoarele semitice de nord. dar repatriată după degradarea situaţiei din această ţară (în 1975-1991 au fost „repatriaţi” circa 50 mii. inclusiv cea ebraică (amaleciţii. 0. text sfînt comun creştinilor şi mozaicilor. preluat apoi de babilonieni (caldeeni) şi asirieni. Există şi tendinţa foarte evidentă de arabizare a unor populaţii marginale. creştinii ortodocşi din Liban. impunându-şi treptat controlul asupra Mesopotamiei iar limba lor s-a răspândit în defavoarea altor limbi semitice spre sfîrşitul primului mileniu î.e.6 mil. alt popor semitic vechi. adepţi ai Islamului. Grupuri arabofone importante s-au constituit în Europa de Vest. limba lor fiind oficială în Eritreea. Alte popoare vechi din acest grup au fost complet asimilate – canaaniţii. în Canada etc. Siria. Un caz mai aparte îl prezintă comunitatea iudaică din Etiopia (falasha) vorbitoare de amharică.e. în total peste 11. s-au format în Palestina prin sedentarizarea unor triburi semite nomade în mileniul II î. argobba şi harari care vorbesc dialecte mai arhaice şi sunt parţial islamizaţi). Aceeaşi soartă au avut-o moabiţii din Iordania actuală şi alte populaţii menţionate în Biblie. în S. rezultat al migraţiei „popoarelor mării”).U. I. spaţiul germano-polon.). Trăsăturile rasiale sunt mixte. deosebindu-se astfel de restul populaţiilor semite. sudul şi centrul Asiei. de unde au fost expulzaţi în perioada Inchiziţiei. şi asimilarea unor populaţii preexistente a căror origine este incertă (filistenii consideraţi adesea ca fiind indo-europeni.). O parte din populaţia de limbă arabă din Orient a păstrat religia creştină. madianiţii etc. al XIX-lea spre est. s-au răspândit spre nordul şi estul Africii. de rasă neagră. Se impun în primul rând două grupuri etnice : amharii din partea central-nordică a Etiopiei (23. Etiopia. împreună cu gurage. baza populaţiei din vechea Palestină.). mixtate rasial de obicei. fiind prezenţi şi în Sudan sau în Somalia.e. Istoria poporului evreu este fascinantă şi tragică totodată. 0. b)Grupul semitic septentrional. majoritatea fiind creştini monofiziţi. s-au remarcat prin rolul esenţial pe care lau avut în istoria umanităţii. mai important în trecut.e. în primul rând în Franţa. cu excepţia celor din regiunea de coastă a Eritreii...A. ultimul nucleu de rezistenţă fiind Cartagina din nordul Africii unde se vorbea o variantă a fenicienei – punica. 108 . sub diverse forme păstrându-se şi ca limbă de comunicaţie : aisor în Transcaucazia.un sfert din totalul populaţiei arabofone. poporul care a pus bazele primului mare imperiu maritimcomercial în mileniile II-I î. dintre care s-au remarcat fenicienii... Palestina. constituind progresiv mai multe focare ale iudaismului : Spania medievală. Europa. copţii din Egipt. Derivă din vechile populaţii semite din Yemen imigrate peste Marea Roşie şi amestecate cu populaţia locală în mil. cum e cazul unor populaţii din vestul Sudanului şi din Ciad.3 mil. accentuată de ocupaţia romană la sfîrşitul mileniului I î. Numărul lor este de circa 34.5 mil. O parte însemnată a participat şi la colonizarea Americii (peste 6 mil. majoritară aici înainte de cucerirea arabă (maroniţii din Liban. prin emigraţia populaţiei originare din Maghreb şi Orientul Apropiat (circa 2-3 mil. constituiau baza populaţiei din Siria actuală (numită şi Aram). Cei mai vechi dintre ei – akkadienii au preluat civilizaţia sumeriană constituind unul din primele mari imperii ale Antichităţii. dominant negroide. Iordania.).victime).3 mil. -etiopienii.n. î. India etc.

karaiţii din Crimeea fiind adesea consideraţi ca urmaşi ai hazarilor. În perioada preislamică iudaismul era destul de prezent în vestul Peninsulei Arabice în rândul populaţiei locale. Limba lor este folosită în biserica coptă. sudul şi estul Etiopiei. cu trăsături rasiale mixte. din Crimeea care foloseau un dialect turcic.VIII e. folosirea limbii române în mass-media israeliană după 1950. Cea mai numeroasă comunitate ebraică este în prezent cea nord-americană. Marea Britanie (peste 400 mii) la care se adaug cele din America de Sud (Argentina mai ales). Sahara) ori i-au asimilat complet. parţial arabofone.4 mil în 1989 dar sub 0. cele mai puternice comunităţi fiind cele de la Livorno şi Salonic. Numărul lor este greu de precizat.). Un reviriment al conştiinţei etnice berbere se resimte mai ales în Algeria (Kabylia) unde populaţia berberă este mai avansată cultural decât cea arabofonă. imazighen şi rifanii din Maroc. destul de diferenţiaţi antropologic dar apropiaţi lingvistic. 2)Subfamilia hamită Constituia în Antichitate baza populaţiei din Africa de Nord. majoritar anglofonă. în anul 2000.S. idiş (iudeo-germană) vorbită în centrul şi estul Europei şi în diaspora americană.). Principala arie de concentrare din această perioadă (Europa central-estică) are astăzi o importanţă cu totul secundară162. urmată de aceea din Israel (5. Comunităţi dinamice sunt cele din Franţa (peste 600 mii. La nord de Caucaz.). Unele surse îi consideră ca fiind majoritari în Maroc şi Algeria. având relaţii foarte complexe cu fosta metropolă colonială – Franţa. dar şi cele din Maroc. populaţie iraniană. ca şi cel al României – de la 0. O populaţie semită aparte sunt maltezii. formată în Spania şi răspândită în zona mediteraneană. proces continuat în timpul cuceririi arabe – libienii. Religia mozaică (israelită) este specifică poporului evreu singurele comunităţi alogene convertite mai subzistă în Caucaz. (1. asimilat complet dar cu o bogată istorie care fascinează încă prin monumentele lăsate moştenire umanităţii. locuind mai ales în Egiptul de Sus). fapt ce explică de ex. locuitori concentraţi în cornul Africii (Somalia.evrei înainte de război şi doar câteva mii astăzi. cei mai mulţi fiind bilingvi (circa 17-26 mil.R. distribuţia spaţială actuală fiind sensibil diferită de cea antebelică. 3)Subfamilia cuşitică Apropiată din punct de vedere lingvistic de cele anterioare. 109 . evreii reveniţi în Palestina au început să folosească o nouă limbă – ivrit.). Se pot deosebi două mari grupuri : a)Grupul egiptean. îmbogăţită cu elemente din vocabularul contemporan.. constituindu-se două limbi mixte : sefarda (iudeo-spaniola). datorită emigraţiei spre Israel). Niger. b)Grupul libico-berber. o parte a taţilor. Mai cunoscuţi sunt cei din zona muntoasă a Atlasului : kabylii şi chaouia din Algeria. Importante sunt încă acelea din spaţiul fostei U. asimilate parţial în perioada feniciană sau romană. masiv „repatriaţi” având această origine.n. la 9 mii. Prezenţa evreilor este aproape universală. Expansiunea arabă i-a împins spre regiunile izolate. Mali. dar majoritatea sunt bilingvi vorbind şi araba. rolul lor în economia şi politica mondială fiind adesea subiectul unor controverse. Libia. fiind catolici (circa 0. se deosebeşte prin particularităţile antropologice generate de un amestec foarte vechi între negroizi şi europoizi.S. Djibouti) dar sunt întîlniţi şi în 162 Cazul Poloniei cu circa 3 mil.5 mil. Mauritania şi Sahara Occidentală.6 mil. Numărul total al evreilor este de circa 15-18 mil. Se adaugă grupul minoritar al karaiţilor. în general această populaţie era bilingvă folosind şi limba ţării adoptive. Antisemitismul este una din cele mai răspândite forme de xenofobie. a căror limbă este considerată un dialect arab dar cu o puternică influenţă italiană. chleuch.6 mil. cuprindea în Antichitate mai multe popoare. Grupează peste 46 mil. Evreii din ţările arabe foloseau araba. Se adaugă tuaregii din Sahara centrală. vechii egipteni fiind creatorii uneia din cele mai strălucite civilizaţii. Numărul total al berberilor poate fi apreciat la circa 17-18 mil. într-o formă modificată (creştini monofiziţi. bazată pe vechea ebraică. cel mai tipic popor nomad din această regiune deşertică. numizii etc. muntoase sau deşertice (Atlas. o bună parte dintre evreii yemeniţi. circa 9 mil. iudaismul se răspândise mai ales în perioada hanatului hazar (sec.Această peregrinare a dus la dispariţia din uzul cotidian a limbii ebraice. Astăzi sunt cunoscuţi sub numele generic de berberi. Din 1945.5mil. fiind larg reprezentaţi şi în Tunisia.

supuşi unei politici de arabizare după ce au fost islamizaţi. bedja. localizate de multă vreme în regiunea lacului Ciad (nordul Camerunului şi al Nigeriei. sau chiar mai mulţi după unele surse). Cei circa 10. vezi lucrarea ????????. subiectul unui conflict între cele două state ca şi în estul Kenyei. dominanţi în Somalia şi Djibouti dar sunt prezenţi şi în sud-estul Etiopiei (Ogaden). Cele circa 100 triburi aparţinând acestui grup etno-lingvistic numără circa 5.) în sudul extrem al Etiopiei. nici unul dintre ele nu se distinge însă prin importanţă. apărută la editura Meridiane ????????????????? 110 . constituie cel mai important grup etnic din Etiopia.somalezi sunt în cea mai mare parte crescători de animale. motiv care generează unele mişcări de secesiune. fiind în general subordonate populaţiilor locale de origine nilo-sahariană sau bantuidă. cu toate că este una din cele mai recent constituite. susţine formarea indo-europenilor în Anatolia de unde printr-un prim val migratoriu au populat întreaga Europă. islamizaţi şi recent în curs de sedentarizare (circa 1 mil. din Djibouti şi estul Etiopiei. 4)Subfamilia ciadiană Alăturată adesea familiei nilo-sahariene.22. cîştigă teren în ultima vreme o altă teorie. în regiunea extrem de aridă a riftului african.2. care a condus la formarea actualelor popoare indo-europene.2mil. cuprinzând circa 2. limba lor fiind supusă unei presiuni puternice din partea limbii oficiale (amhara). kartvelice şi elamo-dravidiene. Cea mai răspândită plasează aria lor de formare în stepele ponto-caspice unde această populaţie a domesticit calul dobândind astfel un mijloc de deplasare rapidă care le-a permis colonizarea unor vaste suprafeţe. cuprinde o serie de populaţii de rasă negroidă. ambele plauzibile dar insuficient de sigure din punct de vedere arheologic.).). Originea indo-europenilor primitivi este extrem de controversată. iraqw. IV. conform căreia indo-europenii sau format ca grup distinct în Orientul Apropiat. în amestec cu populaţii nilo-sahariene sau spre nord pînă în Egipt. Acesta le atribuie vechea civilizaţie agrară din Anatolia Centrală (Çatal Hüyük) şi susţine că dispersia indo-europenilor este rezultatul unei difuziuni lente a practicilor agricole spre regiunile în care aceştia trăiesc astăzi. În afara acestora se mai remarcă prin numărul important : sidamo (5 mil. din nordul Eritreei şi nord-estul Sudanului (2. Somalii sunt al doilea popor cuşitic important. cei mai meridionali. păstori nomazi.locuitori.) înrudiţi cu sidamo dar în curs de asimilare de către amhari: danakilii (afarii). 23). existând două opinii. walamo şi hadiya. prezenţi în Tanzania şi Kenya unde practică păstoritul nomad. 163 Asupra acestui subiect. deci cam 45% din total (tab. a britanicului C.1mil.Kenya sau în Tanzania. diseminaţi pînă în R. în contact cu populaţiile asianice. Majoritatea sunt musulmani. sprijinindu-se pe un material arheologic destul de consistent163. Aceasta se explică prin expansiunea teritorială extremă pe care au cunoscut-o.cu excepţia triburilor situate mai spre nord.2 mil.21. peste aceste populaţii venind un al doilea val. Din punct de vedere politic au însă un rol secundar. mai exact în Anatolia. sud-vestul Ciadului). divizaţi într-o sumedenie de clanuri şi triburi rivale care au favorizate dezagregarea statului în urma războaielor civile recente.2 mil. semitice. localizaţi în regiunea muntoasă înaltă care separă Valea Nilului de Marea Roşie. cu excepţia armenilor.Renfrew.4. crescători transhumanţi de animale şi cultivatori.Centrafricană. influenţate de amharii creştini. Cel mai numeros popor cuşit este oromo (galla) din sudul Etiopiei (22. Pe de altă parte.23. relativ recent stabilite în teritoriile actuale. Conform acestei opinii dispersia populaţiilor indo-europene este rezultatul unor invazii de cucerire a teritoriilor deja ocupate de populaţii exclusiv agricole. grecilor şi albanezilor care ar subzista din primul val. pe la nordul Mării Negre. cu un slab aport europoid. cărora le-ar corespunde şi un vocabular agrar comun.9 md. un cunoscut arheolog american de origine lituaniană.6 mil. O variantă a celor două. în partea centrală a acestui stat. prezent şi în nordul Kenyei. în lungul riftului (circa 4. Agricultori sau păstori divizaţi în numeroase triburi. Această teorie este susţinută în primul rând de Maria Gjimbutas.Familia indo-europeană Este cea mai bine reprezentată pe Glob.

asemănările şi deosibirile dintre acestea două fiind extrem de complicate164. traseu utilizat şi de alţi invadatori în diverse perioade ale istoriei : Alexandru Macedon. fiind pomenite şi în Biblie (invazia „popoarelor mării”). Fiji etc. aici avându-şi obîrşia o serie de revoluţii spirituale care au modificat profund spaţiul cultural al Asiei de SudEst şi Est (budismul în primul rând dar şi hinduismul). După toate probabilităţile este grupul desprins cel mai timpuriu. împingând spre sud sau în ariile forestiere ori asimilând populaţiile autohtone. Ajunşi în această regiune au asimilat vechea civilizaţie a văii Indusului. astfel că astăzi vasta familie pe care o formează cunoaşte cea mai amplă desfăşurare în spaţiu. a permis unora dintre popoarele indo-europene mai noi. Civilizaţia indiană contează printre marile civilizaţii ale lumii. mai important numeric astăzi (1170 mil. derivată din expansiunea unor populaţii din Asia Centrală (arieni) spre valea Indusului. asimilând grupuri rasiale şi populaţii diverse (australoizi în sudul Asiei. 111 . Acest proces continuă şi în prezent când multe dintre populaţiile originare (adivasis în limba hindi) sunt dispersate în masa populaţiei de origine preponderent indo-europeană. Malaysia. creată de populaţii de origine dravidiană. prin pasurile Munţilor Hindukuş. spre sud şi spre vest. populaţii de factură semitică sau caucaziană în vest). probabil sub impulsul unor populaţii mongoloide sau ca urmare a presiunii demografice. greacă . unde sunt majoritari. S-a despărţit treptat în două grupuri deosebit de unitare : a)Grupul indian. Mahmud Ghaznavidul. relativ dificil de corelat. bumbac. în America.) sau unele invenţii epocale (inclusiv aşa numitele cifre arabe). în perioada colonială. Astfel limbile indo-iraniene şi cele balto-slave ar fi format un grup distict de grupurile greco-italo-celtic şi germanic.La nord sau la sud de Marea Neagră. respectiv sanscrită. s-au răspândit şi în alte regiuni ale Globului : Guyana. cert este că înrudirea actualelor popoare indoeuropene nu poate fi întîmplătoare.). indiană. 1)Ramura indo-iraniană Este cea mai numeroasă şi mai dinamică. Pe parcursul ultimului mileniu. cristalizând civilizaţii originale inspirate de cele anterioare şi al căror rol în istoria umanităţii a fost capital : hitită. citrice etc. În prezent popoarele din ramura indiană constituie majoritatea populaţiei din toate statele subcontinentului indian. Trinidad-Tobago. expansiunea la nivel global. cu excepţia Bhutanului. Acest context a permis dislocarea unităţii culturale a subcontinentului indian şi în cele din urmă divizarea politică după 1947. fiind formată prin deplasarea spre sudul Asiei (indiferent de opiniile asupra poziţiei regiunii de origine) şi prin asimilarea unor populaţii aparţinând în primul rând familiei elamo-dravidiene. emigraţia a fost foarte timpurie impunând astfel modele culturale tipice (cazul hinduismului care subzisă în insula Bali). în platoul Dekkan. paralel văii Kabul. cea mai mare parte a acestor populaţii au suferit o înrîurire puternică a civilizaţiei islamice. cu trăsături rasiale mixte. anul obţinerii Independenţei. Mult mai tîrziu (după 1500). În mod obişnuit sunt acceptate 11 ramuri distincte. romană etc. când au intrat în sfera de influenţă colonială britanică. 164 Se miza mult pe unele particularităţi fonetice precum opoziţia centum/satem după modul de pronunţare a cuvântului sută în latină. În orice caz. spre Lumea Nouă. australoid-europoide. sud-estul Asiei şi Oceania – Singapore. deşi multă vreme s-a făcut o distincţie între grupul oriental şi cel occidental. constituind extremitatea sudică a marii familii indo-europene. rămas unitar multă vreme.e. Tot aici îşi au originea o serie de plante de cultură foarte importante (orez. migraţia lor din această regiune a început la sfîrşitul Neoliticului. Surinam.n. avansul cîştigat în domeniul civilizaţiei. unele de tip australoid (veddoid) altele de tip mongoloid (tibeto-birman). în mileniul al II-lea î. greu de localizat. afluentă a Indusului. coastele estice şi sud-estice ale Africii. chiar dacă din punct de vedere rasial este extrem de eterogenă. Mauritius şi Reunion în Oceanul Indian. iar din sec. precum şi a celei britanice. cu toată dispersia fiind una dintre cele mai omogene familii. în varianta persană mai ales. Diferenţierile milenare nu au înlăturat similarităţile lingvistice. 165 Mai ales pasul Khyber. tradiţiile culturale ale celor mai vechi dintre ele indicând un nucleu iniţial. Spre această din urmă regiune. 165. inegale. Babur etc. De aici au avansat treptat spre est. în bazinul Gangelui şi spre sud. Aceste migraţii au continuat pe tot parcursul Antichităţii. medopersană. Spaţiul ocupat de ele era încă de pe atunci imens – de la Atlantic pînă la Golful Bengal. aşa cum o dovedesc vechile texte sanscrite şi avestice. al XIX-lea.

în statul Orissa îndeosebi) şi assameza (24. Toate posedă însă o conştiinţă naţională unică. -subgrupul indic de sud. această ramură este foarte complexă. Bhutan şi Nepal). Un liant indiscutabil îl constituie sistemul castelor. lărgindu-i acesteia aria de influenţă. Toate aceste populaţii sunt dominant hinduiste şi sunt înrudite lingvistic cu un grup important. majoritar musulman. are statut oficial în India fiind acceptată ca limbă de comunicare de mai multe popoare înrudite îndeaproape : rajasthanii din regiunea aridă a semideşertului Thar (46 mil. Numărul lor.5mil. în sens restrîns. având un spaţiu cultural bine definit. biharii şi kosalii din estul Cîmpiei Gangelui. Pe teritoriul lor se află principalul centru economic al Indiei. reminiscenţă a îndelungatei stăpîniri coloniale portugheze.Aparent. Madhya Pradesh. relativ unitar şi cu un rol major în statul indian contemporan. cu cea mai valoroasă literatură modernă din India. revoluţie spirituală de o importanţă primordială în cultura universală. unul din marile popoare ale lumii). Pornind de la unele criterii lingvistice se pot deosebi nouă mari ansambluri etno-lingvistice. -subgrupul indic central. cu excepţia celor aflate sub influenţa Islamului sau a budismului. rămasă de atunci centrul cultural al acestei ţări. în realitate existând o mare varietate de denumiri locale suprapuse unei înlănţuiri de dialecte care fac foarte dificilă delimitarea etno-lingvistică în toată partea nordică a Indiei. cuprinzând foarte multe popoare. 112 . care domină vestul Cîmpiei Gangelui şi nordul Podişului Dekkan (statele Uttar Pradesh. cuprinde populaţia din statele indiene Bihar. cuprinde majoritatea populaţiei din statele indiene Maharashtra şi Goa (marathii şi konkanii. reprezentând o strălucită cultură. compus dintr-un număr greu de precizat de comunităţi endogame ordonate ierarhic conform unei scări de valori. a căror limbă are un trecut prestigios. majoritar musulmană) şi în West Bengal. în Assam.4 mil. pe parcursul mil.. cel mai numeros. panindiană. fiind şi cel mai divergent din punct de vedere lingvistic iar antropologic având trăsături dominant australoide. fiind prezenţi şi în diaspora166.5 mil. Din cauza fărâmiţării dialectale excesive. Limba bengali are statut oficial în Bangladesh (85% din populaţie. Delhi). prezenţi şi în sudul Nepalului. Haryana.e. Tot aici s-a născut budismul. În statul Bihar şi în estul statului Uttar Pradesh trăiesc alte două popoare înrudite.2 mil. care vorbesc un dialect singhalez (divehi) sunt majoritar musulmani. Cei mai cunoscuţi sunt bengalezii (213. 1998).). Orissa. Assam şi din Bangladesh. oraşul Bombay (Mumbai). împreună). localizat în sudul extrem – insula Sri Lanka şi arhipelagul Maldive. destul de evident. aceste popoare folosesc tot mai mult în comunicare limba hindi. -subgrupul indic de est..) sunt singurul popor neoindian majoritar budist iar maldivienii. West Bengal. Goanezii (konkanii) se disting prin apartenenţa culturală la catolicism. antropologic fiind rezultatul amestecului dintre europeni şi populaţia locală (din secolul al XVI-lea pînă după 1960).. este de circa 295 mil. care fac tranziţia spre subgrupul indic central : biharii (84 mil. aici aflându-se capitala coloniei britanice India – Calcutta. formată în perioada 166 Numele propus este generic. bazată pe acelaşi dialect al limbii punjabi din regiunea oraşului Delhi (khari boli). Majoritatea grupurilor etnice care o compun sunt bine personalizate lingvistic. dar raportat la dimensiunile subcontinentului indian şi la masa demografică a acestuia situaţia este similară celei din Europa.). mai deosebit prin aportul rasial mongoloid. 81. Este rezultatul migraţiei unor grupuri de populaţie din nordul Indiei. mijlocită de unitatea culturală. asimilând populaţia veddoidă locală.8 mil. dar limba lor – hindi.n. resturile acesteia rezistând încă în centrul insulei. unele populaţii din zona hymalaiană etc. dispersat şi în alte regiuni ale Indiei şi în Pakistan – urdu. Ambele au creat în Antichitate nucleele unor puternice state (Magadha.I î. izolat de restul grupului. Cel mai important popor este cel hindustan. mai ales cele cristalizate mai timpuriu. Rolul lor în cultura şi în istoria Indiei a fost mai degrabă secundar. Singhalezii din Sri Lanka (16. greu de diferenţiat : -subgrupul indic insular. Kosala) care au unificat cea mai mare parte a subcontinentului indian. în regiunea piemontului Terai) şi kosalii (48. fiind îndeaproape înrudită cu oriya (36 mil.. a căror limbă nu este decât o variantă a limbii hindi (hindustani). expresie atât a religiei hinduse dar şi a organizării sociale sau a unei viziuni asupra lumii (Tamisier.

La vest de aceştia se disting alte trei etnii – pahari de vest. şi un conflict latent îi opune puterii de la Islamabad dominată de punjabi. -subgrupul indic de nord-vest. varianta persană. ca şi unele populaţii din Rajasthanul vecin (marwarii). înrudită cu cea din Punjab. Punjabii. cunoaşte una din cele mai importante diaspore interne şi externe dintre popoarele neoindiene. 168 Populaţiile care utilizează limba hindi sunt favorizate şi de cel mai ridicat ritm de creştere a populaţiei din India (22-24‰.). 113 . Popor cu un spirit comercial puternic. după toate probabilităţile populaţii de origine dravidiană arianizate la o dată neprecizată. Tipul lor antropologic este cel mai apropiat de cel europoid meridional. ceea ce îi asigură locul secund în lume după chineză168.Uttaranchal).2 mil. R. New Delhi). Distincţia principală provine din caracterul agricol al regiunii. izolate pe văile superioare ale afluenţilor Gangelui sau Indusului. Mahatma Gandhi. De remarcat la acest grup este aportul rasial mongoloid. Un alt popor important din acest subgrup este gujarati din vestul Indiei (peninsula Kathiavar şi regiunile vecine). timpuriu islamizată. Numărul lor depăşeşte 25.Puram. Sikhii.. motiv pentru care este în regres în favoarea acestora. rajasthani şi marathi.K. garhwali şi kumauni ce totalizează 11. pahari) care au reuşit să se impună în statul Nepal începând cu sec.35. sistem utilizat încă din Antichitate ca şi din influenţa arabo-persană mai profundă. la baza acestora a stat de fapt un dialect al său. Cuprinde o serie de populaţii mai restrînse numeric.4 mil.). Această limbă se distinge şi prin utilizarea alfabetului arab. înrudite cu cele din Cîmpia Gangelui.9 mil.XVI-XVIII) prin influenţa persano-arabă167 Numărul acestora este de circa 70 mil.5 mil. regiune cunoscută îndeobşte sub numele de Kaşmir. dar limba urdu are statut oficial în Pakistan (în India este în declin). sporindu-le rolul cultural.) din vestul statului Madhya Pradesh. majoritatea locuind în India. locuitori se disting prin caracteristicile 167 Urdu de la hoardă. Aceasta îi asigură o rezistenţă mai mare în faţa tendinţei de marginalizare datorată utilizării oficiale excesive a limbii urdu. -subgrupul indic de nord (himalayan). Numărul lor (104 mil. Sample Registration System Bulletin. depăşind cu mult 500 mil.mogulă (sec. Este motivul pentru care limba sindhi este singura limb[ autohtonă din Pakistan căreia i s-a acceptat rolul de limbă co-oficială la nivel regional. nucleul iniţial de expansiune al triburilor ariene. nr.9 mil. se disting prin viaţa sobră şi spiritul comercial. în defavoarea populaţiilor de origine tibeto-birmană (18 mil.2. cuprinde câteva populaţii mai conservatoare.5mil.) le asigură unul din primele locuri printre popoarele neoindiene dar sunt foarte divizaţi cultural. 169 Aceste particularităţi au stat la baza secesiunii regiunii şi constituirii în anul 2000 a unui nou stat indian. cuprinde populaţia de pe valea Indusului. 2001.) şi khandesii (1. Limba punjabi este foarte apropiată de hindi-urdu. se inserează două grupuri etnice arhaice mai puţin importante. numele lor derivând după toate probabilităţile de la numele unui trib al hunilor heftaliţi care au invadat nord-vestul Indiei la începutul erei noastre – gujarii. din regiunea muntoasă înaltă a Himalayei occidentale şi a Karakorumului. un grup intermediar. Punjabul constituie cea mai avansată regiune economică a subcontinentului. al XVIII-lea.. faţă de media de 17‰ în 2000. populează fertila cîmpie Punjab de la poalele Himalayei. Între gujarati. aflat în afara sferei de influenţă a limbii hindi (54. Uttaranchal Pradesh. saraiki.. astăzi divizată între Pakistan şi India. Mai importanţi sunt nepalezii (chetri. între o majoritate musulmană (în Pakistan) şi o minoritate sikh sau hinduistă (statele indiene Punjab şi Haryana).7 mil. Gujaratii ca şi rajasthanii s-au distins în istoria Indiei prin spiritul războinic al unora dintre castele lor (rajpuţii). vizibil mai ales pe văile cele mai înalte169. fiind iniţial limba soldaţilor din taberele armatei Marilor Moguli. pe teritoriul Sindului aflându-se principalul centru economic al Pakistanului – portul Karachi. -subgrupul dardic. formând o activă diasporă în multe regiuni ale lumii şi având un rol important în sectoare cheie ale administraţiei indiene (armată. cf. încât numărul celor care utilizează ansamblul lingvistic hindi-urdu este mult mai mare. Cei 7. cel puţin în partea indiană. dar prezentând asemănări mai mari cu grupul indic. bazat pe irigaţii. intrate în sfera culturală a limbii hindi (statele Himachal Pradesh şi nordul statului Uttar Pradesh . vol. Cele două popoare – lahnda (punjabi de vest) şi sindhi se află de fapt într-o continuitate lingvistică. alt popor din acest subgrup. fiind integrat când unuia când altuia. unul din reformatorii Indiei moderne provenea din acest popor. de multe ori clasificat ca un grup aparte în cadrul ramurii indo-iraniene. respectiv 23. amestecul cu populaţiile de tip australoid fiind mult mai redus. poliţie). cu caracter tribal : bhilii (circa 7.

ţigani în România sunt de-a dreptul irealiste pentru simplul motiv că ar semnifica o proporţie de 13-18% din totalul populaţiei. În Antichitate populau şi stepele pontocaspice unde au fost treptat asimilaţi sau împinşi spre regiunile muntoase ale Caucazului şi Pamirului. se recunosc drept…ţigani. 170 Unul din ultimele grupuri etnice din regiune care au scăpat procesului de islamizare şi care sunt refugiaţi relativ recent din estul Afganistanului fiind înrudiţi cu paşaii. conform cifrelor oficiale (Bulgaria cu 475 mii sau 6%) ori oficioase (Slovacia. -subgrupul ţigănesc. estimările de circa 1 million (4% din total) par cele mai realiste. 114 . aportul australoid fiind marginal iar cel mongoloid local. kohistani. mai importante fiind grupurile de pe văile Başgal (kati) şi Waigal. din Slovacia şi Ungaria pînă în Bulgaria. de asemenea clasificat separat de mulţi specialişti. Astfel. Kaşmirul era un principat cu o populaţie majoritar musulmană. chiar şi în ariile de concentrare mai puternică a acestora. Formează baza populaţiei din Iran. sangleci.) dar ocupând un spaţiu mai vast. motiv al disputei continui dintre cele două state. Orientul Apropiat. mai recent islamizate au un rol secundar. În prezent se manifestă o tendinţă de migraţie spre ţările Europei Occidentale. În cazul citat. 171 Termenul rom impus de mass-media. Spaţiul ocupat de acest grup nu este continuu fiind întrepătruns cu cel al populaţiilor turcice cu care s-au influenţat reciproc.. cu circa 250 mii sau 5%.5%. insesizabilă. dar privind obiectiv lucrurile. îndeosebi sub forma unor mici etnii reziduale. din Asia Anterioară în Europa şi de aici peste ocean. cel puţin în România. 172 H. fiind creatorii unor mari şi strălucite imperii. fiind în diverse stadii de asimilare şi aculturaţie. prin prisma modului lor de viaţă şi a autodeterminării pot fi acceptate între 3 şi 6 mil. distingându-se asemenea altor munteni prin traiul sobru : shina din defileul Gilgit al văii Indusului. retrase în regiunea înaltă a Munţilor Hindukuş sau în Pamir (paraci. dar dintre numeroasele popoare care-l formau în Antichitate mai rezistă doar câteva. Pretinsul caracter pejorativ al acestei denumiri derivă de fapt din automarginalizarea acestor comunităţi şi reticenţei faţă de exigenţele unor societăţi cu solide tradiţii sedentare. spre graniţa afgană. Exagerarea numărului este de obicei « opera » unor neprofesionişti în ale statisticii care ignoră realităţile. multe surse vorbind de 10 sau chiar 20 mil.Walter. se apropie prin modul de viaţă şi caracteristicile antropologice de dardici dar lingvistic prezintă o situaţie mai complexă. -subgrupul nuristani.1994. cel mai greu de clasificat. oficial 138 mii). dialectele vorbite aici având o puternică influenţă românească172. la est de Kabul. cuprinde astăzi circa 38 mil. majoritatea populaţiei reclamând independenţa sau unirea cu Pakistanul. sud-estul Turciei sau izolat în Caucaz.loc. Populează câteva văi de pe versantul sudic al Hindukuşului. Iugoslavia cu circa 600 mii sau 5. Tradiţiile şi obiceiurile proprii par mai bine păstrate în statele balcanice. b)Grupul iranian. işkaşimi etc. slab diferenţiate: -subgrupul iranian oriental. Majoritatea. paşaii din estul Afganistanului. conflictele din ultima jumătate de secol provocând un exod masiv al populaţiei hinduse spre alte regiuni ale Indiei. celelalte popoare. Toate aceste popoare nu depăşesc câteva sute de mii de locuitori fiecare. grupurile ţigăneşti sunt supuse unei asimilări progresive. Paris. Afganistan. khowar. mai ales în România este restrictiv. Numărul lor constituie obiectul unor dispute. L’aventure des langues en Occident. descurajată de către acestea. Se deosebesc trei subgrupuri inegale. estimări de 3 sau 4 mil. Nucleul principal de concentrare se suprapune în prezent bazinului Dunării. Tadjikistan şi sunt larg prezenţi în vestul Pakistanului. fapt rar în subcontinentul indian iar limbile lor posedă trăsături arhaice. kalaş170 de pe văile afluente ale rîului Kabul.). devenind astfel o problemă de interes major la nivel continental. În alte state din zonă. doar o mică parte din populaţiile ţigăneşti autodenumindu-se ca atare. se distinge în primul rând prin apartenenţa la lumea islamică dar şi prin trăsăturile antropologice.6 mil. Prezentând o mare varietate de dialecte şi ocupaţii.. Rolul popoarelor iraniene în istoria umanităţii a fost la fel de important în special în modul de organizare statală.Nehru). Numărul lor nu depăşeşte 300 de mii. încât cu greu pot fi stabilite trăsături comune. Tradiţional. Robert Laffont. mai restrîns numeric (130 mil. în Afganistan şi au fost islamizaţi în ultimul secol. ormuri.). Kaşmirul are un rol simbolic atât pentru India cât şi pentru Pakistan (este patria părintelui Indiei moderne. deşi atât trăsăturile antropologice cât şi cele lingvistice indică subcontinentul indian ca patrie originară a acestei populaţii cu tradiţie nomadă. În afara kaşmirienilor propriu-zişi (6. dominat de o castă aristocratică hindusă.171. J.antropologice aproape pur europoide. adoptând limba şi religia ţării în care trăiesc. mai ales prin sedentarizare. dispersată pe un vast spaţiu. în Uzbekistan. oficial declaraţi fiind 180 000. ponderea ţiganilor este chiar mai mare.

177 Persana de curte. au dispărut practic fără urmă topiţi în masa populaţiei persane176. mai important.U.Fac excepţie pathanii sau afganii (peste 38 mil.de Planhol. Yaghnob. de la sud de lacul Aral. a fost profund bulversat de ocupaţia sovietică (1979-1989). În acest din urmă stat este vorba de o populaţie mongoloidă. 176 Provincia Seistan din bazinul endoreic al râului Helmand provine din Sakhastana. popor însemnat în Antichitatea tîrzie. vorbind astăzi limbi puţin diferenţiate. o ramură a sciţilor. Autorul demonstrează în primul rând existenţa a două lumi islamice distincte : cea arabă şi cea persano-turcă fiecare cu propria „arie de influenţă”. asemenea altor popoare din acest grup. originari din estul Platoului Iranian. concurând multă vreme cu araba în lumea islamică. Les nations du Prophète. pe care-l controlează de câteva secole. 175 Presupoziţia originii numelui oraşului Iaşi de la această populaţie nu este întru-totul convingătoare chiar dacă originea iraniană este certă în cazul unor hidronime din bazinul Prutului mijlociu precum Cubolta. cu vechi tradiţii citadine. wakhi.. lăsând însă o serie de mici grupuri care prezintă interes etnologic pe văile înalte din Pamir. cel puţin în Iran. ataşată culturii persane prin apartenenţa la ramura şiită a Islamului. profund influenţaţi cultural de cultura elenistică şi de cea budistă au avut o soartă similară. prototipul nomadului în Antichitate. care controlau regiunile piemontane ale Pamirului şi Tian Şanului. 174 Proces accentuat în contextul războiului împotriva terorismului. 173 Asupra particularităţilor geografice. roşani. multă vreme stăpînii stepelor nord-pontice. pe ambii versanţi ai acestuia (Vahş. corasmienii. mai ales în sud-estul continentului. regiuni întinse fiind controlate de alte grupuri etnice (tadjici. opus sedentarismului tipic majorităţii populaţiei persane. spiritul islamic fervent sau spiritul de clan sunt alte trăsături caracteristice ale unei populaţii situată la confluenţa civilizaţiilor indiană şi persană. astfel exercitând o influenţă masivă asupra limbilor din India sau a celor turcice. rolul dominant pe care-l aveau fiind serios zdruncinat. -subgrupul iranian occidental. 115 . Persana este limba unei vechi culturi. uzbeci)174. la est de Delhi. asemenea modului lor de viaţă bazat pe nomadismul pastoral şi transhumanţă.IX-XI spre Ungaria (alanii sau iasii175). în diferite epoci. majoritar creştini ortodocşi şi care cuprindeau în Evul Mediu o ramură care a emigrat în sec. au fost decimaţi ulterior sau asimilaţi de populaţiile turcice. cuprinde o serie de popoare desprinse din trunchiul comun medo-persan antic. parţii. Autodenumirea lor este iron.). yazghulami. Popor majoritar în Afganistan. pe cursul superior al lui Heri Rud). Organizarea lor tribală. sub comanda S. circa 0. şugni. exemplară este lucrarea lui X. grupuri importante de pathani sau stabili în bazinul Gangelui. care au lăsat un relict etnic pe versanţii Caucazului Mare (osetinii. înrudită cu parţii şi care stau după toate aparenţele la baza formării conglomeratului etnic pashtun. rude cu sciţii.). un lexic important pătrunzând şi în limbile europene.8 mil. bahtiarii (circa 3 mil. « ţara sacilor ». Pe parcursul perioadei medievale. Răut în nordul Basarabiei. deosebite prin modul de viaţă transhumant.A. element definitoriu al persanilor contemporani (hazarii din provincia Hezarajat. trimiţând la rădăcina comună indo-iraniană arya. bartangi.67 mil. Dintre popoarele dispărute din acest grup merită a fi menţionate : sciţii şi sarmaţii. Se disting în primul rând persanii. prin diverse filiere. unde dominau statul Horezm.) din sud-vestul Afganistanului şi vestul Pakistanului (regiunea oraşului Peshawar) a căror limbă.5 mil. încă frecvente173. actualul Bangladesh şi în provincia Rohilkhand. care au dăinuit în Asia Centrală pînă la marea invazie a lui Gingis Han. baza populaţiei din Iran şi din unele regiuni ale Afganistanului (circa 38. sogdienii şi bactrienii antici. numiţi generic pamirieni (circa 200 mii). deosebite prin apartenenţa la secta şiită a ismaeliţilor. unde un proces de asimilare este resimţit atât de către populaţiile iraniene înrudite dar şi de cele turcice (circa 76. culturale şi istorice ale populaţiilor din Afganistan şi alte state majoritar musulmane. Fayard. Piandj) : yaghnobi. paşto (puştu) este mai arhaică. Astăzi are statut oficial în cele două state (exclusiv în Iran şi alături de paşto în Afganistan unde este numită dari177) încât numărul vorbitorilor este mult mai mare. contopindu-se cu populaţia locală (în Bengalul Oriental. utilizată în perioada medievală.). inclusiv ca limbă secundă). 1993. Este cazul unor popoare din Zagrosul Central – lurii.

deosebiţi prin apartenenţa la ramura sunită a Islamului şi prin păstrarea în uz ca limbă literară a persanei medievale. unitar. legate de migraţia „popoarelor mării” (sfîrşitul mileniului II î. Irak (1/5). Constituie componenta de fond a populaţiei din Anatolia actuală.e. aceste oraşe fiind revendicate de tadjici drept capitale istorice. Ankara etc. după toate probabilităţile. şi ocupând un spaţiu continuu. se remarcă prin spiritul războinic şi prin aptitudinile mercantile. probabil iranizate. fiind supuşi din toate părţile unei politici de asimilare. citadină prin excelenţă. mazanderanii şi ghilakii de pe coasta sudică a Mării Caspice.. probabil chiar mai mulţi.) când a început un proces de elenizare. în numele unor principii. asimilarea lingvistică avansează în pofida diferenţelor religioase (kurzii sunt musulmani suniţi) dar şi în contextul unei dispersii. J. 179 Regiunile oraşelor Buhara şi Samarkand mai ales. Iran (1/5) la care se adaugă fracţiuni mai reduse în Siria şi ţările caucaziene precum şi o diasporă masivă în Europa Occidentală. 1999. În Iran. adesea umbrită sau confundată cu cea arabo-musulmană în care se încadrează în sens mai larg în epoca modernă. împreună).) sau la cunoscutelor „O mie şi una de nopţi” considerate adesea drept arabe deşi sunt de origine persană. de la Golful Oman pînă în Turkmenistan.e. nu numai dreptul la autodeterminare dar chiar dreptul la existenţă ca grup etnic distinct. Originari din regiunea Mării Caspice. denumit Kurdistan li se refuză. fiind larg răspândiţi în afara ariei de origine (Istanbul.Radvanyi.R. 2)Ramura anatoliană Constituie cel mai vechi grup de popoare indo-europene. Aceştia trăiesc atât în Iran cât şi în Azerbaidjan sau Daghestan: taţii şi talîşii.6 mil. primii distingându-se parţial printr-o particularitate culturală rară. Suprapuse unor elemente asianice pe care le-au asimilat. III. Limba hitită. după cele mai multe păreri sunt urmaşii anticilor mezi. în sudul Uzbekistanului179 în vestul extrem al Chinei. cu un aport lexical turcic consistent.Foarte apropiaţi de persani sunt tadjicii (12. Un statut aparte îl au kurzii din Irak. Kurzii.S. după ce în prealabil au suportat refugiul dramatic în Turcia pe durata războiului americano-irakian din 1991.).4 mil. 116 .)178. Divizaţi între Turcia (2/5). Alte popoare din aceeaşi zonă erau palaiţii. cf.).e. În Turcia practic minoritatea kurdă nu este recunoscută. asemenea arabilor. suprapuşi unor populaţii asianice. care dispun de autonomie şi sunt sprijiniţi de forţele O. deşi formează după cele mai plauzibile surse între 15-20% din populaţie. caz mai rar în istorie. a la C.mil.I î. favorizată de absenţa unei unităţi lingvistice.n. -subgrupul iranian de nord-vest (caspic). majoritari în Tadjikistan.. motiv suficient pentru autorităţile uzbece au închis în 1996 toate şcolile tadjice. în regiunile nord-estice ale Afganistanului (Herat.) sunt înrudiţi îndeaproape cu persanii dar prezintă trăsături mai arhaice. determinat de climatul blând şi umed de pe coastele Mării Caspice (circa 6. dispărute de multă vreme. Principalul popor era cel hitit ale căror incursiuni au avansat pînă în Egipt şi Mesopotamia. deşi au fost situaţi în calea marilor migraţii. majoritatea trăind în vestul extrem al Pakistanului.n. motiv pentru care cunosc o dispersie maximă.N.S. Balucii (8. dovadă a solidităţii civilizaţiei medo-persane.). mai numeroşi (5. Dincolo de asemănările cu lumea arabă. continuatori ai unor vechi populaţii antice.7 mil. Remarcabilă în cazul tuturor popoarelor iraniene este stabilitatea lor în aceleaşi locuri în care s-au format acum câteva milenii. modul lor de viaţă fiind pînă de curând seminomad. impunându-şi autoritatea temporar. Aflaţi în centrul atenţiei în ultimele decenii fiind unul din rarele popoare atât de numeroase (22. alăturează o serie de populaţii înrudite cu persanii dar cu un mod de viaţă distinct. carienilor şi ai altor popoare care au rezistat pînă la cucerirea macedoneană (sec.IV î. fiind primii indo-europeni ajunşi la un stadiu avansat de civilizaţie. Un caz tipic este cel al unor mari cărturari musulmani (Avicenna de ex.). Ellipses.). ocupând în Antichitate cea mai mare parte a Anatoliei unde au creat o civilizaţie originală influenţată de cele din Orientul Apropiat (sfîrşitul mil.3 mil. populaţiile iraniene au trăsături culturale profund originale pe care le afirmă în orice ocazie. unele surse indicând peste 25 mil. 178 Termenul tadjik desemna arabii în perioada sasanidă. prin urmare tadjicii sunt persani de rit sunnit.6 mil. precursori ai lydienilor.U. apartenenţa la iudaism. au creat un imperiu înfloritor. grupuri importante de kurzi trăind pînă în nord-estul Iranului. luviţii. De l’U.I.E.n. Izmir. Badakhshan etc.

prezintă un interes comparativ deosebit fiind cea mai veche limbă indo-europeană scrisă.n.) când sub presiunea demografică din îngustele cîmpii litorale ale Eladei şi a ţărmului estic al Mării Egee s-a produs o masivă mişcare de colonizare cu profund rol civilzator în jurul Mării Mediterane şi al Mării Negre.9 mil. 0.). Procesul de elenizare care a urmat a favorizat sinteza acestor diverse civilizaţii şi penetrarea influenţei romane în Orient. Este considerat cel mai vechi popor creştinat (sec. XIV-XV.n.VI e. angrenaţi în migraţia „popoarelor mării” s-au stabilit în Anatolia Orientală unde au asimilat populaţiile asianice ale regatului Urartu.e. evenimentele tragice menţionate amplificând de fapt acest fenomen care continuă şi în zilele noastre când grupuri masive de armeni stabiliţi în alte republici ex-sovietice (Azerbaidjan mai ales) se refugiază în statul armean independent din 1991.III e. 117 . este foarte veche. Revue d’études anatoliennes. 4)Ramura greco-macedoneană (elenă) La fel de redusă ca întindere spaţială dar cu un rol capital în evoluţia culturii şi civilizaţiei europene.Hrozny în 1920. în S.1/1993. Paris în care este demonstrată înrudirea culturală a hitiţilor cu purtătorii culturilor Cucuteni şi Gumelniţa din Neoliticul târziu. în Rusia sau în Occident. 0.) şi a rezistat în aria de formare pînă la începutul secolului al XX-lea când conjunctura dezagregării Imperiului Otoman a generat represiuni din partea tinerei republici turce a lui Kemal Ataturk. asemenea evreilor. prezentând asemănări cu toate celelalte ramuri ale acestei vaste familii.VII-V î. constituind unul din principalele elemente comercial-meşteşugăreşti. manifestate printr-un adevărat genocid care continua masacrele anterioare din perioada 1890-1915 (circa 1. încât Armenia Mare şi Cilicia (azi în Turcia) şi-au pierdut complet caracterul armean.). Originari din Peninsula Balcanică. cel puţin în tîrgurile moldoveneşti. Apogeul dezvoltării civilzaţiei greceşti a fost atins însă mai tîrziu (sec. 180 Cf.U. azeră). Limba armeană este apropiată lexical de grupul iranian dar prezintă trăsături structurale comune cu limba greacă sau cu unele limbi vecine din alte familii (georgiană.victime).n. indiciu pentru unii specialişti al localizării ariei de origine a acestora în această regiune.n. Les Hittites et la diaspora indo-européenne.IV î. în Rusia etc. Tendinţa spre emigrare a acestui popor cu vocaţie comercială şi artizanală.. Ciclade. Orientului Apropiat şi peste ocean formând una din cele mai caracteristice diaspore.5 mil. în Siria şi Liban. Grecii (elenii) stabiliţi în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice pe parcursul mileniului al II-lea î. încă de la fondarea lor în sec.Sargent.. nr.n.e. atingând la est Indusul şi trecând în Asia Centrală dincolo de Sîr Daria. 0. Un caz aparte îl prezintă Karabahul de Munte. poate chiar mai devreme. acest popor rezistând doar în Armenia Mică.3 mil. B. influenţată iniţial de cea egipteană sau feniciană (Creta. teritoriu cu populaţie majoritar armeană care aparţine de jure Azerbaidjanului dar este ocupat de facto de armata armeană în urma unui conflict sîngeros (1989-1993).8 mil. cuprinzând în limitele sale toate marile focare de cultură şi civilizaţie ale Orientului Antic. include cel mai vechi popor civilizat al Europei.e. Un alt moment important este cel macedonean (sec. aflată sub ocupaţie ţaristă de la începutul sec. armenii. fără probe arheologice convingătoare. în Franţa. din care peste jumătate trăiesc în diaspora (0.A. O mare parte a populaţiei a fost obligată să se refugieze în diverse ţări ale Europei. Aceasta a modificat profund harta etnică a Asiei Mici. au fost creatorii unei vechi civilizaţii originale. Numărul lor depăşeşte 7 mil. Un al treilea moment important l-a constituit formarea Imperiului Bizantin pe ruinele celui roman căzut sub loviturile marilor migraţii (sec. În spaţiul românesc prezenţa armenilor este veche. cei mai mulţi considerându-i invadatori proveniţi din estul Peninsulei Balcanice ca şi frigienii sau armenii de mai tîrziu. factor de răspândire a creştinismului şi civilizaţiei în estul Europei. încă nereglementat. al XIXlea. Micene).180 3)Ramura armeană Este formată dintr-un singur popor.descifrată de B. a căror istorie este deosebit de zbucuiumată.) când într-o conjunctură favorabilă este creat cel mai vast Imperiu cunoscut pînă atunci pe ruinele fostului Imperiu ahemenid.5 mil.

Calabria) sau prin emigraţie recentă în diverse state occidentale şi peste ocean. vestul Europei şi Australia. despărţite de rîul Shkumbin. Constituie substratul majorităţii populaţiei din sud-estul Europei. Les Albanais de Yougoslavie. 5)Ramura traco-iliră Unul din marile grupuri de populaţii indo-europene în Antichitate. sudul Rusiei şi al Ucrainei) s-au repliat pe teritoriul actual al Greciei după 1990. cealaltă rămânând doar în sfera de interes a religiei ortodoxe. în tot bazinul mediteranean şi în cel pontic (încă din Antichitate) iar în ultimele secole secole şi în Americi. dintre care în Grecia şi Cipru trăiesc circa 11 mil. 6)Ramura toharică Constituie ramura cea mai orientală a vastei familii indo-europene. musulmani sau mai rar catolici în nord (regiunea oraşului Shkoder). atât antropologic. constituiau grupuri lingvistice distincte.Roux. în provincia iugoslavă Kosovo şi în vestul Macedoniei181.I î. la poalele Munţilor Kunlun. reprezentat astăzi doar de albanezi (circa 6 mil.6-2 mil. spre deosebire de latina care a evoluat spre limbi distincte (romanice). limba populară şi katharevusa. diferenţiate parţial şi de apartenenţa religioasă sau confesională. Numărul total al grecilor este apreciat la 13. unde sunt pomeniţi de la sfârşitul mil. Ed. Tot în această perioadă. precum şi ciprioţii. fapt cu urmări importante în dispersia lor spaţială. unele constituindu-se treptat ca popoare distincte. de la MSH. azi Trabzon) au fost evacuate în urma războiului greco-turc din 1920-1923 ca şi regiunea din jurul oraşului Istanbul sau mai recent nordul insulei Cipru (circa 1. stând la baza unui bogat lexic cu vocaţie universală din domeniul cultural sau tehnic. Cultura şi arta greacă este de regulă concepută ca fundamentul modelului cultural european. Tracii ca şi ilirii cuprindeau mai multe populaţii înrudite. arcadienii din Pelopones. gravitând în sfera de influenţă culturală grecească. academică. dispărută în condiţii la fel de misterioase ca acelea în care s-a stabilit în vestul Chinei actuale. azi Izmir. Insular sunt prezenţi şi în sudul Italiei. aşa cum a fost şi cazul geto-dacilor din spaţiul carpatodunărean.Din aceste sinteze continui s-a născut poporul grec actual care. Unele comunităţi. Albaneza cunoaşte două forme lingvistice. macedonenii erau un popor distinct.persoane evacuate). Albanezii sunt urmaşii probabili ai vechilor traci (sau şi iliri) fiind majoritari în Albania. derivate din trunchiul grecesc dar au fost reabsorbite ulterior. Paris. creştini ortodocşi în sud. destul de divergente – tosca în sud şi ghega în nord.). dar care au fost profund influenţaţi de civilizaţia greacă. popor complet diferit de indo-iranienii vecini. dovedite arheologic prin culturi similare celor din stepele nord-pontice dar probabil au fost asimilate de alte grupuri vecine aşa cum s-a întîmplat şi cu toharii. asemenea armenilor.n.. apropiat de traci după unele păreri. romanizat sau slavizat pe parcursul mil. De timpuriu s-a constituit o diaspora grecească activă (termen grec care desemnează pe cei răspândiţi în afara ariei de origine). În Antichitate. regiuni întinse populate de greci în Anatolia (regiunea oraşului Smirna. 1992. Prezintă interes comparativ pentru limba română datorită elementelor lexicael comune provenite din substratul trac comun. Populaţii indoeuropene au trăit în acest spaţiu din timpuri străvechi. au avut mult de suferit de pe urma convulsiilor Imperiului Otoman în dezagregare. Din 1976. nu s-au remarcat printr-un rol deosebit în istorie. Bithinia). Forma actuală este esenţial diferită de cea antică (elina) fiind numită neogreacă şi prezentând două variante aflate în uz – dimothiki. Astfel. cât şi 181 Pentru detalii referitoare la modul în care s-a format minoritatea albaneză în fosta Iugoslavie şi corelaţia dintre înapoierea economică şi conflictele latente din zonă (în anul scrierii lucrării) poate fi consultat M. încă din Evul Mediu (Sicilia. în special cele din fosta Uniune Sovietică (Georgia. remarcaţi mai târziu prin adoptarea budismului. baza populaţiei din spaţiul carpato-balcanic şi nord-vestul Anatoliei (Mysia. limba purificată.I al erei noastre. prima variantă a fost promovată ca limbă oficială. cappadocienii şi ponticii din Asia Mică. 118 .e.5-15 mil. Înrudiţi după toate aparenţele cu armenii şi greco-macedonenii. litoralul pontic din regiunea oraşului Trapezunt. Frigia. fiind europoizi nordici. Limba greacă are o importanţă majoră.

mai ales în ariile marginale (Kuban. cunoscută din numeroase texte. Popoarele baltice ocupau un spaţiu mai extins în trecut. între hanatul tătar al Crimeei şi cnezatul moscovit al ruşilor. dar o parte importantă (cazacii) şi-au păstrat o independenţă formală în stepele nord-pontice.1% la 29. Localizaţi la est de Marea Baltică s-au conservat într-o regiune disputată între germani şi slavi.6 mil.8 mil. diverse populaţii de origine turanică şi fino-ugrică. spre sud şi vest. sovietice.VI e. unde cel puţin în oraşe. (1. Donbass) sau în regiunile de colonizare din sudul Siberiei şi din Extremul Orient. 2002). cei mai numeroşi. rezultând astfel trei subgrupuri distincte. vorbind şi rusa.6 mil. care au scăpat ocupaţiei ţariste fiind totdeauna încorporaţi în statul polon. -ucrainenii (ruşii meridionali. Brazilia. prusienii şi jatvienii au fost asimilaţi de către germani în Prusia Orientală etc.U.) originar din regiunea forestieră.). au asimilat în drumul lor spre est şi nord-est. Kuşanii. creatoare a unui vast imperiu. de aceea sunt utile în studiile comparative indo-europene – letonii şi lituanii.2mil. Adoptând creştinismul ortodox în sec. este formată din popoare recent constituite ca urmare a migraţiei din aria de origine. Argentina (0. 119 .) au suportat ca şi bieloruşii. proces la care au participat masiv împreună cu ruşii. 8)Ramura slavă Constituie unul din grupurile majore de popoare din Europa (290 mil. inclusiv cei trecuţi după 1596 sub jurisdicţia confesională a Romei (uniatism). Puţin diferenţiată lingvistic. Distincţia principală provine din faptul că sunt majoritar uniaţi şi au participat masiv la emigraţia peste ocean – Canada (0. majoritatea fiind bilingvi. supusă mult timp deznaţionalizării.n.) este formată în prezent din două popoare ale căror limbi sunt foarte arhaice. S. populaţia de bază a Bielorusiei şi a regiunilor vecine din Polonia şi Ucraina (9.). au avut o evoluţie ceva mai complexă. fenomen explicabil prin caracterul mlăştinos al ariei lor de răspândire.) 182 Ponderea populaţiei letone a crescut de la 52% în 1989 la 57. al X-lea şi organizându-se într-un stat puternic sub comanda unei elite scandinave (varegii) s-au impus durabil în estul Europei cu o paranteză între secolele XIII-XV când marea invazie tătară a pus sub semnul întrebării soarta numeroaselor cnezate ruseşti.. mai tîrziu în Imperiul habsburgic. mai tîrziu spre est.). dar eterogenă din punct de vedere antropologic. mult timp sub jurisdicţie polono-lituaniană. începând cu sec. era mai apropiată de hitită. majoritatea gravitând în orbita statului medieval polon. Limba maternă letonă a fost revendicată însă de 62% din populaţie (cf. separate adesea cultural : a)slavii estici. migraţia populaţiei slave a diminuat enorm ponderea populaţiei autohtone. în contextul plecării unei părţi din populaţia slavă dar şi al asimilării. corelată de multe ori cu ramura baltică de care se apropie lingvistic şi antropologic. unui comunicat al Institului Naţional de Statistică din Riga din 17 ian. unele dintre ele au fost asimilate de către slavi : mazurii din Polonia sau o parte a lituanienilor care constituie substratul populaţiei bieloruse. maloruşii sau rutenii). mai ales că aceasta nu beneficiază de drepturi politice depline decât dacă dovedesc loialitate statului şi o bună cunoaştere a limbii oficiale182. foarte apropiate de altfel. 7)Ramura baltică Redusă numeric (circa 5 mil. Mult mai importanţi numeric (45. Limba (dialectele) lor. Concomitent se produce şi diferenţierea celor trei popoare. din estul Iranului până în nordul Indiei la începutul erei noastre erau probabil înrudiţi cu toharii deşi unii văd în ei doar o ramură a sciţilor orientali. Un număr important au emigrat spre Americi şi Australia în contextul ocupaţiei ţariste sau mai tîrziu. în perioada ţaristă şi sovietică (sec-XVII-XX) un proces de deznaţionalizare care face dificilă diferenţierea etnică. În perioada ocupaţiei sovietice (1940-1989) Lituania şi-a păstrat mai bine caracterul dominant baltic spre deosebire de Letonia. După 1990 se observă o tendinţă inversă. fiind astfel ocoliţi de invazii. sub impulsul unor influenţe diverse: -bieloruşii. armeană şi traco-frigiană fapt ce ar putea trăda o desprindere timpurie şi o migraţie spre est dar prezintă paralelisme frapante cu limbile indo-europene din extremitatea vestică a Europei (celtice sau germanice). populaţie central-asiatică.6% în 2000 pe când populaţia rusă a scăzut de la 34. O distincţie netă separă ucrainenii vestici (rutenii). colinară şi umedă dintre Vistula şi Nipru (Polesia).6%.2 mil.lingvistic.A.

între 1991 şi 1998.. în principal în Ucraina şi Kazahstan. Felix Alcan. Limba rusă cunoaşte încă o utilizare masivă în tot acest spaţiu dar şi-a pierdut rolul în comunicarea internaţională.5 mil. de confesiune catolică.Mendras. În perioada sovietică s-a format o puternică diasporă internă.A. statul polon dispărând practic între 1769-1918. Bielorusia şi Lituania (circa 1. diferenţiate de jurisdicţia politică diferită (germanică respectiv maghiară).R. parţial retrasă după prăbuşirea acestui stat în 1991 (circa 3-4 mil. mărturie rămînând doar toponimia (Rostockul. Poporul dominant din Imperiul Ţarist şi fost U.) sunt două popoare strîns înrudite. în Sociologie des nationalismes. La race slave.S.etc.S.) de unde cea mai mare parte s-au retras după 1945. multe comunităţi plecate pentru muncă sau refugiate în statele Europei Occidentale (Franţa. unde ruşii constituiau de multe ori elita politico-economică. 185 La 1880 erau în număr de 176 000 şi locuiau în întreaga Luzacie pentru ca în 1900 să se înregistreze doar 93 000. de pe cursul inferior al Elbei. Conform Institutului Naţional de Statistică din această ţară.. asimilaţi de multă vreme. cuprind în prezent trei popoare principale : -polonezii (48. Marea Britanie) fiind complet asimilate. b)slavii vestici.). cauzate în primul rând de criza regiunilor industriale din nordul acestui stat. Le mythe du nationalisme russe. în pofida unor aprecieri care consideră în mod exagerat rusofonă întreaga populaţie a fostei U. P. generate de tendinţele expansioniste ale germanilor şi ruşilor. în celelalte republici ex-sovietice. fiind apropiaţi de populaţiile majoritare din aceste state etc.. statele baltice şi R. care locuiesc în mare parte în aria de origine a slavilor dar au cunoscut fluxuri şi refluxuri spre est şi vest.U. comunităţile din Asia Centrală şi Caucaz reducândiu-se drastic ca urmare a conflictelor generate de dezagregarea statului sovietic183. PUF. 1998. pe cale de asimilare totală185. -ruşii sunt unul din marile popoare ale lumii (141 mil. efectele căruia creează încă tensiuni între Slovacia şi Ungaria. comparabilă ca valoare celor occidentale. În total.Birnbaum. în contextul geopolitic extrem de instabil al Peninsulei Balcanice.5 mil. mai divizaţi şi mai diferenţiaţi. rezultat al amestecului cu o veche populaţie românească. creând şi o cultură originală. în care s-au instalat începând cu sec. răspândiţi pe un spaţiu vast. unde au fost supuşi unui proces intens de maghiarizare. de neînţeles pentru occidentalii de care îi desparte individualismul. aflaţi în fază avansată de asimilare cu toată politica de sprijin acordată încă din timpul fostei R.). Teritoriul actual a fost delimitat prin Tratatul de la Paris din 1947.Moldova. proprietatea privată. între 1991-2000 au plecat din Kazahstan peste 2 000 000 persoane (12% din populaţie).5%anual). dir. mai puţin numeroşi. Germania. patriotismul ruşilor fiind unul de sorginte „imperială”. Distincte sunt şi alte grupuri localizate mai ales în regiunea carpatică : huţulii din Carpaţii Păduroşi. O mare parte din populaţia de origine poloneză. c)slavii meridionali. numărul celor care o vorbesc curent nedepăşind totuşi cu mult 175 mil.D.2 mil. Ca şi ucrainenii au contribuit masiv la migraţia eruopeană modernă (2.S (circa 300 mil. 120 . kaşubii. Ca şi polonezii formează comunităţi importante în diaspora (America de Nord mai ales) iar slovacii au contribuit într-o măsură însemnată la popularea unor regiuni din Cîmpia Panonică. Numărul vorbitorilor de polonă este mult mai mic.7 mil. din aceasta derivând multe dintre atitudinile ruşilor. Au fost puse astfel bazele mai 183 Cele mai masive plecări ale ruşilor s-au constatat în Kazahstan. câteva grupuri mai reduse dovedind extinderea anterioară a populaţiei slave spre vest : luzacienii (sorbii) din sud-estul Germaniei.. Se adaugă acestor trei popoare.) de multe ori din motive politice. M.) şi slovacii (5. pe cursul inferior al Vistulei şi polabii. nedepăşind 40 mil. Estimările actuale oscilează între 25-50 mii. Între 1918-1992 au format un stat unitar divizat amiabil în 1991.repatriaţi).5 mil. soldul migraţiei externe a depăşit totdeauna nivelul de –1%anual.R.G. valorile maxime fiind înregistrate în anii 1993-1995 (până la –2. înaintând treptat spre est pînă la Pacific sau chiar dincolo de acesta.S. -cehii (11. spre acesta repliindu-se majoritatea polonezilor din Europa. Lübeckul dar şi Berlinul au o origine slavă).) sau în vestul Ucrainei. al VII-lea. lemkii şi boikii din Beskizi care locuiesc şi în estul Slovaciei sau în sudul Poloniei. capitalismul şi democraţia184. Caracteristic Rusiei este faptul că ea nu s-a constituit ca un stat naţional ci ca un imperiu. trăieşte în diaspora (una din cele mai puternice din S. Totuşi o mare parte a ruşilor (circa 22 mil. concetraţi în partea înaltă a provinciei (L.) continuă să trăiască în „străinătatea apropiată”. circa 8 mil. şi-a impus limba în aceste limite.). Paris. în majoritate ruşi şi germani. Limba rusă face o diferenţă netă între russkii (rusesc în sens etnic) şi rossiannîi (rusesc în sens statal) ca şi între Rus’ (Rusia etnică) şi Rossia (Rusia imperială). 184 Cf. Niederle. 1916).

Sîrbii din est. albanezi).6 mil. Croaţii din vest. scrisă ca şi bulgara cu alfabetul chirilic. Sarajevo avant et après le siège. catolici şi influenţaţi timp îndelungat de către italieni (asimilare a dalmaţilor. I.. mai deosebiţi de ceilalţi slavi meridionali prin afinităţile antropologice şi lingvistice cu popoarelor neslave vecine (români. Tendinţele tot mai clar exprimate de delimitare a unei limbi croate. Harmattan. restul declarându-se „iugoslavi”.A. cu preţul unor deplasări masive de populaţie. compozită ca origine etnică (aport albanez. turcesc) dar de limbă sîrbo-croată. după conflict. -sîrbo-croaţii.Tito era croat. Supuşi din sec. Antropologic. nu au nici o bază ştiinţifică. de amble părţi ale frontierei greco-bulgare. Paris. ortodocşi ca şi bulgarii s-au remarcat prin spiritul de independenţă clar exprimat. incomplet evaluate. În prezent. Germaniei sau Italiei. în care au fost implicate marile puteri europene. al XX-lea să plece în această ţară. populaţia romanizată de pe coasta adriatică) şi de către maghiari. la care se adaugă prolifica populaţie musulmană. 35 mii croaţi şi 134 mii sîrbi.al VII-lea).multor organizaţii statale de inspiraţie bizantină. Bosniacii din partea centrală sunt constituiţi din ambele comunităţi – sîrbă şi croată. sîrbii bosniaci în bună parte. erijate fie în apărătoare ale creştinilor sau slavilor din Balcani. mulţi pomaci au preferat pe parcursul sec. constituind nucleul statului iugoslav creat în 1918. O parte a acestor populaţii a fost antrenată în perioada războaielor ruso-turce de la sfîrşitul sec-al XVIII-lea în colonizarea regiunilor din nordul Mării Negre (sudul Basarabiei şi al Ucrainei). opusă limbii sîrbe. fie prin interesul economic sau politic arătat acestei regiuni. cu toată existenţa unei unităţi lingvistice indiscutabile. în schimbul populaţiei greceşti. divizarea Bosniei-Herţegovina în două entităţi – sîrbă şi croato-musulmană. De la est la vest se pot distinge astăzi trei mari ansambluri etno-lingvistice a căror delimitare nu este totdeauna facilă : -bulgarii (7. asigură un echilibru fragil şi o relativă omogenizare186. doar 18mii croaţi şi numai 16 mii sîrbi (cf. regatului maghiar iar mai tîrziu Imperiului Habsburgic. foarte numeroasă pe atunci în această ţară.B. au suportat mai greu această dominaţie sîrbească cu toate că principalul conducător iugoslav din perioada comunistă. torbeşii din Macedonia etc. unele comunităţi fiind islamizate : pomacii din Rodopi.L. Numărul lor în această regiune era mai mare înainte de războaiele balcanice dar cea mai mare parte au preferat să plece spre Bulgaria. unde trăiesc şi astăzi (0. Un număr estimat la circa 300 mii.).Sanguin. 186 De ex. subzistă încă în nordul Greciei actuale unde sunt supuşi unei asimilări rapide. nr 27/1998. limba oficială în Gorna Makedonia fiind de fapt un dialect al limbii bulgare. al XIV-lea Imperiului Otoman sau în cazul celor din extremitatea vestică. 121 . greci. efect al deplasărilor pentru lucru de după 1950 dar şi al unor migraţii mai vechi sau generate de recentele conflicte. scrisă cu alfabetul latin. pe lîngă substratul trac romanizat adăugându-se un aport turanic important (proto-bulgarii veniţi din bazinul Volgăi în sec. Expresia cea mai recentă a acestor divizări sunt conflictele care au urmat dezmembrării fostei Iugoslavii (1992-1996). la Saraievo în 1991 din cei 493 mii loc. În 1997. în care şi-au asumat rolul principal. Slavona folosită în biserica ortodoxă din ţările române în perioada medievală era de origine bulgară.) şi macedo-slavii (1.5mil. precum Rusia ţaristă. bulgarii şi macedo-slavii sunt un amestec complex. influenţând astfel semnificativ limba română. creuzetul unui amestec de populaţii în care rolul substratului traco-ilir romanizat a fost esenţial. Cei circa 16. cel mai vast dar şi cel mai divizat ansamblu. Constituirea statelor moderne ale slavilor sudici a generat în aceste împrejurări controverse care au degenerat adeseori în conflicte sîngeroase. Divizarea macedo-slavilor este recentă şi are mai degrabă raţiuni politice.4 mil.). sîrbii din sangeacul Novi Pazar. Numiţi pomaci aceşti locuiesc în special în regiunea munşilor Rodopi. din cei 355 mii locuitori deja 309 mii (87%) erau bosniaci musulmani. cazul Austro-Ungariei. au devenit destul de divizaţi din punct de vedere cultural. Solidari cu Turcia. Dialectul lor este destul de diferit de bulgara literară datorită masivelor împrumuturi lexicale din limba turcă. greşit catalogat ca interetnic. în Géographie et culture. secesiunea survenită în 1991 declanşând un conflict care avea să detoneze complicata problemă bosniacă. 251 mii erau bosniaci musulmani (52%).sîrbo-croaţi (inclusiv musulmanii) formează astăzi şi o diasporă importantă în unele state vest-europene sau peste ocean. Majoritatea bulgarilor şi macedoslavilor sunt creştini ortodocşi dar un număr important (400 mii) sunt musulmani. Secesiunea acestora din urmă a dus la cel mai sîngeros conflict armat cunoscut de Europa postbelică.5mil.

5mil. efect al îndelungatei convieţuiri cu austriecii. grupează populaţiile formate pe baza mixtării unor elemente de factură celtică sau romanizată pronind de la un fond dominant germanic al cărui nucleu se suprapune bazinului inferior al Rinului şi Wesserului. Populaţiile de factură gotică. Au generat. cu o puternică amprentă culturală germanică. î. Popoarele germanice s-au remarcat pe parcursul întregului Ev Mediu prin prolificitatea lor care a generat destul de rapid o presiune demografică. Sunt majoritar protestanţi şi au aptitudini deosebite pentru democraţie şi valorile umane cele mai înalte.e. Aceasta se petrece într-un stat occidental şi este perfect aplicabil la situaţia românilor din teritoriile ocupate de sovietici sau a celor sud-dunăreni. dar la începutul erei noastre au început o lentă migraţie. 9)Ramura germanică Este una din ramurile indo-europene majore. b)grupul scandinav. Cei mai numeroşi sunt suedezii (12. prin inventarea etnonimului wendisch. peste o treime din efectivele menţionate trăind în diaspora nord-americană. în vecinătatea slavilor şi celţilor. în absenţa unui flux de repatriere dar în contextul unei politici de izolare culturală şi divizare a grupului. Participarea popoarelor scandinave la popularea Americii de Nord a fost foarte importantă.).Bayer.) sau prin rolul coordonator al vieţii politicoeconomice mondiale.4 mil. marile migraţii care aveau să pună capăt Imperiului Roman. Paris. sub impulsul unor populaţii turanice. unde s-au asimilat rapid datorită apropierii culturale de britanicii dominanţi.).) formează cel mai vestic şi cel mai redus ansamblu. atingându-se astfel o dispersie maximă la scară planetară. amestecându-se cu populaţiile locale romanizate sau împingându-le spre extremităţile vestice ale continentului (cazul numeroaselor populaţii celtice). pe coastele sudice ale Mării Baltice a migrat câteva secole mai târziu spre stepele nord-pontice unde s-au divizat în mai multe ramuri. se distinge în primul rând prin tipul antropologic specific europoizilor nordici. izolarea şi divizarea grupului minoritar prin slăbirea coeziunii şi deteritorializare. polarizarea culturală de către grupul majoritar şi cultivarea unei anumite superiorităţi faţă de cultura minoritară. asimilarea lor completă fiind o chestiune de timp187. format probabil în sudul Scandinaviei unde există o insulă numită Götland dar şi o provincie Gotland sau un oraş Göteborg. c)grupul germanic occidental.4mil.9 mil. Autorul deosebeşte şi trei faze în procesul de asimilare forţată : limitarea accesului la cultura proprie prin crearea unei conştiinţe artificiale (wendisch în cazul dat). de unde o parte importantă s-a deplasat spre Insulele 187 Astfel dacă în 1880 trăiau în Carinthia circa 85 000 sloveni. Sunt urmaşii vechilor vikingi şi vorbesc limbi strîns înrudite. Plurilinguisme – „contact” ou conflict des langues. 1997. mai inovatoare. distingându-se prin dispersia extremă ca urmare a colonizării unor regiuni din Lumea Nouă. Asimilând tradiţiile culturale romane prin filiera creştinismului catolic au asigurat astfel o unitate culturală Europei Occidentale.n. dispărând în contextul amplelor mişcări amintite. 122 . Harmattan. dar nu au lăsat urme durabile. apoi spre sud şi sud-est. Popoarele germanice din această perioadă se distingeau prin spiritul militar deosebit. fiind unul din cele mai avansate popoare din lagărul fost comunist. în Italia şi Austria (Carinthia). Iniţial. unde tratamentul lor nu este totdeauna la înălţimea drepturilor clamate în alte situaţii de către statele occidentale. germanii ocupau regiunile forestiere ale Europei Nord-Vestice. I. în special a suedezilor şi norvegienilor. vorbeau limbi distincte de cele germanice actuale.2mil. Popoarele germanice s-au diferenţiat de timpuriu în trei grupuri bine personalizate dintre care unul a dispărut prin asimilare în timpul marilor migraţii : a) grupul gotic. puternic conştientizată astăzi şi văzută ca un model universal mai ales după ce s-a extins în Lumea Nouă şi s-a impus prin capacitatea de progres în faţa altor civilizaţii. Stabilit în ultima parte a mil. deosebirile pe plan cultural sau economic între cele patru popoare scandinave fiind minore. în direcţia Bizanţului pentru ca în final să se orienteze spre sud-vest în direcţia Imperiului Roman de Apus. astfel ajungând să domine cea mai mare parte a Europei Occidentale.) şi danezi (5.) la care se adaugă populaţiile insulare ale Islandei şi Far Oer (0. H. O parte a slovenilor trăieşte în afara frontierelor actuale. cu un rol hotărâtor în istoria ultimelor două milenii şi mai ales a ultimelor secole. cf.-slovenii (2. numărul lor s-a redus la 43 000 în 1951 şi la numai 15 000 în prezent. exprimată şi prin numărul actual (389 mil. urmaţi de norvegieni (6. mai întîi spre est. Astfel a început marşul spre est al germanilor propriu-zişi sa colonizarea vikingă ori mai tîrziu aventura britanică a colonizării Lumii Noi.

A.).) şi olandezii protestanţi din Olanda (19. Rolul germanilor în evoluţia culturii şi tehnicii europene este foarte important.5mil. Austria. având astfel o poziţie dominantă în cadrul continentului. dar foarte numeroşi sunt şi cei din Canada. Unitatea amintită nu împiedică însă existenţa unei conştiinţe naţionale profunde în Austria sau Elveţia. Această importanţă majoră este explicabilă prin contextul în care s-a format şi a evoluat acest popor. Evoluţiile lingvistice ulterioare au produs diferenţieri însemnate.XVII-XIX.5 mil. flamanzii catolici din nord-vestul Belgiei (5. -neerlandezii. cunoscuţi generic sub numele de buri. Boemia. vizibil exagerate mergând pînă la 700 mil. cu statut oficial în cel mai puternic stat contemporan (S. cu excepţia celor din fosta U. Şi neerlandezii (mai ales cei din Olanda) au participat masiv la emigraţia peste ocean (circa 4 mil. Un caz particular îl constituie populaţia din Luxemburg care este trilingvă. unele evaluări. cetăţeni cu ascendenţă germană numai în S.S. germanii actuali constituie un popor unitar. limba literară fiind un garant al acestei unitaţi în pofida păstrării unei multitudini de dialecte şi graiuri locale adesea foarte diferite. similară englezei vechi (0. mai ales între cei rămaşi pe continent şi insulari : -germanii propriu-zişi (teutonii) ocupă un spaţiu întins în Europa Centrală. nordestul Elveţiei. Transilvania. expresie a gradului avansat de civilizaţie specific germanilor.. dintre care o treime nu mai foloseşte limba germană fiind asimilată în ţările de adopţie. formând cea mai mare parte a populaţiei europene din această ţară (circa 5. Olanda fiind una din puterile maritime ale sec. Ţările Baltice. Mexic.U.6 mil. Chile sau Australia). Austria. numărând circa 192. nord-estul Franţei (Alsacia. cea mai mare parte a acestor comunităţi (circa 16 mil. Elveţia) şi germana de jos (nordul Germaniei). mai apropiată de olandeză şi de engleza veche. constituie un ansamblu etno-lingvistic apropiat de germani cuprinzând trei componente diferenţiate cultural. Luxemburg.). Lorena).Britanice. sau chiar mai mult. folosind pe lîngă dialectul luxemburghez. o populaţie compozită cu o bază olandeză la care s-au adăugat emigranţi protestanţi de origine franceză (hughenoţi) şi germani. constituind baza populaţiei din Germania. La aceştia se adaugă afrikaanerii din R.A. cu trăsături antropologice central europene şi nordul prusac.).). cel puţin în perioada nazistă.) s-a repliat spre spaţiul originar.5mil. numărul celor care o folosesc curent ca limbă maternă sau secundă apropiindu-se de 400 mil. Ca urmare a celui de-al doilea război mondial.Sud-Africană.).4mil.. Flamanzii şi olandezii s-au remarcat încă din perioada medievală prin tenacitatea cu care au amenajat un spaţiu nu totdeauna ospitalier. fiind populaţii de timpuriu urbanizate (prima revoluţie burgheză a avut loc în Olanda) şi cu tradiţii manufacturiere puternice care alături de performanţele agricole şi spiritul mercantil şi tolerant explică formarea celei mai dens populate regiuni din Europa. Slovacia. baza limbii literare (sudul Germaniei. Argentina. -englezii sunt în prezent cel mai numeros popor germanic (incluzând componentele din Lumea Nouă). Brazilia. chiar alsacienii din Franţa fiind ataşaţi naţiunii franceze. de la germana de sus. Participarea germanilor la punerea în valoare a vastelor spaţii din Lumea Nouă a fost una de prim ordin (peste 40 mil.. când şi-a constituit un important imperiu colonial în sud-estul Asiei şi în Antile. nordul extrem al Italiei (Tirolul de Sud) iar înainte de 1945 formau comunităţi importante în tot bazinul dunărean şi în estul continentului unde au participat la exploatarea unor resurse subsolice sau la punerea în valoare a unor terenuri agricole fiind un popor cu abilităţi deosebit în aceste domenii (Prusia Orientală.R. a căror repatriere este în curs după 1990.) sau lingvistic. cursul inferior al Volgăi etc. militarist. frizonii din Insulele Frisice şi regiunile litorale vecine. Aceasta s-a manifestat în cazul celor din Germania şi prin politica expansionistă. care a marcat profund spiritul german atât datorită grelelor pierderi umane din cele două războaie mondiale cât şi responsabilităţii asumate a genocidului practicat împotriva unor populaţii pe parcursul ultimului război mondial. germana literară ca limbă de cultură şi franceza ca limbă de circulaţie. locuitorii Ţărilor de Jos. Importanţa limbii engleze este însă mult mai mare.S. Bilingve sunt şi numeroasele comunităţi germanofone din Franţa şi Italia. Numărul total al populaţiei germane poate fi estimat la circa 137 mil. nordul Mării Negre. fiind principala limbă de circulaţie mondială în prezent. multe dintre inovaţiile şi invenţiile care au marcat lumea modernă aparţinându-le. Banat.U. dominant protestant şi de tip antropologic europoid nordic. rezultat al suprapunerii unor 123 . care vorbesc o limbă arhaică. Mult timp divizaţi între sudul dominant catolic.

asigurându-şi în cele din urmă şi originalitatea culturală prin despărţirea de catolicismul roman şi adoptarea protestantismului anglican. tendinţele recente arată o diminuare a acestei dominaţii. chiar dacă uneori este exacerbat. care au preluat multe din valorile etice şi morale specifice poporului englez chiar dacă ulterior coloniştii aparţinând acestuia au devenit minoritari188. normande) peste substratul dominant celtic.elemente germanice (anglo-saxone. Aptitudinile tehnice. Limba vorbită de englezi se deosebeşte destul de mult de celelalte limbi germanice. cazul Americii de Nord şi al Australiei. Rolul civilizator al englezilor în aceste colonii. afirmându-se astfel ca o forţă capabilă să intervină în multe rânduri în rezolvarea conflictelor de pe continent. dintre care un sfert erau formate din albi şi afroamericani). amplificată un secol mai tîrziu prin avantajul adus de situarea în avangarda procesului de industrializare. fiind una din raţiunile care pare că au impus-o ca limbă de circulaţie mondială189. mai ales prin caracterul său mixt – cea mai mare parte a vocabularului este romanic. mai ales în America de Nord. cu toate excesele manifestate în dese rânduri (exterminarea unor populaţii. al XVII-lea ca una din principalele forţe politice europene. începând cu sec. Mondializarea relaţiilor comerciale şi a celor culturale datorează de asemenea mult englezilor. a fost real. sprijinită de mass-media modernă şi de propagarea curentelor culturale formate în Lumea Nouă. împrumutat din franceza care în Evul Mediu a fost limba oficială. determinat de acelaşi interes practic.). boii (din Boemia) sau au lăsat urme în toponimia actuală (Milano. parţial romanizat din Insulele Britanice. englezii). Altele au contribuit esenţial la etnogeneza unor popoare romanice sau germanice (francezii. helveţii. care în faza de extindere maximă atingeau în vest Insulele Britanice şi Peninsula Iberică iar în est. În unele colonii s-au format o serie de dialecte creole pe baza englezei (mai ales în Antile dar şi în Asia şi Oceania. Acest fenomen capătă amploare mai ales în ce priveşte combinaţiile interrasiale (de la 2. populaţia din acest spaţiu a fost oarecum ferită de multe dintre convulsiile care au frămîntat Europa. Unele dintre popoarele celtice antice au dat numele unor state sau regiuni actuale – belgii. De altfel. Extinderea la scară planetară.. 189 Este o opinie curentă deşi motivaţia utilizării limbii engleze derivă în primul rând din raţiuni practice. Izolată de continent. deosebită de cea a majorităţii limbilor indo-europene care o face uşor accesibilă. dar mai ales faptul că în Lumea Nouă a fost adoptată de populaţii vorbind diferite limbi. a fost obligată de natura locurilor să îşi însuşească temeinic tehnica navigaţiei maritime. circa 3-4mil. Lyon. acaparând poziţiile cheie în comunicaţiile maritime. engleza domina net pe site-urile Internet. Din vastele confederaţii de triburi celtice (celtizate) nu au subzistat decât cele izolate în extremităţile vestice ale ariei lor de dispersie dar şi acestea au fost supuse pe parcursul Evului Mediu şi al epocii moderne unui proces de asimilare lingvistică fără săşi piardă totuşi unele particularităţi culturale intens mediatizate astăzi (mai ales în domeniul muzical şi coregrafic). în 1994. peste 1. pe parcursul primului mileniu al erei noastre. dinamice. De ex. În acest mod au fost puse bazele unor state noi. mai întâi între cele originare din Europa. Englezii au reuşit să creeze astfel cel mai întins imperiu care a existat vreodată (colonial e adevărat).locutori). Dintre cele trei grupuri de populaţii celtice mai subzistă astăzi două. Varianta americană este mai dinamică. înlăturând aproape complet limbile celtice chiar şi în catolica Irlandă. 10)Ramura celtică În Antichitate constituia unul din marile ansambluri etno-lingvistice indo-europene. a favorizat formarea unor particularităţi locale care disting în general engleza britanică de cea americană. Viena de ex.9% în 1992. Forţa modelului cultural englez a impus-o în întreg arhipelagul britanic. Dar principala realizare a englezilor din această perioadă a fost declanşarea operei de populare a unor vaste spaţii nelocuite sau ocupate de populaţii rămase la un stadiu mai arhaic de evoluţie. această scădere fiind în favoarea altor limbi de circulaţie. italienii nordici. Prevalenţa limbii engleze în comunicarea modernă este un argument circumstanţial.). Aceeaşi ciritcă poate fi adusă şi altor epitete atribuite unor limbi : frumoasă. germanii sudici. galii continentali al căror nucleu central îl constituia teritoriul actual al Franţei fiind romanizaţi încă din Antichitate : 188 Doar 18% din populaţia nord-americană reclamă originea britanică. 124 . dispoziţia spre inovaţie şi spiritul justiţiar au impus acest popor. interesul pe care-l suscită neavând legătură neapărat cu particularităţile structurale. urâtă sau bogată.1% din naşteri în 1978 la 3. marginalizarea altora etc.2 mil. Nici o limbă nu este de fapt uşoară sau grea. dar şi prin structura sa relativ simplă. pentru ca în 1998 să ajungă la o pondere de 75% iar în 2000 sub 60%. stabilirea certă a originii este tot mai dificilă datorită amestecului avansat al populaţiilor imigrate pe „pământul făgăduinţei“. nordvestul Anatoliei. cupluri fiind considerate interrasiale.

Cu tot statutul oficial pe care-l are irlandeza.8 mil. este mult prea târzie atitudinea de favorizare a culturilor minoritare. folosită paralel cu franceza..3 mil. deosebiţi de restul populaţiei din arhipelagul britanic prin apartenenţa la catolicism.A.5 mil. Numărul lor total depăşeşte 45. repliaţi spre nordul extrem al Marii Britanii (nordvestul Scoţiei şi arhipelagurile vecine : Orkney. populaţia celtică anterioară fiind romanizată.). numără în total 16. cornicii. Australia şi Canada. 11)Ramura romanică(neolatină) Este a doua mare ramură a familiei indo-europene din punct de vedere numeric (circa 766mil. de bretoni actuali sunt în cea mai mare parte asimilaţi. impuse de către Parlamentul european par să oprească declinul iremediabil al bretonei. unde constituie una din principalele comunităţi (circa 40 mil. b)grupul gaelic. repliaţi treptat spre sud-vestul Marii Britanii şi având şanse reale de rezistenţă în noul context al unei autonomii sporite.al XVII-lea... urmaşii unor populaţii emigrate din Marea Britanie în sec. 125 . distinctă ca apartenenţă culturală dar care a sfîrşit prin a adopta limba puterii ocupante190. şansele de a rezista sunt minime cu atât mai mult cu cât strînsele relaţii pe care le întreţine cu influenta diasporă din S. a căror limbă a fost vorbită pînă în secolul al XVIII-lea în Peninsula Cornwall. dialectul vorbit fiind dispărut recent şi făcând obiectul unei acţiuni de revitalizare. în regiunea de origine dintre care 0. cuprinde trei popoare : galezii (welshii sau cymrii) din Ţara Galilor (circa 6.5 mil. Măsurile de protejare a limbilor minoritare. Cele două popoare care subzistă sunt numeroase dar aproape integral asimilate din punct de vedere lingvistic. remarcându-se prin impresionanta diasporă. mai mult decorativ.Irlanda şi Irlanda de Nord). 1994). irlandezii. al unei populaţii aflată multă vreme sub ocupaţie. majoritatea trăind în S. datorită componentei latino-americane. dintre care doar 5 mil.5 mil.n. Este un caz destul de particular. Cei circa 1 mil.A. irlandeza mai era vorbită încă de 1.U. În 1851.. dintre care doar 70 mii mai folosesc curent scoţiana. Aria lor de extindere maximă atingea spre est oraşul Rennes dar sub impulsul centralizator al limbii franceze s-a retras treptat spre ariile mai izolate ale Masivului Armorican. V e. sau 12%din populaţia mondială) şi cu cea mai mare dispersie fiind şi unul din cele mai dinamice în prezent. Hebride. se deosebeşte de cel britonic prin arhaismul său fiind exponentul unor populaţii stabilite multe mai de timpuriu în arhipelagul britanic. fiind intermediară între bretonă şi galeză. un număr şi mai redus folosind-o curent (150 mii. noul context al autonomiei politice acordat de guvernul britanic fiind de natură să îi întărească particularismul.U. Situaţia limbilor celtice actuale demonstrează faptul că supravieţuirea unei limbi nu este condiţionată neapărat de accesul la independenţă sau de politicile de sprijin. unde procesele de asimilare sunt adesea de lungă durată.U. Este greu de crezut că menţinerea statutului oficial al limbii gaelice în Scoţia şi Irlanda. mai bine păstrat din punct de vedere lingvistic. cea mai mare parte trăind în diaspora din Lumea Nouă : scoţienii. În Europa..persoane pentru ca în 1971 acest număr să se reducă la numai 120 mii (Walter. În Marea Britanie numărul lor poate fi apreciat la 5 mil. locuiesc în Irlanda iar dintre aceştia doar 300 mii mai cunosc irlandeza. va avea vreun efect în stoparea declinului ineluctabil al acesteia. constituie populaţia autohtonă a Irlandei (inclusiv a Ulsterului). dar 1. inclusiv diaspora din Lumea Nouă.folosesc curent galeza ca limbă maternă). 190 Conform statisticilor oficiale numărul celor care cunosc irlandeza este în creştere în ultimul timp. Poporul scoţian este de multă vreme integrat în ansamblul populaţiei britanice căreia îi furnizează o serie de repere identitare dar au avut si propriul lor stat pînă în sec. distribuiţi relativ egal între R. în vestul extrem al Franţei. favorizează limba engleză. fiind de fapt un dialect al acesteia. bretonii din Peninsula Bretagne. Shetland).5 mil. Este poate o lecţie care ar trebui însuşită ca atare şi utilizată ca exemplu pentru gravele încălcări ale drepturilor unor comunităţi lingvistice numeroase a căror asimilare este într-o fază mai puţin avansată.a)grupul britonic. limbă foarte apropiată de irlandeză.A. populaţia din insula Man este considerată de multe ori aparte în cadrul acestui grup. doar 200 mii de persoane mai cunosc limba bretonă. mai ales aceea din S.

Popoarele romanice (neolatine) s-au format prin romanizarea, în timpul expansiunii Imperiului Roman, a unor populaţii indo-europene diferite – traco-ilire în sud-estul Europei, celtice în Franţa, nordul Italiei şi sudul Marii Britanii, celto-iberice în Peninsula Iberică sau chiar a unor populaţii de alte origini – etrusci, liguri, basci etc., în vestul Italiei, sudul Franţei şi Pirinei. Evoluţia divergentă şi asimilarea ulterioară a unor elemente etnice şi lingvistice la fel de diverse, în timpul marilor migraţii – germanice în vest, turanice şi slave în est, arabo-maure în Spania, au condus la formarea mai multor popoare între care înrudirea este mai degrabă lingvistică decât genetică. Prestigiul culturii romane, formată pe parcursul primului mileniu î.e.n. prin asimilarea unor componente etrusce şi greceşti a asigurat această unitate peste milenii, limba latină păstrându-şi multă vreme rolul de vehicul cultural, după dispariţia sa ca limbă vorbită, contribuind alături de greaca veche la formarea celei mai mari părţi a vocabularului modern internaţional. În acest fel se poate afirma, fără teama de a greşi, că vocabularul latin (romanic) a constituit principala sursă de îmbogăţire a celor mai diverse limbi vorbite pe Glob, în primul rând în Europa, cazul limbii engleze fiind foarte evident. Domeniul lingvistic nu este singurul în care romanii au lăsat o moştenire consistentă. Alături de moştenirea greacă a stat la baza succesivelor revoluţii culturale care au avut loc în Occident pe parcursul Evului Mediu şi în pragul epocii moderne, cea mai mare parte a modului de organizare şi administrare social-politică şi economică derivând direct din modelul roman de societate, ajustat necesităţilor epocii moderne. Cele mai multe dintre popoarele rezultate au avut un rol esenţial în evoluţia culturii şi civilizaţiei pe parcursul ultimului mileniu, fiind precursoarele celor germanice în acţiunea de colonizare a Lumii Noi. Dominant catolice, formează un ansamblu cultural relativ unitar în care însă fiecare componentă are propria personalitate. Pot fi deosebite trei mari grupuri : a)grupul galo-romanic, cuprinde acele populaţii formate prin romanizarea populaţiilor celtice peste care s-au suprapus ulterior şi elementele germanice. Ca rezultat al acestui proces s-au format mai multe populaţii distincte supuse de timpuriu unei centralizări etnice şi lingvistice. Astfel astăzi nu se mai poate vorbi decât de o singură individualitate etnică, cea franceză, chiar dacă occitanii din sudul Franţei actuale şi unele regiuni vecine din Spania şi Italia, mai păstrează local anumite particularisme culturale sau dialectale (circa 7-10mil.). Francezii s-au remarcat de-a lungul timpului ca unul din popoarele dominante ale Europei, multă vreme, pînă la începutul sec.al XIX-lea au fost şi cei mai numeroşi, fiind în avangarda unor evoluţii socio-culturale. Participanţi activi la colonizarea Lumii Noi, fără a se impune printr-o particpare demografică masivă, din cele circa 66.4 mil.francezi doar o treime trăind în afara Europei (estul Canadei, unele regiuni ale S.U.A. sau în unele teritorii de peste mări, reminiscenţe ale vastului imperiu colonial antebelic). În Europa, francezii formează populaţia de bază în Franţa, sud-estul Belgiei, sud-vestul Elveţiei şi nord-vestul Italiei (Val d'Aosta). În perioada colonială un număr important de francezi s-a stabilit în colonii de unde s-au retras în cea mai mare parte după decolonizare (cazul celor din Algeria este cel mai cunoscut). Limba franceză a fost şi rămîne una din marile limbi de circulaţie mondială, efect al supremaţiei franceze în secolele trecute cât şi al adoptării sale ca limbă oficială în multe dintre fostele colonii. Numărul populaţiei francofone este dificil de estimat, putându-se conta pe circa 65 mil. în Europa, la care se adaugă peste 10 mil. în Canada, S.U.A.şi 11 mil. vorbitori de creolă franceză în Antile, Mascarene şi Guyana franceză etc. Ca limbă secundă are o utilizare largă în Africa (circa 25-60 mil.) şi în unele regiuni ale Oceaniei (Noua Caledonie, Polinezia Franceză). Concurată de limba engleză, are un rol secundar în prezent, fiind limbă oficială a O.N.U. (alături de engleză, spaniolă, rusă, chineză şi arabă) dar în cadrul Europei lărgite este posibil ca rolul său, alături de cel al limbii germane, să crească. b)grupul ibero-romanic este cel mai complex deşi la origine este rezultatul romanizării populaţiilor autohtone ale Peninsulei Iberice, influenţate ulterior de invaziile germanice (cu un impact mai redus) şi de cea arabo-maură, mai durabilă. Ca şi în cazul grupului galo-romanic, iniţial s-au format mai multe populaţii distincte supuse ulterior unui efort de centralizare. Spre deosebire însă de acesta, rezistenţa unor populaţii locale a fost mai puternică, inclusiv din partea unor vechi comunităţi din substratul preindo-european (bascii). Astăzi putem distinge trei mari ansambluri etno-lingvistice, a căror

126

complexitate este sporită de rolul primordial al statelor iberice în descoperirea Lumii Noi, unde prin colonizare şi mai ales prin amestec au dat naştere unor varietăţi locale extrem de viguroase. Aceasta se exprimă şi prin numărul total de circa 544 mil. dintre care doar o mică parte locuieşte în Europa. -catalanii, localizaţi la interferenţa cu grupul galo-romanic, fiind foarte apropiaţi de occitani (9 mil.), locuiesc în nord-estul Spaniei (Catalonia, Valencia, ins.Baleare, Aragon), Andorra, sudul Franţei (Roussillon) şi în număr mai mic în Sardinia (Alghero). Un număr greu de precizat trăieşte şi în America Latină unde se confundă în masa populaţiei ibero-americane. Regiunile populate de catalani se disting prin nivelul cel mai înalt de dezvoltare economică din Spania, Barcelona fiind capitala economică a acestei ţări. Alături de particularităţile lingvistice acest aspect explică gradul ridicat de autonomie de care se bucură în cadrul statului spaniol, catalana, spre deosebire de alte limbi regionale din vestul Europei, fiind o limbă vie, cu acces în toate sferele vieţii socialeconomice. Se disting de restul populaţiei spaniole prin influenţa arabo-maură mai redusă (cu excepţia Valenciei) şi printr-o mai mare deschidere spre exterior, favorizată de comerţul mediteranean; -spaniolii, sau mai exact castilienii, alături de hispano-americani se impun prin număr – 363 mil., fiind din acest punct al doilea ansamblu etnic de pe Glob şi al patrulea din punct de vedere lingvistic. Castilienii propriu-zişi din Spania şi din diaspora pe care au format-o recent în ţările vesteuropene, prin migraţiile pentru lucru, nu depăşesc cu mult 30 mil., incluzând galicienii din nordvest, mai apropiaţi lingvistic de portughezi şi care păstrează o serie de particularităţi culturale distincte. Creatori ai unui mare imperiu, al cărui apogeu coincide cu sec. XVI-XVII, când controlau o mare parte a Europei (Ţările de Jos, multe state germanice), cea mai mare parte a continentului american, Filipinele şi unele regiuni ale Africii. Avantajul descoperirii Lumii Noi, sub patronajul casei regale spaniole, nu a fost fructificat decât într-o anumită măsură, începând cu sec. al XVII-lea influenţa lor începe să scadă atât în Europa cât şi în lume, Spania intrând într-un con de umbră din care nu avea să iasă decât în ultima jumătate de secol când şi-a redescoperit vocaţia europeană, devenind o componentă esenţială a procesului de integrare. Spre deosebire de englezi care au dus o politică de colonizare efectivă a Americii de Nord, înlăturând sau confinând în rezervaţii populaţiile indigene, Spania catolică a preferat varianta unei fuziuni cu elementele locale, asimilând total sau parţial culturile precolumbiene, creându-se astfel mai multe popoare hispanofone distincte (mexican, peruan, argentinian, columbian, cubanez etc.). Unele dintre acestea sunt alcătuite masiv din metişi şi indigeni (America Centrală, regiunea andină) şi mulatri (Antile, Venezuela), mai rar fiind constituite din urmaşii emigranţilor europeni, de origine dominant romanică – iberică sau italiană (Urugauy, Argentina). Acest ansamblu eterogen, formează totuşi o unitate culturală distinctă la nivel mondial, remarcându-se prin dinamism şi exotism, impunând multe modele culturale, inclusiv în Europa. În acest mod numărul populaţiei hispanofone este ceva mai ridicat, dacă includem populaţia indigenă bilingvă sau numărul tot mai mare de emigranţi din ţările latino-americane trăind în S.U.A. (peste 36 mil. în 2000191). Aprecierile pot merge de la 350 la 400 mil. vorbitori de limbă spaniolă, numărul acestora fiind în creştere relativ rapidă faţă de alte limbi europene de circulaţie (engleză sau franceză). Ca şi acestea a dat naştere unor variante creole, în Filipine, Antile, circa 2.5 mil. şi a influenţat vocabularul multor limbi cu care a intrat în contact. Spre deosebire de diversele variante ale englezei, spaniola americană este mai unitară şi mai apropiată de limba vorbită în Europa; -portughezii, alături de brazilieni au cunoscut o evoluţie similară cu aceea a spaniolilor, diferenţiindu-se timpuriu de aceştia, graniţa hispano-portugheză fiind cea mai veche din Europa. Navigatori îndrăzneţi au avut un rol cel puţin la fel de important ca putere maritimă şi mondială, portughezii fiind precursorii tuturor europenilor în comerţul cu Africa şi Extremul Orient, imperiul colonial pe care l-au creat dovedindu-se cel mai durabil dintre toate. Intraţi ca şi spaniolii într-un con de umbră (într-o perioadă Portugalia fiind chiar anexată regatului castilian), s-au regăsit
191

Cf. recensământului federal efectuat la finele anului 2000 (12.6%din total). Faţă de 1990 s-a înregistrat o creştere cu 58%, majoritatea fiind de origine mexicană (20.6 mil.), urmaţi de portoricani şi cubanezi dar, fapt notabil, creşterea cea mai vizibilă s-a înregistrat în cazul celor veniţi din istmul central-american şi America de Sud ( de la 5 la 10 mil. în intervalul menţionat).

127

într-o poziţie inferioară din punctul de vedere al performanţelor economice în noua Europă. Din fosta glorie a epocii coloniale a rămas însă o construcţie statală de mari dimensiuni în America de Sud – Brazilia, stat cu un mare potenţial economic. Astfel celor 11.7 mil.portughezi continentali (inclusiv puternica diaspora din Franţa, Germania etc.) li se adaugă încă 167 mil. de locuitori care asigură limbii poretugheze un rol important pe plan mondial. Adăugând vorbitorii de creolă portugheză din diverse state africane sau din fostele colonii asiatice şi pe cei care o folosesc ca limbă secundă în Africa, numărul lusofonilor poate fi estimat la 198 mil. Brazilienii constituie principala concentrare de populaţie lusofonă, fiind constituiţi din trei componente de bază – urmaşii populaţiei europene emigrate, dominant de origine romanică dar cu un aport germanic şi slav mai însemnat ca în alte regiuni ale Americii Latine; urmaşii sclavilor negri, masiv amestecaţi, mai numeroşi ca oriunde în America; populaţia indigenă, dispersată în vastele păduri amazoniene sau în savane. Portugheza vorbită în Brazilia este mai arhaică şi se diferenţiază tot mai mult de cea vorbită în Portugalia. c)grupul italo-romanic, cuprinde urmaşii populaţiilor romanizate din Peninsula Italică şi sudestul Europei. Legăturile cu celelalte două sunt numeroase, atât pe plan lingvistic cât şi antropologic, cu excepţia notabilă a romanităţii sud-est europene. Cele câteva comunităţi etnice formate au avut o evoluţie diferită, divizată între creştinismul occidental şi cel oriental: -reto-romanii, împreună cu friulanii, constituie o populaţie mai restrînsă care nu depăşeşte 800 mii loc., dispersaţi pe versanţii Alpilor Retici şi Dolomitici, în sud-estul Elveţiei şi nord-estul Italiei. Aflaţi în recul, mai ales în Elveţia, ocupau iniţial un spaţiu mult mai extins, făcând legătura cu grupul galo-romanic. Oameni de la munte, se deosebesc prin particularităţile antropologice şi prin modul de viaţă, similar celorlalte populaţii, de origine dominant germanică, din regiunea alpină; -italienii, unul din popoarele majore ale Europei, sunt urmaşii direcţi ai populaţiei romanizate din regiunea centrală a Imperiului Roman, moştenind de la acesta cea mai mare parte a elementelor vieţii sociale, a culturii şi civilizaţiei, exprimat şi prin faptul că pe parcursul Evului Mediu, această regiune constituia nucleul cel mai avansat al civilizaţiei europene, aici manifestându-se iniţial Renaşterea care avea să modifice esenţial cursul destinului Europei. Absenţa unei unităţi statale a împiedicat mult timp dezvoltarea societăţii italiene, marcată încă de decalaje economice regionale puternice, dar a fost compensată de rolul major jucat pe tărîm cultural, multe din modelele culturale europene avându-şi aici originea. Defavorizaţi mult timp de deplasarea centrului de greutate al vieţii economice dinspre Mediterana spre Atlantic, după ce au dominat comerţul dintre Orient şi Occident, deţin în prezent o poziţie cheie în arhitectura europeană, în relaţiile pe care Europa unită le întreţine în cadrul bazinului mediteranean. Participanţi activi la migraţia transatlantică, italienii au avut un rol important în construcţia Lumii Noi, chiar dacă adesea contradictoriu, exportând peste ocean şi unele forme de organizare socială nocive, exacerbate de mass-media uneori (mafia). Numărul italienilor poate fi apreciat la circa 89 mil., dintre care o treime trăiesc în Lumea Nouă (15 mil. în S.U.A., un număr chiar mai mare în Argentina, Uruguay, Brazilia etc.), o diasporă importantă trăind în diverse state europene, în afara regiunilor tradiţionale de populare italiană din Corsica şi sudul Elveţiei (Germania, Franţa, Marea Britanie, Elveţia germanică). Limba italiană este înainte de toate o limbă de comunicare, variantele dialectale fiind foarte numeroase şi adesea foarte diferite. Numărul vorbitorul poate fi estimat la circa 66 mil., rolul său fiind astăzi restrîns, dar în trecut a avut o influenţă majoră asupra vocabularului celor mai multe limbi europene, în special în domeniul artistic şi cultural. Trebuie menţionat şi rolul simbolic pe care îl are capitala italiană, ca centru al catolicismului, cea mai răspândită formă a creştinismului. -sarzii din Sardinia (circa 1.3mil.) sunt de cele mai multe ori priviţi ca un grup etno-lingvistic aparte şi se remarcă prin arhaismul cultural, păstrând elemente ale vechii civilizaţii mediteranene. Fără să aibă un statut privilegiat, limba sardă este practicată în bilingvism cu italiana, la fel ca în restul Italiei. Între limbile sardă şi română sunt numeroase paralelisme.

128

Cu toată dorinţa de reducere a acestor influenţe manifestată începând cu redeşteptarea sentimentului naţional la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. America de Nord sau Australia. 192 Insistenţa cu care autorităţile din R. spre Valea Timocului. în special în sudul Dobrogei (Cadrilater) de unde au fost evacuaţi în nordul provinciei în urma Tratatului de la Craiova din 1940 (circa 35 mii după recensămîntul din 1992). cu circa 0.Moldova şi o parte din pseudo-intelectualitatea basarabeană reclamă existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc ţine de domeniul patologicului neavând absolut nici un fundament ştiinţific. Romanizarea substratului trac a fost urmată de asimilarea unei mase importante de populaţie slavă sau turanică (de origine turcică în principal). Franţa. sudul Basarabiei şi regiunea transcarpatică. au fost angrenaţi de timpuriu în migraţiile spre Europa Centrală unde şi-au constituit comunităţi importante. sudul Albaniei. circa 0. -românii. încât putem estima la circa 28 mil. de pe cursul inferior al Vardarului) fiind antrenaţi în mişcările de regrupare a populaţiei musulmane din Peninsula Balcanică spre teritoriul actual al Turciei. macedoromâni). Canada sau în unele state europene (Italia. mai puţin în R. fără argumente concludente.S. în vestul Europei. multe comunităţi similare fiind de multă vreme asimilate în restul spaţiului iugoslav (Bosnia mai ales). 129 . chiar în cea regională se disting prin importanţa demografică fiind un popor relativ important la scară europeană – circa 25. 50 mii în Kazahstan etc..6-1 mil. O parte a acestora s-au stabilit în ultimele secole şi pe teritoriul actual al României. cu concentrări importante în nord-vest. Un caz particular îl prezintă populaţia românească din teritoriile ocupate de fosta U. Ramura sud-dunăreană este considerată de unii ca popor distinct (aromâni. etnogeneza românilor a fost un proces mai complex şi mai îndelungat. O parte dintre ei au fost islamizaţi (megleniţii. Ca şi în cazul celorlalte popoare din sud-estul Europei.XIII-XIV. circa 0. Istroromânii din Peninsula Istria. în Gorna Makedonia. la creştinismul de rit bizantin. nordul Bucovinei). Limba română este vorbită în afara populaţiei de origine etnică românească şi de minorităţile naţionale de pe teritoriul statului român. românii nu au contribuit într-o măsură prea mare la migraţia transoceanică. vlahi. sunt pe cale de dispariţie. când iau naştere şi primele formaţiuni statale româneşti şi se accentuează divergenţa dintre populaţiile de la nord de Dunăre şi cele din Balcani. Spre deosebire de alte popoare europene.A.-dalmaţii. Acest proces s-a finalizat în mare parte în sec. distingându-se prin etnogeneza specifică şi apartenenţa culturală dominantă. din tradiţia lor comercială rămînând o bogată moştenire în oraşele de pe coasta dalmată. Caracteristica acestora este rapiditatea cu care se asimilează culturii ţării de adopţie şi slaba capacitate de a forma o diasporă coerentă.1mil. supusă unor migraţii mai mult sau mai puţin forţate spre regiunile slab populate ale acesteia. s-au distanţat destul de mult de restul popoarelor romanice. unde se păstrează o bogată toponimie românească. încât din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei păstrează afinităţi puternice cu lumea slavo-bizantină.). prezenţi mai masiv în nordul Greciei. propensiunea pentru emigraţie manifestându-se abia în ultimele decenii. maghiare etc. când s-au format comunităţi importante în S.Moldova. Iugoslavia. Ungaria etc.. unde formează comunităţi importante. trăind în două state – România şi R.Moldova. în vestul Croaţiei.U. formând o punte lingvistică între Italia şi romanitatea orientală dar au fost asimilaţi complet de către slavii sudici. izolat şi în Serbia sau Bulgaria. circa 200 mii în Federaţia Rusă. Numărul lor este mult redus astăzi prin asimilare şi emigraţie.S.R. Germania). Gravitând mult timp în sfera de influenţă a imperiilor succesive constituite în estul şi sudestul Europei. (Basarabia. Fără să fi avut un rol deosebit în istoria europeană. încât poate fi apreciat la circa 300-500 mii. numărul total al vorbitorilor de limbă română192.români.4 mil.4mil. Buni comercianţi. formează ansamblul extrem-oriental al ramurii romanice. Bulgaria. altădată stăpînii litoralului est-adriatic erau şi ei apropiaţi italienilor din punct de vedere cultural (fiind catolici). la care s-au adăugat o serie de influenţe lingvistice deosebite (greceşti. unde sunt majoritari dar şi în unele regiuni ale statelor vecine : Ucraina. în bună parte deznaţionalizaţi mai ales în afara regiunilor de populare tradiţională din nordul Bucovinei. unde sunt recunoscuţi oficial doar în Voivodina deşi cei mai numeroşi trăiesc în Valea Timocului.. separate de aşezarea slavilor în această regiune. acestea subzistă.

0 0 0 0. 5 3 0 0. 0 0 sahariană 71 38 Australian 0.2 0 tibetană 2. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9. nigerokordofaniană şi afro-asiatică.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A Am Ame otal în urop sia frica erica de N rica Lat. 0 5 0 0. 0 1 0 0 0 04 . Tabelul nr. 63 0 130 .001 Aino3. 0 0 01 19 Nigero3. Importante sunt şi evoluţiile care caracterizează unele familii secundare. 0 0 18 0. accentuată de diferenţierea puternică a dinamicii naturale în perioada contemporană. elamo-dravidiană. ca de exemplu aceea uralo-altaică. 0 1 2. 63 0 0. austrică.35 9. altele păstrând o pondere constantă. America Latină).35 0 Coreeană 1.72 9 Uralo3.53 nă 46 9 Na-déné 0.16 . 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. Se poate observa astfel o scădere a ponderii celor două familii dominante. 0 0 0 0 0 pacifică 07 . indo-europeană şi sino-tibetană. în favoarea altora mai dinamice. Toate aceste mutaţii demonstrează faptul că structura etno-lingvistică a populaţiei Globului se află într-o continuă transformare.2 8. 0 0 0 0. sau dimpotrivă o scădere a acestuia (America de Nord. uralo-altaică etc.1 0 01 8 Eskimo0 0 0 0 0.001 Ghiliak 0 0 0 0 0 0 .5 0 altaică 01 . % a Khoisanică 0.85 Sino2 0 3 0 0.21 japoneză 03 . 0 0 9. a cărei pondere este în creştere în Asia (domeniu al limbilor altaice) dar în scădere în Europa (domeniu al limbilor uralice). 75 0 0 0 0 0 0.0 0 aleută 5 Ciukot0 0 0 0 0 0 kamceadală . Oceania).02 7 O ceania 0 0 0 4.61 37 Amerindia 0. fie că este vorba de o sporire a gradului de omogenitate (Europa. Semnificativă este şi mutaţia produsă în Asia unde familia indo-europeană a depăşit-o proporţional pe cea sino-tibetană sau creşterea importantă a ponderii familiei nigerokordofaniene în Africa.Acest vast tablou al structurii etno-lingvistice a populaţiei Globului este completat cu cele trei tabele anexate care sintetizează informaţiile expuse fiind pline de semnificaţii referitoare la dinamica marilor familii. Modificări importante pot fi observate la nivelul continentelor.02 Austrică 6. 0 0 0.55 8. 39 1 3.1 0.34 Nilo0.

0 0 0 0 0 08 .72 29 0 0.14 Elamo3. 0 0 4 0 0 kordofaniană 72 9. 0 0 0 04 85 Sino2 0 3 0 0.16 Asianică D ispărută Kartvelică 0.32 . 0 0 sahariană 71 38 Australian 0. 63 0. 63 0 0. 0 01 18 Eskimo0 0 0 0 0. 39 1 3. 0 tibetană 2.85 4. 0 6 0. 0 0 0 pacifică 07 02 Austrică 6. 0.01 Caucazian 0.01 .61 39 20 8 Tabelul nr. 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 90. 63 131 .60 2. 0 0. 0 0.3 0.09 . 0 0 18 0. 0 0. 0 aleută 05 Ciukot0 0 0. 0 5.8 europeană 1. 75 0 0 0 0 0 0. 0 0 0 0 0 ă 02 Indo0. 0 0 0 0 0 ană 04 .61 37 Amerindia 0. 96.81 O ceania 0 0 0 4. 2 0 3 2. 0 1.35 9. 0 0 0 0 0 ă de nord 09 .Burushaski 0 0 0 0 0 0 0 0 0 . 0 0 01 19 Nigero3.80 22 Afro3. 63 7 0.26 1.02 Mediterane 0.34 Nilo0.21 : Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în 1920 Familia T E A A A A otal în uropa sia frica merica merica % de Latină Nord Khoisanică 0. 0 0 0. 0 0 0 0.05 8 Indo5 9 3 4.11 dravidiană 85 .27 asiatică 71 . nă 46 29 53 Na-déné 0.55 8. japoneză 03 35 10 21 Coreeană 1. 0 0 9. 8. 0 0 0 001 Aino3. 0 1 2. 0 0 0 0.

3 38 4.81 0 0. 0 0 0 0 001 Aino2. 0 0 57 0 0 0 0. japoneză 11 01 36 66 10 33 Coreeană 1. 0 nă 61 98 56 Na-déné 0.45 Austrică 8. 0. 0 5 0 0 0 kordofaniană 16 07 4. 0. asiatică 71 Indo5 europeană 1. 0 0 01 14 Eskimo0 0 0 0 0. 0. 0 0 0. 16 0. 3. dravidiană 85 Afro3. 73 07 3. 0 0 aleută 05 Ciukci0 0 0. 0 0. 0 0 0 0. 09 9 2. 01 0 80 2. 63 0. 0 0. ă 01 15 Indo0. 0. 0 0 0 0 kamceadală 001 Ghiliak 0 0 0. 6.20 0 0 11 2.88 0 0. 1 1. ă de nord 09 Mediterane 0. 0 0 0 0 0 1. 16 0 32 5.95 Nilo1. 0. 0. ană 04 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 0.Uraloaltaică 01 Burushaski 3. 0.05 3 39 0 0. 0 0 1 0 0 0 sahariană 39 0. 6. 0 0. 0 0 0 1 pacifică 12 03 9. 6. 02 0.60 0. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Caucazian 0. 0. 0.71 89 33 02 54 Amerindia 0. 0. 0 0 132 . 6. 4.26 1. 0 0 0 01 08 Nigero7. 7 Tabelul nr. 1. 08 Elamo3. 0 0 0 0.22 :Structura etno-lingvistică a populaţiei Globului în anul 2000 Familia T E A A A A O otal în uropa sia frica merica merica ceania % de Latină Nord Khoisanică 0.70 Australian 0. 63 9 0. 22 0. 02 0 01 0. 27 9 0.61 85 14 3.

05 0 0.0 12 5 i 3. Importantă este şi apariţia printre limbile cu o importanţă majoră a unor idiomuri cu şanse de a deveni limbi de comunicare pe spaţii vaste din Africa.25 45 42 11 0.0 65 6 eană 3. asiatică 80 Indo4 europeană 4. 0. deşi în perioada luată în calcul poziţia sa a slăbit. cum se crede adesea.61 4.23 : Principalele limbi vorbite pe Glob între 1920-2000 (mil. 33 2. 0 0 01 0 0.0 3. 1.97 62 16 0.crt 920 000 1 *chine 4 1 2 2 Gujarat 1 5 ză 00.crt 920 000 r.vorbitori în anul 2000. Sino2 tibetană 0. 0.0 35. 6 Tabelul care ilustrează evoluţia principalelor limbi vorbite pe Glob. 98 0.0 0 3 *engle 1 4 1 2 Polonă 2 4 % 3 3 9 133 . 01 0. haussa). ană 02 Asianică D ispărută Kartvelică 0. 3. ă de nord 08 Mediterane 0. portugheza şi engleza.44 3 86 0 0. germană. ucraineană care au lăsat locul altor limbi favorizate de explozia demografică de după 1950 (araba). 04 0. italiană.10 0 1. Reculul în clasamentul celor mai vorbite limbi de pe Glob este foarte evident în cazul limbilor franceză. este de asemenea grăitor.0 07 2 *hindi1 5 3 2 Ucrain 3 4 urdu 15.23 01 0. 0 0 0. 04 2.53 07 Uralo3. unele limbi din subcontinentul indian sau unele recent formate prin normarea necesară facilitării comunicării în spaţii eterogene lingvistic – indoneziana. Tabelul nr. 0. rămînând totuşi între primele 10 limbi europene. 07 3 29 0.22 0 0. 07 Elamo3. 31 0. 97 3 3. cele cu minimum 20 mil. 06 2.0 250. 65 9 4. 66 0 0 0 02 0 0 0 02 0. altaică 18 66 Burushaski 0 Caucazian 0.22 4. 6. Inserarea în acest tabel şi a limbii române este menită a demonstra că locul pe care aceasta îl ocupă nu este chiar unul secundar. de pe locul 21 coborând pe locul 36. Majoritatea limbilor din Europa pierd teren. 33 0 0 0 0. tagalog (filipineza). 29 0. 2. cu excepţia notabilă a celor care s-au implantat durabil în America – spaniola.0 3. dravidiană 97 Afro5. 82 9 9. 02 0.vorbitori) N Limba 1 2 % N Limba 1 2 r. 44 0 01 0. marcată de o eterogenitate extremă (swahili. 19 9 3.

spre deosebire de celelalte.0 33 4 .0 4 0.0 04 0 .5 0.0 2. la care reprezintă doar numărul locuitorlor care le utilizează ca limbă maternă.5 10 1 Javane 2 9 3 3 *amhar 4 2 4 4 ză 3.5 5.0 1. corelate cu dinamica generală a populaţiei în perioada 1920-2000.0 64 7 .0 4.5 3 5 4 00 2 62 2 2.0 4.0 1 1.0 2 57 4 22 5 30 3 7 2 8 2 9 3 da Malaya ă Kanna Birman 1.0 6.0 * 2 eză .0 75 Notă : Estimări personale pornind de la diverse surse.0 50 6 (galla) .ză 4 olă 5 6 i 7 *arabă Bengal *spani 56.0 * 1 .0 5 00.0 7.0 00 9 *rusă 9 1 9 3 Sundan 8 3 3 2.0 00.0 75.0 1 0.0 4 2.0 00 2 Thai1 6 4 4 *igbo 3 2 4 3 lao 1.0 22.0 00.0 5 2 Turcă 1 6 4 4 Oromo 3 2 5 2 2.5 5.5 5.5 8.0 1.5 7.0 4. Semnul (*) înaintea unor limbi este utilizat pentru a diferenţia acele limbi care sînt folosite în comunicarea pe spaţii care depăşesc aria de origine.0 8.0 2 7 .5 3.0 10.5 9 1 Germa 7 1 3 3 Yoruba 4 2 5 3 nă 6.0 7 4.0 60 1 Vietna 1 7 4 4 *fulbe 4 2 5 6 meză 5.0 67 1 Telugu 2 8 2 3 Uzbekă 4 2 4 5 2.5 04 *indon 0 2 * 3 Pashto 7 3 3 eziană .0 2.5 32 1 Japone 5 1 1 3 Oriya 8 3 3 0 ză 5.0 74 3 .0 7.0 35 5 ă . efectivele înscrise corespunzând acestei realităţi.0 06 0 lam 2.5 1.5 1.0 28 8 a .0 40 2 *persa 1 7 7 4 Kurdă 3 2 5 0 nă 0.0 9 5 ndeză 2.0 0.5 7.0 2 6 ă 4.0 10 1 Tamil 1 7 2 4 Sindhi 5 2 3 9 9.0 5.0 75 2 *swahi 2 6 * 4 Sebuan 3 2 4 4 li .0 3 85.0 0.0 90.0 3 9.0 * 8 ă .0 28.0 0.0 00 1 Marath 2 7 2 4 *quech 5 2 3 7 i 0.0 75 2 a .0 67 9 .0 67 8 *portu 4 1 3 3 *hauss 5 3 6 gheză 0.0 00 1 *franc 5 1 9 3 Român 1 2 8 2 eză 7.7 5.5 06 1 Punjab 2 1 3 3 Malaez 6 3 4 1 i/lahnda 8.0 80 1 *tagalo 2 7 * 4 Assam 4 2 4 8 g .0 0 3 eză .0 10.0 1 1.0 00 4 .0 2 65.0 0.5 88 1 ua . Semnul (**) arată o creştere maximă a numărului de 134 .5 4.0 6.5 0.5 14 2 Italiană 4 6 5 4 Neerla 1 2 7 1 2.

derivat din necesitatea profund umană de a-şi explica realitatea şi religia ca fenomen social ce contribuie la structurarea comunităţilor umane. 1940 şi Malherbe M.5 10 14 34 41 65 Poloneză 4 7 9 26 32 42 Total 52 75 15 43 66 12 7 4 5 62 % din 10.) Limba 15 17 18 19 19 19 00 00 00 00 35 92 Engleză 4 8. Laffont. 1992) afirmă că nu există fenomen religios pur întrucât nu există „fenomen care să fie în chip abslut şi exclusiv religios. publicându-se chiar şi atlase de specialitate193. Ed. 23.Structura confesională a populaţiei Interesul geografiei pentru religie poate să pară surprinzător. Les langages de l’humanité. o reacţie la amoralitatea presupusă a fi dominat în preistorie 194. Atlas of the World’s Religions.Kernbach. încorporate în structura etno-lingvistică sau chiar evitate de către geografi datorită sensibilităţilor pe care le suscită. prin însuşi acest fapt este şi un fenomen social.5 9. Problemele structurii confesionale sunt adesea trecute pe plan secundar. Paris. Tabelul nr.3. Originea fenomenului religios a suscitat numeroase dezbateri. Procentul reprezintă dinamica numărului de vorbitori între 1920-2000. 135 . excelentă radiografie a genezei şi difuziunii marilor curente religioase. 16 26.F. 1999. R. între adepţii primordialităţii sale şi cei care consideră că este un rezultat al evoluţiei istorice.5 20 11 19 35 6 5 0 Spaniolă 8. populaţia mondială 2 8 3 2 1 Surse: adaptare după Wilcox W. Religia fiind un fenomen uman. 31. Ithaca. 10. Ca orice fenomen sociocultural şi religia se manifestă printr-o anumită dinamică spaţială care interesează în mod deosebit geografia.vorbitori specifică unor limbi de comunicare interetnică din sud-estul Asiei şi Africa. 195 M. Calmann&King Ltd. Londra. Adeziunea la o credinţă religioasă este o opţiune individuală dar ceea ce interesează geograful este modul în care religia creează legături sociale înscrise într-un teritoriu pe care-l personalizează.5 26 44 80 31 5 Rusă 3 5 25 70 13 16 0 5 Portugheză 1 4 6 24 47 16 0 Germană 10 11 30 75 78 90 Franceză 12 20 27 45 62 75 Italiană 9. Acestea sunt doar cele mai importante faţete ale acestui complex fenomen195. Aceasta în timp ce toate disciplinele socio-umane acordă religiei o atenţie deosebită.. Primii se bazează pe faptul că chiar şi cele mai primitive comunităţi umane care au mai putut fi studiate în ultimele secole dispun de un sistem de credinţe şi idei religioase. 1984.24 : Evoluţia numărului de vorbitori ai principalelor limbi europene între 15001992(mil. Biserica în involuţie.Politică.Smart. IV. anul 1920 fiind considerat 100%. 1995.15-19).Eliade în Tratat de istorie a religiilor (Humanitas. Bucureşti. Bucureşti. Ceilalţi văd în fenomenul religios un rezultat al constrângerilor impuse de civilizaţie. 194 Pentru acest subiect poate fi consultată pe larg lucrarea lui V. lingvistic şi economic…“ (pp. Aceste dezbateri se datorează de fapt confuziei între religie ca fenomen pur spiritual. stabilindu-i norme morale şi etice. una din puţinele surse bibiliografice accesibile în limba română. Studies in American Demography. În această perspectivă se poate accepta o anumită succesiune a formelor pe care fenomenul 193 Cazul celui publicat sub direcţia lui N.

-dualismul. În evoluţia fenomenului religios pot fi deosebite patru momente cruciale : preistoria.2 0 .2 4.8 3.8 Culte 2 8 9 1 1 3. T E R A A Amer Amer ERR uropa usia sia frica ica de N ica de S A Total 2 4 1 1 2 217.1 0 .7 Hinduism 3 0 0 3 1 0.4 creştine orientale 02.9 2.-M. aflate în raporturi ierarhice complexe. Caracteristicile confesionale ale unor popoare.3 73. aşa cum apar ele diferenţiate de către istorici : -monoteismul. 1999).5 1 .3 395. Tabelul nr. revoluţia neolitică. Nicole în Précis d’histoire des religions.8 0.8 3 .5 Islamism 3 4 6 2 8 0.3 protestante 88.de l’Institut Biblique. A fost specific unor popoare antice.1 Sincretism 5 0 0 5 0 0. difuzându-se în spaţiu şi conducând astfel la suprapunerea unor straturi diferite care complică studiul structurii confesionale a populaţiei.1 0 .5 04.5 01.3 0. mesopotamiană.1 2 Culte 2 1 2 1 2 116. care pune în centru o divinitate unică dar admite şi existenţa altora.5 . greco-romană) şi sub o formă modernă este întâlnită în subcontinentul indian (hinduism).6 71. -henotismul. -politeismul.5 1. Nogent sur Marne. A caracterizat majoritatea religiilor din Antichitate (egipteană. se pot suprapune formând sincretisme complexe.8 02.8 Catolicism 4 2 0 3 3 87. 1990.pers.2 501. care nu admite existenţa divinităţii dar poate lua o formă religioasă.6 .25 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 1950 Mil. specifică în primul rând religiilor apărute în Orientul Apropiat (mozaism. a binelui şi a răului sau a luminii şi a întunericului.3 0 .8 Mozaism 1 2 0 1 0 5.7 0. care consideră că lumea este rezultatul unei lupte între două forţe contrarii.2 74. aceasta se remarcă şi prin mobilitatea mai accentuată. fiecare având un totem (de regulă o plantă sau un animal) drept protector196. cazul marxismului căruia însă cultul personalităţii şi fastul oficial îi conferea adesea o alura religioasă.7 .2 15 3.1 0 . chiar la nivel individual se pot produce modificări pe parcursul vieţii. islam) dar rudimentar prezent în aproape toate religiile.1 18.2 Budism 1 0 0 1 0 0. grupuri sociale se pot schimba mult mai rapid.6 43. Un caz particular îl reprezintă totemismul care se deosebeşte prin influenţa asupra structurii societăţii. fiecare fiind dominată de unul sau mai multe sisteme religioase.6 0 e orientale 35 54.3 Animism 8 0 0 2 5 3 4 196 O ceania 1 2.2 2.1 1. La fel de complicată ca şi structura etno-lingvistică. Ed.3 . 136 . -ateismul. specifice în Antichitate sau în Evul Mediu singurul relict este cel zoroastrian.2 0.8 0. J. antichitatea clasică şi perioada dominaţiei occidentale (Smart.9 101 97. bazat pe convingerea că există un singur Dumnezeu.3 5 .3 8.3 0 1 O detaliere a acestor sisteme religioase o face printre alţii. încurajează venerarea mai multor divinităţi.8 112. Dintre numeroasele curente religioase de acest tip.2 .4 33. creştinism.7 73.4 .1 8 .religios le-a luat de-a lungul timpului.6 8. -animismul care se distinge prin cultul spiritelor care animează forţele naturii sau îşi au originea în sufletele celor dispăruţi. cazul budismului sau antireligioasă.9 .

9 9 5. 0.pe T E R A A A A O rs.4. confucianiste sau şintoiste. ERRA uropa usia sia frica merica merica ceania de N de S Total 6 5 1 3 8 4 3 3 134. bahai’ismul şi alte sisteme religioase cu o iradiere mai restrânsă.5 5 04.8 1 2 1.1 0.4 13. cism 133.8 37. sm 26. 4 1 1 1 2 protestante 43. IV. regiuni sau localităţi. 1.9 1 1 orientale Animi 2 0.6 91.3 52.7 4. active sau efectiv ocupate deci resursele de forţă de muncă ale unui stat. ism 79 5 74.2 3 1 239. 0.7 1. cultele creştine orientale înglobează ortodoxismul şi cultele necalcedonice inclusiv cele unite cu Roma.3 40. la categoria alte religii sunt înglobate sikhismul.4 4. cu un rol determinant în dinamica naturală.5 65.4 33.9 0. Notă : estimările se referă la apartenenţa culturală şi nu la opţiunea individuală.1 6 6 9 3 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini. 1.6 7 1 5 orientale Mozai 1 1. IGN. 0. 1. Un rol esenţial în acest sens îl are ponderea populaţiei feminine în vârstă de 15-49 ani. sm 329. m 09.8 7. Novara. 0. 3. Note: cultele neoprotestante sunt înglobate la cele protestante.2 6. creştine 25. 0.8 18. sm 5. Novara.7 1 0 0 1 0 0 0 0 1. 4 1 8. Raportul între grupele de vârstă determină ponderea populaţiei în vârstă de muncă.7 721 12. ediţiile dintre 1960-2000.7 1 0. 1 1 2 3 8. 5. 1. 6. sincretismele orientale se referă la practica concomitentă a doctrinelor budiste.6 Alte religii . Tabelul nr.3 7 3 5 3 3 1 1 Islami 1 1 1 9 3 7 0. 137 .6 Sursa : estimări după Atlante Anuario de Agostini. 0. ediţiile dintre 1960-2000. taoiste. 0. Acelaşi raport influenţează capacitatea de reproducere a unei anumite populaţii. IGN.7 5 74. 0 8 1. 1 0 2 0. 0. 0.6 2 1 04.2 Culte 3 1 1 2 4 9.26 : Structura confesională a populaţiei mondiale în anul 2001 Mil.9 11.7 24.7 44.4 81.3. 1 0.1 97 6. tisme 242. 0.9 56.8 9. 0 8 1.Structura populaţiei pe grupe de vârstă Unul din cei mai importanţi parametri ai unei populaţii este şi modul în care aceasta este structurată în profil cronologic.8 30. 0. religii 8.3 9 3 Hindu 8 0. 0.4 27.3 0. 0. zoroastrismul.9 Catoli 1 3 0. 0.1 6 Culte 5 1 2.7 1 6 9 2 Sincre 1 0.6 6 Alte 2 0. 2. 4 0. jainismul.1 6 6 9 3 Budis 4 0.

în coformitate cu legislaţia muncii (vârsta pensionării. în funcţie de acest aspect fiind necesare anumite dotări sociale sau producţia unor mărfuri şi servicii specifice anumitor categorii de vârstă. o scădere a ponderii populaţiei în vârstă de muncă (antrenată de obicei în aceste mişcări) şi implicit o creştere a grupelor vârstnice (peste 60 ani) paralel cu reducerea celor tinere (0-19 ani). La fel de importante sînt şi efectele tranziţiei demografice. Regiunile cu plecări masive (emigraţie) înregistrează proporţional. fiind des utilizat în scopuri comparative. feminin) specifice fiecărei generaţii (din cinci în cinci ani sau din an în an). pentru clasificarea unor unităţi (state. Structura pe grupe de vârstă influenţează în mod direct şi morbiditatea unei populaţii. de obicei procesele dinamice le devansează pe cele structurale. în 1870. instituţiile de ocrotire a sănătăţii şi de asistenţă socială trebuind să fie corelate în aşa fel încât să corespundă necesităţilor.U. este deosebit de mare. Structura populaţiei pe vârste la un moment dat depinde aşadar de evoluţia curbelor natalităţii şi mortalităţii în ultima sută de ani.) şi realizare astfel a unor sugestive tipologii. Este cazul clasic al S. 138 . depinde de particularităţile evoluţiei indicatorilor demografici principali. vârsta recrutării forţei de muncă etc. influenţând astfel capacitatea de repoducere a populaţiei. unde ponderea populaţiei între 20-30 ani în rândul imigranţilor din prima generaţie este de 29%. prin suprapunerea valorilor a două unităţi diferite sau pentru studii diacronice în scopul observării modificării în timp a structurii pe vârste a unei unităţi date. Pot fi utilizate şi în scopuri comparative. în funcţie de speranţa medie de viaţă la naştere. în funcţie de dominanţa unor categorii. Prin interpolarea valorilor se poate obţine poziţia unei unităţi oarecare. indiferent de modificările dinamice ulterioare.) şi cu speranţa de viaţă la naştere superioară acestui prag. Dacă cei doi indicatori sunt constanţi iar creşterea naturală este nulă. care folosesc un triunghi echilateral ale cărui laturi sunt divizate în procente de la 0 la 100%. directorul de atunci al Biroului Federal pentru Recensământul populaţiei. localităţi etc. în timp ce calculat la nivelul întregii populaţii nu depăşeşte 15%. conflicte armate mai ales. din combinarea cărora rezultă ponderi specifice fiecărei grupe de vârstă. populaţia adultă (15-59 sau 20-59 ani. diferenţiat pe sexe. De exemplu. fiecare corespunzând uneia din cele trei mari grupe de vârstă.Informaţiile referitoare la structura pe grupe de vârstă sînt indispensabile oricărei planificări economice a teritoriului. Într-un astfel de triunghi pot fi înscrise practic n puncte. la femei fiind de numai 22% iar la bărbaţi de 58%.N. De obicei structura pe grupe de vârstă este studiată pornind de la trei mari categorii : populaţie tînără (0-15ani sau 0-19 ani în unele cazuri). Spre deosebire.U). în ansamblul unităţilor luate în calcul. în primul rând scăderea rapidă a natalităţii sau dimpotrivă menţinerea unor valori ridicate ale acesteia pe durata mai multor generaţii. prin divizarea în sectoare a dreptei perpendiculare pe bază197. Sensibilitatea la fenomenele conjuncturale. Corelaţia între dinamica şi structura populaţiei este astfel foarte puternică.A. Pragurile de 15 şi 65 de ani sunt utilizate de statele occidentale. Aceste modele grafice sunt foarte sugestive şi sunt foarte 197 Piramida vârstelor a fost inventată de generalul american Francis Walker. dispersia lor fiind legată de ponderile specifice celor trei subpopulaţii. La fel de utilizate în analiza acestor structuri sunt piramidele structurale care constau în dispunerea într-un sistem de drepte perpendiculare a proporţiei celor două sexe (masculin. dar în ultimul timp se generalizează pragul de 64 de ani) şi populaţia vârstnică (peste 60 de ani ori tot mai frecvent peste 65 aşa cum apare în statisticile O. putând fi astfel afectate anumite contingente de populaţie (bărbaţii tineri între 20-50 de ani). populaţia respectivă este numită staţionară. în statele sau în regiunile spre care se dirijează aceste fluxuri migratorii se constată o creştere anormală a populaţiei în vârstă de muncă. Modul de structurare a populaţiei unei unităţi date. Un alt factor esenţial care controlează structurarea unei populaţii pe vârste este şi mobilitatea. Foarte evident este acest fenomen în statele petroliere de la Golful Persic unde ponderea populaţiei de 20-35 ani ajunge la circa 40%. scăderea natalităţii la un moment dat va afecta structura pe grupe de vârstă pe întreaga durată de viaţă a acelei generaţii. Aceste trei componente pot fi uşor reprezentate prin intermediul diagramelor triangulare.

rezolvarea acestei dileme trebuie căutată după cum se pare în soluţii endogene prin stimularea natalităţii.74 în 2001. Pv populaţia vârstnică (peste 60 sau 65 de ani după caz) şi Pt populaţia tânără (0-14 sau 0-19 ani după caz).Mikrozensus 2001. Situaţia se agravează rapid în cele mai multe state europene. 7. depăşind cu mult 50%. Problema asigurării înlocuirii forţei de muncă a devenit capitală în Europa.) şi Pt. Spania dar şi în Japonia). cunoscut drept procesul de îmbătrînire demografică. Uruguay etc. dar acest surplus nu mai reuşeşte să acopere deficitul din cauza natalităţii extrem de reduse.2 după ce mult timp „recordul” a fost deţinut de Suedia). Italia. 26) de regulă sub 25%. fapt care demonstrează că îmbătrânirea demografică tinde să devină o problemă planetară după ce a fost considerată un caz particular aplicabil doar câtorva state dezvoltate din Europa. Bulgaria etc. încă din sec. în care natalitatea se păstrează la un nivel superior celorlalte state dezvoltate datorită specificului populaţiei imigrate din statele latinoamericane. dar acesta se concentrează la vârstele de peste 40 de ani. Piramidele din categoria menţionată prezintă un Iv cu valori care tind spre 1(în România era de 0. Bundesinstitut für Bevölkerungsforschung. Evoluţia procesului de (Pa * Ax ) îmbătrânire este ilustrată şi de calculul vârstei medii : ∑ . de exemplu. Coreea de Sud. Ax. în cazuri extreme ajungându-se la îngroşarea excesivă a părţii superioare. Efectul acestora este tocmai tendinţa menţionată. Ponderea populaţiei adulte este ridicată. Ponderea vârstnicilor (peste 65 de ani) este foarte mare. al XIX-lea. în majoritatea statelor europene dar peste 40% au depăşit vârsta de 40 de ani).U. Studiul piramidelor structurale la nivelul statelor Globului pune în evidenţă existenţa unei game variate de structuri. expresivă a structurii pe vârste dar nu pot fi utilizate decât pentru o singură unitate (cu excepţia menţionată anterior). 139 . frecvent între 15-20% în Europa unde valorile minime tind să scadă sub această valoare (Italia. cu tendinţa de depăşire a valorilor populaţiei tinere. ponderea populaţiei sub 15 ani este tot mai scăzută (tab.). Rezultatul obţinut. foarte utile sunt clasificările tipologice. Mult timp afluxul de imigranţi a constituit o soluţie. populaţia totală. prin revigorarea populaţiei tinere adulte (20-40 ani). poate fi exprimat printr-o piramidă medie. comunicat din mai 2002. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra diferenţierilor structurale dintr-un anumit spaţiu. este efectivul fiecărei Pt tranşe de vârstă. care poate exprima cu maximă claritate evoluţia proceselor specifice într-un spaţiu dat.A.5 pentru 5-9 ani etc. distincţia esenţială fiind aceea dintre piramidele specifice statelor dezvoltate care au parcurs integral tranziţia demografică şi cele caracteristice statelor în curs de dezvoltare în care acest proces se află în diverse stadii de evoluţie: a)piramidele cu tendinţa de îngustare la bază. de îngustare a bazei piramidei şi de îngroşare la mijloc şi la partea superioară. Trebuie spus că în statele europene se fac încă resimţite urmările celor două războaie mondiale care îngustează excesiv grupele de vârstă născute în timpul conflagraţiilor când natalitatea s-a redus 198 Cf.utilizate pentru că dau o imagine sintetică. restrîngerea continuă a tineretului fiind o ameninţare la fel de mare ca şi sporirea rapidă a ponderii vârstnicilor (circa 60-65% între 15-64 ani. Populaţia adultă din aceste state atestă pentru moment un potenţial încă ridicat al forţei de muncă. paralel cu reducerea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă la naştere. este vârsta medie a fiecărei tranşe (2. în care Pa. Acest proces poate fi exprimat matematic astfel : Iv = Pv/Pt. cel mai îmbătrânit stat din lume fiind în acelaşi an Italia cu un Iv de 1. În statele aferente.25. accesibile în prezent cu ajutorul programelor informatizate. în Germania s-a ajuns în anul 2001 la numai 41. începută în Europa. Aceste forme sunt determinate de reducerea puternică a natalităţii. dar cu valori de peste 20% se înscriu şi unele state din estul Asiei sau din America de Sud (Singapore.5 pentru 0-4 ani.) dar şi în Japonia sau Hong Kong. mai ales în sudul şi estul Europei (Germania. China.5% populaţie în vârstă de muncă (faţă de 46% în 1991)198. În această categorie. Un caz particular îl prezintă S. Un raport supraunitar demonstrează deja o îmbătrânire avansată. specifice statelor dezvoltate – de forma unui clopot sau a unui balon. Spania. Grecia. proprie fiecărei clase (tip). mai ales cele ierarhic ascendente. în care Iv este indicele de îmbătrânire.

b)piramidele cu baza larg desfăşurată. grupele de vârstă sub 15 ani fiind tot mai puţin numeroase. paralel cu menţinerea unei mortalităţi generale mai ridicate. mai ales acolo unde tranziţia demografică a debutat mai timpuriu. Decalajele dintre cele două categorii de state se vor menţine prin inerţie. în statele în curs de dezvoltare trebuie să susţină mai mulţi copii. Les facteurs du vieillissement démographique.drastic dar şi pe cele mobilizate. Aceasta nu înseamnă că statele aflate în prezent la adăpost de acest pericol sunt complet ferite. Factorii enumeraţi anterior pot modifica aceste previziuni. a populaţiei Globului. sub forma îmbătrînirii la bază199. Anterior.3/1999. Ponderea populaţiei adulte este în general mai redusă în această categorie de state (circa 50%). în care Id este indicele (rata) de dependenţă. Turcia. indisponibilizarea fizică este de natură să mărească acest indice.27 : Structura populaţiei pe grupe de vârstă între 1980-2000 (în %) Continen 0-15 ani Peste 65 ani Indicel tul (regiunea) e de îmbătrînire 1 1 2 1 1 2 1 2 980 990 000 980 990 000 980 000 199 Cf. J. redusă rapid după vârsta de 20 de ani. Prezenţa unor valori ridicate ale unor fenomene precum şomajul. Tabelul nr. de la 5. scăderea mortalităţii infantile atenua într-o anumită măsură fenomenul de îmbătrînire. de regulă peste 40 %. Din această combinaţie rezultă o proporţie ridicată a populaţiei tinere. prin scăderea continuă a mortalităţii la vârstele foarte avansate. datorită conjuncţiei dintre creşterea speranţei de viaţă la naştere şi scăderea drastică a natalităţii. Statele de la Golful Persic se disting astfel prin ponderea mai redusă a populaţiei tinere şi o pondere disproporţionată a populaţiei adulte (masculine mai ales) datorită imigraţiei masive a forţei de muncă (Qatar şi Kuweit cu peste 70% adulţi). G. Procesul de îmbătrînire s-a manifestat mult timp numai ca urmare a reducerii natalităţii.P. fluxuri inevitabile de populaţie tînără dinspre statele cu presiune demografică puternică (sudul Asiei. cu valori mai ridicate în statele latino-americane şi foarte coborîte în Africa subsahariană. dar în prezent aceasta a atins valori minime. încât se poate afirma că în timp ce ţările dezvoltate adulţii au în întreţinere mulţi vârstnici. apropiindu-se sau depăşind pragul de 10% populaţie vârstnică. populaţia activă (ocupată). Un caz particular îl prezintă şi statele latino-americane şi cele din sud-estul Asiei unde baza piramidei a început să se îngusteze. de obicei tinerii buni de luptă. faţă de ţările în curs de dezvoltare. Iran.XXI aceste efecte vor dispărea treptat şi este de aşteptat ca procesul de îmbătrînire să se accelereze. cazul Chinei în primul rând. cea mai vizibilă îmbătrînire producându-se tot în statele dezvoltate.5% în 1970 şi 7% în 2000 se va depăşi 10%în 2025. Population. nr. Indicele de dependenţă care măsoară acest raport are astfel valori mai omogene la nivel mondial : Id=Pi/Pa. statele din Asia Centrală etc. Africa) fiind deja puternic resimţite. În primele decenii ale sec.5% în 1970 la 31% în 2000 şi cel mult 24. la vârste comparabile.8% în 2025. caracterizează statele în curs de dezvoltare. populaţia inactivă (neocupată) iar Pa. inevitabilă. Pi.Sardon. în paralel ponderea tinerilor reducându-se de şa 37. ponderea vârstnicilor variind între 3 şi 6 %. adesea peste 50% în unele state africane sau din Orientul Apropiat. Situaţii similare se întîlnesc şi în unele state musulmane recent intrate în faza de accelerare a tranziţiei demografice (statele din Maghreb. Tot aici. Vîrful piramidei este extrem de îngust. procesul de îmbătrînire avansează mai rapid. Această formă este determinată de menţinerea unui nivel înalt al natalităţii. Paris 140 . previziunile conducând la o situaţie catastrofală cu ponderi de 25-30% vârstnici în anul 2025.Calot. Care dintre cele două situaţii este mai favorabilă este greu de apreciat. INED. În ultimele decenii aceasta este însoţită de îmbătrînirea la vîrf. Prognozele indică o îmbătrînire rapidă. Dincolo de acest tablou general al „Lumii a Treia” există o serie de diferenţe în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de avansul tranziţiei demografice.). lupta împotriva morbidităţii fiind dusă aproape exclusiv la vârstele înaintate. chiar şi în multe state în curs de dezvoltare tendinţele de îmbătrînire se vor manifesta viguros în perioada imediată.

8 -de Vest 7.1 -Centrală 1. 8 9.1 -de Nord 9.5 1 3.10 7.5 6.22 0 .3 3 0. .9 3 3.24 0 .17 5.7 2 0.07 4.2 3 1.87 0 .78 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 141 . . .8 6.5 3 5 4 0 3 7 4 7 4 7 4 6 3 9 2 3 3 5 3 6 3 4 3 4 2 7 2 0 2 1.6 4 7.11 0 .7 -de Vest 9. 5 4.TERRA 4.2 3 5.11 0 . .0 -de Est 7. . . .8 4 5.7 2 8. 3 6.2 3 7.6 -Centrală 6.4 1 4.07 0 .6 7.60 1 .8 7. 3 1 3.58 1 . 3 4.4 7 1. 6 2. 0 6.62 0 .77 1 .7 2 2.06 0 .1 1 5.8 1 5.4 4 1. 1 9.3 4 8. 9 2.1 4.1 -de SudEst 2.9 3 8.14 0 .1 1 3.8 4 5. 7 2.8 4 6.7 -de Est 4. 7 5.18 0 .24 8.2 5. 9. .6 4 6.0 1 3.9 -de Sud 1. 6 2. .13 0 .3 -de Sud 8.4 2.3 4 7. 9 3.25 1 .2 -CentralSudică 2.9 1 4.69 0 . 4 1 3.8 1 2. 5 5.6 1 1.39 0 .7 2 3. .47 1 . 8 2.19 0 .06 0 .4 3 2. 0. 6 4. 0 4.8 1 1.1 4.5 4 6.0 4 9.71 1 . 4 4. 6 6.06 5. .1 2 5.6 -de Nord 3.4 4 1.11 4.1 -de Sud 1.15 1 .9 3 4.9 3 0.3 1 7 2 9.19 3.4 3 2.81 0 . .3 4 7.3 AFRICA 6.52 0 . .10 4.5 OCEAN IA ASIA 6.4 1 6.10 7.7 1 4.6 -Caraibe 6.95 0 . 4 8.31 0 . 5 3.2 1 9.15 4. 0 6. 5 4.6 3 0. 7.52 4.06 2. 4 4.7 2 6. .8 2 6.8 2 6 2 0.8 4 3.5 EUROP A 1.5 1 3. 1 6.1 4 4.9 1 2. 1 2.0 -de SudVest 4.30 0 .1 2 1. 0 1 2.1 AMERI CA 2.12 0 .06 2.5 4 7. 8 4. 4 1 4.9 3 1.14 0 . .Rus ă 2. .34 6.9 4 7. 9 2.2 -de Est 8.12 1 .2 3 3.1 2 7. 1 3.79 0 .8 3 5.4 1 4.3 1 8.08 2.6 6.3 Fed.2 -de Nord 2.5 3 1 3 3 3 6 1 2. 8 8.06 0 .

3 4.8 6.3 .7 5.7 5. ediţiile din 1990-2002.4 2.1 3.0 7.2 1.9 9. în %) Statu 0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste l 1 1 1 2 1 1 1 2 1 1 1 2 950 970 995 025 950 970 995 025 950 970 995 025 China 3 3 2 2 6 5 6 6 4 4 6 1 3.2 3.1 .7 5.1 5.2 .1 .U.0 .3 7.8 7.5 .2 1.1 6.2 .0 .2 6.7 1.9 1.9 3.9 .3 .8 Japon 3 2 1 1 5 6 6 6 4 7 1 2 ia 5.1 .Surse : World Urbanization Prospects.7 .1 3.3 6.7 Niger 4 4 4 3 5 5 5 5 2 2 2 3 ia 5.6 1.4 .0 7.4 9.4 .3 3.3 5.9 5.7 .4 4.7 8.3 1.9 1.2 .0 Germ 2 2 1 1 6 6 6 6 9 1 1 2 ania 3.8 .1 8.3 2.9 India 3 4 3 2 5 5 6 6 3 3 4 8 8.8 8.1 8.0 3.9 8.5 9.9 6.7 3. New York.7 0.6 1.5 6.0 6.7 4.4 4.8 .2 0. The 2000 Revision.3 2.0 Egipt 3 4 3 2 5 5 5 6 3 4 4 8 9.9 2.4 .9 2.6 8.6 0.5 1.1 8. 6.1 4.1 .28 :Structura populaţiei pe grupe de vârstă în principalele state ale Globului între 1950-2025 (estimări şi proiecţii.0 .6 5.0 .7 .7 2.1 .8 6.3 Brazi 4 4 3 2 5 5 6 6 2 3 5 1 lia 2.3 8.9 0.6 . 2 2 2 1 6 6 6 6 8 9 1 1 A.5 .7 9.9 4.4 .0 .1 8.4 0.0 .7 8.1 1.6 7.3 2.9 9.2 6.7 3.8 1.1 9.7 .4 .0 .0 .5 4.7 4.7 9.5 7.0 6.6 .6 5.9 .1 2.4 0.5 .0 2.3 Thail 3 4 3 1 5 5 6 6 4 3 5 1 anda 6.3 S.8 2.3 .8 1.1 .1 Bangl 3 4 3 2 5 5 5 7 3 3 3 5 adesh 7.6 9. New York şi World Population Data Sheet.8 3.9 9.5 3.2 8.2 .5 4.2 2.5 .5 .0 Feder 2 2 2 1 6 6 6 6 6 7 1 1 aţia Rusă 8.1 7.9 Filipi 4 4 3 2 5 5 5 6 3 2 3 7 ne 3.3 2.4 0.4 .9 5.6 142 .5 .4 .7 8.2 .9 .5 2.1 7.1 5.9 0.8 2.3 .2 2. Tabelul nr.4 8.9 .7 9.0 3.4 .6 6.5 9.U.2 8.1 .9 8. Population Reference Bureau.N.6 0.8 7.6 4.3 1.9 7.1 3.0 3.3 4.7 .2 .0 .1 Indon 3 4 3 2 5 5 6 6 4 3 4 8 ezia 9.7 5.6 4.8 Mexi 4 4 3 2 5 4 5 6 4 4 4 9 c 2.4 5.4 5.4 4.4 5.9 .2 Vietn 3 4 3 2 6 5 5 6 3 4 4 7 am 4.7 2.1 2.3 . O.3 .9 .9 5.2 .0 3.5 .7 Etiop 4 4 4 4 5 5 5 5 3 2 2 3 ia 4.3 3.3 .6 .0 6.9 6..6 .1 6.5 8.7 6.8 1.5 .2 3.1 1.0 Turci 3 4 3 2 5 5 6 6 3 4 5 9 a 8.8 8.9 2.8 Pakis 3 4 4 3 5 5 5 6 5 3 3 5 tan 7.2 3.6 2.5 0.2 Iran 3 4 4 2 5 5 5 6 5 3 3 5 9.9 5.5 7.1 5.2 .

dificil de măsurat.7 5. vizibil mai ales în „îmbătrânirea mentalităţilor”.1 7.).0 . Implicaţiile sociale provin din combinarea cu procesele de feminizare şi pauperizare la care se adaugă creşterea bugetului asistenţei sanitare. structura pe vârste devine mai tânără sau mai îmbătrânită decât cea ideală. Dacă. În general.5 9. Elderly Americans. 314-322.2 R.6 8. conflicte) 201.5 2.6 7.2 6.3 8. structura pe sexe a populaţiei este foarte echilibrată. Acest fals efect ascunde însă o netă diferenţiere a procesului de îmbătrânire între diversele componente etnice. Mortalitatea masculină mai ridicată.9 2.1 4.9 5.9 5.U. Noţiunea de îmbătrânire demografică are un dublu sens : primul se referă la situaţiile în care se observă o pondere ridicată a persoanelor în vârstă.9 Ucrai 2 2 2 1 6 6 6 6 7 9 1 1 na 7.N.5.3 4.3 4.0 0. bolilor profesionale.8 9.4/2002).0 5. Astfel. Le vieillissemment de la population : défi et contradiction. Este motivul pentru care unii specialişti susţin că fenomenul îmbătrânirii nu poate fi „combătut” decât prin creşterea natalităţii.Regat 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 1 ul Unit 2. Este cazul S.9 2. Implicaţiile psiho-sociale constituie mai degrabă un risc. 46% adulţi şi 30% vârstnici. tutun şi droguri dar şi a participării 200 201 Cf.3 Italia 2 2 1 1 6 6 6 6 8 1 1 2 6.RB. pp. nivelul fecundităţii este mai mare sau mai mic decât cel necesar înlocuirii generaţiilor.8 0.0 7.7 4. rasiale sau confesionale care alcătuiresc populaţia acestei ţări.9 4. Implicaţiile demografice ale acestui proces sunt contradictorii.2 6.2 5. cu efecte majore asupra productivităţii muncii ori asupra cheltuielilor salariale (personalul mai experimentat şi cu vechime este de obicei mai bine remunerat).7 4. Un surplus de populaţie tânără are ca efect imediat scăderea mortalităţii la fel cum un deficit implică o creştere a acesteia. Trebuie spus că nici un stat nu se încadrează practic în acest model al populaţiei staţionare datorită incidenţei celorlalţi factori (mobilitatea. Espace/Population/ Société nr.6 5.2 5. efect al mecanismelor care se manifestă la alte nivele ale structurii pe vârste.O.9 6.0 0. la vârstele tinere se înregistrează în mod obişnuit o dominare a sexului masculin ca urmare a unei natalităţi superioare cu circa 5%. conduce la o „întinerire“ a populaţiei. 3/1993. Structura ideală a unei populaţii staţionare este considerată următoarea : 24% tineri.9 2.0 2.9 .3 0.8 .3 9.7 2. R.4 . unde imigrarea continuă a hispanicilor. europeni în primul rând. „albii“ se află întro fază avansată a acestui proces spre deosebire de „negri“ sau „hispanici“ (cf.9 .4 2. Himes. Îmbătrânirea este astfel mai degrabă un fenomen rezidual.D. modificarea comportamentului demografic etc.9 . 4 4 4 4 5 5 4 5 3 2 2 2 Congo 3. 2000 Procesul de îmbătrânire a structurilor demografice au generat un interes deosebit din partea specialiştilor.A. Implicaţiile economice provin mai ales din creşterea numărului de pensionari care poate modifica în sens negativ indicele de dependenţă dar şi din creşterea vârstei medii a populaţiei active.5 8. 143 . C.9 5. consumului de alcool. nr. The 2000 Revision. New York.L. consecinţă a faptului că la sexul masculin atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt sensibil mai ridicate decât la cel feminin.Structura populaţiei pe sexe În mod normal. consecinţă a unei frecvenţe sporite a accidentelor. imigraţia fiind un factor suplimentar de creştere a ponderii populaţiei vârstnice pe termen mediu.6 Sursa: adaptare după World Urbanization Prospects. Population Today. al doilea se referă la procesul în cursul căruia această proporţie este în creştere 200. P. IV.. fiind în acelaşi timp un efect al scăderii natalităţii dar şi o cauză suplimentară a acestuia.3 5.2 5. predilect în sud-vest.9 1.4 4.5 1.6 .1 3.U. Acest proces nu este continuu ci prezintă discontinuităţi (creşteri bruşte sau plafonări) datorate influenţei unor modificări endogene (căderi sau relansări ale natalităţii ori ale mortalităţii) sau exogene (migraţii.4 5.4 1.1 Franţ 2 2 1 1 6 6 6 6 1 1 1 2 a 2.8 5.7 2.9 9.Paillat.

de mobilitatea teritorială.2% masculin. situaţie care se accelerează după 65 de ani. Germania (48.U. În Asia de Sud-Vest se remarcă Yemenul cu 48% masculin iar în sudul Africii. Qatar cu 63.5% masculin în 1990. după 20 vârsta de ani iar de la 4045 de ani sexul feminin devine dominant. Acest echilibru este frecvent perturbat de efectele conflictelor militare. Noua Zeelandă. Rusia (46. au fost imense (actuala generaţie de 80-85 ani). Kamceatka.A. Botswana cu 46.S. Un dezechilibru evident între sexe este încă prezent în statele angajate masiv în ultimul război mondial unde pierderile umane. Oceania sau America Latină (Singapore.6%) dar şi unele state atractive din sud-estul Asiei. benevol sau altădată forţat.5%masculin) sau în alte state din Europa central-estică.7% din populaţia acestui stat era de sex masculin). acest fenomen este de obicei evident acolo unde domină muncile grele (industria extractivă. Astfel şi acest stat dezvoltat s-a raliat la procesul de feminizare determinat de creşterea speranţei de viaţă la naştere (în 1999 circa 48. în statele. mai rapid în Germania prin intermediul migraţiilor pentru muncă. deşi continuă să constituie principala destinaţie a migraţiei internaţionale nu mai deţin o preponderenţă masculină ca în trecut. cazul unor regiuni ale Siberiei – Yakuţia. efect al reducerii imigraţiei individuale în favoarea celei familiale dar şi a ponderii mai reduse a imigraţiei în creşterea totală a populaţiei.). sau 9% din populaţie. Astfel de situaţii sunt încă frapante la state ca Ucraina (46. în rândul bărbaţilor mobilizabili.3%masculin în1992 şi 48. În România este încă un fenomen caracteristic bazinelor carbonifere din Oltenia (Motru-Rovinari). de stările sociale specifice diverselor comunităţi. orice diferenţă între proporţiile celor două sexe la vârste avansate fiind imputabile mortalităţii diferenţiale care cel puţin în Rusia afectează foarte mult bărbaţii înainte de 70 de ani. Dezechilibrul era şi mai mare după război dar s-a redus treptat în următoarele decenii. 144 .9%femei. dar în ultimul timp şi unor regiuni rurale profund afectate de exodul rural care a antrenat masiv populaţia feminină (cazul unor arii largi din Podişul Bîrladului de ex. cu un bilanţ migratoriu pozitiv cunosc tendinţa generală de creştere proporţională a populaţiei masculine. Pe plan regional. În mod curent statele.5% masculin înainte de 1985 sau Malta. localităţile polarizatoare. unde se constată o reducere sensibilă a ponderii populaţiei masculine după 1980 ca urmare a speranţei de viaţă mai reduse a bărbaţilor (49. cu 64.S. generatoare de vicii şi probleme sociale inerente ca în cazul tinerelor oraşe miniere din insula Bougainville (Papua-Noua Guinee) unde în 1975 peste 88% din populaţie era constituită din bărbaţi. S. marchează în general o egalitate aproape perfectă la nivelul populaţiei mondiale : 50. regiunile. Venezuela. ultimele decenii au modificat profund structura populaţiei imigrate. Acesta este un efect al pierderilor umane imense (17 mil. prin revenirea celor plecaţi pentru lucru dar şi pentru că fenomenul antrenează tot mai mult şi populaţia feminină.A. Trebuie remarcat că şi în acest domeniu. În situaţii extreme la nivel mondial s-au înregistrat şi stări anormale. Raportul numeric între cele două sexe. astăzi bărbaţii prezentând o raritate la peste 70 de ani în state ca Rusia sau Ucraina (24% masculin). Tipice au fost în Europa statele mediteranene precum Portugalia cu 47. Nauru). unor centre miniere din Munţii Apuseni sau petroliere din bazinul Tazlăului Sărat.1% bărbaţi şi 49. în fosta U.U. urmare a plecării tinerilor adulţi. Mobilitatea teritorială deformează la rândul ei profund structura pe sexe prin participarea prioritară a forţei de muncă masculine la migraţiile interne sau internaţionale. România prezintă o situaţie mai apropiată de aceea a statelor din sudul Europei. în mod obişnuit se produc creşteri anormale ale ponderii populaţiei feminine.active la conflictele militare. În perspectiva imediată acest efect va dispărea. La celălalt pol. regiunile şi localităţile cu bilanţ migratoriu negativ.R. de tratamentul inegal al femeilor în unele societăţi etc. dezvoltat paralel cu creşterea populaţiei vârstnice. unde populaţia masculină vine adesea temporar. echilibrează proporţia celor două sexe. femeile având o participare tot mai semnificativă atât pentru a ocupa locurile de muncă excedentare cât şi pentru reîntregirea familiilor.).2% masculin ori unele insule din Antile precum Grenada cu 47. şantiere de construcţii.7% în 2002).9%masculin). Aceste valori s-au modificat sensibil în ultimele decenii.7%masculin). Tipice sunt statele petroliere de la Golful Persic (E. Australia. exploatări forestiere) mai ales dacă şi condiţiile climatice sunt foarte grele.

2 0.7%.0 1.1 1. New York.4 0.8 0.1 9. Este de altfel o situaţie tot mai frecventă in estul Europei unde emigraţia forţei de muncă feminine este foarte importantă. cazul unor judeţe mai slab dezvoltate din România (Botoşani. în scopul prestării unor servicii prost remunerate în paralel cu ocuparea masivă a bărbaţilor în muncile agricole specifice.2 Nord 9.9 9. dezechilibru şi mai evident la unele unităţi teritoriale mici cu standard economic înalt şi cu o tendinţă de concentrarea a unor pături sociale vârstnice.0 1.9 9. Nivelul de dezvoltare social-economică prin intermediul speranţei medii de viaţă la naştere generează procesul de feminizare în statele dezvoltate.0 9.3 9.9 8. corelat cu creşterea ponderii vârstnicilor (tab.Pe plan regional acest fenomen este larg prezent în regiunile rurale lipsite de suficiente locuri de muncă pentru bărbaţi.6 -de Est 4 5 4 5 4 5 4 9.6 0. cu un evident specific profesional.7 0.3 7.1 9.9 9.8 0.7 3.1 9.4 9.1 9.5% masculin).) unde feminizarea populaţiei este foarte accentuată.9 -de 5 4 5 4 -de 4 5 4 Nord 0.6 0.9 6.0 9. Giurgiu. cazul Principatului Monaco cu 45.9 AFRI 5 4 4 5 AMER 4 5 4 CA 0.5 8. fenomen favorizat de atractivitatea climatico-turistică.4 1.3 Vest 8..4 0. Sălaj) dar după 1990 situaţia s-a „ameliorat” prin disponibilizare.4 0.6 0. deşi după integrarea în comunitatea economică europeană această ţară a cunoscut un veritabil boom economic (50.4 9.9 5 4 5 4 -de Est 4 5 4 Central1.8 9.9 0.1).0 ASIA 5 4 5 4 -de 4 5 4 0.9 0.4 9.5 9.6 Centrală 0.3 9.9 9.1 9.9 0. Un caz particular a fost pînă de curând cel al Irlandei unde emigraţia tradiţională a femeilor în Marea Britanie sau peste ocean.6 1.9 0. ediţiile din 1979 şi 1999 F 4 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5 145 . O. eviedntă încă. genera o dominanţă masculină.27).5 9.7 8. Proporţia populaţiei masculine în aceste state este simţitor mai redusă decât media mondială (48.4 0.1 9.1 0.5 1.1 0.4 OCEA 5 4 4 5 -de 4 5 4 NIA 0.Ru 4 5 4 Sud-Est 9.5 0.6 9.7 9.3 0.8 1.1 9.3 Sursa : Demographic Yearbook.7 9.6 8.9 2.N.3 9.6 0.7 8.5 8.3 PA 8.7 Nord 9.0 1. Există şi situaţii mai rare în care mobilitatea teritorială a antrenat masiv populaţia feminină.1 Sudică -de 4 5 4 5 Fed.U.2 9.6 -de Sud 5 4 4 5 EURO 4 5 4 0.4 ICA 9.7 2. Tabelul nr.6 1.4 9. Vaslui.4% faţă de 50.1 9.6 0.5 4 5 4 5 -de Sud 4 5 4 Centrală 9.2 -de 5 4 4 5 5 4 4 Vest 0.5 0. Teleorman.4 să 6.1 0.6 Caraibe 9.1 3.3 7.29 : Structura populaţiei pe sexe între 1975-1995 Contin 1975 1995 Contin 19751995entul -1977 -1997 entul 1977 1997 (regiunea) M F M F(regiunea) M F M TERR 5 4 5 4 -de Est 5 4 5 A 0.5 1.5 8. Este cazul unor centre ale industriei textile (Ivanovo şi Vladimir în centrul Rusiei de ex.4 -de 5 4 5 4 -de Sud 4 5 4 Sud-Vest 1.7 0.

Structura socială Structura socială prezintă un interes geografic deosebit în măsura în care conduce la apariţia unor clivaje sau diferenţieri spaţiale. în ceea ce este cunoscut astăzi drept clasa de mijloc care asigură echilibrul social. 146 . Un caz particular l-au constituit societăţile de tip sovietic.Pe parcursul unei vieţi individul poate să-şi schimbe mult mai lesne poziţia economică decât pe cea socială.Boudon. Societatea cunoaşte în ansamblu două forme de structuri sociale : egalitare şi inegalitare. 1998). lipsa asistenţei medicale acordată fetiţelor bolnave. mai întâi prin egalitatea juridică. corespunzător diviziunii sociale a muncii şi a complicatelor raporturi de putere. în ţările Lumii a Treia standardul coborît al nivelului de trai.5% în 1997). statutul social moştenit şi distribuţia veniturilor (R. progresul social din ultimele două secole a redus polarizarea la extreme a societăţii.3% masculin în 1950 şi 51.6. O diferenţă profundă marchează însă ţările dezvoltate de cele în curs de dezvoltare. cu o economie complexă şi cu o diviziune internă derivată din combinaţia aptitudinilor şi performanţelor individuale sau de grup.7% masculin). reieşite nu din calitatea categoriilor privilegiate cât din acapararea funcţiilor vitale ale statului şi asigurarea controlului asupra societăţii şi individului.Structura social-economică a populaţiei Este o altă componentă esenţială în studiul populaţiei. Acest dezechilibru este exacerbat de starea de inferioritate a femeilor în multe state din această categorie. De modul în care o populaţie dată este structurată social şi economic depind multe dintre procesele dinamice sau structurale de ansamblu ale acesteia. Tipice din acest punct de vedere sunt uneel state din Melanezia (52%masculin) şi Asia Musonică (52.4%masculin în Pakistan sau 51.). India şi China se încadrează în aceeaşi categorie determinând uşoara preponderenţă a populaţiei masculine la nivel mondial. Între cele două categorii de structură (socială şi economică). fiind profund implicată în organizarea. conducând şi la supramortalitate feminină (lipspă de asistenţă socială la repetatele naşteri. Dictionnaire de sociologie. sunt numeroase întrepătrunderi fără să existe o suprapunere completă. IV. în cazul singular al Albaniei (51. cu toate progresele înregistrate de societatea de consum de tip occidental. speranţa medie de viaţă la naştere redusă şi ponderea foarte mare a tineretului reprezintă tot atâtea explicaţii ale conturării unei anumite predominanţe masculine (50. Majoritatea societăţilor moderne sunt profund inegalitare. funcţionarea şi administrarea societăţii. pe când cea economică este mai mobilă. În prima categorie de state. cu o economie simplă şi o diviziune internă bazată mai degrabă pe caracteristicile biologice (vârstă. Oamenii sunt fiinţe sociale pentru care apartenenţa la un grup este definitorie. Structura social-economică a populaţiei a fost dintotdeauna foarte complexă.6% în Bangladesh sau în China) precum şi unele state musulmane sau din America Centrală. aceasta concentrându-se la un nivel mediu. În general se admite că diferenţele sociale sunt un rezultat al inegalităţii şanselor şi că eliminarea acestora este posibilă doar progresiv. voit comuniste dar care în esenţă erau bazate pe inegalităţi mascate. definită altădată de raporturile de putere care impunea constituirea unor clase sociale iar astăzi se manifestă în primul rând prin specificul profesiei. apoi prin egalitatea politică şi în cele din urmă prin asigurarea unei egalităţi sociale. Societăţile inegalitare. Această amprentă a subdezvoltării s-a menţinut şi în Europa. mai greu de definit şi de obţinut. caracteristice comunităţilor evoluate.1. În fond chiar şi în statele cele mai democratice. IV. egalitatea juridică şi politică nu este perfectă date fiind diferenţele derivate din nivelul de educaţie. Aceste grupuri se pot constitui pe diverse criterii dintre care cele mai importante derivă din poziţia pe care fiecare individ o ocupă în cadrul societăţii. Ordinea socială este de multe ori stabilită prin tradiţie (scrisă ori perpetuată prin cutume) fiind ceva mai rigidă. sex).Dimpotrivă. Societăţile egalitare sunt specifice mai ales unor comunităţi primitive.6. muncile grele prestate în agricultură sau în activităţile casnice etc.

În primul caz categoriile de populaţie sunt raportate la locul pe care-l ocupă în sistemul productiv. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai ridicat dar mai polarizate din punct de vedere social.S. Societăţile în tranziţie tind şi ele spre acest model. deosebea următoarele tipuri -societăţi rurale primitive. -societăţi rurale occidentale tradiţionale cu o pondere ridicată a populaţiei neagricole şi standard de viaţă relativ omogen. specifice în primul rând Europei sudice şi central-estice dar tot mai prezente şi în Asia sau America Latină. Lumea a Treia propune o multitudine de modele sociale. IV.6. micii întreprinzători şi producători particulari (agricultori. -societăţi rurale de tip colonial. pe fondul unor reforme agrare. 2000). Această structură corespunde în primul rând modelului american dar este perfect aplicabilă şi în celelalte state dezvoltate. comercianţi. pătura inferioară proletarizată. unele foarte vechi.Clasele suprapuse de altădată subzistă în diverse proporţii – nobilimea cu un rol simbolic în unele state (cele monarhice) iar burghezia este tot mai integrată în clasa de mijloc. deosebindu-se astfel câteva mari clase : ţărănimea. pătura de mijloc intelectualizată (notabilităţile în special).S. R. Derruau (1976. A. caracteristice în zonele de veche civilizaţie din sudul Asiei. cu structură tribală. cazul tipic al fostei U. Vietnamului.P. fiind unul din factorii care frînează progresul social. care au tendinţa de a se contopi cu cea anterioară. cazul sistemului de caste din India. 147 . formate prin juxtapunerea unor populaţii cu tradiţii culturale şi nivel de trai diferenţiat. muncitorii specializaţi. Evoluţia societăţii face mai adaptabilă situaţiei actuale al doilea concept. burghezia (din care se divizează de obicei mica burghezie) şi intelectualitatea. şomerii. artizani). Paris. Astfel sociologii americani deosebesc de regulă următoarele strate (pături) sociale : elita (clasa superioară). aşa cum este cazul Americii de Nord. marii proprietari funciari. Structurile sociale evoluează permanent iar ultimele două categorii s-au transformat enorm după 1980. necesitatea practicării unei activităţi conforme cu aspiraţiile 202 Géographie humaine. specifice în ariile mai izolate din zona intertropicală mai rar în zona boreală. noii îmbogăţiţi. Europei de Vest sau Japoniei. tipice în America Latină. -societăţi rurale avansate. şi fostelor state comuniste europene. care cuprinde muncitorii necalificaţi. cu o structură mai complexă.2. imigranţii ilegali etc (Nonjon.Coreene etc.R. muncitorii.D. aflate în restrângere. Totuşi în cele mai multe dintre aceste state îşi face loc treptat şi modelul social occidental bazat pe egalitatea şanselor şi afirmarea plenară a fiecărui individ. -„democraţiile populare” cu un standard economic mai redus şi cu tradiţii comunitare puternice. O tipologie a structurii sociale poate pleca şi de la stadiul atins în dezvoltarea societăţii. În ţările în curs de dezvoltare. Orientul Apropiat şi nordul Africii. de sorginte marxistă şi cei care folosesc conceptul de pătură socială. pătura de mijloc propriu-zisă formată din grosul funcţionarilor publici. de obicei prin pîrghia corupţiei. -societăţi puternic urbanizate. dominată de „clasa de mijloc”. -societăţi rurale cu structură seniorială a proprietăţii. Astfel China evoluează tot mai mult pe orbita liberalismului şi a polarizării nivelului de trai iar statele est-europene sunt încadrate în categoria „societăţi în tranziţie”. dar cele mai multe sunt profund bulversate de procesele mondializării şi globalizării. cu o pondere relativ ridicată a populaţiei agricole. Structura economică Acest mod de structurare a unei populaţii pleacă de la una din caracteristicile umane esenţiale – natura muncii prestate. cazul Chinei. polarizarea societăţii este încă foarte puternică. extrem de polarizate din punctul de vedere al standardului de viaţă. văzut ca fiind mai dinamic şi mai instabil. 1996)202. În literatura sociologică există o dispută între cei care folosesc conceptul de clasă socială. dualismul rezultat în absenţa dialogului dintre majoritatea constrânsă să accepte normele unei minorităţi de factură oligarhică în cele mai multe cazuri.Colin.

-nivelul morbidităţii este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate. Ponderea populaţiei active în totalul populaţiei este în general mai ridicată în statele dezvoltate (46.personale. Informaţiile cantitative la nivel mondial asupra acestei categorii lipsesc. dar şi fosta Cehoslovacie. constituie elementul activ al societăţii.. în unele state se operează şi cu noţiunea de populaţie ocupată. legiferată de la caz la caz între 57 şi 65 de ani. sau al agricultorilor pentru care de regulă nu există limită de vârstă. -nivelul mai înalt de dezvoltare care creează în statele dezvoltate cerinţe mai mari de forţă de muncă în servicii. peste 50%. în special acolo unde Islamul creează cadrul juridic. Există astfel o diferenţă între populaţia în vârstă de muncă şi populaţia capabilă de muncă (resursele de muncă). în funcţie de aceasta populaţia putând fi divizată în trei mari categorii : -populaţia aflată înainte de vârsta de muncă : copiii şi o parte dintre adolescenţi. 148 . nivel considerat ca fiind „natural”. de cele mai multe ori între 16-60(65) de ani. Nu toată populaţia capabilă de muncă este antrenată efectiv în activitate. s-a înregistrat mult timp în statele care au avut sau mai au încă. Populaţia activă reprezintă la nivel mondial după O. unor tradiţii. În unele dintre aceste state.Coreeană – 54.5%) decât în cele în curs de dezvoltare (circa 40%) din mai multe motive : -diferenţele care apar în structura pe grupe de vârstă – ponderea mai ridicată a adulţilor în ţările dezvoltate şi invers a copiilor şi adolescenţilor în ţările în curs de dezvoltare. cuprinzând populaţia care a depăşit vârsta legală de muncă.3% din efectivele totale.N. la nivelul anului 2000. care cuprinde numai acele persoane care lucrează efectiv şi stabil. După 1990 această situaţie s-a păstrat în general datorită scăderii ponderii populaţiei tinere.6%.I. care în statele moderne delimitată legal. De aceea. în primul rând ca urmare a diminuării locurilor de muncă pentru femei.7% deci 3 397 mil. deziderat imposibil de atins chiar dacă este prevăzut în articolul 55 al Cartei O. unde s-a căutat fără succes. spre deosebire de cele asupra populaţiei active. întrucât cuprinde şi şomerii.)203.). 203 Plein emploi în limba franceză sau full employment în limba engleză. Restul formează populaţia întreţinută sau inactivă.persoane. asigurarea unui loc de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei în vârstă de muncă (valori maxime înregistrau R.5% în 1990 la 47.P. studenţii. tinerii care efectuează serviciul militar etc. membrii familiei car asigură un ajutor temporar în procesul muncii etc. situaţiilor politice diverse. nivelului redus de pregătire. indiferent de rentabilitatea şi productivitatea activităţii prestate. Capacitatea de muncă a individului este strîns legată de structura pe grupe de vârstă. corespunzând cu circa 2 496 mil. În practica ţărilor dezvoltate se consideră atins acest deziderat atunci când şomajul nu depăşeşte 5-7%. antrenat în activităţi productive sau de servicii. realitate fiind mult mai complexă. explica nivelul ridicat de ocupare a forţei de muncă dar şi veniturile modeste ale personalului. vehiculate mai des. Industrializarea forţată însoţită de deschiderea a numeroase şantiere pentru diverse obiective economice. Există un număr important de persoane care muncesc şi înainte şi după vârsta de muncă : cazul copiilor în multe state ale Lumii a Treia şi nu numai. angrenaţi în studiu. multe inutile.M. Diferenţa dintre populaţia activă şi cea capabilă de muncă este dată de o serie de grupuri mai mult sau mai puţin importante numeric de la un stat la altul : femeile casnice.4% în 1998 de ex. 42. impunând o frecvenţă mai mare a incapacităţii de muncă.D. datorită condiţiilor social-economice concrete. ponderea populaţiei active a scăzut lent (Rusia de la 48. diferenţiat pe sexe.U. -slaba utilizare a forţei de muncă feminine din statele în curs de dezvoltare. Noţiunea de populaţie activă defineşte o categorie imprecis determinată. populaţia întreţinută cuprinzând 57. Ponderea mai ridicată a populaţiei active. -populaţia aflată dincolo de vârsta activă.2 % în 1998). Pe de altă parte există şi persoane în vârstă de muncă incapabile să presteze o activitate utilă (handicapaţii). asemenea multor state occidentale (România cu 53. o economie centralizat-planificată (estul Europei şi al Asiei). -populaţia în vârstă de muncă. Această situaţie este una pur teoretică. ci numai populaţia activă. România etc. cu creativitatea de care dispune fiecare dar şi în funcţie de nevoile sociale.

proporţia populaţiei feminine este din nou în scădere. reprezentate de statele cu o economie dinamică. în care indicele de activitate este foarte înalt. Singapore. cu corolarul ei. Coreea de Sud.). ca fenomen social poate fi total sau parţial. ponderea populaţiei ocupate era în general mai redusă decât în categoria anterioară – 43. În ultimul timp însă. în S.4% în 1986 dar ulterior se impune o creştere pînă la 30.I. O creştere vizibilă a gradului de ocupare a forţei de muncă feminine s-a înregistrat în statele din sudul Europei cu un nivel în general scăzut (Grecia. la circa 46. Datele referitoare la Africa sau Asia de Sud (38. Italia.9%. în cazul forţei de muncă feminine creşterea fiind şi mai semnificativă.5%. peste 40%). în medie. gradul de ocupare a populaţiei în diferite activităţi este mai redus. inclusiv a celei feminine. De exemplu.U. În statele occidentale acest sector este cu atât mai greu de controlat cu cât populaţia activă este în general formată din imigranţi. Cele mai multe curente de gândire 149 . Spania. în cazuri extreme depăşindu-se 60% (E. respectiv 38. Avansul tranziţiei demografice manifestat prin scăderea proporţiei populaţiei tinere impune după 1990 o creştere a proporţiei populaţiei active. Este cazul Egiptului în care ponderea populaţiei active era de 30% în 1976.8%.) sau 50% (Chile cu 51. afectând mase imense de oameni.1%. După această dată diferenţele dintre aceste state s-au redus.În statele occidentale industrializate. întreprinzătorii înşişi sunt interesaţi în menţinerea şomajului pentru a putea exercita presiuni asupra salariaţilor. Nu trebuie confundată cu activităţile temporare (specifice în turism). dubla activitate a multor angajaţi. Un grad înalt de utilizare a forţei de muncă masculine caracterizează întreaga Americă Latină. permanent sau temporar.A. fenomen vizibil mai ales în statele afectate de şomaj.B. producându-se o nivelare atât datorită îmbătrînirii generale a populaţiei din statele est-europene cât şi creşterii continui a gradului de ocupare a femeilor din statele occidentale.U. salariile ridicate ale bărbaţilor fiind adesea suficiente întreţinerii familiei (la un nivel de trai modest). înainte de 1980.9% în cazul citat al Pakistanului). state în care şi utilizarea forţei de muncă feminine este ridicată. Populaţia activă este afectată tot mai mult de grava problemă a şomajului în întreaga lume.1%) reflectă doar într-o măsură redusă realitatea ignorând adesea muncile agricole foarte grele depuse de majoritatea femeilor. dar şi ponderii ridicate a populaţiei vârstnice. Taiwan. astăzi depăşind cu mult 40%). activităţile disimulate ale unor artizani.9% de ex. De exemplu în Franţa. de la 9% la 14. Indicele de activitate al populaţiei masculine era aici de 53% faţă de 57% în fostele state comuniste. Mai mult. statistica oficială acordă o proporţie anormal de mică femeilor antrenate în activităţi productive (doar 8. statele scandinave.2% în medie) sau cu o dezvoltare amplă a serviciilor (Elveţia cu 55%) valori peste 50% caracterizând în prezent şi S. (1999) pentru ca în ţările în tranziţie să ajungă la 20-30% sau chiar mai mult. creşterea economică mai lentă decât aceea a sporului natural face ca în multe din statele în curs de dezvoltare să se producă o scădere a ponderii populaţiei active în populaţia totală. dar numai 30% la populaţia feminină.A.. Valori ridicate ale ponderii populaţiei active se înregistrează în unele state cu o industrie puternică precum Japonia (53.7% în 1998. rezultat combinat al speranţei de viaţă ridicate şi a natalităţii reduse.a În ţările în curs de dezvoltare şi în cele subdezvoltate. reflex al creşterii cerinţelor materiale ale familiilor.7% în 1990. datorită antrenării într-o măsură mai mică a femeilor în procesele productive. Australia ş. Şi în această categorie de state există unele excepţii. faţă 39.8%în 1984 în pentru a coborî lent la 40. de la 17% în 1980 s-a ajuns la 43. Se includ aici acele activităţi clandestine care scapă fiscalităţii : servicii de vecinătate. în descreştere pînă la 28. Mai mult. în Finlanda ajunsese în 1990 la 47. mai ales în statele în care procesul de industrializare şi de dezvoltare a serviciilor se manifestă viguros. munca la negru. coborând adesea sub 30% (Pakistan cu 27.3% în 1998. Toate aceste informaţii statistice trebuie privite cu precauţie întrucât chiar în statele dezvoltate un rol important îl are economia subterană. doar în Suedia se menţine constantă.U.2% în 1998.2% pentru a coborî la 45.. societatea contemporană nefiind capabilă să creeze un front de lucru corespunzător pentru a absorbi întreaga populaţie activă. Şomajul. unde mult timp proporţia femeilor active nu depăşea 30%.6%.A. atelierele clandestine. Canada. explicânduse de ce în multe state islamice. sursele statistice indică o pondere de 4% a acestui sector în P.

economică văd în şomaj un fenomen absolut normal. Salvador). Pentru 1998 numărul şomerilor era evaluat la circa 7 mil. fiind complet înregistrat şi mai vizibil. 204 Economist britanic (John Maynard. elev al lui A. dintre care 15 mil. Danemarca) dar coborând sub 5% în S. datorat refuzului de a ocupa un loc de muncă. ponderea ridicată fiind datorată intrării. Paradigma centrală a acesteia este echilibrul general dintre piaţa de consum şi piaţa muncii a căror ajustare poate conduce la utilizarea cvasicompletă a populaţiei active. Spania.D. Astfel un individ care refuză orice ofertă sau nu caută de lucru nu poate fi considerat şomer. atingând 12% în statele cu probleme economice (Finlanda.5 în Uniunea Europeană unde indicele mediu era de 8% din populaţia activă.Marshall. şomeri (cf. Distribuţia geografică a şomajului este inegală. de distribuţia inegală a proprietăţii funciare şi de creşterea explozivă a populaţiei ((80% dintre şomeri trăiesc în mediul rural). Influenţa teoriei sale a fost enormă în plan practic după criza din 1929 dar şi după al doilea război mondial. această căutare să fie una activă în sensul acceptării oricărei oferte compatibile cu nivelul profesional. Keynes204 consideră şomajul un efect al insuficienţei cererii globale (consum. constituind un fenomen specific mediului urban. necesar pentru constituirea unei rezerve de mînă de lucru dar se acceptă că depăşirea unor limite constituie un semnal al unei crize socialeconomice profunde.4% respectiv de la 2.C. Condiţiile menţionate introduc o doză ridicată de ambiguitate în contabilizarea fenomenului la nivel mondial încât informaţiile furnizate nu sunt deplin comparabile de la un stat la altul. să fii apt de muncă.5% la 3. anterior şomajul fiind camuflat sub diverse forme. fiind cronic în statele desprinse din fosta Iugoslavie (Macedonia cu 31..E. Africa are cel puţin 115 mil. şomeri (circa 30% din populaţia activă) iar America Latină. Aici înregistrează oscilaţii ciclice permanente. state suprapopulate cu puţine resurse economice. şi având valori constant reduse în Japonia unde practica muncii cu jumătate de normă este frecventă ca şi în Coreea de Sud (cu valori în creştere în ultimul deceniu de la 2.8% la 4%. Gravitatea acestui fenomen se manifestă în ansamblul statelor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate chiar dacă este greu de apreciat. Explicaţiile aduse acestui fenomen sunt diverse. cu creşteri în perioadele de criză sau stagnare economică (de exemplu. O apreciere vagă a numărului şomerilor din aceste state poate conduce la circa 400 mil.A. Tranziţia economică din Europa Central-Estică a creat o nouă problemă pentru aceste state. în Brazilia. Există cazuri extreme în care chiar 50% din populaţie este şomeră (Haiti. 150 . peste 80 mil. Tendinţa din ultimii ani indică şi în aceste state o scădere dar o mare parte a şomajului este încă mascată sub forma şomajului tehnic su a muncii la „negru”.) dintre care 16. În statele industrializate. investiţii. pe piaţa muncii a unor generaţii tot mai numeroase de tineri. corespunzător adaptării la oferta pieţei de muncă. În acest caz este vorba de un şomaj în primul rând rural determinat de lipsa de pămînt. şomajul este mai puţin grav. În ansamblu statele occidentale industrializate înregistrau în 1998 circa 30 mil. faza de recesiune economică declanşată în 1982) şi reduceri în perioadele de avînt economic (cazul perioadei de avînt economic din America de Nord după 1990).7%).U. Pentru a fi şomer trebuie „întrunite” câteva condiţii de bază : să fii lipsit de un loc de muncă remunerat. an de an. rezultate din explozia demografică. exporturi) întreţinută adesea de întreprinderile care preferă să menţină un nivel scăzut al salarizării. Teoria liberală neoclasică pleacă de la raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii. cum a fost cazul Iranului după dezastruosul război cu Iraqul (40% şomeri în 1994).6% sau Iugoslavia restrînsă cu 24. În acest cadru nu pot exista decât două forme de şomaj : şomajul voluntar. inclusiv în China unde este un fenomen larg răspândit cu toată politica de creare a unui număr cât mai mare de locuri de muncă. 1883-1946). şomajul tranzitoriu. Singura modalitate de a relansa piaţa muncii este astfel intervenţia voluntaristă a statului prin creşterea cheltuielilor publice. Belgia.O. să fii în căutarea unui loc de muncă. autor al General theory of employment (1936). adică ¼ din populaţia activă. reflectând dinamismul economic al acestor state dar şi sensibilitatea la crizele conjuncturale precum aceea din 1997 care a afectat Asia de Sud-Est).. Circa jumătate dintre aceşti şomeri trăiesc în Asia. Conflictele militare pot avea ca efect stagnarea economică şi implicit creşterea şomajului.

). învăţămînt.Teoria dezechilibrului conciliază cele două teorii anterioare considerând că sursa disfuncţiiilor pieţei muncii este lipsa supleţei activităţilor economice datorată insuficienţei cererii de bunuri. Ambiguitatea oricărei clasificări provine şi din faptul că este tot mai greu de făcut o distincţie între sectoarele productive şi cele de deservire („neproductive”). mai eterogen. finanţe şi asigurări.3. telecomunicaţii. Şomajul este de regulă mult mai răspândit în rândul femeilor decât al bărbaţilor. cuprinzând populaţie care luncrează în agricultură.110-119. în Dictionnaire de Sociologie. O.U.A. 205 206 Pentru detalii poate fi consultată Geografia industriei. necalificaţii şi imigranţii. care au un loc de muncă permanent şi populaţia în vârstă de muncă. A. administraţie. sex.Univ. Concepts et mécanismes de la géographie économique contemporaine. numit cuaternar care ar cuprinde cercetarea ştiinţifică şi deservirea activităţilor terţiare (consultanţă. considerate a fi cele mai vulnerabile. Niger sau Egipt). şomajul de criză se manifestă mai haotic conform eficienţei fiecărui sector de activitate la nivel local sau regional sau concurenţei dintre firmele producătoare206. gospodărie comunală. 207 Cf.. nivel de pregătire profesională etc. care nu coincideau cu cele practicate în Occident şi care coincid în mare parte cu clasificarea organismelor internaţionale (O. servicii informatice etc. respectiv 6%) cu o pregătire superioară. 2000. proporţia şomerilor în rândul populaţiei afro-americane era de peste două ori mai mare decât media celei de origine europeană (14.4%. inadpatării producţiei la piaţa de consum şi insuficienţei competitivităţii. Ed. Absenţa unei unităţi de opinii asupra delimitării celor trei sectoare îşi are originea în perioada anterioară anului 1990. Paris. -sectorul terţiar.I Cuza“ Iaşi. care înglobează industria şi cosntrucţiile (în statele occidentale doar industria de transformare). la care în statele occidentale se adaugă şi construcţiile. Nonjon. mai ales în Lumea a Treia (peste 50% din populaţia feminină activă în Angola. în funcţie de vârstă. Expresia statistică a celor trei (patru) sectoare este dată de rata de activitate sectorială. pp. silvicultură. Este motivul pentru care tot mai mulţi specialişti iau în considerare un al patrulea sector. În S. în funcţie de context : şomajul de „prosperitate” afectează în primul rând categoriile tinere de populaţie. justiţie. rentabilităţii reduse a echipamentelor. rasă. Teoria marxistă este apropiată de cea keynesiană punând accent pe contradicţia structurală dintre interesul de ansamblu al sistemului social de a spori veniturile salariale şi interesul particular al întreprinderilor de maximizare a profitului prin scăderea salariilor.6. în 1995. Din acest punct de vedere. R. 2000.M în primul rând). când fostele ţări comuniste aveau propriile criterii. sănătate. „Alex. vînat şi pescuit iar în statele occidentale şi din industria extractivă. cercetare ştiinţifică. Albin Michel. Teoria regulaţionistă corespunde realităţilor derivate din criza modelului fordist de creştere economică205 care a condus la înlocuirea investiţiilor în capacităţile productive cu cele destinate creşterii productivităţii (automatizare. cultură. comerţ. Două soluţii pot rezolva astfel criza locurilor de muncă : ameliorarea cererii de bunuri care ar implica o creştere a producţiei. -sectorul secundar. alăturează populaţia care lucrează în diversele servicii de utilitate publică – transport. Acesta are o pondere tot mai ridicată în utilizarea forţei de muncă207. Foarte afectate sunt grupele de vârstă tinere care se inserează mai greu pe o piaţă a muncii deja saturată. naţionalitate. populaţie se împarte în trei mari sectoare de activitate : -sectorul primar. raportul dintre persoanele ocupate într-un anumit sector. Structura profesională a populaţiei active Este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai structurii şi nivelului de dezvoltare a economiei statelor Globului.Ledrut. 1998. Absorbţia acestui surplus de către activităţile terţiare de multe ori nesigure a devenit astfel un vector al creşterii şomajului văzut ca efect al crizei unui model de creştere economică.Groza. IV. Paris. cibernetizare) şi la reducerea necesarului de forţă de muncă în sectoarele productive. Sociologii vorbesc despre o anumită selectivitate a acestui fenomen.I. 151 . Proporţia şomajului este foarte diferenţiată dacă ne raportăm la diversele categorii de populaţie. Ellipses. ameliorarea rentabilităţii întreprinderilor prin creşterea profitului care poate sprijini modernizarea procesului de producţie. 921 pp.

34. ? 3 2 0 4 3 America de 8.3 6.28). 26. 23.9 2. 22. 9.0 Occidentală 8 2 1 3 5 Europa 22. deşi activităţile agricole se află de multă vreme într-o vizibilă şi continuă restrîngere proporţională. Central-Estică 4 0 8 9 2 2 Ex-U. 50. unde agricultura constituie principala formă de subzistenţă.6 3.6 0. 10. 1 2 0 6 8 6 America de 12.7 0. 24.1 5.persoane) Europa 43. ajungându-se astăzi la valori extrem de reduse. 12. care au intrat primele în procesul de restrîngere a populaţiei ocupate în sectorul primar ca urmare a dezvoltării activităţilor urbane. Se poate aprecia pentru sfîrşitul sec.7 Nord 9 Oceania 16. 38. Pornind de la această medie mondială există o serie de diferenţe majore între statele Globului.S. 45.7 7.4 16. 12.7 8. 11. ? Central-Estică 7 7 6 0 2 Ex-U. Această situaţie se datorează ponderii marilor aglomerări de populaţie rurală din Asia şi Africa.2 3.S. Tabelul nr.2 5. 22. ? Occidentală 6 9 9 9 7 Europa 49. 45.R.S.9 Nord Oceania 0.R. ? Nord 5 7 0 Oceania 5. 22.8 2. 32. 38. 36. 30. 7.6 0. 53. populaţia activă mondială prezintă încă o dominanţă primară. 26. 54 50. 52.1% în S. 11. 48.S.2 Occidentală 4 8 2 7 Europa 59.A.S. 16. 25. 24.6 0 9 Proporţia femeilor în totalul populaţiei active în agricultură Europa 30. 38.1 9.7 4.30 :Evoluţia populaţiei active în agricultură în statele dezvoltate (1950-1995) 19 19 19 19 19 19 50 60 70 80 90 95 Populaţia activă în agricultură (mil. sau 2. 13. 40. 27. restul revenind sectorului secundar (20%) şi celui terţiar (25%). care pot fi grupate în trei categorii: a)statele occidentale dezvoltate. 6 1 2 6 7 4 America de 9. 20.Divizată pe cele trei sectoare de activitate. 18. 29. 49. 18. 37. 8. ? 8 0 3 152 .6 Ponderea activilor agricoli din totalul populaţiei active Europa 30.6 0. Central-Estică 7 8 3 8 4 1 Ex-U. 21. 37.R.6 4. 51. 29. 15. 2.5% în Belgia.3 5. 18.9 17. 29. sub care practic nu se mai poate coborî (2. 7.al XX-lea că sectorul primar mai deţine cel puţin 55% din populaţia activă. 22.U. mecanizării şi concentrării producţiei agricole.0 3. tab.S.2% în Regatul Unit.6 0.4 4.

44. majoritatea bazându-se pe o industrializare extensivă. agenţi de bursă. Se adaugă însă şi proliferarea adesea exagerată a aparatului administrativ ca şi apariţia unui număr mare de intermediari în circuitul desfacerii mărfurilor. Într-o a doua fază. Ucraina (ceva mai atenuate) sau în R. nu numai în aglomeraţiile urban-industriale ci şi în regiunile dominant rurale. În aceste state s-au atins valorile maxime ale ocupării în sectorul secundar (peste 50% în fosta R. apropiind România mai degrabă de situaţia din statele Lumii a Treia.D.5% în Regatul Unit în 1951. Ulterior. b)statele care au avut pînă în 1990 o economie centralizat-planificată. eliberată din sectorul agricol prin modernizare şi prin suprimarea aproape completă a formelor tradiţionale de exploatare şi proprietate a terenurilor. Atlante Anuario de Agostini. capabilă să absoarbă masivul surplus de populaţie rurală. valoare care aşază încă România printre cele mai „industrializate” state europene.). după 1975.9%. s-a dirijat deopotrivă spre serviciile revigorate de liberalizarea schimburilor dar şi spre agricultura care după ce atinsese valoarea minimă de 22% în 1985-1990. IGN. Într-o primă fază a acestui proces.3/4. după al doilea război mondial.9.A. fenomenul de restrîngere rapidă a populaţiei din sectorul primar a debutat tardiv. furnizate de câteva state ca Japonia unde s-a continuat mai mult timp o politică de industrializare accentuată sau Germania. spre agricultură. ca urmare a automatizării şi cibernetizării producţiei. populaţia activă de origine rurală a fost masiv absorbită de industrie. 1996.O. Bulgariei. unde după o dezvoltarea rapidă a sectorului secundar (16. vol. ponderea acestui sector s-a restrîns într-un mod aproape generalizat. S-a ajuns astfel ca spre 1950. caracterizează statele mai recent industrializate care nu au avut de înfruntat criza vechii industrii şi nu au avut nici o masă de populaţie rurală importantă – cazul Canadei cu 73.G. pe fondul reducerii necesarului de forţă de muncă. La aceasta se adaugă un factor care se menţine încă – dimensiunea redusă a bugetelor acordate unor servicii precum 153 . Paralel însă. unde evoluţiile au urmat pînă la un anumit punct acelaşi traseu.. ale cărei ramuri s-au diversificat la maximum. mai ales în estul continentului. transporturi) sau dispariţiei unor categorii sociale şi a unor profesiuni specifice economiei liberale de piaţă – mici negustori. paralel cu difuzia în spaţiu. sectorul secundar (în acepţia îngustă. Slovaciei. odată cu revenirea la proprietatea privată. urmare a modernizării procesului de producţie. agenţi de asigurare etc. Această evoluţie este ilustrativă pentru România. intermediari. 1998. valori foarte mari. ocupând o pondere tot mai mare din totalul populaţiei active.4% sau al S.A.U. Novara.2% în 2000. tinzând în general spre 75%. Este o urmare firească a modificărilor structurale ale economiei – dezvoltarea sectoarelor de concepţie şi proiectare. neatinse vreodată de sectorul secundar – mult peste 50% din populaţia activă.8% în Belgia în 1948 sau 47. unde acest sector este încă larg reprezentat datorită specializării în ramuri cu consum ridicat de forţă de muncă (39% din populaţia activă în 1998). Aici însă. criza profundă a acestui sector dirijând o parte a populaţiei spre serviciile neglijate înainte de 1990 şi recent diversificate sau în cazuri extreme. toate cu peste 40%. creşterea volumului şi varietăţii tipurilor de mărfuri manipulate. nr.5% în 1956. Buletinul trimestrial. în favoarea serviciilor (mai ales în cele dinamice precum turismul şi telecomunicaţiile).5% în 1985) se observă o scădere accentuată pînă la 31. sau al Ucrainei. deosebind astfel esenţial aceste state de cele din Europa Centrală unde serviciile au fost principalul beneficiar al restrîngerii activităţilor industriale.Moldova (mult mai accentuate). Acestea cunosc şi ele o diversificare extremă. Proporţia populaţiei active în servicii s-a menţinut mult timp la un nivel coborît (sub 30%) datorită organizării centralizate a sectoarelor cu pondere în ocuparea forţei de muncă (comerţ. cu 72.Surse : F. Evoluţii similare se observă şi în Bulgaria. ca urmare a crizei industriilor tradiţionale (siderurgie. fără construcţii) să atingă proporţiile cele mai mari : 48. multiplicarea tipurilor de servicii puse la dispoziţia clientelei. păstrate pînă după 1990 – cazul Cehiei cu 49% populaţie ocupată în industrie şi construcţii în 1993. s-a stabilizat la circa 3840 % după 1995. cu câteva excepţii notabile. forţa de muncă eliberată din industrie. atingându-se treptat.Evoluţiile din perioada de tranziţie a modificat această tendinţă. are loc o reconversie a activităţilor economice. Proporţiile cele mai mari. Lituaniei. textile).

mai apropiată prin nivelul de dezvoltare de cele asiatice are încă valori de 56% fiind singurul stat european dominant agricol (la fel ca R. menţinându-se ridicată – peste 60% în China. în care predominanţa sectorului primar constituie regula. cel al subdezvoltării de fapt. populaţia activă în sectorul primar depăşeşte 60% (Africa cu 64%. care apare mult mai evoluată cu doar 30%. veniturile modeste ale salariaţilor şi agricultorilor care nu pot susţine în calitate de clienţi. regiune mai evoluată.Moldova sau unele regiuni rural din estul şi sud-estul României după 1990). proprţia populaţiei active în sectorul primar fiind covîrşitoare.) (mil.. Există şi state în care ponderea sectorului terţiar sa ridicat la un nivel apreciabil. mai ales dacă există resurse subsolice bogate – cazul statelor de la Golful Persic (Kuweit cu doar 2% populaţie ocupată în agricultură. Asia de Sud cu 63%).A.). chiar Albania. dar la popul opus există o serie de state ale căror condiţii naturale dificile restrîng importanţa agriculturii. 64% în Vietnam.) 1980-1982 1995-1997 TERRA 2 5 1 2 2 4 2 100 2 9 9 826 8 0 2 AFRICA 1 6 1 2 3 6 1 93 9 1 2 15 4 3 4 -de Nord 3 4 2 3 6 4 2 9 9 0 1 0 2 3 5 -de Vest 5 7 7 2 9 6 8 6 0 3 4 3 9 -de Est 6 8 5 1 1 8 7 4 2 3 05 1 2 -Centrală 2 7 9 1 3 7 1 2 8 3 7 3 0 7 -de Sud 1 3 2 3 1 2 2 3 6 6 8 9 1 3 6 OCEANI 1 1 2 6 1 1 2 A 1 4 5 1 4 3 2 5 ASIA 1 6 1 2 1 5 1 308 4 5 1 789 9 7 4 -de Sud4 4 2 3 6 3 2 Vest 3 2 1 7 9 4 4 2 -Central4 6 1 2 6 5 1 Sudică 02 3 2 5 12 8 4 8 -de Sud1 6 1 2 2 5 1 Est 59 4 1 5 43 6 5 9 -de Est 7 6 1 1 8 6 1 T 3 2 3 2 1 1 5 6 2 4 2 2 1 154 .învăţămîntul şi sănătatea.cazul Slovaciei. Nivelul de plecarea a fost aici net inferior. subvenţionării cercetării şi proiectării etc. E. Face excepţie America Latină.U. Cehiei şi Rusiei (cu 44-46%). a formării cadrelor calificate. Ponderea populaţiei agricole poate atinge sau depăşi 85%. o reţea diversificată de servicii. ca efect al necesităţii sprijinirii dezvoltării întregii economii de către infrastructura comunicaţională şi telecomunicaţională. Tabelul nr. c)statele în curs de dezvoltare. Un grup aparte în această categorie este constituit de statele asiatice. cu toate progresele indiscutabile. cu toată tendinţa recentă de reducere. Qatar.31 :Evoluţia structurii populaţiei active pe Glob între 1980-1997 Continent P P S T P P S ul (regiunea) A A (mil. În marea majoritate a acestora.

Kuwait cu 68%. S-sectorul secundar. Este vorba de un fenomen complex care nu corespunde nici cu standardul de viaţă coborît nici cu nivelul precar de dezvoltare a serviciilor. pletoric. Images économiques du monde (anii 1980-1999). O categorie distinctă o formează acele state specializate în domeniul comercial-bancar. Bahrain cu 60%) de obicei state de mici dimensiuni.N. coborând în statele cel mai puţin avansate la 6% (Bhutan) dar urcând într-un număr restrîns de state diseminate în Extremul Orient (Singapore cu 65% de ex. Surse : Statistical Yearbook. inclusiv silvicultură şi piscicultură. Kuwait cu 30% sau Iran cu 24%) ca şi în nordul Africii (Tunisia cu 32%) sau în America Latină (Trinidad-Tobago cu 38% sau Uruguay cu 32%).6%. T-sectorul terţiar (în procente).U. Coreea de Sud. chiar pe lîngă familii lipsite de venituri mari. PA este populaţia activă (milioane).O.). Geneva. plăci turnante ale comerţului mondial. O. Populaţia activă din sectorul secundar.) sau unele situate în apropierea Europei (Turcia. deţine proporţii relativ reduse. mai ridicată decât a celor din secundar – 22%. găsindu-şi explicaţia în tradiţia organizării societăţii şi relaţiilor umane : prezenţa unui număr excesiv de comercianţi. O excepţie o constituie şi noile state industriale din sudul şi sud-estul Asiei (Singapore. birocratic.U. Yearbook of Labour Statistic.L. I. mai mari sau mai mici. Surprinzătoare este proporţia activilor din sectorul terţiar. 155 . în scopul păstrării unui anumit prestigiu social..06 AMERIC A -de Nord 22 -Centrală 2 -Caraibe 2 -de Sud 4 EUROP A -de Nord 6 -de Vest 2 -de Sud 2 -de Est 6 RUSIA 7 7 5 8 56 4 2 9 1 3 60 1 2 6 1 9 3 3 8 4 6 3 1 1 3 5 6 8 2 8 3 1 2 9 2 2 2 4 3 9 3 0 4 4 2 3 5 2 4 4 1 4 6 5 3 6 6 3 3 3 2 4 5 4 8 6 5 5 0 4 5 3 3 4 63 3 58 1 50 5 1 1 7 1 40 2 73 4 8 8 6 5 8 8 1 7 2 1 5 3 2 6 3 3 2 1 1 1 4 4 9 2 6 2 4 2 7 2 4 2 7 3 2 2 7 3 3 1 2 9 2 3 8 1 4 9 5 9 7 3 4 7 4 3 5 2 5 7 6 9 6 3 5 8 3 9 4 0 3 3 3 2 4 6 0 7 3 3 4 Notă : valorile reprezintă o medie a anilor menţionaţi. Psectorul primar. Taiwan. 1983/1984. Novara. întreţinerea unui aparat administrativ.A. cu proporţii care se ridică la nivelul celor mai avansate state occidentale (Iordania cu 73. 1986. din zona Golfului Persic (E. transformate în pieţe majore ale capitalului internaţional. interpuşi între producător şi consumator. Maghreb) unde situaţia se apropie treptat de aceea din ţările dezvoltate. deşi în creştere. datorate slabei dezvoltări a industriei. toţi cu venituri modeste. New York. etc. obişnuinţa de a avea oameni de serviciu. inclusiv mineritul şi construcţiile.. cu 49%. Malaysia. 1988. ineficient. Liban cu 69%. Atlante anuario de Agostini. Media este de 18%. 1997. Singapore cu 64%. IGN.

structura profesională a populaţiei ocupate prezintă şi importante diferenţe între sexe. majoritatea 208 Diferenţa dintre PNB şi PIB derivă din includerea în cel din urmă a balanţei comerciale !!!!!!!!!!!!!!! 156 .9% la femei şi 57.A.). Invers.A.În afara acestor deosebiri. unele state petroliere (monarhiile de la Golful Arabo-Persic. 37. Canada. dimpotrivă în sectorul terţiar ponderea este de 79. Thailanda etc. domină categoric forţa de muncă masculină – cazul S.. care depăşeşte cu mult 20-30 mii USD (S.B. statele est-europene aflate în tranziţie (cu excepţia Albaniei şi R. Noua Zeelandă etc. Pornind de la analiza distribuţiei produsului intern brut exprimat prin puterea de cumpărare. Australia şi Noua Zeelandă la care s-au adăugat în ultimele decenii o serie de state asiatice aflate într-o rapidă dezvoltare economică (Singapore. Dintre statele est-europene.B. Frecvent. Argentina şi Mexicul). Australia.U. de gradul de calificare etc. În rândul populaţiei masculine se înregistrează în mod normal ponderi mai ridicate ale activilor industriali.B. excluderii din înregistrările oficiale a serviciilor domestice (menaj. Toţi aceşti indicatori trebuie priviţi cu maximă circumspecţie datorită dificultăţilor de comparare a statisticilor naţionale.. În ultima vreme tot mai utilizat este indicele de dezvoltare umană (I.Moldova). a modului în care este gestionat „capitalul uman”. pentru anul 2000 se pot distinge la nivel global patru categorii de state. Cuprinde toate statele europene occidentale. în timp ce sectorul extractiv cu condiţii grele de muncă datorită adîncimii minelor de aur şi temperaturilor ridicate este dominat de forţa de muncă africană (90%).U. în statele de veche populare din Asia. Dintre statele latinoamericane cel mai aproape de acest grup este Chile. între 5 000 şi 10 000 USD/loc. Thailanda).7% dintre bărbaţii activi lucrează în agricultură faţă de numai 1. cu un P. Ungaria. ecartul între cele mai avantajate şi cele mai defavorizate fiind de peste 1 la 100 : a)state dezvoltate. în funcţie de poziţia dominantă a anumitor grupuri. doar Slovenia a depăşit această barieră. Indonezia.) furnizat anual în rapoartele P.B. cu un P. Brunei) şi Israelul.A. b)state în care procesul de dezvoltare economică este mai avansat. De exemplu.A.H.I. Pentru evaluarea acestuia există mai multe variante care raportează la numărul de locuitori fie produsul naţional brut (PNB). sănătate. exprimate sau nu prin puterea de cumpărare208. depăşeşte 10 000 USD. unele state sud-est asiatice lansate după 1990 în cursa pentru dezvoltarea activităţilor neagricole (Malaysia. masiv sprijinit financiar de către americani. dar cu inegalităţi sociale extreme şi grave probleme de adaptare la exigenţele economiei de piaţă. Taiwan. în S. ţările scandinave.D. cu agricultură puternic mecanizată.I.). Coreea de Sud). Luxemburg etc.Calitatea resurselor umane : nivelul de dezvoltare şi nivelul de instrucţie Un alt criteriu socio-economic de clasificare a populaţiei este şi cel care derivă din calitatea resurselor umane. al căror P.I. astfel subestimându-se nivelul real al veniturilor./loc.6. În sectorul primar al statelor din Lumea Nouă. statele cu structură rasială şi etnică eterogenă se remarcă printr-o puternică segregare profesională.6% la bărbaţi. Se încadrează aici multe state latino-americane (în primul rând Brazilia.. comerţ) şi în conducerea întreprinderilor. S. Se remarcă existenţa unui grup de state aflat în avangardă. unde 4. desfacerea mărfurilor). Pentru analiza nivelului de trai cel mai frecvend indicator utilizat este venitul. Frapant este cazul Africii de Sud unde cea mai mare parte a populaţiei de origine europeană este ocupată în sfera serviciilor (administraţie.4.4% femei active în agricultură faţă de numai 30. mai ales în industria grea. Canada. în timp ce populaţia feminină cunoaşte proporţii peste medie în unele servicii (învăţămînt. pază etc.7% bărbaţi.U. Japonia.I.7% dintre femei.). dar foarte aproape sunt şi Cehia. Uruguay.U.U. În cazul sectorului primar se manifestă de asemenea deosebiri. Nivelul de trai şi nivelul de instrucţie exprimă sintetic diferenţele enorme între statele avansate şi cele lăsate pradă subdezvoltării. dificultăţii de convertire într-o monedă unică.4% în cazul celei feminine.N. fie produsul intern brut (P.D.7% din populaţia activă masculină este ocupată în industrie şi construcţii faţă de 18.) sau a producţiei agricole subzistenţiale. Slovacia şi Estonia. la fel ca şi în Canada. cu o agricultură puţin mecanizată forţa de muncă feminină este dominantă (Coreea de Sud cu 40. Elveţia. IV.

Australia şi Noua Zeelandă. În Africa se înscriu în această categorie R. De remarcat că în această categorie este concentrată mai mult de jumătate din populaţia mondială. investiţiile în acest domeniu fiind pe termen lung. Majoritatea se află în Africa Subsahariană. Nivelul de instrucţie constituie un astfel de criteriu suplimentar care dă măsură calităţii resurselor umane viitoare.. Majoritatea acestora fac eforturi considerabile pentru a ţine pasul cu statele avansate. pp. Egipt) şi a majorităţii statelor din Asia Musonică şi Asia Centrală. diferenţele între sexe fiind foarte mari. d) state în care accesul la educaţie este extrem de restrictiv. întrucât multe persoane nu mai stăpânesc după câţiva ani exigenţele minime ale gradului de instrucţie209. capabile să depăşească nivelul încă înalt al creşterii demografice. Ecuador) şi Brazilia care cunoaşte disparităţi regionale extrem de puternice. Sri Lanka iar la nivel local şi unele state indiene sau provincii chineze).S. Indonezia. d)state subdezvoltate. numărul de studenţi. proporţia titularilor de diplome universitare. în multe cazuri majoritatea populaţiei fiind analfabetă (mai ales femeile210).B.UNESCO).I.156. activităţile industriale şi serviciile fiind insuficient diversificate. să scrie şi să socotească (nivelul elementar de instrucţie sau rata de alfabetizare cu corolarul ei analfabetismul). Se încadrează aici majoritatea statelor islamice (Iranul. cu un P.Merlin (1997). Sunt state în care populaţia este încă dominant agricolă. c)state în care procesul de dezvoltare economică este abia la început. S. Aceste state cumulează peste 10% din populaţia mondială şi cunosc cel mai înalt ritm de creştere demografică. Cambodgia) sau gravele probleme sociale (Haiti). în primul rând a celor doi giganţi : India şi China. inferior nivelului de 2 000 U.I. statele din nordul Africii) ca şi cele mai multe state din Asia Musonică. La nivel mondial un bărbat adult din cinci este analfabet faţă de o femeie din trei (cf.B. Tunisia devenită una din principalele destinaţii turistice. Se integrează aici Europa în întregime. Iran. Iordania). Gradul de alfabetizare se situează în jur de 85-90% iar accesul la educaţie. în restul lumii constituind excepţii explicabile prin conflictele îndelungate (Afganistan. inclusiv India şi China.D. în care rata analfabetismului este extrem de redusă (în limitele câtorva procente).U. Un caz particular este cel al Iraqului care după războiul din 1991 este supus embargoului. Canada. diferenţele între sexe fiind tot mai reduse. Pornind de la aceste considerente. cu un P. Algeria.statelor din Orientul Apropiat (Turcia. Este cazul unor state latino-americane mai sărace (Bolivia. proporţia populaţiei care ştie să citească. inclusiv la cea superioară tinde să se generalizeze. Astfel. al statelor din nordul Africii (Maroc. Coreea de Sud./loc. integrarea unor criterii care ţin de accesul la serviciile publice şi culturale sau dotarea cu aparatură electrocasnică conducând la diferenţieri în statele din aceeaşi categorie.S. beneficiind de deschiderea spre Europa.Sud-Africană şi Gabonul favorizate de bogăţiile minerale iar în nord. Siria.A.D/loc. Pot fi deosebite şi în acest caz patru categorii de state : a)state dezvoltate. 157 . un sfert din populaţia mondială de peste 15 ani este analfabetă. Peru). Această clasificare este imperfectă dând doar o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare. Japonia. Sunt state în care numărul studenţilor şi al posesorilor de diplome universitare este ridicat. Pentru evaluarea acestuia se utilizează mai mulţi indicatori precum : gradul de şcolarizare a copiilor între 6-15 ani. aflate de obicei şi într-o fază mai avansată de dezvoltare economică (majoritatea statelor latino-americane mai avansate şi statele din Orientul Apropiat. b)state în care s-au făcut progrese considerabile în domeniul educaţiei. Se adaugă unele state latino-americane mai slab dezvoltate (Bolivia. Sunt state în general dependente de asistenţa financiară şi alimentară acordată de statele dezvoltate. Este nu numai cazul unor state subdezvoltate din Africa 209 210 P.I. afişând creşteri notabile ale P. c)state în care analfabetismul afectează încă o parte importantă a populaţiei (15-40%).B între 2 000 şi 5 000 U. Cu toate acestea unele studii indică o subestimare a analfabetismului. statele est-europene din multe puncte de vedere sunt mai apropiate de statele occidentale decât de cele asiatice sau latinoamericane.

nivelul migraţiei interne sau reciproce este proporţional cu extinderea teritoriului211. În plus. Egiptul. Astfel s-a întâmplat în unele regiuni slab populate din sud-estul Europei.Subsahariană ci şi al unor state în care accesul femeilor la educaţie este extrem de limitat (Arabia Saudită). demograf francez preocupat de cauzalitatea mobilităţii umane în Migrations et décompositions du territoire. aceasta găsea un debuşeu sub forma unor terenuri libere. În trecut însă situaţia era inversă. D. corelaţia cu nivelul de dezvoltare nefiind totdeauna perfectă. pentru statele furnizoare de materie cenuşie semnifică o dublă pierdere : a sumelor alocate pentru pregătire şi a valorificării capitalului uman în scopul dezvoltării economice. Este cunoscut de altfel că pentru multe state dezvoltate este deja mai comod să importe forţă de muncă înalt calificată decât să cheltuiască sume enorme pentru pregătirea acesteia pe loc. Multe state cu posibilităţi economice reduse fac eforturi imense în domeniul instrucţiei. închiderea în sine. întreruperea acestor fluxuri fiind practic imposibilă. Epoca modernă şi perioada contemporană este marcată dimpotrivă de căutarea unor surse de materii prime (agricole sau subsolice) şi mai ales de tentaţia unor locuri de muncă mai bine remunerate şi a accesului la facilităţile societăţii de consum de tip occidental. în perioada contemporană. Mobilitatea populaţiei este influenţată de contradicţiile şi ambiguităţile raporturilor dintre societăţi şi spaţiul în care trăiesc. Numărul migranţilor schimbaţi între două zone este de obicei direct proporţional cu produsul populaţiei acestora şi invers proporţional cu pătratul distanţei care le separă. O lungă perioadă. Numeroasele cauze care contribuie la mobilizarea populaţiei pot fi grupate astfel : a)cauzele economice. Population nr. aflată într-o continuă evoluţie este indispensabilă bunei funcţionări a oricărei societăţi. regiunile din nord-vestul Mării Negre). produc şi se reproduc. capitaluri. În general. 1986). derivate din permanenta tendinţă a grupurilor umane sau a indivizilor de a găsi condiţii mai bune de viaţă.Courgeau. ea a devenit şi o axă fundamentală a funcţionalităţii şi dinamicii societăţii contemporane (Thumerelle. Ea nu constituie decât o latură a unei mobilităţi mult mai largi care antrenează fluxuri umane şi materiale (mărfuri. după eliminarea ocupaţiei otomane (Câmpia Panonică. zonele slab populate. Se observă din cele prezentate că polarizarea nord-sud este mai evidentă în cazul nivelului de instrucţie a populaţiei. Deşi se susţine că această „drenare a creierelor” este în beneficiul umanităţii. China dar şi majoritatea statelor esteuropene). Totuşi diferenţele de potenţial economic pot perturba această legitate ca şi corelaţia care există între densitatea populaţiei şi nivelul mobilităţii. Exemple ilustrative pentru aceste cauze ecomomice pot fi găsite de-a lungul întregii istorii a umanităţii. explicându-se astfel tendinţa de concentrare a populaţiei umane.3/1973. O altă regularitate observată este aceea care postulează că în două zone cu o densitate similară a populaţiei dar cu suprafeţe diferite. Tot mobilitatea a contribuit şi la formarea raselor. furnizând an de an specialişti ţărilor dezvoltate (tipice sunt India. Este cazul marilor colonizări antice – feniciană. Capitolul V Mobilitatea spaţială (geografică) a populaţiei Mobilitatea este o trăsătură definitorie a populaţiei umane fiind unul din factorii responsabili de formarea ekumenei. cu un potenţial ridicat însă deveneau atractive până la momentul egalizării densităţii. activităţi) la care se adaugă fluxurile informaţionale de o importanţă majoră în epoca în care trăim. Această mobilitate multiformă. dictată în primul rând de căutarea unor materii prime indispensabile civilizaţiei bronzului (cupru. devenite foarte atractive pentru migranţi de diverse naţionalităţi în secolele XVIII-XIX. Mobilitatea umană presupune existenţa unui schimb de populaţie între două zone : de plecare şi de primire. tehnici. 158 . nepopulate sau ocupate de populaţii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. 211 Cf. zonele dens populate sunt mai atractive decât cele slab populate. prin adaptarea unor grupuri umane la noi condiţii de mediu sau prin amestectul acestora precum şi la formarea actualei structuri etno-lingvistice a populaţiei. Mobilitatea geografică este generată de o multitudine de cauze îmbinate în proporţii variabile.

n. c)cauzele demografice. În acest mod trebuie de altfel înţeles procesul de romanizare.U. Routledge. Cel mai clasic exemplu este cel al poporului evreu care a cunoscut în Antichitate mai multe astfel de transferuri au fost comune tuturor marilor imperii (în Egipt în secolul al XIII-lea î. 1981. frecvente încă din vechime. constau în voinţa unor state cu tendinţă imperialistă de a-şi asigura controlul teritoriilor periferice prin colonizarea cu populaţie fidelă. în Prusia Orientală etc. considerată nesigură sau chiar periculoasă. reduşi la statutul de simpli 212 213 O analiză recentă a fenomenului migraţiilor internaţionale aparţine lui P. Acesta nu este un caz singular. Exodul inteligenţei are astfel o pronunţată conotaţie economică212. d)cauzele sociale datorate lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt menţinute anumite grupuri. La fel de frecventă este şi politica unor state expansioniste de a transfera populaţia ocupată. pînă în pragul epocii moderne. VI î.e. care s-a derulat rapid şi eficient chiar şi în arii periferice cum a fost Dacia 213.cositor) sau mai ales cea grecească. Tendinţa de creare a unei pieţe unice planetare determină mondializarea fluxurilor umane. insatisfacţiile acesteia fiind mult mai pregnante. spre alte regiuni în care poate fi mai uşor controlată. mijloace financiare şi relaţii.). Paris. inguşii. Evoluţia tehnicilor de transport la distantţă în ultimele secole (calea ferată. generatoare a puternicilor curenţi migratorii spre regiunile slab populate ale Americii de Nord ori spre regiunile urban-industriale care ofereau alternative la ocupaţia agricolă tradiţională. Este cazul statelor germane (Prusia.e. cecenii. Cauze similare au împins în valuri succesive populaţiile nomade în căutarea de păşuni pentru turmele lor. continuator al unor tradiţii viguroase încă din perioada ţaristă. automobilul. fiind integrată de fapt procesului de mondializare. inclusiv a grecilor. Aceste tehnici au permis şi extinderea ekumenei în arii geografice cu condiţii naturale mai dificile dar bogate în resurse.R. generată de suprapopularea îngustelor cîmpii litorale ale Eladei care nu puteau asigura subzistenţa unei populaţii numeroase. drenajul elitelor profesionale spre statele avansate şi organizarea migraţiilor polarizate de marile metropole integrate în sistemul economic internaţional. în scopul asigurării controlului vastului spaţiu fiind transferaţi circa 3 mil. Clasic este cazul irlandezilor sub ocupaţia engleză. Austria) care au colonizat masiv populaţii germane în centrul şi estul Europei. Anzii chilieni etc.n. London. Presiunea demografică.). s-au manifestat masiv în perioada modernă. al căror efectiv este mai mare astăzi în aceste regiuni decât în Europa.. foarte frecvente. datorată de multe ori unei gestionări nechibzuite a spaţiului dar şi al unor modificări climatice a fost responsabilă parţial de mişcările unor populaţii din jurul Mediteranei pe parcursul Antichităţii.Jones. kalmucii etc. transporturile transoceanice. 159 . regiunile aride ale Australiei. a favorizat emigraţia pe motive economice. în special din Orient şi din Spania. mai multe popoare din Caucaz şi Crimeea au fost deportate în masă în Asia Centrală : tătarii din Crimeea. Immigration : le défi mondial. Mult timp s-a invocat drept cauză principală a acestei emigraţii. Cele mai recente cazuri pot fi extrase din fostul imperiu sovietic. combinat cu alte cauze. avionul). Unul dintre acestea a rămas dislocat pînă la destrămarea imperiului la începutul anilor '90 când s-au putut reîntoarce parţial în regiunile de baştină (tătarii din Crimeea). Imperiul Roman a procedat în aceeaşi manieră în antichitate. de romani la care se adaugă un număr cel puţin dublu de cetăţeni de alte origini. Alaska. În acest mod s-a extins aria ocupată astăzi de popoarele europene. explozia demografică. chiar dacă de multe ori temporare (unele regiuni din vestul S. b)cauzele politice. Informaţii preluate de la H.Bernard. De altfel este un fapt cunoscut că elitele emigrează mai mult decât majoritatea populaţiei (proporţional). ajungând dominante în unele regiuni : la est de Elba. generând noi deplasări de populaţie. A population geography.A. sărăcia dar se pare că acesta este un factor secundar. Existenţa unor regiuni subpopulate sau insuficient exploatate era esenţială în acest proces aşa cum s-a întîmplat şi în Europa unde ca efect al revoluţiei industriale se manifestă începând din secolul al XVIII-lea. nogaii. celelalte primind permisiunea de a reveni după moartea lui Stalin în 1953. Emigraţia economică cuprinde în prezent o mare varietate de forme. spre Lumea Nouă. 2002. Pentru a pleca în căutare de lucru peste graniţe este nevoie în prezent în primul rând de un minimum de educaţie. La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial ca urmare a „colaborării” cu naziştii. Gallimard. la Babylon în sec.

metodiştii. frecventă în ultimele decenii. care au înfiinţat statul Massachussets.): g)cauzele educaţionale generate de atracţia exercitată de marile centre universitare. f)cauzele etnice sau religioase. H. j)cauzele naturale. care constituie o formă particulară de mobilitate. anabaptiştii.U. prin reducerea ecumenei – cazul zonelor tropicale ale Africii de Nord unde pe parcursul Antichităţii. Bayreuth sau Cannes de ex. unele populaţii din vestul Africii etc. Este aşa numita migraţie de pensionare. cu caracter temporar. când pe parcursul perioadelor interglaciare. Uppsala etc. O. lăsând acest vast spaţiu practic nepopulat. i)cauzele culturale. parcursul lor fiind astfel circular. ajungându-se în cele din urmă la migraţii de retur.) care le conduc în locuri diferite sau îi readuc în locul de origine. Tubingen. Marea Britanie sau Suedia (Heidelberg. acestea din urmă divizate în funcţie de durată. Freiburg. 214 Conf.N. grupurile de vînători au migrat spre zonele arctice de unde s-au retras spre sud în perioadele glaciare. teatrale. obiect al celei mai dinamice activităţi economice contemporane. se pot combina cu celelalte.) sau şi mai evident în cazul unor oraşe mai mici cu profil universitar din Germania.). Migraţia este considerată acea formă de mobilitate care modifică distribuţia spaţială a unui teritoriu dat într-o manieră durabilă214.). unde acest contingent de populaţie se dirijează masiv în ultimul timp spre mediul rural. XVII-XVIII spre bazinul Dunării Inferioare (Dobrogea şi Moldova în principal) sau spre Extremul Orient. specifice epocii moderne. ulterior familia se consolidează cu ceilalţi membri. Se formează astfel mari aglomerări de populaţie şcolară (peste 300 000 studenţi la Paris de ex. pînăn la distrugerea parţială sau completă a habitatului. Iniţial acestea sunt declanşate de alte cauze. presbiterienii. consideră migraţiile acele deplasări de populaţie care traversează o limită pentru a-şi stabili o nouă reşedinţă. având ca destinaţie predilectă statele occidentale dezvoltate. de rangul doi etc. Este cazul ruşilor lipoveni (staroveri) obligaţi să plece din regiunile de baştină din sudul Rusiei în sec. exprimat în primul rând de frontiere care separă migraţiile interne de cele internaţionale. mai ales acolo unde grupul respectiv are şi o conotaţie socio-profesională (cazul unor populaţii cu spirit comercial – chinezii în sud-estul Asiei. Europa nordică a fost prima dată populată în decursul primului interglaciar (Mindel-Riess) cunoscând mai multe astfel de cicluri. e)cauze psiho-sociale.). Mobilitatea poate lua astfel o mare varietate de forme de manifestare. combinate cu persecuţiile etnice sau religioase. mai ales spresud. Poate fi avut în vedere în primul rând criteriul temporal. acestea din urmă cu o dimensiune socială şi politică specifică. favorabile extinderii ekumenei. obligaţi să se retragă treptat. Dacă cele mai multe persoane nu migrează niciodată în decursul existenţei lor. de factură climatică cel mai adesea dar şi telurică (vulcanism. criteriile după care pot fi analizate fiind multiple. Sahara oferea încă păşuni întinse capabile să întreţină populaţii de păstori nomazi. manifestate sub forma tendinţelor de regrupare a familiilor. deosebind astfel migraţiile definitive de cele temporare. menonniţii etc. constau în deplasarea bolnavilor sau mai ales a populaţiei vârstnice spre centre spitaliceşti localizate adesea în aşezări cu funcţii balneo-climaterice. PUF. cinematografice (Salzburg. h)cauzele sanitare. Statele Unite ale Americii sunt într-o anumită măsură rezultatul oprimării religioase la care erau supuse unele secte neoprotestante în insulele britanice sau în restul Europei (pelerinii. de tip turistic adesea. Cambridge. foarte larg dezvoltată în ţările avansate. 1995 160 .muncitori agricoli dar astfel de situaţii au devenit foarte frecvente în ţările în curs de dezvoltare. al stabilităţii deplasării.Domenech. cutremure). integrate mişcărilor turistice. Un criteriu des utilizat în practica mondială este cel spaţial. Tot aici pot fi integrate marile pelerinaje religioase şi alte mişcări cu caracter cultural. spre marile centre ale festivalurilor muzicale. Oprimarea unor grupuri le obligă adesea să se replieze în alte regiuni în care libertăţile individului sunt mai bine respectate sau există o atitudine tolerantă faţă de diversitatea etno-confesională. Fenomenul de aridizare poate acţiona în sens negativ. frecvente dintotdeauna. Oxford. Este aşa-numita emigraţie în etape. Între mobilitate şi migraţie există a anumită ambiguitate semantică. situate îndeosebi în zonele montane sau pe riviere. Les migrations. Este cazul situaţiei din Pleistocen. care împing la emigrare numai o parte a familiei –membrii tineri mai ales. Acestea pot deteriora condiţiile de viaţă ale unor grupuri. altele dimpotrivă participă la migraţii succesive (primare.

J.5 mil. Fluxurile de migraţie din România. la nivelul unei generaţii sau ca etapă în migraţia succesivă. 215 Pentru detalii pot fi consultate lucrări ca : Analyse quantitative des migrations humaines.Clasificarea migraţiilor după criteriul temporal V. sau nord-estul Braziliei. au trecut pe teritoriul recunoscut oficial al Eritreei.1. pentru ultimele decenii fiind remarcabilă mondializarea lor. aceştia au fost constrînşi să-şi părăsească locurile natale. Astfel au fost repopulate Antilele. mulţi dintre „grecii” anatolieni erau turcofoni (în special cei din Cappadochia) iar cei mai mulţi musulmani din Creta.În literatura de specialitate se utilizează adesea termenul de migraţie netă 215. o parte din administraţia etiopiană. Un caz clasic l-au furnizat grecii anatolieni (din regiunea oraşului Izmir şi de pe ţărmul Mării Negre mai ales) şi cei din regiunea oraşului Istanbul. sudul S. a lui D. după o prezenţă care urcă pînă în antichitatea timpurie.S. fiind retrasă odată cu alte populaţii fidele iar o parte din populaţia musulmană. 1986 a lui P. olandezii şi francezii. în special odată cu dezvoltarea agriculturii de plantaţie (sec. Ed. frontierea fiind stabilită cu preţul unui conflict sîngeros. Migraţiile definitive Este o categorie de migraţii care presupune stabilizarea migrantului într-un alt loc decât cel de origine. afectând circa 100 mii bulgari din nordul Dobrogei şi peste 150 mii de români din Cadrilater (mai ales aromâni) obligaţi să-şi schimbe definitiv domiciliul. nu numai în jurul bazinului mediteranean ci şi în alte arii civilizate ale Globului. Bucureşti. un ultim exemplu fiind cel furnizat de recunoaşterea independenţei Eritreei care a generat o mişcare în ambele sensuri. Paris. 161 . dar strămutarea unor populaţii întregi ca efect al unor acorduri interstatale este recentă. în care n este durata. Bordeaux).R. Ca urmare a pierderii războiului greco-turc din 1923.Sandu .S. consecutive de cele mai multe ori unor războaie. deplasaţi spre Turcia erau de fapt greci islamizaţi. depopulate prin genocidul sistematic al populaţiei indigene..A. Aceste tip de migraţii se manifestă la distanţe variabile. creştină în general. Într-o formă specifică. de etnie tigrina în special. greu de asigurat în unele regiuni din jurul Mării Caraibilor. majoritar grecească pînă în 1923. Academiei. Pot fi deosebite ca forme principale următoarele : a)migraţiile de regrupare a unor populaţii în cadrul unor state naţionale sau schimburile de populaţii efectuate între state ca efect al unor tratate.Courgeau . Se pot deosebi mai multe variante dar cauza principală a tuturor o constituie căutarea unei situaţii socio-economice mai bune. repliindu-se spre Grecia actuală sau plecând peste ocean. un număr important au plecat şi spre fosta U. Paris. deplasaţi în special spre aglomeraţia urbană Istanbul. Această tendinţă de regrupare în cadrul unor frontiere recunoscute prin tratate este frecventă pe parcursul secolului XX. componentă a bilanţului general al populaţiei : BM = I-E. În contrapondere au părăsit Grecia circa 300 mii de musulmani. în bună parte având şi o nuanţă religioasă.Thumerelle etc. contribuţia lor la formarea aglomeraţiilor urbane ale Atenei şi Salonicului fiind esenţială. Similar a fost schimbul efectuat între Bulgaria şi România în urma Tratatului de la Craiova (7 sept. Numărul populaţiei afectate de această strămutare a fost de circa 1. XVIIXVIII) care necesita o mare cantitate de forţă de muncă. acestea s-au manifestat de multă vreme. principalii actori implicaţi fiind britanicii. P0 n(P 0 +Pn ) este populaţia iniţială şi Pn populaţia la capătul duratei. Acest schimb de populaţii nu a avut caracter etnic exclusiv.1.1. SEDES.U. Din zona de coastă a Mării Negre (regiunea Trabzon).1940). V. Cel mai notoriu a fost comerţul organizat de către europeni după descoperirea Americilor. a lui D. Peuples en mouvement. Rata brută a migraţiei nete se poate exprima astfel : Mn = . Rezultanta este soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv sau negativ dar la nivel mondial este egal cu 2(I −E) 0. de asemenea de veche tradiţie. Acest comerţ a stat la baza prosperităţii multor porturi atlantice (Bristol.2-1. b)comerţul cu sclavi. 1980. în care I exprimă intrările (sosirile) în sistemul populaţional iar E ieşirile (plecările). Masson. 1984. Aceasta exprimă de fapt bilanţul migratoriu.

proces care a devenit treptat o politică de stat. Astfel de exemple pot fi extrase şi din alte regiuni ale Globului. 1918). declanşat la un moment dat ci ca un apogeu al unor mişcări perpetui de populaţii care au contribuit în cele din urmă la formarea structurii rasiale şi etno-lingvistice a populaţiei. fiind responsabile de formarea unor izolate etno-lingvistice. III-IV e. cu sporadice deplasări în masă. ocupate parţial de populaţii slave colonizate aici în timpul Imperiului Ţarist. elementele imigrate fiind asimilate. 162 . În alte cazuri o parte a etniei antrenată în migraţii de cucerire rămîne în patria de origine. au ca efect deplasarea în masă a unei populaţii. De multe ori. Payot. din diverse motive. dar depăşirea unui prag numeric atunci când imigranţii devin tot mai numeroşi. deplasarea lor din aria de origine (regiunea dintre Nipru şi Vistula). fiind colonizaţi după 1950 şi în regiunile nordice ale acestui stat. Acesta a fost cazul Europei şi Asiei Mici. împinşi de alte grupuri de multe ori. pe parcursul mai multor secole. aceste infiltrări etnice nu modifică imediat structura etnică a regiunii afectate.Migraţiile temporare La fel de frecvent omul se poate deplasa temporar în diverse scopuri. la mare distanţă de locul de origine. În perioada modernă foarte caracteristice au devenit migraţiile pentru muncă sau studii. populaţiile germanice au migrat din regiunile nord-pontice sau baltice spre sudul Europei antrenând şi deplasarea slavilor ori a altor populaţii venite dinspre Asia (turco-mongole sau iraniene)216. V. Cazul cel mai recunoscut este cel al marilor migraţii declanşate în sec. având particularitatea că nu se desfăşoară în masă ci în grupuri mici sau adesea individual. spre care s-au repliat populaţii de diverse origini (caucaziene.n. Karakorum) din faţa expansiunii populaţiilor turco-mongole în Evul Mediu. de multe ori consecutive sedentarizării unor populaţii nomade sau seminomade. constituie una din cele mai frecvente forme de migraţie definitivă. e)migraţiile de retragere a populaţiei locale din faţa înaintării unor grupuri migratoare sunt de asemenea foarte frecvente. fiind lentă. cazul arabilor plecaţi din sud-vestul Peninsulei Arabice în sec. regiuni mlăştinoase sau deşertice). Paris.VII. Hindukuş. d)infilitrările continui pe teritoriul altui stat sau grup etnic. motivând suplimentar conflictele interetnice din această ţară. De obicei replierea se efectua în arii mai izolate şi mai greu accesibile (văile munţilor înalţi. inclusiv în regiunea actuale capitale.2. fiind urmată de tentative de revenire în perioadele de acalmie.1. Retragerea khoisanoizilor spre regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari din faţa înaintării populaţiilor bantu este un alt exemplu la fel ca retragerea populaţiilor iraniene din Asia Centrală (Turkestan. sunt cunoscute sub numele de mişcări metanastatice217. O situaţie similară a fost şi cea din regiunea Caucazului Mare. domeniul unor populaţii sedentare de limbă persană sau tadjikă. a căror populaţie actuală este în mare parte rezultatul acestor migraţii.. Astfel de mişcări de pendulare între ariile de refugiu şi cele expuse invaziilor. populate tradiţional de populaţii turcofone (uzbeci. iraniene) care abia în ultimul secol au început să coboare spre regiunile piemontane. La Péninsule Balkanique. când sub impulsul hunilor.1. 217 După numele dat de geograful iugoslav Jovan Cvijić care le-a studiat în Peninsula Balcanică (Cf. turcice. dar cu potenţial economic mai ridicat. Kabul.2.1. prin alimentarea continuă a curentului de populaţie pot deveni majoritari sau asimila chiar populaţia autohtonă. Migraţia slavilor a fost mai degrabă de acest tip decât de cucerire.Migraţiile alternante 216 Marile migraţii nu trebuie înţelese ca un fenomen insolit. vestul Tibetului) spre regiunile muntoase înalte (Pamir. o formă chiar mai veche. Astfel de migraţii pot schimba complet tabloul etnic al unor vaste regiuni prin asimilarea sau refugierea populaţiei locale.c)migraţiile de cucerire. Este cazul paştunilor (afganilor) originari din regiunea muntoasă din sud-estul Afganistanului actual s-au infiltrat treptat în regiunile vecine de la nord şi nord-est. Aceste infiltrări au continuat pînă în pragul epocii moderne. proces facilitat de contextul specific al ocupaţiei habsburgice dar şi de apropierea culturală. explicând rutenizarea unor regiuni de populare tradiţional românească (nordul Bucovinei şi al Maramureşului). turkmeni). astfel explicându-se slavizarea treptată a populaţiilor romanizate sau elenizate de la sudul Dunării. V.

Aceste mişcări cotidiene pot conduce la constituirea unor categorii socio-profesionale distincte. la peste 600 km distanţă. silvice. Navetismul cuprinde de fapt două serii de mişcări.A. deci un sfert din populaţia aglomeraţiei. Semnificativă este şi ponderea forţei de muncă slab calificate (construcţii. faruri etc. existând o relaţie direct proporţională cu dimensiunea acestora. frecvent în cazul marilor aglomeraţii urbane cu activităţi economice foarte dezvoltate. structura grupului migrator etc. dar există şi cazuri în care cei antrenaţi deservesc unele instalaţii situate în zone cu acces dificil (zona arctică. în funcţie de motivaţia migrantului. 163 . de multe ori spre regiuni mai izolate. muncitorii ocupându-se în afara orelor de program şi cu agricultura. sunt frecvent echipe specializate de muncitori agricoli utilizaţi în recoltarea cerealelor. b) migraţiile săptămînale. suplinită parţial cu imigranţi. în ambele sensuri: -mişcările centripete. tot mai frecvente în perioada contemporană : a)navetismul. Amploarea maximă este înregistrată în marile aglomeraţii urbane. staţii meteorologice. 219 Bauerarbeitern în literatura germană de specialitate. nivelul maxim al navetismului a caracterizat anii ’70-’80. similare celor cotidiene. Mişcări navetiste de mare amploare sunt cele înregistrate în ariile megalopolitane – nordestul S. La noi în ţară. -mişcările centrifuge. De regulă. care se deplasează progresiv spre nord pe măsura maturizării recoltei (în iunie în sud dar în septembrie mai spre nord. industria extractivă). distanţa fiind determinată de performanţele tehnice ale mijloacelor de transport 218. având tot caracter pendulatoriu şi fiind dictate de multe ori de un motiv similar (muncă. depind de ciclicitatea anuală a perioadelor vegetative. fiind vizibil şi în cazul unor mici centre de polarizare locală. sud-estul Japoniei. cu o intensitate mai redusă de obicei şi cu un caracter terţiar. remarcabile 218 În Franţa se practică navetismul chiar şi între Paris şi Bordeaux cu TGV. atunci când reconstrucţia a necesitat un maximum de forţă de muncă. unde acestea se desfăşoară ierarhic dinspre oraşele mai mici spre cele mai mari. O revigorare a activităţilor economice este de natură să relanseze într-o anumită măsură aceste fluxuri în noul context al tendinţei unor categorii de populaţie de a se stabili la periferia marilor aglomeraţii. specializată. Navetismul se dezvoltă şi în jurul oraşelor mai mici dar dinamice. când în oraşe s-a construit masiv atât în domeniul industrial cât şi în cel edilitar. absentă sau slab reprezentată în aceste arii. Este mai difuz în spaţiu. în Canada).. De exemplu în S. Dirijate spre activităţi agricole. Pentru ca astfel de mişcări să se poată desfăşura este necesară o reţea de transport bine organizată. ambigui219.Una din modalităţile de deplasare temporară este cea alternantă care poate fi punctul de plecare spre o deplasare definitivă şi prezintă o mare varietate. Aceste mişcări au un caracter tot mai net internaţional. Acest flux antrenează personal cu calificări foarte diferite. Se impun câteva forme.U. capabilă să reducă la minimum pierderea de timp dar şi existenţa unei oferte excedentare de locuri de muncă. agricultură. de la periferie spre centru. capacitatea de absorbţie a metropolei fiind foarte mare. mişcări intense de acest tip existând şi în megalopolisul de pe coasta atlantică a Americii de Nord. studiu) se disting prin distanţa mai mare. mai ales în ce priveşte mişcările centripete. mişcări favorizate de existenţa unei reţele de transport rapid între centru şi suburbii.5mil. limita maximă a timpului de parcurs nu depăşeşte două ore. devenind în multe cazuri nesemnificativ.A. mai ales dacă sunt înconjurate de arii rurale excedentare în forţă de muncă. mişcare de tip pendulatoriu permisă de evoluţia mijlaocelor de transport. Marile aglomeraţii urbane sunt sediul unor puternice mişcări navetiste locale. cu o frecvenţă satisfăcătoare. spre centrul polarizator. În acest timp Bucureştii atrăgeau zilnic circa 100 000 persoane emiţând alţi 18 000 spre regiunile limitrofe. spre ariile periurbane. insule izolate. antrenând populaţie cu calificare superioară. Restructurarea activităţilor industriale şi diminuarea construcţiilor civile au făcut ca acest flux să scadă treptat după 1990. la Paris. care necesită forţă de muncă necalificată. de regulă sezoniere. Amploarea maximă a navetismului caracterizează perioadele de avînt economic – cazul Germaniei postbelice.): c)migraţiile periodice.U. mai rar invers – circa 2. cu o infrastructură de transport mai precară. de obicei dinspre statele mai slab dezvoltate economic spre cele cu o agricultură modernă. cu o perioadă mai lungă de alternanţă. concentrate în zona centrală sau în zonele industriale periferice.

Nomadismul a fost foarte răspândit la populaţiile pastorale din regiunile aride temperate sau tropicale. Pot fi citate drept cazuri tipice de populaţii nomade : tuaregii din Sahara. supuse astăzi unei presiuni care le limitează aria de acţiune. Un caz citat altădată de literatura de specialitate era cel al muncitorilor agricoli italieni care plecau din sudul Italiei spre America de Sud în timpul iernii. Foarte frecvente şi având în primul rând caracter internaţional. În general. modul de viaţă nomad fiind greu de dizlocuit.). Nomadismul constituie un mod de viaţă foarte rigid.) sau prin politici sistematice de creare a unor condiţii mai evoluate de existenţă – cazul statelor petroliere de la Golful Persic unde s-a dezvoltat agricultura irigată în oaze.S.S. cu plantaţii vaste (Coasta de Fildeş mai ales). de la câteva luni la cîţiva ani (diplomaţi de carieră. în cazul în care ţara de origine se confruntă cu dificultăţi economice sau politice.R. Multe popoare nomade au fost sedentarizate forţat (cazul kazahilor din fost U. În general aceste migraţii sunt sensibile la relaţiile autohtonmigrant şi se soldează uneori cu stabilirea definitivă în ţara de primire. paralel cu utilizarea forţei de muncă masculine în extracţia petrolului.). suplinind lipsa specialiştilor din ţările în curs de dezvoltare cu resurse bogate. confundată de unii cu nomadismul. Un caz aparte îl constituie specialiştii care asigură consultanţă în domeniul industrial sau de servicii. populaţiile aferente formând un fel de interfaţă între populaţiile sedentare şi cele tipic nomade. Spania sau Germania dar mai ales în Africa unde se înregistrează mişcări ample dinspre statele saheliene (Mali. Sedentarizarea este totdeauna mai facilă acolo unde există resurse complementare. Sardinia. massaii din estul Africii. mongolii din Asia Centrală etc.1. Burkina Fasso) spre cele costiere. specialişti din diverse domenii etc. pot constitui în unele cazuri etape ale migraţiei definitive. Paraguay). multe din populaţiile afectate practicând comerţul ambulant şi contrabanda care păstrează ceva din vechiul mod de viaţă (cazul tuaregilor din Sahara). Se deosebeşte total de acesta fiind vorba de o deplasare parţială a unor categorii de populaţie (bărbaţii tineri) în scop pastoral. seminomadismul se manifestă în condiţii climatice mai puţin restrictive. cazul ţiganilor veniţi în Europa. recurent fenomenului de „beduinizare” a unor populaţii anterior seminomade sau chiar sedentare (caz frecvent altădată în spaţiul iranian – bahtiarii din Zagros. pentru diverse perioade.fiind mişcările unor muncitori agricoli sezonieri din statele Europei de Est spre Grecia. a)Nomadismul este o formă de mobilitate determinată de condiţiile naturale mai puţin prielnice organizării unei economii agricole stabile şi cu o productivitate ridicată sau de specificul unor civilizaţii marcate de menţinerea unor tehnici agricole rudimentare. Maghreb etc. situaţii similare fiind întîlnite în toate regiunile circummediteranene : Spania. azerii qaşqai etc. abia recent sedentarizaţi (nu în totalitate).2.Nomadismul şi transhumanţa În trecut foarte frecvente erau două forme de migraţie temporară cu un caracter mai complex. Seminomadismul este o variantă a acestei forme de mobilitate care presupune alternanţa mişcărilor cu o perioadă mai lungă de stabilitate într-o anumită regiune. sudul Franţei. Tot din această categorie fac parte şi migraţiile la termen. cazul occidentalilor rezidenţi în statele petroliere de la Golful Persic de ex. cazul păstorilor din Mărginimea Sibiului care ajungeau pînă la Volga sau al aromânilor din Balcani. înlocuiţi treptat cu muncitori sezonieri din statele mai sărace ale acestui continent (Bolivia. supuse de asemenea sedentarizării (atunci când nu sunt decimate sistematic ca în Brazilia). comunităţile care-l practică păstrându-l chiar şi atunci când condiţiile naturale şi sociale impun traiul sedentar. Italia. beduinii (populaţii semite arabofone) din Orientul Apropiat şi nord-estul Africii. 164 . profitând de complementaritatea celor două emisfere (numiţi golondrinas). Anatolia. Nomadismul nu se limitează numai la populaţii de păstori ci poate fi întîlnit şi la comunităţile de culegători sau vînători din regiunea tropicală umedă. Peru. de care o apropie caracterul personal. V. b)Transhumanţa. adesea la distanţă foarte mare. Sedentarizarea nu este totdeauna completă.2. Procesul de sedentarizare este mai facil acolo unde nomadismul este de dată mai recentă.

cum sunt cele generate de exodul rural. Acest criteriu deosebeşte trei categorii de migraţii. În acest mod. Este în cele din urmă o supapă de siguranţă pentru eliminarea presiunii demografice care poate să apară într-un anumit context într-o regiune oarecare. utilizând potenţialul nevalorificat din marile insule slab populate – Kalimantan. Numărul populaţiei deplasate a depăşit cifra de 10 mil. de-o parte şi de alta.Transhumanţa se deosebeşte de nomadism şi pentru că populaţiile antrenate în astfel de mişcări dispun de aşezări stabile. prin reprezentanţii săi direcţi sau prin intermediari de tipul unor organizaţii sau întreprinderi particulare cu atribuţii în domeniul recrutării forţei de muncă (mai ales în perioada contemporană). Turcia) unde pendularea între zonele înalte (yaylîk în turceşte şi ardşir în persană) şi zonele mai joase (kîşlak în turceşte şi garmşir în persană) constituie modul de viaţă al multor comunităţi care combină agricultura irigată din zonele piemontane cu activităţile pastorale. responsabil de mixtarea populaţiei în Yemen. cunoscută sub numele de „transmigraţie”. datorită presiunii demografice mari din aria menţionată. de diferenţele de venituri dintre diversele regiuni sau state etc. Tipice au fost colonizările din Lumea Nouă – în Americi. având caracter temporar însă. modificând semnificativ distribuţia spaţială a unor grupuri etnice. frecvente încă în spaţiul românesc (de ex.2. Madura şi Bali. atraşi aici de mari avantaje materiale. Regula generală este pendularea între regiunile înalte cu păşuni de vară şi zonele mai joase cu climat mai blând pentru iernat (cazul litoralului dobrogean la noi altădată). au de asemenea o istorie îndelungată.XVI-XVIII). c)Migraţiile forţate se desfăşoară fără consimţămîntul migranţilor. V. Australia. de importanţă locală deosebită.Clasificarea migraţiilor după criteriul cauzal Mobilitatea populaţiei poate fi diferenţiată şi în funcţie de motivaţia deplasării. prin constrângere directă sau indirectă. unde mai continuă încă prin implantările organizate de statul brazilian în lungul Transamazonianului. Clasice au fost migraţiile impuse de comerţul cu sclavi negri din Africa de Vest (sec. practicând agricultura sau activităţile meşteşugăreşti. care pentru a fi determinate sunt adesea stimulate material. Boua Guinee (Irianul de Vest). Oman. Egiptul meridional. regional sau internaţional. De cele mai multe ori aceste migraţii au un caracter definitiv. masiv colonizat cu şvabi în sec. dinspre Depresiunea Maramureşului şi Valea Someşului spre Munţii Rodnei). Ele au la bază opţiunea individuală. Deportările constituie o altă categorie. Clasică este şi colonizarea organizată de statul indonezian după obţinerea independenţei. cazul Banatului. Aceste migraţii reprezintă de fapt. fiecare cu un impact specific asupra mediului de primire şi cu particularităţi proprii referitoare la dimensiunea fluxurilor. care a continuat de fapt comerţul similar mult mai vechi efectuat de arabi. în contextul liberei circulaţii a persoanelor (relativă la nivel internaţional) şi a creşterii securităţii individuale. Apropiate de transhumanţă şi mai frecvente astăzi sunt pendulările pastorale locale la mici distanţe. nordul Sudanului. la care revin sistematic şi în care o parte din populaţie locuieşte permanent. dar prin amploarea lor creează imaginea unor mişcări de masă. la nivel local. al XVIII-lea. b)Migraţiile organizate. practicată pînă într-o epocă recentă de unele regimuri totalitare. În acest ultim caz migraţiile au sfîrşit prin a deveni spontane. au o istorie îndelungată dar s-au amplificat în perioada contemporană. transhumanţa mai este prezentă izolat în sudvestul Asiei (Afganistan. Un caracter organizat îl au şi deplasările generate de muncile agricole sau de caracterul sezonier al unor activităţi precum cele din industria zahărului. fiind iniţiate de stat.persoane. Aceste migraţii au la bază acordul persoanelor deplasate. Iran. unde a fost defrişată o bandă de o lărgime variabilă. o redistribuire complementară a forţei de muncă în funcţie de excedentele sau deficitele de forţă de muncă. cu deţinuţi de drept comun a 165 . a)Migraţiile spontane. în care a primit terenuri o parte din populaţia sărăcită din nord-estul secetos al Braziliei (majoritar mulatră sau de origine africană).Cauzele acestora erau fie politice fie sociale. destinată să descongestioneze suprapopulatele insule Jawa. Cele mai tipice sunt din acest punct de vedere colonizările care urmăresc popularea (repopularea) unor teritorii ale căror resurse naturale sunt insuficient valorificate dar de multe ori a mascat şi stabilirea unor populaţii fidele la marginile unor imperii apuse. structura socio-demografică a acestora etc. Restrînsă masiv în Europa.

demarat procesul populării europene a Australiei, Guyanei franceze sau unor regiuni din Siberia şi Extremul Orient rusesc (pe parcursul perioadei ţariste – „pohod na Sibir”). Un alt caz notoriu este cel al deplasării forţate a populaţiei apte de muncă în timpul unor conflicte militare sau sub regimuri totalitare. Aceasta a fost o practică frecventă a Reichului nazist sau în perioada stalinistă, fiind astfel antrenate mase imense, de milioane de persoane, spre minerit, construcţii diverse (hidrotehnice mai ales) şi exploatarea lemnului220. Ca şi în imperiul sovietic, în celelalte state cu regim similar, după 1945, clienţii predilecţi ai deportărilor au fost intelectualii, ţăranii înstăriţi (chiaburi în România, culaci în Rusia), practicanţi ai unor profesiuni liberale, preoţi etc. Tot în această categorie pot fi incluse şi regrupările (schimburile de populaţii), cu caracter definitiv, în urma unor tratate sau reglementări politice aşa cum s-a întîmplat între Turcia şi statele balcanice pe măsură ce acestea au dobândit independenţa şi au eliberat întreg teritoriu de sub tutela otomană. Cel mai masiv flux de acest tip a fost însă cel creat de partajarea coloniei britanice India în 1947, în momentul declarării independeţei când cea mai mare parte a populaţiei hinduiste din actualul Pakistan şi din Bangladesh s-a repliat spre teritoriul actual al Indiei, în sens invers deplasându-se o parte din populaţia musulmană din Cîmpia Gangelui şi Dekkan, numărul total al persoanelor afectate fiind după unele surse de 14-15 mil. (circa 4%din populaţia totală), generând numeroase masacre şi resentimente care răbufnesc încă în conflictul din Kaşmir. La fel de masivă a fost şi expulzarea germanilor după retrasarea frontierelor postbelice care au atribuit Poloniei Pomerania Orientală şi Silezia Inferioară iar Pomerania Orientală a fost divizată întra aceasta şi fosta U.R.S.S., afectând 8 mil.persoane la care s-au adăugat 1.5 mil. germani expulzaţi de către cehi din regiunea Sudeţilor. Polonia a fost şi ea afectată de această retrasare a frontierelor prin ocuparea de către armata sovietică, a Galiţiei Orientale şi vestului Bielorusiei, ce a generat plecarea a 1.5 mil.polonezi. Tot în această categorie se încadrează şi refugierile din diverse motive, frecvente astăzi în Lumea a Treia, drept pentru care O.N.U. dispune de un organism special de supraveghere (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi înfiinţat în 1951)221. Cele mai multe refugieri sunt generate de conflictele militare sau de persecuţiile religioase sau etnice. Se ajunge în unele cazuri la situaţii în care refugiaţii sunt mai numeroşi decât cei rămaşi pe teritoriul ancestral – cazul palestinienilor, al căror număr total depăşeşte probabil 8-9 mil. dintre care 4.5 mil sunt refugiaţi în alte state arabe – Siria, Liban, ţările de la Golful Persic, Iordania (unde formează majoritatea populaţiei) sau constituie o diasporă importantă în Europa şi America de Nord. Accesul la independenţă prefigurat din primăvara anului 2000 nu va schimba prea mult soarta acestor refugiaţi, integraţi deja în statele menţionate. Refugierile nu implică numai deplasarea dintr-un stat în altul ci şi deplasări interne, în state supuse unor conflicte locale. Astfel circa 900 mii de columbieni au fost constrânşi să se aglomereze în bidonvilluri sau în tabere de refugiaţi pentru a scăpa de luptele dintre forţele guvernamentale şi gherilele de orientare marxistă, desfăşurate pe teritoriile lor. În fosta Iugoslavie se apreciază la circa 800 mii numărul refugiaţilor interni (mai ales în Bosnia), în Sri Lanka la 600 mii, în Sierra Leone la peste 500 mii etc. Afganistanul, Liberia, Sudanul, Georgia sau R.Moldova completează această lungă listă. Refugierile sunt foarte frecvente în Africa, devenind aproape incontrolabile şi greu de estimat, unele state fiind foarte afectate – Somalia, Ruanda, Sierra Leone, Liberia, majoritatea statelor din Africa subsahariană fiind atinse de acest fenomen direct sau indirect, prin găzduirea refugiaţilor. Masele de oameni dislocate în această regiune sunt de ordinul milioanelor de persoane. Nici Asia nu este ocolită de astfel de mişcări, amplificate aici de masa imensă a populaţiei, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Afganistanului, unde au fost deplasate circa 5-6 mil. persoane, mai ales spre Pakistan, repatriate în mare parte în ultimii ani. Importante sunt şi mişcările generate de destrămarea imperiului sovietic şi a fostei Iugoslavii (Caucaz, Asia Centrală, Bosnia-Herţegovina etc.)222.
220

Gulagul sovietic a presupus deplasarea câtorva zeci de milioane de persoane dintre care cea mai mare parte a pierit în condiţiile grele ale Siberiei. România a practicat şi ea în perioada dictaturilor care s-au succedat după 1938 astfel de deplasări, în timpul războiului (deportarea evreilor şi ţiganilor în Transnistria) sau în perioada comunistă (deportarea „chiaburilor” sau a şvabilor din Banat în Bărăgan şi Dobrogea). 221 În urma unei convenţii ţinută la Geneva, semnată treptat de majoritatea statelor lumii. 222 P.J.Thumerelle, în Réfugiés, déplacés et rapatriés, Population nr.3/1999, pp.509-536, citând surse O.N.U, estima la 23 mil. numărul refugiaţilor în 1995-1996, din care 8.3 mil, în Africa, 8.1.mil în Asia şi 5.8 mil. în Europa (incl, Fed. Rusă).

166

Între refugiu şi expulzare limitele nu sunt totdeauna clare. Un caz mai recent de expulzare a fost acela al turcilor din Bulgaria, obligaţi la sfîrşitul perioadei totalitare să-şi bulgarizeze numele şi instigaţi de autorităţi să plece în Turcia. Între 1985-1989 au plecat astfel 370 mii de turci din cei 848 mii223. Bulgaria a continuat de fapt o „tradiţie“ mai veche a Imperiului Ţarist care, după fiecare extindere în dauna rivalului otoman, obişnuia să expulzeze sau să deporteze populaţiile musulmane224. Numărul total al refugiaţilor aflaţi în evidenţa O.N.U este de circa 22 mil (cf.H.C.R., 2001), obligate să trăiască în tabere unde nu condiţiile sunt de cele mai multe ori sub limita decenţei. Numărul acestora este greu de stabilit, fiecare sursă având propriile estimări, cele ale O.N.U. fiind mai apropiate de realitate. Nivelul maxim al acestor mişcări s-a manifestat în perioada postbelică la începutul anilor ’90, când s-au suprapus mai multe conflicte majore (invazia irakiană a Kuweitului, dezmembrarea Iugoslaviei, războaiele civile din Ruanda şi Somalia etc.). În afara acestora se află însă un număr cel puţin la fel de mare neluaţi în evidenţă (28 mil. după Sadako Ogata, înalt comisar al O.N.U, cu problemele refugiaţilor)225 V.3.Clasificarea migraţiilor după criteriul administrativ Teritoriul pe care se desfăşoară migraţiile este divizat între numeorase entităţi statale, regionale, locale încît există o diferenţă destul de netă între două mari categorii de mişcări delimitate de frontierele recunoscute pe plan internaţional : interne şi internaţionale. Trebuie remarcat că un rol important îl are dimensiunea teritoriului aflat sub jurisdicţia unui stat. În statele de mari dimensiuni, migraţiile interne sunt mai degrabă migraţiilor internaţionale. În această categorie intră şi migraţiile transfrontaliere, tot mai intense între statele cu frontiere permisive, deschise. V.3.1.Migraţiile interne Desfăşurate în interiorul graniţelor unui stat, au o importanţă deosebită în statele de mari dimensiuni (S.U.A., Federaţia Rusă, R.P.Chineză). În ultimele două secole aceste mişcări s-au efectuat de obicei dinspre regiunile agricole dens populate spre aglomerările urban-industriale. Este vorba de aşa-numitul exod rural, termen încetăţenit de la sfîrşitul sec.al XIX-lea, în vestul Europei pentru a desemna caracterul de masă al unor deplasări tradiţionale dar de mică amploare până atunci226. Efectul principal al exodului rural constă în reducerea continuă a populaţiei rurale (depopulare) şi implicit în creşterea populaţiei urbane (urbanizare, metropolizare). Cauza principală este de sorginte economică, generată de diferenţele de venituri dintre sat şi oraş dar şi nivelul dotării social-edilitare care avantajează regiunile urbanizate. Exodul rural a condus la depopularea completă a unor aşezări rurale, în special a celor izolate sau sărace în resurse, fenomen caracteristic în special în Europa unde în extremis s-a ajuns la reinstalarea vegetaţiei naturale secundare – cazul unor arii extinse din Masivul Central Francez (Lozère), din Ţara Galilor sau nordul Scoţiei etc. Cele mai afectate sunt statele din vestul Europei unde acest proces s-a desfăşurat în cicluri succesive începând cu secolul al XVIII-lea. În estul continentului s-a declanşat mai tardiv, după 1900, dar a fost mai brutal, pe parcursul câtorva decenii spaţiile rurale fiind efectiv stoarse de forţele lor vitale. Consecinţele acestui exod au fost atenuate în statele dezvoltate, într-o anumită măsură, de procesul de „contraurbanizare”, inversare a ritmurilor creşterii populaţiei în favoarea mediului rural, în contextul delocalizării activităţilor economice, al dezvoltării turismului şi comunicaţiilor. De aceasta au beneficiat însă doar acele arii rurale aflate în proximitatea aglomeraţiilor urbane, situate în
223

Reprezentând 43.6% din total, după 1990 s-au mai întors doar 155 mii. Aceasta a fost o practică curentă a statului bulgar, apropierea turcilor de pragul de 10% din populaţia totală creând îngrijorare în contextul păstrării de către aceştia a unui indice mai ridicat al natalităţii (cf. Taylor P., Political Greography, Longman, New York, 1997). Cu toate acestea, ultimul recensământ bulgar din 01.03.2001 atestă o proporţie de 12% a populaţiei turceşti (peste 950 000). 224 Numai între 1780 şi 1800 au fost expulzaţi între 300 şi 500 mii de tătari din Crimeea şi regiunea Kazan urmaţi de alţi 400 mii între 1854-1862. Între 1802-1864, din Caucazul de Nord au fost alungaţi peste 1 million de musulmani (cerchezi, abhazi şi ceceni mai ales), stabiliţi în Anatolia, Orientul Apropiat şi Rumelia, din aceasta din urmă fiind obligaţi din nou să plece după constituirea statului bulgar modern în 1878. 225 Citată de J.P.Thumerrelle, Réfugies, délacés et rapatriés, Espace/Populations/Société, nr.1-1998, pp.97-118. 226 Pentru detalii suplimentare asupra acestui fenomen important în dinamica spaţială a populaţiei din perioada modernă poate fi consultată lucrarea lui J. Pitié, L’exode rural, PUF, 1979.

167

lungul căilor de comunicaţii sau dispunând de un potenţial turistic deosebit. Problematica exodului rural este mult mai complexă datorită desfăşurării sale în timp şi a cauzalităţii multiple. În ultimele decenii, acest proces a luat o amploare fără precedent în statele Lumii a Treia, sprijinit de speranţa maselor de migranţi rural de a găsi o slujbă sau de a-şi asigura un trai mai bun este iluzorie, efectul vizibil fiind supraaglomerarea periferiilor urbane. Lipsa oricărei perspective şi masivul şomaj rural alimentează continuu aceste fluxuri, iar în prima parte a sec.XXI este aşteptată o amplificare ca efect al unei presiuni demografice greu de stăvilit. Migraţiile interne nu se desfăşoară exclusiv între sat şi oraş. În statele dezvoltate, tipice au devenit şi migraţiile interurbane, de regulă ierarhizate, dispre oraşele mai mici spre cele tot mai mari care oferă posibilităţi mai largi de afirmare. Tot în aceste state au luat o amploare maximă migraţiile inverse, dinspre oraş spre ariile rurale (contraurbanizarea), fenomen care este deja sensibil în estul Europei şi se prefigurează ca o formă majoră de migraţii interne la nivel global având rolul de a descongestiona aglomeraţiile urbane, de a reechilibra distribuţia populaţiei. Pot exista şi migraţii rural-rural acolo unde mai sunt încă rezerve de terenuri agricole, fertile cazurile invocate în Brazilia sau Indonezia dar şi colonizarea stepelor Kazahstanului în perioada sovietică (mobilitate devenită internaţională după divizarea imperiului). V.3.2.Migraţiile internaţionale Se desfăşoară la nivel interstatal şi sunt mai greu de înregistrat statistic, mai ales în contextul mondializării, pentru că în afara migraţiei legale, controlabilem există o puternică migraţie clandestină. De exemplu, în S.U.A. numărul imigranţilor clandestini se cifrează la mai multe milioane (4-6 mil., sau după unele surse chiar mai mult), aria de provenienţă fiind în special Mexicul (los chicanos) şi arhipelagul antilez. Desfăşurate la distanţe foarte mari, aceste mişcări pun probleme şi mai complexe din punct de vedere economic şi psiho-social, efortul de adaptare al individului fiind mult mai mare. Diferenţele de standard de viaţă şi de comportament dintre migrant şi localnic poate crea situaţii conflictuale, reacţii de respingere sub forma unor mişcări xenofobe sau rasiste, frecvente în întreaga lume occidentală. Generale astăzi la nivel mondial, având ca principale destinaţii statele dezvoltate sau cele aflate în boom economic datorat resurselor de hidrocarburi (Asia de Sud-Vest în mod deosebit) dar şi în state cu agricultură speculativă (Coasta de Fildeş, Malaysia etc.)227. Fostele state comuniste au frânat aceste mişcări, rareori se înregistrau plecări sezoniere dinspre Bulgaria spre nordul Rusiei în vederea exploatării lemnului. În general, migraţiile internaţionale au ca destinaţie marile aglomeraţii urbane din ţările de primire, capabile să asigure locuri de mucnă diverse, conforme calificării (cazul tipic al S.U.A.). A existat însă şi o migraţie internaţională dirijată spre mediul rural (cazul Americii Latine unde s-au stabilit masiv populaţii din sudul şi centrul Europei sau cazul Canadei, la începutul secolului al XX-lea). V.4.Particularităţile ale migraţiei populaţiei în perioada modernă şi contemporană V.4.1.Perioada modernă (1700-1950) Spre deosebire de perioadele anterioare în care mobilitatea populaţiei era condiţionată de distanţă, desfăşurându-se mai lent (cu excepţia migraţiilor de cucerire) şi antrena o parte redusă a populaţiei Globului, după 1700, industrializarea şi urbanizarea au imprimat o dinamică ascendentă mobilităţii populaţiei, atât pe plan intern cât şi internaţional. Premisele acestei accelerări le-au constituit însă evoluţiile din perioada medievală şi mai ales Marile Descoperiri Geografice care au deschis noi direcţii de colonizare, populaţiilor europene în primul rând. Explozia demografică resimţită la sfîrşitul sec.al XVIII-lea constituie o altă premisă care explică concentrarea principalelor fluxuri migratorii în regiunile din nord-vestul Europei unde a debutat acest proces. În afara acestui context general pot fi invocate şi alte cauze care au favorizat accelerarea mobilităţii :
227

În unele din aceste state, ponderea străinilor poate atinge valori foarte mari, peste 30% în Coasta de Fildeş de ex.

168

La fel de activă a fost şi migraţia populaţiei rurale din S. găgăuzi etc. când cea mai mare parte a ţăranilor înstăriţi (culaci) au fost strămutaţi în regiunile nordice sau asiatice ale vastului imperiu.R.. ţările scandinave.A. Ruhr. regiuni cu terenuri fertile favorizate de conectarea la reţeaua de căi ferate. 1940-1944.U. nordul Bucovinei. şi procesul de migrare a populaţiei afro-americane din sud spre nord-estul industrializat unde a devenit treptat majoritară în unele cartiere sau oraşe. Mişcările cele mai masive s-au produs spre bazinele carbonifere (Yorkshire.I. l-a avut şi refugiul masiv al populaţiei din partea europeană. acest proces continuând pînă între cele două războaie mondiale. INED. karaceaii. unde au colonizat teritoriile triburilor amerindiene obligate să se retragă în rezervaţii. 1996. mai ales după înlăturarea iobăgiei şi tendinţa burgheziei de a-şi însuşi vaste domenii utilizate ca păşuni pentru oi (enclosures). Persecuţiile au culminat cu numeroasele pogromuri organizate asupra ghettourilor evreieşti sau cu un veritabil genocid cum a fost cazul armenilor sau creştinilor nestorieni între 1894-1915.. Tot în acest imperiu. populaţia nord-americană nu este atât de intim legată de un anumit teritoriu. din care o parte nu s-a mai întors. Fiind mai recent constituită.S. românii din Moldova. nr. calmucii. Colonizarea era adesea apanajul unor companii de construcţii feroviare care aveau interesul să îşi asigure produse transportabile.S. mai legate de teritoriul pe care-l ocupă. ucraineni).. a)Migraţia internă a fost mai activă pe parcursul acestei perioade în statele în care industrializarea a fost mai precoce : Marea Britanie. barăci). pp. germanii de pe Volga etc. adaptândiu-se uşor locului de muncă şi economiei de piaţă liberale. După 1920 se accentuează în S.A.249-274. Mai tîrziu. J. Ţările Baltice) a fost deportată în aceleaşi regiuni din raţiuni economico-sociale concomitent cu deplasarea în masă a unor grupuri etnice acuzate de colaboraţionism (ceceno-inguşii. Berlin. Londra. Galiţia. odată cu desfiinţarea Hanatulul Crimeii şi cu retragerea Imperiului Otoman spre sud. când o bună parte a populaţiei din teritoriile ocupate la frontiera apuseană (Basarabia. 1947-1952.-tendinţele de extindere a marilor proprietăţi în dauna micilor proprietari rurali forţaţi astfel să îngroaşe rândurile proletariatului urban sau să emigreze.U.al XVIII-lea. kabardinii. În Imperiul Ţaris şi mai tîrziu în U. Companion Encyclopedia of Geography.S. -apariţia crizelor economice de supraproducţie care au lovit de obicei micii producători forţaţi astfel să părăsească locurile natale. procesul de colonizare a Siberiei şi Extremului Orient. -declinul activităţilor meşteşugăreşti prin dezvoltarea producţiei de fabrică. Alte surse indică un număr mult mai mare datorat dificultăţii de a separa migraţiile forţate de cele impuse de transformările economice.). Changes in Global Demography. -agravarea unor persecuţii pe fondul avîntului mişcărilor naţionale (persecuţii religioase.R. tătarii din Crimeea.2/2000?. populaţiile creştine din Balcani (bulgari. prezentată în Géographie des migrations forcés en U. Populaţia S. politice sau naţionale). Germania. Colonizările cele mai puternice s-au efectuat spre Cîmpia Mississippi-Missouri şi spre vestul îndepărtat. fenomen care a antrenat migraţia micilor artizani spre centrele urbane.R.al XVII-lea. este prin excelenţă mobilă.8 mil persoane229. Routledge. inerţia istorică acţionând invers decât în Lumea Veche unde asigură stabilitatea comuntăţilor umane. 169 . în perioada 228 229 Cf. mai ales de origine slavă (ruşi.XVII-XIX228. Între 19191953 (până la moartea lui Stalin) au fost astfel deplasate circa 5.S. London. pe parcursul conflictelor mondiale.Clarke. în partea europeană (nordul Mării Negre). în perioada colectivizării forţate.. greci. totalizând circa 10 mil. un rol important în popularea regiunilor asiatice ale U. armenii din Imperiul Otoman. Este vorba de varianta medie.A. sîrbi. manifestându-se trei vârfuri : 1930-1934. Franţa.S. spre vest. Population et Sociétés. românii din Imperiul Habsburgic. bazinul franco-belgian) sau spre marile metropole – Paris. o amplă mişcare de colonizare a fost aceea iniţiată la sfîrşitul sec. fapt manifestat şi în peisaj prin importanţa locuinţelor temporare la periferia oraşelor (rulote. . Regimul sovietic s-a remarcat încă de la început prin practica migraţiilor forţate.U. ucrainenii. Tipică a fost situaţia din Marea Britanie. La această mişcare au participat nu numai slavii răsăriteni ci şi germanii din Ducatul Varşoviei. evreii din Imperiul Ţarist. debutat încă din sec. balkarii.persoane pe parcursul sec. amplificat odată cu deschiderea căilor ferate care au antrenat mase importante de populaţie.S. Tipice au fost cazurile unor populaţii din imperiile multinaţionale : polonezii.

). englezii).). greci etc.). accentuat mai tîrziu. iranienii din Azerbaidjan. stabiliţi în statele Europei de Vest (Franţa şi Marea Britanie îndeosebi) şi peste ocean. curba migraţiei a urmat un trend descendent. când peste 45 000 ţărani ucraineni au fost deportaţi spre bazinul Peciorei din cauza refuzului de înscriere în colhoz).29). supraproducţie şi în ţările de primire au condus la adoptarea unor politici de limitare a migraţiei internaţionale (Australia ia astfel de măsuri încă de la sfîrşitul sec. Principalele state emiţătoare au fost la început cele mediteranene (Italia şi Spania în primul rând) apoi acelea din Europa Centrală (Polonia.persoane. Au fost şi cazuri în care unele state au luat măsuri pentru limitarea migraţiei interne –cazul Italiei fasciste care a încercat frînarea exodului populaţiei rurale din Mezzogiorno în scopul reducerii şomajului din regiunile industriale nordice. unguri. Marea Britanie. elemente antisociale (în 1930 mai ales. între 1814-1970. ţările scandinave etc. b)Migraţia internaţională s-a accentuat încă din sec. italienii şi est-europenii (polonezi.A. majoritatea dirijaţi spre S.U.). Apariţia fenomenelor inerente economiei de piaţă – şomaj. evrei. în cadrul unor operaţiuni de „purificare etnică”. Portugalia şi Polonia (câte 3 mil. prostituate.9. hoţi. ţărani înstăriţi dar şi ţărani „sabotori” (ca în 1932. cerşetori etc.Petersburg. unde au fost colonizaţi ţăranii originari din Marea Cîmpie Chineză. Consecinţele acestora au fost suportate atât de categorii intelectuale (filozofii din centrele urbane importantă în 1922. În perioada modernă atinge punctul culminant şi îşi schimbă caracterul. între 1850-1900 dominau germanii şi scandinavii iar după 1900. încă neasumate de statul rus (finlandezii din regiunea St. a deteriorării condiţiilor economice. dens populată. la fel ca în portul Marsilia. în urma Revoluţiei din Octombrie 1917. ( tab. majoritatea erau din sudul 230 În 1931. 170 . Structura etnică a masei de imigranţi a fost însă realtiv diferită în nordul Americii faţă de sudul acesteia. S. ruşi. În Brazilia. Belgia). persoane. în special acolo unde reducerea natalităţii a fost foarte timpurie (Franţa. lipsiţi de capital sau cu o anumităn origine etnică sau rasială (asiaticii erau excluşi mai ales în Australia).A. Numai între 1920-1930 emigraţia netă în Franţa a fost de 1. ucraineni. astfel modificându-se complet structura etnică a regiunii. Aceste politici aveau în general un caracter segregativ. Un caz particular l-a constituit refugierea masivă a aristocraţiei ruseşti şi a unei părţi din burghezia fostului Imperiu Ţarist. intelectualii „contrarevoluţionari” din Ţările Baltice şi Basarabia în 1940-1944). în Europa se manifestă procesul invers de imigrare. marea migraţie europeană a antrenat între 1700-1914 circa 70 mil. Franţa. de exemplu. Olanda) în scopul asigurării controlului şi extragerii unor resurse sau materii prime agricole necesare economiei acestora..) urmate la distanţă de Spania (6 mil. Motivaţia acestor migraţii forţate a fost foarte complexă. Astfel se formează un flux important de migranţi dinspre estul spre vestul continentului.).aplicării programului de colectivizare forţată în regiunile vestice a căror ocupare a fost consfinţită de tratatul de la Paris. apariţiei crizelor de supraproducţie (precum aceea din 1816-1820). Un proces similar s-a petrecut în nord-estul Chinei (Manciuria). Ponderea cea mai însemnată a fost asigurată de Insulele Britanice (17 mil.al XIX-lea.) şi Italia (15mil. „ruşii albi”. fluxurile fiind dirijate predilect spre Franţa230. din cei aproximativ 5.5 mil. Ca urmare. în contextul reducerii masive a natalităţii în Europa ca efect al tranziţiei demografice. Cehia). scoţienii. al XVI-lea pe seama formării sistemului colonial prin organizarea sistematică de colonii de către metropole (Spania. Pînă la 1920. minorităţi indezirabile. emigranţi. în contextul exploziei demografice. Mai mult. în Franţa se înregistrau 800 000 emigranţi italieni. Pe ansamblu. Portugalia. 500 000 polonezi etc. mai ales în urma războaielor napoleoniene.2 mil. în 1924 etc. În Marea Britanie un flux masiv era asigurat de Irlanda sau de unele colonii (Antile. Marea Britanie. care asigurau 80% din forţa de muncă din minele Lorenei şi din Nord-Pas de Calais. cel mai important flux migratoriu din întreaga evoluţie istorică a umanităţii. Germania (5 mil. coreenii din Extremul Orient etc. eliminându-i pe cei necalificaţi. în locul migraţiei de colonizare(adesea prin deportare) apare migraţia spontană. curba evoluţiei migraţiei europene a fost continuu ascendentă iar structura etnică s-a schimbat progresiv : pînă la 1850 dominau britanicii (irlandezii.) sau insurgenţi ostili puterii sovietice (basmacii din Tadjikistan sau djighiţii din Caucazul de Nord).U. subcontinentul indian).

imigranţii agregându-se mult timp în regiuni ori cartiere cu specific etnic sau confesional232. 0.) urmaţi la mare distanţă de alte grupuri din cele mai diverse : germani. baza acumulării capitalului american. O parte din emigraţia europeană s-a dirijat şi spre coloniile africane şi asiatice pentru administrarea acesteia. evrei etc231. plecările afectând mai ales regiunile cu reminiscenţe ale relaţiilor feudale (provinciile spaniole Andaluzia. 221 305 152 13 409 385 5 0 Italia 337 363 745 321 310 535 9 2 AMERI 117 822 251 203 911 156 CA 3 0 7 4 47 Canada 104 456 155 740 479 427 8 6 9 Mexic 27 120 649 566 400 536 4 6 America 98 246 305 731 154 292 de Sud 9 9 ASIA 316 451 224 288 640 768 3 2 China 289 42 50 33 994 140 8 India 1 6 6 4 655 672 Coreea 16 731 747 Filipine 1 39 123 127 1 1 231 232 Informaţii preluate dintr-un studiu colectiv publicat de CNRS din Franţa în 1980 (Les migrations internationales de 1815 à nos jours).S. multiculturalismul fiind un model american care se extinde şi în întreaga Europă Occidentală. Aşa-numitul „melting-pot”american a rămas mai degrabă un deziderat. ucraineni.63 mil. aceştia s-au aşezat cu precădere în regiunile industriale din nord-est constituiau o resursă ieftină de forţă de muncă.U. în perioada menţionată).spanioli. „La piccola Italia” la New York sau ţinutul populat de metodiştii elveţieni din secta Amish în Pennsylvania sunt două exemple. greci etc. polonezi. nordul Portugaliei). Asimilarea reciprocă s-a produs destul de greu în aceste zone. ţinta principală a imigranţilor (40 mil.Europei (1. 171 . având originea predilectă în metropole : francezii spre nordul Africii. Extremadura sau sudul Italiei) ori cu o populaţie densă (Galicia.32 : Evoluţia numărului de imigranţi din S. japonezi.A.78 mil portughezi. Şi în ţările primitoare. subcontinentul indian sau Extremul Orient etc. Distribuţia regională a acestor fluxuri în ţările emiţătoare a fost inegală. 1. Tabelul nr. În S.S. distribuţia acestor fluxuri a fost inegală.italieni.U. britanicii în Africa de Sud.R. între 1820-1995 (mii persoane) Ţara de 182 189 191 194 196 182 origine 0-1889 0-1914 5-1945 6-1965 6-1995 0-1995 EUROP 132 157 363 242 283 379 A 80 39 8 8 3 18 Marea 268 110 475 367 444 508 Britanie 7 7 0 Irlanda 343 888 273 112 112 481 2 7 Germani 441 106 547 816 245 709 a 3 9 U.72 mil.A.

U. Trinidad-Tobago. Tabelul nr. Natal. dirijată spre Asia de Sud-Est unde au ajuns adesea majoritari (Singapore) sau formează o parte însemnată a populaţiei (Malaysia.U. Washington. Texas. 1997 (imigraţia legală brută. Arizona.U. Brazilia. 172 . Australia frânând de timpuriu emigrarea asiaticilor233. vestul S.4. cel puţin pentru ultima perioadă) Paralel cu marea migraţie europeană s-a produs şi migraţia chineză. O migraţie mai puţin cunoscută este cea a populaţiei de origine arabă din Orientul Apropiat. Se produce aici fenomenul. siriaci. Columbia. persoane)..A. Mauritius.A. în special ca intermediari (în Africa de Est). marcat de tendinţa de reducere a populaţiei unor mari metropole (Paris. ambiguu de altfel. Venezuela) dar şi spre America de Nord sau Europa. care încă din 1882 au adoptat Chinese Exclusion Act. Majoritatea acestora erau creştini (ortodocşi.Perioada contemporană (după 1950) a)Migraţiile interne Caracteristica esenţială a migraţiilor interne pe parcursul acestei perioade constă în diminuarea importanţei lor în statele dezvoltate (proporţional nu şi numeric). Djakarta). dată fiind şi dimensiunea teritoriului. circa 12 mil. care preferă migraţiile alternante (navetismul). În S. generată de convulsiile Imperiului Otoman în descompunere (peste 1 mil. adăugându-se unui flux tradiţional spre sud-estul Asiei – Birmania. Ţările de Jos. Emigraţia indiană (3 mil. consecinţă a creşterii posibilităţilor de mişcare a populaţiilor.U. O parte s-au ândreptat şi spre insulele din Pacific ori spre coasta de vest a S.Vietnam AFRIC A Alte regiuni TOTAL 2 209 149 13 46 170 13 24 640 29 48 483 857 464 118 189 857 521 445 622 80 72 9 0 34 23 Surse : U. Germania. V. Londra). Thailanda.Immigration and Naturalization Service. în special spre America de Sud (Argentina. maroniţi. Acest fenomen apare şi în regiunile industriale tradiţionale decăzute (vechi bazine carbonifere dezafectate – nordul Franţei sau Middlands de ex.31-32). O bună parte dintre aceştia erau antrenaţi şi în administraţia acestor colonii. în statele Oregon şi Washington (tab. Palestina sau nordul Irakului (circa 1 milion). fiind strîns legată de necesităţile economice ale metropolei coloniale britanice. estul Africii. totuşi. nestorieni) şi proveneau din Siria. Fiji.). numit contraurbanizare. prognozat pentru anii 2001-2005 (în % anual) Contin entul (regiunea) 233 P P P Continent P P P opulaţi opulaţi opulaţi ul (regiunea) opulaţi opulaţi opulaţi a totală a a a a a urbană rurală totală urbană rurală La fel ca şi S. California şi spre nord-vest. Acest proces se manifestă mai timpuriu în statele industrializate (Marea Britanie.A. Singapore.A. de emigranţi dirijaţi spre insulele din Pacific (Hawaii) sau spre Americi (Brazilia. Liban. Franţa). Astfel cei mai mulţi s-au dirijat spre unele colonii ale Imperiului Britanic în care necesitatea forţei de muncă de pe plantaţii era stringentă – Guyana Britanică. migraţia internă capătă o importanţă mai mare decât cea internaţională. Malaysia. datorită epuizării rezervelor de forţă de muncă rurală.S.). mai modestă. Statistical Yearbook. constituindu-se astfel marile aglomeraţii periurbane (rurbanizarea).33 : Ritmul anual de creştere a populaţiei Globului.2.. Japonezii au participat şi ei la acest flux asiatic cu circa 2 mil. dirijându-se predilect spre Sunbelt – vastă arie care cuprinde în primul rând Florida.) apare redusă raportată la potenţialul enorm al subcontinentului indian. Un traseu similar l-a cunoscut şi emigraţia armeană din Anatolia.

2 0 .34 :Componentele creşterii populaţiei urbane pe Glob (1985-1999.1 1 0.9 1 . IA 1.U. 4. CA 1. 0 8 5 2 .7 26.2 .0 . 2.1 1 .N. 0.TERR A State dezvoltate State în curs de dezvoltare State subdezvoltate AFRIC A -de Nord -de Vest -de Est 2 2 1.3 2 .5 0 . Est 0.7 7. America de Sud 2. 0. -de Sud.3 0 .4 3.3 .2 . 4 0.4 0 .0 3 .6 1 .3 .3 0 . -de Est Central7 0 0 (incl.2 0 1.4 -de Est .6 .4 State în 1 1 4 3 Europa 4 4 1 0 curs de 101 869 13 55 06. Caraibe 1.4 7.4 0 .0 1 . 0 0. 5 2. 0.0 1 0. 2 2.9 1 . EUROP A 0.8 2. 6 4.3 1. 5 2.5 Sudică Sursa : P. -de Vest 0 3 5 4 . New York.8 dezvoltare Africa 1 2 7 2 -de 7 7 4 0 173 . 1.2 1 0. 2. -de Sud 0 Sud-Vest 1 8 3 .9 1 .N.9 0. 6 2.2 1 0. Centrală 0 3 0 0.D.7 State 8 8 4 1 Oceani 1 2 2 1 dezvoltate 21 84 8 5 a 7.1 -de 2.1 ASIA 1.2 1 .U. -de Nord 4 6 4 .7 0 1 0 0 - America de Nord 0.7 OCEAN .9 . America Centrală 1. Population Division. 1.7 0.2 1.. O. 7 4.3 0.1999 1999 1999 TOTA 1 2 4 3 -de Sud 1 2 5 2 L 922 753 61 70 82 67. 3.2 -de Sud 0. 7 2. 2 9 7 5 7 2.(regiunea) 1 1999 1 1985985 999 985. 5 1. 0.8 9.2 AMERI . 2001 Tabelul nr.Rusia) 0. 8 2. 2 4.. 3 1.) Contin P P S S Contine P P S S entul U U N M ntul U U N M (regiunea) 1 1 1 1985.6 1 . mlioane loc.1999 985 985.0 1.

a 300 mil.8 9. 234 -de Sud-Vest 6 CentralSudică 2 -de Sud-Est -de Est 330. prin deschiderea unor noi fronturi pioniere.6 5.6 12. b)Migraţiile internaţionale Marcate iniţial de schimburile de populaţie.6 . Se explică astfel explozia fenomenului urban din aceste ţări.6 1 06. 2000.8 Surse : Statistical Yearbook. P.6 1. populaţii sau categorii întregi au fost deportate în ceea ce este cunoscut drept gulagul sovietic.8 91.8 2 Centrală 2.1 22.S.4 Americ 4 a 66 09 -de 2 Nord 04 31 6 9 2 9 1 4 5 Centrală 3.8 0.8 2 52 3 1 60 2 60 8 0.8 6 07.S. anual. New York.3 2 4 1 7 59.5 1 36.3 -de Est 5.7 1..4 2 .4 H.3 .1 1 5.R.2 2 0.0 1 .7 49.1/1995.1 1 01.D. indica pentru perioada 1950-1952 un număr de 8 049 000 germani „repatriaţi” din ţările est-europene (inclusiv 5 275 000 din fosta R.1 3 8.7 2.N.6 Nord -de Vest -de Sud 4. dintre care 1 430 000 din Polonia. New York. 174 .6 3. Unele cifre indică deplasarea.6 2 .5 40. 402 000 din România şi 105 000 din Cehoslovacia. prin plecarea populaţiilor turceşti sau slave islamizate din Bulgaria şi fost Iugoslavie spre Turcia235.U. prin desţelenirea întinderilor stepice.S. cel puţin în Europa.4 0.2 66.3 4 .6 1 .9 1.2 . continuă acţiunea de populare a regiunilor potenţial umanizabile.4 1 00. 43 000 între 1969-1976 şi 350 000 între 1982-1992 (132 000 au revenit ulterior).2 1 1 3 3 5 6 1 Caraibe 6.4 6.S. O. nr.).5 Rusia 02. când în anii 1990 s-a estimat o medie de cel puţin 30 mil.0 51. persoane din mediul rural în cel urban din Lumea a Treia. Statele cu suprafeţe extinse şi mai slab populate.4 -de Sud 1 6.1 9.6 3. 235 Sursele oficiale bulgare admit expulzarea a 155 000 turci şi pomaci (bulgari islamizaţi) între 1920-1952.9 0. World Population Data Sheet. Mişcări de amploare mai redusă s-au semnalat în Balcani. în care a predominat caracterul dirijat al migraţiei interne (mascat sau pe faţă). unde asistăm la creşterea exagerată a metropolelor. s-a cotinuat acţiunea de populare a Siberiei. Banat). cazul Amazoniei în Brazilia sau al insulei Kalimantan în Indonezia. în contextul instaurării comunismului în Estul Europei (Transilvania.3 Asia 77.4 01.9 0.42 -de Nord -de Vest -de Est 3.9 4 3 9 7 9 2 4.Fassmann într-un articol din Revue européenne des migrations internationales.6 4.5 7.2 2 1 4 9 2 9 2 3 2 . 746 000 din fosta U. în locul germanilor. germani „repatriaţi”)234. Exodul rural se manifestă astăzi viguros în statele în curs de dezvoltare. aşezaţi în vestul Poloniei actuale.7 1.8 2 .9 1 06. În fosta U.0 7 6 1 9 9. Migraţiile forţate au avut un rol deosebit în acest stat. La fel de afectaţi au fost şi polonezii din estul Galiţiei (3 mil. numai între 1960-1984. în special în partea sudică a acesteia şi a Kazahstanului. unde s-au manifestat cele mai complexe deplasări s-au transformat rapid în migraţii ale forţei de muncă.7 1 1.R.1 3 5.B. Schimburile de populaţie din Europa au afectat imediat după război în primul rând Germania (12 mil.5 1 . Cei mai mulţi au fost evacuaţi sau expulzaţi din vestul Poloniei şi Cehia dar o bună parte au plecat voluntar.R. 1997. credibilă în contextul dezvoltării exagerate a marilor metropole.G.).. cifră depăşită cu mult ulterior.6 4.2 61.0 6 . Un caz particular l-au constituit statele cu regim politic de tip sovietic.3 4 .7 1 2 3 2.2 1 39. Şi China a întreprins acţiuni similare în regiunile mai aride din partea central-vestică prin extinderea sistemelor de irigaţii sau prin exploatarea unor resurse subsolice.

. ca urmare a decolonizării un număr neprecizat de locuitori au plecat în Marea Britanie (anglo-indienii). măsuri relaxate ulterior. loc. mulţi fiind de origine spaniolă. spre S. cea mai mare parte a acestora au rămas în Franţa unde s-au venit şi loialiştii (harki) scăpaţi de epurarea forţelor naţionaliste (Bernard. Russia’s Demographic Decline Continues.6 ehia 0362 0272 112 2 1. pe baze confesionale a dus la regruparea a circa 15 mil. 175 . persoane (cvasitotalitatea hinduşilor din Punjabul de Vest şi o parte din musulmanii din Cîmpia Gangelui) lăsând deoparte masacrele reciproce. în 1989 la doar 0. Şi ampla migraţie declanşată de destrămarea U.4 . De exemplu. Is 2 2 2 1 9 0 Sl 5 5 1 landa 54 81 6 . loc. 0.A. între 1949-1955 s-au instalat în metropolă peste 180 mii musulmani din Algeria. loc. O oarecare creştere se constată imediat după război.A. Transnistria). decolonizarea.1 S 8 8 1 2 1 2 P 3 3 7 uedia 527 867 22 18 . fenomen nociv pentru statele slab dezvoltate dar profitabil pentru cele dinainte care reuşesc astfel să-şi menţină decalajul tehnologic. Tot de aici.7 - S ( 0 - 236 Emigraţia nord-africană spre Franţa a început încă în perioada colonială. După 1950 se iau noi măsuri de frânare a imigraţiei în contextul ascensiunii noilor curente originare din America Latină şi estul Asiei (coreeni. loc. portughezi s-au retras după 1975 din Angola.7 mil. Acelaşi proces istoric.R. determină după 1960 repatrierea masivă a populaţiei de origine europeană din fostele colonii : 1. de francezi din nordul Africii mai ales (nu toţi erau etnici francezi. de la 0. Tabelul nr.4 mil.Heleniak.3 ovacia 288 400 35 23 . italiană sau evreiască) reaşezaţi pe litoralul sudic (pied-noirs)236. filipinezi şi chinezi mai ales) – S. De exemplu peste 50% din medicii practicanţi şi peste 25% din inginerii din S.U.A în 1965.3 .U. O tendinţă contemporană este şi aşa-numitul „braindrain”.S. Aceasta a fost mai intensă în republicile caucaziene sau central asiatice. îndeosebi în fosta colonie britanică India.7 mil.5 N 4 4 1 1 3 2 C 1 1 2 orvegia 233 492 45 14 . loc. Population Today.5 olonia 8038 8548 63 253 . în Uzbekistan. Cea mai mare parte a acestor migraţii s-a desfăşurat sub impulsul unor conflicte interetnice (Nagorno-Karabah. Canada în 1978. Abkhazia. valea Ferghana) sau politice (Tadjikistan. unde formarea statelor independente Pakistan şi India. Restricţiile impuse de statele de imigrare din Lumea Nouă au slăbit după 1950 dar amploarea fenomenului nu a mai atins nivelul anterior anului 1920. unde ponderea populaţiei ruseşti s-a redus drastic spre deosebire de republicile din partea europeană unde reducerea este mai degrabă imputabilă îmbătrânirii demografice.35 R olul mobilităţii în dinamica populaţiei din statele dezvoltate între 1990-2000 St P P S S S S St P P S S atul 199 2N M) N M atul 199 N M N 0 000 0 2000 M M M M ( ( M M M M ii ii ii ii ‰) ‰) ii loc.U.1mil. nr.2 2 0. veniţi în perioada colonială s-au retras de asemenea treptat spre subcontinentul indian sau spre Marea Britanie.4 .5 mil. ii ii ii ‰) loc. la 0.În Asia s-au manifestat de asemenea masive regrupări de populaţie.6/2002.S. spre deosebire de cei colonizaţi în Africa de Sud unde constituie o comunitate solidă. numărul ruşilor a scăzut de la 1.0 Fi 4 5 1 7 2 1 R 2 2 - S M ( ‰) 2 0.persoane între 1990-2000 care a redus impactul scăderii catastrofale a natalităţii în Rusia237. este similară efectelor induse de procesul decolonizării. „diaspora” rusă în Asia Centrală tinzând să devină o amintire. Mozambic sau Guineea Bissau. atragerea cadrelor cu pregătire superioară în statele dezvoltate. loc.5 mil. în 2000 iar în Tadjikistan. adesea în state slab dezvoltate precum cele din subcontinentul indian sau Egiptul. 237 Cf. indienii din estul Africii. 2002).7 . T. După independenţa acestui stat. Mişcări similare s-au produs şi ca urmare a conflictelor « interne » din Caucazul de Nord sau Tuva care au obligat mase importante de populaţie să părăsească regiunile nesigure. ONU. fie în Portugalia fie în Brazilia.„Decolonizarea” acestor vaste spaţii a produs un flux estimat la circa 4 mil. sunt formaţi în alte ţări.

4 104 201 1 1 573 368 45 160 3.6 4 12.8 0 5.5 2 2 5 2 0317 4524 276 106 3.1 7.3 stonia .9 176 .0 4 4 eorgia A rmenia 0 A zerbaija n 0 K azahsta n 2 K irghizst an 1 U zbekista n 5 T adjikista n T urkmeni a Is rael 3 usia G R 3202 2043 174 985 0.6 1 4.9 a 0 S 3 3 2 8 pania 882 996 92 45 .7 3 609 4 662 219 922 6 66 4 77 7 91 8 36 7 4.6 .9 0 6 A 7 8 7 3 ustria 660 112 7 75 .Moldo va 5 5 1 1 1 1 U 745 967 089 129 .5 2 0.2 2.9 - 4.2 0 4 4 8 1 359 764 36 431 8.3 4.2 3 3 3 1 352 811 05 54 .6 .5 4.5 .7 etonia 9 3 4 1 4 3 1 E 81 38 4 3 .0 1 1 0218 0005 170 43 1.4 3 705 2 678 526 2 373 3 9 2 208 .5 0 .8 5 4 2 1.3 0.8 8.2 1 1 M 1 2 1 8 acedoni 924 032 63 55 .nlanda D anemarc a M area Britanie Ir landa O landa B elgia L uxembu rg G 7 8 3 ermania 988 217 732 028 0.0 E 6 7 1 3 lveţia 674 184 91 19 .5 7 8 1 139 049 089 177 4.7 2 .2 974 176 28 4 .7 ituania 2 4 9 1 1 1 1 1 L 948 024 30 71 .4 1 4 B 8 8 ulgaria 718 106 354 258 4.9 craina 6 4 3 3 2 8 5 2 B 507 793 00 6 .4 1691 8946 037 708 4.5 .3 1 2.0 3 .2 .9 .2 1 1 2 4826 4518 540 316 3.7 0.3 4 1 1 1 1 8 6667 5478 421 261 .8 F 5 5 2 5 ranţa 660 914 035 06 .4 ielorusi a 1 1 5 4 3 2 L 489 591 86 36 .0 10.8 9 5 6 1 2 248 321 346 273 3.7 3.4 4 4 1 2 369 112 23 380 .7 0 .2 8 .2 5 2 G 1 1 4 5 recia 012 075 0 93 .3 .7 1 .3 .8 4.7 6 3 It 5 5 9 alia 750 836 92 59 0.1 4 0.5 omânia 5 5 7 1 1 2 R 135 339 0 34 .3 9.8 .8 16.5 1 2 P 9 1 8 5 ortugali 920 005 8 2 .7 7 2 1 5 5 2 432 028 31 635 .9 0 .

O mare parte a acestora sunt azilanţi.1 dă C 2 3 1 2 5 8 anada 6937 0911 649 325 .1 0. în special din sudul Europei (Peninsula Iberică.. după 1989 în principal din spaţiul ex-sovietic şi România. Grecii manifestă o mişcare similară.4 18. Population (numerele din 1990-2000). Statisticile oficiale menţionează peste 600 000 străini în Suedia.1 2 2 A 1 1 1 1 7 6 ustralia 6696 9124 256 172 .5 ponia N 3 3 3 1 9 5 .Pasqua de limitare a imigraţiei). în spiritul legii lui Ch. Grecia.3 3. Austria. Paris Europa Occidentală este caracterizată într-o primă fază prin imigraţia masivă de populaţie datorită necesarului de forţă de muncă pe parcursul celor „trei decenii glorioase”. tradiţional mai reticente. Sursa : A.a A lbania Iu goslavia B osnia-H. Regards sur l’actualité. Caracteristică perioadei contemporane este şi constituirea unor noi arii de atracţie. 177 . motiv pentru care multe state au luat măsuri drastice de stopare a cererilor de azil (Franţa.).A.5 . pp. Rolul acestor migraţii la constituirea stocului actual de populaţie vesteuropeană este foarte important dacă luăm în calcul şi pe urmaşii acestora (circa o cincime din populaţie în Franţa şi Elveţia.). Petrolul generează cele mai ample mişcări. 239 Ponderea străinilor în statele scandinave a crescut masiv în ultimele decenii. urmată de ţările nordice 239. Europa de Vest a devenit un atractor la fel de important ca şi S. Important este faptul că în ultimii ani ţări tradiţional furnizoare de imigranţi devin atractive (Spania.0 S. Cea mai permisivă pentru azilanţi este Germania (cu un vârf ed 438 000 cereri în 1992). fosta Iugoslavie şi nordul Africii pentru ca în prezent est-europenii să constituie principalul val 238.4 1 1 3 2 2354 2666 161 41 . Portugalia.6 1 1 3 0 998 992 9 . vezi tab. Mulţi au devenit cetăţeni ai statului de adopţie dar o mare parte au un statut incert (cel puţin 10 mil.Monnier.A. Italia) dar ulterior ponderea maximă a revenit celor din Turcia. justificat sau nu. mai ales în Orientul 238 Cf. alături de cei din regiunile extraeuropene (kurzii din Turcia.8 2 2 0 0 0 Ja 1 1 6 037 012 315 4 3. mai ales în regiunile bogate în resurse subsolice. C roaţia Sl ovenia U ngaria 3 3 5 1 262 419 64 407 6. 4 1 1 3 3 026 043 11 145 . circa 300 000 în Danemarca şi câte 200 000 în Norvegia şi Finlanda.6 5 4 Notă : SN – spor natural SM – spor migratoriu .Robatel. Fenomenul de reîntoarcere (migraţia de retur) este specific doar acelor state care s-au integrat în Uniunea Europeană (Spania. 2 2 1 1 6 5 U. nr. mai ales ponticii refugiaţi după 1920 în Imperiul Ţarist. Italia sau Grecia.35. încât majoritatea absolută a germanilor trăiesc astăzi în spaţiul lor istoric originar (Germania.1 . 9 4 4 778 598 13 167 0. asiaticii în general. unde în 1989 se îregistrau 60 000 cereri de azil iar în 1992 doar 29 000. Grecia.0 1.0 .6 12. regruparea unor populaţii în spaţiul lor de referinţă continuă. peste un sfert în Luxemburg sau peste 10% în Germania sau Marea Britanie). Irlanda) dar şi aici nu în totalitate. negrii din Africa subsahariană etc. De asemenea. cazul germanilor (2 mil. multe companii atrăgându-şi „clienţii” direct de la sursă.D.N. chiar şi în Norvegia sau Finlanda.7 . N. La conjoncture demographique. pînă aproape de extincţia unor comunităţi seculare.4 8 4 4 3 1 2 518 832 02 788 .U. La început această emigraţie a fost dirijată. Elveţia). 4997 8138 697 444 . Ces migrants venus de l’est. fenomen accentuat după 1990 prin emigraţia aproape incontrolabilă dinspre estul Europei sau din Asia şi Africa.).5 .1/1994. I.Zeelan 368 859 07 84 .45-60 care insistă mai ales asupra migraţiei ţigăneşti văzută ca una din componentele cele mai active a migraţiei est-europenilor.E.5 0.

3 .4 1. Tot în Africa se constată o imigraţie 240 A. maltezi) sau Nigeria (ghanezi. pornind de la cifre oficiale estima pentru 1991la circa 905 343 numărul străinilor din R. 716 57. Thailanda).7 1 Sursa : O. peruvieni). la care se adăugau între 2-5 milioane 178 .5 Nord 9.2 5.U.2 16.4 9.7 5.Apropiat.9 7. al Kuwaitului). în contextul tot mai des invocat al mondializării migraţiilor.8 0 2. 32 1. dezvoltare acestei ţări permite afluxul unui număr însemnat de cetăţeni din statele vecine mai sărace (Malawi. pp193-221). yemeniţi etc. mai ales în statele de la Golful Persic. Qatar.2 69. 24.0 10. Aceste fluxuri tind să scadă în importanţă ca efect al saturării pieţei forţei de muncă sau ca urmare a creşterii explozive a populaţiei (pe cale naturală).0 1.7 8 Asia 34 36 25 14.egipteni.7 0.dolari U..5 8. Această atracţie s-a amplificat după 1973.6 1.3 3 Oceania 30.5 1 State în curs de 45 48 38 15. anual numai în India şi Pakistan de ex. Division of Population.Bouillon. cam tot atâţia palestinieni.6 1 0 2. Deşi populaţia neagră a R.) dar şi din subcontinentul indian sau din sud-estul Asiei (Filipine.1 9 Africa 70 79 93.1/1998.0 4. New York. vol.A.) TERRA 56 60 38 0 13.). combinatele petrochimice sau ramurile industriale noi ca siderurgia ori aluminiul.S. Mişcări similare se constată şi spre Libia (turci.8 2.N.6 Astfel.0 5. Venezuela (columbieni. liberieni etc. Bahrain. Trimiterea unei părţi din venituri în ţările de origine constituie o sursă însemnată de venituri pentru acestea (circa 3 md.Sud-Africane este numeroasă. O atracţie însemnată o exercită şi regiunile miniere ale Africii Australe unde forţa de muncă africană este utilizată exclusiv. Se ajunge astfel la expulzarea imigranţilor (cazul Nigeriei.2 88. nord-estul Africii sau chiar sud-estul Europei.5 0. Kuwait) sau asigură grosul populaţiei active (Arabia Saudită. 8. 28. 2000 Sp or migratori u (‰ anual) 0 2. majoritatea populaţiei din aceste state este străină (E.7 0.D. din care 508324 africani şi 305282 europeni. Mozambic) care asigură 40%din forţa de muncă din minerit240. Oman). pe măsura creşterii veniturilor şi necesarului de forţă de muncă în exploatările petroliere. beninezi. în Immigration et immigrés en Afrique du Sud (Revue Européenne des Migrations Internationales. 16.(‰ ( il) 1999) 1999) anual) mil.7 68.).14. imigranţii provin din alte ţări arabe cu populaţie densă (circa 3 mil. Componentele creşterii populaţiei pe Glob (1995-2000) Continentul Po Po Sp Sp Sp pulaţia pulaţia or or or 19 2000 natural migrator natural 95 (m (1995iu (1995.1 4. Atracţia acestei zone s-a extins iniţial spre ţările arabe vecine şi subcontinentul indian dar manifestă tendinţa de lărgire continuă a ariei de recrutare spre sud-estul Asiei.7 0. Latină 0.1 America 48 52 42.4 3 Europa-Rusia 72 72 5. Tabelul nr.Sud-Africană.. dezvoltare 034 68. 0.nr.5 1.4 0 State dezvoltate 11 11 4. În general.4 7 America de 28 30 9.0 3.U.2 2.2 16.

Vietnam) sau afectate multă vreme de conflicte (Cambodgia) ori supuse unui regim politic autoritar (Birmania.S. pentru a li se face loc au fost expropriaţi localnicii palestinieni. Venezuela. Important este faptul că ei nu au revenit pe un teren gol. în primul rând marile metropole Singapore şi Hong Kong dar şi spre Malaysia. Thailandei. unde o treime din forţa de muncă este venită din Mali. având toate şansele să capete în viitorul apropiat dimensiunea celorlalte două mari circuite migratorii (cel din bazinul mediteranean şi cel din bazinul Caraibelor). Asia Centrală. avantajate de instituirea unor relaţii complexe încă din perioada colonială (Franţa.intensă şi spre statele cu o agricultură de plantaţie performantă. doar venirea masivă a evreilor din fosta U. R. -state furnizoare de mână de lucru. -state de tranzit. Burundi. Pe parcursul perioadei contemporane. unele state latino-americane (Brazilia. foarte vechi. Europa) cît şi spre zona Pacificului (Oceania. cazul Côte d’Ivoire. Marea Britanie. cazul Poloniei. între 1945-2000. Revue Européenne des Migrations Internationales. va constitui fără îndoială un mobil al accentuării acestei presiuni greu de stăvilit. după 1990 a schimbat ierarhia) dar şi comunităţi importante. mai ales în Asia de Sud şi Africa. -state marcate de practica „purificării etnice” (ex-Iugoslavia. 242 Cf.Simon. din nordul Africii (Maroc. vol. Într-o anumită măsură şi România sau Federaţia Rusă prezintă caracteristici similare . Afganistan. Filipine.253-262). Laos. precum R. mult afectate de evoluţiile politice foarte tensionate.Chineză).A.Husson. Olanda) sau de rolul major pe care-l deţin pe scena muncitori ilegali.U. creându-se astfel o puternica diasporă a acestora în alte state arabe. multe dintre statele africane) . Tipice sunt din acest punct de vedere Turcia. Numărul populaţiei regrupate în Israel poate fi apreciat la circa 2. -state atractive la nivel internaţional. Complexitatea acestor fluxuri derivă din faptul că unele din aceste state sau teritorii sunt atât emiţătoare cât şi furnizoare de migranţi (Thailanda.14. -state atractive la nivel regional. Les travailleurs immigrés victimes de la crise financière asiatique. putem conchide că s-au diferenţiat şapte categorii de state din punctul de vedere al migraţiilor internaţionale242 : -state repulsive. Această regiune constituie o importantă intersecţie migratorie. Tendinţele actuale urmează acelaşi curs. 1/1998. Taiwan. pradă unor conflicte social-politice şi unei stări economice precare (Haiti. cu specificaţia că se constată o creştere continuă a presiunii populaţiei din ţările slab dezvoltate.P. Puternice fluxuri migratorii se evidenţiază în ultimele decenii în Asia de Sud-Est. în timp ce peste 200 000 malaezi lucrau ilegal în Japonia şi Taiwan (L. Explozia demografică. nr. prin imigraţie clandestină. Mexicul sau Filipinele dar şi România a evoluat după 1990 în această direcţie .S. Burkina Fasso sau Niger. Côte d’Ivoire. cu toate măsurile de precauţie luate de statele atractive.R. Indonezia. statele din Maghreb.5-3 mil. atât spre vest (Golful Persic. 1995 179 . Israelul este un alt punct de atracţie. Japonia). G. presiunea fiind foarte puternică din partea unor state cu o populaţie densă şi cu un nivel de dezvoltare mai scăzut (Bangladesh. mai rar din vestul Europei sau S. aproape exclusiv africani din ţările vecine. Tunisia) din Etiopia. pp.Sud-Africană. Malaysia241). avantajate de proximitatea statelor dezvoltate sau de legături strânse cu acestea. Fluxuri tot mai importante de migranţi bat la porţile Europei sau Americii de Nord unde se adaugă un flux cel puţin la fel de important provenind din America Latină. datorită regrupării populaţiei evreieşti în urma constituirii statului după 1948 : S-au dirijat spre Israel îndeosebi populaţiile evreieşti din Europa central-estică (originarii din România au fost mult timp cei mai numeroşi. care furnizează dar şi primesc migranţi. Argentina). Chile. de multe ori situate în „zone gri”. PUF. avantajate de abundenţa unor resurse sau de extinderea plantaţiilor tropicale . Ruanda sunt printre cele mai cunoscute exemple) . 241 Numărul imigranţilor ilegali în această ţară era estimat la peste 1 million în 1995. Géodynamique des migrations internationales dans le monde. în curs încă în Lumea a Treia. Procesele migratorii din Orientul Apropiat sunt contradictorii şi instabile. Brunei sau Thailanda.

comunicat de presă din 20 ian.A.Inoue. Japonia243. străini la care se adăugau 300 mii imigranţi ilegali. coord. În mare parte acest trafic este controlat de structuri mafiote care percep taxe exorbitante pentru aceste „servicii“.politică (S. Migraţiile internaţionale sunt văzute astăzi şi ca un efect al procesului de metropolizare (concentrarea populaţiei în mari aglomeraţii urbane). Multe state slab dezvoltate sunt practic susţinute aproape exclusiv de sumele trimise de conaţionalii aflaţi la muncă în străinătate (Yemen.I. polonezi etc. Portugalia. În anul 2001.U. stat artificial creat prin regruparea unei părţi din populaţia evreiască pe un teritoriu considerat patria lor istorică. Începând cu 1960 s-a deschis totuşi spre emigraţia din statele mediteraneene şi est-europene (greci.48-66. principala destinaţie fiind Italia (180 000) urmată de Marea Britanie (140 000) şi Germania (105 000). O bună parte din această migraţie face obiectul unui trafic inuman care aduce celor care îl controlează circa 15 md. după toate aparenţele.Pons. 243 Mult timp. V. 248 Cf.persoane traficate248 iar la nivel mondial numărul lor depăşeşte 30 de milioane. Prin repatrierea unei părţi din veniturile obţinute dar şi prin vehicularea unor tehnici.) iar după 1972 şi spre statele asiatice deşi se manifestă încă unele excese (cazul imigranţilor afgani sau irakieni frecvent expulzaţi în ultimii ani). practicând o discriminare în favoarea britanicilor. 247 Cf.3. 3-7/2002. La population du Japon – reflux et vieillissement. turcă şi albaneză mai ales (Bernard. cunoştinţe. -state dependente de migraţiile internaţionale. cazul tipic fiind Israelului.2% iar în 1990 la peste 50% încât în 1991 ortodocşii formau deja 2. în mâinile unor organizaţii criminale de origine chineză. italieni. 1997). Emergenţa recentă a acestor state (Spania. 180 . Le multiculturalisme en Australie. Uniunea Europeană a primit 680 000 imigranţi. în La population du monde-enjeux et problèmes. furnizoare tradiţionale de mână de lucru devenite recent ţări primitoare. Aceştia proveneau în special din statele Asiei Musonice (din India pînă în peninsula Coreea) dar şi din state latino-americane sau chiar din Europa (cf. Se aşteaptă acelaşi efect şi pentru statele din estul Europei.A.dolari S. Harmattan. Burkina Fasso de ex.Chesnais.M. Numai spre vestul Europei se estimează un flux ilegal de circa 4 mil.4. Italia sau chiar Marea Britanie246. 246 Cf.Înaltului Comisariat al O.U. pp. În 1996 se înregistrau circa 3. PUF. estima la începutul anului 2002. creând astfel o adevărată dependenţă de această sursă de venituri. în cea mai mare parte veniţi din China şi sud-estul Asiei (cf. La migration permet de maintenir la croissance de la population de l’UE. numărul persoanelor care trăiau temporar sau permanent în afara ţării de origine. Courrier de la Planéte.C. în acest mod poate fi redus gradul de sărăcie în ţara de origine dar în realitate poate bloca structurile economice locale atunci când veniturile sunt dirijate exclusiv în scopuri personale. din care 35-40% aveau o motivaţie economică) 247. X.U. ţările scandinave.C.). O deplasare între China şi Europa sau Statele Unite se dovedeşte a fi o adevărată epopee care poate costa migrantul cîteva mii de dolari pe care trebuie să-i ramburseze muncind sau prostituându-se ani la rând. 1996). modele culturale poate fi modificată balanţa economică a unor state. Migraţiile internaţionale şi dezvoltarea O problemă viu disputată priveşte rolul migraţiilor internaţionale în dezvoltarea economică a statelor emiţătoare. În aceeaşi categorie intră însă şi monarhiile arabe de la Golful Arabo-Persic. De multe ori se citează cazul statelor din sudul Europei.în 1998 sau 2.2002. S. 245 Australia a fost multă vreme mai reticentă la imigraţie.3 mil. a căror dezvoltare a fost masiv sprijinită de fondurile strânse în străinătate dar trebuie spus că nivelul de plecare al acestora era mai degrabă unul favorabil. se constată însă o tendinţă de creştere a numărului imigranţilor în contextul creşterii continui a standardului de viaţă şi al îmbătrânirii populaţiei.) sau economică (Germania. Elveţia. între 500-1000 dolari USD la trecerea unei frontiere. Acest al doilea ciclu corespunde şi mondializării fluxurilor migratorii care au devenit tot mai greu de controlat (125 mil. Acest trafic clandestin este. Statistiques en bref. al doilea este declanşat de criza petrolieră din 1973 care a creat necesităţi tot mai mari de forţă de muncă în statele mari producătoare şi a impus o selecţie mai strictă a migranţilor în statele dezvoltate prin intermediul „brain-drain”. de J. mai recent şi statele din sudul Europei. Eurostat. pp. cu bogăţiile lor imense de hidrocarburi dar şi Australia245 sau Canada. Grecia) s-a datorat însă şi democratizării societăţii. nr. Această dependenţă este tot mai marcată în multe din statele europene importante datorită reducerii potenţialului forţei de muncă : Germania. Efectul general este însă contradictoriu : aparent. O. După 1970.3/1998. parţial datorită abundenţei forţei de muncă. 244 Recensământul din anul 2001 înregistra în această ţară un număr de 267 630 străini rezidenţi.Chasteland şi J. pentru refugiaţi. arhipelagul nipon a fost aproape închis migraţiei internaţionale.N. Inst.Naţional de Statistică din Seul). Unii specialişti deosebesc două cicluri distincte după 1950 : primul corespunde cererii de forţă de muncă necesară reconstrucţiei postbelice în statele occidentale devastate de război (1950-1975). Astfel dacă în 1959 doar 3% din imigranţi erau asiatici în 1975 se ajunge la 14.8% din populaţie iar musulmanii 1% (cf. la 150 mil.1% din populaţia mondială.29). sau chiar Coreea de Sud244). 2002.

India. Pakistan sau Filipine251. 2000). mai ales cele americane. Emigraţia are astfel un dublu rol : constituirea unei surse sigure de devize şi reducerea şomajului. Universităţile şi întreprinderile occidentale. în vestul statului Mali (regiunea Kayes) de unde pleacă grosul emigranţilor spre Franţa. prin intermediul înfrăţirii dintre localităţi. 251 Cei 4 milioane de emigranţi filipinezi (în mare parte femei angajate ca menajere în Orientul Apropiat. În multe cazuri sumele repatriate depăşesc nivelul exporturilor (Lesotho. Stimularea sectorului construcţiilor este o realitate dar acestea nu atenueaza criza spaţiului de locuit şi în plus necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinere. transferul anual depăşeşte cu mult valoarea creditelor internaţionale de cooperare. Egipt.). O mare parte din deficitul balanţei comerciale este acoperit în acest mod în statele din Maghreb. puternic devalorizate.Moldova. De remarcat că ponderea mare a economiei subterane şi transferurile de bani pe căi oculte ascund o mare parte din aceste venituri dirijate de multe ori spre achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată sau spre construcţia de case (Bernard. Emigraţia nu este doar o sursă de venituri ci este şi o creatoare de relaţii umane şi comerciale. ridicarea obstacolelor administrative şi regularizarea imigranţilor supercalificaţi în special în Franţa şi Germania. Exodul forţei de muncă şi al inteligenţei reduce substanţial şansele de dezvoltare a ţărilor emiţătoare fiindcă prelevează contingentul cel mai dinamic al populaţiei. pentru a o acoperi. Ţările de imigraţie constituie de multe ori un debuşeu pentru mărfurile din ţările de emigraţie. Importanţa acestor transferuri financiare este atât de mare încât multe state sărace practică o politică de export a forţei de muncă 250. Bulgariei. Este vorba despre un veritabil transfer de tehnologie în sens invers. Succesul acestei deschideri este pentru moment 249 250 Organizaţii nonguvernamentale Este într-o anumită măsură şi cazul României. La nivel local. construcţia unei şcoli sau a unui dispensar. sau mai recent între Spania şi America Latină. unele mici state antileze etc. sunt puternic curtaţi de firmele de profil din America de Nord sau Europa de Vest. neexistând nici un semn de decolaj economic. instalarea unei reţele de curent electric etc. practică deschis acest „drenaj al creierelor“. Nivelul veniturilor expediate de către muncitorii imigranţi în ţările de origine era evalută de FMI în 1997 la circa 77 md dolari USD faţă de numai 5 md în 1970. o treime din africanii cu studii superioare lucrează în ţările dezvoltate. Prăpastia dintre aceste state şi clubul restrâns al ţărilor prospere este atât de profundă încât sunt necesare decenii. Conform Organizaţiei internaţionale pentru migraţii. Turcia. constituie deja o modalitate clasică de dezvoltare locală. Un rol important în transformarea acestui fenomen. Inginerii din subcontinentul indian. Transferul de fonduri de către emigranţi tinde să agraveze inflaţia în ţările de origine (frecvent în Turcia) şi impun tranzacţiile în valută străină ăn dauna monedei naţionale. explicabil prin protecţionismul corporatist al elitelor naţionale dar penuria de informaticieni a determinat în anii 1998-1999. acest raport între emigraţie şi dezvoltare este nerealist. acţionând în sens contrar.intrate în această fază de migraţie masivă pentru lucru. dacă nu secole. între S. Iniţiativele lor. Yemen. sub oblăduirea factorilor politici.U. în care funcţionează o puzderie de societăţi sau ONG care are ca ocupaţie traficul cu forţă de muncă. Chiar şi în Mexic aceste sume echivalează cu 10% din exporturi. Fondurile transferate sunt de multe ori consacrate cumpărării unor mărfuri din import şi nu a produselor locale. 181 . de multe ori sosite prin aceleaşi circuite ca şi emigranţii. de pe urma căruia statele dezvoltate câştigă enorm. nedorit în esenţă. de multe ori în statele menţionate anterior (cazul României.). şi Mexic. între Marea Britanie şi subcontinentul indian. Filipinele. Adaptarea mâinii de lucru în ţările de origine este facilitată de legăturile istorice. Emigraţia nu prezintă numai aspecte pozitive pentru ţara de origine. Mexicul etc.A. de multe ori la limita legalităţii. Mulţi emigranţi africani (maghrebini mai ales) s-au grupat încă din anii ’70 în scopul finanţării unor proiecte locale precum forarea unor puţuri. într-un mijloc al dezvoltării locale îl are solidaritatea.dolari USD. înscris într-o veritabilă piaţă mondială a inteligenţei. Astfel s-au instaurat fluxuri preferenţiale între Franţa şi Maghreb sau Africa de Vest. Sri Lanka. mai ales informaticienii. susţinute de numeroase ONG249 şi de colectivităţile locale din ţările de primire. Multe state. geografice sau lingvistice. dimpotrivă. nu neapărat dintre cele mai sărace se află în această situaţie : Turcia. R. cu efecte asupra eliminării unor tensiuni sociale sau politice. Statul în general nu a văzut niciodată în aceste acţiuni de dezvoltare o soluţie viabilă. Grecia sau Italia) repatriau anual în anii 1995-1997 circa 5 md. Albaniei etc. Pentru multe state slab dezvoltate însă. Europa a fost până de curând mai reticentă la importul de inteligenţă.

stoparea exodului venind mai târziu decât decolajul economic. reuşesc să stabilească un echilibru în bilanţul migraţiilor forţei de muncă specializate.minim.U. Liberalizarea schimburilor economice este văzută adesea ca un alt factor al dezvoltării şi ca o frână în calea emigraţiei. să se pună capăt emigraţiei ilegale. statul respectiv devenind atractiv. Formule contractuale inventive. Situaţia actuală a multor ţări „în tranziţie“ din estul Europei se datorează acestor efecte perverse ale liberalizării. aşa cum s-a întâmplat în Irlanda. o parte din forţa de muncă va continua să emigreze şi abia într-o a doua fază se va ajunge la un echilibru sau la inversarea balanţei migratorii. inclusiv din raţiuni lingvistice (majoritatea asiaticilor cunosc limba engleză). riscând să destructureze sectoare întregi ale economiei tradiţionale. Suprimarea sau diminuarea tarifelor vamale este văzută ca o măsură de impulsionare a exporturilor şi a creşterii economice în statele în curs de dezvoltare. des clamat de forurile internaţionale. majoritatea celor vizaţi preferând S. localizate în lungul frontierei. Într-o primă fază. pe termen lung. Majoritatea specialiştilor sunt de acord cu această corelaţie dar admit existenţa unui decalaj. Aceasta ilustrează relativitatea luptei împotriva exodului materiei cenuşii. mai ales după crearea ALENA. destinat producţiei şi serviciilor în aşanumitele maquiladoras. Astfel. resuscitând exodul rural. inclusiv prin regularizarea periodică a emigranţilor clandestini. 182 . atat timp cat agricultura californiana sufera de lipsa de forta de munca. Această logică liberală este aplicată de Uniunea Europeană în acordurile de cooperare cu statele de la periferie (Maghreb. precum cele care alternează perioadele de formare în Europa şi exercitarea profesiei în ţara de origine. Mexicul a beneficiat de un transfer imens de fonduri. Spania sau Portugalia.A. iniţiată de Franţa este dublată de susţinerea unor proiecte de dezvoltare rurală. dezvoltarea economică necesită mai ales forţă de muncă mai puţin calificată. şi Canada. În acest context se poate pune legitim întrebarea dacă dezvoltarea poate frâna emigraţia. Această măsură permite însă Europei să invadeze pieţele acestor state cu propriile produse.U. În prezent majoritatea statelor europene practică o politică mai deschisă. acceptând o fluidizare a deplasărilor. fara vreun rezultat palpabil. în care salariile sunt net superioare mediei naţionale dari mult inferioare celor din S.A. Această politică de „codezvoltare“. Mult timp circulaţia între statele emiţătoare şi cele primitoare a fost strict supravegheată. Similară este şi politica S. majoritatea persoanelor calificate nu se vor întoarce în ţările de origine atâta timp cât competenţele lor nu sunt totdeauna recunoscute iar mediul politico-economic este mai degrabă ostil..U. iar sectorul serviciilor domestice ramane inca o sursa sigura de venit pentru multi emigranti.A. S-a sperat astfel. Turcia).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful